Referenţi ştiinţific!: IC. MOTAŞ | ADRIANA MURGOCI Coordonare: LAURA MĂRGINEANU PETRE NEACŞU ZOE APOSTOLACHE-STOICESCU Dicţionar de ecologie I Coperta: Constantin Gheorghlu-Enescu Forsa(z: Distribuţia geografică a principalelor ecosisteme terestre şi marine. CUVlNT ÎNAINTE Ecologia, această ştiinţă carc s-a dezvoltat foarte mult în ultimul sfert de veac, începe să intereseze pături tot mai largi de cititori din domeniul ştiinţelor naturii, cîl şi al ştiinţelor sociale. Problemele majore care frămftită omenirea în prezent, cu privire la alimentaţie, creşterea populaţiilor umane, poluare, criza energcticâ, productivitatea ecosistemelor, protecţia şl amenajarea mediului, crearea dc sisteme ecologice pe navele cosmice, reprezintă numai o parte din preocupările contemporane la care ecologia trebuie să-şi spună cu-vîntul. în ţara noastră, partidul şi statul acordă o mare atenţie preocupărilor cu aspect ecologic. Sînt concludente în acest sens cuvintele secretarului general al partidului şi preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, rostite la Conferinţa Naţională a P.C.R. din iulie 1972: „Este necesar să luăm măsuri riguroase pentru combaterea noxelor industriale, prelntlmpinarea poluării apei şi aerului, protecţia pădurilor, lacurilor, rîurilor, munţilor, a locurilor considerate monumente ale naturii". Datorită politicii ştiinţifice, umaniste şi patriotice a partidului nostru, dispunem în prezent dc o bogată şi complexă legislaţie privind protecţia mediului înconjurător, prevenirea şi combaterea poluării. Educarea maselor, în special a tineretului, în vederea însuşirii unei concepţii ecologicc unitare a devenit tot mai necesară în prezent datorită creşterii influenţei omului asupra naturii, prin dezvoltarea vertiginoasă a tehnicii, mecanizarea şi chimizarea agriculturii, dezvoltarea turismului etc* Ca ştiinţă complexă de sinteză, ecologia a apărut şi s-a dezvoltat la interferenţa cu alte ştiinţe biologice cît şi nebio-logicc (fizică, chimie, matematică, cibernetică, urbanistică, meteorologie, sociologie etc.)- Odată cu creşterea volumului de cunoştinţe, în ecologie a apărut o terminologie proprie, fcît şi o terminologie preluată din alte domenii ştiinţifice, dar cu implicaţii ecologice esenţiale. Această terminologie a devenit foarte eterogenă şi nu de puţine ori a creat confuzii în folosirea ei. Pentru o abordare adecvată a noţiunilor ecologice este necesară o sistematizare şi sinonimizare a unor termeni în aşa cuvInt Înainte 6 fel încît să ajute pe cititoT să interpreteze şi să utilizeze iii mod corcct noţiunile cu care vine In contact. Dicţionarul de faţă conţine 3 300 de termeni, pe primul plan situîndu-se cei din domeniul ecologiei referitori la înotopuri, biocenoze, populaţii, ecosisteme, biosferă etc. Pe al doilea plan de importanţă se află noţiunile referitoare la protecţia, amenajarea şi ocrotirea mediului. Urinează apoi în ordinea importanţei lor termeni din domeniul prevenirii şi combatcrii poluării mediului, tipuri de poluare şi de poluanţi, cau/cle degradării ecosistemelor cu reliefarea legislaţiei in vigoare, a preocupărilor şi a acţiunilor concrete de protecţie a mediului. O serie de termeni din domeniul ecologiei umane se referă ia interrelaţiile pozitive şi negative ale impactului om-natu-ră, aspecte demografice, de prognoză ecologică etc. în dicţionar au mai fost incluşi termeni referitori la ecologia diferitelor grupuri mari de organisme din regnul vegetal: (alge, bacterii, ciuperci, licheni etc.) şi animal (protozoarc, insecte, peşti, reptile, păsări, mamifere) şi rolul lor ecologic în natură* Un număr de termeni au fost selectaţi din domeniile: geologie, paleontologie, pedologie, geografie, climato logic, cibernetică, biochimie, medicină, statistică matematică etc,, care deşi nu sînt de specialitate au totuşi numeroase implicaţii ecologice. La fiecare termen s-a căutat să se scoată în evidenţă importanţa ecologică a noţiunii, sensul său cel mai uzual şi sinoni-miile posibile. Definirea şi explicarea termenilor au fost completate cu exemple concrete. în tratarea fiecărui termen ac-am propus cîtcva obiective pe care am încercat să le rezolvăm pe cit posibil mai consecvent: definirea noţiunii prin sensul ei cel mai uzual în ecologie; exemplificarea concretă a noţiunii tratate, precum şi a noţiunilor derivate, prin numele popular şi ştiinţific de specie, gen, ori alt taxon superior; informaţii cu caracter enciclopedic, la o bună parte dintre articole; importanţa teoretică şi practică a noţiunii; sinonimii. în elaborarea materialului am intîmpinat o serie de dificultăţi, inerente într-o oarecare măsură elaborării oricărui instrument de lucru similar. Vastitatea domeniului, multiplele lui implicaţii teoretice şi practice, eterogenitatea terminologiei — ne-au ridicat probleme de selecţie şi opţiune. Conştienţi că materialul prezent cuprinde încă unele imperfecţiuni, dorim ca el să constituie o treaptă în precizarea terminologiei ecologice, o modestă contribuţie la dezvoltarea ecologiei în ţara noastră. Termenii de bază din domeniul geneticii au fost elaboraţi de dr. Ştefan Antohi; unii termeni de demografie, de dr. Vladimir Trebici; termenii de geriatric-gerontologie, de dr. Vladimir Gusic. Consider in d că prin aceasta lucrarea beneficiază de un plus de precizie, autorii le mulţumesc şi pe această cale. 7 cuvînt Înainte De asemenea, mulţumim pentru sugestiile şi ajutorul competent acordat pe tot parcursul elaborării şi pregătirii lucrării pentru tipar tov. redactor Laura Mărgineanu* în încheiere, exprimăm întreaga noastră gratitudine conducerii Editurii ştiinţifice şi enciclopedice care, prin condiţiile oferite, a făcut ca această lucrare să vadă lumina tiparului. 16,11.1982 AUTORII ABHJGVIER] acad. ~ academician alt. = altitudine atm. = atmosferă. aug. = august cl. = clasă cm = centimctru cm2 = centimctru pătrat cm3 = centimctru cub corn. = comună dec. — decembrie d.p.d.v. — din punct dc vedere etc. = ctcetera ex. = exemplu f. — fondat, înfiinţat fam, = familie febr. = februarie g =s gram gen. = gen gr- at. — greutate atomică gr.mol. = greutate inolcculară ba = hcctar ian. = ianuarie ins. = insulă iul. = iulie iun. = iunie Incrcng, = încrengătură j ~ joitli jud. ~ judeţ Kcal — kilocalorie kg = kilogram km2 = kilometru pătrat I = litru lat. — latitudine loc. — locuitor local. — localitate long. = longitudine m = metru M. — marea mg s= mi îi gram mm ~ milimetru ma ^ metru cub ma — metru pătrat {X ~ micron (Ag = microgram (im = micro mc tru mart. = martie mii. = milion mild. = miliard N = nord NE — nord-est NV = nord-vest nov. = noiembrie Oc. = ocean oct. = octombrie ord. ~ ordin pop. = popular prof. — profesor q = cliintal s = sccu ndă sec. — secol sin. = sinonim ssp. = subspecic subord. — subordin S — sud SE = sud-est SV = sud-vest t = tonă v. — vezi var. — varietate A ABATERE STANDARD (S sau T)t indice statistic ce caracterizez^ amplitudinea dispersiei valorilor parametrului cercetat. Se calculează prin extragerea rădăcinii pătraLe din varianţă (S2), conform formulei: S=|/S2. Ex.: dacă £2= 64, atunci £=[/64=8, S se utilizează în cercetările ecologice pentru a aprecia variaţia mărimii unor valori faţă de valoarea medie. ABIOSESTON, component organic din detritus afiat în suspensie în ape* Poate fi autoliton (prorlus de biocenoza apei) şi alohton (produs de alte biocenoze, ex. de cele terestre» şi ajuns accidental în apă), A. aflat în mare cantitate în masa apei poate împiedica pătrunderea luminii în straturile profunde determinînd reducerea intensităţii fotosintezei şi, deci, diminuarea producţiei biologice primare. în cantitate moderată, a. reprezintă o sursă de hrană importantă pentru unele animale acvatice. V. şi DETRITIVOR. ÂBIOZĂ, v. ANABIOZĂ. ABISAL (despre organisme), care trăieşte în zone de mare adlncime (5 000—7 000 m) din mări şi oceane. Ex.: bacterii (Bacillus submarinus), crustacee (păianjenul de mare — Ne~ matocaretnus gracilipes), moluşte (Neopilina), echinoderme fEchinocarditim australe)3 peşti (Chimaera monstruosa, Sto-mias sp., Mtiamceius sp.). Vieţuitoarele a. sînt adaptate unor condiţii speciale: întuneric complet, presiune ridicată etc* Toate animalele a. prezintă modificări ale organelor vizuale (care sînt fie atrofiate, fie, dimpotrivă, exagerat de mari) şi ale organelor tactile — antene, tentacule (care slnt puternic dezvoltate). Adesea au şi organe luminoase. Sînt carnivore sau detritivore. V. şi ZONĂ ABISALĂ. ABLAŢIUNE, transport al materialelor rezultate din dezagregarea rocilor, prin acţiunea apei sau vintului, gheţarilor, gravitaţiei etc. Procesul de a. determină modificarea componenţei abiotice a biotopului şi, implicit, a biocenozei. ABSINTINĂ, substanţă specifică eliminată de frunzele de pelin (Artemisia abs(nthiiim), care este antrenată de apa de ploaie pe sol, unde inhibă dezvoltarea a numeroase plante* A. face parte din categoria substanţelor ectocrine, cu funcţie de reglare a relaţiilor dintre specii. ABSORBŢIE, proces de Incorporare a unor substanţe lichide sau gazoase în celule, ţesuturi, organe. A. poate avea ABUNDENŢA 10 Ioc prin toată suprafaţa de contact (a. cutanată) sau prin organe specializate, ca: perişorii absorbanţi de pe rădâcini> stomatele din frunze sau alveolele pulmonare. Prin a* se realizează o interacţiune între organism şi mediul care asigură menţinerea echilibrului dinamic. ABUNDENŢĂ, procentul de indivizi aparţinînd unei specii găsiţi în probele extrase dintr-o biocenoză, raportat Ia unitatea de suprafaţă sau de volum* A. se calculează conform formulei: A— — *100, în care n = numărul indivi-N zilor unei anumite specii şi N = numărul indivizilor tuturor spcciilor găsiţi In probe. Ex,: dacă /z=l0 şi JV—80, atunci A = — «100—12,5 %. în geobotanică a. în probe a indivi-60 zilor se stabileşte folosind următoarele clase estimative: 0 = =specie absentă; 1 = specie rară; 2 =spccie frecventă; 3 =spe-cie abundentă; 4 —specie foarte abundentă. A. prezintă variaţii în timp {sezoniere, anuale sau accidentale) şi spaţiu (în funcţie de biotop). ABUR POLUANT, amestec de vapori de apă şi aer, degajat In atmosferă în timpul unor procese industriale, care conţine poluanţi solizi (aerosoli), lichizi sau gazoşi. Prin condensare pe frunze, a.p. afectează ţesuturile vegetale; cînd se degajă în apropierea unor biocenoze şi aatropocenoze, a.p. produce atît afecţiuni moTfofizlologice asupra ţesuturilor şi organelor afectate, cît şi starea de disconfort. ACANTOCEFAL, numegencric pentru viermii din cl. Acan-thocephala, care în faza adultă sînt -► paraziţi intestinali O&ligatorii la vertebrate. Ex.: Echţjnorhynchus polymoTphus parazitează intestinul palmipedelor (raţe şi gîşte), gazdă intermediară' fiind un răcuşor — lătăuşul (Gammarus)', Giganihorhgrvchus kirudtiiaceus parazitează intestinul subţire âl porcului, gazdă intermediară fiind Iarvâ cărăbuşului de mai (Melolontha mclolontha); porcul consumă larve cu a. pe care le găseşte scormonind pămîntul. Prin parazitozele pe care le produc animalelor de Interes economic, a. determină importante pagube în zootehnie. ACARICID, substanţă chimică ce omoară păianjenii (acarieni) microscopici, dăunători al plantelor de cultură. Substanţele a. pot avea acţiune generală asupra acarienilor (omoară adulţii, larvele, ouăle) sau specifică (ucid numai anumite stadii). Cele mai utilizate a. în ţara noastră sînt: binapacrilul, clorbenzidul, dietionul, cu acţiune generală, şl o mitul, tetra di ionul, dinobutonul, cu acţiune specifică. ACARIENI, grup de animale nevertebrate (artropode) ce formează un ordin al cl. Arahnida. A. an capul* toracele şi abdomenul nediferenţiate; aparatul bucal prezintă nume- lt aciditate roase adaptări: pentru înţepat, supt sau ros* Trăiesc pe sol, în apă, pe părţile aeriene ale plantelor ori pe corpul animalelor vii sau moarte. După modul de hrană, n. sînt fito-fagi şi zoofagi. Dintre aceştia din urmă unele specii sînt prădătoare. Mulţi a. pot fi paraziţi vegetali şi animali sau gazde intermediare (ex. pentru tenii). A. fitofagi pot produce gale la plante, ex. gen. Erlophyes are cîteva sute de specii galicole care atacă părul, viţa devie, arţarul etc. Alţi a. se hrănesc în sol cu ciuperci şi resturi vegetale In stare de putrefacţie, avînd rol în procesele de humificare, în circuitul materiei în natură. Foarte multe specii sînt parazite la animale (ex.: Psoroptesequi produce rîia calului, Ixodessp., căpuşă,parazită şi ia om). Dintre a. prădători, unii sînt utilizaţi în combaterea biologică a unor insecte dăunătoare (ex* Phyloseiulus perstmiiis, împotriva păianjenului roşu al legumelor). A. de apă (liidracarieni) pot parazita In stare larvară animalele acvatice. ACAIUOCECIDIE, cecidie produsă de-*acarieni unei anumite specii vegetale. Ex.: a* produsă pe frunzele viţei de vie de acarlanul Eriophyes vllls. Creşterea numărului de a. are drept consecinţă diminuarea producţiei biologice primare şi diversificarea habitatelor. In a. pot să se dezvolte ca succesori un număr mare de organisme (bacterii, ciuperci, aca-rieni, insecte etc.). ACCIDENT DE MASĂ PRODUS DE AERUL POLUAT, fenomen patologic afectînd un mare număr de vieţuitoare, ca urmare a poluării atmosferei. Se cunosc accidente de acest gen cu efecte spectaculoase la nivelul populaţiilor umane din zone intens poluate. Ex.: In dec. 1930 pe Valea Meusei (afluent al Rinului) o ceaţă densă care a persistat 15 zile a provocat moartea a 60 de persoane, alte ctteva mii de locuitori prezentînd simptome de otrăvire; In dec. 1952, în decurs de numai 3 zile, în oraşul Londra -> smogul a cauzat moartea a 4 000 de persoane; in perioade mai apropiate de zilele noastre, accidente de o mai mică sau mai mare gravitate au avut loc în diferite zone ale Terrei, constituind puternice semnale de alarmă cu privire la implicaţiile ecologice, adeseori nebănuite, ale activităţii umane în ecosistemele naturale şi antropice (Soveso — Italia, 1965; Ankara —Turcia, 1982 etc.). ACCIDENTALA, v. ADVENTXVĂ. ACHINEZĂ,comportament reflex de apărare, prin care unele vieţuitoare simulează moartea în momentul in care sînt atacate de un prădător sau de om, reuşind astfel să scape de pericol. A. se întîlneşte la unele insecte (gîndacul de bucătărie — Periplaneta orientalis), păsări (Nictalus maculatus), mamifere (Oposumul de Virginia). Sin. tanatoză. V. şi DE-MONSTBAŢIE. ACIDITATE, constantă chimică ce arată conţinutul total de acizi al unei soluţii şi care se exprimă prin concentraţia în Ioni de hidrogen a acesteia. în ecologie cunoaşterea a. ACIDGF1LA 12 unui mediu de viaţă (apă, sol) prezintă o importanţă deosebită în stabilirea calităţii factorilor abioticî cu care vin In contact organismele vii. ACIDOFILĂ (despre plante acvatice sau terestre), care se dezvoltă de preferinţă în mediile acide* Ex,: plantele de turbării (muşchiul Sphagnum etc.). Vegetaţia a. se întîl-neşte îu mediile naturale sărace în calcar. ACIDOFIJĂ, plantă adaj>tată la mediul acid al solului. Ex.: majoritatea plantelor de munte: ţăpoşica (Nardus stricta)t păiuşul (Deschampsia flexuosa), afinul (Vactfnium myrlillus), iarba albastră (Moltnia coeruîea)t unii muşchi (Sphagnum sp.), mesteacănul pitic (Belala nana) etc, V* şi BAZtFITĂ, ACIDOTROFĂ (despre animale), care consumă hrană cu caracter acid. Ex.: musculiţa de oţet (Drosopkila melano-gaster), păianjenul Tetragnatha pinicola etc. ACIZI HUMICI, substanţe organice complexe provenind din descompunerea resturilor vegetale, care conferă apelor unor rîuri o coloraţie galben-brună şi o aciditate ce poate merge pînă la pH=4. Pentru a înlătura efectele acestui fenomen trebuie aplicată metoda de floculare-decantare urmată de filtrarea prin nisip a apelor respective. A.h. reprezintă un factor poluant nat mal pentru apa ri urii or, prezenţa lor pro-duc în d perturbări în biocenozele respective. ACIZI NUCLEICI, constituenţi ubicuitari ai materiei vii, care formează o categorie aparte de compuşi biochimici, alături dc proteine, glucide şl lipide, Sînt macromolecule cu gr, mol. între 2 xlO4 şi 8xl010 daltoni, de struc* tură polimerică baz&l filiformă, alcătuite dintr-o înşiruire de nucleotide (monomeri) legate între ele prin legături fosfodiesterice 5' şi 3", Bazele pirimidinice şi purinice din nuclebtide sînt părţile specifice. Sînt 2 clase de a.n.: acizi dezoxiribonucleici (*-> ADN) şi acizii rlbonucleici (-* ARN). Aceste macromolecule păstrează —> informaţia genetică asigur în d atît-+ ereditatea caracterelor, cît şi exprimarea caracterdor Iii ontogeneză, ACLIMATIZARE, proces fiziologic complex datorită căruia o specie (populaţie) poate să-şi desfăşoare normai viaţa în condiţii climatice diferite faţă de cele la care specia respectivă era adaptată, A. este o fază a adaptării. O specie aclimatizată se poate reproduce în noul mediu, fără intervenţia omului. Fenomenul se pgate desfăşura în mod spontan, atunci cînd o specie ajunge independent într-o zonă cu alţi factori climatici, sau poate fi determinat de om, în cazul a. unor specii vegetale sau animale de interes economic* Dintre animale, homeotermele prezintă posibilităţi mai mari de a. Ex.: mamiferele tropicale îşi intensifică metabolismul cînd temperatura mediului este de circa 25°C; ele îşi triplează la 10X termogeneza, iar la 0*C mor. V. şl ACOMODARE, NATURALIZARE. 13 ACBXDOLOGIB ACOMODAHEj proces prin care un organism (sau un organ), o spccie (populaţie) îşi mo di fie A forma, structura sau funcţia, pentru a rezista unor condiţii noi de viaţă prin apariţia de caractere noi (modificaţii). Acestea sînt reversibile şi nu se transmit urmaşilor, deci nu se modifică -+ geno-tipuL Ex.: la sălciile din zonele inundabile, In perioada viiturilor, apar pe tulpini rădăcini adventive care se usucă după retragerea apelor. A, reprezintă prima fază a adaptării. V. şi ACLIMATIZARE, NATURALIZARE. ACOPERIRE, suprafaţa ocupată de organele aeriene ale unei specii vegetale sau ale tuturor speciilor componente din cuprinsul unei fitocenoze. A. se poate referi la spaţiul ocupat de plante prin proiecţia organelor aeriene, constituind a. proiectată, sau numai Ia spaţiul ocupat de baza tulpinilor, a. absolută. La fitocenozele erbacee se deosebesc o a. generală şi o a* specifică. A. generală, reprezintă gradul de ocupare a solului cu organele aeriene ale tuturor speciilor componente. A.g. la pajişti se apreciază în procente şi poate fi de 100 % şi sui» 100 %. în cazul cînd se disting mai multe straturi, trebuie să se calculeze a*#* la fiecare în parte A .specifică, constă In stabilirea suprafeţei dc teren ocupate de fiecare specie in parte, în ordinea înregistrării lor în lista floristică Întocmită de cercetător. A.5. se apreciază tot în procente pe întreaga suprafaţă de probă, cît şi pe suprafeţe mai mici de 1—2 ma cu repetări de 2—3 ori. A.g. şi a.s pot fl apreciate vizual sau cu ajutorul unor dispozitive spcci-ale, ca: rama pătrată cu reţea şi rama standard cu oglindă. Rama pătrată cu reţea este făcută dintr-un cadru dc lemn de 1 ma sau 1/4 m-, divizată cu sîrmă intr-o reţea avlnd ochiurile de 10 cm latura. Se aplică pe păşune şi după spaţiul fiecărui ochi acoperit cu Iarbă se calculează în procente a.£, sau a.s.-Rama standard cu oglindă are dimensiunile de 10 cma (2 x5 cm), la ochiurile del cm. Stabilirea a, se face Intîi cu ajutorul reţelei simple, apoi se verifică cu oglinda. Reţelele se ţin deasupra vegetaţiei, astfel ca privind în jos să se observe proiecţia ierbii pe sol; spaţiile goale, neacoperite de vegetaţie, se însumează şi se scad din totalul suprafeţei, obţinîndu-se proiecţia netă a vegetaţiei care se exprimă în procente. Prin stabilirea gradului de o. se determină structura fitoccnozelor în ecosistemele naturale sau în cele modificate de om* ACOPERIRE FOTOGRAFICA, totalitatea fotografiilor care, juxtapuse, permit obţinerea unei vederi de ansamblu a florei sau faunei unei regiuni. Termenul se aplică în cercetările biogeografice şi ecologice. ACRI D OLOGIE, parte a entomologiei care studiază lăcustele (ord. Orthoptera), mai ales speciile migratoare cc cauzează distrugerea periodică a culturilor agricole (ex. Locasta migratoria, Dociostaurus marocaniis, Calliptamus italicus). A. ia în studiu atît condiţiile ecologice care favori- ACRODENDBJCA 14 zează dezvoltarea populaţiilor de lăcuste, cit şi Însuşirile individuale şi colective ale acestui grup de animale. ACRQDENDIUCĂ (despre specii animale), caie trăieşte în coronamentul arborilor, Ex.: specii de insecte -> galicole (Mikiola fagi, Cynips hungarica), precum şi numeroase păsări ^are cuibăresc în coroana arborilor: turtureaua (Slreptopelia)t grangurul (Oriolas), huhurezul (Strix aluco) etc. Sin. faună de coronament. ACROFILĂ (despre o comunitate vegetală din zona alpină), care poate trăi la peste 2 000 m alt. Plantele ierboase a. au talie mică, sînt grupate în perniţe iar ccle lemnoase sînt închircite, pitice. Tranziţia de la păduri la pajiştile alpine este făcută de tufărişuri alcătuite din: smirdar (Rho-dodendron kotschyt), merişor (Ribes alpinum), afin (Vacci-ntum nxyrtillus), jneapăn (Pinus- mugo), instalate mai ales pe substrat silicios; se succed apoi rogozul (Carex curanta, C. firma), gramineele (Festuca suplna, F. varia, Agrostts ru-pfistris) şi numeroase plante cu flori viu colorate (Genţiana verna, G. bavarica, Viola alpina, Primata minima, .fta/uin-cii/us giacialis). La peste 3 000 m alt. supravieţuiesc doar la adăpostul stîncilor, sub formă de perniţe protectoare, iarba roşioară (Stlene acaulis), eiuboţica cucului alpină (Primula minima), ochii şoricelului (Saxifraga) şi cîteva specii de muşchi şi licheni* ACTINOMETRIE, disciplină a fizicii care se ocupă cu studiul cantitativ al radiaţiilor electromagnetice din atmosfera PămîntuUii (solare, terestre, cosmice etc.). A, oferă ecologiei informaţii privind influenţa factorilor ab iot ici asupra biocenozelor. ACT1HTOM1CETE, grup de microorganisme unicelulare superior bacteriilor, Ex.j speciile din gen* Streptomyces, Actinomyces. A. prezintă importanţă ecologică deosebită în biosferă: unele specii sintetizează substanţe antibiotice (ex. Slreptomyces), altele descompun substanţele organice din diferite medii de viaţă (ex. sol),, iar o alţă categorie produce omului şi animalelor deferite boli (-+ acţinomicoze). ACTINOMICOZĂ, boală cronică infecţioasă răspindită atlt la oui, cit:şi la animale domestice, mai ales la bovine, provocată de ciuperca Actinomyceş boois. A. este tntîlnită mai frecvent în rindul muncitorilor agricoli care se contaminează cu această ciupercă de pe paiele de grtu. Agentul patogen produce leziuni mai ales în jurul cavităţii bucale, mal rar în intestin şi plămînL Tratamentul, cu antibiotice anti-micotice. ACTIVITATE RITMICĂ, v. RITM* ACTOGRAF, aparat utilizat pentTu măsurarea automată a activităţii ritmice comportamentale a animalelor. Există numeroase tipuri de a., fiecare laborator adoptînd o anumită aparatură. Ex.i sistemele pneumatice şl balanţele foarte sensibile pentru Înregistrarea deplasării insectelor sau folosirea unui fascicul luminos prevăzut cu o celulă fotoelectrică (pen- 15 ACUMULASE DB POLUANŢI tru animale sensibile la lumină). Pentru animale de talîe mai maro se obţin rezultate foarte bune folosind colivii oscilante, oare înregistrează automat ccle mai mici deplasări ale indivizilor. ACŢIUNE, influenţă exercitată dc factorii bi proces care determină creşterea cantităţii de informaţie şi scăderea entropiei pînă la atingerea unei valori staţionare. ACŢIUNE DACTERIO STATICA, proprietate pe care o are o substanţă naturală sau un preparat de a inhiba dezvoltarea uneia sau mai multor specii de bacterii, Ex.: P. A. £>.(acidul paraamino-sulfoiUc), numeroase antibiotice (penicilina, strep-tomlcma etc.). ACŢIUNE DĂUNĂTOARE A Al'ELOR, acţiune distructiva manifestată de apele curgătoare în anumite condiţii climatice (ploi abundente, deszăpezire rapidă etc.). Ex.? inundaţiile, datorate excesului de apă de pe sol sau din straturile superficiale ale acestuia; eroziunea, cu multiple şi uneori grave consecinţe asupra fondului funciar, a peisajului etc. ACUMULAREA PESTICIDELOR ÎN SOL, proces detn-magazinare în sol a pesticidelor organoclorurate, a fungicidelor cuprice şi mercurice datorită coeficientului lor slab de solubilitate, precum şi capacităţii reduse a -*■ edafonului de a le descompune. Unele plante cultivate pot absorbi pesticide prin organele lor subterane (ex. cartofii absorb prin tuberculi — 0,03 ppm, ridichile şi morcovii, prin rădăcini — 0,05 ppm). A.p. in s. duce la poluarea solului şi a apei freatice, Ajunse în plante, prin intermediul lanţurilor trofice, pesticideie pătrund odată cu hrana In corpul animalelor fito~ fage şi carnivore, inclusiv al omului. în interiorul organismului animal (şi poate şl la plante), pesticideie suferă anumite transformări chimice care Ie fac mai toxice. Au fost foarte numeroase cazurile cînd animalele sălbatice sau domestice au pierit datorită pesticidelor. Primele specii afectate sînt prădătorii şi paraziţii naturali ai speciilor pe care dorim să le distrugem (dăunătorii şi paraziţii plantelor cultivate), De asemenea, stnt distruşi polenizatorii (albinele, bondarii etc.). Alte organisme care suferă de pe urma a.p. In s. sînt microorganismele, rîmele, insectele subterane, toate cu rol capital fn aeraţia solului. Prin diminuarea faunei şi florei din sol ciclurile biogeocliimice sînt perturbate, solul pierde calităţile fertllizante şi producţia vegetală scade. ACUMULARE DE TOLUANŢI, fenomen de concentrare a poluanţilor în apă, aer, sol şi organisme vii prin aportul ACUMULATORI GEOCOIMICI 16 repetat şi de durată al acestora * în principalele medii dc viaţă, poluanţii provin din activităţile industriale, da transport, menajere, precum din pesticide, A. de p. are loc mai ales în apă şi sol, tn atmosferă poluanţii fiind împrăştiaţi de curenţii de aer sau anihilaţi de acţiunea antipoluantă a plantelor verzi- In organismele vii, a* dc p. are loc,atit Ia plante cit şi la animale, în timpul proceselor de nutriţie; unele substanţe poluante, nefiind biodegradabile, se acumulează ca atare în ţesuturile vii. V. şi ACUMULAREA PESTIC1DELOR ÎN SOL. ACUMULATORI GEOOILMICI DE ENERGIE, denumire generică pentru uncie combinaţii anorganice (de Al, In special) existente în biosferă, care funcţionează ca înmagazina-tori de energie solară, făcind astfel legătura energetică intre Cosmos şi Pămint, ACUPLARE, proces fiziologic care are loc intre indivizi de sexe diferite, premergător -+ fecundaţiei. Este o secvenţă a fenomenului de reproducere care asigură perpetuarea speciilor şt creşterea populaţiilor. Comportamentul de a, este foarte diferit, atingind o complexitate maximă la unele grupe de animale: Insecte, păsări, mamifere. V. şi PARADĂ NUPŢIALĂ. ACVACULTURĂ, ansamblu de procedee şi tehnici avînd drept scop punerea în valoare şi exploatarea bogăţiilor naturale animale şi vegetale din apă; ostreicultura, miticultura * sîut ramuri ale a, marine iar piscicultura, astacicultura constituie ramuri ale a. continentale. Prin a, se pot procura importante surse de substanţe nutritive pentru om şi animalele domestice* ACVACULTURA MARINĂ, creştere dirijată a organismelor marine de interes economic, cx.: alge, moluşte, raci, hamsii. Aceste organisme sînt utilizate alît în hrana animalelor domestice, cît şi în cea umană- A.m. va contribui la rezolvare^ nnor probleme privind alimentaţia umanităţii. Sin. mari-caltură. ACTAHERBOZA, nume generic ce desemnează orice comunitate vegetală din mediul acvatic. Ex. a, constitui lă din aţigiosperme submerse; ciuma apelor (Elodea canădensix). coada mînzulul (Ilippuris viiigaiis) şi drcnţele (Calli(riche) care^ formează în riuri comunităţi pure sau in amestcc, ACVATIC, termen care se referă, la apă şi la alte componente legate de ea: mediu, organisme, biocenoze, ecosisteme etc* 1* Mediul a. este cel mai întins de pe glob (cca 70% din suprafaţa globului) şi cuprinde mediul marin (mări şi oceane) şi mediul dulcicoi (lacuri, fluvii, rîuri, pîraie şi izvoare etc.). Mediul a. din mări şi oceane reprezintă leagănul vieţii, locul unde au apărut primele substanţe organice şi primele fiinţe. 2. Organismele a. care populează apele prezintă adaptări specialc. Plantele sînt in general plutitoarei majoritatea algelor, lintiţa (Lemna minor, L. major)t frunzele do nufăr alb 17 ADAPTARE (Nymphaea alba) şi nufăr galben (Nuphar tuteum) etc. Anima* lele au corpul fusiform, unele fiind bune înotătoare {peştii, broaştele, balenele etc.), majoritatea respirînd prîn branhii. 3. Biocenozele a. se caracterizează prin prezenţa producătorilor primari aparţinînd în mare măsură plantelor inferioare (alge). Cele mai complexe se găscsc în mări şi oceane; cele din ape dulci curgătoare prezintă o diversitate mai redusă In care producţia biologică primară este scăzută neputînd satisface nevoile trofice ale consumatorilor. în această situaţie o parte din hrană este luată din mediul terestru sub formă de resturi vegetale, insecte, păianjeni etc., ce ajung accidental în apă. 4, Ecosistemele a. se grupează după concentraţia sărurilor pc care le conţine apa: dulcicole (sub 2°/w), salmastre (2—17%rt) şi marine (peste 18%o)* Ecosistemele a. dulcicole cuprind zonele: litorală, masa superioară a apei şi bentosul; cele marine se divid in litorale şi pelagice (pe orizontală) şi in pelagice (0—200 m adîncime), batiale (200— 3 000 m adîncime), abisale (3 000—6 000 m adîncime) şi hadale (peste 6 000 m adîncime). V. şi APĂ, ECO-«ajSISTEM ACVATIC. ACVILA DE MUNTE (Aqu.Ua chrysaetu&), pasăre răpitoare ie zi, ocrotită, fiind din ce în ce mai Tară în munţii noştri. Este o pasăre de talie mare, cu aripi puternice, ciocul încovoiat. Zborul a. factorilor ccoiogici. Unele caractere, denumite adaptafioc, se exprimă evident numai în prezenţa factorului ecologic inductor. Alte caractere, denumite con-stitulwc, se exprimă independent de factorii ecologici, deşi pot prezenta şi acestea variaţii cantitative induse de variaţia in intensitatea de acţiune a factorilor ccoiogici. Schimbarea cantitativă ecologic Indusă se ma i numeşte răspuns adaptau v. Capacitatea adaptativă a organismelor este determinată gcnctic de gene reglatoare ale căror produse (represori sau lanţuri polipeptidice reglatoare din enzimele aloste-rice) Interviu direct în schimbările cantitative ale adaptării. La organismele superioare şi mai ales la om, răspunsurile adapta ti ve sînt mediate prin funcţiile integrative neurohor-monale şi prin efectele pletotrope ale cAMP, -»-cGMP şi -> calmodulina. Variaţiile cantitative ale a. sînt reversibile şl deosebite net de mutaţii şi recombinări, fenomene intrinsece —► var iabilităţii ♦ ADECVARE 18 ADECVARE, fenomen de adaptare raportat la nivelul individual. Indivizii realizează a. prin variaţii individuale succesive. ADELOFAGLE, formă de canibalism în care primele larve eclozate îşi consumă semenele mai tinere. A, reprezintă o modalitate de reglare a densităţii şi de asigurare a hranei. Ex., la gărgăriţa orezului (Calandra oryzae), atunci cînd densitatea populaţiei create foarte mult, o parte din indivizi consumă boabe de orez care conţin larve; un fenomen asemănător se petrece la gîndacli de făină (T'ribolium); la unii peşti (ex. specii de biban) adulţii consumă o parte din propriile icre. ADERENŢA SOLULUI, grad de alipire a particulelor de sol la o suprafaţă metalică. Aderenţa creşte cu umiditatea pînă la un anumit punct maxim, numit punct de aderenţă, situat înainte de limita de curgere lichidă. A.s. este foarte ridicată în terenurile argiloase. Cînd a.s. este foarte crescută, biocenozele vegetale nu se dezvoltă normal, pedofauna fiind, de a semen ea p modificată. ADEZIV (despre organe), care serveşte Ia fixarea unor or^ ganisme pe un anumit substrat. Ex.: tentaculele hidrei sînt prevăzute cu discuri a. Organele a, sînt specifice unor animale acvatice bentice, precum şi unor paraziţi animali (ex, lipitoarea se fixează pe peşti cu un organ a.). ADIAFOREZĂ, fenomen biologic caracterizat prin absenţa transpiraţiei Ia unele animale vertebrate (peşti, batracieni, reptile, păsări, unele mamifere), şi uneori la om. Dintre mamifere, a. se întîlneşte la cele acvatice: balena, delfinul, caşalotul, sau la unele animale de deşert, ex. şoarecele săritor (Jaculus jaculus). A. este rezultatul unor procese de adaptare la mediul de viaţă în care trăiesc unele animalei la om poate avea cauze patologice sau metabolice. ADIPOGENEZĂ, producere de grăsimi în organismul animal. Este un proces intens la animalele care trăicsc în zone reci ale Pămîntului (ex. balenele, focile), precum şi la cele cu'mobilitate redusă, ex. unele aniiriale domestice ce trăiesc în Bpaţii limitate. ADIPSIE, lipsa senzaţiei de sete, la unele animale şi, patologic, la om. La animale fenomenul de a. are un caracter adaptativ/Astfel, o specie de capră din gen. Oryx, care trăieşte prin regiunile aride din' S Kazahstanului, nu bea apă niciodată, satisfăcîndu-şî reacţiile metabolice cu apa provenită din hrană; rozătorul Neotoma albigula îşi satisface nevoile de apă consumînd tulpinile cărnoase şi zemoase ale plantelor din deşerturlle mexicane. ADITIV ANTIPOLUANT PENTRU COMBUSTIBILI, substanţă chimică ce se adaugă, în cantităţi mici, combustibililor de motoare pentru a micşora cantitatea de poluanţi prin pierderea completă a hidrocarburilor conţinute în gazele de ardere. Ex.; compusul P 903, produs în Franţa, unii compuşi 19 ADRENALINA organo-metal ici pe bază dc Mu, Ba, sau Ca, care reduc considerabil fumul emis de turbo motoarele avioanelor. ADN (acid dezoxiribonucleic = DNA), macro moleculă informaţională care constituie substratul material al genelor (cu excepţia virusurilor ARN). Atinge cele mai mari gr, mol. cunoscute, intre l,5xlOfl daitoni (ADN al bacte-riofaguiui 174) şi 10u daitoni (ADN din cromozomii unor animale). Prezintă mai multe structuri etajate. Structura primară este fDiformă şi cuprinde o înşiruire de dezoxiribo-nucleotide de 4 tipuri care diferă între ele prin bazele puri-nice (A = adenină şi G — guanină) şi pirimidiniee (T ~ timină şi C — citozină) din alcătuirea lor. Nucleotidelc sînt legate intre ele covalent prin legătura fosfodiestcrică 3', 5' iar bazele lor proemină lateral ca structuri plane într-o lungă sefcvenţă. Secvenţa de baze constituie Tegistrul în care este stocată -* informaţia genetică. Structura secundară (bicatenară), starea funcţională ubicuitară a ADN, este formată din 2 catene solidarizate intre ele prin legături de H stabilite între grupările reactive ale bazelor. Conform distribuţiei sterîce ale acestora, legăturile dc H se stabilesc cu specificitate numai între A dintr-o catenă şi T din ccalaltă catenă şi G dintr-o catenă şi C din cealaltă, modalitate interactivă denumită împerechere specifică, iar AT şi GC constituind pereebi specifice complementare. Unghiurile de valenţă şi energia de legare determină o înfăşurare a catenclor care au interac-ţionat complementar una în jurul alteia formînd structura bicatenară dublu elicoidală (engl. double helix, donble sirană-ed structure), Biosinteza replica ti vă a ADN sub acţiunea unui agregat enzimatic de mare complexitate reproduce 2 molecule identice bicatenare dintr-o moleculă bicatenară prede-cesoare şl constituie mecanismul păstrării ereditare a genelor şl caracterelor corespunzătoare. La procariote, virusuri şi organite cu ADN extranuclear de la eucariote (mitocondrii, cloroplaste, chinetoplastc) macromoleculele bi catenare sînt circul ar izate tntr-o structură supraadăugată iar în cromozomii eucariotelor (sedii structurale ale ADN), molcculele bicate-nare sînt supraînfăşurate prin acţiunea histondor interne In nucleozomi. Sub acţiunea histonei H 1 nucleozomii sînt super-supraînfăşuraţi in cromatina cromozomală, aceste suprastructuri împachetînd molecule de ADN cu lungimi de ordinul cm în cromozomi lungi de cîţiva fxm, ADN participă, prin reacţia de transcriere, esenţială pentru determinarea caracterelor, la sinteza de molecule specifice de ^ARN. V. şt GENETICĂ. ADRENALINĂ, hormon sccretat de glandele suprarenale ale batracienilor, păsărilor şi mamiferelor. Acţiunea a. în organism se manifestă prin: vasoconstricţie perifcrică şi centrală, hiperglicemie, vasodilataţie coronariană, creşterea tonusului cardiac, intensificarea oxidârilor biologice. A. asigură integritatea funcţională a organismului. în singele omu- ADVENTIVA 20 lui cantitatea de o, este de 1,2 mg%o> fiind amcstecată cri' neoadrenalina (izomerul său) în proporţie de 1:4. Se utilizează în. medicină ca medicament injectabil în afecţiuni cardiace> astm bronşic etc. ADVENTIVĂ (despre specii), care pătrunde accidental înti>o anumită —► biocenoză. Ex.j păsările care vagabondează (gaiţa, cioara etc.). Speciile a. au un rol ecologic important în structura şi dinamica biocenozelor, in lanţurile trofice ale acestora etc. Sin. accidentală. ADVERSITATEA MEDIULUI, v. REZISTENŢA MEDIULUI. AERARE, pătrundere a aerului într-o încăpere sau recipient, în spaţiile libere dintre particulele solide ale unei substanţe glomerulate sau 5ntT~un mediu lichid, fie în mod natural, fie prin acţiunea omului. Ex» de a. naturală: a. solului. Ex. de a. realizată de om: a. cerealelor depozitate pentru a evita fenomenul de „încingere" sau incendiu biologic. A. unui mediu permite desfăşurarea şi intensificarea proceselor aerobe, diminuarea sau încetarea celor anacrobe: aerul şi componentele sale constituie unul dintre factorii abiotici al mediului cil cea mai mare importanţă în viaţa biocenozelor acvatice şi terestre. Sin. aerisire. AERAREA SOLULUI, proces priu care se realizează schimbul permanent de gaze dintre sol şi atmosferă. în interiorul solului aerul pătrunde în porii neocupaţi de apă. Compoziţia aerului din sol diferă de cea a aerului atmosferic prin conţi' nutul mai crescut în GO* (cca 0,3—0,5 %). Aerul din soi are * o deosebită importanţă pentru dinamica solului şi viaţa plantelor,în cazul unei aerisiri insuficiente a solului, suferă microorganismele aerobe din sol; de asemenea, o aerisire diminuată împiedică creşterea rădăcinilor in lungime, iar substanţele nutritive din sol nu mai slnt accesibile plantelor; astfel, ni-traţii suferă procesul de depitrificare, iar o parte din N se pierde sub formă gazoasă. Ai s* artificială se realizează prin lucrări agrotehnice de mărunţire şi alinare (arat. grăpat etc,). V. şl AERARE. AER, amestec de gaze alcătuit din 78,09 % N, 20,93 % O, 0,93% Ar, 0,03% C02 etc. A. se află concentrat în straturile inferioare ale -+ atmosferei terestre, fiind absolut indispensabil vieţuitoarelor aerobe. în afara substanţelor chimice care-1 compun, a. mai conţine particule de praf, microorganisme, apă etc. A. reprezintă un mediu de viaţă pentru numeroase vieţuitoare aer ian-terestre. Constanţa în O a compoziţiei a. se datorează în primul rînd fotosintezei. AER CONTAMINAT, aer care conţine poluanţi deosebit de periculoşi (substanţe radioactive, gaze toxice, microorganisme patogene etc.) pentru desfăşurarea vieţii. Este prezent mai ales în aglomerările urbane şi industriale. A.c. se caracterizează prin concentraţii mari de substanţe poluante care 21 AEBOSCOP produc efecte nocive vizibile asupra vieţuitoarelor, manifestările fiind similare ca proporţii cu cele datorate unor epidemii» Contaminarea aerului cu compuşi de S se situează pe primul loc in ce priveşte sursele de poluare ale aerului» Cea mai mare parte a acestora se transformă In S02, gaz ce nu poate fi reţinut şi epurat* O termocentrală care consumă cărbune cu un conţinut de S de 1 % evacuează zilnic în atmosferă peste 1 000 t SOa, în atmosfera oraşelor S02 se găseşte In concentraţii de0,5—1 mg/m3, dar poate creşte pină La 2—4 mg. La Londra (1952) acest poluant a atins concentraţia de 5 mg/m3 provoclnd peste 4 000 decese. AER CONVENŢIONAL CURAT, aer care poate conţine poluanţi, însă In concentraţii nenocive şi care nu produc disconfort. Ex.: sub 0,3 mg/m3 de aer acid clorbtdric şi anhidridă fosforică; sub 0,03 mg/m3 de aer formal dehidă. V. şi NOCIV, AERISIRE, v. AERARE. AEROB (despre organisme), care ave nevoie pentru desfăşurarea activităţii lui vitale de O liber molecular din aer sau dizolvat în apă. A. sînt toate plantele autotrofe, majoritatea covîrşitoare a animalelor, o parte dintre microorganisme. Pentru vieţuitoarele a. lipsa O* din mediu constituîc un factor limitant. V. şi ANAEROB. AEROBIONT (despre organisme), care trăieşte în golurile pline cu aer din sol. Ex.î viermi, insecte inferioare (Protuia, CoUcmbola, Isoptera). Animalele a. au un rol important în alcătuirea pedocenozelor, sau ca verigi în lanţurile trofice din sol» AEROBIOZĂ, modalitate de viaţă a unor organisme care consumă O molecular liber din aer sau dizolvat în apă» A. caracterizează majoritatea organismelor. V. şi AEROBIONT, AN AEROBIOZĂ. AEROFITOBIONT (despre plante inferioare), care trăieşte aerob în sol (ex. algele microscopice). AEROLOGIE, ramură a meteorologici care se ocupă cu cercetarea straturilor înalte ale atmosferei terestre (fig. 1). AEROPLANCTON, totalitatea vieţuitoarelor mici care trăiesc în atmosferă. A. este alcătuit din spori ai bacteriilor şi ciupercilor, bacterii, unele alge şi ciuperci microscopice, polen provenit de la plantele superioare. A* este purtat dc curenţii de aer dintr-un Ioc Intr-altul, uneori Ia distanţe foarte mari. Unele componente ale a., fiind patogene, acţionează asupra stării de sănătate a plantelor, animalelor şi omului din biocenozele terestre. Ex. în a. se găsesc larve de afide, bacterii, spori, cbişti etc. care pot produce diferite boli. Sin, alrmbios. V. şi PLANCTON. AEROSCOr, aparat utilizat in studiile ecologice privind igiena localităţilor, stabilirea gradului de poluare, în scopul luării măsurilor necesare pentru protecţia mediului. Cu ajutorul a, se iau probe de aer spre a fi supuse examenului microbiologic» AEROSOLI S2 AEBOSOLI, micraparticule solide sau lichide într-un mediu gazos1 (ex. în atmosferă) şi care au o viteză de cădere neglijabilă; se pot pune în evidenţă prin difuzia luminii pe care aceste microparticule o produc. Ex,: ceaţa» fumul sînt a» care modifică compoziţia atmosferei, poiuind-o* Astfel, pulberile EXOSFER l peste 250 km înălţime) IONOSFER ( 150“250Um ) CHIMIOSFER (50-150km } STRATOSFERA I 20-50km 1 TROPOSFERĂ lQ-20km ) Fig.£l/[Stratificarea atmosferei* de cărbune generează a. care măresc nocivitatea SOa, Poluarea cu asemenea a. este puternică în centrele urbane încflfrzite cu combustibili solizi. A. se folosesc In tratamente medicale, sub această formă administrSndu-se, de cx.s efedrina, adrenalina, antibioticele în combaterea unor boli respiratorii, A. sub formă de fum sint curent utilizaţi In agricultură in com- 23 AFlNABE baterea efectelor negative ale primelor căderi de brumă, ex. în livezi. AEROTROPISM, reacţie pozitivă* de orientare a unor organisme către un mediu mal bogat în O. Sin. anemotropism. AER POLUAT, aer care conţine poluanţi in concentraţii ce determină efecte nocive sau care produc disconfort, Ex.: peste 3 mg/m3 de aer pentru metanol, peste 0,15 mg/m3 de aer pentru funingine etc. A.p. este frecvent întîlnit în marile oraşe. Datorită acestui fapt, întreaga ambianţă umană este modificată, ca şi viaţa populaţiei oraşului respectiv, AFAG (despre animale), care într-un anumit stadiu din viaţa lui nu se hrăneşte. Ex.j adulţii rusaliilor (insecte efemeride), adulţii unor muşte galicole (ex. musca de Hessa — Mayctiola destructor), musculiţa frunzelor de fag (Mikiola fagi), musculiţa lăstarilor de salcie (Rhabdophaga rosaria) etc. Sin. atrofie. AFIDE, grup de insecte cunoscut sub denumirea populară de păduchi de frunze, care face parte din ord* Iiomoptera. Populaţiile lor se caracterizează printr-un mare număr de indivizi care se înmulţesc attt sexuat, cit şi partenogenetic. Numeroase specii de n. sînt dăunătoare agriculturii; ex. păduchele piersicului (Myzodes persteae) este parazit al piersicului, precum şi al altor peste 200 plante ierboase; păduchele verde al mărului (Aphispomi) produce răsucirea frunzelor şi îndoirea puleţilor din pepiniere. Alte a. transmit boli virotice plantelor. Unele slnt galigene. Numărul indivizilor este diminuat în natură de duşmanii lor naturali, ex, buburuzele, viespile ihneumonide etc. AFICID, v. AFIDOCID. AF1DOC1D (despre o substanţă sau preparat chimic), care cauzează moartea afidelor (păduchi de frunză). Sx.i tiometo-nul> pirimicarduL Sin. aficid. AFIDOFAG (despre specii animale), care se hrăneşte cu afide (ord. Homoptera — sub ord. ApUidina), dăunători periculoşi ai culturilor agricole şi forestiere. Speciile a. sînt auxiliari preţioşi folosiţi de om In lupta de -► combatere biologică şi sînt reprezentaţi prin specii de coleoptere {Coccinella bipnnetata„ C. septempunclata, Chilocoras etc.). diptere (larve de Bombyliidae şl de Cecidomyiidae etc.). AFlNARE, proces sau lucrare agricolă in urma căreia spaţiile lacunare ale solului se măresc, acesta căpătînd o stare fizică ce permite circulaţia aerului şi a apei printre particulele componente, A. este produsă fie pe cale naturală, prin activitatea pedofaunei, fie de către om, cu unelte şi maşini agricole. Un rol important în creşterea gradului de a. a solului il joacă rîma (Lumbricus terrestris), care contribuie pe această cale la intensificarea proceselor biologice din sol şi implicit la sporirea fertilităţii lui. Importanţa deosebită a rimelor în economia naturii a fost relevată deCh. Darwin în lucrarea Cu privire la formarea solului de arătură prîîi activitatea viermilor (1881). AFOOTC 24 AFOTIC, strat acvatic marin, care începe de I* 30 D—400 m şi continuă pînă la cele mai mari adîncimi, unde domneşte întunericul absolut. Din*cauza lipsei luminii, în regiunea a. plantele fotosintezante nu se pot dezvolta. Supravieţuiesc aici numai organisme heterotrofe. AGENT ENTOHOPATOGEN, organism inferior, animal sau vegetal, care determină apariţia unui proces patologic la insecte. Ex.: virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare etc. A.e. pot fi utilizaţi in combaterea biologică. Ex.» bacteria Bacllliis thurlngensls este dăunătoare a omizii procesionare (TJtaumatopea processionca). AGENT FJTOPATOGEN, organism care determină apariţia unui proces patologic la plante. Ex*? ciuperca Tiltetia tritici provoacă mălura griului; bacteria Agrobaeterium tame-faciens produce cancerul bacterian al pomilor fructiferi etc* AGENT INFECŢIOS, microorganism (virus, bacterie, ciupercă) care invadează ţesuturile unei plante sau ale unui animal în organismul căruia se multiplică şi cauzează o anumită boală. Ex.: bacilul Kocli este a.i. al tuberculozei la om şi animale; virusul mozaicului tutunului produce boala cu acelaşi nume a frunzelor de tutun. AGENŢI BIOLOGICI DE DETERIORASE, organisme vii care distrug diferite materiale: produse alimentare, construcţii, obiecte de artă etc. Astfel, algele, ciupercile, muşchii şi lichenii care se instalează pe clădiri şi monumente, prin substanţele ectocrine elaborate in mediu şi prin îmbibarea lor cu apă, determină cu timpul degradarea substratului pe care se instalează. Termitele şi carii, dintre insecte, delerioreaxă lemnul construcţiilor. Picturile în ulei pe pfriză şi lemn sint atacate de numeroase ciuperci microscopice (Chaetomium perlucidum, AspergtlKus versico-lor, Curvularia lunata, Rhizopus nigricans etc.). în condiţiile unei atmosfere poluate (aglomerări urbane etc.), datorită acţiunii complexe a poluanţilor şi a a.b. de care a atins o concentraţie de 0»5—2,2 pptn în perioada respectivă, şi de produşii săi de oxidare, AGRICULTURĂ, ramură a producţiei materiale ce Include metode de cultivare a păm intui ui şi creşterea animalelor. A. a apărut cu circa 10 000 ani în urmă. Astăzi suprafeţele agricole ocupă cea 30% din întinderea uscatului, peste 1/2 din populaţia mondială Jlind agricultori, A. furnizează omului hrană vegetală şi animală, materii prime pentru industrie. Astăzi a, se practică pe baze ştiinţifice complexe, menite să crească fertilitatea solului, să obţină soiuri şi rase cît mai productive. Suprafaţa agricolă a României este dc peste 15 mii, ba, dintre care 2/3 sint terenuri arabile. în ţara noastră se practică o a. intensivă, mecanizată, la nivelul atins pe plan mondial, AGROIUOCENOZĂ, comunitate de plante, microorganisme şi animale dintr-un teren de cultură în care producătorul primar principal este reprezentat prin una sau mai multe specii de plante cultivate* Principalii factori care reglează 2 — Dicţionar de ecologie Â^BOBIOLOfelft structura şi dinamica a. sîiUj antropici (lucrările agricole, utilizarea îngrăşămintelor, combaterea paraziţilor şi dăunătorilor, selecţionarea seminţelor, folosirea hibrizilor de mare productivitate, irigaţie etc,) şi naturali (clinia etc.). AGROBIOLOGIE, ştiinţă care are ca obiect studiul culturii plantelor şi al creşterii animalelor, prin prisma legilor biologiei generale. Sin. biologie agricolă* AGROCHIMIE, ramură a -*■ ecopedologiei ce studiază interacţiunile dintre substanţele chimice, microorganisme şi plantele superioare şi rolul ^lor In nutriţia plantelor verii: a. se ocupă de metodele utilizării îngrăşămintelor, amendamentelor şi pesticidelor In agricultură. AGROECOLOGIE, ramură a-» ecologiei corelată cu ştiinţa agricolă. După concepţia lui G. Azzi, a* are ca principal dotaieniu de studiu influenţa factorilor de mediu (bio-tici şi abiotici) asupra creşterii şi productivităţii plantelor de cultură; in viziunea ştiiinţifică a lui \V. Tiscbler, a. studiază structura şi dinamica ansamblului de vieţuitoare dintr-un teren agrar, deci agrobîocenozcle şi influenţa lor asupra activităţii plantelor cultivate, Sin. ecologie agrară. AGROLOGIE, ştiinţă care se ocupă cu studiul factorilor de vegetaţie în general, şi, in particular, cu studiul solului ca rezultat al acţiunii factorilor naturali, precum şi cu influenţa pe care o au proprietăţile lui asupra plantelor agricole. V. şi AGROTEHNICA* AGROMETEOROLOGIE, ştiinţă tare cercetează influenţa condiţiilor meteorologice în agricultură. Pe baza datelor furnizate de a. se realizează zonarea culturilor în cadrul căreia se recomandă speciile şi soiurile dc plante adecvate pentru zona respectivă; de asemenea, in funcţie de condiţiile meteorologice locale, se indică modul de aplicare a îngrăşămintelor, lucrările solului, metodele de prevenire a unor calamităţi; secetă, inundaţii, boli criptogamice etc. AGRONOMIE, ştiinţă care studiază metodele şi tehnicile cultivării plantelor (cereale, legume, plante tehnice, ornamentale, pomi fructiferi, viţă de vie), precum şi creşterii animalelor. A. include şi metodele de: îmbunătăţire a soiurilor şi raselor, creşterea fertilităţii şi productivităţii plantelor şi animalelor, prevenirea şi combaterea bolilor plantelor de cultură şi ale animalelor domestice. în ţara noastră învăţămîntul superior agronomic este bine reprezentat prin institutele de la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Graiova. ‘ AGROTEHNICĂ, ştiinţă care studiază modul în care omul poate interveni In corelaţiile dintre factorii dc vegetaţie, sol şi plantele cultivate, prin folosirea celor mai adecvate metode şl tehnici agricole pentru menţinerea şi creşterea fertilităţii solului în vederea sporirii recoltelor. V. şi AGRO-LOGIE. AISBERG, gheţar plutitor de proporţii uriaşe, desprins din'calota de gheaţă polară. Pe a. se pot Intilni unii repre- 27 ALCALOI0 zentanţi ai faunei arcticei potîrnichea polară (Lagopus lagopus, L. nuitus)% ciuhurezul alb (Nycfea scandica), iepurele polar (Lepus (imidus), vulpea polară (Alopex lagopus}, lemingul (temmus lemnms)> ursul polar (Thalassarcios mari-timus). Nevoia acută de apă potabilă a multor ţări a determinat numeroşi oameni de ştiinţă să acorde o atenţie din ce în ce mai mare utilizării a. în. scopul satisfacerii necesităţilor de apă ale zonelor deficitare, AJUSTARE, însuşire a sistemelor autoreglabile de nivel individual prin care răspunsul faţă de un stimul are valoare funcţională; ti. aro valoare de factor integrator care asigură stabilitatea relaţiilor organismului cu alle sisteme. AJUTOR MUTUAL, v. MUTUAUSM. AL1ÎEDOU, mărime fotometrică determinată de raportul dintre radiaţia solară primită de suprafaţa unui teren sau de diferite corpuri (pietre, frunze, trunchiuri de arbori) şi radiaţia reflectată. A. variază în funcţie de unghiul de incidenţă al variaţiilor, de natura şi culoarea suprafeţei expuse radiaţiei, de componenţa păturii vegetale a terenul ni respectiv, în funcţie de unghiul de incidenţă pe un luciu de apă liniştit au fost stabilite următoarele valori ale a,: unghi =20=: —85%; unghi=10°=37%; unghi=20°= 17 %; i//i0/u—30°= —5 %, Valorile diferă în funcţie de natura şi culoarea suprafeţei de reflexie: zăpada proaspătă reflectă 75—95% din radiaţia primită; pajiştile (fi cîmpurile cultivatei 12—30%; solul agricol de culoare închisă, 7—10%; marea, 3—10%. Prin fotosinteză, 1,5% din energia solară este utilizată pentru fixarea CO* atmosferic. Raportul dintre radiaţia solară primită şi cea reflectată defineşte o interacţiune fundamentală pentru biosferă: aceea dintre ecosistemul planetar şi astrul solar* ALBENISM, anomalie genetică întîlnită la unele animale (păsări, mamifere)» manifestată prin absenţa completă a pigmenţilor mclanici cutanaţi. Apariţia într-o populaţie a unor indivizi cu a, face ca aceştia să fie mai uşor văzuţi şi eliminaţi de prădători, astfel că efectivul populaţiei se modifică. ALBUMEALĂ, v. FLOARE DE COLŢ. ALCALIOTROPISM, —> tropism provocat de prezenţa sărurilor bazice. Ex., mlcrocrustaceul Artemia salina, care în mod obişnuit trăieşte In ape sărate, bazice, prezintă a* pozitiv atunci cînd este pus experimental într-un recipient cu 2—3 tipuri de soluţii apoase: acide, bazice, neutre. Ă. reprezintă o formă de adaptare a organismelor faţă de alcali-nitatea mediului. Sin. bazitroptsm. V ALGALOID, substanţă lichidă sau solidă, sintetică sau naturală (secretată de anumite specii de plante), care în cantităţi foarte mici are acţiune terapeutică, iar în cantităţi mari este un toxic puternic, Ex.: morfina, atropină, nicotină, cofeina, chinina. A. pot avea rol de factori liini- ALELOPATIE tanţi (ex. chinina pentru anumite microorganisme patogene); pot fi toxice pentru organismul uman, chiar în,cantităţi mici, prin acumulare (ex. nicotiua), sau pot declanşa toxicomanii (morfina etc.), cu efecte nocive în ceea ce priveşte capacitatea de integrare a individului. ALELOPATIE, interacţiune stabilită între plantele superioare prin intermediul diverşilor produşi metabolici. Ex., nucul sintetizează compusul chimic jaglona, care, eliminată în mediu, determină dispariţia plantelor ierboase din jur. In cazul altor substanţe, acţiunea poate fi şi inversă, de atracţie şi stimulare a creşterii unei plante în vecinătatea alteia. ALERGIE, stare patologică a unui organism cauzată de anumite substanţe (alergeae) şi caracterizată prin reacţii modificate (faţă de reacţiile indivizilor sănătoşi) la contactele ulterioare cu substanţele respective sau cu unele înrudite. A. poate fi declanşată de multipli factorii substanţe alimentare, băuturi alcoolice, medicamente, formaţiuni organice de natură vegetală (polen, flori etc.) sau animală (păr etc.), agenţi patogeni biologici (microorganisme, virusuri etc.), agenţi fizici (temperaturi excesive, radiaţii). A. poate avea o formă generalizată (ex, şocul anafllactic) sau locală (tuse, astm, iritaţii ale pielii, urticarie, eczeme etc,)* ALEVIIVAJ, acţiune de populare cu puiet de peşti (alevini) a unui curs dc apă. A. se practică mai ales In scopul repopulării unei ape, etnd diversitatea şi numărul Indivizilor faunei piscicole s-au diminuat din cauza pescuitului intensiv sau în scopul populării cu peşti a unui nou ecosistem acvatic (un Iac de baraj, un heieşteu, un lac montan lipsit de peşti etc.). ALGICID, substanţă care poate provoca moartea unora sa\i mai multor specii de alge. Se utilizează în combaterea algei mâtasea broaştei (Sptrogyra)y atunci cind aceasta se înmulţeşte foarte mult şi împiedică oxigenarea normală a ALGĂ, plantă criptogamă, autotrofă, unicelulară sau pluricdulară, avînd clorofilă în toato cdulele, care trăieşte în apă sau terenuri umede. După cantitatea de pigment clorofilian care domină în celulc, alături de clorofilă, algele se grupează în: alge albastre (Cyanophyta), la care predomină pigmentul albastru (ficocianjna); alge brune (Phaeo-phijta), care conţin un pigment brun (fucoxantina); alge roşii (Rodophyta), ce conţin pigment roşu (ficoeritrina) şi âlge verzi (Chlorophyta) la care predomină pigmentul verde (clorofila). în ecosistemele acvatice algele populează planctonul (Chroococcus targidus, Microcystis pyrifera, Oscillatoria limosa etc.) şi bentosul (Cladophora, Gompho-nema, Pinnularia viridis etc.)* în mediul terestru algele se dezvoltă în sol (Anabaena, Nosioc conununc, Microcystis); în peşteri (Gloeocapsa punctate, Nosioc paludosum, Chlo-rella humiculnm etc.); pe suprafaţa zăpezilor şi a gheţarilor 29 ALGA (Aphanocapsa ni vale, Cyanophyta alpina, Ftaphidonema viretii etc.). în mediul terestru rolul algelor este relativ limitat în ceea ce priveşte producţia primară, ponderea principală revenind plantelor superioare (Cormofite). In mediul acvatic, algele deţin prioritatea cantitativă şi calitativă a producţiei primare pe seama cărora se deafvoltă numeroase organisme fitofage. Datorită dimensiunilor reduse ale multor specii, algele constituie o hrană accesibilă oricăror categorii de consumatori acvatici (de la protozoare pînâ la peşti). Producţia primară a algelor diferă de la un bazin acvatic la altul. Ex.: în lacurile eutrofe-politrofe este de 5—10 mg 0/1/24 ore; in lacurile eutrofe, de 1—5 mg 0/1/24 ore; In lacurile mezotrole şi secundar oligotrofe, dc 0,5—1 mgO/ 1/24 ore. în oceane producţia primară a algelor este de 46,4 g C/ma în Oc. Pacific, de 81 g C/m2 Sn Oc. Indian şi dc 69,4 g C/m2 in Oc. Atlantic. în funcţie de adîncimea apelor sau a solului există o diferenţiere specifică a algelor, Ia suprafaţă predominînd algele verzi, apoi diatomeele, algele brune şi algele roşii. Rolul algelor în desfăşurarea fenomenului de eutrofizare a bazinelor acvatice continentale este bine cunoscut. în acest seus algele reprezintă prima verigă funcţională care utilizează surplusul dc substanţe b io gene, baza fcutrofizării. Alte alge pot servi ca indicatori ai nivelului de cutrofizare al unor bazine acvatice, ex. Oscilla-(oria rubesccns pentru lacul de la Bicaz. La numeroase populaţii de alge s-a observat producerea unor substanţe ecto-crlne cu caracter inhibitor. Ex., algele din gen. Chlorella, în culturi bătrînc, elimină un complex de acizi graşi ce inhibă creşterea şl multiplicarea propriilor celule (Pratt, 1948). Vitaminele elaborate de multe alge planctonice par să aibă un rol important în proliferarea unor forme algale. Algele sînt parazitate de virusuri, dar mecanismele de supravieţuire la infecţia virală şi modul de convieţuire al unor alge cu virusuri sînt incă puţin cercetate. Cu bacteriile, algele stabilesc relaţii foarte variate, pornind dc Ia un răspuns simplu pozitiv sau negativ pînă la lizarea lor reciprocă (ex. lizarea algelor Coccochloris peniocţjstis, PLectonema boryanum de către bacteriile gram-negative. Ciupercile pot parazita şi ataca organele de reproducere ale algelor: achi-neţii de Anabaena affinis sînt parazitaţi de ciuperca Hizo-siphon akineium. Alte alge stabilesc relaţii de mutualistii cu anumite specii de ciuperci dînd naştere la licheni. în natură numeroase alge intră în componenţa speciilor pio^ niere care se succed în faza incipientă a biocenozelor. Utilizarea practică a algelor de către om este cunoscută cu aproape 4 700 de ani Le.n, Cele mai vechi dovezi sînt menţionate într-o carte cu caracter botanic întocmită la curtea împăratului chinez Shen Nung. Folosirea industrială a algelor a început odată cu descoperirea in corpul lor a unor mari cantităţi de Na şi K. Ulterior s-a descoperit că unele spccli de alge conţin un procent ridicat de I. Unde alge roşii pot ALGISTATIC *30 concentra in talul lor mari cantităţi de Ca (pîna la 86 % din greutatea totală) şî pot fi folosite în agricnltură pentru amendamente. Algele acumulează în ţesuturile lor şi numeroase microelemente (Fe, Cu, Mn, Zn), precum şl substanţe organice (vitamine, auxine, gibereliiie etc.). Ca urmare a compoziţiei lor chimice complexa şi complete, algele se folosesc şi sub formă de îngrăşăminte, contribuind la introducerea in circuitul biologic a elementelor rare şi indispensabile culturilor agricole, tn plus, prin constituenţii coloidali prezenţi din abundenţă, favorizează menţinerea unei structuri granulare optime a solului, cu influenţe pozitive In reţinerea timp îndelungat a umidităţii. Aplicarea de îngrăşăminte cu alge vii fereşte viţa dc vie de filoxeră, iar solurile nisipoase care primesc alge dau recolte mărite de cartofi $i orz, fără a suferi atacuri pronunţate din partea dăunătorilor Speciile de alge din gen. Fucus, Laminaria, Alaria, Chorda, Pelvetia sînt folosite în alimentaţia bovinelor în numeroase ţări (Norvegia, Islanda, Nona Zeelandă, Japonia etc.), în România s-au experimentat şi s-au dat in consum păsărilor diverse adaosuri de alge, ceea ce a avut drept efcct coloiaţia mai intensă a gălbenuşului, o coloraţie mai plăcută a cărnii etc. Unele alge intră şi în hrana omului (ex.: speciile din gen. Chtorella, Chlamgdomonas şi Scenedesmus). Cultura lor oferă substanţă uscată bogată In proteine şi vitamine uşor utilizabilă în prepararea mîncărurilor. ALGISTATIC, substanţă naturală sau preparat sintetic care poate inhiba dezvoltarea uncia sau mai multor specii de alge. Se foloseşte pentru prevenirea înmulţirii exagerate a algelor mai ales în bazine de apă stătătoare. ALGOCENOZĂ, asociaţie vegetală acvatică în care predomină populaţiile de alge. Se întllnesc a. în toate ecosistemele acvatice (bălţi, lacuri* rîuri, fluvii, mări, oceane). Structura a-, frecvenţa şi abundenţa populaţiilor slut diferite în funcţie de biotop. Alcătuite din plante autotrofe, a. au un rol important în circulaţia materiei şi energiei în ccosistem. Ele se dezvoltă numai acolo unde pătrunde lumina solară. Astfel, în zona mediolitoralulni arctic se Intllnesc a. alcătuite din specii dc Fucus, în asociaţie cu iarba de marc (Zoslera marina). Vegetaţia algală se remarcă prin aîge brune, cu talul do 100—200 m lungime (Macrocystts pijrifcra, Nercocijstis). în lacurile oligotrofe se întîlnesc alge verzi cu tal masiv, ver-ticilat ramificat (Nilella). în zona litorală a lacurilor eutrofe, a. sînt alcătuite din alge albastre (7?/du tarte, Oscilla(oria, Gloeotrlchia), alge verzi unicelulare şi pluricelulare (Chacio-phora), diatomee (Navicula, Synedra, Gomphonema). ALGOLOG1E, parte a botanicii cârc se ocupă cu studiul algelor. A. are numeroase implicaţii teoretice şi practice, studiul algelor elucidînd o serie de probleme privind circuitul materiei în ecosistemele terestre şi acvatice. în domeniul economic, a. se integrează prin cultura şi utilizarea algelor 31 ALIMENTE în nutriţie, industrie, agricultură. V, şi ALGE, ACVACUL- ruHĂ. ALIANŢĂ, termen generic care desemnează o grupare vegetală superioară*-)- asociaţiei. ALIMENTAŢIE, acţiunea de introducere în organism a substanţelor hrănitoare. A. stă la baza procesului de—► metabolism. Este o condiţie de întreţinere a vie fii şi sănătăţii organismului, de asigurare a principalelor funcţii vitale ale acestuia (creştere, dezvoltare, reproducere). Substanţele hrănitoare sînt procurate de animale din mediul ambiant. Modul de a. este o însuşire adnptativă cu caracter specific. Animalele se alimentează instinctiv, în timp ce omul realizează raţional procesul de a. V. şi ALIMENTAŢIE RAŢIONALĂ, ALIMENTE, DIGESTIE, NUTRIŢIE, LANŢURI TROFICE, ALIMENTAŢIE RAŢIONALĂ, asigurarea zilnică în cantităţi şi proporţii conform necesităţilor organismului a tuturor substanţelor nutritive necesare: protide, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine, enzhne, apă. Ştiinţa a. r., dezvoltată tot mai mult în ultima vreme, aduce noi precizări cu privire la adaptarea alimentaţiei la condiţiile ecologice in care trâicsc populaţiile umane contemporane, cit şi la rolul componentelor alimentare în nutriţia umană. In ţara noastră există o veche tradiţie fa studierii problemelor a.r, în cadrul Clinicii de nutriţie şi boli metabolicc Bucorcşli se realizează cercetări importante privind relaţia dintre alimentaţie, modul de viaţă şi unele boli cronice degenerative (ateroscleroza, diabetul, obezitatea etc,). ALIMENTE, termen generic ce desemnează elementele sau substanţele naturale ori prelucrate, cu structură diversă, care, ingerate de organismele vii, constituie sursa dc material plastic, energetic, funcţional a metabolismului propriu. Principalele grupe de substanţe alimentare pe care organismul le ia din mediul înconjurător sînt: protidele, glucidele, lipidele, sărurile minerale, vitaminele, apa. A. constituie pentru organismul animal un factor de mediu indispensabil vieţii; durata dc supravieţuire în absenţa a., în general redusă, variază în îimcţie de specie şi organism. Ex.i omul poate supravieţui fără a. 30—50 zile, broasca ţestoasă 2—3 luni, îa ecosistemele umane a. au, de asemenea, o importanţă vitală, dar omul a intervenit şi asupra acestui factor al mediului creînd între om şi a. o intercondiţionaxe particulară speciei umane cu consecinţe importante pentru ambele părţi: în raporturile dintre om şi a. latura raţională o domină pe cea instinctuală. A, pot proveni din regnul vegetal, animal sau din ambele regnuri. în prezent, In alimentaţia omului încep să fie introduse şi alimente sintetice. Tipurile de alimente tradiţionale se diversifică tot mai mult, la ele adăugîndu-se noi sortimente obţinute prin valorificarea fi-topIanctouuUii şi zooplanctonului lacustru, marin şi oceanic. Pentru a II bine asimilate, a. trebuie să aibă gust plăcut, un ALIMENTE IZODlNAMlCE anumit număr dc calorii (în medie 2 500—*3 000/24 ore>;;: să fie proaspete şi variate. Sin, trofine. V. şi AOJtfENTE IZODINAMICE, ALIMENTAŢIE. ALIMENTE IZODlNAMlCE, alimente care prezintă masă diferită, dar au valori energetice similare. Ex.; un ou cu masa de cca 45 g are 75 cal., echivalind d>p.d,v. energetic cu 100 g struguri sau 80 g carne slabă de viţel. ALOCHORĂ (despre plante), ale cărei seminţe sînt răsptndite pasiv, prin intermediul unor factori externi. Ex.: toporaşul (Viola), stejarul (Quercus), alunul (Alnus), lintiţa (Lemna)t salcia (SaUx), plopul (Populus). Seminţele plantelor a, prezintă unele particularităţi morfologice, ex.i unele sînt In formă de aripioară (la arţari etc»), altele sînt pufoase şi uşoare (la salcie etc.)* alteori prezintă cîrlige cu care se agaţă de porul animalelor (scaieţii). ALOFAG, v, OMNIVOR, ALO GA MIE, tip de fecundare la plante la care gârneţii celor 2 sexe se găsesc pe indivizi separaţi, fiind transportaţi de la un individ la altul cu ajutorul vîntului, al insectelor etc* Fecundarea prin a. se întîlneşte la cînepă (Canabis), porumb (Zea), trifoi (Trifolium), secară (Secale). V. şi AUTOGAMIE* ALOHTONE (despre substanţe organice sau minerale, organisme vii sau moarte etc.), care ajung întîmplător intr-un ecosistem. V. şi AUTOHTONĂ, ADVENTtVĂ. ALOSTERIE, v. TRANZIŢII ALOSTERICE. ALOSTERISM SUPBAMOLECULAR, schimbări conforma-ţionale de tip alosteric manifestate de ansambluri macro-moleculare organizate îu organite, schimbări care nu pot avea loc la aceleaşi macromolecule izolate din unităţile de asamblare. Ex., schimbările conformaţionale ale membranei ci* toplasmatice sau ribozomilor induse de diferiţi ligauzi nu apar Ia proteinele receptor, la polizaharidele de membrană, respectiv la ARNr şi proteine ribozomale separate. Aloste-rismul de membrană este presupus a fi mecanismul primar al interacţiunii unei celule cu agenţi din mediul extern (ecologici) sau cu factori interni. V. şi LIGAND^ RĂSPUNSUL ECOLOGIC ŞI MECANISMELE LUI MOLECULARE, cAMP, PROTEINE ALOSTERICE, TRANZIŢII ALOSTERICE. ALPINĂ (despre specii sau populaţii vegetale ori animale), care trăieşte în zona alpină. Ex. de plante a.: jncapânul (Pinusmugo), mierluţa (Minuartfa verna); animale a.: unele gasteropode (Alopia, Chondrina, Camptjlaea), coleoptere (Alcypeaalpicola)t capra neagră (Ruptcapra ruptcapra). Faţă de condiţiile specifice ale mediului, speciile a. prezintă numeroase adaptări: vegetaţia se prezintă sub formă de tufărişuri pitice şi dese ca nişte periniţe; animalele sînt de asemenea rezistente la temperaturile scăzute, sînt agile In mişcări, solitare sau grupate. ALTERARE, ansamblul proceselor fizice, chimice şi biologice din mediul înconjurător care contribuie Ia descompunerea unor maţerla]e de natură organică (alimente, bîrtie, 93 amfibionta lemn, piele etc.)- Prin fenomenul de a. sînt repuse în circuitul materiei elementele chimice constitutive ale materialelor care suferă acest proces complex. V. şi FERMENTAŢIE, PUTREZIRE, BIODEGRADARE. ALT1METRU, aparat utilizat pentru măsurarea -+ altitudinii. ALTITUDINE, înălţime a unui punct oarecare de pe suprafaţa globului p am înţese în raport cu nivelul mării. A. reprezintă un factor ecologic important în distribuţia biocenozelor, deoarece odată cu creşterea a. se modifică şi clima care influenţează direct structura ecosistemelor. Astfel, cu creşterea a. scade alît temperatura, cit şi presiunea atmosferică, iar vîntul, luminozitatea şi umiditatea se intensifică, în consecinţă, bioceuozele se etajează şi în funcţie de a. Ex., în regiunile de şes, în condiţiile naturale din ţara noastră, se instalează o vegetaţie de pajişti şi tufărişuri xerofiie, îu timp ce zona alpină este populată de o vegetaţie scundă, reprezentată dc jnepenişuri şi plante erbacee pitice, grupate în rtperiniţeli pe stîncâriile montane. A. produce şi anumite modificări fiziologice ale organismului omului şi animalelor mamifere: la a* mare creşte numărul hematiilor, se intensifică respiraţia etc. Se remarcă şi o etajare a aşezărilor umane iu funcţie de creşterea a.> tn zonele înalte numărul acestora scăzînd considerabil. V. şi STEPĂ, ZONĂ ALPINĂ. ALUVIUNI» depozite de roci sedimentare alcătuite din pietriş, bolovăniş, mîl, detritus, transportat şi depus de apele curgătoare, în zonele joase ale cursurilor dc apă, în lunci sau la locurile de vărsare. Terenurile cu a. şi biocenozele care lc populează reprezintă cele mai noi ecosisteme terestre. Solurile formate pe a. au fertilitate naturală crescută, datorită prezenţei in cantităţi mari a substanţelor organice transportate de apele, curgătoare. V. şi ECOSISTEM ALUVIONAR, DELTA DUNĂRII. AMBIANŢĂ, v. MEDIU. AMBRĂ, substanţă aromatică de culoare brună-cenuşic, avînd consistenţa cerii. A. provine din „cerneala" secretată de moluştele cefalopode, consumată mai ales dc caşalot, şi eliminată apoi prin dejecţiile acestuia ce plutesc pe suprafaţa apei. Are miros de mosc. Este utilizată în parfumerie. Sin. chlh Umbar cenuşiu. AMBRĂ GALBENĂ, v. CHIHLIMBAR. AMFIBIONTA (despre specii animale), care in prima parte a existenţei (pontă, larvă) trăieşte în apă, avînd particularităţile organismelor acvatice iar în stadiul adult duce şi viaţă aeriană sau terestră, Ex.; libelulele, eCemeroptercle, trihopterele. Dintre vertebrate, batracienii (atnfibieni) sînt tot animale a.: stadiile de pontă şi larvă (mormoloc) sînt exclusiv acvatice; acestea din urmă au respiraţie branhială, corpul fusiform, înotătoare dorsală; membrană interdigitală; adulţii duc şi viaţă terestră, sînt animale bune săritoare, respiră prin plămîni şi prin piele. amfotta 34 AMFIFITĂ (despre plante acvatice), care deşi trăieşte fixată pe fundal apei, arc florile şi majoritatea frunzelor deasupra apei. Ex.: limbariţa (Alisma planlago-aquatica), buzduganul (Sparganium ramosum), săgeata apei (Sagittaria sagiUifolia) care prezintă 2 tipuri de frunze; uncie adaptate la mediul acvatic submers, altele adaptate la viaţa aeriană. AMFTMIX1E, tip de reproducere sexuată în lumea vie care constă în contopirea celor 2 gameţi (provenind, unul de ia organismul femei, celălalt de la organismul mascul) în procesul fecundaţlei. Caracteristic «. este alternarea în ciclul vital a mciozei şi singamici, respectiv a haplofazei şi diplo-fazei. în acest mod, prin recombinare se asigură variaţia gc-netîcâa indivizilor. Sin. reproducere sexuală* AMFITOLERANT (despre organisme), cu amplitudine de toleranţă mare faţă dc variabilitatca reacţiei chimice a solului. Ex: coada şoricelului (Achlllca millefolium), Tima (Lumbrîcus terrestris). Sin» mriionice. AMONIAC (NE^), substanţă chimică, gazoasă, compus hidrogenat al N, care se găseşte în atmosferă într-un procent relativ constant de 10 'fi °/p0; component al ciclului biogeo-chimic al N, rezultă în moa natural din procesele de descompunere a reziduurilor organice. In atmosfera terestră a. este generat şi de o serie de procese industriale (în cocserii, industria chimică etc.). Creşterea procentului de a. în atmosferă determină poluarea biocenozelor terestre. Omul şi animalele superioare prezintă în acest caz afecţiuni acute respiratorii. A. este utilizat la fabricarea îngrăşămintelor azot oase. AMONIŢI, animale nevertebrate, fosile, din grupa moluş-telor, care au trăit de la sfîrşitul paleozoicului ptnâ la începutul mczozoiculul. A. au avut o largă participare Ia formarea rocilor organogene. Ex., în ţara noastră, ei caracterizează formaţiunile mezozoice din Banat, Dobrogea, Munţii Apuseni. V, şi TRILOBIŢI. AMONTE, termen care desemnează un punct situat mai aproape de izvorul unei ape curgătoare în comparaţie cu un alt punct. In a. condiţiile de viaţă sînt caracteristice] viteză mai mare de curgere a apei, temperatură mai scăzută, procent crescut de O. Organismele care trăiesc în a. prezintă unele adaptări Ia aceste condiţii specifice. Ex.> dipterele din fam, Blepharoceridae au în stadiul larvar ventuze şi gheare pe segmentele abdominale, în a. trăiesc şi larve de trihoptere. Fito-cenozele sînt alcătuite din puţine specii de plante aerofile (alge verzi, briofite etc.). V. şi AVAL. AMPLIFICARE BIOLOGICA, însuşire a -► pesticidelor şi a altor substanţe chimice de a se concentra !n organisme pe diferite trepte ale lanţurilor trofice, concentraţia maximă fiind atinsă la capătul lanţului trofic respectiv. Termenul a fost enunţat de către K. Mellanby (1967) şi R. H. Wagner (1971). A.b. se manifestă in special la pesticideie organo-clorice, ex, -► DDT; acesta se acumulează în corpnl plantelor ANALIZA BACTERIOLOGICA. * in proporţie de 0,1 ppm, iar In corpul animalelor fitolage şl la om concentraţia poate atinge 1—2 ppm. V- şi rOLUARE ACVATICĂ, POLUARE RADIOACTIVĂ, ACUMULARE DK POLUANŢI. w ANABIOZĂ, fenomen prin care, în condiţii neprielnice de mediu, funcţiile vitale ale unui organism sînt încetinite ori chiar oprite reversibil* A. poate fi indusă de temperaturi excesive» de lipsa apei etc. Forme de a.: —► hibernarea, esti-varea etc. Sin. abioză, criptobiozâ. ANABOLISM, ansamblul transformărilor biochimice din interiorul unei celule, unui ţesut, organ, organism, unei populaţii sau biocenozc din care rezulta sinteza şi construcţia de substanţe necesare vieţii- A, constituie una dintre cele 2 laturi ale-»'metabolismului. Sin. asimllaţte, V. şi CATABOLiSHI. ANADItO&I (despre peşti), care trăieşte cea mai mare parte a vieţii în apa mării, iar pentru reproducere urcă în apele dulci. Ex,, somnul (Salmo salar) din M. Nordului şi N Oe. Atlantic migrează pe fluviile şi rfurile din NV Europei. Din fauna piscicolă a României, specii a. care urcă pe Dunăre pentru depunerea pontei sînt; scrumbia de Dunăre (Alosa pontica), nisetrul (Acipemer giildcnstaedti), păstruga (A. stellatus) şi morunul (Huso huso). V. şi CATADROM, AN AEROB (despre organisme), care este capabil să trăiască în absenţa oxigenului molecular liber. Ex.: unele microorganisme (bacterii, protozoare)* Se deosebesc: a. obligate (ex, bacteria tetanosulul), care se dezvoltă numai fn lipsa totală a oxigenului molecular liber, şi a. facultative (ex. unele drojdii), care pot trai, atit în prezenţa, cit şi în absenţa oxigenului molecular. Microorganismele a, au un rol important în procesele de fermentaţie şi putrefacţie (descompunători) şi prin aceasta constituie verigi esenţiale in circuitul substanţelor în natură (ex, bacteria Clostridium pasleurianum în circuitul C, C. sporogenes in circuitul N etc.). Sin. anacrobionU ANAEROBIONT, v, ANAEROB. AN AEROBIOZĂ, formă de viaţă a organismelor care trăiesc în absenţa O molecular liber. Vieţuitoarele anaerobe îşi procură O necesar respiraţiei din substanţele care conţin acest element, prin descompunerea lor, A. caracterizează majoritatea bacteriilor saprofite din sol» microorganismele deuitriiicatoare (ex. Bacillus denilrîfican$> Bacterium pyocyanm) etc. Fenomenul se întilncşte şi în multe faze ale dezvoltării organismelor superioare. ANAGENEZĂ, v. AROMORFOZĂ. ANALIZĂ BACTERIOLOGICĂ A APELOR, metodă cantitativă de determinare a microorganismelor prezente în apă. Constituie un mijloc de apreciere a calităţii apelor curgătoare, stagnante, precum şi a celor freatice şi potabile. Metoda este larg folosită în cercetările de hidrobiologie şi ecologia apelor, ca şi în complexul de acţiuni îndreptate în direcţia prevenirii şi combaterii poluării apelor. ANALIZA BIOLOGICA». ANALIZA BIOLOGICĂ A APEI, metodă de cercetare calitativă şi cantitativă a populaţiilor de plante şi animale (micro- şi macroorganisme) pentru stabilirea gradului de puritate, respectiv de poluare, a apelor freatice sau potabile, curgătoare sau stagnante, ANALIZĂ CHIMICĂ ŞI FIZICO-CHJMICĂ A APELOR CURATE ŞI POLUATE, determinare prin operaţii chimicc sau fizice a proporţiei în masă şi volum în care se găsesc diferite elemente sau substanţe, dizolvate ori în suspensie din apă. Determinările «ilitative şi cantiLative. ale acestora pot da lămuriri asupra gradului de puritate sau de poluare fizico-chimică a apelor, ANALIZA DEMOGRAFICĂ, analiză In care se urmăresc parametrii vitali ai unei populaţii (natalitate, morbiditate» speranţa de viaţă, curba de supravieţuire) sau modul de eşantionare a principalilor săi factori reprezentativi. Pornind de la o coliortâ iniţială de indivizi care îşi încep viaţa In aceiaşi timp, *=0, se caută a se cunoaşte pentru fiecarc interval dc timp numărul de decese survenite pentru a se determina rata mortalităţii care va permite calcularca speranţei de viaţa la vîrsta x—n ani şl de a realiza curba de supravieţuire. ANATOMIE, ştiinţă care are ca obiect studiul structurii organismelor vil şi al raporturilor dinUe organele care îl alcătuiesc. A. foloseşte ca metode de studiu şi cercetare observaţia directă, disecţia, microscopia, explorarea radiologică, analizele chimice ş,a. Principalele ramuri ale a. sint: a. descriptivă, a. comparată, a.wtopografică, a. patologică ctc. ANATOMIE ECOLOGICĂ, ramură ia anatomiei care ţine seama de comportamentul specific, adaptativ, în condiţiile particulare de viaţă ale unei specii* Ex.: conformaţia corpu-lui la peşti indică un mediu de viaţă acvatic, Ia păsări, un mediu aerian, de zbor etc, ANATOXEVĂ, toxină microb iană care şi-a pierdut proprietăţile toxice, dar Îşi păstrează proprietăţile imunologice (produce anticorpi). Se utilizează tn vaccinări (antitetanică, antidifterlcă, antivariolică etc.). V, şi VENIN. ANCHETĂ STATISTICĂ, colectare de informaţii calitative şi cantitative referitoare ia o populaţie determinată, în scopul deducerii caracterelor sale de ansamblu. Se utilizează şi in cercetarea populaţiilor umane, In demografie, antropologie, ANEMOCHORĂ (despre specii vegetale), ale căror seminţe şi fructe prezintă dispozitive speciale de plutire in aer care ie fac să fie uşor transportate de vînt Ja mari distanţe, Ex,j fructele de păpădie (Taraxacum), de carpen (Carpinus be-tulus), de jugastru (Acar campestre) etc. V. şi ZOOCHOUĂ. ANEMOFILA (despre plante), a cărei polenizare se face cu ajutorul vînt ului. Ex.: dintre plantele lemnoase coniferele CAPicea), stejarul (Quercus sp J, plopul (Populns sp J, 3* ANIMAL iar dintre cele ierboase gramineele (Trlticum sp., Seeale sp., Aoena sp, etc.)» ciperaceele (Carex sp.)* ANEMOMETRU, aparat care serveşte la măsurarea vitezei, şi uneori şi a direcţiei, vintului. Se compune dîntr-un receptor, format din 4 cupe semisferice care se tuvîrtesc sub presiunea vîntuUii şi din sistemul înregistrator, care indică numărul de rotarii ale receptorului. După numărul de rotaţii intr-un interval de timp dat se calculează viteza medie a viatului, în m/s, ANEMOSCOP, v, GIRUETA, ANEMOTROPISM, v, AEROTROPISM. ANGHELICĂ (Angelica archangelica), plantă ocrotită din fam, Umbelifcrae, care trăieşte in Europa centrală şi nordică şi în Siberia. în România vegetează de-a liuigul pîralelor în mlaştini de turbă, la margini de păduri umede, în etajele alpin şi subalpin. ANGHILĂ (AngulUa anguilla)§ peşte tcloostean migrator, —► catadrom, din fam. Anguilîidae, cu corpul in formă de şarpe, cu coada turtită lateral şi cu falca inferioară ieşită In afară. Trăieşte în fluviile din SV Europei. Adulţii migrează, în apele Oc. Atlantic, în vecinătatea ins. Bermude (M. Sargaselor), unde, după depunerea icrelor, mor. După 2—4 ani, larvele, duse dc curentul Golfstream, ajung în fluviile Europei care se varsă în Atlantic, unde se transformă în adulţi. Capacitatea de răspîndire a anghilelor este foarte mare, ele puţind să se deplaseze pe uscat tiintr-un bazin în altul; aceasta are loc noaptea, cînd se tîrăsc pe iarba umedă mai muHi kilometri. în R,S.R. apar rareori, în M. Neagră, de unde pătrund în Dunăre. Aceste exemplare, nemaipu-tînd să pătrundă în Oc. Atlantic, nu se mai reproduc. ANHIDRIDA CARBONICĂ, v, DIOXID DE CARBON. ANHIDRIDĂ SULFURICĂ, poluant atmosferic extrem de periculos ce ia naştere prin transformarea anhidridei sulfuroase, în anumite condiţii de umiditate, în combinaţie cu vaporii de apă din atmosteră, a.s. dă naştere acidului sulfuric, puternic coroziv atît al substanţelor organice, cît şi al celor anorganice, ANHIDRIDĂ SULFUROASĂ, compus al S cu O, care ia naştere prin arderile incomplete, îndeosebi cele din industrie (siderurgie, rafinării de petrol), motoare cu combustie internă, ale cărbunelui cu uleiurile minerale utilizate în producerea de energie, precum şi în arderile pentru încălzirea locuinţelor. A. s, este unul dintre poluanţii curenţi ai aerului oraşelor. ANHIDROBIOZĂ, formă de —► abioză care intervine In evoluţia unor organisme atunci cînd dintre condiţiile nece-îsare vieţii lipseşte apa, A. este o stare reversibilă. ANIMAL, reprezentant al unuia dintre cele 2 regnuri existente în lumea vie, avind corpul uni- sau multicelular. Toate a. sînt heterotrofe, hrănindu-se cu hrană vegetală sau animală, în fauna Terrei se cunosc cca 1,5 mii. specii de animale» ANIMAL CU SlNGE CALD 38 dintre.care 700 000 sînt Insecte. A. intră. în componenţa tur turor biocenozelor terestre; şi acvatice, Iiind d.p.d.v. al nivelurilor : trofice consumatori primari, secundari, ^terţiari. Numeroase a. pot îi parazite, coinensale etc. Unele a. se înmulţesc partenogenetic, iar cele mai multe prin reproducere sexuatâ. V, şi FAUNĂ. ANIMAL CU SÎNGE CALD (pop.), V. HOMEOXERM. ANIMAL CU SÎNGE RECE (pop*), v. POlKlLQTERM. ANDIAL ECTOTERM, v. FOIKILOTERM. ANIMAL ENDOfERM, v. HOMEOTERM. ANIMAL FICOFAG, aniipal care se hrăneşte cu alge. Ex*: melcii acvatici din gen, Lymnaeat-Viviparus. ANIMAL FILOFAG, animal care se hrăneşte cu frunzele plantelor. Ex,; larvele fluturelui de mătase (Bombijx mori) se hrănesc cu frunze de dud, V. şi FITOFAG. ANIMAL HERFACTOFAG, animal cârc se; comportă ca prădător (consumator secundar), avînd ca sursă de hrană principală reptilele* ANIMAL HETEROXERM, v. POIKILOTERM. ANIMAL HOMEOTERM, v. HOMEOTERM. ANOFEL, denumire curentă a speciilor de ţ în ţari din gen. Anopheles, vectori ai malariei. Femei ele. slut cele care înţeapă omul şi animalele, transraiţlnd agentul patogen al malariei, îţi fcuina României, speciile de ţînţari ce transmit malaria sint Anopheles. mocnii permis şi. A. sacharovi. V. şi'ANOFE-USM. ANOFELISM, termen ce. indică,.prezenţa jtntr-o anumită zonă sau localitate a insectelor din gen. Anopheles (ţînţari), ord. Diptcra. A. nu condiţionează- în inod obligatoriu prezenţa -* malariei in teritoriui respectiv. ANOSAIIC (despre animale, inplusiv oameni), care nu poate percepe mirosul. Cauzele acestei anomalii sînt multiple: obstrucţia căilor nazale, lezarea nervului olfactiv, lezarea, inflnmaţia sau atrofierea mucoasei nazale. Indivizii ,a. nu dificultăţi in: reJaţjjle cu mediul; , în detectarea praz U, sau prădătorului,. In. procurare^ şi ingerarea hranei etc. ANOXEMIE, v, ANOXDG. ANOXIBXOZĂ, y, ANOX1E. i ANOXIE, stare de.oxigenare insuficientă a unui organism sau,, ţesut* De . regula, a. este o manifestare patologică, o tulburare a funcţiei respiratorii cu consecinţe negative în viaţa, organismului. A. se poate produce în cazul inhalării accidentale a unor gaze toxice (ex. C02, CO, H2S etc.). Creierul mamiferelor şi in special cel al omului este cel mai sensibil Ia a. Sin. anoxemieM anoxibloză. ANTAGONISM INTftASPECIFIC (INTRAPOPULAŢIONAL), relaţie de tip pozitiv sau negativ care se manifestă intre organisme aparţin înd aceleiaşi specii (populaţii). A J. se manifestă în diferite moduri, de la simpla concurenţă (pentru hrană, teritoriu, partener) pînâ la canibalism, (ex. adulţii gindacului de făină Tribolium, atunci cînd densitatea este 39 ANTICORP foarte mare, îşi devorează ouăle proprii). A. I. reprezintă un mijloc frecvent şî complet de reglare a densităţii populaţiilor, de utilizare a resurselor de hrană din biotop. V. şi COMPETIŢIE, PRĂ1IĂTOR1SM. ANTAGONISM INTERSPECIFIC (INTERPOPULAŢlO NAL), formă de excludere reciprocă dintre organisme ce aparţin unor specii (populnţii) diferite. Ex.: numeroase microorganisme (în special ciuperci) elimină în mediu sub’ staiiţe chimice care împiedică dezvoltarea altor organisme din mediu. Un exemplu interesant de a.i. 11 constituie interacţiunea de tip antagonist dintre gramiuee şi plantele lemnoase, care, în climatul temperat, se exclud din biotop. Gra-mineele şi arborii se află în echilibru ecologic numai în zonele tropicale, cu ploi puternice de vară şi solitri nisipos-lu-toase, unde sînt răspîndite ambele tipuri dc plante. V. şi ANTIBIOTIC ANTIBIOZĂ- ANTAGONISM MICROBI AN, v. ANTIBIOZĂ. ANTAGONISMUL POLUANŢILOR, interacţiune dintre 2 sau mal mulţi poluanţi al cărei rezultat este micşorarea reciprocă a cfectelor nocive. Ex.; antagonismul dintre vapori de NH3 şi cei dc anhidridă sulfurică. ANTESTEPĂ, v. SILVOSTEPĂ. ANTIBIOTIC, substanţă produsă dc microorganisme, îndeosebi ciuperci, care împiedică dezvoltarea altor microorganisme sau chiar le distruge. Ex.; penicilina, streptomici-na, cloromicetina, aureomicina. Utilizarea medicinală a a. are la bază fenomenul de antibioză. Primul a, descoperit şi utilizat în medicină a fost penicilina, descoperitorul ei fiind bacteriologul scoţian Alexander Fleming (1929), laureat al premiului Nobel pentru medicină în 1945. A. produse şi eliminate în mod natural în mediul de viaţă al plantelor ce Je sintetizează au rol bioreglator al populaţiilor de microorganisme cu care vin în contact. Majoritatea a. se produc astăzi in industria dc medicamente pe cale sinietlcă; sînt cele mai utilizate medicamente în tratarea şi combaterea infecţiilor bacteriene. Abuzul de a. are efecte nocive pentru sănătatea omului, constituind azi un factor de risc dintre cei mai de temut. ANT1BIOZĂ, tip de relaţii dintre 2 sau mai multe specii de microorganisme. în care una împiedică dezvoltarea celorlalte, fie secretînd substanţe antibiotice, fie determin înd modificări în compoziţia chimică a mediului, care devine astfel impropriu pentru celelalte specii. Ex., bacteriile lac-tice (Lactobactllus fermentans) acidifiază mediul, ceea ce face ca bacteriile de putrefacţie, care au nevoie de un mediu alcalin sau neutru, să nu sc mai poată dezvolta. Fenomenul a fost descoperit de V. Babeş şi redescoperit de A. Fleming (1929). Sin. antagonism mlcrobtan. ANTICORP, substanţă proteică ce se produce în singele animalelor, ca răspuns la pătrunderea în organism a unui -» ANTIDOT 40 antigen. Deoarece a. intră în combinaţie numai cii antigenifî care i-a dat naştere, are acţiune specifică. îndeplineşte un rol deosebit în -> imunitatea organismului. V. şi REZISTENŢĂ, VACCIN. ANTIDOT, substanţă, care, introdusă într-unr organism, îl apfirâ de otrăvirile ingerate. anihiiîndu-le acţiunea. A. acţionează asupra substanţei toxice fie prin precipitare (ex. albumina precipită toxinele împiedicînd absorbţia intestinală), fie prin neutralizare (ex. dimercapto-propanoiul ou Hg, As, Pb). ANTIFERMENT, substanţă care, introdusă intr-un organism sau o comunitate de organisme, împiedică acţiunea unor enzime (fermenţi). Ex.: solicitatul de şodiu introdus într-un mediu cu bacterii ce produc fermentaţia acetică (transformarea alcoolului în acid acetic) are rol de «. Pe a-ceasta proprietate a substanţei se bazează utilizarea lui In conservarea alimentelor. ANTIGEN, substanţă cu structură proteică sau polizaha-ridică şi care, introdusă Intr-un organism, determină apariţia in serul sanguin al acestuia a anticorpilor specifici, capabili să-i neutralizeze acţiunea nocivă. V. şi IMUNITATE, REZISTENŢĂ, VACCIN. ANTISEPTIC, substanţă chimică ce împiedică dezvoltarea bacteriilor din organisme/precum şi din produse vegetale şi animale. Substanţele a. sînt folosite pentru distrugerea agenţilor patogeni, cărora le produc modificări în echipamentul enzimatic, în permeabilitatea membranei, coagularea citoplasmei. Ex. de substanţe a.: alcool ti 1 etilic', apa oxigenată, permangaiiatul de potasiu, iodul, acidul fenic, clorul etc. ANTOFEL (despre organisme animale), care vizitează regulat florile şi se hrăneşte parţial sau total cu nectar sau polen. Ex.» albinele, bondarii, păsările colibri. ANTROPIC (despre un prtices sau fenomen), care este determinat direct sau indirect de acţiunea omului. Ex.: eroziunea solului; schimbarea climatului local datorită construirii‘de lacuri de acumulare, împăduriri.1 Acţiuni u. cu rol pozitiv sînt: împăduririle, îndiguirile etc., iar cu rol negativ sînt cele ce produc dezechilibre in natură: defrişări âbuzive> războaie etc. Sin. antropogen. V. şi FACTOR ANTRO-PIC. ANTBOPOUIOCENOZĂ, -* biocenoză componentă a ecosistemelor umane* A. sînt constituite dintr-o specie dominantă — omul, alături de care coexistă un număr mic de specii vegetale şi animale: in cadrul a. biotopul este mult modificat de om, adesea artificial (locuinţe, blocuri, parcuri etc.). Sin, biocenoză umană. V. şi NOOSFERĂ, ANTROPOS-FERĂ. ANTROPOCHORĂ (despre specii vegetale şi animale); care este răsptndită de către om sau cu ajutorul mijloacelor create de el. Ex.j plantele de cultură, animalele domestice.» 41 APA unîl dăunători (gîndacul de Colorado, musculiţa cerealelor etc.). Spcciile a. eu un rol deosebit tn modificarea structurii biocenozelor naturale şi antropogfcne. Ex«, caprele introduse de om în Insula Sfînta Elena au distrus complet pădurile transformînd insula fntr-o zonă aridă; iepurele introdus în Australia a dus la diminuarea numerică a faunei indigene prin consumul excesiv al plantelor, sursă principală de hrană pentru animalele de aici. ANTROPOFILĂ (despre specii), care trăieşte şi se înmulţeşte In apropierea omului. Ex.: unele animale domestice (clinele, pisica, păsările de casă, calul, vaca, oaia etc*); unele specii carc s-au adaptat Ia viaţa parazitară avînd ca gazdă omul (purecii, ploşniţa de pat); organisme care joacă rol de vectori ai unor boli: musca, ţînţarul etc. ANTROPOGEA. totalitatea ecosistemelor rezultate iu urma intervenţiei omului ca factor ccologic constructiv sau distructiv în natură. Ex.: grădinile, viile, terenurile agricolc cultivate, ecosistemele urbane etc. V. şi NOOSFERĂ. ANTROPOGEN, v, ANTROPIC. ANTROPOGEOGRAFIE, ramură a geografiei care se ocupă cu cercetam populaţiilor umane şi a -► aşezărilor omeneşti: răspîndirea omului, aspectele geograHce etc. ANTROPOLOGIE, ştiinţă care studiază omul şi societăţile umane. Numeroase metode dc cercetare utilizate de a. au fost preluate de ecologie, cx.: studiul virstelor. al sexelor, determinarea gradului de mortalitate şi natalitate etc. ANTROPOMETREE, ansamblu de tehnici şi metode de măsurare a diferitelor componente ale corpului omenesc (înălţime, talie etc.) şi de stabilire a raportului dintre ele. Au aplicaţie în cercetările de paleoantropologie, anatomie comparată, genetică umană etc. ANraOrOPAJLBONTOLOGIE, ramură a paleontologiei care studiază fosilele umane: locul apariţiei primiloc oameni, caracteristicile şi modul lor de viaţă; reconstituirea pe baza studierii resturilor fosile a aspectului morfologic, etologici, preocupărilor acestor oameni. Sin. paleontologie umană. ANTROPOSFERĂ, v. NOOSFERA. ANTROPO SPEOLOGIE, ramură a —► speologiei care studiază resturile fosile umane din peşteri. V. şi BIOSPEOLO-GIE, APARAT VENINOS, ansamblul organelor care contribuie la producerea şi inocularea veninului de către un prădător în corpul prăzii; este alcătuit din glanda veninoasa (care secretă veninul) şi ac (prin care se inoculează). Ex. de animale ce posedă a.v.: scorpionul (Euscorpitis carpaticus), viespea (Viespa sp.), albina (Apis sp.), prccum şi numeroase specii dewi;cptile, ca vipera (Vipera sp.), cobra (Naja sp.) etc. APĂ, Constituent esenţial al materiei vii, reprezeutînd la mamifere cca 93% din greutatea sîngelul şî 80% din masa musculară; organismul multor animale Inferioare (spongieri; meduze) este alcătuit în procente de peste 90% din apă, APATETA 42 Toate fenomenele biologice se manifesta in mediu acvatic şt cu participarea n* A. din mări şi oceane reprezintă leagănul vieţii, în care a« apărut primele forme de viaţă. în natură a. joacă rolul de factor limitant în dezvoltarea şi distribuţia organismelor pe glob (ex. reducerea precipitaţiilor anuale sub 72 cm/m3 opreşte dezvoltarea arborilor, iar sub 25 cm/m2 determină apariţia pustiurilor. La nivel planetar, a. reprezintă unul din învelişurile Pămîntului, ocupînd 70% din suprafaţa Terrei; a. de pe suprafaţa Pămîntului alcătuieşte un înveliş compact sub denumirea de -* hidrosferă. Prin —► precipitaţii cad anual pe suprafaţa planetei 518 000 km3 apă* D*p,d*v. ecologic, Oceanul Planetar — prin stabilitatea mai mare şi valorile mai constante ale unor factori (salinitate, temperatură, presiune, lumină etc.)— obligă organismele la adaptări mai riguroase de structură şi comportament* Mediul acvatic conţine resurse material-energetice pentru a întreţine populaţiile de producători» de consumatori şi descompunători din apă, prccum şi pentru asigurarea brânci unor organisme terestre* mai ales păsări şi mamifere; O elaborat de către fitoplancton, alături de cel produs dc plantele terestre, stă Ia baza proccsului dc respiraţie al tuturor organismelor. Astfel, mediul acvatic contribuie substanţial la menţinerea vieţii pe Păinînt. V. şi RESURSE DE APĂ. ArATITĂ, fosfat de calciu cu rol important în ciclul bio-geochimic al Ca şi P. Lipsa acestei substanţe duce la diminuarea producţiei vegetale, ceea ce a determinat înlocuirea ei cu concentrate produse pe cale industrială (ex. superfosfaţi). APĂ ABSORBITĂ, apă care se află Sn porii solului (ale căror dimensiuni variază intre 0,2 şi 8 ţi) şi care în mod normal este accesibilă plantelor în perioada în care nu plouă. Totodată, a.a. permite activitatea protozoarelor din sol (cx.: a unor grupe de flagelate). Sin. apă capilară de absorbţie, APĂ ATMOSFERICĂ, apă conţinută în atmosfera, provenind din evaporarea apelor şi evapotrauspîraţia plantelor din covorul vegetal ce acoperă continentele; a.a. contribuie la formarea precipitaţiilor* Se apreciază că atmosfera convine 15 000 km3 de apă, iar precipitaţiile însumează anual 400 000 km3 de apă; astfel a.a. reprezintă un factor abiotic de mediu de o deosebită importanţă pentru ecosistemul nostru planetar, APA CAPILARĂ DE ABSORBŢIE, v. APĂ ABSORBITĂ. APĂ CONTINENTALA, apă caTe se găseşte pe continente sub formă de: fluvii, riuri, pîraie, izvoare, lacuri, bălţi etc. Potenţialul mondial mediu al apelor curgătoare este de 20 000 km3. Din apele continentale 35 000 000 km3 sînt imobilizaţi în calote glaciare şi gheţuri permanente, Cind conţinutul de săruri dizolvate al a.c, nu depăşeşte 0,5 g/l, acestea sînt potabile (bune de băut), cu condiţia ca ele să nu conţină microorganisme şi compuşi organici dăunători. A.c, pot fi 43 APA HIPERHALINA folosite şi ca ape industriale dacă nu conţin anioni corosivi, carbonaţi. Viaţa în apele curgătoare este influenţată de debitul şi viteza curentului. Biocenozele sînt mal slab reprezentate in a.e. curgătoare şi mai bogate in cele stagnante. Acestea din urmă sînt populate de consumatori primari (arttopo-dc, viermi, peşti) şl secundari (carnivore din unele grupe de nevertebrate, sau vertebrate: peşti, batracieni), precum şi detritivore (in ^special viermi). APĂ CURATĂ, apă care conţine pin# la 0,5 g/l săruri dizolvate, fiind bună de băut (potabilă) pentru om şi animale şi care se utilizează in procesele industriale; a.c. nu conţine microorganisme dăunătoare, patogene. APĂ DULCE, apă cu o concentraţie in săruri dizolvate de cca 0,5 g/l, reprezentînd 2% din totalul apei planetare. Disponibilul de a.d. este de 20 000 kmar fiind concentrat în apele continentale dc suprafaţă şi de adlncime (freatice). Anual se consumă 2 200 mild. m3 a.d., din care 7â% în;agricultură, 22% în industrie şi 5% în activităţi menajerei Consumul repartizat pe locuitor este dc 5 000 l/zi/om în S.U.&, cca 1 500 l/zi/om în Europa şi 50 l/zi/om în ţările subdezvoltate; cantităţile' sînt mereu în creştere. Din consumul de 2 200 mild. m3, pestei 050 mild. m3se întorc în apele curgătoare ca ape poluate. A. d. reprezintă biotopul biocenozelor dnJcicole. APĂ FOSILĂ, apă inclusă în rocilc sedimentare în momentul depunerii sedimentelor, precum şi ulterior, in timpul consolidării acestui tip de roci. V. şi APĂ JUVENILĂ. APĂ FREATICĂ, apa care formează prima plnză permanentă de apă subterană, care se găseşte la adîncimi diferite. Influenţa a.L este pozitivă atunci cind, datorită poziţiei şi naturii ei, umezeşte fără a îneca şi fără a saliniza solul tn care sc dezvoltă rădăcinile plantelor, şi este negativă atunci cînd produce înmlăştinarea ori sallnizarea solului. în zonele scmideşerticc dunele de nisip lipsite de vegetaţie tc-prezintă acumulatori de apă, sub ele aflîndu-se a.L APĂ GRAVITAŢIONALĂ (liberă), apă care se infiltrează în adîncime, concentrindu-se în zona inferioară a stratului dc sol. Aici ea formează „stratul acvifer periodic al solului" din care se aprovizionează plantele şi se asigură umezirea capilajă şi peliculară a solului. APĂ GREA (DsO), apă care conţine hidrogen greu (deute-riu, D), avlnd punctul de congelare 3,82CC iar cel de fierbere l0t,42aC; are o viscozitate mai mare decît a apei obişnuite. Este utilizată ca moderator în reactorii nucleari. A.g. este improjuie vieţii. APA IIIGROSCOPICĂ, apă sub formă de peliculă fină situată în jurul particulelor de sol, parţial folosită de plante şi de animalele din cdafon. Sin. apă peliculară. APĂ HIPERH ALINĂ, apă care este mai sărată decît apa de mare, avînd un conţinut de cloniră de sodiu de 10—17 g°/(ur Ex.: apa din lacurile TeclUrgliiol, Lacul Sărat etc. în n.lt. trăieşte de exT crustaceul Artemla salina. Iu aceste ape s-an APA HlPOHALINA 44 adaptat puţine specii, fapt ce a determinat o diversitate redusă a speciilor, in schimbul unei abundenţe crescute a numărului de indivizi. APĂ HIPOHALINĂ, apă care este mal puţin salină decît apa de mare, conţinutul în clorură de sodiu fiind de 10—l,7g A.Ii, se găseşte in zonele de vărsare a fluviilor în mare, în unele ape de adîncime din N Africii, în lacurile sărate. Biocenozele din a.h. sînt caracterizate prin populaţii de animale foarte bogate în indivizi, dar sărace în specii. Adesea speciile marine (ex. Balanas improoisus) coexistă cu cele dulcicole (ex. crapul, linul). Un animal specific a.h. este viermele anelid Mercierella enigmatica. Sin. apă $almas~ tră. APĂ ÎNDULCITĂ, apă naturală din care au fost eliminate, prin diverse procedee, sărurile dc Ca şi Mg; termenul se utilizează şi pentru apa de mare dcsalinizată, în scopul utilizării ei industriale şi menajere; de asemenea, se referă la apa căreia i s-a diminuat densitatea. V. şi APĂ, APĂ DULCE. APĂ ÎN STARE DE VAPORI, apă existentă în aerul dintre particulele solului şi in atmosferă; aceasta asigura umiditatea spaţiilor lacunare din sol, lipsite de apă lichidă, şi umiditatea aerului atmosferic. în atmosferă se găsesc 15 000 km3 de a. In s. de v,, această apă provenind din evaporarea apei lichide sau din cea biogenă rezultată din procesele fiziologice ale organismelor. în sol, contribuie la desfăşurarea proceselor vitale ale unor microorganisme. V. şi APĂ GRAVITAŢIONALĂ, APĂ JUVENILĂ, apă provenită din interiorul crustei terestre, caTe ajunge la suprafaţă de regulă în cazitl unei erupţii vulcanice. Sin. apă plutoniană. V. şi APĂ FOSILĂ. APĂ METABOLICĂ, apă rezultată din procesele biochimice care au loc în urma scindării moleculelor organice, cu rol esenţial în menţinerea concentraţiei normale a componenţilor lichizi din celulele corpului. APĂ OLTGOSALMASTRĂ (despre ape sărate), care are salinitatea corespunzătoare concentraţiei de 0,5—5 g să-rwi/L „ APA PEUCULAHA, v. APA HIGROSCOPICA. APĂ PLUTONIANĂ, v. APĂ JUVENILĂ. APĂ POLISALMASTIIĂ (despre ape hipolialine), a cărei salinitate este cuprinsă între 16 şi 40 g/l. APĂ «ECIRCU1TAŢĂ, v. APĂ RECIRCULATĂ. APĂ RECIRCULATĂ, apă rezultată din operaţiile de preparare industrială (ex.: filtrare, răcire), reintrodusă în circuitul procesului tehnologic, In scopul reducerii consumului de apă curată sau al micşorării cantităţii de reactivi din apele reziduale evacuate din instalaţii. Sin. apă recircuitatâ. APĂ REZIDUALĂ, apă rezultată din procesele industriale şi activităţile menajere, care conţine diferite elemente sau substanţe chimice nocive, microorganisme patogene (vini* 41 aposematica suri, bacterii, ouă sau larve de insecte etc.). Dintre apele deversate în rîuri şi lacuri-80—90% sînt neepurate* Astăzi apele curgătoare şi. lacurile sînt de 5 ori mai poluate chimic decît în urmă ca 20 ani; în apele durilor creşte conţinutul în Pb. Hg, Cd, Cu, P. In prezent, din cauza scăderii resurselor de apă s-a intensificat preocuparea pentru valorificarea a.r. după o epurare prealabilă. Mai mult, unele ţări au Început să valorifice din a.i\ substauţele chimice recuperabile. In ţara noastră a luat o mare extindere construirea staţiilor de epurare a a.r. industriale* Sin. apă uzată. V, şi PROTECŢIA MEDIULUI, ANEXĂ. APA SALMASTRA, v. APA H3POHAUNĂ* APĂ SUBPOEKILOHAUNĂ (despre ape hipob al ine), care au o salinitate puţin variabilă, datorită influeriţei umane. V. şi APĂ HIPOHALINĂ. ', APĂ UZATĂ, v. APĂ REZIDUALĂ. APE ROŞn, termen ce desemnează efectul înmulţirii masive a unor organisme unicelulare (al^e apâi'ţinînd gen. Gynuwdinium sau unor diatomee) care populează 'ăp^le respective. A.r. apar tn mod natural în regiunile tropicale, în Florida sau în Angola. în regiunile de coastă, (lit ora Ic) aîe Japoniei ccle mai multe cazuri de apariţie a a.r;au fost observate în ultimii ani ca urinare a eutrofizării datorate rezi-du uri lor afluenţilor urbani bogaţi în N şi P. In M. Nordului şi chiar în Oc. Atlantic, in vecinătatea Portugaliei, a.r. au apărut datorită dezvoltării algei unicelulare Prorocen-trum micans. Algele de acest tip (peridinieni) elaborează substanţe toxice în apă, care produc moartea masivă a peştilor. Persoanele care consumă moluşte sau peşti din a.r. se intoxică. îri Florida au fost semnalate, paralel cu o epidemie mortală la peşti, cazuri de iritaţii respiratorii ale locuitorilor, ca urmare a inhalării de aerosoli conţinînd alge din gen. Gymnodinium. Toxina responsabilă de aceste fenomene nu a fost încă izolată. V. şi EXOTOXINE. APICULTURA, ştiinţă care se ocupă cu creşterca dirijată a albinelor şi exploatarea raţională a produselor realizate dc acestea. Albinele au rol în polenizarea naturală a plantelor, inclusiv a celor de cultură, contribuind Ia creşterea producţiei agricole. A. este o ştiinţă aflată in strînsa legătură cu ecologia, creşterea albinelor necesitînd o bună cunoaştere a condiţiilor de mediu, a biocenozelor vegetale etc. APIDOLOG1E, studiul biologic al albinei domestice (Âpis melifica). în ultima vreme, datorită studierii însuşirilor nutritive şi terapeutice ale produselor melifere, a. prezintă un interes deosebit pentru ecologi, medici, apicultori. V. şi APICULTURA. AFOD (despre animale), care este lipsit de picioare* Ex,: animale din grupa viermilor, precum şi reprezentanţi ai reptilelor (şerpii). APOSEllIATICĂ (despre coloraţia unor animale), de nuanţe vii, vizibilo de la distanţă, avind rol de avertizare a speciilor aptebA 46 prădătoare» Coloraţia a. este Intflnitâ la animale veninoase, toxice, necomestibile (viespi, albine, coccinele). Animalele cu coloraţie a, sînt diurne. Acest fel de coloraţie arc un rol deosebit în relaţiile interspecifice din biocenoză, demonstrind d.p.d.v. teoretic rolul creator al selecţiei. V- şi COLORAŢIE DE AVERTIZARE: APTERĂ (despre insecte), lipsită de aripi. Insecte a. sc găsesc în cadrul mai multor ordine: colembole, 'proture, diplnre, tisanure, cuprinse sub numele de aptertQotc şi caracterizate printr-o organizare primitivă. La o pai-te a: insectelor superioare (malofage, anoplure, coleoptere, Iepî-doptere, afaniptere), lipsa aripilor este o consecinţă a adaptării la viaţa în sol (ex. femela de licurici, unii indivizi de termite, furnici) sau la viaţa parazitară (malofagele, ano-plurele etc,). Particularitatea de a fi'a* mai tfoate fi Întîipită în cadrul dimorfismului sexual, ex. la fluturele de păşune. V/ şi PARAZITISM, ADAPTARE. ARBORE, plantă lemnoasă cu trunchi solid, ramificat, a cărui parte apicală (coroana) formează etajul superior al pădurilor; partea bazală a tulpinii este dreaptă, neramificată. înălţimea a. depăşeşte de regulă 20 m putînd atinge 50—60 m. D.p.d.v. ecologic, a. se comporta ca un -+ biosistem cu numeroase funcţii în ecosistem. întregul coronament al a., împreună cu organismele care-I populează, formează o biocenoză particulară, -+ coriocenoză. ARBORET, grupare vegetală de arbori ce aparţin aceleiaşi specii şi sînt aproximativ de aceeaşi vîrstă. După specia componentă, a. poartă diferite denumiri: stejăret, cînd c format din stejari (Quercus); făget — din fag (Fagus); fră-sinet — din frasin (Fraxinus); molidiş — din molid (Ptcea); pinet — din pin (Pinus) etc. A. pot fi naturale sau cultivate de om. Ex. de a. natural: Arboretul de tisă din Munţii Nemirei (Carpaţii Orientali); ex. de a. cultivat: Parcul den-drologic Dofteana, jud.. Bacău. In a. cultivate cresc atît specii autohtone, cît şi specii exotice, cu valoare ştiinţifică, economică, estetică. ARBORETELE DE CASTAN COMESTIBIL DE LA BAIA MARE, rezervaţie botanică (150 ha), situată pe versantele sudice ale munţilor Gutîiului, reprezentată de păduri de castan (Castanea ve$cat C. satiua), fie pure, fie in amestec cu fagul (Fagus sylvalica) şi gorunul (Quercus peixaea), în arborete se întlinesc şi castani cu virsta de peste 150 ani, atingfnd înălţimi de peste 22 m. Castanul comestibil a fost aclimatizat în zonă cu multe secole în urmă. Climatul regiunii, de tip continental moderat, caracterizat prin vlnturi calde, vestice (austrul), precipitaţii relativ abundente (800—1 000 mm /an), precum $i solurile acide de pădure (brune sau brune-gălbui) au permis creşterea în zonă a arbo~ ret el or de castan comestibil. ARBORVIHU SURI, v. ARBO VIRUS URI. . ARBOVIRU5UR1, grup de virusuri în al căror ciclu de transmitere la vertebrate este obligatorie prezenţa unui artro-pod hematofag. A. au In general dimensiuni mici, conţin ARN, marea majoritate avînd proprietăţii hemaglutinaiite. Sînt sensibile la acţiunea eter ului > cloroformului şi dezoxi-colatului de sodiu.Ex. de boli cauzate de a.: febra galbenă, boala hcmoragică epizootică a căprioarei, stomaţita vezicii iară a ovinelor, bovinelor, ecvinelor. Sin. aiborolrusuri. v;, şi VIROZĂ, ARBUST, plantă lemnoasă cu tulpiiia ramificată':a.c. al speciei Passer dewvs/icus cuprinde întreaga Europă, Siberia, V Asiei şi N Africii. AREAL DISCONTINUU, suprafaţă întreruptă în Tăspfci-direa unui taxon. Ex.: a.d. al peştelui Sabanejearia romanica cuprinde Oltenia, S Transilvaniei şi V Munteniei. AREALOGR AFIE, v. CHOROLOGIE. ARECIFE, formaţiuni crustoase, asemănătoare unei zguri, ce apar în solurile de savană; crusta, de structură lateritlcă, este cimentată cu hidroxid de fier; ea se formează tn sol chiar cînd apa freatică are un nivel ridicat. A. se formează la adincimi variabile (de 30—80 etn, rar 150 cm), puţind să se ridice şi la suprafaţă; nu sînt impermeabile pentru apă. Spre sfîrşitu! anotimpului ploios, sub a* se înregistrează o ridicare a nivelului apei freatice cu cca 2 m. A. influenţează structura vegetaţiei: acolo unde crusta este situată aproape de suprafaţă, învelitul ierbos lipseşte, dar cresc arbori izolaţi; dacă a. prezintă crăpături care permit pătrunderea rădăcinilor, deasupra lor poate creşte un grup de arbori; păduri se formează doar acolo unde a. lipsesc complet sau se află la foarte mare adîncime; ierburile cresc acolo unde solul de la suprafaţa a. este un sol cu textură fină. AREG, deşert nisipos ce se formează în marile depresiuni in care nisipul spulberat de pe înălţimi ajunge să se depună şi s& formeze dune; pe suprafaţa dunelor mişcătoare nu există ABEIC *8 vegetaţie; dacă stratul de nisip nu este prea gros se*pot instala graminee de dune* (Ziziphtis) şi chiar arbuşti* V. şi PUSTIU. ARE1C (despre un sol sau o regiune secetoasă), care este lipsită de rîuri. Zona a; este aridă, avînd umiditate scăzută şi temperaturi ridicate. Ex.: pustiul Sahara. ARENAL, zonă joasă (şes) din vecinătatea unui vulcan, lipsită de vegetaţie. ARENICOLA (despre specii sau populaţii), al cărei mediu <ţe viaţa este nisipul sau locurile nisipoase. Ex.: leul furnicilor (Myrmeleon formlcarius j. ARGILA., rocă sedimentară constituită mai ales din silica ti hidxataţi de aluminiu, asociaţi cu materii»l detritic, geluri feromagnifere şi silicioase, carbonaţi şi resturi de organisme sub formă de particule mai mici de 0,001: mm. A. este o rocă cu o plasticitate variabilă. Pe substraturi cu o. au putut lua naştere ipotetic structurile macro moleculare ordonate (ex. substanţele proteice) în procesele primare ale materiei vii (N. Boţnariuc* 1974). în sol a. are acţiune inhibitoare asupra activităţilor microbiene şi enzimatice; a, absoarbe enzime (pe care le apără de degradare), antibiotice, toxine, hormoni, pesticide pe care le inactiveazâ. sco-ţîndu-le de sub acţiunea unor factori b iot ici (ex. microorganisme). A. reprezintă In sol cea mai activa fracţiune .minerală; absorbind apă pe suprafaţa particulelor sale, ca determină legătura particulelor de sol, consistenţa sa; cind aceasta este excesivă, sistemele radiculare ale plantelor nu se pot dezvolta. ARN (acid ribonucleic = RNA), macromolecule informaţionale răspîndite universal, care se deosebesc de ADN prin prezenţa rîbozel in locul dezoxiribozei, prin înlocuirea timinci (T) cu uracilul (U) din rîndul bazelor pirimidinice, prin structurile supraadâugate şi prin funcţii. Cuprinde 3 categorii: ARNr = ARN ribozomal, ARNt = ARN dc transfer, ARNm = ARN mesager. Structura primară (mono-catenară) constă dintr-o înşiruire de ribonucleotide legate covalent prin legătura fosfodiesterică r', 5'. Structura bicatenară se găseşte mai rar In lumea vie, în momentele multiplicării replicativc a ARN viral, la unele virusuri animale şi în virionul matur (ex. reovirusul 4). Inflexiunile intracatenare cu înfăşurări elicoidale permit stabilirea de structuri supraadăugatc, mai ales la ARNt şi ARNr, sub formă de bucle şi în „ac de păr". Cele 3 categorii de ARN sînt esenţiale în sinteza proteinelor specifice, succesiunea codonilor din ARNm constituind mesajul genetic iar diferitele grupe de ARNt corespunzătoare celor 20 de aminoacizi codonici constituind adaptorii aminoacizilor în poziţiile lor specifice din proteină. Toate categoriile de ARN sînt sintetizate prin reacţia de transcriere In care secvenţa;bazelor din ADN al genelor fie pentru ARNr, fie pentru ARNt, cît şi ABSEN pentru ARNm, determină secvenţa rlbonucleotidelor din moleculele de ARN sintetizate. ARIE DE DISTRIBUŢIE, v. AREAL. ARIE DE DOMINANŢĂ, regiune sau parte din arealul unei specii în care frecventa, numârul şi biomasa acesteia sînt maxime. Ex.î populaţiile de broaşte existente în bazinele acvatice dinti^un areal dat; populaţiile de omizi păroase din coronamentul unor arbori; populaţiile gastropodului pulmonat Alopia pe stincăriile alpine; populaţiile moluştei bIValve Dretsşena poly mor plia pc rizomii de stuf etc. ARIE GREGARI GENĂ, zonă din arealul lăcustelor migratoare (ord. Orthoptera) In care speciile dobîndesc un .caracter’ gregar. V. şi GREGARISM. ARIE MINIMALĂ, suprafaţă minimă necesară pentru reprezentarea tuturor speciilor dintr-o biocenoză; mărimea a.m. este foarte variabilă: de la ciţiva metri pătraţi pentru o grădină pînă la ciţiva kilometri pătraţi pentru^deşert. ARIE POLUATĂ, porţiune de teren In care Înregistrează concentraţii de poluanţi (proveniţi din una saiţ;mai multe surse) peste limita legală sau fixată prin regulamente de protecţia mediului. V. şi POLUARE, PROTECŢIA MEDIULUI, ANEXA. AHINIŞUL DE LA SINAIA, rezervaţie botanică situată în perimetrul oraşului Sinaia în suhzona pădurilor de amestec (conifere şi fag) la 900—950 m alt., la care în mod obişnuit nu se întîlnesc arini. Prin structura taxonomică â pădurii de arini de la Sinaia, care pe o suprafaţă de cca 1,4 ba prezintă o mare varietate de specii lemnoase şi ierboase, prin frumuseţe* peisajului şi prezenţa arinului (Alntis inca-nd) ta zona montană, rezervaţia de la poalele muntelui Cumpătul prezintă o mare importanţă ştiinţifică şi peisa-geră. AHOGENEZĂ. v. AROIIORFOZĂ. AROMORFOZĂ, termen introdus de A. N. Severţov (1920), care desemnează un complex de modificări morfo-fiziologice cu rol preponderent in procosul evoluţiei. Ex.: despărţirea inimii într-o parte dreaptă şi una stîngă in filo-genia vertebratelor, ajungîndu-se la forma optimă Ia mamifere; apariţia înmulţirii sexuate şi a proccsului de fecun-daţie a dus Ia creşterea capacităţii de adaptare a descendenţilor, de cucerire a noi medii de viaţă şi utilizarea eficientă a resurselor dc trai. Sin. anagenezâ, arogenezâ. AHSEN (As), element chimic, deosebit dc toxic, existent în cantităţi mici in atmosfera oraşelor, constituind un factor poluant al acesteia. In organisme pătrunde prin procesul respiraţiei sau prin ingestia alimentelor poluate, reparti-zîndu-se în concentraţii diferite în organe. Inhalat în concentraţii mai mari este nociv, mai ales sub forma unor anumiţi compuşi trivalenţi ai trioxidului de As (As20a), avînd un efect toxic asupra protoplasmei prin inhibarea enzimelor ce conţin grupări Sil. Pătrunderea As în organism se face 3 — Dicţionar de ecologie ARSURA 50 mai ales prin poluarea industrială a aditivilor alimentari din hrana animalelor, prin pesticide, aer, apă, sol (din As provenit din metalurgia neferoasă, din industria chimică). ARSURĂ, v, NECROZĂ. ASANARE, acţiune antropică prin care se elimină apele stagnante (bălţi, lacuri) dintr-o regiune sau apele rezultate din inundaţii. Ex., asanarea Bălţii Brăilei $i realizarea pc locul fostei bălţi de culturi agricole. Prin a. bălţilor s-a reuşit eradicarea paludismului în numeroase localităţi situate în regiuni mlăştinoase $i lacustre. ASECTATARE (despre spccii), care, deşi constante In biocenoză, produc im număr mic de urmaşi. Ex,: plantele carnivore (Aldrovandia vesiculosa, Drosera rolundifolia etc.)* bondarii, elefanţii ctc. ASMILAŢtE, v. ANABOLIS1L ASIMILAŢTE CLOROPILIANĂ, v. FOTO SINTEZĂ. ASOCIAŢIE, grupare a indivizilor unei singure specii sau ai unor specii diferite, determinată de anumiţi factori abio-tici (condiţii climatice, structura solului ctc.) sau biotici (relaţii intra^ şi interspecifice, atracţie sexuală, sursă de hrană, apărare de duşmani ctc,). A. poate, avea caracter temporar sau permanent. Ex.: renii din tundră în verile polare trăiesc izolaţi, iarna însă se adună în turme compacte rezistînd mai uşor frigului puternic; în timpul migra-ţîilor păsările călătoare şi unii peşti se adună îtt stoluri şi respectiv cirduri. A, cu caracter permanent pot fi; parietale, bicntale, edafice etc. A. parietale (carc trăiesc pe pereţii peşterilor) sînt alcătuite mai ales din arţropode; a. bentale (care populează zonele marine bentice), formate de ex. din moluşte bivalve (Vcnus gallina, Macoma baltica etc.); a* edafice (care trăiesc In sol) sînt diferenţiate după structura soiului, ph etc. A* prezintă o fizionomie determinată în biotopurile cu condicii de mediu relativ constante. Tipul de sol, altitudinea şi precipitaţiile determină la plante apariţia unor a. specifice. Ex., in cîmpie, unde umiditatea este redusă (250— —750 mm /an), apar a, vegetale specifice formate din plante ierboase (leguminoase, graminee etc.). în jurul bălţilor apar a. de papură, stuf etc. determinate Ae umiditatea excesivă etc. V. şi FFTOCENOZĂ, ZOOCENOZĂ. ASOCIAŢIE COMPETITIVĂ, grup dc plante sau de animale aparţinînd aceleiaşi specii sau unor specii diferite, aflate în competiţie rcciprocă pentru hrană, loc de trai etc. Ex.: a.c. pentru hrană dintre mamiferele erbivore dintr-o păşune $i insectele fitofage; dintre arborii unei păduri pentru lumină etc. w ASOCIAŢIE CRIPTOGAMICĂ, grupare vegetală formată din alge, ciuperci, licheni şl muşchi. A.e. este caracteristică ecosistemelor de la mari altitudini, tundrelor. V. şi CRIPTOGAME. ASOCIAŢIE DEPENDENTĂ, grupare vegetală sau animală în care unele specii depind de altele. Ex.: plantele epifite depind de arbori; insectele floricole depind de plantele cu ASOLAMENT florî; populaţiile de rozătoare depind de seminţele gram i-iHeelor; păsările ce cuibăresc în arbori depind de pădure ctc, ASOCIAŢIE INTERSrECIFICĂ, grupare de 2 sau mai multe populaţii aparţinînd unor specii diferi Le. Ex.: pc plantele de lucernă (Medicago) trăiesc populaţii de afide, gindaci, muşte etc. ASOCIAŢIE VEGETALA, y. FITOCENOZA. ASOCIERE, termen utilizat In statistică pentru a indica gradul de dependenţă dintre 2 caractere. Noţiunea se aplică în ecologie in cazul cînd observaţiile statistice se referă la 2 caractere calitative (A) şl (B)f unde fiecare poate-avea 2 aspecte contrare. Ex.: A şi nu A, B şi nu B. Datele se reprezintă intr-un tabel dublu dicotomie {tabelul 1). Tabelul 1 Asocierca dintre două carnetore Caracterul A A nu A Total ~ Caractcrul B a b 11+ b (B) nu B c d c-h d Total a + c b+ d fl-f' b -|- c -f- d = T Matematic, gradul de a. dintre 2 caractere (b) se determină astfel: ad — bc , . ad — bc s , -------------- cînd ad Ş*bc; b=---------------------- cind (a-f b) (b+d) (a+b) (a+c) ad —- bc bc >ad şi d^a; b=--------------------- cînd bc> ad şi a > d. (b+d)(c+d) !n cazul cind ad — bct ambele caractere (A) şi (B) sînt indfependfenle. Gradul de a. se utilizează în studiul variaţiei caracteTeloT individuale, în genetica populaţiilor de plante şi animale; în ecologie, pentru a aprecia afinitatea unei specii sau populaţii la biocenoza in care a fost identificată. ASOLAMENT, alternare periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafaţă de teren, care asigură creşterea fertilităţii solului şi sporirea producţiei agricole. După perioada de rotaţie, se deosebesc următoarele a.: bienale, trienale şl cvadn'enalc. 1) a. bienal, se realizează prin împărţirea terenului în 2 suprafeţe; pe fiecare dintre ele se cultivă cîte o plantă sau un grup de plante asemănătoare; 2) a. trienal, se efectuează prin separarea terenului în 3 suprafeţe, dintre care una rămîne un an ogor nelucrat Iar In anul următor ASPECT ogor negru; 3) a, cvadrienal, se obţine prin divizarea terenului în 4 suprafeţe cu 4 specii de plante diferite> revenirea lor pe aceeaşi suprafaţă avînd loc la 4 ani odată. Prin a. se evită epuizarea solului în substanţe minerale datorită cultivării tot timpul a unei singure plante; de asemenea, se evită înmulţirea în masă a dăunătorilor şi paraziţilor, acumularea de toxine pe care le eliberează uncie plante, scăderea numărului de bacterii utile etc. Sin. rotaţia culturilor. ASPECT, modul în care se prezintă la un moment dat un taxon, o populaţie, o biocenoză, un ecosistem, d.p.d.v. static, dinamic, sezonier sau al calităţii mediului ambiant. Ex*: a. de iarnă; îi* distribuţiei indivizilor în populaţie. V. şi FEKOLOG1E, ASPERGILQZĂ, boală molipsitoare a larvelor şi adulţilor albinei melifere (Apis meliffica), produsă de ciuperci din speciile Aspcrgillus flaous şi A. niger. Se poate transmite şi la om, la care atacă ocbil şi aparatul respirator. V* şi BOALĂ CRIPTOGAMICĂ, MUCEGAI* ASTACICULTURĂ, ramură a zootehnici care se ocupă cu creşterea şi exploatarea raţională a racilor (Astacus sp.) în scopul utilizării lor Jn alimentaţia umană. ^ AŞEZARE UMANĂ, grupare de locuinţe şi de oameni care îşi desfăşoară activitatea pe un anumit teritoriu, ea fiind o sinteză şi o sumă a condiţiilor de viaţă umană ce reflectă viaţa oamenilor (locuirea, munca, instruirea, cultura). Principalele aşezări umane sînt: —► oraşul şi satul. A.u* sini dependente de condiţiile naturale din zona în care acestea s-au constituit: relief, climă, vegetaţie etc* Activitatea omului în cadrul a.u. are o puternică influenţă asupra mediului biotic şi abiotic caTe poate merge pînă Ia transformarea sa completă* ATMOBIOS, v* AEROPLANCTOJV. ATMOMETRU, instrument pentm măsurarea cantităţii de liebid evaporat de o plantă în atmosferă într-un interval de timp dat. ATP, abreviere pentru adenozin trifosfat, compus organic existent In toate celulele vii, cu rol fundamentai, în transferai energiei rezultate din oxidările celulare. Existenţa ATP-ului la cele mai diverse specii dc organisme din regnul vegetal şi animal este o dovadă a unităţii lumii vii. Fiind o substanţă cu rol fundamental în funcţiile energetice ale organismelor, ATP este implicat şi în procesele bioenerge-tice la nivel supraindividual (populaţie, biocenoză). ATBACTANTI, v* FEROMONL ATROFIC,v> AFAG. AURORALiV (despTc specii), care este activă în zoTii zilei. Ex.: unele insecte (fluturi, cicade etc*), unele păsări (rîndu-nica, ciocîrlia)* AUTECOLOGIE, parte a ecologici care cercetează influenţa factorilor externi asupra plantelor şi animalelor şi, mal precis, asupra unei specii determiuate; ex,: rolul tem- 53 AUTOHTONA peraturii asupra dezvoltării şi răspîndirii gîndacului de Colorado (Leptinolarsa decemlineaia). V. şi SINECOLOGIE, AUŢOCIiORA (despre plante), ale cârci seminţe se răspîn-dese fără intervenţia factorilor externi. Ex,: gramineelc, legiuninoasele. Seminţele plantelor a. sc împrăştie fie prin desfacerea autonomă a păstăilor, cx. dintre leguminoase mazărea (Pisum sativum), fasolea (Phaseolus uulgaris), dintre crucifere, rapiţa (Brassica oleracea), fie prin scuturarea lor din spicul uscat (cx. la graminee — Triticam, Iiordeum ctc.). V. şi MNAMOCIIORĂ. AUTOCIDIE, metodă de combatere a dăunătorilor, carc constă în reducerea densităţii populaţiei speciei dăunătoare prin diferite mijloace: introducerea de rase de dăunători cu gene incompatibile care, lansate in culturi, determină slăbirea potenţialului de înmulţire a dăunătorilor? sterilizarea insectelor prin iradieri fie cu radiaţii X şl 60Co? fie cu sub* stanţe chimice (afilate 5%, lefa 0,5%, meţcpa^G,5 %, tio-tepa, 0,25%, aerosoli cu tetramină 10% ctc.); lansarea în culturi a nnor insecte transmiţătoare de boli în rîndul^îău-nătoTiloT. A. a fost folosită cu eficacitate pe ins. Curaţao din Oc. Pacific împotriva muştei Cochlioimjia '{CalUtroga) Itominioorax care atacă animalele domestice» A, este o metodă care asigură păstrarea echilibrului biologic, deoarece metoda nu afcctează nici zoo fag ii, nici insectele polen iza-toare; toi odată împiedică apariţia de forme rezistente, precum şi fenomenele de înmulţire in masă a dăunătorilor. V. şi COMBATERE BIOLOGICĂ. AUTODISTRUGEREA POrULAŢHLOR, dispariţia unor populaţii ca urmare a modificărilor genetice survenite în interiorul lor: apariţia de mutaţii letale, reducerea procentului de femele, creşterea procentului de masculi sterili. AUTOEPURARE, proces biologic, chimic şi fizic care permite unui mediu poluat de substanţe organice sau anorganice să-şi rccapctc puritatea iniţială fără intervenţii externe, respectiv antropice. Microorganismele joacă un rol important în acest proces (bacterii, alge, ciuperci, protozoare), precum şi animalele nevertebrate (cx. gasteropode acvatice) şi vertebrate. Sin. epurare naturală. AUTOGAMIE, mod de fecimdarc în cadrul căruia cele 2 nuclee celulare gametice fuzionează în interiorul aceleiaşi celule. A. se întîlneşte atît la organisme cu structură simplă (dialomcc, prolotoare)f cît şi la plantele superioare, cu flori, hermafrodite ai căror gameţi fuzionează în aceeaşi floare în care au fost produşi. A. se întîlucşle la: ovăz (Avena), grîu (Tri(lcam), mazăre (Pisum) etc- V. şi ALOGAM1E. AUTOHEMOREE, v. HEM ORE E. AUTOHTONĂ (despre specii sau populaţii)* care s-a format şi s-a dezvoltat pe teritoriul în care trăieşte în prezent. Ex.: capra neagră este a. pentru Munţii Carpaţi; diptcrul M Udo la fagi este a. pentru pădurile de fag, Sin, indigenă. V. Şi ALOl-rrONA. AUTOLTMITARE 54 AUTOIIMITARE, proces de reducere a fecundităţii organismelor şi de creşterea duratei lor de dezvoltare» atunci cînd populaţia a depăşit densitatea optimă. Astfel, cînd gîndacii de făină (Tribollum molltor) au depăşit această densitate, ei secretă în făină o substanţă ce determină reducerea mimă-rulul de ouă depuse dc femcîe şi prelungirea perioadei larvare, ccea ce arc drept consecinţă scăderea densităţii. AUTOFOLEMZAttE, transportul polenului de pc antere pe stigmat în interiorul aceleiaşi flori sau dc pc anterele florii bărbăteşti pc stigmatele florii femeieşti, în cazul în care acestea sînt diferenţiate. Plantele care se autopolenî-zează prezintă diferite adaptări. Ex., la porumb inflorescenţa tnasculă purtătoare de polen se află mai sus pe tulpină faţă de cea femelă, cu stigmate. A. îndelungată duce la degenerarea indivizilor, iar în cazul plantelor de cultură, la scăderea recoltelor. în ecosistemele naturale a. este împiedicată de acţiunea unor factori abiotici (cx> vîn-tul) şi biotîci {insectele polenizatoare) care transportă polenul de la o plantă Ia alta; în cazul ecosistemelor antropice (cultur i agri col e) omul cfectuează polen izarea art ifIcia lă încrucişată. V. şi POLENIZARE. AUTOTOM1E, auto amputare spontană a unei părţi din corpul unui animal, ca urmare a unui traumatism oarecare (prindere, apăsare etc.). Prin a. se asigură supravieţuirea organismului considerat. A, este frecventă la nevertebrate, fiind mai rarăja vertebrate, cx. la şoplrlă (Laccrta). AUIOTROFĂ (despre specii vegetale), care este capabilă să-şi sintetizeze substanţele necesare vieţii pornind de la elemente minerale, apă şi energie. Marea majoritate a plantelor a. folosesc ca sursă de energie radiaţiile solare luminoase (fotosintetizante). Plantele a. formează grupa —► producătorilor primari; o mică parte dintre organismele a. utilizează energia rezultată din unele procese chimice (che-mosintetizante, ex. unele bacterii). V. şi PLANTĂ, FOTO-S1NTEZĂ, AUTOTROFIE. AUTOrâOFlE, mod de hrănire în cadrul căni ia organismele respcctive îşi sintetizează singure hrana (substanţele organice) din clemente şi substanţe anorganice. A. este caractcristică plantelor verzi. Se mai întîlncşte la bacteriile chemosintetizante. V. şi AUTOTROFĂ, AVAL, in josul văii, al apei (faţă de un punct de referinţă). Structura biocenozelor în cursul unui rîu variază în funcţie de locul pe care îl ocupă (mai aproape de izvor, în zona mediană sau în a.). Ex.: în apropierea izvoarelor, unde apa este puternic oxigenată, trăieşte păstrăvul (Sfrttfio tmtla fario), iar în a. trăiesc bibanul {Perca fluvtatitis), ba-buşea (Rntilus virgo) etc, V. şi AMONTE. AVARIE CU EFECT POLUANT, deteriorare accidentală a unei conductc, a nnor mecanisme, instalaţii etc.» urmată de emisia intensă de poluanţi. Defectarea instalaţiei de epurare a apelor uzale dintr-o întreprindere atrage după sine 55 AZOTOFELA poluarea emisarului cu efecte negative asupra vieţuitoarelor. A. cu c.p. pot îi evitate prin stabilirea de măsuri tehnice în funcţionarea şi exploatarea utilajelor industriale şi respectarea normelor de protecţie a mediului. AVEN, formă carstică, dc prăbuşire şi dizolvare a rocilor solubile carc permite evacuarea rapidă a apelor de suprafaţă spre adîncime. A constituie un mod natural de transfer al apelor meteorice în straturile freatice» contribuind la realizarea unui echilibru hidric între apele dc la suprafaţa solului şi cele dc adincime. Iu condiţiile unei zone poluate, a. contribuie la poluarea apelor subterane. în a. se dezvoltă o faună specifică lumii subterane, adaptate la lipsa de lumină. Ia umiditate mare, temperatură constantă ctc. V. şi PEŞTERĂ, BIOSPEOLOGIE. AVICULTURA, ramură a zootehnici care se ofcupă cu creşterea, exploatarea raţională şi îmbunătăţirea raselor de păsări domestice în vederea sporirii cficienţei fcponomice a acestora. In România a. se practică In prezent în condiţiile moderne de creştere ?f înmulţire a păsărilor de intere^ economic, în mari combinate avicole, fiind o sursă importantă de materii prime de natură proteinică pentru industria alimentară, precum şi dc alte produse utile (pene, fulgi) în mica industrie. AV1RULENT, lipsit dc virulenţă. Ex.: germenii patogeni carej supuşi acţiunii unor factori fizici, chimici sau biologici» şi-au pierdut virulenţa. Germenii o. sînt utilizaţi în vaccinări, dctermmînd formarea de~> anticorpi specifici, V. şi VACCIN, VIRULENT. AXĂ DE FRECVENŢĂ CLIMATICĂ, dreapta pe care sînt înscrise procentual valorile dc frecvenţă ale următorilor factori: deficitul, respectiv exccsul, de precipitaţii, temperatura, mişcarea aerului. Se utilizează în cercetările ecologice complexe pentru stabilirea unor parametri ai factorilor climatici. AZOIC1. (Despre mediu) Lipsit de viaţă animală sau vegetala, deoarece nu oferă condiţiile necesare desfăşurării vieţii-Ex.: craterele vulcanilor activi, apele suprasărate (M-Moartă), interiorul rocilor eruptive ctc. 2. Denumire curentă a primei ere din trecutul geologic nl Pămîntului, caracterizată prin absenţa vieţuitoarcloT. y. şi ABIOTIC, biotic. AZOTOFILĂ (despre plante), carc creşte numai pe soluri bogate în azotaţi. Ex.: ciuraăfaia (Dalura stramonium)> bozul (Sambacns cbulus), urzica (UrUca dioica), ştevia de stincă (Rumcx alplnus), loboda (Chcnopodium murale), spanacul ciobanilor (Ch. bonushcnricus), rostopasca (Ch. mayus) ctc. S-a constatat (Lundcgardt, 1925) cu urzicile cultivate pe soluri bogate în azot ajung pînă la 2 m înălţime, iar celc de pe soluri sărace rămtn pitice sau nu cresc deloc. BAC'J'IHUCID, factor cliiraic sau bioeiiimic, natural sau artificial, poscdînd proprietatea de a omori bacteriile. Ex,: alcoolul, formolul, unele antibiotice. Substanţele b. sînt utilizate în terapia unor boli, In sterilizare etc., avînd rol dc factor reglator al numărului de indivizi carc formează populaţiile bactcricue, atit în natură, cît şi în ecosistemele umane unde sînt minuite conşticnt de către om, BACTERIE, microorganism unicclular, microscopic, cu dimensiuni foarte mici (in medie 0,5—1 {J.x3—6 ţjt). prezent în toate mediile de viaţă. B. sînt organisme procariote a căror formă este variată: sfcrică (ex. cocul, streptococul, stafilococul etc.), cilindrică (bacilul — ex. Bacillus anthra-&s)t spiralată(vibrîonul — ex. Vibrio cholerae; spirilul — ex. SpirLUum volutaiis; spirochcta — ex. gen, Leplospira). Biotopul b. este greu dc delimitat. După modul de nutriţie şi rolul lor în biosferă, se deosebesc: b. autotrofe (b. foto-sintelixanîe şi b. chemosintetizante); b. heterotrofe (b. sapro-fite, ca celc fixatoaTe de N) şi b. parazite (care folosesc substanţe complexe din celulele vii, ex. specia Agrobaclcrium tumefaciens — cauzează îmbolnăviri de canccr la plante; Strcptococcus pyogencs, patogen la om). B. pot fi anaerobe sau aerobe. In condiţii neprielnice de viaţă b. trcc în anabio-ză sub formă de spori. Prezenţa b. în biocenoze poate fi discontinuă, deoarecc în condiţii biotice sau abiotice neprielnice deosebite acestea pot să dispară, în condiţii anumite de mediu, b. pot forma populaţii alcătuite dintr-o singură spe-cic (ex. în izvoarele sulfuroase). în genere, b. formează populaţii foarte abundente în special acolo unde se găsesc substanţe nutritive variate; în aceste condiţii iau naştere asocieri dintre b, cu caracter temporar sau accidental, fiecare dintre speciilc ce participă la alcătuirea asociaţiilor putînd trăi şi independent. B, participă la circuitul materiei în natură avind rol important, cx, în ciclul biogcochimic al N (nitrobacteriilc, b. denitrificatoare), al Cu (ex. gen. Mcthanobactcrlum), ai S (ex. sulfobacterii foto- şi chemo-sintetizante) etc. în ecologia şi evoluţia b. un rol deosebit îl au virusurile caTc le parazitează (bacteriofagii). Aceştia pot grăbi mult procesele — de regnlă lente — ale evoluţiei b,, prin transferul de material genetic bacterian de la o celulă ]a nltft; în acelaşi timp» bactcriofagii contribuie în anumite condicii la reducerea numerică a populaţiilor de li. 57 BACTEBtE BAROFTLA Consîdcrînd că virusurile „mâncătoare de b. sînt, de fapt, consumatori ai acestora, se admite că aceste b. realizează Ia natură numeroase lanţuri trofice, cum ar fi: substanţă organică b. saprofită bacteriofag; materie vie b. bactcriofag. B. din aer contribuie la impurificarea atnio-sferei, ele provenind din sol, apă» dar şi din respiraţia omului şi animalelor. S-a stabilit că la ficeare 5 min omul elimină în timpul respiraţiei normale 2 micropartieule conţin înd numeroase b., numărul de asemenea particule crescînd la cca 300 în timpul vorbirii şi la 100—200 000 în cazul unui strănut. Dar numeroase procese biologice şi biochimice îii care Intervin b. au lin rol pozitiv in ‘natură şi în ecosistemele antropice: ex. fermentaţia bactcriană alcoolică în care Intervin Bacillus macerans, Sarcina ventrlcuţl ctc., fermentaţia acetică (oxidarea etanolului în acid acetic este realizată dc Acetobacter aceti şi A. suboxydans, fermentaţia lactică (realizată de specii ale gen. LacloVaciîiafy ş.a. Tot b. produc biosinteza unor vitamine (ex. ri'boflavina,= vit. este produsă de b. aparţinînd gen. Closlridium), a unc^: antibiotice (ex. polimicina este produsă de b. Bacillus polymyxa, iar colicitia, de Escherichia coli).Uxt$le b. în culturi pure pot fi utilizate ca surse de materii hrănitoare (ex. b. cu conţinut ridicat de N, ca Bacillus snbtilis, avînd 63%, şl Lacţobacillus fermenta ns, 87%); produsul bactcrian obţinut poate realiza un supliment proteic bun pentru lirana animalelor. Alte b. produc daune in domeniul economic, industrial. Ex. b. an aerobe sulfat-rcducătoare din sol produc coro-zi un ea ba eter i ană a meta lelor (ma i act i v e sînt sp ec i ii e Desu Ifovibrio desuifnrlcans, D. ruben tschickti, D. aestuarii; blocarea conductelor dc apă poate fi generată de unele specii de b. ferice fi!amentoase^(ex. Crenothrix polyspora). BACTERIE AUTOTROFĂ, bacterie care poate sintetiza constituenţii celulari proprii din. substanţe anorganice (C02, NH3 etc.). B.a. pot folosi pentru activitatea lor vitală fie energia radiantă luminoasă (b. fotosintetizanle), care an deci un mod de hrănire fototrop, fie energia din reacţiile de oxi-doreducere (b. chemosintetlzante) avind un mod de nutriţie chemotrof. B. a. folosintelizante au pigmenţi localizaţi în cromalofori (structuri celulare analoage funcţional cloro-plastelor). Aceste însuşiri ale b. fototrofe asigură o utilizare suplimentară a energiei solare în cadrul biosferei chiar în condicii de imaerobioză. Ex. de b.a. fototrofe: Rhodospirll-lum nibrum , gen. Chlorobium ş.a. B.a. chemosinteUzante sînt larg'răspindite în natură (sul, izvoare sulfuroase, nămoluri, ape de canal etc.). în această categorie intră sulfobac-teriilc cbcmuaulotrofe (ex. gen. Beggiafoa, Thiothrix, Thlo-ploca etc.), fcrobacteriilc (gen. GaliioneUa, Crmo^rfoc), hidro-genobacteriile, care oxidează H molecular (Oligocarhophyla), azo tobacteri ile (Azotoba eter, CIontridiurn, Rhizobium) etc. BACTERIE BAROFILĂ, bacterie care poale trăi in condiţii de presiune Înaltă. Ex.: unele fonue ajung chiar şi in marile BACTERtE DE PUTREFACŢIE Stt gropi ale Oc. Pacific, care depăşesc adîncimea de 10 km: Bacîifus sutaanTms, B. thalassokoides trăiesc in mod natural la adîncimi de peste 10 km, la o presiune atmosferică de cca 1 000 atm. Aceste specii se pot cultiva la presiunea de cca 1 400 atm. BACTERIE DE PUTREF ACŢJE, bacterie care provoacă descompunerea substanţelor de origine vegetală sau animală. Pc substrat, b. dc p. se dezvoltă succesiv, după eum urmează: Micrococcus flavus, Stafiloccccus albuş, Bactcrium coli, în faza iniţială a procesului; ulterior, cînd cantitatea de substanţe albuminoide este suficient de mare, apar Bactcrium perfrigensr B. sporogem, iar la sfirşit apar B. putrificust B. putrtdus şi Diplococcus griseus. Rolul b, de p. in biosferă este deosebit de important; prin acţiunea lor, ca descompunători, participă Ia procesul de mineralizare a substanţelor organice, împicdicînd totodată fenomenul de acumulare a resturilor vegetale şi animale, a excrementelor în mediul ambiant. B. de p. constituie o verigă importantă în circuitul substanţelor in natură. V. şi PUTREZIRE, DESCOMPUNĂTORI, BACTMRIE ISNTOMOCIDĂ, bacterie care omoară insectele în diferite stadii de dezvoltare. Datorită acestei capacităţi b.e. sînt utilizate în combaterea insectelor dăunătoare, In practică se întrebuinţează bacteriile: Bacillus cereust B. thurîngensis, B. mtematidus. B. thuringensis poate infecta larvele a cea 80 de lepidoptere (fluturi) din gen. Collas, Picrist Protoparce, Vanessa, Trichoplusla, Plutclat Pyrausla etc. B.e. izolate de la larvele infectate se cultivă în laborator, iar culturile obţinute se răspîndesc, prin pulverizare în fază lichidă sau sub formă de pulbere, în zonele populate cu lepi~ dop t ere dăunătoare. Sin. bac Ier ie Insecticidă. V. si COMBATERE BIOLOGICA. BACTERIE FOTOGEXĂ, bacterie care producc lumină datorită unui proces de oxidare a luciferinei de către o enzimă, luciferaza. Fenomenul de producere a luminii (fotogeneza) se intîlneşte la unele bacterii parazite (care produc infecţii la insecte, la unele crustacee acvatice), la unele bacterii snprofite (care trăiesc pe substraturi organice în curs de descompunere)» precum şi la cele simbionte (prezente în organele luminoase ale ccfalopodelor, peştilor etc,), B.I. emit o lumină continuă. Ex. de b.L: Photobacteiium phospho-reum trăieşte saprofit pe carne şi peşte mort, producînd lumină numai în prezenţa O şi la temperatura de +15°C; PA. pierantontl (bacterie simbiontă din oTganele luminescente ale unor cefalopode); PA. fischeriL Ph. haruey{ au fost izolate din apa de mare, de pe organismele moarte din mediul marin. B.f* coloniale emit o lumină atft de puternică, îneît pot declanşa chiar la plante superioare terestre (ex- mazăre) fenomenul de fototroplsm povitiv. Sin. BACTERIE LUMI-NESCENTĂ. BACTERIE HETEROTROFĂ, bacterie care se hrăneşte cu substanţe organice în descompunere. Ex.» bacilul botullnic BACTEEIOFAG (Clostridium ’botulinum), bacilul Letanic (C. iclani) sînt b.h. libere caretrăiesc în sol, fiind facultativ paradite, Hctcrotro-fia desemnează incapacitatea de sintetizare a unor met aboliţi esenţiali; în acest caz aceştia sint preluaţi din mediu servind b.h, drept sursă dc energie, C şi N (prin descompunerea substanţelor organice). Pentru utilizarea acestor substanţe In procesul nutriţiei, b.h. dispun de enzime proteolitice (ex. proteinaze, peptidaze, dccarboxilaze etc.). BACTERIE INSECTICIDĂ, v, BACTElUE ENTOUOCIDĂ. BACTERIE LUMINESCENTĂ, v, BACTERIE FOTO GENĂ. BACTERIE NITRIFICATOARE, bacterie autotrofă care oxidează compuşii azotaţi transform îndu-i prin oxidare în nitriţi sau in nitraţL B.n. populează atît ecosistemele din m$diu] terestru, cît şi celc din mediul acvatic. Din, categoria b.n. fac parte nitrilbacteriile (gen. Nitrosomonas, Nitrosococ-cus), cure,oxidează NHa în nitriţi, şi nitraţbacteţiiile (Nitro-bacter)> care oxidează nitriţii in nitraţL B.n. participă ia ciclul biogeochimic al N determinînd procesul de nitrJjJcare în etapele menţionate anterior, BACTERIE SEMI AUTOTROFĂ, bacterie care poate utiliza un anumit compus mineral, ne înglobat în molecule organice, dar care are nevoie de G de natură organică pentru a face sinteza materiei vii. Sîntrăspîndite în aer, sol, fie ca populaţii aerobe, libere (Azotobacier), fie anaerobe (Clostridium pasteu-rianum) sau ,%legate“ prin simbioză de rădăcinile plantelor leguminoase în ţesuturile cărora trăiesc (ex. speciile gen, Rhlzobium, cunoscute ca bacterii de nodozităţi (fixaloare dc N, folosind din mediu nitriţi, nitraţi, N molecular). BACTERIOCECIDIE, d efor maţ ie produsă prin creşterea anormală a ţesuturilor pe diferite organe ale plantelor (frunze, ramuri, fructe, rădăcini), în urma acţiunii unor bacterii, cum sînt: Corynebacterium fascians, Agrobaclcrivm tumefa-cicns. B. reprezintă manifestarea unor procese patologice, infecţioase, care micşorează rezistenţa plantei gazdă. Pe de altă parte, celulele gazdei ii asigură bacteriei apărarea faţă dc factorii nocivi din mediu (ex. şocul osmotic, fagociloza, antibioticele etc.). Prin organismele cave le conţin, b. contribuie la multiplicarea verigilor trofice dintr-o biocenoză. BACTERlOCLOROFILĂi pigment existent în cromatoforii bacteriilor fototrofe. Ex.: în celulele de Rhodospirillum m-brum se găsesc cca 5 000—6 000 cromatofori, fiecare con-ţinînd pînă la 200 molecule de b. V. şi BACTERIE AUTOTROFĂ, BACTERIOFAG, virus parazit al celulelor bacteriene vii care se multiplică activ, producîndu-lc liza (distrugerea), B. sînt larg răspîndiţi în natură pretutindeni unde se găsesc bactcrii. Relaţia b. — bacterie prezintă specificitate strictă: un b, nu poate parazita orice specie bacteriană, bacteriile la rîndul lor fiind sensibile numai faţă de anumiţi b. în funcţie de acţiunea lor, b. pot fi virulenţi (produc infccţia gazdei) bacteriologic 60 sau simbiotici (rămîn In celula bacteriană în stare latentă), în medicină 1). virulenţi sînt utilizaţi în tratarea unor infecţii bacteriene locale (mai ales ale aparatului urinar). Uneori însă un b. virulent poate produce pagube in industria fermen-tativă prin distrugerea (liza) unor tulpini sau culturi de mi~ croorganisme utile* Sin, fag. BACTERIOLOGIC, ramură a microbiologici ce se ocupă cu studiul bactcrIilor sub aspect structural, funcţional, biomedical eţc»; pentru ecologic lh are implicaţii complexe In cunoaşterea structurii şi funcţiilor tuturor sistemelor biologice în care se întilncsc bacterii. BACTERIOSTATIC, substanţă care are proprietatea de a opri dezvoltarea şi înmulţirea bacteriilor* II* sînt elaborate în natură de unele microorganisme (actinomicetc, ciuperci), uncie plante superioare etc. şi au un rol reglator asupra populaţiilor de bacterii. Cele mai utilizate substanţe b. în medicină sînt: clorul, adăugat în apa potabilă (1—3 mg%^) formează acidul hipocloros; cloramincle, derivaţi cloruraţi ai aminelor, sînt mai stabile dccît hipocloriţii; permanga-natul de potasiu (KMnOJ, folosit în soluţii de 1 /i 000 etc. BACTERIOTROFISU, relaţie bilateral pozitivă între râdă' cinlle plantelor şi bacterii. Ex., bacteria Rhizobiam legumi-nosarum trăieşte în simbioză cu rădăcinile leguminoaselor. Bacteria sintetizează diferite substanţe nutritive, vitamine, utilizate de planta gazdă. După moartea plantei, substanţele azotoase din nodozităţi sînt puse în libertate intrînâ în circuitul substanţelor atît pe plan nutriţional, cît şi bîo-geochimic. V. şi PROTOCO OPERARE, MUTUALISM. BACTERlOZĂj nume generic dat -> bolilor contagioase si infecţioase pTOvocale de bacterii patogene, Ia plante, ani-male şi om. Ex,: tuberculoza la om şi animale (cauzată de bacilul Koch); cancerul plantelor (produs de bacteria Agro~ bacterium tumefaciens). Se apreciază că din multitudinea de specii de bacterii existente în natură numai 300 specii produc b. la otn $i la animale. în biosferă b. au rol de factor reglator al populaţiilor vegetale şi animale; plantelor de cultură, şi animalelor domestice le produc mari pagube; adesea perturbă starea de sănătate a comunităţilor umane. BAGASOZĂ, boală produsă prin inhalarea pulberii de bagasă (material fibros, reziduu în urma extragerii conţinutului trestiei de zahăr). B. se instalează rapid, după o expunere a organismului de numai cîteva săptămini. în mecanismul producerii bolii participă atlt fibrele de bagasăt cît ţi microorganismele conţinute în pulberile toxice; boala evoluează sub forma unor pneumonii, manifestîndu-seprin dispnee, tuse, stare febrilă, expectoraţii cu sînge. întreruperea muncii In atmosfera cu bagasă duce la dispariţia completă a manifestărilor clinice şi în finalwla recuperarea bolnavilor. BALANŢĂ DE SUBSTANŢĂ, raportul dintre cantitatea de atomi asimilaţi şi cantitatea de atomi pierduţi de un ccosis- Cl banchiza tem. Se are în vedere mai ales cantitatea de C, N, P» legat organic, prin asimilarea atomilor din scoarţa terestră şi cantitatea de atomi care ies din circuitul unui anumit ecosistem şi trec în alte ecosisteme sau sînt pierduţi prin depozitare în scoarţa Pămîntului, devenind inaccesibili organismelor. V. şi MINER ALOtfASĂ. BALANŢA ENERGETICĂ, raportul dintre energia încorporată şi energia cedată de un ecosistem. -*»■ Fluxul energetic din ecosistem se poate asemăna cu un circuit electric, grupele funcţionale aie organismelor sau nivelurile trofice (producători, consumatori primari etc.) avînd rolul dc semiconduc-tori. Organismele, nefiind conductori perfecţi de .energie, absorb din ea o cantitate oarecare; b.e. a ecosistemului depinde astfel dc rezistenţa organismelor faţă de scurgerea curentului de energie, exportul de energie fiind direct proporţional cu con duet ibiii tatea organismelor. Intensitatea curentului de energie este dată de cantitatea de energie ce se scurge într-o parte oarecare a ecosistemului, iar tensiunea este determinată de concentraţia de indivizi ai grtjpelor funcţionale din ecosistem (producători, consumatori etc.)* UALTĂ, ecosistem acvatic dulcicol de adîiifcimi reduse, temporar sau permanent, la care se pot deosebi: o zonă li torn lă cu vegetaţie radiculară de-a lungul malului, o zonâ limnică de apă liberă cu plancton bogat şi o zonă de adîncime ce conţine numai organisme hetcTotrofe. Biocenoza de b. este asemănătoare celei lacustre, fiind constituită din specii de papura (Tijpha), stuf (Phragmites), lintiţă (Lemna), larve de insecte (ortopterc, coleoptere), lipitori (llimdo medicf-nalls), broaşte (Rana) ctc. Pe timp de secetă, cind apa b. scade foarte mult, o parte din animale (lipitori, larve de insecte ctc*) se afundă în mîl şi rămîn în această stare pînă în anotimpul ploios. Prin fotosinteză, fitocenozde de Ii. realizează îmbogăţirea tn O a mediului aerian. Pe plan economic, b. reprezintă pentru om o importantă sursă de substanţe nutritive, în spccial prin producţia de peşte: crap (Cyprlnas carpto), caras (Carassius anratns), plătică (Brama brama) etc. V. şi IAZ, UELEŞTEU. BANCHIZĂ, cîmp de gheaţă format îa Tegiunile polare, de~a lungul coastelor mării. Apare prin îngheţarea apei de mare. Din b., in urma ruperii ei, ia naştere o zonă de gheţuri plutitoare, din care pornesc aisberguri. Condiţiile climatice sînt cele caracteristice zonelor arctice, cu veri foarte scurtc şi ierni lungi. Ca ataTe, atit flora (formată în special din unele specii de alge în apa de la suprafaţa U.), cît şi fauna b. sînt sărace. Pe suprafaţa li. pot fi văzute păsări (ex. chirighiţa cu coadă lungă—Sterna macruia), pinguinul (Pygoscelis antarctica), pcscăruşul alb (Pagophila eburneaj, precum şi mamifere carc-şi procură hrana mai ales din apele marine şi oceanice, ex.: ursul alb (Thalassarcctos maritimii#), morsa (Odobasnus rosmarus). BAftllANE «2 BARHA\E, dune mobile, grupate în şiruri în forma de semilună, perpendiculare pe direcţia vfntului; se formează, probabil, în urma exploatării excesive a arbuştilor. Fiind lipsite dc vegetaţie, datorită mobilităţii lor, b* reprezintă adevărate rezervoare dc apă, deoarccc ploaia pătrunde uşor în nisip, evaporaţla este mică, iar sub nisipul dunei se formează straturi de apă freatică pentru folosirea căreia se sapă finlîni. Sc intîlnese in zonele aride acoperite cu nisipuri din deserturi (Australia, S Arabiei, Asia Centrală etc*). BARIERĂ, obstacol biologic sau fizico-chimic în migraţia sau extinderea arealului unei specii. Ex., izoterma dc —10°C limitează extinderea spre N a speciei de termită Ftetîeali' Icrmes lucifugtis. V. şi IZOLARE, SPECIAŢIE. BARIERĂ BIOLOGICĂ, obstacol in calcarăspindirii vieţuitoarelor reprezentat dc un ecosistem natural. Ex., pădurile constituie b.l>, pentru speciile caracteristice stepelor; lipsa insectelor polenizatoare reprezintă o b.b. pentru extinderea arealului plantelor eutomofUe. V. şi BARIERĂ GEOGRAFICĂ- BARIERA FIZICĂ, v. BARIERĂ GEOGRAFICĂ. BARIERĂ GEOGRAFICĂ, obstacol natural (mSri, oceane, munţi) cc împiedică răspindirea speciilor terestre izolindu-Ju de teritoriile veciue şi limitînd astfel arealul lor. Faima şi flora insulelor sau ale continentelor separate prin occane con$jtiit.uie, prin numeroasele specii endemice, exemple elocvente în această direcţie. Ex.: datorită izolării prin desprinderea ei Încă din jurasic de celelaUe continente, Australia are o floră majoritar endemică (70 %), iar fauna este dominată de 2 ordine de mamifere primitive, marsupiale şi monotreme, cu: numeroase specii endemice, ex.: cangurul (MacrOpus gigajitens), orni tor incul (Ornithorhynchus paradoxtis) ş.a. Sin. barieră fîztcâ. V. şi IZOLARE. BAROF1LĂ (despre specii), care sc dezvoltă în locuri cu presiune foarte ridicată. Ex.: bacteriile de pe fundul oceanelor şi din straturile de petrol; unii peşti abisali, actinii, holo-turii, polichete, moluşte, crustacee (Isopoda şi Amphtpoda)t pogonofore* Bacteriile 1». Bacillus submarimis, B. thalosso-koides au fost prelevate de lo o adîncimc de peste 10 000 m, unde presiunea apei este de aproximativ 1 000 atm. Aceste specii aii putut fi cultivate numai la presiuni hidrostatice comparabile celor din mediul lor natural. RAROFOBĂ (despre specii), care trăieşte în medii de viaţă cu presiuni atmosferice reduse* Ex.: vieţuitoarele dc pe înălţimile munţilor. Numărul speciilor de plante şiiinimale scade spre vîrful munţilor. Astfel, în Munţii Pamir la 3 600— 4 200 m alt. trăiesc 478 specii de plante; Intre 4 200 şi 4 800 m —86 specii, iar la altitudini mai ridicate, numai 48 specii de plante. în etajul alpin (1 800 m—2 500 m) din Munţii Carpaţi yegetaţia lj, este reprezentată de jnepenişuri (Pinus mughus), şihirdar (Rţiododerţdron), pajişti cu ţepoşică (Nardus), păiuşuri alpine (Festiica) ş. a., fauna b. este predominată dc rozătoare (Microfus nivalis) ş*a., rumegătoare (Riiptcâpra rupi- balipelagiala .capra), iar dintre păsări, fluturatul de stîncă (Trichodroma auiraria), acvila dc munte (Aquila chrgsaltos) etc. Plantele b. au dc obicei portul pitic, iar la animalele superioare (păsări ş i mamifere) globulei e roşi i s înt ma i numeroase In raport cu accleaşi spccii dc altitudini mai joase, pentru a putea realiza oxigenarea ţesuturilor şi organelor în condiţii optime. BAROGRAMĂ, înscriere grafică a presiunii atmosferice cu ajutorul unui barometru înregistrator (barograf); în cercetările ecologice complexe, este necesar să se cunoască variaţia presiunii atmosferice, care influenţează în mod direct comportamentul animalelor, ca şi fluctuaţiile lor zilnice sau sezoniere etc. BAROMETRU, instrument pentru măsurat l-presiunea atmosferică, utilizat în cercetarca ecologică a diferitelor ecosisteme. BAROTERMOGRAF, aparat care înregistrează'3jgrafic concomitent presiunea atmosferică şi temperatura aerului. Se compune dintr-un barometru, un termometru şl un dispozitiv înregistrator; este utilizat în cercetările ecologice, în scopul determinării valorilor celor 2 factori abiotici, eu rol important in viaţa biocenozelor. Sin. barotermometru. ' BAROTERMOMETRU, V. BAHOIERMOGRAF. BAROTROPISM, tropism cauzat de presiunea aerului sau a apei, Ex.r bacteriile barofile au b. pozitiv faţă de presiunea crescută a apei; anumite insecte au h. pozitiv faţă de presiunea atmosferică crescută. B ATI ALA (despre o zonă aparţin înd mediului marin sau oceanic), care sc întinde din regiunea pantelor continentale pînă la adîncimea de 2 000—3 000 m; aici se depun mîluri, nisipuri. Biocenozele din zona b. (ex. în N Oc. Atlantic) sînt alcătuite din madreporari (gen, Amphclia şl Lophclia) asociaţi cu numeroase specii de cnidarii, echmoderrae, polichete, crustacee, peşti; în substratul milos trăiesc mici lamelibran-hiate (Yoiildta, Nucula, Chlamys), scafopode, spongieri, de-capode şt echinoderme. Delimitarea zonei b. se face nu numai în funcţie de adîncime, ci şi dupâalte criterii ecologice; astfel, după Braim (1956), limita ei inferioară corespunde izotermei de +4°C care variază cu latitudinea; după P£r£s şi Vinogra-dova. limita inferioară a zonei b. este dată dc structura faunei. V. şi OCEAN, BATIPELAGIALĂ. B ATI METRU, aparat cu ajutorul căruia se iau probe de apa de la diferite adincimi, din mări, lacuri şi riuri, pentru analize şi cercetări ecologice. Este alcătuit dintr-un dispozitiv pentru colectarea probelor dc apă cu aluviuni (o cutic de metal cu capace închise ermetic) şi un sistem de deplasare în apă. Capacitatea b. actuale variază între 300 şi 1 000 cin3. BATITELAGIALĂ (despre o regiune din zona pclagială), care este situată intre 500 şi 2 000 m adincimc în mediul BATIPELAGICA marin, respectiv oeaan ic. Biocenozele din zona b. sînt alcătuite din populaţii de copepode, meduze, amfipode. Ecosistemele b. sînt de tip heterotrof, dominînd activitatea consumatorilor. Hrana acestor organisme provine din straturile superioare autotrofe, bine luminate. V, şi BATIALĂ, ZONĂ AFOXICĂ. BATIPEL AGlCĂ {despre specii sau populaţii), care trăieşte în masa apelor oceanice imediat deasupra zonai pelagice, între 500 şi 2 000 m adîncime. Ex.: nevertebrate (meduze, crevetei linele cefalopode), precum şi spori, zoospoTi, larve. Spcciile b. pot efectua deplasări circadienc nocturne pe verticală ureînd spre stratele superficiale, iar ziua cobo-rînd iu adîncime. V. şi NEUSTON, PLANCTON* BAT1PLANCTON, planctonul din' zonele profunde ale mărilor, format din bacterii, protozoare, crustacee, larve de peşti etc., şi care serveşte ca sursă de hrană animalelor de mare adîncime* BAŢITSAftlON, totalitatea animalelor care trăiesc Î11 nisipurile din puţurile foarte adinei. Ex.: protozoare, viermi. Termen creat de J. Wiszndewslu (1974). BAŢ13CAF, ambarcaţiune submarina utilizată pentru explorarea ad incurilor mărilor şi oceanelor, în vederea studierii biocenozelor din domeniile pelagial, batiu], abisal* V* şi OCEANOGRAFIE * BATISFERĂ, nacelă sferică de oţel inoxidabil, înzestrată cu echipament special, suspendată cu un cablu de oţel de o naviVbază şi foîosită pentru cercetări ecologice submarine, în prezent este puţin utilizată, din cauza pericolelor de accidente provocate de ruperea cablului. BATITERMOGRAF, aparat care înregistrează temperatura apei de pe un vas în mers (cu viteza de maximum 15 noduri/oră). Aparatul se mînuieşte uşor, iar curbele rezultate dau variaţii termice mult mai precise decît cele obţinute cu termometrele obişnuite. S-au putut identifica astfel „t er mo clinele" care marchează separaţia s tratelor de apă de natură variată, ca şi omogenitatea izoterm îcă a unor pături groase de numai cîţiva metri. BAZIF1TĂ, spccie vegetală adaptată la concentraţii mari ale sărurilor de calciu. Ex*: îioarea de colţ (Lcontopodîum alpinum)y iarba osului (He liant hemum nnminularlum)t urzica (Urtica diotca). BAZ1TROPISM, v. ALCALIOTROPÎSM. BAZOFILĂ (despre specii), care trăieşte în medii cu pH mai mare dc 7,2. Sînt considerate b. dintre plante: tre-pădătoarea (Mercartalis annna, M* perenis), Erica carnea, trifoiul mărunt (Mcdicago In putina), păpădia (Taraxacum officînale); iar dintre animale, speciile de Paramoeciun}, Sienior etc. V* şi STENOIONICK* BĂLEGAR, excrementele animalelor mari, erbivore (cai» vaci etc.) ce constituie habitatul unor microbioccnoze spe* cificc> alcătuite mai ales din insecte coprofile, microorga- BERILIOZA PULMONARA nisnie descompun ăl oaie etc. B, este un îngrăşăm în l natural folosit în agricultură dcoarece nu produce dereglări în biocenozele solului, fiind în consecinţă superior îngrăşămintelor artificiale. Este utilizat sub formă dc compost, în special in legumicultura, fl oricui tură, culturilc de ciuperci. V. şi COPROML, MICROCENOZA. BĂTIlîiYEŢE, stare a unui organism care a străbătut un interval de timp de cel puţin 2/3 din durata medie de viaţă a speciei din care face parte. Aprecierca momentului cronologic al instalării h. este mai mult sau mai puţin convenţionala. O definiţie mai obiectivă pare să fie aceea propusă dc Bodenlieinicr (1958), care ia drept criteriu al înccptâU momentul intrării organismului în fa ga postreproducătoare, această definiţie ţinind seama dc logica biologică,a viului (cf. Jacob şi Monod). Sin. seneefate. BENTItA (despre specii), care face parte din.-)- bentos. BENTOS, totalitatea organismelor animale şi vegetale care trăiesc pe fundul bălţilor, lacurilor, mărilor şi oceanelor. Aceste organisme sînt adaptate mediului: unele au corpul turtit (ex. eambula — Plcuroncctas ftesus), alteU sînt fixate pe fundul stincos (cx. midia), iar altele sînt îngropate în mii (ex. scoica dc lac). Compoziţia cantitativă şi specifică a b. se scliimbă în funcţie de adincimc, dc depărtarea dc mal şi dc structura fundului (pietros, nisipos, mîlos). B. constituie brana de bază a multor peşti dc interes economic. Sin* domeniu bentic. BERI-BER1, boală provocată de lipsa vitaminei B* din organism, favorizată dc alimentaţia îndelungată cu cereale decorticatc ori prin excesul consumului dc glucide rafinate sau alcool. Apare mai ales în rîndul populaţiilor umane din E Asiei; in trecut marinarii erau victimele acestei boli, datorită consumului îndciunagat de alimente conservatc, lipsite de vitaminele B şi C. BER1LIOZĂ PULÎUOIVAUA, boală declanşată dc inhalarea pulberilor de berii iu în cursul unor procese tehnologice, ca: extragerea compuşilor berii iului pentru lămpi fluorescente, obţinerea oxidului dc beriliu, precum şi a aliajelor ceramice în industria atomică. Beriliul are o acţiune toxică asupra tuturor organelor în care pătrunde.-Boala se manifestă iniţial prin dispncc de efort, apoi şi dc repaus, tuse şî dureri în piept; unii bolnavi pierd pînă la 10% din greutate, extremităţile corpului se cianozează. B.p. evoluează într-o perioadă foarte lungă, dc pînă la 15 ani, între începutul expunerii organismului la pulberi şi primele semne ale îmbolnăvirii. Radiologie în îi.p. se evidenţiază nodali de circa 5 mm diametru în zonele mijlocii şi inferioare ale plămânilor; ulterior aceştia sînl însoţiţi de îormarca unei reţele fibroase ce dă aspect de „fagure** ţesutului pulmonar. Prevenirea b.p. trebuie să includă măsuri dc ordin tehnic, igienă individuală, control medical periodic. Tratamentul se bibilica face numai sub controlul medicului, V* şi BOALĂ PROFESIONALĂ. BIBILICĂ (Frilillaria meleagris), plantă ocrotită, din fam. Lilliaceae, ce vegetează în România în fineţe umede, dar mai ales în mlaştinile de turbă eutrofe. Atrage atenţia prin neobişnuitul desen al petalelor sale mari, împărţite, ca o tablă dc şall, în pătrate regulate, unele mai închis-brun-roşcate, altele mai deschise, altemînd regulat unele cu altele. Din această cauză Linn£ a numit specia meleagris, făcînd aluzie la desenul asemănătoT penajului de bibilică (Numida meleagris)* Acelaşi nume, „bibilică*4, i-a fost dat şi de către poporul român. Din localităţile accesibile şi apropiate de oraşe, planta a fost culcasă şi comercializată într-o măsură îngrijorătoare. De aceea ea a fost legal ocrotită, iniţial în jurul oraşului Sibiu şi în jud. Suceava, unde era mai ales primejduită. Sin. laleaua pestriţă, BţFFNILI POLICLORAŢI (PCB), compuşi organici ai G cu efect,toxic pentru om şi animale. SuţscI? de polpare a mediu-ini cu VtB siat: lichidele de spălare a fluidelor schimbătoare dc căldură din instalaţiile industriale şi elcctrice, plastifi-an,ţi, lubrilianţi* hîrtia indigo ctc. Ajunşi în apă, PCB nu pot fi reţinuţi prin metode obişnuite de epurare a apei; de pc sol sînt spălaţi de apele de şiroirc, iar din aer (unde ajung după incinerare), de către precipitat ii. Un accident provocat de PCB a afectat în i%8 în Japonia peste 1 000 de persoane care folosiseră ulei dc gătit conţinînd PCB. Ulterior (1969), în Marea Britanic s-a semnalat o morbiditate ridicată a păsărilor care sc hrăneau cu peşte în care se concentrase PCD, în prezent, O.jî.S. a înscris PCB printre substanţele care necesita atenţie deosebită, ccrcetările urmărind prevenirea degradării mediul iii J>c această cale» BIOĂCUSnCĂ, ramură a biofizicii şi etologiei carc studiază sunetele emise de-animalc în diverse circumstanţe: orientare, apariţia unui duşman, atenţia pentru progenitură etc. în cadrul cercetărilor de b. a fost descoperit „limbajul* delfinilor, comunicarea Intre indivizii populaţiilor de insecte sociale ctc. B. are importanţă practică în protecţia plantelor, ex, prin îndepărtarea unor dăunători (cum ar fi unele păsări gra-nivore) cu ajutorul sunetelor emise de păsări prădătoare şi înregistrate pe bandă magnetică. BIOASTRONAUTICĂ, ştiinţă dc graniţă între biologie şi astronautică, al cărei obiect de studiu îl reprezintă reacţiile diferitelor organisme, în special ale omului, in condiţiile cosmice, în‘timpul expediţiilor de explorare a universului. B. studiază problemele referitoare la echipamentele, sistemele de control> hrană, apă şi eliminarea deşeurilor fiinţelor de pe naVele cosmice, precum şi condiţiilc ncccsare pentru ca briliil să poată lucra cu eficienţă optimă intr-un mediu attt de= diferit faţă de celc de pe Terra. BIOCENOLOG1E, ramură a ecologiei care studiază compoziţia floristică şi faunîstică, structura, dinamica şi distribuţia 67 BIOCENOZĂ geografie» a biocenozelor, A rost promovată mai cu seama de V. N. Sukaciov (1904; 1010) şi şcoala sa. Unii reprezentanţi ai b. o consideră ramuTâ distinctă faţă dc ecologic, si-tuînd-o printre ştiinţele geografice, ca un capitol a! geo-boianicii (respectiv al zoogeografiei). V. şi SINECOLOGLE. BIOCENOMETRU, dispozitiv pentru colectarea cantilativă a nevertebratelor din ierburi, construit din tablă gal vani-zată sau dintr-o ramă metalică acoperită cil tifon (fig. 2). BIOCENOZA, componentă vie a unui ecosistem reprezen-tînd o comunitate unitară şi complexă de plante şi animale, între vieţuitoarde ce alcătuiesc o b., prccum şl între acestea şl mediul lor de trai (biotopul) există relaţii de intcracţiunc bine statorniciLc care asigură funcţiile sistemului rcspcctiv. B. este un sistem desebis, o unitate structurală şi funcţională, autoreglabilă a ecosistemului. B. se caracterizează printr-o fizionomie (determinată dc gradul ci dc dezvoltare, înfăţişare, raportul numeric dintre specii etc.)r structură (felul populaţiilor, tipul biotopului) şi stratificare (repartiţia pe verticală a speciilor în funcţie de necesităţile ccologice; stratificarea poate fi şupraterană sau subterană). Modul de distribuţie a speciilor (populaţiilor) în b. precum si gradul de dezvoltare al indivizilor din b. pot fi definite prin următorii indici: frecvenţă, constanţă, vitalitate. Ex. de b.; totalitatea populaţiilor dlntr-un biotop dc pădure (plante, animale, micro- 19 cm 29.4 cm Fig. 2. Biocenonictru. BIOCENOZA ACVATICA 68 organisme) alcătuicsc o b. de pădure* Termenul de b. a fost introdus In ştiinţă de Mebius (1877), V. şi ASOCIAŢIE, BIOCENOZĂ ACVATICĂ, comunitate caracteristică mediului acvatic. ILa. sînt reprezentate dc b. apelor dulci fcurgă-toaic sau stătătoare), 1). apelor salraastrc (lacuri sărate, mări, oceane), b. apelor freatice. Structura b.a. este determinată de structura biotopului. Astfel, biotopul apelor dulci e reprezentat de apa propriu-zisă şi structura substratului (ex, rocile din care este alcătuită albia unui rlu). Condiţiile abiotice ale biotopului (viteza curentului, luminozitatea, debitul, chimismul apei etc.) au un rol important in structura şi dinamica b.a. Biotopul mărilor şi oceanelor este reprezentat de masa apei şi structura petrografică a bazinului. Salin itatea apei (1—3,5%), luminozitatea, temperatura, presiunea hidrostatică determină, de asemenea, însuşirile b,a, respective, deosebit dc bogate şi complexe* Astfel, sc apreciază ca biomasa algelor occanice este de 30—50 mild. t. în prezent ccologia studiază pe de o parte posibilităţile menţinerii echilibrului în cadrul b.a., ameninţate de diferite forme de poluare, precum şi de exploatarea raţionala a acestora în scopul utilizării resurselor naturale in nutriţia oamenilor şi a animalelor domestice* BIOCENOZĂ ANTUOPICĂ, biocenoză construită şi populată apoi ni organisme vegetale şi auimnJe de cătrc om. Ex.: bazinul unui acvariu populat cu peşti; o navă cosmică pe cârc sînt introduse diverse vieţuitoare ctc. Sin. biocenoza ftniroţx>Qfină. BIOCENOZA ĂNTHOPOGENĂ, v. UIOCENOZĂ ANTllO-PICA. niOCENOZĂ NATURALĂ, comunitate biologică in care nu a intervenit omul. în b.n. au loc fenomene dc autoreglare a structurii şi dinamicii populaţiilor in funcţie de variata factorilor de mediu, rină in paleolitic toate biocenozele care structurau biosfera erau lui.; influenţa omului asupra mediului s-a acccntuat şi a început să fie simţită .In perioada neolitică. în prezent, anumite biomuri terestre (mai exact porţiuni din tundră,-taiga, pădurea virgină ecuatorială) reprezintă b.n. propriU'fcise. Ecosistemele de pădure, stepă, precum şi cele acvatice etc- au sufexiţ intervenţia (pozitivă sau negativă) a omului, astfel Incit în aceste ecosisteme ini mai există b.n, în sensul strictul noţiunii respective. V.'si BIOCENOZĂ Antropică. BIOCENOZA NESATURATĂ, biocenoză în care sc află un număr redus de specii permiţînd astfel ca indivizi sau populaţii venite diti alţe părţi să poată găsi aici loc de trai şi dez^ voi tare» Ex.; toate culturile agricole. în b.n, pot pătrunde indivizi sau spccii de dăunători vegetali şi animali (ex, buruieni, agenţi filopatogeni, insecte fitufage, rozătoare), care produc^dereglări şi pagube In cadrul sistemului. Extrema b.n. o reprezintă monoculturilc, în care se cultivă o singură G9 BlOACUMtttiARJB specie de plantă şi în care instabilitatea biocenozei este foarte acccntuată. BIOCENOZĂ SATURATĂ, biocenoză cârc cuprinde -un număr marc dc specii şi in care alte forme migratoare nu mai găsesc loc de dezvoltare. Ex.: b. pădurilor ecuatoriale şi cele do foioase din zona temperată etc. B.s. are o stabilitate pronunţată a structurii populaţiilor componente. Invaziile care sînt frecvente în biocenozele nesaturate sînt necunoscute în cele saturate. BIOCENOZĂ SEMI ARTIFICIALA, biocenoză tii care romul a intervenit profund, dar conţine şi unele specii caracteristice biocenozei naturale. Ex,: toate culturile agricole, b, urbane, b. urnii lac dc baraj ctc. V. şi ECOSISTEM ANTROPOGEN. BIOCENOZĂ TERESTRĂ, comunitate specifica ecosistemelor terestre. Ex.:‘ pădiiri, stepe, pustiuri, solv Vieţuitoarele din b.t. sînt aerobionte. B.t. sînt repartizâtg neuniforin pe cele cca 149 mii. km2 ai uscatului terestru, fttrfuncţic de climă, relief, substrat, sol, latitudine, longitndine.^p.jMl.v. biogeografic se remarcă o zonal ita Ic laţi lud Inală a fiffi- şi zoocenozclor de la Ecuator spre poli şi o zonaliţate longitudinală a aceloraşi elemente pe meridiane în funcţie şi de umiditatea atmosferei şi dc cantitatea precipitaţiilor. Vegetaţia şi fauna se distribuie şi în funcţie de altitudine, constituind etajele de vegetaţie. Zonele de vegetaţie pot fi formate din biocenoze zonale (ce'caracter iz ea: ă o anumită zonă cu factorii ei specifici de mediu) şi din biocenoze a zonale (care sc pot forma în mai multe zone de vegetaţie. BIOCENOZĂ TfDALĂ, totalitatea plantelor şi animalelor care trăiesc in regiunile cuprinse între limitele extreme ale oscilaţiilor mareice. Astfel, orizontul cu alge brune de pe litoralul stîncos marin este format ilin desişuri cu specii de Fucus şi Ascoph\}Uum care in timpul refluxuluirămîn parţial descoperite. De talul algelor sînt prinse briozoare (Membra-nipora), spongieri (HaUchondria), viermi (Spirorbis); între alge mişună melcii (Buccinium), actiniile (Tealia), steaua-de-mare (Auleriiia gibbosa), homarul pitic (Galathea), crabii, pagurii, peştii miei. Orizontul de limită inferioară a mareei or este marcat de o algă brună (Himanthalia morea); se găsesc aici şi citeva alge roşii (Chondrus crispus); între zona mareelor şi platforma continentala domină alga brună Lami-naria, în ale cărei desişuri trăiesc numeroase bidrozoare, briozoare, lunicicri, melci, hornari, sepiii peşti. La 30 m adîncime flora şi fauna zonei marcice sc rărcsc; aici se In-tîinesc alge roşii (Phyllophora)t coraltil de adîncime (Gorgo-nia) şi unele animale mobile (ex. langusta). V. şl FLUX Şl REFLUX. BIOCENOZĂ U AI ANĂ, v, ANTROPOBIOCENOZĂ. BIOACUMULARE, acţiune de acumulare in structura solului a substanţelor şi elementelor organice care au luat naştere în urma descompunerii resturilor de plante şi ani- BIOCHORIE 70 male* B. contribuie la mărirea cantităţii dc humus din sol şi deci la creşterea fertilităţii lui. V. şi DESCOMFUNĂTORL BIOCHORIE, v. SINUZEE, BIOCORION, v. MICROCENOZĂ. BIOCHIMIE, ştiinţă dc sinteză intre chimie şi biologic care are ca obiect de studiu structura şi procesele chimice spccifice materiei vii. B. joacă mi rol important în cercetarea aspectelor fenomenologice ale ecologiei (fluxul energetic, ciclurile biogeochimice, producţia primară şi producţia secundară într-un ecosistem etc.), V. şi BIOLOGIE. BIOQD, substanţă otrăvitoare care are capacitatea de a omori un organism. Ex.r pesţicidele (paratiotiul, DDT-ul etc.). Substanţele b. sînt utilizate In combaterea dăunătorilor ve-getaH şi animali. In acţiunile de combatere trebuie respectate regulamentele de folosire, întrucît odată cu dăunătorii pot fi distruse şi unele vieţuitoare utile. BIOCÎMP, clmp dc acţiune specifică a organismelor vii in care fenomenele electromagnetice interferează cu fenomenele b io energetice. BIOCLIMAGRAMĂ, grafic rezultat din suprapunerea cerinţelor termohidrice ale unei specii, exprimate cifric, peste diagrama climatului unei localităţi date, V. şi DIAGÎtAM TERMO PLUVIOMETRICA. IIIOCLIMATOLOGIE, ramură a climatologi ei care studiată rolul factorilor climatici în viaţa plantdoT şi animalelor. Ecologia are strînse relaţii cu b. mai ales in studiile cu caracter autecologic. Atît termenul, cît şi disciplina au fost create de Kdppcn la începutul acestui secol. V. şi AUTECOLOGIE. BIODEBIT, cantitatea de substanţe organice, bacterii, zooplancton şi fitoplancton şl de organisme spălate de pc fund, pe care apa in mişcarea unui rîu le transportă timp de un an. B. trebuie cercetat la toate rlurile pe care se proiectează 6au se execută lucrări hidrotehnice. Pe plan mondial, asemenea investigaţii biologice au fost efcctuate în U.R.S.S., la fluviile Oka, Eiiisei şi Volga. Organismele care compun b. contribuie la răspîndirea plantelor şi animalelor din apele curgătoare, iar pentru lucrările hidrotehnice reprezintă o sursă de colmatarc periculoasă. V. şi APĂ CURATĂ, APĂ n \ DULCE. / ] BIODEGRADARE, proces dc descompunere a uuor elemente / te, substanţe, obiecte sau corpuri organice din natură sub acţiunea organismelor vii şi !n special a microorganismelor din grupul bacteriilor şi al ciupercilor microscopice. Sînt supuse b. resturile organice de natură alimentară, cele provenite din corpurile vegetale (rădăcini, fructe etc.) şi animale (păr, pene, unghii, exuvii, dejecţii), cadavrele diferitelor animale, apele reziduale menajere sau provenite din activităţile industriale, precum şi majoritatea pesticidelor şi a detergenţilor. Prin acţiunea de b. microorganismele des-compunâtoare contribuie la reintegrarea în circuitul material din natură a compuşilor de natură organică» Unele sub- 71 bioenergbtica slanţe pesticide sînt mai greu biodegra dabile şi ca urmare ele sc acumulcază în mediu (ex. DDT-ul), de aceea utilizarea Iot trebuie să sc facă cu prudenţii, respect îndu-se dozele admise. S-au descoperit microorganisme care descompun de-şeurilc dc petrol a căror deversare în apele marine constituie lin pcricol de poluare. în acelaşi limp, multe obiecte de artă şi cultură (ex. construcţii, statui, tablouri, cărţi, documente de arhivă) sînt ameninţate cu distrugerea datorită b«, ceea ce ar constitui o pierdere materială şt spirituală pentru omenire. Dc aceea în multe state s-au luat măsuri corespunzătoare de prevenire şi combatere a b., cercctarea acestui domeniu cu multiple implicaţii căpătînd o pondere tot mai mare* L)n aspect al 1>. ii reprezintă şl deteriorarea unor ecosisteme în urma invadării lor dc cătrc populaţii vegetale şi animale. Ex.: b. peisajului din Insula Paştftlni datorită introducerii şi înmulţirii excesive a oilor şl caprelor; b. unei păşuni suprapăşunate, a unei ape puternic invadaţi de plante; b. acrului şî apei datorită descompunerii substanţelor organice provenite de la complexele agrozootehnice ctc. Sin. biodtiterio-rare. V, şi DESCOMl'UIVĂTORI, DEGRADARE, POLUARE. BlODERMĂ, totalitatea organismelor din biocenoza vinei ape care trăicsc pe tegumentul animalelor. Ex.; ciupercile şi bacteriile parazite sau saprofite de pe peşti. îii funcţie dc apartenenţa organismelor din b. la regnul vegetal sau aui-mal, se deosebeşte o b, uegelalâ, alcătuită din bacterii, alge albastre (Rivulariat Oscillatoria) t alge verzi (Chaetophora), diatomec (Nauicula, Synedrat Gomphoncma) şi o h. animală, în a cărei componenţă intră protozoare (Vortlcella, SUntor), rotiferi, viermi anelizi, larve dc insectc acvatice ctc. Aceste componente ale b. fac parte din lanţurile trofice ale peştilor şi ale altor animale acvatice. V. şi ECOSISTEM ACVATIC. DIODE TE RIOR ARE, V, BIODEG RADARE BIOELECTRO GENEZĂ, proces de producere a electricităţii de către organisme. Se cunosc numeroase spccii de peşti prevăzuţi cu organe electrice speciale. Ex.: peştele torpilă (Torpedo marmor aia), ale cărui descărcări electrice (de zeci de volţi) sînt capabile să paralizeze prada sau un eventual duşman, Malaptcmms cleclricus. V. Şi BIOLUMLNESCESJŢĂ. BIOELEMEMT, element chimic provenind din biosferă, aflat in structura organismelor vii, în funcţie de cantitatea in care b, sînl prezente în materia vie, se deosebesc: 1. macro- elemcnte, ex.: C, O, II, N, Na. Ca, P, I<, S, Mg, Fe, Cl, Al ctc.; 2. microelemente (oligaclemcntc), cx.: Zn, Br, Cu, I, As, B, F, Pb, T, V, Cr, Ni, Sr, Ag, Co> Th, Ba; 3. ultra- clemenic, ex.: Au, R, Hg, Ra etc. Cunoaşterea proporţiei di- feritelor b. într-un organism permite identificarea cerinţelor acestuia faţa de factorii ab iot ici ai mediului. Astfel, gasteropodele terestre cu cochilie calcaroasă manifestă preferinţe faţă de substratul bogat în Ca. Sin. element chimic biojen. RIOliNEBGETICĂ, parte a ecologiei care studiază cantitatea de energie înmii ga zi nat ă dc diverse categorii de organisme BIOENERGIE 72 (bioenergie), ex.: plante, animale erbivore, animale carnivore etc. li. cercetează, dc asemenea» circulaţia energiei In ecosisteme, eficienţa cncrgetică a unor procese fiziologice în cadrul sistemelor vii, utilizarea energiei de către organisme. Transformarea bioenergiei se supune celor 2 principii ale termodinamicii: 1. lucru] mecanic produs şi căldura degajată sint forme echivalente de energie; 2. transformările dintr-o formă in alta de energic se fac cu pierderea unei părţi de energie pentru sistemul dat* Sin. energetică biologică. BIOENERGIE,, energie generată de activitatea organismelor vii în respiraţie, glicoliză, fotosinteză, fosforilare etc. Principalele procese bioenergetice sint legate de fotosinteză şi chemosinteză; urmează asimilaţîa (producere de substanţă) şi dezasimilaţia. în primul proccs arc loc acumulare de b., iar în cel de-al 2-lea, eliberare de energie. în cadrul fotosin-tezei se produce b. primară cu un randament energetic de 34%. La nivel cclular membranele, mitocondriile, aparatul Golgi, ribozomii ş.a. au un important rol b,, iar dintre substanţele din interiorul celulei un prim loe in acest sens îl deţine ATP (acidul adenozintrifosfork). B. este un important constituent al sistemelor vii, fluxul energetic al acestora fiind o reflectare a relaţiilor dinlre mediul abiotic şi biotic, precum şi dintre vieţuitoare. BIOFIL (despre unele elemente chimice din biosferă), care se concentrează in corpul organismelor vii. Ex.: C, O, N, Ca, F, S, unii poluanţi ele. în ecologie cunoaşterea acestor elemente şi determinarea lor cantitativă şi calitativă au o mare importanţă atît In stabilirea circuitului materiei şi energiei In ecosisteme, cît şi în prevenirea pătrunderii unor substanţe nocive in materia vie ş.a. Ex.: Hg deversat In apă se acumulează în corpul unor peşti în. concentraţie de 10 000 de ori mai mult decit în mediu, consumul acestora putînd cauza grave intoxicaţii printre animalele carnivore şi populaţiile umane. BIOFIZICA, ramură ştiinţifică dc sinteză care ccrcetează procesele fizice ce stau la baza fenomenelor biologice, precum şi acţiunea agenţilor fizici (radiaţii, temperatură» magnetism) asupra vieţuitoarelor. Cercetările din domeniul h. au largă aplicabilitate practică în agricultură (iradierea seminţelor unor plante de cultură duce la creşterea recoltei); în medicină sc aplică acţiunea utilă a unor radiaţii etc. BIOFORME, v. FORME BIOLOGICE DE PLANTE. BIOGAZ, amcstcc de gaze combustibile în care predomina melanul obţinut ca rezultat al activităţii unor microorganisme care descompun anacrob diferite substanţe organice. în mod natural» spontan se formează Ji. în zăcămintele de petrol şi cărbuni, în nămolul apelor dc canal, al bălţilor şi lacurilor. în ultimii ani, producerea b. a început să fie organizată în ţara noastră in vederea utilizării lui pentru obţinerea de energie calorică; materia primă în acest caz o constituie gunoiul de grajd, paiele, diferite resturi organicc menajere. Microorganismele producătoare dc b. aparţin mai n BIOINDICATORI multor specii de bacterii anaerobe, ca: Mdjianobacterium ome-Uanskii, M. suboxydans, M» fortnicum, M. propionicum, Methanosarcina methanica, M. barkerit. BIOGENOSFERĂ, scoarţa sau învelişul superficial al Pămîntului în care exista condiţii fizico-chimice favorabile apariţiei şi dezvoltării vieţii» BIOGEOCENOZĂ, v, ECOSISTEM TERESTRU. BIOGEO CHIMIE, ramură a gcocliimici care se ocupă cu studiul compoziţiei chimico a organismelor şi cu modul de participare a materiei vii şi a produselor ei de descompunere la procesele de migraţie şi de acumulare a elementelor chimice din scoarţa terestră. BIOGEOGRAF1E, ştiinţă care studiază distribuţia spaţială a organismelor şi legile care guvern oază accastă distribuţie. B. se bazează pe cunoştinţe dc geologic, geografie, meteorologic, taxonomic, paleontologie, genetic#, fiziologie, ecologie etc. D,p»d.v. taxonomic, lh se subdividein filogcth grafie (răspîndirca plantelor) şi -> zoogedgrafie (răspândirea animalelor). După suprafaţa de teren luată în studiu, există o b. ccnotică (ce studiază răspîndirea speciilor în diverse biocenoze locale) şi b. regională (care are ca obiect de studiu răspîndirca organismelor în diverse regiuni biogeografice). V. şi REGIUNE BI O GEOGRAFICA. BIOGEO GRAFIE CENOriCĂ, ramură a -^biogeo graf iei care se ocupă cu studiul răspîndirii speciilor în biocenozele locale şi al cauzcloT care o determină: cauze actuale (de ordin climatic, ecologic etc.), şi cauze ancestrale (de ordin paleo-geografic). BIOGEOGRAFIE REGIONALĂ, ramură a biogeografici care, pe baza studiilor comparative floristice şi faunistice din diverse teritorii, delimitează regiuni şi provincii biogeo-grafice. în ecologic b.r. are o importanţă deosebită în stabilirea arcalelor, repartiţia biomurilor terestre etc. V. şi REGIUNE BIO GEOGRAFICĂ. BIOGRAMĂ, prezentare grafică a unui biosistern sau a variaţiilor lui în timp. Se poate construi b. unui individ, a unei populaţii, specii sau biocenoze, a unui ecosistem etc. (fig. 3). B. arc o importanţă deosebită in prezentarea rezultatelor cercetării ştiinţifice în ecologie $i biologie. V. şi HIA-CRAMĂ. BIOID ('despre un sistem viabil, analog vieţii, cvasiviu), care posedă o parte din caracteristicile sistemului viu, capabil să manifeste proprietăţi specifice vieţii numai în interiorul unui alt organism. Ex.: virusul, care are aparat genetic, dar nu şi metabolism propriu). BIOINDICATORI, specii sau populaţii stenotope caracteristice pentru un anumit tip de sol sau dc apă, indicînd existenţa unor clemente organice şi anorganice pe care acestea le conţin ori un anumit grad de poluare etc. Ex.: urzica (Urtica dioica) indică un sol bogat în Ca iar rosto-pasca (Chelidonium majus), un sol bogat în N. Apele foarte 4 — Dicţionar de ecologie BIOLIT 74 puternic poluate (polisaprobe) sînt indicate de prezenţa bacteriilor filamcntoase (Sphacrotilus naians)> a viermilor din genul Tubifex, a larvelor unor diptere (Chîronomns plumosus, Eristalis lenax) ctc. Apele curate (oligosa probe) sînt indicate dc muşchii din gen, Fontinalis, de larvele insec- / 4 / / / 2 Fig. 3. Biograma dezvoltării unui organism. telor efemeroptere, pleeoptere, trihoptcrc etc. In solurile sărăturate se dezvoltă ca In speciile vegetale: Suăeda maritima, iarba sărată (Salicornia hcrbacea), Obione vcrrucifcra, săricică (Salsola soda) etc- Sin. indicatori biologici. V. şi CARACTERISTICĂ. w BIOUT, v. ROCĂ BIOGENĂ. UIOLOGIA VÎRSTELOR, v. ILUvIBIOLOGIE. BIOLOGIE, ştiinţă care studiază orginea şi evoluţia vieţuitoarelor, precum şi legile care guvernează desfăşurarea proceselor vieţii la nivelul organismului, al speciei şi al altor niveluri de organizare a materiei vii. Termenul a fost CTcat în 1802, simultan dc Treviranus Ia Gotingen şi de 75 biomasa Lamarck la Paris* începuturile cristalizării ti. ca ştiinţă s-au datorat necesităţilor economico, practice ale oamenilor, din domeniul agriculturii şi al medicinii. B., iniţial descriptivă, a devenit experimentală în epoca Renaşterii; este o ştiinţă de sinteză a botanicii, zoologici, anatomiei, gcneticii etc, în cadrul ştiinţelor biologice s-au emis in decursul timpului importante teorii: teoria celulară, teoria evoluţionistă (sec. 19), teoria sistemelor, teoria moleculară (sec. 20). B. se diferenţiază în mai multe ramuri: b. generală; b. medicală; b. vegetală; h. animală; b. spaţială (cosmobiologie). în timpul care a trecut între mijlocul secolului trecut şi primele 4 deccnii ale actualului secol s-a adunat un,material bogat de cunoaştere a viului; s-au descifrat legităţi care stabilesc legătura dintre cauze şi efecte biologice, dintre necesitate şi întîmplare, dintre structură şi funcţie. Cu toate că mai există unele întrebări la care li* îpcă'iuj a răspuns, s-au acumulat suficiente date pentru rezolvarea for. Aşa cum nfirma G. E. Palade (1975), „în ultimul timp progreşjjl cel mai tulburător s-a produs în biologie, la nivelul de organizare moleculară şi celulară, în înţelegerea bazei moleculare a eredităţii, în realizarea sintezei de proteine?-în biologia moleculară a controlului schimburilor celulă-organism şl a ambientului lor". B. are un vast domeniu de cercetare: lumea vie. în flora şi fauna actuală există cca 500 000 specii de plante şi cca 1,5 mii. specii de animale, iar numărul celor încă necunoscutc este considerabil. 1*. modernă este o ştiinţă interdisciplinară şî paralel cu dezvoltarea tuturor ştiinţelor ea va contribui la rezolvarea principalelor probleme ale naturii, inclusiv ale umanităţii. BIOLOGIE AGRICOLĂ, v. AGROBIOLOGIE. BIOLUML\ESCENŢĂ, fenomen de producere a luminii de către unele organisme, printr-o serie de reacţii chimice interne. în cadrul metabolismului, substanţa luciferina (constituită d intr-un grup de aldchide alifatice) este adusă în stare de excitaţie dc către fermentul luciferază care foloseşte tn acest scop o moleculă de ATP. Dintr-un schimb de electroni de pe un nivel pe altul al atomului de luciferină encTgia rezultată este radiată sub formă de lumină. Radiaţiile bioltunînescente au lungimi dc undă de 4 G00—6 400 A, iar intensitatea Iov are valori de 1—4 waţi/cm2, la distanţa de 1 cm B. este o activitate consumatoare de energic. B. se întilneşte atît Ia plante, cît şl la animale: unele bacterii (Noctiiuca), ciuperci (Armillaria mcllca), protozoare, viermi, moluşte, crustacee, insecte, peşti (Photoblcpharon abisali). RlOM. zonă majoră de viaţă, determinată în general de macroclimă, cuprinzînd un complex de bîotopuri şi biocenoze. Ex.: pădurea tropicală, savana, tundra, taiga, stepa, pustiurile, pădurile de foioase Sin. macroecosi stern, landşaft geografic, RIOiVfASĂ, greutatea totală sau masa membrilor unei comunităţi biologice raportată la o suprafaţa determinată. BIOMETEOROLOGIE 76 ex.: m2t ha, ktn2 etc. B. se poate exprima în g, kg, t de substanţă uscată la 70°C sau de substanţă vie. B. se exprimă mal precis in cantitatea de energic inclusă în masa vie evaluată cu ajutorul bombei calori metri ce (In kîlocalorii). în lipsa bombei cal ori metrice, cantitatea, dc energie inclusă în b. se poate aprccia în felul următor: 1 g glucidc = 4 kcal; 1 g lipide = 9 kcal; 1 g protide = 4 kcal; 1 g lemn de trunchi = 4,5 kcaL BIOMETEOROLOGIE, ramură a meteorologiei care studiază relaţiile directe şi indirecte dintre inediul geofizic şi gcoehimic al atmosferei şi organismele vii. Pentru ecologic, b. are un rol esenţial în cunoaşterea inter reiaţi tlor organism — mediu abiotic, V. şi BIOCLIMAGBAMĂ. £ BIOMETRIE, ansamblul mijloacftlo* de măsurare a organismelor şi a organelor acestora, In vederea cercetării lor anatomice, morfologice, ecologice, tcofizlologice ctc. BIONICĂ, ştiinţă care studiază organismele vii pentru obţinerea datelor despre mecanismele de funcţionare a lor, în scopul aplicării acestora in construirea dc maşini şi sisteme tehnice noi. Ex.: utilizarea semnalelor acustice de alarmă sau de alungare a păsărilor care produc pagube în agricultură sau împiedică desfăşurarea normală a activităţii pc aeroporturi; studierea emiterii şi perceperii ultrasunetelor; mecanismele de zboT ale unor vieţuitoare (insecte, păsări) sînt studiate în vederea aplicării unor date in construirea aparatelor care se deplasează In atmosferă. B. a contribuit mult la dezvoltarea unor capitole dc ecologie, ex.: studiul comportamentului animalelor, rezistenţa plantelor la unii factori de mediu etc. V. şi BIOFIZICA. BIONT, v. ORGANISM. BlOrREPAItAT, 1. Organism (sau fragment) animal ori vegetal conservat prin diferi le tehnici (pe cule uscată sau umedă), pentru utilizarea în cercetările ştiinţifice, în scopuri didactice, muzeografice. 2. Preparat sau produs care conţine microorganisme entomopatogene în stare latentă şi care se foloseşte la combaterea insectelor dăunătoare. V. şi COMBATERE BIOLOGICĂ, COMBATKRIi INTEGRATĂ. BlOItAMĂ, v. DIORAMĂ. BIOREDU CĂTORI, v. DtSCOMPUXĂTORI. B10R1TM, activitate cu caracter periodic care aTe loc in lumea vie. Ex.: activitatea respiratorie, perioada de veghe şi de odihnă, activitatea diurnă sau nocturnă a unor organisme, migraţia păsărilor etc. B. permit o succesiune a indivizilor tu biocenoză şi o exploatare mai eficientă a resurselor sale. B. sc grupează in 2 categorii diferite: b. ricco-reiate cu factorii de mediu, ex.: bătăile aripilor la insecte a căror frecvenţă variază între 20 şi 2 000 Hz; ritmul cardiac ce este cuprins între 200 şi 1 000 clcli/min; ritmul respirator între 4 şi 250 cicli/min; variaţiile ritmice ale presiunii sanguine, peri stal tismul intestinal etc.; şi b. corelate cu 11 BIO SISTEM imiî factori dc mediu, ex.: ritmul diurn, al fot o sintezei, ritmul sezonier al migratei păsărilor, ritmul multianual al mi^raţiei lăcustelor etc. Sin. ceas biologic, ritm biologic. BIORITMOLOGIE, ramură a biologiei care se.ocupă^cu studiul b iovi Imurilor, în prezent 1>. arc numeroase aplicaţii în studierea unor fenomene bioecologice (migraţii, reproducere, creştere), pTccum şi lu medicină. BIOSESTON, totalitatea componentelor vii în suspensie, care înoată sau plutcsc în apă. B. este componenta vie a sestonului cârc Ia rîndul său este alcătuit din -* nccton (format din organisme bune înotătoare, ex.: peşti, balene), —>■ neustou (ansamblul organismelor din pelicula superficială a apelor)» —► plancton (ansamblul organismelor mono- şi pl uri celui are, vegetale sau animale din stratul superior al apei, care plutcsc sau sînt luate de curenţi), şi —► tripton (ansamblul dctritusului dc origine endogenă, r. sau exogenă care se afla în suspensie într-o apă sau pluteşti’Ja suprafaţa sa). JJ. constituie o biocenoză în cadrai căreia exist^oiumc-roasc organisme in interacţiune determinate de hrantf, producerea şi degradarea de biomasă etc. B. reprezintă pentru om o importantă sursă de substanţe nutritive* V. şi ECOSISTEM ACVATIC. BIOSFERĂ, totalitatea ecosistemelor şi a vieţuitoarelor din gcosferele care conţin viaţa: hidrosfera, litosfera, atmosfera. B. este cea mai tinără geosferă. Masa vie a b. este de 80x10^^140 t. Productivitatea anuală totală a b. este de 102-10* t la nivel continental şi de42-109t la nivel oceanic — deci 144*10° t materie organică. B. se caracterizează printr-o marc diversitate a organismelor ce o alcătuiesc, între acestea cxistînd interrelaţii complexe. B. coboară in unele zone din litosfera pină la circa 3 000 m (ex. bacteriile din zăcămintele de petrol, constituind limita inferioară a vieţii în litosferă); în atmosferă b. se intilncştepină la 30—50 km înălţime, iar In hidrosferă se întinde în toată profunzimea apei (bacteriile barofile ajung pînă la cca 10 000 m în zona abisală şi hadală). Existenţa animalelor şi a omului pe planeta noastră este posibilă datorită prezenţei în b. a plantelor verzi. în procesul fotosintezei plantele verzi elaborează cantităţi considerabile de substanţe organice care stau la baza nutriţiei animale; in acelaşi timp cl furnizează atmosferei şi mediului acvatic cantităţi mari dc O- Vieţuitoarele din h. poartă numele de geomerldă; ele contribuie prin procesele dc descompunere şi mineralizare la realizarea circuitului biologic şi geologic. V. şi ECOSFERĂ. BlOSISTEM, sistem alcătuit din 2 parametri realizînd un cuplu funcţional elementar. (B. Stugrcn, 1965). Ex.: b. reprezentat de un parazit şi gazda sa, de un prădător şi prada sa etc. B. din natură sint rezultatul unor procese complexe şi îndelungate de adaptare şi evoluţie. Cunoaşterea componentelor b. are o dublă importanţă, ştiinţifică şi practică, permiţînd omului eioskenA 78 să intervină în combaterea dăunătorilor, paraziţilor, şi totodată să nu producă dereglări îii structura şi dinamica biocenozeiot prin înlăturarea unor vieţuitoare (ex. prădători) care să cauzeze daune şi altor h. BIOSKENĂ, fragment minim ce biotop cârc oferă condiţii dc existenţă relativ omogene pentru un organism sau un grup dc organisme, Ex.: partea superioară sau inferioară a unei frunze; suprafaţa unei pietre expuse Ia soare; fa^a nordică a unei dune dc nisip; spuma de pe suprafaţa apei expusă soarelui şi vînt ului; suprafaţa de la baza perilor unui nţgmifer etc. Termen introdus în ecologie de biologul român Andriei Popovici-Bîznoşanu (1936). In concepţia despre structură, cea mai mică subdiviziune spaţială a ecosistemului (B. Stugren, 1975). B. alcătuiesc un mozaic structural, fiind un exemplu al eterogenităţii condiţiilor în care se dezvoltă viaţa, ca rezultat al diversităţii factorilor de mediu. BI O SPEOLOGIE, ştiinţă ce studiază vieţuitoarele din peşteri. Obiectivele sale au fost stabilite de biologul român, fondatorul accstei ştiinţe H907), Emil Racoviţă; cl a analizat condiţiile de existenţă din peşteri şi influenta lor asupra organismelor, modalităţile dc evoluţie a biotclor subterane, reproducerea şi distribuţia lor geografică etc. Sin. spcobiologlc. V. Şl geospeologie. BIOSTRATIGRAFIEv ştiinţă care studiază distribuţia şi succesiunea organismelor de-a lungul erelor geologice. Datele dc b, sînt utilizate dc palcoccologi în ccrcclarea succesiunilor ecolog ic c. BIOTĂ, flora şi fauna unei regiuni. Ex.: I». Munţilor Ciu-caş. Determinarea l>. unei zone pune la dispoziţia cercetărilor ecolog îcc date privind structura taxonomică a biocenozelor zonei respective. Termen creat de E. Racovită. BIOTEHNOLOGIE, domeniu complex dc preocupări şliiu-ţificc aviud drept scop producerea de tehnici şi metodologii de cercetarc ştiinţifică fundamentală şi aplicativă, pe baza îuţelegerii procesdor biologice la toate nivelele de organizare a biosferei. Scopul b. este îmbunătăţirea continuă a vieţii omului, armonizarea ci cu dinamica condiţiilor naturale şi sociale. Problemele teoretice şi practice ale b. se rezolvă şi prin utilizarea datelor imor discipline, ca: biofizica, bio-chiinia, bioma tematica, cibernetica, teoria informaţiei, bionica, teoria generală a sistemelor, fiziologia, biologia moleculară, radiobiologia, ecologia, psihotronica, precum şi ale disciplinelor tehnice- Una dintre cele mai importante preocupări ale b. este problematica legată de protecţia mediului, amenajarea teritoriului şi a habitatul ui organismelor. B. are numeroase alte preocupări de ordin practic, ca: tehnica fermentaţiilor industriale» optimizarea alimentaţiei» ingineria genetică, optimizarea activităţii spitalelor ş.a. BIOTERMO GENEZĂ, proces biofizic de transformare a energiei chimice în căldură la nivel cclular. Prin b. se renii-zează o temperatură caracteristica fiecărui organism. Această 79 BIOTOXINE MARINE formă de energie sc propagă prin iradiere în mediul înconjurător, ceea ce reclamă producerea continuă de căldură. B, se realizează în cca mai mare parte la nivelul cclulei din combinarea O cu H. 11. este comună plantelor şi animalelor, în acelaşi organism procesul b« prezintă valori diferite In organe diferite. Ex., în florile şi mugurii plantelor, precum şi în ficatul sau creierul animalelor temperatura este mai ridicată. V. şi BIOENERGIE. BIOTOP, locul ocupat de o -*■ biocenoză? cuprinzând mediul abiotic (solul, apa, aerul, factori climatici ctc.) şi toate elementele necesare apariţiei şi dezvoltării organismelor, între b. şi biocenoză au loc permanent schimburi de substanţă, energie şi informaţie. Structura b, cuprinde substratul format din elemente minerale şi organice, factorii climatici (lumină, temperatură, curenţi aerieni, radiaţii solare, umiditate), factorii cdafici ('structura şi compoziţia solului etc.), salinitatea, pH-ul, substanţele organice rezultalb din descompun erea organismelor sau din secreţiile şi 'Vexcreţiile elaborate dc ele etc. Substratul b. poate fi dc natură sâ^idă (solul), lichidă (apa) sau gazoasă (atmosfera). Structura minerală a b. diferă de la o zjnă la alta influoqţînd foarte mult biocenoza respectivă. Ex.: pc o rocă calcaroasă va lua naştere un sol foarte uscat (rendzină) ce va suporta o bogată şi variată floră căreia îi va corcspunde o faună abundentă. Pe un podzol acid, format din descompunerea gresiilor, se va dezvolta o vegetaţie uniformă de buruieni care se vor asocia cu un immăr mic de specii de animale. Solurile aluvionare, cernoziomurile şi solurile huinice slut cele mai productive. B. acvatice au ca substrat masa apei şi substratul solid de pe fundul apelor. Organismele pot supravieţui la diferite grade de umiditate şi dc concentraţie a sărurilor minerale. Ex.: creveta Artenii'a salina supravieţuieşte înlr-un b. acvatic saturat 100 % cu apă de mare. Clima reprezintă o altă componentă a b. care influenţează tipul de biocenoză. în funcţie de întinderea b. şi pentru compararea climei pe aceste b. se folosesc tcTinenii dc —> microclimă, —► mezoelimă şi —> macroclimă. Altitudinea şl relieful schimbă foarte mult fizionomia unui b. influenţînd în mod direct structura şi dinamica compoziţiei spccifice a biocenozei. După substrat, b. pot fi grupate In: acvatice (rîu, lac, mare, ocean etc.), terestre (b. dc la suprafaţa solurilor, din soluri şi din peşteri etc.) şi aeriene (din atmosferă). împreună cu biocenoza, b. alcătuieşte un sistem ecologic mixt (-> ecosistemul). Partea ecologiei care se ocupă cu studiul b. apar-ţine autecologiei. Un rol important în modificarea b. l-a avut omul, prin acţiunile sale complexe (agricultură, industrie, desecări, construcţii de baraje etc.). Termenul de b. a fost introdus pentru prima dată în ştiinţă de F. Dahl (1908). Sin. ecoiop. V. şi HABITAT, STRUCTURA ECOSISTEMULUI. BIOTOXINE MARINE, substanţe toxice eliminate în mediu dc către unele organisme din mări şi oceane. Ex.i biotrof m saxitoxina, eliminată de unele specii de dinoflagelate; tctrao-dontoxina, produsă de peştii Tctraodonţi. Pentru asigurarea hranei viitoare a populaţiei umane în permanentă creştcre trebuie cunoscute speciile toxice şi riscul prezentat de acestc organisme pentru ora. BIOTROF (despre organisme), care se hrăneşte cu substanţe existente în fiinţele vii, pc care le foloseşte drept mediu dc viaţă. Ex,: virusurile, bacteriile şi ciupercile parazite, viermii fiţofagi şi paraziţi, unele insecte parazile (ploşniţele, păduchii etc.). Organismele b. contribuie în mare măsură la diminuarea numărului indivizilor in care se localizează. Unele sint vectori periculoşi pentru numeroşi agenţi pato-genîproducători de boli, ex.: păduchii transmit agentul pato-gen ăl tifosului, purecii — al ciumci clc. BIOXID DE CARBON, v. DIOXID DE CARBON. BISINOZA, maladie respiratorie datorată inhalării dc pulberi de origine vegetală, textilă (în, bumbac, cînepă). Boala sc manifestă prin dispnec, presiune pe piept, tuse. Prevenirea b. constă în reducerea expunerii la pulberi prin folosirea instalaţiilor dc ventilaţie, amplasarea judicioasă a maşinilor, uleierea fibrelor, Tratamentul medical conduce la vindecarea completă. BIVOLTINĂ (despre specii animale), care prezintă 2 generaţii pe an. Ex,: musca morcovului (Psila rosae), musculiţa florilor de luccrnă (Conlarinia medicaginis) ctc* Speciile b. au o"mai mare eficienta in calitatea lor de dăunători vegetali, cunoaşterea ecologiei acestora fiind utilă în acţiunea de protecţie a plantelor, BLliFAROCONIOZĂ, manifestare patologică declanşată de pulberi, care sc caractcrizcază prin inflamarea sau ulccrarea mucoasei pleoapelor. BLIZZARD, vint violent în zoua antarctică, care transportă particule de gheaţă; bate 300 zile/an cu o viteză medie de 70 km/oră; în vecinătatea solului viteza vîntului este puter-nic diminuată. Prin puterea sa de răcire, acest tip dc vint are un rol ecologic negativ important pentru vieţuitoarele homeoterme din zonele In care b. este frecvent. BOALA SOMNULUI, boală existentă pe continentul african, provocată omului şi animalelor erbivore mari dc proto-zoarcle Trtjpanosoma gambUnse şi T. rhodesiensc, ce trăiesc în lichidul cefalorahidian şi în sîngele acestora, unde sc reproduc. T. gambien.se este transmisă de Ia un individ la altul dc către musca ţeţe (Glosslna palpalis), iar T, rhodesien-se, de musca Glossina morislans. Insecta care suge sîngele unui individ bolnav ingerează şi parazitul care sc localizează in intestinul mediu al muştei, apoi urcă în intestinul anterior şi se instalează în canalele salivare, nnde suferă diferite modificări morfologice. Cînd musca va înţepa un individ sănătos, ea va injecta în sîngele lui salivă cu tripa -nosome provocfnd astfel noi contaminări. V. şî NAGANA. 81 bonitare BOALĂ, stare alterată a organismului animal sau vegetal datorată acţiunii unui agent fizic, chimic sau biologic din mediul înconjurător sau unor dereglări funcţionale interne (ex. de brigine hormonală, n curo psihică ctc.). Unele b, sînt de natură genetică, cx. daltonismul, Atît cauzele b., cit si modul de a reacţiona al organismului bolnav sînt foarte diferite, depinzind de unele proprietăţi interne ale organismului (rezistenţă naturală etc.), ca şi do acţiimea simultană a unor factori ecologici biotici şi abiotici. BOALĂ CRIPTO GAMICĂ, boală cauzată plantelor, animalelor şi omului de uncie specii vegetale inferioare (bacterii, alge, ciuperci etc.). Ex.: cancerul bactcrian al pomilor fructiferi, făinarea cerealelor, măi ura griului; la animale şi om salmonelozele, dermatomicozele, candidozele, asper-gilozele, aetinomicozele, intoxicaţiile cu ciuperci otrăvitoare etc. Diagnosticul b.c. se stabileşte prin identificarea macro? scopică şi microscopică a organismelor patogpne,'prin culturi de laborator ctc.; b.c. se tratează cu substanţe antiiţ^c-teriene, antifmigicc etc. Sin, micoză. ^ BOALĂ PROFESIONALĂ, boală produsă de o substanţă sau un element nociv existent la locul de muncă*'şi care se datoreşte procesului muncii. Ex.: substanţe toxice (Pb, Hg, P ctc.)» pulberi (Si, caolin, azbest etc.), substanţe radioactive, zgomote, temperaturi prea ridicate sau prea scăzute ctc, în igiena şi medicina muncii b.p. constituie o problemă dc prim ordin. In ţara noastră numeroase documente de partid şi dc stat situează problema prevenirii şi combaterii b.p. ca una din sarcinile prioritare îij domeniul ocrotirii sănătăţii. BODENGRE1FER, v. DRAGĂ APUCĂTOARE. BOLILE CIVILIZAŢIEI, bolile apărute prin corelaţia dintre tehnicizare şi urbanizare. Aceste boli aparţin unor domenii diferite ale pâtOîOgieC cmm sînt: bolile canceroase, bolile psihice, bolile de nutriţie, endocrine şi metabolice, bolile aparatului respirator, digestiv (ulcerul ctc,), cardiovascular etc. în etiologia accstor boli sînt incriminate: poluarea, aglomeraţia, creşterca acceleraţici activităţii umane, mecanizarea, solicitarea psihosocialăj sedentarismul. B.c. sint determinate şi de excesele alimentare (supraalimeii-taţia), dar şi de subnutriţia la care este incă supusă o mare parte din populaţia mondială. Cu studiul factorilor de mediu care favorizează apariţia b.c. la populaţiile contemporane în vederea prevenirii lor se ocupă ecologia umană. BONITARE, sistem de apreciere a valorii cconomicc a apelor, solurilor, raselor de animale, prin determinarea productivităţii! calităţii produselor, condiţiilor care le determină. Astfel, prin Ji. apelor sc stabilesc calităţile aces^ lora caic influenţează prezenţa şi perpetuarea speciilor de peşti; prin b. solurilor se determină capacitatea de producţie a solurilor în scopul folosirii lor raţionale; b. animalelor constituie iui sistem tehnologic de apreciere a raselor, prin BOTANICA 82 estimarea produc tivităţii, a constituţiei externe, a calităţii produselor, V. şi A GROTFHIVICA, ZOOTEHNIE, nSClCUL-TTJRA. BOTANICA, ştiinţă biologica cc se ocnpă cu studiul plantelor. Disciplinele botanicc cele mai importante sînt: cilo-logia, care se ocupă cu studiul celulei vegetale? morfologia, studiază forma plantelor, evoluţia şi modificarea formei acestora în funcţie de condiţiile de mediu; anatomia, se ocupă cu studiul structurii interne a organelor şi ţesuturilor vegetale, al originii şi evoluţiei lor; embriologia, are în studiu înmulţirea plantelor, geneza embrionului şi a organelor de înmulţire; sistematica., studiază clasificarea pîantelor pe baza Înrudirii şi a originii lor filogencticepeTmiţlnd orientarea în diversitatea organismelor vegetale; geobotanica, cercetează răspîndirca plantelor în ecosistemele terestre şi acvatice; fiziologia vegetală, se ocupă cu cercetarea funcţiilor organismului vegetal (nutriţie, respiraţie, creştere, mişcare, reproducere ş.a.). este o ştiinţă implicată puternic Î11 ecologie, dat fiind că plantele constituie o componentă a biosferei fără de care viaţa terestră nu ar exista; plantele intră în structura tuturor biocenozelor terestre, acvatice şi din mediul aerian, servind drept surse de materii nutritive reprezentanţilor regnului animal; procesul de fotosinteza realizat de plantele verzi este un factor generator şi reglator al proporţiei de oxigen din atmosferă. Cunoştinţele de b. sint aplicate de om şi în obţinerea de produse agricole, tn distrugerea dăunătorilor animali şi vegetali ai plantelor, precum şi în acţiunile complexe de protecţie a mediului ambiant. BRACONAJ, acţiune prin care se practică ilegal vînătoarea sau pescuitul; este lin factor antropic ce poate declanşa dezechilibre naturale prin diminuarea unor elemente faunistice din cadrul ecosistemelor naturale. Adesea, în b. se utilizează momeli otrăvite, care p^- provoca toxicoze, uneori mortale, ale unui mare număr de specii utile; B. contravine legislaţiei referitoare la ocrotirea naturii şi este pedepsit de lege. V. şi ANEXA. BlîAIIIPTERlSM, proces de reducere mai mult sau maî puţin accentuată u aripilor la unele animale zburătoare. Ex.: insecte, păsări. Fenomenul se produce mai ales în regiunile polare şi în munţii înalţi, unde, datorită vînturilor puternice, majoritatea insectelor nn au aripi sau sînt rudimentare. Kx, fluturii din gen. Pringleopsis au aripile mult reduse; dintre pasări, au aripi mai puţin dezvoltate păsările alergătoare, ca struţul (Slrutio), pasărea Kiwi, din Australia, pinguinii din gen. Aplenodites şi Pygoscelis din Antarctica. Insectelc cu h, se deplasează prin antrenarea lor de către curenţii de aer, iov păsările sc deplasează pe sol, mergind sau alergind. BRANIŞTE, pădure bătrînă, cu arbori răriţi in care exploatarea esenţelov lemnoase nn se mai efectuează. V. şi ITTOCENOZĂ. BUCEGI BRĂDET, pădure alcătuită In cca mai mare parte din brad, arbore aparţinând fam. Pinaccae (ord. Conifcrales); înălţimea bradului poate ajunge piuă la 50 ni. B. este o pădure întunecoasa al cărei parter este lipsit dc plante cu flori şi iarbă, care apar numai în luminişuri. Sin. brădis. BRĂD1Ş, v. BRĂDET. BRÎNDTJŞA GALBENĂ (Crocua tnoesiacus), plantă ocrotită din fam. Tridaceae> de origine mediteraneană, înflorind îndată după topirea zăpezii. în România este raspinditâ in pădurile de cîmpie din S Carpaţilor, pătrunzînd şl în Banat şi Moldova. Creşte abundent mai ales in pădurile din jurul Municipiului Bucureşti. Sin. şofrânel, BROASCA ŢESTOASA DIN OLTENIA (Testudo hcrmanni hermanni), formă endemică pentru România, ocrotită» localizată pe o suprafaţa fonrlc mică (la N de Dunăre, în dreptul oraşului Drobcta-Turnu Sevcrin). Este mai mică decît broasca ţestoasă dobrogeană, cu coadă lungă, terminată cu S» puternică unghie cornoasă. Sensibilă la frig, ca şi la căldură prea mare, trăieşte în locuri deschise şi poate îi Intîlnîtă pînă la alt* de 600—700 m. BROASCA ŢESTOASA DOBROGEANĂ (Tcsiuăo graeca ibera), specie ocrotită, comună în Dobrogea, unde atinge marginea vestică a arealului său geografic, care se întinde mai departe în Peninsula Balcanică, Asia Mică şi centrul Iranului. B.ţ.iL ajunge la dimensiuni relativ mari, avînd o lungime dc pînă Ia 27 cm şi o lăţime de 20 cm. Trăieşte deopotrivă in păduri şi in stepă, mai ales acolo unde stlncăria se Îmbină cu vegetaţie. Se deosebeşte de b.ţ. din O. prin faptul că are coada scurtă, fără unghie cornoasă, iar placa anală dc deasupra cozii este întreagă, nedivizată. BRUCELOZĂ, boală contagioasă ce poate contamina omul prin intermediul unor alimente provenite de la animale bolnave. Agentul patogen este una din cele 3 spccii aparţi-nînd gen. de microorganisme Brucella. V. şi ZOONOZĂ. BRUSĂ, formaţiune vegetală lemnoasă sclerofilâ din Africa, In b. în stratul arborilor înalţi de 3—5 m se remarcă euforbiaceclc candelabru (EuphorMa resinifera, Khaya, Ba-lanites); dintre arbuştii ţepoşi — Ziziphus spina-christi. Burkea africana, iar în stratul ierbos cresc numeroase plante suculente. în anotimpul secetos pădurile sint molioritc, lipsite de frunze, iar in anotimpul ploios clc înverzesc, înflo-resc şi fructifică. BUCEGI (abruptul prahovean), rezervaţie mixtă, cu suprafaţa de 3 748 ha, situată în Munţii Bucegi (jud. Prahova), care cuprinde numeroase specii vegetale şi animale ocrotitc, rclicte etc. Ex. de plante ocrotite din R.: floarea de colţ (Leontopodium aipinum), bulbucii de munte (Trollius euro-pacux), ghinţura galbenă (Genţlana lulea), sîngele voinicului (Nlgriteila nigra). La limita superioară a pădurilor de conifere este întîlnit ca relicl glaciar zimbrul (Plnus cembra)t Dintre animalele ocrotite amintim: capra neagră (Rupi- BUJORUL ROMANESC 84 capra rupicapra), acvila de munte (Aquila chrysaetos), corbul (Corvns corax), rîsui (Lynz lytix) etc. BUJORUL ROIIÂNESC (Paconia romanica), plantă ocrotită din fam. Ranunculaceae, cu flori mari, Toşii ca sîngde, foarte decorative. Creşlc prin poienile şi rariştile din Cîmpia Română şi din Dobrogea, înflorind in mai şi iunie. Este ocrotită datorită faptului că reprezintă un endemism al florei spontane din România; aspectul ei dc plantă decorativă o expune culegcrii, adesea excesive. BULBUCI (Tiolliits curopaeus), plantă din fam. Rânuncu-laceae, cu flori globuloase, galben intens, răspîndită în lanţul MtinţiloT Carpaţi, inclusiv in Carpaţii Apuseni. Este prezentă în poieni umede, in pajişti montane, imdc înfloreşte din mijlocul lunii mai pînă în iulie. Florile de !>., atrăgătoare prin aspectul şi mărimea lor, ău fost culese în scopuri decorative şi chiar comercializate. Planta a fost pusă sub ocrotire atit penlm a o feri de distnigere, cît şi pentru valoarea ei ca obiect de studiu botanic. In flora României prezcntînd trei varietăţi şi patru forme. c CAATIN GA, an sa mb 1 u co mp 1 ex de formaţ iun i vegetale xerofile ocuplnd suprafeţe apreciabile in Venezuela şi. NE podişului Braziliei. C. este reprezentată dc păduri scunde, savane cu arbuşti, tufărişuri şi pajişti cu- mărăcinişuri. Arborii din c. sînt scunzi sau dc mărime mijlocie, au o creştere înceată, frunze caduce; arbuştii au tufe spinoase* frunze mici. Toate plantele lemnoase au rădăcini adînci caÂe ajung pînă la rezerva de apă; arborii şi arbuştii înfrunzesc şi înfloresc repede, începînd cu ploile din oct. Caracteristici pentru aceste formaţiuni sînt arboriî-butoi (Chorisia, CavaniUesla)> cu tulpina îngroşată la bază, în care se acu mulează apa care serveşte drept re zer văi pentru anotimpul secetos; tot dintre arbori se găsesc reprezentanţi ai leguminoaselor (Mimosa, Acacia, Cacsalpinla), palmierul de ceară (Copermcla cerifera), palmierul licuri (Cocos coroiata), cu frunze puternic cerate, în. straiul arbuştilor abundă specii spinoase (Jatropha, Euphorbia pltosphorca, Cereus, Opunlia); bromeliaceele (Bromclia, Chevallerla), cu frunze dispuse în rozele, avînd ţepi pe margini. Fauna din c. este asemănătoare cu cea a savanelor. V. şi BRUSĂ. CADUC 1. (Despre unele organe vegetale) Care cad periodic, de regulă în funcţie de schimbarea anotimpului sau a factorilor abiotici din mediu. La tropicc există specii de arbori caracterizate prin căderea facultativă a frunzelor în cazul unui bilanţ hidric neechilibrat, în timpul secetelor prelungite. în zona temperată căderea frunzelor arborilor şi arbuştilor reprezintă o adaptare la anotimpul rece şi are un caracter obligatoriu, intervenind şi atunci cînd plantele sînt apărate de frig, de ex. în seră. în galbeni rea şi căderea frunzelor permit pe de-o parte reducerea pierderilor de apă ale plantei, pe de alta inserau în d economie de materie organică, faţă de situaţia în care s-ar produce îngheţarea frunzelor. Arborii cu frunze c. sînt caracteristici climatului al cărui sezon de vegetaţie este de 4—6 luni, cu un maxim de vegetaţie în vară. Ex.: mesteacănul, ulmul, plopul, stejarul, fagul, care alcătuiesc păduri de foioase. 