DICŢIONARUL COMPLET AL ECONOMIEI DE PIAŢA NFORMATIA BUSINESS BOOKS DICŢIONARUL COMPLET AL ECONOMIEI DE PIAŢĂ Informaţia Business Books DICŢIONARUL COMPLET AL ECONOMIEI DE PIAŢĂ Colectivul de autori GEORGETA BUŞE (coordonator) SPIRIDONIA CRĂIETE SILVIA BÎRSAN CRISTINA ENOIU LILIANA MARGARETA TIU FELICIA HĂLĂUCĂ MAGDALENA RĂDUŢĂ LUCIA IABLOOTZKY IOANA MUNTEAN BLIDEA Editor: Societatea Informaţia, P.O. Box 66-27, Bucureşti, România Fax. 312.41.84 © Copyright 1994. Toate drepturile pentru această ediţie rezervate Societăţii Informaţia Srl, Bucureşti ISBN 973-95438-6-3 DICŢIONARUL COMPLET AL ECONOMIEI DE PIAŢĂ 1ASI 589757 Informaţia Business Books Cuvînt înainte Tranziţia spre economia de piaţă a găsit, pe toţi cei interesaţi de mecanismele acesteia, familiarizaţi mai ales cu conceptele economiei socialiste, cu toate implicaţiile care decurg din aceasta. S-a impus astfel, ca o necesitate a momentului, alcătuirea unei lucrări care să concentreze în paginile ei conceptele şi terminologia specifice economiei de piaţă. O astfel de lucrare este cea de faţă, şi ea acoperă domeniile financiar, contabil, economic, bancar, bursier, statistic, precum şi cele privind piaţa internă şi internaţională. Am insistat pe unele priorităţi ale momentului mai ales în ceea ce priveşte restructurarea şi privatizarea, dar am prezentat şi o serie de concepte ale economiei de piaţă, bazate pe existenţa instituţiilor specializate, respectiv a pieţelor bursiere. Pentru a răspunde cerinţelor zilei, documentarea s-a făcut atît din dicţionarele internaţionale de specialitate cît şi din toate publicaţiile economice apărute în ţară, ceea ce face ca dicţionarul să se adreseze tuturor celor care vor să se adapteze din mers la noile cerinţe, precum şi specialiştilor în formare, aflaţi încă pe băncile facultăţilor. Redactarea textului este accesibilă, fară pretenţia unui tratat de strictă specialitate, adaptată unei economii de tranziţie ca a noastră, în care nu toţi întreprinzătorii şi-au putut forma o pregătire managerială. Convinşi că lucrarea este perfectibilă, sîntem recunoscători tuturor celor care ne vor ajuta prin orice fel de sugestii. Mulţumim, de asemenea, societăţii comerciale «Hedco S.A.» pentru sprijinul financiar acordat! GEORGETABUŞE A AA.A. (AMERICAN ARBITRATION ASSOCIATION) (Asociaţia Americană de Arbitraj). Este o instituţie din SUA, creată în anul 1926, avînd rolul de a organiza tribunale arbitrale şi de a oferi liste de arbitri ‘ care cuprind personalităţi atît dintre cetăţenii americani, cît şi dintre rezidenţii străini. Are sediul la New York, dar arbitrajele se efectuează în diferite oraşe ale federaţiei americane. Din iniţiativa A.A.A. au fost constituite şi alte centre de arbitraj, dintre care cel mai important este Inter American Com-mercial Arbitration (I.A.C.A.C.), avînd menirea să soluţioneze litigiile comerciale dintre rezidenţii mai multor state americane. Părţile determină locul arbitrajului şi legea aplicabilă litigiului dat. Dacă părţile nu au convenit altfel, numirea arbitrilor se face după cum urmează: li se trimite cîte o listă de arbitraj dintre arbitrii aflaţi în listele generale; fiecare parte şterge de pe liste numele arbitrilor pe care nu-i agreează şi numerotează, în ordinea preferinţei, pe cei rămaşi. Apoi instituţia arbitrală desemnează arbitrii dintre cei menţionaţi în listă, respectînd ordinea de preferinţă stabilită de către părţi. Partea care nu trimite lista într-un anumit termen este considerată ca fiind de acord cu numirea ca arbitru a oricăruia dintre cei înscrişi pe listă. Prerogativa de alegere a arbitrului preşedinte revine instituţiei arbitrale. ABANDON (engl. ABANDONMENT (RIGHT OF); fr. ABANDON (DROIT D')). Reprezintă dreptul de a renunţa la obiectul asigurat sau la partea care rămîne după avarie asigurătorului, precum şi de a cere în schimb întreaga sumă asigurată. ABATERE (engl. BIAS; fr. BIAIS). Reprezintă mărimea cu care o variabilă diferă de o valoare luată ca bază de comparaţie, care poate fi o valoare medie, minimă, maximă sau o valoare centrală. Există: - abatere individuală absolută: care reprezintă diferenţa între fiecare variabilă înregistrată şi media aritmetică a acestora; - abatere individuală relativă: care reprezintă raportul între abaterea individuală absolută şi media aritmetică a valorilor caracteristicii; - abatere medie liniară: care este egală cu suma abaterilor individuale absolute în modul, raportată la numărul lor (frecvenţa de apariţie); 2 Fi-X| d=i^A--------- n pentru serii simple; ABILITATE A ÎNTREPRINZĂTORULUI 10 SKi-xtq — & pentru serii cu frecvenţă; unde: X* = valorile caracteristicii (variabile), X = media caracteristici; fj = frecvenţa de apariţia n = numărul variantelor - abatere medie pătratică (engl. standard derivation; fr. ecart quadratique moyen, ecart type) sau abaterea standard, abaterea pătratică, abaterea tip, abaterea etalon, abaterea sigma, eroarea medie pătratică; se determină după relaţia; Şoq-X)2 I n pentru serii simple; n _ 9 Kx—xr^ i = l___ pentru serii cu frecvenţă; ABILITATE A ÎNTREPRINZĂTORULUI (engl. ENTERPRISING CLEVERNESS; fr. HABILITE D'ENTREPRENANT). Este o resursă umană specială, caracterizată prin capacitatea întreprinzătorului de a combina factorii de producţie de care dispune, în condiţii de eficienţă, de a-şi manifesta iniţiativa şi de a se adapta rapid cerinţelor pieţei, de a produce noi bunuri economice, de a găsi cele mai avantajoase surse de aprovizionare şi pieţe de desfacere, de a-şi asuma oportun riscurile luării şi realizării diferitelor decizii economice. tate a monedei, cauzată de uzură şi zgîrie-turi. ABSORBŢIE (engl. ABSORPTION; fr. ABSORPTION). Este o operaţie prin care o societate integrează activul şi pasivul altei societăţi; este o posibilitate de creştere a capitalului societăţii absorbante. ABSTINENŢĂ (engl. ABSTENTION; fr. ABSTINENCE). în sens economic, înseamnă sacrificiul consumului curent permiţînd direcţionarea resurselor către producţia de bunuri de capital. Deoarece aceasta înseamnă că pe termen lung fluxul de bunuri de consum va fi în creştere, abstinenţa poate fi privită ca un sacrificiu al unor consumuri curente în favoarea unei viitoare creşteri a consumului. ACCELERATOR (engl. ACCELERATOR; fr. ACCELERATEUR). Reprezintă procesul prin care schimbările în cererea de bunuri de consum pe piaţă duc la mari variaţii în cererea de echipament (bunuri), de capital folosit la producerea bunurilor. Acceleratorul este un factor care conduce fie la un avînt economic, fie la o prăbuşire bruscă a economiei. Cererea pentru bunurile de capital necesare se însumează din două cereri distincte: - cererea apărută ca o necesitate de înlocuire a echipamentului uzat; - cererea pentru prevederea unei capacităţi de producţie suplimentare în cazul creşterii cererii de bunuri. în practică, efectul nu este atît de vizibil. O creştere a cererii pe piaţă, chiar temporară, poate duce la epuizarea stocurilor existente; poate fi prevăzută o capacitate de producţie de rezervă pentru acoperirea vîr-furilor datorate cererii suplimentare sau unităţile de producţie existente pot fi utilizate mai intensiv; costurile echipamentelor pot să nu fie atît de mari în relaţie cu materiile prime, manopera reducînd influenţa în economie a variaţiilor mari în cererea de echipamente. ABRAZIUNE (engl. EROSION; fr. ABRASION). Reprezintă pierderea în greu- 11 ACONT ACCEPT (engl. ACCEPTANCE; fr. AC-CEPTATION). Din punct de vedere economic este actul prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă, confirmă că este dispus să achite suma înscrisă. Se foloseşte mai mult în circulaţia titlurilor de credit şi de valoare, cu indicarea datei şi locului plăţii şi a semnăturii trasului. Acceptul reprezintă obligaţia pe care trasul, adică persoana care trebuie să efectueze o plată (cumpărătorul, importatorul, debitorii, bancherul) şi-o ia faţă de trăgător, persoana care dă ordinul de a se efectua plata (vînzătorul, exportatorul, furnizorul), de a plăti beneficiarului, adică unei alte persoane, la scadenţă, o anumită sumă de bani. ACCEPTARE A TRATEI (engl. DRAFT ACCEPTANCE; fr. ACCEPTATION DE LA TRĂITE). Este operaţia prin care trasul se obligă să plătească beneficiarului, la scadenţă, suma prevăzută în trată. Prin acceptare, obligaţia transferului faţă de trăgător, derivată din raportul fundamental este înlocuită cu obligaţia trasului, faţă de beneficiar, derivată din Legea cu privire la trată. Această operaţie se realizează prin. menţiunea „acceptat44 făcută pe trată şi semnată de către tras. ACCEPT BANCAR (engl. BANKER'S ACCEPTANCE; fr. ACCEPTATION DE BANQUE). Reprezintă garantarea plăţii unei sume de bani creată în mod expres în cadrul unei cambii de către o anumită bancă. Cambia cu acceptul bancar înscris pe verso este transferată cu mai multă încredere ducînd în final la lărgirea sferei circulaţiei cambiilor. ACCIZĂ (engl. EXCISE DUTY; fr. AC-CISE). Este un impozit indirect care se include în preţul de vînzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Este o taxă specială de consumaţie care se percepe produselor din import şi din ţară, calculată sub forma unor cote procentuale şi care este datorată de către agenţii economici bugetului de stat, constituindu-se ca venit pentru acesta. Pen- tru produsele din producţia internă, se determină ca diferenţă între preţurile negociate între vînzător şi cumpărător, din care se deduc accizele conform reglementărilor legale. Pentru produsele din import, valoarea acestora se stabileşte în vamă, conform legii, la ea adăugîndu-se taxele vamale şi alte taxe stabilite diferenţiat, pe categorii de produse; aceasta constituie baza de impozitare pentru determinarea accizelor. ACHIZIŢIE (engl. ACQUISITION sau PURCHASE; fr. ACQUISITION). Este un act de comerţ care are drept urmare luarea în posesie (proprietate) de către un agent economic cumpărător a mărfurilor sau a hîrtiilor de valoare, în condiţiile convenite. ACHIZIŢIONĂRI LEGATE (engl. BOUND PURCHASES; fr. ACQUISITION LIEES). Operaţiuni care constau în obligarea exportatorului de a cumpăra o serie de produse naţionale oferite de către partenerul din ţara respectivă, în scopul dirijării la export, a unor mărfuri care se desfac mai greu sau a depăşirii unor obstacole de politică comercială care afectează competitivitatea exporturilor. ACONT (AVANS, ARVUNĂ) (engl. ADVANCE (MONEY) / EARNEST (MONEY); fr. ACOMPTE). O parte din valoarea mărfii, lucrării sau serviciului pe care cumpărătorul, respectiv beneficiarul o plăteşte vînzătorului, executantului, ori prestatorului în momentul încheierii unei operaţii de vînzare - cumpărare, contractării unei lucrări sau a unui serviciu. în contabilitatea cumpărătorului, plata acontului generează înregistrări care reflectă mişcări între conturi de activ. Părţile pot conveni ca în cazul în care vînzătorul (executantul) nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, acesta să restituie cumpărătorului (beneficiarului) într-un termen stabilit, acontul plus o despăgubire, în cazul în care cumpărătorul reziliază înţelegerea din proprie iniţiativă, el poate pierde automat dreptul la restituirea acontului. ACOPERIRE 12 ACOPERIRE (engl. COVER; fr. COU-VERTURE) 1. Sumă de bani transferată de o persoană (debitor) altei persoane (creditor) pentru a stinge o obligaţie; 2. Sumă de bani aflată în depozit la tras, pe baza căreia deponentul poate emite un titlu de credit (cambie sau cec) pe care depozitarul sumei este obligat să-l achite la scadenţă; 3. Sumă de bani depusă drept garanţie de către cumpărători şi vînzători la agenţiile oficiale de schimb sau la bănci pentru realizarea unei operaţiuni de bursă. ACOPERIRE BANCARĂ (engl. BANKING COVER; fr. COUVERTURE BAN-CAIRE). Semnifică garantarea parţială a bancnotelor băncii de emisie prin poliţe comerciale, acceptate de bancă, trate, devize, portofolii ale hîrtiilor de valoare proprii şi ale celor primite în gaj, cupoane de obligaţiuni ajunse la scadenţă. ACOPERIRE MONETARĂ (engl. CURRENCY COVER; fr. COUVERTURE MONETAIRE). Reprezintă stocul de valori certe (rezervă de aur, valute convertibile, alte active) deţinut de băncile de emisiune, într-un anumit procent din suma totală a bancnotelor emise, prin care se limitează emisiunea acestora la strictul necesar, prevenind astfel inflaţia şi deprecierea monedei, asigurînd garantarea convertibilităţii şi încrederea în bancnotele emise. ACOPERIRE LA TERMEN (engl. HEDGING; fr. COUVERTURE A TEMPS). Operaţie prin care un importator sau o bancă se angajează, pe de o parte, să plătească o sumă la un anumit termen, iar pe de altă parte, să împrumute aceeaşi sumă cu acelaşi termen de rambursare. Astfel, importatorul sau banca se apără de riscul pierderilor datorate diferenţelor de curs care pot apărea în această perioadă, pînă la termenul de plată, transferînd acest risc celui care se împrumută. ACORD (engl. AGREEMENT; fr. AC-CORD) 1. înţelegere între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. 2. înţelegere între două sau mai multe părţi, avînd ca obiect schimburile comerciale, cooperarea economică, ştiinţifico - tehnică şi raporturile financiare dintre ele. ACORD DE BARTER (engl. BARTER AGREEMENT; fr. ACCORD DE BARTER). Este o tranzacţie în care două părţi stabilesc să schimbe între ele mărfuri de valori echivalente, conform condiţiilor înscrise în contractul de schimb. Reglementarea financiară se face prin contrapartidă de marfa, neefec-tuîndu-se transferuri de sume băneşti. ACORD DE CLEARING (engl. CLEARING AGREEMENT; fr. ACCORD DE CLEARING). Reglementează decontarea sumelor provenite din operaţiile de comerţ exterior şi din alte operaţii externe, prin compensarea reciprocă a creanţelor şi obligaţiilor înscrise în conturi speciale, deschise la băncile centrale sau la instituţiile speciale. ACORD COMERCIAL ŞI DE COOPERARE (engl. TRADE AGREEMENT; fr. ACCORD COMERCIAL ET COOPERATION). Reprezintă un act între state, semnat în numele sau din împuternicirea guvernelor, supus sau nu ratificării, prin care se reglementează modul de soluţionare, precum şi modalitatea în care urmează să se procedeze într-un anumit domeniu de activitate care interesează părţile contractante. Poate reglementa probleme de principiu, cum ar fi: acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, instituirea sistemului de plăţi în clearing etc., precum şi unele aspecte concrete privind acordarea licenţelor de import şi de export, reducerile şi scutirile de taxe vamale, eliminarea restricţiilor cantitative sau instituirea de contingente, în condiţiile de efectuare a reexporturilor DPF (duty payment free). Acor- 13 ACREDITIV COMERCIAL durile se pot încheia pe termen scurt (anual), mediu şi lung. ACORD PRIVIND COMERCIALIZAREA ORDONATĂ A PRODUSELOR (engl. TRADING AGREEMENT WITH GOODS ORDER; fr. ACCORD VISANT LA COMERCIALISATION RANGEE DES PRODUITS). Reprezintă un acord, o înţelegere în care sînt stipulate restricţii cantitative „convenite44 pe bază de negocieri oficiale bilaterale sau multilaterale şi care implică, pe lîngă restricţiile „valutare44 la export, prevederi privind preţurile, clauzele de salvgardare, etc. ACORD DE CREDIT SAU DE ÎMPRUMUT (engl. CREDIT AGREEMENT; fr. ACCORD DE CREDIT OU DE PRET). Document financiar - bancar care reglementează cuantumul şi condiţiile primirii şi restituirii creditelor între părţile contractante. ACORD INTERNAŢIONAL (engl. INTERNATIONAL AGREEMENT; fr. ACCORD INTERNATIONAL). Este un document care consemnează înţelegerea precisă şi liber exprimată între două sau mai multe state cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce în relaţiile lor politice, economice, culturale, tehnico - ştiinţifice şi juridice. ACORD DE PLĂŢI SAU DE DECONTARE (engl. PAYMENT ACCORDS; fr. ACCORDS DE PAIEMENT). Document care reglementează modalităţile de plată, de decontare, moneda de cont; tehnica de evidenţă şi derulare a plăţilor externe, precum şi instituţiile bancare prin intermediul cărora se efectuează plăţile. ACORDARE DE ÎMPRUMUTURI ÎN CONDIŢII DE FAVOARE (fr. ACCORD DES PRETS DANS LES CONDITIONS FAVORABLES). Reprezintă situaţiile care presupun: încheierea unei tranzacţii care prin natură, scop, caracteristici sau risc nu ar fi fost încheiată de societatea bancară cu clienţi care se află în relaţii speciale; perceperea de dobînzi, comisioane sau alte taxe sau acceptarea de garanţii mai mici decît cele cerute altor clienţi. ACREDITIV (engl. LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF). Este o dispoziţie financiară dată de o societate comercială unei bănci de a plăti din disponibilul existent în contul său din bancă, sau din creditul pe care aceasta i-1 acordă unui beneficiar, o sumă de bani unei terţe persoane, în condiţiile stabilite de emitentul dispoziţiei. Acreditivul constituie o formă de asigurare anticipată a plăţii şi se foloseşte în cazul în care este prevăzut ca modalitate de decontare în contractele de vînzare - cumpărare. Există acreditive comerciale şi necomerciale. ACREDITIV CU CLAUZĂ ROŞIE („RED CLAUSE") (engl. RED CLAUSE LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF AVEC CLAUSE ROUGE). Reprezintă o favoare specială acordată vînzătorului, care permite băncii ordonatoare să-i avanseze beneficiarului, în contul viitoarei livrări, o parte din valoarea tranzacţiei. Avansul pe care îl primeşte beneficiarul acreditivului, acordat pe riscul şi răspunderea băncii ordonatoare, îi permite acestuia să efectueze aprovizionarea de la producător (să angajeze marfa în vederea exportului). Acest acreditiv se utilizează în cadrul tranzacţiilor cu produse originare (cereale, lînă, etc.) şi formulat, de exemplu, „red clause 15.000 dolari -permitted44 ceea ce înseamnă că banca ordonatoare poate acorda un avans beneficiarului în sumă de 15.000 dolari. ACREDITIV COMERCIAL (Credit documentar) (engl. COMMERCIAL LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF COMMERCIAL). Este o formă a acreditivului care are ca obiectiv înlocuirea creditului acordat unui cumpărător, cu creditul şi cu renumele bine stabilit al unei bănci, care se substituie acestui cumpărător în obligaţia de a plăti vînzătorului preţul mărfii, condiţionîndu-se plata de aducerea unei dovezi de livrare cerute de cumpărător. Se prezintă sub următoarele forme: ACREDITIV DOCUMENTAR „BACK-TO-BACK44 14 a) Scrisoarea de credit comercială (engl. COMMERCIAL LETTER OF CREDIT; fr. LETTRE DE CREDIT COM-MERCIALE) Reprezintă acea formă a acreditivului care este adresată de către banca emitentă, direct beneficiarului autorizat - cu condiţia prezentării pînă la un anumit termen, a documentelor prevăzute, care vor dovedi expedierea unor mărfuri - să tragă trate asupra acelei bănci, iar banca emitentă se obligă irevocabil a le onora la prezentare, prin plată sau acceptare, cu condiţia ca documentul să fie în perfectă regulă, să corespundă întocmai prevederilor scrisorii de credit şi să fie prezentată în termenul prevăzut. b) Acreditiv documentar (engl. LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF) Reprezintă un angajament prin care o bancă (emitentă, ordonatoare) acţionînd la cererea şi în conformitate cu instrucţiunile clientului său (ordonatorul acreditivului, cumpărătorul) se obligă să efectueze o plată către o terţă persoană (beneficiarul acreditivului, vînzătorul) sau să plătească, ori să accepte, ca urmare a ordinului dat de beneficiarul acreditivului, cambii care au fost trase de către beneficiar, sau să autorizeze o altă bancă să efectueze o plată către beneficiar, să accepte ori să negocieze cambii. Din punct de vedere al exportatorului (vînzătorul), acreditivul documentar apare ca o promisiune irevocabilă de plată din partea unei bănci, condiţionată de prezentarea de către el într-un anumit termen a setului de documente care atestă expedierea mărfii. Pentru importator (cumpărător), acreditivul constă dintr-o dispoziţie de plată irevocabilă, în favoarea exportatorului, condiţionată de prezentarea de către beneficiar la banca sa, a documentelor. Este folosit mai mult în relaţiile comerciale internaţionale. Forme ale acreditivului documentar: c) Acreditiv documentar revocabil (engl. REVOCABLE LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF REVOCABLE). Este un acreditiv care se poate anula în orice moment, indiferent dacă are sau nu un termen de valabilitate. Banca ce a deschis un astfel de acreditiv poate să-l anuleze sau să-l modifice, fără ca măcar să fie obligată a aviza pe beneficiar. d) Acreditiv documentar irevocabil (engl. IRREVOCABLE LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF IRREVOCABLE). Este un acreditiv care comportă angajamentul ferm al băncii care deschide un astfel de credit, faţă de beneficiar; acest angajament nu va putea fi modificat sau anulat fără acordul tuturor părţilor interesate. Acreditivul documentar irevocabil poate fi: - neconfirmat, în cazul în care acreditivul este deschis de o bancă sub forma irevocabilă şi avizat beneficiarului printr-o bancă intermediară fără ca aceasta să aibă obligaţia să-l confirme. - confirmat, în cazul cînd o bancă intermediară poate fi chemată, totuşi, de către banca ce deschide acreditivul să confirţne un acreditiv irevocabil. în acest caz, banca se găseşte angajată, ea însăşi, faţă de beneficiar, cu începere de la data la care aceasta a dat confirmarea sa. e) Acreditiv documentar domiciliat (engl. DOMICILED LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF DOMICILIE). Este o formă care acţionează astfel: - în ţara cumpărătorului: exportatorul încasează suma care i se cuvine pentru mărfurile exportate numai în urma primirii de către banca importatorului a documentelor respective şi de la banca exportatorului, după ce el verifică şi constată că exportatorul a respectat clauzele contractuale; . - în ţara vînzătorului: documentele doveditoare de exportare a mărfii sînt verificate şi achitate de către banca din ţara exportatorului. Acesta este o formă convenabilă exportatorului, deoarece îi asigură plata integrală şi imediată a mărfurilor; - într-o ţară terţă: pe baza documentelor prevăzute în contract, plata mărfurilor exportate se deschide şi se face din ţara terţă stabilită. f) Acreditiv documentar transferabil (engl. TRANSFERABLE LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF TRANSFERA-BLE). Este un acreditiv care are prevăzut în mod expres, clauza „transferabil44 cu următo- 15 ACREDITIV PLĂTIBIL ÎN TRANŞE rul conţinut: beneficiarul iniţial poate să-şi substituie un alt beneficiar, sau mai mulţi beneficiari secunzi, aceasta însă o singură dată şi pentru întreaga cantitate de marfa, sau beneficiarul poate să ceară ca acreditivul să fie executat de o altă bancă decît aceea la care el s-a deschis iniţial. g) Acreditiv „revolving" (engl. REVOLVING LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF REVOLVING). Este un acreditiv care se foloseşte la unele livrări de proporţii mai mari, eşalonate în timp. De exemplu: livrările sezoniere de produse agricole sau livrările de materii prime care se efectuează în tranşe. Acesta se deschide numai pentru contravaloarea unei tranşe din comandă, cu autorizare pentru banca prin care se avizează acreditivul de a-1 reactiva în mod automat pînă la concurenţa valorii integrale a comenzii, pe măsura epuizării tranşelor anterioare şi în limita termenului de valabilitate, ambele indicate în mod expres la deschiderea acreditivului. Dacă marfa nu se expediază în termenul stabilit, tranşa expirată nu va mai putea fi utilizată, urmînd să se execute în tranşele viitoare fiecare în termenul stabilit. Este avantajos pentru cumpărător, atunci cînd tranzacţia este de valoare ridicată, iar livrările se efectuează în tranşe de către vînzator. ACREDITIV DOCUMENTAR „BACK-TO-BACK" (denumit şi acreditivul „ajută-tor“ sau sprijinit „spate în spate44) (engl. BACK-TO-BACK LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF „BACK-TO-BACK44). Este un acreditiv de import, deschis pe baza unui acreditiv de export. El se deschide de către un exportator (atunci cînd nu este producătorul mărfurilor), în favoarea unui partener din străinătate. Operaţia de deschidere se bazează pe un acreditiv pe care l-a primit exportatorul, fără ca acreditivul de import să aibă vreo legătură juridică cu cel iniţial de export. ACREDITIV DOCUMENTAR DE RAMBURSARE (engl. LETTER OF CREDIT REPAYMENT; fr. ACCREDITIF DE REMBOURSEMENT). Reprezintă ordi- nul scris emis de către o bancă (ordonatoare) unei bănci corespondente din străinătate, la care are cont şi disponibil valutar, pentru ca aceasta să ţină la dispoziţia unei terţe bănci o sumă determinată. Din această sumă banca terţă va rambursa ca urmare a executării unui acreditiv sau a unui ordin de plată pe care l-a primit de la banca ordonatoare. Banca terţă, în calitatea ei de bancă acreditată, este avizată de deschiderea în favoarea ei a acreditivului de rambursare. ACREDITIV DOCUMENTAR SUBSIDIAR (engl. SUBSIDIARY LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF SUBSIDIAIRE). Constă în aceea că pe baza unui acreditiv extern pe care l-a primit un exportator, acesta urmează să deschidă pe piaţa sa naţională un acreditiv (intern) în favoarea producătorului de mărfuri. Se utilizează în acele situaţii în care exportatorul nu este el însuşi producătorul mărfurilor care urmează să fie exportate. ACREDITIV NECOMERCIAL (engl. UNCOMMERCIAL LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF NE COMMERCIAL). Este acel acreditiv în cuprinsul căruia nu este indicat un obiect comercial anume. în practică, se întîlneşte sub următoarele forme: a) Scrisoarea de credit (simplă sau circulară), are ca scop punerea necondiţionată la dispoziţia beneficiarilor a unor sume de bani de care aceştia au nevoie într-o călătorie sau misiune în ţară sau străinătate. Asemenea scrisori se eliberează în schimbul unui comision perceput de banca emitentă de la beneficiari. b) Acreditiv simplu - este un document bancar, care cuprinde dispoziţia dată de o bancă, din ordinul unui client, către un corespondent al său, din ţară sau străinătate, de a plăti unui beneficiar o anumită sumă de bani. ACREDITIV PLĂTIBIL ÎN TRANŞE (engl. INSTALLMENT LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF PAYABLE A TRANCHE). Se utilizează în cazurile în care s-a convenit ca plata să se efectueze o dată ACREDITIV UTILIZABIL PRIN CAMBII 16 cu livrarea eşalonată a mărfurilor; pentru fiecare tranşă fiind prevăzută atît cantitatea mărfii, cît şi termenul de încasare. Fiecare livrare este privită ca operaţiune distinctă, una faţă de alta. Dacă marfa nu se expediază în termenul stabilit, tranşa expirată nu va mai putea fi utilizată, urmînd să se execute în tranşele următoare, fiecare la termenul stabilit. Acest acreditiv este utilizabil mai ales la livrările de materii prime pe care cumpărătorul le solicită într-un grafic strict de livrare, în funcţie de necesităţile sale de consum, de prelucrare sau de revîn-zare. ACREDITIV UTILIZABIL PRIN CAMBII (engl. LETTER OF CREDIT USEFUL BY BILL OF EXCHANGE; fr. ACCREDITIF UTILISABLE PAR LETTRE DE CHANGE). Acest tip de acreditiv eşte oportun atunci cînd exportatorul, neavînd suficientă încredere în cumpărător, trage cambii, de regulă nu asupra acestuia ci asupra unei bănci. Prin tragerea cambiilor, la termen, se obţine de către vînzător angajamentul irevocabil, cu condiţia ca documentele prezentate să fie în conformitate cu acreditivul. Cambia la termen este trasă asupra băncii care are sarcină să execute acreditivul (banca plătitoare). ACREDITIV UTILIZABIL TOTAL SAU PARŢIAL (engl. TOTAL OR PARŢIAL USEFUL ’ LETTER OF CREDIT; fr. ACCREDITIF UTILISABLE TOTAL OU PARŢIAL) Este acea formă care conţine o clauză în baza căreia acreditivul se poate utiliza o singură dată, în mod total, sau de mai multe ori, proporţional cu livrările de mărfuri efectuate. Regulile şi uzanţele internaţionale uniforme admit expedierile parţiale, astfel încît şi plăţile să se efectueze parţial din valoarea unui acreditiv. ACTIV (engl. ASSETS; fr. ACTIF) 1. Reprezintă orice obiect (activ tangibil) sau creanţă (activ intangibil) care se poate evalua pecuniar şi care este în proprietatea unei persoane fizice sau juridice; 2. Este acea parte a bilanţului în care se reflectă utilizarea resurselor unei întreprinderi. Elementele de activ oferă imaginea existenţei materiale a capitalului întreprinderii şi sînt dispuse (ordonate) în funcţie de modul de transmitere a valorii lor pe fazele circuitului capitalului şi de gradul lor de lichidare; 3. în sensul Legii 58 / 1991, reprezintă unităţile din structura unei societăţi comerciale cu capital de stat (denumită „societate comercială deţinătoare44) ca: magazine, restaurante, hoteluri, cabane, depozite, ateliere, secţii, fabrici şi alte asemenea, din industrie, comerţ, turism, prestări de servicii, etc., care pot fi organizate şi pot funcţiona în mod independent. ACTIV CIRCULANT (engl. CURRENT ASSETS; fr. ACTIF CIRCULANT). Acea parte a activului care cuprinde elemente patrimoniale (de activ) care, datorită destinaţiei şi naturii lor nu pot rămîne o perioadă lungă de timp în întreprindere. El participă şi se transformă cu fiecare circuit sau ciclu de fabricaţie. Acesta îmbracă forme foarte diverse pe fazele ciclului de fabricaţie: materii prime, obiecte de inventar, combustibili, mărfuri, produse finite, semifabricate, etc.; forme de drepturi de creanţă sau de decontare: clienţi, produse, lucrări şi servicii facturate şi livrate, decontări cu acţionarii sau asociaţii, debitori, efecte comerciale de primit, etc.; sub formă de mijloace băneşti sau lichidităţi: numerar în casă, disponibilităţi în conturi la bancă, acţiuni proprii, valori mobiliare de plasament, etc. ACTIV CURENT (engl. CURRENT ASSETS; fr. ACTIF COURANT). Este un indicator financiar care, la nivelul unei bănci, include: - numerarul şi soldul băncii pentru operaţiuni curente. Dacă se restricţionează folosirea unei părţi din aceste elemente pentru operaţiunile curente, atunci acestea vor fi clasificate ca active curente numai dacă durata restricţiilor se limitează la plata unei operaţii care a fost clasificată ca pasiv cu- 17 ACTIV REAL rent sau dacă restricţiile se ridică în decursul unui an de la data bilanţului; - debitori care se încasează într-un singur an de la data bilanţului; - stocuri; - avans plătit la cumpărarea activelor curente. ACTIV DE EXPLOATARE (sau comercial) (engl. COMMERCIAL ASSETS; fr. ACTIF COMMERCIAL). Este un indicator economic, utilizat în analize, format din activul circulant şi imobilizări, respectiv : lichidităţi, instalaţii de producţie, ateliere, etc., care permit exploatarea comercială. Noţiunea contrară este activ în afara exploatării. ACTIV FINANCIAR (engl. FINANCIAL ASSETS; fr. ACTIF FINANCIER). Este un indicator financiar, utilizat în sistemul bancar, în care activul este constituit din: - bilet de bancă - depozite bancare la vedere şi la termen - aur şi devize - credite bancare - sume rezultate din împrumuturi pe termen lung - obligaţii şi acţiuni - prime de asigurare ACTIV FIX (activ imobilizat) (engl. FEXED ASSETS; fr. ACTIF IMMOBILISE) 1. Din punct de vedere al activităţii economice reprezintă bunurile şi valorile destinate să servească o perioada îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale, care nu se consumă la prima utilizare. Contabilitatea activelor imobilizate se ţine pe următoarele categorii: - imobilizări necorporale (active fixe necorporale); - imobilizări corporale (active fixe corporale); - imobilizări financiare. 2. Din punct de vedere bancar, reprezintă activele tangibile (mobile şi imobile) deţinute de o entitate în operaţiunile sale obişnuite pentru producerea de bunuri şi servicii; astfel de active au, de obicei, o durată de viaţă de peste un an. - ACTIV FIX CORPORAL (imobilizări corporale sau fizice) (engl. FIXED ASSETS; fr. ACTIF IMMOBILISE CORPOREL). Reprezintă acele categorii de bunuri pe care agentul economic le utilizează o perioadă mai lungă de un an, cum sînt: - terenuri - construcţii - instalaţii tehnice, maşini şi utilaje industriale . ACTIV NET CORECTAT (engl. CORRECTED NET ASSETS; fr. ACTIF NET CORRIGE). Reprezintă o metodă folosită în evaluare, putînd fi definită ca excedentul totalului bunurilor şi drepturilor întreprinderii (activ) asupra totalului datoriilor ei către terţi (pasiv exigibil). Necesitatea recalculării activelor (active corijate) rezultă din aceea că, de-a lungul timpului, au loc modificări ale monedei (ex. depreciere), se aplică diferite procedee de amortizare, are loc o anumită evoluţie a preţurilor pieţei, astfel încît diferite procedee de contabilizare pot antrena distorsiuni foarte puternice între bilanţul contabil şi cel economic. ACTIV REAL (engl. REAL ASSETS; fr. ACTIF REEL). Este un termen care explică un concept al economiei de piaţă. Este reprezentat de elementele cu substanţă materială (corporală) cum sînt mijloacele fixe, materiile prime, materialele auxiliare, semifabricatele, produsele finite, etc., exprimate în etalon monetar, care aparţin unui agent economic, persoană fizică ori juridică. Se reflectă în contabilitate, în soldurile debitoare ale conturilor de activ specifice fiecărui gen. Conturile se debitează cu creşterile (intrările) de activ şi se creditează cu diminuările (ieşirile) de activ, iar soldurile debitoare exprimă părţile componente ale activului real existent, în mod efectiv, la o dată determinată. în mod adecvat, activul real este reprezentat, după inventariere şi evaluare, în activul bilanţului contabil. ACTIV DE REZERVĂ 18 ACTIV DE REZERVĂ (engl. RESERVE ASSETS; fr. ACTIF DE RESERVE). Este un instrument de plată internaţional, recunoscut şi păstrat, sub formă de rezervă de către instituţiile monetare ale statului. Este constituit, în principal, din aur şi diferite valute convertibile. în prezent, se folosesc şi DST (drepturi speciale de tragere). în sens larg, în grupul activelor de rezervă se cuprind şi anumite materii prime de o mare importanţă economică (petrol, cereale) care pot fi vîndute operativ pe piaţa internaţională, procurîndu-se astfel alte mărfuri. ACTIV TRANZITORIU (engl. TRAN-SITORY ASSETS; fr. ACTIF TRANSI-TOIRE). Reprezintă posturi de regularizare a activului bilanţului, în scopul de a nu ţine cont de angajamentele exerciţiului financiar în curs dar care privesc un exerciţiu ulterior, sau de produse care privesc exerciţiul în curs dar care nu se vor materializa decît ulterior. Noţiunea contrară este pasiv tranzitoriu. ACTIVE FIXE FINANCIARE (imobilizări financiare) (engl. INVESTMENT ASSETS; fr. IMMOBILISATIONS FINANCIE-RES). îmbracă forma de investiţii financiare; de obicei excedentele financiare degajate din activitatea unităţii patrimoniale şi care nu sînt absolut necesare operaţiilor sale curente, deci pot fi investite, pe termen lung, în valori producătoare de venituri financiare. Ele sînt structurate astfel: - participaţii (titluri de participare); - creanţe ataşate participaţiilor, sînt drepturile generate de operaţia de acordare de împrumuturi întreprinderilor în care creditorul deţine o participaţie. ACTIVE FIXE NECORPORALE (imobilizări necorporale sau intangibile), engl. INTAGIBLE ASSETS; fr. IMMOBILISA-TIONS INCORPORELLES). Reprezintă active care nu se concretizează în bunuri materiale, ci în documente economico -comerciale şi juridice prin care se reflectă în contabilitate cheltuielile de înfiinţare a so- cietăţilor comerciale, cheltuielile de cercetare - dezvoltare, cheltuielile de restructurare a capitalului, brevetele, licenţele, mărcile, cheltuielile care trebuie amortizate într-o perioadă de pînă la 5 ani, etc. ACTIVITATE (engl. ACTIVITY; fr. AC-TTVTTE). Reprezintă o componentă a organizării procesuale, definită ca ansamblul atribuţiilor omogene care se îndeplinesc de către personalul care posedă cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu mai restrîns. în cazul unităţilor de înregistrare, unitatea de clasificare adoptată este activitatea omogenă, care se încadrează, în totalitate, într-o anumită categorie de clasificare în funcţie de apartenenţa profilului unităţii la categoria respectivă. în cazul unităţilor de înregistrare, cu profil complex, activităţile se încadrează pe categorii de clasificare în funcţie de autonomia gestionară a subunităţilor componente şi de posibilităţile de evidenţiere în documentele de gestiune a activităţilor pe care le desfăşoară. Această abordare pornind de la gruparea activităţilor desfăşurate s-a făcut în vederea alinierii la standardele internaţionale ONU şi Comunităţii Economice Europene. ACTIVITATE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC ACTIVITY; fr. ACTIVITE ECONOMIQUE). Reprezintă totalitatea activităţilor de producţie, consum şi distribuţie a bunurilor şi serviciilor. ACŢIUNE (engl. SHARE; fr. ACTION). Reprezintă valori mobiliare certificate, care semnifică o cotă parte din capitalul social al unei societăţi şi care încorporează drepturi sociale şi patrimoniale; ele certifică deţinătorului lor calitatea de coproprietar al acelei societăţi. Ele dau dreptul deţinătorului de a participa cu vot deliberativ la adunarea generală a acţionarilor, de a lua parte la administrarea şi controlul societăţii, respectiv de a participa la împărţirea profitului. Acţiunile pot fi transferate liber, inclusiv prin vînzare, fără nici o restricţie. Valoarea reală a unei acţiuni, la un moment dat, este dată de capacitatea societăţii de a produce profit. 19 ACŢIUNE Cumpărarea unei acţiuni este o investiţie, cîştigul realizat prin deţinerea de acţiuni este constituit în dividende, adică partea din profiturile nete ale societăţii distribuite acţionarilor. Formele sub care se întîlnesc acţiunile sînt: - acţiuni de administrator - sînt acţiunile pe care administratorii unei societăţi anonime sînt ţinuţi sa le depună în garanţia responsabilităţii lor, pe întreaga durată a mandatului lor. Acestea nu se diferenţiază de celelalte acţiuni ale societăţii; - acţiuni aflate pe piaţă - sînt acţiuni emise şi vîndute de o companie şi pentru care se plătesc dividende acţionarilor; - acţiuni autorizate - reprezintă numărul maxim de acţiuni pe care o companie le poate emite de-a lungul existenţei sale, număr aprobat de organul competent; - acţiuni emise - sînt acţiuni autorizate care au fost vîndute şi se află în posesia investitorilor sau acţiuni în curs de distribuţie primară; - acţiuni gemene - sînt acţiuni a două societăţi independente, din punct de vedere juridic, şi ai căror acţionari sînt aceiaşi. Aceste acţiuni se leagă, în mod indisolubil, cu ocazia reunirii celor două societăţi şi nu pot fi tratate în mod separat; - acţiuni neemise - sînt acţiuni autorizate care urmează a fi emise într-un viitor nedeterminat; reprezintă potenţialul de autofinanţare a emitentului prin diviziunea proprietăţii; - acţiuni nominative (nominale) - sînt acţiuni care au înscris pe ele numele posesorului şi se pot transfera numai prin înscrierea tranzacţiei într-un registru special; - acţiuni la purtător - reprezintă acţiuni care au valabilitate pentru cel care le deţine şi nu au înscris pe ele numele posesoru-lui; - acţiuni ordinare - sînt acţiuni care dau deţinătorului dreptul să obţină un venit care variază în funcţie de mărimea profitului societăţii, şi să participe la adunarea generală a acţionarilor avînd şi dreptul la vot; - acţiuni privilegiate - sînt acţiuni care oferă posesorilor dreptul de obţinere a unui dividend anual fix exprimat procentual; nu au însă dreptul de vot în adunarea generală a acţionarilor; posesorii acestor acţiuni sînt avantajaţi atunci cînd scad profiturile societăţii respective şi dezavantajaţi în cazul în care profiturile societăţii cresc; - acţiuni de mică cuplură - sînt acţiuni care au o valoare nominală redusă şi sînt emise cu scopul declarat de a fi accesibile unui cerc larg; acestea aduc avantaje societăţii emitente deoarece mobilizează disponibilităţile băneşti ale populaţiei; - acţiuni de aport - reprezintă un înscris eliberat asociaţilor care au adus drept capital anumite bunuri (mărfuri, imobile, maşini etc.); - acţiuni de capital - reprezintă un înscris eliberat asociaţilor care au depus numerar drept capital; - acţiuni de folosinţă - sînt acţiuni eliberate participanţilor cărora li s-a rambursat capitalul; nu dă dreptul decît la participarea la profituri; - acţiuni de fondator - sînt acţiuni eliberate fondatorului societăţii dîndu-i dreptul de a participa numai la profiturile realizate şi nu la restituirea de capital; - acţiune cotată - este acţiunea căreia i s-a stabilit valoarea şi s-a publicat în ziua respectivă la o bursă sau bancă; - acţiuni preferenţiale convertibile -sînt acţiunile preferenţiale care, la cererea deţinătorului, pot fi schimbate, convertite, în acţiuni comune; - acţiuni preferenţiale cu dobîndă variabilă - sînt acţiuni ale căror dividende exprimate procentual, se ajustează în funcţie de dobînda la zi; - acţiuni preferenţiale cumulative -sînt acţiuni ale căror dividende neachitate de emitent se cumulează pînă cînd situaţia sa economică permite plata lor; - acţiuni preferenţiale non-cumula-tiye - sînt acţiuni ale căror dividende neachitate din cauza rezultatelor economice negative ale emitentului nu se cumulează; - acţiuni preferenţiale non-partici-pante - reprezintă acţiuni care, pe lîngă încasarea unui dividend fix, mai încasează şi un dividend suplimentar; ACŢIONAR 20 - acţiuni preferenţiale prioritare - sînt acţiunile prin care se încasează dividende înaintea tuturor acţiunilor preferenţiale; - acţiuni preferenţiale revocabile - sînt acţiunile prin care emitentul îşi rezervă dreptul de a cere deţinătorilor depunerea acţiunilor la sediul depozitarului, în vederea răscumpărării lor la un preţ prestabilit; - acţiuni puse în vînzare - sînt acţiuni aflate în procesul distribuţiei primare, a căror contravaloare încă nu a fost încasată şi pentru care emitentul încă nu plăteşte dividende; - acţiuni tezaurizate - sînt acţiuni proprii pe care emitentul şi le-a răscumpărat de pe piaţă, după distribuţia primară, în vederea comercializării lor la un preţ mai avantajos şi pentru care nu se plătesc dividende; - acţiuni noi - sînt valori mobiliare emise în cursul unui exerciţiu şi care nu dau dreptul la un dividend întreg. Ele sînt tratate distinct la bursă şi sînt înscrise la cotă pe o linie separată. Incepînd cu al doilea exerciţiu, aceste acţiuni sînt asimilate celor vechi şi generează aceleaşi drepturi; - acţiuni gratuite - reprezintă acţiuni prin care se realizează o formă particulară de repartiţie a profitului în cazul în care rezervele acumulate în anii anteriori sînt transformate în acţiuni noi şi, deci, în capital. Practic, patrimoniul societăţii nu se modifică prin emisiunea acestor hîrtii de valoare. Aceste acţiuni constituie în realitate un venit pentru acţionari şi sînt, prin urmare, impozitate. - acţiuni populare - acestea nu constituie un tip definit de acţiuni. Este vorba de o expresie generală pentru acţiuni prin care o pătură foarte numeroasă a populaţiei este incitată să economisească şi să investească; - acţiuni SICAN - acţiunile cu această 9 > denumire sînt achiziţionate de la societăţile franceze de investiţii cu capital variabil (SICAN) de către mici investitori care doresc să-şi recicleze avantajos capitalurile sau economiile disponibile. ACŢIONAR (engl. SHAREHOLDER; fr. ACTIONNAIRE). Este o persoană fizică sau juridică care deţine în proprietate acţiuni ale unei întreprinderi constituite ca societate pe acţiuni, fie anonimă, fie în comandită; acesta are dreptul la dividende; proporţional cu valoarea acţiunilor, precum şi de a participa la adunarea generală a acţionarilor (aici, numărul de voturi este proporţional cu numărul de acţiuni pe care le deţine). ACŢIONAR SEMNIFICATIV (engl. MEANINGFUL SHAREHOLDER; fr. ACTIONNAIRE SIGNIFICATIF). Este aceea persoană sau grup de persoane care acţionează împreună şi care deţine cel puţin 5% din capitalul social sau din drepturile de vot ale unei societăţi. ACTUALIZARE (engl. UPDATING ACTIVITY; fr. ACTUALISATION) 1. Este o acţiune prin care o valoare realizată într-o anumită perioadă (trecută / prezentă) se aduce în situaţia de a corespunde unei alte perioade (prezentă / viitoare), conform condiţiilor care definesc perioada respectivă. 2. Este un procedeu prin care o anumită resursă bănească va deveni disponibilă şi utilizată în viitor; ea trebuie să fie calculată la valoarea zilei. Actualizarea se face cu ajutorul unei rate de actualizare, care va ţine cont de riscul la care este expusă încasarea viitoare, de evoluţia costurilor resurselor financiare, de evoluţia puterii de cumpărare a banilor. Va = valoarea actualizată (imediată) V = valoarea resursei supusă actualizării r = rata de actualizare (rata dobînzii, rata inflaţiei) n = perioada de timp, exprimată în ani. Actualizarea permite măsurarea deprecierii valorii viitoare, în raport cu cea prezentă, ca urmare a scăderii puterii de cumpărare aşteptate a banilor. ACUMULARE DE STOCURI (engl. STOCK BUILDÎNG; fr. ACCUMULATION 21 ADUNARE GENERALĂ A ACŢIONARILOR DES STOCKS). Reprezintă un proces prin care se acumulează stocuri de bunuri în vederea unei viitoare vînzări. Unele firme reţin un anumit nivel de stocuri formate din produse finite, ca o precauţie împotriva unei creşteri bruşte datorate solicitărilor sau a unor pierderi de producţie urmare a unor conflicte de muncă sau a altor factori de forţă majoră. Acumularea de stocuri reprezintă, în aceste situaţii, o investiţie a firmei în propriile sale bunuri deşi, spre deosebire de alte forme de investiţii, nivelul stocurilor tinde să crească într-o recesiune şi să scadă într-o perioadă de avînt. ADAOS DE COMERCIALIZARE (engl. MARKET SUPPLEMENT; fr. SUPPLE-MENT DE COMMERCIALISATION). O sumă adăugată la preţul unui bun sau titlu financiar pus în vînzare, în vederea acoperirii cheltuielilor de distribuţie şi comercializare; adaosul constă din onorariu, alocaţie, concesia comercializării şi comision. ADAPTABILITATE (engl. ADAPT-ABILITY; fr. ADAPTABILITE). Este un termen folosit în sistemul bancar internaţional, în criteriile de apreciere a riscului de ţară, privind riscul neplăţii, la nivelul mai multor ţări, acţionînd pe „principiul dominoului^ Ea defineşte capacitatea ţării analizate de a adopta hotărîri care să determine menţinerea sau stabilizarea unei poziţii favorabile a balanţei sale de plăţi, capacitatea sa de adaptabilitate la evenimentele politice şi economice interne, efectul măsurilor din trecut în domeniile politico - economice, precum şi rezultatele obţinute. ADJUDECARE (engl. ADJUDICA-TION; fr. ADJUDICATION). Reprezintă cîştigarea de către o persoană fizică sau juridică în cadrul unei licitaţii, ca urmare a oferirii celui mai ridicat preţ, a unei oferte privind livrarea de utilaje, echipamente şi tehnologii, construirea unui obiectiv economic sau social, prestarea unor servicii etc. Atribuirea bunului respectiv, prin cîştigarea licitaţiei, se face pe baza unei hotărîri jude- cătoreşti. De asemenea, în cazul concesionărilor, închirierilor sau locaţiilor de gestiune transferul drepturilor de folosinţă se face prin adjudecare. ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ (engl. PUBLIC ADMINISTRATION; fr. ADMI-NISTRATION PUBLIQUE). Cuprinde unităţile instituţionale care, conform funcţiei principale, produc servicii nedestinate pieţei pentru colectivitate şi / sau efectuează operaţii de redistribuire a venitului şi bogăţiilor naţionale. Resursele principale ale acestor unităţi provin din vărsămintele obligatorii efectuate de către unităţile aparţi-nînd altor sectoare şi primite direct sau indirect. ADMITERE LA BURSĂ (engl. EXCHANGE'S ADMISSION; fr. ADMIS-SION A LA BOURSE). Reprezintă o autorizaţie dată de conducătorul unei burse pentru a înscrie un titlu de valoare la cotă (cota = valoarea sau taxa, cursul efectelor publice) în vederea negocierii acestuia. ADUNARE GENERALĂ A ACŢIONARILOR (engl. SHAREHOLDERS' MEETING; fr. ASSEMBLEE DES AC-TIONNAIRES). Reprezintă o formă a managementului participativ al unei societăţi comerciale pe acţiuni; se constituie cu participarea posesorilor de acţiuni ai societăţii. Orice acţiune dă dreptul la un vot în adunările societăţii, dacă contractul de societate sau statutul nu limitează numărul voturilor acţionarilor, care posedă mai mult de o acţiune. Legea 31 / 1990 precizează că, la adunarea generală, unii acţionari pot fi reprezentaţi de alţi acţionari pe bază de procură. Adunările generale ale acţionarilor pot fi: - adunare ordinară, care se convoacă cel puţin o dată pe an, în cel mult trei luni de la încheierea exerciţiului financiar; - adunare extraordinară, care se convoacă ori de cîte ori este nevoie să se adopte o hotărîre pentru prelungirea duratei societăţii, mărirea capitalului, schimbarea obiectului societăţii, fuziunea cu alte so- AD VALOREM 22 cietăţi, emisiunea de obligaţiuni, orice altă hotărîre pentru care este cerută aprobarea adunării extraordinare. AD VALOREM (ÎN ACORD CU VALOAREA). Denotînd o taxă sau un comision, ea este calculată, ca procent, din totalul valorii unei facturi şi nu după numărul bunurilor. De exemplu: taxa pe valoarea adăugată este o taxă ad valorem, calculată prin adăugarea unui procent fix la valoarea unei facturi. AD VALOREM TAX. Taxă impusă pe mărfuri, proporţională cu valoarea lor, arătînd ca un procent şi nu ca o valoare. Se foloseşte frecvent respectînd tarifele de import. AFACERI NEUTRE (engl. NEUTRAL BUSINESS; fr. AFFAIRES NEUTRES). Sînt operaţiuni care nu apar în bilanţul băncilor, prin care se execută ordine de vînzare şi de cumpărare în contul clienţilor. AFACERI DE VOLUM (engl VOLUME BUSINESS; fr. AFFAIRES DE VOLUME). Sînt prestaţii bancare cu grad mare de standardizare şi destinate marelui public. Noţiunea contrară este „afaceri individuale". AGENT DE BURSĂ (engl. BROKER; fr. COURTIER). Este o persoană numită de comitetul de bursă, care îndeplineşte funcţia de intermediar la încheierea tranzacţiilor la bursele de mărfuri şi valori; el nu are dreptul să încheie tranzacţii pe cont propriu. Acesta este plătit prin comisionul pe care-1 încasează în urma tranzacţiei efectuate numit „primă de curtaj“. AGENT ECONOMIC (engl. ECONOMIC AGENT; fr. AGENT ECONO-MIQUE) 1. Este o noţiune care desemnează persoanele fizice sau juridice (regii autonome, societăţi comerciale, companii, asociaţii, corporaţii, cooperative, întreprinderi, fabrici) care desfăşoară o activitate economică de producţie, de comercializare a produselor, depozitare, conservare etc. Caracteristic pentru agenţii economici, în condiţiile economiei de piaţă, este faptul că ei funcţionează în mod liber pe bază de gestiune economică şi au autonomie financiară. 2. în sens restrîns, prin agent economic se înţelege un centru de decizie (indivizi, organisme) sau de acţiune. Ca termeni sinonimi, se mai utilizează şi întreprinzător, unitate economică, etc. # Agenţii economici pot fi grupaţi după statutul şi funcţiile lor în: - interni (sau teritoriali, rezidenţi); La rîndul lor aceştia pot fi: - naţionali - nenaţionali (întreprinderile străine care activează pe teritoriul naţional, muncitori temporari din străinătate care lucrează pe teritoriul naţional, turiştii străini, funcţionarii şi diplomaţii străini, reprezentanţele diplomatice străine care funcţionează pe teritoriul naţional. - externi Agenţii economici externi cuprind: - turiştii din ţară aflaţi în străinătate; - salariaţii care lucrează în alte ţări; - funcţionarii şi diplomaţii aflaţi în misiune în străinătate; Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite, agenţii economici pot fi grupaţi în: - unităţi producătoare de bunuri şi servicii; - producători de servicii guvernamentale (instituţii ale administraţiei publice, locale, comunale, instituţii de învăţămînt, instituţii financiare şi de credit etc.); - familiile (gospodăriile populaţiei) - me-najele - în care se cuprind: totalitatea persoanelor prezente în teritoriu şi care efectuează operaţiuni economice legate de viaţa personală; - alte instituţii financiar - bancare, unităţi economico - sociale etc. în sistemul conturilor naţionale, accepţiunea dată termenului de agent economic este mai extinsă decît cel de unitate economică. AGENT DE DESFACERE ÎN STRĂINĂTATE (engl. FOREIGN SALES 23 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU TITLURI DE VALOARE (ANTV) AGENT; fr. AGENT DE VENTE A L'ETRANGER). Persoana fizică sau juridică căreia îi este acordat dreptul de către o altă companie de a acţiona în numele ei într-un anumit teritoriu dintr-un stat străin, cu o anumită nomenclatură de mărfuri. Duce tratative pentru încheierea contractelor în numele comitentului, dar nu apare ca parte în contract. Poate fi specializat pe o grupă limitată de mărfuri, sau acţionează pe un nomenclator foarte larg de produse. AGENT DE EXPORT (engl. EXPORT AGENT; fr. AGENT D'EXPORT). Este o firmă comercială care acţionează din ordinul unui agent economic industrial sau al unui număr restrîns de astfel de întreprinderi, din ţara agentului de export pe baza contractului de agent. AGENT DE IMPORT (engl. IMPOR-TATION AGENT; fr. AGENT D'IMPORTA-TION). Firmă comercială care îşi desfaşoară activitatea pe contul vînzătorului extern, in-termediind operaţiuni de import în schimbul unui comision. Nu poartă răspunderea financiară pentru operaţiunile realizate, iar decontările pentru marfa cumpărată se fac nemijlocit între vînzător şi cumpărător; agent rezident. AGENT DE SCHIMB (engl. STOCK-BROKER; fr. AGENT DE CHANGE). Intermediar care execută tranzacţii bursiere în contul clienţilor săi, dar în nume propriu. El cumpără şi vinde hîrtii de valoare în numele clienţilor şi primeşte remuneraţie pentru acest serviciu sub forma unui comision. Comisionul este variabil, agenţii aflîndu-se în competiţie unul cu celălalt. Ei oferă în mod tradiţional sfaturi marilor investitori (companii de asigurări, bănci, fonduri de pensii, companii de vîrf) dar există o considerabilă tendinţă de reducere a acestui serviciu pentru că veniturile din comisioane sînt în scădere, iar firmele de brokeraj au trebuit să-şi reducă departamentele de cercetare şi analiză a pieţei. AGENT DE TRANSFER SAU DEPOZITAR (engl. TRANSFER AGENT; fr. AGENT DE TRANSFERT). Reprezintă banca desemnată de emitent pentru a ţine evidenţa deţinătorilor de titluri financiare; la sediul său are loc transferul de proprietate asupra titlurilor, în urma tranzacţiilor de vînzare - cumpărare. AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PRIVATIZARE (ANP) (engl. NATIONAL AGENCY FOR PRIVATE PROPERTY; fr. AGENCE NAŢIONALE POUR PROPRIETE PRIVE). Organ de specialitate al administraţiei publice, pe lîngă Guvernul României, însărcinat cu coordonarea, îndrumarea şi controlul la nivel naţional al procesului de privatizare. ANP realizează, în condiţiile prevăzute de lege, programul de privatizare al societăţilor comerciale cu capital de stat, asiguiind totodată coordonarea acestor programe cu strategia de restructurare economică şi cu politica de investiţii de capital străin şi asistenţă tehnică străină pentru obiectivele de privatizare. AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU TITLURI DE VALOARE (ANTV) (engl. NATIONAL AGENCY FOR BILL; fr. AGENCE NAŢIONALE POUR LES TITRES DES VALEURS). Este un organ de specialitate înfiinţat în vederea asigurării şi garantării circulaţiei instituţionalizate a titlurilor de valoare reprezentînd acţiuni şi obligaţiuni emise de societăţi comerciale şi a certificatelor de proprietate, precum şi a asigurării de informaţii publice adecvate. Face parte din Ministerul Finanţelor, este coordonată de ministrul finanţelor şi este condusă de un şef al agenţiei, asimilat funcţiei de director. Agenţia este creată în scopul de a controla şi certifica valabilitatea emiterii şi circulaţiei titlurilor de valoare emise de societăţile comerciale şi a circulaţiei certificatelor de proprietate, de a atesta agenţiile de negociere şi agenţii de negociere ai acestor titluri, precum şi pentru a crea o bază corespunzătoare de informaţii publice, financiare, în beneficiul investitorilor potenţiali. AGENŢIA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE (ARD) 24 AGENŢIA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE (ARD) (engl. NATIONAL AGENCY FOR DEVELOPMENT; fr. AGENCE NAŢIONALE POUR DEVELOPMENT) Este constituită sub forma unui departament în subordinea directă a Guvernului, prin reorganizarea Agenţiei Române pentru Promovarea Investiţiilor şi Asistenţei Economice din Străinătate. A.R.D. urmăreşte realizarea programului guvernamental de reformă şi dezvoltare economică, prin atragerea şi utilizarea resurselor externe de capital. A.R.D. este persoană juridică, funcţionează ca o instituţie publică şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul său. AGENŢIE COMERCIALĂ (engl. COMMERCIAL ’ AGENCY; fr. AGENCE COM-MERCIALE). Este o subunitate a unei societăţi comerciale situată, de regulă, în altă localitate sau în alt punct al aceleiaşi localităţi decît acela în care se află sediul principal, avînd ca obiect de activitate efectuarea unor prestaţii către populaţie sau către unele firme interesate, fără a fi necesară deplasarea solicitanţilor la sediul societăţii comerciale. AGENŢIE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC AGENCY; fr. AGENCE ECONO-MIQUE). Reprezentanţă a unui stat în străinătate prin intermediul căreia se promovează lărgirea schimburilor economice cu statul de reşedinţă. Este organizată sub diferite forme: secţii comerciale ale misiunilor diplomatice, agenţii comerciale, birouri comerciale etc. AGENŢIE DE PUBLICITATE (engl. ADVERTISING AGENCY; fr. AGENCE DE PUBLICITE). Unitate specializată, independentă, cu rol important în conceperea, executarea şi controlul programelor publicitare complexe ale clienţilor săi. Este organizată pe compartimente specifice: creaţie, studii, medii publicitare, relaţii publice (contacte) alături de cele funcţionale, de interes general pentru agenţie. AGIO 1. Reprezintă diferenţa de valoare în plus, pe care o are aurul faţă de argint, sau monedele de aur, faţă de acelea de argint; 2. Este o diferenţă de valoare în plus pe care o au monedele de aur faţă de cele de hîrtie care şi-au pierdut convertibilitatea; 3. Desemnează diferenţa de valoare în plus, cu care cursul pieţei unui semn monetar sau al unei hîrtii de valoare depăşeşte valoarea nominală („agio valutar44). AGIOTAJ. Reprezintă o speculaţie de bursă care are ca scop realizarea de profituri din fluctuaţiile cursului valutelor, al hîrtii-lor de valoare sau al preţurilor mărfurilor. AGREGARE (engl. AGREGATE; fr. AGREGATION). Este operaţia care permite stabilirea unor relaţii între diferitele variabile individuale pentru a cunoaşte corespondenţele între aceste variabile la nivel general. AGREGAT MONETAR (engl. MONE-TARY UNIT; fr. AGREGAT MONETAIRE). Reprezintă partea constitutivă a masei monetare şi semimonetare dintr-o ţară cu economie de piaţă, a lichidităţilor de plată în totalitatea lor. Primul agregat monetar cuprinde mijloacele băneşti, în sensul strict al termenului monetar: - biletele emise de banca centrală - monedele divizionare - depunerile la vedere în moneda naţională (documentele doveditoare) - sumele din conturile caselor de economii aparţinind agenţilor rezidenţi nonfinan-ciari, diferitele depuneri la vedere la trezorerie - o parte a hîrtiilor de valoare deţinute de societăţile comerciale în capitaluri variabile - o parte a hîrtiilor de valoare deţinute de societăţile care gestionează fondurile comune de plasament. Al doilea agregat monetar cuprinde, în plus: 25 AJUTOR DE ŞOMAJ - toate plasamentele la vedere în conturi pe livrete de economii. Al treilea agregat monetar include, în plus: - diferitele averi din devize - plasamentele pe termen (cum sînt bunurile de casă şi de economii, certificatele de depuneri emise de băncile şi societăţile financiare deţinute de agenţi nonfinanciari) - titlurile pieţei monetare emise de instituţiile de credit bancar. Al patrulea agregat monetar cuprinde în plus: - economiile contractuale - diferite alte lichidităţi pe termen scurt negociabile (titlurile de valoare emise de instituţii de credit nonbancare şi de agenţi economici nonfinanciari). AJUSTARE (engl. ADJUSTED; fr. AJUSTEMENT). Operaţia de recalculare prin diferite metode a valorilor unei variabile în vederea desprinderii tendinţei centrale de evoluţie; reprezintă adaptarea unor date. AJUSTARE FISCALĂ LA FRONTIERE. Desemnează un regim fiscal care presupune scutirea produselor de export, de impozitele indirecte şi perceperea aceloraşi impozite produselor de import ca şi celor indigene. AJUSTARE STRUCTURALĂ. Reprezintă o decizie macroeconomică de adaptare a producţiei la structura cererii, modernizarea tehnologică a economiei, eliminarea distorsiunilor sectoriale cu efecte perturbatoare majore, asigurarea echilibrului ecologic. Concretizarea politicii de ajustare structurală ar trebui să pornească de la caracteristicile specifice ale economiei româneşti, cum ar fi: rigididate structurală accentuată; caracter energo şi materialointensiv al unor sectoare şi activităţi, nivel scăzut al productivităţii muncii. Aceste caracteristici impun şi eşalonarea acţiunilor vizînd ajustarea structurală, după cum urmează: - ridicarea gradului de adaptabilitate a producţiei la cererea internă şi externă prin stimularea diversificării agenţilor productivi, obturarea canalelor de formare (inclusiv de finanţare directă şi indirectă) a stocurilor „moarte“ sau cu mişcare lentă; - îmbunătăţirea randamentelor globale de utilizare a resurselor energetice şi de materii prime în economia naţională, atît prin funcţionarea unor mecanisme mai riguroase de selecţie a unităţilor, cît şi prin susţinerea pe toate căile (facilităţi fiscale, creditare preferenţială, tarif vamal, etc.) a recuperării decalajului tehnologic în acest domeniu; - creşterea productivităţii muncii, în-cepîndu-se cu revenirea cît mai rapidă la nivelul permis de actuala dotare şi continuîn-du-se, în mod treptat, pe un interval mai lung, cu retehnologizări de natură să determine sporuri spectaculoase ale acestui indicator. îmbinarea şi ordonarea măsurilor trebuie să aibă în vedere posibilităţile financiare ale fiecărei etape, precum şi optimizarea raportului dintre efectele şi costurile ajustării structurale la nivelul întregului proces macroeconomic. AJUSTARE DE VALOARE. Reprezintă aducerea valorii unui post din activul bilanţului la valoarea zilei. AJUTOR DE ŞOMAJ (engl. UNEM-PLOYMENT ASSISTANCE; fr. AIDE DE CHOMAGE). Reprezintă o formă de protecţie a celor rămaşi temporar fără lucru şi se constituie din contribuţii obligatorii ale salariaţilor şi patronilor (firmelor) precum şi din subvenţii alocate din fonduri bugetare, în afara ajutorului de şomaj, în ţările membre ale C.E.E. se mai practică şi alte măsuri pentru combaterea şomajului, care constau în: - acordarea de ajutoare în bani unor şomeri sau salariaţi ameninţaţi cu concedierea, pentru crearea de mici întreprinderi; - acordarea de ajutoare pentru încadrarea în muncă (de care beneficiază patronii care angajează şomeri, în special tineri şi femei); ALEATOR 26 primirii ajutorului de şomaj în vîrstă, pînă la împlinirea fllp^^dep^sionare ş.a. In România, fondul pentru ajutorul de şomaj se constituie din contribuţii ale întreprinderilor indiferent de forma de proprietate (5% asupra fondului de salarii), contribuţii ale salariaţilor (reprezentînd 1% din salariul lunar) şi subvenţii de la buget pentru completarea fondului, atunci cînd resursele nu acoperă integral plăţile. Acest fond mai serveşte şi pentru recalificarea şomerilor, pentru tinerii neîncadraţi după absolvirea şcolii pentru o perioadă de 9 luni. Beneficiarii de ajutor de şomaj trebuie să se prezinte obligatoriu, la anumite perioade, la oficiile forţelor de muncă. Mărimea ajutorului de şomaj se calculează în raport de venitul realizat anterior, de vechimea în muncăjcategoria de personal şi contribuţia plătită (procentul de calcul este, în prezent, după caz, între 50% şi 70%). ALEATOR (engl. RANDOM; fr. ALEATOIRE). Probabilist, întîmplător, randomizat, stochastic: vezi variabile aleatoare. ALICOTA. Reprezintă partea cuprinsă de un număr de ori (multiplu) într-o mărime dată (de exemplu 3,5,6 şi 10 sînt alicote ale numărului 30). Se aplică în unele calcule economice (dobînzi, procente etc.). ALIENARE (engl. ALIENATION; fr. ALIENATION). Este transferarea proprietăţii unui lucru sau unui drept (vînzare, cedare, remitere în gaj, etc.) ALOCAŢIE BUGETARĂ (engl. BUDGET DOLE;' fr. ALLOCATION BUDGETAI-RE). Reprezintă forma prin care statul acordă sprijin financiar (inclusiv valutar), întreprinderilor, instituţiilor şi membrilor societăţii de la fondurile publice. Astfel, de la bugetul administraţiei centrale pornesc fluxuri de resurse financiare către diverşi a -genţi economici publici (regii autonome şi societăţi comerciale) sub forma alocaţiilor pentru finanţarea unor obiective de in- vestiţii de mare valoare sau de o deosebită importanţă naţională (industria energetică, extractivă, transporturi, telecomunicaţii, etc.), conform programului guvernamental. Acestea sînt sume reprezentînd cheltuielile publice care se prevăd în bugetul de stat şi se utilizează în limitele aprobate. Se prezintă sub următoarele forme: - subvenţii, care reprezintă resurse pentru acoperirea unor pierderi, atunci cînd preţurile formate în mod liber nu reuşesc să acopere cheltuielile. Mărimea subvenţiei (S) este egală cu diferenţa dintre nivelul preţului susţinut sau garantat de către stat (Pg) prin care se asigură acoperirea integrală a costurilor recunoscute, eventual, obţinerea unui profit stimulativ şi nivelul preţului pieţei (Pp): - prime de export,. Reprezintă forme de alocaţii bugetare care sînt practicate pentru încurajarea exportului de mărfuri şi pentru protejarea economiei faţă de concurenţa străină. Formele primelor de export sînt: prime de export în bani, restituirea unei părţi din impozitele şi taxele plătite de exportatori, avantaje valutare, reducerea tarifelor la transportul pe cale ferată al mărfurilor destinate exportului. AL PARI (la preţul valorii nominale, la paritate). Este situaţia în care cursul legal (valoarea nominală) şi cel comercial (de piaţă) al unei monede naţionale sînt egale. Termenul se mai foloseşte cînd cursul monedei naţionale este egal cu cel al monedei străine sau cînd cursul de emisiune şi valoarea nominală a efectelor publice (titluri de rentă, acţiuni, obligaţiuni) sînt egale. ALONJĂ (fr. ALLONGE). Este o foaie ataşată unei cambii sau unei acţiuni nominative şi este destinată andosărilor succesive. AMANETARE (engl. PLEDGE; fr. MISE EN GAGE). Operaţie prin care un bun este depus de către debitor la dispoziţia 27 AN AGRICOL, AN RECOLTĂ creditorului, pe baza căruia se garantează plata la scadenţă a unei obligaţii. în condiţiile în care debitorul nu plăteşte la timp obligaţia asumată, creditorul poate vinde bunul depus drept amanet (sau gaj). AMONTE (engl. UPSTREAM; fr. AMONT). Este o noţiune care desemnează ansamblul întreprinderilor care asigură aprovizionarea altei întreprinderi. AMORTISMENT (engl. AMORTIZA-TION; fr. AMORTISSEMENT). Se cunosc trei feluri de amortisment: - contabil - reprezintă suma dedusă anual din valoarea contabilă a unui element ţinînd cont de deprecierea sa în timp. - financiar - reprezintă plăţile eşalonate ale unui împrumut. - economic sau tehnic - reprezintă evoluţia deprecierii fizice în timp. AMORTIZARE (engl. PAYING OFF; fr. AMORTISSEMENT). Este o expresie bănească a acelei părţi a unui bun material considerat capital fix, care corespunde deprecierii fizice şi morale, ca urmare a uzurii în procesul de producţie. Amortizarea este o cheltuială inclusă în costurile fixe, care se recuperează din preţul de vînzare al producţiei şi se concretizează în fondul de amortizare. Suma recuperată, parte cu parte, serveşte la reînnoirea, modernizarea şi sporirea capitalului fix. Există mai multe modalităţi de amortizare: - amortizare accelerată, reprezintă o formă de recuperare, în mod rapid a preţului capitalului fix, în vederea evitării uzurii morale, care necesită o aprobare din partea statului; - amortizare liniară (proporţională), înseamnă utilizarea aceleiaşi cote de amortizare pe toată durata de funcţionare a capitalului fix; - amortizare progresivă, este acea formă în care cotele de amortizare se stabilesc în funcţie de ritmul uzurii efective a capitalului fix, luîndu-se în considerare frecvenţa reparaţiilor capitale la care este supus un anumit element al acestuia; - amortizare regresivă, înseamnă utilizarea unei cote de amortizare mai mari la începutul perioadei de funcţionare a capitalului fix şi descreşterea acesteia în partea finală a perioadei de funcţionare a lui. Prin această formă se evită uzura morală a capitalului fix şi se formează surse financiare de achiziţionare a noi elemente de capital fix. Suma anuală a amortizării se determină pe baza relaţiei: A V - A = — in care D V = valoarea de înregistrare contabilă a capitalului fix, D = durata normată de funcţionare a capitalului fix. Cota procentuală (a) de amortizare se calculează prin raportarea amortizării anuale la valoarea capitalului fix care se amortizează, adică: Ca urmare a consumului productiv, amortizarea mai înseamnă şi stingerea, rambursarea treptată a creditelor pe termen lung prin plăţi succesive sau răscumpărarea creanţelor. AMPLITUDINE (engl. RANGE). Reprezintă diferenţa dintre nivelul maxim (Xmax) Şi nivelul minim (X^) al unei variabile. în practică, aceasta se întîlneşte sub următoarele forme: - amplitudine absolută: A = Xmax - Xmin - amplitudine relativă: A(%) = -m-^IXmin.100 X unde: X = nivelul mediu AN AGRICOL, AN RECOLTĂ (engl. SPLIT YEAR (HARVEST YEAR); fr. ANNEE AGRICOLE). Reprezintă perioada AN DE BAZĂ 28 care începe odată cu lucrările de pregătire a terenului şi se termină în anul următor o dată cu recoltarea produselor agricole. AN DE BAZĂ (engl. BASE YEAR; fr. ANNEE DE BASE). Reprezintă anul sau perioada fixată arbitrar sau nu, pentru a servi ca referinţă. ANALIST BURSIER (engl. STOCK EXCHANGE ANALIST; fr. ANNALISTE BOURSIER). Este o profesiune specifică economiei de piaţă, care desfăşoară activitatea de cercetare şi evaluare a pieţei bursiere, fumizînd clienţilor informaţii şi consultanţă în legătură cu conjunctura comercială, oportunităţile de tranzacţii, gestionarea, etc. ANALIZA BILANŢULUI (engl. BA-LANCE SHEET ANALYSE; fr. ANALYSE DU BILAN). Este o examinare critică (de către un gestionar de credit) a bilanţului şi a conturilor anuale ale unei întreprinderi pentru a-i aprecia solvabilitatea. ANALIZĂ CONTABILĂ (engl. ACCOUNT ANALYSE; fr. ANALYSE COMP-TABLE). Reprezintă cercetarea fiecărei operaţiuni economice cu scopul de a stabili, potrivit metodologiei contabilităţii, conturile corespondente în debitul şi creditul cărora urmează să se înregistreze operaţiunea respectivă. ANALIZĂ COST PROFIT (engl. COST - PROFIT ANALYSE; fr. ANALYSE COUT -PROFIT). Este o metodă care permite evaluarea oportunităţii unui proiect prin compararea avantajelor cu costurile. Rezultatele acestor analize pot fi exprimate sub diverse forme: rata rentabilităţii interne, valoarea actuală netă, raport avantaje - costuri. Determinarea rentabilităţii financiare este un tip de analiză avantaje - costuri, dar ea nu permite măsurarea la justa valoare a contribuţiei nete a proiectului pentru economia naţională, în cazul cînd preţurile pieţei nu dau o idee exactă a valorii economice a producţiilor. în acest caz, este indispensabil ca analiza avantaje - costuri să se bazeze pe preţurile contabile. ANALIZĂ DIAGNOSTIC (engl. DIAG-NOSIS ANALYSE; fr. ANALYSE DIAGNOSTIC). Este o metodă care se bazează pe analizele anterioare factoriale privind resursele, activităţile, relaţiile de piaţă, rezultatele şi eficienţa utilizării acestora, pe baza cărora se fixează diagnoza agentului economic. Orice decizie a agenţilor economici în ceea ce priveşte dezvoltarea, restructurarea, retehnologizarea sau modernizarea fondurilor fixe din surse proprii sau atragerea de capital străin, trebuie să conţină în cadrul studiului de fezabilitate, diagnosticarea ac-, tivităţii economice. Sistematizarea concluziilor, respectiv stabilirea diagnosticului va avea în vedere atît evidenţierea punctelor slabe care necesită intervenţii de la schimbare pînă la renunţare, dar şi punctele forte ale unităţii privind resursele, utilizarea acestora, canalele de distribuţie, segmentele de piaţă în care sînt recunoscute etc. Pe baza analizelor diagnostic, societatea comercială sau regia autonomă îşi defineşte strategia activităţii economice. ANALIZĂ DINAMICĂ (engl. DYNA-MIC ANALYSE; fr. ANALYSE DYNA-MIQUE). Reprezintă cercetarea fenomenelor economice în mişcarea lor, prin care se relevă poziţia pe care o au într-un şir de momente şi se scoate în evidenţă legătura dintre poziţiile care s-au succedat sau se vor succeda pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziţionale. ANALIZĂ DINAMICĂ MIX - MARKETING (engl. DYNAMIC MIX - MARKETING ANALYSE). Este un tablou dinamic al problemelor urmărite prin cercetarea de marketing, şi al problemelor care intervin în derularea ciclului de viaţă al produselor. Cunoaşterea şi urmărirea derulării ciclului de viaţă al produselor din producţia curentă, ca şi a stadiului în care se află pe plan mondial produsele noi cu care dorim să dezvoltăm nomenclatorul de fabricaţie şi export, este de natură să furnizeze informaţii de maximă 29 ANALIZĂ MICROECONOMICĂ importanţă pentru orientarea spre soluţii de rentabilitate maximă a producţiei şi vînzări-lor. Minimizarea riscului pe care-1 implică orice iniţiativă de înnoire a producţiei se poate realiza prin maximizarea informaţiei deţinute privind diferite laturi ale strategiei de acţiune asupra mediului economic, intern şi extern, ca şi reacţiunea probabilă a acestuia, respectiv: ce, unde, cînd, şi cum se poate vinde. ANALIZĂ DISPERSIONALĂ (engl. ANALYSE OF VARIANCE; fr. ANALYSE DE VARIANCE) (analiza variantei): 1. Reprezintă ansamblul de metode ale statisticii matematice folosite pentru analiza datelor de observaţie (variabile aleatoare) care depind de mai mulţi factori cu acţiune concomitentă, cu scopul de a stabili pe cei mai importanţi dintre ei şi de a estima efectele lor; 2. Reprezintă o metodă de descompunere a variabilei totale, în cel puţin două componente reflectînd sursele de variaţie incluse în experiment. ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ (engl. ECONOMIC - FINANCIAL ANALYSE; fr. ANALYSE ECONOMIQUE FI-NANCIERE). Este o activitate care cercetează fenomenele sau procesele, din punct de vedere economic, pe baza descompunerii întregului în elementele sale componente, a studierii lor separate, precum şi a factorilor de influenţă. Esenţialul în analiza economică îl constituie sesizarea relaţiilor structurale (inclusiv funcţionale) şi a relaţiilor cauză -efect. Analiza activităţii economice reprezintă o metodă de cercetare, prin care, pe baza datelor sistemului informaţional, rezultatele obţinute în activitatea verigilor organizatorice (pornind de la economia naţională pînă la nivelul agentului economic) se axează pe factorii care au generat rezultatele şi enunţă căile de îmbunătăţire, de ameliorare a acestora din punctul de vedere al eficienţei cu care se consumă resursele societăţii -umane, materiale, financiare - în concordan- ţă cu interesele economiei şi ale etapelor de parcurs. ANALIZĂ FINANCIARĂ PE BAZĂ DE BILANŢ (engl. FINANCIAL ANALISE BASED ON BALANCE OF ACCOUNTS; fr. ANALYSE FINANCIERE SUR LA BASE DU BILAN). Este analiza care are ca scop să definească un diagnostic asupra situaţiei financiare a agentului economic, axat pe caracterizarea echilibrului financiar, gradul de solvabilitate, nivelul de rentabilitate. Accentul se pune pe: - analiza echilibrului financiar al agentului economic; - corelaţia dintre gradul de lichiditate (active) şi gradul de exigibilitate al resurselor (pasive); - diferenţa valorică între activele circulante (de exploatare) şi pasivele, ca datorii pe termen scurt (pînă la un an). ANALIZĂ MACROECONOMICĂ (engl. MACROECONOMIC ANALYSE; fr. ANALYSE MACRO-ECONOMIQUE). Este un concept care desemnează analiza fenomenelor economice care se petrec la scara ramurii, economiei naţionale, sau economiei mondiale, utilizînd mărimi agregate ca: volumul producţiei, forţa de muncă, volumul investiţiilor (pe ramuri şi pe ansamblul economiei), produsul social, venitul naţional etc. Analiza macroeconomică prezintă particularităţi faţă de analiza microeconomică, rezultate din nivelul diferit la care se desfăşoară (ramura, macroeconomic). ANALIZĂ MARGINALĂ (engl. MARGINAL ANALYSE; fr. ANALYSE MARGINALE), Este o cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor (mărimilor marginale), a metodelor calculului diferenţial şi integral în studierea fenomenelor economice. ANALIZĂ MICROECONOMICĂ (engl. MICROECONOMIC ANALYSE; fr. ANALYSE MICRO-ECONOMIQUE). Este o analiză care abordează fenomenul economic la nivelul individului sau al întreprinderii, cercetează comportamentul individului sau în- ANALIZĂ ORIZONTALA 30 treprinderii în activitatea economică şi factorii care le determină orientarea în politica de investiţii şi de utilizare a resurselor, în problemele programării producţiei şi acoperirii cererii. ANALIZĂ ORIZONTALĂ (engl. HORI-ZONTAL ANALYSE; fr. ANALYSE HORI-ZONTALE). Este un tip de analiză de bilanţ contabil, care constă în compararea, valoric şi procentual, a veniturilor şi a cheltuielilor din bilanţul actual cu cele din bilanţul previzional şi cele din bilanţurile anterioare (cînd acestea există). Pe acestă bază se poate determina evoluţia vînzărilor şi dacă creşterea lor corespunde inflaţiei şi previziunilor, ori dacă se justifică eforturile de producţie sau cele de promovare. Această analiză se face pentru fiecare poziţie de cheltuieli, permiţînd descoperirea tendiţelor pozitive sau negative care pot fi: favorizate, dezavantajate sau redresate. ANALIZĂ PRIN RAŢII (engl. RA-TIONS ANALYSE; fr. ANALYSE PAR RA-TIONS). Este un tip de analiză pe baza bilanţului contabil care permite o cercetare în profunzime a factorilor care determină rezultatele activităţii desfăşurate, prin raportări şi intercorelări între ei. Calcularea unor indicatori de lichiditate, de activitate şi de profitabilitate evidenţiază punctele tari sau slabe ale întreprinderii, valoarea şi tendinţele investiţiei efectuate, precum şi gradul în care aceasta este sau nu rentabilă. ANALIZĂ DE SENZITIVITATE (engl. SENSITIVITY ANALYSE). Metodă de analiză prin care se iau în considerare apariţia unor evenimente în viaţa proiectului. Aceasta constă în testarea efectelor din cadrul ratei de rentabilitate a proiectului sau a valorii nete actuale, ca urmare a variaţiilor costurilor cheie şi a variaţiilor de profit; de exemplu: creşteri în contul de investiţii cu n%, implică creşterea sau descreşterea în venituri cu o anumită sumă, conducînd la amînări în finalizarea construcţiilor şi deci în punerea lor în funcţiune. ANALIZĂ STATICĂ (engl. STATIC ANALYSE; fr. ANALYSE STATIQUE). Analiză care surprinde fenomenul economic la un moment dat, relevînd relaţiile dintre elementele şi factorii care îi determină poziţia în ansamblul activităţii economice, fără a releva procesele care au condus la o nouă situaţie faţă de cea veche. ANALIZĂ VERTICALĂ (engl. VERTICAL ANALYSE fr. ANALYSE VERTICALE). Este un tip de analiză a bilanţului contabil care constă în studierea structurii acestuia, ca de exemplu, a raporta fiecare poziţie de cheltuieli din bilanţ la totalul vînzărilor din perioada analizată. Aceasta permite descoperirea cheltuielilor cele mai importante, în vederea iniţierii unor măsuri operative pentru ameliorarea situaţiei şi crearea condiţiilor necesare pentru realizarea unui beneficiu maxim. ANALIZA VÎNZĂRILOR (engl. SALES ANALYSE; fr. ANALYSE DE VENTES). Este o metodă de studiere a cererii, care permite firmei să realizeze o privire retrospectivă asupra producţiei realizate, pe tipuri de produse, clase de utilizatori, zone geografice de distribuţie, sezoane, în raport cu mărimea costurilor de onorare a comenzilor, etc. Corelînd aceste informaţii cu datele de acelaşi fel privitoare la firmele concurente şi realizînd o comparaţie şi pe planul numărului de salariaţi şi al clasei de profit obţinut de fiecare competitor din ramură, agentul economic în favoarea căruia se efectuează investigaţia poate să-şi localizeze mai bine poziţia sa pe piaţă. ANATOCISM. Operaţia prin care se capitalizează dobînda unei sume date cu împrumut, respectiv, dobîndă la dobîndă. ANCHETĂ STATISTICĂ (engl. STA-TISTICAL SURVEY; fr. ENQUETE STA-TISTIQUE). Este o observare statistică, un procedeu de culegere a datelor. Există mai multe forme: 31 ANGAJAMENT - ancheta de control, este o cercetare selectivă folosită pentru verificarea exactităţii datelor obţinute printr-o înregistrare totală; - ancheta exhaustivă: vezi observare statistică totală; - ancheta parţială: vezi observare statistică parţială; - ancheta selectivă: este folosită în cazul în care numărul agenţilor economici purtători ai unei anumite cereri este relativ mare şi o cuprindere integrală a acestora în cercetare nu este nici necesară, nici economicoasă. Mărimea colectivităţii de selecţie în această situaţie este determinată, în mai mare măsură decît pe piaţa bunurilor de consum, printr-o eşantionare pe cote, în raport cu tipul de produse solicitat, puterea economică a firmei, etc. Reprezentativitatea rezultatelor anchetei depinde de complexitatea caracteristicii cercetate şi de precizia cu care se doreşte garantarea rezultatelor. După modul de conducere a procesului de preluare a informaţiilor şi în raport cu instrumentele folosite în acest scop, cercetarea directă selectivă a cererii pe piaţa bunurilor de producţie poate apela la anchetele nedi-recţionate sau în profunzime şi la anchetele cu directivă; - ancheta prin sondaj este o investigaţie întreprinsă pe o fracţiune reprezentativă a populaţiei statistice numită eşantion. ANDOSARE (engl. ENDORSEMENT; fr. ENDOSSEMENT). Este o modalitate şi operaţiune prin care se efectuează transferul dreptului unor persoane fizice sau juridice a unui efect comercial (cambie, bilet la ordin, dovadă de depozitare, conosament, CEC etc.) de încasare prin înscrierea pe spatele acesteia a menţiunii: „Plătiţi băncii, întreprinderii sau persoanei X, la ordinul acesteia4', după care urmează semnătura celui în drept. Cel care semnează se numeşte andosant şi poartă răspunderea solidară pentru plata sumei înscrise în efectul comercial. Efectele andosării sînt aceleaşi ca pentru cambie şi anume: - transferul proprietăţii la purtători (deţinători) succesivi; deţinătorul unui cec este considerat purtător legitim dacă îşi poate justifica dreptul; - responsabilitatea solidară a andosatari-lor în ceea ce priveşte garantarea plăţii; - neopozabilitatea excepţiilor; ultimul purtător / deţinător va fi plătit fără opoziţie din partea trăgătorului sau a oricărui ando-satar. Forme: - nominală - reprezintă situaţia în care este trecut numele noului proprietar. - la purtător - reprezintă situaţia în care andosarea conţine numai semnătura an-dosantului. ANDOSARE ÎN ALB (engl. BLANK ENDORSEMENT; fr. ENDOSSEMENT EN BLANC). Reprezintă transmiterea titlului de credit către un nou posesor (girator) al cărui nume nu este cunoscut (în baza semnării actului pe verso, de către ultimul posesor). ANEXE LA BILANŢ (engl. BALANCE APPENDEX; fr. ANNEXE AU BILAN). Sînt documente care conţin date numerice extrase din contabilitate pentru a detalia unele posturi din bilanţ. Oferă informaţii suplimentare asupra fenomenelor şi tendiţe-lor care au contribuit la rezultatele obţinute de întreprinzători în cursul exerciţiului financiar încheiat. Servesc pentru aprofundarea analizei economice. ANGAJAMENT (engl. ENGAGEMENT, fr. ENGAGEMENT). Obligaţie scrisă asumată de o persoană juridică sau fizică de a înfăptui un act economic într-un anumit termen. Poate fi: - angajament comercial - reprezintă situaţia în care decurg obligaţii privind furnizarea unei mărfi sau prestarea unor servicii; - angajament financiar - apare atunci cînd decurg obligaţii privind plata unor sume; - angajament de plată - este o obligaţie scrisă asumată faţă de bănci la contractarea împrumuturilor, prin care se prevede res- ANTECALCUL 32 pectarea condiţiilor de utilizare şi rambursare a unui credit la scadenţă. ANTECALCUL (ANTECALCULAŢIE) (engl. ANTE CALCULATION; fr. ANTECALCUL). Este o operaţie care exprimă în formă numerică date reprezentînd, în faza conceptuală, evaluări privind un proces tehnic, o tehnologie, executarea de lucrări, prestarea de servicii sau orice alte activităţi cu caracter economico - financiar necesare personalului managerial. Antecalculul, an-ticipînd un act cu posibile efecte patrimoniale, nu face obiectul înregistrărilor în contabilitate. ANTITRUST (engl. ANTITRUST / ANTI CORPORATION; fr. ANTITRUST). Este o noţiune care cuprinde un ansamblu de măsuri cu caracter de lege prin care se urmăreşte interzicerea încheierii unor înţelegeri monopoliste, care duc la restrîngerea liberei concurenţe şi crearea poziţiilor de monopol pe piaţă. ANTREPOZIT REAL (engl. REAL WAREHOUSE; fr. ENTREPOT REEL). Construcţie special amenajată în vederea depozitării mărfurilor. Este creat în importante centre comerciale şi industriale, fiind administrat de un birou vamal, care urmăreşte intrarea, manipularea şi ieşirea mărfurilor. Pe perioada depozitării marfa respectivă este supusă diferitelor operaţii de selecţionare, amestec sau condiţionare, reambalare etc. Durata depozitării mărfii, în asemenea antrepozite, este prevăzută de lege. ANTREPOZIT VAMAL (engl. CUS-TOM WAREHOUSE; fr. ENTREPOT DOUANIER). Este un depozit în care se pot depune şi păstra mărfuri importate, pe o perioadă determinată, fără a se plăti taxe vamale, dar cu plata taxelor de antrepozi-tare. ANUALITATEA BUGETULUI (engl. BUDGET ANNUALITY; fr. ANNUALITE BUDGETAIRE) Este considerată prima re- gulă bugetară aplicată-n practică şi se referă la perioada de timp de un an. Are două semnificaţii distincte: 1. perioadă de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul. Perioada de un an a fost stabilită iniţial din raţiuni politice. Este aprobată de Parlament, care efectuează controlul gestiunii bugetului. în virtutea principiului anualităţii, puterea legislativă a fiecărei ţări trebuie să se pronunţe anual în legătură cu toate veniturile şi cheltuielile înscrise în bugetul pentru anul următor. Examinarea în fiecare an a proiectului de buget permite şi analiza modului de realizare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor în perioada precedentă; 2. perioadă de execuţie a bugetului (încasarea veniturilor şi cheltuielilor aprobate) înscrise în autorizaţia dată Guvernului de către Parlament. în ceea ce priveşte perioada de timp în care se execută bugetul, aceasta poate să coincidă sau nu cu perioada pentru care acesta a fost aprobat. Sistemul de exerciţiu presupune ca veniturile şi cheltuielile unui an bugetar să fie reflectate în întregime în bugetul respectiv, chiar dacă ele nu se realizează integral în cadrul anului bugetar. Adesea, unele venituri se încasează, iar unele cheltuieli se efectuează după expirarea anului bugetar. ANUITATE (engl. ANNUITY; fr. ANNUITE). Sumă de bani stabilită, plăti-bilă anual în mod periodic, la termenele stabilite în timpul vieţii, sau în cursul unei perioade de timp specificată sau care poate fi determinată, cu obligaţia de a face în schimb plăţi pentru deplina şi corespun-zătoarea recompensare, în bani sau echivalent bănesc. Anuităţile se pot grupa: a) după perioada de rambursare: - anuitate de amortizare, plătită la finele anului (anuitate de rambursare sau ordinară); - anuitate plătită la începutul anului (anuitate de depunere sau plasament). b) după numărul lor: 33 APROBARE TACITĂ - anuitate viageră, cînd plata este în funcţie de existenţa sau inexistenţa în viaţă a uneia sau mai multor persoane; - anuitate temporară, cînd plata are loc într-un număr limitat de ani şi nu este condiţionată de unele evenimente; - anuitate perpetuă, care se plăteşte continuu, o anumită perioadă de timp. c) după mărimea sumei: - anuităţi constante - anuităţi variabile. ANULARE (engl. CANCELING; fr. ABOLITION / ABROGATION). Procedură legală care constă în declararea, ca nul, a unui titlu pierdut. APORT (engl. CONTRIBUTION; fr. APPORT). Reprezintă totalitatea bunurilor mobile, imobile şi a altor valori cu care un asociat participă la formarea sau majorarea capitalului social al unei societăţi comerciale, proprietate privată ori mixtă. Aportul, în formele diferite ale substanţei sale, se înregistrează în contabilitatea societăţilor " comerciale la înfiinţarea acestora, cu prilejul semnării contractului de societate, precum şi la transferarea efectivă a bunurilor în patrimoniul social, respectiv, la efectuarea vărsămintelor în numerar. Aportul asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobîndă. APORT VALUTAR (engl. CURRENCY CONTRIBUTION; fr. APPORT DE DEVI-SES). Este un indicator semnificativ, al relaţiilor valutare care exprimă: - mărimea absolută a încasărilor valutare (Py); - încasările valutare corectate cu valuta cheltuită pentru importurile de completare (Ic), adică (Av): Av=Pv-Ic APORT VALUTAR GLOBAL (engl. TOTAL CURRENCY CONTRIBUTION; fr. APPORT GLOBALE DE DEVISES). Este un indicator care exprimă influenţa netă a unei acţiuni de cooperare şi rezultă pe baza relaţiei: Ag = D Av -1^ unde: D = durata de desfăşurare a acţiunii de cooperare sau de funcţionare eficientă a obiectivului realizat prin cooperare; I- = importul pentru investiţii, inclusiv aportul partenerului extern. APORT VALUTAR NET (engl. NET CURRENCY CONTRIBUTION; fr. APPORT NET DE DEVISES). Este un indicator care exprimă gradul de valorificare pe piaţa externă a muncii vii, respectiv a valorii nou create, adăugate produsului exportat. Se determină prin scăderea tuturor cheltuielilor materiale (Mv) exprimate în valută, din volumul încasărilor valutare, adică: ^net - Av - Mv APORT VALUTAR ÎN VALORI ABSOLUTE (engl. ABSOLUTE VALUES CURRENCY CONTRIBUTION; fr. APPORT DE DEVISES EN VALEURS ABSOLUES). Reprezintă diferenţa dintre preţul extern (Pe) şi cheltuielile materiale (M) încorporate în produsul exportat - calculate în preţuri internaţionale (FOB, CIF sau curs comercial unic). în cheltuielile materiale sînt cuprinse: materiile prime şi materialele din ţară şi din import, combustibilii, amortizarea, ambalajul, cheltuielile speciale de export, partea de energie şi combustibili. din cheltuielile secţiilor: Av = Ie - M (în dolari sau altă valută). APROBARE TACITĂ (engl. TACITLY APPROVAL; fr. APPROBATION TACITE). Este un procedeu prin care o cerere privind exersarea unui drept, înaintată organului de stat, este considerată a fi aprobată dacă într-o perioadă determinată acesta nu emite o decizie în sens contrar. ARBITRAJ 34 ARBITRAJ (engl. ARBITRAGE; fr. AR-BITRAGE) 1. Este o activitate desfăşurată de o curte de justiţie specializată care presupune rezolvarea litigiilor patrimoniale dintre participanţi, persoane fizice sau juridice. Părţile aflate în conflict cad de acord să prezinte problema unei persoane neutre sau unui corp de judecată, aceasta fiind o înţelegere formală sau informală de acceptare a unei decizii sau recomandări; 2. Este operaţiunea comercială utilizată în scopul de a găsi şi folosi acea modalitate de stingere sau de încasare a unei datorii, care să permită obţinerea celui mai mare cîştig posibil sau evitarea riscurilor generate de operaţiunile de bursă, pe termen. Decizia arbitrajului este definitivă şi obligatorie pentru părţile aflate în conflict, neputînd fi atacată printr-un proces civil. 3. Vis-a-vis de relaţiile management -sindicate, acesta constituie o modalitate de restabilire a relaţiilor de muncă avînd puterea de a rezolva un diferend. Tehnica arbitrajului utilizată în rezolvarea conflictelor de muncă este numită arbitraj privat, atributul reflectînd capacitatea părţilor aflate în conflict de a-şi stabili în mod liber şi de comun acord procedura concretă, de obicei, printr-o convenţie perfectată în comun. Rolul arbitrajului în rezolvarea revendicărilor este considerat esenţial pentru stabilirea şi menţinerea unui climat normal de muncă şi a unor relaţii corecte între patroni şi muncitori, ducînd la o eficienţă ridicată în cadrul firmei. ARBITRAJ AL DOBÎNZILOR (engl. INTEREST ARBITRAGE; fr. ARBITRAGE D'INTERET). Este o operaţie prin care băncile urmăresc obţinerea unui cîştig din diferenţa de dobîndă existentă la un plasament de capital, într-o valută sau alta, ori exprimat în aceeaşi valută pe două pieţe, la un moment dat. ARBITRAJ VALUTAR (engl. CURRENCY ARBITRAGE; fr. ARBITRAGE DE DEVISES). Este o tranzacţie bancară de vînzare - cumpărare, de cele mai multe ori simultană, de valută, pe pieţele valutare, în scopul exclusiv, al realizării unui cîştig din: - diferenţa de curs a aceleiaşi valute înregistrată concomitent pe două pieţe diferite (arbitraj valutar simplu); - diferenţa dintre cursurile aceloraşi valute, pe aceeaşi piaţă, sau pe pieţe diferite, la momente diferite (arbitraj combinat). Aceste operaţiuni se efectuează prin mijloace de comunicare rapidă, pentru acţionare rapidă. ARENDĂ (engl. LEASE; fr. AFFER-MAGE) 1. Reprezintă un contract de punere la dispoziţie a unor bunuri pe un timp determinat pentru care se percepe o anumită plată; 2. Este o cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăţi; 3. Este o sumă de bani plătită de arendaş proprietarului pentru arendarea unui bun. Principala formă de arendă o constituie renta funciară. Dar, pe lîngă rentă, arenda mai cuprinde şi alte elemente cum ar fi de exemplu, dobîndă plătită de arendaş proprietarului de pămînt pentru capitalul investit anterior în irigaţii, construcţii. ARIERATE (engl. OVERDUE DEBTS / ARREARS; fr. ARRIERES). Obligaţii financiare rămase neachitate după ce au ajuns la scadenţă. Se prezintă în una din formele: creanţa particulară, împrumutul de stat nerambursat la scadenţă, deci în restanţă. Arieratul financiar poate fi şi o sumă datorată de un stat altui stat şi neachitată la scadenţă. ARTICOL DE ASOCIERE (engl. JOI-NING ARTICLE; fr. ARTICLE D’ASSOCIA-TION). Este un document care trebuie înaintat Registrului societăţii cînd se doreşte înregistrarea ei. Articolul determină organizarea internă a societăţii, fie prin acceptarea articolelor standard sugerate în statutul societăţii, fie introducînd termeni spe- 35 ASIGURARE A CALITĂŢII ciali. Articolele se referă la următoarele probleme: - emisiunea şi transferul de acţiuni - modificarea de capital - condiţiile (contractul) de împrumut - adunarea acţionarilor şi dreptul la vot - drepturile şi obligaţiile directorilor - prezentarea şi revizia contabilă a bilanţurilor. ARTIZAN (engl. CRAFTSMAN; fr. AR-TISAN). Este o persoană care deţine întregul capital în calitate de unic proprietar, entitatea fiind personală, şi nu o societate cu participare colectivă. Activitatea este desfăşurată direct de artizan, care poate fi ajutat de membrii familiei şi de un număr redus de asociaţi şi salariaţi. Producţia este plasată direct pe piaţă, spre deosebire de muncitorii la domiciliu, care primesc materia primă necesară de la întreprinderea unde sînt angajaţi şi obţin un salariu, ca preţ al forţei de muncă, iar distribuţia mărfii o face unitatea. Se consideră că în comparaţie cu marile întreprinderi, artizanii urmăresc în producţie mai multe criterii calitative realizînd adesea unicate sau produse de serie mică. Implicit, productivitatea este relativ scăzută şi rata profitului sensibil mai redusă decît în cadrul unităţilor economice organizate sub formă de societăţi. în consecinţă, este stabilit şi un regim fiscal specific activităţii artizanale. ARVUNĂ (engl. EARNEST MONEY; fr.AVANCE ). Sumă de bani sau bun mobil care se dă de către una din părţile contractante celeilalte părţi, în contul preţului unei lucrări, cumpărării de mărfuri sau prestării de servicii, ca dovadă a manifestării acordului definitiv pentru executarea contractului. Dacă cel ce a dat arvuna renunţă la executarea contractului pierde arvuna dată; dacă, însă, cealaltă parte renunţă la executarea contractului, atunci este obligată să restituie dublul sumei primite drept arvună. Arvuna se foloseşte de regulă la vînzări -cumpărări şi la închirieri. ASANARE (engl. RECLAMATION; fr. ASSAINISSEMENT). Este un ansamblu de măsuri luate de către stat pentru prevenirea falimentului societăţilor comerciale, bancare, etc. Metode de asanare pot fi: - emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni; - acordarea de subvenţii de la bugetul de stat; - micşorarea dobînzilor pentru creditele care se acordă societăţilor falimentare; - prelungirea termenelor de rambursare a creditelor; - lichidarea societăţilor insolvabile; - crearea de noi societăţi puternice. ASANARE MONETARĂ (engl. MONE-TARY RECLAMATION; fr. ASSAINISSEMENT MONETAIRE). Ansamblu de măsuri care vizează însănătoşirea monedei naţionale prin reevaluare, revalorizare a banilor sau stabilizare. ASANAREA ÎNTREPRINDERILOR (engl. ENTERPRISING RECLAMATION; fr. ASSAINISSEMENT D'ENTREPRISE). Re-prezintă totalitatea măsurilor organizatorice şi financiare luate de o întreprindere pentru restabilirea echilibrului economic, necesar asigurării unei funcţionări normale şi corespunzătoare scopurilor urmărite. ASIGURARE (engl. INSURANCE; fr. ASSURANCE). Contract prin care o persoană, asigurătorul, se angajează ca în schimbul plăţii primei de către asigurat, să plătească acestuia sau altei persoane în cazul producerii unor anumite evenimente şi în limitele dinainte stabilite, o anumită sumă de bani. ASIGURARE A CALITĂŢII (engl. QUALITY INSURANCE; fr. ASSURANCE DE LA QUALITE). Ansamblul de acţiuni, programate şi sistematice, necesare pentru a da încrederea corespunzătoare că un produs sau serviciu va satisface cerinţele de calitate specificate. Asigurarea calităţii înseamnă ştiinţa de a lucra la performanţa maximă, dar şi furnizarea de dovezi privind ASIGURARE DE CAUŢIUNE 36 nivelul de competenţă. Asigurarea calităţii reprezintă un sistem caracterizat prin existenţa următoarelor funcţii: - calitatea concepţiei, se asigură începînd cu studiul aprofundat al cererii, al comenzii sociale. Ea trebuie să conducă la o corelare cît mai bună între produsul care se proiectează şi procesul căruia îi este destinat; - pregătirea fabricaţiei, constituie un complex cheie pentru asigurarea calităţii. în cadrul acestei faze, un loc important revine proiectării tehnologiei de verificare a calităţii, realizarea acesteia în sincronism cu producţia; - răspunderea producătorului după ieşirea produsului pe poarta întreprinderii; urmărirea şi evaluarea comportării în exploatare; - analiza noncalităţii, rebuturilor, defectelor şi reclamaţiilor din exploatare şi stabilirea măsurilor corective pentru eliminarea cauzelor acestor neajunsuri; analiza nu trebuie făcută numai în situaţii de criză, ci trebuie să fie sistematică şi sinergică; - analiza costurilor calităţii şi introducerea nivelurilor acestora prin intermediul contabilităţii în cheltuielile aferente producţiei. ASIGURARE DE CAUŢIUNE (engl. BOND INSURANCE; fr. ASSURANCE DE CAUTION). Presupune că, prin emitere de cauţiuni (bonds), asigurătorul (garantor) garantează că debitorul îşi va îndeplini obligaţiile legale sau contractuale care le are faţă de creditor (beneficiar). Cauţiunea este un serviciu similar cu cel oferit de bănci cînd garantează pentru clienţii lor. Printr-o cauţiune se angrenează următoarele relaţii: - relaţia debitor - creditor (stabilit prin contractul de livrare de bunuri sau prestare de servicii, sau prin lege, de exemplu, obligaţia de a plăti vama); - relaţia debitor - asigurator (dublă, pe de o parte plata primei de la debitor către asigurator, pe de altă parte, dreptul la recurs al asigurătorului asupra debitorului); - relaţia asigurator - beneficiar (garanţia în sine). Din cele de mai sus reies următoarele: - creditorul este beneficiarul cauţiunii, fie că obligaţiile din contract sînt îndeplinite, fie că prin cauţiune se plăteşte o anumită sumă; în toate împrejurările beneficiarul este protejat; - debitorul (asiguratul) este responsabil, pe de o parte, de îndeplinirea obligaţiilor care decurg din contractul dintre el şi creditor şi garantate prin cauţiune, iar pe de altă parte, în caz de daune, trebuie să plătească asigurătorului sumele pe care acesta le-a plătit beneficiarului; - asigurătorul (garantor) este partea care se alătură debitorului în scopul garantării faţă de beneficiar a îndeplinirii de către asigurat a obligaţiilor acestuia din urmă. Cele mai uzitate forme de cauţiuni se referă la: garanţii pentru licitaţii (bid bonds), garanţii de restituire a avansului, garanţii de bună executare a contractului (perfor-mance bonds), garanţii privind asigurarea serviciilor de întreţinere (maintenance bonds), garanţii pentru vamă, garanţii de îndeplinire a obligaţiilor faţă de diverse organe oficiale etc. ASIGURARE DE CREDITE (engl. CREDITS INSURANCE; fr. ASSURANCE DE CREDIT). O formă de asigurare a riscului financiar destinată să protejeze comercianţii şi producătorii împotriva daunelor financiare rezultate din insolvabilitatea cumpărătorilor care au achiziţionat bunuri pe credit, sau din insolvabilitatea persoanelor care au beneficiat de servicii pe credite. Este o asigurare specifică economiei de piaţă şi care presupune un sistem de credite dezvoltat. ASIGURARE DE FIDELITATE (engl. ACCURACY INSURANCE; fr. ASSURANCE DE FIDELITE). Reprezintă situaţia în care aceasta oferă protecţie unei societăţi împotriva unor prejudicii în calitatea activelor datorate actelor necinstite ale personalului său. Deci, scopul asigurării de fidelitate este de a proteja asiguratul împotriva unor daune care ar rezulta din încrederea acordată unor persoane care administrează o parte 37 ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE (A.I.D.) din activele sale (ex. casierul care poate fura din banii societăţii). ASIGURARE SOCIALĂ (engl. SOCIAL INSURANCE; fr. ASSURANCE SOCIALE). Constituie acea parte a relaţiilor social -economice şi băneşti cu ajutorul cărora - în procesul repartiţiei produsului intern brut -se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor din regiile autonome, societăţile comerciale, din reţeaua cooperaţiei de consum, a membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi asociaţiilor agricole, a avocaţilor, a ţăranilor, a meşteşugarilor cu ateliere proprii, a întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari, aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrîneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, asigurările sociale ocrotesc şi membrii familiilor persoanelor de mai sus. ASIGURATOR (engl. ASSURER; fr. ASSURANT). Este persoana care plăteşte numai dauna propriu-zisă, nu şi daunele de consecinţă. Sînt excluse, de asemenea, din despăgubire costurile asiguratului pentru stabilirea pierderii propriu-zise. ASIMETRIE (engl. SKEWED; fr. ASYMETRIE). Interpretarea acesteia se face în funcţie de valorile celor trei indicatori ai tendinţei analizate faţă de medie, mediană şi modul, şi care se prezintă printr-o curbă deplasată spre dreapta sau stînga, faţă de medie. ASOCIAT (engl. PARTNER; fr. ASSO-CIE). Persoană fizică sau juridică, care participă în mod voluntar, prin aportul său în bani, în natură ori prin alte forme prevăzute de lege, la realizarea obiectului de activitate al unei entităţi patrimoniale generatoare de profit. ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A LIBERULUI SCHIMB (AELS) (engl. EUROPEAN FREE TRADE ASOCIATION; fr. AS-SOCIATION EUROPEENNE DU LIBRE ECHANGE). S-a constituit în 1960, prin semnarea Convenţiei de la Stockholm, avînd sediul la Geneva. Are ca obiective: expansiunea activităţii economice în statele membre, ocuparea deplină a forţei de muncă, utilizarea raţională a rezervelor, eliminarea obstacolelor comerciale şi a concurenţei „neloiale“. Este o zonă de liber schimb. Suprimarea restricţiilor vamale vizează toate produsele care îndeplinesc următoarele condiţii: să fie integral produse în ţară, să fie transformate în zonă prin procedee prevăzute, să aibă un preţ de export format din maxim 50 % materii prime, neoriginare din ţară sau să reprezinte o materie primă neprodusă în ţară sau produsă în cantităţi insuficiente. ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE (A.I.D.) (engl. INTERNATIONAL ASSOCIATION FOR DEVELOPMENT; fr. ASSOCIATION INTERNATIONALE POUR DEVELOPPE-MENT). Agenţie interguvernamentală înfiinţată pentru acordarea de credite în condiţii foarte avantajoase (nivel minim al dobîn-zii, perioadă lungă de garanţie - 10 ani - şi termen îndelungat de rambursare - 50 ani) statelor membre, cel mai puţin dezvoltate, în vederea înfăptuirii unor proiecte de dezvoltare economice prioritare, temeinic fundamentate şi productive. Desfăşoară o activitate paralelă, cu aceea a Băncii Mondiale, pe lîngă care este afiliată; creditele sale constituind o completare necesară a împrumuturilor pentru dezvoltare acordate de către bancă. Fondurile A.I.D. provin din subscripţiile iniţiale ale membrilor, reconstituirile periodice (subvenţii) furnizate de ţările membre mai bogate, contribuţiile speciale acordate de unele state membre, transferurile de beneficii de la B.I.R.D., şi propriul venit cumulat. Sursa principală este aceea a reconstituirilor generale periodice. ASOCIAŢIA LATINO - AMERICANĂ DE INTEGRARE (ALADI) 38 ASOCIAŢIA LATINO - AMERICANĂ DE INTEGRARE (ALADI) (engl. LATINO - AMERICAN INTEGRATION ASSOCIATION; fr. ASSOCIATION LATINO -AMERICAINE D'INTEGRATION). A fost înfiinţată în 1981 prin Tratatul de la Montevideo. Pe termen lung urmăreşte realizarea treptată şi progresivă a unei pieţe comune latino - americane. Organele ALADI sînt: Conferinţa miniştrilor de externe, Conferinţa pentru evaluare şi convergenţă, Comitetul reprezentaţilor şi Secretariatul General. ASOCIAŢIE MUTUALĂ BANCARĂ SAU DE ECONOMII (engl. BANK MUTUAL ASSOCIATION; fr. ASSOCIATION MUTUELLE DES BANQUES). Asociaţie de persoane care îşi depozitează banii în comun şi îşi împart cîştigurile nete, dar nu intervin în conducere; asociaţia nu emite titluri financiare sub formă fizică, utilizînd exclusiv evidenţa contabilă pentru depuneri şi rambursări. ASOCIAŢIE MUTUALĂ DE DEPU-neri şi Împrumut (engl. loan - PAYMENT MUTUAL ASSOCIATION; fr. ASSOCIATION MUTUEL DES ECONO-MIES). Asociaţie de persoane care depun sume de bani la termen, sub formă de părţi sociale. Membrii încasează dividende şi pot obţine credite, în condiţii avantajoase, atît din partea asociaţiei, cît şi de la stat, utilizînd drept colateral întreaga valoare a activelor asociaţiei. ASOCIAŢIA NAŢIUNILOR DIN ASIA DE SUD - EST (A.S.EAN.) (engl. ASSOCIATION OF SOUTH - EAST ASIA NATIONS). Organizaţie economică internaţională cu caracter regional, înfiinţată în 1967, avînd sediul la Jakarta. Are ca obiective principale: accelerarea dezvoltării economice a ţărilor membre, consolidarea stabilităţii economice, sociale şi culturale a zonei, încurajarea cooperării pentru dezvoltarea a-griculturii, industriei, comerţului şi transportului. Organele A.S.E.AN. sînt: Conferinţa şefilor de guverne, Conferinţa mi- nisterială (la nivelul miniştrilor de externe), Comitetul permanent, comitete pe domenii (permanente, speciale şi ad-hoc); secretariatul general. ASOCIAŢIE ÎN PARTICBPAŢIE (engl. PARTNERSHIP; fr. ASSOCIATION EN PARTICIPATION). Este definită ca o relaţie care se stabileşte între persoane care desfăşoară împreună afaceri în scop de profit, în dreptul german, ele reprezintă o societate în care o persoană participă la activitatea comercială a alteia, contribuind cu un aport la patrimoniul acesteia în schimbul unei cote determinate de cîştig. Reglementările româneşti privind asocierea în participaţie precizează că asocierea nu conduce la apariţia unei noi personalităţi juridice; asociaţii se reunesc pentru a desfăşura în comun „o afacere44 distinctă de persoana lor. Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociere, chiar dacă au fost procurate de aceştia; totuşi, asociaţii pot stipula ca bunurile aduse ca aport în natură să li se restituie. Contractul de asociere trebuie să cuprindă: părţile contractante, activităţile economice care se vor realiza în comun, contribuţia fiecărei părţi la realizarea activităţii economice comune convenite, condiţiile de administrare şi de conducere a asociaţiilor, modalitatea de împărţire a rezultatelor activităţilor economice comune desfăşurate, cauzele de încetare a asocierii şi modalităţile de împărţire a rezultatelor lichidării, orice alte clauze necesare activităţii. ASOCIERE (engl. ASSOCIATION; fr. ASSOCIATION) 1. Este acţiunea prin care regiile autonome şi / sau societăţile comerciale se pot reuni, asocia, în vederea realizării de activităţi comune care prezintă interes pentru asociaţi. Prin asociere, raporturile dintre asociaţi se stabilesc pe baza contractelor de asociere. Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital parţial sau total de stat se pot asocia între ele sau cu terţe persoane juridice sau fizice, române sau străine, în scopul creării de noi societăţi 39 AVAL comerciale. Se interzic orice acorduri între societăţile sau regiile autonome, orice decizie de asociere între acestea şi orice practici concertate care sînt susceptibile a afecta comerţul între agenţii economici şi care au ca obiect sau ca efect respingerea sau denaturarea jocului concurenţei, ori exploatarea de manieră abuzivă a unei poziţii dominante deţinute pe piaţă sau pe un segment de piaţă; 2. în statistica matematică, exprimă gradul de dependenţă sau independenţă care există între două sau mai multe variabile aleatoare. ATRIBUŢIE (engl. ATTRIBUTION; fr. TACHE). Reprezintă o componentă a organizării procesuale, şi cuprinde ansamblul sarcinilor executate periodic de personal cu cunoştinţe specifice unui domeniu restrîns şi care concură la realizarea unui obiectiv specific. AUDIT. Termen care desemnează, în acelaşi timp, controlul detaliat al conturilor unei societăţi, precum şi persoana care îl efectuează. Audit-ul verifică realitatea stărilor sau operaţiunilor înregistrate atunci cînd se exercită un control asupra legalităţii şi validităţii înregistrărilor. Inventarul unui audit constă în recensămîntul fizic al mărfurilor în stoc. Audit-ul este operaţiunea şi persoana în acelaşi timp, pe care azi o mai numim încă, control financiar intern. AUSFURKREDIT (A.K.A.). Organism financiar - bancar naţional înfiinţat în Germania, în anul 1952, de către un consorţiu de bănci. Este specializat în finanţarea exporturilor de echipament industrial pe termen mijlociu sau lung. AUTARHIE (engl. AUTARCHY; fr. AU-TARCIE). Este un ideal al propriei bună-stări, este situaţia în care o ţară încearcă să fie independentă, pe cît posibil, în privinţa importurilor din terţe ţări. Autarhia este o politică costisitoare pentru cei ce încearcă această formă şi nerealistă pentru cei mai mulţi. AUTOFINANŢARE (fr. AUTO -FINANCEMENT). Procesul de afectare pentru investiţii, a unei părţi din beneficiile sau rezervele unei întreprinderi (surse proprii). în caz contrar, se vorbeşte despre recurgere la împrumut. AVAL (engl. GUARANTEE; fr. AVAL) 1. Ansamblul întreprinderilor situate între întreprinderea producătoare şi consumatorul final; 2. Angajament scris, o garanţie de plată în plus (alta decît a giranţilor) a unui efect comercial pe care o ia asupra sa o persoană străină de cambie sau chiar un semnatar al ei, altul decît trasul, numit avalist, pentru toate îndatoririle altui semnatar al cambiei (cambia poate circula şi fără aval). Avalul, poate fi dat de către o persoană fizică, de o instituţie financiară, o societate comercială sau de către o bancă. Avalul, reprezintă o condiţie care trebuie îndeplinită înainte ca documentele să fie remise spre încasare. El este folosit adesea pentru garantarea plăţilor sub forma documentelor spre acceptare. Cambiile care nu au aval înscris se restituie exportatorului prin intermediul băncii. După avalizare exportatorul are garanţia că mărfurile pe care le expediază vor fi plătite la termenele convenite de importator sau de girantul lui. Avalul bancar este o formă eficientă de garantare a plăţilor datorate pentru importul de mărfuri în cazul în care instrumentul de plată (titlu de credit) folosit este cambia. Deci, avalul bancar constituie o modalitate de garanţie a creditului acordat de exportator prin exportarea mărfurilor, care constă în următoarele: - importatorul îşi asumă obligaţia printr-o scrisoare de garanţie că va accepta cambiile trase de exportator, însă numai după primirea documentelor de livrare a mărfurilor; - banca garantă va avaliza pentru importator, cambiile trase de exportator. Pe această cale, imediat ce livrează mărfurile, exportatorul primeşte un titlu de credit (cambia) negociabil imediat (acesta putînd fi scontat). Pentru realizarea avalu- AVALIST 40 lui bancar, importatorul încheie un contract cu o bancă prin care aceasta se obligă să avalizeze cambiile acceptate de importator, pentru care banca respectivă percepe un comision. Spre deosebire de scrisoarea de garanţie bancară, obligaţiile cambiale se execută întocmai de către persoanele semnatare. Avalul bancar are un caracter operativ şi prezintă mai multă certitudine şi securitate pentru beneficiarul cambiei. AVALIST (engl. GUARANTOR; fr. AVALISEUR). Este o persoană fizică sau juridică, alta decît a giranţilor, care garantează în plus plata cambiei. AVALIZARE (engl. GUARANTION). Operaţia care constă în garantarea de către o persoană (avalist) a îndeplinirii obligaţiilor asumate de către unul din semnatarii unei cambii (tras, trăgător sau andosatar). Cînd nu se menţionează expres pentru care dintre debitori se dă, avalul se consideră dat în favoarea trăgătorului. AVANS (engl. ADVANCE / DEPOSIT; fr. AVANCE). 1. Este o plată parţială efectuată, în prealabil, la executarea unei prestaţii (salarii); 2. Suma pe care investitorul trebuie s-o depună în contul de siguranţă - margin ac-count - ori de cîte ori execută o tranzacţie pe credit; mărimea avansului este determinată de ponderea de siguranţă; 3. Este o sumă de bani care reprezintă o parte din preţul unei mărfi comercializate, plătită cu anticipaţie de către beneficiar, sumă care, în funcţie de prevederile contractului, poate fi pierdută de partea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. AVANS SPRE DECONTARE (engl. ADVANCE FOR DISCOUNT). Sumă acordată personalului firmei de către întreprinzător în vederea îndeplinirii unui mandat, în interesul întreprinzătorului. Justificarea avansului şi transformarea acestuia într-o cheltuială efectivă au loc la înapoierea din delegaţie. AVANS PE GAJ (engl. PLEDGE; fr. ACOMPTE SUR GAGE / GARANŢIE). îm-prumut garantat cu un gaj. AVANS INIŢIAL ÎN CONTUL DE SIGURANŢĂ (engl. INIŢIAL PAYMENT). Sumă minimă pe care investitorul trebuie să o depună la iniţierea primei sale tranzacţii în contul de siguranţă; denumit şi plată iniţială. AVANS PE TERMEN FIX (engl. FIXED TIME ADVANCES; fr. AVANCES SUR TERME FIXE). împrumut bancar de o anumită valoare care trebuie să fie rambursat la o scadenţă determinată sau la denunţarea prealabilă. AVANSURI ÎN CONT (engl. ADVANCES IN ACCOUNT; fr. AVANCES DANS LE COMPTES). Formă mai simplă de finanţare folosită în ţări care urmăresc stimularea vînzărilor în străinătate, printr-o asistenţă de ultim resort a autorităţilor monetare. în fapt, exportatorul este plătit de banca finanţatoare, care nu cere nici un efect spre vînzare sau ca garanţie; cel care beneficiază de linia de finanţare rămîne debitor într-un cont special de împrumut pînă la scadenţă. AVANSURI CONTRA CESIUNE DE EFECTE (engl. ADVANCE FOR EFFECTS CESSION; fr. AVANCES CONTRE CES-SION DES EFFETS). Operaţiuni care presupun o cedare de către exportator, către o bancă, a creanţelor sale externe înainte de scadenţă. Contra acestei cesiuni, care nu reprezintă decît o garanţie, deoarece nu are loc o cumpărare de efecte ca în cazul scontului, se acordă un credit exportatorului, într-o anumită proporţie de (70-80 %) din valoarea facturata. Orice pierderi din reducerile de preţ sau dificultăţile financiare ale importatorului rămîn în întregime în sarcina exportatorului. Explicaţia cotei limitate de credit faţă de totalul efectelor, rezidă în folosirea 41 AX PROMOŢIONAL acestora numai ca o garanţie, fără a interveni mecanismul refinanţării pe piaţă sau la banca centrală. AVERE (engl. FORTUNE; fr. FORTUNE). Indicator bancar care reprezintă suma care figurează în creditul unui cont sau al unui libret şi care reprezintă excedentul creditelor asupra debitelor. AVERE ÎN BANCĂ (engl. BANK FORTUNE; fr. FORTUNE EN BANQUE). Este constituită din depozitele unei bănci la o bancă terţă (bancă corespondentă) şi la administraţii poştale străine: - averea în bancă la vedere este constituită din depozitele în bani, denunţabile în cel mult 48 de ore; - averea în bancă la termen este constituită din depozitele în bani la termen de pînă la 90 de zile şi care trebuie să figureze separat în bilanţ. AVIZ (engl. ADVICE; fr. AVIS). Reprezintă informarea obligatorie pentru purtătorul unei cambii, care face obiectul unui protest al andosantului imediat sau al trăgăto- rului. Dacă trasul refuză executarea obligaţiilor sale, acestuia îi este trimis un asemenea document. AVUŢIE NAŢIONALĂ (engl. NATIONAL’WEALTH; fr. RICHESSE NAŢIONALE). Indicator macroeconomic care cuprinde totalitatea bunurilor materiale în care s-a acumulat muncă socială, atît în ţară cît şi în străinătate, precum şi a resurselor naturale şi valutare, inclusiv a rezervelor de aur, de care dispune economia naţională, la un moment dat. AX PROMOŢIONAL (fr. AXE PROMOTIONNEL). Element esenţial într-o acţiune de promovare, pe care trebuie să-l reţină neapărat receptorii mesajelor promo-ţionale în timpul şi după desfăşurarea campaniei de promovare. Se determină prin combinarea variată a argumentelor obiective legate de produs, cu elemente subiective, care ţin de psihologia cumpărătorilor; un loc central în această privinţă deţinîndu-1 motivaţiile de cumpărare existente atît la consumatorii efectivi, cît şi la comercianţi (importatori). B BAISSE. Reprezintă o speculaţie la bursă, practicată pentru vînzările la termen a diferitelor hîrtii de valoare sau mărfuri, la un curs ridicat cu scopul ca la expirarea termenului să le dobîndească la cursuri mai scăzute - deci la preţuri mai mici - şi să le revîndă la nivelul preţurilor din momentul încheierii tranzacţiei, în scopul realizării unui profit. BALANŢA ECONOMIEI NAŢIONALE (engl. NATIONAL ECONOMY BALANCE; fr. BALANCE DE L'ECONOMIE NAŢIONALE). Este un tablou care cuprinde sistemul de indicatori şi grupări care caracterizează procesele economice, proporţiile şi corelaţiile care se formează în desfăşurarea acestor procese. Cuprinde indicatorii: avuţie naţională, resurse de muncă, resurse materiale, etc. BALANŢA FONDURILOR FIXE (engl. FIXED FUNDS BALANCE; fr. BALANCE DES FONDS FIXES). Tablou care caracterizează şi permite analiza mărimii, structurii şi mişcării stării fizice a fondurilor fixe. Este o componentă de bază a sistemului de balanţe referitoare la avuţia naţională. în balanţă, indicatorii fondurilor fixe sînt exprimaţi în valoare completă şi în valoare rămasă, la nivelul unităţilor economice, al ramurilor şi pe întreaga economie naţională. BALANŢA LEGĂTURILOR DINTRE RAMURI (B.L.R.) (engl. BRANCH RELA-TIONSHIP BALANCE; fr. BALANCE DE LIAISONS ENTRE BRANCHES). Tablou care reflectă legătura dintre ramurile economiei naţionale, produse sau grupe omogene de produse stabilite printr-un nomenclator întocmit după criteriile omogenităţii, din punct de vedere al structurii consumatorilor şi caracteristicilor tehnico - economice. BALANŢĂ (engl. BALANCE; fr. BALANCE). Tabloul prin care se compară necesităţile şi posibilităţile de acoperire a acestor necesităţi dintr-o ţară, ramură, sector etc.; BALANŢĂ COMERCIALĂ (engl. BALANCE OF TRADE; fr. BALANCE COM-MERCIALE). Sinteză economico - statistică elaborată sub formă de tablou, în care se înscrie şi se compară valoarea exporturilor şi importurilor unei ţări, într-o anumită perioadă de timp determinată, de regulă, un an. Balanţa comercială are un caracter dinamic, operativ şi contribuie la: - orientarea politicii comerciale şi de credit; - analiza structurii schimburilor şi a eficienţei economice; - asigurarea echilibrului între export şi import. 