DICŢIONARUL ENCICLOPEDIC ILUSTRAT „CARTEA ROMÂNEASCA11 PARTEA I DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE DIN TRECUT ŞI DE ASTĂZI DE I.-AUREL CANDREA PROFESOR LA FACULTATEA DE LITERE DIN BUCUREŞTI PARTEA II DICŢIONARUL ISTORIC ŞI GEOGRAFIC UNIVERSAL DE GH. ADAMESCU PROFESOR, MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMANE EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCĂ" S. A.— BUCUREŞTI BULEVARDUL REGELE CAROL I, No. 3—5 (fost Academiei) www.dacoromanica.ro U1TBOPOUA DIN CEHHAUŢI Mau. © A treisprezecea literă a alfabetului, a zecea din seria consonantelor K © M, cifră romană = 1000. M' pron. pers. = mă2. O MA cori). Ban. Dar: oor&blerll a’au mlutult innotlnd, ma măemuca sa luneca itich.) [srb>l. MĂI1 •*- Măi. MĂ2 pron. pers. enclitic. Pe mine [lat. m e], MACI1 interj. & Imită strigătul raţelor [onom.]. MAC2 sm. ♦ © Plantă, cu miros şigust neplăcut, cu flori mari a căror coloare variază de la alb-roşu plnâ la violet; seminţele ei, Închise într'o cap- sulă (măciulie), sînt uleioase’ şi se întrebuinţează la prăjituri; prin inciziuni făcute în capsulele necoapte se extrage opiul; frunzele şi florile sînt narcotice; e numit şi „mac-de-grădină" sau „som-nişor” (Papaver somniferum) (^j 2984): Macul singur, ros la ta(&, doarme 1 . MACAGIU sm. $«4 Slujbaş la căile ferate însărcinat cu mişcarea macazurilor, acar [tc. m a -k a s k i]. MĂCĂI (-ăia, ăesc), O MĂCĂNţ (-ăn, -ăneso) vb. intr. i A striga mac! mac! ca raţele: se pomeni ou citiva boboci de ra(& măoăind după dinsul (isp.); plin şanţuri măcănesc rate (lung.). MĂCĂţT, omAcAnjt sbst. i Faptul de a mfi-C ă (ll i; strigătul raţelor: întregul stol, la măoăitul grav al răţoilor, se ridica din baltă (sad.i. 0 MĂCALEANDRU, macaleandru sm. Mold. i Păsărică insectivoră din ordinul păsărelelor, caracteristică prin penele ei roşii sau galbene-verzui do sub guşă; numita şi „prigoare" sau „prihoriu” (Rubecula fami-liaris) (• 2990): am ascultat deunăzi o oonvorblre Intre un măeăleandru şi un scatiu (SRL.); Sticletl, presuri, maoalendrl, ce prin tute se alungă (Alecs.) [rut. makoljdndra, - 1 j â d r a]. MĂCAR, tMACARA adv. ■ Gel puţin, barem, încaltea: ii rugă... să le lase şl lor Fig. 3990. Macaleandru. — jumătate din jertlele oe 1 le aducea (isp.) ; nici n’am auzit — pomenindu-se de numele ei (CRS.) H © — de, — să, Chiar dacă: nu se cade... mireanului să osindească pe preot, măcar de ar ti popa şl păcătos (prv.-mb.) ţ| ® «că, cu toate că, deşi: neputlndu-se Învinge, măcar căSucnă-murgă se părea..v ceva mai tare (sb.) ţ[ © Ori- (în legătură cu pronume sau adverbe): "-care, ol’i-care, ••-cit, ori - cit, —'-ce, ori-ce, —-cine, ori-cine, —-cind, ori-eînd, —-oum, ori-cuin, —-încotro, ori-încotro, — -unde, ori-unde: Măcar-Incătrău porneso, Jalea şl dorul găsesc (ik.-brs-) [gr.-biz. iiay.ctp'.), MACARA (pl.-raie)s/. ® Rotiţă de lemn sau de lier, avînd un şanţ de jur împrejur în care se trece o frînghie sau un lanţ şi serveşte Ia ridicarea greutăţilor mari, scripete (;■ 2991) 11 © Mold. Mosorcl [tc.]. ‘MACAROANĂ s/., mai adesea macaroane pl.  Pastă alimentară din Fig. 2991. făină de grîu, de forma unor tuburi lungi Macara, cilindrice [it.]. ‘MACARONIC adj. jr Se zice despre o poezie burlească alcătuită din cuvinte luate din di-fcritelimbi, cărora li se dau terminaţiuni latine [fr.]. MACAT (pl.-aturi) sn. Acopercmînt de pat, cu broderii sau înflorituri: două paturi... peste care erau puse —uri de lină (fil.) ; dereteclnd prin casă de colo oolo, ciugulind... un căpetel de ată de pe — ivlaH.) [tc.]. MAcAU (pî.-cauă, -cae, -căe) SM. Trans. Bucov. Maram. Ciomag: le număra şi ou —1 cel de alun, plnă se mai coşeau de spate (ret.). O MĂCĂUAŞ (pl.-aşe), MAoAVT (pî.-ţe) sn. dim. MAcAU. MACAZ(pl.-zuri)sn.Porţiune de şine mobile care se ’învlrtesc în jurul unui punct fix, cu ajutorul cărora sc poate face să treacă vagoanele unui tren sau unui tramvaiu dc pe o linie pe alta ( a]) 2992) [tc. m a k a s]. MĂCEAŞĂ (pi. -ceşe) sf. ♦ Fructul măceşului. • M ACEDONIAN Fl* Macaz- ţ. adj. o Din Macedonia. 2. sm., MAQedonian(o)A sf. Originar(ă) din Macedonia. MACŞDO-ROMÂN adj. • ® Al Românilor din Macedonia: dialectul — H © Român din Macedonia. MĂCŞL (pi.-iuri) sn. Ucidere în roasă, în mare număr (într’un războiu, etc.), vărsare mare .de sînge, masacru [it. m a c e 11 o]. MĂCELAR sm. ® V5 Gel ce taie vite şi vinde carnea lur crudă t © ® Om crud, brutal [lat. m a c e 11 a r i u sj. MĂCELĂREASĂ (pl.-rese) sf. ® Femeia unui măcelarii© V Femeie care vinde carne crudă într’o măcelărie. MĂCELĂRI (-ăresc) i vb. tr. A tăia ca un m ă-c e 1 a r, a ucide în marc număr. 2. vb. refl. A se tăia, a se ucide unii pe alţii în mare număr: regii împing popoarele a se — unele pe altele (l.-GH.). MĂCELĂRIE sf. © V Locul unde se vinde car.-nca crudă a vitelor tăie-te, prăvălia măcelarului 1 »J 2993) H © ®j Măcel, masacru: Lâpuşneanul... se trăsese lingă o fereastră deschisă, de nude privea măcelăria ce Începuse (NEOR.); prin-tr’o crlncenă ~ , sdrobiră Fig. a^.^Măcelărie'InJBucureşti, la in-eu desăvlrşire “putui secolului trecut (după Lancelot). mica oaste boierească (ODOB.). ‘MACERA (-erez) vb. tr. A lăsa să se disolve, să se plămădească o substanţă Intr’un lichid [fr.]. ‘MACERAŢItJNE, macera ţie sf. Operaţiune prin care se lasă să se plămădească o substanţă Intr’un lichid plnă cînd se disolvă părţile ei solubile [fr.]. MĂCEŞ ev măcies. ’MACFERLAN (pi.-ne, -nuri) sn. (J) Un fel dc pardesiu cu pelerină şi cu găuri, In locul mînecilor, pe unde se scot braţele IM 2994) [II-.]. OMACHE, machea adv. Olten. Oare? de ce machea li zicea lai lumea domn de rouă? IŞEZ-l. ‘MACHETĂ (pi.-te) sf. f> © Reproducerea tn mic a unei statui sau sculpturi H © Modelul de lut, de argilă, etc. pe care-1 face sculptorul, Înainte de a-şi începe lucrarea [fr. raa-quettp], O MACHIAŞ tw MATIAS-‘MACHIAVELIC adj. Viclean, perfid, conform principiilor politice ale lui MacbiaVel: acele—e răstălmăciri năs- Fig. 3994. eocite de isousitii lumii cari lao albul negru Macferlan. şi ziua noapte (Negr.) [fr.]. ‘MACHIAVELISM sbst. ® Vicleşug, viclenie, perfidie, rea credinţă (mai ales în materie politică, conform principiilor lui Machiavel) [fr.]. ‘MACHIAVERLţC (pi.-Icuri) sn. © = MACHIAVELISM: eşti tare, stimabile, la — uri,... n’am ce 8â zic (car.). ‘MACHINAL adj. şi adv. Instinctiv, fără voie, ca şi cînd ar fi executat de o maşină: buzele iui Leiba... urmau — glndul, tremurlnd repede (car.) [fr.]. MĂCIEŞ, MĂCEŞ sm. Ş Arbust spinos, numit şi „trandafir-sălbatec”, „ca-ca(s)dăr”, „rug”, „ruje’' etc., cu flori trandafirii, foarte plăcute la miros, numite „răsuri” sau „ruje” şi cu fructe lungăreţe sau globuloase, roşii, numite „măceşe” (Roşa canina) ([B] 2995): eşti Irumoasă... Fig. 3995. Măcieş. cînd plinei înţepată de ghimpii măceşilor (dlvr.) ; pe clte un ^ sălbatic, ţ&rcile se adunau gllcevitoare (orl.). 734 www.dacoromanica.ro MĂCINA (macin) 1. vb. ir. © 3. Aprefaco In făină grăunţele la moară: moara buna macină orl-ce ;znn.) ; @: două pietre tari nu pot * bine; 0: zece ani a trăit a-colo .. măclnlndu-şl zi cu zi puterile (S.-ALD.) ; (F : mâci nind cugetări peste cugetări In morişca creierilor tăi (GN.) r © A preface lemnul într’o pulbere ca făina (vorb. de cari sau de alte insecte). 2. vb. refl. i li A se preface In făină (grăunţele la moară): altă lăină se macină acum la moară ev* PAjnA© 1 ® A se preface In pulbere (vorb. de pietre, de lemnul putred sau ros de cari, etc.) H ® 0 A Se Sîărîma, a se Sdrobi*. Tătărimea, cuprinsă de două părţi, se măcina ei se mistuia ca pleava (gn.i ; puterile voivozilor se măcinau Intre ele ivlah.) [lat. Vulg. măcinare— clas. inachinari], măcinat 1. adj. p. măcina ff© nemăcinat. 2. sbst. Faptul de a măcina- MĂCinĂTTJRĂ (pl.-turi) sf. © Faptul de a (se) măcina H © Făina, pulberea rezultată din această acţiune. O MĂCINţC ev MUCENIC. MĂCINIŞ (pl.-işuri) sn. 3® Măcinat, faptul de a măcina (griul, etc.): neauzind alt vuet declt vuetul «'ului (gn.) f © Cantitatea de cereale ce se aduce la moară ca să se macine, ce se macină (făină, mă-laiu, pulbere de pietre, etc.): Iratei porneşte moara, oă ^ ai destuii (cât.) ; lăslnd două dungi rumene pe obrajii săi prăfuiţi de ~ul pietrelor . t MĂCINIŢĂ = MUCENITA. MĂCIUCĂ (pl.-oi) sf. © Bîtă care merge în-groş!ndu-se treptat de la un capăt la celălalt şi se termină printr’o măciulie groasă, toroipan (j®) 2996); G>: ajunge o «■la un oar de oale, pentru Cel ce pricepe uşor, o singură vorbă li e de ajuns; a 1 ae tace (sau a 1 se ridica) părul «< (in viriul capului), a i se sblrli părul de frică H © A MĂCIUCA-OIOBANULUI ■= ROSTOGOL © ŞI ® = MĂCIULIE: La cap «', La coadă La mijloc nemică igor.), ghicitoare despre „furnică” Ş| © A = tAtarnică [lat. vulg. •raatteuca], MĂCIUCAT adj. In formă de m ă-c i u c ă, cu o măciulie la capăt. MĂCIUCHIŢĂ, mAciUCVTA (pl.-ţe) ________ Sf. dim. MAciycA: el merge ’nalnte ou mă- pjg. 2^9 6J, oluchita In mină (JIR.); să-fi dee... măducufa^ Măciucă, cea de după uşă (vor.) . MĂCIUCOAIE sf. augm. măciucă: dar oe lmbll cu măciacoaia aceea mare ? creţ.), ©MÂCIULţE sf. © Capăt mai gros şi rotund al unui lucru : <•> de ceapă; măeiulia tuşului; «* de eblbrlt; să-şl laeă un buzdugan cu măciulia numai de plumb usp.i; poartă... baston Înalt negru, eu «' de os alb (car.) ŞI © Gămălie (de ac) ŞI © A «- de mao, gogoaşa cu seminţe amacului (L-|2997). jy'MACMAHON sbsl. 2ft(g) Mişmaş, şpriţ, pahar de vin amestecat cu apă gazoasă: s’a tăcut roşie ca sfecla şl a băut un «' pe nerăsuflate (car.) [creaţiunc populară, după numele mareşalului francez Mac-Mahon]. OMACORTEAŢĂ (pl.-tete) sf.Bucov. Strachină marc: s'au arătat pe masă două macorteţe... cu plăcinte de brlnză (grig.) [rut. m a Ic o r 161]. MĂCRIŞ sbst. A © Plantă comestibilă, cu gust acru, ra- I Fig. 3999- Măcriş-mârunt. Fig. 3001. pare • Fig. 2998. Măcriş. coritor, mult Întrebuinţată la bucătărie, adesea 1 £1 «A/ Fig. 300a. Mabrocefal. împreună cu spanacul (Rumex acelosa) (■ 2998) MÂC-H © ~ -mărunt, varietate de măcriş, cu frun- .. A n zele In formă de alcbardă, cu £\ i « MAU flori mărunte roşielice (Rumex acctosclla) (■ 2999) ŞI » «ul-calului sau «'-căiesc, varietate de măcriş cu florile verzui (Rumex \ conglomeralus) (■ 3001) H * «ul- IE PURE LUI, «"UL-CAPREI, «'-PĂSĂRESC, «'-trifoios, mică plantă ierboasă, fără tulpină, cu frunzele ca ale trifoiului, de un gust acru răcoritor, cu flori albe, uneori roşie-tice cu vinişoare roşii-purpurii sau galbene (Oxalis acetosella) (l?j3000) f © «• -db-baltă = NASJ™^ H * Fig. 3000. «' - UE -RIURI, «'- Măcnşul-iepurelui. Macrişul-calului. IEPURESC, «'-SPINOS a DRACILĂ: era din sus de grădina şi seacă, numai * iepuresc lăcea (RET.). 'MACROCEFAL adj. şi sm. £) Care are un cap’ foarte mare (,•1 3002) [fr.]. 'MACROCOSM sbst. Lumea ! mare, universul, în opoziţie cu ’ „microcosmul”, lumea cea mică, adică omul [fr.J. MACRU adj. © Slab (vorb. de carnea de vită), lipsit de grăsime: şi-a oprit pentru sine carnea cea mai grasă... iar celuialalt i-a dat mai mult... maeră (sa.i Ş[ © Slab (vorb. de carnea de pe trupul omului): slabi... cu lăloile Intrate unele lntr’altele, de macre ce erau (lsp.i [lat. III 8C C r U m], 'MACULA (-uiez) vb. ir. © A păta, a mlnji, a murdări Şl © # A strica o coală sau o foaie de tipar, îmbicsind-o cu prea multă cerneală, murdărind-o, etc, [fr.]. 'MACULATURĂ (pî.-turi) sf. $ © Faptul de a macula ŞI © Coala sau foaia de tipar stricată printr’un exces de cerneală, prin murdărire, etc. T © Pr. exl. Coaiele unei cărţi sau jurnalele rămase nevîndute care se vînd cu kilogramul [fr.]. ’MADAM sf. Doamnă [fr.]. 'MADAMĂ (pl.-me) sf. © (Ttiaimull iron.) Doamnă, cucoană: eu m’aş tasol 1 chiar ca o «< (alecs.i ŞI © Dădacă străină, guvernantă: madama drege ruiele noastre ibr.-vn.i ; madamele aşază copiii in semicerc (br.-vn.) ŞI © ® Femeie publică [fr.]. O MĂDĂRAN sbst. Maram, (brlj A = MAGHERAN. OMĂDĂRţ (-ăresc) 1 .vb.tr. Mold. Trans. A alinta, a desmierda, a răsfăţa: Dorul tău e midărlt, Trebue ’n braţe înviilt ok.-brs.). 2. vb. refl. A se alinta, a se răsfăţa; a face mofturi. t MADEA (pî.-aeie) sf. © t Pricină, chestiune: să cercetăm ou băgare de seamă această «' (F1L ) ŞI © Fe(: slnt mal multe madele de boale (r.-cod.) ŞI © Olten. (ciauş.) Cusur, meteahnă [tc. m a d d 6], t MADEM (pl.-muri) sn. © Mină (de unde se scot metale) II ® Metal ŞI © ® Pacfon: linguriţe de «-[to. maden], 'MADIPOLON (pi.- nuri) sn. Ţesătură de bumbac, plnză foarte trainică care sc fabrica odinioară la M a d a p o 1 a m (India). 'MADONĂ (pl.-ne) sf. n-J Icoană, pictură sau statuă înfăţişind pe Maica Domnului: cao«'siintă, scăldată In lumină (vlah.) ; din minutul acela, el o iubi ca pe o ^ (alecs.j [it.]. 'MADREPOR (pi.-ore sn. #Gcn de animale marine de felul mărgeanului (,_■] 3003) [fr.]. Fig. 3333-Macjrcpor. 735 www.dacoromanica.ro MAD- MA6 ‘MADRIGAL pl.-ale,- aiuri) sn. * Mică poezie ce cuprinde o cugetare ingenioasă şi galantă [fr.]. OMĂDVĂ, O MADţTGĂ, o mAdVhA MĂDUVĂ: Totuşi acel mititel c&rete... roade Mâduha... pe îndelete (BD. DEL.). MĂDULAR (pl.-ări, -are sn. ® £> Membru (al trupului): ca un — putred sS se tale de la bunul trup (prv.-mb.) H © t Membru al unei societăţi, al unei corpo-raţiuni, etC.: nu eşti un ^ al politiei P (alecs.) f ® Sfredel mare care face găuri pînă la 2 cm. în diametru 11 « |ţ=“ Cuiul care uneşte piscul carului cu inima şi cu virtejul, numit şi „cuiu din inimă” sau „cuiu prin dricuri" H * Băn. (lius.i Cuiu de lemn [lat. m&dullaris]. OMĂDULĂRI(-âreso) vb. tr. Bucov. £> A rupe, a frînge (prin bătaie) m ă d u 1 ă r i 1 e trupului: ieri m'au opărit, astăzi m'au mădul&rlt cu totul isb.) . MĂDUVA (pl.-ve) sf. © £> Substanţa moale şi grasă, de coloare gălbuie, ce se găseşte în cavitatea Oaselor: ne-a Îngheţat limba In gură şi măduva In ciolane de irig icroj; măduva spinării, prelungirea creierului prin toată şira spinării pînă la osul sacru; ®: a pătrunde pînă In măduva oaselor, a pătrunde CU totul, foarte adînc 1 ! F ^ Partea esenţială, mai bună dintr’o scriere U ® ♦ Miezul moale, de ţesut ce-. lular, ce se află de-a lungul tulpinei sau trunchiului plantelor dicotiledoane: ~de soo [lat. m 6 d u 11 a]. mADUVOS adj. Plin de măduvă: os--. MAEASTRĂ tr MAESTRU. MĂESTREŢ adj. Ingenios, magistral: ou o măestreaţă iscusinţă, izbuti a strămuta In Anatolla o mare parte din Romănll Traciei codobi [m ăestru]. MĂESTRI (-trese) vb. tr. A lucra, a executa cu rnăestrie: lăutarii măestriră hore nalte şi urări adinei (Emin.) [m ă e s t r u]. MĂESTRIE sf. © Dibăcie, iscusinţă, pricepere : o asvlrlea eu atlta *, Inolt piatra sbura totdeauna pe deasupra slorii zmeului (I.-sh.) ; ou eltă meşteşugiră, cu cită ~ ajunge la Împlinirea scopului ei (br-vn.) f © Artă, meşteşug iscusit: pe uşile-i de stejar slnt săpate, ou multă ~, loonlte şi Înflorituri migăloase (vlah.) f ® Meşteşug: prin mecanică şl prin chimie, a transformat toate artele şl măestrllle (l.-GH ) [m ă e S t r u]. mAestrit adj. p. mAestei. Lucrat, executat cu rnăestrie, cu mult meşteşug, artistic: tăcu un grajd * pentru iapă tisp.i; —adv.: văzu nişte pala-ţuri... aşa de » lucrate, cum nu se văd pe pămlntul nostru (ISP.I. ‘MAESTRU, maistru sm. © Cel ce se distinge In vre-o artă sau ştiinţă: ieşim Înseninaţi din casa maestrului (Origorescu), ca dintr'o biserică In care ne-am rugat (vlah.); ©: să-i recunoaştem maiştri In linguşiri, !n Injurii şi In calomnii (I.-OH.) | ! f Profesor: ~ de muzică, de desen, de gimnastică; ~ de oonferinte, conferenţiar la o universitate f ® V Registru mare comercial [it. mapstro; germ. M e i s t e r]. MAESTRU, f. măeastră 1. adj. © t Foarte dibaciu, foarte is usit, foarte priceput*-® (p înzestrat cu însuşiri miraculoase (vorb. de persoane şi alte fiinţe din lumea basmelor): ztna mieastră; pasăre măeastră, care poate lua diferite chipuri şi e înzestrată cu darul vorbirii şi cu un viers fermecător: nioi pasăre măeastră nu poate răzbi pînă unde sin tem noi aoum nsp.); putere măeastră, putere miraculoasă, puterea şi însuşirile zlnelor: mă leapăd da puterea mea cea măeastră bsp.) f > Minunat, extraordinar: din spusele lor, o măeastră carte a izvodit (VLAH.) f ® Artistic, plin de meşteşug. , 2. MAeastrA pl. măestre) sf. (P ® Zînă măeastră, cu puteri miraculoase, pe care le întrebuinţează spre a face rău: acolo şade o şi ori oine merge la dlnsa, se întoarce oaplu nsp.) H - pl. Una din numeroasele numiri date Ielelor, zînclor care pocesc oamenii: se sculă binişor, Incit să n’o simtă nioi Măestrele (isp.>; După ce ’nohid ferestrele, Joace-mi măcar Măestrele ipann) [lat. vulg. *malster= clas. maglster], MAFLER tw MAHLER. ‘MAG sm. ai CD Preot al religiunii lui Zoro-astru sau al vechilor Perşi f © cei trei ~i, cei trei crai de la răsărit (Gaspar, Melchior şi Bal- tazar) cari. conduşi de stele, veniră din Orient să se închine Mîntuitorului, după naşterea lu : Unde ni-s semănătorii generoaselor ouvlnte Magii, ocrotiţi de stele, mergătorii Înaintet ivlah.) [lat.]. MăgAdăU, măgădan sm. F Lungan, vlăjgan, om (sau copil) crescut foarte mare: după ce se făou m&gădău mare, răsturnă pe tată-său din scaunul domniei usp.>; dascălul din strana dreaptă, coşcogemite măgădanu de Romăn (vlah.j . O MĂGĂLIE sf. ® Mold. Trans. ♦ Măciulie de mac H © Olten. Mold. Gămălie: o musculită cit o ~... intră biziind (grl.) [prin inetateză din gămălie], OMAGAN (de-) loc. adv. Trans. Maram. De voia lui, în mod liber (conv.) (brl.) [ung. magân], O MĂGĂOAIE, MAgAoanA (pl.-ns) sf. Mold. Olten. Arăţanie, mâtăhală, fiinţă urită cu care doicile sperie copiii: socotind că-i vre-o măgăoaie ceva, vre-o arătare (RjRT.);aoolovăzuo măgăoanăşis’aspăriatpopa (gr-n.). MĂGAR sm. ® Mamifer, înrudit cu calul, caracteristic prin urechile lui lungi, asin (Equus asinusj .(^ 3004): are urechi ( de<^; e prost, Încăpăţînat ca un a sbiera ca un ^; mintea de ar creşte pe toate cărările, ar paşte-o şi (pann); e ca ~ul Intre oi, Se zice în ironie despre un om in vîrstă sau mare de trup ce stă între copii sau între oameni scunzi; s’a dus bouşis’a întors <~sv-BQU © ;aajungs, a (se) lace din cal ~ wr CAL® f © ® Om prost, nătîng; şcolar prost, Fig. 3004. Măgar, leneş: lac prinsoare... că şi tu al venit, să mâ rogi pentru vre-un vre-un leneş (car.) 1f ® pl. ;£)) Boldurile, ţepele, săgeţile de pe acoperişul caselor ţărăneşti [comp. alb. m a g a r]. OMĂGĂREAŢĂ (pî.-ets) sf. Băn. ^ Măgări.ţă [m ăg a r], OMAGAREL sm. -pt, dim. MAGAR © : lsul, pleclnd la vlnat, au luat cu sine si un ~ (îich.). MAGARESC adj. © De măgar: stat»; şi acea puţinoa minte măgărească ce au avut au pierdut-o (Tich.) K ® f Tuse măgărească, tuşea copiilor, nervoasă, convulsivă şi molipsitoare; copilul tuşeşte de crezi că se Inneacă, hlrie, se svîrcoleşte in chinuri grozave şi abia Îşi trage răsuflarea; iar clnd răsuflă din leşinul tusei, scoate un fel de sbieret ca al măgarului f ® ♦ BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ = AIQRZ © . MĂGĂRI (-anse) vb. fr. ® A ocări pe cineva, tratindu-1 de prost, de măgar: pe ceilalţi l-a porcit, i-a măgărit, vai de mama lori IR.-COD.). MĂGĂRIE sf. Prostie, neghiobie, vorbă sau faptă prostească [măgar]. MĂGĂRIŢĂ (pl.-te) sf. © Femela măgarului : (la tuse neagră) bei lapte de ~ (pamf.) K © Crucea dinapoi a carului f ® t£b Floarea ce se ciopleşte la capătul stîlpilor unei case ţărăneşti [bg. srb. m a ga ri ca]. MĂGĂRVŞ Siă.dim. MĂGAR: atunot trecea pe dram un cioban străin, călare pe Un * (D.-ZAMF.). MAGAZIE sf. ® £z încăpere, clădire unde se depozitează mărfuri, producte, etc., depozit: ~ de lemne, de oereale, etc.: Duminică, îmi vine vierul de la vie ca ştire că s’a aprins magazia (br.-vn.) f ® încăpere, adesea construită numai de lemn, separată de corpul casei, în care se păstrează lemne, diverse unelte sau obiecte, unde sc spală rufe, etc.: să-l inchidsm intr’o nsp.) f a Mold. Prăvălie, magazin: ns-om opri In Paris, şi-om merge pe la magazii, pe la teatre (alecs.) [ngr. pa-faCt < te. m a g a z ă]. •MAGAZIN (pl.-ine) sn. © Prăvălie: ~ de mode, do haine, de ooloniale f © g*7- Partea puştii cu repetiţie care conţine provizia de cartuşe f ® Partea unui aparat fotografic care conţine plăcile [fr.], •MAGAZINAJ sbst. V 1 Timpul cit o marfă sosită (cu trenul sau cu vaporul) stă într’o magazie, pînă a fi ridicată de destinatar f ® Taxa ce se plăteşte pentru timpul cit stă această marfă în magazie [fr.]. •MAGAZINER, 0 magazioner sm. VCel ce păzeşte o magazie unde slnt depozitate mărfuri, producte, etc. [fr.]. 736 www.dacoromanica.ro sm. ♦ OMAGDALAN i- sm. Trans. * Cais. 2. mAgdAlanA (pi.-ne) sf. Caisă. MAGHERAN, MAGHERAN, MAGHIRAN Plantă, originară din Africa de nord, cu flori mici roşietice, cultivată prin florării şi prin case pentru mirosul ei plăcut (Oru/anum majorana) (• 3005) : acuma magheran ul a crescut, s’a tăcut stulos ca un pomulet şl mirosi-tor de Imbata casa IBR.-VN.j; M’a minat ’zÂd maica la vie 84-ml culeg maghiran mie ; (IK.-BRS.) [it. maggiora -n a]. MAGHERNIŢA (pî.-ţe sf.QtX Bucătărie II ®i5 Căsuţă sau prăvălioară de scînduri, baracă, şandrama: magherniţele cele umilite ale precupetilor (F1L.) [bg. m a-gernica < ngr. futrfspno]. •MAGHIARI, sm. o Ungur (numele naţional). 2. adj. Unguresc: limba. —4 [ung. m a g y a rj. 'MAGHIARIZA (-izez' 1. vb. tr. O ® A face să treacă la naţionalitatea ungară H © A face Ungur. 2. vb. refl. A se face Ungur; a trece de partea Ungurilor [Maghiar]. ţ MAGHICESC adj. = MAGIC: nu e de lipsă să ştie Fig. 3005. Magheran. omul taine maghiceştl (TicH.i. MĂGHIRAN m- MAGHERAN. •MAGIC adj. © Privitor la magie, ce ţine de magie, de vrăjitor, vrăjitoresc: In cercul cei — ai zării de toc (coşb.k baghetă —ă m- BAGHETA 1 1 © f"F) Fermecător, care incintă, amăgeşte; extraordinar, miraculos: etect — [fr.]. •MAGIE sf. © Vrăjitorie, pretinsa artă de a produce efecte supranaturale ÎI ® f Farmec, im-presiunc extraordinară produsă asupra minţii [fr.]. •MAGISTRALI, adj. © De magistru: i-a vorbit ou un ton — H © Vrednic de un magistru: o scriere —ă 11 © * Compoziţie —â, medicament preparat de un farmacist după reţetea unui medic. 2. adv. Ca un magistru, în mod magistral. •MAGISTRAT sm. © A In sens general, orice funcţionar investit de autoritatea publică, cu dreptul de a judeca sau de a chema în judecată; într’un sens restrîns, judecător sau consilier la o curte (de apel sau de casaţie) [fr.]. •MAGISTRATURA (pf.