2- (Despre formaţiunile cornoase ale unor animale) Care cad periodic. Ex.: coamele mascul ilor speciilor de cer vide (Cervus eţapJws). V. şl CADUCIFOLIATÂ, J’ĂDURE SEMPERVIRENTĂ ACI-CULARĂ, PĂDURE DE FOIOASE DE ZONĂ TEMPERATĂ. CADUC1F0LIATA CADUC1FOLIATĂ (despre specii de arbori sau arbuşti), care arc frunze căzătoare airuah Ex. spccillc din pădurile de foioase de zonă temperată: fagul (Fagus sp.), stejarul (Qumrus sp.), ulmul (Ulmus sp.), plopul (Popuius sp.), alunul [Coriilus sp0; arborii fructiferi: cireşul» caisul, prunul, mărul, părul, gutuiul etc. CALCARELE DE LA ALBEŞTI, rezervaţie geologică şi paleontologică, îu suprafaţă de 0,50 km2, situată în locai. Albeşti dc Muscel (jnd. Argeş). C. dc ia A. sint dispuse în straturi groase de 2—3 m; au culoare gălbuie cu nuanţe cenuşii şi roşcate, sînt compacte, semidurc. C, de la A, sînt bogate în fosile: se cunosc 14 specii şi varietăţi de foraminîferc (Nummulitc$, Opcrculina, Assilina, Orbitolites), brahiopode (Terebratula grandls), echinoderme (Conochjpeus conoidens), crustacee (RcLnlna), prccum şi dinţi de rechini fosili (Lamna, Charcharodon). Interesul ştiinţific al rezervaţiei rezidă in faciesul litoral şi sublitoral pe care îl îmbracă aici coconul, facies rar, deoarece iu Carpaţi predomină faciesul de fiiş. V. si GRANITUL DE ALBEŞTI. CALCICOLA (despre plante), adaptată la solurile bogate în carbonat de calciu. Ex.: albumiţa (Leontopodium alpi-num); susaiul (Sonchus); bumbacul (Gossijpium hîrsulum); sparceta (Onobnjchis uiciîfolia); viţa de vie (Vitis vinifera); măslinul (Olea europaea). Si n. calci filă, CALCIFÎtX v. CALC1COLA. CALCIFUGĂ (despre plante), care nu suportă solurile bogate în carbonat de calciu. Ex.: muşchiul de turbă (Sphag-num), lupinul (Lupinus albuş), unele specii dc pin (Pinus), afinul (Vaccinium myrtillus) etc. CALCINARE, operaţîc de încălzire în aer sau în curent de O a unui compus chimic sau organism, în scopul arderii substanţelor organice pe care le conţine. Metoda se utilizează în determinarea constituenţilor de origine minerală, precum şi în tratarea deşeurilor cu compoziţie organică (resturi animale, vegetale) în vederea reducerii volumului şi a reintegrării lor în circuitul industrial. CALMODULINĂ (CM) (engL calmodullnc), proteină mo-nomeră cu gr. mol. de 17 000 daitoni avînd 4 situri de legare a ionilor de Ca. Numele provine de Ia faptul că modulează (controlează cantitativ) activităţi enzimatice printr-un mecanism dependent de calciu (cal-modulin). Conservarea structurală şi funcţională în scara vieţuitoarelor (plante şi animale) atestă Importanta vitală a CM; funcţiile CM fiind stringent cerute nu au permis modificări evolutive (polimorfism mutaţional). Din cei 148 aminoacizi ai structurii CM, lizina din poziţia 115 este triinetilată favorizînd semnificativ interacţiunea cu proteine multiple. Legarea unui Ca?+ Ia cel puţin un sit o face aptă să intervină reglator mediind numeroase procese intra celulare: metabolismul nucleotidelor ciclic ic e; fosforilarea proteinelor de membrană şi plasmatice; stimularea activităţii kinazice a lanţului uşor 87 CALOTA DE PICLA POLUANTA de miozină; asamblarea şi dezasamblarea microtubuIilor din fusul mi tot ic; kinaza fosforilazică din metabolismul glico-genului; stimulează NAO-kinaza, fosfolipaza Aa şi tripto-fftn*5-mono-oxigenaza; secreţia ionică intestinală; fluxul ionic de Ca şl Mg; eliberarea neurotransmiţătorilor. Se sugerează că gradul de ocupare a celor 4 situri cu Ca2+ impune sistemul metabolic pe care CM 0 reglează la nn moment dat. Are localizări celulare multiple, de la membrana citoplasmă tică şl membranele organ iţelor intracelulare pînă la împleti şi este sintetizată constitutiv. Implicaţiile ci multiple determină ca ionii de Ca al căror receptor este QM să fie consideraţi mediatori intra- şi transcdnlari (asemănător cAMP şi cGMP) pentru solicitări ccologice şi pentru medieri neurohormonale integrate. Ca2+ şi CM; ar constitui al 2-lea sistem mesager intra- şi transcelular- CALCOCLOROZĂ, fenomen de îngâlbenire a frunzelor unor plante, determinat dc lipsa Fe asimilabil ;în solurile foarte bogate !n Ca. C. constituie o manifestare b io indicatoare a absenţei în mediu a unui clement abiotic necesar vieţii plantelor. V. şi CLOROZA. CALENDARUL NATURII, suma observaţiilor fenologice ordonate cronologic de-a lungul unui an. Un calendar al na-turii complct trebuie să cuprindă atlt date fenologice cu privire la plante şi animale, cît şi cu privire Ia fenomenele meteo-climatice. Primul calendar al naturii avea un caracter pur botanic, fiind alcătuit în sec. 18 de Cari Linn6, care l-a numit ncalendarium floraeAcest calendar original cuprindea date asupra înmuguririi frunzelor, Înfloririi, fructificării şi căderii frunzelor, din diferite localităţi ale Suediei. V. şi FENOLOGIE. CALITATEA VIEŢII, totalitatea condiţiilor naturale şi socio-culturnle (puritatea mediului de viaţă — apă, aer, sol, peisaj—, nivel de dezvoltare al aşezărilor umane etc.). Ecologic, acest concept trebuie integrat în timp, prin asigurarea permanenţei şi perpetuării speciei umane. C.v, are un caracter relativ, ea se apreciază In raport cu situaţia sa din etapele anterioare, trebuind să se înscrie pe un sens ascendent. CALORIMETRIE, parte a fizicii care se ocupă cu studiul măsurării cantităţii dc energie calorică (căldură), produsă sau emanată de anumite corpuri (substanţe). Ecologia aplică tehnica calorimetrică pentru a stabili cantitatea de energie acumulată sau transformată de organisme în diverse ecosisteme. CALOTĂ DE PÎCLA POLUANTĂ, aglomerare de gaze cu formă caracteristică, conţinînd produse poluante, localizate deasupra unei anumite zone (oraş, comună, întreprindere industrială). C. do p.p. este influenţată de anumite condiţii meteorologice: curenţi de aer, nori meteorici, presiune atmosferică scăzută etc., ce favorizează aglomerarea suspensiilor substanţeIor poluante. V. şi SMOG. camefitA 8R CAMEFJTĂ, -*-> formă biologică de plante diferenţiată prin adaptarea Ia parcurgerea unor condiţii vitrege dc viaţă. Sini plante perene dc talie mică la care mugurii regeneratori se găsesc la suprafaţa soluţiei pină la 25—30 cm înălţime, protejaţi de solzi şi de ramuri dese, DintTe c. fac parte atît plante ierboase, ex. iarba de şoaldină (Sedum acre), gălbă-şoara (Lysimachla nummularia), ventrilica (Veronica of fi-cinalis), precum şi muşchi, licheni, cît şi specii lemnoase: salcia pitică (Salix hcrbacea)t afinul (Vaccinium mjjrtiltus) etc, C. se întîlnesc în tundră, fn zonele reci polare, precum şi în etajul alpin. CAMERĂ DE SEDIMENTARE a POLUANŢILOR, parte a unei instalaţii de epurare a aerului prin care trece un jet dc gaze rezultate dintr-un proces industrial şl nnde se depun pulberile ca urmare a micşorării vitezei de deplasare a fazei gazoase. eAMr (ciclic adenozin S’-b’-monofosfat), metabolit nucleo-tidic răspîndit ubicnitar în lumea vie şi sintetizat conform reacţiei: ATP adenilciclază --------------------->cAMP+PPi: Enzima sintetizai oare, adeniiciclaza, este localizată in diverse structuri subcelulare, dar mai ales îu membrana cîto-plasmică, la organismele superioare aflindu-se In vecinătate cu receptorii hormonali. Nivelul intracelular de cAMP influenţează activităţile unui număr important de enzlme implicate în diferite căi metabolicc şi este dependent de acţiunile atît ale adenilciclazei sintetizatoare, cît şi ale fosfodieste-razei care deciclizează cAMP cu formarea dc AMP-5'. Se admite că la bacterii o parte din factorii ecologici, cît şi hormonii ar acţiona la nivel celular prin modificări ale concentraţiei intra celula re dc cAMP, Hormonii, legîndu-se Ia receptorii spccifici, ar forma un complex steric apt să interacţio-neze cu adenilciclaza de membrană căreia îi induce schimbări coti forma ţiona le fie activatoare, fie inliibante şi rezultă, ca urmare, modificări în concentraţia intra celulara de cAMP. Ultima condiţionează activităţile ensşimatice şi implicit metabolismul intracelular. Astfel, adenilciclaza-cAMP formează im sistem mesager între hormonii vehiculaţi sanguin în mediul intern şi reacţiile metabolice din interiorul celulei. Registrul larg de activităţi enzimatice sensibile Ia variaţiile concentraţiei intracelulare de cAMP conferă acţiunii hormonului un efect pleiotrop. V, şi UVHIIttTlE PRIN GLUCOZA, NUCLEOTIDE REGLATOARE. CAMPOS, —► savană în America de Sud, dominată de ierburi printre care răsar ici şi colo arbuşti, rareori arbori. C. ocupă suprafeţe întinse pe platoul Braziliei. în funcţie de prezenţa sau absenta arborilor, se disting 2 tipuri de c.: lim-pos şi serraolos. C. Umpos (cimp luminat), cu un strat ierbos scund (30—50 cin), lipsit de arbori, cu foarte puţini arbuşti 09 CAPACITATEA SOLULUI. C. /, este xerofil; c. scrraolosy bogat în plante crbacce, de 1—2 m înălţime, în care predomină gramineele din gen.: Paspalum, Panicum, Andropogon, Arixtida, alături dc agave şi cactuşi pitici. Arborii şi arbuştii aparţin fam.: Legumi-nosae, MyTtaccac, Bombacaceae, Apocynaceae. C. $. este me^ zofil. CANIBALISM, comportament alimentar in care indivizii. ♦ unei spccii (populaţii)animale folosesc ca hrană ponte, larve sau adulai apar finind aceleiaşi spccii (populaţii). Ex.: la unele populaţii de reptile din speria Laccrla sicii la din ins. M. Adriaticc, c. apare atunci cind hrana devine insuficienta regi In du-se astfel numărul indivizilor In raport eu bâ/a trofică; în cazuri similare, unele specii de peşti îşi consumă propriul puiet, propriile icre, C. reprezintă uii mijloc destul de frecvent de reglare a densităţii populaţiei1. C. în rîndul unor populaţii umane mai poartă numele de antropofagie. V. şi ADELOFAG1E* 4 CANGRENĂ, v. GANGRENA. CANION, termen utilizat în literatura american^ prin care se indică cheile adînci săpate dc apa unul riu formind un ecosistcm spccific. Ex,: c. săpat dc fluviul Colorado în America de Nord are un aspect monumental, fiind denumit „Marele Canion". CAPACITATE BIOGENĂ, însuşire a factorilor ab iot ici şi biotici dintr-un ecosistem de a asigura viaţa biocenozei. Cili. este data atit de cantitatea, cît şi de calitatea factorilor de mediu. Aprecicrea c.b. sc facc prin analizarea conţinutului în specii al unei biocenoze ori a conţinutului de biomasă. CAPACITATE BIOLOGICĂ, v. PUODUCŢTE AGRICOLĂ POTENŢIALĂ. CAPACITATE LIMITĂ» capacitate a unui ecosistcm de a asigura organismelor consumatoare pe care le conţine resursele alimentare necesare. în funcţie de c.I., un teritoriu nu poate fi populat decît de un anumit număr dc indivizi. De Îndată ce c.L de hrănire este depăşită, se ajunge în mod inevitabil la dezechilibre, cum sînt: degradarea învelişului vegetal, eroziunea solului, propagarea epizootiilor ele. Cunoaşterea cJ. este necesară pentru buna gospodărire a naturii în scopul prevenirii unor dezechilibre ecologice. CAPACITATE LIMITĂ A MEDIULUI (*)> numărul total (N maxim) de indivizi dintr-o populaţie pe care mediul este în măsură să-i întreţină la un moment dat. C.Lam. (respectiv a Terrei) pentru popula ^iilc umane se apreciază la 10 rnild, indivizi (Kamadc, 1974). CAPACITATEA SOLULUI DE AUSOUliţlE A RADIAŢIEI SOLARE, însuşire a solului de a reţine căldura radiaţiilor solare; această însuşire variază in sens invers cu capacitaica dc reflectare a căldurii de cătrc sol. Solurile brune, bogate in humus, au o capacitate de absorbţie mai mare. Această însuşire determină o anumită structură a biocenozelor din sol, condiţionînd totodată numeroase procese fiziologice şi CAPACITATE DE AUTOEPUHARE 90 feno logice din -* edafolop (ex.; încolţirea seminţelor, ierna -rea organelor subterane ale plantelor superioare ş.a,). CAPACITATE DE AUTOEPUHARE, proprietate a nnei ape curgătoare sau stagnante de a-şi redobîndi total sau parţial starea de puritate Iniţială prin procese fizice, cliimice şi biologice, fâră intervenţia omului, V, şi AUTOEPURARE. CAPRA NEAGRĂ (Eupicapra rupicapra carpathlca), spe- * cie care trăieşte în prezent pe înălţimile stîncoase ale masi-velor Retezat, Făgăraş Piatra Graiului şi Bucegi, deose-bindu-se de caprele negre din regiunile estice ale Europei prin talia mai dezvoltată, Dc o extraordinară agilitate şi siguranţă în mişcări, c,n. trăia cîndva îu toate masivele din Carpaţii României, în populaţii numeroase, avînd o vigoare excepţională. Datorită vînării excesive, numărul e.n. s-a redus mult. în prezent, c.n, este ocrotită dc lege, efectivul populaţiilor sale din Cârpacii româneşti cunoscînd o creştcre considerabilă (peste 5 000 exemplare), în ţara noastră se află cca mai puternică rezervă de e.n. din toate ţările Europei, în număr relativ rcstrîns, e.u. sc mai intîl-neşte în Pirinei, Alpi, Apenini, Alpii Dinarici, apoi în Cau-caz şi in Munţii Taurus din Asia Mică, avind un areal discontinuu tipic. CAPTAREA GAZELOR POLUANTE, proces de colectare a gazelor poluante din instalaţiile care le produc, spre a fi dirijate în instalaţii de epurare; se aplica în industria chimică (ex, a detergenţilor), in fabricile dc ciment ctc. C-fl.p. se realizează cu ajutorul unor pompe aspiratoare, conducte, saci umezi ctc, CAPTIVITATE, stare de izolare a unor organisme animale de mediul lor natural şi de menţinere a lor în condiţii create de om sub formă de grădini sau parcuri zoologice etc. Scoaterea animalelor din ecosistemele naturale are consecinţe ecologice importante, starea de c, fiind suportată în mod foarte diferit in funcţie de specie, de particularităţile individuale ale organismelor respective, ca şi de calitatea noilor condiţii ecologice oferite de om: temperatură, alimentaţie, adăpost, grad de libertate, densitatea indivizilor, relaţiile „afcctive*1 cu personalul de îngrijire. Toate aceste condiţii noi în care animalele sînt obligate să trăiască la un moment dat din viaţa lor (la care sc adaugă traumatismul capturării şi transportului pînă la locul de captivitate) sint de natură a Ic zdruncina comportamentul specific şi "proccscle fiziologice care stau la baza activităţii normale a animalelor: mobilitate, hrănite, înmulţire, îngrijirea puilor etc. Starea de c. poate determina creşterea agresivităţii, scăderea rezistenţei la infecţii, apatie, imobilitate sau îmbolnăviri care pot duce :1a moartea animalelor. Majoritatea speciilor însă se adaptează la noile condiţii păstrînduri curacterele ecologice naturalei fecunditatea, prolifici la tea etc. Grădinile zoologice ţin în e* numeroase specii de animale din faima 91 caracteristica spontană. Adesea condiţiile de viaţă ale animalelor din parcurile zoologice contravin cerinţdor acestor vieţuitoare faţă de mediul lor obişnuit de trai. Cea mai gravă privaţiune este aceea de spaţiu; animale care în mediul lor natural se mişcă activ în căutarea hranei, sînt nevoite să trăiască pe cîtcva zeci de metri pătraţi. Numai unele grădini zoologice moderne, construite în ultimele deccnii în diverse oraşe ale lumii, oferă „pensionarilor* locuri de trai asemănătoare celor din natură. La Zoo-Berlin (R.D.G.) animalele se mişcă liber, în spaţii aparent ncizolate dc public (separarea este realizată prin şanţuri foarte adînci, mascate prin garduri vii). în rezervaţiile zoologice, noţiunea de e. nu-şi găseşte loc; aici animalele trăiesc în condiţii de mediu asemănătoare celor din natură. Există în lume cea 1 204 parcuri riajionale (1978) şi zeci de mii de rezervaţii naturale în care sînt ocrotite speciile dc animale rare sau pe cale de dispariţie. O altă formă de c. a animalelor constă în creşterca lor în ajtertamente sau în diverse instituţii publice. Astfel, păsările papagali, canari etc.) sînt ţinute în colivii sau voliere; peştii inticvjŞCrii, şerpii şi broaştele ţestoase în terarii ctc. CARACTER CALITATIV, particularitate a uiuii individ, populaţie, biocenoză, ecosistem, care determină o diferenţiere de esenţă între categorii!c respective. Ex,: vîrsta unui individ; structura {pe virslc, pe dimensiuni, pe sexe, pe specii) a unei populaţii (distribuţia indivizilor în spaţiu, abundenţa ctc.); structura unui ecosistem. CARACTER CANTITATIV, caracter care se referă la numărul, greutatea, cantitatea, lungimea, volumul, suprafaţa, producţia energetică sau de biomasă ctc. ale unei populaţii sau biocenoze vegetale ori animale sau ale unui ecosistem. C.c. se determină prin metode matematice şi statistice. Cercetarea ecologică urmăreşte determinarea atit a caracterului calitativ, cît şl a c.c. al componentelor bioticc şi abiotice ale mediului. Ex., cunoaşterea aspectelor cantitative complexe ale unei păduri furnizează date preţioase pentru exploatarea ei raţională şi evitarea unor dezechilibre ecologice. CARACTER EREDITAR, caracter moştenit de un organism, a cărui transmitere se datoreşte genelor care alcătuiesc cromozomii. Ex.: statura unui individ; culoarea ocbUor; reflexele de sugere, clipire, înghiţire; Ia nivel de grup, instinctul gregar. V. şi EREDITATE. CARACTER LABIL, caracter care se modifică uşor sub influenţa unor factori ecologici. Ex.: combinaţia hemoglobinâ-oxigen foxihemoglobină) are un c.I., cele 2 componente sepa-r£ndu-se cu uşurinţă, ceea ce permite transferul O din sînge în ţesuturi, O serie de însuşiri ale unor sîsteme biologice au, de asemenea, c.I.: asocierea unor indivizi; structura şi densitatea unor populaţii vegetale şi animale. CARACTERISTICĂ (despre specii sau populaţii), care apare numai în anumite regiuni geografice sau condiţii cco- CARACTERISTICI ECOLOGICE 92 logice. Ex.: musculiţa galicolă Mikiola fagi se alia numai m zona pădurilor de fag formind gale pc frunzele fagului; stuful (Phragmites communis) populează numai biotopurile din apropierea apelor stătătoare etc. V. şi ENDEMICA. CARACTERISTICI ECOLOGICE, totalitatea caracterelor morfologice sau fiziologice ale unui organism» populaţie sau biocenoză, corelate cu factorii de mediu In care ele se dezvoltă. Ex.: forma hidrodinamică a balenei, determinată dc mediul acvatic în care trăieşte; talia pitică a spcciilor vege-laie din tundră, determinată de condiţiile aspre ale mediului abiotic; forma aerodinamică a păsărilor zburătoare, care te permite menţinerea şi înaintarea prin stratul atmosferic. CARANTINĂ F1TOSANITABĂ, totalitatea măsurilor care se aplică în vederea prevenirii răspîndirii unor dăunători şi agenţi fitopatogeni dintr-nn loc in care aceştia există in altul unde nu există sau dîntr-o ţară în alta. C.I. este reglementată prin acte normative. O. se aplică la punctele de intrare Intr-o localitate sau într^o ţară (vamă) sau în orice alt punct. în România există o vastă reţea de centre şi laboratoare fitosanitare, in cadrul cărora se studiază mijloacele de prevenire a pătrunderii în ’culturilc agricole a unor noi dăunători, precum şi de combatere a acestora atunci cţnd sînt semnalaţi. CARBON (C), element chimic ce intră obligatoriu în componenţa materiei vii în procent de 18%. Metaloid, avînd gr. at. 12,01. în combinaţii funcţionează în starea de valenţă 4. însuşjrea esenţială a atomilor de C care determină rolul Iot de schdet al tuturor moleculelor organice este capacitatea de a se uni între ei prin legături simple sau duble. Cînd lanţurile sînt luiigi (deci au numeroşi atomi) între ele apar forţe Van der Waals cârc ţin molcculele unite între de. Această însuşire, care duce la o anumită coordonare spaţială a moleculelor de acizi graşi şi polizaharide, stă la baza structurii membranei celulare, mitocondriale ş.a„ avînd dcci un important rol biologic, implicit în fiziologia celulei. Atomii de C pot forma legaturi covalcnte cu cei dc II, O, N, C; trecerea de la legături (forme) mai puţin stabile la cele mai stabile conferă C un important rol energetic în materia vie. Astfd, reacţiile chimice se desfăşoară: de obicei în sensul nivelului energetic Celui mai scăzut. Atomii liberi de C, H, O» N au ni\elul energetic cd mai ridicat şi, deci, stabilitate minimă. Unirea G atomic cu H atomic dace la eliberarea a #9-ifcal,.taivel energetic scăzut, stabilitate mare). Energia eliberată^devine disponibilă pentru alte necesităţi ale mate- Î*V: ^ 118tUr*» C se găseşte ca element în structură cris- talina .(diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune, bitum), in unde Joci sedimentare, in combina Iii (carbonaţi), C02 (atmosferă), substanţe organice. 14C reprezintă izotopul ra-dip^ctiv al C, care la naştere în atmosferă. V. şi CICLUL CARBONULUI, 93 CARNIVORĂ CARdNOFAG (despre organisme animale), care consumă crustacee. Ex.: larvele şi adulţii insectei Cijbister lalerrîmar-gînalls, caTe se hrăncsc cu dafnii, ciclopi. Speciile c. sînt consumatori secundari în ecosistemele acvatice, rcprezentînd o verigă în lanţurile trofice respective. CARENŢĂ, insuficienţă sau lipsă dintr-un ecosistem a unei substanţe indispensabile nutriţiei unor organisme. Ex.: c. Ca într-un sol levigat. Plantele de cultură contribuie la consumarea unor elemente minerale din sol. Ex.: lucerna consumă, la o recoltă medie, 242 kg Ca /ha determinind c. Ca în solurile care au fost cultivate cu lucemă. C. în I a apei şi hranei produce dereglări ale funcţionării glandei tiroTdc la mamifere; c. FI din apă duce la apariţia cariilor dentare; c. in vitamine a unor alimente produce perturbări ale metabolismului la om şi animale, chiar boli carenţiale, ex. beri-beri, are drept cauză lipsa din hrană a vittfmine^Bi; apare mal ales în ţările din Extremul Orient fiind favorizată de hrana îndelungată cu orez decorticat. V. şi ALIMETOA^IE. CARIOTIP, dispunere sistematică a cromozomilor unei celule mi toii ce sau meiotice implicînd numărul, forma, mă-ririiea £au orice alt caracter care poate fi reprezenta tiv pentru complementul unei varietăţi celulare, individ sau specie (D. T. Hughes, 1900). Cunoaşterea unei specii contribuie la dezvoltarea cercetărilor privind genetica populaţiei, precum şi a fenomenelor de speciaţie şi a rolului lor în evoluţie. CARNIVORĂ 1. (Despre specii animale) Care se hrăneşte cu organisme vii. Ex.: lupul, tigrul, pantera, rlsul, pisica sălbatică ctc. Animalele c. sc caracterizează prin anumite particularităţi ecologice, care le permit să utilizeze acest mod. de nutriţie: den ti Via este adaptată pentru sfîşiat şi fărimi-ţat prada vie; au o mare viteză în alergare şi rezistenţă la efort; multe prezintă gheare puternice cu care imobilizează şi sfîşie prada; majoritatea au organe de simţ foarte bine dezvoltate (văz, auz, miros). Pe baza acestor caracterele, alcătuiesc un ordin distinct din cl. Mamifere. Sînt considerate c. şi speciile hematofage (ţînlarii, tăunii), ca şi paraziţii animali (Gaslrophijlus, Taenia)t păsările prădătoare etc. Unele c. se hrănesc cu animale erbivore (—> carnivor primar), iar altele cu animale carnivore (—> carnivor secundar; carnivor terţiar). 2, (Despre unele plante autotrofe) Care in afara asi-miUiţiei cloroliliene utilizează şi nutriţia c. (foto 1). Ex.: roua cerului (Droscra rotundifolia), Ncpenthes, Dtonea). Pentru plantele c. prada o constituie unele insecte mici care sint atrase prin diverse mijloace, închise în capcane şi digerate. Pe această cale, plantele c. îşi completează sursele de azot in care solurile pe care trăiesc sini mai sărace. în lumea vegetală nutriţia c. constituie o excepţie. în cadrul piramidei trofice, c. se încadrează în categoria consumatori secundari, terţiari etc. Sin. zoofagă. CARNIVOR PRIMAR U CARNIVOR TRIMAR, animal carnivor care se hrăneşte cu animale erbivore. Ex.: gîn dacul Novis cardinalis se hrăneşte cu păduchele ţestos Icerya purchasi, dăunător al plantelor citrice; hrana preferată a acvilei Fiiipinelor (Pilhccopftaga jefferyi) este constituită din specii de maimuţe. Sin. toitsu-maior secundar. CARMVOR SECUNDAR, animai carnivor carc se hrăneşte cu carnivore primare. Ex.: unele păsări, ca ulii (Accipiier); mamifere {ex. mangusta (Herpestes sp.)), care sc hrăneşte cu şerpi carnivori. Sin. constf/nator iertiar. CARNIVOR TERTIAB, PRĂDĂTOR AL CARNIVORELOR SECUNDARE. COROLOGIE, ramură a 1) io geograf ici care se ocupă cu studiul răspîndirii diverşilor —► taxoni, !n vederea reconstituirii arealului sau teritoriului ocupat dc populaţiile lor, pe haza informaţiilor floristice şi faun ist ice. Sin. arealografie. CARPOFAGĂ (despre spccii animale, mai ales insecte), care se hrăneşte cu fragmente din fructele plantelor, cauzind deprecierea şi distrugerea lor. Ex.: musculiţa perelor (Can-tarinia pyrivora), viermele merelor (Carpocapsa pomonella), viermele prunelor (Laspeyresia funebrana). Speciile c. contribuie la diminuarea recoltelor de fructe, fiind organisme dăunătoare în special In pomicultură. CASMOFILĂ, v. SAX1COLA. CASTĂ, categorie de indivizi in cadrul familiilor de insecte sociale {albine, furnici, termite). Indivizii unei c. slut caracterizaţi prin anumite particularităţi morfologice, anatomice, funcţionale, comportamentale. Ex.: matca, lucrătoarele, nimfele, larvele, soldaţii constituie principalele c. la termite. Interesant este faptul că indivizii unei c. se comportă faţă de factorii mediului ambiant ca un singur organism. Ex.: lucrătoarele din familiile de Formica rufa închid noaptea cuibul, astfel ca temperatura din interiorul acestuia să fie de 23— 29°Cj cuiburile termitei Hamitermes merîdîonalis din Australia sînt orientate spre S, fiind mai puţin expuse luminii solare; măteile familiilor de albine îndeplinesc, împreună cu trîntorii, funcţia dc reproducere în stup. CASTRARE PARAZITARA, ansamblul modificărilor degenerat ivo determinate de prezenţa unui parazit în aparatul genital al gazdei sau în alt organ din corpul ei, cu efecte negative asupra funcţiei de reproducere. V. şi COMBATERE BIOLOGICĂ. CATABOUSM, proces de degradare a substanţelor ingeTate de un organism, care se realizează cu eliberare dc energie (exergonic). C. este o fază complementară —» ana holismului, ambele constituind procesul de —> metabolism, care stă la baz erupţii vulcanice, uragane, taifunuri. Prin caracterul lor distrugător de mare intensitate, precum şi datorită faptului că in general sînt imprevizibile, e.n. au provocat de-a lungul timpuîui numeroase pierderi in populaţiile umane şi animale, în ecosistemele naturale şi antropice. Ex.: cutremurul "din 1556 în Ctiinn a determinat pierderea a peste 180000 vieţi omeneşti; în anul 1815 erupţia vulcanului Tamhora din ins. Bali (Indonezia) a cauzat moartea a Î92 000 persoane. în comparaţie cu erupţiile vulcanice, cutremurele provoacă şi mai multe daune datorită caracterului lor neaşteptat şl efectelor extinse pe arii mari. în ţara noastră cutremurul din 4 mart. 1977 a produs îndeosebi mari pagube materiale. Inundaţiile provoacă şi ele pierderi materiale şi umane. C.u, cauzează daune şi In rîndul populaţiilor vegetale şi animale determinînd moartea a numeroşi indivizi. Se produc mari modificări ale biotopului care, Ia rîndul lor, pot determina înlocuirea parţială sau totală a biocenozelor, ex.: bararca unui curs de apă curgătoare cu o stîncă dislocată de cutremur poate duce la apariţia unui lac; înlocuirea periodică sau definitivă datorită unor inundaţii □ unui ecosistem terestru cu unul acvatic. CAULIFLORTE, fenomen frecvent la speciile de arbori tropicali prin care florile sint prinse direct pc tulpină sau pe ramurile lor principiale. C. există la cca 1 000 de specii tropicale (cx. Thcobroma cacao, Ar(ocarpiu) şi la unele specii mediteraneene (Ccraionla siliqua, Cercls sLUqaaslmm). C. este frecventă şi la arborii din stratul inferior al pădurii, şi anume la speciile la care polenizarea se face cu ajutorul liliecilor. Aceste animale pot ajunge mai uşor la flori. V. şi CHIROPTEROGAAIĂ. CAVERNICOLĂ (despre specii sau populaţii), care trăieşte în peşteri caracterizate prin condiţii de viaţă relativ uniforme: temperatură constantă, umezeală marc şi lipsă de lumină. Ex.: viermele de peşteră (Dcndraocoelum infernala)> diferite crustacee (din gen. Bathynclla, Porcellio, EleonLscus ş.aj, insecte (Anophtaîmus, Italodijles, Leptodirus, Aphaenops), melcul de. peşteră (Lartelia qnenslcdli). peşti vivipari cu ochi G AVICOL' 96 rudimentari (AmWi/opsfs, Thyphlichtys), amfibienl (Proteus angainus, Spelcrpes). Animalele e. au tegumentul subţire şi permeabil, nepigmentat, organele tactilc şl olfactive fiind mult dezvoltate. Plantele c. sînt reprezentate mai ales prin bacterii şi ciuperci, care, fiind heterotrofe, nu au nevoie de lumină. V. şi PEŞTERĂ, TROGLOBIONTĂ, TROGLOFILĂ, TROGLOXEIVĂ, ST1G0BI0NTA, STIGOXENA. CAVICOL (despre animale), care trăieşte temporar sau permanent în cavităţile corporale ale altor organisme superioare ca mod de organizare şi mărime. Ex.: limbricul (Asca-rfs lumbrlcoides) trăieşte în intestinul subţire al omului şi mamiferelor; larvele strechei oilor şi caprelor (Oestrls ovts) se dezvoltă in sinusurile şi căile nazale ale acestora; larvele strechei căprioarelor (Cephenemya stimulator) trăiesc în cavităţile nazale şi în faringe, iar cele ale strechei cailor (Gastro-philas intestinali*, G< pecorum etej se dezvoltă în peretele stomacului cailor. Toate populaţiile c. sînt paraziţi pentru organismele gazdă, contribuind la modificarea activităţii fiziologice a acestora, ceea ce duce la scăderea, biomasei animalelor de interes economic, precum şi la alterarea calităţii cărnii destinate consumului alimentar, V. şi PARAZITISM. CAZANELE DUNĂBII, rezervaţie mixtă (115,80ha) cuprin-zind Defileul Dunării de la Cazane (jud. Mehedinţi), situată la alt. de 52—308 m. C.D. prezintă un interes complex: peisagistic, geobotanic şi floristic. Apariţia de calcare la suprafaţă imprimă regiunii o notă de individualitate (văi înguste sub forma de chei, pereţi abrupţi, microrelief cu lespezi calcaroase, mici grote etc.). Pe solul aglomerat la baza stînci-lor se întîlnesc arboretc formate din fag european (Fagus syha-tlca)t fag mediteranean (F* taurica), arţar de Banat (Acer monspcssulanum). în locuri stîncoase şi însorite se dezvoltă cerul ('Qucrcizs cerrls), stejarul pufos (Q. pubescens şi Q. ufr-giliana), gorunul (Q. robur). CĂBRIN, v. LAR1CE. CĂLIFARUL ALB (Tadorna tadorna), pasăre ocrotită, dc talie relativ mare, cu penaj multicolor {verde, alb, negru, roşu, galben, roz, cenuşiu şi ruginiu) foarte caracteristic, avtnd ciocul roşu, cu un tubercul proeminent la mascul. Deşi pasăre migratoare, este rezistentă Ia frig, venind primăvara foarte devreme şi pleclud toamna tlrziu, în prag de iarnă. Cuibăreşte în malurile lagunelor abrupte şi stîncoase şi în anumite goluri ale falezelor marine; uneori însă îşi construieşte cuibul departe de apă, folosind chiar cuiburile părăsite de vulpi. Se întîlneşte pe litoralul M. Negre, în lagunele Deltei şi mai ales ale lacurilor Razelm şi Sinoe, precum şi la Istria, unde se află un refugiu permanent al acestor păsări. Fiind pasăre de vînat, efectivul populaţiilor sale a fost mult afectat, ceea ce a^ condus la necesitatea punerii ei sub pavăza legii. CALIFARTJL ROŞU (Tadorna casarea), pasăre de dimensiuni mijlocii avînd penajul de culoare predominant cărămizie. Cuibăreşte la noi, în zona litoralului şi pe ins. Popina CEAI PESCABE9C din cuprinsul lacului Razelm. Ctiibul îl construieşte în pă-mînt sau în pereţii stîncilor. Este o raţă migratoare, devenită o raritate datorită vînatului cxccsiv, de aceea este octo-tită- CĂURE, proces de creştere a rezistenţei organismelor Ia temperaturi scăzute, cauzat de variaţiile sezon ier e* La plante, c, este însoţită de o sporire bruscă a concentraţiei sucului celular. Prin c. rezistenţa la frig a mugurilor creşte foarte mult. Ex.: la arborii cu frunze căzătoare anual aceasta creşte de la —6°G tu toamnă pînă la —25°G şi chiar —35'C în lunile ian.—febr. V, şi DECĂLIRE, ADAPTARE. CĂLUGĂRIŢĂ {Mantts, religio$a)t insectă din ord,. Man-todea, cu corp zvelt, foarte inoŞiL lung de 5—6 cm, dc culoare verde sau cafenie. Este carnivoră, se hrăneşte cu insecte. Prezintă o formă particulară de canibalism* 'după împerc' chere femela îşi devorează partenerul, a^igutţa.du-şi astfel necesarul de substanţe proteicc pentru de?volt^ea pontei. V. şi CONSUMATOR TERŢIAR. ' ^ CĂMILĂ (Camelus), mamifer rumegător din fam. Că meii-dae, cu una sau 2 cocoaşe. Depozitele adipoase din cocoaşă prezintă o deosebită importanţă adaptativă pentru viaţa în deşert urile secetoase. Grăsimea depozitată în aceste formaţiuni serveşte la obţinerea, prin oxidare, a unor cantităţi de apă ce pătrunde direct în curentul sanguin; se suplineşte astfel aprovizionarea deficitară cu apă a animalului în blo-topurile deşertice in care trăieşte. CEAHLĂUL, rezervare mixtă din Carpaţii Orientali {jud. Neamţ), cuprinzînd masivul cu acelaşi nume*; cu o suprafaţă de cca 5 424 km2 în care domină vîrfurile: Toaca (1 904 m)T Ocolişul Mare (1 857 m), Ocolişul Mic (1 818 m)t Lespezi (1 802 m). Solurile sint brune, de pajişti alpine, de jnepenişuri şi podzoluri de deslrucţie cu humus brut la care se adaugă turbării pe platourile marilor înălţimi. Flora C. aparţine în mare parte elementelor floristice central-euro-pene, eur-asiatice, circumpolare, precum şi unora cu largă răspîndire. C, adăposteşte numeroase plante endemice: Bryum pallens, f. piliferum, Ortotrtchuni spcciosum, Plagio-thecium silesiacum var. longtcalis, Polylrichum alpinium var. moldaoicum etc. In locurile luminoase şi printre stînci creşte laricele (Lari ac decidua ssp .carpatica). In arboretele rărite de larice se dezvoltă pajişti caracteristice pădurilor de molid dumbrăvit. Tot în flora C. se intilnesc imele specii ocrotite: floarea de colţ (Leontopodium atpinum), papucul doamnei (Cgpripedtum calceolus) şi tisa (Taxus baccata). CEAI PESCĂRESC (ConpotouZus persîcus), plantă de nisipuri de pe litoralul M. Caspicc şî al M. Negre. Prezintă frunze mari şi catifelate şi flori albe. Este ocrotită In special In rezervaţia de la Agigea (jud. Constanţa). In trecut era folosită de localnicii din Dobrogea, pentru ceaiuri împotriva răcelii şi a tusei, avînd sub această formă proprietăţi emoliente şi 5 — Dicţionar cXe ecologie ClBAS BIOLOGIC dft calmantei Ca urmare, planta a devenit foarte rară, fapt pentru care a fost pusâ sui pavăza legii. CEAS BIOLOGIC, v. BIORITM. CECIDIE, formaţiimc morfologică situată la nivelul unor organe vegetale (frunze, fructe, ramuri tinere etc.)> determi- Fig. 4. Gecldie de dipter (Lasioptera rubi) pc tulpină de' zmeură (iîn&izs). nată de proliferarea ţesuturilor sub acţiunea unui parazit (fig. 4). După natura paraziţilor, se cunosc: zoocectdli (determinate de insectei acaxieni); micocectdit (generate de ciuperci) şi bacieriocecidlt (cauzate de bacterii). Prin modificarea ţe-sutinilor vegetale, c. produc, atunci dnd sint numeroase pe organele plantelor, o deteriorare a acestora, deprecierea calităţii fructelor şi a lemnului pe care se formează. Sin. gală. CECIDIOLOGIB, capitol al -* entomologiei aplicate care studiază -»cccidiile şi agenţii care le produc. C. are impli-ca ţii în fitopatologie şi in cercetările de protecţia pl antei or. CECtDOGEfVE (despre specii vegetale şi animale), care pot ataca frunzele şi ramurile plantelor, provocînd excrescenţe 99 CELULA. numite cccidii; Ex,: unii acarieni, unele insecte» bacterii şi ciuperci. Spcciiie ©* folosesc ţesuturile plantei gazdă fie pentru depunerea şi dezvoltarea pontei (ex. în cazul insectelor), fie pentru dezvoltarea miceiiului (in cazul ciupercilor), în ambele cazuri planta gazdă suferă, fiind împiedicată în dezvoltarea ei- Ca reacţie Ia acţiunea dăunătoare a paraziţi' lor; planta gazdă generează aceste formaţiuni. Sin. gaUgene. V. şi CECIDEE. CELULA, unitate morfofuncţională şi genetică a materiei vii, reprezentind partea constitutivă a organismelor multicelulare şi monocelulare* Conform teoriei sistemelor, c. este un nivel de. integrare, cu existenţă individuală şl totodată un sistem deschis. Structura celulară a majorităţii organismelor reprezintă una din dovezile unităţii luin.il vii. Morfologic şi structural, c. prezintă numeroase pkrţicularităţi. Astfel, dimensiunea c. variază de la cîţiva microni (Bacillus mgeoides: 4 hematia umană: 8 Jjl) pînă la cttfcva zeci şi sute de centimetri (celula ou la păsări, alga Valdnia să Forma c. este, de asemenea, variată: sferică* cilindrică ţfcaci-Iară), stela ta, fusiformă, prismatică, fiind determinată şi de funcţiile îndeplinite în ţesuturi, de relaţiile; cu, mediul. Componenţii celulari (în general aceiaşi la c. vegetale şi aii 1-male) sînt: membrana, protoplasma şi nucleul. 1) Membrana plasmaticil, are structură celulozică numai la c. vegetale; datorită permeabilităţii membranei, e. preia din mediu substanţe chimice, iar prin mişcările şi activităţile biochimice participă activ Ia realizarea fagocitozei, ultrafagocitozci, pino-citozei. 2).Protoplasma, este constituentul fundamental al cm în ea se găsesc: reticulul endoplasmatic, reprezentlnd citosche-, lctul în a cărui structură (reţea) se află masa omogenă a hialo-plasmei; rtbozomîi, formaţiuni libere de formă ovală sau sferică* situate la exteriorul cisternelor ret icului ui endoplasmatic. Ri-bozomii au fost observaţi de A. Glaude şi studiaţi ainănunţit de G.E. Palade (1953—1956). Hi reprezintă sediul sintezei proteinelor; aparatul Galgi (descris In 1898), este format diri mucolr-pozaharide, lipoproteine, enzime, cantităţi mici de ADN şi vitamina C; este situat in jurul nucleului sau suprapus peste el; are roi în metabolism; Itzozomil, au forma unor picături de 0,2—0,5 |jt, se află în apropierea aparatului Golgi şi an rol în hidroliza unor grăsimi, proteine şi acizi nucleici; con-driomtilt reprezentat printr-un complex de corpusculi sferici (mitocondrii), bacilari (condrioconte) şi din şiraguri de granule (condriomite), este situat în masa protoplasmei. Reprezintă centrul respirator al celulei, avînd rol şi In ener> gogeneza celulară; ergastoptasma, apare ca un grup de filamente situat în polul bazai al epiteliilor glandulare şi în celule tinere, servind la sinteza unor proteine exocrine: centrul celular, sau centrozomul, situat în vecinătatea nucleului, este CEMB&ET 100 alcătuit din 1^—2 centrioli sferici sau ovali; are rol In formarea fusului de diviziune cdulară, In protoplasmă apar şi substanţe de rezervă (grăsimi, lipoizi, hidrocarbonaţi), vitamine, vacuole cu vitamina A, induziuui cristaline, substanţe provenite din catabolism, 3) Nucleul, este format dintr-o membrană trîlamelară, carioplasmă şi unul sau elfi va nucleoli. Membrana nucleară, este prevăzută cu pori, structura respectivă permiţînd schimburile dintre nucleu şi citoplasmă, fiind permeabilă pentru ribonudeoproteine. Carioplasmă, este alcătuită mai ales din nucleoproteine în care predomină ADN-ul. Nucleoliil, bon fine ADN şi ARN, proteine, enzime; are rol în sinteze enzimatice, construirea cromozomilor, prccum şi în acumularea temporară a aciiilor nucleici şi a unor proteine simple sintetizate. Nucleul are nn rol deosebit !n metabolismul gpneral al celulei, în sinteza acizilor nucleici şi transmiterea caracterelor ereditare. Structura biochimică a edu-ldor este caracterizată prin prezenţa următoarelor grupe de substanţe organicei hidrocarbonate, grăsimi, proteine, acizi nudeicl, enzime, hormoni, vitamine, factori de creştere, por-firine. ‘ înmulţirea c, se face prin: diviziune directă (amitoză), In urma căreia o cdulă se Împarte In 2 cdule independente j diviziune indirectă (mitoză), în cadrul căreia, pină la împărţirea celulei în 2 celule fiice se petrec mai multe etape ale diviziunii nucleului; diviziune rcducţionalâ (meioză). prin care, tii urma unirii a 2 c. reproducătoare (gameţi), rezultă o e, ou. Cunoaşterea structurii şi funcţiilor c. are o deosebită importanţă in ecologie pentru înţdegerea mecanismelor de interacţiune a organismelor vii cu mediul. Totodată, numeroase vieţuitoare au corpul reprezentat de o singură c., în acest caz, c, reprezentînd în cadrul sistemelor biologice nivelul individual, CEMBRET, fitocenoză în care predomină zîmbrul (Pinus cembra), răspîndită in zona montană. C. sînt populate de o faună caracteristică pădurilor de conifere. Deoarece zimbrul este o specie vegetală ocrotită de lege, şi c. constituie obiectul unor rezervaţii naturale. Ex,: o. din masivul Retezat. V. şi PiNET. CENTROSFERĂ, partea centrală a planetei noastre reprezentată pr intr-o geosferă cu raza de 3 500 km, constituită mal ales, din demente cu greutate specifică mare (Fe, Co, Ni, PI, Aup Te). Accstca provin din masa iniţială incandescentă a Pămlutului şi s-au depus în ordinea greutăţii lor specifice, RevărsărOe de magmă (datorate erupţiilor vulcanice), aduc la suprafaţa Pămlntuiui materie topită din C. Supuse acţiunii factorilor abiotici şi biotici ai biosferei, elementele constitutive ale C. intră în circuitde blogeochimice, în concxiune cu circuitul general al materiei pe planeta noastră. CENTRU ACTIV* v. SIT ACTIV. CENTUHĂ DE RADIAŢIE, zonă de radiaţie de grosime variabilă, care înconjură globul pămîntesc (exceptînd zonele polare),;caracterizată printr-un nivel ridicat de radiaţie ere- m CERINŢA BIOCHIMICA»« pusculară ionizantă, pusă în evidenţa şi studiată cu ajutorul sateliţilor artificiali ai PămfntuluL C. de r. prezintă o deose^ bită importanţă ecologică, deoarece o parte dintre radiaţii acţionează asupra fiinţelor vii, constituind deci un foctor de mediu abiotic. CENUŞĂ ZBURĂTOARE, cenuşă rezultată din proccsele dc combustie, care constituie un factor poluant al atmosferei din ccntrele industriale» Antrenată de ploi, se depune pe sol, frunze, culturi agricole, producînd vătămări mai mult sau mai puţin Importante, în funcţie de cantitatea şi de compoziţia ei chimică. Producerea şi difuziunea c.z. în ^mediul ambiant pot fi prevenite atît prin introducerea unor sisteme de ardere completă, cit şi prin instalarea unor filtre pentru reţinerea particulelor. V. şi POLUARE, SMOGv, , ; CERC DE VEGETAŢIE, peisaj de mare întindere, caracterizat printr-un ansamblu dc asociaţii vegetale mjfti mult eau mal puţin unitare şi prin anumite specii anim$]e. In ţara noastră se găscsc 3 c. de v., corespunzătoare celor 3^orme principale de relief: şes, dealuri şi podişuri, munte. Astfel, în regiunea de şes se găsesc elemente mediteraneene şi centra l-europene: asociaţii de pajişte xerofilă de step# ce au ca producător principal graminccle cu tufă, alături de care se întîlnesc arbuşti xerofili: porumbar (Prunus spinosa), migdal pitic (Amygdalus nana), cătină roşie (Ţamarix ramo-stssima). Tot aici se găseşte zona silvostepei, cu păduri de stejari, cu tufărişuri la margini; pentru zona ncihorală sînt cataeterisţice pădurile compacte de stejar. Un ioc important îl ocupă in această regiune ecosistemele agricole» In regiunea dealurilor şi podişurilor se localizează pădurile de gorun (alt. 300—700 m), iar mai sus (700—1 000 m), pădurile de fag; pajiştile spontane sînt alcătuite din asociaţii de iarba vîntului (Apera spica venti), iar cele din pădurile defrişate, din asociaţii de păiuş roşu (Festaca rubra). Şl aici se întttncsc ecosisteme antropice (livezi, vii, culturi de cerca le etc;)* Regiunea montană este acoperită de păduri de molid în ames-teq (fag+conifere), lance; zona subalpină este caracterizată de jnepenişuri, pajişti de păruşcă; zona alpină are ca asociaţii reprezentative tufărişuri de sălcii pitice, azalec, arginţică, pajişti de coarnă alături de care se găsesc asociaţii de grohotişuri şi stîncării. CERCETAREA VIITORULUI, v. VIITOROLOGIE. CERINŢĂ BIOCHIMICĂ DE OXIGEN (CBO), reprezintă cantitatca de O necesară pentru descompunerea dc către microorganisme a substanţelor organice existente într-o anumită cantitate de apă, în condiţii bine precizate* Determinarea CBO îşi arc utilitatea în cercetările de hidrobiologie generală şi de ecologia apelor (în studierea gradului dc imptirifi-care a unor ape). CBO se determină în laborator prin măsurarea diferenţei dintre cantitatca de O existentă într-un litru de apă înainte şi după o perioadă de observaţie (in generai, aceasta este dc 5 zile). Temperatura apei de analizat pe par- CETĂŢILE romane. 102 cursul celor 5 zile trebuie să fie de 20°C. Sin. consum biochimic de oxigen. CETĂŢILE ROMANE DE LA BOŞIA MONTANA, rezervaţie geologică reprezentind vechi exploatări romane de calcar din Dealul Cetăţii (alt. 1 004 m), situate îu apropierea local. Roşia Montană (jud. Alba), Sînt cunoscute de pe vremea agatirşilor. Prin vcchimca de peste 2 000 ani a exploatării, C.R. de la B.M. reprezintă un adevărat monument istoric şi al naturii. cGMP (ciclic guanozin 3J-5’ monofosfat), metabolit rezultai din acţiunea ciclizantă a guanilciclazei exercitată asupra GTP. A fost izolat din diverse ţesuturi şi organe de la diferite specii. Pare să fie tot atît de răspîndit ca şi cAMP. Erectele sale reglatoare sînt în plin studiu sugerîndu-se un paralelism fie sinergie, fie antagonic modificărilor induse de cAMP. V. şi NUCLEOTID REGLATOR. GţlAPARRAL, asociaţie vegetală dc tip mediteranean formată din tufişUŢi xerofile spinoase, închircite, râspîndite în preriile din Texas, California (America de Nord). O specie caracteristică acestor ţinuturi este mahonia (Mahonia aqui-folium), cu frunze dure şi ţepoase. CHEILE BICAZULUL rezervaţie geologică şi botanică situată periul Bieaz, în partea de Na masivului Hagliimaş. Stîncile care formează cheile s-au format prin spălarea depozitelor mai puţin dure şi prin complexul de procese specifice fenomenelor carstice. Studiile întreprinse pînă acum asupra florei şi vegetaţiei, în special saxicole, de pe fundul văii Bi-cazului au. consemnat cca 8 specii de taloflte, 90 specii de brio-fite (muşchi) şi 318 spccii de plante vasculare, gimnosperme §1 angiosperme; dintre acestea din urmă, flora plantelor cu fiori (anlofite) este reprezentată prin 185 genuri şi 301 specii. Sub raport fitogeografic, flora din C.B. este alcătuită din următoarele categorii de specii: cent ral-europene şi sudice (AZtfSSixm saxatile, Daphne encorum, Geranium macrorrhi-zumt Iţammculus montanus ctc.); europene şi sibcrîee (Campanula sibirica, Carcx humilis); endemice (Astragalus pseudopurpureus, Melandrium zawadzkii şi Scmpervivum jinrionkalannm). Un interes fitogeografic deosebit prezintă plantele originare din stepele din S părţii europene a U.R .S.S. care se afla numai aici şi în Transilvania: Stipa joanis, Phle-.nzn JTWJifonNin, Carcx humilis, Isatîs tincloria, A Ivssum saxa-tile etc. CHEILE TUBZ1I, rezervaţie complexă (125 ha), reprezentată de un defileu cu relief carstic care se întinde pe o lungime dc 3,5 km, denivelarea avînd o adîncime de 350 m. Defileul a luat naştere prin acţiunea de săpare în adîncime a pîrlului Hăşdate, acţiune favorizată şi dc coborî rea (începută din pliocen) a bazinului lacului panonic care ocupa pe atunci şi o parte a bazinului Transilvaniei. Aceste fenomene tectonice au determinat şi drenarea precipitaţiilor de 103 CHIHLIMBAR pe platourile vecine către valea principală, ducînd la formarea a numeroase peşteri şi arcade (in C.T. se cunosc 60 peşteri, firide şi arcadc). Deosebit de interesante sint in această rezervaţie atît morfologia carstică (pereţii, contraforturile, turnurile), cît şi vegetaţia şi faima zonei, bogate în relicte terfiare, glaciarc, fiind alcătuitc dintr-uii amestec de forme balcanice, stepice, mediteraneene etc.; dintre animale, interesante sînt insectele* CHEMOSINTEZĂj proces dc sinteză a substanţelor organice cu ajutorul energiei cliimîce provenite din oxidarea substanţelor minerale. C. este o formă de nutriţie autotrofă, restrînsă ia cîteva grupe de bacterii» printre care: bsrctcriilc sulfuroase, care oxidează HaS, larg răspindite în natură; cele mai multe specii aparţin gen. ThlobactUas; bacteriile nitrificatoare, care transformă amoniacul în, azotiţî şi apoi in azotaţi (ex. Nitrosomonas, Nitrososptm, jfitrosococcns); ferobacteriile> care oxidează fierul feros în *fier firic (ex. gen. FerrobacîUas, GaUonella, Chrenolhrix); bacterii ăpafcţinind gen. Carboxidomonas oxidează carbonul* Procesul de’ e. are o importanţă deosebită în circuitul materiei şi energiei în ecosistem, în ciclurile biogeochimtce etc. Sin, chlmtosinteză. CHEMOTACIISM, deplasare orientată a unui organism mobil sub acţiunea unui excitant chimic. Ex.: într-un mediu de cultură, bacteriile se aglomerează în zona în care există mai multe substanţe nutritive* Organismele manifestă e. şi faţă de substanţele ectocrine. C. are un rol complex în nutriţia populaţiilor de microorganisme, în înmulţirea şi răs-pîndirea acestora, determinîud reacţii comportamentale diferite, precum şi apariţia unor adaptări. C. are un important rol Teglator şi integrator al relaţiilor biocenotice; c. joacă un rol esenţial în viaţa plantelor mobile (bacterii, alge) permiţîndu~le să se orienteze către concentraţiile de substanţe chimice optime dezvoltării lor. Sin. chimioiaclism. CB^EMOTAXLE, mişcare a celulelor mobile şi a organismelor unicelulare libere ca răspuns la excitaţiile chimice. *C. poate fi pozitiv, cînd organismul se deplasează tn direcţia excitantului. Ex,: orientarea celulelor drojdiei de bere (Sacha-romijces cerevisîae) către substanţele dulci; mişcarea algelor verzi în direcţia unor concentraţii crescute de O solvit. C. negativă realizează bacteriile mobile atunci cînd se depărtează de o substanţă chimică, ex. de un antibiotic. C. reprezintă o formă a relaţiilor dintre factorii biotici şi abiotici ai mediului. Sin. chimiotaxie. Y. şi CIlfiltfOTACTISU. CHEMOTROPISM, modificarea poziţiei organismelor fixe ca răspuns Ia acţiunea unui excitant chimic. Sin. chimiotropîsm. CHIHLIMBAR, răşină organică fosilă, de diferite culori (galben, brun, roşcat, verzui), conţin îud Incluziuni fosile de ptante şi animale. Tăiat şi şlefuit în forme variate, este utilizat ca podoabă (mărgele, medalioane, brăţări etc.). Varietăţi româneşti de c.: rumanlt, moldavii* Sint ambră galbenă♦ CHIHLIMBAR CENUŞIU m CHIHLIMBAR CENUŞIU, v. AMBRA. CHILA, vlnâtoarc africană de antilope ce constă în împingerea animalelor (al căror gregarism este foarte dezvoltat) către ţarcuri special amenajate unde mii de indivizi sînt supuşi masacrului. C, contravine legilor de protecţie a naturii; prin distrugerea unor efective mari dc antilope se pot produce dezechilibre în biocenozele respective, utilizarea procedeului constituind o ameninţare de exterminare a acestor specii. CHOaOSLVrEZĂ, v. chemosinteza. CHIMIOTACTISM, v. CHEMOTACTISM. CIIIMIOTAXIE, v. CHEMOTAXIE. CHlMIOTROriSM, v. CHEMOTROP1SM. ClllMIOZOOFILĂ (despre unele specii vegetale), care elaborează substanţe chimice cu rol de atragere a organismelor animale. Ex.: plantele cu flori atrag insectele polenizaţoare prin nectarul lor. Coniferele, prin elaborarea unor răşini, atrag furnicilc. Sînt exemple dc relaţii între organisme cu rol ecologic important atît în viaţa plantelor c„ cît şi a animalelor atrase de substanţele cliimicc elaborate de acestea. V. şi CHLinOZOOFORĂ. CHIMIOZOOFORA (despre unele spccii vegetale), care se apără dc acţiunea distructivă a animalelor claborînd anumite substanţe chimice. Ex.: unele ciupcrci (Amanita phjoLlloidcs> A. W7usc huhurezul (Strix aluco)t bufniţa (Bubo bubo), şorecarul încălţat (Bateo lagopus). Animalele c. migrează în Iernile grele din zona pădurilor de foioase în cea de conifere, în care stratul de zăpadă este mai subţire, V. şi ClflONOXULĂ. NSVTCOLA. CttIROPTEROGAMĂ (despre flori), care esle polenizată de cbiroptere (lilieci). Numeroase specii de arbori din pădurile tropicale au flori c. Ex.î arborele de cacao (Theobroma cacao), Artocarpus, precum şi unele specii mediteraneene (Ccralonia siliqua, Cercis siliqaastrum). V. şi CATJLLFLOR1E. CHOROLOGIE toe CilOROLOGII?, ramură a —► bio geografici care sc ocupă cu descrierea arealelor speciilor. în stabilirea şi explicarea repartiţiei geografice a vieţuitoarelor se ţine cont atît de condiţiile ecologice, cît şi dc cele istorice ale populaţiilor cercetate, respectiv de datele paleontologice şi paleogeogra-fice. Prin îmbinarea punctului de vedere istoric cu cel ecokn gic se admite că speciile au evoluat şi s-au răspîndit nu în mod izolat, ci în ansambluri de specii legate Intre ele prin relaţii complexe; speciile cu aceeaşi origine şi repartiţie gcografică manifestă în general aceleaşi cerinţe faţă de mediu. Ex.: preferinţele faţă de apele curgătoare reci ale peşti-lor din fam. Sâimonidne se explică prin originea nordică a strămoşilor acestora. Sin. arealografie. CIBERNETICĂ, ştiinţă care studiază sistemele sub aspectul comenzii şi al comunicaţiei. Se consideră ca c. a fost fundamentată ea ştiinţă în 1948 de către matematicianul ameri-caii Norbcrt Wiener, prin apariţia lucrării sale, Cybcrnetics, Confrol and Communlcation in the Animal and Machine (Cibernetica, Control şi comunicare în fiinţe vii şi maşini). Dar încă din 193tf, în lucrarea sa, Psihologia consondnUstă, medicul român Ştefan Odobleja elaborează principiile consonanţei şi al reversibilităţii psihice, ceea ce corespunde conceptului de feedback (conexiune inversă) cu carc operează c. Prin această descoperire, Odobleja poate fi considerat un autentic precursor al e. C. utilizează un aparat matematic complex: teoria probabilităţilor, teoria funcţiilor, logica matematicii, teoria logaritmilor, teoria informaţiei, teoria automatelor. Ideea centrală a e. este identitatea legilor de conducere şi prelucrare a informaţiilor în sistemele vii şi îu maşinile automate, iar mecanismul general de control al comunicaţiei este cunoscut sub numele de feedback (control retroactiv). Aplicarea principiilor c. la studiul siste-melor vii (celulă, organism ctc.) a dus la conturarea unei noi discipline de graniţă, —* biocibemetiea. Aceasta utilizează o metodologie nouă, riguroasă, în cercetarea interacţiunilor complexe dintre sistemele biologice (genetice, funcţionale, comportamentale)* în ecologie, c. a dat un nou impuls cercetărilor privind autoreglarea sistemelor vii (populaţii, bioccnoze) şi a celor mixte (ecosisteme). C1CLOGRAMA, grafic în forma de cerc a cărui suprafaţă este împărţită în 100 părţi egale şi în carc ponderea diverselor mărimi expuse este prezentată prin sectoare cu suprafeţe corespunzătoare acestor mărimi. Ex.: dacă 2 specii dintr-o biocenoză prezintă una abundenţa 75% şi alta 25%, atunci e* va conţine 2 sectoare; un sector cu suprafaţa de 3/4 din cerc (75%) şi un sector cu suprafaţa de 1/4 de cerc (25%). C. sînt des folosite în cercetările ecologice pentru a exprima diverse valori /mai ales procentuale) ale factorilor abioUci (proporţia unor elemente minerale în biotop, proporţia diverselor particule minerale în sol etc.) şi biotici (proporţia sexelor şi vîrslelor într-o populaţie, abundenţa eteLtr bioGeocotmic. . numerică şi de biomasă a speciilor în biocenoză etc.). Sin. diagramă ca sectoare. CICLON, vînt deosebit de puternic, de regulă însoţit de ploi şi descărcări electrice, care se deplasează cu viteză mare, rotindu-se în jurul unui centru de joasă presiune atmosferică, caracteristic regiunilor tropicale. C. produce mari modificări ale condiţiilor de mediu, precum şi ale comunităţilor de vieţuitoare (plante, animale, oameni). Adeseori, c. provoacă distrugeri ireparabile pe întinderi de mii de kilometri. Prin gravitatea pagubelor produse, c, reprezintă ti catastrofă naturală. V. şi URAGAN. CICLON DE DEPOLUARE, metodă de separare a pulberilor dispersate în gaze, bazată pe utilizarea unui, curent de aer circular care măreşte viteza dc sedimentare a particulelor poluante prin folosirea cîmpului de forţe centrifuge,- Este utilizat in epurarea emisiilor gazoase poluante. CICLU» repetarea cu regularitate a unoi> fenomene şi pro-cese din natură într-o imitate de timp; zi, lună,' anotimp, an etc. Foarte multe fenomene naturale an un caracterciclic. Durata c. este diferită. Ex.: la nivel molecular şi submoie-cular, desfăşurării proceselor are durată foarte mica (fracţiuni de secundă, secunde, minute); diviziunea mitotică are un €♦ de cea 24 ore; mamiferele (cu unele variaţii de la o specie la alta) au c, lunare (ovulaţia şi estrui), V» şi CEAS BIOLOGIC> BIORITM. CICLU BIOGEOCHIMIC, trecerea elementelor b io gene, mai rapid sau mai lent, din mediul abiotic în corpul plantelor şi animalelor şi revenirea lor în mediu] din care au provenit. Marile e.b. din natură stau la baza reînnoirii permanente a vieţii pe planeta noastră, implicit la menţinerea şi evoluţia ei. în realizarea c.b, un rol deosebit ii au organismele. Principalele elemente chimice în al căror circuit sistemele biologice au un rol important slnt cele care intră în constituţia lor (C, O, H, N, P, Na, K etc*)* Astfel, organismele iau parte atit la dezagregarea rocilor de la suprafaţa litosferei, cît şi la formarea solului, la geneza rocilor organo-gene. Procesul lent de dezagregare a structurilor geologice este realizat, în mare parte, de lichenii saxicoli prin intermediul acizilor licheninicl. Unele scoici (Pctricola Mophaga, Pholas dactylus) sfredelesc calcarele ţărmurilor care astfel sînt distruse mai uşor de acţiunea valurilor; madreporarii şi coralii construiesc insule madreporice şi de coralL Organismele participă şi la procesele de descompunere şi mineralizare a substanţelor organice {din. litieră, dejecţii, cadavre). Sin. circuitul elementelor ţi substanţelor în natură. CICLU BIOGEOCHIMIC RELATIV IMPERFECT, ciclu realizat de anumite elemente, ca: P, Ca, Fe, S, care nu se reîntorc în totalitate în mediu. Ex.: P se fixează în sol sub o formă neasimilabilă de către plante, formînd fosfaţi de Fe, Al, Mn, insolubili, în acest fel sînt scoase din ciclul CICLU BIOGEOCHIMIC, * 108 biogeochtmic o seric de elemente chimice necesare nutriţiei minerale a plantelor. Aşa de pildă. diminuarea cantităţii de 171 din sol duce la Încetinirea proceselor dc creştere şi dezvoltare a plantelor, Îndeosebi a fructificării. CICLU BIOGEOCimiIC RELATIV PERFECT, ciclu reprezentat de N, O, C02, apă, care se reîntorc relativ integral In mediul abiotic, după parcurgerea circuitului prin materia vie. CICLU DE DEZVOLTARE, v. CICLU VITAL. CICLU VITAL, succes!uue regulată a stadiilor existente in cursul vieţii unui organism din primele faze de dezvoltare şi pînă la moarte. Durata, modul de desfăşurare şi etapele c.v, sint caracteristici de specie* ele fiind determinate geneiicT Totodată, ele pot fi influenţate de factorii abiolicl şi biotici. Ex., anumiţi factori infecţioşi, cum sînt virusurile, unele bacterii patogene etc., pot întrerupe sau influenţa negativ e. v* al altor vieţuitoare. Durata c.v. este diferită: la unele populaţii de bacterii este de cîteva minute pînă ia cî-teva ore; la broaştele ţestoase, poate ajunge pînă la 200 ani; la om durata maximă poate atinge 160—170 ani; la plante, durata c.v. diferă intre cîteva siiie (alge unicelulare), cîteva sute de ani (stejarul — Quercus J sau chiar cîteva mii de ani (baobabul — Adansonia digitala), secvoia (Scquoia gigan-tea). în desfăşurarea c.v, al unor insecte există mai multe stadii bine distincte (-> metamorfoză): ou, larvă, nimfă, imago (adult)- Ex.: cărăbuşul (Mctolontha melolontha), viermele dc mătase (Bombyx mori) ele. Lipsa unor factori ecologici intr-unui din aceste stadii poate duce la întreruperea c.v. La om, c.v. cuprinde de asemenea mai multe stadii: celula ou, stadiul de diviziune celulară, de embr io geneză, naşterea* copilăria, pubertatea, tinereţea, maturitatea, se-ncscenţa, moartea. Etapele c.v. sînt ireversibile. Ele se află Intr-o corelaţie atit de puternică cu factorii de mediu in toată complexitatea lor {inclusiv cei socio-educaţionali), îneît carenţele dintr-o anumită etapă de dezvoltare pot determina frînarca evoluţiei ulterioare sau apariţia de malformaţii ireversibile. Ex.. un copil lipsit de mediul socio-cultural adecvat în primii 12 ani de viaţă pierde capacitatea ereditară de a-şi dezvolta gîudirea, limbajul, ca şi posibilităţile de integrare socială. Sin. ciclu de dezvoltare. CICLUL APEI, mişcarea ciclică a apei în cadrul biosferei. Apa de ploaie este utilizată de vegetaţie într-o proporţie de cca 25% (pentru clima temperată); o altă parte se infiltrează în sol sau se scurge la suprafaţă; o cantitate însemnată de apă se întoarce în atmosferă prin procesul de evapo-transpiraţie (apa evaporată din sol şi rezultată din transpiraţia plantelor). Se estimează că 1 ha de pădure de foioase din zonele temperate elimină 3 01)0—7 000 t apă/an. La nivel planetar, se apreciază că din precipitaţiile anuale de 771 mm, mai puţin de jumătate (367 mm) sc întorc iu mare tttftttti CAftfeoNtmtii pftii intetrriedittl apelor curgătoare. Restul (404 mm, adică 52'%) se Întoarce în atmosferă prin evapotranspiraţie. Plantele atfsotb şi redau atmosferei 38% din precipitaţii. Doar 1 % din apa căzută prin ploi este folosită în sinteza'rtiater iei vii. Omul consumă pentru nevoile sale menajere şi industriale 2,5% din precipitaţiile totale (Duvigneaud, 1974)* în acelaşi timp, acţiunea omului asupra elementelor biosferei poate avea influenţe vizibile asupra c.a. Astfel, prin defrişări masive se modifică regimul precipitaţiilor; datorită, eroziunii, soiul nu poate primi cantitatea de apă necesară dezvoltării covorului vegetal, dimpotrivă prin împăduriri eroziunea este evitată şi rezervele de apă din sol cresc; poluarea -apel face ca circuitul ei prin ecosisteme în această situaţie să dăuneze biocenozelor. Sin. circuitul apei. V. şi. APĂ. CICLUL AZOTULUI (N), ciclul parcurs In natură de acest element chimic provenit de ia cele 2 ştir se principale: N atmosferic şi N rezultat din descompunerea cadavrelor (animale şi vegetale). N atmosferic poate fi utilizat numiţi de cîtcva organisme fîxatoare de a.: bacterii (Azotobacter, Clos-iridium)', ciuperci şi clteva alge cianoficee, care îl transforma în N nitric,şi N nitros. în procesul ele fixare a N participă unele metale („dc tranziţie"), printre care mai frecvente sînt Fe şi Mo. în c.n. se intercalează şi procesul de deni-trificare care constă in reducerea acidului azotic în acid azotos, amoniac şi N molecular. Denilrificarea are loc în sol şi contribuie la realizarea circulării N !n natură. Substanţele proteice rezultate din cadavrele organismelor sînt transformate de bacterii in compuşi amoniacali, respectiv hi nitriţi. şi nitraţi. Aceştia din urmă constituie sursa principală din naţui-ă pentru nutriţia plantelor verzi* Subrtanţele azotate fixate de bacterii fiind cedate solului după moartea lor, acestea: sînt absorbite de către plantele superioare. Acelaşi "fenomen se petrece şi cu N organic conţinut îh corpul animalelor' SinV'circuifui azotului. Ci^LIJL CAitBOXULUI (C), circulaţia C. din mediul abi-oţîc'((aer, apă) In mediul biotic şi apoi din non în mediul neWu (fig. 5). în procesul dc fotosinteză clorofilian#, COa $e transformă (împrennă cu alte substanţe minerale) fri com-piifşi organici (glucide, protide şi lipide) care servesc ca hrană animalelor* Respiraţia, fermentaţiile şi combustiile asigură reîntoarcerea C02 în atmosferă* Importanţa fenomenului rezultă din următoarele date: se admite că rezervele de carbon din atmosferă (sub formă de COa) reprezintă 700 4091 şi cele ale hidrosferei 50 000 «IO9 ţ; fit ob io masa realizată prin sinteza anuală tdtală fiind estimată la 30-IO9 t, după unii autori sau la 150*10® t, după alţii. Conţinutul aerului în CQ»a nu diminuează; el rămiue relativ constant pentru că respiraţia, fermentaţiile şi combustiile restituie fără încetare Q£>2* ÎU ultimii ani cantitatea de CCfcj provenită din arderile fie combustibili creşte îngrijorător. în fiecare an intră In at> CICLUL FOSFOBULUI 110 mosferă 1 mild. t C, iar GOa a crescut cu 10 %. Astfel, GOa contribuie la declanşarea la nivel planetar a efectului de seră, cu toate consecinţele sale. Sin. circuitul carbonului. V. şi DIOXID DE CARBON* Fig. 5. Ciclul blogeochîmic al carbonului (C). CICLUL FOSFORULUI (P), ciclu biogeochimic imperfect (sedimentar) ai P, al cărui rezervor principal în natură 11 constituie diferite roci, care cedează ecosistemelor puţin ctte puţin din fosfaţii lor. Prin spălarea rocilor fosfatice de către apele de scurgere, o cantitate din fosfaţi este antrenată In mări. Plantele iau P din sol prin absorbţia radiculară sub formă de fosfaţi. In sol acest element ajunge şi datorită proceselor de descompunere a organismelor moarte in a căror constituţie intră. Aici se imobilizează în sedimente profunde (de unde este eliberât dc către bacterii)* P anorganic din apele marine este folosit de plante în sinteza compuşilor organici. Prin intermediul lanţurilor trofice (fitoplancton -> zoo-plancton -> peşti —> păsări ihtiofage), P ajunge în alimentaţia omnltii. Pe db'altă patte, prin moartea organismelor plancton ice şi ţ>rin descompunerea lor de către microorganisme, cantităţi apreciabile de fosfaţi devin asimilabili de către plante, P reintrînd astfel în circuitul biologic. în sol, sui> influenţa microorganismelor, are Ioc reducerea formelor insolubile de fosfaţi (met a- şi ort o fosfaţi) în forme solubile astinllabile de către plantele verzi. Ciclul natural al P este. modificat prin întrebuinţarea îngrăşămintelor fosfatice* care, preluate de apele de suprafaţă, se scurg în rîuri iii CIOKPAC LIMNOLOGIC ş i ItfCtiri contribuind la' eutrofî zărea lor. Sin. circuitul fosforului. CICLUL OXIGENULUI (O), circuitul parcurs de O din mediul ab Iot ic în organismele vii şi din noii în mediul abiotic. în decursul erelor geologice compoziţia atmosferei s~a modiT ficat Toarte multr îh fuheţie de nivelul de dezvoltare a plantelor Verzi, principalul furnizor de O pe planeta noastră, în prezent, O se găseşte în atmosferă in proporţie, de 2* %-La începutul apariţiei vieţIi atmosfera terestră erk lipsită de O. Prin apariţia fenomenului de fotosinieza realizat de primele : organisme foţosiiitetizantc (algele verzi:aibastre) au îticeiriit să se degaje în atmosferă cantităţi importat)le de "O. Octală fornriat, acest gaz a. fost utilizat îri oxidar^a derivaţilor r organici produşi priri fdtosintciăv Aşlfel(j Q a ihţral în combinaţii tlifcHte, dintre cârc pentru vieţpN tfcare mai imporlante sînt apa şi C02. O s-a rep^fiizal echilibrat în atmosferă, hîdrosferă, litosferă. (5 Tconţffiut.în cele 1.5 mild. de.Km3 apă este utilizat în procesul de fotos£$teză şi iipbi redat hidrosrferei prin respiraţie si alte procese fiziologicei întregul circuit al O din natură se purece îh cca 2.5 tiîil. ani. C o. este astăzi puternic afectat de cătfeom prin activităţile sale: combustii industriale şi de transport, exploziinucleare, impur ificarea apel of din mări şi occane cu DDT, cjşea ce poate duce la diminuarea fotosintezei şl Implicit 1& reducerea cantităţii de O de pc Terra; deversarea DDT-ului în mări are drept urmare Tcduccrea fotosintezei fitoplancto-nului. Sin. circuitul oxigenului. ; CICLUL SULFULUI (S), este reprezentat de circuitul acestui element din mediul abiotic in corpul plantelor şi animai lelor şi revenirea Iui din nou in mediu. La c.s. în natură participă toate vieţuitoarele, deoarece S intră în structură proteinelor, substanţe chimice fundamentale, ale materiei vii. Plantele extrag din mediu S sub formă de sulfaţi organici. Animalele fitofage îşi procură S din plante. Acesta intră din nou In mediu pe dc-o parte prin excreţii şi dejecţii, pe de altă. par te, în urma descompunerii organismelor moarte de către bacterii. în sol, în npă, are loc o reducere a sul fa-ţilor pînă la H2S şi Ş* Bacteriile sulfooxidante efectuează oxidaxea Ş. Sin. circuitul sulfului în naiură. CICLURI TROFICE, v. REŢEA TROFICĂ. 'CIORPAC L1MNOLOGIC, dispozitiv pentru capturat mici animale de apă, in formă de pungă, făcut dintr-o pin za specială, cu ţesătură rară, cu ochiuri avînd diametrul de 1 mm, fixată la o ramă ovoidă de fieT, care are o latură dreaptă, ascuţită pe margine. Punga se ataşează de o ramă care se fixează la capătul unui baston lung de 13,0^1,50 m. Pentru colcctarea faunei litorale, se ţine e. cu latura ascuţită înainte şi se trage puternic printre tufele de vegetaţie submersă sau răzîndu-se substratul solid de pe fundul apei. Se răstoarnă apoi conţinutul într-o tăviţă, unde se triază materialul bio- ciprini cultura 112 logic şl se pune în sticluţe speciale, in vederea cercetărilor ecologice. CIPRINICULTURA, ramură a pisciculturii care studiază creştcrea şi exploatarea raţională a peştilor din fam. Cyprini-dae (crap — Cyprinus carpio, caras — CarassLus auratus). Practicarea c. se realizează pe baza cunoaşterii cerinţelor ecologice âle cipriniddor faţă de mediu, C. are un important rol economic. QRCADIAN, v. RITM CIRCADIAN. CIRCUITUL APEI, v, CICLUL APEI. CIRCUITUL AZOTULUI, v. CICLUL AZOTULUI. CIRCUITUL CARBONULUI, v. CICLUL CARBONULUI. CIRCUITUL ELEMENTELOR ŞI SUBSTANŢELOR ÎN NATURA, v. CICLU BIOGEOCHIMIC. CIRCUITUL FOSFORULUI, v. CICLUL FOSFORULUI. CIRCUITUL OXIGENULUI, v. CICLUL OXIGENULUI. CIRCUITUL SULFULUI, v. CICLUL SULFULUI. CIRCULAŢIE HALINĂ, circulaţia pe verticală a apei marine cauzată de variaţia salinităţil apei. C.h. constituie un factor ecologic important pentru vieţuitoarele din ecosistemul marin. La nivelul oTganismelor.au Ioc fie modificări ale concentraţiei saline în funcţie de cea a mediului/ f ic (în cazul nevertebrat dor superioare şi al vertebratelor) menţinerea constantă a salinităţil mediului intern. Pentru animalele din prima categorie, c. b. poate acţiona ca un factor reglator al densităţii populaţiilor (ex. la copepode, dadocere) atunci cînd au loc variaţii bruşte şi importante ale salinităţii apei. CIUPERCI, plante inferioare (Thallopbyta), microscopice şi microscopice, saprofite, simbionte sau parazite, grupate în încreng. Fungi (Mycophita). Se cunosc cca 80 000 specii, râspîndite In toate mediile, pe întreaga planetă. Unele sînt unlcelulare, altele sînt pluricelulare, au corpul alcătuit din filamente miceliene ce pot forma fructificaţii de diferite forme şi dimensiuni. C, se înmulţesc asexuat şl sexuat cu formare de spori. împărţirea în clase a încreng. Fungi are drept criteriu, în primul ririd, tipul dc producere a sporilor; se cunosc 5 clase de ciuperci: Myxomycetes, Phycomycetes. Ascomycetes, Basidlomycetes, Deuteromycetes. După modul de viaţă, c. stnt grupate în: a) c. saprofite, se dezvoltă pe sol, pe lemne în descompunere, dejecţii, frunze putrede etc. După biotopul In care trăiesc, se.deosebesc: 1) s. humicole, care cresc pe soluri bogate în humus (ex. Lepioia nudat Mor-chella conica ş.a.),‘ c. s. Uricolet pe soluri mai sărace In humus (ex. Clitopilus prunulus); e, s. praticole, pe solurile pajiştilor naturale,; locuri deschise (ex. Psalllota campestris, Ma-rasmius oreadesi etc.); c. s. acidofile, care preferă soluri acide; c, s, bazofile*preferă: soluri bazice. Unele o. sînt adaptate la cqndiţii de viaţă speciale. Astfel, sînt: c, arenlcole, care trăiesc pe nisipul dunelor (ex. Alebeloma dunensis); antra-cofile, trăiesc pe locuri unde s-a ars lemn sau pe terenuri 119 CLASIFICAREA ECOSISTEMELOR cu cărbuni tex. Anthracobia, Flamnmla carbonarta); c. halo-f/te, trăiesc pe terenuri sărăturate (ex. Psalllota fternatfiz); c, nivale> din zonele alpine superioare, la marginea zăpezilor în topire (ex. Ateuria nivalis); o, fumlcole şî coprofile, Îşi duc viata pe gunoi de grajd, diverse dejecţii (cx. Coprlnus slerquîllinus); e. lignicole. se dezvoltă pe lemn, provocînd adesea putreziri (ex. Merulins lacrymans, Fomes etc.); foliicole, cresc pe frunzele moarte căzute (ex. Marasm/tzs); b) c. simbiotice; trăiesc în asociaţie cu rădăcinile plantelor superioare; c) c. parazite, trăiesc pe ţesuturi vii şi se hrănesc din ele. Dintre c, macromicete parazite face parte Laeţlporus sulplutreus, Plptoporus belulinus, Armilaria mellea ş.a. Printre c. parazite micromicete (microscopice) se includ Uslilagof Erisyphe, Tilletia, Puccinia, care produc boli la plantele de cultură, cu efecte negative considerabile asupra recolte-lor. V. şi FITOPATOLOGIE, MICORIZÂ. CÎMP UNITAR, totalitatea eîmpurilor dc forţft (magne-tice, electrice, nucleare, gravitaţionale) care acţiobeaziŞl pc Terra. Prin extindere, noţiunea cuprinde şî fenomenere de atracţie» repulsie sau de orientare, sesizabile în lumea vie* V. şi TROPISM. * CLASĂ, 1. Categorie aparţinind sistematicii vegetale şi animale, superioară ordinului şi inferioară Încrengăturii, integrfnd în structura ei unul sau mai multe ordine. Ex.i c. mamifere; c. monocotiledonate (dintre plantele angîo-sperme). 2. Categorie utilizată în gcobotanică pentru a desemna cea mai largă grupare vegetală, superioară ordinului. Ex.: e. rudereto-secalinetea indică c. de buruieni din culturi, grădini ^şi vecinătatea locuinţelor. CLASĂ DE DISTRIBUŢIE STATISTICĂ, concentrare a datelor statistice în vederea prelucrării lor mai rapide şi eficiente. Fiecare c. de Îs, prezintă o limită inferioară şi una superioară, precum şi un centru de clasă egal cu media aritmetică a celor 2 limite- Noţiune utilizată şi în cercetările dc ecologie. CLASĂ DE VÎRSTĂ, grupare de indivizi ai unei populaţii în funcţie de perioada cînd s-au născut. In regnul animal, principalele c. de v. sînt stadiile: ou, juvenil, adult, senes-cent. CLASIFICAREA ECOSISTEMELOR, grupare a ecosistemelor Sn funcţie de dimensiune, substrat, origine şi stadiu de dezvoltare» După proporţia celor 3 dimensiuni, ecosistemele se subdivid în: e. tridimensionale (avînd lungimea, lăţimea şi înălţimea proporţionale, ex.: o pădure, un lac adînc etc.); e. bidimensionale (cu lungimea şi lăţimea proporţionale, dar înălţimea redusă, ex. e. de păşune); o. unidimensionale (cil o singură dimensiune evidentă; lungimea, ex.j liziera unei păduri, malul unei ape). După substrat: e. acvatice (rluri, lacuri, mări şi oceanc) şi e. terestre (păduri> cîmpii, pustiuri etc.). După origine: e. antropice (culturi agricole, ecosistemele urbane etc.); e. naturale (cele apărute pe c*le GLiEJPTpBlOZA 114 naturali fără intervenţia omului). După stadiul de dezvoltare: o, tinere {în care producţia plantelor verzi întrece con-sumul hclerotrofelor, ex. culturile agricole în prima fază, o pădure tlnără etc.); e* mature {în care producţia plantelor este cgalâ cu consumul hcterotrofelor, ex. a pădure matură); e. senescenlc (îu caro consumul heterotrofelor întrccc producţia plantelor verzi, cx. o cîmpie suprapăsunată). CLEPTOBIOZA, V, LEPTOJ1IOZA. CLIMA GRAMA, exprimare grafică simultană a variaţiilor temperaturii şi umidităţii dintr-un biotop dat. Cele mai cunoscute modele de c. sînt: Brcmer, Formazov, Bool şi Cook (fig. 6). t°C prec ipitotii (în mm } Fig. 6. Exemple dc elimagramă: A model Bremer, Bv model Formazov, C. model Bool şi Oook. CLUfAT, factor eco log ic; abiotic cu influenţă covîrşltoare asupTa dezvoltării vieţuitoarelor; reprezintă însumarea şi succesiunea factorilor meteorologici pe o perioadă îndelung gată {rmiltianuală) ce caracterizează o anumită zona de. pe suprafaţa Pămîntului. Caracteristicile climatice (tempera- 115 clema continentala.. tură, precipitaţii, nebulozitate, curenţi de aer) sînt influenţate. do repartiţia apei şi a uscatului, de relief, repartiţia radiaţiei solare, deplasarea maselor de aer. Sin. climă. V. şi MICROCLIMAT. CLI Al AT TERESTRU, climat caracteristic regiunilor de uscat de pe Temu Istoria climei se confundă cu Istoria erelor geologice; în cei 3,7 mild. ani de cînd a apărut viaţa pe suprafaţa Terre; clima nu a fost constantă. Se admite, în genera^ că In ultimul miliard de anL Păinîntul a trecut rprin 4 mari perioade glaciare, fiecare întinzîndu-se pc 200— 300 mii. ani; în era mezozoică şi terţiară au predominat condiţii subtropicale. în prezent, asistăm la desfăşurarea unor modificări climatice, care s-au petrecut şi în trecutul existenţei planetei, Acestea au o influenţă directă, adesea de proporţii catastrofale asupra biosferei. Astfel, scccta.jdin Africa din anii 1970—1972 a provocat foamete în 6 ţări însumînd o populaţie de 22 mii. dc oameni, prayocind moartea prin lipsă de alimente a 100 000 oârnenv-şi scăderea şeptelului; în America de Nord ploile căzute în varaj&nului ,1973 au provocat inundarea unor mari suprafeţe în bazinul fluviului Mississippi; în luna aug. a aceluiaşi an, un strat de zăpadă de 20 cm s~a aşternut peste lanurile de grlu din .V S,U.A, Datorită extinderii vîrtejului circumpolar şi a accentuării caracterului său ondulatoriu, meteorologii apreciază că deşerturi întregi, cum ar fi Sahara, se vor deplasa către S. Dar şi elementele biosferei au influenţă asupra factorilor climatici. Exlr defrişarea pădurilor modifică regimul precipitaţiilor. în cadrul c.t. se distinge un c. local, un -► mezoclimat, un e. regional sau —► macroclimat şi un ecocli-maţ sau microclimat. CLIMATOLOGJE, disciplină aparţinînd meteorologici, care studiază clima cu toate componentele ei: precipitaţii, temperatură, mişcarea maselor dc aer etc., precum şi repartiţia ei pe suprafaţa Terrei. Cunoaşterea particulari taţilor climatice ale unei regiuni este absolut indispensabilă cercetării ecologice; între climă şi elementele biosferei există relaţii dc interacţiune reciprocă. OJMĂ, v, CLIMAT. CLIMAX, stadiu final de evoluţie a unui ecosistem, caracterizat printr-o stabilitate relativă a componentelor sale biotice şi abiotice. Conceptul a fost introdus in ştiinţă de către botanistul englez Clements (1916). In c. există un echilibru intre biocenoză, ecosistem şi climă* biocenoza prezen-ţîud cea mai mare stabilitate, diversitate şi complexitate din succesiunea ecologică primară. Omul poate determina modificări importante asupra florei şi faunei iniţiale prin introducerea unor specii exotice care se adaptează bine la regiunea respectivă; se creează un —► disclimax. Sin. comunitate radicală, CLIMĂ CONTINENTALĂ TEMPERATĂ, clima caracterizată ;prin veri şi ierni moderate, In genere lipsite de extte- CLIMA ECUATORIALA ite me. Temperatura medie a lunii iul. este de 13—22°C, Iar a lunii celei mai reci, între —6 şi —129C. Precipitaţiile medii anuale variază între 500 şi 800 mm. C.c.t. are 4 anotimpuri, iarna fiind anotimpul în care sînt frecvente precipitaţiile sub formă de zăpadă. Acestui climat îi sint specifice pădurile de foioase în carc predomină hemicriptofitde, urmate de feneroflte, geofite, terofite, epifite şi* într-o măsură mai mică lianele. Adaptările plantelor la acest climat sînt variate* Trunchiurile arborilor sînt protejate de variaţiile sezoniere de temperatură, de un ritidom (scoarţă), Iar mugurii sînt protejaţi de solzi. Frunzele cad în anotimpurile reci (toamnă-iarnă). Ele formează In parterul pădurilor litiera care nu este degradată decît parţial de descompunători, păstrîndu-se de Ia un an la altul. Pădurile de foioase au 2 maxime ale intensităţii luminoase: primăvara şi toamna. Se întllnesc şi unele adaptări faţă de mişcarea curenţilor de aer: polenizarea (Ia stejar, alun, fag, carpcn) se face prin vint; răspîndirea fructelor aripate de asemenea (Iâ ulm» arţar, frasin, carpen). Fauna, existentă în toate asociaţiile de vegetaţie, prezintă adaptări care permit animalelor să-şi desfăşoare viaţa în toate anotimpurile; unele animale hibernează (liliecii, amfibienii, reptilele), altele migrează (berzele, rînduneiele etc.). în păduri numărul animalelor nocturn c este mult superior cdor diurne. Climatul ţării noastre, exceptînd lanţul carpatic, este continental temperat. CLIMĂ ECUATORIALĂ, climă aproape fără sezon uscat, dominată de o vară perpetuă, cu temperaturi şi precipitaţii constant crescute* Zilele şi nopţile sînt aproximativ egale în tot cursul anului. C.c. are următoarele particularităţi: temperaturi ridicate (media anuală 26°C); umiditate excesivă (85—89 %). Precipitaţiile medii anuale au valori de 2 000— 4 000 ram. Solul este inundat în cea mai mare parte a anului de apele rîuriloT învecinate. Vegetaţia caracteristică acestui climat este reprezentată de pădurea tropicală. Plantele ce o alcătuiesc prezintă numeroase adaptări faţă de factorii climatici. Astfel, tulpinile arborilor au baza lăţită, ceea ce dă plantei rezistenţă faţă de furtună- Umiditatea generală crescută determină prezenţa rădăcinilor adventive care au şi rol de fixare a plantei în sol; rădăcinile pătrund în pămînt pînă la cel mult Im. Litiera din parterul acestor păduri lipseşte, frunzele fiind descompuse foarte repede de populaţiile abundente de microorganisme de pe sol. Frunzele plantelor sînt în genere mari, lucioase, acoperite cu ceară; ele sînt caduce la 2—6 ani, ceea ce face ca pădurea ecuatorială să fie veşnic verde* Mugurii nu sînt apăraţi de solzi. Florile prezintă adesea fenomenul de —► cauliflorie. Sînt de asemenea caracteristice (datorită umidităţii considerabile) plantele epifite (alge, muşchi, ferigi, orhidee, bromeliacee etc.) şi lianele* Stratificarea pădurii, abundenţa epifitelor şi lianelor sînt cu atît mai evidente cu cit biotopul este mai umed. Elementele faunistice prezintă, de asemenea, adaptări cores- 117 CLIMA DE PUSTIU.. plinzâtoare condiţiilor b io-climatice din pădurile tropicale. Via(a animală In aceste biocenoze luxuriante se desfăşoară mai ales în coronamentul arbuştilor. In consecinţă, animalele prezintă adaptări legate de agăţat şi sărit: coadă prehensilă, degete opozabile, gheare lungi, discuri adezive, membrane inter digitale. Multe animale sînt liomocromc. Viaţa activă se desfăşoară atît ziua, cîL şi noaptea. Deoarcce nu se resimte prezenţa anotimpurilor, animalele au un ciclu biologic neîntrerupt, fără repaus şi fără migraţii sezoniere dintr-o biocenoză in alta. Vegetaţia caracteristică a pădurilor tropicale axe o fizionomie şi structură proprii; este alcătuită atît din arbori de talie relativ mică (cca 5 tn), ,cît şi din cei uriaşi de peste 60 m înălţime; arborii au rădăcini superficiale (1 m). Componenţii vegetali ai pădurilor ecuatoriale sînt distribuiţi în 4—6 straturi, respectiv 3 arbores-cente> 1 arbustiv şi 1—2 erbacee. De arbori ,şe sprijină lianele şi plantele epifite* . v CLIMĂ DE PUSTIU ECUATOUIAL, climă caldă. In carc ploile sînt rare şi neregulate, cu zilele calde de durat^egală. Ex.; clima existentă pe litoralul peruvian. Această climă favorizează o vegetaţie săracă» alcătuită atlt din plante anuale avînd durată mică de existenţă (efemere), cît şi din plante perene care duc viaţă activă numai In perioade ploioase; arborii şi arbuştii au rădăcini adînci, iar cele ierboase, ramificate. Absorbţia apei de la mari adînciml se datorează presiunii osmotice ridicate (100—160 atm.). Tulpinile multor plante de c, de p. e. au clorofilă, frunzele putînd fi dure şi mate, persistente sau caduce, transformate in ţepi etc. Plantele suculente (cactacee, euforbiacee) constituie o rezervă de apă a faunei deşertice. Animalele prezintă fie adaptări legate de posibilităţile de aprovizionare cu apă, fie protecţia organismului contra temperaturilor înalte sau de procurarea hranei; altele (ex. rozătoarele) nu consumă deloc apă» procurîndu-şi-o numai din alimente. Multe animale se adăpostesc de arşiţă in galerii subterane; de asemenea» sînt specii care vara estivează, iarna hibernează. Numeroase animale slnt bornacrome sau de culoare deschisă. Glandele su-doripare ale mamiferelor sînt reduse sau lipsesc. Hrana puţină a obligat majoritatea animalelor la poli fag ie. GUMĂ DE PUSTIU EXTRATROPJCAL, climă cu ploi foarte rare şi neregulate, avînd un regim nictemeral inegah cu ierni foarte reci şi veri călduroase. Ex.: clima din Asia Centrală. în vegetaţia caracteristică acestei clime domină rogozurUc, plantele efemere, arbuştii cu rădăcinile dezgolite de nisip, graminee şi ierburi ţepoase. Deşerturile sărăturoase adăpostesc numeroase balofite. Fauna este dominată de rozătoare; dintre rumegătoare amintim cămila cu 2 cocoaşe» antilopa cu guşă; păsările slnt reprezentate de dropii, gaiţe şi ciovllca deşerturllor; reptilele întîlnite în zonele cu e. de p.e. sînt şopîrle deşerticolc; dintre nevertebrate trăiesc aici păian- clima maritima fi a jenii karakurt ( Lafrcâectc?), cu corpul de mărimea unei alune, care atacă animale şi oameni, fiind veninoşi. V. şi CLIMA TROPICALĂ^ CLIMĂ MARITIMĂ, climă spccifică zonelor lîtbraic maH-Urne şi oceanice, caractcrizată prin umiditate atmosferică mai ridicată şi precipitaţii relativ bogate. Verile sînt reia-tiv uscate, in general răcoroase, cu nebulozitate crescută şi o perioadă secetoasă. Iernile sînt blinde. Precipitaţiile, frecvente în anotimpul rece, oscilefl'/ă intre 1 00(1 şi3 000 mm/an. Temperatura medie în ian. este de 1,1°C în regiunile nordice, 3,9°C în ccle mijlocii şi 8,3°C în zonele sudice. Pentru lunile dc vară. temperaturile luate în acecaşi ordine, au fost evaluate la: 13,7°C (aug.), 15,7°C (iul.)* în regiunile dominate dc c.m, sînt car a irt elastice pădurile dc eoni fere pluviale, cele mai dese şi luxuriante păduri de acest gen de pc Terra. Sînt alcătuite din următoarele specii arborescente: arborele hemlok (Tsuga heterophyUa), tuia (Thuja pllcata)t molidul (Picea $ilchen$is)t bradul (Afr/es grandis, A. arnăbilis* A. nobilU), arborele mamut (Sequoia semperoirens, S. gigantea). Stratul arh u st iv este constituit din dracilă (Berberis), coacăz (iubea), rododendron, afin (Vaccinium), soc, iar ccl ierbos din ferigi* muşchi. Fauna este reprezentată de cer vide (Cerous claphas), ursul brun (Ursus arc tos), vulpea nord-a meri cană s.a, Sin^ climă oceanică. V. şi CLIMĂ MEDITERANEANĂ. CLIMĂ MEDITERANEANĂ, climă caracteristică bazinului mediteranean, cii veri calde şi secetoase (temperatura medie a lunii iul. de 22*C—28"C) şi ierni blinde (temperatura medie a lunii ian. dc 5°C). cu ploi mai mult sau mai puţin abundente, 65% din totalul precipitaţiilor, Atît pădurile de c.m., cît şi tufărişurile sînt sempervirescente. Frunzele arborilor şi arbuştilor sînt xeromorfe (dure, cerate sau păroase); ramurile unor arbuşti sint spinoase. Pădurile xerofile sînt scunde, rare şi luminoase, cu stratul lemnos bine dezvoltat. Variaţia factorilor climatici se face simţită în decursul unui an de2 ori: vara în zilele aride şi iarna, în zilele mai răcoroase. Vegetaţia caracteristică este alcătuită din: stejarul de stincă (Quercus ilex), măslinul sălbatic (Olcă europaea), roşcovul; tufărişurile sînt alcătuite din • măslin sălbatic, fistic, palmierul pitic, cedru, pin ctc. Fauna este şi ea activă vara, fiind dominată de rozătoare, şopîrle; şerpi, batracieni* insecte. CLIMĂ MONTANĂ, climă caracterizată prin precipitaţii şi umiditate: atmosferică ce cresc progresiv cu altitudinea, în timp ce temperatura aerului şi a solului scade cu înălţimea. în. funcţie de variaţiile climatice, pcdologicc şi alti-tudinale, se disting următoarele etaje de vegetaţie: colinar, montan, subalpin, alpin, subnival şi nival. Datorită condiţiilor de viaţă mai puţin prielnice, numărul plantelor, şi animalelor scade progresiv spre vîrful muntelui,uncţe atinge valoarea minimă. Astfel, în Pâmir intre 3 600 şi 4 200 tn Vegetează 478 specii de plante, iar între 4 200 şi 4 800 in. 119 CLIMA SUBPOLABA numai 86 specii, în Bucegi, cel mai mare număr de specii (1 508) se găseşte în etajul montan mijlociu şi inferior (între 000 şi 1 400 m), iar cel mal mic (657) în etajul alpin (1 800— 2 505 m). Cele mai importante adaptări ale vieţuitoarelor de c.m. privesc rezistenţa lor la temperaturi scăzute, vînturi puternice, altitudine crescută etc. Plantele lemnoase situate la limita superioară a pădurilor prezintă tulpini rcpente protejate de stînci împotriva vîntului; nanism; formă de periniţă şi xeromorfisme mai ales la frunze, cu rol de reducere a transpiraţiei. Dintre bjofome predomină camef iţele şi hemicriptofitele. Aceleaşi condiţii climatice determină la animale diverse modificări: micşorarea aripilor.la .insecte, blană deasă şi ptsloasă la mamifere; unele animale de e.m. migrează la începutul iernii în regiuni cu regim climatic mai puţin aspru, altele hibernează sub stratul de zăpadă. în fauna de c.m. se întîlnesc atît vieţuitoare chionofile, c£ţ şi chiono-fobe. o ^ CLIMA OCEANICA, v. CLIMA MABTTIMA, ^ ^ CLIMĂ POLARA, climă caracterizată prin temperaturi excesiv de mici (ex, temperatura medie a lunii celei mai calde este de 0*0, iar cea mai scăzută este de —88,3DC), precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi zăpadă, vînturi violente ce pot atinge viteze de 180 km/oră. C.p. este caracteristică regiunilor: Antarctica, Arctica, ins. Oc. îngheţat de Nord. Plantele şi animalele prezintă numeroase adaptări faţă de temperaturile foarte scăzute. Astfel, se întîlnesc plante saxicole, plante pitice, plante în formă de periniţă, muşchi, licheni. Vegetaţia este discontinuă, predominînd muşchii şi lichenii; algele, diatomeele sînt singurele plante existente In insulele extremului nordic. Fauna este foarte săracă: dintre păsări trăiesc aici: raţa şi gîsca polară, chiri-ghiţa cu coadă lungă, rîndunica polară; în Antarctica — pin-: guinii; pe ţărmuri şi pe gheţari poposesc: foca, morsa, ursul polar. Fauna prezintă şi ea adaptări la frig: talia mare a mamiferelor împiedică pierderea de căldură; stratul adipos precum şi cel protector (penai, blană) sînt bine dezvoltate etc. V. şi CLIMĂ SUBPOLABA. rr.lMă SUBPOIARĂ, climă rece în care se deosebeşte un sezon cu zile şi nopţi foarte lungi, alternînd cu un sezon cu zile şi nopţi foarte scurte; temperaturile medii oscilează vara între 0°C şi —4DC. şl iarna între —9°C şi —14°C; precipitaţiile medii anuale înregistrează valori cuprinse Intre 200 şi 400 mm. C.s, este specifică tundrelor asiatice şi europene. în condiţiile c.s. plantele prezintă numeroase modificări (periniţe, arbuşti şi subarbuşti cu tulpini iirîtoare, rădăcini superficiale). Plantele cu flori înfloresc toate odată, în scurta perioadă vegetativă. Acestea sînt hemicriptofite, camefite, hechistotermc- Tundra caracteristică c.s. grupează un mozaic de formaţiuni ierboase şi arbustive scunde, deschise; vegetaţia este distribuită cel mult în 2 strate: stratul inferior, format din muşchi şi licheni, graminee, ciperacee, CumA tropicala 280 semiarbuşti cu frunze căzătoare; straiul superior., alcătuit din arbuşti cu.frunze căzătoare (mesteccni şi arini, sălcii pitice; dintre plantele ierboase vegetează aici piciorul cocoşului nordic (Ranuncuius pallasii), cercnţelul glaciar (Nooosieoersia glacialis), hreanul arctic (Cochlearia arctica) şi murul arctic (Rubăs chamaemorus), rogozuri arcticc etc. Fauna cuprinde specii şi genuri de păsări şi mamifere endemice:.boul moscat, iepurele, vulpea şi ursul polar; potîrnicbea polară, chiri-ghiţa cu coadă lungă- Ihtiofauna este dominată de peşti criofili (somonul, cicarii). Păsările au puful şi: penele mai dese- Mamiferele homeoterme au un strat adipos îngroşat; blană lungă .şi. deasă-^ CLIMA TROPICALA, climă caracterizată prin mari vari-aţii diurne de temperatură, zilele fiind'foarte călduroase; iar nopţile reci. Precipitaţiile medii anuale sînt fcub:200 mm; Este clima deşerturilor calde şi a semideşerturilor.'Astfel, ta deşerlurile tropicale în timpul zilei se înregistrează 5tl*Cy lsr noaptea 0°C, Vintui cald şi uscat are un caract4$r comtanl în aceste deserturi, unde, datorită lipsei vegetaţiei lemnoase, mătură solul nisipos, împiedicind în acest fel dezvoltarea biocenozelor- Acelaşi efect are şi fenomenul dc- ero/iune a solului, foarte frecvent*în. zonele dominate de e.t. Semideşev-turile au biocenoze deschise, cu grad rnic de acoperire {50—20 %). Diferenţele de temperatură şi umiditate au bn.ro! important in distribuţia organismelor în deserturi şi semi-deşert uri. Vegetaţia rezistă acestor condiţii de ci- prin numeroase modalităţi: scurtarea duratei de. vegetaţie la plantele anuale; terofî le (efemerele); petrecerea timpului secetos sub formă de organe; vegetative subterane (rizomi, bulbi) la, plantele perene; reducerea frunzelor sau absenţa lor, ceea ce detomină, diminuarea, pierderilor de apă pri». transpiraţie. Vegetaţia nisipurilor şi a dunelor este alcătuită din plante rezistente la dezgolirile produse de vînt, cit şi la invaziile nisipurilor mişcătoare (ex, gr amin eu] Arlvttda pnngens are rădăcini orizontale lungi de 25 m)- în terenurile situate In depresiuni cu umiditate permanentă se dezvoltă fitoeenoze de oază. Fauna este, de asemenea, 'adaptată vieţii în zonele calde, aride,: nisipoase^ Se Întîlnesc: numeroase reptile, păsări, mamifere rozătoare şi rumegătoare. Dintre rozătoare: şoarecele alergător de nisip (Jaculus jaculusj, şoarccclc săritor (Pedeles caffer) din Africa de Sud, Păs&c i adaptate c.ţ. slnt: dropia gulerată (011$ unduia), găinuşa de pustiu (Pterocles or lenta Ite), boit arul alb (Neophron pere-, nopterus). Reptilele prezintă şi de variate adaptări faţă de substratul nisipos: degete lăţite şi adezive unite parţial, culori protectoare etc/ EX-: şopîrla, de deşert (Scincus of ţi-dnalis), care se afundă uşor in substrat; şarpele alergător de nisip (Psammophls); şarpele de nîsip (Enjx); broasca ţes-, toasă de deşert (Testudo snlcata). -Mamiferele, au ..şi de ninue-roase mijloace de rezistenţă faţă de lipsa apei şi temperaturile crescute şi oscilante: cămilele (Canwltis), antilopa . (Oryx, 121 CLOROZA Btibalis), beau apă la intervale destul de mari, se mulţumesc chiar numai cu hrană uscată (antilopa Addax) sau nu beau deloc apă {unele rozătoare). CLINĂ, variaţie, mai mult sau mai puţin gradată şl continuă, a imui caracter morfologic, fiziologic sau etologîc al unei specii de la o extremitate la alta a —► arealului său geografic. Termen introdus de J. Huxley (1963), O variaţie morfologică. interesantă este aceea a răsucirii spre dreapta (dextră) şi spre stînga (senestră) a cochiliei în cadrul unor aceloraşi specii aparţini ud gasteropodului terestru pulmonat Alopia; formele dextre şi seneştre ocupă locuri diferite în arealul geografic. CLOCIRE, formă particulară de incubaţie caracteristică majorităţii speciilor de păsări. Acest cbmporââ{iîentr legat de reproducere asigură, după fecundare, dezvoltarea embrionului în interiorul oului. C. reprezintă stsfdiul'ăe menţinere a oului la o temperatură ridicata, de obiceî apropiată de cea a corpului păsării. Femela, cel mai adesea fie singură, fie schimb înd periodic locul cu masculul, acoperă cu corpul —> ponta un număr oarecare de zile, care diferă.după specie. Ex.: la colibri e. este de 11—12 zile; la păsările'cîntătoare —15—18 zile; la lebădă — 6 săptămlni; la struţ—6—8 săptămîni. La sfîrşitul perioadei de c. are loc ieşirea din ou a puilor (-*■ ecloziune.). GLONĂ, totalitatea indivizilor obţinuţi prin multiplicare asexuată dintr-un ascendent unic. tn interiorul unei c. toţi indivizii posedă acelaşi patrimoniu ereditar. Ex.: plantele înmulţite prin butaşi, marcotaj, stoloni; descendenţa par-tenogenetică a unei singure dafuii, CLOREIA (Chlorella oulgaris)t algă uniceiulară cu randament fotosintetic foarte mare, a cărei compoziţie chimică bogată în aminoacizi şi vitamine o face utilizabilă în Industria alimentară. C* sintetizează 5—20 g/zi materie organică uscată la ma de cultură. Din substanţa uscată de e. 50% reprezintă proteinele» care conţin 10 tipuri de aminoacizi indispensabili; 35% glucide; 5% lipide; de asemenea, nu* meroase vitamine şi numai cîteva procente celuloză. îu Japonia, S.U,A,> Olanda, Cehoslovacia cultura algei c. In staţii pilot a luat o mare amploare. CLOROZĂ, proces de îngălbcnire totală sau parţială a organelor verzi ale plantelor datorită intervenţiei unor agenţi fizici, chimici şi biologici, care duc ia diminuarea sau pierderea cloroîilei. Astfel, c. poate fi cauzată de: variaţiile sezoniere ale unor principali factori de mediu: lumină, temperatură, umiditate; lipsa unor elemente chimice din sol (cx. a Fe); acţiunea unor agenţi fitopatogeni (virusuri, bacterii, ciuperci); prezenţa in atmosferă a unor substanţe toxice, poluante, în funcţie de intensitatea c.t producţia de biomasă a unei fitocenoze scade considerabil. V. şi FITO-PATOLOGIE. I — Dicţionar de ecologie CLUDFOREST 122 CLUDFOKEST, v, PĂDURE UMBROFILĂ TEMPERATĂ. COABITARE, popularea aceluiaşi liabitat de câtrc 2 sau mai multe specii. Ex,j in Del la Dunării se pot întîlni laolaltă cuiburi de cormorani, egrete, stîrci galbeni; pe malul lacurilor Araku (U.R.S.S.) sînt foarte frecvente e, indivizilor dc ciovică de mare (Glareolapraticola) şi ciocîntora (Recurvlrostra auosetla). C, reprezintă o formă de supravfe* ţuirc a unor specii în condiţii nou create (de pildă, loc insuficient de cuibărire). COACŢII, v. RELAŢII EVTERSPECIFICE. COCCIDIOFAGĂ (despre specii), care se hrăneşte cu. păduchi ţestoşi (Aspidiotuspernictosas). Ex.: unele coccinelide, cum ar fi Chilocorns bipuslulatm, pot fi utilizate în combaterea biologică a păduchilor ţestoşi. COCCIDIOZĂ, boală parazitară a păsărilor, mamiferelor şi omului, cauzată de parazitarea intracelulară a cpitcliului intestinal de către un sporozoar unicelular din cl. Coccidia. Cele mai frecvente îmbolnăviri sînt date de speciile gen, Etmerla. COCHILIOFAGĂ (despre specii animale), care se hrăneşte cu cochilii de moluşte. Ex,: o specie de gaie (Roslrhamus sociabilts plumblus), avînd un areaJi restrîns într-o regiune din Florida, se hrăneşte numai cu melcul Pomatia caliginosa; în M. Neagră gasteropodul Rhapana distruge bancurile de midii, perturb înd lanţurile trofice. Corvidele, gal in idei c pot fi considerate e. deoarece se^ hrănesc şi cil melci. COCOŞUL DE MESTEACĂN (Lyrums tetrix), pasăre ocrotită, din fam, Tetraonidae, de dimensiuni ale corpului cuprinse între 50 şi 75 cm. C. ct î3 N UGG; Trp U C A G cuu cuc CUA CUG Leu CCU CCC CCA CCG Pro CAU CAC CAA CAG }IIls j-Glu CGU CGC CGA CGG U Ai-g G AUU 1 Acu AUC | II e aCC A aua J aca AUG Mct(/)ACG Tlir AAU AAC ► Asn AGU AGC ^ llvs AAG J ys . Ser U aSg !Ar4 GUU ] GCU GUC I nrr G GUA Val g<£ GUG GCG Ala GAU 1 CGU GAC f Asp GGC GAA 1 GGA GAG / Glu GGG Cly U = u racii; C — citozină; A “ adenină; G = guaniuă; Phc = ferii! alanlntl; I.eu =• Icucină; II e = izoleucinfl; Met — metionină; Val = valină; Ser — scrină; Pr^ = prolină; Thr = treonină; Ala = alauină; Tyr = tirozJnâ; His — histidîna; Glu = glutamiiia; Asji “ asparagina; Lys = lizină; Asp — acid aspartic; Glu = acid glutamic; Cys — cisteină; Typ = triptofan; Arg = argîninil; Ser — scrinâ; Gly = glicină ; ferm ~ codoni terminatori care nu spccifica aminoacizi, dar marchează terminarea sintezei landului poli' peptidfc- COD GENETIC 134 receptor. In natură şi societate există mai multe sisteme informaţionale care utilizează diferite c. Astfel, sistemele cibernetice recepţionează, prelucrează. acumulează şi transmit informatic prin operaţiile de codificare şi decodificare a semnalelor (undo sonore şi electromagnetice, radiaţii luminoase etc.)* Sistemele biologice» care d.p.d.v. fizic funcţionează ea sisteme cibernctice, foloscsc de asemenea mesaje codificate. Variaţiile condiţiilor de mediu (lumină, temperatură, umiditate, pH etc.) sînt percepute de organisme ca semnale codificate prin care acestea slnt informate contimm asupra stării mediului de viaţă, ccca ce determină reacţiile lor adecvate şî integrarea la noile condiţii. La nivelul organismelor care alcătuiesc sisteme biologice—> informaţia ereditară este transmisă prin —► codul genetic, COD GENETIC, totalitatea tripletelor de ribonucleoţide (codoni) care corespund la cei 20 aminoacizi codonici universali, aceiaşi la toate vieţuitoarele. Secvenţele de codoni din diferitele molecule dc ARNm constituie mesajul genetic. Datorită semnificaţiei informaţionale a c.g, secvenţele nudeotidice din—> gene, prin relaţia ADN ARN —v proteină, determină sinteza de proteine specifice. C.g. cslc repre entat în literatură prin dicţionarul de codoni în care se redau cotlon îi şi corespondenţele lor aminoacidice (v, tabelul 2). Din cei 64 codoni diferiţi, 61 corespund la amiuo-acizi, 3 codoni neavînd corespondenţe aminoacidice. V. şi INFORMAŢIE GESTICĂ. CODRUL SECULAR SLĂTIOARA — 1*LAIUL TODI-RE5CU, rezervaţie mixtă (854,30 ha) din jud. Suceava, care păstrează ca martor vegetaţia lemnoasă virgină ce acoperea cu secole în urmă cea mai mare parte a munţilor din N Moldovei. Este situată pe versantul estic al culmci Todi-rescuiui, un pinten sudic al masivului Rarău. Componenta arboretelor variază cu expoziţia şi altitudinea. Brădelele abundă în partea inferioară şi pe versantele însorite, în timp ce molidişurile populează părţile superioare şi coastele umbrite. O plantă rară este tulichiua (Dapluie cneorum), in alte părţi in curs de dispariţie. Codrul sccular Slătiosn*a este una dintre cele mai vechi rezervaţii din ţară (f. 1938), foarte importantă prin varietatea vegetaţiei ?i monumentalitatea unor arbori (molizi, brazi), cu diametrul de peste 1 m şi înălţimea ptnă la 50 m. COEFICIEIVT DE ACTIVITATE, raportul dintre numărul de ore în care animalul se află in mişcare (M) şi numărul de ore de repaus (R) dintr-un ciclu de 24 ore, C. de a,= =M/R. Aplicarea acestui indice a fost propusă dc biologul polonez Szymansky încă din anul 1914. Determinarea c. de a. permite studierea, in cadrul bioritmologici, a periodi- 125 COEFICIENT HIGROMETRIC cltăţii activităţii animalelor. După valoarea e. do aft animalele se împart In 2 mari grupe: cu predominanţa repausului (e. de a. < 1) şi cu predominanţa activităţii (c. de a.> >1). Ex, e. de a. la canar = 1,59; Ia melc = 0,75, ; COEFICIENT DE CORELAŢIE, floare statistică ce indică gradul dc dependenţă dintre 2 mărimi. Se calculează conform relaţiei; în care n—numărul io Lai dc valori: Xi= variabil^ independentă; iji~ variabila dependentă. Cînd se lucrează cu^alo-rilc logaritmate ale variabilelor (Xi, yţ), relaţia de calbul se păstrează ca formă Înlocuind numai pe xj.cu log xt şi respectiv y* cu log yC. do c. are valorile cuprinse In intervalul —1 şi +1. Cînd valorile c. de c. sint apropiate de ±1 îuseamuă ca există un grad foarte marc de corela ţie între cele 2 variabile (xî, j/*). Dacă c. de e. are valoarea cuprinsă sub —0,5 sau sub +0,5 corelaţia nu este luată în consideraţie. C. de c. se aplică în ccrcetările 'privind variabili-talea morfologică a indivizilor in populaţie. Ex., cercetarca variaţiei dimensiunilor cochiliei gasteropodului pnlmonat terestru Cepaca (respectiv înălţimea şi diametrul). COEFICIENT DE CREŞTERE NUMERICA, valoarea diferenţei dintre natalitate (n) şi mortalitate (m) înregistrată într-o populaţie pc unitatea de timp. Considerind q=n—m, în funcţie de raporturile dintre ele, situaţia numerică a populaţiei va fi următoarea: 1. n > m — populaţia este în creştere; 2. n < m — populaţia este în declin numeric; 3. m — populaţia este staţionară. Variaţiile sînt condiţionate de factorii ecologici ai liabitat ului respectiv: climă» hrană, raportul pradă/prădător, sex-ratio ctc. V. şi PARA-3IETRII BIOSTATISTIC1 AI DINAMICII POPULAŢIEI. COEFICIENT DE DESCOMPUNERE ORGANICĂ (K)t coeficient ce exprimă viteza schimburilor energetice şi chimice dintre biocenoză şi biotopul unui ecosistem. H. Jeuny propune următorul c. de d.o.: K%—AjA+L* unde A — cantitatea de substanţă organică cc revine anual în sol şi L = litiera permanentă. Se exprimă în g/m2. Un c. dc d.o. mare semnifica o biocenoză activă, bogată în indivizi, care poate influenţa biotopul printr-un metabolism activ. COEFICIENT HIGROMETRIC, valoare a precipitaţiilor npcesare existenţei şi înmuierii unei specii în anumite scc- COEFICIENT DE MAL m toare ale arealului său, într-o anumită perioadă dc timp (de obicei, multianuală). Se calculcază cu relaţia: P/ET, a—d'k, în care P = totalul precipitaţiilor din perioada dată (sezon, an); ET = energia calorică totală din perioada dată; a şi k = temperatura cTitică minimă pentru diferite stadii de dezvoltare a speciei cercetate. C. h. are aplicaţii multiple în agricultură, fior icul tură, legumicultură (in cimp şi seră), în cercctările privind cerinţele ecologice ale plantelor. COEFICIENT DE MAL, raportul dintre lungimea malului unei ape şî mărimea suprafeţei ei. Dintre 2 lacuri sau bălţi cu aceeaşi suprafaţă, cel mai favorabil o. de m. îl are apa la care malul este mai articulat, mal sinuos, prezentînd mai multe intrînduri şi ieşituri fgolfuleţe, istmuri). Determinarea e. de in. permite aprecierea productivităţii biologice a apei respective. Dat fiind că sinuozităţile malului creează condiţii favorabile dezvoltării unui număr mare de organisme, cu cît e. do m. este mai mare, cu atît şi producţia apei este mai ridicată. COEFICIENT DE IMIGRARE, raportul numeric dintre indivizii nnci populaţii dintr-un anumit habitat şi cei veniţi dîn alte habitate învecinate. Imigrarea de noi indivizi într-o populaţie este posibilă numai dacă noii veniţi găsesc condiţii suficiente dc hrană şi spaţiu. Ex., introducerea de noi indivizi într-o populaţie de melc de livadă (Hclîx po-matia) a dus la eliminarea noilor veniţi datorită faptului că aceştia nu au reuşit să-şi găsească în habitatul dat locuri de adăpost (Lomnicki, 1964). COEFICIENT DE INFESTAliE, valoare a raportului dintre densitatea unei populaţii şî numărul critic al unui dăunător. Determinarea c. de i. permite stabilirea gradului de infestare, precum şi a mijloacelor de combatere a dăunătorului, îi urgenţei aplicării lor. V. şi COMBATERE CHIMICĂ» COMBATERE INTEGRATĂ. COEFICIENT DE MORTALITATE PE VÎHSTE, raportul dintre numărul de indivizi decedaţi la o anumită vîrstă într-o populaţie şi numărul indivizilor care nu au atins acea vîrstă. Cunoaşterea c. do m. pe v. arc aplicabilitate pentru determinarea structurii şi dinamicii populaţiilor, pentru aprecierea mărimii lor în viitor etc. COEFICIENT DE SUPRAVIEŢUIRE, proporţia indivizi^ lor dintr-o populaţie ajunşi la faza de reproducere din totalul celor existenţi* La formele primitive de viaţă (bacterii, plante şi animale monocelulare) acest coeficient este foarte inie, de ordinul 0,000001 %- La speciile evoluate c, do s. este mult mai mare. ajungînd }a 10—30%. COEFICIENT PLUVIOTEKWIC, raport care indică valorile termice şi higrice dintr-o localitate dată calculate conform formulei: —P , în care P^cantitatea de precipitaţii —77Ia 127 COLABORARE anuale dintr-o localitate, M8=temperatura Urnii celei mai calde şi mg “temperatura lunii celei mai reci, C. p, are valoarea 100 la Paris, 140 în unele puncte ale litoralului mediteranean francez etc. Cunoaşterea c. p. este de mare importantă în cercetările ccologice fiind cunoscut că fiecare specie sc dezvoltă la anumite valori termice şi higrice. in cazul dezvoltării unor prădători şi paraziţi e. p. este un element util în elaborarea de prognoze fitosanitare, iar in cazul aclimatizării unei noi specii c.p. indică (cunoscînd e.p, din locul de origine şi cel din noul areal) dacă acest lucru este posibil. COHORTĂ, grupare de indivizi în cadrul unei populaţii, care prezintă o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană, dar nu au obligatoriu aceeaşi vîrştă. Ex.: toate cervidele dintr-o populaţie care se reproduc într-un anumit an, toate păsările dintr-o populaţie care cuibăresc în acelaşi an sau toate femelele de iepuri care nasc în aceţaşi sezon. COINCIDENŢĂ, sincronizare a apariţiei şi dezvbltăi^i a 2 specii ce se in ter condiţionează reciproc. Ex.; c. dintre perioada de Înflorire a plantelor entomofile şi cea de apariţie a in sec t dor polen izatoare; c. dintre dezvoltarea^ unei gazde şi a parazitului său (ex.: apariţia viespilor calcidide din gen. Tanffarsus numai în perioada dezvoltării gazdelor sale: diverse musculiţe din gen. Dasyneura ctc.). C. reprezintă o formă o relaţiilor in ter specifice (interpopulaţionalc) bilateral pozitive sau bilateral negative. C. este un fenomen biologic cu rol In proccsul de înmulţire şi perpetuare a speciilor animale şi vegetale. COLABORARE, participare a mai multor indivizi, apar-ţinînd aceleiaşi populaţii, la realizarea unei activităţi comune. C. se întilncşte la om şi Ia alte grupe de animale: moluşte, batracieni, reptile, păsări, mamifere. Cel mai înalt grad de c. sc întîlncştc Ia insectele sociale {albine, furnici, termite); interesante stnt cuiburile termitelor războinice» de 6 in înălţime şi 15—20 m diametrul bazei, lucrare la construirea căreia colaborează cca 1 mii. de lucrătoare dintr-o colonie, C. poate sluji speciei şi la procurarea hranei, ex. Ia pelicani. O formă foarte complexă de e. o manifestă populaţiile de castori, care sesizlnd foarte uşor schimbările nivelului apei îşi construiesc diguri din trunchiuri de lemn pentru a împiedica scurgerea apei din locul respectiv; cînd nivelul apei creşte, ei desfac digurile. în natură se cunosc şi alte acţiuni dc c. menite sâ optimizeze mediul in interesul populaţiei. Ex., la albine are Ioc o mişcare intensă a aripilor, pentru menţinerea unei temperaturi constantc în stup. Reptilele, rozătoarele se adună în grupuri folosind un adăpost comun şi crcînd astfel un microclimat favorabil supravieţuirii indivizilor din populaţie. La lilieci (Cliiroptere), datorită condiţiilor particularc în care trăiesc, s-a dezvoltat un comportament specific, unic în lumea mamiferelor: după virsta de COLMATARE 128 2 luni, puii sînt alăptaşi şi îngrijiţi în comun de către toate femelele din colonie. COLMATARE, proces de depunere a materialului transportat de ape, avînd ca rezultat ridicarea treptată a nivelulu i terenului, a fundului unui bazin sau a unei porţiuni dintr-o albie. Cînd procesul de c. este foarte intens, poate avea Toc o succesiune ecologică a ecosistemelor respective* Ex.* transformarea unei bălţi într-un cimp aluvionar, cu schimbarea radicală a biocenozelor în funcţie de biotop. Animalele acvatice dispar, locul Iot fiind luat de vieţuitoare terestre, mai mult sau mai puţin hidrofile. COLONIE DE ANIMALE, grupare permanentă sau temporară a indivizilor unei populaţii mobile sau sedentare. Reprezintă o treaptă: superioară a agregării. Ex.: o colonie de albine, de foci, de pelicani, de briozoare. Gruparea populaţiilor in e> este o adaptare în avantajul supravieţuirii speciei; c. de a. oferă condiţii optime pentru reproducere (prin asigurarea unui teritoriu) şi apărarea împotriva duşmanilor; prin constituirea e. de a. se creează un microclimat şi un nivel de metabolism favorabile proceselor de reproducere. Sin. zoamm. COLORAŢIE CRIPTICĂ, v. COLORAŢIE HOJfOCROMĂ. COLORAŢIE DE AVERTIZARE, colorit viu, vizibil de la distanţă, întîlnit la unde animale care posedă sau nu mijloace dc apărare şi care se aseamănă cu specii cc prezintă diverse mijloace dc atac. C. de a. poate fi aposeinatică şi alosematică. C. de o. aposematică, constă în faptul că un animal viu colorat ce prezintă mijloace de apărare se aseamănă la colorit cu altul din specii diferite care, de asemenea, are mijloace de apărare. Ex.: viespile (Vcspa), albinele (Âpis)t bondarii (Bombus, Agrobombus), buburuzele (CoccineUa 2, 7, 14 — punctata)t salamandrele (Salamandra) etc. C. de a. aloscmaticâ se întilneşte la animalele lipsite de mijloacc de apărare, daT care se aseamănă cu unele cc prezintă astfel de mijloace- Ex.; muştele din fam. Syrphldae au coloraţie ase-mănătoare cu a bondarilor, viespilor sau albinelor. La păsări se consideră c. de a. a. asemănarea dintre cuc (Cuculus canorns) şi şoim (Accipîtcr nisvs). C. de a. permite mai ales animaldoT lipsite de apărare să scape neobservate dc duşmani, însă această adaptare are numai un caracter rdativ şi nu absolut. Sin. coloraţie joexiîară, COLORAŢIE HOMOCROMA, coloraţie specifică unor animale, careî ţc permite să fie invizibile pe culoarea de fond a substratului de viaţă. C. li. poate fi permanentă şi uniformă său schimbătoare. Ex, de c. h. permanentă: culoarea albă a animalelor polare (iepuri, vulpi, păsări); culoarea asemănătoare cu a nisipului a animalelor din deşert; culoarea verde a numeroase animale care trăiesc în pădurile tropicale. Mecanismul biochimic şi fiziologic al produccrii c. h. este foarte diferit: ex. culoarea verde a omizilor este datorată imui derivat al clorofilei, ingerat din plante» care nu se COMBATERE BIOLOGICA descompune la lumină; la unele mamifere, ex, la leneş (Bra-dijpus tridactijlvs) culoarea verde este rezultatul simbiozei cu o algă protococală al cărei loc de viaţă îl constiUuc blana animalului; culoarea albă este rezultatul lipsei de pigment* C, li, schimbătoare sc manifestă prin modificarea în diferite condicii a coloritului dc protecţie. Aceasta poate fi sezonieră (cx* la leming, nevăstuică, hermină care iarna îşi modifică coloritul în alb) sau ocazionala (ex. la moluştele cefalopode, cameleon, unii jieşti—Cambii la etc.). Schimbarea culorii în cazurile menţionate se datoreşte unor mecanismc nervoase, umorale san ncuroumorale. Sin. coloraţie criptică,, homocro-mic. V. şi MIMETISM. COLORAŢIE SINAPOSEMATICĂ, v. MIMETISM MOL-LEMAiV. COLORAŢIE VEXILARĂ, v. COLOIIAŢIE DE AVERTIZAM:. COMBATERE, totalitatea măsurilor ce se aplică pentru prevenirea sau distrugerea dăunătorilor şi parazf£ilor dintr-o cultură agricolă. Ex., c. organismelor fitopatogene (virusuri, bacterii, ciuperci etc,), precum şi a animalelor dăuriătoare plantelor agricolc (viermi, insecte, rozătoare e^c.). D.p.d.v. ecologic, dăunătorii plantelor, a Ut din regnul vegetal, cît şi din cel animal, pot fi paraziţi şi consumatori primari. După mijloacele utilizate, c. poate fi: chimică (atunci cînd se folosesc substanţe chimice), biologica (întrebuinţarea unor prădători sau agenţi patogeni ai dăunătorilor) şi integrată (care combină elementele primelor 2 tipuri de c., prccum şi ale altor metode). 'V. şi COMBATERE CHIMICĂ, COMBATERE BIOLOGICĂ, COMBATERE INTEGRATĂ, FITOPATOLOGIE. COMBATERE ARMONIOASĂ, v. COMBATERE INTEGRATĂ. COMBATERE BIOLOGICĂ, metodă de distrugere a speciilor dăunătoare economiei umane prin utilizarea prădătorilor şi paraziţilor lor naturali sau a unor produse de natură biologică. Această metodă a fost aplicată de mulţi ani în diferite regiuni ale globului, Ex,, încă din anul 1881 * tn Statele Unite ale Americli a fost aclimatizat himenopterul parazit Apanteles glomcratus, pentru c. b. a unui dăunător al verzei; coccinelidul Rodolida cardinalis, originar din Australia, distruge omida portocalelor (Icerya purchasi); bacteria Bacillus (harlngicnsis este toxică pentru majoritatea insectelor dăunătoare. în ţara noastră au fost crescuţi în laborator şi lansaţi în livezi paraziţi ai păduchelui de San Jos6 (Aphelinus mall) şi ai păianjenului roşu (Phijtosclulus riegell). S-au obţinut, de asemenea, produse biologice, ca Bacillus thuringîensis (împotriva larvelor fluturilor din gen. Ihjponomeula) şi atractivi sexuali. Aceste ultime produse sint substanţe sintetice care folosesc drept momeală capcane destinate să atragă masculii fluturelui Carpocapsa pomonella. Prin c» b. se urmăreşte evitarea perturbării echilibrului ecologic din natură, foarte COMBATERE CHIMICĂ 130 mult afectat de folosirea exagerată a pesticîdelor. Sin. luptă biologică. COMBATERE CHIMICĂ, acţiune organizată, de largă amploare, de distrugere a populaţiilor de dăunători şi para-ziţi ai plantelor de cultură cu ajutorul unor substanţe dhimice, cum sîntî DDT, HCH, arseniatul de plumb, ecatoxul, para-tionul etc. în condiţiile în care, paralel cu creşterea numerică a populaţiei mondiale, se impune creşterea cantităţii de hrană, este necesară prevenirea pierderilor cauzate dc paraziţii şi dăunătorii plantelor de cultură care distrug anual cca 1 /3 din recoltele agricole. C. c, este foarte eficientă. H.H. Cramer (1967) susţine că fără pcsticide, cui tur Oe de .bumbac şi sfeclă de zahăr ar scădeja cu 30% pînă Ia pierderea totală a recoltei. Culturile de orez din India, ca şi cele de cafea din Brazilia, ar suferi mări daune în lipsa pesticidelor. Dar aceste substanţe reprezintă totodată poluanţi periculoşi ai biosferei. Astfel, DDT-ul a pătruns in Oceanul Planetar, afectînd fitoplanctonul prin inhibarea Jotosintezei. Numeroase pesticide se acumulează in sol, pâtrunzînd şi In stratele apei freatice. Avifauna suferă şi ea prin consumul seminţelor de gramin ce tratate. Ac [iunea de frînare a înmulţirii dăunătorilor plantelor agricole prezintă o importanţă economică deosebită. V. şi CHIMIZAREA AGRICULTURII. COMBATERE COMPLEMENTARĂ, v. COMBATERE IN-TKGRATĂ. COMBATERE INTEGRATĂ, ansamblu de mijloace şi metode (fizice, chimice şi biologice) folosite pentru distrugerea dăunătorilor agricoli, C. 1. cuprinde 3 categorii dc mijloace şi metode: 1) mtjtoace dc integralitate, care cuprind produsele chimice (netoxice şi selective) şi mijloacc biologice (biopreparate, zoofagi, —► autocidie etc,); 2) mijloace aditive, care cuprind procedeele fizico-mecanice, agrotehnice etc., aplicabile împreună cu cele din categoria precedentă fără a impune modificarea acestora; 3) metodele prognozei şi avertizării, care au rolul de a stabili prognoza apariţiei dăunătorilor şi zoofa-gilor şl dea aplica tratamente integrate care să aibă efect nociv asupra speciilor dăunătoare şi efect de ocrotire a celor folositoare. Substanţele chimice frecvent întrebuinţate în c. I. sînt: ryania, isolanul, anabasina, nicotină, piretrina ş«a.; dintre componentele biologice ale c.L mai frecvent utilizate sînt zoofagii, precum şi virusuri şi diverse microorganisme cu însuşiri insecticide. C.L are la bază cunoaşterea condiţiilor ccologice ale agroecosistemelor. Prin prognoză se făce analiza componentelor biocenozei, a densităţii organismelor, avindu-se în vedere păstrarea echilibrului natural, Sin* combatere armonioasă, combatere complementară, luptă integrată. V. şi COMBATERE BIOLOGICĂ. COMENSALISM, v, RELAŢII UNILATERAL NEUTRE ŞI UNILATERAL TOZITIVE. 131 COMPETIŢIE COMISIA BALENIERĂ INTERNAŢIONALĂ, organizare internaţională înfiinţată în anul 1946, cu rolul de a reglementa vînătoarea, în scopul salvării de la distrugere a marilor mamifere cetacee. S-a stabilit că 2 dintre cele 4 specii de balene (balena albastră — Balenoptera phtjsaîis şi megap-tera — JB. borealis) sînt expuse exterminării apropiate avînd nevoie de protecţie totală. Se apreciază, după statisticile oficiale, că între anii 1909 şi 1947 au fost vînate peste 1 300 000 balene, în prezent vînarea balenelor se poate face numai eu aprobarea C.b.L, astfel îneît efectivul balenelor să se poată păstra şi reface* COMiSIUNEA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, comisie înfiinţată în anul 1930 în cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, cu scopul .dc a ocroti monumentele naturii din România♦ în anul 1950 această comisiune se transformă în Coim'sia Monumentelor Naturii (C.H,N.) care fiinţează în cadrul Academiei RÎŞ.R,, fiind sprijinită şi dc alte organe de stat- C.M.N. activează în întreaga ţară şi prin intermediul subcomisiilor sa lei Gluj-N&poca (f, 1933), Craiova (f. 1936), Iaşi o bacterie, o ciupercă, un protozoar. 183 comportament Ex., bacteriile din grupul ricketlsiilor formează c.x. cu celulele parazitate ale căpuşelor (Ixodes). V* şi PARAZITISM. COMPLEXUL CARSTIC SCĂRIŞOARA, ansamblu de elemente carstice situate în inima Muncilor Apuseni, pe un plătou la 1200 m alt. deasupra versantului sting al văii Gîrda Seacă, afluent al Arieşului Mare. C.e.S. este format dintr-un aven cu pereţii aproape verticali. In fundul avenului se deschide o vastă cavernă, în mijlocul căreia se află un bloc dc gheaţă de 40—45 000 m3. Acest bloc de gheaţă, de 18—20 m grosime, împarte peştera In mai multe săli, mai mult sau mai puţin separate între ele, situate la adîncimi diferite iii flancurile abrupte ale masivului de gheaţă. Analiza polinica a siţra-tclor de gheaţa a permis determinarea vîrstei marelui bloc de gheaţă din mijlocul peşterii, a cărei depunerea început^cu 3 000 de ani în urmă. îu timpul verii, sub influenţa blocului de gheaţă din peşteră, jumătatea inferioară, a avenului este ocupată de mase dc aer rece, iar porţiune^ superioară, de aerul de climat temperat de la suprafaţă. Linia de demarcaţie dintre aerul cald şi cel rece este marcată de un bilu galbfcn de cujdă (Doromcum colunwac), care găseşte aici condiţii optime de dezvoltare. Pentru formaţiunile sale unice de gheaţă şi calcar şi pentru interesul ştiinţific şi turistic, C.e.S. este cea mai reprezentativă peşteră monument al naturii din România. Tot din C.e.S. face parte şi peştera POJARUL POLIŢEI, situată în Imediata vecinătate a Gheţarului de Ia Scărişoara. Bogăţia de forme şi structuri, risipite în cele mai ascunse colţuri, constituie o adevărată comoară naturală oferind în acelaşi timp un spectacol fermccător oricărui iubitor al naturii. în diferite părţi ale peşterii se remarcă o mare diversitate de formaţiuni. Galeria numită a „struguriior" este dominată de concreţiuni calcaroase străvezii ca dc chihlimbar, asemănătoare unor ciorchini pîrguiţi. îutr-o altă sală prioritatea aparţine agregatelor de cristale excenlricc, ce formează adevărate ghirlande transparente» în care sc disting monocristale grupate în forma unor adevărate candelabre, în ansamblul ei această peşteră este un adevărat muzeu de di verse forme cristalizate de carbonat de calciu de maTc importanţă pentru studiile de cristalografie, în special pentru cele privind geneza formelor excentrice şi aberante. Pentru acest motiv, P.P. este declarată rezervaţie ştiinţifică monument al naturii şi accesul în perimetrul ei este admis numai cercetătorilor de specialitate. COMPORTAMENT, ansamblul reacţiilor complexe ale unui organism faţă de acţiunea condiţiilor de mediu, care are drept rezultat menţinerea unui echilibru între âcesla şi mediul său de viaţă. C. cmfmaZ reprezintă o întrepătrundere între reacţiile înnăscute şi cele dobîndite în timpul vieţii. C. individual este subsumat speciei din care organismul face parte, fiind întotdeauna adaptativ şi util speciei rcspective. C. caracterizează animalele în toate situaţiile de viaţă, indiferent pe ce treaptă de evoluţie se află; în procesul de reprodu- COMPORTAMeJnI? De ÎMlTAHE m cere, de alegere a partenerului de cuplu, de apărare a teritoriului, a pontei, a cuibului sau a progeniturii, de procurare a brânci sau apei, de luptă împotriva prădătorilor, în procesul de migraţie ctc. C. este cu <îtit mai complex, cu cit specia din care fac parte indivizii respectivi se află pe o treaptă mai înaltă de evoluţie. C. este un factor ecologic important în reglarea structurii şi dinamicii populaţiilor de animale, contribuind la supravieţuirea speciilor. COMPORTAMENT DE IMITARE, formă rudimentară de imitare a unor manifestări de către animale. Ex., o pasăre sătulă plasată într-o comunitate de păsări de aceeaşi specie care tocmai sînt pe cale de a se hrăni va începe imediat să ciugulească. Sin. comportament de moltpsiret efect de grup, influenţă psihologică matuală. COMPORTAMENT DE MOUPSIRE, v. COMPORTAMENT DE IMITARE, COMPORTAMENT FONIC, modalitate de comunicare sonoră intra- şi interspecifică, avînd un rol Important în integrarea organismului în mediul de viaţă- Capacitatea de a emite sunete poate fi întîlnită la cele mai diferite spccii de nevertebrate (moluşte, echinoderme, insecte) şi vertebrate (peşti, batracieni, reptile şl mamifere). C.f. sc manifestă atît prin emiterea semnalelor sonore, cît şi prin perceperea şi prelucrarea acestora, avînd consecinţe importante în viaţa populaţiilor de animale. Astfel, cintecul nupţial al masculului la păsări atrage femela ; sunetele emise de prădători (leu, tigru, lup) determină fuga pradei; alteori emisiunile sonore au rol de avertizare: ex. gaiţa (Garrulus glandarlus), coţofana (Pica pica)t sturzul (Turdus sp.) emit sunete de alarmă care indică apropierea unui duşman prezumptiv. C. X presupune şi declanşarea unor reacţii legate dc experienţa individuală, adăugate unor reacţii comportamentale înnăscute stabile. Cunoaşterea c.f. al animalelor are o importanţă ştiinţifică şî practică multilaterală; c.f. este parte integrantă din comportamentul general, care constituie obiectul de studiu al ctolo-giei. D.p.d.v. practic, pe baza cunoaşterii c.f* se realizează metode de protecţie a culturilor prin folosirea de semnale sonore înregistrate şi apoi redate de un emiţător. Metode similare sînt aplicate pentru îndepărtarea păsărilor de pe aeroporturi şi traseele de zbor, fiind cunoscut marele număr de accidente de aviaţie declanşate de păsări. V. şi DIOACUS-TICÂ. COMPORTAMENT TERITORIAL, comportament de apărare a teritoriului propriu care serveşte pentru hranâ, reproducere sau locuit. Apărarea teritoriului este un fenomen frecvent la numeroase păsări, mamifere şi chiar la insecte. C,t. se tnanifestă prin marcarea unor locuri din biotop (poteci, arbori etc*), prin semnale sonore sau prin acţiuni directe de alungare a intruşilor. C.t. are o mare importanţă pentru dinamica populaţiei* Apărarea teritoriului permite evitarea apariţiei suprapopulaţiei şi a competiţiei alimentare între spccii. 135 CONCENTRAŢIE MEDIE., ► COMPOST, îngrăşâmînt agricol natural, provenit din fermentarea înceată a unui amestec format din resturile organice (vegetale şi animale, în principal bălegar) şi compuşi minerali. Aplicarea c. pe sol în scopul creşterii fertilităţii lui este un procedeu vechi, utilizat şi astăzi datorită eficienţei şi lipsei de toxicitate. COMrUTER, aparat de calcul, utilizat în cercetările moderne de ecologie, pentru determinarea unui mare număr de date Teferitoare Ia efectivul populaţiiior, dimensiunile organismelor, creşterea populaţiilor ctc, COMUNĂ, formă dc—* aşezare umană, definită pe> baza Legii împărţirii administrative a teritoriului din 1968, avînd drept caracteristici principale: populaţia, în marea ei majoritate, este ocupată în agricultură, densitatea construcţiilor — cu mult mai redusă ca la oraşe, mărimea nu depăşeşte o anumită limită {5 000—6 000 loc.). Comunefct sînt compuse din ->■ sate. Locuitorii comunei sint, în priiţi pal, ţărani; totalitatea populaţiei comunelor constituie populaţia rurală. Activitatea economică constă in cultivarea -pămintu-lui> creşterea vitelor, industrie artizanală etc, Arin construirea în fiecare comună a unui cămin cultural a luat un mare avînt mişcarea artistică la ţară la care participă cei mai talentaţi ţărani şi intelectuali locali (medici, profesori, agronomi etc.). La 1 febr. 1980, numărul comunelor a fost de 2 705, din care 135 erau comune suburbane. COMUNITATE DE APĂ DULCE, biocenoză caracteristică apelor curgătoare şi stătătoare din interiorul continentelor, în analiza caracteristicilor fizico-chimice din mediul dulci col un rol important asupra organismelor an; mişcarea apei, stratificarea termică, gradul de eutrofizare şi nutrienţii minerali disponibili plantelor fotosintetizante. COMUNITATE RADICALĂ, v. CLIMAX. CONCENTRAŢIE DB DISCONFORT A EMISIEI, concentraţie de poluant care provoacă primele simptome de disconfort, Concentraţiile de disconfort ale unor poluanţi sint următoarele: peste 0,5 mg NHa/dm3 apă; peste 10 mg azotaţi/ dm3 apă; peste 0,005 mg Se/dm* apă etc. CONCENTRAŢIE LIMITĂ IN POLUANT A EMISIEI, concentraţia maximă de —» poluant în emisie (colectat la sursă) permisă de prevederile legale în vigoare. Ex.: 0,05 mg As/dma apă, 10 mg azotaţi/dma apă; 0,01 mg cianură/dm3 apă, 0,05 Cr/dm3 apă etc. CONCENTRAŢIE MEDIE ZILNICĂ DE TOLUANŢI A EMISIEI, concentraţia unu i —► poluant în aer, determinată într-o probă medie, colectată în decurs dc 24 orc, pe baza unui grafic dat, ex.: probe colectate din oră în oră, durata colectării fiind de cîte 5 min. CONCENTRAŢIE MOMENTANA, 136 CONCENTRAŢIE MOMENTANĂ ÎN POLUANT A EMISIEI, concentraţia unui -* poluant în aer, determinata într-o probă, colcctata la un interval scurt de timp, după emisie, ex, la 30 min; CONCURENŢĂ, v. COMPETIŢIE. CONDIŢII DE EXISTENTĂ, v. CONDIŢII DE VIAŢĂ. CONDIŢII DE MEDIU, v. CONDIŢII DE VL4ŢĂ. CONDIŢII DE VIAŢĂ, ansamblul factorilor b iot ici şi abio-tici, interni şi externi care determină dezvoltarea unui individ, a unei populaţii sau biocenoze. Pentru populaţiile de stuf (Phragmites communis). papură (Typha angusti folia), c. de v. sînt: apa puţin adincă de la marginea lacurilor, cu substrat format din fragmente vegetale şi mîl, cu apă liniştită, fără valuri etc. Pentru o populaţie de rîme (Lixmbriciis (emstris) e. de v. sînt reprezentate printr-un sol afînat, bogat în resturi organice, cu un-anumit grad de umiditate ctc. C. dc v. se pot deteriora prin introducerea unor substanţe nocive in ecosistem (substanţepoluante, pesticide), sau prin concurenţă, parazitism, prădătorism etc. Sin. condiţii de existenţă, con-ditit de mediu, condiţii ecologice, CONDIŢH ECOLOGICE, v. CONDIŢII DE VIAŢĂ. CONEXIUNE INVERSĂ, v. FEED BACK. CONFERINŢA MONDIALĂ A APEI, reuniune internaţională asupra problemelor apei care a avut loc la Mar del Plata, Argentina, între 14 şi 23 martie 1977. Temele care au fost dez-bătute s-au referit în principal la: 1) Evaluarea situaţiei resurselor de apă în lume, determinarea disponibilităţilor actuale, a cantităţilor de apă utilizate şi a problemelor pe care le ridică necesităţile actuale şi de viitor; 2) Perspectivele deschise de tehnică — posibilităţi şi limite; opţiuni politice şi recomandări în vederea acţiunilor ce urmează sâ fie întreprinse la nivel naţional şi internaţional. V, şi DECENIUL MONDIAL AL APEI. CONFERINŢA NAŢIUNILOR UNITE CU PRIVIRE LA MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, prima reuniune mondială, care a avut Ioc Ia Stockholm în anul 1972, în scopul realizării con^ diţiilor care să facă posibilă restabilirea echilibrului dintre om şi naţură. Conferinţa a arătat că ocrotirea mediului înconjurător constituie o problemă de importanţă majoră, care contribuie la bunăstarea popoarelor şi dezvoltarea economică în lumea întreagă; ea corespunde dorinţei tuturor popoareloT lumii de păstrare a unei naturi propice dezvoltării umanităţii. La conferinţă au participat delegaţi din 113 ţări membre ale O.N.U. Majoritatea delegaţilor proveneau din ţări în curs de dezvoltare. La Conferinţă au lost dezbătute principalele aspectc privind dezvoltarea economică in relaţie cu mediul înconjurător. S-a arătat necesitatea introducerii, încă din stadiul de proicctare a întreprinderilor, a tehnologiilor nepoluante sau cu un grad mic de poluare a mediului înconjurător, în toate domeniile de activitate: industrial, forestier, agricol, al transporturilor urbanistice etc. Conferinţa a adop- 137 conifere: tat peste 100 recomandări diferite privind încetarea depozitării în ocean a deşeurilor toxice, reducerea eliminării în mediu a metalelor grele, a combinaţiilor organice ale Cl şi altor agenţi poluanţi. A fost adoptată crearea urnii program mondial pe termen lung denumit „Supravegherea Pămlntu-lui" (Earlhwatch), coordonat de O.N.U., în cadrul căruia sa fie urmărite toate pericolele pe care le reprezintă pentru om poluarea apei, acrului, solului. S-a făcut recomandarea pentru instituirea unui Fond al 0,N.U. pentru mediul înconjurător, constituit din donaţii voluntare. Conferinţa de ia StockhoJm a avut drept ţel principal pe de o parte statuarea necesităţii conservării bogăţiilor naturale, iar pe de alta, intensificarea acţiunilor de combatere a poluării în toată lumea, prin cooperarea largă a tuturor statelor. CONFERINŢA PRELIMINARĂ ASUPRA ^OjXĂRU CU PETROL A APELOR NAVIGABILE, conferinţă iniţiată de Statele Unite la Washington în anul 1920, cu^şcopul prevenirii impur ificării cu hidrocarburi a apelor din. mări şi oceane, ii CONFLUENŢĂ, locul dc unire a 2 ape curgătoare: ex. c. fiului Ialomiţa cu rîul Prahova. C. are loc cel^ntai adesea în zona de ses; aici, apa capătă un debit mai mare, albia se măreşte, viteza de curgere se micşorează. Toate aceste condiţii abiotice favorizează dezvoltarea unor biocenoze abundente. CONGLOMERAT, rocă sedimentară constituită din fragmente mai mari de 2 m, rotunjite şi cimentate cu silice, calcit, argilă, foarte frecvente în depozitele sedimentare. Servesc adesea ca substrat comunităţilor dc plante şi animale, în special în zona montană; în floncţie de compoziţia chimică a rocilor respective, se diferenţiază comunităţile de vieţuitoare care le populează. Ex,, pe c. calcaroasc se întîlncsc populaţii relativ abundente dc gasteropode terestre, în timp ce pe cele argiloase acest grup de nevertebrate lipseşte. CONGRESUL ASOCIAŢIEI CANADIENE PENTRU CON-TROLUL POLUĂRII ATMOSFERICE, congres ţinut la To-ronto în iun. 1977, unde s-a arătat, printre altele, câ îu prezent climatul terestru indică o tendinţă dc încălzire. Cauza principală a acestei tendinţe o constituie creşterea concentraţiei de COj în atmosferă cu 12 % faţa de anul 19G0. S-a preconizat că, temperatura medie a aerului Ia suprafaţa pămîn-tului ar putea creşte cu 1,2°C spre anii 2000. Dc asemenea, s-a admis posibilitatea unei creşteri a COă de 3—4 ori în regiunile polare, ceea ce ar duce la topirea gheţurilor, deci la ridicarea nivelului mărilor şi oceanelor. CONIFERE, plante gimnosperme care alcătuiesc ordinul Coniferales; sînt specii lemnoase ce formează păduri pure sau în amestec cu alte esenţe lemnoase In zonele temperate. Dintre c. fac parte: bradul (Abies alba), molidul (Picea ex-celsa), pinul (Pinus cembra)t zada (Lctrix decidua), sequoia conifeuofila 138 (Sequoia glgantca). în ţara noastră c. sînt reprezentate prin molidişuri (păduri de niolid), brădcte (păduri de brad), pi-nelc (păduri de pin), jnepenişuri. Cel mai frecvent e. din etajul montan este molidul care în N ţării se află situat între 1 200 şi 1 700 m alt., Iar în S, între 1 300—1 400 şi 1 800 m. Păduri de molid se găsesc şi la altitudini mai mici (700— 900 m), în depresiunile intracarpatice, în văi. Biotopurilc acestor păduri se caracterizează prin relief fragmentat, cu versante înclinate, climă rece şi umedă, cu temperaturi medii anuale de 4—5°C la limita inferioară a etajului şi de 1—2°C la cea superioară. Precipitaţiile sînt abundente, crescind de la 800—1 000 mm la limita inferioară a etajului pînă la 1 200—1 300 mm la limita superioară. Vîntul poate atinge viteze şi intensităţi mari, provoeînd chiar căderea arborilor. Solurile sînt mai ales podzolîce, cu reacţie puternic acidă (pt1 4—5,5,). Luminozitatea este redusă /I—1,5% din lumina solară)* Potenţialul termic al pădurii de molid este scăzut, de 1 500—2 000°C. Umiditatea solului este suficientă, uneori excedentară* Molizii au Înrădăcinare superficială, stratul arbuştiv şi cel suharbustîv (ierbos) în condiţii de iluminare slabă fiind mai puţin dezvoltate sau înlocuite de un strat de muşchi. în etajul subalpin apar, de asemenea, c, reprezentate de jnepenişuri, rarişti de pădure cu molid, za dă. zîtnhru etc. COIVIFEROFIL.Ă (despre specii sau populari animale), care trăieşte pe conifere sau în pădurile de răşinuase. Ex.: dintre păsări, forfecuţa (Loxia cnroiroslra), insectele galicolc şi corticole de pe conifere etc. CONIMETREG, metodă pentru determinarea numărului, mărimii, formei şi distribuţiei granulometrice a particulelor de pulberi colectate din atmosferă. Metoda se utilizează în determinarea calitativă şi cantitativă a poluării atmosferice, în special în cazul pulberilor provenite din industrie. V. şi CONIMETRU. COIVIMETRU, dispozitiv cu carc se colectează şi cu ajutorul căruia se fac determinări privind numărul, mărimea, forma şi distribuţia granulometrîcă a particulelor de pulbere din atmosferă, V. şi CONIMRTRIE, CONJECTURA, v, VUTOROLOGIE. CONSANGVINIZAKE, proces de înmulţire sexuată prin încrucişarea a 2 organisme îndeaproape înrudite, ce dau urmaşi cu o ereditate uniformă (homozigotă), Ex., se pot imperectica, în regnul animal, soră cu frate, mamă cu fiu etc., iar în regnul vegetal înmulţirea se produce prin autopoleni-zare la plantele alogame liermafrodite, monoice sau dioîce. C. are ca efect biologic scăderea vitalităţii şi viabilităţii descendenţilor. C. asociată cu alte metode biologice şi dc selecţie are largi aplicaţii practice în agricultură, zootelmie. Datorită efectelor negative asupra descendenţilor C. este interzisă prin lege la oameni. 139 CONSTANŢA SPECIILOR CONSERVAREA MEDIULUI, v. PROTECŢIA MEDIULUI. CONSERVAREA UEDIUIXI &I ROMÂNIA, v. PROTECŢIA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA. CONSERVAREA NATURII (Nature conscrvancy)> organul reprezentativ însărcina]: în mod oficial cu ocrotirea naturii din Anglia, carc a luat fiinţă în anul 1949. CONSERVAREA SOLULUI, v. PROTECŢIA SOLULUI. CONSILIUL NAŢIONAL DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, organ administrativ central din Suedia care a luat fiinţă în anul 1967, avlnd ca sarcină conservarea naturii, controlul poluării apei, aerului şi solului, reducerea zgomotelor, protecţia faunei, recrearea în aer liber şi cercc-tarca protecţiei mediului înconjurător. CONSILIUL NAŢIONAL TENTRU PROTECŢIA MEDIU-LUI ÎNCONJURĂTOR DIN ROMÂNIA, organ central îflfun-ţat în anul 1974, subordonat Consiliului de Miniştri, care se ocupă dc prevenirea şi combaterea factorilor no$yi ai mediului {poluare, factori poluanţi, eroziune, vînar şi pescuit abuzive etc.), precum şi cu măsurile dc proiectare de teh$Hogii nepoluante şi cu ocrotirea ecosistemelor naturale (rezervaţii, parcuri naţionale) şi antropice. Tot în 1974 s^au înfiinţat în fiecare judeţ şi |n Municipiul Bucureşti comisii pentru protecţia mediului înconjurător subordonate C:N. pentru P.M.I. din R. V. şi ANEXA. CONSISTENŢA SOLULUI, gradul de legătură a particulelor dc sol şi a elementelor lui structurale. C.s. este un factox* ecologic de importanţă liotâr itoare pentru1 dezvoltarea sistemului radicular al plantelor. C.s. este mai crescută la solurile bogate tn minerale argiloase şi mai redusă la cele nisipoase. CONSOCIAŢIE. grupare de plante din vegetaţia spontană în carc domină o anumită specie* Termenul de c. aTe un înţeles mai restrlns decît cel de asociaţie. CONSORŢIU, v. MICROCENOZĂ. CONSTANTĂ (despre specii sau populaţii), care apare invariabil într-o biocenoză, Ex.: prepeliţa (Perdix perdix) îit stepele Europei, capra neagră (Rapicapra rapicapra) în pajiştele alpine, păstrăvul (Safmo trutta fario) în biocenozele acvatice din apele montane. CONSTANTĂ SOLARA, cantitate constantă de energie de provenienţă solară, fiind egală cu 1,98—2 cal/cm*/min şi 5,10*20 kcal/an pentru întregul glob terestru. Totuşi se pare că sînt posibile variaţii ale acestei constante, de ordinul a 2 %. Maximum intensificării strălucirii solare coincide cu paroxismul activităţii sale, care se produce ritmic, o dată la 11 ani. Cunoaşterea acestui parametru are o importanţă deosebită în determinarea circuitului energetic în ecosistem, prccum şi în utilizarea energiei soarelui în antropocenoze ca sursă de căldură, lumină. CONSTANŢA SPECIILOR, prezenţa unei specii în una sau mai multe bioccnoze. Valoric, c.s, se exprimă prin frec^ CONSUM BIOCHIMIC, . 140 venţă (J7). în funcţie de mărimea frecvenţei, speciile se grupează în: enconsianlc {F ~ 75—100 %), constante (F=50— 75%), accesorii (F==25—50%) şi accidcntatc (F=1-25%). CONSUM BIOCHIMIC DE OXIGEN, v. CERINŢĂ BIOCHIMICĂ DE OXIGEN. CONSUMATOR, v. HETEROTROF. CONSUMATOR PRIMAR, v. ANIMAL FITOFAG. CONSUMATOR SECUNDAR, v. CARNIVOR PRIMAR. CONSUMATOR TERŢIAR, v, CARNIVOR SECUNDAR. CONTINUUM BIOCHIMIC, ansamblu alcătuit de organisme şi anumite elemente chimice rezultate din metabolismul lor, ex. O atmosferic provenit din fotosinteză; moleculele de substanţe organice din jurul grăunţelor de fiisip sau al particulelor de mii din ape* C.b. îmbracă in întregime biosfera. Elementele c,l>, intră în interacţiune cu componentele mediului înconjurător. Astfel, dezvoltarea normală a fitoplanctonului marin este posibilă numai în prezenţa moleculelor organice rezultate din metabolismul organismelor din mediul respectiv. CdNTROL MONOLOGIC, operaţie prin care se determină stadiul de dezvoltare a vegetaţiei la un moment dat, ex.: perioadele de înmugurire, înfrunzirc, înflorire la plantele superioare- Dar c.î. se poate face şi asupra agenţilor fi top a-togeni (bacterii, ciuperci) şi a dăunătorilor vegetali (ex. buruieni). Scopul c.f. este de a urmări variaţiile sezoniere ale aspectului fenologie al covorului vegetal, modificările acestuia în funcţic de factorii de mediu şi de a stabili unele măsuri de intervenţie în cazul unor dereglări in desfăşurarea normală a ciclului vital al plantelor, Ex,, cloroza frunzelor poate fi cauzată atît dc schimbările sezoniere ale temperaturii atmosferice şi reducerca intensităţii radiaţiei solare, cit şi de absenţa unor elemente chimice din sol, sau de declanşare* unor boli. C.f. este necesar şi pentru stabilirea perioadelor de aplicare a pcsticidelor, îngrăşămintelor, procura şi a tuturor lucrărilor agrotehnice. V. şi CONTROL FI-TOSANITAR. CONTROL FTTOSANITAR, control periodic al culturilor pentru a constata starea fitosanitară a acestora, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, C.f. este efectuat de către specialişti în cadrul programului staţiunilor fitosanitare. V- şi CARANTINĂ FITOSANITARĂ, PROTECŢIA PLANTELOR. CONTROL RETROACTIV, v. FEED BACK. CONŢINUTUL DE UMIDITATE AL AERULUI, v. UMIDITATE ABSOLUTĂ. CONVERGENŢĂ, fenomen biologic prin care auumite caractere sînt comune unor specii îndepărtate între ele d.p.d.v. filogenetic, dar care trăiesc în medii de viaţă asemănătoare. Ex.t forma hidro dinamică a corpului la peşti şi 1a unele mamifere acvatice (balenă, caşalot); aripa de la păsări şi de la lilieci etc. 141 CORB CONVERGENŢĂ BIOCHIMICĂ, prezenţa unei anumite substanţe chimice Ia specii din familii şi genuri îndepărtate sistematic. Fenomenul se explică de obicei prin asemănarea unora dintre condiţiile ecologice în care trăiesc speciile respective, In condicii similare fiind favorizate evoluţii similare ale unor caractere biocînmicc, morfologice, fiziologice sau etologice. Ex.: plantele IJevea brasiliensts (fam. Euphorbia-ceae), originară din Brazilia, şi Ficus elastica (fam. Moraceae), din S Indiei, secretă latex din care se extrage cauciucul. Condiţiile pedoclimatice asemănătoare în care trăiesc aceste spcciî au determinat apariţia c.fo* CONVERGENŢĂ ECOLOGICĂ, fenomen prin care. unele organisme care trăiesc în condiţii de viaţă asemănătoare reacţionează prin modificări morfologice similare. Astfel* plantele de pustiu din familii diferite au tulpini suculente şi frunze reduse la spini. Ex.: limba soacrei (Qpuntla puZ-garis), din fam. Cactaceae, originară din America de Sud, şi euforblaceul arbustiform (Euphorbia resinifertf), dty fam. Euphorbiaceae, din S Africii; animale acvatice îndepărtate sistematic prezintă aceeaşi formă hidro dina mică. Ex*: balena (Balenoptera miisculus), mamifer acvatic, se aseamănă foarte mult ca forrnă exterioară cu peştii* CONVERGENŢĂ .ETOLOG1CĂ, asemănare de comportament întîlnită ia animale din grupe sistematice diferite. Ex.: larvele de Myrmeîeon formicarius şi Mgrmecaelnms tigrammus (ord* Planipeni) şi cele ale muştelor din. gen, Vermileo (ord* Diptera) construiesc curse asemănătoare pentru prins prada, şi anume o groapă în formă de pîlnie pe care o sapă în nisip. COOPERARE, v. MUTUALlSlf. COPHOFAG (despre animale), care se hrăneşte cu dejecţii. Ex,: numeroşi gîndaci (ord. Coleoptera): Aphadius ceTDorum şi A. zenlceri (se hrănesc cu dejecţii de cerbi); Onthophagus drescheri (cu dejccţii de tigru); O. taurus (cu dejecţii de vacă); muşte (ord. Diptera): Scaiophaga stercorariat Chry$omyzaspmt Thcmira sp* Specii!c c. curăţă mediul înconjurător de diverse substanţe putrescibilc contribuind la realizarea circuitului materiei în biosferă. Sin. scatofag. V* şi COPROFIL. COFROFJL (despre animale), care sîiit atrase de dejccţii, accstca reprezentind mediul lor de viaţă. Sin. scalofll. V. şi COPROFAG. CORB (Corvus corax), pasăre din fam. Corvidae, cu penaj negru şi cu luciu metalic. Populaţia acestei păsări s-a redus simţitor în ultimii 80 ani, atît în V Europei, cît şi în ţara noastră. Ocrotită în România, atît datorită efectivului scăzut, cit şi pentru rolul său în circuitul şi transformarea materiei organice; prin faptul că se hrăneşte cu cadavrc este considerat drept „sanitar1* al naturii. Efectivul populaţiilor de corbi a scăzut şi datorită momelilor otrăvite utilizate pentru distrugerea unor mamifere aşa-zise dăunătoare (ex. lupul). CORELAŢIEI 142 CORELAŢIE, termen utilizat îu ecologie pentru a arăta interdependenţa sau legătura dintre o serie de caractere calitative sau cantitative ale organismelor şi mediul lor. Ex.: c. dintre biomasa unei populaţii şi suprafaţa pe care o ocupă; o* dintre gradul de parazitare şi numărul de paraziţi etc* Pentru caracterizarea dependenţei dintre cel 2 parametri luaţi în considerare trebuie să se ţină seama de următoarele: 1) se stabileşte care parametru are valoare de variabilă independentă (x) şl care de variabilă dependentă (y); 2) se testează dacă există, o dependenţă între cele 2 variabile şi tăria acestei dependenţe prin calcularea coeficientului dc c. (r) conform relaţiei; In care n — numărul de valori, xt — variabilă independentă şi yi =: variabilă dependentă. Coeficientul de c. are valori cuprinse între —1 şi +1. C. este cu atlt mai mare, cu cit valorile se apropie de +1 sau de —1. în mod obişnuit, valorile coeficientului de c. mai mici de ±0,5 nu sînt luate in consideraţie. Pentru aprecierea mai exactă a gradului şi sensului c. se utilizează coeficientul de c. al rangurilor (al lui Spearman) care se calculează conform formulei: rs— 6 d* —1—”71 7v • Pentru calcul, variabilele x şi y din formula n(n3— X) anterioară s-an clasificat după mărime, notîndu-se atît şirul de observaţii x, cît şi cel de observaţii y> cu 1 observaţia cea mai mare, cu 2 următoarea şi cu n cea mal mică. Numerele 1, 2M ... n se numesc ranguri, iar d este diferenţa dintre ele. Cînd t6 este egal cu 1, c. este completă, iar cînd este egal cu —1, c. esle total absentă. Examinarea coeficientului de e. se face cu ajutorul testelor F şi t folosind următoarele formulei „ (n—2) ra Tm acericola, Gym~ nosparanium clauarie forme; plante semlparazite; vîscul (Ttacwn album), vtscul stejarului (Loranthus earopaeus). Fauna din c. este constituită din insecte fitofage, ex.:omida păroasă a molidului (Porthe(ria monacha), molia lujerilor COROZIUNE BACTERIANA 144 de pin (Rhyacionta buoliana), insecte galicole (Dasyncura fagicola, Mikiola fagi, Arnoldia cerris, Rhabdophaga termi-nalis), insecte miniere (Incurvaria koerener iei ta), păsări in-sectivorc: piţigoiul albastru (Parus coeruleus), vrabia (Passer montana), forfecuţa (Loxla carvirostra), cinteza (Fringilla coelebes) etc* C. are un rol important în menţinerea unui microclimat caracteristic în straturile inferioare ale pădurii; umiditate ridicată, temperatură moderată, absenţa curenţilor aerieni, luminozitate Tedusă ele. Pe plan mondial fauna din «. a fost studiată sub aspect cantitativ şi calitativ pentru cunoaşterea dinamicii şi fenologiei zoocenozelor din acest strat, prccum şi a rolului inscctelor din c* in producţia şi productivitatea zoocenozelor de pădure* în ţara noastră studiile sînt la început* COROZIUNE BACTERIANĂ, fenomen de deteriorare a metalelor (fier, oţel, fontă) într-o atmosferă umedă sub influenţa bacteriilor anaerobe sulfatredncătoare din sol. C*b. este frecventă la conductele dc apă potabilă şi reziduală. Ia cele petroliere ctc* C.U* a Fe este produsă în special de bacteriile sulfatreducătoare anaerobe obligate, ca: Dcsalfo-uibrio desulfuricans, Dr rubenlschickii, D. ae&ţuarli. C.!>* produce pagube importante prin deteriorarea reţelelor de apă şi ga2e; în industria extractivă, conductele de ţiţei sint foarte frecvent atacate* (în S*U.A.. în funcţie de particularităţile solului, 97% din conducte sint atacate de bacterii)* Prevenirea c.b. este o problemă de studiu importantă in numeroase laboratoare de profil din întreaga lume; se caută să se obţină cît mai multe materiale hidroizolante (vopsele* răşini, uleiuri) care sa împiedice activitatea microorganismelor corozive din sol şi din apă, V. şî BIODEGRADARE. CORTICOLA (despre specii sau populaţii), care trăiesc şi se dezvoltă pe scoarţa sau sub scoarţa arborilor. Ex*: unele specii de licheni, muşchi, insecte din fam, Ipidae şi Scolity-dae etc. între arborii ce servesc drept biotop pentru aceste biocenoze şi populaţiile respective se stabilesc relaţii foarte diferite: parazitism, comcnsaiism etc* Vieţuitoarele c* împreună cu biotopul lor formează merocenoza, carc, împreună cu celelalte părţi componente ale ecosistemului, ii imprimă acestuia o structurare spaţială cu un rol bine determinat* COSACI (Astragalus peierfii)t specie din fam. Lcguminosae, endemică pentru ţara noastră, cc vegetează în împrejurimile local. Suatu, jud* Cluj. Planta prezintă tulpini anuale zvelte,, cu inflorescenţă în formă de spic, avînd caliciul florilor albicios, acoperit cu peri negri, scurţi şi peri albi mai lungi. Corola, alburiu-gălbuie, este de 2 ori mai lungă dccît caliciul* Populează, coastele ierboase abrupte, cu soluri argiloase. COSHOBIOLOGIE, v. EXOBIOLOGIE. COSMOLOGIE, ramură ^ astronomiei care arc ca obiect de studiu universul în ansamblul său* îu ultimele decenii c. a luat o deosebită amploare, spaţiul cosmic fiind investigat 145 CRENOFlt de om cu ajutorul sateliţilor artificiali, al rachetelor şi navelor spaţiale; o serie de cercetări de c, contribuie la cunoaşterea atît a condiţiilor existente în cosmos, cît şi a unor fenomene terestre! meteorologice, seismice etc. V. şi COSMOS. COSMOPOLITĂ (despre specii sau populaţii dc plante şi animale), care este ră&pîndită într-un număr mare de bioto-puri şi zone geografice. Ex.t musca de casă, cîinele, unele rozătoare, buruienile etc. Aceste specii auo-> valenţă ecologică .foarte largă. Prezintă numeroase adaptări legate de Înmulţire, posibilităţi de deplasare, domesticire; limita de tolerantă faţă de factorii mediului este considerabilă, Multe formează rase fiziologice. Sin. ufiteufetiL V. şi STENOT0PĂ, JEUftiTOPĂ, EUMECE, COSMOS, lumea înconjurătoare infinită în timp şi spaţiu, «concepută ca un sistem de planete, galaxii, met aga lax ii etc., .Împreună cu spaţiile existente între ele. Termenul de c. dste ;adesea folosit pentru a denumi spaţiul cosmic efo vecinătatea Păiftîntnlui în care se include tot sistemul solari Strvptura <şi dezvoltarea c„ formele de mişcare ale materiei şi siăteme-Aot cosmice formează obiectul de cercetare al cosmologiei. :Studiul c. se tealizează eu ajutorul rachetelor cosmice şi 'cu sateliţi artificiali ce pot fi teleghidaţi de pe Pămînt sau ipiltita'ţi ăe oameni. lectorii de natură cosmică {energia :solară, pulberile cosmice, meteoriţii, erupţiile şi petele :soltfre) influenţează în mare măsură viaţa de pe Pămînt. Ex.: procesul de fotosinteză şi fluxul energetic nu ar fi posi-Ibile tn lipsa soarelui; mareele sînt influenţate de atracţia )lunii; unele păsări migratoare se orientează după soare şi ;alte stele. Gruparea organismelor In diurne şi nocturne are la origine tot un factor cosmic (lumina solară). „CREASTA COCOŞULUI*1, monument al naturii din masl-~vul Gutîi (jud. Maramureş), ce reprezintă un fragment din-ttr-un vechi crater vulcanic, cu pereţi foarte fragmentaţi şi ;accideritaţi care amintesc, ca formă, de creasta unui cocoş* Acest monument şi teritoriul ocrotit din jurul său au o su* iprftfaţa de 50 ba. &U2NOBIOLOG1E, parte a -*■ limnologiei care se ocupă cn Sistematica, ecologia şi distribuţia geografică a organismelor din izvoare. în general, flora şi fauna izvoarelor slnt sărace !n specii. Flora este reprezentată de alge verzi, albastre* auriu-verzui, unele specii de muşchi; fauna este alcătuită din protozoare, rotiferi, viermi turbelariaţi, larve de tri-fcoptere. V. şl CRENOBIONT, CRUNOFIL, CRENOXESĂ. CRElVOllIOiVr (despre organisme), care trăiesc numai în apele izvoarelor. Ex.j alga Bydntras foeddus, viermele tur-belariat Crcnobia alpina. V* şi CRENOBIOLOGIE. CRENOFIL (despre organisme), care trăieşte atît în apele izvoarelor, cît şi în alte ape curgătoare (pîrale, rluri). Ex.i .microcrustaceUl numit lătăuş (Gammarus^ V» şi CRENOBI-H)NT, CRENOBIOLOG1E. ~l — Dicţionar de ecologie CbenoxenA CRENOXENĂ (despre specii animale sau vegetale), care a ajuns întîmplător în biocenozele din apa de izvor, Ex.j viermii din gen, Planaria, Tnbifex etc. CREPUSCULAR (despre animale), care este activ după apusul soarelui (în amurg), etnd există vizibilitate numai datorită difuziunii luminii in atmosferă. Ex.: fluturii din fam. Sphingidae (Sphinx ocellata, Amorpha popull), fluturele cap de mort (Achcrontia atropos), ţinţarii (Anopheles bifurcaius, A. plumeus), liliecii (Ycspertilio murtnus, Ngc-taluş noctulo) etc. Speciile animale c. au ochii relativ atrofiaţi, dezvoltîndu*se în schimb alte mijloace de orientare şi percepere a factorilor mediului, Ex.j ecolocaţia la lilieci, atracţia către sursele luminoase la unele insecte. V* şi AU-RORALĂ. CREŞTEREA ANIMALELOR, v. ZOOTEHNIE. CRIOBIOLOGIE, ramură a biologiei care studiază influenţa temperaturilor scăzutc asupra creşterii, dezvoltării şi repartiţiei organismelor. Regiunile polare au cele mai scăzute temperaturi Ia care s-au adaptat vieţuitoarele de pe Terra. Ex.s hreanul pitic (Cochlemia arctica), care creşte pe ţărmul nordic al Siberiei, suportă o temperatură de —46\ Temperaturile scăzute de la poli limitează răspindirea organismelor în aceste zone. Ex., în timp ce în regiunile tropicale ale Braziliei cresc aproximativ 40 000 specii de plante, pe ţărmurile reci ale Groenlandei vegetează doar 400 specii. CRIN, v. LARICE. CRIOFIL (despre organisme), care trăieşte fie în apele unor izvoare şi piraie montane, fie In zonele polare, Ex,j alga Cladophora glomerata, briofitul Fontinalis anty pir etica, planaria Crenobia alpina, larvele trihopterului Hydropische pellucidula, păstrăvul de munte (Salmo trutta fario), foca (Phoca vitullna, Monac hus monachus), morsa (Odobenus rosmarus). Sin, psihrofiL V, şi CRIOBIOLOGIE, TERMO-FILĂ, CRIOGENIE, ansamblu de tehnici şi procedcc de producere a unor temperaturi foarte scăzute. C* se utilizează în cadrul unor experienţe ecologice de laborator, în care se verifică preferinţele sau gradul de toleranţă faţă de temperaturi joase ale unor indivizi şi populaţii vegetale şi animale. CRJOTHOPISM, mişcare orientată a unor organisme determinată de acţiunea frigului sau îngheţului. Se poate demonstra In laborator pTin determinarea preferendumului termic al unor specii. Ex*: se ia un Iot de păstrăvi şi se amplasează in 2 acvarii cu apă de temperaturi diferite (respectiv scăzută şi crescută) şi care comunică intre ele; toţi peştii se vor deplasa în bazinul cu apă rece; o experienţă similară se poate efectua cu viermele Crenobia alpina, care de asemenea preferă temperaturi scăzute. în natură, temperatura scăzută a mediului exterior» conjugată cu scurtarea zilelor, îndeplineşte roiul 147 CE1PTOZOICA unui agent de semnalizare pentru animalele migratoare* V* şi TROPISM, CmPTOBlOZA, v- ANABIOZA. CRIPTOFITĂ, v. GEOFITĂ. CRIKTOGAME, grup de plante Inferioare ncvasculare şi vasculare, fără fiori, care se înmulţesc prin spori. Ex.i bacteriile, algele, ciupercile, lichenii, muşchii şi ferigile. Numeroase e. slnt lipsite de pigmenţi clorofilleni ducînd un mod de viaţă parazitar, ex. bacteriile patogenei Bacte-rium typhi, Pseudomonas tumefaciens, Treponema pgtlUda; ciupercile microscopicei Pucctnla granunlnls, Uromyceiplsi, Ustilago trlticl, TUletia trtticL Alte specii fără pigmenţi clorofiUeni sînt saprofite, ex. ciupercile macroscoplcei Psalllota campestris (ciuperca de cîmp), jBoltlus edulls (hribul sau minătarca). Majoritatea o, sint înşâ autoţrofe (chemo-sintetizante şi fotosintetizante, constituind bkic€|noze vegetale care au în ecosistem funcţia de producători primari, în mediul terestru c. ocupă teritoriile cele mai vitrege (sttocile de pe Înălţimile munţilor, zonele de tundră etc,), fiind considerate pionierii regnului vegetal. în mediul acvatic intră In componenţa fitoplanctonului şi tn alcătuirea a numeroase lanţuri trofice. Numărul c. unicelulare din lacurile de zonă temperată depăşeşte uneori 230 mii. indivizi/l apă, Înflorirea apelor prezintă un exemplu edificator al forţei nebănuite de înmulţire a unor specii de c. Dezvoltarea culturii algelor reprezintă un a din căile principale în care omenirea Işi pune mari speranţe în vederea obţinerii de produse alimentare suplimentare pentru om şi animale. V. şi FA-NEROGAME. CRIPTOPOUMORFISM, proces de transmitere a unor gene recesivc în cursul mal multor generaţii, ce cauzează Intr-o populaţie apariţia unor caractere fără manifestări feno-tipice; sînt caractere ereditare nefavorabile ce apar din timp In timp în populaţiile naturale. Ex., un individ A purtător de o genă de albinism, care este receslvă, poate trece de la o generaţie la alta plnă cînd un descendent întîlneşte un alt individ B purtător al unei gene de albinism cu care se încrucişează* Vor rezulta statistic 1/3 de indivizi atinşi de albinism şi 2/3 vor avea descendenţi purtători de gene recesive nefavorabile. CRIPTOZOICĂ (despre specii), care trăieşte în locuri întunecoase. Ex.! animalele din peşteri, din abisul mărilor şi oceanelor, din interiorul solului. Pot fi c* şi unele animale supraterane: liliacul, bufniţa. Dintre plante, e. sînti molidul (Picai), fagul (Fagu&), arţarul (Acer), feriga (Dryopteris flllx-inas), muşchii (Briophyta). La animale se remarcă prezenţa unor adaptări la o intensitate luminoasă scăzută? reducerea ochilor (la cîrtiţă, orbete), recepţionarea unor sisteme de semnalizare, ca ultrasunetele (lilieci), modificarea CBIVAT 148 structurii şi funcţiei ochiului (la răpitoarele de noapte — bufniţa, cucuveaua ctc.). CRIVĂŢ, numire românească a vîntului rece şi violent ce bate dinspre E şi NE, avînd ca origine anticiclonul siberian. C. are o frecvenţă mare iarna cînd determină scăderi puternice de temperatură şi zăpadă abundentă mai ales tn Moldova şi Cîmpia Română, C. influenţează pozitiv sau negativ, dircct sau Indirect, dezvoltarea organismdor şi biocenozelor. EI poate provoca uscarea mugurilor, căderea prematură a frunzelor, chior despăduriri parţiale; zăpada abundentă pe care o aduce constituie o pătură de protecţie a culturilor agricole în perioada de iarnă, şi totodată o rezervă dc apă pentru sol. CRONOLOGIE, 1. Desfăşurarea în timp a unor succesiuni de evenimente şi date istorice. 2. Istoria vieţii unui ecosistem, a imei populaţii sau bioccnoze sau chiar a unui individ, C. in lumea vie reprezintă o corelare a fenomenelor ecologice eu factorul timp; în cercetarea ecologică este importantă cunoaşterea succesiunii unor transformări, raporturile între părţile componente ale unor sisteme vii şi timp, ordinea desfăşurării lor,, CROTOVINE, construcţii (galerii, cuiburi) ale rozătoarelor de stepă (ex. popîndâi) care se găsesc în solurile de pădure; constituie o dovadă a înaintării vegetaţiei de pădure tn zonele de stepă, cuiburile de popîndăi nefiînd specifice ecosistemelor silvice. CRUSTĂ VEGETALĂ, covor de plante, mai mult sau mai puţin continuu, format din alge, licheni şi muşchi în anumite regiuni foarte calde sau foarte reci ale globului. Ex.: c,v. a insulelor antarctice şi a recifelor de corali; c,v. a stîn-cilor din zonele alpine ale globului. CUlli, adăpost in care animalele îşi depun ouăle sau îşi cresc puii. C. la păsări este confecţionat din materiale foarte diferite: paie, fulgi, lut, nuiele etc., săpat în trunchiul arborilor, în malul rîurilor etc. Construirea e, demonstrează adaptările extraordinare ale animalelor la realizarea acestor adăposturi. Forma şi aşezarea c, sint Sn legătură cu modul de viaţă şi cu mediul în care trăieşte o specie, iar modul de construire este un caractcr ereditar: pinguinii clocesc în colonii pe stinci, fără să-şi construiască un e„ ouăle depu-nlndu-le pe pămînt pe care le împrejmuiesc cu cîteva pietricele; rindunica rustica) îşi face c. sub streaşina ca- selor sau în alte locuri adăpostite, din bucăţi de pămînt umed şi fire de iarbă, lipite cu saliva lor; chira (Stema hirundo) îşi depune ouăle în cîte o mică adînciturâ de pămînt, căptuşită sau nu cu fire de iarbă: iişiţa (Fii/ica atra) şi corcodelul (Poâiceps crislatus) îşi fac c. plutitoare din resturi de plante; răpitoarele de zi (Falco subbuteo, F. vcsperlinus) şi ciorile (Corvus coraxt C, corone, C. frugllegus) îşi fac c. pe arbori sau pe stînci înalte şi inaccesibile, din crengi cu spini, căptuşite cu pămînt, iarbă uscată şi pene; „republicanii" din CURBA DE FECUNDITATE Africa (Philetarius soclus) işi fac e. din paie şi ierburi uscate mai multe sub acelaşi acoperiş, în formă de umbrelă, suspendat pe un arbore; pasărea „cusătoreasa" (Orttofomus airigalaris) din pădurile Indiei şi Chinei îşi face c* dintr-o frunză mai mare sau din 2 frunze apropiate dc pe un vîrf de ramură, ale căror margini le coase cu fibre textile. C. este păzît alternativ dc unul dintre părinţi sau numai de unul: din parteneri, Un c. poate îi folosit mai mulţi ani, ex. Ia rîndunică, barza albă (Cyconla cyconia) sau numai un an, cx.! prepeliţa (Coturnix coturnix)y cocoşul de munte (Tetrao iirogaUus). C. la mamifere sînt de regulă ascunse: în scorburi, ex. la veveriţă ('Scieztus oulgaris); în vizuini, ex. la bursuc (McJes melcs), la hîrciog (Cricctus crlcetois)t popîndău (Ci-tellus cltellus). C. reprezintă un teritoriu apărat activ de către adulţi, în moduri foarte diferite (luptă, cîntec, adoptarea unei anumite poziţii etc*)* V* şi NID1COL. CUIBĂRIRE (despre păsări) comportament legat de reproducerea şi perpetuarea speciei care se concrctizează prin acţiunea de construire a cuibului într-un anume loc. fc. este o însuşire ereditară, care diferă de la o specie la alta. V. şi CLOCIRE. CIUTURA DIDROPdNICĂ, cultură de plante superioare în care solul este înlocuit prin soluţii apoase de substanţe nutritive* Tehnica hidropouicâ a luat amploare în ultimele decenii 3n scopul obţinerii unor plante alimentare, furajere şi ornamentale. în numeroase centre din lume (din Europa, Africa, America de Nord şi de Sud) s-au dezvoltat ferme specializate în c.li. Se preconizează utilizarea e.Ii. şi In vederea asigurării resurselor alimentare necesare cosmonauţilor în zborurile interplanetare. V. şi ECOSISTEM ANTROPOGEN. CURBA DE AREAL, reprezentare grafică a raportului dintre numărul de specii şi indivizi pe de o parte, şi suprafaţa ecosistemului pe de altă parte. Această curbă arată că numărul de indivizi creşte aproape liniar în funcţie de suprafaţă. Numărul de specii creşte logaritmic sau conform distribuţiei Poisson, deoarece lupta pentru existenţă nu permite supravieţuirea unui număr prea mare de specii pe o anumită unitate de suprafaţa, V* şi AREAL* CURBĂ DE CONCEOTRAŢIE, grafic sub formă de linie curbă cc concentrează pe clase valorile observate ale unor variabile continue, Ex.j c. de e. a distribuţiei unor paraziţi pe organul atacat; c* de c. a distribuţiei indivizilor în funcţie de greutate, dimensiuni corporale etc. CURBĂ DE FECtEVRITATE GENERALĂ, prezentare grafică a numărului de naşteri într-o populaţie în funcţie de virsta femelelor. Determinarea c, de f. g. contribuie la cunoaşterea perioadei optime de înmulţire a unei populaţii, la aprecierea timpului de refacere a efectivului său etc. Ex.i pentru dăunătorii culturilor agricole, realizarea c. do f. g. permite aplicarca Ia timp a măsurilor de combatere înainte CURBA de supravieţuire 150 ca populaţia să realizeze fecunditatea maximă. Astfel, combaterea gîndacului de Colorado (Leptinofarsa. decemUnccilă) are eficienţă maximă dacă se aplică primăvara înainte ca femelele să depună ouăle. CURBĂ DE SUPRAVIEŢUIRE, reprezentare grafică a -> supravieţuirii indivizilor într-o populaţie în funcţie de durata medie a vieţii acestora♦ Există 3 tipuri de c. de s. (fig. 7): Fig. 7. Curbe de supravieţuire la diverse organisme: 1. stridie, 2. hidră, 3. om, 4. drosofilă. 3—4 în cazul drosofilei. al omului şi al altor mamifere, numeroşi indivizi au aceeaşi durată de viaţă şi mor cu toţii îatr-un interval de timp foarte scurt; curbele sînt foarte convexe; 2. la hidra de apă dulce coeficientul de mortalitate rămlne constant toată durata vieţii şi reprezentarea grafică se face printr-o dreaptă; 1. la stridie, diverse păsări, peşti şî numeroase nevertebrate, curba, foarte concavă, corespunde unei mortalităţi ridicate a stadiilor tinere. C. de s, este influenţată de densitate; la populaţiile animale cu densitate foarte mare, mor mai frecvent indivizii tineri; sexul şi resursele alimentare influenţează de asemenea c. do s. Studiul c. de s* prezintă un mare interes pentru ecologie! el permite să se cunoască la ce vlrstă o specie este mai vulnerabilă. Se poate aplica în amenajarea rezervaţiilor de vînătoare şi mai ales în lupta împotriva insectelor dăunătoare; mortalitatea este mai puternic afectată de factorii mediului dccît natalitatea, iar studiul cauzelor acesteia este deosebit de important în explicarea fluctuaţiei indivizilor în populaţii. CURBĂ EXPONENŢIALĂ, v. CURBĂ ÎN FORMA LITE, REI Y. CURBĂ ÎN FORMA LITEREI S, grafic reprezentat la început printr-o curbă exponenţială, ce apoi devine o linie orizontală cind populaţia se stabilizează (fig. 8). Această stabilitate apate în momentul cînd potenţialul biotic al speciei 161 CUBSA ASPIRATOARE se află în echilibru cu condiţiile mediului înconjurător (-► climax). Populaţiile ce cresc după acest model se înt Unesc la o parte din culturile de laborator, la mamifere, plante perene. Sin, curbă logistică. Fig. 8. Curbă în forma literei „S“ la Paramoe&um aurelia. s CURBĂ Iltf FORMA LITEREI Y, grafic ce reprezintă creşterea exponenţială a unor populaţi!. Ex.: creşterea plantelor anuale, a unor populaţii de insecte etc. Sin, curbă exponenţială. CURBĂ LOGISTICĂ, v. CURBĂ ÎN FORMA LITEREI S. CURENŢI MARINI, mişcări ale apei produse de 2 fenomene mai însemnatei 1) vînturile regulate (alizeele, de pildă) sau cele periodice (unisonii) şi 2) diferenţa de nivel sau densitate dintre 2 bazine marine Învecinate. C.m, din prima grupă sînt, asemenea unor fluvii, calde sau reci, ce pornesc din anumite zone ale globului şi ajung In altele. Dintre c. calzi, cei mai cunoscuţi sînt: Curentul Golfului (Golfstream) In Atlantic şi Kuro-Şivo în Pacific; dintre c. rcci. Curentul Labradorului şi cel al Groenlandei carc răcesc ţărmurile răsăritene ale Americii de Nord, iar Oya-Şivo, pe cele ale pen. Kamceatka şi ins. Kurile. C.m. poartă cu ei o întreagă faună de animale pdagice pe care le împrăştie departe de locul de origine* Multe pier pe drum, altele rezistă şi ajung în regiuni foarte diferite. Astfel, Curentul Golfului transportă miliarde de pui de anghilă de la locul de ecloziune (ins, Bermude) către ţărmurile Europei. Dar c.m. sînt importanţi şi climatolog ic, influenţînd puternic clima ţărmurilor continentale pe care le scaldă. CURIE (C), unitate dc măsură a activităţii unei substanţe radioactive, egală cu activitatea mul preparat radioactiv în care se dezintegrează 3,7-ÎO1^ nuclee/s. Este utilizat în măsurarea radioactivităţii şi a circulaţiei accsteia în biosferă* CURSĂ ASPIRATOARE, dispozitiv pentru capturarea insectelor din tufişuri şi arbuşti, bazat pc principiul aspiraţiei aerului. C.n. are drept componentă principală un mecanism în formă de plin ie ce absoarbe tpt ce trece prin apropierea lui* cursa cu clei 152 Anumite tipuri de ela. separă automat animalele colectate la diferite ore din zi, obţinîndu-se o imagine fidelă a faunei locale in funcţie de luminozitate, de factorii climatici. CURSA CU CLEI, v. CURSĂ LIPICIOASĂ. CURSĂ LIPIClOASĂi dispozitiv de diferite forme (placă metalică, sîrmă, grilaj), acoperit cu o substanţă lipicioasă, utilizat pentru capturarea insectelor sau a unor păsări din diferite biotopuri. C.I. se aşază în anumite locuri, pe un timp definit. Dezlipirea animalelor este realizată cu un solvent inofensiv. iWeţoda dă rezultate bune cînd este utilizată pentru capturarea păsărilor şi insectelor de talie mică sau mijlocie. Sin. curstf cu clei. CURSĂ LUMINOASĂ, dispozitiv de diverse forme, avînd o sursă de lumină, folosit de om în. atragerea şi prinderea insectelor fotofile în timpul nopţii. Sînt utilizate ecrane lu~ minate, pe care se aşază insectele şi astfel pot fi capturate. CURSA MOERflKÎ, cursă formată d.in farfurii divers colorate (mai ales în verde şi galben) conţinînd apă, utilizate pentru capturarea insectelor de la diverse înălţimi. Culoarea curselor are o mare importanţă. Ex.: s^a constatat că farfuriile albe sînt mai £uţin vietate de insecte. CURSĂ NATURALA, obstacol realizat de animalele carnivore pentru a prinde mai uşor prada. Ex. pînza de păianjen, gropile săpate de larvele de leul furnicilor (Myrenvleon for-micarttis, M. pltunbeas). Larvele acestor specii trăiesc în locuri calde, nisipoase unde îşi fac o groapă de forma unei pîlntt, în care stau la pîndă şi capturează diferite Insecte mici pe care Ie prind cu mandibulele lor puternice. D DANSUL ALBINELOR, comportamentde scoperit la albine dc biologul austriac Karl von Frisch (1920) prin care albinele transmit celorlalţi membri ai familiei informaţii despre o nouă sursă de hrană, direcţia în carc se găseşte şi distanţa relativă pînă la ca* Se cunosc 2 feluri de dansuri (fig, 9). Cînd plantele bogate în nectar sau polen se găsesc pînă la 50 m dc stup, albinele cercetaşe exccută dansul circular. Dacă hrana se află la cca 100 m dc stup albinele exccută dansul tremurător ce constă în efectuarea de mişcări pe faguri în formă de 8, cu balansarea abdomenului.Cînd distanţa dintre stup şi plantele melifere este cuprinsă între 50 şi 100 m, semnalizarea se face prin executarea de către linele albine a dansului circulaT şi de altele a dânsului tremurător, D.â. se realizează în timpul cît pe cîmp există surse de hrană; spre^sfirşitul verii se Tăreşte, apoi încetează cu totul. DĂUNĂTOR (despre specii animale), care sc hrăneşte cu plante (sau părţi ale lor) de interes economic (legume, cereale, pomi fructiferi, viţă de vie. arbori şi arbuşti forestieri, plante medicinale etc.), precum şi cu produse alimentare depozitate (fructe, seminţe, făină, biscuiţi, pîine etc»), cărora le produc deprecieri parţiale sau totale. Principalele grupe de animale care prezintă specii dăunătoare sînt: viermii, melcii, acar icnii, miriapodele, insectele, păsările şi mamiferele rozătoare. D. utilizează diferite părţi ale plantelor vii fie ca substrat de viaţă (ex. omizile fluturilor, afidele, păduchii ţestoşi), fie ca hrană în tot timpul vieţii (ex.: afidele) sau numai într-un anumit stadiu de dezvoltare: ou, larvă sau adult (ex,e unii fluturi, gîndaci). Mărimea şi intensitatea pagubelor produse df d. depind de: specia dăunătoare, de planta atacată, de momentul în care se produce atacul, de factorii climatici etc, în ansamblu, d. împreună cu paraziţii vegetali reduc in fiecare an cu cca 1 /4 producţia agricolă. D. pot ataca frunzele, parţial sau total, ramurile, florile, fructele şi seminţele. Unii d. retează planta de la colet (ex>! gîndacul Tanimecus diîaticoiis ce ataca tulpinile de porumb). Viermii d., ex. nematodul boabelor de grîu (Tg-lenchus tritict), nematodul rădăcinilor plantelor din sere (Hetcrodera martoni), trăiesc în interiorul organelor plantelor producînd distrugerea totală sau parţială a acestora. Melcii, ex.t limaxul mare (Limax maximus) şi melcul golaş de grădină (Arlort hortensis), atacă legumele din depozite, grădini şi sere- Izopodele (raci cu toracele segmentat) distrug DANSUL ALBINELOR Fig, 9. Dansul albinelor; A. dansul în cerc indică o sursă apropiată dc hrană; B.C.D. dansul în formă de 8 Indică o sursă de hrană la o distanţă mal mare, precum şi direcţia în carc se află. 165 DAtlNAÎOtt SECUNDAR mai ales legumele depozitate sau din cîrnp, Acar icnii atacă plantele atit la exterior, cit şi în interior. Ex.: păianjenul galben al viţei de vie (Eotciranychus carpinl) atacă frunzele viţei do vie pe care le deformează şi acestea cad de timpuriu; la fel, păianjenul brun al pomilor fructiferi (Bryobia rubiculas) deformează frunzele. Miriapodele (sco-lopendra, urcchelniţa) atacă seminţele mai ales în stare de germinaţie. Cel mai râspîudiţl şi nuii importanţi d. în natură slnt insectele fitofage. Lăcustele (Lociisia iriri-dissima), greierii (Gryîlus de&ertus, G, eampcstrls), tripşii (Ltmothrips dentiormis, FrankliRielîa termnicaresis, Haplo-traps triticl), ploşniţele cerealelor (Aelia rosirata, Eurîgastcr maura, E. austriaca), musca de Hessa (Mayeliola destructor), musca galbenă a cerealelor (Chlorops puinilionis) sînt râţs-pîndiţi mai ales pe culturile de cereale. Gărgăriţele (Calandra granaria, C. oryzae) atacă cerealele depozitate. Frunzele pomilor fructiferi sînt consumate de pureci şi, păduchi ţes-toşi; păduchele linos al mărului (Eriosomă lanfgerum), păduchele verde al mărului (BoraUs pomi), de viespi; vfepea frunzelor de cireş (Caliroua Umacîna), viespea’ merelor (Ho-placampa testudinea)t viespea prunelor (JH. minuta). Sul> scoarţa plantelor lemnoase se Instalează gindaci, ex.-: sfredeli torul pomilor (Zeuzera pirina)t gîn dacul de scoarţă (Sco-lytus imli). Efectele economice ale activităţilor d. sîntî atacul, dauna şi paguba — exprimate prin intensitate, frecvenţă şi grad de atac. Intre d. şi planta atacată se stabilesc anumite interceteţii ca rezultat al unui lung proces de adaptare evolutivă, in care planta işi elaborează unde mecanisme de apărare şi rezistentă, iar d,. ca reacţie de răspuna. suferă modificări corespunzătoare. D. pot ataca plante sănătoase (dăunători primari) sau plante vătămate în prealabil (—► (dăunători secundari). Combaterea 4, se face prin metode agrotehnice, fizico-mecanice, chimice şi biologice. V. şi RELAŢII UNILATERAL POZITIVE Şl HELAţll UNILATERAL NEGATIVE, COMBATERE CHIMICĂ, COMBATERE BIOLOGICĂ. DĂUNĂTOR FORESTIER, organism animal. Iu special din ci. Insecta, care poate produco vătămări în culturi forestiere sau în păduri. Acţiunea unor d.l. produce dezechilibre în structura biocenozelor vegetale şi moartea unor indivizi prin degradarea calităţii arborilor şi arbuştilor, Ex.i cărăbuşul de mai (Mclolontha mclolontha); croitorul (Ce-zambyx cerdo), gindacii de scoarţă (Scolytus sco/j/to. S. multtslrizlus, Ips typographas, Cryphalus piceaeJ. DĂUNĂTOR PIUÂIAH, dăunător care produce vătămări la o plantă sănătoasă. musculiţa frunzelor de fag (Mi-kîola fagi), gîndacul ovăzului (Lenta mclanopa), gîndacul de Colorado (Leptiziotaisa decemlineata) etc. DĂUNĂTOR SECUNDAR, dăunător care produce vătămări numai la plantele cu vitalitate scăzută in urma atacului altor organisme. Ex.i gîndacul Tcnebrlo moltior (atacă lem- DDT nnl degradat de alte vieţuitoare), gîndacul ulmului (Găti-rntcllă luteola>. DDT, pesticid organoclorurat preparat prin cldrurareă hidrocarburilor aromatici sau heterOcicIice, cofifbrm foî-mulei: şi utilizat In combaterea chimică a unor paradiţi şi dăunători la plante, animale şi om* Folosirea DDT-ului a avut drept urmare distrugem a numef&$i dăunători redutabili aî agriculturii (lăcustele. ploşniţa cârefrleltf, gîndacul de Colorado etc.) stftt difninuârea numărului de vectori ai tmor boli ki om (ţînţari, muşte, păduchi, şobolani etc*)- Ex.j In India numărul bolnavilor de mdlâfie era tntfinfte de aplicarea tratamentelor cu DDT (1935) de p este 1 iriiL, iar după apHcarea unor tratamente inte^ive $i de lungă durată s-a ajuns ca: tn anul 1970 numărul lor să scadă sub 287 000, pentru ca îa 1979 să ajtmgă la ntrma i cîteva zeci* în ţara noastră în 1948 erou 33(8 000 de ctfjfnri de malarie, după tratamentele cu HÎH, număttfl Io* s~a redu£ ia 5. ÎA:1980 această boală a fost eradicaţi! In România. Un rol important a jucat 0DT-ul In proteze» orilului şi a' afiimaie-lor domestica dirr Africa împotriva1 bolii somttuluî prtiV distrugerea muşteî ţeţtf (GloS&fid palp<s), vector al agentului patogen1 cauzator al bolii. Produeţia agricolă a spetit, de asemenea, în- urma aplicării tratamentelor cu DtÎT. Etf.i producţia dff sfeclă de zahăr a crescut In ţara1 noastră de la 11,$ qf/ha (înainte de aplicarea DDT-uliii) la 14,5 q/ha; după aplicare. Dar aplicarea abuzivă' a DBT a avttt şi uil' revers negativ. Acest pefcticid este neselectîv, ăl' omoară atît founri dăunătoare, cit şi pe cea utilă fttfteaixsrtori, enfotifrotegly zotffegi ele.). DM eSte foarte toiic pefttru vetftebrâfde pbi-kilbtetmfc $i mai pufiri pentru* cele Komeofebae. Peftii Care vin în contact cu DDT mor Imediat prin lezareaf tfs&Mului nervos (central şi periferic); a aparatului respirator etc. Pulverizările din avîort eu DDT au provocat în Statale Unfite şi îss Canada? moartea' a sute de mit de păisfrăvi şi somni. Absorbţii DDT-uiut îu organismul păsărfldr răpitoare determin#pertobarea metabolismului Ca1 conducîiid l!a stibţiereâ cojdi otălor. Astfel*, multe ouă se1 sp&rg în timpul clocitului, înainte ca din1 ele eclo^eztf puii. Utilizarea abuzivă a DDT-ului a dus la apariţia fenomenului de rezistenţă a dăunătorilor. î)acâ în* 1948 cunoşteau mimai cît’eVă specii rezistente la1 DDT, în r$79T numărul' lor a- crescut la ctteva sulte. Un' alt inconvenient al folosirii DBT-ului constă îu faptul că prezintă miare rcmanertţă, fiind greu blddegrâda-blU Ex.j dhpă' 14l ani' dtt la tratarea1 cuffurilo* măi existâ în’ sol o cantitate de $9% din' acest pfodus. Un pericol’ al folosirit intensive a DBT-ului se manifestă prin acumularea 157 DECENIUL MONDIAL AX APEI Iui de-a lungul verigilor lanţurilor trofice cu posibilităţi de Infestare a animalelor domestice şi a omului cu accst produs, care — după cum s-a constatat —■ arc şi o acţiune cancerigenă. în multe ţări folosirea DDT-ului este Ia prezent interzisă, aceasta fiind înlocuit cu alte produse cu calităţi selective faţa de anumite specii şi care să fie mai uşor bîodegradabile. V. şl INSECTICID, POLUARE. DEALUL CU MELCI, monument al naturii de importantă paleontologică (4,7 ha), situat pe valea Arieşuluî, ia dreptul com. Vidra, jud. Alba. Pe o suprafaţă mică, de cca 1 ha, se află un volmn mare de cocînlii de melci (gasteropode) şi scoici (lamelibranhiate). Gasteropodele sînt reprezentate prin numeroase specii aparţinînd următoarelor gen.: Actaeo-nella, Astarte, Cerilhfuin, Glaaconlca, Inoceramus, Natica, Ttiritella etc. DEALUL REPEDEA, rezervat i e n a t u ra lă m ix ta ,£i n cuprinsul jud. Iaşi, avînd o suprafaţă de 5,80 ha. .Obiectul ocrotirii este reprezentat de uu punct fosilifer de vIrită sşyma-ţiană, în care elementul principal il reprezintă molufetclc, precum şi alcătuirea stratigrafică cu faciesul caracteristic. Rezervaţia a făcut obiectul unei lucrări semnat^ de Gr. Co-bălcescu, prima lucrare de geologie scrisă în limba română (1862). DEBITUL DE POLUANŢI Al EMISIEI, masa unor poluanţi ce trec printr-o instalaţie (conductă, canal dc scurgere) In unitatea dc timp. Cunoaşterea precisă a acestui parametru serveşte la stabilirea intensităţii procesului de poluare a unui mediu (apă, aer, sol) in care poluanţii respectivi sint eliminaţi şi respectiv la luarea măsurilor corespunzătoare de combatere a poluării. DECANTOR, aparat utilizat pentru separarea unei suspensii, larg folosit în tratarea mecanică a apei îu scopul depoluării el. DECAURE, proces fiziologic la plante, opus călirii, care poate avea Ioc primăvara odată cu Încălzirea acrului; prin d» plantele pierd rezistenta la temperaturi scăzute ciştigată in timpul iernii. în cazul îngheţurilor tîrzii, plantele decă-lite suferă vătămări importante. DECENIUL MONDIAL AL APEI, program lansat de Adunarea Generală O.N.U., cuprinzîud un ansamblu de acţiuni coordonate Ia nivel planetar de cercetare a problemei apei potabile, eşalonate pe perioada 1981—1990- Lansarea programului s-a impus de mai multă vreme în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia mondială resimte o lipsă cronică de apă potabilă; cele mai afcctate sînt ţările în curs de dezvoltare şi cele slab dezvoltate. Pentru materializarea obiectivelor prevăzute iu D.m. al a. se precizează că ar trebui să se aloce suma de 300 mild. dolari. Se consideră că dacă din cei 500 mild. dolari cît se alocă anual In lume pentru înarmări s-ar cheltui cu numai 30 mild. mai puţin, noul program ar putea II realizat în 10 ani. DECXDULXGN0BI02 158 DEcmtJUGNOBlOZA, asociaţie de arbori şi arbuşti cu frunze căzătoare în sezonul rece. Ex«; toate pădurile de foioase de climat temperat. RECOMPENSARE, stare de dezechilibru biologic sau psihic, care Împiedică realizarea unor funcţii de importanţă primordială pentru existenţa fizică şi/sau psihică. Organismele vîrstnice, al căror echilibru este precar, pot îi foarte uşor decompensate de variaţii uneori neimportante pentru organisme mai tinere tocmai datorită plasticităţii lor ecologice mai scăzute. Cele mai periculoase d. pentru supravieţuirea vârstnicilor sînt cele cardiovasculare şi respiratorii, iar pentru inserţia familială şi socială, d. psihice sînt cele mai importante. DECONECTARE, Întrerupere a nnei munci predominant intelectuale, care solicită exclusiv sistemul nervos, şi înlocuirea ei printr-o activitate fizică plăcută, relaxantă, odihnitoare. Ex.: înlocuirea unei munci de birou sau de laborator prin grădinărit, albinărit, vinătoare, pescuit sportiv etc. Alternarea muncii intelectuale cu munca fizică constituie un remedin recomandat de medicina modernă pentru înlăturarea oboselii, prevenirea astenici nervoase, creşterea randamentului in activitatea de producţie. DECONTAMINARE, proces de îndepărtare a materialelor radioactive şi a efectelor nocive ale radioactivităţii dintr-un ecosistem, îu scopul protejării organismelor vil şi a diferi” ţilor factori ab iot ici. DEFAtJNXZARE, 1. Distrugere completă pe cale experimentală a flagelatelor hipermastigine (protozoare) din intestinul termitelor în cadrul relaţiei bilateral pozitive obligatorii dintre aceste 2 grupe de organisme. Experienţele au arătat că prezenţa flagel aţelor hipermastigine este absolut obligatorie în viaţa termitelor avînd rolul de a digera lemnul cu care acestea se hrănesc, dar pe care sînt incapabile să îl digere singure. La rîndul lor, flagelatele localizate în corpul termitelor nu se găsesc libere în natură. 2 Distrugerea faunei dintr-o regiune datorită unor catastrofe naturale (uragane, erupţii vulcanice, cutremure, epidemii) sau provocate de om (poluare, războaie, vinâtoare şi pescuit intensive etc.). în situaţii de d, se produc importante dezechilibre ecologice cu implicaţii grave asupra ecosistemelor, climei etc* DEFENOLARE, proces de îndepărtare a fenolilor din apele reziduale rezultate în industriile carbochimîce (cocserii, generatoare de gaze etc.). îndepărtarea fenolilor este necesară, deoarece ei constituie un poluant periculos al ecosistemelor acvatice în care sînt deversate apele reziduale, avînd o toxicitate ridicată pentru majoritatea organismelor. D. se realizează cu-ajutorul cărbunelui activ sau prin antrenarea cu abur, inetodp ce asigură îndepărtarea a 80—95% a fenolilor din apă. Urmează apoi o d. finală ce se realizează prin procedee biologice (numai la diluţii foarte mari) sau fizico-chi- 159 DEFRIŞASE micc (adsorbţia fenolilor cu materiale adsorbante care con-ţin carbon). V. şi POLUARE ACVATICĂ. DEFERTlLIZARE, acţiune In urma căreia se micşorează sau se pierde-*- fertilitatea unui sol. Acest efect se datorează fie cultivării neraţionale, fie lăsării timp îndelungat a unui teren necultivat, d. fiind în acest caz rezultatul acţiunii factorilor de mediu (Ievigare, eroziune etc.)- V. Ş> FERTILITATE. DEFILEU, vale săpată de o apă curgătoare printr-un masiv muntos, caracterizată prin peTeţi abrupţi, curs sinuos ctc. Ţărmurile abrupte stîncoase sînt adesea tapisate cu straturi de muşchi (Fontinalis antypyreica, Brachythecium ■similare). Fauna acvatică din zona d. este dominată de animale reofile şi oxtfile; dintre peşti, se întîlneşte păstrăvul (Satmo trutla fario)t mai în aval apărînd şi mreana (Barbus fhwia-tilis)t lipanul (Thymallus thijmallus) etCi DEFILEUL CRIŞULUI REPEDE, rezervaţie tnixtă (speologică şi peisagistică) din jud. Bihor, avînd o suprafaţă de 317 ha. Este interesantă pentru formele de eroziune pe fere le prezintă calcarul, pentru clteva puncte fosili fere din calcarele triasiceşi jurasic în care este săpat şi pentru fauna plcis-tocenă şi holocenă din peşterile şi abisurile situate în versante, în versantul sting al Crişului există 11 peşteri, iar în cel drept 6 peşteri mai mici. în zona rezervaţiei există şi cîteva puncte interesante pentru fauna triasică şi jura sică din calcarele în care este săpat defileul; de asemenea, există aici şi o remarcabilă floră ce Însumează 1 523 de specii, din care unele sînt rarităţi sau demente de o deosebită importanţă fitogeografică. DEFOL1ERE, cădere parţială sau total? a frunzelor arborilor forestieri sau ale plantdor cultivate ca urmarea acţiunii unor factori ab iot ici (temperatură scăzută, secetă, poluanţi etc,) sau biotici (atacul unor dăunători şi paraziţi — foto 2). Ex.î temperatura scăzută şi brumele tirzli din primăvară pot să producă o 4. totală sau parţială a culturilor timpurii de legume; S02 degajat de unele complexe industriale determină căderea frunzdor de pin; omida păroasă a stejarului (Lymart-tria dispar), tn anii cu înmulţire masivă, a dus Ia d. unor păduri de stejar, mai ales din zonele de şes. D. poate fi evitată prin fumigaţii sau prin acoperirea plantelor cu folii de material plastic (în cazul temperaturii scăzute), prin combaterea poluării şi a insectelor detonatoare etc. DEFRIŞARE, înlăturare completă a pădurilor pe o anumită suprafaţă, pentru ca terenul să poată fi folosit tn alte scopuri (agricultură, păşunat, construcţii) sau pentru a folosi materialul lemnos, urmînd ca teTenul să fie reîmpădurit. D, Iraţională conduce la crearea unor mari dezechilibre în natură prin modificarea regimului de precipitaţii, al mişcării curenţilor de aer, prin degradarea şi eroziunea solurilor, prin apariţia de inundaţii etc. Sin. despădurire. V. şi ÎMPĂDURIRE. DEGENERARE 160 DEGENERARE, pierdere parţială sau totală, a însuşirilor morfologice şi fiziologice ale unui organism, ca urmare a acţiunii unor factori genetici (consangvinizare) sau factori nocivi ai mediului ambiant (subnutriţie, boli parazitare etc.). DEGRADARE, modificare a particularităţilor unui obiect sau sistem în sensul scăderii calităţii lui. Fenomenul are loc atit în mediul abiotic, cît şi In cel biotic. în funcţie de cauzele care o provoacă, d. poate fi naturală sau antropică. D. naturală, este generată de diferite catastrofe naturale: cutremure, inundaţii, furtuni de praf etc.; d. antropică, este cauzată de diferite acţiuni ale omului, cum sînt: defrişarea totală a unei zone păduroase U\ pantă, ceea ce duce la . solului şi la modificarea negativă a factorilor climatici; eliminarea în atmosferă a unor emisiuni poluante, fapt care determină d. unor biocenoze şi chiar a unor ecosisteme în ansamblul lor. în natură există şi o d. biologică (b io degradare) a unor produse (cadavrele organismelor, rocile, unele substanţe chimice ctc*)» v DEGRADAREA BIOLOGICĂ A CELULOZEI, proces de descompunere a celulozei de către microorganismele celuloli-tice in compuşi mai simplia celobioză şi glucoză. D. b. a. c. reprezintă un proces fundamental In cadrul ciclului biogeo-chimic al C şi este realizat de diverse bacterii din gen. Vlbrio, Cclulovibrio, Cella falclucnla, Cellulomonas, Chromo«■ bacterium; actinomicete (Streptomyces cehiloliticus, Micro-monospora) şi specii de ciuperci de Chaetomium, Sclerotiziia, Coniophora coniophora, Corttcium, Fomes (iască), Mcru/ius, Poria, Monilia etc. Microorganismele celulolitice formează cca 1 % din populaţiile de vieţuitoare din sol. în condiţii favorabile de temperatură (25—3Q°C), această microfloră se înmulţeşte rapid, mai ales pe solurile îngrăşate cu gunoi de grajd. Ea scade Insă în solurile puternic tratate cu peşti-cide şi îngrăşăminte chimice. V. şi DESCOMPUNATORI, POLUAREA SOLUL IU. DEGRADAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, proces de alterare a calităţilor fizice, chimice şi biologice ale mediului înconjurător ca urmare a influenţei directe sau indirecte a factorilor ecologici naturali sau entropiei. D.m.î. are drept efect crearea de condiţii improprii de folosire a mediului de viaţă, modificarea ecosistemelor naturale, perturbări în desfăşurarea activităţii umane, apariţia unor boli etc. D.m.î, poate fi cauzată de: erupţii vulcanice, inundaţii, cicloane, cutremure de pămînt, incendii, eroziuni datorate apei şi vîntului, substanţe poluante, folosirea abnzivă depes-ticide şi îngrăşăminte chimice, păşunatul excesiv, defrişări, vînat şi pescuit iraţionale, experienţe nucleare şi aviaţie supersonică, războaie etc. V. şi POLUARE, PROTECŢIA MEDIULUI. DEGRADAREA MICROBIANĂ A CAUCIUCULUI, fenomen care se desfăşoară lent, sub acţiunea a diferite mieroorga- 101 dejecţii nisme, aparţinînd gen.; Pssucfonwnas, Bacitlus, Mgcolacte-Titunf Actinojnyccs etc. D.m. a c. este mai intensă în condiţii de umiditate crescută şi este proporţională cu suprafaţa expusă acţiunii microorganismelor. Procesul de biodegradare microbiană constă într-o oxidare completă sau parţială a hidrocarburilor pînă la C02 şi HăO, cauciucul transformîn-du-se Intr-o masă friabilă. în na tură, d.m.ac, acţioncază simultan cu unii factori abiotici ai mediului (căldură, lumină, substanţe acide, alcaline etc.) ce au o putere de distrugere incomparabil mai maTe decît cea produsă de microorganisme* DEGRADAREA PEISAJULUI, acţiune de distrugere a echilibrelor din ecosistemele naturale datorită unor calamităţi naturale (erupţii vulcanice, cutremure* etc*) sau a unor activităţi umane (agricultură, dezvoltare industrială, construcţii de şosele şi căi ferate etc.)- Consecinţele generate de se manifestă sub aspect estetic, sşnitâty ecologic. Astfel, praful şi fumul emanate de fabricile de ciment sau de negru de fum, neprevăzute cu filtre, pot duce cu tîfcnpul la prăfuirea peisajului, a locuinţelor şi obiectelor de artă, cu consecinţe grave asupra sănătăţii populaţiilor, reduc în rî diversitatea şi stabilitatea ecosistemelor. Defrişările şi supra-pâşunatul din unele regiuni ale globului (Orientul Mijlociu, Sahara, Asia Centrală etc.) au dus la pustiirea unor zone altădată cu vegetaţie înfloritoare; introducerea caprelor şi oilor ta Insula Sfînta Elena şi Insula Paştclui a dus la â.p. Lupta contra d.p. se face prin reducerea poluării, interzicerea defrişărilor, crearea de rezervaţii peisagistice, parcuri şi rezervaţii naturale, acţiuni de retmpădurire, prevenirea eroziunilor şi a păşunatului cxcesiv, interzicerea depozitării de steril de la exploatările miniere şi de resturi menajere tn diferite teritorii etc. V. şi OCROTIREA NATURII, PROTECŢIA MEDIULUI DEGRADAREA SOLULUI, proces prin care se produc puternice dereglări în sol prin distrugerea structurii sale granulare, a faunei şi florei edafice, fapt care determină distrugerea stratului fertil de Ia suprafaţă şi imposibilitatea refacerii lui. D.s. poate fi cauzată de factori naturali sau antropici, Astfel, în ţara noastră cca 50% din suprafaţa arabilă (cca 5,3 mii. ha) este afectată de eroziune, Ievigare, inundaţii, alunecări de teren ctc. Acestora ii se adaugă utilizarea excesivă a îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor, practicarea repetată a monoculturilor, păşunatul excesiv, irigaţii necoTespunzătoarc, aratul în lungul pantelor de teren, poluarea etc. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a elaborat Nonne tehnice de protecţîc a calităţii solului. V. şi PROTECŢIA MEDIULUI, PROTECŢIA SOLULUI, ANEXA. DEJECŢII, produse neasimilabile sau de excreţie evacuate dc animale sub formă de fecale, urină ele., care murdăresc niediul anibîant îu corp se depozitează. D. conţin numeroase DELFIN ABIU 162 substanţe minerale şi organice, constituind un Iiabitat favorabil dezvoltării multor specii de insecte coprofage, dar şi unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, ouă de viermi intestinali etc.). Din această cauză, 4. trebuie îndepărtate din zonele aglomerate prin depozitarea lor temporară în canalizaţii localc şi apoi transportate tn staţiuni de epurare sau în alte locuri amenajate special în afara centrelor populate, sau prin evacuarea lor prin reţeaua de canalizare. Prin descompunerea, In urma unor procese fizico-chimice (în anumite condiţii de umiditate şi temperatură) şi biologicc (sub acţiunea micro-organismelor), d. se transformă în compuşi mai simpli, în gaze şi substanţe minerale care încheie ciclul biogeochimic al diverselor substanţe biogene, D. animalelor domestice împreună cu resturile vegetale folosite ca furaje sau aşternut formează, sub influenţa descompunâtorilor, îngrăşăminte naturale uşor biodegradabile care măresc fertilitatea solurilor. V. şi DEŞEU. DELFLMARIlî, ecosistem antropic reprezentat printr-un bazin cu apă marină în care trăiesc delfini. D. este construit atît în scopul cercetării ştiinţifice, cît şi pentru realizarea unor spectacolc publice prezentate de aceste mamifere acvatice. Viaţa în d. este acceptată de numeroase specii de delfini (Dclphinns detphis, Phocacna phocaena). Dat fiind gradul ridicat de inteligenţă ai delfinilor, comportamentul şi mijloacele de comunicare de care dispun, aceştia constituie un interesant obiect de cercetare etologică. Totodată delfin ii se pot dresa relativ uşor. DELTA DUNĂRII, cel mai tînăr complex de ecosistemc din România care a luat naştere din aluviunile aduse şi depozitate dc fluviul Dunărea Intr-un golf marin aflat la vărsarea sa în M. Neagră. Suprafaţa totală a D.D. este de 5 2*0 lem2, din care 4 340 km2 sînt pe teritoriul R. S. România. Este a 2-a deltă ca mărime din Europa, după Delta Volgăi (18 000 km2), Cele 3 braţe ale Dunării (Chilia, Sulina şiSfintu Gheorghe) împart delta în 3 mari formaţiuni numite impropriu Insule sau ostroave: Letca (între braţul Chilia, braţul Tulcea şi canalul Sulina); SL Gheorglie (intre braţul Sf. Gheorghe şi canalul Sulina) şi Dranov (între braţul Sf. Gheorghe şi laguna Razclm). în D.D. apa este elementul dominant aflîn-du-se sub formă de ghioluri adinei, canale şi haiţi. D.D. sc află în mare parte sub nivelul mării» Un alt factor abiotic cu importanţă majoră în D.D. îl constituie revărsările anuale ale Dunării, care influenţează dinamica populaţiilor vegetale şi animale (dezvoltarea stufului, depunerea pontelor la peşti etc.), Principalele ecosisteme din D.D. sînt: apele stagnante (dulci, sărate) şi curgătoare (braţele Dunării, gîrlele naturale, canalele tăiate de om); terenurile inundabile (mlaştinile) permanente şi temporare, terenurile inundabile pTopriu-zlse (cu solul uscat vara); grindurile interioare (aluvionare şi eoliene); litoralul cu grinduri marginale şi sectorul mării, direct influenţat de apele Dunării fC. S. Antoneşcu, 163 DELTA DUNĂRII 1967). Apele stagnante dulci cuprind lacuri (ghioluri) permanente şi temporare (japşe). Lacurile permanente cele mai cunoscute sînt: Dranov, Fortuna, Gorgova, Maţi ta, Mcrhci, Obretin, Puiu, Roşu. Producţia biologică primară, este asigurată de fitoplancton şî de macrofite submerse (Ceratophiţl-îirn submersum, C. demersum, Polamogelon crispus, P. perfo-liatus etc.). Fauna este bogaţii în peşti: şalău (Stizostedion lucioperca), plătică (Abramis bruma), babuşcă (Ruiilus car-pathorossicus), crapul (Cyprinus carpio) etc. leacurile temporare prezintă suprafeţe reduse şi volum mic de apă, care se modifică foarte mult sub aspect biologic de Ia un sezon la altul. Dominanţi sînt producătorii primari (Lemna minor, Stratiotes aloides, Myriophylum nerticillatum), la care se adaugă plantele din apropierea ţărmului: stuful (Phragmi-te$ communis), papura (Typha sp.), ţipirigui (Scirpus ra~ dicans). Pe fundul apelor şi pe plante se întîlnesc numeroase specii de melci (Vioiparus, Planorbis), larve de^insecte (tri-hoptere, diptere cliironomidc ele.). Apele curgătoâre cuprind braţele Dunării, gîrlele şi canalele artificiale. Producătorii primari în apele bravelor Dunării sînt algele cloroficee din gen.: Aslcrionella3FragillariatGijrosijgma3 Pcdiastrum* Scenedcs-mus etc., Ia care se adaugă, mai ales în ultimul timp, datorită unor produşi poluanţi, şi numeroase specii de alge albastre. Fauna conţine moluşte (Dreissena pohjmorpha)t policliete (Hypania invalida, Manaijunkict caspica), peşti: morunaşul (Vimba uimba), somnul (SHarus glanîs), văduviţa (Jjeuciscas idus) etc. Un biotop caracteristic îi reprezintă gîrlele naturale ce leagă Dunărea de bălţi şi bălţile între ele şi canalele în caro se instalează diverse plante macrofite (Potocrispus, CeTatophyllum submersum, Nymphaca alba, Trapa naians etc.). Terenurile inundabile formează în D,D. ecosisteme bine individualizate, unele constituita prin fixarea plaurilor sau colmataTea apei. Pc aceste terenuri se dezvoltă mai ales stuful ce ocupă în medie 70% din suprafaţa lor. Ecosistemele terestre din D.D. cuprind grindurile acoperite cu păduri de sălcii (Salix triandra, S. fragilis, S. alba. S. herbacca, 5. purptirea) şi plop alb (Popalus alba) sau plante ierboase (Cynodon dacUjlon, Agroslîs albat Poa palustris, Bromus sqaarrosus, Secalt sihcslrc) etc. Pe grindurile nisipoase se dezvoltă arbuştii Tamarix germanica şi Jlippophae rham-noides. Ecosisteme terestre caracteristice slnt pădurile Letca şi Caraorman ce s-au format pe terenuri nisipoase. Biocenozele acestor ecosisteme cuprind specii de diverse esenţe lemnoase, ca: stejarul de luncă (Qtiercus robur), frasinul de baltă (Fraxtnus palUsac), părul (Pirus pîrasier), teiul alb (Tilia tomcnlosa), ulmul (Ulnms folia-cca), păducelul (Cratacgus monogyna), sîngerul (Cornus san-gulnea), călinul (Vlburmtm opulus) etc. în D.D. se dezvoltă un număT apreciabil de păsări şi mamifere. Ex. păsărilei egreta albă (Ardcola alba), raţa ţigănească (Ngroca ngroca), lebăda mută (Cygnus olor), lopătarul (Platalea Imcorodla), DEME COL OGIE IM gîsca cu gît roşu (Branla cnjtropus), sitarul ruginiu dc mal (Limosa lapponica), sturzul dc iarnă (Turctas pillarU), cocorul (Grus grtis) etc. Mamiferele sînt reprezentate prin specii de apă: nutria (Myocasler coipus), nurca (Mastela latreola) şi vidra (Luîra lutra) şi de uscat: mistreţul (Sus scrofa attila), cîinele enot (Nyctereutcs procyonoides), vulpea (VuJpes valpcs melanogaster), iepurele (Lepus europacus). Prin varietatea ecosistemelor sale şi a speciilor care o populează, D.D. reprezintă un teritoriu unic în Europa. Din anul 1973 în Deltă a fost interzisă vînătoarea dc păsări şi mamifere. Condiţiile geografice, hidrologice şi gcomorfolo-gice puţin prielnice stabilirii omului în Deltă au făcut ca accastă regiune să fie puţin locuitâ> fiind astfel posibilă menţinerea unui echilibru biologic natural. D.D. reprezintă un loc ideal pentru cuibâritul şi popasul unui mare număr de păsări. Diversitatea şi bogăţia faunei şi florei terestre şi acvatice au impus crearea în această zonă a unor rezervaţii naturale cuprinzind cca 8 000 ha, ex.: Pădurea Letea, Roşca-Bu-haiova-IIrecisca, Perişor-Zăt o ane, Periteasca-Leahova, precum şi a uhot zone mai mici dc popas şi refugiu pentru păsările migratoare. în ultimele 2 decenii, datorită transformărilor radicale din ţara noastră, a început să se facă simţită tot mai mult prezenţa omului în Deltă. Piscicultura, agricultura, silvicultura şi exploatarea stufului sînt principalele direcţii de dezvoltare economică a Deltei. Productivitatea biologică a ecosistemelor acvatice constituie temă prioritară în ecologie. îa prezent un grup de cercetători din ţara noastră, condus de prof. dr. doc. N. Botnariuc, studiază principalele grupe de organisme acvatice din Deltă şi rolul lor asupra creşterii producţiei piscicole. Specialiştii în agronomie, silvicultură, stuficulturâ şi Îmbunătăţiri funciare cercetează, de asemenea, posibilitatea folosirii cît mai judicioase a unei părţi din D.D. în scopuri productive. Folosirea în scopuri economice şi turistice a D.D. nu afectează decit o parte din suprafaţa sa, fără să aducă prejudicii esenţiale ecosistemelor sale caracteristice. DEMECOLOGIE, v. DOI O GRAFIE. DEMERSAL 1. (Despre organisme) Care trăieşte în zona litorală şf vine în contact direct cu fundul apei. Ex., dintre animale, polichetele, madreporarii, cchinodermcle; dintre plante, ZosUra şi Posidonia, 2. (Despre ouă) Care este fixat pe substrat. DEMOGRAFIE, ştiinţă avînd ca obiect populaţie umană ca sistem demografic relativ autonom, stările acesteia, intrările şi ieşirile din sistem, structurile demografice şi interdependenţele dintre acestea; mai explicit, d. studiază populaţia umană ca număr şi structură, modificarea acestora sub efectul naşterilor, deceselor şi migraţici lor (mişcarea naturală şi migrator ie); metodele rolositc sînt cu precădere cantitative, Iar optica esle cea probabiliste Demersul 4. se des- 165 DEMOGRAFIE făşoară In 3 fazeî 1) culegerea informaţiilor, cu care se ocupă în principal statistica populaţiei umane; 2) analiza demografică care se ocupă cu variabilele demografice şi cu raportul dintre ele; numărul şi structura populaţiei* ter.ti li Ut ea, nupţialitatea şi mortalitatea, ca funcţie de virslă, analiza transversală şi longitudinală (pe cohorte), folosind drept instrument principal tabela de descreştere al cărei prototip este tabela de mortalitate; 3) analiza complexă a populaţiei şi variabilelor demografice, cu colaborarea unor ştiinţe, prccumi biologia, antropologia, sociologia, economia, geografia şi ecologia, pentru a identifica relaţiile de ordin cauzal. Fenomenele demografice au un caracter dual: biologic şi social. D. are mai multe ramuri: analiza demografică (partea centrală a d), C. istorica, d. socială, d. economică etc. Esisţă, tn general, o definiţie restrînsă a d. unde obiectul ei este redus la populaţia umană* ca sistem relaţiv autonom, şi o alia extinsă, în care populaţia este văzută ca subsistem „intersectat", cu sistemul social, economic, ccologic ejc. D. îşi încheie demersul ştiinţific cu estimaţii prospecti\V pur-tînd denumirea spccifică dc proiectări demografice. D. a elaborat o serie de metode şi procedee, cum ar fi tabela de mortalitate» curba logistică, modelul populaţiei stabile, analiza longitudinală, proiectări pe termen lung cu metode de simulare, unele din ele fiind folosite şi de alte ştiinţe. Astfel, în ccologie se extind tot mai multe cercetările ded. cu aplicaţii la populaţiile animale şi vegetale. Studii se pot face şi asupra populaţiilor de animale: în scopul determinării modificării densităţii şi abundenţei în timp şi In spaţiu. Variaţia densităţii şi abundenţei populaţiilor animale a fost observată încă din antichitate. Migraţiile lciningilor în Norvegia au fost descrise în anul 1555 de O, Magnus, care arată că aceste rozătoare migrează din timp în timp in ctrduri uriaşe care, ajung înd In vecinătatea apelor, se aruncă In ele pierind cu miile. începutul studiului ştiinţific a! populaţiilor se poate situa fn anul 1798, odată cu apariţia cărţii lui Maithus: An essatj on the principie of populatlon („Cu privire la populaţie'4)* în ciuda a numeroase concepţii eronate, acest autor a observat corect că populaţia umană are o creştere exponenţială. Ideile lui Maithus an fost luate şi prelucrate deCh.Darwin (sec. 10) care a întrevăzut mecanismele ce reglează densitatea şi abundenţa unei populaţii. Alţi cercetători care s-au preocupat de d. populaţiilor vegetale şi animale au fost: Verhulst (1838), Pearl si Rced (1920), Howard şi Fink (1911), Gausse (1931, 1935), Lotka (193-1), Voitera (1931), Smith (1935), Nicholson (1933, 1954, 1958), Gliapmaci (1928), Uva-rov (1931), Bodenheimer (1930, 1938), Morris (1959, 19G3), G. II. Andrewortha (1954), F. Schwcrdfeger (1968), R. Da jos (1976) etc. Studiile privind d. populaţiilor şi controlul lor prezintă un interes important pentru om. Aceste populaţii pot fi grupate în 4 categorii: populaţii dăunătoare (duşmanii recoltelor, vectorii bolilor); populaţii ce servesc ca vînafc, DEMONSTRAŢIE 166 pescuit sau altele care prezintă valoare economică; populaţii declarate ocrotite pentru interesul ştiinţific şi estetic; populaţiile liniare (R, Da jos, 1976). Sin. demecologie. DEMONSTRAŢIE, comportament al imor specii de animale care în faţa pericolului unui atac al prădătorilor îşi etalează brusc anumite desene, forme sau părţi ale corpului care intimidează duşmanul, alungîndu-1. Asemenea comportament au unii fluturi aparţinîncl gen. Catocala, preciun şi unele insecte ortoptere din neamul călugăriţei. Sînt cunoscute .şi „travestiuri" ale unor animale în forme cu totul diferite ale corpului, care opresc atacul duşman, înlesnind salvarea individului atacat. Astfel, multe muşte din fam. Sirfidac seamănă cu bondarii, viespile sau albinele. V. şi HOMOCROMIE, MIMETISM. DENDROLOGIE, ramură a botanicii carc sc ocupă cu studiul plantelor lemnoase: arbori şi arbuşti. Cercetarea structurii ecosistemelor forestiere naturale (păduri) şi a celor antropicc (parcuri, grădini) se bazează pe datele furnizate de d . DEN1TRIFICARE, proces de mineralizare a derivaţilor azotaţi din sol, sub acţiunea bacteriilor facultativ anaerobe (ex. Micrococcus dcnltriflcans). în urma d. apar compuşi mai puţin oxidaţi (azotaţi), NH3 şi chiar N atmosferic. Bacteriile facultativ anaerobe împreună cu alte microorganisme (ciuperci, aclinomicetc etc») utilizează O din molecula ni-t raţii or pentru oxidarea substanţelor organice hidrocarbonate, pentru respiraţie etc. Procesul este endotermic, de .reducere» conform reacţiei: 2HN03=2HN02 + 02— —12 kcal; HNOa-fHa0=NHs-l-202—26 kcal. Azotul atmosferic se produce mai ales in solurile în care există mari fluctuaţii In pătrunderea aerului; unde In perioada de aerobioză se petrece nitrificarca, iar în cea dc aoaerobioză, d. merge pină la N gazos. în solurile cu multă apă şi în cele ce se încălzcsc puternic se produce NE-J3, D. este mai intensă in solurile de pădure decît în cele agricole, deoarece in accstea din urmă se găsesc mal rar condiţii favorizante. D, reprezintă una dintre verigile principale ale ciclului biogeochimic al N în natură, care contribuie Ia reciclarea acestui element şi în care microorganismele au un rol esenţial. DENSITATE (despre specii vegetale şi animale), numărul de indivizi sau biomasă pe unitatea de suprafaţă (m2) sau de volum (m3, cm3), I), este unul dintre cei mai importanţi parametri ecologici ai populaţiei. Determinarea d. are o deosebită însemnătate, deoarece rolul unei specii într-un ecosistem depinde in mare parte de d. sa. I). este foacte diferită în funcţie de caracteristicile factorilor ecologici (bloţici şi ab iot ici) şi antropici din ecosistemul respectiv, precum şi de particularităţile speciei date (dimensiunea indivizilor, fertilitate, cerinţe faţă de mediu etc.). Ex,: 380—224 000 107 DEPARAZITARE copepodc/m2 apă oceanică; 109 bacterii/g sol; 10 cuiburi de păsări/ha. DENSITATE BRUTĂ, densitatea considerată pe spaţiul total ai teritoriului cercetat. Ex.: d.b. a unei populaţii de scoici (Anodonta) dintr-o baltă. D.b. se calculează rapor-tînd numărul de indivizi găsiţi în probe ia întreaga suprafaţă a ecosistemului. Astfel, dacă pe 5 probe de cîte 0,2 m2 s-au găsit 10 indivizi de Anodonla sp., atunci pe întregul ecosistem de 1 000 m2 vor exista 10 indivizi x 1 000 m2= =10 000 indivizi, decid.b.w=l0 000/0,1 ha, DENSITATE ECOLOGICĂ, densitatea unei populaţii raportată numai la habitatul său, Ex.' d.e. a populaţiei unui oraş este d. oamenilor din zona ocupată dc locuinţe; d. e. a gln-dacului de Colorado (Leptinolarsa decerniineaia) este cea raportată la suprafaţa ocupată pe un teren numai de cartofi. Astfel, dacă pe 1 m2 ocupat de cartofi s-au găsit 10 gtndaci de Colorado şi suprafaţa ocupată cu cartofi .este de 7 500 mă, atunci â.e, este de 10 indivizi x7 500 ma—76 000 intfjvizi/ 0.75 ha. w DENSITATE OPTIMĂ, numărul de indivizi dintr-o unitate teritorială care asigură cea mai mare eficienţă a populaţiei în utilizarea resurselor mediului, în lupta pentru existenţă şi supravieţuire. Supravieţuirea este posibilă numai atunci cînd d. nu depăşeşte limita superioară şi nu scade sub limita inferioară a variaţiei optime, aceste limite fiind diferite de la o specie Ia alta, in corelaţie cu resursele de viaţă oferite de biotopul dat. Sin. eficienţa populaţiei. DENUTRIŢIE, dereglaj al proceselor de nutriţie şi asimila ţie, datorat unei boli, lipsei de hrană sau predominanţei proceselor de dezasimilaţie care duc la scăderea considerabilă a greutăţii corporale. D. determină dezechilibre mai mult sau mai puţin grave ale sistemdor homeostatice şi energetice ale organismului put în d provoca chiar moartea acestuia. D. afecta în 1979 peste un miliard de oameni din populaţia globului, mai ales din ţările subdezvoltate. V. şi ALIMENTAŢIE RAŢIONALĂ. DEPARAZITARE, acţiune de distrugere a paraziţilor plantelor, animalelor, omului, precum şi a vectorilor utior agenţi patogeni. Paraziţii se hrănesc pe scama organismelor (gazdelor) pe care le parazi tează, producînd îmbolnăvirea sau chiar moartea acestora. D. se realizează prin diverse procedee3 fizice, chimice etc. Procedee fizice, care au în general un rol preventivi igienă personală, curăţirea locuinţelor şi a îmbrăcămintei, echiparea ferestrelor cu plase din sîrmă; căldura uscată; fierberea, folosirea de etuve speciale în care temperatura creşte pînă la 80°C distrugînd astfel organismele patogene, ouăle helminţilor etc,; procedee chimice: cuprind mijloacele de d, cele mai variate şi mai importante, în care scop se folosesc o serie de substanţe chimice: Cl, cianura de mercur, 1, iodoformul, sublimatul corozlv, DDT-ul, sulfatul de cupru, sulfura de carbon etc,; Un mijloc preventiv de d. 11 constitui© DEPIGMENTAEE m controlul sanitar periodic al animalelor domestice, vectori frecvenţi ai paraziţilor, precum şi coutrolul permanent al produselor de origine animală (carne, ouă elc.)j date In consumul alimentar- V. şi PESTICIDE. DEPIGMENTARE, decolorare a tegumentelor sau a anexelor sale (păr, pene etc.) datorită imui proces fiziologic sau patologic In care pigmentul mclanic nu se mai sintetizează. D. apare în condiţii naturale în ecosistemele undo nu pătrunde lumina solară (ex.: peşteri, abisul oceanelor) sau. In bîoto-purilc unde predomină culoarea albă (zonele polare). In mediile neiluminate, animalele pot fi lipsite de pigmenţi mtia-nici, fără ca viaţa să le fie în pericol. La fiinţele vii din mediile iluminate de radiaţiile solare (suprafaţa solului, stratului luminat al apei) pigmentaţia pielii are un rol protector împotriva influenţei lor nocivc. Majoritatea animalelor troglobii suferă fenomenul de Observaţiile au arătat că d. este mai periculoasă decît Inanîţia. Ex.: omul poate trăi fără alimente chiar cîteva săptămîni, însă fără apă numai cîteva zile. Pentru evitarea d., organismele sînt protejate prin diferite formaţiuni morfologice, mecanisme de reglare fiziologică, comportamente spe-cifice. Astfel, majoritatea insectelor sînt protejate de d. prin învelişul lor chitinos, ce esto puţin permeabil pentru apă. La coccide, afide şi numeroase heteroptere, d. este evitată prin secreţiile ceroase prezentate pe suprafaţa corpului. D. sporeşte proporţional cu creşterea-temperaturii. La ani- 171 DETERGENT malcle de pustiu pierderile dc apă sînt compensate prin utilizarea intensă a apei rczullate din metabolizarea grăsimilor. Aşa se comportă unele insecte (Tcnebrio molilor, Epheslrca kăhIniella), şoarecii săritori, gazelele, cămilele, dropiile de pustiu etc. Pentru trecerea sezonului uscat, multe specii „cadu în somnul estival, cx. Cîfelfns fufons, broasca ţestoasă (Tesludo horsfieldi). DESPĂDURIRE, v. DEFRIŞARE. DESPRĂFUITOR, dispozitiv tehnic sau aparat utilizat pentru scoaterca prafului dinti-un material, recipient sau din aer. Este utilizat în tehnicile dc epurare a poluanţilor atmosferici. -; DEŞERT, v* PUSTIU. DEŞEU, material apărut in urma unui proces biologic (drfecaţie, excreţie, respiraţie, căderea frunzelor) sau tehnologie (fabricarea unor piese, prepararea cimenturi, a negrului de fum, spălarea cărbunilor etc.)» ce ou mgi poate fi utilizat ca atare. Fx.: dejecţiile organismelor, părţile n$uliH-zate din corpul animalelor sacrificate, resturile de păr, Vene, fulgi, frunze, ramuri provenite de la diferite organisme, rumeguşul şl talaşul provenit de la fasonarea lemnului, resturile rezultate la turnarea pieselor metalice- Unele <1. pot fi recuperabile, ex.: dejecţiile animalelor — ca îngraşămînt natural, părul — Ia fabricarea periilor, cenuşa — la fabricarea unor cărămizi speciale, rumeguşul şi talaşul — în încălzirea locuinţelor. Alte d. sînt nerecuperabile (ex. resturile de pămînt, praf şi nisip de Ia construcţii, unele ape cu un conţinut ridicat de substanţe toxice). Numeroase d. sînt poluanţi foarte nocivi ai mediului înconjurător, ex.: compuşii cu Hg, Pb şi Al apăruţi in procesele de purificare şi de prelucrare a acestor metale, ă. rezultate din industria nucleară etc. V. şi POLUARE, BIODEGR AD ARE. DETECTAREA POLUANŢILOR, proces de identificare în mediul ambiant, cu ajutorul unor aparate speciale, a prezenţei poluanţilor şi a radiaţiilor nocive, precum şi stabilirea concentraţiei lor in diferite medii. DETERGENT, substanţă chimică organică utilizată in “spălarea diferitelor materiale. Datorită puterii de descompunere a impurităţilor de origine organică, d. se utilizează pe scară largă în industrie şi în activităţile menajere* D. reprezintă unul dintre factorii poluanţi ai apelor din natură, unde produc spume ce se acumulează la suprafaţa ior limi-tînd schimbul de gaze dintre apă şi atmosferă, contribuind astfel la distrugerea bacteriilor aerobe cu rol în descompunerea deşeurilor organice. Cercetările au arătat cu o concentraţie de 100 ppin de d. în apa de mare împiedică larvele tinere de viermi anelizi din gen. Sa&e/taria să-şi construiască tuburile protectoare. Moluştcle, crustaceele libere sau sedentare (crabi, creveţi, balani), peştii litorali dispar în totalitatea lor din zonele neritice tratate cu d« Fauna bentică suferă, de asemenea, de pe urma poluării cu d. Plonjările efcc- DETRITIVOR 172 tuate la adincimi de 2—15 m au arătat o mortali Late puternică la crabi (Galalhta slrigosa, Portunus puber şi Cancer pagurus), scoici (Ensîs siliqmi şi Maclria coraUina), stele şi arici dc mare (Marthasterias glaciaîis şi EcMnocardium cor-datum), ca urmare a folosirii peşti ->► păsări ihtiofage —> păsări răpitoare -> organisme saprotage oameni; 3) atmosferă (ploaie atomică) -* apă -> fitobeutos -» zoobentos -► oameni' 4) apă vegetaţie acvatică -+ insecte acvatice -► DEZINTOXICARE 174 crustacee —> păsări acvatice —► om; 5} apă —> fitoplancton -*■ insecte acvatice peşti om; 6) atmosferă -► sol -> cereale, fructe, zarzavaturi -> oameni; 7) atmosferă (ploaie atomică) sol —► plante furajere -> animale erbivore -► oameni. Pătrunse în corpul organismelor, substanţele radioactive produc mutaţii genetice, boală act in ică (leucemie, cancer) etc. V* şi POLUARE RADIOACTIVĂ, DEZINTOXICARE 1. Scoaterea unui organism de sub influenţa unei {toxine pătrunse în corp, rcducînd astfel efectul intoxicării. 