43 BAM Cînd valoarea exporturilor depăşeşte valoarea importului, balanţa este activă şi invers, cînd valoarea importului depăşeşte exportul, ea este pasivă. BALANŢĂ CONTABILĂ Vezi BALANŢĂ DE VERIFICARE. BALANŢĂ DE PLĂŢI EXTERNE (engl. BALANCE OF FOREIGN PAYMENTS; fr. BALANCE DES PAIE-MENTS EXTERIEUR). Redă pentru o perioadă de un an, expresia monetar - valutară a relaţiilor economice internaţionale pe care o ţară îşi propune să le realizeze sau chiar le realizează. Balanţa de plăţi externe presupune două părţi şi anume: încasări şi plăţi. La încasări, principalele posturi se referă la export, încasări din turismul internaţional, încasări din operaţii necomerciale şi financiare, credite primite, rambursări de credite acordate, dobînzi primite pentru credite acordate, încasări din cooperarea economică internaţională. La plăţi, balanţa de plăţi externe prevede plăţile pentru import, pentru turismul internaţional, pentru prestări de servicii, pentru operaţiuni necomerciale şi financiare, creditele acordate, ratele de rambursat, dobînzile la creditele primite, plăţile pentru cooperare economică internaţională, fondurile de rulment şi de rezervă, alte plăţi. în documentele de detaliu şi anexe, balanţa de plăţi externe prevede şi recapitulaţii pe grupe de ţări. Constituie sinteza activitaţii economice a unei ţări cu străinătatea, fiind un instrument important pentru autorităţile economice şi financiare ale unui stat, în elaborarea măsurilor de politică monetară şi valutară, precum şi a deciziilor privind comerţul şi plăţile internaţionale, în scopul realizării unei concordanţe între obiectivele majore ale dezvoltării economice interne şi evoluţia relaţiilor economice externe. în manualul FMI, este definită ca un ansamblu de calcule efectuate de autorităţile guvernamentale în decursul unei perioade date, a următoarelor elemente: - fluxurile de resurse reale, inclusiv serviciile factorilor unităţii de producţie între economia internă a unei ţări şi restul lumii; - variaţiile de active şi angajamentele externe ale ţării respective care rezultă din tranzacţiile economice; - plăţile de transfer care sînt în contrapartida resurselor reale sau a creanţelor financiare furnizate restului lumii sau primite de la aceasta fără nici o contrapartidă. BALANŢĂ DE VERIFICARE (engl. CHECK BALANCE; fr. BALANCE DU CONTROLE). Document contabil care serveşte pentru întocmirea bilanţului contabil. în balanţă sînt grupate conturile cu înscrierea sumelor dintr-o perioadă de referinţă şi a soldurilor, la o dată determinată. Deci, balanţa de verificare cuprinde toate conturile unităţii patrimoniale, în ordinea din planul de conturi, soldurile iniţiale, debitoare şi creditoare, rulajele debitoare şi creditoare, totalul sumelor debitoare şi creditoare. Serveşte ca mijloc de verificare a corectitudinii înregistrărilor în conturi, sub raportul egalităţii, rezultate din principiul dublei înregistrări. Balanţa de verificare analitică grupează datele din conturi analitice care prin centralizare trebuie să concorde cu conturile sintetice atît în ceea ce priveşte sumele cît şi soldurile. Constituie un instrument de analiză, în-trucît furnizează informaţii concludente asupra soldurilor iniţiale şi finale, cît şi asupra volumului operaţiilor care au avut loc în perioada de referinţă. BAM. Reprezintă o metodă de prognoză folosită în activitatea de afaceri, în special, în tranzacţiile de bursă, bazată pe factori aleşi în mod selectiv. Factorii pot fi: - „barometru" sau indicatorii elementelor de bursă şi ai activităţii de afaceri; - „analogia" care se bazează pe analiza situaţiilor asemănătoare din trecut; - „modelul", respectiv balanţele macroeconomice alese (produs brut, venit naţional, buget, balanţă de plăţi). BANCĂ 44 BANCĂ (engl. BANK; fr. BANQUE). Instituţie financiară şi de credit, de stat sau particulară ale cărei funcţii principale sînt: - atragerea mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise acestora; - acordarea de credite pe diferite termene (scurt, mijlociu şi lung); - efectuarea de operaţiuni (viramente) între conturile clienţilor şi de transferuri în conturile deschise la alte bănci; - emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu asemenea instrumente; - vînzarea - cumpărarea de valută şi alte operaţii valutare. Din punct de vedere al funcţiilor, băncile pot fi: BANCĂ DE AFACERI (engl. TRADING BANK; fr.. BANQUE COMMERCIALE). Este o instituţie financiară ale cărei principale activităţi se caracterizează prin: - specializare în primirea de depuneri şi acordarea de credite, pe termen scurt, comerciale, propriu-zise; - acordarea de credite, pe termen lung, întreprinzătorilor contribuind la finanţarea unor proiecte de investiţii. Resursele lor constau în capitalul propriu; ele nu folosesc depozitele care le-au fost încredinţate. BANCĂ AGRICOLĂ (engl. AGRICUL-TURAL BANK; fr. BANQUE AGRICOLE). Este o instituţie bancară în strategia căreia figurează: capitalizarea prin emitere de acţiuni, creşterea fondurilor de rezervă a provizioanelor pentru risc, emiterea de garanţii guvernamentale pentru credite neperformante, dezvoltarea relaţiilor externe cu bănci şi organisme financiare. Adaptîndu-se cerinţelor economiei de piaţă, Banca Agricolă va realiza operaţiuni de contracarare a riscurilor prin emiterea şi vînzarea de acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de valoare, operaţiuni cu titluri emise de stat, hedging valutar, operaţiuni cu cecuri de călătorie şi cărţi de credit, leasing, creditare ipotecară, elaborarea de studii de marketing financiar - bancar. BANCĂ CENTRALĂ (engl. CENTRAL BANK; fr. BANQUE CENTRALE).Este o instituţie financiar - bancară aflată în fruntea întregului sistem bancar, aproape în toate statele , care oferă servicii atît guvernului unei ţări cît şi sistemului de bănci comerciale şi care implementează politica monetară a Guvernului. Ea are următoarele atribuţii: - administrează conturile guvernamentale şi datoria publică; - emisiunea semnelor monetare (banca de hîrtie, monezi divizionare), păstrarea şi punerea lor în circulaţie , inclusiv controlul emisiei de bancnote; -concentrarea rezervelor băneşti ale băncilor comerciale şi acordarea de credite acestor bănci, pe baza primirii la reescont a cambiilor scontate de acestea, în prealabil; - formarea de depozite şi influenţarea directă şi indirectă a volumului şi costului creditului în ţara respectivă; - acordarea de împrumuturi statului şi păstrarea tezaurului de stat; - să ajute la controlul cursului valutar atunci cînd este necesar; să controleze oferta de bani şi să păstreze rezervele de aur şi valută străină ale ţării; să aibă relaţii cu alte bănci centrale. Emisiunea semnelor monetare poate fi încredinţată şi altor bănci. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ (engl. ROMANIAN TRADING BANK; fr. BANQUE COMMERCIAL ROUMAIN). Ca instituţie financiară a economiei de piaţă, oferă următoarele servicii: - atragerea şi păstrarea depozitelor băneşti, la vedere şi la termen; - operaţiuni financiare şi bancare în ţară şi străinătate, în contul propriu sau al clienţilor săi; - acordarea de credite în lei şi valută, pe termen scurt - pînă la un an, mediu - cu rambursare pînă la 5 ani şi termen lung - cu rambursarea pînă la 25 ani; - emite garanţii pentru angajamente de plată proprii şi ale clienţilor sau primeşte garanţii în favoarea acestora; - efectuează operaţiuni de transfer, clearing şi alte operaţiuni de virament în 45 BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE (BERD) contul său şi al clienţilor precum şi serviciul de corespondent pentru plăţi cu instituţii bancare şi financiare, din ţară şi străinătate; - consultanţă. BANCĂ DE DATE (engl. DATA BANK; fr. BANQUE DE DONNEES). Reprezintă un cadru instituţionalizat al sistemului informaţional prin intermediul căruia se pun la dispoziţie date, într-un sistem integrat de prelucrare automată, cu scopul de a facilita accesul la potenţialul informaţional dintr-un domeniu determinat. BANCĂ DE DATE STATISTICE (engl. STATISTICAL DATA BANK, fr. BANQUE de DONNEES STATISTIQUES). Este un ansamblu format dintr-o bază de date şi metode statistice utilizate cu ajutorul unui sistem de gestiune specific. BANCĂ DE DEPUNERI (DEPOZIT) (engl. DEPOSIT BANK; fr. BANQUE DE DEPOTS). Este o instituţie financiară specializată în credite pe termen scurt, care generează următoarele operaţii: scont, avansuri în cont curent sau deschidere de credit, pe care titularul de cont îl poate utiliza; credit pe gaj, subscrierea de bonuri de tezaur; operaţii de bursă, viramente. BANCĂ DE EMISIUNE (engl. EMISSION BANK; fr. BANQUE D'EMISSION). Este o instituţie financiară care are rolul de a emite monedă şi de a asigura controlul asupra masei monetare, de a acorda credite altor bănci prin operaţiuni de reescont şi de a coordona întreaga politică monetară a statului. De aceea, în cele mai multe ţări, băncile de emisiune sînt organizaţii de stat, sau cu participarea importantă a capitalului de stat. BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII (BEI) (engl. EUROPEAN INVEST-MENTS BANK; fr. BANQUE EUROPEENNE DES INVESTISSE-MENTS). Este un organism financiar regional constituit în anul 1958 în cadrul Comu- nităţii Economice Europene (Piaţa Comună), avînd sediul la Luxemburg şi ca obiectiv principal furnizarea de fonduri instituţiilor financiare şi întreprinderilor particulare din ţările membre şi asociate la această comunitate pentru investiţii de interes comunitar, precum şi pentru finanţarea unor obiective de investiţii în scopul punerii în valoare a regiunilor rămase în urmă din ţările membre ale C.E.E.. Creditele B.E.I. se acordă pe o durată de 10-15 ani, cu o perioadă de graţie egală cu timpul necesar realizării proiectului pînă la punerea în funcţiune o obiectivului de investiţii. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE (BERD) (engl. EUROPEAN BANK FOR RECONSTRUCTION AND DEVELOPE-MENT; fr. BANQUE EUROPEENNE POUR RECONSTRUCTION ET DEVELOPPE-MENT). A luat fiinţă prin acordul de înfiinţare încheiat la 29 mai 1990. Acordul îşi propune promovarea progresului economic în ţările Europei Centrale şi Răsăritene, ajutînd economiile acestora să devină competitive pe plan internaţional, prin reconstrucţia şi dezvoltarea lor, reducînd orice risc legat de finanţarea economiilor respective. Scopurile principale ale acestei bănci sînt: accelerarea tranziţiei spre economia de piaţă şi promovarea initiaţivei private. BERD este o îmbinare a activităţilor de bancă comercială cu cele de investiţii. Minimum 80 % din finanţarea făcută de bancă se va îndrepta către sectorul economic privat sau către societăţile cu capital de stat, dar care au un program de privatizare. în anumite cazuri specifice, BERD poate oferi asistenţă tehnică, financiară şi poate face instruirea personalului, atunci cînd aceste facilităţi se încadreaza în obiectivele sale, dar face aceasta numai din fonduri anume acordate, de anumite guverne sau instituţii guvernamentale. Pentru a beneficia de un împrumut din partea BERD, propunerile specifice de finanţare din partea întreprinzătorilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: BANCA INTERAMERICANĂ DE DEZVOLTARE (B.I.D.) 46 - să existe studii de fezabilitate pentru proiectul în cauză, care să prevadă partenerii interesaţi; - să existe scrisorile de intenţii semnate de aceştia; - nivelul fondurilor solicitate de la bancă să depăşească 5 milioane ECU; - proiectul să se preteze la finanţare în valute convertibile. BANCA INTERAMERICANĂ DE DEZVOLTARE (B.I.D.) (engl. AMERICAN DEVELOPMENT BANK; fr. BANQUE AMERICAN POUR DEVELOPPEMENT). Este un organism regional de finanţare a dezvoltării înfiinţat în anul 1959 de 19 state ale Organizaţiei Statelor Americane (O.S.A.), la care ulterior au aderat şi alte state din zonă şi care în anul 1970 a hotărît să admită ca membrii şi ţări care nu fac parte din O.S.A.. B.I.D. îndeplineşte un rol important în politica de dezvoltare a Ame-ricii Latine; mijloacele ei financiare provin din vărsămintele de capital făcute de ţările membre şi din împrumuturi. în beneficiul ei USA a donat un fond special, care serveşte la acordarea de credite în situaţii de excepţie; de asemenea, mai multe ţări care nu fac parte din regiune au pus la dispoziţia băncii, fonduri care să fie administrate în condiţii preferenţiale, în beneficiul unor ţări cu situaţie economică precară. BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE (B.I.R.D.) (engl.’ INTERNATIONAL BANK FOR RECONSTRUCTION AND DEVELOPMENT; fr. BANQUE INTERNATIONALE POUR RECONSTRUCTION ET DEVELOPPEMENT). Organism financiar cu vocaţie universală; înfiinţat pe baza acordurilor încheiate la Conferinţa Monetară şi Financiară a Naţiunilor Unite şi Asociaţia de la Bretton Woods în anul 1945, avînd caracter interstatal şi, ca obiectiv principal, crearea mecanismelor monetare şi financiare necesare unei mai bune cooperări economice între state. A început să funcţioneze în anul 1946, fiind concepută ca organism de tip nou pentru finanţarea investiţiilor din ţările membre, prin acordarea sau garantarea de împrumuturi destinate înfăptuirii de proiecte de reconstrucţie şi dezvoltare. Practic B.I.R.D. activează însă numai ca agenţie de împrumuturi directe, sens în care ea utilizează atît capitalul propriu, cît şi, în mare măsură, capitalul împrumutat pe pieţele financiare internaţionale. La B.I.R.D. pot adera numai statele membre ale F.M.I. Mijloacele băneşti ale B.I.R.D. sînt formate din capitalul de participare, alcătuit din cotele de participare ale ţărilor membre, şi din fonduri atrase de pe piaţa internaţională. BANCA MONDIALĂ (engl. WORLD BANK; fr. BANQUE MONDIALE). Sprijină investiţiile economice ale statelor membre în curs de dezvoltare, prin acordarea de împrumuturi pe termen lung pentru realizarea părţii din proiectele de investiţii care necesită cheltuieli în valută. Aceste împrumuturi se acordă într-o mărime condiţionată exclusiv de obiectivul aprobat de bancă pentru finanţare şi de posibilităţile economiei de a suporta sarcina financiară şi nu, ca în cazul F.M.I., de mărimea participării la capital. Sectoarele principale de finanţare sînt în ordine: agricultura, energia, transporturile, aprovizionarea cu apă, industria, urbanizarea, educaţia. Dobîndă împrumuturilor fluctuează în funcţie de dobîndă pieţei, pe care banca o plăteşte pentru propriile ei împrumuturi. BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI (engl. ROMANIAN NATIONAL BANK; fr. BANQUE NAŢIONALE DE ROUMANIE). Banca centrală a statului român, subordonată direct parlamentului, care conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului şi menţine stabilitatea monedei naţionale; este instituţia unică de emisiune a statului şi stabileşte reglementările în domeniul monetar şi al creditului. Banca Naţională a României este o instituţie de interes public, creată ca efect al unei legi organice în aprilie 1880, iar prin legea nr. 34/1991 i se stabilesc statutul şi responsabilităţile. Astfel, Banca Naţională a României este o bancă a băncilor, casier şi 47 BANCNOTĂ bancher al bugetului de stat (Ministerului Finanţelor), precum şi gestionar al rezervei de mijloace de plată internaţionale ale ţării (aur şi devize). în ansamblul lor, toate aceste funcţii însoţite de dispoziţiile legale specifice domeniului plăţilor cu numerar şi' fără numerar, oferă Băncii Naţionale a României competenţa de a stabili şi conduce politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi a ţării. Ea refinanţează societăţile bancare şi procură lichidităţi sistemului bancar; totodată, ea asigură supravegherea tuturor societăţilor bancare. Capitalul BNR aparţine în întregime statului. Operaţiunile pe care le efectuează sînt: emisiunea monetară; operaţii cu societăţile bancare şi alte instituţii de credit; operaţii de rescont; operaţiuni cu trezoreria statului; operaţii cu aur şi valută; controlul valutar. BANCĂ NEGOCIATOARE (engl. NEGOTIATOR BANK; fr. BANQUE NEGO-CIANT). Este denumirea dată băncii care creditează exportatorul (beneficiarul) cu suma creditului documentar, după verificarea documentelor. BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR (BRCE) (engl. ROMANIAN FOREIGN TRADE BANK; fr. BANQUE ROUMAIN DE COMMERCE EXTERIEUR). Este o instituţie financiar - bancară specializată, menită să realizeze politica financiar - valutară a ţării. A fost înfiinţată la 1 iulie 1968, şi are ca obiect de activitate operaţiuni financiar - bancare cu străinătatea, contribuind la dezvoltarea schimburilor economice internaţionale şi la perfecţionarea mecanismelor de înfăptuire a acestor schimburi. Incepînd cu 1 ianuarie 1991, banca s-a transformat din bancă specializată în comerţ exterior, în bancă comercială. Banca, la solicitarea clientului, poate analiza contractele pe care acesta le încheie cu partenerii români şi / sau străini şi le poate propune înlocuirea formelor şi instrumentelor de decontare, alese de părţile contractante, cu formele şi instrumentele care corespund mai bine raporturilor comerciale dintre parte- nerii de afaceri sau îmbunătăţirea clauzelor acestora. îndeplineşte un rol important în creditarea importurilor româneşti, în finanţarea exporturilor româneşti, precum şi în realizarea unor acţiuni de cooperare şi înfiinţare a unor bănci mixte, cu sediul în ţară şi străinătate. BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE (BRD) (engl. ROMANIAN DEVELOPE-MENT BANK; fr. BANQUE ROUMAIN POUR DEVELOPPEMENT). Instituţie financiară care a luat fiinţă prin restructurarea Băncii de Investiţie şi este autorizată să efectueze expertize economice, tehnice şi financiare în scopul privatizării agenţilor economici. BRD efectuează următoarele servicii: credite pentru activitatea de producţie, investiţii, comerţ, prestări servicii, etc. Pentru susţinerea unor acţiuni de interes major pentru economie (creşterea exportului, dezvoltarea agriculturii) acordă facilităţi agenţilor economici în ceea ce priveşte nivelul do-bînzii, perioada de graţie, etc. Prin BRD se derulează o serie de împrumuturi obţinute de România de la bănci şi organisme internaţionale - BIRD, BERD, BEI şi IFC -pentru finanţarea unor proiecte de investiţii şi programe de interes deosebit pentru economia naţională. Agenţii economici, din sectorul public şi privat, clienţi ai BRD, pot avea acces la creditele obţinute de la aceste organisme financiare. BANCĂ UNIVERSALĂ (engl. UNIVERSAL BANK; fr. BANQUE UNIVER-SELLE). Instituţie financiară care realizează toate operaţiunile bancare şi care nu îşi limitează activitatea la anumite sectoare. BANCNOTĂ (engl. BANK NOTE; fr. BILLET DE BANQUE). Iniţial era un înscris special dat de o bancă deponentului de aur prin care acesta certifică existenţa aurului în depozitul său. Cu timpul, aceasta a început să mijlocească schimbul de mărfuri, fără a se mai recurge la aurul pe care-1 reprezintă. BANCPOST S.A. 48 Mai tîrziu, statul şi-a instaurat monopolul în domeniul emiterii biletelor de bancă, avînd circulaţie pe întreg teritoriul ţării. Statul a dat mandat unei anumite bănci, de regulă, băncii centrale de emisiune să îndeplinească această funcţie. BANCPOST SA. Societate comercială înfiinţată, în anul 1991 şi care funcţionează în baza legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară. Efectuează următoarele servicii în domeniul bancar: - atrage fonduri băneşti, în lei şi în valută, din ţară şi străinătate, în depozite la vedere sau la termen; - încheie aranjamente de corespondent cu bănci şi instituţii financiare străine şi convenţii privind activităţi financiar - bancare; efectuează operaţiuni legate de afaceri bancare şi financiare, în ţară şi străinătate; - efectuează operaţiuni cu acreditive, in-casso-uri, ordine de plată şi alte instrumente de încasări şi plăţi; - contractează credite în lei şi în valută, din ţară şi din străinătate şi acordă credite de trezorerie, credite ipotecare pentru construcţii de locuinţe şi credite de consum; - emite şi confirmă scrisori de garanţie, avaluri, cauţiuni şi efectuează operaţiuni cu acestea; - participă ca membră în organisme fi-nanciar-bancare internaţionale; participă Ia reuniuni internaţionale cu caracter bancar. BANCRUTA (engl. BANKRUPTCY; fr. BANQUEROUTE). Reprezintă starea în care se poate afla o persoană juridică (agent economic, stat, alte entităţi legale), care fiind în situaţia de a nu-şi putea îndeplini obligaţiile financiare, este declarată prin ho-tărîre judecătorească în stare de insolvabilitate. Bunurile existente vor fi administrate de organul stabilit prin hotărîre judecătorească. Bancruta poate fi de mai multe feluri: de stat, frauduloasă şi simplă. BANCRUTA FRAUDULOASĂ (engl. EMBEZZLED BANKRUPTCY; fr. BANQUEROUTE FRAUDULEUSE). Reprezintă modul prin care un comerciant îşi ges- tionează incorect patrimoniul cu scopul de a produce pagubă creditorilor, motiv pentru care a încetat plăţile şi a fost declarat în stare de faliment. Bancruta frauduloasă poate fi declarată în următoarele situaţii: 'sustragerea şi falsificarea registrelor, distrugerea, tăinuirea sau diminuarea activului, simularea şi declararea frauduloasă a pasivului. BANCRUTA SIMPLĂ (engl. SIMPLE BANKRUPTCY; fr. BANQUEROUTE SIMPLE). Este reprezentată de situaţia în care un comerciant, declarînd starea de faliment sau încetînd plăţile, se constată că aceste efecte economice s-au datorat săvîrşirii următoarelor fapte: a făcut cheltuieli personale mai mari decît condiţiile pecuniare pe care le ayea; a utilizat o parte importantă din avutul comerţului în operaţii de hazard; a contractat unele împrumuturi păgubitoare; a plătit pe unii creditori cu preferinţă în dauna masei creditorilor; nu a ţinut registre contabile sau le-a ţinut neregulat. BANCRUTA DE STAT (engl. STATE BANKRUPTCY; fr. BANQUEROUTE D’ ETAT). Situaţia în care statul nu-şi îndeplineşte condiţile contractuale ale unui împrumut public. BANI (engl. MONEY; fr. ARGENT) 1. Marfă specială, separată spontan de lumea celorlalte mărfuri, în urma dezvoltării îndelungate a producţiei şi a schimbului de mărfuri, care îndeplineşte funcţia socială de echivalent general al tuturor celorlalte mărfuri şi de instrument general al schimbului, datorită proprietăţilor sale deosebite. 2. Denumire generică pentru toate felurile de monede şi de semne ale valorii: bani principali (unităţi monetare şi multiple) şi bani divizionari (submultipli); monede de aur sau de argint cu valoare proprie deplină (adică a căror valoare nominală corespunde valorii reale a metalului cuprins) sau cu valoare proprie inferioară valorii nominale. Funcţiile banilor: 9 - mijloc de schimb; 49 BANI IEFTINI - măsură a valorii; - instrument legal de plată; - mijloc de păstrare şi de mişcare a valorii; - pîrghie de accelerare sau frînare a mecanismului de funcţionare a economiei. Oferta de bani depinde de: - politica financiară a guvernului; - volumul emisiunilor efectuate de banca centrală; - volumul depozitelor bancare; - utilizarea unor instrumente specifice de anulare a datoriilor; - politica băncilor cu privire la împrumuturi. Cererea de bani este determinată de: - nevoia de numerar pentru schimburile curente, nevoie care depinde de mărimea venitului şi de perioada de timp între încasarea şi cheltuirea acestuia; - necesitatea efectuării unor plăţi neprevăzute şi situaţii neaşteptate; - modificarea ratei dobînzii. Cantitatea de bani lichizi este egală cu produsul dintre veniturile băneşti totale şi ponderea sumelor băneşti deţinute sub formă de numerar în veniturile totale. BANI DE CALCUL (engl. CALCULA-TION MONEY; fr. ARGENT DU CALCUL). Sînt bani fictivi, utilizaţi ca numitor comun în cazul circulaţiei paralele, a mai multor feluri de bani sau în acela al circulaţiei unor bani supuşi, din cauza inflaţiei, unor deprecieri de mari proporţii. BANI DE CONT (engl. ACCOUNT MONEY; fr. ARGENT DU COMPTE). Bani fără existenţă materială (denumiţi şi bani sciipturali); disponibilităţile aflate în conturile bancare circulînd între aceste conturi prin operaţiuni de virament sau transfer între conturi. Disponibilităţile din cont pot proveni din depuneri sau din deschideri de credit ale băncilor în favoarea unor titulari de cont. BANI DE CREDIT (engl. CREDIT MONEY; fr. ARGENT DE CREDIT). Denumire generică pentru semnele băneşti ca- re au la origine o operaţie de credit cum ar fi: bancnotele, cecurile, cambiile etc. BANI GREU DE OBŢINUT (engl. DEAR MONEY / TIGHT MONEY; fr. ARGENT DE GRAND PRIX). Concept financiar care desemnează o politică monetară în care împrumuturile sînt dificil de obţinut şi numai cu dobînzi foarte ridicate. BANI DE HÎRTIE (engl. PAPER MONEY; fr. ARGENT DE PAPIER). Reprezintă semne ale valorii care, în procesul circulaţiei, înlocuiesc banii cu valoare deplină (de aur sau argint) în funcţiile lor de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată. Banii de hîrtie nu sînt convertibili în aur sau argint şi au curs forţat. Posibilitatea înlocuirii în circulaţie a banilor cu valoare deplină, cu banii de hîrtie, decurge din particularităţile funcţiei banilor, ca mijloc de circulaţie. în această funcţie, banii sînt trecători, se află numai pentru un moment în mîinile producătorilor de mărfuri, ca urmare, nu este obligatoriu ca ei să aibă o valoare deplină; aici substanţa metalică a banilor este trecută pe plan secundar, monedele cu valoare deplină putînd fi înlocuite cu bani de hîrtie, care sînt semne ale banilor, fără valoare intrinsecă. în condiţiile în care masa semnelor băneşti, adică masa banilor de hîrtie pusă pe piaţă, depăşeşte cerinţele circulaţiei de bani cu valoare intrinsecă, are loc inflaţia, cu repercusiunile sale asupra economiei naţionale şi a populaţiei. Banii de hîrtie sînt după natura lor: - bilete de bancă (bancnote, bani de credit); - bani de hîrtie propriu-zisă. BANI IEFTINI (engl. CHEAP MONEY; fr. ARGENT BON MARCHE). Concept financiar care desemnează o politică monetară de menţinere a nivelului dobînzilor la un palier scăzut. Această politică se adoptă pentru a încuraja expansiunea activităţii economice prin reducerea costurilor împrumuturilor şi investiţiilor. BANI DE RĂZBOI 50 BANI DE RĂZBOI (engl. WAR MONEY; fr. ARGENT DE GUERRE). Reprezintă o emisie de bani de către o putere străină ocupantă. Banii sînt puşi în circulaţie de către ea pe teritoriul unei ţări ocupate. BANI DE TEZAUR (engl. TREASURY MONEY; fr. ARGENT DE TRESOR). Bilete emise de instituţia centrală desemnată, neconvertibile. BANKING. Holding bancar care cuprinde banca naţională a statului, bănci comerciale, bănci de salvare (protecţie) şi alte instituţii bancare. BARTER (engl. BARTER; fr. ECHANGE). Operaţiune comercială bazată pe compensarea globală, realizată la nivel de grupe de întreprinderi, aparţinînd uneia sau mai multor ramuri economice, sau chiar state. Acordul barter se încheie anual, mărfurile admise în compensare sînt nominalizate integral, operaţiunile necomerciale nu sînt incluse, iar soldul unui barter anterior nu poate fi preluat în barterul următor. BASIS PRICE. Preţul convenit între vînzătorul şi cumpărătorul unei opţiuni şi la care aceasta devine operantă. Este, de obicei, preţul curent al pieţei pentru un produs, cu termen de livrare identic cu termenul la care se vinde opţiunea. BAZĂ DE DATE STATISTICE (engl. STATISTICAL DATA BASE; fr. BASE DE DONNEES STATISTIQUE). Colecţie de serii de date statistice, memorate conform u-nei baze de metadate statistice, actualizate pe baza datelor statistice curente. BAZĂ MONETARĂ (engl. CURRENCY BASE; fr. BASE DES DEVISES). Moneda centrală. BAZĂ DE SONDAJ (engl. LIST, FRAME; fr. BASE DE SONDAGE). Enumerarea fără omisiuni şi fără repetare a tuturor elementelor (unităţilor) populaţiei, astfel O încît să permită alegerea unităţilor care vor intra în eşantion. Ea poate fi constituită din liste, hărţi, fişiere etc. BEARISH 1. Piaţă cu preţuri descendente, în scăde- re; 2. Poziţia investitorului care urmăreşte obţinerea de profit prin tranzacţii cu mărfuri sau titluri financiare, numai în condiţiile în care preţul lor pe piaţă va scădea. BENEFICIAR (engl. BENEFICIARY; fr. BENEFICIAIRE). Agent economic, persoană fizică sau juridică, a cărei poziţie în relaţiile cu partenerii îi conferă calitatea de a primi mărfuri, servicii, sume de bani sau titluri (cambii, bilete de ordin, acreditive, scrisori de credit, poliţe de asigurare, etc.). în contabilitate, calitatea de beneficiar a agentului economic este reflectată în debitul conturilor de activ, care evidenţiază elementele patrimoniale în cauză, precum şi obligaţiile persoanelor terţe. BENEFICIU (engl. PROFIT; fr. BENEFICE). Excedentul elementelor de activ asupra elementelor de pasiv al unei întreprinderi sau societăţi comerciale. BENEFICIU BRUT (engl. GROSS PROFIT; fr. BENEFICE BRUT). Beneficiul total al unei întreprinderi din care nu s-a dedus nici un fel de cheltuială sau impozit. BENEFICIU CONTABIL (engl. AC-COUNTANCY PROFIT; fr. BENEFICE COMPTABLE). Plus - valoare care rezultă din reevaluarea posturilor de activ sau din deprecierea posturilor de pasiv. Noţiunea contrară este pierderea contabilă. BENEFICIU DE CURS (engl. RATE PROFIT; fr. BENEFICE DE COURS). Plus-valoare realizată între nivelul la care s-a cumpărat un titlu şi nivelul la care are loc revînzarea acestuia (la un curs superior). Noţiunea contrară este pierderea de curs. 51 BILANŢ SOCIAL BENEFICIU FISCAL (engl. FISCAL PROFIT; fr. BENEFICE FISCALE). Termen care desemnează beneficiul impozabil. BENEFICIU NET (engl. NET PROFIT; fr. BENEFICE NET). Beneficiul calculat după deducerea unor cheltuieli şi impozite stabilite prin lege. BILANŢ (engl. BALANCE SHEET; fr. BILAN). Documentul contabil de sinteză prin care se reflectă utilizările şi resursele, la încheierea exerciţiului financiar, activul şi pasivul unităţii patrimoniale în expresie bănească. în activ, se înscriu mijloacele economice (averea) după componenţa lor, iar în pasiv, sursele de acoperire ale mijloacelor, grupate după natura şi destinaţia lor, precum şi rezultatele financiare, beneficiul net sau pierderea, constatate la un moment dat. între activ şi pasiv există o permanentă egalitate determinată de principiul contabilităţii în partidă dublă prin care se asigură corelaţia dintre mijloacele economice şi sursele lor proprii de acoperire - capitalul social, resursele împrumutate sau atrase. Bilanţul reprezintă sursa principală de informare, analiză şi decizii pentru adunarea generală a acţionarilor sau asociaţiilor şi reflectă toate schimbările petrecute în situaţia patrimonială, precum şi rezultatele financiare obţinute în perioada analizată. BILANŢ DE APORT (engl. BALANCE SHEET OF CONTRIBUTION; fr. BILAN DE CONTRIBUTION). Documentul care are ca scop stabilirea situaţiei financiare exacte a societăţii, cu ocazia fuziunii sau a încorporării în altă entitate. • BILANŢ BANCAR (engl. BANKING BALANCE SHEET; fr. BILAN BANCAIRE). Bilanţul care trebuie să fie întocmit de bănci, în conformitate cu legislaţia care reglementează activitatea bancară. BILANŢ CONSOLIDAT (INTEGRAT) (engl. STRENGTH BALANCE SHEET; fr. BILAN INTEGRAT). Este destinat prezen- tării situaţiei nu numai a unei societăţi luată separat, ci în ansamblul grupului căruia îi aparţine, considerat ca o entitate unică. Pentru aceasta sînt cumulate bilanţurile societăţilor componente, procedîndu-se la anularea dublelor înregistrări, la compensarea creanţelor reciproce şi eliminarea unor sume, cum ar fi participările la capitolul subsidiarelor, cu scopul de a se obţine un singur document sintetic pe întregul grup. BILANŢ INTERMEDIAR (engl. IN-TERMEDIÂRY BALANCE SHEET; fr. BILAN INTERMEDIAIRE). Bilanţul publicat la intervale regulate - semestrial sau trimestrial - în cursul unui exerciţiu financiar pentru a face cunoscute rezultatele provizorii obţinute. BILANŢ DE ÎNFIINŢARE (engl. ESTABLISHMENT BALANCE SHEET; fr. BILAN DE FONDATION). Document în care se înscriu sursele, mărimea şi structura mijloacelor financiare iniţiale ale unei societăţi, înainte de începerea activităţii. BILANŢ DE LICHIDARE (engl. CLEARANCE BALANCE SHEET; fr. BI- LAN DE LIQUIDATION). Documentul întocmit atunci cînd societatea îşi încetează activitatea, reglementînd angajamentele, ca şi patrimoniul său care este distribuit acţionarilor, după achitarea obligaţiilor faţă de creditori. BILANŢ PREVIZIONAL (engl. ESTI-MATED BALANCE SHEET; fr. BILAN ESTIMATIVE). Document care estimează situaţia patrimoniului, într-un moment din viitor, în vederea unor opţiuni în materie de investiţii şi plasamente. BILANŢ SOCIAL (engl. SOCIAL BALANCE SHEET; fr. BILAN SOCIAL). Reprezintă un raport care arată sarcinile unei întreprinderi şi presţaţiile acesteia, în funcţie de mediul social, avînd ca scop o informare lărgită a grupurilor sociale care sînt în relaţie cu întreprinderea, respectiv salariaţii, acţionarii, clienţii, furnizorii şi marele pu- BILET DE BANCĂ 52 blic. Bilanţul social cuprinde, între altele, enunţarea unei politici sociale, obiectivele şi măsurile a căror realizare sînt prevăzute într-un raport asupra valorii adăugate obţinute în întreprindere şi a repartizării sale în economia naţională. BILET DE BANCĂ (engl. BANK NOTE; fr. BILLET DE BANQUE). Mijloc de plată apărut odată cu dezvoltarea creditului şi pus în circulaţie sub formă de bancnote, cambii, cecuri, etc. de către banca centrală a statului, îndeplinind funcţia banilor ca mijloc de plată. BILET IPOTECAR (engl. MORTGAGE NOTE; fr. BILLET HYPOTHECAIRE). Hîrtie de valoare emisă de stat şi garantată cu ipoteci asupra unor domenii ale statului. în România, pentru prima oară au fost emise bilete ipotecare în anul 1877, în vederea asigurării statului cu mijloacele băneşti necesare finanţării Războiului de Independenţă. BILET LA ORDIN (engl. PROMIS-SORY NOTE; fr. BILLET A ORDRE). Titlu de credit girabil, formal şi complet care constată angajamentul emitentului (semnatarului) de a plăti fel însuşi beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani, la o dată determinată. Legea bancară defineşte, în mod implicit, biletul la ordin prin indicarea, într-un formular tipizat, a elementelor pe care acesta trebuie să le conţină şi anume: denumirea de bilet la ordin, exprimat în limba în care acesta este redactat, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată, scadenţa, locul plăţii, numele persoanei căreia sau la ordinul căreia se va plăti, data şi locul în care a fost emis biletul la ordin, semnătura celui care emite biletul la ordin. BILET DE TEZAUR (engl. TREASURY NOTE; fr. BILLET DU TRESOR). Formă a împrumuturilor contractate pe piaţa internă, inclusiv la banca centrală, pe termen scurt. în unele ţări, emisiunea de bilete de tezaur este plafonată prin lege, în timp ce în altele aceasta este nelimitată. în acest din urmă caz, emisiunea de bilete de tezaur din instrument de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casă) se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar). Se emit numai sub formă contabilă, pe termen de 13, 26 sau 52 de săptămîni; nu sînt purtătoare de dobîndă, dâr se vînd cu rabat, urmărind ca la maturitate - scadenţă - investitorul să încaseze valoarea lor nominală. BELL OF EXCHANGE. Este expresia prin care, în terminologia dreptului comercial englez, se desemnează conceptul de cambie. BIROU COMERCIAL (engl. COMMERCIAL TRADING OFFICE; fr. BUREAU COMMERCIAL). Compartiment operativ, fără personalitate juridică, implantat în străinătate de către o societate de comerţ exterior, ori de cîte ori derularea operaţiunilor de comerţ exterior impune urmărirea livrării mărfurilor la utilizatorul final, iar punerea produselor în funcţionare necesită asistenţă tehnică şi service din partea producătorului exportator. Principalele funcţii îndeplinite de acesta sînt: - asigurarea unui contact permanent cu piaţa locală în vederea promovării vînzărilor; - acordarea de sprijin în vederea pregătirii şi desfăşurării tratativelor; - urmărirea la faţa locului a modului de derulare a contractelor încheiate; - coordonarea activităţii de asistenţă tehnică şi service post - vînzare; - asigurarea unui flux informaţional privind situaţia conjuncturii pieţei, nivelul preţurilor practicate, condiţiile tehnice şi comerciale oferite de concurenţă. BIROUL TRANZACŢIILOR PE CREDIT (engl. OFFICE OF CREDIT TRANSAC-TIONS; fr. BUREAU DES TRANSACTIONS SUR CREDIT). Compartiment al unei companii de investiţii care ţine evidenţa tranzacţiilor efectuate în conturile de siguranţă a vînzărilor în absenţă şi care acordă credite investitorilor. 53 BON DE FOLOSINŢĂ BLOCAREA CONTULUI (engl. AC-COUNT'S OBSTRUCTION; fr. BLOCAGE DU COMPTE). Este o situaţie în care se găseşte contul curent, contul de disponibil sau orice alt cont deschis la o bancă comercială a unui agent economic, din care nu se pot efectua operaţii pentru satisfacerea obligaţiilor exigibile ale titularului de cont. Cauzele principale care generează blocarea contului pot fi dezechilibrul dintre încasări şi plăţi care determină lipsa lichidităţilor şi epuizarea disponibilului în cont; acumularea de titluri exigibile acceptate de titularul de cont care depăşesc disponibilul în cont; nerespec-tarea regulilor bancare convenite cu titularul la deschiderea contului; poprirea disponibilului prin ordonanţa unei instanţe de judecată etc. Blocarea contului poate fi temporară, pînă la restabilirea capacităţii de plată a titularului de cont sau, constituie un indiciu al încetării plăţilor şi declarării falimentului. în contabilitatea agentului economic, blocajul contului bancar, respectiv, starea de incapacitate de plată se reflectă, de regulă, în dezechilibrul dintre soldurile conturilor de activ care reprezintă lichidităţile (în scădere) şi soldurile conturilor de pasiv care reprezintă obligaţiile neonorate care se acumulează. BLOCUL DE CONTROL (engl. CONTROL BLOCK; fr. BLOC DE CONTROLE). Indicator bursier care semnifică o sumă de titluri, a cărei importanţă poate permite preluarea controlului unei societăţi. Procedura de negociere a blocurilor de control este reglementată de comisia operaţiunilor de bursă şi este supusă unor formalităţi şi obligaţii determinate. în ziua tranzacţiei, camera sindicală publică un aviz care menţionează: identitatea cumpărătorului şi a vînzătorului, numărul de titluri care fac obiectul tranzacţiei, cursul la care a fost realizată tranzacţia, durata în timpul căreia cumpărătorul va figura ca achizitor în bursă. Cumpărătorul are obligaţia de a achiziţiona orice cantitate de titluri care ar putea fi oferită, în timpul a cel puţin cincisprezece şedinţe de bursă, începînd de la publicarea avizului de cesiune a blocului. BOICOT (engl. BOYCOTT; fr. BOY-COTTAGE). Sancţiune economică care poate fi folosită în scopuri politice sau economice. Are loc atunci cînd o parte refuză să furnizeze bunuri sau să presteze servicii, ori să achiziţioneze bunuri sau servicii de la o altă parte. BOOM (fr. SURCHAUFFE). Perioadă de expansiune a afacerilor; este opusul prăbuşirii sau recesiunii. Un boom atinge punctul maxim cînd economia lucrează la întreaga capacitate. BON (engl. NOTE; fr. BON). Document justificativ (purtător de informaţii) cu circulaţie în interiorul întreprinderii, care exprimă de regulă circulaţia sau consumul unor valori ori confirmarea unor activităţi. Are o utilizare foarte variată, în funcţie de natura operaţiei pe care o reprezintă (bon de consum, bon de lucru, bon de mişcare a mijloacelor fixe, bon de predare - transfer, bon de restituire, etc.). Bonul de vînzare are şi o circulaţie în afara întreprinderii, un exemplar fiind predat cumpărătorului de mărfuri cu amănuntul. BON DE CASĂ (engl. NOTE OF HOUSE; fr. BON DE MAISON) 1. Este un document de casă. 2. în sens financiar - bancar, constituie o metodă de creare a depozitelor la termen. Acestea sînt bonuri cu scadenţă fixă pe care le emit băncile cu acordarea unei dobînzi. Subscriitorul unui bon de casă efectuează astfel un depozit al cărui termen este reprezentat de scadenţa bonului. BON DE FOLOSINŢĂ (engl. USE NOTE; fr. NOTE D'USUFRUIT). Titlu cu sau fără valoare nominală care dă dreptul la o parte a beneficiului net şi la produsul lichidării unei societăţi şi oferă posiblitatea de a subscrie noi acţiuni sau alte titluri de participaţie. Totuşi, nu conferă nici un drept social. în cazul asanării societăţii, bonul de folosinţă poate deveni bon de recuperare. ^BBPPARTICIPAŢIE (engl. PAR-^^.âHONNOTE; fr. NOTE DE PARTI-T ^^^^TiON). Titlu care consemnează o par-tieipaţie la capitalul unei întreprinderi. El încorporează numai drepturi patrimoniale (dividende etc.) nu şi drepturi sociale. BON DE RECUPERARE (engl. RE-COVERY NOTE; fr. NOTE DE RECUPERATION). Formă a bonului de folosinţă remis creditorilor sau acţionarilor, în cazul asanării unei societăţi şi care se substituie creanţelor, respectiv, participaţiilor acestora care sînt în acest fel amortizate. BON DE TEZAUR (engl. TREASURE BILL; fr. BON DU TRESOR). Titlu financiar, de credit, negociabil, care se foloseşte în relaţiile dintre stat şi populaţie. El este un înscris, sub formă de titlu de obligaţii, pe care îl emite statul pentru sumele împrumutate de la populaţie sau de la bănci, în vederea acoperirii unor urgenţe ale bugetului. Sumele împrumutate sînt pe termen scurt, statul plătind pentru ele dobîndă. Bonul de tezaur nu este revocabil. BONIFICAŢIE (engl. BONUS; fr. BO-NIFICATION) 1. Plată suplimentară făcută salariaţilor de către conducere, de obicei, o răsplată pentru o activitate, o compensaţie (de exemplu pentru muncă periculoasă) ori pentru a distribui o parte din profiturile unui an comercial bun; 2. Plată neaşteptată sau suplimentară. BONITATE FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL TRUSTWORTHINESS; fr. CONFIANCE FINANCIER). Formă a încrederii pe care o atestă o persoană fizică sau juridică în momentul solicitării unui credit, de a restitui la scadenţă, creditele contractate împreună cu dobînzile aferente, încrederea pe care o inspiră un solicitant de credit. Aprecierea bonităţii se face pe baza analizei bilanţului, precum şi a modului în care au fost onorate în trecut, obligaţiile contractuale. Bonitatea financiară a unei ţări constă în capacitatea acesteia de a onora servi- ciul datoriei externe, oportunitatea contractării de noi împrumuturi externe. Mărimea bonificaţiei financiare se apreciază pe baza indicatorilor datoriei externe, ponderea datoriei externe în totalul exporturilor, raportul tranşelor datoriei scadente faţă de volumul disponibilităţilor de economisire în perioada dată, solvabilitatea, capacitatea agentului de a produce profit. BRAINSTORMING. Vezi METODA BRAINSTORMING. BREVET DE INVENŢIE (engl. PATENT; fr. BREVET D’INVENTION). Constituie un act de garanţie asupra proprietăţii industriale privind o anumită invenţie. Pe lîngă garantarea dreptului de proprietate, brevetul de invenţie are. şi alte funcţii importante: - de informare, cu privire la progresul ştiinţei şi al tehnicii, concretizat în invenţiile brevetate; - de facilitare a transferurilor de invenţii, de la un deţinător la altul, ceea ce constituie un puternic stimulent pentru dezvoltarea comerţului şi a cooperării economice internaţionale; - de comercializare a produselor realizate, pe baza invenţiilor româneşti, brevetate în statele în care urmează a fi exportate. Brevetele se pot comercializa prin următoarele forme: - cesiunea teritorială a brevetelor, prin care inventatorul cedează la terţi drepturile sau titlurile de proprietate industrială pe care le posedă, renunţînd definitiv la drepturile sale de proprietate pe teritoriul asupra căruia s-a convenit; - locaţia invenţiilor brevetate, prin care în loc să se vîndă mijloacele şi utilajele brevetate, acestea, se dau în arendă altor firme şi societăţi industriale; - licenţierea, prin care se acordă permisiunea de către titularul unui brevet li-cenţiator sau licenţiar, în limitele şi corespunzător prevederilor contractuale, unei terţe persoane (licenţiat), în sensul abilitării de a folosi invenţia. Prin licenţiere, titularul legal al invenţiei brevetate nu înstrăinează 55 BUGET DE CAPITAL dreptul pe care-1 posedă, ci doar acordă, integral sau parţial, permisiunea folosirii invenţiei; - licenţa exclusivă, prin care licenţiato-rul acordă licenţiatului dreptul exclusiv de utilizare a invenţiei, renunţînd la dreptul său de a acorda licenţe similare altor persoane, precum şi la utilizarea proprie a acestei invenţii; - licenţa exclusivă deplină, prin care licenţiatorul are dreptul să acorde licenţe simple sau sublicenţe pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, echivalînd cu cedarea brevetului; - licenţa exclusivă limitată, prin care se menţine caracterul de exclusivitate în ceea ce priveşte utilizarea industrială a licenţei, dacă licenţiatorul consimte ca acest drept să i se limiteze sub anumite aspecte, ca de pildă, limitarea sferei de aplicare a invenţiei licenţiate, cea a dreptului de utilizare a obiectului contractului de licenţă, limitarea în timp; - licenţa neexclusivă, prin care licenţiatorul acordă licenţiatului permisiunea de a folosi invenţia în anumite limite şi condiţii prestabilite, rezervîndu-şi atît dreptul de a o utiliza în continuare, precum şi pe acela de a acorda licenţe similare unor terţe persoane interesate. De regulă, licenţiatul, posesor al unei licenţe neexclusive, nu are dreptul de a valorifica, în continuare, licenţa achiziţionată prin acordarea de sublicenţe. BROKER. Persoană fizică, specializată în mijlocirea şi, respectiv punerea în legătură a vînzătorilor cu cumpărătorii, în vederea încheierii unor contracte, servicii. Brokerii primesc o primă de curtaj, concretizată printr-un anumit procent fie din valoarea contractului încheiat, fie calculat pe unitatea de marfă contractată (bucată, tonă, vagon), serviciile prestate limitîndu-se la tranzacţiile zilei în funcţie de cererea şi oferta de mărfuri. Brokerii nu întreţin cu vînzătorii şi cumpărătorii de mărfuri relaţii contractuale de durată. BOURSIER). Agent care este specializat în tranzacţii cu monede străine pe pieţele de schimb valutar (burse). Cele mai multe tranzacţii se efectuează între băncile comerciale şi guverne. Agenţii nu efectuează, de obicei, tranzacţii directe cu publicul ori cu firmele care solicită valută străină pentru cumpărarea unor bunuri de import (aceştia cumpără valuta de la băncile comerciale). Veniturile acestor agenţi de bursă provin din comisionul plătit pentru fiecare tranzacţie. BROKER FINANCIAR (engl. MONEY BROKER; fr. BROKER FINANCIER). Persoană care intermediază împrumuturi pe termen scurt pe piaţa financiară (bursă), de exemplu între bănci, firme care se ocupă de scontarea poliţelor şi cei care negociază hîrtii de valoare; aceşti brokeri. nu împrumută chiar ei bani, ci acţionează pe baza unui comision intermediind împrumuturi de la o zi la alta sau imediat. Acest tip de brokeraj se întîlneşte frecvent pe piaţa financiară engleză. BROKERAJ. Operaţie prin care agenţii bursieri acţionează ca mandatari, pe bază de comision, în numele şi pe contul unui membru al bursei sau al unei persoane din afara bursei. BUGET (engl. BUDGET; fr. BUDGET). Termen de origine anglo - saxonă, care recapitulează toate resursele (veniturile) şi toate obligaţiile (cheltuielile) unei entităţi economice. Există: buget de stat, buget local, buget de venituri şi cheltuieli al unei societăţi comerciale etc. BUGET DE CAPITAL (engl. CAPITAL BUDGET; fr. BUDGET DE CAPITAL). Reprezintă ansamblul sumelor alocate de o entitate economică pentru viitoarele cheltuieli de capital. Bugetul de capital poate să cuprindă o perioadă limitată de timp, dar poate să vizeze o perioadă mai lungă decît intervalul contabil. BROKER BURSIER (engl. FOREIGN EXCHANGE BROKER; fr. BROKER BUGET AL ECONOMIEI NAŢIONALE 56 BUGET AL ECONOMIEI NAŢIONALE (engl. NATIONAL ECONOMY BUDGET; fr. BUDGET DE L'ECONOMIE NAŢIONALE). Tablou care reflectă toate resursele societăţii (naţiunii) şi destinaţia lor, cuprinzînd informaţii previzionale în legătură cu producţia, repartiţia, consumul produsului intern brut, precum şi cu privire la formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat. Bugetul economiei naţionale este conceput ca un ansamblu de conturi ale naţiunii care descriu, pentru anul în curs şi pentru anul următor, previziunile asupra tuturor agenţilor economici din ţara respectivă. Bugetul economiei naţionale este numai un instrument cu ajutorul căruia guvernul se informează asupra situaţiei economico -financiare a ţării. Acest instrument nu are caracter de lege, el nu se substituie bugetului de stat. Cu ajutorul bugetului economiei naţionale, guvernul poate identifica efectele directe şi indirecte produse în economie prin aplicarea unor măsuri care vizează creşterea economică. BUGET DE FAMILIE (engl. FAMILY BUDGET; fr. BUDGET DE FAMILLE). Tablou care oglindeşte: veniturile pe surse, cheltuielile şi consumul după destinaţie şi alte aspecte privind nivelul de trai al unei gospodării (familii), înregistrate în mod sistematic, în ordine cronologică (zi de zi) în fiecare lună, pe un eşantion ştiinţific alcătuit. BUGET PROMOŢIONAL (engl. PRO-MOTIONAL BUDGET; fr. BUDGET PROMOTIONNEL). Plan financiar prin care se repartizează cheltuielile între diferitele medii de receptare a reclamei şi se asigură controlul asupra viitoarelor acţiuni din cadrul programului de marketing publicitar. BUGET DE TIMP (engl. TIME BUDGET; fr. BUDGET DE TEMPS). înregistrare statistică care caracterizează cu ajutorul unor indicatori modul de utilizare a timpului, şi îndeosebi a timpului liber, de către anumite colectivităţi omogene de oameni, într-un interval de 24 ore. BUGET DE STAT (engl. STATE BUDGET; fr. BUDGET DE L'ETAT). Document previzional în care se înscriu nivelul cheltuielilor care se vor efectua în viitor, precum şi mărimea veniturilor care pot fi mobilizate la dispoziţia statului. încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor publice nu sînt posibile decît dacă bugetul de stat a devenit lege, prin aprobarea lui de către Parlamentul ţării. Rolul bugetului de stat în economia de piaţă se manifestă pe plan financiar şi ecor nomic. Din punct de vedere financiar, bugetul de stat asigură mobilizarea şi dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului. Din punct de vedere economic, rolul bugetului de stat s-a accentuat datorită contribuţiei sale sporite la realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale a guvernului, în fiecare etapă. Rolul economic al bugetului de stat se concretizează în încercările statului de a utiliza impozitele, taxele, subvenţiile şi alte cheltuieli publice ca pîrghii economice, ca instrumente de influenţare a conjuncturii economice. BUGET DE VENITURI ŞI CHELTUIELI (engl. INCOMES AND EXPENDI-TURE BUDGET; fr. BUDGET DE REVE-NUES ET FRAIS). Documentul care fundamentează activitatea financiară şi direcţio-nează executarea acesteia, pe o perioadă de gestiune determinată, a agenţilor economici, în acelaşi timp, acest buget constituie instrumentul de realizare (înfăptuire) a autonomiei financiare a întreprinderilor publice. Bugetul de Venituri şi Cheltuieli se elaborează în corelaţie cu programul de producţie pentru a se asigura, pe de o parte, realizarea veniturilor şi a celorlalte resurse necesare, iar pe de altă parte, fundamentarea posibilităţilor de finanţare a cheltuielilor. 57 BURSĂ BULETIN DE BURSĂ (engl. EX-CHANGE BULLETIN; fr. BULLETIN BOURSIER). Publicaţie periodică de bursă, în cadrul căreia se menţionează, atît cursul hîrtiilor de valoare, cît şi preţurile mărfurilor. BULLISH 1. Piaţă a titlurilor financiare cu preţuri ascendente, în urcare; 2. Poziţia unlii investitor care urmăreşte obţinerea de profit din tranzacţii financiare sau cu mărfuri, numai în condiţiile în care preţul lor pe piaţă va creşte. BUN (engl. GOOD; fr. BIEN). Element al activului patrimonial, identificabil şi măsurabil, corporal sau necorporal, care satisface o anumită trebuinţă individuală sau socială. în sens general, bunurile se împart în: - bunuri libere, care se găsesc în cantităţi relativ nelimitate (aerul, lumina solară etc.) - bunuri economice, care au un caracter limitat, existente şi desprinse din mediul natural sau produse de oameni şi care satisfac necesităţile oamenilor. Bunurile economice se manifestă numai în legătură cu nevoile umane, cu caracter de disponibilitate (există posibilităţi tehnice şi economice pentru producerea lor) şi de raritate relativă. Bunurile economice se grupează în: A. Bunuri materiale (corporale) B. Servicii (necorporale) Bunurile care formează obiectul tranzacţiilor pe piaţă se numesc bunuri comerciale, mărfuri, iar cele care nu fac obiectul vînzării - cumpărării se numesc colective, nemarfare (bunuri destinate autoconsu-mului, serviciilor publice şi particulare, cu caracter nelucrativ, serviciilor legate de securitatea socială, de păstrarea ordinei şi securităţii naţionale etc.). Din punct de vedere juridic, se clasifică în : - bunuri imobiliare, în care se includ terenurile de orice fel, clădirile, diversele construcţii etc. - bunuri mobiliare, care desemnează acea parte a patrimoniului naţional sub formă de bani, hîrtii de valoare, poliţe de asigurare, metale şi pietre preţioase, bijuterii, opere de artă etc. BUN CURAT (engl. FAIR GOOD; fr. BIEN PROPRE). Calitatea unui obiect de a fi acceptat drept colateral într-un împrumut sau tranzacţie după ce i s-a stabilit apartenenţa şi faptul că este degrevat de orice altă obligaţie. ' BUNURI FUNGIBILE (engl. SUBSTI-TUTABLE GOODS). Lucruri care pot fi înlocuite cu altele de aceeaşi natură. Titlurile la purtător sînt bunuri fungibile şi pot fi schimbate unele cu altele fără nici o altă formalitate. BUNURI LICHIDE (engl. LIQUID GOODS; fr. BIENS LIQUIDES). Bunuri sub formă de bani, sau care pot fi repede convertibile în bani. Bunurile lichide ale unei bănci comerciale sînt monezile, bancnotele etc. BUNURI DE UNICĂ FOLOSINŢĂ (engl. SINGLE-USE GOODS; fr. BIENS D'EMPLOI UNIQUE). Bunuri folosite într-un singur proces de consum sau producţie. BURSĂ. (engl. STOCK EXCHANGE; fr. BOURSE) 1. Instituţie oficială, privată sau de stat, constituită pe baza unui act normativ şi supravegheată de stat, prin mijlocirea căreia se efectuează tranzacţii cu diferite mărfuri fungibile, după mostre şi standarde, se negociază diferite valori mobiliare, efecte de comerţ, valute străine, devize şi se efectuează operaţiuni de asigurări; 2. Reprezintă o tehnică de tranzacţii, specifică economiei de piaţă; are un caracter concurenţial, concentrează cererea şi oferta de mărfuri, servicii, valori (efecte de comerţ) şi devize; se desfăşoară după o procedură determinată potrivit unui program, într-un loc cunoscut, în prezenţa vînzătorilor şi a BURSĂ DE MĂRFURI 58 cumpărătorilor sau a reprezentanţilor acestora. Bursa prezintă o serie de caracteristici: are un caracter colectiv, activitatea desfăşu-rîndu-se conform regulamentului propriu şi sub supravegherea autorităţilor competente; comercializarea la bursă se face în mod public, în cadrul unor şedinţe fixate potrivit programului bursei. Preţurile stabilite la bursă (cotaţiile) sînt operativ difuzate prin mijloacele de informare în masă, fiind accesibile tuturor celor interesaţi; este o piaţă concurenţială. 3. Este, în acelaşi timp, o piaţă care funcţionează permanent, ca un barometru al economiei de piaţă, un indicator al situaţiei economice dintr-o ţară, un mijloc de influenţă al preţurilor la intern şi extern, o societate comercială pe acţiuni, un loc unde se întîlnesc comercianţi, industriaşi, bancheri, armatori, asiguratori şi intermediari în vederea negocierii mărfurilor, valorilor publice sau private şi pentru a încheia o afacere avînd la bază cererea şi oferta. Primele burse au luat fiinţă la Anvers în anul 1531, la Londra în anul 1554, la New York în 1862. în România, bursa este amintită oficial în anul 1840 în Muntenia, cu referire la piaţa de cereale. în anul 1868 în Camera de Comerţ şi Industrie, sub conducerea lui Constantin Iorghidan şi Socec s-a prezentat un proiect de lege pentru înfiinţarea bursei. La 4 iunie 1881 apare prima lege asupra bursei, avînd ca inspiraţie regulamentul Companiei Agenţilor de Schimb de la Paris, în 1882 ia fiinţă prima bursă în România pe strada Lipscani, la nr.10. în anul 1904, în luna mai apare o nouă lege a bursei. în anul 1911, Bursa se mută în sediul actualei Biblioteci Centrale de Stat, iar în anul 1929, apare o nouă lege privind autonomia bursei în România. Tipuri de burse: - burse generale; - unde se negociază mărfuri şi hîrtii de valoare (ex. Amsterdam, Rotterdam, Rio de Janeiro) - burse specializate în mărfuri, de exemplu: bursele de metale, de cafea, de bumbac, de cauciuc, de produse agricole - burse specializate de valori, de efecte (acţiuni şi obligaţiuni) şi de devize - burse pentru operaţiuni ajutătoare comerţului internaţional (burse de asigurări sau burse de navlosiri). BURSĂ DE MĂRFURI (engl. PRODUCE EXCHANGE; fr. BOURSE DE MAR-CHANDISES). Acel tip de bursă care are ca funcţie de bază centralizarea şi mijlocirea tranzacţiilor comerciale pentru mărfuri fungibile - înrudite calitativ, substituibile şi perfect convertibile. Pentru ca bursa să funcţioneze în bune condiţii trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe. Condiţia esenţială ca o marfă să poată face obiectul tranzacţiilor la bursă este ca ea să nu-şi schimbe calitatea în timp, să fie omogenă, standardizată. La bursele de mărfuri, vînzătorul nu-şi etalează marfa, ci prezintă un document prin care face dovada că este posesorul ei. Cumpărătorul nu are nevoie să vadă marfa întrucît cunoaşte cu exactitate, din documentaţie, toate calităţile acesteia. Bursa aduce avantaje importante atît producătorilor cît şi consumatorilor, prin repartizarea mai echilibrată a riscurilor, prin uniformizarea practicilor comerciale şi printr-o mai bună informare a tuturor celor interesaţi. Bursele joacă un rol esenţial în stabilirea preţurilor respective pe piaţa internaţională, prin cotaţiile care au loc şi care sînt înscrise pe liste oficiale publicate pentru deschiderea, închiderea bursei şi încheierea efectivă a tranzacţiilor. După modul în care pot fi încheiate tranzacţiile şi cotaţiile la bursă, acestea sînt de două feluri: - cu livrare imediată, pentru disponibilul existent, în momentul încheierii tranzacţiilor; - cu livrare la scadenţă sau la termen, care reprezintă o formă specifică de realizare a afacerilor, cînd cumpărătorul şi vînzătorul îşi acordă reciproc credit; livrarea şi plata făcîndu-se la termene convenite. Acest gen de tranzacţii permite realizarea unor jocuri de bursă, vînzări şi revînzări în vederea 59 BUSINESS obţinerii de cîştiguri, rezultate din diferenţele de preţ sau la cotaţiile de bursă. BURSĂ DE VALORI (engl. STOCK EXCHANGE; fr. BOURSE DES VALEURS). Instituţie de o importanţă deosebită, în ansamblul mecanismelor de reglare a economiei de piaţă, deţinînd o poziţie dominantă pe pieţele interne de capital şi pe piaţa internaţională. Bursele de valori reprezintă pieţe de capital oficiale unde se vînd şi se cumpără valori mobiliare. în cadrul acestor pieţe participă bănci, instituţii financiare, întreprinderi şi companii industriale şi comerciale care efectuează tranzacţii cu valori mobiliare în scopul mobilizării de capitaluri financiare pe termen mijlociu şi lung, solicitate de realizarea unor importante acţiuni economice şi sociale pe plan naţional şi internaţional. Bursele de valori sînt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le declanşează evenimentele de ordin economic, social-politic şi valutar. Ele pun în evidenţă starea conjuncturală a economiei, înregistrează mersul afacerilor marilor companii industriale şi comerciale, culeg şi pre- lucrează informaţii privind situaţia economico - financiară şi a balanţelor de plăţi externe ale altor ţări etc. Denumite şi burse de fonduri, negociază hîrtii de valoare sau efecte comerciale: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate industrială, precum şi metale preţioase. Bursele de valori îmbină activitatea de plasament de capital pe termen lung cu operaţiunile speculative care se desfaşoară în scopul obţinerii de profituri din diferenţele de curs ale hîrtiilor de valoare comercializate. BUSINESS (fr. AFFAIRES). Termen generic care desemnează afaceri exercitate de unităţi producătoare, comerciale, financiare, din sectorul privat sau public. Unităţile de business pot fi de diferite feluri şi dimensiuni, de la cele mici pînă la conglomerate internaţionale cu filiale în toată lumea. Afacerea (business) poate aparţine unui singur întreprinzător, care îşi asumă riscul întregii afaceri sau mai multor persoane asociate, care se înţeleg să împartă în-tr-un mod specific drepturile şi obligaţiile. c CAB (COMISIA DE ARBITRAJ BUCUREŞTI) (engl. BUCHAREST ARBITRATION COMMISSION; fr. COMMIS-SION D'ARBITRAGE DU BUCAREST). Organ de arbitraj instituţional cu caracter permanent şi nestatal, de naţionalitate română, avînd sediul localizat în exclusivitate în România, precum şi deplina independenţă în activitatea de soluţionare a litigiilor care îi sînt date în competenţă. CAB a fost înfiinţată în 1953; este unica instituţie de acest gen din ţara noastră şi funcţionează pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie. CACM (PIAŢA COMUNĂ A AMERI-CII CENTRALE) (engl. CENTRAL AMERICA'S COMMON MARKET; fr. MAR-CHE COMMUNE D'AMERIQUE CEN- TRALE). Organizaţie economică internaţională cu caracter regional, care a luat fiinţă în 1980, avînd sediul la Guatemala City. Este formată din instituţii şi organe comunitare: Comisia ministerială, Comisia tripartită, Secretariatul permanent, Banca Centro-Americană, Camera de Compensaţii, Federaţia Camerelor de -Comerţ, Federaţia Camerelor şi Asociaţiilor Industriale. CACM şi-a propus liberalizarea schimburilor şi intensificarea comerţului interzonal, aplicarea unui tarif vamal comun faţă de terţi, înfăptuirea de proiecte comune în sectoarele industriei, agriculturii, financiar şi al infrastructurii ş.a. în îndeplinirea obiectivelor propuse statele membre au suprimat, pînă în prezent, taxele vamale pentru circa 95% din produsele realizate în zonă şi au convenit ca tariful vamal comun faţă de terţi să protejeze aproximativ 99% din poziţiile tarifare. CADASTRU FUNCIAR (engl. REGIS-TER LAND; fr. CADASTRE FONCIER). Formă de evidenţă a tuturor proprietăţilor funciare şi a reprezentării lor topografice pe hîrtii. în registrul cadastral sînt trecute datele obţinute prin lucrările de identificare, măsurare şi ridicare în plan a parcelelor situate pe un anumit teritoriu, conţinînd pentru fiecare parcelă următoarele date: - numărul topografic; - suprafaţa; - categoria de folosinţă (arabil, păşune, clădiri etc.); - situaţia periodică; - numele posesorului parcelei. CAIET DE SARCINI (engl. ARTICLES AND CONDITIONS; fr. CAHIER DES CHARGES). Important document al mecanismelor de angajare a unei licitaţii întocmit de către organizatorii licitaţiei sau reprezentanţii acestora, conţinînd totalitatea bunurilor şi serviciilor, condiţiile contractuale şi o serie de instrucţiuni pentru ofertanţi. Caietul de sarcini cuprinde: 61 CAMBIE AGRICOLA - denumirea şi descrierea amănunţită a \ bunurilor şi serviciilor care fac obiectul licitaţiei; - detalierea tehnică, economică, financiară, juridică, procedurală sau de alt ordin a unor drepturi şi obligaţiuni care fac parte integrantă dintr-un contract economic, din condiţiile de participare la o licitaţie publică sau din alte relaţii cu caracter specific; - condiţiile contractuale, cum ar fi: termenul şi locul unde vor fi expediate ofertele, opţiunile cumpărătorului referitoare la condiţiile de plată, termenul de livrare, eventualele preferinţe ale cumpărătorului pentru anumite facilităţi de plată, modul de detaliere în care vînzătorul trebuie să comunice preţul ofertei etc.; - instrucţiuni pentru ofertanţi. CALCULAŢIE (engl. CALCULATION; fr. CALCUL). Totalitatea operaţiilor matematice efectuate într-o ordine logică pentru determinarea, pe baza unor principii sau norme metodologice prestabilite, a indicatorilor economici sau financiari, reprezentarea pe baza datelor furnizate de contabilitate a unor procese de prelucrare industrială, consumul de resurse sau al rezultatelor activităţii întreprinzătorilor (calculaţia costurilor de producţie, a cheltuielilor comune ale secţiei şi ale unităţii etc.). Datele calcu-laţiei pentru sectorizarea cheltuielilor aferente activităţii de bază, activităţii auxiliare, celor comune ale secţiilor, cheltuielilor generale ale unităţii ca şi cheltuielile de desfacere se evidenţiază în conturi de calculaţie grupate în clasa conturilor analitice şi de gestiune. Costul producţiei obţinute şi al celei în curs de fabricare se grupează, de asemenea, în aceleaşi clase de conturi. Dezvoltarea în analitic a conturilor din această clasă constituie o prerogativă managerială. Calculaţiile stau şi la baza elaborării bugetelor de venituri şi cheltuieli, a proiecţiilor care fundamentează planurile de afaceri, studiile de marketing etc. după anumite reguli, în scopul determinării aportului fiecărei cheltuieli pe un produs, serviciu, lucrare etc. CALL. Termen american care desemnează o opţiune pentru cumpărarea de acţiuni, de devize sau alte valori, într-o perioadă determinată şi la un preţ fixat dinainte. Corespunde unei prime tratate la bursa opţiunilor. Noţiunea contrară este „put“. CALL LOANS. Prin acest termen sînt denumite, în SUA, creditele acordate de pe o zi pe alta (deci rambursabile imediat şi fără preaviz) mai ales broker-ilor pentru executarea de operaţiuni cu titluri. CALL MONEY. Bani de pe o zi pe alta. CAMBIE (engl. BILL OF EXCHANGE; fr. LETTRE DE CHANGE). Titlu de credit în temeiul căruia o persoană (emitent) se obligă să plătească necondiţionat, sau dispune să se plătească tot astfel de către altă persoană, la data şi locul indicate în cambie, o sumă de bani aceluia pe care cambia îl desemnează. Cambia este de două feluri: bilet sau ordin şi trată sau poliţă. Altfel spus: ordinul dat de o persoană numită tras, de a plăti necondiţionat o sumă de bani determinată, la scadenţă şi la locul menţionat în cuprinsul titlului. Elementele esenţiale ale cambiei sînt: - denumirea de cambie înscris în textul ei; - ordinul pur şi simplu de a plăti o sumă determinată; - numele persoanei care trebuie să plătească, trasul; - scadenţa care poate fi: la vedere, la un anumit termen de la vedere, la un anumit termen de la data emiterii sau la o zi fixă, calendaristică; - locul unde trebuie efectuată plata; - numele beneficiarului; - data şi locul emiterii; - semnătura trăgătorului. CALCULAŢIE A COSTURILOR (engl. COSTS CALCULATION; fr. CALCUL DES CAMBIE AGRICOLĂ (engl. AGRI- COUTS). Ansamblul de calcule efectuate, CULTURAL BILL OF EXCHANGE; fr. CAMBIST 62 LETTRE DE CHANGE AGRICOLE). Un tip special de cambie, diferită de cambia comercială. Se emite în principal pentru nevoile de credite, pe termen mijlociu, ale agricultorilor. Cambia agricolă presupune un împrumut acordat direct producătorului agricol şi numai pentru scopuri agricole. Cambia agricolă cuprinde cauza expresă a emiterii ei. Deci, cambia agricolă trebuie concepută, în primul rînd, ca un mijloc mai sigur de încasare a creditelor pe termen mijlociu acordate agricultorilor, fiind în acelaşi timp un instrument de circulaţie de prim ordin. Recuperarea uşoară a creditelor acordate pe baza unei cambii agricole, înzestrată cu privilegii speciale şi posibilitatea reescontării sale, determină băncile să acorde creditele de care agricultorii au nevoie. Privită, din punct de vedere al debitorului şi creditorului, cambia agricolă trebuie să fie un titlu uşor constituibil, să fie uşor transmisibilă şi reescontată şi să implice privilegii care să garanteze o încasare sigură şi rapidă a creanţei, de care să fie satisfăcuţi toţi deţinătorii ei. Fiind un titlu de drept, cambia agricolă trebuie să pună pe acelaşi plan interesele debitorului şi ale creditorului. Ea are caracteristicile unui titlu executor, dar şi circulator (de circulaţie). Cambia presupune constituirea unui gaj care se menţionează pe verso-ul ei. Prin aceasta, cambia agricolă devine un titlu de credit pe termen mijlociu, privilegiat şi executoriu, un titlu reescontabil şi circulatoriu, ceea ce actul de gaj şi poliţa obişnuită nu sînt. CAMBIST (engl. DEALER). Specialist bancar în comerţul cu devize. CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ÎNTREPRINZĂTORILOR PARTICULARI DIN MUNICIPIUL BUCUREŞTI (C.C.I.-PART). Organizaţie profesională, independentă, non-guvemamentală, de utilitate publică al cărei obiectiv este să promoveze interesele comerciale şi patronale ale membrilor ei pe plan intern şi interna- ţional, în condiţiile economiei de piaţă, pe baza principiilor liberei iniţiative şi a concurenţei loiale. Specific acestei organizaţii este caracterul privat al capitalului social al societăţilor comerciale membre. C.C.I.-Part s-a înfiinţat din iniţiativa unor întreprinzători particulari şi funcţionează ca persoană juridică conform Decretului Lege nr. 139/1990. CAMERA DE COMERŢ INTERNAŢIONAL (C.C.I.) (engl. INTERNATIONAL CHAMBER OF COMMERCE; fr. CHAM-BRE DE COMMERCE INTERNATIONALE). Organizaţie privată şi fără apartenenţă politică, al cărei sediu este la Paris şi care reuneşte camere de comerţ naţionale şi asociaţii profesionale. Are drept scop ameliorarea relaţiilor economice în lume. CANAL DE DISTRIBUŢIE (engl. DIS-TRIBUTION CHANNEL; fr. CANAL DE DISTRIBUTION). Drumul parcurs de un produs de la sursă la destinatarul final. El indică itinerarul sau circuitul deplasării. Termenul are cea mai frecventă utilizare în legătură cu distribuţia produselor. în acest caz, canalul de distribuţie reprezintă distanţa şi modalitatea de trecere a unui produs de la unitatea producătoare la consumatorul final, precum şi intermediarii implicaţi în deplasarea respectivă. Canalul de distribuţie se caracterizează prin trei dimensiuni: lungime, lăţime, adîncime. Lungimea reprezintă numărul de intermediari prin care trece produsul pînă la consumatorul final. Lăţimea este dată de numărul unităţilor prin care se asigură desfacerea produsului în cadrul unei anumite etape a circuitului. Adîncimea reprezintă gradul în care canalul se apropie de punctul final, de consum. Reţeaua canalului de distribuţie a produselor trebuie să se caracterizeze printr-un mare grad de flexibilitate spre a se putea adapta cu maximum de operativitate la schimbările de mediu, pentru a satisface cît mai bine cerinţele consumatorilor. 63 CAPITAL CAP AL GOSPODĂRIEI (engl. HOUSE HOLDER; fr. CHEF DU ME-NAGE). Persoana recunoscută, ca atare, de ceilalţi membrii ai gospodăriei. CAPACITATE BENEFICIARĂ (engl. BENEFICIARY CAPACITY; fr. CAPACITE BENEFICIAIRE). Aptitudinea unei întreprinderi de a obţine un beneficiu convenabil în raport cu fondurile sale proprii. Ea poate fi exprimată şi ca procent din beneficiul net în raport cu capitalurile investite. CAPACITATE CAMBIARĂ (engl. BILL OF EXCHANGE CAPACITY; fr. CAPACITE DE LETTRE DE CHANGE). Aptitudinea de a se angaja prin intermediul unor cambii şi, deci, de a fi supus dreptului cambiar. CAPACITATE DE FINANŢARE (engl. FINANCING CAPACITY; fr. CAPACITE DE FINANCEMENT). Ansamblul de operaţii care permit unei unităţi economice de a-şi asigura resursele monetare şi financiare. CAPACITATE DE PLATĂ (engl. PAYMENT CAPACITY; fr. CAPACITE DE PAIEMENT). 1. Reprezintă capacitatea debitorului de a face faţă angajamentului pe care şi l-a luat de a plăti o sumă de bani, la un anumit termen; 2. Exprimă starea în care se află o întreprindere şi care îi permite să facă faţă în orice moment plăţilor exigibile. Reprezintă, deci, o solvabilitate imediată. Indicatorul capacităţii de plată se determină raportînd disponibilităţile băneşti din cont şi numerar şi creditele negociate, la obligaţiile de plată cu scadenţă imediată. 3. în sistemul bancar internaţional, reprezintă un criteriu de apreciere a riscului de ţară, privind riscul neplăţii, la nivelul mai multor ţări, acţionînd pe „principiul dominoului*6. Capacitatea de plată a ţării respective în raport cu serviciul datoriei externe se exprimă prin: asigurarea mijloacelor financiare pentru a acoperi serviciul datoriei externe, atît publice cît şi private; datoria externă ca procent din Produsul Naţional Brut; numărul de luni de importuri care pot fi acoperite din rezerva valutară a ţării etc. CAPACITATE DE PRODUCŢIE (engl. PRODUCTION CAPACITY; fr. CAPACITE DE PRODUCTION). Indicator economic care reprezintă producţia maximă care poate fi obţinută într-o perioadă dată, pentru o anumită structură şi calitate a producţiei, în condiţiile folosirii depline - intensive şi extensive - a fondurilor fixe productive. CAPITAL (engl. CAPITAL; fr. CAPITAL) 1. Categorie economică care exprimă totalitatea resurselor materiale, acumulate şi reproductibile, care prin asociere cu ceilalţi factori de producţie, participă la realizarea de noi bunuri economice, în scopul obţinerii unui profit. în această calitate, mai este cunoscut şi prin denumirile formelor pe care le îmbracă de: capital real, capital tehnic sau fizic, bunuri investiţionale, bunuri capital, bunuri instrumentale, capital echipament. După modul în care diferitele componente ale capitalului real participă la producţie, se consumă şi se înlocuiesc, acesta se întîlneşte în practica curentă sub una dintre formele: capital fix şi capital circulant, sau capital fix, variabil şi regulat; 2. în sens financiar, este resursa care, cu timpul produce avantaje (profit). Este în relaţie pozitivă cu investirea şi negativă cu consumul. Cîteodată se dă capitalului o definiţie mai largă care permite includerea capitalului uman (de ex. o formă de învă-ţămînt sau de pregătire care produce avantaje cu timpul). Este unul dintre factorii de producţie care poate fi definit ca o „bogăţie folosită pentru producţie64; 3. Constituie muncă economisită şi investită, deci folosită pentru realizarea de produse şi servicii. Capitalul este un drept, o relaţie între individ sau grup de indivizi şi munca economisită şi investită. Capitalul nu înseamnă bani sau numai bani, ci ansamblul cuprinzînd bani, maşini, echipamente, clădiri, materii prime şi materiale, pămînt, hîrtii de valoare, creanţe, deci total active. CAPITAL ANGAJAT 64 Capitalul, ca noţiune economică, reprezintă un element important în analiza şi măsurarea funcţionării eficiente a oricărui agent economic. CAPITAL ANGAJAT (engl. EMPLOYED CAPITAL; fr. CAPITAL ENGAGE). Acea parte a capitalului implicat într-o afacere, care constă din totalitatea bunurilor existente din care se scad datoriile curente. Datoriile curente sînt acelea care furnizează resurse pentru mai puţin de un an. Excluderea acestora ajută la evitarea fluctuaţiilor în totalul bunurilor, care în caz contrar, ar putea să afecteze comparaţiile bazate pe date referitoare la un şir de ani. CAPITAL AUTORIZAT (engl. AUTHORIZED CAPITAL; fr. CAPITAL AU-TORISE). Capitalul care ia naştere din dreptul acordat consiliului de administraţie al unei societăţi anonime de a emite acţiuni la concurenţa sumei autorizate a capitalului social. CAPITAL BANCAR (engl. BANKING CAPITAL; fr. CAPITAL BANCAIRE). Resursă formată din: fondurile proprii ale băncilor şi din fondurile obţinute din depunerile diferiţilor agenţi economici, care este folosită pentru acordarea de credite purtătoare de dobînzi, diferiţilor agenţi economici. CAPITAL BĂNESC (engl CASH CAPITAL; fr. CAPITAL D'ESPECES). Forma iniţială în care apare orice capital şi care creează un profit deţinătorilor. Sumă de bani care asigură deţinătorului un profit prin folosirea lui (investiţii, împrumuturi etc.) CAPITAL CERUT (engl. SUBSCRIBED CAPITAL; fr. CAPITAL PRETENDU) (capital subscris). Nivelul capitalului prevăzut în statutul unei societăţi care urmează să fie creată, capital care nu este încă eliberat în întregime. Acea parte a capitalului real, concretizat în resurse materiale, care se consumă în întregime, într-un ciclu de producţie şi se înlocuieşte după fiecare circuit economic. în cadrul acestuia sînt cuprinse materiile prime, materialele de bază şi auxiliare, energia, combustibilul, apa, semifabricatele, resursele băneşti etc. Circulaţia acestui capital are loc astfel: furnizorii aduc bunurile; acestea se vînd clienţilor care devin debitori, plătind eventual cash; aceşti bani gheaţă sînt utilizaţi pentru a plăti furnizorii, care aduc altă cantitate de marfa etc. CAPITAL COMERCIAL (engl. TRADE CAPITAL; fr. CAPITAL COMMERCIALE). Acea parte a capitalului care apare sub formă de marfă şi bani şi care serveşte la transformarea mărfurilor în bani. CAPITAL CONSTANT (engl CONSTANT CAPITAL; fr. CAPITAL CONSTANTE). Acea parte a capitalului industrial care nu îşi schimbă mărimea valorii în procesul de producţie. El îşi transmite total valoarea asupra noilor produse, pe măsură ce mijloacele de producţie se consumă sau se uzează în procesul muncii. CAPITAL DE DOTARE (engl. ENDOWMENT CAPITAL; fr. CAPITAL DE DOTATION). Capitalul social pus la dispoziţia unei colectivităţi publice de către stat sau de către o municipalitate. Acelaşi termen desemnează şi capitalul social pus la dispoziţia unei sucursale de către întreprinderea care a deschis-o. CAPITAL FICTIV (engl. FICTITIOUS CAPITAL; fr. CAPITAL FICTIF). Semnifică un titlu de proprietate existent sub forma hîrtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni, titluri financiare, cambii etc.) şi care dă posibilitatea deţinătorilor lui să obţină un venit sub formă de dividend sau dobîndă. Capitalul fictiv are un circuit separat de cel al capitalului real. CAPITAL CIRCULANT (engl. FLOAT- CAPITAL FINANCIAR (engl. FINAN-ING CAPITAL; fr. CAPITAL CIRCULANT). CIAL CAPITAL; fr. CAPITAL FINANCI- 65 CAPITAL DE RISC ERE). Rezultatul unirii capitalurilor bancare cu cele industriale. CAPITAL AL FIRMEI (engl. FIRM CAPITAL; fr. CAPITAL DE LA FIRME). Sumă exprimată în monedă naţională sau străină care reprezintă aportul persoanelor fizice şi / sau juridice materializat în semne monetare, bunuri în natură, mobiliare sau imobiliare, titluri, brevete ori alte disponibilităţi libere de sarcini ori servituti, care se transferă, în mod voluntar, în patrimoniul firmei în vederea realizării unui profit în exerciţiul obiectului de activitate declarat. Modalităţile de constituire şi titlurile care reprezintă capitalul sînt reglementate prin lege, în raport cu statutul juridic şi forma de proprietate a firmei. în contabilitate aportul iniţial de capital, ca şi modificările ulterioare, se evidenţiază în contul de capital, cont de pasiv (din clasa conturilor de capital), al cărui sold creditor exprimă capitalul firmei la o dată determinată şi care va trebui să concorde cu capitalul înregistrat la oficiul Registrului Comerţului. CAPITAL FIX (engl. FIXED CAPITAL; fr. CAPITAL IMMOBILISE). Acea parte a capitalului productiv, care participă integral la procesul de producţie, concretizat în bunuri materiale, utilizate în mai multe cicluri de producţie, care se consumă treptat, fiind înlocuite, după o anumită perioadă de timp. în această categorie se includ construcţiile şi echipamentele de producţie. CAPITAL INVESTIT (engl. PLACED CAPITAL; fr. CAPITAL PLACEE). Capitalul propriu plus datoria pe termen lung. CAPITAL NOMINAL (engl. NOMINAL CAPITAL; fr. CAPITAL NOMINAL). Este constituit din elementele pozitive ale patrimoniului (bunuri, bani, creanţe) inclusiv capital fictiv. CAPITAL PERMANENT (engl. PERMANENT CAPITAL; fr. CAPITAL PERMANENT). Capitalul aflat la dispoziţia unui agent economic, constituit din capitalul propriu şi din creditele bancare pe termen mijlociu şi lung. Capitalul permanent participă la calcularea indicatorului de eficienţă numit rata autonomiei financiare (raf). Capitalul propriu(Cpr) Vr ZZ --------------------—--- Capitalul permanent(Cp) CAPITAL PROPRIU (engl. OWN CAPITAL; fr. CAPITAL PROPRE). în unităţile industriale, este capitalul unui agent economic format din capitalul social şi fondurile proprii. Reprezintă post de bilanţ contabil. El poate apărea şi sub denumirea de surse proprii sau fonduri proprii. Reprezintă o sursă proprie cu caracter avansabil care se constituie la înfiinţarea unităţii economice sau sociale, fiind condiţia sine qua non a existenţei şi funcţionării acesteia. Acesta cuprinde: capitalul social, fondurile cu scop determinat şi consumabile şi beneficiile nerepartizate. Capitalul propriu utilizat , la calcularea indicatorului de eficienţă, respectiv, rata autonomiei financiare se determină astfel: capitalul social vărsat, plus fondul de rezervă şi fondul de risc, din care se scad partici-paţiile societăţii bancare în cauză la alte societăţi bancare. CAPITAL DE REZERVĂ (engl. CAPITAL OF RESERVE; fr. CAPITAL DE RESERVE). Face parte din capitalul societăţii pe acţiuni care se alimentează anual din profitul societăţii şi serveşte la completarea capitalului de bază (cînd se devalorizează) şi la plata dividendelor (dacă nu e suficient profitul). CAPITAL DE RISC (engl. VENTURE CAPITAL; fr. CAPITAL DE RISQUE). Acea formă de capital care joacă un rol important în îmbunătăţirea managementului întreprinderilor şi care realizează, în timp, cîşti-guri însemnate de capital prin creşterea cursului bursier al acţiunilor întreprinderii în cauză, respectiv, creşterea valorii sale pe piaţă. Menirea capitalului de risc este să se angajeze în susţinerea unor întreprinderi, ca CAPITAL SOCIAL 66 proprietar sau asociat la proprietate, şi apoi după ce-i asigură acestuia un regim de funcţionare optimă şi rezultate pozitive, să se desprindă, după un anumit număr de ani, prin vînzarea acţiunilor sau participarea sa la proprietate cu un cîştig semnificativ. Capitalul de risc este participant şi la investiţiile de capital. Prin funcţionalitate implică modificări calitative. Angajîndu-se ca proprietar, el trebuie să se implice activ în gestiunea întreprinderilor. O asemenea angajare a capitalurilor conduce la diminuarea debitelor întreprinderilor şi totodată a resurselor băncilor. CAPITAL SOCIAL (engl. AUTHOR-IZED CAPITAL; fr. CAPITAL SOCIAL). Reprezintă, în materie de finanţare şi de investiţii, capitalul adus direct de proprietar şi asupra căruia se pot plăti dividende, prin opoziţie cu datoria care este capital împrumutat (atras) pentru realizarea proiectului şi pentru care, atunci cînd trebuie rambursat, se varsă, în general, dobînzi. Capitalul social sau nominal reprezintă totalitatea aporturilor în natură sau în bani cu care participanţii la o societate comercială contribuie la constituirea acesteia. El reprezintă garanţie pentru societate, gaj general şi are o valoare fixă şi intangibilă (nu poate fi folosită la distribuirea de dividende). Formarea capitalului social se realizează prin aportul proprietarului (pentru unităţile private), prin aportul de părţi sociale (pentru unităţile asociative) şi prin aportul în acţiuni al participanţilor (pentru societăţile pe acţiuni). Capitalul social îmbracă două forme: capital subscris şi nedepus şi capital subscris şi depus (vărsat). CAPITAL STATUTAR (engl. STATU-TORY CAPITAL; fr. CAPITAL STATU-TAIRE). Acea formă de capital care aparţine unei societăţi, bănci etc. şi se formează prin contribuţia membrilor societăţii care fac vărsăminte în acest scop. DEPOT). Totalitatea subscrierilor de capital efectuate de participanţi la o societate comercială. Ca mărime el este egal cu capitalul social. CAPITAL SUBSCRIS ŞI DEPUS (engl. SUBSCRIBED AND PAID CAPITAL; fr. CAPITAL VERSE). Capitalul vărsat efectiv care se aportează în natură sau în bani ca urmare a subscripţiei la capitalul social, efectuat de acţionari sau asociaţi, în contul societăţii. El este cota parte de capital depusă de fiecare asociat; poate fi egal cu cel subscris sau mai mic decît acesta, dacă vărsămintele se fac parţial şi la termenele prevăzute de statutul societăţii. CAPITAL VARIABIL (engl. VARIABLE CAPITAL; fr. CAPITAL VARIABLE). Acea parte a capitalului folosit pentru procurarea forţei de muncă, a materiilor prime, a materialelor auxiliare, a energiei şi combustibililor, este deci o parte a capitalului circulant. CAPITAL UTILIZAT (engl. USED CAPITAL; fr. CAPITAL UTILISE). Desemnează finanţarea pe termen lung utilizată de către o entitate care se bazează, de obicei, pe capitalul vărsat, pe rezerve şi credite pe termen lung. CAPITALURI ÎN FUGĂ (engl. FOREIGN EXCHANGE ASSETS; fr. CAPITAL EN DEVISES ETRANGERES). Capitaluri pe care deţinătorii lor le transferă din-tr-o ţară în alta, prin violarea reglementării exporturilor de capital sau a controlului valutar. CAPITALURI FLOTANTE (FEBRILE) (engl. FLOATING CAPITALS; fr. CAPI-TAUX FLOTTANTS). Capitaluri care trec de pe o piaţă financiară pe alta pentru a fi plasate pe termen scurt în funcţie de evoluţia ratelor dobînzii şi de riscul valutar. CAPITAL SUBSCRIS ŞI NEDEPUS CAPITALIZARE BURSIERĂ (engl. (engl. SUBSCRIBED AND UNPAID CAPI- EXCHANGE TREASURY; fr. THESAURI- TAL; fr. CAPITAL SOUSCRIVE ET SANS SATION BOURSIERE). Acţiune care se re- 67 CARTEL flectă asupra unei unităţi economice, influenţată de rezultatul multiplicării cursului acţiunilor sale (bonuri de participaţie, etc.) la o zi de referinţă, cu numărul titlurilor e-mise din aceeaşi categorie. CARACTERISTICĂ (engl. CHARAC-TERISTIC / VARIABLE; fr. CARACTERIS-TIQUE / VARIABLE). însuşire comună tuturor unităţilor unei populaţii, supusă cercetării şi care are valori diferite de la o unitate la alta sau de la un grup de unităţi la altul. Ea poate fi: - alternativă: însuşire care are două valori (ex: da - nu; rural - urban). - atributivă, calitativă: însuşire legată de natura internă a unităţilor studiate, exprimată în cuvinte (profesie, sex). - numerică, cantitativă: însuşire al cărui nivel se exprimă numeric (valoare producţie, vîrstă). CARGO (engl. CARGO; fr. CARGO). Uzanţă comercială prin care se înţelege încărcarea completă a unei nave, fără specificarea felului mărfii care se încarcă. în timpul transportului maritim sau fluvial se face asigurarea mărfurilor aflate pe nave sub urmatoarele forme: - abonament, cînd mărfurile expediate se asigură pe o anumită perioadă de timp - flotantă, cînd se stabileşte un plafon valoric de acoperire, care se diminuează treptat cu fiecare transport pînă la terminare - de voiaj, cînd asigurarea durează pe timpul transportului de la portul de încărcare pînă la cel de descărcare. CARTE DE C.E.C. (engl. C.E.C. CARD). Este un mijloc de identificare a titularului unui cont în bancă care emite cecuri ale unei organizaţii (de ex: eurocecuri). Banca garantează plata cecului pînă la concurenţa unei anumite sume dacă semnătura şi numărul cărţii care trebuie să fie menţionat pe spatele cecului, concordă. CARTE DE CREDIT (engl. CREDIT CARD; fr. CARTE DE CREDIT). Document emis de bancă în temeiul căruia titularul poate face cumpărări de mărfuri, plăţi de servicii, etc., pe credit, pe termen scurt, de la întreprinderile sau magazinele care, prin convenţie, s-au angajat faţă de bancă să îl accepte. Suma care reprezintă contravaloarea cumpărăturilor este apoi debitată de către instituţia emitentă a cărţii de credit, la intervale regulate, titularului contului. CARTEA MARE (engl. „THE BIG CARD“; fr. „LE GRANDE LIVRE“). Registru de contabilitate a cărui utilizare este indicată agenţilor economici de legislaţia în vigoare din România. Cuprinde informaţiile transpuse din registrul - jurnal al operaţiilor cu caracter economico - financiar, sistematizate pe conturi. înregistrările se efectuează, în mod ordonat, în expresie valorică şi în succesiune cronologică. Agenţii economici care utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor au datoria de a asigura, în forme adecvate, respectarea normelor de contabilitate prevăzute pentru registrul „cartea mare“. CARTE DE SEMNĂTURI (engl. BOOK OF SIGNATURES; fr. LIVRE DES SIGNA-TURES). Formular care trebuie să fie completat la deschiderea unui cont sau a unui depozit de titluri, pe care figurează semnătura titularului şi, atunci cînd este cazul, cele ale reprezentanţilor săi (mandatari). Cartea de semnături este un document care, pentru bancă, reglează dreptul de dispoziţie asupra fondurilor şi valorilor care îi sînt încredinţate. CARTEL (engl. CARTEL; fr. CARTEL). Formă de asociere de tip oligopol între producători, prin care aceştia se înţeleg în ceea ce priveşte nivelul preţurilor şi împărţirea pieţelor. Producătorii cartelaţi se asociază prin înţelegere liberă, deţinînd 75% din totalul producţiei respective. Unităţile componente îşi păstrează personalitatea juridică -dar limitată - întrucît autonomia decizională este subordonată strategiei generale a grupului. Cel mai cunoscut cartel internaţional CARTELĂ DE CREDIT 68 este OPEC-ul, cel al ţărilor producătoare de petrol. CARTELA DE CREDIT (engl. CREDIT RATION-BOOK; fr. CARTE DE RATION-NEMENT DE CREDIT). Instrument financiar folosit pentru cumpărarea de mărfuri, plata execuţiei unor lucrări sau a prestaţiilor de servicii, pe credit. în emiterea şi circulaţia pe piaţă a cartelei de credit intervin trei părţi şi anume: unitatea bancară care acordă creditul pentru cumpărarea de mărfuri, plata executării lucrărilor sau prestărilor de servicii; beneficiarul creditului, care în locul sumelor de bani primeşte cartela de credit; unitatea care, pe baza cartelei de credit, vinde titularului mărfurile dorite, execută lucrările sau prestează serviciile în cadrul sumelor limită prevăzute în acest instrument. Pentru ca o cartelă de credit fie valabilă, trebuie să conţină: unitatea bancară emitentă, numărul de ordine al cartelei, numele, prenumele, contul şi semnătura titularului, termenul de valabilitate, limitele lunare de creditare prevăzute în contractul încheiat între titularul cartelei şi bancă, cu ocazia stabilirii creditului acordat, precum şi a condiţiilor de rambursare. Avantajele utilizării cartelei de credit sînt: - existenţa garanţiei băncii pentru plata mărfurilor vîndute, a executării lucrărilor sau a serviciilor prestate pe credit; - reducerea numărului operaţiunilor contabile, atît la bancă cît şi la magazinele şi întreprinderile care efectuează lucrări, prestări de servicii sau livrări de mărfuri; - asigurarea securităţii banilor pentru titulari, operaţiunile facîndu-se prin cont. CASARE (engl. CASSATION; fr. REFORME). Operaţia de lichidare a unui mijloc fix (maşini, utilaje, aparate etc.) a cărui folosire, reparare sau modernizare, datorită gradului avansat de uzură nu mai este economică. CASĂ DE CIRCULAŢIE (engl. HOUSE OF CIRCULATION; fr. MAISON DE CIR- CULATION). Este reprezentată de casieria unităţii bancare prin care se efectuează operaţiuni zilnice de încasări şi plăţi în numerar, pentru satisfacerea cererilor titularilor de conturi deschise la bancă. Din casa de circulaţie se eliberează numerarul necesar întreprinderilor, centralelor, instituţiilor etc., în vederea efectuării de către acestea a plăţilor pentru retribuţii, pensii, indemnizaţii etc. în casa de circulaţie numerarul poate fi păstrat pînă cînd suma lui ajunge la un anumit plafon zilnic. Sumele care depăşesc acest plafon se varsă automat în fondul de rezervă. Casele de circulaţie pot fi de încasări, de plăţi şi mixte. CASĂ DE CLEARING (engl. CLEAR-ING HOUSE; fr. MAISON DE COMPENSATION). (Casă de compensaţie). Asociaţie de persoane fizice sau juridice, membre ale bursei, care garantează necondiţionat că orice tranzacţie efectuată de membrii bursei, va fi onorată conform prevederilor contractului. Asigură totodată şi lichidarea tehnică a tranzacţiei, comunicînd la scadenţa contractului, numele cumpărătorului şi vînzăto-rului. CASĂ COMERCIALĂ (engl. TRADE HOUSE; fr. MAISON DE COMMERCE). Mare firmă comercială care, pe de o parte, cumpără mărfuri de la producătorii sau angrosiştii din ţara ei şi le revinde în străinătate, iar pe de altă parte, achiziţionează produse din străinătate pe care apoi le revinde angrosiştilor locali sau de-tailiştilor, precum şi unităţilor producătoare. Realizează, în principal, operaţii pe cont propriu, dar adeseori, îndeplineşte şi diferite servicii de intermediere, pe bază de comision. CASĂ DE COMPENSAŢIE (engl. COMPENSATION HOUSE; fr. MAISON DE COMPENSATION). Locul în care se întîl-nesc reprezentanţii băncilor, sub auspiciile băncii centrale, pentru a schimba efectele şi cecurile pe care trebuie să şi le prezinte reciproc. Sumele acestor operaţiuni se com- 69 CAUŢIUNE pensează, iar reglarea soldului se face prin virament într-un cont deschis la banca centrală. CASĂ DE CONFIRMARE (engl. CON-FIRMING HOUSE; fr. MAISON DE CON-FIRMATION). Firmă comisionară exportatoare care îşi asumă riscurile de creditare a cumpărătorilor şi nu solicită de la aceştia dovezi privind posibilităţile de rambursare a creditelor. CASĂ DE ECONOMII (engl. SAVINGS BANK; fr. MAISON DES ECONOMIES). Instituţie bancară ale cărei principale activităţi sînt colectarea şi gestionarea de fonduri sau de depozite de economii. CASH (engl. CASH; fr. AU COMPTANT) (bani gheaţă). Disponibilităţile băneşti existente la un moment dat asupra unei persoane fizice sau juridice. CASH DISPENSER. Maşină automată care furnizează bani gheaţă deţinătorilor de cărţi, instalată adesea în afara băncilor, unde funcţionează non-stop. Clientul primeşte o cartelă tipărită în relief, conţinînd detalii asupra contului. Cînd este inserată în maşină cu numărul de identificare personal adecvat, permite ca o sumă cash să fie retrasă direct din contul clientului. Pot fi solicitate servicii, precum informaţii despre situaţia contului, un carnet de cecuri sau o balanţă a contului. CASH FLOW FLUX DE NUMERAR (engl. CASH-FLOW; fr. FLUX AU COMPTANT). Capacitatea de autofinanţare a unei întreprinderi, determinată prin ansamblul profiturilor nete, a amortismentelor, a rezervelor şi a provizioanelor neasimilabile datoriilor. El reprezintă un important element de apreciere (evaluare) a unei societăţi, fie în vederea unui plasament, fie pentru acordarea unui credit. CASH FLOW ACTUALIZAT (engl. PRESENT-DAY CASH FLOW; fr. FLUX AU COMPTANT ACTUALISE). Tip de analiză care se bazează pe actualizarea fluxului de numerar (cash flow) prin utilizarea ratelor specifice de actualizare. Aceasta permite analiştilor să ia în considerare faptul că la un leu (sau orice unitate de valută), beneficiul primit peste un an începînd de astăzi, nu este la fel de valoros ca leul cîştigat astăzi. CASH-FLOW BRUT (engl. GROSS CASH FLOW; fr. FLUX AU COMPTANT BRUT). Este beneficiul de exploatare înainte de amortizări şi virări la provizioane. CASH-FLOW NET (engl. NET CASH FLOW; fr. FLUX AU COMPTANT NET). Este egal cu cash-flow brut din care a fost dedus impozitul. CATEGORIE (engl. CATEGORY; fr. CATEGORIE). Element folosit în delimitarea ramurilor economiei naţionale, după gradul de omogenitate a diferitelor tipuri de activitate pe care le reuneşte în cadrul clasificării activităţilor economiei naţionale. Omogenitatea felurilor de activităţi cuprinse în fiecare categorie, din punct de vedere al tipului de mărfuri, produse şi servicii efectuate, al folosirii lor, al resurselor, a tehnologiei, organizării şi finanţării producţiei, permite să se obţină date pentru caracterizarea şi analiza structurii şi dezvoltării economiei şi legăturilor dintre sectoarele ei. CATEGORIE DE CLASIFICARE (engl. CATEGORY OF CLASSIFICATION; fr. CATEGORIE DE CLASSIFICATION). O mulţime de obiecte, elemente, fiinţe, fenomene care au însuşiri comune cel puţin după o caracteristică sau mai multe caracteristici. CAUŢIUNE (engl. CAUTION; fr. CAU-TION). 1. Sumă de bani depusă la dispoziţia organelor fiscale de o personă învinuită sau de o altă persoană în numele învinuitului, spre a garanta, fie plata amenzii, a despăgubirilor, fie prezentarea învinuitului la organele judiciare şi, eventual, plata cheltuielilor de judecată; CEC 70 2. Contract prin care o persoană garantează pentru o altă persoană, faţă de terţi, că va îndeplini ea obligaţiile persoanei garantate în cazul cînd aceasta nu îşi respectă angajamentul. Cauţiunile sînt facultative, legale, judiciare, reale, personale, bancare, penale, vamale. CEC (engl. CHECK; fr. CHEQUE). un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras), să plătească o sumă de bani unei terţe persoane (beneficiar). Este plătibil, în toate cazurile, la vedere. Pentru emiterea cecurilor, titularii acestora trebuie să dispună de conturi cu acoperire pe bază de depozit bancar sau pe bază de credit, de o valoare cel puţin egală, cu valoarea cecului tras. CEC AVIZAT (engl. ADVISED CHECK; fr. CHEQUE AVISE). Instrumentul pentru care banca a făcut avizarea şi are drept efect certificarea existenţei acoperirii în cont a sumelor la data la care s-a cerut avizul băncii. Ea reprezintă, deci, un fel de prezumţie de garantare a plăţii, suma putînd să existe în ziua în care s-a făcut avizarea, dar putînd să dispară pînă în ziua prezentării cecului la plată. ^ CEC DE BANCĂ (engl. BANK CHECK; fr. CHEQUE DE BANQUE). Reprezintă un instrument care poate fi cumpărat de oricare persoană care nu are, din diverse motive, un cont la bancă, şi prin care i se creează posibilitatea de a-1 cumpăra în urma unei operaţiuni de vărsămînt în numerar la casă. Deseori, din motive de securitate şi / sau garanţie, acest mijloc de plată poate fi impus de un creanţier. Evident, banca cere comision pentru acest serviciu. CEC CERTIFICAT (engl. CERTIFIED CHECK; fr. CHEQUE CERTIFIE). Cec pe care banca de emisiune a marcat „bun pentru plată“. CEDARE DE PLĂŢI (engl. PAY-MENTS CESSATION; fr. CESSATION DES PAIEMENTS). Reprezintă starea unui debitor reţinută ca o condiţie de deschidere a unei proceduri în reglementarea judiciară sau în lichidarea bunurilor. CEDENT. Este persoana creditoare care transmite pe baza unui contract de cesiune dreptul său de creanţă unei alte persoane care dobîndeşte astfel calitatea de creditor. Termenul contrar este cesionar. CENTRU DE INTERES ECONOMIC (engl. CENTRE OF ECONOMIC INTER-EST; fr. CENTRE D'INTERET ECONO-MIQUE). Termen care semnifică efectuarea de operaţii economice,- producţie, consum -pe o perioadă suficient de lungă, pe teritoriul economic al unei ţări. CENTRUL ROMÂN PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII (engl. ROMANIAN CENTRE FOR SMALL AND MIDDLE ENTERPRISES; fr. CENTRE ROUMAIN POUR ENTREPRISES PETIT ET MO YEN). Persoană juridică română, apolitică, neguvernamentală, fără scop lucrativ, cu sediul în municipiul Bucureşti, avînd ca obiective principale: promovarea, stimularea, coordonarea politicii de dezvoltare a sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi promovarea comunicării şi cooperării cu instituţii şi organizaţii române, străine şi internaţionale, care au ca scop primordial dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii. CERCETARE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL INVESTIGATION; fr. RE-CHERCHE STATISTIQUE). Proces de studiere a fenomenelor social-economice sub aspect cantitativ în strînsă legătură cu aspectul lor calitativ. Se folosesc următoarele tipuri de cercetare: - cercetare statistică totală (exhaustivă): proces în care sînt supuse studiului toate unităţile populaţiei statistice cercetate - cercetare statistică parţială: proces în care este supusă studiului numai o parte (reprezentativă) a populaţiei totale. 71 CERERE DE OFERTĂ CERERE (engl. DEMAND; fr. DE-MANDE). Reprezintă cantitatea totală din-tr-o anumită marfă care poate fi cumpărată la un preţ dat, într-o perioadă determinată de timp. Ea depinde de mai mulţi factori: nivelul preţurilor, nivelul veniturilor cumpărătorilor, preţul celorlalte mărfuri care intră în concurenţă pentru venitul cumpărătorilor, preferinţele cumpărătorilor şi numărul de cumpărători. Legea generală a cererii exprimă raporturi de cauzalitate între modificarea preţului şi schimbarea cererii. Creşterea preţurilor determină o contracţie a cererii, iar reducerea preţurilor determină o extindere a cererii. De asemenea, dacă populaţia se aşteaptă la o majorare a preţurilor, cererea va cunoaşte o extindere. Dacă se prevede o reducere a preţurilor, cererea se contractă, în perioada premergătoare. Elasticitatea evidenţiază gradul de sensibilitate (de schimbare) a cererii la modificarea unuia dintre factori (preţ, venit, etc.). Ea se măsoară prin coeficientul de elasticitate, care exprimă modificările cererii determinate de schimbarea unui factor. unde: - ECI = coeficientul de elasticitate; - DCI = modificarea cererii de marfă I; - CI = cererea pentru marfa I; - DPI = modificarea preţului mărfii I; - PI = preţul mărfii I; Cererea este elastică cînd ECI este mai mare sau egal cu 1. în analiză, elasticitatea cererii se poate manifesta ca o elasticitate absolută sau relativă faţă de factorii avuţi în vedele. Din punct de vedere al elasticităţii produselor, respectiv cererea, se clasifică în: - cerere neelastică (rigidă) - care se înregistrează la articolele de primă necesitate, la produsele care ţin de satisfacerea unor servicii (alcool, tutun, etc.), la care indiferent de preţ (ori de modificarea lui), consumul se menţine constant sau aproximativ constant; - cerere slab elastică - care se constată la produsele mai puţin importante în raport cu articolele principale, la bunurile complementare; - cerere elastică - care se manifestă la bunurile neesenţiale existenţei; frecvent sînt date ca exemple fructele, unele obiecte de îmbrăcăminte, mobilă, etc. La aceste produse creşterea de preţ inhibă consumul iar valoarea desfacerilor se reduce. Coeficientul de elasticitate a cererii de mărfuri în funcţie de preţ este de regulă, negativ, oglindind faptul că, în condiţiile creşterii preţurilor, cererea de mărfuri manifestă tendinţă de scădere şi invers. Cererea este una dintre componentele de echilibru într-o piaţă. CERERE COMPUSĂ (engl. COMPOS-ITE DEMAND; fr. DEMANDE COM-POSEE). Reprezintă situaţia în care un singur produs este solicitat de un număr de utilizări diferite (ex.: oile sînt cerute pentru lîna lor, pentru came şi piele). O situaţie opusă o reprezintă cererea îmbinată (joint demand) în care două sau mai multe produse sînt solicitate pentru o singură utilizare. CERERE DE OFERTĂ (engl. TENDER DEMAND; fr. APPEL D'OFFRE). 1. Document comercial prin care o firmă îşi manifestă voinţa de a încheia un contract cu un obiect bine determinat şi se materializează sub formă de scrisoare comercială, telegramă, telex sau sub forma unei convorbiri telefonice cu partenerul potenţial; 2. Cererea adresată de o firmă de comerţ exterior cumpărătoare unuia sau mai multor vînzători potenţiali, care conţine informaţii referitoare la nomenclatorul mărfurilor solicitate, preţul indicat, modalitatea de plată, condiţiile de livrare propuse, etc. şi pe baza căreia se plătesc tranzacţiile. Cererea de ofertă are funcţia de bază de a declanşa o ofertă fermă pentru o anumită vînzare-cum-părare, ea reprezentînd manifestarea de voinţă a firmei de comerţ exterior de a încheia o tranzacţie internaţională; cînd în cererea de ofertă se înscrie o cantitate deter- CERERE SOLVABILĂ 72 minată dintr-o anumită marfă, condiţiile de livrare, termenul de livrare şi plafonul maxim al preţului, simpla confirmare întocmai a acesteia de către vînzător se consideră contract încheiat, cererea de ofertă fiind echivalentă cu o comandă fermă. în afara funcţiei sale de bază, cererea de ofertă are şi funcţia de informare asupra pieţelor externe. CERERE SOLVABILĂ (engl. EFFEC-TIVE DEMAND; fr. DEMANDE SOLVA-BLE). Reprezintă cererea de mărfuri şi servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. CERTIFICAT (engl. CERTIFICATE; fr. CERTIFICAT). Titlu global pentru un anumit număr de părţi de fond de plasament. CERTIFICAT DE ACŢIUNI (engl. SHARES CERTIFICATE; fr. * CERTIFICAT D'ACTIONS). 1. Certificat care atestă proprietatea unei persoane asupra unor acţiuni. De îndată ce acest certificat este emis, certificatul vînzătorului este anulat de către compania interesată; 2. Atestare dată de către o instituţie bancară privind acţiunile străine care au fost încredinţate şi pe care le păstrează în depozit. Adesea, va apare ca un titlu colectiv, fiind uzuală reunirea mai multor valori într-un singur certificat. Scopul emiterii unui asemenea certificat este de a facilita negocierea acţiunilor la scară internaţională, deoarece poate circula în cadrul marilor burse, fără a mai fi necesare toate procedurile, riscurile şi costurile transmiterii efective a unei multitudini de titluri. Por-nindu-se de la aceste considerente practice, la bursele din Elveţia spre exemplu, tranzacţiile cu acţiuni americane, engleze şi italiene se efectuează uzual cu certificate de acţiuni. CERTIFICAT DE DEPOZIT (engl. WAREHOUSE WARRANT; fr. CERTIFICAT DE DEPOT). Titlu de credit care atestă depunerea unei anumite sume de bani sau o cantitate de aur de către o persoană la o bancă, pe baza căruia, aceeaşi sumă poate fi încasată de la o bancă „corespondent44 din altă localitate sau ţară. Certificatul de depozit este util pentru oamenii de afaceri care se deplasează la mari distanţe şi ar fi greu şi riscant să poarte cu ei bani reali. Certificatul de depozit a îmbrăcat, în cele din urmă, forma bancnotei. CERTIFICAT INTERIMAR > 9 E ECHILIBRU BĂNESC (engl. MONEY EQUILIBRIUM; fr. EQUILIBRE PECUNI-AIRE). Parte a echilibrului economic general, care constă în concordanţa dintre volumul şi structura disponibilităţilor băneşti ale economiei şi populaţiei, pe de o parte şi, volumul şi structura ofertei de bunuri şi servicii destinate consumului productiv (stocuri, investiţii etc.) şi al celui neproductiv (individual social), pe de altă parte. Echilibrul bănesc este prima condiţie pentru stabilizarea banilor şi realizarea normală a funcţiilor acestora şi se realizează în principal, prin interacţiunea banilor în circulaţie, a mărfurilor şi a preţurilor. ECHILIBRU BUGETAR (engl. BUDG-ETARY EQUILIBRIUM; fr. EQUILIBRE BUDGETAIRE). Principiu de bază al politicii financiare, potrivit căruia este necesar să existe concordanţă între veniturile şi cheltuielile bugetului de stat; în economia de piaţă, acest principiu este socotit cheia de boltă a finanţelor publice. Deci, echilibrul bugetar are în vedere, ca în cazurile în care veniturile bugetare ordinare (impozite, taxe, venituri de la agenţii economici şi domeniile publice etc.) nu asigură finanţarea tuturor cheltuielilor bugetare, deficitul se acoperă pe seama împrumuturilor de stat sau a emisiunii monetare, ceea ce influenţează inflaţia şi deprecierea monedei naţionale. Dirijarea proceselor economice cu ajutorul pîr- ghiilor financiare a devenit o formă de inter-venţionism al statului, deoarece nu se poate asigura fără acestea prevenirea crizelor şi şomajului, precum şi dezvoltarea echilibrată a economiei. ECHILIBRU CONCURENŢIAL (engl. COMPETITIVE EQUILIBRIUM; fr. EQUILIBRE COMPETITIVE). Constă în descrierea situaţiei finale către care tinde, mai mult sau mai puţin rapid, o economie care cunoaşte simultan (cumulativ) libertatea totală a alegerilor consumatorului şi multiplicitatea agenţilor în fiecare sector de producţie. ECHILIBRU ECONOMIC (engl. ECONOMIC EQUILIBRIUM; fr. EQUILIBRE ECONOMIQUE). Stare de concordanţă, de proporţionalitate existentă în cadrul economiei între toate sferele procesului reproducţiei sociale. Rezultă dintr-un sistem determinat de raporturi dintre factorii tehnici, economici şi sociali care asigură corespondenţa dintre cerere şi ofertă, dintre cheltuieli şi venituri, dintre circulaţia mărfurilor şi a banilor, dintre cererea şi oferta de forţă de muncă, şi se realizează prin sistemul de preţuri şi tarife, prin piaţa muncii, prin buget, credit, şi comerţ exterior. Este o stare de concordanţă relativă dintre diferitele procese şi laturi ale activităţii economice, dintre subsistemele economiei naţionale, dintre e- 137 ECONOMIE fectele obţinute şi eforturile depuse, pe baza căruia se asigură stabilitatea dezvoltării economiei, progresul economic şi social. ECHILIBRU ECONOMIC GENERAL (engl. GENERAL ECONOMIC EQUILIB-RIUM; fr. EQUILIBRE ECONOMIQUE GENERAL). Reprezintă expresia generalizată a echilibrului material al economiei naţionale, a echilibrului forţei de muncă şi a echilibrului valoric. ECHILIBRU FINANCIAR (engl. FINANCIAL EQUILIBRIUM; fr. EQUILIBRE FINANCIER). Acea parte componentă şi forma de manifestare a echilibrului economic general, care exprimă egalitatea permanentă şi corelaţia deplină dintre resursele financiare potenţiale şi posibilităţile de constituire a acestora. ECHILIBRU PARŢIAL (engl. PARŢIAL EQUILIBRIUM; * fr. EQUILIBRE PARTIEL). Situaţia unei pieţe sau a unei ramuri în care confruntarea ofertei şi a cererii a determinat simultan preţul şi cantitatea produsă. Conţinutul echilibrului (preţul şi cantitatea) depinde de ofertă şi de cerere, orice modificare a acestora implicînd şi o modificare a echilibrului. ECHILIBRU VALUTAR (engl. CURRENCY EQUILIBRIUM; fr. EQUILIBRE DES DEVISES). Este dat de egalitatea dintre încasările şi plăţile în valută ale unei ţări într-o perioadă de timp dată rezultată din operaţiunile de import - export, turism, prestări servicii internaţionale, operaţii ne-comerciale şi financiare, credite externe primite sau acordate. ECHITATE FISCALĂ (engl. FISCAL EQUITY; fr. EQUITE FISCALE). Termen care desemnează dreptatea socială în materie de impozite. Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală sînt necesare impunerea diferenţiată a veniturilor şi a averii, scutirea persoanelor cu venituri mici de plata impozitului, adică stabilirea unui minim neimpozabil. Echitatea fiscală presupune îndeplini- rea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume: - stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. (Minimul neimpozabil se practică numai în cazul impozitelor directe); - sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum şi a situaţiei personale a acestuia (celibatar, căsătorit, cu persoane în întreţinere, etc.); - impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia celor care se află sub un anumit nivel. ECHIVALENT GENERAL (engl. GENERAL EQUIVALENT; fr. EQUIVA-LENT GENERAL). Marfă de un anumit fel care serveşte la exprimarea valorii tuturor celorlalte mărfuri. ECLA (engl. EUROPEAN COMMISSION FOR LATINO - AMERICA). Comisia Economică ONU pentru America Latină. - înfiinţată în 1948, cu sediul la Santiago Chile; - are ca obiectiv stimularea dezvoltării economice şi sociale şi cooperării dintre statele regiunii. ECONOMETRIE (engl. ECONOMET-RICS; fr. ECONOMETRIE). Este ştiinţa al cărei scop este exprimarea economiei în termeni matematici. Pentru aceasta, ea măsoară şi verifică statistic mărimile şi relaţiile introduse în teoria economică. Metodele econometrice elaborate descriu funcţionarea economiei. Ele permit simularea şi previziunea pe termen scurt. ECONOMIE (engl. ECONOMY; fr. ECONOMIE). 1. Reprezintă acea parte a venitului care nu este utilizată direct pentru consum; ECONOMIE INDUSTRIAL - AGRARĂ 138 2. Reprezintă ştiinţa alocării şi repartizării resurselor. ECONOMIE INDUSTRIAL - AGRARĂ (engl. INDUSTRIAL - AGRARIAN ECO-NOMY; fr. ECONOMIE INDUSTRIEL -AGRAIRE). Tipul de economie în cadrul căreia industria aduce o contribuţie majoritară la formarea venitului naţional şi deţine o pondere mai mare decît agricultura în structura populaţiei ocupate; cercetarea ştiinţifică se dezvoltă şi aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei; în cadrul industriei ponderea ramurilor prelucrătoare este precumpănitoare şi se accentuează promovarea progresului tehnic; creşterea productivităţii muncii are contribuţie determinantă la sporirea venitului naţional; în export predomină produsele industriei prelucrătoare şi cu un grad ridicat de prelucrare, etc. ECONOMIE INDUSTRIALĂ DEZVOLTATĂ (engl. INDUSTRIAL DEVEL-OPED ECONOMY; fr. ECONOMIE IN-DUSTRIELLE DEVELOPPEE). Tip de economie caracterizată prin preponderenţa populaţiei ocupate în ramurile industriale şi în general neagricole, în raport cu agricultura (raport de cel puţin 5-6:1). Ponderea principală în crearea venitului naţional în industrie o au ramurile de prelucrare avansată a materiilor prime. Productivitatea ridicată a muncii permite o egalizare a nivelului acesteia în cele două ramuri de bază - industrie şi agricultură, iar în consumul populaţiei o pondere mare o deţin bunurile tehnice de uz îndelungat. ECONOMIE MIXTĂ (engl. MIXED ECONOMY; fr. ECONOMIE MIXTE). Este aceea formă de economie în care relaţiile şi formele de proprietate coexistă concomitent, iar în interrelaţie cu proprietatea publică apare proprietatea privat - individuală sau de grup. în funcţie de ponderea pe care o deţine în patrimoniul agenţilor economici, proprietatea mixtă se prezintă sub formele: public - privat; naţional - internaţional. în această formă de economie coexistă formele de intervenţie ale statului, la nivel macroeconomic, cu funcţionarea economiei de piaţă caracterizată prin concurenţă; agenţii economici publici, privaţi şi micşti intră şi sînt trataţi pe piaţă în mod egal,. ECONOMIE MONETARĂ (engl. MONETARY ECONOMY; fr. ECONOMIE MONETAIRE). Acea formă de economie în care banii reprezintă mijlocul de schimb. ECONOMIE NAŢIONALĂ (engl. NATIONAL ECONOMY;' fr. ECONOMIE NAŢIONALE). Ansamblul de relaţii la nivel naţional, de resurse materiale şi umane, de activităţi de producţie, de schimb, de servicii, care s-au constituit în ramuri, sectoare de activitate, subramuri, etc., între care se stabilesc legături reciproce, pe baza cărora se înfăptuieşte mişcarea valorilor materiale şi spirituale, şi se asigură funcţionarea şi dezvoltarea economică a societăţii. Economia naţională reprezintă sistemul complex al activităţilor economice, istoriceşte constituit în cadrul graniţelor unei ţări pe baza diviziunii sociale a muncii şi orientat spre obiective de dezvoltare şi echilibru de către stat, prin instrumente politice şi juridice adecvate. ECONOMIE DE PIAŢĂ (engl. MAR-KET ECONOMY; fr. ECONOMIE DE MARCHE). Formă modernă de organizare a activităţii economice, în care oamenii acţionează în mod liber, autonom şi eficient, în concordanţă cu favorabilităţile şi regulile pieţei, fapt care face posibilă valorificarea maximă a resurselor existente pentru satisfacerea nevoilor şi dorinţelor nelimitate ale oamenilor. Este modul de organizare al economiei, bazat pe principii concurenţiale în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, metodele de producere şi organizare a producţiei, persoanele sau categoriile de persoane care au acces la aceste bunuri prin dinamica preţurilor. ECONOMIE REALĂ (engl. REAL ECONOMY; fr. ECONOMIE REELLE). 139 ECONOMISIRE Concept folosit de specialişti pentru a defini un anumit gen de relaţii şi structuri care desemnează o economie modernă, funcţională, ai cărei parametrii de performanţă satisfac, pornind de la resursele materiale şi umane, numeroasele interese şi cerinţe create de procesul dezvoltării; o economie stabilă şi în acelaşi timp adaptabilă schimbărilor specifice lumii de azi şi de mîine, in-trînd în raporturi reciproc avantajoase cu alte economii şi structuri. Sau, în mod simplist, se poate defini ca fiind acel tip de economie care asigură exact bunurile necesare utilizatorului, la un nivel de preţ şi calitate competitiv, la costuri raţionale, nici mai devreme, nici mai tîrziu decît este nevoie şi cu profitabilitate pentru toţi participanţii la circuitul economic. ECONOMIE SOCIALĂ (engl. SOCIAL ECONOMICS; fr. ECONOMIE SOCIALE). Ramură a economiei aplicate care se ocupă cu problemele de importanţă socială ca: salariile şi standardul de viaţă, locuinţele şi salubritatea, grija pentru copii, bolnavi, bătrîni şi şomeri, de instituţiile de binefacere şi asigurarea socială, precum şi de legislaţia în domeniu. ECONOMIE SOCIALĂ DE PIAŢĂ (engl. TRADE SOCIAL ECONOMY; fr. ECONOMIE SOCIALE DE MARCHE). Este o doctrină economică definită de Friedrich A. Hayek ca fiind un amestec de liberalism, dirijism şi socialism. Chintesenţa acestui hibrid este progresul social ridicat la rangul de principiu. Valorile fundamentale ale doctrinei sînt: proprietatea privată a sistemului instituţional, suport principal al interesului şi prin el al progresului; libertatea de mişcare şi acţiune în formula liberei iniţiative şi liberei întreprinderi ca motor al dezvoltării economice; profitul ca motivaţie de substanţă a oricărei activităţi economice; piaţa ca instrument principal prin care toate acestea prind viaţă şi, alături de proprietatea privată, cea de-a doua componentă de bază a sistemului instituţional. Deci, economia socială de piaţă este o economie al cărei mecanism se sprijină pe o dublă reglare: - pe piaţă, cu mecanismele ei autoregla-torii şi care dă măsura lucrurilor şi se constituie în dimensiunea sa esenţială; - pe intervenţionism statal, economico-fi-nanciar, cu suport şi motivaţie în dublu sens: de proprietar al unui important sector economic şi de factor al suprastructurii cu rol cheie în programarea macroeconomică. Ea se defineşte, în esenţă, prin grija pentru asigurarea echilibrului global stabil, prin preocuparea pentru evitarea polarizărilor în bogaţi şi săraci şi asigurarea unei protecţii generale raţionale şi permanente; prin asigurarea unor condiţii de viaţă decente şi garantate. ECONOMIE TEHNOLOGICĂ ŞI INFORMATIZATĂ (engl. TECHNOLOGICAL COMPUTER AIDED ECONOMY; fr. ECONOMIE TECHNOLOGIQUE ET INFORMATISE). Tip de economie asemănătoare cu cea industrială dezvoltată la care se remarcă şi rolul esenţial al sectorului de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, ca ramură de bază a economiei; se aplică pe scară largă electronica, cibernetica, robotica şi informatica. în acest tip de economie, informaţia devine o sursă de bază strategică. ECONOMISIRE (engl. SAVTNG; fr. ECONOMISER). Proces complex care în esenţa sa reprezintă decizia agenţilor economici de a amîna, din diferite motive, consumul. Din acest punct de vedere, economisirea este actul care precede consumul. Prin opţiunea sa de a nu cumpăra, simultan cu dobîndirea venitului, bunurilor sau serviciilor, agentul economic decide, în fapt, să renunţare temporar la cumpărarea bunurilor sau serviciilor furnizate de factorii de producţie, care pot rămîne astfel neutilizaţi. Economiile se constituie deci din veniturile băneşti curente necheltuite şi din rezervele de mijloace de plată constituite de agenţii economici şi care sînt destinate unor utilizări viitoare. ECONOMIST 140 ECONOMIST (engl. ECONOMIST; fr. ECONOMISTE). Specialist în ştiinţele economice, în studierea şi analizarea fenomenelor şi proceselor economice, în găsirea regulilor de funcţionare a economiei, în fundamentarea şi explicarea căilor de asigurare a raţionalităţii şi eficienţei activităţii economice, în organizarea şi conducerea proceselor economice. în procesul adîncirii diviziunii muncii, al autonomizării şi integrării diferitelor ştiinţe economice, profesia de economist îşi modifică conţinutul şi se diversifică dobîndind semnificaţii deosebite şi anume acele specializări care sînt mai direct legate de procesele majore ale economiei contemporane. în prezent, asemenea domenii de vîrf sînt: managementul, marketingul, informatica economică şi de gestiune, finanţele publice şi private, relaţiile valutare etc. ECOSOC. Consiliul Economic şi Social al ONU. Este organismul care conduce şi coordonează activitatea economică şi socială a ONU şi a instituţiilor specializate ale acesteia, funcţionînd sub autoritatea Adunării Generale. Consiliul este alcătuit din 54 membri, aleşi de Adunarea generală, conform unui sistem de rotaţie. Se întruneşte în două sesiuni anuale sau ori de cîte ori este necesar. Dispune de un sistem de comitete, comisii, grupuri ad-hoc şi alte organisme subsidiare, compuse din specialişti şi experţi. ECOWAS. Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest. A fost creată în 1975, cu sediul la Lagos. Are ca obiectiv fondarea unei uniuni economice între statele membre. ECU (EUROPEAN CURRENCY UNIT). Unitatea monetară de cont internaţional creată în anul 1979. Este utilizată ca activ de rezervă şi numitor comun pentru mecanismul cursurilor valutare, al intervenţiei pe pieţele valutare şi al tranzacţiilor Fondului european de cooperare monetară. Valoarea ECU este stabilită pe bază de coş valutar în care intră valutele ţărilor participante la sistemul monetar vest - european care deţin o anumită pondere în structura coşului. Monedele care participă la coşul acestei unităţi monetare sînt: marca germană, francul francez, lira italiană, florinul olandez, francul belgian, lira irlandeză, francul luxemburghez, coroana daneză. ECU îndeplineşte următoarele funcţii: - etalon al cursurilor valutare; - unitate de cont în operaţiunile de intervenţie şi în mecanismul de creditare ale CEE; - mijloc de plată în operaţiunile dintre autoritătile monetare ale ţărilor membre ale CEE. Această monedă are unele similitudini cu DST ale FMI (totuşi rezervele ECU nu sînt alocate unor ţări în mod individual, ci sînt deţinute de Fondul de Cooperare Monetară Europeană). Nu are un caracter independent deoarece se formează ca sumă a cantităţilor ponderate cu procentul de participare al valutelor ţărilor participante. Are o circulaţie limitată şi depinde de evoluţiile monedelor ţărilor respective, a cursurilor de pe piaţă ale acestor monede pe care ele flotează liber. S-a sugerat că ECU ar putea fi baza pentru o viitoare monedă europeană care va înlocui toate monedele naţionale. EFECT (engl. EFFECT; fr. EFFET). Titlu de creanţă, public sau privat. EFECT BANCAR (engl. BANKABLE BILL; fr. EFFET BANCABLE). Efect tras de către o firmă care prezintă garanţii de plată. EFECT DE COMERŢ (engl. BILL; fr. EFFET DE COMMERCE). Titlu de credit prin care se constată obligaţia unei persoane (debitor) de a da sau de a face ceva unei alte persoane (creditor) la o dată scadentă. EFECT ECONOMIC (engl. ECONOMIC EFFECT; fr.^ EFFET ECONOMIQUE). Este efectul dat de rezultatele economice (materiale, băneşti şi sociale) ale combinării şi utilizării factorilor de producţie. Prezintă importanţă atît din punct de vedere al nevoilor care trebuie satisfăcute, 141 EFICIENTĂ ECONOMICĂ > cît şi al aprecierii eficienţei utilizării şi combinării factorilor de producţie. După gradul de cuprindere a elementelor valorice componente, efectele economice îmbracă următoarele forme: - efecte globale brute (produsul global, produsul social total, produs naţional brut). Oglindesc întreaga activitate desfăşurată de agenţii economici, cuprinzînd bunurile materiale şi serviciile cu caracter marfar şi ne-marfar. Ele includ toate cheltuielile legate de producerea bunurilor materiale şi serviciilor destinate consumului intermediar şi a celui final; - efecte finale (produsul final). Reflectă valoarea bunurilor materiale şi a serviciilor produse în interiorul unei ţări şi ajunse în ultimul stadiu al circuitului, fiind destinate consumului final; - efecte nou create: (venitul naţional) reliefează partea de valoare care se adaugă ca valoare nouă, la valoarea factorilor materiali consumaţi; - efecte nete (profitul). Evidenţiază acea parte a efectelor economice globale care ră-mîne după scăderea cheltuielilor de producţie efectuate pentru producerea bunurilor materiale şi a serviciilor şi a altor impozite directe şi indirecte. Efectele economice (sau rezultatele economice) se înregistrează la nivel micro, mezo, macro şi mondoeconomic. EFECT FINANCIAR (engl. FINANCIAL EFFECT; fr. EFFET FINANCIER). Apare în situaţia în care o cambie sau o altă hîrtie de valoare nu are corespondent într-o livrare de mărfuri sau într-o prestare de servicii şi este legată numai de operaţii strict financiare sau bancare. EFECT DE ÎNTÎRZIERE (engl. LOG EFFECT; fr. EFFET DE RETARD). Este intervalul de timp dintre momentul acţiunii clauzei, de la data exportului / importului de mărfuri, şi pînă la data cînd apare efectul acestor operaţiuni de comerţ exterior. EFECT DE PRIMIT (engl. RECEIVED EFFECT; fr. EFFET POUR RECEVOIR). Efect comercial care, în mod normal, nu tre- buie să pună în relaţii decît întreprinderi sau instituţii supuse dreptului particular de comerţ. Necesităţile crescînde de credit au dus la extinderea acestui gen de documente şi la relaţiile dintre întreprindere şi persoane fizice. Ca efect comercial, poate îmbrăca două forme: scrisoarea de schimb sau cambie (numită şi trată) şi biletul la ordin. EFECT PUBLIC (engl. PUBLIC EFFECT; fr. EFFET PUBLIQUE). 1. Este un înscris care reprezintă, fie o datorie a statului sau a societăţilor comerciale, fie o participare la capitalul unei societăţi. 