-turi) sf. A © Demnitatea, dregătoria magistratului H © Timpul cit un magistrat îşi exercită funcţiunea H © Totalitatea magistraţilor civili dintr’o ţară [fr.]. 'MAGISTRU sm. © Maestru, cel ce se distinge în vre-o artă sau ştiinţă 11©© ~i oraşului, primar: această crăiască carte fusese citită... de către ^1 oraşului (ODOB.1 [lat.]. MAGIţJN (pi.-nuri) sn. © X Pastă făcută din poame fierte (Mofd. „povidlă”, Trans. „lictar”): — de prune, de gutui K © A Pastă preparată cu opiu, mac şi sabur, întrebuinţată contra constipaţiei, mai ales la copii [tc.]. ’MAGNANIM adj. Mărinimos [fr.]. •MAGNANIMITATE sf. Mărinimie [fr.]. ‘MAGNAT sm. Nobil, titlu de nobleţă’(în Ungaria şi odinioară bl Polonia) (i®J 3006): palatini poloni, magnaţi unguri... lşl disputau mina ei inegr.i [fr.]. •MAGNET sm. © 15 Ori-ce corp care posedă în mod firesc sau artificial însuşirea de a a- Fig. 3006. Magnat, trage fierul;—ui natural e o com-binaţiune de fier şi oxigen, numită „oxid magnetic” ;—ui artuiciai e o bucată de oţel căreia i s’a comunicat proprietatea de a atrage fierul, fie prin frecare cu un magnet natural, fie prin acţiunea unui curent electric (3 3007) H ® <£ Ceea ce atrage ca un magnet [lat.]. •MAGNETIC adj. © 15 Care e de natura magnetului, care are proprietăţile magnetului; fluid—, fluid închipuit cu ajutorul căruia se explică proprietăţile magnetului [mr mai jos); pol—, numele fie-căruia din cele două puncte de pe suprafaţa globului pămlntesc, unde acul _. busolei de inclinaţiune ia de la sine o ivfaEnet7' poziţie verticală; ao —ac © H © ^ ' Care ţine de magnetismul animal, care e efectul acestuia: somn-; fluid —, pretinsul fluid pe oare magnetizatorul 11 comunică persoanei magnetizate H © f Care atrage prin efectul unei acţiuni puternice şi misterioase: aţintea asnprft-mi o privire aşa de —4, Incit toate simţurile mele nfizuiau spre dlnsa (ON.) [fr. . ‘MAGNETISM p/.-me) sn. 1 fi Proprietatea magnetului natural de a atrage fierul sau nikelulH : Cauza necunoscută căreia magnetul li datoreşte această însuşire H ® fi Partea fizicei care studiază magneţii şi fenomenele în legătură cu proprietatea lor U ® — terestru, influenţa pe care oare globul pămlntesc, considerat ca un magnet imens, asupra acului magnetic 11® t — animai, putere pe care susţin magnetizatorii că o au, asupra altor persoane, pe care le cufundă într’un somn artificial, le vindecă de anumite boale, etc. [fr. . •MAGNETITA (pl.-te) •» Oxid de fier magnetic sau magnet natural, mineral de fier de coloare neagră sau cenuşie-lnchisă; se găseşte mai ales în Suedia [fr.]. •MAGNETIZA (-îzez vb.tr. <■ fi A da unui metal proprietăţile magnetului H © A supune o persoană sau un obiect influenţei pretinsului magnetism animal 1® FA dobhidiomare influenţă asupra cuiva [fr.]. •MAGNETIZATOR sm. Cel ce magnetizează, care practică magnetismul animal [după fr. ni a g-nâtiseur]. •MAGNţlTO sbst. A Nume dat, prin abre-viaţiune, maşinei magneto-electrice care serveşte la aprinderea motoarelor cu explozie, In spec. la automobile ( ■ 3008) [fr.]. •MAGNET O - ELECTRIC adj."A Se zice despre un curent produs de mişcarea unui magnet în prezenţa unui circuit electric sau despre o maşină în care acest fenomen se Fig. 3008. Magneto. produce [fr.]. ’MAGNETOMţTRU [fi.-tre) sn. fi Aparat cu care se studiază magnetismul pămîntului [fr.]. 'MAGNEZIAN adj. «Ce conţine magneziu [fr.]. 'MAGNEZIC adj. ® Privitor la magneziu; ce conţine magneziu [fr.]. ‘MAGNŞZIE sf. £> A Oxid de magnezie, pral alb întrebuinţat ca purgativ uşor [fr.]. ‘MAGNEZITA sf. & Hidrosilicat de magneziu, numit şi „spumă de mare”, întrebuinţat la fabricarea pipelor [fr.]. ‘MAGNEZIU sbst. « Corp simplu şi metal ale cărui proprietăţi chimice oferă mari analogii cu ale zincului; arde cu o lumină orbitoare, şi e întrebuinţat pentru aceasta de fotografi, spre a lumina locurile întunecoase ce vor să fotografieze [fr.]. •MAGNIFIC adj. Măreţ [fr.]. •MAGNlFicENŢĂ (pl.-te sf. însuşirea a tot ce e măreţ, măreţie, splendoare fr.]. ‘MAGNOLIA sf. # Arbore, originar din Asia tropicală şi din America de nord, cu frunze totdeauna verzi şi cu flori mari, frumoase, cu miros foarte plăcut (Magnolia grandiflora) ( • 3009 : aerul plin de miroase de rozetâ şi de ^ prindea ori-ce sgomot (D-ZAMF.) [fr.]. MAGOPAŢA (pi.-te sf. Mofd. Femeie desmă- I.-A. Candrea. — Dicţionar enciclopedic ilustrat. 737 47 MĂG- MAG www.dacoromanica.ro MA6 - ţaţă, desfrlnată: Eu nu lint o —' Oare dă la tot i Pricină | Ma . A linguşi pe cineva cu vorbe care-i Incintă amorul propriu: a măgulit Fig. 3009. Magnolia, pe împăratul pini Intr’atita, Incit l-a făcut eă-i ierte (Isp.i ţ| © A atinge In mod plăcut, a se simţi onorat: alegerea pe care aţi făcut-o In persoana mea mă măguleşte; se simţea măgulită că lumea vorbeşte de supărarea lui (SLV.i. 2.vb.refl. A fi măgulit: mă măgulesc CU nădejdea că vor veni să mă roage [vsl. măguliţi]. MĂGULITOR adj. verb. mAgulj. Care măguleşte: Vladislav... Ii răspunse printr’o carte măgulitoare, In care-1 numea „bunul său frate” codob.i; — CtdV.1 nevestele... încep a-i lua cu vorba şi a-i desmierda care de care mai *** (Crg.1. MĂGURĂ, O MAGVRĂ (pi.—ri) Sf. ® Movilă, deluşor izolat: iată-ne ’n dreptul orăşelului Corabia, sentinelă dunăreană aşezată Intre măguri (vlah.) K © RidiCătură de pămlnt, mai adesea de formă rotundă, In preajma ruinelor de cetăţi sau a drumurilor vechi, în care săpăturile descoper de multe ori obiecte din timpul Dacilor sau Romanilor, ori antichităţi preistorice: vezi In depărtare... satele împrăştiate pe Poalele măgurilor ivlahj [comp. alb. magul 8 şi ngr. jid-fooXov, (j.afOu).a „bucă groasă”]. MĂGURICĂ (pl.-role), MAGURJCE sf. dim. mAourA. $ MĂHĂI (-ăesc) vb. inlT. şi tr. © A face senine, gesturi 1 © A ameninţa [vsl. mahati]. OMAHAL sm. Mold. --HAMAL: scot pe glt tipete răguşite... sub ouvint de a îndemna '-'ii patrupezi ( = cămilele) (ALECS.). MAHALA (pZ.-halale) sf. ® Cartier situat la marginea unui oraş sau departe de centru, suburbie : ce cauţi tu prin —ua noastră aşa de dimineaţă P icar.i ; In urma lor, toţi elnii mahalalei, lătrind şi chefnind (dlvr.j ţ] © Pr. ext. Locuitorii unei mahalale: s’a pornit 00-ooana pe răcnete, să ridice —'ua ’n pioioare Dinaintea unui adverb sau unei locuţiuni adverbiale de timp, are înţelesul apropiat de „nu mai departe decit”, „abia”, „încă”: »» ieri; —' alaltăieri; » deunăzi;'*' acum oltova zile; — an, capitala noastră era In picioare (I.-gh.) 1 ® A-proape: »» toţi; — niciodată; »» nimic; — cit mine de mate; lupul... zăcea — mort lingă un rin ijicH.i; hainele de pe dlnsa... se putreziseră, rămlind —- goală (ISP.I; acuma legase pădurea ' pe jumătate (sb.) ; ~ oă, aproape Că: ~ că nn era om bogat... carele să nn fi fost călcat şi prădat de dinşii (sb.) ; de m’ai ţine tn pe bere şi pe mincare... »» că m’aş încumete să fac un lucru bun uip.) ; repetat, ~ — are înţelesul lui „cit pe-aci”, „pe-aci pe-aci”: — »» să se prăpădească de necaz ţ| © Mai... mai..., parte... parte..., cînd... cînd..., ba... ba...: încetul ou încetul, »» ou rugăciuni,cu ameninţări, « en una, ~ eu alta, stre-ourară In Olimp... pe toţi zeii popoarelor iisp.i ; şi-amu iaca trăeso şi eu, pe Ungă feoiori, »» pe lingă nepoţi (Vlah.) ţ] ® Ca « ba )v CA® ţ] @ Cam »» ww OAM ® [lat. Vulg. *m a i s = clas. magis], MAI1 mm- MATO3. MĂIi sau mAi interj, (p) © Strigăt cu care se chiamă bărbaţii sau băieţii: ce vrei să faoi aici, mă omnlei icrgj; mă(i)l Ioanei dară lungă noapte fu asta, măi verei osp.) t © Exclamaţie de mirare: mă(i)i dar mare meşter mai eşti l MAIA1 sf. © Ori-ce substanţă care are proprie- 738 www.dacoromanica.ro tatea de a lace să fermenteze, să dospească cor* pul In care se amestecă (drojdie, aluat acru, etc.) ţ © Lapte prins, închegat, care se foloseşte In loc de chiag U ® Ferment de oţet [tc. m a i ă]. MAIA* (pl. matele) sf. 1» O parte a copitei calului: o bucată moale în trei colţuri aşezată dina-poia tălpii, ca şi cum ar fi tocul unei Încălţăminte. MĂIASTRĂ = mae&strA. MAICĂ (pl.-oi)sf. ® Mamă (formă demîngtiere): Maica Domnului, Maica Predata, Sfinta Fecioară: lemnul Maicii Domnului ev* LEMN© ; mina Maicii Domnului •r MtNĂ @ 1j © aâ Călugăriţă: mănăstire de maici; mai adesea ca titlu onorific: maica «tariţi [bg. srb.]. MĂICULIŢĂ. MĂICUŢĂ (ni.-ţe)s/. ® ditil. MAICĂ. Mamă (termen de mîngtiercjH © tĂ Călugăriţă: lin păşesc măicuţele spre blserloa In mlilooul curţii (vlah.). MAIDAN (pl.-ane, -anuri) sn. -i- Loc liber, teren neacoperit CU clădiri: loouitorii... campau de mai multe zile pe atrade si pe /•-uri (i.-gh.) ; F : a scoate, a ieşi la a scoate, a ieşi la iveală, la lumină, a (se) face cunoscut; Tlrgovlşte... a scos la cea mal lină pr&silă de oameni mari (gn.) [tc.]. O MĂIERAN = MAGHERAN. "MAIESTATE sf. ® Mărire ce inspiră respect: •a unui templu, unei ceremonii; toate acestea se l&ceau cu lux, cu pompă, ou o solemnă - (odobo ; Şi 'n ~a morţii ea pare că visează (vlah.) 1 © Măria Ta, titlu ce se dă împăraţilor, regilor şi soţiilor lor [fr.]. •MAIESTOS adj. Care are maiestate, plin de maiestate: se apropie de mine cu un aer ~ o -gr.); — adv.: ei II priveso cu mult respect, clud trece chipeş si ~ pe Ungă dlnşii (VLAH.) [Ir.]. MĂIESTRU MAESTRU. O MĂIEŞ Băn., mAietec Trans. (vie.) sm. X Un fel de curtabuş (umplut cu ficat toeatl [maiu1]. O MĂIETOARE sj. Trans. ifr.-cdro Şură, construcţie pe lingă casa unei gospodării ţărăneşti unde se păstrează stogurile, nutreţul, etc. [m In ea]. MAI-MARE sm. Cel mai mare peste alţii, Căpetenie, superior: nu-1 va lăsa să-şi Împle sluiba după învăţătura mai-marelul său (prv *mb.) ; Gt: cu ^le tău, calul nu-p alerga (ZNN). O MĂIMUCĂ, MAEMţrcA sf., MAiMţro, mAemvc sm. Băn. = MAIMUŢĂ: satirul e om sălbatlo sau măe- mucă de cele mari asemlnea omului (ţich.i. MAIMUŢĂ, Mold. MOMITĂ (pl.-te) sf. Grup de mamifere din ordinul primatelor, ca gorila, oranguta-nul, şimpanzeul, etc., numite impropriu „cuadrumane”, căci au două miini şi două picioare; au mare asemănare cu omul, • slnt foarte sprintene şi sînt caracteristice prin spiritul lor o-/1., de imitaţie; trăcsc In ţările . ,|B calde fSimia) (jm) 3010): e • "r urlt, strat, sprinten «a o»; oum Fig. 3010. Maimuţă, mă vede... sare oa o maimuţă pe armăsar (I.-GH.)', aa aoată pe stlncă întocmai ca o momită (alecs.) ; copilul e ca maimuţa, ce vede (ace (pann) K © (F) Om foarte urît li ® T Cel ce imită, faptele, cuvintele, gesturile sau apucăturile cuiva [comp. ngr. tc. alb. srb. majmun, ung.majom]. MAIMUŢĂRI (-ăreso), MAIMUŢI (-teso) vb. tr. A imita (ca maimuţa) gesturile, apucăturile altuia: c’o violentă de gesturi si de ton, care nu tine de firea lor, maimuţăresc revolta oamenilor de oonvingerl (vlah.) ; malmutlnd pe Dumnezeul areator, care poruncise să se Iacă lumină, călugării răspludlră întunericul, strlgtnd: „Hat noxl” (NEGr.i. MAIMUŢĂRIE sf. 1 Strlmbă-turi, gesturi, sărituri ale maimuţei H © (F Imitaţiunc ridiculă a faptelor, vorbelor sau gesturilor cuiva. MAIMUŢOIU stn.aîtfîm.maimuţă. fMAţNTE âdv. Mai ’nainte: si ~a trecut un clrdI răspunde surdul (vor.) [mai1 *'&■. 3011 • + a in te]. MamUca. ‘MAlOLţCĂ sf. Vechiu obiect de faianţă ita-ianădin sec. al xv-iea şl al \vi-iea ( ■ 3011) [ii.]. ‘MAIONEZĂ (pl.-n) sf. XSos rece făcut din găl* benuş de ou, untdelemn şi lămiie [fr. mayon-naise]. ‘MAIOR1 sm. X Ofiţer superior cu gradul Intre căpitan ’ şi locotenent - colonel; poartă, ca semn de distincţie, un galon lat de aur şi o tresă la chipiu: la tunică, are un galon de aur de-a lungul contra-epole-tului şi un inel Ficat [ung. mă j]. Fig. 3012. Maior. 1 Fig. 3013. Maiuri. Fig. 3014. Maiuri de pietrari. MAIU2, mai sm. 7) A cincea lună a anului: in zeoe —; in luna lui ~ [lat. majus], MĂIUG (pi.-ge) sn. ® Ciocan de lemn cu care se bate cînepa de toamnă, uscată, pentru ca să se frîngă K © Trans. Maiu de crăpat lemne ipsc.) [comp. şi srb. m a 1 j u g a], OMĂIUŢ (pl.-te) sn. Băn. Lopăţică cu care se bate clnepa [mai u1]. 0 MAJĂ (pl. măll)'s/. ® Trans. Bucov. Măsură de o sută de oca (In spec. de sare), clntar: pe fie-care car erau încărcate oiţe oincisprezece mâj 1 de sare isb.) ; E mat mică declt un Purece Şi mai grea decit o —' (oor.), ghicitoare despre „seînteie” 1f © Maram. f Măsură de greutate de 50 kgr. (= 100 fonţi) [ung. m a z s a]. 1 MĂjţiR1 sm. V Pescar, neguţător de peşte [majă. peştele fiind vîndut probabil In cantităţi de cîte 100 de oca]. OMĂJER* (pl.-ere) sn. Trans. (pac.) = MOJAR. 1 MĂJERIT sbst. Dare ce se plătea de pescari [majă; comp. mAjer]. ‘MAJOLIGĂ = MAIOLţCĂ. ‘MAJOR 1. adj. ® rt Vîrstnic, care aajuns iavir-sta majorităţii 1] © Forţă ~â, putere, împrejurare căreianui se poate împotrivi cineva, pentru care nu este răspunzător H ® J Terţă ~ă, terţă compusă din două tonuri; mod© 1) © ^în jocul de cărţi: terţă, cuartă, quintă serie de trei, patru sau cinci cărţi, încep înd cu asul şi continulnd cu popa, dama, etc. de aceeaşi coloare U s x Sergent ~ •»- sergent. 2. majoră sf. +♦+ Una din cele două premise ale silogismului care conţine atributul concluziunii [fr.]. ‘MAJORA (-orez) vb. Ir. A mări, a spori, a urca: —' preturile, pedeapsa [fr.]. ‘MAJORAT (pl.-ate) sn. rt Vlrsta de 21 de ani împliniţi cu începere de la care o persoană începe să sc bucure de drepturile civile şi politice în întregime [fr.]. ‘MAJORDOM sm. Persoană căreia lic încredin- 739 MAI- MAJ 81.000 www.dacoromanica.rQ MAJ MÂL . ţaţa administraţiunea unui palat princiar (în Spania şi în Italia , maestru al palatului [fr.j. ‘MAJORITATE sf. © Cea mai mare parte, cei mai mulţi, cel'maimare num&r H © Numărul cel mai mare de voturi (într’o alegere, într’o adunare legiuitoare ; — absolută, jumătate din numărul voturilor plus unul; — relativă, numărul cel mai mare de voturi obţinut de un candidat în raport cu voturile obţinute de fie-care din ceilalţi candidaţi în parte f a rt Starea unei persoane vîrstnice, majorat [ir.]. MAJTţJN MAGIUN. ‘MAJUSCULĂ (pl.-ie) 1. sf. Literă mare (A, B, C, etc. ru care se scrie un cuvînt la începutul Irazei sau cu care înrcpe un nume propriu. 2. acij. Literă — [ir.]. MAL (pl.-iuri) sn. Ţărm, marginea unei mări, unui rîu, etc.: pe —ul mării; —ul Prutului; (F : gras ca —ul, rupt din — (CIAUş.l, foarte gras : abia aşteaptă Ignatul să-şi taie grăsunul cit —ul (dlvr.j ; © : a se bate ca apa de —uri, a Se trudi mult; l-a scos apa la—, a scăpat dc primejdie, de sărăcie; a da de —, a) a cădea în apă, într’o groapă, etc.: olnd o oaie dă de —, toate se duc după ea (znn.) ; b) K a cădea într’o mase nevoie; c) a prăpădi, a da de rîpă: cu intormaţiuni ca ale dumltale, dăm de — gazeta (CAR,); a se lnneca tocmai sau ca Ţiganul la — tm- ÎNNECA 2 © [alb. mal']. MALA sf. A Unealtă ă zidarului, formată din-tr’oscînd’u- __ __ ră lungă cu două minere, cu aju-‘ tonii cârc ia netezeşte Fig. 3015. Mala. -le) sf. Băn. Mahala; uliţă [srb. m a- tencuiala pe ziduri; numită şi „netezitoare” ( 3015 [tc.l. OMALĂ (pl.-u la]. MALAC sm.Tfs Viţelul bivoliţei: se pune a suge ou buzele oa un — (alecs.) [bg.]. ‘MALACHITĂ sf. «- Mineral, de o frumoasă coloare verde, constituit dintr’un hidrocarbonat de cupru; se întrebuinţează la fabricarea unor obiecte artistice [fr.]. ’MALACODERM 1. adj. Care are pielea moale. 2. MALACODţRME sf. pl. % Una din familiile In care sînt împărţite insectele coleopfere: licuricii tac parte din — [fr.]. MALACOF (pi.-oale, -ofuri), MALACQV (pi.-oave, -ovuri sn. (J) Crinolină (numită astfel după turnul Malakof din Crimeca) ■ 3016): printre boitele Invoalte ale malacoalelor şi fustelor cusute (00081; las* că-i Îmbrăcăminte naţională, dar e şl frumoasă şl ne scapă de malacoluri (alecs.) ; Mi-aş Fig. 3016. Rochie îmbrăcată pe un malacof. lua colo capelă, Kalacov şi termen ea (sper.). ‘MALACOLOGIC adj. # Ce ţine de mala-eologie [fr.]. •MALACOLOGIE sf. % Studiul moluştelor [fr.]. MALADEŢ sm. TI- năr, voinic: apiipisită ca un — zaporojean $ Mold. Bucov. Trans. Meiu: —1 Iarăşi se samănă şi de vreme şi tlrziu (dragh.); numit şi —MĂRUNT (BUD.); unde Inse se ieri pădurea... acum era numai o holdă de .•'-mărunt (ret.) ; O: vrabia — visează (şl calicul praznicul), omul pomeneşte, visează adesea lucrul care-i place mai mult, pe care-1 are la inimă: cine se teme de vrăbii, nu seamănă <•; şi-a trăit traiul, şi-a mincat —l, se zice despre un om care a îm-bătrînit, care nu mai poate gusta din plăcerile vieţii *| ©♦ —tătăresc—mături k © ţ ~l-cucului1 w cuo ®: mAlaiul-cucului1, mică plantă ierboasă, eu flori brune, dispuse la vîrful ramurilor; creşte prin livezi de pornişi prin păduri; numită şi ,,horşti“, .,părăşin“ sau „păuniţă11 (Luzula pilosa) ■ 3017)11 ® Făină de porumb ( Mold. „făină de pă-puşoiu”), din care se face mămăliga; G: cine fuge de la moară se Întoarce fără — (znn.) ; clnd * are, sare n’are, clnd sare are, — n’are, n’are niciodată toate cele ce-i trcbue K © X Turtă din făină de porumb coaptă in cuptor: du-te mai bine la cămară, să-ţi dea o bucată de ** (alecs.) K ® ^ de clnepă, turtă de cînepă 1 ©✓* Mălaie pl. Trans. Maram. Pămînturi semănate cu porumb: mălaiele le-a lăsat nesăpate (ret.). O MAL AN CĂ sf. Bucov. Doi inşi deghizaţi intr’un moşneag şi o baba, însoţiţi deseori şi de alte personagii deghizate in mod grotesc, Fig. 3017. cari umblă pe la casele oamenilor Malaiui-cucului. în ajunul sfîntului Vasile [rut.]. MĂLĂOIU sm., mAlAoaie sf. ♦ ® Numele a două specii de arbuşti ce cresc pe stînci şi fac flori galbene; numiţi şi „iarba-osului” seu „ruja-soa-relui” (Hvlianlhcmum alpcslrc, H. rupifrayum) T © IARBA-OSULUI'. ’MALAR adj. ftJ os —, osul craniului situat la partea laterală a feţei, dedesubtul orbitei (w • 1553) [fr. malaire). ‘MALARIA sf. t Nume ce se dă de obiceiu paludisniului sau frigurilor palustre [fr.j. O MĂLCAVIŢĂ, MlLCAVIŢĂ sf. Olfen. (laugo / (p Reumatism articular [comp.MĂLCEZşi mîrcaviţA]. t MĂLCEZ sbsl. Trans. j H O boală a iepelor (bud.) sau a oilor (pşc->. OMALDAC (pl.-ace) sn. Mold. Încărcătură mică de lemne, 'de fîn. OMĂLDĂGIT adj. Olten (vîrc.) f Bolnav. MALDĂR ’(pl.-re , Mold. MALDUR (pl.-re) sn. şi ✓ (pi.-ri sm. 1 S Mănunchiu, legătură de coceni, de stuf, de trestii, de fîn, etc.: deasupra carului pun cita un maldăr de fin, ori paie şi coceni (JIR.); găsi nişte Români cari treceau... cu nişte maldăre de papură in luntre (S.-ALDJ; Căsuţele nălbite... Lucesc sub a lor maldurl de trestii aurite (alecs.) K * Pr. exl. Grămadă, morman: lite-ce fată mare şi-au făcut poala maldăr de fuioare (OtvRj ; înşfacă de grabă un maldăr de cărţi şi prinde a le deschide (vlah.) 1 ® s ~ (verde , iarbă verde cosită care se dă ca nutreţ vitelor: alţii, cu căruţele goale şi cu maldăr proaspăt la codlrle (dlvr.>; ©: stă pe maldăr (ciaus.), tl'u-eşte din belşug. MALEA r*- HALEA-MALEA. ‘MALEABIL adj. • fi Care se poate întinde în foi subţiri, dacă se bate cu ciocanul: aurul, argintul şi cuprul slnt metale foarte '•o *[ © F Mlădios, docil: o fire •4; 0 —, 0 delicat, e dulce, cum nu vă puteti Închipui (VLAH.) [fr.]. ‘MAT.EABILITATE sf. 15 însuşirea ce au metalele de a se întinde în foi subţiri, cîpd slnt bătute cu ciocanul. ‘MALEDICŢIUNE Sf. Blestem [fr.]. ‘MALIC1 adj. & Acid~, compus organic care se găseşte in anumite fructe: în mere acre, în pere, etc. [fr.]. MALIC' sw- MELtC. MĂLŢGĂ, mAlig y ŢA sf. (P) = MAmALJG(UT)A. MĂLIN sm. ♦ ® Ar- Fig. 3018. Mălin, bust sau mic arbore, cu flori mici, albe, cu miros pătrunzător, dispuse în ciorchini ce atîmă în jos, cu fructe negre, amare, de mărimea unui bob de mazăre, numite „măline” (Primus padus) (^3018) 1 © = vjşin-turceso K ® Trans. Maram. = liliac1 K © —-NEGRU = LEMN-cIinesc K © — -rqşu liliac1 [srb. mălină]. 740 www.dacoromanica.ro MĂLINĂ (pi.-ne) sf. ţ Fructul mălinului tm- MÂLJN ©. MĂLINIŞ (pl.-işuri) sn. * Loc unde cresc mălini mulţi: uite -»ul ăsta, tot In hoega este (N.-UH.)■ O MĂLINIŢĂ (pl.-te) sf. Mold. Bucor. =■ lemn- CÎINESC. 'MALIŢIE sf. ® Pornire de a face rău, de a vătăma H © Mică răutate ţ] © Glumă răutăcioasă [fr. m a 1 i c e ]. 'MALIŢIOS adj. Răutăcios, pornit spre fapte, spre glume răutăcioase [fr.]. 'MALIŢIOZITATE sf. Maliţie: atins pln& ’n sullet de ~a «miraţilor icar.i [maliţios]. MĂLOS = MtLQS. MALOTE^ sf. ţj) Pcurteică lungă, ce se purta odinioară, sus strimtă şi jos largă, căptuşită cu blană scumpă, cu mînecile Îmblănite în partea de jos şi cu gulerde blană ca de un lat de mină; purtată Încă pe alocuri de ţărancele avute ■ 3019 : îşi scoase ~-ua sa bl&nitâ cu samur (Ru.) [tc. m a 11 o t â]. 'MALT sbsl. & — MALŢ [fr.]. OMALTĂR sbst. Trans. ; comp. foc ţ] ® ® Cauză, pricină: nerola e mama născocirilor (2nn.) ţ] ©De-a mama gaia tm- OAIE ® ţ] © Dă-mă-mamă tw LA3 II ® ŞS (P MA-ma-pAdvrii sau mtjma-pAdtjrii, fiinţă închipuită de popor avlnd înfăţişarea unei femei bătrine, foarte urltă, cu păr lung plnă le pămlnt, care totdeauna boceşte prin pădure; uneori apare ca o călugăriţă Fig. 3021.^ Mama-pădurii. cu părul despletit, alteori ca jumătate bărbat şi jumătate femeie, sau jumătate om şi jumătate lemn; numită şi „mama-hu-ciului”, „mama-codrului, „vid-ma-pădurii”, „vîlva - pădurii”, „pădureana” sau „păduroaica” IPAMF.) (ŞEZ.) 1VOR.) ţl ® fMAMA-PA- dvrh1 sau mpma-pAdorii, mică plantă ierboasă, de coloare purpurie, rar albă, cu tulpina fără frunze, acoperită de solzi, cu flori purpurii; creşte părăsită pe rădăcinile arborilor din pădurile umede şi umbroase (La-thraea squamaria) ■ 3021);-—•, mama-pAdurh2 = vinaritA ţi ® * MAMA - SECĂRII (vic.) CORN- de-secarA [lat. m a m m a], MĂMAIE sf. Mamă (termen de desmierdare). MĂMĂLIGĂ (pl.-igi sf. 1 K Făină de porumb, fiartă şi amestecată la foc plnă s’a Îngroşat, pe care ţăranii o mănîncă în loo de pline; G: unde nu-l b&rbat In casă, nici pe masă; a prins mămăliga coajă, a) s’a obrăznicit, a căpătat nas cel ce se arăta moale, nătărău mai ’nainte; b) s’a îmbogăţit, a făcut stare, a prins chiag; F: am pus-o de-» (ou lemne verzi, fără apă), aci mi s’a Înfundat, am dat de piedică, nu mai e chip de înaintat, de scăpat, etc.: am pus-o de zice moş Vasile, scărpinîndu-se în cap (vlah.); noi am stat pe loo şi am pus-o de ^ ţâră apă (CRo.); a nu şti nici cum se mănîncă mămăliga, a fi prost, lipsit de experienţă: cum Iţi mai vine să vorbeşti de tine care nu ştii nici cum se mănîncă mămăliga P (isp.) H ® ® Om moale, baligă. MĂMÂLIGAR sm. F ® Bădăran, nume de dispreţ dat ţăranului (care se hrăneşte cu mămăligă . MĂMĂLIGOS adj. F Moale (ca mămăliga), molatic, fără vlagă: mai bine moartea decft aşa tigoare de bărbat sîcîit şi ^ (vlah.) . MĂMĂLIGU ŢĂ (pl.-te) sf.Xdim. MĂMĂLIGĂ: cu brînză. ’MAMAr adj. Q Privitor la ţlţe: glande -»e [fr.]