2, Procedeu de tratare a toxicomanilor, prin suprimarea bruscă sau progresivă a ingerării substanţei toxice, acţiune carc în general necesită supraveghere mcdicală, • DEZVOLTARE, seric de etape prin care trece în timp un fenomen, un organism sau un sistem supra individual (populaţie, biocenoză) sub influenţa factorilor interni şi externi. Prima categorie de factori este reprezentată de programarea genetică, structură, grad de complexitate, iar cea dc-a 2-a > de condiţiile bioticc şi abiotice, relaţiile dintre sisteme etc. Ex. dc fenomene in d.: totalitatea stadiilor prin care trece un Individ (organism); creşterea de la stadiul de lăstar la cel dc arbore al unei păduri; maturizarea progresivă a unei culturi agricole; realizarea producţiei primare intr-o biocenoză etc* Numeroase organisme în ă. lor se deosebesc numai d.p.d.v. al mărimii lor, ca aspect morfologic sint la fel (ex. majoritatea plantelor inferioare şi toate plantele superioare, moluştclc, insectele helerometabole). Alte organisme: broasca de rîu (Rana), insectele holometabole, prezintă modificări morfologice, fiziologice şi biologice profunde de la un stadiu dc dezvoltare la altul. V. şi EVOLUŢIE, FILOGENIE. DIAGNOZĂ, identificare a nnui individ (specie), a unui fenomen etc. pe baza cunoaşterii unor însuşiri caracteristice» în ecologie, d. poate reprezenta identificarea speciilor dintr-o bioccnoză şi arealul lor, habitatul şi nişa ecologică a unei populaţii, relaţiile dintre organisme etc* V. şi TAXO-NoanE. DIAGRAMĂ, reprezentare grafică a unui fenomen ecologic, meteorologic sau de altă natură cu ajutorul figurilor geometrice (triunghi, pătrat, dreptunghi, cerc etc.), folosind o anumită scară convenţională. D. sînt simple şi complexe. D. simple, se construiesc sub formă de coloane sau de pătrat ori cerc. în tf. cu coloane, acestca sint formate din dreptunghiuri dispuse vertical a căror bază este constantă, iar înălţimea este proporţională cu mărimea reprezentată. D, cu coloane se foloseşte In ecologie pentru a reprezenta cantitativ numărul indivizilor unor specii într-o biocenoză, numărul paraziţilor unor specii din diverse genuri, distri-buţla indivizilor unei specii pe diverse substraturi de viaţă etc. D. In formă de cerc (ciclogramă) sc foloseşte In stecial pentru a scoate tn evidenţă proporţia procentuala dintre 175 D1APAUZA diverşi parametri structurali şl funcţionali ai unei populaţii sau biocenoze, ex.: exprimarea grafică a frecvenţei, a abundenţei, a indivizilor de virste diferite etc. D. in formă de pătrat se construieşte pe baza unei scărit care dă raportul de reducere, Din cifrele care reprezintă mărimea suprafeţelor respective se extrage rădăcina pătrată, iar rezultatul se împarte cu numărul care reprezintă scara aleasă, obţinin-du-se latura pătratelor care trebuie construite, pătratele se aşază alături sau suprapuse. Ex.: d. în formă de pătrat pentru a arăta proporţia indivizilor unei populaţii în funcţie de biomasa lor, sau d. în care se arată proporţia dintre bio-masa ingerată de o specie fitofagă şi biomasa totală at plantelor. D. complexă, in care mărimile sînt expuse in evoluţia lor în timp şi spaţiu cu ajutorul a 2 scări de mărimi. Pe abscisă se trec diviziunile de timp, spaţiu etc., iar pe ordonată, mărimile sau valorile corespunzătoare lor. Cele mai cunoscute d. complexe folosite in ecologie sîntr*^tiistograina şi piramida. Ex.: histograma densităţii sezoniere a unei populaţii, piramida de biomasă, sau energetică a undVbiocenoze, piramida sexelor şi vîrstelor într-o populaţie. DIAGHA^IĂ FIGURATIVĂ, grafic în cartr elementele expuse sînt reprezentate prin figuri sau siluete sugestive. Ex.: distribuţia particulelor minerale ale unui biotop {pietre, nisip, mîl) poate fi reprezentată prin figuri mici care reprezintă o piatră, cîteva boabe de nisip şi cîteva particule de mîl; componentele floristice şi faunistice ale unei biocenoze pot fi reprezentate prin grafice în care habitatele ocupate de diverse populaţii să fie notate prin figuri caracteristice (un arbore mic pentru populaţiile arboricole, un arbust pentru cele arbustiforme, cîtcva fire de ierbuTi pentru populaţiile de ierburi etc.). DJ. ajută pe cercetător în sintetizarea datelor, permiţînd cititorului să-şi facă o idee de ansamblu asupra problemei tratate. DIAGRAMĂ CU SECTOARE, v. CICLOGRAMĂ. DIAGRAMĂ TEIMOPLUVIOMETRICĂ, reprezentare grafică a valorilor termohidrice ce caracterizează aria dc distribuţie a unui organism. B.t. este utilizată în cercetările ecologice teren. Sin, termofdgrogramâ. DIAPAUZĂ, fenomen biologic de oprire a activităţii şi creşterii unui organism datorita influenţei factorilor nefavorabili ai mediului (temperatură scăzută, uscăciune etc.). D. poate afecta toate stadiile de viaţă: ou, larvă* nimfă, adult. Deşi mai frecventă la insecte, d. nu este limitată la acest grup de nevertebrate, ci se întilneştc şi la acarienl, crustacee, rotiferi, spongieri. La artropode, ccrcetîndu-sc modificările ce apar în d., s-a stabilit că acestea sînt de natură biochimică şi hormonală; datorită lor, reacţiile organismului în d. sînt total diferite de cele în stare normală; astfel, ouăle viermelui de mătase (Bombijx mori) rezistă la acizi concentraţi şi la doze mari de radiaţii X. în regnul vegetal DIATOMIT 17S fenomenul se manifestă la seminţele gramincelor, la unii bulbi, la mugurii arborilor etc. DIATOMIT, rocă, organogenă silicioasă ce a luat naştere din scheletele diatonicelor depozitate pe fundul mărilor şi oceanelor de-a lungul erelor geologice. Formarea <3E. este un exemplu ce demonstrează influenţa organismelor asupra mediului înconjurător anorganic. Sin. păminţei DIFERENŢIERE, 1. Proces biologic complex, caracteristic mai ales fazei de embriogeneză, dc formare şi specializare a unor celule, ţesuturi şi organe din celule nediferenţiate. Prin d., celulele, ţesuturile şi organele capătă calităţi noi care Ie permit îndeplinirea unor funcţii specifice: nervoasă, endocrină» senzorială etc. Perioada de d. este una din perioadele critice din dezvoltarea unui organism. Orice acţiune nocivă a unui factor extern (poluant, medicamentos, radioactiv etc.) poate avea urmări grave asupra întregii evoluţii ontogenetice a individului. Sînt cunoscute consecinţele dramatice ale ingerării talidomidei (tranchilizant) de către viitoarele mame, asupra copiilor (malformaţii grave). 2-Separare sau izolare a unui grup de indivizi dintr-o populaţie, caracterizaţi prin anumiţi indici calitativi şi cantitativi. Ex.: <1, pe sexe, pc vîrste; <1. a unor forme de insecte aptere sau bune zburătoare pe o insulă, d. stadiilor larvare etc. DIFERENŢIERE SPECIFICA, totalitatea caracterelor morfologice, fiziologice, ecologice, ctologice, chimice şi cromozomice care deosebesc o specie de alta; aceste caractere trebuie considerate împreună şi nu izolat. V. şi SPECIE, SPEOAŢIE, DBFTERIEj boală infecto-contagioasă al cărei agent patogen estebacilul Cor y ne bactcrium, frecventă mai ales Ia copii. D. are un ritm sezonier: apare mai adesea toamna şi iarna. Datorită vaccinărilor, d. este din ce în ce mai rara. DIGESTIE, funcţie de relaţie a organismelor în cadrul căreia substanţele alimentare din aparatul digestiv sau din exterior suferă transformări mecanice, fizice şi biochimice, ceea ce face posibilă asimilarea lor imediată. Există mai multe tipuri de d-,: intraceVulară, externă şi internă. D. tntracelulară se întîlneşte la unele organisme inferioare: protozoare: parameciul (Paramoecfum caudatum), Eimcria perforans, amlba dizenteriei (Entamoeba hlstolytica), fora-miniferul Iridua lucida etc., ciuperci microscopice> bacterii şi în cazuri mai speciale şi animale mai evoluate. între d.r\ şi fagocitoză există o relaţie de asemănare, în ambele cazuri avînd loc o ingerare de alimente (în cazul protozoarclor fagotrofe), dar d.f. are rolul exclusiv de hrănire a organismu-lui ; fagocitoza se întîlneşte la unele bacterii şi ciuperci microscopice, D. externă, existentă la cîteva nevertebrate care emit la exterior anumite enzirae ce dizolvă substanţele alimentare şi apoi le absorb prin tegument, cx.: larvele inuştci Harmandta globu.lt D. internă, se produce în interiorul 177 DINAMICA POPULAŢIILOR organismelor !ntr-un aparat digestiv bine individualizat şi se realizează cu ajutorul sucurilor digestive emise de diferite glande şi organe (ex.; la majoritatea nevertebratelor şi la toate vertebratele)- DILUAREA POLUANŢILOR, reducerea concentraţiei poluanţilor din atmosferă sau din ape, fie în mod natural, prin intervenţia curenţilor de aer, difuzia într-un lichid ctc., fie prin acţiunea omului, respectiv prin utilizarea uuei aparaturi adccvate a bazinelor de decantare a unor staţii de epurare ctc. Prin d.p. se modifică acţiunea factorilor nocivi asupra componentelor abiotice şi biotice ale mediului înconjurător. ^ DIAIORFISM SEXUAL, fenomen prin care în cadrul aceleiaşi specii există indivizi dc sexe opuse, diferenţiaţi prin-tr-uii ansamblu de caractere. D.s. se înttlneşte Ia nuitie-roase insecte, la peşli şl la amfibieni (mai ales în perioadele de reproducere) şi în spccial la păsări şî mamifer,e. Masculii au adesea un. colorit mai viu decît al femelelor, veşmîat nupţial sau permanent mai bogat, organe de atac şi de apărare mal dezvoltate, un comportament deosebit dş cel al indivizilor de sex opus. DINAMICA DIURNĂ A BIOCENOZEI, modificare zilnică a numărului dc indivizi, a biomasei şi a componenţei specifice dintr-o biocenoză. D.t.a b. este specifică plantelor şi animalelor. Deosebirile în intensitatea factorilor ab iot Ici ftemp era tură, lumină, umiditate) din timpul zilei şi al nopţii au dus la formarea speciilor diurne şi nocturne. Ex.: animalele din planctonul marin sau dulcicol migrează pe verticală în cicluri diurne. Mărimea deplasării variază de la cîţiva centimetri (la flagelate) pînă la mai mulţi metri (la animalele mai mari). în biocenozele terestre păsările inseetivore sînt active ziua (diurne), vulturii sînt activi în amurg (crepusculari) iar unele spccii dc păsări (bufniţa, huhurezul), şi mamifere (liliecii) sînt nocturne. Insectele cccidomiide (ord. Diptcra) sînt active mai ales între orele 10 şi 12 şi 14 şi 16. La numeroase specii de insecte activitatea nocturnă este determinată dc scăderea temperaturii acrului; se produce astfel o scădere a temperaturii corpului, fenomen ce se cerc compensat printr-o activitate metabolică crescută, în felul acesta activitatea nocturnă apare ca un rezultat al unui proces de adaptare tcrmfcă. Coborîrea întunericului este semnalul care anunţă prin mecanisme reflex condiţionate fenomenul următor, scăderea temperaturii. D.d.a b. contribuie la valorificarea mai eficientă a resurselor trofice ale unei biocenoze, Ia evitarea suprapunerii nişelor ecologice* dhninuînd astfel concurenţa inter specifică. DINAMICA POPULAŢIILOR, variaţia în timp a mărimii populaţiei, apreciată prin rata medie (i?/n) şi rata specifică dN de creştere (R$)< Rm— -—■, unde dN—numărul de indivizi DINAMICA SEZONIEBÂ. . 178 adăugaţi şi df=timpul considerat. Ex,: dacă o populaţie de alirîe a sporit cu 200 Indivizi în 2 zile, Em= ~ 2 “100 indivizi/zi, i?m poate avea valori pozitive, negative sau poate fi nulă. Hs — rata medie a creşterii unei populaţii raportată la numărul iniţial dc indivizi (AT). Rs= — 2'50 =2 indivizi/zi. D.p* este determinată de acţiunea factorilor externi (abiotici şi biotici) şi a factorilor interni, datoraţi populaţiei însăşi. Factorii externi Implicaţi In d.p. sînt: prădătorii, paraziţii, care reduc în flecare an un număr apreciabil dintre membrii populaţiei; concurenţa interspe-cifică pentru spaţiu, hrană, locuri de reproducere, care la unele păsări şl mamifere determină periodic reducerea efectivului popularei; variaţia cantităţii hranei disponibile {ierburile pentru animalele fitofage animalele pentru speciile carnivore ctc,); accidentele apărute mai ales datorită prezenţei omului, cc vîncază şi distruge un mare număr de indivizi; lucrările agricole, factorii climatici (ploile torenţiale, îngheţul, seceta, vinturiJe violente), poluarea mediilor de viaţă etc. Factorii interni cu rol în d.p. sînt: teritorialitatea, canibalismul, concurenţa intraspecifică etc. DINAMICA SEZONIERĂ A BIOCENOZEI, totalitatea schimbărilor calitative şi cantitative ce apar într-o biocenoză de la un sezon Ia altul. D.s. a b. este determinată atît de factorii abiotici (climatici), cit şl de unii factori biotici (hrană, paraziţi, prădători etc,). D.s. a h. din zona tropicală este puternic influenţată de legăturile trofice. In celelalte zone climatice este mai puternică influenţa directă a condiţiilor climatice. Stabilitatea biocenozelor din zona pădurilor ecuatoriale coincide cu stabilitatea relativă a climatului. In savanele tropicale deosebirile dintre sezoane sînt mai evidente; anotimpul ploios şi umed alternează cu cel secetos. Ca urmare, în savane apar migraţii sezoniere ale păsărilor şi mamiferelor erbivore, însoţite de variaţia densităţii lor. La N de pădurile subtropicale, spre V şl în Orientul îndepărtat al Asiei ca şi în E continentului american se întinde zona pădurilor de foioase de climat temperat. Biocenozele acestor păduri prezintă o dinamică sezonieră accentuată a populaţiilor care le alcătuiesc. Numeroase specii efectuează migraţii îndepărtate. O parte din specii intră în hibernare, altele îşi modifică profund densitatea de la un sezon la altul sau de la un an la altul, înmulţindu-se în unii ani foarte mult. Ex.: unele rozătoare (Apodemus silva-tlcus, Rattus norvcgtcus ctc.) şi numeroşi fluturi (Torirtx viri-dana, Anthcrea permjt etc.). Animalele din tundră, în afară de unele specii care trăiesc sub zăpadă, migrează în zone mai calde. Dinamica sezonieră accentuată din tundră este strîus legată de asprimea climatului, de variabilitatea sa generală, şi de contrastele sezoniere. în asociaţiile de pustiuri BIOXID J>£ CARBON şi stepe creşte procentul animalelor care iarna sau vara cad în amorţire* Unele specii fac depozite de lirană, altele migrează. Marcarea sezoanelor tn zona temperată sc caracterizează prin apariţia şi dezvoltarea diferitelor grupe de plante şi de animale, tn pădurile de foioase din ţara noastră se observâ o dinamică sezonieră foarte accentuată. începutul primăverii este semnalat de apariţia plantelor efemere; ghio~ celui (Galanthus nivalis), vioreaua (Scllla bifolia), toporaşii (Viola odorata), speciile galicolef'Dasyneura affinis, D* thoma-stana) etc* Alte grupe de plante şi animale ajung la densitate maximă la sfîrşitul primăverii sau In cursul verii (afidele, gîndacul de Colorado etc.)- BrIndusa de toamnă (Gotâhtcum autumnale) şi linele compozite sint mai abundente In lunile de toamnă. în sezonul de iarnă îşi reduc numărul de indivizi majoritatea insectelor, plantele anuale etc, V. ţi BIORTTM, FENOLOGIE, RITM, RITM SEZONIER* , > DINAMOCHORĂ (despre plante), ale cărei: seminţe sînt ras-pîudite activ prin cr apar ca explozivă a fructelor, fdxojneu provocat atît de uscăciunea aerului, cît şl de structura*'specifică a pereţilor fructului. Ex.: plesnitoarea (Ecbalium elateriam)* D. se întîlnesc mai ales printre speciile de climat arid (stepă, pustiu etc.). V. şi AtJTDCHORĂ. DIOECICĂ (despre specii), care are nevoie pentru dezvoltare de 2 organisme gazdă. Ex,: afidul Chernus sacchlphan-tes oiridis se dezvoltă pe molid şi pe brad; păduchele cornului (Anaccta corni) se dezvoltă vara pe graminee şi iernează pe eoni; păduchele mclifer al mărului (Psylla măli) trăieşte ca larvă pe mugurii florali de măr, iar ca adult pe alte plante de livadă. DIORAHĂ, mod de expunere muzeologică iniţiat de savantul biolog român Grîgore Antipa şi aplicaţia Muzeul de istorie naturală din Bucureşti, care astăzi îi poartă numele. D. sint vitrine mari, încăpătoare, în care se prezintă spaţial fragmente de ecosisteme (cx. pădure, Iac, baltă) în care se redă, cu ajutorul picturii şi al mulajelor, aspectul natural al reliefului corespunzător pe fondul căruia se expun animale naturalizate, mulaje de plarttc, fragmente de roci. Prezentarea unor colţuri de natură în muzee prin d. permite înţelegerea maî corectă a structurii biosferei şi a interacţiunii elementelor sale componente. Sin. bioraniâ, DIQXID DE CARBON (C03), gaz rezultat din oxidările metabolice ale plantelor şi animalelor, din descompunerile oxidative ale C şi ale carbonaţilor de pe suprafaţa uscatului Vi din ape, din emanaţiile vulcanice etc. Este un component relativ constant al atmosferei terestre (0.03%), în ultimele deccuii are o tendinţă de creştere datorită dezvoltării consumului de combustibili fosili (cărbuni, petrol) utilizaţi în industrie, transporturi şi locuinţe etc., devenind Astfel un important factor poluant. Cantitatea de COa din atmosferă se ridică la 1,4x10* t/an şl rata sa are o tendinţă continuă tle creştere, apreciată la 0,2%/an* Aceasta va duce DlttECŢlA DOMINANTA., 180 la dublarea sa în următorii 23 ani. COa din atmosferă reţine o marc cantitate de radiaţii calorice, ccca ce duce la ridicarea temperaturii stratului interior de aer al troposferei cu consecinţe asupra climatului globului. Astfel, creşterea cu 3,G°C a temperaturii medii a troposferei ar putea duce la topirea unei mari părţi din calotele de gheaţă, polară, la ridicarea apelor oceanice şi deci la inundarea unei mari suprafeţe din ecosistemele terestre. In locurile cu concentraţii de 2—3% în atmosferă, C02 devine un agent toxic, cu efecte grave sau chiar mortale pentru uncie animale şi pentru om. COa din atmosferă are im volum de 700 mild. t, constituind sursa dc C pentru procesul de fotosintezâ; biosfera consumă pe această cale cca 500 mild. t, pe care îl redă din nou în aer prin procesul de respiraţie. Sin. bioxid de carbon, anhidridă carbonică. DIRECŢIA DOMINANTĂ A VlNTUJ,UI, direcţia curenţi-lor de aer a căror frecvenţă intr-un anumit loc este net supe-rioarâ celorlalte direcţii- Este un factor al mediului abiotic luat în consideraţie în cercetările ecologice, avtnd rol important în zboTuî insectelor şi al păsărilor, în râspîndirea polenului, a seminţelor de la plantele anemofiie, a poluanţilor a tmosferîci etc. DIRECŢIA V IOTULUI, dirccţia deplasării maselor de aer. în zona alpină, cu vînturi puternice, arborii izolaţi işi modifică forma coronamentului in funcţie de d.v. ajunglnd sa arate ca nişte stindarde. Constituie ira factor abiotic ai mediului, cu ample consecinţe ecologice: deplasarea norilor, transportul unor mase de pulberi, răspindirea noxelor industriale atmosferice etc. DISCLEUAX, v. SUBCLBIAX, DISC SECCHI, dispozitiv pentru măsurat gradul de transparenţă a apei. utilizat în cercetările de hidrobiologic. D.S. are diametrul de 20—25 cm, culoare albă şi so foloseşte astfel: suspendat de o sfoară gradată în metri, este cufundat în apă piuă nu sc mai zăreşte. Adîncimca la care d.s. devine invizibil măsoară transparenţa apei. DISCOJVFORT, tulburare a stării normale a unui organism, lipsită de gravitate şi tranzitorie, cauzată de diverşi factori de mediu, în special substanţe poluante. Poluanţii care produc d. nu au o toxicitate proprie, dar au miros persistent şi neplăcut la niveluri de concentraţie situate mult sub pragul toxic. Ex. de.poluanţi care produc d.? mercaptanii (mai frecvent tntilnindu-se în atmosferă, metil-mercaptanul, sui-fura dc dimetil şi disulfura de dimetil), acrolelna. care se găseşte în atmosfera din jurul fabricilor care prelucrează grăsimi, sub formă de aerosoli), zgomotele, funinginea (care murdăreşte geamurile şi rufăria) etc. DISCONTINUITATE, absenţa unor forme intermediare în dezvoltarea ftiogenetică a unei specii, Ex.: d. In fiiogenia speciei umane* 18* DISTRIBUŢIE AdLOMEKATA DISEMINARE, proces (Ie râspindire a unor elemente de înmulţire a plantelor; seminţei fructc, polen: D. se face cu ajutorul curenţilor de aer, al apei, animalelor mobile. D. ore un rol deosebit in înmulţirea şi răspindirea speciilor. DISPNEE, dereglare a ritmului respirator, semnalată prin apariţia senzaţiei de „sete de acr‘% D. apare în diferite bolij insuficienţă cardiacă, pneumonii, anemii, intoxicaţie eu poluanţi atmosferici etc. Y. şi RESPIRAŢIE. DISPERSIUNE, v. DISTRIBUŢIE. DI SPER SIUNE In AGREGATE, V. DISTRIBUŢIE AGLOMERATĂ. DISPER SIUNE ÎNTÎMPLĂTOARI3, v. DISTRIBUŢIE ÎNTÎMPLĂTOARE. D1SPERSIUNE UNIFORMĂ, v. DISTRIBUŢIE UNIFORMĂ. DISTRIBUŢIE, mod de repartiţie a organismelor in habitat, determinat de prezenţa şi locul resurselor de hrană., dc condiţiile mediului abiotic, competiţie ctc. Cunoaşterea A* are importanţă în studiul structurii şi dinamicii populaţiilor. Se cunosc 3 tipuri de d.: uniformă, aglomerată şi Intimplă-toare (fig. 10)- Sin. dispersiune, ABC Fig, 10. Distribuţia indivizilor în habitat: A. uniformă, B. aglomerată, C* întîmplătoare. DISTRIBUŢIE AGLOMERATĂ, repartiţie in grupuri mai mult sau nrni puţin numeroase a indivizilor unei populaţii în habitat, Ex.: insectclc sociale (albinele, furnicile, termitele), numeroase homoptere (Myzodcs persicae, Doralis pomi, PcmpiUgus bursarius); dipteTC (Mikiola fagt, fleltcomya sali- DISTRIBUŢIE 1NTÎMPLATOARE 183 cipeida). D.a. este cea mai frecventă în natură şl este determinată fie de comportamentul indivizilor (tendinţa de a trăi în vecinătatea altora, fie de variaţiile car actori st icc ale mediului (ex.: ferigile se grupează mai ales în locuri umede şl umbroase). Matematic, d.o. corespunde legii binomial negative de distribuţie. Media (x) este mai mică decît varianta (S3) iar S*[x> 1, Sin. cftspersiunc in agregate. DISTRIBUŢIE ÎNT ÎMPLĂTOARE, repartiţie fără o anumită regulă a indivizilor în habitat. Ex.: păianjenii de cîmp, unele insecte galicole (Asphondffîia verbasci, A. tkymi, Rfiab-dophaga ntrvorum) şi miniere (Phyiomgza albiceps, Micro-setia sexguttela), giudacii dc făină (Tribolium castancum, T. confusum) ele. D. î. apare la indivizii care trăiesc în medii de viaţă cn condiţii omogene şi la speciile la care indivizii nu au tendinţa de a se grupa. Matematic, d.i., corespunde legii Poisson in care media (ă) şi varianta (S2) sint egale, deci S2fx — 1. Sin. dispersiune tntimplâtoare. DISTRIBUŢIE rOISSON, repartiţie a unei variabile aleatorii discrete (care ia valorile r—0,1,2, ...), cu funcţia de probabilitate (P): P(£=r)=— e*“T, unde x = variabila şi t—o constantă r I pozitivă. Funcţia dc probabilitate poate fi obţinută cu limita unui şir dc funcţii de probabilitate ale unei repartiţii binominale. D/P. reprezintă repartiţia unei variabile aleatorii care poate lua valori diferite, dar cu probabilităţi mici, de unde şi numele de ,>legea evenimentelor rare“. Cu ajutorul d.P. sint descrise creşterea coloniilor bacteriene pe plăcile Petri, apariţia unor fenomene rare intr-o populaţie (inundaţii, îngheţ, unele boli şi dăunători), dezintegrările radioactive ctc. Sin. repartiţie Poisson. DISTRIBUŢIA SEXELOR, proporţia relativă a sexelor într-o populaţie; aceasta poate avea următoarele valori: 1, cind nnmârul masculilor este egal cn numărul femelelor; 1>, cînd femelele sînt în număr mai mare decît masculii; 1<, cind numărul femelelor este mai mic decît cel al masculilor. Sin. proporţia sexelor, $cx-ratio. DISTRIBUŢIE UNIFORMĂ, repartizare aproximativ Ia aceeaşi distanţă a indivizilor in habitat. Acest tip de ă. este puţin intlln.it la populaţiile din ecosistemele naturale (cx.« unele plante din pustiu, arborii dintr-o pădure matură cuiburile unor păsări), în schimb este frecventă la populaţiile din ecosistemele antropogene (cx.j un lan dc porumb, o cultură cu viţă de vie, o plantaţie de pomi fructiferi). D.u. apare în populaţiile naturale unde există o competiţie intensă între indivizi, care are drept rezultat o repartizare aproximativ egală a lor în habitat. D.u, se stabileşte prin relaţia3 Vf/jjj_______ S5= ~ . Dacă notăm prin N numărul de probe N—1 extrase dc pe o suprafaţă determinată, prin x numărul mediu IBS DIVIZIUNE de indivizi Întâlniţi, prin m numărul indivizilor din ficcare probă şi prin / frecvenţa unei anumite valori, atunci putem determina varianta (S2). In cazul unei d.u. m este constant şi egal cu x, iar varianta este zero. Sin. dispersiune uniformă. DISTROFIE, 1. Deteriorare organică, tisulară sau glandulară datorată unor dereglări metabolice generale şi apariţia unor tulburări vasculare ori inflamatorii, urmate de identificarea sau depunerea în ţesuturi, în exces, a unui produs rezultat din ciclul metabolic alterat. 2* Boală cronică de nutriţie ce apare la sugari, cauzată de o hrănire carenţială, caracterizată prin alterarea stării generale de sănătate, avînd drept consecinţă reducerea ţesutului adipos, scăderea In'greutate, micşorarea rezistentei la infecţii şi, în general, a capacităţii de apărarea* organismului. V. şi ALIMENTAŢIE RAŢIONALĂ. DISTRUCTIV {despre un factor natura] sau antropic), care are acţiune negativă, mai mult saii mai puţin gravă, uneori letală, asupra componentelor mediului în carele manifestă. Ex.: acţiunea (L a apelor în timpul inundaţiilor, ce se traduce prin asfixierea şi acoperirea cu mîl a plantelor, prin înecarea (moartea) unor animale, distrugerea unor căi de transport sau a locuinţelor; acţiunea d. a SOa asupra plantelor, care constă în distrugerea completă sau parţială a florei micologice şi lichenologlce. DIURNĂ (despre spccii)» care îşi desfăşoară activitatea în cursul zilei* Marea majoritate a animalelor sînt d. Ex.c crabul (Pseudotelphus richmondi)t albina (Apis mcllifica, A. ligus-tica, A. adansoni), bondarul (Bombus hortorum, B. lapida-rfusj, uneie şopîrle (Mabuya mabuya, Basilicus basilicus, Analis frenatus), popîndăul pătat (Cttelus frenalus), bovide-ele (Boslndicue, Bison bîson)> în tundTă predomină speciile cu regim de viaţă d. sau cu activitate continuă. Chiar şi bufniţa (Nyclea scandica), huhurezul (Surcnia uluia) şi ciuful de baltă(Asio flammea) sînt aici d. V. şi RITM DIURN. DIVERGENŢA CARACTERELOR, proces de diversificare a formelor şi a adaptărilor unui organism sau a unor asociaţii de organisme, populaţii, specii, clase etc., în procesul evoluţiei. IXc. duce la utilizarea mai completă a resurselor mediului, determinînd scăderea concurenţci între grupe şi respectiv creşterea şanselor de supravieţuire. D.c. influenţează pozitiv prosperitatea evolutivă a grupelor la care se produce. Ex., mamiferele actuale cuprind 17 ordîne, demon-strîndo putcrnică d.a e. (morfologică, fiziologică şi ccologică). D.c. reprezintă un factor esenţial în procesul de evoluţie. DIVIZIUNE, modalitate de înmulţire la nivel celular specifică organismelor monocelulare. D. poate fi directă cînd se produce o simplă împărţire a nucleului şi citoplasmel (ex.; la bacterii, algele albastre, protozoare) şi indirectă, cînd substanţa nucleară suferă transformări succesive: se alungeşte, filamentele cromatice se dispun paralel, apoi se divid formtnd 2 nuclee; urmează d. şi a celorlalte componente din DOBOBITUBA 184 protoplasma (ox\e la flagelate), înmulţirea prin d. prezintă o scrie de avantajea se evită pierderile energetice legate de reproducere, sc exclud factorii ce intervin în procesul polenizării (ex. vîntul, insectele polenizatoare), permite înmulţirea şi în condiţii de strictă izolare etc, D OBOR ÎT URĂ, dezrădăcinarea §1 culcarea unor arbori dintr-o pădure sub acţiunea vlntului sau a zăpezii. Trunchiurile căzute se degradează treptat sub influenţa factorilor abioticî şi b iot ici ai mediului; totodată, in jurul şi în lemnul arborilor căzuţii Iau naştere numeroase microcenoze şi sinuzii in care se întîlnesc specii dc viermi, moluşte, însccte, reptile. D. contribuie la diversificarea habitatelor şi implicit la diversificarea asociaţiilor vegetale şi animale Intr-o pădure, DOMENIU BENTIC. v, BENTOS, DOMENIU TELAG1C, v. ZONĂ TELAGICĂ. DOMENIU VITAL, suprafaţă dc teren din habitat locuită permanent sau temporar de un organism, Ex,: d,v, al şoimului (FaZco ocspertinus) cuprinde locul din pădure unde Înnoptează şi zona de clmpie unde vînează. în d.v, al unei specii se intîlnesc cele mai favorabile condiţii de dezvoltare şi înmulţire a indivizilor săi. Sin. spaţiu vital. V, şi COM-rOHTAMENT TERITORIAL, DOMESTICIRE, acţiune complexă realizată de om în direcţia transformării treptate a animalelor sălbatice tn animale domestice, utile. Primul animal domesticit a fost clinele, în epoca pietrei cioplite. Strămoşii Îndepărtaţi ai cline-lui sînt consideraţi lupul (Caniş lupus) şi şacalul (Caniş la-tians). Pisica a fost domesticită mult mai tirziu, patria sa fiind Nubia (N Africii) unde pisica galbenă nubiană (Fellx lybica) a stat la baza celei domestice. Iepurii de casă îşi au originea în iepurele sălbatic (Oryctolagus cuniculus)r care trăieşte în Italia, Franţa şi Spania. Vitelo mari cornute apărute prin d, sînt: vaca, bivolul, iacul, gaurul, bantcngul şi zebul. Bourul (Bos primigenius) este strămoşul boului domestic (Bos iaurus) ce se mai găsea sub formă sălbatică In Europa pînă în sec, 17, Caii domestici au la origine for-mele sălbatice, de talie mică (Equvs cabalus labiles şi Ex. missi), care au trăit în Europa şi în N Asiei, Din timpurile istorice se cunosc caii sălbatici: tarpanul (dispărut In prezent) şi calul lui Prjewalski (Equus prjewalskî) care trăieşte şi astăzi în stare sălbatică în stepele asiatice. Prin d, şi selecţie, din cal s-au obţinut numeroasele rase (dc tracţiune, de călă-rie etc,). Asinul are la origine 2 forme sălbatice, una asiatică şi alta africană. Oile îşi au originea In muflonii sălbatici (Ovis mţisimon), care mai trăiesc $i azi în insulele mediteraneene, şi in argal (Oois ammon), prezent în munţii AUai §i Pamir din Asia, Strămoşii caprelor sc consideră a fi capra bezoar (Capra aegagrus), din regiunile muntoase ale Asiei Mici, ins. Creta, Iran şi Trauscaucazia, sau Capra prisca, descoperită numai ca fosilă. Porcul provine din mistreţ (Sus 105 DOMINANŢA scrofa) şi porcul sălbatic din India (Sus cristatus) care trăieşte în prezent în Indochina şi ins. Sonde. Găina domestică provine din găina bancliiva (Gallus gallus) ce trăieşte tn storc sălbatică in pădurile din India şi Indonezia. Prin selecţie s-au obţinut numeroase rase ouătoare (Leghorn, La I3r<5ss) şi producătoare de carnc (Cocli inebi na, Brahma, Java etc.). Bibilica domestică provine din specia Numida melcagrîs ce trăieşte în stare sălbatică in Africa. Curcanul este descendentul speciei sălbatice Melcagris gallopaao, care trăieşte şi azi in pădurile din America de Nord. Gîştele provin din gîsea de vară (Anser anser) şi Gygnopsls cygnoides, din Asia centrală şi sudică, iar raţele domestice, din speciile sălbatice Anas platijrhynchos şi Cairina moschaia. Alte specii de păsări domesticite sau îmblîuzite: păunul, porumbelul, fazanul, canarul, cormoranul, papagalul, struţul şi şoimul, în ţara noastră s-au obţinut prin d. numeroase rase dc păsări, oi, capre, porci etc. Prin d. animalele şi-au pierdut (sau diminuat) unele Însuşiri iile strămoşilor sălbatici '(viţc;ză de deplasare mare, rezistenţă la boli, supleţe corporali etc.), căpătînd alte caractere utile omului (creşterea b io masei corporale, a cantităţii de lapte, ouă etc.). Indirect, d. a dus cu timpul la limitarea şi diminuarea arealelor de răspîndire a numeroase specii sălbatice datorită dezvoltării bazei fura-jere a animalelor domestice. DOMINANTĂ (despre specii), cârc prin volum, abundenţă sau capacitate de adaptare caractcrizcază o biocenoză, exer-citînd un control asupra celorlalte specii. Ex.c molidul (Picea cxcelsa) în pădurile montane dc conifere; fagul (Fagus sil-vatica) în pădurile montane de foioase; stuful (Phragmîles communis) In Delta Dunării etc. DOMINANŢĂ 1. Influenţa exercitată dc o specie într-o biocenoză, care îi imprimă acesteia anumite caracteristici. Ex.j îm Delta Dunării stuful (Phragmiies communis) este specia dominantă pentru terenurile umede sau cu ape nu prea adînci, contribuind la crearea mei anumite fizionomii a peisajului. Lipsa stufului ar duce la dispariţia a numeroase specii care se brănesc (paraziţi vegetali, animale fitoîagc), cuibăresc (diverse păsări) sau se dezvoltă la adăpostul acestei plante (numerose specii vegetale, insecte, acarieni, rozătoare etc.). în unele situaţii o specic poate fi puţin abundentă, dar poate exercita o influenţă mai mare în biocenoy,ă decît o specie mai abundentă, dar cu o activitate scăzută. Ex.j mamiferele erbivore joacă un rol mult mai mare intr-o ctmpie decît numeroase specii de insecte fitofage. D. se poate exprima în interiorul unui grup dc organisme (cx. într-o pădure de foioase, stejarul poate fi specia dominantă) sau se raportează la întreaga biocenoză (ex.j plantele sînt dominante în majoritatea biocenozelor, excepţie făcînd ecosistemele din peşteri, abisul mărilor şi oceanelor ctc.). 2. Proporţia unei suprafeţe de teren acoperită de o plantă, în raport cu celelalte specii. Practic, d. se confundă cu abundenţa şi poate fi reprezentată DOMOGLED TEŞNA-VIRFUL 186 prin cifre, ex.: 5, dacă acoperirea este mai marc de 3/4 sau 80%; 4, dacă acoperirca este mai marc dc 1/2 sau 60%; 3, cind acoperirea este de peste i /4 sau 40%; 2, cînd acoperirea este sub 1/4 sau 20%; i, dacă acoperirea este redusă sau de 5 % şi prin semnul plus (-h) dacă acoperirea este foarte redusă sau de 0,1 %. DOIIÎOGLED, TEŞNA-VÎRFUL, rezervaţie naturală mixtă (5 991 ba), situată pe Muntele Domogled (jud. Caraş-Severin) cu vîrfurUe Luşcu şi Hercu, ce ating 1 100—1 300 m alt., şi cu numeroase coline, cu păduri de fag în amestcc cu brad. Rezervaţia D, se caracterizează prin numeroase spccil mediteraneene sau endemice. Dintre elementele mediteraneene cele mai comune sînt: cărpiniţa (Carpinus orientalis), alunul turcesc (Garglits colurna), liliacul (Syrlnga vulgaris), moj-dreanul (Fraxlnus ornus), nucnl sălbatic (Junglas regia), vişinul turcesc (Primus mahaleb), stejarul pufos (Quercus pabc&ccns). Dintre speciile endemice, pinul negru dc Banat (Pinus nigra ssp. banatica) care creşte pînă la vîrîul muntelui unde formează arborele în amestec cu liliacul şi ienu-părul. DRAGĂ, dispozitiv utilizat în cercetările hfdrobiologice pentru colectarea organismelor de pe fundul apei sau pentru pescuitul^ scoicilor şi stridiilor. DRAGĂ APUCĂTOARE, aparat ce serveşte pentru colectarea faunei de pe fundul apei. D.a. funcţionează după următorul principiu: la o cutie mctalică sînt ataşate 2 „fălci11 (lopeţi) tot metalice care se închid brusc cu ajutorul unui resort declanşat prin lovirea unei greutăţi ce alunecă pe sîrma saufrînghia care susţine aparatul. Cutia se lasă deschisă pe fundul apei, cuprinzînd o suprafaţă precisă de substrat, de formă dreptunghiulară. Cînd se închide, prinde în interior organismele existente pe acea suprafaţă; ulterior, acestea pot fi determinate, calitativ şi cantitativ. Sin. bodengreifer. DRAGĂ TÎRITOARE, dispozitiv pentru colectat organisme dc pe fundul apcîor, format dintr-o ramă triunghiulară san dreptunghiulară de fier, prevăzută Ia fiecare colţ cu un inel de care se leagă cîte iui lanţ. Accstc lanţuri stnt uni te pr intr-un inel central, de care se leagă o sîrmă sau o frînghie. De rama metalică este ataşată o pungă confecţionată dintr-o pînză spccială. Cînd sc lucrează se trece cu d.t. peste mîlul de pe fundul apei şi se răzuieşte o parte din substrat care se colectează în punga de pînză. în mîlul sau nisipul răzuit se află şi numeroase organisme care se adună în punga colectoare, cx.: viermi (Tubifex), larve de diptere chiTonomide, de libelule, trihoptere. DRENAJ, reducere a excesului dc apă din sol prin lucrări de hidroamelioraţie, prin colectarea şi îndepărtarea apel de infiltraţie sau prin coborîrca nivelului pînzei de apă subterană printr-o reţea de canale. D. contribuie la modificarea unor ecosisteme mlăştinoase* la schimbare» compoziţiei şi structurii biocenozei: dispariţia unor specii acvatice (papură, 187 DUNELE DE LA AGIGEA stuf, amfibieni, insecte acvaticc) şî apariţia altora caracteristice mediului terestru (plante de cultură: grîu, orz, ovăz, arbori forestieri; frasin, tei, salcîmî; dintre animale, rime, insecte: ortoptere, lepidoptere, himenopterc etc.), DREŢE (Nymphaea lotusvar, thcrmalis), plantă ocrotită care creşte numai în pîrlul Peţea, cc străbate staţiunea balneară Băile 1 Mai, din apropierea municipiului Oradea, şi în lacul cu acelaşi nume- Este o specie rclictă pentru Europa care în terţiar avea o răspîndire mult mai mare. Pentru raritatea şi valoarea ei ştiinţifică excepţională» d,a fost declarată monument ai naturii şi ocrotită împreună cu biotopul său Clacul Poţea). V. şi PÎRÎUL ŞI LACUL FEŢEA. DROJDII, v. LEVTJRI. DROPIE (Otis farda), specie ocrotită, reprezentînd una dintre cele mai mari păsări din România, considerată drept „perla cîmpiilor româneşti"- Existenţa d. ca pasăre sedentară a fost semnalată încă dc la mijlocul secolului trecut, într-o scamă de regiuni unde în prezent nu mai există. Aria ei actuală este restrînsă numai în „insule", în Clmpia Româjfcţă şi în spaţiul agricol de la graniţa apuseană a ţării. Efectivul existent în prezent este apreciat la 2 000 exemplare. DULCICOLĂ (despre specii), care trăieşte în apele continentale (riuri, lacuri etc.), cu conţinut în substanţe minerale sub 1%„. Ex.: păstrăvul (Salmo trulta fario), crapul (Ciprinuscarpio), broasca (Ranasp.), dintre animale, şi ciuma apelor (Ilelodcea canadensis), nnfărui alb (Nymphaea alia), cosortil (Stratietes aloides), lintiţa (Lemna minor, L. major), dintre plante^ DUMBRAVA, asociaţie vegetală de tip lemnos alcătuită din stejărete tinere (Quercux fratmtto, Q. cerris, Q.pctrea etc.), cu densitate nu prea mare, şi din plante erboase, în care arboret ele bătrîne aflate în stadiul de climax sînt foarte rare* DUNĂ, movilă de nisip care ia naştere prin acţiunea vîntului. Se formează pe ţărmurile joase ale mărilor şi lacurilor, riurilor şi, pe suprafeţe extinse, în ţinuturile aride şi semiaride (pustiuri). D. se orientează în direcţia vîntului dominant. Ele sepot fixa cu ajutorul vegetaţiei. Pe d. fixate se instalează o biocenoză caracteristică» rezistentă la uscăciune: gram înec de dune, leguminoase arborescente, insecte, mamifere mici etc. fn România, d. se pot întllni pe ţărmul M. Negre şi in S Olteniei, O parte dintre d, din Oltenia au fost fixate prin plantaţii de salcîm, altele au fost nivelate, irigate şi transformate în terenuri agricole pe care se cultivă plante legumicole, pomi fructiferi, viţă de vie etc. Uncie d. sînt, de asemenea, utilizate ca noi resurse de culturi agricole şi silvice (ex. Complexul de irigaţii de pe d. şi terenurile nisipoase dc la Sadova-Bccbet, jud. DoljV V. şî B ARH ANE, DUNELE DE LA A GIGEA, rezervaţie mixtă (25 ha), situată la 5 lem S dc Constanţa, care a luat fiinţă în anul 1939, Rezervaţia se află lingă Staţiunea marină Agigea, întemeiată dc DXJRIERBOZA 188 I. Borcea în anul 1926. Aici au fost identificate 120 specii de plante superioare şi un număr redus de plante inferioare. O parte din plantele existente sînt elemente rare pentru Dobrogea şi chiar pentru România. Ex.î Alyssum borzaea-num, Convolmlus persicus, Silene pontica, Elymas sabulosns, Starhys maritima, S. patula etc. Fauna este reprezentată prin broasca ţestoasă dobrogeană (Testudo gracca ibera)> călugăriţa (Mantis religiosa) etc. DUB1LIGNOZĂ, v. PĂDURE DE TIP MEDITERANEAN DUBIERBOZĂ, asociaţie de plante erboase ce piere în timpul iernii. Ex.j majoritatea plantelor ierboase din stepele Europei şi Asiei. E ECHILIBRU BIOLOGIC, v. ECHILIBRU DINAMIC. ECHILIBRU DINAMIC, stare în care un sistem biologic (individ, populaţie, biocenoză) sau mixt (ecosistem) .se menţine în aproximativ aceleaşi limite, prezentînd slabe fluctuaţii in t/mp şi spaţiu, ca urmare a interdependenţei indivizilor sau a părţilor care îl compun. EA; decurge din trăsătura esenţială a sistemelor biologice ce constă în schimbul permanent de materie şi energie cu mediul, (^populaţie sau o biocenoză îşi menţine Lot timpul trăsăturile eî'stru^tu-rale şi funcţionale, deşi ele sînt mereu reînnoite prin înlwnii-rea unor indivizi care dispar sau emigrează cu alţii care se nasc sau imigrează. Cauzele ce determină e.d. al’ sistemelor biologice sînt factorii de mediu care tind permanent să dezechilibreze sistemul, tendinţa continuă destabilizare (homeo-stazie) pe care o realizează sistemul- Integralitatea şi e.d. ale unui sistem se realizează prin mecanisme de autoreglare a sistemelor biologice care funcţionează pe baza principiului sistemelor cibernetice. Sin. cchllibru biologic. ECHINOCOCOZĂ, zoonozâ întîlnită la om şi animale cauzată de viermele cestod Echinococcas (Taenia) graimloşus care în formă adultă parazitează intestinul cîinelui (mai rar al lupului şi şacalului). Erbivorele sălbatice şi domestice, prccum şi omul reprezintă gazdele intermediare ale viermelui; fn organismul acestora larvele cestodului (cisticercii) formează chisturi, mai ales în ficat (65%), plămîni (10%), precum şi alte organe (25 %). In parazitologie chisturile sînt cunoscute sub denumirea de chisturi hidaticc, acestea putînd atinge dimensiuni mari (pînă la cîteva kilograme). E. este o boală parazitară care afectează la nivel planetar milioane de oameni iar în domeniul creşterii animalelor produce mari daune atlt prin moartea acestora, cît şi prin deprecierea calităţii cărnii de consum alimentar. ECHITABILITATE, parametru blocenotlc care constă în stabilirea unor raporturi numerice relativ constante şi echilibrate între indivizii speciilor existente într-o biocenoză, E, se determină împărţind valoarea indicelui lui Shannon la log2 al numărului speciilor care contribuie la metabolismul biocenozei cu mai mult de 1 %. Indicele lui Shannon se calculează după formula: —2 — log* — , în care Q = e-fectivul indivizilor tuturor speciilor din biocenoză şitff — nu- echivalenta de POZIŢIE 190 mărul Indivizilor din fiecare specie. E. se consideră ideală cind toate speciilc din biocenoză ar prezenta acelaşi număr de indivizi. în realitate, numărul indivizilor la majoritatea speciilor se reduce considerabil, datorită relaţiilor in ter specifice (concurentă, parazitism, prădătoTism etc.) dcterminînd scăderea <3. De regulă, într-o biocenoză sînt puţine specii cu indivizi numeroşj şi numeroase specii cu indivizi puţini. ECHIVALENŢĂ DE POZIŢIE, corespondenţă dintre 2 nişe situate în ecosisteme diferite, ocupate de specii deosebite, dar cu fizionomie ecologică similară. Ex.î speciile de şoarece de pădure (Apodemus syloaticus), din pădurile de foioase ale Europei, şi Peromgsctis mani cala tas, din ccle ale Americii de Nord, ocupă în ecosistemele respcctive nişe ecologice echivalente, avtnd un mod de viaţă similar, ECHIVALENŢI ECOLOGICI (despre specii vegetale sau animale neînrudite filogenetic), care prezintă echivalenţii de poziţie: trăiesc în regiuni geografice diferite, dar în. accleaşi medii de viaţă (ex,: apă, aer), şi ca urmare prezintă caractere adaptative asemănătoare- Ex.: Ia unele mamifere s-a dezvoltat zborul planat Cord. Dermaptera); Galeopithecus din Asia de SE are aceleaşi mijloace de zbor ca şi wchiropt erele din Europa. V. şi CONVERGENŢĂ ECOLOGICĂ. ECLOZIUNE, procesul de ieşire din ou a puilor unor grupe de animale ovipare la sfirşltul perioadei de incubaţie* E. este caracteristică pentru diferite grupe sistematice de animale: peşti, batracieni, păsări. Singurul mamifer ovipar este or ni tor incul. Fenomenul de c. este legat de reproducerea organismelor animale ovipare, fiind condiţionat de acţiunea factorilor de mediu: temperatură, umiditate, surse dc hrană. Astfel, unele păsări îşi depun ponta în lunile de iarnă pentru ca la e. puii să găsească condiţii de hrană cit mai favorabile. In cazul peştilor, batracienilor, numărul puilor eclo-zaţi este foarte mare, aceasta fiind o adaptare a speciei necesară perpetuării şi supravieţuirii. Grija faţă dc puii eclozaţi este manifestată cel mai puternic la păsări (mai rar la peşti, batracieni, reptile). E. poate avea loc şi în interiorul organismului matern, ex. la unii peşti, unele reptile; la păsări e. are loc întotdeauna după depunerea şi incubaţia pontei. E., ca şi incubaţia, este un fenomen determinat genetic, iar durata şi mecanismele declanşării ei diferă de la o specie la alta. V. şi COMPORTAMENT. ECO CLIMAT, v. MICROCLIMAT. ECODEZVOLTARE, concept operaţional care implică redefinirea strategiilor de dezvoltare socio-economică în concordanţă cu principiile fundamentale ale ecologiei, inclus iîn Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător : şi care, potrivit Declaraţiei Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor sale (U.I.C.N.) (1976), preconizează punerea în valoare a tuturor resurselor fizice, biologice şl culturale. Aceasta implică amenajarea teritoriului în concordanţă cu utilizarea lui raţională, menţinerea unor 191 ECOLOGIE proporţii judicioase între terenurile agricole, păduri şi pajişti, drumuri, localităţi* prccum şi asigurarea celor mai bune habitate pentru om şi celelalte vieţuitoare* liCOETOLOGIE, v. ECOLOGIE ETOLOGICĂ. ECOFIZIOLOGIE, domeniu al ecologiei care studiază d.p.d-v. fiziologic grupe de organisme în corelaţie cu mediul lor natural* Se pot realiza cercetări de e. asupra unor organisme marine, în adevărate laboratoare subacvatice, prccum şi asupra unor Ioturi experimentale de plante agricole {ex* urmărirea acţiunii unui îngrăşămînt chimic asupra plantelor, a unor pesticlde etc*). E* furnizează date preţioase pentru practica agricolă, mar Icul tură, aevacultură, piscicultura, patologie vegetală, animală şi umană. în ţara noastră, cercetări de e. marină au efectuat Gr. Antipa, Eugen Pora, Mihal Băcescu şi alţih V, şl FIZIOLOGIE. ECOGENEITCĂ, domeniu de graniţă Intre genetică şl ecologie, care studiază raportul dintre factorii ecologici şi structura genetică a populaţiei; e. urmăreşte mecanismele prin care variaţiile fenotipice determinate de mediu influenţează genofondul nnefpopmaţn şl transformările evolutive ale acestuia. V. şi ECOTIP, FENOXIP, GENOTIP, ECO LOCAŢIE, modalitate de orientare a unor organisme în mediu cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de anumite obstacole (obiecte, vieţuitoare)» Mecanismul e. a fost pus în evidenţă la unele grupe de mamifere (lilicci, delfini), precum şî la unele insecte. E* are o importanţă deosebită In relaţiile organismului cu factorii de mediu: căutarea hranei, evi* turea prădătorilor, îngrijirea progeniturii* V* şi BIONICĂ. ECOLOGIA NUTRIŢIEI, v. TROFOECOLOGIE. ECOLOGIA PLANTELOR, ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul fitocenozelor dintr-un ecosistem sub aspect cantitativ (producţie primară, aportul energetic al plantelor Intr-un ecosistem) şi calitativ {principalele asociaţii vegetale dintr-un ecosistem, relaţiile intra- şi interspccifice, relaţiile plantelor cu mediul abiotic etc.). Sin. ecologie vegetală, V. şi AGROECOLOGIE* ECOLOGIA ZĂCĂMINTELOR, capitol al ecologiei gene' rale care studiază condiţiile biotice şi abiotice existente în subteran, biocenozele specifice acestui mediu şi interacţiunile existente între ele şi substratul mineral* Studierea e.z. are o deosebită importanţă teoretică şi practică: ea stabileşte structura populaţiilor de plante şi animale din zăcămintele de petrol, gaze naturale ctc. care datorită strictei lor adaptări pot servi şi ca bioindicatori de zăeămînt; totodată cercetarea proccselor chimice şi biochimice determinate de vieţuitoarele respective poate fi utilizată de om pentru obţinerea unei producţii sporite de-combustibiii, niaterii prime etc* ECOLOGIE, ştiinţă i&ipIofficăVi de sintc2âŢce studiază prin excelenţă conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de via^ă, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici şi biotici), prccum şi structura, funcţia ECOLOGIE 192 şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populaţii, bioccnoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme), (fig, 11). Prin teoria sa evoluţionistă, Ch. Darwin (1859) a mocuuiu aiuumi mu^iui vii „tiiuau ia. ou; m grciica Fig. 11. Principalele domenii de studiu ale ecologiei. veche înseamnă casă), Ioc de viaţă, habitat, Cu alte cuvinte, e. ar li ştiinţa habitatelor vieţuitoarelor. E. a luat naştere în a 2-a jumătate a sec. 19 ca urmare a unor necesităţi economice ale societăţii umane. Astfel, defrişarea pădurilor în avantajul creşterii suprafeţelor agricole a dus la modificarea solului şi a climei. A fost necesară soluţionarea problemei ameliorării şi valorificării solurilor denudate; s-a impus studierea relaţiilor dintre plante şi sol; condiţiile ascensiunii societăţii capitaliste, acumularea de capita], exploatarea intensă a resurselor naturale au promovat faza cunoştinţelor ecologice sub forma a numeroase studii de ctologie, b ionicii trie, statistică etc. An fost elaborate noţiuni ecologice de £ către Huraboldt, Mcbius, Forbes, Haeckel. J2. este o ştiinţă interdiscip 1 inară, care foloseşte cuceririle unor numeroase discipline ale ştiinţelor naturii: b io chimia, genetica, fiziologia, cibernetica, chimia, fizica, climatologia, geografia, meteorologia, pedologia, fiziologia, morfologia, taxonomia, în acelaşi timp, c. pătrunde in numeroase alte domenii ştiinţifice; aşa an luat naştere biogeografia, ecomorfologia, ecofiziologia, radio ecologia, ecologia umană. în o. se disting 2 direcţii de cercetare: autoecologică, care studiază relaţiile unei specii (populaţii) cu mediul, şi sinecologică, ale cărei preocupări sînt legate de relaţiile biocenozelor şi ecosistemelor cu mediul. Fenomenele legate de necesitatea protejării mediului înconjurător contribuie Ia promovarea e. pe pTimul plan al interesului umanităţii, deoarece ea ridică probleme de care depinde însăşi existenţa omenirii; între acestea se numără necesitatea creşterii şi optimizării producţiei primare, prevenirea şi combaterea degradării mediului în vederea menţinerii sănătăţii omului, asigurării viitorului biologic al omenirii, al păcii pe glob. în România, e. a pătruns încă de la apariţia ei ca ştiinţă în preocupările biologilor români. ECOLOGIA MEDIUL DE VIATA “ (FACTORI ABiona 01 OTIC l,ANTR0 PICI} ORGANISMELE VII (PLANTE, ANIMALE, OAMENI) 103 ECOLOGIE CULTURALA Ca elev al Iui E. HaeckeI, Grigorc Antipa a fost unul dintre primii savanţi din lume care a aplicat principiile e. în studiile sale hidrobiologice. Conţinu in d aceste direcţii de cercetare, M. Băcescu, E. Pora, N. Botnariuc au întreprins cercetări de ccologic marină şi ecologia apelor dulci din lunca inundabilă a Dunării. în o. terestră şi-au înscris numele pe importante lucrări ştiinţifice Al. Borza, Tr. Săvulcscu, A. Popovici-Bîz-noşanu, E. Racoviţă, C. Motaş, Tr. Orghidan, M. Ionescu ş concepţiile formează condiţii specifice pentru viaţa oamenilor determin înd anumite reacţii ale acestora^faţă de mediul fizic şi cel social. ECOLOGIE ETOLOG1CĂ, capitol al ecologiei carc se ocupă cu studiul influenţei condiţiilor de mediu asupra comportamentului .şi obiceiurilor organismelor, Ex.: condiţiile meteorologice declanşează Ia animale comportamente specifice: apropierea ploii determină zborul de joasă înălţime al rîndunelelor; apropierea sau prezenţa unui prădător duce la manifestarea în cadrul unei populaţii a comportamentului de apărare. Sin. ecoctologie. V. şi ETOLOGIE. I ECOLOGIE INDUSTRIALĂ, ramură a ecologiei care stu-* diază interacţiunile dintre ecosistemele naturale şi antropogene şi diferitele industrii, respcctiv produsele secundare rezultate din activitatea acestora, răspîndite în mediul ambiant. E.L are drept principal obiectiv diminuarea pătrunderii substanţelor toxice în apă, aer, sol- Ea cercetează atît amplasarea obiectivelor industriale în modul cel mai avantajos pentru protecţia mediului, cît şî proccdeelc de epurare şi reducere a emisiei poluanţilor. Se are în vedere în primul rînd protecţia omului şi a ecosistemelor umane. Ignorarea legilor naturii poate duce la puternice dezechilibre naturale datorate lr dezvoltării industriei. în România Legea nr. 9/1973 reglemen- i tează numeroase aspecte ale impactului industriei cu natura, ^•în multe ţâri puternic industrializate e.î- este obiect de studiu In cadrul învăţă mint ului tehnic, liceal şi superior. ECOLOGIE MAHINĂ, capitol al ecologiei care se ocupă cu studiu! ecosistemelor marine (oceanice)* E.m. a luat o mare dezvoltare în ultimele decenii. In ţara noastră importante studii de e.m. au fost realizate de Grigore Antipa, Ion Bor* cea, Mihai Băccscu, S. Cărăusu s.a. ECOLOGIE MATEMATICĂ, domeniu de studiu cantitativ al unor fenomene ecologice, ca: densitatea unei populaţii, gradul de grupare a indivizilor, creşterea numcrică etc. Rezultatele cercetărilor realizate de e.m. se exprimă matematic şi statistic. Astfel, a pătruns în ecologic calculul probabilităţilor care permite aprecierea evoluţiei în viitor a unor fenomene na turale; prin calculul diferenţial se pot elabora modele matematice ale unor parametri ai sistemelor vii. Ecologia modernă utilizează frecvent datele teoriei informaţiei; cu ajutorul maşinilor electronice sc prelucrează datele statistice din domeniul biometriei, structurii populaţiilor ctc. ECOLOGIE MENTALĂ, parte a ecologiei umane care se ocupă cu studiul individului uman şi al fenomenelor Iui mentale, inconştiente şi conştiente, normale şi patologice, structurate la rîndul lor pe conştiinţa de sine şl, în general, 135 ECOSFERA p^xicrsoBalitate, tn raport cu mediul său de viaţă, în special cu cel soclo-cultural. ECOLOGIA NUTRIŢIEI, v. TROFOECOLOGIE. ECOLOGIE TERESTRĂ, capitol important al ecologiei generale care studiază biomurile terestre atît pe plan structural, cît şi funcţional. După 'marile tipuri structurale de ecosisteme pe care le studiază, o.t. sc subdivide în: ecopedo-logie, ecologia stepelor, ecologic forestieră, agroecologie etc. Pe datele o.t. se bazează numeroase ştiinţe cu caracter aplicativ: agronomia, zootehnia, urbanistica etc. Dar, principala preocupare a e.t. este menţinerea echilibrului biologic natural al ecosistemelor naturale şi antropicc terestre, de fapt, menţinerea structurii şi funcţiilor biosferei. V. şi ECOSFERĂ. ECOLOGIE UMANĂ, ramură a ecologiei generale care studiază relaţiile d irit re oameni (ca indivizi), dintre populaţiile umane şi mediul lor abiotic, biotic şi social'. E.ulVs-a diferenţiat din ecologia generală la sfîrşitul secolului trecut^ devenind disciplină de-sine-stătătoare. Iniţiatorul el a fost naturalistul darvinist F. Hat zel. în lumea contcmpoană, cunoaşterea $i respectarea principiilor e.u. reprezintă o necesitate vitală. V. şi ECOLOGIE CULTURALĂ. ECOLOGIE VEGETALĂ, v. ECOLOGIA PLANTELOR. ECONOMIA PROTECŢIEI MEDIULUI, disciplină de graniţă Intre ecologie şi ştiinţele economice, care studiază repartiţia In biosferă a resurselor naturale, precum şi utilizarea lor în concordantă cu menţinerea echilibrului ecologic în natură. E,p.m. are menirea de a îmbina dezvoltarea econo-mico-socialâ cu protejarea permanentă a mediului ambiant. Această dLscipling nouă este creată de cerinţa actualului stadiu ai raportului om-biosferă care solicită deopotrivă pe economist şl ecolog în gestionarea resurselor Terrci. E,p.m. trebuie să militeze împotriva economismului excesiv, dar şi a ecologismului îngust, conservator care exclude necesitatea dezvoltării economice necesare societăţii contemporane. E.p.m. stabileşte priorităţile atlt în domeniul economic, cît şi al protecţiei mediului, astfel Încît interesele omului şi integritatea naturii să coexiste armonios- ECOPEDOLOGIE, disciplină de sinteză între ccologie şi pedologie care studiază interacţiunile dintre componentele abiotice (umiditate, textură, porozitate, apă accesibilă, aer, compoziţie chimică, alcalinitate, aciditate, consistenţă etc,) şi biotice (microorganisme, rizosferă, microfite şi macroflte) din sol. E. este in strtnsă legătură cu ecologia vegetalâ, Studiile de e. au o valoroasă tradiţie în ştiinţa românească (V. Radu, C. Chir iţă, P. Papacostea etc.). Sin. edafologie. ECOSFERĂ, termen generic care Înglobează lumea vie şi toate ster el ePăm in tul ui ce adăpost esc vieţuitoare: atmosfera, hidro-sfera, straturile superioare ale litosferei. Termenul de c. este de dată mai recentă (B. Commdner, 1973). N. Botnariuc (1976) numeşte partea vie din e. biosferă, i ar substratul abiotic. ECOSISTEM 196 prin termenul de toposferă. Cu studiul componentelor biotice şi abioticc ale mediilor de viaţă dc pe Terra se ocupă ecologia generală» ECOSISTIJMj fragment mai marc sau mai mic al biosferei alcătuit dintr-o componentă vie, reprezentata de plante şi animale (biocenoză) şi una ncYie (biotop), formînd un ansamblu integrat, în permanentă interacţiune (fig. 12). Termenul a fost crcat de botanistul englez A. Tansle (1935). Totalitatea e. la nivel planetar formează biosfera. în struc- Fig. 12. Ecosistem acvatic: I. substanţe abiotice (biotopul); II. producători, A — plante cu rădăcini, B — fitoplancton; III. 1 — consumatori primari, A — forme de pe fundul apei, B — zooplancton; III. 2— consumatori secundari; III. 3 — consumatori terţiari; IV — descompunători. tura e. se întîlnesc următoarele părţi constitutive principale: factorii abiotici (climatici, fizico-chimici, nutrienţi, substah-te anorganice, organice etc.); organismele autotrofe (bacterii, alge, ciuperci, plante superioare); organisme heterotrofe (fitofage, carnivore, saprofage, omnivore). Structura e. este complexă, fiind determinată de specificul componentelor sale: astfel, structura biochimică este dată de natura şi-cantităţile substanţelor organice prezente pe unitatea de suprafaţă în sol, ape şi biomasă (ex.: acizi humicl, vitamine, enzime, clorofilă etc.); structura biotopului determină configuraţia e., ea put înd fi caracterizată de diferite tipuri de mediu; continental» insular, edaflc, acvatic; structura zonală este dată de apartenenţa c. la zonele climatice: tundră, taiga, pădure de climat temperat, stepă, pustiu etc., zonele de altitudine determină o. alpine, montane; zonarea după adîncime delimitează biotop uri batiale, abisale etc,; structura 157 ECOSISTEM AUTOTROF speciilor este determinată de diversitatea, număTuI şi totalitatea biomasei acestora; structura trofică este reprezentată dc cantitatea nutrienţilor prezenţi în biotop, precum şi de verigile lanţurilor trofice (producători, consumatori primari, consumatori secundari etc.)- E, constituie şi o unitate funcţională, toate structurile sale fiind integrate sistemic potrivit legilor ce acţionează în lumea vie. E. este caracterizat şi prin funcţiile sale energetice, el reprezentind o unitate luncţională a ut or egl abilă; procesele ccoenergeticc alcătuiesc fluxul energetic care reprezintă atît trecerea prin e. a energiei incluse în hrană, cît şi transformări ale energici în energie b io electrică, chimică, calorică, mecanică Sin* biogcocenoză. r ECQŞZSTEM ACVATIC, ecosistem ale cărui.biocenoze sînt legate de mediul acvatic. însuşirile fizice şi’ chimice ale mediului acvatic sint foarte diferite de cele ale mediului terestru. Astfel» densitatea apei este de 775 ori mai mare decît a aerului; mediul acvatic este o soluţie nutritivei cărei compoziţie influenţează calităţile biocenozei, E.a. cîtprind: lacurile, bălţile, apele curgătoare, apele freatice, apele marine şi oceanice, în funcţie de particularităţile structurale biochimice şi ccologice existente în e,a., se deosebesc: ecosisteme marinc> lacustre, dulcicole ctc. V. şi ECOSISTEM TERESTRU, ECOSISTEM ALUVIONAR, ecosistem care se dezvoltă pc soluri aluvionare, bogate in substanţe organice şi minerale. Ex.: e. existente în regiunile deltaice, bogate în aluviuni. Pc cele 3 braţe ale Dunării sînt transportate annal cca 67 mii. t aluviuni. Grindurile din Delta Dunării reprezintă e.a.; acestea sînt acoperite în mare parte cu păduri dc sălcii, sau sînt utilizate în culturi agricole, în e.d. din Deltă domină asociaţii de Cgnodon dadijlonAgrostis alba, Carex dlvlsa, Poa palustris. Vegetaţia arbor icolă şi ierboasă a e,a, este populată dc o faună bogată atît din încreng. nevertebratelor, cît mai ales de vertebrate (batracieni, reptile, păsări, mamifere). ECOSISTEM ANTROPOGEN, ecosistem în care intervenţia omului eşte parţială sau totală, Ex.: o livadă de pomi, un lan de cereate, un acvariu, un terariu, un delfinariu, o navă cosmică, în constituirea e.a. acţiunea omului este diferită. Astfel, în cazul unor culturi de plante omul intervine numai într-o anumită măsură în modificarea ecosistemului. Intervenţia sa constînd în luarea de măsuri pentru creşterea fertilităţii solului, plantarea unor specii vegetale (pomi, cereale) în terenul respectiv; dar factorii abiotici şi biotici nu pot fi modificaţi total de om şi ei acţioncază potrivit legităţilor naturii. Acest tip de e.a. se numeşte ecosistem semiartificiaL In cazul amenajării unui acvariu sau a unei culturi de laborator, intervenţia omului este totală realizîndu-se astfel un ecosistem artificial, ECOSISTEM AUTOTROF, ecosistem în care predomină activitatea plantelor verzi. Ex.: o pădure, o cîmpici stratul su- ECOSISTEM BIDIMENSIONAL 198 pcrior al apelor etc. Diferenţierea accstuitip dc ecosistem este făcută în funcţie de repartiţia In biocenoză a producătorilor si consumatorilor. Biocenozele o.a. sînt alcătuite şi din organisme heterotrofe (care consumă materia organică sintetizată de plante)* Sint situaţii în care, datorită creşterii uneori explozive a populaţiilor de consumatori, e.o. îşi pierd însuşirile normale. Ex., atacul masiv al unor insecte îitofage asupra unei păduri diminuează funcţia de producători primari ai fitoccnozelor, ECOSISTEM BIDIMENSIONAL, ccosistem la care dimensiunile dominante sint lungimea şi lăţimea, avînd o Înălţime foarte redusă. Ex.: tundra arctică, stepele, culturile cerealiere ctc. ECOSISTEM IIETEROTROF, ecosistem în care predomină activitatea organismelor consumatoare. Ex.: peşterile, abisul oceanelor. Condiţiile abiotice specifice existente în e.Iţ. (ex. lipsa luminii sau luminozitate redusă, temperaturi scăzute etc.) determină absenţa sau reducerea numerică a plantelor verzi. Consumatorii utilizează substanţe organice şi energie acumulate de bacterii, ciuperci microscopice, unele fiind coprofage, altele zoofage (ex. în ecosisteme eavemicolc). Ecosistemele din zona abisală au ca producători organisme chemosintctizante, sursă materială şl energctică a consumatorilor specifici. ECOSISTEM MARIN, ecosistem specific mărilor şi oceanelor. Principalii factori abiotici al biotopului marin sînt: presiunea hidrostatică (aceasta fiind in creştere cu o atmosferă pentru fiecare 10 m adincime); luminozitatea; temperatura, caracterizată prinţ r-o stratificare termică var iar bilă la suprafaţa apei şi relativ constantă în adincime; conţinutul apei în săruri minerale, O şt gaz carbonic. După locul ocupat în biotop, principalele grupe ecologice de vieţuitoare marine sînt: a) bcnfosul, care cuprinde organisme fixate dc substrat, ex.: alge, fanerogamele Zo$tcra> Posidonia, precum şi animale aparţinind cnidariilor, briozoarclor, protocor-datelor; organismele mobile sînt reprezentate de crustacee, peşti, echinodermc; b) planctonul, alcătuit din vieţuitoarele care plutesc transportate de curenţii marini: alge untcelularc, larve de moluşte, polichetc, echinoderme, meduze etc.; c) nectonut, constituit din ansamblul jspeciilor care trăiesc în largul mării, capabile să se deplaseze activ, înotînd împotriva curenţilor marini, ex.: cefalopode, crustacee deca-pode, mamifere etc. ECOSISTEM MATUR, ecosistem în care producţia plantelor verzi este aproximativ egală cu cea a organismelor consumatoare. Ex,j o pădure seculară. E.n». are biocenoze bine reprezentate, populaţiile animale şi vegetale dezvolt în-du-se proporţional. Biomasa celor 2 componente vii ale biocenozelor este deci echilibrată, ceea ce determină şi o relativă egalizare energetică. 19» ECOSISTEM TRIDIMENSIONAL ECOSISTEM NATURAL» ecosistem care a apărat spontan; prin lupta pentru existenţă a speciilor vegetale şi animale in care omul nu a avut nici un rol in modificarea densităţii, abundenţei şi diversităţii organismelor. Ex.: o pajişte alpină, o pădure seculară, o oază dintr-un pustiu. După originea biotopului, o,n. sc divid în: e.n. marine, dc ape interioare şi terestre» în momentul actual e.n. au fost foarte mult modificate de om prin defrişări, asanări de terenuri mlăştinoase, distrugerea unor specii vegetale şi animale, poluarea mediului etc. Modificarea e.n. determină o tulburare a echilibrului ecologic din natură* Păstrarea e.n. a devenit o obligaţie permanentă, de prim ordin a tuturor statelor lumii şi se realizează prin eliminarea cauzelor care au dus la deteriorarea lor. V. şi ANEXA,; PROTECŢIA MEDIULTJI, TÂRC NAŢZONAL, REZERVAŢIE; TERITORII OCROTITE ÎN LUME. ECOSISTEM SENESCENT. ecosistem tir cară- cousumul organismelor heterotrofe depăşeşte producţia plantelorţyerzi. Ex,: o cîmpie degradată prin suprapăşunat. E.s. este în’ acest caz rezultatul activităţii umane iraţionale, ce$a ce ducc la degradarea unor ecosisteme naturale cu consecinţa nefaste chiar pentru om. Transformarea c.s. într-un ecosistem tînâr sau matur cere un timp îndelungat necesar refacerii componentelor sale biotice şi abioticc. Apariţia c.s. poate duce la degradarea succesivă a biosferei şi chiar la dezechilibre grave, uneori ireversibile. ECOSISTEM TEHESTRU, ecosistem tn care comunităţile dc organisme ocupă biutopurile formate pe suprafaţa uscatului. Acestea din urmă sint alcătuite din sol şi substratul pedogenctic, precum şi dintr-o fază gazoasă (acrul) şi una lichidă (apa din substrat şi cea din precipitaţii). E.t. reprezintă componenta principală a mediului nostru dc viaţă, asigurînd permanenţa regimului hidrologic al riurilor, procesul de pedogeneză, purificarea aerului atmosferic, structura peisajului. în ţara, noastră principalele e.t. naturale sint reprezentate de păduri, pajişti, tufărişuri etc. Pădurile ocupă o suprafaţă de cca 6,3 mii. ha, pajiştile 3,o mii. ha, iar tufărişurile, 200 000 lia, ccea ce reprezintă 42% din suprafaţa ţării, E.t. sînt şi agroecosistemele, precum şi ecosistemele umane Sin. blogcocenoză. ECOSISTEM TÎNĂR, ccosistcm în care producţia plantelor verzi întrece consumul organismelor heterotrofe. Ex.j o pădure în primii ani de dezvoltare- în acest caz, procesul fotosiriteză este intens, iar consumatorii sînt mai puţin numeroşi, biocenozele fiind in curs de constituire în condiţiile unui biotop mai mult sau mai puţiu stabilizat. ECOSISTEM TRIDIMENSIONAL, ecosistem care are Jăţimea, lungimea şi înălţimea proporţionale. Ex.: o pădure, un lac adînc etc. în cazul unei păduri, înălţimea este repre- ECOSISTEM UMAN 200 fcentatâ dc cca a arborilor, lăţimea şi lungimea se măsoară la nivetul parterului. Aceste 3 dimensiuni sînt Ia rîndul lor divizate în straturi, Ex., într-uii ecosistem forestier se disting: stratul frunzelor căzute (litieTa), al ierburilor, arbuştilor, arborilor. Un e,t, este mai intens populat de vieţuitoare, deci este mai complex decît un ecosistem unidimensional. ECOSISTEM UMAN, ansamblul planetar în interacţiune al populaţiilor umane, Împreună cu complexul factorilor dc mediu. Complexul ecologic în care îşi duce viaţa omul contemporan este compus din 2 categorii dc elemente eu carc organismul uman vine in contact: 1) factori legaţi de fiziologia sa (apă, aer, hrană, climă), şi 2) factori corelativi cu gradul de civilizaţie, dintre care unii sînt pozitivi (ex, gradul de confort şi de cultură), iar alţii negativi (poluarea mediului etc.). în cadrul c.u. distingem: e, locale (sat, comună, oraş, metropola), regionale (văile unor fluvii, ex. Rinului, Colorado; preria americană), naţionale {ex, ţări) şi continentale (ex. Europa etc.). ECOSISTEM UNI DDIENSIONAL, ecosistcm la care predomină o singură dîmensimie, lungimea. Ex,: liziera unei păduri, malul unui rîu ctc, îu e.u. fitocenozele şi zooce-nozelc slnt proporţionale cu dimensiunile biotopului respectiv. Astfel, în liziera unei păduri se întîlnesc arbori, arbuşti, plante ierboase etc. Animalele sînt reprezentate de nevertebrate (viermi, artropode) şi vertebrate (batracieni, reptile, pasări, mamifere), ECOSISTEME MARINE, eoos ist cine care apar ţiu —>• mărilor şi —> occanclor situate în toate zonele acvatice: lito* rală, pclagială, batială, abisală, hadală. Diferenţierea e.m, se face în funcţie dc substrat (masa apei sau substrat solid), adfncime, luminozitate etc* în funcţie dc luminozitate, e,m, se grupează în au tot r ofe (0—200 m adîncimc), în care predomină plantele, şi heterotrofe (sub 200 m adincimc), populate de animale răpitoare sau detritivore, în funcţie de apropierea sau depărtarea de ţărm, c.m. se grupează în e. Morale (supralitorale, eulitorale şi sublitorale) şi o. pelagice (largul mărilor şi oceanelor), cu plante şi animale de talie marc (balene, caşaloţi, delfini, rechini etc,). Pe verticală, sub zona eufotică (0—200 m adîncirae) se află e.m. din zona batială (200—3 000 m adîhcime) lipsite de lumină şi caracterizate prin omogenitate şi stabilitate a temperaturii şi a salinităţii; e,m. din zona abisală (3 000—6 000 m adîncime), ca şi cele din zona hadală (peste 6 000 m adiucime) se caracterizează prin lipsă completă de luminozitate şi curenţi maTini, stabilitate relativă a temperaturii apei (-h4°C) în tot timpul anului şi presiuni mari. Aceste e, slnt populate de obicei de organisme barofile: bacterii, protozoare, viermi, unele specii de moluşte şi peşti etc, ECOSPEC1E, grupare de vieţuitoare animale sau vegetale alcătuită din una sau mai multe -> ccotîpuri. Indivizii ce 201 ECTOHORMON compun o e. se pot încrucişa şi reproduce, descendenţii pâs-trîndu-şi fertilitatea. V. şi SPECIE. ; EţCOTIP, o populaţie dintr-o specie ce corespundc relativ „perfect" condiţiilor fizicogeografice date. E. este rezultatul acţiunii de selecţie exercitate de factorii ecologici dominanţi asupra unor populaţii eterogene. Acţiunea factorilor ecologici se realizează numai asupra fenotipului> în timp cc gcnotipul »u este modificat. Ex.: meduza Aurelia aurita arc în Oc. Atlantic 2 e.: unul în N, adaptat Ia condiţii dc temperatură scăzută, şi altul in S, lîngă ţărmurile Spaniei, adaptat la temperaturi ridicate. Sin. formă geografică, formă ecplogică. ECOTON, zonă de întrepătrundere a 2-+ ecosisteme. Ex,: e. dintre o păşune naturală şi un ecosistem agricol. în c. există condiţii ecologice variate, ceea ce favorizează :dezvolt ar ea* a numeroase specii caracteristice celor 2 ecosistenra învecinate. Dimensiunile unuie. pot fi foarte diferite, dc la ctţiva metri, în cazul ->■ biocenozelor mici, pînă la zcci.de kilometri, în cazul etajelor de vegetaţie montane (pădurea de conifere Şi zona alpină), V. şi EFECT MAHGIKAL, ECOSISTEM UNIDIMENSIONAL. ECOIOP, v.UlOTOr. ECOTOXICOLOGIE, capitol al ecologiei care studiază acţiunea elementelor şi substanţelor toxice din mediul înconjurător asupra sistemelor biologice. Toate substanţele toxice din apă, aer, sol, alimente, medicamente au acţiune dăunătoare asupra organismelor cauzînd îmbolnăvirea sau chiar moartea lor, E. are în preocupările ei şi prevenirea migrării substanţelor toxice în organismele vii, în ccosistcme, precum şi diminuarea efectelor nocive ale acestora ia nivelul diferitelor lanţuri trofice. Prin aceasta c. are un rol esenţial în protejarea mediului ambiant si a organismului uman, V. şi TOXICOLOGIE, PBOTECŢIA MEDIULUI. ECTOCRINĂ (despre unele substanţe rezultate din metabolism}, care este eliminată în mediu de către organismele compoiicnte ale unei biocenoze. S-a demonstrat că substanţele e. au un important rol reglator în relaţiile dintre spccii. Ex.: pirul (Agropyron) elimină in mediu agropirenul care inhibă dezvoltarea altor plante în apropierea lui. Agropirenul are acţiune antibiotică asupra unor ciuperci şi bacterii; algele elimină substanţe e, caro determină întreruperea nutriţiei cladocerului Daphnia magna, ceea ce poate duce chiar la moartea lui; bacteriile elimină în mediu numeroase substanţe cu acţiuni variate şi complcxc. Ciupercile (Peni-cîllium; Aspergiilus) elimină substanţe antibiotice cu acţiune bacteriostatică şi bactericidă. Printre aceste substanţe, vitamina Blă, eliminată în apă, este indispensabilă dezvoltării algelor. V. şi COMPETIŢIE. ECTOFITA, v. EPIFITĂ. ECTOHORMOIV, -+ hormon elaborat dc un organism, eliminat în mediul său de viaţă, avînd rol dc mesager chimic între indivizi. Ex.î c. elaboraţi de femelele unor fluturi au ECTOPARAZIT rol în atragerea masculilor dc la mari distante în procesul de reproducere. ECTOPARAZIT, organism vegetal sau animal care duce o Viaţă parazitară pe suprafaţa unui organism viu. Ex,: căpuşa (Ixodes sp.), păduchii omului şi animalelor (Pediculus sp.); o- pe plante sînt păduchele de San Jos& (As pidiotus per-niciosusJ. numeroase ciuperci (ex. Erysiphe gramirtis, Pucci-nia sp* ctc,). Prin desfăşurarea proceselor sal^ vitale, c. produce dereglări în funcţiunile organismului gazdă» Numeroase dermatomicoze şi zoouoze sint produse de e, vegetali şi animali. Unii o. au şl rol de vectori în transmiterea agenţilor patogeni al unor boli: ex. a fidele transmit vrroze Ia plantele superioare; păduchii sînt vectori pentru agentul tifosului exantcmatlc etc. Sin. ectoirof. V. şi END O PARAZIT. EGTOTERM, v. POIKILOTERM, ECTOTROF, v. ECTO PARAZIT. EDAFIC, caro se referă la factorii ccoiogici proprii solurilor sau organismcloT din aceste medii. Factorii ecologici sint reprezentaţi de factori biotici (microorganisme, zoo -cenoze şi fitocenozc) şi ab iot ici (umiditate, aeraţie, structură etc,). Cunoaşterea acestora este im element esenţial în structurarea flgrocenozelor, in agrotehnică etc. V. şi EDA-FOJV. EDAFOFITĂ (despre plantele terestre), care are rădăcinile în sol şi organele asimilatoare în aer, Ex,: majoritatea ferigilor, gimnospermelor si angiospermelor. EDAFOLOGIE, v, ECOPEROLOGIE. EDAFON, totalitatea asociaţiilor vegetale şi animale din sol alcătuite din: bacterii, ciuperci, muşclii, licheni, viermi, artropodc. Acestea au rol de producători primari şt de consumatori, constituind biocenoza solului. EDAFOTOP, biotop al comunităţilor (biocenozelor) eda-fice (din sol). V. şi EDAFON, PEDOLOGIE. EDAFOTROPISM, reacţie de orientare a unui organism către factorii ecologici ai solului. Ex., rădăcinile plantelor se îndreaptă spre sol manifestind un e. pozitiv. Animalele subterane manifestă de asemenea un c- evident. V- şi TROPISM. EDIFICATOARE (despre speciile dominante), care sînt prezente într-o biocenoză mai multe generaţii alcătuind astfel nucleul biocenozei. Ex.: afidele şi bondarii în biocenozele de cîmpie. EFECT DE GRUP, v. COMPORTAMENT I>E IMITARE. EFECT MARGINAL, efect de creştere a numărului de specii din zona de interferenţă a 2 ecosisteme (-► ecoton). Ex.: îa liziera pădurii, care reprezintă o astfel de zonă, numărul de specii caracteristice celor 2 ecosisteme (pădure, cîmpie) este mult mai mare decît în fiecare dintre ele. EFECTIV, numărul total al indivizilor dintr-o populaţie vegetală sau animală. Stabilirea o. f>e poate face prin mai EGRETA MICA multe metode: numărătoare directă (Intr-un habitat de dimensiuni cunoscute — ex, peştii dmtr-un acvariu, pinii din-tr-un parc etc.)» marcare-capturare etc* Sin. numărătoarea directă a indivizilor. V. şî ABUNDENŢA, DENSITATE. EFECTUL „DE SAUSSURE“, proces fiziologic descris la plantele superioare care se manifestă prin absorbţia COa prin stomatele deschise în timpul nopţii şi fixarea lui sub formă de acid organic* Acesta este descompus în timpul zilei iaT COă liber este asimilat imediat, stomatele fiind închise ziua. Procesul a fost descris de L.M.Coutinbo (1969) în Brazilia Ia plantele suculente din zonele secetoase. E. «do, S.u reprezintă o adaptare ce pcTmite plantelor să evite deshidratarea în timpul zilei. EFICACITATE ECOLOGICA, v. EFICIENŢĂ ECOLOGICĂ. EFICIENŢA POPULAREI, v. DENSITATE OPTIMĂ. EFICIENŢĂ ECOLOGICĂ, raportul dintre productivitatea netă (A) şi/sau asimilaţii la un nivel determinâţişi aceea a nivelului prcccdcnt al unui -► lanţ trofic (Pfi)* E.e.^ este reprezentată de raportul dintre productivitatea a 2 inVele trofice diferite. Ex., între producătorii primari (plantele verzi) şi cei secundari(-» fitofagi) e*e. este de 11 10. Acest raport creşte dacă raportăm Ia, animalele carnivore (consumatori de gradul L II), ajungind la 1 %, 10%. E.o. se calculează conform relaţiei: E*e. = xlOO, în care A‘2— PB = asimilaţia la nivelul consumatorilor primari, PB = producţia brută Ia nivelul producătorilor primari. Sin. cficact-tate ecologică. EFLUENT POLUANT, emisie fluidă couţinînd substanţe poluante rezultate în procesele tehnologice. E.p. sînt eliminaţi în mediu în industria chimică anorganică (ex. fabricile de acid sulfuric, acid azotic şi derivaţi), In industria metalurgică etc* E.p. constituie componentul fluid al oricărei emisii poluante. EGRETA MARE (Egreita alba), pasăre ocrotită, de 106— 118 cm lungime, ce cuibărcşte în tufişurile de trestie, iar uneori chiar pc sălcii scunde. Cele mai numeroase colonii dc egrete se găsesc în refugiul permanent de la Goloviţa (jud. Tulcea), £n Delta Dunării, Datorita vinătorii excesive, e.m. şi-a micşorat considerabil efectivul în zona Deltei* EGRETA MICĂ (Egrctta garzetta), pasăre ocrotită, ce cuibăreşte în lunca, bălţile şi ostroavele Dunării, prccum şi în Deltă. în decursul timpului a fost vînată fără cruţare* în România este o pasăre migratoare. Soseşte în primăvară, în a 2-a jumătate a lunii apr. şi pleacă în sept* De culoare albă, o.m* are o talie relativ mică, este elegantă şi graţioasă. Ciocul şi picioarele sînt negre, degetele de un galben-verzui ţipător. în penajul de vară poartă pe cap un moţ alb iar penele de pe umeri, mult alungite, atîmă ca o mantie uşoară. Sin. stîrc alb mic. ELECTRODIALIZA 204 ELECTRODIALIZĂ, proces ele separare a ionilor din soluţii sub acţiunea unei diferenţe de potenţial electric, electrozii fiind amplasaţi de ambele părţi ale unei membrane serni-permeabile. Este o metodă frecvent utilizată în epurarea apelor impuriUcatc. V. şl EPURAREA APEL ELECTROFILTRU, instalaţie pentru captarea particulelor solide sau lichide, dispersate într-un gaz, prin ionizarea lor într-un cîmp electrostatic şi reţinerea pe electrodul de depunere. Este utilizat in procesele de epurare în cadrul unor industrii (chimică, metalurgică etc;). ELEFANTIAZIS, boaîă parazitară, endemică pentru ţările cu climat cald, provocată de im vierme nematort (Fijarta bancroftl), lung de cca 1 m şi subţire ca un fir de aţă. în stadiul aduU este parazit în ganglionii limfatici. Gazde intermediare care transmit boala de la om la om sînt diferite specii de ţin ţar L Interesante sînt adaptările modului de viaţă al agentului patogen şi al vectorului. Larvele f ilar iilor se găscsc în timpul zilei la om în capilarcle pulmonare; în timpul nopţii însă, cind ţînţarii sînt activi, larvele migrează în pielea gazdei de unde sînt luate de ţînjari odată cu sîngele supt prin înţepătură. E. este o boală foarte râspîndită care afectează milioane de oameni ce trăiesc in zonele tropicale aîe lumii. Datorită infectării cu filării, la nivelul membrelor şi al aparatului genital apar edeme do mari dimensiuni care dau omului un aspect bizar, monstruos, V. $i FILARIOZA, ZOONOZĂ. ELEMENT CHIMIC BIOGEN, v. RIOELEMENT. EMIGRAŢIE, părăsirea definitivă de către unii indivizi sau unele populaţii animale a locului de traL E. are diferite cauze: căutarea de noi resurse alimentare, realizarea procesului de reproducere ctc. Este un aspect al procesului de -> migraţie. Ex.: c. unor populaţii umane din Europa în America de Nord şi America de Sud; e. lemingllor; e. unor dăunători în căutare de hrană (gîndacul de Colorado, omida păroasă a dudului etc.). E. are un caracter neciclic, fiind determinată de factori interni (genetici) în corelaţie cu factorii ecologici. EMISIE POLUANTA, emisie de substanţe solide, lichide sau gazoase dăunătoare organismelor vegetale şi animale, inclusiv pentru om, provenite din diferite surse, cel mai adesea industriale. Printre componenţii e.p. se pot găsi: praf de ciment» pulberi metalice, detergenţi, acid sulfuric (lichid sau sub formă de vapori), amoniac, hidrogen sulfurat etc. E.p. pot fi accidentale sau permanente, datorindu-se fie defectării unor instalaţii, fie imperfecţiunii lor de construcţie, întrucît e.p, prezintă grade diferite dc nocivitate, putînd ajunge la o gravitate extremă, unităţile industriale sînt obligate prin lege să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea lor. V. şi EFLUENT POLUANT, POLUARE, PROTECŢIA MEDIULUI, ANEXA. 205 endotoxznA ENUEMICĂ (despre specii), care trăieşte în cadrul unui teritoriu limitat (insula» masiv muntos, peninsulă etc.). 1lx.: spccia de gura Icului Linaria minorccnsifi se află numai în ins. Minorca (din arh, Baleare); peştele Romanichihys val-sanicola este e. pentru bazinul superior al Argeşului; garo-fiţa Pietrei Craiului (Diantims callgzonua), pentru masivul Piatra Craiului; nufărul dc tip subtropical (Nymphaea lotns var. thermatis), pentru lacul Pcţea (lingă Oradea). Speciile cndcmicc sînt puse sub protecţia legii iar în colecţii sînt considerate ca piese de patrimoniu naţional. V. şi MONUMENT AL NATURII, REZERVAŢIE, OCROTIREA SlATU- mi. ENDOBIONT (despre organisme), care trăieşte ca parazit sau simbiont in corpul plantelor (-* endofit) şi al animalelor (—> endozoic)* Ex,: virusurile, numeroâse bacterii şi ciuperci microscopice, protozoare (viermi, larve dc insecte). Ex., bacteria Trcponcma pallida se dezvoltă încingelc omului. Organismele gazdă sînt afectate, debilitate sau chiar nmorite de către cele e. care slnt deci un factor reglator al structurii şi dinamicii populaţiilor vegetale şi animale. ENDOFAUNĂ» ^ faună care populează mîlul şi nisipul de pe fundul apelor. Ex.; viermi, moluşte, ecliinodermc etc. ENBOGEE (despre specii sau populaţii)> care trăiesc în interiorul solului. Ex.: rîina (Lumbrlcus Icrrcsiris)t larvele unor insecte etc. V. şi EP1GEE. ENDOLITOFILA, v. SAXICOLA. ENDOPARAZIT, parazit obligat care trăieşte sau se hrăneşte în organele, ţesuturile, celulele sau cavităţile corpului gazdei. Ex.: uncie protozoare, viermi, insecte etc. E- pot fi fitoparazifi (care atacă organismele vegetale), ex. ciuperca Plasmopăra viticola, san zooparaziţi (care trăiesc în organismele animale), ex. insecta Philloxeravaslatrix, viemiele trlchina (TrichincUa spiralts etc.). E. produc îmbolnăviri ale indivizilor parazitaţi avînd un rol important In morbiditatea şi mortalitatea organismelor vegetale, animale, umane. ENDOPŞAiMON, totalitatea organismelor săpătoare din sedimente nisipoase. Organismele săpătoare fac parte din zoobentosul lacurilor, bălţilor, apelor marine. Ex.: scoica de lac (Anodonta), scoica de piatră (Pctrtcola litophaga). Aceste animale au un rol activ în structura şi compoziţia substratului, V. şi SAbUUCOLĂ, AREN1COLA. ENDOTOXiNĂ, substanţă toxică elaborată în interiorul microorganismelor (mai ales germeni gram-negativi) care nu este eliberată din celule decît după moartea acestora. E. sînt substanţe chimice de natură foarte diferită (alcaloizi, săruri, baze etc.) care au acţiune nocivă asupra celulelor gazdă pentru gcnncnul care lc-a eliminat. Cînd cantitatea de e. este foarte mare se produce moartea organismului gazdă, EnDOXILOFAGA ceea ce conduce la modificarea structurii populaţiilor de plante şi animale^. ENDOXILOFAGĂ (despre specii animale), care pătrunde şi se hrăneşte cu ţesuturile interne din tulpinile şi rădăcinile plantelor. Ex.: larvele fluturilor Cosus cosus şi Zeuzera py-rina. Acestea sint dăunători ai arborilor şi arbuştilor dc pădure sau cultivaţi, producînd degradarea lemnului şi cbiar moartea plantelor lemnoase. Cunoaşterea animalelor o. permite luarea de măsuri corespunzătoare pentru prevenirea şi combaterea lor. EIVDOZOIC (despre organisme vegetale sau animale), care este parazit ori simbiont, desfâşurindu-şi ciclul vital tn interiorul corpului animalelor. Ex.: bacilul tuberculozei, streptococul hemolitic, salmonelele, unii paraziţi (ex. Filaria) etc. V. şi ENDOBIONT. ENDOZOOF1TE, pro tiste frccvent patogene care trăiesc în interiorul organismelor. Ex.: unele protozoare patogene (Entamoeba coli, Salmonella etc.). Produc boli mai mult sau mai puţin grave, uneori letale, diminuînd numeric populaţiile afectate, V. şi ENDOZOIC, ENDOBIONT. ENERGETICĂ BIOLOGICĂ, v. BIOENERGETICĂ. ENERGIE RADIANTA, energic care este emisă de Soare. O parte din această energie este vizibilă (energie luminoasa), cu rol în fotosinteză, altă par le este invizibilă (radiaţiile ultraviolete, infraroşiî, X etc.). Prin rolul pe care îl are !n procesul fotosintezei, c.r. vizibilă (luminoasă) asigură existenţa vieţii în ecosistemul planetar; aceeaşi componentă de-termină şi existenţa bioritmurilor în lumea vie. Un rol ecologic important au şi radiaţiile invizibile: unele distrug microorganismele (ex. cele ultraviolete), altele sint muta-gene (radiaţiile X) ş.a. Sin. energie solară. ENERGIE wSOLARĂ, v. ENERGIE RADIANTĂ. ENTAMIBĂ (Entamoeba histolitica), ->■ protozoar ce infectează tubul digestiv Ia om şi animale, agent patogen al dizenteriei. Boala are caracter epidemic, cuprinde numeroşi indivizi animali din ecosistemele naturale (mamifere), dar şi antropice (om), producînd însemnate dezechilibre Ia nivel individual şi populaţional. Prevenirea şi combaterea înmulţirii şi transmiterii agentului patogen pot fi realizate prin aplicarea de metode igienico-sanitare. ENTEROBACTERIE, —> bacterie saprofită sau parazită ce trăieşte în intestinul omului şi al unor mamifere. Ex.: bacteriile patogene aparţin înd gen. Shigeila. Participă Ia constituirea florei intestinale, între aceasta şi organismul animal stabilindu-se relaţii de adaptare. E. patogene constituie agenţi patogeni nocivi pentru organismele şi populaţiile animale. ENTOMOCECIDIE, —► cecidie produsă de insecte (apar-ţinînd ord. Homoptera, Hymenoptera, Diptera etc.) pe unele organe vegetale: Mikiola fagi, Dasyneura trifoii (pe frunze); 207 ENXOMOLOGIC D. terzninalis (pe lăstari), Acodîplosis Inulae (pc tulpini) etc. V. şi CECIDIE, ENTOMOFAG (despre an iniale), care se hrăneşte cu insecte» D.p.d.v. trofic e. reprezintă consumatori secundari. Animalele e. participă Ia reglarea numerică a populaţiilor de insecte, E. sînt utilizaţi în combaterea biologică a insectelor fitofage, dăunătoare plantelor de cultură. V. şl ZOOFAG, LANŢ TROFIC. ENTOMOFAUNĂ, -> faimă de insecte dintr-o biocenoză-în general e. este reprezentată prin populaţii diferite, alcătuite din indivizi diferenţiaţi morfologic şi funcţional (ouă, larve, adulţi). în lanţurile şi reţelele trofice inscctele ocupă locurile consumatorilor de diferite grade (primari, secundari, terţiari etc.). După modul de hrană, e. poate Ii alcătuită din populaţii de insecte dăunătoare fitofage (ex. gîn-dacul de Colorado — Leptinotarsa dcccmlineaţa, omida păroasă a stejarului — Limantrla dispar etc.) sa& din insecte folositoare, carnivore (ex. gîndacul Calosoma).Elementele constitutive ale o. deţin frecvent arcale întinse, itf$ectcle avînd posibilităţi diferite de răspîndirc, fie activă (prin zbor, fugă), fie pasivă (cu ajutorul curenţilor de aer). Din totalul speciilor care constituie —► fauna terestră, e, reprezintă 70— 75%. Dintre interacţiunile existente înlrc c. şi factorii bio-lici ai mediului, cca mai importantă este aceea dintre insecte şi plante, confirmată de evoluţia filogenetică a acestor 2 mari grupe de vieţuitoare. Ex.: apariţia primelor Insecte în silu-rianul superior, după ce psilofita’ele (plante terestre primare) au acoperit tncdiul terestru. Primii reprezentanţi al c. erau nearipaţi, insectele aripate apăr înd în perioada carboniferă, cînd flora terestră era alcătuită din vaste păduri de ferigi şi arbori uriaşi. Cea mai mare amploare în evoluţia e. a fost cunoscută de la sfirşitnl perioadei jurasice şi în cretacic, cînd apar şi se dezvoltă plantele cu flori. în succesiunile ecologice cunoscute ale biosferei, evoluţia paralelă şi interdependentă a plantelor cu flori şi a e. este unică pe plan jecologic şi filogenetic. ENTOMOFILA (despre plante), care este polen izată de insecte. Entomofilia reprezintă un exemplu tipic de interacţiune întcrspccifică. Evoluţia filogenetică paralelă a dus la apariţia unor caractere adaptative atît în lumea plantelor, cît şi în cea a insectelor. Florile plantelor e. secretă substanţe odorante, atractive pentru insecte; structura florii este corelată cu morfologia insectei iar fenologia plantelor este in concordanţă cu ciclul vital şi etologia insectelor polen i za t o are, între reprezentanţii plantelor rozacee, leguminoase, compozite se întilncsc numeroase specii e. în aplicarea tratamentelor chimice împotriva dăimătorilor trebuie luate măsuri dc protecţie a insectelor polenIzatoare, ENTOMOLOGIE, parte a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor sub aspect sistematic, morfologic, biologic, zoo-geografic etc. Datorită importanţei economice a unor grupuri ENTOMOLOGIE AGRICOLA de insecte, din e. s-au desprins cu timpul mai multe ramuri cu aplicaţii practice, «x,: ©, agricolă, care se ocupă cu studiul biologiei şi al metodelor de combatere a insectelor dăunătoare plantelor cultivate; e, forestieră, ce studiază biologia şi combaterea insectelor dăunătoare pădurilor; e, veterinară, studiază insectele dăunătoare animalelor domcsticc; e* medicală, cercetează insectde dăunătoare omului, ENTOMOLOGIE AGRICOLA, disciplină de sinteză între entomologie şi ştiinţele agricole care studiază principiile şi metodele de combatere a Insectelor dăunătoare agriculturii. E.a. utilizează datele ecologiei generale şi aplicate, cu privire la interacţiunile insectelor cu plantele, ale pest ic idelor cu organismele vii şi în general îa influenţa factorilor de mediu asupra plantelor, E.a, studiază d.p.d.v. sistematic» zoogeograîic, ecologic atît inscctele dăunătoare, cît şi cele folositoare agriculturii. (O preocupare deosebită a e.a. o constituie studiul entomofaunei prădătoare, In vederea utilizării speciilor respective în combaterea biologică. ENTOMOLOGIE FORESTIERA, capitol al entomologiei generale care se ocupă cu studiul insectelor din ecosistemele de pădure. în preocupările e.f, întră cercetarea complexă a faunei de insecte de pădure, atît a celor dăunătoare (vegetariene), cît şl a celor folositoare (prădătoare). Sînt studiate $i mijloacele de prevenire şi combatere a atacului dăunătorilor forestieri, E,f. foloseşte şi datele ecologiei forestiere îa vederea stabilirii interrelaţiilor dintre insecte şi plante, precum şi dintre acestea şi factorii ab iot ici şi biotici în ansamblul lor. ENTOMOLOGIE MEDICALA, capitol al entomologiei generale, care cercetează fauna de insecte dăunătoare o mu Ini ş[ animalelor domestice, fie în calitate de paraziţi, fie ca vectori ai unor boli. Preocupările c.m. au caracter practic, aplicativ, deoarece pun la dispoziţia personalului medical date referitoare larăspîndirea şi biologia insectelor dăunătoare pentru a se putea lua măsuri de prevenire şi combatere corespunzătoare. E.m. utilizează şi datele puse la dispoziţie de ecologie pentru stabilirea condiţiilor biotice şi abiotice ale mediului care împiedică sau favorizează acţiunea insectelor parazite, a vectorilor etc. E,m, are aplicaţie atît în medicina umană, cît şi în cca veterinară. ENTROPIE, stare a echilibrului energetic al unui sistem. Se deosebeşte o e. fizică, ce se referă îa dezorganizarea sistemului pe plan energetic, şi o c, informaţională referitoare la nedeterminarea informaţiei. Sistemele biologice, datorită proceselor metabolice* sînt antientropice (produc negentro-pie). în consecinţă, sistemele biologice nu numai că nu dispar, dar pot evolua în mod contiuuu. Ex.: o plantă pierde în cadrul proceselor encrgeticc căldură; dar în urma procesului de foto-sinteză ea elaborează substanţe organice, în care înmagazinează energie solară, substanţe minerale etc. Animalele de asemenea pierd energie calorică în mediul înconjurător, dar prin hrană aceasta se recuperează. în biosferă, sisteme^ £09 ENZOOTIE fizico-cliimice integrate în cele biologice» nu evoluează spre valori crescute ale c., ci spre o stare relativ stabilă. După Schrodinger (1944), organismul sebimbă cu mediul şi e., adică elimină în mediu materiale dezorganizate şi include din mediu materiale organizate. Accst principiu se aplică şi sistemelor^ supra individuale. ENZIMÂ, substanţă proteică complexă (macromoleculară) elaborată de anumite celule vii, avind rolul de accelerator sau inhibitor al reacţiilor chimice din celulă, sau din mediul intcrcclular. Termen Introdus de Kuiuie (1878). E. pot fi elaborate în interiorul organismului (endoenzime), ex. lipaza, sau în afara lui (exoenzime), ex. e. produse de drojdii şi alte microorganisme. Sin. ferment, ENZIMĂ ADAPTATIVĂ, enzimâ sintetizată novo în organisme sub acţiunea inductoare a factorilor ecologici chimici. Mecanismul de inducţie a sintezei enzimelor âdaptative este complex, Ia pro car iote şi eucariotele inferioare^ fiind asigurat de un sistem operon sau un sistem reglon iar la eucariotele superioare de sisteme care implică mediatori neurohoritfonali, sistemele mesagere cAMP şi cGMP, prostaglandinele (la mamifere) şi calmodulina. Ex. de cnzime adajitative:— ga-lactozidaza, permeaza, transacetilaza (metabolizează. lacto-za) la bacterii, triptofanpirolaza hepatică Ia cucariotele superioare. V. şî INDUCTOR ECOLOGIC, OPERON, NUCLEO-TID BEGLATOR, REPRESOR. ENZIME REGLATOARE (ER), proteine alostorice a căror activitate este controlată dc liganzi specifici şi condiţionează prin poziţia reacţiilor biochimice pe care le catalizează nivelul de activitate manifestat dc o cale metabolică. ER acţionează fie la Începutul unei căi metabolice, fie Ia nivelul intersectării a 2 sau mai multe căi, manifestă tranziţii alos-terice bomo- şi heterotrope, au mai multe situri cognitivc pentru un ligand şi-i corespund 2 sau mai mulţi liganzi. Unele ER au subunităţi reglatoare şi catalitice separate. ER sînt mai sensibile la degradarea proteinică generală iar metabo-lizarca lor prin degradare este influenţată de liganzii specifici. Schimbările couformaţionale inclusc de liganzi scad procesele degrada ti ve. Efectele lor reglatoare se caracterizează prin răspunsuri rapide în modularea nivelului dc sinteze şi cata-bolizări din metabolismul intermediar. ER îşi exercită controlul cantitativ prin circuite feed back care cuprind căi metabolice diverse. V. şl TRANZIŢII ALOSTEIUCE. ENZIMOLOG1E, studiul enzimelor d.p.d.v. biochimic, fiziologic, histochimicj al genezei, precum şi al rolului lor funcţional. în cazul enzimelor din sol, secretate de microorganisme şi rădăcinile plantelor, este luat în studiu de câtre o* şi rolul acestor euzime în circuitul biologic al diferitelor elemente, fiind factor de prim ordin cu influenţe multiple în chimismul solului, în însuşirile fizice şi trofice ale acestuia. ENZOOTIE, răspîndire a unei boli intr-o populaţie dc ani* male de pe un areal restrins, sau avind un efectiv mic, EPEC1E 210 fcventuai izolat diu alte popularii, ccca cc împiedică extinde-rea bolii respective. EPECIE> formă de coacţie prin care indivizii unei specii folosesc drept substrat dc Viaţă, indivizii altor specii. Ex.: lianele folosesc trunchiul unor arbori doar ca suport in jurul cărora se răsucesc. O astfel de liană este şi curpeuul (Clema-l(s viialba). V. şi EPIFITĂ, EPIOZĂ. EFEIROLOGIE, v. ECOLOGIE TERESTRA. EPIBIOZA, comunitate de vieţuitoare alcătuita din organisme fixate de substrat (sesilc) ce formează biocenoze marine în domeniul bental. Ex.: spongîeri, brlozoarc, hidre ctc, EPICO^rLXENTAL, parte a reliefului biomuluî marin, situată deasupra platformei continentale. E. este reprezentat de o fîşie tn gustă de ţărm pietros sau nisipos» mned în permanenţă şi numai în mod excepţional acoperit dc apele marine sau oceanice. Biocenozele caracteristice sînt alcătuite din alge albastre, îichetii (Vnmcaria mauya) care acoperă pietrele ca nişte cruste negre, crustacee (IJgia), gasteropode ctc. Pc relieful e. sc văd îu mod frecvent resturi de alge, de nevertebrate, depozite din descompunerea cărora se degajă un miros caracteristic, neplăcut. Sin. supraliloruL KFIDEAIIE, răspîndire a unei boli infecţioase Ia un număr mare de indivizi, într-uu timp scurt. Ex.: e. de tularemie printre rozătoare; febra pappatacci (Ia om) cauzată de un virus transmis de ir)secta PhMoiomus pappatasn. E. sînt favorizate de anumite condiţii de mediu: factori climatici (curenţi de aer, temperatură atmosferică), densitatea populaţiilor (umane sau animale), existenţa unor vectori, starea generală de sanitaţie a populaţiei etc. Pentru prevenirea c. este necesară cunoaşterea atît a agentului patogen, şi a vcctorilor corespunzători, cît şi a factorilor dc mediu favorizanţi. E. constituie un factor negativ al populaţiilor de animale. V, şi EPIZOOTIE, EriDENDROBlON, -> fauna specifică arborilor (păianjeni, insecte, păsări etc.). Această faună diferă prin compoziţia sa (afide, ploşniţe, albine, viespi, fluturi, muşte etc.) de la un sezon Ia altul, de la o pădure la alta. Vara domină, mai ales numeric, homopterele (cicade, păduchi), iar toamna dipterele (muşte) şi himenopterele (albine, viespi). Păsările sînt reprezentate îu majoritate din specii ale ord. Passeriforme (păsărele), a căror hrană o constituie insectele din c- Alegerea mijloacelor de combatere a dăunătorilor forestieri trebuie să se bazeze pe cunoaşterea tuturor componentelor. ' EPIEDAFON, totalitatea comunităţilor faunistlec de pe suprafaţa solului. Ex.: protozoare, inscctc (mai ales gîndaci), fluturi, arahhlde (păianjeni), batracieni (broaşte), reptile, păsări ce cuibăresc pe sol (potîrnichea, prepeliţa), unele mamifere (ex. viezurele) ş.a. Acestca trăiesc şi sc înmulţesc pc vegetaţia erboasă, în litieră etc. şî sînt legate de sol prin iii EPINEUSTON hrană. După moarte organismele (tiu c. îmbogăţesc solul în substanţe organice. EP1FILA (despre specii vegetale), cure trăieşte pe frunzele plantelor superioare din pădurile umede. Ex.: alge, licheni, muşchi microscopici. EPIlTlA, formă biologică de plantă, autotrofăi care foloseşte ca substrat de viaţă organe vegetative ale plantelor tfrunze, ramuri, tulpiLii). Dintre speciile lemnoase, îndeplinesc condiţiile unor habitate pentru plantele ©. acelea a căror scoarţă esterugoasă, constituind un bun substrat pentru plantele e. (ex. stejarul, bradul). Cele a căror scoarţă se $xfo-liază (ex. pinul, platanul) nu sînt populate de c. Dintre plantele c. fac parte specii de alge, licheni, muşchi, orhidee, bro-meliacee. E. se întîlnesc frecvent în pădurile tropicale umede. Sin. ectofită. ’ EPIF1ŢIE, îmbolnăvire fu masă la plante provocată de agenţii patogeni. Ex.: filoxera, boală a viţei de vie, produsă de insecta Philloxcra vastatrix; rugina plantelor, j)riry£cală dc ciuperci aparţinînd gen. Paccinia; făinarea, bcfoîă a plantelor (cereale, pomi fructiferi), cauzată de ciupcrci din gen. Erysiphc, Oîdium ş.a, E. afectează populaţii mari dc plante, in cazul celor de cultură ducînd la diminuarea recoltelor, deci la diminuarea producţiei. EPIGAlOjV, totalitatea organismelor epigee, vegetale şi animale, ce alcătuiesc biocenoze specifice suprafeţei solului. Ex.: ciupercile, muşchii, melcii, unele insecte, reptile ctc. E. este producător de substanţă organică pentru majoritatea populaţiilor de animale terestre, inclusiv pentru om. V. şi EPIGEE. EPIGEE (despre specii animale şi vegetale), care îşi duc viaţa la suprafaţa solului. Ex.: ciupercile, muşchii, o parte dintre gimnosperme, angiosperme, Insectc şi moluşte, miriapode, reptile, unele păsări şi mamifere de talie mai mică a căror viaţă se desfăşoară în apropierea solului. Ex.; lichenul Caloplaca elegans; insectele Gicindella syloatica, Ctfrafois canccllatus; reptilele Slenadactylns pe.triei, Phrynosoma cor-imtum; păsările Casuariiw casuarius, Dromiceus nomehol* land iac, mamiferele Erinaceus europaeus (ariciul), Cricetus cricetus (hirciogul comun). EPILIMNION, strat de apă de la suprafaţa lacurilor, cu temperatură foarte variabilă de Ia un sezon la altul, bine luminat şi bogat în O; fitoplanetonul e, este alcătuit din flagelate (Dinobryon, Euglcna, Ceralion), diatomee (Sijncdrd, Melo&ira, Fragillaria, Piiuiularia), alge verzi (Voloox, Scene-desmus, Sptrogyra), alge albastre (Microcijstis, Anabaena, Oscillatoria). în zooplancton se disting protozoare (rizopode, zooflagelate, ciliate), rotiferi, crustacee inferioare. EPINEUSTON, totalitatea organismelor ce populează suprafaţa apei. Ex.: dintre plante, peştişoara fSafofm'a natans), lintita (Lemna); dintre animale, unele insecte înotătoare (Hijărometia, Gerrts). E, este o bioccnoză caracteristică ceo- epipsamon sta sistemelor lacustre, bălţilor» mlaştinilor. Organismele din e. au adaptări legale fie de plutirea pe suprafaţa apei (plante), fie de „alunecarea" pe apă (ex. forma de lopeţi a picioarelor insectei Hydrometra). V, şi PLEUSTON. EPIPSAMON, ansamblul comunităţi Iot de organisme ce trăiesc la suprafaţa nisipurilor marine submerse, alcătuind biocenoze marine în zonele litorale şi bcntale. Ex.: eefaino-derme, moluşte, peşti (calcan, anghilă). Animalele din c. prezintă diferite adaptări la mobilitatea nisipurilor: corp turtit dorsoventral, mobilitate redusă etc. EFISmSM, ansamblul relaţiilor dintre prădător şi -► pradă. Ex.: modalităţi de atac (urmărirea prăzii de către prădiitor etc.); mijloace de apărare ale organismelor-pradă etc. E. reprezintă un complex de comportamente, rezultat a] adaptării la prădătorism. Termenul sc utilizează în etologia animală in studierea relaţiilor inteTspccificc. EP1ZOE (despre specii animale), care pot folosi alte orga-nisnic ca substrat de viaţă. Ex.: unele protozoare (Vortlcella, Sicnfor), eclenterate (Hydra) se fixează pe organele vegeta-tîve submerse ale plantelor acvatice; cirip adele (crustacee inferioare) folosesc ca substrat corpul peştilor (selacten i) şi al balenelor. Speciile c. alcătuiesc biocenoze specifice, fenomenul reprezintă un exemplu de relaţii interspccifice complexe. EPIZOOTIE» boală contagioasă provocată de diferiţi agenţi patogeni (virusuri, bacterii etc.) care se propagă uşor la un marenumăr de animale. Ex.: difteria, febra aftoasă, coccidi-oza la păsări etc. E. diminuează adesea foarte mult populaţiile afectatc. Transmiterea agenţilor patogeni este favorizată de numeroşi factori abiotici (climatici, edafici etc.), precum şi biotici (rezistenţa individuală a organismelor, densitatea populaţiilor etc.). EPURAREA APEI, operaţie dc îndepărtare, din apele naturale sau reziduale, a materiilor organice şi anorganice dizolvate sau In suspensie, pentru a le aduce la o calitate corespunzătoare scopului urmărit. E.q. se efectuează prin procedee mecanice, chimice şi biologice, în cadrul staţiilor de- epurare. EPURARE NATURALĂ, v. AUTOEPURARE- EPURATOR, instalaţie de reţinere a unui poluant din substratul purtător. Sin. instalaţie de epurare. ERADICARE, acţiune de distrugere a unui agent patogen sau dăunător sau de combatere a unei boli. Ex,: c. paludis-mului (malariei) în ţara noastră s-a realizat prin acţiunile de distrugere a ţînţarilor anofeli, care au rolul de vectori In transmiterea agentului patogen, prin asanarea terenurilor mlăştinoase care reprezentau biotopul lor specific, prin vaccinarea antimalarlcă a populaţiei etc.; c. variolei şi a poliomielitei s-a realizat îti jţrlncipal prin acţiunile de vaccinare etc* ERĂ GEOLOGICĂ, diviziune a istoriei —» Pămîntului, alcătuită din ma! multe perioade, fiecare dintre ele coros- 913 EREDITATE punzind unei anumite faze a evoluţiei vieţii. J3,g, sint marcate atît de gradul de dezvoltare a organismelor, cit şi de importante fenomene geologice desfăşurate la scară planetară (ex. formarea munţilor, transgresiunile şi regresiunile marine, importante evenimente climatice), în istoria Pămîntului se cunosc următoarele e.g, (tabelul 3): arhaică, proterozoică, palcozoică, mezozoică şi cainozoică. E.g. formează obiectul de studiu al paleontologiei. Cunoaşterea etapelor evoluţiei vieţii este foarte importantă în Înţelegerea structurii biosferei actuale. V. şi PALEOECOLOGIE. ERBACEE (despre plante superioare), care au tulpina erboasă, uelignificată mai mult sau mai puţin fragilă, Ex. gramineele (grîu, orz, secară), cruciferele (rapiţa), leguminoasele (mazărea, fasolea), ranunculaceele (piciorul cocoşului), etc. E. pot îi plante anuale, bienale, perene. Unele iau parte la constituirea covorului vegetal din parterul pădurilor, altele alcătuiesc unele ccosistemc naturfcilc (ex. pajişti) sau antropice (a gro ccosistemc cerealiere, legumicole) etc, în cadrul ecosistemelor terestre c, sînt pro ducător vpri-rnari. ERRICID, substanţă chimică din grupa -> pesticidelor utilizată pentru distrugerea buruienilor din culturi. Ex.: cloraiul de sodiu, dinitrocresolul, derivaţii acidului fenoxî-acetic. După modul de acţiune pe care îl au asupra buruienilor, e. se împart în 2 grupe: 1) e. inhibitoare a fotosintezei (ex, trlazina); 2) e. ce perturbă metabolismul buruienilor (ex,: 2.4D, picloranul etc.). în ţara noastră folosirea e. s~a extins foarte mult în ultimele 2 dccenii. Raportat la suprafaţa cultivată, principalele plante de cultură sint ^bici date aproape sută la sută. Bx.: la cultura porumbului, în 1980, din cele 2 670 912 ha cultivate în sectorul cooperatist şi de stat, pe 2 516 000 ha s-au aplicat ceea ce reprezintă 94,2% din total, iar la IA.S,-uri sută la sută» S-au utilizat în special e. inhibitoare ale fotosintezei (triazine). Folosirea exagerată a e. poate să ducă Ia reducerea vegetaţiei spontane şi la eroziunea solului. Numeroase e, se acumulează de-a lungul lanţurilor trofice şi în furajele animalelor. Ajunse In lacuri şirluri odată cu apa de ploaie, e, blochează creşterea plantelor din fitoplancton, duc înd la scăderea producţiei biologice primare din bazinele acvatice şi indirect a producţiei pisticole. Sin, sapă chimică. ERBIVOR (despre animale), al cărui regim dc hrană 11 reprezintă plantele ierboase. Ex,: insectele Mayetiola destructor, M, auena, Coniarinia medicaginis; majoritatea mamife* relor rumegătoare (Lama gtama, Bos taurus, Bison bi$ont Ovis ortentalls, Gctzclia dorcas). E. populează mai ales ecosistemele dcschise (stepele, savanele, preriile etc.). V. şi FI-TOFAG. EREDITATE, moştenirea caracterelor în succesiunea de generaţii sau transmiterea neschimbată a caracterelor de la părinţi (genitorl)laprogenl (descendenţi). Substratul molecu- Succes lunca principalelor grupe de organism© de-a lungnl erelor gcologice (după I. Pctrescu şi O. Dragastan, 1982) Vîrsta Regnul vegetal Regnul animal Era în mii, ani Perioada Thaîlophyta Gîmnosptrmoe şî Angio&permao Nevertebrate Vertebrate o 2 Cuaternar Alge actuale Plaute actuale Fauna actuală Apariţia omului o ■* a 25 Neogen Floră algală, marină şi lacustră formată din Clo-rophyceae, Hho-dophyccae, Chry-sophyeeae, Dia- Dezvoltarea dominantă a angiosperme-lor, preponderente faţă de gimnosperme şî dc alte grupe de criptogame vasculare (pteridofîte) Hexacoralii sfiit in ascensiune , la mei ibr a nhi a -tele şi gasteropodele sînt dominante, precum şi crustaceele şi eckmidele Dintre fora mitiif ere caracter istici sînt numul I-ti i Mamiferele sfat în ascensiune ttbivoTCje (probo-scidienil, caii, U 65 Paleogen antilopele, rinocerii) şi carnivorele [leul, hiena etc.) 140 Cretncic tomeae, Silîcoila-gelate şi Cfcaro-phyccae Apar primele angio sperme sau plau'tele cu flori Digpar amoniţiî şi pa-eh iodoutele îşi menţin dominanţa hexacoralii, lamelibran- Dispar reptilele gigantice V Gimnospermele &înt dominante (coniferele şi benetitalele) 0 rt 200 Jurasic Floră nlgniă., ma* rină şi lagunar-JncustTă reprezentată prin: Cloro-phyceae, Hliodo- nil VPPOP / CrsIp-M A« hlatcle pachîodoute {Diceras, Requienia), cefalopodele din grupul amoniţilor şi orbitoHni-dele dintre foiam iuîf ere Apar primele păsări şi reptilele gigantice N V Puduri luxuriante eu gimnosperme şî ferigi 240 Triasic ■H C \wUICJJU* poraccac), Diao-phyccae $1 Clia«-Topbyceae Floră, depertică cu gimnosperme Fauna marină cu he&a-coraîi, moluşte, cefalopo-de din grupul ceratiţîlor Apar primele mamifere 1 Tllallopbyta {alge) Pteridophita şi j Gimuospermae ! Protozoare şi 1 nevertebrate 1 Vertebrate 240 280 Petmlan o Floră săracă cti gim-nosper me; pâdur i mlăştinoase formate dîtt licoHte [Lepido-dendron), artrofite (Calamites), ferigi 360 Carbonifer .5 >n 5 a- fl* .o«- ®|SSsS Foramîniferele -îşi continuă evoluţia; nevertebrate importante sînt grupele Te trac orali, Tabulaţi, Cef&lopodc (goniatiţi şi ceratiti) ŞÎ ecfcmoderme Apar primele reptile u o N 410 Dcvoniaji "htcfla i â E «î o & Plante ierboase de mlaştină cu psilpf ite şi llcofite îşi fac apariţia amfibienîi O V es 440 âiluriau Prima floră continentală cu Baragwanat-hia) (licoffte) Apar primii reprezentanţi dintre peşti * 510 Ordovîcian Floră marină algală constituită, din alge verzi (Dasycladaceae), alge roşii (Rhodo-pfcyceae) şi rare alge albastre (Cyauo-phyceac) Apar briozoaxelc, cefalO’ podele (Nautîloidae) şi stomochordatele (gr ap-toi iţi i) Apar primele agnato 570 Cambiian Dintre Protozoare apar foraminiferele iar dintre celelalte nevertebrate, spongierii, arheciatidcle, sţtoluştele, arthropodclc (tri-lob iţi) şi cchinodcmclc. 2 500 Apar primii reprezentanţi ai algelor verzi {Chlorophyccae) şi roşii (Riiodophyccac) Depozite calcaroQBe cu. grosimi de 3 000 m formate din alge atromatolitice (Cyanopliyceae) Iu. jurul a 680 mii» ani apar brahi op odele si ecbinodcrmcle Intre 1 6.00„şi — 800 mii. ani îşi fac apariţia flamele HetOzoare (viermi, celenterate) V* « u « 1-1,0 oa (k ’S Formaţiuni cal ca roase stromatolit ice produse de Cyanophy-ccae (alge albastre) Acum 3,2 mild. ani apar primele bacterii (Eobacteriutn) dintre talofite « ; *3 4 600 Acum 4,6 mild» ani s-a format Păm Lutul EREMOFILA 316 Iar al eredităţii îlconstituiebioslntezareplicativă a-» ADN, La organismele cu ţesuturi specializate pentru procreaţie, e. este asigurată dc biosintcza ADN din celulele germinative precursoare gârneţilor» Purtătorul -► informaţiei genetice transmisibile este ADN la majoritatea vieţuitoarelor, şi numai în cazul virusurilor ARN o. este asigurată de -*ARN. E. mai poate fi considerată ca o funcţie vitală a viuJui prin care se asiguri! perpetuarea acestuia, respectiv continuitatea vieţii în lumea vie aparent discontinuă. E. caracterelor unui organism poate fi modificată prin acţiunea (mutagenă) a unor factori de mediu (fizici, chimici, biologici etc.), mai ales în fazele iniţiale ale dezvoltării ontogenetice (citodlferenţiere, embr io geneză). Ex.: radiaţiile (agent fizic), unele medicamente (agent chimic), virusurile sau bacteriile (agenţi biologici) pot cauza malformaţii. EREMOFILA (despre plante), care se dezvoltă în stepe şi pustiuri. Ex-.: palmierii, unele graminee şi compozite etc. Plantele e. prezintă adaptări diferite faţă de condiţiile în care trăiesc (ex. frunze groase, cerate — la palmieri, rădăcini foarte adînci —: la majoritatea gramineelor ctc.), ERGOT1IVĂ» substanţă chimică toxică de origine vegetală, elaborată de ciuperca fitopatogenă Clauiceps purpurca care produce cornul secarei. E. este utilizată in prepararea anumitor medicamente datorită însuşirilor hemostatice pe care Ie are. Sin. ergoloxină. ERGOTOXINĂ, v. ERGOTINĂ. EROZIUNE, formă a degradării solului sau rocilor, exprimată prin desprinderea particulelor neconsolidate şi îndepărtarea lor din cauza acţiunii ploii sau a vîntului. In ţara noastră suprafaţa supusă c. este de cca 7 000 000 ha, fiind afectate mai ales zona ccntrală a Transilvaniei, Podişul Getic, sub-carpaţii de curbură (jud. Buzău şi Vrancea), podişul Bîrla-dului, bazinul JijieL Pentru împiedicarea e. este necesară o mai judicioasă organizare a teritoriului, lucrări hidro- şi agrotehnice anticrozionale etc. Cu ajutorul îndiguirilor, al împăduririlor şi al diferitelor mijloace de consolidare a terenurilor au fost scoase de sub ameninţarea c. mii de hectare de teren, V. şi PROIECŢIA SOLULUI. ESOCICULTURA, ramură a pisciculturii cave se ocupă cu creşterea şi exploatarea raţională a ştiucii (Esox sp., din fam. Esocidae). Fiind un peşte prădător, ştiuta se creşte în bazine separate, monospecificc. ESTIMARE ŞI TESTARE, totalitatea metodelor statistice inductive bazate pe calculul probabilităţii care permit, ple-cînd de la observaţii şi experienţe, precizarea legilor distribuţiei variabilelor dintr-o populaţie considerată. Fiecare concluzie probabilistică se însoţeşte de o apreciere a înci-e-derii sau a riscului de eroare ce i se poate acorda. ESTIVARE, stare de inactivitate însoţită de o reducere a metabolismului, specifica unor apimalc în timpul verii. 217 ETAJ HADAL Ia regiunile calde şi aride numeroase animale, mai ales nevertebrate, estivează îngropate în pămînt. Ex.: melcul deşertului (Hellx desertorum). Fenomenul c. se întîlneşte şi în zonete temperate (ex. Ia melcii Monacha carthustana, Hcli-cella sp., la unele reptile ctc.). Sin. estioalie. ji.ESTIVAŢIE. v. ESTIVARE. ESTUA1Î, porţiune de teren mai lărgită de la gurile fluviilor ce se varsă în mări şi oceane cu flux .şi reflux, cu amestec de ape sărate şi dulci. Salinitatea apei din o. permite instalarea in acest biotop a unor specii animale marine eurihaline, cum ar li: crabul (Carcinus moenas), la mei ibranh latul Car-diurn edutey anelidul Nerets ş.a., numeroase specii de peşti (scrumbii, sturioni etc.). E. prezintă o productivitate biologica foaTte ridicată (10—20 g/m2/zi). EŞANTION, grup de indivizi extraşi dintre populaţie în urma unui plan de sondaj dat, care vor servi ca etalon .de comparaţie cu rezultatele obţinute pe grupul experimental. Populaţia reprezentată prin e. este numită şi populaţie jnamă sau populaţie de referinţă. Metoda e. se utilizează în cercetarea structurii şi dinamicii populaţiilor. . ETAJ 1. Subdiviziune a ecosistemului terestru, dispusă pe verticală cuprinzînd populaţii diferite de plante şi animale localizate la nivelul solului, al rădăcinilor, ierburilor, arbuştilor, arborilor ctc. Etajarea este minimă în stepă şi maximă în pădurile ecuatoriale pluviatiîe. In orice biocenoză există d.p.d.v. funcţional 2 etaje fundamentale: un e. eufo~ tic, superior, unde domină organismele autotrofe, şi un c. heterotrof, inferior, populat de animale şi microorganisme bior educat o arc. Ex.: in pădure e. eufotic este format de coronamentul arborilor şi arbuştilor, iar e. heterotrof, de litieră şi părţile inferioare ale tulpinilor arborilor şi arbuştilor. 2- Diviziune a ecosistemului marin şi oceanic făcută pe criterii ecologice de către P^rcs şi Picard (1%0, 1961). Se cunosc următoarele o.: supraîitoral, mcdiolitoral, infralitoral, circalitoral, batial, abisal şihadal. 3. Diviziune a vegetaţiei unei zone in funcţie de altitudine şi factorii de mediu, în zonele montane (ex. In munţii regiunii holarclice) sc întîlncsc următoarele e. de vegetaţie: c, pădurilor de foioase, de ruşinoase, al tufărişurilor subalpinc, al pajiştilor alpine si o. nivoglaciar. ETAJ ABISAL, strat de apă marină situat intre 3 000 şi 7 000 m adîncime. In e, a, nu există plante autotrofe din cauza lipsei de lumiuă iar fauna este destul de săracă în specii. ETAJ BATIAL, strat de apă marină situat intre 200 şi 3U00 m adîncime, lipsit de plante autotrofe. Animale caracter ist icc acestci zone sînt: nemertieni, holoturiî, cefalopodc, peşti etc. ETAJ HADAL, strat de apă marină situat Intre 7 000 şi 10 000 m adîncime, caracterizat prin presiuni mari şi întuneric complet. Fauna este săracă, lipsind numeroase 10 — Dicţionar de ecologie ETAJ PERIAZOIC 218 grupe sistematice (spongieri, nsteride, ofiuride, decapode); sînt prezente bacteriile barofile, adaptate presiunilor mari. ETAJ FERIAZOIC, etaj marin strict particular M. Negre. A fost delimitat de oceanologul român Mihai Bâccscu. E. p. ocupă marginea platformei continentale între cca 150 şi 200 m adîncime. Specia dominantă în e. p. este polipul hidro îd Bougammllîct, cu popularii ce sînt distribuite uniform tn habitat. Alte specii mai puţin numeroase, în o. p. sînt: nematodcle Enoplus caxinus, Sabatiera claotcanda, foraminiferele Ajiunonia tepida, Honion depressulum etc, E. p. este sărac în organisme, lipsit de alge şi cu o cantitate mare de substanţă organică, dată mai ales de resturile de diatomee. în M. Neagră, dincolo de adîncimea maxima de 225 m nu mai există animale, ci numai bacterii reducă-toare de S. Ele reduc sulfaţiipină la H2S, Din aceste motive cca S5% din apa M. Negre este practic lipsită de O st domi-nată dc H2S. V. şi ZONĂ LITORALĂ. ETAJ VEGETAL, strat de vegetaţie dintr-o biocenoză terestră. Ex.: etajul arborilor într-o pădure. ETEROGENA (despre specii), care în cursul dezvoltării lor ontogenetice îşi schimbă locul şl condiţiile de viaţă. Ex.: libelulele, amfibienii etc. ETEROGENITATEA SISTEMELOR BIOLOGICE, diversitate structurală şi funcţională internă a unui sistem (individ, populaţie, biocenoză). Gradul de eterogenitate creşte de la nivelurile inferioare (individ) spre cele superioare (biocenoză). E. s. b. poate fi calculată şl exprimată prin cantitatea de informaţie a sistemului dat. Orice sistem biologic tinde nit către o eterogenitate maximă, ci către o eterogenitate optimă. V. şi HOIVTEOSTAZTE, ETIOLOGIE, ramură a medicinii care studiază cauzele şi factorii determinanţi al bolilor. E. se bazează pe datele furnizate de ecologie şi ecologia umană referitoare Ia componentele biotice şi abiotice ale mediului, 3a influenţa factorilor ecologiei asupra organismului. ETOLOGICE (despre specii), mai mult sau mai puţin asemănătoare, dar care se separă între ele prin diferenţieri comportamentale, ce duc Ia izolare sexuală. Ex.: speciile gen. Mayettola (Diptera) sc dcosebesc foarte puţin morfologic, dar au comportament sexual diferit (M. auena se acuplează mult mai tîrziu decît M. destructor). Prima se dezvoltă pe ovăz, a 2-a pe grîu. V. şi IZOLARE REPROB UCTIVĂ. ETOLOGIE, ştiinţă care studiază comportamentul intra -specific al animalelor, în mediu natural, atit la nivel individual, cît şi îa nivel populaţional. Aspectele comportamentale care formează obicctul o. sînt foarte diverse: căutarea hranei, căutarea partenerului, ritualurile de împerechere (nupţiale), depunerea pontei, îngrijirea puilor şi apărarea lor de duşmani, procesul de învăţare şi influenţa lai asupra comportamentului animal, relaţiile dintre animal şi om, influenţa, factorilor de mediu asupra comportamentului, EURIECA emoţia .şi agresivitatea în lumea animalelor, mijloace de comunicare ctc» Complexitatea comportamentului animal a polarizat interesul a numeroşi oameni de ştiinţă din diferite ţări, mai ales în sec. 20, formultndu-se diverse puncte dc vedere, concepţii şi teorii, care au dus la clarificarea unor probleme importante ale acestei ştiinţe, Termen introdus de Geoffroy Saint-Hîlairc (1854). Printre cercetătorii care şi-au înscris numele pe genericul evoluţiei e. se numără S. A. Bar-nett, Gh. Darwin, H. Driesch, V. Fritsch, H. E. Howard, H-. Huxlcy, B. Rensch, G. Tembrock, \V. H, Tinbefgen, E. L. Thomdike, J. v. Uexktill ctc. E. arc legături cu psihologia animala şi umană. EUEDAFON, ansamblul comunităţilor de organisme din stratele profunde minerale ale solului, constituit din grupuri de animale foarte diferite din punct de vedere sistematic: protozoare. rotiferi, lumbricide (rime) etc. Organismele din o. au corpul depigmentat, moale, sftt lucifuge şi hîgrofile, avînd un rol important în mineralizarea substanţelor organice din sol. V- şi EDAFONi > EULIMNOPLAIVCTOIV, —* planctonul ecosistemelor lacustre* Este alcătuit din alge verzi (Pandorina, Sccncdcs-mus, €ifi$terUim) , alge albastre (Osclllaioria)',diatomee (Navicula), diferite specii de nufăr (Nuphar> Nymphaea). Zooplanctonul este constituit din crustacee (Daphnia, Cyclopes, Ganunarus), gasteropode (Lymnaca, Planorbis), peşti: crapul (Clprlnus carpio), ştiuca (Esox lucius), bibanul (Perca ftaviatills) ctc. Elementele c. constituie sursă de hrană şi energie pentru vieţuitoarele din celelalte zone ale ecosistemului lacustru* EURIAPTA.v. EURIBIOJVTÂ. EUIUBIONTĂ (despre specii), care prezintă o rezistenţă sporită faţă de variaţiile factorilor de mediu, fură pierderea poziţiei funcţionale (a nişei ecologice) ocupatc în ecosistem. Majoritatea speciilor sînt c. faţâ dc unii factori, şi steno-b fonte faţa de alţii. Ex.: rînduniea de mal (Riparia riparia) este e. faţă de temperatură, dar stenobiontă faţă de umiditate şi habitat; gîndacul de Colorado (Leptinoiarsa dccemli-neata) este c. faţa de temperatură şi stenobiont faţa de sursa de hrană (se hrăneşte numai cu solanacee). Organismele c., prin marea lor putere dc rezistenţă şi adaptare, pot determina modificări în efectivul şi distribuţia altor populaţii de organisme. în acelaşi timp, uncie spccii c. pot provoca daune importante culturilor agricole. Sin. cariaptt5. V. şi EUR1K-CA, EUItlECA (despre specii), care se dezvoltă Intr-un număr mare de biocenoze. Ex.: feriga (Pteridinm aquilimim) creşte pe marginea mlaştinilor, în terenuri nisipoasei cîmpti deschise, desişuri de arbuşti, păduri tinere şi rare etc.; pirul gros (Cynodon dactylon) se dezvoltă în culturile agricole, po marginea drumurilor, în plantaţiile forestiere tinere, în pajişti şi păşuni naturale etc. Dintre animale, musca comună eurifaga (Musca domestica) se întîlneşte în toate tipurile de biocenoze naturale sau antropice. V. şi EURIBIONTĂ, EURIAPTA. EURIFAGA, v. POLCFAGA. EURIFAGIE, v. POLIFAGIE, EURIFOTĂ {despre specii vegetale), care poale trăi în condiţii foarte variate de lumină. Es.: ficusul, unii arbori de pădure etc. EURIHALINĂ (despre specii), carc prezintă toleranţe foarte largi faţă de salinitatea apelor* Ex,: alga lăptuca (salata) de marc (Vlua lacluca) ; viermii anclizi Ncreis diver-sico lor, Arcnicola sp., meduzele Aurelia aurita, Crambcssa tagi't moluscă Mgllţus galloprovincialis, unii peşti, ex. sturionii marini: morunul (Huso hmo), păstruga (Acipenser stclatus) etc. V, şi ANADROM, CATABROM, PLANTE DE SĂKĂTBKÂ. EUBJIONICĂ, v. AMFITOLERAMTĂ. EURITERMA (despre spccii), care suportă amplitudini termice foarte largi. Ex.: algele din gen. Ulva, lintiţa (Lem-na) etc. Animale e, sînt numeroase specii dc păsări (ex. cele din zonele temperate şi arctice), mamiferele etc. EUflITOPĂ (despre spccii), care poate trăi în biotop uri foaTte variate, Ex.: şoarecele de pădure (Apodemits sylva-ticus) trăieşte în Europa răsăTiteanâ în cimpii deschise, iar în Europa centrală şi apuseană, In liziera şi chiar in interio-rul pădurii. Dintre plante, e. sînt buruienile (cx. Agropyron sp.)- EUTROFIZAREA APELOR, proces natural,care se realizează în timp, de acumulare a unor cantităţi crescute dc substanţe organice pe fundul apei. Acest proces poate fi accelerat de om, prin evacuarea de ape uzate bogate în substanţe organice. în prima fază de e.a a. are Ioc o dezvoltare puternică a florei şi faunei, procesul avînd efect pozitiv. Dar pe măsură ce o parte din organisme mor şi se descompun, pc fundul apei se depune un strat de mîl organic, brun-murdar. Distribuţia O în masa apei nu mai este uniformă, stratele profunde nu mai sînt bine oxigenate şi numeroase organisme pier, dezvolt în du-se în schimb forme eurioxibionte, în care domină larve dc clilronomide din grupul plumosus şi viermi tubificizi. E. puternică a apelor favorizează dezvoltarea în masa apei a unor microorganisme (bacterii filament oase, ciu-pcrci, ciliate etc.), care pot acoperi în întregime suprafaţa apei, ducînd la o distrugere a echilibrului biologic din ecosistemul respectiv. Sărurile ce apar în exces duc la crcştcrea durităţii apei fac în d-o inutil izabilă pentru unele procese industriale, pentru dezvoltarea unor specii sau pentru alimentarea populaţiilor umane. Sin. înflorirea apei. EVITARE, tendinţa organismelor animale dc a evita sti-mulii noi, faţă de care prezintă o reacţie de fugă, ascundere, imobilitate etc. Stimul!I pot fi reprezentaţi de factori fizici (lumină, curenţi de aer), chimici (pesticide) sau biologici EXHAUSTOH (diferite vieţuitoare, inclusiv omul). V. şi COMPORTA MENT, TROPISM. EVOLUŢIE, proces de transformare a structurii genetice a unei populaţii In urma acţiunii factorilor evoluţiei (mutaţii, migraţii, selecţie naturală, drift genetic), în natură populaţiile vegetale şi animale sînt într-o continuă transformare, factorii e. acţionînd permanent asupra lor* 15. lumii vii reprezintă o succesiune de transformări care nu se repetă, ducînd la apariţia de caractere noi, ca şi de noi taxoni. In acelaşi timp, c. ca fenomen biologic este un proces foarte lent. Pe planeta noastră o. vieţii durează de cca 3,5 mild, ani. Astfel, în regnul vegetal în timp de peste 50 mii. ani vegetaţia terestră a trecut de la criptogamcle vasculare Ia gimnosperme, iar după alte cca 190 mii. aui în flora terestră s-au desprins ang io spermele. E. regnului animal a fost mai accelerată, timp de 2 mild. anjL4e e. a animalelor în mediul acvatic toate grupele de/nevertebrate erau diferenţiate. în carbonifer, după cca 70 mii. ani dtf e., j*rupa st cgoceJa Iilor a evoluat către cea a reptilelor. Mamiferele au avut nevoie de cca 75 mii. ani pentru a se răspîndi în toate mediile de.viaţii. E. este un proces biologic ce se manifestă la toate nivelurile supr a individuale de integrare ale materiei vii: populaţie, biocenoză. Privită ca sistem, c. Implică fenomenul de homeostazie, stare relativ staţionară de durată variabilă. în absenţa acestei stări, o. s-ar desfăşura în mod haotic. EXCITABILITATE, însuşire esenţială a materiei vii de a răspunde acţiunii unui excitant (stimul) intern sau extern. E. este o însuşire fiziologică dc nivel individual datorită căreia organismul reacţionează faţă de factorii abiotici şi biotici ai mediului ambiant. E. este specifică organismelor animale şi atinge maximum dc complexitate în funcţionarea sistemului nervos, dar se manifestă şi in activitatea fiziologică p plantelor, uneori prin reacţii vizibile dc răspuns faţă dc stimul (cx. mişcările frunzelor de Mimosa pudica la atingere ş.a.). EXCREŢIE, proces de eliminare dc câtrc organisme a deşeurilor provenite din activitatea metabolică. Prin procesul de o. organismele animale elimină în mediul ambiant substanţe organice şi anorganice ce intră în ciclurile biogeo-chlmice proprii biosferei. EXFOL1ERE, proces de desprindere, sub fonnă dc fragmente subţiri, lamelare, a unor ţesuturi vegetale. Apare, de regulă, în stări patologice. Ex.: la pomii fructiferi şi arborii de pădure, este cunoscută boala „cxfolierea scoarţei şi ramurilor" produsă dc ciuperca Physalospora cijdoniae. E. determină reduccrea procesului de fotosintexă putînd conduce la uscarea plantelor atacatc. EXHAUSTOH, aparat cu ajutorul căruia se aspiră pulberi, particule solide în suspensie, din mediile în care se găsesc. exobiologie 222 EXOllIOLOGlE, ramură a biologici care studiază con di-ţiic dc viajă în afara planetei noastre. E, sc mimării printre cele mai tinere disciplina ale ştiinţelor biologice» dezvoltată în urma perfecţionării construcţiei navelor cosmice, a zborurilor extraterestre, a lansării in cosmos a sateliţilor artificiali ai Pămînt ului, care furnizează date noi, importante cu privire la condiţiile extraterestre. Dalele e. vor fi utilizate în viitor pentru realizarea zborurilor interplanetare curente, popul arca cu oameni a planetelor sistemului solar etc. Sin* cosmobîologie. EXOFAftĂ (despre specii animale fitofage), care sc hrăneşte cti ţesuturile externe ale plantelor. Ex.: limaxul culturilor (Dcroccras agrestis), gîndacul dc scoarţă al mesteacănului (Scolytus ratieburgt), omida păroasă a dudului (Hy-phanfria cunca) etc. E. sînt dăunătoare plantelor cultivate şi celor spontane, împotriva lor luîndu-se măsuri dc protecţie (ex.: combatere biologică» combatere cliimică, combatere integrală ele.). EXOL1TOF1LA (despre plante), care se dezvoltă pe st incî şi pietre. Kx.: unele bacterii, unii licheni, muşchi. Organismele e. participă îa constituirea biocenozelor specifice bîo-Iopurilor respective. Totodată prin activitatea lor biologică, determină geneza solurilor primare, ce vor servi ca substrat ailor vieţuitoare (plante superioare) decît cele tipic-* lilofiic. EXOTOXTiVÂ, substanţă toxică elaborată dc unele microorganisme în mediul exterior* E. pot produce stări toxice şi iiifcclioasc omului şl animalelor, Ex.: e. produse de bacteriile din grupa Salmonclâ produc toxiinfecţii alimentare, febra tifoidă şi febrele para tifoide. Actinomicetelc elaborează şi elimină în mediu substanţe antibiotice care frlnează dezvoltarea microorganismelor sensibile faţa dc ele. EXPANSIUNE ADAPTAT1VĂ, -> înmulţire abundentă şi diferenţiere în forme distincte a unei specii, care tinde să ocupe —> nişele ecologice libere dintr-un teritoriu. Ex*: e.a* a marsupialelor în Australia. E.a. se manifestă şi în cazul introducerii dc noi specii în biocenoze: tot In Australia, in anul 1859 au fost aduşi cca 24 de iepuri; lăsaţi în libertate, ei s-au înmulţit vertiginos. încercarca de a-i distruge prin mixomatoză (viroză a iepurilor) a dus la creşterea rezistenţei iepurilor la acesta boală. Exemplul ilustrează riscul intervenţiei omului în ecosistemele naturale. V* şi ADAPTARE, rezistenţa. EXPERIENŢĂ, producere intenţionată a unui fenomen pentru a-i studia modul şi fazele dc manifestare şi a trage unele concluzii cu caracter teoretic şi aplicativ. în domeniul ecologiei e. sc utilizează frecvent, attt în laborator, cît şi in sere, case dc vegetaţie şi în cîmp. V* si EXPERIMENT. EXPERIENŢĂ IN SITU, experienţă făcută pe loc, în nat liră. Metoda este larg util i/a hl în cercetările ecologice, sa 3 EXPLOZIE DEMOGRAFICA deoarece ea penurie ca elementul viu sil fîc menţinut ln contact cu condiţiile dc mediu proprii în ţoală complexitatea lor* Ex.: capturarea, marcarea, eliberarea şi recapturarea unor animale mobile» în vederea studierii dinamicii populaţiilor intr-un timp dai; cercetarea lirănirii puilor îa cuib* Toate experienţele fie ctologie se realizează in situ. EXPERIENŢĂ IN VITlîO, experienţă realizată în mediu artificial, in laborator. Este utilizată şi în cercetarea ecologică, mai ales în urmărirea acţiunii imui factor de mediu, separat, asupra unor populaţii. Ex.: se poate cerceta prefe-rendiimul faţă. de unii factori a li iot ici (lumină, temperatură, umiditate), relaţiile organ îs m-hranâ etc. EXPERIENŢĂ IN VIVO. experienţă care se efectuează asupra organismelor îu. stare vie, eventual scoase din mediul lor natural. Este larg utilizată în ecologie (in ecofiziolo-gia vegetală $1 animală). ;s EXPERIMENT, metodă dc cercetare ştiinţifică în cadrul căreia pornind de Ia date cunoscute, sc urmăreşte declanşarea unor reacţii, care să conducă Ia noi date şi concluzii ştiinţifice. In ccologie. c. are o amplă şi variată utilitate 111 cercetarca fenomenelor complexe ale interacţiunii orga-nism-mediu atit la nivel individual, cit şl supraindividual* EXPLOZIE DEMOGRAFICĂ, tendinţă apărută la un moment dat în evoluţia populaţiei mondiale, constînd din accelerarea ratei medii de creştere a populaţiei, ca urmare a reducerii foarle acccntuate a mortalităţii, precum şi a menţinerii natalităţii, un timp oarecarc, la un nivel relativ ridicat. Expresia a fost lansată de demograful american Robert C. Cook, in 1953, pentru a numi astfel tendinţa observată la începutul deceniului 5 în evoluţia populaţiei mondiale (mai precis, a populaţiei ţărilor in curs de dezvoltare). Rata medie anuală dc creştere a populaţiei mondiale, multă vreme foarte modestă, de 0>5 — 0,8% anual, a săltat la 2% anual, fiind pentru multe ţări in curs dc dezvoltare de 2,5—3.5% anual. Populaţia ţârilor astăzi dezvoltate a cunoscut de asemenea o e.d., de proporţii însă mult mai rodnse, tendinţă specifică fazei a 2-a a tranziţiei demografice. Ca urmare a c.d., perioada de dublare a numărului populaţiei s-a redus considerabil: eu o rată medie anuală de 1 %, populaţia se poate dubla în 70 de ani; cu *1% — în 35 ani, iar cu 3%, în cca 23 ani (fig. 13). E.d. generează consecinţe importante, printre care şi de crdin ecologic. Fenomenul se întilneşte şi la unele specii de animale (insecte etc.). Se consideră că c.d. Ia animale este determinată de anumiţi factori favorabili, ex.» climă, hrană, absenţa paraziţilor şi a prădătorilor ctc. Creşterea populaţiilor poate avea loc în progresie geometrică (2, 4, 8, 16, 32). Populaţiile foarte puţin controlate de factorii mediului pot cunoaşte mari osci taţii ale densităţii lor. în cazul speciilor dăunătoare aceste populaţii pot deveni EXPLOZIE ECOLOGICA 224 un adevărat flagel pentru om, pentru plantele de cultură şi pentru animalele domestice. Sin. explozie ecologică, EXPLOZIE ECOLOGICĂ, v. EXPLOZIE DEMOGRAFICĂ, Anjl 1 al e ri Fig. 13. Creşterea populaţiilor umane între anii 1 şi 1968 ai e.n. (după Ramade, 1974). F FACIES, parte dintr-un etaj vegetal sau dintr-o aso-ciaţie caracterizată prin abundenţa unei specii care devine dominantă. Ex.: I. cu plopi din etajul fagului, în mediul marin I. este determinat de structura fundului, ce poate ti: milos, nisipos, pietros ctc* Ex.: f. nisipos dinTM. Neagră din apropierea ţărmului dc la N de Constanta este populat de amfipodul Pontogammariis maeolicus care formează populaţii foarte dense ajungînd la 50 000 exemplarela care sc adaugă forammiferul Ammonia beccarii şi numeroase cope-pode haTpacticide şi nematode. Fauna î. stîncos este tomiată mai ales din lamelibranhiatele Mytllctsler, llnealim, Mw gaHoprauinciatis şi crustaccul Balanus improulsus, FACTOR, agent» fenomen sau oricc component din natură, de origine fizico-mecanică, chimică sau biologică, carc acţionează, dircct sau indirect, pozitiv sau negativ, asupra unui individ, a unei populaţii sau biocenoze. între f. din mediul natural există relaţii de interdependenţă. Intensificarea sau diminuarea acţiunii unui f. induce modificări ale ansamblului de î. din sistemul dat. Ex.: prezenţa în sol a unor cantităţi insuficiente de azotaţi şi fosfaţi determină diminuarea producţiei primare, aceasta din nnnă avînd calitatea de î. alimentar pentru consumatorii primari, V. şi FACTOR ABIOTIC, FACTOR RTOTIC, FACTOR AUMEN-TAR, FACTOR ANTROPIC. FACTOR ABIOTIC, component al mediului, lipsit de viaţă: lumină, temperatură, presiune, umiditate, relief, precipitaţii, apă, gaze atmosferice, substanţe minerale din apă şi sol, curenţi de aer etc. F.a. constituie o parte componentă indispensabilă a oricărui ecosistem, contribuind la buna desfăşurare a vieţii şi determinînd — în strînsă legătură cu acţiunea factorilor biolici— productivitatea ecosistemului respectiv. Valorile unui î.a, în cuprinsul unui ecosistem se caracterizează printr-o mare eterogenitate. Ex.: într-o pădure lumina este foarte puternică la nivelul coronamentului arborilor şi foarte slabă pe sol. Eterogenitatea f.a, arc un rol esenţial în diversitatea habitatelor şi a nişelor ecologice dintr-o biocenoză, precum şi in reglarea dinamicii populaţiilor care o compun. Acţiunea l.n. poate fi, în funcţie de intensitatea ei, minimă, optimă şi maximă. Ex.; pentru o plantă hidrofilă umiditatea de 100% este optimă, pe cînd pentru o plantă xerofilă, ea este maximă sau are chiar o acţiune negativă. între î.n. există reiaţii de inter- FACTOR ALIMENTAR acţiune (ex* aer-apă, aer-sol, apă-sol ctc.). V* şi FACTOR BIOT1C. FACTOR ALIMENTAR, factor care ţine ele modul de nutriţie al animalelor şî al omului, avînd valoare alimentară (nutritivă). Calitatea şi cantitatca la. pot influenţa fecunditatea, longevitatea, viteza dc dezvoltare., mortalitatea animalelor. Pe de altă parte, generează mimeroase adaptări filogcnetice, de ordin morfologic, fiziologic şi ecologic. Ex.: alimentele dc origine vegetală, mai greu digerabile, au determinat tn filogenia animalelor erbivove dezvoltarea intestinului subţire, carc este mult mai luug declt la ceîe carnivore; abundenţa 1\a. de origine vegetală într-un biotop determină prezenţa în număr marc a populaţiilor de consumatori primari în biotopxil rcspcctiv. V. şi FACTOR BIOTIC, ALIMENTE, HRANĂ. FACTOR ANTROPIC, factor generat dc activitatea omului asupra mediului înconjurător- Ex.: defrişarea unei păduri sau plantaţii forestiere, desecarea unei bălţi, acţiunea de urbanizare, culturile agricole, pomicole, vîUcolc, chimizarea agriculturii, construirea de baraje, lacuri (le □cumulare, lupta împotriva unor dăunători şi paraziţi, poluarea mediului ctc. De-a lungul timpului* acţiunea î.a. s-a intensificat continuu, ajungind in prezent să influenţeze întreaga biosfera. FACTOR BIOTIC, factor reprezentat prin acţiunea unui organism asupra mediului ambiant sau asupra altor organisme. F.l). au determinat între organisme diverse tipuri de relaţii întraspecifice (relaţiile dintre sexe şi vîrste diferite, fenomenul de teritorialitate ctc.) şi inteTspccifice (mutua-lism, parazitism, prădătorism, concurenţă ctc.). Ca şi factorii ab iot ici, l.b. contribuie la autoreglarea şi dinamica populaţiilor şi biocenozelor, avînd un rol determinant mai ales iu ecosistemele cu slabe diferenţieri sezoniere (ex. ecosistemele din zona ecuatorială). V. şi FACTOR ABIOTIC. FACTOR C1IE1E, principalul factor cn rol decisiv în modificarea parametrilor unei populaţii sau a unei biocenoze. Ex.: pentru o cultură de cartofi, Ic. tn diminuarea producţiei îl deţine gîndacul de Colorado (Leptinotarsa decern* lin.ca.ta)., în biosferă şi mai ales Iu ecosistemele antropice, f.c. îl reprezintă omul, acţiunea sa complexă, conştientă, ducbul la diminuarea numerică a unor populaţii (ex.: ale dăunătorilor) şi implicit la modificarea structurii biocenozelor. FACTOR CUM ATIC. factor ce caracterizează climatul unei regiuni. Ex.: temperatura, precipitaţiile, luminozitatea, curenţii de aer, presiunea atmosferică. F.c. reprezintă unul .dintre factorii principali ai mediului abiotic cn rot esenţial iu reglarea şi dinamica populaţiilor şi a biocenozelor, F.e. ai planetei, respectiv Di unor regiuni mai întinse, diferă după latitudine, longitudine, altitudine. Populaţiile de 227 FACTOR DECLANŞATOR plante şî animala sînt distribuite în biosferă şi în funcţie de f.c. Ex.; zonele terestre cu climă polară sint populate de biocenoze foarte sărace iar zonele de climă tropicală, de biocenoze luxuriante, bogate în specii, cu populaţii abundente. Studiul răspîndirii elementelor biosferei îa funcţie de î.c. formează obiectul b io geograf ici. V. si FACTOR ABIOTIC, CLIMAT. FACTOR COSMIC, factor existent în cosmos, de natură abioticâ, care poale avea o anumită acţiune asupra vieţii terestre, precum şi asupra organismului uman ce se deplasează în mediul extraterestru. Ex.: radiaţiile solare, radiaţiile ionizante etc* Dintre radiaţiile solare, lumina reprezintă pentru biosferă cel mai important f.c., determinant al fotosintezei, respectiv al producţiei primare şi al producerii de O* F.c. influenţează şi bioritmurile activităţii organismelor şi a altor sisteme vii de pe planeta noastră. Y. si EXO-BIOLOGIE. FACTOIt C/jV, raportnl dintre elementele chimte^C şi N existente în substanţele cliiuncc din sol. Acest parametru este folosit frecvent pentru determinarea valorii..ameliorative a esenţelor forestiere şi a amendamentelor organice, înmagazinate în solurile agricole. Cunoaşterea fX/N, permite intervenţia corectă a omului în ecosistemele de pădure şi în cele agrare în ceea ce priveşte administrarea îngrăşămintelor. FACTOR DE concentram; a radioactivităţii, raportul dintTe conţinutul de radioizotopi din biomasa organismelor şi biotop. Cînd concentrarea radio izotopi lor este mai mare în biomasă, înseamnă că gradul decontaminare a ecosistemului a atins valori periculoase şi poate determina perturbări ale metabolismului biocenozei. V, şi RADIOACTIVITATE. FACTOR DE CREŞTERE, biosub stanţă organică complexă cu rol important în dezvoltarea individuală a organismelor animale şi vegetale. F. de e, ai organismului animal sîntî —» hormonii care controlează metamorfoza insectelor; hormonii tiroidieni; hipofizari, care au rol preponderent în creştere la vertebrate ş.a. La plante sc cunosc numeroşi 1. de c. (fitohormoni). Ex.: auxina, —> giberelina şi heter- (orologii interne, enzime, hormoni, biocurenţi etc.). Sin. factor infern. FACTOR EOLlAN, factor abiotic reprezentat de vînt, a carux acţiune poate avea consecinţe importante în viaţa plantelor şi animalelor, ca şi în modificarea uiior condiţii de mediu. Ex.: polenizarea unor plante (anemofilic), apte-rismiil insectelor din insulele bîntuite de vînturi, eroziunea şi transportul nisipului, spulberarea zăpezii. FACTOR EPIDEMIC, agent infecţios a cărui prezenţă sc face simţită pe suprafeţe extinse, afectîntl organismul plantelor, animalelor sau al omului, F.c. poate fi reprezentat «ie un virus, bacterie, protozoar etc. Ex.: micro organism ele carc slut agenţi patogeni ai unor boli epidemice: virusul gripei, al hepatitei, vibriouul holerei. F.e. au un rol impor^ tant în modificarea numerică a populaţiilor animale. Pentru prevenirea acţiunii acestora, cit şi pentru izolarea şi distrugerea lor, sc iau importante măsuri igienico-sanitare: inoculare de seruri şi vaccinuri, tratamente mcdicale ctc. Acţiunea l.c. este puternic influenţată dc factorii ecologici biotici şi ab iot ici care pot facilita extinderea epidemiilor sau, dimpotrivă, ie pot limita şi înlătura. Ex.: virusul gripei acţionează mai intens în anotimpul rece. FACTOR EXOGEN, factor care acţionează din exteriorul unei unităţi biocenotice. Ex.: viului, precipitaţiile, imigraţi ile unor populaţii, poluanţii. Tot din afara biocenozei pot acţiona şi unele sisteme biologice (indivizi, populaţii), contribuind într-un fel sau altul la circulaţia' substanţei şi ener- FACTOftI AI REGlABH,. giei In ecosistem. Sin. factor extern. V. şi FACTOR ENDOGEN. FACTOR EXTERN, v. FACTOR EXOGEN. FACTOR GENETIC, v. GENĂ. FACTOR INTERN, v. FACTOR ENDOGEN. FACTOR LETAL, factor a cărui acţiune este incompatibilă cu via,ţa. FU. poate fi un factor abiotic (ex.: o substanţă toxică, un medicament, un factor fizic, ca: temperatura, umiditatea etc.) sau un factor biotic (ex.: un microorganism patogen, un dăunător, o genă etc.). Unele substanţedumice acţionează ca f.l. numai in anumite concentraţii. S-a stabilit doza letală pentru toate substanţele toxice cunoscute. FACTOR LIMITANT, factor dc mediu {abiotic şi biotic), care intervine în oprirea dezvoltării unor specii sau populaţii. Ex;: temperatura limitează dezvoltarea speciilor vegetale şi animale numai la anumite zone geograficei muşca ţeţe limitează răspîndirca mamiferelor erbivore din.Africa; conţinutul apei de mare în P joacă rol de f.L in creşterea planctonului şi a productivităţii biologice a ecosistemului ete; FACTOR ORO GRAFIC, v. RELIEF. FACTOR VĂTĂMĂTOR, agent biotic (plantă? animal) sau abiotic (climatic» atmosferic, edafic, fizic, chimic etc.) care provoacă tulburări grave şi afectează funcţiile unui organism sau unei biocenoze. Ex.: invazia unor paraziţi sau dăunători, fitofagii, incendiile, inundaţiile, substanţele poluante, in concentraţii mari, erupţiile vulcan icc etc. produc dezechilibre în structura biocenozelor, afcctind atît populaţiile dc plante şi animale, cît şi biotopul. Omul caută să prevină şi să combată acţiunea f,v. din natura prin numeroase mijloace $1 procedee din domeniul fizicii, chimici, biologiei, medicinii etc. V. şi NOCIV, NOXĂ PROFESIONALA, POLUANT* FACTORI AI FLUCTUAŢIEI POPULAŢIEI, factori care 'declanşează schimbări numerice temporare într-o populaţie. F.f.p. sînt abiotici (cx. o ploaie torenţială poate diminua populaţiile de inscctc; o furtună puternica determină scăderea numărului de arbori) sau biotici (ex.: pătrunderea unui prădător în populaţie; diminuarea sau creşterea cantităţii de hrană; atacul unui parazit sau contaminarea cu un agent patogen etc.). Adesea aceste 2 categorii de factori pot actîva simultan sau asociat. V. şi VARIAŢIE, FACTORI Al REGLĂRII POPULAŢIEI. FACTORI AI REGLĂRII TOPULAŢIEI, factori care provoacă schimbări numcrice ia populaţie, acţionînd în sensul stabilirii unei densităţi optime şi împiedicind trecerea limitelor inferioară şi superioară de supravieţuire. Ex.; germenii patogeni distrug un mare număr de gazde, dar nu toată populaţia; substanţele nutritive dintr-o păşune determină dezvoltarea numai a unui anumit număr de plante, iar acestea la rîndul lor dau posibilitatea dezvoltării numai a unui număr limitat dc animale erbivore. V. şi DENSITATE, FACTORI DE MEDIU STRUCTURA BIOCENOZEI, FACTORI AI FLUCTUAŢIEI POPULAŢIEI. FACTORI DEPENDENŢI DE DENSITATE, factori care, direct sau indirect, acţionează asupra densităţii populaţiilor, avînd un rol reglator asupra acesteia. Ex.: epidemiile, paraziţii, prădătorii ctc. Cu cît densitatea unei populaţii este mai mare, cu atît riscul de îmbolnăvire a organismelor componente creşte. Prin moartea unora dintre organisme, densitatea populaţiei se reduce devenind optimă. Acţiunea î.d. ded. are un caracter relativ ciclic. După unii autori, 14. de d. acţionează şi în funcţie de capacitatea populaţiei de a răspunde la: intervenţia accstora. V. si FACTORI AI REGLĂRII POPULAŢIEI, FACTORI INDEPENDENŢI DE DENSITATE. FACTORI ECOLOGICI, totalitatea factorilor abiotici (temperatură, lumină, precipitaţii, presiune etc.) şi biotici (paraziţi, dăunători, competiţie intraspecifică şi interspe-cifică) cu care un organism vine în contact şi cu care şe inter condiţionează reciproc. Reacţia organismelor Ia acţiunea f,e. este diferită, după rezistenţa individuală, după starea de sănătate etc. V. şi FACTOR ABIOTIC, FACTOR BIOTIC, FACTORI INDEPENDENŢI DE DENSITATE, factori care acţionează asupra creşterii sau diminuării numărului unei populaţii indiferent de mărimea ci. Ex.: factorii climatici (precipitaţiile, vîntul, presiunea şi temperatura atmosfe-ricâ tec.), relieful, altitudinea, componentele minerale ale solului, erupţiile vulcanice, inundaţiile, cutremurele, poluanţii, Oricit de mică sau de mare ar fi densitatea unei populaţii, efectul produs de f.I. do d. este acelaşi. Aceşti factori au rol reglator al numărului de indivizi ai unei populaţii. Uneori, LI. dc d. pot avea acţiune catastrofala (ex*: o ploaie torenţială, o furtună năprasnică, o temperatură excesivă) ducînd la distrugerea totală a unei populaţii. V. şi FACTORI DEPENDENŢI DE DENSITATE. FACTORI PEDOGENETICI, factori legaţi de climă, relief* substrat litologic, apâ freatică şi apă stagnantă de precipitaţii şi scurgeri de suprafaţă, de biocenozele anterioare şl biocenoza actuală, cu rol în formarea solului. V. şi FACTOR EDAFIC. FACULTATE GERMINATIVĂ, v. PUTERE DE GERMINARE. FACULTATIV (despre o specie, un individ sau factor), care apare numai accidental într-un ecosistem. Ex.; apariţia masculilor la speciile agame de insecte, apariţia unei ploi cu grindină etc. Evenimentul f. poate avea o influenţă mai mult sau mai puţin importantă asupra biocenozelor tn funcţie de durata şi amploarea acţiunii lui. Ex.: anumiţi indivizi care apar în ecosistem pot determina modificarea Structurii şi dinamicii unor populaţii, în funcţie de numă- 231 FABOTAXIE ml lor; o ploaie cu grindina acţionează cu attt mal puternic asupra biocenozei, cu cît durează mai mult. V. şî FACTORI ECOLOGICI, FAG, v, BACTERIOFAG. FAGOTROF (despre organisme), carc sc hrăneşte prin pro-ccsul de fagocitoză. Ex.: unele alge, protozoare ciliate şi flagelate etc. Organismele f. utilizează substanţe organice şi unele microorganisme din mediu în procesul nutritiv prin înglobarea şi digerarea lor intra celulară, restituind, mediului respectiv substanţele rezultate din dczasimilaţie şi digestie.- La rîndul lor, I; constituie hrana unor organisme superioare lor— ca: viermi (ex. planar ia), crustacee..- (Daphnla), puiet de peşte vetcl- FAGUL ÎMPĂRATULUI, exemplar secular ţie fag (Fa&us sîluatîca), existent nu departe de satul Munceî, com. Baia deArieş, ]'ud. Alba, pc malul stîng al Arieşulţii. Frunzişul acoperă copacul şi iarna Intr-o haină brună-bronzată, cu totul neobişnuită. Este ocrotit atît pentru virsla Iu! considerabilă, cît şi pentru aspectul deosebii al coroanei în timpul iernii, ■-FANEROFITĂ, formă biologică de plarltă lemnoasă (arbori şl arbuşti) avînd mugurii depărtaţi de sol. Hx.: fagul (Fagus siIvaUca), .teiul (Ttlla tomentosa), ulmul (Ulmus campestre), plopul (dopului; alba, tiigra), slngerul (Cov-nus sanguinea), porumbarul (Prunus spinosa), călinul (Vi-fluj-nuTn spj, socul (Sambucus nigra). F. intră în alcătuirea a numeroase ecosisteme naturale şi antropice. Aceste pliante slnt rezistente faţă de variaţiile sezoniere ale factorilor abiotici (temperatură, umiditate, curenţi de aer etc.), dar sînt adesea afectate de numeroşi factori biotici (cx. dăunători, paraziţi, boli etc.). F. realizează în cadrul proceselor fiziologice importante cantităţi de biomasă. Ex.: gorunul (Quer-cixs petraiea) produce o biomasă acumulată în trunchîuri (la vîrsta de 100 de ani) de 200^400 t/ha. FANERCGAME (despre plante vasculare), care formează flori şi se înmulţesc prin seminţe. F. cuprind 2 sub-încreug.; Gimnospermae (Cycadales, Ginkgoales, Coniferales şi Gnetales); şi Angiospermae (Dicotiledonatc, ex.: arborii cu frunze căzătoare anual, pomii fructiferi, leguminoasele, criicifcrclc, solanaceele) şi Monocotiledonate (ex.: cerealele, ceapa, crinul, stuful). In biosferă f. au rolul de producători primari, alcătuind importante asociaţii vegetale, în permanentă interacţiune cu celelalte elemente componente ale ecosistemului (ex. factori abiotici — climă, sol, lumină ctc. — şi biotici — paraziţi, dăunători, simbionţi etc.)- F. intră în structura ecosistemelor naturale şi antropogene terestre, avînd im rol deosebit iu circuitul materiei şi eucrgiei. Cele mai multe au o importanţă practică şi economică pentru om. V. şi VEGETAŢIE. FAROTAXIE, cap aci Late a unui animal de a alege de flecare dată drumul cel mai seurt dintre 2 puncte. F. este o FASCIOLOZA 232 manifestare comportamentală instinctuală avantajoasă individului şi populaţiei prin faptul că se economiseşte energie cinetică, se micşorează pericolul atacului animalului de către un dăunător. F. se întîlncşte în special lâ animale lipsite de mijloace de apărare, ex* unele insecte /arta etc,), şoareci (Mus).^ V. şi ETOLOGIE. FASClOLOfcA, boală parazitară a oilor produsă de viermele de gălbeazâ (Fasclola hcpatica) ce se localizează în ficatul animalelor bolnave. Sin. gălbeazâ. V. şi ZOONOZĂ. FAUNA SOLULUI, ansamblul animalelor care se găsesc in sol. După We-ls Fogh (1948), din cantitatea de materie organică prezentă în sol (115 500 tg/ha), animalele vii (inclusiv microorganismele) reprezintă 6 368 kg/ha. în ce priveşte componenţa f.s., locul principal este deţinut de 2 grupe dc nevertebrate: anelide (viermi) şi artropode (insecte etc.). în solurile din zonele temperate, lumbricidele (rimele) reprezintă» prin biomasa şi activitatea lor, componenta faunistică principală. încă din 1881 Darwin a atras atenţia asupra acestui grup cu mare importanţă în aer ar ea şi transformarea soiului. Biomasa lumbricidelor variază întrecca 100 kg şi2 t/ha atingînd4 t/ha în prerie; alături de lumbricide, se găsesc anelidele cnchitreide, avînd o bio-masă medic de 12 gjm2 de sol. Microartropodele (acarienii şi păianjenii) ating densitatea de 100 000—400 000/m* in solurile de pădure şi 50 000—250 000 /m- în prerie. D.p.d.v. ecologic» cea mai mare parte (80 %) a f.s. este formată din animale saprofage. fitofagele fiind în procent de 10%, asemenea zoofagelor. F.s. are un rol important în geneza humusului. F.s ocupă diverse verigi în lanţurile trofice ale solului, animalele respective îiind consumatori primari» secundari, terţiari. După moartea animalelor din sol» acestea redau circuitelor biogcochimice substanţele organice şi anorganice din care sînt alcătuite. în acest fel Ls. contribuie şi la creşterea fertilităţii solului. Sînt şi numeroase elemente faunistice din sol a căror activitate are consccinţe negative: ex,: larvele fitofage distrug rădăcinile plantelor, ca şi unele mamifere subterane (orbetele, cîrtiţa). Sîn. faună edaftcă. V. şi FITOEDAFON. FAUNA* totalitatea speciilor de animale dintr-un grup taxonomic (cx. f. de vertebrate), dintr-o zonă geografică naturală (ex. î. Cîmpiei Române, f. Deltei), dintr-un teritoriu administrativ (f. jud. Prahova)» dintr-o eră sau perioadă geologică (I. mezozoicului, f. cnatemară etc.). Se includ în noţiune şi grupe de animale în funcţie de adaptarea la diferite condiţii de viaţă (f. parazită, I. saprofită). Studierea structurii şi dinamicii biocenozelor nu se poate realiza fără cunoaşterea elementelor de I. F. Terrei cuprinde 1,5 mii. specii. FAUNA BENTALĂ, —» faimă caracteristică zonelor ben^ tale din bazinele marine, oceanice, lacustre. în -► bentosul de pe platforma continentală se întîlneşte o f.b. legală FAUNA DE APA DULCE de plantele verzi, reprezentată prin colonii fixate dc cclen-terate, echinoderme, precum şi crustacee, moluşte, ce se tîrâsc pe substrat- în bentosul dc adîncime fauna este mai săracă, avînd insă interesante adaptări morfologice şi fiziologice legate de procurarea lirauei, luminozitate redusă etc. Numeroase specii alcLIi. de mare adinei mc sînt biolu-minescente: V. şi FAUNĂ PELAGICĂ. FAUNĂ DE CORONAMENT, v. ACRODENDKICĂ. FAUNĂ CADAVERICĂ, totalitatea speciilor de insecte şi alte animale care folosesc cadavrele ca resurse alimentare şi ca substrat de viaţă, a căror succesiune este legată de etapele descompunerii materiei organice. Ex.: larvele muştelor Lucillia scricala, L. caesar, CalUphora vomitoria, C. erythro-cephala, Sarcophaga muscarla, S. ca maria, S. hemorrhoi-dalis, F.c. are un rol deosebit dc important in circuitul raaterieiwşi energiei in ecosistem. FAUNĂ CAVERN1COLĂ, totalitatea animalelor specifice peşterilor. Ex.: viermele .Dendrocodiu/n infernale; crustacee: Batkynelia chappuisi, Porcellio, Eleoniscus hclende> Ar-jnadlllldium (trăiesc in peşteri din S Spaniei), Speîaeonfscus debragei din Algeria-(ultimele 2 descoperite de B. Racoviţă); insecte: Anophtalmus, Italodytest Leptodirus, Aphacnops; melcul (Larletla quensicdti); peşti vivipari şi cu ochi atrofiaţi Amblyopsis, Typhlichthys (trăiesc în unele peşteri din S.U.A.), amfibieni: Pnrteiis anguinus, Spelerpcs ctc. în majoritatea cazurilor, corpul animalelor subterane este mic, depiginentat, iar ochii sint reduşi sau chiar lipsesc, tn schimb organele tactile sînt foarte bine dezvoltate; numeroase organisme şi-au pierdut ritmicitatea proceselor biologice; cîe se hrănesc* cresc şi sc înmulţesc continuu, indiferent dc ritmurile circadicne şi sezoniere, carc în subteran nu se resimt aproape deloc. V. şi BIOSPEOLOGIE, TROGLQFILĂ, TROGLOBI-ONTĂ TROGLOXENĂ. FAUNĂ DE APĂ DULCE, fauna caractcristicâ apelor dulci, continentale, curgătoare (de regim lotic) şi stătătoare (regim lcntic). Din prima categorie fac parte izvoarele, pîrîurile, riurile, fluviile, iar din a 2-a mlaştinile, bălţile, lacurile; dintre apele continentale fac parte şi cele hipogee (freatice, cavemicoJe). F, de a. d. este adaptată condiţiilor ecologice ale apelor continentale care manifestă o variabilitate mai mare dccît a celor din mări şi oceane. în acelaşi timp însuşirile condiţiilor abiotice ale apelor dulci sînt influenţate de factorii climatici regionali. Răspîndirca populaţiilor î. do a. d. este determinată de factori de mediu de natură fizică (ex. densitatea şi viscozitatea apei, curenţii de apă, temperatura, transparenţa şi luminozitatea), chimică (gazele solvite, O, COa, H2S, metan, precum şi dc conţinutul in săruri minerale). Faţă de aceşti factori, cit şi faţă de variaţiile lor (diurne, sezoniere etc.) animalele dulcicole se comportă diferit, prezent înd numeroase adaptări. Astfel, în apele curgătoare repezi trăiesc animale —* rcofilc, bune înotătoare sau cu FAUNĂ EDAFICA 234 organe de fixare pe substrat cu ajutorul ventuzelor, cirli-gelor sau al unui mucus consistent. în funcţie de variaţiile de. temperatură, L de a. d. se comportă diferit; ex. unele animale (peşti) petrec iarna In mod activ pe fundul apei; altele hibernează (batracienii). în ceea ce priveşte oxigenarea apei, se constată că o parte din I. dea. d. (viermi, larvele insectelor) poate Tezista vreme relativ îndelungată la o oxigenare slabă, pe cînd altele (ex. păstrăvul) nu pot trăi dce?t iu ape bine oxigenate. F. do a. d. prezintă numeroase tipuri de relaţii cu fitocenozele acvatice; ex. în desişurile acvatice alcătuite din alge, ciuma apelor (Plodea), cosorul (Cciatophijlluni) etc. întiinim o f. dc a. d. caracteristică alcătuită din viermi (Tnbifex, Lumbriculus), lipitori (Hi-rado), gasteropode (Limnaca, Planorbist Viviparus), bival-ve (Unio, Anodonta), numeroase insecte (Dytîscus, Gfjrimis, Notcrus, Notonccta ctc.), consumatori primari, secundari sau terţiari. F. do a. d. reprezintă obicctul de studiu al limnologiei. FAUNA EDAFICĂ, v. FAUNA SOLULUI. FAUNĂ INSULARA, faună determinată de condiţiile abiotice şi biotice de pe insule, mult diferite faţă de cele dc pe continent; datorită izolării geografice, aici sc găsesc numeroase endemisme (spccii, subspccii) insulare. Ex.: în ins. Galapagos, situată la distanţa de 1 000 km de America de Sud, din cele 108 specii dc păsări cunoscute in fauna insulei, 82 sint endemice; dintre nevertebrate trăiesc aici 48 de specii dc moluşte terestre, dintre care 41 sînt ende-mice. FAUNĂ 1NTERST1ŢIALĂ, faună caracteristică apelor infiltrate In nisip şi alte roci, care populează aluviunile situate de-a lungul apelor curgătoare (izvoare, pîraie, rîuri, fluvii). Condiţiile de viaţă ale f. i. se caractcrizează prin: prezenţa unor temperaturi relativ scăzute (maximum 11 °C), viteză decurgeTe a apei moderată (0,50—1 m/s), adîncimea apei redusă. F.l. este săracă în specii. Ex.: crustacee inferioare (Niphargus, Gammarus), hidracarieni (Sphercon♦ Lebertta)t miriapodei coleoptcre (Helmis)t viermi (lipitoarea — G/ossi-plionia), gasteropode (Aitcylus). Vegetaţia este, de asemenea, slab ' reprezentată (alge verzi — Cladophora, Tetraspora), muşcbl (Fonlinalis), Potamogelon etc. FAUNĂ INTESTINALA, faună care trăieşte in interiorul aparatului digestiv al unor animale. Ex.: anumite flagelate care duc viaţă simbiontă în pansa rectală la termite; acestea din:urmă, deşi sc hrănesc cu lemn, nu posedă enzime care să-l descompună pentru ca hrana să fie asimilată. Acest lucru este realizat de flagelate, care descompun lemnul In produşi mai simpli pe care termitele îi folosesc in nutriţia lor. Se cunoaşte şl o f. i. parazită, reprezentată de tenii (la om, Taenia $oîiurrt„ Dtphylloboihrîum laiitm, care trăiesc fixate de peretele intestinal), limbrici (Ascaris lumbricoides) ş.a. In cazul f. I.parazite gazda are de suferit consecinţe mai 235 .FAUNA MARINĂ mult sau mai puţin grave, îii funcţic de numărul paraziţilor şi de însuşirile biologice ale organismului parazitat, Cînd f, I. infestează un mare număr de indivizi» populaţia respectivă este afectată, mortalitatea ei creşte dimiiiuîndu-şi efectivul;'prin scăderea vigurozitaţii biologice a gazdelor, acestea devin mai vujnerabiîe faţă de boli şi prădători. FAUIVĂ LITORALA, faună care se găseşte în stratul de apă marină limitrofă cu uscatul, pe a cărui platformă continentală se sprijină pînă la a dinei mea de 200—250 nu F.l. cuprinde animale sedentare fixate de substrat: spongieri* brio-zoarc, cclenterate, crustacee* viermi tubicoli etc.; animale sciliisedentaYe: liiidii, echînoderme, viermi tubicoli; animale cu deplasare activăî sepii, numeroşi peşti: căluţul-de-mare (Htppocanipus hippocainpus), cambuls. (PlearonccUs ficsus), limba-de-mare (Solea nasuta) ctc* Diversitatea speciilor IX diferă de la o zonă climatica la alta cfescînd de la poli spre ccuator, Datorită oxigenării bune a aperşi prezenţei substanţelor, alimentare în cantitate suficientă, f. 1, eşţecea mai bogată diu tot Oceanul Planetar, aceasta reprezentind o importantă recursă alimentară pentru omenire, - 1 FAIKVA MADICOIĂ, totalitatea organismelor animale care trăiesc în ape ce se scurg uşor pe suprafaţa rocilor verticale, Ex,: larve de ţriUoptevc, viermi turbelariaţi (Planaria), microcrustacce (Gainmarus). FAUNA MABEVĂ* totalitatea speciilor de animale carc populează mările şi oceanele, F. m. se caracterizează printr-o mare diversitate de specii şi mod de viaţă.F, m. este reprezentată dc toate grupele dc animale, cu excepţia miriapodelor dintre nevertebrate şi a batracienilor dintre vertebrate. Dezvoltarea f, m, este determinată de condiţiile dc mediu şi particularităţile factorilor abiotici marini: snlinitate, presiunea apei, lumină» curenţi dc aer, adîncime ctc. Majoritatea animalelor marine sint stenohalinc nepot ind supravieţui decît în condiţiile de salinitate ale apei de mare; puţine specii sînt curihaline. La rîndul ei, f. m. influenţează şi modifică factorii ab iot ici ai mediului, ex, recifele de corali schimbă substratul biotopului. Componentele f. m. prezintă numeroase adaptări la mediul acvatic marin, atît morfologice cît şi biologice (forma corpului, culoarea asemănătoare cu a mediului, rezistenţa la presiunea hidrostatică, modul de hrană etc.), F.m. se grupează In diverse zone ale mediului marin (ţărm, masa apei, pietre, nisip, mîl ctc.) constituind zooce-noze caracteristice» F. m. prezintă o deosebită importanţă economică, multe animale servind drept hrană omului (peştii, racii, caracatiţele, melcii, scoicile etc.). Se preconizează că in anii 2000—2025 să se exploateze din I. m. 210 000 000 t do peşti, moluşte şi raci. Pentru ca producţia biologică a t, m. să nu se epuizeze se are în vedere exploatarea ei raţională şi amenajarea unor culturi marine. Astfel, în Spania producţia de midii pc ha/an era de 30 t (1977)- Se apreciază că astfel de producţii s-ar putea realiza numai în bazinul FAUNA MICROBI ANA 236 M * Mcditerane prin amenajarea pentru maTicultură a peste 1 000 000 ha. O altă cale de creştere a producţiei biologice a i.,m. utile şi a conservării sale constă in prevenirea şi combaterea poluării ecosistemelor marine. V. şl FAUNA ZOOPLANCTON, ECOSISTEM ACVATIC, ECOSISTEM MARIN, ACVACULTURA. FAUNĂ MICROBI ANA, faună reprezentată de microorganisme din regnul animal aparţinînd protozoarelor, producătoare de boli altor organisme- Ex.: Trtjpanosoma rhodesiensis provoacă boala somnului în Rbodcsia; T. cruzi este răspindită în America de Sud, unde produce boala şa gas; Leishmania ir o pica, L, donovani, Trtchomonas bairachorum, parazite la broaşte, T. vaglnalis, T. elongata, parazite la om. F. m, este un factor reglator al populaţiilor de animale in organismul cărora trăiesc ca parazite. Cunoaşterea acestor paraziţi animali face obiectul parazitologiei, cnre studiază prevenirea şi combaterea bolilor produse de aceştia, precum şi vectorii lor. V- şi MICROBIOLOGIE, MICROORGANISM, ZOONOZĂ. FAUNĂ MICROFORALA, ansamblul speciilor animale prezente în nisipuri foarte fine, cu adaptări specifice (corp alungit şi lăţit etc.). Ex.: insccta Stybaropus sp., şopîrla scurmat o are Mobga sp., din regiunile africane, şopîrla Eryse miliaris, unele mamifere înrudite cu cîrtiţa (Talpidae), chiţ-canul (Soricidac) ctc. Astfel, rozătorul Paradi psas ctcnodac-tylns se cufundă în nisip cu o viteză atît de mare, îneît nu poate fi ajuns nici prin săpare cu bîrleţul (Vinogradov, 1937). F. m. este o componentă a biocenozelor deşerticc, fiind consumatori primari, secundari şi terţiari, in condiţii de viaţâ caracterizate printr-un climat sărac în precipitaţii, care determină prezenţa unei vegetaţii reduse, temperaturi ridicate ctc. FAUNĂ MUSCICOLĂ» faună care trăieşte în muşchi (Brio-phyta), reprezentînd un grup de trecere de la formele terestre la cele acvatice. Ex.; rotitori (Dinocharis intermedia), iar-digrade (Macrobiotus dubius), păianjeni (Tetragnatha pini-cola, Theridium undulatum, Xgsticus pini, Drossodes cogna-ius), insecte (Morulina giganlea, Formicafasca, Byrrhus pilula). Unele animale acvatice (ex.: insecte, păianjeni) se retrag în muşchi pentru hibernare, aceştia asigurlndu-le umiditatea necesară- FAUNĂ PARAZITARĂ 1. Totalitatea animalelor parazite caracteristice unui organism, unei populaţii sau biocenoze. Ex.: totalitatea insectelor şi viermilor ce trăiesc ca paraziţi la mamifere, păsări ctc. 2. Totalitatea speciilor parazite aparţinînd unui grup sistematic. Ex.: la ord. Anoplura (Insecta), î.p. este formată din speciile: Haemalopinus asini (păduchele asinului), J/. equi (păduchele calului), H. cameU (păduchele cămilei), B. eurgsteTnus (păduchele bovideelor), H. rupica-prae (păduchele caprei negre). II. suts (păduchele porcinelor) şi alte specii din gen.: Linognatlius, Pediculus, Haemodipsas, FAUNA TERESTRA Soltnbpotes, Haematomysus şi Phthirius. în studierea complexă a uuui ecosistem cete important să cunoaştem şi Lp. pentru a stabili cauzcle mortalităţii şi îmbolnăvirii populaţiilor animale, pentru a putea lua măsuri de prevenire şi combatere a zoonoaelor respective. V* şl PARAZIT, PARAZITISM, FAUNĂ MICROBLANĂ* ' FAUNĂ PELAGICĂ, totalitatea animalelor care trăiesc în largul mărilor şi oceanelor fără a veni în contact cu ţărmul sau cu substratul solid de pe fundul apelor, Ex.: protozoarele Ndcfiliica ihiliarls, GloMgerinasp., Thalassicola sp.; celente-ratele Aurelia aurita, Agliscasp., Pilema palmo, Cyanea arc* «car Petoffia nocttluca; moluştele gasteropode CUone lima-cina, Limadna arctica; tunicierii Iuminescenţi(P(/roHwna sp.), insecta Helobaies sp*; peştii (rechinul), mamiferele (balena). Factorii abiotici ăi pelagialuîui prezintă o serie'de particularităţi, temperatura scade cu adincimca, scăderile fiind mai pronunţate în ecosistemele oceanice din zonele caţde, ecuatoriale decît în cele reci, polare. Lumiua dispare trcpţşt în strat ele pelagice adinei. Fitoplanclonul este reprezentat în special prin alge unicelulare (diatomee, clo^ficee etc.). F,p*, dependentă în primul rlnd de fitoplancton, este reprezentată în majoritate de animale mici, a căror deplasare depinde de curenţii marini. V, şi FAUNĂ BENTALĂ, FAUNĂ LITO- rală, plancton. FAUNĂ SE SILĂ, faună imobilă, care stă fixată de substrat. Ex,: spongierii, coralii din ecosistemul marin; hidra (Hydra virtdis) pe mîlul bălţilor. Animalele ce alcătuiesc f.s. prezintă numeroase adaptări în privinţa prinderii hranei. Ele sînt dotate cu tentacule mobile cu ajutorul cărora capturează hrana vegetală sau animală care se află în suspensie sau se deplasează activ în masa apei, F.s. formează comunităţi caracteristice (ep îbio 7.c). FAUNĂ TERESTRĂ, totalitatea speciilor de animale care ocupă ecosistemele terestre. Din cele cca 1,5 mii. specii ce formează fauna biosferei, predomină cele terestre. Componenţa faun ist ică a planetei, răspîndirca elementelor sale sînt determinate de climă, Telief, altitudine, longitudine, latitudine etc. Organismele animale din mediul terestru sîuţ aerobionte, dependente dc acrul atmosferic; totodată acestea sînt în strînsă interdependenţă cu flora terestră, generatoare de oxigen şi dc biomasa primară. F.t, din ecosistemele naturale constituie fauna sălbatică a Terrei, iar animalele din ecosistemele antropice formează fauna domestică (de interes economic). F.t. este rezultatul unui îndelung proces de evoluţie, fiecare specie animală avîudu-şi istoria sa. Se constată în cazul Lt, existenţa unor ample modificări ale arealelor taxonilor care diferă de la continent la continent, Ex.: majoritatea vertebratelor terestre din Europa au pătruns aici în neogen; în Australia actuala formă de mar sup ia le este rezultatul evoluţiei unor taxoni sosiţi pe continent în Jurasic şi cretacic. Cu răspîndirca pe suprafaţa Terrei a faimei se FAUNA TORENTICOLA 298 ocupă—► zoogeografia. Se admite existenţa a 8 regiuni zoo-geografice terestre: regiunea neozeelandeză, australiană, poli-neziană, neotropicală, malgaşă, etiopiană, indo-malaeză, holarctică. Această împărţire în zone a f.t. a fost nccesară datorită existenţei în fiecare regiune a unui complex faunistic deosebit^ caracteristic. V. şi REGIUNE BIOGEOGRAFICĂ. FAUNĂ TORENTICOLĂ, faună caracteristică curenţilor si cascadeloT. Viteza curentului, temperatura scăzută determină o bună oxigenare a apelor. F.t» prezintă diverse adaptări la viaţa torenticolă: turtîrc dorso ventrală a corpului (ex.: larvele efemeropterelor Prosopistoma foliaccum, Heptagenia lateTdlis; larvele coleopterului Psephcnits sp.); tuTtire laterală a corpului (ex.: gamaridul Dikerogammarus villosus); formarea unor ventuze*de fixare (ex.: la larvele blefaroccridului Bibiocephala sp.); a unor discuri adezive, ţepi şi cîrlige (la larvele dc simulido); dispozitive de ancorare (la căsuţele larvelor de IrihopteTc din gen. Goera). FAUNĂ V AGILĂ, faună din mediul acvatic care înoată, pluteşte sau se mişcă pe substratul solid de pe fundul apelor. Ex,:peştii, mamiferele acvatice (Delphinus, Phocaena* Tuniops). Majoritatea animalelor din mediul acvatic aparţin f,v. F.v. facc parte din domeniul bental aparţinînd ecosistemelor marine (oceanicc) şi din bentosul lacurilor şi bălţilor. F.v. se dezvoltă pe baza fitobentosului, daT este reprezentată şi de consumatori secundari şî terţiari. V. şi FAUNĂ SESILĂ. FAUTOSTICĂ; capitol al zoo geograf iei descriptive în cadrul căruia se realizează inventarierea (prin alcătuirea de liste) a speciilor dc animale ce se întîlnesc într-o anumită localitate sau regiune limitată; o listă f. poate cuprinde întreaga faună sau numai 1—n grupe. Termen introdus de G. dc Lattin. V. şi CUOROLOGIE, FAUNĂ. FAVORIZARE, Up de interacţiune din cadrul unei populaţii care Înlesneşte creşterea, dezvoltarea şl înmulţirea indivizilor, asigurîndu-lc supravieţuirea. Ex.: concreştcrca rădăcinilor arborilor in molidişuri (1/3 din arbori); protejarea puieţilor de către arborii maturi împotriva insclaţiei, înglieţului; construirea de către animale a unor adăposturi şi locuri de clocit în comun ctc, V. si AGREGARE, EFECT DE GRUP. STRES. FAZĂ DE DEZVOLTARE, secvenţă din ciclul de dezvoltare al unui organism caracterizată prin modificări calitative şi cantitative deosebite de cclc întîlnite în alte faze. Ex.>fazele de ou, embrion, larva, nimfă şi adult întîlnite la insectele liolometabole (cu metamorfoză completă), F. de d, este o componcntă a dezvoltării ontogencticc, determinată genetic, avînd caractcr ireversibil. Anumiţi factori de mediu, prin cantitatca lor (careviţială sau excesivă) pot influenţa succesiunea f. do d. Ex., o cantitate crescută de radiaţii ionizante poate opri la un anumit stadiu metamorfoza 23$ febra aftoasa insectelor, Se produc astfel dereglări funcţionale cu efecte diferite, în structura şi dinamica populaţiei, FAZA FENOLOG1CĂ, etapă din ciclul dc vegetaţie al plantelor* Ex,! încolţire, înmugurire, înfrunzirînflorire etc* Sin* fenofază. V* şi VARIAŢIE SEZONIERĂ, FENOLO-GIE. FAZĂ GREGARĂ, etapă din viaţa unei populaţii în care indivizii manifestă instinctul gregar* Ex.: formarea grupurilor de păsări în timpul migraţiei* S-a constatat că aceeaşi specie poate avea, corespunzător condiţiilor de mediu, atît tipul solitar, cit şi cel gregar, descendenţii unei forme puţind trece In cursul aceleiaşi generaţii în tipul opus* Ex.:-înrăutăţirea condiţiilor de trai duce Ia reducerea gradului de cooperare a indivizilor gregari, la separarea lor pentru hibernare- V* şi COMPORTAMENT DE IMITARE.: FĂGET, populaţie vegetală alcătuită din specii de fag (Fdgus âilvctttcă, F. taurica, F. moesiaca etc,), ♦'ÎJ, fac parte din vegetaţia şi zona forestieră, subzoua fagului.' Duprâ altitudine, £. din ţara noastră se împart în: f. montane, care*ocupă versantele sudice ale Carpaţilor Meridionali |i Occidentali pînă la limita inferioară de 700 m alt. (graniţa deal-munte)» şi t. de deal, în care fagul formează păduri de amestec cu gorunul, Din suprafaţa totală a pădurilor din România L ocupă 31,76%-F. sînt specifice climatului temperat, V, şi PĂDURE DE FAG, FĂINARE, boală a plantelor superioare provocată de ciuperci parazite din fam, Erysiphaceae* F* se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete albe, mai mult sau mal puţin întinse* Ex.: boala oidium la viţa de vie este provocată de ciuperca Unclnnla necator (forma conidiană Oidium tuckeri)’, făinarea cerealelor care apare la orz şi grîu este provocată de ciuperca Erysiphe graminis, D.p.d.v. ecologic, f* reprezintă o formă de parazitism, iar ciuperca parazită, un consumator primar. V. şi FITOPATOLOG1E, FEBRĂ, temperatură ridicată a corpului, carc depăşeşte ►limitele normale pentru un anumit organism, cauzată de un proces infecţios, toxic etc. Ex*: la om, temperatura de peste 36°G, Cea mai mare f. suportată de om este de 41—42°C, peste aceste valori devenind letală* Existenţa f. exprimă tulburări funcţionale de texinoreglare şi echilibru dinamic între producţia de căldură şi pierderea de căldură, în acelaşi timp, f. constituie un semnal de alarmă pentru organismul respectiv care poate astfel declanşa mecanisme corespunzătoare de combatere a factorilor care au provocat dezechilibrul. FEBRA AFTOASA, boală infecţioasă provocată de un virus caracteristic animalelor sălbatice (antilopa, alpaeaua) şi domestice (bovine, porcine, ovine)* F.a, sc manifestă prin temperatură ridicată şi prin erupţii (afte) ulceroase ale mucoasei bucale şi chiar ale unor zone cutanate. Boala este răspîndiţă pe toate continentele, dar mai ales în America de Nord, Australia, Africa, ins. Madagascar» F.a, poate fi FEBRA galbenâ transmisă şi la om Ia care se manifestă, de asemenea, prin febră şi erupţii veziculoase pe mucoase. V. şi DEL AŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE. FEBRĂ GALBENĂ, boală infecţioasă acută de natura viroticâ, transmisă omului de ţînţarul Stegomyia fasciata, frecventa în Africa şi America de Sud. Se caracterizează prin următoarele simptome: hemoragii, In special gastrointenstl-nale, albuminurie crescută, leziuni distrofice îa nivelnl ficatului şi o evitrofagie marcată evidentă la celulele retlculo-histiocitare. Pentru combaterea f.g. o măsură profilactică importantă este distrugerea insectei vectoare. Cel care a arătat pentru prima oară rolul ţînţarilor în transmiterea Lg. a fost cercetătorul J. A. Kcrr (1932). FEBRA PALUDICĂ, v. MALARIE. FECUNDAŢlE, proces biologic de contopire a gârneţului femei (ovul) cu cel mascul (spermatozoid) în urma căruia rezultă celula ou sau zigotul, din care va lua naştere nn nou individ; t. şi întregul proces de reproducere asigură înmulţirea populaţiilor, refacerea efectivului micşorat prin procese degradat ive normale sau pDt o logice, emigrări, prădător ism, parazitism etc. FEED BACK (engh fecd back = alimentare îndărăt) (FB), sistem de control al unei activităţi în carc produsul final ca efector de control modifică activitatea respectivă în momentul în carc aceasta a manifestat o deviaţie cantitativă. Dacă efcctorul de control FB creşte deviaţia, atunci este FB pozitiv, iar dacă efectorul scade deviaţia, sistemul FB este negativ. în general, sistemul FB arc structura unui circuit de control în care produsul final al unei căi (metabolice, de reglaj neurohormonai) îşi controlează ca efector FB propria sa producere. în metabolismul intermediar, numeroase căi metabolice de sinteză a aminoacizilor, nucleotidelor sint controlate dc produşi! finali* Fiecare calc mctabolică FB arc prima reacţie catalizată de o enzimâ reglatoare sensibilă alosteric la inhibiţie prin produsul final caracteristic acelei căi. Enzima reglatoare controlează astfel producerea precursorilor la nivelul tuturor celorlalte reacţii aferente cit este necesar pentru un nivel optim de produs final, Produşii finali nu sînt numai efectori FB, dar sînt şl factori ecoiogici de aport nutritiv-alimentar, prezenţa lor in concentraţii suficienteblocînd producerea internă de prisos prin căi metabolice proprii. Cantităţile insuficiente din aportul nutritiv duc la declanşarea căilor metabolice prin faptul că enzimele reglatoare nu mai sînt inhibate alosteric de prezenţa pro duşilor finali. Răspunsul ecologic printr-un circuit FB este rapid, de scurtă durată şi de slabă intensitate. Noţiunea de FB este recentă în biologie. Ea a fost introdusă de ciber-neticieni mai întîi în fizică, apoi In chimie. In lumea vie toate funcţiile principale ale unui organism (respiraţie, ritm cardiac, reglarea tempera tur iHn terne), ale unei populaţii m FERMENT {natalitate, mortalitate, densitate etc.) sau biocenoze (frecvenţă, abundenţii, diversitatea speciilor) etc* sînt continuu controlate şi reglate prin sisteme de tip FB. Se consideră că toate funcţiile sistemelor biologice se desfăşoară în circuit închis, O parte din energia acumulată de sistemele biologice eşţe utilizată pentru a asigura controlul şi a corija funcţiile lor. Cel mai cunoscuţi factori autoreglatori sau de FB sînt hormonii 3a nivel individual, relaţiile intraspecifice la nivel popnlaţional şi relaţiile inter specifice la nivelul biocenozei. Sin..conexiwic iiiDersă, control.retroactiv inhibiţie prin produs final. V. şi RĂSPUNSUL ECOLOGIC ŞI MECANISMELE LUI MOl^Cl/LA£E,.............. FELIDE, familie dc mamifere (cl. Mamaiia), carnivore, caracterizate ^prin cap aproape rotund, boţ scurt, vedere -ageră, gheare retractile, foarte ascuţite şi puternice, Sînt răspîndite pe tot globul, în afară de Australia şi ins. Madagascar* Ex.: ghepardul (Acinonyx jubatus), răspîndit în Atrica şi Asia, jaguarul (Panthera,qnca), din Americ^tro-picală, pisica sălbatică (Felis sgloestris), în Europa, pjsica galbenă nubiană (Felislyblca), în Africa, rîsul (Lynx lynx), răspîndit şi în ţara noastră, leul (Panthera leo) din Africa, tigrul (Panthera /î^ris/râsplndit în Asia etc. Majoritatea f. şi-au redus arealul, datorită vînării lor excesive şi transformării habitatelor lor naturale In culturi agricole, ceea cc a dus la diminuarea animalelor erbivore cu care se hrăneau. , Pentru populaţiile actuale de t s-au creat în diferite tari parcuri naţionale pentru a fi astfel salvate de la o pieire totală. FENtiFAZA, v» FAZA FENOLOGICA. FENOLOGIE, capitol al ecologiei carc studiază evenimentele biologice care au loc în viata organismelor, determinate atît de factorii mediului ambiant, cît şi de factorii interni (gcnctici, hormonali, metabolici, fiziologici etc.). La plante, i. înregistrează şi studiază data apariţiei unor fenomen^ care se traduc prin: umflarea şi deschiderea mugurilor vegetativi, imbobocirea, înflorirea, coacerea fructelor şi seminţelor, îngălbenirea frunzelor, căderea lor (foto 3) etc. La animale, de ex. la păsări, se UTinăreşte venirea speciilor migratoare# începutul cuibărit ului, depunerea ouă lor, ecloziunea, zborul puilor, plecarea păsărilor calatoare ctc. F. peştilor constă în urmărirea începutului vieţii active primăvara, depunerea icrelor, migraţiilc sezoniere etc. La insecte sc urmăreşte perioada ieşirii diii hibernaţio, ecloziunea larvelor din ouăle de iarnă, apariţia din nimfe a adulţilor, împerecherea, .depunerea ouălor, dezvoltarea larvelor, a nimfelor, apariţia noilor generaţii etc. FEIŞOŢIP, ansamblul caracterelor morfologice, fiziologice \ şi comportamentale ale unui organism, ce reprezintă mani- 'i fes tarea caracterelor ereditare determinate de structura gc-notipuiui (cromozomi, gene). } FEBMENI1, v* ENZIMĂ. f tl — Dicţionar de ecologie FERMENTAŢIE FERMENTAŢIE, proces de degradare aerobă sau anaerobă a unor substanţe organice sub acţiunea enzimelor produse de unele microorganisme: bacterii şi levuri (ciuperci microscopice). După tipul de microorganisme care produc f., se cunosc: F. bacteTiană, î. fungică sau alcoolică şi I* bacterio-îungică (oxidativă). 1) F. bacterianâ, poate fi: lactică, butiri-că, acetano-butirieă etc. F. lactică este provocată deEaci/Jus factfcus, care acţionînd asupra lac t o zei determină formareR glucozci şî apoi a acidului lactic. F. butirică este produsă de Baclllus amylobacter care acţionează asupra celulozei detcrmlnînd trecerea ei In celobioză; aceasta trece în glucoză şi apoi In acid butiric. F. acetano-bulirică constă în fermentarea amidonului în prezenţa unei anumite bacterii obţi-nîndu-se alcool etilic, acetonă, acid acetic şî acid formic. Dacă se cultivă BactUus amylobacter în mediu alcalin se acumulează acid butiric, iar la un pH=6 se obţine alcool butiric şi acetonă; 2) F, fungică sau alcoolică, produce transformarea glucozei In alcool etilic sub acţiunea ciupercilor microscopice Saccharomyces cerevisiae, S. elipsoideus, S. api-culatas; 3) F. bacterlo-fungicâ (oxidativă) se realizează atît de bacterii, cit şi de ciuperci. Ea poate fi: t, gluconicâ, i. acetică etc. F. gluconieă este provocată atît de bacterii (Bacillus accti şi B. xyllnum), cît şi de ciuperci (Penicillium lateum, AspergtUas niger) care transformă glucoza în acid gluconic. F. acetică este realizată de specii de bacterii aparţinînd gen. itacf/fus: B. «caii, B. acciosumt B, oxydans, Bm acetîgenam şi necesită mari cantităţi de O pentru a putea transforma alcoolul în acid acetic. Unele tipuri de f. slnt specifice funcţionării organismului animal (ex, î. lactică); glucoza şi acidul lactic provenite din fermentaţia, lactozei sînt utilizate de organism ca substanţe energetice. D.p.d.v, ecologic, 1. reprezintă o verigă importantă îu desfăşurarea unor cicluri biogeocliimice în natură, ex, ciclul apei şi al C. Pentru economia umană, f. reprezintă un mijloc preţios de realizare a unor produse industriale şi alimentare (acid butiric, acid lactic, alcool, alimente fermentate etc.). în prezent prin I. resturilor agricole sau menajere se încearcă obţinerea biogazului (şi concomitent a alcoolului), un combustibil cu bune perspective. Tot prinf. se poate obţine o gamă largă de antibiotice şi vitamine etc. FEROBA.CTERI1, -+ bacterii chemosintetizante care eliberează energie prin transformarea sărurilor feroase în săruri ferice. Ex.: Ferobacter sp., Lepiotnx ochracea. F. au un rol important în cadrul transformărilor biochimice din sol; ele fac parte din micro flora solului; acestea, la rîndul lor, participă la desfăşurarea proceselor troficc din edafon. FEROMOK, substanţă chimică secretată de către un animal (prin glandele sccretoare ectodermice), eliminată în FIABILITATEA VtRSTELOtt mediul extern în cantităţi infime, cu rol în comunicarea chimio-olfacMvă intrapopulaţională. F. au un rol activ în comportameiit prin frinarea sau intensificarea unor procese fiziologice. F. au fost descrişi mai îutii la insecte, ulterior fiind evidenţiaţi la peşti, batracieni, mamifere etc. Aceste substanţe biologic active au un rol important în viaţa populaţiilor animale, ca factor integrator al acestora, în reglarea numerică, (prin stimularea înmulţirii, relaţitlft>l>Tadârî»r^dâ“ ţor), raporturile Intre .indiyizi ctc. După acţiunile lor, i. sînt; sexuali, de alarmă, de. marcare a. teritoriulu 1,. sociali etc. F. sexuali sînt eliminaţi în genere de femele şî acţionează asupra masculilor, ex. feromon ii secretaţi de. femelele lluţurelui de mătase alâirmăj'eliberaţi de.indivizii aflaţi în primejdie, ex* t eîaborjaţi *de furnicile Ăcanthamgops claoigcrr Formicamfa, F. ntgricajis. JP* de marcare a teritoriului, care pemut recunoaşterea acest ii ia de către indivizii unui grup. Ex,, f. secretaţi dfc furnica Alta ţaxona, de termita Belimliteimes uirginîcus etc."®. sociali au rplul de a dezvolta instinctul de coeziune între fţfdivfcii coloniei sau familiei. Asemenea I. au fost puşi în evidenţă Ja?.matca albinelor cu rol în declanşarea instinctului de construire .a noi celule de matcă etc. Sin.: sufciianfâ atractivă* atractanţi^ FERTILITATE /L Capacitate a populaţiilor animale de a produce elemente sexuale viabile şi de a da un număr cit mai mare:do indivizi în perioada lor fertilă. La animale î. depinde de specie, de cantitatea şi calitatea hranei, starea de sănătate, de factorii climatici şi meteorologici etc. Hrana săracă= în elemente nutritive, precum şi unii factori nocivi din meidiu (ex. factori poluanţi) pot reduce mult i, animalelor. La^om, f. se exprimă prin numărul de copii născuţi de o femeie în perioada ei fertilă, şi în acest caz, factorii de mediu (climă, hrană), precum şi cei sociali au influenţă asupra fv2. Însuşire a stratului de soi de la suprafaţa litosferei de a produce biomasa vegetală făcînd posibilă viaţa plantelor şi respectiv existenţa vieţii pe Pămînt. F. este diferită în funcţie de’ natura solului şi a plantelor de cultură; astfel, cernoziomurile au o L naturală ridicată pentru grîu, mijlocie pentru.^ porumb şi necorespunzătoare pentru pădurea de molid. Creşterea f. solului se realizează pe mai multe căi; cu îngrăşăminte naturale şi chimice, prin rotaţia culturilor, metode agrotehnice avansate, irigaţii, evitarea păşunatului excesiv etc; 'V. şi STERILITATE. FIABILITATEA VtRSTELOR, probabilitatea de supravieţuire a unui organism exprimată prin vitalitate endogenă, capacitatea de adaptare*la condiţiile mediului şi de compensare a efectelor agresiunilor mediului. Fiabilitatea fiinţelor vii creşte pînă la desăvîrşirea maturării somatice, psihofizio-logice şi reproduc ti ve şi diminuează progresiv, p dată cu începutul şi evoluţia procesului de îmbătrinire, pentru a ajunge la o valoare minimă in starea do senilitate caşectică* ficocianinA 244 FICOCIANINA, pigment albastru specii ic algelor albastre, care împreună cu alţi pigmenţi existenţi la aceste alge (clorofila, ficoeritrina, carotenul), alcătuiesc complexul cloro-fllian cu rdl In fotosinteză. De cele mai multe ori f. predomină cantitativ mascînd ceilalţi pigmenţi şi dînd culoarea albastră întregii plante. Produsul de sinteză al algelor albastre este glicogenuh FICOEKITHINĂ» pigment roşu caracteristic algelor roşii. Alţi pigmenţi ai algelor roşii sînt: clorolila a şi ficocianina. F. împreună cil ceilalţi pigmenţi prezenţi în algele roşii permit desfăşurarea la adincime (200—500 m) a procesului de —► fotosinteză şi realizarea producţiei biologice primare. FICOMICEŢE, grup de ciuperci inferioare cu talul format din blfe simple sau ramificate, înconjurate de o membrană externă/lipsite de structură celulară la interiorMn care predomină ficocianina. Populează atît mediul terestru, cît şi cel acvatic, F. prezintă o mare importanţă ecologică, fiind saprofite şi parazite pe plante, pe peşti, insecte etc. Ex.; SapTOlegnia thureti vegetează saprofitic pe resturi de plante sau pe cadavre de animale mici acvatice; Plasmopara vtticola provoacă boala mana viţei de vie, determinînd mari pagube podgoriilor; Phytophtora infestam cauzează boala mana cartofului, parazitînd frunzele şi tuberculii de cartof; Enio-mophtora (Empusa) muscae este parazită pe musca de casă (Musca, domestica); E, gryUi ucide lăcustele şi greierii; datorită acestor Însuşiri, ultimele 2 specii prezintă importanţă în lupta de combatere biologică a dăunătorilor. FIDELITATE, ataşament al unei specii Ia un anumit grup sau asociaţie. Ex.: f. dipterului Mtklola fagi pentru pădurile de fag. D.p.d.v. al f-, speciile pot fi fidele sau însoţitoare. Se numesc specii fidele cele carc trăiesc exclusiv într-o anumită biocenoză, iar însoţitoare, cele care populează mai multe biocenoze diferite. Pentru estimarea f. se calculează mai întîi un coeficient de afinitate între 2 specii* Se extrag mai multe probe la care sc determină speciile. Probele analizate vor putea conţine fie ambele specii (a), fie numai specia A (fi), numai specia B (c) sau nici o specie {d). Se presupune că specia A nu apare în mai multe probe decît specia ’B (ex.i a+&—a-f-c). Gradul del dintre specii se estimează cu ajutorul coeficientului de I. (fi). Modul de calcul al coeficientului de î. depinde de probabilitatea de asociere care se stabileşte între specii, ce poate fi: ad^fic; fic>ad şl d^a; bc>ad şi în funcţie de aceste probabilităţi de asociere se calculează coeficientul de f. (&) în felul următor: dacăctâ^&c, fi =------———; dacă bc>ad şi d^a, b— (a+d)(&+c) aâ—bc ad—fie =----------------; dacă fio ad şi d, b = ------------------—— . (8+ b)(a-\-d) Valorile obţinute variază între -f-1 (f. maximă) şi —4 (f-minimâ). Gradul de semnificaţie a f. se determină cu ajuto*- filogenie rul; testului chi pătrat (x2) cu un grad de libertate conform jotmulei: x2= 'il? f mde T reprezintă (,apei. In acelaşi timp elementele 1. servesc drept biotop unor zoonoze specifice. V« şi FITOPLANCTOiNL FITOCECIDIE, -+ cecidie provocata planteior^e, o specie vegetală, ex.: bacterii (Phijlomonas tumcfacicns, RMzpbium radiclcola); alge (Phutophysa treubi, RliQdochytriam sflilant-hidis); ciuperci (Plasmodiophora brassicas/J^xobaiidium rhodo-dendri, Metampsorella caryophijUaceum). D.p.d/v. ecologic, I. reprezintă, o formă specială de parazitism,. Kumeroase I. ale plantelor cultivatc produc pagube importante prin diminuarea producţiei agricole, V. si RELAŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE. F1TOCENOL0GIE, ramură a ecologiei vegetale care studia-ză asociaţiile de plante d,p,d.Y. al structurii şi repartiţiei lor geografice. V- şi ECOLOGIA PLANTELOR. FTTOCENOZA, totalitatea populaţiilor de plante din ca Orii I unei biocenoze. F. are următoarele trăsături principale: este organizată sub formă de pilcuri cu contur şi mărimi variate; compoziţia f2oTistic&„ interacţiunile dintre plante şi dintre acestea şi biotop se menţin timp îndelungat; are o structură proprie; este sediul acumulărilor dc substanţă organica elaborate de jplante. Denumirea I. se face tn general după humele ştiinţific al speciei dominante: la rădăcina termenului care desemnează genul din caTe face parte specia respectivă se adaugă sufixul iar la rădăcina cuvintului care arată specia, „ae*\ Ex.c numele ştiinţific ni păiuşului de livadă este Fesluca pratensls iar numele f. este Fcslucctum pralensae. Sin. asociaţie vegetala. V. şi ZOOCENOZĂ. FITOECOLOGIE^ v. ECOLOGIA PLANTELOR* FITOEDAFON, totalitatea organismelor vegetale care trăiesc în sol (ttg. 14). F. este alcătuit din protiste (alge, bacterii, actinomiccte, ciuperci, plante superioare). Dintre acestea, unele au capacitatea de fotosinteză; altele utilizează ca sursă dc carbon COa, carbonarii şl bicarbonaţii prin che-mosintezâ. Algele şi bacteriile chemotrofe, transformă substanţele minerale in substanţe organicc, pe cînd bacteriile heterotrofe, actino mi cetele şi ciupercile realizea/ă procesul invers. Elementele t. intervin şi in sinteza substanţelor hu- FITOFAG 248 micc, în interacţiunile dintre elementele L, precum şi între elo şi factorii mediului, asigurînd integralitatea structurii solului. Din f. fac parte şi organele fcipogee ale plantelor superioare. Sin. floră edaficâ. o Fig. 14. Principalele grupe de organisme ce constiiuic fitoedafonul: 1. Streptomţjccs, 2. Cystophaga, 3. Clostridium, 4. nodoîităţi» 5. ciclul de reproducere al unei bacterii din nodozităţi, 6. Rhizopus, 7. Pcnicllltumf 8. Aspcrgitlus, 9. Trichoăerma, 10. Verticllllum, 11. Helminthosporlum, 12. Fusarliun, 13. Cladosporium. FITOFAG (despre organisme animale), care consumă hrană vegetală (fig. 15). Ex.: unele gasteropode terestre şi acvatice: Helix, Cepaea, Lymnaea; insecte: lăcusta (Locasta), coropişnlţa (Gryllotalpa); peşti: mreana (Barbus), crapiul (Ciprinus); păsâri: forfecuţa (Loxia), stlcletele (Carduelis); mamifere; ciuta (Capreolus)> capra neagră (Rupicapra) etc. Sin. consumator primar. F1TO GENETICĂ, domeniu de sinteză între fitotebnică şt genetică care aplică în cultura plantelor de interes economic principiile genetice de modificare a genotipului, respectiv a caracterelor ereditare ale plantelor. Metodele t. sînt utilizate în selecţia artificială, în vederea obţinerii dc plante mai Fig. 15, Animale fitofage: 1 carpoîagc; 2—11 filoîagc; ,12—14 corticole; 15—16 xiloîage; 17—19 radicicolc. FITOGE 0 GRAFI E rezistente faţă dc diferiţi factori abiotici (secetă., temperaturi minime, pesticidc ctc.) sau biologici (diferiţi agenţi patogeni, dăunători paraziţi), F. acţionează mai ales în sensul obţinerii unor plante cu productivitate ridicată. Menţinerea caracterelor noi obţinute la plante cu ajutorul f. este realizată de om» în procesul de urmărire permanentă a interacţiunii sistemelor biologice cu mediul. V- si AGRONOMIE, AGROTEIIiVICĂ, FITOGEOGRAFIE, v. GEOBOf ANICĂ. FITOHORMONI -> bormoni de origine vegetală cn rol în procesele fiziologice (creştere, dezvoltare) .care au loc in orga-nîsmril plantelor. Ex.: auxina, giberclina. F. se elaborează în fructe, seminţe, polen, vîrful tulpinii, al rădăcinii (cx.î auxiiia A şi B etc.). Giberelina este produsa dc ciupcrca GLbberella fnjikuroi. F. se produc şi pe cale sintetică, fiind utilizaţi, tn cantităţi foarte mici în stimularea creşterii plantelor de cultură; grăbirea înrădăcinării butaşi lor, r ord ir ea tomatelor, grăbirea coacerii fructelor etc. în concentraţii foarte mari faţă de cea naturală, I. sintetici sînt deosebit de toxici fiind folosiţi ca erbicide, V. şi FACTOR DK CREŞ-^ TERE. FITONCIDE, substanţe organice volatile elaborate în celulele unor plante: ceapa (Allium cepa), usturoiul fAftium salivum), busuiocul (Ocimum basllicum) ş.a., caTe au acţiune bactericidă şi fungicidă. Se utilizează atît în protecţia plan-teloT (ex. în tratarea seminţelor de legume, în combaterca unor boli criptogamice etc.), cît şi in prevenirea şi combatcrca unor boli la oui şl animale, V* şi ANTIBIOTIC. F1TOPATOGEN, factor ecologic (biotic sau abiotic) care producc o stare de boală organismelor vegetale. Factorii b iot ici f. pot fi reprezentaţi de virusuri, bacterii, ciuperci, insecte etc. Factori abiotici t. pot fi: un fenomen meteorologic, ex. variaţii bruşte de temperatură, o substanţă toxică, un factor edafic etc. Agenţii I. au rol de factori reglatori ai populaţiilor vegetale. Pentru protecţia plantelor este important să se cunoască atît cauza patogenităţii, cil şi condiţiile ecologice favorizante. V* şl FITOPATOLOGIE. FITOPATOLOGIE, ştiinţă care studiază bolile plantelor cauzate de agenţi patogeni, precum şi mijloacele, metodele şi procedeele de combatere a bolilor. Prin caracterul ei practic, f. se apropie de ştiinţele agricole, alături de care studiază posibilităţile creşterii şi asigurării producţiei vegetale. în ţara noastră fondatorul şcolii de f. a fost savantul biolog Truian Sâvulcscu (1889—1903), cârc a iniţiat şi acţiunile, organizate la scară naţională, dc combatere a dăunătorilor vegetali. F. românească s-a dezvoltat considerabil datorită lucrărilor monumentale elaborate de Traian Săvulcscu asupra uredinaielor (1955), uslilagirtalelor (1957), peronosporaceelor (1904, în colab. cu Oiga Săvnlescu) etc. Şcoala românească de fitopatologie îşi datorează renurnete internaţional cercetărilor de teren şi lucrărilor elaborate de o pleiadă de oameni de ştiinţă, dm care mai menţionăm: G. Sandu-Vilie, Alice ;S&vulescu, Ana Hulea, Vera Bontea etc* Sin* patologie vc- F1T0PLANCT03V, componentă vegetală a —► planctonului, . reparezfentată de plante uni- şi pluricelulare, producători primari ai mediului acvatic. Pe seama f. se dezvoltă ‘zooplanctonul. F. cuprinde alge microscopice» fitoflagelfltele şi se întîlneşte atît îu zona Utorală, cît şi în masa apei din largul mării (oceanului) sau al ecosistemelor lacustre, precum şi ai apelor curgătoare. F. are o producţie primari mai mare in apele reci, bogate in O, azotaţi şi fosfaţi decît îu cele calde, Ex* în zonele temperate şi nordice ale Oc, Atlantic producţia f* este de wâ 3 g'C /m2, iar In zonele tropicale ale/ac&luiaşi ocean, de 0,2 g C/m2. Pentru biosferă, d.p.d.v. al biofoasei, î. Oc. Planetar are cca mai mare importanţă, acesta, constituind o rezervă de'500 mild* t. TTecînd prin diversele verigi trofice, f. asigură omului proteine animale Jurni^ate de reprezentanţii comunităţilor. F. are rol important în»reglarea cantităţii de O atmosferic, prin procesul de fotosinteză rgilizat* !n acelaşi timp i* joacă un rol important în autopuraicarea apelor. Algele din î. au început să îie utilizate, direct sau din -ciilturij petitru hrana omului şi animalelor. V. si FITOBEN-ŢOŞ, , FITOPSAMQiV, asociaţie vegetală formată din alge, bacterii etc*, care populează nisipurile dc pe fundul albiilor apelor dulci. F* serveşte drept hrană asociaţiilor de animale care populează substratul nisipos (ex. lamelibranhiate— Pisidium, viermi turbelariaţi, larve de chironomide etc.)* F. in ecosistemul apelor dulci are deci rolul de producător primar.. FrrOHEOBIOCENOZĂ, —* cenoză acvatică specifică apelor curgătoare, în condiţii de transparenţă crescută a apei şi a curentului scăzut» Dintre speciile animale caracteristice f. slnt unii reprezentanţi ai chironomidelor (Endochironomus nymphoides. Cricotopus, Trichocladius algarum). Densitatea organismelor fitofile este dclOO 000—150 000 exemplare/m3. FELOSFERÂ, totalitatea substanţelor organice ex udate la suprafaţa frunzelor şi a altor organe aeriene ale plantelor superioare, precum şi totalitatea microorganismelor epifite care trăiesc pe seama aqestora, Ex.: —► bacteriile aparţinind unor specii pigmentare din gen. Flavobacteriiuii, Mycobacte-riumş.a. După unii autori (Florenzano, 1972), pigmenţii acestora par su le protejeze de radiaţiile ultraviolete. FITOSXJCCIVOR (despre animala fitofage), care se hrăneşte cu seva proaspătă a plantelor. Ex.: tripşii şi ploşniţele cerealelor, afidele etc. F. slnt dăunători ai plantelor terestre superioare, prin modul lor de brană producind debilitarea şi chiar moartea acestora. Pentru distrugerea lor se aplică măsuri de combatere chimică şi biologică* FITOTEHNICA F1TOTEIINICĂ, ştiiuţă agricolă care se ocupă cu tehnica culturii plantelor in scopul obţinerii unor producţii agricole calitativ şi cantitativ ridicate. F. studiază particularităţile ccoflziologice ale plantelor, metodele de cultură şi recoltare în corelaţie cu factorii climatici, edafici, geografici etc. F. clasifică plantele de cultură in funcţie de însuşiri şi utilităţi (ex.: cereale, plante tehnice, mellfere, medicinale etc.). V. şi AGRONOMIE. FŢfOTOXIC, proprietate a unei substanţe de a vătăma plantele. Substanţele f. se pot produce pe cale biogeriă, (ex. pirul — Agropyron —: produce agropirenul, substanţă toxică pentru multe plante superioare) sau pe cale sintetică (ex. auxiria). Pe însuşirea unor substanţe de a fi f. se bazează sinteza erb ic idelor, F. poţ fi unde substanţe poluante (anhidrida sulfurică, oxidul de sulf etc,), V. şi FITONC1DE, TOXICOLOGIE. FIZIOLOGIE, ştiinţa biologică ce studiază mecanismele şi legile de funcţionare ale organismelor vegetale şi animale, precum şi interacţiunile dintre funcţiile organismului şi factorii de mediu, După obiectul de studiu, f. este vegetală, (care cercetează plantele) şi animală (care studiază animalele). FuncţioniaTea organismului în condiţii normale depinde,atlt de factori endogeni (proprii), cît şi de factori exogeni (provenind din mediu). în cazul dereglării unuia sau mai multor factori endo- sau exogeni, poţ avea loc1 perturbări ale meoi-nismeloT fiziologice. V. şi ECOFIZIOLOGIE. FÎNAŢELE CLUJULUI, rezervaţie botanică (7,5 ha), situată în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca, ciiprinzînd o vegetaţie st epică cu compoziţie floristică de mare interes ştiinţific, dezvoltată spontan pe un sol forestier, despădurit, probabil cu multe secole în urmă. Biotopul are expoziţie sudică şi o înclinaţie de aproape 45°, este slab aco-perit de vegetaţie xerofilu in care domină asociaţia Astragalo* Brassicetum elongatae şi Pruneto-Stipetum pulcherrimae. Pe partea de N a biotopului se află specii mezofile formate din ierburi înalte (Lilium martagon, Anemone sylvestris, Viola mlrabilis, Angelica syloeslrls, Symphytum tuberosum eţc.), în amestec cu arbuşti (Crataegus moiţogyna, Evonymas europaea, Cornus sangutnea, Llgastrum uulgăre, Cerasus fru-ticosct, Malits sylvesirts, Piras pirasier). Datorită1 condiţiilor pedoclimatice foarte variate, pe teritoriul rezervaţiei s-au identificat 450 specii, subspecii, varietăţi, forme şi hibrizi vegetali cu răspîndire în Asia, Europa răsăriteană şi apuseană. Unele dintre aceste forme s-au redus foarte mult în alte zone ale arealelor lor, fapt pentru care F,€. au fost declarate rezervaţie naturală. FÎNAŢELE DE LA VALEA LUI DA VID, rezervaţie botanică (oO ha) situată în zona de silvostepă din N oraşului Iaşi, care adăposteşte o bogată vegetaţie caracteristică zonelor de altitudini joase (stepă, silvostepă, pădure de stejar etc.)* Rezervaţia oferă condiţii de mediu foarte variate în ceea ce FÎNTÎNIŢA-MUBFATLAB pliveşte Umiditatea, expoziţia şi înclinarea pantelor, gradul desalinitate şi de eroziune etc. Datorită nccstor condiţii variate. se întîlnesc aici numeroase Titocenoze, uncie foarte piiţin studiate. Aproape 50% din suprafaţa rezervaţiei este ocupată de păiuş (Fesluca vallesiaca), uneori în ametstec cu colilie (Stipajoanis, S. lessingiana sau 5. caplllata). Pe coastele mai abrupte şi mai erodate se Inlîlnesc fitocenoze de bărboasă (Andropogon ischaeum). Pe solurile slab salinizate s-au instalat asociaţii de pir (Agropyron crtstaium), uneori în amestec cu pelin (Artemisia austriaca şi A, maritima). Pe terenurile mlăştinoase din lungul văilor, precum şi pe unele porţiuni, de coastă, înapropierea unor izvoare vegetează speciile Butbosclioenus marilimus şi Schaenoplectus lacuslris. F. de Ia V. lui D> prezintă şi o deosebită importanţă faunis-tică prin unele specii foarte rare care vieţuiesc aici: fluturele Evergestis ostrogovichi (în a 2-a Io cal it atc din lume), greierul improşcător (Dinarchus de si pus), specie foarte mrâ în România, şi Vipera ursini, element central european, de asemenea, foarte rar în ţară. Bogăţia floristică şi raritatea elementelor faun ist ice au dctemiinat declararea F. de la V. Iul D. rezervaţie naturală. FÎNEAŢĂ, asociaţie vegetală de ierburi destinată cos ir ii şi transformată în fin. în [ţara noastră f. naturale se află în zonele de deal şi munte ocupind o parte din pajiştile din aceste zone. Principalele plante din î. sînt: iarba cimpului (Agrostis tenuis, A. stolonifera), tîmoftica (Phieum pratense, Piu mon-lamim), coada vulpii (Alopecurus pratensis), goloinăţui (Daciylis glomerafa), firuţa (Poa antiua, Pt alpina, P, fcul-itisa), trifoiul mărunt (Medicago lupulina), culbeceasa (Me-dicago falcata), sulf in a (Melilotus officinalis), trifoiul alb (Trifolium repens), ghizdeml (Lotus cornicuîatus), cosaci (Astragdlus cicer, A. asper) etc. în L se dezvoltă o bogata faună fitoiâgă cu rol în polenizare, ex: bondari (Bombus hortoram), albine (Apis mellifica), sau în consumarea plantelor din I, ex.: omizile fluturilor (Macroglossa stellatarum, Parhassius apollo, P. mnemosyne), lăcustele (XjOcusia DÎrldls-sima, Orphania denticauda) etc. în î, alpine biotnasa este micâ (0,4—1,2 t/ba), iar în I. stepice, de 2,3—3 t/ha. V. şi STEPA, păşune. FlNTlNlŢA — MURFATLAR» rezervaţie naturală mixtă înfiinţată în anul 1362, cu o suprafaţă de 64 ha, situată în jud. Constanţa, care adăposteşte unele specii caracteristice arealului dobrogean. Ex., plantele endcmice: Ltnizm borzaeanum, Gardaus murfatlarii, Bromus riparius v. dobrogensis, Stlpa lessingiana murfatlarii, 5. Joannis dobrogensis etc. D.p.d.v. geobotanic, F.-M. este constituită dlutr-un mare număr de îitocenoze. Ele variază mai ales în funcţie de relief (pantă, expoziţie) şi de grosimea stratului de sol. Dintre cenozele ierboase, cele mai comune sînt: Festuca valesiaca — Stipa joan-lessingiana; Festuca valesiaca—> Centaurea orien- FLOABfî 254 fafrs; Ffistoa caZ^s/ata—Amygdalas nana; Cynodon dacty-Ion — Andropogon ischaemum etc. Vegetaţia lemnoasă este compusă din Quercus pubesccns, Carpiiius orientaUs, Cotinus coggygria, Prunus mahaleb etc. F.-M. este ocrotită datorită speciilor endemice şi rare pe care Ie conţine, FLOARE, organ de-» înmulţire sexuată specific plantelor superioare (-+ ianerogame) apărut din modificarea morfologică şi fiziologică a unei ramuri, la care —» frunzele s-au transformat în stamine purtătoare de celule sexuale mascule (polen) şi în cârpele purtătoare de ovule în care se găsesc celule sexuale feminine (o o sfera). Prin fccundarea ovulului de către grăuncioar ele de polen, din ovul ia naştere sămînţa iar din ovar se formează fructul. P. prezintă de obicei şi un înveliş dublu: unul intern (corola) format din petale şi unul exterior (caUciu) format din sepale. F. plantelor adaptate la -> polenizare prin vînt (-v anemofile) prezintă de obicei o mare cantitate de polen (ex.: coniferele, gramineele), sînt lipsite de învelişuri florale sau le au foarte reduse, ne diferenţiate- La plantele polenizate de insecte (-j-cntomoîile) cantitatea de polen este mai redusă, în schimb f. prezintă învelişuri florale viu colorate şi ncctar care atrag polenizatorii. F. pot fi solitare pe tulpină, dar cel mai adesea ele sînt grupate in inflorescenţe. Apariţia f. şi a polenizării încrucişate a permis o diversitate şi o viabilitate mai mare a plantelor superioare, mai ales a celor din mediul terestru, care au putut astfel să cucerească întregul uscat. F. plantelor reprezintă şi un exemplu de relaţie bilateral pozitivă dintre 2 organisme, ex.: relaţia bilateral pozitivă dintre florile de trifoi roşu (Trifolium pratense) şi bondari (lîom&us hortorum) în care planta nu fructifică şi piere în lipsa insectei poieni-zatoare. FLOARE DE COLŢ (Lconlopodium alpinum), plantă de talie mică (8—12 cm înălţime) din fam* Compositae^ cu tulpina şi frunzele păroase, cu aspect catifelat şi floarea de forma unei steluţe galben-verzui. Trăieşte prin zonele st fricoase din regiunea alpină a Munţilor Carpaţi, în pilcuri izolate* F. de c. s-a împuţinat din cauza culegerii ei intense de către om, ceea ce a determinat ca încă din anul 1931 să fie declarată ocrotită pe tot teritoriul ţării. Sin* albumeală, steluţă. FLORA, totalitatea plantelor din biosferă. Se distinge o t. continentală (ex. flora Europei, Africii etc.), o f. zonată după relief (ex. flora montană). Întrucît elemente de L intră in componenţa tuturor biocenozelor, în cercetarea structurii acestora este important să cunoaştem atît f*, cît şi fauna* Sub aspect ecologic, f. constituie producătorii primari, singurii producători de substanţă organică pornind de la clemente ablotice (apă, substanţe minerale) în prezenţa energiei solare (plantele fotosintetizante) şi a energiei rezultate din descompunerea unor substanţe cbimice (plantele —► chemo-sintetizante). O mică parte din f. (unele bacterii, ciuperci) 255 FLORA MICROBIANA sînt hetcrotrofe, neriind capabile sh sintetizeze substanţa vie pornind de la elemenle anorganice, acestea tncadrîndu-se In producători secundari. F. autotrofă fotoşintetizantă şi chemosintetizantă reprezintă unica sursă dc hrană pentru toate organismele heterotrofe. V* şi FAUNĂ. FLORĂ ANAEROBĂ, asociaţie vegetală de microorganisme ce trăiesc în absenţa O atmosferic, contribuind la transformarea, descompunerea şi mineralizarea unor substanţe organ ico şi îa închiderea unor cicluri biogeoch im iee din biosferă. Ex.: bacteriile Clostridium aniylobacter şi G; pectinivo-rus secretă fermentul pectinaxă ce descompune substanţele pectlce din resturile vegetale; C. pastenrianum contribuie la fixarea N atmosferic; Bacillus putrificans descompune diverse resturi vegetale şi animale din diferite medii de viaţă, respectiv din intestinul mamiferelor* < FLORĂ EDAFICĂi v. F1TOEDAFON. FLORĂ INTESTINALĂ, ansamblul —► microorganismelor de origine vegetală care trăiesc in tubul digestiv al arEmale-lor? Există o Li. normală Tără de care» aşa cum arăta Pasteur viaţa organismelor superioare nu ar fi posibilă. Pentru unele animale, cum sînt rumegătoarele şi insectele xilofage, prezenţa f.i. este obligatorie, aceasta participlnd la digestie. Ex,: la erbivorele rumegătoare care nu au cnzimo pentru digestia celulozei descompunerea acestora este realizată de numeroase specii de bacterii, ca: ttumtaococcizs albuş, Jî. fla-vofaciens, Butyrlvibrlo fibriosoloens etc. Acestea trăiesc Iu porţiunea tubului digestiv în care se realizează digestia celulozei (rumen)* La om şi mamiferele superioare microorganismele f.i. sintetizează o seric de vitamine (Bi, Ba, Bfl, K), biotina cu rol important în metabolismul organismelor gazdă, împiedicînd totodată şi dezvoltarea microbilor patogeni. In afara LI. normale, siuibionte, există şi o Î.L patogenă. Ex.: vibrionul holerei este localizat în intestin. V. si MU-TUAL1S1I, AGENT PATOGEN. FLORĂ MICROBTANĂ, floră alcătuită din-* microorganisme vegetale (bacterii, actinomicete, alge, ciuperci) care trăieşte ca saprofită in aer, apă, sol etc. sau ca -► parazită şi saprofită în organismul plantelor şi animalelor. F. m* constituie un factor biotic cu roluri complexe tn viaţa ecosistemelor. Numeroase microorganisme din f.m. au rol în fixarea şi prelucrarea clementelor dumice necesare vieţii plantelor (ex.: bac ţevii le fixaloare de azot); algele mctabolifcează compuşi de carbon simpli, codind mediului compuşi mal complecşi; microorganismele intervin şi in procese biogeocbi-mice, ex*: ciuperca PentcîUîum simpltiissimum elaborează acid citric, sub acţiunea căruia bazaltul se descompune în elementele-i; componente (Al, Fe. Mg, Si); ca factor biotic, f.m* intră In Interacţiuni diverse cu organismele vii, între cele 2 sisteme existînd relaţii de simbioză, comensalism, parazitism. V, şi FLORĂ LNTESTINALĂ. FLQTABB 256 FLOTARE 1. Metodă utilizată în ecologic pentru separarea organismelor din sol, bazată pe acţiunea diferită a apei asupra substanţelor organice şi a materiei vii. Ex.: luînd un bulgăre de sol şi punîndu-1 cu atenţie în apă se observă că substanţele organice, mai grele, cad pe fundul recipientului, iaT organismele vii sau moarte plutesc la suprafaţă. Separarea insectelor de resturile vegetale se realizează adăugind în apă un produs do „înmuiere" a cuticulei cu care este acoperit corpul lor. înmuiate în acest fel, organismele sînt antrenate spre fundul vasului, iar resturile plantelor plutesc la suprafaţă. 