2. Sînt valori negociabile sau hîrtii de valoare emise de stat. 3. Capital imaginar care reprezintă partea din venitul anual afectată pentru plata datoriei publice. în afacerile de bancă sau de bursă efectele publice sînt cunoscute sub numele de valori imobiliare. EFORT VALUTAR (engl. CURRENCY EFFORT; fr. EFFORT MONETAIRE). Indicator care exprimă gradul de îndatorare faţă de străinătate. Se determină cu ajutorul mărimii absolute a serviciului datoriei externe (separat cu ajutorul mărimii dobînzi-lor aferente acestei datorii) şi al raportului dintre serviciul datoriei externe şi încasările din exportul de mărfuri şi servicii (separat cu ajutorul raportului dintre dobînzile plătite şi încasările din export). Cu cît este mai mare efortul valutar reclamat de datoria externă, cu atît mai mici vor fi resursele valutare ale unei ţări destinate plăţii importurilor. EFICIENŢĂ ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC ' EFFICIENCY; fr. EFFI-CIENCE ECONOMIQUE). Formă concretă de manifestare a principiului raţionalităţii în viaţa economică atît la nivelul fiecărui agent economic, cît şi pe ansamblul economiei naţionale. Exprimă necesitatea ca la nivelul fiecărui agent economic, factorii de producţie existenţi la un moment dat să fie folosiţi în condiţii de raţionalitate economică, ceea ce înseamnă că pe ansamblul eco- EFICIENŢA MANAGEMENTULUI 142 nomiei naţionale se asigură satisfacerea unor nevoi nelimitate cu resurse tot mai limitate. în sens general, eficienţa economică exprimă într-o formă sintetică raportul de in-tercondiţionare dintre efectul economico -social util şi efortul depus la nivelul agenţilor economici, ramurilor sau pe ansamblul economiei naţionale. Ca o activitate să poată fi considerată eficientă, ea trebuie să îndeplinească cumulativ, mai multe condiţii, şi anume: - rezultatul activităţii să se concretizeze în bunuri sau servicii, care să satisfacă o nevoie socială reală; - rezultatul să asigure atît acoperirea integrală a efortului depus, cît şi obţinerea unui anumit cîştig; - să asigure menţinerea echilibrului ecologic. Lipsa uneia din aceste laturi este echivalentă cu irosirea muncii sociale. Măsurarea eficienţei economice, presupune determinarea indicatorilor care exprimă eforturile (cheltuielile) făcute şi efectele (rezultatele) obţinute. Eficienţa economică pune în balanţă relaţia dintre efectele obţinute (rezultate) şi eforturile (cheltuielile) depuse într-o activitate economică într-o anumită perioadă de timp. Eficienţa economică se exprimă fie sub forma randamentului combinării şi utilizării factorilor de producţie, fie sub forma consumului specific de factori de producţie pentru obţinerea efectelor scontate. în primul caz, eficienţa economică oglindeşte efectele economice obţinute la o unitate de efort depus; în al doilea caz, consumul de factori de producţie care revine pe o unitate de efect economic util. EFICIENŢA MANAGEMENTULUI (engl. MANAGEMENT EFFICIENCY; fr. L'EFFICIENCE DU MANAGEMENT). Reprezintă o funcţie principală a managementului ştiinţific care asigură creşterea eficienţei economice. Ştiinţa şi practica conducerii ştiinţifice reprezintă un vector de bază al creşterii economice. în acest sens, modalităţile de sporire a eficienţei economice a unei societăţi comerciale sau a unei regii autonome sînt: potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă, amplificarea funcţionalităţii globale a firmei şi, în sfîrşit, integrarea la un nivel superior a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi economiei naţionale, pe bază de criterii economice, ceea ce are ca urmare economisiri absolute şi relative de muncă vie şi materializată, atît la nivel de unitate economică, cît şi la nivelul suprasistemelor în care aceasta este integrată. ELASTICITATE A CERERII DE CONSUM (engl. CONSUMPTION DE-MAND ELASTICITY; fr. ELASTICITE DE LA DEMANDE DE CONSOMMATION). Proprietate a cererii de consum de a se modifica în funcţie de modificarea factorilor care o influenţează. Se determină cu ajutorul coeficientului de elasticitate care reprezintă un raport între modificarea relativă a cererii pentru o anumită marfă şi modificarea relativă a preţului mărfii respective sub forma: E= Ay. Ay x y Ax y în care: x = preţul unei anumite mărfi; Ax = modificarea preţului; y = cererea mărfii respective; Ay = modificarea acestei cereri. ELASTICITATE A IMPOZITULUI (engl. TAX ELASTICITY; fr. ELASTICITE D'IMPOT). Noţiune economico - financiară care presupune că acesta poate fi adaptat în permanenţă la necesităţile de venituri ale statului. Astfel, dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul să poată fi majorat corespunzător, şi invers. Din practica fiscală rezultă că, de regulă, elasticitatea impozitului acţionează mai ales în sensul majorării acestora. ELECTROINTENSIVITATE (engl. POWER INTENSIVENESS). Indicator ma- 143 ENERGOINTENSIVITATE croeconomic, care evidenţiază consumul de energie electrică, exprimat în kwh, pentru obţinerea unei unităţi de venit naţional. Acest indicator este deosebit de util în analiza structurală a ramurilor economiei naţionale, punînd în evidenţă diferenţele de electrointensivitate ale acestora, precum şi corelaţiile între dinamicile consumului de e-nergie electrică pe ramuri şi dinamica acestor ramuri. ELEMENTE ALE IMPOZITULUI (engl. TAX ELEMENTS; fr. LES ELE-MENTS D'IMPOT). Aceste elemente sînt: - subiectul (plătitorul) care este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. Exemple: subiect al impozitului la impozitul pe salariu este salariatul, la impozitul pe profit este agentul economic, la impozitul pe succesiuni este moştenitorul etc.; - suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul; - obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii; - sursa impozitului arată din care anume se plăteşte impozitul: din venit sau din avere. în cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. în schimb, la impozitele pe avere, nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă, deoarece de regulă impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma averii respective şi numai arareori acesta diminuează averea propriu-zisă. EMB ARGOU (engl. EMBARGO; fr. EMBARGO). Sistem de măsuri prin care guvernul unei ţări interzice importul de mărfuri din alte ţări, pentru piaţa internă sau exportul de produse sau alte valori din ţară pe alte pieţe externe. Este propriu-zis o măsură de represalii practicată în timp de război, dar şi pe timp de pace, în anumite condiţii. EMIGRARE (engl. EMIGRATION; fr. EMIGRATION). Flux de ieşiri ale populaţiei în afara unei zone geografice date. EMISIUNE (engl. EMISSION; fr. EMISSION). Operaţie de punere în circulaţie a banilor şi a hîrtiilor de valoare, a unei serii de mărci poştale. EMISIUNE MONETARA (engl. MONETARY EMISSION; fr. EMISSION MONETAIRE). 1. în sens economic, semnifică constituirea şi sporirea capitalului la societăţile anonime prin punerea în circulaţie a acţiunilor; 2. în sens financiar - bancar, reprezintă procesele prin care statul sau banca centrală pune în circulaţie banii în numerar (monede, bancnote, bani de hîrtie). Emisiune monetară înseamnă şi crearea de bani scripturali prin acte bancare corespunzătoare. Emisiunea monetară este influenţată de volumul şi cantitatea de mărfuri puse pe piaţă şi al serviciilor care se prestează populaţiei, veniturile băneşti ale populaţiei, soldurile de numerar existente în patrimoniul agenţilor economici. Masa emisiunii monetare mai depinde şi de nevoile circulaţiei, de legea cererii şi a ofertei de monedă. Dacă se creează monedă peste acest necesar apar dezechilibre monetaro - marfare. EMITENT (engl. ISSUING AUTHOR-ITY; fr. EMETTEUR). Societate pe acţiuni, bancă etc., care emite în mod legal, bancnote sau hîrtii de valoare, în vederea procurării capitalului bănesc necesar dezvoltării, devenind astfel debitorul unei obligaţii de plată faţă de altă persoană fizică sau juridică. ENERGIE INFORMAŢIONALĂ (engl. INFORMAŢIONAL ENERGY; fr. ENERGIE INFORMATIONNELLE). Vezi ENTROPIE. ENERGOINTENSIVITATE (engl. ENERGY - INTENSIVENESS). Indicator calitativ, macroeconomic, care exprimă consumul de energie primară care revine la o unitate monetară de venit naţional, într-o perioadă de timp. Statisticile internaţionale, pun în evidenţă faptul că, o ţară este cu atît mai dezvoltată economic, cu cît consumurile de energie primară sînt mai mici. ENTROPIE 144 ENTROPIE (engl. ENTROPY; fr. ENTROPIE). Exprimă gradul de nedeterminare sau de concentrare a unei populaţii. Se determină după relaţia: e=Îp? i=l unde: E = entropia (energia informaţională); p = probabilitatea (frecvenţa sau ponderea) caracteristicii studiate; n = numărul elementelor studiate. EROARE (engl. ERROR; fr. ERREUR). în sens statistic, reprezintă diferenţa între o valoare determinată statistic şi valoarea reală a variabilei cercetate (eroare de observare statistică); EROARE DE GRADUL I (engl. ERROR OF FIRST KIND; fr. ERREUR DE PREMIERE ESPECE). Este eroarea comisă prin respingerea ipotezei nule H0, cînd aceasta este adevărată. EROARE DE GRADUL II (engl. ERROR OF SECOND KIND; fr. ERREUR DE DEUXIEME ESPECE). Eroare comisă prin acceptarea ipotezei nule H0, cînd aceasta este falsă. EROARE ÎNTÎMPLĂTOARE (engl. RANDOM ERROR; fr. ERREUR ALEA-TOIRE). Eroare de observare statistică accidentală, compensatoare; este o eroare nepremeditată care intră sub acţiunea legii numerelor mari şi nu influenţează în mod esenţial rezultatele cercetării statistice. EROARE DE REPREZENTATIVITA- TE (engl. ERROR IN SURVEYS; fr. ERREUR DE REPRESENTATIVITE). Este diferenţa dintre valoarea unui indicator sintetic în populaţia totală, şi valoarea aceluiaşi indicator în eşantion. Se determină ca o abatere între media de selecţie şi media colectivităţii generale. EROARE DE SELECŢIE (DE EŞANTIONARE) (engl. SAMPLING ERROR; fr. ERREUR DE SELECTION, D'ECHANTIL-LONNAGE). Este diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea estimată. Se calculează diferit, în funcţie de felul selecţiei. EROARE SISTEMATICĂ (engl. SYS-TEMATIC ERROR; fr, ERREUR SYSTEMA-TIQUE). Eroare de observare statistică ne-preineditată care acţionează într-un singur sens şi denaturează realitatea. O categorie specială o constituie eroarea sistematică a anchetatorului care reprezintă abaterile de la realitate care apar în răspunsurile persoanelor anchetate datorită unor influenţe subiective produse de anumite atitudini sau acţiuni ale anchetatorului. Formulată pentru prima dată de acad. Octav. Onicescu. ESCAP. Comisia Economică ONU pentru Asia şi Pacific, a fost înfiinţată în 1947, cu sediul la Bangkok. Are ca obiectiv principal dezvoltarea economică şi creşterea legăturilor între statele din regiune şi între acestea şi celelalte state ale lumii. ESTIMATOR (engl. ESTIMATOR; fr. ESTIMATEUR). (funcţie de estimaţie) Este un indicator care estimează un parametru. De exemplu, media teoretică poate fi estimată prin mai mulţi estimatori: media, mediana de selecţie etc., calculaţi pe baza datelor eşantionului. ESTIMAŢIE (engl. ESTIMATION; fr. ESTIMATION). Metodă a statisticii matematice care permite determinarea valorilor unui parametru al variabilei studiate pe baza datelor dintr-un eşantion extras dintr-o populaţie totală de referinţă. Această metodă este folosită şi în contabilitate pentru estimarea costurilor probabile care vor apare în viitor. EŞANTION (engl. SAMPLE; fr. ECHANTILLON). (selecţie, probă, mostră, sondaj, colectivitate de selecţie). Reprezintă o parte din populaţia statistică obţinută printr-o operaţie de extragere a unităţilor care compun populaţia de referinţă, conform unui plan de sondaj. 145 EUROOBLIGAŢIUNE ETALON (engl. STANDARD; fr. ETALON), (numitor comun, model, măsură, greutate) care serveşte ca unitate de măsură sub diferite forme şi în diferite scopuri. ETALON CANTITATIV (engl. QUAN-TITATIVE STANDARD; fr. ETALON QUANTITATIF). Unitatea de măsură a mijloacelor de producţie specifică proprietăţilor fizice ale acestora (m, m2, t, 1, etc.) ETALON MONETAR (engl. MONE-TARY STANDARD; fr. ETALON MONE-TAIRE). Cantitatea de metal corespunzătoare unei unităţi monetare. în sistem bimeta-list, aurul şi argintul servesc ca etalon; în sistemul monometalist unul din cele două metale este reţinut ca etalon. ETICĂ COMERCIALĂ (DE AFACERI) (engl. BUSINESS ETHICS; fr. ETHIQUE COMMERCIALE). Ansamblu de reguli de conduită pentru un om de afaceri, dincolo de aspectul legal al raporturilor comerciale. EURCO (engl. EUROPEAN COMPOS-ITE UNIT). Termenul prin care se desemnează una din unităţile de cont al C.E.E., evaluată pe bază de coş valutar. Această unitate de cont a fost creată pe baza monedelor ţărilor membre şi a primit utilizare pentru unele emisiuni de obligatiuni(vezi ECU). EUROATOM. COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE. Este o organizaţie internaţională înfiinţată de Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda la 25 martie 1957, concomitent cu Piaţa Comună, printr-un tratat încheiat la Roma, distinct de acela care stă la baza acesteia din urmă, în scopul constituirii unei pieţe comune pentru materiale şi produse nucleare nemilitare aparţinînd statelor membre. Coordonează cercetările ştiinţifice, dezvoltarea industriei nucleare, şi aprovizionarea cu materiale fisionabile. Are caracter suprastatal, fiindu-i recunoscut un drept de control referitor la activitatea statelor. EUROCEC (engl. EUROCHECK). Sistem de plăţi practicat începînd cu anul 1969, care constă în plata de către toate băncile participante la consfătuirea din anul 1968, a cecurilor pe bază de cartelă de qredit. Titularul cartelei de credit poate încasa suma în limita stabilită de către bancă pe cartelă,. EUROCREDIT (engl. EUROCREDIT). Formă de credit care se acordă pe pieţele europene, pe termen mediu, de către băncile care acţionează în sfera eurovalutelor. Un eurocredit pe termen lung se contractează, de obicei, prin emisiune de euroobligaţiuni. EURODOLARI (engl. EURODOLLARS; fr. EURODOLLARS). Termen utilizat pe piaţa internaţională care reprezintă dolarii americani aflaţi în posesia băncilor vest europene, investiţi sau cheltuiţi în străinătate, de către cetăţenii americani şi care servesc pentru operaţiuni de credit pe pieţe paralele cu cele oficiale. Se utilizează, în primul rînd, pentru acordarea de credite pe termen scurt şi mediu, firmelor străine. Operaţiunile cu eurodolari sînt caracterizate prin aceea că nu sînt supuse restricţiilor şi nici controlului din partea guvernelor ţărilor occidentale în ceea ce priveşte împrumuturile acordate şi dobînzile percepute. în prezent, masa euro-dolarilor nu este cunoscută, fiind un sistem monetar dependent de manevrele speculative. EUROÎMPRUMUT (engl. EURO-LOAN). împrumut emis pe o europiaţă în-tr-o euromonedă (eurodevize). Obligaţiunile emise pentru astfel de împrumuturi se numesc euroobligaţiuni. EUROOBLIGAŢIUNE (engl. EURO-BOND; fr. EURO-OBLIGATION). Titlu de credit negociabil, emis şi pus în circulaţie pe pieţele europene, care dau dreptul posesorului la un venit anual numit cupon. Euroobli-gaţiunile se emit de către societăţile comerciale în rîndul băncilor din circuitul eurova- EUROPIAŢA 146 lutelor, cu scopul de a dobîndi lichidităţi internaţionale concretizate în depozitele de eurovalute; se răscumpără de către emitenţi după o perioadă de 10 -15 ani. EUROPIAŢA (engl. EUROMARKET). Constituie termenul generic utilizat în relaţiile internaţionale pentru a desemna pieţele de capitaluri internaţionale private, care scapă de sub controlul autorităţilor emitente (capitalurile circulă în afara graniţelor monedei naţionale) şi pe care se efectuează depuneri bancare şi se acordă credite (eurocre-dite) în eurovalute, îndeosebi, în eurodolari. Băncile care activează pe aceste pieţe se numesc eurobănci. Cele trei segmente ale euro-pieţelor sînt: - piaţa eurovalutelor (capitaluri internaţionale pe termen scurt); - piaţa eurocreditelor (capitaluri internaţionale pe termen mijlociu); - piaţa euroobligaţiunilor (capitaluri internaţionale pe termen lung). Europieţele au două înţelesuri: - în sens restrîns, reprezintă adevărate pieţe pe care un număr de bănci comerciale mobilizează şi oferă fonduri lichide în valută, altele decît monedele naţionale emise în ţările unde îşi au sediul. Prin aceste tranzacţii pe europiaţă se formează în orice moment rata dobînzii pentru creditele în eurovalute; - în sens larg, reprezintă suma totală de depozite şi împrumuturi, pe diferite termene, exprimate în valută care s-a acumulat în conturile tuturor eurobăncilor. EUROVALUTĂ (engl. EUROCUR-RENCY; fr. EURODEVISES). Sînt disponibilităţi în cont bancar, exprimate într-o monedă străină, în principal în dolari, aflate în bănci care funcţionează în afara teritoriului statului emitent al acelei monede. Reprezintă monedele naţionale convertibile care circulă în afara sistemelor bancare ale ţărilor de origine, de regulă, pe euro-pieţe. Aceste eurovalute convertibile au o putere de cumpărare care variază în funcţie de variaţia puterii de cumpărare a valutei ţării emitente. EVALUARE (engl. APPRAISAL; fr. ESTIMATION). Operaţiune de cuantificare, de măsurare în expresie valorică, a resurselor materiale, a bunurilor create, a cheltuielilor de muncă înmagazinate în produse sau în servicii prestate şi a altor activităţi economice. Necesitatea evaluării în formă bănească derivă nemijlocit din folosirea categoriilor economice generate de acţiunea legii valorii. Evaluarea constituie un procedeu de generalizare şi exprimare sintetică a fenomenelor economice. Evaluarea materiei impozabile se poate realiza prin două metode, respectiv: metoda evaluării indirecte, bazată pe prezumţie şi metoda evaluării directe, bazată pe probe. EVALUARE ADMINISTRATIVĂ (engl. ADMINISTRATIVE APPRAISAL; fr. ESTIMATION ADMINISTRATIVE). Variantă a metodei evaluării materiei impozabile, a metodei evaluării indirecte, care are caracteristic faptul că organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor (datelor) pe care le au la dispoziţie. în măsura în care subiectul impozitului nu este de acord cu mărimea obiectului impozabil astfel stabilită, el are dreptul să o conteste prezen-tînd argumentele de rigoare. EVALUARE PE BAZA DECLARAŢIEI PLĂTITORULUI (engl. APPRAISAL ON PAYER DECLARATION; fr. ESTIMATION CONFORMEMENT A LA DECLARATION DU PAYANT). Variantă a metodei evaluării materiei impozabile, anume a metodei evaluării directe, care se realizează cu participarea directă a subiectului impozitului. Plătitorul este obligat să ţină o evidenţă privind veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfăşoară, să încheie un bilanţ fiscal, să întocmească şi să înainteze organelor fiscale o declaraţie din care să rezulte veniturile pe care le realizează, respectiv averea pe care o posedă. Pe baza acestei declaraţii organele fiscale procedează la stabilirea mărimii materiei impozabile. EVALUARE PE BAZA UNEI TERŢE PERSOANE (engl. APPRAISAL ON THIRD 147 EVALUARE A ÎNTREPRINDERII PARTY PERSON). Variantă a metodei evaluării materiei impozabile, anume a metodei evaluării directe, care constă în faptul că mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise pe care o terţă persoană, care cunoaşte această mărime, este obligată prin lege să o depună la organele fiscale. EVALUARE DIRECTĂ (engl. DIRECT APPRAISAL; fr. ESTIMATION DIRECTE). Metodă de stabilire a obiectului impozabil care se bazează pe probe; evaluarea se face pe baza declaraţiei unei terţe persoane sau pe baza declaraţiei plătitorului de impozit. EVALUARE FORFETARĂ (engl. FORFEITURE APPRAISAL; fr. ESTIMATION FORFAITAIRE). Variantă a metodei evaluării materiei impozabile, a metodei evaluării indirecte, care constă în aceea că organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. EVALUARE INDIRECTĂ (engl. INDIRECT APPRAISAL; fr. ESTIMATION INDIRECTE). Metodă de stabilire a obiectului impozabil care se bazează pe prezumţie, permiţînd stabilirea cu aproximaţie a mărimii obiectului impozabil. EVALUARE A EFICIENŢEI MANAGEMENTULUI (engl. MANAGEMENT EFFICIENCY APPRAISAL; fr. ESTIMATION DE L'EFFICIENCE DU MANAGEMENT). Obiectul evaluării eficienţei managementului îl constituie, în special, raţionalizarea sistemului de management al firmei. Există două forme de evaluare a eficienţei managementului şi anume: Eficienţa cuantificabilă care poate fi evaluată la două niveluri: - eficienţa directă care sintetizează rezultatele directe, nemijlocite ale perfecţionărilor de management; - eficienţa totală care reflectă, din punct de vedere economic, ansamblul efectelor, atît directe cît şi indirecte, determinate de funcţionalitatea şi perfecţionările mana- gementului societăţii comerciale şi regiei autonome. Eficienta necuantificabilă care este * reflectată prin: - ponderea „capitalului intelectual46, care nu poate fi surprins şi cuantificat corect; - printr-un sistem de ordine şi disciplină în abordarea şi soluţionarea problemelor; - responsabilitatea fiecărui salariat şi a colectivelor de muncă; - abordarea previzională a tuturor aspectelor cu care se confruntă societatea comercială; - dinamismul conceperii şi realizării acţiunilor, spiritul întreprinzător pe care-1 manifestă atît cadrele de conducere, cît şi cele de execuţie. Sintetic, precedentele elemente calitative necuantificabile se reflectă în potenţialul firmei. Evaluarea elementelor definitorii ale eficienţei necuantificabile se poate realiza în două moduri: pe bază de experienţă, de intuiţie, ţinînd cont de informaţiile care parvin în procesul managementului operativ sau pe baza utilizării unor chestionare cu întrebări. EVALUARE A ÎNTREPRINDERII (engl. ENTERPRISE APPRAISAL; fr. ESTIMATION DE L'ENTREPRISE). Operaţiu-ne care trebuie să ofere o imagine cît mai cuprinzătoare asupra a tot ceea ce reprezintă acea întreprindere. O întreprindere înseamnă nu numai cifrele înscrise în bilanţul contabil ci deopotrivă, o marcă, o poziţie în cadrul unei ramuri a economiei, profesiona-litatea oamenilor săi, capacitatea de a produce folosind dotarea fizică şi umană existentă, un profit viitor, durabil. Ceea ce interesează, în general, în evaluarea unei întreprinderi este nu atît cu ce se produce, ci cît se produce şi ce cîştig aduce această producţie. Acest mod de evaluare este necesar pentru: determinarea mărimii capitalului social, cotarea la bursă a întreprinderii, fuzionarea a două întreprinderi, vînzarea, dizolvarea şi lichidarea unităţilor nerentabile. Teoria evaluării întreprinderilor utilizează o serie de noţiuni specifice: patrimoniu, valoare substanţială, valoare de randament, good will etc. EVALUARE A PATRIMONIULUI 148 EVALUARE A PATRIMONIULUI (engl. PATRIMONY APPRAISAL; fr. ESTIMATION DU PATRIMOINE). în faza de tranziţie de la economia de stat centralizată la economia de piaţă, a cărei dominantă o constituie proprietatea privată, are loc acţiunea de mare anvergură a privatizării societăţilor cu capital integral de stat, situaţie în care evaluarea activului patrimonial depăşeşte cadrul strict normativ, acesta devenind o marfă de natură complexă, al cărei preţ este supus negocierii pe baza regulilor pieţei. Stabilirea unui preţ corect este un lucru esenţial atît pentru vînzător cît şi pentru cumpărător, motiv pentru care evaluarea activului devine o problemă de expertiză, bazată pe cunoştinţe şi calcule de ordin tehnic, tehnologic şi economic, asociate cu informaţii asupra tendinţelor pieţei. EVALUARE A SOCIETĂŢII COMERCIALE (engl. SOCIETY APPRAISAL; fr. ESTIMATION DE LA SOCIETE). Este o lucrare complexă care are drept obiectiv stabilirea valorii de piaţă a acesteia, în vederea vînzării. Rezultatele evaluării societăţii comerciale vor fi prezentate într-un raport de evaluare întocmit conform normelor metodologice pentru vînzarea acţiunilor societăţilor comerciale care se privatizează înainte de organizarea FPP şi FPS. EVALUARE ÎN VAMĂ (engl. APPRAISAL IN CUSTOMS; fr. ESTIMATION DANS LA DOUANE). Operaţiune prin care se stabileşte valoarea mărfurilor care se importă şi asupra căreia se aplică taxe vamale. Evaluarea în vamă pentru mărfurile importate se determină, pe baza preţului de pe piaţa internaţională sau după alte procedee prevăzute de legislaţia vamală. EVAZIONIST. Este persoana fizică / juridică în sarcina căreia culpa de evaziune fiscală a fost dovedită în mod indubitabil cu mijloacele şi procedura prevăzute de lege. EVAZIUNE FISCALĂ (engl. TAX EVASION; fr. EVASION FISCALE). Act ilegal comis de contribuabili pentru a se sus- trage de la plata impozitelor datorate bugetului public. Evaziunea fiscală este calificată ca fraudă (avînd caracter infracţional) cînd se comite cu încălcarea prevederilor legale (declaraţie de impunere falsă, evidenţa contabilă neconformă cu realitatea, acte justificative false sau contrafăcute etc.). Evaziunea poate avea şi un caracter ne-fraudulos cînd sustragerea din materia impozabilă are loc prin aplicarea greşită a legii în scopul diminuării obligaţiei fiscale (aplicarea unei cote de impozit greşite, etc.). EVAZIUNE VALUTARĂ (engl. CURRENCY EVASION; fr. EVASION DES DE-VISES). Reprezintă acte care constau în practicarea de către importatori şi exportatori a diferitelor mijloace frauduloase pentru a se sustrage de la plata sumelor în valută cuvenite statului. Sînt considerate ca făcînd parte din evaziunea valutară următoarele cazuri: falsificarea declaraţiilor de import -export în care se arată că mărfurile ar fi de o calitate inferioară şi deci şi preţurile care s-ar obţine ar fi mai mici şi, ca atare, plata în valută datorată statului ar trebui să fie mai mică; unele transferuri de devize în şi din alte ţări fără să se asigure respectarea dispoziţiilor legale ale ţării unde se fac operaţiunile de import - export etc. EVITARE A DUBLEI IMPUNERI INTERNAŢIONALE (engl. International' DOUBLE TAX AVOIDANCE). Practică fiscală internaţională care presupune aplicarea mai multor metode sau procedee tehnice, cum ar fi : - scutirea (exonerarea) totală. Conform acestui procedeu, venitul realizat de rezidentul unei ţări în cealaltă ţară contractantă, în care însă acesta a fost impus, se deduce în întregime din venitul total impozabil al acestuia în ţara de reşedinţă, adică venitul realizat în străinătate de rezidentul unui anumit stat şi care a fost supus impunerii acolo, nu se mai include în venitul impozabil în ţara de reşedinţă; - scutirea (exonerarea) progresivă. Conform acestui procedeu, venitul obţinut de rezidentul unui stat în străinătate se 149 EXIMBANK adaugă la veniturile realizate de acesta în ţara de reşedinţă, urmînd apoi ca la venitul total astfel rezultat să se stabilească cota progresivă aferentă. Pentru calcularea impozitului, această cotă se va aplica numai asupra venitului obţinut în ţara de reşedinţă. Prin urmare, însumarea venitului realizat în străinătate cu cel obţinut în ţara de reşedinţă are drept scop stabilirea cotei progresive cu care va fi impus venitul intern; - „creditarea" (imputarea) obişnuită. Constă în aceea că impozitul plătit statului străin pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia, de rezidentul unui alt stat, se deduce direct din impozitul datorat în ţara de reşedinţă, însă numai pînă la limita impozitului intern care revine la un venit egal cu venitul obţinut în străinătate; - „creditarea" (imputarea) integrală. Impozitul plătit în străinătate, pentru veniturile realizate acolo, se deduce integral din impozitele datorate în ţara de reşedinţă, inclusiv în situaţiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decît impozitul intern aferent aceluiaşi venit. EX. Cursul de după detaşarea cuponului de dividend sau a unui drept de subscriere. Menţiunea ex (în realitate ex - dividend) care figurează în cota valorilor mobiliare semnifică faptul că dividendul a fost plătit deja, deci cumpărătorul respectivei acţiuni nu va primi dividend. El va avea acest drept pentru exerciţiul financiar următor. EXCEDENT (engl. EXCESS; fr. EXCEDENT). în sens general, reprezintă surplusul de venituri comparativ cu cheltuielile, sau surplusul de încasări în raport cu plăţile. EXCEDENT BUGETAR (engl. BUDGET SURPLUS; fr. EXCEDENT BUDGE-TAIRE). Surplus în intrările curente în raport cu plăţile pe perioada de timp acoperită de bugetul estimat. EXCEDENT DE VALOARE (engl. VALUE SURPLUS; fr. EXCEDENT DE VA-LEUR). Acea parte din valoarea potenţială deţinută la zi de către un investitor, în contul de siguranţă, care depăşeşte minima legală impusă de ponderea de siguranţă şi care poate fi utilizată de către investitor conform regulamentului de funcţionare a contului pentru obţinerea de împrumuturi în bani sau ca avans în efectuarea de noi tranzacţii. EXERCIŢIU BUGETAR (engl. BUDG-ETARY YEAR; fr. EXERCICE BUDGE-TAIRE). Reprezintă toate drepturile dobîn-dite, operaţiunile efectuate în cursul unui an, inclusiv obligaţiile şi drepturile ce-i revin, direct sau indirect, unui buget în perioada anului respectiv, aparţinînd exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului. Pentru toţi agenţii economici anul financiar are aceeaşi durată ca şi exerciţiul bugetar. EXIGIBIL (engl. EXIGIBILE; fr. EXI-GIBLE). în relaţiile economice, prin obligaţii exigibile se înţeleg sumele de bani a căror executare poate fi cerută de creditor de îndată. (De exemplu, spunem că impozitele sînt exigibile, întrucît pot fi pretinse imediat de către organele financiare, atît de la persoanele fizice, cît şi de la cele juridice). EXIGIBILITATE (engl. CURRENT LI-ABILITIES; fr. EXIGIBILITE). Calitatea unei creanţe sau a unei obligaţii de a fi exigibilă, adică, care poate fi pretinsă, căreia i se poate cere de îndată executarea, la nevoie chiar silită. Obligaţia este exigibilă din momentul naşterii raportului juridic. Dreptul organului fiscal de a pretinde, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat are o mare importanţă practică. Pe baza ei se stabilileşte data plăţii taxei rezultate din decontul prezentat organelor fiscale, cu-prinzînd operaţiile impozabile realizate într-o anumită perioadă. EXIMBANK. Instituţie bancară pe acţiuni, de export - import şi de asigurări, cu capital majoritar de stat, specializată pentru finanţarea, creditarea şi garantarea operaţiunilor de comerţ exterior pe credit, care pe lîngă operaţiunile specifice desfăşurate în EXONERARE DE RĂSPUNDERE 150 cont propriu îşi propune să acţioneze ca agent al statului, în numele şi pentru contul acestuia, în vederea executării politicii naţionale de promovare şi sprijinire a comerţului exterior, cu accent deosebit pe exporturi, prin instrumente specifice economiei de piaţă. Eximbank participă la deschiderea operaţiunilor alături de Ministerul Finanţelor şi BNR, la activitatea de garantare în numele şi contul statului atît la export, cît mai ales la import. Facilităţile oferite sînt: acordarea de bonificaţii de dobîndă la credite în lei pentru producţia de export, în special pentru operaţiile cu ciclu scurt de generare de devize; sprijinirea operaţiunilor de import de completare pentru export şi licitaţii, precum şi o bază largă de servicii de analiză de proiect pentru Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior. EXONERARE DE RĂSPUNDERE (engl. EXONERATE FROM LIABILITY; fr. EXONERER DE RESPONSABILITE). Act apărut ca urmare a faptului că pe parcursul derulării contractelor se pot ivi unele evenimente sau împrejurări care fac imposibilă executarea obligaţiei asumate de una din părţi sau, executarea ei a devenit atît de anevoioasă încît ar prejudicia grav interesele debitorului obligaţiei dacă totuşi ar execu-ta-o în condiţiile nou apărute. Asemenea evenimente, care nu au putut fi prevăzute la încheierea contractelor, sînt de natură să exonereze de răspundere contractuală partea care din cauza apariţiei lor nu şi-a putut executa obligaţiile. EXPANSIUNE (engl. EXPANSION; fr. EXPANSION). Este acea situaţie a activităţii economice, caracterizată prin creşterea profiturilor, investiţiilor, producţiei, consumului şi a venitului naţional. Această creştere antrenează, în general, o scădere a ratei şomajului şi o creştere a preţurilor. EXPERT (SPECIALIST) AL BURSEI (engl. EXCHANGE EXPERT; fr. EXPERT BOURSIER). Acea persoană fizică sau juridică, membru al bursei, uneori chiar salariat al bursei, avînd autorizaţia să conducă tranzacţiile din cadrul unui post aflat în sala de tranzacţii. De asemenea, acesta menţine ordinea pe piaţă prin aplicarea regulilor de licitaţie, ţine evidenţa tranzacţiilor efectuate în cadrul postului, procedează la ajustări necesare de preţuri cu ocazia diviziunii sau a plăţii dividendelor, scoate din evidenţă ordinele expirate, execută vînzări în absenţă (short sales), intervine în tranzacţii pentru a încuraja piaţa. EXPERTIZĂ CONTABILĂ (engl. AC-COUNTANT SURVEY; fr. EXPERTISE COMPTABLE). Activitate depusă de un personal autorizat de lege pentru reconstituirea realităţii unor operaţii de natură economică sau / şi financiară, pe baza cercetării documentelor, datelor şi informaţiilor furnizate de contabilitate. Expertiza contajbilă se efectuează de regulă în caz de litigiu între agenţii economici, litigiu izvorît din relaţii de afaceri sau din alte cauze aflate în judecata instanţelor de justiţie, şi care se referă la prejudicierea patrimoniului de către personalul aflat în serviciul agenţilor economici sau în relaţiile agenţilor economici cu organele de impunere fiscală. Expertizele contabile pot fi cerute de părţile aflate în litigiu, pot fi dispuse de instanţele de arbitraj sau de judecată. Constatările şi concluziile expertizei au un caracter consultativ pentru instanţe. Expertizele contabile se efectuează pe baza unor norme proprii, pentru cunoaşterea situaţiei patrimoniale şi aprecierea bonităţii agenţilor economici în cazul soluţionării cererilor de credit sau la verificarea pe parcurs a existenţei garanţiei asigurătorii pentru creditele acordate. EXPORT (engl. EXPORT; fr. EXPOR-TATION). Ansamblul operaţiilor de vînzare a mărfurilor sau produselor proprii ale unei ţări într-o altă ţară sau de investire în străinătate de bunuri, valori şi prestare de servicii contra plată. Exportul are ca obiect livrările cu caracter comercial către cumpărătorii străini a mărfurilor produse în ţară, aprovizionarea vaselor aflate în porturile ţării, vînzarea mărfurilor prezentate la tîr- 151 EXW gurile şi expoziţiile din străinătate, ieşirile mărfurilor rezultate din prelucrarea unor materiale sau semifabricate primite spre prelucrare, livrări de mărfuri în contul ţării noastre direct dintr-o ţară în alta, exportul invizibil. Sub aspectul modului cum este organizată activitatea de export se disting: export direct care poate fi integrat, atunci cînd producătorul vinde direct consumatorului final, sau export delegat atunci cînd în operaţiile de comerţ apar unii intermediari; export indirect, cînd este realizat de o firmă specializată care cumpără de la producători mărfuri pe care le exportă apoi pe contul şi pe riscul său; comerţ invizibil care cuprinde totalitatea serviciilor care se prestează altor state şi diferitelor persoane juridice sau fizice din alte ţări şi cuprinde: încasări din turism, transporturi, asigurări, licenţe, servicii bancare, dobînzi, dividende etc. EXPORT INVIZIBIL (engl. INVISIBLE EXPORT; fr. EXPORTATION INVISIBLE). Cuprinde sumele încasate pentru serviciile cu caracter productiv sau neproductiv prestate altor state sau cetăţenilor lor. De obicei, în exportul invizibil se includ veniturile provenite de la turiştii străini, veniturile obţinute de pe urma transporturilor de mărfuri străine efectuate cu vasele flotei comerciale, precum şi veniturile provenite din diferite lucrări şi servicii prestate altor state. i EXPOZIŢIE INTERNAŢIONALĂ (engl INTERNATIONAL EXHIBITION; fr. EXPO-SITION INTERNATIONAL). Formă neperiodică de promovare a vînzărilor, care are ca scop etalarea realizărilor deosebite de care dispune societatea pentru satisfacerea anumitor trebuinţe sociale, evidenţiind progresele obţinute într-o anumită perioadă şi la care participă mai multe ţări. EXPOZIŢIE CU VÎNZARE (engl. EXHIBITION WITH SALE; fr. EXPOSITION A VENTE). Formă de promovare, permanentă sau temporară, organizată pentru impulsionarea desfacerii mărfurilor, informarea cumpărătorilor asupra sortimentelor de mărfuri puse în vînzare, cunoaşterea opiniilor şi preferinţelor cumpărătorilor asupra unor mărfuri şi pentru educarea gusturilor acestora. EXTRAPOLARE (engl. EXTRAPOLA-TION; fr. EXTRAPOLATION). Operaţiune prin care se adaugă noi termeni unei serii dinamice date, în vederea proiectării evoluţiei fenomenului în perioada imediat următoare. Extrapolarea implică analiza seriei dinamice observate, studiul factorilor de influenţă existenţi sau care vor apare, descoperirea tendinţei de dezvoltare viitoare a fenomenului. Un domeniu frecvent de aplicare este prognoza cererii de mărfuri şi a serviciilor. EXTRAS (engl. EXCERPT; fr. EX-TRAIT). înscris care reproduce textual una sau mai multe părţi dintr-un act original, fără ca prin folosire extrasul să poată permite alterarea semnificaţiei actului original din care a fost extras. EXTRAS DE CONT (engl. ACCOUNT EXCERPT; fr. EXTRAIT DE COMPTE). înscris bancar care reflectă situaţia operaţiilor efectuate în contul bancar al unui agent economic, denumit titular de cont, în ordine cronologică, cuprinzînd operaţiile efectuate de bancă într-o perioadă de timp determinată. Extrase de cont îşi remit reciproc, periodic, agenţii economici aflaţi în relaţii de afaceri sau care îşi compensează operaţiile băneşti prin cont curent. La perioadele convenite cu banca sau în contractele de cont curent, soldurile înscrise în extrasele de cont trebuie confirmate de titularii de cont. în bilanţul contabil, agenţii economici înscriu în activ posturile care reprezintă disponibilităţile la bănci sau la alţi agenţi economici, în moneda naţională sau în valută, pe baza extraselor de cont confirmate, acestea constituind documentele legale prin care se recunoaşte fără rezervă dreptul de proprietate al titularului de cont. EXW. Vezi INCOTERMS. F FACTOR DE PRODUCŢIE (engl. PRODUCTION FACTORS; fr. FACTEURS DE PRODUCTION). 1. Mijloacele (bunuri sau activităţi) necesare procesului de producţie. Aceşti factori sînt materiali (utilaje, maşini, etc.), imateriali (personal, experienţă, brevete) şi financiari (capitaluri). Modelele macroeconomice reţin doi factori ai funcţiei de producţie de tipul: P = f(K, T) unde: P = producţia K = capital T = munca Teoriile modeme adaugă la factorii de producţie un al treilea element: progresul tehnic (sau mai general cercetarea ştiinţifică şi educaţia). 2. Resursă umană sau materială atrasă şi folosită efectiv într-o unitate economică în vederea producerii de noi bunuri economice. Factorii de producţie formează o unitate, se află în interdependenţă, acţiunea lor de-terminînd particularităţile activităţii economice, şi dimensionînd aspectele ei cantitative structurale şi calitative. FACTOR - COMISIONAR (engl. FACTOR; fr. FACTEUR). Profesiune comercială de comisionar căreia îi corespunde în dreptul anglo - american aceea de factor, care este un agent comercial („mercantile agent44) care activează în nume propriu, dar în contul principalului, avînd posesiunea şi controlul mărfurilor care i-au fost încredinţate. FACTOR LIMITATIV (engl. LIMITING FACTOR; fr. FACTEUR LIMITATIF). Reprezintă un factor în activitatea unei întreprinderi care, la un anumit moment sau în-tr-o perioadă, are tendinţa de a limita volumul producţiei. FACTORING. Tehnică financiară de stingere a unor creanţe pe termen scurt, care se bazează pe principiul operaţiunii comerciale. în principiu, instituţia de facto-ring preia creanţele şi le plăteşte furnizorului imediat ce are loc operaţiunea de livrare, asumîndu-şi riscurile de încasare a acestora sau de obţinere a creditului necesar. Furnizorul, pe baza contractului de factoring, transferă societăţii respective proprietatea deplină asupra creanţelor, specificînd că reprezintă preţul mărfurilor sau serviciilor, precum şi acceptul beneficiarilor respectivi. Scopul factoringului este de a asigura simplificarea formalităţilor financiar - contabile şi mărirea vitezei de circulaţie a mijloacelor băneşti; în situaţiile în care numărul cumpărătorilor este mare, vînzările se fac în partide mici şi termenele de plată sînt mai mari de 30 zile. 153 FENOMEN DE MASĂ FACTURĂ (engl. BILL; fr. FACTURE). Document justificativ în care se înscriu datele amănunţite privind marfa vîndută, cumpărată, bunurile date în custodie sau în păstrare, executarea unor lucrări sau prestarea de servicii (felul mărfii, cantitate, preţ etc.). FALIMENT (engl. BANKRUPTCY; fr. FAILLITE). Procedură de executare silită îndeplinită de instanţa publică competentă, din oficiu, la cererea unuia sau mai multor creditori sau a agentului economic care se află în situaţia de a nu mai putea îndeplini obligaţiile de plată. Falimentul comportă prin el însuşi o nuanţă de degradare socială a debitorului, căruia i se aplică aşa-numita notă infamantă a falimentului. Starea de faliment se declară prin sentinţă, după care, sub supravegherea instanţei se procedează la stabilirea situaţiei patrimoniale a falitului în baza inventarului, bilanţului contabil şi a registrelor care se depun la instanţă în termenul stabilit. în perioada administrării falimentului, se desfăşoară activitatea economică pentru lichidarea activului în condiţiile, la termenul şi în limitele stabilite de creditori care la rîndul lor au datoria de a depune instanţei declaraţii privind drepturile de creanţă revendicate şi titlurile din care acestea derivă. Procedura de faliment se consideră închisă după repartizarea sumelor rezultate din lichidarea activului, indiferent dacă acestea acoperă integral ori parţial drepturile de creanţă. Repartizarea sumelor se face în cuantumul şi proporţiile stabilite de instanţă. în ţările cu economie dezvoltată se practică preluarea firmelor falimentare de către societăţi de investiţii şi management care le reajustează activitatea pe baza unor concepte manageriale proprii pentru a le adapta condiţiilor pieţei şi a le face apte să genereze din nou profit. FALIT (engl. BANKRUPT; fr. FAILLI). Agent economic, persoană fizică sau juridică, care devenind incapabil de a-şi îndeplini obligaţiile de plată asumate în procesul de realizare a obiectului de activitate sau din alte cauze, este declarat în stare de faliment de o instanţă publică competentă, fiind pus sub interdicţie de a dispune de patrimoniul său care trece în administrarea (gestionarea) celor stabiliţi de instanţă. Falitul mai este supus şi altor rigori de ordin juridic ca urmare a stării de faliment. FAO. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. A fost creată în anul 1945, ca o instituţie interguvema-mentală specializată a ONU, cu sediul la Roma. Are ca obiective: creşterea nivelului de nutriţie şi a condiţiilor de trai ale popoarelor; îmbunătăţirea eficienţei producţiei şi distribuirii de produse alimentare şi agricole; ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei rurale, soluţionarea problemelor subnutriţiei pe plan mondial. FAPT JURIDIC (engl. JURIDICAL FACT; fr. FAIT JURIDIQUE). Este atît un eveniment material, cît şi o manifestare de voinţă săvîrşită în alt scop decît acela de a produce efecte de drept, care dau naştere, modifică, transmit sau sting drepturi şi obligaţii. FAS. Vezi INCOTERMS. FCA. Vezi INCOTERMS. FENOMEN ECONOMIC (engl. ECONOMIC PHENOMENON; fr. PHENOMENE ECONOMIQUE). Formă exterioară a realităţii economice, respectiv acele aspecte, laturi şi legături dintre actele economice care apar şi se manifesta la suprafaţa acesteia şi pot fi cunoscute de oameni, în mod direct. Fenomenul economic este accesibil cunoaşterii oamenilor. FENOMEN DE MASĂ (engl. MASS PHENOMENON; fr. PHENOMENE DE MASSE). Proces din natură sau societate care se constituie sub acţiunea colectivă şi repetată a unui număr mare de factori întîmplători. FIABILITATE 154 FIABILITATE (SIGURANŢA ÎN FUNCŢIONARE) (engl. RELIABILITY; fr. FIABILITE). Reprezintă probabilitatea ca un produs să îndeplinească funcţia pentru care a fost creat în decursul unui interval de timp fără să se defecteze. Fiabilitatea unui produs complex poate fi apreciată în funcţie de intervalul de timp cînd produsul a fost realizat (tO) şi pînă la prima cădere (tl) sau pînă la a doua cădere (t2) etc., respectiv ea poate fi apreciată în funcţie de intervalul de timp dintre două „căderi44. în aprecierea fiabilităţii se au în vedere condiţiile normale de exploatare. FILIALĂ (engl. BRANCH; fr. SUCCUR-SALE). Societate al cărei capital este constituit în proporţie de peste 50% din capitalul altei societăţi, numită societate mamă, cu o anumită independenţă în afaceri, cu sediul separat şi clientelă diferită. Capitalul social al unei societăţi este în mod normal repartizat între mai mulţi deţinători ale căror părţi sînt reprezentate prin acţiuni cărora le este ataşat un drept de vot. Societăţile pot să achiziţioneze acţiuni sau pachete de acţiuni ale altor societăţi preluînd participaţii la acestea. Atunci cînd participaţia unei societăţi A este superioară jumătăţii capitalului unei societăţi B, prima preia controlul celei de a doua, care devine filiala sa. Majoritatea capitalului antrenează majoritatea voturilor în adunarea generală a acţionarilor, societatea deţinătoare a acestor două majorităţi exercitînd un rol determinant în definirea politicii societăţii B. în cazul preluării controlului, trebuie să se facă menţiunea despre aceasta începînd cu exerciţiul financiar în care a avut loc preluarea. Raportul anual al societăţilor trebuie să conţină o dare de seamă asupra activităţii şi rezultatelor filialelor lor. Publicarea conturilor filialelor societăţilor ale căror titluri sînt cotate la bursă este supusă unei reglementări speciale. Regimul financiar şi fiscal al societăţilor filiale este riguros reglementat de legislaţie. FILIALĂ DIN STRĂINĂTATE (engl. BRANCH FROM ABROAD; fr. FILIALE D'ETRANGER). Persoană juridică independentă din punct de vedere financiar, dar care funcţionează, în principiu, conform deciziilor societăţii-mamă care a constituit-o. Filialele au cont în bancă, încheie bilanţ propriu, beneficiază de credite bancare, au relaţii proprii economice, juridice şi financiare cu alte unităţi. Filialele sînt constituite de societăţile-mamă cu capital propriu sub forma unor societăţi comerciale potrivit legislaţiei ţărilor de rezidenţă. FINANCIAL FUTURES. Instrument care permite protejarea împotriva riscurilor de dobîndă şi care desemnează contracte la termen, standardizate, asupra unor titluri cu venit fix, devize, metale preţioase, indici bursieri şi rate ale dobînzii. Contractele dau cumpărătorilor dreptul de a cumpăra sau vinde la o dată precisă şi la un preţ fixat, fiind astfel instrumente financiare determinate, tratate la bursele de opţiuni. FINANŢARE (engl. FINANCING; fr. FINANCEMENT). Reprezintă o operaţie de punere la dispoziţia persoanelor juridice sau fizice a unor fonduri băneşti din anumite resurse şi în condiţii bine determinate pentru scopuri precise şi cu titlu nerambursabil. FINANŢE ALE ÎNTREPRINDERII DE STAT’(engl. STATE ENTERPRISES FINANCES; fr. FINANCES DE L'ENTRE-PRISES DE L'ETAT). Un subsistem de relaţii economice între agenţii economici, între aceştia şi stat, bănci, alte instituţii financiare prin care se formează şi se repartizează fondurile băneşti necesare procesului de reproducţie în întreprinderi în vederea realizării profitului, se satisfac nevoi sociale ale salariaţilor. întreprinderile de stat participă direct la procesul decizional, stabilind volumul şi structura producţiei lor, sursele de aprovizionare cu materii prime, destinaţia produselor, numărul personalului, investiţiile de realizat etc. în baza autonomiei funcţionale de care se bucură, întreprinderile de stat hotărăsc singure asupra destinaţiei 155 FIRMĂ AGENT DE ACHIZIŢIONARE DIN STRĂINATATE profitului net, a fondului de amortizare şi a celorlalte fonduri proprii şi împrumutate. Aşadar, prin deciziile lor, întreprinderile de stat influenţează mărimea şi profilul investiţiilor, nivelul şi structura stocurilor de valori materiale, adică mărimea fondului de acumulare. în calitate de consumator, statul achiziţionează importante cantităţi de produse avînd natura mijloacelor de producţie şi a bunurilor de consum. Comenzile de stat constituie o importantă modalitate de influenţare a activităţii economice, deoarece producătorii trebuie să-şi adapteze oferta de produse la cererea sectorului public, să-şi încadreze costurile de producţie individuale în cele recunoscute ca justificate. Sub raport financiar, întreprinderile de stat prezintă un interes major nu numai prin aceea că îşi asigură partea hotărîtoare a resurselor financiare de care au nevoie pentru propria lor dezvoltare şi stimularea materială a personalului, dar şi prin contribuţia lor substanţială la constituirea celorlalte fonduri de resurse financiare din economie. FINANŢE PUBLICE (engl. PUBLIC FINANCE; fr. FINANCES PUBLIQUE). 1. Fonduri băneşti la dispoziţia statului (venituri ale statului, resurse băneşti prelevate la dispoziţia statului în vederea îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, mijloace de acoperire a cheltuielilor administraţiei centrale de stat şi ale colectivităţilor locale, etc.); 2. Mijloace de intervenţie a statului în economie (impozite, împrumuturi, alocaţii bugetare, subvenţii şi alte pîrghii sau instrumente cu ajutorul cărora statul influenţează activitatea economică); 3. Metode de gestionare a banului public (forme şi metode de administrare şi utilizare a resurselor financiare ale statului); 4. Act juridic (actul de dispoziţie autoritară sau contractuală prin care se preia la dispoziţia statului o parte din produsul intern brut, în scopul realizării funcţiilor şi sarcinilor statului); 5. Relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul constituirii fondurilor publice de resurse băneşti şi repartizării acestora în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii. Procurarea şi distribuirea resurselor financiare ale statului se realizează în procesul repartizării produsului intern brut, cu ajutorul unor metode şi intrumente specifice, într-un cadru juridic adecvat, în scopul satisfacerii nevoilor sociale şi al influenţării activităţii economice. Aceste prelevări şi redistribuiri de resurse băneşti au loc între persoane fizice şi juridice, prin intermediul autorităţilor publice, şi afectează, direct sau indirect, întreaga economie naţională şi pe toţi membrii societăţii. FIRMĂ (engl. FIRM; fr. FIRME). Reprezintă, în sens juridic, numele în care o persoană fizică sau juridică exercită o activitate economică şi sub care trebuie să se înscrie în Registrul de Comerţ. înregistrarea obligă întreprinderea să respecte normele înscrise în registru. Dreptul de firmă este protejat prin reglementări care prevăd: imposibilitatea de înregistrare pe un anumit teritoriu a altei firme cu o denumire identică sau foarte apropiată de cea a unei firme deja înregistrate, dacă urmează să desfăşoare o activitate asemănătoare. Firma trebuie înscrisă în toate actele, facturile, adresele, anunţurile emise de întreprinderea respectivă; în caz contrar, abaterea se sancţionează. Firma se caracterizează ca fiind un sistem complex, socio-economic, un sistem deschis, un sistem organic, adaptiv şi tehnico-material. FIRMĂ AGENT DE ACHIZIŢIONARE DIN STRĂINATATE (engl. FIRM BUYING AGENT FROM ABROAD; fr. FIRME AGENT D'ACQUISITION D'ETRANGER). Agent economic care realizează operaţii intermediare de achiziţionare a mărfurilor din străinătate pentru comitenţii lor, pentru aceasta primind un comision. La serviciile lor recurg de obicei acei importatori care nu au propriile lor filiale peste graniţă şi care nu-şi trimit acolo reprezentanţii. FIRMA DE COMERŢ EXTERIOR 156 FIRMĂ DE COMERŢ EXTERIOR (engl. EXPORT FIRM; fr. FIRME EXPOR-TATRICE). Societate comercială care cumpără pe cont propriu şi în nume propriu, mărfuri de pe piaţa internă pe care le revinde peste graniţă. în unele cazuri ele îndeplinesc şi operaţiuni pe bază de comision, acţionînd în calitate de comisionari ai firmelor din propria ţară sau ai firmelor străine. Pot fi: firme de export specializate, care comercializează o singură marfa sau cîteva mărfuri omogene şi sînt amplasate, de obicei, în apropierea centrelor industriale; firme exportatoare universale, care comercializează un larg sortiment de mărfuri şi de obicei exportă produsele mai multor ramuri; firme importatoare, care cumpără pe contul lor mărfuri din străinătate şi care au, de regulă, în depozite, rezerve de mărfuri pe care le livrează pe piaţa internă. FISC (engl. FISC; fr. FISC). 1. Instrument administrativ al statului reglementat prin norme juridice, care este chemat să stabilească şi să administreze impozitele directe şi indirecte, precum şi taxele cuvenite statului; 2. Instituţie a statului investită cu dreptul de a aşeza, încasa şi urmări plata impozitelor şi taxelor datorate statului de către contribuabili. FISCALITATE (engl. FISCALITY; fr. FISCALITE). Ansamblul reglementărilor privind perceperea impozitelor sub toate formele, directe sau indirecte. FIŞA POSTULUI (engl. JOB RECORD; fr. FICHE DE POŞTE). Unul din cele mai importante documente operaţionale ale regulamentului de organizare şi funcţionare. Schema generală a fişei postului include următoarele componente: denumirea şi obiectivele postului, compartimentul, cerinţele (studii, vechime), relaţiile (ierarhice, funcţionale, de cooperare şi de reprezentare), sarcinile, limitele de competenţă, responsabilităţile. FDQNG. Operaţie de stabilire a cursurilor valutare sau a preţului aurului la bursă. O valută poate avea două cursuri: un curs oficial, stabilit de autoritatea monetară şi un curs liber, stabilit de piaţă, care evoluează în jurul cursului oficial, în funcţie de fluctuaţia cererii şi a ofertei pehtru valuta respectivă. FLEXIBILITATE (engl. FLEXIBILITY; fr. FLEXIBILITE). 1. Criteriu de apreciere a riscului de ţară, în sistemul bancar internaţional, privind riscul neplăţii la nivelul mai multor ţări, care acţionează pe „principiul dominou-lui“. Se referă la capacitatea pe termen mediu şi lung a ţării analizate de a-şi ajusta economia şi finanţele în raport cu şocurile interne şi / sau internaţionale care ar fi putut avea - sau au avut - o influenţă asupra acestora; 2. Măsura gradului de satisfacere a nevoilor angajaţilor, a replierii activităţii de cercetare - dezvoltare în funcţie de nevoile pieţei, prin conceperea, proiectarea şi repro-iectarea de produse noi. FLOTARE A CURSURILOR VALUTARE (engl. RATE OF EXCHANGE FLOATATION; fr. FLOTTAISON DES COURS DES DEVISES). Este o expresie care a fost introdusă în anul 1973 în locul termenului de etalon şi reprezintă situaţia în care monedele sînt cotate liber pe piaţa valutară, fără ca băncile centrale să aibă obligaţia de a interveni pentru susţinerea unui anumit nivel al cursurilor. Formele de flotare sînt: - concertată, în cadrul căreia un număr de state stabilesc ca monedele lor să aibă cursuri fixe sau fluctuante, unele faţă de altele, însă în raport cu alte monede, în general cu dolarul, cursurile să fie lăsate să se stabilească pe piaţă în funcţie de cerere şi ofertă; - neconcertată, în cadrul căreia cursurile unei monede naţionale, faţă de toate celelalte monede, sînt determinate de piaţă. 157 FONDURI FLUCTUANT (engl. OSCILLATING; fr. FLOTTANT). înseamnă schimbător, nestatornic (de ex. monedă fluctuantă, piaţă fluctuantă etc.). FLUIDITATE (engl. FLUIDITY; fr. FLUIDITE). Noţiune utilizată pentru a caracteriza situaţia în care oferta se adaptează uşor cererii, şi cererea - ofertei. Reprezintă una dintre condiţiile modelului teoretic al concurenţei perfecte. Fluiditatea presupune la rîndul ei anumite condiţii: posibilitatea de a fixa în mod liber preţurile şi de a se stabili raporturi libere de vînzare - cumpărare; identitatea mărfurilor din punct de vedere al calităţii şi al preţului lor, astfel încît cumpărătorul să nu aibă nici un motiv obiectiv sau subiectiv de a prefera produsul unei întreprinderi faţă de cel al alteia. FLUX BRUT DE CAPITAL (engl. GROSS CAPITAL FLOW; fr. FLUX BRUT DES CAPITAUX). Suma totală a intrărilor de capital dintr-o ţară în alta, în decurs de un an. FLUX DE CAPITAL (engl. CAPITAL FLOW; fr. FLUX DES CAPITAUX). Deplasarea, trecerea sub diferite forme a unor fonduri băneşti, dintr-o ţară în alta, ca urmare a efectuării operaţiunilor de decontare, împrumuturi, transferuri bancare etc. FLUX NET DE CAPITAL (engl. NET CAPITAL FLOW; fr. FLUX NET DES CAPITAUX). Diferenţa dintre intrările totale de capital, în decurs de un an şi ieşirile totale de capital, în aceeaşi perioadă de timp. FLUX FINANCIAR (engl. FINANCIAL FLOW; fr. FLUX FINANCIER). Ansamblul de relaţii şi legături care se stabilesc între bugetul statului şi întreprinderile publice, atît pe linia prelevărilor la bugetul statului, cît şi pe linia alocaţiilor primite de la acesta. Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral de stat întreţin multiple legături exterioare cu organe şi instituţii financiar - bancare, contribuind cu resurse la constituirea unor fonduri financiare sau beneficiind de resurse de la aceste fonduri. Mărimea acestor fluxuri financiare este influenţată de forma de organizare a întreprinderii publice, de performanţele economice ale întreprinderilor, de proporţia investiţiilor efectuate în sectorul public. FOARFECA PREŢURILOR (engl. PRICES SCISSOR; fr.’ CISEAUX DES PRIX). Este o expresie folosită pentru a aprecia raportul existent între dinamica preţurilor produselor de bază şi preţul produselor manufacturate, primele înregistrînd dinamici care rămîn în urma preţurilor produselor manufacturate. Termenul se foloseşte şi pentru caracterizarea dinamicii preţurilor de export a mărfurilor produse de ţările în curs de dezvoltare şi ale celor produse de ţările cu economie dezvoltată. FOB (FREE ON BOARD - FRANCO LA BORD). Constituie baza unui contract de export în care vînzătorul plăteşte pentru expedierea bunurilor din portul de îmbarcare şi încărcarea lor pe vapor sau avion. Vînzătorul plăteşte de asemenea asigurarea pînă în acest punct. Ulterior, transportul şi taxele de asigurare trebuie să fie plătite de cumpărător (vezi şi INCOTERMS). Dacă bunurile călătoresc pe uscat, termenul echivalent este FOR (FREE ON RAIL -franco gară), sau FOT (FREE ON TRUCK -franco vagon). FONDATOR (engl. FOUNDER; fr. FONDATEUR). Persoană care participă la înfiinţarea unei societăţi sau asociaţii. FONDURI (engl. STOCKS; fr. FONDS). 1. Totalitatea surselor, de regulă bine delimitate, destinate unui scop precis (fond de dezvoltare, fond de participare la profit etc.); 2. Totalitatea bunurilor materiale şi a mijloacelor băneşti aflate la dispoziţia unei organizaţii economice (agent economic). Fondurile sînt compuse din: fonduri circulante şi fonduri fixe. FOND DE ACUMULARE 158 FOND DE ACUMULARE (engl. AC-CUMULATION STOCKS; fr. FOND D'ACCUMULATION). Acea parte a produsului naţional net care este destinată realizării reproducţiei lărgite, creării de noi fonduri fixe şi circulante, lărgirii şi modernizării celor existente. FOND DE AMORTIZARE (engl. SINK-ING FUND; fr. FOND D’ AMORTIS-SEMENT). Reprezintă reflectarea valorii fondurilor fixe consumate, recuperată în mod treptat prin intermediul amortizării. Constituie principala sursă de finanţare a cheltuielilor materiale legate de întreţinerea şi înlocuirea fizică a fondurilor fixe scoase din funcţiune datorită uzurii lor, cu exemplare noi. FOND DE ASIGURARE (engl. INSURANCE FUND; fr. FOND D’ASSU-RANCE). Acea parte a produsului naţional net care se constituie în procesul repartizării lor sub forma mijloacelor tehnice de producţie şi a bunurilor de consum care se folosesc pentru acoperirea unor cerinţe suplimentare şi a unor necesităţi neprevăzute. FOND DE BANI (engl. MONEY SUP-PLY; fr. FOND D'ARGENT). Cantitatea de bani pusă în circulaţie de către autorităţile monetare ale unei ţări (de obicei Banca Centrală). Dacă cererea de bani este stabilă, teoria cantităţii (larg acceptată) implică axioma că o creştere a ofertei de bani va duce în mod direct la o creştere a nivelului preţurilor, adică la inflaţie. încă din anii '70, ţările industrializate au încercat să reducă inflaţia, fiind confruntate, însă, cu probleme legate de măsurarea şi controlul acestui fond. FONDURI CIRCULANTE (engl. NET CURRENT STOCKS; fr. FONDS CIRCU-LANTS). Sînt fondurile de producţie care se consumă în întregime, într-un singur ciclu de producţie, a căror valoare se transmite în întregime asupra produsului obţinut - materii prime, materiale, combustibil etc., precum şi mijloacele financiare necesare. Trăsătura specifică o constituie faptul că ele se află sub formă de stocuri de materiale pregătite pentru a fi trecute în procesul de producţie, precum şi sub formă de produse în curs de fabricaţie. în structura fondurilor circulante intră: materii prime, materiale de bază şi auxiliare, semifabricate, combustibili etc. în mod convenţional, mai intră şi unele elemente ale fondurilor fixe, cum sînt: piesele de schimb pentru reparaţii, instrumentele şi inventarul mărunt de mică valoare şi scurtă durată. Deosebit de importantă este accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante. FOND COMERCIAL (engl. TRADE FUND; fr. FOND COMMERCIAL). Reprezintă un drept de proprietate a cărui protecţie se consacră prin lege. Pe această bază juridică, întreprinzătorii, persoane fizice sau juridice, îşi pot constitui un activ patrimonial format din valori necorporale a căror prezenţă şi utilizare în exerciţiul afacerilor îi asigură avantaje certe şi de durată în relaţiile cu partenerii şi cu clientela lor. Principalele elemente componente ale fondului comercial sînt reprezentate de emblemă, denumirea firmei, vadul comercial, marca de fabrică (de servicii sau de comerţ). Poate face obiectul tranzacţiei comerciale, respectiv proprietarul poate uza de dreptul de a da cu chirie sau de a înstrăina fondul comercial, în totalitatea elementelor care îl compun sau fiecare în parte. Evaluarea fondului comercial se face pe baza criteriilor de apreciere sau prin elemente de alt ordin, stabilite prin lege. FOND DE CONSUM (engl. CON-SUMPTION STOCK; fr. FOND DE CONSOMMATION). Acea parte a produsului net care este destinată consumului neproductiv. Partea preponderentă o constituie fondul de consum individual. FOND DE DEZVOLTARE (engl. DE-VELOPMENT FUND; fr. FOND DE DEVELOPPEMENT). Fondul destinat în principal finanţării activelor fixe achiziţionate de o întreprindere. 159 FOND MUTUAL BALANSAT FONDURI FIXE (engl. FIXED FUNDS; fr. CAPITAL IMMOBILISES, VALEURS IMMOBILISEES). Reprezintă o parte a fondurilor de producţie care participă la procesul de producţie cu întreaga lor valoare, dar se consumă şi îşi transferă valoarea în mod treptat. Includ terenuri, clădiri, fabrici şi utilaje, mijloace de transport materiale. FOND FUNCIAR (engl. LAND RESOURCES; fr. FONDS FONCIER). Totalitatea suprafeţelor de terenuri (inclusiv terenurile acoperite de apă) aflate în limitele unei unităţi administrativ teritoriale (ţară, judeţ, comună). După destinaţia economică, fondul funciar se împarte în mai multe categorii de folosinţă. Vezi SUPRAFEŢE. FONDUL INTERNATIONAL DE DEZVOLTARE AGRICOLA (FIDA) (engl. INTERNATIONAL FUND OF AGRI-CULTURE DEVELOPMENT; fr. FOND INTERNATIONAL DE DEVELOPPEMENT AGRICOLE). Organizaţie specializată a ONU cu caracter financiar - bancar, creată în anul 1976, urmărind ca obiectiv principal mobilizarea şi furnizarea de resurse suplimentare pentru finanţarea dezvoltării agriculturii în ţările în curs de dezvoltare. FIDA are sediul la Roma, fiind formată din 125 ţări membre. Organul său de conducere este biroul executiv, alcătuit din 18 membri şi 18 supleanţi, aleşi în mod egal dintre ţările dezvoltate, statele exportatoare de petrol şi ţările în curs de dezvoltare care beneficiază de ajutorul organizaţiei. Printre membrii FIDA se numără şi România. FOND ÎMPRUMUTAT (ATRAS) (engl. BORROWED STOCK; fr. FOND EMPRUNTE). Acea parte a fondurilor unei unităţi formată din mijloacele băneşti suplimentare, peste cele proprii ale agenţilor economici, constituit din credite acordate de bancă. Se constituie pe seama disponibilităţilor băneşti temporare care se formează la agenţii economici creditori (bănci). FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL (FMI) (engl. INTERNATIONAL MONETARY FUND; fr. FOND MONETAIRE INTERNATIONALE). Este o instituţie internaţională, autonomă, specializată în domeniul valutar - financiar. Instituţia funcţionează pe lîngă ONU, avînd ca atribuţii principale: asigurarea şi promovarea cooperării monetare prin intermediul unei instituţii permanente, contribuţia la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi, punerea la dispoziţia ţărilor membre de credite pe termen scurt şi mediu în scopul reducerii dezechilibrelor temporare din balanţele de plăţi externe, înlesnirea şi dezvoltarea comerţului internaţional. în legătură cu acest ultim obiectiv, are sarcina să analizeze şi să asigure stabilitatea valorică a monedelor şi înlăturarea restricţiilor valutare. Instituţia a fost înfiinţată la 22 iulie 1944, ca urmare a hotărîrii adoptate la Conferinţa Monetară şi Financiară a Naţiunilor Unite şi Asociaţia de la Bretton Woods (SUA), din anul 1944. Are sediul la Washington. Plăţile se fac, în principal, prin DST (Drepturi Speciale de Tragere). România este membră a FMI din 1972. FOND MUTUAL (engl. MUTUAL FUND; fr. FOND MUTUEL). Formă insti-tuţionalizată de concentrare a resurselor băneşti disponibile ale indivizilor, în vederea investirii capitalului astfel format în domenii de activitate economico - socială, interne şi internaţionale. Fondului mutual îi sînt interzise investiţiile cu grad ridicat de risc, tocmai pentru a elimina posibilitatea de pierdere a banilor în tranzacţii riscante cu titluri financiare sau mărfuri. FOND MUTUAL BALANSAT (engl. BALANCED MUTUAL FUND; fr. FOND MUTUEL BALANCEE). Acea formă a fondului mutual care investeşte capital numai în acele domenii de activitate care asigură, în primul rînd, securitatea depunerilor clienţilor, chiar dacă profitul realizat de investitor este mai scăzut decît în alte tipuri de fond mutual. FOND MUTUAL DE CREŞTERE 160 FOND MUTUAL DE CREŞTERE (engl. MUTUAL FUND OF GROWTH; fr. FOND MUTUEL DE DEVELOPPEMENT). Acel fond mutual care investeşte în societăţi aflate în faza de dezvoltare şi care, de regulă, nu plătesc dividende dar ale căror acţiuni înregistrează creşteri importante ale capitalului. FOND MUTUAL CU EMISIUNE CONTINUĂ (NEDETERMINATĂ) (engl. CONTINUOUSLY (UNDETERMINED) EMISSION MUTUAL FUND; fr. FOND MUTUEL AVEC UNE EMISSION CONTINUE (INDETERMINEE)). Acea formă de fond mutual care poate emite acţiuni în număr nelimitat. în majoritatea cazurilor, acţiunile fondului au formă înregistrată sau contabilă şi un circuit închis şi continuu de vînzare / rambursare între investitori şi fond. Nu se pot tranzacţiona la bursă sau pe piaţa titlurilor financiare. FOND MUTUAL CU EMISIUNE PREDETERMINATĂ (engl. PREDETER-MINED EMISSION MUTUAL FUND; fr. FOND MUTUEL AVEC UNE EMISSION PREDETERMINEE). Acel fond căruia organul de stat i-a aprobat emisiunea unui număr fix de titluri financiare. Acţiunile acestui tip de fond se pot tranzacţiona la bursă şi în afara ei. FOND MUTUAL SPECIALIZAT (engl. SPECIALIZED MUTUAL FUND; fr. FOND MUTUEL SPECIALISEE). Formă de fond mutual care investeşte capital în domenii de activitate cu specializare îngustă sau în zone geografice specifice cu potenţial deosebit de dezvoltare şi de obţinere de profit. FOND MUTUAL PENTRU VENIT (engl. MUTUAL FUND FOR REVENUE; fr. FOND MUTUEL POUR REVENU). Reprezintă fondul mutual care investeşte în domenii şi societăţi mature şi care oferă investitorilor dobînzi şi dividende, ca principală sursă de profit. în mod obişnuit preţul acţiunilor acestor societăţi nu creşte spectaculos pe piaţă. FONDUL PIEŢEI (engl. MARKET STOCK; fr. FOND DU MARCHE). Denumire convenţională folosită în analiza destinaţiei producţiei, care defineşte acel segment de piaţă pe care mărfurile sînt destinate vînzării, prin reţeaua de magazine ale comerţului interior. FOND DE PLASAMENT (engl. FUND OF INVESTMENT; fr. FOND D’INVESTIS-SEMENT). Numit şi fond de investiţii, este constituit prin aporturile purtătorilor de părţi efectuate în urma unui apel la public, în vederea unui plasament colectiv; el este girat (a administra în contul altuia) pentru contul purtătorilor de părţi după principiul repartiţiei riscurilor. Există două forme de fonduri de plasament: - fondurile în valori mobiliare, care investesc capitalurile care le sînt încredinţate în titluri; - fondurile imobiliare, care îşi plasează capitalurile în imobile. în practică, aceste două forme pot să se asocieze. Un fond este numit deschis, atunci cînd emite părţi în mod continuu, şi închis, atunci cînd emisiunea părţilor este suspendată - cel mai des, după ce au fost atinse normele statutare. Fondurile de plasament sînt supuse supravegherii aceleiaşi autorităţi ca şi băncile. FPP (FONDURILE PROPRIETĂŢII PRIVATE) (engl. PRIVATE PROPERTC FUNDS; fr. FONDS DES PROPRIETE PRIVEE). Sînt societăţi comerciale pe acţiuni, de tip mutual, ale căror drepturi şi obligaţii, precum şi modul de organizare şi funcţionare sînt reglementate prin statutul cadru din Ordonanţa nr. 10/1992. Există cinci astfel de Fonduri ale proprietăţii private care deţin iniţial, în total, 30 % din capitalul social al societăţilor comerciale organizate conform prevederilor HG nr. 443/1992. Alocarea a 30 % din capitalul social al societăţilor comerciale între cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private s-a efectuat de către Agenţia Naţională pentru Privatizare. 161 FORFETARE FPS (FONDUL PROPRJETATII DE STAT) (engl. STATE PROPERTY FUND; fr. FOND DE LA PROPRIETE D'ETAT). Este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu caracter comercial şi financiar care deţine iniţial, în proprietate, 70 % din acţiunile şi părţile sociale ale societăţilor comerciale, atribuite şi transmise prin acte de transmitere întocmite potrivit regulamentului. Asigură gestionarea şi vînzarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat; îşi desfăşoară activitatea şi ia decizii pe bază de principii comerciale. Drepturile şi obligaţiile, precum şi modul de organizare şi funcţionare al FPS este reglementat prin HG nr. 254/1992, precum şi prin HG nr. 643/1992. FOND DE REZERVĂ (engl. RESERVE FUND; fr. FOND DE RESERVE). Reprezintă, la nivel macroeconomic, o parte din venitul naţional, destinat formării unor stocuri de asigurare (mijloace de producţie şi bunuri de consum) pentru acoperirea unor necesităţi neprevăzute ale societăţii. în fondul de rezervă se include numai creşterea rezervelor aparţinînd statului. Acelaşi fond se constituie şi la nivelul agenţilor economici, din profitul societăţii, în vederea stimulării dezvoltării acesteia, precum şi pentru acoperirea unor riscuri şi necesităţi neprevăzute. FOND DE RULMENT (engl. CIRCU-LATING FUND; fr. FOND DE ROULE-MENT). Fond utilizat în analiza financiară, cu ajutorul căruia se evidenţiază modul de folosire al banilor împrumutaţi pe termen lung. Este calculat prin diferenţa între imobilizările activului fix şi capitalurile permanente şi activul circulant şi datoriile pe termen scurt. Ca regulă generală, fondul de rulment trebuie să acopere stocul nominal permanent necesar ritmului activităţii considerate ca normală. Acest stoc, numit şi stoc util, poate fi analizat şi ca imobilizare. Fondul de rulment trezorier (a doua accepţiune a noţiunii în cadrul analizei financiare) permite aprecierea lichidităţii sau trezoreria (averea) societăţii. în acest caz, se pun cele două întrebări: „datoriile pe termen scurt sînt acoperite de intrările viitoare?4, „dacă întreprinderea ar trebui să-şi plătească creanţele într-un termen foarte scurt are disponibilităţile necesare fără a-şi lichida activele?4 Este evident că, un fond de rulment insuficient creează o situaţie nu numai nefavorabilă, ci şi periculoasă. Din contră, un fond de rulment prea mare nu este indicat. Spre exemplu, el poate desemna situaţia în care societatea contractează datorii pe termen lung pentru a-şi acoperi un cont important. în acest caz, costurile vor fi foarte ridicate, mai ales, în tendinţa clienţilor de a accelera plata facturilor. FOND DE SALARII (engl. WAGES FUND; fr. FOND DE SALAIRES). Fondurile băneşti constituite la nivelul agenţilor economici şi instituţiilor administraţiei publice, în vederea plăţii muncii propriilor angajaţi sau colaboratorilor externi. Include salarii tarifare, premii, sporuri, indemnizaţii, contribuţii asupra fondului de şomaj etc. FOND SPECULATIV (engl. SPECUL-TIVE FUND; fr. FOND SPECULATIVE). Fond de investiţii cu grad înalt de risc dar şi cu un profit ridicat. FOR. Vezi FOB. FORFETARE (engl. FORFEITURE). Formula clasică a mobilizării creditelor pe calea scontului. Pentru exportatorii deţinători de titluri de credite sub forma cambiilor prezintă inconveniente în realizarea operaţiunii. Ca urmare, pe calea unor tehnici financiar - bancare modeme s-a urmărit înlăturarea acestor inconveniente: -(tergiversarea operaţiunilor de scontare pentru diverse verificări, menţinerea căii de regres împotriva girantului etc.) realizîndu-se o formă nouă de transmitere a titlurilor de credit care au ca geneză operaţii de export - import, cunoscute sub denumirea de „forfai-ting“; pentru efectuarea unor asemenea operaţiuni au fost înfiinţate instituţii financiare specializate. FORŢĂ MAJORĂ 162 FORŢĂ MAJORĂ (engl. EMERGENCY FRUSTRATION; fr. FORCE MAJEURE). împrejurare imprevizibilă la data încheierii contractului şi insurmontabilă în momentul apariţiei, care face imposibilă executarea obligaţiilor asumate de către un contractant, determinînd pe plan juridic exonerarea de răspundere a debitorului respectiv. FORŢĂ DE MUNCĂ (engl. LABOUR FORCE; fr. FORCE DE TRAVAIL). Capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice şi intelectuale, datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale, sau să participe la o activitate socială utilă. Forţa de muncă se grupează în statistică după diferite caracteristici comune, în funcţie de locul ocupat în procesul de producţie (profesie, calificare, vechime în muncă etc.), după sex, vîrstă, precum şi după sectoarele social - economice, ramurile economiei naţionale etc., în care este încadrată. FOT. Vezi FOB. FRANCHISEE. Comerciant (persoană fizică sau juridică) care, în temeiul unui contract de franchising, primeşte de la un alt comerciant (franchiser), în schimbul unui preţ (format dintr-o sumă de bani plătită iniţial şi o redevenţă periodică), dreptul de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii şi de a beneficia de un sistem de relaţii care cuprinde marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa. FRANCHISER. Este un comerciant -producător care prin efectul unui contract de franchising acordă în schimbul unui preţ altui comerciant (franchisee) dreptul de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii şi de a beneficia de un anumit sistem de relaţii. FRANCHISING. Este o tehnică de comercializare a produselor şi serviciilor pe care Asociaţia Micilor Comercianţi din SUA o defineşte ca „un acord legal de a desfăşură o anumită afacere în concordanţă cu metode- le de operare, sistemul de finanţare, domeniul teritorial şi taxele de comision prescrise44. Asociaţia Britanică de Franchising defineşte operaţiunea ca „o licenţă contractuală cedată de o persoană - franchiser - unei alte persoane - franchisee - care permite sau cere franchisee-ului să desfăşoare, în perioada de valabilitate, o anumită afacere folosind un anume specificat, aparţinînd sau fiind în legătură cu franchisorul. Dreptul franchisoru-lui de a exercita controlul continuu în perioada respectivă asupra franchiseeului, asupra modului cum acesta îşi desfăşoară activitatea, obligă franchisorul să acorde fran-chisee-ului asistenţă în desfăşurarea activităţii, în organizarea acesteia, în pregătirea cadrelor, în merchandising şi conducere44. FRACHT. Vezi SCRISOARE DE TRĂSURĂ. FRANCIZĂ (engl. FRANCHISE; fr. FRANCHISE). Este o maijă de toleranţă la livrarea mărfurilor, provenită din scurgeri, evaporare etc., precum şi din clauza din contractul de asigurare prin care asigurătorul este exonerat, în caz de avarie particulară, în procente variabile, în funcţie de perisabilitatea mărfurilor. FRACŢIE DE SONDAJ (engl. SAM-PLING FRACTION; fr. TAUX de SON-DAGJ2; FRACTION SONDEE). Raportul dintre unităţile eşantionului (n) şi unităţile populaţiei (N). FRANCO (engl. FREE; fr. FRANCO). Modalitate utilizată în operaţiuni comerciale prin care se specifică plata cheltuielilor aferente unui bun economic, pînă în momentul expedierii acestuia. Prin această uzanţă comercială, cheltuielile de încărcare, asigurare şi de transport pînă într-un anumit loc, stabilit prin contractul de vînzare - cumpărare, se includ în preţul de vînzare al bunurilor respective. FRAUDĂ (engl. EMBEZZLEMENT; fr. FRAUDE). Act de rea credinţă, inducere în eroare, înşelare în scopul dobîndirii de foloa- 163 FUNCŢIUNE DE CERCETARE - DEZVOLTARE se sau cîştiguri ilicite prin provocare de pagube. FRECVENŢĂ (engl. FREQUENCY; fr. FREQUENCE). Sau densitate; arată numărul de observări corespunzătoare fiecărei variante (clase) a caracteristicii studiate (frecvenţă absolută). Se disting: - frecvenţa relativă: reprezintă raportul între frecvenţa absolută (fj) corespunzătoare fiecărei variante (clase) şi totalul frecvenţelor (Fp. - frecvenţa totală: reprezintă suma tuturor frecvenţelor unei repartiţii statistice. - frecvenţa cumulativă: reprezintă frecvenţa dedusă din adunarea succesivă a frecvenţelor absolute. - frecvenţa unitară: (frecvenţa pe interval de clasă, densitate de frecvenţă): este definită prin raportul: £ —î— unde Ax.- este intervalul de clasă. Axi 1 FRUSTRATION. în dreptul englez se desemnează o instituţie juridică care, cu unele elemente de diferenţiere, corespunde cu aceea abilitată în dreptul continental european să rezolve faptele de forţă majoră. FUGA DE BANI (engl. FLIGHT FROM MONEY; fr. FUITE DARGENT). Fenomen care apare în perioadele de inflaţie acută, cînd banii de hîrtie se devalorizează puternic, iar deţinătorii lor caută să-i transforme cît mai repede în valori materiale reale, mărind nejustificat cererea diferitelor mărfuri şi implicit, ridicarea preţurilor. FUGA DE CAPITAL (engl. FLIGHT FROM CAPITAL; fr. FUITE DES CAPITAUX). Transfer anarhic de capitaluri dintr- o ţară în alta în scopul plasării acestora în acţiuni rentabile. FUNCŢIE DE CONSUM (engl. CONSUMPTION FUNCTION; fr. FONCTION DE CONSOMMATION). Reprezintă, sub forma exprimării matematice, legăturile dintre consum şi factorii care îl determină: (veniturile populaţiei, preţurile bunurilor şi tarifele serviciilor, progresul tehnic etc.). FUNCŢIE DE FRECVENŢĂ (engl. FREQUENCY FUNCTION; fr. FONCTION DE FREQUENCE). Sau densitate de probabilitate. Fiind dată o variabilă aleatoare discretă {X = xi) pentru care cunoaştem probabilităţile P(X= xi) = px(xi) şi M o mulţime, finită sau infinită, atunci: n P(XcM) = XPx(xi) i=l unde: i = 1,2,.... px = funcţia de frecvenţă. FUNCŢIE OBIECTIV (engl. OBJEC-TIVE FUNCTION; fr. FONCTION OBJEC-TIVE). Reprezintă partea modelului matematic al unei probleme de optim, care reflectă criteriul economic de optimalitate al acesteia. în literatura de specialitate, funcţia obiectiv se mai întîlneşte şi sub denumirea de funcţie scop, funcţie criteriu, funcţie de optimizare. FUNCŢIUNE DE ANTRENARE (engl. INVOLVEMENT FUNCTION; fr. FONCTION D'ENTRAINEMENT). Constă din ansamblul proceselor de muncă prin care personalul firmei este determinat să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor planificate, pe baza luării în considerare a factorilor care îl motivează. Antrenarea răspunde la întrebarea: „de ce personalul societăţii comerciale sau regiei autonome participă la stabilirea şi realizarea obiectivelor circumscrise acesteia?4. FUNCŢIUNE DE CERCETARE -DEZVOLTARE (engl. RESEARCH - DEVELOPMENT FUNCTION; fr. FONCTION DE RECHERCHE DE VELOPPEMENT). Ansamblul activităţilor care se desfăşoară în cadrul firmei în vederea realizării obiectivelor din domeniul producerii de noi idei şi transformării ideilor în noutăţi utile dezvoltării în viitor a acesteia. FUNCŢIUNE COMERCIALĂ 164 FUNCŢIUNE COMERCIALA (engl. TRADE FUNCTION; fr. FONCTION COM-MERCIALE). Cuprinde activităţile menite să concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor unităţii economice cu mediul ambiant, în vederea procurării mijloacelor necesare şi desfacerii produselor, serviciilor şi lucrărilor care fac obiectul de bază al unităţii. FUNCŢIUNE DE COORDONARE (engl. CO-ORDINATION FUNCTION; fr. FONCTION DE COORDINATION). Ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior. Realizarea coordonării la un nivel calitativ superior conferă activităţilor societăţii comerciale şi regiei autonome o pronunţată supleţe, flexibilitate, adaptabilitate şi creativitate, caracteristici esenţiale în condiţiile economiei de piaţă. FUNCŢIUNE DE EVALUARE - CONTROL (engl. EVALUATION AND CONTROL FUNCTION; fr. FONCTION D'EVALUATION ET CONTROLE). Ansamblul proceselor prin care performanţele firmei, subsistemelor şi componentelor acesteia sînt măsurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate şi integrării abaterilor pozitive. Această funcţie răspunde la întrebarea „cu ce rezultate s-a finalizat munca depusă?4. Evaluarea închide ciclul procesului de management, fiind premergătoare previzionării de noi obiective, efectuării de reorganizări etc. FUNCŢIUNE FINANCIAR - CONTABILĂ (engl. FINANCIAL - ACCOUNTANT FUNCTION; fr. FONCTION FINANCIERE -COMPTABLE). Ansamblul activităţilor prin care se realizează obiectivele privind obţinerea şi folosirea mijloacelor financiare necesare unităţii, precum şi înregistrarea şi evidenţa în expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul unităţii. FUNCŢIUNE A ÎNTREPRINDERII (engl. ENTERPRISE FUNCTION; fr. FONCTION D'ENTREPRISE). Reprezintă ansamblul activităţilor omogene şi / sau complementare, desfăşurate de personalul de o anumită specialitate, folosind metode şi tehnici specifice, cu scopul realizării obiectivelor derivate. FUNCŢIUNE DE ORGANIZARE (engl. ORGANIZATION FUNCTION; fr. FONCTION D'ORGANISATION). Ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc şi se delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală şi componentele lor (mişcări, timpi, operaţii, lucrări, sarcini etc.), precum şi gruparea acestora pe posturi, formaţii de muncă, compartimente şi atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării, în cît mai bune condiţii, a obiectivelor pre-vizionate. Funcţia de organizare răspunde la întrebarea: „cine şi cum contribuie la realizarea obiectivelor firmei?4. FUNCŢIUNE DE PERSONAL (engl. STAFF FUNCTION; fr. FONCTION DE PERSONNEL). Ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul firmei pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurării şi dezvoltării potenţialului uman necesar. FUNCŢIUNE DE PREVIZIUNE (engl. PREVISION FUNCTION; fr. FONCTION DE PREVISION). Ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei - societate comercială sau regie autonomă - şi componentele sale, precum şi resursele şi principalele mijloace necesare realizării lor. Previziunea răspunde la întrebările: „ce trebuie şi ce poate fi realizat în cadrul firmei?4- în condiţiile şi concomitent cu desemnarea resurselor necesare. FUNCŢIUNE DE PRODUCŢIE (engl. PRODUCTION FUNCTION; fr. FONCTION DE PRODUCTION). Ansamblul activităţilor de bază, auxiliare şi de servire prin care se 165 FUZIUNE realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor, elaborării lucrărilor, prestării serviciilor în cadrul firmei. FUNDAŢIA INTERNAŢIONALĂ DE MANAGEMENT (engl. INTERNATIONAL MANAGEMENT FOUNDATION; fr. ETABLISSEMENT NATIONAL DU MANAGEMENT). Instituţie non-profit, înfiinţată pentru pregătirea şi coordonarea programelor de perfecţionare a pregătirii profesionale şi pentru promovarea managementului în România. Are ca fondatori Agenţia Română de Dezvoltare, Institutul Român de Management şi Academia de Studii Economice. Are ca obiective identificarea necesităţilor imediate ale României de pregătire în domeniul managementului în sectoarele economic, social şi al administraţiei publice, mobilizarea resurselor externe ale instituţiilor şi organismelor internaţionale, cît şi pe cele guvernamentale şi private în scopul perfecţionării pregătirii profesionale şi de management; organizează programe de pregătire în domeniul managementului. împreună cu instituţiile interesate din ţară şi străinătate organizează programe pentru re-orientarea profesională a şomerilor. FUNGIBIL (engl. FUNGIBLE; fr. FONGIBLE). Produs care poate fi schimbat cu un altul exact de acelaşi tip, cu aceleaşi calităţi, comercializat de mai mulţi producători pe piaţă, în speţă produse agricole. FURNIZOR (engl. SUPPLIER; fr. FOURNISSEUR). 1. Persoană fizică sau juridică care pune la dispoziţia terţilor bunuri şi / sau servicii contra plată în baza unei înţelegeri prealabile. 2. Denumirea unui cont al pasivului bilanţului, reflectînd sumele datorate de un agent economic furnizorilor săi. FUTURES. Contracte de tranzacţii a unor loturi de mărfuri sau titluri financiare executate în viitor la un preţ ferm prestabilit. Acest contract îl obligă pe investitor -cumpărător să încheie şi să achite preţul tranzacţiei la data exersării. Deţinătorul unui astfel de contract are însă libertatea de a vinde acest contract altui investitor, ori-cînd înainte de data exersării lui. FUZIUNE (engl. FUSION; fr. FUSION) (fuziunea întreprinderilor). Este procedeul de concentrare prin care două sau mai multe unităţi de importanţă echivalentă dispar din punct de vedere juridic pentru a se uni într-o singură şi nouă societate. Fuziunea diferă de absorbţie, care are' loc în momentul în care o societate de mari dimensiuni încorporează o alta mai mică. Fuziunea presupune asocierea agenţilor existenţi pînă în acel moment, prin hotărîrea adunărilor generale extraordinare a acestora pentru a proteja drepturile acţionarilor. G GAJ (engl. PLEDGE; fr. GAGE). Garanţie reală care constă în afectarea unui bun mişcător aparţinînd debitorului sau altei persoane pentru garantarea executării obligaţiei, pînă la stingerea acesteia, creditorul avînd dreptul de a fi plătit în caz de neexe-cutare din preţul obţinut prin vînzarea silită a bunului. în practica bancară, gajul este un contract accesoriu contractului de credite prin care debitorul sau garantul, după caz, remite băncii un bun mobil pentru garantarea creditului. în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Codul Civil şi Codul Comercial Român, obiect al gajului îl pot constitui numai bunurile mobile corporale (produse, mărfuri), sau necorporale (creanţe, titluri de creanţe, acţiuni etc.). GAJ CU DEPOSEDARE (AMANET) (engl. PAWN; fr. NANTISSEMENT). Formă de gaj care presupune deposedarea de bunul mobil al constitutorului şi depunerea acestuia la bancă. Această formă de gaj se materializează într-un contract, iar obiectul gajului îl constituie bunurile mobile cu volum mic şi valoare ridicată, cum ar fi metalele şi pietrele preţioase, tablourile, sculpturile, bijuteriile şi altele asimilabile acestora. Valoarea, la care aceste bunuri se iau în garanţie se determină în funcţie de preţul de vînzare al acestora, practicat în unităţi comerciale de specialitate. GAJ FĂRĂ DEPOSEDARE (engl. PLEDGE WITHOUT DEPRIVE; fr. GAGE SANS DEPOSSESSION). Formă de gaj în care produsele care pot constitui obiect al contractului pot fi numai cerealele, plantele tehnice şi oleaginoase, leguminoasele boabe, plantele furajere etc., precum şi produsele încadrate în categoria materiilor prime industriale ori de cîte ori acestea sînt supuse unui proces de prelucrare industrială sau sînt rezultatul acestui proces. GAJIST (engl. PAWNBROKER; fr. PRETEUR SUR GAGES). Persoană care acordă împrumuturi pe bază de gaj. GALL PRICE Preţul de livrare al produselor cotate la bursă, pentru fiecare lună, determinat prin strigături sau prin controlul preşedintelui bursei. GARANT (engl. WARRANT; fr. GARANT). Persoană fizică sau juridică care garantează, cu veniturile sau cu averea sa obligaţiile unui debitor faţă de creditor. Garantul suportă daunele la care poate fi expusă persoana garantată. GARANŢIE (engl. GUARANTEE, WARRANT; fr. CAUTION). Contract prin care o parte (garantul) garantează celeilalte părţi (beneficiarul) executarea unei obligaţii. Garanţia dă dreptul creditorului ca în cazul 167 GARANŢIE REALĂ neexecutării obligaţiei de către debitor să ceară scoaterea la licitaţie a bunurilor sau hîrtiilor de valoare, pentru ca din sumele încasate să se achite obligaţia faţă de creditorul respectiv. GARANŢIE ASIGURATORIE (engl. UNDERWRITER'S GUARANTEE; fr. GARANŢIE D'ASSURANCE). Garanţia solicitată de bănci împrumutaţilor în vederea asigurării recuperării creditelor, precum şi în situaţia în care aceştia nu-şi execută obligaţiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, a dobînzilor şi a celorlalte obligaţii prevăzute în contract, din motive care nu au putut fi prevăzute la acordarea creditului sau pentru crearea unui privilegiu faţă de alţi creditori. GARANŢIE BANCARĂ (engl. BANK GUARANTEE; fr. GARANŢIE BANCAIRE). Contract de cauţiune bancară prin care se creează o obligaţie pentru bancă şi care permite obţinerea unui credit de la o altă persoană. Banca îşi asumă obligaţia ca în caz de neplată la termen a creditului acordat să restituie acest împrumut din resursele ei. GARANŢIE BANCARĂ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIE (engl. BANK GUARANTEE FOR PARTICIPATE TO A COMPETITIVE BIDDING; fr. GARANŢIE BANCAIRE POUR PARTICIPE A LA MAR-CHE PAR ADJUDICATION). Vărsămînt în devize, scrisoare de garanţie, cec sau, după caz, o cauţiune solidă, garantate de către o bancă agreată. Reprezintă de regulă 1-5% din valoarea obiectului licitaţiei. Depunerea garanţiei bancare este o condiţie de participare, aceasta exprimînd fermitatea ofertei şi seriozitatea ofertantului, asigurînd organizatorii licitaţiei că oferta nu va fi retrasă înainte de termenul de adjudecare. GARANŢIE DE BUNĂ EXECUŢIE (engl. GOOD EXECUTION GUARANTEE; fr. GARANŢIE POUR BON EXECUTION). Reprezintă garantarea de onorare a poziţiei cîştigătoare; se calculează procentual din valoarea estimativă a ofertei. GARANŢIE CONTRACTUALĂ (engl. CONTRACT' GUARANTEE; fr. GARANŢIE CONTRACTUELLE). Termen utilizat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris în legătură cu garanţiile pe care le acordă băncile, societăţile de asigurare şi altele,, în scopul „de a se asigura o disponibilitate de fonduri unui terţ în cazul în care un beneficiar ar avea o revendicare justificată44. GARANŢIE A CREDITELOR (engl. GUARANTEE OF CREDITS; fr. GARANŢIE DES CREDITS). Garanţie cerută de creditor (furnizor) sau de banca finanţatoare a cumpărătorului, care constă din: scrisori de garanţie bancară, realizarea tratelor, înfiinţarea de ipoteci, gajuri sau alte forme asemănătoare de preluare a riscului, toate acestea garantînd achitarea la scadenţă a creditelor. GARANŢIE DE FIDELITATE (engl. FIDELITY GUARANTEE; fr. GARANŢIE DE FIDELITE). Formă de garanţie care se emite pentru fiecare persoană în parte, pentru anumite posturi, sau sînt generale pentru toţi angajaţii unei societăţi. Această ultimă formă este foarte folosită, mai ales, la asigurarea instituţiilor financiare (bănci comerciale, intermediari, uniuni de credit etc.) şi chiar a concernelor comerciale. Acest tip de garanţie este practic obligatoriu tuturor instituţiilor financiare care astfel se asigură împotriva: - fraudei şi necinstei angajaţilor; - furtului în timpul transportului; -înşelăciunii şi valutelor contrafăcute (false) şi chiar răpirilor. GARANŢIE REALĂ (engl. REAL GUARANTEE; fr. GARANŢIE REELLE). Formă de garanţie cerută de bancă care constă în afectarea specială a unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului şi care este formată din ipoteci şi gajuri. GATT 168 GATT (engl. GENERAL AGREEMENT ON TARIFFS AND TRADE). (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ) înţelegere multilaterală interguvemamentală. Organizează reuniuni regulate cu caracter comercial pentru delegaţii ţărilor secundare. înţelegerea a fost încheiată la 30 octombrie 1947, la Geneva de către 23 de state şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948. Sediul său este la Geneva. Obiectivele GATT sînt: diminuarea progresivă a tarifelor vamale, acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate, interzicerea, în principiu, a restricţiilor cantitative şi a altor obstacole netarifare admiţînd totuşi unele derogări; folosirea consultărilor ca metodă de evitare a prejudiciilor membrilor în materie de comerţ etc. Fiecare ţară membră are un vot. în prezent, numărul ţărilor participante la acord se ridică la peste 125. România participă la activitatea acestui organism încă din anul 1957, devenind membră cu drepturi depline din anul 1971. Are la bază anumite principii, între care: - principiul nediscriminării, rezultînd din extensia clauzei naţiunii celei mai favorizate între aderenţi; - interdicţia restricţiilor cantitative şi politici de contingentare între statele membre; - concesii tarifare prin reduceri substanţiale ale taxelor vamale între membri. GENERAŢIE (engl. GENERATION; fr. GENERATION). Termen statistic care desemnează colectivitatea (populaţia) celor născuţi în acelaşi an. GESTIONAR (engl. ADMINISTRATOR; fr. GESTIONNAIRE) Persoană încadrată avînd ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea, manipularea şi eliberarea de valori materiale sau băneşti. GESTIUNE (engl. FINANCIAL AD-MINISTRATION; fr. GESTION) 1. Ansamblul de operaţiuni prin care se asigură gospodărirea, administrarea şi valorificarea patrimoniului unei unităţi economice, încredinţat unei persoane numită gestionar. Se referă la activităţile de primire, păstrare, eliberare, folosire a bunurilor date în administrare. încredinţarea gestiunii unei persoane se face printr-un contract în care se stipulează obligaţiile, atribuţiile şi garanţiile necesare, conform legii. Gestionarul răspunde material, disciplinar, convenţional, civil sau penal, pentru modul cum îşi desfăşoară activitatea de gestiune; 2. Ansamblu de măsuri de ordin administrativ, organizaţional şi de evidenţă pentru asigurarea integrităţii valorilor materiale şi băneşti aparţinînd unui agent economic. Contabilitatea, în afară de reflectarea cantitativă şi valorică a bunurilor gestionate, exercită funcţia de control prin confruntarea periodică a datelor contabile cu evidenţele operative şi realitatea faptică. Metodele de gestiune cunosc un proces permanent de raţionalizare şi perfecţionare. GESTIUNEA CALITĂŢII PRODUSELOR (engl. ADMINISTRATION OF PRODUCTS QUALITY; fr. LA GESTION DE LA QUALITE DES PRODUITS). Metodă de optimizare a corelaţiei între calitate, costul producţiei realizate şi productivitatea muncii, care acţionează pe baza principiului că, printr-o creştere relativ redusă a cheltuielilor de prevenire a apariţiei defectelor de calitate, se obţine o diminuare a costurilor de identificare a defectelor şi scăderea substanţială a celor datorate defectelor de calitate şi remedierii lor, astfel încît, pe ansamblul cheltuielilor totale, cheltuielile aferente calităţii se reduc considerabil. GESTIUNE ECONOMICO - FINANCIARĂ (engl. ECONOMICAL FINANCIAL MANAGEMENT; fr. GESTION ECONOMIQUE FINANCIERE). Principiu fundamental pe baza căruia funcţionează regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral de stat şi care au autonomie funcţională şi financiară. Gestiunea economică obligă întreprinderile publice să-şi acopere din veniturile realizate toate costurile de producţie, inclusiv amortizarea capitalului fix, dobînzile, rambursarea creditelor şi să obţină profit. 169 GOODWILL Trăsăturile gestiunii economico - financiare a întreprinderilor publice sînt autonomia economico-financiară, cointeresarea materială şi răspunderea materială. GESTIUNE FRAUDULUOASĂ (engl. EMBEZZLEMENT ADMINISTRATION; fr. LA GESTION FRAUDULEUSE). Gestiune în care are loc pricinuirea cu rea credinţă, de pagube, unei persoane juridice sau fizice, de către persoana căreia i-a fost încredinţată aceasta, cu prilejul conservării şi administrării bunurilor. GESTIUNE DE PATRIMONIU (engl. PATRIMONY ADMINISTRATION; fr. LA GESTION DE PATRIMOINE). Din punct de vedere financiar-bancar reprezintă activitatea de gestionare a portofoliului unui client. Crearea unui portofoliu presupune deschiderea unui cont special, în care clienţii îşi pot constitui, fie exclusiv, depozite de lichidităţi, fie stocuri de valori mobiliare, fie o combinaţie a acestora. Cei care gestionează valorile aflate în aceste conturi se numesc responsabili de cont. Gestiunea de patrimoniu poate fi globală şi permanentă sau sub formă de consiliere periodică. Modalităţile de gestionare stipulate în contract, numit şi mandat de gestiune sînt: - totală - în acest caz nu se mai cere clientului părerea asupra administrării patrimoniului, dar se ţine cont de obiectivele sale iniţiale; - cu acord prealabil - în acest caz gestionarul trebuie să aibă acordul prealabil al clientului pentru orice operaţiune efectuată. în ambele situaţii, la sfîrşitul lunii, responsabilul de cont prezintă clientului situaţia contului. GESTIUNE A PORTOFOLIULUI DE VALORI MOBILIARE (engl. ADMINISTRATION OF THE MOBILE VALUES PORTFOLIOS; fr. GESTION DE PORTFO-LIOS DE VALEUR AMEUBLEMENT). Cuprinde totalitatea principiilor, metodelor şi instrumentelor de rentabilizare a activelor financiare, de trecere de la structuri ale portofoliului mai puţin eficiente la structuri şi operaţiuni mai eficiente. Gestiunea valorilor mobiliare este influenţată atît de valoarea intrinsecă a activelor financiare, care este determinată la rîndul ei de comportamentul economico-financiar al întreprinderilor emitente, cît şi de evoluţia pieţei bursiere influenţată la rîndul ei de manifestarea generală a raportului dintre cererea şi oferta de titluri. Pentru gestiunea portofoliului de titluri se cunosc două procedee tradiţionale: - analiza tehnică a evoluţiei anterioare a cursurilor valorilor mobiliare, pe baza cărora se desprinde trendul evoluţiei trecute a cursurilor bursiere şi previziunea pentru perioada viitoare; - analiza gestiunii financiare a unităţilor emitente ale titlurilor cotate la bursă. Prin acestă analiză se determină dacă titlurile sînt subevaluate (situaţie care va declanşa o cumpărare) sau dacă sînt supraevaluate (ceea ce va declanşa o vînzare). GIR (engl. ENDORSEMENT; fr. EN-DOSSEMENT). Operaţiunea de transfer a unui titlu de credit, bilet de ordin, cambie, cec, trată, conosament, pe baza înscrierii pe verso-ul acestuia, a dorinţei actualului titular de a-1 transmite şi remite altei persoane, numită girator. Persoana care semnează transferul îşi asumă obligaţia stingerii creanţei în caz că debitorul nu o execută la scadenţă. GIRANT (engl. ENDORSER; fr. EN-DOSSEUR). Persoana care transferă un titlu de credit unei alte persoane numite girator, prin andosarea (girarea) acestuia şi'prin care îşi asumă răspunderea să execute plata acestuia în cazul în care debitorul nu achită obligaţia la scadenţă. GIRATOR (engl. ENDORSEE; fr. EN-DOSSATAIRE). Persoana căreia i se transmite un titlu de credit de către girant, prin gir şi care devine beneficiarul acestuia. GOODWILL. GOSPODĂRIE 170 1. Excedentul valorii globale a unei întreprinderi în raport cu valoarea justă a elementelor identificabile de activ, stabilit la un moment dat. Permite măsurarea valorii avantajelor incorporale ale unităţii economice (pregătirea personalului şi armonizarea lucrului în comun, adaptabilitatea la cerinţele pieţei, rentabilitatea capitalurilor investite, etc.). 2. Beneficiul comercial obţinut de pe urma reputaţiei unei firme. GOSPODĂRIE (engl. HOUSEHOLD; fr. MENAGE). Grup de două sau mai multe persoane, care locuiesc împreună, în mod obişnuit, avînd, în general legături de rudenie şi care se gospodăresc (fac menajul) în comun. Gospodăria poate fi compusă şi din-tr-un grup de două sau mai multe persoane între care nu există legături de rudenie, dar care declară că, prin înţelegere, locuiesc şi se gospodăresc împreună. GRAD DE CONCENTRARE (engl. IN-TEREST DEGREE; fr. DEGRE DE L'INTE-RET). Se referă la activitatea de piaţă şi are în vedere atît concentrarea geografică (distribuţia pe pieţe de desfacere a exporturilor şi pe pieţe de aprovizionare a importurilor), cît şi concentrarea structurală (pe grupe de mărfuri). Relaţia de calcul utilizează drept variabile: ponderea fiecărei pieţe sau grupe de mărfuri în totalul exportului (importului) ţării respective (pp şi numărul pieţelor de desfacere (de aprovizionare) notat cu n, astfel: n-l unde: i = 1,2,..., n C = gradul de concentrare (valoarea maximă se obţine în cazul în care exporturile sau importurile se concentrează la o singură ţară sau la un singur produs). GRAD DE FISCALITATE (engl. TAXATION DEGREE; fr. DEGRE DE FISCALITE). Raportul între veniturile sta- tului şi produsul intern brut, exprimat procentual. GRAD DE INTERES (engl. DEGREE OF INTEREST; fr. DEGRE D'INTERET). Exprimă, în ultimă instanţă, utilitatea unui proces pentru un beneficiar potenţial. Este elementul care determină, în mod direct, nivelul cererii, fiind dependent de caracteristicile tehnico-economice şi funcţionale ale produsului respectiv. GRAD DE LIBERTATE (engl. DEGREE OF FREEDOM; fr. DEGRE DE LIBERTE). Numărul de elemente independente (variabile aleatoare) necesar pentru a defini starea unui sistem sau a unui ansamblu (numărul de elemente considerate simultan minus numărul de relaţii independente care le leagă). într-un tablou cu k linii şi h coloane, vom avea kh grupe cu frecvenţa fjj şi (k-l)(h-l) grade de libertate. Dacă x^, X2,..., xn este un eşantion de volum n, şi dacă se constituie o variabilă aleatoare cu (n-l) grade de libertate, media aritmetică şi dispersia (S2)vor avea următoarea expresie: n -. X* media aritmetică (X): x = — n 1 n dispersia: S2 =-----(xj - x)2 n~ i=i GRAD DE PENETRARE PE PIAŢĂ (engl. PENETRATION DEGREE ON MARKET; fr. DEGRE LA PENETRATION SUR MARCHE). 1. Din punct de vedere al unităţii economice, este un raport între totalul vînzărilor acesteia şi volumul desfacerilor realizat în ansamblul pieţei respective dintr-un anumit produs, serviciu sau grup de produse, care satisfac aceeaşi nevoie. Se mai poate calcula şi ca raport între numărul de utilizatori ai produselor unei întreprinderi şi numărul total de utilizatori. Acest mod de cal- 171 GRUPUL ANDIN cui se foloseşte de obicei pentru diverse segmente de piaţă, iar coeficientul obţinut arată poziţia unităţii economice în segmentul respectiv; 2. Din punct de vedere al produsului, exprimă un raport între totalul vînzărilor unui produs şi volumul pieţei, sau între numărul de utilizatori ai unui anumit produs al întreprinderii şi numărul total de utilizatori ai produsului respectiv. Reflectă nivelul utilizării produsului şi posibilităţile sale de expansiune. GRAD DE UZURĂ FIZICĂ ESTIMAT (engl. ESTIMATED DEGREE OF PHYSI-CAL WEAR AND TEAR; fr. DEGRE DE L'USURE PHYSIQUE ESTIME). Raport care se exprimă în procente, prin raportarea duratei de serviciu consumate la durata de serviciu estimată. Durata de serviciu estimată rezultă din însumarea duratei de serviciu consumate cu durata de serviciu rămasă. Durata de serviciu rămasă exprimată în ani, reprezintă perioada cît un fond fix mai poate funcţiona pînă la scoaterea efectivă din funcţiune ca urmare a uzurii, ţinînd seama de starea concretă a fondului fix în momentul efectuării inventarierii. GRAFIC GANTT (engl. GANTT CHART; fr. GRAPHIQUE GANTT). Reprezentare spaţială folosită pe larg în industrie pentru planificarea producţiei şi utilizării utilajelor. Este o formă de grafic, în care liniile sînt orizontale. Lungimea liniei poate reprezenta orice unitate de măsură: cantitativă, valorică sau de timp. GRAFIC AL MODIFICĂRII NUME-RARULUI ÎN CIRCULAŢIE (engl. CHARGE CHART OF CASH IN CURRENCY; fr. GRAPHIQUE DE MODIFICA-TION NUMERAIRE DANS LA CIRCULA-TION). Instrument de urmărire operativă a modului în care se realizează punerea sau retragerea din arterele de circulaţie a numerarului. In grafic se înregistrează zilnic văr-sămintele şi retragerile efective de la fondul de rezervă. GREVĂ (engl. STRIKE; fr. GREVE). Acţiune de încetare colectivă şi voluntară a lucrului. Grevele pot fi: - de avertisment - propriu-zise Greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de două ore dacă se face cu încetarea lucrului. Trebuie să preceadă cu cel puţin 48 ore greva propriu-zisă. GREVĂ GENERALĂ (engl. GENERAL STRIKE; fr. GREVE GENERALE). Grevă a muncitorilor din toate domeniile. în anul 1926, o grevă a minerilor cărbunari a degenerat într-o grevă generală a tuturor sindicatelor afiliate la Congresul Sindicatelor. GROP. Colet care de regulă are dimensiuni mici şi al cărui conţinut este constituit din valută străină, cecuri în monedă străină, valori mobiliare, efecte publice, etc. GRUP (engl. GROUP; fr. GROUPE) 1. Denumire dată unui ansamblu de întreprinderi. într-o accepţiune mai largă, are următoarele înţelesuri : conglomerat, întreprindere multinaţională, holding, trust etc.; 2. Instrument folosit în clasificare care reuneşte tipuri de activităţi omogene în cadrul diviziunilor. GRUPUL ANDIN (engl. ANDIN GROUP; fr. LE GROUPE ANDIN). Organism economic internaţional cu caracter regional creat în anul 1969 prin efectul Acordului de la Cartagena, avînd sediul la Lima şi ca obiective principale înfăptuirea liberalizării treptate a schimburilor comerciale, precum şi realizarea, în timp, a unei uniuni economice şi politice a statelor semnatare. Este format din Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru şi Venezuela, şi prin activitatea sa tinde la înlesnirea dezvoltării economice echilibrate şi coordonate a ţărilor membre, promovînd aplicarea unei politici de integrare economică menită să contribuie la crearea pieţei comune ALADI. Grupul ANDIN are ca organ deliberativ Comisia; aceasta elaborează politica genera- GRUPUL BĂNCII MONDIALE 172 lă de cooperare şi aprobă normele de coordonare a planurilor economice. GRUPUL BĂNCII MONDIALE (engl. WORLD BANK GROUP; fr. GROUPE DE LA BANQUE MONDIALE). Consorţiu bancar format din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi din cele două afiliate ale acesteia: Asociaţia pentru Dezvoltare şi Corporaţia Financiară Inter- naţională. GRUPUL CELOR 12 (engl. GROUP OF TWELVE; fr. GROUPE 12). Grup format din 12 ţări puternic industrializate împuternicite să hotărască în privinţa propunerilor de creştere a resurselor acestui organism. Acordul este cuprins într-un document intitulat „Acorduri Generale de Creditare46. H HABITAT (engl. HABITAT; fr. HABITAT). Termen care desemnează ideea de teritoriu locuit (de oameni, de animale, de plante) împreună cu mediul de viaţă înconjurător; biotop. Reprezintă ansamblul condiţiilor de trai, de locuit (pentru oameni). HAOS VALUTAR (engl. CURRENCY CHAOS; fr. CHAOS DE DEVISES). Termen care desemnează fenomenul de dezorganizare de lungă durată a relaţiilor valutare, legat de crahul aurului, inflaţie, devalorizarea valutei şi de lupta pentru pieţele de desfacere, cu ajutorul dumping-ului valutar etc. HARDWARE. Ansamblul de echipamente materiale care constituie un sistem informatic. Cuprinde: - unitate centrală; - memorii; - unităţi de intrare / ieşire (periferice). HECTAR ARĂTURĂ NORMALĂ (HANTRU) (engl. HECTARE OF STANDARD - DEPTH PLOUGHING; fr. HECTARE LABOURE A LA PROFONDEUR NORMALE). Unitatea de măsură convenţională folosită pentru exprimarea unitară a volumului total al lucrărilor agricole executate. Reprezintă energia necesară executării cu tractorul a unui volum de lucrări echivalent cu 1 hectar arat la o adîncime de 18 - 20 cm pe un sol cu rezistenţă medie. HEDGER (engl. HEDGER). Este negociatorul în operaţiuni de hedging (în care se urmăreşte limitarea riscului prin încheierea de operaţiuni inverse ca opţiune). HEDGING (engl. HEDGING; fr. MAR-CHE DE COUVERTURE / CONTRE PÂRTIE). Termen de circulaţie internaţională care desemnează modalitatea de evitare a riscurilor valutare în contractele internaţionale presupunînd realizarea unei operaţii complexe concretizată, pe de o parte, în asumarea de către un importator sau o bancă a obligaţiei de a plăti, la un anumit termen, o sumă în valută, iar pe de altă parte, în împrumutarea de către cel astfel obligat, cu aceeaşi sumă în valută şi pentru acelaşi termen de rambursare. Prin intermediul acestei operaţii, importatorul se pune la adăpost împotriva riscului pierderilor care decurg din diferenţele de curs valutar care ar putea apare în perioada pînă la scadenţa plăţii. Riscul respectiv se transferă asupra împrumutătorului (care în general este o bancă). Hedgingul serveşte, în egală măsură, ca mijloc de protejare a intereselor exportatorului: pentru evitarea riscului valutar, vînzătorul - exportator solicită băncii sale să încheie o operaţie de cumpărare de valută echivalentă cu preţul fix stabilit în contractul de vînzare comercială internaţională la termen, care să coincidă cu data de executare prevăzută în contractul de vînza- HEDGING VALUTAR 174 re. Pe această cale exportatorul dobîndeşte certitudinea că suma pe care o va primi de la cumpărător la data livrării va reprezenta echivalentul aceleia care este necesară pentru achitarea obligaţiei valutare contractată la termen, şi astfel el nici nu va pierde şi nici nu va cîştiga. Din punct de vedere al exportatorului hedging-ul are funcţia de a asigura la data livrării mărfii un preţ care să fie echivalent sub aspectul puterii de cumpărare cu cel stabilit la încheierea contractului de vînzare comercială internaţională. HEDGING VALUTAR (engl. CURRENCY HEDGING). Operaţiune valutară specifică vizînd compensarea eventualelor cîşti-guri sau pierderi (provenite din nerealizarea anticipaţiilor speculative) prin efectuarea concomitentă a unei vînzări şi cumpărări de valută la termen. Astfel, speculantul speră că şi în situaţia cea mai nefavorabilă, respectiv a unei pierderi din diferenţa de curs, această pierdere să fie anihilată sau diminuată, cît mai mult cu putinţă. HEGEMONIE VALUTARĂ (engl. CURRENCY HEGEMONY; fr. HEGEMONIE DE DEVISES). Fenomen de subordonare a valutei unor ţări slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare aflate sub influenţa capitalurilor, de către ţări puternic dezvoltate. HÎRTIE MONEDĂ (engl. PAPER MONEY; fr. PAPIER - MONNAIE). Instru-ment de schimb, mijloc legal de plată şi de circulaţie, care înlocuieşte moneda metalică şi cea de hîrtie. Hîrtia monedă trebuie să aibă un curs legal, dar forţat, ceea ce înseamnă că trebuie să fie acceptată la plată de către toţi cetăţenii statului; posesorii ei nu pot cere convertirea în monedă metalică. HÎRTIE TIMBRATĂ (engl. STAMPED PAPER; fr. PAPIER AFFRANCHIE). Hîrtie specială a cărei utilizare reprezintă o formă de încasare fiscală. HÎRTIE DE VALOARE (engl. VALUE PAPER; fr. PAPIER DE VALUE). înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut şi care dă proprietarului sau posesorului său dreptul de a-şi însuşi o parte din profit sub formă de dividend sau de a încasa dobîndă. HISTOGRAMĂ (engl. HISTOGRAM; fr. HISTOGRAMME). Grafic de reprezentare a seriilor de repartiţie de frecvenţe. Pe axa absciselor se reprezintă, prin segmente, mărimea caracteristicii de grupare, iar pe axa ordonatelor se reprezintă frecvenţele. HISTORIOGRAMĂ (engl. HISTORI-OGRAM; fr. CHRONOGRAMME). Reprezentare grafică a seriilor dinamice. Pe abscisă se reprezintă anii, iar pe ordonată valorile variabilei observate. HOLDING (engl. HOLDING COM-PANY; fr. HOLDING). 1. Tip de societate comercială care deţi-nînd în mod legal majoritatea acţiunilor uneia sau mai multor societăţi, are controlul activităţii acestora. Exercitarea dreptului de control prin deţinerea pachetului de acţiuni majoritar permite holdingului să influenţeze strategia şi tactica societăţilor controlate. De regulă holdingul stabileşte directive obligatorii pentru societăţile aflate sub controlul ei pe linie financiară, de management şi de comercializare a produselor. Capitalul societăţii de tip holding este în mod obişnuit mult mai mic decît capitalurile însumate ale tuturor societăţilor controlate; cu toate acestea constituirea unui holding facilitează achiziţionarea firmelor mici şi mijlocii aflate în sfera sa de control. Unele legislaţii naţionale conţin dispoziţii normative menite să îngrădească abuzurile în acest domeniu. în Anglia şi SUA, societăţile controlate de un holding, sînt denumite „subsidiaries“. 2. Societate de tip monopolist constituită dintr-un grup de unităţi (societăţi) fiecare avînd personalitate juridică, dispunînd însă de o independenţă decizională limitată faţă de o unitate componentă care deţine un pachet majoritar de acţiuni prin care îşi exerci- 175 HOLDING INDUSTRIAL tă rolul de strateg şi coordonator al politicii economice. Holdingul presupune existenţa unei unităţi de conducere armonizată la nivelul societăţii, care deţine pachetul de control şi, în paralel, o descentralizare a atribuţiilor la nivelul societăţilor componente pe linie de producţie şi aprovizionare. HOLDING BANCAR (engl. BANKING HOLDING; fr. HOLDING BANCAIRE). Vezi CONSORŢIU. HOLDING FINANCIAR (engl. FI- NANCIAL HOLDING; fr. HOLDING FINANCIER). Tip de holding care grupează în general un mare număr de firme din sectoare învecinate sau diferite, al căror punct comun principal îl constituie apartenenţa la aceeaşi direcţie financiară. HOLDING INDUSTRIAL (engl. INDUSTRIAL HOLDING; fr. HOLDING INDUSTRIEL). Tip de holding care răspunde nevoilor marilor grupuri industriale de a încredinţa unui stat major redus ca dimensiuni conducerea filialelor de exploatare (de exemplu: Peugeot, Michelin etc.). I ILUZIA BANILOR (engl. MONEY IL-LUSION; fr. ILLUSION D'ARGENT). Efect al revendicărilor salariale care creează iluzia că o creştere a salariilor este în beneficiul angajaţilor, chiar dacă preţurile cresc în aceeaşi proporţie cu acestea. IMIGRARE (engl. IMMIGRATION; fr. IMMIGRATION). Indicator statistic care reprezintă un flux de intrări de populaţie în-tr-o zonă geografică dată. IMOBILIZĂRI (engl. IMMOBILIZA-TIONS; fr. IMMOBILISATIONS). Bunuri de orice natură, mobile sau imobile, materiale sau nemateriale, achiziţionate sau create de întreprinderi, nu pentru a fi vîndute sau transformate, ci pentru a fi utilizate ca instrumente de muncă. Se disting : - imobilizări care au aspect nematerial: cheltuieli cu funcţionarea întreprinderii, fonduri comerciale, brevete; - imobilizări concretizate în obiecte reale: terenuri, construcţii materiale şi mobilier; - imobilizări financiare: titluri imobiliare depozite, angajamente etc. IMOBILIZĂRI FINANCIARE (engl. FINANCIAL IMMOBILIZATIONS; fr. IM-MOBILISATIONS FINANCIERES). Titluri a căror posesie durabilă este estimată ca fiind utilă activităţii întreprinderii, mai ales pentru faptul că aceasta poate permite exercitarea unei influenţe notabile sau asigurarea unui control asupra societăţii emitente şi realizarea de venituri financiare (dividende, dobînzi etc.). Ele pot fi reprezentate de titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu şi alte titluri şi creanţe imobilizate. IMOBILIZĂRI DE MIJLOACE CIRCULANTE (fr. IMMOBILISATIONS DE CAPITAUX CIRCULANTS). Acţiunea de scoatere din circuitul economic a mijloacelor circulante aparţinînd societăţilor comerciale sau regiilor autonome, ca urmare a folosirii lor incomplete şi ineficiente sau a schimbării destinaţiei pentru care au fost achiziţionate. IMPORT (engl. IMPORT; fr. IMPORTA-TION). Totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial care au ca obiect cumpărarea de la furnizorii externi a mărfurilor produse în străinătate în vederea consumului productiv şi individual, prestărilor de servicii, executării de proiecte şi lucrări, asigurării de asistenţă sau colaborare tehnică, obţinerii licenţelor şi procedeelor tehnice, executării de investiţii, alimentării vaselor şi avioanelor proprii în porturile sau aeroporturile altor ţări. IMPOZIT (engl. TAX; fr. IMPOT). Plată obligatorie la bugetul statului sau la bugetele locale-efectuată atît de persoane particu- 177 IMPOZITE PERSONALE lare cît şi de persoane juridice. Este o contribuţie obligatorie, directă sau indirectă, efectuată potrivit normelor stabilite de stat. Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără con-traprestaţie din partea statului. IMPOZIT CEDULAR (engl. CEDUL-LAR TAX; fr. IMPOT CEDULAIRE). Formă de impozit calculat în funcţie de provenienţa venitului. IMPOZIT PE CIRCULAŢIA MĂRFURILOR (engl. SALES TAX; fr. TAXE DE TRANSMISSION). Impozit indirect care apare ca o formă a impozitului pe cifra de afaceri brută, multifazic. Toţi agenţii economici, persoane fizice sau juridice, care sînt autorizaţi să producă, să livreze sau să comercializeze produse, ori să execute lucrări sau să presteze servicii, au obligaţia să plătească statului impozitul pe circulaţia mărfurilor. Pentru calcularea acestui impozit se utilizează cote procentuale al căror nivel este diferenţiat pe produse sau grupe de produse. A fost înlocuit cu taxa pe valoarea adăugată. IMPOZIT CONTINGENTAT (engl. DIVIDED TAX; fr. IMPOT DIVISE). Impozit stabilit anticipat într-un an, ca un cuantum pentru fiecare ramură a economiei sau pentru fiecare unitate administrativ - teritorială. IMPOZITUL DE BURSĂ (engl. EXCHANGE TAX; fr. IMPOT DE BOURSE). Impozit indirect, generat de negocierea valorilor mobiliare. Obiectul acestui impozit îl constituie valoarea titlurilor negociate la cursul la care a fost încheiată tranzacţia, la vedere sau la termen. Impozitul se calculează în cote proporţionale asupra sumei brute a negocierii sau asupra sumei reprezentînd prima cedată. Pentru operaţiile la vedere şi la termen poate fi practicată aceeaşi cotă de impunere (spre exemplu de 2% pînă la 4%), iar pentru operaţiile de report o cotă mai redusă (de 1 - 1,5%). Dacă suma brută a negocierii depăşeşte o anumită limită (1,3 sau 5 milioane) pot opera facilităţi fiscale constînd în reduceri ale cotei de impunere folosită. Impozitul este înscris într-un registru fiscal ţinut de fiecare agent de schimb şi controlat de administraţia financiară. IMPOZIT DIRECT (engl. DIRECT TAX; fr. IMPOT DIRECT). Percepere normală, periodică, de sume băneşti direct de la persoane fizice şi juridice pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor care le aparţin. Se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. în cazul acestui impozit subiectul şi suportatorul impozitului sînt, în intenţia legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, deşi practic, uneori acestea nu coincid. IMPOZIT INDIRECT (engl. INDIRECT TAX; fr. IMPOT INDIRECT). Prelevarea de sume băneşti de la populaţie prin adăugarea unor cote de impozit la preţurile mărfurilor, în special la cele de primă necesitate. Impozitul indirect se încasează de la populaţia cumpărătoare a produselor grevate de acest impozit fără să se ţină seama de venitul, averea sau situaţia personală a contribuabilului, ele fiind suportate în egală măsură de toate clasele şi păturile sociale. Acest impozit vizează cheltuielile, iar legiuitorul atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decît suportato-rului acestuia. Acest impozit îmbracă următoarele forme: taxe de consumaţie, taxe vamale, taxe de timbru şi de înregistrare, venituri din monopoluri fiscale. Aceste impozite sînt instituite de stat asupra vînzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii. IMPOZITE PERSONALE (engl. PERSONAL TAXES; fr. IMPOT PERSONNEL). Impozite directe aplicate asupra veniturilor sau averii, în strînsă legătură cu situaţia personală a subiectului impozitului, motiv pentru care se numesc impozite subiective. Acestea se aplică asupra veniturilor persoa- IMPOZIT PE PROFIT 178 nelor fizice sau juridice, pe avere şi asupra venitului realizat sub forma profitului. IMPOZIT PE PROFIT (engl. PROFIT TAX; fr. IMPOT DE PROFIT). Prelevare la bugetul statului a unei părţi din profitul societăţilor comerciale. IMPOZIT REAL (engl. REAL TAX; fr. IMPOT REEL). Impozit direct stabilit în legătură cu anumite obiecte materiale (pămînt, clădiri, magazine etc.) făcîndu-se abstracţie de situaţia personală a subiectului impozitului. Mai sînt cunoscute şi sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se aplică asupra produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situaţia subiectului impo-zat. IMPOZIT PE VENIT (engl. INCOME TAX; fr. IMPOT SUR LE REVENU). Taxă aplicată pe veniturile din salariu, venituri sub formă de dividende, stabilite la nivelul de raportare al cursului fiscal. IMPUNERE (engl. TAX; fr. IMPOT). Complex de măsuri şi operaţii efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impunerea are atît o latură de natură politică, cît şi una de ordin tehnic (concretizată în metode şi tehnici utilizate pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil şi a cuantumului impozitului). Fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară, de politică economică şi socială. IMPUTAŢIE (engl. CHARGE; fr. IM-PUTATION). Suma de bani pe care trebuie să o plătească o persoană pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. INCASSO DOCUMENTAR Modalitate de plată care constă în totalitatea operaţiilor prin care cumpărătorul acceptă plata documentelor remise de vînzător (prin intermediul băncilor celor doi parteneri). Acceptarea contravalorii mărfurilor sau serviciilor de către cumpărător reprezintă latura esenţială a incasso-ului documentar, în funcţie de care se desfăşoară circuitul documentelor aferente. INCOTERMS. Set de reguli internaţionale folosit pentru o interpretare uniformă a termenilor comerciali din comerţul exterior, publicat în anul 1936 de către Camera Internaţională de Comerţ de la Paris şi modificat ulterior în anii 1953, 1967, 1976, 1980, 1990. Incoterms 1990 cuprinde 4 grupe: E (expediere) - EXW F (transport neplătit de vînzător) - FCA -FAS -FOB C (transport plătit de vînzător) - CFR -CIF -CPT -CIP D (destinaţie) -DAF -DES - DEQ - DDU - DDP EXW (engl. EX WORKS; franco fabrică) Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare punînd marfa la dispoziţia cumpărătorului la sediul său (uzină, depozit etc.). Vînzătorul nu răspunde de încărcarea mărfii şi de vămuirea acesteia pentru export (cu condiţia să nu se fi convenit altfel). Cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile pe care le implică preluarea mărfii de la sediul vînză-torului şi pînă la destinaţia dorită. Termenul de EXW presupune obligaţia minimă pentru vînzător. FCA (engl. FREE CARRIER; franco cărăuş). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care predă marfa vămuită pentru export în grija cărăuşului numit de cumpărător, la locul şi termenul convenite. Termenul FCA poate fi folosit pentru toate modalităţile de transport (inclusiv pentru transport multimodal). 179 INCOTERMS FAS (engl. FREE ALONGSIDE SHIP; franco de-a lungul vasului). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa nevămuită pentru export a fost pusă de-a lungul vasului, pe chei sau pe şlepuri, baije, bacuri, în portul de încărcare convenit. FAS poate fi folosit numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare. FOB (engl. FREE ON BOARD; franco la bord). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa vă-muită pentru export a trecut balustrada vasului în portul de încărcare convenit. FOB poate fi folosit numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare. CFR (engl. COST AND FREIGHT; cost şi navlu). Vînzătorul plăteşte navlul şi costurile necesare pentru aducerea mărfii vămuită pentru export în portul de destinaţie convenit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii, precum şi orice costuri suplimentare se transferă de la vînzător la cumpărător în momentul în care marfa trece balustrada vasului în portul de încărcare. CFR poate fi folosit numai pentru transportul maritim si pe apele interioare. CIF (engl. COST, INSURANCE AND FREIGHT; cost, asigurare şi navlu). Vînzătorul are aceleaşi obligaţii ca în cazul termenului CFR, dar efectuează în plus şi asigurarea mărfii care acoperă riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului precum şi plata primei de asigurare. Constituie baza unui contract de export în care vînzătorul expediază documentele bunurilor către cumpărător, de obicei printr-o bancă. CIF poate fi folosit numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare. Pentru a obţine bunurile, cumpărătorul este obligat să plătească în momentul cînd îi sînt prezentate documentele. Se spune că un astfel de contract CIF înseamnă obligaţia cum^ părătorului de a plăti pentru documente, mai degrabă decît pentru bunuri, deoarece, dacă documentele sînt în ordine, cumpărătorul este obligat să plătească chiar dacă bunurile s-au pierdut în timpul transportului pe mare. în asemenea situaţii cumpărătorul va păstra poliţa tle asigurare care îl îndrep- tăţeşte la o recompensă pentru bunurile pierdute. CPT (engl. CARRIAGE PAID TO...; fracht plătit pînă la...). Vînzătorul plăteşte frachtul pentru transportul mărfii vămuite pentru export pînă la destinaţia convenită. Riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii, precum şi orice cheltuieli ulterioare predării mărfii trec de la vînzător la cumpărător, în momentul în care marfa a fost predată în custodia cărăuşului. CPT poate fi folosit pentru orice modalitate de transport, inclusiv pentru transportul multimodal sau cu cărăuşi succesivi (caz în care riscurile trec de la vînzător la cumpărător în momentul în care marfa a fost predată primului cărăuş). CIP (engl. CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO...; frachtul şi asigurarea plătite pînă la...). Vînzătorul are aceleaşi obligaţii ca în cazul termenului CPT. în plus el trebuie să efectueze asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau de deteriorare a mărfii pe timpul transportului, precum şi plata primei de asigurare. CIP poate fi folosit pentru orice modalitate de transport, inclusiv transport multimodal. DES (engl. DELIVERED EX SHIP; livrat pe navă). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa nevămuită pentru import a fost pusă la dispoziţia. cumpărătorului la bordul navei, în portul de destinaţie convenit. Vînzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile legate de aducerea mărfii în portul de destinaţie convenit. DES poate fi folosit numai în cazul transportului maritim sau pe apele interioare. DAF (engl. DELIVERED AT FRON-TIER; livrat la frontieră). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa vămtiită pentru export a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului la frontieră, dar înainte de punctul vamal de frontieră al ţării limitrofe. Termenul de „frontieră44 poate fi folosit pentru orice frontieră, inclusiv cea a ţării exportatoare. De aceea, este deosebit de important ca frontiera respectivă să fie definită în mod precis. DAF se foloseşte în primul rînd pentru INCUBATORUL DE AFACERI 180 transportul pe cale ferată sau rutier, dar poate fi folosit pentru orice modalitate de transport. . DEQ (engl. DELIVERED EX QUAY; livrat pe chei). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa vămuită la import a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului pe chei, în portul de destinaţie convenit. Vînzătorul suportă toate riscurile şi costurile legate de livrarea mărfii pînă în acest punct, inclusiv taxele vamale şi alte taxe şi speze (acest lucru trebuie specificat alături de DEQ, prin folosirea expresiei „duty paid“ - „taxe vamale plătite44). DEQ se foloseşte doar pentru transportul maritim sau pe apele interioare. DDU (engl. DELIVERED DUTY UNPAID; livrat, taxe vamale neplătite). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, la locul convenit din ţara importatoare. Vînzătorul trebuie să suporte costurile şi riscurile legate de aducerea mărfii în acest loc, cu excepţia taxelor vamale şi a altor taxe şi speze oficiale care se plătesc la import. DDU poate fi folosit indiferent de modalitatea de transport. DDP (engl. DELIVERED DUTY PAID; livrat, taxe vamale plătite). Vînzătorul îndeplineşte obligaţia de livrare pînă în momentul în care marfa vămuită pentru import a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului la locul convenit din ţara importatoare. Vînzătorul suportă toate riscurile şi costurile, inclusiv taxele vamale. Termenul DDP reprezintă obligaţia maximă pentru vînzători şi poate fi folosit indiferent de modalitatea de transport. INCUBATORUL DE AFACERI (engl. BUSINESS INCUBATOR; fr. COUVEUSE D'AFFAIRES). Societate comercială care vine în sprijinul celor care doresc să devină întreprinzători oferindu-le spaţii, precum şi o serie de servicii necesare desfăşurării activităţii şi consultanţei. Serviciile oferite sînt tocmai acelea pe care întreprinzătorul nu şi le poate asigura la începutul activităţii sale: contabilitate, asistenţă juridică, mul- tiplicare documente, telefon, asistenţă pentru unele operaţii tehnologice etc. Societatea are posibilitatea de a primi mai mulţi întreprinzători cu statut de chiriaş care, după ce s-au format ca întreprinzători, părăsesc incubatorul şi devin independenţi. INDEMNIZAŢIE (engl. ALLOWANCE; fr. INDEMNISATION). Sumă plătită salariaţilor peste salariul de încadrare, cu scopul de a compensa cheltuielile pe care aceştia sînt nevoiţi a le efectua cu ocazia îndeplinirii unor sarcini de serviciu sau în alte condiţii independente de voinţa lor. Indemnizaţiile pot fi: pentru deplasare, pentru detaşare, pentru transfer, pentru concediu de boală sau maternitate. La stabilirea mărimii indemnizaţiei se ţine seama de timpul deplasării sau al detaşării, transferului, concediului de boală, de salariul tarifar de încadrare, vechimea în muncă, felul bolii. INDEXARE (engl. PEGGING; fr. IN-DEXATION) 1. Metodă de corelare a dinamicilor mai multor mărimi economice relative (indici). 2. Politică a conectării unor variabile economice, precum salariile, impozitele, pensiile, cu creşterea nivelului general al preţurilor. Cel mai adesea indexarea se foloseşte pentru a oglindi dinamica veniturilor din muncă, a salariilor, în raport de evoluţia preţurilor, îndeosebi a celor de consum personal, pentru corelarea creşterii salariilor cu inflaţia. în toate ţările cu economie de piaţă au fost adoptate legi prin care mărimea salariilor de bază creşte în mod automat, corelat cu indicele creşterii preţurilor, indice devenit oficial după ce a fost negociat între sindicate, patronat şi puterea de stat. Această politică este adesea susţinută de economişti în credinţa că va îmblînzi efectul inflaţiei. Practica arată însă că în perioadele dominate de inflaţie situaţia mai multor categorii de populaţie se înrăutăţeşte. INDICATOR (engl. INDICATOR; fr. INDICATEUR). Categorie economică exprimată sub formă numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen 181 INDICATOR DE EFICIENŢĂ sau proces economic, social, financiar, bancar etc., sau îi defineşte evoluţia în funcţie de condiţiile concrete, de loc şi timp, precum si legătura reciprocă cu alte fenomene. Indicatorii se pot exprima în mărime absolută, medie sau relativă, şi pot fi: statistici, financiari, bancari, internaţionali etc., în funcţie de caracterul fenomenului sau procesului exprimat. INDICATOR AL DEZVOLTĂRII UMANE (IDH) (engl. HUMAN DEVELOPMENT INDICATOR; fr. INDICATEUR DE DEVELOPPEMENT HUMAIN). Măsoară conceptul de dezvoltare umană, introdus de PNUD în „Raportul mondial asupra dezvoltării umane" întocmit în anul 1992, cu referire la datele din anul 1990. Indicatorul este compus din trei elemente şi anume: - speranţa (durata) medie de viaţă; - cunoştinţele acumulate, exprimate prin nivelul alfabetizării şi numărul mediu al anilor de studii; - nivelul şi repartizarea veniturilor. Aceste elemente sînt incluse într-un model matematic care odată rezolvat permite măsurarea IDH. Se propune luarea în calcul şi a unui indicator al libertăţilor politice (ILP) care să măsoare drepturile politice. INDICATOR DE ACOPERIRE (PÎRGHH) (engl. COVERING INDICATOR; fr. INDICATEUR DE COUVERTURE). Ex-presie numerică care reflectă măsura în care se foloseşte finanţarea prin credite. Este un indicator de risc financiar care măsoară flexibilitatea şi capacitatea de plată a datoriei, determinîndu-se ca raport între datorie (sau diverse tipuri de datorii) şi capital. a INDICATOR DE ACTIVITATE (engl. ACTIVITY INDICATOR; fr. INDICATEUR DACTIVITE). Expresie numerică care măsoară utilizarea resurselor; el examinează eficienţa cu care sînt folosite activele, comparînd situaţia veniturilor cu categoriile corespunzătoare din active. INDICATOR ECONOMIC (engl. ECONOMIC INDICATOR; fr. INDICATEUR ECONOMIQUE). Expresie cantitativă a rezultatelor activităţii umane prezentată în unităţi fizice şi valorice. Măsurarea rezultatelor activităţii umane şi calcularea indicatorilor economici se pot face la nivelul fiecărui agent, la nivel de ramură şi pe 'ansamblul economiei naţionale. Indicatorii relevă numeric activitatea economică sub anumite aspecte, respectiv, fluxurile materiale sau băneşti care se formează între agenţii economici, oferă informaţii necesare pentru analiza, orientarea şi decizia în acţiunea economică, asigurînd posibilitatea desfăşurării diferitelor activităţi în ramurile economiei naţionale. INDICATOR DE ECONOMICITATE A COMERŢULUI EXTERIOR (engl. ECONOMY INDICATOR OF FOREIGN TRADE). Raport de schimb, exprimat în monedă naţională, între export şi import, de-terminîndu-se astfel: T _ Vi în preţuri interne nrv ©c© X J.UU Ve în preţuri externe unde: V- = volumul importului Ve = volumul exportului. Gradul de economicitate al comerţului exterior este favorabil, dacă rezultatul raportului este peste 100 şi nefavorabil cînd scade sub 100. INDICATOR DE EFECT (engl. EFFECT INDICATOR; fr. INDICATEUR D'EFFET). Măsoară rezultatele finale (efectele) cum ar fi: producţia marfă, valoarea adăugată, profitul, încasările din export etc. INDICATOR DE EFICIENŢĂ (engl. EFFICIENCY INDICATOR; fr. ’lNDICA-TEUR D'EFFICIENCE). Măsoară cantitatea de efort folosită pentru obţinerea unei unităţi de efect. Se poate calcula şi pe componente ale efortului sau ale efectului, cum ar fi: INDICATOR DE EFORT 182 - pentru capitalul total, sau separat, pentru capitalul fix sau circulant; - pentru investiţii privind întreprinderile noi sau dezvoltări - modernizări; - pentru eficienţa muncii se calculează productivitatea muncii pe un salariat sau pe o unitate de suprafaţă; - pentru operaţiunile de comerţ exterior, separat pe import şi export. INDICATOR DE EFORT (engl. EF-FORT INDICATOR; fr. INDICATEUR D'EFFORT). Exprimă volumul de muncă vie sau materializată cheltuit într-o activitate economică, cum ar fi: investiţiile, costurile de producţie, importurile, timpul de muncă utilizat de personalul lucrător etc. INDICATOR DE LICHIDITATE (engl. LIQUIDITY INDICATOR; fr. INDICATEUR DE LIQUIDITE). Măsoară capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt, prin ciclul de transformare a numerarului. Pentru asigurarea creditelor pe termen scurt, aceşti indicatori sînt deosebit de relevanţi. Cei mai folosiţi sînt: indicatorul activităţii curente (care este dat de raportul între activele curente şi pasivele curente) şi indicatorul testului acid (se calculează ca raport între activele rapide şi pasivele curente). INDICATOR DE PROFITABILITATE (engl. PROFITABILITY INDICATOR). Măsoară capacitatea conducerii de a controla cheltuielile, de a realiza profit, de a îmbunătăţi profitabilitatea. Printre indicatorii cei mai folosiţi amintim maija profitului brut, care este un raport între venituri nete mai puţin costul mărfurilor vîndute şi vînzărilor nete (el măsoară profitabilitatea procesului de producţie); măsura profitabilităţii activelor care este un raport între venitul net raportat şi activele totale (acest indicator nu ia însă în considerare componenţa activelor sau mixul datorie / capital). INDICATOR STATISTIC (engl. STA-TISTICAL INDICATOR; fr. INDICATEUR STATISTIQUE). Mărime statistică cu ajuto- rul căreia se caracterizează un fenomen economic şi social. Este expresia numerică a unei categorii riguros definite care pune în evidenţă nivelul dezvoltării economiei, structura economică, interdependenţele şi proporţiile din economie, resursele şi eficienţa folosirii acestora, nivelul de trai şi calitatea vieţii populaţiei, desfăşurarea procesului reproducţiei şi influenţa diferiţilor factori asupra dezvoltării economice etc. INDICE (engl. INDEX; fr. INDICE). Mărime statistică utilizată pentru aprecierea evoluţiei, în timp sau în spaţiu, a fenomenelor economice şi sociale. Se determină, ca un raport între cele două mărimi analizate şi se exprimă în coeficienţi sau mai frecvent în procente, conform relaţiei: It/0=— sau It/0 = — 100 t/0 Mo 1/0 Mo unde: M0 = mărimea de bază sau de referinţă; Mţ = mărimea curentă. Mărimea M reprezintă fie o caracteristică statistică x, fie frecvenţa f, fie agregate sau complexe de tipul xf sau X xf. Se disting următorii indici: - după sfera de cuprindere: - individuali (elementari) - de grup (sintetici) - după perioada de raportare: - cu bază fixă - cu bază în lanţ - după procedeul de calcul: - agregaţi - medii, armonici sau aritmetici - după structura colectivităţii: - cu structura variabilă - cu structura fixă - ai schimbării structurii. INDICE AL ACŢIUNILOR (engl. SHARES INDEX; fr. ’lNDICE DE AC-TIONS). Indicator care exprimă climatul bursier, calculat zilnic. Acest indice permite urmărirea evoluţiei bursiere a acţiunilor şi a bonurilor de participaţie. Majoritatea indici- 183 INDICELE DOW-JONES lor sînt subdivizaţi pe ramuri şi sectoare economice (de exemplu industrie, servicii etc.). în SUA, clienţii dau din ce în ce mai mult ordine de cumpărare sau de vînzare prin referire la indicele acţiunilor (ordine legate de indice). Această situaţie contribuie la accentuarea fluctuaţiilor cursurilor şi nu este străină de amploarea crah-ului din 19 octombrie 1987. Această practică nu schimbă totuşi nimic în faptul că pentru investitor evoluţia propriilor sale acţiuni este mai importantă decît aceea a indicelui global al acţiunilor. INDICE BURSIER (engl. STOCK MARKET INDEX; fr. INDICE BOURSIER). Mărime statistică care arată evoluţia cursurilor bursiere pe o anumită piaţă. El exprimă raportul dintre cererea şi oferta de capital pe piaţa respectivă. Modificarea indicelui bursier cu un anumit număr de puncte, în sensul creşterii acestuia este rezultatul devansării ofertei de titluri de către cererea pentru hîrtiile de valoare care intră în structura indicelui bursier respectiv. Indicele bursier este considerat un barometru al pieţei. Utilitatea indicilor bursieri este deosebit de mare pentru investitori. Evoluţia acestora este luată în considerare în procesul de plasare şi fructificare a capitalurilor. Indicii bursieri exprimă măsura în care starea generală a economiei permite realizarea unor profituri cît mai mari, şi implicit obţinerea unor dividende însemnate pentru deţinătorii de titluri şi reflectă fluctuaţiile pieţei în general, şi ale anumitor sectoare economice în special, conferind investitorilor o imagine a „stării de sănătate" prezente, dar şi o previziune asupra evoluţiei viitoare a titlurilor. Cei mai cunoscuţi indici sînt: Financial Times (Londra); Dow Jones (America); Nikkei (Tokyo). INDICELE COSTULUI VIEŢII (engl. LIFE COST INDEX; fr. L'INDICE DU COUT DE LA VIE). Indice al preţurilor şi tarifelor de consum al populaţiei, instrument de măsură care furnizează o estimare a evoluţiei de ansamblu a preţurilor bunurilor şi serviciilor care figurează în consumul unei familii medii, pentru satisfacerea nevoilor de trai. în calculul acestui indice nu se iau în considerare: autoconsumul de bunuri şi servicii din producţia proprie a gospodăriei familiale, cheltuielile sub formă de impozite, taxe, amenzi, jocuri de noroc, dobînzi plătite la credite, rate de asigurare, depuneri şi dobînzi la CEC, etc. Pentru calculul indicelui preţurilor de consum se utilizează următoarele nomenclatoare: - nomenclatorul de mărfuri şi servicii reprezentative cuprinzînd 2400 sortimente care acoperă practic toate grupele de produse; - nomenclatorul Realităţilor în care s-a efectuat înregistrarea; - nomenclatorul punctelor de vînzare a mărfurilor şi al unităţilor prestatoare de servicii în care s-a efectuat înregistrarea preţurilor (tarifelor). Se determină ca o mărime relativă care caracterizează modificarea medie a preţurilor mărfurilor cumpărate şi a serviciilor prestate, pentru diferite grupe de populaţie, într-o perioadă de bază (fixă) şi o perioadă curentă, după relaţia: n n ID =-i=l—:— sau ID =-i=l---------- P n 1 ]£poqo ^yPiqi i=l i=l 1 unde: p0q0 = valoarea mărfurilor şi serviciilor cumpărate în perioada de bază; P^qj = valoarea mărfurilor şi serviciilor cumpărate în perioada curentă; i = indicii individuali (pe fiecare produs şi serviciu) ai preţurilor şi tarifelor. INDICELE DOW-JONES (engl. DOW-JONES INDEX; fr. INDICE DOW-JONES). Indice care sintetizează variaţia în timp a preţului mediu rezultat din tranzacţiile la bursă de pe Wall Street (New York) a unui număr de 30 acţiuni industriale, 20 de acţiuni de transporturi financiare şi 15 acţiuni ale unor întreprinderi care prestează servi. INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB 184 INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB (engl. INDEX OF EXCHANGE RATE; fr. L'INDICE DU RAPPORT D'ECHANGE). Mărime relativă care arată dinamica puterii de cumpărare a unui stat în raporturile sale comerciale cu alte state, determinată pe baza relaţiei stabilite între evoluţia preţurilor de export şi a preţurilor de import. Se determină prin raportarea indicelui preţurilor de export la indicele preţurilor de import, după formula: IRS = y^-xIOO pi Ipe = indice preţ export Ipi= indice preţ import Indicele de schimb este favorabil atunci cînd este supraunitar, respectiv superior bazei 100, ceea ce înseamnă că se vinde peste graniţă la preţuri mai mari decît cele la care se cumpără de pe piaţa externă; el este nefavorabil cînd este mai mic decît 100, ceea ce înseamnă că se cumpără mărfuri la preţuri mai mari decît cele obţinute la produsele vîndute prin export. Evoluţia indicelui raportului de schimb este rezultatul a numeroşi factori obiectivi şi subiectivi, care acţionează asupra cantităţilor vîndute şi asupra preţurilor mărfurilor respective. INDICE VALUTAR (engl. CURRENCY INDEX). Mărime relativă care exprimă schimbările survenite în cursul unei (unor) valute (devalorizări şi / sau revalorizări)) într-o anumită perioadă de timp, comparativ cu situaţia care a existat la un moment dat. INFLAŢIE (engl. INFLATION; fr. IN-FLATION). Proces complex, cumulativ, a cărui esenţă constă în distorsiunea puternică existentă între procesele monetare şi procesele economice reale, între masa monetară şi masa mărfurilor şi serviciilor puse în circulaţie, între creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor, cu efecte majore în sfera producţiei şi pe ansamblul macrosocial. Cauzele inflaţiei sînt definite diferit de specialişti, separîndu-i în curente distincte: - unii sînt adepţii definiţiei monetare -şcoala monetaristă - care pune la baza fenomenului factori care acţionează în sfera circulaţiei monetare şi îndeosebi expansiunea emisiunilor monetare; - ceilalţi sînt adepţii definiţiei nemonetare, între care unii afirmă că la baza inflaţiei se află presiunea cererii, discrepanţa dintre mărimea cererii solvabile, care sporeşte în funcţie de satisfacerea revendicărilor sala-riale, de investiţiile întreprinderilor şi cheltuielile statului, pe de o parte, şi de capacitatea economiei de a satisface toate aceste cereri, pe de altă parte. Alţi economişti consideră că la originea inflaţiei înţeleasă ca proces de creştere a preţurilor se află creşterea costului de producţie prin ridicarea continuă a preţurilor factorilor de producţie, îndeosebi a salariilor şi a preţurilor de import la resurse. între caracteristicile de bază ale inflaţiei, pe primul plan se situează, intensitatea şi durata ei în timp; ambele definesc, în ultimă instanţă, gravitatea inflaţiei. Din aceste puncte de vedere se disting: - inflaţia latentă, atunci cînd s-au format dezechilibrele caracteristice inflaţiei, dar datorită proporţiilor lor reduse, sau a unor factori de frînă, fenomenele inflaţioniste nu sînt evidente; - inflaţie declarată, deschisă, dar proporţiile ei sînt relativ reduse, creşterea preţurilor jucînd mai degrabă un rol de stimulare a creşterii producţiei; - hiperinflaţie sau inflaţie galopantă, cînd creşterea preţurilor are proporţii ridicate, de regulă exprimată prin cel puţin două cifre. Inflaţia se manifestă şi se întîlneşte sub una din formele următoare: - inflaţia cererii: într-o situaţie de dezechilibru în care oferta este inferioară cererii, întreprinderile doresc să satisfacă cererea crescînd producţia. Dacă economia este în stare de subfuncţionare, ea cunoaşte atunci o fază de expansiune; dacă nu, preţurile cresc pentru realizarea echilibrului cerere - ofertă şi întreprinderile pot creşte sala- 185 INSTITUŢIE BUGETARĂ riile. Această măsură are două efecte: pe de o parte, cresc costurile menţinîndu-se preţurile, iar pe de altă parte conduce la noi venituri pentru consumatori şi în consecinţă creşte cererea şi crearea unor noi dezechilibre ofertă - cerere. Acest ciclu care se perpetuează este cunoscut sub numele de spirală inflaţionistă. - inflaţia costurilor: această situaţie este posibilă în aceeaşi perioadă de sub-funcţionare. Cresc revendicările sindicale ceea ce conduce la creşterea salariilor şi, în acelaşi timp, cresc costurile de producţie. Ca urmare, apar două efecte: - întreprinderile, dorind să-şi apere beneficiile, pot să reducă producţia şi aceasta creează un dezechilibru între cerere şi ofertă; - creşterea preţurilor duce la scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, se intensifică revendicările salariale şi spirala inflaţionistă apare din nou. - - inflaţia structurilor, cînd organizarea producţiei şi desfacerea bunurilor produse pot antrena un dezechilibru şi genera inflaţie. Ea este însoţită de o distorsiune între fluxurile de bunuri şi fluxurile monetare, creşte masa monetară pusă în circulaţie şi se creează un nou dezechilibru între masa monetară şi cantitatea de bunuri disponibile. De aici reiese importanţa politicii de credit în această perioadă. INFRASTRUCTURĂ (engl. INFRA-STRUCTURE; fr. INFRASTRUCTURE). Ansamblu de elemente din cadrul economiei naţionale prin care se asigură, atît legăturile dintre ramurile economiei naţionale, cît şi dintre diferitele zone teritoriale. Printre principalele elemente de infrastructură se pot enumera: şoselele, căile ferate, drumurile, sistemul de comunicaţii şi telecomunicaţii etc. INIŢIATIVĂ (engl. INITIATIVE; fr. INITIATTVE). Acţiunea de a propune, de a organiza sau de a începe o activitate, antre-nînd după sine şi pe alţii; însuşirea de a desprinde cel dintîi ceva, din îndemn propriu. INSIDERS (INIŢIAŢI). Persoane care prin postul pe care îl ocupă într-o întreprindere (membri ai consiliului de administraţie, ai direcţiei generale, funcţionari), dispun de informaţii confidenţiale. Dacă asemenea informaţii sînt utilizate la bursă pentru a obţine avantaje financiare în detrimentul altor operatori, se vorbeşte despre tranzacţii de iniţiaţi. Variaţiile bruşte ale cursurilor pot să rezulte nu numai din zvonuri, ci şi din intervenţia unor iniţiaţi. Informaţiile de care aceştia dispun aduc atingere celorlalţi operatori în bursă’şi dezorganizează piaţa. Din acest motiv, legislaţiile penale ale diferitelor state prevăd sancţionarea persoanelor care se servesc de informaţii furnizate de iniţiaţii proprii ca să influenţeze cursurile bursiere pentru a trage din aceasta un avantaj pecuniar. INSOLVABILITATE (engl. INSOL-VENCY; fr. INSOLVABILITE). Stare care se caracterizează prin imposibilitate de plată. Insolvabilitatea este declarată pe cale juridică, la cererea creditorului. INSTABILITATE A CURSURILOR (engl. COURSES * INSTABILITY; fr. INSTABILITE DU COURS). Denumită şi valabilitatea cursurilor, reprezintă marja de fluctuaţie presupusă a cursurilor bursiere. Maija de fluctuaţie a cursului unei acţiuni sau a unei categorii de acţiuni (de exemplu acţiuni bancare), în raport cu o valoare medie poate fi determinată şi în mod empiric. Pe baza tendinţei generale, analiştii financiari prevăd evoluţia viitoare. Concluziile lor pot totuşi să fie puse la îndoială în multe privinţe. Determinarea instabilităţii cursurilor serveşte, printre altele, la fixarea preţului acţiunilor. INSTITUŢIE (engl. INSTITUTION; fr. ETABLISSEMENT). Organism care desfăşoară, în special, activităţi cu caracter social, economic, cultural, administrativ etc. INSTITUŢIE BUGETARĂ (engl. BUDGETARY INSTITUTION; fr. ETABLISSEMENT BUDGETAIRE). Unitate nonpro- INSTRUMENTE DE CREDIT PENTRU DECONTĂRI INTERNAŢIONALE 186 fit (care nu are activitate economică), motiv pentru care este finanţată de la buget. Astfel de instituţii sînt organizate pentru activităţile desfăşurate de organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat şi locale, organele procuraturii, judecătoreşti şi ale notariatului de stat, activităţile social - culturale, de apărare naţională etc. Aceste instituţii întocmesc anual un plan de cheltuieli în vederea finanţării de la buget, precum şi un plan separat pentru eventualele venituri, care ar urma să se vireze integral la bugetul statului. INSTRUMENTE DE CREDIT PENTRU DECONTĂRI INTERNAŢIONALE (engl. CREDIT INSTRUMENTS * FOR INTERNATIONAL SETTLEMENT OF ACCOUNTS; fr. INSTRUMENTS DE CREDIT POUR DECOMPTES INTERNATIONAL). Documente care apar pe baza relaţiei de credit şi se folosesc pentru decontări în comerţul exterior şi în plăţile internaţionale necomerciale. INSTRUMENTE DE PLATĂ (engl. INSTRUMENTS OF PAYMENT; fr. INSTRUMENTS DE PAIEMENTS). Titluri de credit care constau în creanţe pe termen scurt sau mediu asupra unor sume de bani, folosite pentru facilitarea plăţilor şi a relaţiilor de credit în activitatea de comerţ. Reglementarea juridică a instrumentelor de plată este prezentă fie în codurile comerciale, fie prin legi speciale. INSTRUMENTE INTERNAŢIONALE DE PLATĂ ŞI DE CREDIT (engl. INTERNATIONAL PAYMENT AND CREDIT INSTRUMENTS; fr. INSTRUMENTS DE PAIEMENTS ET DE CREDIT INTERNATIONAL). Titluri de credit pe termen scurt, care, din punctul de vedere al deţinătorului sînt exprimate în monedă străină şi sînt folosite pentru facilitarea plăţilor şi creditelor în relaţiile economice internaţionale. INSTRUMENTE TARIFARE (engl. TARIFF INSTRUMENTS; fr. INSTRUMENTS TARIFAIRE). Bariere netarifare ca- re implică o limitare cantitativă directă a importurilor. în principal, acestea sînt: interdicţiile (prohibiţiile) la import, contingentele de import, licenţele de import, limitările „voluntare64 la export şi acordurile privind comercializarea ordonată a produselor. INTEGRARE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC INTEGRATION; fr. INTEGRA-TION ECONOMIQUE). Proces complex de accentuare a interdependenţelor dintre ramurile economiei naţionale şi dintre economiile diferitelor ţări, caracteristic economiei contemporane. La baza ei se află adîncirea diviziunii muncii interne şi mondiale şi accelerarea progresului ştiinţifico - tehnic. Pe plan intern, integrarea economică se concretizează în intensificarea legăturilor dintre unităţile din aceeaşi ramură sau ramuri diferite de producţie. Pe plan extern, integrarea economică se concretizează în crearea de grupări regionale, zonale, etc. cu caracter economic, în sco* pul dezvoltării colaborării economice şi tehnico - ştiinţifice dintre statele membre. Una din cele mai reprezentative grupări de acest gen este Comunitatea Economică Europeană (CE E). INTEGRARE ORIZONTALĂ (engl. HORIZONTAL INTEGRATION; fr. INTE-GRATION HORIZONTALE). Tip de strategie a firmei, care presupune unirea capitalului social al mai multor firme producătoare de bunuri şi servicii similare şi care acţionează pe acelaşi segment al perimetrului produs - desfacere. în mod obişnuit, integrarea orizontală realizează mărirea segmentului de piaţă cucerit şi înlăturarea potenţialilor concurenţi. INTEGRARE VERTICALĂ (engl. VERTICAL INTEGRATION; fr. INTEGRATION VERTICALE). Altă formă a dezvoltării societăţilor comerciale, care constă în unirea unei firme cu activitatea furnizorilor din amonte sau a beneficiarilor din aval (clienţilor). în acest fel fluxul stadial al prelucrărilor tehnologice cunoaşte o extindere succesivă importantă. Integrarea unei firme cu furnizorii 187 INVESTIŢIE BRUTĂ mai poartă şi denumirea de integrare „în amonte" (backward integration), iar aceea cu consumatorii se numeşte integrare „în avai“ (forward integration). INTEGRITATE MONETARĂ (engl. MONETARY INTEGRITY; fr. INTEGRITE MONETAIRE). Termen utilizat în legătură cu monezile de metal preţios. Există integritate monetară atunci cînd valoarea nominală corespunde valorii reale. INTERDICŢIE LA IMPORT (engl. IMPORT BAN; fr. INTERDICTION A LAMPORT). Instrument netarifar de politică comercială care interzice, total sau parţial, pe o perioadă dată, importul de anumite produse sau grupe de produse. Ele intervin fie din motive politice, fie din motive economice (echilibrarea balanţei de plăţi etc.), realizîndu-se de regulă prin refuzul organelor de stat de a elibera licenţe de import. Interzicerea unor mărfuri la import dă posibilitatea producătorilor interni să-şi realizeze mărfurile pe piaţa internă la preţuri care îi avantajează. INTERNATIONAL STOCK EXCHANGE. Denumirea Bursei din Londra, după reforma din octombrie 1986. Prin reforma amintită, au fost reunite Bursa din Londra („Stock Exchange") şi comerţul „în afara bursei" de acţiuni internaţionale. La noua Bursă sînt negociate titluri britanice, irlandeze şi străine. în schimb, piaţa euro-obligaţiunilor continuă să existe în mod independent. INTERVAL DE ACCEPTARE (engl. ACCEPTANCE INTERVAL; fr. INTER-VALLE D'ACCEPTATION). Vezi REGIUNE DE ACCEPTARE. , INTERVAL DE CLASĂ, DE GRUPARE (engl. CLASS INTERVAL; fr. IN-TERVALLE DE GROUPEMENT). Diferenţa dintre limitele (extremităţile) clasei, grupei. Depinde de numărul de clase şi de întinderea repartiţiei. Intervalele pot fi egale sau neegale. Este de preferat repartiţia pe o scară cu intervale egale, situaţie în care determinarea acestora se face după regula lui Sturges. INTERVAL DE ÎNCREDERE (engl. CONFIDENCE INTERVAL; fr. INTER-VALLE DE CONFIANCE). Intervalul care acoperă, cu o probabilitate dată, valoarea unui parametru care trebuie estimat. INTERVAL MODAL (engl. MODAL INTERVAL; fr. INTERVALLE MODAL). Intervalul cu frecvenţa cea mai mare. INTERVAL DE RESPINGERE (engl. REJECTION INTERVAL; fr. INTERVALLE DE REJET). Vezi REGIUNE DE RESPINGERE. INVENTAR (engl. INVENTORY; fr. INVENTAIRE). 1. Lista tuturor bunurilor aparţinînd u-nei societăţi; 2. Operaţie contabilă prin care se urmăreşte evidenţa bunurilor de capital, existente la un moment dat, la un agent economic. INVESTIŢIE (engl. INVESTMENT; fr. INVESTISSEMENT). Partea din venit cheltuită pentru formarea capitalului, pentru creşterea volumului capitalului fix şi creşterea volumului stocurilor; 'constituie un act economic fundamental care provoacă o creştere a venitului, de unde decurge o nouă creştere a consumului şi a economiilor, un nou imbold de a injecta în economie, noi factori de producţie. INVESTIŢIE ACTIVĂ - DIRECTĂ (engl. ACTIVE INVESTMENT; fr. INVES-TISSEMENT ACTIF). Situaţia în care investitorul decide, pe răspunderea şi riscul propriu, unde, cînd şi cum să-şi investească banii pentru a obţine profit. Riscurile mari ale unei astfel de investiţii sînt deseori compensate de profituri la fel de mari. INVESTIŢIE BRUTĂ (engl. GROSS INVESTMENT; fr. INVESTISSEMENT BRUTE). Indicator care măsoară formarea INVESTIŢIE ÎN CURS 188 brută a capitalului fix şi se constituie din investiţiile nete, la care se adaugă amortizarea, ca expresie a consumului de capital fix. INVESTIŢIE ÎN CURS. Totalitatea mijloacelor materiale şi financiare încorporate în studii şi proiecte, construcţii, instalaţii, maşini, utilaje şi alte cheltuieli efectuate pentru realizarea investiţiilor care nu au devenit operaţionale. Pînă la intrarea în funcţie, valorile încorporate în investiţii în curs sînt considerate imobilizări, reflectate în debitul contului de imobilizări corporale în curs. INVESTIŢIE EXTERNĂ (engl. FOREIGN INVESTMENT; fr. INVESTISSE-. MENT EXTERIEUR). Cheltuielile efectuate în afara graniţelor ţării, în industrie, agricultură, transporturi, comerţ etc. de către stat, diverse organizaţii şi persoane fizice, fie direct, fie prin intermediul unei bănci. INVESTIŢIE NETĂ (engl. NET IN-VESTMENT; fr. INVESTISSEMENT NET). Acea parte din venit care se foloseşte pentru a spori capitalul fix şi stocurile; acestea contribuie la formarea netă a capitalului fix. INVESTIŢIE PASIVĂ - INDIRECTĂ (engl. PASSIVE INVESTMENT; fr. INVES-TISSEMENT PASSIF). Situaţia în care investitorul îşi încredinţează banii unor instituţii financiare care decid asupra domeniilor de investiţii. Această investiţie aduce profituri mai reduse. INVESTIŢIE DE PORTOFOLIU (engl. PORTFOLIO ’ INVESTMENT; fr. INVES-TISSEMENT DE PORTFOLIO). Procesul de plasare a acumulărilor (economiilor băneşti) ale unui agent economic în scopul obţinerii unui cîştig maxim cu riscuri minime. Din punct de vedere contabil, investiţiile de portofoliu reprezintă acele valori economice de natura participaţiilor şi a împrumuturilor pe termen lung acordate de către o societate altor societăţi comerciale. Principalele alternative ale investiţiei de portofoliu ordonate crescător, în raport cu mărimea cîştigului potenţial, sînt: balanţe lichide (numerar, depozite la vedere şi eventual, depozite la termen), hîrtii de valoare cu venit fix (obligatoriu), hîrtii de valoare cu venit variabil (acţiuni). Pentru a recompensa asumarea riscului, cîştigul potenţial este, în principiu, direct proporţional cu gradul de risc. Din punct de vedere teoretic, in-dentificarea structurii investiţiei de portofoliu reprezintă o problemă de maximizare a cîştigului potenţial în condiţiile unui nivel dat al gradului de risc. INVESTIŢIA SPECIFICĂ (engl. SPECIFIC INVESTMENT; fr. INVESTISSE-MENT SPECIFIQUE). Indicator care caracterizează eficacitatea economică a investiţiilor. Se poate calcula ca raport între volumul de investiţii (Vj) şi valoarea producţiei (Vp) sau ca raport între volumul de investiţii şi capacitatea de producţie (Cp). INVESTITOR (engl. INVESTOR; fr. INVESTISSEUR). Persoană fizică sau juridică care, pe răspunderea şi riscul propriu, investeşte sume de bani în activităţi economico - sociale prin comercializarea de titluri financiare în scopul obţinerii de profit sau alte avantaje economice. INVIZIBIL (engl. INVISIBLE; fr. INVI-SIBLE). Formă de comerţ exterior şi în acelaşi timp o poziţie de intrare sau de ieşire în domeniul serviciilor în balanţa de plăţi naţională. IPOTECĂ (engl. MORTGAGE; fr. HYPOTHEQUE). Modalitatea de garantare cu bunuri imobile (clădiri, terenuri, etc.) actuale, nu şi cele viitoare, a creditului acordat. Spre deosebire de gaj, ipoteca nu deposedează pe proprietar de bunul ipotecat, ceea ce înseamnă că acesta îşi păstrează şi poate folosi toate atributele dreptului de proprietate pînă la eventuala deschidere a procedurii de execuţie silită în caz de nerambursare a creditului. Ipoteca practicată de bancă, în relaţia cu clienţii săi, este o 189 IPOTEZĂ STATISTICĂ NULĂ ipotecă convenţională întrucît ea are la bază înţelegerea intervenită între bancă şi consti-tutorul ipotecii, care poate fi debitorul, sau un garant, persoană fizică sau juridică. IPOTECĂ PENTRU GARANTAREA UNEI PLĂŢI (engl. MORTGAGE FOR THE GUARANTY OF A PAYMENT; fr. HYPOTHEQUE POUR GARANTIR UNE PAIEMENT). Garanţie reală şi accesorie constituită asupra unor bunuri imobile, pe care un creditor o primeşte din partea debitorului său (proprietar al bunurilor ipotecate). Debitorul nu este deposedat de la sine de dreptul de proprietate asupra bunurilor ipotecate. Creditorul, în măsura în care debitorul nu onorează la scadenţă sumele de plată, poate acţiona pentru trecerea în proprietatea sa a bunurilor ipotecate sau pentru vînzarea bunurilor respective, sumele garantate prin ipotecă fiind recuperate cu prioritate. IPOTEZĂ ALTERNATIVĂ (engl. AL-TERNATIVE HYPOTHESIS; fr. HYPO-THESE ALTERNATIVE). Orice altă ipoteză admisibilă cu care este confruntată ipoteza nulă (H0). IPOTEZĂ STATISTICĂ (engl. STATISTICAL HYPOTHESIS; fr. HYPOTHESE STATISTIQUE). Ipoteza asupra uneia sau mai multor legi de repartiţie pe care le urmează anumite variabile (ipoteza admisibilă). IPOTEZĂ STATISTICĂ NULĂ (engl. NULL STATISTICAL HYPOTHESIS; fr. HYPOTHESE STATISTIQUE NULLE). Ipoteza statistică care urmează să fie verificată si care se presupune apriori că este adevărată (H0). A i ÎMPRUMUT (engl. LOAN; fr. EM-PRUNT). Operaţie prin care o anumită persoană (împrumutătorul) acordă spre folosinţă altei persoane (împrumutatul) cu titlu oneros sau fără plată o anumită sumă de bani sau bunuri, pentru un anumit timp. La expirarea acestuia bunurile sau suma de bani se restituie, de regulă, împreună cu o dobîndă sau cu chirie. ÎMPRUMUT ACORDAT PE TERMEN LUNG (engl. LONG-DATED LOAN; fr. EMPRUNT A LONG TERME). Titluri de credit sub formă de obligaţiuni plasate de subiectul de patrimoniu în capitalul altor unităţi economico-sociale şi pentru care se încasează o dobîndă care reprezintă preţul la care se vinde sau se cumpără capitalul de împrumut. ÎMPRUMUT PRIN APEL DE OFERTE (engl. LOAN THROUGH OFFER CALL; fr. EMPRUNT PAR APPEL D'OFFRES). împrumut obligatar a cărui sumă şi curs de emisiune sînt fixate pe piaţă. Debitorul fixează rata dobînzii şi durata împrumutului şi lasă pe seama subscriitorilor determinarea cursului de emisiune. în caz de subscriere sînt luaţi în considerare subscriitorii care au oferit preţul cel mai mare. Cursul de emisiune este fixat apoi în funcţie de subscripţiile primite. Aceasta permite să se ţină cont de cei cu economii mici care pot să subscrie înainte să fie cunoscut curşul. în caz de insucces emitentul poate să reducă suma împrumutului. Prin sistemul apelului de oferte sînt emise şi unele hîrtii monetare. ÎMPRUMUT ÎN CONTUL DE SIGU-RANŢĂ (engl. LOAN IN SECURITY ACCOUNT; fr. EMPRUNT DANS LE COMPTE DE SECURITE). Acea parte din valoarea unei tranzacţii efectuate de către un investitor în contul său de siguranţă pe care el o obţine de la agentul sau societatea sa financiară, sub formă de credit. ÎMPRUMUT DE CONVERSIUNE (engl. CONVERSION LOAN; fr. EMPRUNT DE CONVERSION). împrumut cu acelaşi debitor, emis pentru înlocuirea unui împrumut vechi. Creditorii vechiului împrumut beneficiază de un tratament preferenţial. în cazul în care cursul de emisiune al noului împrumut este superior vechiului împrumut, aceştia trebuie să plătească diferenţa sau suita de conversiune. Titlurile nesub-scrise cu ocazia conversiunii sînt oferite prin subscripţie publică. ÎMPRUMUT CU CUPON ZERO (engl. LOAN WITH ZERO COUPON; fr. EMPRUNT AVEC COUPON ZERO). împrumut obligatar fără cupon anual, remunerat sub forma unui „disagio“ (diferenţa în minus) asupra cursului de emisiune. împrumuturile 191 ÎMPRUMUT ÎN LOTURI cu cupon zero nu conţin indicaţia ratei dobînzii. La scadenţă este rambursată valoarea nominală. Plata dobînzilor este efectuată reducînd preţul de emisiune cu dobînzile datorate pentru toată durata împrumutului, înainte de a subscrie un împrumut cu cupon zero este indicat să se compare randamentul acestuia cu cel al unei obligaţiuni ordinare. ÎMPRUMUT ÎN DOUĂ MONEDE (engl. TWO CURRENCY LOAN; fr. EM-PRUNT EN DEUX MONNAIES). împrumut obligatar încheiat în două monede; rambursarea nu este efectuată în aceeaşi monedă în care a fost emis împrumutul. Riscul valutar (de schimb) nu priveşte dobînzile, ci valoarea nominală a obligaţiunii. Dată fiind durata împrumutului (în general 10-12 ani), acest risc nu poate fi evaluat. ÎMPRUMUT DIN EMISIUNE DE OBLIGAŢIUNI (engl. LOAN OF BONDS EMISSION; fr. EMPRUNT PAR EMISSION DES OBLIGATIONS). Valoarea nominală totală a obligaţiunilor emise şi vîndute de o societate comercială pe acţiuni. Reprezintă obligaţia emitentului de a rambursa deţinătorilor valoarea obligaţiunilor inclusiv plata dobînzii şi a primei de rambursare prevăzute în prospectul de emisiune. Angajamentul societăţii se reflectă în contabilitate în creditul conturilor de pasiv, din clasa conturilor de capital. ÎMPRUMUT EXTERN (engl. EXTERN LOAN; fr. EMPRUNT EXTERIEUR). Con-stituie una dintre formele exportului de capital. La împrumutul extern participă state, bănci, anumite întreprinderi industriale, instituţii publice, etc. şi se acordă în valuta statului creditor, în valuta statului debitor sau în valuta altei ţări. Pot fi pe termen scurt (1-2 ani), mediu (3-5 ani), sau lung. ÎMPRUMUT INDEXAT (engl. PEG-GING LOAN; fr. EMPRUNT D'INDEXA-TION). împrumut obligatar ale cărui capital şi rată a dobînzii sînt legate de un indice. în ţările care cunosc o puternică depreciere monetară, acordarea de credite pe termen lung antrenează practic pierderea capitalului. Această situaţie poate fi remediată prin indexarea sumei de rambursare şi a ratei dobînzii în funcţie de evoluţia preţurilor sau a cursurilor de schimb în raport cu o altă monedă (de ex: dolarul american). Titlurile emise într-o monedă stabilă oferă o mai mare securitate. ÎMPRUMUT INTERN (engl. INTER-NAL LOAN; fr. EMPRUNT INTERNE). îm-prumut diferenţiat în funcţie de destinaţie; se disting: credite pe mărfuri şi credite financiare. Cele financiare, se acordă de organisme financiare internaţionale, în valută convertibilă, fiind utilizate de debitor potrivit nevoilor sale, fie pe piaţa creditorului, fie pe o terţă piaţă. Efortul valutar antrenat de datoria externă a unei ţări se determină cu ajutorul mărimii absolute a serviciului datoriei externe (separat cu ajutorul mărimii dobînzilor aferente acestei datorii) şi al raportului dintre serviciul datoriei externe şi încasările din exportul de mărfuri şi servicii (separat cu ajutorul raportului dintre dobînzile plătite şi încasările din export). Cu cît rambursările de împrumuturi şi dobînzile aferente acestora absorb o parte mai mare din încasările din exporturi, cu atît mai încordată va fi balanţa de plăţi a unei ţări debitoare faţă de străinătate. Cu cît este mai mare efortul valutar reclamat de datoria externă, cu atît mai mici vor fi resursele valutare rămase pentru plata importurilor destinate dezvoltării economico - sociale şi aprovizionării cu bunuri de consum absolut indispensabile. ÎMPRUMUT PE LÎNGĂ CENTRALE DE EMISIUNE DE SCRISORI DE GAJ (engl. EMISSION OFFICE LOAN PLEDGE; fr. EMPRUNT PRES DE INSTITUTION CENTRALE D'EMISSION DES LETTRE DE GAGE). împrumut pe termen lung acor-dat de centrale de emisiune de scrisori de gaj membrilor lor (bănci) pentru a le permite să finanţeze credite ipotecare. ÎMPRUMUT ÎN LOTURI (engl. LOAN IN LOTS; fr. EMPRUNT EN LOTS). îm- ÎMPRUMUT OBLIGATAR 192 prumut obligatar în care, pe lîngă dobînzi, sînt trase la sorţi şi sume în numerar între creditori. ÎMPRUMUT OBLIGATAR (engl. DE-BENTURE LOAN; fr. EMPRUNT OBLIGA-TAIRE). 1. Formă de împrumut public pe baza emiterii de obligaţiuni cu dobîndă fixă. 2. Datorie pe termen lung contractată de o societate, în general cu dobîndă fixă, divizată în părţi egale reprezentate de titluri negociabile (obligaţiuni). Un împrumut este emis într-o perioadă de subscripţie, pentru o durată variabilă de la ţară la ţară. Debitorul îşi rezervă adesea dreptul de a denunţa împrumutul cu anticipaţie. ÎMPRUMUT CU OPŢIUNE (engl. OP-TION LOAN; fr. EMPRUNT AVEC OP-TION). Obligaţiunea însoţită de un certificat de opţiune care autorizează subscrierea de acţiuni sau de bonuri de participaţie ale aceleiaşi societăţi. Certificatul de opţiune poate fi detaşat de titlu (de obligaţiune) şi poate fi schimbat - într-o perioadă determinată şi la un preţ fixat dinainte, în funcţie de condiţiile împrumutului - pe acţiuni sau bonuri de participaţie. în această perioadă certificatul de opţiune se negociază separat de obligaţiune. împrumutul rămîne în vigoare pînă la scadenţă. La expirarea termenului de opţiune certificatul de opţiune devine caduc - nu se mai aplică - fiind lipsit de obiect. ÎMPRUMUT DE RANG POSTERIOR (fr. EMPRUNT DE RANG POSTERIEUR). împrumut pentru care pretenţiile creditori-lor urmează după cele ale deţinătorilor de creanţe privilegiate în caz de lichidare, de faliment, sau de procedură de concordat împotriva emitentului. Avînd în vedere caracterul lor de fonduri proprii, împrumuturile de rang posterior sînt adesea emise de marile bănci. în acest fel, băncile emitente pot să renunţe la acoperirea cu fonduri proprii a fondurilor astfel reunite. Dacă pentru emitenţi împrumuturile de rang posterior sînt mai avantajoase decît un capital obţinut prin emisiunea de acţiuni, acestea sînt totuşi mai scumpe decît împrumuturile ordinare, dat fiind că pentru compensarea riscului teoretic mai ridicat al creditorului, trebuie să fie plătită o rată a dobînzii superioară celei a unui împrumut obligatar ordinar (privilegiat). ÎMPRUMUT CU RATĂ VARIABILĂ (engl. VARIABLE INSTALLMENT LOAN; fr. EMPRUNT AVEC UNE TERME VARIABLE). împrumut al cărui avantaj constă în faptul că riscul de curs este mic; împrumuturile cu rată variabilă cotată la bursă sînt uşor negociabile şi fără risc mare, inconvenientul acestui fel de împrumut este că dobîndă nu poate fi calculată anticipat. Cînd rata dobînzii creşte, investitorii preferă plasamentele pe termen scurt. în consecinţă, este mai dificilă plasarea pe piaţă a unor împrumuturi obligatare de lungă durată. Investitorul care a subscris un împrumut cu rată variabilă profită, cu o anumită întârziere, de urcarea ratelor. Adaptarea ratelor dobînzii la situaţia pieţei se face în general anual. Pentru împrumuturile interne cu rată variabilă se ia ca bază randamentul mediu al obligaţiunilor de stat cu o durată reziduală (durata de valabilitate rămasă) mai mare de cinci ani, mărit cu o marjă - în funcţie de solvabilitatea debitorului obligatar. în caz de coborîre a ratelor dobînzii, împrumuturile cu rată variabilă sînt mai puţin interesante, iar noii emitenţi preferă să se îndatoreze la o rată a dobînzii fixă. ÎMPRUMUT DE STAT (engl. GOVERNMENT LOAN; fr. EMPRUNT D'ETAT). Apare ca o înţelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte şi stat, pe de altă parte, prin care prima consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să o restituie la termenul stabilit şi să achite „preţul64 (dobîndă) cuvenit. împrumutul de stat prezintă următoarele trăsături caracteristice: - are un caracter contractual; condiţiile de emisiune, rambursare, forma şi mărimea 193 ÎNCHIRIERE venitului pe care îl asigură, inclusiv eventualele avantaje acordate împrumutătorului se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali. De asemenea, statul nu oferă garanţie împrumutătorilor săi; - are un caracter rambursabil; se restituie la termenul fixat persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat; - asigură deţinătorilor de înscrisuri publice pe lîngă rambursarea sumei împrumutate şi o contraprestaţie (dobîndă, cîştiguri, sau ambele, precum şi alte avantaje materiale). ÎMPRUMUT STRĂIN (engl. FOREIGN LOAN; fr. EMPRUNT ETRANGER). îm-prumut emis de un debitor domiciliat în afara ţării în care are loc emisiunea, şi, în general, în moneda acestei ţări; se distinge de euroîmprumut. ÎMPRUMUT ÎN SUFERINŢĂ (engl. LOAN IN PAIN; fr. EMPRUNT EN SOUF-FRANCE). împrumut la care serviciul do-bînzii şi rambursarea nu se fac în termenele prevăzute. ÎMPRUMUTAT (engl. DEBTOR; fr. DEBITEUR). Persoană fizică sau juridică care a contractat un împrumut. ÎMPRUMUTĂTOR (engl. CREDITOR; fr. CREDITEUR). Persoană fizică sau juridică care împrumută, care dă cu împrumut. ÎNCADRARE TARIFARĂ (engl. TARIF FRAMING; fr. ENCADREMENT TARI-FAIRE). Operaţiunea prin care se determină secţiunea, capitolul, poziţia şi subpoziţia tarifară din care face parte un produs. ÎNCETARE A CONCESIUNII (engl. CESSATION OF THE CONCESSION (LICENCE); fr. CESSE DE LA CONCES-SION). Fenomen care se poate manifesta prin una dintre următoarele forme: - prin răscumpărare, în situaţia în care interese majore reclamă această modalitate; este necesar ca autoritatea concedentă să propună guvernului emiterea unei hotărîri în acest sens. în acest caz se va întocmi o documentaţie tehnico-economică în care se va stabili preţul răscumpărării şi faptul că nu se percep daune; - prin retragere, apare prin contract, prin prevederi în caietul de sarcini, cînd se retrage concesiunea şi contractul se reziliază. în acest caz concesionarul este ţinut a plăti penalităţi şi daune. Obligaţia de plată se prevede în caietul de sarcini, iar cuantumul penalităţilor se prevede în anexa la contract; - prin renunţare, concesionarul putînd renunţa în cazul dispariţiei obiectului contractului sau al imposibilităţii de a-1 exploata din alte cauze obiective. ÎNCHEIERE FORŢATĂ (SILITĂ) A TRANZACŢIEI (engl. FORCED CLOSING OF TRANSACTION; fr. FERMETURE FORCEE DE LA TRANSACTION). Procedeu prin care agentul care are de îndeplinit un ordin de tranzacţie din partea clientului poate utiliza ca mijloc de plată valorile existente în contul acestuia, în cazul în care nu primeşte la timp plata pentru tranzacţia ordonată. ÎNCHIDEREA ACREDITIVULUI (engl. CLOSING DOWN OF THE ACREDITIVE; fr. FERMETURE DE L' ACCREDI-TIF). Operaţiune bancară care se efectuează la folosirea integrală a sumei acreditivului, la expirarea termenului de valabilitate sau la cererea plătitorului, însă numai cu acordul prealabil al furnizorului, prin care soldurile acreditivului rămase nefolosite se virează de către banca furnizorului în contul băncii plătitorului. ÎNCHIRIERE (engl. RENTING; fir. LOUAGE / LOCATION). Operaţia de predare - preluare în folosinţă a unui bun, pe termen, pe bază de contract şi cu plata chiriei corespunzătoare. Bunurile care pot fi închiriate de către stat chiriaşilor (persoane fizice române sau străine), sînt clădiri, spaţii comerciale, hoteluri, întreprinderi şi unităţi economice etc. ÎNCLINAŢIE MARGINALĂ SPRE CONSUM 194 Valoarea chiriei care se stabileşte de către cei doi parteneri trebuie să aibă în vedere valoarea bunului închiriat, dotările de care dispune acesta, importanţa socială a bunului , nivelul chiriei similare pe plan mondial etc. ÎNCLINAŢIE MARGINALĂ SPRE CONSUM (engl. MARGINAL INCLINA-TION OF CONSUMPTION; fr. INCLINAI-SON MARGINALE POUR CONSOMMATION). Suma pe care colectivitatea o cheltuieşte pentru consum şi care depinde de o serie de factori obiectivi şi subiectivi. Altfel spus, înclinaţia marginală spre consum (c) arată cu cît va creşte consumul la o creştere cu o unitate a venitului şi este dată de raportul C/V. Totodată, ea arată cum trebuie împărţit sporul următor al venitului între consum şi investiţii (V = C + I), în care: C = creşterea consumului V = creşterea venitului I = sporul de investiţii. ÎNCLINAŢIE MARGINALĂ SPRE INVESTIŢII (engl. MARGINAL INCLINA-TION OF INVESTMENTS; fr. INCLINAI-SON MARGINALE POUR INVESTISSE-MENT). Partea din venitul naţional folosită pentru investiţii şi care depinde de o serie de factori obiectivi şi subiectivi. ÎNCORPORARE DE REZERVE (engl. RESERVES INCORPORATION; fr. INCOR-PORATION DE RESERVES). Operaţie constînd în creşterea capitalului unei societăţi prin trecerea directă a rezervelor în capital şi care dă acţionarilor noi acţiuni corespunzătoare beneficiilor pe care nu le-au primit încă. ÎNGHEŢAREA PREŢURILOR (engl. PRICE FREEZE; fr. BLOCAGE DES PREX). Măsură de protecţionism social operată pentru un interval de timp definit, pentru anumite grupe de mărfuri sau pe ansamblul economiei, de regulă, pentru a opri spirala inflaţionistă. ÎNMATRICULARE A AGENŢILOR ECONOMICI (engl. REGISTRATION OF ECONOMIC AGENTS; fr. IMMATRICULA-TION DES AGENTS ECONOMIQUES). Este reglementată prin prevederile Legii nr. 26/1990, privind Registrul Comerţului. Agenţii economici sînt obligaţi ca înainte de începerea activităţii să ceară înmatricularea în registrul comerţului. Societatea comercială devine persoană juridică la data înmatriculării ei în registrul comerţului, înmatricularea devenind astfel ultima din lanţul de activităţi necesare înfiinţării unei societăţi. ÎNREGISTRARE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL REGISTRATION; fr. ENRE-GISTREMENT STATISTIQUE). Vezi OBSERVARE STATISTICĂ. ÎNSĂRCINAT CU AFACERI (engl. CHARGED WITH BUSINESS; fr. CHARGE D'AFFAIRES). Şef de reprezentanţă diplomatică de clasă inferioară. Poate fi permanent sau temporar, cînd este acreditat pe lîngă ministrul afacerilor externe al statului de reşedinţă, sau ad-interim, cînd înlocuieşte pe şeful reprezentanţei diplomatice în timpul absenţei acestuia din statul pe lîngă care a fost acreditat. ÎNSCRIS (engl. WRIT; fr. DOCU-MENT). Document, act emis de o persoană fizică, juridică sau de puterea publică, prin care se confirmă dreptul de creanţă asupra unor bunuri economice sau sume băneşti. ÎNTREBĂRI ALTERNATIVE (engl. ALTERNATIVE QUESTIONS; fr. QUES-TIONS ALTERNATIVES). întrebări folosite în chestionare, formulate astfel încît răspunsul dat de persoana anchetată să poată fi „da“ sau „nu“. Uneori se prevede şi posibilitatea unui răspuns de forma: „nu ştiu“, „nu sînt sigur“ etc. ÎNTREBĂRI CU VARIANTE MULTIPLE (fr. QUESTIONS AVEC VARIANTES MULTIPLES). Dezvoltări ale întrebărilor alternative care permit persoanei anchetate să selecteze răspunsul dintr-o listă de variante. 195 ÎNVIORARE ÎNTREBĂRI DESCHISE (engl. OPEN-ED QUESTIONS; fr. QUESTIONS OUVER-TES). Modalitate de interogare a persoanei anchetate căreia i se oferă libertatea de a răspunde cum va voi, fără a trebui să facă o alegere între mai multe tipuri de răspunsuri. ÎNTREPRINDERE (engl ENTERPRISE, fr. ENTREPRISE). Unitate economică care se caracterizează prin aceea că îşi manifestă funcţionalitatea prin organizare tehnologică specifică, prin capacitatea ei de a produce anumite bunuri, prin conducerea şi gestiunea economică unică, ca şi prin unitatea sa financiară. Fiind o unitate multifuncţională şi desfăşurîndu-şi activitatea într-un mediu deosebit de complex, întreprinderea este obligată să asigure coerenţa deciziilor sale privitoare la: piaţa bunurilor materiale, piaţa capitalurilor, piaţa muncii, cît şi în organizarea sa internă. ÎNTREPRINDERE MICĂ (engl. SMALL BUSINESS; fr. PETITE ENTRE-PRISE). Activitate de comerţ sau de producţie, de mică anvergură, desfăşurată de o societate cu personal şi capital redus. ÎNTREPRINZĂTOR. Persoana care iniţiază, individual sau în asociere, o afacere, o întreprindere, care investeşte capital şi acţionează în industrie, agricultură, transporturi, comerţ, servicii etc. El poate utiliza numai capital propriu şi / sau împrumutat. în primul caz, întregul cîştig revine întreprinzătorului, în cel de-al doilea, el împarte cîş-tigul cu bancherul, căruia îi revine dobîndă. ÎNVIORARE (engl. ANIMATION; fr. ANIMATION). Fază a ciclului economic caracterizată prin revigorarea investiţiilor, stimularea cererii de bunuri economice şi de resurse de muncă, creşterea producţiei, a veniturilor şi nivelului de trai etc. J JETON (engl. COUNTER; fr. JETON). Piesă confecţionată din metal sau din alt material, utilizată ca reprezentant al valorii la diverse calcule, la marcarea şi plata jocurilor, a taxelor pentru servicii telefonice etc. Jetonul, denumit în acest caz, jeton de prezenţă este folosit pentru consemnarea prezenţei la reuniunile Consiliilor de Administraţie ale societăţilor. Fiecare persoană care asistă la o astfel de reuniune primeşte o sumă fixă depunînd jetonul care i-a fost în-mînat la consemnarea prezenţei. Suma totală anuală care se plăteşte pentru jetonul de prezenţă se stabileşte de către adunarea generală ordinară a acţionarilor fiecărei unită-ţi. JOBBER. Intermediar în comerţul internaţional, în special în domeniul materiilor prime, care face legătura între exportator şi clientul importator, fără să urmărească deţinerea proprietăţii mărfii pe o perioadă mai îndelungată, formarea de stocuri, aşteptarea unor conjuncturi mai favorabile. Job-berul ia legătura cu toţi importatorii actuali şi potenţiali, le cunoaşte nevoile sub toate aspectele. Astfel, el are posibilitatea de a transmite exportatorilor comenzi ferme, cu indicarea tuturor datelor necesare desfăşurării operaţiunilor de export-import, inclusiv adresa exactă a importatorilor şi cantitatea care trebuie descărcată. JOC DE BURSĂ (engl. STRADDLE THE MARKET; fr. SPECULER A LA BAISSE SUR UNE VALEUR ET A LA HAUSSE SUR UNE AUTRE). Operaţiune efectuată la bursă cu scopul obţinerii unui cîştig, rezultat din diferenţa dintre cursul hîrtiilor de valoare sau al bunurilor materiale din momentul cumpărării şi cel al vînzării lor. Jucătorul de bursă nu este-proprietarul bunurilor sau hîrtiilor de valoare, ci operează mizînd numai pe diferenţa de curs. Dacă această diferenţă este negativă (a la baisse) jucătorul de bursă va plăti diferenţa de curs. Dacă diferenţa este pozitivă (a la hausse) el va încasa această diferenţă. JOC DE ÎNTREPRINDERE (engl. ENTERPRISE GAME; fr. JEU D’ENTRE-PRISE). Tehnică a cercetării operaţionale consacrată adoptării deciziilor în situaţiile de competiţie, care permite simularea situaţiilor din întreprinderi confruntate cu diverse evenimente, analiza informaţiei şi luarea de decizii în situaţii în care acţionează mai mulţi factori raţionali (jucătorii). O premisă esenţială este aceea că jucătorii acţionează în scopul obţinerii unui cîştig individual cît mai ridicat. Ei sînt independenţi în alegerea deciziilor proprii, dar în mod evident dependenţi prin rezultate, care depind la rîndul lor de ansamblul tuturor deciziilor. Concentrînd cvasitotalitatea informaţiei într-un cadru formal mult mai sim- 197 JUST IN TIME (JIT) piu şi accesibil pentru analişti, forma normală a jocului pune exclusiv problema de fond a acţiunii globale a fiecărui jucător. JOINT VENTURE. Expresie prin care în dreptul anglo-american se desemnează societatea comercială mixtă. JOINT - VENTURE CONTRACTUAL. Contract prin care un grup (consorţiu) de agenţi economici se hotărăsc să coopereze în realizarea unui proiect comun pentru care alocă un timp limitat, fără a realiza o societate de capital. Din punct de vedere juridic ne aflăm în prezenţa unei societăţi în parti-cipaţiune, instituţie cunoscută de altfel şi în dreptul comercial român şi practicată şi în trecut sub forma acordurilor de cooperare. Ca atare, cooperarea contractuală presupune relaţii directe între firmele implicate, pe bază de contract de colaborare care va include obiectul cooperării, modalităţile de asigurare a conducerii, răspunderea părţilor, prestările de servicii şi furniturile asigurate de părţi. Cooperarea contractuală, fiind deci o asociaţie internă a consorţiului, din punct de vedere strict juridic nu apare în faţa terţilor. JOINT STOCK COMPANY. Expresie prin care, în dreptul anglo-american, se desemnează societatea anonimă pe acţiuni. JUST IN TIME (JIT). Metodă economică modernă de organizare a unităţii economice şi de aprovizionare, în special cu resurse materiale, care are la bază principiul după care un sistem avansat de producţie trebuie să funcţioneze cît mai aproape de situaţia ideală şi anume cu stocuri la nivel zero, şi numai întîmplător să fie constituite stocuri mai mari de o zi. Din această cauză, metoda Just in time“ mai este cunoscută sub denumirea „stocuri zero“ sau metoda Kanban (în limba japoneză). Spre deosebire de organizarea clasică, în care itinerarul producţiei este jalonat de stocuri de materiale şi semifabricate menite să asigure continuitatea lui (,just in case“), în metoda JIT stocurile sînt reduse la minimum. Programarea posturilor se face zilnic, în funcţie de tactul montajului. în fiecare post de lucru nu se produce decît strictul necesar pentru postul următor. Fiecare post „trage“ de la cel precedent numai cantităţile necesare pe o zi, astfel încît să funcţioneze cu un inventar minim de subproduse. Furnizorii din exteriorul întreprinderii asigură în multe cazuri livrarea produselor lor direct celulelor sau posturilor de montaj respective, în ambalaje corespunzătoare necesarului pe o zi. Sînt uşor de evaluat efectele economice ale unui astfel de mod de lucru, rezultînd în reducerea fondurilor imobilizate în stocuri de materiale şi producţie neterminată. K KANBAN (după numele economistului japonez KANBAN). Metodă de organizare şi de lucru în procesul de producţie, conform căreia aprovizionarea cu materii prime şi materiale ar trebui să se facă în condiţii ideale, cu stocuri zero (fără stocuri). KNOW-HOW („a şti cum“) 1. Termen ce desemnează cunoştinţele tehnice care prezintă o noutate relativă şi subiectivă, nebrevetabile sau brevetabile, referitoare la fabricarea, funcţionarea, întreţinerea ori comercializarea unor mărfuri, sau privitoare la elaborarea şi punerea în lucru a unor tehnici ori procedee; 2. Ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi modelelor, procedeelor şi a altor elemente care servesc la fabricarea unui produs determinat; 3. Formula prin care se desemnează arta de fabricare, subsumînd ansamblul de noţiuni, de cunoştinţe şi de experienţă, de operaţii si procedee necesare fabricării unui produs, fn cercurile industriale se foloseşte ca expresie generică a cunoaşterii şi experienţei decurgînd din efortul de a impune anumite tehnici şi care, în fond, privesc nu numai ameliorarea progresivă, în detaliu a tehnicii, ci şi procesele tehnologice mai importante, inclusiv invenţiile care au legătură cu tehnica de fabricaţie; 4. Cunoştinţele şi experienţa acumulată pentru aplicarea în practică a unei anumite tehnici; 5. Expresie care desemnează procedeele de fabricaţie sau cunoştinţele privitoare la utilizarea şi aplicarea de tehnici industriale; 6. Comerţul cu inteligenţa umană; schimburile de inteligenţă umană conduc la stimularea colaborării economice. Aceasta necesită un fond de cunoştinţe şi experienţă tehnică, care nu este brevetat şi este păstrat de firme, în secret. Comisia Camerei de Comerţ cu sediul la Paris, consideră know-how-ul ca fiind „ansamblul de noţiuni, de cunoştinţe, de experienţe, de operaţii şi procedee necesare fabricării unui produs". Acest ansamblu de cunoştinţe şi noţiuni poate fi nebrevetat sau este nebrevetabil, prezintă un înalt grad de eficienţă şi reprezintă o noutate relativă şi subiectivă în materie, fiind transmis printr-un contract de know-how, bineînţeles cu titlu oneros. KNOW-HOW MIXT SAU COMBINAT. Contractul în care transferul de know-how intervine simultan cu transferul în cadrul aceleiaşi operaţiuni juridice şi al altor drepturi de proprietate industrială, iar în unele cazuri este asociat unei vînzări de utilaje complexe, livrări „la cheie" a acestora. Astfel de contracte sînt cele mai numeroase. LANSARE A PRODUSULUI PE PIAŢĂ (engl. TO PUT A COMMODITY ON MARKET; fr. LANCER UN PRODUIT SUR LE MARCHE). Ansamblul deciziilor legate de momentul introducerii unui produs pe piaţă. Această acţiune este precedată de un proces de pregătire şi culminează cu momentul începerii vînzărilor. Durata lansării pe piaţă este mai scurtă pentru produsele de larg consum şi mai lungă pentru produsele de consum industrial. Lansarea pe piaţă este urmată de un contract care are ca scop cunoaşterea nivelului vînzărilor realizate şi a aprecierii date de consumatori noului produs. LEASING. Operaţie de dare în arendă (chirie) sau vînzare în rate a unor bunuri mobile sau imobile, a căror valoare (inclusiv preţul folosinţei) este eşalonată pe o perioadă de timp convenită prin contract. Ulterior, acest procedeu a devenit un sistem special de finanţare a investiţiilor, prin intermediul căruia agenţii economici închiriază, de obicei pe termen scurt, utilaje şi maşini modeme, tehnică de calcul electronic, mijloace de transport şi alte bunuri mobiliare sau imobiliare de la unităţi financiare specializate, în schimbul unei chirii. Societăţile de leasing închiriază maşini, utilaje, instalaţii ai căror proprietari rămîn pe toată durata locaţiei (2-5 ani). Se poate considera că este un mijloc eficient de acces la tehnică de ul- L timă oră, sau de acces în perioadele de vîrf, la unele utilaje care să poată realiza maximum de cerere. La expirarea termenului societatea de leasing poate reînnoi contractul de închiriere, înapoia sau cumpăra respectivele fonduri fixe. Poate avea următoarele forme: - Leasing direct. Se realizează prin încheierea contractului între producătorul exportator şi utilizatorul bunului care face obiectul operaţiunii, finanţarea fiind asigurată de către furnizor; - Leasing indirect. Presupune existenţa societăţilor financiare specializate de leasing, care preiau funcţia de creditare, pe cea de prestare de servicii, precum şi asumarea riscurilor care decurg din aceste operaţiuni; - Leasing financiar. în perioada de închiriere de bază se realizează întregul preţ de export al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum şi un beneficiu; - Leasing funcţional. în perioada de bază se realizează doar o parte din preţul de export al obiectului contractului. Accentul cade pe serviciile furnizate de societatea de leasing, neexistînd, de regulă, o relaţie directă între preţul la care a fost achiziţionat echipamentul de către societatea de leasing şi chiria percepută; - Leasing brut. Cuprinde în ratele sale, pe lîngă preţul de vînzare al mărfii, şi cheltuielile de întreţinere, service şi reparaţii; LEASING IMOBILIAR 200 - Leasing net. Cuprinde în ratele sale numai preţul de export al obiectului de închiriat; - Lease-back. Cuprinde operaţiunile prin care proprietarul, avînd urgentă nevoie de fonduri băneşti, îşi vinde întreprinderea unei societăţi de leasing şi apoi o închiriază printr-un contract obişnuit. După expirarea perioadei primare, în timpul căreia societatea de leasing reintră în posesia fondurilor investite, proprietarul iniţial are dreptul să răscumpere întreprinderea la un preţ dinainte stabilit, în general relativ scăzut; - Time-sharing. Presupune sistemul închirierilor pe timpi partajaţi, simultan de către mai multe întreprinderi; - Operaţiuni hire* (renting). Sînt operaţiuni de leasing pe termen scurt, sau foarte scurt şi cuprind închirierile cu ora sau cu ziua, în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcţie. LEASING IMOBILIAR (engl. REAL LEASING; fr. LEASING IMMOBILIER). Expresia prin care se desemnează contractul de leasing presupunînd darea în locaţie a unui bun imobil. LEASING MOBILIAR (engl. MOV-ABLE LEASING; fr. LEASING MOBILIER). Expresie prin care se desemnează contractul de leasing presupunînd darea în locaţie a unui bun mobil. Prezintă interes pentru relaţiile economice internaţionale deoarece este vizat echipamentul industrial. LEASING OPERAŢIONAL (engl. OPERAŢIONAL LEASING; fr. LEASING OPERATIONNEL). Contract de locaţie pe termen scurt al unor materiale, încheiat de către întreprinderi comerciale care nu au statut de stabiliment financiar sau de bancă, dar care oferă şi unele prestaţii suplimentare concretizate în efectuarea unor servicii de întreţinere. De regulă, întreprinderile care îl practică au un parc de utilaje şi o administraţie corespunzătoare. LEGEA CREŞTERII COSTURILOR (engl. THE LAW OF COSTS GROWTH; fr. LA LOI DE L'ACCROISSEMENT DES COUTS). Lege economică generală care afirmă că în timp, pentru un anumit volum al producţiei, costul marginal, apoi costul mediu variabil şi în final costul mediu total, vor creşte. Această lege derivă din legea productivităţii marginale descrescînde, cunoscută şi sub denumirea de legea veniturilor descrescînde. LEGEA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII (engl. THE LAW OF THE GROWTH OF LABOR PRODUCTIVITY; fr. LA LOI DE LACCROISSEMENT DE LA PRODUCTIVITE DU TRAVAIL). Lege economică generală care reflectă dinamica ascendentă a eficienţei cheltuirii muncii, respectiv raportul dintre rezultatele utile obţinute şi efortul de muncă depus. LEGEA LUI ENGEL (engl. ENGEL'S LAW; fr. LOI D'ENGEL). Legea care exprimă legătura dintre nivelul veniturilor unei familii şi proporţia diferitelor cheltuieli ale acesteia. în esenţă se enunţă astfel: proporţia cheltuielilor destinate alimentelor scade pe măsură ce nivelul de trai al familiei creşte. LEGEA GENERALĂ A CERERII (engl. THE GENERAL LAW OF DEMAND; fr. LA LOI GENERALE DE LA DEMANDE). Legea care exprimă raporturile de cauzalitate dintre modificarea preţului şi schimbarea cererii. Creşterea preţurilor determină o contracţie a cererii, iar reducerea preţurilor determină o extindere a cererii. Totodată, dacă populaţia se aşteaptă la o majorare a preţurilor, cererea va cunoaşte o extindere înaintea creşterii preţurilor şi invers, dacă se prevede o reducere a preţurilor, cererea se contractă în perioada de timp care durează pînă în momentul scăderii propriu-zise a preţurilor. LEGEA GENERALĂ A OFERTEI (engl. THE GENERAL LAW OF SUPPLY; fr. LA LOI GENERALE D'OFFRE). Legea care evidenţiază faptul că peste un anumit 201 LEGISLAŢIE ANTIMONOPOL nivel creşterea producţiei fizice este însoţită de cea a costului. Această lege presupune două faze: - creşterea producţiei fizice este urmată de reducerea costului mediu total (CMT), precum şi a costului marginal (CM); CMT>CM. - creşterea producţiei fizice este însoţită de o sporire atît a costului marginal, cît şi a costului mediu total, în condiţiile în care CMT=CM. LEGEA GENERALĂ A PROPORŢIILOR (engl. THE GENERAL LAW OF PRO-PORTÎONS; fr. LA LOI GENERALE DES PROPORTIONS). Legea care exprimă legăturile dintre modificările care au loc în proporţiile de combinare a factorilor de producţie şi rezultatele obţinute, evidenţiind raporturile dintre nivelul costului şi cel al venitului. Legea generală a proporţiilor are trei forme de manifestare: - legea creşterii veniturilor, în situaţia cînd se tinde spre îmbinarea optimă a factorilor de producţie; - legea veniturilor constante, în situaţia menţinerii unui echilibru în combinarea factorilor de producţie; - legea diminuării veniturilor, cînd există disproporţii în combinarea factorilor de producţie. LEGEA NORMALĂ (LEGEA GAUSS-LAPLACE). Vezi CURBA NORMALĂ. LEGEA NUMERELOR MARI (engl. THE LAW OF LARGE NUMBERS; fr. LA LOI DES GRANDS NOMBRES). Lege matematică folosită în statistica matematică, ce afirmă cu o probabilitate apropiată de 100% (sau de 1, aceasta însemnînd certitudine), că în cazul cercetării unui eşantion suficient de mare, indicatorii care caracterizează eşantionul (x, T2, T, etc.) diferă cu o cantitate foarte mică şi controlabilă de parametrii care caracterizează populaţia statistică din care a fost obţinut aleator eşantionul respectiv (xo, to2, To). LEGEA DE REPARTIŢIE (engl. DIS-TRIBUTION LAW; fr. LOI DE DISTRIBU-TION). Termen echivalent cu cel de repartiţie (probabilitate), folosit pentru a desemna o funcţie de mulţime avînd toate proprietăţile probabilităţii. LEGE STATISTICĂ (engl. STATISTI-CAL LAW; fr. LOI STATISTIQUE). Legea care guvernează comportamentul fenomenelor de masă, descriind relaţii cauzale statistice. LEGEA VENITURILOR DE CREŞTERE (engl. THE LAW OF INCREASE INCOMES; fr. LA LOI DE REVENUES D'ACCROISSEMENT). Exprimă raporturile dintre dinamica resurselor utilizate şi producţia obţinută, pe de o parte, şi veniturile realizate, pe de altă parte. Sînt posibile trei situaţii: - creşterea producţiei o devansează pe cea a factorilor de producţie şi veniturile sporesc; - creşterea producţiei este mai mică decît cea a factorilor de producţie şi veniturile de creştere se reduc; - creşterea producţiei este proporţională cu cea a factorilor de producţie şi veniturile de creştere rămîn constante. LEGISLAŢIE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC ’ LEGISLATION; fr. LEGISLATION ECONOMIQUE). Ansamblul normelor juridice consfinţite prin legi, hotărîri, decizii, prin care se reglementează pe baza drepturilor de proprietate, structurile organizatorice şi funcţionale ale economiei, precum şi relaţiile dintre agenţii economici cu privire la raporturile dintre producători şi consumatori, dintre vînzători şi cumpărători, dintre debitori şi creditori etc., pe linia producţiei, circulaţiei, repartiţiei şi consumului. LEGISLAŢIE ANTIMONOPOL (ANTITRUST) (engl. ANTI-TRUST LEGISLATION; fr. LOI ANTITRUST). Ansamblul de legi care reglementează interdicţia privind dreptul de fuzionare sau de achiziţie de ca- LEX CONTRACTUS 202 pitaluri, care ar fi de natură să slăbească concurenţa, să permită crearea de monopoluri sau să încurajeze practici restrictive cum ar fi: preţurile discriminatorii, exclusivitatea negocierii şi contractele ce rezultă de aici. LEX CONTRACTUS. Legea (dreptul unui stat în regulile sale pertinente) care guvernează condiţiile de fond (mai puţin capacitatea de a contracta a părţilor) şi efectele obligaţionale ale contractului comercial internaţional. LEX FORI. Legea instanţei judecătoreşti sau arbitrale de comerţ exterior sesizată pentru soluţionarea unui litigiu, ca element de extraneitate. LEX VOLUNTATIS. Desemnează principiul autonomiei de voinţă în virtutea căruia condiţiile de fond, altele decît capacitatea părţilor şi efectele contractelor externe, sînt supuse legii desemnate de către părţi. LIBERALIZARE A PREŢURILOR (engl. PRICES LIBERALIZATION; fr. LIBERALISATION DES PRIX). Proces de formare a preţurilor în condiţiile mecanismului concurenţial de piaţă, neîngrădit prin nici o restricţie cu caracter de monopol. Liberalizarea preţurilor nu înseamnă „libera" creştere a preţului, ci asigurarea cadrului pentru ca acestea să reflecte raporturile reale dintre eforturile făcute de producători şi utilitatea bunurilor economice acordată de consumatori pe piaţă, în condiţii concuren-ţiale, şi care să asigure pe lîngă recompensarea factorilor de producţie consumaţi, un profit normal. LIBERARE. Numită şi plata titlurilor (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de participaţie) subscrise la emisiune. în prospectele de emisiune a împrumuturilor obligatare sau de majorare a capitalului societăţilor anonime, se prevede un termen pentru liberarea titlurilor respective. Investitorul trebuie, în consecinţă, să verse pînă la data indicată contravaloarea titlurilor pe care le-a subscris. Numai în acel moment el va obţine proprietatea asupra titlurilor. în caz de ne-respectare a termenului de liberare, drepturile subscriitorului sînt declarate decăzute, şi titlurile pot fi vîndute în acest caz altui investitor. LIBERTATE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC FREEDOM; fr. LIBERTE ECONOMIQUE). Exercitarea deplină a atribuţiilor proprietăţii, adică libertatea agentului economic de a poseda bunuri, de a le utiliza şi a dispune de ele în vederea organizării şi desfăşurării unor activităţi economice eficiente. Este libertatea agentului economic de a iniţia, dezvolta, menţine sau restrînge activităţile pe care le desfăşoară, şi de a se angaja în mod liber într-o serie de acte de schimb cu alţi parteneri de afaceri. LIBOR (LONDON INTER BANK OF-FERED RATE). Dobîndă pe care o folosesc consorţiile bancare la acordarea creditelor în eurovalute; aceste consorţii ţin seama de mărimea ratei dobînzii interbancare la depozitele la termen de pe piaţa Londrei. Do-bînda se poate calcula fie utilizînd formula dobînzii simple DS (la creditele pe termen scurt şi cu o singură rată de rambursare) fie a dobînzii compuse (Dl) (pentru creditele cu durată mai mare de un an). r* C-d-n LL =--------pentru n am 5 100 Dig = ^ ^ pentru m luni Ds = 12 100 Cdz pentru z zile 360 100 în care: C = valoarea creditului d = rata dobînzii D1 = D0Rn în care: D^ = suma care trebuie plătită Do = factorul de capitalizare, exprimat prin: 203 LICHIDITATE ÎN ACTIVE unde: P = rata dobînzii n = numărul de ani LICENŢĂ (engl. LICENCE; fr. LI-CENCE). Permisiunea (în comerţ) de a importa sau exporta bunuri şi / sau servicii supuse controlului de către ţara care instituie această formă de control. LICENŢĂ DE IMPORT-EXPORT (engl. IMPORT-EXPORT LICENCE; fr. LICENCE D'IMPORTATION ET D'EXPOR-TATION). Autorizaţie eliberată de organele competente dintr-un stat, privind importul, exportul sau tranzitul unei mărfi, fără de care operaţia respectivă nu este admisă. Constituie un instrument de politică economică, prin intermediul căruia se asigură realizarea anumitor obiective: încurajarea exporturilor pentru anumite cantităţi din anumite produse sau materii prime, stimularea exporturilor, protejarea industriei naţionale, atenuarea creşterii preţurilor interne. LICENŢIERE (engl. LICENSE). înţelegere pe bază de contract prin care titularul unui drept de proprietate industrială transmite unei persoane, pe bază contractuală, în totalitate sau în parte, folosinţa dreptului său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unei sume de bani sau produse. LICHIDARE (engl. LIQUIDATION; fr. LIQUIDATION). 1. Situaţia în care se află o societate ca urmare a punerii în aplicare a hotărîrii asociaţilor de a înceta existenţa juridică a societăţii. Ea poate să apară prin încetarea obiectului activităţii, prin procedura de dizolvare sau prin cea de fuzionare, în care caz are loc radierea din registrul comercial a societăţii respective. în mod concret, este vorba despre desfăşurarea succesivă a unui complex de operaţii constînd, în principal, în înlocuirea organelor de administrare curentă, predarea gestiunii, restrîngerea obiectului de activitate al societăţii, în vederea asigurării plăţii creditorilor sociali şi satisfacerii drepturilor asociaţilor / acţionarilor, întocmirea şi executarea bilanţului final şi, în sfîrşit, radierea din registrul comerţului a societăţii comerciale în cauză. Constă în transformarea în lichidităţi a elementelor de activ ale patrimoniului social şi repartizarea sumelor realizate asociaţilor, în raport cu participarea la capitalul social, după ce au fost plătiţi creditorii şi au fost stinse celelalte obligaţii pecuniare ale societăţii. Atribuţiile lichidatorilor şi modalităţile de repartizare către asociaţi a sumelor rezultate din activitatea de lichidare sînt diferenţiate în raport cu forma de societate, statutul ori hotărîrea asociaţilor. Contabilitatea continuă să îşi exercite funcţia de control asupra patrimoniului supus lichidării. în această situaţie se procedează la prezentarea de către administratorii lichidatori a dării de seamă asupra gestiunii pentru timpul lucrat, de la ultimul bilanţ aprobat şi pînă la începerea lichidării; 2. Operaţie de vînzare integrală a stocului de comerţ, de obicei la preţuri reduse, ca urmare a unei decizii judecătoreşti; 3. Finalizarea operaţiunilor de bursă prin preţurile de lichidare stabilite de casele de lichidare (oficii de decontare) care funcţionează în cadrul burselor. LICHIDITATE (engl. LIQUIDITY; fr. LIQUIDITE). 1. Capacitatea pe care o are o unitate economică de a-şi îndeplini la termen, cu resursele băneşti de care dispune, obligaţiile de plată; 2. Capacitatea de a face faţă, în orice moment, unor angajamente financiare, capacitatea unor active disponibile de a fi transformate fără complicaţii în bani. Lichiditatea unei bănci înseamnă posibilitatea acesteia de a „mobiliza44 rapid actele de care dispune, adică de a le transforma în bani. LICHIDITATE ÎN ACTIVE (PATRIMONIALĂ) (engl. LIQUID ASSETS; fr. DISPONIBILITES LIQUIDES). Desemnea-ză elemente patrimoniale din activul socie- LICHIDITATE BANCARĂ 204 tăţii care pot fi transformate în termen scurt în disponibil bănesc sau de cont (disponibil în cont curent, disponibil în casă, titluri de credit cum sînt tratele, obligaţiunile şi acţiunile altor societăţi, recipise -warrant etc., debitori solvabili pe termen scurt, stocuri de materii prime şi materiale etc.). LICHIDITATE BANCARĂ (engl. BANKING LIQUIDITY; fr. LIQUIDITE DE LA BANQUE). Indicator bancar care rezultă de regulă din raportul dintre totalitatea resurselor financiare şi plasamente. El reflectă capacitatea băncilor de a efectua, în orice moment, plăţi prin virament sau în numerar, la solicitarea titularilor depozitelor bancare. Existenţa permanentă a resurselor disponibile pentru plăţi curente constituie o principală preocupare a băncilor comerciale şi a agenţilor economici. LICHIDITATE FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL LIQUIDITY; fr. LIQUIDITE FINANCIERE). Indicator care semnifică expresia calităţii activităţii economice, manifestată prin capacitatea onorării plăţilor complexe şi la termen. LICHIDITATEA FIRMEI (engl. FÎRM'S LIQUIDITY; fr. LIQUIDITE DE L'ENTREPRISE). Indicator calitativ care exprimă măsura în care firma poate procura disponibilităţile necesare pentru a asigura achitarea obligaţiilor curente, în speţă, datoriile pe termen scurt ale acesteia. Lichiditatea are două determinante: - gradul de îndatorare a firmei; - structura activelor, care condiţionează posibilităţile mai rapide sau mai lente, de transformare a activelor în bani. Astfel, pe de o parte, cu cît îndatorarea este mai mare cu atît firma este supusă presiunii de asigurare a lichidităţii, de aceea este de preferat ca în general firma să se bazeze mai mult pe fonduri proprii. Pe de altă parte, firma trebuie să-şi optimizeze structura activelor pentru a preîntîmpina pericolul lipsei de lichiditate. în funcţie de structura activelor, distingem mai multe grade de lichiditate: Lichiditate imediată: —-DS Lichiditate redusă: DS A Lichiditate generală:--- DS unde: DS = Datorii pe termen scurt DV = Disponibilităţi + Valori mobiliare a = Active circulante - Stocuri de materii prime şi produse fără desfacere asigurată. A = Active circulante. Aceşti indicatori sînt semnificativi, în măsura în care se analizează perioade diferite din activitatea firmei sau se apreciază comparativ calităţile diferitelor firme. LICHIDITATE INTERNAŢIONALĂ (engl. INTERNATIONAL LIQUIDITY; fr. LIQUIDITE INTERNATIONALE). 1. Totalitatea mijloacelor de acoperire a soldului operaţiunilor comerciale şi financiare de care dispune un stat în relaţiile cu alte state; 2. Totalitatea mijloacelor de efectuare a plăţilor internaţionale deţinute de state. Cuprinde următoarele elemente: - rezerva monetară internaţională aflată la banca centrală (activele deţinute de autorităţile monetare: aur, devize, valute, DST, poziţia creditoare faţă de FMI); - mijloacele de plată internaţionale şi activele uşor transformabile în asemenea mijloace, deţinute de alte instituţii financiar - bancare decît autorităţile monetare, precum şi de agenţii economici nebancari (depuneri bancare la vedere sau pe termen scurt, bonuri negociabile, obligaţiuni, acţiuni şi alte participaţii, linii de credite aprobate şi neutilizate etc.), toate acestea în valută. LICHIDITATE PREFERENŢIALĂ (engl. PREFERENŢIAL LIQUIDITY; fr. LIQUIDITE PREFERENTIELLE). Noţiune care exprimă preferinţa pentru deţinerea banilor în locul titlurilor de proprietate. în anumite situaţii, lichiditatea preferenţială a unei societăţi se manifestă atunci cînd creşte cererea pentru bani, în timp ce cererea pentru titlurile de proprietate scade. 205 LICITAŢIE DE BURSĂ Lord Keynes defineşte trei motive care conduc la această preferinţă: - motivul tranzacţiei - nevoia de bani gheaţă („câsh“) pentru acoperirea necesităţilor curente. - „din precauţie46 - pentru a avea posibilitatea de a face faţă evenimentelor imprevizibile. - motivul speculativ - apare datorită unor neacoperiri posibile în viitor ale ratei dobînzii. Exprimînd matematic această relaţie se poate spune că nivelul cantităţii de bani „cash“ (M) este dat de: M = Ux) unde: M = cantitatea de bani „cashtc; L = funcţia de lichiditate preferenţială; r = gradul de interes (motivaţie). LICITAŢIE (engl. AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE). 1. Modalitate specifică economiei de piaţă, practicată pe o piaţă de mărfuri care funcţionează periodic sau ocazional, concen-trînd în acelaşi loc şi în acelaşi timp, oferta şi cererea de mărfuri, de exemplu: vînzarea -cumpărarea unor bunuri economice, construirea unor obiective economice şi sociale, executarea unor lucrări de construcţii de drumuri, poduri, porturi; asistenţa tehnică etc. Pe baza ofertelor primite se alege cea mai avantajoasă variantă încheindu-se contractul de livrare, de construcţie sau prestare de servicii; 2. Modalitate de vînzare publică a unor bunuri sau active care intră în proprietatea cumpărătorului care oferă şi plăteşte preţul cel mai ridicat; 3. Modalitate de vînzare publică a bunurilor unui debitor falit care nu-şi poate achita datoriile la scadenţă; constituie o procedură de executare silită în scopul acoperirii totale sau parţiale prin echivalent bănesc al creanţelor valorificate de creditor; 4. Modalitate de adjudecare a unor spaţii de producţie sau comerciale, hale industriale, etc. în scopul închirierii sau locaţiei de gestiune, cînd are loc transmiterea dreptului de folosinţă, conform reglementărilor legale; 5. Piaţă de mărfuri cu caracteristici proprii care funcţionează periodic sau ocazional, după un ansamblu de norme şi care concentrează în acelaşi timp şi în acelaşi loc oferta şi cererea de mărfuri, cu o serie de caracteristici distinctive: - se desfăşoară pe bază de regulamente proprii; - minimizează rolul negocierilor; - sînt tranzacţii bazate pe concurenţă; - atribuirea proprietăţii sau a dreptului de folosinţă asupra bunului comercializat sau acceptarea ofertei celei mai avantajoase se face prin acţiuni de selecţie şi de adjudecare; - sînt tranzacţii prompte, ducînd la încheierea operativă a contractelor. Licitaţiile pot fi clasificate după diferite criterii: - după regimul juridic şi posibilităţile de participare: se disting licitaţii deschise (publice), la care numărul de participanţi este nelimitat, putînd lua parte cu şanse egale toate firmele interesate şi licitaţii închise (limitate) organizate numai pentru un anumit număr de firme specializate, sau persoane invitate de organizatori. - după frecvenţa organizării, licitaţiile pot fi: periodice, (cu regularitate, la anumite date, în anumite locuri) şi ocazionale. - după funcţia pe care o îndeplinesc şi poziţia organizatorilor în actul de vînzare-cumpărare: pot fi licitaţii pentru vînzare (de export) şi licitaţii pentru cumpărare (de import). - după mărimea partizilor de mărfuri comercializate, licitaţiile pot fi: cu ridicata sau cu amănuntul. - după natura obiectului tranzacţiei există: licitaţii pentru produsele de bază, licitaţii pentru produse finite, precum şi cele pentru anumite lucrări şi obiective economice complexe, şi licitaţii pentru servicii. LICITAŢIE DE BURSĂ (engl. EX-CHANGE AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE PAR BOURSE). Procedeul de tranzacţie a titlurilor financiare şi a mărfurilor la care participă simultan mai mulţi vînzători şi cumpărători. Preţurile la care au loc tran- LICITAŢIE DE EXPORT 206 zacţiile din cadrul licitaţiei de bursă se stabilesc spontan, pe baza cererii şi ofertei. LICITAŢIE DE EXPORT (engl. EXPORT AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE POUR EXPORTATION). Formă de licitaţie care poate fi organizată direct de producători, de către vînzători sau de către instituţii specializate în aceste tehnici de comerţ, iar în unele cazuri organizarea se realizează cu participarea băncilor. Societatea sau organizaţia de licitaţie primeşte din partea proprietarilor de mărfuri însărcinarea să ofere într-un cadru organizat mărfurile primite pentru licitaţie. LICITAŢIE DE IMPORT (engl. IMPORT AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE POUR IMPORTATION). Formă de licitaţie care cuprinde tratative de concurenţă, adjudecări, iniţiate de importatori, în mod direct sau prin firme specializate. LICITAŢIE INTERNAŢIONALĂ (engl. INTERNATIONAL AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE INTERNATIONALE). Desemnează pieţe de mărfuri care funcţionează periodic sau ocazional, concentrînd în acelaşi loc şi în acelaşi timp, oferta şi cererea de mărfuri. LICITAŢIE ÎNCHISĂ (engl. CLOSED AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE FER-MEE). Formă de licitaţie la care ofertele de preţ se trimit în plic închis, pînă la o anumită dată, înaintea zilei licitaţiei. LICITAŢIE OLANDEZĂ (engl. DUTCH AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE HOL-LANDAIS). Formă de vînzare în public la care preţul ofertei se reduce treptat pînă cînd bunurile licitate sînt achiziţionate. LICITAŢIE ÎN PLIC (engl. AUCTION IN ENVELOPE; fr. VENTE PUBLIQUE SOUS ENVELOPPE). Formă de licitaţie prin care se pot vinde activele, acţiunile sau părţile sociale aparţinînd statului şi la care adjudecarea se face în favoarea celui care a prezentat, în plic închis, cea mai bună ofertă; această licitaţie poate fi deschisă sau adresată unor parteneri preselecţionaţi. LICITAŢIE PUBLICĂ (engl. PUBLIC AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE). Formă de vînzare - cumpărare publică de bunuri, cu formele de publicitate şi procedură prevăzute de lege, faţă de o persoană numită adju-decător, care dintre mai mulţi doritori de cumpărare, a oferit şi plătit cel mai mare preţ. LICITAŢIE CU STRIGARE (engl. AUCTION WITH CALLING; fr. VENTE PUBLIQUE AVEC BAN). Formă de licitaţie prin care se pot vinde activele, acţiunile sau părţile sociale aparţinînd statului şi la care adjudecarea se face la preţul cel mai mare; la aceste licitaţii pot participa un număr limitat de investitori preselecţionaţi, sau licitaţia poate fi deschisă. LICITAŢIE VALUTARĂ (engl. CURRENCY AUCTION; fr. VENTE PUBLIQUE DES DEVISES). Formă de licitaţie care constă în determinarea liberă, pe baza cererii şi a ofertei primite, a cursului între moneda naţională a unei ţări şi devizele convertibile cotate de banca autorizată, ur-mînd ca operaţiunile de schimb valutar să aibă loc la un curs fixat prin convenţie între bancă şi instituţiile specializate implicate. LIDER DE PIAŢĂ (engl. MARKET LEADER; fr. CHEF DE MARCHE). Situaţia în care se află o societate care deţine cel mai mare segment de piaţă pentru un anumit produs sau serviciu, într-o zonă geografică sau într-o ţară. LIMITA DEBITULUI ÎN CONT (engl. ACCOUNT DEBIT LIMIT; fr. LA LIMITE DU DEBIT EN COMPTE). Suma datorată de investitor agentului, a cărei plată poate fi amînată pînă la următoarea tranzacţie. LIMITA VALORILOR MINIME MENŢINUTE ÎN CONT (engl. MINIMUM VALUES ACCOUNT LIMIT; fr. LA LIMITE DES VALEURS MINIMES MAINTENUES 207 LOCAŢIE DE GESTIUNE EN COMPTE). Sumă minimă, dividende, dobînzi şi valoarea titlurilor financiare existente într-un cont de investiţii care justifică menţinerea contului în evidenţa agentului sau a băncii de investiţii. LIMITELE CLASEI (engl. CLASS LIM-ITS; fr. LIMITES DE CLASSE). Valoarea cea mai mică (limita inferioară) şi valoarea cea mai mare (limita superioară) a clasei (grupei). LINIE DE CREDIT (STAND-BY) (engl. LOAN LINE; fr. LIGNE DE CREDIT), înţelegere între o bancă şi un client, potrivit căreia banca este de acord să împrumute succesiv clientului sume pînă la un total convenit. Pentru sumele nefolosite din creditul contractat, debitorul plăteşte băncii un comision de angajament. Spre deosebire de alte tipuri de credite, linia de credit poate fi folosită în mod repetat, după reîntregire, prin rambursări efectuate pe parcurs, pînă la termenul de rambursare contractat. LINIE TARIFARĂ (engl. TARIFF LINE; fr. LIGNE TARIFAIRE). Nivele diferite ale taxelor vamale la unul şi acelaşi produs, în funcţie de coloanele tarifului vamal în care sînt înscrise. LINGOU DE AUR (engl. GOLD IN-' GOT; fr. LINGOT D'OR). Forma în care se vinde şi se păstrează în rezervă şi în tezaure, aurul ca marfă. Lingoul de aur standard cîntăreşte 12,4414 kg. LIVRARE (engl. DELIVERY; fr. LI-VRAISON). Acţiunea prin care un furnizor transmite unui beneficiar dreptul de proprietate asupra bunurilor materiale sau serviciilor, urmate de plata lor, fie direct, fie prin intermediari, pe baza unui act de vîn-zare-cumpărare (facturi, avize de expediţie, etc.). Livrarea cuprinde toate operaţiunile prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile corporale, indiferent de forma juridică prin care se realizează: vînzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social al societăţii comercia- le, închirierea unor bunuri pe baza unui contract cu clauza transferării proprietăţii asupra bunurilor respective, la o anumită dată, predarea de către agenţii economici a unor bunuri cu titlu gratuit. LIVRARE LA DEPOZIT (engl. EX WAREHOUSE; fr. EX MAGASIN). Formă de livrare prin care vînzătorul este obligat să pună marfa la dispoziţia cumpărătorului pentru a fi încărcată pe mijloacele de transport puse la dispoziţia acestuia de către cumpărător. LIVRARE LA POARTA FABRICII (engl. EX WORKS; fr. DEPART USINE). Forma de livrare prin care din acest punct şi din momentul preluării mărfii (la poarta fabricii) toate obligaţiile şi riscurile cad în sarcina cumpărătorului. LOCAŢIE (engl. DEMURRAGE; fr. LO-CATION). Suma pe care o plăteşte, ca sancţiune, cel care a depăşit termenul de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau altor mijloace de transport. Termenul de locaţie este folosit şi în sensul de închiriere (chirie). LOCAŢIE DE GESTIUNE (engl. AD-MINISTRATION LOCATION; fr. LOCA-TION EN GESTION). Formă de transfer al dreptului de folosinţă de la o regie autonomă sau o societate comercială, pe termen limitat, uneia sau mai multor persoane fizice sau persoane juridice, române ori străine, respectiv, gestionarea unor secţii, uzine, fabrici ori a altor subunităţi. Locaţia gestiunii unor subunităţi economice comerciale cu capital integral de stat se efectuează conform reglementărilor legale, pe baza aprobării consiliului de administraţie ori a consiliului împuterniciţilor mandataţi să reprezinte interesele statului, după caz. Locaţia gestiunii presupune, dacă este cazul, iniţierea, fundamentarea, aprobarea, licitaţia, contractarea şi controlul acestora. Locaţia de gestiune este o modalitate prin care se transferă de către o persoană (locatorul) unei alte persoane (locatarul) po- LOCK-OUT 208 sesia, folosinţa şi exploatarea unor clădiri, terenuri sau bunuri. Spre deosebire de închiriere, relaţia dintre locator şi locatar este mai funcţională, mai complexă. Ea presupune prestaţii şi angajări reciproce, astfel ca întreaga activitate a unităţii din care o parte este dată în locaţie de gestiune să aibă de cîştigat. LOCK-OUT. Acţiunea de închidere de către conducere a unei întreprinderi, ca răspuns la o grevă a salariaţilor. Prin această acţiune se urmăreşte, de regulă, acceptarea de către salariaţi a unor condiţii impuse de conducerea respectivului agent economic. în unele situaţii, închiderea întreprinderilor este interpretată ca lock-out în măsura în care acţiunile invocate au fost şomajul tehnic, întreruperea aprovizionării, etc. LOCO. Condiţie de livrare prin care cumpărătorul se obligă să preia marfa la depozitul fabricii, la portul (gara) care deserveşte localitatea unde a fost produsă marfa. LOHN. Formă de colaborare economică internaţională care constă în tranzacţii desfăşurate pe baze contractuale între două firme din ţări diferite, în care una execută un produs la comandă după modelele, desenele şi materialele celeilalte firme, sub marca acesteia din urmă. Firma care lansează comanda, se numeşte ordonator, iar cel care realizează produsul, executant. Ordonatorul îndeplineşte funcţia de importator, executantul pe cea de exportator. LOMBARD. 1. împrumut sau avans de bani, care are drept garanţie efecte publice (acţiuni, obligaţiuni, înscrisuri financiare) sau obiecte de valoare depuse în gaj, pentru care banca percepe o dobîndă numită taxă de lombard. De regulă hîrtiile de valoare care se constituie garanţie se estimează la cursuri acoperitoare (mai reduse) pentru a pune banca la adăpost de eventualele fluctuaţii ale cursurilor pe piaţă; 2. Instituţie de credit care acordă împrumuturi sau avansuri în bani, garantate cu obiecte de valoare. LOMBARDARE (LOMBARD). Modalitate practicată de persoane fizice sau juridice care şi-au păstrat fondurile băneşti în hîrtii de valoare. Pentru intrarea în posesia fondurilor băneşti, înainte de data prevăzută pentru rambursare, băncile percep, în acest caz, o taxă mai mare decît taxa de scont. LORO. Cont deschis de o bancă din străinătate pentru corespondentul său din-tr-o altă ţară, cu scopul de a înregistra sumele care se încasează în folosul său. LOT. Termen care desemnează numărul minimal sau o grupare de titluri financiare sau de mărfuri, care trebuie să fie negociat pentru ca un curs oficial să poată fi înscris la cotă. Numărul titlurilor necesare pentru a forma un lot este în funcţie de cursul lor. Cumpărarea sau vînzarea de titluri izolate de către clienţi împiedică uneori formarea de loturi complete. Titlurile sînt atunci negociate la cursuri neconvenite, ceea ce înseamnă că ultimul cumpărător trebuie să plătească un „agio“ asupra cursului de închidere şi că ultimul vînzător trebuie să suporte un „disagio“. LUCRĂRI PUBLICE (engl. PUBLIC WORKS; fr. TRAVAILS PUBLIQUES). Investiţii efectuate din bugetul statului pentru construcţii, întreţinere, reparaţii, etc. Noţiunea este mai largă decît aceea de investiţii publice, lucrările publice desemnînd nu numai actele de execuţie, ci şi rezultatele lor, operele publice. Lucrările publice se concretizează în construcţii de poduri, şosele, străzi, locuinţe, dezvoltare regională, învăţă-mînt, măsuri pentru a preveni poluarea mediului înconjurător etc. M MACROECONOMIE (engl. MACROE-CONOMY; fr. MACRO-ECONOMIE). Ştiinţă complexă care cuprinde în sfera sa de cercetare economia naţională şi elementele sale structurale, potenţialul economic şi valorificarea acestuia, rezultatele valorificării potenţialului economic, interdependenţele şi conexiunile dintre multiplele elemente ale economiei, dintre factorii de producţie, modificările intervenite în economie şi factorii care le-au determinat, nivelul de trai şi calitatea vieţii populaţiei, locul economiei naţionale în ansamblul economiei mondiale. Ma-croeconomia îşi bazează cercetările pe statistică, care după cum se ştie, studiază fenomenele şi procesele economice şi sociale de masă, sub aspectul manifestării lor cantitative, în condiţii concrete de timp şi spaţiu. Categoriile economice cu care operează macroeco-nomia sînt în general mărimi agregate; de exemplu: - produs social - venit naţional - produs naţional brut - produs intern brut etc. MAGAZIN (engl. SHOP; fr. MAGASIN). Unitate comercială în care se desfăşoară procese operative ale circulaţiei mărfurilor, respectiv, primirea, stocarea şi vînzarea mărfurilor. După gradul de specializare, pot fi: - magazine strict specializate - care au în sortimentul lor de vînzare numai o subgrupă de mărfuri; - magazine specializate - care vînd articole dintr-o singură grupă de mărfuri şi un sortiment complementar, cuprinzînd produse care, în mod curent, sînt cerute concomitent cu mărfurile care constituie obiectul principal de activitate al unităţii; - magazine combinate - care desfac articole din două sau mai multe grupe de mărfuri înrudite din punct de vedere al folosirii sau consumului şi care, în general, fac parte din acelaşi sector comercial; - magazine generale - care comercializează un sortiment restrîns din toate sau din principalele grupe de mărfuri alimentare sau nealimentare; - magazine universale - care au în sortimentul lor un număr ridicat de grupe şi feluri de mărfuri, comercializarea mărfurilor realizîndu-se pe raioane specializate; - magazine în lanţ - sînt magazine care aparţin unei singure firme, fiind răspîndite în aceeaşi localitate sau în mai multe localităţi. MAJORARE (engl. INCREASE; fr. MA-JORATION). Reprezintă suma rezultată din aplicarea unei cote procentuale calculată pentru fiecare zi de întîrziere, asupra plăţilor rămase neefectuate după expirarea termenului de plată; se încasează o dată cu MANAGEMENT 210 suma datorată. Majorarea constituie o sancţiune administrativă pentru neplata la termen către bugetul statului a impozitelor, taxelor etc. MANAGEMENT. Termen împrumutat din limba engleză, desemnînd: 1. Arta de a conduce un agent economic. Managementul pune accent pe organizarea şi pe gestiunea agentului, regrupînd în realitate ideea de conducere, ideea de organizare şi ideea de gestiune într-o formaţie specifică ce trebuie să domine conceptele şi activităţile economice şi să asigure funcţionarea şi dezvoltarea acesteia, în condiţiile obiectivelor stabilite; 2. Un mod de a conduce şi a gestiona raţional o unitate economică, de a organiza strategii, activităţi, de a stabili scopuri şi obiective, de a construi, utilizînd mai bine oamenii, tehnologia şi resursele materiale, putînd asigura creşterea rentabilităţii şi eficacităţii acesteia. Managementul se bazează în egală măsură pe inovaţii, creativitate şi responsabilitate, el se străduie să facă convergente interesele personale cu interesul general. El este de asemenea o artă. Arta include noţiunea de îndemînare în obţinerea unui rezultat; acest lucru este deosebit de important în management. A aduce oamenii în situaţia de a da tot ce pot mai bun face parte din arta managementului. MANAGEMENT PRIN BUGETE (engl. MANAGEMENT BY BUDGETS; fr. MANAGEMENT PAR BUDGETS). Modalitate specifică de exercitare a funcţiilor managementului, prin care atît stabilirea obiectivelor fundamentale şi derivate, cît şi organizarea, coordonarea, antrenarea, controlul şi evaluarea rezultatelor obţinute se fac sub formă financiar - contabilă, folosind unităţi de măsură monetare. Aplicarea acestora în cadrul firmelor presupune îndeplinirea în principal, a următoarelor condiţii: - existenţa unui sistem de programare, evidenţă şi urmărire operativă a costurilor de producţie, atît la nivelul ansamblului firmei, cît şi la nivelul celor mai elementare subunităţi structurale; - existenţa unei structuri organizatorice în deplină concordanţă cu obiectivele stabilite, prin care să se prevadă atribuţiile, competenţele, responsabilităţile şi relaţiile de colaborare pentru fiecare subdiviziune organizatorică. MANAGEMENT PRIN EXCEPŢII (engl. MANAGEMENT BY EXCEPTIONS). Constituie o modalitate de identificare şi comunicare a situaţiilor, care reclamă intervenţia conducătorilor de la diferite nivele ierarhice. Aplicarea sistemului are ca scop simplificarea procesului de conducere în vederea degrevării managerilor de la nivelele ierarhice superioare de acele probleme care pot fi rezolvate de către subalterni. Esenţa sistemului constă în modul de a defini excepţiile şi de a reglementa funcţionarea sistemului de management. Raportarea excepţiilor către nivelurile de conducere superioare se face de către conducătorul de pe nivelul ierarhic imediat inferior, odată cu măsurile care au fost luate de către acesta pentru restabilirea situaţiei normale. MANAGEMENT PRIN OBIECTIVE (engl. MANAGEMENT BY OBJECTIVES; fr. MANAGEMENT PAR OBJECTIFS). Este definit ca un sistem de conducere bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor pînă la nivelul executanţilor care participă nemijlocit la stabilirea lor, şi pe corelarea strînsă a recompenselor şi respectiv a sancţiunilor cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite. Sistemul de obiective al firmei cuprinde obiective fundamentale, derivate, specifice şi individuale. Acestea trebuiesc definite de o manieră cît mai concretă şi operaţională, facilitînd astfel realizarea lor. Esenţial este ca sistemul de obiective să se angreneze armonios pe verticala sistemului de management, asigurînd realizarea obiectivelor cuprinse în planul sau programul firmei pe baza integrării suficiente a eforturilor şi rezultatelor fiecărui component al ei. 211 MANCO management participativ (engl. PARTICIPATIV MANAGEMENT; fr. MANAGEMENT PARTICIPATIF). Sistem managerial bazat pe atragerea personalului în procesul de conducere, sub formă consultativă sau deliberativă, în scopul creşterii eficienţei activităţii, folosind în acest scop mecanisme economice, organizatorice, juridice şi psiho-sociologice. Se prezintă sub două forme: - managementul participativ de natură consultativă, care se bazează pe consultarea largă a personalului asupra modalităţilor de soluţionare a diferitelor probleme decizionale. Prin practicarea acestei forme, executanţii sînt transformaţi în colaboratori ai conducătorilor. Conducătorul se poate consulta cu toţi colaboratorii, dar decizia o ia singur; - managementul participativ de natură deliberativă, se caracterizează prin adoptarea în grup a deciziilor, respectîndu-se anumite cerinţe economice, organizatorice, juridice şi psiho-sociologice. Această formă se aplică prin instituţionalizarea unor organe ale managementului participativ al firmelor. MANAGEMENT PE PRODUS (engl. MANAGEMENT ON PRODUCT; fr. MANAGEMENT SUR PRODUIT). Sistem de management caracterizat prin atribuirea principalelor sarcini, competenţe şi responsabilităţi de conducere privind fabricarea şi comercializarea unui produs sau unei grupe de produse asemănătoare, cu pondere semnificativă în producţia întreprinderii, unui cadru de conducere care se ocupă în exclusivitate de adoptarea deciziilor şi operaţio-nalizarea acţiunilor pentru menţinerea şi creşterea competitivităţii lor. MANAGEMENT PRIN PROIECTE (engl. MANAGEMENT BY PROJECTS; fr. MANAGEMENT PAR PROJETS). Sistem de management cu o durată de acţiune limitată, cel mai adesea de cîţiva ani, conceput în vederea soluţionării unor probleme complexe, dar definite precis, cu un puternic caracter inovaţional, care implică aportul unei largi game de diverşi specialişti din subdiviziuni organizatorice diferite, integraţi temporar într-o reţea organizatorică autonomă. Modalităţile organizatorice depind sensibil de o serie de variabile cum ar fi: amploarea proiectului, noutatea proiectului, perioada de realizare a proiectului, numărul şi potenţialul personalului firmei, distribuţia specialiştilor în subdiviziunile organizatorice, caracteristicile climatului de muncă, personalitatea conducătorului de proiect etc. MANAGEMENT RAŢIOS (fracţii). Metodă de analiză în luarea unei decizii, prin care se compară informaţii furnizate la nivelul diferitelor activităţi dintr-o afacere, faţă de ansamblul acesteia sau sînt măsurate comparativ între ele prin raporturi ca: - Costurile producţiei/producţie; - Cheltuieli suplimentare/producţie; - Costurile generale şi de administraţie/ producţie - Producţie/capital angajat. MANAGER. Specialist de înaltă pregătire care pe baza hotărîrilor Consiliului de Administraţie, ale proprietarului sau întreprinzătorului şi în interesul firmei, ia decizii privind activitatea economică a firmei folosind în acest scop tehnici şi metode de management. Managerul exercită atribuţii şi sarcini care privesc întregul ciclu de conducere, activitatea generală a unităţii economice, deciziile sale influenţînd direct acţiunile şi comportamentul salariaţilor. MANCO. Noţiune folosită în practica financiară, bancară şi comercială din economia de piaţă, însemnînd - fie lipsa unei sume de bani în urma efectuării unor operaţiuni financiare, fie estimarea unor pierderi cu prilejul transportării, conservării, manipulării şi chiar vînzării unor mărfuri. Se mai poate stabili în prealabil drept manco (adică lipsă) o anumită sumă de bani în condiţiile manipulării unui volum mare de operaţiuni de casă, sumă cu care casierul este absolvit de răspundere, în cazul cînd ar apare o lipsă de casă. MANDAT 212 MANDAT (engl. MANDATE; fr. MANDAT). Document, împuternicire scrisă, dată de o persoană numită mandant, altei persoane numite mandatar, prin care se stipulează condiţii de reprezentare, în numele şi în interesul acesteia, privind administrarea anumitor bunuri, gestionarea sau practicarea unor activităţi economice, efectuarea unor operaţiuni, în schimbul unei plăţi. MANDATARIAT (engl. BROKERAGE; fr. COURTAGE). Reprezintă activitatea desfăşurată de agentul comercial în baza contractului de mandat. MANIFEST (engl. MANIFESTO; fr. MANIFESTE). Listă a tuturor încărcăturilor duse de un avion sau vapor. El trebuie să fie semnat de căpitan sau primul ofiţer, înainte de a fi înmînat la client sau la plecarea şi la sosirea în port sau aeroport. MANTA (engl. COAT; fr. MANTE). Acţiune sau obligaţiune fără foaie de cupoane şi talon. Mantaua acţiunilor şi obligaţiunilor indică denumirea societăţii emitente, numărul titlului, valoarea sa nominală, locul şi data emisiunii. Ea conţine, în facsimil, semnăturile persoanelor care angajează legal societatea. La manta sînt ataşate foaia de cupoane pentru încasarea dobînzilor (obligaţiuni) şi a dividendelor (acţiuni), precum şi talonul care urmează ultimul cupon şi care dă dreptul la o nouă foaie de cupoane. Mantaua şi foaia de cupoane cu talon, odată reunite, formează un tot indivizibil. MARCĂ (engl. MARK; fr. MARQUE). Semn distinctiv folosit de unităţile industriale pentru a deosebi produsele, lucrările, serviciile lor, de cele identice sau similare ale altor unităţi din ţară sau străinătate. Marca garantează parametrii calitativi minimi prevăzuţi în certificatul de marcă şi care sînt aliniaţi la tehnica mondială cunoscută la data eliberării lui. în funcţie de specificul activităţii titularului se definesc: marca de fabrică, de comerţ şi de serviciu. Marca este constituită dintr-unul sau mai multe cuvinte, nume, litere, cifre, embleme, desene sau alte imagini, reprezentări grafice plane sau în relief, monograme sau semnături, culori sau combinaţii de culori distincte, precum şi, din îmbinări ale acestor elemente. MARCĂ DE COMERŢ (engl. TRADE MARK; fr. MARQUE DE COMMERCE). Semn distinctiv folosit de o firmă de producţie pentru a-şi individualiza produsele realizate, serviciile prestate, faţă de cele identice sau similare altor producători sau prestatori de servicii. MARCĂ ÎNREGISTRATĂ (engl. REG-ISTERED TRADE MARK; fr. MARQUE DEPOSEE). Reprezintă marca de fabrică sau de comerţ, depusă la autorităţile de resort pentru a fi protejată şi pentru a se bucura de toate drepturile acordate de lege acestei instituţii. Se înregistrează în Registrul comerţului care funcţionează pe lîngă Camera de comerţ şi industrie şi la autoritatea de stat specializată, constituindu-se drept de proprietate protejat de lege. MARFĂ (engl. GOOD; fr. MARCHAN-DISE). Rezultat al unei activităţi economice destinate satisfacerii unor nevoi ale altor persoane decît ale producătorilor, precum şi titlurile de valoare supuse tranzacţiilor de vînzare-cumpărare. Marfa reprezintă unitatea dintre utilitate, (verificată şi confirmată de consumatori) şi valoarea de schimb. MARFĂ DE LUX (engl. LUXURY GOOD; fr. MARCHANDISE DE LUXE). Marfă sau un serviciu care satisface o necesitate secundară, ca de exemplu: anumite alimente, obiecte de îmbrăcăminte, locuinţe sau distracţii. Nefiind o necesitate, marfa (serviciul) poate fi relativ uşor de înlocuit cu orice altceva; cererea pentru mărfurile de lux este elastică. MARGINALISM. Tehnică de analiză şi metodă de raţionament, care presupune cunoaşterea şi aprecierea avantajelor şi inconvenientelor care apar dintr-o mică modificare a unui comportament dat, modificare ba- 213 MARKETING zată pe luarea în considerare a ultimei unităţi. Tehnica raţionamentului marginal constă în următoarele: dacă presupunem o serie compusă din n unităţi de marfă, de acelaşi fel, pe măsură ce se adaugă noi unităţi de marfă acestei serii, ele au o utilitate tot mai mică din punct de vedere al unui individ. Pe baza analizei şi metodei respective, se ajunge la concluzia că respectiva mărime -sporul de utilitate a unităţii suplimentare -are o tendinţă de scădere, de unde decurge că valoarea unei unităţi oarecare din seria respectivă este determinată de aprecierea pe care o dă subiectul utilităţii marginale a ultimei unităţi. Pentru un individ raţional, fie că este consumator, fie că este producător, ceea ce contează este nu satisfacţia totală (sau profitul total), ci aceea pe care i-o va aduce ultima unitate consumată sau produsă. MARJĂ (engl. MARGIN; fr. MARGE). Reprezintă diferenţa, rezerva de care se poate dispune în anumite limite. MARJĂ BRUTĂ (engl. GROSS MARGIN; fr. MARGE BRUTE). Diferenţa dintre vînzările şi cumpărările de produse care sînt comercializate. MARJĂ COMERCIALĂ (engl. COMMERCIAL MARGIN; fr. MARGE COM-MERCIALE). Primul sold intermediar de gestiune şi se referă la activitatea comercială desfăşurată de întreprinderile de distribuţie sau la partea pur comercială a întreprinderilor producătoare. Este un indicator esenţial care exprimă sub formă de procent volumul vînzărilor din cifra de afaceri. MARJĂ DE DUMPING (engl. DUMPING MARGIN; fr. MARGE DE DUMPING). Diferenţa între preţul la care se livrează un produs la export (în condiţii inferioare valorii normale) şi preţul aceluiaşi produs pe piaţă. MARJA PROFITULUI (engl. PROFIT MARGIN; fr. MARGE DU PROFIT). 1. într-o activitate economică, reprezintă limita profitului posibil de obţinut de o societate, calculată pe o afacere sau pe o unitate de timp. 2. în domeniul financiar şi bursier, reprezintă - diferenţa dintre preţul cererii şi al ofertei de obligaţiuni; - comisionul minim acceptat de bancă sau agentul principal care comercializează obligaţiunile, pentru acoperirea cheltuielilor de tranzacţie. MARJA PROFITULUI BRUT (engl. GROSS PROFIT MARGIN; fr. MARGE DU PROFIT BRUT). Indicator al rezultatelor obţinute de către o firmă care se exprimă sub forma unui raport între vînzările nete din care se scade costul mărfurilor vîndute şi volumul vînzărilor nete. Măsoară profitabilitatea procesului de producţie într-o perioadă de referinţă. MARKET RESEARCH SOCIETY (MRS). Asociaţie profesională din Marea Britanie, care utilizează tehnici de experti-zare pentru cercetarea pieţei, a fenomenelor economice şi sociale. MRS are ca scop să menţină standardele profesionale, să ofere membrilor săi programe de pregătire şi informaţii cu privire la noile tehnici, şi să reprezinte interesele membrilor în faţa guvernului şi în relaţiile de afaceri. MARKETING (engl. MARKETING; fr. MARKETING). 1. Concepţie asupra organizării şi desfăşurării activităţii economice potrivit căreia producţia trebuie să fie permanent adaptată la cerinţele prezente şi viitoare ale consumatorilor şi să satisfacă aceste cerinţe cu maximum de eficienţă; 2. Ansamblu de activităţi şi cercetări privind producţia şi desfacerea acesteia (operaţiuni de vînzare, distribuţie, reclamă, promovare a vînzărilor, planificare a produsului, cercetare a pieţei). Funcţiile acestui tip de cercetări se referă la adaptarea producţiei la cerinţele concrete ale pieţei, organizarea formelor de confruntare a cumpă- MARKETING MIX 214 rătorilor cu vînzătorii din reţeaua de desfacere, determinarea preţurilor optime din punct de vedere al rentabilitătii, propaganda pentru crearea unei atitudini favorabile a consumatorilor faţă de un produs şi faţă de reţeaua comercială respectivă, distribuirea mărfurilor, cuprinzînd transportul şi stocarea acestora, procesele de consum ale produselor după achiziţionarea lor de către cumpărători etc., folosind cu precădere metode statistico - matematice. Asociaţia Americană de Marketing a definit marketingul ca fiind realizarea tuturor activităţilor economice care dirijează fluxul de bunuri şi servicii de la producător la consumator sau utilizatorul final, în vederea satisfacerii şi îndeplinirii obiectivelor întreprinderii. MARKETING MIX. Desemnează un concept care defineşte totalitatea variabilelor de marketing de care dispune o unitate economică, şi o activitate practică de combinare optimă a acestora, presupunînd şi stabilirea unor priorităţi, ca şi stabilirea unei ponderi specifice a fiecăreia în cadrul mix-ului. în esenţă, se defineşte ca: minimizarea riscului pe care-1 implică o iniţiativă de înnoire a producţiei; se poate realiza prin maximizarea informaţiei deţinute privind diferitele laturi ale strategiei de acţiune a-supra mediului economic, intern şi extern, ca şi reacţiunea probabilă a acestuia, respectiv: ce, unde, cînd şi cum se poate vinde. MASĂ CREDALĂ (engl. CREDITORS MASS; fr. MASSE DES CREDITEURS). Grupare obligatorie constituită în cadrul procedurii falimentului, din totalitatea creditorilor falitului, declaraţi şi verificaţi, adică din totalitatea persoanelor care pretin-zîndu-se creditori ai falitului, şi-au declarat creanţele şi au depus dovezile necesare în termenul stabilit prin hotărîre judecătorească declarativă de faliment. MASĂ MONETARĂ (engl. MONETARY MASS; fr. MASSE MONETAIRE). Sumă de bani aparţinînd diferiţilor agenţi economici, aflată în circulaţie la un moment dat, formată din: - numerar, care se compune din bancnote şi monede divizionare, confecţionate adesea din aliaje de nichel, cupru, aluminiu etc.; - bani scripturali, reprezentaţi de sumele din conturile bancare sau de la casele de economii ale agenţilor economici. MASA PROFITULUI (engl. PROFIT MASS; fr. MASSE DU PROFIT). Sumă care reprezintă volumul profitului realizat de un agent economic sau la nivelul economiei naţionale. Se determină ca o diferenţă între veniturile realizate (V) şi cheltuielile aferente (C). P = V - C, unde P = masa profitului. MATERII PRIME (engl. RAW MATERIALS; fr. MATIERES PREMIERES). Obiecte ale muncii rezultate ale unei munci anterioare, care în procesul de producţie urmează a fi prelucrate sau transformate în alte produse, prin schimbarea formei şi structurii lor. MAXIMIZARE (engl. MAXIMIZATION; fr. MAXIMISATION). Tehnică de optimizare sau de echilibrare economică prin care se stabileşte, dintr-un număr de alternative, cea mai bună variantă, din punct de vedere al criteriului ales: maximizarea profitului, a producţiei etc. La formularea unei probleme de optimizare, de orice fel, prima operaţie este de a stabili funcţia obiectiv, în care variabila dependentă, este însăşi obiectul optimizării, iar variabilele independente cunoscute sub numele de activităţi, reprezintă obiectul alegerii. în modelele mai complexe de optimizare, maximizarea unei funcţii obiectiv se face în anumite condiţii restrictive, impuse de situaţia resurselor; de exemplu, necesitatea de a nu depăşi un anumit stoc de materii prime sau o anumită cantitate de fonduri, necesitatea de a produce cel puţin o cantitate dintr-un sortiment, precum şi de alte condiţii social -economice. (MEBO) MANAGEMENT EMPLOYEE BUY-OUT 215 MECANISM FINANCIAR 1. Metodă de privatizare care constă în vînzarea acţiunilor societăţilor comerciale mici, care intră sub incidenţa art.2 din Legea nr. 58/1991, a privatizării societăţilor comerciale şi a punctului 1.1. din anexa nr. 2 la Statutul - cadru al Fondurilor Proprietăţii Private cuprins în Ordonanţa nr. 10/1992, aprobată prin Legea nr. 114/1992; 2. în mod sintetic, prin această metodă se realizează transferarea drepturilor de proprietate către conducerea întreprinderii şi salariaţii acesteia, fără eforturi financiare considerabile din partea noilor proprietari; 3. Tehnică de finanţare a cumpărării acţiunilor societăţilor comerciale de către salariaţi şi conducerea acesteia, care ulterior sînt direct interesaţi în eficientizarea activităţii. MECANISM ECONOMIC (engl. ECONOMIC MECHANISM; fr. MECANISME ECONOMIQUE). Modul în care se realizează raporturile, legăturile sau condiţiile so-cio-economice precum şi modul în care se modifică ele, ca urmare a schimbărilor care survin atît în existenţa socială cît şi în volumul, structura şi dinamica resurselor. După gradul de libertate pe care îl are omul ca agent economic, se pot distinge două tipuri de mecanisme ale acţiunii economice: mecanismul de piaţă (de tip liber) şi mecanismul de comandă (de tip comandat). MECANISM ECONOMIC DE TIP COMANDAT (engl. COMMAND ECONOMIC MECHANISM; fr. MECANISME ECONOMIQUE DE COMMANDE). Desemnează modul în care se realizează raporturile dintre existenţa socială şi resurse, prin orientarea acţiunilor agenţilor economici, în mod centralizat şi obligatoriu, la nivelul întregii societăţi, folosind în acest scop aparatul de stat. Instrumentul folosit de factorul de comandă unic este planul, iar proprietatea particulară este strict limitată, genera-lizîndu-se proprietatea colectivă, în special, cea de stat. MECANISM ECONOMIC DE TIP LIBER (engl. FREE ECONOMIC MECHA- NISM; fr. MECANISME ECONOMIQUE LIBRE). Mecanismul în care raporturile dintre existenţa socială şi resurse se realizează prin manifestare liberă şi spontană a opţiunii agenţilor economici pentru mijloacele folosite, căile de urmat, domeniile în care vor să acţioneze, modul cum să fie conduse acţiunile etc. Este mecanismul care se practică în cea mai mare parte a ţărilor lumii. MECANISM FINANCIAR (engl. FINANCIAL MECHANISM; fr. MECANISME FINANCIER). Parte componentă a mecanismului de funcţionare a economiei naţionale prin care statul acţionează prin intermediul organelor şi instituţiilor sale pe de o parte ca autoritate publică, iar pe de alta ca producător şi consumator de bunuri şi servicii, organizator şi finanţator al asigurărilor şi protecţiei sociale, bancher şi contractant de împrumuturi, asigurator şi / sau asigurat. Componentele de natură financiară care alcătuiesc mecanismul financiar au o structură complexă cuprinzînd sistemul financiar, pîrghiile financiare utilizate de stat pentru influenţarea activităţii economice, metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanţelor, cadrul instituţional, juridic şi cel al reglementărilor normative din domeniul finanţelor. Funcţionarea mecanismelor privind cheltuielile publice poate fi urmărită prin aplicarea directă a stimulentelor agenţilor economici în diferite faze ale proceselor de producţie, şi anume: stimularea aprovizionării cu materii prime, materiale, inclusiv din import; stimularea producţiei propriu-zise sau a celei destinate exportului, prin aplicarea de facilităţi fiscale, prin investiţii, prin credite de prefinanţa-fe etc.; stimularea comercializării prin creditarea activităţii respective sau chiar prin facilităţi de condiţionare a produselor, în funcţie de cerinţele pieţei. Funcţionarea mecanismelor financiare privind cheltuielile publice poate fi de asemenea delimitată prin trăsăturile specifice ale acestora, în funcţie de conţinutul instrumentelor folosite, după cum urmează: finanţare bugetară, subvenţii directe sau indirecte, asistenţă financiară acordată MECANISM AL PREŢURILOR 216 agenţilor economici, sisteme mixte de natură financiar - bancară (credite, asigurare şi garantare a rambursării creditelor). MECANISM AL PREŢURILOR (engl. PRICES MECHANISM; fr. MECANISME DES PRIX). Componenta principală a mecanismului economic, reprezentînd un proces complex de formare şi utilizare a preţurilor, un mijloc de cunoaştere a stării sistemului economic şi de anticipare a evoluţiei acestuia. în ţările cu economie de piaţă, preţurile se formează liber, pe baza evoluţiei raportului dintre cererea şi oferta de bunuri economice. Formarea liberă a preţurilor nu exclude stabilirea de către producători a uVior anumite niveluri ale preţurilor, prin care se urmăreşte recuperarea costurilor factorilor de producţie şi obţinerea unui profit normal. MEDIANĂ (engl. MEDIAN; fr. MEDIANE). Termen statistic care semnifică valoarea centrală a unei serii statistice, ordonată în mod crescător sau descrescător, care împarte termenii seriei în două părţi egale: 50% din numărul termenilor vor fi mai mici decît valoarea medianei şi 50% se vor plasa peste valoarea ei. MEDIE (engl. MEAN; fr. MOYENNE). Rezultatul sintetizării într-o singură expresie numerică, a tuturor nivelurilor individuale observate, obţinut prin raportarea valorii totalizate a caracteristicii la numărul total al unităţilor. De obicei, cuvîntul medie, fără nici o altă specificare, se foloseşte în accepţia de medie aritmetică. - media aritmetică (erigl. ARITHME-TIC MEAN; fr. MOYENNE ARITHME- ‘ TIQUE). Valorile variabile aleatoare observate xj, X2,...., xn au media aritmetică dată de relaţia: i=l media aritmetică simplă unde: n = numărul termenilor pentru care se calculează media. Dacă valorilor Xj li se ataşează frecvenţele corespunzătoare de apariţie fj, atunci media lor este: i i=l n z« media aritmetică ponderată - media armonică a aceloraşi valori este dată de relaţia: n x = - media armonică simplă i=l n Xp = _ i-1 I- i=l 1 media armonică ponderată - media pătratică este dată de relaţia: [7T— x = media pătratică simplă xp = 1 ii i=l z« i=l media pătratică ponderată media geometrică a aceloraşi valori este: xg - îl J^[xi medie geometrică simplă V i=i - 2/ItT £ Xg = i=i II I x? medie geometrică ponderată I i=l în teorie se mai întîlnesc şi alte tipuri de medii (cronologică, parabolică etc.). Utilizarea uneia sau alteia dintre mediile de mai sus se face în funcţie de valorile variabilelor cunoscute, de caracterul variaţiei acestor valori şi de modul lor de prezentare (grupare a datelor pe diferite criterii). - media de sondaj (engl. SAMPLING MEAN; fr. MOYENNE DE SONDAGE). 