. OMĂMĂRţJŢĂ (pl.-te) sf. Mold. Trans. # Una din numeroasele numiri ale insectei cunoscute mai ales sub numele de „boul-lui-Dumnezeu” [mamă + m ăriu ţăj. O MAMCĂ ev- MANCA. ‘MAMELĂ (pl.-le) sf. £> Ţiţă, uger [fr.]. ‘MAMELAR adj. £> Ce ţine de mamele: glande •»e [fr.]. ‘MAMELQN (pl.-oane) sn. A. X Termen topografic militar: deal, ridicătură rotunjită la vîrf [fr.]. ‘MAMELţTCsm.X 1 Soldat dintr’o trupă de călăreţi egipteni ai căror t şefi guvernau Egiptul din veacul al xm-ica, plnă clnd Mehemet-Ali îi măcelări in 1811 ( ■ 3022 •] r Soldat dintr’un corp de cavalerie a armatei franceze sub Napoleon l [fr. . MĂMICĂ sf. dini. MAMĂ. 'MAMIFER i. adj. şi sn. v*. (Animal) din clasa mamiferelor. 2. MAMIFERE sf. pl. Mare clasă de animale vertebrate ale căror * Mameiuc (a.1606). femele au ţlţe şi-şi alăptează puii [fr.]. + MAMINĂ, Mold. MANINĂ (pi.-ne , Bucov. Bbn. mamilA (pl.-le , Trans. mamită (pl.-te sf. Namilă, colos: abia a trecut mamina greoaie oro.) ; aş vrea eu ş’o v&d ou două manlne ca a mele ialecs.i ; o mamita aşa de mare, de înalta şl de groasa ca zmeul, sa uita hortlş la dineul (SB.); ce mamită de om) (ret.). MĂMIŢĂ sf. dim. MAMA. MĂMţlE m- HOMlIE. MĂL- MĂM 741 www.dacoromanica.ro MAM- MAN f MAMON, i mamqna sm. 2* O Diavolul care personifică lăcomia de bani U ® Diavol, drac: mamonui • poi pe mama aceea să-şi omoare copila (ret>; sa minunează că oare ce vor ti tăcut mamonii cu el, de nu-i dă de urmă nicâlri (ret.>; tăceţi-vă vouă prieteni din manwna, adică din avuţia care vă prisoseşte ctich.î [si.-gr.]. MAMORNIC sm. * Glndac lung şi gros, de coloare albăstrie - neagră, numit şi „glndao-puturos”, „clăbuc”, etc. (Meloeproscarabaeus) (- 3023) [comp. bg. m r a m o r e n a, srb. m r a mori n „marmorat”]. MAMORNIŢA (pl.-te) sf. 1 ^ (g) Un fel de' duh rău (In credinţele poporului) t ® Pr. exl. Termen de ocară dat unei femei: să te scoli, mamornito, |Fig. 3023. că te la „iaca-cine l” (DLvr.). Mamornic. Mpios, mamos sm. t Medic care dă ajutor la facere, la naşterea copilului [ngr. jnipnoţ). MĂMUCA1, M Amu CU Ţ A sf. dim. MAMA: mămuca are la ceată un ochiu neadormit, cu care vede tot oe tăcem Fig. 3034. Schelet de mamut. (CRG.I. OMĂMUCĂ1 = mAimucA. O MĂMUIE, mAmuiatA (pf.-iete) sf. Momlie, mo-gindeaţă: Fe Cotlrneaţă Şade o mămniaţă (gor.). t MAMULiAR sm. V Vinzător de mărunţişuri, mai adesea ambulant, cercelar, tolbaş, coropcar. f MĂMULĂRIE sf. V Prăvălie de mărunţişuri, negoţul mă-mu larul ui: ţlnlnd circiumă sau , ~ y adică Iei de ( Iei d# mărunţişuri (JiP.). MĂMULI- CĂ, MĂMULITA, MAMUŞOARA Sf. dim. mama. 0 'MAMVTsm. -■ă-a Mare elefant fosil, ale cărui resturi s’au regăsit In mare număr in Siberia (lD 3024, 3025) ffr.]. MĂMVţA sf. dim. MAMA. MÂNA (-ânez) vb. refl. a A se strica de mani, a se îngălbeni, a se opări: dud plouă pe 80are... griul se mănează (PAc.). M.ANĂ.S/. ® ffliAli-ment pe care Dumnezeu U făcea să cadă in fie-care dimineaţă Fig. 3035. Mamut reconstituit, din cor spre a hrăni V tr pe Israeliţi In pustiu, după ieşirea lor din Egipt şi Înainte de a intra in ţara făgăduinţii ţ[ © ® aaj Mană oeroasoă, cuvîntul lui Dumnezeu ţ) ® Pr. ext. Hrană Îmbelşugată: se repeziră... socotind bietele javre llămtnde că an dat peste vre-o (odob.) U ® ® Belşug: lasă că nu va li mare de clştlgul mea ase.) ţ[ © ® Nn-i vra-o nu-i vre-o pricop-e ~ mare a asculta seală mare (ciauş.); nu a spune de pe carte ş alta ijip.i U « Esenţa, tot ce e mai bun In lapte, In rodul bucatelor, etc., despre care poporul crede că se poate răpi prin farmece şi vrăji sau de către Strigoaice: In Slm-bftta Paştilor, se iaoe şi o pişcată a vitelor care se dă vacilor să mănlnce, ca să aibă —-(gor.); nn se vinde, nu se dă nhnio de Fig. 303& Mană. sămlntă la alţii, plnă oe nu vei semăna tu lntliu, altfel iţi dai mana, noro" oul (gor.); dacă vaca nu dă lapte, atnnoi se crede că alţii i-an luat mana (GOR.); ponte e’an luat strigoaioele mana de la vaci icrgj H ® ♦ O boală a viţei de vie pricinuită de o ciupercă (Peronospora viticola), de pe urma căreia frunzele se pătează, se sblrcesc, se Îngălbenesc şi apoi se usucă; sporii acestei ciuperci se află In aer, de unde ajung pe frunzele tinere ale viţei şi stau acolo plnă dă o ploaie caldă care-i face să germineze ([■] 3026): piatra şi mana pe mine m'an bătnt şi m’au pălit (dlvr.) ţj © A — de-ape, mareplantăierboasă, numităşi „roua-ceru-lui”. cu tulpina vîrtoasă, care creşte prin mlaştini, prin lacuri şi pe marginea apelor (Glyceria aqua-tica) K ® AMANA-JIDOVULUI = ZMŞTCTR [gr. jj_dvVa, bg. mana, care are toate înţelesurile din româneşte]. MĂN ĂS TI OARĂ (pl.-n) sf.aâ dim. mAnAstjre: in măn&stioara aceea se afla multe icoane (phv.-mb.) , MĂNĂSTIRE sf. sâ Locaş unde trâesc laolaltă călugări sau călugăriţe (•»- tab. viu şi ix): — de călugări ; * de maici; mănăstiri Închinate tr ÎNCHINAT®; — ’n-tr’un picior, ghici ciuperca oe e ? (gor.), ghicitoare despre „ciupercă” [vsl. < gr.]. MĂNĂSTIRESC adj. ~ De mănăstire, ce ţine de mănăstire, privitor la mănăstire: moşu, bunuri mănăstireşti; nici anul din egumeni să nn poată slobozi Ţigan —' (LEG.-CAR.). MÂNAT adj. p. mAna. Stricat de mană: holdele noastre erau... şi Pălite, sau de Ploaie multă sau de secetă (1,-gh ). MĂNĂTARCĂ, MÎNATARCA (pl.-ăroi) sf. A © Ciupercă cu pălăria brună-gălbuie, cu carnea aibă, puţin roşi etică sub epidermă, cu miros şi gust plăcut; numită şi „burete”, „hrib” Moid. Bucov. , „mitarcă” sau „pi-tarcă" Trans.) (Bolvliis cdulis) (ii 3027) m- şi pl. 1, 21 r s -urseasoA pjta-vacii [ngr. (J.av.xdp'.]. O MANCĂ, ţ MAMcA (pl.-ee) sf. Moid. Bucov. Doică: aceasta se înţelege Fig. 3037. şi spre mamee, carele apleacă prunci mioi Mânătărci. (PRV.-LP.); această poroganie o spun mancele copiilor, otnd încep el a Pricepe şi a vorbi (sb.) ; căuta ou limba scoasă pentru stăpinul său o mancă igrig.) [rut. m a m k a]. MANDĂ (pi.-de) sf. 0 = MANDANEA. MÂNDĂLACI, MANdANACI Sm. pl. A = alunele1©. ‘ •si MANDANEA sf. 0 Banda, marginea elastică a biliardului [tc. "m a n d a n â]. ‘MANDARIN sm. înalt funcţionar civil sau militar In China şi Annam ('•) 3028): avea un aer de ^ chlnezeso sub leşul ţuguiat ce-i cădea pe nas (alecs.) [fr.]. •MANDARINĂ (pl.-ne) Sf. ♦ SOiU de portocală mică, cu coaja subţire, de coloare gălbuie-roşietică, originară din Cochinchina şi cultivată prin ţările din regiunea mediterană [fr.]. •MANDARINAT (pî.-ate) sn. Titlul, funcţiunea de mandarin [fr.]. 'MANDAT (pl.-te) sn. ® A Actprin care o persoană dă alteia împutemi- Fi -cirea de a vorbi sau de a lucra in nu- Mandarin, mele ei U ® V Hîrtie prin care se dă ordin să se plătească o anumită sumă persoanei numite acolo ţ| ® fc.) — postai, hirtie pe care se află înscrisă suma depusă de un particular la un birou postai şi prin care acesta din urmă însărcinează un alt birou postai să plătească această sumă destinatarului ţţ ® rt <•- do aducere, —' de depunere, ordonanţe date de un judecător de instrucţie prin care cineva e somat să se Înfăţişeze spre a fi cercetat sau se porunceşte ca să-l aducă cu forţa, spre a-1 ţinea la dispoziţia judecătorului, sau ca să fie arestat; mandat de aducere se poate da şi împotriva unui martor care refuză să se prezinte ţ[ © © Linia de conduită indicată unui deputat de către alegătoriisăi [fr.]. •MANDATAR sm. rt Persoana căreia i s’a dat o împuternicire, care a fost însărcinată cu un mandat [fr.]. 742 www.dacoromartica.ro •MANDIBULĂ (pi.-le) sf. ® Falcă, In spec. falca de jos H© i Fie-care din cele două fălci care constitue ciocul unei păsări H ® % Numele celor doi dinţi laterali cu care unele insecte sfărlrnă alimentele [fr.J. •mandolină (pi.-ne) sf. J Instrument de muzică cu coarde metalice care se fac să vibreze cu ajutorul unei pene (H) 3029) «r-şiTAB. xxxix,34) [fr.< it.J. O MANDRĂ (pi.-re) Sf. Bân. X Mămăligă. ‘MANDRAGORĂ (pi.-re) sf. ţ Plantă din fam. solaneelor (.Vandragora offi-cinalis) a cărei rădăcină juca un rol foarte mare In credinţele superstiţioase Fig. 3029. din antichitate pînă în evul mediu, ere- Mandolină, dinţe care s’au păstrat şi la poporul _ B nostru, însă cu privire la mătrăgună ([&] 3030' [lat.]. •MANDRIL sm. ^ Maimuţă de o înfăţişare ciudată, cu coada ciuntită, cu fălcile albastre, nasul roşu şi barba galbenă; trăeşte prin părţile stîncoase ale Guineei şi, tu toată sălbăticia ei, ajunge a putea fi domesticită (Cynncephnlus mor- Fig. 3030. Mandragoră. mon) ( ■ 3031) [fr.]. A. Planta şi fructul. B. Rădă-O MANDULĂ (pi.-le) cina sculptată in formă de om. sf. Trans. ♦ Migdală (buo.) (fr.cor.) [ung.]. MANEA (pi.-nele)s/. J Clntec duios turcesc: clntlndu-l din gură şl cu tambure manele turoeştl (car.) F [tc. mană]. :W •MANECHIN (pi.-Ine) sn. ® Figură de lemn sau de ceară care înfăţişază corpul unui om şi de care se servesc mai ales Fig. 3031. Mândrii, pictorii şi sculptorii 03032): prea semănau a —.1 din vitrinele bărbierilor (vlah.) *; © (® Om fără voinţă pe care-lsuceşti cum vrei: din Român, vrem a-] schimba Intr’un ** cosmopolit, sub cnvlnt de progres (alecs.) H® Bust de carton de care se servesc croitorii şi croitorescle, spre a încerca sau potrivi hainele ca pe trup ( J 3033) II ® Femeie care, în casele mari de croitorie, se îmbracă cu rochiile cusute acolo, spre a le arăta clientelor [fr.]. •MANŞJ (pl.-ejuri) sn. ® Exerciţiul ce se face unui cal spre a-1 dresa Fig. 3033. Manechin. Fig. 3<>33. Manechin. H © Locul unde se dresează caii şi unde se învaţă călări a 11 ® Maşină pusă In mişcare de a- nimalet © ® Tertip, viclenie [fr. manâge]. O MANELĂ (pi.-ie) sf. ® *7“ Drug de lemn sau de fier care se prinde în două scoabe pe dinăuntrul uşii, ca să se încuie, cu deosebire la cramă şi la moara de apă f © 3» Drug de lemn care serveşte la învlrtirea cabestanului [comp. it. m a n 0-v e 11 a]. O MANERCĂ sf. Mold. (rv. crg.j O Bidon de gaz pe care-1 poartă găzarii atlmat de cobiliţă. O MANEŞCĂ (pi.-eşti).s/. Mold. (J) Un fel de încreţituri de o parte şi de alta a gurii cămăşii [comp. manjsca]. ‘MANEVRA (-vrez) vb.tr.®A face să funcţioneze, a pune în mişcare (omaşină,etc.)H © A ctrmui o corabie t © M A executa diferile mişcări (vorb. de trupe) H ©® A întrebuinţa diferite mijloace spre a izbuti tntr’o Întreprindere [fr.manoeuvrer], ‘MANEVRĂ (pi.-re) sf. © 3, Totalitatea o-peraţiunilor ce se fac spre a cîrmui o corabie © a. Parîmele care servesc la manevrarea plnzelor şi la susţinerea catartelor H ® * Diferitele mişcări pe care le execută trupele, spre a se pregăti In arta războiului 1[ © 1 Manoperă [fr. manoeuvre], OMANG adj. şi sm. Mold. Mare şi prost, nătărău [mangafa]. MANGAFA sf. F Prost, nătărău, om ridicul: atonei, di-mi voie efi-ti spnn... că eşti o — (car.) [tc.]. MANGAFACHE sm. — MANGAFA: ai v&znt aCU, — f (CAR,). MANGAL [pl.-aiori -alo) si». © O Vas tn care se pune jăratec ( ■ 3034): un — de aramă, plin cu cărbuni aprinşi, slujea de Încălzit (fil.) ; a poruncit de le-a aprins zcoe —e on cărbuni (i.-oh.) 1 © Mold. Cărbuni (de lemn): şezi plecat cu capu pe-o tipsie plină de ^ aprins (ALECSj [tC.l. OMĂNGĂLĂU (pt.-lae) sn. Mold. Bucor. Trans. Lemn crestat cu care se netezesc sau se calcă rufe, postavuri , etC.: Dumineca să nu iei —1 In mină, că tace vlntnl In clnepă vlrticuşuri, o Incll-ceşte (vor.) [ung. mângolb]. MANGALIŢĂ, »■ Afectat: stil — HH C ne manierat [fr. maniere]. 743 Www.dacoromanica.ro MAN- MAN MAN MAN . 'MANIFEST i. adj. Vădit, învederat. 2. (pl.-te) sn. O Declaraţiune publică prin care un suveran, un guvern, un partid sau un personagiu politic îşi explică conduita: propuneam... nn ~ prin care Sultanul declara că trimite oştirea ia sumai ca să respingă pe năvălitori (I.-sn.) [fr. ]. 'MANIFESTA (-tea) i. vb. Ir. A vădi, a arăta, a face cunoscut, a da pe laţă: a-şi cugetarea, voinţa, bucuria. 2, vb. refl. A se arăta [Ir.]. 'MANIFESTAŢIVNE, MANIFESTAŢIE sf. ® Făptui de a (se) manifesta K © Actul prin care se manifestă ceva, prin care se exprimă In mod public un sentiment: ameninţările el se schimbară in manifestaţii de bucurie (bol.) 1 ®0 Demonstraţiune, demers ce se face de popor, spre a arăta In public care slnt opiniunile lui [fr.]. •MANIHEISM sbst. td Doctrină creştină, concepută de Maniheu sau Manes, prin care se admiteau In lume două principii suverane, al binelui şi al răului [fr.]. 'MANIHEU ţ. adj. rrti Ce ţine de maniheism. 2. sin. bcetator al lui Maniheu, eretic care împărtăşea doctrina şi credinţele maniheismului [Ir.]. MAN IN Ă rv~ MAMINĂ. OMÂNINOS adj. Ca o in a n i n ă, colosal (car.) H ® Tivitura, .elecul de la manşeta cămăşii bărbăteşti . t MĂNUNT... MArVNt... 'MANUSCRIPT (pi.-te sn. Carto scrisă în întregime de mină [lat.]. 'MANUSCRIS i- adj. Scris de mînă. 2. pl.-ise) sn. Manuscript [lat. mânu + scris]. MĂNUŞĂ (pl.-uşi sf. © 0 Parte do îmbrăcăminte care acopere mina, şi fie-care deget deosebit ( ■ 3047,3048 : «de lină, de bumbac, de mătase, de piele; +* Îmblănită; o pereche de mănuşi; p : a arunca mănuşa, a provoca Ia duel; a ridica mănuşa, a primi provocarea *i © O Toarta unei oa- Fir. 3°+7- Fig. 3048. IC, unui vac: olarul undevoe- Mânuşi. Mănuşă de scrimă, şte, acolo pune mănuşa (gol.) :oala fâr’ de mănuşă ajunge după usâ (znn.) îl s ţţ-1 Minerul, coada unei unelteH © Minerul, coarba, mani-vela vîrtclniţeit © Mold. W33 Clanţa unei broaşte de fişă 11 © pi. TP3" Co-toaiele sau stîîpuşorii codîrlei de la cari © pl. Pirioarele sanieit » Legătură de cînepă. de atîtea fire cîte poate cuprinde mîna la cules (cam de 10-12 cm. diametru); 12 mănuşi alcătucsr o „chită” " 3049) [mînă . MĂNUŞAR sm. © Cel ce fabrică sau vinde mănuşi. MĂNUŞAT adj. 0 Cu miinile îmbrăcate cu mănuşi: un lacheu galonat si '•'•«si afară şl ne huidui (GN.I 1 H C NEMANUŞAT. MÂNUŞERIE sf. © V Atelierul, prăvălia 111 â- Fig. 3049. Mănuşi de cînepă. nusaruli’i. 'MANUTANŢĂ (pi.-te sf. X Stabiliment, brutărie unde se fabrică pîinca pentru armată [fr. mânu-ten tio n]. 'MAPĂ (pi.-pe) sf. Scoarţe de carton, Fig. 3050. Mapă. în care se ţin desenuri, foi volante, hîrtie de scrisori şi sugătoare, etc. ( • 3050) 11®# Hartă [germ. Mappel. 'MAPAMOND pi.-duri sn. • Hartă care în- MĂW făţişază întregul glob pămîntesc împărţit în două emisfere (_■] 3051) [fr.]. MAR Fig. 3051. Mapamond. AA. Polul Nord.—BB. Polul Sud. —CC. Oceanul Glacial.— DD. Oceanul Pacific. EE. Oceanul Atlantic.—F. Oceanul Indian.—G. Emisfera septentrională. — H. Emisfera meridională.—V. Continentul vechiu.—N. Continentul nou. MĂR (pi. meri) 1. sm. #■ Pom, cu flori albe-tran-dafirii, ale cărui fructe sînt merele (Pirus malus) ( ■ 3052); ~ pădureţ, varietate de măr, care creşte prin păduri, ale cărui fructe acrişoarc se numesc „mere-arre" sau „mere -pădureţe” (Pirus acerba); de florile '«'Ului er FLOARE ©. 2. (pi. mere) sn. © ♦ Fructul pomului cu acelaşi nume: dintre numeroasele varietăţi cultivate cităm: merele oreţeşti. domneşti, coadeşe, leşeşti, călugăreşti, paradise, pătule, vieşti, eto.; mere aere sau mere pădureţe, fructele mărului pădureţ care se dau mai ales porcilor de mîncare; ® F: li, cere şi Fig. 3052. Măr. lui inima mere aere sau pofteşte şi el la mere acre, se zice de omul (mai ales bătrîn) care tot pofteşte lucruri nepotrivite pentru vîrsta şi puterile Iui; a se sătura de eeva oa de mere aore sau ca de mere pădureţe, a fi sătul pînâ *n gît de ceva, a fi scîrbit, desgustat de ceva;©: treanca fleanea, mere acrei vorbe goale! fleacuri! a bate'«', a stîlci în bătăi: Să ţi-l calo eu sub pioioare, să-l pisez, să ti-l las— (panni; ®:~'ui discordiei, pricina neînţelegerii, învrăjbirii. aluziune la mărul oferit de Paris zeiţei Venus şi care a fost pricina războiului Troi ii © ♦ ~ -AURIU BULBUCI; — ~UL-CVCULUI— IARBĂ-DE-LtNQOARE1; —- —UL - LUPULUI — DALAC ©, REMF; — ~UL-PORCULUI = LAUR © ; MERE -DE -FAM Jnt NAPI-PORCE5TI îl ® fO *ul iul Adam ivADAM * [lat. VUÎg. melus clas. malus). MARĂ (pi. mere)s/. A MĂR 2. 'MÂRABU sm. > ^ Preot musulman care trăeşteretras de lume; capela unde slujeşte; mor-m intui lui: ol tava femei... stau In nemişcare Ungă acel marabu ialecs.) 1) © i Barză pleşuvă din India şi din Africa, ale cărei pene de sub aripi sînt foarte căutate ca podoabă (Leplaptilus) (• 3053) [fr.]. OMĂRAC adj. Băn. Sărac lipit pămîntului (mai ales tn loc. « sărao sau e sărac-»') [m ărat + sărac]. MĂRĂCIN AR sm. i Păsărică vioaie de 12 - 15 cm. lungime, de coloare cenuşie-neagră, cu pieptul roşu şi pîntccele alb sau albicios, care se hrăneşte cu insecte; se cocoţează pe mărăcini spre a-SÎ pindi prada fPra- FlS- 3°54- Mărăcinar. tincola rubetra: Pr. rubicola) (■ 3054). MĂRĂCINE, Mold. Trans. Băn. mărăoune sm. A ■ — PAdÎiCEL • II : PORUMBAR i > : ciobanul 745 www.dacoromanica.ro TABELA XXXIV. MĂRCILE ROMANEŞTI 746 www.dacoromanica.ro TABELA XXXV. MĂRCILE ROMANEŞTI I. Cap de bou a. 1858.— 2. Cap de bou a. 1852.— 3. Cap de bou a. 1862.— 4. Cuza-Vodă a. 1865.— 5. Domhi-torul Carol a. 1866— 1867.— 6,7,8, 9. Domnitorul Carol a. 1868—1872. 10, îl, 12. Regele Carol a. 1880—1890.— 13. Jubilară a 25 de ani de Domnie a Regelui Carol a. 1891. — 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20. Regele Carol a. 1893— 1899.—21, 22. Jubilare 1903.—23. Binefacere 1905.— 24. Jubilară 1906.—25. Jubilară 1906. (25 de ani de la înfiinţarea Regatului).— 26, 27, 28, 29, 30, 31. Comemorative a Expoziţiei din 1906.— 32, 33. Regele Carol 1907. 341 35j 36, 371 381 39* Comemorative a Războiului din 1913.— 40, 41. Timbre de ajutor 1916-18. 42, 43. Regele Ferdinand 1916-26.— 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50. Comemorative a încoronării din 1922. — 51, 52. Regele Ferdinand 1926.— 53, 54, 55. Jubilare a 50 de ani de la Independenţă. 1927.— 56. Regele Mihai a. 1928. — 57, 58, 59, Jubilară a 10 ani de la Unirea Basarabiei a. 1928. — 60. Poşta aeriană 1928. — 61, 62,^63. Jubilară a 50 de ani de la înfiinţarea Regatului a. 1928. — 64, 65, 66. 67, 68, 69. Jubilară a 10 ani de la Unirea Ardealului 1929. — 70. Urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea, 8 Iunie 1930. — 71, 72, 73. Regele Carol al Il-lea 1930. 747 www.dacoromanica.ro MĂR MAR f— vl Fig. 3055. Maramă. . se l&cuse mititel lingă un mărăcine Inllorlt iisp.) *; 3 pl. Nume generic pentru tot felul de specii de arbuşti Spinoşi: ca plugarul bun care curăţă de mărăcini ţarina sa (negr.i lat. vulg. 'marrucin a], MĂRĂCINIŞ (pl.-iţuri) sn. $ Loc unde au crescut mulţi mărăcini: dădu apoi tntr’un ~ care-1 sglrle mllnlle : Atip' MĂRCUŞĂ (pl.-se) adj. şi sf. Kt Se zice de oile albe cu Flg- 3°61- Marcota-gura neagră, bucălaie [srb. mrkusa]. MARDA (pl.-dai») sf. Lucru bun de aruncat, de lepădat; lepădătură [tc.]. Fig. 3060. M. Marchiză. 748 www.dacoromanica.ro OMĂRDĂGţ (-ăgesc) vb. tr. şi refl. © A se) Strica, a (se) prăpădi: cine mărdâgeşte limba... îşi ucide pe tată-său «1 pe mâ-sa (jip.< ţ| t A (se murdări. MARDEALĂ (pt.-eli) s/. $ Bătaie [ţig.J. MARE1 adj. © Care Întrece măsura obicinuită In ce" priveşte Înălţimea sau Întinderea In toate direcţiunile: un copac»; o casă, o (eră, o moşie »; ■r drum ©; literă^, majusculă, litera cu care se scrie la începutul unei fraze sau cu care începe un nume propriu; F : an », an bisect D © Care întrece cantitatea obicinuită, numeros:o avere»';o oştire»' * © In vlrstă, bătrln: trate, soră mai»; de ani e» şl minte n’are (panni; tata»', bunii ; FATA ©, SQCRU * © rt ţ Major: mic se chlamă plnă In 86 de ani, iară de-acolea Înainte se chiamă» (prv.-mb.i ţl © Cu mic cu », fără deosebire de vlrstă sau de stare socială, toţi laolaltă: toată lnmea se veselea, cu mic cu », de uciderea balaurului iisp.i ţj © Lung: Iarna nopţile slnt nutri; •v-deget 11 © Tare,puternic: unsgomot»T » Extraordinar, afară din cale, peste măsură: e un» beţiv, ştrengar,palavragiu ;sv-LUCRU®, NEVQIE ©ţ » Mult:ou» greutate; trCEţa fu ziua», lumina soarelui cind acesta a apărut pe orizont: sccaiă-te că e ziua»; •vamiezi 2 s © peInz® ţ n Superior prin naştere, prin starea socială, prin talent, prin ştiinţă, etc.: nn om »; un » filosof; de neam », nobil; lumea » iv LUME1 m ; Q:: tu », eu », cine să tragă cizmele p dacă fie-care ar vrea să fie mare, să poruncească, cine ar mai fi să-i slujească? cei mari, oamenii cu vază, cu situa -ţiuni înalte, etc.; tare şl », atotputernic, foarte influent; a se ţinea », a se arăta mindru; a trage a», a-şi lua ifose, a căuta să ajungă pe cei sus puşi: trage tot a », se uită tot la ăl mal de sus declt dlnsul iisp.i * © Supranume dat principilor, suveranilor sau oamenilor iluştri: ştetan cei Mare f m Titlu dat aceluia care e în vîrful ierarhiei intr’o demnitate, într’o dregători e: »le logofăt: »le vornic; »le vizir; »-preot ■r preot© f ©Mărinimos: un suflet» f u însemnat, de scamă: a făcut lapte mari; la zile mari, la sărbători, la zile însemnate;sw-DUMINECA ©, Jpl ©, post1, sAptAmJnA [probabil lat. marem „bărbat”]. MARE!s/. i • Totali taica apelor sărate şi amare care acoper aproape trei sferturi din suprafaţa pămintului*] © 9 Fie-carc din marile subdiviziuni în care se Împarte imensa întindere de apă sărată, care udă coastele diferitelor părţi ale continentelor: »a Neagră; peste nouă tărl şl nonă mări, foarte departe, la capătul lumii; tw dare ■ , deget i , fAgA • duj l = f s j »de nisip, şes Întins acoperit cu nisip *[ © ® Cantitate, mulţime imensă: se vedea o » de capete; din crlng am intrat... Intre două mări de cătină (BR.-VN.); ceilalţi se aruncă... In »a de popoare bă-trlne, care-1 soarbe şl-1 amestecă cu valurile el ivlah.i ţ © Atlta » de... ww AMAR 3 z [lat. mare]. MĂRE! Mold. marii interj. Hei! bre! măi! ia ascultă! măre! asoultă la mine, că-s mal prloeput niţel ijip.i ; mări! omule, de oe nu te lepezi şl tu de beleaua cea de voruioie p ialecs.i ; se repezi şi unde se aruncă, măre! asupra balaurului iisp.i [comp. MA, MAI]. MĂREAŞ •» MARIAS2- •MAREŞAL sm. © a Gradul cel mai înalt în armată f ® © »ui palatului, » ai curtn, administrator al casei regale [fr.j. MĂREŢ adj. i Mîndru, trufaş, semeţ, care se ţine mare: spun de Şpanloll, că de va fl careva din-tr’lnşii şi cerşitor, tot e fălos şi » (TICH.) f © Arătos, falnic, impunător, superb: zidurile Înalte şl roşietice ale »ului castel ivlah.). MĂREŢIE sf. © f Mlndrie, trufie f © _ Pală, splendoare: atltea Împărăţii mari...din a căror »u’aumai rămas declt clteva pietre ştirbite ibr,vn.i [măreţ]. MARFĂ (pi. mărfuri) sf. V Ori-ce obiect cu care se face negoţ, care se cumpără şi se vinde: unde a », trebue să fie şi pagubă iznn.) ; prăvălie ou chirie şi »’n datorie (panni [— marţi ă). MARFAGIU sm. Negustor ambulant [m a rf ă). ’MARGĂ sf. ■ MŞ Rocă compusă mai ales din carbonat de calciu şi argilă In proporţii aproape egale f © / Pămlnt calcaros, amestecat cu nisip şi cu lut, întrebuinţat Ia îngrăşatul ţarinelor [lat.]