2. Procedeu de extragere a particulelor solide In suspensie din apele uzate, In general cu ajutorul curenţilor de aer, sub forma unei spume carc ulterior se îndepărtează. FLUCTUAŢIE, v, VARIAŢIE ARITMICĂ. FLUCTUAŢIE CICLICA, v. OSCILAŢIE. FLUTURI, grup de insecte aparţin înd ord, Lepidoptcra, avînd 2 peTechi de aripi care servesc la zbor, acoperite cu solzi de diferite forme şi mărimi, şi piese bucale alungite, transformate într-o trompă cu ajutorul căreia absorb nectarul florilor. Sint insecte cu metamorfoză completă (larvă, nimfă şi adult). F. sînt în marea lor majoritate fitofagi, hrănindu-se cu diferite părţi ale plantelor sau produse de origine vegetală. Astfel, cei mai mulţi i. adulţi se hrănesc cu nectarul florilor, alţfl cu sucuri şi excreţii ale organelor plantelor. Unii se hrănesc cu exuviile afidelor. Hrănirea diferă după specie şi după faza dc dezvoltare. Unele specii se hrănesc numai în stadiul larvar, altele numai ca adulţi* După numărul de specii cu care se hrăncsc, larvele f. sîiit monofage (care se hrănesc cu o singură specie) ex., Hcpia-las humuli, Incurvaria pectinea; oligofage, care se hrănesc cu mai multe specii de plante din aceeaşi familie (ex. Slto-troga cerealella) şi polifage, carc se hrănesc cu numeroase specii ex* Limantrla dispar, Chloridea armigera, Agrostis sege-ium. După locul unde se instalează !n plante, larvele f. pot fij endofite, localizate în ţesutul diferitelor organe, ex. Laspeyresla pomonella, L. saltttaiis, sau exofite, localizate pe suprafaţa organelor vegetale ex„ Pieri $ brassicae, Aporia cratacgi. Alte larve fac galerii (mine) în frunzele plantei gazdă (ex, Stigmclla splendidisstmella, Leucopiera labur-nella, Acrocercops loxlas) iar altele determină formarea de gale (->cecidii) (ex. Occocecis guyoneUa). Larvele L Nym~ phula nymphaesta, Palustra laboulbeni etc. se dezvoltă în apă hrănindu-se cu plante acvatice; larvele moliilor Ţinea pcUionella şi Ttonela bisellielia slnt saprofage; larvele de Myrmecatella ochraceela trăiesc în cuiburile de furnici (Formica spj, cele de Galleria mellonella şi Achroia grisella se întîlnesc In cuiburile de albine. F. se caracterizează prln-tr-un colorit foarte diferit determinat de variaţia geografică, variaţia climatică, dimorfismul sexual şl variaţia individuală. Mulţi 1 prezintă fenomenul de bomocromie şi mime- 2B7 FLUVIU tism. Ex. speciile din gen. Kallima imită frunzele; Xanthcr spilapteryx poggel mimează arctiidul Phaegorista similis, iar unele specii de egcride mimează himenopterele. Majoritatea f. sînt dăunători prin larvele lor care atacă plantele de cultură. Sint însă şi cîteva specii utile omului, ex. fluturele de mătase (Bombyx mori). Pe baza culturii artificiale a acestci specii (sericicultură) s-a dezvoltat o adevărată industrie a producerii şi valorificării mătăsii naturale* De ase* menea, f. adulţi care se hrănesc cn polen contribuie la polenizarea plantelor şi deci la creştcrca producţiei agricoJe. FLUVIU, cel mai mare tip de ecosistem acvatic de apă curgătoare, care colectează un număr mai mare sau mai-mic de afluenţi şi carc se varsă plnâ la urmă intr-un bazin marin sau oceanic* De cele mai multe ori, i. prezinţă în sectorul inferior albii majoTe sau lunci, constituite din zone de uscat inundate periodic şi din apă permanentă (lacuri,: bălţi, gtrle de legătură). în funcţie de pantă şi debit, viteza curentului de apa oscilează în spaţiu şi timp, Ex.: în sectorurromânesc Dunărea prezintă o pantă ce scade progresiv de la 34 cm/km îu defileul de la Cazane, la 2,8 cm/km în aval de Brăila. Debitul mediu este de 6 000 m3/s, in timp î!C extremele variază între 2 200 şi 18 000 m3/s. Viteza curentului oscilează tntre 3 şi 5 m/s la Porţile de Fier (înainte de construcţia lacului de baraj) şi 0,6—0,7 m/s în zona de vărsare. Numeroase t, pTintre care şi Dunărea, prezintă în zona de vărsare o deltă. Datorită mărimii deosebite şi a stabilităţii lui de-a lungul timpului, f. posedă biocenoze mult mai echilibrate şi mai diversificata decît alte tipuri de ape curgătoare* Planctonul prezintă o componcnţă variată, cuprinzlnd forme proprii, cit şi forme provenite din afluenţi sau lacuri limitrofe. Ex*: în Dunăre se întîinesc intTe Baziaş şi Sulina 269 unităţi taxonomice fitopîanctonice şi 155 zoo-planctonice. Fitoplanc tonul este reprezentat prin diatomee (Melosira granulatay Asterionella formosa, Cycletella chae-toaros, Fragilaria crotonensis). alge albastre (Anabacna spi-roides), alge v^rzi (Pediastrum sp., Scenedesmus sp.). Zoo-plaiictonul conţine îndeosebi rotiferi (Asplancha priodonla> Brachionns calcy fioros, Filinia iongiseta)> protozoare (Carche-slum rachmanai, Difhigia acnminata, D, oblonga), cladoceri (Bosmina longlrostris, Mina micrusa) etc. F. transportă în bazinele de vărsare importante cantităţi de plancton. Ex., î. Illinois (S.U.A.) transportă în ocean peste 200 0001 plancton/an ; braţul Sulina, care însumează cca 16,5 % din debitul de apă al Dunării, transportă anual in marc cca 33 000 t zooplancton. F. prezintă un bentos bine dezvoltat, alcătuit din numeroase organisme adaptate la diverse substraturi: pietros, argilos, nisipos, milos etc, Zoocenoza bcntică din Dunăre conţine numeroase ainfîpode (Corophiutn robnstum, Ponto-tfammams a&esusj» gasteropode (Theodoxus fltivialilîs, T. denuhialis), lameiIbranhlate (Dreissena polymorpha, Sphae-rium rlviculum), larve dc insecte (BaŞtts bioculatuş, Cnephia FLUX ENERGETIC 258 danublca, Hydropslche guilata, Slmulium rcptans) etc. Fauna piscicolă a 1 se remarcă printr-o componenţă specifică bogată, Ex.t în Amur au fost semnalate 99 specii, în Volga 74 ► în Dunăre 83 specii autohtone şi cîteva specii aclimatizate în diverse iazuri şî heleşteie, pătrunse apoi şi în î. Răspîndirea faunei piscicole într-un i. depinde de caracteristicile factorilor mediali şi de biologia peştilor. în funcţie de aceste condiţii, Th. Buşniţă şi V. Zincvici (1963) au stabilit pentru sectorul românesc al Dunării următoarele zone ale ihtiofau-nei: zona Baziaş-Corabia, conţinlnd specii reofile (cleanul, mreana, mihalţul, scobarul); zona Corabia-Călăraşi, constituie locul preferat de reproducere al sturionilor (morunul, nisetrul, păstruga); zona Călăraşi-Brăila, includea înainte dc îndiguire marile insule Brăila şi Borcea unde sc reproduceau sau trăiau în cîrduri crapul, somnul, săbiuţa etc.; zona Brăila—gurile de vărsare ale Dunării se caracterizează printr-un amestcc de specii temporare sau permanente în f* cu dominarea sturionilor (morunul, nisetrul, păstruga) şi a scrumbiilor de Dunăre. Producţia biologică secundară a f. depinde în mare măsură şi de hrana provenită din mediul terestru (insecte, viermi, plante etc.) care ajung accidental în apă. Producţia biologică primară realizată de un f„ este mult mai redusă decît într-o apă stătătoare (datorită mobilităţii apei). D.p.d.v. economic, I. reprezintă o cale de navigaţie iettină şi o sursă practic inepuizabilă de aprovizionare cu apă a industriei, agriculturii şi populaţiilor umane. FLUX ENERGETIC, trecerea energiei sub formă de hrană din mediul abiotic în corpul plantelor şi animalelor aflate pe diverse -> nivele trofice (fig.16) .Viaţa sc menţine pe Pămtnt printr-un continuu aport de energie care este acumulată în primul rînd de producătorii primari (plante verzi şi chemo-sintetizante). Principala sursă de energie într-lin ecosistem o reprezintă energia solară (cca 99%) şi energia rezultată din diverse reacţii chimice (cca 1 %). F.c. se desfăşoară prin fiecare individ şi popvlaţic din cuprinsul unei biocenoze şi arc un caracter unidirecţional, manifest în du-se ca un fenomen universal în natură, rezultat al conlucrării celor 2 legi de bază ale termodinamicii. Conform acestor legi, energia se transformă continuu tn ecosistem (lumină ->■ energie chimică potenţială—► energie mecanică etc.)» fără a fi creată sau distrusă vreodată; fiecare transformare de energie este însoţită de o degradare a sa, de la foma concentrată (ex. eneTgie chimică potenţială) la forma dispersată» nedisponi-bilă (ex. căldura elaborată de organisme); nici o transformare de energie nu se Tealizează cu eficienţă dc 100%. Ex.: energia care vine de la Poare sub formă dc lumină incidenţă şi ajungo pe o suprafaţă de 1 m2/zi este în medie (in zona temperată a globului) de 3 000 Kcal. Plantele verzi absorb cam t /2 din lumina incidenţă şi reţin prin fotosinteză 1—5% din energie» FLUX SI BEFLUX Cunoaşterea mecanismelor dc realizare a f.e. şi a energiei iftcluse în biomasa unei populaţii sau biocenoze permite aprecierea cantităţii de producţie biologică din diverse categorii de ecosisteme (terestre, acvatice, naturale şi semi-artificiale etc.) şi totodată intervenţia omului în creşterea t producţiei şi productivităţii biologice. Contribuţii impor- NIVELURI «onucÂîofii vTROFICE i plante VERZI CONSUMATEI 2 3 ERBlVO&E ' CARNIVOR NU NA /Ls//-\-*// it^i h. lumina căldura PEFLECTAT 3000 -îSM-l lA R R W PIE^OfiSl ENERGETICE KES^RATQRLI . - 15 ----- -----—-------- î.5----------0.3 N 1918) şi J. Braun-Blanquet (1951) principalele f. b. de plante superioare sînt: terofiţele, hemi-criptoîUclc, criptofitcle, camefitelc, fanerofitele şi epitt-tele- F. b. dintr-o biocenoză sau areal geografic pot fi evaluate procentual şi redate grafic în cidograme în vederea stabilirii corelaţiei dintre comunităţile vegetale şi condiţiile ecologice ale staţiunilor cercetate. Sin. bloforme. V. şi ECOTIP. FOSFAŢI, sămri ale acidului fosfor ic utilizate în agricultură în scopul creşterii fertilităţii solului- Ex.: fosfatul de calciu, fosfatul de Cioclovina (peşteră în jud. Alba). Principalul iugrăşămint agricol dintre t. este supcrfosfatul, folosit pe toate tipurile de sol şi Ia toate plantele de cultură. F« constituie o etapă importantă a -*■ ciclului P tn natură. FOTOGRAFIERE AERIANA FOSFOBACTERUV, produs biologic alcătuit din culturi bacterii (Bacillus megatherium var. fosf oricum), care transformă produşii P din sol în produşi mai simpli, uşor asimilabili dc către plante. FOSFOR (P). element chimic prezent in materia vie, precum şi în sol ca macro cl om ent esenţial pentru plante şi animale. In scoarţa terestră se găseşte în proporţie de 0,08— 0,12%, existând riscul de a sc epuiza într-un termen relativ scurt, în organismul viu are rol structural (intră în alcătuirea fosfoproteinelor, fosfolipidclor, acizilor nucleici); totodată este acumulator şi distribuitor de energie. în organismul vegetal P ajută la sinteza clorofilei, favorizează fructificarea, grăbeşte maturizarea plantelor, asigur înd în acelaşi timp o rezistenţă mai mare a acestora la secetă şi ger. Dozele de P ce se dau plantelor de cultură sint cuprinse inlre .50 şi 100 kg/ha substanţă activă. Principalul tngrăşămînt cu P folosit în agricultură este superfosfatul, care couţine*17—2D% substanţă activă. FOSILA CARACTERISTICA, -► fosilă care poate fofosi la determinarea vîrstei unei anumite formaţiuni geologice, prin faptul că provine de la o specie care a trăit un timp relativ scurt şi care a fost răspîndită pe o suprafaţă foarte întinsă în perioada formării stratuluirespcctiv, Ex.: trilobiţii (artropo* de marine) sint specifici perioadei cambrienc din paleozoic. FOSILE, fragmente de plante ori animale (sau organisme întregi moarte) care se găsesc în litosfera, aparţin înd unor specii din alte perioade geologice. Pentru ecologi, studiul f. reprezintă un preţios material de reconstituire a biocenozelor din trecutul îndepărtat al Pâmîntuhii,pentru stabilirea succesiunilor ecologice primare de~a lungul—* erelor geologice, a distribuţiei geografice a speciilor dispărute, a condiţiilor de viaţă în carc au trăit aceste specii ctc. Informaţiile oferite de studiul i. au fost de un real folos în constituirea paleocco-logîei ca ştiinţă. FOTOFOBA (despre specii), care evită lumina. Organisme strict f. sînt cele din peşteri, sol, ape freatice, abisul mărilor şi oceanelor. Animalele f. prezintă numeroase caractere legate de condiţiile în care trăiesc; au caractere morfologice de evoluţie regresivă, ca: dispariţia piginenţilor melanici din tegument, alungirea şi subţierea apendicelor, atrofierea ochilor etc, Ex, de animale I.: păianjenul de peşteră (Troglo-hypliantes hercalanus), rima (Lumbrlcus terrestris)t clrtiţa (l'alpa eiiropaea) din sol; crustacee din gen. Niphargus, -Asci-ius din ape freatice; crabul abisal (Geryon). Sin. luctfugâ. FOTOGENE (despre celule sau organe), care intervin în geneza lumincscenţei la organisme. V. şi BIOLUMINES-CENŢĂ. FOTOGRAFIERE AERIANĂ, metodă de studiere a ecosistemelor folosind 1. lor directă din elicopter, avion sau satelit. Pentru a face o analiză dotaliată, este necesar să se ia clişee la o anumită scară, ceea ce presupune o cunoaştere precisă a FOTOGRAMA 264 altitudinii. Clişeele luate îa mică altitudine, cu format maie (70 mm), furnizează cele mai multe detalii: identificarea diferitelor esenţe forestiere, starea fitosanitară a populaţiilor, prezenţa drumurilor şi a canalelor etc. V» şi FOTOGRAMĂ. FOTOGRAMĂ, imagine fotografică luată din elicopter, avion ori satelit, sau de pc o zonă. înaltă, în scopul realizării unei imagini de ansamblu a unei regiuni. F. sînt folosite in studiile de topografie» cartografie, amenajarea teritoriului etc. FOTOPERIODISM, ansamblul reacţiilor de răspuns ale organismelor la duratele variabile de iluminare şl de întuneric, fii funcţie de lungimea perioadei de iluminare la care s-au adaptat unele specii vegetale, există plante de zi lungă — ex. unele cereale (grîu, orz, ovăz), liliacec (crin, ceapă) — şi alte plante de zi scurtă (porumbul, brîndusa de toamnă etc.). La plante L a fost descoperit de biologii americani IC. E. Gărtner şi H, A. Allard (1920). Animale dc zi lungă: vulpea argintie (Alopex lagopus)y îievăstuica (Muslela lutreola), veveriţa (Sciurus vulgaris), cîrtiţa (Talpa eitropaea). Dintre animalele domestice, bovinele şi cabalinele sînt de zi lungă, majoritatea raselor dc ovine sînt animale de zi scurtă. FOl'OSEIVSIBILITATE, capacitatc a unui organism de a răspunde la acţiunea radiaţiilor luminoase. La plantele verzi f. se datoreşte prezenţei în celula vegetală a cloroplas-telor, care, prin pigmentul clorofilian realizează fotosînleza. Animalele reacţionează la lumină în mod diferit, fie inanîfes-tînd un fotoperiodism mai mult sau mai puţin accentuat, fie prin mijloace de protecţie (ex. la om, migrarea piginen-ţllor melanicî în epidermă are rol protector faţă de radiaţiile spectrului solar). Lumina determină anumite mişcări ale unor organisme, pozitive sau negative, iu raport cu sursa radiaţiilor luminoase. FOTOSFERĂ, stratul exterior al globului solar, gros de cca 500 km, cu o temperatură dc cca 6 000°C şi o strălucire puternică; este, de fapt, sursa principală de lumină, şi implicit cea mai importantă sursă energetică a planetei noastre. FOTOSINTEZÂ, proces natural în care plantele verzi (şi unele microorganisme) sintetizează substanţe organice sub influenţa luminii solare, din apă cu săniTi minerale (pe care plantele !c iau în general din sol şi apă) şi C02 din aer. Din f. rezultă O din care o parte este utilizat de plante in procesul de respiraţie, iar o altă parte este eliberat în atmosleră, fiind folosit în respiraţia animalelor. în celulele plantelor verzi fenomenul de biosinteză este realizat pe baza pigmentului clorofilian fi*atpc cloroplaste. Deoarece tn procesul de f. se produc materii organice din substanţe anorganice, plantele verzi sînt producători primari; restul vieţuitoarelor, direct sau indirect, sînt tributare plantelor. Astfel, î. poale fi considerată un fenomen de interes planetar de care depinde existenţa întregii biosfere. Sin. asimilare clorofiUană. FRECVENŢA CUMULATA FOTOXENĂ (despre specii), care este indiferentă faţă de prezenţa unei anumite intensităţi luminoase. Ex.: şoarecele de pădure (Apodemus siloaticus), dihonii de stepă (Putorius eoersmanni), gîndacul JPamJus cornuius etc. FRAGMENT DE ASOCIAŢIE, parte dintr-o —► asociaţie vegetală din care lipsesc unele specii tipice comunităţii date. tfx.: în majoritatea pădurilor din munţii Dobrogeî lipseşte fagul. V. şi FIX O GEO GRAFIE. FRĂSINET, -* asociaţie vegetală formată din diferite specii de frasin (Fmxtnus excelsior, F. ornas etc J. F. se dezvoltă pe soluri acide afînate sau scheletice. B io masa frunzelor de F. extelsiorzste de 47,5 g/m2 arbori şi 17,3 g/ms la puiet. „FRĂŢIA MUNTE ANĂ", asociaţia cu caracter turistic şi de ocrotire a naturii» înfiinţata la Cluj de Emil Racoviţu în anul 1922. FREATTCOL (despre organisme), carc trăieşte ^ pînza de apă freatică. V. şi FREATON. FREATOBIOLOGIK, ramură a ->■ limnologîei care studiază aspectele ecologice ale—> freatonului. Termen introdus în ştiinţă , de C. Motaş (1962). FREAŢOBItl, v. FREATON, FREATON, -* biocenoză specifică apelor freatice- Pot fi întîlnite aici bacterii, protozoare, oligochele (Haplotaxis gordtotoles)t amfipode (Niphargus jovanovici). izopode (A$el-Ins basnosanui), crustacee inferioare (Bathynella natom) etc. Datorită condiţiilor ecologice particulare, I. este sărac în specii. Termen introdus de C. Motaş (1962). Sin. freatobiu. V. şi FREATICOL. FREATOBIOLOGJE. FRECVENŢĂ, procentul probelor hi care apare o specie dată în raport cu numărul total de probe colectate, calculat p conform formulei; F= — • 100, unde p = numărul probelor P în care apare o specie şi P = numărul total de probe observate. FRBCVENŢĂ CUMULATĂ (pînă la s=z*), noţiune utilizată în statistică pentru o reprezenta —► frecvenţa pe clase a unei variabile continue. F.c. pînă la x—xt reprezintă suma frecvenţelor F (z=l) corespunzătoare intervalelor de clase cuprinse între x=x1 şi x~xu Pentru o variabilă discretă reprezintă suma frecvenţelor corespunzătoare valorilor variabiliei x cuprinse între x^=x1 şi x~xu FRECVENŢĂ GENETICĂ, raportul dintre numărul apariţiei unei -► gene într-o populaţie şi numărul total dc gene existente. Ex.: dacă gena a există de n ori într-un grup de indivizi şi dacă există în total m gene, frecvenţa genei a este: “ • m Această formulă are aplicaţii frecvente în genetica populaţiilor* Legea Hardy-Wcinberg demonstrează că dacă a este o 12 — Dicţionar de ecologie FRIGOBIDESERTA alelă neutră, frecvenţa sa va rămînc acerai în cursul generaţiilor următoare* FRIGOBIDESERTA, v. TUNDRĂ. FRIGURI DE BALTĂ, v. MALARIE. FBUGIVOR (despre animale), caTe se hrăneşte mai ales cu fructe. Ex.: grangurul (Oriolua oriolus)t veveriţa comună (Sciurus vulgarîs) ş.a. F. sînt consumatori primari, unele fiind considerate animale dăunătoare agriculturii şi pădurilor. FRUNZAR, totalitatea frunzelor căzute de la arborii din pădurile de foioase şi de conifere, livezi, precum şi din pajişti, ce formează o pătură mai mult sau mai puţin continuă pe suprafaţa solului. Grosimea f. variază, ex, de la 1^-3 cm In pădurile de răşinoase, la 3—6 cm tn cele de foioase. F. reprezintă biotopul unor biocenoze specifice care compun ecosistemul forestier sau pomicol. în componenţa acestora intră numeroase bacterii, ciuperci saprofite, aparţinînd gen. Mucor, Marasmius, Pczlza etc.; alge verzi, licheni (Peltigera canina), muşchi (Sphagnum cymbifollum); dintre animale, unele protozoare (Monostgla bulla, Paramoecium, Stentor)\ viermi (LumMeas terrestrts); gasteropode (gen. Cocldodtnat Daudebardia, Deroceras); miriapqde (O/ifscusJ; insecte, ca: furnici (Formica), g în daci (Scarabaeus); precum şi batracieni (Salamandra rouă), reptile (Lacerta), mamifere mici (rozătoare). Compoziţia chimică a i. diferă de la o biocenoză la alta. Astfel, 1 dc pădure este bogat în lignină, pe cind cel din biocenozele ierboase este dominat de celuloză. Prin descompunerea I. de către microorganisme se asigură geneza humusului, ale cărui săruri minerale sînt absorbite şi asimilate de către plante. V. şi LITIERĂ. FRUNZĂ, organ vegetativ al plantelor superioare carc se formează succesiv din ţesuturile tinere ale conului de creştere a tulpinii, avînd rolul principal de a efectua asimilaţia clo-rofiliană, respiraţia şi transpiraţia plantelor. F. plantelor au suferit diferite modificări în funcţie de specie, condiţii de viaţă în care au apărut şi s-au dezvoltat. Ex.: Ia plantele din zone secetoase, i. sînt acoperite cu un strat de ceară sau de perişori pentru a opri pierderea de apă; la plantele mezofile i. sint mai puţin ceriflcate, iar la cele acvatice stratul de ceară şl de perişori a dispărut în întregime. La plantele erhoase perene f. rezistă un sezon sau chiar mai mulţi ani (ex.i garoafa, muşcata), la altele (ex.: cînepa, grîul, porumbul) frunzele se usucă în acelaşi timp cu tulpina. Majoritatea arborilor din zona temperată pierd frunzele toamna (ex.i salcia, plopul, fagul, ulmul, frasinul, teiul etc.); alţii îşi menţin frunzele mai mulţi ani (ex.s bradul, molidul, pinul, tisa, tuia). D.p.d.v. ecologic, 1. realizează legătura dintre Pămînt şi cosmos: ea captează o parte din energia solară care este utilizată la transformarea apei, a C02 şi a sărurilor minerale în substanţe organice, pe seama cărora sc hrănesc toate organismele heterotrofe. V* şi FOTOSINTEZĂ, LITIERĂ, PRODUCŢIE BIOLOGICĂ FRDIARĂ, fumagina : FRUNZE DECIDUALE, frunze care cad în timpul iernii. Ex.: frunzele arborilor din pădurile de foioase de climat temperat, cum sînt; fagul (Fagus silvaiica), stejarul (Quercus petraea, O. robur), arţarul (Acer negundo, A. talaricum), ulmul (Ulmns campestre)t plopul (Topvlus nigra, P. alba, P. tremula), frasinul (Fraxinus excelslor)t teiul (Tiliaargen-iea, T. cordata) etc. Căderea frunzelor reprezintă o adaptare a plantelor din zona temperată şi rece la condiţiile nefavorabile dîn sezonul rece, cînd uncie funcţii fiziologice sfat oprite (ex.: asimilaţia clorofiliană) sau foarte mult încetinite (circulaţia sevei etc.). Odată cu desfrunzirea pădurilor se reducc şi numărul animalelor fitofage şi granivore (acaricnî, insecte, păsări etc.), unele migrînd spre zone mai calde (păsările călătoare)» altele pierind dc frig (majoritatea insectelor). FULING, strat format din organisme animale sau vegetale marine (crustacce» alge, viermi tnbicoli, moluşte), care utili' zează ca substrat partea dc sub apă a navelor marine. FUM, poluant atmosfcric format din gaze de ardere şVfmci particule solide nearsc (particule de funingine, gudftanc, cenuşă etc.) care se prezintă sub forma unui nor cenuşiu pînă.la negru. Caracteristicilc şi nocivitatea f. depind de natura combustibilului ars, dc randamentul combustiei etc. Pentru a împiedica răspîndirea L in atmosferă, cît şi pentru a recupera o parte din materialul respectiv sc folosesc diverse filtre» în special elective, care captează acest material. Epurarea gazelor şi a particulelor din fum cu ajutorul filtrelor se poate face în proporţie dc 90—9S %, obţinîndu-sc nn conţinut rezidual de particule ncarse pînă la 0,03 g/ma. Principalele surse de poluare cu fum sînt: unele întreprinderi petrochimice, mijloacele de transport bazate pe combustii interne, încălzirea locuinţelor cu lemne şî cărbuni ctc. FUM METALURGIC (după standardul de stat STAS 9081, 71), fum care conţine particule metalice dc oxizi metalici, provenind din procese piromctalurgice. F.m. poate avea culoare roşcată (cel provenit din convertizoarele oţelăriilor), albă (din unele cuptoare dc prelucrare a zincului) etc. F.m. reprezintă un poluant atmosferic important în zonele cu întreprinderi metalurgice cu influenţe negative asupra populaţiilor vegetale, animale şi umane. Astfel, particulele de f.m. care se depun pe frunzele plantelor det ermină o reducere a procesului de fotosinleză, o cădere timpurie a lor şi o diminuare a producţiei biologice primare. La om şi animale determină o respiraţie dificilă, putînd duce la iritarea căilor respiratorii. Tot f.ni,, prin componentele sale acide, duce la deteriorarea clădirilor şi a monumentelor de artă pe care se depun. V. şl TOLUARE. FUMAGINĂ, depunere cu aspect dc funingine pe frunzele plantelor, apărută In urma instalării ciupercilor din gen. Conftftum ce sc dezvoltă pe dejecţiile dulci ale afidelor» F. împiedică realizarea funcţiilor fiziologice ale plantei la nivelul frunzei (respiraţie, fot o sinteză» transpiraţie), cu conse- FUMIGAŢIE 268 cinţe negative asupra producţiei vegetale şi a bunel dezvoltări a plantelor. FUMIGAŢIE, procedeu de conservare şi deparazitare folosit mai ales în ecosistemele umane Turale, respectiv în gospodăriile ţărăneşti. V. şi GAZARE. FUNGICID, substanţă chimică ce distruge ciupercile (Fungi) fitopatogene. F. sînt utilizate încă din sec, 17 în Anglia, seminţele de grîu tralîndu-se cu saramură împotriva mălurii. Din 1938 a apărut primul f. organic de sinteză, cloranilul. F. sint, In general, produse solide, foarte puţin solubile, care se aplică fie foliar, fie seminţelor şi solului. Au toxicitate mică. După natura lor» se disting: f, anorganice, care se aplică în practica agricolă din a 2-a jumătate a sec. 19; au o acţiune biologică excepţională, nu sînt toxice pentru om şî animale» sînt numai ~+ fitotoxice (ex.: S, sulfatul de Cu, zeama bor-deleză etc.); î. organo met alice, 1) compuşi organo-mercurici, utilizaţi pentru tratarea seminţelor dc ccreale împotriva mă-lurii, tăciunilor etc. (ex.: fosfatul de etii-mercur, acetatul dc metaxi-etil-mercwr etc.), 2) compuşi organostanici, folosiţi împotriva manei cartofului, pâtării frunzelor de sfeclă şi de ţelină etc. (ex.: acetatul de trifenil stan iu). Alte f. (pe baza de nitro-derivaţi) sînt utilizate pentru tratarea solului împotriva herniei verzei şi a putregaiului uscat al cartofului etc, (ex.: brassicol, bulboran, pentaclor nitrobenzen etc.); f. pe bază de fenoli, sînt cunoscute din 1841, dar folosite pe scară largă abia din 1936; au acţiune puternic bactericidă (ex.: fenil-fcnol, pentaclor-fcnol etc,); f. pe bază de ditiocar-bamaţi, întrebuinţate în combaterea pătării brune a frunzelor şi a manei cartofului, în viticultură şi pomicultură etc. (ex.; zineb, ziram, tiuram, n&bam etc.); L pe bază de chinone, utilizate pentru tratarea seminţelor de porumb, orez> bumbac, trifoi, pepene, castraveţi, in, mazăre, dovleac etc* (ex.: cioranil, diclor-naftachinona etc,); alte f. organice: bexaclor-benzenul, pentru tratarea grîului contra mălurii.; salicil ani-lidă, pentru protecţia textilelor, picilor etc. ; f- sistem icer care pătrund în plante şi sînt transportate apoi în toate părţile ei protejlnd-o împotriva ciupercilor patogene sau combat infecţia deja existentă (ex.: actiodiona, tcramicina etc.). V. şi PESTIQDE. FUNGISTATIC, substanţă chimică avînd însuşirea de a inhiba dezvoltarea ciupercilor fără a Ie omorî. Ex.; dintre substanţele naturale, fjtoneidele (elaborate de ceapă, usturoi etc.); un 1 sintetic este permanganatul de potasiu (KMn04). FUNGIVOR (despre animale), care se hrăneşte cu ciuperci* Ex.: unii melci din gen* Iîelix, Arion, Limax, larve de muşte (diptere) etc,, realizînd un lanţ trofic de tipul: ciupercă—► Insectă sau melc pasăre zoofagă —► mamifer răpitor* FUNIGEI, văl străveziu ce pluteşte în aer, format din pînza păianjenilor. Prezenţa f, poate fi Interpretată ca o formă de poluare naturală a atmosferei. 269 FUKTUN de praf FURAJE, produse vegetale destinate nutriţiei animalelor erbivore. Provin din fineţeîe spontane cosite periodic sau din plante furajere cultivate: cartof, sfeclă, ccreale, porumb, trifoi, lucernă, bor cea g etc. Constituie un element indispensabil creşterii animalelor îu ecosistemele umane (în special cele rurale), precum şi pentru animalele de interes cincgetic şi pentru ccle din rezervaţii. FURAJERE (despre plante sau păr ti ale acestora — seminţe, frunze, rădăcini), care pot fi utilizate ca furaje. Ex.; trifoi, lucerna, porumb, ovăz etc. FURNICAR 1. Colonie de furnici localizată într-o construcţie făcută din resturi de plante şi pămint. Intr-un f. există o diviziune precisă a muncii. Lucrătoarele construiesc cuibul, apără colonia de duşmani, îngrijesc larvele, etc.; femelele sexuate depun ouăle; masculii asigură fecundarea femelelor etc. Numeroase furnici sînt utile agriculturii şl silviculturii dfstrugîndun mare număr de insecte dăunătoare (ex.: For-mtcq rufa, F. pralensis), de aceea 1. lor trebuie ocrotite şi protejate. 2. Cuib de furnici. 3. Animal mamifer (Myrmccfyphaga jubata) din America de Sud, care se hrăneşte cu furnici, ca urmare a regimului de hrană, f. este lipsit de dinţi, repTezen-tînd un exemplu de specializare şi adoptare. FURTUNĂ DE PRAF* fenomen de transport eolian masiv al pulberilor ce pot proveni din eroziunea solului, din zonele aride. Datorită 1. de p. se produc dezechilibre atît în compoziţia atmosferei, cît şi a solului, a ecosistemelor agricole şi a aşezărilor umane. F, de p. poate avea rol de agent poluant. G GALĂ, v. CECIDIE. GAL1C0L (despre organisme), care se dezvoltă şi trăieşte în Ulteriorul —> galelor sau ca parazit ori prădător al organismelor -+ galigene (ex. diverse specii de bacterii şi ciuperci, acarieni, insecte calcidide şi proctotnipide etc.)- V. şi ACARIOCECIDIE, CECIDIE. GALIGENE, v. CECIDOGENE. GANGRENA, alterare a ţesuturilor sau organelor omului sau animalelor, datorită întreruperii patologice a circulaţiei sanguine arteriale şi venoase. De regulă, asupra părţilor alterate se intervine chirurgical, acestea prezentînd pericolul unor procese infecţioasc grave. Prezenţa g. producc un dezechilibru în funcţia ţesuţii lui şi organului respcctiv. Sin. cangrenă, GASTEROPODE, clasă de moluşte» acvatice sau terestre, cunoscutc sub numele popular de melci. Ex.: melcul de livadă (Ilelix poma(ia), Limnea ctc. G, au un rol însemnat în procesele de fertilizare a solului, prin mineralizarea detri-tusului vegetal sint b 10 indicatori ai solurilor calcaroase. transporta agenţi fitopatogeni pe suprafaţa corpului Iot lipicios. G. contribuie la transformarea alimentaţiei umane; unele sînt utilizate în natură şi au funcţie de consumatori primari; la rîndul lor, sînt consumate de batracieni, reptile, păsări» mamifere. Fiind utilizate îu alimentaţie, inoluştele g. comestibile se cresc In culturi separate. V. şi HEIJCICUL-TUHĂ. GASTROENTEROLOGIE, ştiinţă medicală ce studiază afecţiunile aparatului digestiv al omului şi animalelor, întruclt aceste afecţiuni sînt produse dc factori abiotici şibiotici ai mediului, g. utilizează numeroase date furnizate de ecologie: cunoaşterea populaţiilor parazite ale cavităţii bucale, stomacului, intestinelor, ficatului etc., factorii climatici care favorizează procesele infecţioasc etc. V. şi PATOLOGIE, P ARAZ1TOLO GIE * GASTROF1L (despre OTganisme), care trăieşte ca parazit in cavitatea gastrică a unor animale. Ex.: larvele muştei Oasirophllus pecorum stau prinse cu cîrligele mandibulare în peretele stomacului cailor, unde produc leziuni, tumori. Datorită vechimii procesului parazitar în cazul strechiilor, 271 GAZE MAGNETICE animalele gazdă şi-au dezvoltat iustine tul de apărare faţă dc parazit* Acesta se manifestă prin. nelinişte şi fugă in prezenţa insectelor adulte. Parazitarea puternică a animalelor 0* are drept urmare slăbi rea organismelor gazdă şi diminuarea producţiei animaliere* GAZARE, operaţie de răspîndire a unui gaz în atmosfera unei anumite zone, cu scopul de a distruge unele organisme dăunătoare. Ex.: g. depozitelor de cereale pentru a distruge insectele. V* şi FUMIGAţiE. GAZ EPURAT, gaz purificat de substanţe poluante. GAZDĂ, organism vegetal sau animal pe/în care sc dezvoltă un alt organism pentru care reprezintă sursă de hrană, în cazul unor -+ paraziţi întreg ciclul de viaţă se petrece pe o aceeaşi g., dar frecvent se întîlnesc 1 sau 2 schimburi de g. Complexul segment de ADN (segment dc ARN în cazul virusurilor ARN) care determină sinteza unui lanţ polipcptidic specific* Noţiunea de g. sc bizuie pe funcţia de specificare a caracterelor, motiv pentru care înţelesul ei a evoluat în conformitate cu posibilităţile tcfcnicc de explorare a substratului structural al caracterelor. La început prin g. s-a înţeles factorul ereditar mendelian care determină un caracter segre-gat independent în succesiunea de generaţii, caracterul fiind macrostructural (culoarea ochilor, culoarea pielii, culoarea boabelor de mazăre etc.). Precizarea că toate carac-terele se finisează structural prin activitatea proteinelor sau sint constituite chiar din proteine sau enzime singulare a dus la definiţia g. ca regiune din ADN care determină o en-zimă (o proteină) conform dictonului o genă — o enzitnă. Dezvoltarea mijloacelor tchnice a condus la cunoaşterea faptului că multe proteine sînt formate din lanţuri polipep-tidice neasemânătoarc ale căror segmente corespunzătoare de ADN se găsesc în cromozomi diferiţi, ajungîndu-se astfel la corespondenţa o genă — un lanţ polipeptidic. De la această regulă sînt în prezent descoperite excepţii de prelucrare ontogenică in care g. iniţial separate se recombină în procesul diferenţierii pentru a da naştere Ia g. de diferenţiere finală. Ex„ g. matură pentru lanţul polipeptidic H al imuno globul inc i — anticorp se formează în procesul diferenţierii, printr-o reasociere intracromozomală a 3 g. primordial separate: gena V& pentru partea variabilă; segmentul gen Ic dH\ gena Ch* Astfel privită ontogenie prin prelucrări recom-binative de -> genom, la imuno globul ine corespondenţa ar fi 3 gene-*- un lanţ polipeptidic. G., ca unitate de funcţie în expresia fenotlpică, mai este considerată şi ca unitate de mutaţie şi de recombinare. Sin. factor genetic. 373 GENETICA GENECOLOGIE, capitol al -► geneticii ecologice care se ocupă cu ecologia genelor, respectiv cu interacţiunea geno-tipului cu mediul înconjurător. Studiile iniţiale realizate de Turesson şi Jcns Clausen (1930) asupra geneticii populaţiilor plantei coada şoricelului (Aehlllea miilefolium) au pus bazele fl- V. şi ECO GENETICA. GENERAŢIE» totalitatea Indivizilor carc au parcurs un ciclu complet de dezvoltare. Ex.: părinţii alcătuiesc o generaţie, descendenţii lor, care parcurg acelaşi ciclu vital, constituie generaţia a 2-a ctc. între fl* există legături genetice, ecologice, comportamentale şi (în cazul omului) socioculturale etc. Durata unei generaţii este diferită (în funcţie de specie, condiţii de mediu etc,). Ex.: la elefant o g. durează iu medie 80 de ani, Ia libelule 3—4 ani, lâ'afide 20—30 zile etc* GENERAŢIE SPONTANĂ, ipoteză empmc^aterialistă Tăsptndită In antichitate şi evul mediu, potfivit căreia organismele vii ar lua naştere din materie lipsită dc viaţă, în mod spontan. G.s. a fost infirmată de rezultatele experienţelor lui Pasteur. O ipoteză similară. Insă la nivel molecular, este ipoteza apariţiei întîmplătoare a vieţii, care însă are un caracter neştiinţific, fapt pentru care nu este acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă. GENETICĂ, ştiinţă care studiază —> ereditatea, —► varia-bilitatea şi determinarea caracterelor In ontogeneza şi filo-geneza vieţuitoarelor. Deşi preocupări privind domeniile g. sînt observate din antichitate, conturarea ei ca ştiinţă s-a realizat odată cn experienţele lui Mendel (1865) care au permis formularea atît a legilor de transmisie ereditară a caracterelor (legea segregării şi legea asortării independente şi Întîmplătoare), cît şi a previziunii asupra existenţei dc factori determinanţi corespunzători caracterelor. Dezvoltarea g. a cuprins etape marcate de descoperiri epocale: precizarea că factorii mendelieni sînt -=* genele din constituţia cromozomilor (Morgan, 1915); descoperirea mutaţiilor şi recombinărilor ca mecanisme ale variabilităţii (MGîler, 1972 şi respectiv Sturtevant şi Bridges, 1915); precizarea naturii genelor ca fiind segmente de acid dezoxiribonucleic — ADN (Ave-ry MacLeod şi McCarty, 1944); structura ADN (Watson şi Crick, 1953); descoperirea mecanismelor de biosinteză repli-catjvă a ADN ca bază a eredităţii (Watson şi Crick, 1953, Kornberg, 1955); —> informaţia genetică, biosinteză proteinelor şl —► codul genetic, relaţia informaţională ADN —► ARN -*■ proteină ca substrate moleculare ale determinării caracterelor (anii 1960—1966). Deşi este o ştiinţă relativ tlnără, g. ocupă o poziţie centrală In biologia modernă, iar definirea ei numai ca ştiinţă a eredităţii este incompletă* Deşi majoritatea vieţuitoarelor au constituit subiecte pentru cercetări de g., sînt celebre Drosophila mclanogasler (musculiţa de oţet), Eschcrichia coli (bacilul coli din intestinul GENETICA ECOLOGICA 274 mamiferelor) şi virusurile bacteriene an ti coli bactcrîofagii coîiformi (bacteriofagii T, X, q>x 174 etc.). GENETICĂ ECOLOGICĂ, ramură a geneticii care studiază acţiunea —► factorilor ecologici în relaţie cu polimorfis-mul vieţuitoarelor rezultat din —*■ variabllitate (mutaţii şi recombinări)» cît şi cu influenţa pe care factorii ecologici o exercită asupra exprimării cantitative a fenotipului în procesul adaptării. V- şi ADAPTARE, V ARI ABILITATE. GENETICA POPULAŢIILOR, ramură a geneticii fondată de S. Cetverikov (1926), îmbogăţită succesiv, în date, prin cercetările lui J> B. S/Haldane, R. A.Fiscîier, S. WTighL G.p. studiază structura genetică a populaţiilor vegetale şi animale, prccum şi dinamica acestei structuri. D.p.d.v. structural, o populaţie se caracterizează prin polimorfism: cuprmdc mai multe genotipuri, aflate în anumite raporturi cantîtativc, precum şi gene cu o frecvenţă relativă în populaţie. Structura populaţiei este dată tocmai de modificarea acestor raporturi şi a frecvenţei genelor la nivelul respectiv. Termen introdus de S. S. Cetverikov (1926). V- şl GENETICĂ ECOLOGICĂ, HOMEOSTAZIE. GENOF0ND, totalitatea genomiîor aparţin înd vieţuitoarelor unei populaţii, între care există iiilcrschimb genetic, recombinări. Genomn organismelor unei specii constituie y, acclei specii. Sin. fond genetic, GENOAT, masa întreagă dc —j* gene ale unei unităţi structurale cu capacităţi potenţiale de autonomie in exercitarea funcţiilor dc -+ ereditate» —► variab ilitate şi determinare a caracterelor. Noţiunea se poate referi Ia o vieţuitoare pluri-celulară (g. uman), Ia un gamet (g. ovular, g. spermatozoi-dai), la o celulă somatică (g. celulei hepatice), la o vieţuitoare monocelulară (g. la Paramoccium, g. bacterian). la virusuri (g. viral), la organite cu ADN propriu (g. mitocon-drial, cloroplastic sau chinetoplastic), la elemente genetice autonome formate numai din ADN (g. plasmidlc). La celulele nucleate g. corespunde Ia masa de gene din nucleu, iar la vieţuitoarele multicelulare corespunde aparatului genetic definit ca nucîcul celuIaT care se află In tot atîtea copii cîte celule sînt în diferite etape ale ontogenc/ei. GENOTIP, totalitatea genelor care determină caracterele unui organism. La modul concret, g. se referă la alelele corespunzătoare unui caracter dat. Ex., în cazul grupelor sanguine ABO g. AjB determină grupa sanguină AB sau fenotipul AB; g. AJA determină grupa sanguină A sau feno-tipul A etc. La organismele diploide, unde fiecărui caracteT autosomal îi corespund 2 locl aldici, g. poate fi homozigot (cei 2 loci alei ici sînt ocupaţi de aceeaşi alelă — g. A/A) sau heterozigot (cei 2 loci alelici sînt ocupaţi de alele diferite ale aceluiaşi caracter — g. AJB). GEOBIONT (despre animale), care îşi petrece toată viaţa în sol, hrănindu-se şi tnmulţindu-se numai subteran; iese la suprafaţă foarte rar. Dintre animalele g. unele sînt neverte- 875 GEOGRAFIE BOTANICA braţe: protozoare (avînd o densitate foarte mare, de 1,5 mii,/ 1 g sol), viermi, artropode; altele sînt vertebrate: mamifere cîrtiţa (Talpa curopaea)t orbetele (Spalax), avînd ca adaptări corpul alungit, cilindric, reducerea ochilor, membrele conformate pentru săpat* Animalele g. au un rol dco-sdrît în cadrul relaţiilor ecologice la nivelul biocenozei solului. V- şi GEOFIL, GEOXENE. GEOBOTANICĂ, ramură a -► biogeografiei care studiază răspândirea pe glob a asociaţiilor vegetale, cît şi a fiecărui taxon vegetal în funcţie de condiţiile flzico-geografice şi pedo-geologice. Termenul a fost introdus în ştiinţă de L. Gric-sebach (1866). G: este o disciplină de bazâ în cercetarea ecologică a plantelor, care reprezintă componcnte ale biocenozelor. Prin stabilirea raporturilor dintre plante, substrat geologic şi climă, g. pune Ia dispoziţia ştiinţelor agricole datele necesare zonării culturilor. Sin. fitogeografie, geografie botanică, geografia plantelor. - GEOFAG (despre animale), care se hrăneşte cu substanţe organice din —k sol (humus). Ex.: rîma (Litmbricus lerrcslris). Animalele g. contribuie Ia affriarea solului» la transportul acestuia pe verticala, în cadrul orizonturilor superioare. Prin activitatea şi modul lor de hrănire, g. determină creşterea fertilităţii solului şi implicit a productivităţii agricole. GEOFIL (despre animale), care îşi petrece o parte din ciclul dezvoltării lui în sol, unde îşi face adăposturi. Ex.: stadiile larvare ale unor insecte: bondarul, albina sălbatica, cărăbuşul. Faptul că stadiul larvar se desfăşoară în sol asigură insectelor respective condiţiile de temperatură şi hrană necesară, le apără de prădători. Tot animale g. sînt şi broasca rîioasă (Biifo mclano&lictus), salamandra (Salamandra $a~ lamandra)t şoarecele de cîmp (Apodcmus, Mas), hîrciogul (Cricelus cricetus), popîndăul (CUellus cltellus) etc. în combaterea unor dăunători, cunoaşterea mediilor de dezvoltare are o importanţă practică deosebită. GEOFITĂ, plantă erboasă care petrece in sol perioadele critice din sezonul rece, sub formă de bulbi, rizomi, tuberculi, în timp ce organele aeriene se distrug anual. Ex.: brîn-duşa galbenă (Crocus moc&iacus), ceapa (A Uium cepa)t pecetea liii Soloraon (Polygonatum officlnale), lăcrămioara (Convallarla majalts) etc. G. sînt caracteristice atlt Sn păduri, cît şi în pajişti stepice, unde sînt foarte abundente. Sin. crlp-tofitâ. GEOFIZICĂ, ştiinţă de sinteză între geologie şi fizică avînd drept obiect studierea problemelor legate de structura şi legităţile fizice care guvernează existenţa Terrei. G. pune la dispoziţia ecologiei date despre condiţiile abiotice ale substra-tulul geologic şi despre fenomenele fizice caracteristice-)- Pă-mlntului, V; şi GEOLOGIE. GEOGRAFIA PLANTELOR, v. GEOBOTANICĂ. GEOGRAFIE ANIMALĂ, v. ZOOGEO GRAFIE. GEOGRAFIE BOTANICĂ, v. GEOBOTANICĂ. GEOLOGIE 276 GEOLOGIE, ştiinţă a naturii care studiază structura şi compoziţia -* Pămîntului, modul de formare a mineralelor şi.rocilor, modul de aşezare a rocilor In scoarţa terestră (tectonica); însuşirile fizice (geofizica) şi procesele endogene şi exogene ce au loc în compoziţia şi morfologia scoarţei (geo-dinamica); fazele dezvoltării florei şi faunei în trecutul îndepărtat al Pămîntului stabilind în timp şi în spaţiu evoluţia planetei (paleo geologia, stratigrafia). G. pune la dispoziţia cercetării ecologice date referitoare la structura substratului, la succesiunile ecologice din trecutul Pămîntului etc. GEOMORFOLOGIE, ştiinţă ce studiază relieful terestru, repartiţia planetară a acestuia. Studiul biosferei nu se poate realiza fără cunoaşterea condiţiilor geo morfologice ale plane-tei> acestea constituind un factor importâjit al structurii şi funcţiilor ecosistemelor. GEONEMIE, ramură a biogeografiei care cercetează arealele ocupate de organismele vegetale şi animale. Termen introdus de Cuenot. V. şi CHOROLOGiE. GEOSFERE, totalitatea stratelor care formează planeta, dispuse succesiv de la centrul —► Pămîntului pină la suprafaţa lui. De la centrul spre exteriorul Pămîntului principalele g. sînt: barisfcm (2 900 km), formată din metale grele (Ni, Fe); plastosfera (2 830 km), formată din sulfuri şi oxizi ai metalelor grele; spre periferie această g. se compune din siiicaţi de magneziu, Toci ultrabazice; scoarţa, de Ia 70 km piuă la suprafaţă. Ea cuprinde şi pătura inferioară densă a atmosferei (troposfera). între scoarţă şi plastosferă se află o zonă de trecere numită discontinuitatea lui Mohorovicl (Moko). După faza de agregare a materiei, în scoarţă se disting 3 fl.: litosfera (învelişul de piatră, substanţa solidă), hidrosfera (învelişul de apă), atmosfera (învelişul aerian, substanţa gazoasă); prin evoluţia acestor g. a apărut biosfera, învelişul viu al scoarţei terestre. V. şi CIRCUITUL ELEMENTELOR ŞI SUBSTANŢELOR IN NATURA, NOO SFERĂ. GEOSPEOLOGIE, ştiinţă de graniţă care studiază geo-morfologia, mineralogia, petrografia, speogeneza, hidTogra-fia regiunilor carstice. Studiile ccologice şi biologice ale peşterilor utilizează, pentru definirea însuşirilor biotopului şi biocenozelor, datele puse Ia dispoziţie de g. V. şi RIOSPEO-LOGIE. GEOTERMIE, parte a geologiei care se ocupă cu studiul variaţiilor —► temperaturii uscatului, mărilor şi oceanelor, în funcţie de adîncime. Ecologia foloseşte datele g. In vederea stabilirii însuşirilor termice ale biotopurilor şi habitatelor. GEOTROPISM, fenomen de orientare a creşterii plantelor terestre în funcţie de acţiunea gravitaţiei. Dintre organele plantelor superioare, rădăcina are un y. pozitiv, iar tulpina un g. negativ. GEOXENE (despre animale), care trăiesc în majoritatea timpului la suprafaţa solului şi numai rareori folosesc sub- 277 dmONTOMEMETlC solul ca adăpost; acestei categorii îi aparţin aproape toate păsările şi mamiferele terestre. V. şi FACTORI EDAFICI. GERIATRIE; ramura aplicativa a ştiinţelor medicale care are ca obiect profilaxia şi terapia îrnbătrînirii premature şi a bolilor cronice care însoţesc procesul de îmbătrînîrc. Termen introdus în 1909 de către Ignatîus Nasher, medic american. V. şi GERONTOLOGIE. GEROIGEENĂ, ansamblu de reguli privind modul general de.alimentare şi de viaţă indicate pentru persoanele; vîrstnice, ÎUVsfera g. intră şi principiile referitoare 3a optimizarea cori-diţiilor ecologice de existenţă ale persoanelor vîrstnice. G. "reprezintă unul dintre principalele obiecte de studiai ale geron t op e dagogî c i. • GERONTOCRAŢIE, conduccrc de către bătrîni ă unor populaţii. Termen aplicat unei socictăţi care este condusă exclusiv, sau predominant, de persoane vîrstnice sau foarte vîrstnice. Conceptul poate fi extins şi In zoologie, cu aplicaţie la uuele vieţuitoare care se asociază în grupări concluse de indivizi mai bătrîni. Ex.: caprele negre, elefanţii, ale icăror tuVme slnt conduse de un individ bătrîn pe care îl nrmoază ceilalţi -meijabri ai turmei. GERONTOECOLOGIE, domeniu al ecologiei şi al gerontologie i care studiată relaţiile dintre factorii de mediu (abiotici, biotici şi sociali) şi procesele de —► îmbătrînire şi bătrîneţe. Sin. gerontologie ecologică. Y. şi GERONTOLOGIE SOCIALA. ■r GERONTOGNOMOJVTC (despre un anumit caracter), care exprimă.-* îmbătrînirca şi este durabil, de regulă ireversibil. Ex.: ridurile şi pliurile tegument arc, reducerea turgescenţei ţesuturilor, atrofia masei musculare etc. Apariţia caracterelor g. este iminentă, dar momentul instalării şi viteia de generalizare a lor sînt influenţate de factorii ecologici; GERONTOLOGIE, domeniu al ştiinţelor medicale şi biologice care are ca obiect de studiu problematica medicală, biologică şi socială a îmbătrînirii şi —> bătrîneţii şi a posibilităţii influenţăru acestora. Termenul a fost introdus în ştiinţă de către I. I. Mecinikov, în anul 1903, şi încă de la incepnt a avut implicaţii ecologice, Mecinikov a acordat un rol primordial microbiocenozei intestinale, îndeosebi a componentei sale cu rol în putrefacţia protidelor, ca factor determinant în procesul de îmbătrîuire, GERONTOLOGIE ECOLOGICA, V. GERONTOECOLOGIE. GERONTOLOGIE SOCIALĂ, domeniu al gerontologiei ecologice care are ca obiect de studiu raporturile persoanelor ia curs dţe îmbătrînire şi vîrstnice cu mediul social în care trăiesc. G.s, depăşeşte limitele propriu-zise ale geront o ecologiei prin problemele etice, educaţionale, juridice, administrative, economice pe care le cuprinde. GERONTOMIMETIC (despre un anumit caracter), care evocă starea de bătrîneţc. Ex.i fizionomie obosită, deprimată, postură recurbată, paloare, scăderea tonusului muscu- GERONTOURBANISM 278 Iar, slăbire bruscă cu flaciditate a ţesuturilor. Spre deosebire dc caracterele gerontognomonice, care reprezintă stigmate de regulă ireversibile ale bătrîneţii, caracterele g. pot fi temporare şi reversibile* Caracterele fl. sînt determinate de fac-tori ecologici con june tura li defavorabili cu acţiune limitată în timp* GERONTOURBANISM» domeniu al -> gerant o log iei care se ocupă cu studiul vîrstnicilor din diferite tipuri de aşezări umane şi câile de realizare a unor condiţii şi aşezări optime pentru bătrîni. în România o realizare în direcţia aceasta este crearea satului de bfitrîni de la Agafton (jud. Botoşani). GERMINARE, apariţia unui nou organism vegetal dintr-o sămînţă, dintr-un bulb, tubercul sau spor prin trecerea de Ia starea de repaus la starea de viaţă activă manifestată prin Sncolţire. G. este strhis legată de condiţiile de mediu: temperatură, umiditate, substanţe nutritive etc. Sin. germinaţie, încolţire. V. şi PUTERE DE GERMINARE, VERNALIZARE, GERMINAŢIE, v* GERMINARE. GERMINATOR, aparat în care se realizează germinarea diferitelor seminţe în scopul determinării puterii de germinaţie, aceasta din urmă variind în funcţie de soi, vîrsta seminţelor, integritatea şi starea de sănătate etc. GERMISAN, substanţă pe bază de Hg, întrebuinţată la distrugerea mâlurii griului, boală criptogamică al cărei agenţ patogen este ciuperca Tilletia foetida. Y* şi FUNGICIDE. GESTAŢIE, perioadă în care în organismul femelelor de mamifere are loc dezvoltarea embrionului, de la celula ou pînă la naşterea puiului. Durata g. este variabilă după specie: la femeie, cca 9 luni; la pisică, 60 zile; la elefant, 630 zile etc. GHEM DE REGURGITAŢEE, formaţiune alcătuită din resturi alimentare nedigerate, oase, fragmente de blană, pe carc reprezentanţii păsărilor din ord. Strigifonnes (bufniţa, cucuveaua) Ie regurgitează. Acest lucru este posibil datorită absenţei gu.şei, Un g. de r. dc bufniţă poate conţine oase şi cranii întregi de mamifere mici şi păsări. Analiza g. dc r. permite determinarea elementelor faunistice dintr-o zonă, mai greu de observat îti mod direct; contribuie la cunoaşterea speciilor cu care se hrănesc aceste animale şi la reconstituirea nişei lor trofice. GHEŢAR» masă imensă de gheaţă ce sc tntîlneşte tn zonelfe polare sau în munţii foarte înalţi şi care sc deplasează lent, atit pe apă* cit şi pe uscat* îu regiunile polare g. imobilizează o mare cantitate de apă dulce (cca 30—33 mii. kms). Se apreciază că g. reprezintă o sursă potenţială de apă dulce care va fi utilizată în viitor pentru satisfacerea necesităţilor de apă potabilă şi industrială. 879 GINANDB1B • i GHEŢAR FLUTITOR, masă de gheaţă desprinsă din calota polară ce pluteşte pe apa oceanelor contribuind astfel la deplasarea şi răspîndirea unor animale dintr-o zonă în alta, ex.rfoca, morsa, pinguinul, GHIMPE (J?asctzsflori mari, de un galben viu, situate spre vîrful tulpinii. Planta are o creştere înceată, ajungind la înflorire abia la 10—20*fini. Durata vieţii este de cca 60 ani- Datorită unor proprietăţi-farmaceutice, această specie a fost thuit culeasă, ajungîud să fie ameninţată cu dispariţia atit la noi în ţară, cît şl în restul Europei. Din acest motiv a fost pusă sub protecţia legii. 'GHIOL, nume generic pentru lacurile din Delta Dunării care ocupă porţiunile cele mai adinei ale accstoTa, de pînă la 4 m. Ex.j Dranov, Fortuna, Gorgova, Isacova, Matiţa, Merhei, Obretin, Puiu, Roşu, Tatomir, G. prezintă o serie de caracteristici structurale specificei adîneirne relativ mare (2—4 m), agitaţie frecventă a volumului de apă datorită vîntului, luciu mare de apă liberă, transparenţă redusă datorită planctonului care este bine dezvoltat. Producţia biologică primară este asigurată de fitoplancton şi de macrofiţele sub merse, iar la marginea g., de macrof iţele emerse. Dintre speciile submerse domină caraceeie (Charetum tomentosae, NyfeUospidetum obtusae). Producţia biologică secundară este reprezentată de fauna bentonică şi de zooplancton, care creează condiţii favorabile dezvoltării nectonului. întreruperea temporară sau totală a legăturii cu Dunărea duce la modificarea puternică a structurii biocenozei g., prin dezvoltarea mai accentuată a vegetaţiei, scăderea procentului de mineralizare, reducerea diversităţii speciilor şi deci şi a producţiei piscicole: GIBERETJNĂ, fitohormon cu acţiunea favorabilă asupra creşterii şi aclimatizării unoT plante de cultură, secretat de celulele unor ţesuturi de creştere din organismele vegetale. Prin cunoaşterea formulei ^or chimice, omul le^a separat şi sintetizat pe cale artificială, folosindu-le pentru stimularea procesului de creştere la plantele de cultură. GXNANDRIE, conformaţie neuormaîă a aparatului genital temei care are aspectul celui mascul; este un fals herma- G1BUETA 280 froditism, deoarece nu se manifestă în.acest caz şi alte caractere intermediare. GIRUETĂ, dispozitiv utilizat în meteorologie pentru sta* bîlirea direcţiei viatului şi a intensităţii acestuia. Este utilizat şi In cercetările ecologice complexe, pentru determinarea ^curenţi lor dc acT. Sin. anemoscop. GtftLĂ, apă curgătoare cu debit redus (ex. un pîrîu) sau canal natural care leagă Bălţile Dunării cu fluviul. Este un ecosistem acvatic cu biocenoze prczcntînd populaţii de plante şi^animale spcclfice bălţilor, apelor curgătoare. GlRNlŢĂ (Quercus frainetto), specie dc stejar cu frunze penat-lobate, mari (20—40 cm), pufoase pc dos şi sesile, cu Jemn foarte rezistent. C» creşte în stepă şi zona colinară. GlRNIŢRT, pădure în care predomină gîrniţa (Quercus frainetto), arbore din fam. Fagacee. Este răspînditâ mai mult In S şi părţile mai joase şi mai calde ale ţării, unde forniează păduri compacte xerofile-tcrmofile de origine sud-europeană. Clima unde se dezvoltă g. este de tip sud-medi-teranean, iar solul este brun-roşcat de pădure. GLACIAŢIE, fenomen climatic petrecut în decursul succesiunii ■-+ erelor gcoîogicc, prin care cea mai mare parte a Pămîntului a fost acopcrită cu gheţuri. Perioade de g. au fost în prccambrian, carbonifer permian, cuaternar. GLACIOLOG1E, ştiinţă carc studiază gheţarii (geneza, repartiţia, rolul lor în modelarea reliefului). G. este o ramură a climatologici carc aduce importante date în studierea biosferei. V. şi GHEŢAR. GLUCIDE,^ v. HIDRAT DE CARBON. GL1COF1LA (despre plante), care trăieşte în soluri cu puţine săruri minerale, absorbind cantităţi foarte mici din rezerva minerală a solului. în cazul în care concentraţia sărurilor în sol creşte, plantele g. mor prin intoxicare. Plantele g. formează asociaţii caracteristice. Ex., asociaţiile de podbal (l'usilago farfara) de pe solurile denudate din zona montană. GORUNIŞ, pădure de gorun (Quercus petraea), principalul producător al ecosistemului, care produce o b io masă de 5—10 t/an/ha. Se dezvoltă pe soluri brune de pădure sau slab podzolite. Arborii sînt bine înrădăcinaţi iar datorită unei bune luminozităţi 9. are un strat bine reprezentat de arbuşti, subarbuşti şi ierburi. Consumatorii primari sînt prezenţi prin insecte filofage, corticole, xilofage, carpofage, precum şi prin consumatori secundari (artropode, batracieni, reptile, mici mamifere) şi terţiari (insecte hiperparazite, numeroase păsări etc.). Pădurile dc g- au rol antierozional, recreativ, fiind furnizorii unei mari cantităţi de polen (şi de miere), plante medicinale, ciuperci. GORUNUL DE LA GiRBOVA DE SUS, exemplar de gorun secular (Quercus petraea)t ocrotit, cu diametrul de 2 m şi înălţimea de 32 m, situat în local. Gîrbova de Sus, lingă Aiud (jud. Alba). GOSPODĂRIE, v. HABITAT. 201 GREGAR GRAD DE INFESTARE, mod de exprimare a intensităţii infestării prin scara: foarte slab, slab, mijlociu, puternic, foarte puternic. Se utilizează In fitopatologie, patologie umană şi veterinară etc. GRAD DE ÎNNORARE, v. NEBULOZITATE. . GRADAŢIE, creştere a numărului indivizilor unor specii animale, în cursul generaţiilor consecutive, trecerea de la perioada de relativă stagnare a înmulţirii piuă la un punct culminant şi apoi descreşterea bruscă a numărului de Indivizi, ceea ce duce la revenirea stării iniţiale* Sin. înmulţire In masă. GRADIENT, termen care indică o mărime variabilă a unor factori ecologici- Ex.: <|. baric arată variaţia presiunii (atmosferice); g. termic, variaţia temperaturii,, mediului; g. ctfmafic, variaţia parametrilor climatici etc. GRAFIC, prezentare schematică prin linij şi puncte a unor mărimi şi a variaţiilor acestora, precum şi corelarea schimbării lor cu factorii determinanţi. • GRANITUL DE LA ALBEŞTI, rezervaţie geologică ?{0,5U ha), situată în apropierea com. Albeşti, jud. Argeş, constituită- dintrrun masiv granitic de culoare roz. Granitul apare sub formă de filoane In şisturile cristaline de Lcaota. Intre Albeşti şi satul Bughea de Sus, din filon sint desprinse numeroase blocuri de granit, care ating pînă la 2 m3, fiind împrăştiate pe o suprafaţă de 50 m2. Ca şi masivul din care s-au desprins, aceste graniţe fac obiectul ocrotirii, deoarece sînt ameninţate cu dispariţia, fiind folosite ca piatră de construcţie de către localnici. Rezervaţia prezintă interes ştiinţific prin raritatea acestui tip de graniţe. GRANIVORĂ (despre specii), care se hrăneşte cu seminţele plantelor. Ex.: gărgăriţa gr îu lui (Calandra ffranaria), bot-grosuIfCoccottrausfes coccothraustes), vrabia (Passer domesli-cu$), păsările domestice (găina, curca, glsca). în reţelele trofice, g. se Încadrează în categoria consumatorilor primari. GRANULOMETRIE, măsurarea particulelor minerale care intră în componenţa solului. Elementele fizice oonstitutiveale solului sînt: nisipul grosier (2—0,2 mm), nisipul fin (0,2 mm —20 [L), mîlul (2—20 (jt), coloidele minerale {sub 2 ţi ), G* joacă un rol considerabil in cunoaşterea repartiţiei animalelor din apele subterane şi din nisipul plajelor; cx.: polichetul Arenicola marina trăieşte în nisipuri cu diametrul maxim de 247 (i. GRASERIE. v. POL1EDRIE. GRAVITAŢIE, forţa de atracţie reciprocă a maselor a 2 corpuri. G. joacă un rol important în raportul organismelor terestre (mai ales plante) cu substratul, majoritatea vieţuitoarelor avînd un geotropism pozitiv. Datorită g. plantele şi animalele sint atrase de sol cu o forţă proporţională cu greutatea lor. GREGAR (despre animale), care trăieşte în grupuri mai mult sau mai puţin numeroase, EX: lăcuştele, albinele. GREGARISM 282 furnicile, termitele ctc. Viaţa g. a determinat anumite particularităţi şî specializări ale indivizilor* Astfel, la albine au apămt castea masculii (trîntorii), femelele fertile (matca) şi femelele sterile (lucrătoarele), fiecare avînd un rol anumit în desfăşurarea vieţii şi activităţii in stup. V şi-GRUP. GREGARISM, capacitate a unor spccii dc a se agrega. In natură există numeroase animale gregare. Ex. insecte: albina (Apis mefflfica), furnica (Formica sp*), termitele etc*; păsări; cioara (Corvus corone, C. frugilcgus), ţigănuşul (Plegadls falcînellus), în zonele arctice pinguinii etc.; mamifere: popîn-dăul (Citeiftw citeîlus), şoarecele (Mus) ctc* V. şi AGREGARE. GRESIE» rocă sedimentară detrltică formată din aglomerarea nisipului sudat cu ajutorul unui ciment de natură calcaroasăsausilicioasă, în acest tip de rocă s-au găsit nume-roase fosile, cu ajutorul cărora s-au reconstituit parţial biocenozele din trecutul îndepărtat al Pămlntului. GRINDURI, terenuri mai Înalte din lunca Dunării, care nu se acoperă cu apă decît în anii cu viituri foarte mari. G. sint întrerupte pe anumite distanţe de locuri mai joase pe unde intră apele crescute ale fluviului,-după ce au pătruns întîi pe terenul inundabil prin gîrlele si priva turilc care unesc albia cu băţile mari permanente. G, pot fi de origine aluvionară sau eoliană. G, aluvionare, sînt formate din rna^ lurile actuale şi cele din trecut ale Dunării aşezate de o parte şi de alta a braţelor Deltei apărute din materialul de erodare transportat de apă. G* eoliene, sînt formate din Ioess şi nisipuri marine orientate N -*S şi apărute în urma acţiunii vîn-t uliii (ex. g, Chilia, Stipocul etc,). GRÎU, plantă cultivată din fam. Gramineae, ale cărei fructe (cariopse) se utilizează pentru obţinerea făinii, intens folosită în alimentaţie pe întreg globul. Se cultivă din antichitate, terenurile propice culturilor de g. fiind cîmpiile însorite. Din speciile g. Trilicum au fost selecţionate numeroase soiuri. In ţara noastră sînt raionale soiurile Bezostaia, Excelsior, Dacia, Caracal 277, Turda 195 etc. Temperatura minimă de germinaţie a g. variază Intre 1 şi 3°C, cea optimă între 25 şi 27°C şi cea maximă între 30 şi 32°C HELMINTOZA, boală produsă de viermi paraziţi (nema-tozi, trematozi, cestode etc.). Ex.: ascaridioza, produsă de nematodul Ascaris lumbricotdes (limbricul); oxiuroza, datorată oxiurului (Oxiurus vulgaris), echinococoza, zoonoză cauzată de Taenia echinococcas. H. slnt răspîndite în popu- 287 herpetologie laţiile animale din fauna sălbatică şi cea domestică, precum şi la om» Sin. verminoză. *HELOCIDE, substanţe chimice utilizate împotriva melcilor dăunători (fără cochilii), ex* Limax, Deroceras. Ex. de substanţe h.t delicia schneckenkorn şi escartox, metalde-hida 5. HEMATOFAGĂ (despre specii animale, în special insecte), care sc hrăneşte cu sîngele altor animale, mai ales reptile, păsări, mamifere. Ex.: ţintarul anofel (Anopheles maculi-petuiis}, păduchele (Pedieulus vestimenti), tăunul (Tobanus bovtnus), puricele (Pulex irritans). Insectele li. prezintă un aparat bucal specializat pentru înţepat şi supt (trompă); unele dintre ele (păduchii păsărilor) au maxile cu care muşcă pielea victimelor pentru a provoca sîngerarea. H. sint vectori ai anumitor agenţi patogeni. Cunoaşterea biologiei şi ecologiei speciilor li, permite luarea măsurilor corespunzătoare pentru combaterea lor. V, şi MALARIE. * HEMATOREE, v.wHEMOREE. HEMICRIFTOFTTĂ, plantă perenă care în timpii, iernii pieTe, rămînind numai cîţiva muguri la baza tulpinii. Ex.: izma (Mentha piperita), cimbrişorul (Thymus monlanus). In aceste condiţii, plantele h. pot parcurge mai uşor anotimpul rece, fără să fie expuse îngheţului. x HEMIEDAFON, totalitatea comunităţilor vegetale şi animale care populează litiera şi orizontul humifer. Ex.: ciuperci (Mucor, Rhizopus> Saprolegnia, Penicîllium, Asper-giliius); alge (Bolnjdium granulatum, Pinularia borealis, Văacheria sessilis); protozoare (Vorticella microstoma, Spat-/udiu spcrtfiuta); viermi (rima — Lum&rrcns terrestris), miriapode (chilopode, pauropode, simfile); insecte (cărăbuşul de mai — Melolontha melolon(ha). H. are un rol complex în activitatea biocenozelor solului atît ca producători (bactcrii, alge), cît şi în calitate de consumatori (protozoare, viermi, artropode), precum şi ca organisme (letritivore (bacterii, ciuperci). x HEMIXEROFITĂ, plantă de zonă uscată, cu sistem radi-cular bine dezvoltat care poate ajunge uneori pînă la apa freatică. Ex.: lucerna galbenă (Medicago prostrata). H, transpiră intens, din care cauza ele mi suportă o ofilire îndelungată. V. şi XEltOFITĂ. / HEMOREE, însuşirea pe care o au uncie iusecte de a elimina reflex anumite lichide repulsive, ca răspuns la o anumită cxcitaţie, devenind astfel dezagreabile pentru duşmanii lor. Aceste lichide sînt eliminate ia nivelul orificiului bucal (ex. unele larve de lepidoptere), anal (ex. Formica rufa) sau la nivelul articulaţiilor (Cocclnella scptempnnctala). Sin. aulohemoree, hematoree. HERPETOLOGIE, parte a zoologiei care studiază reptilele şi, prin extindere, şi amîibienii. Kcologia utilizează datele Ji» tn cercetarea complexă a ecosistemelor terestre şi acvatice. HETEB OMOKFE 288 HETEROMOBFE (despre indivizi, populaţii), care au structuri şi forme cu aspect net diferenţiat. Ex,: indivizii unei colonii de albine sint diferenţiaţi în 3 caste: masculi, femele fertile (matcă) şi femele sterile (lucrătoare). Populaţiile anumitor păsări au un aspect cu totul diferenţiat al penajului în funcţie de sex (ex. fazanul, păunul). HETEROTERM, v. POtKlLOTERM. HETEROTROF (despre organisme), care nu poate face sinteză de substanţe organice pornind de Ja componente abiotice (apă, săruri minerale şi energie solară sau chimică). Ex.: tot regnul animal, imele plante (bacteriile saprofite şi parazite, toate ciupercile, unele plante superioare parazite), în funcţie de hrana folosită, h. se grupează în fitofage sau consumatori primari (care se hrănesc cu plante), carnivore sau consumatori secundari (care se hrănesc cu alte animale) şi detritivore sau consumatori mieşti (care se hrănesc cu resturi dc natură vegetală şi animală), ex.: unele bacterii, ciu-pcrcile, unele protozoare, viermi (ex. rîma), insecte (larve de Chîronomus, de trihoptere etc.). Tot consumatori mieşti slnt şi animalele omnivore, care consumă atît plante, cit şi animale, V, şi AUTOTROFĂ. HETEROXENĂ (despre specii parazite), al cărei ciclu de dezvoltare se petrece pe mai multe gazde succesive. Ex.t viermele de gălbează (Fascioîa hepatica) se reproduce în cadrul unei alternanţe de generaţii: într-o generaţie bisexuală hermafrodită şi 2 generaţii, de regulă, monosexuate; ulţimele trăiesc in gasteropode care le servesc drept gazde intermediare (ex. melcul Limnaea) iar primele în gazde terminale (vertebrate; ex. oaia, capra). HIBERNARE, stare de activitate redusă a unor animale ce cad în amorţire şi-şi reduc considerabil metabolismul în timpul sezonului rece. Pregătirea animalelor pentru intrarea în starea de h. se face printr-o serie de modificări generale fiziologice şi în mod special metabolice, realizate treptat in cursul verii şi începutul toamnei, sub influenţa unui complex de factori exo- şi endogeni. încă din toamnă la animalele ce hibernează se produc unele modificări la nivelul fiecărei funcţii vitale în parte (circulaţie, respiraţie, temperatură etc.), care împreună cu acţiunea unor st imul i din mediu (variaţii termice şi luminoase, schimbarea presiunii baro-uietrice etc.) duc la determinarea mecanismelor declanşatoare ale h« Starea de h. se întîlneşte la arici (Erinaceus europaetis); liliac (Mijoiis myoiis, VesperllUo marinas); marmotă (Marmota marmola); pîrş (Glîs gli$> Muscardînas aoellanarius); hîrciog (Mcsocrlcelus aaratus) etc. HIBRIDARE, încrucişare a 2 spccii diferite- II. poate fi asexuata şi sexuată, vegetală şi animală, naturală sau dirijată de om. în urma h. rezultă un organism cu caractere diferite faţă de celc ale speciilor din care provine. H. naturală duce la modificări structurale in biocenoze care trebuie luate în considerare în cadrul cercetărilor ecologice. H, 289 HIDROLOGIE artificială (realizată dc om) este făcută în interesul omului, pentru obţinerea de organisme mai productive» rezistente faţă de factorii mediului etc. HIBRIDARE ARTIFICIALĂ, -► hibridare realizată de om în vederea obţinerii unor hibrizi de înaltă productivitate. Ex.: h.a. dintre nap (-BrassCca napus) şi varză (B. oleracea); dintre diverse specii de grîu şi porumb; dintre crinul galben (LiUiim szooitrlanum şi crinul roşu (L. ttninberglanum) din care a rezultat crinul violet. La animale, o importanţă economică mai mare prezintă cattrul (Equvts miillus), hibrid obţinut prin împerecherea asinului (E. asinas) cu calul (E> caballuş). HIBRIDARE NATURALĂ, -»■ hibridare care are loc fără intervenţia omului, de preferinţă intre specii ce aparţin aceluiaşi gen. Ex.: h.n. dintre diverse specii de salcie (Salix alba cu S. fragilîs; S. subfragilis cu S. alba), H,n. contribuie la apariţia de noi forme de organisme, maî’jadaptate la diverse condiţii de mediu existente în cadrul iumi ecosistem cu consecinţe asupra creşterii producţiei biologice. V HIDRAT DE CARBON, compus organic format din C, O, H, produs primar fti procesului de foţosintezâ*. avînd rol energetic în metabolismul organismelor. Ex.î glucoza (CftH12Ofl), amidonul (C8I-il0O5)a etc. H. de c. constituie o componentă esenţială în alimentaţia animalelor In primul rînd a consumatorilor primari, şi a omului. H. de c. sînt substanţe energetice necesare plantelor şi animalelor în procesele de creştere, mişcare termogeneză etc. Sin. glucide, V. şi VITAMINE, HORMON, ENZBIE. HIDRO AMELIORAŢIE, ansamblul lucrărilor hidrotehnice exccutate pentru îmbunătăţirea regimului apei în sol şi la suprafaţa solului, astfel îneît să se obţină producţii agricole cît mal mari. Ex.: lucrări de asanare, irigaţii, drenaje, utilizarea apei potabile etc. Lucrările de h. an un toI important în dezvoltarea ecosistemelor naturale şi antropice şi în evitarea eroziunii solului, prevenirea inundaţiilor, integrarea nnoT terenuri în circuitul agricol, construirea de lacuri de acumulare şi baraj etc. HIDROBIOLOG1E, ştiinţă care studiază mediul acvatic împreună cu componentele sale biotice şi abiotice, precum şi toate procesele vieţii din acest mediu. II. cuprinde 2 mari ramuri: limnologia (care studiază ecologia apelor dulci) şi oceanologia (ecologia apelor marine şi oceanice). Printre obiectivele h. moderne sînt: valorificarea complexă a resurselor naturale în alimentaţia umană şi în industrie; probleme de piscicultură şl organizarea pescuitului; studierea căilor de poluare şi de protecţie a mediulni acvatic. în ţara noastră cercetări de li. s-au efectuat în ultimele decenii în Delta Dunării şi litoralul M. Negre, în vederea valorificării superioare a resurselor naturale din aceste zoue. Şcoala românească de fc. este reprezentată de Gr. Antipa, Ion Borcea, C. S. Auto-nescu, Mihai Băcescu, N. Botnariuc ş.a. 13 ^ Dicţionar de ecologie HIDROCARBURA 280 HIDROCARBURA, substanţă organică compusă din G şi H. D.p.d.v. structural h. se împart tn* h. aciclice saturate, nesaturate (cu duble şi triple legături), h. ciclice saturate, li. aromatice- în natură li* se întîlnesc în petrol, cărbuni; se găsesc şi in uleiurile minerale din apele reziduale sau cele care plutesc pe suprafaţa apelor navigabile (provin de la vapoare). Acestea din urmă, ca şi petrolul, constituie surse de poluare foarte nocive pentru biocenozele acvatice. Astfel, în fluvii prezenţa unei pelicule de Î(M cm de ulei reduce puternic reoxigenarea apei, iar la 10-* apare culoarea vioJa-cee, caracteristică. 2n apele marine şi oceanice petrolul este poluantul principal; se estimează că anual se evacuează îu oceane 3 106 t petrol, ceea ce dăunează foarte mult florei şi faunei acvaticc. V. şi METAN. HIDHOCHORĂ (despre plante), ale cărei seminţe, fructe sînt răspîndite cu ajutorul apei. Ex.t lintiţa (Lemna minor), piciorul cocoşului (itanuncuto alpesirti), cucuta (Clcuta virosa), scaietcle (Carduns nutans); interesantă este răspîn-direa nucilor de cocos de la o insulă la alta prin intermediul curenţilor occauici. Acestea nu îşi pierd puterea germinativă un timp îndelungat (3—4 luni) cît poate dura transportul acvatic. V. şi AUTOCHORĂ, ANEMOCBORĂ, DINAMO-CHORA, ZOOCHORĂ. HIDROFFTĂ, plantă care trăieşte în mediul acvatic şi este acoperită total sau parţial de apă. Ex.: sirmuliţa (Vattis-neria), nufărul (Nlmphaea), peniţa (Mgriopkţţllum), săgeata apei (Sagiitaria). Acestea au îie frunze mult reduse (sîrmu-liţa), fie aplatizate (nufărul, lintiţa). H. sînt adaptate la utilizarea substanţelor clximice dizolvate în apă, contribuind la oxigenarea apelor în urma procesului de fotosinteză. HIDROFORA (despre specii), care evită o cantitate abundentă de apă* Ex.: cactaceele, o parte din graminee, lăcustele, scorpionii. HIDRO GRAFIE, capitol al geografiei fizice, care studiază apele marine şi continentale de pe un anumit teritoriu. Ex.: apele curgătoare de pe continent (ptriuri, rîuri, fluvii), apele stătătoare continentale (lacuri, bălţi) şi apele oceane-lor şi mărilor. Prin cercetarea unor date ale componentei abiotice din ecosistemele acvatice (areal, relief, salin i-tate, aeraţie, curenţi marini, temperatură, luminozitate etc.), tu furnizează date preţioase ecologiei. V. şi BIO-GEO GRAFIE; HIDROGEN SULFURAT (HaS), gaz cu miros caracteristic (de ouă stricate), care apare totdeauna în procesul de descompunere a substanţelor organice. H.s. intră, de asemenea, în componenţa unor ape minerale şi a gazelor vulcanice. Degajat în atmosferă, produce disconfort prin mirosul neplăcut. Creşterea concentraţiei de h.s. în apele stagnante (lacuri, bălţi) constituie un factor lîmitant în dezvoltarea biocenozelor. In M. Neagră O este înlocuit în apele de adîncime cu HIDHOTKOPISM ti.sv, ceea; ce face ca între 150 şi 200 m să mi mai existe v^'ţfiV în apele stătătoare şi în apa marină h.s. provine din r&ucejcea sulfatului de calciu de către bacteria Mierospira HIDROGEOLOGIE, ştiinţă care studiază geneza, reparti* ţii&y dinamica, TCgimul apelor subterane, captarea acestor aţe-.: ÎS. arc o deosebită Importanţă în aprovizionarea cu apă £ populaţiei umane. Tot h. se ocupă şi cu lucrările de desecare a unor ape subterane (ex. din exploatările miniere). H. studiază posibilităţile de exploatare ale apelor freatice-, precum şi menţinerea calităţii acestora prin prevenirea poluării olului şi a apelor de suprafaţă. HIDROPONICĂ (despre o cultură artificială de plante), cire se dezvoltă în soluţii nutritive sau pe substrat nisipos, pietros, printre particulele căruia circulă apă şi substanţe hrănitoare. îa prezent, sc realizează culturi h. p^ scaTă mare In fior icnit ură şi legumicultura (ex. tomate, ardei etc.)» HIDROPSAMON> totalitatea organismelor marine sSfli de apă dulce care trăiesc în nisipurile saturate cu apă din zona situată în apropierea rî uri lor, fluviilor, lacurilor, mărilor şl oceane lori Termen introdus de I. Wiszniewski (1947). îa fa. apelor continentale se întîlnesc biocenoze relativ sărace alcătuite din viermi turbelariaţi şi nematelminţj, lame-libranbiate (PisidiumJ, larve de insecte (cliironomide) etc. H, de origine marină este populat dc biocenoze întinse, care iau naşteTe în jurul bogatelor algocenoze existente aici. 0IDROSERIA, —> succesiunea unei biocenoze pornind de la un teren umed spre unul arid, Ex,: secarea unei bălţi şi încorporarea ei în cîmpie. Biocenoza de baltă este populată de plante şi animale—>■ hidrofile> iar In cea de cîmpie predomină organismele xcrofltc. HTDROSFERA, înveliş de apă sub formă lichidă şi solidă care există pe/şi sub Pămînt. Viaţa este prezentă în toată grosimea h. pînă la peste 11 000 m adîncime. Cantitatca totală dc apă existentă în lume este de ordinul a 1 350 mii. km3, din care 97% constituie masa oceanelor. O. este leagănul vieţii, apa iiiud sediul apariţiei primelor fiinţe. Organismele care populează h. produc o marc cantitate de O atmosferic (fitoplanctonul oceanic produce anual cca 363 mii. t O), în acelaşi timp, h. este cel mal important mediu absorbaut şi emiţător dc căldură. Circuitul apei în natură asigură existenţa biosferei, Ii. avînd In accst circuit un loc important, cu rol dc depozit şi rezervă. Ca şi celelalte învelişuri ale TeTrei, 2*. este afectată de pe urma poluării industriale şi menajere. De ^tceea, o marc parte dintre acţiunile omului de protejare a mediului de viaţă slnt îndreptate spre conservarea purităţii apelor. V. şi ANEXA, OCROTIREA NATU-RiL HIDROTROPISIH, reacţie de orientare a indivizilor unei populaţii spre o sursă dc umiditate (h. pozitiv) sau în sens HIFALUmOBXONT 292 opus (fc. negativ). Ex,: Tădăcinile plantelor prezintă un h. pozitivi rădăciniţa unei plantule dc fasole, dezvoltată într-un vas în care numai jumătate din sol a fost umed, $e va îndrepta înspre această parte. Dintre animale» rîma preferă totdeauna locurile umede, avînd deci un li* poziţiv. Tritonii pot detecta în aer un vas cu apă de la 70 cm distanţă, G£n-dacul de faină (Tenebrio molitor), studiat dc Gumi şi Pielou (1940), preferă o umiditate relativă de 5—20%, viermele-sîrmă (Agriotes sp*), studiat de A. D* Lees (1943), în stare larvară prezintă un b, negativ, îndrept în du-sc spre locuri cu umiditate minimă* Peripalopsis moseîeyi (animai înrudit cu miriapodele) se dezvoltă la o umiditate relativă a aerului de 98% (ia 250C), iar tinţarul Culex faliganstrăieşte în locuri cu umiditate relativă ce variază între 60 şi 80%, V* şi TROPISM, CHEMOTHOPISM, GEOTROFISM, HIFALMIROBIONT, organism a cărui dezvoltare optimă se petrece în apă salmastră* în mediul marin şi în cel dulci-col apar sporadic* Organisme tipic h. sînt unele hidrozoare (Protohydra), turbelariate (frtacrostomum), moluşte (Di-dacna, Adacna, Dreissensia, Thcodoxus), peşti (sturionii, Gobias, Luctoperca morina) etc. Majoritatea vieţuitoarelor h* se înttlnesc în ape cu salinitatc de 3—18°/00* HIGROBIONT, organism minuscul a cărui viaţă depinde de apa capilară şi de cea legată din sol* Ex. de animale din mezofaunăî enchitreide, artropode (acarieni, insecte), ciuperci {mucegaiuri din gen* Mucor, Pentctilium etc.)* Organismele b* contribuie la constituirea biocenozelor din sol, la procesele de fertilizare şi humittcare ale solului* HlfiROFlţA, planta din mediul terestru care nu sc dezvoltă decît în locuri umede, Ex.: coada calului (Equiselum arvense), roua cerului (Drosera rosundifoita). H. nu sc con-^ fundă cn plantele hidrofll, care tTăiesc toi timpul în apă, şi nici cu plante ca muşchii, care se dezvoltă în locuri umede, dar pot suporta şi lungi perioade de uscăciune* V* şi XEROFITĂ, MEZOFITĂ. HIGROGRAF, dispozitiv pentru determinarea şi înregistrarea grafică pe un timp mai îndelungat (ex. o săptămînă) a umidităţii aerului atmosferic, în ecologie este utilizat în studierea complexă a ecosistemelor. H1GB0METRU, instrument pentru măsurarea umidităţii atmosferice sau a altor medii gazoase. Este folosit în cer-cotările ecologice privind condiţiile abiotice ale unui biotop. H1PERPARAZIT, parazit care trăieşte în dependenţă de un alt parazit- Ex., unele specii de insectc calcidide sînt parazite pe paraziţii larvelor de lepidoptere (fluturi); virusul bacteriofag al unei bacterii patogene* Fenomenul are aplicaţii importante în combaterea bolilor plantelor, animalelor şi omului. V. şi COMBATERE BIOLOGICA* H3PERPKĂDĂTOR, animal prădător al unor alte categorii de prădători. Ex.i vulturul se hrăneşte cu şopfrle care, Ia rîn- 298 HOLDA ldul Iot, sc hrănesc cit batracieni, inscctc ctc. între animalele prădătoare şi b. există un echilibru natural a cărui funcţionare nu trebuie perturbată. r HIPERTELIE, dezvoltare exagerată a unor organe la anumite animale, cum ar fi: incisivii elefanţilor, proeminenţa frontală a colcopterului Onjchtes nasicomist picioarele adulţilor unor insecte (fam. Cecidomyiidae, Culicidae, Tipu-lidae etc.)< Aceste i* au rol adaptiv în viaţa animalelor ce îe posedă* HIPERTROFIE, creştere exagerată, patologică, a volumului unui ţesut sau a unei părţi din el. Ex.î galele plantelor, tumorile vegetale şi animale. Galele plantelor sînt cauzate de bacterii, ciuperci sau insecte; tumorile animalelor şi omului sînt determinate de virusuri şi bacterii patogene. H.i se datoreşte înmulţirii celulelor plantelor gazdă, ca o reacţie de răspuns la acţiunea parazitului. H3POGEE, v. SUBTERANĂ. :?,.t HIPOLIMNION, strat profund de apă dintr-un lac, ct^tem-peratură scăzută vara şi mai ridicată iarna în comp&raţie cu stratul dc apă de la suprafaţă {->epilimn Ion). H. prezintă curenţi de convecţie lenţi, este sărac în O, puţin luminat şi avînd ca urmare un fitoplancton redus. Datorită menţinerii unei temperaturi pozitive în timpul iernii, b. reprezintă un factor ecologic important în conservarea organismelor acvatice din lacuri. HIPSOMETRU, aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice din diferite ecosisteme. H1STAMEVĂ, substanţă organică (amină) prezentă tn celulele unor organisme vegetale şi animale şi avînd în afara acestora o puternică acţiune vasodilatatoare. Ex., la plante o putem Intilni în celulele ciupercii parazite Clauiceps pur-purea care produce mlcoza „cornul secarei"; în regnul ani-jnal intră în componenţa unor secreţii interne (ex. ale glandei hipofize) şi externe (ale glandelor cu venin de Ia insecte, scorpioni, şerpi), care sint inoculate In corpul prăzii. H. naturale sau artificiale sînt utilizate în diverse scopuri medicale. HISTOGRAMA, grafic în carc valorile sînt reprezentate sub formă de dreptunghiuri dispuse pe verticală. H. sînt foarte des utilizate in ecologie pentru a exprima dinamica densităţii sezoniere a uuei populaţii, abundenţa speciilor înţr-o biocenoză etc. HOITAR (Neophrcn perchopterus), vultur de talie relativ mică (65—68 cm), de culoare a3b~gălbuie, cu negru la vîr-ful aripilor; se hrăneşte cu insecte, cadavre, excremente, fiind astfel un sanitar al naturii. Pasăre ocrotită dc lege. V. şi COBB. HOLDĂ, nume popular al agro ecosisteme lor cerealiere, în funcţie de componenţa principală a ecosistemului agricol, h. poate fi dc griu, porumb, secară, orz, ovăz etc. Cele holera. ma! întinse h. sc află în agro ecos iste mele de cîmpie. V. şl MONOCULTUKĂ. HOLERA, boală infecţioasă digestivă al cărei agent patogen este bacteria vibrionul holerei. H. se manifestă prin diaree, vomă, atermie, hipotensiune. V. şi BACTERIOZĂ. HOLOCEN, ultima epocă a cuaternarului caie se continuă plnă azi. Iu această perioadă se remarcă modificări alternative ale climei care devine cînd caldă şi uscată, cînd caldă şi umedă; în consecinţă, vegetaţia a căpătat un aspcct diferenţiat, care se păstrează şi în prezent. Unele mamifere din pleistocen dispar (ex. mamutul, hiena, ursul şi leul de peşteră etc.). în h, omul a trecut de la virsta pietrei la vîrsta metalelor. HOLOMETABOLA (despre insecte), cu metamorfoză completă (larvă, nimfă şi imago). Ex.r cărăbuşul dc mal (Melo-lontha melolontha). în desfăşurarea normală a procesului de metamorfoză un toI important revine hormonilor cu funcţie reglatoare. Cunoaşterea insectelor h. şi a formelor specifice de dezvoltare are o deosebită importanţă în studiul ecologic al acestora, precum şi în acţiunea dc combatere a celor dăunătoare sau de protejare a celor utile. HOLOPARAZIT, parazit vegetal reprezentat de o plantă lipsită de clorofilă, care trăieşte pe o altă plantă, din care îşi extrage hrana cu ajutorul haustorHor. Ex.: cuscuta (Cas-cuta europaca), orobanche (Orobonche ramosa). V. şi PARAZIT. HOLOPLANCTON, planctonul permanent dintr-o apă. Ex;î în bălţile din România h. este format în special din alge, diatomee, protozoare, rotiferi, cladocere şi copepode, HOLOTOLERANTĂ (despTC specii animale acvatice), care poate trăi attt in ape dulci, cit şi în ape sărate. Ex.: somonul (Salmo salar), anghlla (Anguilto anguilla). Schimbarea mediului (salmastru-dulcicol-salmastru) arc loc de cele mai multe ori in procesul de reproducere al acestor animale. Astfel, adulţii anghilelor migrează din fluvii în M. Sargasselor unde, după depunerea icrelor, mor. Larvele, duse de curenţi, ajung din nou în fluvii (după 2—4 ani) unde trec în stadiul de adult, V. şi Ml GRAŢIE. HOMEOSTAZIE, tendinţă de stabilitate internă a unui sistem biologic (individ, populaţie, biocenoză) sau a unor sisteme mixte (ecosisteme) faţă de condiţiile schimbătoare ale mediului extern. Cu cît sistemul este mai complex, cu atît prezintă o tendinţă mai mare de h., deci de o independentă mai evidentă fată de perturbaţiile externe. Ex.: ecosistemele tropicale, o pădure de foioase unde nu a intervenit omul etc, îu ecosistemele simple (ex. pustiu, o cultură agri* colă), cu puţine specii şi lanţuri trofice reduse, h. este relativă, stabilitatea ecosistemului dcpinzînd foarte mult în acest caz de condiţiile externe (factori climatici, sursa dc hrană etc.). V. şi ECHILIBRU DINAMIC. homeohidba .HOMEOSTAZIE POPULAŢIONALĂ, stare dc echilibru realizată de indivizii unei populaţii, prin diverse mecanisme morfologice, fiziologice şi comportamentale ca răspuns Ia condiţiile factorilor abiotici şi biotici, V* şi REGLAREA POPULAŢIEI, ECfflLlBRU DINAMIC. HOMEOTERM (despre animale), carc îşi menţine temperatura corpului relativ constantă, indiferent de condiţiile mediului extern, prin folosirea a diverse mecanisme de autoreglare. Aşa se comportă majoritatea păsărilor şi mamiferelor* Sin. animal cu sînge cald (pop.)» V* şi TOIKILO-TERM, TERMOREGAHE. 1IOMEOTERMIE, însuşire a organismelor animale de a-şi menţine relativ constantă temperatura corpului, independent de variaţiile termice ale mediului. II., se realizează printr-un mecanism complex de autoreglare, n curo fiziologică şi este caracteristică animalelor superioare (păsări, mamifere). U., alături de alte mecanisme de reglare a constantelor biologice, a permis cucerirea tuturor fiiotopuri lor, chiar a celor mai vitrege, de către populaţiile evoluate ale animalelor. V. şi IIOMEOTERM, IIOMEOSTAZIE, TOIKI-LOŢERM. HOMOCROMIE, fenomen prin care culoarea corpului unor animale sc aseamănă cu aceea a mediului înconjurător, respectiv a substratului pe carc trăiesc. H. sc Intllneşte la numeroase specii dc insecte, la peşti (cx. Cojn&ufa), batracieni (ex. brotăcelul — Hula); reptile (şopîrla de stincă — Lacerta), păsări (cx. caprimulgui Caprimuigu$ europacus),unele mamifere polare (ex. ursul polar — Thalassarctos maritimii*). H. are un rol important In relaţiile intra- şi interpopulaţionale. V. şi HOMOMORF, MIMETISM. HOMOCROMIE VARIABILĂ, proprietate a unor animale dc a-şi modifica culoarea corpului în funcţie dc cea a substratului. Ex.: moîuştelc cefalopodc, unele spccii de crustacee, de reptile (ex. cameleonul). V. şi HOMOMORF, MIMETISM, HOMOCROMIE. IIOMOFAN (despre animale), care îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul de incidenţă pe care îl face lumina solară cu suprafaţa corpului. Aşa sint culorile fizice şl chi-mico-fizice de la un îi fluturi produse prin reflexia, refracţia sau difracţia luminii care cade pe suprafaţa solzilor. Ex.t gen, Morpho, Chfysopltnnus virgaurae, Apatura iris. IIOlIEOHIDRA (despre plante), care prezintă o umiditate constantă la nivelul protoplasmci. In această grupă se încadrează toate plantele superioare ale căror celule se caracterizează printr-o vacuola ccnlrală, ceea ce face ca protoplasma să se afle în echilibru hidric permanent cn sucul vacuo!ar> nedepinzind astfel de condiţiile hldrice extrace-luîare. Sucul celular vacuolar a avut un marc rol în trecerea plantelor de la via (a acvatică la cea terestră, pcrmlţind o adaptare tot mai bună la condiţiile de ariditate. Atita timp cît plantele terestre reuşesc să menţină scăzută concentraţia HOMOMORF 208 sucului celular din vacuom, plasma răinîne puternic saturată, La plantele verzi, care In procesul de fotosinteză realizează un schimb permanent de gaze cu atmosfera, intervin şi pierderi de apă prin transpiraţie. Ele dispun Insă de mecanisme reglatoare ce asigură absorbţia apel prin rădăcini, conducerca ei prin vase în tulpină, frunze şi flori, precum şi reglarea transpiraţiei. V. şi rOJEILOHEDRĂ, HOMEOSTAZIE, HOMOMORF (despre animale), care au forma şi culoarea corpului asemănătoare mediului în care trăiesc, Ex.j omizile fluturelui Sphinx ligustrl imită culoarea frunzelor de liliac, iar dungile oblice de pe cap seamănă cu nervurile frunzelor. V, şi HOMOCROMIE, MIMETISM. HORMON, substanţă chimică bio'genă, elaborată in celule, ţesuturi şi 0T$ane specializate. Ex.i fa. hipofizar (secretat de hipofiză), fa. tiToidian (secretat de tiroidă) etc. în organism, li. a» rol integrator» în reglarea funcţiilor diferitelor organe şi sisteme. Pot avea acţiune excitantă şi inhibitoare* H. există atît în organismele animale, cît şi în cele vegetale (-+ fitohormon). HORMON ANDROGEN, —► hormon cu rol in determinarea caracterelor sexuale secundare mascule la unele specii animale. H.n» acţionează mai intens în cazul speciilor care prezintă dimorfism sexual. Datorită acţiunii fa.a.f masculii unor păsări (ex. fazanul, păunul) au înfăţişarea şi comportamentul cu totul diferite de ale femelelor. Elaborarea acestor hormoni este condiţionată şi dc acţiunca corelată a factorilor ecologici. HORMON JUVENIL, biosubstanţă sintetizată în 1968, avînd însuşirea de a bloca metamorfoza Insectelori 1 g de li- J> poate Împiedica dezvoltarea unui miliard de larve de molia făinii (Tcnebrîo molilor ), H.J. poate fi utilizat cu succes în combaterea biologică a insectelor dăunătoare. Sin. neotenină. HORMONI SOCIAU, hormoni secretaţi de glandele tegu-mentare ale insectelor sociale cu rol în determinarea unui anumit comportament al castelor. Ex.i matca albinelor secretă un fa.s. care inlxibă la lucrătoare dezvoltarea ovulelor şi depunerea pontelor. HRANĂ, substanţă anorganică sau organică utilizată de către fiinţele vii, plante şi animale, în vederea creşterii, dezvoltării, reproducerii şi a efectuării activităţilor lor curente (fiziologice sau psihice etc.) şi ca sursă de material plastic, de energie şi de informaţie. H. într-un ecosistem rezultă din producţia biologică primaTă de substanţă organică realizată de către plante în procesul fotosintezei şi transformarea ci ulterioară în substanţă organică secundară de către diverse animale fitofage, carnivore, omnivore sau detriti-vore. După modul de hrănire, organismele se grupează îni autotTofe, care produc fa. din material anorganic (ex.i plantele verzi şi organismele chemotrofe) şi -+ heterotrofe, care «97 HUMUS transformă materia organică produsă de alte organisme (ex.i animalele, unele plante parazite şi saproîite). De 3a un nivel trofic la altul, h. circulă prin verigile> lanţurile şi reţelele trofice care se formează între organisme în cuprinsul unei biocenoze. II. este indispensabilă vieţii unui organism, stînd la baza activităţii populaţiilor şi biocenozelor. HRANĂ ACCESIBILĂ, hrană pentru a cărei obţinere nu sînt necesare consumuri energctice necompeasate prin asimilarea ei.v HRANĂ DEPOZITATĂ, provizii alimentare adunate, de unele animale pentru a fi consumate în timpul sezonului nefavorabil. Fenomenul este întîlnit la albine, boiidari, ciocănLtori, veveriţe, Mrciogi, castori etc. H.d. ajută organismelor sâ se alimenteze în sezonul rece,.cind sursele tjor de hrană s-au epuizat; totodată o parte din seminţele şi fructele depozitate şi neconsumate vor germina şi, vor rezulta noi plante. Astfel, animalele care depozitează îjrană contribuie indirect la înmulţirea şi răspîndirea unor org^isme. HRANĂ FUNDAMENTALĂ, v. HRANĂ OPTIMĂ. * HRANĂ OPTIMĂ, hrană preferată, consumată în mod constant de o specie. Ex.: pentru ploşniţa cerealelor (Aclia acumlnata), b.o. o reprezintă spicele de grîu; pentru musculiţa galigenă a trifoiului (Dasyneura trifolii), frunzele de trifoi; pentru pescăruş (Alcedo attftis hispida), peştele. Sin. Tirana fundamentală. HRANĂ SECUNDARĂ, hrană consumată numai în mod excepţional de o specie cînd îi lipseşte h. preferată. Ex.î cînd gindacului de Colorado Ii lipseşte cartoful (Solanum iuberosum) s 1 începe să se hrănească cu alte solanacee: pătlăgele roşii (Sotenum lycopersicum), pătlăgele vinete (Solanum melongena) etc. HUMICOLĂ (despre specii), care trăieşte în humus şi frunze putrede, Ex. numeroase miriapode: diplopodul /izZus terres-tris> cîrciiacul cu carapace (Glomcris), urechelniţa (Litho-Gii/sJ; precum şi numeroase moluşte gasteropode (Deroc&-ras> Laciniarta, îsognomostoma); insectei coropişniţa (Gryl-lotalpa) etc. Aceste animale au un rol activ în procesul de degradare a celulozei, în circulaţia substanţelor organice şi minerale din sol etc. HUMUS, parte organică din componenţa -> solului, provenită din descompunerea lentă a materialului de origine vegetală şi animală. H. este alcătuit din 2 componente principale: substanţe humice propriu-zise, formate prin procese de descompunere caracteristice humificăril, şi din substanţe nehumice, formate din resturi organice degradate de microorganisme care păstrează încă structura ţesutului (lignină, celuloză, hemiceîuloză, substanţe peettce, proteine etc.). Descompunerea substanţelor nehumice în compuşi mai simpli se produce sub acţiunea faunei şi florei din sol. Humifica-rea este intensă numai cînd, pc lingă microorganisme, este bine reprezentată în sol şi mezofauna (animale de talie cu- HUMUS ANMOOR 298 prinsă între 1 şi 10 nun). în lipsa activităţii biologice, în condiţii de aciditate puternică, conţinut redus de N în materie organică, temperatură redusă etc., humiflcarea este predominant nebiologică, foarte lentă si imperfectă, formîn-du-se turbă şi li. brut în care substanţele humicc prezintă un grad de polimerizare redus. Cantitatea de b* diferă de la un tip de sol la altul. Ex.: solurile.puternic podzolite din taigaua de N a U.R.S.S. conţin 2,5—3%; solurile cenuşii din pădurile de foioase, 3—4%; cernoziomurile grase din silvo-stepâ, 9—10ş%- In lipsa proceselor de descompunere pînă Ia mineralizare a substanţelor din h. nu ar fi posibilă realizarea ciclurilor biogeochimice, resturile moarte s-ar acumula în sol şi la suprafaţa acestuia în cantităţi atît de mari, îneît după un timp viaţa plantelor, a animalelor şi a omului pe Pămint ar deveni imposibilă. Tot h. imprimă o culoare Închisă solului, contribuind ia mărimea absorbţiei radiaţiilor calorice şi a gradului său de încălzire. Avind o mare capacitate de reţinere a apei, de 2—5 ori cît greutatea proprie, h. ridică capacitatea pentru apă a solului, asigurînd reţinerea el în mare paTte de către plante. In h. se află şi diverşi produşi de creştere, de inhibiţie sau chiar toxici pentru organisme. Ex,* vitamine, auxine, antibiotice, care, fiind absorbite de plante, exercită acţiuni stimulatorii sau inhibitorii; substanţele antibacteriene din Ii. împiedică dezvoltarea şi activitatea unor grupe de bacterii. în Ii. se află sediul descompună lorilor din mediile terestre, care formează una din-tre componentele majore ale oricărui ecosistem. V. şi PEDOLOGIE. HUMUS ANMOOR, -v humus format în staţiuni cu pînză freatică permanentă ale cărei asociaţii freaticole în timpul verii îi asigură o bună aeraţie. HUMUS BRUT, v. HUMUS MOOR. HUMUS MODER, -► humus caracterizat prin aciditate crescută şi activitate biologică redusă, întîlnlt în pădurile de conifere din zona montană sau In anumite păduri de şes cu soluri degradate, H.ra. are o fertilitate redusă, vegetaţia caracteristică este acidofilă; biocenozele sînt relativ sărace tn specii. HUMUS MOOR, humus foarte acid, cu activitate biologică redusă, caracteristic climei reci şî umede de pe înăl-ţimile munţilor, unde mineralizarea pe cale naturală se realizează lent. Pe solurile cu h.m. cresc conifere (ex. taigaua, alcătuită din păduri de molid este legată de un asemenea tip de sol); în stratul ierbos domină afinul (Vaccin fum myr-tlllus), măcrişul iepurelui (Oxalix acetosella) ş,a. Sin. humus brut. HUMUS MULL, -+ humus foarte activ d.p,d.v. biologic, caracteristic solurilor aerate şi puţin acide. Acestea au fertilitate crescută; sînt soluri stepice, bogate în asociaţii de plante ierboase. HYLEA, v. PĂDURE TJMBItOFILĂ TROI*ICALA. I IARDANG, forme de relief care au aspectul unor ridicători, despărţite prin şanţuri; sînt caracteristice deşertărilor Asiei Centrale, fiind rezultatul acţiunii coroziunii şi eroziunii, solurilor din aceste zone.-I. reprezintă unul dintre componentele biotopului ce contribuie la creşterea diversităţii peisajului şi a habitatelor în pustiuri. lAHOVIZARE, v. VERNAUZARE. ■ £ .. IASCA, nume popular dat unor ciuperci Hgi^icolc din fam. Polyporaceae, ex.: Fomes fomentarius, F. tgniţinm, F. marglnalits, Daedalea quercina, Trametes abietina," Pip-toporUB betuîinas, Laettporns sulphwa.eu$. Au pălărie mare te-formă de copită; cresc pe trunchiurile pomilor şi^ale copacilor bătrîni, producînd degradarea scoarţei şi lemnului. D.p.d.v. ecologic, L reprezintă o componentă a mero-cenozelor corticole tu care se dezvoltă numeroase organisme (bacterii, alge, insecte etc.)» contribuind la creşterea diversităţii speciilor, a verigilor şi lanţurilor trofice din cuprinsul biocenozei. IAZ, bazin acvatic format prin bararea naturală sau provocată de om a unui curs de apă, a unei văi sau a unui riu secat etc. Bararea apare în urna unei alunecări de teren, a doborîrii arborilor de către furtuni şi uragane (barare naturală) sau prin ridicarea unui baraj de pămînt de-a curmezişul văii etc. (barare artificială). în spatele barajului (legăturii) se adună apa provenită din ploi, izvoare sau pîraie, I. reprezintă un ecosistem acvatic cn biocenoză apărută .de puţin timp prin înlocuirea formelor terestre cu specii acvatice, în care diversitatea, stabilitatea şi relaţiile interspecifice sînt puţin consolidate. 1. prezintă un important rol economic şi local gospodăresc, tn special pentru creşterea peştilor. V. şi ECOSISTEM ANTROPOGEN. IEDERA ALBĂ (Daphne blagayana), arbust cu flori galbene-aurii adunate într-o inflorescenţă de tip capitul. Are frunze semperyirente, pieloase, ovate, late. Se dezvoltă pe povârnişurile pietroase şi însorite, ale munţilor. Centrul ei de răspîndire geografică se află în Bosnia şi Herţegovina (R.ŞJF. Iugoslavia), în România creşte destul de rar, fapt pfcnţru care este ocrotită pe tot cuprinsul munţilor Bucegi, Postăvarul şi pe Valea Prahovei, unde a fost mai expusă nimicirii. IERARHIE SOCIALĂ (despre unele populaţii de animale), totalitatea relaţiilor din interiorul unei populaţii, în care IGIENA GENERAL A 800 unii indivizi domină, iar alţii sînt dominaţi, I.s. se realizează tn urma luptelor şi concurenţei dintre indivizi subordonaţi şi cei dominanţi, ultimii ieşind învingători. Acest fenomen a fost descris pentru prima dată la găini de etolo-gul S. Elobe (1922). Ecologul american Alltfe şi elevii săi (1930—1940) au extins accastă noţiune la majoritatea animalelor vertebrate sociale. Y. şi COMPORTAMENT, ETO-LOGIE. IGIENĂ GENERALĂ, ramură a medicinii carc cer cetea ză mijloacele dc păstrare a bunăstării fizice, mintale şi sociale a indivizilor şi populaţiilor, de prevenire a bolilor, de ameliorare a stării de sănătate etc. I. -alimentară* cuprinde totalitatea regulilor de alimentaţie raţională ca factor de menţinere a sănătăţi. I, 'individuală, totalitatea regulilor de prevenire a îmbolnăvirii organismului Ia nivel individual, I. localităţilor, se ocupă cu regulile de întreţinere şi bună gospodărire a aşezărilor umane, menite să contribuic la prevenirea îmbolnăvirii locuitorilor- Unul dintre principiile i. L este ca fiecare locuitor să beneficieze de cel puţin 8 m3 de spaţiu verde. După calculele specialiştilor, un locuitor al oraşului Bucureşti are la dispoziţie în medie circa 16 m3 de spaţiu verde* I. mimezi, ramură a I. gr care studiază modificările fiziologice ale organismului în timpul muncii şi Interrclaţia organismului cu factorii din mediul de muncă, dînd indicaţii asupra măsurilor organizatorice, sanitaro-epide-mice şi curativo-profilactice necesare menţinerii capacităţii de muncă şi stării de sănătate a lucrătorilor. 1. pădurilor, studiază mijloacele dc prevenire a atacului agenţilor dăunători şi de creştere a rezistenţei populaţiilor vegetale existente în pădure. I. şcolară, ramură a l.g. care studiază mijloacele de prevenire a îmbolnăvirilor şi dc păstrare a sănătăţii copiilor pe timpul şcolarităţii. I. veterinară, ramură a medicinii veterinare care se ocupă cu studierea mijloacelor de prevenire şi tratare a Îmbolnăvirii animalelor domestice- IHTIOFAUNĂ, totalitatea peştilor dintr-o biocenoză acvatică sau dintr-un sistem hidrografic. In funcţie dc caracteristicile bazinului acvatic, L este diferenţiată în mai multe categorii; î. de apă dulce curgătoare, i. de apă dulce stătătoare, !. de apă sărată etc. I. de apă dulce stătătoare se caracterizează printr-o rezistenţă sporită la variaţia concentraţiei O din apă, la temperatură sezonieră constantă şi hrană bogată. I* de apă sărată cuprinde peştii care trăiesc în lacuri sărate, mări şi oceane- Ex.i liamsia (Engraulis encrasicholus ponttcus), sardeaua (Alosa pontica), heringul (Ciupea harengus), vulpea-de-mare (Raja ţlavata), pisica-de-mare (Trygon pastinaca), calcanul (Scophtalmus maeoticus) etc. V. şi PEŞTI. IHTIOLOGIE, ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul peştilor d-p.d-v. morfologic, sistematic, fiziologic, IMUNITATE ecologic etc. Datele i. sint utilizate în studiul ecosistemelor acvatice. V. şi IHTIOFAUNĂ, PISCICULTURA. ILIK1BIOLOGIE, domeniu al biologici ce studiază diferite etape (vîrste) prin care trece uu organism In cursul vieţii, modificările morfofuncţionalc şi de comportament caracteristice fiecăreia dintre ele, ccrinţelc specifice faţă dc mediu. Termenul a fost creat dc C. I. Parhon. Aceasta concepţie couducc la aplicaţii practice în cercetarea biologică. şi medicală, precum şi în domeniile care se ocupă cu educarea şi modelarea personalităţii: învăţămlnt, pedagogie, psihologic, sociologie etc. IMIGRAŢIE, pătrundere a unor indivizi noi, din afârâ, într-o populaţie sau într-o biocenoză, fără posibilitatea de întoarcere in bioccnoza din care provin. Ex;»: invadarea unor cuiburi de furnici de cătrc indivizii altor populaţii, pătrunderea unor coleoptere în cuiburile locuite jde termite. V. ş\ EMIGRAŢIE, MIGRAŢII?. 1MISIE POLUANTĂ, propagare prin difuziune cu ajutorul curenţilor de apă sau dc aer a unor poluanţi solizi, lichizi sau gazoşi care sc răspîndesc în mediul ambiant la o distanţă oarecare faţâ de sursă. Prin i.p. se înţeleg atît poluanţii aflaţi în punctul de origine {ex. gura unui furnal), cît şi cei din mediul poluant mai îndepărtat de sursa generatoare. IMPURITĂŢI NEPUTHESCIBILE, particulc alcătuite din substanţe nedegradabile pe calc biologică ce impurifică apa, aerul şî solul. Ex.: gudroanc, nicotină, policlorurâ dc vinii etc. Unele l.n. pot fi toxice pentru plante şi animale, provoeînd importante dezechilibra în ecosistemele Tespec-tive. Ex., pcstieidcle oTganoclorurate (DDT, HGH etc.)» cu un grad ridicat de remanenţii {după 17 ani dc la tratare DDT se mai află în sol în proporţie de 39%)* distrug fauna şi flora din sol, îngreuind astfel realizarea circuitelor biogeo-chimice ale substanţelor biogene şi delermmînd deci diminuarea producţiei biologice primare şi secundare. V. şi POLUARE, POLUANT, OCROTIREA NATURII. IMPURITĂŢI PUTRESCIBILE, particule grosiere din diverse materii organice, precum şi substanţe organice solvite sau răspîndite în stare coloidalâ în apă, care pot fi uşor degradate pe calc biologică. I.p. provin de la industriile ce prelucrează substanţe vegetale şl animale (abatoare, fabrici de zahăr, de berc, de conserve, de drojdie, brînzetuTi, hîrtie, celuloză, stofe, de la tăbăcării ctc-), precum şi de la dejecţiile provenite din grajduri şi ferme agrozootehnice. V. şi BIODEGRADARE, POLUARE. IMUNITATE, însuşire a unui organism viu de a rezista la acţiunea unui agent patogen sau a toxinelor acestuia. I. poate fi naturală (înnăscută) şi artificială (dobindită). !♦ artificială se obţine prin vaccinare sau prin introducerea INCENDIU NATURAL 302 în organism de anticorpi gata formaţi, Ex.j vaccinare împotriva variolei, holerei. INCEIYDIU NATURAL 1. Incendiu provocat de descărcările electrice din atmosferă şi care poate duce Ia arderea vegetaţiei, mai ales din. zonele aride tropicale, zona mediteraneană etc», cu consecinţe distructive asupra ecosistemelor naturale, 2. Incendiu produs de acţiunea fermentativă a bacteriilor în cazul depozitării unor produse vegetale insuficient uscate şi aerisite. Ex.: fin, cereale etc. INCUBAŢIE, dezvoltare a embrionului în intervalul de timp cuprins intre procesul dc fecundare şi cel de ecloziune a indivizilor, Intilnită Ia insecte, peşti, păsări şi alte animale ovipare. I. poate fi naturală şi artificială. I. naturală se produce în mediul natural fără intervenţia omului. Ex,j din ouăle depuse de o pasăre se dezvoltă sub influenţa căldurii corporale a adulţilor embrionii şi apoi puii proaspăt cdo-zaţi. La peşti, i. se produce In mediul acvatic natural, la o anumită temperatură optimă: 22—25°C pentru păstrugă (Acipenser slellatus), 16—20°C pentru crap (Cyprinus car-pio)t 5—6*C pentru somn (Silurus glanls). I. artificială are loc sub influenţa condiţiilor de mediu creatc de om. Ex, i. a. a păsărilor se face utiîizînd aparate speciale (incubatoare) care asigură embrionului din ou condiţii optime de dezvoltare în ce priveşte temperatura, umiditatea ctc. Durata i. diferă dc la o spccie Ia alta: la găină este de 20—21 zile, la giscă — 29—31 zile, Ia raţă — 28 zile, la crap — 10—12 zile etc. Stadiul de i. din viaţa unei specii este foarte vulnerabil, de aceea în această perioadă unul din părinţi stă tot timpul pc cuib (cloceşte) (ex. Ia păsări)» pentru a feri ouăle de atacul unor prădători, dar şi pentru a le apăra de unele condiţii nefavorabile ale mediului abiotic (precipitaţii, scăderea temperaturii) etc. Unele păsări din Austra-lia şi insulele vecine îşi depun ouăle în gropi de pămînt săpate de ele, în care sînt incubate de căldura solară. La peşti icrele supuse I. sînt depuse în locuri ferite de duşmani, bine oxigenate ctc. Unele specii de peşti, ex.: Heieroiîs niloticus, îşi construiesc un cuib din fire dc trestie tmde depun icrele pentru i., iar fetnela de Solenostcma sp. poartă ouăle pînă la ecloziune In înotătoarca centrala transformată într-o pungă. La căluţu 1-de-marc (Hippocampus hippocampus) şi acul-de-mare (Syngnathus acus), femelele depun icrele pc abdomenul masculilor, întv-o Tăsfrîngere tegumentară, în care are loc î. V. şi CLOCIRE. INCVLLINISM, convieţuire in acelaşi adăpost, fără a se stingheri rcciproc, a 2 indivizi din specii diferite. Ex.unele, insecte himenoptere care se dezvoltă in galele produse de Mikiola fagi. Sin. sinoikic, INDICATORI BIOLOGICI, v. BIOINDIC ATOHI. INDICATORI BIOLOGICI DTC VÎBSTĂ, date cantitative şi calitative referitoare Ia structurile şi funcţiile organismu- 303 INDICE DE DIVERTISMENT lui, precum şi ]a mecanismele sale de adaptare la mediu, pe baza cărora se poate stabili vîrsta biologică. Ex,: forţa musculară, probele tensionale, probele vasomotoare, particular itaţl morfofuncţionale ale analizatorilor. I. b. do v. sînt mijloacele obiective de evaluare a gradului de înaintare în vîrstă a indivizilor sau a unei populaţii şi de apreciere a influenţei unor factori naturali sau artificiali ai mediului asupra modificărilor biologice ce survin în raport cu vîrsta. INDICE, coeficient caracteristic variaţiilor în timp şi spaţiu ale unei mărimi direct măsurabile sau observabile, precum şi ale unui ansamblu compus dintr-un anumit număr de mărimi simple considerate ca reprezentative pentru ansamblul dat mult mai vast, direct măsurabil, INDICE DE ABUNDENŢA, indice utilizat mai ales în ecologia vegetală care exprimă prin cifre cuprinse între 1 şi 5 partea din teritoriu ocupată de o specie. Ex.: 5,tfacă acoperirea este de peste 80%; 4, dacă acoperirea este în jur de 60%; 3, dacă acoperirea este dc 40%; 2, dacă acoperirea este în. jur de 20%; 1, dacă acoperirea este de 5% şi + ,wdacă acoperirea este 0,1% din teritoriu. Y. şi DOMINANŢĂ, abun- denţă, INDICE DE ARIDITATE, Indice care arată deficitul hi-dric dintr-un biotop, exprimat prin raportul dintre mărimea precipitaţiilor (P) şt a evapora ţiei (E) pe o anumită perioadă de timp. R. Lang şi E. de Martonne dau o formulă de calcul: 12 P I. dc o. —-------, în care P—cantitatca lunară de pre- *+10 cipîtaţii exprimată în mm, t = temperatura medic în grade Celsius din aceeaşi perioadă, 10 = un factor de corecţie pentru evitarea valoriloT negative. Cu cit L de a. esle mai mare, cu atît ariditatea perioadei cercetate este mai accentuată. După Thorntwaitc, I. dc a. poate fi exprimat prin formula; L de a. = -^ ^ , în care n reprezintă nece- 71 sităţlle în apă ale vegetaţiei, iar d= dcficitul în apă îa perioada secetoasă. INDICE DE DIVERSITATE, raportul dintre numărul total de specii şi numărul dc indivizi dintr-o bioccnoză. I. de d. are valoare maximă în pădurile ecuatoriale şi foarte redusă în pustiuri, tundră sau zona gheţurilor perene. Cei mai comuni L do, d. folosiţi in ecologie sînt: i. Iui Gieason = S—1 =--------, în care S este numărul speciilor sIJY = numărul logcAr indivizilor; i. lui Shannon — — \ — log2 — , în care Q{ Q Q este numărul indivizilor unei spccii, Q= numărul indivizilor tuturor speciilor cercetate; 1. lui Margalef = INDICE DE ETEROGENITATE 304 1 Q\ *= — Iag2 —----------, unde Q\ reprezintă valoarea factor ială Q fclfrlfArl a numărului tuturor speciilor cercetate şi q%I ... q^l = va- loarea factorială a numărului indivizilor unei specii* INDICE DE ETEROGENITATE, indice propus de Marga-lcf (1962) pentru a aprecia repartizarea inegală a speciilor A d-A+dn <*AR----------- 2 şi indivizilor în spaţiu. I. de . e=-------------, în carc i Log L şi du = indici de diversitate în punctele A şi 5 (A şi B = 2 puncte alese în spaţiul ecosistemului din care s-au colectat probe cu indivizi); dU*~îndicelc de diversitate global al ambelor puncte, iar L=distanţa Intre A şi B. INDICE DE POROZITATE, raportul procentual dintre volumul porilor şi cel al substanţei solide dintr-un anumit volum dc sol. Cu cit i. de p. prezintă o valoare mai ridicată, cu atît solul este mai afînat şi prezintă o a era tic mai putcmică contribuind la dezvoltarea şi diversificarea biocenozelor edafice- INDICE DE SIMILARITATE, v. INDICELE LUI JACCARD. INDICE DE UMIDITATE, indice climatic cu care se poate determina gradul de umiditate a plantelor. După Thornt- waite, el se poate calcula prin formula 1. fle u, = S , în. n care n= necesitatea de apă a vegetaţiei, iar s— exccsul de apă în perioada umedă. Un alt indice de umiditate formulat de Tborntwaite se calculează după formula: L de u. = 100 S—60 d . _ - _ . , = ■ - ■, în care: S = excesul de apă din perioada ETP umedă; d — deficitul de apă în perioada secetoasă; ETP= = cantitatea de apă evaporată fntr-un timp dat de către un sol cu suprafaţă dată, constant alimentat cu apă şi dc vegeta £ ia care îl acoperă. ETP poate fi măsurat diTcct cu un aparat numit cvap o transpir o metru. INDICELE LUI AGRELL (Ag), indice care arată procentual gradul de afinitate dintre 2 sau mai multe specii. I. Ini A. arată procentul probelor in care 2 sau mai multe specii apar concomitent şi se exprimă conform formulcii Ag%= = , unde p — numărul dc probe în care apar ace- P leaşi specii, iar P— număra 1 total de probe. INDICELE LUI FISHER, CORJIEHT ŞI WILLIAMS, indice care se utilizează pentru determinarea numărului de pecii dintr-o biocenoză atunci cînd cunoaştem numărul Indivizilor (N) şi indicele dc diversitate (a). Numărul speciilor (S)=a log K)- INDICELE SUPRAFEŢEI FGLIARE INDICELE LUI GLEASON =---------------- —- , midc S= nu- lo geN mărul speciilor şi N— numărul indivizilor dintr-o biocenoză* Cu ajutorul I. lui G. sc poate determina mărimea diversităţii speciilor intr-o biocenoză. V. şi INDICE DE DIVERSITATE» INDICELE LUI JACCARD (Ja)} indice care se utilizează pentru a aprccia în cc măsură speciile a 2 sau mai multe probe sau biocenoze se aseamănă calitativ. Jaccard l-a folosit pentru prima oară în studiul plantelor. I. lui J. se calculează con-_ nr. spcciîlor comune X100 TT . ' form formulei: Ja %= ----------------------------. Un indi- nr. speciilor necomune ce ridicat reprezintă o asemănare calitativă ridicată. Cu cît indţccle prezintă valori mal scăzute, cu atît gradul de similaritate dintre specii este mai redus. Sin. indice dc similaritate. - INDICELE LUI LINCOLN, indice care se utilizS^ză pentru estimarea efectivului populaţiilor animale, bazata pş;, procentul indivizilor marcaţi sau inelaţi care se recapt urează după ce au fost lăsaţi liberi în mediul natural. V. şi METODA EXPERIMENTALA ÎN ECOLOGIE. INDICELE LUI SIMPSON, indice cu carc sc poate determina diversitatea speciilor dintr-o biocenoză. Sc calculează după formula: I. lui S.— , în care N reprezintă n(/t—1) număTul total al indivizilor speciilor cercetate şl n = numărul indivizilor unei anumite specii. Cu cit o biocenoză prezintă un număr mai mare de specii cu atît L Iul S. va prezenta o valoare mai ridicată. V. şi INDICE DE DIVERSITATE. INDICELE PLUVIOMETRIC AL LUI LANG, raportul dintre precipitaţiile anuale şl temperatura medie anuală (P/T). Valoarea indicelui este de peste 2 in pădurile şi savanele africane, între 1 şi 2 în stepe şi sub 1 în pustiuri. INDICELE SUPRAFEŢEI FOLIARE, raportul dintre suprafaţa totală a frunzelor unui arboret şi suprafaţa de teren ocupată. Acest indice variază în funcţie de anumiţi factori dc mediu * intensitatea diurnă a luminii, aprovizionarea cu apă şi săruri minerale a plantelor din arboret. Se utilizează la stabilirea suprafeţei unui ecosistem forestier amenajat. Pentru a afla suprafaţa frunzei se folosesc diverse procedee > aflarea directă a suprafeţei atunci cînd frunzele au o formă geometrică regulată (cerc, elipsă, romb); se desenează conturul frunzei pe o coală de hîrtie şi apoi cu ajutoTu! unui aparat numit planimetru se poate afla direct suprafaţa frunzei în funcţie de perimetrul său. O metodă mai rapidă de determinat suprafaţa foliară constă în decuparea unei suprafeţe circulare din frunza căreia îi aflăm suprafaţa, apoi o cîntărim. Se cîntăreşte apoi şi restul frunzei şi printr-o regulă de trei simple aflăm suprafaţa totală a frunzei. Ex., suprafaţa INDICE XEROTERJV1IC 306 cercului = 2 cm2, greutatea sa 0,1 g, greutatea restului frunzei 0,5 g: dacă 0,1 g are suprafaţa de 2 cm2, atunci „ * r , a 0,5 gx2 cm2 0,5 g are suprafaţa x cm3; x—---------------~---------= 10 cm2, 0,1 g Ja care sc adaugă suprafaţa cercului decupat. După cc am aflat suprafaţa frunzelor de pe a suprafaţă de teren cunoscută (ex* 1 m2) se facc suma suprafeţelor lor (ex. 1 000 cm2) şi sc împarte la suprafaţa terenului cercetat (ex. nt. _ _ 1 000 cm2 ^ , ,, .. . , . _ 1 m2). I. s- f.—-----------------“0,1. Cu cît î. s. f. prezintă o 10 000 cm2 valoare mai ridicată, cu atlt gradul de acoperire a terenului cercetat este mal mare şi deci biocenoza este mai productivă. INDICE XEROTERMIC, indice care arată numărul zilelor sccetoase dintr-un an, determinate convenţional prin lunile cu uscăciune maximă. I.x. ajută Ia stabilirea gradului dc ariditate al unui ecosistem în cursul unui an. Valoarea acestui indice variază între 0 şi 365, fiind exprimat prin numărul zilelor aride din lunile cu uscăciune puternică, Ex., în Saliara I.x. are valoarea 300. INDIGENĂ, v. AUTOHTONĂ. INDIVID, unitate funcţională elementară a materiei vii prin care o populaţie îşi îndeplineşte toate funcţiile vitale (creştere, dezvoltare, înmulţire etc.). Din punctul de vedere al teoriei sistemelor, 1. reprezintă primul nivel de organizare a lumii vii, a cărui caracteristică de bază, cu aspect de universalitate, o reprezintă metabolismul. Cu cxcepţia unor grupuri restrînse dc specii (celcntcrate, briozoarc şi tuincieri), întreaga lume vie este reprezentată prin i. izolaţi. Orice i. se caracterizează prinţr-un loc de viaţă (habitat), prinţr-un spaţiu din habitat pe care îl apără activ (teritoriu) şi printr-o anumită funcţie (nişă ecologică) în ecosistemul din care face parte. V, şi ORGANISM. INDUCTOR ECOLOGIC, compus cbimic component al mediului ambiant care acţionînd ca ligand induce modificări biochimice adaptative. Ex,: lactoza este inductor al sintezei enzimelor adaptative care o caracterizează; glucoza este inductor de sinteză şi sccreţie a insulinei; ionii de calciu pot fi inductori ai unei serii importante de sisteme enzlma-tice. V. şi CALMODULINĂ. INELE DE CREŞTERE, 1 - Inele care se formează în tulpina arborilor din zonele de climă temperată, vizibile în secţiune transversală, şi care arată vîrsta plantelor respective. Fiecare inel corespunde unui an. Formarea inelelor se explică prin creşterea ritmică a ţesuturilor lemnoase ale tulpinii. Creşterea maximă se înregistrează la sfirşitul primăverii, iar mini-ma iarna. 2. Inele mai mult sau mai puţin vizibile în structura solzilor şi oaselor de peşti, după carc, de asemenea, se defer-mină ritmul dc creştere şi vîrsta. INFAUNĂ, asociaţii animale carc trăiesc in profunzimea substratului de pe fundul apelor. în cadrul I. se disting forme informaţie sfredelitoare (unele moluşte), care sfredelcsc substratul dur, şi foi*me care se îngroapă In substrat (unele echinoderme, viermi, moluşte etc.). Toate posedă adaptări speciale la acest mod dc viaţă. Ex., la scoica Pholas dctctylus, creasta marginii anterioare a valvelor este transformată într-o „pilă“ ce permite sfredelirea pietrei. Scoica Tercdo („viermele de corăbii") „roade“ lemnul corăbiilor cu ajutorul carapacei, mult reduse, care acţionează ca un burghiu. INFECŢIE, proces dc dezvoltare a unui agent patogen într-un organism (ex,: plante şi animale macroscopice, microorganisme), intr-o asemenea măsură îucît determină îmbolnăvirea acestuia. Nu orice agent patogen carc pătfiinde într-uu organism produce un proces de I.; imunitatea constituie un factor limitant al i. Odată declanşată ea se poate combate prin administrare de medicamente (antibiotice). Căile de infectare pot fi: tegumentul (in special dacă prezintă răni, înţepături), mucoasele, căile respiratorii, tubul digestiv etc. Germenii care pătrund prin I. pot fi specifici, adi£ă germeni carc provoacă totdeauna aceeaşi boală (ex. tăciunele griului, produs de ciuperca Ustilago tritici), sau ncspecifici, câte produc manifestări foarte variate, după terenul pc care evoluează şi după localizarea lor (ex.: J. virusului variolei umane la iepuri sau şobolani). I. reprezintă un caz particular dc relaţie dintre 2 organisme din spccii diferite în care agentul patogen beneficiază de sursă de hrană şi spaţiu de la specia gazda căreia îi creează suferinţe şi boală, mergîud uneori pînă la moartea sa. în populaţiile naturale i. sînt mai frecvente în. cazuri de explozii demografice, constituind un factor important al modificării dinamicii numerice a indivizilor. V. şi INFESTARE, PARAZITISM. INFESTARE, proces de pătrundere intr-im organism a unor paraziţi vegetali sau animali. în urma 1. in organismul respectiv se instalează o stare patologică. Atunci cînd i. afectează un număr mare de indivizi dintr-o populaţie, se produc importante dereglări ale relaţiilor de hrană, pradă-prădător, adesea modifieîndu-se şi efectivul populaţiei respective. Sin. infesiafLe. INFESTAT IE, v. INFESTARE. INFLUENTĂ PSIHOLOGICĂ MUTUALĂ, v. COMPORTAMENT DE IMITARE. INFORMAŢIE, termen introdus relativ recent (1948) în ştiinţă, aparţinîiLd ciberneticii. După V. M. Gluşkov, L este expresia neuniformităţii distribuţiei substanţei şi energiei în spaţiu şi timp. Prin continua lor mişcare şi transformare, energia şi substanţa generează şi transportă neîncetat 1. I., substanţa şi energia se află într-o legătură indisolubilă. Există numeroase feluri de i. Se considera că există o L fizică (generată de fenomenele fizice), o i. chimică (produsă de structura chimică a moleculei) şi o 1. psihică (cu care lucrează conştiinţa umană). I. se măsoară îu biţi (bitul = cantitatea de 1. pc care o poate aduce o experienţă cu numai 2 INFORMAŢIE ECOLOGICA 308 rezultate posibile, ex. da-nu, alb-negru). Reglarea raporturilor organ ism-med iu se bazează pe schimbul permanent de I. Astfel, atunci cînd în mediu se produc anumite eveni-' mente cstc ar putea pune in pericol existenţa vieţuitoarelor (o explozie ctc-)» undele luminoase şi acustice informează sistemul viu asupra pericolului, acesta reacţionînd adecvat. V- şi INFORMAŢIE ECOLOGICĂ. INFORMAŢIE ECOLOGICĂ, informaţia transmisă unui ecosistcm de un component al său; individ, populaţie, biocenoză, factori abiotici (lumină, temperatură, precipitaţii) sau de componentele unui alt ecosistem- Considerînd ecosistemul ca un sistem cibernetic, atunci acţiunile componentelor sale (abioticăşi biotică)reprezintă căi dc i.e. ale sistemului dat. Ex.: acţiunea unui parazit asupra unei prăzi; acţiunea precipitaţiilor asupra vegetaţiei; acţiunea tuturor factorilor care intră iu componenţa biotopului asupra biocenozei; acţiunile produse de om asupra ecosistemului etc. Cunoaşterea informaţiei pe care o pot furniza componentele unui ecosistem permite cercetătorului să prevadă modul de evoluţie al acestuia, să întocmească modele teorclîce asupra căilor de reglare a unui sistem ecologic etc. INFORMAŢIE GENETICĂ, proces prin care secvenţelc de baze din ADN, constituent structura l-funcţional al genelor, specifică secvenţa de aruinoacizi din proteine în cadrul determinismului gcnctic al caracterelor din expresia geuică. I.ij. se referă, prin urmare, la un sistem informaţional alcătuit din ADN, ARN, proteine şi interacţiunile lor. Inspirata din teoria matematică a informaţiei, teoria i.jj. are un „alfabet** de simboluri biochimice materializate in bazele nudeoti-dice din ADN iar acestea, prin specificare cliiraică, determină secvenţele de baze din ARNm, ultimele baze constituind simbolurile codului genetic. INGLU VII, restuTi nedigerate (păr, pene, gheare, oase etc.) înghiţite odată cu hrana dc unele păsări răpitoare (ex. bufniţa, ciuful) şi eliminate pe gură sub formă de cocoloaşe. Studiul 1. contribuie la cunoaşterea speciilor care intră în componenţa hranei acestor păsări, în vederea determinării verigilor si lanţurilor trofice dintr~o biocenoză. Ex.: analiza I. de Ia bufniţă (Bubo bubo) a arătat că în componenţa hranei ei mamiferele rozătoare (şoarecii şi şobolanii) sînt în proporţie de 80,42%, păsările (lişi^a, găinuşa de baltă, porumbeii etc.) în proporţie,de 15,3% şi insectele în proporţie de 4,5%. INHIBIŢIE PRIN GLUCOZA (IG), fenomen molecular ecologic foarte răspindit la procariote, care constă în efectul inhibitor exercitat de glucoza (adăugată în mediul de creştere) asupra sintezei enzimelor adaptative de metabolizare a altor glucide, ca: lactoza, galactoza, tnanoza. Glucoza creşte nivelul de cAMP intracelular care activează CAP iar aceasta, fixîndu-se de promotorii operonilor pentru cnzimcle adaptative respective, blochează transcrierea şl implicit sinteza enzimelor aferente. IG realizează economii energetice, 309 INSECTA deoarece în metabolismul general majoritatea glucidelor neglucozice slut folosite după transformarea lor în glucoză prin consum energetic excedentar (transcrieri de operoni, sinteză de enzime de novo). Prezenţa glucozei în mediu înlătură prin IG risipa energetică. INHIBIŢIE PRIN PRODUS FINAL, w FEED BACK, INOCULARE, proces de introducere în organism a unei substanţe străine, fie pe cale naturală (ex. veninul), fie artificială (o substanţă medicamentoasă, un ser sau vaccin); 1. naturală se poate face şi de către un agent patogen (virus, bacterie). INSECTA, clasă de animale nevertebrate aparţinîiid încrengăturii ArtTopoda, cu corpul cbitinos, divizat în 3 regiuni: cap, toracc şi abdomen. Capul poartă o perecţe de antene, iar toracele 2 perechi de aripi şi 3 perechi de picioare, de unde şi numele dc hexapode dat acestor animala. După calculele teoretice ale luî C. B. Williams (1971), populaţiile mondiale de L ar cuprinde IO18 (un miliard de miliarde) de iiţdivui aparţin înd la 3 miL dc specii. Cele mai primitive au apărut în devonian cam cu 350 mii. dc ani în urmă, în medii acvatice sau umede, de unde treptat s-au răspindit pe tot uscatul din zonele subpolare şi pînă Ia ccuator. Clasa I. se subdivide în 2 subclase: Apterigote şiPterigote. Subcl. Apterigote cuprinde i. primitive (tisanure, diplurc, pro ture şi colembole), neari-pate care populează locurile umede de sub pietre, frunzarul pădurilor, partea superficială a solului etc. Subcl. Pterygote cuprinde i. aripate, cu metamorfoză incompletă (heterome-tabole) şi completă (holometabole). Dintre 5. hetcromclahole fac parte: o donatele (libelulele), cfemeropterele, blatidele (gîndacii dc bucătărie), mantidele (călugăriţele), plecopte-rele. isopterele (termitele), devmaptcrcle (urechelniţa), ortop-terele (lăcustele, cosaşii şi greierii), plecopterele, malofagele (păduchii de păsări), anopluTele (păduchii propriu-zişi), tisanopterele (tripşii), hemiptcrelc (ploşniţele, cicadele), purecii şi păduchii de plante. I. holometabolc cuprind ne-vropterele (crisopele, leul furnicilor), mecopterele (muştele, scorpionii), trihopterele (rusalii), lepidopterele (fluturii), coleopterele (gîndacii), himenopterelc (viespi, bondari şi albine), diptcrelc (ţînţavli şi muştele), sifonaptcrele (purecii) şl strepsipterele. Ca animale poikiloterme, 1. sint foarte mult dependente de temperatura mediului ambiant. Activitatea lor se desfăşoară între 5 şi40c,C. Sub aceste limite sau peste, I. mor. In interiorul limitelor de activitatc vitală exislă o temperatură optimă pentru fiecare spccie, cuprinsă în general între 20 şi 30°C. Unele I. se dezvoltă îutre limite înguste de temperatură (stenoterme), ex.: termitele; altele in limite largi de temperatură (euriterme), ex.: fluturele Plnsia gamma care este răspîndit din regiunile mediteraneene pînă în regiunile nordice. Ca şi pentru temperatura există un optim de umiditate relativă care permite dezvoltarea normală a L, cuprins între 45 şi 85 %. Scăderea bruscă a umidităţii aenilui INSECTA MINIERA 310 din sol determină intrarea în diapauză a multor spccii dc 1. Lumina acţionează activ asupra dezvoltării şi activităţii L O mare parte sînt diurne (albinele, bondarii, numeroşi gîn-daci şi diptere etc,). Altele sînt nocturne, la lumina slabă (unii Unturi, gîndacii de bucătărie, ţînţarii etc.). Există o strînsă corelaţie intre lumină, temperatură şi umiditate. O temperatură prea ridicată şi umedă determină formarea de pigmenţi melanici (ex* fluturii din gen. Urania din regiunile intcrtropicaîe prezintă un colorit închis). Curenţii aerieni joacă un rol important în răspîndirea 1. sau le pot împiedica /borul. De asemenea, ci contribuie îa scăderca umidităţii din atmosferă creînd condiţii nefavorabile creşterii şi dezvoltării i. După natura solurilor în care trăiesc, I. sc pot grupa în: psamofile, care preferă locuri nisipoase (ex.: furnicile, bondarii, leul furnicilor)\ halofile, carc preferă soluri sâră-turate (ex. unii gîndaci, ca Cicindeîla thiioleuca3 C. clegans); petrofile, care preferă soluri stîncoase (ex, larvele gîndacilor din fam. Tcnebr ioni dac). Dintre relaţiile biotice un rol esen-ţial îl ocupă relaţiile trofice (alimentare)* Numeroase L sînt fitofage hrănindu-se cu diferite părţi ale plantelor. Ex.: filoxera (Phylloxera vastatrix) sc hrăneşte cu frunzele sau rădăcinile viţei de vie; gîndacul de scoarţă (Hijtobiusabietls), cu scoarţa puieţilor de molid; gărgăriţa grîului (Calandra granaiia), cu boabele de grîu; albina (Apis mellifica), boii' darii (Bombus hortorum), cu polen şî nectar etc. Alte i. sînt zoofage, vînînd alte animale, ex.: carabidele, cicindelidele, linele coccinelide etc. Tot zoofage sint şi i. parazite pe alte !., ex. ihneumonidele, calcididdc, braconidele. Unele i. slnt omni'vore, folosind atît hrană vegetală, cit şi animală ex.: unele furnici, viespi, gîndaci din fam. Stafilinidae. Numeroase J. sînt dăunătoare plantelor, animalelor şi omului. Ex.; musculiţa grîului (Maijetiola dcaiructor); gîndacul de Colorado (Lcptinotarsa decenilincata), dăunător la cartofi şi vinete; tăunii (Tabanus), ploşniţele (Ciincx icclularlus), ţinţarii (Anopheles maculipenntn) sînt hematofage producînd înţepături neplăcute la diverse specii utile şi omului, sau trans-miţînd diverse boli. Ex., musca Glossina paIpalis transmite agentul tularemiei etc. Un număr redus de I. sînt utile omului. Ex., insectele polenîzatoarc (albine, bondari, unii fluturi şi gîndaci) sau entomofage şi zoofage (ihneumonide, calcidide, carabide, unele coccinelide etc.) care parazitează sau se hrănesc cu i. dăunătoare plantelor cultivate şi animalelor domes-ticc. I. intră în componcnţa a numeroase lanţuri trofice, ex.: plante-► insecte păsări insectivore; guano -» insccte-» lilieci; insecte fitofage —> insecte entomofage (paraziţi şi supraparaziţi); detritus organic —>■ insecte. INSECTĂ MINIERĂ. insectă care se localizează sub epi~ derma sau în parenhirnul cortical al plantelor, unde sapă galerii vizibile numite mine. Ex.: larvele unor fluturi şi muşte din fam. Stigmeliidac (SUgmclla hemargyrclla, S. boli), Lithocolletldae (Lithocolletis macsiingella); Agromy- 311 INSECTE SOCIALE zidae (Agromyza nana, Phytobla verbasci, P. lami, Liromyza pascnum, Phytomyza africomis) etc. Frunzele plantelor atacate de Lm< sc deformează, îşi rcduc suprafaţa de asimilaţie sau chiaT pier ea o invazie puternică. I.m. contribuie Ia realizarea unor lanţuri trofice de tipul; frunze-* i.m. -*■ păsări inscctivore; sau: frunze -»■ i.m. -^insecte parazite etc* INSECTE CU METAMORFOZĂ COMPLETA, v. INSECTE HOLOMETABOLE. INSECTE CU METAMORFOZĂ INCOMPLETĂ, v. INSECTE HETEROMETABOLE. INSECTE HBTEROMETABOLE, insecte ale căror, stadii metamorfice (larvă, nimfă, adult) sint puţin diferenţiate. Ex.: lăcustele (Locusta uiridisslma, Calliptamm Italicus, Acrida bicolor); gîndacii de bucătărie (Phyllodromia germanica, Blatta orientali*); afidele (Phyloxcra pasiaţrix, Myzodes persicae), ploşniţele (Cimex lectalartust Aelia'iicumLnata). Sin. iinsecte cn metamorfoză incompletă. & INSECTE HOLOMETABOLE, insecte care In timpul dezvoltării prezintă 3 stadii metamorfice: larvă, nimfă şi adult, bine diferenţiate. Ex.: leul furnicilor (Mirmelecn formica-rius); fluturii (Catocala nnpta, Sphinx ligusirl, Parnasslus apollo, Picris brassieae); muştele şi ţînţarii (Volucetla ham-bylans, Lucilia caesar, Mlklola ţagi, Anopheles macuUpennis, A. gambiae); albinele (Apls melllfica), viespile (Vespa crabro) şi furnicile (Formica fusca); gîndacii (Lucanus cer-vus, Cerambyx scopolii, Tenebrio molilor, Coccinella sep-tempunctaia) etc. Sin. insecte cn metamorfoză completă. V. şi METAMORFOZĂ. INSECTE SOCIALE, insecte cc trăiesc în grupuri în care toţi indivizii cooperează Ia construirea cuibului, îa aprovizionarea cn hrană şi Ia efectuarea altor activităţi dc interes comun. Ex,? albinele (Apls mellifica, A. florea), furnicile (Formica rufa, F. fusca); unele viespi (Stizus termtnatis, S. hangarica); termitele ( Re Ucali terme s lucifngiis, Kaloter-mes JlaDicotUs, Rutermes pyriformis, Tcrmitomyces sp.). I.s. sint grupate în familii exagerat de dezvoltate. Ex.: o colonie de albine conţine 60 000—80 000 lucrătoare, cîteva sute sau mii de masculi şi o singură femelă fertilă; un cuib de furnici sau de termite poate cuprinde 400 (100—500 000 indivizi. La i.s- există o diviziune a muncii, fapt ce a determinat o diferenţiere a formelor (polimorfism) şi apariţia castelor, Ex.: la albine sc diferenţiază 3 tipuri morfologice de indivizi: lucrătoare sau femele sterile, masculi şi matcă; la termite: larve care nu vor deveni niciodată mature (pseudolucră-toare), lucrătoare adulte (sterile), adulţi sexuaţi, soldaţi (adulţi cu mandibulele foarte dezvoltate) etc. Furnicile, albinele şi termitele practică —» trofolaxia (schimbul de lrra-nă) care contribuie la menţinerea organizării sociale. Trofolaxia serveşte la transmiterea informaţiilor asupra naturii hranei aduse în cuib de lucrătoare, asupra prezenţei sau ab- INSECTICID 31$ sen tei mătcii etc. Substanţele chimicc mirositoare şi cu gust specific din hrană sînt larg utilizate dc l.s. pentru a comunica intre ele. Un „mesaj“ chimic dc acest fel este „substanţa de' matcă" secretată de glandele mandîbulare ale mătcii. Această substanţă este răspîndită apoi pe suprafaţa corpului de unde este linsă de lucrătoare şi transmisă Ia toate lucrătoarele avînd rolul dea le inhiba dezvoltarea ovarelor şi de a păstra astfel coeziunea întregii familii. Simţul orientării la i.s* este de asemenea foarte dezvoltat. Ex.: îa albine au apărut „dan-şurile" de orientare, îa furnici comunicarea prin atingerea antenelor ele. Viaţa socială a determinat creşterea gradului de specializare a indivizilor ceea ce permite realizarea unor anumite activităţi (ex* la albine s-au diferenţiat: culegătoare, îngrijitoare de larve, paznice, producătoare dc ceară şi de lăptişor dc matcă etc.). Dc asemenea, relaţiile intraspecifice an devenit mult mai complexe îa î,s. contribuind la creşterea echilibrului dinamic şi a homeostaziei lor. INSECTICID, substanţă chimică folosită pentru distrugerea insectelor dăunătoare plantelor, animalelor şi omului. Ex.: DDT, HCH, aldrin, paration. I. au adus importante servicii medicinii şi agriculturii; fără utilizarea i., ar fi compromise mari cantităţi de recolte;' datorită utilizării DDT-ultii, 1,8 mild, oameni beneficiază de combaterea paludismuîui. Dar folosirea abuzivă a i. a determinat moartea a numeroase animale utile, ca: Insecte polenizatoare, entomofage, peşti, păsări şi chiar mamifere. V. şî PROTECŢIA MEDIULUI. INSECTA"ORE (despre specii), care se hrănesc cu insecte. Ex.: unele plante carnivore: roua ccrului (Drosera rotundl-folia)] unele insecte: Icul furnicilor (Myrmeleon formicarius), călugăriţa (Mantis rcligiosa), carabide (Carabus alympiac, Cicindela sţjlnalicci) şi coccinelide (Coccinclla 2, 5, 7-punctata), diptere (larvele de Syrphus latcrnarius); păsări: rîndunica^Jîîj-wfldo rustica), vrabia (Passer domesticus), cio-cănitoarea verde (Ptcus uîridis) etc* Tot I. mai pot fi considerate unele specii de peşti: gambusia (Gambusia affinis), amfibieni; broasca riioasă (Bufo buf o) şi reptile: cameleo^ nul (Chamaelco chamaelion). în natură, I. contribuie la limitarea şi reglarea unor populaţii de insecte, unele cu implicaţii economice (insectele dăunătoare plantelor, animalelor domestice şi omului), fiind auxiliari preţioşi în lupta de combatere biologică a dăunătorilor. Dc asemenea, î. contribuie la diversificarea nişeloT ecologice din biocenoză. INSONOHIZARE, ansamblul operaţiilor care au ca scop micşorarea intensităţii sunetelor într-un anumit spaţiu. I. se realizează, pc de o parte, acţionînd asupra surselor de sunet, prin micşorarea intensităţii sunetului emis, iar pc de altă parte, prin interpunerea unui izolant fonic intre sursa de zgomot şi spaţiul respectiv sau prin absorbţia şi atenuarea vibraţiilor fonice de către unele materiale din care sînt confecţionate unele obstacole de i. (pereţi, planşee ctc*). Vege- INTEGRALITATE fcgţia,. îndeosebi cea lemnoasă,* constituie un mijloc natural dc.ri^: (e$. pădurile), în ecosistemele anţropi^ate (localităţi urbane, în special) se utilizează ca mijloc de i. plantarea de arbori şj^ aŢfyuşţi,, construcţia de parcuri şi grădini în jurul unor:ţnţreprind^ri industriale ce, poluează fonic sau pentru L zonelor ^ in ,jsurul spitalelor, a creşelor şi sanatorii lor etc, Y^şLPftL^^ r ,,r! IIVS'rA^ŢIE DE ADSORBŢIE, instalaţie utilizaţă pentru reţmerea;"po|-uai^ţilor gazoşi sau sub forma do-,vapori, prin, a.d s oxb ţi a* .^c est o ra. j?te; granule dg _ adşorba nţ; prin ^uţUizarea i, de n^se reduce considerabil răspîndirea în niediu a, poluanţilor Atmosferici- V* şi Î2PURAREA^APEÎ. J • i^POLUARB Â/iG^ELOR, iiiHăl’aţie foloşiţă rpento;ţi; inciepărtarea poJuanţilor soliei# Iidiizi. gqzoşi «4igazQ.iuaint.c dc evacuarea acestora îix a.ţmosfcrâv£x.*.filtrele mecanice sau. chimice,,. ^ JDVŞŢAVVŢ’IEJDE DE SrRAFUIRE» ansamblu ^.e aparate foldsitjpentru reţinerea poluanţilor solizi din gaze^Sc utilizează îa fabricile de ciment, de detergenţi ctc. ^ ... ■ÎSSŢALAŢIE JDE EPURARE, v. EPURATOR. INSTINCT, comportament înnăscut, caracteristic peutru toţi indivizii unei specii. Ex,: I. de alăptare Ja mamifere; ir-de construire a cuibului la păsări şi îa uncie insecte. I. au rolî integrator îit viaţa populaţiei, asigurînd posibilitatea litîlizăfikconlplexe1 a factorilor dc mediu. V. şi EjOLOGIE. -INSTINCTUL MORŢn {Ia bătrîni), concept introdus de I/i. Meeimkov ^i câre se referă la posibilitatea apariţiei la vîrste' foarte înaintate a unei stărîde totală seninătate (Uta-rtixie) faţă! de perspectiva morţii apropiate. Cu foarte puţine excepţii, observaţiile aii infirmat existenţa accstci particularităţi îhpsifiologui vîrstnicilor, fie ei chiar foarte bătrîni şi bolnavii Dorinţa de apărare a propriei vieţi, comportamen-tul^conştient!la vîrste foarte înaintate ramine în general pn-terfiLÎe’, -'.chiar1 dată 'forţa mijloacelor de acţiune şt expresie în vederea menţinerii în viaţă sînt i^iult■diminuate. 1'-. jîjiŞlBtiA PLXJŢITQARE, fragment de sol, plaur, gheaţă, ce. pluteşte pe .suprafaţa apei unor fluvii, mări sau oceane. Âd^ea pe lip: sînt transportate vieţuitoare, aceste formaţiuni coiţribiiind lâ rtfspîiidirea lor; Ex.: pe gheţarii plutit ori d iii!t jjat e ihsuiele nordice sînt transportâte an imale po Iare (foi^,r morsa>. ctc!). Pe i.p. condiţiile de viaţă sînt minime datorită spaţiului jpedus ce licitează sursele de hrănii, a dă-post, ţoc ac împerechere etc. V. şi GHEŢAR, JNl^pRAIJŢATE, carţi^ţeristică. a sistemelor materiale care con,%buie la. âsigitfasea indiyidualiţăţii .şi existenţei lor.;Exr,lipsa fernefelpr seţp a tineretului dintr-o populaţie poaţe.^-diJică la pieirea.ei. I, unui sistem, depinde de nivelul de alcătuire şi de relaţiile şi interacţiunii^ dintre părţile ce-1 CQfnpţuVjI.. este o însuşire esenţială a sistemelor biologice fe?*.- .PPPtt bio ceuo ze e tc.). a cţ ionln d fo ar te put cr- U — Dicţionar de ecologie integralitatea POPULAŢIEI 314 nic Ia nivel individual si scăzînd în intensitate la iii velele supraindividuale. V. si 1NTEGRALITATEA POPULAŢIEI. INTEGRALITATEA POPULAŢIEI, trăsătură caracteristică a sistemelor deschise cu autoreglare, deci şi a populaţiei; ce constă în faptul că un sistem cu toate însuşirile , sale nu sc reduce la suma însuşirilor părţilor care îl compun (N. Botnariuc, 1967, 1974). Populara îşi meu ţine Integralitatea datorită funcţionării normale a parametrilor săi (densitate, distribuţia setfelor, mortalitate, natalitate etc.) şi a relaţiilor reciproce care se stabilesc intre diferite categorii de indivizi. Datorită interrelaţiitor dintre indivizi, populaţia se comportă ca un întreg faţă dc alte sisteme înconjurătoare. Astfel, populaţia există într-o Stare dc echilibru* relativ cu mediul înconjurător. Este vorba de un echilibru dina mic, stare în care populaţia îşi păstrează !■> tn timp şt spaţiu In cadrul unor valori caracteristice. Dacă aceste valori nu se realizează la parametrii optimi apar dezechilibre în existenţa populaţiei. Ex., scăderea natalităţii şi creşterea numărului indivizilor vîrstnici determină o ti insinuare a densităţii unei populaţii, care scăzînd sub o anurhită limită poate să pună în primejdie activitatea normală a comunităţii V. şi INTEGRALITATE. INTEGRARE, proces de asamblare îutr-un tot unitar a subsistemelor şi componentelor ce formează un sistem confer indu-I acestuia calităţi noi, specifice, inexistente la nici una din părţile componente. Ex.: asamblarea într-un anumit fel a particulelor subatomice, a atomilor, moleculelor, celulelor , ţesuturilor, organelor şi a complexelor de organe determină calităţile specifice ale unui individ pluricelular (plantă sau animal); in terrei a \ iile dintre indivizii unei specii care se găsesc pe un anumit teritoriu, prccum şi structura lor pe vîrste, sexe, mod de distribuţie în habitat etc. determină sistemul populaţional. I. componentelor unui sistem este maximă la nivel individual şi scade la nivelurile superioare supra individuale (populaţie, biocenoză, biosferă). INTERACŢIUNE, acţiune cu caracter de reciprocitate ce se manifestă între 2 sisteme. Ex.: i. biocenoză — biotop; populaţie —: biocenoză; parazit — gazdă; pradă — prădător. Astfel, biocenoza influenţează biotopul prin îmbogăţirea acestuia In substanţe organice, prin îmbogăţirea aerului în oxigen, reducerea eroziunilor provocate de vînt sau apă etc. La rîndul său, structura biotopului determină apariţia unui anumit tip de biocenoză. Ex., un biotop arid va determina apariţia unor organisme rezistente la lipsa de apă, cu ţesuturi depozitare de apă (cactuşi, cămila etc.), cu frunzele plantelor cerificate sau reduse îa spini. Un biotop acvatic va determina apariţia de organisme eu aspect hidrodinamic (cx. peşti, balene), cu organe de plutire (unele alge), respiraţie prin branhii etc. INTOXICAŢIE, proces de modificare patologică, organică sau funcţională, determinată de pătrunderea miei substanţe INVAZIE PARAZITARA; ţp^Jce in iinteriorul unui organism/1. poate fi naturalii produsă de un factor component al mediului; ex.: gazele xşî fumul emanate ;de un vulcan act iv T con sumar ea \m or j>îo dustf îl atu-ralîâ toxice (ciuperci, alimente alterate ctc.). In alte situaţii L este provocatk-priri : ingerarea conştientă dc imedicamcnte (ex >olleţc,.pe obicei» i. se produce în terenuri joaşe de iiincă, terftse> adesea afectliid culturile agricole, localităţile umane, reproduce importante dezechilibre în structura ecosistemelor naturale ş i antropice : avîn d şi grave, c onsiicin te ccono ui ice. Penţm prevenirea.!, se rccurge la construirea de diguri şi canale dş şpui'gcrc care as [gură regularizarea debitelor de apă. V. şi PttQGRÂMU^ ftAŢJONAL DE PERSPECTIVĂ PENTRU ^UnEflAJAitEA BAZINELOR HIHROGRAFICE DIN B£j ţtOî^iA; ' ;;IÎVV^ZIE (despre anumite spccii) 1. Pătrundere masivă intr-un teritoriu a unor populaţii animale. Ex.: i. lăcustelor. 2. Răspîndire ^indivizilor unei specii peste teritorii Întinse, tn; urina creşterii exageratea numărului lor. Ex.: aducerea Intîmpjâtoarea filoxerei .viţei de vie din America de Nord iu Franţa îl Jos t însoţită de creşterea exagerată a.specici şi de i. et p e întreg eon tinentul european. Acelaşi fen o men &*a petrecut şi cu gîndacul de Colorado (Leptinolarşa dcccmîineaîa) în Europa. Sq:creează astfel noi raporturi între prădător sau par^iţ şi organismul atacat sau parazitat ; se produc dezechilibre, îh ccosistemele invadate, datorită prezenţei unor nişe ionometru 310 ecologice libere şi a lipsiei unor paraziţi şi prădători fn noile teritorii pentru specia invadatoare. INVAZIE PARAZITARĂ, crcştere periodică exagerată a populaţiilor speciilor patogene însoţită de o reduccre a efectivului speciei gazdă. Ex.: înmulţirea explozivă a unor viermi paraziţi (helminţi) la iepurele alb (Lcpus timldus) determină o diminuare a indivizilor acestei spccii. I;p> apar mai ales în biocenoze cu stabilitate redusă (culturi agricole, plantaţii forestiere mono specifice etc.). IONOMETKU, v. pil METRU. IONOSFERA, zonă a atmosferei, cuprinsă Intre înălţimile de 40 şi 1 000 km, în care are loc ionizarca gazelor prin radiaţiile solare ultraviolete. Este alcătuită din mai multe straturi suprapuse. Constituie un strat izolator al biosferei pentru radiaţii ultraviolete. - : IRADIERE ARTIFICIALĂ, proces de iradiere a organismelor, datorită utilizării de surse artificiale de radiaţii. Sursele de i.a. sint reprezentate prin: iradiere medicală, surse minore (ceasurile pictate cu vopsele luminesceţite, televizoarele), depunerile radioactive şi diverse utilizări ale energici nucleare. în doze^mari, i.a, are efect mutagen asupra organismelor vii, provocînd diverse manifestări patologice. Ex.: boala de iradiaţie, cancere, anemii. Efectul ecologic al i.a. este în funcţie de perioada de semidezagregare (îujumătăţire) a substanţei radioactive respective şi de capacitatca ei de a se substitui în combinaţiile cltimice din materia vie. Ex,, stronţiul radioactiv are perioada dc înjuinătăţirc dc 27,7 ani, timp suficient pentru a perturba procesele biogeoclilmice locale. Calciul radioactiv se substituie uşor calciului stabil şi migrează îa organisme prin lanţurile troficc. Radiozotopii care au poluat apa din apropierea unor centrale nucleare an migrat cu. mare viteză prin lanţurile tToficc ale biocenozelor învecinate piinînd în pericol viaţa organismelor. Prevenirea i.a. se realizează printr-un control permanent al surselor de iradiere, folosirea cu miiltă prudenţă a radiaţiilor ctc, IRADIERE NATURALĂ, expunere a organismelor la acţiunea radiaţiilor cosmice şi la substanţele radioactive naturale din scoarţa terestră. Intensitatea lin. variază dc la o zonă geografică Ia alta: radiaţia cosmică de origine extraterestră variază cu altitudinea, iar iradierea telurică depinde de structura geologică a locului. I.n. a omului (la nivelul gona-dcîor şi al mâduvei osoase) prin radiaţii cosmice corespunde unei doze absorbite de 30—100 microremi/an, cea datorată i.n. telurice este de 15—200 microremi/an. Iradierea telurică în ţara noastră, calculată după concentraţiile uraniului, este Intre 50 şi 150 microremi/an. Prezenţa l.n. în biosferă nu are efecte nocive asupra substanţei vii atunci cînd elementele radioactive nu controlează In totalitate procesele biochimice. Ex., in unele regiuni din Nordul îndepărtat al Europei şi din Africa ecuatorială există o l.n. destul de ridicată, totuşi biocenozele locale nu sînt afectate radical de radioactivitatea IZOLAREETOLOGICA jq^aţurală a substratului, deoarece s-a idilizat un echilibru .g^imic între î.n. şi substanţa vie, aceasta acumulînd şi nevi-ţ^aiizind, in, anumite combinaţii chimice, substanţele radio-(active. vinii GAŢ IE,-acţiune de suplimentare cu apă a unui teren prin folqşirca canalelor, taluzurilor sau pulverizatoarelor. îjti ţpxa noastră a fost elaborat un program naţional de lUrijgă durată, pînă în anul 1985, de ^gospodărire raţionalii, a resurselor de apă, extinderea lucrărilor de^t.,''îndiguiri şi dese-i^{“r^-Supţ0laţa. totala agricola irigată Ui anul 1980 era; ’d'fe 3(i mii* ha şi va ajunge în 1985 Ia cca 4 rriil. ha, îaacVJa „5*3..,iuii.,ha.. V» şi RAŢIO- NAL Dfe PERSPECTIVĂ PENTRU AXIENAJAIIEA BAZI-NEJ&R HIDROQRÂFICE DlNB.S. ROMÂaIA, PRODUCŢIE agricolă; hiproameuoraţie. ; XUNJUG 5, Ziua Internaţională a Mediului înconjurător. A fost propusă Ia Conferinţa asupra mediului înconjurător, Stokholm, 5-11 iunie 1972, şi votată în acelâşî aii de O.N.IJ.' ■ l v IZOCONE,linii dc egală cantilatc de pulberi in atmosferă -sau.4e-depuneripeunitatea.de. suprafaţă şi de tîmp, Se înlîl-iiesci:itt diagrame şi hărţi folosite in cercetarea problemelor poluării mediului. IZ0LANT FONIC, material foarte puţin elastic care amor-Uzcază vibraţiile şi împiedică propagarea sunetului. Ex.: plutăv fumegUş de ienin etc. Se utlizcază in crearea de încăperi silenţioase pentru Înregistrări radio etc., precum şi in construcţia de Iocnin^e în vederea evitării poluării sonore a mediului uman. V. şi INSONORIZARE. IZOLANT TERMIC, material rău conducător de căldură întrebuinţai pentru a împiedica pierderile de căldură din-tr-un sistein. Ex.: Azbest, vată de sticlă, vată dc zgură etc. IZOLARE, acţiune prin care un factor de natură diferită (factor material, obstacol geografie, mecanism fiziologic eţc.) împiedică integrarea totală a populaţiilor în specie, şi a indivizilor în populaţie. în populaţiile umane i. poate fi determinată de factori sociali {clase), etnici, religioşi, naţionali, kmarqa majoritatea cazurilor, indivizii supuşi î. căpătă grave tulburări dc creştere sau comportament. Există $ cazuri,, puţine Ja număr, cînd indivizii îşi apără cu tărie modul de viaţă solitar. Ex.: greierele de cîmp (Gryllus cainpcs(re) urmăreşte şi izgoneşte alţi indivizi care ar avea .posibilitatea de a pătrunde în teritoriul său. în funcţie de cauzele care o determină, se disting mai multe forme de J.: eţologică sau comportamentală, geografică, reproduc ti vă, 3in. Jsţgrcgarc. V. şl IZOLATE. IZOLARE COMPORTAMENTALĂ, v. IZOLARE etolo- gica. IZOLARE. ETOLOGICA, izolare dintre indivizii unei specii, datorită unor modificări de comportament. Le, împie- IZOLARE GEOGRAFICA 318 dică procesul de încrucişară între indivizii diverselor populaţii aparţlnînd aceleiaşi spccii. Ex.: în arii. Hawaii trăiesc pasări din ord. Passeriformcs cc provin dintr-o spec ic coinuiîa, dar care s-an diferenţiat sub influenţa diferiţilor factori care le-au schimbat comportamentul dc hrănîre. Ciocul accs-tor păsări s-a modificat, la fel şi penajul. Alteori i.o. se manifestă prin diferenţieri cc apar1 în culoarea penajului în timpul paradei nupţiale, printr-un miros caracteristic al indivizilor din populaţii deosebite, ceea ce duce Ia izolarea, şi separarda lor etnică. Sin. Izolare comportamentală; segregare ctologică. IZOLARE GEOGRAFICĂ, izolare determinată dc Jbariefe geografice, ca formaţiuni fizice de relief ?i climă, carc Împiedică încrucişarea* indivizilor dintr-o anumită populaţie. ducc Ia fragmentarea arealului unor,spccii: în condiţii de i.f|. populaţiile evoluează pe căi proprii devenind specii de-sine-stătătoare, ex,: castorul a reprezentat la început o singură spccic din carc a evoluat prin E. g, castorul din Europa (Castor fiber) şi castorul din America de Nord (Castor subaurafus). Gradul i.g. nu depinde numai de mărimea barierei* ci şi de mobilitatea speciilor, a mijloacelor lor de răspjndirc. Ex*: munţii înalţi, fluviile, mările, deserturile constituie bariere geograficc. Sin. izolare spaţială, segregare geografică» IZOLARE KEPRODUCTIVĂ, tip de -> izolare ecologică datorită căreia indivizii aparţinînd unor specii îndeaproape înrudite nu se încrucişează intre ei* Ex*, broaştele Rana rldi-bunda şi R. csculenta nu se încrucişcază, deoarece epocile }qî de reproducere diferă foarte mult. Cele 2 specii s-au format prin izolare geografică (una s-a diferenţiat în SV Europei» a 2-a, în SE Europei)* Uneori i. r, între diferite populaţii poale fi provocată de disproporţia taliei indivizilor, carc face imposibilă acuplarea (ex. unele populaţii de gasteropode). Racoviţă defineşte specia drept o „colonie izolată de consingeni" (Evoluţia şi problemele eit p. 61 şi urm,. Cluj, 1929), idee emisă încă în 1912* Sin. segregare reproduc-tioă♦ IZOLARE SPAŢIALA, v. IZOLARE GEOGRAFICĂ. IZOLATE, grupe ale populaţiei unei specii separate unele de altele prin condiţii geografice (lanţuri muntoase, fluvii, oceane, mări), condiţii comportamentale (etoîogice). în populaţiile umane mai intervin în producerea de L concepţiile Tasiale, de clasă, naţionale-etnice, religioase. Factorii izolanţi impun evoluţii genice independente, împerecheri congcnerice (consanguine) şi duc Ia cumularea unor gene prin limitarea Ia un număr restrîns dc indivizi (engl. genttic drift —t îngrămădire genetică); contrar acestui fenomen este migrarea genetică realizată prin amestecul grupărilor odată izolate (engl. genetic flow) concomitentă migrărilor provocate de schimbări ecologice, la om induzîndu-se şi schimbările social-econo mice. IZVOR LIMNOtfREN ‘IZVOARELE DE LA CORBII CIUNGI, rezervaţie zoologică ’îfr suprafaţă de 5 !ha, cu faună specifică izvoarelor rcci, păs-trînd relicte caracteristice, situată la alt. dc 110 m, 'îii'jlid. Criutgm, la marginea satului Corbii Ciungi, pc malul stîng âl rîuliii Ncajlov, Cuprinde numeroase izvoare bogate a căror temperatură variază în perioada dc vegetaţie a plan-telpr între 10,2 şirJL3,S°C; işi,varsă apa în mai multe pîrîiaşe G^rc irimlăştincsc terenul pe o suprafaţă ncregulaţ eliptică. în,£p%reqe>din izvoareşi diu.^ol ţ^ieşte o faună de n^yer-tebrâlc ^.og^ă, gare cuprinde» între altele, şi;tiutne^oa^Q spc-qll mpuţarie, norâ.ice,rS£tu chiar adapţa£e la tinoaye de tip nordic. « J^ii^ţre acestea, aminţim: tritiop;terc (Adiţelîq f{licorni st Iîalesus digitatus),\ os traco dc (Ityodromas olwaccuş), rotiferi (Macro trochc la miisculosct, M. quadricomfera* M. 'şqnfyftabrotrobtiqL dngâşticoltis etc.) şi tard/grâde (Pseiido-cfrinisciiş suillus şi Mlllneslurii tardigr&dum j* y.n prundişul , izvoarelor şi al pîrijaşclor 3 fost identificată alga^iift/rfe&ran-dia rivularis, rară în România. Existenţa unor speeij^de tip nprdic-montan in rezervaţia de Ia Corbii Ciungi se explică prin temperatura coborîtă a apei. IZVOH, ecosistcm acvatic apărut la locul iniţial dc constituire a apelor curgătoare prin ieşirea la suprafaţa pămîn-tulni a maselor de apâ freatică. Temperatura apei de i. este scăzută (1—2°C). Există şi L cu temperatura apei crescută (ex. i. termale). Cantităţile dc suspensii sînt reduse (1— 55 mgfl). Compoziţia chimică a apei de i. este determinată în ultimă instanţă, de natura geologică a terenului. Biologie, L prezintă caracteristici tranzitorii între apele subterane şi cele de suprafaţă. Pietrele şi stînctle printre care îşi face loc apa i. prezintă numai partea inferioară udată. De aceea la acest nivel are Ioc o întrepătrundere a organismelor acvatice cu cele terestre. Pentru că apa de i. nu îngheaţă, acesta constituie un refugiu pentru speciile stenoterme, cc populează în perioada de vară pîraiele vecine. Flora şi fauna i. sînt sărace în spccii; dintre plante sint frecvente: alge verzi, muşclii; fauna este reprezentată de protozoare; rotiferi (Adineta sp., MacroIrochcla), viermi turbelariaţi (Crenobia alpina)t amfipode (Rioulogairunarus pulex), hidracarieni (Limneria maculata), insecte — colembole (Orchesella bifas-ciala), efemeroptere (Ephemera vulgata)t trihoptere (RJiya-cophyla tristts), diptere — simulide (.Eurîsfmuttuni cryo-pkilum) etc. IXp.d.v. ecologic, organismele din I. sînt ere-nobionte, crenofile, reofile şi stenobionte. V. şi IZVOR HELOCREN, IZVOR LIMNOCREN, IZVOR REOCREN. IZVOR HELOCREN, -> izvor car act eristic regiunilor umede şi mlăştinoase din care apa se revarsă în mici firişoare pe o porţiune mai mică sau mai mare de teren. Vegetaţia este săracă. Sursa de hrană a animalelor o constituie detrltusul alohton, De cele mai multe ori, apa Ui. seacă în perioada călduroasă din timpul verii. rzyon REOCBEN 320 IZVOR LUlfNOCREN, —► izvor carc are forma unui mic bazin, unde apa pătrunde de jos in sus, din prisosul său luînd imediat naştere un pîrîiaş. Vegetaţia este bogată in briofite, ex.: Pelia spCratoneTtim commutaium, Bryum uenirico-sum. Fauna este constituită din viermi (Trichodrilus sp J, moluşte (Radix peregra), insecte (Naaeoris c(micotdcs) etc. IZVOR REOCREN, izvot din care apa poate curge imediat la ieşirea din sol, I. r. sînt lipsite de vegetaţie proprie; se localizează, in scliimb, unele plante bidroftte. Fauna este săracă, alcătuită din larve de trihoptere (Hydroflsiche orna-fula, Agapetus comatusj, viermi turbelariaţi (Polycelis cornuta}, gasteropode fluulalilis) etc, în ansambiu, l,r. dispune de resurse troficc moderate, I?V0R TERMAL, izvor a cărui apă are temperatura constant ridicată, puţind atinge i)0°C» în biocenozele l.t. predomină algele albastre (Pkomtdium laminosum, Aplta-nocapsă termalis) şl bacteriile rare rezistă la temperatura dc cca 70’C. ÎMUĂlTRîlVJRtl, proces continuu $i ireversibil dt. deteriorare structurală şi energetică.a urnii organism ş* care sc ipanife&tă 4m momentul, ia. qare raportul dintre uzură şi regenerare sc . deplasează !n defavoarea regenerării. în procesul de L, in afara factorilor endogeni (geuetici), inttrvin şi> factor* exogeni (ecologici) naturali şI/sau «Artificiali carc poţ fie să încetinească viteza procesului ,de l^.(ce^ favorabili), fie să îl accelereze (cşi nocivi). în cazul speciei urfiaii'c, debutul !, se situează în jurul vîrstei de 20 ani.- Sin. jenes-etnţă. _ ^ v LVtBATRlrVIRE ASINCROIVĂ, particularitate a diferitelor componente ale organismului de a involuâvîn mod inegal ;îp timp. I.a. poate fi atribuită unui efect diferit a 1 factorilor dc mediu asupra acestor componentc. Noţiunea de f.a« poate fi extinsă şi asupra populaţiilor. Se poate considerară gradul diferit de îrnbăţrînire a diferiţilor indivizi $ste expresia unor înterrelaţ ii specific individuale dintre factorul constituţional şi factorii de mediiu Cunoaşterea fenomenului de î.a. in raport cu caracterul diferenţiat al iicţiunii noxelor profesionale asupra diverselor sisteme morfofuncţionale ale organismului are p mare însemnătate pentru medicina muncii, pentru -> gerontologia socială şi în general pentru înţelegerea mecanismelor ecologice ale. îmbătrînirii. iMRATRltfTRE TIMPURIE, proces de uzură timpurie a unui organism datorită influenţei unor factori nefavorabili ii1 meciului (carenţe sau excese alimentare, factori poluanţi, parazitism etc., boli degenerative etc.). ÎMBĂTRÎNIREA POPULAŢIEI, creşterea ponderii indivizilor post reproducători pe ansamblul populaţiei, datorită reducerii tineretului prerepr o ducător ca urmare a diminuării fertilităţii, a scăderii mortalităţii la toate vîrstele etc. î.p. reprezintă un indiciu al diminuării vitezei de crcştcre dl de stabilitate ecologică a unei populaţii. La om, un rol important în Lp. îl are creşterea posibilităţilor de prelungire a vieţii prin mijloace medicale şi sociale (alimentaţie raţională, medicamente, prevenirea epidemiilor, a războaielor etc.). î.p. umane este considerată atunci cînd prezenţa populaţiei de peste 05 ani depăşeşte 4% şl este manifestă cînd proporţia aceasta creşte peste 7%. în prezent, ţările dezvoltate au o structură pe vîrste caracteristică populaţiilor bătrîne, iar în unele ţări (Anglia, Franţa, R. F. Germania, ÎMPĂDURIRE 322 Suedia, Belgia, H. D- Germană) proporţia populaţiei dc peste 60 ani depăşeşte 18,%- ÎMPĂDURIRE, acţiune întreprinsă de om pentru plantarea unei păduri pc un teTen gol sau despâdurit, î. se foloseşte ca o acţiune de ameliorare, prin plantarea arborilor consolidîndu-se bazinele acvaticc şi împiedic în du-se astfel eroziunea, transformarea apelor curgătoare din zonele de munte în torenţi şi colmatarea apelor stătătoare din zonele de deal şi de şes. î. se deetuează în mod obişnuit dc către om, dar uneori ea poate să aibă loc şi pe cale? "naturală, adică prinînsămlnţarea unu* teren mu seminţe provenite din arborii şi arboretele izolate din zonele învecinate. î. realizată de om: poate să schimbe coinplet structura speciilor dintr-un ecosistem acvatic, să crească pericblul dc inundaţii şi chiar să transforme1 mediul acvatic într-un mediu terestru. ContTa î. se luptă prin ciirăţarea diii timp a sedimentelor din apă sau prin lucrări de canalizare si îndiguire. V* şi SUCCESIUNE ECOLOGICĂ. ÎNĂLŢIME DE AMESTEC AL POLUANŢILOR ATMOSFERICI, înălţimea de la soi a stratului de aer în care are loc amestecul relativ intens al poluanţilor. Înălţimea pină la care pot ajunge poluau/ţii diferă de la uri poluant la altul. Ex,: substanţele radioactive rezultate din exploziile nucleare ajuug pină ih stratosferă (peste 35 km înălţime); oxidul de carbon şi acidul cianhidrie ajung, de asemenea, Ia înălţimi raaTi, pe cînd compuşii volatili ai plumbului şi ai altor elemente grele rămîri ia straturile inferioare ale atmosferei. Poluarea stratelor inferioare ale atmosferei poate duce la o poluare locală, pe cînd poluanţii care ajung la mari înălţimi pot contribui la o poluare globală a mediului pe o rază de acţiune foarte marc (ex.: poluarea radioactivă datorită exploziilor nucleare). INCIURCIRE, proces de oprire din dezvoltarea normală, de pipernicire sau gbemuire a unui organism, datorat unor condiţii neprielnice ale mediului (temperatură scăzută, secetă, apropierea unui duşman ctc»). Ex.: I. plantelor de faso- iNFLOftlRE le, porumb, cartofi pe timp de secetă sau la atacul puternifc al unor paraziţi şi dăunători; !. ariciului, a unor şerpi şi larve dc infecte la api'opierea unui pericol etc. Numeroase Plăute saii organe ale lor se închircesc şi datorită unor produşi poluanţi existenţi îu mediiu ÎNCHISTARE, proces de formare la exteriorul unui organism, dc obicei, bacterii, alge, protozoare ctc,, a unui înveliş membranos şi trecerea lui la o viaţă latentă, stare tn care suportă mai uşor unele condiţii nefavorabile ale mediului (temperatură prea scăzută sau prea ridicată, lipsă de umiditate etc.). Cînd condiţiile de viaţă devin favorabile, organismul isi reia activitatea normală dinainte de î. V. şi-LATENT,' SPOR. ÎNC1IVGEREA LEMNULUI, proces de modificare uşoară a compoziţiei chimice a lemnului, care are loc pearţxorii tăiaţi, dar necojiţi, în condiţii de umezeală crescută,|şi temperatură ridicată din lunile de vară, datorită acţiunii unor ciuperci, ex. iasca (Phoma phomentarius),' NeeYria clnerea. Se manifestă, In general, prin schimbări de culoare şi pi^iitr-o reducere a calităţilor fizice, în special a celor mecanice. î«_l. reprezintă un aspect al b io degradării. V. $i LXCiăNDIU năto^al. IftCOLŢIHE, v. GERMINAM:. ÎNCRENGĂTURA, unitate superioară de clasificare a organismelor, reunind mai multe clase. Regnul vegetal cuprinde I. talofita (ThaUophuta), muşchi (Bryophyta)f ferigi (Ptertdophijta) şi plante cu seminţe (Spermatopkgta), în reţgnul animal sint 18 L: protozoare (Protozoa), bureţi (Sponglera). Cnidarta, Ctenophora, Plathelmintha, Nemerita, Aschelminta, Lophophora, Molltisca, Annellda, Arthropoda, Chactagnata, Echlnoderma, Pogonophora, Hemichordata, Uro-chordata, Ccphalochordaia şt Vertebrata. Sin. fllum.. .ÎNCRUCIŞARE, proces de unire a 2 indivizi cu ereditate diferită, aparţinînd aceleiaşi specii şi avînd drept rezultat formarea de noi indivizi. Ex.: î. între diverse soiuri de grîii, porumb, floarea-soarclui; î. între diverse rase de fluturi de mătase si de albine; t. raselor de vaci autohtone cu cele din rasa S iminent hal; î. oilor de rasă ţigaie de la noi din ţară cu rasa merinos. Prin !, se urmăreşte dezvoltarea unor calităţi noi la descendenţi carc să asigure o creştere a producţiei în condiţii locale pe care nu le are fiecare dintre cei 2 părinţi, 1. se deosebeşte de hibridare care reprezintă unirea a 2 indivizi din specii diferite. ÎNFLORIRE; proces de deschidere a florilor la plantele superioare, care are loc în anumite epoci ale anului, în funcţie de specie, de zona de vegetaţie, de condiţiile de mediu ctc. 1. reprezintă un aspect fenologic important în dinamica sezonieră a unei biocenoze, în timpul înfloririi sc stabilesc îatre membrii unei biocenoze relaţii In ter specifice caracteristice pozitive {—► inutualism şi protocooperare, ex. la ani- ÎNFLORIREA APEI 324 malele polenizatoarc) sau negative (-+ prădătorism şi parazit tism,; .determinate de animalele, fitofage care se hrănesc cu părţile florale1 ale plantelor, ex.: omizile unor fluturi, Iar-vqJp şi: adulţii unor gîndaci etc.), V. şi ÎNMULŢIRE. ÎNFLORIREA APEI, v. EUTRQFIZAREA APEI. iNFRUNZlRE, modificare sezonieră in aspectul unei biocenoze, constînd în desfacerea mugurilor foliari, urmată de apariţia frunzelor. In zona temperată şi decişi în ţara noastră 1. începe în luna apr. şi sc desăvîrşeştela sfîrşitul lunii mai. Odată cu'î. începe şi procesul de fotosinteză- Prin L se schimbă profund • compoziţia unui ecosistem: straturilfe inferioare ale biocenozei sînt umbrite de către plantele din etajele superioare, apar numeroşi fitofagi care se hrănesc cu frunze, sau care lc parazitează etc. ÎNGĂLBEIVIREA FRUNZELOR, proces de întrerupere a activităţii biologice întîltiit atît la plantele ierboase, cft şi hrceîe lemnoase cu frunze căzătoarc sau persistente (arbori, arbuşti ctc*j.‘ î. L poate fi normală, patologică sau accidentală. î.f. ridfzjra&t, apare de obicei Ia plantele din zonele tenip'erate toamna, datorită unor' factori abiotici (scăderea tetnp^raturîi şia luminozităţii etc.)» care determină întreruperea circulaţiei sevei brute şi a celei elaborate, rcducerea fotosintezei etc. Î.î. paiologtca, este determinată de.acţiunea unor paraziţi j(ex.: bactca-Ji şi ciupercfparazite).- Î.î. accidentală, eşte provocată de diverşi factori neprevăzuţi (secetă prelungită, poluarea mediu Iui, acţiunca toxică a unor pesticidc etc.)v î«f* sub acţiunea factorilor patologici sau accidentali reprezintă un indiciu, esenţial al stării dfi^sănătate a plantelor. î.f. naturală reprezintă, însă, un moment esenţial în fenologia biocenozelor cu frunze căzătoare din zona temperată.;. ÎNGHEŢ PEREN, v. PĂMl\T VEŞNIC ÎNGHEŢAT. ÎNGRĂŞĂMlOT, substanţă dc natură' minerală sau organică, conţinînd anumite elemente şi principii nutritive ncce-sar£: creşterii şi dezvoltării plantelor şi fertilităţii solurilor-, produse şi administrate de om tn scopul obţinerii unor producţii agricole ridicatc. După sursa din care provin, I. se împarte în t. chimice, organice naturale, bacteriene şi Verzi, î. chimice, sînt realizate pe bază de azot, fosfor, potasiu etc» Astfol, î. pej bază de azot sînt încorporate tn majoritatea tipurilor de soluri determinInd producţii mari Ia toate culturile agricole; Reacţionează foarte bine la f. cu azot mai ales plantele furajere, tutunul şi salata. 1. care conţin fosfor se folosesc^ de asemenea„ in tratarea culturilor, mai ales a cerealelor (grîu.-.Qvăz),- sfeclei etc. Î. cu potasiu se uţilizează cu rezultate bune pe solurile acide şi pe cele nisipoase. PJant ele care folosesc mult potasiu sînt: cartoful, porumbul, sf^claj varza eţc. I.; organicenatura le, provin din putrezirea corpurilor organismelor, a dejecţiilor etc. şi sînt utile tuturor tipurilor de sol şi de culturi. Lbacteriene, INSAMINŢABE -constă din culturi de diferite bacterii active selecţionate în -laborator şi care se introduc în soi în mod direct sau tn rizos-feră prin intermediul seminţelor. î. verzi, provin din cultivarea în mod special a unor plante cu creştere rapidă (ex. leguminoase: lucerna, trifoi) carc la maturitate se încorporează în sol odată cu aratul terenului. Prin administrarea dc I. în sol sc asigură un echilibru între intrările şi ieşirile de substanţe dintr-un ecosistem. V. şi CICLU MOGEOCIUMIC. ÎNMULŢIRE, însuşire fundamentală a vieţuitoarelor de a lăsa urmaşi prin formarea de indivizi asemănători părinţilor. I. se realizează pe 2 căi principale: sexuală şi asexuată, î. sexuată, implică contopirea (fecundaţia) a 2 celule sexuale (gârneţi) de sex opus, una femelă, alta masculă. în cazul î. asexuate, noul individ ia naştere dintr-o celulă sau un grup de celule aparţinînd unui individ unic. Există mai multe tipuri de !. a,: prin diviziune, înmugurire, spori etc» Unele plante se pot înmulţi asexuat prin bulbi, butaşi» tuberculi, muguri hibernali (unele plante acvatice). Procedeele de t asexuată în agricultură şi îu silvicultură sînt: butâşirea, altoirea şi marcotajul. La animale 1. asexuată este răspîndită la cele inferioare (protozoare, spongieri, unele insecte etc.). I. sexuată este cca mai răspîndită în natură şl se manifestă la o anumită vîrstă (vîrsta maturităţii). Astfel, unii arbori (salcia, plopul, mesteacănul, ulmul) fructifică la vîrsta de 10—20 ani. Fagul, castanul — la 40—60 ani. La plantele anuale fructificarea şi I. sc petrec în acelaşi an, iar la plan-tele bianuale în anul al 2-lea. La fel la animale: unele insecte ajung la maturitate în cîteva săptămîni sau luni (ex,i muştele, ţîuţarii), altele într-un an (viermele de mătase) sau în cîţiva ani (libelulele, cărăbuşul de mai etc.). Potenţialul biologic de t. diferă de la o specie la alta. Astfel, o insectă (ex. cecidomiidele) poate să depună între 30 şi 150 ouă. însă nu toate aceste ouă vor deveni insecte adulte. Numeroşi factori abiotici (temperatură scăzută, precipitaţii abundente) şi biotici (paraziţi şi prădători) vor distruge un mare număr de ouă şi larve. Apare, astfel, un număr limitat de indivizi ca rezultat al influenţei factorilor ecologici cu care aceştia vin în contact. Sin. reproducere V. şi AMFIMIXIE, GRADAŢIE PARTENO GENEZĂ. ÎNMULŢIRE ÎN MASĂ, v. GRADAŢIE. ÎBtSĂMÎNŢARE, 1. Acţiune de introducere în sol a semin-ţelor unor arbori, arbuşti sau plante ierboase în vederea obţinerii de noi fitocenoze utile omului (pădure, livadă, lan etc.). 2. Introducere de gameţi masculi în organele genitale ale unei femele, cu ajutorul unor instrumente speciale, supri-mînd astfel actul sexual. 3. Introducere a germenilor unor microorganisme (bacterii, ciuperci microscopice) pc medii de cultură. 4. Lansarea într-un bazin acvatic a icrelor şi puietului de peşte în scopul creşterii intensive a producţiei Piscicole. V. şl ÎNMULŢIRE, înţelenire a26 ÎNŢELENIRE, proces natural sau artificial de în ierbare a unui ecosistem cu specii de natură ierboasă. Toate păşunile naturale, savanele, stepele etc- sau cele realizate dc om (culturile dc trifoi, lucernă, graminee perene etc.) sînt ecosisteme înţelenite. Prin t, terenurile slnt ferite de eroziune şi deteriorare, îmbogăţindu-se permanent în humus, iar diversitatea speciilor şi complexitatea biocenozei cresc etc. JAPŞĂ, ecosistem acvatic specific Deltei-Dunării, caracterizat prin oscilaţii sezoniere evidente ale nivelului apeii de regulă redus- Producătorii primari acoperă întreaga suprâ-faţă a apei,şi sînt reprezentaţi de populaţii de lintiţă (Lemna), peniţă (Myrioplnjtum)y. alături de. asociaţiile •••:Scirpo+ Phragmiletum, Carlccium etc. Vegetaţia se;dezvoltă exce-siv, favorizînd colmatarea apei şi trecerea Ia:un nou ecosistem de teren inundabil. Tot datorită dezvoltări deosebite a vegetaţiei, în apa j. nu se dezvoltă peştii, respectiv^consumatorii primari ai bogatelor resurse naturale (în‘special plante) existente in cadrul acestor ecosisteme. JARIŞTE, Ioc rămas după un incendiu, pădure arsă? pe ale cărei urme de cenuşă se va dezvolta o vegetaţie nouă. V. şi SUCCESIUNE ECOLOGICĂ. JEP, v* JNEAPĂN. JNEAPĂN, arbust din fam, Pinaccae (Pinus montana ssp* mugo), tîrîtor, comun în zonele alpină şi subalpinâ. Popu-laţiile de j, reprezintă un factor Important în fixarea solului âsigurînd un biotop favorabil asociaţiilor de plante erboase. Sin. jep. V. şi JNEPENIŞ. JNEPENIŞ, tufăriş caracteristic Munţilor Carpaţi, alcătuit din —j- populaţii abundente de—>jneapăn ce acoperă zona alpină şi subalpinâ* J. contribuie la consolidarea solurilor alpine ferindu-le de eroziune şi degradare. JUGLQNĂ, substanţă secretată de frunzele de nuc (Ju-glans regia), avînd acţiune fitotoxică. Această substanţă ajunge In sol odată cu apa de ploaie fiind nocivă pentru unele plante î inbibă creşterea gramineelor, tomatelor, cartofilor etc. La o concentraţie de 10 ppm creşterea tomatelor este diminuată în proporţie de 50 % ; la 100 ppm se constată o mortalitate a plantelor de 100%. V. şi RELAŢII INTER-SPECIFICE. JUNGLĂ, pădure deasă, cu vegetaţie bogată, luxuriantă, specifică zonelor tropicale şi subtropicale. Clima este umedă şi toridă (la ecuator) şi uscată la tropice (în sezonul uscat). prezintă o diversitate foarte mare a spcciilor şi o etajate maximă, J. este constituită dintr-un amestcc de numeroşi arbori: Cosalptna tchfnatat Hevea brasiliensis, As tracargam juarî, Camplsonăra laurifolla, Bacfris maraja etc. Eplfitele aparţin broincliaceelor (Btllbergia, Nidula- JURASIC rium innocenti), cactaceelor şi orhidaceelor. Dintre animale în J. trăiesc diverse specii arboricole. Ex*: maimuţele urlă-toare (Atouaita senlculus, Mycetcs), maimuţa pitică uisititi (Hapala jacchus), oposumul (Didelphls aurita), furnicarul (Tamandua tetradactyla), leneşul mic (Choloepus dldacty* lu$). Dintre păsările caracteristice J. braziliene fac parte harpia (Thrasaetus harpya) care se hrăneşte de preferinţă cu maimuţe, lenevi şi oposumi. Nelipsiţi sînt şi papagalul (Ara ararauna)y ciocănitoarea şi colibrii. Etajarea in J. cuprinde 4 pînă la 6 straturi. In zonele mai mlăştinoase din J., in apropierea savanelor, trăieşte elefantul (Loxodonia africana, Elepkam maxlmus)\‘ Odată cu creşterea perioadei secetoase J. Îşi schimbă fizionomia şi compoziţia floristică şi fannis-tică. înălţimea arborilor scade progresiv cu creşterea duratei anotimpului secetos. -O parte din arbori îşi leapădă frunza (Albizzia adLdnthtfolia, Bombax> Chlorophora, Terminaţia etc.). J. reprezintă formaţiunea vegetală cea mai stabilă de pe glob, cu diversitatea specifică maximă, în care numărul lanţurilor şi reţelelor trofice sînt cel mai puţin influenţate de factorul uman. J, reprezintă şi un rezervor important de umiditate» de împrospătare continuă cu oxigen şi de resurse naturale de importanţă mondială. Defrişarea nccontrolată a J. ar putea să tulbure echilibrul ecologic pe o mare întindere din suprafaţa globului. JURASIC, perioadă componentă a erei mezozoice caracterizată printr-o expânsitnie a domeniului marin şi o dezvoltare mai mică a formaţiunilor continentale, în raport cu perioada tr ins ică. Mişcările de ridicare care s-au produs la sfirşltul acestei perioade au determinat dezvoltarea unor formaţiuni continental'lagunare. Flora j, se caracterizează în mediul acvatic prin alge din gen. Solenoporella şi Gonio-îina. tn mediul terestru domină unele specii de EquUetttest ferigile Camptopieris, Dictgophylhun, Thaumatopterts etc. Tot în J. apar primele Polipodiacee, iar dintre conifere — taxaceele, cupresaceele şi araucariile; devin abundente şl gingkofiţele* Fauna J. este foarte bogată. Iau o mare dezvoltare spongierii (Crattcularla, CgpeUia, PerOnidella). Dintre celentcrate abundă hidrozoarul EUipractinia; numeroşi hexa-coralieri (Anabacia, Isastraea) iau parte la construcţia unor mari edificii recifale. Lainclibran hiat ele sînt foarte abundente (Posidonia, Exogyra, Nucaiox, Trigonla). EcUinoder-mele evoluează la forme cu simetrie bilaterală (Collyrites, Holectypus), Vertebrate caracteristice J, sînt: peştii (holosteii şi primii teleostei); apar primele broaşte, Iar printre reptile domină tipurile bipede de dlnosaurieni (OrnUhoîestes, Cera-tosaums), crocodilii marini (Geosaurus), laccrtilienii şi crocodilii tipici. Tot în j. apar primele păsări (Archaeopte-rix) şi primele mamifere aplacentare (Plaglaulax, Amph-itherium, Trtconodon). 329 JUVENIL JUVENIL (despre organisme), care nu a ajuns in stadiul de fructificare 6au de reproducere caracteristic unei specii sau populaţii. Proporţia ridicată a J. indica o populaţie prosperă; diminuarea numărului de j* arată că o populaţie este staţionară sau în dcclin numeric. K KALA'AZAR, boală parazitară gravă produsă prin pătrunderea şi înmulţirea în celulele en do tel ia le din splină şi ficat a protozoarului Lci&hmania donovani; boala este endemică pentru regiunile tropicale. KETA (Onchorhynchas keta), peşte înrudit cu păstrăvul, avînd o lungime de 50—75 cm, răspîndit în mările din Extremul Orient, Pentru reproducere migrează în apele fluviilor. Prezintă importantă economică deosebită3 de la această specie se obţin preţioasele icre de Manciuria. KILOCALOR1E (kcal), unitate de măsură folosită pentru a determina valoarea energetică a unui aliment sau producţia biologică realizată de organisme aparţinînd unor nivele trofice diferite, fiind echivalentă cu cantitatea de căldură necesară ridicării temperaturii unui kg de apă cu 1°C. V, şi CALORIE, KIWI (Apterix australis), pasăre din Noua Zeelandă şi Australia, care, fiind lipsită de carenă, Işi duce viaţa pe sol, hrănindu-se cu larve şi diferiţi viermi, pe care îi consumă noaptea. H. este o specie pe cale de dispariţie. KOALA, numele popular al ursuleţului marsupiaî (Pha-scolarctus cinereus), căţărător specific pădurilor umede din Australia. Este monofag, hrănindu-se cu organele vegetative ale eucalipţilor. Din această cauză, arealul şi efectivul său sînt în continuă scădere. KURUME, torenţi de piatră. IAC DE ACUMULARE, lac de origine antropică- în care ;apa staţionează mai multe luni sau ani şi care serveşte pentru irigaţii, producerea de energie electrică etc. Ex, de 1. dt* a,î Bicaz (jud* Neamţ), Vidraru (jud. Argeş), Vidra (jud. Vilcea)* L. de a. au oscilaţii mari de nivel datorită modificărilor sezoniere ale raportului dintre deb;ţul de apă acumulat şi cel deversat prin turbinele hidTO&ntralelor. Datorită acestui fapt, zona litoraîă a I. do a. este săracŞ. sau lipsită de vegetaţie* Biotopul I. de a. este caracterizat prin-tr-o presiune hidrostatică a cărei influenţă se manifestă selectiv in distribuţia biocenozelor. Biocenozele^ şîu.t reprezentate prin elemente de zooplancton (rotiferi, da doceri, copepode) ce asigură hrana peştilor şl fitoplancton alcătuit mai alos din alge (AsterloncUa, Dînobrion). în bentos predomină chironotnidele (Chironomus), tubificidele (T'ubifex), alge şi peşti. L. do a., ca şi cele de baraj, sînt valorificate piscicol prin practicarea acvaculturii* V. şi LACrDE BARAJ. LAC DE BARAJ, lac construit de om pentru a zăgăzui apa pe o perioadă de cîteva ore sau zile în vederea utilizării ei în scopuri industriale, agricole etc. Ex.! lacurile Pîngă-raţi. Vaduri, Bttca Doamnei (jud* Neamţ). L. de b, sînt ecosisteme antropice cu trăsături noi faţă de cele ale apei curgătoare din care provin, ca urmare a anulării sau diminuării curentului apei. Datorită colmatării mai rapide a I. b. biocenozele acestuia au o stabilitate şi specificitate mai reduse. V. şi LAC DE ACUMULARE* * LAC DE LUNCA, lac de origine fluviatilă, amplasat în zona marginală şi inundabilă a luncilor. Ex.i lacul Brateş (2.000 ha) din lunca rîului Prut; lacul Crapina din iunca Dunării. Unele sînt situate în zone joase (Deltă, cîmpie). L. ăe 1. sînt populate de biocenoze bogate în specii vegetale şi animale, cu productivitate crescută în ceea ce priveşte bio-masa populaţiilor de peşti* LAC D1M1CTIC, lac de altitudine medie din zona temperată, cii{2 perioade anuale de circulaţie verticală a apei, ce alternează cu o stratificare termică. Ex.: în timpul verii stratul de apă caldă se află la suprafaţă şi cel rece în zonele profunde; iama această stratificare se inversează. în I.d. depuneri organice mai abundente apar în zona litorală cu macro-vegetaţie bogată (papură, stuf, nufăr, bro^carlţă, săgeata apei etc.)» Aceasta, neputlndu-se mineraliza în întregime, LAC DISTROFIC 332 se acumulează anual şi colmatează bazinul lacustru. L.d. esto relativ sărac în specii. LAC DISTROFIC, v. LAC OLTGOTROF. LAC EUTROF, lac în a cărui apă se găsesc din abundentă N, P, C etc., ceea ce permite o productivitate ridicată. Ex: unele lacuri din zona M. Baltice. Abundenţa organismelor din I.e, determină epuizarea rapidă a O din straturile profunde, mai ales în perioada cînd apa este lipsită de curenţi; culoarea accstor lacuri cu transparenţă redusă este verde-brună sau brună. Productivitatea primară la l.o. este de 6 ori mai mare decît cea a oceanului; ţărmurile sînt invadate de trestii, tufărişuri, rogozuri. V. şi LAC OLIGOTROF. LAC GLACIAR, lac care se află In zona Înaltă a munţilor afectat de eroziunea glaciară. Ex.: Zănoaga, Bîlea, Gale-şu etc. în ţara noastră, relieful glaciar cuprinde numai în Carpaţii Orientali şi Meridionali cca 200 lacuri formate In căldări glaciare. Biocenozele acestor lacuri au acţiune minimă asupra biotopului, intructt organismele vegetale şi animale moarte sînt complet mineralizate, astfel că sedimentele organice lipsesc. LAC HOLOâTICTIC, Inc puţin adînc, de c îţi va metri, în care apa se amestecă permanent, astfel Incit se elimină posibilitatea stratificării termice şi chimice. L.h, este populat cu alge verzi, diatomee, iar dintre animale, de peşti, batracieni etc. V. şi MEROMICTIC. LAC MEROMICTIC, lac In care, datorită adîncimii foarte mari, amestccul apelor nu ajunge pină în zonele profunde, unde există o apă permanent stagnantă, cn temperaturi şi proprietăţi chimico relativ constante, carenţiale în O. L.m. sînt destul de sărace în organisme, acestea popul înd numai straturile mai puţin adînci, precum şi zonele litorale. LAC MONOMICTIC, lac cu o singură perioadă anuală de stratificare termică a apei, ce alternează cu o perioadă de circulaţie a sa. V. şi LAC DIH1CTIC. LAC OLIGOTROF, lac săpat în roci dure, din zona muntoasă, cu producţic biologică redusă, în care descompunerea materiei moarte este slabă şi apa de profunzime este suficient dc oxigenată. Ex.: Zănoaga, Bîlca, Capra, Custura Mare, Galeşu, Gîlccscu, Tăul Verde, Pietrosu din Carpaţii Orientali şi Meridionali. L.o. este transparent, de culoare albăstruie sau verzuie. Fitoplanctonul este format in special din aîge silicioase (diatomee), alge albastre-verzui (cianoficee) şi alge verzi (cloTof icee). Animalele sînt reprezentate prin specii cu cerinţe ridicate faţă de O, ex.: larve de insecte (plecopterc, trihoptere, efemeroptere), batraefeni, peşti ctc. îu unele Lo. peştii lipsesc. în lacurilc Bîlea, Gîlccscu şi Sf. Ana, dintre peşti este întîînit păstrăvul (Salmo Irutta fario)> iar în Lacul Roşu— coregonul {Coregonuslauarctusmaracneidcs)> Sin. iac distrofic. LAC POUMICTIC, lac a cărui apă are perioade scurte de stratificare termică. Ex.: lacurilc situate în regiunea tropi- EACUIi UHSU l-x?:. ;^cală» Acestea sint bogate In săruri minerale, avind tempera-Ş^ţaira apei ridicată* Fundul Iacului este acoperit cu detritus. ^Biocenozele I.p. sint diversificate şi bogate în specii* V. şi ? LAC MONOMICTIC, LAC DIMICTIC. LAC TERMAL, lac ale căfui ape, în condiţii naturale» au -temperatura ridicată cu mult peste cea a unor ape similare ; fdin aceeaşi zonă. Ex.: lacul Felix are temperatura de 25—30°C, ‘iar cel de la 1 Mai are ape mai calde (30—42°C Ia izvoare); Vjicesta din urmă reprezintă singurul ecosistem natural t ermo-lfil din România* Biocenoza este destul de bogată şi variată, "caracterizată prin predominanţa elementelor stenoternie, '“"Dintre macrofite trăiesc aici nufărul de tip subtropical 'ţNymphaea lotus var. thermalîs), brădişul american (Myrio-frhyllum brctTîUense), buzduganul (Sparganiiiiiţ, crectum), papura (Typha latifolia), stuful (Phragmttes austfalis). în anumite zone ale bazinului cresc muşchi (Ambiystegium sp.). Nămolul lacului se îmbogăţeşte in substanţe nlîherale şi organice prin descompunerea plantelor ce alcătuiesc această bogată vegetaţie, care cade toamna pe fundul apei. Âtît^e ;plante, cît şi pe fundul bazinului pot fi întîlnite organisme animale aparţin ind speciei-M^ţanopstepareyessii (melci relict terţiâr), numeroase larve de insecte, oligo chete, acarieni, prb-tozoare, rotiferi. Dintre vertebrate menţionăm peştele endemic pentru ţara noastră mirtiit roşioară (Scardinius racovitzai), Compoziţia chimică a apei şi a nămolului, temperatura apei conferă l.t. însuşiri terapeutice deosebite (utilizate în tratamentul reumatismului). V* şi IZVOR TERMAL. LACUL DINTT&E DRUtfURI, v. LACUL FĂRĂ FUND. LACUL FĂRĂ FUND, Iac declarat rezervaţie geologică, situat !n partea estică a parcului băilor de Ia Ocna Sibiului* L.-i;f. s-a format în golul rămas în urma prăbuşirii unei vecbi ocne de sare. în care s-au acumulat: apa ploilor, apa unor izvoare de pe maluri şi apa unui pîrîu ce drenează porţiuujea de teren dinspre SE. Suprafaţa l.f.f. este de 1 384 m2, iar adîncimea lui dc 34,5 m* Apa este sărată, cu excepţia suprafeţei, formată dintr-o pînză de apă dulce, alimentată de un pîrîiaş. Existenţa acestei pînze de apă dulce favorizează acumularea căldurii solare, pînă la o anumită adîucime, de către apa sărată din lac* în felul acesta, în lunile de vară, temperatura apei este la suprafaţă de 20— 30°C, în timp ce la adîncimea de 2 m, apa sărată, cu concentraţii de 15—20%, atinge temperaturi de peste 46*0. L.f.f, este declarat monument al naturii, reprezentînd un fenomen aproape unic pe suprafaţa Pămîntului. Sin. Lacul Francisc, Lacul dintre drumuri, LACUL FRANCISC, v. LACUL FĂRĂ FUND. LACUL URSU, rezervaţie mixtă, în suprafaţă de 46 ha, care cuprinde atît lacul din local. Sovata (jud. Mureş), cît şi terenurile păduroase din împrejurimi. Lacul propriu-zis are adîncimea de peste ÎS m şi este cel mai caracteristic lac helioterm din Europa, apa ajungind la peste 40°C la adînci- LACUL ŞI OOXiUlj AtJPlN BlLEA .334 mea de 2—3 m- In rezervaţia L.IJ. se dezvoltă plantei ei aninul verde (Alnus viridis), bradul (Abieş alba)t lariţa (Larlx dec^dua); iar dintre animale! cerbul carpatin (Cervas elapluis), rîsul (Lţnx linx), pisica sălbatică (Felis silvţstris), veveriţa (Sciurus vulgarts) etc. LACUL ŞI GOLUL ALPIN BÎLEA, teritoriu ocrotit situat în bazinul Clrţişoara (jud. Sibiu), cuprinzînd lacul Bîlea (4,65 ha), şi împrejurimile lui (suprafaţa totală 120,40 ha). Prezintă un interes- ştiinţific prin flora sa tipică golurilor de munte,, caracteristică Carpaţilor Meridionali, ca şi prin existenta în cuprinsul său a caprei negre. Plantele lemnoase sint reprezentate prin spccii de pin (Pinus wontana), ienupăr (Juniperus slbîrica), smirdar (Rhododendron kot&chyi), salcie (Safoc jaquinil),etc. ce formează asociaţii pe stîncării. In pajişti cresc specii ierboase, dominînd asociaţiile de puiuş (Festuca rubratfalax), ţepoşică (Nardus stricta)t ţiruţă (Poa media) etc* In locurile umede cresc capul călugărului (Lcon-todon rilaOnsis), foaia grasă (Pingaicula vulgaris), troscotul dc munte (Polygonum b i stor ţa) etc. LACUSTROFREATON, biocenoză din pînza de apă freatică lacustră i cu o-faună-foarte specializat ă* incapabilă de a trăi în apele dc Ia suprafaţa pămîntului (epigee). Dintre anima-lele din 1. fac parţe. unele tr ic Jade, izopode, amfipode. Acestea au. un metabolism redus, o reproducere lentă, în concordanţă cu uniformitatea şi constanţa relativă a condiţiilor de viaţă hipogee. Termen introdus de O. Sterba (19G5). V. şiFREATO-BIOLOGIB. LAGUNĂ, fragment din -bazinul unei mări, al unui ocean sau lac de mari dimensiuni, separat aproape complet de restul bazinului, fie printr-un cordon litoral, fie printr-am recif de corali. Forma h este, de regulă, alungită iaT adîncimea apelor, ei este mică. Astfel, în vechiul golf Halimyris al M« Negre a luat naştere, prin bararea cu cordoane litorale nisipoase» complexul lagunar Razelm-Sinoe, compus astăzi din lacurile Razeim, Goloviţa, Zmeica şi Sinoe. Gondiţiile ecologice din 1. diferă de cele ale bazinului iniţial, biocenozele lagunare avînd şi ele un «aspect deosebit. Prezenţa unui fito- şi zooplancton bogate determină creşterea productivităţii peştelui, ceea ce conferă I. un rol economic important. Alteori în 1. se acumulează HaS în cantitate mare, ceea ce face sâ dispară peştii (ex. în laguna Veneţiei). V. şi ECOSISTEM ACVATIC. LAI*EAUA PESTRIŢA, v. BIBILICĂ. LAND, termen utilizat în gcobotanică pentru a numi o formaţiune vegetală din zona temperată cuprfrizînd subar-buştii şi arbuştii apăruţi în urma degradării pădurilor de stejar datorită intervenţiei unor factori naturali (exces de permeabilitate sau impermeabilitate a apel, incendii) sau artificiali (defrişări etc.). Ex.î zona cîmpiei litorale de pe ţărmul Oc. Atlantic, caracterizată prin nisipuri fixate cu ajutorul vegetaţiei (golful Biscaya). 335 LANT TROFIC lanţ ALIMENTAR, V- LANŢ TROFIC, LANŢ TBOFIC, serie de organisme care, în cadrul unul ecosistem, succesiv consumă şi sînt consumate la rîndul lor (fig. 17), JL.t sînt, de fapt» căile principale prin care materia şi energia circulă în ecosistem. Numărul verigilor trofice într-un I.t. este limitat, deoarece transferul de energie de la o verigă la alta nu se realizează în întregime, ci cu pierdere de Fig. 17. Lant trofic de tip prădător. UNT TBOFIC * 936 energie Ia fiecare transformare. într-un ecosistem se întîlnesc următoarele tipuri de I.t.i erbivor-carnivor, parazitar şi de-trital. L-t. erbivore carnivor prezintă de obicei 5 verigii plantă verde -» animal fitofag —► animal carnivor primar —► animal carnivor secundar -» animal carnivor terţiar. L.t. parazitai conţine în general 2-3 verigii gazdă -+ parazit şi (uneori) hiperparazit. L-t.; detrital cuprinde verigile* detritus vegetal sau animal şi microorganisme detritivore. în ceea ce priveşte circulaţia energiei în l.t, se constată că fie produce (pornind de la producători) o scădere a b io masei (producţia netă) şi o creştcrc a cheltuielilor energetice prin activitatea consumatorilor- De la o verigă la alta a Lt. are loc o transformare cantitativă şi calitativă a materiei şi energiei, L.t. are un rol important informaţional şi de organizare a materiei vii, asigurfod totodată buna funcţionare a biocenozei tn ecosistem. Sin. lani alimentar. V. şi PIRAMIDĂ TROFICĂ, REŢEA TROFICĂ. LANŢ TROFIC DE TIP PARAZITAR, lanţ trofic format din verigile: gafcdă, parazit şi> uneori, hiperparazit, în care hrana circulă de la gazdă ia parazit. Ex.c plantă -> afi-de. ... . —- LANŢ TROFIC DE TIP PRĂDĂTOR, lanţ trofic în care hrana circulă de la producători la erbivore şi apoi la carnivore de diferite categorii- L.t. -de t insecte saprofage. LANŢURI TROFICE PRINCIPALE,lanţuri trofice care leagă speciiic dominante In biocenoză avînd rol principal în viaţa acesteia. Au caracter constant, permanent. Ex.i ierburi erbivore în biocenoza de stepă. LANŢURI TROFICE SECUNDARE, lanţuri trofice constituite din specii cu abundenţă Tcdusâ in biocenoză. Ex.i frunze de şopîrliţă (Veronica chatnaedrls) consumate de musculiţa Jaapieîla oeronicae. LAPIDICOLĂ (despre specii), care trăieşte între stînci sau sub pietre. Ex.r gasteropode pulmonate terestre (Alopia, Limax, Deroceras), scorpionii (Euscorpius carpaticus), unele miriapode şi insecte apterigote etc. LARICE (Lari* decidua var. polonica), plantă răşinoasă foarte rară în România, ce vegetează în cîţiva munţi din Carpaţii Meridionali, Orientali şi Apuseni, unde se întîlneşte pe teren stîncos, in etajul alpin. Creşte mai ales izolat şi mai rar în pîlcuri, în amestec cu molidul, aproape de limita superioară a pădurii. Este ocrotită pe Muntele Ceahlău în rezervaţia „Poliţa cu crini*, împreună cu exemplarele de Pinus silvestrts cu care se asociază. Sin, lariţâ, crin, iadă, cădrin. > Foto 1. Plante carnivore: 1. Dionea muscipula, 2♦ Ne-phentes alba, 3. Pinguicula, 4. Saracenia, 5* Byblis gigant ea. Foto 14. Vidra (Lutra lutra) vlnlnd un peşte. Foto 15. Planta Encela farinosa secretă toxine ce împiedică dezvoltarea altor plante în jurul său, 337 LATITUDINE LARICET, arboret format predominant din iaricc (Larlx iecidua var. polonica). LAMŢĂ, v. LABICE. LARVĂ, stadiu tlnăr din dezvoltarea unui animal (nevertebrat sau vertebrat), cu aspect morfologic diferit de stadiul matur. L. este rezultatul segmentării celulei ou. Structural şi funcţional 1. se deosebeşte în general foarte mult de adult, stadiu la care ajunge în timp, în urma -* metamorfozei. Astfel» mormolocul (1. de broască) are branhii şi coadă, in timp ce adultul respiră prin piele şi plămîrif şi nu are coadă. Cunoaşterea însuşirilor bioecologice ale L are un rol important în cercetarea Însuşirilor unei specii (populaţii) şi în sistematica animală. De asemenea» stadiile de 1. ale multor organisme animale fiind paraziţi sati dăunători animali, este importantă cunoaşterea morfologiei, fiziologiei, a duşmanilor naturali, a modului de viaţă etc. spreta le putea limita răspîndirea sau pentru a le distruge (chimic sau biologie). Multe 1, produc deprecierea calităţii unor plant£ de cultură atît la nivelul frunzelor, cit şi al seminţelor şi fructelor. Numeroase insecte sint dăunătoare numai în stadiul dţl. Ex.j omida fluturelui de varză (Pterts brassicae}* omida păroasă a molidului (Lijmantria monac ha), molia cerealelor (SUoiroga cerealella) etc. Unele L stnt folositoare; viermele de mătase (larva fluturelui Bombyx mori) secretă fibra de mătase naturală; 1. unor insecte (himenoptere, diptere) sînt utilizate în combaterea insectelor parazite* Popular omidă. V. şi PEDO GENEZĂ, • LATENT (despre un organ sau organism), care există intr-o stare ascunsă, inaparentă, dar care se poate manifesta în condiţii prielnice sau la timpul potrivit, numit timp de latenţă, Ex.i multe specii de ciuperci supravieţuiesc unor condiţii de viaţă nepotrivite în stare I.. de spori; embrionul majorităţii plantelor de climă temperată petrece perioada de iarnă în stare 1*, în săznînţăj primăvara, îu condiţii adecvate de viaţă, embrionul germinează dînd naştere Ia o nouă plantă. LATEX, substanţă lichidă, vîscoasă, cu aspect lăptos, de culoare albă, galbenă sau roşiatică, pe care o secretă unele plante superioare. în compoziţia chimică a 1. intră: glucide, protide, alcaloizi. Ex. de plante care secretă 1.; laptele cucului (Eaphorbia cypartssias), păpădia (Taraxacum offlci-nale), arborele de cauciuc (Hcvea brasilliensts), macul (Papauer sonuilfcnun), arborele de camfor (Cinnamomum camphora) ş.a. L., avînd de cele mai multe ori însuşiri toxice, are rol de apărare a plantei faţă de animalele care le-ar pntea consuma. Pe plan economic, 1. poate fi utilizat în industria cauciucului (Havca) sau cea de medicamente (Papaoer, Cinnamomum etc.)* LATITUDINE, poziţia in grade, spre N sau spre S, a unui punct de pe suprafaţa globului în raport cu ecuatorul, ce indică I. zero. La diferite 1. condiţiile de mediu (abiotice şi 15 — Dicţionar de ecologie LAUft biotice) au suferit modificări profunde care au contribuit la diversificarea ar calelor speciilor, la variabiKtatea formelor dc viaţă, a biomasei şi numărului indivizilor, etajarea şi complexitatea lanţurilor şi reţelelor trofice ctc. Ex,: la 1. mici diversitatea speciilor este foarte marc (în pădurile ecuatoriale) şi scade în zonele cu 1. maximă (tundră şi gheţurile veşnice); influenţa factorilor abiotici asupra organismelor creşte cn cit ne depărtăm de I. zero, iar a celor biotici creşte cu cît ne apropiem de această 1. V- şi ALTITUDINE. LAUR (Ilex aquifolium), arbust de climă oceanică, de cca 3—5 m înălţime, cu frunze persistente, care trăieşte pe teritoriul com, Zimbru în pădurea numită Dosul Laurului (Valea Lnştilor), lîngă Arad. Acest element atlantic, cu o masivă răspîndire în regiunea mediteraneană si in Asia sud-vestică, vegetează la Zimbru într-un loc izolat, departe dc linia lui de frontieră nordică, situată în Balcani. înfăţişarea neobişnuită, dar mai ales utilizarea ramurilor de 1. la împletirea coroanelor au dus la rărirea populaţiilor sa ic insulare. In prezent este ocrotit de lege împreună cu o zonă tampon în suprafaţă de 113,60 ha. LĂCOVIŞTE, sol argilos, bogat in humus, format intr-un mediu umed şi care are culoare nevricoasă şi structură compactă. Este un tip de sol hidromorf freatic, specific mai ales pentru păşuni şi fineţe. Vegetaţia ce se dezvoltă pe I. este alcătuită din asociaţii de gramincc perene, plante cu bulb şi rizom, ex.: Iris, Gagca, Mn&earla, de specii cu rădăcini tuberizate (Ftlipendula hexapctala, Lathyrus tuberosus) \ terofite (plante anuale), efemere (Veronîca poliia, Draba berna etc.). V. şi PEDOLOGIE. LĂCUSTA, nume popular pentru mai multe specii de insecte (Locusla migratoria, Docfostaurns marocanus, Callip-tamus ttallcus), aparţinind ord. Saltaloria. în calitate de consumatori primari, I. sînt dăunătoare agriculturii, deoarece se hrănesc cu plante cultivate. Daunele cele mai mari le fac atunci cînd, In urma Înmulţirii excesive ale indivizilor în populaţii, acestea realizează invazii asupra culturilor, distru-gînd tot covorul vegetal. V. şi MI GRAŢIE. LĂPTIŞOR DE MATCĂ, produs natural secretat de glandele JiipofaTingiene ale albinelor, folosit pentru alimentarea larvelor viitoarelor lucrătoare in primele 3 zile de dezvoltare şi a măteii în tot timpul vieţii. Este utilizat în medicina umană ca tonic general, în boli de ficat, stomac, şi chiar în diferite forme de neoplasm. LĂSĂTURÎ, urme lăsate de animale în vederea marcării teritoriului. Ex.: elefanţii işi marchează teritoriul cu fecale; cîinii, prin urină; gazelele (Gazella dorcas) utilizează ca I., lacrimile. Este un comportament râspîndit mai ales la mamifere, avînd un rol deosebit în distribuţia populaţiilor în biocenoză, în relaţiile intra- şi interpopulaţionale. V. şi COMPORTAMENT, FEROMON. legea IREVERSIBILITĂŢII... 'Jv.^ LĂSTĂRIŞ, stadiu juvenil al unei populaţii vegetale arbo- • r escerite. v; »r LEGEA ACOPERIRII CORPULUI, lege conform căreia părul ş mamiferelor şi penele păsărilor sînt mal compacte la spe- 1 ciile de climat foarte rece sau foarte uscat- Ex.: puful pinguinilor, blana focilor, penele struţului african. Aceste însii- • şiri reprezintă forme de adaptare ale organismului în condi^ • ţlllc temperaturilor joase; prin intermediul lor mecanismele de tcrmoreglare sînt perfecţionate In avantajul supravieţuirii. - LEGEA ACŢIUNII COMBINATE A FACTORILOR-, lege formulată de Mischerlich (1930)» după care un factor de mediu —poate influenţa alt factor sau cerinţele organismelor pentru anumite condiţii de mediu. Ex.; temperatura ridicată contribuie la creşterea evaporării apei din sol, reduc&ea luminozi-"^'"tajii determină scăderea cerinţelor plantelor pentru zinc, temperatura ridicată este mal greu suportată de animale dacă creşte umiditatea aerului etc. • LEGEA ACŢIUNII INVERSE A INTERACŢIUNII QM-ţflO-SFERĂ, lege conform căreia orico modificare produsă de ăuttvitatea economică a societăţii umane tn biosferă se „în-—toarce1- şi are repercusiuni asupra economiei, vieţii-sceiale şl chiar asupra sănătăţii oamenilor. Ex.* tăierea masiVă a pădurilor in Mesopotamia antică a avut consecinţe nefaste asupra climei, agriculturii etc.; suprapăşunatul în stepele aride a dus Ia instalarea pustiuri lor etc. în prezent despăduririle continuă să producă dereglări în regimul precipitaţiilor, în structura solului şi a climatului local etc. Construirea barajului de Ia Assuan (Egipt), în 19G8, a avut drept consecinţă sără tur ar ea terenurilor învecinate supuse irigaţiilor, precum şi Teducerea producţiei piscicole din zona de vărsare a Nilului în M, Mediterană. Dezvoltarea puternică a industriei a dus la apariţia fenomenului de poluare etc. Legea a fost formulată de P. Dansereau (1957). LEGEA COMPENSAŢIEI FACTORILOR, lege care afirmă că absenţa unui factor de mediu din viaţa unui organism poate fi compensată cu un alt factor apropiat. Ex.: unele moluşte (Mylîlus galloprovincialis), în lipsă de Ca, asimilează Sr pc care 11 acumulează în mari cantităţi în corpul lor, , LEGEA CORELAŢIEI ANATOMICE, lege care afirmă că specializarea unui organ din organismul animal la un anumit mod de viaţă antrenează numeroase modificări ale altor organe, ceea ce permite îndeplinirea unor anumite funcţii. Ex.ş prezenţa copitelor şi a coarnelor la cervide; dinţii caii ini şi tăietori ai carnivorelor constituie un caracter de corelaţie anatomică. L.c.n, a fost formulată de Georges Cuvier (1830), LEGEAw IREVERSIBILITĂŢII INTERACŢIUNII OM-BIOSFEBĂ, lege care afirmă că anumite resurse naturale reînnoibile (ex, plantele, animalele) pot deveni epuizabile atunci cînd omul — prin măsuri neraţionale de ordîn agricol, hidrotehnic, Industrial etc. — întrerupe funcţionarea lor sau LEGEA LUI ALLEN distruge condiţiile in care se produc procesele ciclice normale ale utilizării accstor resurse* Ex,: vînarea abuzivă a bourului (Bos prtmîgenius) a dus la dispariţia lui ca specie; apa dulce este o resursă naturală care se reînnoieşte continuu in condiţii naturale, dar capacitatea eî de refaccrc scade pe măsură. cc este poluată: nuinai 50% din apele uzate sc întorc în circuitul apelor curate (îu urma epurării chimice şi biologice). Legea a fost formulată de P, Dansereau (1957), V* şi PROTECŢIA MEDIULUI. ANEXA, LEGEA LUI ALLEN, lege conform căreia dezvoltarea mamiferelor in condiţiile unui climat cu temperaturi scăzute este însoţită de o reducere relativă a lungimii cozii, a picioarelor şi a urechilor. Fenomenul se explică prin aceea că reducerea suprafeţei de contact cu mediul înlesneşte menţinerea constantă a temperaturii corpului. Ex,: vulpea arctică (Vulpea lagopus) are botul, picioarele şi coada mai scurte decit ale vulpii de climat temperat (V. vulpes)< LEGEA LUI GLOGEK, lege care arată că animalele din zone foarte rccî şi umede sînt, de obicei, pigmeu Late în negru, ceea ce le permite acumularea unei cauţitaţi mai mari de căldură pe care o pierd apoMn mod treptat- Ex.: cea mai marc parte a penajului pinguinilor, tegumentul leuiut-de-mare (Otaria jnbata) sînt de culoare Închisă. LEGEA LUI IJNDEltfAiV, lege care afirmă că din cantitatea de energie care pătrunde într-un anumit nivel trofic dintr-o biocenoză numai o fracţiune este transmisă organismelor situate pc nivelele trofice superioare. Această fracţiune de. energie disponibilă pentru keterotrofe este cuprinsă între 10 şi 20%. Cantitatea de energie disponibilă pentru carnivorele terţiare (situate pe ai 5-lea nivel trofic) este egală cu 1/10 000 din cea fixată de producători, Accasta explică de ce numărul de verigi dintr-un lanţ alimentar este restrlns (maximum 4—5 verigi). L. lui L, a fost elaborată în anul 1942. LEGEA HINDI ULUI, lege elaborată de Liebig (1840). enunţată astfel: creşterea plantelor este limitată de elementul a cărui concentraţie în sol este sub valoarea minimă nc-cesară sintezei substanţelor necesare supravieţuirii. Cunoaşterea L.m. este de un real folos in agrochimie, şi anume în dozarea îngrăşămintelor chimice, asigurarea microeiementelor necesare organismelor vegetale etc. LEGEA RE VERSIUNII, lege care afirmă că biosfera tinde să redobîndeasca poziţiile pierdute, imediat după încctorco acţiunii antropice. Ex,: cîmpiile cultivate, abandonate dc oameni din diverse motive, sint treptat încorporate în natura spontană; în continentul african, ogoarele părăsite se transformă în savane. L.r. a fost elaborată de P, Dansereau (1057). LEGEA SUPRAFEŢELOR, lege care se referă la faptul că producţia de căldură raportată la unitatea de suprafaţă corporală (in m*) se exprimă prin valori apropiate (de ordinul a 1 000 Kcal/24 ore) la cele mai diferite specii de homeo- 351 LEGUMINOASE terme. L.s. a fost elaborată de Rubner (1833) şi completată de Richet (1899). LEGEA TOLERANŢEI, lege după care dezvoltarea materiei vii este posibilă numai între anumite limite ale concentraţiei factorilor abiotici. Acestea variază de la optimum ccologic la pessimum ecologic (concentraţia maximă şi minimă a factorului dat). Ex.: algele microscopice marine sc dezvoltă între anumite valori ale intensităţii luminii, accasta avînd rolul unui factor limitant; arborii nu tolerează scăderea precipitaţiilor sub 250 mm/an; larvele fluturelui de‘mă* tasc (Bombyx mori) tolerează numai temperatura cuprinsă între'20 şi 25’C. L.t. a fost elaborată de Shelford (1911), V. si LEGEA MINIMULUI. LEGEA UNITĂŢII ORG ANISM-MEDIU, lege care eviden^ ţiaza interdependenţa dintre organism şi mediul său de viaţă. L.n,o.-m. se sprijină pc faptul că există o unitate de structură între substanţa vie şi mediul său, a mbcli&fiintfr alcătui te din aceleaşi elemente şi grupări funcţionale chimic active (deosebirea constîrid în legăturile dintre atonii, carc, la nivelul materiei vii au o altă configuraţie). Schimbul permanent dc substanţă, informaţie şi energic este, de fapt"/''materializarea acestci unităţi; sistemele biologice sint sisteme deschise, clc primesc din mediu substanţe (elemente chimice), energie (solară, chimică) pc care le cedează din nou mediului înconjurător. Unitatea organ ism-med iu constituie un aspect al mişcării biologice. Numeroase fenomene ale naturii confirmă caracterul ei real, obiectiv. Ex.: schimbările numerice ale unei populaţii duc la modificarea cantităţii de substanţă şi energie din biotop. Omul este şi el angajat în procesele de interacţiune cu materia vie şi nevie, Acţiunea sa asupra unei părţi a biosferei (ex,: o pădure, un curs de apă etc.) declanşează modificări ale mediului abiotic (sol, precipitaţii, microclimă). L.u.o.-in. stă la baza cunoaşterii interacţiunilor din biosferă» constituind fundamentul legic, teoretic şi practic al ccoiogici. LEGOIICULTURĂ, domeniu al ştiinţelor agricole care se ocupă cu studiul ecologic al plantelor legumicole şi cu metodele de cultură a acestora. Ex. de plante legumicole: ceapa, usturoiul, varza, cartoful, morcovul etc. Legumele ocupă un Ioc important în alimentaţia omului şi animalelor, fiind nutrienţi bogaţi în vitamine, glucidc, protide, ccluloză (necesară digestiei) ş.a. L. este o ramură a -+ agriculturii cu importanţă economică deosebită. V. ?i AGRONOMIE. LEGUMINOASE (despre plante), familie de dicoti-ledonate cu specii ce pot fi ierboase (ex. trifoiul — Trifo-lium repens) sau lemnoase (ex. saîcîmul — Robinia pseudaca-cia). Foarte multe I. sînt alimentare (cx. mazărea — Pisum satiwm, fasolea —Phaseolus valgctris), medicinale (cx. tecile de fasole, florile de salcîm), mclifere (trifoiul, lucerna, sal-cîmul), industriale (cx. soia). Caracteristic I. este prezenţa pe rădăcinile lor â unor nodozitâţi, formaţiuni specifîcc datorate LEISHIMANIOZA 342 reacţiei plantelor la pătrunderea în ţesuturile radicularc a bacteriilor fixat oare de azot cu care 1. trăiesc în simbioză. După moartea plantei, substanţele a zoioase conţinute tn nodozităţi trec In sol îmbogăţindu-1 în azot, influenţînd astfel viaţa pedocenozelor. LEISHMANIOZÂ, afecţiune produsă animalelor de un pro-tozoar din gen. Lehhmanla, endemic pentru ţările calde. Transmiterea boi ii se face direct, prin contact cu un animal bolnav, sau indirect, pTin intermediul insectei Phlebolomus papatast {ord* Diptera). V* şi ZOONOZĂ. LEMUVG (Leznmus leinmus), mic rozător din fam. Criceti-dae, râspîndit în zonele arctică şi subarctică ale Americii şi Eurasiei. C. El ton (1924) a observat pentru prima oară fluctuaţiile I. Schultz (1984), studiind I. din tundra alsaciană, a constatat că aceste oscilaţii numerice au loc din 4 în 4 ani, timp in care la o densitate de cca 100 indivizi /ba are loc o distrugere aproape totală a vegetaţiei* Aceasta se reface treptat în cca 3 ani, ducînd Ia o nouă explozie a înmulţirii populaţiei. Printre explicaţiile atribuite acestor fluctuaţii la 1. un loc important îl ocupă factorii stresanţi (Chitty, 1960; Wynne Edwards, 1962; Christian şi Davis, 1964). V. şi DINAMICA POPULAŢIEI. LENTICE, 1 * (Despre biotopuri de apă curgătoare). Care se caracterizează printr-o curgere lentă. Ex.c pîraie, rîuri etc. în zonele de şes 2. (Despre specii animale). Care populează biotopurile I. Ex.: larvele trihopterului Limnophilus flaoicor-nis; dintre peşti, crapul (Cyprtnus carpio) ş.a. LEPTOBIOZA (despre animale), convieţuire a unei specii in cuibul sau adăpostul altei specii, de unde obţine anumite produse alimentare. Exj coleopterul Atemeles publicaţii $ este colocatar al cuiburilor de furnici: după eclozare se instalează în cuiburile speciilor din gen. Formica> iar In cursul iernii, al celor din gen. Myrmrcat după care revine la primii gazdă. Este un mijloc de extindere a nişei ecologice» care contribuie la stabilitatea structurală a populaţiilor. Sin. cleptobioză, leslobioză. LEPTOSPlitOZĂ, infecţie polimorfă provocată la animale mamifere, Inclusiv Ia om, de protozoare din gen. Leplospira, Treponema, Borelia. Leptospirele sc dezvoltă în ape calde şi alcaline; se transmit omului atît direct din apă, prin inges-tie, cît şi prin intermediul animalelor domestice (prin consumul de came provenită de la animale bolnave) sau al rozătoarelor. V. şi ZOONOZA. LESTOJBIOZĂ, v. LEPTOBIOZĂ. LEUCOCITOrOEZĂ, v. LEUCOPOEZĂ. LEUCOPOEZĂ, proces biologic de geneză a leucocitelor în organismul animal. Fenomenul are Ioc în ţesutul limfoid, în ganglionii limfatici, splină, In măduva oaselor late şi a sternului. L. are un rol important în funcţionarea normală a organismului în relaţiile acestuia cu unii factori biotici ai mediului, leucocitele avînd proprietatea de a îagocita ger- 343 LICHENI menii patogeni. Tulburările de diverse eiiologii, inclusiv cele cauzate de factorii ecologici, ale funcţii leucopoetice pot duce la boli cronice sau acute ale organismului uman. Sin, leucocitopoeză. V, şi HEJtfATOFAGĂ. LEATGARE, proces dc pierdere a elementelor solubile ale unui sol, ca urinare a circulaţiei excesive a apei. L. arc, astfel, un rol negativ important în scăderea fertilităţii solului respectiv şi In modificarea structurii biocenozelor din sol (eda-focenozelor). L. se previne prin evitarea despăduririlor excesive, a păşunatului excesiv, precum şi a irigaţiilor neraţionale, LEVURI, —> ciuperci unicelulare, anaerobe, microscopice care trăiesc In lichide dulci> în sol, apă, tubul digestiv, galerii de insecte etc. Un număr redus de specii sînt toxice pentru om şi animale provocînd anumite toxicoze. Ex.; 1. din conservele vechi, alterate sînt toxice, putîtţd provoca intoxicaţii alimentare- Altele sint utile omului,. exr «peciile gen. Saccharomyces, care pro duc fermentaţia alcoolică- Şin. drojdii. LIANĂ, plantă ierboasă sau lemnoasă care utilizi&ză ca suport alte plante în jurul cărora se răsuceşte, de regulă cu ajutorul cîrceilor sau chiar al ţepilor. L. sint spccificc pădurilor tropicale umede cărora le imprimă o notă distinctă, originală. Climatul umed, lipsa de lumină constituie condiţii ecologice favorabile dezvoltării lor* L* se caţără pe trunchiurile arborilor ajung înd pînă la coronamentul acestora, unde îşi etalează frunzele şi florile. Dintre 1. existente in pădurea tropicală sînt frecvente speciile gen* Pippcr, Vaiiillia, Uau-hinia. Cele mai lungi 1. sînt* palmierul rotang (Calanxus rotang) din Africa şi SE Asiei, cu tulpini de peste 100 m; filodendronul (Monatera deliciosa) din pădurile braziliene, îh condiţiile climatice ale ţării noastre se întilneşc cîteva specii de I. şi anume: ederafiîedera helix), eurpenul (Clema-Us vitalba), hameiul (Humulus lupulus), Periploca graeca. V, şi EPECIE. LIANOS, tip de~> savană caracteristică Venezuelei, a cărei vegetaţie este formată mai ales din diferite grauiînec: Pani-cum, Paspalum. în 1. arborii sînt distribuiţi izolat; ei aparţin gen. Rhopala, Byrsonima, Copemicia. Fauiia 1. este reprezentată de erbivore mari, ca: cerbul suliţar cenuşiu (Maza-ma nemorwagc); insectivore: furnicarul (Mgrmecophaga) ş.a.; carnivore sau predominant carnivore, ex. skunksul (Mephi-tis), surilbo (Conepatas). Dintre păsări, în 1. trăiesc struţul sud-american (Rheaamericana) şi seriema (Cariamacrf stata). Ca şi struţii, scriemele sînt păsări alergătoare, cu picioare lungi, care se hrănesc în special cn lăcuste, dar şi cu diferite alte animale mici care mişună 2n iarba savanei. LICHENI, încrengătură de plante inferioare, cu structură relativ simplă, care fac parte din marele grup al plantelor fără flori (Griptogame). Organismul lor este alcătuit dintr-o anumită specie de ciupercă şi o algă caracteristică, constituind un exemplu clasic de —► simbioză* Ex,i o specie de ciuperci LI G AND 344 din ci. Asconiycetes şi o algă din gen. Pleurococcus. b, sînt plante autotrofe răspînditepc întreaga planetă, deoarcce pat să reziste la condiţii extreme de viaţă: temperaturi scăzute» caracteristice zonelor arctice şi antarctice; temperaturi ridicate fox. Gtadonia pyxidala suportă temperatura de 10l°C); umiditate redusă timp Îndelungat (ex, 56 de săptămîni). L. sint foarte sensibile la substanţele poluante, astfel că în marile centre industriale şi urbane din lume, cu excepţia cîlorva specii, I. lipscsc. Fată de radiaţiile radioactive I. sînt foarte rezistenţi, dar constituie o verigă intermediară de transmitere a acestora auimalelor care se hrănesc cu ci, ajungiud astfel şi in organismul uman; îrt ambele situaţii radiaţiile sint deosebit de nocive. După mediile de viaţă unde sc dezvoltă, I. se împart în: tericoU (Cetraria islandica, Cladoaia furcata), corticoli (Usnea barbata, Xanthoria partetlna), saxicoli (Rhi-zocarpon geographicnm), L. au un rol important în formarea solurilor în regiunile aride, stîncoase. Datorită metabolismului lor foarte redus, I. au o creştere înceată (cx. la Rhizo-carpon geographicnm, 1—2 mm pe an, Ia Peltigera, 2—7 cm pc an. Longevitatea L este în schimb foarte mare, ex. gen. Rhizocarpon, Aspicilia, Lecidea pot atinge vîrste de G00— 1 300 de ani în Alpi şi de 1 000—4 500 de ani in V GroenlaH' dei. Grupul I. are o amplă utilizare practică în industria chimică (pentru prepararea glucozei, alcoolului, gelatinei» substanţelor colorante) şi farmaceutică. LIGAND, compus chimic micro mol ocular care interacţio-cază specific in situri caracteristice din proteine indueîn-du-le schimbări conformaţionale cu consecinţe asupra nivelului lor funcţional. în natură 1. sînt factori ecologici din mediu (factori nutritivi, oxigen, ioni), avţnd capacitatea să inducă modificări moleculare adaptative, olt şî metaboliti ai mediului intern cu funcţii de mediere, dc stimulare sau inhibiţie, desfăşurate prin mecanismele tranziţiei alostericc. în sistemul operon* inductorul şi corepresorul sint f. ai re-pTesorului. Ex. de 1. ecologici: ionii metalici, nutritiţii (glucide, aminoacizi, acizi graşi). Ex. de 1* din mediul intern: hormon l micro moleculari (cei sexuali, corticoizii), mediatori neurochimfci, ATP, NAD, FAD, cAMP, cGMP etc. Recent, noţiunea de 1. s-a extins şi la compuşi macro mol oculari care interacţionează cu proteinele celulare inducîndu-le schimbări conformaţionale* Ex,: hormonii polipeptidici sint 1. pentru receptorii specifici din celulele ţintă, endopeptidazele sînt 1. pentru macroglobulina serică. L. macro moleculari ecologici (ex. macro moleculele imunogene) sînt interna lizaţi în celulă prin procese complexe de endocitoză care cuprind mai multe etape: ataşare de receptor specific; formarea unui complcx ligand-receptor; modificări conformaţionale (alos-terişm supra molecular) de invaginare; formarea de Vezicule capuzonale (engl. coaled ursicles); mobilizare saltatorie intra-cîtoplasmatică. în legarea dc receptor poate interveni o en-zitnă răspîndîtă, transgliitaminaza, care are capacitatea să 345 LIMITELE TERMICE. formeze legături peptidice interproteinice între carboxilul y din restul gluiamil al unei proteine (ex. proteina iigand) şl gruparea e aminică a unui rest Uzii din cealaltă proteină (proteina-receptor din membrană). V. şi SIT ACTIV. „LIMBAJ" ANIMAL modalitate de comunicare între animale manifestată la niveluri diferite ale scării zoologice. „L.