217 METODA COSTURILOR DIRECTE Este media aritmetică calculată pentru un eşantion, pe baza căreia se estimează media populaţiei totale. MEMORANDUM (engl. MEMORANDUM; fr. MEMORANDUM). Desemnează o formă de stabilire a unor convenţii cu privire la obiective social - economice la nivel statal. MENAJ. Vezi GOSPODĂRIE. MENTENANŢĂ (engl. MAINTE-NANCE; fr. MAINTENANCE). Activitate care constă în menţinerea nivelului de performanţă al unui produs industrial. MERCHANDISING. Noţiune complexă care se referă la adaptarea sistemului de servicii ante şi post vînzare la nevoile consumatorilor, prezentarea mărfurilor într-o formă cît mai atractivă şi lansarea lor în momentul cererii maxime. MERCHANTING. Formă a comerţului care constă în cumpărarea bunurilor dintr-o ţară străină şi vînzarea lor într-o altă ţară. METADATE (engl. METADATA). Elementele care descriu structura, funcţiunile şi performanţele datelor (ex: un tabel). METODA DE ACTUALIZARE A BENEFICIILOR VIITOARE (engl. FU-TURE PROFITS UP-TO-DATENESS METHOD; fr. LA METHODE DACTUALI-SATION DE BENEFICES PROCHAINES). Metodă de apreciere a capitalizării bursiere; are mai multă importanţă ca etalon de măsură a valorii unei întreprinderi. Pleacă de la principiul potrivit căruia capitalizarea bursieră a unei societăţi corespunde valorii actuale a tuturor beneficiilor sale viitoare. Valoarea actuală a întreprinderii se obţine prin deducerea din beneficiile aşteptate ale unei taxe de scont care corespunde ratei de capitalizare specifice societăţii. Această metodă presupune o mare capacitate de previziune din partea analiştilor, deoarece ea cere estimări ale beneficiilor pe o perioadă de timp îndelungată. în plus, o dată cu calcula- rea ratei de capitalizare, trebuie să se evalueze corect riscul specific societăţii în cauză. METODA BAZATĂ PE ESTIMAREA ACTIVELOR (engl. ASSETS ESTIMATION METHOD; fr. LA METHODE BASEE SUR L'ESTIMATION DES ACTIVES). Metodă de evaluare care porneşte de la principiul că valoarea întreprinderii este dată de patrimoniul său. Estimarea valorii pe baza patrimoniului se foloseşte în cazul întreprinderilor nerentabile, care şi-au pierdut capacitatea de a aduce profit. Estimarea se poate face pe baza valorii din registrele contabile, prin metoda costurilor de înlocuire sau pe valoarea de lichidare. METODA BRAINSTORMING (a asaltului ideilor), (engl. BRAINSTORMING METHOD; fr. LA METHODE BRAIN-STORMING). Metodă pentru stimularea în grup a gîndirii creatoare, elaborată de A. Osborn în anul 1939. Se bazează pe emiterea liberă, pe cale asociativă, a cît mai multor idei, în mod spontan, fără vreo restricţie sau reflecţie critică asupra lor; într-o fază ulterioară acestea sînt analizate şi validate. METODA CONTABILITĂŢII (engl. ACCOUNTANCY METHOD; ’ fr. LA METHODE DE LA COMPTABILITE). Constă în totalitatea procedeelor folosite pentru reflectarea valorică a mijloacelor şi surselor care constituie patrimoniul, inclusiv mişcarea acestora, cu ajutorul instrumentelor proprii contabilităţii, între care sînt de relevat: contul, balanţa de verificare, bilanţul. Se bazează pe concepţia dublei reprezentări şi dublei înregistrări a proceselor economice. METODA COSTURILOR DIRECTE (engl. DIRECT COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS DIRECTS). Constă în separarea, în contabilitate şi în calculele economice, a cheltuielilor de producţie directe, acestea avînd valori variabile în raport cu natura şi obiectul activităţii productive, de desfacere sau de servicii, de cheltuielile METODA COSTURILOR ÎN FLUX 218 constante care au un caracter fix şi care se repartizează la sfîrşitul perioadei de gestiune stabilite. METODA COSTURILOR ÎN FLUX (engl. HIGH TIDE COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS EN FLUX). Constă în contabilizarea cheltuielilor de producţie în ordinea în care au loc, în mod succesiv, operaţiile procesului tehnologic industrial. Criteriul de repartizare a costurilor se bazează, în principal, pe unitatea de cost „oră-maşină“. METODA COSTURILOR DE ÎNLOCUIRE (engl. SUBSTITUTION COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS DE REMPLACEMENT). Metodă de evaluare prin care se determină valoarea întreprinderii la nivelul fondurilor necesare pentru crearea de către investitor a unui potenţial asemănător. Se bazează pe acte normative, plecînd de la stabilirea costurilor tehnologice, de circulaţie, prin aplicarea de corecţii care iau în considerare toate elementele concrete de concepţie, execuţie, exploatare şi perspective ale produsului. Metoda poate fi folosită ca o sursă suplimentară în negocieri sau prin raportare la alte metode. METODA COSTURILOR NORMATE (engl. RATE-SETTING COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS REGLEMENTES). Se bazează pe normele de consum de materii prime şi materiale, energiej de personal etc., stabilite cu anticipaţie. Acestea se compară cu costurile (consumurile) efective care se înregistrează în contabilitate. Analiza critică comparată serveşte fie la modificarea normelor, fie la adoptarea măsurilor pentru raţionalizarea consumurilor. METODA COSTURILOR PE COMENZI (engl. ORDER COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS SUR COMMANDES). Constă în colectarea şi repartizarea cheltuielilor de producţie pe comenzi individualizate. Contabilitatea analitică a cheltuielilor este organizată pe co- menzi, datele furnizate servind la determinarea costurilor. Metoda are cîmp de aplicaţie în unităţile care realizează produse de serie mică. METODA COSTURILOR PE FAZE (engl. STAGE COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS SUR PHASES). Constă în urmărirea şi calcularea cheltuielilor de producţie pe faze ale procesului industrial şi în cele din urmă pe produs. Este o metodă aplicabilă în unităţile industriale cu producţie de masă, omogenă. Evidenţa cheltuielilor în contabilitate este condusă pe fiecare fază în parte pînă la încheierea ciclului productiv, cînd se efectuează calculaţia pe produs. METODA COSTURILOR STANDARD (engl. STANDARD COSTS METHOD; fr. LA METHODE DES COUTS STANDARD). Se bazează pe determinarea anticipată a costului fiecărui produs cuantificat cu ajutorul documentaţiei tehnice şi a normelor de cheltuieli, ceea ce impune o fundamentare riguroasă, obţinînd în acest fel caracterul de standard. Analiza comparată a costurilor efective cu cele standard conduce la stabilirea abaterilor pe categorii de cheltuieli, fără a se aduce modificări cheltuielilor standard. Abaterile sînt considerate, de regulă, devieri de la disciplina de producţie. Metoda permite definirea măsurilor pentru prevenirea depăşirii costurilor. METODA DELPHI (ANCHETA ITERATIVĂ) (engl. DELPHI METHOD; fr. LA METHODE DELPHI). Metodă intuitivă folosită în prognoza comercială şi tehnologică pe termen lung. Metoda prevede consultarea unui grup de specialişti asupra unor probleme care formează obiectul cercetării. Se bazează pe consultarea, în mai multe rîn-duri, a unui grup de experţi şi folosirea sistematică a acestora. Metoda presupune izolarea experţilor, în vederea evitării riscului de influenţare reciprocă, obţinîndu-se astfel răspunsuri obiective. 219 METODA PERIOADEI DE RECUPERARE METODA DIVIDENDELOR (engl. DIVIDENJ) METHODS; fr. LA METHODE DES DIVTDENDES). Metodă de evaluare care pleacă de la premisa că pentru un acţionar, cele mai importante date se referă la dividendele care se pot primi şi nu cele referitoare la suma profiturilor. Metoda este uşor de aplicat deoarece în cazul întreprinderilor cotate la bursă, sînt disponibile date privind procentul de dividende care se aplică asupra participării la afacerea respectivă. în cazul unei întreprinderi necotate este necesară găsirea unui corespondent care este cotat la bursă. Există mai multe variante ale acestei metode, determinate în primul rînd de folosirea valorii nete sau brute (neimpozitate) a dividendelor. Una dintre variante foloseşte modelul creşterii constante (Constant Growth / Model) care pleacă de la premisa că valoarea dividendelor va creşte în viitor. Formula generală de calcul este: unde: P = preţul participării la afacere; D = valoarea actuală a dividendelor; R = diferenţa dintre rata aşteptată de restituire a capitalului şi creşterea probabilă a dividendelor. METODA FLUXULUI DE NUMERAR CAPITALIZAT (engl. DISCOUNTED CASH - FLOW METHOD; fr. LA METHODE DU FLUX DU NUMERAIRE CAPlTALISE). Metodă de evaluare bazată pe actualizarea valorilor. Fluxul ipotetic de numerar este capitalizat folosind rata de restituire a capitalului impusă de investitori. Costul preluării firmei de către investitori este tratat ca o cheltuială care, într-o perioadă stabilită, trebuie recîştigată împreună cu un supliment, pe seama activităţii întreprinderii. Calculul metodologic este complicat şi necesită planificarea detaliată a cash-flow-urilor viitoare, a investiţiei, creditelor, veniturilor din vînzări şi amortizării fondurilor fixe. Cu ajutorul acestei metode se poate obţine însă o imagine destul de detaliată a activităţii companiei după schimbarea proprietarului. METODA DE MANAGEMENT (engl. MANAGEMENT METHOD; fr. LA METHODE DE MANAGEMENT). Ansamblul de principii, reguli, tehnici, procedee şi instrumente, care indică maniera în care se desfăşoară anumite funcţii ale conducerii, asigurînd, totodată, rezolvarea concretă a problemelor care decurg din aceste funcţii, în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor întreprinderii. METODA MEDIEI PE DURATA FUNCŢIONĂRII (engl. WORKING TIME AVERAGE METHOD; fr. LA METHODE DE MOYENNE PENDANT LE FONC-TIONNEMENT). Metodă de analiză cantitativă, mai elaborată, care ţine seama de evoluţia dobînzii pe durata funcţionării echipamentului. în acest fel se calculează cheltuielile medii anuale pe durata funcţionării acestuia. METODA „PAY-BACK" (engl. „PAY-BACK“ METHOD; fr. LA METHODE „PAY-BACK“). Metodă cu ajutorul căreia se compară profiturile care vor fi obţinute în cazul fiecărei alternative de proiect; obiectivul unei astfel de metode este să determine după o perioadă, banii investiţi, costurile determinate de proiect care vor fi recuperate: Perioada „Pay-Back“ = CP/CAV unde : CP = costul proiectului CAV = creşterea anuală a venitului Cel mai mare dezavantaj al metodei este faptul că nu ţine cont de durata de viaţă a investiţiei. METODA PERIOADEI DE RECUPERARE (engl. THE RETRIEVE PERIOD METHOD; fr. LA METHODE DE L'INTER-VALLE DE RECUPERATION). Metodă larg utilizată în industrie. în forma ei cea mai simplă este reciprocă metodei ratei recuperării. Ea arată timpul necesar în care veniturile sau economiile pot să compenseze cheltuielile pentru investiţii. Se folosesc METODA PIMS 220 două relaţii de calcul (fără şi cu efectuarea reţinerilor). - durata simplă a recuperării = I/E - durata recuperării (după efectuarea reţinerilor) = I/(E-R) unde: I = Investiţii E = Economii R = Reţineri METODA PIMS (PROFIT IMPACT OF MARKETING STRATEGY METHOD) Metodă de analiză strategică a pieţei, iniţiată în cadrul universităţii din Cambridge, care se bazează pe prelucrarea'automată a datelor cu caracter statistic privind integrarea întreprinderilor în cadrul pieţei. Datele privind performanţele întreprinderilor şi impactul asupra factorilor determinanţi sînt introduse într-o bază de date. în acest scop, întreprinderile completează un chestionar, structurat pe 5 capitole privind: descrierea produsului, rezultatele înregistrate pe pieţele la care se adresează, sectorul industrial de care aparţine, previziunile asupra evoluţiei preţurilor şi a costurilor. în accepţiunea metodei, o activitate este definită ca o linie de produse sau servicii omogene din punct de vedere tehnologic şi al pieţei servite sau segmentului de piaţă potenţială. Pentru fiecare activitate se completează un chestionar. Prin prelucrarea datelor stocate, PIMS caută soluţionarea unor probleme, cum sînt: identificarea factorilor explicativi ai rentabilităţii investiţiilor şi ai beneficiului net; stabilirea rentabilităţii şi a încasărilor nete normale pentru o activitate dată, după anumite condiţii pe piaţă şi aplicînd o strategie dată; implicaţiile schimbării strategiei asupra încasărilor şi a rentabilităţii; posibilităţile de îmbunătăţire a performanţelor. Metoda PIMS este orientată pe activităţi şi nu pe întregul portofoliu al unei întreprinderi. Ea identifică factorii critici într-o activitate şi poate să testeze impactul diferitelor strategii asupra încasărilor nete şi a profitabilităţii investiţiilor. Aplicarea metodei se recomandă pentru obţinerea de informaţii asupra schimbărilor necesare în funcţionarea întreprinderilor. METODA PLURIFACTORIALĂ GE-MCKINSEY Metodă de analiză strategică a pieţei, punctul de plecare al metodei, elaborată în cadrul companiei General Electric de către firma McKinsey, îl constituie doi factori determinanţi asupra performanţelor care rezultă din sinteza altor factori. Aceşti doi factori sînt: atractivitatea pieţei şi poziţia strategică a domeniului de activitate analizat sau a produsului investigat. Fiecăruia dintre factori i se asociază trei zone de manifestare (puternică, medie, slabă) rezultînd un tabel cu nouă elemente (pe trei linii şi trei coloane). Locul produsului sau al activităţii în matrice este dat de scorurile (ponderile) obţinute asupra fiecărui factor. Rezultatele se sintetizează într-o matrice plurifactorială unde liniile indică, pe cele trei zone, poziţia produsului sau a domeniului de activitate strategică, iar coloanele gradul de atractivitate al pieţei. Dezavantajul metodei este acela că nu indică cum trebuie acţionat pentru a aplica o strategie rezultată. Metoda sugerează diferenţierea dintre produse şi se bazează pe experienţa şi judecata managerilor. METODA PORTER (engl. PORTER METHOD; fr. LA METHODE PORTER). Metodă de analiză strategică a pieţei; ipoteza aplicării metodei este aceea că, succesul unei întreprinderi depinde de strategia aplicată în contextul dat al sectorului în care activează aceasta. Factorii concurenţiali implicaţi sînt: accesul concurenţilor pe piaţa proprie, presiunea ofertei de produse substituibile provenind din alte sectoare; puterea de negociere a forţei de vînzare; puterea de negociere a furnizorilor; intensitatea disputei dintre întreprinderile existente. Pentru a asigura avantaje concurenţiale pe termen lung, Porter propune: dominarea globală prin costuri; diversificarea producţiei; specializarea pe domenii strategice. Metoda dă o imagine mai largă întreprinderii asupra strategiilor de urmat, dar nu oferă soluţii asupra alocării resurselor între activităţi. 221 METODA STATISTICĂ METODA RATEI SIMPLE A RECUPERĂRII INVESTIŢIEI (engl. SIMPLE RATE OF RETRIEVED INVESTMENT METHOD; fr. LA METHODE DU TERME SIMPLE DE LA RECUPERATION DE L'INVESTISSEMENT). Metodă de analiză cantitativă a activităţii unei întreprinderi în care au loc investiţii care se efectuează în două variante: 1) pe baza beneficiilor (fără sau după preluarea cotelor afectate altor plăţi): Economii-Profit net r -----------------------100 Investiţie sau Economii-Reţineri r =------------------------’■-100 Investiţie 2) pe baza încasărilor în numerar (fară sau după efectuarea reţinerilor): Economii + Amortizare r =--------------------------100 Investiţie sau Economii - Reţineri + Amortizare . r =--------------^-------------------100 Investiţie METODA SCENARIILOR (engl. SCENARIOS METHOD; fr. LA METHODE DES SCENARIOS). Metodă de analiză care constă într-un ansamblu de tehnici cantitative şi estimări intuitive prin care, pornind de la situaţia dată şi de la unele previzio-nări, se urmăreşte proiectarea unor secvenţe logice de evenimente, în scopul de a arăta cum iau naştere, pas cu pas, mulţimea viitorilor posibili. METODA RELAŢIEI PREŢ - PROFIT (engl. PRICE - PROFIT RELATIONSHIP METHOD; fr. LA METHODE DU RAPPORT PRIX - PROFIT). Metodă de evaluare £ întreprinderii, care foloseşte un indicator simplu şi cu putere de generalizare. Indicatorul este publicat în mass-media specializată pentru întreprinderile cotate la bursă. Indicatorul reflectă raportul dintre preţul acţiunilor şi dividendelor care se pot obţine la acestea. în cazul aplicării metodei pentru calcularea valorii unei firme care nu este cotată, este necesară găsirea unei întreprinderi comparabile ca mărime, caracteristici funcţionale, volum de vînzări, datorii cu rezultate economice apropiate şi -în limita posibilităţilor - din aceeaşi ramură economică. Deci, din raţiuni de comparabilitate, trebuie să se considere că metoda preţ - profit are un grad relativ mare de incertitudine, mai ales dacă se iau în considerare factori precum gradul mare de agregare a coeficientului preţ - profit şi jocul specific de la bursă, în special pe perioade scurte. Deoarece relaţia preţ - profit se formează pe piaţă şi este supusă diferitelor oscilaţii, este necesară prudenţă în folosirea acestui indicator, multe din oscilaţii neavînd legătură directă cu situaţia firmei. Reducerea influenţei speculative şi întâmplătoare a jocului pieţei asupra valorii unei afaceri se face prin verificarea indicatorului preţ - profit cu indicatori auxiliari: raport preţ - valoare contabilă; preţ - vînzări; preţ - cash-flow. Gradul de exactitate al aplicării metodei preţ - profit în România creşte în cazul calculării valorii unor firme care îşi realizează o mare parte din producţie peste hotare. în acest caz, gradul de comparabilitate creşte şi valoarea obţinută poate fi un indiciu satisfăcător pentru începerea negocierilor şi demonstrarea avantajelor cumpărării investitorului potenţial. METODA STANDARD (engl. STANDARD METHOD; fr. LA METHODE STANDARD). Metodă de contabilitate folosită în vederea determinării unui cost previzional pe baza unor studii tehnice care fac posibilă evaluarea timpului de muncă, materii prime, etc. Previziunile astfel stabilite pot viza niveluri diferite ale producţiei corespunzătoare variantelor de cost. Această metodă permite utilizarea principiului gestiunii prin excepţie. METODA STATISTICĂ (engl. STA-TISTICAL METHOD; fr. LA METHODE METODA VALORII CONTABILE 222 STATISTIQUE). Ansamblul de principii şi procedee generale şi particulare, prin care se cercetează fenomenele şi procesele de masă, comensurabile, în scopul cunoaşterii statistice. Metoda de bază o constituie observaţia faptică a colectivităţii statistice de masă, cuantificabilă, prin cunoaşterea profundă a realităţii social - economice. METODA VALORII CONTABILE (engl. BOOK VALUE METHOD; fr. LA METHODE DE LA VALEUR COMPTA-BLE). Metodă de evaluare care dă o informaţie rapidă, uşor de obţinut asupra valorii patrimoniului. Ea nu prezintă însă în general informaţii asupra uzurii de facto a fondurilor fixe, ceea ce îngreunează stabilirea valorii actuale a acestora. Un alt dezavantaj al metodei este acela că valoarea contabilă nu sesizează schimbările din structura fizică a patrimoniului întreprinderii precum şi adaptarea ei la necesităţile proceselor productive. în cazul lichidării întreprinderii se poate întîmpla ca valoarea actuală a mijloacelor puse în vînzare să fie, datorită factorului timp, mult mai mică decît cea din registre. La fel se poate întîmpla cu sumele care nu au fost obţinute de la debitori în termenele fixate (decapitalizarea creditelor). în ciuda acestor dezavantaje, metoda este folosită pentru o estimare rapidă şi ieftină, mai ales, ca o completare a altor metode, ea oferind informaţii suplimentare. METODA VALORII DE LICHIDARE (engl. LIQUIDATION VALUE METHOD; fr. LA METHODE DE LA VALEUR DE LA LI-QUIDATION). Metodă de evaluare care se foloseşte în cazul în care în sistemul existent de organizare, activitatea întreprinderii nu este posibilă datorită neasigurării nivelului minim de venituri stabilit de investitor. Desigur că din valoarea elementelor de patrimoniu se scad obligaţiile întreprinderii. în cazul estimării bazate pe valoarea de lichidare sînt foarte importante expertizele tehnice de stabilire a gradijlui de uzură a mijloacelor fixe şi sînt necesari specialişti în comercializarea maşinilor şi instalaţiilor uzate. METODA VALORII NETE ACTUALIZATE (engl. NET PRESENT VALUE METHOD; fr. LA METHODE DE LA VALEUR NET ACTUALISEE). Variantă simplificată a metodei capitalizării cash - flow. în această valoare netă actualizată nu apar unele costuri legate de preluarea întreprinderii, deci este o valoare „stricto sensu“ a întreprinderii. Metoda fundamentează o etapă preliminară a negocierii, deoarece prin ea se stabileşte limita superioară a valorii capitalului pe care îl introduce investitorul în respectiva întreprindere. METODA VALORII SUBSTANŢIALE (engl. SUBSTANTIAL VALUE METHOD; fr. LA METHODE DE LA VALEUR SUBS-TANTIELLE). Metodă de apreciere folosită în evaluarea agenţilor economici, care pleacă de Ja principiul potrivit căruia capitalizarea bursieră a unei întreprinderi corespunde valorii actuale a activelor sale nete. Altfel spus, societatea valorează atît cît s-ar obţine dacă ar fi vîndută bucată cu bucată. Dificultatea acestei metode ţine de faptul că este adesea, imposibil de calculat cu exactitate această valoare (de exemplu din cauza am-plorii necunoscute a rezervelor latente). în plus, valoarea substanţială depinde de evoluţia întreprinderii, respectiv la cît pot fi estimate mijloacele unei societăţi aflate pe punctul de a-şi depune bilanţul. METODELE CERCETĂRII OPERAŢIONALE (engl. OPERAŢIONAL RESEARCH METHODS; fr. METHODES DE RECHERCHE OPERATIONNELLE). Metode matematice care sînt utilizate în raţionalizarea deciziilor. Acestea sînt divizate în mai multe categorii: - programarea matematică - teoria stocurilor - teoria grafurilor - teoria firelor de aşteptare - teoria jocurilor - simularea decizională - teoria echipamentelor. MICROECONOMIE (engl. MICRO -ECONOMICS; fr. MICRO-ECONOMIE). An- 223 MISIUNE DIPLOMATICĂ samblu de relaţii, legături cauzale şi funcţionale, procese şi contradicţii economice care se formează la nivelul agenţilor sau asociaţiilor economice. Principalele categorii economice cu care se operează la nivel microeconomic sînt: costul de producţie (preţul de cost), salariaţii, salariile, productivitatea muncii, profitul, rentabilitatea, capitalul, fondurile de producţie etc. MIGRAŢIA CAPITALULUI (engl. MI-GRATION OF CAPITAL; fr. MIGRATION DE CAPITAL). Procesul de trecere a capitalului dintr-o anumită producţie în alta, în interiorul aceleiaşi ţări, sau dintr-o ţară în alta, în scopul obţinerii unor profituri maxime. MIGRAŢIA POPULAŢIEI (engl. MIGRATION OF POPULATION; fr. MIGRATION DE POPULATION). Desemnează deplasarea geografică a persoanelor (vezi emigrare, imigrare), dintr-o regiune în alta în interiorul ţării sau dintr-o ţară în alta. MIJLOACE CIRCULANTE (engl. NET CURRENT ASSETS; fr. ACTIFS CIRCU-LANTS). Capitalul folosit în operaţiunile comerciale curente ale firmei, constituit ca diferenţă între activele lichide (stocuri, debitori, obligaţiuni) şi debitele pe termen scurt (creditori, titluri de credit etc.). Reprezintă o parte integrantă a unui patrimoniu constînd în materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb, producţie neterminată, produse finite, ambalaje, diferite alte valori etc., care îşi schimbă forma iniţială, se consumă integral într-un singur ciclu de producţie şi îşi transferă întreaga lor valoare asupra unui produs şi se înnoiesc după fiecare ciclu de producţie. MIJLOACE FIXE (engl. FIXED ASSETS; fr. IMMOBILISATIONS). Elementele principale din activul unui patrimoniu. Sînt constituite din totalitatea bunurilor aflate în administrarea şi proprietatea unui agent -imobile, maşini şi unelte, linii tehnologice, mijloace de transport etc. - care participă în procesul de muncă cu întreaga lor valoare, din care se consumă şi îşi transmit valoarea asupra produsului (serviciului) creat, în mod treptat, de-a lungul mai multor cicluri de producţie. MIJLOACE FIXE LUATE CU CHIRIE (engl. LEASED FIXED ASSETS; fr. IMMOBILISATIONS EN LOCATION). Valoarea mijloacelor fixe înregistrate în contabilitatea utilizatorului într-un cont cu acelaşi titlu, din afara bilanţului, pentru a evidenţia prezenţa temporară a acestora în cadrul unităţii patrimoniale în baza unui contract de leasing (închiriere) sau de natură similară. MIJLOACE DE PLATĂ (engl. MEANS OF PAYMENT; fr. RESSOURCES DE PAIEMENTS). Desemnează totalitatea posibilităţilor materiale (aur, valute, credit etc.) cu ajutorul cărora se poate onora (plăti) o creanţă internaţională. Acestea sînt: aurul, devizele (valuta efectivă), precum şi trata, biletul de ordin, cecul, acţiunile, obligaţiunile, cupoanele, titlurile, DST (dreptul special de tragere) etc. MINIM DE TRAI (engl. MINIMUM LIVING STANDARD; fr. NIVEAU MINIMUM DE LA VIE). Concept care desemnează un anumit nivel al veniturilor necesar satisfacerii nevoilor elementare de consum ale unei persoane sau familii, care diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta, în raport cu gradul dezvoltării economice, tradiţiei etc. Minimul de trai constituie pragul sărăciei, orice abatere în jos, însemnînd practic imposibilitatea satisfacerii necesităţilor vitale ale categoriilor populaţiei afectate. Se mai întîlneşte şi sub denumirea de nivel de subzistenţă. MISIUNE DIPLOMATICĂ (engl. DIPLOMATIC MISSION; fr. MISSION DI-' PLOMATIQUE). Reprezentanţă diplomatică care are ca scop asigurarea şi dezvoltarea relaţiilor normale dijitre state şi promovarea intereselor reciproce dintre acestea. Are sediu permanent pe teritoriul statului acredi-tar şi funcţionează pe baza normelor şi MIŞCARE A CONTULUI 224 principiilor dreptului internaţional, ale dreptului diplomatic şi al acordului dintre state. în funcţie de rang, misiunile diplomatice permanente pot fi de două feluri: ambasade şi legaţii. în general, misiunile diplomatice sînt formate din cancelarie şi secţii sau birouri pe domenii de activitate, care sînt încadrate cu personal diplomatic şi personal tehnic - administrativ. Misiunea diplomatică, membrii acestora şi familiile lor se bucură de privilegii şi imunitate diplomatică. MIŞCARE A CONTULUI (engl. ACCOUNT MOVEMENT; fr. MOUVEMENT DU COMPTE). Suma totală înregistrată în debitul şi / sau creditul unui cont într-o perioadă de timp determinată. Mişcarea contului oferă date pentru fundamentarea informaţiei contabile cu privire la volumul afacerilor, determinarea altor indicatori ai activităţii întreprinzătorilor, evoluţia şi tendinţele care se manifestă în dinamica unor fenomene ori procese economice etc. MIŞCARE NATURALĂ A POPULAŢIEI (engl. VITAL STATISTICS; fr. MOUVEMENT NATUREL DE LA POPULATION). Schimbări intervenite în numărul şi structura populaţiei ca urmare a naşterilor, deceselor, căsătoriilor şi divorţurilor. MIXUL PROMOŢIONAL (engl. PRO-MOTIONAL MIX). Tehnică promoţională bazată pe combinarea strategiilor, a instrumentelor de promovare şi a factorilor de promovare, la un anumit timp „t“, în scopul selectării unor soluţii optime pentru sporirea vînzărilor şi a profitului întreprinderii. Mp = f(Rc, Vp, Pb, Ts, Rp, Fp, mp) * t unde: Mp = mix promoţional Rc = reclamă Vp = vînzarea personală Pb = publicitate Ts = tehnici speciale Rp = relaţii publice Fp = factori promoţionali mp = mijloace de promovare t = timp în stabilirea mixului promoţional sînt luate în considerare următoarele criterii: - selectivitatea mijlocului publicitar; - flexibilitatea în folosire; - durata de timp a mesajului şi efectul său repetat; - prestigiul mediului folosit. Un rol deosebit în cadrul tehnicilor pro-moţionale îl joacă tîrgurile şi expoziţiile internaţionale, manifestări comerciale care au un rol complex. MODALITĂŢI DE PLATĂ INTERNAŢIONALĂ (engl. INTERNATIONAL METHODS OF PAYMENT; fr. MODALITES DE PAYEMENT INTERNA-TIONALES). Cuprind totalitatea operaţiilor, a tehnicilor bancare, controlul bancar şi circuitul documentelor prin intermediul cărora creditorul încasează în valută, de la un debitor, creanţa rezultată din schimburile economice. în practica bancară, noţiunea de modalitate de plată internaţională este înlocuită adesea, cu aceea de decontări internaţionale care are însă o sferă mai restrînsă decît prima, cuprinzînd numai operaţiunile de înregistrare în conturile bancare a plăţilor, încasărilor, viramentelor. Modalităţile de plată se realizează în monede convertibile, în clearing, cărora li se adaugă trata, biletul la ordin şi cecul, în calitate de instrumente de plată şi credit internaţional. Modalităţile de plată internaţionale cuprind următoarele forme: creditul documentar cu cele două variante ale sale: acreditivul documentar şi scrisoarea de credit comercială; incassoul documentar; incassoul documentar cu plată imediată şi acceptarea ulterioară a documentelor; ordinul de plată. MODEL (engl. MODEL; fr. MODELE). 1. Reprezentare simplificată a unor sisteme reale, care permite alegerea celei mai eficiente linii de acţiune în domeniul simulat; 2. Reprezentare formală a unuia sau mai multor fenomene economice şi a relaţiilor care le unesc şi care permite alegerea celei mai eficiente linii de acţiune în domeniul simulat. 225 MONEDĂ MODEL ECONOMIC (engl. ECONOMIC MODEL; fr. MODELE ECONOMIQUE). Reprezentare simplificată, dar completă, a evoluţiei economice a unei societăţi. Un model economic este o construcţie mai puţin bogată decît realitatea, dar avînd ca obiectiv o mai bună înţelegere a acesteia si deci, definirea măsurilor capabile să o cuprindă în sensul cercetat. Acestea se pot grupa pe categorii de modele: - modele care explică prin analiza funcţionării sistemului; - modele care simulează activitatea sistemului în funcţie de anumite elemente care îl transformă. MODELARE (engl. MODEL). Metodă matematică care presupune un proces de proiectare, construcţie, reconstrucţie, transformare a unui model de către şi pentru subiect, prin care se surprinde esenţa derulării fenomenelor şi proceselor care au loc în natură şi societate, proces al cărui conţinut se fundamentează printr-o teorie în care se urmăreşte similitudinea între original şi model, în scopul descoperirii de noi proprietăţi ale originalului care să contribuie la dezvoltarea teoriei. MODERNIZARE (engl. MODERNIZA-TION; fr. MODERNISATION). Concept care constă în racordarea permanentă a structurilor economiei naţionale la cele mai noi cuceriri ale revoluţiei ştiinţifico - tehnice mondiale, în promovarea pe scară largă a tehnicii şi tehnologiilor modeme, în reutila-rea şi retehnologizarea unităţilor productive şi în organizarea şi conducerea lor managerială. în timp ce restructurarea: este un proces conjunctural, modernizarea este permanentă, ea se impune mereu, fiind'o acţiune de adaptare a sistemelor tehnice şi economice, la condiţiile noi create de progresele din domeniile respective. MODERNIZARE MANAGERIALĂ (engl. MANAGERIAL MODERNIZATION). Concept care vizează ansamblul activităţii de organizare şi conducere, în scopul adoptă- rii deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor economice. De capacitatea conducătorilor de a se adapta noilor realităţi, de a-şi însuşi atributele indispensabile de profesionalism, iniţiativă etc. depind, în-tr-o măsură importantă, şansele economiei româneşti, de a se înscrie pe traiectoria unei dezvoltări reale şi accelerate, de a dobîndi atribute de vitalitate, modernitate şi competitivitate. Conform concepţiei expertului în management P.F. Drucker, succesul unei întreprinderi depinde de viziunea, capacitatea şi motivaţiile lucrătorilor de la toate nivelurile. Astfel, dacă o decizie adoptată de un manager are un impact negativ asupra lucrătorilor, productivitatea va avea de suferit; dacă impactul este pozitiv, productivitatea va creşte. Modernizarea managerială trebuie să aibă ca finalitate crearea unui climat managerial şi organizaţional, socio -psiho - profesional care să promoveze puternic asigurarea rentabilităţii maxime. MODUL (engl. MODULE; fr. MODULE). 1. Valoare a caracteristicii care are frecvenţă maximă; 2. Structură organizatorică divizionară în cadrul societăţii, cu mare autonomie, funcţionînd pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli. Fiecare modul are latitudinea să-şi încheie contracte de aprovizionare la nivelul contractelor de vînzare încheiate cu beneficiarii. Această structură organizatorică are la bază principiul concentrării produsului sau grupelor de produse, pe segmente distincte de piaţă. Modulul este subordonat societăţii-mamă pe linie de controlling, din punct de vedere financiar, al resurselor umane, informatic, administrativ, al cooperării economice interne şi internaţionale. MONEDĂ (engl. COIN; fr. MONNAIE). Ansamblu de instrumente care permit efectuarea plăţii sumelor de bani. Există mai multe tipuri de monede: - moneda metalizată; - moneda fiduciară (bilete de bancă); - moneda scripturală (cecuri, viramente). MONEDĂ COMPOZITĂ 226 MONEDĂ COMPOZITĂ (engl. COM-POSED CURRENCY; fr. MONNAIE COM-POSEE). Vezi DST şi ECU. MONEDĂ FORTE (engl. HARD CURRENCY; fr. MONNAIE FORTE). Monedă a cărei cerere pe piaţa schimburilor depăşeşte, în mod regulat, oferta. Astăzi sînt considerate monezi forte: marca germană, yenul, dolarul, francul elveţian ş.a. MONEDĂ DE HÎRTIE (engl. PAPER CyRRENCY; fr. PAPIER - MONNAIE). Mo-nedă confecţionată din hîrtie care înlocuieşte1 în funcţiile ei, moneda de metal. Ea trebuie să reprezinte cantitatea de metal preţios în locul căruia circulă. MONEDĂ DE METAL (engl. METAL CURRENCY; fr. MONNAIE DE METAL). Semnul bănesc cu formă, greutate şi titlu stabilite, confecţionată din metal (aur, argint, aramă, aliaje etc.) care serveşte ca mijloc de circulaţie şi de plată. MONEDĂ SCRIPTURALĂ (engl. SCRIPTURAL CURRENCY; fr. MONNAIE SCRIPTURALE). Monedă de cont, grup de instrumente de decontări, transferuri şi evidenţe contabile (cec, cambii, viramente, treceri în cont etc.) cu menţiuni şi referinţe permanente la adevărata monedă. MONEDĂ „SLABĂ" (engl. SOFT CURRENCY; fr. MONNAIE FAIBLE). Monedă care pe o durată oarecare de timp are o instabilitate relativă sau un declin al valorii în schimburile internaţionale, în anii care au urmat celui de-al II-lea război mondial, lira sterlină şi cele mai multe monezi europene erau considerate slabe, în timp ce dolarul american era considerat puternic. MONEDĂ STRĂINĂ (engl. FOREIGN CURRENCY; fr. MONNAIE ETRANGERE). Monedele ţărilor străine. Moneda străină face obiectul operaţiilor de cumpărare şi vînzare pe pieţele de schimb valutar (burse). Firmele şi organizaţiile cer monedă străină pentru a cumpăra bunuri din exterior, în scopul unor investiţii sau pentru operaţiuni speculative. MONDOECONOMIE (engl. WORLD ECONOMY; fr. ECONOMIE MONDIALE). Ansamblul economiilor naţionale şi al relaţiilor economice dintre ele. în mondoecono-mie acţionează statele, ca participante autonome la viaţa economică, societăţile şi organizaţiile cu activitate în mai multe ţări, diferitele instituţii şi organisme economice internaţionale. MONOGRAFIE CONTABILĂ (engl. ACCOUNT MONOGRAPH; fr. MONOGRA-PHIE COMPTABLE). Lucrare de ansamblu cu caracter documentar reprezentînd, în formele specifice contabilităţii, înregistrări, balanţe de verificare, bilanţuri, contul de profit şi pierderi aferente unui patrimoniu în totalitatea sa, ori a unor părţi ale patrimoniului. MOMENT CRITIC (engl. CRITICAL MOMENT; fr. MOMENT CRITIQUE). Momentul la care se referă datele înregistrate printr-o observare statistică. MONOPOL (engl. MONOPOLY; fr. MONOPOLE). Cuvînt ce desemnează poziţia de unic vînzător a producătorului. Dacă există un singur vînzător şi un singur cumpărător, situaţia este denumită „monopol bilateral". în teoria economică termenul defineşte: 1. Situaţie a unei pieţe cu un singur agent economic, ofertant al unui produs, sau cu mai mulţi ofertanţi acţionînd ca unul singur şi eliminînd astfel concurenţa (exemple: energia electrică, căile ferate, unele unităţi din metalurgie etc.). Această situaţie este de obicei considerată drept ineficientă deoarece interesul propriu conduce monopolistul să producă mai puţin decît este optim şi la preţuri mai mari. Monopolul fixează preţul de vînzare - preţuri de monopol- ceea ce îi permite să obţină supraprofit, şi să-şi acopere toate cheltuielile de producţie, inclusiv pe cele datorate unei proaste organizări sau gestionări; 227 MORBIDITATE 2. Singurul agent economic care oferă un produs sau serviciu pentru care nu există înlocuitori. în unele situaţii, în anumite ramuri de activitate, unde nu este posibilă existenţa concurenţei, statul controlează şi administrează aceste sectoare pentru a nu se abuza de poziţia lor de monopol, constituind monopol de stat. MONOPOL FISCAL (engl. FISCAL MONOPOLY; fr. MONOPOLE FISCALE). Situaţiile în care statul instituie monopoluri fiscale asupra producţiei şi / sau vînzării unor mărfuri ca: tutun, sare, alcool, cărţi de joc şi alte produse specifice. Monopolurile fiscale, în funcţie de sfera lor de cuprindere, pot fi depline sau parţiale. Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atît asupra producţiei, cît şi asupra comerţului cu ridicata şi cu amănuntul al unor mărfuri, în schimb, monopolurile parţiale se instituie fie numai asupra producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul. Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ importante, putem menţiona: Italia (asupra tutunului, chibriturilor şi pietrelor de brichete), Germania (asupra alcoolului sau băuturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului şi petrolului). Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sînt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de producere a acestor mărfuri, iar pe de alta din impozitul indirect cuprins în preţ, care se încasează de la consumatorii mărfurilor respective. Deoarece, numai statul vinde astfel de mărfuri, el poate stabili un preţ în care să fie inclus şi un asemenea impozit. MONOPSON (engl. MONOPSONY; fr. MONOPSONE). Piaţa în care există un singur cumpărător. Dacă există mai mulţi vînzător i, cumpărătorul s-ar putea afla în situaţia de a exploata poziţia sa privilegiată pe piaţă (o situaţie în care guvernele se găsesc frecvent). Totuşi, un astfel de cumpărător unic nu va reuşi să scadă preţurile sub nivelul necesar realizării unor profituri normale, deoarece, într-un astfel de caz, un antreprenor va deveni fie falit, fie va părăsi piaţa. MORATORIU (engl. MORATORIUM; fr. MORATOIRE). 1. Perioada de graţie acordată unui debitor pentru intervalul cînd încă nu s-a redresat astfel încît să-şi poată plăti datoria scadentă şi neonorată; 2. Procedura îndeplinită de o instanţă publică competentă, cu acordul creditorilor agentului economic falit, la cererea acestuia, de a suspenda starea de faliment, în cazul cînd face dovada că activul său patrimonial acoperă obligaţiile de plată. Moratoriul se hotărăşte prin sentinţă care acordă falitului un termen pentru îndestularea creditorilor. De asemenea, cu această ocazie se stabilesc: - dobînzi moratorii - dobînda socotită de la data acordării moratoriului; - daune moratorii - despăgubiri care se acordă în caz de întîrziere a plăţii unei obligaţii şi care se calculează din momentul trimiterii somaţiei. în timpul moratoriului se suspendă măsurile de administrare a falimentului, însă se numeşte o comisie formată din creditori pentru a supraveghea administrarea patrimoniului şi lichidarea datoriilor. în contabilitatea falitului, operaţiunile de înregistrare continuă să se efectueze în condiţiile moratoriului, pe baza actelor justificative de gestiune. Contabilitatea furnizează informaţii falitului, precum şi comisiei de creditori şi instanţei, la cererea acestora; 3. Măsură legislativă vizînd încetarea temporară a unor plăţi externe din cauza unor lipsuri majore a disponibilităţilor valutare. MORBIDITATE (engl. MORBIDITY; fr. MORBIDITE). Proporţia îmbolnăvirilor (cazuri noi şi vechi) în cadrul unei populaţii date, la un moment dat sau într-o anumită perioadă. Se determină prin raportarea numărului cazurilor de îmbolnăvire, la un moment dat sau într-o anumită perioadă, la numărul populaţiei respective sau la numărul mediu al populaţiei. MORTALITATE GENERALĂ 228 MORTALITATE GENERALĂ (engl. GENERAL MORTALITY (DEATH RATE); fr. MORTALITE GENERALE). Fenomen demografic exprimînd intensitatea deceselor din cadrul unei populaţii. Se calculează ca raport între numărul decedaţilor şi numărul populaţiei medii, pe o perioadă de timp, de obicei un an, exprimat în °/00. MORTALITATE INFANTILĂ (engl. INFANT MORTALITY; fr. MORTALITE INFANTILE). Fenomen demografic reprezentînd intensitatea deceselor copiilor în vîrstă de sub un an. Se calculează raportînd numărul copiilor decedaţi sub un an la numărul născuţilor vii într-un interval de timp, de obicei un an (exprimat în promile MORTINATALITATE (engl. STILL-BIRTHS; fr. MORTINATALITE). Fenomen demografic exprimînd intensitatea născuţilor morţi în cadrul unei populaţii. Se calculează ca raport între numărul născuţilor morţi la numărul născuţilor vii, într-un interval de timp, de regulă un an (se exprimă în procente, promile). MOSTRĂ (engl. SAMPLE; fr. ECHAN- TILLON). Vezi EŞANTION. MULTIPLICATOR (engl. MULTIPLI-ER; fr. MULTIPLICATEUR). Coeficient convenţional care se constituie ca raport între creşterea producţiei, a venitului şi sporirea investiţiilor şi arată că atunci cînd are loc o sporire a investiţiilor, faţă de situaţia iniţială, venitul va creşte cu o mărime de K ori mai mare decît sporul investiţiilor. MULTIPLICATOR AL CREDITULUI (fr. MULTIPLICATEUR DE CREDIT). Coeficient care pune în evidenţă cantitatea de monedă scripturală care se poate crea prin existenţa în economie a unor disponibilităţi sau rezerve excedentare, în condiţiile unor restricţii de rezervă obligatorii (pentru bănci) şi păstrării unor cantităţi de bani efectivi de către agenţii economici (mai ales întreprinderi şi populaţie) Formula de calcul este: b + a-ab unde: a = procentul rezervei obligatorii b = procentul retragerii banilor din circulaţie de către agenţii economici. N NATALITATE (engl. NATALITY; fr. NATALITE). Fenomen demografic cuprin-zînd intensitatea naşterilor în sînul unei populaţii şi se exprimă prin numărul mediu al născuţilor vii care revin la 1000 de locuitori, într-un interval de timp, de obicei un an (coeficientul natalităţii). NAŢIONALIZARE (engl. NATIONALI-ZATION, fr. ETATISATION). Trecerea în posesia statului a mijloacelor de producţie; este o formă de protecţie a unei societăţi care prezintă interes pentru producţia orizontală sau pentru economie. NAVLOSIRE (engl. FREIGHTAGE; fr. AFFRETEMENT D’UN NAVIRE). Operaţie de transportare a mărfurilor prin închirierea unui vas sau a unei părţi din tonajul vasului pentru o cursă sau o anumită perioadă, pe baza unui contract special (denumit în comerţul internaţional CHART - PARTY) prin care proprietarul vasului (armatorul) asigură proprietarului mărfii care se încarcă (navlositorul), tonajul necesar. NAVLOSIRE FĂRĂ ECHIPAJ (engl. DEMISE CHARTER; fr. CHARTE - PÂRTIE „COQUE - NUE“). Desemnează situaţia în care proprietarul - armator dă cu chirie (navloseşte) nava în întregime, în schimbul unui navlu plătit anticipat (calendaristic), pe tona deadweight. NAVLOSITOR (engl. CHARTERER; fr. AFFRETEUR). Partea din contractul de navlosire care transportă (în nume propriu sau ca intermediar) mărfuri, închiriind în acest scop o navă, integral sau parţial. NAVLU (engl. FREIGHT; fr. FRET). Preţul transportului maritim, pe unitatea de greutate, de volum sau global pentru cursă, plătit de navlositor armatorului în cadrul contractului de navlosire. NAVLU PLĂTIT (engl. FREIGHT PAID; fr. FRANCO DE PORT). Preţul transportului maritim plătit anticipat în portul de încărcare. NAVLU MORT (engl. DEAD FREIGHT; fr. FAUX FRET). Preţul transportului maritim plătit pentru spaţiul naval neocupat cu marfă. NEGOCIAMLITATE (engl. NEGO-TIABILITY; fr. NEGOCIABILITE). Calitatea unui titlu de drept sau al unei creanţe, care permite transmisia comercială către un terţ. NEGOCIATOR (engl. NEGOTIATOR; fr. NEGOCIATEUR). Delegatul unei firme care are împuternicirea şi răspunderea de a negocia cu partenerii (furnizori, cumpărători, organizaţii de transport etc.) o anumită NEGOCIERE 230 problemă comercială; este un membru al echipei de negociatori care trebuie să trateze cu partenerii, o anumită afacere, în numele şi folosul firmei sau întreprinderii pe care o reprezintă. NEGOCIERE (engl. NEGOTIATION; fr. NEGOCIATION). Proces bazat pe tratative multilaterale cu privire la probleme de interes comun. După numărul părţilor participante, negocierile pot fi: bilaterale sau multilaterale. După nivelul la care se angajează negocierile, acestea sînt: la nivelul şefilor de state şi de guverne (nivel înalt), la nivelul miniştrilor, la nivelul ambasadorilor, la nivelul experţilor. Rezultatul negocierilor se consemnează în tratate, convenţii sau acorduri internaţionale, potrivit înţelegerii dintre părţi. NEGOCIERE A BLOCURILOR DE CONTROL (engl. NEGOTIATION OF CONTROL BLOCKS; fr. NEGOCIATION DES BLOCS DE CONTROLE). Operaţii bursiere în urma cărora cumpărătorul titlurilor deţine controlul asupra societăţii emitente. Comisia operaţiunilor de bursă apreciază dacă cantitatea de titluri negociată poate fi considerată „bloc de control". Operatorul care achiziţionează un bloc de control poate opta pentru una din următoarele două proceduri: - se angajează să achiziţioneze la bursă în decursul a 15 şedinţe toate titlurile care-i vor fi prezentate la cursul la care a fost autorizată cesiunea blocului, caz în care se solicită depozite prealabile (în numerar sau titluri) menite să garanteze angajamentul; - prezintă Comisiei operaţiunilor de bursă o ofertă publică de cumpărare sau de schimb, ceea ce îi permite să limiteze cantitatea de titluri susceptibilă de a fi achiziţionată. NEGOCIERE COLECTIVĂ (engl. COLLECTIVE BARGAINING; fr. NEGOCI-ÂTION COLLECTIVE). Formă de negociere, în general instituţionalizată, care permite partenerilor sociali (acţionarilor) să se întîl-nească la anumite date pentru a discuta şi decide asupra problemelor de interes general sau comun ale agentului economic (negocierea contractului colectiv de muncă). NEGOCIERE COMERCIALĂ (engl. COMMERCIAL NEGOTIATION; fr. NEGOCIATION COMMERCIALE). Tratative care au loc între persoane fizice sau juridice în scopul realizării unor înţelegeri sau încheierii unor contracte comerciale sau de cooperare economică internaţională. NEGOCIERE A TITLURILOR FINANCIARE (engl. FINANCIAL TITLES NEGOTIATION; fr. NEGOCIATION DES TITRES FINANCIERES). Procedeu de stabilire a preţului de tranzacţie al certificatelor de valoare folosit de către membrii reţelei naţionale de comercializare a titlurilor financiare. NEGOCIERE A VALORILOR MOBILIARE LA BURSĂ (engl. NEGOTIATION OF MOVABLE VALUES AT EXCHANGE; fr. NEGOCIATION DES VALEURS MOBILIERES AUX BOURSE). Operaţiune bursieră care presupune transmiterea ordinelor de bursă şi stabilirea modului de negociere a titlurilor: la vedere sau la termen. Toate valorile mobiliare înscrise în cotaţia oficială sînt negociabile la vedere. O negociere realizată pe piaţă la vedere comportă pentru persoanele care adresează ordinele de vînzare - cumpărare executarea imediată a obligaţiilor: vînzătorul cedează titlurile şi primeşte echivalentul lor, iar cumpărătorul achită suma corespunzătoare şi primeşte titlurile. O parte dintre valorile mobiliare negociabile la vedere şi anume cele mai semnificative pentru piaţă şi cele mai activ negociabile, pot face obiectul tranzacţiilor la termen. Cotaţia la termen este completată, periodic, cu valorile care se dovedesc a fi cele mai dinamice pe piaţa la vedere, pe care erau cotate în mod obişnuit. Pe piaţa la termen, reglementările în conturi şi livrarea titlurilor urmează a se efectua într-o perioadă prestabilită denumită perioadă de lichidare. 231 NOTĂ NESIGURANŢĂ (engl. INCERTITUDE; fr. INCERTITUDE). Termen care se foloseşte pentru a reprezenta riscurile neasumate ale unei afaceri, neprevederea rezultatului în cadrul unor afaceri. Riscurile de genul fiscului, furtului sau inundaţiilor pot fi calculate, şi pentru acestea se fac asigurări de către întreprinzător. în acest fel, aceste clase de risc pot fi transformate prin asigurare într-un cost pentru firmă. Efectul altor riscuri însă nu poate fi contracarat: de exemplu, efectul neprevăzut al deciziilor politice asupra pieţelor pentru anumite bunuri. Aceste riscuri sau incertitudini sînt avute în vedere de fiecare întreprinzător în momentul investiţiei de capital. într-o întreprindere privată competitivă, profitul este văzut ca răsplată pentru incertitudinile pe care le poartă acesta. NIVEL DE ECHILIBRARE (engl. EQUILIBRIUM LEVEL; fr. NIVEAU D'E-QUILIBRE). Suma minimă legală menţinută de un investitor în contul său de siguranţă, fără a fi nevoit să efectueze plăţi de echilibrare, nivel calculat în funcţie de preţul pieţei sau al debitului existent în cont. NIVEL DE SEMNIFICAŢIE (engl. LEVEL OF SIGNIFICANCE; fr. NIVEAU DE SIGNIFICATION). Vezi PRAG DE SEMNIFICAŢIE. NIVEL DE SUBZISTENŢĂ (engl. SUBSISTENCE LEVEL; fr. MINIMUM VITAL). Nivelul de trai minim, calculat după criterii naţionale sau internaţionale (vezi MINIM DE TRAI). NIVEL DE VIAŢĂ (engl. LEVEL OF LIFE; fr. NIVEAU DE VIE). Ansamblul condiţiilor materiale, culturale şi sociale pe care societatea le asigură tuturor membrilor săi sau diferitelor grupe de populaţie, familii sau persoane, într-o anumită perioadă de timp. Pentru caracterizarea nivelului de viaţă se foloseşte un sistem de indicatori care reflectă următoarele aspecte: veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei, consumul de bunuri şi servicii, condiţiile de lo- cuit, condiţiile de muncă şi odihnă, nivelul de instruire şi nivelul cultural, condiţiile sanitare şi starea sănătăţii. NOMENCLATOR DE MATERIALE ŞI PRODUSE (engl. MATERIALS AND PRODUCTS LIST; fr. TABLEAU DE MATERIAUX ET PRODUITS). Lista, catalogul tuturor materialelor şi produselor care se consumă în unitate, ordonate după reguli precise, codificate, cu precizarea preţurilor şi furnizorilor. NORMAREA CONTABILITĂŢH (engl. STANDARDIZATION OF BOOKKEEPING). Stabilirea normelor unice de clasificare şi sistematizare a conturilor pe baza conţinutului economic al valorilor pe care le înregistrează, reglarea denumirii, funcţiei, corespondenţei şi reprezentării conturilor prin simboluri numerice. Se concretizează în planuri de conturi elaborate pe ramuri (sectoare) de activitate. Se obţine unificarea terminologiei folosite de contabilitate, tipizarea documentelor şi bilanţurilor contabile, se îmbunătăţesc condiţiile de centralizare şi analiză a datelor şi a informaţiilor contabile la nivel macroeconomic, cu privire la procesele şi tendinţele din economia naţională sau a ramurilor (sectoarelor) care o compun. NORMARE A MUNCII (engl. STANDARDIZATION OF LABOR). Proces de stabilire a normelor de muncă la nivelul agentului economic, cu ajutorul cărora se determină cheltuielile necesare de timp de muncă pentru producerea unui anumit produs sau pentru executarea unei anumite operaţii, în anumite condiţii tehnico - organizatorice. NOTĂ (engl. BILL; fr. NOTE). Instrument care atestă recunoaşterea unor datorii pe termen mediu şi lung, care au caracter de titluri (deci asimilabile obligaţiunilor). Este vorba de emisiuni pentru o sumă determinată. Tratate în afara bursei, notele fac obiectul unei pieţe organizate între bănci. Nego-ciabilitatea lor este astfel îmbunătăţită. Notele exprimate în ECU reprezintă împrumuturi obligatorii care oferă o securitate NOTĂ DE CONTABILITATE 232 mai mare decît plasamentele în monedă naţională, mai slabe şi care pot fi devalorizate. NOTĂ DE CONTABILITATE (engl. ACCOUNTANCY BILL; fr. NOTE DE COMPTABILITE). Document purtător de informaţii întocmit în compartimentul financiar - contabil. Are circulaţie internă şi conţine operaţii pe baza cărora se efectuează înregistrări în contabilitate. Operaţiile sînt înscrise în formule contabile, cu respectarea egalităţii valorilor în debit şi credit. NOTĂ DE DEBITARE - CREDITARE. Comunicare scrisă care circulă între agenţi economici aflaţi în relaţii curente cu băncile şi între acestea şi clienţi, între întreprinderi şi subunităţile care conduc contabilitatea, ori direct între subunităţi, prin care se face cunoscută o operaţie contabilă. Serveşte în mod nemijlocit la efectuarea înregistrărilor în contabilitate, atît la unitatea emitentă cît şi la cea primitoare. NOTAR (engl. NOTARY; fr. NOTAIRE). Funcţionar oficial autorizat să redacteze, înregistreze şi să păstreze acte, contracte etc. NOTAR DE BURSĂ (engl. EXCHANGE NOTARY; fr. NOTAIRE DE BOURSE). Persoană împuternicită să certifice convenţiile şi alte documente referitoare la operaţiile de bursă. Certificarea notarului este necesară, în special, pentru convenţiile de bursă încheiate cu străinii. NOVAŢIE (engl. NOVATION; fr. NO-VATION). ’ 1. Modalitate de stingere a unei datorii vechi prin naşterea alteia noi; se aplică în operaţiunile de cont curent; 2. înţelegere intervenită între părţile interesate, în baza căreia are loc înlocuirea debitorului printr-o persoană nouă care preia obligaţiile stabilite iniţial sau un alt element esenţial al obligaţiei; 3. Modalitate de înlocuire totală a unui contract de comerţ exterior în vigoare prin altul nou, care anulează obligaţiile vechiului contract. NULEFICARE A BANILOR Operaţia de declarare a banilor de hîrtie devalorizaţi ca fiind nuli, nevalabili. Se practică în urma unei inflaţii puternice, cînd valoarea reprezentată de banii de hîrtie a fost redusă considerabil, sau cu prilejul efectuării reformelor băneşti. NUMERAR (engl. CASH; fr. NUMERAI-RE). Termen care desemnează mijloace de plată constituite din monezi şi bilete de bancă; numerarul este partea din masa banilor în circulaţie care poate fi numărată. o OBIECT DE EVIDENŢĂ (engl. EVI-DENCE OBJECT; fr. OBJET D'EVI-DENCE). Reprezintă bunuri sau valori cu caracteristici care le individualizează prin natură, funcţie, destinaţie, semnificaţie economică ori regim juridic, şi a căror existenţă şi mişcare în cadrul patrimoniului se înregistrează pe conturi, în contabilitatea analitică şi sintetică (exemplu: acţiuni, obligaţiuni, alte hîrtii de valoare, mijloace fixe etc.). OBIECT AL MUNCII (engl. WORK OBJECT; fr. OBJET DU TRAVAIL). Categorie economică care desemnează orice resursă materială aflată în stare naturală, iniţială sau care a suportat un proces de prelucrare, asupra căruia omul intervine în procesul muncii cu ajutorul sculelor şi utilajelor în scopul adaptării acesteia la nevoile sale sociale sau individuale. OBIECTIV (engl. OBJECTIVE; fr. OB-JECTIF). Scop (ţel) propus de o unitate economică care urmează a fi atins într-un orizont de timp delimitat. în funcţie de nivelul ierarhic al unităţii economice pentru care se stabilesc, obiectivele pot fi: generale, derivate, parţiale, de execuţie etc. OBIECTIVE DE PIAŢĂ (engl. MAR-KET OBJECTIVES; fr. OBJECTIVE DE MARCHE). Reprezintă acele scopuri care trebuie îndeplinite de un program de mar- keting. Obiectivele de marketing sînt determinate prin interpretarea părţilor relevante ale proiectelor societăţii, în lumina intereselor sale, pe baza bilanţului contabil. OBIECŢIE. Acţiune prin care se protestează împotriva unei clauze sau asupra unei constatări făcute în legătură cu o situaţie de fapt (exemplu: avarierea mărfurilor etc.). OBLIGAŢIE (DATORIE) (engl. DEBT; fr. OBLIGATION). 1. Drept patrimonial cu aspect pecuniar în virtutea căruia o persoană, creanţierul, poate să pretindă unei alte persoane, debitorul, o anumită prestaţie; 2. Raport de drept civil în baza căruia una sau mai multe persoane creditoare au dreptul să ceară uneia sau mai multor persoane debitoare să facă, să nu facă, sau să dea ceva. OBLIGAŢIE LEGATĂ DE CAPITAL (engl. CAPITAL COMMITMENT; fr. OBLIGATION NOUEE DE CAPITAL). Reprezintă un program ferm, aprobat de obicei de consiliul directorilor. în cazul companiilor, în vederea cheltuirii unor sume de bani pe bunuri de capital (bunuri de utilizare îndelungată în afacerea respectivă, de exemplu pămîntul, clădirile, fabricile, utilajele, investiţiile în filiale, vehiculele), legea obligă la OBLIGAŢIUNE 234 evidenţierea în balanţa contabilă a acestor intenţii legate de achiziţionarea de capital. OBLIGAŢIUNE (fr. OBLIGATION). 1. Titlu de credit, hîrtie de valoare emisă de bănci sau de agenţi economici care conferă posesorului ei calitatea de creditor faţă de instituţia emitentă şi care dă dreptul acestuia să primească pentru suma împrumutată un anume venit fix, sub formă de dobîndă, sau cîştiguri prin tragere la sorţi ori sub ambele forme. Pe baza obligaţiunii, emitentul se obligă la o anumită prestaţie. împrumuturile pe bază de obligaţiune reclamă existenţa unei emisiuni de obligaţiuni, a unei bănci cu sarcina să plaseze obligaţiunile în rîndurile persoanelor fizice sau juridice care au capitaluri disponibile, a unei pieţe pe care să se coteze obligaţiunile şi a unei ţări emitente sau instituţii de credit care să se ocupe cu rambursarea împrumutului; 2. Hîrtie de valoare emisă de stat, de o instituţie publică cu titlu de creanţă, în vederea lansării unui împrumut şi care conferă posesorului său calitatea de creditor, precum şi dreptul de a primi pentru suma împrumutată un anumit venit fix sub formă de dobîndă, stabilită dinainte, indiferent de rezultatele obţinute de cel care le-a emis. Obligaţiunea poate fi: - nominală, în care este specificat numele beneficiarului; - la purtător, care conferă drepturi persoanei ce o deţine. Obligaţiunea nu are valoare proprie; ea reprezintă o formă a capitalului fictiv, deşi se cumpără, se vinde şi se depune ca gaj. OBLIGAŢIUNE CEC (engl. CHEQUE DEBENTURE; fr. OBLIGATION CHEQUE). Este un înscris emis de Casa de Economii şi Consemnaţiuni din România, care serveşte ca instrument de atragere, cu titlu rambursabil, a disponibilităţilor băneşti ale populaţiei şi folosite de către stat. Veniturile cuvenite depunătorilor pe obligaţiunea CEC se acordă sub formă de cîştiguri pe bază de tragere la sorţi. Obligaţiunile CEC sînt rambursabile la prezentare. OBLIGAŢIUNE DE CASĂ. Titluri negociabile la bursă emise de bănci în funcţie de necesităţile lor. Deşi nu sînt cotate, obligaţiunile de casă fac totuşi obiectul unei pieţe restrînse. OBLIGAŢIUNE CONVERTIBILĂ (engl. CONVERTIBLE DEBENTURE; fr. OBLIGATION CONVERTIBLE). Titlu de credit care poate fi schimbat în anumite condiţii şi într-o proporţie determinată pe acţiuni ale societăţii emitente. Ea încorporează acelaşi drept fundamental ca şi o obligaţiune simplă şi asigură deţinătorului o dobîndă fixă. Rata dobînzii se situează, în general, cu puţin sub nivelul celei asigurate de obligaţiunile neconvertibile. Preţul de conversiune şi perioada în care acest schimb este posibil sînt menţionate în prospectul de emisiune. Deţinătorul obligaţiunii poate să renunţe la conversiune şi să-şi conserve titlul pînă la încheierea duratei împrumutului; în acest caz, continuă să primească dobînzile fixate, iar valoarea nominală a obligaţiunii îi va fi rambursată la scadenţă. în considerarea avantajului pe care-1 constituie posibilitatea de conversiune, dobîndă obligaţiunilor convertibile este, în general, inferioară celei a obligaţiunilor normale. De altfel, preţul conversiunii se situează, în mod obişnuit, deasupra cursului acţiunii la momentul emisiunii împrumutului; este deci un „agio“ numit primă de conversiune. Cursul obligaţiunii convertibile urmează evoluţia generală a pieţei obligaţiunilor sau variaţiile de curs ale acţiunii, în funcţie de importanţa primei de conversiune. OBLIGAŢIUNE CU CUPON ZERO (engl. ZERO COUPON BOND; fr. OBLIGATION AVEC COUPON ZERO). Titlu de credit fără dobîndă, dar cu primă de rambursare. Prima, care reprezintă venitul încasat de deţinător, este diferenţa dintre preţul de emisiune, foarte mic, şi valoarea nominală, care se restituie la scadenţă. Conform formulei dobînzii compuse, venitul realizat de posesorul unei obligaţiuni cu cupon zero în momentul rambursării echivalează 235 OBLIGAŢIUNE PERPETUĂ cu o anumită dobîndă anuală, capitalizată pe tot parcursul valabilităţii ei. OBLIGAŢIUNE CU DOBÎNDĂ VARIABILĂ (engl. BOND WITH VARIABLE INTEREST; fr. OBLIGATION AVEC INTERET VARIABLE). Reprezintă un titlu de credit pe termen mediu (5-7 ani) a cărui dobîndă este revizuită periodic (la 3-6 luni) în funcţie de nivelul dobînzii de bază, la care se adaugă o maijă, care este de fapt elementul negociabil. OBLIGAŢIUNE EMISĂ PE BAZĂ DE VENIT (engl. ISSUED DEBENTURE BASED ON THE INCOME; fr. OBLIGATION EMIS CONFORMEMENT AUX RE-VENU). Obligaţiune emisă de o companie aflată în procesul reorganizării economice. Aceasta permite emitentului să amîne achitarea dobînzilor datorate pînă în momentul în care compania obţine profit. Dobînzile obligaţiunilor pe bază de venit se acumulează. Dacă obligaţiunile pe bază de venit ajung la maturitate înainte ca emitentul să-şi poată achita împrumutul, atunci el intră în mod inevitabil în procedura de lichidare prin faliment. OBLIGAŢIUNE EMISĂ PE BAZA ONOAREI ŞI A BONITĂŢII EMITENTULUI (OBLIGAŢIUNE NEGARANTATĂ) (engl. ISSUED DEBENTURE BASED ON THE HONOR AND ALLOWANCE OF THE ISSUING AUTHORITY; fr. OBLIGATION EMIS CONFORMEMENT A L'HON-NEUR ET A L CONFIANCE DE L'EMETTEUR). Obligaţiune pentru a cărei emitere este suficientă simpla promisiune de plată a emitentului care se bucură de încredere deplină în cadrul industriei bancare. OBLIGAŢIUNE EXTERNĂ (engl. EX-TERNAL BOND; fr. OBLIGATION EXTERNE). Titlu de credit emis de un împrumutat care este de altă naţionalitate decît a ţării pe teritoriul căreia funcţionează piaţa capitalului şi unde se emit titlurile. Sînt de două tipuri: obligaţiuni străine şi obligaţiuni internaţionale (euroobligaţiuni). Venitul oferit de obligaţiunea externă este în funcţie de: dobîndă, preţul de ofertă şi scadenţă. OBLIGAŢIUNE IMOBILIARĂ (fr. OBLIGATION IMMOBILIERE). Obligaţiune pentru care emitentul oferă bunuri imobiliare posedate, drept garanţie a îndeplinirii contractului de împrumut. Ea poate fi: - deschisă, al cărei colateral poate servi drept garanţie şi pentru alte împrumuturi sau tranzacţii; - închisă, al cărui colateral nu poate fi obiect de garanţie pentru un alt împrumut sau tranzacţie. OBLIGAŢIUNE CU OPŢIUNE (fr. OBLIGATION AVEC OPTION). Este un titlu de credit însoţit de un certificat de opţiune care autorizează subscrierea de acţiuni sau de bonuri de participaţie ale aceleiaşi societăţi, într-un termen determinat (termen de opţiune). Deţinătorul de obligaţiuni cu opţiune obţine titlurile pe care are dreptul să le subscrie prin plata preţului de subscripţie fixat şi prin remiterea certificatului de opţiune. Fiecare subscriitor al unei obligaţiuni cu opţiune contează pe urcarea cursului acţiunilor sau al bonurilor de participaţie pe care are dreptul să le subscrie, la un nivel superior celui al preţului de subscripţie fixat, ceea ce, dacă se întîmplă, i-ar permite să vîndă cu beneficiu titlurile subscrise. Remunerarea obligaţiunilor cu opţiune este net mai coborîtă decît cea a obligaţiunilor ordinare. OBLIGAŢIUNE CU PRIMĂ DIFERITĂ. Obligaţiune a cărei dobîndă poate fi modificată după un număr de ani de la emisiune. OBLIGAŢIUNE PERPETUĂ (engl. PERPETUAL BOND; fr. OBLIGATION PERPETUELLE). Este un titlu de credit ce se caracterizează prin aceea că nu are stabilită scadenţa finală. Emitentul nu-şi asumă deci obligaţia de restituire a sumei primite. Cu toate acestea, ea s-a dovedit foarte atractivă deţinătorilor. Apariţia acestui tip OBLIGAŢIUNE PRECARĂ 236 de obligaţiune în practica financiară a făcut să dispară diferenţa netă dintre capitalul propriu şi cel împrumutat de un agent economic oarecare. OBLIGAŢIUNE PRECARĂ („MURDARĂ") (engl. PRECARIOUS BOND; fr. OBLIGATION PRECAIRE). Titlu de credit însoţit de dobînzi mai ridicate (cu 3-4%) decît cele ale bonurilor de tezaur, pentru a compensa riscul foarte mare pe care şi-l asumă cei care subscriu şi deţin asemenea titluri, avînd în vedere că emitenţii sînt, de regulă, firme aflate în situaţii precare sau companii tinere, deci cu un standing financiar scăzut. Existenţa acestui tip de obligaţiune permite accesul pe pieţele internaţionale de capital şi a debitorilor cu o solvabilitate redusă. OBLIGAŢIUNE CU WARRANT (engl. WARRANT BOND; fr. OBLIGATION AVEC WARRANT). Este un titlu de credit asemănător celui convertibil. Diferenţa esenţială constă în faptul că, la obligaţiunea convertibilă, dreptul de subscriere la acţiuni este inseparabil de obligaţiune, în timp ce pentru obligaţiunea cu warrant acest drept este reprezentat printr-un certificat de opţiune .numit warrant care face parte din corpul obligaţiunii. Certificatul acesta poate fi însă detaşat de obligaţiune şi negociat separat. După detaşarea warrantului, obligaţiunea continuă să subziste, în timp ce la obligaţiunile convertibile dreptul de creanţă se stinge în momentul exercitării dreptului de conversiune. OBLIGAŢIUNE YANKEE (engl. YAN-KEE BOND; fr. OBLIGATION ,,YANKEE“). Este o obligaţiune emisă de solicitanţii de împrumuturi în dolari din întreaga lume şi este plasată pe piaţa americană. OBLIGO. Datorie, obligaţie rezultată dintr-o poliţă. Datoriile totale faţă de bancă rezultate din poliţele neachitate sînt centralizate în registrele bancare. OBSERVARE PRIN AUTOÎNREGIS-TRARE (engl. OBSERVATION BY SELF-ENUMERATION). Este o tehnică de lucru bazată pe înregistrarea efectuată de persoana cercetată pe formulare speciale primite de la observator. OBSERVARE DIRECTĂ (engl. DIRECT OBSERVATION; fr. OBSERVATION DIRECTE). Tehnică de lucru bazată pe o înregistrare nemijlocită care se efectuează prin contactul direct al observatorului cu unităţile respective. OBSERVARE INDIRECTĂ (engl. INDIRECT OBSERVATION; fr. OBSERVATION INDIRECTE). Tehnică de lucru bazată pe o înregistrare a dat^or din surse care au consemnat anterior fenomenul într-un document. OBSERVARE PARŢIALĂ (engl. PARŢIAL OBSERVATION; fr. OBSERVATION PARTIELLE). Denumită şi anchetă statistică, reprezintă înregistrarea unei părţi, mai mari sau mai mici, din populaţia totală, după reguli bine definite. Cele mai frecvente observări parţiale sînt anchetele statistice sau sondajele statistice. OBSERVARE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL OBSERVATION; fr. OBSERVATION STATISTIQUE). Denumită şi înregistrare statistică, ea reprezintă acţiunea de culegere a informaţiilor referitoare la unităţile statistice şi a caracteristicilor acestora, după criterii riguros definite. OBSERVARE TOTALĂ (engl. OVER-ALL OBSERVATION; fr. OBSERVATION TOTALE, COMPLETE). Denumită şi observare exhaustivă, reprezintă o tehnică de lucru bazată pe înregistrarea tuturor unităţilor, fără excepţie, care constituie populaţia totală supusă cercetării. OCUPARE DEPLINĂ (engl. FULL EMPLOYMENT; fr. EMPLOI ACCOM-PLIE). Concept economic ce semnifică utili- 237 OFERTĂ FERMĂ zarea completă a factorilor de producţie şi se referă atît la mîna de lucru, cît şi la capital. OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ (engl. EMPLOYMENT LEVEL; fr. NIVEAU D'EMPLOI). Indicator economic care exprimă gradul de participare a populaţiei apte de muncă la realizarea activităţilor dintr-o ţară; ocuparea forţei de muncă poate fi exprimată în două moduri: - relativ, gradul de ocupare calculat ca raport între totalul populaţiei apte de muncă, din care se scade numărul celor apţi de muncă dar care nu lucrează, şi totalul populaţiei apte de muncă; - absolut, reprezentând numărul celor ce lucrează în orice activitate. Diferenţa dintre totalul populaţiei apte de muncă şi cea efectiv ocupată defineşte numărul de şomeri dintr-o ţară; raportul dintre numărul de şomeri şi totalul populaţiei apte de muncă exprimă nivelul relativ al acestei categorii de personal faţă de totalul populaţiei apte de muncă. OCUPAŢIE (engl. OCCUPATION; fr. OCCUPATION). Activitate aducătoare de venit pe care o persoană o exercită în mod obişnuit, într-una dintre ramurile economiei naţionale. OFERTĂ (engl. OFFER; fr. OFFRE). Propunere pe care o persoană o face altei persoane în vederea încheierii unui contract, şi care dă expresie unei manifestări de voinţă ce prin natura şi finalitatea sa îşi poate produce efectele specifice numai în măsura aducerii sale la cunoştinţa destinatarului. Oferta trebuie să îndeplinească următoarele trăsături; să fie fermă, să fie precisă şi completă. Oferta se poate manifesta şi sub forma unei propuneri adresată unor persoane nedeterminate. Dreptul uniform stabileşte însă că o asemenea propunere se consideră doar ca invitaţie la ofertă, afară numai dacă ofertantul nu a indicat în mod clar contrariul. La acestea mai trebuie adăugate acţiunile de reclamă şi de publicitate (prin care se subliniază calitatea produsului, nou- tatea, sfera sa de utilitate) precum şi alţi factori care pot influenţa oferta. Oferta reprezintă nu numai prezenţa pe piaţă a producătorului, ci şi modul în care participă la acoperirea cererii, la satisfacerea nevoilor sociale. Oferta se află într-o continuă adaptare prin modernizare, înnoire, extindere a sortimentelor şi eliminare a unor produse sau servicii perimate moral. OFERTA DE BANI (engL TENDER). Reprezintă totalitatea resurselor băneşti temporar disponibile, care se concentrează în bănci sau alte instituţii publice (CEC, CAR etc.) şi care pot fi puse la dispoziţia diferitelor persoane sau unităţi economice, organizaţii sau instituţii, în schimbul unei do-bînzi prestabilite. Evoluţia ofertei de capital bănesc depinde de nivelul acumulării şi de sporirea rentabilităţii folosirii banilor pe piaţa internă şi externă. OFERTĂ COMERCIALĂ (engl. COMMERCIAL OFFER; fr. OFFRE COMMERCIAL). Documentul de răspuns al ofertanţilor la invitaţia de participare la o licitaţie; cuprinde: termenul de livrare (care se menţionează separat pentru instalaţiile complexe, pentru livrări de lucrări de proiectare şi, respectiv, pentru livrări de echipamente, utilaje şi materiale), preţul, termenul de plată, condiţiile de livrare, valabilitatea ofertei etc. OFERTĂ DE EXPORT (engl. EXPORT OFFER; fr. OFFRE D'EXPORTATION). Este o modalitate de promovare a produselor şi servi&ilor pe piaţa externă prin scrisori sau alte forme de comunicare adresate partenerilor externi doritori să le cumpere conform cererii lor directe sau publicate şi în care se precizează condiţiile de vînzare puse de vînzător. OFERTĂ FERMĂ (engl. FIRM OFFER; fr. OFFRE FERME). Este o ofertă ce conţine toate elementele unui contract - obiect, preţ, termene de livrare etc., astfel încît, acceptarea întocmai de către beneficiar să aibă valoarea unui contract încheiat. OFERTĂ DE MĂRFURI 238 OFERTĂ DE MĂRFURI (engl. OFFER OF GOODS; fr. OFFRE DE MARCHANDI-SES). Reprezintă propunerea pentru încheierea unui contract intern sau a unei operaţiuni de export care poate să pornească din iniţiativa producătorului, exportatorului sau să fie un răspuns la o cerere de ofertă din partea importatorului. OFERTĂ DE MUNCĂ (engl. OFFER OF WORK; fr. OFFRE DE TRAVAIL). Este o formă specială de ofertă, întîlnită pe piaţa muncii, care reprezintă volumul de muncă ce poate fi depus de populaţia unei ţări într-o perioadă dată. Pe piaţa muncii, oferta se delimitează pe domenii, niveluri de pregătire, profiluri, specialităţi, meserii etc. Oferta are numeroase particularităţi care influenţează asupra satisfacerii cererii de muncă. OFERTĂ NECOMPETITIVĂ (engl. UN COMPETITIVE OFFER). Este un tip de o-fertă, întîlnită pe piaţa bursieră, care constă în oferirea spre cumpărare a unei cantităţi specifice de bonuri de tezaur la preţuri medii, pentru toate titlurile, în ziua licitaţiei, în mod uzual ofertele necompetitive sînt făcute de micii investitori care nu au suficientă experienţă. OFERTĂ PUBLICĂ DE CUMPĂRA- RE (engl. PUBLIC OFFER OF BUYING; fr. OFFRE PUBLIQUE DACHAT). Operaţiune prin care o societate se oferă public să cumpere acţiunile altei societăţi în scopul obţinerii controlului asupra ei, la un curs superior celui la care societatea (care va fi cumpărată) este cotată la bursă. OFERTĂ PUBLICĂ DE VÎNZARE (engl. PUBLIC OFFER OF SELLING; fr. OFFRE PUBLIQUE A VENDRE). Reprezin-tă oferirea spre vînzare a unor acţiuni sau a tuturor acţiunilor unei societăţi comerciale către publicul larg - persoane fizice sau juridice române sau străine - la un preţ predeterminat. OFERTĂ REALĂ (engl. REAL OFFER; fr. OFFRE REEL). Reprezintă procedura prin care debitorul se eliberează de obligaţie atenţionînd pe creditor să o accepte, depu-nînd bunul sau marfa care formează obiectul acţiunii, în locul indicat (de exemplu, dacă obiectul îl constituie o sumă de bani, aceasta se va depune într-o anumită bancă). OFERTA TEHNICĂ (engl. TECHNI-CAL OFFER; fr. OFFRE TECHNIQUE). Este documentul de răspuns al ofertanţilor la invitaţia de participare la licitaţie şi cuprinde date cu privire la aspectele tehnice menţionate în caietul de sarcini, şi anume: obiectul ofertei, experienţa tehnică a vînzărilor, date tehnice ce au stat la baza elaborării ofertei, caracterizarea instalaţiei oferite, elemente referitoare la know-how, la şcolarizarea personalului cumpărătorului, lista echipamentelor, utilajelor şi materialelor. OFFSET. Termen prin care, în limbajul juridic englez, se desemnează o varietate a operaţiunii în contrapartidă (compensaţie), practicată pe scară destul de largă în ultima vreme în raporturile juridice comerciale dintre firme. Se aseamănă cu tranzacţiile în contrapartidă, avînd însă o mare amploare, cu termene mai lungi de îndeplinire a obligaţiilor de prelucrare a mărfurilor de contrapartidă. în majoritatea cazurilor, operaţiunile de offset se iniţiază şi se practică în legătură cu programele de vînzări de materiale militare către unităţi guvernamentale, cum sînt ministerele apărării naţionale din diferite ţări. De regulă, tranzacţiile de acest gen sînt de valori ridicate, ele acoperind în mod uzual comerţul cu produsele industriei aviatice; producătorii de material aeronautic livrează produsele fabricate de ei în schimbul obţinerii unor materiale, părţi componente sau unor servicii ca, de exemplu, cele turistice. OLIGARHIE FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL OLIGARCHY; fr. OLIGARCHIE FINANCIERE). Grup restrîns de proprietari ai capitalului financiar, care domină întrea- 239 ONORARIU ga viaţă economică şi politică. Oligarhia financiară are la bază gradul înalt de monopolizare al producţiei şi capitalului. Se formează pe baza contopirii capitalului monopolist bancar cu capitalul monopolist industrial, în capitalul financiar, cu scopul obţinerii profitului de monopol ridicat. Dominaţia oligarhiei financiare se realizează pe calea „uniunii personale44, sistemului participaţiilor şi deţinerii pachetului de control al acţiunilor, fondării de societăţi pe acţiuni, emisiunilor de titluri, împrumuturilor de stat etc. „Uniunea personală44 constă în aceea că directorii băncilor şi societăţilor de asigurare devin şi membrii ai consiliilor de administraţie ale societăţilor industriale, comerciale şi agricole, iar directorii acestora din urmă devin conducători de bănci etc.; se ajunge astfel ca un număr redus de mari bancheri şi industriaşi să dispună şi să decidă asupra masei covîrşitoare a avuţiei sociale. * în strînsă legătură cu uniunea personală, dominaţia oligarhiei financiare se realizează şi prin „sistemul de participaţii44 şi deţinerea pachetului de control al acţiunilor, care constă în faptul că în cadrul unei uniuni monopoliste există o societate pe acţiuni principală - „societate mamă44 - care posedă pachetul de control al acţiunilor unor alte societăţi, şi „societăţi fiice44 care, la rîndul lor, dispun de pachete de control al acţiunilor unor alte societăţi etc. în felul acesta „societatea mamă44 controlează cu un volum relativ redus de capital, activitatea unui capital de cîteva ori mai mare. Mărimea „pachetului de control44 variază în funcţie de gradul de difuziune al acţiunilor. OLIGOPOL (engl. OLIGOPOL; fr. OLI-GOPOLE). Formă de control a pieţei care se apropie cel mai mult de realitatea majorităţii pieţelor într-o economie structurată pe principiile economiei de piaţă. în acest caz, un număr controlabil de întreprinderi şi-au împărţit între ele piaţa. Nici una din aceste întreprinderi nu domină piaţa, dar nu este nici total lipsită de putere. Ca atare, este necesar ca toţi oligopoliştii să aibă permanent în vedere eventualele reacţii ale concu- renţilor lor şi să le includă în strategia lor de preţuri. Situaţia de oligopol este des prezentă în economiile contemporane şi se poate explica prin existenţa unor motivaţii tehnice. Reducerea numărului producătorilor poate avea loc şi datorită asocierilor pe baze financiare a întreprinderilor. Asemenea asocieri atenuează rigorile concurenţei, dar acelaşi efect de atenuare se poate obţine şi prin diferenţierea produselor. Apare „oligopolul pur44, situaţie în care producătorii oferă acelaşi produs, şi „oligopolul diferenţiat44, situaţie în care producătorii oferă produse din aceeaşi categorie, dar de tipuri diferite. OLIGOPSON Situaţie care semnifică existenţa pe piaţă a mai multor producători ai unui produs, consumatorii produsului respectiv fiind în număr mai mic. OMOGEN (engl. HOMOGENEOUS; fr. HOMOGENE). Ansamblu ale cărui elemente sînt de aceeaşi natură. OMOGENITATE (engl. HOMOGENE-ITY; fr. HOMOGENEITE). Este o însuşire a unui obiect, mulţimi, sau sistem de a avea aceleaşi proprietăţi în toate punctele sale, în funcţie de o caracteristică determinantă. OMOGENITATE A PRODUSULUI (engl. PRODUCT HOMOGENEITY; fr. HOMOGENEITE DU PRODUIT). Reprezintă principiul de bază în clasificarea activităţilor din economia naţională în raport direct cu natura şi funcţiile pe care le îndeplinesc în sistemul diviziunii sociale a muncii. Prin aceasta se are în vedere o grupare univocă a tuturor activităţilor după genul acestora în categorii de clasificare cît mai omogen posibil. ONORARIU (engl. FEE; fr. HONO-RAIRE). Termen bursier prin care se desemnează acea parte din adaosul de comercializare a emisiunii primare care este încasată de conducătorul sindicatului bancar. ONORIFIC 240 ONORIFIC (engl. HONORARY; fr. HONORIFKJUE). Concept care vizează persoana care îndeplineşte o funcţie, fără a fi plătită. OPEN-MARKET (fr. MARCHE OU-VERTE). 1. Este un termen uzual ce desemnează acea piaţă de mărfuri (deschisă) la care au acces toţi vînzătorii şi cumpărătorii; 2. Este o tehnică de intervenţie a Băncii Naţionale asupra pieţei monetare, folosită pentru cumpărarea-vînzarea de titluri prin banca de emisiune. Este o tehnică de intervenţie eficientă, de cea mai mare utilitate practică şi supleţe, în raport cu altele folosibile în acelaşi scop. OPERAŢIE (engl. TRANSACTION; fr. OPERATION). Activitate prin care se urmăreşte atingerea unui anumit scop; aici se încadrează, de exemplu, tranzacţia financiară sau comercială, înscrierea în registru a acesteia etc. OPERAŢIE DE BURSĂ (engl. STOCK EXCHANGE; fr. OPERATION BOURSI-ERE). Operaţie care are la bază tranzacţii de vînzare-cumpărare a hîrtiilor de valoare, la vedere şi la termen (FORWARD). OPERAŢIE CONTABILĂ (engl. AC-COUNTABLE OPERATION; fr. OPERATION COMPTABLE). Reprezintă actul de înregistrare în contabilitate a unui fenomen sau proces economic rezultat din obiectul de activitate al subiectului patrimonial. Este susţinută de documente justificative care îndeplinesc condiţiile legale de formă şi conţinut. Se exprimă în unităţi monetare şi trebuie să respecte principiul dublei reprezentări în contabilitate. OPERAŢIE ÎN CONTRAPARTIDĂ (engl. COUNTERPART TRANSACTION; fr. OPERATION EN CONTREPARTIE), Tran-zacţie comercială care presupune aranjamente ce au ca obiect schimbul reciproc de mărfuri. OPERAŢIE DE REEXPORT (engl. REEXPORT TRANSACTION; fr. OPERATION DE REEXPORTATION). Este activitatea de cumpărare, prin import, de pe o anumită piaţă externă a unui produs sau a unei mărfuri în vederea revînzării pe o altă piaţă, în scopul obţinerii unei diferenţe între preţul de cumpărare şi cel de revînzare, diferenţă destinată să acopere cheltuielile ocazionate de operaţiile de reexport şi să asigure un beneficiu pentru întreprinzător, sau în scopul promovării relaţiilor comerciale cu alte ţări. Acest tip de operaţii sînt practicate atît de către agenţii de comercializare internaţională (trader), în postură de reprezentanţi ce acţionează contra unui comision (obţinut de obicei de la exportator), cît şi de către firme pe cont propriu, ca reexportatori. OPERAŢIE DE SWITCH (a manevra) (engl. SWITCH TRANSACTION; fr. OPERATION DE SWITCH). Operaţie comercială complexă prin care se realizează, în final, un schimb de valută convertibilă, pe valută clearing. După obiectul lor de activitate, aceste operaţii sînt: - switch de valută, care sînt operaţii pur financiare; - switch de marfă, în care se combină tranzacţia financiară cu cea de vînzare-cumpărare. în cazul unei operaţii switch de mărfuri, de exemplu, o ţară cumpără mărfuri de pe piaţa liberă, pe care le plăteşte cu devize şi le reexportă unei ţări partenere, contra devize clearing. în urma efectuării acestei operaţii firma iniţiatoare se alege cu un „agio“ (diferenţa favorabilă de preţ) datorită faptului că preţul plătit în valută convertibilă este, de regulă, mai mic decît preţul încasat în valută clearing prin reexport, deoarece valuta convertibilă are un curs mai bun. OPERAŢIE DE COMPENSAŢIE (engl. COMPENSATION TRANSACTION; fr. OPERATION DE COMPENSATION). Reprezintă o operaţie de condiţionare prin acorduri sau contracte a importului de export, astfel încît să se evite (sau să se limiteze) plăţile în valută. Operaţiile de com- 241 OPERAŢIE VALUTARĂ pensaţie au un caracter global, atunci cînd derivă dintr-un acord de clearing încheiat între două state, şi parţial, atunci cînd se referă la un anumit contract sau la anumite contracte. OPERAŢIE CU DREPT DE OPŢIUNE (engl. TRANSACTION WITH OPTION RIGHT; fr. OPERATION AVEC DROIT D'OPTION). Este o operaţiune de bursă ce se bazează pe dreptul uneia din părţile implicate de a condiţiona angajamentul luat, în sensul că la termenul scadent va avea posibilitatea de a alege între mai multe soluţii pentru a-şi diminua riscul. în cadrul operaţiunilor de acest fel, distingem: - operaţiune cu primă - în care cumpărătorul la termen poate, la scadenţă, fie să execute contractul (respectiv să achiziţioneze titlurile de valoare plătind preţul prevăzut) fie să renunţe, plătind o primă al cărei nivel se stabileşte cu anticipaţie; - operaţiune dublă (operaţiune cu primă de dublu) - în care, dacă la scadenţă cursul titlurilor a crescut cumpărătorul la termen a 200 de titluri are posibilitatea de a achiziţiona suplimentar 400 de titluri la preţul iniţial, plătind vînzătorului o primă. OPERAŢIE PARALELĂ (engl. PAR-ALLEL TRANSACTIONS; fr. OPERATIONS PARALLELES). Este o operaţie comercială ce are ca obiect schimbul de mărfuri şi constă în legarea sau condiţionarea unui import de mărfuri de un export concomitent, sau a unui export de un import, din care cauză se mai numeşte şi operaţiune conexată, conjugată sau de reciprocitate. OPERAŢIE DE REPARTIZARE (engl. DISTRIBUTION OPERATION; fr. OPERATION DE REPARTITION). Este o operaţie prin care fiecare stat îşi repartizează veniturile şi cheltuielile între verigile sistemului bugetar, în funcţie de modul în care au fost delimitate atribuţiile între aparatul de stat central şi cel local. De regulă veniturile cele mai importante şi principalele categorii de cheltuieli fac obiectul bugetului central, iar cele de importanţă locală sînt realizate şi repartizate la nivelul bugetelor locale. OPERAŢIE SWAP FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL SWAP TRANSACTION; fr. OPERATION FINANCIERES SWAP). Este o operaţie de transfer a riscurilor financiare, avînd ca suport luarea / darea cu împrumut, care la rîndul ei se manifestă în trei variante: swap de dobînzi, swap de datorii, swap de indici. OPERAŢIE SWAP DE DATORII (engl. DEBT SWAP TRANSACTION; fr. OPERATION SWAP DE DETTES). Reprezintă o tranzacţie în care se schimbă fie o datorie externă contra altei datorii externe, diferenţiate prin scadenţă, felul dobînzii, regimul de amortizare, durată etc., fie o datorie externă contra unor titluri de participaţie ale unei întreprinderi din ţara debitoare, fie datorie externă contra unor măsuri de protejare a mediului etc. OPERAŢIE SWAP DE DEVIZE (engl. SWAP TRANSACTION; fr. OPERATION SWAP DE DEVISES). Tranzacţie, de regulă pe termen mediu, prin care două părţi schimbă cantităţi date din două devize pe care le rambursează ulterior, prin modalităţi convenite, care se referă atît la plata dobînzilor, cît şi la cea a capitalului. OPERAŢIE TRIUNGHIULARĂ (engl. TRIANGULAR TRADE; fr. ECHANGE TRIANGULAIRE). Reprezintă o modalitate de comerţ (de regulă în comerţul exterior), prin care marfa circulă între ţara exportatoare şi cea importatoare prin intermediul unei case de comerţ dintr-o ţară terţă. OPERAŢIE VALUTARA. Reprezintă ansamblul de operaţii efectuat de instituţii de credit specializate şi cuprinde acte şi fapte care exprimă naşterea, modificarea sau stingerea unor obligaţii exprimate în valută. Operaţiile sînt efectuate atît cu valutele existente pe pieţele valutare, cît şi pe bază de documente de încasări şi plăţi exprimate în valută (bancnote, cecuri, poliţe, mandate OPERAŢIE VALUTARA LA TERMEN CU PRIMĂ 242 telegrafice etc.). Operaţiile valutare pot cuprinde: vînzările şi cumpărările de valută, acordarea de împrumuturi în valută, tranzitul de valută, obligaţiuni, acţiuni, cupoane, titluri de valoare etc. dintr-o ţară în alta. Tot în această categorie intră şi operaţiile valutare necomerciale, ce desemnează încasările şi plăţile în valută care rezultă din relaţiile cu străinătatea, altele decît cele comerciale, cum ar fi: pentru întreţinerea reprezentanţelor diplomatice, consulare, a agenţiilor, delegaţiilor şi misiunilor oficiale, unele cheltuieli privind turismul, drepturi de autor, succesiuni, chirii, onorarii, burse, ajutoare, pensii, donaţii, subvenţii, prime de asigurare, despăgubiri de la societăţile de asigurare, contribuţii, impozite, taxe, plata transporturilor de persoane, cheltuieli cu participarea la tîrguri internaţionale, cheltuieli de poştă şi telefon, telegraf, radio, televiziune etc. OPERAŢIE VALUTARĂ LA TERMEN CU PRIMA. Operaţie bursieră în care, ca şi în cazul tranzacţiilor cu titluri de valoare, întîlnim posibilitatea reducerii riscului pierderilor prin introducerea clauzei potrivit căreia cumpărătorul va încheia tranzacţia la un curs superior cursului zilei, cu dreptul de a plăti vînzătorului la scadenţă numai o primă în vederea înregistrării unui curs nefavorabil faţă de cel anticipat. Astfel, cumpărătorul va economisi sume însemnate din valuta sa cu care, în loc de a-şi onora întreaga obligaţie la termen, va putea efectua alte tranzacţii, la cursul zilei, favorabile pentru el. Operaţiunile de acest gen pot fi cu primă „a la hausse“ sau cu primă „a la baisse“, după cum ne aflăm în faţa unei cumpărări sau vînzări de valută. OPERAŢII ASUPRA BUNURILOR ŞI SERVICIILOR (engl. GOODS AND SERVICES TRANSACTIONS; fr. OPERATIONS SUR BIENS ET EMPLOIS). Sînt operaţii luate în considerare de sistemul contabilităţii naţionale, care descriu producţia, schimbul şi utilizarea bunurilor şi serviciilor pe sectoare sau ramuri. OPINIE (engl. OPINION; fr. OPINION). Este un punct de vedere (se admite posibilitatea unei erori), o apreciere, o preferinţă, o sugestie, în legătură cu cele mai variate fenomene, evenimente, procese, acţiuni, fapte concrete. Acestea se exprimă, de regulă, în funcţie de interesele, atitudinile şi aspiraţiile factorului emitent. Opinia poate fi subiectivă sau obiectivă, colectivă sau separată. OPORTUN (engl. OPPORTUNE; fr. OPPORTUN). Este o acţiune care se produce, se iniţiază, se declanşează, se instituie, se realizează, se aprobă, se întîmplă, la momentul sau în locul potrivit, indicat, favorabil, propice; se asigură astfel utilitatea concretă, practică a rezultatelor. OPTIM ECONOMIC (engl. ECONOMIC OPTIMUM; fr. OPTIMUM ECONOMIQUE). Este un criteriu sau o restricţie într-un proces de analiză economică deliberativă efectuat într-un sistem, ce presupune mai multe criterii şi restricţii, în vederea alegerii acelei variante care asigură cea mai ridicată eficienţă economică, care răspunde cel mai bine intereselor economice urmărite. Optimul economic înseamnă, în acelaşi timp, acea soluţie, din cel puţin două posibile, care este cea mai bună, în sensul că permite cel mai bine atingerea funcţiei-scop urmărite. El reprezintă starea atinsă în dezvoltarea economico-socială a ţării prin-tr-o repartizare raţională pe sfere şi ramuri de activitate, şi o utilizare cu maximum de eficienţă a resurselor naturale, umane şi financiare, în condiţiile echilibrului economic dinamic. OPTIMIZARE (engl. OPTIMIZATION; fr. OPTIMISATION). Acţiune economică care asigură obţinerea celei mai favorabile situaţii între efectul economic şi efortul depus (profit maxim, cheltuieli minime). în cercetările operaţionale, optimizarea este o tehnică de analiză care constă în a lua în considerare toate alternativele posibile pentru a rezolva o anumită problemă. Optimizarea porneşte de la ipoteza că toate datele unei probleme sînt variabile; ca urmare, se impune 243 ORDIN DE PLATĂ găsirea acelei combinaţii a elementelor care dau cea mai bună soluţie. Optimizarea are aplicabilitate în numeroase domenii din interiorul oricărui agent economic: determinarea nivelului optim al stocurilor, al preţului de vînzare, fixarea bugetului de publicitate, numărul economic al personalului angajat etc. OPŢIUNE (engl. OPTION; fr. OPTION). 1. Modalitate deliberată de selectare a unei decizii, căi de acţiune, forme de asigurare, modalităţi de plată, forme de aprovizionare, surse de furnizare, forme de transport, condiţii franco, forme de prezentare a unui produs etc. din mai multe soluţii posibile; 2. Operaţie de transfer a riscurilor, aranjament care dă posesorilor dreptul (fară a-i obliga) de a cumpăra sau a vinde o cantitate determinată de devize sau alte instrumente financiare, pînă la o anumită dată, numită de executare. Dacă aranjamentul prevede că opţiunea poate fi efectuată ori-cînd, ea se numeşte „opţiunea americană44, iar cînd se prevede că opţiunea poate fi efectuată numai la scadenţa convenită este vorba de o „opţiune europeană44. Opţiunea se bazează pe un contract încheiat între client şi bancă. Acest contract dă dobînditorului (client) dreptul de a cumpăra (opţiune „caii44) sau de a vinde (opţiune „put44) un număr determinat de acţiuni sau de bonuri de participaţie ale aceleaşi societăţi, în timpul unei perioade fixate, prin intermediul plăţii unei prime de opţiune. Opţiunile sînt negociate la burse specializate. Opţiunea „put44 (drept de a vinde titluri) convine celui care speculează „a la baisse44 (pe coborîrea cursului), dar ea poate să servească şi garantării unei poziţii în urcare. Opţiunea „caii44 (dreptul de a cumpăra titluri) convine celui care speculează „a la hausse44 (pe urcarea cursului), ea putînd servi la asigurarea unei poziţii în coborîre. ORDIN ALTERNATIV DE TRANZACŢIE (engl. TRANSACTION ALTERNATIVE ORDER; fr. ORDRE ALTERNATIVE DE TRANSACTION). Situaţie în care se găseşte agentul de bursă de a fi liber să decidă asupra încheierii unei tranzacţii între două situaţii de evoluţie a pieţei. Un astfel de ordin este exclusiv de cumpărare sau de vînzare. ORDIN „CUMPĂRĂ LA PIAŢĂ" (engl. „BUY TO MARKET ‘ ORDER; fr. ORDRE „ACHETEZ AUX MARCHE44). Reprezintă un ordin care autorizează agentul bursier să execute în contul clientului său o tranzacţie de cumpărare, imediată, la cel mai bun preţ al pieţei. Ordinul asigură investitorul de dobîndirea cu certitudine a obiectului tranzacţiei. ORDINE MONDIALĂ (engl. WORLD ORDER; fr. ORDRE MONDIALE), reprezintă condiţia de existenţă şi funcţionare a sistemului unitar global al economiei mondiale, care este asigurată de legăturile de inter-condiţionare complexă şi contradictorie dintre aceste subsisteme. Aceste relaţii de interconexiune, de interdependenţă dau conţinut conceptului de ordine economică mondială. Ordinea mondială exprimă fizionomia, starea calitativă şi modul specific de funcţionare al economiei mondiale, în fiecare etapă istorică. ORDIN DE PLATĂ (engl. PAYMENT ORDER; fr. ORDRE DE PAIEMENT). Titlu de credit emis de titularul unui cont bancar (ordonator) adresat băncii deţinătoare a contului, prin care titularul cere băncii să plătească o sumă determinată în favoarea unui beneficiar. Ordinul de plată este revocabil şi plata poate fi revocată, în orice moment, de către ordonator. Ordinul de plată poate fi: - letric, cînd plata are loc ca urmare a unei scrisori adresate băncii plătitoare; - telegrafic, sau prin telex, atunci cînd plata se face pe baza unei telegrame sau telex, trimise băncii plătitoare. Din punct de vedere al documentelor date de către beneficiar cu prilejul încasării sumei, ordinul poate fi: ORDIN „STOP4 LA CUMPĂRARE 244 - simplu, cînd banca achită contra unei simple chitanţe eliberate de beneficiarul plăţii; - documentar, cînd se solicită beneficiarului setul de documente care atestă livrarea mărfii sau prestarea serviciilor. ORDIN „STOP" LA CUMPĂRARE (engl. „STOP4 ORDER AT BUYING; fr. ORDRE „STOP6 A LACHAT). Decizie caracteristică pieţei de capital, bazată pe mecanismul de stabilire a cotaţiei unui titlu de valoare, în cadrul şedinţelor zilnice de cotare. Acest mecanism este folosit de vînzătorii de titluri, care urmăresc nivelul cotaţiilor bursiere, luînd decizia de ordin „stop44 la cumpărare, în momentul cînd nivelul de preţ al titlului de valoare corespunde intereselor sale, fiind convenabil, protejînd un profit şi ferindu-1 de o eventuală modificare nefavorabilă de curs. Se realizează la un preţ al pieţei situat deasupra preţului „stop44. ORDIN „STOP“ LA VÎNZARE (engl. „STOP* ORDER AT SELLING; fr. ORDRE „STOP4 A VENTE). Decizie caracteristică pieţei de capital. Acest mecanism este pus în funcţiune de cumpărătorii de titluri, care estimează că tendinţa de creştere a pieţei va permite revînzarea titlurilor la un nivel de preţ superior. Speculatorul poate să emită ordinul de „stop44 la vînzare în momentul în care consideră că şi-a asigurat un profit satisfăcător punîndu-se, în acelaşi timp, la adăpost de o modificare nefavorabilă. ORDIN DE TRANZACŢIE „LA PIAŢĂ" (engl. „TO MARKET44 TRANSACTION ORDER; fr. ORDRE DE TRANSACTION „AUX MARCHE44). Reprezintă situaţia în care agentul bursier încheie imediat o tranzacţie cu titluri financiare sau cu mărfuri, la cel mai bun preţ posibil al pieţei. Clientul cere doar executarea cu promptitudine a ordinului, fără a disputa preţul. ORDIN DE TRANZACŢIE „STOP" (engl. „STOP4 TRANSACTION ORDER; fr. ORDRE DE TRANSACTION „STOP4). Dispoziţie de executare a unei tranzacţii de mărfuri sau de titluri financiare la preţul pieţei, dar numai după ce acest preţ a atins valoarea specificată de client, numit şi preţ stop. Ordinul este dat zilnic sau pe o perioadă nedeterminată, pînă la şase luni, cînd trebuie reînnoit. Riscul este ca acest tip de ordin să fie declanşat de mişcările temporare ale preţului, deci să se execute la cîteva puncte, mai mici sau mai mari, decît preţul stop, datorită unor ordine plasate anterior. ORDIN „VINDE LA PIAŢĂ" (engl „SELL TO MARKET44 ORDER; fr. ORDRE „VENDEZ AUX MARCHE44). Ordin care autorizează agentul bursier să vîndă un lot specificat de titluri financiare sau de mărfuri la cel mai bun preţ posibil al pieţei. ORDONANŢĂ (engl. INJUNCTION; fr. ORDRE). 1. în contabilitatea publică: este un ordin dat de ordonator pentru efectuarea unei plăţi; 2. Ca tehnică de ordonanţare: este o tehnică de organizare, planificare şi regularizare a executării sarcinilor. ORDONATOR DE CREDITE (engl. CREDIT RELEASE AUTHORITY; fr. OR-DONNATEUR DE CREDIT). 1, Persoana fizică sau juridică din dispoziţia şi în contul căreia banca comercială efectuează o operaţiune bancară (emitere a unui ordin de plată, deschiderea unui acreditiv etc.). în contabilitatea ordonatorului se efectuează înregistrări în baza extraselor de cont ale băncii, care reprezintă confirmarea executării operaţiunii ordonanţate; .2. în finanţele publice, este o persoană împuternicită să îndeplinească o funcţie de conducere în cazul unei instituţii de stat, centrale sau locale, investită cu dreptul de a dispune de creditele bugetare aprobate prin planul de cheltuieli al instituţiei respective, precum şi de a finanţa instituţiile din subordine, în limita prevederilor bugetare. Ordonatorii de credite sînt de mai multe feluri, în funqţie de instituţiile pe care le conduc, astfel: 245 ORGANIZARE PROCESUALĂ ORDONATORI PRINCIPALI DE CREDITE (DE GRADUL I) (engl. MAIN CREDIT RELEASE AUTHORITY; fr. OR-DONNATEUR PRINCIPAL DE CREDIT). Sînt miniştrii şi conducătorii instituţiilor centrale de stat care depind de bugetul public, iar pe plan local conducătorii organelor administraţiei locale de stat care au bugete proprii de venituri şi cheltuieli. Ordonatorii principali de credite priiftesc creditele bugetare direct de la Ministerul Finanţelor şi respectiv, de la Administraţiile Financiare. Aceştia au dreptul să utilizeze eficient mijloacele bugetare pentru cheltuielile instituţiilor pe care le conduc, în limita prevederilor din planurile de veniipri şi cheltuieli, şi să repartizeze credite bugetare pentru nevoile instituţiilor din subordine, adică ordonatorilor secundari şi terţiari. ORDONATORI SECUNDARI DE CREDITE (DE GRAQUjL II). (engl. SEC-ONDARY CREDIT RELEASE AUTHORITY; fr. ORDONNATEUR iSECONDAIRE DE CREDIT). Sînt conducători instituţiilor bugetare de stat cărora Ii âe repartizează mijloacele bugetare necess^?$e către ordonatorii principali, atît peţi^, acoperirea cheltuielilor acestora, cît şi petttru repartizarea creditelor ordonatorii# terţiari, aflaţi în subordine. Ordonatorii secundari de credite funcţionează numai in cadrul bugetului public, avînd menirea şâ înlesnească finanţarea unor unităţi aflate pe întreg teritoriul ţării. Pe această linie, se acordă calitatea de ordonatori secundari şi conducătorilor de direcţii, inspectorate sau servicii judeţene. ORDONATORI TERŢIARI DE CREDITE (DE GRADUL HI) (engl. TER-TIARY CREDIT RELEASE AUTHORITY; fr. ORDONNATEUR TERTIAIRE DE CREDIT). Sînt conducătorii instituţiilor bugetare împuterniciţi de Ordonatorii principali sau secundari cu folosirea mijloacelor bugetare pentru nevoile proprii ale unităţilor pe care le conduc, cu respectarea prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat. ORGANIGRAMĂ (engl. ORGANIZA-TION CHART; fr. ORGANIGRAMME). Reprezentare grafică a structurii organizatorice a unei unităţi economice, care permite evidenţierea într-o formă expresivă a componentelor specifice şi a legăturilor dintre acestea. Este un instrument de informare şi analiză. Organigrama reflectă concepţia de organizare aplicată la o anumită întreprindere şi, în consecinţă, nivelele ierarhice existente. Organigrama, ca expresie sintetică şi sugestivă în formă grafică a piramidei organizatorice structurale a unei unităţi economice, depinde de: mărimea unităţii economice, dispersia teritorială a subunităţilor componente, tipul de producţie, sistemul informaţional practicat, profilul de activitate. ORGANIZARE (engl. ORGANIZATION; fr. ORGANISATION). Este o componentă de bază a managementului prin care se realizează descompunerea unui fenomen, proces, obiect, în elementele sale cele mai simple şi analizarea acestora, în scopul recompunerii lor cu un efect de sinteză ameliorat. Dacă ne referim la o firmă, organizarea acesteia constă în descompunerea ei în elemente componente (obiecte ale muncii, mijloace de muncă, forţa de muncă etc.), analizarea acestora în scopul recompunerii lor după anumite criterii tehnice, economice şi de personal, în vederea realizării în condiţii de eficienţă sporită a obiectivelor stabilite. ORGANIZARE PROCESUALĂ (engl. PROCESUAL ORGANIZATION). Este un subsistem al conceptului de organizare ce constă în descompunerea proceselor de muncă fizică şi intelectuală, în elemente componente (operaţii, timpi, mişcări etc.), analizarea acestora în scopul regrupării lor în funcţie de nivelul obiectivelor la realizarea cărora participă, de omogenitatea şi / sau complementaritatea lor, de nivelul de pregătire şi natura pregătirii personalului care le realizează, precum şi de specificul metodelor, tehnicilor şi instrumentelor folosite, în vederea desfăşurării lor şi realizării obiectivelor cu un plus de eficienţă. ORGANIZAŢIA PENTRU COOPERARE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICĂ 246 ORGANIZAŢIA PENTRU COOPERARE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICĂ (OCDE)’ (engl. ECONOMIC COOPERA-TION AND DEVELOPMENT ORGANIZA-TION; fr. ORGANISATION POUR COOPE-RATION DE DEVELOPPEMENT ECONOMIQUE). Organizaţie înfiinţată în anul 1961, cu sediul la Paris, organele OCDE fiind: Consiliul, Comitetul Executiv şi Secretariatul administrativ. Activitatea se desfăşoară în cadrul comitetelor pe domenii economice şi sociale cum sînt: politică economică, industrie, politică energetică şi nucleară, comerţ, precum şi în comitete specifice pentru relaţii economice şi financiare internaţionale, pentru probleme agrare, ştiinţă şi învăţămînt. Anual OCDE procedează la examinarea situaţiei economice a ţărilor membre, elaborînd studii care se publică după aprobarea lor de către ţările respective. Obiectivele organizaţiei sînt: - să încurajeze şi să coordoneze politicile economice ale ţărilor membre; - să contribuie la expansiunea ţărilor în curs de dezvoltare, chiar dacă sînt sau nu membre; - să faciliteze dezvoltarea comerţului şi să reglementeze problemele comerciale. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE INDUSTRIALĂ (ONUDI) (engl. UNITED NATIONS ORGANIZATION FOR INDUSTRIAL DEVELOPMENT; fr. ORGANISATION DES NATIONS UNIES POUR DEVELOPPEMENT INDUSTRIEL). Organizaţie creată în anul 1966, cu sediul la Viena. Obiectivul său este promovarea şi accelerarea procesului de industrializare în ţările în curs de dezvoltare, precum şi coordonarea tuturor activităţilor din domeniul dezvoltării industriale, efectuate de organele ONU. De asemenea, ONUDI desfăşoară activităţi de asistenţă tehnică pentru sprijinirea dezvoltării industriale a ţărilor în curs de dezvoltare, finanţate din fondurile sale şi ale PNUD. ORGANIZAŢIA PATRONALĂ (engl. EMPLOYER'S ORGANIZATION; fr. ORGANISATION PATRONALE). Este o insti- tuţie organizată ca o replică la formele de asociere ale angajaţilor şi reprezintă un fel de sindicat al patronilor. Forma sub care apare această reunire a întreprinzătorilor este asociaţia patronală, al cărei obiectiv principal este rezolvarea problemelor legate de relaţiile de muncă. ORGANIZAŢIA ŢĂRILOR EXPORTATOARE DE PETROL (OPEC) Organizaţie interguvemamentală creată în anul 1960 de către unele ţări în curs de dezvoltare, exportatoare de petrol, ce urmăreşte unificarea politicilor petroliere ale ţărilor membre stabilind totodată şi căile de apărare a intereselor individuale sau colective ale acestora. Hotărîrile luate de OPEC vizează: - creşterea veniturilor obţinute prin exploatarea şi comercializarea ţiţeiului, prin majorări ale preţului afişat al acestuia, a redevenţelor şi a impozitelor cuvenite statelor exportatoare de petrol etc.; - preluarea de către statele membre a controlului asupra propriilor resurse şi valorificarea lor, în interes naţional prin naţionalizări, prin acţiuni de înlăturare treptată a sistemului de concesiuni acordate companiilor petroliere, prin introducerea preţului unic etc. Ţările fondatoare ale OPEC sînt: Arabia Saudită, Kuweit, Irak, Iran şi Venezuela. La acestea s-au alăturat ulterior: Indonezia, Libia, Algeria, Quatar, Emiratele Arabe Unite, Nigeria, Ecuador, Gabon. Ţările membre ale OPEC deţin împreună 74 % din rezervele de petrol ale lumii. Structura organizatorică a OPEC cuprinde: - Conferinţa OPEC, care se întruneşte de două ori pe an, cu participarea tuturor reprezentanţilor ţărilor membre; principiul ce guvernează procesul ei decizional este acela al adoptării hotărîrilor cu unanimitate de voturi; - Comitetul de direcţie, condus de un preşedinte numit de Conferinţa OPEC; acest organ se reuneşte, de asemenea, de două ori pe an; - Secretariatul, care este organul permanent al OPEC; conducerea sa revine unui secretar general numit de Conferinţă, dintre 247 OSCILAŢIE reprezentanţii ţărilor membre (respectîndu-se o anumită ordine prestabilită). OPEC are sediul la Viena. ORGANIZAŢIE DE CONSULTANŢĂ (engl. CONSULTING ORGANIZATION). Este o organizaţie specializată în furnizarea de servicii de management pentru conducători. Prin serviciile sale complexe, aceste organizaţii aduc o contribuţie însemnată la creşterea calităţii actului de conducere. Prin structura personalului angajat în firme de consultanţă, de diverse profesii şi de un înalt nivel de pregătire şi specializare, consultanţii contribuie la creşterea funcţionalităţii şi eficacităţii proceselor economice din unităţi productive, prin punerea la dispoziţia acestora a unor metode şi tehnici verificate anterior şi prin know-how-ul pe care îl posedă. Obiectul activităţii organizaţiei de Consulting constă, în principal, în realizarea de studii şi proiecte, la solicitarea beneficiarului. ORGANIZAŢIE DE ENGINEERING (engl. ENGINEERING ORGANIZATION; fr. ORGANISATION D' ENGINEERING). Este o agenţie avînd ca obiect de activitate prestarea unui ansamblu de operaţii care urmăresc realizarea de investiţii, în condiţii de eficienţă maximă, prestaţii de engineering. în ţările dezvoltate organizaţia de engineering îmbracă forma societăţilor comerciale de engineering cu personal specializat de înaltă calificare. în funcţie de obiectul lor specific, organizaţiile de engineering se clasifică astfel: - organizaţii de proiectare şi construcţii, care funcţionează pe ramuri distincte de producţie şi efectuează studii, întocmesc proiecte de execuţie, supraveghează lucrările de construcţii-montaj, şi orice alte operaţii necesare pentru realizarea unei lucrări „la cheie“; - organizaţii specializate în conducerea activităţii întreprinderilor, care execută prestaţii referitoare la probleme generale ale conducerii, producţiei, desfacerii produselor etc.; - organizaţii de cercetare, care sînt concentrate în direcţia elaborării de noi procedee tehnologice sau de produse şi materiale, precum şi pe linia introducerii lor în producţie sau în circuitul comercial. ORIENTARE CĂTRE PIAŢĂ (engl. MARKET ORIENTATION; fr. ORIENTA-TION VERS LE MARCHE). Reprezintă o necesitate în atitudinea unei societăţi care trebuie să producă numai ce crede că se poate vinde sau pentru care există contracte ferme. ORIENTARE CĂTRE PRODUS (engl. PRODUCT ORIENTATION; fr. ORIENTATION VERS PRODUIT). Atitudine a unei companii care se situează în opoziţie cu orientarea către piaţă, şi care consideră că produsul trebuie mai întîi fabricat şi apoi urmează încercarea de a convinge clienţii să- 1 cumpere. ORIZONT ECONOMIC (engl. ECONOMIC HORIZON; fr. HORIZON ECONOMIQUE). Perioadă de timp pentru care se elaborează o previziune a evoluţiei fenomenelor economice. Este considerat un element fundamental, definitoriu, pentru aproximarea gradului de certitudine în apariţia (înregistrarea) evenimentului previzionat. Orizontul de timp poate fi definit sau indefinit, limitat sau nelimitat. Orizontul de timp limitat poate fi scurt (mai mic de 1 an), mediu (1-5 ani) pentru care se elaborează planurile curente şi de perspectivă, precum şi lung şi foarte lung (10-15 ani şi peste) pentru care se elaborează prognoze şi ipoteze. Stabilirea concretă a orizontului de timp, pe baza criteriilor alese şi a factorilor determinanţi are importanţă deosebită pentru obţinerea unor rezultate corecte în cercetarea, dimensionarea, aprecierea şi interpretarea diferitelor categorii de procese economice. OSCILAŢIE (engl. OSCILLATION; fr. OSCILLATION). Indicator statistic ce reprezintă variaţia periodică, în timp, a valorilor unei mărimi, care caracterizează un fenomen economic (vînzări de produse, cererea OUTRIGHT 248 pentru consum, cheltuielile antrenate de aprovizionarea dinamică în loturi diferite etc.). OUTRIGHT. Termen utilizat, de regulă, pentru denumirea operaţiei ce constă în stabilirea condiţiilor cumpărării sau vînzării de valută, inclusiv stabilirea cursului valutar, urmînd ca tranzacţia propriu-zisă să se producă la o dată ulterior convenită. OUTSIDER. Concept care exprimă neşansa de a nu cîştiga. Situaţia este specifică agenţilor care nu fac parte din uniunile monopoliste existente într-o ramură economică, dar care, prin obiectul de activitate pe care îl desfăşoară devin concurenţii acestora. Deoarece în general superioritatea este de partea monopolurilor, acestea, prin acţiuni concertate reuşesc să-i ruineze pe outsideri sau să-i ameninţe cu ruinarea. Scopul acestor acţiuni este de a-i determina pe agenţii aflaţi în poziţie de outsider să se alăture monopolurilor. în acelaşi timp, în anumite condiţii, concurenţa duce la apariţia de noi outsideri. p PACHET DE ACŢIUNI (engl. SHARES PARCEL; fr. PAQUET DES ACTIONS). Expresie prin care se desemnează numărul total al acţiunilor deţinute de un acţionar din capitalul unei societăţi pe acţiuni. în funcţie de mărimea acestui pachet, acţionarul respectiv are sau nu controlul efectiv al activităţii acelei societăţi comerciale. Un astfel de control poate fi asigurat în cazul în care pachetul de acţiuni deţinut de un acţionar reprezintă 30-40% din valoarea totală a capitalului social; împrejurarea se explică prin aceea că o mare parte din acţiuni este, de regulă, deţinută de persoane dispersate, care nu participă la adunările generale ale acţionarilor, iar în cazul că ar participa la acele adunări nu ar fi totuşi în măsură să influenţeze procesul decizional privind orientarea de viitor a societăţii datorită numărului mic de acţiuni deţinut de fiecare în parte. PANEL (engl. PANEL; fr. PANEL). Indicator statistic ce reprezintă un eşantion cu caracter stabil (eşantion fix), utilizat pentru evoluţia unei caracteristici studiate în timp (rămîne nemodificat de-a lungul unor anchete succesive). PANICA DE BURSĂ (engl. PANIC OF STOCK EXCHANGE; fr. PANIQUE DE BOURSE). Perioada cea mai acută a unei crize de bursă, caracterizată prin scăderea considerabilă, bruscă, a cursului hîrtiilor de valoare şi în cadrul acesteia, a acţiunilor. PARADOX STATISTIC (engl. STATIS-TICAL PARADOX; fr. PARADOXE STA-TISTIQUE). Indicele (mediu) de grup obţinut din indicii individuali, care iese în afara valorilor indicilor individuali ca urmare a modificării ponderii diferitelor subgrupe, în totalul populaţiei studiate (conform teoriei, media este cuprinsă între cea mai mică valoare şi cea mai mare din şirul valorilor care au stat la baza calculului)/ PARAMETRU STATISTIC (engl. STA-TISTICAL PARAMETER; fr. PARAMETRE STATISTIQUE). Mărime care exprimă o valoare reprezentativă dedusă dintr-o operaţie numerică aplicată la o repartiţie statistică. Parametrii statistici pot fi: - de nivel: medie, mediană, modul; - de dispersie: varianţă, abatere medie pătratică, coeficient de variaţie; - de asimetrie: coeficienţi. PARITATE (engl. PARITY; fr. PARITE) 1. Termen care desemnează o egalitate valorică, un echivalent în valoare. Ea poate fi: - monetară şi reprezintă raportul în greutate dintre cantitatea de metal pur, de acelaşi fel (aur, argint), conţinut intrinsec în unităţile monetare a două ţări; PARTE SOCIALĂ 250 - valutară şi reprezintă raportul dintre diferite valute pe baza conţinutului lor în aur stabilit prin lege. 2. La bursă, reprezintă cursul calculat pentru un titlu străin, pe baza schimbului oficial şi a cotaţiei la bursa din ţara de origine. PARTE SOCIALĂ (engl. SOCIAL PART; fr. PART SOCIALE). Aportul unei persoane fizice sau juridice sub formă bănească sau materială la formarea patrimoniului unei societăţi comerciale cu răspundere limitată şi / sau al unei asociaţii sau cooperative. Partea socială este atestată prin emiterea de către administratorii societăţii a unor certificate speciale. Se repartizează membrilor asociaţi în raport cu aportul de participare la capitalul social care poate fi constituit din vărsăminte în numerar sau într-o anumită proporţie (pînă la 60% potrivit legislaţiei din România) din bunuri care se integrează, în deplină proprietate, în patrimoniul social. în contabilitatea societăţii, relaţiile cu membrii asociaţi privind aportul de capital sînt reflectate într-un cont de activ (decontări cu asociaţii privind capitalul) din clasa conturilor de terţi, în debitul contului se înregistrează capitalul social subscris, iar în credit capitalul social vărsat (constituit) efectiv. Soldul debitor exprimă partea de aport la capitalul subscris şi nevărsat (neconstituită). Spre deosebire de acţiune, partea socială nu este negociabilă, ea poate fi transmisă numai în condiţiile în care toţi asociaţii sau majoritatea lor sînt de acord, sau în caz de succesiune. Posesorii părţilor sociale au dreptul la încasarea unei părţi din profitul unităţii respective. PARTENER (engl. PARTNER; fr. PAR-TENAIRE). Termenul prin care în limbajul juridic englez se desemnează persoanele care se asociază în scopul îndeplinirii unor acte de comerţ. Asemenea persoane pot avea un rol activ în cadrul societăţii comerciale constituite, în sensul că ei conduc activ societatea respectivă sau un rol inactiv (pasiv), caz în care participarea lor se rezumă la contribuţia cu capital, fără o implicare în activitatea de conducere. PARTENERIAT (engl. PARTNERSHIP; fr. SOCIETE DE PERSONNE). Formă de asociere a unor persoane, în vederea exercitării unor acte de comerţ, care au rol diferit în cadrul respectivei asociaţii. PARTICIPARE LA PROFIT (engl. PROFIT SHARING; fr. PARTICIPATION AUX BENEFICES). Operaţia de împărţire a veniturilor nete, după deducerea prelevărilor legale ale fondurilor de rezervă, către deţinătorii de acţiuni sau de părţi sociale. PARTICIPARE PE PIAŢĂ (engl. MARKET SHARE; fr. PARTICIPATION SUR LE MARCHE). Indicator care exprimă porţiunea sau partea din totalul vînzărilor tuturor mărcilor sau produselor aflate în competiţie, pe aceeaşi piaţă, care este cucerită de o anumită marcă sau produs. PARTICIPAŢIE (engl. INVESTMENT STOCKS; fr. PARTICIPATION). 1. Drept bazat pe o formă de relaţie recunoscută printr-un titlu legal reprezentînd o parte din capitalul unei societăţi comerciale pe acţiuni, care se constituie ca grup industrial ori financiar sau cu o altă structură, a cărei activitate este generatoare de profit. Titlul de participare este un înscris care consacră pentru deţinător dreptul de parti-cipaţie (acţiune). Calitatea de participant o poate avea orice persoană fizică (întreprinzător individual) sau juridică (societate comercială cu capital de stat, mixt sau privat, român sau străin) în condiţiile legii; 2. Contract de asociaţie între două sau mai multe persoane care se înţeleg să pună în comun fie numai muncă, fie muncă şi capital, fie numai capital, într-o anumită afacere a cărui durată este în funcţie de durata obiectului participaţiei. PARTICIPAŢIE BANCARĂ (engl. BANKING PARTICIPATION; fr. PARTICIPATION BANCAIRE). Operaţie financiară 251 PENETRAREA PIEŢEI prin care o bancă mare contribuie prin subscriere de capital la crearea sau dezvoltarea altei unităţi bancare. PASIV (engl. LIABILITIES; fr. PASSIF). Acea parte a bilanţului care indică, în etalon monetar, originea fondurilor puse la dispoziţia agentului economic pentru asigurarea finanţării activităţii sale. în pasivul bilanţului distingem: capitalul social, rezervele, rezultatele nete ale activităţii (profitul), rezervele pentru risc şi încercări, datoriile şi conturile de regularizare. PASIVE DE CAPITAL (engl. LIABILITIES OF CAPITAL; fr. CAPITAL PASSIF). Forme de capital constituite din capitalurile investite în propriile activităţi ale firmei, precum şi din creditele primite. PASIVE STABILE (engl. STABLE LIABILITIES; fr. PASSIFS STABLES). Volumul minim al sumelor datorate terţilor de către un agent, sume care se găsesc permanent în unitate, ca urmare a faptului că nu au ajuns la termenul de plată. Ele sînt asimilate surselor proprii ale acestuia. PATRIMONIU (engl. PATRIMONY; fr. PATRIMOINE). Totalitatea bunurilor (corporale şi necorporale), a drepturilor şi obligaţiilor privind modul de posesiune şi de folosire a acestora, care caracterizează situaţia unei entităţi patrimoniale, la un moment dat. în acest sens, sînt avute în vedere numai acele elemente patrimoniale (forme particulare de bunuri, drepturi şi obligaţii patrimoniale) care pot fi exprimate în bani, deci care au valoare pecuniară. Totdeauna patrimoniul este ataşat unei persoane fizice (care desfăşoară acte de comerţ) sau juridice numită titular de patrimoniu. Din punct de vedere contabil elementele definitorii ale patrimoniului (bunuri pe de o parte, drepturi şi obligaţii pe de altă parte) sînt exprimate ca o egalitate, în echilibru. în contabilitate, patrimoniul este evidenţiat folosindu-se dubla reprezentare, ca metodă specifică contabilităţii. Forma cea mai sintetică de reprezentare raţională a patrimoniului o constitu- ie bilanţul contabil care înfăţişează într-o formă grupată în activ mijloacele şi drepturile de creanţă, iar în pasiv sursele de formare a activului, inclusiv obligaţiile şi profitul. PATRON (engl. BOSS; fr. PATRON), desemnează persoana care reprezintă un proprietar de stabiliment, exploatare, întreprindere şi care foloseşte munca salariată. PATRONAT (engl. BOSS; fr. PATRON). 1. Relaţie de subordonare a unor persoane fizice sau juridice, precum şi a unor acţiuni social-culturale faţă de anumite fundaţii, aşezăminte, comitete sau persoane fizice (cu sens de patronare). 2. Desemnează totalitatea patronilor existenţi într-o ţară sau ramură economică, grupaţi după anumite convenţii. PAY-BACK. Metodă relativ simplă de calcul a rentabilităţii unei investiţii, care constă în compararea costurilor cu rezultatele viitoare la care se aşteaptă agentul economic. Anul retumării (pay-back) este acela în care rezultatele cumulate acoperă cheltuielile iniţiale. în acest mod este uşor să se determine investiţia cu cea mai rapidă rentabilitate (din mai multe variante). Această metodă nu ţine cont de importanţa rezultatelor ulterioare momentului de returnare. PENETRAREA PIEŢEI (engl. MAR-KET PENETRATION; fr! PENETRATION DU MARCHE). 