. * MAR GĂRI C adj. fl-Acid », compus organiccare există în cea mai mare parte din corpurilegrase [fr.j. ■MARGARINA sf. X Materie grasă preparată Cu său, Întrebuinţată In bucătărie şi vlndută uneori fraudulos în loc de unt [fr. . MÂRGĂRţNT, mArgArjt pl.-te 1. sn. Mărgăritar; evlNSIBA ' • 2. sbst. ♦ VISC-DE-stejar [ngr. |iap’(i«tpin)ţ . MĂRGĂRINTĂ MĂRGĂRITĂ. MĂRGĂRIT ev MAKgARJNT. MĂRGĂRITĂ (pl.-te sf. ♦ Plantă cu frumoase flori, mai adesea albe, dispuse în capitule; numită şi „aurată”, „ochiul-boului”, „tătăişc”, etc.fChry-sanlhemum leucantkenmm) ■ 30(32 : Donna Bianca rîde şi mărgăritele Îşi scot capul dintre flori s’o vadă (d.-zamf.) [Ir. marguerite]. MĂRGĂRITAR, P mArgARINTAB (pl.-exe ţ. sn. i’ Boabă, mărgea de coloare albă argintie, cu ape ca sideful, produsă de anumite stridii sau scoici, şi Întrebuinţată ca podoabă ca şi pietrele preţioase: făcu clacă, adunind pe toţi copiii şi fetele din sat, ca să Înşire ~e msp.) 1 s F Lucru perfect, fără. nici un CUSUr: lucrul ce ieşea din mina ei era nu Fig. 3062. altceva iisp.i H ® Alb ca mărgăritarul: Mărgărita, dinţi de » ţ| ® * VlSC - DE-STEJAR. 2. mArgaritari sm. pl. ♦ mArgAritArele [ngr. [tap];aptTâpiov . MĂRGĂRITĂRŞLE sf. pl. * Mică plantă cu flori mici albe, ca nişte clopoţei, de un miros foarte plăcut; numită In Mold. „lăcrămioare”, Trans. „suflcţele” sau „clopotele”, etc. (Convallariamaja-lis) (f1 30(33) mărgăritar . MĂRGEA (pl.-gele sf. ■ Boabă de piatră, de sticlă colorată, de mărgean, etc.. care se înşiră pe o aţă spre a forma unşi rag sau se coase ca podoabă pe îmbrăcăminte •] 306-i : la glt poartă şiraguri de mărgele oolorate ivlah.i ; salbă de mărgele ţ ® * CLOCOTUL 1 1 ® RU- w FiS- 3,63-, tişqr® ţ| © pl. i încreţiturile Mărgăritarele, pielii, In formă de bobiţe roşii, de la guşa curca- Fig. 3064. Mărgele. nulul: curcanul... îşi roşi mărgelele şl îşi dădu capul pe spate (grl.j ; mărgelele de curcan să nu le pul îu borş, căci n’al noroc ia curci (gor.) [lat. ni a r-gella], MĂRGEAN sbst. ■* Gen de polipi cari trăcsc pe un schelet calcar co mun, în formă de arbust, de o frumoasă coloare roşie sau trandafirie; e Înţepenit pe fundul mării şi ajunge uneori plnă la suprafaţă ca o adevărată stincă; se găseşte In marea Meditc-rană şi In oceanul Pacific; din substanţa calcaroasă se fac mărgele, brăţări şi alte podoabe rare -130(35 [tc. m e rg & n]. MĂRGELAT adj. împodobit, cusut cu mărgele. MĂRGELUŞĂ pt. -uşi sf. i dini. mArgea ■' H = ♦Mică plantă, cu flori albe, albastre sau trandafirii; numită şi „meiu-păsăresc” (Lilhospermum arvense) ( • 3066). MĂRGHILĂ sf. Trans. ifr.cdr.) (vtc.) ipşc.) Loc apătos, mocirlă [comp. germ. Mergel . MARGHILOMAN (pl.-ano sn. 2 Ceaşcă de cafea cu puţin rom sau coniac [npr.]. MAR GHIOL adj. şi sm. Şiret, pişicher: Voi- Fig. 3065. Mărgean. Fig. 3066. Margelusâ. MĂR MAR 749 www.dacoromanica.ro MAR. MÂR nicul Tot merse domol (bd.-del.) ; dec!t ca argintai In Iadă Qi cn nevasta neroadi, mai bine cu lada goal& şi cu nevasta marghioală) (Znn.) : proştii mănlncă peştii şi marghiolii seama (znn.) [ngr.J. MARGHIOLI (-oiesc) vb. refl. p A se izmeni, a se fiţîi, a se ghionghioni, a se fasoli: se tot mar-ghiolea cu ştiinţa Iui (florj [m a r g h i 0 1]. MARGHIOLIE sf. Prefăcătorie, şiretlic: iar o leşinatP mării oe-s marghioliile alsteP (alecs.j ; acolo, ou pret&cătorli, cu marghiolii, şi oa viclenii, 11 tăcu de spuse cum are atlta stare ci8P.» [margb iol]. MĂRGICĂ (pl.-gele) sf. ® = MÂH-gea ţ| © * Plantă ierboasă, cu tulpina subţire, care creşte prin pădurile umbroase (Mellca nutans) ( • 3067) ţ| ® ( mArgjca-cvcului tw cuc ®. MĂRGICUŢĂ (pl.-t») sf. dim. mAr- OJCA; MĂRGICUŢĂ - CUCULUI - MĂRGJCA-CUCULUI. •MARGINAL adj. De (la) margine, pus la margine: notă~ă [fr.]. MĂRGINAŞ i. adj. Care se află la margine, la hotar, limitrof: ridici (1 satele mărginaşe... şi toţi... ae scoală să vie Ia apărarea tării nsp.i j dinţa <**, dinte Canin (la cal), colţ. 2. sm. ® Locuitor de la margine, de Fie- 3ţ&l-la hotar K ® W Dinte canin (la cal), colţ. Mărgică. MăRGINE sf. ® Partea cu care se termină o suprafaţă: ~a pădurii; ~a caietului, cărţii, partea rămasă aibă. nescrisă sau netipărităţl ® Lăture: ia ~-a pămintniui II ® Partea cu care se termină o groapă, O -scobitură, PtC.: ~a puţului; ~a groapei: (K : a ajunge la -«-a groapei, a fi aproape de moarte; *a prăpăstiei; ®: a ti la ^a prăpăstiei, a fi tn mare primejdie II © Ţărm, mal: ~'amâriiţ| © Hotar.graniţă ţ| ® t Mire, ginere ţ| © Cuvtntul s’a păstrat tn loc. de de măritat, de dat unui soţ, de Căpătat un bărbat: un vecin de a omului cu fata de— (mar.) ; Da eşti fată de Mă primeşti tn la petit f (Brl.) ; Marti seara şi SImbătă seara îşi lao fetele de *** ( = vrăji spre a căpăta un bărbat) pe vale (qor.) [lat. mari-t u s ]. 750 www.dacoromanica.ro MĂRIT* 1. adj. © i>. MARI H © ® înălţat, slă-VÎt, glorios: Doamnei 2,'sbst. Faptul de a mări. MĂRITA (-it) 1. vb. tr. © A da In căsătorie (o fată, o femeie), a cununa cu un bărbat: a-şi ~ tata; Miile şi sutele Mărită slutele 11® Care se face pe mare: comerţ <•» U © cod <•>, totalitatea legilor privitoare la navigaţiunea pe mare [fr.]. 'MĂRITIŞ (p(.-işuri) sn. Faptul de a (se) m ă-r i t a: *nl te leagă de mlini şi de pieioare (pann) . MĂRIUŢĂ (pi.-te) $f. Trans. Bucov. % Insecta cunoscută de noi sub numele de „boul-lui-Dumnezeu11,,, vaca-Domnului“ sau „buburuză11 (sw-bqu®) [Mari a]. MARMA(N)ZIU adj. Purpuriu: Mindră, boa marmanzli, Dar pe-a oui samă le (ii p ok.brs.) ; întrebuinţat mai adesea despre coloarea vinului: vin OMĂRMĂZEL — MARMAZfU: sin roşu ^ (şez.). MARMELADĂ (pi.-de) sf. X Poame fierte multă vreme cu zahăr pină s’au făcut terciu; magiun, povidlă, chisăliţă: de mere, de gntnl, de prune [fr.]. 'MARMORĂ (-re*) vb, tr. A da Înfăţişarea, coloritul marmorei [după fr. marirer], MARMORĂ... = MARMURA... 'MĂRMOREU, marmorean adj. = MARMURIU: ou braţe marmoree (emin.) ; on Ritul gol, alb, marmorean (vlaho [lat. marmoreus, fr. marmorăen]. 'MARMOTĂ (pi-te) sf. ^Mic mamifer rozător care trăeşte pe înălţimile mari ale Al-pilor, Pirineilor şi Car-paţilor de nord, In regiunile unde iarna ţine ctte 7—8 luni, In timpul cărora animalul zace cuprins de un somn greu In locuinţa adtncă ce şi-o sapă şi o căptuşeşte cu iarbă moale; In amor-irea ei lungă, marmo-a se hrăneşte numai cu grăsimea adunată sub piele de cu vară (Ari-tomys marmota) (3070) [fr.]. MARMURĂ (pl.-ri), t Olten. MAHMURE (cant.) (ciauş.) (or.-n.)cvîrc.) sf. ©Piatră calcară,mai adesea de coloare albă ca zăpada, alteori cenuşie sau colorată divers şi străbătută de vine de diferite colori; e foarte vîrtoasă şi se poate lustrui: vine albastre se tr&geau pe fata ei albă ea o marmură vie (Emin.) ; baia era pardosită cu tot felul de lustruită (isp.) ^ ® Bucată de marmură cioplită şi lustruită ţ] ® Statue de marmură H © ® Suprafaţă netedă ca a marmurei: pe marmora vlnâtâ a apel. luna cerne o pulbere de argint (vlah.) [lat. marmor em], m Armuri = înmărmuri. MĂRMURÎU, marmorju adj. Ga hi a r -mura, de coloarea, de înfăţişarea marmurii: Frumoasă, albă, lună, ou formele rotunde, Cu pulpa mărul urle (alecs.) ; paloarea cea liniştită şi marmor ie a fetei oontrasta cu părul In desordine (emin.) . 'MARNĂ Sf. = MAROĂ [fr.]. O MARNE - MARGINE. 'MĂRNOS adj. S Care conţine marnă: pă- mint <■*'. •MAROCHIN- (pZ.-ine, -inuri) sn. Piele de ţap sau de capră", argâsită In mod special, saftian: sootea sulul de tinlohea lnvăllt In piele roşie de — (grl.) [fr. maroquin], MAROLĂ tw MARULA. ’MARONIT adj. şi sm. -râ Creştin catolic de rit sirian care iocueşte In văile Libanului şi Anti-Li-banului [fr.]. OMĂROS adj. Trans. (fr.-cor.) Măreţ, semeţ, tru- MĂR* faş, fudul [mare]. MĂR 'MAROTĂ (pl.-te) sf. © Sceptru, avlnd In vlrf l»IAr\ un cap acoperit cu o glugă şi împodobit cu clopoţei, pe care-1 purtau bufonii regilor; e emblema nebuniei ( • 3071) 1 © ® Ceva iubit nebuneşte, peste măsură. In mod ridirul: caii aceia au de-venit pentru N. o <^, o idee fixă, o boală, cum vreţi a’o numiţi (car.) [ fr. marotte]. * MARSH, IEZA sf. J x Cîntec de războiu şi imnul naţional francez, compus In 1792 de Kouget de l'lsle [fr. m a r s e i 11 a 1 s el. •MARSUIN sm. Mamifer marin din ord. cetkceelor ce seamănă cu delfinul, de care se deosebeşte prin mărimea Iui şi prin conformaţia gurii ( ■ 3072) [fr. marsouini. •MARSUPIALE sf. pl. ■**: Ordin „Fig. 3071. de mamifere ai căror pui, născuţi In Maro,a-stare nedesvoltată pe deplin, Fig. 3<*72. Marsuin. Fig. 3073. Marsupial. continuă să se desvolte alipiţi de mamelele mamei care-i poartă într’un fel de pungă sub pintece (3 3073) [fr. 1. 'MARŞ (pZ.-şuri) 1. sn. © x Mişcarea trupelor: o armată in ~ lortat, înaintare cu paşi iuţi, grăbiţi; se zice ctnd trupele fac mai mult drum decit de obiceiu f © Felul cum un alaiu, un cortegiu, o procesiune, etc. înaintează: msrani ini Ipsilante spre Buc orc şti a (ost on adevărat — trlnmlal ((.-oh.) H ® J X Arie de muzică care regulează mersul trupelor: răsună glasul sflşietor al trlmbitelor, olnttnd «'dl soldatului mort (br.-vn.) U © ^ J Poezie făcută spre a fi ctntată pe o astfel de muzică: ~ui anului 1B4S. 2. interj. Exprimă porunca de a pomi înainte, de a pleca: Ieşi afară, puturosule, marş! dinaintea msa (vlah.) [fr. marche]. 'MARŞANDĂ (pi.-de) sf. V Modistă: am avut de nmblat pe la magarll de marşande de modă (alecs.) ; gătelile... ce lipscanii şi marşandele din Bnoureştl vlnd cocoanelor de ţară (odob.) [fr. marchande] MART = MARTIE [VSl.]. MARTAC, mArtac, OMIrtac sm. © Par gros ţ ® pl. dS) Un fel de căpriori la învelişul unui bordeiu: pe grindă... se pun martaol ou un capăt pe grindă şl en altul pe pămtntul de le marginea bordelului (ion.) [tC. mertekj. MĂRTĂCI (-ăcesc) vb. tr. (fis A pune marta-c i i la un bordeiu. 'MARTE sm. ir Numele planetei celei mai apropiate de Pămint [lat. Martem], MARTIE sm. ©SA treia lună a anului U © De oare ce o parte a postului Paştilor cade totdeauna In Martie, s’a născut loc. <•< din post nu lipseşte, ce se aplică unei persoane care caută să nu lipsească niciodată de la nici o întrunire, de la nici o serbare, de la nici o petrecere, ca şi cum nimic nu se poate tntlmpla fără a fi şi ea de faţă [vsl. < gr.]. MARTIN1 npr. m. ^ Nume familiar dat de popor ursului: dlha! Martine, strlgan el necontenit. Insă... ursul nu voi să lasă (on.) ; avea pe moş un urs mare, negru, pe care-1 crescuse de mititel (i-oh.). MARTIN* sm. i © = PESCĂRUŞ ® H © —-MIC = PESCĂRVŞ-PITIO U ® «.-CERCHEZ = PESCĂRUŞ ® t © «.-MARE = PESCAR-MARE H ® «'-OU-OAPUL-NE-GRU = PESCAR © H ® ~-NEGRU = PESCĂRUŞ-NEGRU [fr.] MĂRTIN npr. m., mărtina npr. f. ^ Nume dat de ţărani boului sau vacii ce s’a născut totr’o Marţi. 751 www.dacoromanica.ro MAR MÂR . * MARTINGALA (pi.-le sf. ® Curea tn formă de Y Ia hamurile calului, întrebuinţată pentru a-1 împiedeca de a se ridica In două picioare ■ 3074) f © 3, Parlmă legată de bom-prcs Ş ® ^ 0 Faptul de a juca îndoitul sumei pierdute in jocul precedent [fr.]. ' MARTIN ICĂ sf. * Cafea din (insula) Martinica [fMARTÎNII sm. pl 3® FiS' 3°7<- Martinea,a Cele trei zile de la 1 -3 Februarie pe care le serbează poporul spre a fi ferit de tiare sălbatice. în special de lupi şi de urşi [Martin1]. 'MARTIR sm.,MARTIRA (pl.-re) sf. ® erd Mucenic, muceniţă: iniixhatea privirii ei... e o vădită resemnai» de siinta «i de martiri (vlah.) H© Arela, aceea care îndură multe din piieina opiinunilor sale ţ ©Care sufere mult [fr.l. 'MARTIRIU (pî.-rii sn. ® tA Mucenicie U©® Chinuri morale sau trupeşti, sulerintă grea [lat.]. 'MARTIRIZA (-izez) vb. tr. ®bh* A face să sufere martiriul: această masă de piatră a iost mormîntul Sl. Georse. care, se zice oă aici a fost martirizat (bol i 1 © A chinui, a tortura [tr.]. 'MARTIROLOGIU (pl.-gii) sn.® mi Cartea sau catalogul în care sînt înscrise numele martirilor sau ale sfinţilor II © f Listă lungă cu numele acelora cari au avut de îndurat multe sau au murit în ehip nenorocit [fr.]. MARTOR, MARTUR Sili., MARTORA. MARTURA pl. -™)sj. i rt Persoană care a auzit sau a văzut ceva şi poate raporta despre cele ce ştie, în faţa judecătorilor sau altor persoane: cela ce... va sadul pre martur înaintea giudeţului... să va certa ca an suâuitoriu iprv. lp.j; dacă n’ai treabă, lă-te martor (pann)‘, Tu care-ai iost martor l’atitea nmămint» (Alx.) ; a lua de—; martor ocular, acela care a văzut cu ochii lui cum «’au petrecut lucrurile: martor mincinos, acela care aduce o mărturie falsă; Dumnezeu mi-e martor, Dumnezeu ştie că spun ade\ ărul t s Persoană chemată să fie de faţă la îndeplinirea unor acte:— ia cununie t a Persoană, care în materie de duel, reprezintă pe una din părţi, discută şi hotărăşte, împreună fu reprezentanţii celeilalte părţi în cauză, condiţiunile duelului sau caută să împace pe aclvei sari ţ © F Semn, dovadă, lucru care adevereşte, mărturie: acest templu este martor al măririi romane lat. vulg. ma r t ur clas. mart yr]. MĂRTURIE Sf. i f Trans. Martur: mărturiile carele vor mărturisi de nevoie... acelea nu se bagă In seamă (prv.-wb.) ; să nu tăce(i ceva, că am — si... vă prind cu minciuna (ret.) 1 2 rt Dcclaraţiunea sau depoziţiunea făcută de un martur înaintea justiţiei sau în faţa altor persoane; — mincinoasă, lucruri neadevărate. lalse, depuse sau declarate de un martor U © Dovadă, semn care adevereşte, monument comc-moiativ: nu ni s’a păstrat măcar palatul acesta, ca o — scumpă a vremilor trecute (VLAH.) Ţ ® — (de botez medalie comemorativă pe care naşul o împarte fie-cărcia din persoanele care asistă la botezul unui copil 1[ © nA Mărturisire, confesiune: mărturia credinţei, crezul, simbolul credinţei H « Maram. (brlj V Tîrg săptă-mînal. MĂRTURISEALĂ pl.-seii) sf. Faptul de a mărturisi, mărturisire (budj lup.) . MĂRTURISI (-isesc l.vb. tr. şi in/r.QA depune mărturie; a adeveri, a dovedi, a da încredinţare, prin graiu sau în scris t 2 A spune, a face cunoscut ceea ce ştie, simte sau gîndeşte © A recunoaşte: mărturisesc că m’am Înşelat; tatăl ietei mărturisi că na ştiut să prefuească duhul tetei sale A-Şi spune păcatele: mărturisindu-şi unul altuia păcatele icrs.). g. vb. refl. en* Ase spovedi [vsl. marturi-s a t i < gr. . MĂRTURISIRE sf. 1 Faptul de a mărturisi;^ păcatelor, spovedanie H © Declaraţiunea făcută de cineva că a săvlrşit o laptă oare-care. tMĂRTURISITOR sm. Cel ce mărturiseşte; cel ce depune mărturie, martor: un an să fie necuminecat... ^ul strîmb (PRV.-mb.K MARŢ1 sm. p martie [lat. Martius]. MARŢ2, MARŢI sbsi. numai în lor.: a face a bate cu desăvîrşire (la jocul de table); a fi a fi bătut CU desăvîrşire: să te ferească Dumnezeu... să dau un epiec, că eşti mart (o.-zamf.) ; pT. €Xt. a face a lăsa eu totul pe jos, a dovedi, a bate: cu argumentul din urmă, mă făcuse marţi (Negr.) : s!nt chelneri... cari pot face marţ l>e un profesor de universitate (car.) [it. marcio]. MARŢAFOIU sm. ® Netrebnic, îmbrăcat cu pretenţiuni de elegantă, rare supără lumea cu obrăzniciile lui: ...aceşti trei golani, Martafoi porniţi spre rele şi de faţă hoţomani (pann) ; îl deteră afară ca pe un ~ şi becisnic msp.i ; aşteaptă, martafoiule, să te ’nvăţ eu a zădărl fetele! (alecs.j ; Nişte martafoi, Cu căciule lustruita şi cu cizme smălţuite (sper.). MĂRŢĂGUŞ (pl.-uşe) sn. Mold. MĂRŢIŞOR 2. O MĂRŢAIA sf. Trans. (dens.) — MARŢICA. ’MARŢELINĂ sf. Taftă, materie de mătase foarte fină îfr. m a r c e 1 i n e]. MARŢI1 s/. © © A treia zi a săptămînii, între Luni şi Miercuri; a sosit —; s’a născut Intr’o —; Marţea viitoare, trecută : Dumnezeu a început pămîntul Marţea (mar.) ; marţea să nu pleci la drum, că nu-ţi merge bine (gor.) (f) Marţea ciorilor, a treia zi după Dumineca lăsatului de carne lat. martis]. MARŢI2 >•- MART. 'MARŢIAL adj. © Războinic: apare micul maior... şi-i opreşte trecerea, lulnd o poză toarte—ă (car.) H © rt X Curte —ă, tribunal militar în timp de războiu sap în timpul unei stări de asediu H ® rt & Lege —ă, lege care autorizează întrebuinţarea forţei armate pentru a înnăbuşi o răscoală [fr.]. MĂRŢICA npr. f. Nume dat de ţărani unei viţele născute într’o ĂI a r ţ i. MARŢI-SEARA npr. f. &(P - MABTOLEA: o babă lungă, seacă, gheboasă... de nu o pot! numi mai potrivit ca „Mlezul-noptli" ori ,,Martl-seara” (ret.). MĂRŢIŞOR 1. sm. © Numele (£ al lunii Martie. 2. (pi.-şoare Sil. Ban sau alt mic obiect de aur, de argint, etc., legat de un fir de mătase «au de lînă roşie, împletit cu un fir alb. care se dârueşte cuiva în ziua de 1 Martie, ca să-l poarte atîrnat la Fig. 307» Mârţişoare. glt; persoană care-1 poartă va fi după credinţa poporului,rumenă şi albă peste an ( ■ 3075) [dim. din Mar ţ*]. MARŢOLE A) npr. m. ® Fiinţă răufăcătoare, în chip de babă, care umblă In noaptea de Marţi spre Miercuri pe la casele oamenilor, spre a pedepsi pe femeile pe care le găseşte lucrînd: fiind însă că Intîmplarea o aduse chiar într’o Marţi seara, Ileana credea că vede pe Maiţolea (ret.); Marţi nici se toarce nici se coase, că vine Marţole (gor.). O MĂRŢUICA sf. Ban. (liub j Nume dat unei vaci carp s’a născut într’o Marţi. MARTJLĂ, O marqlA [pl.-le) sf. ♦ Varietate de lăptuci cu frunzele dese, lungi şi eliptice ■ 3076 : un pâmînt bogat... aproape de casă este bun peutru marole (Ion.) [bg. m a-r u 1 j a]. MĂRTJN Sm., MARQNC (-NEAGRA) Sf. ♦ .= VETRJCE1 rut. maruna, marii iile a]. O MĂRTJN CHIU MANPN- CHIU. MĂRyNT 1. adj. © Mic, mititel (voib. de fiinţe, de lucruri sau depărticele strînse laolaltă ori cu care se formează o grămadă): cinci copii mărunţi Începură n plinge (olvr.) ; ploaie —ă, formată din picături mici; lemne—e, lemne tăiate scurt şi subţiri; bani mărunţi; parale—e; grin —, CU bobul mic; (a povesti, etc. multe şi —e, tot felul de lucruri, importante sau de mai puţină importanţă Ţ = Scund, mic dc trup, de statură: un om—; cai de munte, mărunţi, puternici şi cuminţi (vlah.) Ş[ © (F) Kc- Fig. 3076, Marulă. însemnat. 752 www.dacoromanica.ro 2. adv. ® Mic: a scrie a avea un scris foarte mic; pionâ cu picături foarte mici; a toca-s a toca în fărîme mititele 1 ® Pcurt: a tunde ~ [lat. mlnutus], MĂRUNTAIE, mAruntAi sf. pl. ® £) Organele din interiorul corpului la om şi la animale (maţe, Ticat, plămîni, splină, ctc.): ' de porc, de pasăre; eu şed călare In inima (femeilor şi... ştiu toate măruntâlle dlntr’insele icrs i; şl măruntaiele din om tot se ceartă uneori (car.) ; această ştire m’a pătruns plnă 'n adlncul măruntaielor (GN.) n ® D Adînrime: paro’ar li voit să pătrundă ou vederile plnă In măruntaiele pămtntulul (GN.); un glas adine, puternic, ce părea că iese din măruntăile munţilor (gn.) [lat. m I n u t a 1 i al. MĂRUNŢEL f. -tjcA 1. adj. ® dini. mArUNt. Cam mărunt, mărunt de tot, Toarte mărunt: boabe măruntele; ouviosul bătrln a plecat ou pasul~ (car.) H ® Scund: de trup eşti ...dar la lire eşti mare icrg.) U ® (F Neînsemnat: un gazetar de cei măruntei (VLAH.). 2. mărunţele sf. pl. ® Bani mărunţii © mArun-ţjca- craiului, un fel do dans ţărănesc şi muzica după care SP joacă: trei Ţigani... trăgeau mărunţica oralului, lnşlrlnd, din olud In olnd, oblote lntoomite din senin t © ® Aparenţă înşelătoare, faţă prefăcută: astea nu erau declt o ^ scirboasă cn care (j voiai să amăgeşti lumea (Negr.j X w* jţ [fr. masque]. MASCARA sf. ® Bu- * fon; caraghios: sluga veche, — bătrlnă (pann) ; na, —, vino de sărută mina! (I.-gh.) *[ © (pi. -raia) Batjocură; a Iaca de», a face de rls şi de ocară Hr.]. MĂSOARĂ, Băn. mascArA sf. ® Batjocură; • faae de —,a face de rls, de batjocură, de ruşine U © Măscări pi. Fapte sau vorbe urîte. murdare, Obscene: care va vrea... să iacă ceva blăstămătll, măscări, acela să ştie că s’a născut spre ruşinea celor de bun neam (PCH.); ţăranul... (socoteşte că) e păcat să hulească şi să «parce sflnta masă ca vorbe ari te şi ou măscări (vlah.) [comp. mascara]. ‘MASCARADA (pi.-de) sf. ® Ceată de oameni mascaţi: ce volaptuoasă arătare a lost mascarada aceea icar.1 I © Deghizarea unei persoane mascate U © 0 Caraghiosllc; ipocrizie [l'r.]. tMASCARAGIU sm. Bufon [tc.]. MASCARALÎC (pi.-icuri) sn. © Faptă sau vorbă de batjocură îf © Caraghiosllc [tc.]. t MĂSCĂRI (-ăresc) vb. fr. Băn. © A batjocori K © A ocări ‘ a sudul cu vorbe murdare: sndu-indu-l şi măscărindu-1, l-au scos dintre dinsele alară crch.) [miscafi; comp. şi bg. maskarjă], tMĂSCĂRICESC adj. De măscărici u: «e va Întoarce den meşteşugul ^ Intra viaţă bună (prv.-mb,). t MĂSCĂRICIE ir MASOARICIPNE. MĂSCĂRţCIU sm. Caraghios: —1, de sa va in- toarce spre pocaanle, primit să fie la mărturie (prv.-mb.); căsca gura la Invlrtelile şl strlmbăturlle pehlivanilor şi ale măscăricilor domneşti (fil.) ; este un mititel ^ foarte de-străbălat (cari [măscări]. t MĂSCĂRICIUNE, mAscăricje, mAscArte sf. Caraghiosllc: Învăţătura oştenlrll an sohlmbat-o in jocuri si in miscărlcluni (cant.i ; să nu sa Îndemne iară a Iaca meşteşugul măscărlclel (prv.-mb.) [m ă S C a r ă, -C ă r i], ‘MASCAT adj. p. masca. ® Care poartă o mască n « Bal — 1Ţţ[ © NEMASCAT «w BAL. 'MASCOTĂ (p».-te) sf. Lucru sau persoană care aduce noroc [Ir.J. ‘MASCULIN 1. adj. © Bărbătesc, al bărbaţilor: sex — n © ai De gen bărbătesc. 2. (pl. -inel sn. G> Substantiv masculin [lat.]. ‘MĂSCULţŢĂ (pl.-te) sf. © dim. masca © Femeie mascată: măscnllta poetului 1 se smulge de Ia braţ icar.1. MASCUR, Omascure sm. ^ Porc castrat şi Îngrăşat: bostanii... iarna slnt trebuitori pentru hrana ~ilor (drAgh.) [lat. masculus]. MĂS CUR AŞ sm. ^ dim. MASCUR: un ^ şl o purcelucă şi-a oprit lelea Nastaaia (ret.). MĂSCUROAICĂ (pi.-ce) sf. Tţ, Scroală: mfisouroatca a avut mititei, s’a lnmnltit <8B,> [mascur] MĂSEA (pi.-seie) sf. ® £) Fiecare din dinţii cei mari, cu clte una, două sau trei rădăcini, aşezaţi dujoă canini pină In fundul gurii ( ■ 3083); —ua de minte, mă- MM. Masele.