^a., ca şî comportamentul» devine cu ati't mai complex cu cît animalele sînt mai evoluate. Comunicarea se realizează în lumea animalelor prin mai multe mijloace, dintre carc cele mai frecvent© sint semnalele bioacustice şl biochimice. Aceste modalităţi dc „limbaj" isi manifestă eficienţa în marcarea teritoriului, a drumurilor către surcele de hranîţ.ln alarmarea semenilor, apărare, raporturile intre sexe, recunoaştere, respectarea ierarhici în cadrul familiilor, turmelor etc. „L.“a. arc un rol important in reglarea funcţiilor individuale şi populaţionale, esenţiale pentru menţinerea speciilor. Studiile şi cercetările privind „l.ua. constituie u& important capitol ai etologiei, fiind totodată un domeniu inter disciplinar în care se înttlnesc preocupări.ale zoologilor, psihologi* lor, fiziologilor, fizicienilor, biochimiştiîor. „L.“a. -.a- fost cercetat la nivelul a numeroase grupe de animale nevertebrate şi vertebrate, dc un interes deosebit fiind cercetările realizate la maimuţe (cimpanzei) de către W.N. şi L.A. Keilog (1032), soţii Hayes (1951), Kohts (1955), R.A. Gard-ner (1966), D. Prcmack (1971)- LIAUCOLĂ (despre păsări), care trăieşte în preajma rîurilor, pe Ungă mări, locuri mlăştinoase şi cimpii umede. Ex.: beca-ţina (Cappeila gallinago), pescăruşul (Sterna stema), plo-ierul (Charadrius fluvîalţs) etc. Păsările I. sînt în general zvelte, cu cioc subţire şi lung, cu picioare înalte şi golaşe. Cuibăresc de regulă izolat, pe pămînt, puţine în arbori. Se lirănesc cu diferite animale nevertebrate, iar speciile mai mari, şi cu vertebrate mici. Sînt bune alergătoare şl cele mai multe pot să înoate. LIMITA OPTIMA DE DEZVOLTARE, stadiu sau parametri maximi de dezvoltare la care a ajuns un individ, o populaţie sau o biocenoză. Sistemelor biologice le este proprie dezvoltarea ontogenetică, filogcnetică, dezvoltarea populaţiilor, a biocenozelor. în dezvoltarea individuală (ontoge-netică) a animalelor superioare (mamifere) limita optimă este atinsă atunci cînd de la stadii iniţiale (ex. blastulă, morulă) se ajunge la formarea şi diferenţierea de ţesuturi, organe, precum şi a sistemului nervos central care asigură coordonarea şi subordonarea părţilor. La nivelul supraindividual Lo. de d. este atinsă în cadrul integrării indivizilor dintr-o anumită specie îu populaţie (stol, familie, turmă ete.). V. şi CLIMAX, ONTOGENIE. LIMITELE TERMICE ALE VIEŢII, limite maxime şi limite minime termice între care procesele vieţii se desfăşoară normal. L.t. superioare ale vieţii sînt legate de capacitatea proteinelor care au un punct ridicat dc coagulare. Proteinele LIMI VOR 346 animalelor homeoterme se caracterizează printr-o rezistenţa mai mare decît proteinele poikilotermelor. Ex.: la mamifere, miozina coagulează la 47—50°C, iar albumina sanguină» la 70—82*0/Majoritatea nevertebratelor marine suportă o încălzire a corpului dc maximum 30'C ?i Tareori de 38°C (ex. actiniilc), La toate mamiferele, o încălzire peste 42°C duce în mod obişnuit la moartea lor. Mai variabile sînt limitele termice inferioare aîe vieţii animalelor. Ex.: protoztfarele suportă o răcire pină Ia —15°C; viermii sint rezistenţi Ia temperaturi scăzute, dar nu suportă o răcire sub 0°C; rotiferii, în schimb, suportă o răcire pînă la —60°C. în ultimul timp a fost stabilită posibilitatea de conservare a vieţii chiar şi la temperaturi foarte scăzute. Ia car© lichidele biologice se solidifică, fără însă a se forma cristale de gheaţă. Rezistenţa organismelor Iă acţiunea temperaturilor diferite face obiectul termobiologiei iar influenţa temperaturilor scăzute asupra speciilor este cercetată de criobiologie. JL1MIVOR t. (Despre microorganisme). Care trăieşte în interiorul vaselor sanguine ale «mai animalr hrănindu-se cu conţinutul lor. Ex.: tripanosomelc (flagelate ce trăiesc libere în vasele de sînge) care produc boli grave omului şi animalelor. Astfel t Tnjpanosoma gambtense şi T. ihodeştense tră~ iese iniţial în vasele limfatice şi sanguine, apoi pătrund tn lichidul cefalorahidian, pro duc în d cunoscuta boală a somnului, frecventă în Africa ecuatorială. Tot dintre flagelate, Leishmania donovant provoacă în ţările mediteraneene boala kala-azar care se manifestă mai ales la copii prin îmbolnăvirea splinei, ficatului, uneori a pielii. Specii de flagelate din gen. Tripaiioptasma se dezvoltă în sîngele peştilor, provo-cîndu-le boala somnului, V. şi PARAZIT. 2. (Despreanimale acvatice). Care se hrăneşte cu mîl ce conţine particule organice provenite din descompunerea resturilor de organisme-Ex.t molu şt ele bi valve marine (Mytilust Spisula), polichete din gen. Melînna, Nephthys etc. în peşteri» animale 1. sînt: amfipodul Niphargus* indivizii Itineri deiVotetis, precum şi diferite copepode şMzopode. LliTMC-EURIHALÎIMĂ (despre specii acvatice), care ple-c!nd din apele dulci pătrunde, mai departe sau mai aproape, în apele salmastTe. Ex.» dintre peşti, scrumbia de Dunăre fAlosa pontica), rizeafea (Alosa caspia nordamannî), gîn-girica (Cînpconella cnltrtuentris); acestea sînt specii de origine dulcicolă, adaptate secundar la condiţii de apă sainoas-tră si marină (E.A. Pora si I. Oros, 1974). V. şiEURIHALINĂ, MMNOBIOS. LIMNOBIOS, ansamblul organismelor vegetale şi animale din apele dulcii izvoare, rîuri, lacuri, ape freatice ctc. în funcţie de dinamica Iot, apele dulci se împart In: stătătoare (lacuri, bălţi) şi curgătoare (rîuri, fluvii etc.). în apele stătătoare curenţii sînt de mică intensitate, fundul apei este de obicei mîlos sau nisipos, cu numeroase substanţe minerale şi organice sedimentările. într-o apă curgătoare, întrea- LIMNOPSAMON ga masă a apei este In mişcare, Intr-un singur sens şi numai puţine zone sînt liniştite. Substratul solid este în general pietros şi mai puţin nisipos sau mîlos. în funcţie dc aceste condiţii de viaţă, 1. diferă de la o apă la alta. Ex.i în apele stătătoare cresc numeroase plante plutitoare: lintiţa (Lemna minor), nufărul alb (Nymphaea alba) şl un bogat fitopîancton şi zooplancton* In. apele curgătoare 1. este format mai ales din animale adaptate Ia înot (peşti, inseetc acvatice) sau la mers pe substrat: viermi, larve de insecte, moluşte etc. V. şi HALOlUOS, LIMNOPLANCTON, LIMNOPSAMON, POTA-MOPLAIVCTON. tnUNOCHEN, tip ecoton special situat la limita dintre apă şi uscat. LITORAL, v, ZONĂ LITORALĂ. LITORALOFOBĂ (despre specii), care evită zona litorală. Ex.j balena albastră (Balaenoptera musculus, numită şi uri* 349 LOCUL FOSILIFER AGIGHIOL sfcsul Pămîntului, de 33 m lungime şi 120 t greutate); saiva-liil- (B. borealis); caşalotul (Phijseier catodon). Speciile 1. sînt bune înotătoare, hrănindu-se in special cu plancton. V. şi ZONĂ LlTORALA, ECOSISTEM MARIN. UTOSFERĂ, înveliş solid de la exteriorul Pămîntului cuprins intre 0 şi 30 km adîncime pe continente şi intre 0 şi 10 km sub fundul oceanelor. Viaţa tn I. este localizată în partea de la suprafaţa Pămîntului. respectiv In sol, de la adin-cimea de cîţiva decimetri pînă la (rareori) ciţiva metri. în bazinele acvatice subterane animalele pot supravieţui la adineimi şi mai mari, cx.: în Sahara, forarea unor I iţit ini a dus la descoperirea la adîncimca de 100 m a unor ape subterane populate cu peşti. Au fost, de asemenea, evidenţiate Ia 2 000-r?3 000 m adincime bacterii vii in zăcăminte petrolifere. V.^şi JUOSFERA. LIVADĂ 1. Antrop ocen o ză vegetală a cărei populaţie dominantă este formată din pomi (sau arbuşti) fructiferi, Ex.: livadă dfe pruni (Prunus), cireşi (Cerasus). meri (Miilus). D-p.d.v. ecologie, 1. reprezintă un ecosistem semîartificial. 2. Teren tnierbat, lăsat fără altă cultură, ierburile fiind folosite pentru păşunat şi cosit. V. ?i ANTROPOIHOCENOZĂ- LIZIERĂ, zonă situată la marginea unei păduri ale cărei ccnozc conţin elemente de tranziţie între pădure şi ecosistemele învecinate (păşune, cultură agricolă ctc.). în l., datorită întrepătrunderii unor ecosisteme* are loc o con cent rare mai mare de materie vie- Astfel, în I. cuibăresc mai multe specii de păsări decît în pădure sau in cîmpie. L. reprezintă un caz particular de ccoton. V. şi EFECT MARGINAL, LLANOS, savană din cimpia Orinoco, podişul Giiya-nelor din America de Sud, ce sc întinde pe o lungime de pestei 000 km şi o lăţime de cca 4C10 km. Clima sc caracterizează1 printr-un anotimp uscat tipic, dar cu precipitaţii în sezonul umed de 1 300 mm. Adesea apar şi arbori izolaţi sau chiar şi păduri (cu specii de CmattUa, Byrsonima etc,). Cea mai mare suprafaţă a 1. este acoperită cu formaţii de gramtnee înalte de cca 50 cm. Specifică pentru solul din 1. este prezenţa unei cruste lateritice. asemenea' unei zguri, cimentată cu hidroxid de fier, situată la adîncimca de 30— 80 cm. \\ şi ARECIFE, SAVANA* LOC DE LEGARE, v. SIT ACTIV. LOCUL FOSILIFER AGIGHIOL, rezervaţie naturală paleontologică situată la V de satul Agighiol (jud. Tulcea), eu suprafaţa de3 ha, cuprinzînd importante-* fosile triasice (cochilii de —► amoniţi etc.). După I. Simîonescu, în orizonturile de calcare roşietice dc la Agighiol au fost recunoscute 90 specii de ammonoidee ( Trachicera aon, Joanitcs joanis aus-friae etc.). Marea in caTe s-au sedimentat depozitele de la Agighiol se întindea in. triasic pînă în regiunea Munţilor Hima-layia. Depozitele geologice sînt bogate în calcare roşietice, dolomite; în plăci bogate în silexit etc. Pentru marea lui LOCUL FOSILIFEH BAHNA-VtfiClOBOVA 350 Importanţă paleontologică, stratigrafică, paleogeografică şî litologică, LJ.A. a fost declarat monument al naturii. LOCUL FOSILIFER BAHtf A-VÎRCIOROVA, -► rezervaţie naturală paleontologică (1 ha), situată pe valea Bahna, în localitatea cu acelaşi nume Mehedinţi), conţinînd depozite terţiare de animale nevertebrate; corali, lamelibranhi-ate, gasteropode şi — Intr-o mai mică măsură — brahiopode briozoare, echinoderme, flagelate, foraminifere. LOCUL FOSILIFER BARBOŞI-TIRIGHINA, rezervaţie paleontologică aparţinînd corn, Sendreui (jud. Galaţi), reprezentată de versantul sudic al unui deal, avînd o suprafaţă de 1 ha, in care sint aparente argile nisipoase fosilifere cu numeroase cochilii de moluşte. Acestea alcătuiesc aşa-numi-tele strate de Bărboşi şi sînt de origine lacustră. Primul om de ştiinţă care a descris depozitul fosilifer de la Bărboşi a fost Gr. Gobălcescu (1883). Multe dintre cochiliile fosile de la Bărboşi aparţineau unor specii noi pentru ştiinţă: Vivipams scutieri, Melanopsis acicularis, Dreissena polymorpha, precum şi unor spccii ale gen. Plsidiam, Ano-donta etc. LOCUL FOSILIFER BUCOVĂŢ, -► rezervaţie paleontologică (cca 4 ha), situată pe teritoriul com. Bucovăţ, jud. Dolj» Este important pentru fauna de moluşte din pHoccnuI superior şi pleistocenui inferior. în acelaşi timp importanţa rezervaţiei este dată şi de profilul neogenului superior (profil de referinţă pentru stratigrafia caracteristică depozitelor de la limita pliocen-cuaternar), precum şi prin fauna de mamifere fosile descoperite. Totodată profilul dc Bucovăţ a servit drept tip In descrierea etajului numit levantin. LOCUL FOSILIER CERNAVODĂ, -> rezervaţie paleontologică (3 ha), situată la capătul dinspre Dobrogea al podului de la Feteşti-Ccrnavodă (jud. Constanţa), care conţine depozite de resturi fosilifere din cretacicul inferior, aparţin înd mal multor grupe dc nevertebrate: Ia meii branhia te, brahiopode, echinide, corali etc. Prin studierea acestor fosile s-au putut stabili cu precizie orizonturile din cretacicul inferior din acest punct, ceea ce a constituit cheia descifrării strati-grafice a cretacicului inferior din S Dobrogei. LOCUL FOSILIFER COZLA, -» rezervaţie paleontologica (10 ha), situată în zona municipiului Piatra Neamţ (jud. Neamţ) care adăposteşte o bogată faimă fosilă, In special de peşti, din perioada oligoccnă. Tot în această rezervaţie se întîlnesc gresii dure sub forma unor marmite eoliene, denumite „căldările uriaşilor". LOCUL FOSILIFER MĂLUŞTENI, -+ rezervaţie paleontologică (2,50 ba), situată la N de local. Măluşteni (jud. Vaslui), în regiunea de dealuri din partea sudică a Podişului Central Moldovenesc, cu depozite fosilifere datind din pliocenul superior şi cuaternarul inferior. S-au identificat numeroase grupe de mamifere carnivore (Lulra rumana. Phoca sp.); peri- 351 longevitate ecologica sodactile (Tapirus arvensis, Rhijnoceros sp., Hiparion gra-cile); artiodactile (Cervus sp., Camclns sp.); proboscidieni (Mastodon arvensis* M. bersoni); rozătoare (Sienoftber couur-luensis, Lepus sp*); insectivore (Taipa sp.); primate cus florentinus). Fauna din zâcămîntul de la Măluşteni permite să se ajungă la interesante concluzii paleograf ice şi climatice asupra respectivei epoci geologice. Pe marginea lacului de Ia sfirşitul pliocennlui se întindea un nscat cn accentuate caractere de stepă, străbătut de cursuri dc apă şi dominat de un climat aproape mediteranean. LOCUL FOSILIFER ŞEIMENI, -> rezervaţie paleontologiei (0,5 lin), situată la N de Cernavodă (jud. Constanţa), cuprinzind depozite glauconitice bogate în cochilii de —» anioniţi, resturi dc—j- beleraniţi şi de lameiibranhiatc. L.LŞ, a fost declarat monument al naturii, datorită bogăţiei în -+ fosile şi interesante fenomene sedimcnlologicc.;care pot fi foarte bine studiate în acest loc. r LOCUL FOSILIFER SUSLĂNEŞTI, —► rezervaţie paleontologică în suprafaţă de 1 kin2, situată la circa C km spre SE dc oraşul Cimpulung (jud. Argeş), reprezentată prin depozite oligoceuc de peşti fosili. Bogăţia şi starea bună de conservarea faunei, ea şi concluziile paleontologice Ia care s-a ajuns în urnla cercetărilor întreprinse aici au făcut din acest punct fosilifer una dintre rezervaţiile naturale cele mai interesante din ţară. Astfel, s-a stabilit că apele înării oligpcene în care au tTăit peştii se găseau sub influenţa unui climat subtropi-cal-temperat si că această faună s-a dezvoltat in ape puţin adinei* Părerea este confirmată de faptul că în unele nivele ale acestei formaţiuni s-au găsit numeroase resturi de plante fosile. LONGEVITATE, durata vieţii unui organism animal sau vegetal. în funcţie de specie, 1. variază foarte mult, de la cîteva minute, sau ore cit trăiesc unele bacterii, pină la zeci şl sute de ani. Ex.: 1. maximă îa om: JoO ani, la elefant — pînă la 200 ani; Ia papagal —100. Recordul îl deţine planta Sequola: 5 000 ani. L. este influenţată de [actorii ereditari, dar şî de condiţiile de mediu. Cunoaşterea I. unui organism are o deosebită importanţă în cercetarea ecologică atît Ia nivel individual» cit şi supraindividual (populaţîonal). Ecologia-umstnă studiază factorii abiotici (temperatură* umiditate, altitudine, presiune, factoTi poluanţi etc.) şi biotici (hrană, viaţa de familie, relaţiile dintre indivizi etc.) care contribuie la creşterea l.o mu lui. Dar şi tn ecologia animală ş[ vegetală slnt luaţi In consideraţie aceşti factori* in special atunci cînd este vorba de specii dc interes economic (insecte! peşti, păsâri, mamifere etc.). V. şi 1LIKIBIOLOG1E, GERONTOLOGIE* îIUBĂTRÎNIRE. LONGEVITATE ECOLOGICA. 'LONGEVITATE ECOLOGICA, durata de viaţă medic a indivizilor unei populaţii în condiţii concrete de existenţă. LONGEVITATE FIZIOLOGICA 352 V. şi MORTALITATE, NATALITATE ECOLOGICĂ. LONGEVITATE, FIZIOLOGICĂ, -> longevitate medic a indivizilor în condiţii optime de existenţă, depinzînd numai de factorii fiziologici. In natura acest tip de 1. nu este posibil datorită factorilor ccoiogici limitanţi. LONGEVITATE POTE3VŢIALA, longevitate carc poate fi realizată de organisme In ecosisteme antropice, ex. de plante crescute in sere, parcuri, grădini, apartamente, de animale domestice sau care trăiesc In grădini zoologice, acvarii, te-rarii, apartamente etc, în cazul l.p, acţionează mai ales factorii şenetici, factorii naturali fiind în mare parte îndepărtaţi sau substituiţi cu cei caracteristici ecosistemelor create de om. Aceştia din urmă pot acţiona mai mult sau mai puţiu ca factori limitanţi ai longevităţii. LONGEVITATE REALĂ, -► longevitate realizată de organisme în ecosistemele naturale. L.r. este rezultatul Interacţiunilor plantelor şi animalelor cu factorii abiotici şi b iot ici ai mediului. LONGIDIURNĂ (despre plante), care înfloreşte în sezonul cînd ziua are durata cca mai lungă. Ex*: crinul (Liltum), teiul (Tilta), unele gratninee şi compozitc etc* LONGITUDINE, poziţia în grade a unui punct de pe suprafaţa globului faţă de linia imaginară ce reprezintă meridianul 0, care uneşte Polul Nord cu Polul Sud, trecînd prin oraşul englez Greenwîch. Cunoaşterea I. este necesară determinării arealului şi condiţiilor biogeografice ale unor specii, V. şi BIOGEOGRAFIE, LATITUDINE. LOT, fragment dlntr-un ecosistem natural {pădure, pajişte) sau antropogen (cultură de cereale, livadă), pe suprafaţa, căruia se realizează studii şi determinări ecologice, Ex.< studiul structurii unei populaţii, al distribuţiei spaţiale a indivizilor, al acţiunii pesticidelor asupra dăunătorilor etc. V. Şi EŞANTION, PROBĂ. LOTICĂ {despre spccii), care trăieşte în ape curgătoare (i'/voare rîuri, fluvii etc.). Localizarea plantelor în zona cu viteză diferită a apei este determinată adesea de modul de fixare. Ex.: ciuma apelor (Elodea canadensis) prezintă rădăcini filiforme, cu capacitate redusă de fixare; dimpotrivă, piciorul cocoşului (Ha nune tz fes fluiians) dispune de rizomi puternici. Forma l. este dominată de hidracarieni (SpercAon breoirostris), oligochete (Nctis communis), insecte (Hydr<>-psichc giitiaia, Ephemcra sp., Baetis rhodani), peşti (Thimal-lus ihimallus, Lcuctscus cephalus, fiarbas bar bus ctc.). Sin. tclmalobiont. LOPĂTAR (Platalea Uucorodia), -+ pasăre ocrotită. întinării* du-se printre podoabele tot mai rare ale bălţilor dunărene. Deosebit prin ciocul lui lung, dar lăţit, ca la raţă, turtit la vîrf şi purtlnd un cîrlig scurt, 1. răscoleşte mîlul, mişcîml ritmic din cap în căutarea liranei: larve de tot felul, insecte acvaticc, puiet de peşte, melci, mormoloci, broaşte, LUNCA tipări. L. este răspîndit îns Europa centrală, N Africii şi Asia centrală plnâ în China» Vine tn Romftnia in a 2-a jumătate a lunii aprilie şi îşi face cuibul în tufişurile dese de trestie. Cloceşte în cîteva colonii pe cursul inferior al Dunării, în refugiul permanent de la Goloviţa (jud. Tulcea) şi în băîţîle de lîngă municipiul Călăraşi (jud. Călăraşi). ► LtICIFUGĂ, v. FOTOFOBĂ. LUMINĂ, factor fizic al mediului, de origine solară, elec-^ trică sau bioelcctrică, avînd o influenţă esenţială asupra organismelor vii, în'biosferă, L provine de la Soare, ale cărui radiaţii globale (G) sînt formate din radiaţii solare directe (ÎS) şiTadiaţii solare^difuze-(i>); G=S + D. Radiaţiile solare sînt compuse din: radiaţii ultraviolete, cu lungimea de undă de 0,28—>0,38 [i; radiaţii vizibile (fotosintetizante), cu lungimea de undă de 0,38—0,78 ji; radiaţii infrafoşii, cu lungimea de undă de 0,78—3 |i. Din radiaţiile solare globale la nivelul unei vegetaţii dense (o cultură agricolă), in zona temperată, S-a determinat că 17 % sînt reflectate, 70 % absorbite de fitocenoză şi 13 % transmise, L. este factorul abiotic de mediu care stă la baza procesului de fotoslntcză, proces fundamental-pentru existenţa vieţii terestre, Ţintnd seama de faptul că poziţia în biosferă a fiecăru i ccosistem este constantă, variaţia factorului 1. în fiecare punct al planetei depinde atit dc poziţia Pămînlului faţă de Soare, cit şi de mişcările sale, fenomene cu strictă periodicitate. Organismele vii prezintă numeroase adaptări faţă dc factorul 1. Variaţiile ritmice ale intensităţii 1. determină o anumită ritmicitate metabolică, fiziologică, comportamentală a plantelor şi animalelor. Homocromfa, umbra criptică, avertizarea, mimetismul sînt influenţate de acţiunca I. şi de adaptarea animalelor de a percepe culorile din mediul ambiant. Lipsa de h în condiţiile de viaţă subterană (peşteri, galerii) duce la depig-mentarca animalelor, atrofierea ochilor ctc. în funcţie de alternanţa zilelor şi nopţilor, unele animale sînt active In timpul zilei şi se adăpostesc noaptea, in timp ce altele se comportă invers. Durata zilelor determină ciclizarea şi a altor fenomene: înmulţirea animalelor, m[graţiile, ecloziunea ouăîor ctc. în abisurile oceanice, 1. solară nu pătrunde, singurele surse de L fiind animalele ce posedă organe luminoase (ex. peştele abisal Idiocanthns panamensis). V. şi BIOLUM1-NESCENŢĂ, BIOIUTM. LUMINIŞ, suprafaţă fără arbori din cuprinsul unei păduri, cu aria mai mică de cca 5 000 m2, spre deosebire de poiană, a cărei arie depăşeşte 5 000 m2. LUNCA, regiune joasă care mărgineşte albia unui curs dc apă (rîu, fluviu). L. se formează acolo unde viteza de curgere a apei scade, la acţiunea de eroziune a apei adâugîndu-se cea de depunerea aluviunilor. Ca formă de relief, 1. se individualizează Iri regiunea de cîmpie, căpătînd lăţimi considerabile (de ia cîţiva kilometri la citeva zeci). Un fenomen caracteristic L este revărsarea periodică a apelor datorată fie prcci- LUxMGIME DE UNDA 354 pitaţiilor abundente, fie topirii zăpezilor. Legat de revărsarea apelor este procesul permanent de aluvionare şi schimbare a microreliefului. Datorită caracteristicilor fizice şi chimice ale aluviunilor, duratei inundaţiilor si adincimii apei freatice, 1. dispune dc o accentuată varietate de bio-t opuri. în consecinţă, se formează în L un mare număr dc biocenoze: de pădure, de pajişte, de mlaştină şi acvaticc, ocup înd suprafeţe relativ întinse. Dintre speciile forestiere sc distinge o categorie de esenţă tare formată din stejar (Quercus), frasin (Fraxinus), ulm (Vlmus) ş.a. şi o categoric de esenţe moi, albe, în care predomină salcia (Sâltx), plopul (Populus)j aminul (Ainus). Dintre arbuşti, in 1. se intllnesc: sîngerul (Comun sangninea), cruşinul (Rhamnus frangula), călinul (Vibumum opulus)> salba moale (Evvmj-mus earopaca), gherghinul (Cratacgus monogyna), porumbarul (Prunus spinosn); socuî (Sambucus Migra), lemnul cîinesc (Ligmirum vulgare). Biomasa produsă anual de pădurile de I. este de 8- 14 t, fiind una dintre cele mai ridicate pentru păduri. Caracteristic pentru arborii de I* este creşterea lor rapidă în stadiile tinere şi longevitate redusă datorată bolilor criptogamice favorizate de umiditatea crescută. Cele mai importante lunci din ţara noastră le formează Dunărea, Şiretul, Ialomiţa, Prutul. Sin. zonă inundabilă. V, şi ZĂVOI, 11 ÎU, FLUVIU. LUNGIME UE UNDA, distanţa parcursă de o undă sonoră sau luminoasă in unitatea de timp. Plantele şi animalele se comportă diferit iu fmici ie de valoarea I. dc ii. a diferitelor unde sonore sau luminoase. Astfel, ochiul omului recepţionează radiaţii monocromatice în spectrul vizibil, care an I. de u. cuprinse între 400 şi 750 mp; spectrul de absorbţie al dorofilei se află intre 65(J şi 680 mp. LUPTĂ BIOLOGICĂ, v. COMBATERE BIOLOGICĂ- LUPTĂ INTEGRATĂ, v. COMBATERE INTEGRATĂ. LUX METRU, aparat pentru măsurarea intensităţii luminii solare dintr-un ccosistem. Este utilizat in determinarea intensităţii fotosintezei intr-o biocenoză vegetală, pentru cunoaşterea intensităţii luminii îu care se dezvoltă diverse organisme etc. ^MACHIA (maquis), asocia ţie vegetală formata din tufă-rişuri sempervirescente dense, greu dc străbătut, cu înălţimea de 6—14jta-i M. se întinde in ins. Corpe^/dealuri de! 400-^600 m înălţime» formate din roci silicioase, pe litoralul occidental al ltaliei şi în ins* Sicilian Plante caracteristice an; sînt:rroşcovul (Ceralonia Mliqua), palmierul pitic' (Chamaerops humilis)r mirtul (Myriu.$± comnuinia), măslinul sălbatic (O(ea europaea) etc. Frunzele plantelor sînl dure şi mate, ceea ce le permite să reziste in zilele d.e vară extrem dc aride şi in cele mai friguroase din timpul sezonului rece cc caracterizează climatul in care se dez- -voltă -m---- • - - : MACRO AEROFIL (despre organisme aerobioiUc), care are nevoie de o cantitate crescută şi continuă de O pentru a puica supravieţui. Ex,: homeotermele. organismele ruofHc şi, în general, toate animalele cu mişcări rapide şi uu metabolism intens. Sin. megaacrofil. MACRO CEFALlli!, fenomen care se manifestă prin creşterea la dimensiuni neobişnuite a capului faţă de normal. Apare Ia copiii al căror creier este patologic hipertrofiat. IM. poate apărea ca o anomalie congenitală, Tic de natură genetică, fie datorată unor factori de mediu. Unii biologi consideră că omul .viitorului va fi un macrocefalic dalotila dezvoltării neobişnuite a creierului. în realitate, acest lucru nu estc posibil; dezvoltarea inteligenţei umane in vi-îlor va fi rezultatul utilizării în mai mare măsură a neuronilor scoarţei cerebrale, inmulţiudu-sc dc fapt conexiunile dintre aceştia, şi nu volumul lor. MACROCLIMAT, climat care cuprinde teritorii întinse (5—ăO km pe orizontală şi citeva sute sau cîteva mii dc metri pe verticală) incluzînd principalele forme de relief (cîmpiî, munţi, podişuri depresiuni). Elementele m. determină distribuţia biocenozelor şî compoziţia acestora. Pe măsura creşterii altitudinii, biocenozele se etajeaza, în funcţie de necesităţile lor edafice, climatîcc. Astfel, în regiunile de cîmpie, cu umiditate redusă, temperaturi crcseute vara şi scăzute iama, se dezvoltă pajiştile şi tufărişurile stepice. în regiunile de deal, cu umiditate mai ridicată, vînturi mai puţin intense şi temperaturi moderate, se instalează păduri dc stejar, cer, girniţă, gorun, carpen şi fag. Sin. macroclimă. MACROCL1MĂ, v. MACRO CLIMAT. MACROCOSM 356 MACROCOSM, universul Iu întregime» considerat ca o structură unilară. In prezent, omul cercetează cosmosul prin metodele astronomiei, astrofizicii şi, în ultimele decenii, In mod direct prin sateliţi, rachete, nave cosmice. în aceste condiţii se naşte treptat o ecologie cosmică ce va stu-dia capacitatea omului de adaptare Ia condiţiile vieţii extraterestre. V. şi EXOBIOLOGIE, MACROECOS1STEM, v. BIOM. MACROELEMENT, -+ element chimic care se află !n natură şi tn corpul organismelor în doze de peste 0.01 % din greutatea componentelor abiolice şi biotice. Ex.: O se găseşte în scoarţa terestră în proporţie de 0,01 “10% şi în materia vie, de 62%; C (20%),H (10%), N (3%). M. se află răs-pfridite inegal în substanţa vîe- Ex.: 1 ha de pădure de foioase conţine de 4 ori mai mult Ga decît o pădure dc pin, M.se găsesc în sol şi sînt utilizate in nutriţia minerală a plantelor. Ele sc introduc în sol şi prin Îngrăşăminte şi amendamente. V. şi NUTRIEOT. MACROFANEHOFITĂ, totalitatea arborilor dintr-o biocenoză. Ex,: In biocenozele de luncă din zona montană se întilneşte aninul alb (Alnus incana)Sla deal aninul alb şi cel negru (Alnus glatlnosa), iar la cîmpie, m. sint reprezentate de salcie (Sallx alba, S. fragilts, S. trladra), plop ('Popizfus alba, P. nigra, P* canadensts) şi sporadic dc ani-nuî negru. Prezenţa acestor m. dă un aspect mozaicat biocenozei, carc allcrnează cu asociaţiile vegetale ierboase. MACROFITĂ, plantă superioară de talie mare, vizibilă» caracteristică pentru marea majoritate a pteridofiţelor, gimnospermelor şl angiospermelor. Ex.: feriga (Dryopteris), coada calului (Eqnlselum) dintre pterido fi te, bradul (Abies), za da (Larlx), dintre gimnosperme; păpădia (Taraxacu m)r trandaiirul (Rosa), fagul (Fagus) etc., dintre angiosperme-M. sînt constituente ale biocenozelor vegetale, reprezentind producătorii In ecosistem, eu rol important in structura şi fuucţiile biosferei. MACROFREATON, ansamblul animalelor de talie mai marc care trăiesc In mediul freatic. Ex.j Pristlna menoni (Oligochete), peşti vivipari (Amblyopsis>, amttbieni (Pro-tcus anguinus, Spelerpes) ş. a. Termen creat de C. Motaş, In 1962. V. şi FREATOBIOLOGIE, FREATICOL. MACROMICETE, ciuperci marî, macroscopice, făcînd parte din încrengătura Fungi (Mycophyta). Unele sînt comestibile (ex. ghebele — ArmiUaria mellea), altele otrăvitoare (ex. majoritatea speciilor gen. Amanita, hribul ţigănesc — Boletus satanas etc.). Multe dintre ele sînt dăunătoare copacilor din păduri, pomilor, lemnului din construcţii (ex. văcă-lia — Phcllinus ignlarus, Mcrulias tacrimans etc.). Prin calităţile lor, precum şi prin daunele produse, in. au un rol complex — atît pozitiv, cît şi negativ în ecosistemele naturale şi antropogene. m MAGNETOSFERA MACROPLANCTON, totalitatea plantelor şi animalelor carc compun —> planctonul, ale căror dimensiuni sînt cuprin se între 0,5 şi 10 cm. Ex.: alga mătasea broaştei (Splrogyra)-planarii (Planaria), moluşte (Drelssena), larve de insecte, {Corethra) intră în alcătuirea m. lacustru. în ecosistemul marin, m, este reprezentat de stadiile naupliale ale crusta-ceelor (Balanus, Carclnns), stadiile de larvă trocoforâ ale majorităţii bivalyelor (Tapes, Cardtum, Chamelca, Spirula), larve de polichete (Glycera, Nephlys, Arcnicola) etc. Elementele componente ale m. Intră în hrana puietului şî a peştilor adulţi, constituind verigi importante în-4- lanţurile trofice respective-^ V- şi MICUOPLANCTON. MACROTERMOFITĂi comunitate de plante tropi ca Ic, formată în principal din arbori de talie mare, cu înălţime ciiprinsâ între 40"şi 50 m, avînd coroanele împletite între ele. caracter ce le conferă rezistenţă împotriva furtunilor puternice. Ex.; pădurile tropicale umede din Afiîţa, ocupînd S Nigerieij ţărmurile Libiei, Coastei de Fildeş şi Ghanei, intre 8° lât. nordică şi 5D lat. sudică (care însumează cca din suprafaţa Africii), precum şi E ins, Madagascar. Printre arborii ce compun acestc comunităţi slnt: arborele cap oc (Ceiba gulneensls), pip ta denia (Piptadenta africana)t uăpaca (TJapaca guineensis), arborele uriaş (Entandrophrag-ma angolense), abanosul african (Dyospyros), palisandrul (Dalbergta)t terminalia (Termtnalîa macroptera), acajuul (Khaja), cola (Colanitiâa)t sterculia (Slerculia africana), arboraşul de cafea (Coffea liberica, c. arabica), bananierii etc. V. şi HYLEA. MAGNETISM» însuşire fizică fundamentală a unor substanţe anorganice de a atrage materiale feroase (fier, oţel, nichel etc.). M. unui material se poate manifesta permanent sau temporar. Datorită constituţiei Pămînt «lui şi acesta posedă m. Un ac niagnetizat ce se roteşte liber în orice plan se îndreaptă cu vlrfurlle sale spre polii N şi S ai Pămîntu-lui. M. are influenţe multiple asupra organismelor vii, > acţionînd îndeosebi combinat cu alţi factori ai mediului ambiant (radiaţiile Ionizante» temperatura ş, a.), Ex.: m. acţionează asupra Uematopoezei (experimental scade numărul leucociteîor la şoarecii supuşi influenţei cîmpului magnetic,) inhibă creşterea tumorilor etc. Cu cercetarea aplicaţiilor m. în biologie şi medicină sc ocupă—> magneto-biologia. M A GNETO BIOLOGIE, ramură a biofizicii care studiază acţiunea cîmpurllor magnetice asupra materiei vii. MAGNETOSFERĂ, parte din atmosfera terestru cea mai îndepărtată de Pămînt a cărei limită inferioară se află la 400—1 000 km înălţime, întlnzîndu-se în direcţia Soarelui pe'o distanţă egală cu 10 raze terestre. Soarele are o influenţă deosebită asupra m., mai ales atunci cînd în atmosfera astrului solar au loc erupţii, protuberanţi pete, îar viteza vîntului pe Soare depăşeşte 1 000—1 500 km/s. Influenţa MAGNEZIU 358 Soarelui asupra m. ducc Ia apariţia furtunilor- magnetice terestre; este influenţată şi starea ionosferei (perturbări în t ran smî t cr ca un d e lor ra d î o)♦ MAGXEZIl1 (Mg), element constitutiv al ţesuturilor dure şi moi din corpui organismelor şî, îndeosebi, activator al unui număr mare de enzime* în procesele de extracţie şî folosire industrială, Mg şi compuşii dc Mg — clorură (car-nclit), silicaţi (talcT azbest), carbonaţi (dolomît, mugne-y,it), oxizi — se pot răspîndi în atmosferă, determinînd polua-rea aerului cu unele efecte nocive minore şi rcstrînsc asupra aparatului respirator şi asupra compoziţiei sîngclui. MALACOLOG1E, parte a zoologici care se ocupă cu studiul moluştelor (lamei ibrancluate, gasteropode pu intonate, prosobranchiate, opistobranchiate, cefalopode). Cunoştinţele de m. sint deosebit do utile ecologiei, deoarccc permil cunoaşterea taxonomică a componentelor biocenozelor acvatice şi terestre, moluştelc fiind un grup cu largă răspindîrc îu biomurile planetare. Atît îu mediul acvatic, cît şi in cel terestru aceste nevertebrate sînt consumatori primari şi secundari întrînd in componenţa multor lanţuri şî reţele trofice ale ecosistemelor în care trăiesc. Niimcroşi reprezentanţi ai moluştelor sînt dăunători agriculturii, legumicultorii (in special gasteropodele terestre), altele sînt factori de bîodegradare (ex. scoicile Dreisscna, Tercdo degradează lemnul), iar unele moluşte sînt gazde intermediare ale unor paraziţi animali. MALARIE, boală parazitară produsă de 3 specii ale unui protozoar, şi anume hematozoarul palustra: Plasmodium vîdox, P. malariae, P. faleiparum, carc provoacă 3 forme diferite de boală. Aceste protozoare au 2 gazde: una definitivă, omul, în corpul căruia se dezvoltă asexuat, şi alta intermediară. ţin ţarul anofel (Anopheles macutlpennis), în care se dezvoltă generaţia sexuată. Ţinţarul anofel (femela) transmite omului sănătos prin înţepare spori de plasmodiul m. Sporii pătrund în hematii unde sc dezvoltă pc seama hemoglobinei, iar prin lezarea hematiilor se eliberează parazitul sub formă de merozoizi. în acest moment m. devine manifestă: apare o creştere a febrei însoţită de frison puternic (popular „friguri41)- Prin localizarea parazitului in hematii, organismul este afectat de o anemie destul dc gravă* Boala este prezentă acolo unde există agentul transmiţător (vectorul), respectiv ţinţarul» care, la rîndu-i, se dezvoltă în regiunile umede, mlăştinoase, din S Europei (italia, Grecia), precum şi în zonele cu climat tropical (Africa ecuatorială, Asia Mică, Iran, India, Indochina, Brazilia)* Eradicarea bolii arc în vedere înlăturarea cauzelor ecologice: prezenţa bălţilor, mlaştinilor şi a insectei vectoare. In ţara noastră, in urmă cu cîteva decenii, m. făcca ravagii în Delta Dunării şi în zonele inundabile ale rîurilor mari. Astăzi, în urma asanării bălţilor şi a măsurilor de combatere a insee- 869 mamifure tei, boala a fost lichidată. Sin. febră paludică, friguri de trăită. MALFORMAŢIE, aspect morfologic sau fiziologic anormal cu care se naşte uii copil (sau un pui de mamifer în general). M. au mai multe cauze: 1) Genetice: defecţiuni ale celulelor germinat iver aberaţii cromozomalc etc. Ex.: buza dc iepure, gură de lup, degete supranurnerare etc.; 2) Factori abiotici de mediu: radiaţii roentgen, trata mente cu iod radioactiv; substanţe chimice; medicamente, alcool, nicotină, stupefiante; 3) Factori biotici de mediu: infecţii virotlce (gripă, rubeolâ ş.a.); lipsa unor vitamine din alimentaţia femeii gravide; subaliraentaţia; 4) -A noma Ut ale placentei şi învelişului fetal ş. a. Unii nou-născuţi cu m. sînt viabili, alţii decedează. în ciclul vital caracteristic -fiecărui organism, perioada de maximă sensibilitate faţă de factorii mediului este aceea a citodiferenţierii şi a «mhriogcnezei. V. şi GENETICĂ, MUTAŢIE. ? MAMALOGIE, parte a zoologiei carc se ocupă cu studiul -* mamiferelor sub multiple aspecte: morfologic, sisteftatic, anatomic, geografic etc. M. pune la dispoziţia ecologiei date referitoarei Ia mediile de viaţă în care sînt răspîffdite mamiferele, adaptările lor morfologice şi comportamentale, regimul de hrană, relaţiile intra- şi interspecifice, importanţa lor în ecosistemele naturale şi in economia umană etc. MAMIFERE» animale vertebrate, homeoterme, cu corpul acoperit în general cu păr, care nasc pui vii, pe care li hrănesc cu lapte produs de glandele mamare. Tegumentul m. produce diferite formaţiuni cornoase: păr, gheare, copite, coarne, rareori solzi etc. Se cunosc cca 5 000 specii, răs~ pîndite pe toată suprafaţa globului. După mediul de viaţă m. sint terestre zburătoare, terestre, subterane şi acvatice. M. terestre zburătoare, sînt reprezentate prin lilieci (chirop-tere), caire s-^u adaptat complet la viaţa aeriană: membrul anterior s-a modificat profunda falangele s-au alungit, între ele găsindu-se o membrană, care de multe ori cuprinde şi membrul posterior sau/şi coada. Ex.: Pteropus uampynts, răspîhdit în zonele tropicale; liliacul urecheat (Myolis mgotts), liliacul de seră (Vespertilio murtnus)t răspîndiţi şi în ţara noastră. M. terestre, reprezintă grupul cel mai numeros, ră&ptndit în toate ecosistemele terestre: păduri, stepe etc. Dintre m. terestre de pădure numeroase specii sînt arboricole, ex.j Tapaia belangeri din Indonezia, leneşul (Bradypua tridactylns, Choloepus didaclylus) din America Centrală şi de Sud. Alte specii slnt terestre arboricole, cc duc o viaţă semiarboricolă şi semiterestră, Ex.: ursul tibetan (Eutomlas sibericus), rîsul (Lynx lynx) Sşi procură hrana pe pămînt, dar urcă în copaci unde îşi petrec cea mai mare parte a vieţii dormind în scorburi. M. terestre de pădure Îşi petrec tot timpul vieţii numai pe parterul pădurii, fără să urce In copaci, ex.j cerbul (CerDUs elaphus), căprioara (Ca-praeolus capraeolus), elanul (Blaphe longissima), ursul brun MAMIFERE 360 (Ursus. arctos). Aceste animale au bine dezvoltate mirosul şi auzul şi mai puţin văzul. 31. de stepă, sînt reprezentate vnai ales de mari erbivore ce populează, teritorii cu un Iar# cimp de vizibilitate, cu temperatură foarte variată şi clima periodic umedă sau secetoasă. Ex.: antilopa saiga (Saiga tatarica), din stepele Mongoliei; Antilopa cervlcapra, Gazella dorcas, Antidorcas marsupialis, Onjz leucorix, Connochaciis gnu, girafa (Giraffa camelopardalis), din Africa ctc., cangurul (Maeropus giganleus) din stepele Australiei etc. M. subterane, trăiesc în sol şi sint reprezentate prin puţine spccii care s-au adaptat la săpat galerii subterane în interiorul cărora îşi caută adăpost şi hrană. Corpul lor s-a alungit, membrele s-au scurtat, prezent înd gheare puternice pentru săpat sau pentru împins păiuîntul, iar ochii sint puternic atrofiaţi. Ex.: cirtiţa (Talpa earopaea), eirtiţa marsupială (Notoryclct; hjphlops), orbeteîe (Spatax apalax), hîrciogul (Cricelus criceius), şoarecele (Micromijs mit\u.fus, Apodemas silvaticus) ete. 11. acoalice, trăiesc temporar sau permauent în apă. Astfel, nurca (Mustcla hiireola), vidra (Lulra lutra) îşi fac galerii subpămîntenc la marginea apei, procurîndu-şi hrană chiar din apă,: A cesic.specii au degetele unite prin membrană inierdigitală. O adaptare mai avansată prezintă lutra marină (Enhydra lulrls) din N Pacificului carc poate sta zile Întregi pe marc, avînd degetele scurte, prevăzute cu o membrană largă. Alte m. acvatice au corpul modificat mult mai profund, membrele transformate în lopeţi Înotătoare. Unele se mişcă foarte greu pe uscat, cx,: leul de mare (Ontaria jubata), iar altele, cx. foca (Phoco vltiilina, Mona-chus monachus), pe uscat mai mult sc tîrâsc, ele fiind adaptate complet la viaţa acvatică, iar pe uscat vin numai pentru odihnă şi reproducere. Exclusiv acvatice sint balenele (Ba-lacnoplcra musculus, B. physalis), sirenienii (Trichechtis scnegalcnsîs, T. manaius, Rhyfina stellcri) etc. După felul alimentaţiei, m. sint consumatori primari (fitofage) şi secundari (carnivore); altele aparţin atit ia consumatorii primari, cît.şi la cei secundari (omnivore). Urbîvorele au, de obicei, incisivii laţi, caninii reduşi şi o mare dezvoltare a măselelor pentru a mesteca hrana vegetală, cx,: lama (Lama glama)t cămila (Camdiw dromaderus, C. bacfrianus), elefantul (Elephas indicus, E. meridîonalls), oaia (Ouis spj., zimbrul (Bison bonasus), capra neagră (Bupicapra nipica-pra), calul (Equuscaballus). Alte m. erbivore consumă plan-iele prin roadere, fiind numite in. rozătoare, ex.: iepurele (Lepuş europaeus), iepurele de vizuină (Orycfolagux conicului;). M. carnivore, au dinţii ascuţiţi, caninii de/.voltaţi. sînt animale zvelte, cu vedere ageră şi mişcări rapide ex.: lupul (Canls lapus), tigrul (Panthera tigria), leul (P. Uo), ghepardul (Acinonyx jnbatus) etc. Alte m. sc hrănesc atît cu produse vegetale, cit şi animale (m. omnivore), ex.: porcul (Sus scroţa). D.p.d.v. economic, m. sînt animale de cea mai mare importanţă pentru om. Dintre m. sălbatice 361 MARTOR numeroase specii sînt importante pentru carnea şi blana lor. Veveriţa (Sciurus oulgaris), vulpea (Con/s vulpes)> herme-lina (Mnstela herminea), zibcliua (Martes zibetUna), iepurele (Lepas enropaeus) etc. au blănuri valoroase, motiv pentru cărei fonnează obiect de vînătoarc. I» apele marine sînt organizate vînători pentru balene ’ (Balanopteră mus* cnliis) şipinipede (morse, foci etc.). Dar rolul cel mai mare îl au în viaţa omului m. domestice. Imblînzirea, domesticirea şi creşterea; m. au început din timpuri străvechi. Renul (Rangifer tarandus)i domesticit relativ recent în Eurasia, este de mare folos în regiunile de thndrâ. La toate animalele domestice -s-au obţinut prin a meliorare numeroase—* rase* Zootehnicienii din ţara noastră caută să obţină ameliorarea raselor existente, in ceea ce priveşte rezistenţa-'Jor Ia condiţiile climatice sau la boli, precum şi creşterea calităţii şi producţiei de came, lapte» lînă etc. Dezvoltarea zootehniei reprezintă una diu laturile esenţiale care -a contribuit Ia progresele societăţii umane. ^ ' M ANGRO VĂ» pădure tropicală şi subtropicală formată din arbori şi arbuşti ce se dezvoltă în terenuri umede şi in apa din apropierea ţărmurilor marine supuser fluxului; şi refluxului. Plantele prezintă numeroase rădăcini adven-tiv’e ce fixează mîlul şi resturile vegetale, contribuind la formarea depunerilor litorale. M, se întîlnesc în Florida, N‘ Japoniei, arh. Hawaii, India, Indonezia etc, MANTA (despre planeta Pămînt), învelişul plastic, topit al Terrei cuprins între 70 şi 2 900 km adîncime, format din oxizi şi sulfuri ai metalelor grele, cu greutatea spccifică de cca 5—6. Spre periferie, m. este formată din silicaţi de Mg, roci ultrabazice etc. şi poartă numele de SiMa. Elementele din m. ajunse la suprafaţa Iitosfcrei intră în ciclurile geologice şi biogeochimice ale biosferei. MAREE» vi FLUX §1 REFLUX. MAŞEE NEAGRĂ, peliculă de petrol ajunsă accidental pe suprafaţa apei marine sau oceanice, care pluteşte un timp mai scurt sau mai îndelungat pînă ce difuzează în zona lito-rală, Cauzele care provoacă m. n. sint diverse: accidente survenite la navele petroliere în timpul transportului, crupiţii aîş sondelor petrolifere marine, nan frag ii ale vaselor petroliere etc. Din cauza iru n. mii de păsări de marc sînt omo-rîte, mai ales acclca care se afundă în apă după Iirană. Atunci penele lor se îmbibă cu petrol, nu mai jjot zbura şi mor. Ex.: în apropierea ins. Terra-Nova aii murit astfel în decursul a numai 2 ani 250 000 de pinguini. MARICULTURĂ, v. ACVACULTURĂ MARINĂ. MARTOR» grup de plante, animale sau microorganisme din ecosistemele naturale care, în anumite experienţe 'cu caracter biologic sau ccologic, serveşte pentru comparaţie cu organismele care au suferit diverse modificări sub influenţa unor factori experimentali, în natură sau în laborator. Ex.i 16 — Dicţionar de ecologia MASA DE AER m. unei populari de bactcrii supuse experimentai iradierii cii' Co radioactiv. V, şi PROBĂ. MASĂ DE AER, porţiune din atmosfera puţind atinge ctteva mii de kilometri lungime, cu caracteristici fizico şi structurale omogene, ce ponte modifica profund condiţiile biorclimatice din cuprinsul unui ecosistcm. Cunoaşterea prezenţei unor m. de a. şi a deplasărilor acestora în anumite zone este posibilă prin intermediul sateliţilor meteorologici. MASCĂ PENTRU PROTEJAREA RESPIRAŢIEI, dispo-zitiv carc se aplică etanş pe faţa unui om sau a unui animal, spre a-1 izola de contactul direct cu aerul înconjurător, ferind astfel aparatul respirator de pătrunderea elementelor dăunătoare* Măştile se folosesc în industriile în care se In-crează cu gaze toxice, cu materialo pulverulcnlc etc., în unfile mine. Măştile au fie un filtru care reţine praful, fumul, aburul, gazele otrăvitoare etc., fie un inhalator care produce O proaspăt necesar respiraţiei. MECANISME MOLECULARE ALE RĂSPUNSULUI ECOLOGIC, v* RĂSPUNSUL ECOLOGIC SI MECANISMELE LUI, MOLECULARE. MEDICAMENT, substanţă chimică de origine vegetală sau sintetică, folosită in tratarea şi vindecarea bolilor. M. este un factor important al reglării sănătăţii populaţiilor «mane şi animale. O administrare judicioasă a m. este colt' diţionată de cunoaşterea particularităţilor biologice ale fiecărui organism, precum şi a celor ce ţin de agenţii patogeni care produc boala* de factorii mediului ambiant. Fără aceste premise m, poate deveni un factor nociv. V. şi MEDICINĂ. MEDICINĂ, ştiinţă biologică cc studiază mijloacele dc prevenire şi tratare a bolilor la om şi animale, pe baza cunoaşterii structurii morfo-fi zio logice a organismului, a semnelor şi simptomclor bolii, prccum şi a condiţiilor ecologice In care acesta îşi desfăşoară viaţa. începuturile m. se pierd in vremuri străvechi. Părintele medicinii este considerat învăţatul grec din antichitate Hipocrate. M. modernă se bazcalfcă în mare măsură pe datele ecologiei, pe cunoaşterea constituenţilor biotici şi abiotici ai mediului înconjurător câre pot favoriza sau produce îmbolnăviri, M. are numeroase şi variate ramuri: m. umană, studiază starea sănătăţii omului; m. veterinară, se ocupă de menţinerea sănătăţii animalelor (în special a celor domestice); m. muncu, se ocupă de păstrarea sănătăţii oamenilor în diferite condiţii de muncă; m. sportivă> studiază modul de păstrare a sănătăţii sportivilor şi căile de îmbunătăţire a performanţelor sportive etc.; m. preventioăt ramură mai nonă, care cercetează relaţiile organismului uman cu condiţiile de viaţă în scopul prevenirii îmbolnăvirii etc. MEDICINĂ COSMICĂ, ramură a medicinii generale carc se ocupă cu studierea efectelor factorilor proprii zborurilor cosmice asupra organismului uman. Cercetările se efcc- MEDIU fcueriză-în 2 direcţii. O direcţie are tn vedere simularea in laboratoare a unor momente distincte ale zborului cosmic, stabilind influenţa acestora asupra organismului. Ca urinare, medicii conlucrează, cu ceilalţi factori de decizie în realizarea celor mai bune condiţii în cabina cosmică, la confcc-ţionarca; costumelor compensatoare, la alegerea acelor oameni care întrunesc condiţiile optime d.p.d.v. medical pentru a deveni cosmonauţi, ca şi la stabilirea programelor de antrenament corespunzătoare misiunii cosmice încredinţate; Cea de a 2-a direcţie de cercetare o constituie urmărirea comportării organismelor chiar pe parcursul zborului cosmlfc'r~ftf!&£în,d"înt'îî vieţuitoare de experienţă şi aporcos-monautul însuşi. în âcest caz, o importanţă deosebită o au urmărirea cît mai multor date fiziologice ale-organismului în timpul borului şi transmiterea lor pe Pămînt prin metode* radiotelemetrice. Cercetarea şi urmărirea comportării organismului se bazează, în afaTa metodei amDiititej şi pe alte-mijloace; televiziunea cosmică, radiolegătura directă (medic-cosmonaut), însemnările cosmonauţilor în jurnalul de bord, înregistrările unor aparate montate in cabina cos^ mică-etci- -MEDICINĂ MEDIALĂ, ramură a medicinii care studiază adaptabilitatea populaţiilor umane la mediul lor de viaţă, avînd următoarele obiective: 1) efectele mediului asupra stadiilor formative ale omului; 2) efectele indirecte şi Urzii ale poluanţilor; 3) consecinţele stimulllor stresanţi ce rezultă din civilizaţia urbană şi industrială în special; 4) efectele factorilor noi ce apar în mediul uman şi faţă de care omul încă nu dispune dc mecanisme de adaptare; 5) efectele condiţiilor dc viaţă din habitatele umane asupra dezvoltării organelor de simţ şi a unor procese fiziologice. V. si ECOLOGIE UMANĂ. MEDIE (m, mxy x)t valoare mijlocie a distribuţiei unor caractere reprezentată prin raportul dţntre suma totală (2) a catacterului studiat şi suma elementelor interceptate/ Ex., m. dimensiunii corpului (în mm) a 8 indivizi dc Carabus sp: 32+3G+32+31+32+30+34+37 270 m. =------------:—- ----- ■■■-----------.— —33,75 mm. * (S) 8 Pentru valori mai mari, cînd fiecare variabilă se repclu de y mai multe ori, m.=--------, unde f = frecvenţa fiecărei varia- n bile x, iar /i= numărul valorilor observate (2 O- MEDIU, totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici şi biologici dintr-un loc dat cu care un organism vine în contact. Ex.: temperatura, umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, organismele ctc. între organism şi m.'există o unitate contradictorie, dialectică. Starea de adaptare a organismului la condiţiile m. este întotdeauna relativă. Unitatea dintre organism şi m. este exprimată cel mai bine şi mai clar în interacţiunea istorică dintre materia MEDIU. ABIOTIC 364 vie (org&nigme) şi natura anorganică primară (factoTi abiotici). Organismele aparţinînd unei anumite specii asimilează în cursul existenţei sale unele condiţii externe, carc devin apoi condiţii de viaţă pentru alte specii, fie servin-dii-le ca hrană, fie modifietnd componcnţa fizică, chimică şi biologică a acestor specii. Dezvoltarea, reproducerea şi supravieţuirea indivizilor depind de gradul în care condiţiile dc m. corespund cerinţelor fiecărui stadiu d[n viaţa lor. Satisfacerea lor incompletă duce la dezvoltarea anormală şi Ia o slabă rezistenţă a organismelor, Spcciile carc suportă variaţii mari ale m. extern sc numesc specii -> euri-bionte, în timp ce speciile care reclamă anumite condiţii determinate şl strict limitate se numesc specii —► steno-b ion te. In fiecare moment viaţa unei populaţii, a unei specii, modificările efectivelor lor, înmulţirea, supravieţuirea sint subordonate m. Ex.: posibilităţile de răspîndire a Iepurelui comun (l.epus europaeas) spre zonele nordice ale Europei stiit limitate dc temperatura scăzută, de umiditatea foarte pronunţată etc., in timp ce deplasarea spre SE este împiedicată in primul r lud de lipsa unei lirane consistente. Caracterul relaţiilor dintre organisme şi m, depinde, în principiu, de tipul de metabolism. La plante şi animalele cu organizaţie inferioară, metabolismul este puţin intens şi variază mult..Nivelul scăzut ai proceselor energetice şi lipsa unei reglări a acestor procese nu asigură menţinerea unei activităţi stabile şi a unei capacităţi de opunere faţă de acţiunile nefavorabile ale m. Astfel de organisme depind in mare măsură de variabilltatea m., fiindu-le propriu un comportament pasiv faţă de modificările factorilor externi. I.a animalele superioare şi la om se manifestă cca mai mare autonomie faţă de in. Astfel, în cazul omului, acesta îşi construieşte in mare măsură m. de viaţă care poate să difere mult de cel natural, fiind realizat după dorinţa şi gradul dc evoluţie al societăţii umane. Datorită capacităţii plantelor şi animalelor de a extrage şi a concentra în corpul lor diferite elemente, iar prin migraţii de a le transporta la mari distanţe, răspîndirea elementelor chimice pe globul pătnîn-tesc şi particularităţile chimice ale diferitelor regiuni sînt tot mai mult influenţate de activitatea vieţuitoarelor. M. este de asemenea foarte mult influenţat de om, atît pozitiv (prin lucrări de ameliorare, împădurire, drenarc), cit şi negativ (prin poluare, defrişări, distrugeri de specii etc.). Sin, jncdriî înconjurător, mediu ambiant, mediu ccotogic> mediu dc viaţă. MEDIU ABIOTIC, totalitatea elementelor lipsite de viaţă dintr-un ecosistem. Ex.: clima (precipitaţiile, umiditatea, lumina), macro clement ele şi microelementele din sol etc. Componentele m. a. asigură dezvoltarea biocenozelor, variaţiile cantitative şi calitative ale accstora determinînd modificări în structura şi funcţiile componentelor vii ale ecosistemelor. Sin. mediu fizic. V. şi MEDIU Bl OTIC. 3G5 Mediu de mun'ca MEDIU ACVATIC, mediu dc viaţă al organismelor âcVfl-tlcc reprezentat de rîuri, fluvii, lacuri, bălţi, mări, oceane etc. în m. a. a apărut viaţa terestră in urmă cu cca 3,5 mild. ani. Organismele primare au găsit în m. a. toate elementele minerale nutritive participînd totodată la purificarea acestuia şi la aducerea la gradul de concentraţie cunoscut astăzi. La nivel planetar, ra. a. ocupă peste 70% din suprafaţa Terrei însumtnd 1,37 mild. km3 apă. Din acest total apa dutlcc reprezintă doar 2—3%. M, a, constituie biotopul biocenozelor acvatice cărora le determină structura. Ex.: biocenoze de apă dulce (riuri, bălţi, lacuri etc.), marine, oceanice etc. şi ECOSISTEM MARIN, MEDIU MARIN, APĂ DULCE. MEDIU AERIAN, înveliş atmosferic exterior al Părtinitului în care pătrund radiaţiile solare necesare climatului şi vieţii terestre. M. a. este numai parţial şi mediu de viaţă, limita superioară a acestuia fiind determinată-vde grosimea stratului de ozon. Densitatea maximă a vieţuitoarelor din m. a. este atinsă în imediata vecinătate a solului întlnzln-divse pe verticală pînă la cel mult 100 in. la genere, m. a. este populat dc acrop^aneton şi diferite microorganisme prezente in spaţiul cuprins între 2,8 şi 5 km. Tot în m. a. îşi duc parţial viaţa insecte, păsări, mamifere adaptate la zbor. Au fost observaţi condori zburiud Ia 7 km înălţime* iar păduchi de plante s-au colcctat dc la km in zona pădurilor din regiunile caldc şi umede. Vieţuitoarele din m. a. prezintă numeroase adaptări faţă de condiţiile abiotice caracteristice acestuia: structura organelor de zbor, a scheletului (ev. la păsări), mod de hrană etc. Concentraţia in O a m. n. eslc dependentă de vegclaţia existentă pe solul planetar. V. şi MEDIU ACVATIC, MEDIU TERESTRU. MEDIU AMBIANT, v. MEDIU. MEDIU AZOIC, mediu lipsit dc viaţă, deoarece Mu. întruneşte condiţiile necesare dezvoltării organismelor. Pe planeta noastră m. a. se întilneşte numai în craterele vulcanilor, iu gropile din abisurile oceanelor, In magnă. PăiriIntui este o planetă a vieţii, m. a. constituind zone izolate, res-Ir inse. MEDIU BIOTIC, ansamblul factorilor vii din cuprinsul unui ccosistem. Ex., m. b, al unei plante dc grîu dintr-un lan cale format din toţi ceilalţi indivizi de grîu aflaţi în aceeaşi porţiune a terenului, din rozătoarele de cîmp, insectele parazite, buruienile, bacteriile şi ciupercile. V. si FACTOR BIOTIC. MEDIU DE CULTURĂ, substrat nutritiv, lichid sau solid, pc care se cultivă microorganisme în vederea unor cercetări microbiologice sau cu caracter medical. Ex., mediul solid cn agar-agar, bulionul de carne, infuzia de fîn etc. MEDIU DE MUNCĂ, termen utilizat în ecologia medicală pentru a indica mediul in care îşi desfăşoară activitatea profesională o persoană sau im grup dc persoane. Cercetarea MEDIU DE VIATA 366 m. dd m. arc In vedere mal ales prevenirea şi combaterea nocivităţilor profesionale de natură fizică, chimică şi biologică (emanaţii industriale de gaze sau pulberi, zgomote, trepidaţii, agenţi microbieni ctc.), prccum şi stabilirea condiţiilor optime ale încăperilor in carc se lucrează (cubaj, ventilaţie, posibilităţi de realizare a igienei individuale etc,). MEDIU DE VIAŢAi v. MEDIU. MEDIU ECOLOGIC, v> MEDIU. MEDIU EPIPELAG1C, mediu marin situat tn larg» între 0 şi 200 m adîncime, în m. e. temperatura, lumina, agitaţia apei şi conţinutul în materii organice şi minerale sînt foarte variabile, ceea ce a determinat o varietate crescută a populaţiilor animale şi vegetale. în M. Neagră m. e. cuprinde masa apei situată deasupra infralitoralului pînă la 15 m adtncime şi este populat dc alge brune, meduze, cop ep o de, viermi, crustaccc colorate (Cafanus), peşti, mamifere (ccta-cee)* Sin. mediu ncrUic. MEDIU FIZIC, v. MEDIU ABIOTIC. MEDIU HIPOREIC, mediu existent în înlerstiţiilc sedimentelor din lungul rîurilor. Ca urmare a scăderii puterii de spălare a curentului şi a îmbogăţirii biotopului în materie organică, în m. li. se dezvoltă biocenoze alcătuite din vieţuitoare de talie mică a căTor abundenţă variază în funcţie de facies şi relief. Ex. dc organisme din m. h.: viermi turbe-lariaţt şi nematelminţi, lamclibranhiatc (Piridium), crustacee copepode (Giammarus, Corpîilum), ciuma apei (Elodca), spongieri (Epltydatia fluviatilis). MEDIU II1POTELMOREIC, mediu acvaLic particular format din apa cc circulă la mică adincime în zonele umede mîloase sau argiîoasc din regiunile montane, fiind populat de diverse animale, ex.: Nipharyus sp., Stenoscllus sp,, Pelo-drilus sp. MEDIU ÎNCONJURĂTOR, v. JIEDIU. MEDIU MARIN, mediu caractcristic apelor din mări şi oceane care ocupă cca 70 % din suprafaţa globului. în m. m. viaţa este prezentă de la suprafaţa apei şi pînă la zona abisală şi zona liadală. Organismele din m. m. prezintă variate adaptări dc la dispozitivele de plutire şi pînă la enormii ochi telescopici ai peştilor abisali, precum şi adaptări comportamentale şi bioritmice. Producţia biologică primară şi secundară prezintă valori ridicate în zoua platformei continentale» Biomasa extrasă din această zonă reprezintă o sursă importantă de substanţe proteice pentru om. Largul mărilor şi adîncurilc in. m. sînt însă slab populate. Zona auloîrofâ, este în general redusă in comparaţie cu adîncimea medie (3 000—4 000), ajungînd pînă îa maximum 200— 500 m adîncime. Zona heterotrofă, ocupă cea mai mare parte a m. m. Climatul continental este foarte mult influenţat de m. m. şî contribuie la menţinerea unui raport favo- megafanerofita rabll Intre C02 şi O din atmosferă. Viaţa îri m. m. este dominata de factori fizici: valuri, maree, curcnţi, salinitatc, temperatură, presiune, intensitate luminoasă ctc. Zonele de Viaţă din 10. ra. sînt:zona litorală, zona pelagică; zona ba-tială, zona abisală şi zona hadală. Printre cercetătorii români care au studiat ui. m. se numără oceanografii I. Borcea, M- Băcescu, E. A. Pora etc. y. si ECOSISTEM MARIN, MEDIU ACVATIC. MEDIU flERITIC, v. MEDIU EPlPELAGIC, r •• t MEDTU OLIGOIIAIIN, v. MEDIU SA#KASTRU. r ~ MEDIU SALMASTRU, mediu cu sal imitate redusă (2 — 17°/o&) din apropierea vărsării unui rîirsan fluviu ‘ Urmare, din imele lacuri, etc. Ex., Dunărea fa gorile de vărsare în mare cuprinde loate speciilc exisţeiae" temporar :ş^u permaiient în fluviu. Speciile dominante sînt sturionii: morunul (Huso huso)t nisetrul (Acipenser gftldcRstâdll), păs-truga (Acipenşer stellatus), scrumbia de Dunăre, (AJosa pontica). Sin, mediu oligohalin. T MEDIU SAPROPEUC, mediu sărac îu O din bălţile cu ochiuri libere de apă, al căror mîl neg» si spongios exală HgS -şi- in -care - se dezvo Itâ mi meroase sp ec i i de Tubi fex ş i cbEronomide. MEDIU TERESTRU, mediu de viaţă format dc substratul consistent pe care-1 prezintă litosfera. Proceselc tectonice din m, t. perturbă structura cenozelor, distrugîndu-sc adesea o mare cantitatc de substanţă vie. Compoziţia chimică a litosferei Se regăseşte în aceea a substanţei vii, numeroase elemente Chimice migrînd in materia vie. în m. t, s-a constituit o multitudine de ecosisteme (biomuri), şi anutne: b io arul pădurilor în care se diferenţiază asociaţii de păduri în funcţie de latitudine* altitudine, climă; biomul cîmpii-lor cu asociaţiile? stepă, savană, deşerturi, tundră. Ecosistemele terestre au o mare capacitate de acumulare a materialului encrgetic. Producătorii primari sînt în special cormo-fitcle. V- şi ECOSISTEM TERESTRU. ME6AAER0FIL, ^ v. MACROAEROFIL. MEGABIOCENOZA, biocenoză foarte întinsă. Ex.: o pădure sau o cîmpie cu suprafeţe foarte mari. Avînd un biotop de mari dimensiuni, m. se dezvoltă proporţional, dar în funcţie şi de condiţiile pedoclimatice şi de relief, astfel incit dispune de o mai mare varietate de specii, respectiv populaţii. Acestea sc asociază în funcţie de fizionomia sa şi de poziţia pe glob. Astfel, biomasa unor formaţiuni vegetale africane este apreciată astfel: deşert (Sahara) —0,3 kg/km2; semideşert—190 kg/km2; savana din Kenya —15 000 kg/km2; pădurea umedă din Zair—1 000 kg/km2. MEGAFA\EROFITĂ, asociaţie de arbori de peste 30 in înălţime ce populează o biocenoză. Ex.: eucaliptul (Euca-lyptus globosus), din Australia, arborele mamut (Sequoia gigantea) uare atinge 150 m înălţime, ce trăieşte în America de Nord. mzgalopolis 308 MEGALOPOLIS, oraş de dimensiuni foarte mari, fiind o conurbaţie dezvoltată In condiţii speciale, o contopire de mai multe oraşe. Termen introdus de J. Gottmaim (Mcga-lopolls. The urbanized Northeastem Sca Bord of the United States, New York, 1961), pentTu a denumi ansamblul urbanizat de 38 000 000 de locuitori din NE S.U.A., dc la Boston philadelphia— New York. Alte m.: regiunea renano-vestfalică din R. F. Germania, regiunea Manchcster, Bîrmingham şi Leeds (Anglia), Osaka-Kobe (Japonia). MEGAFLANGTON> -+ plancton format din specii cu dimensiunea corpului de peste 10 cm lungime- Ex.: meduzele, sifonoforele, unele alge marine. MEGATERM (despre organisme vegetale şi animale), adaptat la o temperatură a mediului constant ridicată, dc peste 20°C, caracteristica zonei tropicale. Ex.: palmierii, bananierii, maimuţele. V. şi TERMOFIL. MELAMSM, fenomen de înnegrite a culorii animalelor determinat de acţiunea unor factori de mediu naturali sau an trop ici. Astfel, culoarea pielii oamenilor care trăicsc în sione cu radiaţii solare puternice (ex.: la ecuator) prezintă fenomenul de m.; datorită migrării în epidermă a pigmentului mclanic (melanină) care are un rol protector faţă de radiaţiile solare. Rt. are un rol adaptativ protector. Ex,: geometri-dul Camptogramma bitineata prezintă o varietate de culoare închisă cînd trăieşte pe slincile negre de pe ins. Jerscv (Canalul Mînccii), in timp ce în alte staţiuni, pe alt substrat are culori deschise. V. şi MELAIVISM INDUSTRIAL. MELAMSM INDUSTRIAL, formă de malanisiu ce apare la unele animale (insecte, moluşte etc,) care trăiesc iu zone industriale in care atmosfera este putcrnic poluată cu fum şi funingine. Ex.: fluturele Biston betularia, melcul Ce para nemoralis. In Anglia se cunosc în prezent cca 70 specii de fluturi Ia care a apărut m«L; In zona Pittsburg din S.U.A. se cunosc cca 100 specii. Valoarea protectoare a m. i. a fost demonstrată experimental. In zona industrială Bîrmingham (Anglia) s-a observat că 00% din exemplarele fluturelui Biston betularia sînt melanici. Prin observare directă s-a putut constata cum păsările atacă şi consumă exemplarele dc culoare deschisă in procente de 71 %♦ iar pe cele de culoare închisă în procente de numai 60%. Aceste cifre arată o acţiune intensă şi rapidă a selecţiei în sensul elaborării liomocro-miei, şi deci a m. i. prin generalizarea în populaţie a mutaţiilor care determină culorile melauicc favorabile speciei respective* MtfLlFAGE (despre specii), care sc hrănesc cu miere. Ex.: fluturele cap de mort (Achcrbnlia. atropus), ursul brun (Ursus arc tos). MEMBRANA BIOLOGICA, strat de ciţivit milimetri dc depuneri fine (miloase), care se formează la suprafaţa filtrelor lente după un timp oarecare de Ia punerea acestora in funcţie şi în care se dezvoltă o Horă bacteriană aerobă a MEROMICTIC cărei activitate are un efect steril izant asupra apei. Nu se formează decît la filţTele lente şi numai după un timp oarecare, numit »timp de coacere4* a filtratului. Studierea biologiei m. 1). are o deosebită importanţă ştiinţifică şi practică. Sin ...peliculă biologică. MERCUR (Hg), element chimic cu importanţă negativă în natură, datorită prezenţei sub multiple forme a acestui metal toxic şi a compuşilor săi anorganici şî organici, atît în .cadrul diferiţilor factori de mediu, cît şi al florei şi fau-ricfrNu se cunoaşte nîci un efect pozitiv al Hg pentru vieţuitoare* Poluarea mediului cu Hg arc loc cu vapori meţalici şi cti coŢnpuşiî săi anorganici şi organici. Hg este eliberat din adin.eurile terestre prin activitatea industrială (producţia de instrumente de măsurat şi electrice» catalizatori cti liniei, produse cloTosodice, coloranţi şi vopsele, pesticide etc.) şi răsplndit în mediu în concentraţii din^jce în cc mai mari. Din mediul abiotic (aer, apă, sol) Hg trefce în corpul plantelor şi animalelor şi din acestea, odată cu lirana, la om. Efecîiil toxic este mai puternic la copii şî sc manifestă încep înd cu perioada embrionară. MEROCfcNOZĂ, porţiune din biocenoză formată din părţi repetabile ale organismelor (frunze, flori, seminţe, tulpini etc.) pe oare trăiesc diferite organisme (foto 4). M. este dependentă de existenţa biocenozei în care se află. D.p.d.v. funcţional, m. nu posedă iui sistem propriu de reglare, M. are o durată relâtiv scurtă, existînd atîta timp cit există substratul pe care s~a dezvoltat. V. şl MICROGENOZÂ, S1NUZIE. MEROFAUNĂ, totalitatea animalelor din sol cu dimensiunea corpului cuprinsă între 0,2 şi 4 mm, în care se disting în special artropode, acarieni, pseudosCorpioni, insecte mici' (colembole)i viermi anelizi (enchitreide). MEROFITĂ (despre plante), carfe creşte în medii cu umiditate moderată din. zohcle de climă temperată. Ex.: teiul (TiUa), arţarul (Acer) etc. V. şi XEROFITĂ, HIDROFITĂ. MEROHALŢN (despre lacuri), care are concentraţia în săruri cuprinsă între 2 şl 17°/00* Sînt m. majoritatea lacurilor salmastre litorale de pe ţărmul mărilor cu foarte slabe maree, ex.: Medltcrana, M. Neagră, Caspică, Baltica. Lacurile in. prezintă următoarele caractere: a) curentul de apă ce le străbate nu are permanent acelaşi sens, ci sc modifică în funcţie de condiţiile climatice; b) apa lor este temporar stagnantă» iar în adtnc dispare complet O fiind Înlocuit de H2S; c) vegetaţia este foTmată din alge de origine marină (Ulva, Enteromorpha, Polgslphonia); d) fauna este constituită din animale marine curihalinc (viermele Netei $ dîversicolor, isopodul Jaera, dccapodul Leander) sau limnJce (melci din gen, JAmnaea), larve de insectc (Chlronomus). viermi din gen, Rtylarla. 'J MEROMICTIC (despre lacuri), cu ape de peste 10 m a din-cime, cu o zonă permanent stagnantă în care temperatura MEBOPLANCTON 370 şî chimismul apei slnt constante-. Din cauza adine im ii mari a Jacurilor, amestecul apelor nu atinge fundul, dîstingîndu-se în profunzime un strat cu apă permanent stagnantă, cu temperatura şi proprietăţile chimice relativ constante, dar foarte sărace in O. îa lacurile m. există o stratificară termicii şi a densităţii apei. Ex.: lacul glaciar Zănoaga din masivul Retezat, care are 29 m adîncime. în lacurile adînci ia fiecare 10,5 m presiunea hidrostatică creşte cu o atmosferă, în lacurile cu voluni mare de apă există o diversificare a biocenozelor atît pe orizontală, cit şi pe verticală, MEROPLANCTON, totalitatea animalelor care duc o viaţă temporar plancton ică. Ex.: stadiile larvare a numeroase animale bcnticc, ca: celeuterate (Aurelia aurita), crustacee (Balanas), moluşte (CUone limacina) etc. V, şi TLANCTON. MEROTOP, lacul ocupat de o merocenoză. MESTECĂNIŞ, -► asociaţie vegetală lemnoasă tn care domină speciile de mestcacăn (Betula pubescens, B. verrucosa, B. humilis şi B. nana). M. se găsesc cu preferinţă în turbării şi în unele păduri montane. Conţinînd specii cu frunze căzătoare (caductfoliate), pădurile de mesteacăn au o litiera relativ bogată care serveşte drept biotop unor biocenoze de frunzar. METABOLISM, proces specific materiei vii esenţial pentru existenţa vieţii, care constă în schimburile permanente de substanţă si energie dintre organisme şi mediul lor de viaţă. M. a apărut intr-o formă primitivă (ipotetică) in fază preb io logica $ub forma unui schimb de substanţe şi energie între coacervate şi mediu. Materia vie este organizată tn sisteme deschise. La nivel organismic, cea mai mare parte a activităţilor metabolice au loc în celulă. în intimitatea celulei au loc permanent sinteze organice, dar şi degradări de substanţă. Acţiunea de sinteză sau asimilaţie se numeşte —► anabolism, iar degradarea substanţelor sau dezasimilaţia reprezintă fenomenul de —► catabolism. Acestea sînt cele 2 laturi contradictorii ale procesului unitar reprezentat de m. Dar nu numai sistemul individual, ci şi cel de grup (populaţia, biocenoza) realizează schimburi de materie, energie şi informaţie cu mediul înconjurător, potrivit legilor proprii m. METABOLISMUL POLUANŢILOR ÎN ORGANISM, lanţul proceselor de degradare {—► catabolism) şi de sinteză (—► anabolism) pe care le suferă o substanţă poluantă, dc la pătrunderea ci într-un organism viu şi pînă la eliminarea substanţelor mai simple rezultate. Viteza şi gradul de meta-,. bolizare a poluanţilor sînt foarte diferite. Unii sc mctaboli-zează relativ repede, în schimb alţii au o mare remanenţă (ex.: DDT-ul, substanţele radioactive, fenolii ctc.) şi nu pot îi neutralizaţi prin procesele de metabolism. Aplicarea îngrâ- m metamorfoza şămiiitelor chimico şi folosirea pesticidelor trebuie să se bazeze pc cunoaşterea vitezei de metabolizare a lor. METABOLlT, produs de sinteză rezultat din activitatea metabolică. M. pot fi produşi de asimilaţie, ex. proteine specifice, hormoni; acizi nucleici (ADN, ARN etc.), şi produşi de degradare, de catabolism (ex.: uree, acid arie, apă, C02 etc.).. Elementele şi substanţele chimicc, ca şi energia, pă~ transe în organism din mediul ambiant sînt restituite într-o altă formă tot mediului Înconjurător. M. modifică natura organ ică* şi anorgan ică a ecos istem el or det ermin în d fazele lor succcsionale şi evoluţia lumii vii. METALE GRELE, elemente metalice cu greutate rt^o le-cu Iar ti mare* în general toxice, chiar la concentraţii mici, pentru plante şt animale. Dintre m.ţj. mai frecvente slnt: Hg, Gr; Gd; As, Pb, Gu etc.-Acestea se găsesc în diferite proporţii atlt în componenţa nevie a biosferei, cît şi în materia vie. Dar ele pot pătrunde în sistemele vii în cantităţi mari, avînd asupra acestora acţiune nocivă. Ex.: Hg afectează sistemul nervos, concentraţia letală în creier fiind de Sr mg/g de ţesut. As în concentraţic de peste 4—^5 mg/g de ţesut produce la animale afecţiuni cutanate şi hepatice, -iar la plante necroze follarc. METALlMJVIOtt v. TERMOCLINĂ. METAMORFOZA, ansamblu complex de modificări morfologice, fiziologice şi comportamentale suferite de unele animale în cursul dezvoltării lor ontogenetice. Ex.: la insecte din ouă, care conţin o cantitatc foarte mică de vitelus nutritiv, ies larve care trec prin mai multe stadii de dezvoltare năpîrliixd in acest timp de mai multe ori. După numărul stadiilor de dezvoltare care există în viaţa unui organism, m. poate fi incompletă şi completă. M. incompletă, se întîlneşte la speciile cu stadiile de ou, larvă şi adult, ex.: gîndacul de bucătărie (Blatta orientalis şi Biatella germanica), lăcusta (Lăcustă mlgraforia, Dociostaurus maroccanus),ploşniţa (Aelta acuimnăia) şi purecii plantelor (Doralis fabe, Brevicorfne bra&sicae). M.completă, se Întîlneşte la speciile la care între stadiul dc larvă şi cel de adult apare un stadiu imobil, dc nimfă sau pupă. Ex.; fluturii (Aporia cratacgi, Pierls brassicae), albinele (Apis mellifica, A. indica)t muştele (Musca domestica, Lncilia caesar). La viermii trematozi, paraziţi la animale, dezvoltarea larvară are un ciclu specific, Ex,; Ia Fasciola hepatica, parazit în ficatul rumegătoarelor, succesiunea stadiilor de dezvoltare este următoarea: din ouăle eliminate prin excremente ies laroc ciliate (mira-cidiutn), care Înoată pînă cind întîlnesc în apă an melc (Limnea) In corpul căruia pătrund. în gazda intermediară (melcul) miracidium creşte şi se transformă în sporocl&L In interiorul acestuia se dezvoltă din celule germinative rediile care, la rîndul Ion produc celule germinative din care ies larve (iu coadă, numite cercuri. Aceştia, ieşind din corpul melcului, ajung pe plante unde se închistează (devin meta- MKTAN 372 ccrcari). De aici sînt ingeraţi dc animalele erbivore. Acest ciclu de dezvoltare a parazitului este un exemplu de adaptare Ia un. mod dc înmulţire în care sînt implicate numeroase elemente din mediul ambiant al parazitului şi gazdelor sale. La broaşte, dezvoltarea sc face tot prin m.: din ouă ies larve (mormoloci) care trec prin mai multe stadii pînă la faza de adult. La început mormolocul are aspectul unui peştişor, avtnd O; înotătoare codalăr linie laterală, branhii şi inima bicamerală. Ulterior, în locul branhiilor externe apar branhii interne, care mai tîrziu dispar, Din faringe se formează plămînii, iar inima devine tricamerală. Asemănarea evidentă a mormolocilor cu peştii demonstrează evoluţia batracienilor din aceste animale. METAN (CH4), substanţă chimică, constituind gazul din mlaştini şi bălţi* provenit din descompunerea anaerobă a resturilor vegetale şi animale de către bacteria Methanosar-cma-melhanica, prccum şi de alte bacterii aparţinind gen. Methanococcus şi Mcthanobactcrium. O mare concentraţie de m. o au lacurile Kiwu din Zair (25% din gazul de baltă) şi Bcloe din U.R.S.S. (pînă la 84%). METAZOAR, animal cu corpul format din numeroase celule grupate în ţesuturi şi sisteme. Este reprezentant al sub-regnului metazoare, care; la rîndu-i, se împarte în mai multe încrengături. Dintre nevertebrate: Spongieri, C elen Ier atc, Viermi laţi, cilindrici şi ine laţi, Tent acu late, Moluşte, Artro-pode, Echinoderme, Urocordate, Cefalocordate, precum şi vertebrate. M. au apărut în era precambriană din protozoa-rele coloniale. In biosfera actuală zn. populează toate mediile de viaţă intr înd în componenţa a numeroase şi variate biocenoze acvatice sau terestre. METEOROLOGIE AGRICOLA, capitol al meteorologici care se ocupă cu studiul influenţei elementelor meteorologice asupra vegetaţiei cultivate, în diferite perioade ale dezvoltării plantelor. M.a. este deosebit de importantă în special prin prognozele pe care le elaborează menite să preîntîmpine anumite consecinţe nocive (ex. căderca Brumei, îngheţurile timpurii), precum şi prin cunoaşterea stării timpului în vederea acţiunilor de stropire, recoltare, lupta împotriva dăunătorilor etc. METHEMOGLOBINEMIE, proccs de oxidare a hemoglobinei (prin schimbarea valenţei Fe constituţional de la 2 la 11) sub acţiunca unor oxidanţi, ca: anilina, acetanilida, cia~ nura de potasiu, fcnacetina, sulfonamidele. Organismul animal poate lua aceste substanţe din mediul său de viaţă. Fenomenul poate fi şi congenital* M. împiedică procesul respirator, deoarece hemoglobina oxidată nu sc mai poate combina cu O. METODA EXPERIMENTALĂ ÎN ECOLOGIE, metodă prin care se reproduc un număr de factori ai mediului fie în condiţii de laborator, fie în natură prin delimitarea unui teren experimental în carc se lucrează mai mulţi ani. M.e, In o. MBZOFITA poate fi aplicată în studierea unui ecosistem în totalitatea lui sau numai pe o porţiune din suprafaţa acestuia. In laborator se pot realiza instalaţii artificiale supravegheate de Cercetător pentru urmărirea unor fenomene, ex.: succesiunea unor asociaţii de insecte, raportul numeric dintre specii şî dinamica acestuia. V. şi METODA TIPOIOGICĂ ÎN ECOLOGIE. METODA SISTEMICA, metodă bazată pe ideea că întreaga materie, atît cea lipsită de viaţă cît şi cea vie, este organizată-în sisteme ierarhizate; orice sistem este alcătuit din subsisteme şi la rîndul său este o parte componentă a unui si.sfcftiELjnaâjcupjcinzătoi:- Fiecare sistem se comportă ca un întreg, îâr în cadrul ierarhiei relaţiile dintre sistemele ierarhizate sînt relaţii>dintre părţi şi relaţii dintre acestea şi intre-gul care Ie cuprinde; Esenţa m.s. constă în elaborarea studiului oricărui sistem biologic ţinînd seama de poziţia acestuia în ierarhia sistemică. METODA TIPOLOGICĂ îîV ECOLOGIE, apreciere a. ansamblului unui sistem ecologic (populaţie, biocenoza, ecosistem), făctnd abstracţie de particularităţile individuale sau esti-mînd_ individul prin ansamblu. Ex,: ecologia caută să substituie anumite tipuri de ecosisteme potrivit trăsăturilor generale ale acestora, abstractizînd esenţialul (tipuri de pădure, făget, dumbravă, molidiş etc., tipuri do relaţii între organisme). MEZOCLIMĂ, climă determinată de relieful unei regiuni. Ex.: m. unui versant montan, a unei văi ctc. In condiţiilc climatice ale ţării noastre se diferenţiază o ni. a lanţului carpatic şi a celui subcarpatic, o m. a Cîmpiei Bărăganului, o m, a Dobrogei» cu particularităţi bine individualizate. M. determină o configuraţie specială a etajelor de vegetaţie, a fitocenozelor şi zoocenozelor. Termen introdus de Scaeta (1930).= MEZOECOSISTEM, ecosistem a cărui biocenoza dispune deîuri biotop relativ limitat, Ex. un heleşteu, o mlaştină. ; MEZOFANEROFITE, plante lemnoase dintr-o biocenoză cu înălţime cuprinsă între 20 şi 30 m. Ex.: arinul (AJnus glutinosa), cerul (Quercus cerris), mesteacănul (Beluia ver-rucosa). M. constituie bioforme, criteriul principal de clasificare fiind înălţimea tulpinii. V. şi FANEROFITÂ, FORME BIOLOGICE DE FLAIVTE. MEZOF1L (despre organisme), care se poate dezvolta numai în condiţii medii de umiditate a aerului şi a solului, Ex.: salamandra (Salamandra), tritonul (Triturus), brotăcelul (Hyla). V. şi MEZOFITĂ. MEZOFITĂ (despre plante, în special din zona temperată), care are nevoie de cantităţi moderate de apă pentru a se dezvolta şi carc adesea tolerează alternanţa sezonului uscat cu sezonul umed. Bilanţul hidric global al plantelor m. nu determină adaptări speciale nici Ia exces şi nici la deficit de aprovizionare cu apă. Ex.j stejarul {Quercus) se întîlneşte MEZOHALINA 374 niai frecvent in cadrul climatului temperat al ţârii noastre, mai ales în zone caracterizate de precipitaţii anuale cuprinse între 600 şi 850 mm şi temperaturi medii diurne de peste 10°G (165—195 zile/an); majoritatea speciilor care formează pajiştile naturale din zonele temperate (Poa praien&i», l'rifo-Ifiun pratense, Alopecurus pratensis, Dactylis glomerata). în gencra], m. au frunze late şi mari prevăzute cu slomatc pe ambele feţe. V. şi MEZOFII,. ALEZOHALIIVĂ 1. (Despre specii) Care trăieşte în ape sal-mastre, cu concentraţia îu săruri cuprinsă Intre 5 şi 16 g/l. lix.: morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser giildeiuitaedti etc.). Aceste specii se Intîlnesc în apele din Delta Dunării care sint puternic influenţate de mediul marin. Regimul apelor în acest caz este modificat şi de intensitatea vlntu-rilor care aduc apă din mare în anumite anotimpuri. V* şi EUK1HALENĂ. 2. (Despre ape) Care se caraeterizează printr-o salinitate cuprinsă între 5 şi 16 g/I. MEZOLUfNION, totalitatea organismelor de dimensiuni cuprinse Intre 1 şi 5 mm, care intră în componenţa limni-onului. Ex.» alge verzi (Pandorina, Closterium), diatomee (Neu>icula)9 alge albastre (Oscillatoria), dintre animale, protozoare (ex, Vortlcella)t rotiferi, larve de viermi etc. V. si EPILIMNION, MEZOPLANCTON. MEZOPLANCTON, -> plancton ai cărui componenţi au dimensiunile cuprinse între 1 şi 5 mm. Ex.: mici crustacce (Daphnta, Cyclops, Gammarus)t alge (Anabacna, Mgcro-cgstiSQtc.). M. serveşte drept hrană peştilor carnivori şi, respectiv, vegetarieni. MEZOLITIC, perioadă de la sfîrşitul glaciaţiei Wiirm, apărută acum cca 14 000 ani. în această perioadă climatul din Europa se încălzeşte progresiv: mesteacănul şi plopul iau locul răşinoaselor; renul urcă spre N, iar elanul, cerbul, mistreţul populează regiunile centrale şi sudice ale continentului. MEZ0LOGIE, termen ce desemnează în literatura ecologică franceză capitolul ecologiei care se ocupă cu factorii ecologici de mediu şi efectele lor asupra asociaţiilor de organisme; factorii ecologici dc mediu sint numiţi corespunzător factori mezologici. Termen introdus în 1935 de botanistul Pavillaxd. MEZOPSAMON, ansamblul organismelor de talie mijlocie ce trăiesc în sedimentele nisipoase, lacustre (fără a deranja particulele de nisip) (ex. larvele de insecte). MEZOSCAF, submersibil utilizat pentru cercetarea adâncurilor din mări şi oceane. Iniţiatorul acestui tip de studii a fost cercetătorul francez Yves Cousteau. M. este utilizat în cercetările oceanologicc. In uitima vreme ecosistemele marine şi oceanice fac obiectul unor importante cercetări ecologice. Numeroase probleme legate de utilizarea resurselor de materii prime pe care le oferă mediul marin, problema poluării, a transportului acvatic, a exploatării resurselor energetice etc. fac necesare investigaţii de înalt nivel teii- mic orizanta nico-.ştiinţific, In cadrul cărora m. constituie nn important instrument de cercetare. rMEZOTERM (despre organisme)» carc este adaptat la tem-pefaturi cuprinse între 15 şi 20°G ce caracterizează mediul lor de viaţă. Ex.: speciile vegetale subtropicale: lămîiul (Limonium), măslinul (Olea cnropaea), dafinul (Xaurtfs nobills), leandrul (Oleander) ş.a. Dintre animale: scorpionul (£uscorpius)'etc, Vc şi MEGATEHM, MICROTERME. MEZOTERMOFITÂ. comunitate vegetală dc zonă temperată*-TEx,:' pădurea de foioase (făget, stejărct), pădurea dc conifere, gramineele * stepice. • 1IIEZOTROF& (despre apedulei), care este relativ bogată in substanţe hrănitoare dizolvate, cu pH cuprins între 6 şî 7* Ex.iirîul Cema !a zona montană are următoarele caractcrişti ci fizico-chimice 12—16,8; reziduu fix (mg/l) 102—isk; duritate totală (g germ.) 5,4—10,9. In limitele acestor parametri, în apa rîului se dezvoltă diatomee (Ceraionels arau^ Fra-gilarîa sp.,Achananttea sp.), cianoficee (Pediastrum, Sce-nedesmus). Zooplanctonul este reprezentat prin rotiferi (Euchlanis dcţlexa, Colurelta adriatica)t unii cladoceri (Chy-dorns sphaericus), copepode (Eucyclops serrulatus, Acaniho-cyclops vernalis). Pe faciesul pietros există o faună dominantă de efemere (Ephemcra, Bactis), pleeoptere (Amphine-mura, Leuctra, Isoperla)> simulide (Proslmalium hirttpes), trihoptere (Htjdropsiche guttata, Leptocerus), gasteropode (Ancylns fluoiatilis)> MIAZĂ, plagă, în general superficială, cauzată de acţiunea unor larve de diptere parazite, asupra gazdei. Ex. de specii; care produc m.: Hypoderma boois, Cardylobia antro-pophaga* MlCETOFAG (despre animale), organism care consumă ciuperci., Ex.: insecte (colembole, stafilinide, micetofilide, unei e; cec ido miide etc.)* In sol există, dc asemenea, animale cflţre se hrănesc cu bife de ciuperci. Organismele m. realizează un lanţ trofic simplu: ciupercă -+ insectă, prima avînd calitatea de producător, cea de-a 2-a, de consumator primar. Cunoaşterea m. are o importanţă practică deosebită în protecţia culturilor de ciuperci comestibile (ciupercării). M1GOCENOZĂ, asociaţie de —► ciuperci din cadrul unei biocenoze» Ex.: asociaţia macromicetelor dintr-o pădure de amestec: Agaricus, Coprinus, Lepiota, Amanita, Fomes, Armil-laria, Coryolus ctc, M. microscopicăToprezintă un factor esenţial în descompunerea şi mineralizarea substanţelor organice» iar m. macroscopică serveşte ca loc de viaţă pentru numeroase larve de insecte: micetofilide, cecidomiide etc. MICOHIZANTĂ (despre ciuperci), care intră în -+ simbioză cu rădăcinile plantelor superioare formînd -+ micorizc. V. şî MICOTROF1SM. MicomzA 37€ MICORIZĂ, —> relaţie bilateral pozitivă dintre 2 organisme, formată Intre ciuperci (ax, Amanita, Russula, Lactarius, Clitoajbe) şi rădăcinile plaîltcior superioare (stejar, pin, molid, plop, mesteacăn, fag etc.) în care ciuperca aprovizionează arborele cu apă şl săniri minerale, iar acesta din urma asigură ciupercii pToduşii organici sintetizaţi în procesul de fotosinteză (glucide, lipide, protide). Legătura dintre arbori şi ciupcrcile cu care convîeţuîcsc este aşa de strînsu, îneît In lipsa unuia dintre parteneri, adeseori celălalt nu sc poate dezvolta. în prezent se cunosc aproape 2 000 de asociaţii posibile dc iu. Foloasele acestei conlucrări dintre plantele superioare şi ciuperci sînt multiple: diametrul rădăcinilor micorizate creşte, durata vieţii lor devine mai mare, ramificarea lor este stimulată, explorarea solului facilitată* Diferişi compuşi din âol sînt absorbiri Intr-un ritm mai rapid, iar hifcle ciupercilor înmagazinează pentru gazdele lor compuşii absorbiţi pe care îi cedează plantei superioare prin schimburi metabolice complexe. în m. relaţia dintre cele 2 organisme apare sub înfăţişarea unei comuniuni, în care partenerii nu se pot separa unul de altul. Sin. mîcoîrofism. MICOTROFISM. v. MICORIZĂ. MICOZĂ, v. BOALA CRIPTOGAM1CĂ. MICROAEROFILĂ (despre organisme), care au nevoie pentru a putea supravieţui de o cantitate redusă de O. Ex.: numeroase animale din sol: insecte (proture, diplure, tisa-nure), miriapode etc. MICROBIOCENOZĂ. v. MICROCENOZA. MICROBIOLOGIC, ştiinţă biologică ce studiază însuşirile generale ale microorganismelor: morfologia, fiziologia, biologia, sistematica, răspîndirca lor în natură şi relaţiile ecologice cu mediul înconjurător. M. are atît un caracter teoretic, cît şi unul practic, aplicativ. După poziţia sistematică a microorganismelor cercetate, m. s-a diferenţiat In cîteva mari capitole: virusologie, bacterioîogie, micologie, algologie, protozoologie. M. aplicativă s-a diferenţiat în următoarele domenii: m. medicală, umană şi veterinară; m. patologică a plantelor (-► fitopatologie); m. imunologică; ra. solului; m. industrială, m. marină; m*w insectelor ş.a. MICRO BIOLOGIE AGRICOLĂ, ramură a microbiologici generale care studiază microorganismele utile sau dăunătoare agriculturii» Bolile provocate de unele microorganisme patogene (viroze, bacterioze, micoze) plantelor de cultură sint favorizate şi dc acţiunea factorilor de mediu. în preocupările in.u. intră şi studierea microorganismelor antagoniste, cunoaşterea acestora fiind necesară in acţiunea de combatere biologică a bolilor plantelor. MICROBIOLOGIE MARINĂ, Ta mură a -+ microbiologici generale care studiază microorganismele din mări şi oceane. Microorganismele marine sînt relativ sărace atlt in număr de specii, cît şî de indivizi. în mediul marin se înL 11-nesc virusuri, bactcrii (Psvadomonas vibrio, Bacillus. Bac- 371 microcenoza tctlutn> Spirtllum, Sarcina etc.), actinomicete (Nolocardia, Strcpiomyces), levuri (Rhodofarula, Torulopsis, Hansemîos-porc), ciuperci (mucegaiuri — Achyla, Saprolcgnia). Micro-organismele marine realizează o acţiune de mineralizare a substanţelor organice, contribuind Ia formarea sedimentelor marine, dar an In acelaşi timp şi o acţiune nocivă, patogenă asupra animalelor marino, în special a peştilor» provo** cînd numeroase boli. MICROBIOLOGIC MEDICALA, ramură a microbiologici care studiază —►' microorganismele cu acţiune în procesele fiziologice şi patologice ale organismelor animale, inclusiv aJ e ^ mu 1« i. Astfel raitele microorganisme favorizează-desfăşurarea’ unor procese metabolice (ex. flora bactcriană intestinală), Altele cauzează diferite boliî viroze, bactcriozc, micoze, zoonoze. Jtf.m, cercetează modificările produse în organism In corelaţic cu factorii ccoiogici fajrorizanţi. în cazul microorganismelor patogene această-ramitră a micro-biologiei determină patogenitatca, virulenţa (însuşirea dc a produce boala), infecţiozitatea (contagiozitatea), to^igeni-tatea (proprietatea de a elimina în mediu toxine) ş.a. Cunoaşterea ecologiei şi biologiei micro organismelor, patogene stă la baza elaborării mijloacelor de prevenire şi combatere a acţiunii lor. V. şi MICROBIOLOGIC MICROBIOLOGIC TEHNICA, ramură a -> microb io log iei care se ocupă cu studiul —> microorganismelor a căror activitate determină anumite procese tehnologice sau biodegra-darea unor produse industriale. MX studiază microorganismele ce produc fermentaţie acetică, lactică, celulozică, bio-sinteza microbiană a vitaminelor şi antibioticelor, conservarea alimentelor etc* De asemenea, ccrcetează microorganismele bioindicatoare ale zăcămintelor de petrol din apele subterane, precum şi ceJe care participă Io geneza biogazuhiL V* şi BIODE GRADARE, FERMENTAT IE. MICROBIOSFERĂ, v. HABITAT. MICROCAVERNÂ, -> mediu subteran ce reprezintă vizuinile mamiferelor, muşuroaiele dc furnici, cuiburi de viespi, albine, bondari, cuiburi de păsări săpa Ic în maluri, crăpături de slincâ sau în lemn. Bioccuozclc in. au fost studiate pentru prima oară de L. Falcoz (1914). Acestea sînt alcătuitc din insecte parazite sau comcnsale, arohnrle, crustacee şi miriapode carc convieţuiesc împreună cu Jocatarul" principal al m. Popularea m. depinde mai mult de prezenţa şi însuşirile gazdei, de condiţiile nutritive oferite tfe aceste biotopuTi şi doar în mai mică măsură de factorii abiotici. V. şi FOLEOFIL. MICROCENOZA, microstructură juxtapusă formală dintr-o asociaţie dc spccii, determinată dc prezenţa mai mult sau mai puţin temporară a unui adăpost sau a unei surse dc hrană pe cale de descompunere» Ex.: asociaţiile de organisme dmtr-o scorbură de copac, dintr-un buştean putred, dintr-im fruct căzut de pe plantă, dintr-o dejecţie, diutr-un cadavru. Cu şi MICROCLIMAT 378 sinuzia şî —► merocenoza, m. nu prezintă autoreglare co-riocenoză, fiind dependentă de biocenoza care i-a dat naştere. Sin. blochorie, blochorion, consorţiu, microbioeenoză. MICROCLIMAT, termen acceptat de ecologi pentru a indica climatul din imediata apropiere a unui organism sau a unui grup de organisme, cu care ele vin în contact direct. Ex.: in. unui furnicar, al unei frunze, al unei scorburi sau al unui fruct* M. unui organism corespunde în mare măsură cu condiţiile optime ale climatului său. Sin. ecoclimat. MICROCLIM AT UR BAN, cl imat sp cc i f î c eco s i st emcl or antropogone urbane, rezultat al interacţiunii climatului zonal cu cel creai prin construirea de locuinţe, parcuri, grădini, prccum şi cu factorii reliefului şi ai expoziţiei localităţii. M,u. este în marc parte creat de om prin acţiunea conştientă de corelare a elementelor naturale cu celc artificiale. Ex.: clădirile cu expoziţie sudică vor beneficia de mi m. luminos, cald şl uscat, iar cele cu expunere nordică, vor avea un m. \imbros, mai rece şi umed, V. si ECOSISTEM URBAN, MICROCLIMAT. MICROCLIMATOLOGIE, ramură a meteorologiei, fondată de fizicianul german Rudolf Geiger, care studiază cli-matul unor teritorii restrînse precis delimitate, ex.: vîrful arborilor, interiorul unui cuib, a] unui stup de albine, al unei vizuini de mamifer etc. Este foarte important tn cercetarea habitatelor, precum şi a rolului organismelor în modificarea condiţiilor abiotice ale mediului. MICROCONSUM ATORI, v. DESCOMPUNATORI. MICROELKMENT, element chimic necesar unui organism vegetal sau animal în doze foarte mici, cuprinse între 0,01 şi 0,00001 % din greutatea sa. Ex,: Cr, Mo, Zn, Cu, Bo f ctc. Astfel ia animalele superioare absenţa m. declanşează tulburări in creştere, reproducere şi în activitatea sistemului nervos. Carenţa de m. determină tulburări metabolice şi chiar îmbolnăviri» M. intervin şi în funcţiile glandelor cu secreţie internă. Pentru plantele de cultură, m. cu rolul cel mai important sînt: Zn, Bo, Mg, Mo, Cu. Cunosc in du-sc necesităţile plantelor In m.f omul îmbogăţeşte solul cu acestc clemente prin adăugarea lor in fngrăşămintele chimice. Sin. oUgoelemcnt. MlCROFxlGA {despre specii), care utilizează in hrana lor microorganisme sau particule microscopice. Ex,: bacterio-fagii sc hrănesc cu bacterii; albinele, cu grăunciori de polen; unii melci, cu spori de ciuperci, alge unicelulare; rîmele (lumbricidelc), cu alge, protozoare din sol etc. MICROFAUtfĂ, faună microscopică dintr-o biocenoză acvatică, terestră sau aeriană. Este alcătuită din reprezentanţii încreng. Protozoare, respectiv ai cl. Rizopoda (amibe). Cillata (infuzori), Flagelata (euglene). Elementele m. au un rol ecologic important în biocenoze atît prin locul pe care îl ocupă In lanţurile şi reţelele trofice, cît şi prin Îmbogăţirea MICRO ORGANISM fiilor medii (ex. solul) în substanţe organice. Unii reprezentanţi ai m. sînt b io indicatori ai gradului de poluare a apei, precum şi ai prezenţei unor elemente chimice, sau ai pH-ului solului sau apei. MICBOFLORĂ -»■ flora microscopică dintr-o biocenoză alcătuită din bacterii, alge şi clupfcrci. M. se dezvoltă în foarte multe medii: în mediul aerian (aeroplancton) se găsesc bacterii, alge, în mod normal în aşezările nmane, găsindu-se cîteva sute de microorganisme la metrul cub de aer. In lodiri aglomerate şi îndeosebi în spaţii închise, numărul auestora creşte foarte mult. Ex.: în marile magazine din Paris s-an găsit pînă la- 4 mii. bacterii/m3 de aer. în biocenozclc'acvatice m. este alcătuită în cea mai mare parte din specii de alge (verzi, albastre), tn sol, m. este reprezentată de numeroase tipuri de bacterii (nitrificatoare, ferobactetfi, descoih-punătoare etc.), alge, spori de ciuperci etc^ Există şi o m. al cărei mediu de viaţă este constituit din părţile Componente ale organismului animal sau uman: cavitatea bucală^are o bogată m. Deosebit de importantă este m. intestinului gros lar om (floră bacteriană colicii), constituită din bacterii (Bscherilhia coli, Aerobactcr aefogencs, J.ac(obăctttiis) şi-ba-cili anaerobi de tipul Cfosfridr'imi welchii. Această m. are acţiune Utilă organismului prin faptul că sintetizează vitamina K şi o serie de componenţi vitaminici ai grupului B. De asemenea, m- realizează fermentaţia şi putrefacţia. Pe tegumentul omului şi animalelor se găseşte o m. specifică. M1CROFREATON, ansamblul animalelor dc talie mică ce trăiesc în. apele freatice. Ex.: protozoare, rotiferi, tardî-grade etc. Termen creat de C. Motaş (1962)- V. şi FREATO-BIOLOGIE. MICROMEDIU, totalitatea factoriloT biotici şi abiotici ce formează un mediu de viaţă foarte restrîns. Ex.: o galerie de cîrtiţă, interiorul unei gale etc. V. şi MIÎROTOP. MICROMIGRAŢIE, deplasare pe distanţe reduse efectuată de diverse animale în cursul unei zile sau al unui sezon. M. au un caracter ritmic. Astfel, în apa unui lac, în decurs de 24 ore, zooplanctonul execută deplasări periodice regulate între straturile superficiale şi cele profunde ale apei. M. zoo planet ou ului antrenează deplasări corespunzătoare ale peştilor cărora le serveşte drept hrană. Dintre animalele de uscat realizează zilnic m. unele specii de furnici care păstrează cu exactitate orarul şi ruta deplasărilor. Fenomenul m. este Intilnit şi la populaţiile de păsări (ex, corvidele), mamifere (ex. rozătoarele) ş.a. V. şi MIGRAŢIE. MICROORGANISM, termen generic ce include organisme mici, care nu pot fi văzute cu ochiul liber, ci numai cu ajutorul microscopului» M. fac parte dîfi cele 2 regnuri (animal şi vegetal). Ex.; totalitatea bacteriilor, parte din alge şi ciuperci, totalitatea protozoarelor, unele insecte şi acarieni. în natură m. au rol de descompun ător! şi de minerali za tori ai substanţelor organice, în fixarea N atmosferic (fl/iizoMizm MICROPALEONTOLOGIE Icgumlnosorum), In procescle de fermentaţie (Saccharonujces cercuisiae) şi de cheraosinteză (Methanomonas) etc. M* sînt prezente In toate ecosistemele biosferei, fiind caracterizate prin populaţii foarte numeroase în indivizi. Multe ni. slnt patogene la plante şi animale. MI CU O PALEONTOLOGIE, ramură a paleontologiei ce se ocupă cu studiul organismelor fosile do talie redusă* SI. pune la dispoziţia ecologiei date referitoare la succesiunile ecologice care au avut loc în trecutul geologic al planetei. Termen introdus de naturalistul francez Alicide d’Orbigny. V. şi PALEONTOLOGIE. * MICROPLANCTON, totalitatea organismelor de dimensiuni mici cuprinse intre 50 şi 100 \i. Ex,: crustacee (clado-cerul Ilycriptas sordidas), diatomee (Meloslrat Synedra, Fra-gilarta). Elementele m. servesc ca hrană puietului de peşte şi peştilor plancton of agi. V. şi TLANCTON. M1CROTERME (despre organisme), care este adaptat să trăiască în zone cu temperatură scăzută (intre 0° şi 15°C). Regiunile cu asemenea caracteristici termice sint cele cu climat temperat şi recc. Dintre plante, m. sînt molidul (Picea), bradul (Abies), pinul(Pinus), fagul (Fagus). Animale m. sint samurul (Martes zibeUina), ursul brun (Ursus arcios), lupul (Caniş lupus) etc. Termenul a fost introdus In ecologic de De CandoHe. Sin. oligoterm. V. şi MEGATER-M, MEZOTERM, HECHISTOTEHM, MICROTERMOFITĂ, -+ asociaţie vegetală de tip păduros din emisfera boreală. Zona boreală se caracterizează prin veri foarte scurte şi ierni foarte lungi* durata perioadei cu temperaturi medii peste 10°C fiind sub 120 zile, iar anotimpul rece avînd o durată de peste 6 luni. Aceste condiţii devin nefavorabile speciilor de foioase cu frunză mare. Dată fiind întinderea mare a zonei boreale, nu se poate vorbi de un climat omogen. Ga atare, comunităţile vegetale sint, de asemenea, diferite. Astfel, In America de Nord pădurile sînt alcătu-ite din specii ale gen. Pinus, Picea, Abies, Larix, Tsuga, Thn-ja, Chamaccyparis şi Janlperus. în zona boreală europeană este tipică pădurea de molid (Piceetum ty picam), in stratul arhoretelor dominind afinul (Vaccinîum myrliilus)> in pădurile uscate adăugîndu-se merişorul (Vaccintum vittis tdaea), înspre S măcrişul iepurelui (Oxalis acc(osella)t Lyco-podinm annotlnum, Majanthcmum bifolium, Linnaea borea- li s, Ltstera cordata, Pgrola uniflora. Alături de molid apar in această zonă in proporţie ridicată pădurile de pin (pinetele) alcătuite din Pinus sylvestrts, iar în stratul ierbos, iarba neagră (Caţluna vulgari»), numeroşi licheni (Cladonia, Cctrarta)- MICŞORAREA EMISIEI UE POLUANŢI, reducerca cantităţii de poluant, respectiv reţinerea parţială a acestuia prin modificarea tehnologiei sau prin instalaţii adecvate montate înaintea punctului de emisie. Ex,, montarea sacilor umezi în locurile de emisie ale unor pulberi, cum ar îi cele provenite miniere sint gen. Lapplna, Phijlomyza, Agromyza, dintre Mmenoptere, Afeswz nana. Insectele miniere sint dăunătoare plantelor din flora spontană şi cultivată, prin m. pe care le sapă în ţesutur rile vegetale deteriorînd structura şi funcţiile normale ale plantelor gazdă. MINER ALIZATOR, microorganism (bactcrii şi ciuperci microscopice) cu rol in modificarea şi reducerea substanţelor eliberate de deseompunători în compuşi minerali azotaţi sau sulfaţi (ex. în nitraţi, săruri de amoniac, sulfaţi etc.) utilizabili de către producătorii primari (specii autotrofe). M. sînt nelipsiţi dîn orice ecosistem contribuind la realizarea ciclurilor biogeo chimice în natură, MINERALOMASĂ, cantitatea totală de substanţe minerale conţinută în biomasa unui organism. Ex.: în corpul unui MLAŞTINA om adult se găsesc 5% substanţe minerale, 30% substanţe organice şi 65% apă. Tabloul elementelor chimice care intră in biomasa unui ora adult de 70 kg este următorul: 46 kg O, 12 kg C, 7 kg H, 1,7 kg N, 1,1 kg Ca, 0,6 kg P, 0,3 kg K, Gi2 kg Na, 0,15 kg S, 0,1 kg Cl, 35 mg Mg, 5 g FI, 3 g Fe. Importanţa biologică a acestor clemente nu este reflectată de masa lor, ci de combinaţiile formate, precum şi de funcţiile organismului la care participă. Termenul a fost creat de Du-vigneaud. . MIGCEN, a 3-a perioadă din era terţiară, In care apar ►reptilele evoluate. r * •’ MERMECQFAG (despre organisme), care sc hrăneşte cu furnici. Ex.: unii păianjeni,insecte coleoptere^Myr/rwdo/itaJşi heteropterefiteduDîiis,), păsări: pasărea Kiwi(Aptergx oveni) ; mamifere: furnicarul (Mgrmecofaga), p angolinul (Manis), X MIRMICACINĂ, substanţa chimică elaborată de unele furnici, cultivatoare de ciuperci (Atta sexdemM 'Messor bar-harus), bogată in acizi feni lac etic şi indolacetîc, ăvind^ţolul de a inhiba creşterea bacteriilor în cuib şi germinarea Sporilor altor ciuperci în afara celor cultivate de ele. MIŞCĂRI DE TURBULENŢĂ, mişcări deştordonate ale apelor marine fără un sens precis. Ele au o mare importanţă ecologică, deoarece determină fenomenele de difuzare a căldurii şi gazelor. Fără aceste mişcări suprafaţa apei s-ar încălzi peste măsură, adîncimile şi-ar menţine aceeaşi temperatură, O nu ar mai ajunge la organismele bentonice şi viaţa ar înceta să mai existe în mări şi oceane. MÎL> depozit alcătuit din particule foarte fine, depus pe fundul lacurilor şi al mărilor. Fundul lacurilor poate prezenta un facies argilos, nisipos, mîlo-nisipos, pietros sau mîlos, în funcţie de care biocenozele au o anumită structură. în ţara noastră lacurile de şes şi din Delta Dunării au un m. bogat txi detritus, ceea ce conduce la dezvoltarea unor biocenoze bogate in specii. In zona depunerilor organice din m. apa se îmbogăţeşte cu CH, HfiS şi C03. V* şi BENTOS. MLAŞTINA HARMAN, rezervaţie botanică (6 ha), situată în depresiunea Bîrsei (jud. Braşov), în terenurile foarte umede domină specia Schoenus nigricans, şi, în exemplare mai rare, rclictele glaciare Ciad/um zmvtecus şi Pediealaris scep-trum-carolinum. Endemismul Armeria alpina ssp. barcensis este localizat numai în M. H. şi Prejmer-Stupini (tot jud. Braşov). Dintre elementele boreale se tntîlnesc Calamagro-stis neglecta, JLigularta slblrica, f. araneosa, importante pentru Taritatea lor, întru cit în această rezervaţie ele ating limita sudică a arealului lor. MLAŞTINĂ, ecosistem natural ocup înd o poziţie intermediară între mediul terestru şi cel acvatic propriu-zis, caracterizat printr-o producţie ridicata dc biomasă şi prin oscilaţii sezoniere şi airuale ale nivelului apei. După E. Pop (1960), m. este o „formaţiune biogcografică acvatică neaerisită", ale cărei plante în Ioc să putrezească sau să se mineralizeze mlaştina de turba după moarte, so Lurbificâ, aglomerîndu-se în cele din urmă la fund sub forma de zăcămînt turbos'1. M. se formează în depresiuni în care-apele frcatice sînt la mică adîncime şi unde apare un exces de umiditate. Ele iau naştere dc obicei îu cuveta fostelor lacuri sau pe terenuri de alunecare, unde în depresiunile puţin adînci se adună apa stagnantă. M. se mai pot forma pc terenuri împădurite cu exces de umiditate şi soi impermeabil in jurul izvoarelor sau în părţile marginale ale lacurilor. La nivel planetar, m. ocupă o suprafaţă de cca 350 mii. ba. în ţara noastră există cca 440 care se întind pe o suprafaţă de cca 7 000 ha. V. şi BALTĂ» MLAŞTINĂ DE TURBĂ, v. TURBĂRIE MLAŞTINĂ EUTROFĂ, v. TlîRBĂRIE JOASĂ. MLAŞTINĂ OLIGOTROFĂ, v. TURBĂRIE ÎNALTĂ. MLAŞTINILE SATCIHNEZ, teritoriu situat în zona de şes a Banatului (25 km NV de Timişoara), declarat rezervaţie ornitologică In 11142 (16 ha de bălţi) şi extinsă în 1961 pe o suprafaţă de 64 ha, ce asigură condiţii favorabile pentru dezvoltarea unei vegetaţii proprii cuibăritului unor specii rare de păsări acvatice călătoare» sau aflate pe calc de dispariţie. Dintre aceste păsări mai cuibăresc în fragmentele de stufărişuri de la Satchincz (jud. Timi.ş),în. număr foarte redus, stîrcul roşu (Ardea puvpurea), stîrcul galben (Ardeola ralloides), egreta mică (Egrelta garzetta) şi stîrcul de noapte (Nycticorax nycticorax). în această rezervaţie a fost identificată în ultimii ani o nouă specie de păsări, hotatiţa cu ciocul turtit (Pkalaropus fulicarius)> locuitor al tundrei nordice. MOARTE DIFERENŢIALA, dispariţia prin moarte naturală a unei anumite categorii de indivizi, Ex.: masculi, femele, tineret ctc. Cauzele care determină m. d. sînt diferite; holi, bătrîneţe etc. Datorită m. d. apare tot timpul o modificare a structurii populaţiei cu consecinţe pozitive sau negative asupra densităţii acesteia. MOARTE PROVOCATĂ, moarte determinată de om prin vînătoarc, pescuit, răspîndirea de substanţe toxice etc* M.p. a dus cu timpul la dispariţia unor specii (ex. bourul, antilopa saiga în Europa) şi Ia diminuarea efectivelor altora. MOBILITATE, caracter ce sc referă la deplasarea şi viteza organismelor. Numeroase vieţuitoare, plante şi animale, au un grad mai mic sau mai mare de m. Dintre plante au m. bacteriile, algele, unele elemente de înmulţire st plantelor (spori). Animalele se caracterizează în general printr-o m. mai mare decît a plantelor. Puţini reprezentanţi ai regnului animal sînt lipsiţi dc m. Aceştia sc numesc scsili (ex. hidra). Unele animale au o m. excesivă: ghepardul se deplasează cu o viteză de circa 100 km/oră, Gradul de m. al organismelor are un rol ecologic deosebit dc important, acesta contribuind la conturarea mărimii arealului, populaţiilor, la stabilirea relaţiilor trofice, a raporturilor pradă-prădător etc. MODEL CIBERNETIC AL REGLĂRII POPULAŢIEI, model informaţional elaborat de Wiibert (1962), care cuprinde* 386 MODELUL matematic. >. p mărime cc urmează să fie reglată pc un nivel constant (densitatea populaţiei), per turbată în mod neregulat de un zgo-mot, o mărime perturbatoare (mortalitate şi natalitate independente de densitate), care pune in funcţie prin adaptarea saim lanţ cauzala con duc în d printr-un reglator (factor dependent de densitate) Ia un efector (mortalitate şi natalitate dependenţe ae densitate). Efect orul exercită asupra densităţii un efect cOntrnr abaterii, reinstalînd vechea stare. Modelul lui Wllbert a fost elaborat pe ba za analizei din a mic ii populaţiei de insecte, dar prin natura sa abstractă este aplicabil oricărei populaţii naturalei MODELARE MATEMATICĂ ÎS ECOLOGIE, modelare prin cafeTse itfiftâreşte stabilirea relaţiilor cantitative ale parametrilor unui ecosistem în vederea găsim unor modalităţi de exploatare fără a deregla echilibrul ecolog ic ^gradul său de stabilitate. V.' şi STATISTICĂ MATEMATICA. MODELUL MATEMATIC VOLTERRA-GAUSE, se referă la 2 spccii dintr-un ecosistem care se află pe acelaşi nivel trofic şi ocupă nişe apropiate. Se creează un mecani$jn de autoreglare, constînd în defavorizarea unei specii pTih devorarea resurselor alimentare de către cea de-a 2-a. Legită--ţile acestei relaţii au fost analizate de Volterra pe un model matematic cu 2 componente. Notînd convenţional cu şi respectiv cu speciile In competiţie şî prin Nt şi Nz indivizii fiecărei specii, atunci creşterea numerică într-o unitate de timp va fi exprimată prin coeficienţii şi e2, cu condiţia ca hrana să existe în cantităţi suficiente care să satisfacă voracitatea a tubelor spccii ce vor creşte numeric după formula: «fi “el** «Wţ -c N dt 18 *i>0; e2>0 Creşterea numerică a celor 2 specii va determina la un moment dat scăderea rezervelor de hrană. Cele 2 specii, con-sumînd, în perioada de timp dt cantităţile respective de hrană h1Nl şi h^N^ iar coeficienţii şi se reduc potrivit expresiei: *1—iPiC^+W . _ ........ de unde rezultă: c2—v2(Ai^T|AjATj) dt dN ~ =[e2-v2(V/i+ dt vi §i va reprezintă efectul dimimiării hranei asupra speciilor 1 Şi 2, Dacă ^i/vţ>Fs/vai specia 1 va creşte numcric, iar 17 — Dicţionar de ecologie MOLIDUL CANbELABRtX m specia 2 va descreşte p In ă la 0, adică specia mal puţin susceptibilă faţă de limitarea hranei va supravieţui, iar specia mai susceptibilă va dispărea. Ecuaţiile lui Volterra au fost modificat e de G,F. Gause care a introdus noi parametrii K* şi K2— numărul maxim de Indivizi aţinu de speciile 1 şi 2 în condiţii identice de existenţa: bt şi b±= respectiv ş?i s2; şi N= respectiv Nx şi N2. Ecuaţia se va scrie astfel: ™-=bN dl 1 1 K, d( 1 * K2 ’ MOLIDUL CANDELABRU (Picca excelsa î. monstruosa), molid singuratic dintr-o poiană de lingă şoseaua naţionala din pasul Bîrgăului; jud, Bistriţa-Năsăud. Este ocrotit pentru frumuseţea coronamentului său larg, conic, cu ramificaţia în formă de candelabru. . „MOLIDUL MINUNE" (Plcca cxcetea f. monstruosa), exemplar de molid secular, aflat-tri corn. Plosci, jud. Suceava, ocrotit datorită vîr st ei sale şi a faptului că acest arbore reprezintă o raritate. r M03JCUŢI, —► microorganisme inferioare bacteriilor, dar superioare virusurilor, paraziţi la plante, animale şi om. |n grupa m. intr$ micoplasmclc, spirop las mele- Ex.i Mycoplasma hominU ^ pneumoiiiăc, care produc boli organismului uman. Totodată bolile produse de m. generează importante pagube în sectoTul agroproduptiv. MOLISMOLOGIE, domeniu al ecologiei care studiază probleme legate de poluarea mediului. Termenul a fost lansat de cercetătorul M. Fontaine (1972). MOÎVOCULTURA, —» agiobiocenoză în care nivelul producătorilor este reprezentat de o singură specie dominantă. Ex.j o cultură dc grîu, de viţa de vie, dc cartofi etc. (foto 6). Avantajele m. sînt: simplificarea măsurilor agrotcîmice, asigurarea recoltelor bogate, dezvoltarea bună a speciei vegetale fără concurenţă faţă de factorii abiotici ai mediului (Iujnina> apă, substanţe nutritive din sol etc.). Dezavantajele m. se caracterizează prin: distrugercape[tcritorIi întinse a unor biocenoze naturale, lipsa de rezistenţă faţă de invaziile dăunătorilor (ex. gîndacăl de Colorado .pentru m. dc cartofi, fi* loxera pentru m. cu viţa de vie, şoarecele dc cîmp pentru m, de cereale). Păstrarea diversităţii ecosistemelor naturale favorizează creşterea rezistenţei m. faţă de invaziile dăunătorilor. Ocrotirea m. se realizează prin zonarea ecologică a plantelor de cultură care le edifică. MONOFAGĂ (despre specii animale), cu nutriţie strict specializată 5a o singură specie vegetală sau animală. Ex.i himezt ofiţerul Âphelinus maii nu parazitează dcctt păduchele MONUMENT AL NATURII Ifnqs al mărului; gărgăriţa Anthonomus pyri este m. faţă păr (Pyrus sativa); Bombyx mori, faţă de dud. Printre veţtebtate exemple de specii m. sint,mai rare. Gel mai reprezentativ este acela al speciei Roslrhamus sodabilis ptumbeus. o gale jflin Florida, care are o singură pradă: melcul Pomatia callginosa, M. au un roi important ia studiul relaţiilor dintre specii. N. şi OLIGOFAG, POLIFAGĂ. MONO GENETICA (despre o Însuşire ereditară normală sau patologică), care_esţc coiiţrolată 4e o singură -* genă, Ex.: hemofilia, daltonismul, sint boli ereditare m. MbN&TIPICA (despre specii), care prezintă o largă arie de r$sj^dire''geo^aiică, fără să se ramifice !n subspecii. Ex.: lăcusta marocană^ (Dociostaurus maroccanus). PVOJKCINĂ Cdespre* specii), care preziută o singură genegrkţie anuală. Ex.: speciile de insecte musculiţa perelor , (Contărinia plrivora), fluturele de mătase (Bombyx mori) etc. ;■ MOftOXENĂ (despre specii parazite), ale căror cicluri de dezvoltare au loc numai pe o singură gazdă. Ex.: sporozoa-rete Nosezna bombycls şi N. apivorus, prima fiind agentul botii;pebrina viermilor de mătase, cea de-a 2-a, parazit al albinei melîfere. MONOXID DE AZOT, v. OXID DE AZOT MONTANĂ (despre specii, populaţii, biocenoze), care trăieşte în zona de munte. Bx.: pasărea fluturaşul de piatră (Tichodromamuraria); floarea de colţ (Leontopodium alpinum); molidişurile (asociaţiile de molid — Picea excelsa). Organismele m. prezintă numeroase adaptări faţă de condiţiile de mediu în care trăiesc,'ex.: unele plante sînt grupate în peri-niţe (Saxifraga aizoon etc.); unele animale (insecte» batracieni, ex. salamandra) prezintă forme melanice; aptcrismul insectelor este o adaptare la vînturi le puternice. MONOXID DE CARBON (CO), gaz toxic, incolor, inodor, rezultat din combustii incomplete, care însumează cel mal mare volum din atmosferă pe ansamblul globului dintre gazele toxice (200—300 mjl. t). Local CO înregistrează frecvent concentraţii toxice acute, iar In oraşe şi locuinţe concentraţii cu efecte cronice asupra oamenilor. Poluarea intensă cu CO favorizează creşterea frecvenţei morbidităţii. Printre bolnavii internaţi pentru infarct miocardic mortalitatea este mai ridicată, tn rîndul celor la care concentraţia medie săptă-mîtinlă a CO depăşeşte 9—16 mg/m5. Toxiciţatca CO faţă de animalele superioare şl om se datorează posibilităţii sale de a se combina cu hemoglobina şi a forma substanţa carboxihe-moglobina, care împiedică hematiile să se combine cu O. în atmosferă provine din arderea incompletă a cocsului In furnale, distilarea cărbunelui etc.; este folosit în sintezele organic^ Sin, oxid de carbon. ^MONUMENT AL NATURII, zonă sau obiectiv natural care se impune a fi conservat şi transmis generaţiilor următoare datorită importanţei lor ştiinţifice, estetice sau rarităţii. Ex.: morenA n 88 Dealul cu Melci (jud. Alba), Peştera Meziad {jud. Bihor), Vulcanii noroioşi dc la Piclele Mări şi Mic! (jud. Buzău),1 Lacul Sfînta Aha (jud. 1-Jarghita), Cheile Tătarului (jud. Mar a mureş)v Mimtele de sare (Prahova), Focul viu de la Andrelaşu de Jos (jud. Vrancea), garofiţa Pietrei Graiului (Diaiithus cal-■lizoiius); floarea de colţ (Leontopodium alptnum)y vulturul pleşuv sur(Gyps fulous), capra neagră (Rupicapra riiplcapra) etc. MOREIVĂ, material transportat de gheţari şi depus tn locul de topire a gheţiî. M. serveşte drept substrat diferitelor biocenoze pe cale de formare. MORTALITATE, numărul Indivizilor ce dispar prin moarte într-o populaţie, într-o anumită perioadă şi pe un anumit teritoriu, raportat la numărul total al populaţiei respective. M, poate fi naturala sau endogenă, cînd indivizii1 îşi realizează întreg ciclul de dezvoltare, ajuhgînd îa longevitatea maximă înscrisă în programul genetic al speciei din care fac parte, sau pot si piară înainte de a ajunge la-acest stadiu datorită unor condiţii nefavorabile ale mediuluiţ lipsa de hrană, atacul utior prădători şi paraziţi, «ondiţii climatice nefavorabile; acţiunea unor poluanţi, unele accidente neprevăzute etc. M. în cazul unei populaţii are totdeauna valoare negativă sau zero şi se calculează cu ajutorul ratei me- d>ni, dii şi specifice de m. Rata mediu de m. = -—, în car^ d.m.= s d£. ........ =-numărul Indivizilor fnorţi în unitatea de timp di; rata specifică a ra,= t unde numărul iniţial de indivizi dt.mt ' morţi intîlniţi în populaţie: Sin. mortalitate generală. MORTALITATE ACCIDENTALA, mortalitate cauzată de impactul unui organism cu unii agenţi dăunători: prădători, paraziţi, substanţe toxicc, incendii, cutremure, inundaţii etc. MORTALITATE E1VROGENĂ, mortalitate care apare Ia organismele vîrstnice, moartea fiind efectul natural al uzurii şi epuizării lot. Sin. mortalitate naturală. MORTALITATE GENERALĂ, v. MORTALITATE. MOSTRĂ, v. PRORĂ. MUCEGAI, formaţiune alcătuită dintr-o împletitură de micelii, sub forma unei pîsle mătăsoase produse de unele ciuperci saprofite, cum sfrit: mucegaiul alb (Mucor mucedo), mucegaiul verde (Penidltium sp.) sau parazite (Erţjslphe), ciire produce făinarea, Montlium carc provoacă monilioze etc. M, apare pe diferite substanţe şi materiale: lemn* alimente» fructe, producînd degradarea (—► b io degradarea) substratului. Interesantă este interacţiunea unor in. cu organismul animal. Ex.: ciuperca A&pcrglllium produce la păsări aspergiloza, manifestată prin mici umflături pe trahee; ciuperca Mohtlia albicans, care se dezvoltă pe mucoasa bucală a non-născuţilor, produce candidoze. MUZEU DE BIOLOGIE UMANA 2MULŢIME, reunire temporară a indivizilor unei specii animale" sau a indivizilor aparţinînd la mai multe specii datorită coatracţiei unui factor extern întîmplător. Ex.j unele iţişecte (Musca doiwstica, Luciiia cacsar, Formica riifa, Apts pţelliţica, Veşpa germanica etc») ş? adună pe dejecţii, pe fructe şi substanţe dulci. r ;MI7rAGENA (despre substanţe chimice), ,care este capabilă, să producă modificări îa structura cromozomică a organismelor determinînd apariţia de malformaţii congenitale ş^i, tumori caiiccroasc. Cele mai comune substanţe mutagen-cancerigene sînt* 1) H,A,P. (hidrocarburi aromate polici-clice), 3,4 benzpirenul, met Uco lan trenul, benzfluorantre-nul;; henzantracenul, tetra met ii enfenan trenul, dimetîlan-tracenul; 2) Substanţele radioactive generatoare de radiaţii ionizante; alfa, beta, gama, roentgen, neutroni, radiaţiile ultraviolete; 3) Metalele, metaîoizii şi compuşii lor: As, Be, Cd, Co, Cr, Fe, Ni, Sc, Zn, azbest; 4) Aminele aromaticei beta-naftilamina, benzidjna, acetilaminofluorenr aminostil-ben, dietilnitrozamina; 5) Compuşii azotici şi az<ţţaţiiî aminoazotoluen, dimetilaminonzobenzen şi derivaţi» ure-tani, coloranţi organici azotaţi. MUTAŢIE, schimbare discontinuă şi rară a —v informaţiei genetice deţinute de genă, avînd ca rezultat şi schimbări ale caracterului corespunzător genei — sediu al procesului mutaţional. M. este mecanismul de producere a alelelor, modificări ale aceleiaşi gene. Mecanismul molecu-Iar constă din alterări ale nucleotidelor din ADN urmate de reparări eronate, ceea ce duce la schimbări în secvenţa dezoxlrlbonucleotidică din ADN şi implicit a informaţiei genetice păstrate de aceasta. Dacă m. este rară pentru o genă dată, Ia scara gen o mu lui evenimentele mutaţionale sînt mai frecvente. Există gene mutatoare, adică acelea caTe cresc frecvenţa m. din -+ gen o mul în care ele se găsesc, în natură sînt agenţi mutageni (fizici, chimici, biologici) cu capacitatea de a Induce m, MUTUALISM, tip de relaţie interspecificâ dintre 2 populaţii, în cadrul căreia ambele sSnt afectate pozitiv, fiind obligatoriu dependente una de alta. Ex,: bacteriile fixatoare de N (Khizoblum) şi plantele leguminoase; lichenii care reprezintă un exemplu clasic de m. şi tntre alge şi ciuperci; unele specii de flagelate, care populează intestinul termitelor, permiţînd acestora din urmă utilizarea cehilozci. M. este foarte răsptndit în natură, practic flecare specie aflîndu-se într-un asemenea tip de relaţii cu una sau mai multe specii. Sin. ajutor mutual, cooperare, simbioză obligatorie. V. şi RELAŢII BILATERAL POZITIVE, PROTOCOOPERAKE. MUZEU DE BIOLOGIE UMANA, primul muzeu de accst gen în reţeaua muzeistică românească, organizat la Ploieşti, jud. Prahova. în anii 1981—1983. Tematica m. de h.n. este axată pc probleme legate de originea şî evoluţia omului, structura şi funcţiunile organismului său, ecologic umană MUZEU DE ECOLOGIE, . 390 ctc. în sectorul tematic de anatomie-fiziologie eflte expus mulajul transparent, în mărime naturală, al unui corp uman („femeia de sticlă'*) cu funcţionare electrică, MUZEU DE ECOLOGIE ŞI OCROTIREA MEDIULUI, unicul muzeu de acest gen tn patrimoniul muzeistic românesc, Înfiinţat la Piteşti in 1977. Muzeul prezintă (dioramatic) ecosistemele naturale, circuitul materiei în biosferă, fauna şi flora ocrotite, aspecte ale poluării mediului şi ale consecinţelor sale ecologice, modalităţi dc ocrotire a naturii, precum şi rezultate concrete obţinute în urma aplicării măsurilor complexe de protecţie a mediului» NAGANA, boală provocată marilor erbivore din Africa tropicală de £rotoZoarul Trgpanosoma bracci al cărui vector este musca ţeţe (Glossîna moristans), care reprezintă astfel un factor ecologic limitant în răspîndirea unor-organisme. V. şi: BOALA SOMNULUI, "NANISM, proces de reducere a taliei Ia uflele organisme datorită adaptării lor" la anumite condiţii d# viaţă neprielnice (vint puternic, temperatură scăzută, soluri foarte acide), ia viaţa parazitară sau în cazul unor tulburări metabolice etc. N. se întîlneşte Ia om (n. hipofizar, datorită'ins uf ici eu ~ ţiei hipofizare, n. mixocdemalos, datorită insuficienţei tiroi-diene etc*); Ia animale (ex.: femelele insectelor din ord. Strepsiptera) şi Ia plante (unele specii de sălcii difl zona alpină, mesteacănul pitic din turbării etc.). V. şi NANO-FANEROFITA. NANOFÂNEROFITA, arbore de talie redusă adaptat Ja anumite medii de viaţă neprielnice, Ex.: sălciile pitice din zona alpină (Saltx herbacea— 10 cm Înălţime, A\ reticulala — 20 cm, S, redusa—30 cm); mesteacănul pitic (Behila nana m)i V. şi NANISM. NĂNOPLANCTON, plancton format din organisme foarte mici, cu talia corpului cuprinsă între 5 şi 10 [x (cx. diato-meele, unele dinoflâgelate etc.). N. contribuie prin biomasa sa la sporirea producţiei biologice primare şi secundare din ecosistemele acvatice, reprezentind o verigă trofică importantă pe seama căreia se dezvoltă numeroase animale din zooplancton. V, şit MICROPLANCTON, MACRO PLANCTON. NARCOTROPISM, capacitate a unor organisme de a efectua mişcări orientate, pozitive sau negative, faţă de o sursă de substanţe narcotice (ex. opiu, tutun etc.). N. contribuie la selectarea şi diversificarea habitatelor unor organisme (cx. virusul mozaic.ului tutunului are un n. pozitiv faţă dc tutun, paramecii au un n, negativ faţă dc nicotină etc. Y. şi TROPIŞM. NARCOZĂ HXPERBARICĂ, sindrom întilnit mai ales ia scafandri, care se traducc prin apariţia unei stări de excitaţie, euforie şi tulburări senzoriale, datorită.răminerii un timp prea Îndelungat In adînc. Cei afectaţi de n. li. sînt dezorientaţi şi nu mai sînt In stare să se ridice la suprafaţă. Pfcntru prevenirea n. I*. se cere respectarea cu stricteţe a timpului de scufundare permis dc rezistenţa fiecărui individ. NATALITATE 392 NATALITATE, numărul de indivizi «păruţi într-o populaţiei într-o unitate de timp, prin diviziune, germinare, cclo ziune. naştere etc. N. prezintă valori pozitive sau nule şi sc calculează cu ajutorul ratei medii de n, şi al ratei specifice, în ecologic, n. se exprimă In valori medii, deoarece indivizii nu posedă toţi acelaşi potenţial de prolificitate. V. şi NATALITATE ABSOLUTĂ^ NATALITATE ECOLOGICĂ. NATALITATE ABSOLUTĂ, numărul de indivizi care pot fi produşi de o populaţie în condiţii optime de existenţă. Asemenea situaţii nu există în natură din. cauxa abaterii factorilor ecologici limitanţi de Ia concentraţia lor optimă. Sin* natalitate maximă, natalitate fiziologică* V. şi NATALITATE ECOLOGICĂ. NATALITATE ECOLOGICA, numărul de indivizi produşi efeetiv de o populaţie In condiţii concrete de existenţă. Sin. nafalitate realizată. V. şi NATALITATE ABSOLUTĂ. NATALITATE FIZIOLOGICĂ, v, NATALITATE ABSOLUTĂ. NATALITATE MAXIMĂ, v. NATALITATE ABSOLUTĂ, NATALITATE REALIZATĂ, v. NATALITATE ECOLO^ G1CĂ. NATANTA (despre plante), care pluteşte pe suprafaţa apei, parţial submersâ şi cu rădăcina fixată de substrat- Ex.e nu rarul'alb (Nymphaea alba)t nufărul galben (NUphar lu-teum). La aceste plante frunzele plutesc datorită spaţiilor cu aer din interiorul celulelor lor. N. se deosebese de na-tantia carc sînt plutitoare numai la suprafaţa apei. NATANTLA, populaţii de plante acvatice ce plutesc îa suprafaţa apei. Ex.î lintiţa (Lemna minor, L. irtsulca), iarba hroaştelor (II ţjdrocharis morus ronde). N, prezintă rădăcinile libere nefixate de substrat, cum se întîmplu la plantele natante. Capacitatea de plutire se datoreşte lăţirii frunzelor şi prezenţei unor celule aerifere în parenchimul foliar. NATURALIZARE 1. Stadiu final din procesul de—> adaptare a unei specii caracterizat prin capacitatea organismelor respective de a se integra complet în noile condiţii de viaţă, într-o biocenoză nouă, întrînd în componenţa faunei sau florei naturale a acesteia. Ex.: salcîmul (Robinla psetidaca-cia), originar din America de Nord, s-a naturalizat în continentul european; eucaliptul (Eucalgptusamlgdalina, E. gigantea), originar din Australia, s-a naturalizat în N Africii etc. 2. Metodă de preparare a unui animal (împâiere) sau a unei plante prin care se conservă aspectul lor nat «ral. Pe această calc se obţine materialul biologic necesar organizării muzeelor de ştiinţele naturii pe criterii sistematice, ^ecologice, biogeografice etc. V. şi TAXIDERMIE, DIORAftIĂ. NATURĂ 1. (în sens larg) Universul în totalitatea sa. N, este realitatea obiectivă, materială, infinită în timp şi spaţiu, care se află într-o continuă mişcaTe şi transformare, guvernai/ă de legi proprii. 2. (în sens mai restrins) Ansamblul materiei anorganice şi organice de pe glob care include 393 nebulozitate .toate structurile, obiecfclc şi fenomenele fizice, chimice şi ■biologice ce fac obiectul de studiu al ştiinţelor naturii (fizică, ^cttiinic, biologie, geografie» geologic etc.)* V. şi RIOSFERĂ, OCROTIREA NATURII* vNĂPÎRLIRK, proces de reînnoire periodica a învelişului extern sclerificat, sau a penajului şi părului, la unele animale (crustacee, insecte, reptile, păsări şi unele mamifere). N. se reă Uzează prin înlocuirea produselor tegument arc (la reptile^ păsări .şi mamifere), ce se petrece mai aleşi In sezonul cald, sau prin înlocuirea vechii cuticule în perioada de creştere şi* dezvoltare a indivizilor (la animalele ce prezintă un* exoschelet, ; cx_ crustacee, insecte etc.). N. compiortă o -serie^de procese foarte complexe. La insecte, n. este declanşată de secreţia unor celule speciale localizate in creier, care acţionează asupra glandelor cu secreţie internă situate în cap şitorace stimuHndu-le să producă hormonul de năplrlire. Sub acţiunea acestui hormon, celulele epidermice se detaşează de-vechea', cuticulă dură, se multiplică şi cresc în dimensiuni. Cînd noua >cuticulă este aproape realizată, între ea şi vcchea1 cuticulă apare un. lichid ;(lichidul exuvial), care dizolvă straturile inteifce mai moi ale vechii cuticule. Apoi, lîdhldul este absorbit şi între cele 2 cuticule apare un spaţiu liber. Urmează momentul n. cînd muşchii animalului se contractă şi carapacea externă dură (exuoia) crapă, pe linia mediană şi insecta se eliberează din ea* Prin n., insecta îşi măreşte dimensiunile corpului, dar noua cuticulă se ;va îngroşa din nou determinînd a nouă frînare a creşterii- cor-porale.j Urmează o alţă năpîrlire, în urma. căreia va putea progresa din nou în suprafaţă şi volum. De obicei, pină Ia maturizarea completă există mai multe năpirliri. pupă fiecare nap îrlire insecta îşi măreşte corpul, dar nu ajunge la maturiţaţ^. Cînd animalul a ajuns la ultima năpîrlire în corpul său se petrec modificări profunde. Acum ate loc maturizarea; ;org^nelor reproducătoare, dezvoltarea complet^ ,'â aripilor şi se .ajunge Ia nouă conformaţie a corpului (la insec-,ţ'cl răspărul (Accri/itf schraet-ser). , Dintre plante shiţ n.î Hieraclum făgărăşana, H. paitinqe etC' N„ ca şi —*■ paleoendemismele, se bucură în general de protecţia omului. NEOFITE, plantă răspîndite recent de om, la unele pulîn-dji-se stabili chiar şi anul In care au apărut pentru prima oară îiitr-p anumită regiune. N. introduse în Europa din America* de Nord: ciuma apelor (Elodea canadensis), bătrînişul (Erigeron canadensis), busuioaca (Galinsoga) etc. din Europa in Âustraliâ; trifoiul roşu (Trifolium pratense); din Australia în Africa: eucaliptul (Bucaliplus sp-) etc. NEOLITIC, epocă aparţinîzid bua tern ar ului, carc a început acum cca 8 dOO ani, corespunzătoare In Europa cu sftrşitul preistoriei! In această epocă omul se ocupa cu agricultura, Creşterea! animalelor şi trăia în aşezări de tip sătesc. în n., omul începe sa devină uri factor ecologic activ In modificarea ecosistemelor naturale. V. şi ERĂ GEOLOGICĂ. NEOTENINĂ, v. HORMON JUVENIL. NERITIC, strat de apă apaiţinînd’ zonei pelagice situat deasupra platformei continentale- Datorită condiţiilor favorabile de viaţă (adîncime moderată, nutrienţi, lumină şi O în cantităţi suficiente) în stratul n. se dezvoltă un mare număr de organisme. Fitoplanc tonul n. este alcătuit din NEUTROBAZOFIL 396 diatomee, dinoflagelate, alge albastre, bacterii şi ciuperci etc. Zooplanctonul n. grupează animale plutitoare, cu schelet redus» transparente, uneori colorate sau Iuminescente. Ex.: protozoare, celenterate mobile, viermi (rotiferi, nemer-ţieni, anelide), gasteropode, crustacee inferioare etc. NEUTROBAZOFIL (despre sol), care este bogat în humus de tip mull (pH G—8), specific pădurilor de fag. Vegetaţia caracteristică solurilor n. este constituită din asociaţii de Asperula odorata, Dentar ta bulbi fera, D. glandulosa, Pulmo-naria rubra, Lamlum galeobdelon etc. NEUSTON, ansamblul organismelor care plutesc in pelicula fină de 1a suprafaţa apei (epineuston) sau sub această peliculă {hiponeuston). Pe suprafaţa apei în epineustonul unei bălţi îşi desfăşoară activitatea goniţele (Gyrlnus dis-tinctus, G. natator), purecii de apă etc. In Mponeuston se găsesc numeroase populaţii de alge, din gen.: Chlamydo-tnonas, Ilaematococcus, Chromulina etc., euglene, rotiferi, larve de insecte etc. în zona unde se dezvoltă n. luminozitatea este puternică, temperatura suferă variaţii diurne şi sezonierc, O se află dizolvat în cantităţi suficiente şi organismele sînt în continuă mişcare datorită acţiunii curenţilor şi a valurilor. V. şi PLANCTON. NEUTROFIL (despre organism), care trăieşte în soluri sau ape cu pH-ul cuprins între 6,8 şi 8,2. Aşa sînt majoritatea plantelor de cultură (grîul, orzul, sfecla, lucerna etc.), de fineţe (păhişul de livadă, timoftica, trifoiul roşu etc.), de pădure (pochivnicul, rodul pămînt ului etc.), precum şi animalele care trăiesc în aceste biocenoze (ex, oligochetul A llolobophora caUginosa). NEVERTEBRATE» grupare taxonomica cuprin2Înd animale lipsite de coloană vertebrală, cu organizare mai simplă a corpului în comparaţie cu vertebratele, unele caracterizate printr-un exoschelet; sînt lipsite dc autoreglare termică (poikiloterme). N. sînt răspînditc în toate mediile de viaţă (terestru, aerian, subteran, acvatic etc.), cuprin-zînd mai multe încreng.: Celenterate, Spongieri, Viermi, Moluşte, Artropode (crustacee, insecte, acarieni etc.), Echino-derme (arici şi stele de mare). JV. cuprind cca 95 % din speciile regnului animal (cca 1,4 mii. ^specii). Numeroase n. sînt parazite sau transmiţătoare de boli la om, animale vertebrate şi plante (ex. unii viermi, insecte), altele sînt dăunătoare plantelor de interes economic (melcii, acarienii si insectele fitofage). Un număr redus de specii sînt folosite în alimentaţia omului (moluşte, crustacee etc.), crescute pentru produsele lor (miere, mătase) sau contribuie la polenizarea plantelor (ex. insectele). NICHEL (Ni), element ce se găseşte în concentraţii mici în sol. apa şi plante de unde poate ajunge şi în corpul animalelor, inclusiv al omului. în minereuri, se găseşte alături de S. As, St. Prin măcinarc, flotaţic, topire şî rafinare se NISA ECOLOGICA obţine Ni purificat, care este utilizat în industrie, pentru prepararea dc aliaje, magneţi, catalizatori metalici, săruri şi învelişuri metalice etc. în timpul prelucrării industriale, se poate produce poluarea aerului, solului etc., expunînd organismele vii la intoxicaţii. Intoxicaţiile cu Ni privesc sistemul nervos, aparatul respirator, tubul digestiv şi pielea şi apar începlnd de la concentraţii de 0,8—0,9 mg/m3 aer, Simptomele acute constau In mişcări necoordonate, paralizie, edem pulmonar etc. Pentru unele animale (ex* pentru pui de şobolan), Ni s-a: dovedit util. Lipsa lui din hrana acestor animale determină tulburări şi aspccle anormale infracelularei alterarea metabolismului O şi a unor compuşi lipidid etc; v > N1CTALOPIE, proprietate a unor animale de a vedea noaptea (ex. bufniţa, cucuveaua etc,). N. a daţ posibilitatea multor specii să fie active şi să se hrănească îa timpul nopţii, determin înd astfel o exploatare mai eficientă a resurselor ecosistemului şi conferind organismelor respective capacitatea de a utiliza nişe ecologice temporale ferite d£: concurenţă. . NICTEMERAL, v. RITM C1KCADIAN. " NrDI€OL-:(despTc puii de pasăre), care eClozează Iară puf, oirb sau surd. Ex,: puii de coţofană (Pica pica), şoim (Falco peregrinus), cinteză (Frîngilla coelebs) etc. Puii 11. au nevoie în primele săptămîni după eclozare de multă îngrijire din partea părinţilor (hrăuire, adăpost ir e, apărare de duşmani)» deoarece această perioadă este cea mai critică din viaţa lor. V. şi N1DIFUG, NIDIFUG (despre puii de pasăre), care la ecloziune are corpul acoperit cu puf şi este capabil să alerge sau să înoate la scurt timp. Ex.: bobocii de raţă (Anas platyrhynchos), beca-ţina (Capella gallisiago), potirnichea (Perdix perdix) etc. Puii n. nu cer o îngrijire specială din partea părinţilor imediat după eclozare ca cei nidicoli, de aceea ei prezintă o independenţă mai mare faţă de mediu, putînd să-şi procure singuri hrana» să se deplaseze şi să sc ascundă cu uşurinţă la apropierea unui duşman ctc. NJMBOSTRATUS, nori inferiori (situaţi în medie la 800 m înălţime), de culoare cenuşie-închisă, care se prezintă ca o pînză mai mult sau mai puţin continuă, acoperind parţial sau total bolta cerului. Dau precipitaţii de lungă durată. NIŞA ECOLOGICĂ, rolul funcţional pe care îl joacă un individ, o populaţie sau o specie într-o biocenoză. Noţiunea a fost introdusă pentru prima dată în ecologie de R. H. Gyonson (1910) pentru a indica unitatea de distribuţie a unei specii determinată de resursele de hranâ şi de factorii externi. Ch, Elton (1922) foloseşte termenul de n,o. în sens funcţional, punînd In evidenţă relaţiile energetice şi alimentare dintr-o populaţie. Deci n.e. se referă nu la o mărime spaţială, ci la rolul funcţional multiplu al populaţiei In Nî$A TKOFICA 3B8 Mocci)oz3. Pentru a determina n.t. a unei populaţii este necesar să cano aştern suma activităţilor sale, în special modul de hrană, sursa de energie, rata metabolismului, producţia, comportamentul şi efectele acestor parametri asupra altor populaţii sau asupra ecosistemului în ansamblu. Printre parametrii funcţionali ai n.e. un rol determinant îl ocupă relaţiile trofice. Dacă 2 specii apropiate d.p.d.v. sistematic au aparent aceleaşi cerinţe alimentare, ele pot coexista în aceiaşi Ioc de viaţă fâră să intre în competiţie în cazul in care şi-au delimitat precis n.e. Ex.i speciile de diptere Bastjneura acrophila şi D. fraxini, localizate în stadiul larvar pe acelaşi substrat, frunzele de frasin, sc hrănesc în mod diferit; prima are ca resursă alimentară ţesutul fo-liar dintre nervuri, pe cînd a 2-a specie, ţesuturile mature din peţioiul frunzei şi dîn nervurile principale ale foliole-lor. Cînd populaţiile a 2 specii au aceeaşi n.e. atunci intervine fenomenul de competiţie care exclude coexistenţa lor (Gause, 1934). în mod figurat, Viebert şi Lagler (1971) con-sideră că habitatul este adresa unde trăieşte un organism, îu timp ce n.e. indică funcţia sau profesiunea pe care o exercită. Ex.j se spune că adresa cioeănitoarei este scoarţa arborilor, iar funcţia sa principală este de pasăre insectivoră. Cunoaşterea numai a unui singur termen este insuficientă în studiul şi aprofundarea ecologiei unui individ sau a unei populaţii. Sin. nişă trofică. NIŞĂ TROFICĂ, V. NIŞĂ ECOLOGICĂ* NITRAGIN, v. RAMCIN. NITllATBACTERII, grup de —► bacterii nepatogene, de forme variabile (sferă, bastonaş, spirală) care trăiesc In ape şi în sol, oxidfnd NH3 tn nitriţi (azotiţi) şi pe aceştia în nitraţi (azotaţi) utilizînd ca sursă de carbon COB Tezultat în procesul oxidării, îmbogăţind astfel mediul în azot. Ex.; gen. Nitrosomonas, Nitrosococcus, Nitrobacter. Activitatea n, este sporită în solurile arate, aerate, neutre sau uşor alcaline, Ele prezintă o mare importanţă pentru agricultură prin faptul că azotaţii rezultaţi reprezintă o sursă de substanţe nutritive folosite de plante îu procesul sintetizării materiei organice. Sin. nitrobactcrii. V. şi NITRIFICARE, N1TRIT-BACTERIE. N1TRAŢIE, proces de transformare a nitriţilor în nitraţi sub acţîunca bacteriilor aerobe (ex. Nitrobacter). V. şi NITRIFICARE, NITRITARE. NITRIFICARE, proces de oxidare a NH3 din sol, produs de bacterii aerobe în 2 faze; din oxidarea NH3 de către bacteriile din sol (ex. Nitrosomonas) se formează acidul azotos apoi, prin oxidarea acidului azotos de către Nitrobacter şi alte genuri de bacterii, se formează acidul azotic. Acesta, în combinaţie cu Ca, K etc„ produce azotaţii, asimilabili de către plante şi folosibili Ia sinteza materiei organice. Datorită n.} în condiţii favorabile se pot produce într-un 399 NIVEL DE ORGANIZARE. an cca 200 kg/ha de azotaţi. Bacteriile nitrifîcatoare se găsesc în toate solurile, mai puţin in cele acide. Lucrările solului îmbunătăţesc condiţiile de aeraţie şi intensifică procesul de n. Sin, proces de niirlficare V. şi NITHITARE, N1TRAŢEE. NITUIT ARE, proces de transformare a NH3 în nitriţi, care se realizează prin intermediul bacteriilor din gen. Nitroso-i7]Lonas şi Nilrosoccocus. N. reprezintă o verigă importantă în ciclul biogcoclilmic al N în natură, Nitriţi nu sînt asimilaţi de cătrc plante. Parţial, sub acţiunea microorganismelor denitrificatoare, nitriţii pol ajunge în atmosferă ca N molecular. Cca mai marc paTtc a lor sc transformă sub acţiunea bacteriilor din gen\ Nitrobacter în nitraţi ce sînt asimilaţi de plante. VI şi NITRIFICARE, NITRAŢIE. N1ŢRITBÂCTERIE, bacterie care oxidează NH3 tranşjdr-mînclu-l în acid azotos> proces care constituie prima fază a tiitrificării. Tipul de nutriţie» răsplndirea şi importanţa n. sînt aceleaşi ca şi ale nitralbacteriilor. Sc grup.cază în 3 gen,: Nltrosomonas, Nilrosocystis şi N itrososplra. V. 0 NI* T1UFICARE, NITRATBACTERH. NITROBACTERII, v. NITR ATB ACTERII. NITROFUj (despre specii), care se dezvoltă pc terenuri bogate in N. Ex.: ciumăfaia (Datura stramonium), măsela-riţa (IlyoSciamus niger), cucuta (Conium maculatura), bozul (Samfoicus cbnlus), urzica (TJrtica dioica), spanacul sălbatic (Chenopodiiim murale), spanacul ciobanilor (Chenopodiiim bonus henricust). S-a constatat experimental că urzicile crescute pe soluri bogate în N depăşesc 2 m înălţime, pe cînd cele de pe soluri mai sărace rămin pitice sau nu cresc deloc. Sin. polinitrofilă. NÎXROMORF (despre sol), care este bogat în compuşi azotaţi (nitriţi, nitraţi), săruri arnoniacale, compuşi aminaţi etc. Astfel de soluri se întîlnesc in unele culturi agricole, păşuni, terenuri ruderale etc. Stratificarea lor este in gencTal evoluată şi tipică (cu orizonturile A, B, C). Cînd aeraţia este bună, tendinţa solului este de nitrificare şi humusul mull se transformă îri humus moder şi apoi în humus moor. Azotul este Teprezentat riiai ales prin nitriţi. Spccii caracteristice în aceste soluri sînt: Asperula odorafa, Galeobdelon Intenny, Mercur ia li s perefini$, M clica uni flora etc. NIVEL DE ORÎGANIZARE A MATERIEI VII, ansamblu de sisteme biologice echivalente, cu caracter de universalitate, ceea ce înseamnă că nivelul dat trebuie să cuprindă întreaga materie vie, fără excepţie. Adoptfridu-se acest criteriu, s-au stabilit cu certitudine pînă în prezent, următoarele 4 nivele de organizare: 1) nivelul Individual, care are ca unităţi reprezentative indivizii biologici, ca forme elementare de organizare a materiei vii; 2) nivelul populaţional sau al speciei, reprezentat prin ansambluri organizate dc indivizi in succesiunea neîntreruptă a generaţiilor, alcătuind populaţii şi specii caracterizate prin rclaLH mtra-specifice; 3) nivelul bîoecnotic, reprezentat prin biocenoze NIVEL TROFIC 400 a căror trăsătură car act eristică o constituie relaţiile inter-specifice: nivelul biosferei, care cuprind© totali ta tea biocenozelor de pe Pămînt ce funcţionează ca un sistem la scară planetară. Pină îu prezent sînt prea puţin cunoscute legităţile de funcţionare şi organizare ale acestui ultim nivel* V. şi ECOSISTEM. NIVEL TROFIC, totalitatea grupărilor ecologice de specii, despărţite de plantele verzi (producătorii primari) prin acelaşi număr de trepte (verigi) trofice. Ex.: toate animalele fitofage reprezintă o grupare trofică legată direct de plante, formiud astfel n.t. al consumatorilor primari sau al fitofagî-Iot. Îîitt-o biocenoză principalele n,t. sint* n. producătorilor (plantele verzi şi microorganismele chemosinietizante), n. consumatorilor primari (animale fitofage), n. consumatorilor secundari (animale carnivore). N.t. dintr-un ecosistem se pot reprezenta grafic prin piramide ecologice care cuprind fie numărul indivizilor, fie biomasa sau encTgia conţinută fn fiecare n.t. Sin. unitate funcţională. NIVICOLĂ (despre specii), ai cărei indivizi, în timpul iernii se adună şi trăicsc pe gheaţă sau pe zăpadă. Ex.t pinguinul cu moţ auriu (Endyptcs cftrysolophus), pinguinul Imperial (Aptenodyles forslerl), pinguinul regal (A. patagonica); morsa (Odobcnus rosmanis, O. obesns). Aceste animale n. PTezintă un strat adipos bine dezvoltat care le permite să reziste celor mai puternice geruri. V, şi CttlOFIL. NIVOMETRU, instrument utilizat pentru măsurarea cantităţii de zăpadă căzută pe o anumită suprafaţă. Cele mai frecvente tipuri dc n. sînt: tabla de zăpadă (o platformă pătrată, instalată la suprafaţa soiului, pe care se acumulează zăpada) şi cilindrul nioometiic (un cilindru de tablă zincatâ în care se colectează zăpada). Cunoaşterea cantităţii de zăpadă căzute intr-un ecosistem este de mare importanţă tn cercetarea ecologică a biocenozelor. Un strat de zăpadă abundent poate să influenţeze negativ dezvoltarea unor populaţii vegetale (ex.i unele culturi agricole pot fi sufocate prin scăderea cantităţii de O de sub stratul de zăpadă; unele animale pot muri din lipsă de hrană etc.). O cantitate moderată de zăpadă, dimpotrivă, are efect pozitiv asupra populaţiilor vegetale (mai ales a celor ierboase şi a animalelor din sol), protejîndu-le de temperaturile scăzute din timpul iernii. NOCIV, capacitate a unor substanţe sau fenomene fizice (fum, gaze, praf, mirosuri, zgomote, trepidaţii etc.) dc a deveni dăunătoare pentru om şi alte vieţuitoare, cînd depăşesc o anumită limită de concentrare, respectiv de intensitate. Ex.: norma admisă dc pulberi tn aer este în ţara noastră de 17 g/mp/lună; de acreoliuă, de 0,1 mg/m3 aer/24 ore; de HaS de 0,01 mg/m3/24 ore; de Pb şi compuşii lui, de 0,001 mg/ma/24 ore. V. şi FACTOR VĂTĂMĂTOR. POLUANT, PROTECŢIA MEIHULUf. NORME DE PROTECŢIE.. . NOCTILUCĂ (Noctilnca mîUaris), specie dc flagelat marin fprotozoare), cu corpul de cca 2 mm în diametru, prevăzut tu flagel şi cn tentacul. Este bioluminesccntă, de aceea cînd se găseşte în cantităţi mari determină fosforescenţa apei de mare. Trăieşte fn apele marine temperate şi calde, inclusiv In M. Neagră^ V. şi BIOLUMINESCENŢĂ. ■ NOCTURNĂ (despre specii), care este activă în cursul nopţii. Ex.: buha (Bubo bubo), huhurezul (Strix aluco), cucuveaua (Athene nactua), striga (Tyto alba gnitata), Hlia-cnl (Myotis myotis, Plecoius auxitus etc.)* Aceste .animale prezintă anumite particularităţi ca rezultat al adaptării la-viaţa nociură; ex.;, buha, huhurezul * şi alte păsări n. au auzul şi văzul agere, o aşezare neobişnuită a penelor îii jurul ochilor şi urechilor, care pot fi îndreptate în direcţia de unde vine sunetul, zborul lin şi fără zgomot;• liliecii folosesc şi mai puţin văzul în orientare, utilizînd in accst sens ultrasunetele. V. şi DIURNĂ. NODOZiTĂŢl, formaţiuni vegetale de pe rădăcinile,plantelor leguminoase, carc au luat naştere ca urmare, a rieacţiei celulelor în contact cu o bacterie fixatoaTc de N, ex,: Rhizo-bium pha&eoli, B, leguminosarum, Azotobacte.r sp. Bacteriilc fixatoare de N reprezintă unul dintre factorii ecologici ce contribuie la realizarea ciclului biogeochimic aî N în natură. NOOSFERĂ, tennen creat dc Teilhard de Chardin pentru a indica învelişul spiritual al Terrei. format de omenire. Vernadskyi completează definiţia arâtind că n, reprezintă sfera transformărilor şi ameliorărilor biosferei prin inteligenţa umană. Societatea umană nu este un component al biosferei* Există însă o interacţiune permanentă a societăţii omeneşti cu biosfera. Substanţa organică produsă de componentele vii ale biosferei şi fondul de atomi din litosferă constituie materia primă pentru alimentaţia omenirii şi pentru industrie. Prin activitatea sa economică, societatea umană exercită un control asupra interacţiunilor din biosferă, avînd drept rezultate: perturbarea ciclurilor biogcochi-mice, schimbarea compoziţiei chimice a biosferei, apariţia unor căi noi de migraţie a atomilor, creşterea vitezei dc migraţie a atomilor, înlocuirea sistemelor naturale de interacţiune prin sisteme determinate dc activitatea umană social-economică, înlocuirea componentelor naturale ale biosferei prin componente artificiale (ex, înlocuirea ecosistemelor naturale pTin ecosisteme antropice: agricole, urbane etc.). Sin. psihosferâ, antropo$feră,sociosperă. NORME DE PROTECŢII? A AERULUI, ansamblul prevederilor legale şi recomandărilor privînd prevenirea şi combaterea poluării aerului. Protecţia aerului nccesiLă reglementări legale, măsuri tehnice, economice şi cducative. în R. S. România, principiile generale de pTotccţie a aerului sînt definite de Legea nr. 9 privind protecţia mediului încoiiju-rător/1973. Potrivit acestei legi, este inteT/jsă evacuarea injitmosferă a substanţelor dăunătoare sub formă de gaze, NORME TEHNICE.« 402 vapori, aerosoli, peste limitele admise dc reglementările în vigoare (ex. $ mg/m3 de aer/zi pentru vaporii de benzină; 0,1 mg/m3 de aer/zi pentru vaporii de NO; 200 t/km2/ an de pulberi sedimentabile netoxice etc.)* Legea prevede că este interzisă darea în exploatare de noi unităţi sau dezvoltarea unităţilor existente care, prin activitatea lor, pol constitui surse depoluare a aerului, fără instalaţii şi dispozitive în stare de funcţionare corespunzătoare pentru reţinerea şi neutralizarea substanţelor poluante ori fără alte lucrări sau măsuri care să asigure respectarea condiţiilor de protccţie a calităţii aerului stabilite de organele de specialitate. Legea prevede (art. 8) următoarele obligaţii pentru fiecare organ şi organizaţie de stat, cooperatistă sau obştească: — să adopte tehnologii de producţie care să nu polueze acrul, sau cînd aceasta nu este posibil, să echipeze instalaţiile tehnologice generatoare de poluanţi, de Ia punerea lor în funcţie, cil dispozitive pentru prevenirea poluării aerului; — să perfecţioneze procesele tehnologice din întreprinderi pentiru reducc-Tca cantităţii de poluanţi;—să asigure exploatarea raţională a instalaţiilor tehnologice generatoare de poluanţi, a instalaţiilor şi dispozitivelor de prevenire, a poluării acrului; —* să recicleze şi să valorifice substanţele reziduale utilizabile, care, direct sau indirect, pot polua aerul, iar pe cele neutiîizabile să le reţină şi să le depoziteze in condiţii de pro-tecţie a mediului ambiant; — sa adopte sisteme şi mijloace de transport rutiere, feroviare» navale şi aeriene care nu provoacă poluare, iar cirul aceasta nu este posibil, să ecliipezc mijloacele de transport cu dispozitive de neutralizare a substanţelor poluante în limitele admise de organele in drept; — să ia orice alte măsuri, potrivit dispoziţiilor legale, în vederea protecţiei aerului. Eforturile depuse dc R. S. România iu vederea prevenirii poluării atmosferei sau cifrat îu cursul cincinalului 1971—1975 la 3 mild* Iei, iar pentru cincinalul 1076—1980 sumele au fost şi mai mari. Heduccrea poluării atmosferei trebuie realizată cu mijloace puţiu costisitoare, aflate la dispoziţie, in aşa fel ineît cheltuielile să nu depă-şească avantajele obţinute de societate prin reducerea noxe-lor industriale. V. şi NORME TEII MCE DE PROTECŢIE A CALITĂŢII MEDIULUI ÎNCONJUR ĂTOK, ANEXA. NORME TEIlNiCEDE PROTECŢIE A CALITĂŢII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, ansamblul prevederilor legale şi al recomandărilor privind prevenirea poluării mediului dc viaţă abiotic şi biotic. Prima categorie dc măsuri de protecţie a mediului o constituie prevederile legale de ordin practic, care se adresează metodelor dc ordin administrativ, organizatoric, economic şi telmic, orientate după posibilităţile concrete de aplicare în diverse epoci, oraşe, regiuni şi ţări. O etapă importantă în perfecţionarea n.t. de p, a m. î. a fost stabilirea unor niveluri de concentraţii maxime admisibile ale poluanţilor in produsele evacuate in m^din. Aceste niveluri dc concentraţii maxime admisibile diferă de NUCLEOTID REGLATOR la o ţară la alta şi de la un poluant la altul (ex., iu R. S. România norma maximă zilnică admisă pentru acid sulfuric este de 0,15 mg/m3 aer, în R. S. Cehoslovacă este de 0,10 nig/m3; pentru clor norma admisă este de 0,1 mg/m3/zi în R. S. România şi de 0,02 mg/m3 acrfzi in R. S. Cehoslovacă etc. Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător convine uu pasaj despre importanţa pe care trebuie să o acorde întreprinderile constructoare de motoare şi dc reparaţii în vederea bunei lor funcţionări: „Organizaţiile socialiste producătoare de motoare cu ardere internă, precum şi cele care execută lucrări de reparaţii ori întreţinere a acestea sînt. obligate să dea garanţii că* în condiţiile şi pc durata de exploatare pe care le vor stabili şi aduce la cunoştinţă beneficiarilor, motoarele vor funcţiona corespunzător normelor privind protecţia mediului-înconjurători V. şi NORME DE PROIECŢIE A AERULUI, ANEXA. NORME TEHNOLOGICE DE EMISIE A POLUANŢILOR, reglementări şi reguli privind emisiile poluante referitoare fie la concentraţia maximă admisibilă a poluanţilor, iu gazele evacuate, fie Ia cantitatca de poluanţi einişi iu 24 de ore de o anumită instalaţie. NOTOIIYLEA, v- PĂDURE UMIIKOEILA TEMPERATĂ. NOXA, v» TOXIC. NOXA PROFESIONALĂ, fa clor care face parte sau provine clin procesul dc muncă şi de producte, sau din mediul îu care se desfăşoară producţia şi care poate exercita o acţi-nne nocivă asupra lucrătorului sănătos sau ii poate micşora capacitatea de lucru. Ex.: radiaţiile electromagnetice, temperatura prea înaltă sau prea joasa, iluminatul iraţional, zgomotele, emana ţiile de ga/,e de la cracarea catalitică a petrolului ctc. împotriva n.p. se iau anumite măsuri de protecţie (costumaţie adecvată, mască de ;*azc, ochelari protectori, alimentaţie suplimentară, program dc lucru redus etc.). In ţara noastră există o legislaţie adecvată pentru prevenirea n.p. Conform acestei legislaţii, s-au luat o serie de măsuri, dintre carc amintim: substituirea tehnologiilor sau a materialelor nocive cn altele mai puţin riscante sau inofensive; izolarea unor procese tehuologice pentru a reduce numărul de persoane expuse; izolarea muncitorilor de ambianţa nocivă; ctanşarea şi ermetizarea utilajelor şi instalaţiilor generatoare de poluanţi; ventilaţia locală prin exhaustoare; realizarea unei îgicne individuale, acordarea de concedii suplimentare; pensionări la o virstă mai lînără a unor categorii de oameni ai muncii care au lucrat în medii toxice sau cu un grad de risc mai mare (mineri, muncitori ce lucrează cu substanţe radioactive etc.). NUCLEOTID REGLATOR (NR), derivai nucleotidic al £denozinei şi guanozinei, rezultat al unor căi metabolice specifice (-> AMP şi —► GMP). Unele NR sînt răspîriditc ubicui tar (AMP), altele au fost găsite numai la bacterii (-> ppGpp, pppAppp). NK siut reglatori universali ai sintezei (le număr critic macromolecule (proteine, acizi nncleici), cit şi ai activită-ţi Iot specifice ale acestora, iar nucleul sintezei de NB intra -celulare este determinat de condiţii ecologice. Ex.» sărăcirea mediilor nutritive în aminoacizi sau substrate energetice (glucide) duce la acumularea de ppGpp, ultima blocînd sinteza de AHN stabil (ARNr, ARNt) prin interacţiuni cu ARN-poIimeraza şi cu promotorii genelor de ARNr şi ARNt. Un efect analog îl are glucoza asupra producţiei AMP ş! asupra transcrierii la nivelul operonilor de metaboli-zare a zaharurilor neglucozice. NTJMĂRĂTOABEA DIRECTĂ A INDIVIZILOR v. EFECTIV NUMĂR CRITIC, numărul de indivizi ai unei specii dăunătoare eare poate provoca o vătămare totală populaţiei prădate. Ex.î peste 11 larve de buha veTzei (Mame&fra bras-sicae) pe o plantă, peste 25 exemplare de gîndaci de Colorado (Leptinoiarsa decemlinmta) /m3 etc. CimoaşteTfea n*e. al indivizilor unei specii dăunătoare este de mare importanţă în vederea luării măsurilor corespunzătoare combaterii speciilor respective. NUTANTE (despre organele plantelor), care se apleacă in jos (frunze, flori, ramuri etc.). Ex.: florile de albăstrlţă (Ceniaurea cyanas), de dracilâ (Berberis vulgaris), frunzele de Mimosa pudica etc. X,a flori, fenomenul este legat de procesul polenizării şi constă In strîngcrca rapidă a filamentelor staminale atinse, ceea ce cauzează îndoirea în jos a tubului care înconjură pistilul, determinînd scuturarea polenului pe corpul insectei care-şi introduce trompa în floare. La frunze mişcarea apare ca o reacţie de apărare a plantei Ia creşterea temperaturii sau a acţiunii alto* factori de mediu. Mecanismul intim al mişcării are loc datorită modificării inegale a turgescenţei celor 2 jumătăţi (superioară şi inferioară) ale organismului în cauză (stamine, frunze clc.)* NUTRIENT, substanţă sau element chimic utilizat fn creşterea şi dezvoltarea normală a unui organism. După cantitatea cu care participă la alcătuirea structurii organismelor, n. necesari organismelor în cantitate foarte mare se numesc macronntrienţi (ex. C, O, H, N etc,), iaT cei necesari într-o cantitate minimă (ex, Fe> Zn, Mg, Cu etc.) se numesc micro-nutrienţi. V. şi MACROELEMEWT ŞI MICROELEMEIVT. NUTRIŢIE, ansamblul proceselor fiziologice legate de schimburile de substanţe şi de energie dintre organisme şi mediu, ce constă în procesele de ingerare, transformare şi utilizare a hranei (digestie, absorbţie, asimilaţie şi excreţie) necesare creşterii, dezvoltării, reproducerii şi altor activităţi ale organismelor vii. îtf. trebuie să acopere exact nevoile energetice şî plastice ale individului, pentru ca organismul să poată funcţiona în condiţii normale. Nevoile nutriţionale pot fi evaluate energetic, ca Icul înd echivalentul caloric chcl-tuit de un organism. După modul dc n., organismele sînt —j-autotrofe (plantele verzi şi unele bacterii) ţii heterotrofe (majoritatea bacteriilor, ciupercile şi animalele). La autrotofe, 405 NUTRIŢIE Ja care energia necesară vieţii este furnizată de In mina solară sau (într-o cantitate mai mică) de reacţiile chimice, v. este exclusiv minerală; HaO. C02 şi elementele minerale furnizează nutrienţii necesari pentru elaborarea compuşilor organici ai plantelor. La heterotrofe, energia şi substanţele necesare vieţii provin exclusiv din reacţiile biochimice ce au loc în celule prin transformarea moleculelor organice străine, bogate în energie potenţială furnizată din ingestia alimentelor de natură organică provenită de la plantele autotrofe sau de la heterotrofe (ex, de Ia animalele erbivore în cazul "carnivorelor). V- şi LANŢ TROFIC 1 AUMENTATIE, PRODUCĂTOR PRIMAR, PRODUCŢIE BIOLOGICĂ SECUNDARĂ* o OAZA, porţiune rcstrînsă de teritoriu dintr-un pustiu, cu apâ la mică adinclme ?i vegetaţie bogată, contrastînd puternic cu mediu! înconjurător. O. sînt singurele ecosisteme din pustiu care cuprind toate componentele biocenozei {producători, consumatori şi reducători). OBIŞNUINŢĂ 1. Practicarca repetată a unor acţiuni do către indivizii unei populaţii care la început erau nespecifice însă cu timpuî se pot permanentiza. Ex.i însoţirea momentului de hrănive a unor animale cu un anumit factor de mediu (lumină, zgomot ele.) determină la acestea o, de a se pregăti în vederea obţinerii hranei numai prin simpla repetare a factorului de semnalizare respectiv. Fenomenul de o. arc o mare importanţă in capturarea, dresarea şî cunoaşterea comportamentului unei specii, 2. Stare a unui organism uman ia care se ajunge prin ingerarea repetată a unui medicament. O. este un efect secundar care duce la scăderea eficienţei terapeutice a medicamentului respectiv. OBÎRŞIE, 1. Locul in care ia naştere un rîu, un torent, o reţea hidrografică sau o vale etc* 2. Locul din care provine o anumită specie. Ex.: gîndacul de Colorado (Leptinoiarsa dccemlincaia) îşi are o. în America de Nord, în zona Munţilor Stîncoşi, unde trăieşte în număr relativ Tcdus pe difcTite solanacee sălbatice. Ajuns în Europa, a început să se hrănească cil solanacee cultivatc (cartofi, vinete etc.) şi să se înmulţească rapid, producind adevărate invazii. Aceasta s-a datorat nişei ecologice libere din noul său areal, fără dăunători şî paraziţi, care ar fi putut să frîncze dezvoltarea exagerată a indivizilor săi. Sin. origine. OBSERVARE, metodă de cercetare a organismelor folosită în laborator şi mai ales în mediul natural, în scopul obţinerii unor date despre comportament, mod de hrănire, de activitate a organismelor etc, tn ecologie o. este utilizată pentru determinarea comportamentului, a delimitării teritoriului şi a relaţiilor dintre indivizi etc. O. poate fi efcctuală direct, cu ochiul liber, sau cu ajutorul unor dispozitive şi aparate de mărit: lupă, binoclu, lunetă, microscop, camere de televiziune, filmări Tapide sau încetinite etc. OBSERVARE AUDITIVĂ, metodă de aprcciere cantitativă folosită în studiul păsărilor, insectelor, batracienilor şi al altor animale, bazată pc ascultarea şi înregistrarea cintccelor sau sunetelor emise de acestea. -jm OCEAN OBSERVATOR DE VÎNĂTOARE, construcţie din sein dură sau împletitură din cetină dc brad, amplasată în arbori sau pe stîlpi, la înălţimea de 0—8 m deasupra soiului, în locurile de trecere a vinatului şi care serveşte Ja acumularea de date privind numeroasele particularităţi ce caracterizează specia sau populaţia supusă observării: densitate, distribuţie pe sexe şi vîrste, comportament etc, V. şi OBSERVARE. OBSERVAŢII METEOROLOGICE ÎN ECOLOGIE, observaţii privind principalele elemente climatice cu rol esenţial în dezvoltarea biocenozelori temperatura aerului, a apei şi a solului; umiditatea atmosferică, regimul precipitaţiilor şi al curenţilor de aer, nebulozitatea, altitudinea etc. Temperatura aerului reprezintă o mărime caracteristică a stârlf termice a mediului ambiant; se determină de 3 ori pe zi, la ore fixe (ex. In orele 8,14 şî 22), cu un termometru obişnuit oi alcool sau cu mercur (cele cu mercur vor fi feri te de razele directe ale soarelei pentru a nu da erori prin supraîncălzirea rezervorului). Temperatura apei se determină, d^obicei, cu termometre cu mercur tot de 3 ori pe zi. Temperatura solului se determină cti termometre de sol, îngropate pînă Ia 3^ 5 cm adîncime, precum şi cu termometre de niinimă şi de maximă prin care se află temperatura minimă şhinaximă a solului pe o perioadă de 24 ore. Umiditatea atmosferică se determină în valori absolute şi în valori relative. Umiditatea absolută reprezintă greutatea vaporilor de apă conţinută într-un metru cub de aer şi se măsoară cu ajutorul higroraetrului chimic, în care substanţa higroscopică (ex. ClCa) absoarbe vaporii de apă dintr-un spaţiu dat şi permite apoi cîntârirea lor. Umiditatea relativă reprezintă cantitatea procentuală de vapori saturaţi cu apâ care sînt conţinuţi în atmosferă şi se determină cu diferite tipuri de psihrometre. Umiditatea sub formă de precipitaţii llchtde (ploile) se determină cn ajutorul piu vio metrului. Recipientul aparatului sc lasă 24 ore în natură, apoi se goleşte şi se determină precipitaţiile căzute (în mm/zi). Precipitaţiile solide (zăpada) se determină tot cu pluviomctTul şi se urmăreşte apa provenită din topirea zăpezii, grosimea stratului de zăpadă care acoperă solul, gradul său de alinare etc. Curenţii aerieni (direcţia şi viteza vîntului) se măsoară cu girueta şi cu anemometrul. în cuprinsul unui ecosistem viteza vîntului poate înregistra diferite valori (ex. alta este viteza vîntului pe sol şi alta la înălţimea arborilor). Nebulozitatea indică gradul de acoperire a ceru^ Iui cu nori şi se determină de 3 ori pe zi. Altitudinea se determină cu ajutorul altimetrului. OCEAN, vastă întindere de apă sărată de pe suprafaţa Pămîntului, acumulată şi delimitată de configuraţia fiecăreia dintre marile depresiuni ale scoarţei terestre şi care comunică între ele. Principalele o. ale globului sînt: Pacific, Atlantic, Indian şi îngheţat de Nord (Arctic). O. constituie mediul de viaţă pentru o mare parte din vieţuitoarele Terrei. în funcţie de condiţiile de viaţă pe care le oferă, se disting OCEANODKOM 4M în o, cinci zone b io geografice bine individualizate; zona lito-rală, zona pclagică şi zona batiala, zona abisală şi zona haclală. In cadrul acestor zone se disting organisme care înoată libere (nectonice), care plutesc în apă (planctonice) şi care se deplasează sau sînt fixate pe fundul apelor (bentonice). O. prezintă o mare importanţă economică, In special pentru navigaţie, pescuit şl exploatarea unor resurse minerale (ex, petrol). Ga sursă de apă potabilă, o. reprezintă principal a speranţă de viitor. în anul 1977 existau peste 150 de uzine care extrăgeau apă dulce din mare prin desalinizare. Se preconizează ca pc măsură ce tehnicile de desalinizare se vor perfecţiona toate ţările cu ieşire la o. să-şi completeze necesarul de apă potabilă şl industrială cu apă marină. Utilizarea altor resurse naturale ale o. atlt din apă, cît şi din depozitele de fund se află abia in stadiul iniţial. Cercetările viitoare vor permite utilizarea raţională a tuturor bogăţiilor din o. V, şi ECOSISTEM MARIN, RESURSE DE APĂ. OCEANODKOM (despre specii acvatice), care migrează numai in interiorul mediului marin. Ex.: scrumbia albastră (Scom ber scomber), păi ă ini da (Sarda sarda) t tonul (Thonnus thonnus), Migraţiile speciilor o. au drept cauză găsirea de noi surse de hrană sau reproducerea. Aceste migraţii se fac ciclic» la anumite perioade ale anului. Cunoaşterea timpului de mlgraţie şi a traseelor acestor deplasări are o mare importanţă pentru pescuitul industrial. OCEANOGRAFIE, ramură a -> hidrologiei care studiază-» Oceanul Planetar, configuraţia ţărmurilor şi fundurilor submarine; caracteristicile fizico-chimice ale apei; proceselc dinamice; organismele vii care trăiesc in oceane şi mări, diviziunile Oceanului Planetar cu particularităţile lor etc. OCEANOGRAFIE MEDICALĂ, parte a oceanografiei care are ca obiect de studiu acţiunea factorilor şi a mediului marin asupra sănătăţii omului. O.CD.E., v. ORGANIZAŢIA DE COOPERARE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICA. OCHELARI DE PROTECŢIE, ochelari care apără ochii contra prafului, a particulelor dc materiale rezultate de la prelucrarea metalelor (ex. la strung), a radiaţiilor ultraviolete sau luminoase prea intense (ex. In timpul sudurii)etc. După scopul în care sint folosiţi, ci au sticle obişnuite incolore sau colorate. în anumite locuri de muncă o. de p. fac parte din echipamentul obligatoriu dc protecţie a muncii. OCOLIRE, v. EVITARE OCROTIREA NATURII, ramură a ecologiei aplicatc, avînd ca obiectiv principal păstrarea şi conservarea populaţiilor naturale tipicc, specifice unei anumite regiuni, ca forme perfecte în păstrarea echilibrului biologic local. în acest cadru se includ problemele legate de crearea rezervaţiilor naturale şi a parcurilor naţionalei unde peisajul, flora şi fauna sînt strict protejate. O.n. impune ca in amenajarea teritoriilor să se ţină seama nu ntimai de producţia Imediată maximă, 40» OUGOTROF cum se intîmplă adesea ci de perspectiva largă asupra condiţiilor optime de viaţă ale umanităţii în prezent şi în viitor. O.n. Implică In mod obligatoriu educaţia ecologică a maselor, necesară să fie înscrisă în programeie şcolare ale tuturor naţiunilor, constituind în acelaşi timp o componentă importantă a problematicii protecţiei mediului care reprezintă ocrotirea în ansamblu a întregii biosfere, cu ape, aer, soluri etc. V. şi PROTECŢIA MEDIULUI. OCROTIREA NATURII ŞI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, denumire sub care apare îacepînd d[n anul 1974 revista „Ocrotirea naturii”,, fon dată în anul 1953. Revista se publică sub egida Comisiei pentru protecţia mediului înconjurător din cadrul Academiei R. S. România. Este bianuală. Cuprinde articole originale sau de sinteză* privind ocrotirea naturii şi protecţia mediului în ţara noastră, şi In alte ţări, note, însemnări, recenzii etc* Prin bogatul său conţinut şi prin forma de prezentare, revista contribuie la-informarea şi propagarea în rîndul maselor de cititori a realizărilor obţinute In România şi peste hotare în domeniul ocrotirii mediului înconjurător. ^ ODIHNĂ, proces obligatoriu pentru oui şi animale care alternează cu starea de activitate şi se realizează prin somn, repaus, reducerea efortului şi a concentrării etc. Durata activităţii şi o. se precizează ştiinţific, adecvat muncii, antrenamentului, vîrstei etc. O. poate fi pasivă (somn etc.) sau activă. O- activă se realizează prin schimbarea (alternarea) felului activităţii, în special a unei activităţi intelectuale cu o muncă fizică: cultura plantelor, albinărit etc. Trecerea de la o activitate care la un moment dat provoacă oboseală la altă activitate are un efect odihnitor, mai ales cînd activitatea este plăcută şi pune în acţiune alte disponibilităţi psihice şi fizice ale individului. OLIGOCEN> a 3-a perioadă din era terţiară, care a început cu 40 mii. ani In urmă şi a durat 10 mii. ani, în timpul căreia speciile animale şi vegetale se dezvoltă, în generai, pe direcţiile şi în formele cunoscute în prezent. La Începutul o. domină încă in Europa flora tropicală cu palmieri şi magnolii. Apoi devin tot mai numeroşi arborii cu frunze căzătoare (plopul, fagul, salcia, ulmul, aninul, frasinul). Se dezvoltă păduri întinse de P/ntzs succinifcra, din a cărui răşină provine chihlimbarul. în ţara noastră depozitele o. sînt larg răspîndite în Carpaţii Orientali, în Depresiunea Getică, îu bazinul Petroşani şi în partea de NV a bazinului Transilvaniei. V. Şi ERĂ GEOLOGICĂ. OL1GOELEMENT* v. MICROELEMENT. OUGOTROF (despre un mediu de cultură sau tip dc sol), sărac în elemente nutritive, minerale sau organice, cu activitate biologică limitată. Solurile o. se intîlnesc în ţara noastră mai ales în zonele montană şi alpină, fiind caracteristice turbăriilor şi terenurilor cu un înalt grad de umiditate, unde humusul este foarte redus. In solurile o, se dez- is — Dicţionar de ecologie OUGOFAG 410 volta uu număr redus de organisme: muşchii (Sphagnum sp.), unele plante superioare, ca: afinul (VVzccinfu/n viUs-ideăea), mesteacănul pitic (Belula nana) etc, V. şi ZAC OLIGOTROF, MICROELEMEN T, TURBARIE. OUGOFAG (despre animale), care se hrăneşte ca un număr restrîns de specii, de obicei aparţinînd unui anumit grup sistematic, Ex.: unii peşti prădători se hrănesc numai cn viermi; marsupialul koala consumă ilumai frunze de diverse specii de eucalipt; liliecii' sîiit irişectivorl, ulii (Accipiter) şi şoimii sint mari consumatori de păsări, iar bufniţele preferă rozătoarele mici. Reducerea resurselor de hrană poate pune în pericol existenţa speciilor o, Ex.: marsupialul Koala este pe cale de dispariţie din cauza diminuării teritoriilor populate cu eucalipţi. V^şi MONOFAGA, FOLIFAGĂ. OLIGOHALINĂ (despre ape), al cărei conţinut în săruri este cuprins între'0,5 D/oo (U^ita niăximă de salînitatc totală pentru o apă dulce) şi 3%o* Sînt o. majoritatea apelor dulci-sălcii continentale (lacuri, izvoare, pfcraie, rîuri, fluvii, apa freatică, apa fîntînilor etc.). OUGOSAPROBĂ (despre ape), cu un conţinut foarte scăzut de substanţe organice putrescibile (ex. toate apele potabile). Animale tipice apelor o- sînt; crustaceuî Gammarus,viermele Planaria, larvele de insecte efemeride (Rithrogena) şi plecop-tere (Perla, Nemara). Plantele stnt reprezentate prin alge verzi (Ulothrix zonata, Cladophora glomerata), muşchi (Fon-tinalis)] unele fanerogame etc. Biologic, apele o- se caracterizează printr-un număr redus de bacterii (sub 100 indivizi/ cm3); de aceea şi consumatorii lor sînt puţin numeroşi. O solvit Se apropie de saturaţie, iarN organic sc află sub 1 mg/l. OLIGOTERMĂ, v. M1CROTERME. OMIDĂ, v. LABVĂ. OM (Homo sapiens)t specie aparţinînd clasei mamiferelor (ord. Primata) care se caracterizează ca fiinţă socială, făuritoare de unelte, precum şi prin gîndire, limbaj, morală, artă, capabilă sâ transforme în mod conştient mediul înconjurător. Ch. Darwin a demonstrat pentru prima oară, în lucrările sale, Originea speciilor (1859) şi Descendenţa omului şi selecţia sexuală (1871), apartenenţa o. la lumea animală, [din care a apărut ca rezultat al transformării unei specii dc maimuţe, în prezent dispărute. Darwin a explicat numai factorii biologici ai umanizării, dar rolul hotărîtor în transformarea maimuţelor antropomorfe în o, l-a avut, aşa cura a arătat F, Etigels, munca. Trăsătura esenţială care îl deosebeşte pe o. de animale o constituie munca, posibilitatea de a făuri unelte şi de a acţiona cu ajutorul lor asupra mediului înconjurător (abiotic şibiotic). Tot munca a avut rolul hotărîtor în apariţia societăţii omeneşti; în procesul muncii, s-au format relaţiile sociale de producţie, care slau la baza tuturor celorlalte relaţii, reprezentînd factorul hotărîtor al evoluţiei ulterioare a o* Datele moderne de paleontologie confirmă atît teoria Iui Darwin, cît şi teoTia marxistă a originii o, O. se deose- OMOGENA beşte de alte fiinţe prin faptul că el manifestă cea mal mare autonomie faţă de mediu; in comparaţie cu alte organisme, el îşi construieşte In mare măsură cadrul material de viaţă, iar habitatele sale pot să difere foarte mull de cele naturale, fiind realizate după dorinţa şi gradul lui dc evoluţie. Habitatele şi nivele ecologice umane includ In componenţa lor attt clemente naturale, cît şi unele elemente artificiale şi psiho-sociale. O. arc relaţii permanente atît cu natura, cît şi cu ceilalţi oameni. O. a contribuit de-a lungul timpului la transformarea fundamentală a biosferei. In toate ecosistemele actuale se resimte, mai mult sau mai puţin, influenţa umană, Astfel, a apărut o nouă ramură a ecologiei generale care se dezvoltă tot mai mult iu prezent, ecologia umană. Sarcina acestei ştiinţe este de a studia sub multiple aspccte impactul dintre o, şi natură. Cercetarea interacţiunii om-natură va contribui la realizarea mai deplină a fiinţei umane atît pe plan material, cît şi spiritual. Realizarea acestei interacţiuni constă în protejarea mediului ambiantul o. şi amenajarea Iul în concordanţă cu principiile de bază ale ecologiei, . O.M.S., v. ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII. „OMUL ŞI BIOSFERA", program internaţional lansat de Conferinţa generală UNESCO din nov. 1970, Ia realizarea căruia s-au angajat să participe 25 dc ţări, printre care şi România, şi acceptat ulterior de aproximativ 80 de state. Programul „O. şl b." vizează, cu ajutorul ştiinţelor naturii, al biologiei şi îndeosebi al ecologiei, precum şi prin colaborarea fructuoasă a ştiinţelor sociale, dezvoltarea unei baze ştiinţifice de folosire raţională a resurselor biosferei. în acest scop, s-a recomandat studierea detaliată a tuturor sistemelor ecologice naturale în impactul om-biosferă. O atenţie deosebită se dă vegetaţiei silvice, în special pădurilor tropicale» a căTor biomasă şi dinamică au un rol esenţial în menţinerea echilibrului biosferei, hidrosferei si atmosferei. OMNIFAG, v. OMNIVOR. OMNIVOR 1. (Despre regimul alimentar al unor specii animale) Care se compune din produse foarte variate, de origine vegetala şi animală. 2. (Despre un organism) Carc se hrăneşte cu o gamă largă de plante şi animale san produse de origine vegetală ori animală. Ex.: gîndacul de bucătărie (Blaila orlentalis), porcul mistreţ (Sus scrofa)t hipopotamul (Hippopotanus amphibius), ursul brun (Ursus arclosursul alb (Thalassarctos marîUmus) etc. O. folosesc cu eficienţă crescută hrana consumată. Ex.: un animal o» are nevoie de o cantitate de 5 kcal de hrană pentru a acumula 1 kcal, comparativ cu crbivorele la care pentru acccaşi cantitate de energie acumulată (1 kcal) este necesară consumarea unei cantităţi de hrană echivalentă cu 10 kcal. Sin. alofag, panto-fag, omntfâg. OMOGENĂ (despre spccii), care trăieşte in aceleaşi condiţii de viaţă în toi cursul dezvoltării ei. Ex,: car ini dc scoarţă ONPAUNA 412 Bl coniferetor (Ips thypograplius) trăieşte, numai sub scoarţa arborilor; greierele de ctmp (Gryllus campestre) trăieşte numai In cîmpie; gîndacul de făină (Tcnebrio moli tor), numai în făină etc. ONFAUNĂ, asociaţii de animale tîrîtoare care trăicsc în partea superficială o fundului apelor (ex,; rizopode, polichete, chetognate, hirudinee, crustacee, gasteropode, lamelibran-hiate, cefalopode etc.). ONTOCLAZIE, etapă în evoluţia existenţei unei fiinţe caracterizată prin preponderenţa, geneticei ecologic condiţionată, a proceselor de deteriorare. ONTOGENIE, ansamblul transformărilor suferite de un individ, populaţie sau biocenoză de la stadiul iniţial pînă la cel final, trecîndprin faza maximă de dezvoltare (faza de maturitate). Dezvoltarea ontogenetică poate suferi uncie modificări secundare, datorită condiţiilor ecologice care acţionează în natură. Ex., In urma unei erupţii vulcanice o biocenoză poate fi oprită sau distrusă în una din fazele sale onto-genetice. Omul, prin defrişări, desecări, culturi agricole sau prin eliminarea în mediul înconjurător a diferite substanţe nocive poate frîna sau modifica o. unor indivizi, populaţii san biocenoze. V, şi SUCCESIUNE ECOLOGICĂ, SUBCUMAX. OOFAGĂ (despre specii), care se hrăneşte cu ouă de animale. Ex.î iărvele insectelor Eplcaula mfidarsum (gîndacul negru al cartofilor), Mcloe proscarabeus, M. variegaiam, M. violacâust Mylabris uariabills (gîndacul vărgat) se hrănesc cu ouăle albinelor aparţin înd gen.j Andrena, Osmia etc< . OOTECĂ, formă caracteristică de pontă întîlnită Ia unele insecte, în care ouăle sînt grupate şi protejate de un înveliş cliitinos sau spongios. O. se întîlneşte la lăcusta verde (Locusta vtridissima), lăcusta marocană (Doeiostaarus maroccaruis), la gîndacul negru de bucătărie (Blatla orientalts), la călugăriţă (Mcniis feligiosa) etc. Substanţa din care este construită o. este secretată de glandele anexe ale aparatului genital femei. In o. ouăle sînt mai bine ferite de unele condiţii ecologice nefavorabile (umiditate ridicată, secetă excesivă, paraziţi etc.). OPERON, grup de -+ gene structurale lincate între ele care se transcriu într-un singur ARNm. La extremitatea de ini-ţiere a transcrierii din cadrul grupului gen ic sînt prezente un segment operator (O) şi un segment promotor (P) de 25— 30 perechi nucleotidice şi respectiv 5—10 perechi nucleotidice. 0 şi Psînt situri specifice de interacţiune a ADN cu re-presorul şi respectiv cu ARN-poIimeraza. Genele structurale ale o. codifică enzime adaptative sau alte proteine şi activitatea lor este ccologic dependentă de prezenţa inductorului specific, A fost descris de Jacob şi Monod (1961) ca unitate de reglare negativă în sinteza cn rimelor dc metabolizaTc a lactozei la fi. coli şi îu inducţia bacteriofagilor temperaţi din starea de profag în starea dc multiplicare vegetativă. V. şi SISTEM OPERON, OBBZABIE fOPTIM, limitele unui factor, mediu de viaţă, proces etc., care asigură cele mai bune condiţii de dezvoltare organismelor. Ex.< optimul termic pentru germinaţia seminţelor de Ra~ nunculus aroensis este de 2—13°C; pentru Achlllea millefo-lium, de 25—40°C. Cunoaşterea condiţiilor o. ale unui organism prezintă şi o importanţă practică (ex, tubcrculii de cartof şi poriimbul nu încolţesc decît la temperatura medic de 10°C). oOK/lŞ, formă complexă de —► aşezare umană avînd drept caracteristici principale: dotări edilitare, construcţii:;compacte repartizate pe'zone industriale, comercialei rezidenţiale; funcţii economice* administrative şi culturale; ocupaţia populaţiei este legată dc ramurile neagricoleo,anumită mărime a populaţiei, cu o densitate mult mai nxare ca lâ.-* sate/La definirea atit a o.y cît şi a satelor se folosesc drept criterii; .!) dimensiunea’ demografică (numărul populaţiei); b) poziţia geografică; c) potenţialul şi funcţiile, economice; d) s tr nc tura urban isti că (a mp la sarea ş i" st r uc fetita centru iu i civil, a unităţilor social-cultura le, reţeaua stradală)^ e) structura profesională a populaţiei şi gradul de servicii. P^^lan naţional, o., ca unitate admiuistrativ-teritorială, este specificat de Legea împărţirii tcritorial-adminisUativc sau de recensămlntul populaţiei, în România, potrivit Legii de împărţire administrativă a. teritoriului din 1968, distingem: municipii şi o.-. în număr de 236 (la 1 febr, 1980), din care 56 municipii: -în trecut a existat şi noţiunea de localităţi asimilate o. Populaţia municipiilor şi o* plus populaţia comunelor suburbane constituie populaţia urbană. Pe plan internaţional se practică definiţia O.N.U. a o., In care principala caracteristică este număru} populaţiei (de la 20 000 loc. în sus); definiţia o. variază de la ţară la ţară. ORDDI 1. Termen folosii în -► fitosociologie pentru a indica o asociaţie vegetală complexă în care predomină un fond comun de specii. Ex.: totalitatea culturilor de cereale prăşi-toare şi ncprăşitoarc în care domină gram ine ele formează o* Secai metal ia; asociaţiile vegetale din culturile de legume şi de,plante ruderale in care domină ckenopodiaceele formează o. Ghcnopodietalia. O. este superior alianţei şi inferior clasei. 2. Termen folosit în sistematica plantelor şi animalelor pentru a indica o unitate sistematică superioară familiei. Ex.: ord. Fagales, Homoptera, Diptera etc. OREZAR IE, ecosistem agricol pc carc se cultivă orezul* în o. trebuie aplicat un regim adecvat de apă conform cerinţelor plantei în diferite faze de vegetaţie, şi anume: în faza dc germinare şi ia începutul răsăririi, solul trebuie să fie in stare umedă, iar de la răsărire şi pînă la faza de coacere in laptei stratul de apă trebuie menţinut la nivelul nodului de înfrăţire. O. ocupă pe glob 97 mii. ha. Cele mai întinse se află în R, P. Chineză; India, Japonia, Pakistan, Indonezia, în ţara noastră primele o,"datează de la sfirşitui sec. 18. în 1975 o. ocupau o suprafaţă dc 20 000 ha, fiind situate mai ales în Lunca Dunării şi în Cimpia dc Vest a ţârii. ORGANISM 414 ORGANISM, entitate biologică vegetală sau animală, uni celulară sau pluricelulară, capabilă de a da descendenţi asemănători sieşi prin diviziune, germinare, naştere etc., de a se dezvolta şi de a se reproduce {asexuat sau sexuat). O* propriu-zis reprezintă primul nivel de organizare a lumii vii (nivelul individual). La acest nivel conexiunea şi integralitatea dintre părţile constitutive sînt maxime. Conform teoriei sistemelor, o. se poate caracteriza prin următoarele particularităţi: este un sistem integral, deschis, eterogen, informaţional, cibernetic, dinamic> evolutiv şi autientropic. O. nu poate supravieţui izolat, ci integrat In populaţii de diferite specii şi acestea din urmă în biocenoze. între o. se stabilesc diferite tipuri dc relaţii Intraspecifice şi interspe-cifice cu rol de hrănire, apărare, înmulţire etc. Sin, biont, {Uliţă. V- şi NIVEL DE ORGANIZARE A MATERIEI VII. ORGANISM ANIMAL, v. ANIMAL. ORGANISM AUTOTROF, v. PRODUCĂTOR PRIMAR. ORGANISM VEGETAL, v. PLANTĂ. ORGANIZARE, constituirea unor ansambluri de fenomene şi elemente, in aşa fel ineît interacţiunile şi funcţiile din cadrul ansamblului dat să fie subordonate legilor esenţiale ale întregului (ansamblului), în sensul ca ele să concure la conservarea lui ca întreg şi la Îndeplinirea funcţiilor sale. O, implică 2 aspecte esenţiale: $(ruc(ura şi funcţia, Structura reprezintă relaţiile spaţiale şi temporale dintre elementele componente, iar funcţia reflectă rolul elementelor componente în existenţa întregului din care fac parte. Es;.: structura unei biocenoze cuprlndc totalitatea speciilor (populaţiilor) componente, proporţia dintre ele. distribuţia lor în spaţiu, dinamica lor; funcţia unei biocenoze constă în capacitatea plantelor verzi (producători primari) dc a produce substanţă organică pe seama căreia sc menţine şi-şi desfăşoară activitatea întreaga biocenoză. ORGANIZAREA SPAŢIALĂ A INDIVIZILOR, v. DIS TRIRUŢIE. ORGANIZAREA TERITORIULUI, repartiţia şi amenajarea suprafeţelor de teren dintr-o zonă oarecare sau dintr-o unitate agricolă, astfel incit să asigure cea mai eficientă folosire a lor. Se elaborează in funcţie de sarcinile planului de stat şi de condiţiile pedoclimatice locale. Prin o.t., fiecărei specii de plante de cultură i se asigură condiţii optime de creştere. O.t, face posibilă planificarea ştiinţifică a investiţiilor şi a lucrărilor menite să contribuie la sporirea fertilităţii solului şi respectiv la creşterea eficienţei diferitelor culturi agricolc. V. şi AGRICULTURĂ. ORGANIZAŢIA METEOROLOGICĂ MONDIALĂ (O.M.M.; în engl.: World Meteorological Organisation), instituţie specializată a O.N.U., cu sediul la Geneva, f. la Conferinţa de la Washington din 1047, în scopul coordonării şi ameliorării activităţii meteorologice. Principala sarcină a orgaiii-swţiei este RITM LUNAR, BIOR1TM, RITM CIRCADIAN. OSCILOGRAF CATODIC, aparat pentru înregistrarea rapidă a unor fenomene vibratorii (cx. sunetele emise de animale). Este utilizat şi în cercetările de ecologie. OSHOREGLARE, totalitatea mecanismelor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. O. se realizează mai ales în metabolismul apel şi al sărurilor minerale şi are o mare importanţă în viaţa animalelor din mediul acvatic. OSMOTROF (despre organisme), care este lipsit de gură şi aparat digestiv: se hrăneşte cu alimente pe care le dizolvă cu anumite enzime elaborate de tegument şi pe care apoi Ie absoarbe prin suprafaţa corpului (ex.j larvele de diptere-cecidomiidae etc.). V. şl HRANĂ, NUTRIŢIE. OSMOTROPISM, tropism provocat de acţiunea presi- unii osmotice. OSTREICULTURĂ, creştere şi exploatare dirijată a stridiilor (ex. a speciei Ostrea edulis). în prezent creşterea stridiilor se extinde tot ma 1 mult. Dar aceste animale sint foarte sensibile la poluare; din această cauză, în S.U.A. au fost părăsite cca 1 /2 mii. ha de ferme ostreicole, întrucit deveniseră dăunătoare sănătăţi publice din cauza deversărilor apelor reziduale. V. şi ACVACULTURA. OTRAVĂ, v. TOXINĂ. OTRĂYIHK, pro durere de tulburări funcţionale grave, carc pot provoca chiar moartea unui organism vegetaî sau animal, prin introducerea în cl a unei anumite substanţe OVERFISHING toxice, a unui virus, ciupercă ctc. Absorbţia otrăvii se facc prin aparatul respirator, circulator sau digestiv, şi pe calc parenteralâ (subcutan, intra muscular sau intravenos)- Substanţele toxice au o clectivitate de fixare, care variază în funcţie de numeroşi factori: cantitatea absorbită, afinitatea faţă de toxic a ţesutului, constituţia ţesutului ctc. O. este consecinţa fenomenelor fizico-chimicc pe care le produce -* otrava, fie la nivelul stratului extern al celulelor organismului. fie chiar la protopJasmă (cu modificări în funcţiilc celulei). în o* sc produc fenomene dc inhibiţie, de stimulare, de depresiune sau de paralizie, carc pot fi temporare sau definitive. Unele otrăvuri (carboxihemoglobină, methemo-globină) se unesc cu hemoglobina, formînd compuşi care nu mai permit hematopoeza; acidul cianhidric se uneşte cu nu-meroase diastaze. pe care le distruge, metalele grele se combină cu glutationul şi suspendă unele funcţii, O. accidentale pot fi de natură alimentară, medicamentoasă (supradozări, confuzii etc.) sau provocate de muşcăturile şi înţepăturile unor animale (viperă, scorpion etc.); o. profesionale, acute sau cronice, se datoresc manipulării, în condiţii de muncă ncigienice, a unor substanţe toxice, ca Hg, Pb, arsenicul, gazele toxice etc. OVERFISHING, termen englezesc intrat în circuitul mondial definind situaţia care apare ori de cîte ori un efort de pescuire sporit este urmat de un randament mai scăzut. Dar reducerea anumitor stocuri de peşti nu se explică numai printr-un pescuit cxccsiv. Numeroase cauze naturale şînt susceptibile de a modifica echilibrul populaţiilor sau chiar de a-l rupe, indiferent de influenţa omului. Peştii sint legaţi de condiţii oceanografice, foarte stricte, în special de temperatură şi de salinitate, care acţionează în mod direct sau prin modificarea hranei disponibile. OVIC1D, proprietate a unei substanţe chimice sub formă dc emulsie, de soluţie sau gaz, de a distruge ouăle insectelor, acarienilor sau ale altor nevertebrate, Ex.: emulsiile de dini-troortocresol, aldrin, dieldrin etc. V, şi INSECTICID. OVIPAR (despre animale), care se reproduce prin ouă, ce trebuie incubate (clocite) pentru a ecloza. Ex.: insectele, reptilele, păsările etc. Oviparitatca a permis cucerirea mediului terestru de către organisme, învelişul oului protejlnd embrionul dc consecinţele negative ale scăderii umidităţii terestre, în comparaţie cil mediul acvatic. V. şi V1VIPAR. OVOVIVIPAR (despre unele animale), ale căror ouă rămln în oviductc o anumită perioadă de timp, unde are loc dezvoltarea embrionară şi puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia. Ex.: salamandra de munte (Triturus alpeslrts), diverse specii de vipere (Vipera berus, V. umini), şarpele orb (Anguts fragills), şopîrla dc munte (Lacerta Dlvlpara). V, şi OVIPAR. OXID DE AZOT (NO), constituent normal al atmosferei în concentraţie pină la 0,25 ppm. Devine poluant ca urmare ■ŞZ4i# OZONIZARE a creşterii acestei concentraţii datorită unor activităţi umane (arderea combustibililor la temperaturi înalte, mal ales a benzinei în motoarele cu explozie). Sin., monoxid de azot. -OXID DE CARBON (CO), v. MONOXID DE CARIION. :i OXIGEN (O), element ce intră în compoziţia1 atmosferei îh proporţie de 23% din greutate şi de 21% in volum; tn apă se găseşte în proporţie de 83% in greutate combinat eu H, iar în lîtosferâ, în proporţie de 50%, intrînd în componenţa tuturor rocilor, în special a celor ce conţin silicaţi - şi carbonaţi. Pentru lumea vie, O are rol esenţial în respiraţia organismelor. în funcţie de capacitatea lor de a folosi ___în respiraţie O molecular liber sau inclus In substanţele organice, organismele se grupează în aerobe (majoritatea plantelor şi animalelor pluricelulare şi o parte din cele monocelnlare) şi anaerobe (unele microorganisme, ca bacilul tetanic). In mediul terestru aerian O se află în i^mUtăţi suficiente, cu cxccpţia marilor înălţimi şi a locurilor ^cu emanaţii puteruice de COg din unele peşteri, unde devine im fecior limitant în răspîndirea organismelor. în mediul acvatic, O se află dizolvat în cantităţi mal reduse, uneori lipsind coniplet din apă, devenind un factor ecologic li mi ta ut în dezvoltarea vieţii. în anumite situaţii O poate atinge suprasaturaţia în contact cu o b io masă cu activitate fotosinte-tlzantă intensă (ex. în ape liniştite lipsite dc curenţi). V. şi CICLUL OXIGENULUI ÎN NATURA. OXILIT (NaaO), peroxid de sodiu care în contact cu apa degajează O. Este întrebuinţat la reînnoirea O din aerul spaţiilor închise. OXlTROPISM, mişcări orientate ale organismelor provocate de aciditatea mediului. Ex.: hifelc la majoritatea ciupercilor parazite prezintă o. negativ, la Jel haustorii de cus-cută. V. şi TROPISM. OZON (O3), constituent norma! al atmosferei. Concentraţia maximă se află între 18 şi 35 km alt. unde formează stratul de 03 sau ozonosfera cu rol important în reţinerea celei mai mari cantităţi de radiaţii ultraviolete nocive pentru organisme. în condiţii naturale, concentraţia sa este evaluată la 15 ppm în aerul din zonele cu radiaţie foarte puternică (ex, în pustiuri) şi la 150 ppm în zonele montane, m ultimul timp s-a putut constata o diminuare a stratului de 03 din atmosferă datorită zborurilor avioanelor supersonice, cu consecinţe grave asupra biosferei. Opus acestei situaţii, în atmosfera marilor oraşe supuse smogului fotoebimic s-a putut constata o creştere a concentraţiei de Oa cu rol poluant şi dăunător vieţii organismelor. OZONIZARE, îmbogăţirea cu mici cantităţi de ozon a unui mediu gazos, lichid sau solid, în scopul distrugerii microbilor sau pentru a împiedica formarea bacteriilor (acţiune bazată pe puterea de oxidarc”a ozonului). In prac- OZONIZOtt 480 tică se utilizează o. la sterilizarea apei, acrului ele. V. şi OZONIZOR. OZONIZOH, aparat folosit In domeniul medical şi alimentar pentru producerea ozonului prin descărcări electrice în aer, destinat sterilizării aerului In încăperi, a apei, a unor produse alimentare (grăsimi, conserve etc.). V. $i OZOIVIZABE. PAJIŞTE, asociaţie vegetală compusă din: plante erboasc la care se adaugă puţini muşchi, foarte rar' şi licheni, in care acumutârea de biomasă oscilează Intre 1 şi 3-t /aiv/lia. Datorită înălţimii reduse a ierburilor, în medic .de 30 cm, rareori atingînd 100 cm, şi înrădăcinării puţin adînci (pînă lai4QT—50 cm), volumul de mediu abiotic cuprins în ecosjs* teme este^redus. Iar acţiunea creatoare şi conservatoare de mediu cu mult mai puţin pronunţată decît in poduri. Acest -lucru priveşte mai ales aerul, deoarece ac ţi un eâ p. Asupra sdluhii^rii special a orizonturilor sale superioare, este7apreciabilă.-Ierburile, chiar ccle perene, slnt mai piiţin longevive dccît arborii, ^determin înd o evoluţie a pV rnai rapidă; Înfăţişarea lor:Seschimbă uneori de la un an la altul. Plantele comune p- sînt: păruşca (Feslnca supina), coarna (Ca-rex ctirvula), iarba stîncilor (Agrostis rupestris). pipirigul (Juncus sp,), bfchiul găinii (Primnla minima), violeta (ViQla^qLpîM), brlnduşa (Ctoccus hcuffelianus), ghinţura mare (Genţiana kochiana), trifoiul alb (Trtfolium repens), ghizdcLui; fXofus cornicalatus), ţepoşica (JVardus stricta)t jaleşul ;|5 mamifere); lanţurile consumatorilor produselor flo-ricole, a fructelor şi seminţelor (insecte—* păsări mamifere); lanţurile consumatorilor de substanţă asimilată (ciuperci parazite). Ecosistemele ocupate de p. reprezintă o bună parte din fondul destinat furajării animalelor domestice. Exploatarea lor raţională asigură echilibrul natural în condiţiile creşterii numărului de animale cerut de nevoile mereu crcscînde ale economici. V. şi PĂŞU1VE, STEPĂ. PALEONTOLOGIE UMANĂ, v. ANTROPOPALEON TO-LOGIE, . PALEOjlUTECOLOGIE parte a paleoecologiei care studiază SReciile fosile.şi condiţiile climatice în care acestea au trăit. V. şi, PALEOSINEGQLOGiE. PALEOBOTANICĂ, ramură a paleontologici care studiază plantele fosil* ce a ir poputot Pămfntul în cursul erelor geologice. Şţn- paleontologie vege(alăt paleofilologie. I'ALEOCLLMAT, climat existent în trecutul îndepărtat al Pămtntului> G.. Euffon (1749) a fost primul care a demonstrat că factorii .climatici actuali din diferite zone climatice ale globului diferă foarte mult de cei din trecut. P. se poate cerceta şi cn ajutorul fosilelor. Ex.: prezenţa frunzelor fosile de palmier in Groenlanda presupune existenţa în trecut a unui climat cald în această insulă. FALEOCLUVIATOLOGIE, ştiinţă care se ocupă cu studiul climei din trecutul îndepărtat al Pămîntului. PALEOECOLOGTE, parte aecologiei care încearcă să reconstituie condiţiile ecologice succedate pe Pămînt după apariţia primelor organisme. In studiile de p* se ţine seama dc schimbările în timp aîe compoziţiei atmosferei datorită îmbogăţirii ci în 0> ca urmare a procesului de fotosinteză şi de contribuţia organismelor la circuitul matei1 iei în natură. P. se bazează şi pe informaţiile furnizate de paleoclimatolo-gie şi de paieogeografie. Printre promotorii p. uri rol important ta avut paleontologul american G. G. Sîmpson.'V. şi NEOECOLOGIE, ECOLOGIE, SUCCESIUNE ECOLOGICĂ, PALEOENDEMICĂ (despre specii), care este reprezentată prin genuri şi sp6cii bine consolidate, conţinîhd ultimii reprezentanţi ai unor grup6 de plante şi animale larg răspîn-dite în trecut pe glob, difi care rhai supravieţuiesc Goat- im număr foarte mic de specii (adesea una singură), cu un areal în continuă diminuare. Ex.i arborii CînJego bîloba, răspindiţi în prezent iiiimai în R. P. Chineză; Scquoia sempervlrens, din California; şopîrla Sphenodon. punclatnm, care în era secundară eTa Tăspîndită pe tot globul, se află acum numai in cîteva insuliţe de lîngă coastele Noii Zeetande. V. şi NEOENDEMISM. PALEOPIT OL OG IE > v. PALEOBOTANICĂ, PALEQ^EOV^ZICÂ, ştiinţă, care se ocupu cu studierea fenomenelor geofizice de-a lungul erelor geologice ale Pămîntului. Datqle furnizate de p. contribuie la cunoaşterea con- «9 paleosinecologie 41ţiilor abiotice-'in care au trăit organismele în trecut; V. şi GEOFIZICĂ. ,^^LEQ GEOGRAFIE, ramură a geografiei care se ocupă cu reconstituirea configuraţiei continentelor şi oceanelor in curguţţiştoriei Pămîntului. P. oferă ecologiei datele necesare pentru caracterizarea biolopurilor care s-au succedat în decyrs.ul;creloŢ geologice.• V. şi PALEONTOLOGIE. PALEONTOLOGIE, ştiinţă de graniţă- între biologie şi geologia, care studiază formele de viaţă din trecutul îndepărtat al Pămîntului, pe bazai* resturilor fosilizate ale; acestora şi a urmelor lăsate de ele în rocile din scoarţa terestră. Bi ii'ir^lspîihe decîb de' am număr limitat de pi£se maftor. Majoritatea 'Organismelor cu corpul moale (protozoare, me-duzeVun■ eră geologică din istoria Pămîntu-lul, care începe în, urma cu cca 600 mii, ani şi durează cca 350—400 mii. ani, în care au trăit criptogamele vascularc, precum şi numeroase grupe de nevertebrate. Pentru p. este caracteristică prezenţa unor vieţuitoare care nu se mai înttt-nesc In erele următoare (tetr a cor alieri, tabulaţi, cistoide, trîlobiţL peşti placodermi ctc,). în ţara noastră se găsesc formaţiuni p. în Banat, în Munţii Apusenii ţn Dobrogea şi la baza Platformei Moldoveneşti. PALEOZOQLOGIE, rattmră a paleontologiei care studiază animalele fosile ce au populat Pămînt ui in timpul erelor geologice, sub multiple aspecte: morfologic, sistematic, ecologic, filogenetiCi răspîndire geografică; etc. V. şî PALEOBOTANiCA. ^ PALI3VGFAGĂ (despre specii animale), care se hrăneşte cu polenul plantelor. Ex.: gîndacul Cetonla aaralat numeroase himenoptere (albine, bondari etc.)» lepidoptere (fluturi), Organismele p. contribuie la polenizarea încrucişată a plantelor, >prin accasta asigurînd creşterea productivităţii lor. ' PALINOLOGIE, studiul sporilor şi al grăunţelor de polen de la plantele actuale şi de la cele păstrate în turbării şi sedimente, în vederea reconstituirii florei din trecutul îndepărtat al Pâmîntuluj. Studiul mlcrostratigrafic statistic al polenului din turbării a contribuit în mare măsură la cunoaşterea evoluţiei vegetaţiei globului şl mai ales a pătfuri-lor din ultima eră geologică, aducind servicii importante paleoclimatologiei, pa leogeo grafiei şi pal eo ecologi ei. Cercetările de p, din turbăriile României au arătat că vegetaţia din regiunea Carpaţilor româneşti a trecut tn ultima eră geologică (cuaternar) prin modificări profunde. Astfel, chiar in climatul rece — continental al ultimei glaclaţii, pădurea a supravieţuit în regiunea cercetată sub formă de pinete aride» în amestec cu mestecănişuri în care molidul îşi găsise refugiul. în postglaciar, pădurea a evoluat, trecînd succesiv de Ia pin la molid cu stejăriş, alun şi fag. în ultima glaclaţie, în mlăştmărilc nu aveau componenţa şi condiţiile ecologice ale sfagnetelor oligotrofe dc mai .tîrziu. Studii de p. tn ţara noastră au fost Jăcute dc biologii Emil Pop (jGluj-Napoca), I. Tarnavschi (Bucureşti) etc. PALUD1COL (despre organisme), care trăiesc în mlaştini şi bălţi sau lociiri învecinate. Ex.: ţînţarli, lipitorîle, larvele dc trihoptere, broaştele etc. PALUSTUU, termen folosit pentru a indica legătura cu o sursă de apă stătătoare. Ex.: hcmatozoarul p., locuinţe p. 425 PAN Mediul p.’ 'cuprinde ©cosistemele' dulcicolc cu apă stătătoare @acuri,’bălţi,. mlaştini) şi zonele terestre inundabile adiacente (terenuri; ierboase, zăvoaie ctc.). Dintre organismele p. numeroase specii sînt transmiţâtoarc de boli la om şi la animalele domestice. Kx.: ţtnţarul (Anopheles maciiUpeniitş), fcransmiţător de mal ariemelcul Limnaea stagnaltsj gazdă intermediară pentru viermii t r emat o zi î 'paraziţi îa gîşte şi melcul Galbp triincatula, gazdă intermediară pentru viermele, jtrematad Fasciala hepatica, care; produc# gălbeaza Ia -ai. înjţara noastră, ţcrenur iţe p. au fost asanate şi redate lii^îiteg^rtc Agriculturii sau amenaja te pentru pi scocul tură, legaţii; etc. V« f şi LACUSTROFREATON, asociaţie, vegetală din Argentina şi S Urugua-yuJud fpr^naţâţdin ierburi şi tufişuri. P. se dezvoltă pe şoliiri nisipoase;, .yrijBori mineralizate şi sărăturate Intr-un climat subtropical \ş.i: temperat destul .de umed, cu media precipitaţii Jor anuale cuprinsă între 40 şi 100/ mm. Gelc mai răş-plndiţş^pecii vegQtale din p, aparţin ge*i.î MeifâaK .ArUteda, Ândropogon, Panlcum, Paspalum. Ecosistemele de fiijşînt bogaţeîn j>ăşunL favorabile creşţcriî animalelor, în special a!bbvihdor ;şi patinelor. V. „şi SrTEPĂ. --F&N; (peroxiacit- nitrat), component al smogului ce, se formează în atmosfera oraşelor cu climat de tip mediteranean caurmare a uri ei,serj i de reacţii ce a ti' loc în prezenţa. luminii între ox iz ii de azojţ^ozon şi hidrocarburile incomplet arse pro-veniţ^de Tâ-motoarele cu explozie. Acest poluant, mult inai pntetnic decit substanţele din carc provine, se forbicază eon-O O “ • . •. 1 • ii farm reacţiei: p—C—O—O—-fN02 -* R—C—O—O—NOa, unde R poatp fi □ anhidridă alifatică, aromatică sau heţerocidlicâ. Primul component al PAN-ului este per-oxia^ietil nitrât (R==CHj—) c«i trece în peroxipropaioii il nitrâit (R=CH3—CHa-^-} şi apoi în peroxibntiril iiitrat (R—CHji—La rîndul său, peroxidu] de atfot (NO^) prin bxidare fotochimică trece în oxid ‘de azot atomic. Acesta în prezenţa aerosolilor metalici din atmosferă reacţionează conform formulei: O—K02 ^ O-j. Oxigenul atomic şt ozohul astfel formate rtacţionează cu hidrocarburile fornăind alcaloperoxfzi (R-^O—O—) 'şi perotfiacili O II (R^;G_0_O—) care combinîndu-se cii peroxizii de azot ri- -• ■ ' . O ; < ■ ■ : ‘-V ;=■ II • • vor produce PAN (R—C—O^O—N02). Acest compus s^a sintetizat şi în laborator prih iradierea cu radiaţii ultraviolete a unui amestec de peroxid de azott’ozon şi aldehidc. L repirezinţi o stare de excitaţie profundă* continuă şi nepropagab'ilă ce se manifestă ia nivelul unui nerv cu vătămare locală (mecanică, chimică, elcctrică ele.), V. şi TOLERANTA ECOTtttfKA. ; "PAllAfrAr NUPŢIALĂ, ansamblu de aspecte morfologice şi compdrtânferitale cc preced formarea cuplului sau acuplarea la unele animale (ex,: cocoşul de munte, cerbul, unii peşti etc:); P.U. favorizează cunoaşterea partenerilor, reduce agresivitatea, stimulează şi sincronizează funcţionarea orga-nelorSexuale ale membrilor cuplului. De asemenea, p.n> serveşte la delimitarea teritoriului şi la îndepărtarea intruşilor! afirmînd drepturile de proprietate ale cuplului respectivi Forma de realizare a p.n. diferă de la o specie la alta, ex.: unele specii de pescăruşi mişcă capul într-un ritm rapid şi constant într-o parte şi alta a corpului; gaiţa (Garru-tas glandctrius) ciocăneşte în lemn constant şi cu o anumită intensitate cc diferă foarte mult de zgomotul unei păsări ce-şi caută în lemn hrana (ex. ciocanitoarca.— Pica pica); la unele specii de raţe sălbatice femela în perioada acuplării face o adevărată „declaraţie de dragoste": se apropie dc mascul, viitorul partener, înoată înaintea lui şi face un gest de ameninţare către uu alt mascul întinzînd mult capiii peste umăr; la antilopa africană (Adcnaia kob thoma$i) masculul se apropie de femela care a intrat în micul său teritoriu (15—-30 m diametru) cu capul întins şi coada ridicată, zbîrlindu-şi perii negri care formează pata verticală de pe picioarelc anterioare, apoi atinge femela pe abdomen cu piciorul. Ultimul gest serveşte ca mijloc de verificare dacă femela acceptă acuplarea. Astfel de manifestări se întîlnesc PAKAHOJLrER A AVI ABA 428 la numeroase specii animale şi Iac obiectul de studiu al unei ştiinţe mai vaste a comportamentului animal,, numită etologie; w ^ : . PAHAIIOLERA AVIARAv boală infecţioasă produsă la păsări de un vibrion (Yibrio sp.) ce trăieşte ca saprofit în bălţi. P.au se manifestă prin nccroză hepatică, necroză pulmonară, enterită etc. PARAMETRI BIOSTATISTICI AI DINAMICII POPULAŢIEI, atribute cantitative care reflectă schimbările de număr şi biomasă într-o populaţie pe o anumită perioadă de timp şi care pot fi măsurate şi calculate. Ex. de p«b, al d.p.: rata natalităţii, rata mortalităţii, rata intrinsccă de creştere numerică şi .coeficientul de, creştere numerică. PARAMETRI BIOSTATISTICI AI STATICII POPULAŢIEI, valori caracteristice ale unei populaţii Ift uti moment dat, reprezentatei pr ini efectiv, deti si tatei, natalitate, mortalitate şi distribuţia sexelor şi a vîrstelbr. PARAMETRU, caracter calitativ sau cantitativ caTe intervine în modificarea stării unui sistem şi care îi imprimă acestuia anumite caracteristici- Ex.i ataşarea unui filtru la coşul unei fabrici în scopul reţinerii poluanţilor reprezintă o. mărime ce modifică gradul de poluare din mediul afectat; natalitatea este o mărime ce eantribuic la creşterea numărului indivizilor unei populaţii etc, TARAMO, -► asociaţie vegetală de maţe altitudine In zona ecuatorială din America de Sud, compusă din arbori de talie redusă, ierburi dispuse în rozetă, perniţe dc licheni şi muşchi pţc. Y. şi.SAVANĂ. PARAZIT, organism care trăieşte pe o altă vieţuitoare numită gazdă (sau in interiorul ei), de la care Îşi procură hrană şi asupra căreia exercită o acţiune mecanică şi fiziologică, iritat*vă sau cliiaT toxică, fără antrenarea imediată a morţii. P. sînt foarte răspîndlţi în lumea vie, fiind reprezentaţi prin specii de virusuri, ricketsii, bacterii, protozoare, viermi, insecte (foto 7), ciuperci, plante superioare etc. Atît parazitul, cît şi gazda pot aparţine regnului vege-tal şl regnului animai şi în acest sens există asocierile: p. animal şi gazda tot animal (ex. viermi p. la om şi animale* diverse insecte p. pe alte insecte); p. animal şi gazda plantă (ex. insectele galicole şi miniere); p. plantă şi gazda tot plantă (ex. ciupercile p. pe plantele superioare); p. plantă şt gazda animal (ex. ciupercile care atacă omul şi animalele). După locul de parazitare în organismul gazdei, p. se grupează în ectoparaziţi, cu localizare pe tegumentul gazdei (ex,: puricii, păduchii), şi endoparazîţi, cu localizare în interiorul corpului gazdei, în cavităţi, în ţesuturi, în cclnle (ex.î Entamoeba dijsenteriac, Trichomon.au iniesfinulis). P. poi fi p. facultativi, atunci cînd pot trece uşor dc la viaţa liberă la viaţa parazitară şi invers, fără să sufeve modificări profunde sub aspect morfologic, structural sau fiziologic PARAZrroîDA ^(ek;r unii viermi şi insecte), şi obligatorii, cînd p. nu mai pot reveni la forma liberă (ex.: Tactila solium, Agrotactc-Hum tumefacicns). După numărul de gazde folosite, p. pot ii: specifici, strict adaptaţi numai la o anumită gazdă (exP? (Tactila soUum este specifică omului), şi nespecifici, cînd pot tfăi pe mai multe gazde (exj 2\ echtnococcus, care parazitează'omul, cîinele etc.). Intre p* şi gazdă sc stabileşte o strînsă interdependenţă, organismele influenţîndu-se reciproc. P. influenţează negativ organismul gazdei* impri-’mîndu-i flh ştare de disconfort sati cliiar de boală prin introducerea- în corpul acesteia a diferite toxine rezultate din tifetâlîolisniul propriu. Pe de altă parte, gazda reacţionează prin .producerea de anticorpi şi realizarea unei stări fagoci-poate duce junepri Ia izolarea şi distrugerea p. Otfga-pjţşmele bolnave, cad maî uşor pradă atacului-pi, astfel ixte ît aceştia au în populaţia gazdei un rol selcctiv^ahitar reglare a numărului de indivizi. Omul fpoate’ipterveni/în echilibrul şl evoluţia biocenozelor, favorizînd sau, ^ombă-tînd p. Ex.r una din tehnicile de combatere biologică a insectelor dăunătoare culturilor agricole constă în infestarea accstora cu gerineni p. (ex.: Baci J ins t?uiringieri$is)/Y. şi PARAZITISM, RELAŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGAŢII®. PARAZIT VEGETAL AL PLANTELOR, v. AGENT FITO-PATOGEN. PARAZITIPtlG, substanţă care facilitează eliminarea endoparaziţilor (sau îndepărtarea ectopaTaziţilor), fără a-i lipide (ex.i substanţele conţinute în usturoi). PARAZITISM, tip de relaţie dintre 2 indivizi în carc peiiitru unu* (numit-* parazit) efectele sînt pozitive, iar pentru celălalt (numit -* gazdă) sînt negative. P. poate fi: accidentai, facultativ sau obligatoriu. în p. obligatoriu, organismele parazite suferă diferite modificări adaptative Ia viaţa paraziţară, care fac ca ele să nu mai poată duce viaţă liberă. Astfel de modificări aîuti alimgirea corpului (ex.s Taenia saginata, parazită la om, atinge 12 m lungime) ^au lăţirea Iui (la cestode); prezenţa freeventă a organelor de fixare (cîrlige, ventuze), cum sînt Ia cestode şi aciintocerali; reducerca unor sisteme de organe (digestiv, respirator, cir* calat or /locomotor) şi dezvoltarea extremă a altora (organele reproducătoare); creştetea rezistenţei ouălor, care sînt capabile să suporte perioade lungi în stare latentă pînă'găsesc o nouă gazdă. D.p.d.v. ecologic, toate organismele oferă un anumit număr de „spaţii" sau nişe libere ce pot fi ocupate, prin adaptare, de alte fiinţe. Adaptarea este caracterul general care arată că parazitul nu mai poate trăi liber. V. şi RELAŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE. J ; PABAZITOIDĂ (despte unele specii de insecte), care se dezvoltă în stadiul larvar în /sau pe aniraale omorîte sau paralizate de părinţii lor. Aşa se comportă numeroase htme- PARAZIT OLO GIE 430 noptere calcidoide (Eniaca hisperidum, Smicra sispes, Iialtl-chelia armata)T ihneumonide (Bracon varialor, Apanteles glomeraius, Microgasier ghebaie) ctc. In cazul gazdelor para-Uzate, la început larvele nu consumă organele esenţiale ale gazdei, lăsînd-o încâ vie şi numai la sfirşitul dezvoltării o devorează în întregime. Aceste insccte sînt folosite tot mai mult în acţiunaa,:de combatere biologică a dăunătorilor agriculturii. V. şi PARAZIT, PARAZITISM, j PAR AZITOLOGIE, ştiinţa carc studiază biologia şi combaterea organismelor —> parazite prezente Ia om (p. umană), lă animale (p. animală) si Ia plante (p. vegetala = fitopato-iogie). ‘ V. şi PARAZITISM;’ PARÂZITOZĂ, boaîă provocată organismelor de un^ parazit de origine vegetală sau animală. Ex.: tăcîlinele zburător al griului sau tăciunele golaş, produs paraziţi care trăiesc, permanent sau temporar* obligatoriu în/sau pe organismul indivizilor altei specii, lirăn in du-se pc seama lor, de obicei fără a-i omoTÎ, P.O. pot fi: eclo paraziţi, care trăiesc sau se hrănesc pe suprafaţa corpului gazdei (ex.: acarienii, ţiuţarii, puricii), şi endoparaziţi, care trăiesc în organele, ţesuturile, celulele sau cavităţilc corpului gazdei (ex.: unele spccii de viermi din grupele trematodc, cestode, anclide). După timpul-petrecut in/sau pe corpul gazdei, se deosebesc: p.o. temporari, care intră în contact cu gazda doar în momentul ingerării hranei (ex.: Culex, Tabanus, PMebotomus), şi p.o. stafionari, care se caracterizează printr-o parazitare dc lungă durată sau permanentă a gazdei (ex.: unele nema-tode, viermi intestinali, larvele unor insecte din fam. Idmeumonidae. Tacliinidae, Oestrîdae. V. şi I1IPERPA-RAZIŢI. _ PARC DE ZONĂ TEMPERATĂ, pădure de climat continental formată din plante lemnoase cu densitate redusă, între care există mari spaţii libere, ale căror frunze sînt sempervirente sau deciduale. In aceste formaţiuni vegetale precipitaţiile sînt neregulate iar solurile au tendinţa de podzolirc. Depresiunile şî luncile cursurilor de apă conţin asociaţii de gţaminee şi dc arbuşti. Ex.: zona cu pin galben fPfrms ponderosa) din S.LLA. care sc întinde Iu statele: California, Nevada, Arizona şi Utah. Fauna p. dc x.t. este constituită din diverse animale (rozătoare, carnivore etc.). Sin. pădure parc de zonă temperata. m FARTENOGENEZA .7.®ARC NAŢIONAL, teritoriu relativ extins; care prezintă uniiksau mai miaIte ecosisteme, în general puţin sau deloc traiisformate prin activităţile umane» unde speciile vegetale şî* animale^ aspectele geomorfologice şi habitatele prezintă im intereB şpecia! d.p4d,v. ştiinţific, educativ şi recreativ, sauiînfoare Există peisaje naturale de mare valoare estetică. iÎBr>pv n. există importante entităţi ecologice, geomorfologice sau^eştetice care justifică crearea lor ; vizitarea unui p.n. este rimtoiŞz&tâ, sub anumite condiţii, pentru scopuri ştiinţifici i ve, educative şi culturale. P.n. prezintă o zonte^ţuialii tn suprafaţă minimă de 1 000 ha (excepţii se ad^^^nnml în cazul insulelor de întindere mică). ‘Primul a fost „Parcul Naţional Yellomtone**; creat în &A&Â^în aillil 1872; situat la limita dintre statele: Wyo-.iningrsiMdfttana şi Idaho. Exemplul Stateloţ^Unite a fost urmat ie Canada (18S5), Noua Zeelandă (1894), Africa^de Sud (1897). La noi în 1935 a luat fiinţă primul p.n. situat Sn> > Munţii -Retezat (54 400 ha). Din anul 10&1- în . ţara noastră mai există încă 11 p.n.ţ Rodna (63 000 ha)> Căţlmani (20 120 ha), Ceahlău (22 704 ha), Piatra Craiului (20 183 ha), Cozia (21 400 ha); Domogled — Valea Cemei (63 580 ha), Cheile Nesrei ^--Beuşniţtr (45 561 îm)> Semeoite Gheile Carasului; (37 035 ha), Cheile Bicazului — Lacul Roşu <17 355 ha); Apuseni (53 880 ha), vbelta Dunării (220 000 ha). ^ PARC RE ZONĂ TROPICALĂ, formaţiune vegetală de cJimat* tropical, cu arhorl de talie mare şi spaţii libere între ei,: .ceea ce dă posibilitatea dezvoltării din abundenţă a arbuştilor sempervirenţi şi a ierburilor sezoniere heliofile. Precipitaţiile sezoniere sînt. abundente, mai ales în regiunile Ue treccre de la zona tropicală umedă la zona tropicală uscată. Ex. de p. dc z.t.î parcurile cu eucalipţi din Australia; zonele tampon dintre pădurile umhrofile şi savane din Brasilia şi Africa tropicală. Sin, pădure-parc, pădure luminoasă savanemriald. PARCUL DENDROLOGIC BAZOŞ, rezervaţie forestieră, cu suprafaţa de 60 ha, în apropierea local. Rcmetea (jud. Xkniş), caTe cuprinde cca 400 specii de arbori şi arbuşti indigene sau exoticei Ex.: arborele de lalele (Lîriodendron tulipifera), sasafranul (Sassafras officinalls), abanosul (Dlospyros sp.), diverse specii de caprifoâ, castani, sal-cîmi etc. .Cercetătorii de la P.d.B. editează periodic un catalog de seminţe cunoscut în toată lumea. PARŢENOfiENEZĂ. mijloc dc înmulţire naturală specific unor organisme: inferioare, care constă în dezvoltarea noului individ dintr-uu ovul sau oosferă nefecundată. Dintre pl^te, se înmulţeşte prjn p. mătasea-* broaştei (Spiro^ra elongata). La animale p. este frecventă la celenterate, echi-UOdernie (Asterias glacialis), viermi (imele specii de Lum-bricidae, Tylencbidae,) moluşte (HydroHa yenkinsi)> rotitor crustacee, arahnide, miriapode etc. La unele ordine^ genuri şi specii, p. este obligatorie, fiind unica formă de în- PARTICULE NEARSE 432 mulţire; la altele ea alternează cu înmulţirea sexuătă (ex. la afide). Artificial, p. poate fi declanşată şi la mamifere (ex* la iepure). înmulţirea prin p. are avantajul că evită pierderile legate de producerea excesivă de gameţi, elimină riscurile întîlnirit; indivizilor dc sexe diferite, păstrează în descendenţă In mod fidel calităţile organismului parental. Dezavantajul principal al p. constă în pierderea capacităţii de recombinare genetică, ccea ce determină reducerea plasticităţii genolipului şi-odată cu aceasta şi posibilitatea de adaptare la schimbările rapide ale mediului. = înmulţirea prin p. duce în marea majoritate a cazurilor la apariţia femelelor. Mai rar se întîmplă'ca din ouă ncfecundato să apară masculi. Acest tip mai pnţin obişnuit de p. a fost numit p. an drogen etică. Ex. la. albine, din\ouăle ncfecundate depuse dc matcă şi de albinele lucrătoare ale stupilor orfani (filrA--matcă)'sc nasc nuinai.