1. Procesul prin care se intră pe o piaţă cu o marcă sau produs nou. Penetrarea pieţei poate fi obţinută oferind marca sau produsul la un preţ, iniţial scăzut, pentru familiarizarea publicului cu denumirea şi calităţile produsului; 2. Indicator în mărime relativă care măsoară gradul de penetrare a unei pieţe; se exprimă ca raport între proprietarii mărcii sau produsului şi numărul total al potenţialilor proprietari, exprimat sub formă procentuală. PENETRAŢIE ECONOMICĂ 252 PENETRAŢIE ECONOMICĂ (engl. ECONOMY PENETRATION; fr. PENETRATION ECONOMIQUE). Proces de pătrundere a capitalurilor pe terţe pieţe, pe diverse căi: investiţii, împrumuturi, vînzare de produse, furnizare de energie, vînzare de invenţii şi inovaţii tehnice, etc. PERFORMANŢĂ ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC PERFORMANCE; fr. PER-FORMANCE ECONOMIQUE). Categorie economică prin care se apreciază calitatea activităţii economice desfăşurate de către agenţii economici cu ajutorul unor indicatori dintre care se pot exemplifica: cifra de afaceri, rentabilitatea capitalului, productivitatea muncii, profitul brut şi net, rata anuală de înnoire a capitalului fix, eficienţa utilizării fondurilor fixe etc. PERIOADĂ DE BAZĂ (engl. BASIS PERIOD; fr. PERIODE DE BASE). Intervalul de timp care se ia ca bază de comparaţie pentru caracterizarea dinamicii fenomenelor şi proceselor economice. Elementele perioadei curente trebuie să fie comparabile cu cele ale perioadei de bază. PERIOADĂ BUGETARĂ (engl. PERIOD OF BUDGET; fr. DELAI DE BUDGET). Durata de timp pentru care se elaborează, se aprobă şi se execută bugetul de stat. Acesta poate să se întindă pe o perioadă mai mare de un an şi deci să nu corespundă cu anul bugetar. PERIOADĂ CURENTĂ (engl. CURRENT PERIOD; fr. DELAI USUELLE). Interval de timp în care acţiunile economice proiectate se derulează, iar indicatorii specifici de realizare a lor se raportează la perioade precedente, pentru a se caracteriza evoluţia în timp (se mai numeşte perioadă actuală, prezentă). PERIOADĂ DE CURIER (engl. PERIOD OF MESSENGER; fr. PERIODE DE MESSAGER). expresie prin care se desemnează intervalul de timp necesar pentru ca documentele comerciale (de plată) să ajungă la banca plătitoare. PERIOADĂ DE GRAŢIE (engl. PERIOD (DAYS) OF GRACE;’fr. DELAI DE GRACE). Interval de timp convenit de părţi între momentul utilizării creditului obţinut şi cel în care capitalul împrumutat pe termen lung începe să fie rambursat (în general, 5 ani). PERIOADĂ DE IMPUNERE. Perioada de timp pentru care se determină un venit impozabil şi se calculează impozitul aferent; perioada de impunere este gradată în funcţie de tipurile de impozit. PERIOADĂ DE ÎNREGISTRARE (engl. REGISTRATION PERIOD; fr. PERIODE DE REFERENCE). Intervalul de timp în care se efectuează înregistrarea unui fenomen sau proces social economic. PERIOADĂ DE PREAVIZ (engl. PERIOD OF NOTICE; fr. PERIODE DE PREAVIS). Intervalul de la înmînarea preavizului privind încetarea contractului de muncă pînă la intrarea sa legală în vigoare. PERIOADĂ DE PROBĂ. Intervalul de timp referitor la calificarea la locul de muncă sau la testarea unui nou angajat. PERSOANĂ JURIDICĂ (engl JU-RIDICAL PERSON; fr. PERSONNE JURI-DIQUE). Organizaţie de persoane sau de capital, înfiinţată pe cale juridică şi care funcţionează într-un cadru legislativ determinat. PETRODOLARI (engl. PETRO-DOLLARS; fr. PETRODOLLARS). Valute exprimate în dolari, existente la dispoziţia ţărilor producătoare şi exportatoare de petrol, care depăşesc cerinţele proprii ale exportatorilor şi se depun la băncile comerciale în conturi de depozit. PIAŢA ACŢIUNILOR (engl. SHARE'S MARKET; fr. MARCHE DACTIONS). Este 253 PIAŢĂ o piaţă unde se vînd şi se cumpără hîrtii de valoare, preţurile fiind controlate prin mecanismul cererii şi al ofertei. Este reprezentată de Bursa de Valori prin intermediul căreia se negociază hîrtii de valoare sau titluri de credit pe termen lung şi unde agenţii îşi procură o parte importantă din mijloacele financiare. Funcţia de bază a acestei burse este de a permite companiilor publice, guvernelor şi autorităţilor locale să obţină capital prin vînzarea hîrtiilor de valoare către investitori. Funcţia secundară a acestor pieţe este de a permite investitorilor să vîndă aceste hîrtii de valoare altora, fur-nizînd lichidităţi şi reducînd riscurile legate de investiţii. Paralel cu formarea şi extinderea pieţei acţiunilor exprimate în moneda naţională, prin intermediul căreia sînt atrase capitaluri financiare interne în scopul constituirii şi majorării capitalului social al societăţilor emitente, s-a cristalizat şi dezvoltat şi o piaţă internaţională a acţiunilor prin participarea cu active financiare în valută a unor agenţi economici la capitalul social al unor agenţi economici din alte ţări, în calitate de acţionari. în cadrul acestei pieţe se efectuează şi euroemisiuni de acţiuni. PIAŢA AURULUI (engl. GOLD MAR-KET). Este un concept prin care se desemnează piaţa pe care se derulează tranzacţiile avînd ca obiect vînzarea-cumpărarea de aur-marfă şi de aur monetizat. Preţul se stabileşte în raport cu variaţia cererii şi a ofertei, fiecare reprezentant înfaţişînd cererile şi ofertele primite de firma sa şi în baza lor propunînd un preţ. Preţul stabilit pe piaţa aurului este astfel rezultatul confruntării coiicurenţiale a preţurilor propuse de participanţii la reuniune. PIAŢA DE CAPITAL (engl CAPITAL MARKET; fr. MARCHE DES CAPITAUX). Este o piaţă specializată în efectuarea de tranzacţii cu active financiare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit etc.) scadente pe termene medii şi lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sînt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, unde nevoile de capital depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne. PIAŢA CAPITALULUI INTERNAŢIONAL (engl. INTERNATIONAL CAPITAL MARKET; fr. MARCHE INTERNATIONAL DU CAPITAL). Este o parte a pieţei mondiale pe care se derulează relaţiile de credit dintre instituţiile financiar-bancare, firmele comerciale, industriale şi persoanele fizice care participă la schimburile economice, ştiinţifice şi de altă natură cu caracter internaţional. PIAŢĂ (engl. MARKET; fr. MARCHE). Locul teoretic de întîlnire şi de confruntare al ofertei şi cererii. Această confruntare duce la fixarea preţurilor mărfurilor şi a volumului schimburilor. Reprezentarea clasică a pieţei şi a legii cererii şi ofertei este dată de graficul: Formele de piaţă întîlnite sînt prezentate în tabelul următor: PIAŢĂ CAPTIVĂ 254 ofertă mai mulţi mai puţini un singur cerere vînzători vînzători vînzător mai mulţi concu¬ oligopol monopol cumpăr㬠renţa tori perfectă mai puţini oligopson oligopol monopol cumpăr㬠bilateral condiţio¬ tori nat un singur monopson monopson monopol cumpărător condiţio¬ lateral nat PIAŢĂ CAPTIVĂ (engl. CAPTIVE MARKET; FR. MARCHE CAPTIF). Situaţia care apare atunci cînd un grup de cumpărători sînt obligaţi să cumpere un anumit produs, ca rezultat al unei circumstanţe speciale, cum ar fi absenţa unui furnizor alternativ pentru acel produs. PIAŢĂ CU CONCURENŢĂ DE MONOPOL (engl. MARKET WITH MONOPOL COMPETITION; fr. MARCHE AVEC COMPETITION DE MONOPOLE). Este acel tip de piaţă care se caracterizează prin: - existenţa unui singur producător-ofer-tant (monopol) sau a unui singur cumpărător (monopson); - controlul asupra întregii producţii (oferte) a unei mărfi; - imposibilitatea pătrunderii de noi agenţi economici în industrie sau pe piaţa monopolizată; - înlocuirea concurenţei directe cu concurenţa indirectă între monopol şi alte firme din alte industrii sau de pe alte pieţe. PIAŢĂ CU CONCURENŢĂ OLIGOPOL (engl. MARKET WITH * OLIGOPOL COMPETITION; fr. MARCHE AVEC COMPETITION D’ OLIGOPOLE). Este acel tip de piaţă care îşi păstrează caracterul de atomicitate existînd numeroşi cumpărători, dar oferta unui produs este prezentată de un număr mic de producători. Situaţia de oligopol nu dă posibilitatea producătorilor de a controla preţul, fiecare dintre producători reprezentînd o fracţiune importantă a ofertei totale, putînd influenţa piaţa prin decizi- ile pe care le ia în domeniul preţurilor sau al producţiei. Fiecare producător trebuie să ţină seama de deciziile celorlalţi şi să ia în considerare efectele propriilor decizii asupra comportamentului acestora. PIAŢA EUROCREDITELOR (engl. EUROCREDITS MARKET; fr. MARCHE D'EUROCREDITS). Este o piaţă de capitaluri internaţionale pe termen mediu pe care acţionează băncile din circuitul eurovalute-lor şi beneficiarii de eurocredite. Eurocredi-tele sînt folosite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior, iar guvernele le mai utilizează şi pentru acoperirea deficitelor din balanţele de plăţi. PIAŢA EUROOBLIGAŢIUNILOR (engl. EUROBONDS1 MARKET; fr. MARCHE D'EUROOBLIGATIONS). Este o piaţă de capitaluri internaţionale pe termen lung pe care acţionează emitenţii şi posesorii de euroobligaţiuni, în vederea emisiunii şi comercializării acestora. PIAŢA EURODOLARILOR (engl. EURODOLLARS* MARKET; fr. MARCHE DES EURODOLLARS). Este o piaţă care a luat extindere după crearea CEE şi care asigură mişcarea disponibilităţilor din conturile bancare exprimate într-o monedă străină, de regulă, în dolari. PIAŢA FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL MARKET; MARCHE FINANCIER). Componentă a economiei de piaţă constituită din mecanisme specifice, a căror funcţionalitate se realizează prin instrumente financiare, instituţii financiare şi printr-un regim juridic adecvat care asigură circulaţia resurselor băneşti în condiţii competiţionale. Piaţa financiară constituie un mediu extrem de dinamic, reînnoit şi dezvoltat rapid în ultimele decenii, proces care continuă; se introduc în circulaţie noi instrumente de plată şi noi tipuri de tranzacţii financiare operate de instituţii financiare specializate care pun la dispoziţia agenţilor economici, în forme variate, resursele financiare disponibile, pentru expansiunea afacerilor. 255 PIAŢĂ MIXTĂ PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ (engl. WORKER'S MARKET / LABOR FORCE MARKET; fr. MARCHE DES OUVRIERS / MARCHE DU TRAVAIL OU DU FORCE DU TRAVAIL). Denumită şi piaţa muncii, reprezintă spaţiul economic în care se întîl-nesc, se confruntă şi se negociază în mod liber cererea de forţă de muncă exprimată de către deţinătorii de capital (în calitate de cumpărători) şi oferta, reprezentată prin posesorii forţei de muncă. Ea se prezintă şi ca un sistem al relaţiilor şi tranzacţiilor care asigură prin mecanisme specifice - înainte de toate prin intermediul salariului şi al negocierilor - echilibrarea ofertei cu cererile de forţă de muncă. Piaţa muncii, ca piaţă a celui mai important factor de producţie, se in-tercondiţionează reciproc cu celelalte pieţe. Astfel, ea receptează semnalele de pe pieţele bunurilor şi serviciilor, a capitalurilor etc. şi este influenţată de mişcarea acestora, de modul de funcţionare şi distorsiune de pe aceste pieţe. De exemplu: fenomenele inflaţioniste şi creşterea preţurilor la bunuri şi servicii exercită o presiune puternică asupra tranzacţiilor cu privire la salarizare. Pe de altă parte, piaţa muncii transmite propriile semnale şi cerinţe spre celelalte pieţe. PIAŢA INTERNĂ DE CAPITAL CA ELEMENT AL PIEŢEI INTERNAŢIONALE (engl. DOMESTIC CAPITAL MARKET AS ELEMENT OF INTERNATIONAL MARKET). Acel tip de piaţă care se manifestă în toate cazurile în care o parte dintre activele financiare disponibile pe termen mediu şi lung sînt investite într-o altă ţară sau, invers, o parte dintre nevoile de resurse financiare ale agenţilor economici dintr-o ţară sînt acoperite din străinătate. Pentru aceasta se cer îndeplinite anumite condiţii: existenţa unor importante active financiare disponibile, exprimate într-o monedă convertibilă şi, îndeosebi, liber utilizabilă; existenţa unor intermediari financiari cu mare experienţă şi cu o reţea diversificată de filiale şi corespondenţi în străinătate; fiscalitatea preferenţială pentru tranzacţiile financiare internaţionale etc. PIAŢĂ IPOTECARĂ (engl. MORT-GAGE MARKET; fr. MARCHE HYPOTHE-QUERE). Tip de piaţă unde se negociază numai creanţe care au garanţii ipotecare, în scopul de a se permite refinanţarea împrumuturilor acordate cu asemenea garanţii. PIAŢĂ DE MĂRFURI (engl. GOODS MARKET; fr. MARCHE DE MARCHAN-DISE). Concept economic avînd conţinut complex şi exprimînd, în mod sintetic, totalitatea tranzacţiilor de vînzare - cumpărare perfectate într-un spaţiu geografic determinat. Are ca funcţie principală corelarea, prin intermediul cererii şi al ofertei concretizate în contracte de vînzare-cumpărare, a producţiei cu consumul. PIAŢĂ MONETARĂ (engl. MONEY MARKET). Piaţă specializată în efectuarea de tranzacţii cu active monetare, cu scadenţe relativ scurte (pînă la un an) incluzînd depozitele bancare la vedere (money at call) şi la termen (time deposits), cambii (bill of exchange), bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit şi alte titluri mobiliare (securi-ties) pe termen scurt. Aceste pieţe servesc la absorbţia activelor monetare ale celor care economisesc şi care doresc să rămînă într-o poziţie lichidă, aceştia avînd, în general, posibilitatea de a retrage sau încasa fondurile, aproape imediat. Activele mobilizate prin intermediul pieţelor monetare sînt destinate distribuirii de credite pentru producerea de bunuri şi servicii şi pentru unele nevoi temporare ale băncilor şi tezaurului. PIAŢĂ MIXTĂ (engl. MIXED MARKET; fr. MARCHE MIXTE). Formă intermediară între cele două extreme: piaţa liberă şi piaţa monopolistă, specifică ţărilor cu economie mixtă sau celor în perioada de tranziţie spre economia de piaţă şi care poate fi concretizată prin: - existenţa unui mare număr de firme care produc mărfuri care diferă calitativ, sortimental şi ca preţ; - existenţa a două firme sau a mai multora (oligopol), ori a cîtorva firme cumpărătoare (oligopson) şi care deţin cea mai mare PIAŢĂ NEAGRĂ 256 pondere în producţia şi / sau desfacerea unei anumite mărfi; - participarea directă sau indirectă a statului ca agent economic independent, în calitate de producător, vînzător, cumpărător, consumator; - participarea unor agenţi comerciali intermediari care cumpără şi vînd „en gros“; - existenţa unei burse de mărfuri. PIAŢĂ NEAGRĂ (engl. BLACK MARKET; fr. MARCHE NOIRE). Piaţă ilegală pentru o anumită marfă (produs sau valută) sau serviciu. Ea poate apare atunci cînd dispoziţiile legale controlează o anumită zonă de comerţ într-o anumită perioadă. PIAŢA OBLIGAŢIUNILOR (engl. BONDS' MARKET; fr/MARCHE D’OBLI-GATIONS). Segment de piaţă pe care circulă obligaţiunile, independent de capitalul real al agenţilor economici (concretizat în mijloace de muncă, obiecte ale muncii şi forţă de muncă) - adică se cumpără, se vînd şi se gajează, ca şi cum ar avea o valoare. Ele nu au valoare proprie, ci reprezintă o valoare, parte din capitalul real al agentului economic. Această piaţă cuprinde: - piaţa obligaţiunilor interne - care reprezintă o formă importantă de existenţă a pieţelor de capital, în cadrul căreia sînt negociate titluri de credit emise în monedă naţională, ofertanţii şi investitorii fiind rezidenţi ai ţării pe teritoriul căreia funcţionează piaţa respectivă; - piaţa obligaţiunilor străine (foreign bond market) - care reprezintă forma clasică a pieţei internaţionale de capital şi constă în emisiuni internaţionale plasate în ţara în a cărei monedă se exprimă titlurile respective. Acest tip de emisiune este supus reglementărilor din ţara emitentă şi pe a cărei piaţă sînt plasate titlurile respective. Ea s-a născut în condiţiile în care, la nivelul pieţelor interne de capital, activele financiare disponibile erau insuficiente, ele putînd fi atrase şi mobilizate prin emisiuni de obligaţiuni în altă ţară; - piaţa euroobligaţiunilor (eurobonds market) - care reprezintă astăzi o formă de existenţă a pieţei internaţionale de capital; extinderea ei fiind rezultatul dezvoltării pieţei eurovalutelor, îndeosebi, după anii '70. Euroemisiunile de obligaţiuni sînt subscrise şi plasate la nivel internaţional, fiind relativ neafectate de reglementările guvernamentale din fiecare ţară. PIAŢĂ PRIMARA (segmentul primar) (engl. PRIMARY MARKET). Segmentul primar al pieţelor de capital şi serveşte la prima plasare a emisiunii de valori mobiliare pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile, pe termen mediu şi lung, atît de pe pieţele interne de capital, cît şi de pe piaţa internaţională. PIAŢĂ SECUNDARA (segmentul secundar) (engl. SECONDARY MARKET). Segmentul secundar al pieţelor de capital care se constituie din sistemul bancar şi, în principal, din bursele de valori unde cercuri largi de investitori instituţionali şi particulari vînd şi cumpără valori mobiliare emise şi puse în circulaţie de segmentul primar. Existenţa pieţei secundare garantează deţinătorilor că aceste valori mobiliare sînt negociabile, adică pot fi valorificate înainte de a aduce dobînzi şi dividende. Această piaţă reprezintă segmentul cel mai mobil şi, în acelaşi timp, cel mai reprezentativ pentru manifestarea neîngrădită a cererii şi a ofertei de capital financiar. PIAŢĂ LA TERMEN (engl. FUTURES MARKET; fr. MARCHE A TERME). Este acea piaţă pe care are loc un comerţ cu produse a căror livrare se va face în viitor; comerţul la termen se practică numai în ringul bursei şi presupune obligaţia partenerilor de a depune garanţii în „casa de cli-ring“ a bursei. PIAŢĂ TERŢIARA (segmentul terţiar) (engl. TERTIARY MARKET; fr. MARCHE TERTIERE). Segmentul de piaţă pe care are loc comercializarea titlurilor financiare în afara bursei, prin intermediul reţelei naţionale de societăţi financiare, bănci de investiţii şi agenţi. 257 PLAFON DE CREDITE PIAŢA TRANZACŢIILOR DIRECTE (engl. DIRECT TRANSACTIONS MARKET; fr. MARCHE DES TRANSACTIONS DI-RECTES). Este denumită şi piaţa a patra şi reprezintă ansamblul relaţiilor de vînzare / cumpărare stabilite numai între instituţiile şi companiile de investiţii; pe această piaţă, titlurile financiare se comercializează în bloc, printr-o reţea la care aderă cei interesaţi. PIAŢĂ TURISTICĂ (engl. TOURISTIC MARKET; fr. MARCHE TOURISTIQUE). Acea piaţă care cuprinde totalitatea tranzacţiilor prin care turiştii achiziţionează bunuri şi servicii în scopul satisfacerii unor necesităţi specifice, precum şi cererea şi oferta turistică nefinalizate printr-un act de vînza-re-cumpărare. PIAŢĂ VALUTARĂ (engl. CURRENCY MARKET; fr. MARCHE DES DEVISES). Concept prin care în relaţiile valutar - financiare interne şi internaţionale, se desemnează ansamblul instituţiilor specializate dintr-un centru financiar determinat, care participă la operaţiile de schimb de valută. Piaţa valutară este locul de desfăşurare a comerţului cu valute. Ea centralizează cererea şi oferta de valută, exprimate în valută străină. Cuprinde pe de o parte bursa valutară, respectiv organizaţia interbancară care stabileşte cursul valutar, iar pe de altă parte băncile şi casele de schimb valutar. între băncile autorizate se interpun, adesea, intermediari specializaţi în tranzacţii valutare (brokerii), care se află în permanentă legătură telefonică, de regulă, cu serviciile valutare din cadrul băncilor autorizate. Mărimea comparativă a cererii şi ofertei existente pe piaţa valutară constituie criteriul esenţial pentru stabilirea cursului valutar. PIERDERE (engl. LOSS; fr. PERTE). Paguba suferită de întreprinzător în exerciţiul afacerilor sale sau din alte cauze. Ea este egală cu diferenţa (negativă), dintre totalul încasărilor din vînzări şi costurile afe- rente de producţie. Se regăseşte în bilanţul contabil, la activ. PIERDERE AGREGATĂ (engl. CU-MULATED LOSS; fr. PERTE CUMULEE). Mărimea pierderii totale suferite de către un investitor, calculată prin multiplicarea pierderii pe unitate cu mărimea lotului tranzacţional PIRAMIDA VÎRSTELOR (engl. AGE PYRAMID; fr. PYRAMIDE DES AGES). Este o reprezentare grafică a structurii populaţiei pe sexe şi vîrste, folosind două histograme dispuse astfel: vîrstele sînt trecute pe axa verticală, iar numărul populaţiei de aceste vîrste, pe axa orizontală. PÎRGHIE ECONOMICO - FINANCIARĂ (engl. ECONOMICAL - FINANCIAL LEVER; fr. LEVIER ECONOMIQUE - FI-NANCIER). Este o categorie economică cu ajutorul căreia statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui anumit obiectiv. Categoriile valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor financiare pot constitui pîrghii, numai în măsura în care ele îndeplinesc realmente anumite funcţii economice, se angrenează organic în mecanismul de funcţionare a economiei, contribuind la soluţionarea, pe baze economice, a unor probleme în condiţii mai bune decît s-ar putea face prin metode administrative. PLACING (PLASARE). Este o metodă de creştere a capitalului. Prin această metodă, o firmă de agenţi de schimb, acţionînd în interesul unei companii, vinde acţiuni sau stocuri unor mari instituţii sau altor investitori. O parte a acţiunilor trebuie să ajungă la public prin intermediul Birourilor de Schimb. Această metodă este folosită, de regulă, în cazul companiilor mici. PLAFON DE CREDITE (engl. CREDIT CEILING; fr. PLAFON DES CREDITS). Cuantum maxim al creditelor propuse a se PLAN DE CONTURI 258 acorda agenţilor economici, pe obiective, cre-ditabile într-o anumită perioadă de timp. PLAN DE CONTURI (engl. ACCOUNTS PLAN; fr. PLAN DES COMPTES). Listă folosită pentru evidenţa prin metoda „dublei înregistrări", a fenomenelor economice (operaţiilor) determinate de activitatea unei întreprinderi, precum şi de mărimea şi caracteristicile acesteia. Fenomenele economice care fac obiectul înregistrărilor sînt strîns legate între ele, fapt care a impus ca pentru necesităţi ale înregistrărilor şi studierea acestora să se procedeze la constituirea grupelor de conturi, cum sînt: conturile de capital, conturile de venituri, conturile de cheltuieli, conturile de stocuri şi altele. Totodată, s-a conceput şi o anumită algoritmiza-re - anumite instrucţiuni tip - privind funcţionarea fiecărui cont în parte, precum şi corespondenţa acestora. PLASAMENT (engl. INVESTMENT; fr. PLACEMENT). Este acţiunea agentului economic de a investi disponibilităţile în bunuri, valori, depozite bancare etc., generatoare de venit. Pentru a se proteja împotriva riscului de depreciere a plasamentelor agentul economic constituie provizioane. PLASAMENT DE TREZORERIE SAU VALORI IMOBILIARE DE PLASAMENT (engl. TREASURY INVESTMENT; fr. PLACEMENT DE TRESORERIE). Acţiune de plasare de fonduri pe termen scurt în vederea obţinerii unui cîştig. Printre formele de plasament se pot menţiona: acţiunile, obligaţiunile, împrumuturile pe termen scurt etc. PLATĂ DE ECHILIBRARE (engl. BALANCE PAYMENT; fr. PAYEMENT D'EQUILIBRE). Suma achitată de către un investitor în contul de siguranţă pentru a aduce balanţa la limita de echilibrare. POLIGON AL FRECVENŢELOR (engl. FREQUENCY POLYGON; fr.’POLY-GONE DES FREQUENCES). Grafic al repartiţiei pe clase de valori, în care pe axa absciselor se înscriu valorile caracteristicii, iar pe axa ordonatelor frecvenţele; se ridică perpendiculare pe axa absciselor, proporţionale cu frecvenţele şi apoi se unesc extremităţile acestor perpendiculare printr-o linie frîntă. POLITICĂ ANTICRIZĂ (engl. ANTI SLUMP POLICY; fr. POLITIQUE ANTI-CRISE). Politică care presupune măsuri monetare, de credit şi fiscale echilibrate, care să încurajeze şi să stimuleze producţia, agenţii economici, dar care să asigure în acelaşi timp şi echilibrele necesare în economie. Măsurile antiinflaţioniste pot fi împărţite în două categorii: prima dintre ele priveşte protecţia agenţilor economici mici împotriva scăderii puterii de cumpărare şi cuprinde îndeosebi indexarea salariilor şi a altor forme de venituri (pensii, burse) prin care se urmăreşte acoperirea, totală sau parţială, a creşterii preţurilor prin sporuri de venituri. De asemenea, în această categorie se mai cuprind şi creşterea dobînzilor, plăţile pentru economiile păstrate la instituţiile financiare, acordarea de compensaţii de către stat şi întreprinderi pentru salariaţi, pensionari şi alte categorii sociale, subvenţionarea preţurilor la unele produse de strictă necesitate şi de mare consum, etc. Cea de-a doua grupă cuprinde măsurile prin care se urmăreşte refacerea echilibrului economic, deteriorat de inflaţie. Direcţiile de acţiune a acestor măsuri, privesc atît controlul asupra masei monetare, cît şi producţia de bunuri şi servicii. POLITICA CHELTUIELILOR PUBLICE (engl. PUBLIC EXPENDITURE POLICY; fr. LA POLITIQUE DU FRAIS PUBLIQUE). Concept care se bazează pe majorarea, în faza de depresiune, a cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, chiar printr-o emisiune monetară suplimentară mărind astfel cererea globală; se are în vedere impulsionarea producţiei, trecîndu-se astfel la faza de expansiune. Cheltuielile publice sînt orientate, în special, spre achiziţii de stat, investiţii cu caracter social-cul-tural şi investiţii în agenţii publice. 259 POLITICA MONETARĂ SI DE CREDIT y POLITICA COMERCIALĂ (engl. IMPORT - EXPORT / TRADE POLICY; fr. PO-LITIQUE COMMERCIALE). Ansamblul măsurilor cu caracter juridic, vamal, fiscal, valutar sau administrativ pe care un stat le aplică pentru sporirea sau restrîngerea activităţii de comerţ exterior sau a celei de tranzit pe teritoriul său. POLITICA COMERCIALĂ PROMO-TIONALĂ (engl. CARRIED ON TRADE POLICY; fr. POLITIQUE COMMERCIALE PROMOTIONAL). Cuprinde totalitatea instrumentelor şi măsurilor menite să impulsioneze exporturile; se utilizează atît la nivel microeconomic, cît şi la nivel macroeconomic. POLITICA ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC POLICY; fr. POLITIQUE ECONOMIQUE). Componentă a mecanismului economic care constă dintr-un ansamblu de principii, norme şi reguli care stau la baza activităţii economice a statului, administraţiilor publice centrale şi locale şi care este desfăşurată în numele intereselor naţionale, imediate şi de perspectivă, precum şi din mijloacele şi metodele folosite pentru a realiza strategia propusă. Politica economică diferă de la o ţară la alta, se modifică de la o perioadă la alta. în unele situaţii prin politica economică se urmăreşte crearea condiţiilor de accelerare a progresului economic şi social, iar în altele preîntâmpinarea sau eliminarea unor fenomene negative din economie. POLITICA ECONOMICĂ EXTERNĂ (engl. FOREIGN ECONOMIC POLICY; fr. POLITIQUE ECONOMIQUE EXTERIEUR). Cuprinde totalitatea măsurilor iniţiate şi puse în aplicare de către state în vederea reglementării raporturilor cu celelalte ţări ale lumii precum şi a poziţiei faţă de diferite organizaţii internaţionale, a dezvoltării colaborării economice externe, a protejării economiei naţionale faţă de influenţele negative conjuncturale şi de durată, generate în cadrul economiei mondiale. POLITICA FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL POLICY; fr. POLITIQUE FINANCIARE). Parte integrantă a politicii generale a statului, îndeplinind un rol important în traducerea în viaţă a programelor de dezvoltare economică, promovare a progresului tehnic şi ştiintific, formare profesională, recalificare şi reîncadrare în muncă a şomerilor, ocrotirea sănătăţii populaţiei, protecţia socială, dezvoltarea culturii, asigurarea echilibrului ecologic, apărare naţională etc. POLITICA FISCALĂ (engl. FISCAL POLICY; fr. POLITIQUE FISCAL). Concept care constă în utilizarea pîrghiei escale în scopuri anticiclice. Astfel, în faza de depresiune, statul procedează în principiu, la reducerea fiscalităţii, lăsînd o parte mai mare din venituri la dispoziţia agenţilor economici, ceea ce are menirea să încurajeze consumul şi investiţiile. în faza de boom procedează, de regulă, la o majorare a fiscalităţii, frînînd cererea de consum şi investiţiile. Astfel se asigură, printre altele, şi încasări suplimentare la buget, menite să acopere deficienţele acumulate în faza de recesiune. POLITICA MONETARĂ ŞI DE CREDIT (engl. MONETARY AND CREDIT POLICY; fr. POLITIQUE MONETAIRE ET DE CREDIT). Modalităţi prin care guvernele şi banca centrală încearcă să afecteze condiţiile macroeconomice prin creşterea sau descreşterea emisiunilor monetare precum şi prin apelarea la instrumente ca rata dobînzii şi creditul. Ele se aplică diferenţiat în condiţii de boom sau de recesiune. Astfel, în condiţii de boom prelungit, se majorează rata dobînzii şi se impun restricţii suplimentare la acordarea de credite; controlul asupra masei monetare devine mai riguros. Acestea au ca efect frînarea cererii de bunuri de consum şi a investiţiilor şi, pe această bază, a activităţii economice. în faza de recesiune, se procedează invers: are loc reducerea ratei dobînzii, sporirea volumului de credite şi a masei monetare, stimulînd astfel cererea şi investiţiile, aspecte care fa- POLITICA SOCIALĂ 260 vorizează majorarea producţiei şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. POLITICA SOCIALĂ (engl. SOCIAL POLICY; fr. POLITIQUE SOCIALE). Concept care cuprinde ansamblul de măsuri economice şi noneconomice fundamentate pe o anumită concepţie, specifică diferitelor ţări ale lumii, prin care puterea publică realizează o utilizare normativă a resurselor sale şi o distribuire a veniturilor, în scopul înfăptuirii principiilor de justiţie şi de dreptate socială. Precizată în programe speciale, politica socială se concretizează în măsuri şi instrumente menite să asigure o creştere a standardului de viaţă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. POLITICA VAMALĂ (engl. CUSTOM POLICY; fr. POLITIQUE DOUANIERE). Componentă a politicii comerciale a unui stat, cuprinzînd totalitatea dispoziţiilor legale cu privire la intrarea şi ieşirea în şi din ţară a mărfurilor. POLIŢA (engl. BILL; fr. TRĂITE). Promisiunea, obligaţia scrisă, întocmită într-o formă care dă dreptul deţinătorului ei, ca după expirarea termenului de plată să ceară de la debitor plata sumei de bani înscrisă în act. Poliţele pot fi: simple şi transmisibile, particulare şi de stat, bancare, de asigurare, de uzanţă, nominale, provizorii, amicale, etc. POLIŢA DE ASIGURARE (engl. INSURANCE POLICY; fr. POLICE D ASSURANCE). Documentul care face dovada asigurării şi în care, ca regulă generală, se încorporează contractul de asigurare. Poliţa de asigurare, pe fiecare tranzacţie comercială, se încheie pe baza declaraţiei de asigurare completată şi semnată de asigurat. PONDERE (engl. WEIGHT; fr. POIDS). Cunoscută şi sub denumirile de pondere standard, proporţie, frecvenţă relativă, greutate specifică, mărime relativă de structură, ea reprezintă o parte a unei colectivităţi raportată la totalul colectivităţii (populaţiei) statistice. Se exprimă, de regulă, în procente. PONDERE DE AMORTIZARE (engl. LIQUIDATION WEIGHT; fr. POIDS D'AMORTISSEMENT). Acea parte din mărimea unei datorii, depozitată anual într-un cont special, astfel că la data maturităţii debitorul să poată efectua plata integrală a împrumutului. Stabilirea unei sume minime de acumulare pentru plata debitului poate constitui o condiţie în aprobarea emisiunii de obligaţiuni de către organul de stat. PONDERE DE SIGURANŢĂ (engl. SECURITY WEIGHT; fr. POIDS DE SURETE). Mărime stabilită de către stat, a valorii pe care un investitor trebuie să o depună în contul de siguranţă pentru a efectua o tranzacţie de titluri financiare sau mărfuri pe credit. Indirect, ponderea de siguranţă stabileşte minimul valorii potenţiale posedate în cont. POOL. Formă de monopol în care unităţi industriale, comerciale, bancare, se înţeleg pentru o anumită perioadă asupra unor acţiuni comune referitoare la ridicarea sau scăderea preţurilor mărfurilor, folosirea în comun a unor mijloace tehnice moderne, în special a celor costisitoare; asemenea înţelegeri pot interveni chiar şi între state. Profiturile sau pierderile care se înregistrează se trec într-un cont comun, fiind repartizate, după caz, şi suportate de către fiecare participant, proporţional cu cotele dinainte stabilite. POPRIRE (engl. STOPPING; fr. SEQUESTRE). Este o procedură de execuţie forţată prin care creanţierul îşi recuperează produsul creanţelor pe care le deţine asupra unui debitor. Această situaţie a apărut din dorinţa de conservare pe plan juridic, pentru sistemul bancar şi pentru conturile deschise de bănci clienţilor, persoane fizice sau juridice. Poprirea este actul prin care un creanţier (proprietarul) blochează bunurile 261 POPULAŢIE URBANĂ aparţinînd debitorului (popritul) şi deţinute de un terţ (terţul-poprit, banca). Deci, este un act conservator, atît timp cît se limitează să împiedice terţul poprit să dispună de fonduri în dauna creanţierului şi devine un act de execuţie după procedura judecătorească de validitate. Poprirea se face pe soldul contului blocat în ziua în care creanţierul depune cererea. POPULAŢIE (UMANĂ) (engl. (HUMAN) POPULATION; fr. POPULATION (HUMAINE)). Indicator demografic care reprezintă locuitorii unei ţări (regiuni, comunitate, district etc.). POPULAŢIE ACTIVĂ (engl. ACTIVE POPULATION; fr. POPULATION ACTIVE). - totală - totalitatea persoanelor care participă la procesul muncii sociale desfă-şurînd o activitate profesională; - ocupată - populaţia efectiv ocupată în procesul muncii. Diferenţa dintre populaţia activă totală şi populaţia activă ocupată reprezintă numărul şomerilor la momentul respectiv, şi al celor care-şi satisfac stagiul militar. POPULAŢIE AGRICOLĂ (engl. AGRICULTURAL POPULATION; fr. POPULATION AGRICOLE). Totalitatea persoanelor a căror sursă principală de existenţă provine din ramura agriculturii. Cuprinde populaţia activă ocupată în agricultură şi persoanele întreţinute de către aceasta (nu este identică cu populaţia rurală). POPULAŢIE ESTIMATĂ (engl. ESTI-MATED POPULATION; fr. POPULATION ESTIMEE). Populaţia unui teritoriu determinată la un anumit moment, ulterior re-censămîntului, prin diferite metode statisti-co-matematice. POPULAŢIE INACTIVĂ (engl. INACTIVE POPULATION; fr. POPULATION INACTIVE). Totalitatea persoanelor care nu participă la procesul muncii sociale (pensionarii, femeile casnice, copiii, şomerii, persoane handicapate etc.). Această categorie a populaţiei este întreţinută de populaţia ocupată. Raportul între populaţia inactivă şi populaţia ocupată trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu 1 pentru a nu împovăra contribuabilul cu noi obligaţii la alcătuirea fondurilor necesare întreţinerii acesteia. Acest raport este cunoscut şi sub numele de indice de dependenţă. POPULAŢIE ÎN VÎRSTA DE MUNCĂ (engl. WORKING AGE POPULATION; fr. POPULATION EN AGE DE TRAVAIL). To-talitatea persoanelor cuprinse între anumite limite de vîrstă (conform legislaţiei fiecărei ţări) şi considerate ca putînd participa la procesul muncii sociale. POPULAŢIE MEDIE (engl. AVERAGE POPULATION; fr. POPULATION MOYENNE). Indicator demografic care reprezintă numărul mediu al locuitorilor unui teritoriu pe un interval de timp oarecare (de obicei un an), calculat cu ajutorul diferitelor metode: - ca medie aritmetică simplă după relaţia: p_ Po+Pţ 2 P0 = populaţia la începutul perioadei Pt = populaţia la sfîrşitul perioadei - ca medie geometrică după relaţia: p POPULAŢIE RURALĂ (engl. RURAL POPULATION; fr. POPULATION RURALE). Indicator demografic care reprezintă totalitatea locuitorilor din mediul rural (comune, sate). POPULAŢIE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL POPULATION; fr. POPULATION STATISTIQUE). Vezi COLECTIVITATE STATISTICĂ POPULAŢIE URBANĂ (engl. URBAN POPULATION; fr. POPULATION UR-BAINE). Indicator demografic care reprezintă totalitatea locuitorilor care locuiesc în PORT LIBER 262 oraşe sau în anumite localităţi declarate ca atare prin acte normative de stat. PORT LIBER (engl. FREE PORT; fr. PORT FRANC). Este o zonă (de obicei, în porturi sau aeroporturi) considerată că nu face parte din teritoriul vamal al statului respectiv. în portul liber mărfurile nu suportă la intrare impozite sau taxe vamale; pentru acest motiv, în astfel de porturi se fac depozite de mărfuri, unde se efectuează apoi vînzări parţiale sau integrale. însă în momentul cînd marfa este vîndută, se plăteşte ţării importatoare taxa vamală legală (de trecere a frontierei). Pentru operaţia de depozitare a mărfurilor, în portul liber se plăteşte o anumită chirie. PORTOFOLIU (engl. PORTFOLIO; fr. PORTOFOLIO). Totalitatea titlurilor reprezentate prin valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni de plasament de participare la grupuri sau la alte societăţi comerciale), efecte comerciale (cambii, bilete la ordin, cecuri) şi efecte publice (bonuri de tezaur, rente) etc. deţinute de un agent economic, după caz, în deplină proprietate, în depozit sau în garanţie. Activitatea de portofoliu este o activitate care determină operaţiuni privind valorile mobiliare din portofoliu (în proprietatea deţinătorului). în contabilitatea acestuia, titlurile se evidenţiază în expresie valorică după cum urmează: acţiunile şi obligaţiunile de plasament, efectele comerciale şi publice, în conturi de activ, din clasa conturilor financiare; titlurile de participare, în conturi din clasa conturilor de active imobilizate; veniturile generate de titluri se evidenţiază în creditul conturilor de venituri. Titlurile din portofoliu deţinute pentru garanţie se reflectă în conturi din afara bilanţului. PORTOFOLIU DE CONTRACTE (COMENZI) (engl. CONTRACTS PORTOFOLIO). Totalitatea contractelor (comenzilor) de mărfuri (servicii) încheiate (primite) de o firmă, exigibile într-o perioadă determinată. Volumul, structura şi dinamica porto- foliului de contracte (comenzi) constituie un element de apreciere a poziţiei firmei pe piaţă. PORTO FRANCO (vezi PORT LIBER, ZONA LIBERĂ.) Reglementare care permite intrarea şi ieşirea de mărfuri, indiferent de originea sau provenienţa lor, fără a fi supuse impunerii vamale şi fără a fi supuse regimului vamal prevăzut pentru mărfurile care intră sau ies din teritoriul vamal al ţării respective. POST DE BILANŢ (engl. BALANCE SHEET POST; fr. POŞTE DE BILAN). Formă concentrată în care sînt înscrise în bilanţ elementele patrimoniale. Posturile de activ reprezintă componenţa mijloacelor şi drepturilor de creanţă grupate după natura şi funcţiile care le îndeplinesc în procesul de realizare a obiectului de activitate al întreprinzătorului, iar posturile de pasiv exprimă sursele de formare a mijloacelor, grupate după natura lor, inclusiv obligaţiile care derivă din raporturile întreprinzătorului cu terţii. Modul de expunere şi conţinutul posturilor de bilanţ se stabilesc prin norme metodologice. Structura posturilor şi succesiunea lor în bilanţ au caracter obligatoriu, alcătuind o componentă a normării contabilităţii. POST DE ACTIV (engl. ASSETS POST; fr. POŞTE DACTIF). Este un termen contabil, reprezentînd elementele patrimoniale care se înregistrează în activul bilanţului. Se înregistrează în bilanţ în ordinea cres-cîndă a gradului de lichidităţi. POST DE PASIV (engl. PASSIVE POST; fr. POŞTE DE PASSIF). Elemente patrimoniale care formează structurile de pasiv ale bilanţului contabil şi sînt prezentate în ordinea crescîndă a gradului de exigibilitate. POTENŢIAL DE ABSORBŢIE (SAU DE IMPORT) (engl. ABSORPTION PO-TENTIALITIES; fr. POTENTIAL D ABSORPTION). Cantitatea de produse sau de 263 PRAG DE RENTABILITATE servicii care pot fi absorbite din exterior de către o piaţă, într-o anumită perioadă. POTENŢIAL ECONOMIC (engl. ECONOMIC POTENTIAL; fr. POTENTIAL ECONOMIQUE). Stocul de resurse economice atrase în circuitul economic sau susceptibile a fi utilizate în calitate de factori de producţie, şi care reflectă forţa economică a unei ţări, la un moment dat. Potenţialul economic cuprinde: - resursele de muncă, sub aspect cantitativ, structural şi calitativ; - resursele naturale, extrase şi utilizate; - stocul de capital fix şi circulant, inclusiv investiţiile în curs de execuţie; - potenţialul creativ, patrimoniul ştiinţific şi cultural; - bunurile populaţiei; - soldul dintre creanţele şi angajamentele externe. POTENŢIAL DE LIVRARE (engl. DE-LIVERY POTENTIALITIES; fr. POTEN-TIEL DE LIVRAISON). Gradul de satisfacere a unei comenzi de marfă de către un furnizor (Z). Noţiunea mai îmbracă denumirea de grad de servire sau nivel de serviciu şi se calculează cu ajutorul relaţiei: _ Cantitatea livrată efectiv Cantinatea comandată Potenţialul de livrare are valori între 0 şi 1. Cînd Z=0 se înregistrează lipsa de materiale în stoc, fără posibilitate eficientă de acoperire. Dacă Z=l, serviciul din partea furnizorilor se consideră a fi perfect. Din relaţia de calcul a potenţialului de livrare se poate individualiza factorul de lipsă de stoc (g), care se calculează cu ajutorul relaţiei: Număr unităti lipsă g =----------------:—£----- Număr unităţi comerciale POTENTIEL ZERO D'UN CONTRAT OPTION). Situaţia în care preţul de exersare şi preţul de piaţă al obiectului de contract sînt egale. POZIŢIE ACOPERITĂ (engl. COV-ERED POSITION; fr. POSITION COU-VERTE). Situaţia vînzătorului unui contract care deţine obiectul contractului (înregistrarea tranzacţiei în contul investitorului) şi îl poate livra. POZIŢIE NEACOPERITĂ (engl. UN-COVERED POSITION; fr. POSITION DECOUVERTE). Situaţia vînzătorului unui contract care nu posedă obiectul contractului (nu există înregistrarea tranzacţiei în contul investitorului), fiind nevoit să-l cumpere mai întîi de pe piaţă în vederea livrării acestuia. PRAG DE RENTABILITATE (engl. THRESHOLD OF PROFITABILITY; fr. SEUIL DE RENTABILITE). Punctul care marchează acea dimensiune a producţiei la care cheltuielile totale sînt egale cu încasările din vînzarea producţiei (nu se obţine nici profit, nici nu rezultă pierderi). Este o metodă de analiză a rentabilităţii care permite: - stabilirea dimensiunii de la care producţia devine rentabilă; - indicarea volumului producţiei necesar pentru a obţine un anumit cuantum al profitului; - evidenţierea corelaţiei dintre dinamica producţiei şi dinamica costurilor grupate în costuri variabile şi costuri fixe. Termenul este cunoscut şi sub numele de punctul critic sau punctul de echilibru. Grafic acest punct se prezintă astfel: POTENŢIAL ZERO AL UNUI CONTRACT OPTION (engl. ZERO POTENTIALITIES OF AN OPTION CONTRACT; fr. PRAG DE RENTABILITATE AL CONTRACTULUI DE TIP CALL 264 volumul cheltuielilor i K volumul venituri incasarilor punct y cheltuieli totale critic cheltuieli fixe volumul producţiei zonapirderilor zona profitului PRAG DE RENTABILITATE , CONTRACTULUI DE TEP CALL (engl. PROFITABILITY THRESHOLD OF CALL CONTRACT; fr. SEUIL DE RENTABILITE DU CONTRAT CALL). Limita de la care orice creştere pe piaţă a preţului obiectului de contract aduce profit cumpărătorului; se calculează ca sumă a preţului de exersare şi a premiului plătit. Prag de rentabilitate = PE + PR, unde: PE= preţ de exersare PR= premiu PRAG DE RENTABILITATE A CONTRACTULUI DE TIP PUT (engl PROFITABILITY THRESHOLD OF PUT CONTRACT; fr. SEUIL DE RENTABILITE DU CONTRAT PUT). Limita de la care orice scădere pe piaţă a obiectului de contract aduce profit cumpărătorului; se calculează ca diferenţă între preţul de exersare şi premiul plătit. Prag de rentabilitate = PE - PR, unde: PE = preţ de exersare PR = premiu PRAG DE SEMNIFICAŢIE (engl. THRESHOLD OF SIGNIFICANCE; fr. SEUIL DE SIGNIFICATION). Indicator statistic prin care se prezintă un nivel de semnificaţie, volumul testului, respectiv probabilitatea de a respinge ipoteza nulă Ho, cînd aceasta este adevărată. PREDICŢIE (engl. PREDICTION; fr. PREDICTION). Vezi ORIZONT ECONOMIC. PREMIU (PRIMĂ) (engl. PREMIUM / BOUNTY; fr. PRIME / BONUS). Sumă peste valoarea nominală a unui certificat de valoare. Ea se manifestă sub una din formele: - ca o sumă adiţională plătită vînzătorului de către cumpărător pentru a intra în posesia unui certificat de valoare tranzacţi-onat la premiu. Mărimea premiului este reprezentată de diferenţa dintre preţul pieţei şi valoarea nominală a certificatului; - suma plătită de cumpărător vînzătorului de contract, pentru a intra în posesia dreptului de opţiune. PREMIU DE CONVERSIUNE (engl. CONVERSION PREMIUM / BOUNTY; fr. PRIME / BONUS DE CONVERSION). Diferenţa dintre preţul de paritate şi cel de conversiune; este suma adiţională plătită de emitent investitorului la convertirea unui titlu financiar apreciat pe piaţă. PREMIU DE REVOCARE / RĂSCUMPĂRARE (engl. REVOKE / REDEEM PREMIUM / BOUNTY; fr. PRIME / BONUS DE REVOCATION / RECUPERATION). Diferenţa dintre preţul pieţei şi valoarea pari-tară a titlurilor financiare răscumpărate de emitent; este suma adiţională achitată de emitent investitorului la revocarea titlurilor financiare apreciate pe piaţă. PRESCRIPŢIE (engl. PRESCRIPTION; fr. PRESCRIPTION). Prevedere legală potrivit căreia, după trecerea unui anumit timp şi în anumite condiţii, se cîştigă sau se pierde un drept, ori încetează efectele unei hotărîri judecătoreşti neexecutate. PRESTARE DE SERVICII (engl. PER-FORMANCE OF SERVICES; fr. PRESTA-TION DES SERVICES). Activitate economică ce are la bază uri contract prin care o persoană se obligă să execute o muncă manuală sau intelectuală, ale cărei rezultate / 265 PREŢ DE COST satisfac nevoi umane personale sau de producţie, dar care nu se prezintă sub forma unui bun material, în scopul obţinerii unui profit şi care nu reprezintă livrări de bunuri. Din categoria aceasta fac parte: transporturile, activităţile turistice, reparaţiile bunurilor de folosinţă îndelungată, comerţul, consultaţiile de specialitate (medicale, juridice etc.), munca salariaţilor casnici, serviciile financiare sau de asigurări etc. PREŢ (engl. PRICE; fr. PRIX). Categorie economică care dă expresie bănească valorii mărfurilor. Acesta se formează pe piaţă ca rezultat al acţiunii legii valorii, în baza raportului cerere-ofertă. Preţul reprezintă suma de bani care se plăteşte la un moment dat pe o anumită piaţă, în scopul cumpărării unei unităţi dintr-o anumită marfă sau pentru obţinerea unui serviciu. Acesta creşte cînd oferta scade, iar cererea este mai mare decît nivelul ofertei, şi invers. Pentru economiştii neoclasici, preţul şi valoarea sînt egale, dar cu anumite amendamente. De exemplu, preţul va reflecta valoarea ultimei unităţi achiziţionate, în timp ce valoarea tuturor celorlalte unităţi vîndute va depăşi preţul, dînd naştere unui surplus la consumator. Din punct de vedere al momentului la care se înregistrează preţul, distingem: preţ curent, practicat în momentul respectiv şi preţ comparabil, considerat la un moment dat, convenţional, neschimbat, pentru o perioadă de mai mulţi ani, sau luni. Preţul comparabil se foloseşte la alcătuirea seriilor statistice referitoare la volumul activităţii economice şi la diferitele laturi ale acesteia, pentru caracterizarea dinamicii fenomenului respectiv. PREŢ AJUSTAT (engl. ADJUSTED PRICE; fr. PRIX AJUSTE). Preţ prevăzut în contracte comerciale, care se modifică în momentul livrării produsului, conform unei anumite cotaţii la bursă sau unor anumiţi indicatori de calitate stabiliţi în prealabil, prin contract. Acest preţ se utilizează, de regulă, în perioadele de mari oscilaţii de preţuri pe piaţa internaţională. PREŢ CASH (engl. CASH PRICE; fr. PRIX CASH). Preţul cu care un vînzător este pregătit să-şi vîndă bunurile, cu plata imediată în bani gheaţă. Acest preţ este invariabil mai scăzut decît preţul plătit în cazul cumpărării aceluiaşi bun cu plata în rate. PREŢ AL CERERII UNEI OBLIGAŢIUNI (engl. DEMAND BOND PRICE; fr. PRIX DE DEMANDE D'UNE OBLIGATION). Preţ maxim la care banca sau agentul principal care comercializează acel tip de obligaţiuni se oferă să le cumpere. PREŢ AL OFERTEI UNEI OBLIGAŢIUNI (engl. SUPPLY BOND PRICE; fr. PRIX D'OFFRE D'UNE OBLIGATION). Preţul maxim la care banca sau agentul principal care comercializează acel tip de obligaţiuni se oferă să le vîndă. PREŢ CONJUNCTURAL (engl. CON-JUNCTURAL PRICE; fr. PRIX DE CON-JONCTURE). Preţul care se manifestă pe piaţa internă cît şi externă, prin creşteri sau scăderi, în funcţie de situaţia şi starea economiei naţionale la un moment dat. PREŢ CONDUCĂTOR (engl. LEAD-ERSHIP * PRICE; fr. PRIX DIRECTEURS). Preţul practicat de o firmă sau cîteva firme mari care domină piaţa. Acest preţ este stabilit de către firma care contribuie cu cea mai mare parte la oferta unei mărfi pe o anumită piaţă, la nivelul la care venitul marginal este egal cu costul marginal. Firmele mici şi mijlocii care îşi realizează activitatea în aceeaşi ramură şi pe aceeaşi piaţă, îşi reglează volumul ofertei în funcţie de nivelul preţului conducător şi de mărimea costului marginal propriu. PREŢ DE COST (COSTUL PRODUCŢIEI, SERVICIULUI) (engl. COST PRICE; fr. PRIX DE REVIENT). Totalitatea cheltuielilor făcute de un agent economic pentru fabricarea şi desfacerea producţiei. PREŢ DE CURS 266 PREŢ DE CURS (engl. PRICE OF COURSE; fr. PRIX DU COURS). Preţ bursier la care are loc încheierea tranzacţiilor cu hîrtii de valoare sau valută străină. Preţul de curs al valutei străine, exprimat în valuta unei ţări, se determină pe baza parităţii în aur. PREŢ DE DESCHIDERE (engl. OPENING PRICE; fr. PRIX D'OUVERTE). Preţurile de la care încep afacerile la deschiderea oficială a caselor de schimb. PREŢ DE EXERSARE (engl. PRACTICE PRICE; fr. PRIX D'ETUDE). Preţ convenit în cadrul contractului OPTION, la care cumpărătorul îşi poate exercita dreptul de a încheia tranzacţia care face obiectul contractului. El se stabileşte în puncte, pe unitate sau în pondere valorică faţă de un lot standard de tranzacţie. PREŢ INTERN COMPLET DE EX-PORT (PICE) (engl. EXPORT ALL ROUND PRICE; fr. PRIX COMPLET D'EX-PORTATION). Denumit şi preţul intern, cuprinde totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea mărfii în condiţiile înscrise în contractul de export, de ambalarea şi transportul ei pînă la frontiera română, inclusiv beneficiul, etc. Cu alte cuvinte, ne aflăm în faţa unor costuri totale ale mărfii exportate. PREŢ INTERN COMPLET DE IMPORT (PICI) (engl. IMPORT ALL ROUND PRICE; fr. PRIX COMPLET D'IMPORTA-TION). Cuprinde totalitatea cheltuielilor ocazionate de cumpărarea unei mărfi din afara ţării, în condiţiile înscrise în contractul de import, plus beneficiul cumpărătorului. PREŢ DE INTERVENŢIE (engl. IN-TERVENTION PRICE; fr. PRIX D'INTER-VENTION). Preţul folosit de organismele naţionale create în ţările membre ale Comunităţii Economice Europene pentru cumpărarea de la producători a produselor agricole care le sînt oferite. Pentru majoritatea produselor agricole, preţurile de intervenţie se fixează anual, de către Consiliul Ministerial al Comunităţii Economice Europene pentru anul agricol următor, care începe la 1 aprilie. în luarea acestei decizii, Consiliul Ministerial are în vedere propunerile făcute de către Comisia Executivă a Comunităţii Economice Europene. PREŢ DE MONOPOL (engl. MONOP-OLY PRICE; fr. PRIX DE MONOPOLE). Preţul practicat de o firmă monopolistă, privată sau de stat, care este unicul producător al unei mărfi şi se stabileşte în raport de mărimea şi evoluţia cererii pentru marfa respectivă. Preţul de monopol se formează pe baza maximizării venitului mediu încasat şi a venitului marginal, în condiţiile în care venitul mediu este mai mare decît cel marginal, şi nu pe minimizarea costului mediu. PREŢ DE OLIGOPOL (engl. OLIGOPOL PRICE; fr. PRIX D‘OLIGOPOLE). Preţul stabilit, în comun, de un număr redus de firme pentru vînzarea unor mărfuri omogene. Mărimea acestui preţ se fixează la nivelul la care costul marginal mediu este egal cu venitul marginal mediu. Rentabilitatea fiecărei firme se reglementează prin intermediul cotelor de producţie. PREŢ AL OBLIGAŢIUNH (engl. PRICE OF THE OBLIGATION; fr. PRIX DE L'OBLIGATION). Categorie economică care desemnează un preţ cotat la bursă şi care reflectă suma dobîndită în tranzacţiile cu obligaţiuni (P). Preţul obligaţiunii este influenţat de mărimea stabilită a dobînzii (D) şi de rata actuală a dobînzii (d), adică: r-° d Deci, cînd rata dobînzii creşte, preţul obligaţiunii scade, şi invers. PREŢ ORIENTATIV (engl. TREND PRICE; fr. PRIX D'ORIENTATION). Apare ca un preţ artificial, de calcul, în jurul căruia trebuie să oscileze preţurile produselor agricole în Piaţa Comună. Nivelul acestui preţ este astfel stabilit, încît să remune- 267 PREŢ OFERIT PUBLICULUI reze pe producătorii agricoli comunitari şi atunci cînd aceştia lucrează cu costuri de producţie ridicate. Pentru a se realiza menţinerea preţului la niveluri care să satisfacă pe producător, produsele agricole excedentare sînt cumpărate de către organisme speciale, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organizării comune de piaţă. PREŢ AL PĂMÎNTULUI (engl. PRICE OF LAND; fr. PRIX DE TERRE). Suma de bani care se plăteşte pentru transferarea dreptului de proprietate al unei persoane fizice sau juridice asupra unei suprafeţe de teren altei persoane prin actul de vînzare-cumpărare. Preţul pămîntului este egal cu suma de bani care, depusă la bancă de către proprietar, i-ar aduce acestuia un venit anual egal cu renta încasată. El depinde de mărimea rentei (R) şi de rata dobînzii plătită de bancă pentru sumele depuse de deponenţi (d), adică: Preţul pămîntului are tendinţa de creştere datorită ofertei rigide de terenuri spre arendare, precum şi a tendinţei de creştere a ratei dobînzii. PREŢ AL PIEŢEI (engl. MARKET PRICE; fr. PRIX DU MARCHE). Este preţul care se formează în tranzacţia efectivă dintre vînzător şi cumpărător. El se stabileşte în lupta de concurenţă între firmele care îşi desfăşoară activitatea în anumite ramuri şi pe anumite pieţe. Diferenţa dintre preţul de piaţă şi preţul normal reprezintă profitul suplimentar. Preţul de piaţă mediu oscilează, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, tinzînd spre punctul de echilibru al preţurilor, cînd devine egal cu costul mediu minim şi costul marginal minim. PREŢ PRAG (engl. THRESHOLD PRICE; fr. PRIX SEUIL). Denumit şi preţul de ecluză, constituie baza pentru stabilirea prelevărilor la importul de produse agricole din ţări din afara Comunităţii Economice Europene. Preţul prag are menirea de a nu permite produselor agricole extracomunitare să pătrundă în Comunitatea Economică Europeană la un preţ sub acest nivel prag, dinainte stabilit. Sistemul pelevărilor la importul de produse agricole din ţări din afara Comunităţii Economice Europene s-a introdus pentru protejarea produselor comunitare de concurenţa străină. PREŢ DE REVOCARE / RĂSCUMPĂRARE (engl. REVOKE / REDEEM PRICE; fr. PRIX DE RECUPERATION / REVOCATION). Preţul oferit de emitent deţinătorilor de titluri financiare supuse clauzei de revocare; constă în valoarea nominală a titlurilor, plus dobînzile acumulate, iar uneori se adaugă şi premiul de revocare. PREŢ DE REZERVĂ (engl. RESERVE PRICE; fr. PRIX DE RESERVE). Preţ minim sub care un vînzător va retrage un articol de pe piaţă. PREŢ DE SUBSCRIPŢIE (engl. SUBSCRIPTION PRICE; fr. ’ PRIX DE SOUSCRIPTION). Preţul de vînzare al acţiunilor nou emise şi care se oferă numai acţionarilor existenţi care doresc să-şi exercite dreptul de preempţiune. El este un preţ de vînzare mai mic decît cel oferit publicului, întrucît este degrevat de cheltuielile de comercializare. PREŢ OFERIT PUBLICULUI (engl. PUBLIC OFFERED PRICE; fr. PRIX OFFRI AU PUBLIQUE). 1. Preţul de vînzare către public al titlurilor financiare aflate în distribuţie primară, format din suma încasată de emitent (capital) şi concesiunea comercializării; 2. Preţul la care acţiunile fondului mutual sînt vîndute publicului investitor. Ca mărime, preţul oferit publicului este format din valoarea netă unitară, plus concesia comercializării; se calculează prin raportul dintre valoarea unitară netă a activului şi ponderea complementară a concesiunii de comercializare. PREŢ DE TRANSFER 268 PREŢ DE TRANSFER (engl. TRANSFER PRICE; fr. PRIX DU TRANSFER). Preţurile fixate şi serviciile transferate între membrii aceluiaşi grup de societăţi. în cadrul companiilor transnaţionale multe tranzacţii au loc în mod obişnuit între entităţi legate prin conexiuni organice. Este vorba de vînzări de patente şi know-how, acordare de împrumuturi etc. Preţurile aplicate unor astfel de transferuri nu reprezintă, în mod necesar, un rezultat al jocului liber al forţelor pieţei, ci pot să difere considerabil de preţurile pe care le-ar fi convenit părţile care nu sînt legate de aceeaşi tranzacţie sau de altele similare, în condiţii identice sau asemănătoare pe piaţa liberă. PREVIZIUNE (engl. FORECAST; fr. PREVISION). Proiectarea pe termen scurt a unui fenomen economico-social, folosind ipoteze care rezultă din analiza aprofundată a situaţiei prezente a fenomenului şi a tendinţelor care se desprind (prin diferite metode statistico-matematice). PRIMĂ DE APORT (engl. CONTRIBUTION PREMIUM; fr. PRIME DE CONTRIBUTION). Formă a creşterii de capital prin aport în natură, care apare după evaluarea acestor aporturi şi stabilirea numărului de acţiuni noi care trebuie emise. Se calculează ca diferenţă între valoarea matematică-con-tabilă a acţiunii şi valoarea sa nominală. Pentru a se consemna juridic faptul că noile acţiuni dau purtătorului aceleaşi drepturi ca şi vechile acţiuni, acestora li se atribuie acelaşi nominal. PRIMĂ DE ASIGURARE (engl. INSURANCE PREMIUM; fr. PRIME DASSU-RANCE). Suma pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, reprezentînd costul asigurării. PRIMĂ DE EMISIUNE (engl. EMISSION SUBSIDY; fr. PRIME A L'EMISSION). Formă a creşterii capitalului unei societăţi. Reprezintă diferenţa dintre preţul de emisiune al noilor acţiuni (mai mare) şi valoarea nominală a acţiunilor (mai mică). PRIMĂ DE EXPORT (engl. EXPORT SUBSIDY; fr. PRIME A L'EXPORTATION). Formă, instrument al politicii protecţioniste a unui stat pentru susţinerea sau promovarea unor exporturi de produse, în concordanţă cu interesele economice şi politice ale statului, pentru protejarea economiei naţionale de concurenţa străină sau pentru cucerirea unor noi pieţe de desfacere. Formele pe care le îmbracă primele de export sînt: restituirea unei părţi din impozitele şi taxele plătite de exportatori, avantaje valutare, reducere a tarifelor la transportul pe calea ferată a mărfurilor destinate exportului, impunerea cotei „0“ la TVA etc. Primele de export în bani se stabilesc ca sume fixe pe unitatea de marfă exportată sau ca diferenţă între preţul cel mai ridicat de pe piaţa internă al produsului respectiv şi preţul cel mai scăzut de pe piaţa externa, pe care statul îl poate susţine. Statul se poate angaja să suporte şi eventualele pagube ale exportatorului. Restituirea impozitelor plătite sau renunţarea la impozitele datorate de către exportatori, precum şi reducerea tarifului pentru transportul mărfurilor pe calea ferată, proprietate de stat, nu reprezintă cheltuieli propriu-zise, ci renunţarea de către stat la o parte din veniturile sale bugetare, în favoarea exportatorilor. PRIMĂ DE FUZIUNE (engl. MERG-ING PREMIUM; fr. PRIME DE FUSION). Formă de creştere a capitalului realizată cu ocazia unei fuziuni, ceea ce presupune emisiunea de noi acţiuni. Reprezintă suma rezultată din diferenţa între valoarea matematică sau intrinsecă a acţiunilor şi valoarea nominală a acestora. PRIMĂ DE IMPORT (engl. IMPORT SUBSIDY; fr. PRIME A L'IMPORTATION). Pîrghie administrativă guvernamentală destinată stimulării cu predilecţie a anumitor importuri destinate consumului populaţiei, stimulării producţiei interne şi pentru reexport. 269 PRIVATIZARE PRIME LEGATE DE CAPITAL (engl. CAPITAL PREMIUMS; fr. PRIMES DE CAPITAL). Sume de bani rezultate din operaţii de creştere a capitalului, realizate fie în numerar, fie prin aporturi în natură, fie cu ocazia unei fuziuni, ceea ce presupune emisiunea de acţiuni noi. Se referă la primele de emisiune, de fuziune şi de aport la capital, în practică, este rară situaţia în care valoarea de emisiune a noilor acţiuni corespunde valorii nominale, preţul de emisiune fiind superior valorii nominale. în unele cazuri noii acţionari trebuie să plătească nu numai preţul de emisiune ci şi un „drept de intra-re“ ca urmare a existenţei unor plusuri de valoare latentă în patrimoniul societăţii. PRIME PRIVIND RAMBURSAREA OBLIGAŢIUNILOR (engl. BONUS FOR THE DEBENTURES REPAYMENT; fr. PRIMES CONCERNANT LE REMBOUR-SEMENT DES OBLIGATION). Diferenţele dintre preţul de rambursare şi preţul de emisiune ale obligaţiunilor emise de către o întreprindere. Au caracterul unor cheltuieli financiare activate (inclusiv în activ), fiind astfel amortizabile (direct) pe toată durata împrumutului obligatar. Prezenţa lor în activ este datorată necesităţii de echilibrare a activului cu pasivul, deoarece, în urma emisiunii, activul creşte prin majorarea masei disponibilităţilor (la nivelul preţului de emisiune) în timp ce pasivul creşte prin majorarea masei datoriilor (la nivelul preţului de rambursare). PRINCIPIUL EFICIENŢEI (engl. EF-FICIENCY PRINCIPLE; fr. PRINCIPE DE L'EFFICIENCE). Exprimă necesitatea modelării sistemelor de management ale firmelor, astfel încît să se determine supravieţuirea şi competitivitatea lor, în condiţiile în care veniturile depăşesc cheltuielile, permi-ţînd realizarea unui profit pentru întreprinzători. Concretizarea acestui principiu implică utilizarea unui instrumentar modern de concepte şi metode, în primul rînd de management, dar şi economice, tehnice, sociologice etc., bazate pe analiza sistematică şi lucidă a realităţilor. PRINCIPIUL PRUDENŢEI (engl. PRUDENCE PRINCIPLE; fr. PRINCIPLE DE PRUDENCE). Unul dintre principiile contabilităţii financiare care se defineşte ca fiind aprecierea rezonabilă a faptelor astfel încît să se evite riscul de transfer asupra viitorului, a incertitudinilor prezente, susceptibile să greveze patrimoniul şi rezultatele întreprinderii. El constă, în esenţă, în contabilizarea oricărei pierderi probabile şi în necontabilizarea profiturilor sperate, chiar dacă acestea sînt foarte probabile. PRIVATIZARE (engl. PRIVATIZA-TION; fr. PRIVATISATION). Transferul activelor şi serviciilor publice din mîinile statului în mîini private. Ca urmare, ea presupune activităţi care merg de la transferul proprietăţii unor societăţi proprietate de stat către persoane fizice sau juridice private, la realizarea serviciilor publice cu contractanţi privaţi. Normele metodologice privind vînzarea acţiunilor societăţilor comerciale care se privatizează înainte de organizarea FPP şi FPS, prevăd un program care cuprinde, în principal, următoarele etape: - contractarea asistenţei tehnice necesare pentru privatizare; - analiza-diagnostic a societăţii comerciale; - analiza detaliată a societăţii comerciale în vederea evaluării; - evaluarea societăţii comerciale; - definirea obiectivelor privatizării societăţii comerciale; - selectarea procedurilor de vînzare a acţiunilor; - întocmirea documentaţiei de prezentare pentru potenţialii investitori; - întocmirea planului de vînzare efectivă a acţiunilor; - analiza şi soluţionarea eventualelor situaţii incompatibile cu posibilităţile de vînzare. în prezent, întregul proces de privatizare se realizează de către FPS şi FPP-uri, în colaborare cu Agenţia Naţională de Privatizare. PRIVATIZAREA UNEI PĂRŢI A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI 270 PRIVATIZAREA UNEI PĂRŢI A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI (engl. ’ ONE SHARE OF ROMANIAN ECONOMY PRI-VATIZATION; fr. PRIVATISATION D'UNE PÂRTIE DE L'ECONOMIE ROUMAINE). Componentă majoră a trecerii la economia de piaţă. în acest proces complex, de o importanţă majoră este stabilirea foarte clară a scopurilor avute în vedere cu prioritate. Obiectivele privatizării pentru România pot fi divizate în trei categorii principale: economice, politice şi sociale. PROBĂ (engl. SAMPLE; fr. EPREUVE). vezi EŞANTION. PROBABILITATE (engl. PROBABIL-ITY; fr. PROBABILITE). Noţiune care desemnează o tehnică statistico-matematică cu ajutorul căreia se caracterizează gradul de producere al unui eveniment în condiţii bine determinate; este un raport între numărul rezultatelor (cazurilor) favorabile producerii acestui eveniment şi numărul total al rezultatelor (cazurilor) egal posibile (egal probabile). PROCEDURA MEDIE A PREŢURILOR (engl. PRICES AVERAGE PROCESSING; fr. PROCEDURE MEDIE DES PRIX). Metodă de aplicare a unui plan valoric fix de cumpărare de titluri financiare, plan care în condiţiile fluctuaţiei de preţ permite achiziţionarea unui număr mai mare de acţiuni, la un preţ mediu mai mic. PROCEDURA STANDARD DE PRIVATIZARE (engl. STANDARD PROCESSING OF PRIVATIZATION; fr. PROCEDURE STANDARD DE PRIVATISATION). Procedură care constă în vînzarea acţiunilor societăţilor comerciale mici care intră sub incidenţa art.2 din Legea 58/1991 şi a punctului 1.1. din anexa nr. 2 al Statutului Cadru al Fondurilor Proprietăţii Private. Privatizarea societăţilor comerciale mici se realizează de către Fondul Proprietăţii de Stat în colaborare cu Fondul Proprietăţii Private, acţionari ai societăţii comerciale şi Agenţia Naţională pentru Privatizarea şi Dezvolta- rea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, printr-o comisie instituită în acest scop. Societăţile comerciale mici care se pot privatiza se publică într-o listă în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, care cuprinde denumirea, sediul societăţii şi numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului. PROCES ECONOMIC (engl. ECONOMIC PROCESS; fr. PROCES ECONOMIQUE). Fenomen economic privit în mişcare. Procesul economic exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative în starea realităţii economice, care evidenţiază desfăşurarea, în timp şi în spaţiu, a faptelor şi actelor economice. De pildă, creşterea preţurilor, modificarea ofertei sau a cererii de bunuri economice, creşterea productivităţii într-un interval de timp sînt procese economice. Procesele economice se desfăşoară atît pe baza contradicţiilor interne proprii unui anumit fenomen economic, cît şi pe baza celor care apar între diferitele fenomene şi procese economice. PROCURĂ (engl. POWER OF ATTOR-NEY; fr. PROCURATION). împuternicire scrisă, legalizată, prin care o persoană fizică mandatează o altă persoană fizică să o reprezinte şi să acţioneze în numele său, să încheie anumite acte, convenţii, să ridice o sumă de bani etc. PROCURIST (engl. PROXY HOLDER / PROCURATOR ATTORNEY; fr. FONDE DE POUVOIRS). Persoană fizică, mandatată, a-vînd împuterniciri pentru îndeplinirea unor acte cu caracter juridic comercial: cumpărări de resurse materiale, angajarea capitalului societăţii pentru aprovizionări, pentru stocuri de conjunctură, pentru asigurarea continuităţii activităţii economice etc. PRODUCTIVITATE (engl. PRODUC-TIVITY; fr. PRODUCTIVITE). Indicator calitativ care arată eficienţa cu care sînt avansaţi, combinaţi, substituiţi şi consumaţi factorii de producţie. Mărimea productivităţii se calculează fie prin raportarea producţiei obţinute într-o anumită perioadă la volumul 271 PRODUCŢIE NETĂ factorilor utilizaţi pentru obţinerea respectivei producţii, fie prin raportarea factorilor utilizaţi la producţia obţinută. PRODUCTIVITATE MARGINALĂ (engl. MARGINAL PRODUCTIVTTY; fr. PRODUCTIVITE MARGINALE). Sporul de venit total al unei firme, care se obţine pe seama atragerii în producţie a unei unităţi suplimentare dintr-un anumit factor de producţie. Se determină ca raport între plusul de efect (y) şi plusul de factori (F) utilizaţi pentru obţinerea efectului, într-o perioadă de timp. PRODUCTIVITATEA MUNCII (engl. LABOR PRODUCTIVITY; fr. PRODUCTIVITE DE TRAVAIL). Indicator economic care se calculează fie prin raportarea producţiei la munca cheltuită pentru obţinerea acesteia, fie prin raportarea cheltuielilor de muncă la producţia obţinută, în ambele situaţii lu-îndu-se în considerare şi calitatea bunurilor economice. în primul caz, productivitatea muncii reflectă numărul de unităţi de bunuri care revine la o unitate de muncă, în cel de-al doilea, productivitatea muncii reflectă consumul factorului de muncă care revine la o unitate de bun economic. PRODUCĂTOR MARGINAL (engl. MARGINAL PRODUCER; fr. PRODUC-TEUR MARGINAL). Este un producător care poate să producă anumite bunuri obţinînd un profit obişnuit pentru aceste bunuri, dar care în condiţiile cînd profiturile vor scădea într-o oarecare măsură se va retrage din activitate. PRODUCŢIE (engl. PRODUCTION; fr. PRODUCTION). Componentă a activităţii economice a cărei funcţie esenţială constă în combinarea şi utilizarea factorilor materiali şi umani în vederea obţinerii de noi bunuri economice, respectiv, a sporirii utilităţilor acestora. Producţia este motorul economiei, ea asigurînd satisfacerea nevoilor crescînde de consum. Producţia asigură locuri de mun- că, pe baza cărora cele mai multe dintre familii încasează venituri; numai pe baza rezultatelor ei se poate spori consumul. PRODUCŢIE LA COMANDĂ (engl. ORDER PRODUCTION; fr. PRODUCTION A COMANDE). Formă de cooperare internaţională, care presupune stabilirea unor relaţii tehnice şi economice între o firmă, care lansează comanda (numită ordonator) şi una sau mai multe firme executante, situate în alte ţări, acestea din urmă fabricînd pe baza licenţelor, a documentaţiei furnizate de ordonator, un produs care urmează să fie desfăcut sub marca ordonatorului. PRODUCŢIE GLOBALĂ (engl. GROSS PRODUCTION; fr. PRODUCTION GLOBALE). Valoarea producţiei realizate de un agent economic, într-o anumită perioadă de timp, indiferent de stadiul de fabricaţie sau dacă este sau nu livrată (cuprinde atît producţia destinată livrării, cît şi producţia consumată intern). PRODUCŢIE IMOBILIZATĂ (engl. IMMOBILIZED PRODUCTION; fr. PRODUCTION IMMOBILISE). Producţia exerciţiului care este conservată de întreprindere sub forma imobilizărilor. Acestea sînt evaluate la nivelul costului de producţie, atît în cazul imobilizărilor corporale cît şi necorporale, din raţiuni de prudenţă. PRODUCŢIE MARFĂ (engl. COM-MODITY PRODUCTION; fr. PRODUCTION MARCHANDE). Valoarea producţiei realizate de un agent economic obţinută într-o perioadă de timp, livrată sau destinată livrării. PRODUCŢIE MARFĂ VÎNDUTĂ ŞI ÎNCASATĂ. Vezi CIFRĂ DE AFACERI. ’ PRODUCŢIE NETĂ (engl. NET PRODUCTION; fr. PRODUCTION NETTE). Valoarea producţiei nou create de un agent economic într-o anumită perioadă de timp. PRODUCŢIE STOCATĂ 272 PRODUCŢIE STOCATĂ (engl. STOCKED PRODUCTION; fr. PRODUCTION STOCKEE). Variaţia în plus (în caz de stocaj) sau în minus (caz de destocaj) între valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor iniţiale ale produselor şi a producţiei în curs de la finele perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi a producţiei în curs, neluînd în calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri. Variaţiile de producţie stocată se determină atît pentru fiecare formă de produse stocate (semifabricate, produse finite, produse reziduale), cît şi pentru animalele şi păsările din producţia proprie. PRODUS GLOBAL (engl. GROSS PRODUCT; fr. PRODUIT GLOBAL). 1. Totalitatea bunurilor materiale create şi a serviciilor prestate într-o ramură sau domeniu al economiei naţionale, în decurs de un ari; 2. Indicator economic care exprimă rezultatele întregii activităţi umane pe o perioadă de timp determinată. Se calculează ca sumă a consumului intermediar şi a consumului final (produs global brut - PGB). PRODUS FINIT (engl. FINISHED PRODUCT; fr. PRODUIT ACHEVE). Produs a cărui prelucrare a fost terminată în întreprinderea respectivă şi care este destinat livrării în afară sau consumului neindustrial în cadrul aceleiaşi întreprinderi. PRODUS INTERN BRUT (P.I.B.). (engl. GROSS DOMESTIC PRODUCT; fr. PRODUCTION INTERIEURE BRUTE). Indicator sintetic al economiei naţionale care reprezintă valoarea monetară a tuturor bunurilor produse de o economie, într-o anumită perioadă de timp. Se poate calcula în trei modalităţi: 1. pe baza valorii adăugate din toate sectoarele de activitate; el corespunde producţiei de bunuri şi servicii din economie diminuat cu consumul intermediar (CI); 2. pe baza cheltuielilor, de exemplu valoarea bunurilor şi serviciilor cumpărate, incluzînd consumul, cheltuielile de capital, creşterea valorii stocurilor, cheltuielile guvernamentale şi exporturile (mai puţin importurile); 3. pe baza veniturilor, de exemplu veniturile angajaţilor, oamenilor de afaceri, închirierile, profiturile agenţilor (publici sau privaţi) şi aprecierea stocurilor. în practica economică a ţărilor cu economie dezvoltată, pentru a măsura performanţa unei economii, analiştii sînt de regulă interesaţi de rata reală a schimbării PIB, decît de nivelul absolut al PIB. PRODUSUL INTERN BRUT DUPĂ METODA DE PRODUCŢIE (engl. GROSS DOMESTIC PRODUCT IN PRODUCTION METHOD; fr. PRODUIT INTERNE BRUTE EN METHODE DE LA PRODUCTION). Indicator sintetic macroeconomic calculat ca diferenţă între produsul global brut, care reprezintă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor create de toate activităţile economice şi sociale, şi consumul intermediar, care exprimă valoarea bunurilor (altele decît bunurile de capital fix) şi a serviciilor destinate pieţei, consumate în perioada considerată pentru producerea altor bunuri şi servicii. PIB = PGB - CI PRODUSUL INTERN BRUT DUPĂ METODA CHELTUIELILOR (engl. GROSS DOMESTIC PRODUCT IN EX-PENSES METHOD; fr. PRODUIT INTERNE BRUT EN METHODE DES FRAIS). Suma valorii formării brute a capitalului, a consumului final al populaţiei şi administraţiilor publice şi private, precum şi a soldului comerţului exterior. PRODUSUL INTERN BRUT DUPĂ METODA VENITURILOR (engl. GROSS DOMESTIC PRODUCT IN INCOMES METHOD; fr. PRODUIT INTERNE BRUT EN METHODE DES REVENUS). Indicator macroeconomic care include veniturile lucrătorilor obţinute prin muncă, impozitele şi taxele, excedentul net de exploatare şi consumul de capital fix. 273 PROFIT BRUT PRODUS INTERN NET (PIN) (engl. NET DOMESTIC PRODUCT / NATIONAL INCOME; fr. PRODUIT INTERIEUR NET). Denumit şi venit naţional, este un indicator sintetic macroeconomic care se determină scăzînd din PIB (produs intern brut) consumul de capital fix (amortizările Am). PIN = PIB - Am PRODUS NAŢIONAL BRUT (PNB) (engl. GROSS DOMESTIC PRODUCT; fr. PRODUIT NATIONAL BRUT) 1. Este un indicator sintetic macroeconomic care exprimă valoarea bunurilor produse şi a serviciilor prestate în interiorul ţării, într-o perioadă de timp, de obicei un an, evaluate la preţuri de piaţă şi agregate, fără deducerea cheltuielilor la bunurile de investiţii în scopuri de înlocuire. La acestea se adaugă sau se scade valoarea bunurilor şi serviciilor produse de agenţii economici naţionali în afara graniţelor ţării, precum şi valoarea bunurilor şi serviciilor produse de agenţii economici străini în interiorul graniţelor naţionale şi expatriate de către beneficiari din străinătate; 2. Cuprinde în plus faţă de PIB soldul valorii adăugate realizate de agenţii economici în exterior diminuat cu valoarea produsului firial de bunuri şi servicii realizată de agenţii economici străini în ţara respectivă (SAE). PNB = PIB - SAE. PNB reflectă mai exact bunăstarea populaţiei în termeni monetari, dar nu este la fel util în analizarea performanţei productive a economiei, precum PIB. PRODUS NAŢIONAL NET (PNN) (engl. NET NATIONAL PRODUCT; fr. PRODUIT NATIONAL NET). Indicator sintetic macroeconomic care se obţine prin scăderea din produsul naţional brut a valorii reprezentînd amortizările (consumul de capital fix). PNN = PNB - Am PRODUS NET (engl. NET PRODUCT; fr. PRODUIT NET), este un indicator sintetic microeconomic reprezentînd partea pro- dusului global care rămîne după scăderea cheltuielilor materiale de producţie. PRODUS SOCIAL (engl. SOCIAL PRODUCT; fr. PRODUIT SOCIAL). Indicator sintetic care reprezintă suma valorii produsului global brut obţinut într-o perioadă de timp, la nivelul ramurilor economiei naţionale. PRODUS TURISTIC (fr. PRODUIT TOURISTIQUE). Ansamblu de servicii, mărfuri şi produse realizate de diferite ramuri industriale specifice şi grupate pe diferite variante într-un tot unic, valorificat în cadrul unei ambianţe specifice create de factorii naturali dintr-o anumită regiune. PROFIT (engl. PROFIT; fr. PROFIT). Cîştigul, avantajul realizat sub formă bănească dintr-o acţiune, operaţie sau exercitarea unei activităţi; se determină ca diferenţă între ceea ce se încasează şi ceea ce se plăteşte în activitatea economică, sau ca diferenţă între preţul de vînzare şi costul produsului (serviciului) provenit din activitatea respectivă. El se regăseşte sub următoarele forme: profit brut, profit pur. PROFIT ACUMULAT (engl. ACCU-MULATED PROFIT; fr. PROFIT ACCU-MULE). Acea parte din profit care se găseşte în contul de profit şi care poate fi transferat în evidenţa contabilă, a anului următor, după ce s-a efectuat plata dividendelor, a taxelor, precum şi după prelevarea sumelor aferente fondului de rezervă. PROFIT AGREGAT (engl. UNIT PROFIT; fr. PROFIT AGREGAT). Mărimea cîştigului total înregistrat de investitor, calculată prin multiplicarea profitului unitar cu mărimea lotului tranzacţionat. PROFIT BRUT (TOTAL) (engl. GROSS PROFIT; fr. PROFIT BRUT). Diferenţa între veniturile încasate şi cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă de timp. Acesta stă la baza calculului profitului net, care este egal cu profitul brut din care se scad PROFIT CAPITALIZAT 274 dobînzile, impozitele, taxele, ratele scadente la credit etc. PROFIT CAPITALIZAT (engl. CAPI-TALIZED PROFIT; fr. PROFIT CAPITA-LISE). Acea parte din profitul net al socie-* tăţii, reţinută după plata dividendelor, în scopul dezvoltării producţiei; uneori profitul capitalizat este supus unui supraimpozit de către stat. PROFIT PUR (engl. PURE PROFIT; fr. PROFIT PUR). „Recompensă44 pentru asumarea riscurilor. Aceasta este o plată necesară pentru acei care investesc capital în alte investiţii decît cele care sînt garantate. PROFIT NET (engl. NET PROFIT; fr. PROFIT NET). Profitul unei organizaţii cînd toate facturile şi cheltuielile au fost luate în considerare. în cazul organizaţiilor comerciale, se ajunge la profitul net prin deducerea din profitul brut a tuturor cheltuielilor care nu au fost deja luate în considerare pentru realizarea profitului brut. Raportul între profitul net şi totalul vînzărilor este un indicator des utilizat în analiza efectuată la nivelul firmei şi el arată atît gradul de profitabilitate al firmei, în general, cît şi gradul de profitabilitate al vînzărilor, în particular. PROFITABILITATE (engl. PROFITA-BILITY). Categorie economică care caracterizează capacitatea firmei de a obţine un excedent de încasări peste nivelul plăţilor, un excedent de venituri peste nivelul cheltuielilor, astfel încît surplusul de valoare rezultat să poată fi repartizat acţionarilor sau altor categorii de furnizori de capital şi credite sub formă de participare la profit (dividende, dobînzi, etc.). PROGNOZĂ ECONOMICĂ (engl. BUSINESS FORECASTING; fr. PREVISION ECONOMIQUE). Proces de evaluare anticipativă, probabilă, circumscris într-un anumit orizont de timp, pe baza unor metode ştiinţifice de investigare a proceselor economice, a evoluţiei viitoare a diferitelor do- menii de activitate economică sau a economiei naţionale, în ansamblul său. Prin prognoza economică se estimează evoluţia probabilă a domeniului investigat, luîndu-se în considerare modificările previzibile ale factorilor de creştere economică. Cele mai frecvente metode şi tehnici de prognoză economică sînt: metodele de extrapolare, metodele normative, metodele intuitive, analiza factorială, analiza de structură, comparaţiile internaţionale etc. PROGRAMARE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC PROGRAMMING; fr. PRO-GRAMMATION ECONOMIQUE). Acţiune de defalcare, etapizare şi sincronizare a unor sarcini precise, în timp şi spaţiu, inclusiv de repartizare pe factori de răspundere, concretizate în profil de execuţie, prin care se realizează, în condiţii de eficienţă, obiectivele economice, stabilite în prealabil. Programarea economică vizează probleme de aprovizionare, producţie şi desfacere a bunurilor economice, pregătirea forţei de muncă, derularea lucrărilor de investiţii etc. Programarea economică se bazează pe folosirea unor metode şi tehnici corespunzătoare. PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE (PNUD) (engl. UNITED NATIONS PROGRAM FOR DE-VELOPMENT; fr. PROGRAMME DES NATIONS UNIES FOR DEVELOPPEMENT). Organism creat în anul 1965, cu sediul la New York şi care urmăreşte acordarea asistenţei tehnice şi de preinvestiţii a ONU, sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare, în eforturile lor de dezvoltare prin utilizarea eficientă a resurselor naturale şi a potenţialului uman. PNUD pune la dispoziţie consilieri şi experţi internaţionali şi furnizează echipamente pentru realizarea de prospecţiuni şi studii privind resursele naturale sau alţi factori ai dezvoltării economice, găsirea de pieţe de desfacere pentru mărfurile şi serviciile pe care le oferă ţările în curs de dezvoltare, crearea şi consolidarea sistemului de educaţie şi învăţămînt, organizarea sau îmbunătăţirea cercetării ştiinţifice apli- 275 PROPRIETATE cative şi pentru întărirea infrastructurii. Consiliul de administraţie al PNUD aprobă proiectele şi programele, supraveghează operaţiunile şi acordă fonduri. PROHIBIŢIE (engl. PROHIBITION; fr. PROHIBITION). Interzicerea importului sau exportului unor anumite mărfuri determinate de nevoia protejării produselor unui monopol, fie pentru securitatea publică, fie pentru a restrînge importurile de produse străine. PROGRAMUL PHARE (engl. ASSIS-TANCE FOR ECONOMIC RESTRUCTUR-ING IN THE COUNTRIES OF CENTRAL AND EAŞTERN EUROPE). Acţiune a Comunităţii Europene, care implică un efort special de susţinere a procesului de reconstrucţie economică aflat în desfăşurare în ţările din Europa Centrală şi de Est - Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România şi Iugoslavia - prin furnizarea de sprijin financiar şi tehnic, în domeniile cheie ale acţiunilor guvernelor respective, pentru crearea condiţiilor unei economii de piaţă bazată pe iniţiativa şi proprietatea privată. Acest program al Comunităţii nu vizează să facă direct propuneri de afaceri, planuri sau iniţiative de afaceri, ci asigură fonduri din care guvernele beneficiare respective îşi finanţează programele proprii de reconstrucţie. PROMILA (engl. PER THOUSAND). Unitate de măsură relativă care se exprimă prin partea raportată la o mie de unităţi dintr-un întreg (miime); coeficientul natalităţii, mortalităţii se exprimă în promile. PROMOVAREA UNUI NOU PRODUS (engl. NEW PRODUCT PROMOTION). Procedură de marketing prin care noi idei evoluează şi se amplifică, rezultînd produse noi viabile sau extinderi ale unor produse sau game de produse existente. Ideile noi, care sînt generate fie intern (de exemplu, prin cercetare ştiinţifică), fie prin feedback din partea consumatorilor, sînt prima dată examinate pentru o valabilitate la prima vede- re; acele puţine idei care rămîn se reduc şi ele prin teste-concept şi analize de detaliu care vizează profitabilitatea potenţială. Ideile care supravieţuiesc acestor obstacole sînt subiecte ale unor dezvoltări intensive. Se fac prototipuri şi se testează atît în interiorul companiei, cît şi printre consumatori, reali-zîndu-se îmbunătăţiri. Ciclul se repetă, pînă cînd sondarea pieţei dă rezultate satisfăcătoare. Atunci noul produs va fi lansat (este de preferat ca testarea să se facă mai întîi într-un segment de piaţă restrîns). PROMOVAREA ÎN VÎNZARE (engl. SALE PROMOTION). Ansamblul de eforturi făcute pentru a aduce produsele în faţa consumatorilor, în timp ce publicitatea pune consumatorii în faţa produselor. Promovarea în vînzare vine în sprijinul reţelei de vînzare şi a circuitelor de distribuţie şi poate viza fie consumatorii (prin reduceri de preţuri, eşantioane etc.), fie distribuitorii (prin prime, cadouri etc.). PROMOVAREA VÎNZĂRILOR (engl. SALES PROMOTION). Ansamblu de acţiuni, organizate şi susţinute material, de regulă de societăţile comerciale, avînd ca scop final impulsionarea vînzărilor. într-o accepţiune largă, acest termen încorporează, pe de-o parte, întregul flux al comunicaţiilor de la întreprindere către piaţă, prin intermediul cărora se transmit informaţii, idei sau mesaje către piaţa clienţilor potenţiali iar pe de altă parte, un ansamblu de condiţii materiale şi organizatorice prin care se favorizează contactul cumpărătorului cu marfa, prin care se stimulează şi se uşurează achiziţionarea acesteia. PROPORŢIE (engl. PROPORTION; fr. PROPORTION). 1. Egalitatea a două rapoarte (în sens matematic); 2. Raport între parte şi întreg (în sens statistic, greutate specifică, pondere). PROPRIETATE (engl. PROPERTY; fr. PROPRIETE). Relaţie între oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, PROPRIETATE A COMERCIANTULUI FALIT 276 spirituale şi de altă natură existente în societate sau obţinute prin activitatea economică. Aceste relaţii relevă exercitarea unuia, mai multor sau a tuturor atributelor proprietăţii: dreptul de posesiune, dreptul de utilizare, dreptul de dispoziţie şi dreptul de uzufruct. Proprietatea se prezintă sub forma unităţii a două elemente: obiectul şi subiectul proprietăţii. Obiectul proprietăţii îl constituie bunurile, iar subiectul proprietăţii, agenţii vieţii economice: persoane fizice, familie, sociogrupuri, organizaţii naţionale şi internaţionale. PROPRIETATE A COMERCIANTULUI FALIT (engl. BANKRUPT'S ESTATE / BANKRUPT'S ASSETS; fr. PROPRIETE DU COMMERCANT FAILLI / MASSE DE LA FAILLITE). Desemnează întregul patrimoniu al comerciantului falit, aferent creditorilor săi, uniţi în masa credală, în scopul recuperării unei cote proporţionale din creanţele lor. PROPRIETATE INDUSTRIALĂ (engl. INDUSTRIAL PROPERTY; fr. PROPRIETE INDUSTRIELLE). Drept protejat de lege asupra brevetelor de invenţie, mărcilor de fabrică, de comerţ şi de servicii, deţinute sub orice titlu de o persoană fizică / juridică. în exercitarea dreptului de proprietate, brevetele de invenţii şi mărcile înregistrate la autoritatea competentă pot face obiectul tranzacţiilor de vînzare-cumpărare sau de cedare a dreptului de exploatare. Proprietatea industrială este protejată împotriva contrafacerii, imitării sau folosirii fără consimţămîn-tul deţinătorului legal. Sub raport patrimonial, proprietatea industrială constituie o formă de imobilizare necorporală care se integrează în fondul comercial. Se reflectă în expresie monetară, în debitul contului „fondul comercial“ (din clasa conturilor de active imobilizate). Determinarea valorică are loc prin contractul de societate în cazul cînd reprezintă aport de capital, pe bază de expertiză sau pe criterii de apreciere raportate la cererile pieţei. Veniturile realizate din cedarea dreptului de exploatare a brevetelor, a invenţiilor sau a mărcilor se reflectă în creditul unui cont de venituri. Pentru a se proteja în vederea deprecierii proprietăţii industriale, agenţii economici pot constitui provizioane în condiţiile prevăzute de lege. PROPRIETATEA MIXTĂ (engl. MIXED (JOINED). PROPERTY; fr. PROPRIETE MIXTE). Formă de proprietate asociativă care presupune participarea diferitelor forme de proprietate ale persoanelor fizice şi juridice naţionale, precum şi a persoanelor străine pe teritoriul naţional sau în străinătate, la administrarea bunurilor, la asumarea riscurilor şi la conducerea unei societăţi. PROPRIETATE PARTICULARĂ ASOCIATIVĂ (engl. ASSOCIATED PRIVATE PROPERTY). Formă de proprietate în care administrarea bunurilor se face de către indivizi asociaţi în întreprinderi, companii, societăţi; aceste forme asociative se deosebesc între ele prin modul de constituire a patrimoniului şi de conducere a unităţii, precum şi prin modul de asumare a riscurilor şi de împărţire a profiturilor rezultate din activitatea desfăşurată. PROPRIETATE PARTICULARĂ INDIVIDUALA (personală sau familială) (engl. INDIVIDUAL PRIVATE PROPERTY; fr. PROPRIETE PRIVEE INDIVTDUELLE). Desemnează acea formă de proprietate în care administrarea bunurilor se face de către individul proprietar sau de către o altă persoană stabilită de proprietar, de regulă pe baza relaţiilor familiale. PROPRIETATE PUBLICĂ (engl. PUBLIC PROPERTY; fr. PROPRIETE PUBLIQUE). Desemnează acea formă de proprietate constituită la nivel naţional, municipal, urban, rural, fiind formată mai ales din regii autonome, unităţi care produc bunuri şi servicii cu destinaţie socială, culturală şi de consum casnic personal. Unităţile din proprietatea publică îşi exercită atributele proprietăţii în limitele reglementărilor legale, pe care statul le stabileşte distinct pentru aceste unităţi. 277 PROVIZION PROSPECT DE EMISIUNE (engl. EMISSION PROSPECTUS). Este o comunicare publică prin care o societate comercială pe acţiuni în calitate de emitent de titluri financiare, lansează pe piaţă oferta de participare a publicului sau a altor societăţi comerciale la formarea sau majorarea capitalului social al societăţii, prin subscrierea acţiunilor care fac obiectul emisiunii. Cuprinde extrase din prevederile de bază ale contractului de societate. Are formă autentică. Poate fi: - preliminar - publicat anterior emisiunii, cu scopul de a atrage interesul investitorilor particulari, difuzat concomitent cu înaintarea cererii de înregistrare a emisiunii, fără a menţiona însă şi preţul titlurilor financiare care urmează a fi emise; - final - publicat concomitent cu emisiunea primară, cuprinde aceleaşi date din prospectul preliminar plus preţul de vînzare a titlurilor emise. Angajamentele (declaraţiile) de subscriere a acţiunilor şi a vărsămintelor efectuate de acţionari se înregistrează în contabilitatea societăţii într-un cont de activ („decontări cu acţionarii privind capitalul44) din clasa conturilor de terţi. Se debitează cu valoarea acţiunilor subscrise şi se creditează cu vărsămintele efectuate. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea nominală a acţiunilor subscrise care nu au fost acoperite prin vărsămintele acţionarilor. PROSPECTARE A PIEŢEI (engl. MARKET PROSPECTING; fr. PROSPEC-TION DE MARCHE). Activitate complexă de investigare a conţinutului şi mecanismului pieţei mărfurilor şi serviciilor, a fenomenelor de piaţă, în interdependenţa şi dinamica lor. PROTECŢIONISM (engl. PROTEC-TIONISM; fr! PROTECTIONNISME). Ansamblu de măsuri de politici economice şi financiare, practicate de un stat în vederea protejării temporare, parţiale sau totale a e-conomiei. PROTOCOL (engl. PROTOCOL; fr. PROTOCOLE). 1. Document încheiat între două sau mai multe persoane care, în numele lor sau în calitate de mandatari, îşi exprimă acordul ori intenţia sau îşi definesc punctele de vedere într-o relaţie de afaceri sau de altă natură. Protocolul poate servi şi la stabilirea unui cadru de acţiune sau a liniei directoare pentru modelarea unor activităţi comune ulterioare. Protocolul poate avea efecte juridice în funcţie de conţinutul său; 2. înscris în care este expus modul de desfăşurare şi alte detalii de ordin protocolar sau organizatoric referitoare la o întîlni-re convenită între oameni de afaceri. Cheltuielile de protocol se contabilizează pe bază de acte justificative. Pentru instituţiile publice, cheltuielile de protocol (pentru masă, cazare, însoţitori etc.) se stabilesc de către Ministerul Finanţelor. PROVIZION (engl. PROVISION; fr. PRO VISION). 1. Suma care se constituie de către agenţii economici în condiţiile legii sub formă de prelevare pentru acoperirea unor riscuri, cheltuieli, deteriorări ori alte pierderi posibile la care sînt expuse elementele activului patrimonial în cursul realizării obiectului de activitate. Riscurile pentru care se constituie provizioane se pot referi la plata garanţiilor reclamate de clienţi, creşterea preţurilor, litigiilor cu partenerii, etc., pe care evenimentele survenite sau în curs de desfăşurare le fac probabile, motiv pentru care sînt denumite şi datorii potenţiale şi a căror cauză este născută în cursul exerciţiului. Provizioanele pentru depreciere privesc titlurile de participare, alte valori mobiliare de plasament, stocurile, drepturile de creanţă şi alte active. în contabilitate, provizioanele se evidenţiază în conturi care exprimă destinaţia lor. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se reflectă în conturi de pasiv, în timp ce provizioanele pentru depreciere se înregistrează în conturi de activ. Aceste conturi sînt de regulă corespondente cu conturile de cheltuieli. Pentru a nu greva într-o măsură disproporţionată cheltuielile PROVIZIOANE REGLEMENTATE 278 unui exerciţiu financiar, unele provizioane se pot eşalona pe mai multe exerciţii; 2. Disponibilul în contul bancar pentru acoperirea cecurilor emise de titularul contului. PROVIZIOANE REGLEMENTATE (engl. REGULATED PROVISIONS; fr. PROVTSIONS REGLEMENTEES). Categorie mai amplă a provizioanelor constituită pe seama cheltuielilor potrivit dispoziţiilor legale, deci deduse din excedentul brut din exploatare şi care servesc pentru autofinanţarea întreprinderii. Acestea au de regulă un regim fiscal propriu, fiind contabilizate numai ca urmare a unor dispoziţii legale. în România, această categorie va cuprinde provizioanele constituite pentru acoperirea majorărilor de preţuri aferente stocurilor şi pentru acoperirea diferenţei între amortismentele degresive (mai mari) şi amortismentele lineare, economice (mai mici). PUBLICITATE A BILANŢULUI CONTABIL (engl. BALANCE SHEET'S PUBLICITY; fr. PUBLICITE DU BILAN COMPTABLE). Obligaţie prevăzută de lege potrivit căreia societăţile comerciale pe acţiuni şi cu răspundere limitată sînt datoare să publice în Monitorul Oficial bilanţul contabil anual împreună cu contul de profit şi pierderi, într-un termen stabilit, după aprobarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor (asociaţilor). PUBLICITATE A BUGETULUI (engl. BUDGET PUBLICITY; fr. PUBLICITE DU BUDGET). Principiul potrivit căruia, după ce este supus dezbaterii şi aprobării Parlamentului, bugetul trebuie adus la cunoştinţa opiniei publice. Legea privind adoptarea bugetului de stat şi contul privind încheierea exerciţiului bugetar pe anul precedent celui în curs sînt publicate în Monitorul Oficial sau în culegeri de legi. Cifrele înscrise în proiectul de buget sînt date publicităţii în presă, precum şi la radio şi televiziune. Pentru ca populaţia să se poată informa asupra situaţiei financiare a statului, este necesar ca bugetul să fie publicat într-o formă simplă, clară şi precisă. PUBLICITATE COMERCIALĂ (engl. COMMERCIAL PUBLICITY; fr. PUBLICITE COMMERCIALE). Formă de comunicare între întreprinzători şi cumpărători (beneficiari de servicii sau de lucrări) în vederea promovării activităţii. Emisiunile de radio şi televiziune, inserţiile publicitare, afişajul şi tipăriturile constituie principalele suporturi publicitare. Cheltuielile de publicitate comercială se reflectă în contabilitate în debitul unui cont din clasa conturilor de cheltuieli. PUNCT (engl. POINT; fr. POINT). Unitate bursieră care reprezintă un procent din valoarea nominală standard a unei obligaţiuni şi este egal cu zece unităţi monetare. PUNCT DE BAZĂ (engl. BASIS POINT; fr. POINT DE BASE). Unitate bursieră care reprezintă o diviziune a punctului, egală cu a 100-a parte dintr-un punct. PUNCTARE (engl. CONTROL; fr. CONTROLE). Activitatea depusă de personalul din cadrul compartimentelor de contabilitate pentru descoperirea erorilor de înregistrare. Constă în confruntarea fiecărei operaţii înscrise într-un cont cu formulele contabile sau cu actele primare care le-au generat. în dreptul cifrelor verificate se înscrie un semn convenţional. PUNTER. Termen care desemnează acea persoană care cumpără şi vinde repede, fără a stoca marfa pentru multă vreme. PURTĂTOR (engl. BEARER; fr. POR-TEUR). Deţinătorul legal al unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin etc.) sau al unei hîrtii de valoare, care nu cuprinde nici o menţiune cu privire la posesorul lor, legitimarea creditorului rezumîndu-se la posesia titlului. Modalităţile în care purtătorul intră în posesia titlului şi îl poate transmite, variază în funcţie de relaţiile parteneriale, de 279 PUTERE DE CUMPĂRARE PARITARĂ natura şi regimul de circulaţie al hîrtiilor de valoare. Cambia şi biletul la ordin sînt deţinute fie în calitate de beneficiar înscris în titlu, fie prin dobîndire pe calea girului, înscris pe verso-ul titlului (formulă de transmitere a dreptului de creanţă). Purtătorul poate intra în posesia cec-ului, fie în calitate de beneficiar, fie prin gir, dacă titlul este emis cu menţiunea „la ordin44. Cec-ul „la purtător44 circulă prin simpla înmînare fără nominalizarea purtătorului. Acţiunile societăţilor comerciale intră în posesia purtătorilor în funcţie de felul acţiunilor. Acestea pot fi: - nominative (cînd purtătorul este nominalizat în titlu), caz în care transmiterea şi intrarea în posesie au loc prin înscrierea noului posesor în registrul de acţiuni al societăţii, cît şi pe titlu; - la purtător, cînd posesiunea şi circulaţia titlului au loc fără nominalizarea purtătorului. Obligaţiunile societăţilor comerciale pe acţiuni şi titlurile de împrumut ale statului (bonuri, titluri de rentă etc.) sînt, de obicei, titluri la purtător. Cecurile de încasat intră, de regulă, în portofoliu întocmai ca şi celelalte efecte comerciale. Acţiunile societăţilor comerciale deţinute de purtător în portofoliu pot reprezenta în principal: - titluri de participare la formarea capitalului unor societăţi care asociază mai multe societăţi constituite în grupuri, holding, concern etc.; - acţiunile proprii (nominative sau la purtător); - acţiuni (nominative sau la purtător) emise de alte societăţi comerciale, achiziţionate pe piaţa financiară în scopul plasamentului unei părţi din lichidităţile agentului economic. Obligaţiunile aflate în portofoliul purtătorului pot proveni: - din emisiunile proprii intrate prin răscumpărare; - din emisiunile altor societăţi comerciale intrate din plasamente. PUT. Noţiune bursieră care desemnează un tip de contract OPTIONS prin care cumpărătorul achită vînzătorului un premiu, pentru a obţine dreptul de a vinde un lot de titluri financiare, într-un timp determinat şi la un preţ de exersare prestabilit. PUT CONJUGAT (engl. CONJU-GATED PUT; fr. PUT CONJUGUE). Noţiune bursieră care desemnează acţiunea de cumpărare simultană a unui contract PUT şi a unui lot egal cu obiectul contractului PUT. PUTERE DE CUMPĂRARE (engl. BUYING POWER / PURCHASING POWER; fr. POUVOIR DACHAT). Indicator socio-economic ce reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii care pot fi achiziţionate de o unitate monetară sau la un anumit nivel al veniturilor. PUTERE DE CUMPĂRARE PARI-TARA. Indicator financiar care exprimă echilibrul dintre raportul de schimb al unei valute faţă de alta, în cazul în care puterile lor de cumpărare interne, în funcţie de raportul de schimb, sînt echivalente. Q QUASI - ÎNCHIRIERE (engl. QUASI-RENT; fr. QUASI LOCATION). Plata unei mărfi sau a unui serviciu pentru un timp limitat. în asemenea circumstanţe, o anumită marfa sau serviciu este plătit mai mult decît ar fi necesar în realitate pentru a menţine stocul existent. Acolo unde există această formă de quasi - închiriere există un adevărat surplus, cum se mai spune este o „închiriere economică44. Quasi - închirierea poate fi eliminată ori printr-o creştere a ofertei, dacă acest lucru este posibil, ori printr-o scădere a cererii. Conceptul a fost dezvoltat de Marshall. R RABAT (engl. DISCOUNT; fr. MARGE). 1. Sumă bonificată de furnizor cumpărătorului, exprimată în cifre absolute sau procentuale, reprezentînd reducerea preţului convenit pentru a compensa pierderile provocate de lipsuri cantitative sau de ordin calitativ, pentru facilităţi de plată sau pentru a stimula relaţiile de afaceri; 2. Sumă sub valoarea nominală a unui titlu financiar la care are loc o tranzacţie. Rabatul rezultă din scăderea preţului pieţei sub valoarea nominală a titlului, diferenţa fiind tocmai mărimea sa. RABAT (ADAOS) COMERCIAL (engl. TRADE DISCOUNT (MARK UP); fr. MARGE COMMERCIALE). Element al preţului cu amănuntul care este destinat să acopere cheltuielile de circulaţie şi să asigure un anumit beneficiu agentului economic din sfera distribuţiei. Se stabileşte procentual de către agentul economic vînzător şi nu este limitat prin acte normative. RABAT PENTRU PLATA ÎN NUMERAR (engl. CASH DISCOUNT; fr. ES-COMPTE OU COMPTANT). Sumă de bani stabilită de regulă ca procent din totalul facturii; este o pîrghie utilizată pentru creşterea vitezei de rotaţie a numerarului. RACK-JOBBER. Vînzător independent sau angajat de un fabricant care vinde un tip de articole într-un raion specializat, închiriat într-un mare magazin. RAMBURS (engl. REIMBURSEMENT; fr. REMBOURSEMENT). Sistem de expediere a mărfurilor conform căruia destinatarul este obligat să achite la primire expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. RAMBURSA (engl. REIMBURSE; fr. REMBOURSER). Termen utilizat pe piaţa financiară care desemnează acţiunea de restituire a unui împrumut sau credit. Capacitatea de rambursare se măsoară prin raportul : Capacitatea de autofinanţare n LK —------Ă-----------------1--lUu îndatorare totală Acest raport indică capacitatea pe care o are întreprinderea de a rambursa datoriile sale. Se apreciază că valoarea acestui raport este satisfăcătoare pentru nivelul de 25%. RAMBURSARE A CREDITULUI (engl. REIMBURSE OF CREDIT; fr. REMBOURSEMENT DU CREDIT). Efect al contractului de împrumut sau al altei forme de relaţie de credit care constă în stingerea obligaţiei debitorului faţă de creditor, fapt care se constată prin restituirea sumei împrumutate, inclusiv plata dobînzii. Rambur- RANDAMENT 282 sarea are loc - de regulă - la locul şi la termenul înscrise în titlul de credit sau prin contract. Rambursarea creditului înainte de termen poate avea un caracter voluntar (din inţiativa debitorului) sau impus de creditor (în cazul încălcării unor clauze din contractul de împrumut cu privire la utilizarea şi la destinaţia creditului, la diminuarea ori dispariţia garanţiei. RANDAMENT (engl. EFFICIENCY; fr. RENDEMENT). Indicator economic care exprimă efectul util al unui factor al procesului de producţie, într-o unitate de timp sau pe o unitate de suprafaţă. în practică, se întîlneşte ca randament al maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, pămîntului, etc., iar în ceea ce priveşte forţa de muncă se utilizează noţiunea de productivitate a muncii. RANDOMIZARE (engl. RANDOM; fr. RANDOMISATION). Procedeu statistic de alocare întîmplătoare a unor combinaţii de tratamente pe unităţi experimentale, care reduce sursele de variabilitate, elimină efectele sistematice ale factorilor necontrolabili, înlătură neajunsurile ce ar decurge din erorile de măsurare sau de citire a rezultatelor. Este o tehnică pentru a determina repartiţia în cadrul unei mulţimi de elemente asemănătoare sau pentru a desemna un anumit număr de unităţi experimentale alese la întîmplare dintr-o populaţie statistică supusă cercetării. Se poate face prin extragerea unei bile dintr-o urnă, cu ajutorul unui tabel de numere întîmplătoare. RANG (engl. RANK; fr. RANG). Reprezintă numărul de ordine al unei valori în şirul ordonat a „n“ valori de selecţie, ordonarea fiind făcută într-un sens bine delimitat: crescător sau descrescător. RAPORT AL CENZORILOR (engl. REPORT OF AUDITORS; fr. RAPPORT DES CENSEURS). Raport anual adresat adunării generale a acţionarilor şi a membrilor asociaţi, care se referă la verificarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi în ceea ce priveşte legalitatea în- tocmirii şi concordanţa cu registrele contabilităţii, conducerea regulată a registrelor, evaluarea patrimoniului conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului. RAPORT DE CORELAŢIE (engl. CORRELATION RATION (INDEX) fr. RAPPORT (INDICE) DE CORRELATION). Denumit şi indice de corelaţie, este un indicator statistic care măsoară intensitatea legăturii dintre două sau mai multe variabile corelate sub aspect logic şi statistic: ^(yi-yc)2 i~&------------- i=l unde: yj = variabilă empirică; yc = variabilă teoretică calculată conform curbei care exprimă legătura dintre yj ca un factor rezultativ şi x^, X2,.—> xn ca factori cauzali. Acest parametru este întotdeauna cuprins între 0 şi 1. Cu cît este mai aproape de 1, cu atît legătura dintre variabilele studiate este mai puternică. RAPORT DE EXPERTIZĂ (engl. EX-PERTISE REPORT; fr. RAPPORT D’EX-PERTISE). Document cu caracter consultativ pentru factorii de decizie, sub forma unei relatări logice şi unitare a problemelor, în care se consemnează activitatea desfăşurată cu ocazia efectuării expertizării. Raportul cuprinde: introducerea, desfăşurarea expertizei contabile şi concluziile. RAPORT DE LICHIDITĂŢI (engl. CASH RATIO; fr. RAPPORT DES LIQUIDITES). Indicator bancar exprimat ca mărime relativă între rezerva cash pe care o bancă o păstrează în monede, bancnote etc. şi totalul obligaţiilor către clienţi. Deoarece rezervele cash nu aduc nici un fel de dobînzi, bancherii încearcă să le menţină la un minimum, numai pentru a satisface solicitările clienţilor. Valoarea uzuală a acestui raport este de circa 8%. De asemenea el este folosit 283 RATA ACUMULĂRILOR BĂNEŞTI şi în analiza economică şi financiară a fiecărui agent economic. RAPORT DE SCHIMB (engl. TERMS OF TRADE; fr. RAPPORT D'ECHANGE). Indicator financiar care exprimă puterea de cumpărare a monedei unei ţări în cadrul relaţiilor economice internaţionale. Se calculează ca raport între indicele preţului mediu de export şi indicele preţului mediu de import, pe întreaga activitate de comerţ exterior, pentru relaţiile cu o grupă de ţări sau cu o anumită ţară, pe grupe de mărfuri. RAPORT DE SCHIMB ÎNTRE ŢĂRI (engl. TERMS OF TRADE BETWEEN COUNTRIES; fr. RAPPORT D'ECHANGE ENTRE PAYS). Indicator care exprimă raportul între preţurile de export şi preţurile de import, evidenţiind puterea de cumpărare a unei ţări în operaţiunile sale cu străinătatea. RAPORT DE SCHIMB REGIONAL (engl. REGIONAL TERMS OF TRADE; fr. RAPPORT D'ECHANGE REGIONAL). Indicator menit să reflecte influenţa diferenţierii preţurilor pe ţări asupra rentabilităţii comerţului exterior cu aceste ţări; acesta exprimă relaţia dintre preţurile de export şi cele de import realizate în schimburile comerciale cu o anumită zonă geografică. Valorile supraunitare ale acestui raport indică o situaţie favorabilă în ansamblul schimburilor, iar valorile sale subunitare indică o situaţie nefavorabilă. Raportul de schimb regional dă posibilitatea comparării rezultatelor schimburilor cu mai multe zone la un moment dat, sau cu aceeaşi zonă geografică, la momente diferite. Pentru determinarea acestuia sînt utilizaţi indici teritoriali ai preţurilor de export (Ip(E)j), respectiv de import, la mărfurile reprezentative, stabiliţi astfel: n 2Py'qj ------ £Pm'qi i=l unde: P(E)j= indice teritorial al preţului de export în ţara j; Py = preţ FOB realizat la exportul spre ţaraj; qj = cantitatea de marfă exportată spre ţaraj; Pm = Preţ referinţă (media mondială sau pe o piaţă reprezentativă). La fel se calculează Ip(I)j - indicele teritorial al preţului (CIF) la importuri din ţara j, iar raportul de schimb regional (cu ţara j) se obţine astfel: J IP(I)y unde: R: = raportul de schimb regional (cu tara j). RAPORT STATISTIC (engl. STATISTICAL REPORT; fr. RAPPORT STATISTIQUE). Document oficial, întocmit într-o formă strict determinată, pe baza documentaţiei primare, prin care potrivit dispoziţiilor legale, o unitate (agent economic, instituţie, organizaţie, etc.) este obligată să raporteze periodic sau la cerere, informaţii anumitor foruri superioare. RATĂ (engl. RATE; fr. TAUX). 1. Termen folosit pe piaţa financiară; desemnează cota parte eşalonată dintr-o datorie sau obligaţie, care urmează să fie plătită la un termen dinainte fixat; 2. Indicator financiar exprimat sub forma unui raport procentual (de exemplu, rată a eficienţei, a scontului, a dobînzii, a rentabilităţii, a profitului, etc.). RATA ACUMULĂRILOR BĂNEŞTI (RATA RENTABILITĂŢII TOTALE) (engl. RATE OF MONEY ACCUMULATION / RATE OF TOTALE PROFITABLENESS; fr. TAUX DES ACCUMULATIONS EN ESPECES / TAUX DE RENTABILITE TOTALE). Indicator macroeconomic de analiză care se prezintă ca raport între volumul RATA AMORTIZĂRII TOTALE 284 acumulărilor şi venitul naţional, exprimat în procente: rAc=t^7'100 Ac VN unde: Ac = volumul acumulărilor băneşti; VN = venitul naţional. RATA AMORTIZĂRII TOTALE (engl. TOTAL PAYING OF RATE; fr. TAUX D'AMORTISSEMENT TOTALE). Indicator economic cu ajutorul căruia se calculează valoarea deprecierii anuale a capitalului fix. El se determină ca raport între suma amortizării anuale a mijloacelor fixe şi valoarea capitalului fix: Unde: A = suma anuală a amortizării; Kf = valoarea anuală a capitalului fix. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE (engl. FINANCIAL AUTONOMY RATE; fr. TERME DE L'AUTONOMIE FINANCI-ERE). Rată financiară calculată sub forma unui raport între capitalul propriu (net) şi totalul datoriilor. Dacă valoarea acestui ra_ port coboară sub cifra unu, atenţionează îm-prumutătorii de un risc posibil. Acţionarii trebuie să fie foarte atenţi cu solvabilitatea şi datoriile sau îndatorarea întreprinderii. RATA AUTOFINANŢĂRII (engl. SELF-FINANCING RATIO; fr. TAUX D'AUTOFINANCEMENT). Raportul între cantitatea de capital necesară pentru noi investiţii ale unui agent (obţinută din propriile cîştiguri) şi totalul capitalului său. RATA BONURILOR DE TEZAUR (engl. RATE OF TREASURY BILL; fr. TAUX DE CERTIFICATS DU TRESOR). Rata prevăzută în prospectul de emisiune dat publicităţii, şi se calculează potrivit relaţiei: ’ ib = (F-P) x (360/n) Unde: ^ = rata bonurilor de tezaur; P = preţul plătit pentru bonurile de tezaur; F = valoarea nominală a bonurilor de tezaur; n = numărul de zile de valabilitate a bonurilor de tezaur. RATA CONSUMULUI (engl. RATE OF CONSUMPTION; fr. TAUX DE CONSOMMATION). Indicator macroeconomic exprimat sub forma unui raport procentual între consum (C) şi venit (V), respectiv raportul dintre cheltuielile pentru consum (C) şi totalul veniturilor, adică: Rc =~100 RATA DE CONVERSIE A OBLIGAŢIUNII (engl. RATE OF BOND). Indicator financiar-bancar care indică numărul de acţiuni obţinute prin schimbarea - conversiunea - vinei obligaţiuni convertibile. RATA DATORIEI EXTERNE (engl. RATE OF OUTER DEBT; fr. TAUX DE LA DETTE EXTERNE). Raportul dintre plăţile efectuate anual de către un stat în contul datoriei publice externe pentru achitarea ratelor scadente, inclusiv dobînzile şi nivelul veniturilor totale pe care le obţine în aceeaşi perioadă din exportul de mărfuri, prestări de servicii, executări de lucrări, etc. RATA DOBÎNZII (engl. INTEREST RATE; fr. TAUX D’INTERET). Reprezintă raportul procentual dintre masa dobînzii (D) de plătit într-o anumită perioadă, şi volumul capitalului împrumutat (K), adică: d = K 100 Mărimea ratei dobînzii se formează pe piaţa de capital şi depinde de cererea şi oferta de capital de împrumut, de rata profitului şi de gradul de depreciere al monedei. Pentru a limita efectele deprecierii monedei asupra capitalului împrumutat, rata dobînzii se indexează cu indicele inflaţiei. RATA DOBÎNZII NOMINALE (engl. NOMINAL INTEREST RATE; fr. TAUX 285 RATA MARJEI BRUTE D'INTERET NOMINALE). Acel nivel al dobînzii înscrise în contractul de credit care evidenţiază preţul nominal plătit de debitor pentru dreptul de a utiliza resursele băneşti temporar disponibile ale creditorului. RATA DOBÎNZII REALE (engl. RATE OF REAL INTEREST; fr. TAUX D'INTE-RET REEL). Nivelul rezultat prin scăderea ratei inflaţiei din rata dobînzii nominale. Numai în legătură cu rata dobînzii reale se pot emite judecăţi de valoare privind nivelul „rezonabil44 sau „exagerat64 al dobînzii. RATA FINANCIARA (engl. FINANCIAL RATE; fr. TERME FINANCIER). Acea rată care oferă informaţii utile acţionarilor, pieţei financiare, bancare şi monetare exprimînd tendinţele în evoluţia întreprinderii, starea sănătăţii economico-financiare a acesteia, a capacităţii sale de autofinanţare, respectiv de finanţare a menţinerii şi dezvoltării sale. Ratele se determină pe baza unor indicatori privind activele şi pasivele întreprinderii, cu referire la un trecut sau la un viitor, atît în interiorul ei, cît şi în relaţiile cu mediul exterior. RATA DE FINANŢARE A CAPITALURILOR CIRCULANTE (engl. CIRCULANT CAPITALS FINANCEMENT RATE; fr. TERME DE FINANCEMENT DES CAPITAUX CIRCULANTS). Rată financiară folosită în analiza economică şi financiară în vederea diagnosticării şi stabilirii măsurilor de eficientizare. Se calculează ca un raport între fondul de rulment şi capitalurile circulante, permiţînd supravegherea evoluţiei fondului de rulment în raport cu cea a capitalurilor circulante, precum şi gradul de acoperire a acestor capitaluri împotriva riscurilor. RATA FINANŢĂRII IMOBILIZĂRILOR (ACTIVELOR FIXE), (engl. IMMO-BILIZATION FINANCEMENT RATE; fr. TERME DE FINANCEMENT DES IMMO-BILISATIONS). Rată financiară care se determină ca un raport între capitalul propriu, inclusiv dobîndă pentru titluri şi imobilizări- le nete (imobilizări brute minus amortismentele sau provizioanele). O valoare superioară lui unu sau 100% indică, pentru întreprindere, faptul că unele active imobilizate au fost anterior finanţate de capitalul propriu, fiind rectificate de amortismente. RATA ÎNDATORĂRII GLOBALE (engl. TOTAL OBLIGING INSTALMENT; fr. TERME D'OBLIGATION GLOBALE). Rată financiară care pune în evidenţă gradul de autonomie financiară, respectiv aptitudinea întreprinderii de a putea face faţă angajamentelor sale financiare. Ea poate fi calculată sub forma unui raport, după cum urmează: RIG= îndatorare gIobală 100 Totalul bilanţului sau: îndatorare totală rvl(jr -------------------1UU Finanţare proprie sau: „ _ Datorii financiare KlVjr =-------------------ll)U Resurse proprii Se consideră că o rată de 50% indică o situaţie satisfăcătoare, respectiv întreprinderea are şanse de rambursare faţă de creditorii săi. RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUIRE (engl. MARGINAL RATE OF SUBSTI-TUTION; fr. TAUX MARGINAL DE SUBS-TITUTION). 1. Cantitatea necesară dintr-un factor de producţie anume, pentru a compensa scăderea producţiei care ar surveni prin diminuarea cu o unitate a altui factor; 2. Cantitatea de marfă Y necesară pentru a compensa pierderea unei unităţi de marfa X. Rata marginală de substituţie a lui X cu Y creşte cu creşterea relativă a cantităţii lui Y faţă de X. RATA MARJEI BRUTE (engl. GROSS MARGIN RATE; fr. TERME DE MARGE BRUTE). Rată financiară exprimată sub forma unui raport între excedentul brut al exploatării şi cifra de afaceri (fără taxe şi impozite) care indică performanţa întreprinde- RATA MARJEI NETE 286 rii în plan industrial sau comercial, precum şi aptitudinea acesteia de a genera resurse de trezorerie, resurse conţinute în excedentul exploatării. Această rată este indispensabilă în adoptarea politicii financiare a întreprinderii, permiţînd, totodată, aprecierea strategiei comerciale a întreprinderii. RATA MARJEI NETE (engl. NET MARGIN RATE; fr. TERME DE MARGE NETTE). Rată financiară obţinută prin raportarea profitului net la cifra de afaceri fără impozite şi taxe. Aceasta exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit şi de a rezista concurenţei. în analiza financiară, această rată se coroborează cu rata cash-flow-ului, care exprimă raportul între fluxul numerarului, fluxul bănesc (cash-flow) şi cifra de afaceri fară impozite şi taxe. RATA OFICIALĂ A SCONTULUI (engl. BANK RATE; fr. ESCOMPTE OFFI-CIEL). Reprezintă o plată care apare ca urmare a unei operaţii prin care o cambie deţinută de o bancă comercială este trimisă, în urma scontării, unei bănci centrale în schimbul unei taxe de reescont sau taxă oficială a scontului care, de regulă, se stabileşte în funcţie de interesele de politică economică ale statului respectiv. RATA PROFITULUI (engl. RATE OF PROFIT; fr. TAUX DE PROFIT). Este calculat ca raport între masa profitului şi costul de producţie sau capitalul avansat şi evidenţiază gradul de rentabilitate sau de valorificare a factorilor de producţie. Rata profitului se calculează pe produs şi firmă, ramură sau economie naţională. Este un indicator calitativ, servind analizei economice în orientarea producţiei către produse profitabile, ramuri etc. Limita minimă a ratei profitului o constituie rata profitului marginal. Aceasta indică nivelul de la care se asigură o masă a profitului satisfăcătoare pentru continuarea activităţii. Limita maximă a ratei profitului o reprezintă acea mărime de la care începe, practic, scăderea volumului vînzărilor. Rata profitului este influenţată de următorii factori: nivelul productivităţii, nivelul costului de producţie, preţul de vînzare, volumul, structura şi calitatea activităţii economice, repartizarea veniturilor între posesorii factorilor de producţie, durata de rotaţie a capitalului etc. Formulele de calcul ale ratelor generale ale profitului sînt: 1. rata profitului brut Profit brut rb “ *b = Venitul din vînzări 100 Profit brut Capital total •100 2. rata profitului net: Profit net Venituri din vînzări Profit net 100 •100 Capital total Rata profitului net, la nivelul unei firme arată profitabilitatea acesteia şi permite evidenţierea gradului de rentabilitate al vînzărilor. RATA RANDAMENTULUI FINANCIAR AL TITLULUI (engl. TITLE FINANCIAL EFFICIENCY RATE; fr. TERME DE RENDEMENT FINANCIER DU TITRE). Rată financiară care se exprimă sub forma unui raport între valoarea dividendului şi cursul acţiunii. Oferă informaţii legate de piaţa bursieră cu privire la tendinţa de evoluţie a cursurilor acţiunilor. RATA RENTABILITĂŢII CAPITALULUI (engl. CAPITAL PROFITABLE-NESS RATE; fr. TERME DE RENTABILITE DU CAPITAL). Rată financiară exprimată sub forma unui raport între rezultatul net (profitul net) şi capitalul propriu (inclusiv dobînda). în practica întreprinderilor acest raport se calculează pentru: - capitalul propriu, cînd se obţine un raport între profitul destinat rezervelor şi capitalul propriu; valoarea acestui raport exprimă posibilitatea creşterii profitului fără a 287 RĂSPUNDERE fi necesară recurgerea la finanţări externe. Un nivel înalt al raportului permite întreprinderii găsirea unor noi capitaluri pe piaţa financiară pentru finanţarea creşterii sale. La o rată mică, inferioară ratei de piaţă, întreprinderea are greutăţi în investirea capitalului propriu; - capitalul permanent, cînd se obţine sub forma unui raport între profitul net la care se adaugă dobînda la împrumuturile pe termen mediu şi lung şi valoarea capitalului permanent. Acest raport permite cunoaşterea rentabilităţii capitalului angajat pe termen mediu şi lung. RATA DE SCHIMB (engl. EXCHANGE RATE; fr, TAUX DE CHANGE). Indicator financiar care reprezintă preţul unei monede prin raportare la o alta. Este exprimat, de obicei, în numărul de unităţi ale monedei autohtone necesar pentru a achiziţiona o unitate din moneda străină. Prin excepţie, în Marea Britanie se exprimă prin numărul de unităţi din moneda străină necesar pentru a cumpăra o liră sterlină. De obicei sînt date două rate: de vînzare şi de cumpărare; diferenţa reprezintă profitul sau comisionul casei de schimb. RATA DE SCHIMB FLOTANTĂ (engl. FLEXIBLE EXCHANGE RATE; fr. TAUX DE CHANGE FLOTTANT). Rata de schimb a unei monede, în situaţii de instabilitate sau de dezechilibru între cerere şi ofertă, pe fondul unei balanţe de plăţi deficitare. RATA SCONTULUI (engl. DISCOUNT RATE; fr. TAUX D'ESCOMPTE). Dobînda reţinută din valoarea nominală a efectelor scontate pe timpul de la data scontării şi pînă la scadenţă. RATA DE SUBSCRIPŢIE (engl. SUBSCRIPTION RATE; fr. TAUX DE SUSCRIPTION). Indicator bursier care arată numărul de drepturi necesar unui acţionar pentru a cumpăra o acţiune nou emisă, exercitîndu-şi dreptul de preempţiu-ne. Deoarece la fiecare acţiune posedată acţionarul primeşte un drept, rata de sub- scripţie Rs se calculează ca raport între numărul N al acţiunilor aflate în posesia investitorilor şi numărul de acţiuni P care urmează a fi emise: RATA ŞOMAJULUI (engl. UNEM-PLOYMENT RATE; fr. TAUX DU CHOMAGE). Raportul între numărul şomerilor înregistrat la un moment dat şi numărul total al populaţiei ocupate, înregistrat la aceeaşi dată. RATING. Proces de evaluare a standin-gului financiar al unui titlu de împrumut, în scopul de a exprima o apreciere asupra riscurilor legate de rambursarea sau plata dobînzilor. Agenţiile de rating se situează, ca instituţii neutre, desfăşurînd o activitate de expertizare, în ultimă instanţă în favoarea investitorilor. De fapt, emitenţii sînt interesaţi să aibă o bună apreciere a acestor agenţii, pe această cale promovîndu-şi propriile emisiuni. De regulă, expertiza se desfăşoară la cererea emitentului şi prin contribuţia financiară a acestuia. RAŢIONALITATE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC RATIONALITY; fr. RATIONALITE ECONOMIQUE). Categorie economică care exprimă capacitatea unei activităţi desfăşurate de un agent economic de a răspunde în cel mai înalt grad obiectivului propus. Raţionalitatea economică se realizează în cadrul confruntărilor libere, dar loiale, a diferitelor activităţi economice, în procesul competiţional sînt promovate activităţile economice raţionale şi sînt eliminate cele care nu decurg din nevoi umane reale. Raţionalitatea economică se impune prin eficienţa economică. RĂSPUNDERE (engl. LIABILITY; fr. RESPONSABILITE). Efect juridic care implică o obligaţie de a face sau de a nu face fapte sancţionate de lege (cod civil sau penal), convenite prin acordul părţilor contractante. RĂSPUNDERE MATERIALĂ 288 RĂSPUNDERE MATERIALĂ (engl. MATERIAL RESPON S ABILITY; fr. RESPONSABILITE MATERIELLE). Efect juridic al contractului individual de muncă încheiat între o persoană fizică (salariat) şi un agent economic, în baza căruia salariatul îşi asumă faţă de cel ce angajează, obligaţia de a repara prejudiciul cauzat din culpă, în cadrul activităţii pe care o prestează. în contabilitatea agentului economic răspunderea materială pentru prejudiciu, evaluată în formă bănească, se evidenţiază în activ în soldul unui cont debitor pe bază de act justificativ opozabil, avînd caracter definitiv. RĂSPUNDERE SOLIDARĂ (engl. JOINT AND SEVERAL LIABILITY; fr. RESPONSABILITE SOLIDAIRE). Efect juridic prin care este înlăturată posibilitatea divizării unei datorii între debitori astfel în-cît fiecare dintre ei rămîne obligat în faţa instanţei pentru întreaga datorie. RĂZBOI VALUTAR (engl. CURRENCY WARFARE; fr. GUERRE DES DEVISES). Formă de „luptă“ între monopolurile unor state, dusă pentru cucerirea unor pieţe externe de desfacere şi care se concretizează prin măsuri valutare, în sensul de scădere a cursului valutar al monopolului agresiv, prin realizarea dumpingului valutar. REAŞEZARE A ECONOMIEI NAŢIONALE (engl. NATIONAL ECONOMY’rE-SHIPMENT; fr. REAJUSTEMENT D’ECO-NOMIE NAŢIONALE). Proces cuprinzător şi de durată, de restructurare a proprietăţii şi de stabilire şi înfăptuire a măsurilor de eficientizare şi rentabilizare a activităţii economice, prin mecanisme care să dezvolte iniţiativa proprie a agenţilor economici, în condiţiile utilizării pîrghiilor economice: preţ, profit, dobîndă, cost, salariu etc. RECENSĂMÎNT (engl. CENSUS; fr. RECENSEMENT). Observare statistică totală, cu caracter periodic, de obicei, la nivel naţional, după criterii bine stabilite. De exemplu: recensămînt al populaţiei, al locuinţelor, agricol, industrial, etc. RECENSĂMÎNT EXPERIMENTAL (engl. TEST-CENSUS; fr. RECENSEMENT D'ESSAI). Metodă de probă sub forma recensământului pilot, fiind o aplicaţie a metodei sondajului pentru testarea unui recensămînt al populaţiei. Pe baza concluziilor desprinse în această etapă se stabileşte metodologia şi modul de organizare în vederea pregătirii recensămîntului propriu-zis. RECEPTOR OFICIAL (engl. OFFI-CIAL RECEIVER; fr. RECEPTEUR OFFI-CIAL). Persoană desemnată prin Legea Falimentului de către un organism instituţio-nalizat, pentru a prelua controlul proprietăţilor ce au aparţinut unui proprietar fali-mentat, pînă cînd se va desemna un comitet. Pentru această activitate, un receptor oficial primeşte o plată pentru lichidarea societăţii care a dat faliment. RECESIUNE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC RECESSION; fr. DEPRES-SION ECONOMIQUE). Stare conjuncturală caracterizată printr-o situaţie dificilă a unei economii naţionale sau a unor ramuri ale ei. Principalele ei trăsături sînt: încetinirea creşterii economice sau începutul restrînge-rii producţiei; creşterea şomajului şi a inflaţiei; încetinirea vînzărilor şi tendinţa de creştere a stocurilor la producători sau în sfera circulaţiei; scăderea veniturilor etc. Recesiunea economică constituie o etapă a unui ciclu economic, în care se întrepătrund unele fenomene caracteristice atît fazei de criză, cît şi celei de depresiune. RECLAMĂ (engl. PUBLICITY; fr. RECLAME). Ansamblul metodelor şi procedeelor folosite de către un întreprinzător -persoană fizică sau juridică, menite să facă cunoscute consumatorilor produsele, serviciile şi ideile sale, să le trezească interesul asupra lor prin mijloace sugestive, în vederea achiziţionării lor imediate sau viitoare. RECONVERSIE (engl.. RECONVER-SION; fr. RECONVERSION). Proces prin care are loc o schimbare a condiţiilor economice anterioare, o modificare a obiectului 289 REEVALUARE A FONDURILOR FIXE activităţii anumitor agenţi economici şi chiar a unor ramuri ale economiei naţionale, iar în cadrul industriei pe subramurile acesteia, datorită trecerii lor de la un gen de producţie la altul. RECREDITIV (engl. BILL). Dispoziţie dată de o bancă în numele unui titular de cont, unei bănci corespondente, pentru anularea sau revocarea înainte de termen a acreditivului. REDEVENŢĂ (engl. ROYALTIE; fr. REDEVANCE). Plată care apare ca urmare a concesionării sau a altor forme similare de cedare a dreptului de folosinţă, pe termen lung, pentru exploatarea în condiţii determinate a unor bunuri aparţinînd domeniului public (zăcăminte de minereuri utile, de ţiţei, gaze, terenuri, drumuri); ea reprezintă pentru stat un venit care decurge din acest efect juridic. Mărimea redevenţei se stabileşte prin contractul între titularul dreptului concedat şi beneficiarul acestuia, proporţional cu folosirea, exploatarea bunului care face obiectul contractului. Cota redevenţei poate fi fixă sau variabilă, aceasta din urmă rezultînd din aplicarea unor cote procentuale la cifra de afaceri realizată prin exploatarea bunului concedat, la volumul producţiei obţinute pe terenul concedat, etc. Este exigibilă la termene periodice şi în cuantumul prevăzut în contract. REDRESARE (engl. RECOVERY; fr. REDRESSEMENT). 