—Mm. şeaua cea din fundul gurii; a olăn- Măseaua de minte, (ănl din măsele; începură... a se gblontnl, de le scăpăran Fi măselele osp.); a-1 dorea măselele, a avea dlirere de dinţi; durere de măsele; Q: fle-care ştie unde-} doare măseaua, fie-care ştie necazurile sale proprii; a-şi încălzi, a-şi stropi măseaua, a se Cher-fa cheli; a trage la —, a bea vtrtos; Fig. 3084. Măseaua-ciutei. Fig. 3085. Ruată cu măsele. Fig. 3086. Măselarită. a scoate cniva şl măselele (din gură), a-i lua tot; a-1 crăpa măseaua (In gură) iv CRĂPA 2 ® ; nici dt să pui pe-o —, nimic; dt te-ai scobi tu—, lntr’o clipă ţ © ♦ MAsEAUA-ciţiTEi, plantă cu flori mari, roşii-pur-purii, plăcut mirositoare (ErythTonium dens caniş) ( ■ 3084) H © IP" a) Dinte de roată, in spec. fie-care din bucăţile de lemn dreptunghiulare prinse, la distanţe egale, de jur Împrejurul obezilor roţii de la moară ( • 3085);—b) ieşitura de jos de la capătul superior al leucei carului, numită şi „ureche”, „clcnciu”, „bot”, „nod” „copilul de jos", „cioc”, „umăr”, „glt” sau „ceafă”; — c) cuiul ce trece prin cele două blăni care leagă proţapul de tălpile săniei; — d) partea de la capătul coasei care vine bătută in toportşte: de coasalără —, iarban’arefrică tvrc.i [lat. m a X 111 a]. MĂSELAR1 = MăsAlAR1. MĂSELAR-, MAsALAR sbst., MASELARITA, MA-SĂLARITA, Băn. MAsALARITA, Oaş. mAsALARNIŢA (pl.-te) sf. 4 Plantă cu miros greu şi foarte veninoasă, cu flori galbene cu vinişoare şi cu pete violete, întrebuinţată de popor contra durerilor de măsele: nu-mită şi „nebunariţă" (Hyos-‘ ciamus niţ/er) (_■] 3086). MĂSELAT adj. ♦ Se zice de o varietate dfe porumb cu bobul mare şi alb [măsele] ’MASEOR 1»- MASOR. ‘MASEUZĂ (pf.-7e) sf. Femeie care se îndeletniceşte cu masajul [fr. masseusej. ‘MLASICQT sbst. ££• Pulbere amorfă, galbenă, care se obţine incălzindu-se la roşu plumbul in aer şi Inlăturîndu-se pojghiţele de oxid pe măsură ce se formează [fr. massicot], ‘MASIV 1. adj. ® Care este sau pare plin, Îndesat, greu: o poartă .«a H © Care nu e gol pe dinăuntru sau umplut cu altă materie: o statuă de aur —. 2. (pî.-ivuri) sn. A. Şir de munţi care formează o linie neîntreruptă: —ui Carpatllor [fr.]. MASLĂ (pi.-io) sf. 4 Coloare (la cărţile de joc): maala cupelor, caralelor [vsl. m a s 1 o „unsoare”]. MĂSLAD sbst. A Fructul, de forma unei boabe roşii, de mărimea unei alune mici, al uneiplantedin Orient (Anamirta cocculus); fiind foarte toxic, e Întrebuinţat adesea, a-mestecat cu miez de _ _ pline, pentru a ameţi Fig. 3J°7- Ramură de măslin, şi omorî peştii [ung. maszlag]. MĂSLIN sm. A Arbore totdeauna verde, originar din Asia Mică şi din insulele Archipelagului, cultivat tn Europa meridională pentru lemnul lui 754 www.dacoromanica.ro şi mai ales pentru fructele sale numite „măsline” (Olea europaea) (_şj 3087); la cei vechi, măslinul era simbolul păcii, iar cel ce avea de făcut o propunere de împăcare sau o rugăminte se înfăţişa cu o ramură de măslin In mină. MĂSLINĂ (pi.-ne) sf. A Fructul măslinului, din care se extrage untdelemnul, şi care constitue, conservat prin anumite procedee, un aliment important In ţările din sud-estul Europei [vsl. măslină]. MĂSLINAR sm. ® V Vlnzător de măsline H © iron. Poreclă dată Grecilor. MĂSLINJU adj. De coloarea măslinei, verde bătind In negru. MASLU (pl.-ie, -lori) sn. Ungerea unui bolnav cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciuni făcute de 3 sau de 7 preoţi, spre a obţine vindecarea bolnavului: si a botezat, si a oununat, si a făcut masluri, si toata cita sa car de la un obraz bisericesc (vlah.) ; nu putea o para să dea pentru sfintele masle (sad.) [vsl. m a s 1 o]. MĂSLUI (-uese) vb. pl. Precauţiuni, mijloace de a-şi ajunge scopul, de a se feri de ceva: am luat măsuri oa liniştea să nu fie turburată 11 ©Cu —, cumpătat, cu moderaţiune; in In stare; pe ~ ca, cu rit, treptat cu; peste afară din cale, prea mult, excesiv [lat. m e n su r a]. MĂSURAT f. adj. p. mAsura HH C NEMĂSURAT. 2. sbst. Faptul de a măsura; T): auzi-i, toptrianii; ei! apoi sâ nu-i iei la ^ ou prăjina de laice p (alecs.) . MĂSURĂTOARE sf. Faptul de a măsura, măsurat, luarea măsurii: otnd se măsoară o moşie să se facă ~a cu stlnlenul ileg. car.) ; clnd la-va muncii, lucrul meu scade si făina din 00paie scade (dlvrj. MĂSURĂTOR sm. Cel ce măsoară. OMĂSURIŞ sbst. Trans. Kt Măsurătoare, timpul clnd se măsoară laptele la stlnă ipsc.) [măsura]. MĂSUŢĂ (pl.-te) sf. rrr dim. masă. MAŞALA 1 interj. Strigăt de aprobare (Întrebuinţat de Turci), bravo I aferim I Arnăutn strigară — 1 lnchinlndu-se plnă lapămlnt inegr.) [tC. m a - S a 11 â]. MĂŞGAT adj. 1 A Cu bobul mare, bine des-VOltat, gros: Ea purta grăunte Întregi de orzul cel mai — (don.); noi ounoagtem două soiuri de malalu (— meiu): cel măruntei, roşu, şi aoel -»>, tărcat (ion.) H © Pr. ext. vorb. de picăturile mari de ploaie: uite ce picături -~e (rv.-crg.) H ® Mare: tiutar »e un fel de ţlnţar mare imar.) ; lingă ochi are muştele mai «e deott părul (mar.) V © Ban. Cu firul rar: un măsain — ['mă 6 cat (păstrat In di al. meglenit) < lat. ’maccica-tus< ’raaccare]. 'MAŞINA (-lnez) vb. Ir. A unelti: maică-sa n’a Încetat nici aeuma să măşineze Împotriva ficiorului său isb.) [fr.]. 'MAŞINĂ (pl.-ini) sf. © Nume dat ori-cărui instrument care poate să pună ceva In mişcare, utili-zlnd forţele produse de apă, de aburi, de electricitate, etc.: cu aburi, maşină care utilizează aburii ca forţă motrice; ~ eieotrică, maşină care dcsvoltă electricitate; Stofă, ţeşăturâ:~' de lină 1 © Substanţă evacuată din corp, excrement: materii lecaie II © f Puroiu H © (p ^Subiectul despre care se vorbeşte sau se scrie: a intra in tabla de materii, înşirarea într’o listă, la începutul sau lasfîrşitul unei cărţi, a cuprinsului, a capitolelor, etc. întregii lucrări II © rt Ceea ce coustitue /\Jw o crimă sau un delict: ~ civilă, criminală [lat. materia], •MATERN adj. © De mamă: dragoste »sf i Din partea mamei H © Limbă ~ă, limbă părintească [lat.]. •MATERNITATE sf. © Calitatea de mamă 1 © f Casă, institut pentru moşirea femeilor sărace [fr.]. MAŢI AŞ, MĂTIE3, MACHIA? sm. Trans. i GAIŢĂ [ung.’ mâtyas], •MATINAL adj. > De dimineaţă H « Care se scoală de vreme (dimineaţa [fr.]. •MATINEU pl.-euri) sn. © Serbare, reprezentaţie teatrală ce are loc după amiazi 1[ 2 Haină subţire de casă ce poartă femeile dimineaţa -]3095) [fr.]. OMATIŢĂ pi.-te sf. i Olten. «O Matcă, partea năvodului sau a minciogului in care sestrbigpeştii 1[ 2 Băn. cl'ub.i Rk Jumătatea din răboj care rămîne la vătaful stî-nei [srb.]. MATOFI (-oteso) vb. refl. F A se veşteji, ase bacceli [matul]. Fig. 3095- Matineu, f MATOR, astăzi MATUR adj. © Care a trecut de vîrsta tinereţii, vîrstnic (despre om şi animale): un om»: omul... mator laste de la 70 de ani plnă la optzeci (prv.-mb.) ; bol maturi (CONV.) 1[ 2 (F Copt; bine chibzuit: o judecată matură; — adv.: clnd vel vrea să te Însori, deschide ochii matur (pann) [vsl. matoru], MATOSI (-osesc vb. refl. F A se îmbăta. MATOSTAT (pl.-aturi) sn. © Varietate dc iasp cu pete roşii ca sîngele: începu să scoată dintr’o cutie coliere de diamant... şi ^ (fil.) [ngr. aţ|j,aToaTâTY]c]. MĂTRĂGUNĂ [pl. -ni) sf. ♦ Plantă cu flori brune-violete, care face nişte boabe negre, strălucitoare, de mărimea u-nei cireşe, ce sînt foarte veninoase; întrebuinţată de popor pentru deseîn-tat şi vrăjit; numită şi, .nădrăgulă”, „cireaşa-lu-pului”, „iarba-codrului”, „împărăteasa - buruieni -lor”, etc. (Atropa belladon-na) ( ■ 3096) [alteraţiune din gr. ir&vSpafopa;]. MAtRAPAZLÎC (pl.-icuri) sn. înşelătorie, fraudă [tc. matra b’a z 1 y k ]. O MĂTRĂŞI (-ăşesc) 1. vb. tr. F A da gata; a mătura (de pe faţa păinlntului), a expedia pe lumea cealaltă, a da răvaş de drum, a face de petrecanie, a omorî; paralele ciştigate... le-au mătrăşit repede şi de grabă (pamf.) ; săriră asupra slugilor şi mi le mătrăşiră pe rudă pe sămlnţă (florj . ^ 2. vb. refl. A se cărăbăni; a se ’ cotorosi. O MĂTRAŢ mădrat- MĂTREAŢĂ sf. © t g> Necurăţenie In’ formă de tărîţe albi-. cioasc care se formează la rădăcina părului şi produce multă1 m încă rime capului T © * Mold. = MĂTASEA-BROASTEI *j ® # Trans. Mică plantă cu tulpina roşie culcată pe pămînt, foarte ramificată, cu flori mici trandafirii; creşte prin locurile umede (Peplis porlula) ( ■ 3097) H © mătreaTĂ-de-AR-bori, un fel de lichen care creşte mai ales pe brazi, unde se vede adesea spînzurînd în jos de pc crăci, ca nişte firişoare alburii; numită şi „pletele-muierii’YUsnea barbala) U © * — mătasea-broaştei: Apa verde de Dar nici apă cit verdeaţă (sper.) [lat. *01 a t r I c i a t Plntecele mamei H ® t fp Colici, mai ales la copiii mici H ® Trana. Maram. t (P Reumatism: daniile reumatice, eunosoate gnb nomele de — A curăţa, a stringe gunoiul CU mătura: » odaia, gunoiul; clnd mături dugheana, să nu mături din lund spre uşă, că dai muşterii aiară cgor.) ; ~ coşul, a curăţa coşul de funingine TI 2 p FA curăţa, a deşerta, a goli: in puţin timp, unul din clştigători mătură toti banii din punga celorlalţi (FIL.) ţ| ® A izgoni, a alunga: am măturat Citi Turoi mal rămăsese la Cireş o.-oh.j. MĂTURA (pl.-n) sf. i Unealtă alcătuită dintr’un mănunchiu de nuiele, de paie, de spini, de tufe şi mai ales de tulpini ale plantelor numite „mături”, cu care se Fig. 3098. Matriţă. Fig. 3099 Matroană romană. f Z\L Fig. 3100. Mături. curăţă gunoiul, praful, etc., grămădindu-1 la un loc ( • 3100): sânu dai ou mătura In oopil, că nu creşte (goro ; : mătura nouă mătură bine; © : mătura veche ajunge la grajd; pâzeşle-tesâ nu te măture vre-o lată peste picioare, eă nu te mai înscri (rv.-cro.) ţ| 2 ♦ Plantă mare şi frumoasă, cu tulpina înaltă de 2-3 metri, cu flori verzi şi violete ; originară din Africa, se cultivă adesea la noi, servind la fabricarea măturilor (Sorqhum vulg are) ţ| ® pl. A Plantă originară din sudul Europei, cu tulpina foarte ramificată şi stufoasă, cu flori verzi abia vizibile; numită şi „mături-de- . grădină” sau „mături-de-ţară” AUla (Chenopodium scoparia) (a] 3101) [lat. m § t u 1 a]. MĂTUR AR sm. ® face sau vinde mături (5 3102). MĂTURAT sbst. Faptul de a mătura: dacă mătură o copilă casa şi Întrerupe se crede că ea va li lăsată In mijlocul jOCUlul (GOR.). Fig. 3101. Mături. Fig. 3103. Măturar. Fig. 3103- Măturătoare. MĂTURĂTOARE sf. Maşină prevăzută cu o mătură mare circulară, cu care se mătură străzile (im 3:103). MĂTURĂTOR sm. ® Cel ce m ă t u ră străzile { ■ 3104) ţi ® de coşuri, cel ce curăţă coşurile de funingine, hornar: ~ui de coşuri... dimineaţa Îşi mătură coşul şi lntr’lnsul ciută IŢICR). MĂTURĂTURĂ (pl.-ti) sf. ® Faptul de a măturai! ® Gunoiul strtns cu mătura. MĂTURICĂ (pl. -urele, -arici) sf. ® dim. mătură H ® ♦ = albAstrjţA u ® mAturici pl. ♦ = plevaitA. •MATURITATE sf. ® ♦ Starea unui fruct care e copt H ® f Starea unui buboiu gata să se spargă 11 ® cp) starea unui lucru care a ajuns la deplină desvoltare [fr.]. MĂTURIŢĂ (pi.-ţe) Sf. ® dim. MATURĂ D ® ♦ = SFQRICI. MÂTUROIU (pl.-oaie) sn. nugm. MĂTURA. Mătură mare: un municipal Işl tace datoria ou~1 lui enorm (CAR.). MĂTUŞĂ (pl.-şi) sf. ® Sora tatălui sau a mamei; f ~’mare, sora bunicului sau a bunicii; f ~ mic&, vara tatălui sau a mamei ţ| © Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrtne: tine, de la mine puţin şi de la Dumnezeu mult (CRO.) [lat. a m T t a, cu snf. - uşă], MĂTUŞICA sf. dim. mătuşă: Imp&ratui ttt t rime te plnza şi aţa aceasta (sb.) . OMĂTUŞO(N)IU sm. Băn. Unchiu [mătuşă]. MAŢ (pl.-te' sn. ®£) Partea tubului digestiv aşezată in pîntece, care se Jntinde de Ia stomac pină la şezut: ~ul gros;—ui subţire; ~ de bou; coarde sau strune de mate; (p : şi ^ele In om se ceartă, dar om cu om (sau dar oamenii I); CHIORAj ; F F pestriţ la ^e, cu ~e pestriţe, se zice despre un om rău la inimă şi ursuz: sint unii cioooiaşi cu <*~e pestriţe, seca-Ie-ar să-minţal (Alecs.j ; mai toţi oamenii splnatici Is pistriţi la (ret.) ; nevasta.,, celui bogat era pestriţă la ~e şi toarte sgircită (Crg.) ; f /•'©-fripte sau ^e-goale, om Sărac lipit, lihnit de foame, care n’are nici ce pune pe-o măsea: apucăm spre Stabiliment, /•-e-fripte după noi(CARj^j (D £ypl. (pr. ext.) Măruntaie ţ ® Tub, ţeavă la o tu- Fig. 3104. Măturător. 758 www.dacoromanica.ro lumbă, la o maşină hidraulică, etc.: Turoil înmărmureau, unii ou gura pe «ul narghilelelor, aUii ou gura c&s-oată (dlvr.) [refăcut din pi. m a ţ e < lat. vulg. m a-t ia]. MĂŢAR sm. © V Gel ce curăţă şi vinde maţe de animale pentru cîmaţi. MÂŢIŞOR (pl.-oare) sn. dim. MAT: trimise matele la plr&u... si le spele, după oe numără şi cel mai mic « (IBP.). o MAU sbst. Olten. Băn. Putere: îşi pierdu mau(l). *MÂUR 1. sm. • ® Locuitor din vechea Mauri-tanie’f © Musulman din Africa de Nord f © Musulman din Spania. 2. adj. Ce ţine de Mauri [fr.]. •MAURESG adj. După gustul sau obiceiurile Maurilor: piotură, arhitectură «â; stil « ( •] 3105) [fr.]. Fig. 3105. Stil mauresc (Alhambra). •MAUS sbst. Un joc de cărţi: In odaia din dreap ta, aceleaşi doamne... Jucau « soump (br..vn i [germ.]. 'MAUSOLEU (pl.-lee)sn. (fij Mormtnt rrionumen-tal (numit astfel după măreţul mormint ridicat de Ar-temisa II soţului eiMausol) (H3103, 1 3107): O dormi, dormi In paoe... In « I -timtndru, al cerurilor j are [Înrudit cu alb. module]. MĂZĂRţCĂ sf. ♦ ® = mAzărjche ® U ® — ORţŞNITĂ f ® MAzARICA-CUCULUI — ORĂSTţC ® f ® Băn. Varietate de fasole cu bobul mic şi rotund [mazăre]. MĂZĂRICHE sf. ţ ® Plantă leguminoasă, numită şi „borceag”, al cărei fruct e o păstaie lungăreaţă brună-gălbuie; e cultivată adesea pentru nutreţ (Vicia sativa) ('â] 3109) ţ[ ® Plantă leguminoasă, agăţătoare, cu flori roşii-violete, care creşte prin tufişurile şi pădurile de la munte (Vicia Fig. 3108. Mazăre. MĂT- MAZ sumo dumetorum) (■ 3110) f ® Mică plantă leguminoasă, cu flori violet-deschise, cu frunzele terminate printr’un vlrf ţepos; numită şi „bobuşor” (Vicia lalhyroides) ([•] 3111) f ® Frumoasă plantă ierboasă, cu tulpina agăţătoare, cu flori măricele, alburii şi violete, ce creşte prin pădurile de la munte; numită şi „măzărică" sau „borceap” (Vicia silv atic a) f ® = bob-de-takinA f ® = lintea -PRATULUI f ® «-NEAGRA, «MAzARJCHEA-CUCULUI = orAstjcA® t ® O Un fel de grindină măruntă şi deasă care cade mai ales primăvara [mazăre]. OMĂZĂRQIU sbst. Olten. Trans. (vicj (dens.) 4 = mAzArjche ®-®. •MAZDEISMsbsf.Religiunea vechilor Perşi[fr.]. MAZDRAC (pl.-ace) sn. ^"Suliţă căzăcească: SI ea Ilarele sbiera... Ctnd «ala lucea (stăm.); odată pocneşte pe urs eu «ul tn eap (R-coo.) [tC. myzrik], ‘MAZETĂ (pl. -te) sf. a Persoană care joacă slab, care face greşeli la jocul de cărţi: lugi, domnule, d'aici... Joci ea o« ibr-vn.) [fr.]. O MÂZGĂ (pl. -ghe) sf. Băn. Catlreă: un om au vrut s& vlnzft o «... dar... nu au dus-o unde se vindea mazghele, ei unde eali eel buni (Tich.) [srb.]. 759 www.dacoromanica.ro MAZ MED MAZIL, t mazIl adj. şi sm. ® Destituit, scos din domnie uorfc. de Domnii vechi, scos din slujbă [Vorb. dc boieri : Duca-Vodâ s’au dus... la Ţarigrad mazii la Poartă (n -cost.i H ® Contribuabil din clasa boierilor scoşi din slujbă cari alcătuiau boierimea de la ţară: In divan, şed toţi boierii la .rlnduiala lor, «1 eei eu boierii şi cei mazili ilet.) H ® X Soldat din călări-mea moldovenească din care făceau parte toţi boierii ieşiţi din slujbă şi cari se aflau sub comanda serdaruluidc —i H ® Un fel de vătăşel în slujba boierilor, plătit din banii birului: paznicul, văt&manul şi citlva nespălaţi de mazili icr6,i [tc. mazul). MAZILI (-iieso) vb. tr. ® A scoate din domnie: au zis împăratul să se mazilească Duca-Vodâ... şi l-au şi mazilit (N.-COST.) n î A scoate din slujbă, a destitui: am auzit că s’a mazilit ispravnicul de Teleorman (fil.î ; pro Ivaşco... l-au mazilit din agie înec.) ţ] ® F A alunga, a Îndepărta, a scoate de undeva: tu cauţi să mă mazileşti din inima copilei (ALCCS.) [m azil]. MAZILIE sf. Scoaterea din domnie sau din Slujbă, destituire: dud i-au venit mazilia, era ieşit Duca-Vodă la primblare înec.) [m azil], t MAZILIME sf. col. haz(l. Clasa boierilor fără Slujbă: au poltit pe toată boierimea şi »i, de la mic piuă la mare (nec.>. MAZ(U) sbst. i ^ Suma ce se adaogă la miza dinainte a jocului (de cărţi) ţ[ © Pr. ext. Adaus, ceea Ce Se dă pe deasupra: două consumaţii şi-o guriţă mazu tcAR.) (rus. m a z fl < germ. MassJ. •MAZURCĂ (pl.-ci sf. ® Dans naţional al Polonezilor introdus ca dans dc salon ţ] ® JMuzica după care se joacă fr.]. MAZURIST sin. Cel ce dansează mazurca [rus.]. OMBREANĂ mreanA. MEA tv- MEU. MEÂZĂ... — MIAZA .. 'MECANIC 1. adj. ® Privitor la maşini, la mecanică T © Care se lucrează cu maşinile ţ[ ® Care se lucrează cu mlinile, cu corpul: ocupatiuni —e; artele ~e, meşteşugurile ţ] ® Care stă in legătură cu ştiinţa numită mecanică: o lege <~ă ţf ® Care se face fără să intervie inteligenţa: o acţiune ou totul g.sm. ® Cel ce se ocupă cu mecanicaţ ® Cel ce inventează, lucrează sau conduccmaşini,maşinist [fr.]. •MECANICĂ sf. i Ştiinţa care studiază legile echilibrului ( statica) şi ale mişcării corpurilor ( cinematica , precum şi acţiunea forţelor ( dinamica H 2 Carte cp tratează despre această ştiinţă H s Maşină, mecanism 1f © -tr Mecanica cerească, ştiinţa mişcării corpurilor cereşti [fr.]. ‘MECANICEŞTE adv. în mod mecanic, ca o mtiţinfi, fără gindirc: unele emoţii... ooblul le ou-legea de pe chipul vorbitorului cvlah.) . 'MECANISM pl.-me sn. < Combinarea pieselor suu organelor unei maşini, maşinărie: ~ ui unul ceasornlo ■ 3112 « 2 Acţiunea combinată a acestor piese: un — ingenios ţj 3 F ~ui limbii, con-strueţiunca cuvintelor şi a irnzelor [fr. . î MECET pi.-eturi Sfl. i Geamie mică: Fig. 311a. Mecanismul unui Turcii... mitropolia au ceasornic de buzunar, tăcut o ~ de se închina paşii intr’insa corpul omului sau al unui .' > animal In două părţi simetrice [fr.J. 'MEDIANĂ (pl.-ne) sf. A Liniă dreaptă BO A. care, unind vîrful unui triunghiu cu mijlocul / Fig. 3114* Mediană. laturii opuse, împarte această linie în două părţi egale: AO-OC ((■ 3114) [fr.]. 'MEDIAT adj. Mijlocit, prin mijlocire [fr.]. 'MEDIATOR sm. Mijlocitor, Împăciuitor [fr.]. 'MEDIAŢiyNE sf. Mijlocire, Încercare de împăciuire [fr.]. 'MEDIC sm. ® / Doctor în medicină, ccl ce practică medicina ţ[ © ® Ceea ce păstrează sau redă sănătatea: oompătaraa e un bun •— ţi ® F Ceea ce alină sau vindecă moralul: timpul e un mare ~ [lat.]. 'MEDICAL adj. / Ce ţine de medicină, de leacuri [fr.]. 'MEDICAMENT (pi. - te) sn. / Leac, doctorie [fr.]. ‘MEDICINĂ sf. / Ştiinţa care se ocupă cu îngrijirea sănătăţii şi cu vindecarea boalelor [lat.J. 'MEDICINAL adj. / întrebuinţat în medicina, ca medicament: plantele [fr.]. 'MEDICINIST sm. / Ccl ce studiază medicina- student în medicină: ~ul era mai bine pre- parat decit îilosoiul (car.). "MEDICO-LEGAL adj. / Ce tine dc medicina legală: institutul morga [fr.]. •MEDICO-MILITAR adj. / & Privitor la medicină militară fr. •MEDICO-VETERINAR adj. / t* Ce ţine de medicina veterinară [fr.]. •MEDIE sf. 1 Număr mijlociu, cantitate mijlocie H © f. Nota obţinută dc un elev, după ce s’au adunat între ele notele parţiale şi s’% împărţit suma lor prin numărul notelor adunate [lat.]. 'MEDIEVAL adj. S Ce ţine dc evul mediu: istoria [fr.]. 760 www.dacoromanica.ro 'MEDIEVIST sm. io t Istoric care se ocupă de evul mediu [fr. 1. ■MEDIOCRITATE sf. © Starea, calitatea a tot ce este mediocru fl © Starea omului care nu e nici bogat nici sărac ŢI © Insuficienţă din punctul de vedere al meritului, al calităţii Ţ[ © Om cu o capacitate, cu o inteligenţă mediocră, cu un talent neînsemnat [fr.]. 'MEDIOCRU 1. adj. © Mijlociu, de mijloc, potrivit Ţ| © Nici prea prea nici foarte foarte, care nu e nici mare nici mic, care nu e nici bun nici rău, etc. t © Care are puţină capacitate, puţină inteligenţă, puţin talent: spirit na învăţase multă carte, ca să-şi vatăme Inteligenta sa mediocră (Dlvr.) . 2. sbst. Ceea ce e mediocru [fr.]. 'MEDITA (-itez 1. vb. tr. ® A cugeta adine asupra unui lucru 1 © A se glndi să facă ceva: -~ o întreprindere ţ[ ® f- A prepara cu un elev lecţiunile sale, a da lecţii particulare unui elev. 2. vb. intr. © A se glndi adine 1 ® A proiecta, a chibzui [fr.]. 'MEDITATIV adj. © Gînditor, inclinat spre gtn-dire: spirite; firea lui^ă... văzuse In moartea celui mai bun prieten un semn rău (D.-zamf.) ţ[ © Ocupat CU me-ditaţiunea, consacrat meditării: viată [fr.]. 'MEDITATOR sm. (■ Preparator, repetitor de studii [medita]. 'MEDIŢAŢIUNE, meditaţie sf. © Faptul de a medita, glndire, cugetare adincă ţ[ © ^ Scriere asupra unui subiect lilosofic, moral sau religios f © Gen de poem melancolic 1 © Lecţie preparată cu un meditator [fr.] ■MEDIU 1. adj. © Mijlociu T © Evul timpul cuprins între căderea imperiului din Occident (4751 şi ocuparea Constan-tinopolului de către Turci (1453). 2. (pl. - dii, -diuri) sn. © Oamenii, lumea din preajma cuiva, persoanele în mijlocul cărora tră-eşte cineva t © Spaţiul în care se găseşte un corp;fluidul în mijlocul căruia trăesc fiinţele V © Ori-ce stanţă care poate fi străbătută de un fluid imponderabil: m- mina se retractează trecind dintr’un ** Intr’altul [lat.]. 'MEDIU(M) sm. Persoană care, după spiritişti, poate" să comunice Cu spiritele şi să servească de intermediar între ele şi cei vii [fr.J. 'MEDULAR adj- & © Care alcătueşte măduva spinării: substanţă Ţ[ ©Care conţine măduvă: cavitate ••'ă [fr.]. 'MEDVZA (pl.-ze) sf. 4§ Animal marin al cărui corp are Înfăţişarea unui glob gelatinos, transparent ca cristalul ( ■ 3115) [fr-]- 'MEETING (rit. miting; pl.-gurii sn. 0 întrunire publică în care se discută chestiuni politice sau sociale [engl.]. •MEFISTOFELIC adj. Care are caracterul lui Mefistofel din legenda lui Faust. foarte răutăcios şi perfid [fr.]. 'MEFITIC adj. Cu miros urit şi vătămător: aer —- [fi-.]. 'MEGAFQN (pl.-oane) sn. «sa Instrument, inventat de Edison, care serveşte să amplifice sunetul, ca să fie auzit la distanţe mari [fr.]. ‘MEGALIT sm. Ori-ce monument de piatră nelucrată, ridicat de oamenii din timpurile preistorice: dolmeni, menhiri, etc. [fr.]. 'MEGALITIC adj. Privitor la megaliţi [fr.]. "MEGALOMAN adj. şi sm. Care e atins de nebunia măririlor, care se crede om mare [fr.]. 'MEGALOMANIE sf. Mania, nebunia măririlor [fr.]. 'MEGATERIU(M) sm. .Afli Mamifer fosil din epoca cuaternară, de speţa leneşului, care întrecea în dimensiuni pe un Elefant (4 m. lungime pe 2 m. înălţime) l-j311G, 3117 [fr.]. Fig. 3116. Megateriu fosil. Fig. 3117. Megateriu reconstituit. 'MEGERA (pl.-te)s/.Femeiereaşiarţăgoasă: cade din ce In ce mai multaub stăplnirea acestei megere (Vlah.i [fr.]. MEGIAŞ, megieş adj. şi sm. Vecin: toti megieşii veneau la dineul şi-l întrebau despre păsurile lor (isp.) ; slngeroasele războaie pe care au avut a le purta strămoşii noştri cu neamurile megieşe cvlah.i ; copiii şi copilele me-gieşilot erau de-a pururea In petrecere cu noi (Cro.1 [srb. medjasl. O MEGIEŞI (-eşeso ub. refl. Mofd. A se învecina, Fig. 3115. Meduză. Fig. 31x8. Mehterhanea. a fi vecin: moşia se megieşeşte spre răsărit ou Ohaba con.) [megiaş]. O MEGIEŞIE sf. Mofd. Vecinătate: prietenia lunetelor lega pe semenii caselor mal mult... declt megleşia prispelor (grig.) ; toată megleşia se vălta de furturile oe tăcea iisp.i [megiaş]. MEGIT MEZIT. ME-HE-HE! interj. Imită sbieretul caprelor. MEHENGHIU (pl.