--indivizi de sex masculin — trmtori. j PARTICULE IVEARSE, particule de combustibil antrenate în atmosferă de gazele de ardere. Principalele surse de p.n; le constituie centralele termice, industria siderurgică, industria metalelor neferoase, industria chimică» industria petrolul ui,, transportul auto.-Instalarea de filtre ta coşurile de evacuare reprezintă, principalul mijloc de rcduccre a poluării prin p.n. Aceste p.n. pot deveni In zonele afcctatc un factor de disconfort şi chiar de boa!ă> prin depunerea lor pe corpul organismelor (frunze, flori, tegumentul animalelor etc.) sau prin pătrunderea tn organism (pe cale digestivă sau pulmonară), odată cu aerul şi alimentele contaminate: Pentru clădiri, monumente etc. şi peisaj In general, p.n. sînt o sursă permanentă de jmtrdărie. V: si OCROTIREA NATURII. PARVO-CARICKTA, asociaţie vegetală cu port mio for^ mată din specii dc rogoz (Carez vatptna♦ C. leporina, C. di&tichia etc.), comună in general în terenurile umede sau în apropierea apelor PASTEURELOZA, boală infecţioasă, contagioasă, specifică majorităţii animalelor domestice (rumegătoare, porcine, iepuri, păsări ctc.), produsă dc diverse specii dc bacterii din gen. Pasteurella şi caracterizată prin tulburări generale, septicemie hemoragică etc. PASTEURIZASE, metodă de distrugete a unor bacterii patogene sau saprofite dintr-un produs biologic, prin încăl-zire unică îa temperaturi sub 100°C. P. se foloseşte industrial la sterilizarea laptelui, constînd în ridicarea temperaturii la 63*0 timp de 30 min (sau 25 min lâ 65°C). în raport cu temperatura utilizată, există p. joasă (încălzire la 69*0 timp de 30 min); p. înaltă (încălzire la 8D—90°C timp de 1—2 min) şi p. pe lamă de sticlă (prin încălzire bruscă la 91—95*0, timp dc cîteva secunde). Produsele astfel tratate trebuie păstrate Ia temperaturi joase pentru a împiedica germinarea sporilor care nu sînt distruşi prin p. 433 PADUREA DE CASTAN. PATOCENOZA, totalitatea factorilor patogeni dintr-un biotop, priviţi ca un sistem (Pavlovslti, 1946). Ex.; populaţiile de ciuperci patogene (Puccinia gramtnis, Tilletia iri-tici, Ustilctgo tritici) dintr-o cultură de grîu. PATOGEN (despre diferiţi agenţi biologici: virusuri, bacterii, microorganisme), care produce îmbolnăviri la plante, animale şi om. Ex. de agenţi p.; virusul mozaicului tutunu-Iuij- baciiul Koch (cauzează tuberculoza), Nosema bombycis (provoacă pebrina—boală a viermilor de mătase), N. a pix(provoacă boala nosemoza la albine); PATOGEN1E, parte a medicinii care studiază meqanis-mele-de^par iţ ie-a bolilor şl modul lor de desfăşurare, V. şi PATOGEN* PATOLOGIE. PATOLOGIE, ramură a medicinii care studiază cauzele şi 'evoluţia.bolilor şi mijloacele de prevenire şi de tratare a lor. Se distinge , o p. externă (care studiază ansamblul afecţiunilor situate la/in apropierea suprafeţei corpltfui) şi o p. internă (care se ocupă cu cercetarea bolilor care afectează organele din interiorul corpului) şi din care s-au desprins: p. CjeluIară, pr corticoviscerală etc. Mai există p. generală, .ca.rc_studiazâ elementele comune tuturor bolilor (simptom^, cauzc, leziuni etc.); p. geografică ce studiază bolile care apar cit precădere în anumite zone geografice; p. comparată, al cărei obiect îl formează modul de manifestare al unei boli la diferiţi indivizi etc. PATOLOGIE VEGETALA, v. FITOPATOLOGIE. PĂDURliA BEJAN, —k rezervaţie forestieră situată pe dealurile din stînga Mureşului, la 5 km E de oraşul Deva (jud. Hunedoara); Suprafaţa: 235 ba. P. B. conţine numeroase specii de stejar (Qucrcus) care vegetează spontan (gorun, stejar pufos, cer şi gîmiţă). Coexistenţa unor specii ele'stejar care in alte părţi sc întîlnesc foarte rar tu acelaşi loc a favorizat apariţia de hibrizi care nu sc cunosc în alte locuri din România. Particularităţile de mare importanţă ştiinţifică au determinat ocrotirea acestei păduri, V. şi PĂDUREA HÎR30ANCA. PĂDUREA CIURUMELA, Tczcrvaţic forestieră (117,40 ha) din apropierea sat. Poiana Mare (jud. Dolj), constituită dintr-un arboret de salcîmi de dimensiuni unice în Europa, creat prin cultură pe locul unei foste pepiniere silvice. Bio-masa arborilor este de peste 600 m'^/ha, unele exemplare avînd diametrul de 70—80 cm şi înălţimea de peste 30 m. Iu P.C. salcîmul atinge dimensiuni excepţionale, mai mari decît cele realizate în mod natura! în ţara de origine (S.U.A.). Pentru caracterul său unic, de mare interes ştiinţific, această pădure a fost declarată rezervaţie naturală şi ocrotită. PĂDUREA DE CASTAN TISMANA-POCRtJIA, rezervaţie forestieră (1 251,90 ha) situată in raza corn. Tismana (jud. Gorj), care conţine o vegetaţie sub mediteraneană, în care specia dominantă este castanul comestibil (Castanea satioa). Climatul blînd favorizează dezvoltarea castanului în pîlcuri 19 — Dicţionar de ecologie PÂfitm&A HiBBOANCA 434 pure, sau în amestec, la 350—600 m alt. Este un element component al pădurilor de gorun {Quercus robui) cu gîmJţă (Q. frainetio) şi cer [(Q. ccrls). 2n flora României, această rezervaţie reprezintă o insulă de vegetaţie unică, avînd o mare importanţă ştiinţifică şi practică. PĂDUREA HÎRBOANCA, rezervaţie mixtă (69,5 lia), situată în apropiere de oraşul Vaslui (jud. Vaslui). Este o rămăşiţă a unor întinse păduri de silvostepă în care cresc: stejarul brumăriu (Qiimus pedunculiflora), gorunul (Q. robur) şi stejarul pufos (Q. pubescens). în pădure se află şi exemplare izolate de hibrizi între specii de stejari, necunoscuţi în alte teritorii ale ţării (Quercus dalechampii, Q. Dirg(Uana). P.H. are o mare importanţă ştiinţifică, fiind centru de hibridogeneză, care furnizează liibrizi naturali, repede crescători, introduşi cn succes In cultura forestieră. PĂDUREA MILEA-Y1FORÎTA, rezervaţie forestieră situată pe Muntele Penteleu, jud. Buzău (550,80 ha), formată din molid, brad şi lag cu dimensiuni excepţionale (în pădurea Harţagul din apropierea acestei rezervaţii a fost descoperit In 1945 cel mai mare molid din România, avînd o înălţime de 62 m şi nn diametru de 2,20 m, Ia Înălţimea de 1,50 m de la sol). Remarcabilă este aici existenţa unei specii rare de orebidee (Goodyera. repens)t ca şi stufărişul de Phragmites coznmunis instalat Ia alt. de 1 200 m, considerat ca o curiozitate a naturii, PĂDUREA OLOAGA GRĂDINARI ŞI PĂDUREA PADINA TĂTARULUI, rezervaţii mixte, prima cu suprafaţa de SS0 ha şi a 2-a de 214,30 ha, situate în raza com. Comana (jud. Giurgiu), la cca 30 km S de Bucureşti, caracterizate prin complexitatea fitocenozelor Iot. Astfel, pe o distanţă de 10—*15 km pe care se întind aceste păduri sc succed ecosisteme forestiere din diferite etaje de vegetaţie, şi anume: stejărete alcătuite din gîrniţă (Quercus fralnetto)t cer (Q. cerrîsfăgete (Fagus silvatlca). Interesantă este prezenţa aici a unor plante de origine sudică, ex.: usturoiul sălbatic (A Uium bulgarîcus), laleaua (Fritillaria orientalis) ş.a. Pădurile ce alcătuiesc rezervaţiile sînt constituite din pîl^ curi de arbori ce alternează cu poieni. „PĂDUREA ŞI APA“ („WALD UflD WASSER"), grupare liberă din R. F. Germania., creată în anul 1952, în cadrul căreia specialiştii (meteorologi, geologi, hidrologi, geografi, pcdologi, botanişti şi ecologi) pot lua contact, in scopul cunoaşterii posibilităţilor pe care le poate oferi pădurea în vederea satisfacerii necesarului de apă în continuă crcşterc. întreaga activitate a cercului ,>P. şî a.u se înscrie pe direcţiile majore ale preocupărilor privind cunoaşterea rolului complex al pădurii în economia apei şi a influenţelor reciproce dintre ecosistemele forestiere şi mediul înconjurător. PĂDUREA ŞI LACUL SNAGOV, rezervaţie mixtă (1 700 ha), cuprinzînd pădurea şi lacul Snagov (sectorul agricol PĂDURE Tîltov); situată la cca 30 km N de Bucureşti (alt. 100 m). Pădurea Snagov este un rest reprezentativ al fostului „Codru at Vlăsiet<<, care se întindea îh trecut de la Ploieşti pînă aproape de Dunăre. întreaga suprafaţă este acoperită cu ai^br ctc aparţin înd tipului de pădure dc „şleau" (un tip termofil de Querceto-carpinctam), în componenţa acestei asociaţii se află gorunul (Quercus robur), teiul alb (Tilla tomentosaji carpenul (Carpinus bcialus), frasinul (Fraxi-nus), ulmul (Ulmii*sp.J, jugastrul (Acer campestre), paltinul cîmp(Ader ptatenotdes), sorbul (Sorbus terminalis) şi numeroase specii de arbuşti şi de plante erbacee; în partea de E, în apropierea lacului* apar ca relicte numeroase exemplare mature de fag (Făgus siloaiica şi F. orientalis). Caracterul r^liet al fagului rezultă din faptul că se găseşte In plină zonă'a stejarului, la-o distanţa de 60 km dc limita Inferioară a făgetelor spontane. întreaga pădure face parte din zona verdfc a Bucureştiului. O suprafaţă de cca 100-ita, situată pc malul lacului, în partea de E, cuprin/Jnd exemplarele de fag, este declarată zonă ştiinţifică cu restricţii sevîfre în ceea ce priveşte circulaţia vizitatorilor şi modul ei dc tngri-jife^..... _ : . PĂDUREA TOPÂNA, rezervaţie mixtă (473,60 ha), situată în zona montană din apropierea corn. cu acelaşi nume (Jud. Olt), care adăposteşte frumoase asociaţii compacte de cer ((Juerc'iis cerris). Fauna P.T. este formală din căprioare (Capreolas caprcolns), mistreţi (Sus scrofa), ciocîrlii 4e pădure (Lallula arborea palida) etc. PĂDUREA TUDORA, rezervaţie mixtă (925,80 ha), situată tn zona Dealul Marc-Tudora (jud. Botoşani), la alt. de 550 m, tn care duininâ exemplarele de tisă (Taxas baccaia), cu diametrul de 10—15 cm şi înălţimea de 5—8 m. Din loc în loc se întîlnesc arbori seculari de 300—400 ani, în părţile umbrite ale pădurii vegetează o orhidee rară (Goodijeră repens). iiiT tn locurile mai însorite, la altitudini mai mari apare stuful (Phragmiies communis). PĂDURE, asociaţie vegetală de arbori crescuţi pe o suprafaţă de teren de cel puţin 0,25 ha, pe care aceasta creează un climat şi un sol specifice, deosebite de cele învecinate. Terenurile împădurite mai mici se numesc crînguri, grupuri, pilcuri sam buchete de arbori. Principalele specii arboricole sint: pinul, molidul, Iar iţa ► bradul, fagul, stejarul, plopul, carpenul* ulmui, frasinul, teiul, arţarul, salcia, aninul etc. în funcţie de specia dominantă» p. se grupează In următoarele tipuri: p. de molid» In care domină molidul (Picea sp.); p. de amestec de fag cu răşinoase, în care domină fagul (Fa-gas siloaiica), molidul (Picea excelsa), pinul (Pinus montana) şi brâdul (Abics albă); p. de fag, în care domină specia Faghis siloaiica; p. de fag în amestec cu gorun, formată din îtag (Fagus silvatica). carpen (Carpinus beiula) şi gorun (Qiiircus petrea); p. de stejar pedunculat, fn caTe domină specia jQtfcrcus pedunculiflvra; p. de amestec cu stejar pedun- PADUBE de conifere 430 culat, !n care se mal găsesc, pe lîngă specia Q.pedunculiflora, şi alte specii de arbori, atît de stejar cît şi de tei, carpen, plop etc.; p. de cer şi gîrniţâ, formată din speciile Q. cerris $i 0* frainetlo; p. de stejar brumăriu, avînd ca specie dominantă Q. pedunculiflora; p. dc stejar pufos, în care domină specia Q. pubescens; p, dc zăvoi, In care speciile dominante sînt aninul (Alnus)> plopul (Poptilus) şi salcia (Salix). După persistenţa sau caducitatea frunzelor în sezonul rece, pădurile se grupează în: p. cu frunze persistente» ex.? p. de conifere, în care domină pinul, molidul, bradul» sau p. de climat cald, în care se dezvoltă măslinul, portocalul, curmalul, arborele de cafea etc,, şi p. cu frunze căzătoare (caduce) sau de foioase, în care domină fagul, stejarul, carpenul, ulmul etc. tn afară de arbori, în p. trăiesc numeroase specii de alte plante (arbuşti, ierburi, muşchi, ciuperci, licheni etc,) şi animale (protozoare, viermi, moluşte, insecte, miriapode, batracieni, reptile, păsări şi mamifere), dependente unele de altele, constituind cele mai complexe biocenoze din mediul terestru. Vieţuitoarele din p. au o anumită localizare (habitat), în funcţie de natura lor şi condiţiile ecologice existente. Plantele sînt dispuse în straturi sau în etaje mai mult sau mai puţin diferenţiate: pe sol este stratul de ciuperci, licheni şi muşchi cu grosime de cUiva centimetri; urmează etajul plantelor ierboase; etajul arbuştilor, pînă la înălţimea de 5 m; apoi trunchiurile şi coronamentul arborilor. Fiecare etaj vegetal este populat de anumite animale caracteristice. Prin moartea plantelor şi animalelor din p* rezultă litiera, compusă din frunze, crengi, resturi de animale etc. Prin descompunerea acestora, litiera furnizează elementele şi sărurile minerale necesare dezvoltării plantelor. în România p., care sînt constituite din peste 70 de specii de arbori, ocupă o suprafaţă de cca 6,5 mii. ha, respectiv 21 % din întregul teritoriu. Sub forma de perdele de protecţie, pădurile influenţează favorabil condiţiile din sol, de umiditate şi de climat ale zonelor aride de stepă, contribuind la obţinerea de recolte agricole sporite. PĂDURE DE COMFERE, —► asociaţie vegetală (foto 8) specifică zonei temperate, situată în etajul montan superior (1 300—1 700 m), dominată în genere de brad (Ablc&alba), molid (Picea excelsa) şi pin (Plnus siloestrts)* Bradul vegetează mai ales între făgete şi -*■ molidişuri constituind o caracteristică pentru toţi munţii din Europa Centrală. Se dezvoltă în condiţii optime pe versantele mai răcoroase şi mai umede formînd -► păduri umbrofile. Molidul apare în asociaţii pure pe versantele cu ->sol podzolic. Stratul inferior este alcătuit din —► specii arbustiforme: afinul (Vaccinlum), strugurii ursului (Arctosiaphylos uva-ursi) şi ierburi acido-filei horşti (Luzula), perişor (Pirola). Pinul este răspindit la altitudini joase unde formează păduri rare. Alte conifere, ex, zîmbrul (Pînus cembra), formează populaţii compacte numai în locurile adăpostite de vînturi, iar lariţa (Larîx PĂDURE J>E STEJAR europaea) apare răspîndită izolat printre celelalte spccii. Sin. pâdare de răşînoase. V. şi FINET* PĂDURE DECl-DUALĂ DE ZONĂ TEMPERATĂ. PĂDURE DE FAG, asociaţie vegetală de zonă temperată în care specia dominantă este fagul (Fagus sllvattca)* în România p. de f. se găseşte în partea mijlocie şi inferioară a munţi Iot şi pe dealurile înalte, la 600—1 300 (1 450) tn alt. Cele mai multe p. de f. pure sc află pe dealurile şi munţii din V ţării/In schimb suprafeţele cele mai întinse de fag In amestec cu Tăşinoasele sint situate în jumătatea de E a Car-paţilor Orientali. Temperatura medie anuală variază între 7;5* şr limita inferioară a p; de f. şi între 4,2 şi 5*5*0 la limita superioară. Precipitaţiile sînt cuprinse între 800 şi 1 000 mm/an. Solul p. de f. este brun-acid, brun de pădure şi mai puţin podzol. Aciditatea soluliif variază între 4,6 şi 6,5, cu conţinut de baze moderat pînă la ridicat. Factorii principali ce limitează producţia de biomaSâ sînt: temperatura scăzută la peste 1 200 m alt. şi precipitaţiile la alt. sub 600—700 m, în p. de I. lumina este redusă, din care^cauză stratul aTbustiv este reprezentat printr-un număr redus de spcciU Daphnz cneorum, Samhucus racemosa, Lohicera xglos-teum„ Dintre plantele ierboase, mai comune stnt: lipitoarea (Asperula rloalts), murul (Bubus hlrtus), păiuşul (Festuca gigantea), laptele cîinelui (Eupîtorbta amygdaloides) etc. Fauna este fomiată mai ales din insecte: fitofage (Mikîola fagi, Orcheste&fagi, Carpocapsa grossana); carnivore (Cărăbuş, Calosoma) şi parazite (numeroase ihneumonide, calcidoi-de etc.). Mai puţin numeroase sînt moluştele, amfibienii (Rana temporaria) şi şopîrlele (Lacerta vioipara). Dintre păsări, în p, do f. sînt: ciocănitoarea (Dryobales leucotos>, ţoiul (Sita europaea), cojoaica (Certhîa famillaris), piţigoiul (Parus ater), vulturul (Falco subbuleo), alunarul (Nucifraga caryocalactes) etc., iar dintre mamifere: jderul (Martes mar-tes), cerbul (Cerons sp.), mistreţul (Sus scrofa)t ursul (Ursus arctos) etc. Biocenozele de fag furnizează mari cantităţi de masă lemnoasă, adăpostesc numeroase animale de vînat, reprezintă un rezervor de umiditate, iar atunci cînd sînt situate pe versantele munţilor contribuie la fixarea solului, şi la reglarea regimului hidrologic nonual al rîurilor, V. şl FĂGET, PĂDURE DE FOIOASE DE ZONĂ TEMPERATĂ, v. PĂDURE DECIDUALĂ DE ZONĂ TEMPERATĂ, PĂDURE DE RĂŞINOASE, v, PĂDURE DE CONIFERE* PĂDURE DE STEJAR, —> asociaţie vegetală de tip lemnos în care domină speciile de stejar: Quercus robur, Q. petraea, O. cerriş, O. fratnetto etc. în ţara noastră p. dc s. se întind din zona montană Inferioară şi pînă în cîmpie şi Delta Dunării. în zona montană, la 300—600 m alt. şi eoctrazonal pină la 1 000 m alt., se dezvoltă păduri de gorun {O. petraea). în zona coHnară sub 600 oi alt. sc dezvoltă speciile: Q. petraea şi Q. robur. Pc versantele însorite şi mai uscate, cu substrat calcaros, se dezvoltă stejarul pufqs^fQ. PĂDURE de tip mediteranean 438 în păduri cu suprafeţe reduse* în 7.011a de cîmpie şi Delta Dunării se dezvoltă mal ales gîrniţa (Q* fraimtto). Producţia de biomasă ia p. de s. poate atinge 5—10 t/an/ha (ex. in pădurile de gorun şi alte foioase)/ Datorită luminozităţii suficiente, sub arbori se dezvoltă un bogat strat arbustiv format din; gherghinar (Cratacgus monogyna), corn (Comns mas), lemn cîinesc (Ligustritm vulgare), salbă moale (JSuontj-mus europaeus) etc,; şi de plante ierboase: rodul pămîntului (Aram maculatum), şopîrliţă (Verontca chamacdrts), laptele cîinelui (Euphorbia amygdaţoidcs), urzică moartă (La-mlum galeobdelon), orăstică (Lathyrus niger) etc. Fauna p. de s, este reprezentată prin numeroase insecte fitofage (inelarul — Malacosoma ncustrfa, puricele stejarului — Hal-tica quercetorum, Cynips quercus etc.); pasări insectivoro (piţigoiul — Parus majort cucul — Cuculus canorum, mierla — Turdus merula, cintezoiul — Fringilla coelebs ctc.); mamifere frugiyore şi granivore (veveriţa — Sclurus vutgarîs, pirşii — Blijmus europaeus, Muscardinus avcllanarius etc.); mamifere omnivore (mistreţul — Susscrofa) etc. P. dc s. dau lemn de bnnă calitate folosit ia mobilă şi In construcţii, contribuie la ameliorarea climatului local, este un factor important în reducerea eroziunilor etc, V. şi STEJARIŞ. PĂDURE DE TIP MEDITERANEAN, formaţiune vegetală xerofilă de climat subtropical: cn veri calde şi secetoasc (temperatura medie a lunii iul. este cuprinsă între 22 şi 28*C) şi ierni ploioase şi blînde (temperatura medie a lunii ian. cuprinsă între 5 şi 12°C). P. de t. in. este formată din arbori cn frunze dure, acoperite cu ceara sau cu peri, sempervirente.-Frunzele unor arbuşti (Spartivm junceam) sînt mici, neasi-milatoarc, ramurile fiind dc culoare verde. La alţi arbuşti ramurile sînt spinoase. în p. de t. m. se dezvoltă plantele: stejarul de stincă (Qnercas tlex), stejarul de plută (Q. suber), cedrul (Cedrus atlantica, C. libani)t fisticul (Pisiacia Icnll-culus), dîrmozuî (Viburnum tipus), oţetarul (JUms), măslinul sălbatic (Olca europaea) ctc. Fauna este dominată de rozătoare, păsări, şerpi, broaşte ţestoase şi insecte. P. de t.m. ocupă suprafeţe întinse pe teritoriile limitrofe cu M. Mecîite-rană şl pe suprafeţe mai restrînse în V Americii de Nord(NV Californiei), în V Americîi de Sud (Chile), iu S Africii şi în SE Australiei. Sin* durilignoza, pădure sclerofHă. PĂDURE DECIDUAiĂ »E ZONĂ TESIPEHATĂ, -v asociaţie vegetală lemnoasă dominată de arbori cit talie inare, formînd un coronament uniform ?i continuu» sub care există un etaj arbustiform foarte dezvoltat şi un strat crbaceu dens în lunile de primăvară. Animalele cele mai comune slnt: cerbnl, ursul, iepurele, vulpea şi numeroase specii de păsuri din ord. Passeriformes; p.d. do z.t. ocupă latitudinile mijlocii ale emisferei boreale unde domină un cJhnat temperat continental cu precipitaţii abundente. Sin.: pădure cte foioase de zonă temperată, silvea. V. şi PĂDXJRE DE FAG, TĂDURE PE STEJAR. pAdube umbrofila. . >PĂDURE DECIDUALĂ TROPICALĂ. asociaţie vegetală lemnoasă caracterizată prin arbori ale căror frunze cad în sezonul uscat, dar care se menţin -+ sempervirente la speciile arbuştilorme. Ex.: pădurile de tcck din Bivrrtaniiu: India şi MaJaysia; uncie păduri din Aracrica dc Sud şi Africa occidentală. Sin. pădure musonicâ, pădure semidecidnalâ, pădure subtropicalăt pădure tropicală. PĂDURE DENSĂ, v. PĂDURE UMBROFILĂ TROPICALA. PĂDURE LUMINOASĂ, v. PARC DE ZONĂ TROPICALĂ. PĂDURE MUSONICĂ, v. PĂDURE DECIDUALĂ TROPI-CALĂ. PĂDURE PARC. v. PARC DE ZONA TROPICALA. PĂDURE PLUVIATILĂ, v. PĂDURE UMBItOFILĂ TRO-PICÂLĂ. PĂDURE SCLEROFILĂ, v. PĂDURE DE TIP MEDITERANEAN. ; PĂDURE SEMIDECIDUALĂ, v. PĂDURE DECIDUALA TROPICALĂ. PĂDURE SEMPERVIRENTĂ AC1CULARĂ, ^ asociaţie vegetală cuprinzînd conifere de talie inare, fără alte etaje lemnoase inferioare evidente- Plantele ierboase, Jocai abundente, se dezvoltă sub formă de tufe, în limp cc muşchii formează nn covor continuu, Via^a animală este foarte intensă, reprezentată prin mamifere (cerbi, olani, urşi, vulpi, lupi) şi numeroase păsări. P.s. a, cuprindc toată zona ciremrrpolară nordică (Siberia, Scandinav ia, Canada şi S Alasîfăl) şi regi' miile montane cuprinsc între 1 200 şi 4 000 m alt. V. şi TAIGA. PĂDURE SUBTROPICALĂ, v. PĂDURE DECIDUALĂ TROPICALĂ. ■ PĂDURE TROPICALĂ, v. PĂDURE DECIDUALĂ TROPICALĂ. PĂDURE TROPICALĂ UMEDĂ, v. PĂDURE UMBROFiLĂ TROPICALĂ. PĂDURE UMBROFILĂ TEMPERATĂ, asociaţie vegetală lemnoasă, cu arbori deşi, formată din conifere, plante arborescente cu frunze căzătoare, epifite, briofîte, iar uneori cu stratul ierbos puternic dezvoltat şi fauna foarte eterogena. La începutul terţiarului aceste păduri erau foarte răspîndite. în prezent se găsesc numai în anumite zone ale globului (E Chincr, Japonia, Brazilia, Noua Zeclandă, Macronczia, Munţii Malayel, ins. din M. Caraibilor, ţărmurile dc S ale Africii, Chile, California). Sin. nolohylea, cludforesL _ PĂDURE UMBROFILĂ TROPICALA,—>■ asociaţie vegetală lemnoasă cu un înalt grad de umiditate, ai cărei arbori au frunze late, sempervirente şi o etajare maximă. Trunchiurile se ramifică în treimea sau pătrimea superioară. Etajele inferioare sînt situate în umbră, cu un număr redus de specii, dominînd lianele şi plantele epifite- Fauna este foarte diferită: mamifere carnivore (tigru, jaguar, panteră) şi frugtvore (maimuţe), păsări (papagali, colibri), insecte (fluturi etc.). Clima PAMtNT 440 este tot timpul caldă, cu precipitaţii abundente. P.u.t. ocupă pe glob 3 centre geografice: bazinul fluviului Amazon, al fluviului Zair şi Malaysia,cu miei extinderi în ins* Madagascar şi Antile, in America Centrală, India, Noua Guinee şi Australia. Sin.: pădure densă, pădure pluviatilă, pădure tropicală umedă, hylca, plavllignozâ, selva, PĂMÎIVT, planeta pe care locuim, a 3-a tn ordinea distanţelor crescătoare de Ia Soare, care oferă condiţiile necesare apariţiei şi dezvoltării vieţii, P. are formă sferoidală, cu raza ecuatorială (a) de 6 378,388 km şi distanţa de Ia poli la ecuator (b) de 6 357,909 km, ceea ce dă o turtire la poli de a*= = a = -i-. Lungimea ecuatorului este de 40 076,6 km, iar lungi-297 mea unui meridian de 40 009,1 km, rezultînd o suprafaţă de 510 100 800 km2, din carc 70,8% e acoperită de apă şi 29,2% de uscat. Distanţa dc la Soare la Pămînt este de 149 700 000 km, ceea ce permite ca aproape tot timpul apa să f îe în stare lichidă. De Ia centru spre suprafaţă, P. prezintă mai multe învelişuri (—► geosfere), deosebite prin compoziţia chimică şi starea dc agregare a materiei: barisfera, formată din Ni şi Fe (de Ia centrul geometric al P, pînă Ia adîncimea de 2 900 km); mantaua sau plastosfera, formată din oxizi şi sulfuri ale metalelor grele (între 2 900 şi 70 km adîncime); litosfera sau scoarţa terestră (de la adîncimea de 70 km pînă la suprafaţă). Litosfera este formată din Toci bazaltice, care ating 40—50 km grosime pe contincnte şi de 6—8 km sub adîncurile oceanelor; deasupra, numai în platformele continentale, se află o pătură de granit. Pătura superficială a Iitosferei este constituită din roci sedimentare supuse eroziunii şi acţiunii de transformare a temperaturii, apei şi vîntului. După faza de agregare a materiei în structura P. se disting 4 geosfere: litosfera, învelişul de piatră, solid; hidro.sfera, învelişul de apă; atmosfera, învelişul aerian format din substanţe gazoase şi—» biosfera, învelişul viu format din plante, microorganisme şi animale şî mediul lor de viaţă. P. prezintă 2 feluri de mişcări: de rotaţie, care sc realizează în aproape 24 de ore siderale (23 ore, 56 min, 4,019 s de zi solară); şi de revoluţie, care se face în jurul Soarelui în cca, 365 zile pe o traiectorie eliptică. Axa de rotaţie nefiind perpendiculară pe planul dc revoluţie explică existenţa anotimpurilor pe P- care accentuează diversitatea dintre ecuator şi poli. Prezenţa unui satelit apropiat şi relativ voluminos (Luna) determină mareele şi existenţa unei zone intertidale în carc organismele acvatice au devenit tolerante la lipsa de apă, pregătind colonizarea uscatului. In sistemul nostTu solar P, este singura planetă pe care se cunoaşte pînă în prezent existenţa vieţii. Conform teoriei sistemelor, P. reprezintă un sistem închis, care face numai schimburi energetice (dacă se consideră ca nesemnificative pulberile cosmice 'şi meteoriţii PASAHI cere cad pe suprafaţa lui). Ultimul înveliş al P. apărut este reprezentat din organismele vii (biosfera) cc se Întinde In ţîntreaga hidro sferă, partea inferioară a atmosferei şi 5—6 km îa .adîncimea litosferei. Sin, Terra* PĂMÎNT VEŞNIC ÎNGHEŢAT, biotop permanent Îngheţat, Ex.î solurile din regiunile arctice şi antarctice. Sin. îngheţ peren, PĂMlNTURl MARGINALE, terenuri lipsite de însuşiri agricole, a ;căror productivitate şi al căror echilibru pot fi asigurate ,numai: prin menţinerea, unor biocenoze naturale. Aceste pămînturi au fost adesea minate în mod ireme-diabil de către oameni, care nu au înţeles adevărata lor valoare. Singurul mod de integrare a lor in economia umană este, în esenţă, exploatarea raţională a resurselor naturale pe care Ie oferă, Ex, de p.m*i zonele aride suprapăşunate, terenurile din jurul exploatărilor miniere acoperite cu steril şi parţial şi cele din vecinătatea marilor orăşel cop crite cu deşeuri menajere şi industriale, rĂMjUVŢEL> v, DIATOMIT, r PĂSĂRI, grup de vertebrate (Cl, Aves) cu corpul acoperit cu pene, apte de zbor, cu perechea anterioară de membre transformată în aripi, văzul bine dezvoltat, maxilarele fără dinţi, transformate; într-un cioc cornos. P. slnt homeotenne, prezintă un singur ovar funcţional şi sînt ovipare. După fosilele întîlnite, structura generală şi dezvoltarea embrionară, p, se aseamănă cu reptilele. Pasărea Archeopteryx este intermediară Intre reptile şi cel dai te p* Se cunosc în prezent pe tot globul cca 8 600 de specii de p. răspîndite în toate zonele climatice. Unele p. mai puţin evoluate sînt incapabile de zbor. Ex* stmţioformele: struţul african (Struihio camelus), răspîndit în savanele africane; nandul american (Rhea americana, iî. pennata), din cimpiile Americii de Sud; struţul australian (Casuahas camarius), răspîndit in Australia, Noua Guinee şi insulele vecine; sfenisciformele: pinguinii (Sphcniscus demersus) de pe coastele Antarcticii ctc. în funcţie de mediul de viaţă în care se dezvoltă, se deosebesc p. acvatice, ex.i pinguinii (Sphcniscus demersus, Aptenodites patagonica), fun dacul (Gauia arc(ica)t raţa sălbatică (Anas plathyrlnchos Ayihga ferina), gîsca sălbatică (Anser anser, A, aroensis) care sînt în general carnivore, hrănindu-se mai ales cu peşti, puţine dintre acestea fiind fitofage; p. de ţărm: trăiesc în apropierea apelor curgătoare şi stătătoare, cuibul şi-l clădesc In arbori, pe acopcrişul clădirilor din vecinătatea apelor sau pe pămînt, ex.i barza (Ciconla ciconia), cîrsteiul (Rallus aquattcus) etc.; p, de stepă şi pustiu, adaptate la cîmpii deschise, aride, ex.i dropia (Ofts tarda), prepeliţa (Coiurnis coturnis), potîrnichea (Perdix perdix)> se hrănesc cu părţi tinere de plante, cu seminţe, cu viermi, melci ţi insecte; p. de tufiş şi pădure, ex.j piţigoiul (Parus major, P. coeruleus), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), cocoşul de mesteacăn (Lirurus tetrlz)> ierunca (Te(rastes bonasia)t PASAM POLENIZATOARE 44â ciocănitoarea (Picus uiridis, P, canus), papagalul (Ara maciot Cacalua malocensîs) etc., majoritatea sînt insectivorc, bune zburătoare, unele adaptate la căţărat etc. Numeroase p. sînt răpitoare de zl sau de noapte. Cele îmi obişnuite răpitoare de zi sînt: ga hi (Mtlous milvus> M. mlgians), şoimul (Falco peregvinus, F. subbutco), vulturul (Gyps fuluus, Atgypina monachus) etc. Răpitoarele de noapte sînt reprezentate de: ciuf (Oias scops), buhă (Bubo bubo), huhurez (Strix uralcn-sis), strigă (Tgto alba guttaia) etc. Toate p. răpitoare au ciocul cu mandibula superioară bine dezvoltate, ascuţită şi încovoiată peste cea inferioară, ghearele ascuţite şi încovoiate, acuitate vizuală pronunţală etc, F. au o mare importanţă economică, uncie fiind folositoare (p. domestice, p. insectivorc etc.), altele pot aduce pagube agriculturii, silviculturii şi pomiculturii. Ex.: cioara de semănătură (Corous fmgilegus), cioara sură (C, cornix), a lunarui (Nuci-fraga caryocatactes) etc. PĂSĂRI POLEN IZ ATOARE t păsări care asigură polenizarea unor plante transportând polenul de la o floare la alta. Kx.; colibrii din pădurile Americii dc Sud, Talia şi greutatea acestor păsări sint foarte diferite, ex.: Phaetornis ruber e cît un bondar şi cihtăreşte 1,6—1,8 g, iar oul său 0,2 g, iar Patagona gigas atinge talia şi greutatea unei rindunele. Zborul p.p. sc deosebeşte de ai celorlalte păsări şi se aseamănă cu cel al unor fluturi crepusculari. Au ciocul lung, limba bifurcată, cu ajutorul căreia sug nectarul din flori, în timp ce zboară pe loc, executlnd bătăi dese din aripi (uneori peste 50 bătăi fs). PĂSĂRI PRODUCĂTOARE DE GUANO, păsări mariiic care se hrănesc cu organisme acvatice (în special, cu peşti), caracterizate prin faptul că îşi depun excrementele chiar pe locurile de culbărire, acestea formlud sedimente de —» guano. Principalele specii de p.p. de pe litoralul statelor Ghile şi Peru sînt: cormoranul lui Bougainville (Phalacrocorax bou-gaiTivlllfi)t corbul dc mare (Sula oariegata) şi pelicanul brun (Pelecanus occidentalis thagus). Aceste păsăTi, prin excelenţă gregare, formează colonii prospere pe insulele din Oc. Pacific, din apropierea Americii de Sud, Guanoul acumulat de-a lungul secolelor arc o grosime de pînă la 40 m. Producţia anuală de guano este în medie de 255 000 t. PĂŞUNAT EXCESIV, consumul de către animalele erbi-voTe a unei cantităţi de masă vegetală ce depăşeşte 50—70 % din producţia biologică primară totală a unui ecosistem. P.g. este cunoscut din cele mai vechi timpuri iu regiunea mediteraneană, efectele Iui suprapunlndu-se acelora provocate de despădurire şi de o gospodărire necorespunzatoare a terenurilor agricole. îu afară de păşunatul propriu-zis, călcarea în picioare a solului de către turmele de animale constituie, de asemenea, o cauză importantă a distrugerii păşunilor. Menţinute pe suprafeţe limitate, vitele strivesc învelişul vegetal şi îl taie la suprafaţa solului cu copitele. PĂŞUNE P.c. s-a făcut simţit de-a lungul timpului în aproape toate zonele globului: Europa (Spania, Italia, Franţa, Peninsula ^Balcanică); America dc Nord (S.U.A.); Asia (India, China, irak, Iran, Siria ctc.); Africa (Algeria, Kenya, Ciad etc.) şi Australia. Exemple actuale de p.e.: în Iran capacitatea limită de p. este de 33,6 mii. de oi, tnsă statisticile au arătat (1078), câ în această ţară există 33,6 mii. oi, 13 mii. capre şl 7,5 mii. bovine, adică in total 54,7 mii. de animale; în Republica Sud-Africană uneie regiuni sînt foarte erodate jjot fi naturale sau artificiale. P. naturale slnt populate de grami-nee formate din: păiuş alb (Festuca sutcata), năgară (Stipa capillataj, fjrnţa (Poa); leguminoase: trifoi mărunt (Medl-cago iapalina)t trifoi roşu. (TrifoUttm pratense), coşac (Astra-0a{us6nokrycAisJ;compozite:păpădia (Taraxacum officinalis) bănuţi (Bellis perenis) etc. După zona de vegetaţie pe care o ocupă, p. sînt: p. alpine, situate deasupra pădurilor de conifere, în golurile alpine, cu valoare economică, păşuna te mai ales de oi în lunile de vară; p. de pădure, situate în zona pădurilor de conifere şi foioase (zona montană, de deal şi podişurile înalte). Sînt cele mai întinse ca suprafaţă, cu un înalt grad de productivitate; p. de sllvostepă, situate în zona de trecere de la păduri de foioase la stepă, precum şi pe văile şi depresiunile din platourile Olteniei, Munteniei şi Moldovei; p. de stepă, situate în Cîmpia Română, S Dobrogei şl în Cîmpia de Vest a ţării, cu sol lipsit de structură, care necesită lucrări ample de drenare; p. de luncă, situate în lungul marilor rîuri (Olt, Mureş, Şiret, Argeş etc.) şi în zona inundabilă a Dunării. Acestea din urină au servit sute de ani ca loc de iemare pentru numeroase turme ale păstorilor din zona alpină şi montană. Pentru protejarea şi asigurarea unul înalt grad de productivitate a p. se impune respectarea unor anumite condiţii de păşunat: cunoaşterea producţiei biologice primare pentru fiecare tip de p., stabilirea capacităţii de păşunat pe întreaga perioadă de vegetaţie, eliminarea plantelor nepăşunabile, limitarea păşuna tulit i la 50—70% din producţia fitocenozei, administrarea dc amendamente şi substanţe fertilizante pe p. cu sol sărac etc. P, artificiale, reprezintă terenuri ierboase create dc om pentru păşunatui animalelor; se întind pe suprafeţe reduse plantate mai ales cu trifoi (Trifoliutn), lucernă (Medicago), firuţă (Poa), ovăz (Avena), timoftică (Pkleum), raigras (Loltum) etc. V. şi PAJIŞTE, PĂŞUNAT EXCESIV. febrinA 444 PEBRLYĂ, boală a larvelor fluturelui de mătase (Bombyx mori), produsă de un protozoar din grupul ini crosp or îd iilor (Nosana bombijcis). Tegumentul larvelor atacate se colorează la Început In roz-cenuşiu, apoi apar pete negre neregulate, cu marginea mai deschisă, care se menţin şi după năpîrliTe. Prevenirea p. se face iilUizîud pentru creştere numai ouă selecţionate şi cvitînd posibilităţile de infcctare din mediul exterior (dezinfectarea cu formol sau cu fum de sulf a localului de creştere a fluturilor şi a utilajului sericicol). PEDOBIOLOGIE, ramură a biologiei care studiază organismele diu sol sub aspect sistematic, al interacţiunilor dintre ele şi mediul abiotic şi biotic, precum şi al evoluţiei lor în condiţii naturale sau modificate dc către om. Pentru cunoaşterea organismelor din sol p. face apel Ia informaţiile furnizate dc microbiologic, botanică si zoologic. V. şi PEDOLOGIE. l’EDOCLIMAX, stadiu ultim, de lungă durată în evoluţia ireversibilă a unui spl ce apare după stadiul de sol levigat sau podzolîL In evoluţia lor, solurile prezintă mai multe stadii; rocă mamă (cu orizontul C)> litoral (in care înccpo să se diferenţieze şi orizontul A), urmează rcndzine (cu orizonturile A şi Cblne diferenţiate), trece apoi în sol brun cu orizonturile Av Aa (B) C, sol levigat sau sol podzolit (Aj> A2, B, C), urmat apoi de stadiul de p. (Ax, A2; Bjj B2; C) cu stabilitatea cea mai mare- Această succesiune in timp a solului se datorează dezagregării rocii mama, adaosului de materie organică provenită din corpul plantelor şi animalelor moarte, activităţii bacteriene şi fungice, migrării pe verticală şi stratificării diferitelor componente minerale din sol. P. nu con [ine totdeauna aceleaşi orizonturi, acestea fiind determinate de climatul zonal. Ex.: in zonele temperată, tropicală şi ecuatorială p, este format din orizonturile A^ A3; B; C. în partea împădurită a zonelor subtropicale cu soluri brune p. prezintă orizonturile A*; A2 (B), C. Teritoriile stepice din zona temperată şi subtropicală conţin orizonturile AC; iar în pustiurile reci (polare) şi uscate (temperate şi subtropicale), numai orizonturile (A) C. PEDOFAUNĂ, ansamblul asociaţiilor animale care se dezvoltă şl trăiesc in sol. D.p.d.v. istoric, solul a constituit pentru numeroase grupe de animale mediul intermediar cu ajutorul căruia s-a înfăptuit trecerea de la mediul acvatic la mediul terestru,.După durata folosirii solului ca mediu de viaţă speciile care alcătuiesc p, sînt: r* geobionte (care trăiesc permanent in sol);-» geofile (care parcurg în sol numai unele stadii de dezvoltare) şi-»-geoxenc (legate numai accidental de soi). Trăiesc ca geobionte numeroase protozoare (Ana bena); numeroase turbelariate libere, cîţiva netnertieni, obligocliete din grupul Terricola; crustacee (Hcmîlcplsins eteganx); insecte (Protura, DipLara), Numeroase insecte superioare (Pterigota), majoritatea reptilelor* 446 pH uncie mamifere (cîrtiţa, popîndăul) sînt geofile. Unele microtine, insecte sînt geoxene. Populaţiile solului sînt mai numeroase în terenurile bogate iu substanţe trofice» organice şi minerale. Kx.: pe 1 ha de pămînt arabil neîngrăşat au fost estimate 12 mii. de nevertebrate, în timp ce pe un teren vecin îngrăşat, numărul lor s-a ridicat la 36 mii. PEDOGENEZĂ, 1. Ramură a pedologiei care se ocupă cu studiul formării şi al evoluţiei solurilor, precum şi cu legile care guvernează aceste procesc. 2. Proccs de înmulţire asexuată întilnit la unele spccii de insccte: gîndaci (Micro-maithus debilis) şi muşte (Mtastor metraolus), la carc indivizii imaturi prezintă ovare bine dezvoltate în caTe se pToduc ouă şi In care se dezvoltă larve ce vot fi apoi eliberate în mediu. înmulţirea prin p. a fost observată de biologul Wagiier (1861). PEDOLOGIE, ştiinţă care studiază solurile sub multiple aspecte (fizic, chimic, mineralogic, biologic), precum şi legile de formare, evoluţie şi distribuţie a acestora. P. cuprinde pedogeneza (apariţia şi evoluţia solurilor); fizica soîuriloT (plasticitatea, structura granulometrică, permeabilitatea, aderenţa, greutatea specifică ctc.); chimia solurilor (structura chimică a compuşilor anorganici şl organici din sol, aciditatea etc.); biologia solurilor sau pedobiologla (studiul plantelor şi al animalelor din sol); sistematica solurilor (defineşte şi clasifică solurile In unităţi taxonomice în funcţie de condiţiile climatice, structura granulo metri că, procentul de substanţe minerale şi organice etc.); geografia solurilor (studiază răspindirea şi modul de prospectare şi cartare a solurilor). P. face apel şi 3a cunoştinţe de geologie, climatologie, biologie, biogeografie, agrotehnică, fitotelmie, îmbunătăţiri funciare etc. Prin cercetările sale p. contribuie la stabilirea măsurilor de ameliorare a solurilor şi de cultivare a lor cu plantele cele mai adecvate în vederea creşterii producţiei agricole. FEDOSFERĂ, zonă de întrepătrundere a lîtosferei, a hidro-sferei, atmosferei şi biosferei* în p. se găseşte -> solul agricol. V. şi PEDOLOGIE. pH, cologaritmul concentraţiei ionilor de hidrogen (H+) in apă; valorile pH-ului cuprinse între 0 şi 7 indică un mediu acid; iar între 7 şi 14 arată un mediu alcalin; sîiit neutre acele soluţii în care concentraţia H+ este egală cu cea de oxidril (OH-), respectiv pH—7. Determinarea pH-ului unui med tu biotic este foarte importantă, deoarece vieţuitoarele se comportă diferit în funcţie de valoarea acestuia. Valoarea pH-ului se determină prin metode colorimetrice sau poten-ţiometrice. pH-ul acţionea'ză asupra organismelor vii ca factor limitant; astfel, multe plante se dezvoltă doar pe soluri acide, ex.: afinul (Vaceinlam mţjrtilliLs); pe soluri neutre, .ex. p o elba Iul (Tassilago farfara). Dintre animale, rima (Lumbricas terrestris) preferă soluri slab acide iar melcii tereştri (Cepaea riemoralis, Ilclyx pomaila), slab alcaline. pH-METRU pil-METRU, aparat pentru măsurarea electrometrică a —> pH-ului unei soluţii. Se bazează pe determinarea tensiunii electromotoare a unei pile, care conţine atît soluţia al cărei pH se determină, cît şi un electrod de comparaţie (electrod de hidrogen, electrod de chinhidronă etc.). Cu ajutorul pH-metrului se determină pe teren aciditatea mediului (sol, apă etc.), atunci cînd se studiază rolul pH-ului in viaţa organismelor. Sin. ionometru. PEISAJ ALPIN, aspect floristic şi geomorfologic caracteristic zonelor dc mare altitudine situate dincolo de limita superioară a pădurilor montane de conifere. P.a. se subdivide în: p.a. cn pajişti dc Carex; p.a. cu pajişti dc graminee; p.a. cil tufăriş de Rhododendron şi sttncării; p.a. cn tufărişuri pitice de sălcii (Salix herbacea, S. repens), arginţică (Dnjas oc(opetala) şi azalee (Rhododendron indicam), tufărişuri cn jneapăn (Pinus montana subsp. mughus), PEISAJ COLIN AR. aspect floristic şi geo morfologic caracteristic zonelor de dealuri in care domină asociaţiile forestiere formate din păduri de fag (Fagus silvatica) în amcstcc cu gorun (Quercus pelraca), tei (Titia argentea), carpen (Carpinus betulus) şi frasin (Fraxinus excelsior); asociaţiile arbust i-forme de porumbar (Prunus splnosa), migdal pitic (Amig-dalus nana) şi cătină albă (Hippophae): asociaţiile ierboase de iarba vintulni (Agrostis), păiuş (Fexluca), ovăscior (Arrhenaiheram) şi firuţă (Poa), P.e. a fost foarte mult modificat de om aşa că in prezent aici întîlnim pe teritorii întinse asociaţii de pomi fructiferi {prun, măr, păr etc.), viţă de vie şi plante cerealiere (ovăz, orz, secară, grîu şi porumb). PELAG1C (despre organisme, microscopice sau macrosco-pice), care trăieşte în largul măriloT şi oceanelor fără a avea contact cu ţărmurile sau cu substratul solid. Ex.: alge (Phyllophora), hamsii (Engraulis encrasichotus ponclicus), scrumbia de Dunăre (Afosa po/îtfea,), pălămida (Sarda sarda), delfinul (Delphinus delphis), Speciile p. sînt bune înotătoare, plutitoare etc. V. şi PLANCTON. PELAGRA, boală cronică ce apare datorită unei alimentaţii carenţiale, săracă mai ales în vitamina PP şi proteine animale; are o evoluţie sezonieră (puseurile apar mai ales primăvara) şi se caracterizează prin trei categorii de simpto-mc: a) cutanate (descuamaţii ale regiunilor descoperite); b) digestive (diaree); c) nervoase (astenie, iritabiîitate, confuzie mintală). în trecut p. a făcut multe victime şi în ţara noastră mai ales printre locuitorii satelor. De cîteva decenii boala este complet eradicată. PELICANUL COMUN (Pelecanns onocrotatus), pasăre migratoare care soseşte în ţara noastră primăvara, începînd de la mijlocul lunii apr. şi pleacă toamna, in luna sept. Cuibăreşte numai în Delta Dunării, la Uzlina, Merhei, Lumina, Zlătoanele, Roşu. în rezervaţia Roşca-Buhalova- PENAJ "Otfrcscişca cuibăreşte cea mai mare colonic de pelicani din Europa. !mpuţinîudu-sc tot mai mult în ultimele decenii $i âvînd in prezent extrem dc puţine locuri de cuibărire, pelicanul comun este ocrotit oriunde s-ar afla, ca unul din Clementele faunistice preţioase ale ţării. V. şi PELICANUL CREŢ. 'PELICANUL CREŢ (Pclecanus crispus), pasăre de dimensiuni ţtiai mari ca —* pelicanul comun, trăieşte în aceleaşi boburi eu el şt duce acelaşi trai. Specia s-a rărit atît demult, biclt pentru a putea fi păstrată mai departe în fauna României, necesită o ocrotire specială. PEUCtTĂ BIOLOGICĂ, v. MEMBRANĂ BIOLOGICĂ. PELOBIU, v. PELOFIL, î:; PELOtflL (despre 'oTganisme), care trăieşte pe sol sau 'substrat mîlos, ex.: numeroase insecte apterigotc (Aciăletes neptuni, Neelus mlriulus), adulţii unor ginda^i din fam. carajbide (Carabus cancelatns). Speciile p. slriţ detritivore (ajitcrigotelc) sau prădătoare (carabidele ) şî reprezintă verigi importante în alcătuirea unor lanţuri trofice. Sin. pclfâiu. /FELOGEN, strat subţire» aflat Ia suprafaţa mîlului din ape, alcătuit din organisme moarte şi substanţe organice pe căle de descompunere. P. este populat de organisme saprotage (viermi larve de insecte etc.) şi de microorganisme descom-punătoare care contribuie prin activitatea Iot la redarea în circuit a substanţelor necesare autotrofelor. Lanţurile trofice din p. sînt în mare parte de tip saprofag. Substanţele organice din p;, care s^au acumulat de-a lungul timpului, au dat naştere stratului dc—► sapropel. FELOTROFK (despre ape curgătoare sau stătătoare, de obicei sărace în substanţe organice), îmbogăţite în argilă tiare poate împiedica dezvoltarea organismelor. V. si OLI-GOH ALINĂ. PELUZĂ 1. Asociaţie vegetală densă de talie Joasă, alcătu-ită în marc parte din graniinee, cu excepţia locurilor pietroase şi stiucoase ce sînt ocupate de licheni, briofite şi subar-buşti. Ex.: regiunile alpine umede, partea de S a Patago-niei şi uncie insule subarctice. Solul din p. are tendinţă de podzolire. 2. Asociaţie de icTburi, în gcneTal de gazon, cultivată de om pc teritoriul unui parc sau spaţiu verde. într-o p. etajarea este foarte redusă (stratul muşchilor şi lichenilor, al ierburilor şi al arbuştilor), luminozitatea este puternică etc. PENAJ, totalitatea penelor ce acoperă corpul păsărilor, formînd un înveliş compact, unitar, caracteristic numai acestei clase dc vertebrate. Culoarea p. este o particularitate de specie. Dar şi în cadrul acclciaşi specii culoarea p. diferă, după sex, după starea fiziologică, după sezon, uneori după substratul pe care trăieşte pasărea respectivă. Astfel, masculii au îu general un p, mai frumos, mai viu colorat, mai impresionant, în timp ce femelele au nuanţe mai şterse, mai monotone (dimorfism sexual). Ex. evidente de dimorfism PEPINIERA 448 sexual prezintă păunul (Pauo crislatus), cocoşul (Gallus gallus), pasărea liră. în timpul împerecherii masculii au p. mai intens colorat, strălucitor, vizibil de la distanţă (p. de „nunta'*)* Ex, cocoşul de munte (Tetrao urogallus)t cocoşul de mesteacăn (Lijrurus tetrix). în timpul năplrlir ii p- capătă nuanţe diferite, în general mai puţin evidente (p. de năpîr-lire). Acest tip de variaţie a p. se întîlneşte la toate păsările. P. are un rol important în reglarea temperaturii corpului, In realizarea zborului, în camuflarea faţă de duşmani, în găsirea partenerului de cuplu, în asigurarea protecţiei ouălor în timpul clocitului şi a puilor etc. V.şi, HOMOCROM1H. PEPINIERĂ, suprafaţă de teren pe care este cultivat material săditor forestier, pomicol, viticol şi unde se execută totalitatea lucrărilor de înmulţire, altoire, formare etc. pînă la plantarea definitivă. în p. se asigură aplicarea celor mai corespunzătoare lucrări agrot<£mice şi tehnologice. PEPINIERĂ PISCICOLĂ, amenajare piscicolă destinată producerii puietului de peşte tn vederea popularii bazinelor acvatice naturale. D.p.d.v, ecologic p* reprezintă o biocenoză cu puţină stabilitate în care producătorii primari sau secundari sînt formaţi în cca mai mare parte din indivizi tineri şi în care reglarea populaţiilor este dirijată de om. PERDEA DE PROTECŢIE, asociaţie vegetală creată de om reprezcntînd o fîşje îngustă de teren plantată cu specii lemnoase (arbori şi arbuşti) cu rolul de a apăra culturile agricole, solurile nisipoase, digurile dc baraj şi canalele de Irigaţie de acţiunea dăunătoare a unor factori (eroziune, evaporaţfe, vînturi puternice etc,). P, de p. reduc viteza vîntuliii de Ia o distanţă egală cu 5—10 ori înălţimea maximă a arborilor din care sînt compuse, în partea de unde bate vîutul. Pentru terenurile fridiguite şi pentru lacurile de baraj, p. dc p. amortizează acţiunea valurilor provocate de vînt şi apără digurile şi malurile de eroziune. In terenurile irigate p. de p. reduc cu cca 30% pierderile de apă prin evaporaţie din lacuri, canale şi de la suprafaţa solului şi a plantelor. Prin modificările aduse climatului local, p. de p* creează condiţii favorabile culturilor agricole din spaţiul aflat sub influenţa lor, contribuind la sporirea recoltelor cu 10—20% In anii normali şi în cei cu ploi mai puţin abundente, şi cu 30—100% în anii secctoşi sau foarte secetoşi, P. de p. se alcătuiesc din specii adecvate scopului urmărit şi condiţiilor climatice din zona respectivă. în teritoriile irigate se folosesc hibrizi de plop de mare productivitate (ex.: de plop canadian), iar în regiunile inundabile: plopul, salcia, răcbita, ani nul, sîngerul etc.; în zona de stepă speciile de bază sînt salcîmul în amestec cu stejarul şi arţarul şi diferiţi arbuşti sau specii fructifere (caisul, piersicul, cireşul, gutuiul, migdalul etc.). P. de p. creează condiţii favorabile dezvoltării unui mare număr de animale de vînat (ex.: fazani, potîrnichi, iepuri, căprioare) sau utile agriculturii (insecte şi păsări entomofage), V. şi PĂDURE. PERIOADA DE CIRCULAŢIE PERENĂ (despre plante ierboase), ale cărei rădăcini persistă în sol mai mulţi ani. Ex.: păpădia (Taraxacum offiet-nale), lucerna (Medicago satina), sulf in a (Mclilolus album), pătlagina (Plantago media) etc. Plantele p. ierboase contribuie Ia o reţinere mai mare a apei de ploaie în sol, reduc posibilitatea de eroziune hidrică sau eoliană, contribuie la creşterea diversităţii şi a biomasei organismelor din edafon etc. Sin. plurianuală, vivace. PERI ANDROCONI, v. SOLZI ANDROCOM. rERLFITON, ansamblul organismelor ce trăiesc sub merse» fixate pe tulpinile şi frunzele plantelor acvatice, pe stîncl, bolovani, pietriş etc, (ex.: diatomee, alge albastre, protozoare, rotiferi, insecte). P. serveşte ca lirau& pentru rinilte grupe de animale din mediul acvatic. V, şi BIODERMĂ. PERIOADĂ ANUALĂ, durată de timp care poluare, se produce o acumulare de -+ poluanţi. P. dc iî. fn z.p. este determinată mai ales de temperatură şi de curenţii aerieni. Atunci cînd temperatura creşte cu înălţimea, în Ioc să scadă, straturile rcspcctivc de aer sînt foarte stabile faţă de perturbările verticale şi concentraţiile locale ale agenţilor poluanţi emişi de sursele terestre pot atinge valoTi foarte mari, acumulîndu-se cu timpul în stra~ tul inferior al atmosferei. Intensificarea acţiunii curenţilor aerieni determină reducerea perioadei de calm, pe cînd lipsa curenţilor prelungeşte această perioadă. Printre măsurile care se iau in vederea diminuării poluării, un rol important are alegerea locului de amplasare a obiectivelor industriale care nu trebuie să fie situate pc terenuri joase, în văi închise, ci pe locuri mai înalte care dispun de curenţi de aer ce permit o_ aerisire permanentă. PERIOADĂ DE CIRCULAŢIE, perioadă de timp care se întinde din primăvară pină în toamnă cînd diferenţele termice şi de densitate din hipolimnIonul unui lac pot să dimi- PERIOADA CRFCIC nucze pîaă la dispariţie, pcrmiţîud organismelor să se deplaseze în toată masa apei. PERIOADĂ CRITICĂ, interval clin viaţa unui organism în care acesta prezintă cea mai mare sensibilitate pentru un anumit factor. Ex.: stadiul de ou pentru peşti, stadiul de embriogeneză pentru om. Cunoaşterea p.e, din viaţa unui organism este foarte importantă în dirijarea sau distrugerea lui de către om. Ex.; cimoscind că p.e. pentru ţinţnrul anofel este cea de ou şi dc larvă, se poate acţiona pentru combatcrea lui în aceste stadii; larvele viermelui do mătase sintfoarte sensibile la temperaturi scăzute, de aceea în perioada respectivă necesită o temperatură mai ridicată (20—25°C), PERIOADĂ NICTEMER ALĂ, v. RITM CIRCA»!AN. PERIOADĂ ZILNICĂ, v. RITM CIRCADIAN. PERIODICITATE, v. RITM. PERIŞOR; INSULA SACA LIN, teritoriu (14 600 ta) situat în Delta Dunării (jud. Tulcea), în care lacuri puţin adînci alternează cu grinduri şi zone mlăştinoase populate de lebede (Cifgnus oîor) şi de colonii mixte (cu stîrcî). Toamna şi primăvara aici este locul de adunare a unor imeTisc cîrduri de păsări acvatice. In timpul pasajului dc toamnă înnoptează aici cîrduri de cocori veniţi de pe porumbiştilc Dobro-gei. Iama sc adună In grupuri lebede, gfşte, rate nordice, raţe ferăstrău şi pescăruşi nordici. PERMAFROST, -> sol din zonele polare, permanent îngheţat. în SibeTia acest sol atinge cîteva sute de metri adîncime, cu apa interstiţiala sub formă de gheaţă. Pe acest sol, carc nu se dezgheaţă decît pînă la o adîucimc de 1 m în timpul scurtei veri polare, sc dezvoltă o vegetaţie săracă, formată mai ales din muşchi, licheni şi un număr redus de plante erboase (mai ales graminee). V. şi TUNDRĂ. PERTURBAREA CICLULUI RIOGEOCHIMIC AL AZOTULUI (N), modificare a ciclului biogecchimic al N sub influenţa factorilor antropici, dintre care cel mai important este poluarea atmosferică. Ex,: fiecare automobil degajă în atmosferă in medie 60 kg de oxizi de azot/an. Există o corelaţie pozitivă între consumul de benzină şi rata conţinutului de N mineral din apele de precipitaţii locale. Fixarea industrială de N atmosferic pentru a produce îngrăşăminte chimice constituie, dc asemenea, o altă cauză dc p.c.b. al n. V. şi CICLUL AZOTULUI. PERTURBAREA CICLULUI BIOGEOCIIIMIC AL SUL-FULUI (S), modificare cantitativă a conţinutului total de S existent in natură sub influenţa acţiunilor umane (despădurire, eroziune, folosirea combustibililor fosili etc.). Se estimează că eroziunea antrenează in fluvii, prin spălarea rocilor superficiale, 14x10® t S/an sub formă de sulfaţi. Diferitele forme de poluare reprezintă un alt factor important in p.e.b. Al s., datorită introducerii în mediu a unei mari cantităţi de S. Ex.: numai folosirea combustibililor PEŞTERA CLOŞANl ; fosili antrenează în atmosferă 70x60® t S/an sub formă de anhidridă sulfurică, V. si CICLUL SULFULUI* PESSIMUM, limita minimă şi cea maximă la care o specie nu mai poate supravieţui condiţiilor unui factor ecologic. Ex. Ia spccia de insecte XenopsijUa cheopis (ord, HomGptera), p. minim de temperatură este de 23CC, iar p, maxim, 33°G; pentru umiditate p. minim este de 50 % şi p. maxim de 85%, V. şi TOLERANŢĂ ECOLOGICĂ* TESTIClDEj produse chimice, naturale sau dc sinteză, .. folosite pentru distrugerea dăunătorilor animali şi vegetali carc atacă omul sau organismele utile lui (plantele de cultură, animalele domestice ctc,). în funcţic de grupul de organisme asupra cărora acţioncază, p. se grupează în: riema-tocidc, acaricide, —► insecticide, rodenlicide, erbicide, -+ fungicide etc, F. au contribuit la reducerea sâu eradicarea unor dăunători redutabili (ex.: gîndacul dc Colorado, gîndacul de San Jos6, filoxera, ţîuţarul anofel) ducind la creşterea producţici agricole. Descoperirea DDT-uluivîn Î938 a marcat un pas important în industria pesticidclor. Cuîiiju-torul DDT-ului au fost aproape complet eradicaţi vectorii tifosului, ciumei şi malariei. Dar folosirea abuzivă a p. a avut drept urmare distrugerea nu numai a dăunătorilor şi paraziţilor, ci şi a speciiloT utile omului (entomofagi, pole-nizatori etc,). Numeroşi dăunători s-au adaptat noilor condiţii reuşind su sc înmulţească mai mult in urma distrugerii duşmanilor lor naturali. Un pcricol al folosirii p. se manifestă prin pătrunderea şî remanenţa lor în sol, în plante, în ţesuturile şi organele animalelor şi ale omului. în organismul uman p. pătrund odată cu alimentele contaminate sau prin piele, în sol p. se descompun greu. S-a calculat că din doza iniţială de DDT existentă în sol s-a mai găsit după 5 ani 35%. P. din sol distrug numeroase organisme (viermi, insecte, bacterii etc,) cu rol în descompunerea substanţelor organice şl ueraţia solului. Prin contaminarea lanţurilor trofice, p. prezintă cel mal mare pericol în natură mai ales pentru verigile superioare unde sc acumulează în cantitate mai mare. Din sol pot trece in corpul plantelor, apoi în cel al animalelor şi omului. Numeroase păsări răpitoare şi insectivore, mamifere (nevăstuicV dihori, vizoni, iepuri, arici) şi inscctc utile (albine, bondari etc.) au căzut victime p. datorită utilizării hranei contaminate cu accstc substanţe, în prezent se încearcă a se găsi noi p. cu acţiune specifică (numai asupra dăunătorilor şi paraziţilor) şi extinderea pe scară largă a metodei biologice de combatere, V. şi COMBATERE INTEGRATĂ, COMBATERE BIOLOGICĂ. PEŞTERA CLOŞANl, peşteră ocrotită, situată în podişul Mehedinţi, ce se caracterizează prin formaţiuni de origine subtacustră care căptuşesc cu cristale dc ca leită pură, de mari dimensiuni, bazine de mai mulţi metri lungime, astăzi secate. Peştera este reprezentativă şi pentru fauna ei extrom PEŞTERA COMARNIC 452 de bogată, fapt care a determinat crcarea, tn apropierea peşterii, a Staţiunii dc cercetări a Institutului dc speologie „Emil Raeoviţă", Un laborator existaşi în interiorul peşterii, cu misiunea dea protnova cercetarea ştiinţifică complexă asupra vieţuitoarelor caveroicole existente în P.C., din care unele stnt endcinice pentru Oltenia ex. miriapodele Pohj-desmus oltenlcus, Centrista orghidani etc* TEŞTEBA COMARNIC, rezervaţie speologică, cu suprafaţa dc 1 ha, situată în Munţii Banatului la S de local. Anina (jud. Carăş-Sevcrin), avînd o lungime a galeriilor de 4 040 m şi 2 deschideri pe unde circulă pîrîul Poncicova. F.C, conţine domuri impunătoare, coloane puternice, stalactite masive cu trunchiuri cilindrice şi capete conice etc. „Sala virginelor", situată îa capătul unei galerii laterale, cuprinde un mare număr de formaţiuni de o rară frumuseţe datorită structurii lor cristaline compacte. Prin monumentalitatea şi prin măre-ţia formaţiunilor sale, P.C. este una dintre cele mai intere-sanie şî impun floare peşteri din România. PEŞTERA MUIERII. monument ăl naturii, (18,75 ba), situată în partea de S a Munţilor Parîng, supată în calcare mezozoice, Conţine urme fosile de mamifere cnaternare şt de oameni fosili. Cercetările speologice au pus in evidenţă în r. ÎVl. o bogata faună fosilă de clima rece aparţin înd speciilor: Fclîx (Panthera) spclaca, Ursus spclacus, Giîlo spelaeus. Cervus mcgaceros, Bos printigenîus, Btson prisnis, Capra ibex, Mammufhus primigenlus ctc. Pentru aceste valoroase relicve, ca şi pentru frumuseţea ei, V.M. este declarată monument al naturii. A fost prima peşteră electrificată în Bomânia. f'EJŞTERA TĂUŞOARE, rezervaţie spcologică (70,90 ba), situată în zona local. Rebrişoara, jud. Bistriţa-Năsăud, la S de Munţii Rodnei, aproape de vîrful Bîrlea. r.T. este cea mai adîncă din România (425 m) şi dreiiează în subteran cursul epigeu aî pîriuJuî Izvorul Tăuşoarclor; prezintă depozite aluvionare şi formaţiuni de gips. cu aspect dc crizantcmc de cristal. PEŞTERA URŞILOR, rezervaţie speologică cu lungimea de peste 1 km, descoperită în anul 1975 într-o fostă carieră dc marmură din satul Cişcău, com. Pietroasa (jud. Bihor). P.U. adăposteşte numeroase formaţiuni stalactitice şi stalag-miticc, precum şi un mare număr de urme de viaţă şi resturi fosile ale ursului de cavernă (Ursusspclaens), care a dispărut cu cca 15 000 de ani în urmă. P.U. prezintă 2 niveluri: unul superior cu fosile, de 48S m lungime, şi unul inferior, dc 521 ni, declarat rezervaţie ştiinţifică. PEŞTERA, cavitate naturală în litosferâ. dc dimensiuni relativ mari, care comunică cu suprafaţa prin una sau mai multe deschideri (guri). Cele mai multe p. sînt săpate în roci calcaroase de vîrstfi jurasic-cretacică şi triaslcă în urma acţiunii de dizolvare exercitate de apele de infiltraţie încăr- ^*53 PEŞTI cate cu C02 asupra rocilor solubile (In special asupra calcarelor). Ele reprezintă sisteme complexe dc galerii (uneori foarte înguste şi sinuoase) care alternează adesea cu săli Înalte şi spaţioase; pot fi dezvoltate pe acelaşi nivel sau pe mai multe etaje, legate prin pante sau puţuri. Deseori sînt străbătute de cursuri de apă carc formează cascade şi lacuri. P. cuprind numeroase formaţiuni calcaroase (stalactite, stalagmite, calcare, cruste, draperii etc.), formate prin depunerea carbonatuloi de calciu în apă. P. se caracterizează prin obscuritate completă, ceea ce a determinat tmeJe particularităţi ecologice aîe acestui biotop: lipsa plantelor verzi şi deci a sintezei clorofiliene; depigmentarea corpului la animale; lipsa ritmului nictcmeral şi sezonier la animalele strict hipogee. Umiditatea ridicată şi lipsa curenţilor aerieni sînţ alţi factori caracteristici prezenţi în peşţeri. Vieţuitoarele, puţine ca număr dc specii, s-au adaptat acestor condiţii. Dintre plante, se întîlnesc în p. bacterii şi jalge; dintre animale, anelide oligochete (Dravida, Mcgasc&lldes etc.), gasteropode (Zospeum spelacum, Larychium stygîum. ^etc.), scorpioni (Bclisarins seambeui), pseudoscorpioni (Ncobi-sium sp., Bcncus sp.), araneide (fAplUsilus baţuensis, Accola coecae), acar icni (Anirlcola marginalus, Eugamosus magnus), izopode (Tricheniscus, Al pioni sens), chilopode (Scotopeii-dromorpha, Liliioblomorpha), insecte (Folosomia caoicola, Nicoîetia cavemtcola, Amblgicles quadripunctarius, Allopty-xia patrizîi etc.), amfibieni (Plethadon glutinosus), păsări (Steatornls caripeasls), mamifere cbiroptere (Tadarida sp», Megachiroptera sp.). în funcţie de gradul de adaptare Ia viaţa din p. organismele caveniicole se împart în: troglo-xene, troglofile şi troglobionte. P. reprezintă un ecosistem beterotrof şi incomplet, din care lipsesc producătorii primari. Studiul p. sub multiple aspecte aparţine domeniului —» speologiei. Organismele vii fac obiectul de studiu al -*■ biospeologiei, ştiinţă ale cărei baze au fost puse de biologul român Emil Racoviţă. Cele mai mari şi mai cunoscute peşteri din lume sînt: Kungur (în Urali — U.R.S.S.), Peştera Mamutului (S.U.A.)» Plostumia (la frontiera dintre Italia şi Iugoslavia) etc. în România se cunosc peste 1 100 de p. dintre care multe sînt ocrotite, constituind rezervaţii naturale. Ex.: P. Muierii, P. Cloşani, P. Meziad etc. PEŞTI, clasă de—>■ vertebrate acvatice poikiloterme, cu tegumentul necornos, bogat în glande mucoase şi în general acoperit cu solzi, denlîculi sau plăci osoase cu membre de tip seTial (înotătoare)» cu respiraţie branhiaîă şi inimă formată din 2 camere, un atriu şi un ventricul. Organul excre-tor este în general mezonefrosul. Reproducerea se petrece în mediul acvatic, iar fecundaţia este în majoritatea cazurilor externă. Se cunosc în prezent peste 20 000 de speciir reprezentate prin 4 grupe: acantodieni, placodermi, p. carţitagi-noşî şi p. osoşi. 1) P. acantodieni (Acanthodi), cuprind p. de talie mică şi mijlocie, care au trăit în apele dulci şi marine PEŞTI 454 din era paleozoică. 2) P. placodermi (Arthrodiri), au trăit în apele dulci si marine din era pulcozoică şi au dus o vială bentică, avînd corpul acoperit cu plăci osoase acoperite cu un strat de ganoină. 3) P. cartilaglnoşi (Condropterigicnî), prezintă scheletul cartîlaginos, sînt vivipari şi trăiesc în apele marine. Ex.: rcchinul (Cetorhimis maximus), cîi-nele-de-mare (SquaUis acanthis), peştele-ciocan (Sphyrna zygaena), peştele-ferăstrău (Prislis pristîs) etc. 4) r, osofi (Osteopterygieni), prezintă schelet osos, cu corpul acoperii cu solzi lamelari. Se cunosc din acest grup peste 20 000 de specii; 2/3 din. numărul lor sînt marini, iar 1/3 sînt forme de apă dulce. P.o. populează ţoale apele globului, adaptîn-du-se foarte bine la diferite condiţii ale mediului acvatic. Ex.: nisetrul (Acipcnser gfildenstacdlt), ' morunul (Huso huso), sardeaua (Sărdina pilchardus), scrumbia de Dunăre (AZcsa pontica), păstrăvul (Salmo truda farlo), ştiuca (Esoz luduş), crapul (Cyprlnus carpio) etc. După gradul de sftli-nitalc suportat» p. se grupează In: 1) ii. de apă dulce, cx.: mreana (Barbus barbu$)> linul (Tinca Unea), caracuda (Carassius carassius) ctc»; 2) p. marini, ex,: cocoşelul do mare (Blennius pauo), peştele spadă (Xiphias glandius) etc.j 3) p. de apă salmastTâ, ex.: crapul (Cgprinus carpio), cbefaîul (Mugii cephalus), păstruga (Acipenser stcllalus) etc.; 4) p. de ape termale, ex.: Sparus desfontaini trăieşte în Tunisia, în ape cu temperatură de 37,5°C, iar Scardinlus racooilzai în Iacul „1 Mai“ de lingă Oradea, la temperatura de 2S—34*C. După felul hranei» p. pot fi: carnivori (Torpedo marmorata etc.), erbivori (Citharinus sp. dîn Nil, Scardinius erytrophtalmas ctc.) şi omnivori (Cyprinus carpio etc.). Culoarea corpului la p. este foarte diferită. La cei mai mulţi p. pelâgici şi de apă dulce, culoarea spatelui este închisă, iar a abdomenului este deschisă. Astfel, p. sînt proteja ti tntr-o anumită măsură de duşmani, deoarece sînt cu greu observaţi dc sus — din cauza culorii închise, iar de jos — din canza culorii deschisc. Larvele unor specii de heringi sînt incolore şi transparente. La unii p. culoarea şi forma lor pot să se asemene cn cele ale plantelor şi pietrelor din mediul în care trăiesc. între p. şi alte vieţuitoare se stabilesc o serie de relaţii. Ex.: alevinii de Trachinus sp. se adăpostesc sub umbrela meduzelor Pilema pulmo, Vyanea capillata etc. P. din gen, Ophichtys trăiesc pe Lophtus pisca-forius, iar anghila JAmenckelus paraşi ticns trăieşte în musculatura p. mai raari. Alte organisme (virusuri, bacterii, alge, ciupcrci şi protozoare) cauzează p, diferite boli. în ecosistemele acvatice p. reprezintă o verigă importantă in transformarea energiei acumulate de plante şi de animalele acvatice. P. au şi o deosebită importanţă economică fiind folosiţi attt ca hrană în alimentaţia omului, cit si ca materie. primă pentru prepararea făinii şi cleiului de peşte, a îngrăşămintelor agricole etc. V, şi PISCICULTURA, IHTIO-LOGIE. 455 pietriş k- PETRiedft, V. SAXICOlX PETROBIONX (de&pre animale), care trăieşte în crăpăturile rocilor, Ex.; insectele Eusentomon armatum, piasiocarpa humicola, P. elongala. F. au corpul alungit, depi£mentat âvînd un fototropism negativ. Speciile p. se numără printre organismele pioniere ale unei succesiuni ecologice primare. V, şi SAXICOIÂ. PETROCHIMIE, ramură a ştiinţelor chimice care studiază procesele industriale de prclucrare a unor fracţiuni de produse petrolifere (gaze, benzină, hidrocarburi parafinice, haftenice şi aromatice), gaze de sondă sau gaz metan: Produsele realizate de p. au contribuit în mare măsură la dezvoltarea unor ramuri ale industriei {energetică, chimică, farmaceutică, textilă etc.), a transporturilor,^ agriculturii etc. Aplicarea industrială a proceselor petrochimice are ca efect secundar negativ poluarea apei, sol uluiri atmosferei prin produsele reziduale rezultate în producţie (gaze toxice, deşeuri nerecuperabile solide şi lichide), in S, România s-au stabilit norme republicane pentru conţinuţii J maxim de poluanţi tn apele curgătoare. PentTU reducerea continuă a poluării mediului, institute de specialitate studiază şi elaborează procesc industriale de purificare a apei şi acrului, V. şi ANEXA. PETROFIL (despre animale), care se dezvoltă pe stînci, pietre şi bolovănişuri, Ex,: fluturii din gen. Parnassius; melci din gen, Clausilia, Patofa; şopîrlele; AtsophUax pipiens, Agama bibroni, A, mutabilis, GynrnodactylUs kot-schgi. P. sînt caracteristice stadiilor pioniere ale unei biocenoze ; multe dintre ele prezintă o coloraţie asemănătoare mediului (homocromie) şi picioare prevăzute cu formaţiuni adezive pentru a se putea deplasa mai uşor pc substrat, V, şi LITOFILA, PETKOIUONT, PETROGRAFIE, ştiinţă care se ocupă cu studiul rocilor ce eonstituie scoarţa Pămintului, d.p.d/v, al originii lor, al compoziţiei chimice şi mineralogice, al transformării şi evoluţiei lor, precum şi al răspîndirii lor geologice şi geografice. PICIOR ONG (Himăntopus himăntopus), pasăre ocrotită, migratoare, care trăieşte numai în unele zone mlăştinoase din Dobrogea; vine aici primăvara şi pleacă Ia sfîrşitul verii. In raport cu corpul, picioarele sînt foarte lungi, degetul posterior lipseşte. Cuibăreşte îndeosebi în refugiul sâră-turilor de la Murighiol şi Plopul (jud. Tuîcea), Este ocrotită datorită rarităţii ei în ecosistemele Deltei Dunării, PIETRIŞ, rocă sedimentară detritică, mobilă, constituită din fragmente neregulate cu dimensiuni cuprinse între 2 şi 7 cm, care rezultă din sfărîmarea naturală a rocilor tari; bucăţile de p. sint, in general,rotunjite, în urma acţiunii de transport a apei, P. constituie substrat de viaţă pentru PIETROSUL MABB 456 unele organisme. Pe p. trăiesc puţine specii vegetale (ex.* licheni, bacterii, unele alge microscopice) şi animale (ex.: unele şopîrle, insecte etc.). Zonele îa care predomină p. reprezintă ecosisteme in care viaţa este puţin prezenta (ex. pustiul Kalahari din Africa, unele zone de eroziune din Asia Centrală). P. nu convin un substrat fertil pe care să se dezvolte plantele, prezintă un grad de mobilitate accentuat etc. PIETROSUL MARE, rezervaţie mixtă (5 865 ha), situată In Muncii Rodnei, în apropiere de local. Borşa-Moiseci (jud. Maramureş), In care sînt ocrotite o serie de specii rare sau endemice; cum slnt plantele: crucea pămîntului (Herackum carpaticam), floarea de colţ (Leontopodium alplnum)t guşa porumbelului (Potyschemone nwalis), mierea ursului fPui-monnria fUar&zkîana) şi animalele: acvila de stincă (Aquila chrysal), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus teirix), cocoşul de munte (Tctrao urogallas>, rîsul (Lynx lynx>. Tot în rezer-vaţia PJtf. a fost încheiată cu succes (1970) acţiunea de reco-lonizare a caprei negre (Ruptcapra rupicapra) şi a martno-tei (Marinota marmota). PIGMENTARE, acumulare de substanţe colorante într-un ţesut viu. Ex.: în epidermă, coaja ouâlor, iris. P. are un rol ecologic important în protejarea organismelor faţă de unele radiaţii nocive (ex. ultraviolete) sau de absorbţie a radiaţiilor termice pentru speciile ce se dezvoltă în zone cu temperatură redusă, ex.: pe înălţimile munţilor insectele au coloraţii mai închise, în zonele temperate şi reci ale globului unele păsări şi mamifere au penajul şi blana dc culoare închisă (ex.: cioara, stăncuţa, corbul, ursul brun, veveriţa). FINET, asociaţie forestieră în care domină pinii: pinul negru (Pinus nigra), pinul austriac (P. austriaca)t pinul dc munteni3, silvestrts) ctc. In ţara noastră se întîlneşte în Carp a ţii Răsâriteni, Carpaţii Meridionali şi în Apuseni, în p. lumina solară pătrunde greu, etajarea este redusă, la fel şi diversitatea speciilor. PIONIER (despre microorganisme, plante), care sc insta^ lează în primele faze de dezvoltare ale miei succesiuni primare, Ex.: bacteriile şi lichenii. Organismele p. contribuie la eroarea unor condicii de viaţă propice dezvoltării şi altor specii, determinînd astfel creşterea diversităţii, productivităţii şi evoluţiei biocenozei- V. şi SUCCESIUNE ECOLOGICĂ* PIRAMIDA VÎRSTELOR ŞI SEXELOR, reprezentare grafică în formă de piramidă în trepte/în care sînt dispuse numeric sau swb formă de biomasă diferite categorii dc vîrste şl sexe prezente într-o populaţie (fig. 18). Atunci cînd baza piramidei tntrcce în dimensiune celelalte trepte ale piramidei, înseamnă că domină tineretul şi populaţia este în progres. Dacă toatcLtreptele slnt aprox. egale, atunci toate 487 PIRAMIDA VÎRSTELOB.. categoriile de vlrstă sînt egale numeric şi populaţia este staţionară; cînd baza piramidei se îngustează înseamnă că domină aciuiţii şi indivizii bâtrîni, populaţia fiind în declin numeric. V- şi DISTRIBUŢIA SEXELOR, 910 89*'] 76* Q AZd 1.6^ tSS 3 L< 2’is v ^ „(O-0 i > *T“ % 30 ;o lO ÎO 20 % Fig. 18. Piramida vîrstelor şi sexelor unei populaţii. T 20 — Dicţionar de ecologta PIRAMIDA DE BIOMASA 468 PIRAMIDĂ DE BIOMASĂ, reprezentare grafică în formă de piramidă, In trepte, a biomasei nivelurilor trofice din cuprinsul unui ecosisterii (fig. 19), Prima treapta a piramidei cuprinde biomasa producătorilor primari (plante verzi), a 2-a treaptă cuprinde animalele erbivore (fitofage), urmează apoi treapta carnivorelor primare şi a carnivorelor secundare. Conceptul de p.de b. a fost introdus în ştiinţă de ecologul englez Ch. Elton (1927), fapt pentru care se mai numeşte şi piramidă cltoniană. PIRAMIDĂ ENERGETICĂ, grafic în formă de piramidă în trepte reprezentind structura energetică a diverselor nivele trofice dintr-un ecosistem. în p.e. cantitatea de energie înmagazinată este exprimată în cal/an/ma. PIRAMIDA INVERSĂ DE IHOTOP, model geometrie al relaţiei dinlre nivelul trofic pe carc este situată o specie animală şi numărul de biotop uri acoperite dc ea. (Ch. Elton, 1966). După acest model, numărul de biotopuri creşte cu distanţa deja baza piramidei spre virful ei. PIRAMIDĂ NUMERICĂ, grafic în formă de piramidă, reprezentind numărul indivizilor imor specii apaTfinind nivelurilor trofice dintr-un anumit ecosistem. PIRANOMETRU, instrument pentru măsurarea intensităţii radiaţiei solare difuze. P. pot fi absolute sau relative. Cel mai utilizat tip este p. absolut Angstrâm. Partea sensibilă a acestuia este formală din 4 lamele de Mn, protejate printr-un ecran de radiaţie solară directă şi printr-o calotă de sticlă de radiaţia atmosferică de undă iungă. Două dintre lamele, acoperite cu negru de fum, absorb atît radiaţia difuza, cit şi radiaţia termică, iar celelalte 2, acoperite cu alb de Zn sau de Mg, absorb numai radiaţia termică; din dife-ren ţa dintre cantităţile de căldură se deduce valoarea radiaţiei difuze, V- şl PIRHELIOMETRU. PXRHELIOGRAF, v. PIRHELIOMETRIL PIRHELIOMETRU, instrument calorimetric utilizat pentru măsurarea radiaţiilor solare directe. Este format dintr-un corp sensibil (construit dintr-o suprafaţă metalică înnegrită cu negru de platină), care absoarbe radiaţia solară, încăl-zindu-se. Corpul sensibil este introdus într-un tub şl îndrep-tat spre soare- P, pot fi absolute (etaloane) şi relative (acti-nometre). Atunci cînd indicatorul valorii este Înlocuit cu un înregistrator, aparatul se numeşte pirheliograf. Sin. pirhellograf. V. şi PIRAAOMETRU. PIROCIAMAX, proces de înlocuire a formaţiunilor vegetale stabile (cx,: pădure, savană, stepă) printr-un echilibru artificial întreţinut de incendii anuale ce provoacă pierderea unei cantităţi considerabile de materie vie şi organică, deter-minînd o importantă pierdere de energic pentru ansamblul ecosistemului* Plantele perene din savanele africane nu sînt adaptate la alternanţa sezonieră şi în timpul sezonului uscat ele acumulează în organele lor substanţele elaborate ce migrează în jos. Incendiul provocat prea de timpuriu în sezonul PIBÎU uscat distruge aceste substanţe şi odată cu eîe şi posibilitatea de regenerare a plantelor. V. şl CLIMAX, PIROFITA (despre specii), adaptată la acţlunca distructivă a focului. Incendiile naturale sau Cele provocate de oni modifică condiţiile ecologica ale mediului şi elimină numeroase specii vegetale şi animale- Alte spccii însă rezistă acestui factor, ex.î Quemis coccifera, Clttsus albuş etc. PISCICULTURA, ramură a economiei apelor care se ocupă cureproducerea, creşterea, recoltarea şi condiţionarea peştelui In vederea prelucrării şi valorificării, precum şi cu ansam* blul măsurilor pentru sporirea rezervelor piscicole din bazinele de^apă naturale* heleşteie şi iazuri. Producţia piscicolă a României pe anul 1977 (ape interioare şi marine) a fost de 160,7 mii t. în vederea dezvoltării intensive a p., au fost organizate to ţara noastră pepiniere şi staţiuni piscicole experimentale, s-a procedat la popularea durilor şi la amenajarea de beleşteie sistematice şi iazuri (peste 3 000 ha). V/ şi 1HTÎOLOGIE, CIPRINICULTURĂ, ACVACULTURA MARINĂ. w PÎNZĂ DE APĂ FREATICĂ, strat de apă subterană situat aproape de suprafaţa solului, care alimentează fintînile obiş-. nuiteşinu traversează straturile impermeabile. T. do a.f. reprezintă un mediu cu condiţii de viaţă precare pentru dezvoltarea organismelor: absenţa luminii, temperatură scăzută, spaţiu restrins, lipsa substanţelor organice etc. în schimb, datorită purităţii sale, apa din pînza freatică a fost folosită de locuitorii satelor, din cele mai vechi timpuri, ca sursă de apă potabilă (prin săpări de fîntîni). Creşterea consumului de apă tn industrie şi agricultură a determinat în ultimul timp trecerea la folosirea apei freatice în alimentaţia oraşelor, mai ales acolo unde reţeaua hidrografică este deficitară. V. şiFREATOBIOLOGIE, FREATON, FREATIGOL. PÎBÎU, -*■ ecosistem de apă curgătoare, care se varsă, de cele mai multe ori, intr-un^riu. Debitul de apă al unui p. este redus, cursul liniştit; substratul dominant este alcătuit din pietre de dimensiuni mici. în ansamblu, p, se caracterizează prinţr-o pantă accentuată, viteză de mare curgere (5—6 m/s), debit redus, temperatură scăzută in tot cursul anului, cu variaţii sezoniere scăzute, concentraţie curentă de O, transparenţă totală şi cantitate redusă de suspensii. Pietrele şi bolovanii dintr-un p. montan slnt acoperiţi de vegetaţie —► reofilă; muşchii (PontinaUs antypiretica, Cladophora glo-merata, EnUromorpha sptralis etc.); diatomee (Cuatoneis arcuş, Gomphonema constrlctum etc.); insccte plecoptere: {Perlă marginala, Lmcţra nigra), triboptere (Rhyacophila polonica> R. tristis, Hydropalţhe pellucldala etc.); gastropode (Ancylus pltosa, Aturus scttberetc.), Fauna piscicolă din p. montane este dominată de păstrăvul de munte (Salmo tiuita farlo), zglăvoacâ (Coitas goblo) şl boiştean (Phoxlnus phoxlnus). Densitatea numerică a faunei bentonice dintr-un p. variază Intre 050 şi 95 000 exemplare/m2* PlBZUXa ŞI LACUL PET&A 480 l1 fuItJL ŞI LACUL PEŢEA, rezervaţie botanică foTinată din lacurile ca apă termală dc la Băile „1 Mai“ (9 km SE de oraşul Oradea., jud. Bihor) carc adăposteşte nufărul de climat subtropical Nijmphaca Lotus \ar. thcrmalis. liste uuica localitate din Europa în carc nufărul termal creşte spontan. Planta vegetează şi înfloreşte In special In lacul principal („Ochiul Mare“), a căTui suprafaţă este de cca (iOO m2 şi ale cărui ape păstrează tot timpul anului o temperatură de *Î0—31 °C. Tot în această rezervaţie trăieşte ca relict melcul Meianopls pasegesaii şi ca endemism, roşioara de apă caldă (Scardinius racoviizai)* Pentru elementele sale floristice şi faun işti ce rare şi unice in Europa, lacul şi zona învecinată lui au fost declarate rezervaţie naturală, iar nufărul termal, monument aj naturii* PÎllLOAGĂ, teren arabil lăsat nelucrat mai mulţi ani pentru a se odihni şi a se îmbogăţi in substanţe nutritive. Pe p. se dezvoltă plante caracteristice: obsiga (Bromus ar-vemis). troscotul (Pohjgonum avicularc), coada vuJpîî (Alo-pecurus pratensis), pirul (Agropyron repens), go lo mâţul (Dacţylis glomerata), loboda (AtripUx tatarica, A. paiuia) ctc. PLAGIOGEOTROPISM, lip de -+ geotropism prin care un organ sau organismul în întregime se dispune In unghi drept în raport cu direcţia dc propagare a forţei dc graviLaţie. Ex.; rizomii, stoionii, tulpinile culcate sau ramurile laterale ale majorităţii tulpinilor aeriene. V. şi TROPISM. PLANCTON, ansamblul organismelor microscopice şi parţial macroscopice care înoată şi plutesc în pătura superficială a apelor de larg (pînă la 200 madîucimc in mărişi oceane). Organismele animale formează —► zooplanctonul, cele vegetale ii top lanc tonul. P. constituie o verigă importantă în circuitul materiei dtn biocenozele acvatice, deoarece formează hrana pentru peşti şi alte animale acvatice. P. dulci-col, se dezvoltă In lacuri cu apa dulce, in rîurî şi fluvii; este puţin abundent, format din alge verzi, albastre, protozoare, viermi, artropode etc. P. marin, sc află in mări şi oceane. Cuprinde protozoare, alge unicelulare, larve de nevertebrate, aîevini, ouă, gameţi ctc. A ceste organisme reprezintă o importantă sursă de hrană, pentru animalele marine (ex.: balenele, care sc hrănesc exclusiv cup.). P. aerian, cuprinde numeroase organisme microscopice sau sub microscopice, insecte de talie redusă, aripate sau nu, areneide, polen, spori şi seminţe, care se deplasează pasiv in atmosferă datorită curenţi Iot aerieni. V- şi AEROrLANCTON PLANCTONOF1TĂ, PLANC-TONOFAGĂ. rLAXCTONOFXTĂ (despre specii vegetale), care trăieşte numai in fitopîancton. Ex.: algele din gen. Microcystis, Poly-cystis, Sce/icdcsmus, Fragillaria etc. PLANCTONOFAGĂ (despre specii), carc se hrăneşte cu plancton, Ex.j viermele anelid Myxicota tnfimdibulum; PLANTA moluştele Tellirta, Astropccicn,■ iVa/ica, Mu/rx; numeroşi peşti, cx.; cheia iul auriu (Mugii auratus), vulpea-de-mare (Raja clavata); dintre mamifere: balena cenuşie (Wmhia-necles glaucus), caşalotul (Physeter catodon) etc. PLANTAŢIE, ansamblu de plante perene sau anuale din aceeaşi specie sau din specii diferite, cultivate într-un loc special amenajat. T. se realizează fie în scopul folosirii în alimentaţie sau în industrie a plantelor cultivate, fie pentru a împăduri o regiune, fie in scopul creării unui parc, a unei zone de verdeaţă îritr-o localitate etc. într-o p. diversitatea, numărul de lanţuriitrofice şi stabilitatea sînt reduse, omul fiind principalul factor reglator într-un astfel de ecosistem, prin lucrări agricole, irigaţii, combaterca dăunătorilor şi paraziţilor vegetali etc. PLANTAŢIE DE PROTECŢIE CONTRA POLUANŢILOR, plantaţie de arbori amplasată în dirccţia deplasării aerului poluat, In vederea reţinerii (sau neutra Uzării)-poluanţilor şi purificării relative a acrului, lix.: FI rezultat din .prelucrarea aluminiului este absorbit de plante în proporţie de 45-^80% prin frunze, unde se acumulează formînd necroze caracteristice. în^ general, plantaţiile for est icre joacă şi un rol de ecran acustic, datorită suprafeţelor foliare foarte mari care reduc intensitatea vibraţiilor sonore. V. şi PERDEA DE PROTECŢIE. PLANTĂ, componentă a lumii vii aparţin înd regnului vegetal caracterizată în general prin imobilitate, trăind fixată îjn pămînt cu ajutorul rădăcinilor (cu excepţia unor p. inferioare mobile: bacterii, ciuperci şi alge monocelulare etc.), fiind lipsită de mediu intern şi sistem nervos. P. sint singurele organisme care sintetizează substanţă organică pornind de Ia apă, săruri minerale şi energie solară (plantele fotosin-tetizante) sau energie chimică (plantele cliemo sintetizante). Un grup redus de plante (ex. bacteriile, ciupercile) sînt sa-profite sau parazite, hrănindu-se cu substanţe organice sintetizate de autotrofe. Fiecare p. este definită prin 2 nume: primul se referă la gen (cx.: Qaercus) şi al 2-lea Ja specie (ex. pctraca). După caractcrcle lor morfologice şi după gradul de înrudire şi asemănare, p, se împart in 2 mari grupe: plante inferioare (Thalopliyta) (foto 9) şi plante superioare (Cor m o pliyt a). P. i n fer io arc cupr in d bacterii le fîage lat e, algeic albastre, algele brune, algele roşii, algele verzi, ciupercile, lichenii şi muşchii. P. superioare sînt constituite din ferigi, p, cu săminţă descoperită (Gymnospermae) şi p. cu sămînţă închisă în fruct (Angiospcrmae). Unele grupuri de 1>. au trăsături comune cu animalele, ex.: flagelatele (sînt mobile, mişcîndu-sc cu ajutorul flagelilor în apă), dar şi cu plantele (prezintă pigment clorofilian). Flagelatele lipsite de clorofilă sînt considerate de către unii biologi ca un grup intermediar din care s-au dezvoltat atît p., cit şi animalele. Apartenenţa unor specii la unul din cele 2 regnuri: vegetal şi animal, e vizibilă mai ales îa speciile mpi evoluate carc au PLANTE CULTIVATE 462 următoarele caractere comuue: respiraţia, nutriţia, creşterea şi reproducerea. La acestea deosebirile sînt mai ales dc ordin cantitativ; la p. predomină acumularea (le substanţe organice, înmagazinarca dc energie, iar la animale, consumul dc substanţe organice şi dc energie, mişcarea, activitatea nervoasă etc. După mediul dc viaţă p. pot fi terestre şi acvatice. P. terestre sînt de consistenţă lemnoasă (arborii, arbuştii), semi-Jemnoasă (lianele) şi ierboasă (p. erbacee). P, acvatice sînt de consistenţă ierboasă (o parte din alge şi din cormofitc sau ge~ latinoasă (diatomecle, îlagelatele). După durata perioadei de vegetaţie, p. sînt: anuale (carc trăiesc un an), bienale (care trăiesc 2 ani), plurianuale (trăicsc mai mulţi ani, dar fructifică o singură dată — ex. Agaue americana) şi perene (trăiesc şi fructifică mai mulţi ani). După modul de folosire sc cunosc p. alimentare (legumele, cerealei*, zarzavaturile» fructele), furajere (folosite în hrana animalelor), industriale (folosite ca materie primă in industrie: arborele de cauciuc, bumbacul), p. oleaginoase (măslinul, floarea soarelui), medicinale (muşeţelul, sunâtoarea, menta, arborele de chinină), în funcţie de specie, virstă sau organ, p. conţin o mare cantitate de apă şl o anumită proporţie de substanţă uscată Ex.: castravetele 98 % apă şi 2 % substanţă uscată, tuberculii de cai'tof 75% apă şi 25% substanţă uscată. Dintre substanţele OTganîce elaborate de p.t cele mai frecvente sînt: substanţele proteice (ex.: seminţele de mazăre conţin cca 40%, cele de in 13%, ciupercile pînă la 53%);hidraţi de carbon (ex.: sfecla de zahăr pînă la 23%); grăsimi (ex.: seminţele de floarea soarelui pînă la 45%); uleiuri eterice, răşini, taninuri, alcaloizî, vitamine etc. Cea mai importantă funcţie a p. în ccosistem este de a fixa şî înmagazina energia solară In biomasa speciilor care îl alcătuiesc. P. îotosin-tetizante şf cheinosintelizante, avînd rolul de producători primari In natură, constituie sursa de hrană a animalelor fitofage şi indircct sursa dc hrană a tuturor populaţiilor dintr-o biocenoză. O altă funcţie a p. In ecosistem constă în modificarea peisajului şi a compoziţiei fizice şi chimicc a biotopului. Această modificarc se realizează prin contactul nemijlocit al p. cu mediul. Ca efect al acestor acţiuni, are Ioc procesul complex de formare şi evoluţie a solului, de îmbogăţire a atmosferei în O şi dc realizare a unui peisaj propice dezvoltării populaţiilor anima le ^inclusiv a celor umane. Sin. organism vegetal. V. şi FLORA, PLANTE CULTIVATE, denumire generică dată speciilor de cereale, leguminoase şi plante industriale cultivate în vederea obţinerii de seminţe, rădăcini, tuberculi, bulbi, fibre textile şi alte produse folosite în alimentaţia omului, hrana animalelor şi in industrie. Procesul de formare a p.c. a fost supus acţiunii exercitate asupra formelor iniţiale endemice de diverşi factori, ca: mntageneza, poliploîdia, hibridarea, selecţia naturală şl artificială, izolarea. Muta geneza a intervenit prin mutaţii spontane (naturale) şi prin mutaţii artlfi- PLANTE MELIFEBE cialc (experimentale), provocate de 0111. Poljploidia a dus Ia apariţia hibridărilor îndepărtate, naturale sau artificiale. Hibridările au acţionat prin încrucişări între formele mutante, hibrizii astfel obţinuţi menţinîndu-se prin selecţie naturală. Un rol important in hibridare l-a avut sclccţia artificială, care, prin intervenţia directă a omului, a ales, oprit şi înmulţit numai hibrizii valoroşi. Selecţia aplicată de om a intervenit şi în alegerea şi înmulţirea mutantelor valoroase. Izolarea în spaţiu a completat acţiunea tuturor acestor factori, desăvîrşînd procesul apariţiei mutaţiilor şi adîticind rolul selecţiei naturale. După tipul de utilizare şi tipul de cultură, p.c. se grupează în următoarele categorii principalei: p.c. cerealiere, cuprind speciile dc grîu de toamnă, grîu de primăvară, speciile cultivate de orz.'ovăz, secară şi orez şi subspeciile şi hibrizii de porumb; p.c. industriale, cuprind 5 catcgorii: p.c. textile, dintre care maii>Importante slnt: inul pentru fuior, cînepa pentru fuior; buriibacul; p.c. oleaginoase: floarea-soarelui, ricinul, Inul pentru *rnlci, dovleacul, rapiţa, macul etc.; p.c. aromatice: coriaridrul, feniculitl, anasonul, menta etc.; p.c. alimentare: cartoful şi sfecla de zahăr; p.e. leguminoase, cuprind specii de leguminoase pentru boabe şi o parte din leguminoasele furajere (cele cultivate)- în cadrul leguminoaselor pentru boabe mai Importante sînt formele şi soiurile dc fasole, mazăre, soia; p.c. legumicole, specii de plante folosite pentru consumul proaspăt, sub formă de preparate industriale sau ca hrană zilnică indispensabilă pentru om (ex.: anghinarea, conopida, castravetele, fasolea verde, vinetele, ardeiul, tomatele, mazărea, bobul, pepenele verde şi galben, gulia, prazul, sparanghelul, morcovul, pătrunjelul, hrean ui, ceapa, usturoiul ctc.), Celfe mai multe p.c. provin din regiunile muntoase ale zonelor calde. Ex.: grîul, secara, orzul, inul, lintea, bobul, mazărea, lucerna sînt originare din Asia, dc Ia SV de Caucaz şl Asia Mică plufi Ja platoul Pamirului; lupinul, sfecla, varza, rapiţa, morcovul, ridichea — din zona montană a bazinului M. Mediterane; cafeaua — din Munţii Etiopiei; orezul şi trestia de zahăr — din India ctc. Terenurile cu p.c. sînt —* ecosisteme semiartificiaie pc care orrwl le-a influenţat profund, dar nu total, unele animale din sol (rîme, insecte etc.) şi microorganisme conţinu înd să trăiască şi în noile condiţii. Lanţurile trofice s-au redus, la fel şi consumatorii, în comparaţie cu ecosistemele naturale. Producţia p.c, este în medie pe glob de 1—10 g/m2/zi, Ia fel ca cea din stepe şi din zona Iitorală a mărilor şi oceanelor. PLANTE MELIFERE, plante care au proprietatea de a secreta nectar folosit de albine pentru producerea mierii. După ecosistemul din care provin, se grupează in: p.m. de pădure, p.m. de fineţe şi păşuni, p.m. agricole etc. Dintre p.m. de pădure, unele produc nectar, ex.c arinul alb (Alnus tncana), arinul negru (A. glutinosa)f salcia (Salix alba, S. capraca), ulmul (UJmus levts), plopul (Populus nigrat PLANTE DE SAkATURA 464 P. alba), arţarul (Acer ncyimdo, A, campcstn), mălinul' (Padus raccmosa) ele. Se remarcă prin conţinut ridicat de nectar teiul (Tilia tomentosa, T. cordata)t salcîmul (Hobinia pseudacacla)t saicîmul galben (Laburniim anagyroides) etc. P.iii. din ţîne/eşi păşuni, sint principalele furnizoare dc nectar din timpul veriit in toate regiunile de deal ale ţării. Sînt caracteristice speciile: trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul roşu (T. prafensc), luccrna (Medicago saiiva), măzărichea (Vicia rcracca, V. sepium), sparcela (Onobrijcfus uici-aefoliă), ghjzdeînl (Lotus cornicula(us), sulf lua (Mcliloius offtclnalis) ctc. V. in. agricole, formează baza culcsului de cîmp din timpul verii, ex,: fio arca-soarelui (HcUanthus annaus), hrişcă (Fagopyrum .sagittatuni), coiiundrul (Cori-andrum satiuum)t mu şt arul (Sinapis alba şi S. arvensis), rapiţa (Brassica rapaj etc.^ PLANTE DE SAltATURA, plante care trăiesc în terenuri puternic sărat ura te, Ex.: Suaeda maritima, săricică (Salsolq rutheiiica, S. soda), Oblone vcrruclfcra, O. pedunculata ctc. V. şi ECRIH ALINĂ, SĂRĂTURĂ, SOL ALCALIN, SOLON-CEAC, SOIONEŢ. PLASTICITATE ECOLOGICĂ, proprietate a organismelor de a se adapta mai mult sau mal puţin Ia condiţiile modificate ale mediului. Ex.: speciile de buruieni: pirul, volbura etc. au o p. c. mare; alte specii, ex,: plantele de cultură se menţin in viaţă şi fructifică numai In anumite terenuri special amenajate şi supravegheate permanent de om, ele pre-zentînd o p.e. Tedusă. PLAUR, formaţiune vegetală plutitoare din Delta Dunării, constituită dintr-o acumulare de rizomi (ic stuf şi o seric de elemente organice şi minerale care sc găscsc înlr-un proces continuu de solidifîcarc. Asociaţia cca mai importantă care caracterizează plaurul este PhragmlfeUim nalans in desi-şuî căreia se mai găsesc pnpindaci (Carex bneckl), pilcuri de zăloage (SaUx cincrea) şi buharnicuri (plaur mort în care rizomii sint îngrămădiri în chip de moviliţc, printre care sc află iui sol spongios, ce se umflă u$or la Inundaţie). Cercetările efectuate asupra p. Intre anii 1960 şi 1970 au arătat că grosimea lor ca pătură de rizomi variază intre 0,80 şi 2 m. Stratul de apă care se află sub pătura dc rizomi variază între 0,70 şi 1,5 m. P, constituie pentru o serie de animale caracteristice Deltei Dunării (raţe şi gîştc sălbatice, lişiţe etc.) un refugiu ideal sau mi loc de clocit favorabil. P. poate contribui la diseminarea şi transportul organismelor de la un loc la altul de către curenţii de apă şi de vînturi. P. poate bloca unele căi de acces ale a mb ar ca ţii Lor dc capacitate mică, V. şi Dl SULĂ PLUTITOARE. PLEIOTOPĂ (despre spccii), care aie un areal dc răspîndîre foarte larg şi ale cărei cicluri de dezvoltare se îndeplinesc, facultativ sau obligatoriu, în locuri foarte distanţate unele de altele. Ex.: anghila, barza, rîndunica etc.j PLE1STON, v. PLEUSTON. 4G5 PLUVIO^ITATE PLEUSTON, totalitatea organismelor care plutesc pe suprafaţa apei, fiind însă legate biologic şi de atmosfera prin conţinutul ei în gaze. Kx.: peştişoara (Salvinia natans) şi lintiţa (Xarma minor), dintre plante; îlydromctra ş\ Gcrrts, dintre insecte etc. Sin. plciston. V. şi NEUSTON. PLOFIŞ, tip de asociaţie vegetala arborescentă consti-tuită exclusiv din plop sau din specii de plop în amestec slab cu alte plante; are, în general, întindere mică. Se deosebesc următoarele tipuri principale: p. azonai, p. provizoriu şi p. zonal. 1\ azonal, este constituit din plop negru (Po-pnlus nlgra) şi plop alb (P. alba), eventual cu un amestec de sălcii, şi este situat în cuprinsul zăvoaielor, de-a lungul apelor curgătoare şi în lunca Dunării. P. provizoriu, e constituit din plop tremurător (P- ircmula)t cu un amestec slab de'*ăâlcie eăprească (Salix caprea), mesteacăn' (Bctula) etc. şî apare în doborîturi, arsuri, tăieri neregenerate din zona fagului şi a răşinoaselor. P. zonal, de mică întindere, este constituit din pîop alb sau din plop negru şi se Insţalează în anumite locuri umede, în subzona fagului şl a bradului ca formaţiune normală şi corespunzătoare condiţii Iot micro-climatice ale locului dat. P.z. şi p.a. sint apreciate pentru producţia mare de lemn industrial; p.p. are în primul rînd importanţă ecologică, ca formaţiune primară care pregăteşte condiţii favorabile pentru instalarea speciilor principale şi definitive corespunzătoare regiunii biogeograttce (fagul, molidul, bradul). PLURIANUALA, v. PEREMĂ. rLUVJLIGXOZĂ, y. PĂDURE UMDROFiLA TROPICALĂ. PLUVIOGKAF, aparat folosit pentru înregistrarea grafică a cantităţii şi intensităţii precipitaţiilor atmosferice. rLUVIOlVlETRU, dispozitiv pentru măsurarea cantităţii de precipitaţii sub formă de ploi şi zăpadă, exprimată în mm/zi> mm/lună sau mm/an (ex. p. model Tretiacov). Unp, este format dintr-un recipient cilindric în care se acumulează apa, o ptlnie şi un robinet lateral de golire, fixat pe un stîlp de 1,5—2 m înălţime. La baza recipientului sînt fixate 4 bare metalice ce se sprijină în partea lor superioară pe o vcTgea metalică circulară. Pe vergeaua metalică se inseTă mai multe benzi mctalice, fixate în partea inferioară pe stîlpul de lemn. Barele metalice, vergeaua circulară şi benzile metalice au rolul de a crea pe timp dc furtună o zonă protectoare In jurul recipientului, pentru a împiedica spulberare a precipitaţiilor ce cad, acestea fiind dirijate peo direcţie verticală. P. se lasă in natură 24 ore, apoi sc goleşte şî se determină precipitaţiile căzute după formula: precipitaţii . • . volumul precipitaţiilor în mm/zi —-------------------—-------- suprafaţa vasului TLUVIOZITATE, mărime anuală de precipitaţii intr-un ioc dat, exprimată în centimetri sau milimetri. Se obţin PNEUMOCONIOZA 466 rezultate mult mai precise calculînd precipitaţiile tn fiecare lună. Mărimea precipitaţiilor nu are totdeauna aceeaşi semnificaţie climatica şi biologică. Pentru a exprima umiditatea unul climat trebuie să sc ţină seama şi de temperatură. La aceeaşi cantitate de precipitaţii o regiune mai rece va fi mai umedă pentru că evaporaţi» este mai lenta. Ţin înd cont de aceşti 2 factori, de Martonnc a propus pentru aprecicrea gradului de ariditate al unui climat următorul indice de ari-p ditate (/): J— — , unde P — p. anuală exprimată în T-10 mm şi r> temperatura anuală exprimată în °C. PNEUMOCONIOZĂ, leziuni ale plămînilor, provocate de pulberi provenite din roci, diu metale etc. şi inspirate de muncitorii din anumite industrii (ex.; Industria minereurilor, cariere de piatră). V. şi SILICOZĂ* PODGORIE, —► ecosistem agricol în care producătorul primar principal este viţa de vie (VUla vlntfera safioa etc*). Ca unităţi ecologice naturale* p. s-au extins tn interiorul unor staţiuni climatice, cu microfitoclimate proprii, care imprimă strugurilor şi vinurilor uu specific deosebit de la un ecosistem la altul. Un ecosistem viticol poate cuprinde su-prafeţe mari de zeci de mii de hectarc (ex. p. Dealul Mare din Muntenia, p. Putnei din S Moldovei etc.). Geografic, p. României se grupează în: p. S şi SE carpatice; p. Dobro-gei; p. din Cîmpia Română, p, 11 ord-carpatice» vestice şi de pe nisipuri. România se numără printre ţările viticole cu tradiţie. Ea cultivă peste 347 000 ha cu viţă de vie, ocu-pîud locul al 6-lea pe glob, PODZOL, tip de sol de climat temperat şi rece cu umiditate mare, evoluat, cu orizonturi bine diferenţiate, format în mediu acid şi avind activitate biologică redusă. P. este specific biomurilor de tundră şl taigă. După natura procesului de podzolire, se deosebesc: p. secundar şi p, primar, P. secundar, format prin degradarea silicaţilor primari, care in ţara noastră se formează tn zona dealurilor, sub pădurile de fag şi de gorun, unde precipitaţiile medii anuale variază între 700 şi 900 mm, iar temperatura medie anuală este de 6—10°C. P, primar, in care silica ţii sînt distruşi, sol care în ţara noastră se formează in etajele montan superior şi subalpin, sub păduri de conifere, unde clima este rece* temperaturile între 4 şi 6^0 şi precipitaţiile sînt abundente. Sin. sol podzollc. PODZOL1HE, proces de spălare şi acidificare excesivă a orizonturilor superioare ale soiurilor (mai ales în păduri). Aceasta se traduce printr-o degradare a substanţelor minerale şi a argilelor conţinute în sol sub influenţa humusului grosier cu descompunere lentă (moor). Uneori p. este foarte rapidă in pădurile de conifere cu litieră acidă, bogată in lignină, taninuri şi alte substanţe organice cu transformare lentă. P. contribuie Ia modificarea biocenozelor, determintnd POLEN înlocuirea unor specii ce suportă un grad mai redus de aciditate, ex. bradul, molidul, cv altele ce suportă o aciditate mai mare, ca muşchiul de turbă (Sphagnum), mesteacănul pitic (Betula nana) ctc. POnClLOniDRĂ (despre plante), cu umiditate variabil Ia nivelul protoplasmei iu funcţie de umiditatea aerului înconjurător. P. sînt în majoritate plante inferioare (bacterii, alge, ciuperci şi licheni), unicelulare sau cu celule puţine; în contact cu apa sau aerul atmosferic, protoplasma acestor plante este saturată şi activă; dimpotrivă, în condiţii de aer uscat, are Ioc o desaturare puternică, iar protoplasma trece în stare latentă, fără a muri. Celulele plantelor p. sînt lipsite de yacuole sau le au mici; în consecinţă, în cazul uscării lor, modificările de volum sînt reduse şi structura proto-■pîasmet nu este vătămată. POIKILOSMOTIC (despre animale), care are presiunea osmotică a lichidului intern egală cu cca a mediului extern. Ex.: animalele din mediul marin şi din lacurile sărate,(crus-taceul Artemia salina, viermele Nereis etc.). b POIKILOTERM (despre animale), cu temperatura internă a corpului apToape tot timpul variabila, dependentă de temperatura mediului ambiant, îărâ mecanisme de reglare ter-mică (ex.: toate nevertebratele şi o parte din vertebrate: peşti, amfibicni, reptile). Fluctuaţiile sezoniere ale temperaturii mediului extern determină la animalele p. o alternanţa în procesul de creştere: intensă şi lentă, fenomen carc influenţează structura solzilor şi a otol Iţelor la peşti, a solzilor comoşi dc la reptile şi a altor organe, prin formarea de „inele anuale", care îngăduie determinarea virstei organismelor, în condiţii de temperatură scăzută intensitatea metabolismului la p. se reduce foarte mult şi procesele vitale se desfăşoară la un nivel minim. Sin. an/moţ cu sînge rece (pop.), animal ectoterm, ectoterm, heteroterm. POLEI, precipitaţii sub formă de gheaţă netedă, care se formează pe sol şi pe orice suprafaţă expusă liber în atmosferă. P. reprezintă nn factor abiotic important în diminuarea numărului indivizilor unor populaţii. Astfel, culturile agricole (grtu, orz, ovăz etc.), ca şi mugurii florali şi vegetativi ai arborilor şi pomilor fructiferi, pot pieri In masă în timpul iernii prin asfixierea lor în urma unui p. de lungă durată. Al ic rot in ele (hîrciogii, popîndăii, şobolanii etc.), fiind animale puţin mobile, pier intr-o măsură maximă In timpul p. ca urmare a' astupării galeriilor. POLKIV, produs al organelor de reproducere mascule ale plantelor superioare (Agiospermae şi Ciymnospermae). Conţine substanţe organice (zahăr, grăsimi, vitamine, hormoni şi 20 dc aminoacizi) şi minerale (Si, S, Cu, Co> Fc etc.). Apariţia p. a permis unui mare număr dc animale (insecte, păsări) să ie hrănească cu acest produs, să-l transporte de la o floare la alta, contribuind astfel la —> polenizarea plantelor. Interesul pentru studiul p. a contribuit la dezvoltarea unei noi POLENIZARE 468 ramuri a botanicii, palinologia, Ccrcetarea p. fosil a elucidat diverse aspecte ecologice legate de clima şi de vegetaţia existente Iu diverse zone ale globului. In ultimul timp, p. este utilizat tot mai mult şi în terapia umana. Ex.i p. de sal-cîm şi de tei în afecţiuni nervoase, cel de castan ca diuretic şi laxativ uşor etc. Preparate farmaceutice pe bază de p-î Polenapin, Polenovitah POLENIZARE* transportul polenului unei flori de pe ante-rele st aminelor pe stigmatele plstilelor, proces premergător fecunda ţiei. P. este produsă de vînt, insecte, păsări, lilieci sau de om. După originea polenului cu care se face p., se deosebesc 2 catcgorii; p. directă sau autopolenizare, cînd pe stigmatul unei flori este depus polenul de pe anterele aceleiaşi flori (ex.! la orz, grîu, unele leguminoase). P.d, este puţin răspîndiLă la plante şi de multe ori duce la degenerarea şi la diminuarea recoltelor; p, indirectă, cînd pe stigmatul unei flori se transportă polen de la o altă plantă. Se futil-neşte la plantele unisexuate: măr (Malus silve&tris), păr (Pyrus piraster), cireş etc., Ia cele monoice: alun (CorUus (welana), mesteacăn (Betula ucnucosa) sau dioice: cînepă (Canabis saliva), hamei (Humulus lupulus), urzică (Urlica dioica). După factorul care efectuează p,, accasta poate fi naturală şi artificială. P. naturală, este Tea lisată de anumiţi factori naturali, fără intervenţia omului (vlnt, insecte etc.). La unele plante (ex.: conifere, graminee), vîntul este principalul factor poieni za tor (p. anemofilă). La celelalte plante, p, are loc in proporţie de 90% cu ajutorul animalelor, mai ales al insectelor {albine, bondari, fluturi, unele coleoptere etc. (p. entomofUă). Intre insecte şi plantele pe care le poleii izează au apărut şi s-au consolidat in timp anumite adaptări. Ex.: unele plante (Dalura stramonium, Petunia hibrida etc.) cu corola foarte lungă nu pot fi polenizate decit de anumite insecte cu trompa la fel de lungă. Alte adaptări la insecte constau in apariţia de dispozitive speciale de colectat polenul (ex. „coşuleţele" la qlbine; peri colectori etc.). Relaţia dintre insectele polenizaioare şi plantele entomofile este mutuală, cu avantaje pentru ambele specii. In prezent insectele polenJzatoare au devenit tot mai rare, datorită tratamentului abuziv cu insecticide. P, artificială, este executată de om în scopul obţinerii de recolte sporite şi se foloseşte pe scară largă la floarea-soarelni, porumb, lucemă, cînepă etc. POLICLOROBIFENIL (P.C.B.), substanţă utilizată în industria materialelor plastice, a pesticidelor şi în impregnarea şi izolarea cablurilor electrice, avînd o structură moleculară apropiată de a DDT-uIui, Ajunge în biosferă odată cu materialele plastice, şi mai ales în urma arderii incomplete a acestora în crematoriile de gunoaie. Poluarea apelor marine şi continentale prin P.C,B. este provocată mai ales de insecticidele organ o clor urate. Cercetătorii suedezi au pus în evidenţă contaminarea sistematică cu P,C.B. a numeroase vertebrate marine din M. Baltică. POLIGON DE FRECVENŢE , v.?F0L1CULTURA, sistem agricol bazat pe cultivarea unui mare număr de plante, ex. cultivarea concomitentă şi succesivă a graminedor cti leguminoasele, a crueiferelor cu so-lanaceele. P. dă posibilitatea explorării mai eficiente a solului fără pericol de epuizare a substanţelor sale nutritive* V* şi MONOCULTURĂ, JPOUECÂ, v. POLITITICĂ. POLIEDRJE, maladie virotică a viermilor de mătase, afec-tînd larvele, crisalidele şi fluturii. Corpul insectelor atacate se umflă» hrănirea încetează, tegumentul devine lucios, alb sau galben . Larvele mor Înainte de a ţese coconul sau imediat după aceasta, Boala poate fj prevenită prin respectarea condiţiilor de creştere şi de hrănirc a viermilor . îşi rezolvă mai uşor nevoile dc hrană şi rezistă mai bine la fluctuaţiile structurale ale biocenozei, deşi uneori în căutarea hranei se cheltuieşte o-cantitate mai mare de energie decît în cazul speciilor monofage, deoarece speciile cu care se hrănesc sînt dispersate pe un areal mult mai întins. Sin. alofag, eurifagâ♦ V. şi OLIGOFAG, POLIFAGIE, mod de hrănite specific animalelor —»■ poli-fage. Sin. eurifagie. POLIGON DE FRECVEIYŢE, grafic obţinut in urma unirii extremităţilor superioare ale liniilor frînte care reprezintă distribuţia frecvenţelor unor valori (ex.: poligonul distri- POLIGON DE FRECVENTE.. buţiei virstelor într-o populaţie). V. şi PIRAMIDA VllU STELOR Şl SEXELOR. POLIGON DE FRECVENŢE CUMULATE, linie poligonala obţinută din reunirea punctelor (a?, f {*) corespunzătoare extremităţilor unei succesiuni de clase, care, în cazul unei populaţii cu un efectiv ridicat şi cu intervale de clasă reduse, tinde către o curbă continuă sau cumulativă (.r = variabila, f — frecvenţa). POLIMORFISM, fenomen de diferenţiere între indivizii sau ini re grupările din interiorul unei populaţii, apaTţmînd aceleiaşi specii care se menţin chiar şi în lipsa barierelor izolatoare. P. prezintă 2 aspecte: 1) polifentsm, cînd deosebirile dintre indivizi sau grupări de indivizi sînt datorate diferitelor reacţii ale indivizilor faţă de condiţiile mediului înconjurător, netransmisibile genetic. Ex.: planta piciorul cocoşului (Rannnculus acer) cînd creşte în mediul acvatic prezintă frunze filiforme iar in mediul terestru» frunze lobate; 2) polimorfism în sens strict, care cuprinde diversitatea intra-populaţională determinată genetic, la care în interiorul aceleiaşi populaţii coexistă gene ce diferă la unii indivizi sau grupuri de indivizi. Ex., p, sexual, care se manifestă prin deosebirile dintre cele 2 sexer determinate genetic. La melcul terestru Cepaea nemoralis p. In s.s. se manifestă prin coloritul cochiliei care variază de Ia galben-brun pînă la roz, portocaliu sau chiar roşu. Diferenţierile carc apar într-o populaţie determină apariţia şi dezvoltarea unor anumite relaţii intra-specifice care duc la o mai strinsă dependenţă reciprocă, Ja sudarea populaţiei ca întreg. Ex.: cclc 3 caste de la albina meliferă (matcă, trîntori şi lucrătoarc) au determinat o anumita coeziune şi o dependenţă reciprocă între indivizii care alcătuiesc stupul: matca este singura femelă care asigură înmulţirea stupului, trîntorii asigură împerecherea măteii, iar lucrătoarele aprovizionează cu hrană toţi indivizii. V. şi POLITIPICĂ. POLINITROFILĂ, v. N1TROFILĂ. POLIPLOID (despre nucleul celular), care are mai mult de 2 n cromozomi. Această multiplicare a garniturii cromozo-mice antrenează modificări importante în mecanismele genetice ale organismelor respective, cu consecinţe şi asupra caracterelor lor morfologice exterioare. POLISADROBĂ (despre specii), care trăieşte în ape cu uu conţinut foarle ridicat de substanţe organice putrescibile. Ex.: larvele muştei Erislalts tenax> viermele Tnbifex rivulo-riam, protozoarul Eugtena viiidîs etc. Speciile p.. prin regimul lor de hrană (saprofag), contribuie la purificarea apelor poluate şi la circuitul unor substanţe în cuprinsul ecosistemului. V. şi SISTEMUL SAPROBIILOR. POLITICĂ DEMOGRAFICĂ» ansamblu de măsuri şi acţiuni organizate îa nivel naţional in vederea creşterii sau reducerii numărului de indivizi, în funcţie de posibilităţile 471 POLUANT economice şi de perspectivele generale de dezvoltare socială. Ţările Înapoiate sau subdezvoltate şi parte din cele în curs de dezvoltare nu pot asigura întreţinerea satisfăcătoare a unui număr nelimitat de locuitori, îneît adeseori promovează o p.d, de limitare a natalităţii prin diferite mijloace. Fenomenul se întîlneşte şi în unele ţări avansate, care, deşi ar putea să asigure condiţiile necesare unei populaţii sporite, nu doresc ca prin aceasta să ducă la scăderea standardului de viaţă. Ţările ia plină creştere (ex. România), care au în faţă « dezvoltare mare a mijloacelor de trai, adoptă diferite măsuride sporire a populaţiei, printre care creşterea alocaţiei de stat pentru fiecare copil, extinderea reţelei de instituţii de îngrijire şi educare a copiilor de diverse vîrste (creşe, cămine, grădiniţe, şcoli) etc. în Romănia populaţia şcolară va reprezenta în 1985 cca 27% din întreaga populaţie a ţării. Se vor crea toate condiţiile ca pînă in anul 199Q să fie generalizat învăţăm în Lui de 12 clase. Cheltuielile statului, numai în perioada 1980—1^85, pentru dezvoltarea bazei materiale a învâţămintului vor depăşi suma de 128 mild, lei: POIJTiPlCA (despre spccii), care prezintă populaţii, rase şf_şiib$p.ecH diferite determinate de izolarea lor prin bariere geografice, ecologice, fiziologice etc. Ex., meduza Aurelia aurita prezintă în Oc. Atlantic 2 populaţii diferite; una în N, lîngă ins. Islanda, activă la temperaturi mai scăzute, şi alta în S, in apropierea ţărmului Spaniei, activă la temperaturi mai ridicate. Sin. poliecă. V. şi POLIMORFISM. . POLIVOLTINĂ (despre specii), care prezintă în dezvoltarea ei mal multe generaţii pe an. Ex.j musca de casă (Musca domestica), musculiţa frunzelor de lucernă (Jaapiella medi-caglnis) etc. POLTJANT, produs solid, lichid sau gazos provenit din activităţile umane şi dispersat In aer, apă sau sol, cu acţiune dăunătoare asupra organismelor vii, bunurilor materiale, operelor de artă; peisajului etc. Se deosebesc p. vătămători (noxe) şi p. de disconfort. Astfel, omizii de azot, proveniţi din traficul rutier, bazat pe motoare cu aTdcre internă, există în mod obişnuit în atmosferă şi fac parte din ciclul natural ăl N. Ei devin o noxă atunci cînd concentraţia lor în mediu întrece toleranţa biologică (ex.i mai mult de 25 ppm). P. de disconfort se găsesc în limite admise în natură, însă pot provoca anumite neplăceri organismelor. Ex.l praful, fumul, zgomotele şi mirosurile emise de întreprinderi în cantităţi reduse pot produce senzaţii neplăcutei mîncărimi ale mucoaselor, roşcaţă, uşoare erupţii, efect de corp străin, murdărirea indivizilor, stare de nelinişte etc. Principalii p. ai atmosferei sînti dioxidul de carbon, dioxidul de sulf, acidul clorhi-dric, acidul sulfuric, oxizii de azot, hidrocarburile, peroxi2ii organici, unii dintre aceştia cu efecte toxice, mutagene şl cancerigene. în mediul acvatic apar p. car detergenţii, derivaţii petrolului, unele pesticide (DDT, HCH etc.), unele metale caî Hg, Cd etc. Pentru sol pot fi p. pesticidele, p. at- POLUANT NOCIV mosferici prin sedimentare etc. D.p.d.v. al degradării lor în substrat, p. pot Ti biodegradabili sau remanenţi. P. biode-gradabili sint descompuşi de către microorganisme intr-un timp relativ scurt. Ex.: resturile menajere, dejecţiile etc. în cantitate mica, sînt descompuşi rapid de câtre microorganisme, elementele componente intrînd din nou în circuitul materiei clin ecosistem. V* şi FOLUAKE. POLUANT NOCIV, poluant a cărui concentraţie in mediu depăşeşte luni ta de tolerantă biologica, dc termin In d diferite vătămări ale organismelor. Ex.: acidul sulfuric în concentraţie de peste 0,1 mg/m*/24 ore; acreolina peste 0,1 mg/m3/ 24 ore. POLUĂRI^ proces dc alterare a mediilor de viaţă bioticc şi abiotlce şi a bunurilor create de om, cauzat mai ales de deşeuri le provenite din activităţile umane, de oTigiue mena-jerăt agricolă, industriala etc., cît şi datorită unor fenomene naturale (erupţii vulcanice, furtuni de praf ori de nisip, inundaţii etc.). P. a apărut odată cu dezvoltarea primelor civilizaţii de tip orăşenesc, Iniţial, produsele poluante erau puţine, dc natură organică şi uşor degradabile de către microorganisme (bactcTii, ciuperci etc.). Odată cu creşterea populaţiei umane şi cu dezvoltarea tehnicii, p. a cuprins teritorii tot mai întinse. Astăzi se răspîndesc în biosferă un număr imens de deşeuri, unele foarte greu bio degra dabile (ex. detergenţi şi pesticide de sinteză, mase plastice, deşeuri radioactive). Mult timp s-a crezut că biosfera are capacităţi nelimitate de absorbţie şi de neutralizare a efcctelor p. Dar cînd cantitatea de poluauţi depăşeşte capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele suferă un proces de alterare, modificările puţind merge pînă la distrugerea lor, la apariţia unor zone lipsite de viaţă (ex.: unele rîuri foarte puternic poluate). După originea factorilor care o provoacă, există o p. naturală şi o p. artificială. P. naturală, este provocată de diverse cauze naturale: erupţii vulcanice, praf de nisip transportat de vint ctc. P. artificială, este determinată de om ca rezultat al activităţii gospodăreşti, agricole, industriale etc. După mediul In care acţionează, p, poate fi: p. acvatică (foto 10), p. atmosferică, p. solului. După natura poluantului se grupează în p. fitfcă, produsă dc zgomote, apă încălzită, praf de Ia fabricile de ciment, particule de cărbune şi steril de la exploatările miniere etc.; p. chimică, produsă de «fluenţii gazoşi dc 1^ diferite industrii, ionii unor metale grele, pesticide etc.; p. biologică, rezultată din infestarea mediului cu germeni patogeni, dm eutrofizarea apelor etc.; p. radioactivă, are Ioc ca urmare a exploziilor nucleare, a scăpărilor de la centralele atomicc şi de folosire a unor materia3e radioactive în industrie, agricultură şi medicină ctc. I\ a devenit în prezent o problemă ce preocupă întreaga omenire* efectele ei puţind duce la dezechilibre ecologice, la apariţia de intoxicaţii, creşterea morbidităţii, a anomaliilor genetice şi psihofunc* ţionale etc. Prevenirea p. impune o scrie de măsurii cunoaş- POLUARE ACVATICA terea stării mediului înconjurător şi a cauzelor ce l-au modificat; stabilirea gradului de p.; stabilirea măsurilor necesare pentru remedierea dezechilibrului'ecologic creat; aplicarea în practică a măsurilor de protecţie, prevenire şi control-Organizaţii internaţionale» ca ONU, UNESCO, OMM (Organizaţia Meteorologică Mondială), PNUE (Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare), UICN (Uniunea internaţională pentru conservarea naturii şi a resurselor sale) ctc., ati înscris în programele lor şi problema p. Sub egida acestor instituţii, internaţionale s-au organizat congrese, conferinţe, sesiuni şi colocvii ştiinţifice avînd ca temă prevenirea pT mediului.J mia™ noastră combaterea p. constituie o partejnte-grantă a activităţii generale de dezvoltare cconomico-socială tn concordanţă cu principiile fundamentale ale partidului şi statului nostru privind construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Prin Legea nr. 9 /1973 şi prin crearea Consiliului Naţional pentru Protecţia Mediului -înconjurător (1974) s-a creat cadrul legal şi organizatoric adccva^ţ carc permite ca problemele de p. să fie permanent în Atenţia organelor de partid şi de stat. Sub conducerea Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (C.N.Ş.T.) şi a Consiliului Naţional pentru Proiecţia Mediului înconjurător s-a elaborat un program naţional pe perioada 1075—1980 privind protecţia mediului înconjurător. Directivele Congresului al Xll-lea prevăd că în perioada 1980—1985 va trebui să sc acorde in continuare o atenţie deosebită reducerii jk şi păstrării echilibrului ecologie, aplicînd în mod riguros prevederile legii cu privire la ocrotirea mediului. V. şi POLUANT, ANEXA, PROTECŢIA MEDIULUI. POLUARE ACVATICĂ, totalitatea cailor prin care poluanţii de origine menajeră, agricolă sau industrială afectează ecosistemele acvatice. P.a, sc manifestă prin modificări profunde asupra biotopului şi biocenozei ecosistemelor acvatice. Apa îşi schimbă culoarea, gustul, mirosul şi transparenţa, organismele sînt afectate (foto 11) etc. Turbulenţa crescută determină o reducere a procesului de fotosinteză a plantelor acvatice, cu diminuarea producţiei biologice primare. Unii poluanţi care se depun pe fundul apelor (praful dc cărbune şi dc piatră) determină apariţia unu i strat de mîl care împiedică activitatea normală a d esco mp un ăt orilor» reducind sau distrugînd întreaga biocenoză. Alţi poluanţi (substanţele radioactive, Hg, Pb ctc.) se acumulează în ţesuturile organismelor, concentrtndu-se mai ales în verigile superioare ale lanţurilor trofice (moluşte, peşti, mamifere). Prin consumul acestor organisme, omul poate fi puternic afectat (ex.: la pescarii japonezi care au consumat peşte din golful Minamata infectat cu Hg s-au observat tulburări puternice care au culminat cu moartea unul mare număr dintre ei). P.n, cu germeni patogeni reprezintă o altă sursă de infectare a populaţiilor animale şi umane. Prin p.«. ecosistemele acvatice sînt degradate sub aspect biologic, devenind neutiîizabile ca sursă POLUARE ATMOSFERICĂ 474 de apă potabilă sau pentru irigaţii ori industrie. Datorită gravitftţii pe care o prezintă p.a., s^au luat măsuri de combatere, atît pe plan mondial, cît şi în ţara noastră. O metodă eficientă de combatere ap.a.o reprezintă înfiinţarea de staţii de epurare a apelor, într-o astfel de staţie apa poluată este introdusă în bazine speciale unde are îoc depunerea materialelor în suspensie, apoi urmează faza biologică, de filtrare de către microorganisme şi apoi şi de către macrofitc (papură, rogoz, stuf etc,) a ultimelor substanţe nocive şi redarea in circuit a apei tratate, POLUARE ATMOSFERICA, proces de alterare a mediului aerian de către om prin diverse deşeuri ale activităţii sale, P.a. este produsă îndeosebi de oxidul şl dioxidul de carbon, dioxidul de sulf, de fluor, ozon, oxizi de azot şî acizi organici, de clor, acid cîorhidric, tetractilul dc plumb, pulberile de Ia fabricile de cimcnt etc. Aceşti compuşi atacă căile respiratorii aîe omului şi animalelor, scad randamentul fotosintezei (foto 12), infect cază şi otrăvesc alimentele, se acumulează In organisme avînd efecte cronice. Ca urmare, apar dereglări In metabolismul biocenozelor, ce duc Ia dispariţia unor specii, la schimburi în circuitul materiei şi energiei în ecosisteme, la modificări în compoziţia şi structura atmosferei, la reducerea surselor de energie cosmică radiantă care ajung pe Pămînt etc. Ţin înd seama de riscurile p.a,, cauzată îndeosebi de procesele rapide de industrializare şl urbanizare, Ia noi în ţară protecţia aerului a fost reglementată prin actc legislative, dintre care de cea mai mare importanţă este Legea protecţiei mediului înconjurător (Legea nr, 9/1973), care cuprinde normele legale de protecţie a mediului, inclusiv a aerului. în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 623 din 4.XII.1973 sînt cuprinse normele de protccţîc a aerului din zonele locuitc. Măsurile de protecţie a aerului cuprind indicaţii privitoare Ia reducerea poluanţilor: utilizarea de tehnologii puţin poluante, ataşarea de filtre la coşurile întreprinderilor emiţătoare de puIbeTi şl particule nearse, utilizarea unor combustibili puţin poluanţi, folosirea unor motoare cu ardere internă cît mai puţin poluante etc. întreprinderile au obligaţia de a controla cantitatea de poluanţi evacuaţi, care nu trebuie să depăşească concentraţiile maxime admise, în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 623/1973 sînt prevăzute concentraţiile maxime admise pentru cei mal importanţi poluauţi atmosferici (tabelul 4). POLUARE FONICĂ, zgomot snu emisiune de sunete cu vibraţii neperiodice, de o anumită intensitate, ce produce o senzaţie dezagreabilă, jenantă şi chiar agresivă. P.L se întîl-neşte in cele mai variate ambianţe; în locuinţe, pe strada, la locurile de muncă şî de odilmă, pe uscat, pe apă şi în aer. Principalele surse de p,f. sînti transporturile terestre şi aeriene, şantierele de construcţii, complexele industriale etc. S-a admis că sunetele devin nocive îa 80 decibeli. Consecinţele 475 POLUARE FONICĂ Tabelul 4 Nr. crt. Poluantul Concentraţia In mg/cm3 momenlana mcdia/21 ore 1 Acetonă 5 2 2 Acid clorbidric 0,3 0,1 3 Acid sulfuric 0,3 0,1 4 Acroicină 0,3 0,1 5 A moniac 0,3 0,1 . .. 0 Anhidridă fosforică 0,3 Q,1 7 Anilină 0,05 0,02 8 Arşen şi compuşi cu As 0,03 0,01 9 Benzina (In C) 6 . 2 10 Beii^n 2,4 ■v,0,8 11 Dioxid de azot 0,3 12 Dioxid de sulf 0,75 0,25* 13 Clor 0,3 0,1 14 Crom bexavalent 0,0015 .0,0015 15 Dlcloretan 3 1 16 Dietilamină 0,05 0,05 17 Dinii (difeuil, diCenil-dioxld) 0,01 0,01 18 Fluor şi compuşi cn FI 0,002 0,002 19 Fenoli (In fenol) 0,1 0,03 20 For mal delii dă 0,03 0,01 21 Funingine 0,15 0,05 22 Furfurol 0,15 0,05 23 Hidrogen sulfurat 0,03 0,01 24 Mangan şi compuşi cu Mn 0,03 o,ot 25 Mercur — 0,01 26 Mentol 3 0,001 27 Oxid de carbon 6 1 28 Piridină 0,15 2 29 Plumb şi compuşi cu Pb — 0,05 30 Substanţe oxidante 0,03 0,001 31 Sulfura de carbon 0,03 0,01 32 Tctraclorură de carbon 3 0,01 33 Toluen dlizo-cianat 0,05 1 34 Pulberi tn suspensie 0,05 0,02 35 Pulberi sediment a bile (netoxice) 0,05 0,15 POLUARE RADIOACTIVA 476 negative ale fi-f. sînt: degradarea auzului, contracţia arterelor, accelerarea pulsului şi a ritmului respiraţiei, diminuarea reflexelor etc. Sin. poluare sonrea. POLUARE RADIOACTIVĂ, poluare produsă de substanţele radioactive şi de deşeurile rezultate din industria nucleară putînd afecta toate mediile de viaţă: terestru, aerian şi acvatic, Radiaţii produse de substanţele radioactive au existat permanent în natură, dar ele nu au depăşit limitele de toleranţă ale organismelor vii. în urma descoperirii energiei nucleare, utilizarea acesteia în scopuri paşnice şi militare a ridicat concentraţia substanţelor radioactive în biosferă, care au devenit un factor abiotic important influenţfiid dinamica populaţiilor vegetale şi animale, metabolismul biocenozelor, structura şi dinamica ecosistemelor etc. Numeroşi izotopi Tadioactivi (®°Sr, radioiodina 131, 137Cs) s-au inclus în ciclurile biogeochimice şi migrează prin substanţa vie din biosferă acu mul în du-se mai ales în verigile superioare ale lanţurilor trofice (mamifere şi om). l\r* poate provoca boli incurabile (ex.: diverse forme de cancer) şi malformaţii congenitale în urma mutaţiilor gcnctice. încheierea în anul 1%3 a Acordului de Ia Moscova privind interzicerea exploziilor atomice în cosmos, în apă şi aer a avut drept rezultat o scădere a concentraţiei p.r. la biosferă. V. siR ARIO ACTIVITATE, RADIOECOLOGIE, RADIONUGLIZI, RADIO PROTECŢIE, RADIAŢIE. rOitJARE SONICAvv. POLUASE FONICĂ. POLUARE TKRMICĂ, poluare provocată apelor în urma deversării în acestea a lichidelor caldc ce au servit la răcirea instalaţiilor industriale sau a centralelor termice. Se apreciază că în momentul dc faţă 20% din debitul apelor curgătoare din lume este afectat de p.t Apele calde deversate de centralele nucleare au peste 30°C, temperatură la care majoritatea organismelor mor dacă această temperatură se menţine un timp mai îndelungat. Sub 30°C p.t. favorizează procesul de dezvoltare a algelor verzi şi înlocuirea peştilor criofiH: calcanul (Scophthnlmtis maeoticus), păstrăvul (Sal-mo trtil(afario) cu ceitermofîlî: bibanul (Pcrca flaviatilLs)t crapul (Cyprinus carpîo). POLUAREA SOLULUI, poluare cauzată solului dc pulberile şî gazele din aer, dar mai ales prin folosirea exagerată a pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice. Agricultura modernă foloseşte cantităţi tot mai mari dc substanţe chimice (îngrăşăminte şi pesticide) pentru fertilizarea solului şi combaterea dăunătorilor animali şi ai paraziţilor vegetali ai plantelor de cultură. Folosirea exagerată a acestor produse a dus la acumularea lor în sol cu rol negativ asupra faunei şi florei locale. Ex.: creşterea de îngrăşăminte chimice încorporate în sol a avut drept efect deteriorarea structurii solului, prin reducerea humusului şi acumularea lor în plante, animale şi om. Astfel, o parte din azotaţii folosiţi ca îngrăşăminte se acumulează în unele plante, de unde trec tn tubul digestiv al 477 POPULAŢIE omului; aici suferă modificări datorită florei intestinale transform în du-se în azotaţi, foarte toxici, şi apoi In nitro-amine* substanţe puternic cancerigene» La fel se întimplă şî cu pesticideie care, dacă sînt folosite în mort abuziv, se acumulează în sol şi în corpul organismelor, avînd efecte dăunătoare asupra lor* POMICULTURĂ, ramură a -> agriculturii care se ocupă cu cultura pomilor fructiferi. P. s-a dezvoltat în România mai ales in zona dealurilor subcarpatice şi în Podişul Transilvaniei. Principalele zone pomicole din Bomftnia se află în jud.: Argeş, Bistriţa, Dîmboviţa, Maramureş, Prahova, Satu Mare şi Vîlcea. Speciile pomicole comune în ţara noastră sînt: mărul (A/a/us sp.) cil diversele lui soiuri cultivate (fonathan, golden, pătule. creţesc, frumosul de Voi-neşti etc.); părul (Pfrusso/îPa, cu numeroase soiuri cultivate); prunul (fYu/iiii- domestica, P. insislilia etc>); caisul (Primus arnwnfcrccrj; piersicul (Primus persica); cireşul {Cerasiw flirtam ); vişinul (Cerasus vulgarls); gutuiul (Ct/donia oblonga) şi nucul (Juglans regia). Ecosistemul pomicol are ca, producători primari principali pomii fructiferi şi, în proporţie mai mică, buruienile şi unele ierburi perene sau anuale* Consumatorii principali sint: omul, păsările şi insectele frugi-\ore. . POXTO-f ASrifi.A (despre specii), care trăieşte în M. Caspi-că, M. de Azov şi în limanurile salmastre sau aproape dulci din apele din jurul M* Negre. Originea faunei p.-u. este M. Sarmatică, un braţ nordic al M. 7eth>s care îu miocen a pierdut legătura cu marea devenind o apă Izolată şi uşor salina st ră. Fauna p.-e. este reprezentată de următoarele grupe de organisme: peşti (3 spccii anadrome de sturioni), cîteva clup ei de, numeroase gobiide sau guvizi, o specie de signatlde, acul-dc-mare (Sggnathus nigrollnealus), şi un ciclostom anadrom (Caspiomyzon wagneri); crustacee (EvQg-zie si Corni ger); moluşte (Drelssena, Adacna, Monodacna etc.); polichetc (Hypania, Hypanlola, Manujunkia etc.); eden-teratc (Cordylophora, Polypediam, Aîoerisia etc.). Este posibil ca accstel faune să-I aparţină şi unele specii şî genuri din alte grupe dc animale, încă necunoscute. POPULA ŢIE, grup de indivizi interfecunzi de plante sau animale ce aparţin aceîciaşi specii, între care se stabilesc relaţii de natură trofică, de apăTare sau legate de înmulţire şi care ocupă un teritoriu comun numit habitat. Pentru speciilc cu puţini indivizi, formate dintr-o singură p., aceasta se confundă cu specia, iar arealul ei sc suprapune cu habitatul. P. reprezintă o unitate dc structură obligatorie pentru indivizii tuturor speciilor. D.p.d.v, al nivelului de organizare, p. este superioară individului şi formează obiectul de studiu al unui capitol aparte al ecologiei — demecologia. în principiu, membrii unei p. au posibilitatea de a comunica cu alte p- vecine. Studiile ccologice se cfectucază asupra p. vegetale şi animale, nu asupra indivizilor izolaţi. P. nu POPULAŢIE APOMICTICA 478 poate exista decît încadrată in -+ biocenoză şî deci In ecosistemul respectiv. Fiind un sistem superior individului, p. include unele caractere comune cu individul (ontogenie, înmulţire, dispariţie, homeostazie), dar şi caractere structurale proprii (-► efectiv, -» densitate, -► distribuţie In habitat,migraţie etc,). Principalele funcţii ale unei p. în biocenoză sînt: funcţia energetică şi funcţia de reciclare a materiei. 1) Funcţia energetică, se exprimă prin cantitatea dc energie acumulata de o p. (bugetul energetic), care ponte înregistra acumulări sau pierderi energetice. Pierderile se datoresc eliminării din p. a unor deşeuri sub formă de indivizi morţi, exuvii, păr, pene. excremente ctc. Din energia acumulată (asimilată), o parte este utilizată pentru nevoile proprii ale p. (respirare, mişcare, căutarea hranei etc.)» Ceea ce râmtne reprezintă -> producţia ce se exprimă prin b io masă şi numărul de indivizi care se adaugă unei p. 2) Funcţia dc reciclare a materiei, constă în faptul că p. transformă în substanţe proprii materia primită de la o al La j>. (ex. de Ia plante) şi la rlndul său este sursă de hrană şi de reciclare de noi substanţe pentru o p. situată pc alt nivel trofic (ex.j o p. de —>■ carnivorei Studiul p., pe Hngă o valoare pur teoretică, are şi o importanţă practică legată direct de economia umană; prin aprecierea cantitativă a diverselor p, folositoare sau dăunătoare, omul poate si elaboreze prognoze privind evoluţia şi valorificarea diferitelor p. şi să intervină la timp în dirijarea creşterii ni .mărului şi bioma-sei lor. POPULAŢIE APOMICTICA, populaţie care a apărut pe cale partenogenetică. Ex.' unele organisme inferioare; plantele ce se înmulţesc prin bulbi, stoloni, butaşi rizomi, tuberculi; unele afide. P,n. sc dezvoltă rapid ca urmare a posibilităţilor sale multiple de—> înmulţire (asexuat şi sexuat). V. şi PARTENOGENEZA. POPULAŢIE COLONIALĂ, asociaţie animală formată din grupuri de indivizi (sau familii) ce trăiesc în teritorii individuale de sine stătătoare, ale căror limite sînt adiaccnte. P.c. sînt caracteristice speciilor de citclidc, cricetine, gir-biline şi In mai mică măsură şi o clio ton idelor, care trăiesc în stepe cu iarbă rară şi în deşert uri. Datorită dimensiunilor reduse ale fiecărui teritoriu ocupat de un grup sau familie, se constituie o aşezare unică, îu cadrul căreia an inia lele din diferite grupuri se văd unele pe altele, semnal izînd prin sunete pericolele care lc pindesc. Pătrunderea indivizilor străini este interzisă în sectorul unde îşi cresc puii, dar teritoriile de hrănire, situate mai la distanţă, pot fi folosite in comun. Viaţa sub formă de p.c. creează condiţii favorabile de iernare, hrănire şi apărare în comun faţă dc acţluuea nocivă a factorilor de mediu. Kezervele de hrană pot fi, de asemenea, mult mai bine realizate prin eforturile conjugale ale mai multor animale. V. şl SOUÎÎXĂŢI ANIMALE. POPULAŢIE PERMANENTA POPULAŢIE ECOLOGICĂ, populaţie din aceeaşi specie, dar care se dezvoltă în habitate diferite cu comportament şl cerinţe de viaţă diferite. Ex.: mierla prezintă populaţii cc se dezvoltă la oraş şi populaţii ce se dezvoltă în pădure: primele se caractcrizcază printr-o mare familiaritate faţă de oameni si trăiesc în apropierea lor, cele de pădure sîut nrult mai sălbatice. V. şi ECOTfP. POPULAŢIE EXPONENŢIALĂ, populaţie a cărei rată instantanee de creştere este constantă tot timpul. Dacă se notează cu r această rată atunci r(f) = r şi dacă p(/) reprezintă Ti cfectivul la timpul t, atunci: p(0~P(0)—. e. POPULAŢIE INVADANTĂ, termen folosit, toi fitoce-nologie care Indică stadiul cind plantele se găsesc în procesul de stabilire în ccosistem şi nu parcurg întregul qiclu de dezvoltare, nu fructifică (ex*: unele buruieni in ceţurile agricole). M POPULAŢIE ÎNCHISĂ, populaţie care nu prezintă schimburi de indivizi cu alte populaţii. Ex.: o populaţie de viermi de-mătase cultivată în laborator; populaţia de capre negre din masivul Retezat; unele populaţii dc insecte insulare etc. POPULAŢIE LOGISTICĂ, populaţie Ia care, după ipoteza Iui Qufetelet (1836) şi Verhnlst (1838), rata de creştere (r) diminuează proporţional cu cfectivul, după lor mu la r(0“ =r —A-P(0, de unde se deduce curba logistică: P(l) = K T —----------cn K—-------- şi a= constanta de integrare. 1+ e® k POPULAŢIE MALTHUSIANĂ, populaţie exponenţială a cărei repartiţie pe vîrste este invariabilă, deci: r(*)=r şl dacă se indică cu C(x, /) frecvenţa indivizilor în intervalul (x, x-\-dx) şi timpul C{x, l)—C(x). Se pot demonstra Intr-o p.m. următoarele: a) rata natalităţii şi a mortalităţii sînt constante: 7i(0=n Şi m{t)=m; b) probabilitatea de supravieţuire la o vîrstă dată este constantă: S(x, f) S(.t); c)fprobabilitatea de supravieţuire S(s) în frecvenţa indi** vizilor C(x) sint legate pţin relaţia: C(x)=n-cTf* S(x)> V. şi POPULAŢIE EXPONENŢIALĂ. POPULAŢIE MENDELEĂNĂ, populaţie care are aceeaşi ascendenţă, o comunitate de reproducere în caTe împerecherea între indivizi este liberă şi întîmplătoare, întemeiată pe un genofond propriu. POPULAŢIE NORMALĂ, —> tttopopulaţie care parcurge toate fazele de dezvoltare, de la germinare şi pînă la încheierea ciclului de dezvoltare, adică Ia fructificare. POPULAŢIE PERMANENTĂ, populaţie prezentă într-un habitat tot timpul anului. Ex.: p.p. de capre negre, p.p. de insecte bivoltine şi polivoltine etc. P.p. de insecte au o slabă capacitate de dispersiune, cu zbor slab şi femele aptere la numeroase spccii. Ele posadă mecanisme care reduc POPULAŢIE PXtOSP£RA 480 riscul de supraexp lo atare a mediului, cu rată de creştere şi densitate slabe. V- şi POPULAŢIE TEMPORARA* POPULAŢIE PROSPERĂ, populaţie care se află în plină creştere numerică, natalitatea întrec înd mortalitatea. Ex.: p.p. de afide, p.p. de ierburi anuale la începutul primăverii. POPULAŢIE REGRESIVĂ, -* fitopopulaţie la care nu mai are loc proccsnl sexual de înmulţire. Ex.: p.r. întîlnite Ia ghiocel (tialantfms nioaUs), lăcrămioară (Conoaliaria majalis) etc. Plantele nu mai produc seminţe şi se înmulţesc numai prin stoloni, rizomi etc. iar în caz de fructificare germenii acestor plante pier. în-> fitocenoză lipseşte, dcci, tineretul. POPULAŢIE STABILĂ, populaţie cu efectiv invariabil, dat otită faptului că natalitatea, mortalitatea şi structura pe vîrste rămîn relativ constante. POPULAŢIE STATISTICĂ, colectivitate de obiectc, fiinţe, observaţii şi date din care fiecare membru are o probabilitate cunoscută de a apărea In probă. Ex.s toţi arborii dintr-un parc; toate căprioarele dintr-o pădure; ştiuleţii de porumb dintr-un lan; seminţele dintr-un lan de grîu; apa dintr-un rezervor; copiii dintr-o clasă, zgomotele produse de o sursă de poluare timp de o oră ctc. POPULAŢIE TEMPORARĂ, populaţie prezentă numai o parte din an într-un habitat. Ex.: insectele şi plantele anuale, animalele migratoare etc. P.t. au un potenţial de creştere ridicat şi o plasticitate ecologică mai mare, cu puţini prădă-toTi şi paraziţi- Y. şi POPULAŢIE PERMANENTĂ. POPULAŢIE UMANĂ, ansamblu de persoane care locuiesc pe un teritoriu bine delimitat, cazul ccl mai tipic fiind populaţia naţionala. P.u. poate fi împărţită după diferite caracteristici (demografice, economice, sociale, educaţionale), fiecare parte constituind o subpopulaţie: masculină, feminină, de vîrstă şcolară, urbană şi rurală, activă şi inactivă, pe unităţi teri tor ia l-administrative etc. Un sistem de indici caractcrizea&ă p.it.; printre cci mai importanţi sînt: numărul p.u., structura sa pe sexeşi vîrste,structurilesocial-economice, indicii repartizării sociale, ai dinamicii sale, cum sînt rata medie anuală de creştere etc. POPULAŢII ALOPATRICE, populaţii dc organisme cu habitate distincte, separate între ele prin anumite bariere fizice sau fiziologice. Ex.: în cadrul arealului speciei Jwil-perus oirginiatia din E Americîi de Nord există 4 grupări sau rase care au apărut ca cfcct al polenizării acestei spccii la limitele arealului ci cu speciilc vecine (Junipcms horlzon-talis, J. scopulariwh J. barbadense şi J. ashei). POPULAŢII SHl PATRU:E, populaţii ce cocxistă pc aceleaşi teritorii şi chiar în cadrul aceluiaşi habitat fără să se elimine reciproc. în cazul plantelor, p.s. apar mai ales la speciile din gen.: Ilicracium, Rubus, Sorbns, Viola etc. m POTAMODROM POROZrrVCE {despre sol), proprietatea dc a avea pori. V; unui^-so! sc determină calculind densitatea aparentă (da); cc reprezintă greutatea uscată aparentă a solului pe unitatea de volum şi densitatea specifică reală (dr), ce reprezintă greutatea uscată absolută a fazei solide. Cu accste date putem determina p, totală; p% . 100 j. P. este o caracteristică dc bază a solurilor, influent ind apreciabil proprietăţile lor (ex* permeabilitatea, compresibilitatea, rezistenţa la tăiere etc*), în special in cazul pămlcturilor nisipoase. P. influenţează foarte mult densitatea organismelor din sol, cît şi prezenţa lor In diferite soluri, Ex,: in solurile compacte cu p. redusă se dezvoltă numeroase li ini en opt ere, ortoptere şi coleoptere elateridc, in timp ce în cele afinate cu p. marc trăiesc ciciudele, himcnopterele Cerceijs, Bembcx, Amophila ctc. în solurile cu p. redusă, seminţele-.germ in ea za greu, dezvoltarea plantelor este încctinîtă, ducînd la ^diminuarea recoltelor. Prin arături adînci şi lucrări de asanare, prin admin ist rare de amendamente cu calcar, p. solurilor se poate ameliora mult* V. şi TEXTURA SOLULUI, PORUMBELUL MIGRATOR (Ectopistes migraiorius). pasăre dispărută, originară din America de Nord, ce popula pădurile din E Statelor Unite şi cclc din S Canadei. A for-mat colonii foarte numeroase in pădurile de foioase, mai ales printre asociaţiile de stejar, de fag şî arţar. Potrivit unor observaţii, In Wisconsizi (S.U.A.) au cuibărit pină in 1871 pe o suprafaţă de 2 200 km3, cel puţin 13G inii. dc indivizi. Migraţii le acestui p. erau destul de neregulate* amploarea valului de indivizi migratori variind de la un an la altul. Cînd cirdurile erau In pasaj, mii de vinători aşteptau păsările migratoare şi le decimau in. masă. Oamenii nu ezitau să doboare chiar arborii pe carc cuibăreau, pentru a captura pilii ia care nu puteau ajunge cu prăjinile. Cur înd însă a început declinul, astfel că in 1899 a fost observat cu certitudine ultimul exemplar in libertate, iar în anul 1914 a murit ultimul individ in captivitate la Grădina zoologică din Cincinati, statul Oliio (5.U.A.). POŢABILITATE, proprietate a unei ape de a fi potabilă, respectiv de a putea fi utilizată îu alimentaţie şi pentru satisfacerea setei oamenilor şi animalelor. O apă. potabilă trebuie să aibă gust plăcut, su fie incoloră, fără miros, Tară germeni patogeni, cu foarte puţine substanţe organice putre-seibjle, raportul dintre Ca şi Mg să nu dcpăşcască proporţia de 3/1, iar conţinutul îu clorură de sodiu să fie sub 0,5°/«n. V. şi OLIGOSAPROBĂ. POTAMODROM (despre peşti), eare migrează dintr-o zonă într-alta a apelor dulci (din zona de deai în cea de şes şi invers), sau dintr-un riu intr-altul. Ex.: cleanul (Leucîscws cephalus), înrcana (Barbas barbus), ştiuca (Esox lucius) etc. V. şi CAT'ADR OM, AKADROM. 21 — Dicţionar de ecologie POTAMOLOGIE 482 POTAMOLOGIE, ramuri a hi drob io log iei care studiază fenomenele fizice, geografice şi biologice specifice apelor curgătoare considerate sisteme deschise, dependente de sistemele vecine, în special de cele terestre* cu populaţii tributare substanţelor alolitone transportate de curenţi din amonte în aval. Datorită curentului, biocenoza planctonică din apele curgătoarc este slab reprezentată. Ca urmare a fenomenului de curgere, popularea apelor curgătoare se realizează îndeosebi din. extremitatea superioară spre cea inferioară şi numai într-o măsură mai mică în sens invers. Plantele din apele curgătoarc prezintă modificări adaptative. Ex,: nufărul galben (Nuphar luteum) are peţiolul şi limbul reduse; diverse diatotnee (Gomphoncma), ciauofîeee (Nosioc) aderă puternic la substrat cu ajutorul unui mucilagiu; unele organisme torcnticole dispun dc glieare puternice, care ţ Ife permit să se ancoreze de substrat (ex. unii acarieni); larvele muştelor din gen* Slmulium sc fixează pe suprafaţa superioară a pietrelor cu ajutorul unor cîrlige puternice, în apele curgătoare, în afară de peşti, există puţini bunt înotători. Diversitatea şi densitatea organismelor din apele curgătoare sînt mal reduse în comparaţie cu cele din apele stătătoare. V, şi LLMNOLOGIE. POTAMOPLANCTOW component al biocenozei rîuri-lor şi fluviilor, alcătuit din totalitatea plantelor şi animalelor care plutesc sau înoată la suprafaţa apelor. P. sectorului montan şi colinar al rîurilor este destul de redus în specii sub Taport cantitativ şi calitativ. Ex.: printre formele vegetale ale rîului Cerna se întîlnesc diatomee (Ceratonets arcuş, Fragilaria sp., Navicuja gracilîs etc.); cianoficce (Anabena); dinoflagelatc (Peridţnium) etc. Animalele sînt reprezenţate mai ales prin rotiferi (CoUurela adriailca, Lecane lunaris etc.)y cladoceri (Chydoru* sphaerietis) şi copepode (Eucyclops serru-latus etc.)’ P. este mult mai bine reprezentat în partea de şes a rîurilor unde viteza apei scade. Ex.: în Călmăţni, densita-tea plantelor ajunge la 151 000 exemplare/l, iar a animalelor la 100 exemplaTe/1. Domină diatomeele (Navicuta, BaciUaria paradoxa); euglenoficeele (Euglcna oxijurus)\ cloroficeele (Pediastmnt duplex, Actfnastrum huntzskil), rotiferii (Bra-chionus calycifows, Lecane lumrius); copepodele (Mycro-ciclops minutus, Acanthocjiclops mridis) şi cladocerele (C/rido-rus sp.)- V. şi PLANCTON. POTENŢIAL BIOLOGIC MAXIM, v. PRODUCŢIE AGRICOLĂ. POTENŢIAL III OTIC, rată specifică de creştere maximă a unei populaţii în condiţii optime de dezvoltare. P.fo. se caracterizează prin constantele: a) de reproducere — proprietatea populaţiei de a produce un anumit număr de urmaşi; b) de supravieţuire — capacitatea populaţiei de a menţine un număr ridicat de indivizi; c) de protecţie — însuşirea populaţiei dc a evita forţele antagoniste ale mediului prin adaptare, imunitate faţă de infecţii etc. Noţiunea de 483 PRAF ji.lh a fosţ introdu»* de zoologii R- Cliapman în 1931 şi .dezvoltata matematic de S, I. Ivlev. .POŢETOAIETUU, dispozitiv pentru măsurarea absorbţiei apei dc către plante, format dintr-un rezervor plin cu apă (ftţ care se fixează planta cu ajutorul unui dop, astfel ca sistemul rad (cula r să fie în interiorul vasului) şi un tub Jateral gradat, cir.lumcnul foarte fin, pe care se poate citi ggnţiţaţea de apă absorbită de plantă in rezervor. Determini precise făcute cu p. au arătat că prin scăderea tempera* Xpţiţ, viteza absorbţiei apel de către rădăcinile plantei .senede rapid* La diferite plante, această scădere în intensitate^ absorbţiei nu este aceeaşL Plantele de la tropice şi sub-tropice* iubitoare de căldură, îşi micşorează absorbţia mult mai puternic decît plantele de climat rece şi temperat. PPB, părţi per miliard = 1 mg/t; greutate/greutate pentru materii solide, volum/volum pentru apă şî aer..Mod dc exprimare ^concentraţiei unor poluanţi din aer, st-pă si sol. ■ A 5' pppp 5' A, structuri nuclcotidice neobispuite, guanozin-5 - difosfat-3 'difosfat (pp Gpp), adenozin 5'-¥etra-fosfat*5 'adeuozin, cu funcţii in controlul metabolismului primar, al. bacteriilor, V: şi XUCLEOTID REGLATOR. părţi per milion» Mod de exprimare a concentraţiei :imui'po-Jug-nt din aer, apă şi sol = 10 mg/t. PHADĂi.organism vinat de un prădător (ex, afidele vinate de cocciueic, masculul călugăriţei consumat de femelă)* De cele. mâi multe ori, p. este mai mică decîl prădătorul, sedentară, cu mobilitate mai redusă etc. P, reprezintă o verigă In lanţurile şi reţelele trofice ale oricărui ecosistem, Dc cantitatea de hrană reprezentată de o p. depinde dezvoltarea speciei prădătoare. Numeroase specii pot avea atît rolul de p., cît şi de prădător intr-un lanţ trofic. Ex.: şobolanul negru (Rattas rattus) poate fi p. pentru răpitoarele de noapte (cucuvea, bubă ele*), daT şî prădător, vin înd adesea alte animale (puii unor păsări, peşti, insecte etc,). V* şi PRĂpĂTOR, PRAF, material solid sub formă de particule foarte mici (dc obicei, cu dimensiuni mai mici decît 20 {*}, ee pot fi antrenate in mişcare sau pentru a sta un timp în suspensie, In aer sau intr-un'alt gaz. După provenienţă, p* poate îi: natural, industrial sau poate să apară din uzura obiectelor. P* natural (sau colbul), este produs prin acţiunile unor factori naturali care se exercită în natură (variaţii de temperatură, activitate vulcanică, vînt, valuri, incendii, transformări chimice etc.) asupra unor comportamente din scoarţa sau de la suprafaţa Pămîntului (roci ori minerale), sau prin procesele biologice ale vieţuitoarelor. P, industrial, este degajat în timpul prelucrării metalelor (arderi şi aîte reacţii chimice, aşchiere, forfecare, mărunţire etc*), Accst p* poate apărea ca produs incidental şi nedorit în cursul unui proces de fabricaţie (ex.: particulele solide antrenate în fum san In gazele de distilare uscatfi a cărbunilor, ori cînd se urmă- PRAF COSMIC 484 rcşte fabricarea unor materiale (ex.: praful folosit in metalurgia pulberilor, praful de puşcă ele.). Norma de praf admisă în atmosferă (Ic legislaţia ţârii noastre este de maximum 17 g/m2/lună sau de 200 t/kin2/an. PRAF COSMIC, particule de pulberi din spaţiul cosmic care constituie o componentă a mediului. Astăzi se ştie că slăbirea intensităţii radiaţiilor luminoase primite de la stele se datoreşte faptului că lumina acestora trece prinţr-im mediu conţin înd p.c. P.c. nu este dispersai uniform în spaţiu. S-a observat că norii de p.c. interstelar se îngrămădesc într-un strat nu prea gros în planul discului Galaxiei noastre. PRAF DE CĂRI5UNE, praf rezultat In urma operaţiilor dc minerit şi care, In amestec cu aerul, in anumite proporţii, poate provoca explozii periculoase, 'mai ales dacă atmosfera conţine şî metan. PRAF POLUANT, particule solide în suspensie aflate în aer sau în sediment cu efecte dăunătoare asupra populaţiilor vegetale, animale şi asupra omului. După normativele ţării noastre, p.p. se consideră nociv cînd depăşeşte limita dc 200 t/km^/an. Principalele surse ce produc p.p. sînt fabricile de ciment, fabricile de negru de fum, carierele ctc. La plante P-P. se depune pe suprafaţa frunzelor reducînd procesul de fotosinteză şi determinînd diminuarea producţiei biologice primare. Animalele afectate de p.p, prezintă tulburări oculare şi respiratorii, astuparea stigmclor (îa insecte) etc. Omul este supus poluării cu praf atît ptîn contactul direct ce determină alergii, boli ale aparatului respirator etc., cit şl indirect, prin consumul unor alimente cu p.p. PRAG DE ACŢIU.XE, concentraţie limita a unui poluant în mediu cârc conduce la apariţia primelor simptome de disconfort. Ex.: p. de a. momentană a amoniacului este de 0,3 mg/m3, al dicloretanului de 3 mg/m3. PRATICOLĂ (despre specii), care trăieşte în prerii şî terenuri ierboase. Ex.: bizonul, clinele preriilor, diverse insecte fitofage. Animalele p. au văzul dezvoltat, sînt bune alergătoare şi o parte dintre ele trăiesc in lurme (ex.: bizonul, muflonul). PRĂDAŢIE, modul de a acţiona al unulprâdăţor In vederea obţinerii brânci. V. şi PRĂDĂTOR. PRĂDĂTOR (despre organisme animale), care se hrăneşte capturînd hrană animală vie pe care o consumă imediat. Ex.: lupul, tigrul, libelula, coccinela. P. s-au adaptat.prin anumite caractere la prinderea prăzii, ex.: acuitate vizuală, miros, viteză dc deplasare crescută,wdcnli^ie bine dezvoltată, colorit protector etc. V. şi PRADĂ, PRĂDĂTORISM. PRĂDĂTORISM, relaţia dintre 2 vieţuitoare în care imn, numită -► prădător, are avantaje pozitive, iar a 2-a. numită -vpradă, suferă efecte negative. Există o serie dc adaptări ale prădătorului la prinderea prăzii: simţul mirosului şi văzul bine dezvoltatei agilitatea în mişcări, gheare şi dinţi puter- 385 PRECIPITAŢII ATMOSFERICE nici, viteză mare de deplasare, culoare dc protecţie etc. Comportamentul de prindere a prăzii diferă dc la o specic la alta. Astfel, unele animale prind prada din fugă, ex. ghepardul (Acinonijx jubatas), altele o pîndese şi sar asupra ei, ex. leopardul (Panthera pardus). Prada sc sustrage prădătorului prin modificarea aspectului şi a culorii, printr-un comportament adecvat (ascundere, fugă, apărare activă etc.). Cu timpul, între populaţia prăzii şi cea a prădătorului apar oscilaţii numerice aproape regulate ce duc la reglarea nu mărului şi densităţii celor 2 parteneri (ex,: între populaţiile risului polar — Lynx canadenxls şi ale iepurelui canadian — fcepiM-ariicii^etcJ. V. şi RELAŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE. THE ADAPTARE, caracter determinat de unele gene mutante purtate de un individ, care favorizează —► adaptarea organismului clnd mediul se schimbă brusc. Termen creat de L. Cuânot (1914). PRECIPITAŢII ATMOSFERICE, apa care cade din nori pe suprafaţa solului în stare lichidă (ploaie) sau in stare solidă (zăpadă, grindină, măzăriebe), precum şi apa care se depune din .atmosferă pe sol sau pe obiecte în formă lichidă (rouă) sau in stare solidă (brumă, chiciură)* P.a- reprezintă principala sursă dc apă utilizată de plante in dezvoltarea lor şi sursă a apelor freatice care alimentează riurilc şi lacurile folosite de animale la adăpat şi de om în gospodărie, industrie, irigaţii etc. P.a., ca factor ecologic limitant, au un rol important în răspîndirca plantelor şi animalelor. Ex.: precipitaţiile anuale cuprinse între 250 şi 500 mm determină apariţia plantelor ierboase caracteristice stepelor, iar precipitaţiile anuale ce depăşesc 500 mm determină apariţia plantelor lemnoase (pădurile). Lipsa de p.a. determină diminuarea numărului de indivizi ducînd la dereglări în biocenozele din regiunile respective. Ex.: scceta de mai piuiţi ani din zona Sahelului (Africa tropicală) a dus la compromiterea completă a recoltelor şi diminuarea animalelor erbivore; unii viermi nemerţieni se dezvoltă abundent numai în regiunile cu atmosferă caldă, saturată de umiditate ('regiunile pădurilor tropicale). Tot astfel ploile îndelungate şi abundente provoacă pieirea în masă a unor culturi agricole prin lipsa de acraţie a rădăcinilor, cît şi a unor populaţii de animale (mai ales păsări şi insecte). Ex.: ploile abundente din România din anii 1975, 1979 au produs inundaţii afecttnd mari suprafeţe cultivate cu cereale şi legume, mai ales în jud. Dîmboviţa şi Ilfov. Tot In anui 1975 p. puternice au provocat numeroase alunecări dc teren şi eroziuni în zonele subcarpatice din jud. Dîmboviţa şi Prahova. P. sub formă solidă au, de asemenea, o acţiune negativă asupra plantelor şi animalelor. Ex.: In anul 1954 au pierit în Canada, din cauza grindinii, cca 150 000 raţe sălbatice; brumele tîrzii din primăvara anului 1980 au distrus în zona de dealuri şi subnion-tană din ţara noastră tlorile a numeroase livezi de pomi F RE CLIMAX 486 fructiferi (in specia], la meri), O altă formă de p.a. o reprezintă zăpada. Pentru culturile de grîu dc toamnă, ca şi pentru alte specii ce iernează în sol sau la suprafaţa accstuia, zăpada joacă rolul unui termoizolator. Acoperind rezervele de hrană de pc sol, p.a. sub formă de zăpadă micşorează accesibilitatea lor pentru animalele erbivore: ccrbi, căprioarc, păsări granivore etc., avind ca rezultat diminuarea efectivului lor. Unele animale de stepă şi de tundră care nu hibernează şi trăiesc la suprafaţa zăpezii îmbracă in timpul iernii un colorit alb sau coloraţia lor devine mai deschisă (lupul, vulpea, renul, lctningul, prepeliţa albă de tundră, liirciogul djun-garic— Phodopus siwgariis —, iepurele, hermelina, nevăs-tuica etc.). PRECUM AX, v. SUBCLIM AX. PRECOCITATE, însuşire fiziologică ereditară a unor varietăţi, rase, hibrizi etc., care constă în atingerea maturităţii intr-un timp mai scurt decît cel al speciei din care provin. IV este mult apreciată la plante, ca: porumb (Zca mags), bumbac (Gossijpiiim hcrbaceum), orez (Onjza satina), ricin (Rfcinus communis), soia (Glycint hi&pida) ctc. Soiurile şi hibrizii precoce se pot cultiva cu succes in Tegiunilc cu altitudini înalte sau in regiuni cu climă rcce, realizînd producţii mari şi de calitate, cu pierderi mici faţă dc atacul unor boli şi dăunători: în regiunile secetoase, de stepă accste soiuri sau hibrizi sînt mai puţin afectaţi de secetă. PRECOMUMTATE, biocenoză incipientă in care biotopul şi raporturile dintre specii nu.sînt complet delimitate, ex. biocenoza cc apare imediat în urma retragerii apelor dintr-o anumită zonă este constituită din specii dc mohor (Sefaria ncrticillata), costrei (Echinochloa enm-galii)« rîme (Lum-bricus terrestris), insecte (Oncopodura cras$icornis7 Acfolctes iieptimi). PREFEREYDUM (PREFERINŢĂ), valoare optimă a unui factor din mediu preferată şi aleasă dc un organism dintr-o gama de valori oferite. Ex.: larvele şî adulţii lăctis-tei Schistocerca gregaria introduse intr-un dispozitiv cu temperaturi variind Intre 0 şi 4G°C sc vor stabili in zona cu temperatură ridicată (30—40°C); la fel se comportă şî şopirla de cimp (Lacerta agiiis) şî guşterul (Lacerta virldis). H. S. Jening încearcă să cxplicc o mare parte clin comportamentul animal prin p. FREFEREiVDTJM FOTIC, cantitate de lumină preferat:! dc o anumită specie (fig. 20). Kx.: larvele şi adulţii ţintarului anofel preferă ziua adăposturi slab luminate (0,15— 1,5 luc$i) şi evită atît întunericul complet, cit şi o iluminare putcrnică. Aproape toate nevertebratele din sol sînt fotofobe. Apariţia insectelor nocturne şi dispariţia celor diurne în cursul dimineţii sau serii au loc la o anumită intensitate a luminii care diferă de la o specie la alta. P.f. este legat dc modul dc viaţă nict^meral, pe care dc obîcci îl şi condi- 4V7 PREFILTRU ţioncază. în funcţie <îc preferinţele lor fotice, sc deoscbesc animale aurora le, diurne, crepusculare, nocturne. Altele sînt active in cursul întregii perioade de 24 rte ore. V. şi HITM GIRCADIAN. Fig. 20. Prcferendum-ul fotic la spccia Spirographis spal-lanzanl, a, b, cy d = ecran mobil; c, f = substrat. PREFERE1VDUM IIIGR-IC, preferinţa unui organism pentru un anumit ;grad de umiditate, lix.r broasca Peloba-tes fuscus.preferă locuri de viaţă in care atmosfera esle saturată 100% în vapori de apă, PREFER ENI)ljif TERMIC, stabilirea unui organism la o amimită valoare termică din habitatul său. Ex.: larvele fluturelui Plusia oleracea preferă temperaturi da 12—1,‘Î,G°C,; cele ale fluturelui de mătase (Bombt/x moriji tle 20—23°C. PREFILTULI. filtru suplimentar, alcătuit din granule mai mari, alezat înaintea filtrului principal al unei instalaţii de tratare a apei, in scopul reducerii încărcării acestuia şi al prelungirii timpului său de funcţionare. P. sînt folosite, mai ales, la instalaţiile de deplasare carc primesc o apă brută cu conţinut marc de particule fine argiloa.se şi care, pentru o tratare completă cn coagulant, ar necesita chţUuiclj PRELEVARE 488 de exploatare mari. P. contribuie la purificarea apelor poluate în vederea utilizării lor fără pericol dc către orga^ nisme, pentru irigaţii etc. PRELEVARE, extragere a unei cantităţi proporţional relativ mici din cantitatea tolală a unui material biologic cu scopul de a obţine anumite informaţii, ex.: procentul de germinaţie al seminţelor, concentraţia în anumite bacterii a apei, greutatea medie a unor indivizi, procentul tineretului într-o populaţie, diversitatea şi abundenţa' speciilor dintr-o biocenoza, etc. în ecologic V- se realizează cu diferite dispozitive şi aparate in funcţie de grupul dc organisme cercetat, de mediul de viaţă, dc mărimea şi''mobilitatea organismelor etc. Astfel, pentru populaţiile de artropodc riin sol se foloseşte sonda de sol cu diametrul de 4—-5 cm; pentru insectele nezburătoare din ierburi, btocenometrul; pentru plancton fileu 1 planctonic; pentru insectele din coronamentul arbuştilor, umbrela entomologiei; pentru insectele din frunzarul pădurilor, aparatul Tullgrcn etc. PREORĂŞENESC (despre un teritoriu), care este situat in jurul unei localităţi urbane, cuprinxîud: amenajările hidrotehnice de alimentare cu apă, spaţii verzi (parcuri şi păduri dc agrement), case de odihnă sau colonii de vile, sanatorii, sere şi pepiniere, precum şi zona agricolă de aprovizionare curentă, aeroporturi etc. Teritoriul p. este o zonă de tranziţie de Ia ecosistemul urban spre ecosistemele naturale sau agricole. Zona p. beneficiază de o atmosferă uiM puţin poluată, uneori curată în comparaţie cu atmosfera oraşelor. Mai persistă in această zonă fenomenul dc poluare, iar cinci complexele industriale sînt amplasate aici există chiar o poluare puternică. Biocenozele p. prezintă diversitate specifică mai mare faţă de cele orăşeneşti, elementele din ecosistemele naturale fiind dominante. V. şi ECOSISTEM ANTROPOGKN. PRERIE, tip de stepă de climat temperat specifică şesurilor din America de Nord, dominată de ierburi înalte, cu relief puţin accidentat şi cu precipitaţii atmosferica reduse. In p. verile sînt scurte, cu zile calde şi uscate şi cu nopţi rcci, iar iernile sînt aspre, secetoase, bîntuite de vînturi (izoterma de ian. — n°C, iar cea din iul.■= 28XK Spre S există o tranziţie lentă către ierni calde, iar spTe V, către ierni mai calde şi mai uscate. Perioada dc vegeta:ţie in p. este scurtă (mai-iun. şi mai rar, apr,-iul.). Solul, pro-babil fosil, evoluat din fund de mare, este negru, prăfuit cu silice. Dintre speciile vegetale care populează p. mai răspândite sint: Andropogan. scoparius, Duteoloua hirsu*a, KorM-ria crislata, Sporobotus asptri folii7s etc. In unele regiuni cresc Fiicca glauca, Ayaoe americana, Ipomaea leptophylla etc.). Primăvara pi toamna se dezvoltă buruieni anuale, iar vara, gramince perene. In E Americii de Nord, p. sînt cultivate intens. IV este locul preferat pentru bizon, clinele preriilor etc. V. şi SAVANĂ, PAMPAS, PARAMO. PKE2ENŢA SPECHLrOK 1 PRERIE ALPINA, cîmpie de mare altitudine, anaîoagă tiiridrci. Ex.: unele cimpii din Peru, Clîile etc. In pa. vegetaţia caracteristică csle formată din ierburi (specii de Mata, Mtrope* AlchemUla, Gentiana) şi plante lemnoase: arbora-şul de coca (Erythrojijlon coca), specii cu lemn preţios (malionul, cedrul ctc.). Fauna cuprinde numeroase turme de alpaca (Lama pucos), lama (Lama lama), exemplare izolate de conduri (Valtm gnjphus) etc. PRESIUNE, mărime egală cu raportul dintre valoarea unei forţe care apasă perpendicular pc suprafaţa unui corp si aria acelei suprafeţe. I\ statica, este presiunea interioară dintr-un fluid (lichid sau gaz) aflat in repaus sau în mişcare, ce se cxercilă iu toate direcţiile. P. atmosferică, forţa cu care straturile atmosferei apasă asupra corpurilor, indiferent de orientarea suprafeţei, într-un punct dat de pe suprafaţa Pămîntului, Valoarea normală a Vp.fl. este de cca 760 mm Hg (1,033 kgf/cm2) şi variază în funcţie de condiţiile atmosferice, de altitudine şi latitudine. ValorHc p.a. mai mari de 760 mm Hg indică stabilitatea vremii, iar valorile inai mic.i, posibilitatea schimbării vremii, Organismele s-au adaptat la valori diferite aîep.cr. P- osmoticâ, presiunea statică suplimentară care se manifestă tn soluţii (ex. in lichidul celular), datorită fenomenului de osmo/ă. Valoarea absolută a p.o. din celulele organismelor este destul de siare (cx. 10 atm. la plantele terestre şi 1—3 atm. la plantele de apă dulce submerse). La plantele care cresc în condiţii vitrege de viaţă, sărături, condiţii dc sccetă etc.), p.o. ac ridică ptnâ la 60—80 atm. P.o. joacă un rol important in răspîndirea organismelor lu diverse ecosisteme. PRESIUNE RADICULARA, presiune caro ia naştere în celulele vii ale rădăcinii «fi care determină împingerea apei în sus prin rădăcini şi prin tulpină. P.r, are mare importanţa în asigurarea cu apă şi menţinerea unui cchilibru hidric constant in corpul plantelor. Acţionează tn resta-.bitfrea turgescenţei plantelor ofilite, Ex.: dacă plantele ofilite sînt udate cu apă, ele işi revin mult mai uşor decît dacă sînt tăiate şi puse în apă, deşi prin tăiere s-ar părea că accesul apei la frunze ar trebui să fie mult uşurat. în plantele de locuri umede şi umbroase p.r. este extrem de scăzută. Rădăcinile acestor plante absorb mai multă apă decît transpiră frunzele» surplusul elimin in du-se sub formă de picături. P.r. contribuie la aprovizionarea eu apă a plantelor tinere. PREZENŢA SPECHLOR, localizarea obligatorie a unei specii într-o anumită biocenoză (ex.: p.s. de peşti în biocenoza acvatică). P.s, este un indice sintetic principal, apropiat de noţiunea dc constanţă. P.s. în biocenoză se stabileşte prin observaţii de teren şi extrageri dc probe. Valoarea p.s. componente dintr-o biocenoză se poate exprima prin frecvenţa fiecărei specii îu probe. PRINCIPIUL ACŢIUNII. PRINCIPIUL ACŢIUNII FACTORILOR AL LUI TISCH-LER, principiu care afirmă că forma, componenţa şi întinderea arealului unei sperii sau habitatul unei populaţii sînl condiţionate dc caracterele lor biologice; Ja rindui lor* accslc caractere pot indica locul unde poate fi găsit orga* nismul respcctiv. Lix.: Ja peşti, apa, cu toate caracteristicile ba/.inelar acvatice, a imprimat acestora anumite caractere: formă hidro dina mică, respiraţie branhia la, posibilităţi dc .ii iot etc. în acelaşi timp, caracterele aminti te arată că peştii se lnt.ilne.se numai în mediul acvatic. PRINCIPIUL INTER ACŢIUNII SAU AL CONEXIUNII FACTORILOR, principiu care arată că semnificaţia ecologică a fiecărui factor poate, sâ-difere de înregistrarea instrumentală. dai ori Iu influenţei ailor factori de mediu. Ex:.: temperatura organismului viu » poate depinde, Ia un moment dat, de viteza vîntului şî de umiditatea aerului, de cantitatea radiaţiilor primite» de «starea internă de sănătate sau de boală etc. mai mulfc deeit de temperatura aerului înregistrată de termontoefcr.n, PRINCIPIUL LIII ALLEE, priiicipiu carii ^arată că alft suhaglomerarea, x>U şi supraagtomgfareâ sini factori Tîinf-tanţi ai supravieţuiriîindividuali^ Lâ unele populaţii supravieţuirea individuală este m4i ridicată îh caz de subaglo-merarc: (exî populaţiile de elefanţi),; kt altele însă supravieţuirea creşle atunci i;7wV populaţi^ ocupă o stare inter-mediără'Intre subaglomer-iire .şi supraaglomerare, ex.: unele păsări: pescăruşul {Laru,v ridibifndiis), cocorul :(Megalorriis ut’C. ' •" PRINCIPIUL LUI GAUSE» principiu care afirmă că 2 specii cu aceeaşi nişă ecologică nu pot-coexista permanent 2n acelaşi ecosistcm. tlrescînd în condiţii identice de laborator 2 specii de infuzori (Paramoecinm caudafath si R aurelia), Gause a observat (12-Î4) că atunci cînd aceste 2 specii slnt în competiţie pentru aceeaşi hrană supravieţuieşte ana singură dintre ele (P. caudalum). în prima perioadă a competiţiei aTc loc lupta pentru hrana disponibilă» creşterea numerică fiind exprimată la ambele specii. în a 2-a perioadă a competiţiei are loc lupta pentru redistribuirea surselor de hrană. Specia mai puţin susceptibilă faţă de limitarea rezervelor de hrană va supravieţui iar a 2-a va dispărea. PRINCIPIU!, LUI THIENFjUANN, principiu care arată ră in ecosistemele cu condiţii unilaterale, uniforme de existenţă, sărace în nişe ecologice, numărul speciilor este mie; în schimb, numărul dc indivizi care alcătuiesc populaţia uneî specii este mare. Dimpotrivă» în ecosistemele cu condiţii variate dc existentă, bogate in nişe ecologice, numărul speciilor este mare; in schimb, numărul de indivizi care alcătuiesc populaţia unei specii este mic. Astfel, in mările reci condiţiile de existenţă sini uniforme, numărul nişelor este redus şi in consecinţă nici numărul de specii nu este *91 PROBA mare. Dar populaţiile multor specii ating, în aceste condiţii, culmi numerice din cauză că intre ele nu există concurenţă;. în mările tropicale, condiţiile de existenţă sini multilaterale. neuniforme: fisurile şi golurile stîucilor, golfurile, vegetaţia terestră care înaintează în mare pe ţărmurile miloase (mlaştini de mangrove) etc. generează un mare număr de nişe ecologice, ocupate de un mare număr de specii, fiecare avînd însă un număr redus de indivizi. PRINCIPIUL MINIMEI, v. LEfiEA MINLMULUI. PRINCIPIUL SUBSTITUIRII FACTORILOR, principiu carc arată că în natură organismele pot înlocui un factor necesar dezvoltării şi supravieţuirii lor, dar care lipseşte diri mediu, cti un alt factor existent. Ex.: în lipsa Ca din mediul acvatic moluştele asimilează Sr. Prin această posibilitate a înlocuirii unui factor cu altul, organismele pot să suporte mai uşor unele modificări survenite tn ecosistem, fără ca numărul şi biomasa lor să scadă. PRIVAL, nume generic care desemnează o gîrlă n^ică Şi îngustă, cn apă puţină din Delta Dunării. Vara, cîn'd apa seacă, p. se întrerup, de obicei în mai multe puncte, unde fundul este mai înălţat. în timpul anului, p. prezintă aspecte biologice diferite. Cît timp nivelul Dunării este mai înalt şi apele intră tn bălţi, caracterul biologic al p. este determinat de ccl al fluviului, modifieîndu-se îndată ce curentul slăbeşte, ca şi acolo unde p. pătrunde în ghiol. Cind însă nivelul Dunării scade îneît balta începe să piardă apa, biocenozele acestor p. sînt determinate de cele ale bălţilor, forme fluviale apărînd numai la capătul dinspre Dunăre, într-un p. se dezvoltă numeroşi producători primari formaţi mai ales din macrofite (Elodea canadenais, VaHisnerta spi-ralis, Hijdrocharis morus ranae) şi din fitopîancton. Dominantă este vegetaţia submersă şi plutitoare, care tn perioada de vară poate acoperi Întregul luciu de apă şi p. poate să capete în unele cazuri un caracter stagnant, fn el dezvol-tîndu-sc din abundenţă specii de lintiţă (Lemna minor, gibba, L. trisutca), alga Cladophom şi mătasea broaştei (Spircgyra). Pe aceste plante se dezvolta o bogată faună de organisme fitofage (moluşte, gasteropode, larve de insecte ete.) şi carnivore (lipitori etc.), PROBABILITATE, noţiune de statistică a variaţiilor care reprezintă raportul dintre numărul cazuriior favorabile şi numărul total al cazurilor posibile dintr-o probă, experienţă etc. Se calculează cu ajutorul relaţiei; P^Rfn, în care P — probabiHtatea, n. numărul cazurilor favorabile şi R = numărul cazurilor posibile. PROBĂ, o mică parte extrasă dintr-o colectivitate mai mare despre care dorim să obţinem anumite informaţii. Pentru ca o p. să conţină informaţii corecte, ea trebuie să fie extrasă la intîmplare, să aibă o anumită mărime (dacă este prea mare încarcă inutil*programul dc lucru iar dacă este prea mică rezultatele pot să nu fie concludente), şi să PROCES fie luată succesiv in diferite sezoane şi perioade ale amilul ctc. F. trebuie să dea o imagine fidelă asupra principalilor parametri iii unei populaţii sau biocenoze, deci trebuie să fie reprezentativă. Obţinerea de |». reprezentative constituie nna din problemele celc mai dificile pe care trebuie să o rezolve ecologii pe teren. Concret, se stabileşte eroarea care poate fi tolerată in estimarea mediei parametrului urmărit. Eroarea relativa poate fi exprimată ?n termenii erorii standard a mediei sau în limitele de confidenţa a mediei. Pentru o anumită valoare a deviaţiei standard (sau a varianţei), eroarea standard a mediei este o funcţie de numărul dfe probe „ : . eroare standard (n) conform raportul iu:--------------------. Daca eroarea media aritmetică tolerata (L) este de 10% din valoarea mediei şi cunoscind că L este-'reprezentata de raportul menţionat, atunci L — eroarea standard (S) 1 ] / Sa „ — ------------ — 1/ — > unde S2— vanan- medie (x) X V n ţa. Nunruirul de p. ce trebuie extrase pentru a îi reprezentative în limitele erorii acceptate se calculează conform reia- ţîeî: n= --------, Ex.: cunoscînd valorile S2—60, L=0A L2_xB ; : • - ♦ 60 00 şî x=10, atunci n= ---------------= — -4. 0,42x 10* 16 PROCES, desfăşurare in timp a unei acţiuni din viaţa unui sistem, Ex.; evoluţia unei biocenoze de la stadiile pioniere pînă la stadiul dc climax; salinizarea tn timp a unui: sol sau a unei ape etc. PROCES AIVABOUC, proces de descompunere a rocilor mumă ale solurilor sub acţimrea unor agenţi fizici variaţi (factori termici; vînturi, precipitaţii atmosferice) şi transformarea lor In soluri fertile sub acţiunea fiinţelor Vii, microorganisme etc. V*. şi PEDOGENEZ/l. ' PROCES Î)E ÂMOKIFICARE; acţiune de descompunere a proteinelor şi a altor substanţe organicc din sol, avind «a rezultat formarea amoniacului, sub acţiunea microorganis-mclor.(ex,: Psvudotnonas7 Clostridium etc*). PROCES DE MINERALIZARE, proces de transformare a substanţelor organice în substanţe minerale simple sub acţiunea microorganismelor mmoralizatoare din apă sau sol. Ex.: unele bacterii. (Hcfjgfaioa alba) oxidează 1Î2S din me~ diul umed depun in du-1 in citoplasmă sa sub formă de granule de S; Lcplofrix ochraceti depune Fe în teaca gelatinoasă a celulei sub formă de oxid (?c fier. V. si DESCOMPUNA- ioiu; PROCES DE NfXIUFICARE, \. NITRIFICARE. PROCES \m OXlDOREDUCERE, capacitate de transferare de-1 sau 2 electroni (uneori şi 1—2 H+) de la o substanţă m PEODtICATOR PRIMAR donatoare Xrta la una accept o are Y0x> conform reacţiei: -^iva-hx'ox-r Yrcd- Prin primirea fie unităţi reducă-toarci componenţii Y trece in forma redusă Yrtd, in timp cc donatorul, pierzlnd unităţile reducătoare, se oxidează şi trece In forma Xcx. p, dc o, reprezintă, un mijloc precis şi sensibil de a studia gradul de oxigenare a mediilor lichide. Acest potenţial se măsoară în volţi şi se referă Ia un etalon constituit dintr-un electrod normal cu H. Un p.dc o, pozitiv indică o condiţie ecologică tipică favorabilă oxidaţiei; vn julco. negativ indică tendinţa de reducere a mediului; In ecologia de teren, p.de o., măsurat îutr-un mediu acvatic determinat pc calc cldctrometricâ sau cu ajutorul indicatorilor colorimctrici speciali, este suma tuturor substanţelor dizolvate în mediu (pH, presiunea O, H2S, substanţe orga^ nice dizolvate). Organismele microaerofile tiu pot trăi decit într-un mediu cu p.dc o. pozitiv ridicat. ^licroaerofilele şi anaerobiontele facultative se adaptează la un p\ biomasă). După rolul pe care îl au speciile în realizarea p.L, se disting următoarele tipuri de specii sau fitocenotipuri: 1) specii dominante (ce predomină în vegetaţia respectivă în proporţie de 60—100%); 2) specii subordonate (care alcătuiesc 25--50% din masa vegetală totală); 3) specii indicatoare (sînt reprezentate slab ca număr şi volum, dar oglindesc in mod special anumiţi factori ecologici şî fito-istorici); 4) specii însoţitoare (alcătuicse 10—3a % din masa vegetală). PROCES REDOX, v. PROCES DE OXTDOREDUCERE. PKOCUSti BIOGEOCHI11ICE, procese chimice desfăşurate în sistemele anorganice din scoarţa terestră care împreună cu procesele biochimice din sistemele biologice formează un p.b. unitar. Cu studiul p.Ti. se ocupă o disciplină de graniţă dintre ecologie, chimie şi geologie, numită hiogeochi-rnic. V. şi CICLU RTOGEOGilIMIC. PROCESE ECOREG LATO ARE, mecanisme existente îa toate nivelurile de integrare biologică şi ecologică ce controlează şî menţin la un nivel constant activitatea indivizilor, numărul şi biomasa lor etc. Atît factorii abiotici (lumina, temperatura, umiditatea etc,, cît şi biotici (prăda-torîsmul, parazitismul, mutuallsmul, competiţia etc.) intervin direct sau Indirect tn regăsirea numărului, a structurii spcciilor şi a biomasei In copulaţii şi biocenoze. V. 51 REGLAREA rOPULAŢIEL J’RODLTÂTOIt PRIMAR, organism fotosintetizant sau chemos Intel izant capabil să acumuleze energie potenţială productivitate biologica 404 sub formă de materie organică, pe carc o elaborează pornind de la C02> H^O şi elemente minerale furnizate de mediul abiotic. 1*. ji. dintr-un ecosistem pot forma o fitocenoză complexă sau o singură populaţie compactă (ex.: culturile monospecifice realizate de om). Cei mai importanţi p.p. slut plantele verzi terestre şi acvatice, care utilizînd o,parte din energia radiaţiilor luminoase o transformă în energie chimică conţinută în substanţele organice. Este o reacţie endoter-mică, cu consum de energie şi în acelaşi timp o reacţie de reducere a COa. Tot dintre p.]>. fac parte, într-o proporţie mult mai mică, bacteriile fotosintetizante şi bacteriile chemo-sinteţizante. Bacteriile fotosintetizante sint capabile de fotosinteză datorită pigmenţilor purpurii (bacteriopurpu-rina şi bacterioclorina), care le conferă o culoare roşie^vio-lacee (ex.: bacteriile din grup uri le tiorodacee şi atiorodacoe). Bacteriile chemosintetizante sintetizează substanţele orga* nice folosind energia chimică a diferitelor reacţii de oxidare. Ex.: nitritbacteriile oxidează sărurile amoniacale pînă la nitriţi (Nitrosomonas), nitratbacteriile (R iirobactcr) oxidează nitriţii pînă Ia nitraţi. Oxidarea este o reacţie ex o-tcTmă, energia eliberată fiind folosită la reducerea C02 şi la construirea moleculelor organice. Substanţa organică produsă de p.p. se numeşte producţie primară. Sin. organism autotrof. V* şi PRODUCŢIE BIOLOGICA SECUNDARĂ, PRODUCŢIE BIOLOGICĂ, AUTOTROF1E, AUTOTROFĂ. PRODUCTIVITATE BIOLOGICĂ, viteza cu care se a cu mu* lează într-o unitate de timp şi spaţiu substanţa organică (biomasă) In cuprinsul unui ecosistem, r.b. se exprimă în unităţi de greutate/spaţiu sau volum/timp (eX.: g/m2/lună; t/ha/an; ml/oră; l/lună etc.). în funcţie de caracterul autotrof sau heterotrof al producătorilor, p.b, se subdivide in p.b. primară şi p,b. secundară. P.b. primară, viteza de acumulare de biomasă de către organismele autotrofe (plante verzi, microorganisme, bacteriile fotosintetizante şi clie-mosintetizante) ca urmare a procesului de fotosinteză şi clio-mosinteză. IM), secundară, viteza de acumulare de biomasă ca urmare a activităţii metabolice a organismelor heterotrofe (animale, ciuperci etc.). P.b. primară variază în funcţie de specie, factorii abiotici (lumină, temperatură, umiditate, cantitate dc substanţe minerale ctc.). Ea este sub 1 g/m*/zi în pustiuri, In largul mărilor şi oceanelor; de 1—10 g substanţă uscată m^/zi In zonele litorale ale mărilor şi oceanelor, în stepe şi terenuri agricole obişnuite; atinge valori maxime (10—25 g/ms/zi substanţă uscată) în estuare, regiuni aluvionare, culturi agricole intensive, păduri tropicale umede, recife de corali, izvoare termale. V. şi PRODUCŢIE BIOLOGICĂ PRIMARĂ, PRODUCŢIE BIOLOGICĂ SECUNDARĂ. PRODUCŢIE AGRICOLĂ, cantitate de biomasă realizată de o specie, de un soi sau hibrid vegetal în condiţii normale de cultivare şi însuşită de om sub formă de recoltă. P.u. se exprimă în unităţi de volum sau de greutăţi (1» dl, hi, fg 495 PRODUCŢIE BIOLOGICA.., if baniţă, kg, q, I ctc.) şi este reprezentată de părţile plantelor pc carc le utilizează omul în alimentaţie (seminţe, fructe, ,v' ţădăcini, tulpini, tulpini subterane sub formă de bulbi, T rizomi, tuberculi etc.); tn hrana animalelor (fîn, coceni etc.) sau în diferite ramuri industriale (fibre textile, sfeclă de zahăr etc.). Se deosebeşte o p.a, reală şl o p.a. potenţială, li P.a. reală, este acea producţie care se realizează în condiţii normale de dezvolt or o, ea fiind întotdeauna mai mică decît p.a. potenţială. Sin. recoltâ. 2. P.a. potenţială, reprezintă ' capacitatea ereditară a plantelor agricole de ft produce o anumită recoltă, atunci cînd sc dezvoltă în condiţii optime. — Aceasta mi este posibil in natură, noţiunea fiind folosită numai ca etalon pentru aflarea valorii biologice a soiurilor şi liibTizilor. Sin. capacitate biologică, potenţial biologii: maxim. V. şi POTENŢI AL BIOTIC, PRODUCŢIE BIOLOGICĂ. PRODUCŢIE BIOLOGICA PRIMARA, PRODUCTIVITATE BIOLOGICĂ. . PRODUCŢIE ALIMENTARĂ, canlitale de hrană realizată de ecosistemele natura Ic, semiavtificialc şi axtiflcialc,‘'disponibilă pentru populaţiile umane. P.a. cuprinde: cereale, — legume şi produse din legume, fructe şi produse din fructe, lapte şi produse din lapte, ouă, carne şi produse din carne etc. Factorii care influenţează p.a. sînt dc natură abiotică şi bioticil. Dintre factorii abiotici amintim: temperatura, precipitaţiile, tipul de sol. altitudinea, lucrările agrotehnice etc., iar dintre factorii biotici; paraziţii vegetali, animalele fitofage etc. în anul 1980. fiecare locuitor de pe glob dispunea în medie, pentru satisfacerea nevoilor alimentare de 0,4 ha teren agricol. S-a constatat insă că pentru a putea realiza producţia de 3 000 Kcal /zi nccesară fiecărei persoane, această suprafaţă medie trebuie să fie de 0,6 ha/ioc. In România suprafaţa arabilă cultivata în anul 1982 este de 9 895 000 ha, ceea ce reprezintă în medie 0,45 ha teren/lac. PRODUCŢIE BIOLOGICĂ, cantitate de substanţă organică realizată de im sistem biologic (individ, populaţie sau biocenoză) într-o anumită perioadă de timp (ex., un an, cinci ani). Cu studiul p.b. sc ocupă un capitol special al ecologiei, numit biologia producţiei, fundamentat In 192S de zoologul finlandez Paimgren. PRODUCŢIE BIOLOGICĂ PRIMARĂ, cantitatea de substanţă organică .sintetizată de producătorii primari (plantele verzi şi organismele chcmosititetizantc) care reprezintă sursa dc hrană pentru toţi consumatorii (plante parazite şi snprofilc, animale inclusiv omul). P.b.p. diferă de la o zonă geografică la alta fiind determinată de climă (temperatură, umiditate, durată dc iluminare etc.), sol (structură si compoziţie minerală), relief etc. P.b.p. se realizează continuu, cu viteză deosebită de la un ecosistem la altul. Omul, prin administrarea de îngrăşăminte naturale şi chimice, prin lucrări de ameliorare a plantelor şi de îngrijire a culturilor, poate contribui la crcşlerca p.b.p. Pentru măsurarea p.b.p. se foloseşte PRODUCŢIE BIOLOGICA. . 496 o gamă largă de metode, în funcţie dc tipul dc ecosistem, ex.: metoda izotopilor radioactivi, metoda estimării COa consumat în procesul fotosintezei de către ecosistemele terestre, metoda determinării O produs în procesul de fotosinteză în ecosistemele acvaticc, metoda determinării cantităţii dc clorofilă şi metoda recoltei. P.b*}). este de 2 feluri: brută şi netă. P.b.p. brută, reprezintă cantitatca de energie acumu-lată de plantele autotrofe pe o anumită suprafaţă sau volum in care se include şi energia cheltuită de organisme In procesele de metabolism, mişcare etc* P.b.p. netă, cantitatea de energie acumulată în biomasă de organismele autotrofe, din care s-au scăzut substanţele cheltuite pentru metabolism, mişcare etc. P.b.p. n. reprezintă sursa dc hrană disponibilă pentru nivelul trofic al fitofagilor. P.b.p. n. nu rămîne constantă în ecosistem. O parte din corpul plantelor mor şi intră în descompunere. Ceea ce rămîne după aceste pierderi reprezintă biomasa sau recolta propriu-zisâ (standing crop) ce nu mai este echivalentă cu p.b.p.n. P.b.p.n. se exprimă In substanţă uscată raportată la unităţi de greutate/spaţiu sau volum (cx. g/m*; kgfhz; mg/l). De asemenea, se poate exprima in unităţi energetice prin arderea materialului vegetal, Ex.: 1 g substanţă uscată ia plantele terestre echivalează cu 4,5 Kcal; la plantele acvatice (ex.: alge), cu 4,9 Kcal etc. Sin. producţie vegetală. PRODUCŢIE BIOLOGICA SECUNDARA, producţie care este realizată de organismele heterotrofe, în special de animale, şi înglobează o parte din energia acumulată dc pro-ducătorii primari. P.b.s. variază dc Ia o spccie la alta, Ex. la animalele cu o activitate intensă, cum sînt unele păsări, p.b.s. este redusă, pe cînd la unele erbivore şi omnivore ea este mult mai mare. Pentru economia umană p.b.s. reprezintă o suTsă principală de hrană prin produsele pe care le oferă (ouă, produse lactate, carne etc.), cît şi prin materiile prime (piei, pene, păr, lină, oase etc.) folosite în confecţionarea unor bunuri de larg consum. Studii de p.b.s, au fost realizate de şcoala lui Balogh din Budapesta (R. P. Ungaria), de Fr. Turcek în R. S. Cehoslovacă, care au elaborat unele metode şi tehnici concrete de cercetare. PRODUCŢIE VEGETALA, v. PRODUCŢIE BIOLOGICĂ PRIMARĂ. PROGR ARARE, proces de transformare a solulu i de pădure, determinat de Înlocuirea vegetaţiei arborescente cu vegetaţie ierboasă de pajişti, precum şi de alţi factori (schimbarea condiţiilor climatice, ridicarea nivelului apei freatice, activitate biologică mai intensă etc.), P. se manifestă prîti intensificarea bioacuinuluriîor în orizontul superior al soiti^ lui, cît şi prin creşterea concentraţiei în carbonaţi şi în alte săruri în acest orizont. V. şi SUCCESIUNE ECOLOGICĂ. PROGRAMUL BIOLOGIC INTERNAŢIONAL (P.B.I), program de colaborare internaţională iniţiat de O.N.U. in W7 PKOG&AIKUL NATIONAL. . anul 1964, în vederea efcctuării de cercetări asupra productivităţii ecosistemelor naturale sau transformate de om, în scopul conservării şi exploatării lor optime. Cercetările ihiţiatc şi realizate de P.B.P. au înlesnit o cunoaştere mai bună a unor mecanisme ecologice de mare complexitate şî importanţă, cum sînt: transferul de energic la nivelul lanţurilor trofice. însemnătatea factorilor genetici şi fiziologici care intervin într-o succesiune ecologicii, găsirea de noi surse de proteine alimentare, producţia microbiologică a apelor dulci, modele şi metode folosite tn analiza fot o sin tezei, rolul bacteriilor fixat oare dc N In balanţa N din sol ptc; Rom An ia a colaborat la temele: Studiul zoocenozelor -din ecosistemele forestiere (1969), coordonator M. A» lonescu; Studiul productivităţii şi al intcrrelaţiilor în diferite tipuri de ecosisteme (1969)» coordonator I. Popescu-Zeletin; Cercetări antropologice in populaţiile umane din industrie şi agricultură (1969), coordonator Ol^a Necrasov; Producţia primară şl eficienţa energetică In apele stagnante din Delta Duşăr ii, coordonatori L. Rudescu şi Şt. Peterfi; Sărurile minerale şi lumina' fn fotosinteză (1969). coordonator N. Sălăgeanu etc> în 1970 P.B1 a fost înlocuit cu programul Om-biosferă. PROGRAMUL IliDROLOGIC INTERNAŢIONAL (lUI.I.), program lansat de UNESCO în 1975, în scopul stimulării activităţii dc cercetaro hidrologică şi a măsurilor concrete de ameliorări hidrografice P.H.L are ca obiective: să servească drept cadru ştiinţific progresului general al activităţii hidrologice; să contribuie la îmbunătăţirea studiului ciclului apei şi a metodelor ştiinţifice folosite în lume pentru evaluarea resurselor dc apă, in vederea utilizării raţionale a acesteia; să evalueze influenţa activităţilor umaue asupra ciclului hidric; să dezvolte învăţăm fătul şi pregătirea profesională în domeniul hidrologiei; să ajute statele membre să organizeze şi să desfăşoare activităţile lor hidrologice naţionale. P.H.I. se realizează în faze succesive, fiecare cu o durată de 6 ani. Activitatea este coordonată la nivel internaţional dc un consiliu iaterguvernameatal compus din reprezentanţii a 30 de state, ai căror membri sînt aleşi periodic de Conferinţa Generală. La sfîrşitul fiecărei etape se convoacă Conferinţa Generală UNESCO pentru a evalua rezultatele obţinute şi a defini orientarea fazei următoare a programului. Ţara noastră este membră a F.II.1. încă de la înfiinţarea lui (după Dinu V., Mediul înconjurător m viaţa contemporană, Editura Xeres1*, Bucureşti, 1979)* PROGRAMUL NAŢIONAL DE PERSPECTIVĂ PENTRU AMENAJAREA BAZINELOR HIDROGRAFICE DIN R, S. ROMÂNIA, document adoptat de Marea Adunare Naţională prin Legea nr. 1 din 15.IV.1976, care are drept obiectiv amenajarea pe baze moderne, îutr-o concepte unitară, a întregii reţele hidrografice a ţării. Programul are următoarele obiective: a) amenajarea reţelei hidrografice a ţării, inclusiv a cursurilor dc apă de importanţă locală şi a pirale- PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE. . 498 lor, în vederea utilizării lor complexc şî ;isfurarea debitelor necesarc pentru populaţie, industrie, irigaţie ctc,; h) realizarea controlului apei prin construirea de lacuri do. acumulare mari, cu caracter complex, situate cu precădere în zonele dc munte; c) regularizarea şi îndiguirea albiilor cursurilor de apă, rezol vin du-se astfel problema apărării de inundaţii a localităţilor şi terenurilor agricole, albia rlului fiind folosita şi pentru transportul apei necesare dezvoltării irigaţiilor» în prima etapa se vor realiza cu prioritate lun ari pentru apărarea oraşelor care au avirt de suferit ele pc urma inundaţiilor, lucrări de combatere a eroziunii solului, de corectare a direcţiei torenţiior, cit şi lucrări privind îmbunătăţirile funciare (irigaţii, desecări). PROGRAMUL NAŢIUNILOR UMTE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, organizaţie In cadrul O.N,U. înfiinţată în anul 1972, cu sediul la Nairobi (Keuya), cu un consiliu de administraţie compus din 58 de ţări membre, printre care şî R. S. România, cn rolul de a coordona şî identifica principalele probleme ale protecţici mediului înconjurător. Sub egida P.N.U. pentru M.î. s-a trecut la elaborarea a numeroase proiecte pentru studierea unor zone de pe glob d.p.d.v. al protccUei şi echilibrului ecosistemelor şi activitatea omului din regiunile respective, prccum şi la realizarea pe plan. internaţional a unui sistem de supraveghere a gradului de poluare a mediilor de viată (acvatic, aerian şi terestru). PROGRAMUL „PUJLIPS", program lansat în Olanda în anul 1989, avînd drept obiectiv controlul calităţii aerului, iniţial de importanţă regională (pentru zona Rotterdam), şi care tn 1 situl specific de legare n ARN-poliinerazei iii procesul polen şi din mugurii plantelor. Cu p. albinele acoperă pe dinăuntru pereţii stupului folos in du-1 ca termoizolator, ca dezinfectant al pereţilor şi al celulelor fagurilor înainte de depunerea ouâlor, pentru astuparea crăpăturilor stupului şi pentru tnvelirea cadavrclor unor dăunători- ee nu pot fi evacuaţi (şoareci, insecte care pătrund în stup efcc.)» pentru a evita descompunerea Jor. Componenţii chimici ai p. sînt uleiurile vegetale (0,5—55%), uleiurile eterice fS—#>%), ceara (30%), elementele miner?le: Fe, Cu, Mn, Zn, Co etc. Pentru proprietăţile lui bacteriostatice, bactericide, fungicide şi antivirotice, p» este folosit tot mai mult în medicină .şî farmacie. Ex,: pentru combaterea streptococului bemolii ic, stafilococuluj aureus, agentului patogen al rujetulul la porci, a paratificului şi antraxului şi a agentului pulotfen al „Iocei americane", ce atacă puietul albinelor. V. şi LĂPTIŞOR DE MATCĂ. PROPORŢIA SEXELOR, v. DISTRIRUŢIA SEXELOR. PROSPECTIVĂ, v. VIITOROLOGII^ PROSPERA (despre spccii), care se află în plină creştere numerică. Ex.: gîndacul de Colorado (Lcplinolarşa decern-Uneata), musculiţa florilor de lucemă (Contartnta medica» ginîs), buruiana Ambrosîa arfemlslfolia etc* Fenomenul şe datorează marii lor —► prolificităţi, lipsei de duşmani naturali şi găsirii unor nişe ecologice libere. Speciile p. pot modifica profund structura unei biocenoze determin înd el ini marca unor specii mai puţ in prolifice sau cu viabilitate redusa. Astfel, specia Ambrosia artemisîfolia, ce trăieşte ca buruiana, are o marc prolificitate şi capacitate de invadare a culturilor agricole pe care le înăbuşă adeseori pînil Ia compromiterea lor totală. PROTECŢIA MEDIULUI, totalitatea acţiunilor întreprinse de om peiitru păstrarea—► echilibrului ecologic1, menţinerea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valori Iot mat {-riale şi spirituale, asigurarea condiţiilor de viaţă şî de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare. Prin intervenţiile sale asupra -*■ biosferei, omul a modificat esenţial mediul înconjurător tn conformitate cu nevoile sale. Marea stabilitate ce caracterizează biosfera a condus la ideea falsă că aceasta poate ani Iii la şi contracara toate influenţele nocive cu care este confruntată. Un moment hotărîtor pentru PROTECŢIA mediului 500 afirmarea concepţiei privind necesitatea p.m. l-au constituit marilc dezastre ecologife cauzate de dcseurilc industriale şi telinologlce din ţările puternic dezvoltate (Valea Meusci — Belgia, 1930; Los Angelcs—S.U.A., 1943; Poza Rica — Mexic, 1950; Londra —Marea Britanic, 1952 —, cînd în dccurs de cîteva zile au murit 4 000 de persoane datorită poluării etc,). Ca o consecinţă a supraexploatării resurselor naturale şi a subminării de lungă durată a capacităţii sistemelor naturale de autoreglare, In prezent, p.m. a devenit un imperativ de nivel planetar. Acţiunea omului asupra biosferei a dus pe Întinse regiuni ale globului la deteriorarea unor vaste ccosistemc, la epuizarea solurilor şi resurselor de apă dulce şi dispariţia a numeroase specii vegetale şi animale» Omul ?i societatea umana fac parte integrantă din biosferă şi depind strins de resursele ei. P.m. este deci dc o importanţă majoră pentru om şi biosferă, P.m. a devenit în prezent o problema stringentă a politicii tuturor statelor dezvoltate sau în curs de dezvoltare şi trebuie soluţionată ştiinţific, interdiscipliuar şi interstatal* P.m* impune de urgenţă elaborarea şi aplicarca de masuri de o mare diversitate In diferite domenii de activitate (politic, economic, al cercetării ştiinţifice, al invăţă mint ului etc.). Prima reuniune mondială asupra p.m* a avut loc la Stockholm în. 1972, sub deviza „Avem un singur pămînt şi trebuie să-l apărăm14, caro a întrunit 1 200 de participant], din 114 state {printre care şi România)» ca şi numeroase organizaţii internaţionale (O.M.S., UNESCO, F.A .O. etc*). Principalele probleme abordate la ConfiTinţa de la Stocl mediului înconjurător, de protejare şi gospodărire judicioasă a resurselor naturale, inclusiv aerul> apa, solul, flora, faui^a şl eşantioa-nele reprezentative ale ecosistemelor naturale, adoptate de Marea Adunare Naţională la 20 iunie 1973 j>rin „Legea privind protecţia mediului Înconjurător11. ‘P.m/ în H. face obiectul a 34 de articolc din lege. în care sînt prei&zute măsuri pentru protecţia aerului, prin interzicerea evacuării în atmosferă a substanţelor toxice dăunătoare peste limitele stabilite prin reglementările legale; protecţia apel, prin desfăşurarea coordonată a acţiunilor necesare peSTFu conservarea, dezvoltarea şi valorificarea optimă a resurselor de apă, pe baza planurilor de amenajare a apelor din teritoriul ţării; protecţia aşezărilor omeneşti/ printr-iin complet de măsuri tehnico-administrative privind reţelele de canalizare, staţiile de epurare a apelor uzate, circulaţia mijlcfacelor-de transport, fiTTerzicerea proclucerii de zgomote cu intensitate peste limitele stabilite prin norme legale; protecţia faunei terestre si acvatice, prin măsuri speciale dc conservare şi pfTn raţionalizarea exploatării speciilor care formează obiectul unor interese economice sau ştiinţifice; proiecţia năduri-lor.şi a altor forme de vegetaţie, prin corelarea volumului masei lemnoase ce se exploatează cu cotele normale prevăzute de amenajamentcle silvice, reîmpădurirea suprafeţelor exploatate, împădurirea suprafeţelor care nu pot fi utilizate economic în alt mod; ob 1 igatjxitatea_ -extinderJi spajiilof verzi în interioru l_ş i în j urulloca 1 i tăţ il or. Jur-bane ş i rura 1 e, în conformitate cu planurile de sistematizare şi amenajare a lor; protecţia solului, prin utilizarea raţională a terenurilor, precum şi a lucrurilor de zonare a terenurilor agricole şi silvice; protcctia subsolului, prin exploatarea raţională a materiilor prime, ţin înd seama de planurile anuale şi de perspectivă pentru dezvoltarea economiei naţionale şi asigurarea condiţiilor de refacere a resurselor naturale regenerabile, de valorificare superioară a materiilor prime extrase prin exploatarea raţională a zăcămintelor şi adoptarea măsu^ rilor de prevenire a degradării mediului înconjurător. Sin. conservarea mediului In România. V. şi OCROTIREA NATU-R1I7------------ PROTECŢIA PLANTELOR 5112 PROTECŢIA PLANTELOR, disciplină biologică complexă carc studiază biologia şi ecologia dăunătorilor vegetali, a agenţilor patogeni ai bol Hor plantelor, precum şi mijloacele de depistare, tratare şi combatere a lor» P.p. face apel la cunoştinţele furnizate de fitopatologie, entomologie, botanică şi zoologie sistematică. microbiologic, cliimic, biogeo-grafie etc. V. si KKTUHOLOGLE AGRICOLA, TiNTOMOLO-GIE FORESTIERĂ. PROTECŢIA SOLULUI, totalitatea masurilor care au drept scop păstrarea nealt erată a fertilităţii solului şi evitarea degradării lui. P.s. se realizează prin utilizarea raţionalii a acestuia. Folosirea îngrăşămintelor chimice, a pesticiddor şi a altor substanţe chimice în agricultură şî sil viu uit ură trebuie sa se facă sub supravegherea orcanelor de specialitate, cu rcspcctarea principiilor ecologice de bază privind echilibrul natural, calităţile solului (textura, faima, flora) etc. Aratul pe terenurile în pantă trebuie Tacul mimai perpendicular pe aceasta pentru a nu favoriza eroziunea provocată de apele de ploaie. Folosirea îngrăşămintelor naturale, a rotaţiei culturilor şi a metodei integrate de combatere a dăunătorilor şi paraziţilor sint principalele direcţii care se impun pentru Programul naţional cu privire la p.s. in HomAnia recomandă utilizarea raţională a solului, prin măsuri adecvate de prevenire a degradării, cum ar fi: combaterea eroziunii, a alunecărilor de teren, a înmlăştinărilocj săraturilor, inundaţiilor şi a altor efecte dăunătoare cauzate de fenomene naturale sau de activităţi economico-sociale. Sin. conservarea solului. PROTECŢIE CIIIAIICĂ, mod de apărare al unor organisme faţă de duşmanii lor, prin folosirea anumitor mijloace chimice (mirosuri, venin etc.). Ex.: numeroase insecte hetnlptcrc (ploşniţe) şi blatidc (gîndaci) îndepărtează duşman ii prin mirosurile pe carc le emană; multe specii de ciuperci, de insecte, păianjeni, peşti, reptile prezintă veninuri. Acest mijloc de apărare nu este absolut, ci numai relativ. Astfel, multe păsări răpitoare se hrănesc cu şerpi, altele cu albine etc. PROTECŢIE MECANICĂ, mod de apărare al unor organ is-me faţă dc duşmanii lor, care constă in folosirea unor anumite dispozitive de înţepat sau celule urtîcante. Ex.: ariciul (Eiinaceus europaeus) se stringe ca un ghem dc ţepi cirul este iritat sau în pericol de a fi atacai dc un duşman; numeroase larve de insecte prezintă peri urlicanţi care provoacă inflamaţia mucoaselor animalelor care le atacă (ex.: omida procesionară Thaumatopaca proccsaionca este astfel evitată de păsările insectivorc; unele plante: porumbarul (Prunus splnosa). salcimul (Robinla pseiidacacia), ciulinele (Xani-hiitm spinosum)t prezintă ghimpi şî ţepi ce le feresc dc animalele fitofage. 'PROTEINĂ ALOSTERIC! (PA), proteină formată din 2—1 lanţuri polipeptidice (oligomerică) sau mai multe lanţuri 603 PROTOZOARE (mulţi merică), dotată cu 2 sau mai multe situri cognitive de interacţiune cu Ijganzi specifici şi capabile de tranziţii alosterice. Pentru un ligand dat PA arc In general tot atîtea Situri cîte lanţuri polipeptidice o alcătuiesc (exceptînd situl compus in alcătuirea căruia participă 2 polipeplidc). Obişnuit, iiecare PA are 2 sau mai mulţi liganzi. Dacă tranziţiiie alosterice induse de nn ligand influenţează interacţiunea cu ceilalţi liganzi deosebiţi, atunci tranziţiile sc numesc hete-rotrope Iar dacă influenţarea vizează acelaşi ligand, tranziţiile sînt homotrope. Mai recent s-a constatat că şi proteinele monomere (de un singur polipeptid) sînt apte de schimbări conformaţdonale de tip alostericr fie în agregate orgaiiltice (alosterism supramolecular), fie singure dacă au cel puţin 2 situri de legare- Ex.: -» calmodulina este o proteină mono-meră cu 4 situri de legare a ionilor de Ca. Ca urmare, denumirea de „aîosterică“ (gr- allos ~ altul,, stereos = soljd în spaţiu) se referă în prezent Ia influenţarea întreituri (unul faţă de altele) în configuraţie spaţială diferită. Prima datâ noţiunea de alosterie se referea la configuraţii spaţiale^ieizo-sterice ale liganzilor aceleiaşi proteine. Datorită faptului ca evoluţia activităţii unei PA este rezultatul unei cooperări dintre situri fiind suma interacţiunilor conccrtate dintre polipeptide şi situri diferite, curba diagramatică a reacţiei alosterice se numeşte curbă sigmoidalâ (de la simbolul sumei în matematică)» Sin. simbioză temporară. PROTO COOPERARE, relaţie ce se stabileşte între 2 specii pe o perioadă limitată în care fiecare profită de prezenţa f celeilalte. Ex.: gîndacii adulţi din fam. Cantharidae (Cant-haris fusca, C. livida) trăiesc pe plante şi in mod ocazional contribuie la polenizarea lor; la fel şi unele muşte (VolueeUa bombilans, Eristalis arbustorum). P. reprezintă o formă de manifestare a —> relaţiilor bilateral pozilive care se stabilesc în. cadrul unei biocenoze. PROTOZOARE, grup sistematic de animalei cu corpul format dintr-o singură celulă (unicelulare), care duc Viaţă autonomă. Au alcătuire foarte simplă, îneît în cazul unor grupe p. se deosebcsc foarte greu după aspect dc plantele unicelulare. Diferă însă de acestea după modul de nutriţie, în timp ce primele sînt heterotrofe, plantele unicelulare sînt autotrofe. După organitele de locomoţie pe care Ie prezintă, p. se subdivid în 4 clase: Rhizopoda (posesoare de pseudopode — prelungiri corporale temporare), Flagelata (posesoare de flageli), Ciliata (cu prelungiri foarte fine numite cili) şi Sporozoa (fără organite de locomoţie — duc viaţă parazitară), P. populează toate mediile de viaţă, dar mai ales cele acvatice dulcicole ( Paramoecium caudatum, Chaoa difflaens) sau sărate (foraminifereîe — Textularia gramm, Trfloculina înfiata, radiolarul Cotlodendnnn gracillimum). Numeroase p. sînt parazite la populaţiile animale sau umane. Ex.: Letih-mania tropica produce ulceraţii cutanate; Trypanosoma rho-desiense provoacă boala somnului; T. cru:t produce boala PROVINCIE paleogeografica 504 numită cliagas ctc. P. parazite au însoţit gazdele lor in mi-graţiile pe care le-nu filcut şi au evoluat odată cu acestea, O parte din p. trăiesc eu simbionte tn corpul termitelor (fla-gelatele liiperurastigine) sau al broaştelor (opaKnele). I*. sînt printre primele animale carc se instalează in ecosistemele acvatice sau terestre umede şi stau Ia baza a numeroase lanţuri troflcc de tip parazitar, prădător sau detrîtal. Rocile b io gene (depozitele dc cretă) şi fosilele unor p. (foram in if ere) au avut un rol important îu cunoaşterea evoluţiei vieţii pe Pămînt şi in dezvoltarea paleoecologiei. PROVINCIE PALEOGEOGRAFICA, regiune întinsă din scoarţa terestră, care într-o anumită perioadă geologică s^a deosebit de alte regiuni prin condiţiile sale fizico-geografice specifice: relief, climă, salinîtatea apelor, floră, faună etc. (ex., in cursul perioadei cretacicet în Europa a existat o p.p. alpino^mediterancană, caracterizată printr-o climă mai caldă). De unde se poate dcduce că în cursul erelor geologice, condiţiile climatice din ecosistemele actualc au fost cu totul dife-rite> la fel şi organismele care le populau. PSAMICĂ (despre fauuă), care este specifică nisipurilor acvatice. Ex.: unele copepode, îzopode, amfipode (Talitrus saltator). PSAMOFILĂ, v. SABUUCOLĂ. PSAMON, v. HALIPSAMOX. rSEU D OUI BERNA A TA {despre plante)» care iernează în stare de bulbi sau tuberculi- Hx.; zambila (liyacintlius orieii-talis), crinul (Lilium candidum), piciorul cocoşului (/?a-nunculus acer). rSEUDOPARAZITlS.M, fenomen prin care un organism pătrunde accidental în interiorul altui organism şi se hrăneşte temporar pe seama acestuia* Ex.: larvele unor dîptcre (Musca domcsîica, Sarcopltaga carnaria, Eristalls lenax) pot trăi accidental în intestinul omului şi al animalelor. V- şi PARAZITISM. PSEUROPESTĂ AVI ARA, viroza extrem de coutagioasă întttnilă mal frecvent la găini, caracterizată prin manifestări septicemlee, digestive, respiratorii şi nervoase, PSELTDOVICARIANTE (despre specii destul tfe înrudite intre ele), ale căror areale nu se suprapun, dar care provin totuşi din aceeaşi specie comună şi/sau diferenţiate prin izolare geografică. Ex.: speciile înrudite Erigeron pohjmor-phus din Alpil calcaroşi sudici şi nordici şi E. unlflortts din Alpii centrali. PSIHOSFERĂ, v. NOOSFERÂ. PSH1ROF1L, v. CRIOFIL. PSIHROMETRU, aparat pentru înregistrarea umidităţi relative a vaporilor de apă din atmosfera unui ecosistem terestru, format dintr-un sistem de ventilaţie şi diu 2 termometre. Unul din termometre prezinLă rezervorul înfăşurat intr-un tifon îmbibat cu apă. Cînd sistemul de ventilaţie al aparatului este pus în funcţie, apa cc îmbibă 505 PUSTIU tifonul se evaporă determinind o scădere a temperaturii la termometrul respcctiv. Termometrul cu rezervorul liber va arăta temperatura reală din ecosistem. După citirea celor 2 termometre se verifică într-un tabel temperaturile observate (pe coloana verticală şi pe coloana orizontală), La intersecţia celor 2 citiri se află, în procente, umiditatea relativă respectivă* PSIHOSFERĂ, v. NOOSFERA. PUHOI, torent vijelios dc apă, respectiv apă curgătoare umflată de ploi, care iese din albie şi se revarsă peste maluri, producînd inundaţii, P. pot distruge numeroase organisme constituind un factor abiotic important în modificarea numărului indivizilor din cadrul populaţiei sau al biocenozei, PUIET, 1* Nume generic prin care se desemnează plantele lemnoase foarte tinere, provenite din seminţe (din momentul apariţiei primelor frunze pînă la atingerea înălţimii dc 1 — 2 m), crescute fie spontan in natură (în păduri ctc,), fîe în pepiniere special amenajate (silvice, pomicolc etC.). P, de pomi si arbori forestieri crescut în pepiniere este plantat în diverse livezi sau alte ecosisteme etc. Tot în acest stadiu omul poate interveni în modificarea unor caractere ale organismelor (ex. pTin altoiri). 2. Populaţiile larvare ale unor animale (albine, fluturi de mătase, peşti ctc*). P., atît cel vegetal, cît şi animal, prezintă o mare plasticitate ccologică prin faptul că în această etapă de dezvoltare poate fi uşor mutat dintr-o zonă în alta în vederea repopulării unor ecosisteme. Ex.: p. de păstrăv obţinut în crescătorii este deversat apoi în apele de munte. Structural, p. reprezintă stadiul tînăr din ^iaţa uncî populaţii şi valoarea sa numerică mai ridicată faţă dc celelalte stadii (adulai, bătrîni) indică o comunitate în plin progres biologic. V. şl ALF.YINAJ. PUNTE CONTINENTALĂ, loc ipotetic de comunicare intercontinentală invocat de paleontologi şi geologi în vederea explicării analogiilor faun ist ice din trecut sau din prezent pe care le prezintă diverse continente, astăzi complet izolate. Ex.: strîmloarea Behring, care ar fi fost un istm intre Asia şi America de Nord; istmul Panama, care reprezintă un fel de „pod“ aruncat deasupra mării şi care a separat ccle 2 Amcrici în cursul terţiarului. P.c\ ajută la diseminarea animalelor, la menţinerea echilibrului faunistic pe ambele teritorii şi la selectarea arealclor pentru speciile de talie mare* PUSTIU, regiune aridă lipsită dc vegetaţie şi de populaţie utnană (localizate numai in oaze), constituită fie din dune de nisip (erguri), fie din aglomeraţii de pietre sfărîmate (ba-made). P. apar, mai ales, în teritorii cu mai puţin de 250 mm precipitaţii/an sau in regiuni unde ploile cad abundent, dar neregulat repartizate sezonier. în p. sînt adaptate cîteva tipuri de plante: plante anuale care evită uscăciunea dczvol-tlndu-se rapid în scurtele perioade cu umezeală mai ridicată; arbuşti cu un trunchi scurt, cu numeroase ramificaţii şi 28 — Dicţionar de ecologie PUS'TIU CALD 506 frunze înguste groase; plante suculente (cactaceele în America de Sud, euforbiaceele în Africa) şi mieroflora neierboasă (muşchi, licheni, alge albastre) cu viaţă latentă în sol pc timp uscat, clar care reacţionează repede Ia umezeală. Dintre animale, cel mai bine s-au adaptat vieţii In p. insectele şi reptilele, datorită tegumentului Impermeabil şi produselor de evacuare uscate, ce le permite să supravieţuiască consu-mînd o cantitate mică de apă. Dintre mamifere, unele rozătoare nocturne pot trăi in p. fără să bea apă. Cămilele s-au adaptat să economiscască apa de care au nevoie sub formă dc substanţe grase, pc care Ie acumulează în organism, în special în cocoaşă. Acolo unde numai apa este factor limU tant în dezvoltarea vegetaţiei, nu şi solul, p. poate fi transformat, prin irigaţii în terenuri fertile. Problema dacă producţia se va putea menţine depinde de măsura în care omul va şti să menţină constante ciclurile biogeochimice şi fluxul de energie în noile condiţii create. Sin, deşert, zonă aridă. rUSTHJ CALD, pustiu care este situat în zona tropicelor* Ex.: pustiurile din Arab ia, Arizona, Kalahari, Satiara (foto 13), Taar, Plantele dc p.c. prezintă numeroase adaptori pentru utilizarea economicoasă a apei. Vegetaţia lemnoasă este foarte ramificată, cu scoarţă netedă, frunze reduse, lucioase sau pubeseente şi rădăcini care ajung apa freatică. Plantele suculente ating dimensiuni dc la ctţiva centimetri (!ri speciile petricolc, care sînt jumătate îngropate în sol) şi pină la cîţiva metri (ex.: cactuşii şi euforbiaceele arborescente). Numeroase specii an frunze caduce, suculente sau spinoase, cu ciclul rapid dc dezvoltare. Clima îmbină extremele temperaturii şi uscăciunii. P.c. prezintă o fizionomie diferită în funcţie dc substrat. Ex,: în Sahara predomină dunele, ceea ce favorizează dezvoltarea gramincelor şi a arbuştilor în formă de perniţe; pe terenurile sărate din centrul Australiei se întîlnesc plante lemnoase şi ierburi halo-fîte. V. Şi TUSTIU 11ECE. PUSTIU RECE, pustiu caracterizat prin temperaturi scăzute, cu vînturi constante şi substrat grosier (pietre, nisip etc.). Vegetaţia predominantă este formată din tufe rare dc graminee, plante lemnoase tîrltoare cu port pitic, muşchi şi licheni. Ex.: pustiul Gobi din Mongolia, pustiul Tibet din China. PUTERE DE GERAIIXARE, capacitate a seminţelor de a încolţi în condiţii adecvate, exprimată prin procentul de seminţe care au germinat normal după un anumit număr de zile. P. de 9. depinde de specia căreia îi aparţine planta ale cărei seminţe se cercetează şi este influenţată de condiţiile de mediu: temperatură, umiditate, grad de aerisire a solului, de timpul cind s-a făcut recoltarea seminţelor, de modul lor de uscare şi păstrare etc. P. dc ij, maximă este de 100%, iar p. dc g. minimă este de 90 % pentru cereaic, de 85 % pentru orez, de 50% pentru unele legume (morcov, conopidă, păstirnac etc.). Seminţele cu p. de g. redusă determină o scă- PUTREZIRE dcrc a densităţii plantelor sub limita optimă cu efecte negative asupra recoltei. Pentru prevenirea scăderii p. de fl- a seminţelor este necesar ca acestea sa nu fie vechi, să fie recoltate cînd au ajuns la maturitate şi sa fie selecţionate şi păs* trate în locuri bine aerisite etc. Sin. facultate germinaltDă, PUTERE DE ItÂCIKE, cantitate de căldură pc carc un corp oarecare o picTde intr-o unitate de timp, la o temperatură dată. P. de r. este în raport direct cu viteza vîntului* Ex,: pentru cuiburile de pinguini situate la 10 cm deasupra solului p. de r. este de 2,5 cal/s la viteza vîntului de 4,4 m/s. în climatul din afara cuiburilor, p. r. este de 8,6 cal/s la viteza vîntului de 22,5 m/s. Economisirea temperaturii de către organisme se realizează printr-un înveliş protector al corpului (puf, păr), construirea cuiburi Iot în locuri ferite de curenţi şi căptuşirea lor cu diverse produse dc origine vegetală sau animală etc. PUTRESCIRIL (despre unele substanţe, ţesuturi, organisme moarte), care putrezeşte relativ uşor. Ex.: ţesuturile vegetale şi animale moi. V. şi PUTREZIRE. PUTREZIRE, ansamblul fenomenelor fizico-chimice şi biologice de degradare a unor substanţe organice (vii sau moarte), de origine animală sau vegetală, sub acţiunea microorganismelor de putrefacţie. Procesele dc p. sc produc în condiţii convenabile dc umiditate, presiune osmotică, temperatură şi de lipsă a substanţelor antiseptice* P. prezintă importanţă ecologică în echilibrul materiei din natură. Prin p. animalele şi plantele moarte, ca şi resturile lor (frunze, ramuri, uree, fecale etc.), se transformă în substanţe minerale mai simple: amoniac, acid azotic şi acid azotos, bioxid de carbon, apă, acid sulfuric, acid fosforic ctc. Aceste substanţe ircc în atmosfcTă şi în sol, devenind substanţe nutritive pentru plante, ppntru crearea de noi celule vii. Astfel, între lumea anorganică şi lumea organică (plante şi animale) se stabileşte un circuit de substanţe necesare pentru continuarea vieţii pe Pămînt. în acelaşi timp, procesele de p. împiedică acumularea organismelor moarte pe uscat şi in apă. Procesul de p. este un factor important de îmbunătăţire a solnlui. V. şi RACTER1E DE PUTREFACŢIE, DESCOMPUNĂ-TOR1. R RACHETA COSMICĂ, rachetă caro poate fi sigura efectuarea zborului interplanetar al unei încărcături utile, imprI-mîndu-î accsteia viteza cosmică. Pentru prima dată această performanţă a fost realizata la 2 ian. 1050, In Uniunea Sovietică, cînd corpul cosmic lansat de rachetei a devenit primul satelit artificial al Soarelui, avînd faţă de acesta o viteză de intrare pc orbită de 32 km/s. R.c., prin informaţiile puse la dispoziţia oamenilor de ştiinţă, contribuie la lărgirea sferei de cunoaştere a unor factori abiotici din cosmos şi a corpurilor cereşti care ÎI compun (stele, planete, sateliţi ai planetelor, meteoriţi etc.). Ia interiorul r.c. se pot realiza ecosisteme artificiale (formate din soluţii nutritive, gaze: Co2 şi 02, plante şi animale) la carc se poale urmări producţia biologică realizată în aceste condiţii speciale. RACHETĂ GEOFIZICĂ, rachetă folosită pentru cercetarea straturilor inaîte ale atmosferei şi efectuarea dc observaţii astronomice, astrofiziec. geofizice etc. Lansarea r-n- comportă următoarele elemente principale: atingerea unor altitudini mari, utilizarea unei aparaturi ştiinţifice complexe, cunoaşterea pozi ţ i i lor succesive pe tra iectorie pentru i n Lerprc-tarea corectă a informa ţiilor culese, transmiterea datelor obţinute şi readucerea încărcăturii utile la sol- Pentru mărirea altitudinii maxime, r.ff. sînt lansate de la bordul unor avioane sau cu ajutorul unor baloane speciale. încărcătura utilă este reprezentată prin: aparate şi instrumente de măsură, animale de experienţă, aparalură radiotelemetrică pentru transmiterea informaţiilor In timpul zborului, aparatură de înregistrare (optică, magnetică etc,), precum şi surse de energie electrică* Informaţiile obţinute de r.g. sînt utilizate in cercetările de astronomie, la întocmirca de prognoze privind evoluţia vremii în ansamblul biosferei, la realizarea unor hărţi şi evaluarea producţiei primare a principalelor ecosisteme majore (tundră, taiga, păduri de foioase de zonă temperată, stepe, pustiuri, păduri tropicale) etc, RAD, unitate de măsură pentru doza de -» radiaţii absorbită de un corp, utilizată pentru evaluarea efectelor biologice produse dc radiaţiile ionizante. Doza de 1 rad este echivalentă cu absorbţia a 0,01 j de energie radiantă în 1 kg de material absorbant, RADIAŢIE, fenomen de emisie fotonică (clcctromagne-tică; şi/sau corpusculară (a, p, protoni, neutroni). 