1. Tehnică de îmbunătăţire a rezultatelor unui sondaj statistic prin corectarea mărimii eşantionului sau reducerea numărului non-răspunsurilor; 2. Ansamblu de măsuri complexe care decurg prin utilizarea unor pîrghii şi mecanisme specifice (economice, financiare, etc.) şi care au ca rezultat atît refacerea sectorială, cît şi a întregii economii a unei ţări, după o perioadă de recesiune. stabileşte, în funcţie de greutate, mărimea reducerii convenite pentru eventualitatea unor pierderi de marfă suferite în cursul transportului. REDUCERE DE PREŢ (engl. CASH DISCOUNT; fr. PRIX RABAIS). înlesnire acordată de un vînzător cumpărătorilor, într-una din situaţiile: - bunurile oferite sînt plătite de cumpărători cu promptitudine (de obicei în 7 zile); - vînzătorul este un comerciant angrosist iar bunurile sînt plătite cu bani lichizi de către cumpărător; - pentru mărfurile care urmează a-i fi livrate, cumpărătorul plăteşte în avans, integral sau o parte din valoarea acestora. REESCONT (engl. REDISCOUNT; fr. REESCOMPTE). Sumă de bani egală cu dobînda cuvenită unei bănci pentru achitarea anticipată a unei poliţe deja scontate, inclusiv comisionul perceput de bancă pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operaţia de reescontare. REEVALUARE (engl. REVALUATION; fr. REEVALUATION). Acţiunea de corectare a valorii unor elemente patrimoniale înregistrate în contabilitatea agenţilor economici. Are loc pe baza actelor legislative sau reglementărilor guvernamentale avînd drept scop: asanarea unor întreprinderi aflate în situaţii critice, ajustarea elementelor patrimoniale afectate de modificările impuse în urma reaşezării preţurilor, tarifelor sau cursurilor valutare. REEVALUARE A AURULUI (engl. REVALUATION OF GOLD). Operaţia prin care banca centrală (de emisiune) modifică preţul de contabilizare al aurului aflat în rezervă. Actualizarea preţului de contabilizare a aurului constituie o sursă suplimentară de venit pentru stat. REDUCERE PENTRU PIERDERI REEVALUARE A FONDURILOR (engl. ALLOWANCE FOR DAMMAGE; fr. FIXE (engl. REVALUATION OF FIXED REFACTION). Prevedere contractuală care ASSETS; fr. REEVALUATION DU CAPI- REEVALUARE INVERSĂ 290 TAL IMMOBILISE). Operaţiune prin care se urmăreşte actualizarea valorii mijloacelor fixe aflate în patrimoniul agenţilor economici cu capital de stat. Sînt supuse acţiunii de reevaluare toate mijloacele fixe ale agenţilor economici cu capital de stat înregistrate în bilanţul contabil încheiat la sfîrşitul anului avînd la bază inventarierea, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. în acţiunea de inventariere a mijloacelor fixe, în vederea reevaluării vor fi cuprinse mijloacele fixe productive şi neproductive din activitatea de bază, auxiliară şi anexă, atît cele aflate în funcţiune, cît şi cele în rezervă sau conservare. Totodată are loc analiza acestora pentru a se determina cu exactitate durata de funcţionare a acestora. Noua valoare a fondurilor fixe, care va fi înregistrată în contul aferent este o valoare de inventar recalculată. în urma operaţiunii de reevaluare a mijloacelor fixe, se modifică patrimoniul şi capitalul social al agenţilor economici, noile valori rezultate fiind comunicate Registrului Comerţului. REEVALUARE INVERSĂ (engl. REVERSE REVALUATION; fr. REEVALUATI-ON INVERSE). Proces care apare pe piaţa bursieră de valori prin care emitentul măreşte valoarea par a acţiunilor, reducînd concomitent numărul lor astfel ca valoarea capitalizată să rămînă aceeaşi. REEXPORT (engl. RE-EXPORT; fr. REEXPORTATION). Operaţiune de comerţ exterior cu aport valutar care constă în cumpărarea şi revînzarea unei mărfi, în scopul obţinerii unei diferenţe între preţul de cumpărare şi cel de vînzare care să acopere cheltuielile ocazionate de derularea operaţiunii respective şi să asigure un beneficiu pentru întreprinzător şi în scopul promovării relaţiilor comerciale cu diferite ţări. Rezultă că reexportul implică existenţa a două acte de vînzare-cumpărare, distincte şi independente unul faţă de altul din punct de vedere juridic, fapt ce atestă că reexportul are un grad de complexitate ridicat. REFINANŢARE (engl. REFINANCING; fr. REFINANCEMENT). Modalitate la care pot recurge entităţi debitoare, publice sau private. Dacă la uri moment dat, condiţiile existenţe pe pieţele de credit apar avantajoase, din punctul de vedere al debitorului (cînd dobîndă zilei înregistrează o scădere faţă de cea la care a fost contractat împrumutul iniţial), atunci va căuta să ramburseze cu anticipaţie un angajament asumat anterior mai costisitor, din care s-a plătit sau nu o parte, folosindu-se pentru aceasta sume din unul sau mai multe împrumuturi noi, mai ieftine. Pentru creditor, mai cu seamă, cînd este vorba de o întreprindere exportatoare, încasarea oricărei creanţe înainte de termen reprezintă, de regulă, o soluţie optimă în ceea ce priveşte, în primul rînd, înlăturarea riscurilor de nerecuperare a sumelor cuvenite. REFLAŢIE (engl. REFLATION). Este un ansamblu de politici aplicate după o perioadă de recesiune şi deflaţie, care constă în stimularea cererii cu scopul de a utiliza forţa de muncă şi de a realiza redresarea activităţii economice. Politica de reflaţie utilizează următoarele căi: - creşterea cererii solvabile, în care scop se iau măsuri de sporire a cheltuielilor publice, micşorarea costurilor individuale prin reducerea impozitelor şi taxelor, acordarea de ajutoare în faza de şomaj, efectuarea operaţiilor de open-market; - diminuarea ofertei pînă la nivelul cererii, în vederea realizării unui echilibru prin reducerea timpului de lucru cu scopul de a reduce şi şomajul, limitarea producţiei în anumite sectoare, închiderea agenţilor economici care nu au comenzi; - măsuri care urmăresc echilibrarea economiei, cum sînt: exercitarea controlului asupra preţurilor în vederea limitării creşterii investiţiilor etc. Reflaţia nu poate să asigure rezultate sigure, este primejdioasă deoarece provoacă dereglări în aparatul de producţie, agravează recesiunea şi criza economică. 291 REGIUNE DE ACCEPTARE REFORMA (engl. REFORM; fr. REFORME). Reprezintă un proces amplu şi de durată care vizează ansamblul vieţii eco-nomico-sociale şi politice, respectiv transformarea politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres. REFORMA BĂNEASCĂ (engl. MONEY REFORM; fr. REFORME D’ARGENT). Este un proces care declanşează o schimbare esenţială, făcută de către stat, în sfera circulaţiei băneşti şi constă în înlocuirea unui sistem bănesc cu altul sau în modificarea unor părţi componente importante ale acestuia. Este efectuată în vederea reconsiderării valorii banilor, pentru a retrage din circulaţie banii de hîrtie rămaşi în plus, ca urmare a unor cauze majore: inflaţie, război etc. De regulă, prin reforma bănească se schimbă şi semnele monetare aflate în circulaţie. REFORMA BUGETARĂ (engl. BUDG-ETARY REFORM; fr. REFORME BUDGE-TAIRE). Reprezintă un ansamblu de operaţii prin care se aduc modificări importante structurii, organizării şi funcţionării bugetului de stat. REFORMA ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC REFORM; fr. REFORME ECONOMIQUE). Este un amplu proces, de durată, prin care se realizează transformări structurale ale proprietăţii, organizării, conducerii şi desfăşurării activităţii economice, atît la nivelul agenţilor economici (a căror activitate va fi reglată prin intermediul pieţei), cît şi la nivelul economiei, în ansamblul său. REFORMA FINANCIARĂ (engl. FINANCIAL REFORM; fr. REFORME FINANCIERE). Reprezintă un amplu proces de transformare şi adaptare prin care se aduc modificări importante sistemului de formare şi de cheltuire a veniturilor publice. REFORMA MONETARĂ (engl. CURRENCY REFORM; fr. REFORME MONE- TAIRE). Proces amplu care vizează schimbările produse în legea monetară sau modificările efectuate asupra elementelor sistemului bănesc dintr-o ţară. Presupune schimbarea definiţiei date unităţii monetare printr-o micşorare a conţinutului de aur al unităţii (devalorizare) sau majorarea acestuia (revalorizare), adică modificarea valorii paritare, exprimate în aur. REGIM VALUTAR (engl. FOREIGN EXCHANGE ARRANGEMENTS; fr. RE-GIME DES DEVISES). Reprezintă ansamblul reglementărilor legale ale unei ţări care legiferează deţinerea şi utilizarea valutelor, precum şi a altor mijloace de plată străine, atît de către rezidenţi, cît şi de către persoanele fizice şi juridice străine. REGIM VAMAL (engl. CUSTOMS SYSTEM; fr. REGIME DOUANIER). Reprezintă totalitatea dispoziţiilor (reglementări administrative etc.) privind taxele vamale şi formalităţile de aplicare ale acestora. REGISTRATOR (engl. REGISTRAR). Este o companie care ţine evidenţa titlurilor financiare emise, atestă originalitatea lor şi controlează ca numărul acestora în circulaţie să nu depăşească numărul aprobat de organul de stat. REGISTRUL COMERŢULUI (engl. REGISTER OF COMPANIES; fr. REGISTRE DU COMMERCE). Este un registru oficial în care se înregistrează obligatoriu atît înfiinţarea societăţilor comerciale, cu precizarea obiectului de activitate, sediului, capitalului, membrilor fondatori etc., precum şi orice modificare intervenită în forma de proprietate, capital, organizare, structuri, obiect de activitate etc. REGIUNE DE ACCEPTARE (engl. ACCEPTANCE REGION; fr. REGION D'ACCEPTATION). Este o noţiune statistică care desemnează intervalul de acceptare, adică mulţimea tuturor valorilor posibile din spaţiul eşantioanelor, astfel încît dacă o va- REGIUNE DE RESPINGERE 292 loare a statisticii aparţine acestei regiuni, se acceptă ipoteza nulă HQ. REGIUNE DE RESPINGERE (engl. REJECTION REGION; fr. REGION DE REJET). Noţiune statistică care desemnează intervalul de respingere, regiunea critică, adică mulţimea tuturor valorilor din spaţiul eşantioanelor, astfel încît dacă o valoare a statisticii aparţine acestei regiuni, se respinge ipoteza nulă H0. REGRES (engl. REGRESS; fr. REGRES-SION). Concept financiar care reprezintă acţiunea îndreptată de către o persoană fizică sau juridică spre o altă persoană pentru recuperarea unei sume plătite. Regresul se practică în cazuri de protest ale poliţelor sau cecurilor. Acţiunea de regres se exercită de către posesorul titlului de credit, la scadenţă sau înainte de aceasta,* împotriva trăgătorului, giranţilor şi analiştilor, dacă trasul refuză plata, în total sau în parte. Dreptul de acţiune în regres împotriva giranţilor poate fi prevenit numai dacă girul poartă menţiunea expresă „fără regres“ sau „fără obligaţie şi regres“, în care caz puterea de circulaţie a cambiei se reduce creînd incertitudine cu privire la bonitatea celorlalţi semnatari. REGRESIE (engl. REGRESSION; fr. REGRESSION / RECUL). 1. Instrument statistic folosit pentru a indica relaţia de condiţionare existentă între două sau mai multe variabile aleatoare. Modelul matematic al relaţiilor de condiţionare dintre aceste variabile se numeşte funcţie de regresie, iar reprezentarea grafică se numeşte curbă de regresie; 2. în sens economic, desemnează acea evoluţie a economiei care antrenează o scădere a produsului naţional. REGULA RETENŢEI (engl. RETAIN REGULATION; fr. REGLE DE RETEN-TION). Este operaţia de stabilire de către stat a unei proporţii minime din veniturile obţinute prin tranzacţii de poziţii într-un cont de siguranţă restricţionat, proporţie care trebuie să fie reţinută în cont pentru a micşora treptat datoria investitorului faţă de bancă sau agent. REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE (ROF) (engl. OR GANIZATIOn’ AND WORK REGULA-TIONS; fr. REGLEMENT D'ORGANISA-TION ET DE FONCTIONNEMENT). Este documentul cel mai cuprinzător al structurii organizatorice, elaborat la nivelul fiecărei firme. Rolul acestui document constă în descrierea mecanismului de funcţionare al firmei prin stabilirea atribuţiilor ce revin compartimentelor, precum şi a sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor diferitelor funcţii existente în compartimente. într-o manieră sugestivă, relaţiile organizatorice sînt exprimate sub forma diagramelor de relaţii ale fiecărui compartiment cu restul compartimentelor structurii organizatorice. Regulamentul de organizare şi funcţionare oferă posibilitatea cunoaşterii de către fiecare salariat a atribuţiilor compartimentului în care lucrează şi a relaţiilor cu celelalte compartimente. REGULAMENTUL VAMAL (engl. CUSTOM REGULATION; fr. REGLEMENT DOUANIER). Actul normativ care cuprinde norme de procedură şi alte norme privind realizarea activităţii vamale. Se bazează pe principiile şi prevederile Codului Vamal şi se referă la: vămuirea mărfurilor la export şi import, nivelul tarifului vamal, trecerea temporară a mărfurilor şi a altor bunuri peste frontieră, antrepozitarea, transborda-rea şi tranzitul vamal, supravegherea vamală, vămuirea în cadrul unor operaţiuni de trecere peste frontieră a bunurilor, introducerea şi scoaterea din ţară a bunurilor de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în România, precum şi de către membrii acestora, introducerea şi scoaterea de bunuri din ţară de către persoane fizice. REGULARIZARE (engl. REGULARI-SATION; fr. REGULARISATION). 1. Operaţie recapitulativă ce are loc între agenţi economici aflaţi în relaţii de afaceri, 293 RENTA FUNCIARĂ între conturi sau fonduri cu destinaţie determinată prin care se compensează mişcările reciproce cantitative şi / sau valorice, în vederea lichidării (reglării) unor creanţe, impozite sau taxe precum şi pentru stingerea oricăror alte obligaţii; 2. Operaţie de punere de acord a datelor evidenţei contabile cu realitatea constatată pe teren, prin inventariere; 3. Operaţie de corectare a erorilor de înregistrare prin stornări, virări etc.; 4. Operaţie de stabilire şi achitare a sumei în contul căreia s-au făcut plăţi provizorii. REGULARIZARE BUGETARĂ (engl. BUDGETARY REGULARISATION; fr. RE-GULARISATION BUDGETAIRE). Reprezintă operaţia de redistribuire a resurselor bugetare între diferite verigi (secţiuni) ale bugetului, conform unor legi special adoptate. RELAŢIE FINANCIAR - VALUTARĂ (engl. FINANCIAL - CURRENCY RELA-TION). Reprezintă acel raport economic de schimb şi de transfer de creanţe, care se exprimă şi desfăşoară prin intermediul mijloacelor de plată şi de credit internaţionale. Acest raport se crează între monedele naţionale şi instituţiile bancare ca urmare a schimburilor de mărfuri, prestărilor de servicii, operaţiunilor necomerciale, mişcărilor de capital etc., precum şi instrumentele şi modalităţile de plată prin care se efectuează decontările şi plăţile între firme, organizaţii economice, state etc. Raporturile valorice dintre monedele naţionale care stau la baza relaţiei financiar - valutare a decontărilor internaţionale sînt exprimate sub formă de parităţi în aur, valute, DST etc. REMITERE COMPLEXĂ (engl. COMPLEX DELIVERY; fr. REMISE COMPLEXE). Reprezintă operaţiunea valutară prin care importatorul nu are posibilitatea operaţiunii «remitere simplă», fiind obligat să facă o operaţiune intermediară, cu o valută terţă şi pe o piaţă valutară terţă. REMITERE SIMPLĂ (engl. SIMPLE DELIVERY; fr. REMISE SIMPLE). Este o operaţiune valutară prin care un importator achiziţionează pe piaţa naţională, cu valuta ţării sale, valuta străină necesară plăţii mărfurilor cumpărate de la un furnizor, din străinătate. REMIZĂ (engl. REDUCTION; fr. REMISE). 1. Reprezintă plata făcută (unui lucrător comercial) sub forma unei cote procentuale faţă de volumul vînzărilor realizate (comision); 2. Este reducerea practicată în mod obişnuit asupra preţului curent de vînzare, luîndu-se în considerare volumul vînzărilor sau calitatea clientului; este calculată prin aplicarea unei cote procentuale asupra preţului curent de vînzare. RENTA (engl. FUND; fr. RENTE). Reprezintă suma de bani plătită pentru folosirea unui factor de producţie sau a unui bun economic cu calităţi deosebite, care aparţine altei persoane. Realizarea rentei presupune existenţa simultană a următoarelor condiţii: bunu>să fie limitat cantitativ; să nu poată fi substituit cu alt bun, cel puţin o anumită perioadă; oferta lui să fie limitată în raport cu cererea. Pentru proprietarul bunului respectiv, renta constituie un venit, o recompensă în schimbul transferării temporare a dreptului de folosinţă a acestuia. RENTA ÎN BANI (engl. RENT IN CASH; fr. RENTE EN ARGENT). Este veni-tul bănesc pe care îl aduce, la intervale de timp egale, un bun imobiliar - teren agricol, construcţii -semimobiliar, hîrtii de valoare cu venit fix şi care nu este legat de o activitate productivă a proprietarului acestor bunuri. RENTA FUNCIARĂ (engl. GROUND RENT; fr. RENTE FONCIERE). Reprezintă renta obţinută de proprietarii funciari în virtutea dreptului lor de proprietate asupra pămîntului. RENTA PERPETUĂ 294 RENTA PERPETUA (engl. PER-PETUED FUND; fr. RENTE PERPETU-ELLE). Este o sumă de bani obţinută pentru o hîrtie de valoare emisă de stat pe care cumpărătorul o poate înstrăina, dar nu poate cere rambursarea din partea emitentului. Este purtătoare de dobîndă. RENTA VIAGERĂ (engl. LIFE RENT; fr. RENTE VIAGERE). Reprezintă suma de bani plătită unei persoane, în virtutea unui drept juridic, pe toată durata vieţii acesteia. RENTABILITATE (engl. PROFIT-ABLENESS; fr. RENTABILITE). Noţiune economică generală care reflectă capacitatea unei activităţi economice de a crea profit; profitul sintetizează eficienţa cu care s-a desfăşurat activitatea economică. Indicatorii care măsoară rentabilitatea, în expresie relativă, sînt: - raportul procentual între suma totală a profitului şi mărimea capitalului (sau numai a capitalului fix); - raportul procentual între suma totală a profitului şi costul de producţie. Obţinerea profitului este scopul urmărit de posesorul de capital, mobilul întregii activităţi economice care se desfăşoară într-o economie de piaţă. El asigură atît continuarea activităţii şi dezvoltarea acesteia, cît şi consumul individual al posesorului de drept, adică al investitorului. RENTABILITATE A CAPITALURILOR (engl. CAPITALS' PROFITABLE-NESS; fr. RENTABILITE DES CAPITAUX). în teoria economică, conceptul de rentabilitate generală este cel care se exprimă prin raportul: Profit P rc =7;—r-;-----------100 = —100 Capital utilizat K Acest raport poate fi reprezentat ca fiind rezultatul multiplicării ratelor de profit asupra vînzărilor, prin numărul de rotaţii ale capitalului care face obiectul analizei perioadei respective. RENTABILITATE ECONOMICA (engl. ECONOMIC PROFITABLENESS; fr. RENTABILITE ECONOMIQUE). Se exprimă cu ajutorul raportului următor: Rezultate .1QQ = ±.100 Activul total At Rezultatul economic se defineşte ca: Rezultatul producţiei + Amortisment + Sarcini financiare pe termen lung, mediu şi scurt. în totalul activului, imobilizările vor fi înscrise cu valoarea lor brută. Maija indicelui de profitabilitate se determină prin raportul următor: . MBA 1 =----— Ci unde: MBA = marja brută de autofinanţare Cj = maija cheltuielilor de investiţii i = maija indicelui de profitabilitate Dacă investiţia este revîndută la sfîrşitul perioadei, încasarea netă corespunzătoare (după scăderea impozitului) este actualizată şi se adaugă la MBA. în consecinţă, dacă trebuie să alegem între mai multe proiecte de investiţii, această alegere se va opri asupra aceluia care va asigura indicele de profitabilitate cel mai ridicat. RENTABILITATE FINANCIARĂ (engl FINANCIAL PROFITABLENESS; fr. RENTABILITE FINANCIERE). Este dată de raportul următor: Rf= Rezultate nete 10Q=R,100 Fonduri proprii Fp RENTABILITATE A INVESTIŢIILOR (engl. PROFITABLENESS OF THE IN-VESTMENT; fr. RENTABILITE DES IN-VESTISSEMENT). O investiţie este considerată rentabilă dacă ea va asigura mai mulţi bani decît a costat. Această noţiune poate fi calculată în mod clasic: Ri = Rezultate nete Capital TT -------------------------------100:— -------+ Vr Numărul anilor de utilizare 2 unde Vr = valoarea de revenire, dacă are loc 295 REPREZENTANT COMERCIAL Această metodă este criticabilă, deoarece capitalul investit nu este luat în calcul decît jumătate. în realitate, el compară rezultatele nete după amortisment. în sfîrşit, el nu este de altfel niciodată actualizat. RENTIER (engl. FUNDHOLDER; fr. RENTIER). Este o persoană care trăieşte din rentă. RENTING. Reprezintă forma de leasing care, în esenţă, constă în închirierea de mijloace de transport (autovehicule, vagoane, cisterne etc.). Prin contractul încheiat proprietarul cedează beneficiarului numai dreptul de folosinţă, pe o perioadă determinată, asupra bunurilor respective în anumite condiţii, contra unui preţ stabilit de comun acord. REPARTIŢIE DE FRECVENŢE (engl. FREQUENCy’ DISTRIBUTION; fr. REPARTITION DES FREQUENCES). Este un indicator statistic ce arată o repartiţie a unităţilor populaţiei, în raport cu o variabilă calitativă sau cantitativă. REPARTIŢIE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL DISTRIBUTION; fr. REPARTITION STATISTIQUE). Este un indicator statistic exprimat sub forma unei variabile statistice X care ia valorile xj_, X2,.--> xn cu frecvenţele fj, fn. Mulţimea ale cărei elemente sînt perechile ordonate (xj, fp constituie repartiţia variabilei statistice X. REPARTIZARE A BENEFICIULUI (PROFITULUI) SOCIETĂŢILOR COMERCIALE (engl. REDISTRIBUTION OF PROFIT; fr. REPARTITION DU PROFIT DE LA SOCIETE COMMERCIALE). Operaţie care are loc, de regulă, după încheierea exerciţiului financiar pe baza bilanţului contabil anual, pentru destinaţiile şi în proporţiile prevăzute de contractele de societate sau / şi de statute. Repartizarea beneficiului reprezintă o prerogativă a adunării generale a acţionarilor prevăzută în statutul de funcţionare, iar partea cuvenită acţionarilor pentru o acţiune poartă denumirea de dividend. La societăţile cu răspundere limitate beneficiul pentru o parte socială se aprobă de adunarea generală a asociaţilor. Suma repartizată pentru plata dividendului se evidenţiază în creditul contului intitulat „dividende de plată44, cont de pasiv care face parte din clasa conturilor de terţi. REPATRIERE A CAPITALULUI (engl. REPATRIATION OF CAPITAL; fr. RAPATRIEMENT DES CAPITAUX). Reprezintă dreptul de transferare în străinătate a profitului capitalizat de către investitorul extern sau asociatul străin într-o societate mixtă. REPERCUSIUNE A IMPOZITELOR (engl. TAXES REPERCUSSION; fr. REPER-CUSSION DES IMPOTS). Reprezintă situaţia în care persoana care plăteşte impozitul către stat nu este una şi aceeaşi cu persoana care îl suportă efectiv. Impozitele care se pot mai uşor repercuta sînt cele indirecte, deoarece ele se varsă statului de către întreprinzător, iar aceştia le adaugă la preţul mărfii şi le transferă asupra cumpărătorilor. REPORT (engl. CARRYING FOR-WARD; fr. REPORT). 1. Trecere a unei sume (a unui total) din josul unei coloane în fruntea coloanei următoare pentru a fi adunată în continuare. 2. Reprezintă diferenţa în plus între cursul la termen al unei valute şi cursul la vedere al aceleiaşi valute pe aceeaşi piaţă valutară. REPRECIERE MONETARĂ. Reprezintă o creştere a puterii de cumpărare a monedei unei ţări pe plan intern şi extern. REPREZENTANT COMERCIAL (engl. DRUMMER; fr. REPRESENTANT DE COMMERCE). Este o persoană juridică, căreia o firmă producătoare sau consumatoare îi încredinţează, pe baza unui contract de reprezentare, dreptul de a efectua operaţiuni de comerţ exterior - acte şi fapte comerciale privind vînzarea şi cumpărarea mărfurilor -pe contul şi în numele acesteia. Reprezen- REPREZENTANŢĂ 296 tantul comercial contribuie la realizarea tranzacţiei de vînzare - cumpărare, dar nu participă la aceasta în calitate de parte de contract şi nu cumpără mărfuri pe contul său. îndeplinirea de către reprezentantul comercial a activităţii sale în numele, şi contul comitentului face ca acesta să se deosebească de comisionar. REPREZENTANŢĂ (engl. AGENCY; fr. SUCCURSALE). Este instituţia cu sau fără personalitate juridică, cu sediul propriu în localitatea în care unitatea economică are legături economice deosebit de intense, a-vînd rolul de a asigura o activitate continuă pentru întreprinderea respectivă. Cele mai frecvente sînt reprezentanţele comerciale, ele asigurînd prin unităţile proprii, comercializarea de specialitate a produselor unităţilor ale căror interese le reprezintă, precum şi prestările de servicii necesare înainte, în timpul şi după comercializare. REPRODUCŢIE (engl. REPRODUC-TION; fr. REPRODUCTION). Este o reluare, reînnoire continuă a procesului de producţie, într-o unitate organică a legăturilor complexe şi a momentelor sale (producţie, repartiţie, circulaţie şi consum). Reproducţia poate fi simplă, cînd procesul de producţie se reia pe aceeaşi scară, lărgită, cînd se măresc proporţiile producţiei şi restrînsă, cînd se reduc dimensiunile ei. RESCONT (engl. REDISCOUNT; fr. REESCOMPTE). Este o operaţie efectuată de banca centrală în vederea aprovizionării cu mijloace băneşti lichide a băncilor comerciale, pe baza prezentării la banca centrală şi a acceptării de către aceasta a unui portofoliu de cambii scontate de băncile comerciale, care obţin astfel mijloacele băneşti înainte de scadenţele cambiilor. RESCONTARE (engl. REDISCOUNT). Ultima scontare făcută de către o bancă, pentru un titlu de credit, la banca naţională. RESTANŢĂ DE PLATĂ (engl. PAYMENT REST / DEBT; fr. DETTE DE PAYE). Este reprezentată de sumele din impozite, taxe, prime de asigurări etc., neachitate pînă la scadenţă de către agenţi economici, societăţi comerciale, persoane particulare, care se încasează pe cale administrativă, asupra lor aplicîndu-se majorări corespunzătoare de întîrziere, stabilite de legiuitor. RESTRUCTURARE (engl. RESHIP-MENT; fr. REORGANISATION). Amplu proces al reorientării, reprofilării, reaşezării generale sau parţiale a structurilor economice existente pe criterii de eficienţă şi rentabilitate, completării lor cu noi poli industriali, agricoli şi terţiari, sectoare şi chiar al reunirii şi realizării unor corelaţii optime dinamice, care să permită funcţionarea armonioasă şi creşterea economică pe toate palierele vieţii economiei naţionale. în a-ceastă accepţiune, restructurarea se impune cu necesitate numai atunci şi acolo unde structurile economice existente se caracterizează prin disfuncţionalitate şi slabă eficienţă, numai atunci şi acolo unde apar crize conjuncturale, neciclice, de structură. RESTRUCTURARE ŞI DEZVOLTARE A SECTORULUI TERŢIAR (engl. RESHIPMENT AND DEVELOPMENT OF THE TERTIARY SECTOR; fr. REORGA-NISATION ET DEVELOPPEMENT DU TROISIEME SECTEUR). Restructurarea ramurilor economiei' naţionale în direcţia creării unei baze de producţie favorabile aplicării noilor tehnologii implică şi dezvoltarea unei vaste reţele de servicii, care să asigure atît funcţionalitatea economiei pe plan intern, cît şi integrarea ţării în reţelele internaţionale de servicii. în contextul adoptării mecanismelor de piaţă şi al restructurării unor ramuri industriale ineficiente, sectorul terţiar joacă un rol important în asigurarea unor noi locuri de muncă, în vederea absorbirii forţei de muncă eliberate, evitînd astfel apariţia unor presiuni sociale. Sectorul terţiar are şi un rol de stabilizator în procesul reorganizării pe baze noi a economiei deoarece este mai puţin sensibil faţă de fenomenele de criză şi, în general, de evo- 297 RESURSE AVANSATE luţia ciclului conjunctural economic, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei naţionale. RESTRUCTURARE A INDUSTRIEI ROMÂNEŞTI (engl. ROMANIAN INDUS-TRY RESHIPMENT; fr. REORGANISA-TION DTNDUSTRIE ROUMAINE). Restructurarea şi modernizarea structurilor industriale constituie o opţiune strategică de lungă perspectivă, încadrată organic, sis-temic în procesul restructurării întregii economii naţionale. Starea de criză a economiei este profundă şi atotcuprinzătoare, începînd cu structurile tehnologice şi de ramură ale economiei şi încheind cu cele ale proprietăţii şi ale mecanismului economic. în domeniul industriei, schimbările sînt impuse de necesitatea depăşirii crizei de energie şi materii prime, de creşterea continuă a concurenţei pe piaţa mondială a produselor industriale, de cerinţele obiective determinate de stadiul atins în dezvoltarea sa şi de capacitatea de a se adapta, de a răspunde rapid la evoluţia cererilor formulate de beneficiari, în condiţii de competitivitate, în conformitate cu nivelul atins de ştiinţa şi tehnica contemporană. Un accent deosebit se va acorda în cadrul restructurării, desfăşurării proceselor industriale, caracterizate printr-un înalt grad de energo - şi materialo - intensivitate din cauza resurselor interne de materii prime limitate, de calitate relativ scăzută şi într-un proces de declin natural. Restructurarea şi modernizarea industriei româneşti vizează înlăturarea discrepanţelor şi dezechilibrelor existente, punînd la baza acestor procese, eficientizarea, competitivitatea şi rentabilizarea activităţilor. RESTRUCTURARE A UNITĂŢILOR ECONOMICE (engl. RESHIPMENT OF THE INDUSTRIAL UNIT; fr. REORGANISATION DES ENTREPRISES ECONOMIQUES). Procesul de restructurare a economiei naţionale trebuie să înceapă cu unităţile economice de bază în care se desfăşoară activitatea economico - socială. Se vizează asigurarea unor structuri (organizatorice, de producţie, de conducere, de desfacere etc.) flexibile şi evolutive, capabile să asigure o autonomie reală, generatoare de inovaţie, renunţînd la structurile ierarhice rigide care protejează inerţia şi se opun schimbării. Restructurarea unităţii economice trebuie să aibă în vedere: strategii de producţie, care pot fi de stabilitate, de dezvoltare, de diversificare, de reprofilare; strategii financiare, care vizează creşterea cifrei de afaceri şi a profitului unităţii şi acţionarilor; strategii de marketing bazate pe menţinerea poziţiei pe piaţă, de expansiune şi penetrare sau de retragere. RESURSĂ (engl. RESOURCE; fr. RES-SOURCE). Este un element de bogăţie pentru o naţiune. Resursele sînt constituite din produsul intern brut, la care se adaugă importul; sînt folosite pentru consum, formare brută de capital şi export şi reprezintă rezerva sau sursa de mijloace posibile de a fi valorificate într-o împrejurare. RESURSĂ INFORMAŢIONALĂ (engl. INFORMAŢIONAL RESOURCE; fr. RES-SOURCE INFORMATIONNELLE). Resursă derivată, creată, obţinută şi produsă de om, în cadrul societăţii. Această resursă este o expresie a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice încorporate în factorul uman, apreciată ca o resursă natural - materială de o deosebită importanţă în viaţa economică. în economia de piaţă, acest gen de resursă este inclusă în categoria resurselor ca factor de producţie. RESURSE AVANSATE (engl. ADVANCED RESOURCES; fr. RESSOURCES AVANCEES). Sînt mărimi folosite în activitatea economică, în procesul reproducţiei, exprimînd eforturile depuse în vederea obţinerii unor rezultate. Elementele care compun resursele avansate (fonduri fixe, mijloace materiale, forţă de muncă, cercetare ştiinţifică etc.) se diferenţiază atît prin conţinutul şi rolul lor în procesul reproducţiei, cît şi prin modul în care se transformă în resurse consumate, precum şi prin modul de exprimare. Toate aceste deosebiri fac imposibilă însumarea directă a diferitelor resurse avansate, pentru determinarea unui RESURSE CONSUMATE 298 indicator care să cuantifice efortul cu resursele avansate (este principalul motiv pentru care se apelează la exprimarea lor sub formă bănească). RESURSE CONSUMATE (engl. CON-SUMED RESOURCES; fr. RESSOURCES CONSOMMEES). Denumite şi eforturi curente, sînt măsurate prin indicatorii de fluxuri şi sînt evidenţiate în costurile de producţie. Ele se recuperează o dată cu realizarea valorii de întrebuinţare pentru producerea cărora s-au consumat. Toate elementele care compun resursele consumate sînt exprimate în aceleaşi unităţi de măsură, deci prin agregarea lor se obţine un indicator care exprimă efortul total cu resursele consumate. Eficienţa resurselor consumate (ERC) poate fi măsurată la nivelul macroeconomic prin raportarea venitului naţional (VN) la produsul social (PS). RESURSE ECONOMICE (engl. ECONOMIC RESOURCES; fr. RESSOURCES ECONOMIQUES). Reprezintă totalitatea elementelor materiale, umane, monetare etc. ce pot fi atrase şi utilizate în producţia de noi bunuri economice în scopul satisfacerii nevoilor sociale. RESURSE EXTRAORDINARE (engl. EXTRAORDINARY RESOURCES; fr. RESSOURCES EXTRAORDINAIRES). Sînt acele resurse la care statul recurge în situaţii excepţionale, cînd practic, resursele curente nu acoperă cheltuielile. în grupa resurselor extraordinare se cuprind: emisiunea de bani de hîrtie pentru necesităţile reale ale circulaţiei băneşti, împrumuturile de stat interne şi externe, ajutoarele şi alte transferuri primite din străinătate, precum şi sumele rezultate din lichidarea participa-ţiilor de capital în străinătate, valorificarea peste graniţă a bunurilor statului etc. RESURSE FINANCIARE (engl. FINANCIAL RESOURCES; fr. RESSOURCES FINANCIERES). Reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură. Resursele financiare ale societăţii sau ale naţiunii cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor financiare publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum şi resursele populaţiei. Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde de mărimea produsului intern brut, precum şi de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe (împrumuturi, ajutoare, donaţii etc.). Factorii care determină cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor financiare ale societăţii sînt: volumul şi structura producţiei, nivelul preţurilor, raportul dintre formarea brută de capital şi consum. Resursele financiare publice sînt: - resursele administraţiei de stat centra- le; - resursele administraţiei de stat locale; - resursele întreprinderilor publice; - resursele asigurărilor sociale de stat. Factorii care determină creşterea resurselor financiare publice pot fi sintetizaţi în următoarele categorii: - factori economici care determină creşterea produsului intern brut şi pe această bază sporirea veniturilor impozabile; - factori monetari (dobîndă, credit, masă monetară) care îşi transmit influenţa prin preţ. Creşterea preţurilor (accentuarea fenomenelor inflaţioniste) determină, în anumite condiţii, creşterea salariilor şi a profiturilor şi, implicit, sporirea resurselor din impozite directe; -factori sociali, a căror influenţă este tot mai puternică pe măsura accentuării rolului social al statului, care presupune redistribuirea resurselor în scopul satisfacerii nevoilor de educaţie, sănătate şi securitate socială; -factori demografici, care determină sporirea numărului contribuabililor; - factori politici şi militari, care, prin măsurile de politică economică, socială sau financiară pe care le implică, pot avea efecte 299 REVENDICĂRI multiple: sporirea producţiei şi a veniturilor, creşterea contribuţiilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalităţii, presiunii asupra bugetului public naţional. Din punct de vedere al conţinutului lor economic, principalele categorii de resurse financiare publice sînt: prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele şi veniturile de la întreprinderile industriale, comerciale sau de altă natură), resursele de trezorerie, resursele provenind din împrumuturi şi finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire. RESURSE DE MUNCĂ (engl. HUMAN RESOURCES; fr. RESSOURCES HUMAI-NES). Reprezintă totalitatea populaţiei în vîrstă de muncă şi aptă de muncă, limitele vîrstei de muncă fiind determinate, de la ţară la ţară, prin legislaţie. RESURSE OCUPATE (engl. OCCU-PIED RESOURCES; fr. RESSOURCES OCCUPEES). Reprezintă o parte din resursele avansate, respectiv, cele folosite efectiv în activitatea economică. Deci, diferenţa între resursele avansate şi cele ocupate este dată de mărimea resurselor neutilizate. RESURSE ORDINARE (engl. ORDI-NARY RESOURCES; fr. RESSOURCES ORDINAIRES). Reprezintă acele resurse la care statul apelează în mod obişnuit, în condiţii considerate normale şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate. în această categorie se includ: veniturile fiscale, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat şi veniturile nefiscale. RETEHNOLOGIZARE (engl. NEW TEHNOLOGY). Este o acţiune de schimbare a tehnologiilor existente, uzate moral şi / sau fizic, în tehnologii moderne, bazate pe o tehnică de vîrf, care are ca efect reducerea duratei ciclului de fabricaţie, îmbunătăţirea calităţii, reducerea consumurilor materiale şi energetice, sporirea volumului producţiei, creşterea performanţelor produselor. Reteh- nologizarea se poate realiza prin mai multe căi: - achiziţionarea de utilaje modeme; - cumpărarea de licenţe şi brevete; - contracte de leasing; - contracte de engineering cu parteneri din ţările dezvoltate; - conceperea şi asimilarea în întreprindere de noi tehnologii. Optarea pentru una sau alta dintre aceste căi, dimensionarea şi îmbinarea lor, trebuie să aibă în vedere resursele firmei, capacitatea sa de producere şi de asimilare a noului, mentalitatea personalului şi cultura specifică unităţii. Întrucît principalul furnizor de tehnică şi tehnologie de vîrf îl reprezintă ţările occidentale, problema principală care se ridică o reprezintă asigurarea valutei forte indispensabilă cumpărării de utilaje şi know-how tehnic de la ele. RETENŢIE (engl. RETENTION; fr. RETENTION). Este operaţia prin care se reţine şi se păstrează în gaj, de către creditor un bun al debitorului, pînă în momentul în care acesta îşi achită datoria. RETORSIUNE (engl. RETORSION; fr. RETORSION). Este o măsură restrictivă luată de o ţară privitor la comerţul său exterior cu o altă ţară pentru a o determina pe aceasta să renunţe la practicile sale restrictive. REVALORIZAREA BANILOR {engl. REVALORIZATION OF MONEY; fr. REVA-LORISATION D'ARGENTS). Reprezintă operaţia de ridicare a cursului oficial (de stat) al banilor de hîrtie, în raport cu aurul sau cu valuta străină. Revalorizarea este una din metodele folosite pentru stabilizarea valorii banilor şi pentru împiedicarea creşterii inflaţioniste a preţurilor. Ea este eficientă atunci cînd inflaţia nu are un caracter pronunţat, iar situaţia financiară şi economică este în curs de ameliorare. REVENDICĂRI (engl. CLAIMS; fr. REVENDICATIONS). în literatura de specialitate, revendicarea este definită ca REZERVE 300 „orice sentiment real sau imaginar de injustiţie pe care un lucrător îl poate avea în relaţiile de muncă“. în practică, în cazul unor organizaţii sindicale reprezintă orice protest faţă de violarea acordului de muncă. Pentru a deveni revendicări, sentimentele de injustiţie trebuie exprimate formal (oficial). în cazul în care doleanţa este exprimată informai (neoficial) este considerată doar o plîngere. în mod frecvent, revendicările sînt orientate împotriva managementului; chiar munca şi condiţiile de acomodare la ea determină, de asemenea, un mare număr de nemulţumiri, în general, soluţionarea revendicărilor în interiorul organizaţiilor este bazată pe negociere şi dialogul între părţi, prin parcurgerea succesivă a diferitelor trepte ierarhice. REZERVE (engl. RESERVE; fr. RESERVE). Sînt reprezentate de ansamblul fondurilor sau valorilor conservate de subiectul economic în vederea nevoilor eventuale sau pentru motive legale sau contractuale, în accepţiunea sa generală, termenul de rezerve caracterizează bunurile sau mijloacele de plată neutilizate, într-un scop de prevedere. Rezervele se constituie din prelevări. Fondul de rezervă legal şi statutar constituit din profit se abrobă anual de Adunarea Generală a Acţionarilor. Rezervele se disting, prin această caracteristică, de provizioane, care sînt sume afectate de întreprindere în scopul acoperirii unei sarcini sau a unei pierderi virtuale. în contabilitate, rezervele constituite se evidenţiază în creditul conturilor de rezerve (legale şi statutare) din clasa conturilor de capital. REZERVE FACULTATIVE (engl. OPŢIONAL RESERVES; fr. RESERVES OPTIONNELLES). Sînt rezerve decise în mod liber de către agentul economic, pe seama profitului net, în conformitate cu propria sa politică. REZERVE DE ÎNLOCUIRE A IMOBILIZĂRILOR (engl. IMMOBILISATION REPLACEMENT RESERVES; fr. RESERVES DE REPLACEMENT D'IMMOBILISA- TION). Sînt rezerve constituite în mod liber ca supliment al amortismentelor normale practicate. Ele constituie o măsură de prevedere suplimentară a agentului economic. Aplicarea principiului prudenţei în evaluare solicită, printre altele, constituirea de provizioane atunci cînd anumite cheltuieli sau pierderi pot fi prevăzute şi estimate, fără a fi cunoscute nici mărimea lor exactă, nici data de efectuare sau obţinere. REZERVE DE ÎNLOCUIRE A STOCURILOR (engl. STOCKS REPLACEMENT RESERVES; fr RESERVES DE REPLACEMENT DES STOCKS). Reprezintă acele rezerve apărute datorită deprecierii monetare, situaţie în care profitul ce ar rezulta din vînzarea unui stoc vechi ar fi iluzoriu. Profiturile care apar astfel în conturile societăţii sînt pur nominale. Pentru remedierea acestui fenomen, legiuitorul a luat măsuri destinate să permită societăţii reconstituirea sau menţinerea unui stoc în mod normal necesar funcţionării sale, mai ales prin autorizarea societăţii, să deducă din profiturile sale suma corespunzătoare efectului deprecierii monetare asupra stocului său. REZERVĂ LEGALĂ (engl. LEGAL RESERVE; fr. RESERVE LEGALE). Este acea rezervă care se constituie obligatoriu în societăţile anonime sau societăţile cu răspundere limitată, prin alocarea anuală cel puţin a procentului fixat de lege din profitul anual, înainte de repartizarea acestuia. Alocarea pentru rezerva legală încetează a fi obligatorie atunci cînd aceasta atinge un anumit nivel fixat de lege. REZERVA OCULTĂ (engl. OCCULT RESERVE; fr. RESERVE OCCULTE). Este acea rezervă latentă care îşi are originea într-o voinţă de disimulare (adică de a ascunde existenţa şi mărimea acestor rezerve). REZERVA SPECIALĂ DE REEVALUARE (engl. SPECIAL RESERVE OF REEVALUATION; fr. RESERVE SPECIALE DE REEVALUATION). Rezervă care are ca 301 RISC CU CARACTER NATURAL scop atenuarea efectelor deprecierii monetare asupra cheltuielilor de înlocuire a activelor. Societăţile au fost autorizate să-şi reevalueze bilanţul aplicînd fiecărui post, anumiţi coeficienţi de corecţie a preţurilor. Diferenţa între valoarea reevaluată şi valoarea veche a imobilizărilor sau a titlurilor este imputată asupra rezervei speciale de reevaluare. REZERVA VALUTARĂ (engl. FOREIGN RESERVES; fr. AVOIRS EXTE-RIEURS). Este acea rezervă dată de resursele valutare prevăzute prin balanţa de plăţi externe pentru acoperirea unor nevoi neprevăzute, ori pentru compensarea anumitor influenţe conjuncturale nefavorabile. REZERVE LATENTE (engl. LATENT RESERVE; fr. RESERVES LATENTES). Reprezintă plusvalori potenţiale care nu figurează în bilanţul contabil. Acestea pot proveni dintr-o supraestimare a amortismentelor, a provizioanelor pentru depreciere sau a altor elemente ale preţurilor, sau / şi dintr-o subestimare a anumitor efective. REZERVE STATUTARE ŞI CON-TRACTUALE (engl. STATUTORY AND CONTRACTING RESERVES; fr. RESERVE STATUTAIRE ET CONTRACTUELLE). Rezerve care urmează un regim analog rezervei legale, dar modalităţile lor de constituire nu sînt determinate de lege, ci sînt fixate prin statutul întreprinderii sau prin înţelegerile contractuale. Aceste rezerve nu pot fi distribuite, cu excepţia cazului în care statutul este modificat, în ceea ce priveşte rezervele statutare, de către adunarea generală extraordinară. REZULTAT NET AL EXERCIŢIULUI (engl. RETAINED EARNINGS; fr. RESULTAT NET DE L'EXERCICE). 1. Variaţia situaţiei nete între sfîrşitul şi începutul exerciţiului financiar; 2. Diferenţa între veniturile şi cheltuielile unui exerciţiu, putînd fi favorabilă (profit) sau nefavorabilă (pierdere). REZULTATE ECONOMICE (engl. ECONOMIC OUTCOME; fr. RESULTATS ECONOMIQUES). Sînt efecte materiale, băneşti şi sociale ale combinării şi utilizării factorilor de producţie, ieşiri (output-uri), obţinute din diferitele activităţi economice (la nivel micro şi macroeconomic) a căror destinaţie este fie satisfacerea nevoilor de consum, fie a celor de producţie. Ele prezintă importanţă, atît din punct de vedere al nevoilor ce trebuie satisfăcute, cît şi al aprecierii eficienţei utilizării factorilor de producţie. RING (engl. RING; fr. RING). Este un loc special amenajat pe o piaţă specializată, în care au loc tranzacţiile bursiere, loc în care pot pătrunde numai persoanele autorizate. Aici acţionează funcţionarii bursei (şeful de licitaţie, care conduce şedinţa şi ajutoarele sale, care comandă afişarea preţurilor succesive). în părţile laterale ale ringului sînt amenajate telefoane, prin care curierii ţin legătura cu SIB-urile (Societăţi de Intermediere Bursieră), pentru a le transmite informaţii despre evoluţia preţurilor şi a primi ordine pentru brokeri. în spatele şefului de licitaţie, orientat spre brokeri se află instalat panoul mare de afişare a preţurilor. RISC ASIGURABIL (engl. INSUR-ANCEBLE RISK). Reprezintă acea categorie de risc pentru care societăţile de asigurare îşi iau răspunderea garanţiei, în cazul în care ar interveni în cursul unui transport de marfă, ce devine asigurată. Poate fi obişnuit (general) cum ar fi: furtuna, naufragiul, eşuarea, coliziunea, incendiul, furtul, jaful etc. şi special, acesta din urmă datorîndu-se unor cauze deosebite şi se asigură separat, la cererea asiguratului, contra unor prime de asigurare suplimentare. Din această categorie fac parte riscurile determinate de proprietăţile intrinsece ale mărfurilor transportate (scurgere, spargere, alterare, oţetire etc.), precum şi riscurile de război, de grevă, de răscoală şi mişcări civile. RISC CU CARACTER NATURAL (engl. NATURAL RISK; fr. RISQUE NATU- RISC AL CURSULUI DE SCHIMB 302 REL). Reprezintă o categorie de risc extern la care este supusă o întreprindere, a cărui acţiune provine din fenomene naturale, cum sînt: cutremure, erupţii vulcanice, inundaţii, etc. RISC AL CURSULUI DE SCHIMB (engl. RATE OF EXCHANGE RISK; fr. RISQUE DU COURS DU CHANGE). Este riscul ce rezultă ca urmare a oscilaţiilor cursurilor monedelor pe piaţa valutară internaţională şi se manifestă asupra agenţilor cu economie deschisă (import, export). RISC CE DECURGE DIN VARIAŢIA COSTURILOR DE PRODUCŢIE (engl. PRODUCTION COSTS VARIATION RISK; fr. RISQUE RESULTE D'UNE VARIATION DE COUTS DE PRODUCTION). Este riscul care apare atunci cînd, după fixarea preţului în contract, se înregistrează creşteri mari în costurile de producţie care, în mod normal, nu pot fi transferate asupra cumpărătorului. RISC ECONOMIC (engl. ECONOMIC RISK; fr. RISQUE ECONOMIQUE). Reprezintă prejudiciul potenţial la care sînt expuse patrimoniul, interesele şi activitatea an-treprenorială, determinat de împrejurări de forţă majoră (calamităţi naturale), fortuite (incendii, furt, accidente, etc), de acte de imprudenţă managerială, de avarii, ori pierderi în timpul transportului mărfurilor sau de factori de alt ordin cum sînt cele rezultate din caracterul concurenţial al economiei de piaţă (variaţia raportului dintre cerere şi ofertă, apariţia unor tehnologii mai productive, etc). Pentru a preveni riscurile, agenţii economici acţionează prin mijloace multiple între care sînt de remarcat: contractarea de asigurări cu societăţi specializate contra plăţii primei de asigurare; pentru operaţiile pe termen la bursele de mărfuri se încheie paralel contracte asigurătorii de hedging pentru a se pune la adăpost de oscilaţiile defavorabile ale preţurilor; în faza de negociere a tranzacţiilor de vînzare - cumpărare, de executare de lucrări sau de servicii se estimează riscurile probabile formulînd în contracte clauze adecvate pentru protejarea in- tereselor proprii cum sînt: riscul nerespec-tării contractului de către partener, al neplăţii preţului contractat, etc. De regulă, în contabilitatea agentului economic pentru preîntîmpinarea prejudiciilor apărute din aceste riscuri se constituie provizioane. RISC EXCLUS (engl. OUT OF THE QUESTION RISK; fr. RISQUE ELIMINE). Reprezintă acea categorie de risc pentru care societăţile de asigurare nu poartă nici o răspundere în cazul în care ar interveni în cursul unui transport de mărfuri asigurat (evaporarea lichidelor, uscarea cerealelor, moartea naturală a vietăţilor etc.). Din această categorie fac parte evenimente inevitabile care nu fac obiectul acoperirii prin asigurare. RISC EXTERN (engl. FOREIGN RISK; fr. RISQUE EXTERIEUR). Reprezintă o categorie de. risc la care este supusă orice întreprindere prin acţiunea unor factori din afara unităţii (zonali sau naţionali). Această categorie de risc poate fi: de inadempienţă (neexecutare), de insolvabilitate, de preţ, ce decurge din variaţia costurilor de producţie, al cursului de schimb, de transfer valutar, de natură politică, cu caracter natural etc. RISC DE INADEMPIENŢĂ (NEEXECUTARE). (engl. OWNER'S RISK; fr. RISQUE PERSONNEL). Constituie o formă a riscului comercial şi decurge din situaţia în care cumpărătorul nu mai vrea (sau nu mai poate) să ridice o partidă de mărfuri deja contractată, adică nu-şi menţine propria obligaţie de a intra în proprietatea mărfii şi de a achita preţul. RISC DE INSOLVABILITATE (engl. INSOLVENCY RISK; fr. RISQUE D'INSOLVABILITE). Este riscul care apare atunci cînd cumpărătorul, după primirea mărfii, nu procedează la plata preţului ei, cînd nu se achită la scadenţă, de această obligaţie (riscul de credit). RISC INTERN (engl. INTERNAL RISK; fr. RISQUE INTERNE). Reprezintă o cate- 303 RITM MEDIU DE CREŞTERE gorie de risc la care este supus un agent economic, ce îşi are cauzele în interiorul unităţii. Acesta poate fi localizat în domeniul factorului capacităţii de realizare umană, în sfera producţiei etc. 1. în domeniul factorului „capacitate de realizare umană“ se constată posibilitatea ca întreprinderea să fie condusă de persoane care nu au calificarea şi aptitudinile necesare unui bun conducător. în aceeaşi categorie intră şi riscul vizînd limitele capacităţii celorlalţi lucrători din întreprindere; 2. în sfera producţiei, un loc însemnat revine: riscului de inovaţie (modernizarea producţiei), riscului de funcţionare a produselor (apare atît în cazul maşinilor, cît şi al unor bunuri de consum), riscului de exploatare (legat de cheltuielile mari pentru organizarea staţiilor de asistenţă tehnică, asigurarea livrărilor de piese de schimb, viciile ascunse ale produselor), riscului de cooperare în producţie (respectarea întocmai a obligaţiilor asumate prin înţelegerile de cooperare între părţi). RISC DE PREŢ (engl. PRICE RISK; fr. RISQUE DE PRIX). Este riscul care apare datorită neconcordanţei în timp, între momentul încheierii contractului şi momentul încasării sau al plăţii. RISC DE TRANSFER VALUTAR (engl. CURRENCY TRANSFER RISK; fr. RISQUE DU TRANSFERT DES DEVISES). Este o formă a riscului datorată unor condiţii cu caracter economic, financiar, valutar sau politic, care poate împiedica transferul valutei de către instituţiile financiare din ţara debitorului. RISTURN (engl. REFUND; fr. RIS-TOURNE). Reprezintă reducerile de preţ calculate asupra ansamblului de operaţii efectuate cu un acelaşi terţ, în timpul unei perioade determinate. RITM DE CREŞTERE (SCĂDERE) (engl. RATE OF GROWTH (DIMINUTION); fr. TAUX D'ACCROISSEMENT (REDUC-TION)). Indicator dinamic ce arată cu cît a crescut (scăzut) fenomenul analizat în mărimi relative (%), de la un an la altul (cu bază în lanţ) sau faţă de o perioadă de bază. Se calculează după relaţia: R = I. 100 -100 unde: I este indicele cu bază în lanţ sau bază fixă (vezi INDICI). RITM MEDIU DE CREŞTERE (SCĂDERE) (engl. AVERAGE RATE OF GROWTH (DIMINUTION); fr. TAUX MOYEN D’ACCROISSEMENT (REDUC-TION)). Indicator dinamic ce arată cu cît a crescut (scăzut) fenomenul analizat în mărimi relative (procent) pe perioada analizată, în medie de la o unitate de interval la alta. Se determină după relaţiile: - ca medie aritmetică a indicilor anuali de creştere (cu bază în lanţ): n 2- R = ^i- 100-100 n-l unde: I = indicele anual de creştere (cu bază în lanţ); n = numărul anilor cuprinşi în perioada analizată. - ca medie geometrică a indicilor anuali de creştere: R = I-100-100 unde: yn = nivelul absolut al fenomenului în ultimul an al seriei (perioadei); y0 = nivelul absolut al fenomenului în primul an al perioadei. - ca medie parabolică a termenilor absoluţi ai seriei pentru care se calculează ritmul mediu. Utilizarea uneia sau alteia din metode este în funcţie de natura evoluţiei (creştere a valorilor în progresie aritmetică, geometrică sau alt gen de creştere) termenilor seriei. ROIALITATE 304 ROIALITATE / REDEVENŢĂ (engl. ROYALTY; fr. REDEVANCE). Este un procent calculat asupra valorii producţiei sau a vînzărilor şi care se plăteşte de licenţiat li-cenţiatorului, în cadrul tranzacţiilor cu licenţe de brevete şi invenţii. ROLL-OVER. Metodă prin care un credit pe termen mijlociu sau lung (3-10 ani) acordat de o bancă este refinanţat prin mijloace băneşti împrumutate de la alte bănci pe termen scurt (3-12 luni). Avînd în vedere diferenţa de termene, această, refinanţare trebuie reînnoită succesiv pînă la expirarea termenului pentru care a fost acordat creditul. Dobîndă pentru sumele împrumutate de la bancă pe bază de roll-over, este stabilită de fiecare dată cînd se reînnoieşte refinan-ţarea, în funcţie de dobîndă pieţei, la acea dată. ROTAŢIA ACTIVELOR TOTALE (engl. ROTATION OF THE TOTAL ASSETS; fr. ROTATION DES ACTIFS TO-TALES). Este un indicator financiar utilizat în analiza productivităţii şi a rentabilităţii capitalului, care se exprimă sub forma unui raport între vînzările nete şi activele totale. ROTAŢIA CAPITALULUI (engl. CAPITAL'S ROTATION; fr. ROTATION DU CAPITAL). Reprezintă circuitul capitalului industrial, ca un proces periodic, repetabil, din momentul avansării capitalului sub formă bănească şi pînă în momentul întoarcerii lui la întreprinzător sub aceeaşi formă. Viteza de rotaţie a capitalului influenţează direct proporţional rata profitului. ROTAŢIA CAPITALULUI CIRCULANT (engl. ROTATION OF THE CIRCU-LATING CAPITAL; fr. ROTATION DU CAPITAL CIRCULANT). Reprezintă circuitul capitalului circulant şi se determină ca un raport între vînzările nete ale societăţii şi capitalul circulant şi măsoară cererea de capital circulant pentru creşterea vînzărilor. ROTAŢIA STOCURILOR (engl. STOCKS ROTATION; fr. ROTATION DES STOCKS). Este un indicator esenţial în analiza activităţii întreprinderilor. Analiza economică apelează la un grupaj de rate care pun în evidenţă atît evoluţia rotaţiei, cît şi cauzele generatoare de variaţii. în acest sens se calculează: - raportul între consumul de materiale şi stocul mediu de materiale (ca rotaţie a materialelor); - raportul între costul producţiei finite şi stocul mediu al producţiei neterminate; - raportul între costul producţiei vîndute şi stocul mediu de produse finite (ca rotaţie a produselor finite). în analiza utilizării activelor circulante prezintă însemnătate numărul de rotaţii aferent stocurilor calculat sub forma raportului între cifra de afaceri şi stocul global mediu (evident, analiza se poate desfăşura pe categorii de stocuri: materii prime şi materiale, produse finite, producţie neterminată). De asemenea, se poate calcula cu ajutorul fondului de rulment, rata de acoperire a stocurilor care este dată de raportul între fondul de rulment şi valoarea stocurilor. Această rată arată în ce proporţie sînt finanţate stocurile prin capitaluri permanente şi nu prin credite pe termen scurt. Se consideră favorabilă o rată în care fondul de rulment acoperă circa 2/3 din stocuri, dar poate fi şi mai scăzută cînd firma practică o foarte bună gestiune a resurselor. RULAJ (engl. CIRCULATING CAPITAL; fr. CIRCULATION DE CAPITAL). 1. Reprezintă circulaţia capitalului unui agent economic într-o perioadă de timp; 2. Din punct de vedere contabil, reprezintă acel element din structura contului care reflectă toate intrările sau ieşirile pe parcursul unei perioade de gestiune. RUPTURA DE STOC (engl. LIE-TIME IN STOCK; fr. RUPTURE DE STOCK). Reprezintă situaţia în care se găseşte o întreprindere, datorită faptului că stocul existent nu-i permite continuarea procesului de producţie pînă la următoarea livrare a elementelor de care are nevoie (materii prime, fonduri băneşti, etc.) s SALARIAT (engl. EMPLOYEE; fr. SA-LARIE). Persoană care are o legătură contractuală de muncă (scrisă sau verbală) cu un agent economic, instituţie sau organizaţie şi care pentru munca depusă este plătit. Se disting: - salariaţi permanenţi, cînd sînt angajaţi pe o durată nedeterminată; - salariaţi temporari, cînd sînt angajaţi pe o perioadă determinată; - salariaţi sezonieri, cînd sînt angajaţi numai în cursul anumitor perioade ale anului. SALARIU (engl. WAGE / SALARY; fr. SALAIRE). Sumă de bani pe care o primeşte orice persoană angajată pentru contribuţia la desfăşurarea unei activităţi sociale. Din punct de vedere al stabilirii costului salariul reprezintă o componentă a costului total al bunului economic obţinut, respectiv al valorii adăugate. SALARIU BRUT (engl. GROSS SALARY; fr. SALAIRE BRUT). Suma primită de angajat, care cuprinde toate drepturile sala-riale neafectate de impozite, taxe, alte reţineri de acest gen. SALARIU MEDIU (engl. AVERAGE WAGE / SALARY; fr. SALAIRE MO YEN). Salariul calculat în medie pe un salariat în cadrul unei colectivităţi din care acesta face parte (agent economic, domeniu de activitate, ramură, economie naţională), pe o anumită perioadă de timp şi pe categorii de salarii. SALARIU MINIM (engl. MINIMUM WAGE / SALARY; fr. SALAIRE MINIME). Salariul brut cel mai mic, negociat şi înregistrat într-o anumită perioadă de timp la nivel de agent economic, domeniu de activitate, ramură, economie naţională. SALARIU NET (engl. NET SALARY; fr. SALAIRE NET). Suma de bani pe care salariatul o primeşte efectiv după ce au fost scăzute (reţinute) cotele legale sub forma impozitului pe salariu, cota de asigurări sociale, cota pentru ajutorul de şomaj etc. SALARIU REAL (engl. REAL SALARY; fr. SALAIRE REEL). Totalitatea bunurilor şi serviciilor pe care le poate cumpăra sau primi un salariat cu salariul său nominal net. Mărimea acestui indicator este influenţată, în principal, de doi factori: mărimea salariului net şi indicele general al preţurilor de consum. Pentru salariile mai mici decît un anumit plafon stabilit de lege, persoanele respective beneficiază de o gamă de servicii gratuite sau reduse într-un anumit procent. SANCŢIUNE 306 SANCŢIUNE (engl. SANCTION; fr. SANCTION). Măsură legală stipulată într-un act normativ sau contract economic care se ia împotriva persoanelor juridice şi fizice care nu respectă obligaţiile prevăzute de lege şi contracte. SANCŢIUNE ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC SANCTION; fr. SANCTION ECONOMIQUE). Măsură care poate fi luată de un organism internaţional contra unei ţări care se face vinovată de grave abateri de la normele internaţionale (agresiune, rasism etc.). în această noţiune se încadrează şi măsurile luate de conducerea unui agent economic faţă de un salariat pentru prejudiciile pe care le-a provocat, precum şi măsurile care decurg din încălcarea unor prevederi legale de către persoane juridice. SARCINĂ (engl. TASK; fr. TACHE). Element component al atribuţiei şi implicit al organizării procesuale, fiind o componentă de bază (elementară) a unui proces de muncă complex sau simplu, desfăşurat în scopul realizării unui obiectiv individual şi care, de regulă, se atribuie unei singure persoane. SATURARE A CONSUMULUI (engl. SATIETY OF CONSUMPTION; fr. SATU-RATION DE LA CONSOMMATION). Fenomenul de acoperire a consumului efectiv al unui produs sau serviciu. Fenomenul poate fi pus în evidenţă prin metodele de cercetare a venitului şi a nevoilor de consum. Cercetările la nivel macro pe grupe de persoane şi niveluri de venituri au evidenţiat faptul că unei creşteri a venitului îi urmează o expansiune a consumului pentru anumite produse; acţiunea se manifestă pînă se apropie de un nivel de saturaţie, denumit şi valoare de graniţă. Deci, pe măsură ce înaintăm pe scara veniturilor curba consumurilor are tendinţă de aplatizare, ceea ce semnifică o saturaţie a consumului. O dată cu apropierea de acest nivel de consum dimensiunile cererii se stabilizează iar surplusul de venit este tot mai puţin destinat cumpărării produselor în cauză. SCADENŢĂ (engl. DATE OF PAYMENT; fr. ECHEANCE). Dată calendaristică la care trebuie îndeplinită o obligaţie. Aceasta este des întîlnită în operaţiunile bancare contabile contractuale. De exemplu acordarea unui împrumut se face întotdeauna pentru o perioadă determinată de timp, iar returnarea sumelor împrumutate are loc la o dată fixă. SCARĂ (engl. SCALE; fr. ECHELLE). Instrument statistic exprimat sub forma raportului între o măsură reală şi reprezentarea sa grafică. SCONT (engl. DISCOUNT; fr. ES-COMPTE). 1. Sumă de bani egală cu dobîndă care se cuvine băncii pentru achitarea anticipată a unei poliţe, cambii etc., inclusiv comisionul perceput pentru compensarea cheltuielilor efectuate cu operaţii de scontare şi care se reţine din valoarea nominală a efectelor de comerţ; 2. Bonificaţie care se acordă debitorului din valoarea unei cambii, poliţe sau a unei datorii achitate înainte de scadenţă. Prin scont, creanţa este transformată înainte de scadenţă în capital bănesc. SCONTARE (engl. DISCOUNTING; fr. ESCOMPTE). Operaţie efectuată prin cumpărarea efectelor de comerţ (cambie, trate, bilete la ordin etc.) de către bănci. Titlurile de credit pe termen scurt nesosite încă la scadenţă sînt transferate unei bănci în schimbul unei sume de bani, care se scade din valoarea nominală a titlurilor, respectiv scontul, la care se adaugă şi diversele comisioane. Scontarea prezintă importante aspecte economice, juridice şi tehnice. înainte de toate, ea este un mijloc prin care un întreprinzător care a vîndut mărfurile pe credit îşi procură mijloace de plată atunci cînd are nevoie de ele fară a mai aştepta scadenţa înscrisă în documentele de credit. Tehnica utilizată se bazează nu pe acordarea unui împrumut ci pe transferul dreptului de proprietate asupra unui efect de comerţ. Pentru a-şi asigura încasarea la scadenţă sau po- 307 SCRISOARE DE GARANŢIE BANCARĂ sibilitatea rescontării titlurilor respective băncile urmăresc ca efectele pe care le cumpără să aibă la bază o tranzacţie economică reală. SCRIS FUNCIAR (engl. LANDED WRITING; fr. LETTRE FONCIERE). Hîrtie de valoare emisă de bănci specializate (creditul funciar rural, creditul funciar urban - existente la noi în ţară între cele două războaie mondiale) şi primită de proprietarii de pămînt sau imobile pe baza contractului de ipotecă încheiat cu banca ipotecară (credit ipotecar). Scrisurile funciare primite la valoarea nominală se negociază (se vînd) la bursă la cursul zilei, obţinîndu-se banii necesari. Băncile percep o dobîndă ridicată la împrumuturile acordate asigurîndu-şi propriul profit, pe lîngă profitul deţinătorului. SCRISOARE DE CREDIT (engl. LET-TER OF CREDIT; fr. LETTRE DE CREDIT). Document emis de o bancă la ordinul cumpărătorului şi adresat vînzătorului. Prin acest document banca autorizează pe vînzător să tragă la vedere sau la termen asupra acestei bănci cu condiţia ca pînă la o dată specificată în scrisoarea de credit trăgătorul să prezinte băncii documentele de expediţie convenite între părţi. Prin scrisoarea de credit banca se angajează să onoreze contractele, plătindu-le sau acceptîndu-le faţă de beneficiar sau faţă de orice altă bancă în al cărei portofoliu ar ajunge aceste titluri. Plata se efectuează de către bancă, la ordinul beneficiarului, la primirea tratelor şi după verificarea documentelor de expediţie specificate. SCRISOARE DE CREDIT - NE-COMERCIALA. Document emis de o bancă şi adresat altei bănci prin care beneficiarul scrisorii este autorizat să încaseze de la acesta suma prevăzută. în acest fel, de fapt, banca plătitoare acordă un credit băncii ordonatoare. SCRISOARE DOCUMENT DE INTENŢIE (engl. INTENTION ACT LETTER; fr. LETTRE DOCUMENT DTNTENTION). Angajament scris al investitorului de a cumpăra, în etape, într-un timp limitat, un volum de acţiuni ale unui fond mutual; avantajul scrisorii constă în reducerea mărimii concesiei de comercializare. SCRISOARE DE GARANŢIE (engl. LETTER OF GUARANTEE / OF INDEM-NITY; fr. LETTRE DE GARANŢIE). 1. Formă de asigurare cu anticipaţie a plăţilor pretinse de furnizori clienţilor care întîrzie repetat plata mărfurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate; 2. Document sub semnătură privată sau autentică emis de o instituţie de credit, o firmă etc., prin care emitentul îşi ia obligaţia ca la condiţii dinainte stabilite, să plătească o anumită sumă de bani, să despăgubească sau să scutească de răspundere o persoană pentru care s-a eliberat. SCRISOARE DE GARANŢIE BANCARĂ (engl. LETTER OF BANK GUARANTEE; fr. LETTRE DE GARANŢIE BANCAIRE). Document prin care o bancă, denumită garantă, agreată de partener (debitor principal), garantează o plată sau o prestaţie, cu sau fără prezentarea documentelor din care să rezulte că partenerul s-a conformat întocmai angajamentelor sale contractuale. Dacă debitorul principal nu va plăti lâ un anumit termen o sumă determinată şi indicată expres în scrisoare, banca va trebui să plătească ea însăşi suma neachitată în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice, denumite beneficiar. Scrisoarea de garanţie bancară poate fi: 1. pentru garantarea faţă de vînzător a plăţii mărfurilor livrate în cazul în care cumpărătorul nu şi-ar respecta angajamentele faţă de vînzător; 2. pentru garantarea executării în bune condiţii a unui angajament contractual de către furnizor; 3. pentru garantarea deschiderii unui acreditiv pînă la o anumită dată; 4. pentru garantarea restituirii către cumpărător a avansului acordat furnizorului SCRISOARE DE REVOCARE A ACREDITIVULUI 308 în cazul în care marfa nu este livrată din cauza furnizorului etc. Scrisoarea de garanţie bancară poate fi: - simplă, în cazul în care banca garantă are dreptul să ceară beneficiarului să urmărească pe debitorul principal şi numai dacă acesta nu se execută devine valabilă garanţia; - solidară, în cazul în care beneficiarul are dreptul să solicite executarea băncii fără să fi urmărit în prealabil pe debitorul garant. SCRISOARE DE REVOCARE A ACREDITIVULUI (engl. REVOCABLE LETTER OF CREDIT; fr. LETTRE POUR LA REVOCATION D' ACCREDITIF). Comunicare scrisă întocmită şi prezentată de plătitor prin banca sa băncii furnizorului, prin care se solicită întemeiat revocarea acreditivului. SCRISOARE DE SCHIMB (engl. BILL OF EXCHANGE; fr. LETTRE DE CHANGE). Titlu prin care o persoană numită trăgător (creditor) dă ordin sau mandat unei alte persoane (debitor) să plătească la o anumită dată sau la ordinul său o anumită sumă unei a treia persoane, beneficiarul. Se mai numeşte trată. Mecanismul scrisorii de schimb este asemănător cu cel al cecului, cu deosebirea că în timp ce cecul este plătibil la vedere scrisoarea de schimb nu va fi achitată decît la data indicată în document. Datoria clientului nu este achitată decît în momentul în care creditorul recepţionează scrisoarea de schimb acceptată şi semnată. SCRISOARE DE TRANSPORT (engl. BILL OF TRANSPORT; fr. LETTRE DE TRANSPORT). Document întocmit pentru fiecare transport efectuat cu un mijloc auto şi care serveşte ca dispoziţie (comandat) de efectuare a transportului, ca act de confirmare a transportului efectuat şi de tarifare a acestuia, precum şi pentru înregistrarea prestaţiei efectuate în evidenţa unităţii de transport. Scrisoarea de transport stă la baza decontării prestaţiei cu beneficiarul transportului. SCRISOARE DE TRĂSURĂ (engl. WAYBILL; fr. LETTRE DE VOITURE). Document în baza căruia se face transportul de mărfuri pe calea ferată. Scrisoarea de trăsură serveşte: pentru însoţirea transportului de mărfuri de la staţia de predare pînă la staţia de destinaţie, ca dovadă pentru predător, de prezentare şi preluare a mărfurilor pentru a fi expediate, ca aviz şi adeverinţă de primire de către destinatar, care se păstrează în arhiva staţiei de destinaţie, ca act de taxare a transportului efectuat şi de înregistrare în evidenţă. SECRET BANCAR (engl. BANK SECRET; fr. SECRET BANCAIRE). Formă a secretului comercial care constă în faptul că firmele şi băncile ţin în secret una faţă de alta şi faţă de stat datele privitoare la operaţiunile lor. Publicarea de către băncile pe acţiuni a bilanţurilor nu exclude secretul bancar, deoarece datele privitoare la operaţiunile bancare sînt foarte generale şi nu dezvăluie operaţiunile concrete efectuate de bănci, relaţiile lor cu anumiţi clienţi etc. SECRET COMERCIAL (engl. COMMERCIAL SECRET; fr. SECRET COMMERCIAL). Ţinerea secretă a operaţiilor de producţie, comerciale şi financiare în scopul de a ascunde concurenţilor modul de realizare şi costurile aferente de producţie, caracterul finanţării, urmărindu-se protejarea activităţii economice. SEDIU CENTRAL (engl. REGISTERED OFFICE; fr. SIEGE SOCIAL). Sediul declarat al unei firme, respectiv locul unde funcţionează aparatul administrativ, adresa pe care trebuie trimisă corespondenţa oficială a firmei, ca mijloc de dovadă legală. SEGMENT DE PIAŢĂ (engl. MARKET SEGMENT; fr. SEGMENT DE MARCHEE). Porţiune delimitată de piaţă, o anumită zonă a acesteia, o subpiaţă omogenă din punct de vedere a criteriului sau criteriilor care au stat la baza segmentării pieţei. Pentru a putea fi utilizat în condiţii eficiente un 309 SELA segment de piaţă trebuie să aibă următoarele patru caracteristici: - comensurabilitate - criteriile pe baza cărora a fost individualizat şi separat segmentul de piaţă să fie măsurabile; - accesibilitate - să fie posibil de penetrat pentru efectuarea unor cercetări de marketing permanente pe baza unor metode adecvate; - substanţiabilitate - trebuie să fie suficient de mare pentru a absorbi o cantitate semnificativă de produse, determinată de organizarea producţiei, în serie rentabilă; - fertilitate - segmentul individualizat să devină din ce în ce mai semnificativ şi în nici un caz să nu prezinte semne de restrîn-gere. SEGMENT PRIMAR (engl. PRIMARY SEGMENT; fr. SEGMENT PRIMAIRE, (ORIGINAIRE)). Piaţă primară de capital care serveşte la prima plasare a emisiunii de valori mobiliare pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile, pe termen mediu şi lung, atît de pe pieţele interne de capital cît şi de pe piaţa internaţională. Cei care cumpără titluri sau eurotitluri, deci care-şi investesc economiile şi capitalurile disponibile, fac un plasament intern sau internaţional pentru a-şi valorifica astfel sumele disponibile. Tot în cadrul pieţei primare se înscrie şi reinvestirea unei părţi din profiturile realizate pentru majorarea capitalului social; SEGMENT SECUNDAR (engl. SEC-ONDARY SEGMENT; fr. SEGMENT SE-CONDAIRE). Piaţă secundară de capital constituită din sistemul bancar şi din bursele de valori la care cercurile de investitori -instituţionali şi particulari - vînd şi cumpără valori mobiliare emise şi puse în circulaţie de segmentul primar. Existenţa acestui segment, garantează deţinătorilor că aceste valori mobiliare sînt negociabile, adică pot fi valorificate înainte de a aduce dobînzi şi dividende. Piaţa secundară reprezintă segmentul cel mai mobil şi în acelaşi timp cel mai reprezentativ pentru manifestarea neîngrădită a cererii şi a ofertei de capital fi- nanciar. Concentrînd cea mai mare parte a tranzacţiilor de titluri şi eurotitluri, piaţa secundară asigură lichiditatea şi mobilitatea capitalurilor disponibile pe termen lung ale populaţiei, organizaţiilor economice, instituţiilor bancare şi financiare etc. Fără existenţa acestei pieţe cei care plasează capitaluri disponibile în valori mobiliare nu ar putea ieşi de pe piaţa primară atunci cînd doresc, deci înainte de scadenţa titlurilor cumpărate de la investitori. SEGMENTARE A PIEŢEI (engl. MARKET SEGMENTATION; fr! SEGMEN-TATION DE MARCHE). Divizarea pieţei în grupuri omogene de consumatori, de la fiecare aşteptîndu-se un răspuns diferit. Există numeroase modalităţi de segmentare a pieţei, cele mai tradiţionale fiind după: vîr-stă, sex, mărime a familiei, venit, ocupaţie şi clasă socială. De curînd a apărut şi segmentarea geodemografică, ce identifică zonele locuite unde oamenii au acelaşi stil de viaţă, fiind astfel mai probabil să cumpere anumite grupe de produse. De exemplu piaţa pastei de dinţi poate fi segmentată în două: aceia preocupaţi în primul rînd de protecţia dentară şi aceia preocupaţi de o aromă nouă. O dată ce un segment a fost identificat producătorul trebuie să găsească modalitatea cea mai potrivită de reclamă, de exemplu în ziarele citite de acel segment de piaţă. Prin urmare pentru a avea o valoare practică un segment de piaţă trebuie să fie destul de mare, pentru a garanta acoperirea costurilor dezvoltării produsului. SELA (SISTEMUL ECONOMIC LATINO - AMERICAN) (engl. LATIN -AMERICAN ECONOMIC SYSTEM; fr. SYSTEME ECONOMIQUE LATINO - AME-RICAIN). Organism internaţional, zonal, cu caracter economic, creat în anul 1975 ca organism de cooperare şi întrajutorare a ţărilor din America de Sud şi zona Caraibelor. Organele SELA sînt: Consiliul latino - american, Secretariatul permanent, precum şi comitetele de acţiune constituite pe sectoare de activitate. SELECŢIE 310 SELECŢIE (engl. SAMPLE; fr. SELECTION / ECHANTILLONNAGE). Vezi EŞANTION. SERIE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL SERIES; fr. SERIE STATISTIQUE). Repartiţie statistică reprezentînd şirul de valori ale unei caracteristici, ordonate după un anumit principiu în funcţie de şirul valorilor unei alte caracteristici. SERIE (STATISTICĂ) DINAMICĂ SAU CRONOLOGICĂ (engl. DYNAMIC OR CHRON OLOGICAL (STATISTICAL) SERIES; fr. SERIE (STATISTIQUE) DYNA-MIQUE OU CHRONOLOGIQUE). Instrument statistic care se prezintă ca un şir de valori ale unui fenomen social - economic ordonat în timp; valorile care îl alcătuiesc trebuie să fie comparabile din punct de vedere al conţinutului şi sferei de cuprindere. Se întîlnesc serii dinamice empirice (valorile sînt cele reale) şi ajustate (valorile reale sînt recalculate prin diferite procedee în vederea desprinderii tendinţei centrale de evoluţie). SERIE STATISTICĂ DE REPARTIŢIE (engl. DISTRIBUTION STATISTICAL SERIES; fr. SERIE STATISTIQUE DE DISTRIBUTION). Instrument statistic care se prezintă sub forma unei repartiţii de secvenţe formate dintr-un şir de valori, care atată schimbarea frecvenţelor unei caracteristici în raport cu variaţia ei. SERVICIU (engl. SERVICE; fr. SERVICE). Ansamblu de activităţi ce constituie un factor fundamental pentru toate sectoarele şi activităţile economice. în sistemul european al conturilor economice integrate serviciile sînt grupate în: - servicii destinate pieţei, în care sînt grupate acele servicii care fac obiectul vîn-zării şi cumpărării pe piaţă şi care sînt produse de către o unitate ale cărei resurse provin, în cea mai mare parte, din vînzare. Din acestea fac parte: servicii de intermedieri şi comerţ, de reparaţii, de transport, de comunicaţii, de asigurări, de închiriere de bunuri mobiliare etc.; - servicii nedestinate pieţei, în care sînt cuprinse serviciile casnice care sînt produse chiar pentru acele gospodării în calitate de utilizatori de personal casnic salariat, şi serviciile colective, furnizate colectivităţii sau grupurilor particulare de gospodării cu titlu gratuit sau cvasi-gratuit. Eterogenitatea serviciilor din această grupă a permis o nouă delimitare în: - servicii nedestinate pieţei, ale administraţiei publice; - servicii nedestinate pieţei, ale administraţiei private. într-o strategie de dezvoltare, serviciilor (sectorul terţiar) le revine în cadrul economiei naţionale un rol de liant între sectorul industrial (secundar) şi sectorul primar (agricultură şi industria extractivă). în contextul adoptării mecanismelor de piaţă şi al restructurării unor ramuri industriale ineficiente sectorul terţiar joacă un rol important în asigurarea unor noi locuri de muncă, în vederea absorbirii forţei de muncă eliberate, evitînd astfel apariţia unor presiuni sociale. Sectorul terţiar are şi un rol stabilizator în procesul de reorganizare pe baze noi a economiei deoarece este mai puţin sensibil faţă de perioadele de criză, şi în general de evoluţia ciclului conjuncturii economice, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei naţionale. SERVICIU DE MARKETING (engl. MARKETING DEPARTMENT; fr. SERVICE DE MARKETING). Structură organizatorică din cadrul unei firme, în care se desfăşoară un ansamblu de mijloace utilizate de vînzător pentru a cunoaşte preferinţele cumpărătorului şi a i le acorda în cadrul vînzării produselor (cît mai multe facilităţi şi toate satisfacţiile posibile prin utilizarea bunului cumpărat). După momentul de manifestare se disting trei categorii de servicii: efectuate înainte, în timpul şi după vînzarea produsului. în funcţie de natura lor serviciile pot fi: legate de deplasarea fizică a produselor; cu caracter tehnico - economic; de întreţinere şi reparaţii; de informare legate de vînzarea propriu - zisă. 311 SINDICAT BANCAR SHARPE, Teorie economică care poartă denumirea autorului. W. Sharpe formulează în lucrarea „Jurnalul afacerilor'4 următoarea concepţie privind investiţia de capital: „Un investitor nu acceptă un anumit nivel al riscului decît în măsura în care el este remunerat cu o rentabilitate mai mare decît în mod curent. Dacă rentabilitatea sperată nu -este suficientă, investitorul va căuta o altă investiţie, fără risc, cu o rentabilitate egală cu rata dobînzii la creditele pe termen scurt44. Rentabilitatea unui portofoliu este, deci, măsurată prin diferenţa pozitivă dintre rata rentabilităţii portofoliului şi rata rentabilităţii investiţiei financiare fără risc. Riscul este măsurat aici prin variabilitatea sau abaterea medie pătratică a acestor diferenţe dintre ratele de rentabilitate. Măsura performanţei, după Sharpe, este remunerarea pe unitatea de risc dată de rata excesului de rentabilitate faţă de risc. Cu cît va fi mai mare această rată (S) cu atît mai mare va fi performanţa portofoliului: g_ AR-Rf a unde: AR - plusul de rentabilitate trecută a portofoliului; Rf = rentabilitatea unei investiţii financiare fără risc; C = abaterea medie pătratică a excesului de rentabilitate. SIMULARE DECIZIONALĂ (engl. DECISIONAL SIMULATION; fr. SIMULA-TION DECISIONNELLE). Instrument de bază al managementului firmei în procesul de adoptare a deciziilor pe baza utilizării modelelor. Elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a deciziilor presupune, pe lîngă necesitatea măsurării fenomenelor şi proceselor economice şi experimentarea, ca formă de validare a unui model. Simularea cu ajutorul modelelor deţine un rol important în managementul firmei; prin simulare, conducerea se serveşte de model ca de un înlocuitor al realităţii. SIMULARE A FENOMENELOR ŞI PROCESELOR ECONOMICE (engl. SIMULATION OF THE ECONOMIC PHE-NOMENA AND PROCESSES; fr. SIMULATION DES PHENOMENES ET PROCES-SUS ECONOMIQUES). Ansamblu de metode, instrumente şi procedee tehnice aplicate în vederea reproducerii şi modelării fenomenelor şi proceselor economice. Simularea constă în imitarea sau reproducerea comportamentului unui fenomen prin construirea de modele proprii, analoage sistemului în care s-a produs. Acestea se supun experimentării sub diferite forme pentru a evidenţia prin informaţiile furnizate starea sistemului, modul de funcţionare, comportarea fenomenelor şi proceselor economice în cadrul acestuia, interdependenţa dintre componente etc. SINCRONIZARE A TRANZACŢIILOR (engl- TRANSACTIONS SYNCHRO-NIZAŢION; fr. SYNCHRONISATION DES TRANSACTIONS). Termen bursier care desemnează acţiunea de comercializare a titlurilor financiare, în concordantă - sincronie -, cu evoluţia preţurilor. O trarîfeacţie este bine sincronizată dacă investitorul, folosind fluctuaţiile de preţ cumpără la un preţ mai scăzut şi vinde la un preţ mai ridicat. SINDIC (fr. SYNDIC DE FAILLITE). Persoană numită de tribunal în faza reglementării judiciare a unei firme de comerţ în vederea lichidării bunurilor, sindicul răs-punzînd alături de societate pentru toate actele de administrare şi de dispoziţie asupra bunurilor care urmează a fi împărţite conform regimului falimentului. SINDICAT BANCAR (engl. BANKING CONSORTIUM; fr. SYNDICAT BANCAIRE). Asociaţie temporară între agenţi, bănci de investiţie şi societăţi financiare făcută în scopul comercializării unei emisiuni primare de titluri financiare prin intermediul reţelei proprii de clienţi investitori. SISTEM AL CONTURILOR NAŢIONALE 312 SISTEM AL CONTURILOR NAŢIONALE (SCN) (engl. SYSTEM OF NATIONAL ACCOUNTS; fr. SYSTEME DES COMPTES NATIONAUX). Ansamblu de conturi şi tabele prin care se asigură elementele calculării indicatorilor sintetici necesari caracterizării şi analizei activităţii economice desfăşurate într-o perioadă determinată. Această activitate se manifestă printr-o multitudine de fluxuri (de bunuri, servicii, valori financiare) care au loc între unităţi (agenţi economici) din ţară sau din afara ţării; este sistematizată după criterii care să permită redarea unei imagini sintetice a producţiei de bunuri şi servicii, formării, distribuirii şi redistribuirii veniturilor, cheltuielilor pentru consum, acumulării, tranzacţiilor financiare între diferite sectoare ale economiei naţionale şi ale acesteia cu alte ţări. Fluxurile sînt evidenţiate în patru conturi naţionale: producţie, consum, acumulare (capital), restul lumii. între aceste patru conturi (care funcţionează pe principiul dublei înregistrări: debit - credit) sînt relaţii de interdependenţă prezentate matricial. Matricea S.C.N. cuprinde trei mari categorii de operaţii din conturile respective: - Operaţii asupra bunurilor şi serviciilor (contul „PRODUCŢIE44 al cărui sold reprezintă VALOAREA ADĂUGATĂ); Operaţii de repartiţie (contul „CONSUM44 şi „VENITURI44 care reflectă distribuirea valorii adăugate); - Operaţii financiare (contul „CAPITAL44 şi „RESTUL LUMII44 care dau variaţia soldului creanţelor, pe sectoare şi a datoriei externe). SISTEM DE COTARE ORDINALĂ (fr. SYSTEME DE COTATION ORDINAIRE). Sistem folosit pe piaţa financiară în care valoarea monetară de exprimare a preţului titlurilor financiare este divizată prin puterea numărului 2 pînă la 2‘5 sau 1/32. SISTEM DE COTARE ZECIMALĂ (fr. SYSTEME DE COTATION DECIMALE). Sistem folosit pe piaţa financiară în care valoarea monetară de exprimare a titlurilor fi- nanciare este divizată prin puterea numărului 10 pînă la 10"^ sau 0,001. SISTEM AL EFORTULUI MAXIM (engl. MAXIMUM EFFORT SYSTEM; fr. SYSTEME D'EFFORT MAXIME). înţelegere între sindicatul bancar şi emitent conform căreia cel dintîi promite să depună efort maxim pentru a comercializa în întregime stocul de titluri financiare nou emise fără însă a garanta reuşita. SISTEM AL IMPUNERII GLOBALE (engl. GLOBAL TAXATION SYSTEM; fr. SYSTEME D'IMPOT GLOBAL). Principiu de bază al politicii financiare într-o economie de piaţă care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică indiferent de sursa de provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit. Impunerea globală a veniturilor realizate de persoane fizice este mai des întîlnită în ţări ca: S.U.A., Germania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie etc. SISTEM AL IMPUNERII SEPARATE (engl. SEPARATE TAXATION SYSTEM; fr. SYSTEME D'IMPOT SEPARE). Principiu al politicii financiare care poate fi întîlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit care permite o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie de venit (în funcţie de natura acestuia), fie prin instituirea mai multor impozite care vizează fiecare venit dintr-o anumită sursă. SISTEM INFORMAŢIONAL (engl. INFORMAŢIONAL SYSTEM; fr. SYSTEME INFORMATIONNEL). Sistem care cuprinde totalitatea datelor, informaţiilor, circuitelor şi fluxurilor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor existente în cadrul unei firme, avînd drept scop să asigure suportul informaţional necesar pentru asumarea şi îndeplinirea obiectivelor programate. El este o componentă a sistemului de management cu un impact din ce în ce mai mare asupra funcţionalităţii şi eficienţei economice, avînd drept scop prelucrarea informaţiilor existente în vederea sa- 313 SISTEM „TOTUL SAU NIMIC* tisfacerii unor obiective stabilite de conducerea firmei. La evaluarea caracteristicilor unui sistem informaţional se are în vedere măsura în care informaţiile furnizate de acesta sînt adecvate, fiabile, rapide şi eficiente. SISTEM DE MANAGEMENT (engl. MANAGEMENT SYSTEM; fr. SYSTEME DE MANAGEMENT). Sistemul principal al procesului de conducere a firmei, format dintr-un ansamblu de metode şi tehnici, asociat cu procedurile informaţionale, decizionale şi organizatorice specifice metodelor si tehnicilor integrate în cadrul sistemului. în conceperea şi realizarea sistemului de management trebuie luate în considerare elementele specifice fiecărei firme, în special profilul, dimensiunea şi structura resurselor umane, materiale şi financiare, potenţialul şi mentalitatea personalului, poziţia firmei în contextul economic naţional şi - dacă este cazul - internaţional etc. SISTEM DE MANAGEMENT AL FIRMEI (engl. FIRM'S MANAGEMENT SYSTEM; fr. SYSTEME DE MANAGEMENT DE LA FIRME). Ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric, informaţional, motivaţional, din cadrul societăţii comerciale sau regiei autonome prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor şi relaţiilor de management în vederea obţinerii unei eficienţe cît mai mari. SISTEM MONETAR INTERNAŢIONAL (engl. INTERNATIONAL MONETARY SYSTEM; fr. SYSTEME MONETAIRE INTERNATIONAL). Sistem financiar prin care se realizează mişcarea internaţională a capitalurilor şi transferul unilateral de fonduri între state.* Este dat de totalitatea normelor juridice internaţionale convenite între state, pe baza acordurilor între state, care stabilesc valutele, metalul preţios, diferite alte instrumente de plată cu ajutorul cărora se reglementează operaţiile valutare dintre statele membre, determinate şi de schimburile economice, culturale, de creştere economică, de mişcările de capital etc. Sistemul instituie raporturi valorice între monedele participante pentru evitarea cîştigurilor şi pierderilor neeconomice provocate de variaţia cursurilor valutare, convertibilitatea liberă a acestor monede, deci desfiinţarea oricăror restricţii şi discriminări care împiedică libera circulaţie a banilor şi capitalurilor între ţări. Sistemul trebuie să prevadă instrumentul monetar care să servească tuturor ţărilor participante ca etalon, mijloc de plată în relaţiile internaţionale şi instrumente de rezervă. Este principala componentă a sistemului valutar financiar, care mai cuprinde alături de SMI instituţiile aferente şi pe cele adoptate la nivel regional şi naţional precum şi pe cele ale pieţei valutar-financiare. SISTEM PRIORITAR (engl. PRIORITY SYSTEM; fr. SYSTEME PRIORITAIRE). înţelegere pe baza căreia sindicatul bancar oferă acţionarilor posibilitatea de exersare a drepturilor lor de preempţiune. SISTEM AL PROMISIUNII FERME (engl. FIRM PROMISE SYSTEM; fr. SYSTEME DE PROMESSE FERME). înţelegere între emitent şi sindicatul bancar prin care cel din urmă cumpără în întregime noua emisiune de titluri financiare şi o distribuie prin reţeaua grupului său de vînzare. SISTEM DE SALARIZARE (engl. REMUNERATION SYSTEM; fr. SYSTEME DE REMUNERATION). Ansamblul reglementărilor şi a modalităţilor de recompensare a muncii utilizate de către agenţii economici, stabilite în cadrul negocierilor colective între patron şi sindicate şi consemnate în contractul colectiv de muncă, prin care se specifică condiţiile de muncă şi se corelează veniturile salariale cu consumurile de muncă. SISTEM „TOTUL SAU NIMIC* (engl. „ALL OR NOTHING“ SYSTEM; fr. SYSTEME „TOUT OU RIEN“). înţelegere între emitent şi sindicatul bancar conform căreia dacă noua emisiune de titluri financiare nu poate fi comercializată în întregime SISTEM VALUTAR 314 într-un interval de timp specificat, ea este anulată. SISTEM VALUTAR (engl. FOREIGN SYSTEM; fr. SYSTEME DES DEVISES). Sistem financiar care cuprinde totalitatea mecanismelor funcţionale şi a aranjamentelor instituţionalizate pe baza cărora se derulează schimbul valutar, raporturile de plăţi şi de stingere a angajamentelor dintre ţări. SISTEM VALUTAR - FINANCIAR (engl. MONETARY - FINANCIAL SYSTEM; fr. SYSTEME FINANCIER - MONETAIRE). Categorie mondo - economică prin care se defineşte ansamblul relaţiilor generate de fluxurile valutar - financiare precum şi a mecanismelor de piaţă şi instituţionale, cu caracter naţional, regional şi internaţional, pe baza cărora se realizează schimbul valutar, atragerea şi distribuirea capitalurilor disponibile şi necesare între ţări. După natura lor, principalele categorii de fluxuri valutar-financiare sînt: -fluxuri compensatorii, reprezentînd plăţile internaţionale pentru importurile de mărfuri, turism, transporturi, transfer de tehnologie etc.; - fluxuri financiare, generate de existenţa unor fonduri disponibile şi de posibilitatea plasării lor în altă ţară în scopul fructificării. Plasarea poate îmbrăca fie forma investiţiilor internaţionale, fie cea a creditelor internaţionale; - fluxuri de transfer unilateral, care îmbracă tot forma unor fonduri financiare, destinate achitării despăgubirilor, ajutoarelor pentru dezvoltare etc.; - fluxuri de schimb valutar, care cuprind operaţiunile de vînzare - cumpărare de valute, antrenate de derularea fluxurilor precedente şi servind fie necesităţilor de plată şi investiţionale, fie unor intenţii speculative. în funcţionarea acestor fluxuri mecanismele valutare şi cele financiare se intercon-diţionşază, se întrepătrund şi se suprapun constituind sistemul valutar - financiar. ANONYME). Tip de societate ale cărei obligaţii sociale sînt garantate cu patrimoniul social, acţionarii fiind obligaţi numai la plata acţiunilor lor; se constituie prin contract de societate şi statut, contractul fiind semnat de toţi asociaţii, iar în caz de subscripţie publică de membrii fondatori. Numărul minim al acţionarilor la înfiinţare este de cinci membri. SOCIETATE BANCARĂ (engl. BANKING SOCIETY; fr. SOCIETE BANCAIRE). Persoană juridică constituită pe baza prevederilor legale privind funcţionarea societăţilor comerciale şi bancare; ele nu pot lua forma de societate cu răspundere limitată; îşi pot începe activitatea numai pe baza autorizaţiei eliberate de Banca Naţională a României care ţine un registru al tuturor autorizaţiilor emise şi în vigoare şi veghează la respectarea principiilor unei concurenţe loiale. SOCIETATE ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI (engl. JOINT STOCK COM-PANY; fr. SOCIETE ANONYME EN COMMANDITE). Tip de societate al cărei capital social este împărţit în acţiuni iar o-bligaţiile sociale sînt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; se constituie prin contract de societate şi statut, contractul fiind semnat de toţi asociaţii, iar în caz de subscripţie publică de membrii fondatori. Numărul minim al acţionarilor la înfiinţare este de cinci membri. SOCIETATE ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ (engl. LIMITED PARTNERSHIP; fr. SOCIETE EN COMMANDITE). Tip de societate ale cărei obligaţii sociale sînt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, comanditarii răspunzînd numai pînă la concurenţa aportului lor; se constituie prin contract de societate încheiat în formă autentică. SOCIETATE PE ACŢIUNI (engl. SOCIETATE COOPERATISTĂ (engl. JOINT STOCK COMPANY; fr. SOCIETE CO-OPERATIVE SOCIETY; fr. COOPERA- 315 SOLDURI INTERMEDIARE DE GESTIUNE TIVE). Tip special de societate în care asociaţii îşi stabilesc un regim specific de realizare a activităţii economice pentru a-şi asigura şi apăra interesele comune în producţie, comercializare etc. SOCIETATE - FIICĂ (engl. SUBSIDI-ARY; fr. SOCIETE FILLE). Tip de societate pe acţiuni al cărei pachet majoritar este deţinut de către o societate strategică - economică sau financiar - bancară, deci se află sub controlul acestor societăţi numite „mamă“. Această societate îşi păstrează independenţa juridică dar depinde financiar şi economic de societatea mamă. SOCIETATE - MAMĂ (engl. PARENT COMPANY; fr. SOCIETE MERE). Termen folosit pentru desemnarea societăţilor pe acţiuni care au fost înfiinţate prin cumpărarea unui pachet majoritar de acţiuni de la societăţi comerciale mai mici şi pe care le subordonează prin deţinerea pachetelor de acţiuni de control, cu ajutorul cărora pot impune elemente de strategie economică şi de politică financiară societăţilor subordonate. SOCIETATE MIXTĂ (engl. JOINT VENTURE COMPANY; fr. SOCIETE MIXTE). Societate cu capital şi formă de proprietate diferite (capital de stat şi privat, capital intern şi străin) creată de parteneri atît din ţări diferite, cît şi din aceeaşi ţară dar cu formă de proprietate diferită, pentru realizarea unei conlucrări cu caracter de continuitate în producţie, comercializare, în domeniul bancar şi alte domenii în scopul obţinerii de avantaje materiale, repartizate în mod echitabil în raport cu procentul reglementat prin statutul de organizare. SOCIETATE ÎN NUME COLECTIV (engl. PARTNERSHIP; fr. SOCIETE EN NOM COLLECTIF). Tip de societate ale cărei obligaţii sociale sînt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, comanditarii răspunzînd numai pînă la concurenţa aportului lor; se constituie prin con- tract de societate încheiat în formă autentică. SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ (engl. LIMITED LIABILITY COMPANY; fr. SOCIETE AVEC RESPON-SABILITE LIMITEE). Tip de societate ale cărei obligaţii sociale sînt garantate cu patrimoniul social, asociaţii fiind obligaţi numai la plata părţilor sociale; se constituie prin contract de societate şi statut care se încheie în formă autentică. Prestaţiile în muncă şi creanţele nu pot constitui aport. SOFTWARE. Ansamblul de operaţii destinat soluţionării diferitelor probleme de utilizator (soft de aplicaţii) şi funcţionării sistemelor de operare (soft de bază). în softul de aplicaţii se folosesc limbaje de programare (COBOL, FORTRAN, PASCAL, C, BASIC etc.). Sistemul de operare cuprinde programe care permit dialogul utilizator -calculator. Poate fi înmagazinat fie pe disc, fie pe disketă. SOLD (engl. BALANCE; fr. SOLDE). 1. Diferenţa între totalurile celor două părţi ale contului (soldul contului); 2. Ultimele cantităţi dintr-o marfă sau grupă de mărfuri deţinute de o firmă comercială care se oferă spre vînzare, de obicei la preţuri mai reduse. Soldarea este determinată fie de trecerea anotimpului potrivit pentru vînzare fie de apariţia pe piaţă a unor mărfuri mai convenabile sau mai atractive pentru publicul consumator. Acţiuni de sold au loc şi în situaţiile în care comerciantul suferă de penurie de lichidităţi pentru a face faţă obligaţiilor exigibile; 3. Rest de încasat sau de plată la încheierea unor exerciţii financiare, după compensarea creanţelor şi obligaţiilor băneşti reciproce între două persoane fizice sau juridice. SOLDURI INTERMEDIARE DE GESTIUNE (engl. INTERMEDIARY BAL-ANCES OF ADMINISTRATION; fr. SOL-DES INTERMEDIAIRES DE GESTION). Indicatori sub formă de solduri, numite şi SOLICITARE DE ECHILIBRARE 316 maije, care pun în evidenţă etapele formării rezultatului exerciţiului în strînsă conexiune cu structura de venituri şi cheltuieli aferente activităţilor unei întreprinderi. Prezentarea contului de rezultate în noua contabilitate are la bază structurarea activităţii unei întreprinderi în activităţi de exploatare, financiare şi excepţionale, care permit formarea pe baza informaţiilor din aceste documente de sinteză contabilă a unor mărimi valorice care caracterizează comportamentul economic al agentului respectiv şi care sînt denumite solduri intermediare de gestiune. SOLICITARE DE ECHILIBRARE (fr. SOLLICITATION D'EQUILIBRE). Cerere expresă a agentului adresată investitorului de a reduce contul de siguranţă la limita de echilibru printr-o plată de echilibrare. SOLVABIL (engl. SOLVENT; fr. SOL-VABLE). Persoană fizică sau juridică ale cărei mijloace băneşti sau materiale sînt suficiente pentru a-şi stinge complet şi prompt obligaţiile faţă de creditor. SOLVABILITATE (engl. SOLVENCY; fr. SOLVABILITE). Capacitate a unei persoane fizice"sau juridice de a stinge la scadenţă obligaţiile asumate faţă de creditorii săi. în cazul persoanelor juridice ea reprezintă posibilitatea întreprinderii de a face faţă, cu totalul activelor de care dispune, oricăror obligaţii de plată şi rambursări de datorii. Pentru calcularea indicatoruhii solvabilităţii se raportează toate activele întreprinderii (indiferent de momentul posibil al transformării lor în bani şi de forma pe care o prezintă) la ansamblul (totalul) datoriilor (către salariaţi, furnizori, buget, bănci etc.) indiferent de scadenţa lor. Nivelul supraunitar al indicatorului reflectă solvabilitatea întreprinderii, iar cel subunitar incapacitatea de a face faţă obligaţiilor de plată. SOLVABILITATE EXTERNĂ (engl. EXTERNAL SOLVENCY; fr. SOLVABILITE EXTERNE). Capacitatea unui stat, a unei întreprinderi, bănci etc. de a dispune de valuta necesară plăţilor în străinătate, la termenele şi în sumele convenite cu creditorii străini. SOLVABILITATE GENERALĂ (engl. OVERALL SOLVENCY; fr. SOLVABILITE GENERALE). Indicator care reprezintă capacitatea de plată curentă a unui agent economic şi se determină prin raportarea activului total (At) al unui agent economic la obligaţiile către terţi (Ot), exigibile în 90 de zile (inclusiv creditele de rambursat). Sgea=^100 Se apreciază că acest indicator are o acţiune favorabilă atunci cînd valoarea raportului reprezintă mai mult de 30 %. SOLVABILITATE PATRIMONIALĂ (engl. PATRIMONIAL SOLVENCY; fr. SOLVABILITE PATRIMONIALE). Raportul optim dintre capitalul unui agent economic şi obligaţiile de plată ale acestuia (pe termen mediu şi lung) plus capitalul. Variaţia acestui raport în limite cuprinse între 40 -60 %, exprimă, în mod convenţional, în relaţiile de afaceri o solvabilitate acceptabilă din punctul de vedere al capacităţii agentului economic de a respecta obligaţiile de plată la termen. Alături de lichiditate şi rentabilitate, solvabilitatea constituie elementul care indică nivelul bonităţii agentului economic. Datele pentru calculul şi analiza solvabilităţii patrimoniale sînt reflectate în cel mai recent bilanţ contabil. Adică 100 cs + Q> unde: Cs = capital social vărsat Cb= credite bancare pe termen mediu şi lung. i SONDAJ (engl. SAMPLING; fr. SON-DAGE). Investigaţie statistică care se efectuează sub forma unei operaţii, procedeu de extragere a elementelor unui eşantion. Uneori în acelaşi sens, dar greşit, se foloseş- 317 SONDAJ SECVENŢIAL te şi termenul de selecţie sau eşantion. în practică se întîlneşte un număr divers de sondaje în funcţie de necesitatea investigaţiei. SONDAJ ALEATOR (engl. RANDOM SAMPLING; fr. SONDAGE ALEATOIRE). Formă de sondaj prin care unităţile ce formează eşantionul sînt extrase absolut la întâmplare. Fiecare unitate a populaţiei totale are aceeaşi probabilitate de a intra în eşantion. SONDAJ PRIN COTE (engl. QUOTA SAMPLING; fr. SONDAGE PAR LA METHODE DES QUOTAS). Formă de sondaj efectuată ca un procedeu dirijat, utilizată atunci cînd sînt cunoscute suficient de bine aspectele privind structura populaţiei totale. Pe baza aceloraşi proporţii ale grupelor tipice din populaţie se întocmeşte eşantionul şi se calculează pentru fiecare anchetator o „cotă“ de participare în eşantion, în funcţie de caracteristicile studiate. Reunirea acestor cote repartizate tuturor anchetatorilor trebuie să reconstituie întocmai structura populaţiei statistice în funcţie de toate caracteristicile considerate la calcularea cotelor. SONDAJ DIRIJAT (engl. CON-DUCTED SAMPLING; fr. SONDAGE DI-RIGE). Formă de sondaj în care unităţile care formează eşantionul sînt extrase după un anumit principiu prestabilit. SONDAJ ÎN MAI MULTE FAZE (fr. SONDAGE A PLUSIEURS PHASES). Son-dajul în care în prima fază se înregistrează un număr redus de caracteristici ale unităţilor de observare, în faza a doua numărul u-nităţilor se restrînge în timp ce creşte numărul caracteristicilor înregistrate, operaţia continuînd pînă la aflarea caracteristicilor dorite. SONDAJ MIXT (engl. MIXED SAMPLING; fr. SONDAGE MIXTE). Tip de sondaj în care alcătuirea eşantionului se face prin îmbinarea principiilor sondajului aleator cu cele ale sondajului dirijat. SONDAJ CU REVENIRE (engl. RE-PEATED SAMPLING; fr. SONDAGE NON EXHAUSTIVE / AVEC REMISE). Tip de sondaj în care operaţia de extragere a unui eşantion de volum „n“ se face în mod repetat dintr-o populaţie statistică N. După ce s-a extras, la întîmplare, o unitate din populaţia totală şi i s-au notat caracteristicile studiate aceasta este din nou introdusă în populaţia studiată şi aşa se procedează pentru toate cele n unităţi ale eşantionului. în acest mod fiecare element (unitate) al eşantionului are aceeaşi probabilitate p de apariţie în eşantion şi anume: 1 SONDAJ FĂRĂ REVENIRE (engl. NON REPEATED SAMPLING; fr. SONDAGE EXHAUSTIVE / SANS REMISE). Tip de sondaj prin care un element (unitate) al eşantionului, o dată extras la întîmplare din populaţia totală, nu mai este reintrodus în această populaţie. Probabilităţile de a participa la selecţie vor fi: 1 1 1 Pn ~ N-(n-l) SONDAJ SECVENŢIAL (engl. SEQUENTIAL SAMPLING;’ fr. SONDAGE SEQUENTIEL). Sondaj în care volumul eşantionului nu este fixat de la începutul operaţiei de extragere, operaţia de extragere continuînd pînă cînd se realizează un anumit eveniment specificat. SONDAJ ÎN SERIE 318 SONDAJ ÎN SERIE (ÎN CUIBURI, ÎN CIORCHINE) (engl. SAMPLING IN SERIES; fr. SONDAGE IN GRAPPES). Tip de sondaj în care populaţia totală este împărţită în serii sau grupe neomogene (cuiburi). Pentru alcătuirea eşantionului se extrag serii (cuiburi) care formează volumul eşantionului. SONDAJ SISTEMATIC (engl. SYS-TEMATIC SAMPLING; fr. SONDAGE SYSTEMATIQUE). Tip de sondaj în care extragerea unităţilor care constituie eşantionul dintr-o listă (bază de sondaj) se efectuează pe baza unui interval de numărare (pas de numărare), determinat ca raport între volumul populaţiei totale (N) şi volumul eşantionului (n). Procedeul de extragere începe prin obţinerea unei unităţi din prima grupă, folosind tragerea la sorţi, care va constitui baza de plecare a extragerilor următoare. La numărul de ordine al primei unităţi extrase se adaugă mărimea pasului de numărare şi se obţine numărul de ordine al unităţii care urmează a fi extrasă în continuare ş.a.m.d. SONDAJ STRATIFICAT (engl. STRA-TIFIED SAMPLING; fr. SONDAGE STRA-TIFIE). Sondaj realizat dintr-o populaţie statistică împărţită în K straturi (grupe) înainte de extragerea eşantionului. SONDAJ ÎN TREPTE (engl. GRADU-ALLY SAMPLING; fr. SONDAGE A DEUX OU PLUSIEURS DEGRES). Sondaj realizat în mai multe etape, astfel încît la fiecare etapă unităţile selectate se aleg din cele selectate în faza anterioară. SPAŢIU AL EŞANTIOANELOR (engl. SAMPLES SPACE; fr. ESPACE DES ECHANTILLONS). Indicator statistic care reprezintă totalitatea rezultatelor posibile ale unui experiment aleator. SPECIALIZARE BUGETARA (engl. BUDGET SPECIALIZATION; fr. SPECIALISATION BUDGETAIRE). Principiul potrivit căruia veniturile bugetare trebuie să fie în- scrise în buget şi aprobate de către Parlament, pe surse de provenienţă, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Prin credit bugetar se înţelege suma limită înscrisă în bugetul de stat şi aprobată de puterea legislativă pînă la care se pot efectua plăţi în contul fiecărei categorii de cheltuială aprobată. SPECIALIZARE INTERNAŢIONALĂ A PRODUCŢIEI (engl. INTERNATIONAL PRODUCTION SPECIALIZATION; fr. SPECIALISATION INTERNATIONALE DE LA PRODUCTION). Formă de extindere a cooperării internaţionale în producţie care constă în concentrarea producţiei unui anumit tip de produs sau grupe de produse într-una sau în cîteva ţări, în scopul satisfacerii trebuinţelor ţărilor interesate, al ridicării nivelului tehnic şi organizatoric al producţiei şi instaurării de relaţii economice stabile. Avantajele acestei forme de cooperare decurg din posibilităţile de extindere a seriei de producţie pînă la un nivel optim de rentabilitate şi de ridicare a nivelului tehnic şi organizatoric. în plus, produsele fabricate în baza acordurilor de specializare au piaţă de desfacere asigurată, iar schimburile reciproce se caracterizează printr-o mare stabilitate. SPECIALIZARE ÎN PRODUCŢIE A FIRMEI (engl. FIRM PRODUCTION SPECIALIZATION; fr. SPECIALISATION DE LA FIRME EN PRODUCTION). Proces diri-jat, previzionat, de restrîngere a gamei de produse fabricate sau a proceselor tehnologice utilizate în condiţiile creşterii omogenităţii lor, în vederea amplificării calităţii produselor, a reducerii costurilor acestora şi, implicit, a creşterii profitului. Premisa principală a specializării unei întreprinderi o reprezintă extinderea standardizării producţiei la nivelul întregii industrii naţionale, ali-niind-o în măsura în care este posibil la parametrii internaţionali. Cele mai importante forme de specializare a firmelor industriale sînt următoarele: - Specializarea pe produse care constă în limitarea gamei sortimentale ce se fabrică în 319 SPONSORIZARE întreprindere. De exemplu specializarea unei societăţi comerciale - cum ar fi Tractorul - Braşov - în fabricarea tractoarelor; - Specializarea tehnologică, constînd în concentrarea activităţilor de fabricaţie în realizarea unui număr redus de operaţii tehnologice. De exemplu Laminorul S.A. din Roman este specializat în laminarea metalului. Avantajele economice ale specializării se bazează pe mărirea seriilor de fabricaţie, diminuarea complexităţii pregătirii fabricaţiei, programării, lansării şi urmăririi producţiei, reducerea eterogenităţii tuturor proceselor de management şi economice în măsura în care depind de varietatea produselor fabricate şi a tehnologiilor utilizate etc. SPECIMEN DE SEMNĂTURĂ (engl. SIGNATURĂ SPECIMEN; fr. SPECIMEN DE SIGNATURE). Mostră de semnătură a unei persoane autorizate să semneze anumite documente care angajează persoana sau firma. SPECULAŢIE (engl. SPECULATION; fr. SPECULATION). Operaţie efectuată în cadrul unei serii succesive de cumpărări sau vînzări de valori materiale sau de credite în scopul realizării unui profit prin revînzarea sau răscumpărarea lor în condiţii conjunctu-rale favorabile. Aceste operaţii nu dau naştere la nici o mişcare în portofoliul de titluri ci numai la o diferenţă de capital. SPECULARE „A LA BAISSE" (engl. SPECULATE FOR A FALL; fr. SPECULER A LA BAISSE). Vînzare a unei mărfi pe care vînzătorul încă nu o deţine, dar face tranzacţia în speranţa că la data de livrare o va putea cumpăra la un preţ mai scăzut, reali-zînd astfel un profit din diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de vînzare. SPECULARE „A LA HAUSSE“ (engl. SPECULATE FOR A RISE; fr. SPECULER A LA HAUSSE). Achiziţionarea unei mărfi în speranţa că la termenul de livrare preţul să fie mai mare decît cel la care s-a încheiat operaţiunea. SPECULAŢIE DE BURSĂ (engl. STOCK EXCHANGE SPECULATION; fr. SPECULATION DE BOURSE). Operaţie în care tranzacţiile de vînzare - cumpărare se fac cu hîrtii de valoare şi mărfuri într-un cadru organizat (bursă), în scopul obţinerii unui profit cît mai mare rezultat din diferenţa de curs. SPERANŢĂ MATEMATICĂ (MOMENT DE ORDINUL I) (engl. EXPECTA-TION; fr. ESPERANCE MATHEMATIQUE). Termen statistic utilizat pentru valoarea medie a unei variabile aleatoare. SPERANŢĂ MEDIE DE VIAŢĂ (engl. EXPECTATION OF LIFE; fr. ESPERANCE MOYENNE DE VIE). Vezi DURATĂ MEDIE A VIEŢII. SPIRALĂ A INFLAŢIEI (engl. INFLA-TIONARY SPIRAL; fr. SPIRALE INFLA-TIONNISTE). Vezi INFLAŢIE. SPONSOR (engl. SPONSOR; fr. SPONSOR). Persoană fizică sau juridică autohtonă sau străină care sprijină activităţi cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, religios, sportiv sau care sînt destinate protecţiei calităţii mediului înconjurător, cu excepţia instituţiilor publice. SPONSOR ADMINISTRATOR GARANT AL EMISIUNII DE TITLURI FINANCIARE (UNDERWEITER), Instituţie financiară care asistă emitentul de titluri financiare în cadrul emisiunii primare şi garantează investitorilor că emitentul îşi va îndeplini obligaţiile contractuale. SPONSORIZARE. Activitate liber consimţită între sponsor şi beneficiar. Actul de sponsorizare trebuie să pornească de la următoarele semnificaţii: - activitate sponsorizată constituie orice activitate promovată prin sprijin material direct contribuind într-o anume măsură la efortul public îndreptat spre susţinerea do- SPOR NATURAL AL POPULAŢIEI 320 meniilor cultural, artistic, ştiinţific, educaţional, sportiv; - beneficiarul este reprezentat de orice persoană juridică fără scop lucrativ avînd sediul în România, care desfăşoară sau urmează să desfăşoare o activitate sponsorizată. Persoana juridică română care efectuează operaţiuni de sponsorizare beneficiază de diminuarea bazei de calcul a impozitului pe profit cu echivalentul sponsorizării efectuate, în limitele stabilite prin legea bugetară anuală. în cazul operaţiunilor de sponsorizare evaluate în monedă liber convertibilă, echivalentul în lei se calculează în funcţie de rata de schimb oficială din ziua efectuării sponsorizării. Dacă sponsorizarea se efectuează fără întrerupere pe parcursul mai multor zile se are în vedere rata oficială de schimb din prima zi a sponsorizării. SPOR NATURAL AL POPULAŢIEI (engl. NATURAL INCREASE OF POPULATION; fr. ACCROISSEMENT NATUREL DE LA POPULATION). Indicator demografic calculat ca diferenţă algebrică între numărul născuţilor vii şi al decedaţilor într-un interval anumit de timp, de obicei un an, exprimat în cifre absolute după relaţia : An = N-M şi în cifre relative: unde: N = numărul născuţilor vii într-un anumit interval de timp; M = numărul decedaţilor în aceeaşi perioadă de timp; P = numărul mediu al populaţiei în acelaşi interval de timp. . SPOT MARKET. Piaţă valutară în care tranzacţiile se efectuează cu plată imediată. SPOT PAYMENT. Formă de plată în cash pentru o achitare imediată (la vedere). SPOT PURCHASE. Cumpărarea unei mărfi sau monede disponibile imediat, pentru tranzacţii imediate sau viitoare. „SPUMUIREA PIEŢEI" (engl. MARKET SKIMMING). Tactică de marketing prin care se lansează o nouă marcă sau un nou produs la un preţ ridicat pentru a se vinde pe un anumit segment de piaţă care este indiferent la preţ sau care este atras de valoarea de prestigiu, fiind capabil a plăti preţuri de lux. Dacă este necesar preţul poate fi redus mai tîrziu. STABILITATE (engl. STABILITY; fr. STABILITE). Aptitudinea unui sistem de a-şi menţine parametrii la un nivel staţio_ nar, capacitatea firmei de a conserva capitalul sau patrimoniul existent la începutul unui exerciţiu financiar. STABILIZARE (engl. STABILIZATION; fr. STABILISATION). 1. Crearea unei situaţii de echilibru bani - mărfuri pe piaţă sau între moneda naţională şi monedele străine, în mod natural sau prin folosirea pîrghiilor de intervenţie a statului în economie; 2. Acţiune financiar - bancară care constă într-un ansamblu de măsuri de trecere de la banii depreciaţi la banii noi, stabili, ca premisă pentru o situaţie de echilibru a economiei. STAG. Persoană care solicită un număr de acţiuni dintr-o nouă emisiune cu intenţia de a le vinde repede pentru a obţine profit. STAGFLATTE (engl. STAGFLATION; fr. STAGFLATIQN). Proces inflaţionist care se manifestă în condiţiile scăderii ratei creşterii economice, ale stagnării sau chiar ale reducerii volumului fizic al producţiei de bunuri şi al prestărilor de servicii, precum şi prin faptul că puterea de cumpărare a monedei nu mai poate absorbi mărfurile de pe piaţă. STALH (engl. LAY DAYS). Perioadă de timp (zile libere) pe durata căreia potrivit 321 STOC ACTIV contractului de navlosire (charter - party) sau uzanţelor comandantul este obligat să aştepte încărcarea sau descărcarea navei fără a pretinde o plată specială, iar navlosi-torul este obligat ca în acest timp să încarce sau să descarce marfa. Staliile se stabilesc în funcţie de specificul mărfurilor care urmează a fi încărcate sau descărcate, de regiunile unde se efectuează aceste operaţii, de natura contractului de navlosire şi de conjunctura economică, iar dacă contractul nu are prevederi complete referitoare la stalii în stabilirea staliilor se aplică uzanţele porturilor respective. STANDARD - AUR (engl. GOLD STANDARD; fr. STANDARD OR). Sistem de circulaţie bănească ce este caracterizat prin trecerea şi circulaţia liberă a monedelor de aur în valoare intrinsecă, convertibilitate liberă a biletelor de bancă în monede de aur, lingouri (standard cu lingouri), sau în devize (standard - devize) şi prin libertatea importului şi exportului de aur. STAND - BY. Modalitate de creditare folosită în relaţiile internaţionale şi, în acelaşi timp, o linie de credit care urmăreşte asigurarea cu anticipaţie a împrumutului în cadrul unui anumit plafon. Banca acordă clienţilor săi dreptul de a obţine credite succesive, după nevoi, într-o perioadă convenită (3-5 ani) pînă la un total prestabilit. Pentru sumele utilizate debitorul plăteşte o dobîndă calculată în funcţie de dobîndă pieţei din ziua utilizării efective. Pentru sumele neutilizate se plăteşte un comision de angajament. Creditele stand - by sînt larg utilizate în activitatea Fondului Monetar Internaţional. STATUT AL SOCIETĂŢII COMERCIALE (engl. ARTICLES COMPANY; fr. STATUT DE LA SOCIETE COMMER-CIALE). Actul întocmit în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, care cuprinde pe lîngă elementele esenţiale de identificare şi constituirea societăţii şi normele referitoare la organizarea şi funcţionarea societăţii. Con- tractul şi statutul societăţii sînt obligatorii pentru funcţionarea societăţilor. în cazul societăţilor comerciale cu răspundere limitată care se constituie de către un asociat unic actul constitutiv al societăţii este numai statutul. în acest caz nu mai este nevoie de contractul de societate. STELAJ (engl. PUT AND CALL; fr. STELLAGE). Operaţiune bursieră care presupune un contract la termen ferm datorită obligaţiei cumpărătorului de a executa contractul la scadenţă (care poate fi în lichidare viitoare sau în una din următoarele cinci luni pînă la scadenţă) şi un contract la termen condiţionat, prin natura jsa, deoarece operatorul are dreptul de a se declara la scadenţă, fie vînzător, fie cumpărător, în funcţie de evoluţia cursului. Cumpărătorul mizează pe o fluctuaţie accentuată a cursului titlurilor în perioada stelajului, în timp ce vînzătorul apreciază că pînă la scadenţă cursul de schimb al titlurilor va fi stabil. Stelajul comportă două cursuri separate între ele printr-un ecart. La scadenţă operatorul poate fi cumpărător, la preţul cel mai mare stipulat în stelaj sau vînzător, la preţul cel mai mic, indiferent de cursul pieţei din ziua respectivă. STINGERE A OBLIGAŢIEI (engl. REDEMPTION; fr. ANEANTISSEMENT DE L'ENGAGEMENT). Operaţia prin care are loc încetarea obligaţiei prin plată, compensare, executare silită, scăderea obligaţiei în caz de prescripţie, etc. STOC (engl. STOCK; fr. STOCK). 