-ghiuri) 1. sn. Piatră cu care se încearcă aurul: -~-ul metalurile de curate şi de spurcate ispiteşte (CANT.). 2. adj. şi sm. £) Isteţ, deştept: te văd că eşti hun (Crg.) ; fata, bună mehenghe, fi întoarce capul icrg.) ; flăcăii... luau ou el şl clte un ~ bun de gură (ŞEZ.) [tc. mehenk]. t MEHTŞR sm. J & Muzicant (in muzica militară turcească): surlarll, trtmbicerii... alăturea cu »ii (n.-cost.i [tc.]. j MEHTERBAŞ(A) siA. J & Şeful mehterilor, ca-pelmaestru [tc. mehte r basyl. t ME H TERHANEA sf. J x Muzica militară turcească ( •] 3118 : dlnd cu tunurile şi ziclnd mehterha-neaua ca la o domnie nouă (let.) - boierul era căttănlt şi meterhaneana turcească Ii (Irllia sub cerdao ialecs.j [tc. mehter hani). t MEHTUP (pl. -puri sn. Scrisoare oficială, adresă: Grigorie Gbica-Vodâ... peeetluia peşcheşul şi —ul (LET.) [tc. mektub]. 761 MED- MEH www.dacoromanica.ro MEH MEL Fig. 3120. Meiu, de bucate; . îMEHTUPCIU sm. Scriitor lntr’o cancelarie (domnească : li zicea —, pentru că tuse se scriitor de limba turcească la postelnioie ().-gh.) [tc. mektub^]]. MEI sw MţlD. MEIDAN = MAIDAN. MEIŞOR sbsl. ♦ ® Plantă ierboasă, cu rădăcina tirttoare, cu tulpina lucitoare; creşte prin pădurile umbroase (Milium effusum) ( ■ 3119) 11 « Plantă ierboasă din lam. gramincelor, cu frunzele păroase, cu florile înconjurate de peri moi; numită şi „mohor roşu" (Panicum sangui-nale) H » mşot-mArvnt [m c-iuj. MEIŞTE sf. ♦ M e i u mult semănat pe un teren Întins. MEIU* sbst. 1 * Plantă ierboasă din familia graini-neclor, cu tulpina foarte ramificate, avînd flori mici albe-gălbui; se cultivă mai mult pentru nutreţ; iar săm întâiul In forma ele i'TiJi P*.I f Ii bob mititel şi t II I I ' j lucitor, se in- |) v/_^/ ■/ V? trebu inţ e a ză, dcscojită — şi~ V' numită, în a- Fig. 3119. Meişor. ceastă stare, „păsat” — la pregătirea unor feluri înainte de introducerea porumbului In Principatele române (sec. al ivn-iea), meiul era hrana de căpetenie a populaţiunii de la sate; e numit Iii Mold. şi „mălaiu” (Panicum miliaccum) ( ■ 3120): na risipi —1, că anevoie se aduni ipannJ U ® = MEIŞQR i 1) ® — -LUNG = I4RBA- canarasului U ® —-mArunt, plantă ierboasă, numită şi „meişor” sau „meiu-păsăresc”, originară din Ame-V& rica de Nord, şi cultivată pe la noi (Panicum capillare) ( ■] 3122) 1 ® --păsăresc1, plantă ierboasă, cu seminţe alburii, foarte lucitoare, care se dau ca hrană păsărilor (Lithospermumofficinale) (• 3121); — —-pAsAresc* — mărgeluşA © ; — —-PĂSĂRESC1 —MEIU - MĂRUNT; — — -PAsARESC* — MOHOR * s 1 • —L-CANARILOR iarba-canaraşu- rggPK,, lui 11 7 —-tătăresc = 'îpiry mAturi s [lat. milium]. r'feV MEIU i* interj, rig ai zioe—I lntr’o clipă: doi li-ceani fugiră din balcon olt ai TiCO ~l (9. ALD). OMEJĂ sf. S Hat, răzor [ber. m e 4 a]. O MEJDINĂ (pl.-ini) Sf. Olten. S Brazda, hotarul ce desparte pămlnturile a doi săteni: a tnoeput să cotropească din al mea. t&ind ca plaga*’ mejdina lntelenitft iluno.) [bg. m e i d i n a]. OMEJDINAŞ adj.şism. Olten. s Vecin cu pămîn-tul altuia (co’nv.) [m e j d i n ă]. OMEJDRI ww mezdkj. •MELANCOLIC adj. ® Atins de melancolie: nn nebun — 1) ® Galeş, trist: tăcu un moment si încercă sâ-si ia un aer — ivlah.i H ® Care inspiră melancolie, duios: un olnteo —; 00 posomorită e vremea alară, oe — e vintul iolvr.) [fr.]. •MELANCOLIE sf. ® Monomanie caracterizată printr’o mare tristeţe, printr’o sfiiciune excesivă, etc.l căzusem tntr’nn Iei de — ce mă vestejea an repeziciune ,bol.) H « Tristeţe obicinuită H ® Reverie tristă şi galeşă care nu e lipsită de farmec, duio- Fig. 3121. Meiu-păsăresc. *—- U— Fig. 310a. Meiu-mărunt. Şic: era toamnă, sl frunzele Îngălbenite... aveau ceva din melancolia sunetului lnl (vlah.) [fr.]. t MELANHOLIE = MELANCOLIE [gr.l-•melasa sf- 2 Sirop care rămlne după cristalizarea zahărului [fr. m â 1 a s s e]. MELC, O melciu 1. sm. ® # Molusc tirltor, al cărui corp moale şi vîscose închis tntr’o coajă sau scoică, de formă conică sau sferică: multe din numeroasele lui varietăţi sînt comestibile [Mold. „culbec”) (Helix) (_fj 31231; copiii întrebuinţează anumite recitative spre a-1 face Fig. 3123. Melc. să iasă din coaja lui şi să-şi arate coamele; o*: e cu casa In spinare ca melcul, se zice despre cineva care se mută mereu din loc în loc, fără a avea o locuinţă stabilă U ® £) Partea urechii interne, în formă de melc. 2. (pl.-ei şi -duri) sm. şi sn. ® £> Orbita, cavitatea ochiului n ® Partea găunoasă a cornului. O MELEAG, mai adesea meleaguri sn. pl. Mold. împrejurimi, coprinsuri: toate temelie din sat si de prin ^uriie vecin© ; sub arşiţa soarelui, tăiem spre răsărit -urile pustii (VLAH.) [ung. m c 11 â k]. o MELE AN, melian sm. ® Mold. Om Înalt şi spătos: se scoală In picioare, dt mi (1-1 melianul (CRGJ U ® Trans. Flăcău sdravăn: el purta pe melean prin mln-drenia grădinii (Ret.) [COmp. MEDELEAN]. MELEANDRĂ (pl.-endre) sf. Trans. (R«c.) CD Haină ruptă, sdreanţă, buleandră. OMELENAŞ sm. Trans. dim. melean ©. Flăcă- iaş: s’a trezit —, de nu-i mai erau bune hainele, că-1 erau prea mici (Ret.). MELES sm. >0 — rAspAr. O MELESTEU (pl.-tee) sn. Mold. Făcăleţ, culeşer: De-aş putea c’un — Să-i măsor In lung si ’n lat (alecs.) [comp. melestui]. O MELESTUI, MELEŞTUI (-neso), MELEŞTl (-şteso) vb. tr. Trans. A schingiui, a prăpădi In bătăi: iar se pan si'l apucă In Dă Îmi şi tot 11 melestueac (ret.) ; tot l-a mclestit cu bătaia (pşc.); toată era melestuită de bătaie (ret.) [ung. melle szteni]' O MELEZ sbst. fc. Ţesătură de mătase amesteca tă cu bumbac: Ciocoii l-au Îmbrăcat Cu cămaşă de — (stăm.) [tc.]. O MELIAN ev MELEAN. MELIC, maljc sbst. tu Boală a cailor, caracterizată prin umflarea glandelor de la gttlej sau printr’o rană la greabăn: oum erau caii lui Pescăruş ou melio... au sbughiat-o prin ourte (gr-n.). Fig. 3124. Meli(fi. L. Limbă, cutit.—S. Strat, trup.— P. P. Picioare. 'MELIFER ţ. adj. A Care produce miere sau un lichid dulce ca zahărul : plante —e. 2. MELIFERE Sf. pl. & Grup de insecte ni-menoptere, care cuprinde albinele, vics-pelc, ctr. [fr.]. •MELINITĂ sf. Exploziv foarte puternic Întrebuinţat In armata franceză [fr.]. "MELISĂ */. A ® = RQINITĂ * 1| ® = mAtAcinA [lat.]. MELIŢA (-!() vb. tr. ® A sfărlma linul, clnepa) ou m e-1 i ţ a: se strtng pe podele S> Încep a — (sad.) H ® ® F A snopi tn bătăi: au Început să-l lmblătească Si aă-l me-liţe, dt li scăpărau ochii bietului clrşmariu isb.) . MELIŢĂ [pl.-te) sf. ® Unealtă cu care se sdrobesc cotoarele de clnepă şi de in ( ■ 3124,3125) H ® ® F: n umblă gura ca mciita, se zice despre cineva căruia nu-i mai Fie- 3125. Meli(ă (după T. Papahagi). 762 www.dacoromanica.ro tace gura, rare flec&reşte lntr’una: şi-ai ii bună de minaşi, Dar ta stric& aurita, Câ-ţi umbla ca melita (ik.-brs.) : de aci, terapie limbută, flcrară: mai taoi, meiitot (ciauş.) [bg. mălica]. MELIŢAT sbst. âL Faptul de a in e 1 i ţ a. 'MELIŢIE •»- MILJTIE. MELIŢOIU (pî.-toaie) sm. M e I iţă cu limba mai groasă: li mei sase vestea că iaca din cinepa picata sub ~ sute de ooţi de ptnza (sb.i . MELIŢUICĂ (pl.-ol) sf. M e 1 i ţ ă mică prin care se trece inul şi cinepa, după ce au fostsdro-bite cu mpliţoiul, spre a se scutura mai bine de puzderie. 'MELODIC adj. J ® Ce ţine de melodie ţf © Melodios [fr.]. 'MELODIE sf. ® J Şir de sunete muzicale plăcute şi regulate care alcătucsc un cintec ţ| © ® Şir de vorbe sau fraze armonioase care plac auzului [fr.]. 'MELODIOS adj. J Plin de melodie: nişte ţipete neplăcute urechilor nededate cu melodioasele lor concerte IBOL.) [fr.]. 'MELODRAMĂ (pl.-me) sf. O Piesă de teatru, cu acţiuni dramaliee, cu emoţiuni puternice, a cărei reprezentare era însoţită odinioară de o muzică instrumentală [fr.]. 'MELODRAMATIC adj. O Ce ţine de melodramă; în felul unei inelodramp [fr.]. 'MELOMAN sin., MELOMANA (pt.-ne sf. J Persoană căreia-i place muzica la nebunie [fr.]. 'MELOMANţE sf. J Pasiune excesivă pentru muzică [fr.]. 'MELOPEE sf. ® O Arta de a declama la cei vechi H © j Astăzi; arta de a compune o frază muzicală, un recitativ ţ] s J Melodie [fr.]. 'MEMBRANĂ (pi.-ne) sf. ®f£> ♦ Pieliţă sau ţesătură subţire animală sau vegetală ce înfăşură un organ ţ| © l‘r. c.vl. Pergament: hrisoave de ~ iodob.) [fr. < lat.]. 'MEMBRANOS adj. £) ♦ De natura membranei: ţesut — [fr.].’ 'MlpMBRU (pi.-re) sn. & Termen general cu care se denumesc braţele şi picioarele la om, picioa-relesau labele animalelor, mădular: se ridică greoi ude pe scaun, tntinzlndu-şi membrele obosite icarj; membrele superioare, miinile; membrele interioare, picioarele. 2. sm. ® Fic-care din persoanele care compun un corp politic, o societate sau o familie ţ[ © a> Fiecare parte a unui period sau a unei fraze H © ± Fiecare din cele două părţi ale unei eruaţiuni separate prin semnul egalităţii [fr.]. 'MEMENTO sbst. ® Semn, însemnare ce se pune pe un lucru spre a-şi aduce aminte de ceva ţ[ ©—morii adu-ţi aminte de moartei ţine minte că eşti muritori [lat.]. 'MEMORABIL adj. Vrednic de amintire, de pomenire [fr. < lat.]. 'MEMOR^ND(UM) sbst. ® O Notă diplomatică pe care un ambasador o remite guvernului ţării pe lingă care e acreditat, spre a-i arăta starea In care se află O chestiune: pe lingă aoel memorand, al&-turassm pi un proiect de manilest ): cfieiuia ‘.-is ^ Fig. 3137. Menhir. parcă mă strlngea de cap ca o menghine» pjg- ^126. (CAR.) [tC. mengeni]. Menghenej.) 'MENHIR sm. Monument me-~J*3>,x galitic alcătuit dintr’un bolovan mare de piatră nelucrată, de obiceiu mai Înalt decit lat, care se Înalţă In formă de coloană (_■] 3127) [fr.]. MENI ( -eneso) vb. Ir. şi intr.© A spune sau a se gîndi cc poate sau ce trebue să se tnthnplc cuiva ţf ® în spcc., despre ursitoare: a ursi, a ortn-dui ursita, soarta cuiva: baba ara ursitoare yi-i meneşte a primejdie ş’a moarte (Bev.) ţ[ © A prevesti viitorul, a prezice; a cobi: Dar eu (ie na ti-am spus să nu meneşti? (sper.); ia nn nai*1 a râu... oft doar n’am păţit en asta numai odat& in viata moa (CRG.) ţi © A predestina [vsl. m ă n i t i]. «4 'MENINGE sm. £> Fie-care din cele trei membrane cârc tifăşură creierul, cerebelul şi măduva spinării [fr.]. 'MENINGJTĂ (pl.-te) sf. f Boală pricinuită prin inflamarea membranei ce Înfăşură creierul [fr.]. MENIRE sf. i Faptul de a meniU 1 Soartă, ursită, oslndă ţ| © Predestinare, misiune. MENIT adj. ®p. meni ţ] i Ursit ţ] 3 Piede-stinat ţi’) Destinat. 'MENSTRUAŢIE sf. / Sorocul femeilor, period [fr.]. 'MENSUAL adj. Lunar, ce se face sau ce apare în fic-care lună: revistă —ă [fr.]. 'MENSUALITATE sf. Sumă care se plăteşte sau se primeşte In fie-care lună [fr.]. MEL- MEN 763 . www.dacoromanica.ro MEN- 'MENTĂ sf. ♦ Izmă [lat.]. iui c p 'MENTAL adj. ■ ± Care se fa ce In plnrl, In mint e: Ivlutx oaical —■ f i Etstricţinne faptul de a ascunde o parte din ceea re gîndeşte, cu scorul de a Înşela *1 > t Care e In legătură cu mintea: alienatlune ~ă, nebunie. "MENTOL sbst. A Un fel de camfor rare constitue partea solidă a esenţei de mentă [fr.]. ’MţNTOR sm. Preceptor, guvernor, povăţtiitor, Călăuză: —'ii noştri se opriră un minut la vorbă (i.-gh.) [fr. . •MENŢINE (-in 1. vb. ir. > A ţinea tare şi neclintit: acest stup menţine bolta «t 2 A păstra tn aceeaşi stare T 3 A afirma, a susţine. 2. vb.refl. 1 A rămînea tn aceeaşi stare 1[ © A păstra acelaşi loc, acelaşi post, aceeaşi poziţie [fr. maintenir], •MENŢIONA (-onez vb. ir. A pomeni, a aminti despre ceva fr. . •MENŢIUNE sf. 1 Pomenire, pomeneală, amintire, citaţiune H 2 ' onora- bilă, răsplată, distincţiune, citaţiune elogioasă In urma unui examen sau concurs [fr. . •MENU pl. -nuuri sh. $C Listă de bucate [fr.]. Fig. 3128. Menuet. * MENUET (pl.-tel sn. 1 Danţ francez obicinuit In veacul al xvm-lea ■ 3128) T * J Muzica ce Însoţeşte acest danţ [ir.]. MENU NE... - MINUNE... t MENZIL, t mezil (pl.-iiuri) sn. & Poştă (căruţa, caii. Staţia : au purces din Ţarigrad spre Moldova In cai de menzil (n.-cost.) ; s’au aşezat sluiitori pre la mezilurl şi pre la margini înec.) [tc.j. MERAR srn. V Vinzător de m e r e: se aşezau pe vine In şir... —■ii, simtgiii şi bragagiii (I.-GH.). MERAZ m- miraz. •MERCANTIL aclj.ty 1 Negustoresc, privitorla negoţ 1 2 Care se gîndeşte numai la ciştig [fr.]. 'MERCANTILISM sbst. V Tendinţă d»a cîştiga cu ori-ce chip, îolosindu-se de ori-ce mijloc [fr.]. •MERCENAR ţ. adj. 1 Care se face cu plată, care (se) lucrează pentru bani 11 2 Care face ori-ee pentru bani, în schimbul unei plăţi H s Hă Trupe ~e, soldaţi Înrolaţi cu leafă, cu plată, lefegii. 2. sm. 1 Lucrător care trăeşte din ceea ce cîştigă. din salariul său, simbriaş H 2 Om pe care-1 poţi corupe cu bani H 3 & Soldat mercenar, lefegiu [fr.]. ’MERCEOLOGIE sf. V Studiul mărfurilor [it.]. •MERCERIE sf'. v Negoţ, marfă, prăvălie de mărunţişuri (ace, a,ă, panglici, nasturi, etr.),mar-chitănie [fr.]. MERCHEZ (pî.-ezurl) sn. ® F Rost: olne nu-l ştie—'ul, poate scotoci In sertar cit potteşte icar.) 11 © Socoteală: ha 1 aterlmt frumoşi aşa-mi mai vine la —'I (alecs.) H 3 Tertip, marafet, şiretlic [tc.]. •MERCVR1 sbst. «> Metal lichid, de coloarea argintului, care se solidifică la —39" şi fierbe la+360*; e foarte mobil, de unde şi numele lui popular de „argint viu”: sărurile lui stnt antiseptice foarte active, dar şi foarte otrăvitoare [fr.]. •MERCUR* sbst. -fr Planeta cea mai apropiată de soare [‘fr.]. 'MERCURIAL adj. A Care conţine mercur: aline —'ă [fr.]. •MERCVRIC adj. Q Se zice despre unii compuşi ai mercurului cari conţin mai puţin metal declt compuşii mercuroşi [fr.]. 'MERCURQS adj. £b Se zice despre unii compuşi ai mercurului foarte Tjogaţi in acest metal [fr.]. O MERE MERGE. MEREDEU1 (p/.-dee) sn. E& Lemn zimţat tntr’o parte cu care se frămîntă caşul. MEREDEU* (pl.-dos) sn. *$>'Un fel de plasă in formă de sac pentru prins peşte [ung. merito-(hâ 1 6 ; comp. şi srb. meredov „undiţă”]. MEREDUI (-uesc) vb. refl. A amorţi, a se înţepeni: tot ml se meredueso mie oasele şezlnd (r.-coo.) [ung. meredn ij. MEREMET (pî.-eturi) sn. ® Reparaţie: nu ştia de unde s& înceapă ~ul grădinii osp.i ; casa-i dărăpănată, ar» trebuinţă de —' (ALECS.) IJ © Mold. Bucov. Clacă pentru repararea şoselelor: birui plătesc, podhoadă tac, zile de — tac. ...de ce dar să mă temP ivor.i [tC.]. MEREMETISEALĂ (pl.-eli sf. Faptul de a mere metişi, reparaţie: casa cu două etaje tn — a lui Jupin Dumitrache icar.i. MEREMETISţ (-isesc) vb. Ir. A repara (în spec. 0 clădire ; F : o mai meremetisi, ce-i iăcu, că-şi veni baba in simţiri (o.-zamf.) [meremet; comp. ngr. p.Spe[J.ST:.C(l)]. MERET (pl.-eturi sn. ♦ Livadă cumeri (r.-cod.). MEREU ţ. adj. f Neîntrerupt, continuu, care se ’ntinde departe: şi citu-i satu—■, Nu-i bădiţă ca ai meu ok.,brs.): Ş’amîndoi se pierd de vii In codrii merei, pustii (alecs >; pod pod (de la un mal ptnă la celălalt), spre deosebire de pod umblător: venise... poroncă... ca să tacă pod —' peste Dunăre (N.-cost ). 2. aâv. i Neîncetat, fără încetare, într’una: —- li toacă gura; adesea precedat de tot: Posteşte robnl Ini Dumnezeu, Dacă nu găseşte tot ~ (Pann) r 2 Trans. Ban. încet, domol: mină ~* ® Olten. Liniştit: stai ~, stai la un loc, lasă-mă in pace. MEREUŢ adv. Bun. Trans. dim. MEREU. încetişor: nu te-a putut lua han-tătarul, zise muierea —* (cATj. OMEREZIŞTE tw MERIZfŞTE... MERGĂTOR 1. adj. verb. MERGE. 2. sm. Cel CC merge: Magii ocrotit! de stele, -'li înainte (vlah.). MERGE (merg) vh. inlr. © A se mişca dintr’un loc într'altul cu picioarele, a umbla: ~ pe jos; ~ drept Înainte; —' la intimplare f ® A se transporta Intr’alt loc cu o trăsură, călare, ctc.: ~ cu căruţa: «*• călare T © A se duce undeva, a se Îndrepta spre un loc anumit: —- acasă, la teatru, la şcoală, la Bucureşti H © A pleca, a se duce: mergi sănătoasă, mămucâ, zise cel mie, cu lacrămt in ochi (Crg.) H © A Se întinde pină într’un loc: poteca —- pină in v'rlul muntelui U ® A 0 duce, a continua: toate merg pină la un timp (br.vn.) H © A tinde spre o ţintă, spre un capăt: lumea merge la peire (Olvr.) H • A Continua să aibă aceleaşi însuşiri: toate merg după neam *[ » A fi pe cale să aibă, să ajungă la, să împlinească: slnt dc 52 de ani, merg pe 53; iaca eu stnt om de merg pe şaptezeci şi patru de ani ibr.-vnj II © A trece (vremea): pe zi ce merge; pe olt merge, CU cit trece vremea H ® A se apropia de un anumit timp; mergea spre toamnă (grig.i t © A se desprinde, a se scutura: o lovi odată cu mitele de-i merse lulgii (isp.); ii Jumuleşte şi pe acela, de-i merg peticile (crg.) 11 @ A Se trece, a SC întrebuinţa; ca să nu meargă miere multă (sev.) ; unde merge mia, meargă şi suta, cînd s’au trecut; clnd am dat atîţia bani, etc., nu mai joacă rol dacă mai trebue adăogat ceva pe deasupra K® A fi intr’o stare bună sau rea, a o duce: alaceriie merg prost; semănăturile merg bine; tot aşa li mergea peste tot locul, pe unde se năimea (sb.i H © A o duce bine sau rău (CU sănătatea): cum mergi cu sănătateaP bolnavului ii merge mai bine 1[ ® A Se putea: nu merge cum vrei tu H @ A-i veni bine, a-i conveni; asta nu-mi merge la soooteală H ® Treacă-meargă! fiel Să Zicem Că Se poate, nu ţin seama de asta: greu lucru mă întrebaşi, mamă, dară aide. treacă - meargă 1 (isp.) [lat. m fi r g fi r e „a se cufunda”]. JMERIDĂ (pl.-de) Sf. = CEST*: preotul... să... scoată meride, adecă proscomidie, pentru sufletul celuia ce-i plăteşte (prv.-mb.) [ngr. pepiSaj. 'MERIDIAN (pi.-ane' 1. sn. —< (ceresc), mare cerc al sferei cereşti care conţine verticala observatorului; pentru un loc determinat al suprafeţei pămînlului, meridianul este invariabil ((■ 3129) *f © • Mare cerc Închipuit pe sfera pămintului, care trece prin cei doi poli şi prin zenitul observatorului şi împarte globul în două emisfere: primul -'.meridianul de pe globul pămintesc de la care încep să 764 www.dacoromanica.ro Fig. 3130. Lunetă meridiană. se numere longitudinile; Francezii au adoptat ca prim — pe acela care trece prin Paris: Englezii calculează longitudinile după primul — care treec prin Greenwich 1 ® fi — magnetic, plan vertical care trece prin direcţiunea acului magnetic şi orizontală a unei busole; meridianul magnetic face cu meridianul geografic un unghiu care variază după timp şi după loc şi se numeşte „declina ţiu-ne“. 2. MERIDIAN adj. ® ☆ Fig. 3129- Meridian ceresc. Care priveşte meridianul p- p- L'nia polilor sferei ce-ppresr 1 M Linia «1 MW reştl. —EE. Ecuatorul ceresc. ,, 7 7 - FZV. Meridianul ceresc al meridianA sf. , inter- locului, secţia planului meridian al unui loc cu planul orizontului *[ © Lunetă —ă, lunetă mobilă In jurul unui ax perpendicular pe axa lui optică. întrebuinţată ca să determine meridiane unui loc prin observarea unei stele cireuinpolare ( ■ 3130 ' © Cero —, cerc gradat al că'ui plan e lixat în planul meridianului. 2- MERIDIANA pl.-ne sf. m-meridian 2 2 Ir.]. •MERIDIONAL 1. adj. • Care e de la miazăzi: tarile ~e. 2. sm. Locuitor dintr’o ţară de la miazăzi [fr.]. MERINDĂ sf. MERJNDE: am scos... o bucată de friptură ce-mi dăduse naşa mea ca de drum tGRiG,). O MERINDARE sf. Trans. X s Basma în care se leagă merinde a pentru m încât la cîmp: puse neşte plăcinte tntr’o — (ret.) . MERINDE sf. sg. şi pi. X Mîncaro ce-şi ia omul la drum, proviziuni; CIrd de tete si neveste de la sat aduc — (alecs.) ; clnd al s& mergi In cale depărtată, totdeauna să-tl lei — de drum (pann) ; tocmai şl el lei Isprăvise —ie usp.i [lat. merinda . "MERINOS shsl. uaie cu lina subţire şi creaţă a cărei rasă e importată din Spania ■ 3131 [lr.]. O MERINTIC adj. (R.-cno.)\e-îndemînatec. MERINZARI sm. pl. Personagii la nunţile ţărăneşti a căror atributiune e să îngrijească de cele necesare pentru _ gătitul miresei m ziua nunţii ^3,3,. 0aie merinoR. (r.-cod.) [merinde]- MERIŞOARĂ (pl.-re) Sf. A ev MERIŞOR. MERIŞOR (pl.-oare) Sli. A © dim. MAR f © Pomişor, originar din Siberia, cu flori albe sau trandafirii, cultivat prin grădini pentru fructele lui, numite „merişoare”, de mărimea cireşelor, de coloare roşie sau galbenă, din care se face dulceaţă (Pirus baccata) ţ[ ® Arbust cu frunzele totdeauna verzi, cu puncte negre pe partea inferioară, cu flori albe sau roşietice, cu fructe comestibile, în formă de boabe roşii, numite „merişoare”: numit şi „coacăză”, „cocăzar”, „merişor-de-munte” sau „smirdar” (Vacc.i-nium vitis idaea) (■ 3132) U ® — sau '•'-TURCESC = CIMIŞIR Ş[ © = PERIŞOR* U ® = BARBANQC U © = SCORUŞ - DE - munte f ® = SMIRDAR®. OMERIŞTE = MIRIŞTE. *MERiT (pî.-te sn. © Ceea ce faefe vrednic de stimă, de răsplată sau de pedeapsă, vrednicie f © Talent ŞI ® Totalitatea bunelor calităţi ale unui Fig. 313». Merişor. Fig- 3134-Meritul sanitar. lucru 1 © * Meritul comercial el industrial, medalie, ce se acordă comercianţilor şi industriaşilor care s’au distins in ramurile lor de activitate ■ 3133);—Meritul sanitar, medalie ce se acordă persoanelor care s’au distins prin meritele lor în combaterea boalelor şi epidemiilor ( ■ 3134) fr. . • MERTT4. -it v0.tr. > X li vrednic de: — o răsplată Şl * A-«i atrage: — o pedeapsă 4 ® A avea tre-t buintă- acea-V stă ştire merită ’ o confirmare Ş[ ® A bine 1 —, __ a fi adus mari Fig. 3133. Meritul Servicii [fr.]. comercial şi industrial. •MERITAT adj. p. MERITA 44| C NEMERITAT. 'MERITORIU adj. \ rodnic de stimă, de laudă, do ră«plată’ lat. . ’MERITOS adj. Plin do n erite. O MERIU MIERIU: olnd e apa mei le, mal ales primăvara... prinz... cine ştie ce peşti (BR.-vn.) . O MERIZA -izez vb. intr. Oaş. Rţ A se odihni la amiazi [vmb. de oi, de vite) [lat. meridia-r e]. O MERIZĂTOARE sf Oaş., MERIZIŞ, MERIZUŞ (pi.-uri) sn., MERIZIŞ TE, MERIZIŞTINA sf. Trans. G4 Locu 1 unde se odihnesc vitele la amiazi [m e r i z a]. OMERÎU - MIERIU. ’MEROVTNGIAN 1. adj. S Ce ţine de prima dinastie a regilor Franţei. 2. merovingienii sm. pl. Prima dinastie a regilor Franţei fr.]. MERS pi.-suri sn. 1 Faptul deamerge 1 ® Modul de a merge, umblet: —ui calului; ii cunosc după — r ® Mişcarea celui ce merge: a-şi grăbi —ul 1 < L' Mişcarea unui mecanism: —ui ceasornicului 1 © Înaintare, desvoltare: —ui unei boala *| • —ui trenurilor, foaie, carte, etc. în raroso allă Însemnate orele de plecare sau de sosire a trenurilor. O MERSURĂ (pl.