509 RADIAŢIE GAMMA RADIAŢIE COSMICĂ, radiaţie ionizantă dc compoziţie complcxă care ajnngc pe Pămînt. La suprafaţa Pămîntului, r.c. este alcătuită dintr-o compun cută foarte penetrantă (dură), formată mai ales din mezoni, şi o componentă mai puţin pătrunzătoare ftnoaîe), compusă din electroni, din pozitroni şi din —» radiaţii electromagnetice, R.c. care ajunge pe suprafaţa Pămîntului este secundară, rezultată din diferite procese care au loc In atmosferă sub acţiunea unei radiaţii de natură extraterestră (numită radiaţie primară, aceasta fiind alcătuită din protoni şi nuclee ale nnor elemente mai grele), RADIAŢIE ELECTROMAGNETICA, radiaţie rezultata prin propagarea oudulatorîe a unui cîmp cleclromagnctic caracterizată prin lungime de undă (X) si frecvenţă (f), între care există relaţia: v=7>f ; (i> fiind viteza de propagare a radiaţiei). Energia purtată este exprimată prin-formula lui Plank: E=^hf(h fiind con sin n ta Plank=6,62‘*l0“84 j.s<). Gama radiaţiilor se împarte după lungimea de undă,* mer-gînd de la lungimi dc km (undele herţienc) pină Ia  (radiaţia y şi cosmică), R.e, prodiicc numeroase efecte de natură fizică, chimică şi biologică şi exercită o presiune asupra corpurilor pe care cade. R.e. cuprinde: radiaţiile ganima, X, ultraviolet'?, vizibile. înfraroşii şi cele cţj lungimi de undă mai mari decit atc radiaţiei înfraroşii, numite uneori radiaţii hertzîene. Dinlre r.e., cele ultraviolete, vizibile şi infraToşiî au cea mai marc importanţă asupra organismelor. Radiaţiile ultraviolete cu lungime de undă mai mică de 3 000 A provoacă în special mi efect chimic. în intervalul dintre 2 000 şi 3 000 A aceste radiaţii exercită o acţiune bactericidă puternică, în intervalul dintre 2 500 şi 3 200  contribuie la formarea vitaminei anUrahitice O, iar la lungimea de undă dc 2 000—1 000 A, lumina ultravioletă duce la pigmentarea pielii omului. Radiaţiile înfraroşii contribuie la încălzirea organismelor precum şi Ia orientarea unor animale (ex, a albinelor). Radiaţiile vizibile au o acţiune mixtă asupra organismelor (chimică şi calorică). Tot radiaţiile vizibile permit orientarea animalelor îu natură, asigură procesul do fotosinteză la plante, determina activitatea ritmică a orga^ nismclor etc. RADIAŢIE GAMMA, radiaţie electromagnetică cu lungimea de undă sub 1 A emisă în timpul tranziţiilor nucleelor a ( o-mice de pc un nivel superior pe unul inferior, la frînarea într-o substanţă a particulelor încărcate rapide, la anihilarea unei perechi particulă-antiparticulâ, în procesul dezîn-tegrării unor particule ori a radionuclizilor. R.g. sînt foarte penetrante puţind traversa un blindaj de Pb gros de ciţiva metri. Crusta terestră emite r.g. din cauză că ca conţine diverse elemente radioactive: XL Th, Ra. Ac, Gradul de sensibilitate la r.fl- diferă de la o specie la alta, Ex.: expunerea plani clor de bob (Vicia faba) la o doză de G0 rad/d timp de Iii săptămîiu duce la încetinirea creşterii iar la o doză BADIAŢIE GLOBALA 510 de 30 rad/d Ia înehircirea lor; cartofii se opresc din creştere la o doza dc 300 rad/d după 10 săptămini etc, RADIAŢIE GLOBALA (Q), cantitatea de energie care ajunge într-un minut pe o suprafaţă orizontală de un cm2, R.fl, se determină eu ajutorul —► actinomctrului şi albe-dometruîui după relaţia: 0=5 sin A+JD, in care S sin A= radiaţia directa măsurată pc o suprafaţă orizontala (cu actî-nomelrul) şi D—radiaţia difuzată (determinată cu albedo-metrul), R.g. are un rol important în determinarea climatului local influenţând ţii mod direct creşterea, dezvoltarea, diversitatea şi răspîndirea organismelor, RADIAŢII INFRAROŞII. radiaţii cu lungimea de undă cuprinsă între 7 700 şi 3.107 A cu o serie de efecte pozitive asupra organismelor, prin asigurarea energiei calorice necesare desfăşurării proceselor vitale, prin favorizarea funcţiilor metabolice. a schimburilor celulare şi reacţiilor biochimice» prin condiţionarea circulaţiei, funcţiei sistemului nervos etc. în caz de exces, în condiţii naturale sau artificiale, r.L provoacă şi acţiuni negative, ca: arsuri, boli dermatologice, oculare ctc, fn expuneri repetate şi intense provoacă o pigmentare caracteristică a animalelor. La om, acţionind asupra capului descoperii, pot da naştere la insolaţie dai ori Ui congcstici mcninccene. RADIAŢII IOJVIZANTE, radiaţii electromagnetice sau cor-puscularc (a, (3, protoni, neutroni) care ionizează particulele (atomii sp.u moleculele) mediul ui prin care trec, Efectele nocive ale r,i. se dalorcsc in cca mai mare parle puterii lor ionizante. Expunerea organismelor la doze subletale de r.i. arc drept efect următoarele: diminuează vigoarea fiziologică a indivizilor iradiaţi (încetineşte creşterea, reduce rezistenţa la infecţii şi scadc capacitatea imuni tara a organisme-lor); afectează parametrii demografici ai populaţiilor (scade longevitatea, coeficientul intrinsec de creştere naturală prin sterilitate parţială sau totală etc,); produce mutaţii dăunătoare care se manifestă la a 2-a sau a 3-a generaţie; se acumulează în timp duetnd îa modificări ireversibile ale materiei vii; scadc activitatea de sinteză a acizilor nucleici etc. RADIAŢII LUMINOASE, radiaţii vizibile cu lungim! dc undă cuprinse intre 3 900 ?i 7 700 , cu acţiune directă asupra organului vizual, ochiul, care se poate considera o creaţie a mediului actinie generat de Soare pe Pani Irit, prin adaptarea filogenetică a diferitelor animale, cu o perfecţionare considerabilă îa om. De lumina solară se leagă şî alte funcţii ale organismelor caro se pot deduce din bioTi Unicitate, fonologie etc, RADIAŢIE REFLECTATA, flux de radiaţii (O) reflectat pe o poiţiune a solului şi măsurat pe o suprafaţă orizontală. R, r. arc o direcţie opusă radiaţiei directe şi diruzale. Sc determină cu a ibedo metrul descoperit, aşezat eu calota în 511 RADIC1N jos, după formula: $=Ar— —'. a, unde H0 = valoarea iniţială indicată dc galvanonietru cînd albedometrul este acoperit; r^—valoarea indicata de acul gal van o metru lui după cc s-a ţinut un minut calota albcdomctrului acoperită; a = factorul dc transformare in calorii şi valoarea indicată de acul ^alvanometrului după ce s-a ţinut un minut albedometrul cu calota în jos şi descoperită. Cantitatea de r.r. diferă de la n spccîe Ia alta. lix.; la plante este cca 50%, la şopîrla rîe scmipusUuri (Ercmeias uelox) C7,7%, iar la şopîrla de pustiuri (Phnjnoccphahis mustaceus), 87%. RADIAŢIE SOLARA, radiaţie emisă de Soare, reprezentind principala sursă de energie pentru desfăşurare^ fenomenelor biologice şi meteorologice pc Pămînt. La suprafaţa solului ajunge numai a 4-a miliarda parte din energia radiantă solară. Din accasLa, numai o infimă parte ajunge pe.sol (între 0,20—0,23(im şî 2,8p.m), carc include —► radiaţiile Ultraviolete, luminoase şi infrarosii. Cantitatea dc r.s. ajunsă într-un ecosistcm depinde de unghiul stih care cad radiaţiile pc sol sau în apă, deci de latitudine, longitudine, anotimp şi ora din zi. in funcţie de aceşti factori s-au diferenţiat m*i multe zone climatice in care trăiesc anumite specii de plante şi dc animale. Kx.: palmierii se dezvoltă numai în zona caldă a globului, ursul polar si pinguinii numai în zonele arcticc, RADIAŢII ULTRAVIOLETE, radiaţii cuprinse între 40,3 şi 3 900 Â. Tn zona porţiunii ultraviolete a spectrului, radiaţiile ca lungime de undă mai mică de 3 000  provoacă tn special un efect chimic. în intervalul dintre 2 000 şi 3 000 A exercită o acţiune bactericidă puternică, distrugînd micro-organismele din aer, de la suprafaţa apei şi de pe diferite obiecte. în intervalul dintre 2 500 si 3 200  dc contribuie la formarea vitaminei anlirahilice D din provitamina existentă în epiderma organismelor, iar la lungimea de undă dc 2 000—3 MO A duc la bronzarea pielii omului; sensibili latea cutanată cu cfect eritematos este maximă la 3 000 A. iar formarea pigmentului dc protecţie decurge cu o intensitate maximă sub acţiunea luminii cu lungimea de undă de 3 2M) A. 1IMUCICDLĂ (despre specii), care sc dezvoltă şi trăiesc în Tădficinile plantelor. Hx.r bacteriile: Rhitobium, Agrobacfc-rtuin tumefaefens, insectele: Gcocr’jpta braueri, Amelrodipio-sis anripes. Uncie specii r. (Rhliobiiim) realizează cu planta gazdă relaţii mutuale: bacteria transformă azotul atmosferic in produşi de asimilaţie. iaT planta gazdă asigură substanţele minerale şi organice necesare bacteriei. Alte specii r. trăiesc ca parazite pe rădăcinile plantelor gazdă (Gcocrip-(a braucri). Toate speciile r. sînt stenotopc (sc dezvoltă numai pe rădăcini), HAmciW higrăşănijut bacterian. preparat pc cale industrială din bacterii de nodozitwjî (Bacillus radicicola). R. se radioactivitate 512 obţine cultivînd pc medii nutritive bacteriile specifice fiecărei plante leguminoase la care se adaugă extract din planta respectivă. Sin. niiragin. RADIOACTIVITATE, ansamblu de fenomene constîHd în emiterea spontană a unor radiaţii corpuscularc (a,(3 etc.) sau electromagnetice (y) de către nucleele alomicc instabile. Sînt cunoscute următoarele tipuri de transformări radioactive: dezintegrarea oc (alfa), în urma cărcia nucleul se transformă într-un alt nucleu, avînd numărul atomic mai mic cu 2 unităţi şi numărul de masă mai mic cu 4 unităţi; dezintegrarea P (beta), in urma căreia numărul atomic creşte sau scade cu o unitate, după cum emite un electron sau un pozitron; captura K, îu urma căreia numărul atomic scade cu o unitate; tranziţia izonieră, în urma căreia se modifică numai energia internă a nucleului; fisiunea spontană, proces in care nucleele grele se sparg in 2 sau mai multe fragmente, cu mase aprow egale, cu emisia cîtorva neutroni. Prin r. se producc o degajare dc energie care facc ca temperatura unui preparat radioactiv să fie mai marc decît cea a mediului ambiant. Radiaţiile emise prîn r. produc numeroase efecte, ca: impresionarea plâeiloT fotografice, ionizarea gazelor, luminescenţa unor substanţe, amorsarea sau accele-rărea unor reacţii chimice, afectarea celulelor vii sau a microorganismelor, mutaţii genetice ctc. II. are utilizări in cele mai diverse domenii (industrie* agricultură, medicină ctc.)> bazate pe cfectele produse de radiaţii asupra substanţei, fie pe identificarea substanţelor radioactive. R. a fost descoperită în anul 189G de H. Bcequerel, pe cînd studia luminescenţa unor săruri de U, R. artificială a fost descoperită de soţii Ircne şi Frăderic Jolfot-Curie în 1934. Pătrunse în ecosisteme, substanţele radioactive (radioîzotopii) migrează in lanţurile trofice şi se răspîndesc pe această cale în toate organismele vii. După modul de acţiune a radioi/o-topilor în ecosisteme, Timofeev-Resovskii îi împarte în: i) hîdrotropi (Cr, S, Ge), ce ating maximul dc concentraţie în apă; 2) echitropi (Ir, Ru, I, Co, Pb), distribuiţi îu mod egal in toate ecosistemele; 3) pedotropi (Zr. Cc> Fe, Yi\). care ating maximum de conccntraţic în sol; 4) biolropi (P, Ce, Cri, Hg), cu concentraţii maxime în biocenoze. RADIOECOLOGIE, ram liră a —► ecologici care studiază influenţa şi circuitul elementelor radioactive în cuprinsul unui ecosistem. Obiectivele r. sînt: cercetarea rezistenţei diferitelor grupe de animale şi plante la acţiunea radiaţiilor, gradul de acumulare a elementelor radioactive in corpul organismelor, rccoloni zarea terenuri Tor iradiate, aspectele mutagene ale radiaţiilor etc* RATMOIYUCLIZI, izotopi radioactivi naturali sait arlifi' ciali ai unor elemente chimice. MC pentru C, 32P pentru P< 13iI pentru 1 etc. Prezenţa i*. în mediu contribuie la contaminarea lanţurilor trofice. Kx..: în regiunile polare d«* tundră» solurile sînt sărace în Ga şi K, în lipsa acestor 513 RASA elemente plantele, în special licheniî, absorb elementele ana-loagc: 1QSr, 137Cs, pe care le a cu mulează în corpul lor de cîteva mii dc ori mai mult decît în sol. O nouă acumulare a r. are loc în organismul renilor carc sc hrănesc cu licheni. Se ajunge astfel ca în corpul laponilor care consumă lapte sau carne (le reni iradierea s*1 ajungă dc 55 dc ori mai mare decit a locuitorilor din oraşul Helsinki. (Vezi Rlicltinen, K. J.t Asscssrnent of radioactipitţj in man, Symposion of Internaţional Agcncy of atomic Energy, Vicnne> 1964, p. 193.) RADI orîiOTGCJTG► ansamblu de măsuri, tehnici şi lucrări de prevenire şi eliminare a efectelor nocive produse de radiaţiile ionizante ce cuprinde: interzicerea exploziilor nucleare experimentale care pot contamina apa, solul şi aerul; interzicerea deversării deşeurilor radioactive In apele de suprafaţă sau aruncarea lor pe fundul mărilor şi oceanelor; ridicarea eficienţei sistemelor de purificare a cflucnţilor gazoşi şi licliizi din centralele elcctronuclcarc; perfecţionarea sistemelor de detectare a scurgerilor dc substanţe radioactive din instalaţi? Ie nucleaje ctc- RAIUOREZISTEISiŢĂ. reacţie a organismelor care Ie permite să suporta o doză defbiită de radiaţii ionizante- R. diferă după poziţia sistematică a organismului. Fx»s dozele dc iradiere care sînt dăunătoare pentru plantele superioare pot fi suportate bine de bacterii. în general, r. este mai mare Ia organismele inferioare şi scade la cele superioare. Pentru drosofilă doza letală apare la 85 000 rad, la musca comun3 la 10 000 rad, iar la om Ia 400 rad. V. şi REZISTENŢA. RAMJAME\T, capacitate de producţie a unei populaţii sau biocenoze, reprezentind raportul dintre productivitatea lor şi rezistenţa faţă de diverşi factori de mediu. R. mai poate fi apreciat la animale ca raportul dintre energia asimilată şi energia iugerată, iar la plante ca raportul dintre producţia biologică primară brută şi energia absorbită (în medie de 0,4 %). RAJVUOAflZARE, extragere dc probe la întlmplare dintr-o populaţie său biocenoză. Metoda a fost folosită pentru prima dată dc F. Fisher, în 1903. R. permite calcularea mai precisă a unor parametri biostatistîci şi eliminarea erorilor în cercetarea ştiinţifică. RAPORTUL C/iV, proporţia dintre C organic şi combinaţiile N din sol. Cind acest raport este ridicat, N rămîne încorporat în substanţele organicc şi nu este absorbit de plantele autotrofe, fncetinindu-se astfel transferul de substanţă şî energie în lungul lanţurilor trofice. Raportul este de ordinul 10 in solurile fertile şi de 200 sau mai mult în solurile cu fertilitate scăzută. RASĂ, populaţie animală sau grup de populaţii dintr-o specie cu indivizi ce posedă caractere morfologice şi fiziologice de bază asemănătoare. <*ar care sc deosebesc prin anumite. pari iculari'privind: coloritul, prolificitatea, viteza de ui:jturaţie, rezistenţa In boli şi la acţiunea diverşilor RASA ECOLOGICA 6 U factori abiotici etc. Obţinerea de noi r. de animale sc realizează pe cale geneticii prin lucrări de selecţie şi ameliorare. RASĂ GEOGRAFICĂ, v. SUBSPECIE. RATA PRODUCŢIEI DE ENERGIE (dn), suma energiei acceptate de im nivel trofic inferior (componenta pozitivă) şi cea cedată (componenta negativă) nivelului trofic superior raportată Ia energia risipită în mediu. Se calculează conform formulei: dn= n + n în care: n ~ componenta pozitivă» dt n' = componenta negativă n energiei, iar di = temperatura proceselor biochimice. RATA TRODUCŢIEI RE MATERIE OR G AM CĂ, raport nl dintre hrana asimilată şi hrana consumată de o populaţie, la care se ia în considerare şi energia utilizată pentru eres-terea numerică şi dezvoltarea indivizilor. Producţia de materie organică se determină prin mai multe metode: rccolta de biomasă a producătorilor, atunci cînd biomasa fit o fagi lor este neglijabilă, este un indicator al producţiei brute (mai ales în terenurile de cultură); măsurarea cantităţii dc O produs de plante şi consumat de animale (în biocenozele acvatice); măsurarea cantităţii de C02 asimilat dc plante (in biocenozele tereslre); metoda izotopilor radioactivi; înglobarea şi eliminarea 14C şi 3*P permit stabilirea mai precisă a vitezei de circulaţic şi de acumulare a acestor elemente în moleculele organice; măsurarea conţinutului în clorofilă şi a raportului dintre clorofilele a şi b. RATA TOTALĂ DE NATALITATE, raportul dintre numărul total de naşteri anuale (cuprinzînd indivizii vii şi morţi) şi efectivul populaţiei. RATĂ, expresia variaţiilor relative ale unei mărimi y fn funcţie de variaţiile unei alte mărimi x. Uneori, acest termen indică un simplu mport Intre 2 mărimi: r. comparativă, care e dată de o populaţie de tip (P) al cărei cfectiv pe clase de vîrsta nQ> ... m este raportat pentru comparare la r. altei populaţii (P'), ce reprezintă r. brută de mortalitate, r. de natalitate ctc. pentru aceleaşi clase dc vîrstă egale cu u/0fiu\.,w w\. Prin compararea r. din populaţiile P\t P'2* PV-. se poate Indica numărul de decese în populaţiile P, dacă acestea vor fi supuse succesiv la aceleaşi riscuri de mortalitate ca şi populaţiile P'i, P'2...P'a ce reprezintă media ponderată a r. pe vîrste pentru efectivul populaţiei tip. RATĂ DE ASIMILAŢIE PENTRU UN NIVEL TROFIC, v. RATĂ ENERGETICĂ. * RATĂ DEMOGRAFICĂ, raportul dintre numărul de evenimente (z) observate la unii indivizi dintr-o populaţie şl numărul total (y) al efectivului său (ex. naşteri, căsătorii, decese). Perioada de observaţie poate fi raportată la ore, zile, săptămlni sau ani. 515 RATA INTRINSECĂ. BATĂ DE DEPOLUARE, procentul de poluant reţinut de instalaţiile de depoluare- RATĂ DE ELDIINARE, valoare procentuală a pierderilor anuale de indivizi suferite de o populaţie dată. Termen folosit prima dală de Cucnot (1912). RATĂ ENERGETICĂ, raportul dintre producţia netă a nivelului respectiv şi producţia netă a nivelului anterior. Ex.: Ia nivelul consumatorilor secundari producţia netă a carnivorelor , # .. r.e. = ——-K------------------------------; pentru consumatorii producţia netă a crbivorelor primari producţia netăa consumatorilor primari r.e. --------- ----------------—-----——---------. Sin. rată producţia primară netă de asimilaţie pentru un nivel trofic, RATĂ DE FECUNDITATE, raportul dintre numărul total de naşteri şî numărul mediu de femele capabile de procreare. Exista o r. dc f. totală (cînd se iau în consideraţie toţf-născuţii, vii sau morţi) şî o r. do f. efectivă, care se referă numai la indivizii născuţi vii. BATĂ DE HUAllFlCARE, procentul substanţelor organice transformate în humus la un moment dat, raportat la totalul substanţelor organice din sol. R. de H- creşte în condiţii de temperatură şi umiditate optime» cind in sol se găsesc numeroase resturi organice şl un procent ridicat de descompună-tori {ex.: îu solurile din regiunile calde şi temperate). în condiţii de temperatură scăzută (ex. în zonele polare) sau de distrugere a microorganismelor descompunătoare (în solurile puternic poluate cu pesticide, îngrăşăminte chimice etc.) r. de h. se reduce substanţial. în solurile cu r. de h. mare se observă o creşterc a diversităţii speciilor vegetale şi animale. RATĂ DE UTILIZABE, raport in care intervin 2 elemente neomoloage ale unor nivele trofice succesive. Ex.: raportul producţia brută a plantelor verzi " " ' ' ? producţia netă n consumatorilor primari producţia brută a consumatorilor primari producţia netă a consumatorilor secundari RATĂ INTRINSECĂ DE CREŞTERE NATURALĂ, rată de creştere a unei populaţii stabile supuse influenţei factorilor de creştere implicaţi în legile mortalităţii şi fecundităţii, ce guvernează această populaţie. R.i. dc e.n. se calculează pe baza ecuaţiei Nt=N0eqt, în care Nt — efectivul populaţiei după ce s-a scurs timpul t; = cfectivul populaţiei la începutul observaţiei; e = baza logaritmilor naturali (—2,718 ...) iar q — o necunoscută. R.I. de e.n. diferă de la o specie la alta. Ex.j pentru gîndacul de făină (Tribolium castanenm) r.i. de e.n. este de 0,101; pentru gărgăriţa orezului (Calandra oryzcte), de 0,109 etc. în cazul tcoretic ideal, RATA letalâ 510 cînd nu există nici o acţiune a factorilor abiotici şl biotici, r.i. de o.n. reflectă creşterea maximă pc carc o poate realiza o populare (-> potenţial biotic). RATĂ LETALĂ, numărul de decese produs din cauza unei boli raportat la numărul total de îmbolnăviri. RATĂ DE MORINATALITATE, raportul dintre numărui de născuţi morţi şi numărul total de naşteri sau raportul dintre numărul dc născuţi morţi şi efectivul populaţiei. RATĂ (MEDIE) DE MORTALITATE, raportul dintre numărul de decese dintr-o clasă de vîrste cuprins Intre x şi x + 1 şi numărul mediu de supravieţuitori la vîrstele x şi a:-fi. Sau: raportul dintre numărul dc decesc dintr-o generaţie sau dintr-un grup dc generaţii îutr-o unitate de timp. RATĂ DE NATALITATE, Taportul dintre numărul de indivizi apăruţi prin reproducere într-o unitate de timp şi efectivul populaţiei sau al unei clase de vîrsta. R. d*? = în care n ■— numărul indivizilor apăruţi înlr-o unitate dg timp şi N = efcctivul populaţiei. R. dt u, este uşor de aflat la populaţiile umane unde există registre de stare civilă cn înregistrarea fiecărei naşteri. Acelaşi lucru este posibil şi Ia populaţiile de animale de laborator ţinute sub observaţie. Statisticile pescarilor şi ale bazelor de colectare a animalelor cu blănuri preţioase au furnizat date valoroase în acest sens* în numeroase situaţii ecologul poate estima efectivul populaţiei în 2 momente succesive ale timpului. RATĂ NETĂ DE REPRODUCERE, numărul de urinaşi ai unei femele ajunşi îa maturitate. Acest număr variază de la o specie la aU.a In timp şi spaţiu. Pentru rozătoare r.o. de r. este sub 1 in lunile mart.-april,, este pestei în lunile iun.-iul. şi descrcşte la valori foarte mici (sub 0,005) încep înd din luna sept. Cunoaşterea r.n. dc r. este foarte importantă, pentru că populaţia poate spori numeric numai dacă această valoare este superioară cifrei î ► Cunoaşterea r.n. dur. permite luarea unor măsuri dc protejare a populaţiilor de animale cu un efectiv redus. RATĂ DE PRODUCŢIE, producţia acumulată de un nivel trofic. Pentru consumatorii secundari producţia netă a consumatorilor secundari r. &=—---------------------- producţia primară mat orilor primari netă * pentru producătorii primari r. de p. ---------------producţia lumina (energia) primară netă utilizată de plante 517 BASPUNSUIj ECOLOSlfc.. RĂPITOR (despre animale), carc prinde şi consumă animale vii (foto 14). Termenul se utilizează mai ales pentru insecte (libelule, unele muşte şi viespi) şi păsări. La ultimul grup se cunosc r, de zi(ex. vulturul pleşuv, uliul păsărelelor) şi r. de noapte (ex. bufniţa, huhurezul). Efectivul unor spccii de păsări r. s-a redus foarte mult ca urmare a acţiunilor de combatere întreprinse de om, datorită părerii că acestea ar distruge animalele domestice (ex.: păsările de curte). Analizele făcute la ciuf (Qtus scops) au arătat că păsările r. se hrănesc mai ales cu specii dăunătoare omului (şoareci, şobolani, chiteaui etc.). în diferite tari şi Ia noi, numeroase r. sînt ocrotite prin lege. \\ ?i PRĂDĂTOR. RĂSPÎNDIREA VIEŢUITOARELOR, proces nahiitfP'de imprăştiere in mediu a indivizilor, a populaţiilor sau a unor organe de înmulţire. R*\\ poate fi activă (-»inigraţii) sau pasivă (realizată prin vînt, apă etc.). R.v. suferă fluctuaţii sau modificări în timp (seculare, sezoniere, difarne etc.). R.v. prin migraţie se întîlneşte mai ales la infecte, peşti şi la păsările călătoare. Răspîndirea cu ajutorul viuţuliii este comună multor organisme numite în acest caz-Vanc-mofile. Seminţele plantelor anemofile prezintă unele dispozitive de zbor. Ex.: sentinţele de păpădie sînt prevăzute cu mici paraşute cu ajutorul cărora sint transportate ia distanţe considerabile; seminţele de ulm, frasin, arţar au nişte dispozitive de forma unor aripioare care favorizează deplasarea lor prin vînt. Răspîndirea pe calea apei este frecventă la numeroase spccii de plante. Ex.: seminţele de graminee> ciperacee, compozite care trăiesc în lungul rîurilor. Animalele ajută îa dispersiimea organismelor Intr-un mod aparte. Fructele a numeroase plante (brusturi, scaieţi ctc.) prezintă cîrlige speciale cu care se prind dc părul animalelor care le transportă astfel la mari distanţe. Animalele frugivore (numeroase păsări .şi mamifere) se hrănesc cu fructele plantelor. Seminţele acestora nn sînt distruse dc sucuri le digestive, astfel că ele ajung pe sol odată cu dejecţiile, unde încolţesc, dhid naştere la noi plante. Animalele se răsp îndese dintr-o zonă in alta In mod liber (insectele zburătoare, păsările, mamiferele etc.), altele (proto/oare, insecte parazite, viermi intestinali etc.) sînt transportate de gazdele lor (păsări, mamifere etc.). Apele curgătoare reprezintă un alt mijloc de răspîndire a animalelor. Omni este, de asemenea, un agent de răspîndire atît a animalelor, cit şi a plantelor. Aşa s-au răspîndit animalele domestice şî plantele de cultură dintr-o zonă în alta, unii dăunători vegetali (gîndacul de Colorado, filoxera etc.) V. şi HIDROCHORĂ, ĂNEMOCHORĂ. RĂSPUNSUL ECOLOGIC Şl MECANISMELE LUI MOLECULARE, schimbări cantitative în expresia genică, fie a caracterelor manifestate evident numai sub acţiunea factorilor Ecologici, fie a caracterelor constitutive preexistente solicitărilor mediului, induse de variaţiile cantitative ale factorilor ecologici (temperatură, pH, concentraţie ionică, aport REACŢIA SOLULUI 618 de O, aport nutritiv, condiţii etologice, interrelaţli şi cerinţe sociale). Ex.: hipertrofia ţesutului grăsos în hiperalimcnţa-ţie> hipotrofia musculară în sedentarism, schimbări morfologice în stări de încordare induse de împrejurări sociale etc. aceste schimbări cantitative constituie răspunsul ecologic aî organismului la solicitări iur mccanlsmele moleculare constau din Interacţiuni de tip ligand — proteină cu schimbări conformaţionale. Factorii ecologici pot acţiona pe 2 căi: directă, în care ei pătrund In mediul intern sau intracehilar si interacţionează direct cu factori angajaţi în expresia ge-nică (-* gene, -> ARNm, factorii sintezei de proteine, proteine corespunzătoare); şi indirectă, mediată prin hormoni, neuromediatori şi sistemele mesagere intra celui are. Cele 2 căi nu şe exclud, ci se completează. Mecanismele moleculare ale răspunsului ecologic au gradaţii temporală şl de intensitate impuse de treptele expresiei genice Ia care factorii ecologici acţionează- Dacă factorii ecologici acţionează la nivel gen ic (apărarea imunologică specifică) răspunsul ccobgic apare mai tîrziu, dar este intens şi de durată. Dacă cfcctul sc rezumă numai la nivelul proteinelor gata sintetizate sau Ia nivelul traducerii, răspunsul este rapid, dar de scurtă durată şi mai pu^in intens. în funcţie de natura, intensitatea şi durata de actiunc a unui factoT ecologic, mecanismele moleculare ale răspunsului ecologic corespunzător se pot întinde gradat şl se pot angaja toate treptele moleculare ale expresiei genice, adică: modularea activităţii proteinelor existente; sinteza de nooo de proteine (treapta traducerii); inducţia sintezei proteinelor prin influenţarea ratei de transcriere a ARNm corespunzător; stimularea multiplicării genelor vizate (inducerea de diviziuni ale celulelor specifice). Ex,: hipoxia persistentă de altitudine induce creşterea concentraţiei de hemoglobină la om, angajîud pînă şi multiplicarea genelor hemoglobiuice prin creşterea multiplicării celulare Ia nivelul organelor eritropoetice. Sin. mecan/sme molecularc ale răspunsulut ecologic. V. si cAMT, CALM.O-DULESĂ, RNZIMĂ ADAPTATIVĂ, OPERON. ItEAt'ŢIA SOLULUI, însuşire caracteristică a solurilor, determinată de raportul dintre ionii de hidrogen (H+) şi oxidril (OH^) aflaţi în soluţia solului. Cînd domină H+ solul prezintă o reacţie acidă (-► pH<7), iar cînd domină OH’, reacţia solului este alcalină (pH>7). In situaţia în care există mi echilibru Intre H+ şi OH“, solul are reacţia neutră (pH=7). în funcţie de valoarea pH-uluu solurile se împart în: foarte puternic acide (pH~3.5—4,3); puternic acidc (pH=4,3—5,0); acide (pH=5—5,8); slab acide (pH—peste 0,8); neutre (pH—6,8—7,2); slab alcalijie (pH = 7,2—8,4); alcaline (/jH=8i4—9); puternic alcaline (pH>9). R.s. influenţează tipul de vegetaţie, cit şi activitatea şi dezvoltarea microorganismelor din sol. Ex.: pe soluri putcrnic acide (piI — 4,5—5,5) se dezvoltă muşchiul de turbă (Şphag-nuni sp.), mesteacănul pitic (Betala nana) etc. (Vezi Conca, 519 RECENSAMÎNTtJL POPUL ATU Ei Ana şi enlab., Dicţionar de ştiinţa soluUii, Ed. ştiinţifica şi enciclopedică, Bucureşti, iţ*77.) REACŢIE, răspunsul unui organism sau al altui sistem viu la acţiunea unor factori externi sag interni, transmis la organele dc execuţie sau la rezultatul neţi unii lor. R. biocenozei asupra biotopului poate fi: distructivă, constructivă sau modificatoare. Ex. de r. distructive: nivele, lichenii, muşchii atacă rocile ccle mai diferite; rădăcinile plantelor superioare marcsc fisurile rocilor şi excrcită o acţiune chimică prin secreţiile lor acide; r. constructive: se manifestă în mediul terestru prin acumularea de resturi animale şi vegetale, carc se transformă în humus, printr-o seric de modificări chimico şi biologice; r. modificatoare: schimbarea climatului local şi crearea dc microclimate prin vegetaţie, modificarea compoziţiei chimice a aerului (prin îmbogăţirea sa Sn Oa; 03); schimbarea salinităţii, a culorii şi transparenţei apei ctc. REACŢII FOTOCIIIMICE ALE POLUANŢILOR," tranşfor^ mări chimice suferite dc -> poluanţii din aer în preifcnţa radiaţiilor solare, care în unele cazuri micşorează, iar în alte cazuri măresc nocivitatea acestora. Ex.: CO, oxizii de sulf, hidrocarburile gazoase* particulele solide, lumul, praful, oxizi! de azot etc., care rămîn în aer o perioada de timp, sub influenţa luminii solare formează —► smogul fotochîmic cn acţiune nocivă, ridicata asupra organismelor şi a obiectelor din mediul terestru şi aerian. REf.ENSAtl îiVl'UL POPULAŢIEI, noţiune utilizată In demografia umană, tare sc referă la înregistrarea populaţiei la nn moment dat împreună cu o serie de caracteristici demografice şi social-economice: domiciliu, vîrstă, sex, stare civilă, ce tataie» nivel de instruire, îoc de muncă, categorie socială, ocupaţie etc, R.p. este organizat în vederea determinării numărului, structurii şî repartizării teritoriale a populaţiei. Recensămintele modeme se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) sînt efectuatc în scopuri statistice, spre deosebire de cele fiscale, administrative etc.; 2) sînt iniţiate pe baza unui act normativ de stat (lege, decret, hotă-rîre a Consiliului de Miniştri etc.); 3) se referă la un teritoriu bine determinat* asupra căruia se exercită suveranitatea statului respectiv; 4) au caracter de universalitate, în sensul că ele cuprind întreaga populaţie; 5) înregistrarea este obligatorie pentru toate persoanele carc constituie obiectivul reccnsămîntului; 0) operaţia de înregistrare sc referă la acelaşi interval de timp pentru întreaga populaţie; 7} informaţiile se obţin direct de la populaţie; 8) metodologia de înregistrare şi programele dc observare au un caracter unitar pentru tot teritoriul supus recensâmintului; 9) unitatea de înregistrare este persoana, chiar dacă unitatea de recensă-mînt este familia sau gospodăria. R.p. se efectuează fie autonom, fie combinat cu ceîc ale locuinţelor, profesiunilor; uneori sfera este mai largă, cuprinzînd şi industria, RECIF DK COKAU agricultura etc. Recensămîntul poate fi general, înregistrare a întregii populaţii a unei ţări, sau parţial, înregistrare a unei părţi din populaţie, după diferite cri terii, In funcţie de scopul urmărit (după grupe dc vîrstă, după sex, după profesiune etc.). RECIF DE CORALI, —* ecosistem din mările calde format din organisme vii şi din scheletele calcaroase secretate de animale coloniale, in special de o categorie de celenterate numite madreporari. Originalitatea formelor, complexitatea evoluţiei biogeomorfologice, interesul economic al formelor fosile au făcut ca studiul recifelor şfi preocupe numeroşi cercetători, printre carc Ch. Danvin, care a încercat să explice mecanismele formării lor. Producţia biologică pri-mară atinge în r. do c, valori maxime (10—25 g substanţă uscată pe in2/zi). După forma şi locul de formare a recifelor, se disting 3 categorii: rccife de ţărm, recife barieră şi atoli. R, dc c. de ţârm se dc/voltă în apropierea ţărmurilor paralel cu litoralul în imediata apropiere a suprafeţei apei, răminîad descoperite în timpul refluxului. R. de c. barieră se dezvoltă la o distanţă mai mare de ţărm îusotmdu-1 uneori pc zeci dc kilometri (ex. marea barieră australiană). Atolii sînt insule de corali joase, avînd forma unui inel, cu o lagună în interior, R, de c, sînt populate de numeroase alge şi animale (spongieri, ascidil, actinii, stridii, scoici producătoare de perle (Mcleagrina), viermi, melci, stele de marc; crustacee şi numeroşi peşti de mărimi şi culori foarte variate). Calcarele r. de c\ au fost prezente îii toate erele geologice. în Carpaţi masive întregi de calcare sînt de origine coraliană, ex.: cele din Bucegi, PiatTa Craiului etc., ceea ce dovedeşte vechimea OTgan ismelor care Je-au produs şi clima caldă care a existat în aceste locuri, RECOLTĂ, v. PROlWCriE AGRICOLĂ (î), RECOMBINARE, intersebimb de segmente genice, de gene sau de cromozomi întregi între 2 genomi omologi (sau părţi din ei) carc se găsesc în aceeaşi celulă. Genele, ca segmente de ADN, sînt legate într-o înşiruire discretă cu o topografie specifică în cromozomul care le deţine, iar cromozomii unui gen om constituie o asociere specifică acelui gen om. R are drept consecinţă o reasociere a genelor şi/sau a cromozomilor capabilă să şe perpetueze prin replicarea In mod ereditar. Ca urmare a r. are loc şi modificarea corespunzătoare a carac^ ferelor, generînd astfel variabilitatea organismelor. Organismele capabile de a-şi aduce genomii în situaţia de a coexista in aceeaşi citoplasmă (fuziune gainetică) şi de a avea r. transmisibile ereditar fac parte din aceeaşi specie. Progenîi ca rcasocieri recombinative se numesc recombinanţi. Molecular, procesul de r. intercromozomal constă din ruperea moleculelor de ADN cn schimb reciproc de segmente, consti-tuindu-se o structură intermediară complexă — lieterodu-plex. Procesul este catalizat de un grup de cnzime complex REGOl ALIMENTAR (ADN-polimeraze, endonucleaze, exonucleazc, topoizome-raze, ligaze) şi are 3 etape: constituirea hetcroduplexului; schimbarea de segmente; rezolvarea hetero duplexului cu formarea moleculelor de ADN recombinant. Morfologic, hetero duplexul corespunde chiasmei intercromozom ice iar mterscliimbul este denumit crossing-over. «EDUCATORI, v. DESCOMrUNĂTORI. REDUNDANŢĂ* exccs de semnale faţă dc strictul necesar emis de un sistem, pentru transmiterea fideli a unei cantităţi de informaţie. în organismele vii există o redundanţă optimă. Ex,: garniturile de cromozomi sint duble şi se repetă la fiecare individ: numărul indivizilor dintr-o populaţie trebuie să fie optim pentru a putea transmite fidel informaţia. Scăderea r, sub limita optimă sau creşterea ei peste această limită poate duce ia perturbări în transmiterea corectă a informaţiei. Ex.: triplarea numărului de cromozomi la cc* lulele omului provoacă boala Down, creşterea excesivă a densităţii unei populaţii provoacă invazii, iar scădero* numărului snb limitele optime determină pieirea ci, ■'* REFLEXIE, fenomen de întoarcere parţială, in mediul din care au venit, a radiaţiilor ondulatorii sau corpuseulare care întîlnesc suprafaţa de separare a unui alt mediu. R, poate fi difuză, In cazul unei suprafeţe care prezintă neregularităţi, * sau regulată, dacă aceasta este netedă. Proporţia r. depinde de mediul pe care îl întîlnesc radiaţiile şi de unghiul de incidenţă. Ex.: în apă proporţia luminii reflectate este de 6% la 60V de 13% la 70° şi de aproape 35% la 80°, în mediul terestru radiaţiile reflectate sînt de aprox. 25% pe frunzele plantelor. Organismele de culoare deschisă reflectă o cantitate mai mare dc lumină, evitînd astfel supraîncălzirea, ftx.: numeroase animale de climat cald (struţul, cămila, zebra, gazela, lama etc.). REGENERAREA SOLULUI, proces dc refacere pe cale naturală ori sub acţiunea omului a clementelor nutritive consumate de plante dintr-un sol. In mod natural r.s. are loc fu condiţii favorabile de climă, umiditate, temperatură, reducerea păşimatuJui, prin acţiunea microorganismelor de mineralizare a humusului, procesul depinzind de modul şi timpul in care elementele nutritive se transformă din starea insolubilă în stare solubilă utilizabile de către plantele cultivate etc. Omul poate interveni în mare măsură în r.s. prin executarea la timp a lucrărilor agricole, rcducerea păşunatului, rotaţia culturilor, apliearca de îngrăşăminte (organice şi minerale) etc. REGIM ALIMENTAR, tip de brană utilizat de un individ sau de o populaţie, Ex.: r.a. fitofag, carnivor, omnivor etc. R.a. fitofag se întîlneşte la specii de viermi (Tîtencus tritici)» acaricni (Tctramjchus urticae, Erlophyes fristrialus), moluşte (Helix pomatiainsecte (Gryllotalpa gryllotalpa, Locmia migraioria, Leplinotarsa deccmlineala, Mamestra brassfcae etc.), amfibieni (Hylu arborea), mamifere (Bison bonasus, Came- REGEVl DE AERAŢIE 522 lu.$ dromaderius, Lama huanachus, L. glama, Caprcoluscapreo-Zus etc,), R.a. carnivor cupTînde toţi paraziţii şi prădătorii animali (Sarcocynfis tenclla, Lcntospora ccrcbralis, Nosema bombicisy Caniş familiaris, Mangos mangoselt.). R.a. omnivor se întîlneştc la un număr redus de animale (Sus scrofa, Blaila oiimlalis, Hippopolamus amphibius). Alte organisme sint de-tritivore, hrănindu-se cu resturi vegetale şi animale (ex.; Lnnibricas ierestris, Campodea magna> CaefoUpisma lincafa)> în timpul dezvoltării lor, unele specii îşi pot schimba r.a. Ex.: larvele de viespi (Vcspa germanica7 V. crabro) sţnt car-nivore, iar adulţii nectarivori; alte specii devin in stadiul adult afage (nu se mai hrănesc), ex.: adulţii musculiţclor galicole (Cecidomyiidae), D.p.d.v. ccologic, cunoaşterea r.a. arc un rol loavte important pentru stabilirea verigilor, lanţurilor, reţelelor, nivelelor trofice şi a nişelor ecologice ale organismelor dintr*un ecosistem. R.a. se poate stabili prin observarea directă in natură a organismelor sau prin cercetări dc laborator. REGIM DE AERAŢIE, proces de saturare a solului sau a apei diu bazinele temporare sau permanente cu O necesar respiraţiei organismelor. Cu cît este mai mare cantitatea de apă din sol, sau cu cît apa.este maistabilă la sol ori în bazi- - nele acvatice, cu atit este mai mică şi aeraţia lor. Cantitatea de aer din sol depinde de distribuţia apei şi a aerului din sol. dc temperatura solului, dc gradul de dezvoltare a porozităţii capilare şi necap ilare» de gradul dc permeabilitate şi de conţinutul substanţelor organice din sol etc. Schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă este favorizat dc variaţia temperaturii şi umidităţii solului, dc difuziunea gazelor, de curenţii de aer şi de oscilaţiile presiunii atmosferice. Aerisirea solului trebuie luală în consideraţie de-a lungul succesiunilor ecologice, avînd în vedere că schimbarea gradului de aerisire influenţează in mod diferit asupra diverselor specii de plătite ^i animale. REGIMUL U^îUî RÎU, totalitatea caracteristicilor hidraulice ale unei ape curgătoare (debit, nivel, viteză de curgere, perioadă de înglieţ, transport de aluviuni etc.)« R- unui r. determină atît structura şi diversitatea biocenozei, cît şi natalitatea, mortalitatea, producţia şi productivitatea componentelor ci. Ex.: într-un rin cu viteză de curgere rapidă fitoplanc-tonul va fi foarte redus, Ia fel zoopîauctonul şi producţia bioîogicff. REGISTRU PERMANENT AL POPULAŢIEI, registru în care se înscriu continuu informaţii despre persoanele de pe un teritoriu dat (păstrate ea mijloace informatice, cum sint car-totecib, benzile magnetice etc.) şi pe baza căruia se pot determina in permanenţă numărul, starea şi mişcarea populaţiei. Forma cea mai evoluată o constituie „băncile de date“ centralizate pe bază electronică. După definiţia O.N.U., „registrul de populaţie este un sistem de dale individualizate, cu un mecanism carc asigură înregistrarea continuă sau 623 REGIUNE BIOGEO GRAFICA un sistem dc confruntare a informaţiilor personale, privind fiecare membru aî populaţiei rezidente dintr-o ţară, conceput în aşa fel înclt Ia intervale de timp determinate să sc poată cunoaşte cu precizie numărul şi caracter ist ici Ic acestei populaţii11. V. şi RECHNSĂ-IItlVTUL POPULAŢIEI. REGIUNE BIOGEO GRAFICĂ, teritoriu geo morfologic caracteristic, de mare întindere, carc are o compoziţie specifică n faunei şi florei ca rezultat al evoluţiei istoricc comune in condiţii de relativă izolare geografică, Pc glob există 8 regiuni: 1) IO. australiană (Australia şi Noua Guinee), cu floră formată din păduri subtropicale alcătuite în special din eucalipţi, acacia, araucaria ctc. Dintre ierburilexerofile .şi ha lo fi le domină cele de origine curasiatică (Afriplex vesicţr-rium, Rochia aphijlla, Salicomiu tenuis ctc Ou: Fauna este foarte originală, compusă din: mono treme tex. orcii tor incul), maTSupiale (ex. cangurul); mamiferele placertfşre lipsesc aproape complet. 2) R.b. etiopian# t se întinde în "Africa Ia S dc Sahara. Flora şi fauna cuprind: grupe comune tufuro£'con~ tînentelor sudice; grupe sud-a tlanticct comune Africii şiÂme-ricii de Sud, grupe pătrunse în miocen-plloccn :din S sau V Asiei sau al Europei. Dintre plante, amintim; PhQenfx, Cel-//*■, Vltex. Hcliotroplum, Ceratonia, Plstacla, Wclwilschla, Aloc, Crinum etc. iar dintre animale: girafa, okapia, hiena, zebra, bivolul sălbatic, Icul, pantera, struţul, şarpele cu ochelari etc. 3) R,b. holarctîcă, ocupa toată Europa, N Africii (inclusiv Sahara), Asia (In afară de partea ci sudică), America de Nord pînă la Todişul Mexican. Se caracterizează prin conifere, foioase şi plante erbacee cu un ciclu vegetativ legat de alternanţa dintre vară şi iarnă. Dintre mamifere îi sînt proprii cîrtiţcJc, castorii; dintre păsări, tetraonidcle, aici-didele şi porumbeii; dintre batracieni, urodclele, îar dintre peşti, acipenscridclc şi salmonidclc. Sînt bine reprezentate scluridelc şi alte rozătoare, bovideele, canidcle (lupi, vulpi etc.)» ursidele etc. 4) R.h. Indomalaeză, cuprindc India, îndo-china şi Malaysla. Floristic se caracterizează pTin păduri tropicale umede dominate de Sterculia, Tetrameles şi o serie dc plante utile: arborele dc cauciuc, de scorţişoară* cuişoarele, piperul etc. Fauna cuprinde elefanţi (elefantul indian), maimuţe antropoide (ex. urangutamil).bovide, ccrvide, ursideetc. 5) R.b. malgaşă, cuprinde insula Madagascar .şi citeva insule vecine (Comore, Seychelles etc.). Tu ansamblul său, flora r.b. malgaşe este alcătuită din demente tropicale vest-africane, pantropicale, indn-malaeze, sud-africanc şi endemice (Pan-dnnust palmierul Raphia ruffa, Lanlania, Lodicca etc.), Fauna se caracterizează prin familia endemică a tanrecilor (mamifere insectivorc primitive) şi a Icmurienilor. 6) R.b. neozec* landtză, cuprinde Noua Zeelandă şi micile insule vecine cu faună şi floră caracteristice. Flora cuprinde numeroase genuri endemice (Noihofhlaspls, Ixerhct, Entelea ctc..). Fauna este reprezentată prin diverse endemtsmc aparţin înd mamiferelor (lilieci), păsărilor (pasărea Kiwi, papagali), reptilelor (Sphe- REGIUNE GEEQAIUGENA 524 nodon punctatvm), ainfibienilor (Leiopelnia) ctc. Toţi peştii de apa dulce provin din imigranţii marini destul cîe recenţi. 7) R.b. ncotroplcalâ, ocupă America de Sud, America Centrală şi Insulele Antile, Flora este formată din clemente tropical-americane. antarctice şi andine. Faima reprezintă numeroase forme proprii: leneşul, tatuul, furnicarul, struţul american (nandu), maimuţa platirină, vampiri etc. Sin. nearcticâ. 8)R.1>. polincztană, cuprinde insulele: Polineziei, Microneziei, Noua Galedonie, arh. Figi şi Hawaii, cn floră şi faună sărace, formate din spccii venite de peste mare, sau din descendenţi ai unor asemenea forme. Flora prezintă şi unele familii endemice (AmboreUaceae, Trimeniaceae etc,). Fauna este destul de săracă. Printre nevertebratele terestre se întîl-nesc 3 familii endemice: 2 de gasteropode (Palei idac şî Acha-tinellidac) sil decoleoptere (Froterhinidac). REGItZIVE GREGARI GENA, regiune cu condiţii ecologice particulare în care diverse specii de lăcuste trăiesc gregar şi de unde pornesc iu migraţie. Ex;, r.g. a lăcustei Pachjjttlus mtgratorius se află în S Europei, iar a lăcustei Melanoplus mexicanus spretus în zona Munţilor Sttncoşi din America. Cunoaşterea i\g. este foarte importantă în acţiunile pentru prevenirea şi combaterca invaziilor produse de lăcuste. REGIUXE OrTElIĂ DE VEGETAŢIE, regiune cu cele mai bune condiţii de vegetaţie pentru o anumită specie: forestieră, legumicolă, pomicolă, viticolă etc. Pe baza cunoaşterii condiţiilor oferite de fiecare regiune s-a făcut zonarea plantelor de cultură. Ex.: în ţara noastră* cerealele (griul, orzul, porumbul) sc dezvoltă foarte bine în Cîmpia Română şi. Cîmpia Tisei; pomii fructiferi, în regiunea dealurilor din Subcarpa-ţii Meridionali; legumele, dc-a lungul riurilor (Argeş, Bega, Buzău, Ialomiţa, Jiu, Mureş, Prut, Şiret, Timiş) şi in Delta Dunării etc. Zonarea plantelor de cultură reprezintă un factor esenţial în creşterea producţiei agricole, REGLAREA POPULAŢIEI, control spontan al numărului şi biomasei indivizilor dintr-o populaţie ceea ce duce Ia menţinerea integralităţii şi a echilibrului său dinamic. Nu-mărul indivizilor unei populaţii reflectă starea de prosperitate sau de declin care are loc în interiorul său, precum şi relaţiile ei cu celelalte elemente ale ecosistemului din care face parte. Numărul indivizilor unei populaţii s-a constituit istoriceşte î» cadrul biocenozei şi el nu poate fi nici prea mare, nici prea mic, ambele aspecte fiind Ia fel de dăunătoare în viaţa şi relaţiile unei populaţii. Reglarea numărului indivizilor dintr-o populaţie este o trăsătură adaptat!vă esenţială, care permite coordonarea complexă a corelaţiilor speciei, avînd drept rezultat o permanentă optimizare a acestei rezultante. Ca oi'ice adaptare, r.p. este relativă, puţind să-i menţină integralitatea în anumite limite, dincolo de care mecanismele de reglare, fiind suprasolicitate, cedează, pro-ducîndn-sc dezechilibre periculoase. Factorii r,p. sint dc na- 525 UEGULA LUI ALLEN tură externă şi internă- Dintre factorii externi eu rol fii creşterea sau diminuarea densităţii unei populaţii cei mai importanţi sînt factorii abiotici (lumină, temperatură, precipitaţii, poluanţii anorganici, prelucrarea solului etc.) şi biotici (hrana, paraziţii, prădătorii, concurenţa pentru hrană şi spaţiu, intervenţiile omului prin vînat, pescuit ele!). Fac-torul hrană este cel ma i important In scăderea san creşterea iui mărului indivizilor. Ex.: există o relaţie diTectă Intre cantitatea de plancton din N Oc. Atlantic şi densitatea păsărilor planctonofage. Dintre factorii iriterni ai r.p:, fac parte elaborarea unor hormoni, canibalismul/ prbporţia sexelor, fenomcnnl de teritorialitate etc. Ex,: alga Chlorelta elimină în mediu substanţa clorclina care, ajungînd la o anumită concentraţie, opreşte înmulţirea indivizilor, nepermiţtnd creşterea populaţiei peste o anumită limită; Ja populaţiile gîndacului de făină (Tribolium) ajunse la o densitate crescută, indivizii consumă împreună cu făina şi o parte din ouăle şi larvele depuse. De asemenea, în cazul creşterii densităţii la unele specii de peşti, aceştia trec lai hrănirca cn icre, lărgin-du şi astfel baza trofică, şi stăvilind creşterea densităţii populaţiei. O altă cale de r. a p. constă in modificarea:raportului numeric al sexelor. Ex.: la populaţiile de ciclostomi cu densitate crescută predomină masculii. De asemenea, Ia peşti, viteza de creştere a puietului reprezintă nn factor de reglare a numărului şi a structurii populaţiei. Căile privind Teglarca densităţii sînt multiple şi complexe, ele intTă în funcţie mai multe odată, asigurlnd mai bine stabilitatea populaţiei în funcţie de mijloacele disponibile de hrană, spaţiu etc, REGLOX (engl, regulon), sistem de reglare a sintezei unui grup de cnzime ale căror -► gene nu sînt grupate într-un -* operon, dar fac parte din aceeaşi cale metabolică şi sînt reglate de acelaşi represor, deşi genele corespunzătoare nu sînt cotranscrise şi implicit nu sînt controlate coordonat ca într-un sistem operon. Ex„ cele 8 cnzime necesare sintezei dc arginină la bacterii corespund la 8 gene structurale situate în 4 grupe dispersate in întregulgenom. Creşterea supraliminară de arginină provoacă represia sintezei tuturor enzimelor argininice în mod s>istemic ca şi cum arginina ar fi un corepresor cu efecte de potenţare a unui represor comun pentru toate genele enzimelor argininice, RE GRADAREA SOLULUI, proces natural opus degradării în care se produce în sol o carbonatare secundară, ca urmare a schimbării condiţiilor fitoclimatice spre un regim mai uscat. V. şi DEGRADAREA SOLULUJ. REGULA LUI ALLEN, regulă care aTată că mamiferele din regiunile de climat rece prezintă o reducere importantă a extremităţilor corpului: picioare, coadă, gît, urechi* Ex.: fenccul (Mcgaloifs zebra) din pustiurile calde prezintă urechi foarte mari, vulpea din zona temperată (Vulpes vulpes) are urechile mai mici, inr vulpea arctică (Alopex logopus) le REGULA LUI BERGMAN 52G are minuscule* După r. Lui A., reducerea apendicelor la animalele dc climat rece reprezintă o adaptare la condiţiile dc temperatură scăzută: cu cît extremităţile sint mai reduse, cu atît pierderea de căldură a organismului respectiv în unitatea dc timp este mai mică. REGtJLA LUI SERGMAiV, regulă care afirmă că într-un grup sistematic de specii liomeoterme, talia corpului este mai mare la speciile situate în regiuni mai rcci, cînd celelalte condiţii ecologice sînt asemănătoare, tt, Iul H, sc explică prin necesitatea homeotermelor de a-şi menţine temperatura internă constantă. Pierderea de căldură sc produce mai ales pe suprafaţa corpului. Formularea r. iu\ ÎL este fundamentată pc faptul că animalele de talie redusă au, în raport cu volumul, o suprafaţă relativ mai mare, suprafaţa cresc înd cu pătratul iar volumul cu cubul ei. De aici se deduce că un animal de talie redusă va asigura Ui mai mică măsură reglarea tcrmică decît un animal de talie mare. Această regulă a fost verificată la păsările dîn grupul pinguinilor. Ex.: cea mal mare spccic din acest grup (Aptenodijles fors(eri) atinge 1,20 m înălţime şi 34 fcg greutate, trăind numai in continentul antarctic, nedepă$ind niciodată lat. sudică de 6lq. Cea mai mică specie de pinguin este Sphenodîscus mendi-calus> carc măsoară numai 50 cm înălţime şi trăieşte sub ecuator în arh. Galapagos. Intre aceste 2 extreme există o serie de alte specii intermediare: Aptenndyles patagonlca, de 90 cm, întîlnită la lat. de 55°, Pggoscclis adeliae, de 70 cm înălţime, trăieşte la 66° lat, sudică etc. Această regulă arată relaţia dintre factorii de mediu {ex. temperatura) şi caracterele morfologice ale animalelor (mărimea taliei). REGULA LUI HESSE, regulă conform căreia păsările ce cuibăresc în N depun mai multe ouă decit populaţiile din S ale aceleiaşi specii (ex.: prigoria depune în medie 6,3 ouă tn Finlanda şi 3,5 în ins. Canare). R.luî H. nu arc decit o valoare relativă, nefiind aplicabilă la toate spccîile de păsări, Astfel, unele palmipede arctice depun un singur ou atît în N (ins. Novaia Zemlea), cît şi in S (Anglia). REGULA LUI STURGES, regulă cc defineşte, in funcţie de efectivul n al unei serii de observaţii statistice, numărul minim k de clase în care se pot grupa observaţiile: k=l — log 10”. R. Iul S. se utilizează Toarte des iu studiile 3 ecologice pentru a aprecia principalele mărimi (clase) de valori ale unui fenomen studiat (factor abiotic sau biotic, parametrii structurali ai populaţiei şi biocenozei etc.). REÎNTINERIRE DEMOGRAFICA A POPULAŢIEI, noţiune utilizată în special în demografia umană care defineşte creşterea proporţiei populaţiei tinere, ca urmare a ridicării şi menţinerii fertilităţii la un nivel relativ ridicat. Se poate vorbi de r.rt.a p. numai după un proces de îmbutrlnire demografică. Un caz caracteristic de r.d,a p. oferă Franţa, ca 527 relaţia dintre* . urmare a unei tendinţe de cratere a fertilităţii, pc baza unui complex de măsuri de politică demografică. REJECTA, totalitatea produselor catabolizate sau alimentare neasimilate de un individ sau o populaţie. Ex,: exuvîr, dejecţii. R. constituic o verigă trofică pentru unele spccii de însectc (gîndaci, larve de diptere etc.) sau microorganisme (bacterii, ciuperci, protozoare etc,). Astfel, scarabeul egiptean (Scarabaeus saccr) se hrăneşte cu dejecţiile mamifere-lor erbivore. Majoritatea scarabeidelor sînt foarte sensibile la mirosul de baligă şi imediat ce aceasta cade pe pămînt, tn jurul ei se adună, venind în zbor, o mulţime de incţivizi din specii diferite care încep imediat munca lor dfc şţac: unii sapă galerii înghiţind părţile moi, alţii caTă în sol şi îşi fac provizii de material proaspăt. Odată cu dejecţiile, animalele specializate la astfel de hrană (coprofagc) digeră şi o mulţime de ouă, cbişli şi adulţi ai diferiţilor paraziţi intestinali. S-a constatat că aproape ibţi aceştia sînt distruşi de coprofagi, carc astfel constituie un mijloc eficace de luptă contra parazit o ze lor. Tot organismele care sc hrănesc cn r., prin transportul de material oTganic în galeriile din sol» contribuie la creşterea fertilităţii acestuia şi indiroet la mărirea producţiei vegetale. V* şi COPROFAG* RELAŢIA DINTRE FECUNDITATEA ABSOLUTA < ŞI GREUTATE, relaţie întîlnită la peşti la câre fecunditatea absolută (F) este tn general proporţională cu greutatea corpului (P); această relaţie se exprimă prin ecuaţia: F=a-|--f &P (a şi b stnt constante), V. şl FECUNDAŢ1E. RELAŢIA DINTRE FECUNDITATEA ABSOLUTĂ Şl LUNGIMEA CORPULUI, relaţie întîlnită b peşti şi la alte organisme la carc fecunditatea absolută creşte proporţional cu lungimea corpului, fie linear, fie conform unei relaţii exponenţiale de tipul: F=aLb sau sub formă logaritmîcă: log F—log a-\-b log L; F=fecunditatea absolută, L=lungimea peştelui, a=o constantă şi £=un exponent carc variază după specie între 2 şi 3,5. Fecunditatea creşte proporţional cu dimensiunea corpului pînă la o anumită limită; apoi diminuează progresiv la speciile cu mare longevitate, cx. la somn (SiZuras glanis)t sau din contră creşte exponenţial, ex. la somonul keta (Oncorhjjnchus kela)r R.d.La. şi Lft.' la zglăvoacă (Coitus gobio) este Log F—0,9301 +2,1765. Log. L la ştiucă (Esox lucius) este Log 2'*=3,9999+3.128. Log L. RELAŢIA DINTRE FECUNDITATEA ABSOLUTĂ §1 VÎRSTA, relaţie existentă Ia peşti intre fecunditatea absolută (F) şi vîrstă (A, în anî), care matematic se calculează conform formulei: log F^a+bA sau log F=a+b log At în carc a şi b sînt constante, Ex,: r.d.f.a. şl v. în ani la. clean (Leuctscus leuciscus)=Log F=2,7758-1-Log A, la ştiucă (Esox lucius)— Log F=G,039-1-1 <337. Log A, la ba-buşcă (RutUns ruiilnt) — Log F=3,2085 -f*0,0840. Log A, RELAŢIE 528 RELAŢIE, interacţiune pozitivă, negativă srm neutră, iatre 2 sau mai multe fenomene, fiinţe ctc. în lumea vie r. se stabilesc între organisme şi mediul abiotic şi biotic. R, abiotice se referă la toţi factorii fizici (lumină, temperatura, vînt, presiune etc.)> chimice (salinitate, pH, conţinut mineral al solului şi apei etc.) cu carc un individ, o populaţie sau biocenoză vine în contact. H, bioticc cuprind totalitatea legăturilor ce se stabilesc între organismele vii. După influenţa pozitivă sau negativă pe care o exercită asupra indivizilor, populaţiilor sau speciilor carc formează cuplul de interacţiune, r. biotice sint: r. bilateral pozitive, r. bilateral neutre, r. unilateral neutre şi unilateral pozitive, r. unilateral pozitive şi unilateral negative, r. bilateral negative. V. şi SIMBIONT, MUTUAL1SM, COMPETIŢIE, PARAZITISM. RELAŢIE ACARIOFITĂ, interacţiune complexă (mutua- li sm, parazitism etc.) dintre plante şi acar icni. Ex.; păianjenul roşu comun (Tciranychus urticac) este o specie poli-fagă care se hTăneşte cu numeroase plante (viţă de vie, măr, hamei, garoafe, trandafiri, cale); păianjenul galben al teiului (Eotetranychus tUiarum), este monofag (se hrăneşte cu frunzele de tei). RELAŢIE BILATERAL NEGATIVĂ, v. COMPETIŢIE. RELAŢIE 111LATERAL NEUTRĂ (00), relaţie dintre indivizii a 2 specii diferite în care accştia nu sc influenţează sub nici o formă. Ex.: populaţia gîndacului de Colorado (Leptinolarsa decemlineata) este indiferentă (neutră) faţă dc rimele din sol şi de gramincele ce trăiesc ca buruieni în culturile de cartofi. Sin. relaţie indiferentă, RELAŢII BILATERAL POZITIVE, relaţii între organ îsme din specii diferite care, permanent său temporar, trăiesc împreună, activitatea uncia fiind utilă celeilalte şi invers. Ex.: asociaţia dintre unele ciuperci şi alge exprimată prin licheni; asocierea dintre algele unicelulare din grupul zooxan-telelor şi moîuştele din gen. Tridacna; asocierea dintre insectele poîenizatoare (albine, bondari, unii fluturi) si plantele entomofilc. R.b.|). pot fi ncobligatorii şi in acest caz reia\ia poartă numele dc -+ prot o cooperare (ex.: o insectă care în mod accidental a transportat polenul de la anterele unei flori Ia pistilul alteia). în alte situaţii asocierea este permanentă şi obligatorie, îneît o specie este legată tot timpul de alta prin relaţii reciproc avantajoase numite mutua-lism, ex.: relaţia de mutualism dintre flagelatelc Tricho-nymphidac şi termite. Primele digeră celuloza, proces pe care nu-I pot realiza termitele, iar accstea oferă loc şi hrană fiagclatelor. Din experienţele făcute s-a constatat că termitele fără fiagelatc mor in scurt timp. Dc asemenea, s-a constatat că flagclatele Trichonymphidae riu se găsesc libere în natura, ci numai în asocierc cu termitele. R Ji.p. este o manifestare a relaţiilor interspecificc care are loc în cadrul unei biocenoze cu rol în stabilizarea acesteia. B29 RELAŢII INTERSPECIFICE RELAŢIE monCĂ, relaţie care se stabileşte intre un individ, o populaţie etc. şi alte vieţuitoare. Ex,: dintre pradă şi prftdător, dintre parazit şi gazdă etc. R.b, pot fi intra-specifice (relaţii de concurenţă intra specific fi, relaţiile dintre indivizii de sex şi de vîrste deosebite etc.) şi interspecifice (concurenţa jntcTspecifică, coincnsalismul, amensalismul, —► prădătorismul, —► parazitismul, prot o cooperarea şi —► mu» tualismul). Prin r.b. care se stabilesc* între diferite organisme» energia acumulată de producătorii primari poate să circule de-a lungul lanţurilor şiwnivelurilor trofice. RELAŢIE DE DEPENDENŢĂ, relaţie în care indivizii unei specii sau din specii diferite sînt subordonaţi unii faţă de alţii. Ex,: la peştişorul jandarm (Danio malabrleus) care trăieşte în unele lacuri din India şi Sri Lanka se observă o subordonare severă a unor indivizi faţă efe alţii. Fiecare familie are un teritoriu bine delimitat, pe care-1 apără de invazia altor familii. !n interiorul teritoriului ţoţi indivizii au un loc bine stabilit. Cel mai puternic se află in centru, iar tineretul ocupă marginea teritoriului. Cei vîrstnaci au voie să înoate tot timpul, tn sectorul celor mici. Cei mici nu sînt însă niciodată admişi în sectorul celor mari. R. dc d. se observă îa majoritatea organismelor care trăiesc în grupuri (termite, albine, mamifere erbivore, unele păsări etc.) avînd menirea de a contribui Ia o mai bună desfăşurare a activităţii populaţiei respective. R. de d. reprezintă nn factor ecologic important în reglarea şi dinamica populaţiilor* Sin* relaţie de dominanţă. RELAŢIE DE DOMINANŢĂ, v, RELAŢIE DE DEPENDENŢĂ. RELAŢIE INDIFERENTĂ, v. RELAŢIE BILATERAL NEUTRĂ. RELAŢII ABIOTICE, relaţii care se stabilesc între un organism şi factorii abiotici (ex.: lumină, temperatură, YÎnt etc.). Ex.: plantele nu pot asimila N pentru a face sinteza substanţelor azotate decît în prezenţa K; pădurile nu se dezvoltă decît în zone cu precipitaţii ce depăşesc 500—600 mm /an; porumbul şi cartofii nu încolţesc decît dacă temperatura este de cel puţin 10aC etc. La rindul lor, organismele Influenţează factorii abiotici. Ex.: o pădure diminuează viteza vintului şi temperatura mediului, microorganismele contribuie la redarea in circuit a substanţelor din materia vie etc. Cunoaşterea r.a. carc intervin în dezvoltarea organismelor contribuie la o mai bună dirijare a lor în vederea obţinerii de producţii vegetale şi animaliere sporite. RELAŢII BJLATERAL NEGATIVE v. COMPETIŢIE. RELAŢII INTERSPECIFICE, relaţii care se stabilesc între indivizii ce aparţin unor specii diferite. R.i. in cuprinsul unei biocenoze sînt multiple şi foarte complexe. Cb. Darwin (1859) le-a acordat un rol important şi le-a cuprins în noţiunea de luptă pentru existenţă al cărei rezultat este 23 — Dicţionar de ecologie RELAŢII INTERSPECIF1CE. . 530 supravieţuirea indivizilor celor mai apţi. între organismele dintr-un ecosistem (pădure, iac, mare, cîmpie etc,) se stabilesc diverse relaţii, intre care cele trofice sînt cele mai importante» Reţeaua invizibilă de cauze şi efecte se reduce la un mozaic de microsisteme binare In interacţiune. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii opuse, r,l. se pot grupa în: r. bilateral neutre, r. bilateral negative (concurenţă), r. bilateral pozitive (mu-tualism $i protocooperare), r. unilateral neutre şi unilateral pozitive (amensalism şi comensalism), r. unilateral pozitive şi unilateral negative (prădătorism şi parazitism)* Sin, coac- tu. RELAŢII INTER SPECIFICE LEGATE DE APĂRARE, legături care se stabilesc între 2 specii prin care una dintre ele asigură protecţie celeilalte. Ex,: musculiţa Dasynewa pmnorum îşi protejează urmaşii depun înd ouăle in gala produsă de specia PutonUUa marsuplalis; poştele Nomeus gronovii se adăpos Leşie de duşmani priulre filamentele urti-cante ale meduzei Physalia; numeroase păsări de pădure se apără de intemperii şi duşmani adăpostindu-se în scorburile unor arbori. V. şi RELAŢII UNILATERAL POZITIVE, Şl UNILATERAL NEUTRE. RELAŢII IJVTER SPECIFICE LEGATE DE RASPÎNDIREA SPECIILOR, legături care se stabilesc între 2 specii, cind una dintre ele asigură răspîndirea celeilalte, Ex.: numeroase fructe şi seminţe au organe specializate pentru a se agăţa de părul mamiferelor, mulţi acarieni acvatici stat transportaţi în stadiul larvar de către insecte etc. V. şi RELAŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE. RELAŢII INTERSPFC1FICE LEGATO DE REPRODUCERE* raporturi de dependenţă ce se stabilesc intre 2 specii diferite, care an drept ut mare faptul că una dintre ele asigură mediul necesar pentru construirea cuibului sau pentru depunerea pontei celeilalte. Ex.: lişiţa (Fulica atra) şi cor-codeiu? (Padiceps cristatus) îşi fac cuiburile pe apă, în desişul de stuf sau papură. Dacă asemenea plante lipsesc, păsările nu se stabilesc în balta respectiva, deşi brana poate fi abundentă; peştii din gen. Rhodeas nu se pot reproduce în absenţa mo lu şt el or din gen. Unio, deoarece primii îşi depun icrele în camera paleală a acestora; insectele galicole nu pot depune ponta în lipsa plantelor gazdă etc. RELAŢII INTRA SPECIFICE, relaţii care se stabilesc între indivizii aceleiaşi specii sau populaţii. La animale r.L înregistrează 2 tendinţe fundamentale: repulsive, care se manifestă prin agresivitate şi explică diversele forme de antagonism mergînd de la simpla concurcnţă pînă la canibalism; atractive, care au ca rezultat gruparea indivizilor sau întîlni-rea partenerilor în vederea reproducerii, migrării, căutării hranei etc. în cazul plantelor, s-a observat că semănăturile dese dc cereale şi alte plante de cultură se dezvoltă mai 531 RELEVEU bine decît semănăturile rare care sînt de obicei invadate de buruieni* Indivizii unei populaţii formează un complex maî stabil, capabil să se opună mai bine condiţiilor nefavorabile, prin creşterea rezistenţei faţă de vînturi le uscate, a rezistenţei la invazia altor spccii etc. tn cazul animalelor, populaţiile dc albine fără matcă intervin în transformarea unei celule de lucrătoare In care se află o larvă în primul stadiu dc dezvoltare într-o celulă specială de matcă. Hrănind apoi larva numai cu lăptişor de matcă (lichid produs de glandele faringiene şi ale maxilarului superior ale tinerelor albine lucratoare), ea se va transforma într-o femelă fertilă (matcă) ce va contribui la dezvoltarea familiei de albine. V. şi RELAŢII INTERSPECIFICE, RELAŢII BILATERAL POZITIVE, RELAŢIE BILATERAL NEGATIVĂ. RELAŢII UNILATERAL NEUTRE ŞI UNILATERAL POZITIVE (0-f. 0—), relaţii în care indivizii unei specii profită de indivizii altei specii, aceştia din urmă fiiird neinfluenţaţi sau cel mult inhibaţi de prezenţa primilor (fotaL15). R.u.n. şi n.p. cuprind comensalfsmul şi amensalistmil. 1) Comensalismul, reprezintă r.u.n. şi u.p. In carc organismul comensal nu produce daune gazdei, dar profită de adăpost, hrană sau material de construire a adăpostului de la ea. Ex.: cioeirlia (Alauda arvensts), piţigoiul cu cap negru (Parus atricapillua), potîmichea comună (Perdix perdix) şi potîr-nichea albă (Lagopus lagopus) sc hrănesc tn cursul iernii în locurile de păşunare a copitaţelor domestice şi sălbatice, trăind împreuuâ cu turmele Iov; gîndacul Polosia cuprea se hrăneşte în stadiul de larvă cu resturile alimentare din interiorul cuiburilor de furnici (Formica rufa); plantele epifite (iedera, lichenii etc.) se dezvoltă pe arbori şi arbuşti. 2) Amensalismul, reprezintă r.u.n. şi u.p. în care unul dintre parteneri este oprit să se înmulţească în prezenţa celui de-al 2-îea (foto 15). Ex.: cladocerul Clydorus sphaericus nu se dezvoltă în vecinătatea melcilor de apă (în special a speciilor de Planorbis) Sin. comensalism. RELAŢII UNILATERAL POZITIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE H—), relaţii în care indivizii unei specii trăiesc şi profită de hrană de la indivizii altei specii cărora le aduc prejudicii (ex.: relaţiile de prădătorism şi parazitism). Este considerat prădător un organism ce atacă şi consumă pe moment un alt individ numit pradă, Iar ca parazit, un Individ ce s-a adaptat să trăiască şi &â se hrănească pe suprafaţa sau în corpul altui organism dintr-o specie deosebită numit gazdă. Parazitul poate consuma total gazda (ex.; insectele entomofage) sau numai anumite produse ale ei (ex.: sîngele, de către păduchi, ploşniţe etc.). în unele situaţii paraziţii sînt vectori a numeroase boli (ex.: păduchii transmit microbul tifosului exantematic). RELEVEU, listă euprinzînd plantele găsite intr-o localitate dată raportată la unitatea de suprafaţă. KELXCT 532 RELICT, specie izolată pe o suprafaţă restrînsă din vechiul său areal de răspîndîre, datorită modificărilor geografice sau variaţiilor climatice. Ex.a melcul Melanopsis pareyssi şi nufărul Nymphea lotus var. thermalis, ambele din Jacul Peţea, Rezervaţia de la Băile „1 Mai“, de Ungă Oradea; făgetul din Rezervaţia Valea Fagilor din Munţii Măcinului, format din fagul european (Fagus sili/alica) şi fagul tauric (F. taurtca) etc. RELIEF, totalitatea formelor suprafeţei litosferei care în comparaţie cu cea a Oceanului Planetar poate fi pozitivă (plană sau convexă), sau negativă (adîncită sau concavă). R. este un factor ecologic care influenţează indirect dezvoltarea şl răspludirea biocenozelor. Schimbarea lui implică îu primul rînd modificarea climei, care apoi se repercutează atît asupra timpului de declanşare a fazelor fcnologice, ctt şi asupra limitelor de răspîndiTe a organismelor* După formă şi mărime» există mai multe tipuri de r.: megarelief, macro-reliefj mezorelief şi microrelicl. 1) Megarelief ui acoperă întinderi mari, de dimensiunea unui continent sau a unui ocean. In care organismele slut distribuite zonat. 2) Macro-relieful cuprinde teritorii cu suprafeţe de cca 5—50 km pe orizontală şi de sute sau cîteva mii de metri pe verticală (ex.î munţii, podişurile, eîmpiile etc. cu o macroclimă caracteristică), 3) Mezorelieful arc* o întindere mai mică» de sute sait cîteva mii de metri pe orizontală şi de 2—200 m pe verticală (ex.i coasta unui deal, o vale etc.). 4) Microre-iieful are o suprafaţă de cca 10—200 cm pe orizontala şi 50—100 cm pe verticală (ex.: o dolină, o vîlcea, o dună de nisip*'un muşuroi de cîrtiţe etc.). Sin. factor orograflc. REOTACTICA (despre specii), care trăieşte în ape curgătoare avînd tendinţa de a înainta împotriva curentului. Ex.i mreana (Barbus barbus), cleanul (Leuciscus cephalus). Speciile r. îşi diminuează puterea de înaintare (reotactismul) odată cu creşterea pantei şi a gradului de poluare a apei. REPARTIŢIE POISSON, v. DISTRIBUŢIE rOISSON. REPARTIZAREA TERITORIALA (GEOGRAFICĂ) A POPULAŢIEI UMANE, răspîndire a populaţiei pe un teritoriu dat, do obicei în cuprinsul graniţelor unui stat sau al unei unităţi teritorial-administrative. în R. S. România, potrivit împărţirii administrative din 1968 şi cu modificările aduse îu 1980, existăî 41 judeţe, 236 oraşe, din care 77 municipii, 2 706 comune din care 145 comune suburbane, 13 149 sate. Municipiul Bucureşti are acelaşi regim ca judeţele. Flecare ţară are o anumită împărţire administrativă a teritoriului. In scopuri de comp arab Uitate internaţională, O.N.U. recomandă să se folosească la grupare şi centralizare următoarele diviziuni: 1) Populaţia totală majoră şl minoră, pe sexe* diviziuni geografice; total ţară; fiecare diviziune civilă majoră şi fiecare diviziune civilă minoră; 2) Populaţia principalelor localităţi şi a aglomerărilor urbane, pe sexe; populaţia localităţilor care depăşesc o anumită limită şi populaţia aglo- 533 REPREZENTATIVE meTăTilor urbane ale fiecărei localităţi; pe total târî, principalele localităţi, cu populaţiile lor urbane- Diviziunile civile pot fi! primare, secundare şi terţiare. Pufcine sînt ţările care au o asemenea sectorizare permanentă, tt.t a.p, se analizează cu ajutorul a diferite metode şi al unor indici ce se elaborează !n special de geografi* O reformă cuprinzătoare este cea recomandată de demograful şi sociologul american Otis Dudley Dun-can, care propune: A. IndicJspaţtalirnumărul şi densitatea locuitorilor pe subdiviziuni geografice; indiei de concentrare; indici de localizare (spaclng); Indici centrograficl; potenţialul populaţiei. B. Indici de categorii» clasificarea urban-ruTală şî metropolitană-nemetropolitană; distribuţia după mărimea localităţilor; concentrarea tn funcţie de apropierea de contrc. Cea mai simplă descriere se rcalizestzŞ cu ajutorul distribuţiei procentuale a populaţiei care trăieşte în zonele geografice respective sau al ierarhizării acestor zone după ranguri, pe baza numărului populaţiei. Indicefe cel mal general este densitatea populaţiei în raport eu o caracteristică de suprafaţă. R.t.a.p.ii. este determinată de amimlţf factori ecologici: surse de brană şi de apă, materii prime pentru industrie* apropierea de anumite căi de comunicaţie etc. Tendinţa actuală în ţara noastră este de repartiţie cît mai uniformă a populaţiilor umane pe tot teritoriul ţării, evitindu-se astfel supraaglomerarea unor regiuni, situaţie care ar putea duce Ia creşterea gradului dc deteriorare a mediului înconjurător, REPAUS VEGETATIV, timpul parcurs de o plantă (arbore sau ierburi perene) de Ia încetarea circulaţie* sevei (toamna) pînă la deschiderea mugurilor (primăvara). R.v. este un fenomen bioritmîc, totuşi durata Iui este Telativ diferită de Ia un an Ia altul in funcţie de condiţiile ecologice (mai ales de temperatură). REPICARE, replantarea unor plante tinere crescute în răsadniţe sau in pepiniere Ia locul lor definitiv. Prin asigurarea unei suprafeţe mai mari de teren fiecărei plante, r. stimulează creşterea şi rezistenţa Iot faţă de anumiţi factori de mediu. REPRESOR (R), componentă de bază a —► sistemului opeTon, proteină alosterică oligomeră avind siturl cognitive pentru inductor (sau corepresor) şî pentru operator. Sinteza lui citoplastmtică este codificată de o genă reglatoare corespunzătoare care este transcrisă într-un ARNm de R, V. şi SIT ACTIV, OPERON, PROMOTOR. REPREZENTATIVE (despre probe), care deşi cuprind un număr redus de indivizi, dau o imagine fidelă asupra principalilor parametri ai unei populaţii sau hiocenoze. Obţinerea de probe constituie una din problemele dificile pe care trebuie să le rezolve ecologii pe teren. La extragerea lor trebuie să se aplice principiul colectării la întîmplnre. Pentru aceasta se stabileşte eroarea care poate fj tolerată în estimarea mediei parametrului urmărit* Eroarea relativă poate fi expri- REPRODUCERE 534 mată in termenii erorii standard a mediei sau în limitele de confidenţă a mediei. Pentru o anumită valoare a deviaţiei standard (sau a varianţei), eroarea standard a mediei este o funcţie de numărul de probe (n) conform raportului: eroare.■ media standard_ ^ eroarea tolerată (L) este de 10% din aritmetică valoarea mediei şi cunoscînd că L este reprezentată de ra- eroarea standard (S) portul menţionat, atnnci: L—---------------------— = medie (i) -i-1/ — > unde S2este varianţa. Numărul de eşantioane ce X \ " trebnie extrase pentru a fi r. în limitele erorii acceptate se S2 calculează conform relaţiei: n=------------- Ex.: cunoscînd valorile Sa=G0, £=0,4 şi x=10 atunci n calculat va fi 60 60 « n—-------------= — 4, V. şi PROB*. 0,43»102 16 REPRODUCERE, v. ÎNMULŢIRE. REPRODUCERE SEXUATĂ v. AMFIMIXIE REPTILE, clasă de vertebrate cu tegumentul prevăzut cu un strat gros dc cpiteliu cheratinizat, uscat, fără glande» cu solzi epidermici şi adesea cu oase dermice. Schcletuî pre~ zintă un singur condil occipital, cu maxilarul inferior compus din numeroase oase şi cu inima formată la cele mai multe specii din 3 compartimente (1 ventricul şi 2 atrii). cu excepţia crocodililor îa carc inima prezintă 4 compartimente. B. cuprind: şopîrle (ord. Squamata, subord. Lacertilieni), şerpi (ord. Squamata, subord. Ofidicni), broaşte ţestoase (ord. Cryptodira şi Pleurodira), crocodili (ord. Crocodil ieni). Avînd epiderma groasă şi comificată, r. suportă uşor uscăciunea mediului, fiind primele vertebrate care au cucerit uscatul. încă din era primară ele s-au adaptat la cele mai variate ecosisteme: cimpii umede* păduri, stepe, pustiuri. Fiind animale poikiloternae, r. slnt sensibile faţă de temperatura mediului înconjurător. Cifcd aceasta scadc sub 6—8°C, r. nu se mai mişcă, iar îa temperatura de 2—3°C amorţesc Intrînd în aşa-numitul somn de iarnă, in timpul căruia funcţiile vitale se reduc la minimum. R. adaptate să trăiască în vegetaţie ierboasă prezintă picioarele reduse în dimensiuni şi în număr, sau sînt apode. Unele specii (cameleon ÎH trăiesc în coronamentul arborilor avind coadă şi picioare prchensilc, iar şopîrla Draco volans din Arhipelagul Malaez s-a adaptat la zbor. Broaştele ţestoase şi crocodilii s-au adaptat la viaţa acvatică. Marea majoritate a reptilelor sint carnivore iar unele dintre ele erbivore. Cele mai multe r, sînt oviparc şi işi tfepun ouăle in gropi săpate, de obicei, de ele in pămint 635 RESPIRAŢIE ANAEROBA umed, în scorburi dc arborl, în muşclii sau frunze putrede etc, Sc cunosc pe tot globul 5 900 specii. Unele r. stnt dăunătoare omului datorită veninului pe care îl produc şi care prin inoculare poate să determine moartea. Ex, de r. veninoase: şarpele cu ochelari (Naja tripudtens), răspîndit în Asia; ara (Naja haie), răspîndît în N Africii; vipera (Vipera berus). răspîndită din Portugalia pînă tn Orientul îndepărtat. La noi este comună în Carpaţl, între 800 şi 900 m alt.; vipera cu corn (Vipera ammodytcs), răspîndită în S şi SE Europei şi în Asia Mică. în România este răspîndită în munţii Olteniei» Banatului, Hunedoarei şi in Dobrogea; şarpele cu clopoţei (Crolalus Itorridus) trăieşte in America dc Nord, Unele şoplrle sc hrănesc cu insecte şi moluşte dăunătoare agriculturii, iar unii şerpi, cu şobolani. Pielea crocodililor şi a unor şerpi (Boa constrictor etc.J este folosită pe scară largă la confecţionarea a numeroase obiecte de marochinărie. In prezent se amenajează tot mai multe ferme de şerpi pentru pielea lor, şi de şerpi veninoşi, al căror venin este întrebuinţat în industria farmaceutică. RESPIRAŢIE, termen folosit în general pentru actul fiziologic prin care ţesuturile vii ale plantelor şi animalelor realizează schimburi gazoase cu mediul înconjurător. R. este influenţată atit de factorii externi (temperatură» altitudine, grad de poluare etc.), cit şi de factorii interni (vtrstă, grad dc oboseală ctc.). Aflarea cantităţii de C02 eliminat sau de 02 inspirat în timpul r. Ia intervale diferite permite evaluarea producţiei biologice primare sau secundare realizate de un individ, populaţie sau grupuri de populaţii formate din specii diferite. în funcţie de posibilitatea de a folosi oxigenul liber molecular sau cel eliberat în urma reacţiilor exoterme, r. poate fi aerobă sau anaerobă. RESPIRAŢIE AEROBĂ, tip de respiraţie în carc organismele folosesc oxigenul 'molecular liber (02) din mediul înconjurător, pentru oxidarea substanţelor organice (in prezenţa unor enzime respiratorii) conform formulei: CflIIiaOfl4-15 Oa->6C0a-{-GH20-f- energie. R.a. este spccifică majorităţii organismelor terestre şi acvatice, fiind influenţată de factorii interni şi externi. Dintre factorii interni un rol important in r.a. îl joacă cantitatea dc substanţe organice, gradul de hidratare a celulclor, vîrsta şi starea de activitate a organismelor etc. Printre factorii externi care influenţează r.a. un rol important il prezintă modificarea temperaturii» gradul de concentrare al GOa şi 02, unii factori mecanici etc. RESPIRAŢIE AN AEROBĂ, respiraţie specifică unor organisme în care energia necesară proceselor vitale este luată din reacţiile exoterme pe care le efectuează fără intervenţia Ofl liber, conform formulei: CeH1206->C2H50H-b2 COa + energie. R.a. caracterizează mai multe grupe de organisme: unele bacterii (Clostridium perfringens, C. pasteurianum, C. sporogens); ciuperci (Saccharomyccs cerevisiae, 5. exiguia); protozoare (Trypanosoma rhodcsien&e, T. cruzi) etc. R.u. RESURSE DE APA 586 este specifică, în general, unor organisme inferioare ce trăiesc tn condiţii cu totul speciale (substanţe organice In descompunere, mîlul de pe fundul oceanelor, ţesuturi vii etc.). RESURSE DE APĂ, cantitatea de apă existentă pe un anu~ mit teritoriu. Volumul total de apă de pe Pămînt este estimat Ia 1,4 mild. km3 din carej 1 370 mii. în oceane (97,2%), a cărei reînnoire se face în 2 800 de ani; calotele polare reprezintă 30 mii. km3 (2,2%) iar continentele conţin numai 8 596 250 km3 (0,6%). Apa atmosferică constituie 14 000 km3 şi este reînnoită în 9 zile. Pe continente partea cea mai importantă revine apelor subterane. Apele existente între 0 şi 800 m adîncime reprezintă 4 mii. km3, iar ccle mai adînci conţin 231 250 km3, din carc cea mai mare parte se află în lacurile sărate, în mările interioare (105 000 km8) şi în lacurile cu apă dulce (125 000 km8). Fluviile şi TÎurile, a căror reînnoire se facc în medie în 32 zile, conţin 1 250 km3 de apa. Consumul anual în lume este de 1 UOQ km3 sau 1 /30 diu resursele disponibile. Evaluările prevăd un consum de 12 000 km3 de apă in anul 2000 şi de 30 000 km3 tn anul 2050. Cererea cea mai mare este de origine industrială: sînt necesari 2,5 m3 de apă pentru a fabrica 1 hi dc bere, 20 m9 pentru î t de conserve, 10—17 m3 pentru 1 t de sfeclă tratată în fabricile de zahăr etc. Cantitatea totală de apâ pe persoană şi pe zi variază in medie de la 3 la 700 I. Pe măsura apropierii de anul 2000, omenirea va avea nevoie de cantităţi uriaşe de apă pe care fluviile şi întreaga reţea a apelor de suprafaţă nu le vor putea satisface* Soluţionarea problemei apei sc poate îmbunătăţi prin* desalinizare, tratarea apelor salmas-tre» reducerea evaporării, reutilizarea apelor uzate, exploatarea apelor geotermice, folosirea aisbergurilor. RESURSE MINERALE, ansamblul substanţelor minerale cu importanţă deosebită pentru păstrarea şi promovarea echilibrului ecosistemelor umane, inclusiv pentru ocrotirea sănătăţii. Dintre metalele uzuale, unele au perspective de utilizare seculară (Fe, Al), altele sc vor epuiza în cîteva decenii (Cu, Pb, Zn etc.). O perspectivă optimistă prezintă exploatarea minereurilor metalifere din mări şi oceane, unde există în apa de pe fund, sub formă de nodull, numeroase metale: Mn, Mo, Mg, U, Co (exploatabile pe o durată de peste 1 mii. ani), Ni, Cu, Al, Fe, Zn (exploatabile mai mult de 1 000 ani). Pentru folosirea. îndelungată a r.m. se cere o bună gospodărire şi planificare a exploatării lor. Aceasta se poate realiza printr-o cooperare internaţională şi prin. refolosîrea unor deşeuri minerale (fier vechi, resturile metalice de la finisarea unor piese etc.). RESURSE NATURALE, orice componentă din mediul natural, ca solul, apa, flora, fauna, bogăţiile minerale ale subsolului, populaţiile umane, care contribuie la realizarea bunăstării materiale şi spirituale a membrilor societăţii. După permanenţa lor în timp, r.n. se grupează în r.n.inepuizabile (energia eoliană, precipitaţiile, forţa marcelor, mate- 537 RESUKSE PRIMARE.> rialele fisionabile disponibile în rocile granitice ctc,) şi In r.n. epuizabile. O parte din r.n. epuizabile sînt reînnoibile, de ex.: cantitatea şi calitatea apei (rîuri, lacuri, surse subterane de apă) în anumite Jocuri de folosire; fertilitatea solului; produsele vegetale (pădurile, pajiştile naturale> culturile agricole etc.) şl animale (domestice şi sălbatice) etc.; produsele riurilor, Jacurilor şi bălţilor (peşti, crustacee» scoici etc.); produsele mărilor şi oceanelor (peşti, mamifere marine etc.)» R.n. nerelnnoibUe sînt acelea care odată epuizate nu mai pot fi înlocuite. Astfel» speciile de animale şi plante dispărute sînt pierdute pentru totdeauna. Ele au reprezentat produsul final a peste un milion de ani de evoluţie* Alte r.n. nereîn-noibile nu pot fi conservate Ia infinit. Ex.j unele substanţe minerale; Au, Ag, PI, Fe, Cu etc. Există unele r.n. nereîn-noiblle, care pe măsură ce se exploatează se consumă în întregime, cx.i unele —> resurse prijnare de energie (cărbune, petrol, gaze naturale), care prin ardere se descompun în gaze, căldură, cenuşă şî apă; o parte dUi —► resursele mineţale ne-metalice (nisipul pentru fabricat sticla, gipsul, sarga etc.) sau metalice (Pb din benzină şi din vopsele, Zn utilizat la galvanizarea Fe, cositorul folosit pentru ambalaje etc.). în măsura în care sînt folosite sau sînt atrase tn procesul reproducţiei, r.n. constituie o componentă a avuţiei naţionale a ţării în care se află. O politică ecologică faţă de r.n. implică renunţarea la practicile societăţii de consum, de exploatare nelimitată şi generalizarea concepţiei ştiinţifice despre importanţa conservării r.n. ale biosferei şi pentru generaţiile viitoare* O condiţie esenţială fără de care conservarea r.n. nu se poate realiza constă în dezvoltarea la fiecare persoană a simţului de răspundere faţă de r.n. ale mediului. Peutru ca r.n, să fie cît mai raţional folosite, ele trebuie să fie estimate cantitativ şi calitativ, stabilindu-se consumul lor pentru viitor. înţelegerea noţiunilor fundamentale de ecologie, pe care trebuie să şi le însuşească oamenii de ştiinţă, oamenii cu răspunderi politice, cit şi cetăţenii de rînd, va ajuta la formarea unei concepţii unitare asupra r.n. V. şi PROTECŢIA MEDIULUI, ÎMPĂDURIRE, PROGRAMUL NAŢIUNI-LOB UNITE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, ANEXA. RESUKSE PRIMARE DE ENERGIE, resurse de energic din natură pe care omul le poate folosi pentru a obţine energic suplimentară, în afară de a sa proprie. Principalele r.p. do e. sint, în ordinea cronologică a utilizării Ion forţa animală; forţa eoliană; combustibilii (lemn, cărbune, petrol, gaze); forţa apelor, libere sau captate prin amenajări; energia ma-reeloT, â valurilor etc.; căldura solară diiectă, căldura stra-telor dc apă subterană; diferenţa de temperatură tn stra-tele unor ape adînci; procesele chimice; fisiunea nucleului atomic, plasma, potenţialul electric al atmosferei etc. Resursele de combustibili naturali sînt evaluate la 7,6xl012t pentru cărbuni, 4xlOu ma pentru petrol şi 3,4x1014 m? pentru gaze naturale. în prezent se pune un „HETBZAT“ 53B mare accent pe folosirea resurselor de energie nepoluante (solară, geotermică, eoliană, etc.). Fluxul energetic natural constituit prin ansamblul fenomenelor cosmice se repartizează în felul următor (după Hubert, 1971): flux solar — 178 000 x 10® k\V/an; energie geotermică =32 x 109 kW/an; energie mareieă — 3 xlO9 k\V/an. Alte r.p, ilu e. sînt reprezentate de energia acumulata în biotnasa plantelor sau în atomii grei de hidrogen (Irlfl>, care ar putea fi convertită în energie calorică, clectrică etc. „RETEZAT", parc na^ionat situat in masivul Retezat din Carpaţii Meridionali, înfiinţat în anul 3935; se întinde pe un teritoriu de cca 54 400 ba, inchizind vîrful ccî mai înalt, de 2 509 m (Felea ga), şi R2 lacuri, aproape toate de origine glaciară. Covorul vegetal a fost puţin modificat dc activitatea umauă. lVNJt. cuprinde zona cea mai bogată a masivului in ce priveşte vcgetajia din zona forestieră şi cea alpină, centrele genetice ale formelor hibride endemice de plante diu gen, JJieracium, staţiunile de caprc negre, formaţiuni glaciare (circuri* lacuri) şi peisaje specifice, de o deosebită mă-reţie şi un pronunţat caracter alpin, unice îa noi în ţară. In 1955’ în cuprinsul 1MVLR, a fost creată o rezervaţie integrală (zonă ştiinţifică) în suprafaţă de cca 11 466 ha, în care pâşunatul, pescuitul, vînătoarea, exploatarea pădurilor şi turismul sînt interzise. V. şi REZERVAŢIE, PARC NATIONAL ANEXA. RETRO-CALCUL, metodă care se bazează pe existenţa unei relaţii intre creşterea şi lungimea corpului unui peşte şi creşterea solzilor săi. A fost pusă la punct de biologul norvegian Lea (1910). Cînd se cunoaşte această relaţie se poate reconstitui uşor Istoria creşterii individuale a fiecărui peşte caleulînd talia pe care o are la momentul apariţiei striurilor succesive ale solzilor. Relaţia corp-solzi poate îmbrăca următoarele fprme: relaţii lineare, ctad creşterea corpului este direct proporţională cu aceea a solzilor ce este puţin frec- ventă, sau Indirect proporţională (L~a+bR); relaţii curbi* linii simple, de tip alo metric (X—aRb) sa a poîinomiale bR-fcR2); relaţii curbilin ii complexe» sigmoide sau de alt tip» Dacă relaţia eorp-solz este de tipul L = bR, atunci se foloseşte formula lui Lea: Ln = L , în care Lx şi R R sînt lungimile actuale ale corpului şi ale solzilor iar Rn şi Ln ~ lungimile solzilor 2a n inele şi lungimile corpurilor cercctate L2 ... Ln). Cînd reiaţhi este de tipul L—a -b b R, se aplică formula lui Fraser şl Lee: x (L—a), care are un coeficient de corelaţie pentru neproporţionallta-tea diTectă a relaţiei corp-soizi. Pentru creşterile de tipul L=aRb sc aplică formula Iui Le Cren: log Lnv—Log L+b BEŢBA TROFICA (Log ii/î—Log 2î) sau sub formă exponenţială; Ln =L —- (a şi b sînt constante). Datele furnizate de *.-c. contribuie Ja cunoaşterea unor parametri ai populaţiilor de peşti privind viteza de creştere, structura vîrstelor etc. RETROINHIBiŢIE, v. FEED BACK. \ REŢEA ALLUENTARĂ, v. REŢEA TROFIC/|. REŢEA DE COJVTKOL AL rOLUĂRII AERULUI, ansamblul punctelor, staţiilor, automatelor dc colectare etc. a probelor de aer poluant, amplasate pe teren, pe baza cărora se poate cunoaşte starea şi evoluţia poluării atmosferei îu zona respectivă. în ţara noastră această reţea cuprinde un număr de 59 puncte de control permanent priu aspiraţie a ppluanţilor gazoşi din aer şi 36G puncte de control permanent al pulberilor sediment abile amplasate în localităţi cu un grad ridicat de poluare, ca: Hunedoara, Turda, Lup en ^Petroşani, Craiova, Ploieşti, Constanţii, Braşov, Bucureşti ctc; întreaga reţea este supravegheată de Institutul de igienă şi sănătate publică din Bucureşti şi de filialele sale din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, în colaborare cu centrele sanitare antiepidemice judeţene. REŢEA TROFICĂ, sistem rezultat din interconectarea lanţurilor trofice intr-o biocenoză. Ex,: producătorii pot servi ca hrauă pentru un mare număr de animale erbivore; acestea din urmă pot hrăni numeroase specii carnivore, re-zuîtind astfel o legătură intre diverse lanţuri trofice (fig. 21). CONSUMA: QRj PER LA ; SECUNDAR NIVEL 'NfEHMEDl/^ ’ ' CONSUMATORI fttoroHEMjpj. PRIMAR t RHYACOPHtLA PH!LOPQTA*U$ ECOYONURUŞ PRODUCĂTORI • Substanţă © ’ORGAMCA FfiAGMS-Ntl :WP0.RTArĂ DEFRUN7E CElRll'US Fig. 21. Fragment dintr-o reţea trofică dintr-un ecosistem dc apă curgătoare. REVĂRSARE 540 Stabilitatea r.t. depinde de numărul lanţurilor trofice şi de gradul de contact dintre ele. Acest lucru este posibil în majoritatea ecosistemelor naturale cu condiţii optime de dezvoltare (păduri, pajişti, lacuri etc,). In ecosistemele agricole şi tn cele cu condiţii de viaţă extreme (tundră, pustiu), num&rul lanţurilor trofice ce alcătuiesc r.t. sînt reduse, cu posibilităţi minime de stabilitate. Invaziile unor dăunători şi deplasările fără întoarcere ale unor rozătoare (lemingi) din regiunile arctice sînt exemple de instabilitate a r.t. Sin. cicluri trofice, reţea alimentară. REVĂRSARE, v. INUNDAŢIE. REVIVISCEKŢĂ, proprietate a unor organisme mature sau în stare de ouă, larve, nimfe ori seminţe, care, inactivate prin uscare, pot să-şi reia activitatea în urma rehidratării lor. Ex.: lichenii, muşchii, rotiferii, tardigradele, larvele de nematode etc. REVOLUŢIA DEMOGRAFICA, proces demografic, constatat la populaţiile ţărilor dezvoltate din Europa, S.U.A., Canada etc. la sfirşitul sec. 18 şi începutul sec. ltf, avind ca trăsătură generală scăderea mortalităţii, urmată de scăderea natalităţii; uneori fenomenul a fost concomitent. In interva-Iul ce separă scăderea mortalităţii de începutul scăderii natalităţii are loc o creştere rapidă a populaţiei, care, în ţările amintite, a fost de scurtă durată şi s-a convertit în ritmuri moderate ale creşterii demografice. Există 3 regimuri demografice: regimul primitiv, intermediar şi contemporan. în primul, mijloacele de subsist enţăl imit ea ză creşterea populaţiei; ratele de natalitate şl mortalitate se allă la un nivel ridicat; în regimul intermediar sau de tranziţie, mortalitatea scade, urmată de scăderea fertilităţii; perioada a treia corespunde unui echilibru între fertilitate şi mortalitate» cînd factorii sociali şi psihologici influenţează creşterea nivelului de trai tn cadrul familiilor. Procesul este atribuit industria-lizării, urbanizării* progresului economic şi social, accesului larg al femeii la învăţă mint şi producţie sociala, progreselor asistenţei sanitare etc. R.d. are particularităţi de la o ţară la alta, de la o epocă la alta, se desfăşoară cu Intensităţi diferite şi are durate diferite. REZERVAŢIE, teritoriu în care se păstrează obiective naturale, distincte, cu întreaga lor floră şi faună spontană, refugii ale naturii iu mijlocul peisajului antropic, în ţara noastră r. sint constituite îa: I. parcuri naţionale, care cuprind suprafeţe de teren şi ape, de maTe întindere, ce păstrează nemodifîcnt cadrul natural cu flora şl fauna sa, destinate cercetării ştiinţifice, recreaţiei şl turismului. Kx.: Parcul Naţional Retezat; IJ, parcuri naturale, teritorii ce cuprind suprafeţe de teren iu care se urmăreşte menţinerea peisajului natural existent şi a folosinţelor actuale, cn posibilităţi dc reatrîngere a acestor folosinţe în viitor, ex. Bucegi-Leaota (în proiect); IU. rezervaţii naturale, suprafeţe de teren şi de ape destinate conservării unor medii caracteristice dc viaţă 541 REZERVAŢIE şi care pot fi dc interes botanic, forestier, geologic, paleontologic, speologic, zoologic, Iimnologic, marin sau mixt; IV. rezerva Iii ştiinţifice, ce includ suprafeţe de teren şi de., ape, de întinderi variabile, destinate cercetărilor ştiinţifice de specialitate şi i-onscrvării fondului genetic autohton; V. r. peisagistice, în care sînt cuprinse asociaţii de vegetaţie sau forme de relief de mare valoare estetică, prin a căror conservare se urmăreşte integritatea frumuseţilor naturale, în ţara noastră există un parc naţional (Retezat, f. 1935) şi sînt în curs de organizare alte 11 parcuri naţionale şi 2 parcuri naturale; paleontologice, speologice şi mixte; 2 r. ştiinţifice de interes naţional şi 8 r. peisagistice. Tabelul 5 Principalele parcuri şi rezervaţii din Itoinâulu I. Parcuri naţionale 1. Apuseni, 2. Guliinaiu, 3, Ceahlău, 4. Cheile ţjerel-Beuşniţa, 5. Cheile Bicazului-Lacul Roşu, 6. Coz ia, 7. Delta Dunării, 8. Domogled-Valea Cemei, 9- Piatra Craiului, 10. Semenic-Cheile Caraşului, 11. Rodna, 12. Retezat. II. Parcuri naturale 1. Bucegi-Leaota, 2. Grădiştea Muncelului-Ciocl ovina. III. R* naturale a) B. naturale botanice 1. Molhaşurile de la Căpăţţna (jud. Alba) 2. Tâul fără fund de la Bagău (jud. Alba) 3. Poienile cu narcise de la Negrii easa (jud. Alba) 4. Baltele-Gurahonţ (jud. Arad) 5. Dosul Laurului (jud. Arad) 6. Poiana cu narcise de la Negreşti (jud. Argeş) 7. Dealul Perghiu (jud. Bacău) 8. Pîrlul şi Lacul Peţea (jud. Bihor) 9. Ripiceni (jud. Botoşani) 10. Dealul Cetăţii (jud. Braşov) 11. Ftnaţele cu narcise Valea Sebeşului (jud. CaTaş-Severln) 12. Cheile Turului (jud. Cluj) 13. Allali Bair (jud. Constanţa) 14» Mestecănişul Reci (jud. Covasna) 15. Băile Borsec (jud. Harghita) 16. Finaţele de la Pui (jud. Hunedoara) 17. Fînaţele de la Valea lui Dayid (jud. Iaşi) 18. Pădurea Ftntînele (jud. Giurgiu) 19. Tăul lui Dumitru (jud. Maramureş) 20. Gura Văii — Vtreiorova (jud. Mehedinţi) EEZEEVA'nfi 21. Zau de Cîmpie (jud* Mureş) 22. Dealul Vulpii — Boţoaia Qud. Neamţ) 23. Crejasta stincăriei (jud* Prahova) 24. Grădina Cailor (jud. Satu Mare) 25. Dealul Măgura (jud. Sibiu) 26. Tinovul Grădiniţa (jud. Suceava) 27. Movila Sişitak (jud. Timiş) 28. Movila Iui Burcii (jud. Vaslui) b) R. naturale forestiere 29. Laricetul de la Vidolm (jud. Alba) 30. Pădurea Areî (jud. Argeş) 31. Pădurea Runc (jud. Bacău) 32. Pădurea Bale (jud. Bihor) 33. Pădurea Bistriţa (jud. Bistrita-Năsăud) 34. Codrul Eminescian (jud, Botoşani) 35. Viişoara, CameniU (jud. Brăila) 36. Pădurea Milea-Vilorita (jud. Buzău) 37. Bigâr (jud. Caraş-Severin) 38. Pădurea Cobia (jud. Dîmboviţa) 39. Pădurea Balota (jud. Dolj) 40. Pădurea Poganeşti (jud. Galaţi) 41. Pădurea Chitu Brateu (jud. Gorj) 42. Pădurea Bejan (jud. Hunedoara) 43. Pădurea Slobozia Lunca (jud. Ialomiţa) 44. Pădurea Cenuşa (jud. Iaşi) 45. Pădurea Rîloasa (Sect. agricol Ilfov) 46. Pădurea Tămădău (jud. Călăraşi) 47. Gorunetul de la Renişoara (jud. Maramureş) 48. Pădurea Punghina (jud. Mehedinţi) 49. Pădurea Lăpuşna (jud. Murţeş) 50. Pădurea Goşman-Tarcău (jud. Neamţ.) 51. Casa Pădurii (jud. Olt) 52. Codrul secular Glodeasa (jud. Prahova) 53. Pădurea Noroie'ni (jud. Satu Mare) 54- Pădurea Someş-Odorhei (jud. Sălaj) 55. Pădurea Hosman (jud. Sibiu) 56. Pădurea Izvoarele Nărujii (jud. Vrancea) c) R. naturale geologice 57. Microrelieful carstic de la Cetăţeni (jud. Argeş) 58. Piatra Corbului (jud. Bîstriţa-Năsăud) 59. Cariera Corabia (jud. Cluj) 60. Lacul Roşu (jud. Harghita) 61. Izvorul Albastru al Izei (jud. Maramureş) 62. Stlnca Serbeşti (jud. Neamţ) 63. Lacul fără fund (jud. Sibiu) 64. Pîriul Cailor w12 Apostoli'4 (jud. Suceava) REZERVAŢIE d) R. naturale paleontologice 65. Calcarele de la Valea Mică (jud. Alba) 66. Locul fosilifer Suslân^şti (jud. Argeş) 67. Locul fosilifer de la Dealul Şimleu (jud. Bihor) 68. Lotul fosilifer Purcăreni (jud. Braşov) 69. Locul fosilifer Soceni (jud. Caraş-Severin) 70. Locui fosilifer Coruş (jud. Cluj) 71. Locul fosilifer Credinţa (jud. Constanţa) 72. Locul fosilifer Plaiul Domnesc (jud. Dîmboviţa) 73. Locul fosilifer Bucovăţ (jud. Dolj) 74. Locul fosilifer Cariera de la Rateş (jud. Galaţi) 75. Locul fosilifer Ghiuzbaia (jud» Maraţnurcş) 76. Locul fosilifer Svlniţa (jud. Meţiedinţi) 77. Locul fosilifer Pietricica (jud. Neamţ) 78. Calcarele de Ia Turnul Roşu (judr Sibiu) 79. Piatra Ţibăului (jud. Suceava) ^ 80. Locul fosilifer Rădmăneşti (jud. Tltniş) 81. Locul fosilifer Agighiol (jud. Tulcca) 'ţ,; 82. Nisipăria I-Iulubăt (jud. Vaslui) e) R. nalurale speologice 83. Gheţarul de Ia Vlrtop (jud. Alba) 84. Peştera de la Uluce (jud. Argeş) 85. Peştera din Valea Leşului (jud. Bihor) 86. Peştera Tăuşoare (jud. Bistrita-Năsăud) 87. Peştera Comarnic (jud. Caraş-Severin) 88. Peştera Vlrfuraşu (jud. Cluj) 89. Peştera Liraanu (jud. Constanţa) 90. Peştera Gura Plaiului (jud. Gorj) 91. Peştera Sugău (jud. Harghita) 92. Peştera de Ia Tccuri 0ud. Hunedoara) f) R. naturale mixle 93. Iezerul Ighiel (jud. Alba) 94. Pădurea Măgura (jud. Arad) 95. Cheile Crovului (jud. Argeş) 96. Pădurea Slănicui Moldovei (jud. Bacău) 97. Cetatea Rădesei (jud. Bihor) 98. Tăul Zlnelor (jud. Bistriţa-Năsătid) 99. Pădurea Cemohal (jud: Botoşani) 100. Bucegi (Bucşoiu, Valea Mălăeşti) — (jud. Braşov) 101. Pădurea Frasinul (jud. Buzău) 102. Cheile Nereî Beuşniţa (jud. Caraş-Severin) 103. Cheile Turaii (jud. Cluj) 104. Pădurea Hagieni (jud. Constanţa) 105. Muntele Puciosnl-Turia (jud. Covasna) 106. Cheile Tătarului (jud. Dîmboviţa) 107. Pădurea Pleniţa (jud. Dolj) 108. Hanul Gonaciii (jud. Galaţi) REZERVAŢII ALE BIOSFEREI 109. Piatra Cloşanîlor (jud. Gorj) 110. Tinovul Mohoşi (jud. Harghita) 111. Valea Zlătuii (jud. Hunedoara) 112. Pădurile Caiafe?e şi Moroiu (jud. Ialomiţa) 113. Pădurea Roşcani (jud. Iaşi) 114. Pădurea Manafu (jud. Giurgiu) 115. Pietrosul Mare (jud. Maramureş) 116. Porţile de Fier (jud. Mehedinţi) 117. Lacul Fărăgău (jud. Mureş) 118. Cheile Bicazului (jud. Neamţ) 119. Pădurea Topana (jud. Olt) 120. Culmea Zăganului (jud. Prahova) 121. Valea Ierului (jud. Satu Mare) 122. Lacul şi golul alpin Bîlea (jud. Sibiu) 123. Cheile Sucevei (jud. Suceava) 124. Mlaştinile Satchinez (jud. Timiş) 125. Pădurea Caraorman (jud. Tulcea) 126. Pădurea Bălteni (jud. Vaslui) 127. Cozia (jud. Vilcea) 128. Pădurea Tişiţa (jud. Vrancea) g) R. naturale zoologice 129. Valea Vilsanului (jud. Argeş) 130. Rezervaţia de dropii Zerind (jud. Arad) 131. Insula Mică a Brăilei (jud. Brăila) 132. Stejărişurile de la Sic (jud. Cluj) 133. Izvoarele de la Corbii Ciungi (jud. Giurgiu) 134. Roşca-Bubaiova Hreiscica (jud. Tulcea) IV. R. ştiinţifice 135. Peştera Cloşani 136. Perimetrul experimental Sabed V. R. peisagistice 137. Postăvarul (jud. Braşov) 138. Timpa (jud. Braşov) 139. Făgetul Clujului (jud* Cluj) 140. Dealul Cetăţii Deva (jud. Hunedoara) 141. Codrii de Aramă (Jud. Suceava) 142. Codrii de Argint (jud. Suceava). REZERVAŢII ALE BIOSFEREI, teritorii ocrotite cure conservă integralitatea, funcţionalitatea şi alte însuşiri naturale aîe unor ecosisteme, ce prin existenţa lor contribuie Ia regenerarea continuă a resurselor fundamentale ale biosferei. Un loc de frunte printre r.b, II ocupă pădurea, datorită faptului că ea reprezintă cel fnai complex ecosistem de pe Terra. Termenul r. nl<* b. a fost creat în anul 1974» prin proiectul nr. 8 al Programului „Om şl biosferă44 iniţial de 545 REZISTENŢA la insecticide UNESCO în scopul cercetării ecologice ?1 al protejării resurselor naturale ale Pămînt ului. în ţara noastră au fost deda-rate r. ale li. Parcul naţional Retezat, o zonă din Delta Dunării în cure sc include şi Pădurea Letea şi o parte din Munţii Rodnel cu rezervaţiile deja existente (Codruî secular Slătioara, Tinovul de la Poiana Stampei etc.). V. si BIOSFERĂ, REZERVAŢIE. REZERVĂ AHSOLUTĂ, totalitatea substanţelor organice produse de o biocenoză îu decursul existenţei sale. R.a. de masă organică produsă de o biocenoză în decursul existenţei sale este în general greu de stabilit, deoarece pină acum problema vîrstei biocenozei este încă puţin studiată. REZ1STE1VŢA MEDIULUI, ansamblul factorilor externi carc se opun ca o specie sau o populaţie să-şi poată realiza în întregime potenţialul său biotic. Ex.: condiţiile climatice nefavorabile, prădătorii, paraziţii, concUr$nţa pentru hrană şi loc de viaţă etc. Tcoretic, o populaţie fă?Iată poate să se înmulţească şi să crească numeric în mod'exagerat; dar acestei tendinţe de creştere i se opun factorii de ifiediu. Cercetarea r.m» are o mare importanţă în studiul populaţiilor vegetale şi animale, deoarece ea permite? cunoaşterea capacităţii de înmulţire, creştere, dezvoltare, precum şi gradul de adaptare a acestora la mediul lor de viaţă. R. m. poate fi atenuată de om prin măsuri adecvate; lucrări agrotehnice, dc selecţie şi ameliorare etc. Sin. adversitatea mediului. REZISTENŢĂ, capacitatea unor specii, populaţii sau indivizi de a supravieţui anumitor factori nocivi din mediu (substanţe chimice» factori meteorologici etc.), care în aceleaşi condiţii antrenează moartea altor organisme. R. poate fi rezultatul obişnuinţei organismelor cu factorul nociv (r. dobînditâ) sau poate fi dată de caracterul particular al unor indivizi mai bine adaptaţi la mediu (r, înnăscută). Organismele pollploide slnt mai r* decît cele diploide. Ex.: tomatele diploidc pier după 2 ore ţinute la temperatura de —1°C, în timp ce tomatele poliploide pot trăi 10 ore la **-6°C, La animale r. variază, de asemenea, de la o specie la alta. Astfel, pinguinii din Antarctica rezistă la temperaturi scăzute ce pot varia pină la — aval. Debitul prezintă importante variaţii sezoniere, cu un maxim în cursul primăverii şi la începutul verii şi un minim la începutul toamnei. în raport cu relieful străbătut, r. poate fi montan (ex.: Bistriţa, Cema), collnar (Şiretul), de şes (Călmăţuiul) sau poate întruni toate acestc caracteristici (Ialomiţa). Planctonul r. este slab dezvoltat mai ales în zonele de deal ^i de munte. Producţia biologică primară este redusă, la fel şi diversitatea specii Iot. Substratul solid al r. diferă în funcţie de altitudine. La munte domină faciesul bolo\ănos şi pietros, în zona colinară cel pietros şi nisipos, iar îu zona de şes, faciesul nisipos şi mîlos. Producătorii primari îu zona montană sînt mai ales plantele inferioare, de ex.: diatomee (Melosira nariaiis, Dlatoma vulgaris, Navicula cuspidata, Sinedra ulna); aîge albastre (Oscillatorta limosa), alge verzi (Pediastmm bidentulatuni, Scencdesmus bijugatus). La şes se întilneşte şi o vegetaţie natantă alcătuită din iarba-broaş-tclor (Ihjdrocharis monts umuc)* prşlişoară (Salvinia na-ians), ii uliţă (Lemna) ele. Fauna din benUis este do mina 1:1 de specii oxifile de insecte în sectorul superior şi mijlociu ROTAŢIA CULTURILOR ai r. şi dc viermi (oligocbcte, nematode, hirudlnee) şi insecte puţin pretenţioase la concentraţia O solvit (chironomide, ceratopogoii ido etc.), în zona de şes* Ihtiofauna 2onei montane a r. este dominată de lipan (Thymallus tkymalbis) şi moîoagâ (itar&us meridionali& petinyt); cea din zona coli* nară, de scobar (Chondrosioma nnsus) şi clean (Leuciscus cephalus)t iar cea de şes, de mreană (Barbut barbus) şi crap (Cyprinmt carpio)> V* şi PÎRÎU, FLUVIU. ROCA, componentă a biotopului formată dintr-un mineral sau o asociaţie de minerale, de compoziţie aproximativ uniforma care constituie scoarţa. Pămlntulul. în accepţie mai largă, termenul de r. se aplici şi pentru npă, petrol, gaze naturale etc. După originea lor, r* ae împart în: r. eruptive, r. sedimentare şi r. metamorfîce. Tipul de r. are oinfluenţă decisivă în distribuţia în habitat a unor populaţii vegetale şi animale. Ex.: floarea de colţ (Leontopodinm alpinum) şi tulichina (Daphne cneorizmj populează mai ales substra-tele cu r. calcaroase; insecta Forffcula auricularia preferă x. sedimentare (nisipurile) bogate în clorură de sodiu. ROCA BIOGENĂ, rocă sedimentară îormată în anumite -condiţii de temperatură şi presiune avînd la origine corpurile organismelor. Ex.: calcarele coraliene, calcarele provenite din foramiuifere (creta), petrolul, cărbunii de pămînt, depozitele de guano. Numeroase r.b. se exploatează In scopuri economice. Astfel, petrolul şi cărbunii se utilizează ca materiale energetice, guano-ul ca îngrăşămînt agricol etc. Sin. biolit, rocă bloticâ. ROCĂ BtOTICĂ, v. HOCĂ BIOGENĂ. ROCĂ ERUPTIVĂ, rocă apărută din interiorul Pămintu-lui, din magma topită ce a erupt la suprafaţă (r. vulcanică) ori s-a format în profunzime şi a aiuns la suprafaţă in urma eroziunii şi cutării scoarţei terestre (r. plutonică). Ex.: bazaltul, granitul, andezitul, şisturile cristaline. R,e. reprezintă substratul de viaţă pentru numeroase organisme inferioare: bacterii, alge şi ciuperci microscopice, licheni etc., care contribuie prin activitatea lor metabolică la formarea solului fertil pe care sc vor localiza mai tîrzîu alte organisme cu o dezvoltare superioară. V. şî ROCĂ SEDIMENTARĂ, SUCCESIUNE ECOLOGICĂ. ROCĂ SEDIMENTARĂ, rocă formată din depunerea particulelor dezagregate din alte roci şi acumulate pe fundul apelor, Ex.» gresiile, argilele, marnele etc. R.s. conţin numeroase fosile, studiul lor contribuind la elucidarea modu-lui de viaţă existent în diferite ere geologice. RODENTICID, substanţă toxică folosită pentru distrugerea rozătoarelor (şoareci, şobolani, popîndâi, liîrciogl etc.). Ex.s anhidrida sulfuroasă, stricnina şi arscniatul de calciu, fosfura de zinc, cloropicrina, sulfura de carbon etc. V. şi pesticide. ROTAŢIA CULTURILOR, v. ASOLAUENT. BOZ/V VlNTURILGR 650 ROZA VltfTtJRILOR, diagramă pe care se reprezintă viteza vîntului în m/s şi direcţia în funcţie de punctele cardinale şi intere ar dl na le (N, NE, E, SE, S, SV, V, NV). De obicei, pe aceeaşi diagramă se reprezintă şi frecvenţa vînturilor pe direcţii, în procente* Diagrama cu r.v. furnizează informaţii importante cu privire la căile de migraţie a păsărilor, transportul unor poluanţi, amplasarea de perdele forestiere etc. RUPESTRA (despre specii), care trăieşte pe pereţi şi pe rocL Ex.: unele specii de bacterii, ciuperci, licheni, muşchi etc. SABUUCOLĂ (despre specii), care se dezvoltă şi trăieşte In soluri nisipoase sau în interstiţiile boabelor d.e nisip. Ex.: planta Pancratium maritlmum (fam. Liliaceae) populează nisipurile litorale supuse acţiunii vin tu Iu unde rezistă Ia smulgere prin bulbul său foarte gros (adesea xompus) şi prin rădăcini adventive lungi şi groase. La animate dcţmină formele săpătoare. Ex.: gîndacii care sapă în nisip (Phala-Ha prODincialls, Trachyşcelis aphodioldes) au tibiile puternice şi mult lăţite; dimpotrivă, formele.care circulă la.suprafaţa nisipului (Cicîndella flexuosa, C, lunulata) prezint» un profil mai suplu, cu picioare lungi şi fine. Sin. psamofilâ. SACULINIZARE, modificare morfologică şi fiziologică suferită de indivizii gen. Sacculina (crustaceu-ciripcd) ca urmare a vieţii lor parazitare. Adulţii din gen. Sacculina au devenit paraziţi pe CTabi, pe corpul cărora se fixează* Corpul acestor animale nu mai prezintă nici o înfăţişare de crustaceu: lipsesc apendicele, segmentaţia corpului, intestinul etc., totul transformîndu-se într-un sac plin cu ouă. V-şi RELAŢII UNILATERAL TOZ1TIVE ŞI UNILATERAL NEGATIVE. SA1JNITATE, gradul de concentrare în săruri a apei din mări, oceane şi lacuri sărate. S. medie în mediul marin este de 35°/00; ca oscilează între 33 şi 37°/00 în oceanele deschise; atinge 41 °/00 în M. Roşie, scade îa 19°/00 în M. Neagră şi Ial2°/00 în M. Baltică. S. joacă un rol important în limitarea arealelor unor organisme: ariciul-de-mare, steaua-de mare, caracatiţa, coralii, balenele etc. trăiesc numai în mediul marin. Există şi unele specii care tolerează o s. foarte crescută. Ex.: crustaceul Artcmia salina, dipterele din gen. Ephcdră şi Stratiomys suportă concentraţii ale s. pînă la 350 g/l de apă. SALMOWCULTURÂ, creştere şi exploatare dirijată a salmonidelor (păstrăvi, somoni etc.)* în ţara noastră so cresc speciile: păstrăvul curcubeu (Salmo imita fario), fîntineliil (Salvellnus foniinalis) etc. Apa folosită pentru creşterea păstrăvului indigen trebuie să aibă cel puţin 4®G iarna şi 14—1G°G vara; să conţină 6—7 cm3 O/l; să fie pură; să conţină săruri minerale in proporţii normale; să fie decantată SALPETBAJ 552 şi filtrată; să aibă un debit suficient etc. Cunoaşterea condiţiilor ecologice cerute de speciile de salmonide stâ la baza unei s. eficiente. SALPEniAJ, proces dc formare a unor eflorcscenţe compuse din azotaţi, pe suprafaţa unor construcţii de piatră sau de beton, ori a unor tcncuieli in urma acţiunii apelor dc ploaie. S* modifică substratul pregătind astfel terenul pentru instalarea succesivă a unor organisme încep înd cu microorganismele (bacterii, alge albastre etc.) şi continuînd cu populaţii de alge verzi, Hclicni şi muşchi, SALUBRITATE, ansamblu de măsuri de ordin tehnic şi administrativ pentru întreţinerea igienei unei localităţi. Ex.: întreţinerea permanentă a curăţeniei străzilor; strîn-ger ea, evacuarea şi depozitarea sau distrugerea gunoaielor; asanarea terenurilor cu umiditate excesivă etc. Buna s; a unui oraş contribuie la păstrarea unui mediu neaîterat în ecosistemele umane.^ SAKDROCULTURĂ, ramură a pisciculturii care se ocupă cu -cultura raţională a şalăului (Sdiostedlon iucio-perca) şi a şalăului vărgat (S. volgense). SAPĂ CIHMICĂ, v, ERJJICID, SAPONINE, clasă de compuşi organici întrebuinţaţi cn emiilsionanţi şi ca agenţi de curăţire biodegradabilă. SAP ROBĂ (despre specii), care se dezvoltă şi trăieşte în mediu acvatic bogat în substanţe organice pc cule de desconi' punere. Ex. speciile aparţinînd gen.: Paramoeclum, Sten-tor, Tubifez etc. SAPROFAGĂ (despre specii), care se hrăneşte cu substanţe organice pe cale de descompunere. Ex.: numeroase coleoptere (gîndaci) din fam, Staphyllnidae (Paderus sp., Staphylinus olens, S. caesarcus); Histeridae (HolalepiaspS); Scarabaeidae (Scarabaeus affinis, Sisyphus schaefferi, Ontophagus taarus, O. ovalu$t Geotrupcs siercorarius); unii viermi anellzi (Lum-bricus terreştris). SAFXtOFlT (despre microorganisme şi plante), care creşte pe substanţe organice în descompunere, Ex.r bacteriile Chromobacterium prodigiosunu Photobacterium phosphoreum, Pseudomonas fluorescens; ciupercile Saprolegnia thurell, Mucor mucedo (mucegaiul alb), Phîzopua nigricans. S. se deosebesc de organismele aulotrofe (care sintetizează substanţa OTganică din cea anorganică) şi dc organismele parazite (care trăiesc pe seama altor fiinţe vii). în eco^ sîstcm ete au rolul dc descompunători, transform înd substanţele organice tn componente mai simple accesibile organismelor autotrofe. SAFROPEL, strat coloîdal verde-cenuşiu, verde-măsMnîu, bogat tn grăsimi, substanţe ceroasc şi proteine, care se află în ape la suprafaţa mîlului. S. s-a format pc cale naturală din substanţe organice greu degradabile. Din s, au luat naştere rocile argîloase bituminoase şi cele în care s-a format petrolul. 553 SAVANĂ SARCINĂ BIOTICĂ MAXIMA, numărul maxim de indivizi carc sc pot dezvolta Intr-un ecosistem. Ex.; pentru Paramoeclum caudahun crescut pc im mediu de cultură, s.b.rn. este de 375 indivizi pe 0*5 cma de apă; pentru animalele erbivore, s.h.m. corespunde cu im mărul de indivizi care consumă maximum 50% din biomasa plantelor. SAREA LUI BUZĂU, monument al naturii format din peste 40 blocuri de calcar compact, cenuşiu, cu suprafaţa roasă de acţiunea nisipului spulberat dc vînt, care se Întinde pe un teren de 1 ha între local. Pirscov şi Bădila (jud. Buzău). O parte din aceste blocuri ating un volum de aproape 400 m3, în schimb unele nu depăşesc volumul de 1 m* în componenţa acestor calcare s-au descoperit numeroase resturi de organisme {corali, gasteropode din £cn. Nertneă, amoniţi din gen. Perisphiflctes etc.). SAT, formă de —*■ aşezare umană avind drept caracteristici principale: ocupaţia populaţiei este legată de agricultură, numărul populaţiei este mult mai redus ca la —> qraşe, densitatea populaţiei şi a construcţiilor este mult mai mică, construcţiile nu au caracter compact. Părţile componente ale satului: vatra şi moşia (hotarul). Potrivit Legii împărţirii administrative a teritoriului din 1968» satele sînt părţi constitutive ale comunelor, numărul lor fiind de 13 124 (1 febr. 1980). Locuitorii satelor sint, în principal ţăranii, in fiecare s. există cel puţin o şcoală elementară (1—l clase), iar viaţa culturală este legată de cca a comunei. SATURNISM, intoxicaţie cronică cu Pb la care sînt expuşi muncitorii din industriile în care se lucrează cu acest metal sau cu sărurile lui. Pragul limită al concentraţiei sanguine cu Pb fără implicaţii clinice (după un comitet de experţi O.M.S.) este de 360 mg/ml la cop îl şi de 600—800 mg/ml la adult, iar a excreţiei urinare este dc l 500 mg/l. în ultimele decenii, s. s-a rărit datorită aplicării unor măsuri profilactice adecvate, dar nu a dispărut. In schimb, a crescut masa populaţiei expuse la doze mici de Pb. Odată apărut, s. se poate trata printr-un tratament medical adecvat. V. si BOALA PROFESIONALA. SAVANĂ, —> asociaţie vegetală erbacee, caracteristică regiunilor tropicale cu perioade lungi secetoase (3—8 luni), în care se dezvoltă graminee înalte (pînă la 2—3 m), cu creştere rapidă în sezonul ploios. în s. cresc şi arbori rezistenţi la condiţiile de secetă, ex.: baobabul fArfonsom’u digitata), acacia (Acacîa arabica, A. glrafţar), palmierul dc ulei (Elads guineensls), arborele călătorilor (Raocnola madagascarlensis). Stratul ierbos este constituit mai ales din spccii de bărboasă (Andropogon sp.), mei (Panicum), imperata (Jmpsrata cytin-drica)y iarba elefanţilor (Pennt&etum purpurcum) ctc. în ano-timpul secetos vegetaţia ierboasă din s. se usucă, frunzele arborilor şi arbuştilor cad (cu excepţia acaciilor). în acest sezon s. are un colorit galben-roşcat. Fauna s. este alcătuită mai ales din mamifere mari, bune alergătoare şi eu acuitate 24 — Dicţionar de ecologie SAVAKNENVIAIiD 554 vizuală dezvoltată: erbivore şi carnivore. Dfcrtre 'erbivore cele mai comune sînt: antilopa (Tanrotragus oryx, Onjx beisa, Slrepsiceros stnpsiceros)t zebra (Hippoligris zebra.} H. quagga), bivolul african (Bubalns caffer), girafă (Giraffa camelopardalts), cerbul suliţar cenuşiu (Mazama nemori-vaga), cangurul australian (Maeropos gtganfetîs) etc. Dintvc carnivore sînt frecvente: cîincle-hienă (Lycaon pictus), ghepardul (Aclnonys jubatus), hiena pătată (Crocuia crocuta), leopardul (Panthera pardus), leul (Panthera leo), tigrul (Panthera ttgris). Păsările din s. sînt: emu (Dromicelus no-raehollandtae), struţul african (SiruIhlo cameln$)t vulturul (Uroăetus audax) etc. Dintre nevertebrate domină termitele războinice (Belii cos (terme s rcx), care îşi clădesc cuiburi pînă la 6 ni înălţime. Ele sînt consumate dc amfibienî, şopîrlc, şerpi, iar dintre mamifere, de porcul furnicar (Onjcteropus afer). Lăcustele sînt reprezentate prin lăcusta călătoare (Lo-cu sta mfgra(aria) şi lăcusta pelerină (Schistccerca gregarla). tn perioada de secetă unele insecte sedentare mor, altele migrează, ex, lăcustele, unele păsări, mamifere erbivore şi camivore. Tot în acest sezon, s. sînt incendiate arzînd pe suprafeţe întinse, transformînd substanţele vegetale in cenuşă, care va intra din nou în circuitul biologic odată cu revenirea anotimpului ploios. în prezent o parte din s. globului sînt transformate în terenuri agricole şi odată cu acestea se restrîng şi arealele de răspîndire a faunei, pun înd în pericol existenţa multor specii. SAVANNKIYVIALD, v. PAHC TROPICAL. SAÎQCOLĂ (despre plante), care trăieşte în crăpăturile stîncilor. Plantele s. dispun de un sistem radicular bine dezvoltat care pătrunde în adînciturile în caTc se acumulează o anumită cantitate de humus. Ex.: ipcărîgca de stîncăric (Gypsophila petrea); ochii şoricelului (Saxifraga aizoon). Plantele s. contribuie la geneza asociaţiilor vegetale pioniere şi la evoluţia ecosistemelor dîn zona alpină. Sin. cas-mofilă, pctrlcolâ, endolitoftlâ, liiobii. V. şi PETROBIOlVr. SĂItATURA, sol bogat în diferite săruri aduse in straiele superioare de apele sărate care s-au ridicat din adincime, prin capîlaritate şi apoi s-au evaporat. Aceste soluri nu sînt bune pentru agricultură, decit după desărăturare. S. sînt de 3 feluri: —»• solonceacuri, —» soloneţuri şi —► solodii. în ţara noastTă s. ocupă suprafeţe reduse. După locul unde se află* ele sînt continentale. (în interiorul ţării) şi maritime (pe ţărmul M, Negre). S. continentale sînt răspîndite în Transilvania în apropierea masivelor de sare (Turda, Ocna Sibiului, Cojocna), în SE ţării (Valea Călmăţuiului etc,) şi în Moldova. Plante caracteristice: limba peştelui (Statice gmelini), Puccinellia distans, Spergularia marginala etc. în jurul lacurilor sărate cresc dispun în du-se zonal speciile Trigiochin maritimnm> steluţa (Aster tripolium) etc. S. maritime se găsesc in lungul litoralului M. Negre, unde malurile sfiit Joase, şi în jurul 555 SECETĂ lacurilor de origine marin». Plante caracteristicc: Suacda maritima, Crambe maritima etc* Vegetaţia dc s&rătură se mai formează pe marne argiloase, pe fundul lacurilor dc unde s-a evaporat apa etc. V. şi PLANTE DE SĂBÂTTJRĂ. EURI-HA1INĂ. SCAIJMETRIE, studiul determinării vîrstei peştilor după solzi. Fiecare solz are pc suprafaţa sa mai multe cercuri cofncentriec cu spaţii între ele mai largi sau mai înguste în raport cu viteza de creştere. Cercurile formate vara au spaţii mai mari între ele» toamna şi iarna ele sînt foarte apropiate, în anul următor» cînd începe iarăşi creşterea cu viteză mai mare vor apărea din nou cercuri cu spatii mai largi între ele, apoi o nouă zonă cu cercuri apropiate şî fenomenul se repetă. Numărînd spaţiile mai înguste care separă între ele cercurile putem determina (în ani) vîrsta peştelui. în acest fel se poate calcula statistic distribuţia vîrstelor într-o populaţie de peşti. SCATOFAGĂ, v. COPROFAG. ; SCATOFILĂ, v. COPROFJL. SCHI AFILA ,w v. FOTOFOIlA. SCLEROF1TĂ, planta cu frunze tari, dure, unele prevăzute cu spini pe margini, bogate în ţesuturi mecanice care împiedică ofilirea. Ex.: măslinul (Qlea enropaca), leandrul (Nerium oleander). stejarul de plută (Quercus suber)> cîrmî-zul (Phytolacca americana, Pk. eseulenta). S. sînt caracteristice regiunilor cu climat arid din zonele tropicale ale globului. SCRUB, tufărişuri xerofile din SE Australiei, cu frunze dure şi mate, înalte de 1—3 m, ce vegetează pe nisipuri cu substrat calcaros de climat arid. După specia edificatoare» se cunosc 2 categorii de malle$erubt dominat de eucaliptul pitic (Bucali ptas dumosa), cu Melaleuca, şi mulgascrub, în care predomină speciile de acacii (Acacla acaminata, A. neruosa) alături de Proteaceae (Bankisia, Greuillea)t Casua-rinaceae (Casunrina) etc, (Vezi Pop, I., Biogeograf ie ecologică, voi. II, Ed. „Dacia Cluj-Napoca, 1979). SEACA-OPTĂŞANI, rezervaţie mixtă, de 2 000 îia, situată în cîmpia înaltă din stînga rîului Olt (jud. Olt), la ieşirea sa din defileul carpatin, caracterizată printr-o vegetaţie abundentă de girniţă (Quercus frainei(o). în cuprinsul ei se efectuează cercetări asupra relaţiilor dintre vegetaţia fores-tieră şi factorii de mediu (în special, contribuţia vegetaţiei forestiere^ în prevenirea secetei). SECETA, perioadă de timp în care. datori la unui complex de condiţii climatice» de sol, fiziologice etc. plantele suferă de lipsă de apă. S. reprezintă un factor abiotic esenţial carc determină scăderea producţiei vegetale şi indirect reducerea productivităţii animale. în scopul prevenirii şi atenuării s. se aplică un complex de măsuri: împăduriri, irigaţii, reţine*-rea zăpezii pc ogoare, lucrări de aflnarc a solului etc. V. şi INUNDAŢIE, OCROTIREA NATURII. SECETĂ HIDROGHAFICA. SECETĂ HIDROGRAFICĂ, perioadă dc timp cu precipitaţii prea mici pe suprafaţa unul bazin hidrografic, carc nu asigură acestuia alimentarea îndestulătoare cn apă. SECETĂ METEOROLOGICĂ, perioadă cu precipitaţii reduse, în care totalul căderilor de apă în ccl puţin 10 zile nu depăşeşte 0,1 mm. SECVENŢĂ, un act elementar dintr-un comportament sau o succesiune de evenimente complcxe, Ex.t apariţia primelor organisme întro biocenoză (bacterii* alge* licheni); perioada depunerii pontei la uncie insecte; căderea frunzelor la arborii unei păduri ctc. Cunoaşterea tuturor s. din viaţa unui organism, populaţie, biocenoză etc. permite elaborarea de prognoze asupra combaterii unor dăunători sau paraziţi, în aplicarea la timp a mijloacelor de combatere, în aprecierea perioadei optime a producţiei biologice etc. SEDIMENT PELAG1C, depunere de pe fundul bazinelor oceanice provenind din resturile organismelor marine şi în care se dezvoltă o serie de microorganisme cu rol în descompunerea şi mineralizarea substanţelor organice. S.p. reprezintă unul dintre factorii de mediu care intervin în modificarea reliefului de pe fundul mărilor şî oceanelor. în unele zone ale globului, ex.j pe ţărmul dc V al Oc. Pacific, în dreptul Americii de Sud, curenţii marini verticali aduc spre suprafaţă o parte din s.p. contribuind la îmbogăţirea apelor în substanţe minerale. Pe seama acestor substanţe se dezvoltă un plancton bogat care va deveni sursă de hTanâ pentru animalele fitofage marine. SEDIMENTAREA POLUANŢILOR, depunerea unor particule poluante solide sau lichide dispersate într-un gaz tn funcţie de densitatea şi mărimea lor, de viteza gazului etc, în mod normal, s.p. se produce sub acţiunea gravitaţiei şi a lipsei de curenţi aerieni. Zonele expuse s.p. sint văile cu aerisire slabă, unde poluanţii staţionează un timp mai îndelungat depunjndu-se apoi pe sol, clădiri, plante etc. SEGETALA (despre buruieni), care creşte prin semănături. Ex,: albăstriţa (Cen făurea cyunus), neghina (Agrostemma glthaga), macnl de cîmp (Papauer dubium). V. şi SINAN-TROPĂ. SEGREGARE, v. IZOLARE, SEGREGARE ETOLOGICĂ, v. IZOLARE ETOLOGICĂ. SEGREGARE GEOGRAFICĂ, v. IZOLARE GEOGRAFICĂ. SEGREGARE 11EPRODUCTIVĂ, v. IZOLARE REPRO-DUCTIVĂ. SELECŢIE, eliminare orientată a unor Indivizi dintr-o specie sau a unor structuri şi funcţii organice, datorită presiunilor cxcrcitate asupra lor de unii factori particulari. S. include o contradicţie care acţionează în 2 sensuri antagonice: în sens stabilizator şi în sens creator. S. are rol stabilizator deoarcce tinde să niveleze structura genetică a populaţiei, să elimine variaţiile şi să fixeze o variaţie mai frecventă- în acest fel, a. inhibă transformarea evolutivă a popu- SELENOFILA laţiilor, elimină discontinuitatea şi asigură continuitatea in evoluţie. Dar 9. are şi un rol creator, ea creează mutaţii şi produce variaţii în populaţie sau construieşte noi adaptări ale organelor. Rolul creator al s. se manifestă şi prin favorizarea variaţiilor care pot duce Ia realizarea procesului evolutiv. Prin favorizarea diversificării genetice a populaţiei, s. creeaza discontinuitate în evoluţie. S. avantajează genele capabile să formeze combinaţii noi cu alte gene, să formeze sisteme genice noi capabile să înlocuiască vccîiiiil fond genetic, crclnd astfel din clemente preexistente structuri genetice noi, capabile să declanşeze evoluţia. Atunci cînd sensul stabilizator şi sensul creator al &. se echilibrează, în evoluţie sc realizează unitatea dintre continuitate şi discontinuitate. Cel care a dat o primă explicaţie ştiinţifică satisfăcătoare sT a fost naturalistul englez Ch. Darwin (1859). în funcţie de factorul care declanşează s,, aceasta poate fi naturală şi artificială. S. naturală are drept cauză acţiunea conjugată spontană a factorilor naturali abiotici şi h iot ici. S. artificială este provocată de către om şi are drept obiectiv crearea de rase, varietăţi şi forme dc plante şi de animale în scopuri economice (cu un randament crescut ctc.), estetice etc. SELECŢIE ARTIFICIALA, selecţie a speciilor, soiurilor, raselor şi hibrizilor dc plante» animale şi microorganisme prin intervenţia directă şi conştientă a omului. Ex.: speciile: Begonia heterazis (begonie), Tritfcum spelta (grîu); toate rasele de porumbei, rasele de găini: albă, roşie, porumbacă; rasele de oi: spancă, ţurcană, nierinos» karakul; soiurile de măr: ionalan, parmen auriu» frumosul de Vo in eşti; soiurile de struguri: perla de Csaba, cardinal, chasselas dord, muscat de Hamburg, S.it. se realizează prin hibridare sexuată şi vegetativă, mutaţii ctc» Factorii care determină mutaţiile sînt radiaţiile mutagene: radiaţiile X, gamrna, beta, diferite particule grele, radiaţii ultraviolete etc. S,a. asigură o concordanţă între soiurile plantelor de culturii rasele de animale şi cerinţele umane. SELECŢIE NATURALĂ, -» selecţie realizată de factorii naturali din mediu: prădători, paraziţi, condiţii climat Fee etc. A fost descoperită dc Ch. Darwin care a scos în evidenţă rolul ei creator în modificarea organismelor. Kficienţa s.n. necesită anumite condiţii: a) să fie compatibilă cu existenţa individuală♦ adică să poală persista şi unele caractere feno-tipice indiferente sna chiar, într-o măsură, dăunătoare* dacă sint comparate cu alte caractere fenotipice utile? b) să fie utilă populaţiei, deci să poată persista unele caractere chiar dăunătoare individului, dar utile populaţiei (ex.: acul la albină). , SELENOFILA (despre plante), care indică prezenţa în soluri a scleniului (Se). Indicatori direcţi ai solurilor şi rocilor bogate în Se sînt diferite spccii de cosaci (Astragnlns pcctb natusjtc.). V. şi MOINDICATOIL SEXENOTROPISM 558 SELKNOTROP1SM, mişcări ale plantelor provocate de lumina lunii. V. şî TROPISM. SELVA, v. PĂDURE UMBROFILA TROPICALA. SKMIEPIFITĂ (despre plante), care iniţial se dezvoltă ca liane obişnuite, insa la un moment dat tulpina bazală moare întrerupîndu-şi legătura cu solul şi devenind epifite veritabile. Ex.: numeroase aracee tropicale (Caladium sp., Aca-rus calamus, Philodcndron periusvm). SEMIPARAZITĂ, (despre unele plante verzi), carc ia o parte din substanţele nutritive (apa cu sărurile minerale) dc la gazda pe ale căror organe vegetative se fixează. Ex.: vîscuî (Viscum album), silurul (Enphrasia stricta). SEMIPUSTIU, regiune de tranziţie între—► stepă sau savană şî pustiu, cu vegetaţie rară (acoperind 50—80% din suprafaţă), formată din ierburi (în special graminee) şi semi-arbuşti, adaptată la uscăciune. S. sînt caracteristice In Asia Centrala, în Cîmpia Precaspică, în Arab ia. Asia Mică, Podişul Iranului, în regiunile pcriferice ale Saharei, în S Africii, in America de NoTd la E dc Cordilieri, tn Amcriea de Sud, pc porţiunile de pc litoralul vestic şi în interiorul Australiei, în s. se practică de obicei creşterea vitelor. Prin irigaţii, s. pot deveni terenuri agricole productive. SEISMOTROFISM, reacţie a unor organisme la vibraţiile scoarţei terestre (cutremure). Cele mai multe mamifere micro-tide (Microtus aroalis) şi muride (Micromrfs minatus, JMits musculus) prezintă vim s. negativ. SEMPERVIREXTA (despre plante sau păduri), ale cărei frunze persistă mai mulţi ani. Ex.: bradul (Abies albaJ, pinul (Pinus ccmbra), măslinul (Olca curopaca), pădurile tropicale umede, pădurile de conifere etc. Fotosinteza şi producţia de b io masă a plantelor s. sc realizează continuu (pentru pădurile tropicale) sau pină ce temperatura ajunge la -f i°C (tn pădurile s. din zona temperată). Datorită persistenţei frunzelor tot timpul anului, aceste păduri sint puţin luminate, ceea cc determină reducerea etajului erbos şi diminuarea Utierei, prccum şi a numărului de animale din aceste stratc. SEMPERVIRKNTIPRATA, peluze şi prerii de ierburi moi care rămîn mai mult sau mai puţin verzi în timpul sezonului rece. Ex.; terenurile din S Patagoniei şi din unele regiuni nord-americane montane. SENECTUTE, v. BĂTRlXKŢE. SENESCENŢĂ. v. ÎHBĂTRÎMRE. SEPARATOR, aparat folosit pentru separarea hidrocarburilor şi a altor poluanţi din ape, aflaţi în suspensie. Cu ajutorul s. se realizează o purificare mecanică a apei. Dacă în urma folosirii s. apa nu a fost complet depoluută, se trece la folosirea şi a altor sisteme dc purificare: chimice sau biologice. SENILITATE, stare specifică organismelor dc vîrsta înaintată, can/ală de procesclu generale de -» înibiilrinirc Ia toate nivelele_de organizare ale —► individului: molecular, celular, 559 SEZONIER organismic etc. Se caracterizează prin fenomene de involuţie fizico-chimică, fiziologică, imun it ară şi (in cazul omului) psihică- în unele populaţii, creşterea numărului de indivizi senili determină scăderea perenităţii numărului şi bio-masei, cu consecinţe negative asupra producţiei biologice. SERIE, ansamblu dc evenimente succesive din dezvoltarea unei populaţii, biocenoze etc. Ex.: înmugurirea, desfacerea frunzelor, creşterea, înflorirea, fructificarea şi diseminarea seminţelor la plante; năpîrlirea şi parcurgerea^stad iilor larvare la insecte etc. V. şi FENOLOGIE, SECVENŢĂ. SERICICULTURĂ, ramură a zootehniei care se ocupă cu înmulţirea,. ameliorarea şi valorificarea insectelor producătoare de mătase: fluturele de mătase care se hrăneşte cu frunze de dud (Bombijx mori) şi fluturii de mătase care se hrănesc cn frunze de stejar (Antherect perniij şi Atttois ntght(a). Leagănul este China, in care a apărut din sec. 23 î.e.n. SESIL (despre animale), care trăieşte fixat de substrat. Ex.: hidra, coralul. SESTON, totalitatea organismelor vii şi moarte care pîu-iesc sau înoată in apă. Organismele vii formează—> bioses-ţonul (ex.: bacterii, alge aurii-verzui, protozoare, hidre etc.), iar cele moarte —► abiosestonul (ex. detritusul compus din organisme moarte si din resturile lor. aflate In stare de suspensie). V. si PLAtfCTOX, FITOPLANCTOX, ZOOPLATC-TON, BENTOS. SEX RATIO, v. DISTRIBUŢIA SEXELOR. SEZON, perioadă din cuprinsul unui an corespunzătoare mai mult sau mai puţin unui anotimp. Se caracterizează printr-un climat relativ constant, care condiţionează evoluţia specifică a unui anumit peisaj, a florei şi faunei unei regiuni sau a unui ecosistem. Tiscliler (1955) arată că d.p.d.v. ecologic în zona temperată din Europa se sttcced îu cursul unui an 6 sezoane 111 care biocenozele Îşi schimbă fizionomia, numărul indivizilor, biomasa si structura trofică: prevernal (l.UI—l.V); vernal (l.V—15.VI); estival (15.VI—15.VIII); xerollnal (15. VII—15. IX); autnmnal (15.IX—l.XI) şi hiemal (î .Xt—l.III). SEZON DE VEGETAŢIE, perioadă dc timp in care o plantă realizează toate proceseTe sale vitale şi în primul rind o asi-milaţie clorofiliană intensă şî concomitent creşterea şi dezvoltarea sa. La plantele anuale s. de v. corespunde cu dezvoltarea lor ontogenetică, dc la celuia ou pînă Ia fructificare. La plantele lemnoase mulUanuale s* de v. durează dc la tofrunzire şi pînă Ia căderea frunzelor. SEZONIER (despre caracterul unui fenomen, eveniment sau entităţi ecologice), care sc modifică după sezon. Ex.: ploile au. în generai, un caracter s., fiind mai abundente în timpul toamnei; temperatura acrului diferă de la un sezon la altul. Schimbările s, sini mai puţin evidente la ecuator şJ sc accentuează în zona temperată, ca apoi să diminueze SIAL 560 din nou la poli. Ca urmare a modificării factorilor climatici, biocenoza unui ecosistcm prezintă anumite aspecte s, Ex.s în pădurile de foioase din ţara noastră începutul primăverii este marcat de apariţia plantelor efemere: ghiocelul (Galan-thus nioalis), vioreaua (Scilla Mfolia), toporaşul (Viola odorata), deschiderea mugurilor la plantele lemnoase, venirea primelor păsări călătoare (beTzele, cucul, pupăza) etc. Cunoaşterea aspectelor s, ale naturii vii, determinate de schimbarea anotimpurilor, formează un capitol aparte al ecologiei numit —► fonologie. SI AL, strat de roci din scoarţa terestră format din componente granitice şi bazaltice bogate în silicaţi de aluminiu. Adîncimea s. In interiorul continentelor atinge 120 km; spre ţărmul oceanelor, pe fundul lor, învelişul s. este mai puţin adînc. Densitatea medie a s. este de 2,8. SILENŢIOS, calitate a unui sistem telmic de a funcţiona fără a produce 2gomot (sau de a produce un zgomot de mică intensitate, care nu este supărător). Introducerea în tehnica iudustrială şi in transporturi a unor maşini şi tehnologii silenţioase face parte din ansamblul masurilor prcconîzate pentru prevenirea şi combatcTea poluării sonore. SIL1CICOLĂ (despre plante), care este adaptată Ja sol bogat in dioxid de siliciu (SiOa). Ex.: pinul (Piizus cembra, P. nigra), salcîmul (Robinia pseudacacia), Iirişca (Fago-pyrum sagittatum)> secara (Secale cereahi). SILICOZA, afecţiune pulmonară cauzată de inhalarea de dioxid de siliciu liber (Si03). Se întîlneşte la lucrătorii din industria minieră, carierele de piatră, metalurgie etc. Prin-cipalele semne ale bolii sînt* dispnee, dureri toracicc, tuse seacă, oboseală, transpiraţie, dureri de cap, scădere în greu* tate etc. Procesul de Îmbolnăvire este lent, conţinuind şi după izolarea bolnavului din mediul poluat cu SiOâ. Gravitatea bolii depinde de durata de expunere la pulberi, de concentraţia şi densitatea acestora hi mediul de muncă ctc., ca şi de rezistenţa organismului. în cazul unor concentraţii foarte mari (pînă la 90%) boala poate lua forme acute, fiind deosebit de periculoasă. Tratamentul împotriva s. se face numai sub supraveghere mcdicală, prîmu măsură fiind scoaterea bolnavului din mediul nociv (vezi Itarluid, !>., Bolile provocate dc pulberi şi prevenirea lor, Kd. şLî in pitică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980). SILURLW, perioada geologică aparţinind —> croi paleo-zoice, carc a început cu 360 mii. ani in urmă şi carc a durat cca 40—50 mii. ani. Dintre plante, în s. apar algele, iar dintre an im al e. ne vertebra t c le. SILVE A, v. PĂDURE DECI DU AL \ DE Z03ÎĂ TEMPERATA. SILVICOLA (despre plante sau animale), care este caracteristică pădurilor şi b iot opurilor forestiere, Kx.: carpenul (Carpinus bctulus), paltinul (Acer plalanoides), tei"f (Tilia [omentosa), salba moale (Uvomjrmts ew opaca), Ctjnips guer- 561 SIMT DERMATOPIC cus folii), ciuful de pădure (Asio ofus), forfecuţa (Loxiacurvl-ros(ra), şoarecele de pădure (Apodemus syloaticus), SILVICULTURĂ, ştunţă care studiază cultivarea şi exploatarea raţională a pădurilor, mijloacele de creştere a producţiei forestiere, precum şî căile de prevenire şi combatere a defrişărilor abuzive, S. are o importanţă deosebită |n economia naţională, prin valorificarea superioară a tuturor materiilor prime oferite de pădure. V. şi PĂDURE, ANEXA, SILVOA-ilEIJOBAŢII, ansamblu de lucrări avînd drept scop îmbunătăţirea regimului hidrologie, prevenirea şi combaterea proceselor de degradare a terenului din patrimoniul forestier. Principalele acţiuni de s. le constituie împăduririle şi lucrările ajutătoare, ca: terasâri, consolidarea versantelor, regularizarea reţelei hidrografice torenţiale etc.j S1LVOSTEPĂ, zonă de vegetaţie situată între stepă şi pădure, în care se dezvoltă arbori rari, alături dc o vegetaţie de ierburi. Se caracterizcază prlntr-o climă de tranziţie semi-umedă, cu o perioadă de uscăciune în timpul verii şi prin soluri eemoziomice degradate (levigatc). Sin. antestepă. SILVOTUXDRĂ, formaţiune vegetală situată la limtla dintre pădurile dc conifere şi tundră constituită din arbori rari, arbuşti şi plante criptogame. în s. arborii au o înălţime mai mică, distanţaţi la 8—10 m unii de alţii. Stratul arbus-tiv conţine mesteceni pitici (Betala iortuosa, B. nanah ierburi, iar cel cTiptogamicf muşchi şi licheni. V/şi TUNDRĂ. SIMA, strat de roci din învelişul plastic topit (plastosferă) al Pămîntului format drn componente bazaltice şi silicaţi săraci în Al, însă bogaţi în Mg. învelişul de s. se găseşte la adîncimi medii de 120 şi 1 200 km. Densitatea medie a s. este cuprinsă între 3,G şi 4. S. influenţează litosfera şi atmosfera prin unele procese vulcanice ce au loc în acest înveliş, SIMBIONT, organism aparţin înd unei asociaţii bilateral pozitive. Ex.: protozoarele hipermastigine din ansa rec tal ă dc la termite; ciupercile din componenţa lichenilor;bacteriile fixatoarc de N din itodozităţile leguminoaselor etc. V. şi RELAŢII BILATERAL POZITIVE. SIMBIOZĂ OBLIGATORIE, v. MUTUALISM. SIMBIOZĂ TEMPORARĂ, v. PROTOCOOPERARE. SIMŢ, capacitate pe care o posedă un organism de a sesiza şi percepe existenţa şi modificările factorilor mediului înconjurător {abiotici şi biotici). Această capacitate se realizează prin organe de s. specialiste; ochi, urechi, organe gustative, olfactive, linie laterală (la peşti) ctc., prin care indivizii primesc informaţii despre starea condiţiilor de viaţă. Integrarea ecologică a organismelor în mediul în eare trăiesc (utilizarea resurselor, apărarea de duşmani ele.) se datoreşte într-o mare măsură integri lăţii morfologice şi funcţionale a simţurilor de care dispun. SIMŢ DJrftMATOPir, sensibilitate a epidermei corpului ut» ni organism ia Iu mină. Experienţele realizate pe indivizi orbi sau decapitaţi au arătat că unele animale sînt sensibile SIMŢ MATERN faţă de lumină prin toata suprafaţa tegumentului. S.il. cs(e foarte dezvoltat la speciile lipsite de un organ vizual specializat (ex. protozoare, viermi, insectc inferioare ctc.), contribuind la orientarea acestor fiinţe în mediul exterior. SIMŢ MATE1W, comportament complex, manifestat dc femelele animalelor, de protecţie şi hrănire a progeniturii (ouă, pui). Ex.: la găini, cloşca, tu timpul creşterii puilor, dacă este ameninţată de un pcricol sare asupra vrăjmaşilor care ar vrea să-i răpească pnii. Mamiferele carnivore (clinele, lupul, Icul etc.) devin uşor agresive în perioada alăptării puilor. D.p.d.v. ecologic, s.m., ca formă dc relaţie intraspe-cifică, contribuie la menţinerea integralităţii şl autoreglării populaţiei. SINANTROPĂ (despre specii), carc însoţeşte omul stabi-lindu-se in locuinţa sau în preajma aşezărilor sale. Ex.: dintre plante neghina (Agrostemmagithago), traista ciobanului (CapseUa bursa pasioiis), loboda (A triplez nilens, A. pQtula)> bătrinişul (Erigeron canaden&lsj, dintre animale: ciincle (Caniş sp J, musca de casă (Musca domestica) ctc. SINECIE, totalitatea raporturilor dintre organisme care se găsesc permanent imele lîngă altele. Ex,: trunchiurile arborilor sînt adesea acoperite de aceleaşi specii dc muşchi şi licheni; numeroase liane se dezvoltă pe diverse plante fără a avea un profit sau a produce pagube; vizuinile rozătoarelor adăpostesc numeroase specii care convieţuiesc ignor in-du-se reciproc. SI NECROZA, rezultatul extrem al antagonismului dintre 2 organisme concretizat prin distrugerea simultanii a ambilor adversari, Ex.: invadarea puternică a plantelor de către lăcuste poate duce la distrugerea completă a vegetaţiei dintr-o zonă şi ulterior, la pieiroa dăunătorilor din lipsă de hrană. SINEf4TR\ (despre specii), care pătrunde în cuiburile inşectelor sociale hrănindu-se cu rezervele alimentare acumulate de acestea. Ex.: anumite coîeopterestafilinidepătrund în furnicare, unii fluturi pătrund în stupi etc. SINDROM, ansamblul de slmptome ce caracterizează o stare patologică a unui organism. Ex.: s. infecţios, s. dc suprasolicitare, s. nevrotic, s. alergic etc. Lu animalele din grădinile zoologice apare adeseori s. de captivitate (stres) care se manifestă prin apatie, lipsft dc poftă de mîncarc etc. SIIVECOLOGIE, ramură a —► ecologiei care are ca obiect de investigaţie ansamblul populaţiilor şi speciilor dintr-o biocenoză şi raporturile lor cu mediul abiotic şi biotic. S, urmă' reşte interacţiunile factorilor biotici (parazitism, prădăto-rism, mutualism, comensalism, competiţia pentru hrană şi spaţiu ctc.) şi efectele corespunzătoare: structura şi funcţionalitatea biocenozelor; variaţiile cantitative în spaţiu şi timp; productivitatea etc. Termenul a fost introdus d<* Schroter în 1002. 663 SISTEM DESCHIS.. SIKERGISMUL P0LUA1VŢIL0B, interacţiune a -► poluanţilor care în amestec îşi măresc reciproc efectele nocive. Ex.: acţiunea toxică a FI din aer este accentuată de prezenţa cuprului; particulele de praf sau negru de fum măresc toxicitatea S02 de 2—3 ori etc. Cunoaşterea s.p. este absolut necesară în acţiunile de administrare a unor pesticide. SINOIKIE, v- INCVILINISM, SINOPTIC, care permite înţelegerea dintr-o singură pri' vire a diverselor părţi ale unui ansamblu, Ex.: diverse grafice şi tabele s; carc cuprind schematic anumite elemente; o harta â distribuţiei unei specii etc. SINUZIE, asociere temporară, juxtapusă din cadrul.unei biocenoze formată din organisme care sînt legate între ele printr-un factor climatic sau alimentar (ex. organismele ce tTăiesc în seva elaborată de arbori, o tufă de ferigi cu toate organismele de pe ea eui S. nu prezintă autoreglare proprie, ci depinde de biocenoza în care se află, dur înd atît a timp cît durează substratul care i-a dut naşleie. Sin, biochprie. V. şi MEROCENOZĂ, MlCROCENOZĂ. ‘ SIRINGOBII (despre unele specii ectoparazite la păsări), care trăiesc in partea goală din axul penelor. Ex;; unii aca-rieni, SISTEM, complex de obiccte, fapte sau fenomene legate Intre ele în mod intim printr-un anumit număr de relaţii şi avînd calităţi deosebite faţă de componentele individuale. Ex.î un lac, o pădure, pămîntul ca întreg, un nor, o stincâ, o populaţie etc. In funcţie de modul cum se realizează schimburile materiale şi energetice intre ele, s, sc grupează iu s. izolate, a, închise, s. deschise (fără autoreglare) şi cu autoreglare. întreaga natură abiotică şi biutică este organizată în sisteme. V. si TEORIA SISTEMELOR. SISTEM BIOLOGIC, v, BIOS1STEM. SISTEM CIBERNETIC, v. SISTEM DESCHIS CU AUTOREGLARE, SISTEM DESCHIS, sistem care face schimburi de substanţă şi energie cu mediul înconjurător. Ex,: un vas cu apă descoperit pus la soare va capta energie şl apă din mediu şi leva ceda. După modul cum se fac schimburile de substanţă şi energie cu mediul înconjurător, s. d. sînt s.d. cu autoreglare '(ex. biocenoza unui lac natural £n care nu a intervenit omul) şi s,d. fâiâ autoreglare (ex, scurgerea apei dintr-o conductă într-un bazin la care orificiul de scurgere prezintă o suprafaţă de deschidere mai mare sau mai mică decit a orificiului de scurgere din bazin). SISTEM DESCHIS CU AUTOREGLARE, -> sistem încarc schimburile materiale şi energetice dintre sisteme şi mediu sînt controlate automat de factori interni ce conferă sistemului o anumită stabilitate. Ex.: toate sistemele biologice şi unele sisteme mecanice automate sînt sA. cu a. Sistemele biologice se caracterizează prin uncie însuşiri, şi anume* 1, caracterul istoric, ce reprezintă evoluţia şi originea orga- SISTEM DESCHIS. * 584 nismului sau populaţiei studiate: 2. caracterul informaţional constă în capacitatea sistemului dea primi informaţii din mediu, a Ie prelucra şi a le transmite altor sisteme; 3. fidelitatea informaţiei prin care un sistem asigură transmiterea corectă a informaţiei (fidelitatea transmiterii informaţiei genetice se asigură prin prezenţa In fiecare celulă a unui număr dublu de garnituri de cromozomi); 4. integritatea s.d. cu a. biologice constă în aceea că sînt indivizibile şi Însuşirile lor nu pot fi reduse Ia unele caractere parţiale (densitatea» prolificitatea sînt însuşiri ale populaţiei cc nu pot fi găsite la indivizi izolaţi): 5. echilibrul dinamic, sau rezultatul schimburilor materiale şi energetice dintre eu a, şi mediu, se realizează printr-nn raport aproape constant între ieşirile şi intrările de materie şi energie în sistem; 6. autoreglarea reprezintă capacitatea s:d. eu a. biologice dc a-$L ajusta stările şi răspunsurile lor faţă de influenţele şi informaţiile primite din mediul extern sau întera. Sin, sistem cibernetic. SISTEM DESCHIS FĂKX AUTOREGLARE, -+ sistem tn care schimburile materiale şl energetice sînt controlate de factori externi străini sistemului, Ex.: majoritatea sistemelor tehnice şi a corpurilor materiale din natura nevie. Astfel, o stîncă este un s.d. iără a., O pătrunde în materialul compo-nentelor sale si-i schimbă compoziţia, la fel un rîu în urma Inundaţiilor puternice îşi poate schimba cursul, compoziţia rocilor şl chiar componentele floristice şi faunîsticc. SISTEM IZOLAT, -»■ sistem care nu face schimburi materiale si energetice cu mediul extern. Acest tip de s« este greu de gâiît în natură, putîndu-se realiza numai în laborator (ex. o fiolă cu apă închisă ermetic şi introdusă într-un bloc de Ph cu pereţii foarte groşi). SISTEM ÎNCHIS, —> sistem carc face numai schimburi energetice cu mediul. Ex.: Pămînt ui (dacă socotim neglijabilă materia din cosmos sub formă de praf, meteoriţi etc. care ajunge pe el). SISTEM MESAGER I NT RACE LLrL AR DE ItASl’lWS ECOLOGIC, v. cAMP, cGMP, CALMODLXINĂ. SISTEM OPERON, ansamblu de clemente genomicc, cito-plasmatice şi de mediu care vizează exprimarea unei funcţii adaptative specifice. Elementele sale sînt: o genă reglatoare» represor, inductor sau corepresor, operator, promotor, gene structurale. S.o. este implicat în controlul cantitativ iar angajarea elementelor sistemului într-o activitate depinde dc factorii de mediu. Interacţiunile dintre represor, opera-tor, inductor sau corepresor sînt dominate de modificări alosterice. Controlul cantitativ este coordonat, în sensul că efectele inductorului sau corepresorului cresc, respectiv scad, sinteza întregului grup de enzime corespunzătoare genelor structurale din sistemul operon. V. şiENZJUMĂADAP-TArrVĂ, OPERON, ALOSTEIUSM SUPRAMOLECULAR. m SISTEMUL SAPttOBÎTLOH SISTEM SONOR, ansamblul organelor emiţătoare şi recep* ţoare dc sunete ce permite imul animal să sc orienteze in obscuritate fără ajutorul ochilor. Ex.: la lilieci, orientarea este posibilă prin stimul ii auditivi şi prin —*■ ccoloeaţie. Laringele emite ultrasunete care sint proiectate prin gură şi nas; acestea, reflectate dc obiecte, sint captate de pavilionul urechii. Animalul percepe în acest fel apropierea obstacolelor pe care le ocoleşte; el poate astfel zbura chiar dacă este orb. SISTEM SUPRAIND1VIDUAL, denumire genei1 ică ce indică orice sistem superior individului: populaţia, biocenoza şi partea vie din biosferă (geomeridul). în cadrul s.a. diversitatea este foarte crescută in raport cu cel individual, însă gradul de integralitate este mai redus. S.s. reprezintă obiectul de studiu al ecologiei. SISTEME GAZOASE ETEROGENE POLUANTE, gaze conţin înd substanţe solide (praf) sau lichide (ceaţă), care iau naştere In operaţii mecanice (măcinare, .cemctfy fluidizare)» procese chimice (ardere, prăjirea minereurilor), operaţii de condensarea vaporilor etc. V SIŞTKM OM-MAŞINĂ, prezenţa oamenilor în ecosistem nu numai cu fiinţa lor bio-psiho-socio-culturalăV ci. şi cu maşinile îoi\ Un om echipat cu maşini are o putere de acţiune şî de influenţă asupra mediului fizic şi biotic, inclusiv asupra celui socio-cultural, inai mare decît tm om care acţionează mimai cu unelte manuale sau cu organele sale proprii. Te de altă parte, şi influenţa mediului asupra lui este cu totul diferită. De exemplu, mijloacele moderne de transport j(yapoarc, trenuri, avioane, automobile, astronave etc.) au micşorat considerabil spahiul şi au pus stăphiire pe el, pfnă la constituirea unui spaţiu specific ecologic, variabil după mijlocul de transport folosit, care nu mai este măsurat cu metrul sau cu kilometrul, ci cu timpul necesar pentru a-l străbate (atîtea ore cu trenul, atltea orc cu avionul etc.). Sistemul om-maşină, tn accepţia de utilizare maximă a maşinilor, a contribuit la creşterca accidentelor de muncă şi de circulaţie, ca şi a bolilor profesionale cu efecte retroactive (de fecd-back) chiar asupra oamenilor, a vieţii şi sănătăţii lor. SISTEMUL SAVROBIILOR, etape succesive de mineralizare în ciclul de autopurificare a apelor industriale şi menajere» deversate intr-un bazin acvatic. Pornind de la punctul iniţial de poluare in jos., se pot urinări înlr-un rlu mai multe spne, caracterizate prin condiţii biologice specifice şi, ca urmare, prin prezenţa unor anumite organisme, folosite ca indicatori biologici ai gradului de poluare a apelor. Aceste zone sînt: 1. zona poliaabrobă, caracterizată printr-o apă foarte bogată In substanţe organice putrescihile, ca hidra ţi <|c carbon şi substanţe albuminoide. Drept urmare a proceselor de reducere, apa conţine numai urme de O. Organismele car&au nevoie de mult O dispar. Biologic, zona se caracterizează prin dezvoltarea in masă a bacteriilor, flagelatelor, SIT ACTIV 560 infuzorilor, a viermilor din gen. Tubifex şi a larvelor de diptere (Chironomus plumosus, Eristalis tenax etc*); %. zona a mezosaprobăy conţine ape bogate în substanţe organice putrescibile, substanţele albuminoide sint transformate In aminoacizi şi săruri amoniacale, care în parte devin nitraţi. Cantitatea de O solvit creşte. Bacteriile sînt încă tn număr mare urmate de alge albastre, lipitori (Herpobdella), scoici (Spkaerium cornettm) etc,; 3. Zona (3 mezosaprobă, conţine ape cu grad relativ redus de substanţe organice putrescibile in care compuşii amoniacali sînt transformaţi in nitriţi şi nitraţi. Dintre plante abundă diatomeele (Navicula, SynedraM Gomphonema)t algele verzi (Cladophorat Ulotrix). Fauna este abundentă şi variată* foTmatfi din specii de viermi (Den-drocchîm tacteum), moluşte (Physa, Bythinla, Radlx limosa etc:); 4. Zona oltgosaprobă, conţine foarte puţine substanţe organice putrescibile, mineralizarea s-a terminat, O solvit se apropie de cifra de saturaţie sau chiar o depăşeşte, iar N organic nu trece de 1 mg/l. Conţine o bogată viaţă vegetală şi animală. Biologic aceste ape se caracterizează printr-un număr mic de bacterii, sub 100/cm3. Domină algele verzi, muşchii (Fontinalis), tanerogamcle, iar dintre animale, planar Iile, larvele de efemere, trihoptcre, plecoptere, hidra-carieni etc. SIT ACTIV (SA), segment dintr-o macro moleculă care interacţionează cu un —► ligand, II recunoaşte şi il leagă specific datorită unei configuraţii sterice complementare. Mecanismul de recunoaştere şi legare constă în stabilirea de legături neco valenţe şi mai rar legături co va lente între sit şi ligandul corespunzător într-o ordine spaţială caracteristică unei reacţii date. Datorită unei etape obligatorii de recunoaştere a Iigandului, SA mai este denumit sit cognitiv sau de recunoaştere. In cazuri particulare SA este numit şi sit de combinare (situl de combinare cu antigenul din anticorp, situl de combinare a imunoglobulineîor cu componentele complementului). (Se preferă pluralul siturî în loc de si tuşuri). Segmentul SA dintr-o proteină realizează, în general, o configuraţie cavitară (adîncitură) complementară Iigandului, deşi sc sugerează şi SA proeminent pentru unele proteine (ex, situl cognitiv din represor pentru interacţiunea cu operatorul). SA cognitive sînt descrise şi Ia alte macro-molecule decît proteinele; ex. siturile cognitive din ADN pentru enzimcle interactive: pro motor ul-sit cognitiv pentru ARN-poîimerază, situri cognitive pentru endonucleaze restrictive, pentru ADN-polimerază. Denumirea de sit se referă adesea şl Ia conformaţii mai complexe ale structurilor mulţi mo lecui are subcelulare (organ ite) în care situl poate cuprinde zone de interacţiune, ca siturile de ataşare dintre subunităţile ribozomale, siturile receptor din procesele endo-citozei (fagocitoză şi pinocitoză) în care interacţiunile au loc cu liganzi macrostructurali. Sin. centru activ, toc de legare, sit cognitiv, situa. SMOG heducAtok six coGivmv, v. sit Atm1. i - SITOIIII (despre specii de insecte dăunătoare), carc trăiesc in produsele alimentare din depozite cu care se hrănesc şi unde îşi efectuează obligatoriu dezvoltarea. Ex.: gărgăriţa ^fiului -(Calandra granaria)t gărgăriţa orezului (Calandra orţjiae), gîndacul făinoaselor (SUgoblum paniceum)* SIŢOFILA (despre spccii), care caută produsele alimentare înmagazinate pentm a sc hrăni cu ele, fără însă a se dezvolta în ele. Ex., insectele: peştişorul-de-argint (Ltpisma saccMrina), peştîşornl-de-sobă {Thermobla domestica), furnica (Formica sp.). * S1TUS, v. SIT ACTIV. SÎNGELE VOINICULUI (NigriteUa nfgra şi N. rnbra), spedii de orhidee cxclusiv alpine, de 25—30 crtŢ înălţime, foarte atrăgătoare pTin inflorescenţa lor. N. nlgrâ ara o inflorescenţa scurtă, cu flori roşii întunecate; N. rubra se.termină printr-o inflorescenţă cilindrică, iar floarea este de'culoare trandafirie deschisă. Ambele încep să înflorească în luna mai şi continuă pînă la sfîrşituî lunii aug. Sint ocrotite iu masivul Bucegi şi pe Valea Prahovei, unde au fost foarte mult colectate şi comercializate. SMIRDAR (Wiododcndron kolschyi), arbust dc munte (fam. Eric^ceae) care se dezvoltă de regulă In zona de vegetaţie care urmează imediat pcsle limita pădurilor. La capătul ramurilor se dezvoltă inflorescenţe compuse în formă de umbrelă, alcătuite din 6—10 flori roşii-purpurii, sau roz viu. P^nta este foarte căutată, între altele şi pentru că din florile ei se prepară o dulceaţă foarte apreciată. Din cauză că a fost foarte mult colectat şi comercializat, s. este pus sub ocrotire îtL regiunea staţiunilor de odihna de pe Valea Prahovei. SjŞIOG, ceată persistentă conţinîud poluanţi în concen-Iraţii peste limitele admise sau aer puternic poluat cu transparenţă redusă, carc stagnează într-o zonă mai multe zil$ in şir. S. se formează prin reacţia fotocbîmică dintre diverşi constituenţi pulnanţi atmosferici expuşi Ia o insolaţie pu- * ternică şi nu apare de obicei decît în aerul oraşelor cu un \ climat de tip mediteranean. La o concentrare de cîteva zeci \ dc ppb, s.poateprovoca animalelor şi omului puternice iritaţii oculare şi periculoase daune plantelor. Frecvent, concentraţia sa în oraşele cu climat însorit şi foarte poluat este sub 50 ppb. SMOG OXIDANT, smog care conţine oxizi de azot, ozon* formaldehidă, acreolină, peroxizi âi unor compuşi organici etc. S.o. a fost semnalat prima oară la sfirşiLul deceniului 5 al sec. 20 în oraşul Los Angeles (S.U.A.); in prezent este cunoscut şi iu alte oraşe ale lumii: Batumi, Moscova, Geneva, Rotterdam, Stoclcholm, Toluo etc. S.o. are asupra organismelor efecte cancerigene şi teratologice. SMOG REDUCĂTOR, -*■ smog în care predomină fumul şi dioxidul de sulf S04H2 + N0. Prin reacţie cu cationii prezenţi !n aer, în particular cu amoniacul şi diverse metale bazice, se formează sulfaţi, adesea solizi, care cad pe sol odată cu precipitaţiile. în 1952, în decurs de cîteva zile, au pierit la Londra 4 000 de persoane cind SOa din s.r. a atins concentraţia de circa 5 mg/m8. Alte oraşe în care s-a găsit s.r.: Chicago, Philadelphia, St. Louis, Lyon etc. SOCIALIZARE, proces de integrare a unui animal în cursul dezvoltării şale la populaţia speciei din care face parte. S. se realizează prin învăţarea modului de comportare ş\ de viaţă al acesteia. Ex.î integrarea albinelor tinere în viaţa stupului, prin desfăşurarea unor activităţi, cai hrănirea puietului, curăţirea şi aerisirea stupului, culegerea de polen şi nectar etc. SOCIETATEA DE TURISM PENTRU PROTECŢIA NATURII, prima organizaţie pentru ocrotirea naturii din România, înfiinţată în anul 1021 de un grup de iubitori ai naturii în frunte cu M. Haret. S. de t. pentru p.n. urmărea să popularizeze în rîndtil populaţiei ideea de ocrotire a liaturii şi de protejare (prin împrejmuire) a unor rezervaţii. SOCIETATEA „FRĂŢIA MCNTEANĂ", asociaţie turistică înfiinţată în anul 1922 de Emil Racoviţă. A desfăşurat o intensă propagandă pentru conservarea mediului natural. Articolul 3 al statutului S.JF.M.* prevedea înfiinţarea unei secţii a «frumuseţilor naturii", alta a parcurilor şi a rezervaţiilor naturale. SOCIETATEA ,JIANUL DRUMEŢILOR*', asociaţie înfiinţată în 1921 sub preşedinţia Iui Mibai Haret, ce a desfăşurat o activitate rodnică pentru crearea de parcuri naturale în Bucegi, Piatra Craiului, Parîng, Retezat, Pădurea Letea (Deltă) şi altele. SOCIETATEA NAŢIONALA „AUDOBON" (N.A.S.; în lb. amer. National „Audobon“ Society), societate de ocrotire a naturii din S.U.A., care dispune de numeroase rezervaţii naturalei dintre care unele acopcră suprafeţe foarte mari, avînd la dispoziţie mijloace financiare importante. N.A.S. întreţine centre de iniţiere a publicului în ştiinţele naturii şi in metodologia ocrotirii naturii, în diverse localităţi din ţară. SOCIETĂŢI ANIMALE, grupilri de animale> dc obicei insecte, ce trăiesc permanent în comun şi ai căror indivizi prezintă anumite transformări morfologîce> fiziologice şi SOL cernoziomic comportamentale. Ex.i albinele, furnicile, termitele etc. „Limbajul animal", ierarhia socială» teritorialitatea şl cooperarea caracterizează viaţa socială. V, şi INSECTE SOCIALE. sSOCIOHORMON, hormon elaborat dc unele animale şi destinat indivizilor din aceeaşi specie, cărora le influenţează dezvoltarea sau comportamentul. Ex.î matca albinei secretă o snbstanţă ce inhibă dezvoltarea ovarelor la lucrătoare şi Ic dezvoltă instinctul de construire a botcilor. S., care a fost descoperit de S. G. Btitler{i951), este răspîndit pe tot corpul mâteii şi tn special pe cap de unde lucrătoarele îl ling cu aviditate. S. contribuie la păstrarea echilibrului şi coeziunea membrilor grupului care 11 consumă. V. şi ECTOIIOtt-MON, FERO.UON. SOC J O SFERĂ, v. NOOSFERĂ. SOL, partea superficială a crustei terestre ce permite dezvoltarea plantelor şi a altor organisme, care £-a format ca urmare a acţiunii interdependente şi îndelungate a factorilor climatici şi biotici asupra rocilor parentale, caracterizate prin compoziţie specifică trifazică (solidă, lichidă şi gazoasă), alcătuire granulomctricâ diferită a fazei solide în care sc află componente vii, cu diferenţiere de compoziţie pe verticală {-* orizonturi) (fig. 22) şi o dinamică complexă neîntreruptă. V* şi FAUNA SOLULUI. SOL ACID, sol care prezintă o reacţie acidă avînd pH-nl sub 7* Ex.: solurile din —► turbării. Asociaţiile vegetale caracteristice s.a. sînt formate din specii de muşchi (Sphag-num, Polytrlckiim conunune), de unele an gio sperme dico-tiledonate (Vacclnium oxycocms, Rhododendron sp.), şi mono-cotiledonate (Calamagroslis neglectl. Carcz elongala, C. li-moscf) etc. SOL ALCALIN, —► sol cu reacţie bazică şi />H peste 7. Ex.: solurile ce conţin mult calcar, cum sînt cefe de stepe sărate, unele soluri aluvionare etc., cu conţinut slab pînâ la ridicat de carbonat de sodiu. Asociaţiile vegetale întîlnite pe s.a. sînt formate din plante aparţinind gen.: Arienii$ia% Juncixst Aster, Lepidium etc. SOL ALUVIONAR, -»■ sol care a fost depozitat de curenţii de apă. Ex.: solurile din luncile rîurilor şi fluviilor, pe care se dezvoltă plante caracteristice higrofite: salcia (Saltx alba, S. cinerea), plopul (Populas alba, P, trcmula), aninul (Al-nus Incana) etc. Sin. sol azonaL SOL AZONAL, v. SOL ALUVIONAR. SOL CERNOZIOMIC, —► sol existent în stepă, caracterizat printr-o spălare slabă a carbonaţilor şi o acumulare apreciabilă dc materie organică. Ex.i solurile din Cîmpia Română, Plantele carc se dezvoltă pe s.c. sînt; păinşul step ic (Festuca vallesiaca), păluşul alb (Fcstuca pstudovina), pirul crcstat (Agropyriim crlstatum)> negară (Siipa capillata), specii de .colilii (Siipa joannis, S. le&ingiana), bărboasa (Andropagon iscJtaenrnm). Blomasa pajiştilor localizatepe s.c.eate cuprinsă între 2,3 şi3 t/ha masă uscată/an. Fauna s.c, cuprinde filo- SOL ECTODINAJVnC 570 fageT ex.: lăcusta italiană (Calliptamus italicii» )* lăcusta de păşune (Poiysarchiis denlicaudus), greierul de cîmp (Gryl-las campcsifis), iepurele dc clmp (Lcpus europaeuş); păsări insectivore ex,: iăcustarul (Sturnas roseus), dumbrăvcanca (Cortteias garrulu$)\ păsări răpitoare, ex.: eretele alb (Circus macrourus). Fig- 22, Principalele orizonturi dintr-un sol, SOL FtrrODINAMlC, -* sol ale căruţ proprietăţi sint dominate dc alţi factori pertogenetici (climatici şi de vegetaţie etc.) decît de materialul parental. SOL FOSIL, v. I’ALEOSOL. 571 SOLONEŢ SOL ÎNGROPAT, v. PALEOSOL. SOL LEVIGAT, sol în carc humusul de tip mull sau moder se descompune rapid formînd cu argila şi hidroxizii ferici un complex absorbant stabil. Ex.: majoritatea solurilor din zonele temperate ale globului. Tn s.l. sînt îndepărtate prin spălare cu apa de ploaie o parte din substanţele hrănitoare din straturile dc la suprafaţă, Ex.: azotaţii, fosfa-ţii, carbonat ii etc. Pentru ca solul să-şi capete vechca compoziţie minerală trebuie să i se administreze substanţele pierdute prin spălare * SOL XITROMORF, —► sol bogat în compuşi azotaţi (nitriţi» n itrarţi, săruri amoniacale, compuşi amidaţi sau aininaţietc<) cu stratificare evoluată. Ex.: solurile agricole, păşunile, terenurile urbane nccnltivate etc. Conţinutul în1 humus al s,n. este de peste 6%. Pe s.n. se dezvoltă o serie de planta nitrofile: uTzica (Urlica dioica)t ciumăfaia (Datura stramo-nium), loboda sălbatică (Atripiex taiarica) etc. Plantele de pe aceste soluri prezintă o dezvoltare sporită a părţii aeriene faţă de aecea a sistemului radicular, carc este formată din rădăcini scurte, dar bine ramificate. SOL PODZOLIC, v, FODZOL. * SOL RELţCT, -¥ sol format în trecutul geologic, a cărui dinamică iniţială a încetat ca urmare a schimbării fundamentale a condiţiilor fitoclimatice^ Informaţiile furnizate de stu~ dini s.r, completează datele de -+ paleo ecolog ie* SOL SUSPENDAT, —* sol rezultat din descompunerea frunzelor şi a altor resturi organice acumulate între rădăcini, cît şi pe ramurile mai groase ale arborilor. Din s.s. îşi procură sărurile minerale plantele epifite. SOLOXCEAC, —> sol care conţine mari cantităţi de săruri minerale, cu predominarea clorurii de sodiu, a carbonatu-lui şi a sulfatului dc sodiu, care îi imprimă o reacţie bazică. S. sc pot forma în zone de cîmpie slab drenate, cu pinză de apă freatică mineralizată, pe depozite lagunare sau marine etc. S, prezintă rcacţie bazică avînd pH peste 8. Diversitatea speciilor în s. este redusă; organismele adaptate la astfel de soluri sînt—► stenoblontc, Ex.: spcciiîc de gîndacl din gen, 'Limonius, plantele săricică (Salsola soda), Suaeda maritima. V. şi SĂRĂTURÂ. SOLONEŢ, —► sol săT^turat ce conţine în stratul superior, puţin structurat, săruri minerale în cantităţi reduse şi pil slab acid sau neutru. Cantităţile ccle mal mari de săruri mi-neTale (carbonaţi! şi sulfaţii dc sodiu) sînt depozitate în straturile mai adinei, dc unde sint antrenate vara dc curenţii de apă ascendenţi pînă la suprafaţa solului. Pc s. se dezvoltă diverse spccii de plante caracteristica» ex.: sărăcică (Salsola soda), unele spccii de pelin (Artanisia austriaca. A, salina), peliniţa (Aritmisia pontica,I, Aceste plante au un conţinut mineral de 10—20%, în care predomină P, S. Ca şi IC contribuind Ja desalinizarea şi desolenelizarea s. V. si SĂRĂTURÂ. SOLUŢIE NUTRITIVA 572 SOLUŢIE NUTRITIVĂ, soluţie de substanţe biogene utilizate pentru creşterea plantelor şi obţinerea de producţie biologică primară pe cale artificială. Ex,: s.n. propusă de Knopp conţine Ia 1 1 de apă, 1 g Ca{NOs)J 0,25 g KHaP04, 0,25 g MgS04, 0,125 g KGl şi urme de FeaCle, O soluţie deosebită este s.b. a lui Krone, unde parte din săruri aproape nu sint solubile în apă şi se dizolvă numai pe măsura consumării lor de rădăcinile plantelor. La 1 1 de apă această soluţie conţine: 1 g KN03, 0,5 g CaS04, 0,5 g MgS04, 0,25 g Ca^PO^g, 0,25 gFeş(P04)2. Pentru a obţine o creştere bună a plantelor s-a dovedit necesar să se introducă în s,n, încă o serie de elemente suplimentare în cantităţi extrem de mici, cum sînt! Mn, Zn, Cu, Bo, Al, I, FI, Mo. SOLZI ANDROCONI, solzi care există pc aripile unor fluturi masculi, cu rol în secreţia uneî substanţe odorante ce intervine în atracţia sau excitarea femelelor. Sin. peri an-droconl. SOMATOMETRIE, ansamblu de măsurători efectuate pentru determinarea dimensiunilor şi formelor animalelor. Procedeu folosit în cercetările bioecologice de teren. SONDAJ, anchetă pe o probă dintr-o populaţie In scopul estimării anumitor valori caractcristlce, Ex.: observarea claselor de vîrstă si distribuţia pe sexe într-o populaţie, observarea perioadei dc clocire şi de hrănire a puilor la o populaţie de păsări. SONOMETRU, aparat utilizat pentru studierea coardelor vibrante şi pentru determinarea frecvenţei unui sunet. De-terminarra se face prin comparare cu frecvenţa un ni sunet de frecvenţă variabilă cunoscută, obţinut prin vibraţia unei coarde de lungime sau tensiune reglabilă. Studiile realizate cu ajutorul s, sînt utilizate în aprecierea gradului de poluare sonică din cuprinsul unui ecosistem. .3^ SPAŢII VERZI, ansamblul zonelor de verdeaţă (parcuri, grădini, scuaruri etc.) aflate în interiorul sau la marginea uţiui oraş. Ele reprezintă deopotrivă zone de rccreare şi de odihnă pentru locuitorii unui oraş. S,v. contribuie la oxige-narea aerului, la rcducerea cantităţii dc C02 şi a noxelor industriale, motive pentru care protejarea lor constituie o preocupare specială a urbaniştilor. La amenajarea s.v, trebuie avut în vedere anumîţi factori ecologici cc vor influenţa viitoarea vegetaţie (sol, lumină, vînt, umiditate etc,). Speciile vor fi alese în funcţie de condiţiile mediului local şiuu numai de aspectul lor decorativ. Suprafaţa de s,v, necesară pejocuitor este d^T)n2, în Bucureşti această suprafaţă este de Cunoaşterea principiilor ecologice are drept rezultat evitarea unor erori care mai persistă în prezent in amenajarea s.v. Dezvoltarea continuă a oraşelor şi odată cu ele şias.v* necesită o colaborare tot mai strinsă intre arhitecţi, peisagişti şi ecologi, SPAŢIU VITAL, v. DOMEMU VITAL. 573 &PEC1A.ŢIG • SPĂLARE, îndepărtarea impurităţilor dîntr-un material solid, lichid sau gazos, cu ajutorul unui lichid în care aceste impurităţi sint antrenate fie în soluţie, fie în suspensie. Ex.i s. excesului de săruri din sol prin udare cu un, anumit volum de apă de o anumită calitate; s. impurităţilor dintr-o rafinărie de petrol cu ajutorul apei. Apele sau alte Hchide rezultate din s., deversate în rîuri sau lacuri, contribuie la poluarea accstora şi la distrugerea florei şi faunei acvatice. De aceea se impune ca lichidele de s. să fie mai fntîi decantate de impurităţi prin procese fizice, chimice şi biologice. SPĂLARE LA SUPRAFAŢĂ, acţiune de ->■ eroziune exercitată de apa provenită din precipitaţii care se scurge pe întreaga suprafaţă a terenului (înainte de a se concentra pe anumite direcţii îu reţeaua de scurgere organizată. la s. duce la o denudare relativ uniformă a terenului. Acţiunea de s. ia s. poate fi evitată prin împăduriri sau înierbarea teritoriului, plantarea de perdele forestiere, terasarea culturilor îit pantă, evitarea pâşunatului excesiv etc. & SPECIAŢIE, proces esenţial al evoluţiei biologice de formare a noi spccii vegetale şi animale, ce cuprinde atît transformarea unei specM în alta, cit şi scindarea unei specii în 2 sau mai multe unităţi taxonomice noi. La diferite grupuri de organisme 9. se poate desfăşura in moduri cu totul deosebite. Ex.j poate reprezenta o transformare evolutivă şi totodată adaptativă a unor populaţii, rase şi subspecii ca urmare a acţiunii selecţiei naturale; s. poate fi tin proces supraindividulal, care să afecteze grupuri de indivizi sau unităţi supraIndividuale. Desfăşurarea generală a s. constă în faptul că pe măsură ce specia se răspîadeşte şi ocupă noi teritorii ea se diferenţiază in noi populaţii sau unităţi superioare populaţiei (rase, subspecii etc.). Principalele forme de a. sînt: s. geografică, s. ecologică, s. prin hibridare îndepărtată şi s. prin mutualism. S. geografică, constă In izolarea geografică a indivizilor unei specii. Aşa s-a diferenţiat zimbrul european (BUon bonnasus) de bizonul nord-american (Bison btson). S. ecologică, cuprinde acele modalităţi in care factorii ecologici (relaţiile cu factorii abiotici şi cu cei biotic!) au rol dominant tn formarea speciilor, iar factorii geografici au un rol mai puţin important, Ex.! numeroasele specii de peşti şi nevertebrate din lacul Baikal au apărut ca rezultat al diferenţierii condiţiilor ecologice şi mai puţin al celor cu caracter geografic. S. prin hibridare îndepărtată, este frecventă ma i ales la plante» Dacă din diferite motive, unele specii apărute prin Izolare geografică se întîlnesc prin modificarea arealelor lor, ele se pot încrucişa ducînd ia apariţia unor hibrizi din care unii vor reuşi să ocupe noi teritorii şi să dea naştere la populaţii, subspecii sau chiar specii noi. Ex.* arbustul Sorbocotoneaster provine din încrucişarea speciei Sorbas sibirica cu specia Coioneaster melanocarpa. S. prin mutualism, reprezintă formarea de unităţi taxonomice noi ca rezultat al mutualismulu\ dintre alge şi ciuperci. Ex.? liche- SPECIE 574 ftiL Cil privire la a. s-an elaborat mai multe teorii, e\\: Linnă scria în 1758 că sînt atîtea specii cîte a creat divinitatea, deci nu există o transformare a speciilor; Darwin (1859) rredea câ apariţia de noi sperii se datoreşte voriaţiilor individuale ale unei specii care apoi, supuse selecţiei, vor supravieţui la indivizii cei mai apţi* Hugo du Vries (1900), consideră că mutaţiile genetice âînt acelea carc provoacă s* E, Raco-viţă (1929) şi E. Mayr (1961) arata că izolarea genctîcă repro-ductivă este factorul esenţial al s, V. şi SPECIE, SPECII ALOPATR1CE, SPECII SlMPATRlCE, IZOLARE REPRO-DUCT1VĂ. SPECIE, categorie sistematică fundamentală în botanicii şi zoologie, inferioară genului şi superioară subspeciei, cu particularităţi morfo-fizîologlce, biochimice, ecologice şi genetice relativ stabile. Definirea noţiunii de s. a preocupat numeroşi cercetători de-a lungul timpului. Din aceste definiţii, cele mai acceptate în prezent sînt următoarele: 1, „Spe-cia reprezintă grupări dc populaţii naturale carc se pot încrucişa şi care sînt izolate reproductiv de alte asemenea grupări” (E. Mayr, 1901); 2. „Specia reprezintă una dintre formele fundamentale de existenţii u vieţii la nivel suprain-dividual, fiind un sistem determinat statistic şi totodată cîmpul de acţiune al selecţiei naturale. S. dispune atit de capacitatea de a se autoreproduce şî a exisla vreme îndelungată şi nedefinită, cit şi de capacitatea du a evolua dc-sine-stătător; ea reprezintă purtătorul şi unitatea fundamentală a procesului evolutiv. S. este lăuntric contradictorie; în calitate de rezultat al evoluţiei, ea se găseşte intr-o stare relativ stabilă* este calitativ definită, integră, adaptată la mediul respectiv, constantă; delimitată de celelalte grupări (discontinuă), pe cînd în calitate de punct nodal şi purtător activ al evoluţiei ea este mai puţin definită, are uu caracter complex, este instabilă, maleabilă şi are limite imprecise*' (Zavadskii, 1969), „5. este o unitate integrată în sine pe baza fluxului genctic, format din sisteme de gene proprii. Indivizii unei s. nu sc reproduc decît între ei. Dar, in natură se pot găsi grupuri de organisme izolate reproductiv dc altele, adică unităţi care se reproduc numai în cadrul lor. Deciytm lucru esenţial In definirea speciei îl reprezintă şi -► izolarea reproduc-tivă a unui grup de vieţuitoare. D.p.d.v. al organizării materiei vii, s. reprezintă un anumit nivel de organizare a vieţii, o formă de mişcare biologică" (Botnariuc, 1974). V. şi SPECIAŢ1E. SPECIFIC, ceea ce se referă la obiecte, fenomene sau sisteme, biologice caracteristice. în sens strict, ceea ce caracterizează specia ca taxon fundamental al sistematicii animale sau vegetale. Ex.: caracterul Istoric al sistemelor biologice; aripa anterioară transformată in elitră de la insectele coleoptere; cele 2 puncte negre de pc elitre de la Coceinelht bipunciata. SPECII AIXOPATRICE, -> specii care au apărut dintr-un strămoş comun, dar s-au separat între ele printrau obstacol 575 SPECTBU ECOLOGIC terestru sau acvatic. Ex.i specia Conoaîtaria majalis a apărut din miocen şi s-a răsptndit tn pădurile de foioase de pe un vast teritoriu. Glaciaţille din cuaternar au fragmentat acest teritoriu apărtnd mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit dînd naştere la mal multe specii fiice: Conuallaria tran&caucasia şi C, keiskei In Extremul Orient* C. majuscula în America de Nord etc; SPECII APOMICTICE, —► specii care se înmulţesc pe cale vegetativă (apomixle), fără schimb de gameţi. Ex.i cartoful (Solaruim tuberoswn), cap talanul (Petasiles hybrtdus), busuiocul sălbatic (Prnnella milgaris). La animale s.a. se cunosc Ia celenterate, viermi* echinoderme, moluşte, rotiferi, crustacee, insecte, arahnide, miriapode etc. S.a. prezintă o serie de avantaje) se evită pierderea legată de producerea excesivă a gârneţilor, eliminarea riscurilor polenizării şi ale întîlnirii indivizilor de sexe diferite şi a gârneţilor. Aceste specii păstrează în descendenţa lor tn mod fidel calităţile organismelor parentale* Dezavantajul principal al s.a, constă în pierderea capacităţii de recombinare genetică, ccea ce reduce intr-o Oarecare măsură plasticitatea genotipului şi posibilităţile de adaptare la schimbările mai rapide ale mediului. V. şi POPULAŢIE ÂPOMICTICA, ÎNMULŢIRE. SPECII PSEUDOVICARIANTE, -►specii destul de Înrudite între ele ale căror arcale nu se suprapun, şi care nu provin din aceeaşi specie mamă prin izolare geografică. Ex.i Erige-ron polymorphus (2n=18), din Alpii calcaroşi sudici şi nordici* şi Erlgeron nniflorus (2n=18), din Alpii centrali, S.p. s*au diferenţiat ca taxoni de-siue-stătători înainte de imigrarea lor in noile teritorii. Termenul este folosit mai mult tn fitogeografie, unde a fost introdus de Vierbarpper (1919). SPECII SDIPATRICE, specii care au o origine comună şi trăiesc în acelaşi areal, regiune sau cbiar în acelaşi biotop. Cauza care a dus la separarea speciei a fost un factor alimentar, genetic sau de comportament. Ex.? muştele din fam. Cecidomyiidae care se dezvoltă pe diferite cereale au evoluat din Mayellola destructor, de pe plantele dc grîu. Trecerea ei pe ovăz a dus cu timpul la apariţia unei specii noi, M. avena, asemănătoare morfologic cu M. destructor, dar cu care nu este interfecundâ. SPECII VICARIANTE, -+ specii care se înlocuicsc şi trăiesc tn zone diferite fără ca aTealelc lor să se suprapună. Ex.: bizonul din America de Nord (Btson btson) şi zimbrul din Europa (Btson bonassus); ariciul din Europa de V şi cel din Europa de E; măslinul european şi măslinul din regiunile muntoase ale Saharei. S.v. s-au format prin izolare geografică şi au pătruns tn actualul lor teritoriu încă înainte de diferenţierea lor (A, L5ve, 1955). SPECTRU ECOLOGIC, proporţia procentuală a diverse categorii sistematice şi ccologice de specii (fitofage, carnivore, omnivore ctc.) dintr-un teritoriu sau biocenoză» expri- SPEOfîîOLOGtK mata prin grafice în formă de cerc (cfotogramă) în carc fiecare categorie taxonomică sau funcţionala este Tepre2cntată printr-un sector de ccrc (fig. 23)* Fig. 23. Spectrul taxonomic a] macrofitelor dintr-un ecosistem erbos: îe Composiţac, 2. Crucifcrac, 3. Leguminosac, 4. Gra-mineae, 5. Cyperaceac. speohiologie, v. iuospeologje. SPERANŢĂ DE VIAŢĂ, durata posibila de viaţă de care dispune iui organism la un moment dat, ţie înd cont de rata de mortalitate la care el este aupus. S. dc v. variază cu vîrsta şi sexul, în funcţie dc vulnerabilitatea diferită a indivizilor la factorii de mortalitate. Este slabă în primele stadii de viaţă (ou, nou-născut) şi creşte la Indivizii maluri. S. de Tx V. se calculcază prin expresia: s. do v, = —, unde Tx repre- Ix zintă durata medic de viaţă pe care indivizii de vîrşta x o mai au încă de trăit, iar ix=numărul de indivizi ai populaţiei iniţiale încă vii la timpul x. SPOR, element unicelular produs de unele grupuri de organisme (bacterii, alge, ciuperci etc.) prin care se asigură înmulţirea, răspîndirea sau rezistenţa unei specii la anumite condiţii nefavorabile ale mediului. Forma s. poate fi sferică» alungită etc, S. conţine substanţe de rezervă. S. iau naştere !n organe specialc numite sporocişti (la algele albastre), sporange (îa unele alge brune şi ciuperci), sporogoane (la brioHte) etc. Majoritatea s. sînt transportaţi dintr-un loc în altul de curenţii de aer, unii sc prind dc părul sau penele animalelor, alţii sînt transportaţi de apă etc. Acrul atmos^ feric conţine un mare număr de s. de ciuperci si alge carc în contact cu alimentele produc mucegăirea lor. Ipgerarea dc alimente contaminate cu s. poate provoca toxiinfecţii alimentare. stalactita SPOROFIT, fază dEn ciclul evolutiv al plantelor constituit din celule diploide. La îalofitc s. este de scurtă durata, fiind dependent de —► gametofit, La plantele superioare (pteridofite, gimnosperme şi an g io sperme), s. este de lungă durată şi reprezintă planta ca atare. La acestea gametofitul este de scurtă durată, Tiind format din grăuncioare de polen, tub polinic, gameţi, endosperrn primar, sac embrionar şi oosferă. SPURCACIU (Olis tetrax), pasăre de stepă, migratoare, înrudită cn dropia, de mărimea unei găini, de culoare brună pe spate şi alburie pe pintece* Fiind o pasăre rară, este ocrotit â prin îege. STADIU DURABIL AL ECOSISTEMULUI, v, CXLMAX. STADIU LARVAR, stadiu din dezvoltarea ontogenetică a unor animale, ce urmează ecloziunii din ou. Se fritîlneşte în dezvoltarea insectelor, peştilor, amfibienilor/-Durata stadiului 1. este foarte diferită dc la o specie Ia alta (ore, zile, luni sau chiar ani). Ex., batracianul Axolofl îşi petrece întreaga viaţă tn stadiu L; musculiţa Rhabdophăga salicl-perda are stadiul larvar de 1 an, iar musca de casă (Musca " dsniesfica), de numai 5—6 zile. Prin intervenţia unor factori de mediu (naturali sau experimentali) sa poate modifica durata acestui stadiu. Astfel, larvele musculiţei Monartho-palpus baxi ţinute la temperatura de 0°C nu se mai transformă în pupe, iar la temperatura de X0°C îşi prelungeşte stadiul larvar cu cîteva săptămîni. V. şi LARVĂ. STADIU PIONIER, primul stadiu in dezvoltarea unei -* succesiuni ecologice, caracterizat prin diversitate specifică şi relaţii trofice reduse, în care producţia biologică a auto-tţofelor întrece consumul organismelor heterotrofe. Organismele caracteristice acestui stadiu sint bacteriile, algele, lichenii şi muşchii, care contribuie la dezagregarea substratului şi Ia formarea solului pe care se vor succede apoi plantele cu flori, V, şi PIONIER. STAGNOPLANCTON, vegetaţie plutitoare din apele stătătoare. Ex.: nufărul alb (Nymphaea alba), nufărul galben (jtfaphar luimm), pîutniţa (Nymphoides peltala), broscă-riţa (Po(amogeton natans) etc. S. contribuie la diversificarea biocenozelor acvatice şi la îmbogăţirea apeîor în oxigen şi hrană pentru animalele fitofage. Suprapopularea apelor cu Si determină reducerea activităţii fotosintetizante a fito-planctonului şi grăbeşte apariţia fenomenului de colmatare biologică şi de —> eutrofizare a apelor. STALACTITĂ, depunere calcaroasă de forma unui ţurţure fixat pe tavanul unor -> peşteri- S. au luat naştere din apa suprasaturată în bicarbonat de calciu care poate precipita sub formă de calcită insolubilă. Ele s-au format în timp de milenii şi reprezintă unul din minunatele peisaje ale lumii subpăniîntone. Prin mărimea şi formele lor, foarte variate, contribuie la diversificarea ecosistemelor subterane, ct<$- ifi —.Dicţionar de ecologie stalagmita indu-se astfel o diversitate de habitate pe care le pot popula numeroase organisme* Remarcabile prin bogăţia şi frumuseţea s. şi a stalagmitelor sint peşterile; Comarnic (din Munţii Banatului), Peştera Muierii (situată între Olt şi Cilort) etc. V. şi STALAGMITĂ. STALAGMITĂ, depunere calcaroasă de forma unui con situat pe podeaua unor -> peşteri» Modul de formare, durata lor de constituire şi importanţa lor piesagisticâ şi ecologică se aseamănă cu cele ale —► stalactitelor. Cu timpul, stalactitele şi s. se pot uni formind adevărate coloane. Acest proces este in mod plastic exprimat de poetul P. Cema în poezia In peşteră: ...„Dar după ani de picurare / S-a\i închegat coloane pline; / Eterna bolţii lâcrimarc I în loc s-o surpe, — o susţine". STAN DING CROP, termen de origine engleză ce indică cantitatea de biomasă sau numărul de organisme prezente Ia un moment dat într-o biocenoză, într-un nivel trofic sau într-o populaţie (E. Odum, 1970). V. şi PRODUCŢIE BIOLOGICĂ PRIMARĂ. STARE STAŢIONARĂ, v. ECHILIBRU DINAMIC STATISTICA DINAMICII POPULAŢIILOR, v. STATISTI-CĂ POrULAŢIONALĂ. STATISTICA rOFULAŢIEI UMANE, ramură a statisticii care se ocupâ cu culegerea datelor privind numărul, structura şi repartizarea teritorială a populaţiei, fenomenele demografice (natalitatea, nupţiaiitatea, mortalitatea), migraţia. Principalele forme de observare statistică slnts recens am Latul populaţiei, statistica stării civile (a evenimentelor demografice), anchetele prin sondaj, —¥ registrele de populaţie. Datele colectate sînt supuse unor operaţii complexe de verificare, prelucrare şi sistematizare; se calculează diferiţi indici (medii, rate, rapoarte ctc.), fiind preluate de -> demografie pentru analiză. Sin. statistică demografică. STATISTICĂ DEMOGRAFICĂ, v. STATISTICA POPULAŢIEI UMANE. STATISTICĂ MATEMATICĂ, ramură a matematicii care cercetează metodele de prelucrare şi analiză a datelor statistice cu largi posibilităţi de aplicaţie. S.m. furnizează informaţii cu privire Ia diferite obiecte (fenomene), observate in mod repetat, care alcătuiesc nişte mulţimi omogene. Obiectul s.m. îl constituie latura formală a metodelor de cercetare cantitativă a mulţimilor statistice, făcînd abstracţie de natura lor specifică. Concluziile cu privire la legităţile care guvernează fenomenele studiate cu ajutorul s.m, se bazează pe un număr de observaţii selectiv limitate. Pentru a fi In stare să exprime judecăţi precise şi sigure, s.m. se bazează pe teoria probabilităţilor. Un loc deosebit revine în contextul s.m. cercetării statistice a fenomenelor ecologice şi in special studiului populaţiei, ca purtător al unor parametri caracteristici (densitate» natalitate, mortalitate, distribuţia sexelor şi virstelor etc.). De asemenea, elementele âîENOCHORA parametrii bioceflozetor şi ale ecosistemelor sînt analizate ;şi interpretate cu ajutorul s.m. Fondatorul legilor s.ra. aplicabile fenomenului de mortalitate a fost renumitul matematician » astronom şî fizician francez S. P. Lapkce (1749— 1827). STATISTICĂ VOPUI, AŢIONALĂP capitol al ecologiei care studiază populaţiile d.p.d.v. cantitativ (ex. naşteri, decese, migraţii). Sin* statistica dinamicii populaţiei„ STAŢIE AUTOMATA PKKTRU ANALIZA AERULUI PO-rLUANT, Instalaţie automată pentru colectarea (la intervale programate) şi analiza probelor de aer poluant, cu înregistrarea rezultatelor şi eventual transmiterea lor îa distanţă. STAŢIUNE DE REFUGIU, porţiune din ecosistem .care asigura în diverse sezoane resursele de trai necesare pentru supravieţuirea In bune condiţii a unor popui&ţiiV T5x.:'păşunile, cringurile, liaturile etc. conţinînd plante leguminoase şi umbelifere care asigură hrană şi adăpost pentru numeroase insecte; teritorii din Delta Dunării care serţ£sc drept loc de trai diferitelor specii de păsări migratoare. STAŢIUXE, porţiune de habitat ocupată de.un individ sau o populaţie într-o anumită perioadă din viaţa sa. Ex.: vulpea prezintă în cadrul habitatului său 2 s.r una în pădure, unde stă maî ales ziua, şi una în cîmpie, unde vine noaptea pentru a vîna diverse animale. STEJARI ş, asociaţie vegetală de tip lemnos în care domină diverse spccii de stejar (Quereus robur, Q. petraea, Q, cerri&, Q. fraînefio etc.). în ţara noastră s. se întind în zona dealurilor şi a podişurilor înalte (alt. 600—800 m), în zona do cîmpii şi podişuri joase (alt. 0—350 m) şl îu silvostepă. La altitudini înalte s. sînt formate din Q. petraea şi Q. dalechampii', în cîmpii şi podişuri joase domină stejarul pe-dunculat (Q. robur), cerul (\Q. cerris), iar în silvostepă, stejarul brumăriu (Q, peăanculiflora) şl stejarul pufos (Q. pnbescens). V. si ASOCIAŢIE INTER SPECIFICĂ, PĂDURE DE STEJAR, STELUŢĂ, v. FLOARE DE COLŢ. STENECA, v. STENOTOPĂ. STENOBARĂ (despre specii), care este sensibilă ia variaţiile presiunii atmosferice* Ex.: rîndunica (IIirundo rustica). Sin. stenobată. STENOBATĂ, v. STENOBARĂ. STENOBIOZĂ, rcacţie dc minimă rezistenţă a unei specii faţă de variaţiile factorilor de mediu, cu suportarea unor modificări foarte înguste ale acestora. Ex.: virusul hepatitei epidemice se localizează numai în ficat; musca cireşelor (Rhagoletts cerasi) trăieşte în stadiul larvar mima i în fructele de cireş. Speciile care manifestă fenomenul de s.se numesc stenobionte. V. şi EURIRIONTĂ. STENOCHORA (despre specii), care are un areal mic de răspîndire, limitat numai la o regiune geografică restrînsă. Speciile s. sînt considerate -► endemice. Ex.: arborele pago- stenodafa 580 delor (Gfnkgo biloba) supravieţuieşte numai în provincia Che Kiang din R. P. Chineză, metasccvoia (Melasequoia ghgptastroboides) se află numai în provincia Sichuan din R. P. Chineză; peştişorul Scardinlus racovltzai populează apele termale ale Iacului şi pîrîului Peţea de la Băile 1 Mai, jud. Bihor. Sin, sienotopă* (I. Pop, 1977). STENODAFA» v. STEKOTOPĂ* STENOFAGĂ (despre specii), care are o nutriţie strict specializată consumînd hrană ce provine numai de la o anumită sursă bine individualizată. Ex.: musculiţa gallgenă a lucernei (Contarinla medicaginis) se hrăneşte nurnai cu florile de lucernă, musculiţa cornului (Craneiobla torni) se hrăneşte numai cu frunze de corn (Comus mas). V-şl FOLIFAGĂ- STENOFOTĂ, y. FOTOFOBĂ. STENOHALINĂ, specie cu toleranţă redusă Ia creşterea gradului de salinitate. Ex*: majoritatea organismelor marine; radlofaTli (Aulacanthe scolymcnlha, Coeladcndrum gra-ttlllntim), moluştele superioare (Sepiola rondelcti. Sepia offtclnaH$j, tunicate (Fritillaria fnreata, Oikopleura dioica), sirenicnil (Rhytina stelleri, Trlchechas mctnalus), pinipedele (leul-de-mare de Patagonia — Otaria jubata, morsa — Odo-benns rosmamst foca — Phoca vltulina)t cetaceele (delfinul — Dclphinus delphls, balena — Balaenoplera musculus, caşalo-tul — Phijsetcr talodon^ etc. STENOHIGHOBIONTĂ (despre specii), care necesită pentru existenţa ei condiţii de umiditate strict limitate şi determinate* Ex.: pentru larvele fluturelui de mătase (Bombyx mori) umiditatea atmosferică este de 70—75% în primul stadiu de viaţă şi de 60—65% spre sfirşitul perioadei de creştere j broasca Pelobates fascus se dezvoltă foarte bine cînd umiditatea aerului este de 100%. STIŞVOIONICA (despre specii), care se caracterizează printr-o toleranţă mică faţă de variaţia —> pH-ului. Speciile s. pot fi: 1) acidofile, care tolerează un pH mai mic de 6,8, ex.: muşchiul de turbă (Sphagnum molluscum), roua cerului (Drosera rotundifolia), afinul (Vaccinium myrtillus) etc.; 2) neutrofile, suportă un pîl cuprins între 6,8 şi 7,2, ex.: majoritaţea plantelor cultivate: grîu (Triticum durum), or2 (Hordeum vulgare), lucernă (Medicago saliva) etc.j şi 3) bazofile, care tolerează un pil mai marc de 7,2, ex.: trifoiul mărunt (Medicago lupulina), păpădia (Taraxacum officinale) etc. STENOOSMOTICA (despre spccii), carc tolerează un interval Îngust de variaţii de conccntraţli osmotice ale mediului înconjurător. Ex*: majoritatea organismelor marine din largul mărilor şi oceanelor. STENOTEKMĂ (despre specii), care suportă o amplitudine mică de variabilitate termică, mai mult sau mai puţin constantă, Ex*: viermele lat (Planaria alpina), crustaceul Copilta mirabills. Speciile s. se pot dezvolta atît îa tempera- 581 STEPA turi scăzute, cît şi Ia temperaturi înalte. V* şi PSIHROFIL» TERMOFILĂ. STENOTOPĂ (despre specii), care arc o —> valenţă ecologică mică, neputind trăi dectt în anumite biotopuri. Ex.: rouă cerului (Drosera rotimdifolia) trăieşte numai în locuri cu aciditate crescută; floarea dc colţ (Lcontopodlum alpinum) este prezentă pe stîncile calcaroase; ArtenUa salina se găseşte numai în apele suprasăratc. Sin. steneca,$tznodafâ. V. şi BIO-INDICATORI. STEIVOXIDIONTĂ (despre specii), care se dezvoltă în bazine acvatice cu concentraţii în oxigen cuprinse între 7 şi 11 cm3/l. Ex.: larvele dc plecoptere(Lcuc/ra nigra, Perla marginala)^ efemer opt ere (Ephemera vulgata, Epeorus asslmills). STEPĂ, ecosistcm major de climat temperat caracterizat de vegetaţie de tip erbos, lipsii de arbori din cauza aridităţii climei {cu precipitaţii cuprinse între 250 şt 750 mm/an) tn care domină gramineele (Festuca sulcafa, Caeleria gracills, Siipa capillata, S. pulckerrina, S. joanls, Bromus erecţus, B, riparius etc.), unele umbeliferc (Erynghtmcampeslre, FSii-cedanum, Ferula. Seselt, Palcar(a), compozite (Linosgrls, Ghrysanihzmum leacajithemum, A rfemisia etc*)> lejiuminoajse (Onobnjchls arenarta, Lathyrus pannonicus) etc. Fauna s. este mai puţin bogată decît cea forestieră. Domină mal ales mamiferele erbivore: Antilopa $aiga> calul sălbatic (Equus prjcwatekii), nnelc carnivore: lupul (Caniş lupus) etc. Alte mamifere s-au adaptat la un mod dc viaţă subterană: cirf iţa (Talpa europaca), orbeţ ele (Spalc\x), blrcîogul (Cricetas cricelus)3 şoareccTe de cîmp (Mtcrotus arualis) ctc. Fauna entomologică este reprezentată mai ales prin diverse specii de ortoptere (GryUns lampcslris, Locusla mtgratoria, Oeda-lens nigrofascialus etc.). Asociaţiile dc plante şi animale de s. au o structură etajată relativ simplă (unul sau cîteva etaje dc plante erboase şi populaţiile din sol). Variabili ta tea sezonieri a temperaturii şi Insuficienţa umidităţii imprimă organismelor din g. o anumită caracteristică* Numeroase plante acumulează în rădăcină substanţe de rezervă pentru a supravieţui perioadelor dc secetă. Numărul animalelor hîbernante sau al celor care cad în somn estival este relativ ridicat. Numeroase specii de s. efeclucază emigraţii (ex. lăcustele), iar la altele numărul şi biomasa lor variază considerabil îu diferiţi ani. Condiţiile de viaţă din —* preria nord-a meri canâ se aseamănă cu cele din s. curo-asiatică, dar sînt mult mai complexe. în timp ce s. sc întinde în jurul latitudinii de 50° spre E, preria din America de Nord începe la S de latitudinea de 55°, dar zonele se desfăşoară pe direcţia N—S pînă la lat. dc 30® dc unde se dezvolta —> savana. Solurile de prerie stnt mai umede ca cele din s. şi creşterea arborilor este posibilă dacă se elimină gramineele. tn emisfera sudică s. cu graminee sînt rSspîndlte pe o suprafaţă mai redusă formînd -+ pampasul est-argentînian cc se află tn provincia Buţnos Aires şi In zonele adlaccnte. Tot 9TEFIZAKE 582 zonă dc a. este considerat şl teritoriul cu pajişti dc graminee de tip „tussok" din partea sudică a Noii Zeelande. S, se deosebesc de savane prin faptul că acestea din urmu au covorul erbos verde tot timpul anului şi plantele lemnoase ocupă un Ioc însemnat în biocenoză, in R. S. România, s.cuprindc E Cfcnpiei Române, o mare parte din Dobrogea şi un mic scctor de SE Podişului Moldovenesc, Vegetala cuprinde graminee în proporţie de 60—-80%. Kx.: păiuşul steplc (Fes-tuca vallesiaca), păiuşul aii) (Fcxluca pscudovina), pirul eres-tat (Agropyrum cristaium)t negara (Stipa capillata) ctc. Leguminoasele acoperă o—10% din totalul plantelor fiind reprezentate de: lucerna (Medicago ţalcala), trifoi (Trifollum campestre) etc. Restul speciilor sînt reprezentate de compozite: pelin (ArUmisia sp.), coada şoricelului (Acfîillca seta-cca), labiate, ex, specii de jaleş (Saîoia) etc. Dintre animale domină insectele fitofage: lăcusta italiană (Galii ptamus italicus), lăcusta de păşune (Polgaarchus denltcaudus); păsările insectivore: lăcustarul (Starnns rosms), graurul (Stur-nus vulgaris); mamiferele care se hrănesc cu rozătoare ex.; dihorul de stepă (Mustcla eversmani) şt dihorul pătat (Vor-mda peregusma) etc. In prezent majoritatea s. au fost defrişate şj transformate în terenuri agricole. Odată cu aceasta flora şi fauna de s. s-au modificat profund, cu consecinţe ecologice asupra echilibrului biologic din aceste ecosisteme* V. şi CAMPOS, PAHAMO. STEP1ZAHE, proces do instalare a vegetaţiei de stepă in 2ona pădurilor şj a silvostepei, în urma schimbărilor climatului (reducerea umidităţii şi a precipitaţiilor, creşterea aridităţii etc.), ca urmare a despăduririlor. Factorii carc favorizează ş. sînt! incendiile, exploatarea excesivă a pădurilor şipăşunatul Intensiv în terenurile silvice. 1) Incundiilc, naturale sau provocate de om, pot distruge blotopurile forestiere determinînd instalarea plantelor de stepă. 2) Exploatarea excesivă a pădurilor de pe rnari suprafeţe fără posibilitatea de refacere a speciilor forestiere produce modificări ale climatului şi Instalarea vegetaţiei stepicc pe teritoriile fostelor păduri. Aşa s-a produs s. unor regiuni întinse din Peninsula Balcanică (Grecia, Bulgaria), Italia, Spania, Orientul Apropiat (Siria. Liban), China ctc. 3) Pâşunalul excesiv în teritoriile forestiere duce cu timpul la. rărirea şi distrugerea pădurilor, Ex.: introducerea animalelor erbivore în Insula Sf. Elena, Iusula Paştelui şi în alte zone ale globului a dus treptat la stepizarea completă a biotopurilor forestiere. în ţara noastră ecosisteme stepice se află tn cîmpia subcarpatică a Munteniei şi Olteniei ajungînd pînă la alt. de ;">00—700 m; pe coastele dealurilor din Transilvania şi Moldova etc. Numeroase zone stepizate au fost transformate în terenuri agricole de mare productivitate. Dar fenomenul de s. poate duce la aridizarea climatului, la apariţia eroziunii solurilor etc., de aceea în prezent se iau masuri de prevenire a s, jmn reîmpâdurirea^unor teren uri despădurlte (ex, la noi în ţinu- m STIGOXENA tul Vrancei), interzicerea păşunat ului abuziv si a focurilor îu terenurile forestiere etc, STERIL 1. (Despre organisme) Care nu produce elemente sexuale sau în carc acestea nu sint viabile ori nu pot fi fecundate din diferite motive; 2, (Despre obiecte sau medii) Carc este lipsit de microorganisme, ex.: un mediu biologic, un instrumenL chirurgical, un pansament etc. 3. Parte ncutili-zată extrasă dintr-o exploatare minieră sau rămasă după prelucrarea minereurilor utile, ex, argilele şi rocile dure care apar în cărbunii extraşi din mine sau în minereurile aurifere ctc. S. depozitat în halde pe terenuri cultivate reprezintă un factor important al poluării solului, care scoate din circuitul agricol mari suprafeţe de teren. în prezent o mare parte din s, este folosit la consolidarea unor terenuri în pantă, la pavarea unor drumuri etc. Prin acoperirea cu pămînt a haldelor de s. se poate reface fertilitatea solurilor şi redarea lor agriculturii- 4. (Despre sol), care nu rodeşte suficient, neproductiv. V. şi STERILITATE. STERILITATE 1. Incapacitate a unui organism mascul de a fecunda sau a imui organism femei de a fi fecundat, S. este provocată de multiple cauze: boli, accidente, radiaţii, factori congenitali etc, şi reprezintă un caracter intraspe-clfic negativ în dinamica unei populaţii, duclnd la diminuarea -> natalităţii şi respectiv a efectivului său. 2. (Despre sol) Cu productivitate biologică foarte redusă sau absentă, Ex.f solurile puternic erodate, cele acoperite de nisip în urma unor furtuni sau de cenuşa unor vulcani tn erupţie etc, STERILIZARE, proces de distrugere a agenţilor patogeni sau infectioşi (virusuri, bacterii, ciuperci etc,) de 3a suprafaţa uuor obiecte (ace, seringi, bisturii etc,), dtntr-o substanţă (soluţie etc.), dintr-un organism sau dintr-un mediu (saiâ de operaţie, mediu de cultură, laborator de experienţe genetice etc.), în scopuri de prevenire a îmbolnăvirii, a diseminării germenilor etc., prin metode fizice (temperatură,radiaţii) sau chimice (dezinfectauţi, substanţe antibiotice, antivirotice, antifimgice etc.). STIGOI1IONT, animal din apele subterane, legat cxclusiv de mediul subteran acvatic. Ex.i peştii vivipari cu ochi rudimentari din gen,: Amblyopsls, TyphlUchiijs, Chologastcr; ostracodul Caiidona z$chckkelt copepodul Cyciops teras etc. STIGOF1LA (despre specii), care trăieşte în apele subterane, dar poate trăi şi tn apele de suprafaţă. Ex.* buretele de apă dulce (Ephydatia mMleri), Hţjdra vtrtdisstma, scoica Ptri-diurn nltidum. Majoritatea speciilor s. nu prezintă caractere morfologice de evoluţie regresivă (depigmentare, anoftal-mle, hipertrofia apendicelor etc.), ci numai adaptări ecologice, STIGOXJENĂ (despre spccii), care se dezvoltă numai accidental în apele subterane din -► peşteri, Ex,: crustaceele niin«scule Anaspides (a&maniae, Thermoabacita mirabtlts. STIMUL 584 STIMUL, modificare calitativă sau cantitativă a unui component al mediului extern percepută dc un organism. Pentru ca im s, să fie eficacc trebuie să aibă o anumită intensitate şi durată in timp. Ex., larvele şi adulţii de ţtnţar (Anopheles maculipennts) rcacţionea2ă în timpul zilei la o lumină scăzută (0,15—1,5 Iucşi) şi evită atît întunericul complet, cît şi o iluminare prea puternică. STIMUL INIŢIAL, stimul dc mică intensitate la care sînt supuse animalele tinere Ia începutul vieţii sau în cursul dezvoltării embrionare. S1TMULINĂ, nume gcneric dat factorilor umorali de origine diferită, care stimulează activitatea tinor organe. Ex,: hormonii glandu lo tropi ai bipofizel activează gonadele, glanda tiroidă ctc. V, şi SUBSTANŢĂ STIMULATOARE DE CREŞTERE. STÎNJEXEL (Iris gcrmanlca)y plantă din fam. Iridaceae, de origine sudică, al cărei areal se întinde din Spania pînă în Uniunea Sovictică. In România vegetează în locuri umede prin tufişuri, parcuri şi dumbrăvi, InfloTeşte la sfirşitul lunii apr. Are petale liliachiu deschis, cu dungi mal închise. Floarea are un parfum delicat, fiind foarte mult solicitată de public. Din accastă cauză este pe cale de dispariţie, mai ales în pădurile din jurul Bucureştilor (Băneasa, Pasărea etc.), ceea ce a determinat ocrotirea sa, ST ISC ALB MIC, v. EGRETA MICĂ. STRAT, v. ETAJ (1). STRATIFICARE FAUNISTICĂ, dispunere pe verticală ta diferite etaje de vegetaţie a populaţiilor animale într-o biocenoză. S,f. este redusă in pustiuri, tundră şi stepe, avînd o dezvoltare maximă în pădurile ecuatoriale şi ta pădurile de foioase cu frunze căzătoare^din 2011a temperată. STRATIFICARE FLORISTICĂ, dispunere pc verticală a plantelor dintr-o biocenoză în funcţie de înălţimea lor (-» licheni, muşchi, —> ierburi, —* arbuşti, —* arbori)» S,f, permite o utilizare mai bună a cantităţii de lumină dintr-un ecosistem contribuind Ia diversificarea habitatelor atît a populaţiilor vegetale, cît mai ales a animalelor, STRATOCtIMULUS, formaţiune de nori inferiori carc se prezintă ca grămezi compacte cu aspect de valuri- Sînt frecvenţi Iarna. STRATOCEIVOZĂ, asociaţie de plante şi animale caracteristică unui strat (etaj) de vegetaţie. Ex,: plantele şi animalele din stratul arbustiform al pădurii. STRES, totalitatea formelor de agresiune pe care Ie suferă un organism şi pentru care mobilizează diverse mecanisme de apărare. După H. Selye (1936), s. este o stare ce se manifestă printr-un sindrom speciHc înglobînd toate modificările nespecifire care survin într-un sistem biologic. La populaţiile de animale, s-a demonstrat experimental existenţa s* determinat mai ales de o supraaglomerare, în aceste condiţii se pToduce o creştere a riscului pentru diferite îmbolnăviri STRUCTUBA BIOCENOZEI spmaţice, tulburări comportamentale etc. Ex.: la populaţiile de lemingi (Dicroslonyx groenlandicus) creşterea excesivă a numărului indivizilor, care apare la 3—*4 ani, determină un sindrom de s. manifestat prin migraţii masive spre ţar-mul oceanului, unde sfirşesc prin înccarea celci mai mari părţi din efectivul lor. La populaţiile umane, în definirea variabilelor ecologice cu potenţial stresant, specialişti O.M.S. (197n) au rcHefat 2 fenomene care acţionează adesea ; contradictoriu: dezrădăcinarea individului din locul de baştină, pe de o parte, şl calitatea funcţionării familiei pe .de altă parte. D.p.d.v. ecologic s. reprezintă răspunsul organismului sau al populaţiei în cauză la acţiunea factorilor de mediu (abiotici şi biotici). , v STRIDULAŢIE. sunet puternic emis de anumite insecte care posedă organe producătoare de sunete, ex.j greierii, cosaşii, cicadelc, La cosaşi organul de s. este format dintr-un rînd dc zimţi foarte mici aflaţi pe partea internă a -femurelor posterioare carc se freacă prin mişcarea ritmică a picioarelor de marginea aripilor. Organele de s. sint dezvoltate la masculi şi au rol în atragerea femelelor sau în semnalizarea unui mascul rival, care s-ar afla în apropiere^ Prin s. se asigură întîlnirea rapidă a indivizilor de sex opus, se • evită luptele dintre masculi, delimitindu-se astfel teritoriul de acţiune al masculilor în perioada de reproducere. S. este un mod de comunicare important In lumea insectelor, cu rol fn integrarea organismelor în mediul In care trăiesc. V. şi TEWTOHIU STRUGTUBA BIOCENOZEI, totalitatea componentelor unei -► biocenoze ?i a raporturilor dintre ele sub aspect cantitativ şi calitativ. Aceste componente cuprind; numărul speciilor, densitatea numerică şi de biomasă, frecvenţa, abundenţa, constanţa, dominanţa, fidelitatea, diversitatea, echitabilitatea, relaţiile dintre specii etc. Numărul speciilor, diferă de la o biocenoză la alta. Ex.i tn zona temperată numărul maxim de specii se află In pădurile de foioase cu frunze căzătoare, IaT numărul minim în monoculturile agricole. Densitatea numerică, prezintă valori ridicate la speciile de talie redusă (protozoare, bactcrii, moluşte, acarieni, insecte, peşti), dlminuînd treptat pe măsură ce talia indivizilor creşte (arbori, reptile, păsări, mamifere). Biomasa, din contră, sporeşte pe măsură ce talia Indivizilor creşte. Frecvenţa; apreciază gradul de întîlnire al unei specii în biocenoză. Prezintă frecvenţă ridicată speciile care sînt proprii biocenozei studiate. Ex.; fagul (Fagas &îluatica) are frecvenţa maximă In pădurile de fag;stuful (Phragmiicscommu* ni$)r în biocenozele litorale ale lacurilor; lăcustele (Locusta migratoriat Dociostaurus maroecanus, Cafjptamîis itallcus), tn biocenozele de stepă etc. Abundenţa, exprimă raportul proccntual dintre numărul indivizilor unei specii şi numărul indivizilor din celelalte specii ale biocenozei. într-o biocenoză sînt puţine specii cu abundenţă ridicată şi numeroase STRUCTURA BIOCENOZEI specii cu abundenţă scăzută. Ex.: tn pădurile de conifere sînt abundente mai ales coniferele: molidul, pinul şi bradul; in biocenozele de stepă: gramineele, leguminoasele şi animalele erbivore. Constanta, se exprimă, de obicei, prin frecvenţă. Speciile cu frecvenţa cuprinsă între 75 şi 100% stnt considerate euconslante sau permanente într-o biocenoză, ex.: salcia şi plopul în pădurile din lungul 3pelor. Speciile cu frecvenţa între 50 şi 75% sînt constanta, dar se pot găsi şi în biocenozele adiacente, ex. iepurele (Lepus eitropaeus) este constant In stepă, dar poate apărea şi In pădure- Cele cu frecvenţa de 25“50% sînt specii accesorii pentru o biocenoză, ex.: dipterul Jtiapiclla veronicae din Parcul dendro-logic DoftcariG, jud. Bacău. Speciile cu frecvenţa cuprinsă între 1 şl 25% sînt considerate accidentale pentru biocenoza cercetată. Ex.: dipterele Dasyneura mali şî Dasyntura pgri din parcul sus-menţionat. Dominanţa, se referă îa rolul multiplu (densitate, biomasă, influenţă şî relaţii cu alte organisme) al unei specii în biocenoză. Ex.: -+ gramineele şi animalele erbivore sînt dominante In stepele euro-asîatice, cangurii şi eucalipţii îu cîmpiiîe şi pădurile australiene etc. Fidelitatea, exprimă intensitatea legăturilor unei specii cn biocenoza din care face parte. Ex.? musculiţa frunzelor de fag (Mikiola fagi) este prezentă numai în pădurile de fag, iar musculiţa florilor de lucernă (Contarinia mc-dicaginis)r numai îu culturile de lucernă. Diversitatea speciilor, exprimă raportul dintre numărul speciilor şi numărul indivizilor dintr-o biocenoză şi este maximă to biocenozele care întrunesc condiţii optime de dezvoltare pentru un număr cît mai mare de specii. Ex.: pădurile umede tropicale» pădurile de foioase din zona temperată etc. în biocenozele cu condiţii de viaţă vitrege pentru organisme (tundră, pustiuri) sau in carc a intervenit omul (culturile agricole) diversitatea se rcduce foarte mult, Echitabili tateaf măsoară gradul dc abundenţă relativă a indivizilor şi speciilor intr-o biocenoză. Echitabil ar fi ca toate speciile dintr-o biocenoză să fie reprezentate pr intr-un număr egal de indivizi. Dar accst lucru nu este posibil în natură, deoarece condiţiile de viaţă într-o biocenoză sînt optime numai pentru un număr redus de specii. Echftabilitatea, ca şi diversitatea, este maximă în pădurile umede tropicale şi scade în zonele cu cop-diţii aspre de viaţă (regiunile arctice, pustiuri). Relaţiile care şe stabilesc intre diverse specii din biocenoză îmbrăcă forme foarte diferite de la neutralism şi întrajutorare pţnă la concurenţă, prădătorism şî parazitism. Aceste relaţii se ppt rcduce la următoarele forme principale: neutTalism» cpmensalism, pTotocooperare, mutualism, concurenţă, prădătorism şi parazitism. 1) Neutraliftmnl, presupune o relaţie dp Indiferenţă a unei specii faţă de alta. ex. între un pin şi un vultur care zboară pe deasupra Iui nu există nici o relaţie evidentă. 2) Comensalismut, se manifestă prin asigurarea hranei, a transportului sau a adăpostului unei specii de către 587 STRUCTURA ECOSISTEMULUI p altă specie fărâ a-i produce acesteia din urmă daune.Ex,j îihii acarieni şi sporii unor ciuperci sint transportaţi de insecte de 2a un loc la altul; galele himenopterului Cijnips agonia sint resurse de hrană şi de adăpost pentru alte insectc. 3) Protocooperara*,Teprezintă asocierea temperară bilateral pozitivă dintre 2 specii diferite în care fiecare beneficiază de prezenţa celcilalte, ex,: polenizarea ocazională a florilor de măr de unele insecte. Acest tip de relaţie este permanentizat In cadrul 4) Mufualismulul, cind cele Z specii ce formează asociaţia nu mai pot trăi separate, ex.: algele şi ciupercile care intră în componenţa lichenilor, rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile fixatoare de azot etc. 5) Concurenta, pear tru hrană şi spaţiu, apare la numeroase specii din cadrul biocenozelor. Ex.: animalele erbivore (insecte* mamifere etc.) intră in concurenţă pentru hrana vegetală, tntr-o pădure t în ară plantele intră în concurenţă pentru lumină, substanţe minerale etc. 6)] Prădâtorismul, reprezintă modul de viaţă al unor animale care se hrănesc cu indivizii altei specii. Ex,: lupul se hrăneşte cu iepuri, ovine; libelulele cu insecte fitofage etc. 7) Parazitismul, constă iu localizarea unei specii numită parazit pe indivizii altei specii numite gazdă, hrăaindu-se permanent sau temporar cu produsele acesteia. Ex.: ciuperca Puccinia graminis parazitează pe grîu, musca Gastrophiîus equii, în intestinul cailor etc. în vederea determinării s.b. este nccesar să se identifice componenţa speciilor, să se extragă probe cantitative şi calitative care să permită calcularea diverşilor indici structurali ai biocenozei. Reiaţi [le dintre specii se pot determina prin observaţii pe teren şi în mod experimental pe culturi dc laborator. STRUCTURA BIOCHIMICĂ A ECOSISTEMULUI, cantitatea şi calitatea substanţelor organice prezente pe unitatea de spaţiu în sol, în ape şi în biomasă, precum şi a raporturilor dintre ele. Ex.: acizii hnmici, unele vitamine şi enzi-me, clorofilă etc* V. şi STRUCTURA ECOSISTEMULUI. STRUCTURA ECOSISTEMULUI, totalitatea componentelor unui -> ecosistem şi a raporturilor calitative şi cantitative dintre ele. S,e. este reflectată în componentele structurale ale —> biotopului şi ale biocenozei. Structura biotopului cuprindc totalitatea factorilor abiotici: natura substratului {terestru sau acvatic), tipul dc sol, textura şi componentele minerale ale solului, tipul dc apă: stătătoare» curgătoare* dulce, sărată, suprasărată etc.; factorii climatici (lumină, temperatură, umiditate► curenţi aerieni, presiune) şi altitudine; chimismul mediului (pll-ul, salj-nitatea, elementele minerale ale solului şi apei etc.). Dintre factorii abiotici un loc important II prezintă şi substanţele organice. Unele sînt reprezentate de substanţele ectocrine eliberate în mediu dc diferite organisme, altele provin din descompunerea corpurilor îor după moarte. Variaţia în spaţiu şi timp a componentelor structurale ale unui ecosistem determină dezvoltarea şi evoluţia sa. Altă componentă STRUCTURA TROFICĂ. - majoră a structurii biotopului o reprezintă interacţiunile dintre diferiţi factori abiotici. ex.j relaţia dintre umiditate şi temperatură, dintre mişcarea apei ş\ cantitatea de oxigen dizolvat etc. -*■ Structura biocenozei este reprezentată de principalele spccii şi de relaţiile ce se stabilesc între ele. Aceste componente sînt: diversitatea, dinamica diurnă şi sezonieră a biocenozei, evoluţia (succesiunea) biocenozei, subdiviziunile ei pe orizontală (-*sinuzia, -+merocenoza. microcenoza) şi pe verticală (-> stratificare) etc. STRUCTURA TROFICĂ A ECOSISTEMULUI, grupare a populaţiilor după regimul lor trofic, în -> autotrofe şi diferite categorii de -+ heterotrofe: fitofage, carnivore pri- :mare, —► carnivore secundare etc., alcătuind lanţuri, creţele şi-*- nivele trofice. S.t.a.I. mai cuprinde cantitatea ■Tiutrienţilor prezenţi in biotop la un moment dat, sub forma unor combinaţii de N, P, Ca şi l7e etc. şi denumite în ansamblu prin termenul englez standing state. STRUCTURA SOLULUI, grupare a particulelor elementare ale solului fu agregate de forme, dimensiuni şi stabilitate diferite. S.a. depinde de compoziţia sa mecanică »ce-i determină proprietăţile fizice fundamentale (aeraţie, ih igros cop ici ta tc, umiditate, capacitate calorică şi regim Ihidric). Printre particulele solului se disting fragmente de roci (pietre, bolovani etc.), cu dimensiuni ce depăşesc populaţie (-*■ relaţii intraspccifice) sau *->■ biocenoză (—» relaţii in ter specifice) în acţiunea de Valorificare multiplă a resurselor naturale ale ecosistemului: spaţiu* lumină, apă, hrana etc. Ex.: într-o pădure pe măsură ci plantele cresc, o parte dintre ele pier, spaţiul dintre indivizi se măreşte, ramurile se dispun orizontal, ajiuigînd la'"maturitate un număr limitat de exemplare din fiecare specie; larvele lucrătoarelor unei familii de albine sint puţin diferenţiate, dar după transformarea lor în adulai se specializează în diferite funcţii: culegătoare, îngrijitoare de larve, producătoare de ceară, constructoare de faguri, paznicc etc. STUDIUL POPULAŢULOR. v. DEMOGRAFIE STURIOXICULTURĂ, ramură a -*■ pisciculturii care se ocupă cu reproducerea dirijată şi cu creşterea sturionilor (morun, nisetru, păstrugă, cegă). S. se practică în crescătorii dotate cu staţiuni de incubaţie, canale şi heleşteie de alevi-naj şi creştere, precum şi cu utilajul necesar pentru alimentarea corespunzătoare cu apă, selecţionarea şi transportul reproducătorilor etc. ŞUBALPIXA (despre asociaţii vegetale), situată deasupra limitei superioare a pădurilor de conifere (in Româuia, de obicei, la peste 1 500—1 700 m alt. absolută). în etajul s., datorită condiţiilor pedoclimatice specifice, se dezvoltă un număr redus de specii de plante (ex.: tufărişuri de jnea-păn (Plnus montana subsp. imtghus), ienuipăr (Jnnlptrus Communis), smirdar (Rhododendron kolschyi)t care alternează cu^ pajişti dc graminee de talie mică. Biomasa produsă de inepeniş într-un an în staţiuni optime de dezvoltare se ridică la 6,66 t/ha; stratul de ierburi şi subarbuşti sintetizează 1,142 t/ha, iar muşchii, 1,5 t/ha /an (Gh. Colde^ şi colab., 1977). Sin. vegetaţie subalpinâ. SUBARBUŞTI, plante lemnoase cu înălţime cuprinsă intre 0,2 şi (1,S m. Ex,: levănţJca (Laoandula latlfolia), şuliţica (Dorycnium herbacetim), osul iepurelui (Ononis mInutissima), cimbrişorul (Thgmus vulgaris), coroniştea : SUB ASOCIAŢIE 590 (Coronilla minima). S. formează un strat de vegetaţie distinct in cadrul biocenozelor pe care se dezvolta numeroase populaţi animale (acarieni, insecte, moluşte gasteropode etc«)< SUBASOCIAŢ1E, noţiune gcobotanică ce indică o grupare vegetală din cadrul unei —» asociaţii floristice formate din 2 specii dominante, dintre care pTÎma caracterizează asociaţia şi a 2-q. s. Ex.: dacă într-o asocia ţie domină specia Scleranlhus annuus ea se va nota Scleranthetum antums (genul va primi terminaţia — ettim). Dacă alături de Sclc-ranthus anntms se află şi exemplare de Trifolîum arvense, atuncisespunecăexistâs. de Scleranlhus annuus cu Trifolîum arvenae sau Sclcranthetum-Trifolictosum arvensis (numele genului celei de-a 2-a spccii va primi terminaţia — etosum). SUBCLIMAX, fază în dezvoltarea unei'-?