1. în sens general, stocul reprezintă cantitatea de active materiale şi financiare existente la un moment dat într-o unitate; 2. în sens restrîns, stocul desemnează un ansamblu de mărfuri, semifabricate şi materii prime utilizate pentru producţie sau destinate vînzării. STOC ACTIV (engl. ACTIV STOCK; fr. STOCK ACTIF). Stocurile şi acţiunile care au fost comercializate cu regularitate conform listei oficiale a bursei. STOCK EXCHANGE 322 STOCK EXCHANGE. Termen anglo -saxon care desemnează bursa de valori mobiliare. STOCKPILING. Acţiunea de cumpărare şi acumulare a materiilor prime strategice. STOC TAMPON (engl. BUFFER STOCK; fr. STOCK TAMPON). Stoc dintr-o anumită marfă aflat în proprietatea guvernului sau a unei organizaţii comerciale şi care este utilizat pentru a fixa sau stabiliza preţul mărfii respective. De obicei managerul unui stoc tampon este autorizat să cumpere marfa respectivă dacă preţul scade sub un anumit nivel care este revizuit periodic, îngăduind producătorilor să găsească o piaţă pregătită ca bunurile lor să se comercializeze la un nivel profitabil. Dacă preţul scade peste un nivel fixat anterior managerul stocului tampon este autorizat să vîndă marfa pe piaţa liberă. Astfel, producătorii sînt încurajaţi să menţină o ofertă constantă şi consumatorii sînt asiguraţi că preţul are un plafon. Acest aranjament este adesea funcţional, dar poate să se prăbuşească pe timpul unei perioade de avînt economic sau de criză. STOHASTIC (engl. STOCHASTIC; fr. STOCHASTIQUE). Fenomen aleator (în tîmplător) care poate fi determinat pe baza teoriei probabilităţii. STOP - LOSS ORDER. Noţiune bursieră care desemnează ordinul de oprire a pierderii prin care brokerul de bursă urmează să lichideze poziţiile de cumpărare - vînzare pentru limitarea pierderilor. STRATEGIE (engl. STRATEGY; fr. STRATEGIE). Noţiune din domeniul militar, extins în sens managerial, prin care se înţelege ansamblul obiectivelor majore ale întreprinderii pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate. Politica firmei cuprinde un set de obiective pe termen mediu şi lung care se referă fie la ansamblul activităţilor, fie la componente majore ale acesteia, volumul şi structura resurselor disponibile, acţiunile principale de întreprins, principalii responsabili şi executanţi, sursele de finanţare, termenele finale şi intermediare, indicatorii de eficienţă globali şi parţiali. Serveşte drept fundament pentru elaborarea politicii de dezvoltare pe termen scurt şi lung de către fiecare unitate în parte. STRATEGIE A COSTURILOR (engl. COSTS STRATEGY; fr. STRATEGIE DES COUTS). Noţiune de management financiar care exprimă efortul pe care îl face un producător pentru a obţine supremaţia pe piaţă prin practicarea unor preţuri mici, datorate unor costuri mici. Această strategie se mai numeşte şi „strategia japoneză“ deoarece succesul comercial pe care firmele japoneze l-au avut pe piaţa mondială s-a datorat, în-tr-o primă etapă, preţurilor mici. STRATEGIE COMBINATĂ (fr. STRATEGIE COMBINEE). Metodă de conducere care presupune utilizarea simultană a mai multor strategii pentru diferitele unităţi componente ale unei corporaţii. De fapt cea mai mare parte a companiilor utilizează strategii combinate, îndeosebi atunci cînd deservesc pieţe diferite. în cadrul strategiilor combinate se pot distinge două elemente cardinale care pot sta la baza reuşitei activităţii firmelor: aplicarea unor strategii de reducere a costurilor totale şi a unora de asigurare a unor parametri calitativi produselor şi serviciilor care să le confere o diferenţă specifică sau caracter de unicat. STRATEGIE DEFENSIVĂ (engl. DEFENSIVE STRATEGY; fr. STRATEGIE DEFENSIVE). Metodă de conducere aplicată în situaţia în care o firmă intenţionează sau este nevoită să-şi reducă volumul activităţii. Acest gen de strategie este aplicat cel mai adesea pentru a redirecţiona o tendinţă negativă, a depăşi o situaţie de criză sau care ridică probleme deosebite. Strategia defensivă este considerată o soluţie pe termen scurt, sau o unică alternativă. Se disting: strategia turn - around, deposedarea 323 STRATEGIE A PREŢULUI ÎNALT parţială, lichidarea, falimentul, situaţia de captiv. STRATEGIE A DIFERENŢIERII SORTIMENTELOR (engl. ASSORT-MENTS DIFFERENTIATION STRATEGY). Metodă de conducere bazată pe o strategie de produs care urmăreşte detaşarea produselor realizate de o întreprindere de cele similare sau apropiate existente pe piaţă realizate de o altă întreprindere, precum şi menţinerea unor caracteristici constante pe tot parcursul ciclului de viaţă al produsului. Această strategie se recomandă în cazul întreprinderilor care au o poziţie bine consolidată pe piaţă şi se bucură de prestigiu în rîndul clienţilor. Se poate realiza printr-o bogată activitate promoţională. STRATEGIE A EFORTULUI CONCENTRAT (engl. INTENT EFFORT STRATEGY; fr. STRATEGIE D'EFFORT CONCENTRE). Metodă de conducere bazată pe efortul pe care îl face un producător de a obţine supremaţia asupra vînzării unui produs în rîndurile unei categorii de cumpărători (consumatori) sau într-o anumită regiune de desfacere a mărfurilor. STRATEGIE A ELITEI (engl. STRATEGY OF CHOICE; fr. STRATEGIE D'ELITE). Metodă de conducere bazată pe efortul producătorului de a aduce pe piaţă în exclusivitate un produs de excepţie care prin calitatea sa să elimine orice alt concurent. Această strategie este cunoscută şi sub numele de „strategia Mercedes44 evocînd exemplul firmei de automobile Daimler -Benz care s-a impus autoritar pe piaţa autoturismelor prin crearea unui produs de calitate excepţională. STRATEGIE DE PIAŢĂ (engl. MARKET STRATEGY; fr. STRATEGIE DE MARCHE). Atitudine a unei întreprinderi faţă de piaţă concretizată în anumite obiective generale şi modalităţi de atingere a acestora, nucleu al politicii de marketing, ax al tuturor acţiunilor tactice desfăşurate de întreprinderea respectivă în vederea parti- cipării eficiente la activitatea de piaţă. în funcţie de comportamentul întreprinderii faţă de ritmul schimbărilor cerinţelor pieţei, întîlnim: strategie defensivă - presupune un comportament pasiv, de aşteptare faţă de schimbările pieţei; strategie adaptivă - presupune anticiparea schimbărilor pieţei şi adaptarea operativă la ele; strategie ofensivă - presupune adoptarea unor măsuri care să ducă la influenţarea şi chiar modelarea pieţei potrivit intereselor întreprinderii. Faţă de o piaţă a cărei evoluţie descrie o anumită tendinţă întreprinderea îşi poate propune: strategia menţinerii poziţiei - cotei de participare - în cadrul pieţei, strategia dezvoltării activităţii de piaţă - cu aceleaşi produse ori cu o gamă lărgită, utilizînd forme noi de comercializare - sau strategia restrîngerii activităţii de piaţă. STRATEGIE A PREŢULUI FOARTE SCĂZUT (engl. KEEN PRICE STRATEGY; fr. STRATEGIE DES PRIX TRES BAIS-SES). Tehnică utilizată pentru a cîştiga rapid poziţii cheie într-un timp scurt pe o piaţă dată prin practicarea unor preţuri scăzute. Ulterior, după atingerea acestui obiectiv strategic, se intră pe piaţă cu noi variante ale produsului respectiv, oferindu-le la preţuri mai înalte. Această strategie nu se poate aplica de către firmele mici şi mijlocii, deoarece acestea nu rezistă la reduceri substanţiale de preţ, orice fluctuaţie a costurilor ameninţîndu-le existenţa. STRATEGIE A PREŢULUI ÎNALT (engl. HIGH PRICE STRATEGY; fr. STRATEGIE DU PRIX ELEVE). Tehnică utilizată în vederea pătrunderii sau pene-trării pe piaţă a unor firme care se prezintă cu produse noi fixînd preţuri înalte, lucru posibil deoarece există un singur ofertant (poziţie de monopol) sau oferta este mult rămasă în urmă faţă de cerere. Această strategie se aplică numai iniţial, pentru a se beneficia de momentul de cerere insistentă; ulterior însă, cînd apar concurenţi capabili să satisfacă întreaga cerere, preţul este co-borît la nivelul normal între timp produsul în cauză intrînd în producţia de serie mare. STRATEGIE DE STIMULARE 324 STRATEGIE DE STIMULARE (engl. STIMULATION STRATEGY; fr. STRATEGIE DE LA STIMULATION). Ansamblu de metode şi tehnici pe care le întreprinde producătorul pentru a înlătura absenţa cererii la produsele noi pe calea convingerii beneficiarilor potenţiali asupra calităţilor produsului, a utilităţii lui, a avantajelor pe care le prezintă faţă de produsul sau produsele vechi. Metodele şi tehnicile de stimulare sînt diferite şi adaptate fiecărui caz în parte: dacă ele sînt bine conduse se finalizează prin creşterea continuă a volumului de cereri din partea beneficiarilor, asigurînd astfel o producţie continuă şi stabilă şi o desfacere sigură şi de lungă durată a produsului respectiv. STREET NAME. Expresie folosită pe piaţa financiară care desemnează deţinerea în custodie a titlurilor financiare şi a mărfurilor, la sediul băncii sau agentului de investiţii. STRUCTURĂ ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC STRUCTURE; fr. STRUC-TURE ECONOMIQUE). Ansamblu de componente, relaţii, proporţii şi legături într-un cadru instituţionalizat şi care caracterizează un sistem economic. Ea reprezintă o componentă fundamentală a sistemului economic, o modalitate specifică şi de bază, de grupare şi ordonare a elementelor componente şi o expresie a conexiunilor şi interconexiunilor dintre acestea. Structura unui sistem economic poate fi reprezentată prin: - elementele sistemului - care sînt date de sferele procesului de reproducţie, respectiv, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul; relaţiile omului cu natura; relaţiile dintre oameni în cadrul proceselor sociale de producţie; - nivelul de dispunere a elementelor componente - dat de timpul (trecut, prezent, viitor); spaţiul (microeconomic, mezoecono-mic, macroeconomic şi mondoeconomic); - domeniul sau cadrul - respectiv economic, social etc. Structura economico - productivă reprezintă partea stabilă şi matricea sistemului economiei naţionale. Ea s-a constituit ca urmare a unui proces istoric de dezvoltare realizat în economia unei ţări ca rezultat al muncii tuturor generaţiilor anterioare. STRUCTURĂ INVERSATĂ A RATELOR (engl. INVERTED RATES STRUCTURE). Noţiune utilizată pe piaţa financiară, care desemnează o răsturnare a structurii obişnuite a împrumutului de bani în sensul că ratele dobînzii aferente plasamentelor pe termen scurt sînt mai ridicate decît cele ale plasamentelor pe termen lung. Plasamentele pe termen scurt (hîrtii monetare -titluri cu caracter de obligaţiune de o durată de pînă la un an care nu sînt negociate la bursă) reacţionează mult mai rapid la modificările mediului monetar (politica monetară a băncii centrale) decît valorile cu venit fix (obligaţiuni, obligaţiuni de casă etc.). SUBCONTRACTARE (engl. SUBCON-TRACTING). Modalitate de cooperare internaţională şi internă în cadrul căreia o întreprindere numită ordonator încredinţează u-neia sau mai multor unităţi numite subcon-tractante producerea unor componente, piese, subansamble care urmează să fie încorporate în produsul finit. Ordonatorul poate recurge la soluţia subcontractării în cazul unei conjuncturi ascendente temporar care nu justifică extinderea capacităţilor de producţie proprii - caz în care avem de-a face cu subproducţia de capacitate. Aceasta îi oferă posibilitatea păstrării unor structuri de producţie mai simple, mai suple şi mai rentabile. Ceea ce trebuie avut în vedere este acordarea de prioritate subcontractării de specialitate care implică raporturi de durată mai îndelungată. Subcontractarea de specialitate are la bază complementaritatea tehnică a aparatelor de producţie a diferitelor întreprinderi; scopul ei imediat sau îndepărtat este optimizarea rentabilităţii. SUBCONTRACTARE DE CAPACITATE (engl. CAPACITY SUBCONTRACT-ING). Modalitate de cooperare care se realizează între o întreprindere a cărei capacitate de producţie devine insuficientă faţă de cererea crescîndă pentru un produs la un 325 SUBSTITUIRE A FACTORILOR DE PRODUCŢIE moment dat, cu una sau mai multe întreprinderi cu profil similar a căror capacitate de producţie este incomplet folosită. SUBCONTRACTARE DE SPECIALITATE (engl. SPECIALTY SUBCONTRAC-TING). Modalitate de cooperare care are la bază complementaritatea tehnică a aparatelor de producţie ale diferitelor întreprinderi. Scopul ei imediat sau îndepărtat este optimizarea rentabilităţii, dar poate fi antrenată şi pentru creşterea permanentă a calităţii produselor. Subproducătorul poate să se consacre unei game restrînse de operaţiuni care îi va permite să se specializeze şi să ridice productivitatea muncii prin echipamentul pe care îl are şi calificarea personalului angajat. Subcontractarea se practică nu numai între întreprinderi mari şi mici ci şi între întreprinderi de mari proporţii. în acest caz, subcontractantul, de regulă o mare întreprindere, deserveşte mai multe întreprinderi, de asemenea mari, producînd pentru acestea anumite piese sau accesorii ori efectuînd pentru ele anumite operaţiuni. SUBDEZVOLTARE (engl. UNDERDE-VELOPMENT; fr. SOUS DEVELOPPE-MENT). Stare economică caracterizată printr-un nivel scăzut de dezvoltare şi utilizare a factorilor de producţie, disproporţii şi dezechilibre economice, activităţi industriale slabe sau inexistente, predominare a activităţii agricole, resurse de dezvoltare extrem de scăzute sau folosite ineficient, nivel scăzut al indicatorilor nivelului de trai etc. SUBEVALUARE (engl. UNDER-VALUE; fr. SOUS - EVALUE). Acţiunea de determinare sau evidenţiere în contabilitate a valorii unuia sau mai multor elemente patrimoniale sub valoarea corectă. Subevaluarea poate avea la origine neluarea în calcul sau luarea incompletă ori incorectă a elementelor de calculaţie, sau efectuarea unor înregistrări greşite. Subevaluarea se poate referi şi la evidenţierea eronată a rezultatelor, iar identificarea este de dorit să se facă cel mai tîrziu în cadrul lucrărilor preliminare încheierii bilanţului contabil anual. în perioadele de instabilitate monetară cînd valoarea unor elemente materiale ale activului patrimonial exprimată în etalon monetar devine neconcordantă cu puterea de cumpărare a banilor, subevaluarea se corectează prin acţiuni de reevaluare aprobate de guvern. Subevaluarea patrimoniului şi a rezultatelor cu intenţie sau rea credinţă pentru a obţine avantaje materiale sau de alt ordin este supusă rigorilor legii. SUB - PARI. Indicator bursier ce desemnează un curs de schimb realizat pe piaţa de acţiuni sau valutară situat sub nivelul valorii nominale a acţiunilor sau al parităţii valutelor. SUBPRODUCŢIE (engl. UNDERPRO-DUCTION; fr. SOUS PRODUCTION). Vezi SUBCONTRACTAREA. SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ (fr SOUS-CRIPTION PUBLIQUE). Formă a împrumutului public prin care guvernul stabileşte condiţiile împrumutului după care se adresează publicului pentru a subscrie în condiţiile date. La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea cîtorva elemente tehnice care îl definesc din punct de vedere juridic. Pe baza acestora subscriitorii potenţiali fac judecăţi de valoare cu privire la convenienţa plasării disponibilităţilor băneşti în înscrisuri ale acestui împrumut. Pentru fiecare împrumut contractat pe piaţă statul emite nişte înscrisuri denumite generic efecte publice, titluri, hîrtii de valoare, obligaţiuni etc. în cupiuri de o anumită valoare. Mărimea valorii reale depinde de cursul la care sînt cotate înscrisurile respective la bursă (exprimă preţul cu care se cumpără şi se vînd cupiurile faţă de valoarea nominală a acestora - al pari, sub pari, supra pari). SUBSTITUIRE A FACTORILOR DE PRODUCŢIE (engl. SUBSTITUTION OF PRODUCTION FACTORS; fr. SUBSTITUTION DES FACTEURS DE LA PRODUCTION). Proces prin care are loc înlocuirea, în anumite limite, a unui factor de pro- SUBVENŢIE 326 ducţie cu altul (de exemplu munca prin capital). Substituirea între componentele aceluiaşi factor este foarte dificilă sau imposibil de realizat. Responsabilitatea combinării optime a factorilor de producţie în activitatea pe care o desfăşoară, o are întreprinzătorul. SUBVENŢIE (engl. SUBVENTION; fr. SUBVENTION). Sumă prevăzută în bugetul public pentru a susţine o activitate de interes naţional. Este o formă de intervenţie a statului dictată de imperative de politică economică, financiară, de protecţie socială sau de alt ordin. Subvenţiile au caracter de durată (finanţarea activităţii de cercetare, a unor programe speciale de cercetare şi dezvoltare etc.) şi conjuncturale (subvenţionarea unor mărfuri de larg consum, a întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor aflate temporar în dificultate, a producţiei de export şi exportului etc.). Subiecţii patrimoniali (agenţi economici) care beneficiază de subvenţii reflectă în evidenţa lor contabilă relaţia cu bugetul public, în raport de destinaţia subvenţiilor. Subvenţiile au devenit o componentă a politicii economice a statelor în schimburile internaţionale datorită impactului asupra preţurilor practicate pe pieţele de mărfuri. De regulă în ţările cu o situaţie economică fragilă concurenţa produselor subvenţionate le agravează dificultăţile. în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) se duc tratative pentru eliminarea efectelor negative ale unor astfel de practici comerciale neloiale. SUBVENŢIE DE EXPLOATARE (engl. EXPLOITATION SUBVENTION; fr. SUBVENTION D'EXPLOITATION). Sumă primită de o unitate pentru acoperirea pierderilor, pentru diferenţe de preţ la produsele subvenţionate, precum şi alte subvenţii (finanţarea activităţii de cercetare) din partea statului, a colectivităţilor publice sau a altor unităţi patrimoniale. SUBVENŢIONARE ÎNCRUCIŞATĂ (engl. CROSS SUBVENTION; fr. SUBVEN-TION CROISEE). Modalitate de subvenţio- nare care vizează transferurile de resurse provenite din vînzările unei linii de produse sau servicii ale unei firme pentru a sprijini activităţile acelei firme într-o altă linie sau zonă geografică a operaţiunilor sale. Există o serie de tehnici care pot fi utilizate în acest scop în cadrul grupurilor multinaţionale, inclusiv preluarea serviciilor capitalului investit şi acoperirea pierderilor operaţionale. Pînă la un anumit grad astfel de activităţi sînt normale şi inerente în operaţiunile companiilor, ale căror numeroase activităţi întîl-nesc diverse nivele şi cicluri de profitabilitate. Totuşi, în măsura în care se abuzează de subvenţionarea încrucişată există potenţialul unui impact semnificativ asupra fluxurilor comerciale internaţionale. SUBVENŢIILE PENTRU INVESTIŢII SAU SUBVENŢII DE CAPITAL (fr. SUBVENTIONS D'INVESTISSEMENT / SUBVENTIONS DE CAPITAL). Componentă a politicii economice prin care resursele, provenite cel mai adesea de la stat sau din partea administraţiilor locale sînt alocate agenţilor economici, cu o destinaţie specială. SUCCESIUNE (engl. SUCCESSION; fr. SUCCESSION). Operaţie de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane determinate de lege (succesiune legală) sau de însăşi voinţa celui decedat (succesiune testamentară). SUCURSALĂ (engl. BRANCH OFFICE; fr. SUCCURSALE). Modalitate la jumătatea drumului între independenţă şi subordonare totală în raport cu sediul central, creată în scopul descentralizării sau ca un centru de afaceri. Sucursala nu are autonomie juridică, nu are personalitate juridică proprie, nu are patrimoniu. Ea este un element detaşat din societatea comercială. Implică existenţa unui local distinct, situat într-un loc separat de sediul social, caracterizat prin capacitatea de a trata cu terţii şi prin autonomia clientelei, condiţie care a condus la implantarea sa geografică distinctă de sediul central. De asemenea, sucursala foloseşte un 327 SURSE PROPRII personal distinct cu caracter permanent, are o conducere asigurată de un director care acţionează sub controlul sediului central, prestind o activitate identică cu societatea sau cel puţin conformă cu obiectul ei social, fără a fi obligată să îndeplinească toate operaţiile. SUCURSALĂ ÎN STRĂINĂTATE (engl. FOREIGN BRANCH OFFICE; fr. SUCCURSALE A L'ETRANGER). Centru de afaceri al unei întreprinderi cu sediul în străinătate. Nu are personalitate juridică şi deci depinde în totalitate, din punct de vedere financiar şi administrativ, de societatea care a creat-o. SUPERCONTRASTALII. Plăţi efectuate ca urmare a penalizărilor stabilite de armator navlositorului în cazurile cînd nava nu este încărcată sau descărcată în timpul de stalii şi contrastalii. SUPERDIVTDEND. Profitul realizat peste nivelul dividendului normal care se cuvine unei acţiuni în perioadele de prosperitate ale societăţilor pe acţiuni şi care se atribuie, de regulă, părţilor recunoscute ca fondatori. SUPRAACTIV (engl. OVER ASSETS). Este acea parte care apare sub forma soldului disponibil după plata creditelor şi restituirea aporturilor membrilor unei societăţi care se află în lichidare. SUPRAEVALUARE (engl. OVER-BOUGHT; fr. SUREVALUATION). Formă de evaluare pe baza căreia valoarea unuia sau mai multor elemente patrimoniale a fost determinată peste valoarea lor corectă. Supraevaluarea poate avea la origine neluarea în considerare sau luarea incompletă ori incorectă a elementelor de calculaţie, sau efectuarea unor operaţii contabile greşite. Corectarea valorii în contabilitate are loc de regulă imediat după identificarea erorilor şi cel mai tîrziu în perioada executării lucrărilor preliminare încheierii bilanţului contabil anual. Supraevaluarea cu intenţie sau rea credinţă pentru a obţine avantaje materiale sau de alt ordin este supusă rigorilor legii. SUPRAVEGHERE A TITLURILOR (engl. TITLES SUPERVISION; fr. SUR-VEILLANCE DES TITRES). Operaţie de supraveghere de către stat, prin organisme speciale, a circulaţiei şi tranzacţiilor cu titluri. Exemplu: Securities Exchange Commission din S.U.A. SUPRA - PARI. Indicator bursier ce desemnează acel curs de schimb la care titlurile, acţiunile şi valutele sînt achiziţionate pe piaţa financiară la o valoare mai mare decît valoarea lor nominală, respectiv decît paritatea acestora. SUPRAPROFIT. Profitul suplimentar, obţinut peste profitul normal de către acei a-genţi economici care folosesc factori de producţie cu calităţi deosebite şi produc cu cheltuieli individuale mai reduse decît ale celorlalţi producători. Şe obţine în general de către acei agenţi economici care au o poziţie de monopol în producţie sau pe piaţă şi care le permite să-şi vîndă produsele la preţuri de monopol, fiind o parte a preţului de monopol. SURSE ATRASE / STRĂINE (engl. ATTRACTED / FOREIGN SOURCES; fr. SOURCES ATTIREES / ETRANGERES). Surse străine de finanţare constituite ca elemente patrimoniale de pasiv, formate din credite bancare, datorii la furnizori, datorii la bugete etc. Acestea sînt ordonate după gradul lor de exigibilitate astfel: 1. Obligaţii sau datorii pe termen mediu şi lung (a căror exigibilitate depăşeşte un an); 2. Obligaţii sau datorii pe termen scurt (a căror exigibilitate este pînă la un an). SURSE PROPRII (engl. OWN SOURCES; fr. SOURCES PROPRES). Elemente patrimoniale de pasiv constituite din capitalul propriu (social). SWAP 328 SWAP. Operaţiune valutară complexă de creditare la valori echivalente, în valute diferite şi pe anumite perioade de timp, realizată între două sau mai multe bănci. La scadenţele stabilite creditele se restituie în valutele respective pe baza cursului stabilit în momentul creditării. SWING. Linie de credit convenită între două ţări semnatare ale unui acord de clearing. Această linie serveşte la efectuarea plăţilor către furnizori în cazul în care încasările de la cumpărători nu sînt suficiente ca urmare a decalajului valoric sau în timp între prestaţiile reciproce ale celor două părţi. SWITCH. Variantă a operaţiilor de contrapartidă / compensaţie care se bazează pe existenţa unui acord de plăţi şi pe funcţionarea unui cont de clearing care determină echilibrul schimburilor reciproce. La operaţiile de switch participă mai mult de doi parteneri (avînd sisteme economice şi financiare distincte). Cea mai simplă operaţie de switch este cea triunghiulară, unde partenerii sînt în număr de trei. Astfel, o firmă primeşte ca plată pentru exporturile sale produse în contrapartidă pe care nu le poate valorifica. în acest caz, procedează la vînzarea produselor respective unei firme specializate în tranzacţii de switch, cu o importantă reducere de preţ. Firma specializată caută un cumpărător. Dacă cumpărătorul potenţial nu poate plăti mărfurile respective cu valută convertibilă, vînzătorului i se oferă varianta plăţii prin produse realizate în ţara cumpărătorului; în cazul în care produsele primite cu titlu de plată nu sînt nici ele comercializabile pe valută într-o ţară cu excedente de plăţi în mijloace de plată exprimate în valută convertibilă, firma specializată va trebui să repete de mai multe ori tranzacţiile pînă cînd mărfurile primite în schimb vor putea fi comercializate pe valută convertibilă. Cu prilejul fiecărei tranzacţii (adică a fiecărei faze a operaţiei) firma specializată oferă în mod uzual cumpărătorului o parte din diferenţa favorabilă obţinută de la vînzătorul produselor în contrapartidă. Diferenţa dintre plata finală în valuta convertibilă şi preţul de achiziţie reprezintă maija de profit a firmei specializate în operaţii de switch. în practica de comerţ internaţional (de contrapartidă / compensaţie) se disting două variante de switch, şi anume: - switch de export - se caracterizează prin aceea că exportatorul este plătit de clientul său printr-un cont de clearing într-o ţară terţă iar firma specializată în operaţii de switch cumpără această monedă de clearing; - switch de import - se caracterizează prin aceea că importatorul, dorind să-şi procure marfa cît mai convenabil, plăteşte unei ţări terţe în moneda de clearing pusă la dispoziţia sa de către firma specializată în operaţii de switch. s ŞOMAJ (engl. UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE). Stare (latură) negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru important al pieţei muncii prin care oferta de forţă de muncă (sau cererea de locuri de muncă) este mai mare decît cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici (sau oferta de locuri de muncă din partea acestora). Şomajul se formează pe baza a două procese: - Pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate; - Creşterea ofertei de muncă prin maturizarea noilor generaţii şi prin afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane mai vîrst-nice sau casnice apte de muncă dar inactive, în condiţiile unei oferte de locuri de muncă inferioare acestei creşteri. Şomajul se măsoară prin rata şomajului care este compatibilă cu potenţialul productiv al unei economii. Şomajul ridică, în toate ţările, problema garantării unor venituri care să asigure celor afectaţi un minim de existenţă. în acest scop se plăteşte şomerilor ajutorul de şomaj, care este inferior salariului şi se acordă numai pentru o perioadă limitată, chiar dacă durata şomajului este mai mare. ŞOMAJ CONJUNCTURAL SAU CICLIC (engl. CONJUNCTURAL OR CYCLIC UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE CONJUNCTURAL OU CYCLIQUE). Tip de şomaj care se formează ca urmare a reducerii activităţii economice, în timpul fazelor de recesiune (criză). ŞOMAJ FRICŢIONAL (engl. FRIC-TIONAL UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE FRICTIONNEL). Tip de şomaj care se formează în perioada de trecere de la o muncă la altă muncă sau pentru căutarea primului loc de muncă. Ponderea acestei forme de şomaj este perceptibilă mai ales în economiile dinamice şi caracterizate printr-o mare mobilitate a forţei de muncă. ŞOMAJ INVOLUNTAR (engl. INVOL-UNTARY UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE INVOLONTAIRE). Segment al populaţiei neocupate, afectate de şomaj, care nu intră în statistica forţei de muncă şi este datorat existenţei dezechilibrelor şi disfuncţii-lor în funcţionarea mecanismelor economice. ŞOMAJ SEZONIER (engl. SEASONAL UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE SAI-SONNIER). Tip de şomaj întîlnit în anumite profesiuni strict specializate cum ar fi: industria conservelor, agricultură, construcţii, lucrări publice. ŞOMAJ STRUCTURAL (engl. STRUCTURAL UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE STRUCTURAL). Tip de şomaj datorat schimbărilor care au loc în structura eco- ŞOMAJ TEHNOLOGIC 330 nomică, teritorială, socială a producţiei (activităţii economice) şi care conduc la o lipsă de cerere pe piaţa forţei de muncă pentru anumite meserii şi profesiuni. ŞOMAJ TEHNOLOGIC (engl. TECH-NOLOGICAL UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE TECHNOLOGIQUE). Tip de şomaj care apare în urma schimbărilor, prin înlocuirea unor tehnologii vechi cu altele noi a căror productivitate este net superioară, conducînd la restrîngerea locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderii. TARY UNEMPLOYMENT; fr. CHOMAGE VOLONTAIRE). Tip de şomaj care apare datorită unor dificultăţi de scurtă durată ale agenţilor economici; măsurile care se impun sînt legate de înlăturarea cauzelor generatoare, de traversarea dificultăţilor de scurtă durată. ŞOMER (engl. UNEMPLOYED WORKER / JOB LESS; fr. CHOMEUR). Persoană fără loc de muncă, aflată în situaţia de a primi ajutor de şomaj, conform legii şomajului. ŞOMAJ VOLUNTAR (engl. VOLUN- TABLOU DE BORD (engl. INSTRUMENT PANEL; fr. TABLEAU DE BORD). Ansamblu de informaţii curente prezentate într-o formă sinoptică, prestabilită, referitoare la principalele rezultate ale activităţii avute în vedere şi la factorii principali care condiţionează derularea ei eficientă. Prin intermediul tabloului de bord se asigură o informare completă, relevantă, rapidă şi operativă a conducătorilor, care poate fi apreciată ca suport al adoptării unor decizii de calitate superioară, eficace, fiind indispensabil în toate întreprinderile indiferent de forma de organizare şi proprietate (public, privat, mixt). TABLOU GENERAL AL OPERAŢIUNILOR (engl. GENERAL TABLE OF OPERATIONS; fr. TABLEAU GENERAL D'OPERATIONS). Tablou de sinteză macroeconomică, care prezintă sub formă de tablou - şah, operaţiunile cuprinse în conturile de operaţiuni, pe sectoare instituţionale. TABLOU INTRĂRI - IEŞIRI (engl. INPUT - OUTPUT TABLE; fr/ TABLEAU D'ENTRE - SORTIE). Desemnează un tablou de sinteză macroeconomică ce furnizează o reprezentare coerentă a fluxurilor de bunuri produse şi servicii prestate, a schimburilor externe realizate de către unităţile rezidente, în cursul unui an. TACTICĂ ECONOMICĂ (engl. ECONOMIC TACTIC; fr. TACTIQUE ECONOMIQUE). Este acea parte a strategiei economice, care are menirea de a stabili mijloacele şi formele de acţiune într-o anumită perioadă pentru realizarea unui anumit obiectiv economic. Pot exista mai multe tactici în cadrul unei strategii, deoarece, de regulă, strategia vizează o perioadă îndelungată de timp, pe cînd tactica se află în continuă schimbare în funcţie de modificarea condiţiilor economice concrete ale perioadei respective. TALE QUALE. Condiţie de livrare prin care expeditorul nu se obligă la controlul calitativ al fiecărei partide de mărfuri, acestea urmînd a fi acceptate de beneficiar în condiţia în care se prezintă la recepţie. TANTIEMĂ (fr. BONUS). Suma alocată din profit de către adunarea generală a unei societăţi pe acţiuni, în conformitate cu prevederile statutare, de care pot beneficia membrii consiliului de administraţie, cenzorii, administratorii, pentru activitatea depusă în interesul bunului mers al societăţii. Tantiemele se acordă peste jetoanele de prezenţă la şedinţe şi dividendele la capitalul subscris. Fondul alocat pentru plata tantiemelor se înregistrează în contabilitatea societăţii comerciale pe baza procesului verbal al adunării generale a acţionarilor, în credi- TARIF 332 tul unui cont de fonduri, prin debitarea contului de profit şi pierderi. TARIF (engl. TARIFF; fr. TARIF). Preţ plătit pentru serviciile prestate sau lucrările executate de către agenţii economici din sectorul terţiar (transporturi, telecomunicaţii, servicii comunale etc.), către populaţie sau către alţi agenţi economici. TARIF DE NAVLOSIRE AD VALOREM (engl. AD VALOREM FREIGHT RATE; fr. TARIF DE FRET DIFFEREN-TIEL). Preţ plătit pentru transportul mărfurilor perceput în funcţie de valoarea mărfurilor expediate. TARIF VAMAL (engl. CUSTOMS TARIFF; fr. TARIF DOUANIER). Lista detaliată a mărfurilor (după o anumită clasificare) cuprinzînd taxele vamale (de import, export sau tranzit) corespunzătoare. Acestea se fixează pentru o anumită cantitate (taxe specifice) sau procentual, faţă de valoarea mărfii (taxe ad valorem). TARIF VAMAL PROHIBITIV (engl. PROHIBITIVE IMPORT DUTY; fr. DROIT D'IMPORTATION PROHIBITIF). Anumit nivel de taxă majorat la importul pentru anumite produse sau grupe de produse, menit să stimuleze producătorii interni şi să descurajeze importul mărfurilor respective care concurează piaţa internă. TARIF VAMAL PROTECŢIONIST (engl. PROTECTIVE CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE PROTECTEUR). Ansamblu de măsuri restrictive, privind taxele vamale la import, în vederea protejării anumitor sectoare ale economiei naţionale. TAXĂ (engl. TAX; fr. TAXE). Impozit indirect care se percepe de către organele administraţiei publice sau de către organele judecătoreşti sub formă de plată. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, şi anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărire în caz de neplată. Principalele deosebiri între taxă şi celelalte impozite constă în faptul că taxa se percepe numai de la cetăţenii care solicită organelor publice respective îndeplinirea unor anumite prestaţii sau servicii. Perceperea taxelor este, de regulă, un monopol al organelor publice. Sumele acestea intră în bugetul public. Ele pot fi: judecătoreşti, de notariat, consulare, de administraţie, de timbru şi de înregistrare. taxă Asupra valorh adăugate (TVA) (engl. ADDED - VALUE TAX; fr. TAXE SUR LA VALEUR AJOUTEE). Impozit indirect, general, neutru, unic, dar cu plata fracţionată, care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv producţia, serviciile şi distribuţia pînă la vînzările către consumatorii finali, inclusiv. TAXĂ COMPENSATORIE (engl. EQUALIZING DUTY; fr. DROIT COMPEN-SATEUR). Instrument fiscal protecţionist impus de o ţară importatoare asupra produselor care beneficiază de subvenţii la export din partea ţării exportatoare. TAXĂ DE CONSUMAŢIE (engl. CONSUMPTION TAX; fr. TAXE DE CONSOMMATION). Impozit indirect care se include în preţul de vînzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora se percep taxele de consumaţie sînt, în general, cele de larg consum, iar acestea pot diferi ca structură de la o ţară la alta. De regulă, printre aceste mărfuri întîlnim: tutunul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacao, textilele, încălţămintea etc. Taxele de consumaţie îmbracă fie forma taxelor de consumaţie pe produs, cunoscute şi sub denumirea de accize, fie forma unor taxe generale pe vînzări, care se percep la vînzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sînt bunuri de consum sau mijloace de producţie. TAXĂ DE CONTRIBUŢIE (engl. CONTRIBUTION TAX; fr. TAXE DE CONTRIBUTION). Sumele încasate de anumite instituţii de drept public de la persoane fizice sau juridice pentru avantaje reale sau pre- 333 TAXĂ VAMALĂ ÎN CONDIŢIA CLAUZEI NAŢIUNII CELEI MAI FAVORIZATE supuse de care acestea beneficiază. Plata contribuţiei este obligatorie iar prin intermediul acesteia se stabileşte, de la început, participarea parţială a persoanei fizice sau juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru oferirea avantajului respectiv. TAXA SCONTULUI (engl. DISCOUNT TAX; fr. TAXE D'ESCOMPTE) 1. Dobîndă care se încasează de către băncile de emisiune pentru creditele pe care le acordă (procentul stabilit oficial de banca naţională). 2. Rată a dobînzii pe care o terţă persoană, de regulă băncile comerciale, o percepe drept scont la scadenţă pentru suma de 100 unităţi monetare, din valoarea unor titluri de credit, pe timp de un an, în cazul încasării de către beneficiar a contravalorii acestor titluri înainte de scadenţă. TAXĂ DE TIMBRU (engl. POSTAGE; fr. TAXE PERCUE PAR TIMBRE FISCAL). Plata care se face de persoane fizice şi juridice cu ocazia prestării unor servicii de către organele judecătoreşti, notariatele de stat, administraţiile locale (primării). Se percepe fie prin sume fixe, fie procentual faţă de valoarea acţiunii sau a obiectului în cauză. TAXĂ VAMALĂ (engl. CUSTOM DUTY; fr. DROIT DE DOUANE). Impozit indirect perceput de către stat asupra mărfurilor, atunci cînd ele trec graniţele vamale ale ţării respective. TAXĂ VAMALĂ AD - VALOREM (engl. AD - VALOREM CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE AD - VALOREM). Formă a taxei de import, care se calculează ca procent din valoarea mărfurilor importate. TAXĂ VAMALĂ ANTIDUMPING (engl. ANTIDUMPING CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE ANTIDUMPING). Taxă vamală suplimentară, percepută de către stat peste taxele vamale obişnuite cu scopul de a anihila efectele dumpingului practicat de anumite ţări pe piaţa internaţională. TAXĂ VAMALĂ AUTONOMĂ (engl. AUTON OMOU S CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE AUTONOMES). Taxă care se aplică la importul pe care o ţară îl efectuează din ţări cu care nu întreţine relaţii bazate pe clauza naţiunii celei mai favorizate. Aceste taxe au, în general, un nivel mai ridicat decît taxele vamale aplicate în condiţia clauzei naţiunii celei mai favorizate. TAXĂ VAMALĂ COMPENSATORIE (engl. COMPENSATION CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE COMPENSATOI-RE). Taxă vamală care se percepe de către stat asupra importurilor provenind din ţări care subvenţionează exporturile anumitor produse sau acordă prime de export. TAXĂ VAMALĂ COMPUSĂ (engl. COMPOUND DUTY; fr. DROIT DE DOUANE COMPOSE). Combinaţie între taxa vamală ad - valorem şi taxa vamală specifică. TAXĂ VAMALĂ ÎN CONDIŢIA CLAUZEI NAŢIUNII CELEI MAI FAVORIZATE (engl. CUSTOMS DUTY IN CONDITIONS OF MOST - FAVORED NA-TION CLAUSE; fr. DROIT DE DOUANE EN CONDITIONS DE CLAUSE DE LA NATION LA PLUS FAVORISEE). Taxă vamală care se aplică la importul de mărfuri pe care o ţară (membră a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ) îl efectuează din ţările membre ale aceluiaşi organism sau din alte ţări cu care aceasta are acorduri bilaterale, pe baza cărora îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate. Taxele vamale aplicate la import, în condiţiile clauzei naţiunii celei mai favorizate, pot avea două nivele: - consolidat - atunci cînd nivelul taxelor este stabilit în cadrul unor negocieri comerciale multilaterale şi el nu poate fi schimbat fără acordul celorlalte state participante la negocieri în cadrul GATT. TAXĂ VAMALĂ CONVENŢIONALĂ 334 - neconsolidat - atunci cînd nivelul taxelor pentru produse nu au făcut obiectul unor negocieri comerciale multilaterale. El poate fi schimbat de către autorităţi cu drept de decizie din ţările respective, dacă reducerea (sau majorarea) se extinde asupra tuturor ţărilor care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate. TAXĂ VAMALĂ CONVENŢIONALĂ (engl. CONVENŢIONAL CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE CONVENTION-NEL). Taxă vamală fixată de stat prin înţelegere cu alte state, conform unor clauze stipulate în acordurile comerciale încheiate de către statele respective. TAXĂ VAMALĂ DE EXPORT (engl. EXPORT CUSTOM DUTY; fr. DROIT DE DOUANE D'EXPORTE). Taxă vamală percepută de către stat asupra mărfurilor indigene, în special asupra unor materii prime sau semifabricate pentru a determina prelucrarea lor cît mai completă în ţară. Sînt taxe ce se întîlnesc cu o frecvenţă redusă, deoarece statele sînt interesate în încurajarea exportului de mărfuri, care constituie în majoritatea cazurilor calea cea mai importantă de realizare a resurselor valutare. Atunci cînd, totuşi, ele se percep, au fie un scop fiscal, fie un scop economic. TAXĂ VAMALĂ DE IMPORT (engl. IMPORT CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE DE IMPORTATION). Taxa ce se percepe asupra valorii mărfii importate în momentul în care trece frontiera ţării importatoare. Importatorul, o dată cu depunerea documentelor prin care ia în posesiune marfa importată, achită taxa vamală de import. Această taxă are rolul unui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului mărfii (similare) indigene. în unele cazuri taxa vamală de import poate conduce la scumpirea mărfii importate în raport cu marfa indigenă, ceea ce înseamnă că ea acţionează restrictiv pentru importator. în astfel de situaţii, pentru ca importul să se poată realiza este necesar ca exporta- torul să reducă nivelul preţului de export, asigurînd mărfii sale o competitivitate egală cu cea a mărfii indigene. Această reducere poate conduce la scăderea rentabilităţii exportului, ori de cîte ori în ţara exportatoare nivelul productivităţii muncii este mai scăzut sau costurile de producţie sînt mai ridicate decît în ţara importatoare. Natura economică a taxei vamale de import este similară cu aceea a taxelor de consumaţie, percepute asupra mărfurilor din producţia naţională. TAXĂ VAMALĂ PREFERENŢIALĂ (engl. PREFERENŢIAL CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE PREFERENTIEL). Taxă vamală practicată în relaţiile comerciale dintre ţările care fac parte din diferite uniuni vamale închise; mai sînt utilizate în relaţiile dintre ţări cu niveluri diferite de dezvoltare şi, în primul rînd, între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Ele au un nivel mai redus decît cele aplicate în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Practicarea de către un stat a unei politici vamale preferenţiale înseamnă de fapt reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri sau numai la o anumită parte din acest import, în anumite perioade, efectuat din alt stat sau grup de state care beneficiază de asemenea preferinţe. TAXĂ VAMALĂ DE RETORSIUNE (fr. DROIT DE DOUANE DE RETORSION). Taxă vamală care se aplică, de regulă, drept răspuns la politica comercială discriminatorie a altui stat. Taxele de retorsiune îmbracă două forme: taxe antidumping şi taxe compensatorii. TAXĂ VAMALĂ SPECIFICĂ (engl. SPECIFIC CUSTOMS DUTY; fr. DROIT DE DOUANE SPECIFIQUE). Taxă vamală stabilită în sumă fixă pe unitatea fizică de marfă importată (de exemplu pe tonă, pe bucată etc.). TAXĂ VAMALĂ DE TRANZIT (engl. TRANSIT CUSTOM DUTY; fr. DROIT DE DOUANE DE TRANSIT). Taxă ce se institu- 335 TERITORIU VAMAL UNIC ie asupra mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terţe ţări. în condiţiile actuale taxele vamale de tranzit nu se practică decît în cazuri rare, deoarece statele sînt interesate în încurajarea tranzitului de mărfuri, de pe urma acestuia realizînd încasări în valută, cum sînt: tarife pentru folosirea căilor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor etc. TEHNICĂ DE MANAGEMENT (engl. MANAGEMENT TECHNIQUE; fr. TECH-NIQUE DE MANAGEMENT). Ansamblu de reguli specifice, procedee şi instrumente prin care se soluţionează, în mod concret, problemele ce decurg din funcţiile conducerii. TEHNICĂ DE PROMOVARE (engl. PROMOTE TECHNIQUE; fr. TECHNIQUE DE PROMOTION). Instrument folosit în prezentarea din punct de vedere competiţio-nal, atît a produselor şi performanţelor acestora cît şi a cadrului legislativ al ţării în care se fabrică. în atragerea investiţiilor străine, în furnizarea de informaţii investitorilor potenţiali, în crearea unei imagini atractive a ţării respective ca loc de efectuare a investiţiilor, precum şi în asigurarea de servicii investitorilor care prospectează piaţa, un accent deosebit este pus pe găsirea celor mai adecvate tehnici de promovare care să permită relevarea performanţelor. Tehnicile de promovare utilizate în atragerea de investiţii străine pot fi clasificate în trei grupe, în funcţie de principalul scop urmărit: - tehnici vizînd formarea unei imagini corespunzătoare despre ţara respectivă (publicitate în ziare şi reviste cu profil economic şi industrial, organizarea de semi-narii, trimiterea de delegaţii, participarea la tîrguri şi expoziţii, distribuirea de materiale documentare); - tehnici vizînd generarea de investiţii (expedierea de publicaţii la potenţialii investitori, contactarea directă a unor investitori, organizarea de vizite ale potenţialilor investitori la posibili parteneri locali, inter- medierea relaţiei dintre potenţialii investitori şi partenerii locali); - tehnici vizînd asigurarea serviciilor de consultanţă şi informare pentru investitori (pregătirea propunerilor de proiecte şi organizarea unor tîrguri de proiecte, efectuarea de studii de fezabilitate, asigurarea de servicii de consultanţă investiţională, sprijinirea investitorului în efectuarea formalităţilor legate de investiţie). TEORIA ESTIMAŢIEI (engl. ESTIMATION THEORY; fr. THEORIE D'ESTIMA-TION). Teorie matematică folosită în construirea modelelor care să permită evaluarea parametrilor unei populaţii pe baza informaţiei rezultate din cercetarea pe eşantion şi compararea modelului cu fenomenul cercetat. TEORIA SONDAJULUI (engl. SAM-PLING THEORY; fr. THEORIE DU SON-DAGE). Instrument folosit în sistemul informaţional, care presupune formularea principiilor şi procedeelor de obţinere a eşantioanelor şi de prelucrare a datelor culese, potrivit cu regulile calculului probabilităţilor, în scopul estimării parametrilor populaţiei studiate. TERITORIU ECONOMIC (engl. ECONOMIC TERRITORY; fr. TERRITOIRE ECONOMIQUE). Teritoriul geografic interior, în care bunurile circulă liber, reprezentat de zonele deschise, spaţiul aerian, apele teritoriale şi enclavele teritoriale ale unei ţări. TERITORIU VAMAL (engl. CUSTOMS TERRITORY; fr. TERRITOIRE DOUA-NIER). Unitatea geografică pe care se aplică regimul vamal; de regulă coincide cu teritoriul ţărilor. TERITORIU VAMAL UNIC (engl. UNIQUE CUSTOMS TERRITORY; fr. TERRITOIRE DOUANIER UNIQUE). Spaţiul geografic al ţărilor ce fac parte din Comunitatea Economică Europeană, care apare ca o uniune vamală cu caracter închis şi care presupune eliminarea, între statele TERMEN DE ACCEPTARE 336 membre, a taxelor vamale, a restricţiilor cantitative în domeniul importului şi exportului de mărfuri, instituirea unui tarif vamal şi a unei politici comerciale comune faţă de ţările terţe. Nivelul taxelor vamale din tariful vamal comun a fost stabilit, în general, ca o medie aritmetică a taxelor vamale naţionale existente înainte de intrarea acestora în comunitate. Comerţul cu produse industriale, în cadrul Comunităţii Economice Europene se realizează în general pe baza principiilor liberei concurenţe. Nivelul mediu al taxelor vamale care se practică la importul din terţe ţări în ţările membre ale Comunităţii Economice Europene este, de regulă, mai redus decît cel practicat de Statele Unite ale Americii şi Japonia. TERMEN DE ACCEPTARE (engl. TERM OF ACCEPTANCE; fr. DELAI DAC-CEPTATION). Este folosit pentru desemnarea unui moment, a unei obligaţii, privind operaţiuni financiare şi acte de comerţ legate de mărfuri, preţ, titluri de valoare etc. TERMEN DE GARANŢIE (engl. TIME OF GUARANTEE; fr. TERME DE GARANŢIE). Durată de timp limită pînă la care producătorul garantează cumpărătorului menţinerea proprietăţilor de utilizare declarate ale produsului, în condiţiile de manipulare, transport, păstrare şi utilizare prevăzute în contract. Se exprimă fie printr-o dată calendaristică, fie în unităţi de timp (ani, luni, zile) care curg de la data fabricaţiei sau de la începerea utilizării produsului, mar-cînd perioada de garanţie. Se înscrie în mod obligatoriu pe materialele suport care însoţesc produsul, inclusiv pe ambalaje. Pentru unele produse de folosinţă îndelungată, producătorii îşi asumă obligaţia de a efectua, fără plată, reparaţii sau de a le înlocui în cazul în care ele îşi pierd integral sau parţial proprietăţile de utilizare în termenul de garanţie. Activitatea de service organizată de producător este destinată acestui scop; se realizează prin unităţi proprii sau prin contracte încheiate cu alte unităţi prestatoare. în prospecte, pe ambalajele care însoţesc produsul, sînt stabilite modali- tăţile de adresare a reclamaţiilor în cadrul termenului de garanţie. Unităţile care execută reparaţii şi întreţinere în perioada ulterioară termenului de garanţie (post garanţie) îşi asumă la rîndul lor obligaţii faţă de clienţi. Nerespectarea obligaţiilor asumate de producător sau de executant în termenul de garanţie atrage răspunderea patrimonială. De regulă comportamentul producătorului (executantului) în perioada de garanţie constituie o componentă a reputaţiei firmei. Agenţii economici producători (executanţi) pot constitui provizioane pentru garanţii acordate clienţilor, ce se evidenţiază în contabilitate în conturile de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli. TERMEN DE LIVRARE (engl. DATE OF DELIVERY; fr. TERME DE LIVRAI-SON). Clauză prevăzută într-un contract de vînzare - cumpărare care arată data la care vînzătorul se obligă să predea marfa cumpărătorului; este data cînd beneficiarul intră în posesia mărfii în condiţiile stabilite prin* contract. Termenul de livrare poate fi: - cert, utilizat de regulă pentru bunurile fungibile, mai ales în operaţiunile de bursă; - indicativ, folosit pentru bunurile ne-fungibile a căror fabricaţie s-ar putea să nu se efectueze într-un termen cert; - determinabil, care este în funcţie de îndeplinirea anumitor condiţii, practicat atunci cînd se cunoaşte că livrarea nu prezintă certitudine din diferite motive. în cazul nerespectării termenului de livrare de către vînzător, acesta poate fi obligat să plătească cumpărătorului penalităţi, despăgubiri, mergîndu-se chiar pînă la rezilierea contractului. TERMEN DE PLATĂ (engl. PAYMENT TERM; fr. TERME DE PAYEMENT). Data cînd devine exigibilă o obligaţie de plată rezultată din relaţii de vînzare - cumpărare de mărfuri, executare de lucrări sau pentru serviciul prestat pe credit (scadenţă). TERMEN DE PRESCRIPŢIE (engl. PRESCRIPTION TERM; fr. TERME DE PRESCRIPTION). Reprezintă perioada sta- 337 TITLU DE CREANŢĂ bilită de lege în timpul căreia trebuie exercitat un drept la acţiune sau îndeplinit un act de executare silită în temeiul unui titlu deţinut sub sancţiunea stingerii acestor drepturi sau în timpul căreia trebuie să se exercite posesiunea asupra unui bun, în condiţii determinate de lege, pentru a fi dobîndită proprietatea asupra acestuia. TERMEN DE RAMBURSARE (engl. REPAYMENT TERM; fr. TERME DE REM-BOURSEMENT). Durata de timp sau data convenită între debitor şi creditor pentru restituirea împrumutului. Se înscrie în contractul de împrumut şi poate fi garantat cu titluri de credit (bilet la ordin, cambie, trată acceptată sau alte înscrisuri). Termenul de rambursare se calculează de la data acordării împrumutului sau după un anumit timp de la acordare. Perioada exclusă din calculul termenului de rambursare poartă denumirea convenţională de perioadă de graţie. Termenele de rambursare pot fi unice sau eşalonate, în tranşe (rate succesive). Titlurile de credit au termene unice de rambursare; la rambursarea eşalonată se emite cîte un titlu pentru fiecare termen de plată. Termenele de rambursare pot fi prelungite prin acordul părţilor înscrise într-un act adiţional la contractul de împrumut. Scadenţele înscrise în titluri de credit se pot prelungi numai prin emiterea unor noi titluri. TEST (engl. TEST; fr. TEST). Instrument statistic folosit pentru verificarea unor parametri stabiliţi aprioric; de exemplu testul de semnificaţie este un procedeu de verificare a unei ipoteze statistice. Se foloseşte pentru verificarea ipotezelor referitoare la parametrii unei repartiţii, sau pentru verificarea concordanţei repartiţiilor teoretice cu cele empirice. TEST CONCEPT (engl. CONCEPT TEST; fr. TEST CONCEPT). Tehnică utilizată în cercetarea de marketing pentru a evalua reacţiile consumatorilor la un produs nou sau la o propusă schimbare a unui produs existent. înainte ca o firmă să inves- tească în facilităţi de producţie, pentru un nou produs, ea scrie o declaraţie concept descriind produsul propus şi însărcinează o societate specializată în studierea pieţei, să intervieveze un număr de potenţiali consumatori, fie în discuţii de grup, fie prin dialoguri individuale de profunzime. Rezultatele acestor interviuri ajută firma să înţeleagă ce şi cum ar trebui să facă noul produs, pentru a avea succes. TEZAUR (engl. TREASURE; fr. TRESOR). Totalitatea mijloacelor financiare efective (bani, aur şi alte metale preţioase, titluri de valori, etc.) de care dispune statul la un moment dat. Denumirea poate fi folosită şi pentru mijloacele arătate mai sus, de către o instituţie bancară sau financiară privată. TEZAURIZARE (engl. TREASURY; fr. THESAURISATION). Deţinerea neproductivă a unor valori sau creanţe de către o entitate economică. Fac obiectul tezaurizării: numerarul, pietrele preţioase, bijuteriile, aurul, ca o tradiţie pentru speculaţii sau datorită unor factori conjuncturali. TICK. Termen bursier care reprezintă o treaptă de cotaţie. TITLU (engl. TITLE; fr. TITRE). înscris constatator al unor valori negociabile la bursă (la ordin, la purtător). TITLU BLOCAT (engl. BLOCKED TITLE; fr. TITRE BLOQUE). Acţiunile sau obligaţiunile care nu pot fi negociate în mod liber într-o perioadă determinată, cum sînt acţiunile şi obligaţiunile colaboratorilor. în jargonul bancar se consideră, de asemenea, ca blocate titlurile care au fost anunţate pierdute sau furate. TITLU DE CREANŢĂ (engl. ACKNOWLEDGMENT OF A DEBT; fr. TITRE DE CREANCE). Act, de obicei privat, declaraţie semnată de o singură persoană prin care aceasta consimte asupra faptului că datorează o sumă de bani. TITLU DE CREDIT 338 TITLU DE CREDIT (engl. DEBIT TITLE / EVIDENCE; fr. TITRE DU CREDIT). înscris al cărui conţinut, regim de circulaţie şi efecte juridice sînt strict reglementate prin lege, ceea ce îi conferă atributul de document solemn, reprezentînd o obligaţie a debitorului de a rambursa contravaloarea documentului la scadenţă şi de a plăti o dobîndă. Titlul de credit poate fi: - pe termen scurt, atunci cînd suma a fost împrumutată pe o perioadă care, în general, nu depăşeşte un an (efecte de comerţ -trată, bilet la ordin); - pe termen lung, atunci cînd scadenţa titlului a fost fixată pe un termen mai îndelungat - rentele şi obligaţiile emise de stat, instituţii etc.; Titlul de credit poate fi vîndut de beneficiari înainte de scadenţă, dacă intenţionează să-şi reconstituie mai devreme capitalul bancar. în caz de neplată deţinătorul titlului beneficiază de o procedură simplificată de execuţie silită. Vînzarea - cumpărarea se efectuează la bursă, în funcţie de evoluţia cererii şi ofertei, la un preţ mai mare sau mai mic decît valoarea nominală a titlului respectiv. Rezultă deci că titlul de credit are o valoare nominală şi o valoare variabilă de piaţă. TITLU FINANCIAR (engl. FINANCIAL TITLE; fr. TITRE FINANCIER). Document legal emis de stat sau de unele unităţi economice, cu o valabilitate mai mare de un an, în scopul finanţării unor activităţi economico - sociale. în economia de piaţă emisiunea de titluri financiare constituie o sursă principală pentru investiţii. Titlurile financiare sînt negociabile la bursă şi în afara ei. TITLU FINANCIAR LA PURTĂTOR (engl. FINANCIAL TITLE AT BEARER; fr. PORTE - TITRE FINANCIER). Titlu financiar nenominalizat, deţinătorul de moment al acestuia putînd să-şi exercite nestingherit drepturile din contract. Titlurile financiare la purtător sînt nesigure, irecuperabile odată furate sau distruse şi se emit foarte rar pentru că pot încuraja evaziunea fiscală. TITLU FINANCIAR NOMINALIZAT (engl. NOMINALIZED FINANCIAL TITLE; fr. TITRE FINANCIER NOMINALISE). Titlu financiar care poartă numele posesorului şi care poate fi transferat prin simpla andosare. TITLU DE ÎMPRUMUT (engl. LOAN TITLE; fr. TITRE DE PRET). înscris sub forma unei obligaţiuni care certifică o datorie publică, format dintr-un talon şi mai multe cupoane. Talonul atestă dreptul posesorului asupra sumei înscrise pe obligaţiune. Cuponul confirmă dreptul de a încasa periodic o anumită dobîndă şi, totodată, stingerea eşalonată a datoriei publice contractate. TITLU LA ORDIN (engl. BILL TO ORDER; fr. EFFET A ORDRE). Titlu de credit ce cuprinde o clauză prin care se specifică că acesta devine la ordin. TITLU DE PARTICIPARE (engl. PARTICIPATION TITLE; fr. TITRE DE PARTICIPATION). Drepturi sub formă de acţiuni sau alte titluri de valoare, în capitalul altor unităţi patrimoniale, care asigură exercitarea unor influenţe şi control asupra activităţii acestora şi obţinerea anuală a unor venituri financiare sub formă de dividende. Prin posesia de titluri de participare societatea deţinătoare poate avea reprezentanţi în structurile de conducere ale emitentului sau poate întreţine relaţii tehnice sau comerciale privilegiate cu acesta. TITLU DE PLASAMENT (engl. PLACEMENT TITLE; fr. TITRE DE PLA-CEMENT). Categorie de valori pe termen scurt, negociabile, achiziţionate în vederea realizării unui cîştig pe termen scurt. în această categorie sînt incluse acţiunile proprii răscumpărate, acţiunile cumpărate în vederea obţinerii de dividende sau efectuării de operaţii speculative prin revînzare, obligaţiuni emise de unitate şi răscumpărate ulterior în vederea amortizării lor, obligaţiuni cumpărate pentru obţinerea de dobînzi sau revînzare etc. în perioada de inflaţie, pentru 339 TRANSFERABILITATE conservarea „substanţei44 trezoreriei, evitînd astfel degradarea masei de disponibilităţi, întreprinderea preferă să-şi investească o parte din lichidităţi sub formă de titluri de plasament. TITLU DE PROPRIETATE (engl. PROPERTY TITLE; fr. TITRE DE PROPRIETE). Act juridic care atestă dreptul real asupra unor bunuri economice, mobiliare şi imobiliare, aflate în posesia persoanelor fizice, juridice şi a statului. Titlul de proprietate se poate înstrăina prin vînzare, moştenire sau donaţie. TITLU LA PURTĂTOR (engl. BEARER PAPER; fr. EFFET AU PORTEUR). Titlu de creanţă care nu cuprinde nici o menţiune cu privire la posesorul ei, legitimarea creditorului constînd în posesia titlului. TITLU DE VALOARE (engl. VALUE TITLE; fr. TITRE DE VALEUR). înscris emis de o societate comercială pe acţiuni, de către o autoritate publică sau de alte persoane juridice de drept public sau privat, cu respectarea reglementărilor legale, respectiv a statutelor de funcţionare. El este un titlu de credit transmisibil şi negociabil pe piaţa financiară care conferă beneficiarului acestuia un drept de creanţă sau de asociere şi un venit. Sînt nominative sau la purtător, iar valoarea de piaţă este influenţată de factori conjuncturali sau de alt ordin, care influenţează cererea sau oferta precum şi de bonitatea emitentului. în patrimoniul agentului economic posesor, titlurile de valoare sînt prezentate sub formă de: a) Imobilizări financiare (reprezentate de titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu şi alte titluri şi creanţe imobilizate); b) Valori mobiliare de plasament (acţiuni proprii, acţiuni de plasament emise de alte societăţi comerciale, obligaţiuni) şi alte titluri de plasament (rente, bonuri de tezaur, certificate de depozit bancar etc.). NATIONAL). Manifestare internaţională de mare amploare, organizată tradiţional într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă, la care participă cu mărfuri sau exponate întreprinderi producătoare şi comerciale din mai multe ţări. După profilul lor, tîrgurile internaţionale pot fi generale sau specializate. Tîrgul internaţional reprezintă o importantă formă de propagandă comerciala şi de promovare a schimburilor internaţionale de mărfuri, prilejuind totodată încheierea de tranzacţii comerciale. TÎRG DE MOSTRE (engl. SAMPLES FAIR; fr. FOIRE D'ECHANTILLONS). Ma-nifestare expoziţională de interes local, naţional sau internaţional organizată cu o anumită regularitate în cadrul căreia sînt prezentate vizitatorilor mostre (eşantioane) ale unor produse, de obicei noi. Organizarea tîrgului de mostre are ca scop popularizarea produselor, studierea preferinţelor consumatorilor, stabilirea de contacte directe între expozanţii produselor şi beneficiarii potenţiali ai acestora. După gama produselor expuse, tîrgurile de mostre pot fi: generale sau specializate. TRAFIC DE INFLUENŢĂ (engl. TRAFFIC OF INFLUENCE; fr. TRAFIC D'INFLUENCE). Efect juridic care constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase, prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvîrşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau alt salariat, pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Aceste fapte sînt sancţionate de lege. TRANSFER (engl. TRANSFER; fr. TRANSFERT). Operaţie de transmitere a unor drepturi sau obligaţii cu respectarea unor formalităţi. TRANSFERABILITATE (engl. TRANS-TÎRG INTERNAŢIONAL (engl. IN- FERABILITY). Operaţie care poate fi consi- TERNATIONAL FAIR; fr. FOIRE INTER- derată ca o convertibilitate limitată şi repre- TRANSPORT INTERNAŢIONAL 340 zintă dreptul deţinătorului unui activ, exprimat în moneda unei ţări, de a obţine transformarea acestui activ într-un altul, exprimat în aceeaşi monedă sau în alta. TRANSPORT INTERNAŢIONAL (engl. INTERNATIONAL TRANSPORT; fr. TRANSPORT INTERNATIONAL). Transport desfăşurat pe teritoriul a două sau mai multe ţări, în vederea mijlocirii schimburilor de valori materiale şi spirituale din cadrul circuitului economic mondial şi al turismului internaţional. în transportul internaţional punctul de destinaţie se află pe teritoriul altor ţări decît punctul de expediţie. TRANZACŢIE (engl. TRANSACTION; fr. TRANSACTION). înţelegere (contract) privind, de regulă, vînzarea - cumpărarea mărfurilor intervenită între agenţii economici ca urmare a negocierilor purtate. Tranzacţiile pot fi încheiate între agenţi economici rezidenţi în aceeaşi ţară, preţul fiind exprimat în mod obişnuit în moneda naţională, sau între agenţii economici rezidenţi în ţări diferite, caz în care tranzacţia de mărfuri devine operaţie de import - export, iar preţul se stabileşte în moneda convenită de părţi, urmînd regimul de plăţi în vigoare între ţările de care aparţin rezidenţii. Bursele de mărfuri reprezintă locuri unde se încheie tranzacţiile importante cu mărfuri cotate la bursă. Tranzacţiile de mărfuri constituie obiect de înregistrare în, contabilitate din momentul cînd se efectuează livrările, respectiv cînd iau naştere obligaţiile de plată. Valorile mobiliare (hîrtii de valoare) fac, de asemenea, obiectul tranzacţiilor la bursele de valori. TRANZACŢIE. ÎN AVANS (engl. TRANSACTION IN ADVANCE; fr. TRANSACTION EN AVANCE). Operaţie specific bursieră prin care tranzacţia are loc cu prioritate de timp şi este consemnată în registrul expertului. TRANZACŢIE ÎN BLOC (engl. TRANSACTION IN BLOCK; fr. TRANSAC-TION EN BLOC). Operaţie bursieră care constă în comercializarea unor loturi mari de titluri financiare între instituţii bancare. TRANZACŢIE ÎN NUMERAR (engl. CASH TRANSACTION; fr. OPERATIONS AU COMPTANT). Operaţie bursieră a cărei plată se efectuează imediat după negocierea titlurilor de bursă. TRANZACŢIE LA PREMIU (engl. TRANSACTION AT PRIZE; fr. TRANSACTION A PRIX). Operaţie bursieră care constă în vînzare / cumpărare de titluri financiare la un preţ peste valoarea lor „par“. TRANZACŢIE SPOT (engl. SPOT TRANSACTION; fr. TRANSACTION SPOT). Gen de tranzacţie efectuată la bursă cu mărfuri disponibile pentru livrare imediată, spre deosebire de livrările la termen („futures“). TRANZACŢII DE SWITCH CU OBŢINEREA* LICENŢEI DE IMPORT (fr. TRANSACTIONS DU SWITCH AVEC OBTENTION DE LICENCE DTMPORTA-TION). Tranzacţii prin efectul cărora unele ţări terţe pot obţine licenţă de import în unele ţări în curs de dezvoltare, pentru produsele lor de export; de pildă, o anumită ţară a exportat mărfuri în altă ţară în condiţiile acordului bilateral existent între cele două ţări, dar ţara importatoare nu a furnizat, la rîndul său, mărfurile sale către ţara exportatoare; o firmă specializată în operaţii de switch obţine acces la debitul ţării importatoare exprimat în moneda de clearing, pu-tînd utiliza fondurile respective pentru finanţarea exporturilor unei ţări terţe către ţara în curs de dezvoltare. TRANZACŢn DE SWITCH PUR FI-NANCIAR - VALUTARE (engl. CURRENCY - FINANCIAL SWITCH TRANSACTIONS; fr. TRANSACTIONS DU SWITCH FINANCIER - MONETAIRE). Tranzacţii care au drept scop convertirea sumelor exprimate în unităţi de clearing în sume în valută convertibilă, contra unei di- 341 TRANSMITERE A TRATEI ferenţe, fără a avea loc o mişcare corespunzătoare de mărfuri. Prin specificul lor, tranzacţiile de switch se desfăşoară întotdeauna în dublu sens, astfel: - switch aller (sau alimentarea contului de clearing); - switch retour (sau vînzare de disponibilităţi de clearing); - switch aller-retour. în funcţie de numărul participanţilor la realizarea operaţiunilor, acestea pot fi: - operaţiuni de switch simple, normale sau primare, la care participă trei ţări, dintre care două sînt semnatare ale acordului de clearing, iar cea de a treia este ţara pe piaţa căreia se negociază mărfurile care fac obiectul acţiunii, contra devizelor libere; - operaţiuni de switch în lanţ sau multiple, la care participă mai mult de trei ţări. TRANZACŢII DE SWITCH DE REEXPORT (engl. RE - EXPORT SWITCH TRANSACTIONS; fr. TRANSACTIONS DU SWITCH DE REEXPORT). Tranzacţii care presupun revînzarea de către o parte, în urma unui acord, a produselor obţinute de la partenerul cu care are relaţii bilaterale bazate pe clearing. Nu întotdeauna asemenea revînzări sînt legale, deoarece acordurile bilaterale pot interzice reexportul produselor de contrapartidă; în practica de comerţ internaţional asemenea operaţii de switch se realizează, totuşi, cu acordul tacit al părţilor. TRANZIT (engl. TRANSIT; fr. TRAN-SIT). Formă de trecere fără oprire a mărfurilor sau a persoanelor printr-o ţară străină pentru a ajunge în ţara de destinaţie. Pe perioada tranzitului/mărfurile nu au drept de comercializare, depozit, consignaţie etc. TRANZIŢIE (engl. TRANSITION; fr. TRANSITION). Concept economic care vizează un program de reforme ce au drept obiectiv trecerea conştientă de la un mod de economie la un altul. Tranziţia la economia de piaţă este unul din procesele complexe, cu o anumită durată, care presupune înfăp- tuirea unui ansamblu de reforme în toate sferele activităţilor economice, financiare, bancare, sociale etc. TRAS (engl. DRAWN; fr. TIRE). Persoană fizică sau juridică care se obligă prin bilet la ordin să plătească altei persoane fizice sau juridice o sumă de bani, exprimată în monedă naţională sau străină, la un loc şi la o dată stabilită sau la ordinul acesteia. Are calitatea de tras şi persoana desemnată în cambie de emitent (trăgător) să plătească unui terţ sau la ordinul acestuia suma înscrisă în cambie, la locul şi la data prevăzută. în acest caz obligaţia trasului devine efectivă in momentul cînd a acceptat cambia prin aplicarea semnăturii sale. TRATĂ (CAMBIE) (engl. DRAFT / BILL OF EXCHANGE; fr. TRĂITE). Titlu de credit pe termen scurt utilizat ca instrument de plată prin care un creditor (trăgător) dă dispoziţie debitorului său (tras) să plătească o anumită sumă unui terţ (beneficiar), la o anumită dată şi într-un loc stabilit, fără a indica operaţiunea care a generat creanţa. Trata poate fi transmisă prin operaţiunea de gir (andosare), poate fi scontată la o bancă, ce remite posesorului ei suma înscrisă, sau poate fi păstrată în portofoliul beneficiarului pînă la scadenţă. în relaţiile de afaceri termenul de trată este sinonim cu cel de cambie. TRANSMITERE A TRATEI (engl. BILL OF EXCHANGE TRANSMISSION; fr. TRANSMISSION DE LA TRĂITE). Operaţie reglementată prin lege; aceasta prevede două posibilităţi de transmitere a tratei: andosarea şi cesiunea de creanţă. Tratele la ordin se transmit prin andosare (girare), iar tratele nominative prin cesiune de creanţă. Andosarea constă în ordinul dat de beneficiar trasului de a face plata în favoarea unei alte persoane. Transmiterea tratei prin andosare permite realizarea uneia din funcţiile tratelor, şi anume transmiterea rapidă şi simplă a creanţelor. TRĂGĂTOR 342 TRĂGĂTOR (engl. DRAWER; fr. TI-REUR). Persoană care desemnează emitentul cambiei ce va fi achitată la o anumită dată, numită scadenţă, de o persoană numită tras. TREND. Cuvînt anglo - saxon desem-nînd o tendinţă de evoluţie pe termen mediu sau lung. Metodele care permit determinarea acestei tendinţe sînt utilizate în prelucrarea seriilor dinamice (cronologice) şi sînt folosite în previziunile macroeconomice. TREZORERIE (engl. TREASURY; fr. TRESORERIE). 1. Oficiu al unui stat unde se păstrează şi se administrează tezaurul public (casa de bani a statului); 2. Activitate desfăşurată de întreprinzători pentru asigurarea fluxului de lichidităţi necesare îndeplinirii angajamentelor de plată exigibile (disponibilităţi) în monedă naţională sau valută la bănci din ţară şi străinătate, efecte comerciale, alte titluri negociabile aflate în portofoliu sau în depozite bancare etc.; 3. Ansamblu de operaţii financiare, băneşti şi bugetare pe care societatea le face prin organe specializate pentru procurarea mijloacelor băneşti necesare şi pentru cheltuirea acestor mijloace, în scopul exercitării funcţiilor sale, de către stat. • Trezoreria îndeplineşte două funcţii de bază: de casier public şi de bancher. Prin funcţia de casier public trezoreria efectuează toate operaţiile propriu-zise de încasare a veniturilor bugetului şi de plăţi de la buget, în numerar sau prin decontări fără numerar; controlul asupra cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget; gestionează poziţia zilnică de casă a bugetului şi asigură lichidităţile necesare prin cunoaşterea fluxurilor de încasări şi plăţi. Prin funcţia de bancher, trezoreria asigură următoarele servicii: este banca la care instituţiile publice îşi au deschise conturile de încasări şi plăţi, realizînd astfel gestiunea disponibilităţilor băneşti ale sectorului public şi integrarea acestora în politica de lichidităţi a bugetului; gestionează datoria publică; efec- tuează şi operaţiunile în care statul apare în calitate de garant sau de coparticipant la acordarea de împrumuturi, precum şi în vederea realizării unor infrastructuri industriale, care să fie ulterior închiriate unor agenţi economici particulari. TROC (engl. BARTER; fr. TROC). Sistem comercial care constă în schimbul direct de bunuri (mărfuri) contra altor bunuri sau servicii, fără intervenţia monedei, fie deoarece aceasta nu există, fie pentru că utilizarea ei nu prezintă încredere. în prezent se constată o revenire spectaculoasă a acestei forme în schimburile internaţionale deoarece prezintă avantaje pentru ambele părţi: - creează posibilitatea de a importa produse şi echipamente vitale pentru economie; - se asigură avantaje la export, deoarece furnizorul îşi va asuma singur sarcina de a comercializa produsele pe care le acceptă în schimb; - furnizorul va fi în acelaşi timp favorizat de perspectiva de a păstra pentru el o piaţă de desfacere ale cărei inconveniente îi alungă pe concurenţii potenţiali. TRUST (engl. CORPORATION / TRUST; fr. TRUST). Situaţie a pieţei de tip oligopo-list rezultată din gruparea de capitaluri sub aceeaşi conducere, din unificarea proprietăţii asupra întreprinderilor componente. Este una din formele de organizare în care întreprinderile componente îşi pierd independenţa în domeniul producţiei, comercial şi juridic. Scopul principal al firmelor care se unesc într-un trust este de a obţine profituri ridicate, de a acapara surse de materii prime şi sfere de investire a capitalului, de a-şi scoate din luptă concurenţii. TWIST. Formă a politicii financiare care acţionează printr-o operaţie de „torsiune46 a dobînzilor, operaţie constînd în majorarea dobînzii la creditele pe termen scurt în scopul atragerii capitalurilor externe şi, totodată, în reducerea dobînzii pe termen lung în scopul menţinerii expansiunii economice. u ULLISH 1. Segment de piaţă a titlurilor financiare cu preţuri ascendente, în urcare; 2. Desemnează acea poziţie a unui investitor care urmăreşte obţinerea unui profit din tranzacţii cu titluri financiare sau mărfuri, numai în condiţiile în care preţul lor pe piaţă va creşte. UNCTAD (CONFERINŢA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU COMERŢ ŞI DEZVOLTARE) (engl. COMMERCe’aND DEVELOPMENT UNITED NATIONS CON-FERENCE; fr. CONFERENCE DES NATIONS UNIES POUR COMMERCE ET DE-VELOPPEMENT). Organ specializat, permanent, al Adunării Generale ONU, creat în 1964, cu sediul la Geneva şi un birou de legătură la New York. Principalul obiectiv al UNCTAD constă în îmbunătăţirea poziţiei ţărilor în curs de dezvoltare în comerţul internaţional şi economia mondială, reducerea şi eliminarea decalajelor care le separă de ţările dezvoltate. Organul suprem este Conferinţa, care se întruneşte în sesiuni plenare o dată la patru ani. Organul permanent al Conferinţei îl constituie Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare, care are în subordine comisii permanente. UNITATE (engl. UNITY; fr. UNITE). Mărime definită în mod arbitrar, pentru a servi ca bază în măsurarea altor mărimi de aceeaşi natură. UNITATE BUGETARĂ (engl. BUDG-ETARY UNITY; fr. UNITE BUDGETAIRE). Principiu financiar ce presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise într-un singur document. Reunirea într-un singur document a tuturor veniturilor şi cheltuielilor publice permite prezentarea clară a resurselor statului şi a destinaţiei acestora, precum şi a direcţiilor de utilizare. De asemenea, un buget unitar dă posibilitatea stabilirii cu uşurinţă a raportului dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, adică a măsurii în care acesta a fost întocmit echilibrat, excedentar sau deficitar; permite membrilor Parlamentului să emită judecăţi de valoare asupra structurii sau volumului cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de amînare sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune; oferă cadrul favorabil exercitării unui control mai riguros asupra execuţiei veniturilor şi cheltuielilor publice. Respectarea principiului unităţii bugetare are ca efect elaborarea unui buget unic care realizează o sinteză a ansamblului relaţiilor financiare publice. Această unitate este asigurată prin intermediul sistemului conturilor naţionale, în cadrul căruia conturile administraţiei publice grupează atît cheltuielile şi veniturile statului cît şi pe cele afe- UNITATE DE CONT 344 rente colectivităţilor locale şi bugetului asigurărilor sociale. UNITATE DE CONT (engl. ACCOUNT UNIT; fr. UNITE DE COMPTE). Etalon monetar în care agenţii economici convin a efectua operaţiile de decontare rezultate din relaţiile de afaceri (alta decît moneda naţională). în contabilitate, expresia valorică a operaţiilor ce se derulează poate avea loc în dublu etalon (în unitatea de cont convenită şi în moneda naţională, folosindu-se cursul de schimb fix sau de piaţă). UNITATE INSTITUŢIONALĂ (engl. INSTITUTIONAL UNIT; fr. UNITE INSTITUTIONNELLE). Unitate rezidentă, dispunînd de contabilitate completă şi care are o autonomie de decizie în exercitarea activităţii principale. Funcţia analitică pentru această structură a unităţilor o reprezintă a-naliza fluxurilor care se creează în procesele de formare a veniturilor, de formare a capitalului şi operaţiile financiare. , UNITATE MARGINALĂ (engl. MARGINAL UNIT; fr. UNITE MARGINALE). Măsura în care satisfacerea unui consumator ar creşte sau ar descreşte, dacă el ar avea o unitate de marfă în plus sau în minus. UNITATE MONETARĂ (engl. MONE-TARY UNIT; fr. UNITE MONETAIRE). 1. Cantitate de metal monetar stabilit pentru o unitate bănească a unei ţări, care stă la baza sistemului; 2. Desemnează unitatea de măsură utilizată la îndeplinirea funcţiei banilor de măsură a valorilor, de etalon al preţurilor. UNITATE MONETARĂ DE CONT INTERNAŢIONALĂ (engl. INTERNATIONAL ACCOUNT MONETARY UNIT; fr. UNITE MONETAIRE DE CONT INTERNATIONALE). Reprezintă, în esenţă, bani internaţionali. Ea a fost introdusă în practica valutară datorită necesităţii de sporire a lichidităţilor statelor şi de creare a unor instrumente de evidenţă şi de decontare cu ca- racter de mai mare stabilitate, independente de evoluţia unei anumite economii naţiona. le. între acestea enumerăm: - DST (Drepturile Speciale de Tragere), constituie prima unitate monetară de cont internaţională, introdusă în practica relaţiilor valutare de către FMI începînd din anul 1969. DST este un ban de cont, fără o acoperire reală, emisă de FMI în tranşe periodice, alocate în conturile ţărilor membre proporţional cu cota de participare la fond; - ECU (European Currency Unit) unitatea monetară de cont a Sistemului Monetar European, intrat în vigoare în anul 1979. Pricipala funcţie a ECU este de a constitui un mijloc de referinţă pentru valutele statelor membre în vederea asigurării stabilităţii lor. Pentru fiecare dintre statele membre echivalenţa monedei proprii în ECU se determină cu ajutorul unei grile de „cursuri pivot44; - AMU (Asian Monetary Unit) unitatea monetară de cont folosită începînd din anul 1974 în cadrul Uniunii Asiatice de Olearing. Valoarea ei este egală cu 1 DST. UNITATE DE OBSERVARE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL UNIT / ENU-MERATION UNIT; fr. UNITE D'OBSER-VATION STATISTIQUE). Element component al populaţiei statistice, asupra căruia se va efectua nemijlocit observarea. Alegerea unităţii de observare este determinată de natura populaţiei şi de scopul cercetării. UNITATE PATRIMONIALĂ (SUBIECT PATRIMONIAL) (engl. PATRIMONY UNIT; fr. UNITE PATRIMONIALE). Entitate constituită în mod egal, sub formă de societate comercială, regie autonomă, unitate cooperatistă, instituţie publică sau privată, asociaţie cu scop nelucrativ, precum şi orice alte persoane fizice sau juridice care deţin un patrimoniu în vederea realizării obiectului de activitate şi care conduc contabilitate proprie. UNITATE DE PRODUCŢIE OMOGENĂ (engl. HOMOGENEOUS PRODUCTION UNIT; fr. UNITE DE PRODUCTION 345 UZANŢĂ A PORTULUI HOMOGENE). Unitate cu activitate unică, adică intrări de produse, procese de producţie şi ieşiri de produse omogene. Funcţia analitică în acest caz o reprezintă analiza fluxurilor care intervin în procesul de producţie şi de utilizare a bunurilor şi serviciilor. UNITATE DE RAPORTARE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL REPORT UNIT). Unitatea (agentul economic, instituţia, organizaţia, gospodăria etc.) care conţine sau nu unitatea de observare (înregistrare) statistică şi care raportează organelor de specialitate (Direcţii Judeţene de Statistică, Comisia Naţională pentru Statistică) datele stabilite prin programul observării statistice. Unitatea de raportare poate sau nu să coincidă cu unitatea de observare statistică. UNIUNE VAMALĂ (engl. CUSTOMS UNION; fr. UNION DOUANIERE). înţele-gere între mai multe ţări care presupune liberalizarea comerţului între ţările membre, instituirea unui tarif extern comun şi a unei politici comerciale unice faţă de terţi. UNIVERSALITATE BUGETARĂ (engl BUDGET UNIVERSALITY; fr. UNIVERSA-LITE BUDGETAIRE). Principiul potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în bugetul de stat, în sumele lor globale sau totale. Chiar şi în situaţiile în care realizarea veniturilor publice presupun efectuarea unor cheltuieli prealabile, principiul universalităţii nu permite înscrierea în buget numai a soldului dintre acestea, în buget veniturile trebuie să figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale. Numai în acest mod i se oferă Parlamentului posibilitatea cunoaşterii veniturilor totale pe care statul urmează să le încaseze în perioada considerată, precum şi a destinaţiei ce va fi dată acestora. UTILITATE (engl. UTILITY; fr. UTILITE). Calitatea unui bun economic care îi permite acestuia să satisfacă o nevoie. Pentru şcoala marginalistă şi cea neoclasică, utilitatea este fundamentul comportamentu- lui agenţilor economici şi adevărata măsură care dă valoare bunului. UTILITATE MARGINALĂ (engl. MARGINAL UTILITY; fr. UTILITE MARGINALE). Utilitatea ultimei cantităţi (unităţi, doze, lot) dintr-un bun economic, care satisface nevoia cea mai puţin stringentă şi pe care cumpărătorul o apreciază ca meri-tînd să fie achiziţionată. Conceptul a fost elaborat de şcoala economică austriacă, în baza căruia utilitatea are o determinare preponderent subiectivă. Utilitatea marginală a bunurilor are tendinţa să se reducă cu fiecare nouă unitate consumată (pentru că se reduce intensitatea nevoilor); în schimb, utilitatea cumulată succesiv sporeşte odată cu sporirea consumului însă cu sporuri descres-cînde. Pe această bază, s-a fundamentat legea utilităţii marginale descrescînde, după care, atunci cînd cantitatea consumată dintr-un produs creşte utilitatea marginală a produsului tinde să se diminueze. Se apreciază că achiziţiile cumpărătorului vor fi astfel ordonate încît utilitatea obţinută de la ultima unitate dintr-un anumit bun să fie egală cu cea obţinută prin cheltuirea venitului în orice alt mod. UTILITATE OPTIMĂ (engl. OPTIMUM UTILITY; fr. UTILITE OPTIMALE). Poziţia în care satisfacerea nevoii unei comunităţi sau a unui membru al ei nu poate fi realizată fără o reducere a satisfacerii nevoii altui membru sau al altei comunităţi. UTILITATE MARGINALĂ DESCRESCĂTOARE (engl. DIMINISHING MARGINAL UTILITY; fr. UTILITE MARGINAL DECROISANTE). Denumită şi legea lui Gosseu, evidenţiază faptul că sporul de utilitate obţinut prin consumul unor cantităţi din ce în ce mai mari dintr-un bun descreşte, devenind zero în punctul de saţietate. UZANŢĂ A PORTULUI (engl. USAGE OF HARBOR; fr. COUTUME D'HAVRE)^. Ansamblu al regulilor cu caracter uniform, echitabile 'şi recunoscute într-un anumit UZ DE FALS 346 port ca norme locale aplicabile în raporturile dintre participanţii la transportul maritim şi fluvial. Uzanţa portului se referă, în principal, la următoarele aspecte: - precizarea sărbătorilor legale pe care trebuie să le respecte toate navele ce operează în port, indiferent de naţionalitatea acestora; - stabilirea tehnicii de introducere şi scoatere a navelor în şi din radă şi de scoatere la dană; - stabilirea criteriilor de calculare a sta-liilor şi contrastaliilor; - stabilirea mărimii normelor de încărcare - descărcare a navelor pentru diferite categorii de mărfuri, pe clase de mărime şi pe tipuri de nave; - stabilirea programului oficial de lucru al autorităţilor portuare; - stabilirea programului de lucru în port şi a numărului schimburilor în care se lucrează; - stabilirea duratei zilei de muncă şi a duratei schimbului; - stabilirea regulilor care trebuie respectate de navă la completarea rezervelor de combustibili, lubrifianţi, apă, alimente, materiale, sistemul taxelor portuare şi modul de calcul al acestora; - stabilirea regulilor de luare în primire a mărfurilor descărcate sau încărcate; - modul de interpretare a unor termeni comerciali. Legile şi uzanţa portului dintr-o ţară nu pot fi contrapuse uzanţei portuare dintr-o altă ţară, fiecare uzanţă a portului avînd autonomie şi independenţă. Uzanţele portuare pot varia de la un port la altul chiar în interiorul graniţelor aceleiaşi ţări. UZ DE FALS (engl. USE OF FORGERY; fr. USAGE DE FAUX). Acţiune ce constă în folosirea conştientă de către o persoană a unui document oficial sau sub semnătură privată, falsificat în vederea producerii unui efect economic, financiar, bănesc etc. UZUFRUCT (engl. USUFRUCT; fr. USUFRUIT) 1. Atribut al dreptului de proprietate. 2. Drept corporal de folosinţă care-i conferă titularului uzul şi foloasele unui lucru, proprietate a altei persoane (nudul proprietar), cu obligaţia pentru cel dintîi de a conserva substanţa lucrului şi de a-1 restitui celui de al doilea la încetarea dreptului. Uzufructul poate fi pe un anumit termen sau pe perioada cît este în viaţă uzufructua-rul. UZURA FIZICĂ A FONDURILOR FIXE (engl. PHYSICAL WEAR AND TEAR OF FIXED ASSETS; fr. USURE PHYSIQUE DES FONDS FDCES). Depreciere a proprietăţii tehnice de exploatare a capitalului fix, ca urmare a folosirii în producţie sau acţiunii agenţilor naturali. Concomitent are loc înregistrarea deprecierii sub formă bănească, operaţie ce constă în transferarea eşalonată a preţului de achiziţionare a capitalului fix asupra costurilor noilor bunuri economice produse. Preţul de achiziţionare a capitalului fix se transferă prin intermediul amortizării, în cote anuale, în preţul noilor bunuri economice. UZURA MORALĂ A FONDURILOR FIXE (engl. MORAL WEAR AND TEAR OF FDCED ASSETS; fr. USURE MORALE DES FONDS FDCES). Depreciere a valorii fondurilor fixe determinată de apariţia unor noi fonduri fixe, cu performanţe tehnice superioare sau cu aceleaşi calităţi ca cele vechi, dar mai ieftine. V VAD COMERCIAL (engl. FAVORABLE PLACE; fr. LIEU BIEN ACHALANDE). Element al fondului de comerţ care se referă atît la accesibilitatea clientului determinată de aşezarea sediului comercial, magazinului de desfacere, unităţii de servicii, cît şi la formele de atracţie a clientelei prin mijloace şi tehnici de aprovizionare şi expunere a mărfurilor, deservire rapidă, comportament al personalului. VALABIL O ZI (engl. VALID FOR ONE DAY; fr. VALABLE UN JOUR). Termen bursier care specifică dacă un ordin de bursă este valabil doar pentru o şedinţă. Dacă ordinul nu poate fi executat în respectiva şedinţă, el este considerat ca retras. VALOARE (engl. VALUE; fr. VALEUR). Expresia în formă bănească a unei mărimi, în economie, valoarea este măsura de apreciere a unui bun. Această valoare depinde deci nu numai de bunul respectiv, ci şi de contextul în care este considerat, de forma sa de manifestare: - dacă se consideră în timpul utilizării sale, atunci cea care se apreciază este utilitatea si se va vorbi de VALOARE DE ÎNTREBUINŢARE (FOLOSINŢĂ); - dacă se raportează la un schimb, se are în vedere posibilitatea care permite achiziţionarea altor bunuri si se va vorbi de VALOARE DE SCHIMB.’ VALOARE ADĂUGATĂ (engl. ADDED VALUE; fr. VALEUR AJOUTEE) 1. Diferenţa între valoarea unui bun la vînzare şi valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor care au fost achiziţionate şi consumate pentru a furniza acest bun. Serveşte ca bază în determinarea taxei pe valoarea adăugată; 2. în contabilitatea naţională, reprezintă diferenţa între valoarea producţiei şi cea a consumului intermediar. Valoarea adăugată a tuturor agenţilor economici la nivelul economiei naţionale determină produsul naţional. La nivelul unei unităţi economice se compune din: salarii, impozite, taxe, amortizare, profit. 3. Diferenţa între vînzările şi cumpărările aceluiaşi stadiu al circuitului economic. VALOARE BURSIERĂ (engl. MARKET VALUE; fr. VALEUR BOURSIERE). Reprezintă valoarea unui titlu exprimat ca efect al cursului sau al tranzacţiilor de bursă. VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI EMISIUNI DE CERTIFICATE (fr. VALEUR CAPITALISEE D'UNE EMISSION D'OBLIGATIONS). Sumă încasată de către emitent din distribuţia primară a titlurilor financiare şi care se regăseşte în bilanţul său contabil, în conturile de capital. VALOARE A COLATERALULUI 348 VALOARE A COLATERALULUI (engl. VALUE OF COLLATERAL; fr. VALEUR DE COLLATERAL). Reprezintă valoarea titlurilor financiare luată în calcul la depunerea lor drept garanţie a unei tranzacţii pe credit. Se calculează după formula: VC0lat=^V, unde: Ps = ponderea de siguranţă Pv = ponderea valorii împrumutate V = valoarea titlurilor financiare sau a mărfurilor cumpărate pe credit VALOARE CONTABILĂ (A ACŢIUNII) (engl. BOOKKEEPING VALUE,: fr. VALEUR COMPTABLE). Indicator bursier care exprimă partea din activul (patrimoniul) net ce revine pe o acţiune, respectiv averea netă (contabilă) care revine deţinătorului unei acţiuni. Se prezintă astfel: \ţ — ^net c n unde: Vc = valoarea contabilă Aj^t = activul net n= numărul total de acţiuni Activul net este reprezentat de activele agentului economic neafectate de datoriile contractate de acesta, adică: Activul net = Activul total (real) - Datorii totale. VALOARE CONTABILĂ NETĂ (engl. NET BOOKKEEPING VALUE; fr. VALEUR COMPTABLE NETE). Valoarea înregistrată a unui activ patrimonial (imobilizat) corectată cu amortizarea evidenţiată în contabilitate în conturile de amortizări privind imobilizările. VALOARE CONTABILIZATĂ A ACŢIUNILOR (fr. VALUE COMPTABILISEE DES ACTIONS). Valoarea totală a acţiunilor emise de către emitent şi pe care o înregistrează în conturile de capital. VALOARE DE ESTIMARE (engl. ES-TIMATED VALUE; fr. VALEUR D'ESTI-MATION). Valoare care i se dă unui teren, imobil, mijloc fix etc. pe baza unui raport de estimare calculat şi abilitat de către experţi autorizaţi, şi care stă la baza negocierilor între parteneri. VALOARE EXTERNĂ (engl. EXTER-NAL VALUE; fr. VALEUR EXTERIEURE). Acea valoare a unei monede care rezultă din mărimea ratei de schimb efective, nominale, în raport cu mai multe monede. Valoarea externă se obţine cu ajutorul unui indice calculat pe baza mediilor geometrice ale diferitelor rate de schimb ale acestei monede, ponderată în funcţie de partea din comerţul exterior pe care o desfăşoară cu ţările în cauză. Compararea indicelui la diferite date indică variaţia valorii externe în raport cu un grup de monede. Dacă aceste rate de schimb sînt corectate cu indicele de inflaţie al fiecărei ţări luate în calcul, se va obţine valoarea externă reală a unei monede (indicele ratei de schimb se numeşte efectiv real). VALOARE FINANCIARĂ (A ACŢIUNII) (engl. FINANCIAL VALUE; fr. VA-LEUR FINANCIERE). Exprimă capitalul financiar care s-ar fructifica cu un asemenea dividend (din contul de rezultate) la o rata medie a dobînzii de piaţă, astfel: Vf-, r unde: Vf = valoarea financiară; d = dividend; r= rata medie a dobînzii pe piaţă. VALOARE FISCALĂ (engl. TAX VALUE; fr. VALEUR FISCALE). Acea valoare determinată care stă la baza calculelor de impozitare a unui element de activ. VALOARE INIŢIALĂ COMPLETĂ (engl. COMPLETE INIŢIAL VALUE; fr. VALEUR INIŢIAL COMPLETE). Exprimă totalitatea cheltuielilor făcute cu construirea 349 VALOARE MOBILIARĂ sau achiziţionarea, transportul şi punerea în funcţiune a fondurilor fixe şi serveşte pentru a cunoaşte volumul valoric al fondurilor fixe de care dispune unitatea, ramura sau economia naţională, indiferent de starea fizică a acestora. Pe baza ei se caracterizează dinamica şi structura fondurilor fixe, se calculează amortizarea şi se analizează eficienţa folosirii fondurilor fixe. Valoarea iniţială completă se modifică cu ocazia reevaluării fondurilor fixe sau a executării unor lucrări suplimentare. VALOARE INTRINSECĂ (engl. IN-TRINSIC VALUE; fr. VALEUR INTRINSE-QUE). Indicator financiar care exprimă activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente ale unei întreprinderi. Activele latente sînt provizioane pentru riscuri şi cheltuieli care nu au apărut în exerciţiul încheiat şi care nu s-au soldat prin conturile de venituri. Valoarea intrinsecă a unei acţiuni se calculează prin împărţirea activului net real la numărul de acţiuni în circulaţie: V. — 1 n unde: = valoarea intrinsecă; Anc = activul net corect; n= numărul total de acţiuni. VALOARE DE INVENTAR (engl. IN-VENTORY VALUE; fr. VALEUR D'INVEN-TAIRE) 1. Valoarea la care este evaluat un element patrimonial (mijloc fix) cu ocazia inventarierii, utilizată la înregistrarea curentă de la intrarea pînă la scoaterea din funcţiune a acestuia. Denumită şi valoare actuală sau de utilitate, cuprinde totalitatea cheltuielilor ocazionate de construirea, achiziţia, transportul, instalarea şi punerea în funcţiune a mijlocului fix; 2. în sens financiar, reprezintă valoarea unei părţi din fondurile de plasament, calculată într-o zi de referinţă. Aceasta se obţine prin împărţirea totalului activelor, calculat la valoarea de piaţă (după scăderea eventua- lelor datorii) la numărul de cote părţi aflate în circulaţie. VALOARE DE ÎNLOCUIRE A FONDURILOR FIXE (engl. SUBSTITUTION VALUE OF FIXED ASSETS; fr. VALEUR DE REMPLACEMENT DES FONDS FIXES). Reprezintă totalitatea cheltuielilor care ar trebui efectuate la data reevaluării pentru înlocuirea unui fond fix existent în administrarea unei unităţi economice de stat, cu altul în stare nouă cu caracteristici tehnico - economice similare celui care se înlocuieşte. Cu ocazia reevaluării (moment în care se pune de acord valoarea la care figurează în evidenţă fondurile fixe cu preţurile în vigoare la momentul apariţiei actului normativ) se stabilesc valori de inventar unitare pentru toate fondurile fixe de acelaşi fel, indiferent de momentul punerii în funcţiune. VALOARE DE LICHIDARE (engl. LIQUIDATION VALUE; fr. VALEUR DE LIQUIDATION). Valoarea întreprinderii înţeleasă ca o sumă a valorii elementelor patrimoniului între care nu se poate stabili nici o legătură. Limita maximă a valorii de lichidare este venitul maxim obţinut în cele mai bune condiţii în perioada respectivă de timp, prin vînzare. în acelaşi timp, această valoare este limita inferioară a estimării, sub care proprietarul actual nu poate coborî în timpul negocierii, deoarece sub acest nivel nu este eficientă vînzarea întreprinderii (va fi mai eficient să se vîndă elementele separate ale acestui întreg). VALOARE MEDIE (engl. MEAN VALUE; fr. VALEUR MOYENNE). Este o valoare x cuprinsă între cea mai mică şi cea mai mare dintre mărimile date şi reprezintă o funcţie de aceste mărimi: x = f(xl, x2,..., xn) Valoarea medie se determină cu ajutorul mediei aritmetice, armonice, geometrice, cronologice etc. Vezi MEDIE. VALOARE MOBILIARĂ (engl. STOCKS AND SHARES; fr. VALEUR VALOARE A MONEDEI 350 MOBILIERE). Documentul sau titlul care reprezintă o valoare (participaţie sau creanţă) şi care se poate negocia la bursa de valori. Titlurile atestă că posesorul lor este titularul unui drept de o anumită valoare. Valorile mobiliare sînt creanţe şi participaţii care pot fi transmise cu uşurinţă. Această calitate este asigurată prin negociabilitatea lor pe piaţa anume organizată pentru asemenea operaţii. VALOARE A MONEDEI (engl. VALUE OF THE CURRENCY; fr. VALEUR DE LA MONNAIE). Concept economic prin care se înţelege capacitatea sau puterea de cumpărare a monedei şi care este dată de cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi achiziţionată cu o sumă de bani sau cu o unitate monetară. Deci, valoarea monedei este egală cu inversul nivelului general al preţurilor, adică: V = — m p unde: Vm = valoare (puterea de cumpărare) a monedei; P = indicele general al preţurilor. VALOARE NETĂ A ACTIVULUI FONDULUI MUTUAL (engl. NET VALUE OF THE ASSETS OF MUTUAL FUND; fr. VALEUR NETE DACTIF DE FOND MU-TUELLE). Indicator bursier calculat zilnic şi care exprimă rezultatele activităţii de investiţii a fondului. El este format din suma valorii încasărilor pe acţiunile vîndute şi suma în numerar existentă în casa fondului, din care se scad datoriile zilnice achitate şi suma rambursată investitorilor pentru acţiunile depuse. VALOARE NOMINALĂ (engl. NOMINAL VALUE; fr. VALEUR NOMINALE). Este suma înscrisă pe faţa unui titlu financiar (indiferent dacă cursul real este diferit). Are importanţă în cazul titlurilor financiare care exprimă relaţii de creditare şi pe piaţa bursieră ca element de analiză. VALOARE NOMINALĂ STANDARD (engl. STANDARD NOMINAL VALUE; fr. VALEUR NOMINALE STANDARD). Reprezintă valoarea unei obligaţiuni care este egală cu o mie de unităţi monetare; ea poate fi exprimată în sute de puncte la cotaţiile publicate. VALOARE PARITARĂ (engl. PARITY VALUE; fr. VALEUR PARITAIRE). Valoarea oficială a unităţii monetare naţionale, stabilită prin legea monetară a statului respectiv. VALOARE DE PIAŢĂ (engl. MARKET VALUE). Valoarea care se obţine în condiţii normale la vînzarea unui bun, fiind dată de nivelul preţului obţinut pentru acesta. VALOARE DE PORTOFOLIU (engl. INVESTMENT PAPER; fr. VALEUR DE PORTEFEUILLE). Este o noţiune bursieră şi exprimă valoarea unui titlu financiar utilizat în special pentru un plasament pe termen lung. VALOARE POTENŢIALĂ (engl. PO-TENTIAL VALUE; fr. VALEUR POTEN-TIELLE). Valoarea unei mărfi sau a unui titlu financiar care ar putea fi încasată de către investitor la încheierea unei tranzacţii din contul de siguranţă, în funcţie de preţul zilei. VALOARE POTENŢIALĂ PIERDUTĂ / CIŞTIGATĂ (engl. LOST / GAINED PO-TENTIAL VALUE; fr. VALEUR POTEN-TIELLE PERDUE / GAGNEE). Diferenţa dintre mărimea valorii potenţiale posedate curent şi cea a valorii potenţiale posedate iniţial în contul de siguranţă. VALOARE RĂMASĂ (engl. RE-MAINED VALUE; fr. VALEUR RESIDU-ELLE). Aceea parte din valoarea completă a unui fond fix care nu a fost amortizată. Se stabileşte ca diferenţă (iniţială şi de înlocuire) între valoarea completă şi mărimea uzurii fondurilor fixe. Prin intermediul 351 VALUTĂ ei se caracterizează starea tehnică a fondurilor fixe, eficienţa folosirii lor etc. VALOARE DE RANDAMENT (engl. EFFICIENCY VALUE; fr. VALEUR DE RENDEMENT). Valoarea unui bun, a unui plasament sau a unei întreprinderi (în cazul raporturilor de evaluare), calculată prin capitalizarea profiturilor sale viitoare cu ajutorul unei rate de capitalizare determinate. Această valoare, calculată la nivelul unei acţiuni, se poate determina prin raportarea profitului net (nerepartizat) ce revine pe o acţiune, la rata medie a dobînzii de piaţă, astfel: unde: Vr = valoarea de randament; P = profitul net pe o acţiune: r= rata medie a dobînzii pe piaţă. VALOARE DE RĂSCUMPĂRARE A UNEI POLIŢE DE ASIGURARE (engl. SURRENDER VALUE; fr. VALEUR DE RACHAT). Termen utilizat în asigurări; reprezintă suma pe care un asigurator o varsă unui asigurat înaintea scadenţei poliţei, dacă acesta din urmă a plătit primele de asigurare, cel puţin o anumită perioadă de timp; reprezintă suma cash pe care o primeşte titularul în condiţiile în care renunţă voluntar la poliţă, eliberînd societatea de asigurări de obligaţiile contractate. VALOARE REALĂ (engl. REAL / TANGIBLE VALUE; fr. VALEUR REELLE) 1. Din punct de vedere bancar reprezintă acea valoare a bunurilor depuse ca gaj (imobile, materii prime, metale preţioase, diamante, anumite acţiuni etc.) care sînt susceptibile a oferi o bună protecţie împotriva scăderii puterii de cumpărare şi împotriva inflaţiei; 2. Pe piaţa bursieră reprezintă valoarea potenţială concretizată prin încheierea tranzacţiei. VALOARE REALĂ A MONEDEI (engl. REAL VALUE OF THE CURRENCY; fr. VALEUR REELLE DE LA MONNAIE). Exprimă puterea de cumpărare şi se determină nu prin raportare la aur sau la alte monede, ci prin raportare la economia din care provine moneda respectivă. VALOARE TIPICĂ (engl. TYPICAL VALUE; fr. VALEUR TYPIQUE). Noţiune statistică ce reprezintă valorile numerice (momente, mod) care caracterizează, din diferite puncte de vedere, repartiţia unei variabile aleatoare. VALOARE UNITARĂ NETĂ A ACTIVULUI FONDULUI MUTUAL. Indicator bursier; exprimă raportul dintre valoarea netă a activului şi numărul de acţiuni deţinute de investitori; sumă încasată de un investitor contra unei acţiuni depuse spre rambursare. Mărimea valorii unitare nete apare în cotaţiile fondului ca preţ al cererii acţiunilor fondului mutual. VALOARE DE UTILITATE (A UNUI BUN) (engl. UTILITY VALUE; fr. VALEUR D'UTILITE). Preţul presupus a fi acceptat la plată de un eventual cumpărător, ţinînd cont de starea şi locul în care se regăseşte bunul respectiv precum şi de utilitatea pe care acesta o procură întreprinderii. VALOARE VOLATILĂ (fr. VALEUR VOLATILE). Valoarea unui titlu financiar al cărui curs creşte în ritm rapid şi al cărui raport curs / profit este, în general, foarte ridicat. VALORIFICARE (engl. REALIZE / SELL; fr. REALISER). Operaţie efectuată pe piaţa financiară, de vindere sau de lichidare a unei poziţii, exprimată în titluri, devize sau în metale preţioase. VALUTĂ (engl. CURRENCY; fr. DEVI-SES). Moneda naţională a unei ţări sub formă efectivă (metalică, bilete de bancă) sau disponibil în cont (valută în cont), care este folosită la efectuarea plăţilor către terţe persoane fizice sau juridice şi la realizarea unor operaţiuni şi tranzacţii internaţionale. VALUTĂ FORTE 352 VALUTĂ FORTE (engl. HARD CURRENCY; fr. DEVISES FORTES). Valută convertibilă care are acoperire în aur şi care se acceptă la plată în mai multe ţări, deoarece valutele acceptate ca forte manifestă tendinţe de creştere în raport cu altele. VALUTĂ SLABĂ (engl. WEAK CURRENCY; fr. MONNAIE FAIBLE). Monedă care manifestă o tendinţă de depreciere în raport cu celelalte monede. VALUTĂ DE TRANZACŢIE (engl. TRANSACTION CURRENCY; fr. DEVISES DE TRANSACTION). Sintagmă prin care se desemnează valuta aleasă de părţi pentru negocierea preţului într-un anumit contract comercial internaţional, valută ce va servi la exprimarea acelui preţ şi se va înscrie, ca atare, în conţinutul contractului respectiv. VALUTARE. Stabilirea datei calendaristice de cînd se introduce în calculul dobînzii o sumă operată într-un cont purtător de dobînzi. Data se înscrie în cont în coloana intitulată „valută44. Dacă data operaţiei concordă cu valuta se face menţiunea „dată“ în coloana rezervată valutei. VAMA (fr. DOUANE). Instituţie financiară prin care se exercită atît controlul asupra intrării şi ieşirii din ţară a mărfurilor şi bunurilor, în vederea identificării şi verificării acestora după documentele care le însoţesc, cît şi stabilirea şi încasarea unor drepturi (taxe) cuvenite statului. VARIABILĂ ALEATOARE (engl. RAN-DOM VARIABLE; fr. VARIABLE ALEA-TOIRE). Mărime statistică care poate avea diferite valori, fiecare dintre acestea fiind luată cu o probabilitate bine determinată. VARIABILĂ STATISTICĂ (engl. STATISTICAL VARIABLE; fr. VARIABLE STATISTIQUE). Noţiune statistică ce reprezintă o caracteristică care poate prezenta variaţie de la un element la altul al populaţiei statistice. VARIANTĂ. Vezi DISPERSIE. VARIAŢIE STATISTICĂ (engl. STATISTICAL ’ VARIATION; fr. VARIATION. STATISTIQUE). Noţiune statistică care exprimă schimbarea nivelului unei variabile statistice de la un element la altul al unei populaţii statistice. VĂRSĂMÎNT (engl. PAYMENT; fr. VERSEMENT) 1. Suma care face obiectul unei depuneri în semne monetare sau în alte instrumente de plată în monedă naţională ori în devize (valută), în scopul obţinerii sau confirmării unui drept ca şi pentru stingerea unei obligaţii prevăzute de lege asupra căreia au convenit, în mod tacit ori expres, deponentul şi primitorul vărsămîntului. Se efectuează la casieria firmelor comerciale, la ghişeele băncilor, la instituţiile ori autorităţile de drept public sau privat, după caz. în contabilitatea firmelor comerciale, vărsămintele se reflectă în raport cu calitatea de primitor sau de deponent la terţi. în calitate de primitor, încasările se înregistrează în debitul contului „casa“ (pentru numerar) sau al contului „cecuri de încasat44 în lei sau în devize, conturi care se încadrează în clasa conturilor financiare, iar în creditul aceloraşi conturi pentru plăţile efectuate în calitate de deponent la terţi; 2. Sumele datorate pentru titlurile de participare ca şi pentru titlurile care reprezintă alte forme de imobilizări. Se evidenţiază în creditul unor conturi de imobilizări financiare intitulate conturi de vărsăminte de efectuat, grupate în clasa conturilor de active imobilizate. Pentru vărsămintele datorate asupra titlurilor de plasament se utilizează un cont similar din clasa conturilor financiare. VENIT (engl. INCOME; fr. REVENUE) 1. Suma realizată de o persoană fizică sau juridică ca rezultat al activităţii depuse într-o perioadă de timp determinată, sau provenită din dreptul de proprietate asupra unui bun mobil / imobil, hîrtii de valoare sau din oricare alt drept rezultat dintr-un con- 353 VENIT NET tract sau conferit de lege. Constituie o grupă de conturi de rezultate (în clasa conturilor de venituri) ale căror solduri pot fi în mod alternativ creditoare sau debitoare. Se creditează cu veniturile din participaţii, din valori mobiliare obţinute la schimbul valutar şi se debitează cu cheltuielile determinate de dobînzile plătite, pierderile din creanţe de participaţii, cheltuielile de scont cambiale, efectul negativ al schimbului valutar etc. Soldul se transferă în contul de „profit şi pierderi6' la încheierea perioadelor de calcu-laţie; 2. Din punct de vedere contabil reprezintă echivalentul valoric al producţiei realizate sau vîndute (produse finite, mărfuri, lucrări, servicii), servind ca sursă de acoperire a cheltuielilor (costul) producţiei respective vîndute şi încasate, a impozitului datorat statului, surplusul rămas din aceste venituri reflectîndu-se ca rezultat financiar sub formă de profit. VENIT DIN APRECIEREA CAPITALULUI (engl. INCOME FROM CAPITAL ESTIMATION; fr. REVENUE PAR EVALU-ATION DE CAPITAL). Indicator bursier care se exprimă prin profitul încasat de investitori în urma tranzacţiilor privind vînzarea / cumpărarea de titluri financiare, efectuate la preţuri diferite. VENIT BRUT (engl. GROSS INCOME; fr. REVENUE BRUT). Totalitatea sumelor băneşti realizate de un agent economic în-tr-o perioadă de timp determinată din încasarea contravalorii produselor, semifabricatelor, mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor valorificate la preţ de vînzare, respectiv a sumelor care au fost facturate şi încasate de la client. VENIT IMPOZABIL (engl. TAXABLE INCOME; fr. REVENUIMPOSABLE). Venitul realizat de agenţi economici, determinat în condiţiile legii. Constituie baza de calcul a impozitului datorat pe un exerciţiu financiar. Veniturile impozabile se stabilesc şi pentru categoriile de venituri realizate de persoane fizice (impozitul pe salarii, impozitul pe venituri din bunuri imobiliare, din profesii libere etc.). VENIT DIN INVESTIŢII (engl. IN-COME FROM INVESTMENTS; fr. REVENUE PAR INVESTISSEMENTS). Indicator bursier care se exprimă prin profitul încasat de investitor sub forma dividendelor şi a dobînzilor din titluri de plasament. VENIT MARGINAL (engl. MARGINAL INCOME; fr. REVENUE MARGINAL). Venit suplimentar obţinut în urma utilizării unei mărimi adiţionale dintr-un factor de producţie. Condiţia esenţială pentru realizarea venitului marginal este ca preţul de vînzare al noului lot de bunuri economice să depăşească costul marginal al acestora. La baza venitului marginal se află legea randamentelor neproporţionate potrivit căreia sporirea unui factor de producţie asigură sporirea producţiei şi a venitului pînă la un punct, dincolo de care, la aceleaşi mărimi adiţionale venitul tinde să se diminueze tot mai mult, atingînd limita inferioară atunci cînd preţul de vînzare devine egal cu costul marginal. VENIT NAŢIONAL (engl. NATIONAL INCOME; fr. REVENUE NATIONAL). Suma produsului net al ramurilor, determinat fie ca diferenţă între produsul global şi consumul material productiv, (material aferent), fie scăzînd din produsul intern brut consumul de capital fix (metoda de producţie). Se mai numeşte PRODUS INTERN NET. VENIT NET (engl. NET INCOME; fr. REVENUE NET). Indicator economic calculat în sistemul producţiei materiale prin care se exprimă acea parte a preţurilor bunurilor economice care depăşeşte cheltuielile de producţie oferite acestora. Venitul net îmbracă următoarele forme: profit, impozit pe circulaţia mărfurilor (taxa pe valoarea adăugată), contribuţii la asigurările sociale, impozitul pe salarii, impozitul pe profit, contribuţii pentru fondul de şomaj, taxe, do-bînzi etc. El se calculează prin deducerea VENIT NET VALUTAR 354 cheltuielilor ocazionate pentru realizarea venitului brut din sumele realizate de un agent economic într-o perioadă de timp, din vînzarea produselor finite, semifabricatelor, mărfurilor, executarea lucrărilor ori din alte activităţi economice sau financiare. VENIT NET VALUTAR (engl. CURRENCY NET INCOME; fr. REVENU NET DES DEVISES). Venitul obţinut din diferenţa între încasările realizate pe seama operaţiunilor de export de către o societate comercială şi plăţile pentru transporturi (inclusiv comisioanele, impozitele şi alte cheltuieli în valută) aferente exportului. VENITURI ANTICIPATE (engl. ADVANCED INCOMES; fr. REVENUS ANTI-CIPES). Sume încasate de agentul economic în perioada de gestiune curentă, care reprezintă însă venituri aferente perioadei următoare. Se înregistrează în creditul unui cont de pasiv din clasa conturilor de terţi. VENITURI FINANCIARE (engl. FINANCIAL INCOMES; fr. REVENUS FI-NANCIERS). Totalitatea sumelor realizate în cursul unei perioade de timp provenind de la titluri de participare ori de plasament (dividende, dobînzi), de la tranzacţii cu valori imobiliare de plasament, din operaţii de schimb valutar (diferenţele de curs) etc. VENITURI GLOBALE ALE POPULAŢIEI (engl. OVERALL INCOMES OF THE POPULATION; fr. REVENUS GLO-BAUX DE LA POPULATION). Totalitatea veniturilor băneşti şi în natură (sub formă de bunuri materiale şi servicii) obţinute de populaţie într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an. Aceste venituri cuprind: salarii, venituri în bani sau în natură obţinute de pe urma folosirii pămîntului, venituri din industria casnică, alte venituri obţinute de la întreprinderi şi instituţii (prime, sporuri, rente etc.), pensii, ajutoare, burse, alocaţii de stat pentru copii etc. VENITURI NETE ALE POPULAŢIEI (engl. NET INCOMES OF THE POPULATION; fr. REVENUS NETS DE LA POPULATION). Veniturile rămase la dispoziţia populaţiei după plata impozitelor, taxelor, primelor de asigurare şi altor plăţi. Aceste venituri se determină ca diferenţă între veniturile globale ale populaţiei şi totalitatea sumelor cu caracter de redistribuire (taxe, impozite, cotizaţii etc.). VENITURI REALE ALE POPULAŢIEI (engl. REAL INCOMES OF THE POPULATION; fr. REVENUS REELS DE LA POPULATION). Totalitatea bunurilor şi serviciilor care pot fi obţinute (cumpărate) cu veniturile nete ale populaţiei, pe o perioadă dată. Reflectă puterea de cumpărare a veniturilor nete ale populaţiei. Se calculează prin raportarea venitului mediu net pe locuitor la indicele corespunzător al preţurilor bunurilor şi serviciilor din perioada respectivă (vezi INDICELE COSTULUI VIEŢII). VENITURI DIN VALORI MOBILIARE DE PLASAMENT (fr. REVENUS PAR VALEURS MOBILIERES DE PLACE-MENT). Sume realizate de agenţii economici din plasamentul de capital în hîrtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit bancar, bonuri de tezaur, titluri de rentă etc.). Investiţia în valori mobiliare urmăreşte: - securitatea capitalului. Securitatea capitalului se poate realiza prin obţinerea sugerată de prospectele de emisiune, cotaţiile bursiere, bilanţurile şi rapoartele anuale publicate de societăţile comerciale pe acţiuni, de situaţia finanţelor publice (pentru aprecierea titlurilor de stat) etc. - obţinerea unor venituri profitabile. Profitabilitatea veniturilor se referă, pe lîngă evoluţia cotaţiei bursiere (pentru tranzacţii posibile), la dividendul anual produs de acţiuni sau la dobîndă oferită pentru celelalte titluri. Rata venitului produs de hîrtiile de valoare se compară, de regulă, cu rata profitului pe care o obţine întreprinzătorul în exerciţiul activităţii sale de bază şi, respectiv, cu dobîndă pe care o bonifică băncile 355 VITEZA DE ROTAŢIE comerciale agenţilor economici la depozitele bancare. în perioadele de inflaţie monetară venitul valorilor mobiliare trebuie să acopere şi rata inflaţiei. Operaţiile în contabilitate determinate de tranzacţiile de titluri de plasament se reflectă într-o grupă de conturi de valori mobiliare de plasament (din clasa conturilor financiare). Pentru a preveni pierderile posibile din plasamente, agenţii economici prelevă din profitul firmei în limitele admise de reglementărilor legale, pro-vizion pentru deprecierea valorilor mobiliare de plasament pe care îl reflectă într-un cont distinct din clasa conturilor financiare. VERIFICARE CALITATIVĂ A MĂRFII (engl. QUALITATIVE VERIFICATION OF GOOD; fr. VERIFICATION DE LA QUALITE DE LA MARCHANDISE). Activitate efectuată de beneficiar la locul de descărcare sau în depozitul acestuia care constă în determinarea proprietăţilor şi caracteristicilor mărfii primite pentru a stabili dacă sînt conforme cu cele prevăzute în standarde, norme tehnice, în caietul de sarcini etc. sau dacă concordă cu clauzele calitative prevăzute în contractul încheiat cu furnizorul. Verificarea calitativă a mărfii include şi controlul dimensiunilor, al sortimentelor, al culorii, al formei, al ambalajului, al marcării şi etichetării produselor. De asemenea în cadrul acestei activităţi se verifică dacă produsele au fost livrate în garnituri complete sau cu toate garniturile şi dispozitivele necesare folosirii lor. Cu ocazia verificării calitative a mărfii se stabilesc cauzele şi momentele în care s-au produs eventualele deficienţe calitative relevate. VERIFICARE A IPOTEZELOR STATISTICE (TESTARE) (engl. VERIFICATION OF THE STATISTICAL HYPOTHE-SIS; fr. VERIFICATION DES HYPOTHESE STATISTIQUE). Activitatea de elaborare a metodelor cu ajutorul cărora să se judece valabilitatea ipotezelor privind parametrii sau forma de repartiţie a unei populaţii, ple-cînd de la un eşantion. VINCULAŢIE. Modalitate de plată caracterizată prin expedierea de către furnizor a mărfii pe adresa unei bănci şi nu a beneficiarului. La primire, banca avizează pe beneficiar şi îi pune marfa la dispoziţie, după achitarea sumei convenite. La creditarea contului furnizorului banca reţine un comision. VIRAMENT (engl. TRANSFER; fr. VI-REMENT). Plată fără numerar făcută prin trecerea la bancă a sumei de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. Este, în fapt, un transfer de fonduri dintr-un cont în altul, fie că este vorba de un cont bancar curent, fie de un cont de cecuri. Se evită astfel circulaţia monedei. VITEZA DE CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR (engl. VELOCITY OF CIRCU-LATION OF GOODS; fr. VITESSE DE CIRCULATION DES MARCHANDISES). Indicator ce reprezintă viteza cu care se reînnoiesc stocurile de mărfuri. VITEZA DE CIRCULAŢIE A NUMERARULUI (engl. VELOCITY OF CIRCULATION OF CASH; fr. VITESSE DE CIRCULATION DE LA MONNAIE). Numărul mediu al operaţiilor efectuate de o unitate monetară într-o anumită perioadă de timp. Se determină după relaţia (stabilită de Fischer): unde: P = nivelul general al preţurilor; T = volumul tranzacţiilor; M = masa monetară. VITEZA DE ROTAŢIE (A CAPITALULUI) (engl. SPEED OF TURNOVER; fr. VITESSE DE ROTATION (DU CAPITAL)). Indicator financiar ce exprimă modul în care se utilizează activele circulante de către un agent economic. El se exprimă cu ajutorul a doi indicatori: - numărul de rotaţii, denumit şi coeficient de rotaţii, care este egal cu raportul între cifra de afaceri şi capitalurile circulante; VÎNZARE 356 - durata unui circuit, denumită şi viteză de rotaţie exprimată în zile. Numărul de iile pentru un circuit sau durata acestuia este egal cu raportul între capitalurile circulante şi cifra de afaceri înmulţit cu 90 sau 360 (în funcţie de perioada pentru care se calculează trimestru sau an). Viteza de rotaţie va fi mai accelerată atunci cînd coeficientul de rotaţie va fi mai mare iar numărul de zile mai redus. VÎNZARE (engl. SALE; fr. VENTE). Acţiunea prin care o persoană fizică sau juridică, comerciant sau furnizor, cedează altei persoane fizice sau juridice proprietatea sa asupra unui bun sau serviciu contra unei sume de bani, reprezentînd preţul acestuia, stabilit în mod liber între parteneri ca raport dinamic şi nemijlocit dintre cerere şi ofertă. VÎNZARE FĂRĂ ACOPERIRE (engl. SHORT SALE; fr. VENTE A DECOUVERT). Operaţiune financiară, la termen, care constă în vînzarea de titluri sau devize pe care nu le posezi încă în speranţa de a se acoperi, adică de a le cumpăra mai ieftin, pînă la data convenită pentru livrarea lor. VÎNZARE DE ACTIVE (engl. ASSETS SALE; fr. VENTE DES ACTIFS). Formă de privatizare prin care active ale societăţilor comerciale cu capital de stat sînt trecute în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, române ori străine, pe bază de licitaţie publică sau licitaţie în plic, cu adjudecarea la cel mai ridicat preţ conform prevederilor legale. La cumpărare se acordă condiţii preferenţiale - în condiţii de egalitate a nivelului de preţ la care se face vînzarea - salariaţilor, pensionarilor care au avut ultimul loc de muncă la respectiva societate şi cetăţenilor români care au avut în folosinţă aceste active, în baza unor contracte de locaţie de gestiune. Persoanele care cumpără active, conform legii nu au dreptul să le vîndă, să le înstrăineze sau să transfere, în orice alt mod folosinţa acestora pentru o perioadă de un an de la încheierea contractului de vînzare - cumpărare. VÎNZARE DE ACŢIUNI (engl. STOCK SALE; fr. VENTE DES ACTIONS). Mijloc de privatizare a societăţilor comerciale prin care acţiunile acestora deţinute de FPS şi FPP, conform Legii, pot fi vîndute către persoane fizice sau juridice, române sau străine prin: - oferte de vînzare de acţiuni către public; - vînzări de acţiuni pe bază de licitaţie deschisă sau licitaţie cu participanţi prese-lecţionaţi; - vînzări de acţiuni prin negociere directă - orice combinaţie a procedurilor de mai sus. Salariaţii şi membrii conducerii societăţilor comerciale pot participa la cumpărarea de acţiuni în condiţii preferenţiale, prin oricare din procedeele enumerate. VÎNZARE ASOCIATĂ. Formă de comerţ care constă în vînzarea a două sau a mai multor produse diferite dar complementare, cu crearea unui avantaj la preţ. Produsele astfel asociate pot proveni de la acelaşi fabricant sau de la fabricanţi diferiţi, dar care s-au înţeles asupra acestui tip de vînzare. VÎNZARE „PE ÎNCERCATE" (engl. SALE ON TRIAL; fr. VENTE A L'ESSAI). Clauză stipulată într-un contract de vînzare - cumpărare cu livrarea în tranşe prin care se permite cumpărătorului posibilitatea de a renunţa la livrările ulterioare după ce a încercat marfa primită în prima tranşă. VÎNZARE SILITĂ (engl. FORCED SALE; fr. VENTE FORCEE). Formă de vînzare a unei mărfi asupra căreia s-a aplicat dreptul de retenţie sau pentru care s-a încasat un impozit sau taxe datorate statului de către o persoană fizică sau juridică. VÎNZĂRI „FORWARD" (engl. „FOR-WARD“ SALES; fr. VENTE ANTICIPEE). 357 VOT CUMULATIV Prevedere contractuală stipulată în contractele practicate de regulă pentru produsele agricole, şi care au fost încheiate înainte de recoltare, la preţuri fixe. VÎRSTA MEDIE A POPULAŢIEI (engl. MEAN AGE OF POPULATION; fr. AGE MOYEN D'UNE POPULATION). Indicator statistic demografic care exprimă vîr-sta medie a populaţiei şi se determină cu ajutorul relaţiei: _ y(x+o,5)*px x = ^=------------ Px unde: Px = numărul locuitorilor de vîrstă X; X=vîrsta. 0,5=coeficient care exprimă echivalentul mediu al variaţiei abaterilor faţă de data exactă a împlinirii unei vîrste oarecare. VOLATILITATE (engl. VOLATILITY; fr. VOLATILITE). Indicator bursier exprimat sub forma unei mărimi statistice care defineşte abaterea variaţiilor preţului unui element faţă de variaţiile preţului mediu al grupei din care face parte. Interpretarea acestui indicator este următoarea: o volatilitate mai mare decît unitatea indică o mai mare instabilitate a elementului faţă de cea a grupei. VOT CUMULATIV (engl. CUMULATIVE VOTE; fr. VOTE CUMULATIVE). Procedeu de votare prin care acţionarul poate distribui fiecărui candidat un număr oarecare din totalul său de voturi sau poate acorda totalul său de voturi unui singur candidat. w WALL STREET. Este numele unei străzi din New York, unde este instalată bursa şi care este şi centru financiar. WARRANT 1. Document eliberat de către depozitar prin care acesta îi confirmă deponentului primirea mărfurilor menţionate în document, consfinţind astfel contractul comercial de depozit intervenit între părţi; 2. Titlu de credit reprezentativ al mărfii încredinţate spre păstrare depozitarului de către deponent, titlu a cărui transmitere prin gir are semnificaţia constituirii unui gaj în favoarea giratorului. Ca titlu de credit, warantul poate fi nominativ, la ordin sau la purtător. WHEN ISSUED.* Expresie anglo-ameri-cană ce semnifică data cînd a fost emis un titlu. Indică faptul că titlurile oferite spre subscripţie sînt negociate la bursă sau în afara bursei, dar nu vor fi predate decît ulterior. WINDOW DRESSING. Ansamblu de măsuri luate pentru a îmbunătăţi prezentarea unui bilanţ, în ziua de referinţă, prin procurarea de resurse suplimentare pe termen scurt. z ZERO BASE BUDGETING (ZBB) (engl. ZERO BASE BUDGETING). Metodă de analiză a gestiunii ce constă în reintroducerea în calcule a estimărilor unei perioade scurte, pentru a fi aproape siguri, de a integra concret în previziuni efectele probabile ale variaţiilor, în condiţiile relaţiilor con-juncturale, interne şi externe, ale activităţii producătoare. ZI DE SCADENŢĂ (engl. TERM (OF PAYMENT) DAY; fr. JOUR DfECHEANCE). Vezi SCADENŢĂ. ZILE DE GRAŢIE (fr. JOURS DE GRACE). Noţiune financiară ce reprezintă numărul de zile cu care se prelungeşte termenul de plată prevăzut în poliţe. ZILE DE REFERINŢĂ (engl. SET-TLEMENT DAY; fr. ’ JOUR DE REFERENCE). 1. Din punct de vedere bancar, reprezintă ziua aleasă pentru a închide un cont sau pentru a estima un depozit de titluri de valori; 2. La bursă reprezintă ziua în care trebuie executate operaţiunile la termen; 3. Din punct de vedere financiar, reprezintă ziua din care un dividend este exigibil. ZONĂ (engl. ZONE; fr. ZONE). Teritoriu sau spaţiu geografic ce are o specificitate particulară în analiza şi practica economică (zonă monetară, zonă liberă etc.). ZONĂ DE LIBER SCHIMB (engl. FREEDOM EXCHANGE ZONE; fr. ZONE DE LIBRE ECHANGE). Teritoriu sau spaţiu geografic în care acţionează o înţelegere între două sau mai multe state, prin care ţările membre convin asupra: desfiinţării tarifelor vamale şi eliminării restricţiilor cantitative la produsele industriale, dezvoltării economice a ţărilor membre, folosirii raţionale a resurselor, stabilităţii financiare etc. ZONĂ LIBERĂ (engl. FREE ZONE; fr. ZONE LIBRE). Este suprafaţa limitată din teritoriul unei ţări, de regulă situată pe importante trasee comerciale cum sînt porturile, aeroporturile, etc., şi în care nu se aplică legislaţia vamală a ţării respective. în zona liberă mărfurile pot fi supuse diferitelor operaţii: descărcare de pe nave, transport, depozitare, cîntărire sau măsurare, recondi-ţionare, reambalare, sortare, reexpediere, reîmbarcare pe nave etc. fără ca organele vamale să intervină, fară aplicarea legislaţiei vamale şi fară să se perceapă taxe vamale. Sînt supuse formalităţilor şi taxelor vamale numai mărfurile scoase din zona liberă şi vîndute cumpărătorilor din ţara pe teritoriul căreia se află această zonă. Toate serviciile prestate navelor şi mărfurilor în ZONĂ MONETARĂ 360 zona liberă se plătesc. în cadrul zonei libere se pot organiza expoziţii de mărfuri, prezentări de mostre etc., activităţi pentru care se percep diferite taxe. Zona liberă a fost creată pentru a facilita schimburile comerciale, traficul şi tranzitul internaţional de mărfuri. Majoritatea porturilor mari dispun de zone libere. ZONĂ MONETARĂ (engl. MONETARY ZONE; fr. ZONE MONETAIRE). Grupare de ţări ale căror monede sînt legate de valuta uneia dintre ele, mai puternică din punct de vedere economic (zona francului, a lirei sterline, a dolarului etc.). ZONĂ VAMALĂ LIBERĂ (engl. DUTY FREE ZONE/TARIFF FREEDOM ZONE). Este cea mai completă formă a regimurilor vamale suspensive. în esenţă, prin lege, se prevede ca într-un perimetru (zonă) bine delimitară) al teritoriului naţional să poată fi introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor, în principiu pe terţe pieţe, fiară aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal, în comparaţie cu teritoriul naţional, corespunzător spaţiului rezervat zonei vamale libere. Accesul liber al mărfurilor în zonă coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor asupra profiturilor realizate în zonă reprezintă premise favorabile atragerii de investiţii de capital străin, în zona liberă. Bibliografie Lucrări de specialitate: * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * Albu Al., Ciurel V. Blang M. Boulescu M.,Chită M. Carrad H., Oliphant L. Constantinescu N. N. Costin M. N. Crişan I. Demetrescu M. C. Feleagă N., Ionaşcu I. Feleagă N. Galpin A. Gorincu Gh. Guralonic D. Ionescu C. Isacs A. ş.a., Miroiu M. Popescu V. Puiu Al. Românu I., Vasilescu I. Russu C. Vuitton J. Zissu Elias Concise English Dictionary, Ed. Tophi books, London. Dicţionar bancar, Ed. Dragon, Bucureşti. Dicţionar de Economie Politică, Ed. Politică. Dicţionar de Management, Ed. Diacon Coresi, Bucureşti. Economie politică, Ed. Porto-Franco, Galaţi. Economie politică, Ed. Tempus, Bucureşti. Finanţe Publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Finanţele întreprinderilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Ghid de comerţ internaţional, Rev. Economică. Management, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Mic dicţionar financiar-bancar, BRD, Bucureşti. Mica Enciclopedie de Statistică, Ed. Enciclopedică, Bucureşti. Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Adevărul. Probleme de drept economic, Institutul de Cercetări Economice. Reglementări şi uzanţe internaţionale, Ed. Cutuma, Bucureşti. Contrapartida în relaţiile economice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. Teoria economiei în retrospectivă, Ed. Didactică şi Ped., Bucureşti. Control financiar şi expertiză contabilă, Ed. Mondo-Ec, Craiova. The elements of commerce, London. Dileme ale tranziţiei, Ed. AGER - Economistul, Bucureşti. Drept comercial internaţional, Ed. Dacia, Cluj-Napoca. Către o industrie competitivă, Ed. Humanitas, Bucureşti. Marketing, Ed. Europa Nova. Contabilitate Financiară voi. I, Ed. Economică, Bucureşti. Curs universitar, Ed. Academia Athenaeum, Bucureşti. Dictionary of economic terms, London. Mic dicţionar al economiei de piaţă, Ed. Porto-Franco, Galaţi. Webster's New world Dictionary of the American Language. Dicţionar de Statistică Economică, ed. a Il-a. A Concise Dictionary of Business, Oxford University Press. Dicţionar de termeni economici, Ed. Andreescu. Bursa şi tranzacţii cu titluri financiare, Ed. Imprimeria Coresi. Management, Ed. Independenţa Economică. Eficienţa investiţiilor şi a capitalului fix, Ed. Didactică şi Ped. Management, Ed. Siti, Bucureşti. Nouveau lexique economique. Breviar de termeni pentru contabilitate, Ed. Andreescu, Alexandria. Bibliografie 362 Periodice: * * * Colecţia „Adevărul Economic46,1992,1993 * * * Colecţia „Capital66,1993 * * * Colecţia „Curierul Naţional66,1992, 1993 (pagina economică) * * * Colecţia „Economistul66, 1991,1992, 1993 * * * Colecţia „Monitorul Oficial66,1991,1992,1993 * * * Colecţia „Revista Finanţe, Credit, Contabilitate66, 1992, 1993 * * * Colecţia „Revista de Statistică66,1991,1992,1993 * * * Colecţia „Tribuna Economică66,1991, 1992, 1993 A. S. I z A R B O PARTENERUL DUMNEAVOASTRĂ DE ÎNCREDERE PENTRU PRODUSE DE ÎNALTĂ CALITATE, P PRODUCE SI LIVREAZA: > PRODUSE DE RAFINĂRIE • BENZINE • PETROL • MOTORINĂ PRODUSE PETROCHIMICE • POLIETILENĂ • ANHIDRIDĂ MALEICĂ ŞI FTALICĂ • FENOL ŞI ACETONĂ • BIOSTIMULATORI • DIMETILTEREFTALAT • LICHID ANTIGEL R T E TEL 097-143121 FAX. 097-126626 INFORMAŢIA BUSINESS ’ BOOKS Expediaţi acest talon pe adresa: Societatea INFORMAŢIA Căsuţa Poştală 66-27, 9 9 * Bucureşti Completînd şi expediind acest talon pe adresa de mai jos puteţi fi informat asupra apariţiilor noastre editoriale economice. sau prin: 1=1 Fax 3124184 TALON DE COMANDĂ Doresc să fiu informat asupra viitoarelor Dvs. apariţii editoriale în domeniul economic. Numele _____________________;____________________________ Funcţia (ocupaţia) ________________________ Instituţia_______________________________________________ Telefonul (Fax) ___________________________ Adresa ______________________________________________________________________________________________ Localitatea_____________________________Judeţul (Sectorul) ___________________Codul poştal___________ Data________________________ Semnătura, Tehnoredactare computerizată: BOGDAN PAUL Societatea INFORMAŢIA Apărut ca o necesitate a momentului, dicţionarul cuprinde termeni, concepte şi categorii economice specifice economiei de piaţă, împreună cu echivalentul lor în engleză şi franceză. Acoperă domeniile financiar, bancar, bursier, contabil, statistic şi cele privind piaţa internă şi internaţională. Dicţionarul răspunde cerinţelor zilei, avînd la bază dicţionarele internaţionale de specialitate şi publicaţiile economice apărute în ţară. Este un instrument de lucru indispensabil pentru toţi cei care vor să se adapteze din mers la cerinţele economiei de piaţă. ISBN 973-95438-6-3