-suri Sf. MERS ® : mersura lui e că dă... in sus si apoi se lasă iarăşi In los tu apă (mar.) . MERTEPEA sf. numai în loc.: de ia—, de-a rîndul, Cu rost, cum se cuvine: de om lua treaba de ia— (alecs.) [tc. mertepo . MERTIC Ipl.-ice sn. 1 Măsură mică cu care se măsoară orzul sau ovăsul de dat cailor: cantitatea de ovăs ce intră in această măsură: celăule! ii zise calul... nu-mi dai... obicinuitul — de ovăs (TICH.) ţi © ii Măsură cu care se ia oieinul sau vama Ia moară de Ia cei ce vin să macine 1| ® Tain, porţie: pe toată ziua se da —uri, jimblă, vin şi mincars (c.-rad.j ; (F): Ii plesness şl -1 trimit numai declt la agie să-si ia -ui Si de acolo (car.) [ung. m 6 r 16 k]. MERŢĂ ir MIERTA. ‘MESAGER sm., MESAGERA (pi.-re) sf. © Persoană care aduce un mesaj, care e Însărcinată să înştiinţeze ceva, vestitor s ® Persoană care duce pachetele dintr’un oraş într’altul [fr.]. ‘MESAGERIE sf. V © Întreprindere de trăsuri pentru transportul persoanelor sau mărfurilor © Loc unde se primesc mărfuri spre expediare [ir.]. ‘MESAGIU {pl.-gii), MESAJ (pl.-aie sn. 1 însărcinare de a duce sau de a spune cuiva ceva ţf © Lucrul pe care trimisul trebue sâ-1 ducă sau să-l comunice ţ| © O Comunicaţiune oficială făcută corpurilor legiuitoare de puterea executivă: —ui Tronului [fr.]. "MESCHIN adj. 1 Sărăcăcios, de Înfăţişare păcătoasă 1 ® Sgîrcit, calic, nedarnic f © Strimt, lipsit de amploare: idei — e [fr. mesquinj. ‘MESCHINĂRIE sf. © Caracterul a tot ce este meschin ţj ® Economie împinsă plnă la sglr- 765 MER- MES www.dacoromanica.ro MES- cenie, calicie K ® pi. Răutăţi mărunte, josnice: iirn Începe b& urzească pe subt ascuns tot telul de Intrigi sl me-1*1 sohinârii (vlah.) [ir.]. MES CHIU MISCHIU. MES CIO ARĂ pi.-re sf. dfi dim.MASA: pe o ~ rotundă şedeau... cinci pul de lup d.-GH,). MESEAN sm. Gel ce stă la masă, mlnclnd Împreună CU alţii: mesenii se întreceau... să-mi dea o idee cit mal plăcută despre caracterul... poporului (I.-GH.). OMESELNIC sm. Olten. (ciauş.) = MESEAN. 'MESENTER *•- MEZENTER. ţ MESER adj. Sărac: sooateti miserul şi mişelul... din mărule păcătosului (ps.-sch.) [lat. m I s c r]. ţ MESERĂTATE sf. ® bărăcie: agiută mişelului de (ps. ecH.i H (|) Milă [mese r]. t MESERCIU sm. Măcelar [comp. srb. mesar-6 e]. ţMESERERE Sf. ® Milă: făoe meserăre Domnulă, şi gludeţu tuturoru obiduitilor (PSpSCH.) 1) ® Slujbă, dre-gătOric: rogu-te să sooti pre outareie den outare mese rdre iprv.-mb.) [lat. m I s 6 r e r e]. ţ MESERI [-eresc vb. tr. şi inlr. A Sărăci: nu pomeni ale noastre !ără-de-legi... că meserimu toarte (PS.-SCH.) [mese r], MESERIAŞ sm. ® Cel ce are o meserie, meşteşugar. MESERIE sf. 1 © Îndeletnicirea cu o artă manuala, meşteşug: tete şi băieţi trebue să Înveţe un meşteşug, să aibă o ~ (I.-oh.) ; © : o ~ plăteşte olt o moşie, cel ce ştie o meserie îşi cîstigă cele necesare vieţii; — douăsprezece meserii, treisprezece sărăcii, Cel CC exercită prea multe meserii, moare adesea de foa-me 1 2 Prolesiune: meseria de medic; meseria armelor [comp. meserEre 2 ]. t MESERNIŢÂ, Băn. MESARNITA (pi.-ţe sf. Măcelărie: trunchiu de mesernită şi Prăvălie de carne descbi-sese (CANT); căsapul zăbovindu-se In... mesarnită... după lucrul său (tich.) [comp. srb. mcsarnic a]. 'MŞSIA sm. Mîntuitor făgăduit de Dumnezeu In Vechiul Testament: lumea se aştepta la venirea unui adică a unul Mîntuitor usp.l [lat.]. MESIŞOARĂ (pi.-re) sf. (HI dim. MASA. t MESIT sin. Trimis, emisar, mesager: nu treou insă mult şi iată sosiră alţi noi mesiti ai vizirului (BÂLC.) Fig. 3136. Mesotorax. [ngr. fieuiTV);]. MESţŢĂ1 (pi.-te) sf. tnr — MASUTA: ia lumi narea şl-o pune pe mesiţa de Ungă pat (VLAH.). tMIpSIŢĂ1 (pl.-te. -ti) sf. Lună [vsl.]. ‘MESMERISM sbst. Doctrina magnetismului animal, expus’ă In a doua jumătate a veacului al xviii-lca de medicul german Mesmer [fr.j. 'MESOCARP sbst. ♦ Partea cărnoasă a fructului, cuprinsă tntre epicarp şi endocarp( ■ 3135) [fr.j. "MESOTORAXsăsl. 4- A doua parte (al doilea inel a toracelui insectelor, de care stat prinse aripile anterioare şi picioarele mediane ( ■ 3136) [fr.]. •MESOZOIC adj ficaţiunc dată terenurilor secundare [fr.]. MESTEACĂN sm. "♦ Copac de pădure, ce creşte In regiunile muntoase,1 caracteristic prin coaja-i albă ce se desface transversal (Bctula verrucosa) (■ 3137): îşi tre- Fig. 3135-Mesocarp. Caii- Fig. 3137- Mesteacăn. mură frunzuliţa clţiva subţiri, crescuţi pe vlrfurile munţilor (Vlah.î ; mesteceni, drepţi şi albi ca nişte luminări, Încununau vâlceaua (sad.) [lat. mastlcln IIS]. MESTECA1 (-eo) vb. Ir. X A fărâma cu dinţii şi a amesteca bucatele ta gură: de leneş ce era, nici Îmbucătura din gură nu şi-o mesteca (crg.) [lat. mastlcarc). MESTECA2 (-eo) = AMESTECA...: aurul oel curat... ei-1 spurcă şi-l mâstecă (prv.-ms.) ; mesteca o1 un polonic mare griul acela < ridate de mesteacăn, cu coaja albă sau brun-cenuşie cu pete albe (Betula pubes-cens) ( ■] 3138). MESTECĂNIŞ (pl.-işuri) sn. * Pădure de mestca căni: luna roşie zimbea Fig. 3138. Mestecănaş. mirată prin ^ (sad.). MESTECĂTOR, -TOARE adj. şi sm. f. Care mestecă. OMESTECĂU sbst. Olten. Trans. Păcălcţ, me-lesteu, lemnul cu care sp mestecă mămăliga [mesteca1], ţ MESTII rw MEŞI. MEŞI, t MESTU, î meşti sm. pl. ® 1 Cizmuliţe de piele lină ce se purtau odinioară încălţînd piciorul pînâ la glezne şi erau prinse de ceacşiri: Înainte de a intra In casă, vizitatorul lăsa la uşă papucii şi se prezenta numai ln~: in picioare purtau papuci ou mestii ascuţiţi la vlrf (vom ; Îşi asvlrlea papucii, de rămlnea numai In mestii (alecs.) ; încălţat cu meşl şi papuci de saltian galben Cfil.) H ® (j A-i da ~i, a-i da mina, a cuteza ^ ® l Astăzi: pantofi ţărăneşti făcuţi din bucăţi de postav [tc. ni c s t]. MEŞINĂ (pl.-ni sf. ® R& Piele de oaie tăbăcită: cizme galbene de cu botul ascuţit (I.-gh ) II 2 pl. Mold. Cfl Nădragi de meşină purtaţi de ţăranii chiaburi (man.i [tc. m p s i n]. MEŞNIŢĂ (pl.-te) sf. Mold. X Mîncare preparată din meiu pisat şi lapte dulce [comp. srb. mjcsnica], t MEŞTE (mese) vb. tr. A turna (vin, etc.) ta pahar [lat. mlscere). MEŞTERI.sm. ® © Cel ce a învăţat o meserie şi O exercită: ~ dulgher, zidar, zugrav; @: ~ul se cunoaşte Ia lucru; ©: —u] strică şi drege de frică, se Zice ta ironie unui meşteşugar prost; de aci: meşterju)-strică, meşteşugar prost, care nu-şi pricepe meseriaU ® Lucrător tademtaateo, dibaciu t ® Meşteşugar care lucrează ta atelierul lui propriu. 2. adj. ® Dibaciu, tademtnatcc: a fost odată un vln&tor foarte — usp.l; caută să le Înfrumuseţeze... din darul mlinilor Iul şi răbdătoare (vlah.) ţ[ ® Femeie Sdtt bab& —ă, şi ca sf. meşteră, care se pricepe la vrăji şi la farmece, vrăjitoare: e chinuită de duhuri, şl nu-l pot da de leao... toate babele (car.i; colindase pe furiş prin satele dimprejur după meştere şi cărturăresc [ung. m e s t e r< germ.]. O MEŞTER-GRINDĂ (pl.-de) sf. Trans. Oaş. Băn. ; ©): —ui la om e brăţară de anr, cel ce cunoaşte o meserie posedă un izvor de bogăţie H ® ® Tertip, şiretenie; iscusinţă, dibăcie: se dă iute jos din capra trăsurii şi, c’un felin de 766 www.dacoromanica.ro prinde cucoşul (croi; zmeul... ştia alte ^uri prin care sooo-tea cft-1 va pierde mai lesne ISB.) [meşterşugl. MEŞTEŞUGAR sm. © Cel ce exercită un m e-ş t e ş u g, meseriaş. MEŞTEŞUGAREŢ, MEŞTEŞUGĂRIT adj. Diba-ciu, Indemînatcc, iscusit. MEŞTEŞUGI (-geso) vb. tr. ® A lucra cu meşteşug, cu dibăcie, cu iscusinţa H ® f A u-nelti, a urzi. MEŞTEŞUGIRE sf. ® Faptul de a meşteşugii ® Dibăcie, iscusinţă, pricepere; măe-Strie: cu oiţă ou eltă m&estrie. ajunge la Împlinirea scopulni ei (Br.-vn.j . MEŞTEŞUGIT adj. ® p. meşteşugi 1 © Lucrat cu artă. cu măestrie, cu dibăcie T ® Artificial. MEŞTEŞUGOS adj. Iscusit, dibaciu, care se pricepe la meşteşuguri- un t&ipoiu de bab&, me-şteşugoasâ la trabile sale, cum e sfredelul dracului (CRG.). MEŞTI. MţSTII ev MţŞI. ‘METABOLISM sbst. Totalitatea transforma-ţiunilor pe care le încearcă organismele vii prin mişcarea nutritivă, prin efectul asimilaţiunii şi desasimilaţiunii simultane [Ir.]. ‘METACARP sbst. £) Cele cinci oase lungi care alcătuesc scheletul palmei (• 3139) fir.]. ‘METACARPIAN adj. g) ® Ce ţine de metârarp: oasele metacarpiene 1f ® Ce corespunde metacarpului [Ir.l. ‘METACENTRIC adj. 3, Privitor la metacentru, ce ine de metacentru: curbă Ir.l. ‘METACENTRU (pl.-tre) sn. a, Punctul de Intllnire al verticalei centrului de gra- Fig. 3139. MeUcarp. vitate al unui vas cu direcţiunea rezultantei presiunilor laterale pe care apa le exercită asupra vasului clnd se apleacă mai mult Intr’o parte deelt In alta; pentru stabilitatea vasului, trebue ca metacentrul să lie deasupra centrului de gravitate [Ir.]. ‘METAFIZIC 1. adj. ® +++ Ce ţine de metafizică H ® Prea abstract. 2. metafizica sf. ® +++ Partea filosofiei care tratează despre primele principii ale cunoştinţelor noastre şi despre ideile universale ţ[ ® Abuzul abstracţiunilor; analiza amănunţită a sentimentelor, a pasiunilor Tf ® Partea cea mai Înaltă a unei ştiinţe [Ir.]. ‘METAFIZICIAN, ✓ METAFIZIC sm. +++ Cel ce se ocupă de metafizică: metafizicul nostru se apropie să se uite (emin.) [Ir.l. ‘METAFORA (pl.-re) sf. 03 Figură de retorică prin care se transportă înţelesul propriu al unui cuvtnt asupra unui alt Înţeles care-i convine numai In virtutea unei comparaţiuni subînţelese. Astfel, clnd zicem: primăvara vieţii, am întrebuinţat cuvîntul primăvară prin metaforă; poeţii lor nu găseau in univers destule metafore şi comparaţiuni pentru apoteoza eroilor Descrierea metalelor f - Ştiinţa care tratează despre metale [fr.]. ‘METALOID sm. şi (pl.-de) sn. Gr Ori-ce corp simplu, rău conducător de căldură şi electricitate, lipsit de luciul zis metalic; mai toţi metaloizii slnt gazoşi sau solizi (oxigenul, clorul, fosforul, iodul, sulful, etc.); numai bromul este liGhid [fr.]. ‘METALOTERAPIE sf. f Metodă de vindecare a unor boale nervoase prin aplicarea pe corpul bolnavului a unor plăci metalice [fr.]. ‘METALURGIC adj. X Care ţine de metalurgie [fr.]. ‘METALURGIE sf. X Arta de a extrage metalele din mine şl de a le purifica [fr.]. ‘METALURGIST sm. X Cel ce se ocupă de metalurgie [fr.].‘ ‘METAMORFIC adj. Cristalizat prin acţiunea căldurii centrale: rocă ~ă [tr.]. ‘METAMORFISM sbst. jjt& ® Calitatea unei roce metamorfice ţ[ © Transformarea terenurilor prin acţiunea căldurii centrale [fr.]. ‘METAMORFOZA (-ozez) vb. tr. şi refl. ® A (se) schimba, a (se) preface printr’o metamorfoză 11 © A(-şi) schimba, a(-şi) preface exteriorul, caracterul propriu: simt că te iubesc tn destul ca să mă metamorfozez îndată (alecs.) [fr.]. ‘METAMORFOZA (pl.-ze) sf. ® Pretinsă transformare a uiiei fiinţe omeneşti In animal, In plantă sau chiar Intr’un obiect neînsufleţit, prin voinţa zeilor sau prin meşteşugurile vrăjitorilor; metamorfozele slnt frecuente In mitologie şi In lumea basmelor t Prefacerile mai mult sau mai puţin numeroase suferite de corpul unei insecte, unui crustaceu sau unui batracian, de clnd a ieşit din ou plnă la starea-i perfectă H ® Schimbare desăvîrşită, prefacere care intervine In existenţa unei persoane, In starea ei socială, In exteriorul sau In caracterul ei, etc.: am ascultat ou toată atenţiunea, nopţi întregi, povestirea acelei metamorfoze (l.-OH.) [fr.]. ‘METAN sbst. Gr Gazul bălţilor sau protocar-bura de hidrogen (CH‘) [fr.]. O METANĂ, f metanie mAtanie. ‘METÂplasm (pt.-me) sn. 03 Modificarea formei unui cuvlnt prin scoaterea, adăugarea sau schimbarea unei litere sau unei silabe [fr.]. ‘METAPSţHIC sf. +++ Studiul faptelor care par supranaturale, tn spec. din domeniul spiritismului [fr.]. ‘METARGON sbst. Gr Corp simplu gazos descoperit (In 1§98) de chimistul englez Ramsay [fr.]. ‘METASTAZA (pi.-ze) sf. ® t Deplasarea sediului unei boale 11 © / Localizări secundare şi generalizarea unei boli localizate la început H ® 03 Figură de retorică prin care oratorul aruncă In spinarea altuia faptele pe care e silit să le mărturi-sească [ fr.]. ‘METATARS sbst. g> Cele cinci oase de la talpa piciorului Intre încheietură şi degete (•»- 0 3704) [fr.]. ‘METATŞZA (pi.-ze) sf. 03 Mutarea din locul ci a unei litere Intr’un cuvlnt. Astfel potropop In loc de protopop [fr.]. ’METAT ORAX sbst. # Segmentul sau inelul posterior al toracelui insectelor (ÂJ3140) [fr.]. METEAHNĂ (pl.-tehne) sf. © Defect fizic sau. moral, cusur: m’am vindecat de meteahna Fig. 314a Metatorax. 767 www.dacoromanica.ro MET MET- poeziei şl m'am Înhămat la muncă serioasă IBR.-VN.) ţ © Stricăciune, vătămare. O METEHĂU sm. Oaş. Prost, nătărău (brlj işezo. O METELţU TransMETEL&U Băn. sm. Nătărău, prost: Era mat In patra dungi, Metelea sa nrechl lungi (RET.). •METEMPSICQZĂ sf. +++ Doctrină care admite trecerea sufletului dintr’un corp lntr’altul, după moarte: Egiptenii aveau pe deplin dreptate ca metempaicoza lor iemin) [ir.]. 'METEOR sm. © O Ori-ce fenomen ce se produce In atmosferă, precum: ploaia, grindina, ceaţa, vlntul, tunetul, curcubeul, etc. f © ® Persoană care are renume strălucit, dar trecător [fr.]. •METEORIC adj. © © Privitor la meteori t © Artei bolovan de fier căzut din văzduh şi numit adesea „aerolit” [fr.]. ‘METEORISM sbst. t Starea plntecelui rae-teorizat de gâzele Îngrămădite In tubul digestiv [fr.]. •METEORIT sm. -A Aerolit [fr.]. •METEORIZA (-lua. vb. tr. / A umfla şi destinde pîntecele prin îngrămădirea de gaze In tubul digestiv [fr.]. •METEOROGRAPţE sf. © Descrierea meteorilor [fr.]. •METEOROLOGIC adj. O Privitor la meteorologie; «sume ' semne convenţionale adoptate (de ia 1873 încoace) de meteorolcgiştii tuturor ţărilor, spre a Însemna figurat diferite stări ale atmosferei ( ■ 3141) [fr.]. @ Ploaie. ■A. Grindină. -“-Rouă. Ţurţurideghiaţă. * Zăpadă. Măzăriche. V Chiciură. —h1J Furtună. Vijelie. == Ceaţă. G\s Poleiu. Curcubeu. Fulgere fără tunet sau fără trăsnet. Ţ Tunete fără fulgere. J—1- Brumă. -T* Viscol. tL Auroră boreală. 0 Inel In jurul soa- ® relui. Halo. Fig. 314a. Meterez. Fig. 3141. Semne meteorologice. •METEOROLOGţE sf. © Partea fizicei care studiază fenomenele ce se produc în atmosferă şi chestiunile în legătură cu acestea [fr.]. ’METEOROLOGIST sm. © învăţat ce se 0-cupă cu meteorologia [fr.]. METEREZ (pi.-eze) sn.X© Intăritură militară, bastion, şanţ, redută: după ce luă cu asalt un rlnd de ^e, căzu rănită In piept toDOB.i t © Gaură, deschi-_ zătură într'un zid de apărare a unei cetăţi, prin care cei asediaţi -împuşcă asupra năvălitorilor • ( ■ 3142): !n zile de nelinişte... zâ-vorau uşile de iler şl s'aşezau ou flintele la *0 (vlah.) [tc. mete r i z . t METERHANEA »»- MEHTERHANE*. 'METICULOS adj. Migălos; prea scrupulos, care se teme de ori-ce lucru mic şi neînsemnat [fr.]. 'METICULOZITATE sf. Caracterul unei persoane meticuloase [fr ]. •METIL săsi. Radicalul alcoolului metilic[fr.]. •METţLIC adj. & Alcool Uchid incolor, volatil şi inflamabil extras din lemn prin distilarea In-tr’un vas închis [fr.]. 'METIS,METJSA adj. şi sm. f. © • Născut(ă) dintr’un tată alb şi o Indiană (din America sau dintr’un tată Indian şi o mamă albă ţ[ © Născut din două animale de soiu diferit, corcitură ţ ® Vegetal produs din amestecul a două specii diferite [fr-]- METOC, metqh (pi.-toaşe) sn. afi O Sucursală a unei mănăstiri mari, pusă sub protccţiunea acesteia: plecarăm să vizităm un metoh al mănăstirii (alecs.-p i ţi © Locuinţă destinată pentru şederea călugărilor, departe de sediul mănăstirii lor, Într’un oraş, etc. [ngr. jiEToxiov]. •METOD (pi.-oade) sn. — METQDĂ. •METODĂ (pi.-de) sf. © Modul de a spune sau de a face" ceva cu oare-care orlnduială, după anumite principii ţi © Orlnduirea materiilor şi ideilor Intr’o carte sau In predarea instrucţiunii In aşa fel Incit cel ce citeşte sau Învaţă să poată pricepe mai bine: metoda şl programai lor de Învăţătură era acelaşi pentru toţi inegr.) f © V Titlul unor cărţi elementare, în spec. pentru Învăţarea unei limbi: — de limba latină; — franceză ţ[ © J Carte didactică muzicală după care se Învaţă clntul sau cunoştinţele începătoare ale unui instrument de muzică: — de plano, da vioară f ® In istoria naturală: clasi-ficaţiune ţ| ® Fel de a fi, obiceiu, apucături particulare [fr.]. •METODIC adj. © Făcut cu metodă, cu orlnduială ţf © Care are metodă HH c nemetodic [fr.]. •METODISM sbst. Doctrina religioasă a me-todiştilor [fr.]. •METODIST sm. Membru al unei secte religioase protestante (Întemeiată In 1720 de Wes-ley) ale cărei doctrmi sînt foarte severe [fr.]. •METODOLOGIE sf. ca Partea ştiinţei care se ocupă cu metoda, In spec. cu metoda de predare a unei ştiinţe, a unei limbi, etc. [fr.]. METOH tm- METOC. 'METONIMIC adj-Ca Privitor la inetonimieffr.]. 'METONÎMţE sf. Ca Figură de retorică cu care se exprimă- efectul prin cauză, cauza prin efect, conţinutul prin conţinător, lucrul prin locul unde se face, obiectul posedat prin posesor, concretul prin abstract: „Marte” !n loc de „războia", „lanrii” in loc de „victoria", „a bea an pahar de vin", „Penteleu", In loc de ,, caşcaval de Pentelan", „se citeşte In Homer" sfnt exemple de —' [ir. . 'METONOMAZţE sf. Ca Schimbarea unui nume propriu prin traducerea iui la altă limbă. Ex.: Samoll „Micu” Samoll „Klein" [fr.]. 'METOPĂ (pi.-pe) sf. £i Fie-care din spaţiile drep-f tunghiulare sau pătrate, adesea împodobite cu ornamente, care, In friza dorică, separă triglifeie unele de altele (• 3143): stăm adml-rlnd frumoasele metope dintre triglifeie frizei exterioare ale Partenonului (Negri [fr.l. ’METOPOSCOPIE sf. Pretinsa artă de a prezice cuiva viitorul după examinarea trăsăturilor feţei [fr.]. 'METRIC adj. ©Privitor la măsurile şi greutăţile cari au ca bază metrul şi unităţile care derivă din-tr’lnsul: sistemul — (tw tab.xxxvj) f © 9 Care stă In raport cu picioarele versurilor sau cu compunerea versurilor la vechii Greci şi Romani: vers ~ [fr.]. 'METRICĂ1 (pl.-oi) sf. 9 Ştiinţa cantităţii silabelor în cuvintele greceşti şi latine [fr.]. t MlpTRICĂ2 (pt.-oe sf. Condică în care se înscriau numele color născuţi sau botezaţi [pol. m e t r y k a], 'METRITĂ (pi.-te sf. f Inflama-ţiunea matricei [fr.]. •METROLOGIC adj. Privitor la metrologie [fr.]. •METROLOGIE sf. © Studiul greutăţilor şi măsurilor la toate popoarele ţf © Carte care tratează despre af’Pcthîi fp 1 •METRONOM (pi.-oame) sn. J Instrument cu pendul care indică -după anumite gradaţiuni mişcarea precisă ce trebue să aibă execuţia unei bucăţi muzicale ra 3144) [fr.]. •METROPOLĂ (pi.-le sf. © © Scaunul ţării, capitală ^ © (n} Oraş unde se află o arhiepiscopie t © © Statul în raport cu coloniile sale [fr.]. Fig. 3143. Metopă. Fig. 3144. Metronom. 768 www.dacoromanica.ro TABELA XXXVI. SISTEMUL METRIC -|lD Q. iu a: Q 3 a: K IU 2 METR ti PĂTRAT METRU CUB MĂSURI PENTRU UNTDELEMN MĂSURI PENTRU LICHIDE O ©© © ©o. GREUTĂŢI DE FONTĂ o* la $a or. ui io Bar I.-A. Candrea. Dicţionar enciclopedic ilustrat. 769 49 www.dacoromanica.ro MET MIC . 'METROPOLITAN £. adj. © Ce are caracterul unei metropole: oraş — t ® eui Arhiepiscopal: biserică 2. (pi.-ne Sil. Drum de fier In inte-riorulunui oraş, cu trenuri care circulă mai mult pesubpămlnt ([®] 3145) [Ir.]. 'MţTRU syn. © Unitatea care, în sistemul metric, serveşte la măsurarea lungimilor şi de la care derivă toate celelalte măsuri întrebuinţate în acest sistem. Metrul este a zece milioanca parte din sfertul meridianului pă-m înţese •) 2 Măsură de lemn, dc metal sau .de Fig. 3145. Metropolitan. panglică care are lungimea unui metru ( ■ 3140 1 3 ~ curent saU Degetul ~ (vor i, degetul cel mic. g. sm., mezina (pl.-ne) sf. Copilul cel mai mic, cel din urmă născut: noi să rămlnem aici, In casa bă- trlnească, ca mezini ce slntem (Crgj : mezina din ce In ce se făcea mai slută (car.) [vsl. m ă z i 11 u ]. MEZIT sm. xş» Peşte de mare, numit şi „me-git” sau barai iar” (Gadus cuxinus). ’MEZOZOIC — MESOZQIC. MEZUINĂ •*- miezuinA. ’MEZZÂ-VOCE sbst. J Jumătate voce; cin-tare cu intensitatea redusă, cu mai puţin volum de voce [it.]. "MEZZO-FORTE adj. şi adv. J Potrivit, în ce priveşte tăria vocii; cu o voce mijlocie intre „piano” şi ,.forte” [it.]. 'MEZZO-SOPRANO sf. J Cîntăreaţă cu vocea mai puţin llexibilă declt cea de soprano [it.]. MI1, -mi, mi- pron. © *w-eu t © F Se Întrebuinţează uneori In mod expletiv: las’o in turmă la mine, si — ti-oiu Ingriji-o ca si pe-ale mele dse.); si odată /v (i-o Înşfacă ei, unul de-o mină şi altul de cealaltă (Crg.) ; prinde pe zmeu şi /v-l trlnteşte pină la briu In pămint = mia t © Arşic de iniei. MIARŢĂ (pl. mlerfe) Sf. F O ~ de copil, un copil micuţ, pipernicit: li făcu o /v de copil, plnă nu era încă de şapte luni (isp.) . •MIASMĂ (pl.-me) sf. © Termen cu care se denumeau altădată părticelele invizibile provenite din descompunerea substanţelor organice animale sau vegetale, mai ales in bălţi; sc atribue astăzi microbilor efectele care se atribuiau odinioară miasmelor f © Duhoare, emanaţiune bolnăvicioasă: atmosfera e Împuţită de miasme fetide (Alecs.) ; ©: vlntul puternio al liberalismului... a curăţit atmosfera de miasmele infecte ale slugărniciei reacţionare (car.) [fr.]. ţMIAŞ sm. ii Căpetenie peste o mie de oameni. t MIAŢĂ sf. Băn. Oaş. t Lingoare, tifos. MIAU 11. interj. ^ imită strigătul pisicii:8esperie şi prin casă Încape a alerga, Şi , a nu rosti nici un cuvînt. MIATJNA, MIEUNA (miaun, mieun) vb. intr. 3147): slnt movile de nisip curat, In care solnteie puncte de —- iirg.) [fr.]. t MICĂ sf. Mold. ■ Minută, clipă: lntr’o~ de ceas, într’o clipă ţ| © Mold. Pe —' pe coas, la fie-carc moment, în fie-care clipă: mă simt eu cum mă bîIrşesc pe ~ pe ceas (alecs.) [lat. mica „fărimă"]. ’MICACEU adj. ■ Care conţine mica H © Care seamănă cu mica [fr.]. ‘MICAŞIST (pl.-turi) sn. asS Rocă cu înfăţişarea de pături suprapuse aleăluită din mica şi cuarţ I"fr.ţ. michiduţă sm. S& © Unul din numeroasele numiri populare ale necuratului. MICIME sf. 1 Puţina întindere înluneime, suprafaţă "sau volum, micşorime* = F Josniciede suflet; văz, simt, Înţeleg toate micimile Înmii (DLvr.) [mic], "MICR-, micro-, prefix care se pune pe lîngă un nume, spre a indica că e vorba dc a milionimea parte a unităţii: micro-iarad [fr.< gr.]. 'MICROB sm. t Nume dat unor organisme microscopice, animale sau vegetale, care se des-voltă în fermen-taţiuni şi cărora li se atribue cele mai multe din boalcle epidemice şi molipsitoare (■ 3148) [fr.]. •MI CROBIAN adj. * ® Care e de natura mi-robilor 1] © t>rodus de microbi [fr.]. •MICROBICID adj. t Care omoară microbii [fr.]. •MICROBIOLOGIC adj. f Privitor la microbiologic fr.]