- succesiuni ecologice anterioară climaxului. Starea dc s. se realizează atlt pe cale naturală (ex.: s. cu Pinus de pe solu- rile acide, cu P. haltpcnsis de pe solurile calearoase, s. care apare în succesiunea ecosistemelor 03 %; ca poluant, el depăşeşte accastă valoare devenind toxic la concentraţii de 2—3% şi chiar cu efertc mortale asupra organismelor îa concentraţii de 10—20%. SUBSTANŢĂ STIMULATOARE DE CREŞTERE, substanţă organică cu structură complexă care favorizează accelerarea creşterii plantelor. Ex.: auxina,giberelina, heteroauxlna etc. S.s. dc c. sînt produse pe cale naturală de către plante sau pe cale sintetică în diverse laboratoare. Sînt conţinute In corpul plantelor in cantităţi foarte mici şi mimai aşa pot determina creşterea Iot. în concentraţii mari au acţiune inhibitoare. S.s. de c. sînt folosite pentru obţinerea de fructe timpurii, pentru Înrădăcinarea butaşilor şi prinderea plantelor altoite ctc. SUBSTANŢĂ URTICANTĂ, substanţă elaborată de diverse organisme» care prin atingere produce arsuri uTrnate de mîn-cărimi. Ex.: cantarida elaborată de insecta Caniharts fusca, acidul formic produs de furnici (Formtca rufa, P. rubra) şi urzici (Urtfca diotca, U. arens), s.it. elaborate de meduze (Physalta sp., Carmarina kestaia) şi cocclnele (Coccinetla 2 593 subtemperaturalA şi 7 —punctata) etc. S.u, reprezintă un mijloc pasiv de apărare a indivizilor unei populaţii faţa de acţiunea unor prădători sau paraziţi, SUBSTANŢĂ ECTOORINĂ. v. KCTOCRINA SXIBSTltUiniîA BIOrEXOZEI, înlocuirca tn dinamica sa a unei —► biocenoze naturale cu alta creată de om. Ex.: biocenoza pădure de foioase poate fi Înlocuită cu diverse culturi agricole: livezi, vii, cimpuri cn cereale etc-, care prezintă o fizionomie cu toiul aparte. Di fer eu la esenţială dintre populaţiile care au precedat bioccnoza şl cele care urmează după substituire constă în înlocuirea unui sistem dc liberă concurenţă prinlr unul economic care nu este viabil decit atita timp cit este dirijat de om. Prin &.b. se întrerupe —> succesiunea ecologică naturală fără putinţa de ,a ajunge la stadiul final de -»■ climax. SUBSTRAT, mediul pc care se dezvoltă un organism şi care îl asigură toate elementele necesare vieţii. Ex>: solul pentru organismele din mediul terestru, apa pentru cele plutitoare şi înotătoare; mîlul, nisipul şi pietrişul penten organismele de pe fundul apelor; scoarţa arborilor pentru unele organisme epifite, mediile de cultură utilizate în. bacteriologic pentru dezvoltarea unor microorganisme etc. S, diferă între ele în funcţie de cantitatea şi calitatea componentelor lor fizice, cbiinicc şi biologioc. Fiecare organism are anumite cerinţe faţă de s. Ex.: urzica (Urtica dioica) se dezvoltă pe un sol bogat în azot, păstrăvul (Salmo trufia fario)> într-o apă bine oxigenată etc. Există posibilitatea ca organismele să se poată adapta Ia diferite s, Ex.: sălciile din Delta Dunării supravieţuiesc in timpul inundaţiilor datorită apariţiei rădăcinilor adventive pe tulpini care extrag din apă substanţele minerale necesare dezvoltării lor; gîndacul de scoarţă (Polggraphus polygraphus) trăieşte pe molid, dar poale să se dezvolte şi pe alte conifere* S. influenţează puternic organismele. Ex.: animalele acvatice prezintă anumite caractcrc specifice (formă hîdrodinatnică, membre transformate, respiraţie branbîală ctc.). La rîndul lor, organismele modifică structura fizico-chimică a s. Ex.: sub vegetaţie sc dezvoltă diferite tipuri de sol: cernoziomurile— snb vegetaţia de—> stepă; podzolurile— sub pădurile de ruşinoase din zonele temperate etc. Toate orga^ nclc plantelor (părţile moarte) cad la suprafaţa solului unde împreună cu cadavrele animalelor, precum şi cu alte resturi, formează litiera care prin descompunere restituie din nou solului elementele necesare. Modificările suferite de s. sub influenţa organismelor contribuie la evoluţia ecosistemului şi la apariţia succesiunilor ecologice. V. şi BIOTOP* SUBTEMPERATURALA (despre plante cu flori), a cărei -> temperatură internă este constant mai scăzută decît a mediulu i extern, Ex,: pepenele verde ale cărui flori se menţin tn timpul zilei cu aproximativ 15X mai jos decît temperatura mediului înconjurător. SUBTERANA SUDTERAXĂ (despre specii sau populaţii), care trăieşte sub suprafaţa Pămînt ului (in sol. peşteri, mine, avene, ape ce nu ajung la suprafaţă etc.). Speciile s. au corpul depig-mentat, organele vizuale reduse sau absente, corpul (antenele şi picioarele) alungii, unele prezintă adaptări pentru săpat în substrat, ex.: cirtiţa (Talpa europaea), coropişniţa (Gryllotalpa gryllolaîpa). O parte din organismele s. (rima, cîrtiţa etc.) au un rol ecologie pozitiv în desfăşurarea proceselor biologice din sol, prin faptul că afinează şi aerisesc solul, transportă materialele hrănitoare; larvele cărăbuşului de mai (Melolontha melolontha), a căror metamorfoză se petrece în sol, au un rol ecologic negativ, fiind animale fitofage dăunătoare. Sin. hlpogec, terieoiâ. V. şi TROGLOFiLĂ, TROGLORU, TROGLOXENĂ. SURTROGLOF1LĂ (despre specii), care pentru a parcurge un anumit stadiu din dezvoltarea ontogetictică are nevoie de condiţiile de viaţă oferite de —> peşteri. Ex.: unele tri-lioptere (Stenophilax permistus), lepidoptere (ScoUopteryx libafrix), diptere (Limonia nubcculosa, Leria capitosa) etc. Tot s. sînt speciile din sol carc pătrund activ în peşteri de cîte ori valorile factorilor climatici devin nefavorabile (la secetă sau ploi prelungite) ori în căutare de hrană, deci temporar, fără a sc reproduce (ex. unele spccii de gasteropode, izopode, diplopode, oligochete, himenopterc etc.). Majoritatea speciilor s. populează zonele din imediata apropiere a deschiderilor, cu valori nîe factorilor de climă intermediare între zona profunda a peşterii şi exterior şi nu sc hrănesc în timpul dtapauzef. S. caută în peşteri constanţa relativă a factorilor de climat subteran. V. si TROGLOBIONTĂ, TROGLOFILĂ, TROGLOXENĂ. SUCCESOARE (despre specii), care sc instalează în locurile de viaţă părăsite de alte organisme (cuiburi, galerii, gale etc.). Ex.: galeriile părăsite ale rozătoarelor slnt ocupate de viermi, insecte, acarieni etc.; in galele unor himenoptere se instalează albina solitară Halictus provanchcrl, iar în cele de Schizoneura lanoginosa (ord, Homoptera), viespea Auplopns carhonaria. Speciilc s. sînt componente importante ale biocenozei care folosesc unele habitate şi nişe ecologice neutiUzate de alte organisme contribuind la creşterea eficienţei productivităţii ecosistemului din carc fac parte. SUCCESIUNE ECOLOGICA, modificare continuă, ireversibilă a ecosistemului, determinată de acţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici. Ex.: un lac care se umple cu aluviuni trece treptat la a dinei mi din ce in ce mai mici, pînă se transformă In mlaştini şi apoi intr-un teren uscal pe care cresc ierburi şi arbori; un teren arabil dacă nu mai este lucrat, speciile spontane din regiunea respectivă încep să-l populeze din nou pînă ce se ajunge la un ecosistem asemănător cu celenatuTale din jur. Desfăşurarea s.c. este controlată 595 SUCCESIUNE ECOLOGICA de biocenoză; fiecare grup de organisme modifică substratul fizic şi microclimatul şi prin aceasta crceazâ condiţii favorabile unui alt grup de organisme* în dezvoltarea sa, s.e. trcce prin 3 etape principale, cuprinzînd fiecare mai multe stadii; 1- s.e. pionieră, cind rata productivităţii de materie organică .şi numărul speculoT sînt foarte reduse; s.c. intermediară, cu biomasă totală maximă şi diversitate tn creştere; a.e. matură sau dc-> climax (fig. 24), cind biocenoza prezintă diversitatea *i stabilitatea maxime. După cum $,e. acvat i c ■: ’jX:'- ii temporar şipâşune^W;-^ ' if ^ i \y. ^ —i >•/ - r.ţi. r-'. ' .; *' t . i' 5. Teren n i s 1 u şi pădure de arţar' '’ .............climax Fig. 24. Dezvoltarea unei succesiuni ecologice terestre ta urma colmatării unui lac. Succesiune vegetala 596 sc realizează pornind de la un biotop lipsit de viaţă sau în carc viaţa a mai fost prezentă, s.c. se grupează in; s.e. primarih care se dezvoltă pc un substrat unde nu a mai fost viaţă (ex. pe Java răcită a unui vulcan, pe o rocă denudată etc.); s.c. secundară, care apare pe un substrat unde mai persistă unele specii animale sau vegetale (ex.: pe un teren cultivat şi părăsit, într-un lac de baraj care a apărut în urma blocării apei unui rîu etc. în funcţie de natura factorilor care le provoacă, s.e. poate fi: s.e, autogenă, cauzată dc activitatea intensă a organismelor carc îşi crccază condiţii nefavorabile de existenţă, în urma căreia biocenozclc respective dispar, făclnd loc altora noi. Ex,: înmulţirea plantelor contribuie la modificarea microclimatului şi a solului, la dispariţia unor spccii şi la apariţia altora etc*; s.c. alogenă. determinată dc modificarea mediului fizic şi divizată în: a) s.c. climatică, datorată schimbărilor dc climă locală, ex. inundarea unei pajişti mezofile de apele unui rîu duce la apariţia unei biocenoze de mlaştină; b) s.e. cdaficâ, datorată activităţii conjugate a climei şi organismelor, cu repercusiuni asupra solului. lîx,: biocenozele dc păiuş roşu în urma aci-difierU şî sărăturării solului trec in biocenoze cu ţepoşică; c) g.u. antropogenă, produsă dc activitatea omului. Ex.: în urma defrişărilor apar bioccnozc în care domină erburile; d) s.*\ toogenă, determinată de influenţa animalelor. Ex.: şoarecii de pădure pot distruge in masă ghinda, favoriztad înlocuirea stejarului cu carpenul. V. şî PRO GRADARE. SUCCESITJIVE VEGETALĂ, schimbare unidirecţională-ircversibilă a fitocenozci în cursul existenţei sale, determinată de acţiunea unor factori abiotici şl b iot ici (acumularea de substanţe organice în sol, creşterea şi diversificarea vegetaţiei etc.). Acest proces de transformare a fitocenozci constituie evoluţia ci naturală care prezintă în timp 3 stadii distincte: dc tinereţe (stadiul pionier), maturitate şi bătrînc-ţe. Stadiul dc tinereţe se caracterizează priti instalarea unei vegetaţii pioniere pe aluviunile unui rîu sau lac, la munte pe grohotişurile şi stîncile denudate etc. Stadiul de tinereţe este format mai aîcs din spccii de licheni, muşchi şi plante erboase. Stadiul dc maturitate al fitocenozci conţine o struc-tură complexă, bogată în specii, între care apare o competiţie puternică pentru spaţiu şi substanţe nutritive. La cim-pic stadiul de maturitate se caracterizează prin prezenţa stejarului (Quercus robur), a carpenului (Carpinus bclitlus) şi teiului (Tilia cordata). în acest stadiu fitocenoza influenţează putcrnic condiţiile staţionalc creîndu-şi un biotop propriu sau un fitomediu. Stadiul de bat fineţe al fitocenozci apare ca un declin In dinamica vegetaţiei: descreşte producţia de biomasă (iarba, lemn) pe măsura înaintării In virstă, o parte din plante se usucă etc. La pădure, arboretul îşi încetineşte creşterea, pierderile devin tot mai mari prin uscarea şi căderea ramurilor, prin putrezirea trunehiurilor sau prin uscarea şi căderea în întregime a arborilor fearlp bătrîni. 597 SUPRAPAŞUNAT -Se produc rărişuri, poicnirca naturală. Stadiul de bătrîneţe :ftl fitocenozci sc caracterizează, in general; prin dominarea unei specii cu marc putere edificatoare carc sc adaptează-cd mai bine la condiţiile mediului. Ex. litoccuozele pădurilor de ruşinoase din zona montana sînt dominate dc molid la care se adaugă In număr foarte redus pinul, bradul şi tisa. ■V. şl SUCCESIUNE ECOLOGICĂ. SUCULENTĂ (despre plante), care dispune de organe vegetative groase ?i cărnoase, verzi, uneori lipsite de frunze, tn carc acu mulează mari cantităţi de apă. Ex,: iarba grasă - (Sedum hibridam), ureclielnîţa (Scmpervimm tectorum), Agape americana, Opun fiu im (frica fa etc. Piantcle s. popu-"lează ecosistemele aride (pustiuri, stepe, stîncăriî) şî conţin în corpul lor rezerve de apă ce le permit să supravieţuiască in timpul sezonului deficitar în precipitaţii. ;r SUPEHNATANTĂ (despre plante sau organe de plante), care pluteşte Ia suprafaţa apei. Ex.? frunzele de nufăr; phaea alba), lintiţa (Lemna minor), o porţiune dc plaur. Plantele s. contribuie la stratificarea biocenozelor acvatici SUPERPARAZTT, v. UIPERPARAZIT. SUPR AAGLOMER ARE> v. EXPLOZIE DEMOGRAFICĂ. SUPRALITORAL, v, EPICONTINENTAL. SUPKAPĂŞUNAT, distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem ca urmare a procesului de păşunare intensivă de către animalele erbivore. '.Numărul dc animale pe carc îl poate suporta o —► păşune diferă de la o zonă Ia alta. în—► pampasul argentinian sarcina maximă dc vite ce pot paşte pe păşunile naturale se cifrează la 14 000 kg vite/km2 păşune; in -► preria din Texas, 11 000 kg vite/km* păşune; iar îh —► savana din Kenya, numai 3 500—5 500 kg vite/km* păşune. Dacă aceste limite sînt depăşite, populaţiile animale sălbatice încep să prezinte procese de autoreglare (intensificarea activităţii prădătorilor, creşterea frecvenţei bolilor şi parazitozelor consecutive subalimentărH etc.). Deci populaţiile de fitofage sălbatice (cu unele mici excepţii) se găsesc în echilibru relativ cu mediul, suferind unele oscilaţii în funcţie de fluctuaţiile acestuia. în cazul animalelor domestice, care rămin, în mare măsură, în afara IcgUor ecologice datorită acţiunii deliberate a omului, situaţia este cu totul diferita. Factorii economici, în special necesităţile cresclnde de produse animaliere (carne, piei, Hnă), conduc la supraîncărcarea cu animalele productive a păşunilor, ceea ce determină apariţia s. In această situaţie animalele produc o dezgolire accentuată a biotopului, înlăturînd vegetaţia într-o măsură care depăşeşte posibilităţile sale de regenerare. în afară de păşunat, călcarea solului tn picioare de către turme reprezintă o altă cauză importantă de distrugere a păşunilor. Ţinute pe suprafeţe limitate, animalele strivesc învelişul vegetai şi îl taie cu copitele la suprafaţa solului. Astfel, vegetaţia dispare in mod progresiv de pc anumite SUPRAPOPULARE 598 suprafeţe care devin sediul unor fenomene de eroziune. Solurile a căror vegetaţie este s. sînt susceptibile de a suferi o gravă dezechilibrare şi degradare. Un exemplu clasic de s. şî de distrugere a vegetaţiei II reprezinţi! Insula Sf. Elena in care portughezii an introdus capre in anul 1513. în 1909 fJora dispăruse aproape complet, iar solurile prezentau un grad foarte înaintat de erodare determinat de acţiunea mecanică a precipitaţiilor şi de relieful accidentat al insulei. Alte teritorii s. se întîlncsc în Spauia (platoul Castiliei), Italia {zona Apen inilor), Statele Unite (statele \Y>oming, Montana), N. Africii (Algeria, Tunisia, Libia), Orientul Apropiat {Iran, Iralc, Siria), S. Africii (Kcnia, Republica Sud-Africană) ctc. în prezent există o preocupare generala de conservare a solurilor şi de restaurare a celor care se afla în diferite stadii de deteriorare* Unele acţiuni fntreprin.se în acest sens au fost încununate dc succes. Ex., în zonele suprapăşunate din N. Africii a fost reglementat păşuna tul şi s-a trecui la plantarea dc perdele forestiere care s3 fixeze solul şi să oprească astfel procesul de degradare. SUPRAPOPULAŢIE, v. EXPLOZIE DEMOGRAFICĂ. SUPRAPRĂ DATORI, prădători care se hrănesc cu alţi prădători. Ex. vinturelul (Falco vesperlinus) se hrăneşte cu şoplrlu (Lacerta agili s, L, vwipaia), care la rîndul lor sînt prădătoare ale inseetclor; insecta Salanas gigux devorează diverse specii de libelule prădăţoare etc. S. ocupă verigile superioare ale imui—> lanţ trofic realiaînd_cea mai redusă biomasă îiitr-im ecosistem. V. si PIRAMIDA DE BIOMASĂ, PRODUCŢIE niOLOGICĂ SIXIWDARĂ. SUPBATEMI’ERA'IUH ALĂ (despre plante cu flori), care în timpul zilei are temperatura internă mai ridicată cu 10—30° decît a mediului înconjurător. Ex.: speciile de cra-sulacee (Sedum maximum, S. purpurcum) şi cactacee (Opun-tla raphinesquii, Pkillocactus ackermanni, Fchinocactus elec-trochantos). SUPRA\IEŢUIRE, faptul de a rămîne în viaţă al unui număr de indivizi dintr-o populaţie după moartea altora. Dacă înscriem log numărului indivizilor vil faţă de timp sau vîrstă, obţinem curba de care diferă foarte mult de la o specie Ia alta. Există 3 tipuri principale dc curbe de s. In cazul musculitei de oţet (Drosophila melanogastey) şi a numeroase nlţe insecte, indivizii an aceeaşi durată de viaţă şi mor toţi cam în acelaşi timp. în acest caz curba de s. este foarte convexă. La hidra de apă dulce (Ilydra virtdls) rata de mortalitate rămîne constantă pe toată durata vieţii indivizilor şi curba de s, este reprezentată printr-o linie dreaptă. Pentru unele păsări, moluşte (0$(rca odulis) şi numeroase nevertebrate rata mortalităţii este foarte mare în stadiile tinere ale indivizilor şi curba va îi foarte concavă. La om şi alte mamifere curba de a. se apropie foarte mult de cea de la Drosophila melanogasler. Cunoaşterea s. şi a curbelor de a. îi permite ecologului a $ti care este cel mai vulnerabil stadiu din viaţa uneî specii, intervenind în accst stadiu se pol modifica natalitatea, mortalitatea şi evoluţia ei ulterioară. Acestc principii ecologice stnt aplicat© îa populaţiile de vînătoare, In lupta contra insectelor dăunătoare etc.Mortalitatea pare a fi mai afectată de factorii de mediu decît natalitatea. Studiul factorilor care provoacă mortalitatea este deci esenţial în vederea cunoaşlcrii s. şi în realizarea curbelor de s* SURSE DE TOLU/VRli, factori naturali (vulcani, furtuni de nisip etc.) sau obiective create de om (întreprinderi industriale, mijloace de transport etc.), generatoare de -► poluanfi (solizi, licliizî sau gazoşî). V. şi POLUARE. SUŞĂ, populaţie iniţială, cu anumite caracter*, apărută intr-im mediu bine definit, care poate da naştere la numeroase generaţii identice. Ex.: o cu]tură iniţială de drojdie de bere (Saccharomyces cerevislae) obţinută pe un mediu nutritiv dă numeroase generaţii asemănătoare. S. pot servi sa cunoaşterea în condiţii experimentale a principalilor lactori abiotici şi biotici ce influenţează creşterea unei populaţii, la obţinerea de noi indivizi cu calităţi economice superioare ori rezistenţi Ia atacul unor poraziţi, dăunători sau factori poluanţi etc. ŞEPTIiL, totalitatea animalelor domestice existente tn exploatările agricole Ia un moment dat- E\\: la 5 ian. 1981 ş; din România era compus din următoarele efective dc animale: bovine G 485 000, poTcine 11 542 000, ovine şi caprine 16 212 000, păsări 07 800 000 exemplare (după datele Comisiei Centrale de Statistică, ian. li»S1). ŞISTIFICARK, operaţie de împrăştiere din atmosfera unei mine a unei pulberi fine formate din amestecul de praf dc cărbune şi gazul metan din aer, pentru ca să nu explodeze in cazul unei aprinderi locale de grizu (amestec de gaz metan şi praf). ŞOC, proces de perturbare a dezvoltării unui organism sau a unei populaţii datorită acţiunii imor factori traumatizanţi (ex.: zgomote puternice, supraaglomerare* lipsă dc hrană, temperatură ridicată sau foarte scăzută, incendii, cutremure). Gravitatea ş. diferă în funcţie de gradul de seu* sib Uitate al organismului, de capacitatea lui de adaptare şj de intensitatea şi durata de acţiune a factorilor de ş. Astfel s. foarte puternice si repetate pot determina îmbolnăvirea şi chiar moartea unor indivizi, reducerea natalităţii şi a vitalităţii unei popula)ii etc. ŞOFRĂNEL, v. BRÎiVDliŞĂ UAMIEXA. ŞORICIOAICĂ, nume popular al trioxidului de ar seu (AsaOa), otravă puternică folosită la distrugerea şoarccîlor şt a şoholaullor. T TARUL, expunere concentrată în coloane (pe verticală) şi şiruri (pc orizontală) a unor valori cantitative sau calitative pentru uşurarea calculelor şi ordonarea lor. Cercetările ecologice care se bazează in special pe studiul mu Ulmilor (populaţii, biocenoze) utilizează în sistematizarea şi inter* pretarea datelor o mare varietate de t, Rx.: t cu intrare liberă, t. de asociere, L de corelaţie etc- TABEL CL1 rVTRARE LI RELUA, tabel care dă pentru fiecare valoare sau interval dc clasă cfectivul sau frecvenţa corespunzătoare. lîx* t. cu i.l. al distribuţiei pc virste a unei populaţii de Mikiota fagi (fnsecta — Diptere) se prezintă in felul următor; Stadial de dezvoltare Efectivul — larve eclozate 05 — larve mature 26 — adulţi 10 TAREL DE ASOCIAŢIE, tabel sintetic utilizat în geobotanică, conţinînd date referitoare la structura şi compoziţia floristică, precum şi îa alţi indici caracteristici tuturor fito-cenozelor apar ţin înd aceleiaşi asociaţii. Aceste date se înscriu pe rubrici speciale într-o anumită ordine. Rubrica principală din tabel înfăţişează compoziţia specifică a tuturor fito-cenozelor observate într-o zonă de vegetaţie sau localitate care se înscriu pe straturi sau etaje: 1. arbori; 2. arbuşti şi liane; 3. ierburi; i. muşclii şi 5. licheni. Speciile din fiecare atrat se înscriu pc L în ordinea abundenţei, dominanţei şi a rolului lor edificator. în cazul etnd aceşti indici sînt neînsemnaţi, speciile se notează tn ordine alfabetică (tabelul (>). 1. Stratul arborilor s-a notat fără abundenţa In zecimale, conform scării silvice; 2. Stratul arbuştilor şi cel al ierburilor s-au notat după scara H-l—5 a lui Braun-Blanquet. TABEL DE CORELAŢIE, tabel care indică felul corelaţiei (pozitivă sau negativă), prccum şi intensitatea aproximativă a corelaţiei după modul de grupare al indivizilor în tabel* Dacă indivizii se grupează strîns dc-a lungul diagonalei ce M — Dicţionar de ecologie Taliei de asociaţie de şleau de deal dobrogean (Quer ceto-carpinetum til ioso-fjraxinosura Tabelul 8 Nr* releveului 10 Pre- Acope-zenţa rirea Altitudinea Expoziţia înclinarea versantului Consistenţa arboretului Clasa de producţie Virsta în ani STRATUL ARBORILOR Quercus petraea Carpinus beiulus 200 270 200 170 250 200 250 170 360 250 100% in % E 1-2° 0,7 III 45 S 25° 0,7 III 50 SE 1—2® 0,7 III 50 facies normal 0,3 0,3 0,4 0,3 0,2 0,2 S 5—20° 0,8 III 65 0,3 0,3 SE 5° 0,8 UI 70 S 5* 0,6 III 60 NE 5Q 10—20° 0,7 0,8 III III 70 65 N 5-20° 0,8 III 60 S 1—2° 0,7 III 40 facies cu tei şi carpen 0,3 0,3 0,2 0,3 0,2 0,2 0,3 0,2 — medii facies cu tei şi frasin 0,3 0,2 100 2550 1532 STRATUL ARBUŞTILOR Cornus mas 2 2 i 3 2 — — 3 + -J- 80 1659 Jîu&iis ca&siits — — — — — — 1 .f. — — 20 255 STRATUL IERBURILOR Carex ptlosa — — — ^ — 1 — + F — — 30 Carex silvatica — — — — + — 1 — & — — 20 e>..- s £03 tabel de mobtalftate uneşte colţul sttng de jos cu colţul drept de sus al tabelului corelaţia este pozitivă (tabelul 7). Tabehil 7 Tabel dc corelaţie absolut pozitivii II III IV V VI VII I ----- - 8 8 II ----- 46 - . 46 III - - — — 200 - - 200 IV - - - 484 - - - 484 V - - 200 - - - 200 VI - 46 46 VII 8 - - - - - - 8 8 46 200 484 200 46 8 1 000 Dacă variantele sau indivizii sc grupează de-a lungul diagonalei ce uneşte colţul sttng de sus si colţul drept de jos al t. ile c-, atunci corelaţia este negativă (tabelul 8). Tabelul 8 Tabel de corelaţie absolut negativă y x I îl in iv v vi VII i 1 1 II 57 57 III 200 200 IV 484 484 V 200 200 VI 57 57 VII 11 1 57 200 484 200 57 1 1 000 Lipsa de corelaţie se manifestă pr[n împrăştierea valorilor pe toată suprafaţa diagonalei. Gradul de corelaţie sc calculează cu ajutorul —► coeficientului de corelaţie ajutat de t. de c. TABEL DE MORTALITATE, tabel care prezintă într-o formă concisă numărul de indivizi dintr-o populaţie dispăruţi prin moarte. Un t. de m. se construieşte delimittn^d pe verticală mai multe coloane în care de Ia stînga la dreapta înscriem: vîrsta indivizilor x; numărul de supravieţuitori Sjc la începutul fiecărei clase de vîrstă z; numărul de decese Dx pe clase dc vîrstă x; coeficientul de mortalitate gxpe TABEL ORIGINAL DE DATE clase de vîrstă sau raportul sub formă de procent qx— —(dxjSx) x 100; adesea urmează şi a 5 -a coloană care con tine speranţa de viaţă (f®) sau durata medie de viaţă estimată pentru indivizii care au atins vîrsta x (tabelul 0). Tabelul 9 Taliei do mortalitate pentru specia Ovis dalii {valorile obţinute sint calculatc pornind de Ia un număr iniţial de 1 000 de indivizi) X (ani) Sx dx qx 105 0 1 000 54 î>4 7,09 0,5 946 145 153 — 1 801 12 15 7,7 2 789 13 16,5 6,8 3 776 12 15,5 5,9 4 764 30 39,3 5 5 734 46 62,6 4,2 6 688 48 69,9 3,4 7 640 69 108 2,6 8 571 132 231 1,9 9 439 187 426 1,3 10 252 156 619 0,9 11 96 90 937 7/2 12 6 3 500 .7,2 13 3 3 1000 0,7 Se obişnuieşte să se noteze pentru flecare stadiu de viaţă (.x) nu numai mortalitatea totală, dar şi diverse cauze de mortalitate şi coeficienţii de mortalitate rezultaţi, r-xistă o mortalitate exogenă dată de boli, dăunători şi accidente, şi o mortalitate endogenă» provocată dc bâtrîneţe, nev labilitate, malformaţii la naştere etc. TABEL OBIGINAL DE DATK, noţiune statistică ce indicii tabelul care cuprinde, datele înregistrate pe teren lu ordinea observării lor* Ex,, cercettndu-se fialele insectei Mikiola fagi de pe 100 frunze de fag în zona Cheia, jud. Prahova (P. Neacşu, 1978), s-au înregistrat următoarele date în ordinea observării lor: nr. gaîe/frunză: 0, 0,1, 0,2( 4, 1,3, o, 2, 4, 1, 8, 2, 0, 3. 1, 8, O, 2, 1. 2, 8, 0, 1, 1. 4, 8, 0, 0, 0, 0, 0, 2, 4, 1, 3, 4, 0, 0, 8, 2, 3, 0, 8, 2, 8, 0, 4, 2, 3, 0, 2, 2, 2, 10, O, 0, 0, 0, 0, 2, 1, 0, 0, 0, 2, 0, 1, 0, 4, 0, 3, 0, 1(1, 0, 3, 0, 2, 3, 0, 0, 0. 2, 1, 1, 1, 1, 2, 3, 4, 4, 12, TABEL PRIMAR DE DISTRIBUŢIE, tabel in carc sint pre- zentate datele observaţiilor în sens descrescător sau crescător, cu indicarea în dreptul fiecărei valori a numărului de repetări sau a frecvenţei. Ex., t.p.de d, a gale lor insectei Mikiola talasofila fagi din vecinătatea local. Giieia, jud. Prahova (P. Neacşu, aug. 1978) s-a înfăţişat în felul următor (pentru 100 frunze de fag cereetate); nr. gale/frunză (x) O 1 2 3 4 8 10 12 frecvenţa (f): 42 14 16 10 8 7 2 1 TACTISM, însuşire a unor celule izolate din corpul plantelor şj animalelor de a se apropia (t, pozitiv) sau de a se îndepărta (i, negativ) dem factor excitant din mediu. Ex.: celulele sexuale mascule de Ia plante si animale prezintă un t. pozitiv faţă de celulele sexuale femele. TAIGA, asociaţie vegetaîă complexă, subpolarâ, caracteristică emisferei boreale (Europa, Asia, America, de Nord), îivecinîndu-se la N cu —► tundra şi Ia S cu-» pădurile de foioase de zonă temperată. T. cuprinde păduri de ruşinoase (molid, pin, l>radf Iar iţă) Ja carc sc adaugă un uumăr mai mic de arbori cu frunze căzătoare (mesteacăn, anin. salcie), vegetaţie subiemnoasă (ericacce) şi plante criptogame (muşchi şi licheni). Biomasa şi producţia biologică primară din t. sînt inferioare pădurilor de foioase, dcscrcscînd dc la S spre Nr Astfel, biomasa pinetului din t nordică este dc 80 t/ha, cea din t. sudică, de 400 t/ha. T. asigură animalelor uii hun adăpost şi hrană suficientă pe întreg anul. Via^a se desfăşoară în 2 straturi dc vegetaţie. Pe pămînt trăiesc majoritatea ma* mifereior (elanul, căprioara, ursul, vulpea, lupul etc.) şi ci’ teva păsări (potfrnicbea albă, ierunca, cocoşul de munte). Numeroase păsăTi (ex. forfeeuţa) cuibăresc in coroana arbori* lor, iar altele (ex. ciuful, ciocănitoarca, piţigoiul), în scorburile trunchiuri lor, pe carc le folosesc şi unele mamifere (veveriţele). Animalele folosesc ca hrană vegetală seminţele coniferelor consumate atît de păsări (alunarnl, forfeeuţa etc.), cit şi de unele mamifere rozătoare (veveriţa, lemingul, şoarecele), fructele arbuştilor, ciupercile, cetina (elanul, cocoşul de munte), scoarţa arborilor, mugiirii şi ramurile arbuştilor, lichenii şi muşchii corticoli (iepurele alb, elanul, cerbul). Majoritatea răpitoarelor (zibelina, hermelma, nevăstuica jderul, ciuful etc.) se hrănesc cu rozătoare, mai ales cu şoareci de t. care aîci sint foarte numeroşi. Animalele omnivore (urşii) consumă mamifere, peşti, insecte, rădăcini şi fructclearbuştilor. In t. abundă ţin ţarii şi muştele sugătoare care adesea atacă elan ii. Densitatea animalelor din t. fluctuează periodic In funcţie de mărimea raportului dintre pradă şi prădători şi de competiţia dintre speciile cu acelaşi regim alimentar, V. şi PĂDURE SEM 1’ERVIHENTĂ ACICULABĂ.* TALASOFiLA (despre spccii), care trăieşte exclusiv în mări şi oceane. Ex,: balena (Balacnoplcra niusculus), caşalotul (Physeter catadon), delfinul (Delphlnopleras leucas), caracatiţa (Ociopus sp.), ariciul-de-mare (Spaiangus purpureixs), steaua-de-mare (Asterias rubens). TALIE VEGETALA 606 TALIE VEGETALĂ, înălţimea diferitelor tipuri do plante, apreciată prin cifre de la 0 la 10, de ex*; 0 = teren ncacoperit de vegetaţie; 1—peluză cosită; 2= formaţiune ierboasă; 3= formaţiune ierboasă care cuprinde accidental arbuşti; 4= formaţiune cu arbuşti sub 1 m înălţime; 5 = vrbuşti amesteca ţi cu subarbuşti; 6— formaţiune subarbnstivă de cca 1 m înălţime; 7= arbuşti amestecaţi cu arboret; 8= formaţiune alcătuită din arboret de peste 2 m înălţime; 0— arboret amestecat cu arbori; 10— arbori. O peluză se notează cu 1, o stepă cu 2, o formaţiune ierboasă amestecată cu plante lcm~ noase de talie scundă sau arbuşti formă, cu 3—6, un mără-ciniş.. cu 7—8 şi o pădure, cu 10. TALOFITE, grup sistematic de plante inferioare cu organe vegetative nediferenţiate. Ex,: —> algele, —► ciupercile» -* lichenii. Algele populează biotopiirile acvatice, solurile umede, trunchiurile arborilor, rocile umectate de valuri etc. Sînt organisme autotrofe. Ciupercile sînt saprotttc sau parazita populează toate mediile de viaţă. Lichenii reprezintă relaţia de mutualism tipică dintre o anumită specie de algă şi o ciupercă. Lichenii sînt autotrofi (alga realizează procesul de fotosinteză, iar ciuperca absoarbe din mediu apa şi sărurile minerale), adaptate la medii de viaţă foarte aspre: pereţi, roci, sol denudat. ramurile arborilor etc. T. sint primele fiinţe carc populează o biocenoză, constituind faza pionieră a succesiunii ccologicc primare. TANATOCE3VOZĂ» asociaţie dc organisme moarte (fosile, cimitire de fosile, facies bogat în fosile etc.) (E. Vasmunti, 1926). Importante t. sc află ia Pikermi (Grecia), Siwalikh (India), Olduwai (Africa orientală), ultima de mare interes antropologic. în ţara noastră, un exemplu de t. îl constituie cele peste 40 de cadavre de Vrsus spacleus descoperite !n Peştera Urşilor (jud. Bihor). Studiul t. contribuie la cunoaşterea biocenozelor care s-au succedat în diverse perioade ale istoriei Pămîntului. TANATOZĂ, v. ACHINEZĂ. TAXIDERMIE, ramură a muzeografiei care se ocupă cu prepararea şi Impăierea animalelor în vederea conservării şi prezentării lor în condiţii cît mai apropiate de cele ecologice din natură. V. şi NATURALIZARE. TAXJ.L proprietate a organismelor mobile de a răspunde pozitiv sau negativ Ia un factor din mediul înconjurător. Ex.; puricele de apă(Dap/inia tongîsplna) prezintă t, pozitive faţă de lumină, pe cînd termitele (Reliculitermcs tucifurjus) prezintă t. negative. După natura excitantului, t, se grupează în chcmotaxji, fototaxli, hidrotaxii, teleotaxii etc. V. şi TACTISM, TROPISM. TAXONOMIE, ramură a biologiei care grupează sau clasează plantele şi animalele în categorii sistematice ierarhice (regn, încrengătură sau filum, clasă, ordin, familie, gen şi specie) în funcţie de gradul lor de tnrndîre. Ex.i clasificarea €07 TEMPERATURA omului actual este următoarea: regnul animal, încreng. Vertebrate, cl. Mamifere, ord. Primate, fam. Homînidc, gen. Horn*)* sp. sapiens. în t. modernă unităţile de clasificare nu reprezintă o ordonare formală a organismelor după caractere de asemănare sau diferenţiere morfologică, ci exprimă înrudirea naturală dintre forme, îilogenia lor. C. Linn£ (1707—1778) a pus ordine în t. clasificînd metodic celc 2 regnuri, animal şi vegetal. El a creat nomenclatura binară (1735), ce constă în a numi genul printr-un nume şi specia printr-un adjectiv, ex.: Bombyiius major, Fagus siloatLca, V. şi FILOGENIE. TECTITĂ, sticlă naturală produsă în urma atingerii suprafeţei terestre de un bolid (ex.: meteorit, cometă ctc.). T. reprezintă un factor abiotic de mică importanţă în dinamica unor organisme (impactul cu solul al t. poate duce la^distrugerea unor plante sau animale). TECTOLOGIE, ştiinţă a organizării sistemelor, preconizată cu 5—6 decenii în urmă de Bogdanov: poate fi considerată ca o anticipare a teoriei sistemelor şi a ciberneticii. TEIŞ, asociaţie vegetală lemnoasă în care predomină teiul (Tilîa cordata, T. plaiijpftijllos, T. (omenioaa etc,). T. se dezvoltă în zonele de deal şi de silvostepă cu flori bogate in nectar, avînd o mare valoare meliferă- V. şi PĂDURE DECIOUALĂ DE ZONĂ TEMPERATĂ. TELMATOBIONT, v. LOTICĂ. TELEOTAXIE, orientare de la distanţă a unui animal în sensul apropierii sau depărtării de o sursă de excitaţie (lumină» temperatură, umiditate etc.). Ex.: ţînţarul anophel (Anoplteîes maculi permis) prezintă t. pozitivă faţă de lumină. V. şi TAX1E. TELERGOM, substanţe secretate în mediul exterior de unele organisme pluricelulare (ex.: viermi, moluşte, echirio-derine, insecte, mamifere), cu acţiune intra- sau interspecl-fică. în funcţie denatura lor chimică, t. stimulează activitatea de nutriţie, reproducere, apărare, motilitate etc., ceea ce duce la declanşarea mecanismelor biologice de hrănire, de atragere a partenerilor, de migraţie etc. V. şi TELEOTAXIE. TEMPERATURA, factor abiotic de mare importanţă, care influenţează viaţa, activitatea şi corelaţiile populaţiilor în multiple feluri. La multe speciipoikiloterme, t. mediului ambiant este factorul limitativ de care depinde numărul de generaţii pe an. Dezvoltarea individuală la diferite spccii se poate desfăşura numai încep Înd de la o anumită t., numită t. zero a dezvoltării. T. situată deasupra acesteia, şi la care dezvoltarea sc desfăşoară normal, poartă numele de t. eficientă şi reprezintă diferenţa dintre t. îa care se află organismul (F) şi t. zero a dezvoltării (K). Un organism îşi desâvîrşeşte dezvoltarea si ajunge îa reproducere dacă în condiţiile biotopului dat este întrunită o anumită sumă a temperaturilor zilnice eficiente (S), sumă care reprezintă o caracteristică a speciei (presupunînd că toţi ceilalţi factori slnt Iu limite normale). TEMPERATURA DE INACTIVITATE m Această sumă sc calculează după formula: S = (T—K) Dt unde D = numărul de zile cu t. clic Lentă. Dacă nu este în* trimită suma de sile-grade necesară dezvoltării, specia nu se poate instala în areal. La o serie dc specii din apele stătătoare din Deltă, din zona inundabila a Dunării, t. zero a dezvoltării este dc 4°G. La Drosophila această t* este de 13,5*0. Acţiunea t. a determinat la organisme apariţia a numeroase adaptări. în izvoarele termale, la l. de 32°C pot supravieţui peste 50 specii de coleoptere acvatice, iar in izvoarele avînd 46®G nu se cunosc decît 2 specii. Larvele de Ceratopugonidae trăiesc în izvoare termale la 52°C (Jawa), unele chironomide la 51 °G (America de Nord), crustaceul Thermobatijnp.lîa adami a fost găsit într-un izvor la 55°C (Zair), linele alge cianoficee trăiesc in ape termale la 85°G iar uncie bacterii au fost .găsite şi tn ape avînd 90°C, în condiţii de pustiu, unde t. este ridicată apar la animale numeroase adaptări (alungirea picioarelor, coloritul deschis etc.). Din 125 specii de insecte psami-cole din SahaTa numai 3 specii rămîn la suprafaţă cînd t. nisipului depăşeşte 50°C. T* poate deveni un important factor li-mitant, atnnci cînd oscilaţiile ei depăşesc anumite limite- T. foarte ridicată sau foarte scăzută acţionează în mod negativ asupra citoplasmei organismelor antren înd distrugerea sau moartea lor. Ex.: sub —1°C citoplasina multor plante şi animale inglieaţă; la t. foarte ridicatc începîad chiar dc la 40*C sistemul proteinic^coloidal din celule coaguîcază ireversibil. TEMPERATURA 1)E INACTIVITATE, temperatură Ia care un organism îşi Încetineşte funcţiile fiziologice cu imobilizare totală. Ex.: unele specii dc peşti prin scăderea temperaturii Ia 5—6°C manifestă o reducere accentuată a activităţii lor sau sc scufundă în gropile miloase dc pe fundul apelor căzlnd într-o stare dc amorţire. în aceste condiţii de inactivitate organismele rezistă mai uşor la acţiunea factorilor nefavorabili ai mediului înconjurător. TEMPERATURĂ LETALĂ, temperatură la care mor sau devin inactivi 50% din nnmărul indivizilor unei populaţii. Ex.: la furnica roşie de pădure (Formica rubra), t.l. inferioară este la —1,5°C (printr-o expunere de 3,5 ore); la albinele adulte (Apis mellifica), dc —5°C (la o expunere de 24 ore); la gîndacul negru de bucătărie (Blaila orientalls), de —5PC (la o expunere de o oră)* TEMPERATURĂ NKDETERMINATĂ, temperatura nnui organism care în primele sale stadii de dezvoltare nu este pe deplin fixată* Ex.: temperatura puilor de păsări şi de mamifere. în această situaţie indivizii sînt afectaţi de condiţiile fizice ale mediului (vînt, temperatură scăzută, precipitaţii etc*;. Ei sînt feriţi de factorii nocivi de mediu datorită acţiunilor de protecţie a părinţilor (construirea de culcuşuri călduroase, adăpostirea sub învelişul protector al adulţilor etc.). TEMPERATURĂ OPTIMĂ, temperatură la care dezvoltarea şi reacţiile metabolice ale unui organism sc desfăşoară TEORIA LUI CRISTIANS ŞI DAWIS In cele mai bune condiţii posibile, cu pierderi energetice minime* Ex.: t.o. dc dezvoltarea lavvclor viermelui dc mătase (Bombyx mori) este de 23—25°C, f;; TEORIE, generalizare a experienţei şi a practicii; sistem de idei conducătoare într-un domeniu sau altul de cunoaştere; explicarea ştiinţifica a îegiloT dc dezvoltare a naturii şi societăţii. î\ joacă un rol activ In dezvoltarea ştiinţei şi cunoaşterii. Şi în dezvoltarea ecologiei t. a jucat şi joacă un rol important în fundamentarea unor principii şi legi. TEORIA JBIOCENOT1CĂ A REGLĂRII POPULAŢIEI, teoTie iniţiata de K. Friederich (1927) carc arată că reglarea efectivului unei populaţii este consecinţa tuturor interacţiunilor factorilor abiotici şi biotici de la nivelul biocenozei. V, şi REGLAREA POPULAŢIEI. TEORIA BIPOLARITĂŢII, teorie conform căreia biotele arctice şi antarctice sint analoage. ambele deriv înd din flora $i fauna terţiarului. TEORIA LUI AJVDREWARTIIA ŞI IURCII, teorie (1954) care afirmă că numărul indivizilor unei populaţii naturale* poate fi limitat In 3 moduri: 1* prin reducerea resurselor naturale de hrană sau a locurilor de depunere a pontelor; 2.* prin inaccesibili ta tea la accste resurse; şi 3, prin timpul prea scurt cînd rata de creştere (r) Înregistrează valori pozitive. Din aceste 3 cauze pTima este probabil mai puţin importantă, Iar ultima este cca mai importantă în natură. în ceea ce priveşte a 3-a cauză, fluctuaţiile valorice ale lui r pot fi date de climat, de prădători sau de toţi ceilalţi componenţi ai mediului capabili să modifice rata de creştere» După această teorie, fiecare specie posedă o capacitate Înnăscută a r. care corespunde cu rata de creştere optimă a speciei. Valoarea r. este obţinută cînd condiţiile de mediu (temperatură, umiditatea relativă, calitatea şi cantitatea de hrană, lumina, densitatea populaţiei) sint optime şi cind alţi constituenţi ai biocenozei sînt eliminaţi, deci cind nu există nici o competiţie interspecifică. TEORIA LUI CRISTIANS Şl DAYVIS, teorie care arată că regtarea creşterii populaţiilor lă mamifere se realizează prin-tr-un comportament social şi se explică prin răspunsurile endocrine legate de densitate. Cind populaţia creşte apare fenomenul de stres (sau agresiune) ce prin intermediul liipo-fizei antrenează o hîperactivitate a glandelor suprarenale care secretă o cantitate mai marc de adrenalină. Rezultă o reducere a rezervelor dc glicogen care determină un şoc hipoglicemic ce produce o creşterc a mortalităţii. Creşterea secreţiei cor-tico-suprarenale antrenează, de asemenea, o mortalitate ridicată care provine dintr-o mare sensibilitate la infecţii şi la parazitism. Mecanismele de reglare fondate pe comportament şi pc funcţiile glandelor endocrine constituie un sistem do apărare care previne o distrugere totală a mediului de către organisme şi extinderea spaţiului în care se dezvoltă TEORIA LXH LACK 610 populaţia tn cauză. Această teorie a fost elaborata de Cristian îa 1950 şi 1968 iar de Dawis în 1964. TEORIA LUI LACK, teorie care afirmă că numărul mediu de ouă depus de o pasăre este fixat prin selecţie naturală şi corespunde cu numărul maxim de pui pe caTe un cuplu dintr-o specie dată poate să-i crească. TEORIA LUI NICHOLSON, teorie (1933, 1954, 1957,1958) care afirmă că populaţiile sint sisteme în echilibru capabile să acţioneze prin reacţii compensatoare asupra factorilor care le pot perturba stabilitatea. Pentru ca o populaţie să rămînă în echilibru cu mediul este deci necesar ca acţiunea factorilor de control să fie guvernată de densitatea populaţiei controlate. Nicholson arată că mărimea unei populaţii tinde să fie proporţională cu cantitatea de hrană disponibilă, dar hrana nu poate fi singurul factor limitant. Adesea alţi factori (duşmanii, spaţiul disponibil etc.) intervin pentru a limita o populaţie cu mult înainte de a se ajunge la limita inferioară a cantităţii de hrană disponibilă. TEORIA LUI WINNK ED1VARDS, teorie (1968) care admite că toate populaţiile sint capabile> datorită proprietăţilor lor intrinseci, de a-şi menţine nivelul numeric la o valoare suficient de scăzută, pentru că absenţa hranei, acţiunea prădătorilor sau a paraziţilor nu acţionează semnificativ. Altfel spus, populaţiile posedă o anumită —»>homeostazie care a ajuns maximă Ia animalele cele mai evoluate, cum sînt artropodele dintre nevertebrate şi vertebratele. T. lui W,K. presupune existenţa unor relaţii de tip fced back între indivizii unei populaţii. Dar această teorie nu se poate aplica decît la speciile cu un comportament social complex, cu un teritoriu bine delimitat şi care au cîştigat o anumită independenţă faţă de factorii mediului (ex.: păsările şi mamiferele). TEORIA MALTHUS1ANA A TOPULAŢIEI (malthusia-nism), teorie despre populaţie elaborată de T. R, Maithus (1798), potrivit căreia populaţia ar creşte în progresie geometrică, Iar masa mijloacelor de subzistenţă in progresie aritmetică; dezechilibrul creat ar face necesară intervenţia obstacolelor regresive pentru reglementarea raportului dintre populaţie şi mijloacele de subzistenţă. Mijloacele de subzistenţă cresc deci; 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; S; 9; ... etc,, iar numărul populaţiei umane se dublează la 25 ani. Concepţia Iui Maithus poate fi rezumată astfel: 1. numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de subzistenţă; 2. numărul populaţiei create în mod inevitabil acolo unde mijloacele de subzistenţă cresc, cu excepţia cazului cînd această creştere a populaţiei este împiedicată de anumite obstacole puternice; 3. aceste obstacole (şi îu general cele care exprimă forţa de sporire a numărului carc face să se menţină efectivele ei la acelaşi nivel cu mijloacele de subzistenţă) pot fi concretizate în „reţinere morală, viciu şi suferinţă". Ideea fundamentală a iui Maithus este „reţinerea moTalâu, sub forma amînăril căsătoriei, a abstinenţei In căsătorie, care să Impie* 611 TEREN ARABIL dice înmulţirea populaţiei. Doctrină apologetică şi reacţionară a suprapopulaţiei absolute din capitalism, t.m-p. încearcă să deplaseze cauza mizeriei maselor populare din capitalism in sfera factorilor naturali, ignor înd determinarea social-istorică a sărăciei si mişcării populaţiei. De la apariţie pînă în prezent, ea a generat polemici şi critici. Cca mai cuprinzătoare critică ştiinţifică a teoriei lui Maithus a fost făcută de K* Marx. TEORIA, SISTEMELOR, teorie care porneşte de Ia ideea că realitatea obiectivă este organizată şi alcătuită din unităţi organizatorice (sisteme) şi ansambluri de elemente aflate în interacţiune. în lumea vie, sistemele au cea mai amplă şi mai evidentă organizare. T, s. a fost preconizată de L; Bertalanffy (1945); noţiunea de sistem a apărut însă mai întîi în fizică, de unde apoi a fost preluată şl de biologie. Sistemele biologice sînt prin definiţie sisteme structurale. Cele 2 aspecte esenţiale luate in considerare de t,s, 2n biologie sînt structura şi funcţia; prin funcţionalitate se înfelege, mai ales, relaţia sistemului dai cu sistemul ierarhic superior, (ex.: populaţia cu biocenoza) îar prin structură, entitatea' vizibilă, „concret-intuitivă", TERATOGENEZĂ, studiul formării şî morfofiziologiei malformaţiilor vegetale sau animale. Malformaţiile organismelor sînt produse de diverşi factori abiotici şi biotici. Dintre factorii abiotici cu rol în t. cei mai importanţi sînt: radiaţiile ionizante, DDT, acroleina, formaldehida, acetalde-hida, hidroxilamina, fenilacctatul de mercur, hîdrazida acidului malcic, unele medicamente (ex, talidomida) etc. Factorii biotici implicaţi în t. sînt mai ales unele virusuri, bacteTii (Agrobacterium fumefaciens, Rhîzobium legumlno* sariim), acarieni (Eriophijes tristrlatus)t insecte (Tetranenra uîmU Pemphigus spirothccae, Adleria hungarica, Mikiota fagi) etc. TEREN ARABIL, suprafaţă terestră utilizată pentru cultivarea plantelor agricole. Totalitatea t.a> de pe întreg global se aproximează la 14,5x10° km2 sau 1 450 000 ha, ce reprezintă 10% din suprafaţa uscatului cu o biomasă totală de 8,7 xlO9 t/an. Producţia biologică primară a t.a, se aproximează Intre 1 000 şi 3 000 g masă uscată/m3/an. Anumite t.a, tn culturi perene din zona tropicală (ex,* trestia de zahăr) produc între 6 000 şi 10 000 g substanţă uscată/m2/an. în ţara noastră t.a< ocupate cu culturi cerealiere, plante industriale, vii, livezi, păşuni şi fîneţe ocupă o suprafaţă de 14 962 500 ha, echivallnd cu 63% din întinderea totală a ţării. în raport cu condiţiile naturale, t.a. de la noi pot fi grupate în următoarele categorii: t.a. de cîmpie (64—66%), t.a. de deal (20—22%) şi t.n, de munte (12—13 %). în Cîmpia Română, unde predomină solurile cernoziomiee şi brun-roş-cate de pădure, suprafaţa t.a. Tcprezintâ 90% din teritoriu. In unele părţi din Dobrogea şi Cîmpia Tisei t.a, ocupă 80— 85% din teritoriu. în Podişul M oldoveî şi Podişul Transil- TERESTRE vaniei t.a. ocupă 80% şl respectiv 70% din suprafaţa totală. V- şi ZONA AGRICOLA, ZONA. TERESTRE 1. (Despre organisme) Care se dezvoltă pe uscat. Ex.: majoritatea plantelor şi animalelor superioare şi o parte din talof ite şi nevertebrate. Plantele V. sînt fixate de substrat prin rădăcini sau printr-o parte a corpului lor (talo-fiţele); unele slnt de consistenţa lemnoasă (arborii şl arbuştii). Animalele s-au adaptat la alergat, zbor sau tîrît, sînt fără excepţie mobile, şi-au perfecţionat organele de simţ, aparatul respirator (respiraţie traheală sau pulmonară) şi prezintă cea mai evoluată activitate psihică (inclusiv vorbirea articulată la om). 2♦ (Despre ecosisteme) Carc sînt caracteristice uscatului (cele de păduri, stepe, pustiuri, tundră etc.). TERICOLE, v* SUB'rERANĂ. TERI GENE (despre depuneri), care acoperă fundurile ceea-nice, fiind formate din sfârîmături ale scoarţei terestre, produse în urma diverselor eroziuni şi aduse de rîuri, valuri, curenţi marini şi mai puţin de vînturi. Structura sedimentelor t este foarte variată şi acest fapt este deosebit de important pentru animalele ce trăiesc pe fund sau în imediata lui apropiere. \> şi ZONĂ ABISALĂ, ZONĂ HADALĂ. TERITORII NATURALE OCROTITE, denumire adoptată Ia cea de-a 11-a Adunare generală a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor sale (U1CN) din sept. 1972, care indică teritoriile create pentru a asigura comunităţilor biotice naturale şî elementelor fiziografice complexe protecţia permanentă. în t.n.o. se exclude orice activitate de producţie şi de exploatare a resurselor naturale. Clasificarea adoptată de UlCN pentru tn.o. este următoarea: 1. Zone naturale protejate: a) rezervaţie naturală integrală, creată pentru a asigura protecţia unui mediu natural rămas intact şi folosit în scopuri ştiinţifice şi esteticc fără intervenţia directă sau indirectă a omului; b) rezervaţie dirijată, are rolul de a proteja o specie, un grup de specii, biocenoze sau clemente fizice ale mediului de intervenţia omului; c) zonă de natură sălbatică, reprezintă o rezervaţie în care scopurile principale sînt protecţia naturii şi recrearea omului. Deplasarea în aceste zone este admisă numai cu mijloace primitive de transport: pe jos, călare sau cu căruţa, pentru a nu se modifica condiţiile naturale. 2. Zone antropologice protejatei a) zonă biotică naturală, în care omul este componentul special; b) peisaje cultivate; c) peisaje de interes particular. 3. Zone protejate de interes istoric san arheologic: a) peisaj istoric, constituit din edificii, monumente sau alte construcţii (dinsate, oraşe);b) peisaj arheologic, indică teritorii ocupate de om în trecut, rellectlnd diferite stadii de dezvoltare a umanităţii. V. şi ŢARC NAŢIONAL, OCROTIREA NATURII, TERITORII OCROTITE ÎN LUME, teritorii din diferite zone ale globului ocrotite pentru a putea proteja şi conserva specii vegetale şi animale rare sau pe cale de dispariţie, pei- TERITORII OCROTITE IN LUME saje naturale, formaţiuni geologice, paleontologice, speologice etc- Acţiunea de ocrotire a nat urii a apărut încă din antichitate, dar ah ia în anul 18GX este înfiinţată iu Franţa prima rezervaţie* (Pădurea Fontainebleau), iar în anul 1872 este declarat în S.U.A. primul parc naţional (Parcul Yellow-stpne). în prezent ideea de ocrotire a naturii a cuprins toate ţările, acestea depun înd eforturi de a conserva tot ce au mai valoros şi mai specific printre resursele lor naturale.T.o. în L cuprind parcuri naţionale, rezervaţii (botanice complexe faunistlce, forestiere, geologice, {Peisagistice, de vînătoarc), sanctuare şi monumente ale uaturii etc. Ex. de t.o. în Parcuri naţionale, Albert — Zair (800 000 ha, f. 1.925}* înglobează o mare diversitate de ecosisteme: savane uscate cu euforbii arborescente, păduri higrofilc, păduri de bambus, păşuni alpine etc. Faună ocrotit6: gorile de munte, urigiilate. bivoli, antilope, hipopotami etc.; Algonqin — Canada (51 950 ha, f. 1893); Astrahan — U.R.S.S. (72 000ia, f. 1919), adăposteşte ecosisteme caracteristice Deltei VOlgăi; Banff (656 000 ha, î. 1817), primul parc naţional din Canada* ee adăposteşte nn vast ansamblu dc masive muntoase în care se află capre din Munţii Stincoşi şi mufloni de Canada; Belo-vejskaia — U.R.S.S., Ia graniţa cu Polonia (5 000 ha), adăposteşte unica populaţie do zimbri din Europa; Bou-Hedma— Tunisia (11 625 ha, f. 1936), adăposteşte o floră relativ bogată şi faună caracterisitică (gazele, mufloni, dropii de Hou-baras, coţofene mauritaniene etc.); Brasilia — Brazilia (20 000 ha), cu floră şi faună caracteristice savanelor tipice platourilor înalte; Comoe — Coasta de Fildeş (1 150 000 ha, f. 1968), situat într-o zonă de savană cu o mare varietate de antilope; Corbett — India (47 000 ha, f. 1935), zonă dc junglă lâ poalele Munţilor I-Iimalayia, ocroteşte mai ales tigrul; Cots Donano — Spania (40 000 ha, f. 1964), situat în delta fluviului Guadalquivir şi In zonele învecinate, cu avifaunâ bogată (ibişi, egrete, lebede, gişte sălbatice, vulturi imperiali etc.; Boucle du Baoul6—Mali (350 000 ha, f. 1954), Bituat într-o zonă de platou, cu savană şi păduri galerii, de-a lungul rîului Baoul£, cu faună bogată în hipopotami, girafe, gazele, antilope etc.; Glacier—Canada (135 250 ha, f. 1886), adăposteşte cele mai maTi peşteri din Canada; Henri Pitter— Venezuela (90 000 ha, f. 1937), situat în Anzi. Adăposteşte o regiune forestieră populată de specii caracteristice: puma (Fells concolor), jaguarul (Panthera onca), numeroase specii de maimuţe (Aotes felinus, Leontocebus oedipus.) etc.; Horto-bagy — R. P. Ungară (52 000 ba, f. 1973), prezintă cea mai întinsă aonă de cîmpie din Europa, cu excepţia U.R.S.S.; Itatiaia — Brazilia (12 000 ha, L1937), se întinde intr-o zonă accidentată cu masive muntoase înalte; Khao Phu Plian — Thailanda (131 000 ha, f. 1961), adăposteşte păduri tropicale şi subtropicale şi o faună formată din: elefanţi, găuri, giboni, tigri ele.; Fiordland — Noua Zcelandâ (121 000 ha, f. 1952), prezintă ultimul refugiu pentru psasărea takahc; Manu-Pcru TERITORII OCROTITE ts LUME (1 532 000 ha, f. 1968), situat la alt. cuprinsă între 200 şi 4 000 m, cu. floră şi faună tipice ecosistemelor din zonele Amazon şi Arizi; Gran Paradiso — Italia (62 000 ha, f. 1947), cuprinde peisaje alpine» păduri dc conifere, păşuni şi o faună caracteristică; Mavrowo — Iugoslavia (79 070 ha, f. 1949), prezintă cea mai sudică pădure de molid din Europa; Mo unt Olga—Australia (124 672 ha, f. 1958), ocroteşte uriaşi monoliţi de piatră de peste 300 in înălţime; Siiniea Moimtains — Etiopia (15 000 ha, f. 1969), prezintă vegetaţie afro-alpină şj faună originală: babuini etc.; Schweizcrischc Nationalpark — Elveţia (16 887 ha, f, 1914), situat în Alpi la alţ. cuprinsa între 1 500 şi 3 170 m, cuprinde păduri de conifere (zadă şi pin) şi elemente faunistice rare; capra neagră, ibex, marmotc, căprioare, vulturul auriu ctc,; World Buf/alo National Park — Canada (4 400 000 ha, f. .1922), adăposteşte singura turmă de bizoni de pădure (Bişon bison qUicl-bascae) din lume; Pecliora Ilych— U.R.S.S, (721 000 ha, f, Î9.30), cuprinde floră şi faună specifice zonelor nordice; Pyrenees Orientales —Franţa (46 000 ha, f. 1967), cu ecosisteme alpine; Sa Ion ga — Zair (3 000 000 ha,- f. 1972), adăposteşte o bogată Noră şi faună tropicală; Serengeti — Tanzania (1, £50 000 ha, L 1951), cuprinde numeroase mamifere erbi-vorc: gnu (Connochaetes gnu), gazela lui Thomson (Gazella thomsoni), zebra (Hippoligcis zebra) etc.; Talhuaca — Chile (3 500 ba, f. 1935), situat într-o zonă montană cu păduri de araucaria şi notofagus; Taman Negară — Malaysia (440 000 ha, f. 11)38), reprezintă unul dintre cele mai mari parcuri naţionale din continentul asiatic (alt. 120—2 150 m), cu păduri tropicale umede şi faună caracteristică cu carnivore mari ex,: gheparzi (Acinonyx yubatm), tigri (Panthera ţigrts) şi erbivore: elefanţi (Blephas îndicus), rinoceri (Rhino-ceros unicornis), tapiri (Tapiws indicus) etc.; Tatra — Polonia (22 075 ba, î. 1954), cu relief glaciar, terenuri împădurite şi faună montană bogată. Parcul naţional Tatra se continuă şi in Cehoslovacia (120 000 ba, f. 1948); Thîngvellier — Islanda (4 000 ha, f. 1928), ocroteşte un peisaj vulcanic; Vitoăa — Bulgaria (22 800 ba, f, 1034), cu elemente floristice şi faunistice specifice Pen. Balcanice; Watumu — Kenia (1 165 ha), adăposteşte elemente din floră şi faună marină; Yellowstonc National Parc — S.U.A* (885 000 ha, f* 1872), conţine numeroase formaţiuni geologice; vulcani, fintfni pe-trificate, gheizere (peste 3 000), vai adinei (canioane) etc* Vegetaţia este foarte variată cu păduri, terenuri Ierboase şi faună caracteristică: bizoni (Bl&on btion), castori (Castor cajiadensis), cerbi wajiiti (Ceruus canadensis), elanî (Alccs aleea), mu Hon î de Canada, urşi grizzly (Procyon lotor) etc.; Yozgat — Turcia (294 ha, f. 1959), include resturi de păduri dc pin şi stejar ce acopereau Anatolia acum 4—5 secole. Rezervaţii naturale botanice: Măslinii de la Beni Mellal— Maroc. Rezervaţii naturali complexe: Bachma Haivân — R. P, Vietnam; Bogdoula — R. P. Mongolă (125 000 ha), cu taigâ 615 TERITORIU mongoleză şi faimă caracteristicii: calul lui Prjewaîsky, cămila sălbatică din Asia Centrală, culanul, ursul de Gobi etc.; Camargoe — Franţa (9 366 ha), cuprinde o vastă Întindere de mlaştini şi lagune din DeUa Rhonului, adăpostind colonii 5de flamingi roz ( Phaenicopterus antlquorum) şi diverse ecosisteme naturale; Changbai— R. P. Chineză (22 000 ha) adăposteşte numeroase formaţiuni naturale; conuri vulcanice, izvoare termale, cascade, chei, lacuri, floră bogată (peste 1-000 sp*), 300 spccii de vertebrate (cerbi sika, urşi negri, leoparzi, tigri, cuci uriaşi, dropii etc.; Dinghu—R. P» Chineză (1 100 ha), rezervaţie de tip subtropical, unică în lume prin întinsele păduri de foioase, veşnic verzi. Cuprinde peste 2 000 de spccii vegetale» Ex.: plante parazite (Epipremr num ptnnatum). Rezervaţii naturale faunfstlce: Belovcjskaia — U.R*S.S., la graniţa cu Polonia (74 530 ha), adăposteşte o populaţie de zimbri cu un efectiv de 140 exemplare? Bodfnco — Mali (193 000 ha), cu faună tropicală; Cheworei— Zini-babwe (282 000 ha), cuprinde cea mai mare concentraţie de rinoceri negri din Africa; Jaearepaguâ— Brazilia, ocroteşte o zonă lagunară cu avifaună caracteristică; Jaguani — Cubvt (4 930 ha) este refugiu pentru ciocănitoarea cu cioc dc fildeş, una dintre cele mai rare păsări din lume; Kaliakra — R. P, Bulgaria (53 ha), rezervaţie faunistică marină în care sînt ocrotite foci, cormorani etc*; Norder Haff — R. F. Germania (20 700 ha); Wia-Wia — Surinam (36 000 ha), adăposteşte broasca ţestoasă marină şi ibisul roşu; 'Wuolong — R. P. Chineză (48 000 ha), este situată într-o regiune montană şi conţine cea mai mare populaţie de urşi panda uriaşi. Rezervaţii naturale forestiere: Cassogna — Italia (1 000 ha), cuprinde păduri de conifere şi de foioase din Munţii Aipi; Matley şi Denny (î 031 Ua), cea mai întinsă rezervaţie forestieră din Anglia; Pădurea Athalassa — Cipru (774 ha), cu vegetaţie mediteraneană. Rezervaţii naturale geologicej Insula Krakatau — Indonezia (2 500 ha), cuprinde numeroase fenomene vulcanice. Rezemaţii naturale petsagiste; Lewis Pass — Noua Zeelandă- Rezerva fii naturale pentru vină-toare: Asagny — Coasta de Fildeş (30 000 ha), cu o mare varietate de faună tropicală; Wadi Rishrash — Coasta de Fildeş, adăposteşte populaţii de ibex. Sanctuare naturalei Gorilla — Uganda (466 ha), ocroteşte gorila; Ta nanii (3,8 mii. ha), cu ecosisteme specifice Australiei* Monumente naturale; ATlstides llojas — Venezuela (1 630 ha), Cerra Maria Lionza — Venezuela (4 000 ha). TERITORIU 1. Suprafaţă de mărime diferită din cuprinsul unui ecosistem terestru sau acvatic sau întreaga lui întindere. Ex.; o porţiune dintr-o pădure sau cîmpie, suprafaţa unui lac* 2. Spaţiul pe care un animal îl apără activ contra intruşilor din aceeaşi specie sau din specii diferite. Limitele t. sînt marcate cu diverse produse de secreţie, prin cîntece, strigăte etc. Existenţa t» permite utilizarea eficientă a resurselor naturaîe, reducerea competiţiei pentru hrană, adăpost TjSRMrnClD 616 şi reproducere. Delimitarea t. unei specii şi apărarea Iui reprezintă un factor ecologic important în reglarea densităţii populaţiei. V. şi COMI'OBTAMEftT TEIUTOllIAL. TERMiTlCÎD, substanţă sau preparat care poate să pro-voace moartea termitelor. Ex.; soluţie de DDT 5% in petrol la mp an ty preparatul biologic din sporii patogeni ai ciupercii (Antcnnopsis gallica), V.şi TESTICIDE. TEKMITOFAG (despre .unele an imn le prădătoare), care se hrănesc eu termite. Ex.; reptilele, unele păsări, marsu-pialul Myrm Bradypus tridactylus>. TERMITOFILA (despre specii), care trăieşte in dependenţă de —> termite (Rcliculiiermks luclfugufk, Macroiermes goliath). Ex.: musca Termytomyia gracilis, gîndacul Spirachtha etinj-medusa. Unele t. sînt căutate si îngrijite dc termite, pentru sccreţiilc plăcute elaborate de corpul lor. Unii autori (Forel, EsclicrJch) compară aceste produse cu alcoolul şî cu cocaina, deoarece exista in cantităţi reduse şi nu formează o hrană adevărată. T- au palpii maxilar! şi aripile reduse, iar abdomenul foarte mare. ^ ŢlvRMOBlOGttAMĂ, curbă carc indică cantitatea de căldură degajată de un sistem viu {cx.} individ, populaţie, biocenoză etc.). TERMOCLINĂ, zonă termică dintr-itn iac profund, de separare a 2 straturi de apă cu temperaturi diferite. Stratul de apă de deasupra t. poartă numele de epittmnion, cel de sub t.t de hipolimnion. Sin. metalinuiion. TERMOFIL (despre organisme), care trăieşte şl supravieţuieşte mimai tn zonele calde ale globului. Ex.: coralii raadreporari din gen. Caryophyllla, Lophophelia, Meandrina, Madrepora trăiesc numai în apele mărilor a căror temperatură nu coboară sub 20°C; de asemenea tn mediul terestro, majoritatea termitelor trăiesc numai la temperaturi de peste 10°C (BeHicos/termes natalensis, Globitennes annamensls etc.). V. şi MEGATERM, STENOTEHUtA. TERMOGRAF SĂPTĂMÎNAL, aparat pentru Înregistrat temperatura dintr-un habitat pe parcursul unei săptămînu Este format dintr-un arc metalic, ce sp continuă cu 2 bare metalice. Deformările barelor determinate de variaţiile temperaturii se transmit la un sistem de pîrghii şi apoî la o peniţă cu cerneală ce lurcgistrează rtceste variaţii pe o hîrlie specială ataşată Ia un cilindru. Cilindrul este pus în mişcare de un mecanism asemănător cu cel de ceasornic şl execută o rotaţie completă în timp de o săptămînă. TERMOHIGROGRAMA, v. DIAGRAMĂ TERMO-PLU-VIOM12TRTCĂ. TEHMONAST1I, mişcări provocate de variaţiile de temperatură la unele plante. Ex.: florile de lalea (Tulipaslîoesirls) şi cele de şofran (Crocuz sa(imis) se închid la temperaturi TEBMOREGLARE tcăzute şi se deschid cînd temperatura creşte; frunzele de trifoi (Trifolium wbrum) se apropie între eîe şi se Iasă în jos In zilele călduroase din timpul verii şi au poziţie normală !n zilele mai răcoroase. T. reprezintă o adaptare protectoare a unor plante faţă de variaţiile termice ale mediului ambiant. V. şî TROPISM-TERMOREGLAIIE, proces de reglare a temperaturii interne la animalele care prezintă o temperatură a corpului relativ constantă (-* homeoterme). T. se datoreşte existenţei unui centru nervos reglator tn creier. Printre animalele cu t. se includ, cu unele excepţii, păsările şi mamiferele. La păsări, temperatura medie a corpului este de cca 42°C, Ex.: 42°C la porumbel» 42,2°C la raţă, 42,5*0 ia găină, 44,5°C la vrabie. La mamifere, temperatura medie a corpului este cca 30°C, Ex.: îa ornitorinc este de 32°C,. Ia' tatu 34°C, la om 37°C, la cal 37,8°C, Ia pisică 38,8°G,iia oaie 39,6°C, la cline 39,2°C, Iar la lup, de 40,5QC. Aceste temperaturi sînt păstrate prin mecanisme interne producătoare dc căldură* de esenţă metabolică, prin mijloace dc termo-izo la re (penaj, blană, dispozitive subcutanate de grăsime)? prin comportament, digestie etc. La copii temperatura corpului este puţin mai ridicată decît la adult. Sefcul exer-fcită o influenţă neînsemnată asupra temperaturii corpului. Ex., la femei se observă o uşoară creştere a temperat ut ii (cu 0,3°C) în timpul perioadei menstruale. Climatul, la rîii-dul său, influenţează regimul termic al homeotermelor. Ex., Ia populaţiile umane din Norvegia temperatura medie axială este dc36,5GC, iar la cele din Italia de37t3°C. Temperatura corporală la om şi alte homeoterme creşte paralel cu creşterea activităţii musculare. Ex., Ja cîini, contracţiile musculare generalizate determină creşterea temperaturii corporale pînă la 45,7°C. După Ingerarea hranei s-a constatat la diferite animale o creştere a temperaturii lor cot^poralc, determinată de activitatea glandelor digestive. Comportamentul organismelor joacă, de asemenea, un rol important în r. Ex., puii păsărilor ce trăiesc In cuiburi călduroase slnt adesea acoperiţi de părinţi care îi încălzesc cu puful şi penajul lor. Omul îşi păstrează temperatura constantă printr-o îmbrăcăminte adecvată, prin încălzirea locuinţei sau prin instalaţii de aer condiţionat etc- Prin t. se asigură deci o independenţă relativă a organismelor homeoterme faţă de factorul temperatură, ceea ce nu se întîmplă decU foarte rar în cazul -»> poikilotermclor. Ex., albinele ca indivizi Izolaţi sînt poikiloterme. Cînd temperatura aerului în stup ajunge sub 14°C se formează ghemul de iarnă (albinelese strîng pe unul sau 2 faguri Iu centrul stupului), ceea ce determină re du cerca pierderilor de căldură, deoarece, fâţă de individul izolat, raportul dintre suprafaţa şi volumul ghemului este cu mult mai redus. încălzirea are Ioc ciclic, cînd temperatura in centrul ghemului scade la 14°C, albinele se agită, mişcind din aripi, pină cind temperatura se ridică terofitA. 618 la 35°C, apoi mişcarea încetează şi albinele vor reîncepe să vibreze din aripi cînd temperatura va ajunge iar Ia 14aC. Astfel, ca grup de indivizi albinele sînt homeoterme, supravieţuind In condiţii de temperatură internă constantă, deşi la exteriorul stupului temperatura poate să ajungă Ia —30—35°C şi chiar mai mult în zonele nordice, V- si HOMEO-STAZ1E. TEROF1TĂ, formă biologică de plante reprezentată prin specii anuale care petrcc sezonul critic de iarnă sub formă de seminţe. T. prezintă diverse aspecte morfologice: unele an tulpinile drepte (grîul, porumbul), altele sînt tîrîtoare (Portulaca, Polentilla) sau volubile (ConoolDUltis, Vicia, iMthyrus) etc, V. şi FORME BIOLOGICE DE PLANTE. TERRA, v. VĂMârr. TERŢIAR, —► eră geologică, care a început la sfîrşitul mezozolcului, acum cca 150—200 mih ani (cînd are loc dispariţia —► amoniţilor, —► belemniţlior şi a reptilelor gigantice) si a durat pină la începutul cuaternarului (acum cca 1—44 mii. ani), în t. flora este dominată de anglosperme, f jind caracterizată printr-o mare diversitate. Apar numeroşi arbori cu frunze căzătoare de regiuni temperate: aninul (Alnus glaiinosa), fagul (Fagus silvatica), salcia (Sallx alba, S. pur parca), mesteacănul (Bcfnla Derracosa)t carpenul (Carpinus bctulus), platanul (Accr platanoidea), plopul (Populus alba, P. nigra), arţarul (Acer tataricum), teiul (Tilia tomentosa), stejarul (Quercus robur, Q. petraea) etc. şi arbori cu frunze persistente de regiuni tropicale: palmierul (Moenfa: sp,), bambusul (Chn&quea), Acacia dai baia etc. Vegetaţia erbacee, formată mai ales din graminee, invadează pentru prima oară vaste întinderi ale uscatului. Fauna era formată maî ales dtn nnmuliţi (foraminifere uriaşe ale căror cochilii calcaroase atingeau 12 cm în diametru, iar unele chiar 19 cm, cx. gen. Neuslna; spcciile actuale au cca 1 cm), moluşte bivalve (Gardium sp.), gasteropode, insecte (lepidoptere, liimenoptere şi diptere), peşti, amfibieni, reptile şi păsări. Mamiferele, care la începutul acestei ere erau în număr redus, prezintă o mare dezvoltare (mai ales speciile de talie mică). în timpul t. apar şi mamifere de talie mai mare, cu creier mai dezvoltat, cu dentiţie din ce tn ce maî specializată şi regim dc hrană erbivor sau carnivor. Picioarele mamiferelor suferă modificări profunde, cu gheare retractile îa carnivore sau cu reducerea degeteloT, alungirea picioarelor la erbivore etc. Către mijlocul erei t. regnul animal atinge apogeul său. In preriile cn graminee pasc numeroase turme de rumegătoare. Este perioada cînd în Europa trăiesc mastodonţi, elefanţi, rinoceri, hipopotami, cervide de talie mare, bovine, cai, ciini, urşi, lei, hiene şi, în sfîrşit, maimuţele. Tot în formaţiunile din t. s-au găsit schelete ale unor primato precursoare ale omului, TESTUL-PEŞTE, test care constă in introducerea unui peşte de apă dulce într-o apă contaminată cu diverse sub- TESTUL *T« stanţe poluante in vederea măsurării gradului dc toxicitate a apei în funcţie dc timpul dc supravieţuire a speciei considerate. Indicele de toxicitate ai apei (0 este evaluat din relaţia: t= —-—, unde n este egal qu nu murul de minute supra-100 n vieţui te. Pentru păstrăvul curcubeu (Salmo gctirancrii) timpul dc supravieţuire a tuturor indivizilor a fost de 300 min, ccca ce corespunde unei concentraţii de NHS dc 100 mg/l apă. TEST DE SEMNIFICAŢIE, procedeu folosit în statistica matematică, in biometrie, ecologie etc. prin care se poate stabili „probabilitatea dc a nc înşeli luînd drept concluzie valabilă un rezultat oferit dc o ccreelarc fragmentară. Baza t. de s. este calcularea amplitudinilor fluctuaţiei dc eşantio-naj într-o populaţie cu variabilitatc intrînsccă (testarea ipotezei nule, după care rezultatul este numai o aparenţă), în general» se admite ca o limită rezonabilă a acceptabili-tăţii o eroare de 0,01 ^n 0,05 (adică 1 : 20—1 :10Q' şanse de a ne înşela). Printre t. <1« s. larg utilizate îiienţionăm: testul erorii probabile,-* testul lestul x2 etc. I TESTUL „t“, test (Indicc) de stabilire a intervalului de încredere al mediei (x), interval in care se află media reală (ţi,). Mărimea t >,1“ se determină în felul următor: sc alege pentru N—\ grade de libertate valoarea lui „t“ corespunzător probabilităţii dc transgresiune dc 0,05, ccca cc înseamnă că numai-îu 5 % din cazuri valoarea aleasă poate fi depăşită sau, altfel spus, —t 0,05 ^t^t 0,05 în 95% din cazuri: t= ——— ; Sx —10,05< -îriL «s to.os-»- —10,05 SS<î — [»<0,05 Sx; x —10,05 0,05 Să, Sx — eroarea standard a mediei. T. „t". este larg folosit în compararea mediilor a 2 şiruri în cure valorile aproximează distribuţia normală. în acest caz t—-----------———--------------—, în care xa — S*!—Săi,p- + —) Ui = cele 2 medii carc se compară; Sx2 — erorile standard ale mediilor; Nlt — numărul de valori luate în studiu. Valoarea expresiei Sxv—Sx2 sc află din relaţia: Sx^Sx^— _ VJEPEămBUi . ln „ ^ si: *,-» varianţn şî numărul de valori pentru un şir de date; x2; S|; N2 = media, varianţa şi numărul de valori pentru al 2-lea şir, Valoarea t. „t." calculată după această formulă este comparată cu valoarea teoretică dintr-un tabel special corespunzător nivelului de confidenţă dorit şi la JVL-J-grade de libertate. Dacă t. „t". calculat este mat mare decît Vos> atunci ipoteza nuht conform căreia mediile celor 2 TESTUL «20 giruri ar fi similare este respinsă şi diferenţele dintre medii stat semnificative. Dacă t. nt“. calculat este mai mic dccit atunci ipoteza nulă este admisă, iar diferenţele dintre medii nu sfat semnificative. TESTUL X2, test bazat pe distribuţia variabilei aleatoare xă care se prezintă sub diverse forme: —t. de adecvare al lui X2; t. calităţii unei ajustări; t. de acord global între o distribuţie observată şi o distribuţie teoretică apriori sau ajustată cu ajutorul observaţiilor. Dacă un ansamblu dc observaţii este separat în K clase,1^u efectivele: Qv Oj Qk şi dacă Tlw T2... Tk sint efectivele teoretice pentru distribuţia ajustată, atunci cînd aceste efective sînt distribuite aproximativ cu variabila aleatorie X2 cu un număr de grade de libertate egal cu d—*—1—r; t fiind numărul parametrilor distribuţiei ajustate estimată din observaţii, cn condiţia ca parametrii să fie estimaţi printr-o metodă eficacc: X*=s £{1—0, 1, 2, ...9) dintr-un ansamblu de cifre matematice experimentale JV/10. Distribuţia tcoretică este data de expresia? global al unei distribuţii de n observaţii repartizate în 15 clase cu efectivele: Jif=(t=l, 2 lft), cu distribuţia normală a ambilor parametri ni şi y3 estimaţi pornind de Ia observa- ţiilc: X*= V o:§^0,5î fiind valoarea calculată pornind de la observaţii. TEXTURA SOLULUI, alcătuirea mecanică sau granulo-metrică a solului, reprezentată prin proporţia diferitelor particule minerale elementare (argilă, mîl, nisip, pietriş), în funcţie de dominanţa diferitelor particule minerale, t.s, poate fi argiloasă, lutoasă, nisipoasă sau fină, mijlocie► grosieră* T.s. determină în mare măsură proprietăţile fizico-mecanice ale solului, regimul apei şi al aerului din sol, tipul de vegetaţie şi structura biocenozci ctc. în condiţiile existenţei unor substanţe coloidaie liante, diferite particule formează agregate care modifică într-o măsură considerabilă t.s, In funcţie de mărimea glomerulelor de sol formate din agregate, se disting soluri cu t. glomerulată, nuciformă, macro- şi microgranulară. De t.s. depinde posibilitatea pătrunderii şi deplasării organismelor In sol, îndeosebi prin săpare. în solurile cu t. deosebită modurile de săpare sînt şi ele diferite, într-un so* affeiat trăiesc rîme, miriapode, o Testul de comparare sii dc cifre , v—10—1=9; 2. Testul de acord 621 TXNOVTJI* MOHOS scrîe de reptile (Eryx milîaris), mamifere (cirtiţa — Talpa europaea, şoarecele — Sorea; sp.) etc. tn soluri cu t, mai dură trăiesc larve de colcoptere — teuebrionide etc. In solurile cu 1. foarte dură îşi fac cuibul numeroase albine, Viespi, gîndaci (Carabua, Calosoma, Agriotes, Pleonomus etc.). Majoritatea micilor rozătoare de pădure şi de cîmp evită solurile cu f. dură. TIGMOTROPISM, reacţie de atracţie sau de repulsie, a unui organism faţă de un substrat solid. Ex.j cîud tulpinile plantelor agăţătoare ating un obiect tare (un arac de viţa de vie etc.) cîrceii lor se înfăşoară în jurul acestui suport. Curbura este provocată de o creştere mai accelerată a părţii opuse suportului. La animale t. se manifestă la un mare număr de specii atît unicclulare {Paianioecium sp.), cit şi pluriceîulare (viermi, iusccte etc.). Astfel, dacă o trî^nă este pusă intr-o cutie ea se aşaza cu toată lungimea ei in unghiul format de fundul cutiei cu pereţii verticali, căutînd şjî stabilească cît mai multe puncte de contact cu injediur*fiq]id. T, este cu atît mai puternic, cu cît punctele de contact dihtr^ organism şi mediul solid sînt mai numeroase. T. arc drept rezultat meu ţinerea unei poziţii a corpului cît mai favorabilă organismului, precum si păstrarea unui tonus adecvat. V. Şî TROPISM. TIIVDAXÎZARE, proces de sterilizare a alimentelor prin încălzirea lor repetată la 60—70°, temperatură care nu permite înmulţirea microorganismelor. V. şi STERIL. TIND ALO SCOP, aparat folosit pentru măsurarea rapidă a concentraţiei pulberilor de praf din atmosfera locurilor de muncă. TTNOV, v. TUR RAR IE ÎNALTĂ. TIIVOVUL LUCI, rezervaţie botanică, de 270 ha, situată în apropiere de local. Sîncrăieni (jud. Harghita), Ia alt. de 1 080 m, formată in craterul unui vulcan stins. O parte din T.L. este acoperită cu păduri de pini. Alte plante ce cresc în acest tinov sînt: muşchiul de turbă (Sphagnum), bum-băcăriţa (Eriophorum vaginatum), ienupărulfjimf/wns co/n-munfsj, mesteacănul pitic (Betula nana), roua cerului (Dro-sera rotundifolia) ctc. Pentru mesteacănul pitic, T.L. reprezintă limita sudică a răspîndirii sale pe glob. T1NOVUL MOHOS, rezervaţie mixtă, de 40 ha, situată în apropiere de staţiunea Tnşnad (jud. Harghita) într-un fost crater vulcanic, la alt. de 1 050 m. T.ll. conţine un strat de turbă ce ajunge îa 10,5 m grosime, format din muşchi turbicoli (în special de Sphagnum). Plantele caracteristice din T/M. sînt: mesteacănul pufos (Betula pube&cens), vui-toarea (Empetrum nxgrum)t ruginarea (Andromeda polt-folta), merişorul de munte (Vacctnîum vltls-idaea), răphiţe-lele (Oxycoccus qnadri petala) etc. Arborele dominant din T.M. este pinul (Pinus siloestris). Animalele din T.M* sînt puţin studiate. O specie adaptată acestui ecosistem este păianjenul de munte (Mîtopus morino). TIP DE VEGETAŢIE 622 TIP DE VEGETAŢIE, formaţiune vegetală caracteristică situată pe un teritoriu vast într-un anumit timp geologic sub influenţa anumitor condiţii pedoclimatice. Principalele t. de v. pe glob sînt: lignosa — vegetaţie lemnoasă; herbo-sa—vegetaţie ierboasă; deşerta—vegetaţie de deserturi (suculentă); erautia— vegetaţie aerfană; — oerofitoplan c-tonul şi fitoedafonui. în vegetaţia ţării noastre se întîlncsc următoarele t. de v,: vegetaţie stepîcă (stepa), vegetaţie de fineţe (prata), vegetaţie de bălţi (paludes), vegetaţie de sără’ turi (salva), vegetaţie de pădure (silvea), vegetaţie de arbuşti (fruticenta), vegetaţie de subarbuşti fsubfruticenta). V- şi PAJIŞTE, PAMPAS, PĂDUHE, PĂŞUNE, TREHIE, STEPĂ- TÎROIDISM, nume generic pentru orice stare anormală sau patologică datorită funcţiei aberante a glandei tiroide. Lipsa iodului din mediu şi deci şi din corpul vertebratelor are ca rezultat reducerea activităţilor metabolice cu 40—50%, o Încetinire a dezvoltării generale şi a sistemului nervos, apariţia guşei ctc. La apariţia t. contribuie şi unele carenţc alimentare, precum şi existenţa in alimente a unor substauţe arititiroidiene, naturale şi artificiale, în natură, iodul se găseşte în cantităţi suficientc In sol, mai ales îu zonele litorale, unde apa dc mare ii conţine in cantităţi ridicate. Apa subterană conţine, de asemenea, peste 10—20 micro-g/i, in timp ce apa de suprafaţă este lipsită sau săracă in acest element. Din sol, iodul este preluat de plante, dintre care, unele îl concentrează în ţesuturile lor. Plante mai bogate în iod sînt legumele, salata verde, ceaiul, nucile, Iar dintre produsele alimentare: peştele, ouăle şî ficatul. Ca mijloc de profilaxie a t. se administrează artificial iod, în special In sare (Ia care se adaugă 80—100 mg iod sub formă de iodură sau iodat la 1 kg de sare). Se pare însă că un rol toţ atît de important în prevenirea t. îl îndeplineşte ridicarea generală a nivelului de trai, prin îmbunătăţirea alimentaţiei, In special a aportului de proteine. TISA (Taxus baccala), arbust, mai rar arbore, de climat oceanic, răspindit In toată Europa, N Africii şi V Asiei. La noi, t. este răspîndită in etajul montan pe tot arcul carpatic şi în Munţii Apuseni. In prezent arealul acestei specii s-a restrîns foarte mult, din care cauză la noi în ţară a fost pusă sub scutul legii, cu menţiunea specială că este interzisă comercializarea lemnului ei oriunde s-ar găsi şi de oriunde ar proveni. TOLERANŢĂ ECOLOGICĂ, proprietate a unor vieţuitoare (plante, animale, microorganisme) de a supravieţui .şi a se dezvolta în condiţii dc mediu diferite d.p.d.y. calitativ sau cantitativ. Iix,: t.e, la temperatură a copcpodului Gopilia mtrabtlls este de 0*0 (intre 23 şi 29DC); t.e. la saUnitate a rotiferilor din gen. Amina şi Brachionus este cuprinsă între 0,2 şi 0,8%; Le. la concentraţia O dizolvat în apă TOLERANTA ecologică este la păstrăv (Saţmo truda fario)> boiştea* (Phoxlnus . phoxinus) şi zglăvoacă (Cottus gobio) cuprinsă între 5 şi 7 cm? O/l de apă. T.e. a unui organism, a unei populaţii sau specii se întinde intre o limită minimă şi o limită maximă, reprezentind amplitudinea tolerantei lor. Jntre aceste limite se află vşalorîle optime pentru supravieţuire (Hg. 25). în -____l—____:____________________i____________i________j____L MINIMUM OPTjMIJL . MAXIMUM INTENSITATÎI ECOLOGIC FACTORULUI- Fig. 25. Curba limitelor de toleranţă ale unei spccii. raport cu variaţiile valorilor unui factor, limitele t.e. ale organismelor pot fi „largi” sau „înguste". Gradul de tolerau ţă ,/largă “ se notează cu prefixul euri- iar gradul de tpte-ranţă „îngustă", cu prefixul stcno~ adăugate Ia denumirea factorului considerat. E*.: euriterm— stenoterm; curifag — stenofag; eurlhalin—stenohalin; euritop— stenotop* Organismele pot avea toleranţe largi pentru unii factori, concomitent cu toleranţe înguste pentru alţi factori. Lărgimea toleraDţei faţă de numeroşi factori mediali perinite o distribuţie gcograttcă mai largă şi popularea unor bioto-puri mal variate. La indivizii şi populaţiile aceleiaşi specii, limitele t.e. şi cerinţele pentru anumite valori optime ale factorilor difeTă de la un stadiu la altul al dezvoltării lor, cit şi diurn, sezonier sau anual. Ex.: mormolocii do broască sînt stenotopi (trăiesc numai în apă), adulţii sint oligotopi (trăiesc atît in apă, cît şi pe uscat; organismele din pustiuri tolerează ziua temperaturi plnă la 50—60°C iar noaptea rezistă chiar la O'G; larvele musculiţei fagului (Mikiola fagi) sint stenofage, In timp ce adu 1 fii mi se hrănesc (afagi). T.e. a unui organism pentru un anumit factor se poate modifica în timp* Ex., dacă un crap de apă dulce (Cyprinus carpio) este ţinut mai multe luni în apă cu concentraţii tot mai mari de sare, el poate trăi apoi chiar in ape sărate. V. $1 VALENŢĂ ECOLOGICĂ. TOPOSFERA 624 TOPOSrEHĂ, substratul abiotic al biosferei reprezentat prin totalitatea biotopurilor de pe glob. TORENTICOLĂ (despre specii), care trăieşte In ape cu viteză .mare de curgere: torenţi, cascade, curenţi de ape etc. Majoritatea formelor t. prezintă diverse adaptări care le permit să nu fie smulse de curentul de apă. Ex., algele roşii aparţinut d gen. Lemanea şi BatracJws per finim se fixează de substrat cu un fel de crampoane; diverse diatomee (Gomphontma), alge albastre (Rzvularia mlnuluia, Nostoc commune) aderă cu ajutorul unui mucilagiu al pereţilor celulari; unele specii au corpul turtit dorsoventral (larvele efemeropterelor Pro-sopistoma foliaceum, Heptagenia tateralis) sau lateral (gama-ridul DUcerogammarus oillosus); alte specii se adaptează la curenţi prin diverse dispozitive: peri şi ţepi (larvele gînda-cuîui Helmis), ventuze (larvele de Bibiocephală), gheare (hidracarianul Plonia)t discuri adezive, ţepi şi clrllge (larvele de Simultani reptans) etc. TORENŢIALĂ, calitate a unei ploi do a avea intensitate mare şi de a fi in general de durată scurtă. Ploile t. acţionează ca un factor fluctuant asupra densităţii popularilor reducihd în unele situaţii numărul lor. Sînt afectate de aceste ploi în special insectele, micile mamifere din sol (chiţcanul, popîndaul, şoarecii etc,), unele păsări etc. cărora le inundă adăposturile, le distrug puii şi pontele etc, TOXIC, substanţă care are proprietatea de a tulbura funcţiile normale ale unui organism, dc a-! otrăvi cind se află în mediu sau in corp peste o anumită limită, numită limită de toleranţă. Ex.: Pb din apă devine nociv pentru organisme cînd concentraţia lui depăşeşte 0,05 mg/l. Sin. noxă. TOXINĂ, v. VENIN. TOXICOLOGIE, ramură a medicinii care se ocupă cu studiul substanţelor toxice: originea, compoziţia chimică, însuşirile, acţiunea lor asupra animalelor şi omului, precum Şţ.cu mijloacele de neutralizare a toxinelor ingerate de unele organisme. TOXICOLOGIE ACVATICĂ, ramură a toxicologiei carc se ocupă cu principalele surse de otrăvire şi intoxicare a mediilor acvatice, aducind preţioase servicii ecologiei acvatice, în ceea cc priveşte studiul sensibilităţii organismelor faţă de diverse substanţe toxice. Principalele substanţe toxice dîn mediul acvatic sînt: metalele grele (Cr, Cu, Zn, Pb, Ni, Hg. As), acizii şi bazele, amoniacul, cianurile, hidrogenul sulfurat, fenolii, petrolul, produsele fitofarmaceutice (erbicide, insecticide organ o-clor urate şi organ o fosforice), detergenţii, substanţele radioactive etc. Concentraţia minimă letală a diverselor substanţe toxice în corpul organismelor acvatice este de 13,5mg/l pentru tiosulfatul dc sodiu, de 10 mg/l pentru alcoolul etilic etc. Limita toxica pentru detergenţi este de 10—50 mg/l la Daphnia mctgna, dc 10 mg/l la Tabifex, de 5 mg/1 Ia Ascllus, de 2 mg/l la Chiroiiomua, 625 TRANZIŢII ALOSTERICE Dezvoltarea rezistenţei organismelor la diferite substanţe toxice a fost observată la unele organisme. Ex.: la peşti, moluşte, insecte, unele alge etc. Astfel, boişteanul (Phoxi-nus phoxinu$) ţinut 4 zile într-o concentraţie subletală de clorură mercuricâ (0,01 mg/l Hg) a avut un timp de supra-vieţuire de 1,57 ori mai marc decît lotul martor la concentraţia letală de 0,30 mg/l Hg. Unele organisme acvatice au proprietatea de a acumula substanţele toxice în corpul lor. Ex.: plantele acvatice (Phragmiies, Junais, Eguiscium) acumulează Cu şi Zn sau substanţe radioactive* La animale cantitatea dc elemente radioa^ive acumulată variază foarte mult de la o specie la alta. Astfel, la melcul Llmnca staghălis factorul de acumulare a 3aP este de 2 530, la melcul liadix aurlcularia este de 1 740, la M. orata dc 2 400 eţc. Aceste acumulări ale diverselor substanţe toxice sînt foarte periculoase mai ales pentru organismele care constituie verigile superioare ale lanţurilor trofice (peşti şi păsări carnivore, om etc,).^ TOXINĂ» substanţă otrăvitoare naturală secretată diferite organisme: bacteriile patogene, ciupercile (Amanita muscarlat Boletussatanas), plante cu flori (Arum mâcjulatum, Conium maculatum), scorpioni (Buthus accitanus, Bulhacus arenicola, Centruroides noxius), şerpi veninoşi, şarpele de coral brazilian (Elaps coraUlnus), şarpele cu ochelari (Na]a tri-padlans), vipera (Vipera berus) etc. D.p.d.v. ecologic, t. au roiul de a apăra organismele carc le elaborează, contra unor specii care le-ar putea produce daune. Sin. otravă. TRANSFORMARE STOOASTICĂ, transformare probabilistică, statistică, care poate avea loc sau nu. O t.s. poate fi asemănată cu plutirea unei corăbii în derivă, fără cîrmaci; navigaţia In derivă este determinată de legile întîmplării, de vînturi, curenţi marini, furtuni etc. Procesul stohastic nu este predeterminat, ci decis dc interferenţa factorilor, într-o biocenoză, reglarea se realizează prin mecanisme externe şi interne. Mecanismele de reglare sînt sisteme dina* mice cu t.s., adică un joc în care fiecare element desfăşoară o strategie Împotriva celuilalt, potrivit informaţiei care este emisă de elementul reglat (Stugren, 19G5). V- şi PROBABILITATE. TRANZIŢII ALOSTERICE (TA), schimbări conforma tonale ale proteinelor induse de liganzi specifici, cu conse-clnţc cantitative asupra capacităţilor reactive, deoarece acţiunea unei molecule de ligand la un sit modifică viteza de legare in celelalte situri specifice (~* proteina alosterică). TA pot fi negative şi pozitive cind legarea primei molecule de ligand scade, respectiv creşte, interacţiunea în celelalte situri. TA au implicaţii numeroase în explicarea mecanismelor de interacţiune intre enzimă şî substrat. între antigen şi anticorp, între imunoglobuline şi fracţiunile complementului, intre diferiţii factori şi ribozomi în sinteza proteinelor, între hormoni şi celulele-ţintă, între Caa+ şi calmodulin, 17 — Dicţionar de ecologie *RÂSdB BAlHOACHV m Intre liganzi externi şl membrana celulară (-*■ alosterism supra molecular, sit activ). Sin, alosterte, TRASOR RADIOACTIV, izotop radioactiv introdus în mod experimenta] in diverse verigi aîe lanţurilor trofice dintr-o biocenoză în vederea urmăririi vitezei de circulaţie a substanţelor biogene, a gradului lor de acumulare ţi de realizare a producţiei biologice primare şi secundare etc, Ca t.r, se folosesc în general radio ele mente emiţătoare beta-gamma cu perioadă scurtă sau medie de înjumătăţire, ex.: 41 Ar, 88P, 1311. Pentru determinarea producţici biologice primare a plantelor acvatice cu ajutorul t.r se foloseşte o soluţie de izotop radioactiv (ex. 38P emiţător de radiaţii ce pot fi detectate în apa unei perechi de sticluţe (una transparentă şi alta neagră) în care se găsesc şi plante acvatice din plancton. Dozarea Ia intervale anumite de timp a cantităţii de ?*P rămasă în apă indică absorbirea ?2P de către plante (E. P. Odum, 1956). Cîndnu mai apar diferenţe între concentraţiile izotopilor din apă şi din plante se consideră că s-a stabilit un echilibru. Se înregistrează cu această ocazie producţia biologică primară netă; viteza cu care trece izotopul din apă în corpul plantei, durata pătrunderii şi a acumulării Iui în diferite organe etc. Utilizarea t.r. în cercetările ecologice, agricole etc. poate reprezenta şi sursă de poluare a mediului înconjurător. Importanţă în acest sens au resturile rămase neutilizate, diverşi produşi rezultaţi din experiment şi eliminarea radio izotopilor după utilizare. De aceea folosirea t.r. trebuie făcută cu multă prudenţă şi numai în cazuri cînd alte metode de investigaţie nu dau rezultate suficient de concludente. V. şi POLUARE, POLUAMN, RADIOACTIVITATE. TRAUMATISM, ansamblu de manifestări locale sau generale provocate de o acţiune violentă asupra organismului. Nu trebuie a se confunda noţiunea de traumă cu cea de t. Primul termen indică numai leziuni fizice locale (răniri, arsuri, plăgi, fracturi etc.). Al 2-lea termen (t«) se aplică la toate fenomenele consecutive care pot însoţi leziunea (stare comoţională, epuizare fizică şi psihică etc.). T. psihic, şoc emoţional violent sau viaţă afectivă frustrată, care depăşeşte posibilităţile de adaptare imediate ale individului, antren înd profunde modificări ale psihicului său cu consecinţe ce pot merge pînă la apariţia unor efecte patologice durabile. Traumele şi t. pot să apară pe tot parcursul vieţii unui organism ca rezultat al relaţiilor sale cu factori de mediu (abiotici şi biotici) la care este supus în permanenţă. Evitarea acestor manifestări sc realizează prin cunoaşterea factorilor care îi produc, printr-o corijare şi perfecţionare continuă a lor, prin educaţie a comportamentului psihic etc. TRIASIC, prima perioadă a erei secundare care a început în urmă cu cca 190 mii. ani şi a durat cca 30 mii. ani. Au €27 TROFIC Tdominat dintre animale reptilele (dinozauri), iar dintre plante speciile lemnoase din grupul cica dalelor (Ciţcadaîes) etc, TllICHINĂ, v. TRICHINELÂ. TRICtllJVELÂ. viernie parazit de 1.4—1,6 mm lungime şi 40 [Jt grosime, femela ajungînd pînă la 3—4 mm/60 \i prezent sub formă adultă în Intestinul subţire la diverse specii de animale (porc, cline, pisică etc.), inclusiv la om. Femelele fecundate traversează mucoasa intestinală, ajungînd In vasele limfatice unde depun larve, care trec în curentul sanguin, răspîndindu-se apoi în musculatura striată unde cresc de la 100 ^ 1* * mm stînd spiralate şi învelite cu o membrană (chist). Prin consumul de came infectată insuficient de fiartă, sînt puse In libertate larve de t. ce vor produce noi contaminări. Sin. trichină. . TUIhOHIDHOFITI3, plante care au sistem radicuiar ce pătrunde In orizonturile mai adinei ale solului-; folosind apa ce se ridică pTin capilaritate din stratul de' apă freatică, aflat la adîncime mai mică. Ex.: unele spccii de; leguminoase, ca lucerna (Medţcago sativa), trifoiul (Trifo* lium rnbrum) sau de juglandacce, ca nucul (Juglans*regia) etc. Datorită dezvoltării excesive a sistemului radicular, aceste plante pot să reziste condiţiilor de secetă excesive existente In unele ecosisteme (ex. în uncie stepe uscate, pustiuri). TEILOBIŢI, animale fosile marine, cu corpul format din 3 părţi atît în lungime, cit şi în lăţime. T. prezentau o pereche de antene şi numeroase apendice nmsticatoare şi locomotoare. Majoritatea speciilor aveau ochi mari, faţetaţi: unele specii erau oarbe. T. se deplasau pe fundul nisipos şi milos al mărilor din era primară; oi nu mai apar în era secundară. D.p.d.v. sistematic sînt consideraţi un grup vechi de artropode. V. şj AMONIŢI. * TRIPANOSOMOZÂ, boală a sîngelui şi a diferitelor organe determinată la om de unele specii de protozoare parazite din fam. Trypanosomidae. Ex.: Trypanosoma gambiense ş[ T. rhodestense, produc boala somnului în Africa; 2\ cruzi provoacă boala chagas tn America de Sud; Lelshmania tro-pica şi L. donovani produc afecţiuni cutanate şi viscerale etc, T. sînt transmise de cele mai multe ori de insecte hema-tofage, mai rar şi prin contact direct. TWPTOIV, ansamblul detritusului de origine endogenă Sau exogenă aflat In suspensie în apă sau plutind la suprafaţa sa. T. contribuie la aprovizionarea cu hrană a speciilor detritifage. tn cantităţi foarte mari în masa apei duce la reduccrca luminozităţii bazinului acvatic şi indirect îa scăderea fotosintezeî şi a oxigenului, cu consecinţe negative asupra unor populaţii vegetale şi animale, TROFIC, care se referă la hrană şî relaţii alimentare. Ex.: verigă, lanţ. nivel, regim, reţea, structură, piramidă t. etc. Intr-o biocenoză speciile sc pot grupa într-un anumit TROFOBIOZA 620 număr de trepte (verigi) care le separă de producătorii primari. La rin du 1 lor, fiecare specie consumă şi este consumată dc altă specie constituind lanţuri t. Cele mai simple lanţuri t.> cn puţine verigi, sc întîlnesc în ecosistemele cu diversitate redusă- Ex*i în ecosistemele agricole (grîu-*om; plante furajere —► animale erbivore —* om), fn pustiu (plante cămile om). Creşterea diversităţii contribuie la alungirea lanţului t, Ex,i într-o pădure întllnim; frunzele arborilor afide coccinele (buburuze) păianjeni -> păsări insecti-vore -► păsări răpitoare. într-o biocenoză speciile ce alcătuiesc lanţurile t. nu sint izolate, ci intră in relaţii unele cu altele formind o reţea L Totalitatea organismelor care au acelaşi mod de hrănire şi care se separă de producătorii primari prin acelaşi număr de verigi alcătuiesc un nivel t. Ex.: nivelul plantelor autotrofe, al animalelor erbivore, al carnivorelor etc. Numărul sau biomasa indivizilor apar finind la diferite nivele t♦ pot fi exprimate sub formă de grafice sau sub formă de piramide In trepte, ce au primit numele de piramide t. Toate aceste legături l♦ dintre organisme determina o anumită structură t. a biocenozei. Speciile dintr-o biocenoză nu au aceeaşi valoare t. chiar dacă fac parte din acelaşi grup funcţional (producători, consumatori etc.). Unele specii sînt dominante prin numărul şi biomasa lor şi reprezintă verigi esenţiale în transferul materiei şi energiei, cu rol hotărîtor In viaţa biocenozei. Alte specii au o importanţă redusă în biocenoză, Ex.s într-o pădure de foioase, stejarul este specie cu rol dominant, pe cînd insecta Cynlps kolart are un rol secundar în transferul substanţei şi ai energiei. Urmărind transportul hranei (substanţă şi energie) de Ia producători la consumatorii de vîrf, se observă anumite legităţi; a) eficienţa energetică a nivelelor t. creşte de la producătorii primari spre consumatorii terţiari; b) descreşte energia disponibilă pentru fiecare nivel t. pe măsură ce ne depărtăm de producătorii primari; la fel şi pierderile prin respiraţie. La homeoterme şi la nevertebratele mai evoluate (albine» furnici) o cantitate tot mai mare din energia acumulată în hrană este cheltuită pentru îngrijirea descendenţilor, alimentarea şi menţinerea unităţii populaţiei» Deci pe parcursul lanţurilor t la organismele superioare se produce convertirea unor mari cantităţi de energie asimilată în activităţi complexe, care se concretizează în dezvoltarea sistemului nervos, în creşterea complexităţii relaţiilor cu mediul, a rolului individului în viaţa populaţiei şi in transformarea mediului etc. 1ROFJNE, v. ALIMENTE, - TROFOBIOZĂ, asociere bilateral pozitivă dintre 2 specii diferite, dintre care una foloseşte anumite produse eliminate de a 2-a, fapt pentru care este îngrijită şi protejată de către specia consumatoare. Ex.j furnicile din gen. Myrmtca, Lastus, Crematogaxter, TapLnoma protejează şi aduc în cuib cicade, afide, coccido şi omizi de fluturi (din fam. Lycaenide) de «2» TROGLOXENA Ia care folosesc secreţiile lor dulci; termitele protejează şi îngrijesc în cuibul lor musca Termitomgla gracilis şi gtndacul Sptrochiha eurymedusa, pentru secreţiile lor plăcute, V. şi MtTTUAUSM, SIMBIONT, TROFOECOLOGIE, paîte a ecologiei care se ocupă cu ansamblul relaţiilor de hrănirc din cadrul unei biocenoze. T. are ca obiective principale de studiu determinarea struc* turn trofice a unei populaţii sau biocenoze, compoziţia şî Volumul hranei la diferite spccii, metodologia determinării tipului de hrană (Hg. 27) etc. Conceptele fundamentale ale t. (lanţ trofic, nişă, reţea trofică etc*) au fost stabilite de ecologul englez Ch. Elton (1927). Sin. ecologia nufriftet TROFOLAXIE, schimb reciproc de substanţe alimentare între indivizii unei populaţii animale. Ex.: schimburile de hrană îutîlnite Ia albine, termite şi alte insecte sociale. T. joacă un rol ecologic important tn întărirea legaturilor dintre indivizi consolidînd astfel populaţia. Termenul de 4. a fost crcat de ’Wheeler (1918). TRO GLOBII, v.w TROGLOBIONTĂ. i. TRO GLOBIONTĂ (despre organisme), care trăieşte şi se reproduce exclusiv în -► peşteri şi în apele subterane. Majoritatea prezintă- caractere morfologice de evoluţie regresivă (dispariţia pigmenţi lor melanici din tegument, alungirea şi subţierea apendicelor, apterism etc.) şi sînt active tot timpul anului (uu prezintă ritmuri sezoniere). Ex, diplopodul Centromzrus drescol, melcul Daudebardia cavicola, pseudo-scorpionul Neobisium breutpes, araneidul Nestlcm cerneşte, izopodul Trichoniscus inferns etc. Printre t. se cunosc nu-meroase specii endemice. Ex.i pseu do scorpion Ii Neobisium breuipes, N. mtnulum şl diplopodul Orobinosoma hungartca orientale pentru peşterile din Banat. Sin. troglobiL V» şl SUBTROGLOFILĂ, trogloxenă. • TROGLOFILĂ (despre specii), care trăieşte şi se reproduce deopotrivă în peşteri, cît şî Ia exterior. Puţine dintre ele au caractere morfologice de evoluţie regresivă. T. sînt lucifuge şi hlgrofile frecvente în mediul endogen (frunzar, sub pietre, în sol etc.), nu au ritmuri sezoniere, pot fi întîlnite tn profunzimea peşterilor, dar populează cu precădere zona de la intrare. Ex.r araneidele Meta menardt, M. meriane; oligo-chetul Dcndrobaena rubida rubida, izopodul Androntscus ro&eus roseus ctc. V. şi TROGLOBIONTÂ, SUBTROGLOFILĂ, TKO GLOXEVĂ. _ TROGLOXENĂ (despre specii), care se întîlneşte numai accidental în mediul subteran (unele miriapode, insecte, mamifere etc.). Cele mai multe sînt antrenate de vlnturi sau de apa de infiltraţie prin fisuri. Indivizii aparţinînd speciilor cu mare valenţă ecologică reuşesc să supravieţuiască o vreme mai îndelungată şl chiar să se reproducă în zona de la intrare a peşterii. în cele din urmă revin la suprafaţă sau pîer (ex.i unele miriapode, insecte, mici mamifere etc.). V. si TRO-GLOBIONTĂ, TROGLOFILĂ, SUBTROGLOFILĂ. TROPICALE €30 TROriCALE (despre organisme, populaţii, biocenoze, ecosisteme sau condiţii dc mediu), care se află în zonele geografice cuprinse între 10 şi 30 lat. nordică şi latitudine sudici faţă de ecuator. Aici există un anotimp ploios de vară şi un anotimp secetos In lunile maî răcoroase ale anului. Zona t. se caracterizează prin temperaturi diurne extreme: ziua foarte ridicate, noaptea mult mai scăzute. Alţi factori abiotici: presiunea atmosferică, vîntul, precipitaţiile sînt slab evidenţiaţi cu excepţia zonelor de savane şi pustiuri unde prezintă variaţii mult maî puternice. Vegetaţia t. se carac-terizează printr-o bogăţie specifică a populaţiilor şi prin complexitate structurală. Numărul speciilor dc plante superioare se ridică la cca 45 000. Foarte mare este şi diversitatea specifică a animalelor. Ex.: dintre iiisecte s-au găsit locustide, 2 726 specii, cosaşi, 2 811 specii; libelule, 2 096 specii; ploşniţe, 3 675 specii etc. Frecvenţa speciilor este însoţită dc un număr relativ redus de indivizi în cadrul fiecărei specii. Predomină în zona t.speciile stenobionte. Dinamica populaţiilor este influenţată mai ales de relaţiile biotice (hrană, paraziţi, prădători) şi mai puţin de condiţiile climatice, comparativ cu zonele de climat temperat şi recc. V. şi PĂDURE UMBROFILĂ TROPICALĂ, PĂDURE DECIDU-ALA TROPICALĂ, SAVA1VĂ, rUSTIU. TROPISM, proprietate a unor organe ale speciilor fixe (în special plante), de a se îndrepta şi orienta în fuucţie de un agent fi2ic, chimic şi biologic, fie spre locul din care acţionează agentul respectiv (t. pozitiv), fie în sens opus (t. negativ). T. reprezintă un răspuns al organismelor la acţiunea favorabilă sau nocivă a factorilor externi, repre-zentînd totodată cca mai rudimentară formă de comportament în lumea vie. în funcţie de factorul extern la care organismul reacţionează, t. se numesc: fototropism, galvano-tropism, termotropism, geotropism, cfcemotropism etc. Ex,: rădăcinile plantelor au un t.p. (geotropism), ele se îndreaptă totdeauna spre pămînt; tulpinile au un t. n. (geotropism), ele tndepăTtîndu-se dc pămînt. V- şi TACTISM, TAXII. TROPOFILĂ (despre spccii vegetale), care pierde frunzele, elimină sau reduce circulaţia sevei şi înmugureşte în funcţie de particularităţile ei biologice şi de climatul local. Arborii din zona temperată pierd frunzele iarna, alţii din zona tropicală le pierd în perioadele de secetă. Aceste adaptări an permis unui marc număr de spccii să supravieţuiască condiţiilor ecologice nefavorabile care apar în unele anotimpuri (ex. iarna) sau sezoane (ex. sezonul sccctos). . TROPOSFERĂ, stratul inferior al almosferci ce vine în contact direct cu suprafaţa Pămîntului, cuprins Intre 0 şi 11 km înălţime. Multe modificări ale t. sînt delermmate de relief, tip dc vegetaţie, curenţi ctc. Acest strat conţine numeroase organisme care-1 populează temporar (sporii unor microorganisme, polen, alge şi ciuperci microscopicc etc.). 631 TULABEM1E Tot U este mediul unde işi desfăşoară o parte din activitatea lor organismele zburătoare (insectele şi păsările)- T* este stratul atmosferei cel mai mult influenţat de om, care conţine un mare număr de poluanţi sub formă gazoasă, lichidă sau particule solide. TURBARE, boală infecţioasă, viiotică, transmisibilă prin muşcătura unui animal turbat, mortală, distingîndu-sc o formă paralitică şi o formă furioasă, de agresivitate. Animalele suspectate se ţin sub observaţie (izolate* 15 zile), iar celor muşcaţi li se aplică vaccinarca preventivă. Dacă in 15 zile animalul suspectat nu face turbare, se suspendă injecţiile preventive, dacă insă nioare (sau dispare) se face tratamentul complet. Primul care a preparat şi folosit cu succes vaccinul coutra t. a fost savantul francez L. Pastcur (1885). în ţara noastră, V. Babeş întemeiază la Bucureşti (1885) Institutul care îi poartă numele şi centrul antirabic (al 3-lea din lume la acea dată), iar hi 1888 efcctueaza prima vaccinare contra I. TUmCOLA (despre specii)» care trăieşte în tuburi secretatc sau construite de ea însăşi. Ex.: unele anelide, pogotioforc, • larve de trihoptere, lepidoptere (fluturi) etc. Aceste adăposturi protejează speciile t. contra unor factori nocivi din mediu (curenţi foarte puternici, acţiunea unor dăunători etc.). TUBURI DETECTOARE PENTRU POLUANŢI, dispozitive transparente coaţinlnd granule impregnate cu reactivi specifici poluantului care urmează să fie identificat sau determinat* In funcţie de concentraţia poluantului, conţinutul tubului îşi schimbă culoarea sau se colorează pe o lungime dată* TUFIŞ, grup de arbuşti sub care sc dezvoltă un bogat strat de ierburi. Dintre arbuştii ce compun un t», mai comuni sînt: sîngerul (Cor/ins sanguinea), călinul (Vcâurnzzm lan-tana), salba moale (Eoonymuseuropaea), porumbarul (Prunus spinosa), socul (Sambucus nigra), măceşul (Rosa aruensis) etc. T* reprezintă habitatul preferat dc numeroase nevertebrate (viermi, moluşte, insecte etc.) sau vertebrale (şopîrle, păsări, mici mamifere etc.). TUFIŞ RECE, formaţiune vegetală compusă din arbuşti deşi şi substrat ierbos foarte variat, din zona cu temperatură medie foarte scăzută. Ex*: t.r. de fag sempervirent din Ţara de Foc, t* r. ierbos din Irlandar mestecănişul din Laponia etc* TUFIŞ TROPICAL, formaţiune vegetală situată tn zona tropicală constituită din arbuşti sempervirenţi, dispuşi fn grupuri dese care permit într-o mică măsură dezvoltarea unui strat ierbos. Ex.s zonele de tranziţie dintre pădurea umbrofilă tropicală şi savană, din Africa, Australia ctc. TULAREMIE, boală infecţioasă, contagioasă, frecventă îa rozătoarele sălbatice, transmisibilă prin contact la majoritatea mamiferelor terestre, produsă de Pasteurella tulu-rensls. Sc manifestă prin febră, hipertrofie ganglionură şi splenică, foliculită mczenterică,necroză nodularâ hepatică eU:. tulichtnA 632 TULICUINĂ (Daphne cneorum), subarbust cu frunze sempervirente şi flori dispuse axial, sau In inflorescenţe laterale, rozee sau albe, parfumate, care creşte în pilcuri dese mai ales pe pantele pietroase, calcaroase din zona montană (Transilvania şi mai rar în Moldova). înfloreşte primăvara în lunile aprilie şi mai. Fiind o floare de sezon foarte preţuită, a fost mult culeasă şi comercializată, ceca ce a dus la rărirea el, fapt pentru care a fost declarată monument al naturii şi ocrotită. TULPINĂ, populaţie celulară, microbiană sau inframicro-biană, izolată din natură sau în laborator şi care se menţine prin treceri în serie, cu păstrarea majorităţii proprietăţilor ce o caracterizează. TUNDRĂ. complex de ecosisteme din regiunea arctică, constituit din asociaţii de licheni, muşchi, ierburi, arbuşti şi arbori pitici, formate sub influenţa climatului aspru polar, situat la limita pădurilor de conifere şi gheţurilor permanente. Clima arctică este friguroasă, puţin prielnică vieţii, cu temperaturi medii ce variază între 0° şi —14°C. Precipitaţiile medii anuale sînt variabile şi dc obicei mici, cuprinse între 250 şi 400 mm. Verile sint răcoroase şi scurte, de numai 2—3 (A) luni, timp In care zăpezile se topesc integral. Zilele sînt foarte lungi iar spre N soarele nu apune, rămînînd la orizont pînă la apariţia iernii. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase nu depăşeşte 10°C. Iernile polare sint lungi (7—9 luni) şi geroase. Temperatura medic fn luna ian. coboară la —40,9°C. Grosimea stratului de zăpadă nu depăşeşte grosimea de 25—30 cm. în acest anotimp soarele nu se ridică deasupra orizontului. T. are o suprafaţă de aproape 3 miL km2» cu relief plan, mici movile, coline, munţi. Solurile sînt podzolite, mlăştinoase, sărace in substanţe nutritive. Vegetaţia t. este distribuită în 2 straturi, în stratul inferior domină muşchii şi lichenii asociaţi cu graminee, ciuperci, subarbuşti sempervirenţi şi caducifolfaţi (merişor, afin, arginţică, sălcii pitice), peste nivelul cărora se ridică stratul arbuştilor cu frunze căzătoare (mesteceni şi arini pitici). De la S spre N\ paralel cu înăsprirea condiţiilor de viaţă, se succed următoarele biocenoze reprezentative: t. cu arbuşti, t. cu subarbuşti, t. cu muşchi şi licheni şi t. rară, cu un grad de acoperire sub 50% ce se află în cele mai nordice regiuni şi pe coastele munţilor. Fauna t. este foarte săracă şi omogenă ca specii. Mamiferele homeoterme arctice pot înfrunta gerurile datorită atît stratului gros adipos subcutanat rău conducător de căldură (grăsimea ursului polar cîntăreşte un sfert din greutatea $a)r cît 'şi prezenţei blănii cu peri lungi şi deşi care protejează organismul. Păsările sedentare din t. au puful şi penele mult mai dese şi mai lungi decît ale celor din zona temperată. Cele mai multe animale homeoterme migrează în timpul iernii. Turmele de reni se deplasează spre S, iar păsările migrează mult mai departe, unele ajungînd pînă la Antarctica. 633 TURBARIE înalta Animalele poikiloterme clin t. sint puţine Ia număr, repre-zentate prin cîteva specii de reptile şi batracieni, Îd schimb insectele sînt foarte numeroase (în special muşte, ţlnţari). Deoarece în t. ziua şi noaptea coincid cu cele 2 anotimpuri, variaţiile diurne sînt excluse. Hrana animalelor fitofage din t. este alcătuită din licheni, muşchi, ierburi şi din mugurii» frunzele, ramurile şi fructele arbuştilor. Rozătoarele mici, ca lemingii, formează populaţii abundente în t., în funcţie de care fluctuează şi numărul răpitoarelor (lupi, vulpi, iier-meline şi păsări răpitoare). Ursul polar este omnivor hrănindu-se atît cu carne (de foci şi peşti), cit şi cu plante. Lanţurile trofice şi diversitatea speciilor slnt reduse, din care cauză există mari fluctuaţii numerice la animalele din tundră. Sin. frigori-descrta. TURBĂRIE, loc inmJăşfcinat, unde se dezvoltă muşchii, în special Sphagnum, şi alte plante higrofile sau acvatice. în România se cunosc pînă în prezent 440 t. cu o suprafaţă de 7 080 ha situate în depresiunile tectonicc intercarpaiice la altitudini ce variază între 500 şi 1 700 in. După sursa de apă din care se nutreşte flora acestor ecosisteme, t. din ţaraf noastră se categorisesc în: t. Joase, ale căror plante se nutresc din apa bogată în elemente minerale a unei depresiuni, şi t. tnaife, ale căror plante sărace în specii, dar bogate in indî~ vizi, pierd contactul cu apa din sol şi sc nutresc mai ales din puţinele săruri ale precipitaţiilor atmosferice. Sub stratul de turbă se formează un sol turbos a cărui grosime variază între 30 şi 50 cm. Sin. mlaştină de turbă. TURBARIE ÎNALTĂ, turbărie care se dezvoltă în regiunile montane, în cuvete cu drenaj insuficient unde se strîng apele de ploaie şi resturile de muşchi, dînd turbării acide, sărace iu N şi impurităţi minerale. T.I. se găsesc în România tn Carpaţii Orientali, Apuseni şi mai puţin în Carpaţii Sudici, pe roci silicioase, într-un etaj de vegetaţie bogat in precipitaţii, la altitudini cuprinse între 800 şi 1 700 tu. In total există în România 207 t.L, cu o suprafaţă de cca 1 351 ha. Fondul vegeta ţiei lor este sfagnetul, un complex de muşchi care cresc sub formă de periniţe, alcătuit din diferite specii de Sphagnum la care se adaugă roua cerului (Drosera), Empetrum ntgrum, ericacee, cîteva specii de Carex etc. şi tufe de pin (Pinus sllvestris)* mesteacăn (Betula verrucosa, B. pubescens), molid (Picea excelsa), plop (Populustremnla), răchită (Salix aurita, S. silesiaca) etc. Ca şi turbărla joasă, ti. este un adăpost tipic pentru reîicte glaciare atît din domeniul vegetal, cît şi animal. Unele din speciile relicte, ca mesteacănul pitic (Betula nana), îşi au frontiera sudică mondială în turbării le joase din România. Altele, ca Trten-talts europaear Carex loliacta, C, pauclţlora, se găsesc pe linia de frontieră sudică a ariei lor, T.I. ocrotite: Tinovul Mare situată în jurul com. Poiana Stampei, jud. Suceava, la 910 m alt., ocupă o suprafaţă de 667 har Specii caracteristice! Plnas silvestrts, Ptcea excelsa, iUnus Incana, Saîix aurita TURBARIE JOASA 034 etc. Tn compunerea per inilor de Sphagnum se asociază Poly-trtchum sliclum, Briophorum vaginatum, Andromeda poli folia, Vaccînium axycoccos ssp. microarpum etc.; Lucina-Găina, situată In bazinul Lucina, în apropiere de Muntele Găina, jud. Hunedoara, Ia 1 200—1 250 m alt., cu o suprafaţă de 3 ha. Specii caracteristice: Carex pauci flora, PolenttUa tor-meniilla, Salix pentondra, Pinus slloeslris ctc.; Tinovul Luci» ceti mai marc din Transilvania (270 ha), se află In jud. Harghita. Este un sfagnet gigant, invadat de pini în care se adăposteşte temporar ursul? alte t.î.: Mohoşi (jud. Mureş;; Lăptici (pe cursul superior al Ialo miţei, în Buccgî). Sin. mlaştină oligotrofă, tinou. TURBĂRIE JOASĂ, turbăric care se dezvoltă tn podişurile aluvionare, alimentate de pînza de apă freatică bine mineralizată, cu aciditate redusă, unde domină graminee le şi eiperaccele. Se cunosc în Român ta 173 t.j, cn o suprafaţă de 5 730 ha, situate în depresiuni dc orice natură» din cîmpie pînă la munte. Cele mai importante se găsesc în marile depresiuni intercarpatice: Drăgoioasa-Bilbor-Borsec, Ghcor-gheni (bazinul superior al Mureşului), Bazinul Cine (cursul superior al Oltului), Depresiunea Bîrsei etc., Ia 500—1 000 m alt. Importanţa acestor t. este unică, reprezentind staţiuni extreme spre S sau V, pentru numeroase specii nordlce-arcti-ce, siberiene sau centra l-asiatice. Aici ajunge limita sudică a speciilor: Sphagnum wulfianum, Dryopteris cri stata, Be-tula humilis. Viola epipsila etc. Alte specii sînt endemice, ex.: Armeria alptnat subspecia barcensls, Melampyrum saxo~ num etc. Majoritatea acestor specii reprezintă relicte glaciare şi tocmai de aceea t.j. sînt în parte ocrotite: t.j. Hărman, situată în depresiunea Bîrsei, la N de Braşov, cu o suprafaţă de 200 ha, plină de Izvoare bogate şi reci, din care se formează pîrllaşe limpezt. Specii caracteristice: Pedicularts sceptrum-carolinam, Clădium mariscum, Armeria alpina ssp. barcen-sis etc.; t.j. Sîncrăieni-Ciuc, Ia 7 km de oraşul Miercurea Ciuc, la 650 m alt. Plante caracteristice: Beiula humilis, Drosera anglica etc.; Valea Mijlocie, se află la S de Tuşnadul Nou, jud. Mureş, la 037 m alt. Plante caracteristice: Betula humilts, Saxifraga hirculus, Ptcea excelsa etc. Sin. mlaştină eutrofă. TIJRBIDITATE, gradul de încărcare a apei cu materii în suspensie. T. este un factor ecologic foarte important care intervine în reducerea intensităţii luminii şi, prin urmare, in diminuarea producţiei plantelor autotrofe. în acelaşi lîmp, t, elimină din ecosistem speciile cu cerinţe ridicate faţă de lumină. Cînd apa conţine peste 4 % (in volum) particule solidie In suspensie, efectele t. sînt simţite puternic de organisme (ex. peştii litoral! care trăiesc în astfel de ape au ochii foarte mult reduşi). T. apei poate avea şi un rol protector. Anumiţi peşti depun icrele în perioada de maximă t., dnd pericolul de a fi văzute de prădători este miîiimt ex. crapul chinezesc (Ctenopharijnodon sp,).T. apoi este pro- m ttJKKUfel DE l>EPOLUAttE. * * dusă pe calc naturală (datorită scurgerilor şi eroziunilor provocate de apele de ploaie, a descompunerii diferitelor organisme după moartea lor etc.) şi artificială (datorită substanţelor în suspensie, insolubile care provin de la minele de cărbuni, carierele de piatră, fabricile de faianţă, porţelan, hîrtie sau carton etc. TURBOFIL (despre organisme, mai ales vegetale), care este caracteristic turbăriilor şi mediilor analoage, care s-a adaptat şi trăieşte în condiţii de umiditate şi aciditate crescute (pH 4—5). Ex.: muşchiul de turbă (Sphagnum wulfla-num), mesteacănul pitic (Betula nana), râchiţelele (Vacci-nium oxycoccus), merişarul (V. oitls-îdaea). TURFOPELE (despre sedimente), care se întîlnesc în lacurile distrofice sau în medii de viaţă similare turbăriilor (F. C. Sacchi şl P. Testard, 1971), TURMĂ, grup (mai mare) de animale domestice ori sălbatice care trăiesc împreună. Termenul de t. este foloaft mai ales pentru unele mamifere, ex.: oi, capre, bizoni, reni,‘antilope, zebre, elefanţi, cerbi. Cauzele care determină gruparea i animalelor în t. sînt multiple: nevoia apărării faţă dc duşmani (ex. cervidele. antilopele) sau de intemperii (renii), nevoia de migraţii (bizonii), constituirea de familii poli^ game etc. Astfel, t. de cai sălbatici din Mongolia sînt formate din ctte nn mascul care protejează şi dirijează mai multe femele Împreună cu tineretul lor. O t. de şoareci sălbatici este constituită din reunirea a mai multe familii poli-game, în care fiecare mascul apără mai multe femele. Gibo-nii din Indonezia trăiesc în familii, iar t. corespundc fie nnui ansamblu de astfel $e familii, fie unei singure familii cu toate generaţiile succesive. La elefanţi, cervide şi la vacile domestice t. sînt formate din reunirea mai multor familii. Masculii adulţi trăiesc soliţari, iar una din femele conduce t. formată din femele şi tineret. Acest comportament se întîlneşte şi la capra neagră din Carpaţii româneşti, tn momentul reproducerii, masculii se ataşează la t., se hat între ei şi învingătorii se acuplează cu femelele. După acuplare, masculii se reîntorc Ja viaţa solitară. Tineretul mascul ră-mîne în t. cu femelele pînă Ia maturitatea lor sexuală. TURN-OVER TIME, termen de origine engleză adoptat de toţi ecologii pentru a indica timpul necesar de reînnoire a tuturor substanţelor existente într-un organism, ecosistem, un component al ecosistemului etc. Dacă într-un organism există 1 000 unităţi dintr-o substanţă determinată, şi dacă intră sau ies din acel organism 10 unităţi pe oră, atunci rata t este de 10/1 000—1%/oră. Timpul de reînnoire totală va fi de 1 000/10, deci de 100 orc. V. şi CICLU BIOGEOCIUMIC, TURNURI DE DEPOLUARE PRIN SPĂLARE, cilindri Verticali prin care circulă dc jos în sus aerul poluat în con-tracurent cu un lichid care reţine poluanţii (solizi, lichizi sau gazoşi), în urma unui fenomen fizic (dizolvare etc.) sau reacţie chimică. u UBICUISTÂ, v. COSMOPOLITĂ. UED, nume dat unui riu sau unei văi cu apă iu N Africii şî Arab ia. ULTRAMICROCLIMAT, climatul unor suprafeţe foarte reduse, cu condiţii «.metcorologice" particulare, unde se dezvoltă anumite organisme. Ex.: interiorul unei frunze sau flori, învelişul păros al mamiferelor etc. ULTRAPLANCTON, plancton cu dimensiune sub 5 y. format mai ales din bacterii, flagelate foarte mici etc. ULTRASUNET, sunet cu vibraţie foarte rapidă, înregistrat sau emis de unele animale (ex. lilieci, peşti, insecte etc.). Astfel, la lilieci (Chiroptera) laringclc emite u. care slnt proectate prin gură sau nas; acestea, reflectate dc obiectele din jur, sînt receptate de pavilionul urechii. Animalul percepe vecinătatea obstacolelor pe care le ocoleşte; el poate zbura chiar cînd este orb, fără să întlmpinc greutăţi în orientare. La peşti, perceperea şi transmiterea u. se reaKzează de către piesele scheletului visceral, vezica aerianfl şl alte organe care sînt în legătură cu urechea internă. Perccperea şi emiterea de u. de către unele animale contribuie la o mai bună orientare a lor în natură şi Ia exploatarea optimă a rcsurselorw ecosistem ului în care trăiesc. UMBRĂ CRIPTICĂ, adaptare Ia mediu pe care o prezintă unele animale ce constă In culoarea mai închisă a părţii dorsale şi mai deschise a celei ventrale şi în păstrarea neschimbată a poziţiei lor faţă de direcţia din care cade lumina. Ex.: numeroase specii acvatice au totdeauna spatele maî întunecat, expus la lumină şi regiunea abdominală de cu-lo a re mai deschisă, expusă la întuneric. Aceasta face ca, privit lateral, animalul să apară lipsit de relief; văzut de jos, culoarea albă a abdomenului se confundă cu cerul ce se reflectă în apă; privit de sus, spatele de culoare închisă se confundă cu fundul întunecat al apelor. Numeroase specii de peşti prezintă ii.c.: crapul (Cyprlnas carpio), linul (Tinca linca)> mreana (Barbus barbus), boiştcanul (Phoxinus pho-xlnus); unii amfibieni: salamandra (Salamandra salamandra)\ broasca ^mare de lac (Rana ridibunda) etc. UMBROFILĂ (despre plante), carc trăieşte în zona tropicală cu ploi abundente. Asemenea plante formează păduri 687 UNIUNEA INTERNAŢIONALA.. întunecoase f6ârt^ greu străbătute de omişi 'de animale. Arborii ating înălţimi pînă Ia <50 m, au frunze suculentei $i inari prin'care se evaporă multă apă. Domină prin Auibăr de fridlvlzi şi biorna&ă-bambuşjl manglierlr mango (Mangi-ţera ihdica), baltfa (Qchtoma lagopus), mangliera, (Fhisofihora mşi PĂDURE UMBROFILĂ: TROPICALĂ, v UMIDITATE ABSOLUTĂ, ,cântitatea totală de-apă prfez&n* tă la un moment dat în atmosferă, exprimată prin masa1 de vapori de apă pe unitate de volum de aer, sau In grame pe metrul ciil* de-'a feri Sin. confinatul^ de umiditate a? âehiliU:. * UMIDITATE ANTECEDENŢĂ, gradul de «-umiditate a solului la începutul grifei perioade (ex^ Ta încbputulprim&j-verii). ■ •’ ^ j- • k..- ■■■■•..■ UMIDITATE ATMOSFERICĂ, cantitate - de apa *ub formă dfc vapo*i; prezentă *în atmosferă la un moment dftt. UMIDITATE ftlAXBIĂ, v. UMIDITATE DE SATURAŢIE; UMIDITATE DE SATURAŢIE, cantitatca : niătffirft ; de vapori de ‘ apă pe care o poate conţine la tm moment dat un vohrtu de aer la o anumită temperatură. Se iexprimă’fe g/m3. Sin. umiditatea maximă:■■■ UMIDITATE RELATIVĂ, raportul dintre masa de:«apă din attnbsferă sub formă de vapori şi masa de* aer uscată pe care îl conţine. U*r.: se exprimă- în procente (%), ' UMIDITATE SPECIFICĂ, cantitatea de apă (în g) djntr-un volută d& aer raportată Ia greutatea totală (în kg).de-;aer umed din volumul dat: • • : UNDELE VIEŢII, fenomene oscilatorii (fluctuaţii) 'ale numărului indivizilor dintr-o populaţie!, dependente mai ales de variaţii ale factorilor de mediu (Certvcrkov, 1'915)ţ. Ex.: „înflorîfda apei'1 în tjfopul verii consta in acoperirfch bălţilor cu o peliculă subţire''de alge verzi; este o adevărată „explozie de energie geochimjcă“ (Yernadski) acumulata de substanţa vie şî devenită măriJf^tă în condiţii'favorabile. U„v. sînt astfel de explozii „demografice", revărsări ale vie-ţii, „invazii" (Elton) urmate ie pustiiri care reduc hiăsiV populaţia/ fcînă aproape de limita inferioară de supravieţuire. Ex,: înmulţirea excesivă a şoarecilor este urmată de de^îmarea îor prin boli, foamete) competiţie individuală, intervenţia răpitoarelor etc. (untic popuîaţionaîe). Aceste Oscilaţii masive au drept urmare o schimbare însemnată a gen ofon du tui .caro se’ reface pornind dc la un mic număr de supravieţuitori. V. şl OSCILAŢIE, EUTROFIZAREA Apelor. ; UNITĂTE FUNCŢIONALĂ, v. NIVEL TROFIC. UNITATE STATISTICĂ, un element simplu sau compus, corespunzător cu obiectul la care :se face observaţia. .Ex.: un individ, o populaţie, o exploatare agricolă, o observaţie calitativă sau .cantitativă etc. UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ PENTRU CONSERVAREA NATURII ŞI A RESURSELOR SALE (U.IX,N„ în fr.: Union DRAGAN internaţionale pour îa Conservation de Ia Nature eţ de ses Ressources), organizaţie internaţionali creată în 1948/cu sediul la Morges (Elveţia), cu misiunea de a coordona şi reuui o documentaţie completă asupra ocrotirii naturii, URAGAN, ciclon sau vint ,cu viteză foarte mare (30-^50 m/s); convenţional, orice vînt care, atingînd sau depăşind 12® Beauforti provoacă distrugeri în;^alea lui. U.4istrug mai ales arborii izolaţi, insectele şi cîrduxile de păsări în migraţie, locuinţe omeneşti etc, URBANE (despre specii), oare s-au adaptat şi tr&ieşc în oraşe. Ex.: vrabia, porumbelul, urecheljiiţa (Lilhobius for* ficatus), unele insecte colembole, ortoptere, coleoptere etc. Fauna şi micro flora oraşelor formează o biocenoză foarte importantă atît prin diversitate, cît şi prin număr de indivizi. O parte: din speciile din mediul urbansintvectoriamimeroase boli (ex. musca, gin daoul negru de bucătărie, şoarecii .etc.). URBANISM, ştiinţă a proiectării şl planificării construc-ţiei de oraşe* reconstrucţiei acestora, sistematizării cuprinzând. lucrări edilitare, construcţii de locuinţe, de spaţii verzi, construcţii industriale,, comerciale -etc. Ga tendinţă recentă, u. se integreaz_ă In sistematizarea teritoriului naţional, a localităţilor urbane şi. rurale, la această activitate particip înd, alături de arhitecţi şi ingineri, numeroşi alţi specialişti (sociologi, economişti, demografi, medici, igienişti, geografi etc.), D^p.d.v. ecologic u. trebuie să se îmbine armonios cu natura) prin crearea de spaţii verzi $i bazine acvatice care să împrospăteze aerul oraşelor şi să asigure,loc de viaţă, pentru diverse organisme: păsări cîntă-ţoare, Insecte, unele mici mamifere,, peşti, amfibicni eţc. ^or fi. construite terenuri de j^că pentru copii, obiective industriale prevăzute cu dispozitive de depoluare etc. Sin, urbanistică* UMANISTICĂ, v. URBANISM. URBANIZARE, proces demo-econo mic şi social, a cărui principală dimensiune cantitativă este creşterea numărului populaţiei urbane şi a ponderii sale în populaţia totală a unei ţări. Un factor important al c, îl reprezintă industrializarea. în ţările în curs de dezvoltare se constată un fenomen de supraurban i zaref generat.de afluxul anarhic al imigranţilor ue la sate. Factorii de creştere a populaţiei urbane şînt: excedentul natural propriu, imigraţia — cel mai im-pofţant factor —, transformarea unor localităţi rurale în localităţi urbane. Fenomenul extrem al u. este concentrarea urbană excesivă, crearea de —v conurbaţii, superconur-baţiişi—► megalopoHsuri. In u r măto are l e 5decen î fvorapl^ fSToraşe de SIT—40 mîT7 loc. U1ITICARIE, manifestare alergică cutanată, declanşată de factori exogeni sau endogeni foarte diferiţi (alimentari, infecţioşl, medicamente şi agenţi poluanţi etc.), caracterizată anatomoclinie prin prurit şi erupţie urticariană. V. şi ALERGIE. UTILIZAREA APELOR USTUROI SA UI ATIC (-4/lfiun obliqnum), specie ocrotită In rezervaţia Cheile Turzii (jud. Cluj), siugura localitate din Europa în care trăieşte acest element siberian. UTILIZAU EA APELOR UZATE, folosirea apelor degradate datorită diverselor procese tehnologice în scopuri agricole etc: Ex.: în irigaţii, ceca ce constituie şi un mijloc natural de epurare; există însă şi numeroase inconveniente: instalaţiile sînt costisitoare, există pericolul unor contaminări, al înmulţirii muştelor, precum şi al apariţiei unor dezechilibre la nivelul solului prin carenţa^sau excesul imor elemente chimice, V. şi APA REZIDUALA. VACCIN* produs biologic, inoculat unui organism in vederea obţinerii unei stări de -► imunitate activă faţă de microbul patogen din care provine, fără a-i produce tulburări grave sau leziuni profunde. V. conţine antigene specifice ale agentului infecţios sub diverse forme: corpi microbieni omorîţi (vaccinuri inactivate), bacterii sau virusuri vii, dar atenuate (vaccinuri atenuate), toxine detoxifiate prin formol (anatoxine). VAGILITATE, capacitate de mişcare şi răspîndire a unei specii. Unele specii sînt vagile şi eurjbionte (capabile să se hrănească cu o gamă largă de produse şi să ocupe diverse —► habitate), ex.: tigrul, lupul, altele vagile şi stenobionte („specializate" tn hrană şi substrat), ex.: larva musculiţei bobocilor de lucernă (Cantarfnia medlcagfnfs), care se hrăneşte numai cu conţinutui bobocilor florilor în care trăieşte* VAL DE POLUANŢI, masă de aer în mişcare în care se găsesc -> poluanţi, uneori tn concentraţii neobişnuit de mari. Astfel, în cursul lunii dec. 1930, ca urmare a unor condiţii meteorologice particulare, întreaga Belgie şi tn special Valea Meusei, a fost acoperită de ceaţă. Pe o distanţă de 25 km, Valea Meusei este mărginită <£e o parte şi de alta de coline Înalte de 76—105 tn, fiind puternic industrializată (industrie grea, oţelării, centrale electrice, fabrici de sticlă, cuptoare de var, o fabrică de acid sulfuric etc.). începînd cu a 3-a zi de la constituirea acestor condiţii meteorologice (ceaţă, calm atmosferic, inversie termică etc.) In vale s-au concentrat un mare număr de substanţe toxice care au persistat mai multe zile. avînd drept consecinţă îmbolnăvirea în masă a mai multor mii de persoane, dintre care 60 au decedat. VALENŢĂ ECOLOGICĂ, capacitate a organismelor de a tolera anumite variaţii ale factorilor mediului ambiant. Ex.: larva fluturelui de mătase (Bombyx mori) are v.e. mică. ea dezvoltindn-se In limite foarte înguste de tempera Uiră, cuprinse Intre 20 şi 25°C; ulmul american (Ulmus americana), dimpotrivă, are v.e. mare; plantat pe marginea apelor în Delta Dunării, el rezistă gerurilor puternice din timpul iernii, vînt urilor şi revărsărilor apetor de primăvară. V* şi TOLERANŢĂ ECOLOGICĂ. ut VARIANTA VALUL LUI TRAIAN, rezervaţie mixtă (5 ha), situată de-a lungul sistemului de apărare romană, cunoscut sub numele de „Valul lui Traian'1, jreo lungime de 2,5 km, în dreptul Staţiunii de cercetări pentru culturi irigate cn acelaşi nume (jud. Constanţa), tn rezervaţia V. lui T. sînt ocrotite termitele (ReitculUermes lucifugus), şarpele (Elaphc quatro-nodala sauromates), dihorul pestriţ (Vormcla peregusna), dihorul de stepă (V. cpmmani) ctc. VARIABILA. serie de mărimi şi caracteristici care apar în interiorul unor fenomene, obiecte, fiinţe vii etc. Ex,: v. morfologică a indiyizUor unei specii; v. mărimii temperaturii zilnice şi sezoniere din cuprinsul unui ecosistem. V. se notează în ^statistică cu litera x. VARIABILĂ ALEATORIE, mărime carc poate lua orice valoare dintr-un ansamblu finit sau infinit dc valori. La fiecare valoare este asociată o probabilitate sau o diversitate de probabilităţi. Sin. variabilă stohastică. VARIABILĂ CU DOUĂ DIMENSIUNI, cuplul de ţ-* va-riabile x şi y considerate ca simultane. Această noţiune se generalizează tntr-o variabilă cu k dimensiuni. VARIABILĂ STOIIASTICĂ, v. VARIABILĂ ALEATORIE. V ARI ABILITATE* schimbare discontinuă şi ireversibilă a caracterelor sau asocierilor de caractere prin mutaţie-şi -> recombinare. La nivelul—» genofonduluî are loc concomitent apariţia de alele noi care corespund la polimorfisme fenotipice specifice (fig. 26). V. se află Ia baza evoluţiei şi genezei de noi specii, tn literatura ştiinţifică fie din necunoaş^-tere, fie în mod deliberat, v. este confundată cu adaptarea sau este denumită adaptare genetică, situaţie care duce Ia mari confuzii tn studiile de genetică a populaţiilor şi dă un caracter finaiist, volitiv, dirijat, al mutaţiilor şi recombinărilor naturale. în acelaşi context noţiunii propriu-zisc de iadaptare 1 se atribuie termenul de adaptare eptgenetUV. şi ADAPTARE. V ARI ABILITATEA REGIMULUI ALIMENTAR, modificare a modului de hrănire al unei specii animale în raport cu stadiul de dezvoltare, anotimpul etc. (fig. 27). Ex.; numeroase larve de fluturi se hrănesc cu frunzele, scoarţa şi lemnul plantelor, iar adulţii cu polen şi nectar; Ia păsări, puii de vrabie se hrănesc cu larve de geometride şi hoctuide, adulţii slnt granivorl (excepţie primăvara). Mamiferele în primele stadii de dezvoltare se hrănesc cu lapte, apoi devin polifage sau raonofage, hrănindu-se cu alte produse decît cele dîn primul stadiu. V.r.a. contribuie la exploatarea mai eficientă a resurselor ecosistemelor. VARIANŢĂ (S2), indice statistic ce exprimă media aritmetică a pătratelor abaterilor valorilor individuale ale unui parametru de la media aritmctică. £a se calculează cu relaţiat y f(x~x\9 <52^ -----L # in care S2—v*f = frecvenţa unei anumite n—1 VAJUANŢA $43 Fig/ 26. Variabilitatea morfologică la porumbel (Columba lîoia). -j-. valori'®, x — valorile individuale, S == valoarea medic;. 7i—l — grade de libertate» n — fi umărul de va tor i, 2= însumare. K*-: se dau valorile x=10, 12. 8i 10; n—1=3: x— =^10; f— 1 pentru toate variabilele x. (1° ~10)2 * (12 ~10)2 4, (8 "10)* + (1° 8 - o 60G 3 ; :î S2 se foloseşte in eereclfuiie bioto^ue c^; tnijloc: (Ie npreeiere a dispersiei parametru Iii i urnmrit in experiment. S2 se mai de- 643 VABIA ŢIE A^IT^ICA Fig. 27- Goinppziţia hranei rla ciuful dc pădure (4^0 otus). 1; şoarccs de cîmp (Microius arualis); 2. şoarece de, pădure (\Apodeims sylvalicas); 3, cliîţcan mic (Sorex minnliis); 4, cîrtiţă /raf/Mi europa^O; 5- şobolan cenuşiu (.Rattirs noroc-gicas);:Ş. vrabia (Passer dome&ttcus); 7. presura sură (Ember riza calandra); S. florinte (Chioris chloris); 9. silyia cu cap sur (Sylvia comiminis); 10- ciocîrlan (Galerida crisiata); 11 mierla neagră (Tnrduş merula); 12. rîndunică (Hţrando rustica); 13. cinteză (FringiUa); 14. broasca, (Rana Umpora-rla); 15. inse£tc mari* fiuesic şi ca media pătratelor abaterilor, pătratul mediu al abaterilor sau, prescurtat, pătratţil mediu. VAÎHAŢIE, modificare a un ui'lac tor abiotic (fig/28), a' unui individ;*a unei populaţii sau biocenoze intr-o anumită perioadă de timp. Ex.j, v. penajului la păsări; V. numărului şi bipmasei unei populaţii de gărgăriţa griului (Calandra gţanarta); v. sezoniere ale unei păduri. V. şi VARIĂkjIJ-TÂTE. •' ' " YAHIAŢIE ARITMICĂ, modificare imprevizibilă care apare în componcnţ;a numerică sau de b io masă a unei populaţii ori biocenoze determinată de acţiunea unor factori din mediu (temperatură, precipitaţii, Inundaţii» incendii, erupţii vuJcaijice etc ), ftx.: în timpul înfloririi pomilor fructiferi, scăderea temperaturii sau apariţia unor precipitaţii jsub ,fqr- VARIAŢIE CLIN AL A «44 Fig. 28. Varia{ia temperaturii Intr-un cîmp de lucernă pe timp noros şi însorit, înainte dc cosire, pe sol descoperit şi după cosire. mă de zăpadă poate reduce substanţial producţia de fructe; în zilele senine de vară insectele din păşuni devin inactive la apariţia unei ploi, în schimb melcii şi rîmele sînt mult mai mobile; în urma erupţiilor vulcanice o mare parte din plantele şi animalele din jur sînt distruse de acţiunea nociva n gazelor şi lavei. în linele cazuri organismele se pot adapta noilor condiţii bruşte, ex.: în zonele inundabile speciile de salcie (SaUxalba, S. piirpnrra) rezistă revărsărilor de lungă durată prin apariţia de rădăcini adventive pe tulpină, com-pensînd astfel o parte din rădăcinile asfixiate de apă, V,a. reprezintă una din cauzele Imprevizibile ale dinamicii populaţie i. Sin. fluctua ţie, variaţie transcicllcă. VARIAŢIE CLINALĂt proces continuu de diferenţiere> în sens unic, a populaţiilor aceleiaşi specii. în v.c. practic nu se pot delimita subspecii, datorită continuităţii procesului. Acest tip de variaţie are Ioc la speciile cu răspîndire continuă şi oarecum uniformă, în arca Iele cărora nu există bariere, iar condiţiile de me^iu se schimbă şi ele permanent. VARIAŢIE DIURNĂ, v. RIIM CIRCADLAN. VARIAŢIE FAţJNlSTICĂ, modificare a numărului şi componenţei specifice a faunei în funcţie de sezon. Ex.: v.t. a insectelor de la vară Ia iarnă; v,f. a animalelor migratoare (peşti, păsări, mamifere etc.). V. şi DINAMICA POPULAŢIILOR, VARIAŢIE SEZONIERĂ. VARIAŢIE INDIVIDUALĂ, diferenţiere care are loc într-o populaţie de aceeaşi vîrstă determinată de sex, dimensiune, greutate, grad de infestare parazitară, stare de sănătate etc. 045 VEGETAŢţB ANTKOPICA In fiecare grupă .de vîrstă, indivizii cu creştere .rapidă au o fecunditate absolută superioară faţă de indivizijL cu creştere medie sau înceată. V. şi POLIMORFISM. \ VARIAŢIE INTRACICL1CĂ, v. OSCILAŢIE. VARIAŢIE NUMERICA BRUSCA» .y* EXPLOZIE BisA^O-GRAFICĂ. VARIAŢIE RIXMICĂt; proces de creştere şi rcducere alternativă a numărului de indivizi dintr-o populaţie la anumite intervale de timp. Ex.; Ia lemingi (Lemmassp.) acest interval este de 3 ani* in primul an populaţia este puţin abundentă, Intrai 2-lea an atinge un niyel mai rţdicat, iar în al 3^-lea creşterea este masivă,, după care urmează o rcducere a numărului şl apoi ciclul se.repetăi V. şi RITM. VARIAŢIE SEZONIERĂ, variaţie a mior caractere, feno-tipice, fiziologice şi comportamentale alQ organismelor legate de succesiunea anotimpurilor. V.s. cţ intervin întrro populaţie sau biocenoză se manifestă şi prin modificări intra- şi inţeispc-ciflce. Ex*: modului de viaţă solitar-famiiial, propţlitjuul-tor şpecii în pcrioada .de reproducere, i se substituie iu epoca, de toamnă şl de iarnă modul de viaţă gregar cc prezintă o serie' de avantaje legate tn pr Imul rînd de apărarea faţă de influenţele nefavorabile aîe temperaturii (peşti, amfibi^ii şl tn iernile foarte aspre şi cu multă zăpadă, iepurele comun (Lepus europaeus) migrează tn masă, în văile rîurilor, din stepă, formînd aglomerări ,cu rol djeosebit în supravieţuirea la condiţiile meteorologice nefavorabile şi la lipsa de hrană; âlte organisme (ex, plantele anuale, unele insecte etc.) dispar complet ca stadii adulte în anotimpul rece» menţin In du-se numai sub formă de sexpinţe sau ouă. V.g. ale organismelor le-a permis acestora să supravieţuiască de-a lungul timpului. V, şi RITM SEZONIER. VARIAŢIE TRANSaCUCĂ, v. VARIAŢIE ABlTMlCĂ. VECTOR (despre unele vieţuitoare,' în special insecte), care transmite de la un organism la altul diferiţi agenţi patogeni (virusuri, bacterii, protozoare, viermi) cauzatori de bolL Ex.: ţînţarul anofel eşte v. al protozoarului Plasmo-dium falclparum, producător al malariei; musca ţeţe este v« al protozoarului Trypahosoma gambiense ce produce boala somnului. . VEGETAŢIE, totalitatea asociaţiilor de; plante existenţe intr-un ecosistem situat într-o anumită regiune biogeogra-tică, zonă climatică etc.; distribuit^ şi grupate după anumite condiţii naturale: factori pedologiei şi climatici, structura specifică a populaţiilor vegetale. Ex.: v. alpină; v. tropicală; V. subacvatică; v. arborescentă, care este constituită din arbori etc. V. şi TIP DE VEGETAŢIE, FLORĂ. VEGETAŢIE ANTŢtOPICĂ, asociaţie vegetală influenţată de factorul uman datorită acţiunilor sale social-economice. Prin trecerea la agricultură şi creşterea vitelor omul a distrus o, mare parte din vegetaţia primară a globului Inlocţîind-o cu v.a.î culturi de cereale> plante tehnice, livezi de pomi. Vl&Ef&ŢlE îtfALBlfe m podgorii, diofitatii vegetale din oraşe şi sate ptc. V.a. se caracterizează, in-general, prinţr-iin'--grad rednş de stabilitate şi diversitate specifici ca Şt *printrJo productWitate biologică sporită. în prezent: V.a. sc află îitr-6 cont fană extindere. VEGETAŢIE ?N ALBIE> vegetaţie ftfrrfttită dinj/larite inferioare (ex.: alge, muşchi) şi din plante superioara(exJstfaf, ptipură) care. fn arin mite condiţii de adîncime, viteză, t<£m-peraturfe şi chimism al apei se îormează în zona dc mal său p6' substratul solid al rîurilor. VI în a.- influenţează fofma cur&iuî de ap ă respectiv; structura vegetaţiei şi codiţii Ie de scurgere^' Odată cu dezvoltarea plantelor, secţiunea de scurgere srâ micşorcaz# şi rugozitatea albiei creşte; Ia debita egale, nivelul apei este mai ridicat îri perioada în care vegetaţia e mai dezvoltată. V. In n. contribuie Iâ ridicarea ffin-dului rîurilor în zonele de şes, unde resturile vegetale măresc efectul de aluyi^iiarc^ cn consecinţe profunde asupra modifică^ biocenozelor din apa. '' VEGÎ2TAŢII3 MARITIMĂ, totalitatea plantelor plutitoare, submerse; amfibiisau inundate periodic de apa marină. Ex,3 v.ni. din M: Neagră este compusă din diatomee (Tfiate-s/osira sufciâftnaj Betontila confcrvacea etc./, dinoflăgclate ('Fxuiîf’tfa cot data, Goniaulax digitale etc J. silicoflagelatc; cloroficee, fancrogaine (Zostera marini) ctc- VEGETAŢIE SUBALP1NĂ, v.' SUBALPTIMĂ.^ VENTHÎ, substanţă toxică, în £ericral de natură proteica,' ş^creţdtă de im iele animale (ex^; albine, scorpioni, şerpi veninoşi, viespi sau plante (ex.: clupercirbrînduşa de toartină etc',), cu rol de apărare împotriva* unor dăunători ş[ paraziţi eţc, Liâ ofn, acţiunea to^icăa venftiiiîiit de albfâă se manifestă prin scăderea hiasivă a cantităţii de'vitamine din org&ftismv pro.ces ce se poate combate prin ingerarea' din 3 in 3 ore a undi amestec format' dfn 100 g miere, 200 galcodt 40°, 1 g Vi-tomina C şl 1 1 apă caldă. Sin. toxină V. şi ALCALOID, TOXIC. VENTILAŢIE, proces prin cafce se îndepărtează total sau parţial aeriiî viciat dintr-un spaţiu închis (încăpeţi de lucru, de ţocjiit sau de adăpostit permanent saii provizoriu: siloz, incinta unui cuptor/ vehicul etc.) şi se înlocuieşte cu aer proaspăt, de obicei filtrat sau cu aer tratat în prealabil. V. se face pentru a obţine în spaţiur ventilat fie o atmosferă favorabilă sănătăţii Şî ton for tu Iui vieţuitoarelor cărora Ie esţte destinat, fie condiţii corespunzătoare unor procese tehnologice care se desfăşoară tn acest spaţiu. Cind aerul este re^ gţnt la o anumită temperatură, umiditate, grad de purificare (ex. prin filtrare), viteză de circulaţie, v. se numeşte v. cu aer condiţional. V. şi AER ARE. VENTUZĂ, organ dc fixate întîlnit Ja uneîe animale parazite'(ift. lipitori, riematode, turbelariaţfc), cu ajutorul câni ia se pat prinde uşor pe corpul organismului gazdă. VERIGĂ TROFICĂ, una dintre : componentele urnii-* lânţ trofic. Kxi: o plantă, nn animal fitofag. un animal carnivor el#. VEBTEBBATB , VERMICID, substanţă chimică medicamentoasă întrebuinţată pentru distrugerea viermilor intestinali. Ex.: nernagon, nemacid, zinofos, bromură de metil etc,,V. trebuie adminisr trate numai in limita dozelor admise, deoarece in cantităţi mari pot afecta profund organismul gazdă. V. şi PESTICIDE. VERMICULIT, mineral din grupul micelor hidratate rezultat din alterarea biotitului, întrebuinţat ca izolator împotriva poluării termice sau sonice. VERMINOZĂ, v» HEUWINTOZĂ. VERNALĂ (despre specii), care se dezvoltă şi ajunge la maturitate în lunile de primăvară.' Ex.: ghiocelul (Galanthns nioalis), vioreaua (Scilla bîfolia), laleaua (Tixlipa siloestrls), brînduşa 'de primăvară (Crocus heuffelianm). Plantele v. s-au adaptat la un ciclu de viaţă foarte'scurt şi rapid, favorabil tn lunile de primăvară, folosind substanţele de1 rezervă acumulate în rizomi şi bulbi, evitînd astfel sefcbnul* secetos din lunile de mai tîrziu, concurenţa altor specii etc. - VERBALIZARE, primul stadiu de dezvoltare al platinelor superioare ta care sub influenţa unul complex de factori externi (temperatură scăzută, umiditate) au loc, în sămînţa germinată şi încolţită, precum şi. în planta tînără, tţaţnşfăr-mări care influenţează întreaga dezvoltare ^ulterioară a plantei* V. este un fenomen fiziologic caracteristic tuturor categoriilor de plante (anuale, bienale, perene). Fiecare spe^ cie, varietate» formă necesită o anumită temperatură şi durată de v. Plantele vernalizate prezintă modificări specifice, deosebite de cele ale plantelor nev erna li za te, ex. în creşterea conţinutului de substanţe stimulative. Sin. (arovtzare. VERTEBRATE, încrengătură de animale ai cărei reprezentanţi prezintă coloană vertebrală, simetrie bilaterală aproape perfectă şi corp diferenţiat în caft, trunchi şi membre. V. au alcătuirea corporală cea mai complexă; unele grupe (majoritatea păsărilor şi mamiferelor) prezent înd autoreglare termică (homeotermie). Pe treapta cea mai de sus: a scării evoluţiei v. se află mamiferele în care este inclus şi omul la care creierul şi activitatea psihică ating dezvoltarea maximă. V. sînt răspîndite în toate mediile de viaţă (teres-tru-aerian, subteran, acvatic etc. şi grupate d.p.d.v. sistematic !n mai multe clase: Cylostomata, Pisees (peşti cartila-ginoşi şî oşoşi), Amphibia (batracieni), Reptilia (şoplrle, şerpi, broaşte ţestoase şi crocodili), Aves (păsări) şi Mamina-lia care cuprinde totalitatea mamiferelor (cel mai evoluat grup de animale, avînd corpul acoperit cu păr şi care îşi hrănesc puii cu lapte produs de glandele mamare). V. cuprind 5% din regnul animal (cca 100 000 specii). Numeroase v. (peşti,,o parte din amfibieni şi reptile► numeroase păsări şî mamifere) constituie o sursă importantă de bunuri alimentare (carne, lapte, ouă, grăsimi) şi de bunuri industriale,(piele, blană, lînă, păr, pene ctc.). Dc asemenea, numeroase v. sţut folosite de om la transport, pază, vlnătoare etc. Alte v, (roză- vfifcrcĂi'jT *v t oâr e ;ş i carii ivore) s îiit d ăun ătoare econo miei sau-prez intă o acţiune dăunătoare fccntru sănătatea omuluiV prin Veninul pe Care îl'inoculează, iar altele prin faptiilcă sînt transtni-ţ|Lţpare de'agenfî 'ÎTifectiaji (tenieV'trichîriă etc.) ce pot provoca diverse ba li (c in mă, tit Iar e nil©; turbare etfc.); Pentru conservarea v. din diferite regiuni aii? globului aii fo^t create rezervaţii, parcuri nathrale şi muzee. In grădinile zoologice sînt ţinute şi crescute diferite v., în condiţii asemănătorii cu cele din natură, tn muzeele zotilogice sînt prezentate organisme animale sau grupuri de animale, preparate şi, conservate, Unul dintre accste muzee esţc Muzeul de istorty natu-railă-«Grigore Antlpa1*: din Bucureşti, Pe ba ţa studiului y;, Cuvier a fundjainentat paleontologia ca ştiinţă;, iar Darwin a ajuns la formularea teoriei evoluţiei lumi* vii* Eentru ecologie, v. reprezintă un cîmp vast de ccrcetare cu profunde implicaţii teoretice şi practice. V. şi; NE VERTEBRATE. : : , VEZI£ANT (despre unele substanţe sau organisme), car,e produce ir rta ţii a Ic pielii unui organism eu care Vine în contact. Eş.: fizica, meduza v Speciile v. sînt în.general ocolite d6 cn,tre imii d^yjiători şi paraziţi ai lor. 1 1 VIăţă, formă superioară de .existenţă a materiei (mişcare biologică), situată in. ierarhia formelor dc mişcare, dup'ă mişcarea chimică, şi apărut# c vo lu tiv pc baza e& ist enţe i macro -moleculelor projteice şi ţ celor de acizi nucleici. V, este expresia un or slst eme deschise mono celulare şip luricclu lare, eterogen e^.avibd fQr mă exterioară şi structură internă caracteristice. Materia vie care se prezintă sub Această înfăţişare poartă numele de protoplasma şi este d,p.d.v. chimic litf sistem colo idal. Diipă concepţia materia 1 ist-dialect ică, î11 pro- toţttasmă există aceiaşi atonii şi aceleaşi forme de energie ca şi tn materia nevie. Însuşirile generale1 ale v. sînt: —^ metabolismul, htiţor epro du cerca, a u t ore înno iTea continu ă, ţrtas'-tic i ta 16a, hoftieostaziăv reactivitatea^ integrarea, ^ varia-bilitatea evoluţia şi autoreglarea. V- apare în -» biosferă reprezentată sub formă de—* niveluri de integrare (atomi, molecule, celiilc, ţesuturi, organe, sisteme de organe şi organisme) şi de—^niveluri de organizare (—► individ, —> populaţie, ->■ biocenoză şi partea vie din biosferă; V, a evoluat in 2 mari direcţii cnpnnzînd regnurile: animal şi vegetal. Involuţia sistemelor vii este oiitojgenetică şi filogenetică, ultima reprezentind expresia cea: mai caracteristică a dezvoltării universale â materiei. Ca rezultat al evoluţiei biologicc a apărut psihicul şî forma socială de mişcare a materiei; V. şi PANSPERMIE. VIAŢĂ DORMI NDĂ, y. VIAŢĂ LATENTĂ. VIAŢĂ LATENTĂ, stare care se întîlneşte Ja seminţe din momentul formării şi pînă la germinare sau la muguri din momentul apariţiei pînă cînd formează frunze proprii. V.L şe întîlheşte şi Ia sporii unor animale etc. V.l. permite organismelor să suporte mai uşor unele acţiuni nefavora- VUtUIiENŢ’A bile ale factorilor dc mediu {ex.: temperatură scăzută, umiditate redusă, lipsa uhot gazde Ia unii paraziţi etc,)- Sin. viaţă dormi ndă. VIIŞOARA, CAMEÎV1ŢA, rezervaţie forestieră (298,20 ha), situată pe teritoriul corn- Viişoara (jud. Brăila), care adăposteşte numeroase exemplare de stejar br umăr iu (Quercus peduneuliflora)> VI1TOROLOGIE, disciplină modernă cuprinzînd teorii şi metode de cercetare a viitorului, al cărei început a fost constituit de Ossip K. Flechtheim (1943), sub denumirea de futurologie. O asemenea disciplină are ca preocupare viitorul, după cum istoria se ocupă de trecut. Practic, v. înglobează metode de predicţie, previziune, prognoză şi planificare* Există inventariate (Fr. Hetman) cca 200 de metode şi tehnici care fac parte din v.,^ţkisificatc după domeniul Ia care se referă, după orizontul temporal (pe termen scurt, mediu, lung şi foarte lung), după caracteristicile metodelor şi tehnicilor. După domeniu, distingem: populaţia (proiectări demografice), economia, societatea în ansamblul ei,.tehnologia, Cea mai dinamică este prognoza tehnologică (E; Jantsch). Contribuţii importante la v.: Bertrand de Jou-vcncl, G» Berger, F. Polak, J. Galtung, C. F. von Weizsăcker, O. Helmer, H. Kahn, M, Maliţa. Sin, prospectivă, cercetarea viitorului, eonjeciură. VIITURĂ, v. INUNDAŢIE. VIROZA, infecţie provocată plantelor, animalelor şi omului dcvirusuri. Ex.: mozaicul tutunului, poltedria, poliomielita, rujeola etc. La om şi animale v. se caracterizează în general prin simptome legate de localizarea specifică a virusului şl urmată de o Imunitate de lungă durată (ex. hepatita vlrotică). La plante v. sc manifestă prin necroze, mozaicuri şi pătări foliare, care fac să 'scadă recolta (ex. mozaicul tutunului, al cartofului etc.). V. şi VIRUSOLOGIE. VIRULENT (despre agenţi patogeni), care se caracterizează prin virulenţă. Ex.: hacilul Kock produce o enzimă anti-fagocitară cc-i asigură rezistenţa şi înmulţirea sa în celulele sangvine (macrofage) care l-au ingerat. VIRULENŢĂ, proprietate a tulpinii aparţinînd unei specii de microorganisme patogene de a pătrunde şi a se înmulţi intr-un organism susceptibil, provocind boala. V. microorganismelor patogene este diferită. Factorii care asigură această v. diferenţiată sînt reprezentaţi de compuşii corpusculari (care ţin dc structura capsulei, a peretelui celular sau de mobilitatea microorganismului) şi produşii de metabolism, ex-tracelulari, numiţi şi dc agresiune (cum sint cnzimele; leuco-toxina, hemo Uzina, fibrinolizina etc,). Aceşti factori confcră microorganismelor o anumită rezistenţă sau Ic permite să vatăme organismul gazdă. 28 — Dicţionar de ecologie vibub 650 VIRUS, categorie specifică de agent infecţios, structural şi fiziologic diferit de oricare altă categorie de microorganisme, de dimensiuni submicroscopice (80—2 500 A), avînd în componenţa lor un singur tip de acid nucleic (ADN sau ARN). V, sînt lipsite de echipament enzimatic, metabolic inerte şi incapabile de creştere şi multiplicare prin diviziune. Ele nu se pot înmulţi decît în cclulele vii pe care le parazitează şi al câror metabolism îl deviază în aensul sintezei de constituenţi virali. Prin structura lor foarte simplă, v. reprezintă celc mai mici entităţi biologice care dispun de informaţia genetică necesară pentru propria lor reproducere, prezent înd comun cu organismele două atribute: caracterul organizat şi complex al structurii şi capacitatca de replicare (de a face copii exacte). Fiind lipsite de organizare celulară, unii autori (A. I,wofft 1953) nn le încadrează printre microorganisme. Prin dimensiunea lor Toarte redusă, v. ocupă o poziţie intermediară Intre moleculele organice mari şi unele bacterii parazite in-tracelular (ex. rickettsii). V* se dezvoltă numai pe alte organisme cărora Ie cauzează boli şi cu care stabilesc relaţii de tipul -}— (parazitism). Ex.: v. gripal este agent patogen al gripei la om; v, rabic produce turbarea la mamifere; v. mozaicului tutunului produce pătarea şi necrozarea frunzelor de tutun etc. VIRUSOLOGIE, ştiinţa depistării şi studierii -+ virusurilor sub aspect morfologic, fiziologic, biologic şi al răspîndirii lor geografice. Există o v. vegetală, ce se ocupă cu virusurile parazite Ia plante, şi o v. animală, ce studiază virusurile parazite la om şi animale. In ţara noastră nn rol important în dezvoltarea v. l-a avut Şt. S. Nicoîau, creatorul şcolii româneşti de inframfcrobiologie. VITALITATE, capacitate a organismcIoT ca în condiţii adecvate să poată parcurge toate fazele de dezvoltare ontoge* netică. Vigoarea sau debilitatea unor specii indică dacă factorii ecologici din biocenoza îi sînt favorabili sau nu. La plante, condiţiile ccologice nefavorabile se manifestă prin creşterea limitată sau defectuoasă a indivizilor, suprimarea înfloririi, a fructificării etc. La animale, v. este legată de Opul de metabolism, de posibilităţile reglării lui, de activitatea nervoasă, de modul de nutriţie etc. VITAMINĂ, denumire conferită substanţelor (iniţial nedefinite chimic) indispensabile vieţii în doze infinitezimale, fără a fi furnizoare de energie, dar favorizînd metabolismul, creşterea, rezistenţa la anumite boli etc. Absenţa v. provoacă boli grave- Se disting v. hidrosolubtle (B1? B2, B«, Blâ, C, PP, acidul folie, acidul paramiuobenzoic, mezoinozi toiul, colina) şi hlposolubtle (A, D, E, K). V. se sintetizează mai ales de către plante de unde animalele Ie iau odată cn hrana. Lipsa din alimentaţie a uneia sau mai multor v. provoacă avitaminoze, carenţe care se manifestă clinic prin simptome caracteristice, îndepărtate în urma administrării v. respective. Ex.j lipsa v. A provoacă oprirea creşterii la organismul tînăr, €51 VIBTEJUL PAMlNTULUI scăderea rezfstenţei la infecţii, leziuni ale pielii etc»; lipsa v. Bt determină atrofierea musculară, edeme, insuficienţă cardiacă etc* în prezent unele v« se pot obţine şi pe cale sintetică (ex. v. A» Bj, K5). VITICULTURĂ, ramură a horticulturii care studiază cui* tura şi exploatarea viţei de vie (VUis vlntfera)> fn vederea realizării unor producţii mari şi de calitate- V. din ţara noastră constituie unul din sectoarelc de producţie de uiare importanţă economică, produsele v., strugurii de masă şi vinul, avînd o ridicată valoare economică şi agroalimcn-tară. V, românească valorifică prîn cultura viţei de vie ecosistemele situate pe dealuri şi nisipuri slab productivc. în ţara noastră suprafaţa acoperită cu viţă (Te vie a depăşit în 1979 suprafaţa de 30 000 ha. Cele mai importante centre viticole sînt: Cotnari, Murfatlar, Drăgăşani, Bazinul Tîrnavelor ctc* V. şi PODGORII!, VIVACE, v. PERENĂ, VIVIPAR (despre animale), care naşte pui vîi pe £are*i hrăneşte cu lapte produs de glandele mamare. Ex.: majoritatea mamiferelor. V* şi OVIPAR, MAMIFERE. VÎRFUL OMUL, rezervaţie botanică (1 ha), situată in partea de N a jud. Prahova, Ia alt. de 2 507 in, care adăposteşte asociaţii dc tundră alpină formale din tufe pitice de smirdar (Rhododendron kotsehyt), azalee (Lurseleia pro-cumbens) cu tulpină tîrîtoarc, sălcii pitice (Salîx rcticu-lata), merlşor (Vaeclmum vttts-ldaea) şi plante erboase alpine: păiuşul de munte (Festuca glacilis), mierluţa (Mtnu-artia sedotdes), firuţa de munte (Poa pstjchrophila>, ende-mîcă pentru Carpaţii Meridionali etc. VÎRSTĂ BIOLOGICĂ, vîrstă determinabilă prin indicatorii biologici ai virstei care de regulă nu este superpoza* bilă cu -► vîrsta cronologică, putind fi mai mare sau mai mică după impactul favorabil sau v defavorabil al factorilor ecologici sau geneticL VÎRSTĂ CRONOLOGICĂ, vîrstă a unei fiinţe, exprimată în diverse unităţi de timp, evaluată din momentul naşterii. VÎRSTĂ EXACTA, durata dintre naştere şi data observaţiei unui Individ. Determinarea v.p. se realizează la organismele vii după anumite caractere morfologice, ex.; îa arbori, după numărul inelelor anuale; la peşti, dup Ti stri-tirile şi intcrstriurile de pe solzi; la erbivorele cornute (cerbi, boviuc ctc*), după inelele anuale de pe coarne şi gradul de tocire a dinţilor etc. In ecologie, determinarea v.v. permite întocmirea tabelelor şi graficelor privind distribuţia vîrstelor într-o populaţie, realizarea dc tabele dc viaţă şi de supravieţuire etc. VÎRTEJUL PĂMÎNTULUI (Pedicularis sceptrum-carolh num), plantă ocrotită în mod deosebit în rezervata botanică Mlaştina llărman (jud. Braşov), unde îşi are punctul extrem sudic al arealului sau de răspîndire. VULCANI NOROIOŞI.. 662 VULCANII 1I0B010ŞI DE LA rfCLELE MARI ŞI Mia, monument al naturii (5 ha) din apropierea corn, Berea (jud. Buzău), care adăposteşte fenomene geologice unice in România: emanaţii vulcanice din mici conuri de pămînt, unele de 2—5 m înălţime, din care ies gaze inerte, apă caldă, mii fin şi particule mai grosiere de material însoţit de mici resturi de fosile etc. Pe solul format în zona periferică a vulcanilor se dezvoltă o floră caracteristică, de sărătură, dominată de Nitrarla schoeberi, care creşte sub formă deperi-niţe> Obione verruclfera etc* Prin flora, în general săracă, şi peisajul înconjurător, locul din jurul vulcanilor noroioşi are un aspect deşertic sau selenar, VULTURUL EGIPTEAN (Neophron perenopterus), pasăre ocrotită, foarte rară în ţara noastră. Soseşte în mart., din S Mediteranei şl din Africa, şi pleacă înapoi in sept. Cuibăreşte în Dobrogea şi în regiunea Ca zânelor de ia Porţile de Fier* Prezintă gitul golaş, cu pielea albă şi culoarea de bază a corpului de un alb spălăcit. VULTURUL PLEŞUV NEGRU (Aegijpius monachus), pasăre ocrotită, cu capul şi gitul îmbrăcate în puf brun, de culoare brună închisă, aproape neagră. Cuibăreşte în Car-păţi, in Munţii Dobrogei (local. Giuvegea şi Carvanj. Cu 80 de ani In urmă se mai găseau cîteva sute de cuiburi în stejarii şi plopii bătrîni din pădurea Babadag, pe o suprafaţă de 750 ha. Azi, mai există cîteva cuiburi active, ceea ce a determinat declararea acestei păsări drept -► monument al naturii. VULTURUL TLEŞUV SUR (Gyps fulvus), specie ocrotită, de culoare bnină închisă, cu capul şi gîtul îmbrăcate cu puf alb, cu guler de pene subţiri, albicioase, la baza gîtului. Cuibăreşte £n Dobrogea, la Dunăre şi In Garpaţl, pe copaci mari sau pe stînci. Rărirea lui este o urmare a folosirii nemetodice a stricninei pentru combaterea lupilor, a dispariţiei cadavrelor animalelor domestice moarte de boli (şi îngropate ca o măsură sanitară), a dispariţiei in anumite regiuni a copacilor mari pentru cuibărit etc. X XEROBIE, v, XEROFIL. XEROFIL (despre animale), adaptat Ia un climat foarte arid, sărac in precipitaţii, caracteristic stepelor şi pus-tiurilor. Menţinerea hidratării interne Ia x. se realizează prin: 1) îngurgitarea şi absorbţia apei tn cantităţi maf mari, sub forma de rezervă (ex. cămila, broaştele de pustiu australiene); 2) absorbţia apei de către tegumentul corpului într-o-atmosferă foarte umedă (gasteropodele* larvele insectelor^ amfib icnii, şopîrla australiană Moloch); 3) consumarea unei hraue sucii lente, bogată în apă. Sin. xerobic. Y. şi IIIDRO- fitA. XEROFITĂ (despre plante), adaptată să trăiască îu medii cu nn deficit sezonier sau permanent de umiditate, populînd mal ales stepele şi pustiurile. Plantele x. suportă uşor uscăciunea de lungă durată a mediului, cit şî temperaturile extreme, Rezistenţa la uscăciune se bazează pe unele modificări adaptative, pe care le-au suferit plantele de-a lungul timpului, şi care au dus la micşorarea transpiraţiei. Dintre adaptările morfologice Ia condiţiile de ariditate amintim: reducerea suprafeţei dc transpiraţie, care se realizează prin micşorarea limbului fol iar (ex. la Siipa) sau transformarea lui în spini (caclaccele); Ingroşarea cuticulei celulelor epidermice Ia frunze (măslin, oleandru); dezvoltarea unor producţii cpidermicc protectoare, ca ceara de pe frunze (palmierul dc ceară — Klopslokta) sau stratul de peri deşi ce înveleşte plantele de pelin (Artem/sia Qfcsin/fctaJn,) şi dc lumî-nărca (Verbascum ausir\acum)\ creşterea presiunii osmotice care poate atinge 80 atni. sau mai mult; etc. După consistenţa organelor vegetative şi după gradul de dezvoltare a sistemului radicular, x. se împart In sclerofite (cu frunze tari, bogate în ţesuturi mecanice), hemixerofite (cu sistem radicular bine dezvoltat) şi suculente (cu organe vegetative groase). V. şi HIDROFITĂ, IIIGROFITĂ, MEZOFITĂ. XEROMORriSM, fenomen prin care plantele şi animalele ce trăiesc în medfi sărace In apă suferă unele modificări structurale şi funcţionale ce le permit să supravieţuiască în aceste condiţii. Ex.: cactuşii (Opunţia imbricata, Ccreus flageliiformis, Echinocactas electrocanthus) au frunzele trans- XERO SERIE formate în spini, tulpinile verzi etc.; cămilele (Camelus bactrianus, C. dromaderius) prezintă rezerve de apă în vilozi-tă^ile stomacului şi în grăsirneii din cocoaşă, care Ia nevoie eliberează o anumită cantitatc de apă metabolică etc, V. Şi XEIIOFITĂ, XEROFIL* XEROSEBIE, succesiune ecologică a unui ecosistem pe un teren arid de la stadiul iniţial (pionier) pînă la climax. Ex*: evoluţia unui teren nisipos sau distrus dc o erupţie vulcanică* Pe dunele de nisip din statul Idaho (S.U.A.) s^au instalat la Început gramineul psamofil Elymus flaveseens, împreună cu leguminoasa Psoralea lanceolata. Treptat, pajiştile formate de aceste plante au fost înlocuite cu o vegetaţie mai deasă constituită din tufele compozitei Chrysoiham-nu$ naaseosus. Apoi compozita a fost eliminată prin competiţie de rozaceul termofil Purshta tridentaia. Cu timpul, alături de acest arbust s-a instalat pelinul dc stepă (Arte-misia tridentaia) şi prunul de Virginia (Trunus virginiana). Alt exemplu: pc rocile vulcanice din jurul Vczuviului s-au instalat, după răcirea lor, alge unicelulare» apoi licheni, muşchi şi ferigi. Plantele cu flori au apărut după ce solul a fost fertilizat de primii pionieri. XILOFAG (despre animale), cnre se lirăneşte cu lemn. Ex»; carii, termitele, larvele fluturelui Cossus cossus, ale mitştei Helicomyia aaliciperda etc. X, prezintă aparat bucal pentru rapt şi mestecat, cu piese bucale puternice- Unele dintre x* au în tubul lor digestiv enzime ce pot degrada lignina; altoie trăiesc îu relaţii de mutualism cu diverse grupe de animale. Ex*: termitele conţin în partea inferioară a tubului digestiv protozoare hipermastigine ce pot digera lemnul. Se asigură astfel hrana atît pentru termite, cît şi pentru protozoare. z ZADĂ, v. LARICE. ZĂGAN (CijpaUus barbatus), vultur marc, cu corpul complet acoperit cu penaj şl cu 2 tufe de pene negre în formă de barbă sub cioc. Culoarea este neagră-cenuşie pe spate» pe coadă şl aripi» Ghearele slab arcuite şi slab ascuţite. Pasăre sedentară de pradă. Z. se hrăneşte şi cu \cadavre ricintrate în putrefacţie. Este Tăspîmlil sporadic în hmnţiî din Spania, Sardinia, Sicii/a, Peninsula Balcanică şi ^n cei din zoua temperată a Asiei. îu România cloceşte în număr mic, în Munţii Carpaţi, cu excepţia Carpaţilor Sudici de unde a dispărut. Datorită reducerii efectivului său, în ţara noastră z. a fost declarat monument al naturii fiind trecut sub ocrotirea legii. ZAU DE CÎMPIE, rezervaţie botanică (3 ha), situată în centru] Cimpiei Transilvaniei în apropierea local. 2a u dc Cîmpie (jud. Mureş), în carc este ocrotit bujorul (Paeonia tenul folia). Motivul pentru care s-a creat accastă rezervaţie a fost, pe lingă alte criterii, şi acela al ocrotirii aestui bujor* una din plantele foarte rare şi dc o deosebită frumuseţe din ţara noastră. Rezervaţia Z. dc reprezintă singura staţi* uae din Transilvania m care înfloreşte şl fructifică foarte bine bujorul, precum şi teritoriul în care se întîlnesc numeroase elemente floristice din regiuni europene şi asiatice foarte rare în flora transilvană şi chiar în ţară. Ex.r hodo-Ieanul (Crambe talaria), nopticoasa (Hesperls trlslis), ehi-minul porcului ( Peucedanum faurlcum) ctc. ZĂLOAGĂ, numire populară pentru asociaţia vegetală formată din sălcii de talie mică, în special din salcie cenuşie (Salix tinerea). Z. se întîlnesc în Delta Dunării, pe maluri şi grinduri. în z. cuibăresc multe specii de păsări: stircul galben (Ardea tinerea)> egreta mică (Egrclta garzetta)t cormoranul pitic (Pfialacrocorax pygmaeus) etc. V. şi ZĂVOI. ZĂVOI, asociaţie vegetală păduroasă, de mică întindere, situată In luncile rîurilor, constituită din specii lemnoase care au nevoie dc relativ multă umiditate. Solurile pe care se dezvoltă z. sînt în general aluvionare tinere (de Ia sol hăitui pînă ia podzol). Z. suportă inundaţii frecvente, chiar şi dc durată marc. Ele sînt caractcrlza te printr-o mare capa- ZBOR DE ORIENTARE 65$ citate de fixare a terenurilor, regcnerîndu~se cu uşurinţă prin lâstărire şî prin sâmfnţă. D.p.d.v. al speciilor care Ie compun, se deosebesc 4 tipuri principalei jg. de salcie; z. de plop; z. de anin; z. amestecate, de regulă de salcie şi plop. în compoziţia z. intră de obicei următoarele specii arborescentei Satt-r aj&a, S. fragllis, S. peniandra, 5. incana, S. pur-pwea, S. vlmlnaliSt S. tinerea, Popuius nigra, P. alba şi, mai rar, AZjiuj tncana în părţile mai ridicate ale rîurilor. Dintre arbuşti mal frecvenţi sîntî cătina albă (Hippophai rhamnoldes), cătina mică (Myricaria germanica)> cătina roşie (Tamarix galllca). V. şi LUNCĂ, rĂJHJHE. ZBOR DE ORIENTARE, primele zboruri dc primăvară ale albinelor, efectuate pe timp frumos şi călduros, în timpul cărora are loc eliminarea excrementelor şi totodată memorarea poziţiei stupului. ZERO ABSOLUT, temperatură situată Ja cca —275°C, limită la care, teoretic, încetează orice proces biologic. ZERO BIOLOGIC, v. ZERO ECOLOGIC. ZERO DE DEZVOLTARE, temperatură sub care dezvoltarea unei specii este nulă. Ex.f pentru musca cireşelor (Ccraiitis capilata) temperatura z. dc d. se află sub -|-140C. ZERO ECOLOGIC, temperatura extremă cea mai scăzută la carc un organism mai poate încă să-şi îndeplinească funcţiile sale vitale in mod normal. Z.e. diferă de la o specie la alta. Ex.: 12°C pentru larvele fluturelui Ptaia olcracea; 9,1*0 pentru cele ale bubei semănăturilor (Agrotis scyetnm), 7,2*C pentru cegă (Acipenşcr ruthenas), 20°C pentru păstrugă (A. s(ellalu&). Sin. zero fiziologic, zero biologic< ZERO FIZIOLOGIC, v. ZERO ECOLOGIC. ZIMBRU (Bison bonasus), specie de bovide sălbatice, cu lungimea corpului de 3,5 m, înălţimea Ia greabân de cca 1,8 m şî greutatea de 500—700 kg. Are coarnele relativ mici, rotunde şi ascuţite, situate lateral, îndoite în afară, apoi printr-nu arc, fn faţă şi în sus. Trupul este acoperit cu o blană deasă, formată de obicei din păr lung şi cîrlion-ţat şi un păr lînos, pîslos. Părul se prelungeşte in partea dinapoi a capului, într-un moţ, pe spate iutr-un pieptene înalt, ce sc termină pe bărbie ca o barbă şi pc partea inferioară a gîtului printr-o coamă. Larg ruspîndit odinioară în pădurile Europei, z. a fost vînat pentru carnea şi blana sa; astăzi z. mai există Intr-lin număr foarte mic de exemplare şi este ocrotit în rezervaţiile naturale din Polonia şi U.R.S.S. în ţara noastră, z. a fost în trecut raspindit în tot lungul lanţului carpatic, precum şi în pădurile din Moldova şi Muntenia aflate la exteriorul lanţului muntos. A fost complet exterminat în prima jumătate a sec, 3 9. Din anul 1958, z. a fost introdus în parcul de vînătoare de Ungă Haţeg şi apoi în parcul Trivale din Piteşti, unde există cîteva zeci de exemplare, ZINCOFILĂ (despre plante), care acumulează în organele ei cantităţi apreciabile de Zn, din această cauză fiind consi- 657 ZONAREA FOMICBMURU derată indicatoare a prezenţei în sol a acestui element. Ex.: punguliţa (Thlaspl talaminartum), Mtmiartta verna, Armcria elongata. V. şi BIOINDICATORI. ZOARUM, v. COLONIE DE ANIMALE. ZONAREA LEGUMICULTORII, acţiune de stabilire a celor mai potrivite zone pentru cultura diferitelor specii de legume, cultivarea celor mai valoroase soiuri in regiunea respectivă şi aplicarea celor mai adecvate tehnologii, potrivit cu condiţiile ecologice locale. Pentru teritoriul ţării noastre au fost stabilite 2 zone principalei zona I, corespunde Cîmpiei Dunării; zona a 2-a, cuprinde o parte din teritoriile judeţelor: Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi. Cercetările privitoare la z.L araţii că unele specii se pot cultiva pc întreaga suprafaţă a ţării, altele preferă numai anumite zone. Astfel, ceapa se cultivă pe suprafeţe mari în regiunile sudice ale ţării unde se intruncsc toate condiţiile pentru maturizarea bulbilor. Varza şi alte cruci fere se cultivă cu succes în toate regiunile ţării. Tomatele şi solanaceele timpurii (ardeiul, pătlăgelele vinete) se cultivă pe suprafeţe mari în S şi V ţării. ; ZONAREA POMICULTUBII, acţiunc ştiinţific fundamentată de stabilire a terenurilor din cuprinsul ţării im de se pot cultiva în condiţii optime diverse specii pomicole. In acest scop s-au propus următoarele zone: zona 1, situată pe dealurile subcarpatice ale Munteniei şi pe o parte din dealurile subcarpatice cu relief fragmentat, climă continentală, cu temperatura anuală între G şi 10*C şi soluri pod* zolite; zona a 2-a (piemonturile vestice), cuprinde dealurile din V ţării, cu relief variat, climă continentală moderată, aoluri brune de pădure şi brune podzolitc; zona a 3-a (podişul someşan), cu dealuri mai puţin Înalte, climă moderată şi soluri brune; zona a 4-a, cupsinde bordura Podişului Transilvaniei şi Ţara Bîrsei, cu relief accidentat» climă aspră şi soluri brune de pădure; zona a 5-a (Subcarpaţii Orientali), cu climă ce are un pronunţat caracter continental, soluri brune cenuşii de pădure şi cernoziomuri; zona a 6-a, se întinde pe Podişul Tlrnavelor, inclusiv în împrejurimile oraşelor Mediaş şi Sighişoara, cu climă continentală moderată, cu soluri brune podzolite; zona a 7-a, este situată în Cîmpia Transilvaniei, cu climă de sllvostepă, continentală moderată, cu soluri brune-cenuşii şi cernoziomuri Ievigate; zona a 8-a, include Podişul Moldovei, cu climă continentală de silvostepă, soluri brune-cenuşii de pădure şi cernoziomuri Ievigate; zona a 9-a, se află în S Cîmpiei Române, cu dealuri şi terase mici de-a lungul Dunării, climă continentală dc stepă şi silvostepă, cu soluri cernoziomice castanii şi brun-Toşcate de pădure; zona a 10-a, cuprinde Cîmpia de V, cu climă blîndă continentală moderată, soluri cernozio-mîee sau roşeatc dc pădure; zona a 11-a, în Cîmpia Moldovei cu relief variat, climă aspră, pronunţat continentală, ZONA ' CG8 ch soluri brun-roşcate (ic pădure şl cernoziomuri; zona a 12-a» cuprinde Bărăganul şî Dobrogea, caracterizată prin climă pronunţat continentală, cu şesurj întinse şi cu soluri cernoziomice, nisipuri, brun-roşcate de pădure etc*; zona a 13-a, include ecosistemele inundate dc Dunăre, şi gura dc vărsare a Şiretului, cn climă continentală dulce şi cu soluri aluvionare, bogate în apă şi uşor irigabile. ZONĂ, porţiune din suprafaţa uscatului, a vegetaţiei şi climei, din adîncimea unei ape sau din sol ctc, care are anumite caractere relativ omogene. Ex.j z. cernoziomului clin Cîmpia Română, z. pădurilor de fag, z. alpină, z. litorală, z- abisală, z. apei freatice. în funcţie de factorul ecologic luat în consideraţie, z. pot fi: climatice, pedologice, floristice şi faun ist ice. Cunoaşterea lor contribuie la interpretarea corectă a fenomenelor ecologice care acţionează într-un eco~ sistem _sau pe ansamblul biosferei. ZONĂ ABISALĂ, straturile de apă împreună cu populaţiile de organisme situate sub 2 000—3 000 ra adîncime. în apele din z.a* stăpîneşte întunericul deplin, întrerupt doar de slabele licăriri ale animalelor fosforescente. In z. temperate şi reci temperatura variază în jur de 0°C; în z. tropicale la adîncimea de 2 000 m, în jur de 2,5—4°C, iar la 5 000 m, in jur de 1°C. în 2.a. apa este calma, datorită lipsei de curenţi orizontali. Întunericul veşnic, temperatura scăzută, presiunea uriaşă şi hrana redusă sînt factorii principali care limitează răspîndirea organismelor în z.a. Plantele autotrofe lipsesc cu desăvîrşire; numai bacteriile îndeplinesc aici rolul de descompunătorî, Animalele sînt incolore sau colorate în roşu, cenuşiu sau negru. Organele tactile, în special tentaculele, sînt mult mai dezvoltate decît la cele pelagice. La unele specii ochii sînt foarte mari, la altele, dimpotrivă, organele vizuale sînt reduse sau lipsesc. O altă caracteristică a animalelor abisale este luminescenţa lor. Stelele de mare şi speciile de Gorgonia sînt integral fosforescente. Unii peşti şi unele cefalopode posedă organe fotogene speciale, care emit un fascicol de lumină colorată. Zoomasa este mică, de numai 1 g/ma tn Oc. Pacific şi de 0,7 g/m* în Oc. Atlantic. ZONĂ AFOTICĂ, zonă marină total întunecată care începe de la adîncimea de 500 m. Temperatura în z.a, este în general scăzută, iar curcnţii reduşi, Vegetaţia fotosintetizantfi lipseşte; sînt prezente bacteriile heteiotrofe. Animalele sint legate atît de întunericul veşnic, cît şi de mîlul gros care acoperă străfundurile oceanelor. în z.a. domină organismele heterotrofe. V. şi ZONĂ ABISALĂ, ZONĂ IIADATĂ. ZONĂ AGRICOLA, teritoriu folosit pentru agricultură, în concordanţă cu condiţiile naturale, z.a. din ţara noastră se întind în stepă (04—66%), în regiunea dealurilor şi podişurilor (20—22%) şi mai puţin în cele montane (12—13%). în Cîmpia Romană suprafaţa agricolă reprezintă peste 90% din teritoriu. în unele părţi din Dobrogca şi Cîmpia €59 20NA AftltlCOLA Tisei, cu relief fragmentat, proporţia suprafeţelor agricole este de 80—85%. Ponderea suprafeţei folosite pentru agricultură în. Podişul Moldovei este de cea 70,%. La altitudini mai mari, în regiunile subcarpatice şi în munţi suprafaţa agricolă se reduce la $%. Z.a, provin din defrişarea pădurilor şi desţelenirea stepei şi silvostepei. în funcţie de tipul de sol, climat şi relief, z.u. a ţării este cultivată cu diverse plante: cereale, legume, pomi fructiferi, viţă de vie etc, Cerealele (griul, secara, orzul, ovăzul şi porumbul) se cultivă mai ales în zone dc stepă şi silvostepă cu diferite tipuri de cernoziom şl soluri brun-roşcate dc pădure. Aceste culturi sînt conccntratc mai ales în regiunile de cîmpie, de deal şi dc podiş, în primul rînd în Cîmpia Română şi în Cîmpia Tisei, apoi în Podişul Dobrogei, Podişul Moldovei şi într-o mare parte a Podişului Transilvaniei, In regiunile mai Teci şi umede* în spccial pe podzolurile din regiunile montane şi depresiunile intramontane se dezvoltă foarte bine culturile de secară şi parţial şi cele de porumb. Culturile de legume, care au nevoie de o mare cantitate de apă, se dezvoltă mai ales in Jimgul riurilor ce brăzdează Cimpia Română si Cîmpia Tisei, Astfel, există întinse terenuri aluvionare în lunca Dunării şi luncile rîurilon Argeş, Şiret, Prut, Ialomiţa, Buzău, Olt, Jiu, Mureş, Timiş, Bega etc., cc permit extinderea agroecosistemelor legumicole. Pomii fructiferi găsesc condiţii din cele mai bune în zona dealurilor din Subcarpaţii Meridionali şi Orientali (jud. Argeş, Dîmboviţa, Prahova, VÎIcea); pe dealurile vestice şi din N ţarii (jud. Maramureş, Bistriţa, Satu Mare). Condiţiile naturale din aceste zone sînt favorabile culturilor de măr, prun şi nuc, ca specii pretenţioase faţă de umiditate şi mai puţin pretenţioase faţă de căldură, !n regiunile de dealuri joase găsesc condiţii pedoclimatice prielnice: cireşul, vişinul, piersicul, prunul^ şi pârul. în regiunea inundabilă a Dunării şi in Deltă pe terenuri nisipoase, cresc foarte bine gutuiul, mărul şi părul pitic. Viţa de vie s-a cultivat în România încă de pe timpul dacilor. Ca unităţi ecologice naturale ecosistemele viticole s-au extins In interiorul unor staţiuni climatice, cu microclimate proprii, carc imprimă strugurilor şi vinului un caracter specific. Pantele însorite cu expunere sudică, sud-vestică sau sud-estică şi cu soluri uşor nisipoase sînt cele mai potrivite viţei de vio. Geografie, podgoriile României sînt situate în următoarele zone: S şi SE carpatice, Podişul Dobrogei, Cimpia Dunării, N şi V carpatice, viile de pe nisipuri (din S Olteniei, Delta Dunării), Prin realizarea integrală a programului de îmbunătăţiri funciare, suprafaţa agricolă irigată în ţara noastră va ajunge în 1985 la 4 mii, ha. Tot pînă Ia această dată vor fi efectuate importante lucrări de desecări, combatere a eroziunii solurilor, vor fi atrase în circuitul agricol noi terenuri neproductive. Pentru ca z,a. ale ţării să dea producţii cît mai mari se are în vedere utili- ZONA ALPINA 660 zarea lor raţională prin folosirea in mod ştiinţific a îngrăşămintelor şi p estic idelor, a asolamentelor şi irigaţiilor etc. V. şi TEREN ARABIL. ZONĂ ALPINĂ, zonă de vegetaţie cuprinsă in ţara noastră între 1 800 şi 2 543 m alt., caracterizată prin dominarea formaţiilor ierboase primare şi prin lipsa pădurilor» Clima z.a, este aspră, cu vînturi puternice, temperaturi scăzute In cea mai mare parte a anului; precipitaţiile sînt frecvente, dar apa se scurge datorită înclinaţiei pantelor; zăpada este, dc asemenea, adesea împrăştiată de vînt, inegal repartizată. Z.a. are ca ecosisteme reprezentative tufărişurile scunde constituite din specii de sălcii piticcr din azalee (Rhododendron dahwicum), arginţică (Dryas oclopetala) şi pajişti cu graminee şi ciperacec, la care sc adaugă ecosistemele de grohotişuri şi stîncării. Z.a. este cea mai puţin influenţată de om prin faptul că resursele sale sint puţin valorificate, datorită producţiei biologice primare scăzute şi condiţiilor climatice foarte aspre, ZONĂ ARIDĂ, vL PUSTIU. ZOtfĂ CLIMATICĂ, regiune geografică caracterizată prin-tr-un anumit tip de climat. Ex.: z.e. ecuatorială» z.c. tropicală, z.c. temperată, z.c. rece. Organismele s-au adaptat la traiul într-o z.c. sau alta prin capacitatea lor de a rezista la o gamă mai mare sau mai mică de variaţii ale temperaturii, umidităţii, presiunii atmosferice etc. în z.c, cu climat stabil se întîlnesc dc obicei spccii cu aspect ccologic analog. Aşa sînt flora şi fauna siberiană de taigă, flora şi fauna pădurilor de foioase din Europa Centrală etc. în z.c. în care climatul este alcătuit dintr-un ansamblu de mai multe tipuri climatice, flora şi fauna sînt reprezentate de un complex de specii avînd origini şi înfăţişări diferite (ex. flora şi fauna din z.e, temperată din apropierea oceanelor). Z.c. constituie un factor limitant în răspîndirea şi supravieţuirea organismelor. Ex.j cămila trăieşte numai într o z.c. caldă şi aridă, ursul polar într-o z.c. rece, plantele citrice (Iămfiui, portocalul) numai în z.c. de tip mediteranean. ZONĂ DISTROFICĂ, v. ZOIVĂ OLIGOFOTĂ. ZONĂ EUFOTICĂ, zonă dintr-un ecosistem, puternic luminată, în care domină activitatea plantelor antotrofe foto-sintetîzanle. Ex.: coronamentul arborilor dintr-o pădure, zona puternic luminată din mări şi oceane, situată între 0 şi 250 m adîncime. ZONĂ GEOBOTANICĂ, unitate fitogcografică ce ocupă o suprafaţă Întinsă pe glob, situată latitudînal, îndeosebi, în condiţii de relief plan — cîmpii şi podişuri (placore), dealuri şi munţi. în cadrul z.g. se dezvoltă anumite tipuri de vegetaţie reprezentate prin formaţii vegetale tipice condiţiilor fizico-gcografice respective. Zonele şi subzonele geo-botanice sînt determinate în primul rînd de factorii climatici zonali şi mai ales de cantitatea radiaţiei solare ce creşte de la poli la ecuator. Z.g. din R. S. România sînt: A) Zona ZONA LITORALĂ a!£înâ:.l-. Subzona alpină propriu-zisă, cu vegetaţie ierboa? s& primarii şi tufişuri scunde (Carex curvnla> Juncus fufl-dus, Fesiuca supina etc.); 2. Subzona subalplnă, cu Pin«s montana, Aîmis oiridis, Rhododendron kotschyi, Juniperus sibirica şi vegetaţie ierboasă subalpinâ secundară şl primară. B) Zona pădurtlor: 1. Subzona pădurilor de molid (Picea excel-sa) şi vegetaţie ierboasă secundară; 2. Subzona pădurilor de fag şi răşinoase (Fagus sîlvatîca, Picea excelsa, Abies alba) şi,vegetaţie ierboasă sccundară; 3. Subzona pădurilor de fag dc munte (F. siloatica) şi vegetaţie ierboasă secundară; 4. Subzona pădurilor de fag de dealuri (F, siloatica) şi vegetaţie ierboasă secundară; 5* Sufizona pădurtlor de gorun şi fag (Quercus petraea, F.'siloatica) şi vegetaţie ierboasă secundară; 6, Subzona -pădurilor de gorun «X petraea, Q. dalechamT pil) şi vegetaţie ierboasă secundară; 7. Subzona pădurilor de stejar pedunculat (Q. robur) şi vegetaţie ierboasă secundară; 8. Subzona pădurilor de cer şi gîrnlfă (Q. cerris, Q. frainetto) şî vegetaţie ierboasă secundară. G) Zona stepei: 1, Subtotia stepei propriu-zise cu vegetaţie ierboasa ştep ică primară şi secundară; 2. Subzona silvostepelr cu păduri d§ stejar in care predomină speciil^ termofile (Q. pedunculfţ flora, Q. pubescens) şi vegetaţie ierboasă stcpică primară şi secundară. ZONĂ HADAJLĂ, zona din biomul mar în aflată sub 7 000 m adîncime. Flecarc groapă marină cu z.h. arc speciile ei particulare, cu populaţii puţin numeroase şi biomasă cuprinsă între 0,02 şi 0,03 g/ml. Dintre plante, în z/h. sc întîN nesc bacterii barofile, iar dintre animale, viermi anelizi (Ma-celli cephaloides), boloturide (Elipidia glacialis), izopode, amfipede, eebiuride, peşti (Careproctus sp.) etc. Speciile sînt în marea lor majoritate .endemice pentru diferite ecosisteme din z.h., fiind adaptate la presiuni mari: organele vizuale sînt reduse sau absente şi corpul este depig-mentat- Sin. zonă ultraabisală* ZONĂ LNTERTRQPICALĂ, zonă situată de o parte şi dc alta a tropicelor (între 17 şi 26 lat. sudică şi 17 şi 26 lat. nordică), cu amplitudini termice medii diurne şi anuale mari, de cca 40*0, şi precipitaţii cuprinse Intre 200 şi 350 mm/an. Apa de precipitaţii este puţin accesibilă organismelor, datorită evaporării puternice şi permeabilităţii mari a solurilor nisipoase şi calcar o ase. Iu această zonă datorită condiţiilor vitrege de existenţă, diversitatea speciilor este redusă. Flor^ este formată din plante spinoase cu frunze mici, rezistente la secetă, ex.: efedra, tamarix, euforbiacecle arborescente etc. Dintre animale, rezistă bine unele rozătoare (şobolanul de stîncâ). rumegătoarele (cămila, antilopa), carnivorele (hiena) şi diverse specii de insecte si reptile. V. fi PUSTIU. ZONĂ INUNDABILĂ, v. LUNCĂ. ZONĂ LITOBALĂ, strat de apă marină vecin cu uscatul, împreună cu biocenozele care îl populează. Pînă la 200—250 ZONA MONTANA m m adinei mc, z.l. se sprijină pe platforma continentală şi reprezintă cea mai bogată zonă marină în ceea ce priveşte cantitatea de substanţe nutritive, concentraţia în O, diversitatea şi cantitatea de b io masă etc. In funcţie de adîncimea apei, z.l se subdivide tn 3 sub zone 3 supralitoral, medioli-toral şi infralitoral. Supralltoralul, cuprinde partea foarte îngustă a ţărmului acoperită numai ocazional de apă, caracterizată printr-o umiditate constantă a substratului pe care se găsesc depuse un mare număr de alge aruncate de valuri. Ariditatea este ridicată, iar fauna şi flora sint sărace în specii. Domină prin număr de specii şi indivizi algele albastre, lichenii (ex. Verrucaria maura) t unele gasteropode, numeroase crusUcee inferioare din grupa Izopodelor (Ligla) şl unele crustacee superioare (decapode). Medio litoralul, sau subzona inareelor, ocupă ţărmul mărilor şi oceanelor acoperit de apă în timpul fluxului şl descoperit In timpul refluxului, coborînd pînă la 40—60 m adîncime. în această sub-zonă factorii mediului (temperatura, lumina, salini ta tea, acţiunea mecanică a valurilor) variază foarte mult. Vegetaţia este reprezentată de alge verzi (ex. Ulva), brune (ex. Fucus uesiculosus, F. paliyeaipus, Ascophgllum sp., Hlman-thalla lorea), alge roşii (C/iondrws crtspus etc.). De talul alge* lor şi tn desişul lor se dezvoltă numeroase animale mici, de ex, briozoare {Membrcuiipora sp.), spongieri (Ilalichon-dria sp.), viermi [Spirorbis sp.) etc. Dintre animalele de talie mai mare trăiesc aici: melcul (Baccinum sp.), steaua-de-marc (Asterlna gibbosa), ariciul-de-mare, crevetele (Stp-polyte sp.), crabul (Carclnus sp,t Cancer sp., Porcellana sp.)> mai multe specii de peşti (Gobius sp. şi Pholls sp. etc.). Infraliioralul, se întinde între 40 (60) ra şi 200 (500) m adîncime. Este mereu acoperit de ap A reprezentind subzona litoralului cea mai dens populată de organisme. Partea superioară a infralitoralului este marcată de orizontul cu alge brune din gen. Laminaria. Domină prin număr şi bio-masă specia Laminaria saccharina care atinge 6 m lungime. Dintre animale, domină în terenurile stîncoase asociaţiile dc Mytilus — Actinia, spongierul Dysidea fragilii, tunicie-rul colonial Botryllus schlosserl, tanaidul Tanais caoaltnii etc. în zonele nisipoase se întîlnesc crustacee decapode (Dio-genes pugilator, Macroptpus holsatus), peşti (Mullus barba-tus pontlcus, Mugtl cephalus, M. nurafas etc.). Infra litoralul românesc al M. Negre este dominat de bivalva Splsula sub-truncata care populează fundul mobil nisipos-milos sau milos. Tot pe aceste substraturi există o dezvoltare puternică a fora min iferelor în care domină specia Ammonla bcccari ce poate ajunge pînă la 5 000 000 indivizi/m*, constituind o verigă trofică importantă în circulaţia materiei şi a fluxului energetic din această subzonă. Sin. litoral. ZONĂ MONTANĂ, zonă din regiunea de munte cuprinsă în ţara noastră tntre zona alpină (alt, maximă 1 800 m) şi zona montana zofla dc deal .şi podişuri (alt. minimă 800 m). în z.m. solurile sînt brunele ide de pădure, in diferite, grade de podzolire secundară* Temperaturile medii anuale variază intre 7 şi 9°C Ia limita Inferioară şi de 1—2°C la limita sa superioară. Precipitaţiile sint destul de mari, fiind .cuprinse Intre 800 şi 1.3.00 mm. Ele acoperă deplin cerinţclc ,de apă ale vegetaţiei. Z.m. se divide pc verticală In funcţie de plantele dominante care sc succed în subzona sau etajul pâduriloT de molid, subzona (etajul) pădurilor de răşinoase cu fag şi subzona (etajul) pădurilor montane de fag. 1) Su&io/ia pădurilor .de molid, este populată mai ales de molid (Picea excelşa)A,care reprezintă vegetaţia forestieră, dc cea mai mare alt. (1 400— 1.800 m). Dintre plantele erboasc, îp pajiştile montane se dezvoltă păiuşul roşu (Festuca rubra). Biomasa realizată de molidişuri ajunge la 4—8 t/an/ha> cea a ierburilor şi subarbnşţilor Ia 0,1: t/an/ha, iar cea a muşchilor la, 0,05 t/an/ha. între diverse organisme din biocenoză sc realizează numeroase relaţii trofice exprimate prin lanţuri trofice. Astfel, cetina,este consumată de insectele defoliatoore, cum sînt: omida păroasă a molidului (Poriheiriamonacha), mo^ 1.1a lujerilor de pin (Rhyacionia buoliana), viespea molidului (Ccphaleia abietis); tot consumator de cetinăv(şi de muguri) este şi coconul de munte (Tetrao urogallus). Scparţa arborilor este consumată de gîndacii dc scoarţă: (Ips ,lypo~ graphus, J. amytiniis)> Larvele şi adulţii acestor gîndacf sint consumate de ciocănitorî (Dryocopus martlus martius, Dendrocopos leucotos leucotos), insecte prădătoare (diptere) şi parazite (Rhijssa persnasaria, EphiaUes sp.). Cu seminţele arborilor sc hrănesc: forfecuţa (Loxia curvirostra), veveriţa (Sciurus vulgaris), pirşul (Dryomys nlţedula), şoarecele (Apodemus floricalis, Pltymys subţeraneus) etc- 2) Subzona pădurilor de răşinoase cu fag, formează o suprafaţă 4e tranziţie care se interpune intre pădurile de molid şi cele de fag la alt. de 1 200 m în partea de N a ţării şi Ia 1 300—1 500 m In Carpaţii Meridionali. Această subzona este populată de molid (Picea excelsa), brad (Abtes alba), fag (Fagus sllva-ttca etc.) Za care se adaugă pe terenurile despădurite unele graminee: păiuşul roşu (Festuca rubra), iarba cîmpulni (Agroslls tenuls) etc. 3) Subzona pădurilor montane de fag, este populată în mod compact de fag (Fagus siloatica) şi cuprinde arcul carpatic pe ambele versante între alt. dc 800 şi 1 200 m. Lumina redusă de sub arbori împiedică formarea unui strat de arbuşti bine încheiat. Sub unii arbori izolaţi se găsesc: socul toşu (Sambucus raccmosa), tulichina (Daphne mesereum) etc. Stratul ierbos este format din mur (Rubus hirtus), păiuş (Festuca sthatica), horşti (Luzula luzuloides) etc. Biomasa plantelor variază între G şi;12.t/an/ ha şl este realizată aproape în întregime dc arbori. Fauna acestei subzone este legată topic şi trofic In cea mai mare parte de pădurea dc fag. Frunzele arborilor sinţ consumate de afide (Phyllaphis fagi), fluturi (Orchcstcs fagi, Incurva- zonA'oligofota 664 ria koemeriella), muşte nematocere (Dasyneura faglcola, Mikiola fagi) etc. Consumatorii secundari slnt reprezentaţi de păsări (Parusater, Passer montana, Falco subbuteo); insecte (Carabus, Calosoma sicophanta) etc- Scoarţa serveşte ca adăpost şi hrană pentru gîndacii Scolytus imbrlcatus, S. carpfnî; accştia Iâ rîndul ior pot deveni hrană pentru ciocă-nitori (Drgobates leucatos îeucaios, Driocopus martius mar-tius) şi alte păsări insectivore. Lemnul este consumat de croitorul albastru al fagului (Rozalla alpina), sau parazitat de ciuperci (Polyporus). Consumatorii acestor xilofagi slnt ciocănitorEîe, insectele micofage etc. Numeroase nevertebrate se lirănesc cu cadavre (diplopode, acarieni, coleoptere, himenopterer larve de lepidoptere şi diptere etc.). Z.m. ouupă cca 30% din teritoriul ţării noastre oferind prin pei~ aajul său foarte variat şi înctntător condiţii optime pentru turism, odihnă şi refacere a sănătăţii oamenilor muncii. Economic, z.m. oferă lemn pentru industrie şi construcţii, vînat cu pene şi cu blană etc. Pajiştile din z.m. slnt locuri ideale de păscut pentru ovine şi bovine, iar florile melifere reprezintă o bază preţioasă pentru dezvoltarea apiculturii. Pădurile din z.m. joacă, de asemenea» un roi deosebit in reducerea eroziunilor, în consolidarea terenurilor supuse alunecărilor, în păstrarea umidităţii şi reducerea curenţilor aerieni, deci în conservarea mediului înconjurător. V. şi PĂDURE DE CONIFERE, PĂDURE DE PAG. ZONĂ OLIGOFOTĂ, —>• zonă cuprlnsft Intre 30—80 m şi maximum 400—500 m adîncime din mări, oceane şl lacuri, puţin luminată în care se mol pot dezvolta organisme foto-sintetizante. Z.o. este populată de un număr mic de specii (în comparaţie cu zona eufoticâ), între care domină algele galben-verzui, algele brune şi algele roşii (L Pop, 1977). Sin, zonă distrofică* ZONĂ rELAGICĂ, -+ zonă care cuprinde stratul de apă din largul mărilor şi oceanelor lipsit de ţărmuri şi de substrat solid, în care organismele se găsesc într-o permanentă stare de suspensie. Totalitatea organismelor ce plutesc în apă, lipsite de organe speciale de înot, capabile de a înfrunta curenţii, intră în componenţa planctonului (zooplanctonul şi fitoplanctonul). Fitoplanctonul z.p. este alcătuit din dia-totnee, dinoflagelate, silicoflagelate, alge albastre, bacterii şi ciuperci. Zooplanctonul z.p, grupează toate animalele plutitoare care de obicei sînt mici şi moi, de consistenţă gelatinoasă, cu schelet redus, transparente, uneori colorate sau luminescente. Ex.: viermi, gasteropode, crustacee inferioare, chclognate, celentcrate, echinoderme, tunicieri etc. Animalele din plancton efectuează migraţii circadiene pe verticală pină la adîncimea de 100—600 m. Compoziţia biocenozelor din z.p. variază cu latitudinea, adîncimca etc. Sin. domeniu petagtc. ZOfoĂ PISCICOLĂ 1)1 IV APELE CUHGĂTOAllE, zona pe parcursul unui rîu care prezintă condiţii optime de dezvol- ZOOBENTOS tare pentru anumite specii de peşti* In lungul rîurilor din ţara noastră se deosebesc 3 z.p.: 1) Zona salmonidelor, cu* prinde izvoarele de munte, cu pante pronunţate şi debit de apă foarte variabil, în care peştii caracteristici sînt: păstrăvul (Saîmo irutta farto), zglăvoaca (Coiius gobio), boiştea-nul (Phoxinus phoxinus) şi grindelul (Nemachilus barbutului); 2) Zonti ciprinldclor, cuprinde regiunea dealurilor şi a colinelor, în care trăieşte mreana (Barbus barbus) şi scobarul (Chondrostoma nasus). în această zonă riul prezintă numeroase bucle (meandre); oscilaţiile termice sînt mari, de cca 20CC, în timpul anului; O solvit este în cantitate suficientă. Vegetaţie mai bogată se întîlneşte numai lingă maluri, in locuri liniştite. D.p.d.v. piscicol, este zona cea mai săracă. 3) Zona crapului, cuprinde toate apele curgătoare din cîmpie în care peştele dominant este crapul (Cyprinus car-pio)f apoi, în număr mai redus, plătica (Abramis brama), bibanul (Perca fluitialllis), ştiucă (Esox ittcius), somnul (Siltirus gîan(s) etc, ZONĂ POLUATĂ, loc în care se înregistrează o creştere excesivă a poluanţilor (proveniţi din una sau mai multft surse) care depăşesc concentraţia limită legală sau fixată prin regulamente. Dc obicci, z.p. apar în jurul marilor centre industriale şl urbane în care domină industria extractivă, siderurgică, de prelucrare a petrolului şi cărbunelui^ etc. Cauzele care determină concentrarea poluanţilor In anumite zone sînţ sursele de poluare, dar şi condiţiile de relief şi de climă. Ex.: 2one puternic poluate se întîlnesc in oraşele industriale situate în văi închise, fără curenţi aerieni puternici, cu ceţuri frecvente în care poluanţii persistă în aer un timp destul de mult, cum sînt; Valea Maurienne (Franţa), oraşele Los Angeles (S.U.A.), Londra (Anglia), Valea Ruhru-lui (R.F. Germania) etc. ZONĂ SUBALPI.VĂ, v. SUBALPtNĂ. ZONĂ TBOFOGENÂ, zonă dlntr-o apă sau din corona-mentul unei păduri unde energia solara este captată şi transformată de plantele verzi în energie acumulată, care apoi este utilizată în mişcare şi alte activităţi metabolice. V. şi ZONĂ EUFOTICĂ. ZONĂ TROFOL1TICĂ, zonă din adîncimea unor mări şi oceane cuprinsă între 200 şi 500 m, în care bilanţul fotosin-tezei scade foarte mult iar plantele consumă mai mult O decît produc. ZONĂ ULTRAABISALĂ, v. ZONA DADALĂ. ZOOBENTOS, totalitatea asociaţiilor animale situate pe fundul apelor. 2. poate fi; 1) z. sesîl, cuprinde animale fixate pe substratul solid (spongieri, polipi de cnidozoare, briozoarc, timicieri); 2) z. actiD, include animale libere care se deplasează pe substrat (ex. calcanul şi cambula în M. Neagră); 3) z. cpifil, cuprinde animale care trăiesc ataşate de talul algelor (ex. unele crustacee); 4) z. ingropatt în care se aflu zoocala an îmale libere, nefixate pe substrat, dar mai mult sau mai puţin îngropate în golurile şi galeriile acestuia (ex, viermele poîichet Arenicola marina) etc. V. şi BENTOS. ZOOCALĂ (despre specii vegetale sau animale), care este purtată sau localizată pc animale, permanent sau accidental. Se disting z. epizoice, care trăiesc pe suprafaţa animalelor (ex. iJatanus *— pe moluşte, purici şi păduchii — pe vertebrate); z. eptendozoice, care trăiesc în interiorul animalelor (ex, spongieml CUone ocetlata trăieşte la suprafaţa cochiliilor unor moluşte, dar uneori le perforează si se Instalează în interiorul lor); *l. endozoice, localizate în interiorii!'animalelor (ex. Zoochlorella, în interiorul infuzorilor şi al hidrelor, sporozoarelc, în corpul unor nevertebrate şi vertebrate ctc.). ZOOCECIDIE, -*> cecidîe produsă de un animal. Principalele grupe de animale producătoare de z. sînt: viermii nema-tozi (Tylencus triiici, T. dăvani, AnguiUuHna dipsasci etc.); acarienii (Erfophycs (iliae, Erineum purpurasceris etc.); insectele (Lcptoihrips con$trictusy Pemplugus bursarîus, Ceutor-rhynchus plcurosiigma, Sesatnia cecidogena, Cyntps kollari, Mikiola fagi etc.). Z. contribuie la îmbogăţirea -* meroceno-zelor cu noi populaţii vegetale şi animale, ceea ce are ea rezultat final vcreş ter ea diversităţii biocenozei. ZOOCENOZĂ, totalitatea populaţiilor animale din cuprinsul unei biocenoze. Termenul este utilizat mai mult într-o accepţie teoretica, avînd utilitate didactică, deoarece animalele în natură nu pot fi grupate după critcrii sistcmatico-filogcneticc, ci după interacţiuni funcţionale. Un animal poate fi strîns legat de o plantă (ex. albinele, de plantele melfferfe), decit de alte animale. Existenţa z;. este determinată, direct sau indirect, de fitocenoză. Z. prezintă o stratificare pe verticală determinată de fitocenoză sau de biotop. Ex.: într-o pădure stratificarea animalelor este strîns legată de vegetaţie şî cuprinde: stratul animalelor dc pe frunzele moarte, stratul animalelor de pe muşchi şi licheni, stratul animalelor dc pe trunchiurile arborilor şi stratul animalelor din coronamentul arborilor. ZOOCHORĂ (despre plante), ale cărei seminţe sc răspîndese cu ajutorul animalelor. Ex.: toporaşii (Viola tricolor, V. odorata), stejarul (.Quercus robur, Q. petraea) etc. V, şi ALOCHOnĂ, ZOOCUORIE. ZOOCIIORIE, modalitate de răspîndire a unor organisme vegetale cu ajutorul animalelor. Această dispcrsiuue poate fi făcută pe distanţe variabile în raport cu animalul vehiculat. Transportul seminţelor şi sporilor de către animale joacă un rol important în răspîndirca multor grupe de plante, prin aceasta asigur îndu-se o serie de adaptări Ia ambele grupuri. Se distinge un transport al seminţelor pc suprafaţa corpului animalelor sau ectozoochorle şi vehicularea lor prin intermediul tractusului digestiv sau endozoochorie. în cazul ectozoochoriei seminţele se fixează pe suprafaţa corpului 667 2 O OM AS A cu ajutorul â diverse formăţluni (cirlige, substanţe lipicioase ele,), Endozoochoria caracterizează plantele /care tttirâg animalele prin coloraţia vie şi gustul fructelor lor..E*., plantele ierboase cu bace, arbuştii şi pomii fructiferi de Ia care se consumă partea cărnoasă, se râspindesc cu ajutorul păsărilor si al altor animale, seminţele lor traversînd tubul digestiv nevătămate. Ciupercile superioare sînt răsp în di te de cerbi, iepuri, veveriţe, rozătoare mici etc. care se hrănesc cu corpurile de fructificare, iar sporii lor ram în viabili la ţrecerca prin tubul digestiv al animalelor. V* şi ANEMO- ciaoHA. ZOOCULTURĂ, v/ ZOOTEHNIE. ZOOFAGĂ, v. CABN1VORĂ. ZOOFIT, animal fixat cu aspect de plantă. Ex. coralii: mărgeanul roşu (Coralltam rubrum), pana^de-mare (Perina-tuia piibşphorca). Termen creat de Cuvier, ZOOGAMĂ (despre planţe),: care este polenizaţâ cu ajutorul unor animale, cum sînt: păsările colibri, insectele din,ord.: Hvmenoptera, Xcpidoptera, Coleoptera, Diptera, etc^ V. şi ENTOMOFlLĂ Şi ORNITOI-ILĂ. ZOO GEOGRAFIE, parte a .biogcografici care studiază-răspîndirea geografică a taxonilor superspecifici (genuri, familii) de animale, urmărind extinderea şi configuraţia arealelor accstora şi, mai ales, relaţiile dintre areale.le speciilor şi celc aje taxonilor superiori. Sin* geografie animală. ZOOGEOGRATIE DUStlUiTlvA, v. FAUNISTICĂ. ZOOGLEE, 1 • Zoocenoză ce apare pe gramineele de nisip, care au rol de biofiltru. 2. Mucus sau masă microbianâ ce se formează pe instalaţiile de epurare a apelor uzate. ZOOLOGIE, ramură a biologiei care studiază regnul animal sub multiple aspecte: sistematic, morfologic, fiziologic, fiîogenetic, răspîndire gcografică, mod de viaţă etc. Animalele care formează obîcctul ide studiu al z, sînt răspândite în toate mediile de viaţă (apă, uscat, aer, subteran), fiind cunoscute pînă în prezent peste 1 500 000 de specii, în funcţie de obiectivele urmărite, z. se împarte în: z, sis-tematicâ sau taxonomie, care se ocupă cu sistematizarea animalelor actuale sau dispărute. şi zoogeografia, care se ocupă dc studiul râspîndirii pe glob a speciilor şi grupelor de animale din diferite medii de viaţă: acvatic, terestru, subteran — în regiuni şi perioade diferite, urmărind dinamica acestei răsplndiri. Ccrcetarca formelor dispărute de animale face obiectul paleontologiei. Diferite aspecte ale vieţii anima le, ca: forma, structura, funcţia, dezvoltarea, nu pot fi înţelese decît în st rin să corelaţie cu citologia, embritftogia, histologia, anatomia, morfologia şl filogenia animalelor. Aceste discipline constituie sistemul unitar al z, care permite o vedere multilaterală asupra naturii animale. V. şi ANIMAL, FAUNĂ. ZOOJUASĂ, masa de substanţă vie a animalelor dintr-o biocenoză, raportată la o anumită unitate de suprafaţă sau ZOOMORFOZA 6fi8 volum/timp. Ex.: z. din Întreaga biosferă este de 10 mild. t. V* şl BIOMASA. ZOOMORFOZA, modificare apărută tntr-o asociaţie vegetală, ca rezultat al acţiunii animalelor (ex. dezvoltarea plantelor cu ţepi pe un teren păşunat, formarea galelor şi minelor pe frunzele arborilor etc.) ■ Z. reprezintă o reacţie din partea plantelor la acţiunea animalelor legată mai ales de activitatea trofică a acestora din urmă. ZOONOZĂ, boală infecţioasă sau parazitară transmisă pe câle naturală la om de către animale. Ex.’ ciuma transmisă de pureci şi şoareci, tifosul exantematic, transmis, de păduchi. Prin Toiul lor de -► vectori ai unor boli. aceste animale contribuie Ia completarea ciclului de viaţă al microorganismelor parazite şî la răspîndirea lor în natură. ZOOPLANCTON, ansamblul animalelor macro- şi microscopice care intră în componenţa planctonului. Z, marin cuprinde reprezentanţi din majoritatea încrengăturilor regnului animal. Ex.: z. M. Negre este format din animale care Înoată sau plutesc In masa apei: protozoare, celenterate, viermi, moluşte, artropode, chetognate şi urocordate. Cei mai importanţi reprezentanţi ai z. din M. Neagră stoit cope-podcle calanoide din gen. Păracalanus, Pseudocalanus, Cen-trbpages şi Acariia, copepodele barpactoide din gm.Micro-arthridion, copepodele ciclop ide din gen. Oithona şi clado-cerele din gen. Bvadne, PenlUa şi Podon. Numeroase specii din diverse grupe animale sînt localizate nnmai temporar !n plancton, de obicei în stadiul larvar, restul vieţii trăind în bentos. Aşa sint stadiile naiipliene ale crustace*lor (Bala-niw, Carclnus)t stadiile de trocoforă ale unor lamelibran-biate (Cardliun, Chamelea, Spirala, Tapes etc.), larvele de polichete (Glycera, Nephtys, Dexlospira etc.,). ZO.OP5AMHON, totalitatea animalelor care trăiesc In nisipurile umede ale plajelor lacustre. Ex.: coropişniţa (Grgllotalpa grgllotalpa), lăcusta (Trtdactylus oartegaţus), urechelniţa (Forţleala auifcularla). Termen creat de J. Wiszniewski (1947). V. ţi SABXJLICOLĂ. ZOOSUCCIVOR (despre animale), care sc hrăneşte cu sîngele supt de la alte specii. Ex.: ţînţarul (Anopheles maculi-pennis), ploşniţa de pat (Cimex leetularius), tăunul (Ta-fyzmzs bootnas). ZOOTEIINIE, ramură a agriculturii care se ocupă cu creşterea, alimentarea, reproducerea, ameliorarea şi exploatarea animalelor domestice, precum şi a unor specii sălbatice (vidra, vulpea argintie, albinele ctc.). Z. cuprinde o parte generală (z. generală), care studiază sistematica animalelor domesticer înmulţirea, influenţa mediului, metodele de creştere şi ameliorare; şi o parte specială (z. specială), care se ocupă cu studiul raselor din fiecare specie crescute şi exploatate de om, de ex.i cabaline, bovine, ovine, iepuri de casă, păsării albine etc. Sin. creşterea animalelor, zoccultură. AGUESSE, P., Clef pour Vteologie, EcL Scghers, Paris, 1971. ANTONESCU, S. C., Biologia apelor, Editura didactică ş! pedagogică, Bucureşti, 1916* AZZl, G*, Ecologie agricole, Nouvelle Enciclopedie agricole, Paris, 1964. BANU, I. şi COLAB., Mic dicţionar de filozofie^ Editura politică, 1969. * BĂRBIER, M., Introduc tton ă Vteologie chimique, Masson; Paris, New York, 1976. BARBU, VALERIA, Simbioză şi parazitism, Editura ştiinţifică şl enciclopedică» Bucureşti, 1979. BARNEA, M., CALCIU, AL., Ecologie umană, Editura^ medicală, Bucureşti, 1979. ~ bAnABESCU, P., Principii şi probleme de zoogeografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970. BĂNĂRESCU, P. şi BOŞCAIU, N., Btogeografie, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1973. BERNAL, D. J,, Vortglne de ia p/e, Bordas, Paris, 1971. BERRILL, J, N., The life of the Ocean, McGraw-Hill Book Company, New York, 1966. BLEAHU, M., şi BRĂDESGU, V., Rezemaţii naturale geiologice din România, Editura tehnică, Bucureşti, 1976. BOTNARIUC, N., Principii de biologie generală. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti/1967. BOTNARIUC, N., Biologie generală, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1974. BOTNARIUC, N.* Ecologie generală, Note de curs, 1979-1990. BREHM, E. A., Lumea animalelor (trad. 1. germană), Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1964. CARLES, J., Gtographte botanigae> Presscs Univ. de France, Paris, 1973. CARPENTER, R. J», An Ecologicai Glossary, Univ. of Oklahoma Press, Norman, 1938. bibliografie 671) CEAPOIU, N., Evoluţia speciilor, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1980. CHASTON, I., Matematics for ccologists, Pitman Press, Londra, 1971, CHAUVIN, R., La biologie — Ies itres pioants, Maraboufc Univ., Paris, 1973* CHENZBRAUN, EUGENIA, Modalităţi de comunicare în lumea animalelor, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1973. CHENZBRAUN, EUGENIA, Comportamentul animalelor, Editura didactică şi pedagogică, Bucurcşti, 1978. CHINERY, M., Les Communantâs animalei, Flammarion, Paris, 1972* CHOVIN, P. t şi ROUSSEL, A., La potlulion atniosph iriquc, Presses Univ. de France, Paris, 1974, CLARK, R. L*> şi GELER, AV. The Ecology of Insect Populattons, Methuen'tmd Coldt, London,„1970. CODREANU, R., Probleme de biologie evoluţionistă, JL&i-tura Academîei Socialisto România, Bucureşti, 1978* CONEA, ANA, VINTILÂ, IRINA, CANARACHE, A., Dicţionar de ştiinţa solului, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bijcurcşti, 1977* CONFORT, A,, Vioronynous plus jeunes plus lonotemps?, Marabout Univ* Verviers, 1968, CONSTANTINESCU, N* N., Economia proiecţiei mediului naturalr Editura politică, Bucureşti, 1976. CORNER, H*, J. E., La vte des plantes, Bardas, Paris, 1971, COTRĂIJ, M., Toxicologie, Editura „Junimea", Iaşi, 1978. DA GET, J.t JUs mod&les matematiques en ecologie, Masson ct O ic* Paris, New York, 1976. .. DAJOS, R., Prâds d'teologie, Don na ml, Paris, 1970. DAJOS, R., Dgnamique des populations, Masson et C-ie, Paris, 1974. DECU, V., şi GINET, R., Lumea sub pămînt cană, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1971* DIMA, I., şi COLAB., Dicţionar de fliică, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1972. DIMÎTRIE, R», Pâsârtle din Delta Dunării, Editura Academiei Rcpublicii Socialiste România, Bucureşti, 1979* “DINU, V., Mediul înconjurător tn viaţa omenirii contemporane, Editura „Cercs”, Bucurcşti, 1979* DONIŢĂ, N., şi COLAB., Ecologie forestieră, Editura wCe-res", Bucureşti, 1977* DORST, J., La vie des oiseaux, Bordas, Paris, 1971. DUCHlŞ, X, La Biologie des Solst Presses Univ. de France, Paris, 1962. DUFFEY, E,, La nature el Vhomme, Fîammarion, Paris, 1970, DUMONT, Jf) La biologie — les struetnres, Marabout Univ. Pres., 1973. m BIBLIOGRAFIE DUSSART, B., Limnologte, Gauthîer-Vili ars, Paris, 1966. DUVIGNEAUD, P., La synth&se icologiqne, Doi» Gditeurs, Paris, 1974. EVANS, O. I., La Tenet notre planite, Libr. Larousse, Paris, 1971. FRIEDEL, H., Les conquites de la u/fi, Libr. Larousse, Paris, 1967. IQK, R ■ j-\ \ GEORGE, J. C., şi McKINLEY, D., Urban ecology, McGraw- \ \ Hill bpok company, New YorkJLg^w^^^J!% j XÎŞTESCU, PTilMcartTtTerref^&ăItura Albatros, Bucurcşti, 1979. GRASSfi, P. P., Zoologie, voi. I— II, Bordas, Paris, 1962— 1963. GRAY, P., DieUonary of the btological scîences, Rcinhold, New York 1967* HARDOUIN, R., Le mimitisme animal, P.U.F,, Paris, 1946. HANSON, H., DieUonary of ecology, Peter Owen, Londra, 1962. HUSSON, R,, Glossaire de biologie animale, Gautbier-Yillărs, Paris, 1970. IDRICEANU, ALINA, Su& semnul lui Ceresf Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981» IONESCU, M. A., Entomologier Editura de stat didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1962. IVAN, D., şi DONIŢĂ, N», SfiwftizZ ecologtc şt geografic al vegetaţiei. Tipografia Universităţii Bucureşti, 1975.’ kOHNELT, W., Grundris der Okologie, VEB G. Fisher. 1^'“ Jena, 1970. LAMOTTE, M«, şi BOURLI&RE, F., La dimographie des populalions de verlibris, Masson ct Oie. Ed., Paris, 1975. LINDHAL, C. K,, Coneervatlon for 'Survival an Rcological Strateg#, William Marcow and Company Inc., New York, 1972. LISSOT, G., Dictionnaire d’aviculture, Floramarion, Paris, 1947. LUNGU TR4J şi COLAB-, Biologie şi ecologie animalâ, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981. LUPEI, N-, Biosfera, Editura Albatros", 1977. MALIŢA, M., Enciclopedia statelor lumii, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981. MARSHAL, B. N„, La vie des pcissons, voi. I—III, Bordas, Paris, 1971. MĂLĂCEA, I,# Biologia apelor impurificate, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, i 1969. î MIHÂILESGU, N., Lexicon de geologie, geografie, mine, \ petrol, Editura tehnică, Bucureşti, 1975. BIBLIOGRAFIE MORICE, E.» tolcltoiuiatre de sltttisllqtie, Dunaud, Paris, 1968. MUR GOGI, A., Curs de capitole speciale de entomologie şi metode de creştere a insectelor utile, Editura dc stat didactică şi pedagogică, Bucureşti, t&62. MURGOCI, A., Ecologie generală7 Note dc curs, 1962—1972. MUR GOGI, A., şi NEACŞU, P., Probleme de ecologic, iqDT, Bucureşti, 1971. NAUMOV, P. N.,' Ecologic animală (tratf.l. rusă), ISRS, Bucureşti, 1961. NEACŞU, P., Ecolcgia — ştiinţa inkrrelaţiilor organism-md-din, S.C.B. „Biologia in actualitate”, p. 13—31,1973. NEACŞU, P., Ecologie generală. Centrul dc multiplicare al Universităţii Bucureşti, 1977* NESTORESCU, EMU.IA, Ecologia microorganismelor, Centrul de multiplicare ai Universităţii Bucureşti» 1974. NICKELSBOURG, J., Field trips ccology, Burges Publishing Comp., Mineapolis, 1968. ODUM, E. P., Ecology, Edit. \Y. B. Saunders comp., Philadelphia, Londou—Toronto, 1960. OPREA, G. V., şi LUPEI, N., Echilibre şi dezechilibre tn biosferă, Editura „Facla”, Bucureşti, 1975. ORIA; M., Gâologic, Hatier, Paris, 1965. PARIZER, W. P., şi BELLAIRS, A., Les amphibiens el leu rcptileSy Bordas, Paris, 1968. PAŞTEA, E. şi COLAB., Dicţionar de zootehnie şi medicină veterinar#, Editura agrosilvică, Bucureşti, 1969. PfiRfiS, J. M., La vie dans lycâan, Ed. du Scuil, Paris, 1966. PESSON, P., Actualii£s d*ecologie forestiere, Bordas; Paris, 1980. PICOŞ, C. A., Viaţa la temperaturi extreme, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1976. , PILET, P. E., L’tncrgie vigUale, Prcsscs Univ. de France, Paris, 1967. PÎRVU, C. şi COLAB., Ecosistemele din România, Editura „Cercsw, Bucureşti, 1980, POP, E., şi SĂLĂGEÂNU, N., Monumente ale naturii din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965. POP, 1., Biogeografie ecologică, voi. I —II, Editura „Dacia “, Gluj-Napoca, 1977. PORA, E., Omul şi natura, Editura „Dacia", Cluj-Napoca, 1975. PORA, E., (sub redacţie), Homeoslazia, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981. POTLOG, A. şi COLAB., Dicţionar practic de biologie agricolă, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1974. POTLOG, A., Dicţionar practic de agronomie, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucurcşti, 1979. 673 BIBLIOGRAFIE PRAT, H., La mftamDrphosc cxphsivcde Vhamaniti, Planate, Poris, 1960, PRINGLE, L.r Ecotogy-sclencc of survioal, The Ma emilia» Comp., New York, 1971. PUIA, IOAN, SOHAN, VIOREL, Agroccoslsfcmele şi alimentaţia omenirii, Editura Ceres, Bucurcşti/1981. RADO, GETRUDA, Palcoecohgie, Centrul dc multiplicare, Universitatea Bucurcşti, 1974. RAMADE, F»i Eltments d* teologie appliquie, Editcurs scicncc/ McGraw Hill, Paris, 1974. RĂDULEŢ, Lexiconul tehnic romdn> val. 1 — 18, Editura tehnică, Bucureşti, 1957. RÂUŢÂ, C., şi CÎRSTEA, S.t Poluarea şi proiecţia mediului înconjurător f Editura ştiinţifică şî enciclopedică, Bucureşti, 1979. ROBERTSON, D. J., Lc microscope et la ule, Bordas, Paris, 1972. ROGER, J., Palcoâcologief Masson, Pari*, 1077. ROMER, S. A«, L’^oolulton animale, Bordas, Paris, 1970. SACCHI, F. C., *i TESTARD, p., Ecologic animale. Doi» Editcurs, Paris, 1971* SĂHLEANU, V., şi 5TUGREN, B., Mică enciclopedie de biologie şi medicină, Editura ştiinţifică şi cnclciopc-dică, Bucureşti, 1976. SAlILEANU, V., şi VOICULESCU, I. C,, Probleme de bio~ logle umană, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1976. SCHWERDTFEGER, C., Qkologtc der Tter<\ I. VcrUig Paul Parey, Berlin, 1963—19G8. SEGUY, E.. Dldionnaire des termes d'entomologie. Leclic-valier, Paris, 1967. S1M1CI, P,, Dicţionar medical. Editura medicală, Bucureştij 1969* SMITH. E. J«, Panorama des tnverlebres, Bordas, Paris, 1971. SOROCEANU, PUŞCARU. E,, şi CUCU-POPOVA, A.? Geoboianică, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1966. SPILHAUS, A., The Ocean Laboratory, The American Musc-um of Natural History, New York, 1967. STANCIU, N., Probleme de ecologie forestieră aplicată, Editura „Ceres4*, Bucurcşti, 1981. STANEK, J. V., Encyclop&dic tlla$lrie des Insectes, Grilnd, Paris, 1973. STEPHEN, D., şi LOCK1E, J., L'equilibre dans la naturv, Floramarion, Paris, 1969. STUGREN, B., Ecologie generalăf Editura didactică şi pedagogică, Bucurcşti, 1965. SUMAKOV, E. M», GUSEV, G. B., FEDORINC1K, N. S., Metode biologice in protecţia plantelor, Editura „Ccresu, Bucureşti, 1975, 29 — Dicţionar de ccoio&ie BIBHOGKAF1E «74 TAYL.OR, A, R,, Scologte, Editions des Dcux Coqsd’Or. Paris, 1974. TOWLE, O., Biologie modeme* Halt. Rinebart et Wtuston, Montrcal—Tovonto, 1971* TREBICI, V., Mică cnciclopcdie de demografic, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1975. TRIBE, I,, Le monde dc$ plantex, ÎJbrairie Lnroussc, Paris, 1971. TUFESCU, V.. TUFESCU, M, t Ecologia şi activitatea umană, Editura Albatros, Bucureşti, 1981. VANCEA, ŞT., Cur* de ecologie generală, Universitatea Alexandru Ioan Cu za, Iaşi, 1U72. \VALTER, H., Vegetaţia Pămfnlulut tn perspectivă ecologică, Editum ştiluţittca, Bucureşti, 1974. WIÂND, G., Taxies ct tropismes dans le compartiment animal, . Masson Paris, 1959. WIGCLESWORTH, V. B., La vie des Insectes, Bordas, Paris* 1971. , YASSO, \V. E,, Oceanographyt Moli . Rinchart and Wimton, New York, 1974, ANEXA Extras din legislaţia tn vigoare tn R. S. România privind protecţia mediului înconjurător. Codai silvic ■L. 3/30,XII. 1962 Rcpublic-it; 8,11.1969 Modificări: D,45 (L,lG)/30 l 1%9 L.59/XI 1974 OcroUrca monumentelor nat urii D. 237/18.X. 1950 Proiecţia nucii lui'şi valorificarea lemnului dc nuv. IX 134/29, IV. 1954 Modificări: D. 119/17. IV, 1959 L. 11/20, VI 1.1974 Proiecţia plantelor cultivate ţi a pădurilor D. 637/1956/9.1,1957 Plantarea plopului dc~a lungul drumurilor, cursurilor de ape, canalelor de irigaţii şt de desecare.. IX 83579,XI. 1962 Organizarea, administrarea şl folosirea pajiştilor, loturilor zootehntee şi semlncere, precum ,si a staţiunilor comunale de montă. I.. 8/29. IV. 1971 Modificări: L. G/2.IV.1974 Rectificări: 31.XI 1.1972 - B.of,170 Gospodărirea pădurilor aflate in administrarea directă a comunelor. L. 4/24. IV. 15)72 ANEXA Proiecţia mediu lai înconjurător I- 9/23.VI.1973 Modificări: D. 1f>0 (L. 48)/19,VI. 1974 Legea pomi cu Hurii L. 11/29» V IM 974 Piscicuttură şi pescuil L, 12 I 30. VII. 1974 Fondul funciar L.59 / 5. XI, 1974 Rcctifican: lti.XIl.1974 H.of. 150 îmbunătăţirea activităţii dc producere şi valorificare a plantelor medicinal* şi aromatice. D. 111 (L. 51) / 29. X. 1975 Hcoiwmia vf naiului şl pescuitului In apele de munte D. 76 / 23.11.1953 Modificări: D. 378 / 25. IX.1953 D. 43 / 16.11.1954 D. 603 I 26.XII. 1957 IX 478 / 21.XII.1059 D. 73 (L. 8) I 2.11*1968 L. 12 / 30.VII.1974 Rectificări: 9. IV. 1953 B.of. 11 Stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor privind polii-area apelor mării de cătrc nane maritime. D, 887 (L. 34) / 8. IX. 1967 Proiecţia sanitară a surselor, construcţiilor şi Instalaţiilor centrale de alimentare cu apă potabilă şl a apelor minerale pentru cură internăt O. 1059 (L. 40) / 17.XI. 1967 Desfăşurarea activităţilor în domeniul nuclcar din II. S. R. L. 61 I 2.XM974 Organizarea apărării împotriva efectelor fenomenelor meteorologice periculoase. D. 155 (L. 6/1976) / 20.XI 1.1975 Legea viei şi vinului L. 21 /17.XII, 1971 ANEXA Legea apelor L. 8/4. IV. 1974 Programul naţional de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice din Republica Sociatistâ România L, 1 / 22.IV. 1976 Programul naţional pentru conservarea şi dczvoliarra fondului forestier fn perioada 191$—2010 L. 2/23, IV, 1976 Folosirea terenurilor necesare executării prospecţiunilor gcologlce şi geografice şi lucrărilor petroliere şi miniere cu caracter temporar. IX 291 / 7-K. 1961 Majorarea virstclor şi a diantcirelor de tăiere ale unpr categorii dc arbori, precum şl unele moduri ăe reglementare a tăierilor D. 382 / 2.X.1978 Stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor privind poluarea apelor naţionale navigabile de către nave maritime şi fluviale. D. 37 /11.11.1980 //.C.Af* 164/28,X.1981 privind aprobarea Convenţiei dintre Consiliul Naţtonal al Apelor din R.S.R. şi Ministerul pentru Protecţia Mediului înconjurător şl Gospodărirea apelor din R. D. G, privind colaborarea in domeniul gospodăririi apelor, semnată ta Berlin ia 18 sept. 1981, Ordin al ministrului Geologiei nr, 72jl6.HI. 1982 pentru punerea In aplicare a „Normelor privind protecţia şi exploatarea raflonală a zăcămintelor de substanţe minerale terapeutice. Suna Ogarilor Fig. t: I. O. EVANS. 1071 Fig. 2: P. NEACŞU Fig. 3: H. PRAT, 1060 Fig. 4: P. NEACŞU Fig. 5: N. BOTNARIUC, 1965 Fig. 6: N. P. NAUMOV, 1055 Fig. 7: R. DA JOS, 1970 Fig. 8: R. DA JOS, 1970 Fig. 9: M. CHINERY, 1973 Fig. 10: R. DA JOS, 1070 Fig. 11: li. ODUM, 1959 Fig. 12: E. ODUM, 1971 Fig. 13: F. RAMADE, 1974 Fig. 14, 15: P. DUVIGNEAU1), 1971 Fig. 10: E. ODUM, 1971 Fig. 17, 19, 22: D. STEPHENS, .1. LOCK1E, 1969 Fig. 18: R. DA JOS, Î970 Fig. 20: J. LOEB, 1918 Fig. 21: E.ODUM, 1971 Fig. 23: P. NEACŞU Fig. 24: B. BUCHSBAUM, 1957 Fig. 25: O. S. OWEN, 1971 Fig. 28: R. CHAUVIN, 1967 Foto 1: I. TR1BE, 1971 Foto 2: R. MOLINIER. P. VlGNliS, 1971 Foto 3: M. CUSIN, 1974 Foto 4i R. MOLINIER. P. VIGNES. 1971 Foto 5: F. DUFFY, 1970 Foto 6: M. CUSIN, 1974 Foto 7î E. DUFFY, 1970 Foto 8i M.’ CUSIN, 1974 Foto 9: R. MOLINIER, P. VIGNES, 1971 Foto 11: P. FARB, 1974 Foto 12, 15: M. CUSIN. 1V74 Foto 14: P. NEACŞU Foto 15: I. TRIBE, 1971 Redactor: LAURA MĂRGINEAN U Tehnoredactor: CONSTANTIN IORDA£HE Coli de tipar; 28,33* Pag. planşe: a. Bun de tipar: 08.11.1982. Republica socialistă România Comanda nr. 01. ERATA Pag. Rîndul 44 5 de sus 247 7 de jos 259 20 de jos 292 22 de jos 19 de jos 378 1—2 de sus 535 5 de jos 541 11 de sus 611 16 de jos în loc de: 10—1,7 g%0 ciuperci, plante superioare). (1 m/zi) HIGROFIiTA hidrofle m. nu prezintă autoreglare corio-cenoză, fiind dependentă. .. C* H5 OH + .,. rale; paleontologice. .. 1 450 000 ha Se va citi: 1,0—1,7 g%c ciuperci), plante superioare. 1 m2/zi) HIDROFILA hidrofite m. nu prezintă autoreglare, fiind dependentă... 2(C2H5OH)+ . *. rale; 422 r. naturale: botanice, forestiere, geologice, paleontologice. .« 1 450 000 000 ha