. •MICROBIOLOGIE sf. f Ştiinţa care se ocupă cu studiul microbilor [fr.]. •MICROBIOLOGIST sm. t Cel cc se ocupă cu microbiologia [fr.]. ' •MICROCEFAL adj. şi sm. £> 5 Cu capul foarte mic ('■ 3149) [fr.]. 1 *MICROCEFALIEs/.£> Micime a capului, desvoltarea insuficientă a craniului şi a creierului, însoţită In genere dc idioţie [fr.]. •MICROCHIMIE sf. St Apli-caţiunea microscopului la analiza chimică [fr]. . •MICROCpc sm. t Gen de microbi, de formă globuloasă, dm care fac parte microbul meningitei cc-rebro - spinale, gonococul blenoragiei, pncumococul, stafilococul, streptococul, etc. (r-] 3150) [fr.]. •MICROCOSM sbst. +++ 1 Lume mică, redusă, prescurtată H © Nume atribuit omului de către filosofii vechi cari îl considerau ca un rezumat 'al [universului [fr.]. •MICROCQSMIC adj. , colinului, omului [fr.]. •MICROFPN (pi.-osne) sn. ]5 Instrument care permite să se audă mai tare sunetele slabe, abia auzite altminteri ( i] 3151) [fr.]. •MICROFOTOGRAFŢE sf. JNh Fotografierea unei imagini mărite cu microscopul [frij. •MICROGR^F sm. 15 Cel ce se îndeletniceşte cu micrografia [fr.]. '48 cx. Fig. 3149-Microcelal. Fig. 3150. Micrococi. Cc aparţine mlcro- •MICROGRAFIC adj. 15 Privitor lamicrogra-fie [fr.]. •MICROGRAFIE sf. fi ■ Descrierea, studiul 0-bicctelor ce se pot vedea numai cu microscopul 1] M © Scriere care tratează despre cercetările microscopice [fr.]. Fig. 3151- Microfoane: i. 2. de telefon; — 3. de radiofonie. în unele *MIC ROHM, MIC-hoqhm sm. A Unitate e-lectrică de rezistenţă, echivalentă cu a o milioana parte dintr’unohm [abreviat po.) [fi-.]. ’MICROLIT sm. Element cristalin microscopic a cărui prezenţă se recunoaşte roce [fr.]. •MICROLITIC adj. Aâ Sc zice despre o roc$ ce conţine microliţi [fr.]. •MICROMETRIC adj. 15 Piivitor la micro-metru [fr.]. ‘MICROMETRţE s/.fi Măsurarea dimensiunilor extrem dc mici [fr.]." •MICROMETRU sm. 15 Nume dat mai multor aparate care au de scop să măsoare foarte exact obiecte şi unghiuri extrem de mici sau imagini mititele observate la microscop'sau cu ajutorul unui instrument optic [fr.]. •MICRON sm. Unitate de măsură egală cu a mia parte dintr’un milimetru (abreviat (im. sau p.) [fr.]. •MICROOHM rr MICRQHM. 'MICROORGANISM (pl.-me) sn. t Vieţuitoare (microb sau bacterie) aşa de mică, îneît nu se poate vedea dccît cu microscopul [fr.]. •MICROSCOP (pl.-oape) sn. fi t Instrument de optică care măreşte foarte mult permi-ţîndsăsevadă lucrurile sau fiinţele cele mai mici cari nu sc pot zări cu ochiul liber, . 315^,3153 fr.]. •MICROSCOPIC adj. ® fi t Care se face cu ajutorul microscopului: observa-ţinne ţ[ © fi f Care se poate vedea numai cu microscopul: tiinţâ ţ( © F IMititel, extrem de mic: lucrare -~â; tablou ~; (era) de o statură ~ă ihegr.) ; popor ~ [îl'.]. •MICROSCOPIE s/. ]5 / > Ştiinţa care sc ocupă de fiinţele vii studiate cu ajutorul microscopului i) 2 Arta dc a se servi dc microscop [fr.]. •MICROTOM (pl.-oame) sn. 15 t Instrument cu care se pot tăia felii extrem dc — subţiri în vederea cercetărilor microscopice [fr.]. •MICROZOARE sf. pl. % Clasă dc animale de apă foarte mici care se pot vedea j numai cu microscopul [fr.]. MICSANDRĂ (pi.-re) sf. ♦ ® Plantă cu frunzele acoperite cu peri lînoşi, cari le dau o coloare albă-cenuşie, cu flori mari, albe, roşii sau violete, cu miros plăcut (MWat-thiola incana) (- 3154) 5| ■ — (-galbenă) =j micsunele RUGINITE U © MICSANDRE- Fig. 3154. Micsandră sălbatice, frumoasă plantă cu flori mari, galbene ca pucioasa, plăcut mirositoare; creşte prin locuri pietroase. MICŞOR adj. dim. MIC: osia ce va ooide cocon Fig. 315a- Microscop simplu. Fig. 3153- Microscop compus. 771 MIC- MIC www.dacoromanica.ro MIC- MIE acela se va pedepsi mai ca rea moarte (pry.-mb.) ; să le facă fetelor o zestre cit de micşoară (car.j, MICŞORA -orez vb. tr. şi refl. A se) face mai mic [micşor . MICŞOREL adj. dim. micşor. MICŞORŢME sf. Micime: ~a zestrei ce aducea lata (br -vn ); avu ~a de sullet s& ne mustre... pentru opiniile noastre politice (bol 1 micşor], MICŞUNEA, ţMICŞINEA (pî.-nele) sf. ♦ © TO-PORAŞI i <] 2 TAMlIOARA i U NOPTICOASA TI * VIOREA- nemirositoare Tj 5 ~-de-baltA, «•UA-APEI ROŞAŢEA H « ~-GALBENA MICŞONE LE-RUGINITE H 7 pl. MICSANDRA © ; 0A- TIFELUTA 2 I s MICŞUNELE-DEMON TE UNGHIA -PĂSĂRII 1 » MICŞUNELE - GĂLBIOARE = TREIERAŢI I © MICŞUNELE RUGINITE, plantă cu frunze ascuţite acoperite de peri; are flori galbene-aurii, cu miros foarte plăcut, a-şezate în vîrful ramurilor (Chei- Fig. 3155. ranthus cheiri) (■ 3155) [tC. Micşunele-ruginite, menekii]. MICŞUNICĂ (pî.-nele) sf. Mold. ♦ MICSANDRA© :0 gingaşi —' In t&cere M& llzeozd c’o privire glndi toare (vlah.) [micşunea], £3$ MICŞUNIU adj. De coloarea micşunele i, ruginiu. f MICŞURA = MICŞORA. MICUŞOR MICŞQR: la dreapta este o cămară... pentru femei, ca mai micuşoară <»sp.). OMICUTEL, /. -tea, -ticA adj.Băn. Trans dim. MIC: De micuţă, micutea, Drag mi-ai fost ca inima (NOV.). MICUŢ adj. dim. MIC: mtnuslta aia ^a... nu putea să fie declt de fată osp.i . MICUŢEL adj. dim. micuţ. MIDHAI, MIDHOC =2 mihalţ. MţDlE sf. 4l> Gen de molusce care trftcsc In mare şi au corpul închis între două scoici ovale şi luneărcţe (Mytilus) ( ■ 3156) [ngr. |iu8t], MIE1 adj. num. şi sf. 1 Zece Fig. 3156. Midie. SUtC: o ~ de oameni; am plătit treizeci de iei mia de coaie; o ~ ţi una de nopţi HALIMA 1 T[ ® Pr. ext. Un număr foarte mare, dar nedeterminat: ţi -am spus-o de o ~ de ori; o ~ şi o sută, foarte mult, un număr considerabil [lat. m 11 i a). MIE2 tm- eu [lat. m I h I], MÎŞD (pl.-duri sn. 2 © — hidromel f ® Băutură preparată din miere lăsată să fermenteze: cupele cu *■, Oprite lung la gură, trec vesele. . din om In om (cosbj [vsl. m e d Ci]. MIEL (pl. miei sm. 1 Rţ Fătul mascul al oii, astfel numit de cind se naşte pînă la înţărcarea lui; e emblema bllndeţei şi a timidităţii: biind ca nn ; ■«•ui lui Dumnezeu, om foarte biind (13 3157); Q: ■—UI biind suge de la două oi; Fig. 3157. Miel. *r OAIE 1 H ® ♦ LJMBA-—ULUI •^ljmbA© TI 2 X Carne de miel f 1 (F Persoană foarte blîn-dă şi blajină [lat. a g n fi 1 -1 u s . MIELAR sm. Rt Ciobanul care păzeşte mieii [miel . miel Are A sf. ♦ Arbust, originar din sudul Europei, cu flori violete cu miros loarte aron atic; se cultivă ca plantă decorativă (Vilex agnus ca-stus) (• 3158 miel]. MIELUŞEL (pl.-ei) sm., MIELUŞEA (pî.-şele sf. > Ridim. MIEL, MIA: viteazul... se supuse ca Fig 3T5g Mielarea. un mieluşel lise.); era bllndă ţi supusă oa o mielusea (car.) H ® MIELUŞEL A PAPANAŞI. MIELUŞIŢĂ (pl.-ţe , MIELUŞICA (pi.-şele) Ri MIELUŞEA. MIELUŞOR Sm. Kt dim. MIEL: Am un t&rouşor Plin de~i (gor), ghicitoare despie „dinţi". MIELVŢ sm. Viă dim. miel. un — tot vbubudintr un plrău şi-l stropea cu apă (vor.) ; am un coşăraş plin cu ~1 albi (gor.), nhicitoare despre „dinţi”. MIELUŢ pl.-te) sf. Rţ dim. mia: mleluţa se ţinea In totdeauna de băiet (şez.i . MIERA (mier ... vb. refl. — MIRA...: mă mleram eu să Ii mtncat lupul iarna asta aşa de In pripă (CRG.). MIERCAN sm., miercana sf. Nume dat unui bou sau um i vaci ce s’a născut Intr’o Mie r-CUri: Miercana mugea, Intorclnd capul cu nişte ochi. . bllnzi (DLVR.) . MIERCURI s/. i 2) A patra zi a săptămînii, Intre Marţi şi Joi: plec W, lntlia zi de Crăciun cade In-tr'o ~; Miercurea viitoare, trecută; Miercurea să nu rupi castraveţi, că se amărăsc (Gor.) ; Lunea, Miercurea şi Vinerea să nu dai Irupt din casă (vor.) ; Miercurea strlmbă sau frumoasă, a patra zi după Dumineca lăsatului de brînză r s P Slinta Miercuri, personificarea zilei de Miercuri, în credinţele poporului [lat. •mfircuris mfircurii (dies)]. MIERE sf. i 4- Substanţă semi-lichidă, de coloare gălbuie, dulce ca zahărul, fabricată dc albine şi depusă de acestea In alveolele fagurilor din stup : dulce ca ^a; ir AC ) , AGURIDA, BAN1, MUSCA ® ; F: a unge pe cineva la inimă cu a-i face O plăcere nespusă cu vorbele ce i se adresează; F: să-ti tatu cuvintui cu — (isp.i, se zice etnd se Întrerupe vorba cuiva (—iartă-mă, că te Întrerup'; luna deîn-tlia lună a căsătoriei «t ® ♦ mierea-ursului, plantă, cu frunzele catifelate şi moi, cu flori mici albastre-violete (Pulmonaria moîîis'simaj[ lat. vulg. "m fi 1 e = clas. m 6 1]. MIERIOR adj. dim. MIERIU: Floricică mierioară, Dulce-ai fost la gurişoară ok.-brs.) . t MIERIU, MiERlu adj. Tr.-Carp. Albăstriu, albastru deschis, violet: le-au zis Grecii Savromati, de pe ochii mierăi-albineti (m.-cost.) ; Cucuie, peană mierlie, Spune mlndrului să vie (brl.) ; Codrule trunză mierle, Eu mă culc, tu mă mlnglie ok.-brs.) . ^MIERLĂ (pî.-le Sf. h ciocul galben, care se hrăneşte cu fructe şi cu in- Pasăre neagră cu Fig. 3159. Mierlă. secte; învaţă uşor să fluiere, să repete unele cîn-tece şi chiar cîteva vorbe (Turdus merula) (31 3159) ţ[ ® —sura satt ~-gule-ratA, varietate de mierlă, de coloare brună închisă, cu o dungă albă pe piept, cu pene sure pe pîntece şi cu ijn guler alb-roşcat în jurul gltului (Turdus torquatus) ( ■ 3160) [lat. mfi ru la). MIERLĂI, MIERLOI-.. =MIORLÂJ ..: erau unsprezece bursucei... mlerlălnd sub ugerul mamei iodob.). Fig. 3160. MIERLEALĂ sf. ® Mierlă-gulerată. Moarte. MIERLŞSC adj. Often. ♦ strugure varietate de struguri mici şi roşii [mierlă]. MIERLIŢA (pi.-te) sf. i dim. MIERLA: de voiu vina iarăşi turturele, mierlite... iarăşi nu va fi treabă mare osp.i . O MIERLIU adj. Often. Se zice despre o apă care nu e nici turbure nici limpede : nu s’a limpezit bine rlul, e cam — ipşcJ; — ® adv.: a se uita ~, a se uita galeş (ciauş.) [probabil din lat. vulg. ’raf r(u)Ius ; Biharia, meznina Intre Transilvania şi Ungaria (er.-cdr.) 1f © Spaţiul liber Intre două case [vsl. m e i d i n a, refăcut după miez]. O MIEZURĂ (pi.-nri) sf . © ÎSv Lina de calitate mijlocie, inferioară „părului” şi superioară „codinei”, ce se scoate la pieptănat (pamf.i 1f * / Bucov. ~ de griu, tărîţc de grlu de al doilea (pamf.) [refăcut din pl. m i e z u r i < miez]. MIGĂI tw MIGĂLI. MIGALĂ sf. Migăleală, minuţiozitate: apuoind repeda coarda cea subţire cu o ~ de sunete ascuţite (dlvr.) [migăli]. MIGĂLEALĂ (pl.-eli), Motd. MIgAiălă (pl.-ăleli) sf. Faptul de a m igă 1) i; lucrare făcută încet, cu băgare de seamă, cu trudă şi fără mult spor: la ei versul se urzea încet, cu o ^ penibilă (vlaho. MIGĂLI (-ălesc , Motd. MIGĂI (-ăeso) Vb. tr. şi inti. A lucra încet, cu mare bagare de seamă pentru cele mai mici amănunte şi fără mult spor; a-şi da prea multă osteneala, a se trudi prea mult timp pentru nimicuri: Tu petreci a ta viaţă Tot pe flori şi pe verdeaţă, Migăind necontenit (don.) ; îşi migălea fie-care frază şi-şi tortura capul pentru un epitet (vlah.) ; De geaba şade-acasă, pierde vremea ticăind, Prin cotruţă migălind (SPER.). MIGĂLIT adj. p. migăli. Lucrat cu multă minuţiozitate : (clădirea) Îmbrăcată ca ’ntr’o laţea de sculpturi ou o rară măestrie (Vlah.) . MIGĂLITURĂ pl.-tari) sf. 1 Faptul de a m i-g ă 1 i, migăleală K = Lucrare făcută cu multă zăbavă, cu multă băgare de seamă pentru cele mai mici amănunte: pe pat, o scoarţă aleasă. In fel de fel de migălituri (Dlvr.) . MIGĂLOS adj. 1 Care cere prea multă zăbavă, care trebue lucrat cu multă băgare de seamă In cele mai mici amănunte: pe uşile-i de stejar slnt săpate cu multă măestrie iconiţe şi Înflorituri migăloase (Vlah.) ; cea mai migăloasă şi aleasă dulceaţă era... de miez de nucă (grigj 1] < Care lucrează migălind: vtnătoria n’a avut alţi interpreţi plastici declt pe migăloşii miniaturişti (odob.) [migală]. MIGDAL sfii. ♦ Arbore, originar din Turke-stan şi Asia centrală, cu flori trandafirii sau albe, cultivat, şi prin părţile noastre pentru fructul lui comestibil, numit. „migdală” (Primus amygda-lus) (■ 3163) [vsl. < gr.]. MIGDALĂ (pl.-le) sf. ♦ Fructul migdalului, con-sistlnd dintr’un slmbure lun-^ guieţ, al cărui miez, gălbui-roşatic, la suprafaţă, şi alb ca laptele In interior, e foarte gustos; cele mai multe migdale slnt dulci, altele au un gust amărîu şi se numesc ~e amare. O MIGOROŞALĂ (pl.-şeli) F|S- 3l63- Migdal. sf. Olten. (conv.) Migală, migăleală [migoroşi]. O MIGOROŞI (-oşeso) vb. tr. şi intr. Olten. (conv.) (ciauş.) (esc.) A m i g ă i, a lucra încet. 'MIGRA (-grez) vb. intr. A pribegi, a face mi-graţiuni [lat.]. 'MIGRATOR adj. Care pribegeşte, care face migraţiuni: popoare migratoare [fr.]. 'MIGRAŢlţTNEs/. © Părăsirea In masă de către un popor sau de o ceată numeroasă de oameni a ţării locuite înainte, spre a se duce să se stabilească în altă ţară *) © i Pribegirea, călătoria în alte ţări pe care o fac unele animale şi mai ales păsările, la anumite epoci ale anului: ~a rindune- lelor [fr.]. 'MIGRENĂ (pl.-ne) sf. t Durere care se localizează într’o jumătate a capului sau numai la tîmplă şi e însoţită adesea de turburări digestive: se ferea şi se sustrăgea de la judeoare... sub pretextul unei subite migrene (br-VN.i [fr.]. MIHALŢ, midhai. MIDHQC sm., Trans. MI-hoală sf. Peşte de rîu ce seamănă cu somnul, cu capul mare, lat şi turtit, cu corpul bălos, acoperit de solzi mici ce se văd numai cînd pielea e uscată; are coada rotundă; ficatul lui, foarte voluminos, e delicios şi e cea mai gustoasă parte din el (Lota VUlgaris) ( ■ 3164): aduseră donă farfurii lunguieţe cu mihalţi şi ou păstrăvi rasol (FIL.) [comp. Ung. m e n y h a 1], MIHOHO11. interj.limită nechezatul cailor: de Bobotează,... cînd merg cu iordanul, copiii strigări (VOR.). 2. sm. iran. Cal; ■«- behehr 2. Fig. 3164.'Mihalţ. 773 www.dacoromanica.ro MIE- MIH MIH MIL MIHONA -on ,MIHOTl(-tesc vb. inii. Anecheza: mihonft ca un mlnz care sbnrdă ivlah.i comp. mi ho h o ! ]. MIIME sf. i Un număr de o mie de unităţi 1 A o mia parte. MIIŞOARĂ (pi. re sf. F dim. MIE1: din două miişoare de lei, m'am ales numai cu douâ sute (filo. MIJA sf. De a*, a) jocul de-a ascunsele; b) dc-a bnba-oarba: băiatul... parcă de-a * umbla lucind (pann) [miji . MIJI, Mold. Bucov. amiji (-ijeso) vb. inh. şi refl. ® A închide ochii pe jumătate («orii. de cei somnoroşi sau pe caii li supăra lumina prea mare ; a Clipi: ocbii-i mijeau somnoros,: (Vlah.) ; cu cit mijesc ochii mai tare, cu atlt bătrlna mea prietenă apare mai limpede (caro A închido ochii, în jocul copiilor de-a mija: ctnd se joacă copiii de-a mijoarca, cel ce vine mai de grabă la locul unde amijeşte, stupeşte (vor.) 1 © A se ivi, a se arăta în aşa fel, încîtabia să se vadă: pe grinduri mijea coltul ierbii (s. aLdo ; izvoraşele ce mijeso pe sub dealuri (vlaho ; a-i mustafa, a-i răsări primele lire de mustaţa: mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus dsp.i ^ * A (se ^ de ziuă, de zori, a se crăpa de ziuă, a se revărsa de zori: de cum se miji de ziuă, norodul se grămădi In biserică (negro ; a alergat, plnă Încă nu mijea de zori, să bată la poarta lui Lotario (caro ; mine dimineaţă, cum s’a amiji de ziuă, să te scoli şi să apuci Încotro-i vedea cu ochii icrgo [vsl. ni I - i i t i]. MIJLO4CĂ adj. f. Mijlocie, de m i j 1 o c: m&-nlncă pe (atu cea mai mare, m&nlncă şi pe cea /■/ (r.-cod.) . MIJLOC (pl.-ioace) sn. ® Partea, locul care se află la o depărtare egală de amlndouă extremităţile ; centru: ~ul drumului, oraşului, pămlntului, unei (raza; ©: la-vul călătoriei; vorb. de timp: -vul anului, zilei; a se pune la a interveni spre a împăca sau a despărţi doi inşi cari se ceartă sau se bat: boierit din Ţara-Rom&neasoă se puseră la /v on rugăciuni şi se lăon pace (Isp.l; păzind noi că era cit pe ce să se Incaiere, ne punem la /v şi-i împăcăm (crgj H © La a) între acestea, între timp, de atunci: slnt ani la de clnd n’a mai dat semne de viată; a trecut dnpă aia o săptămlnă la -v (car.) ; b) la aceasta: vezi d-ta că-i un „dacă” la .v (alecs.) t « De potrivit, mediocru, nici mare nici mic, nici bun nici rău, etc. H © £> Partea de mijloc a corpului, talie: a-şl Încinge /vul cu un brlu; a-si Irlnge *ul; a prinde de /v; cu o mină li cuprinse /vul, Jar cu cealaltă 11 desmlerdă încet (runtea şl părul iemin.) 1| ® Ceea ce se face, ce slujeşte spre a ajunge la un scop: nu găsesc nici un» de scăpare; a găsit —ul de a se Îmbogăţi lără să munceasoă ţ| e Putinţă; Chip: n’am -~ul să-(i ajut ^ * 7 Ajutor, intermediar; a căpătat acest post prin ~ui prietenilor săi ţ| © fr™ Puntea ferestrăului H > pl. Avere, stare: nn-ml permit mijloacele să cheltneso atit [lat. mădius locus, influenţat în fonetism de vsl. m e & d a]. MIJLOCA.R 1. adj. Băn. Mijlociu {vorb. de fl.tţi şi surori : Să meargă pre seară tratele — să-l păzească (CÂT.). 2. {pl.-are sn. ft-“ Chinga, puntea ferestrăului. MIJLOCAŞ i. adj. De mijloc, mijlociu. 2. sm. ■ ^ Ţăran cu oare-care stare, nici codaş nici fruntaş: claca era de trei mlini: fruntaşii... /vii... şi pălmaşii (gr.-n.) H ® ;*<: Calul înhămat la mijloc Inlre alţi doi. MIJLOCEL1 (/. -cea, -cicA) adj. dim. De m i j-1 o c, mijlociu. MIJLOCEL2 (pî.-ele) sn. dim. MIJLQO. MIJLOCI (-ocesc) vb. tr. A interveni, a se interpune. 2. vb. inţr. A se amesteca, a lucra ca mijlocitor; a interveni: împăratul... va /v a i se da In căsătorie una din fetele arhiducelui (balc.) [m i j 1 O C], MIJLOCIE »r MIJLOCIU. MIJLOCIRE sf. Faptul de a mijloci, in-teivenţi un)e 11] © nemijlocire. MIJLOCITOR, -toare sm. f. 1 Care mijloceşte, intermediar: şl fără a pierde timp, pusa mijlocitori de impăcăciune iisp.i i| i Peţitor, peţitoare. MIJLOCIU 1. adj. © De mijloc: de statură mijlocie; ăl mai mare să ti avut şapte anişori, ăl V vre-o şase (car.i l i in -v, in termen mediu, In medie H © Medieval. 2. mijlocie $/. Starea, locul, preţul, etc. dc mijloc. medie. MIJO/A.RCĂ sf. Jocul de-a mija, de-a ascunsele: Învăţătura... puţin mă stingherea de la jocul mijoar-cei, al zmeilor şi al oinei o naţiune [fr.]. ‘MILIŢIAN sin. x Soldat din miliţie: îmi dete in «înd să mă Întorc In sat şi să dau de ştire la miliţieni (S.-ALD.). * MILIŢIE, (p) melîtie sf. x ® Corp de trupe nepermanente H (D Armată, neregulată formată din orăşeni sau ţărani: pe ia 1830, cind s’a făcut miliţia, n’am mai vrut să mă mai scriu (L-GH.) Ii © Serviciul militar: s’or răsti şi s’or sluţi la dlnsul, că la meliţie nu-i ca acasă (vlah.) [rus.< fE.]. MILJOG... = MJJLQC...: croeşte pestei c’o nuieluşă A se arăta milostiv, a se îndura: Clnd rogi pro Domnul, munceşte, Că atunci te mi-lueşte (pann) ; Doamne, milueştel ţ| ® A face pomană, a da milostenie; a dărui ceva de milă: văzindu-i aşa bolnav şi neputincios... voi să-l miluească ou ceva (isp.) [vsl. milovati], ‘MIM (pl.-me) 1. sil. O Gen de comedie cu gesturi la vechii Greci şi Romani. 2. sm. O ® Actor care juca în aceste comedii (H 3167) if © © Cel ce imită gesturile, apucăturile altuia [fr.]. ‘MIMA j-mez) vb.tr. > O A reprezenta prin gesturi, prin pantomină H ® A imita gesturile cuiva [fr.]. •MIMETISM sbst. însuşire pe care o posedă unele animale de I a lua Înfăţişarea lucrurilor In mijlocul cărora trăesc, spre a nu fi vă* -.. , ... zute de duşmani [fr.]. F,g- 3I&!' M,m- ’MţMIC adj. i O Privitor la comediile numite mime: poet ~; scenă ă 1* ® Care se exprimă, care imită prin gesturi: grain ; acţiune [fr.]. ‘MIMICA sf. O Arta de a imita, de a înfăţişa sentimentele şi gîndirile prin gesturi: gesturile şi mimica' slnt de o elocnenţă sufioientă (VLAH.) [fr.]. 'MIMOSA sf. ♦ ® Gen de plante exotice, leguminoase, din care cca mai cunoscută e „sensitiva" (Mimosapudica), ale cărei frunze se pleacă şi sest.ring, clnd sînt atinse { ■ 3108) t © Nume dat unei specii de salcîm, originar din Australia, care se cultivă pentru florile sale galbene, din care se fac buchete frumoase iarna [fr.]. *MINĂl (pl.-ne) sf. Expresiune a feţei, înfăţişare, boiu: are o~ plăcută, tristă; are bună, arată Dine, pare sănătos [fr.]. *MINĂS (p/.-ne)„s/. i 5ţ Loc sub pămlnt de unde se ^scoate sare, se extrag metale, pietre scumpe jsau combustibile; ocnă:^ de sare, de aur, Fig. 3168. Mimosa. de diamant, de căr- buni ;®: căsătoria... devine pentrn dlnsul o nouă de exploatat (fil.i *î ® 5? Galeria, gangul ce se sapă sprea seex-trage substanţele precedente sau spreafacesă sară în aer o întăritu-ră, etc.: de aur, de lier, de cărbuni (0)3169) n® a, Explosibii aşezat în fundul mării spre a face să sară în aer corăbiile duşmane H © Cilindrul subţire de plomba-gină, de grafit, etc. din interiorul creionului ţ| © ® Izvor nesecat: acest om e o ~ de erudiţie [fr.]. •MINĂ* (pl.-ne) sf. ■ & Măsură Ia vechii Greci, egală" cu 324 de grame II ; ® Veche monedă • grecească valorînd o sută de drahme [fr.]. MINAREA (pl.-rele) Sf. nai Tumul unei geamii, din înălţimea căruia hogea chiamă credincioşii la rugăciune 03171): la o — a unei geamii... «’au arătat 775 www.dacoromanica.ro MIN MIN m o cruce (let.) ; lumina candelelor ce aprind Turcii !n Ramazan De vase si pe zninarele [tc. minai’ 6). •MINARET (pl.-ete sn. MINAREA: departe înainte se văd, Intre cer 3i ap&, ~ele din Ruscinc (Vlah.) [fr.]. Fig. 3170. Minavet. Fig. 3l7x- Minarea. MINĂT AR CĂ — MANĂTARCA. t MINAVŞT (pZ.-etnii) SV., »- cuminte i; u-l (a nu-l) alunge «i, a (nu)-l duce Mititel, foarte mic T 4 Literă ~â, literă mică (a, b, c, etc.) în opozi-ţiune cu literele majuscule. 2. MINUSCULA (fî.-le) sf. 4 Literă mică [fr.]. ’MINVT (rî.-to) sn., minutA (pi.-te) sf. ® A şaizecea parte dintr’un ceas: —ui (sau minuta) se împarte ln şalzeol de secunde TI - Interval de timp foarte scurt: aşteaptă-mă un — T ® A A şaizecea parte din gradul unei circonferenţe, care se Însemnează, dc obiceiu, prescurtat, printr’o liniuţă pusă sus in urma cifrei care exprimă minutele: 25 se citeşte 25 de minute TI ' A la minut loc. adv. Care se executa imediat (corb. de fotografii): legătorui meu şi a instalat o fotografie a la minut ivlah.) [fr.]. 'MINŢITĂ (pl.-te sf. n 1 Textul original al unui act de notariat, carera-mlnc la notar TI Originalul unei hotflrîri j udecăloreşti care se păstrează la grefă [fi.]. •MINUTAR (pi.-are) sn. A-rătătorul unui ceas care indică minutele « 3178): fiecare olipă a vieţii lor o Însemnau cu ceva, cum Înseamnă —ul ceasornicului tie-care clipă (Qrl.). •MINUŢIE sf. Lucru de nimic, de puţină lnscmnăta- Fig. 3178. te. bagatelă [fr.]. M. Minutar. •MINUŢIOS 1. adj. Migălos. 2. adv. Cu foarte mare băgare de seamă [fr.]. •MINUŢIOZITATE sf. Caracterul unui lucru minuţios, migăleală. MIOARĂ (pi.-re) sf. Kt Mieluşea în al doilea an, plnă nu s’a împreunat cu berbecul: numai o — av-am atunci şl din mioara aceea mi-am Înmulţit toată tu ma (ret.) [lat. *a gn 61 li o 1 a]. MIOARCĂ sf. Broască [onom ]. MIONI (-onesc) v b. intr. Ban. mie UN*: pe tine nimenea cu bucurie nu te ascultă clnd mioneşti xtich.). *MIOP adj. şi sm. f Care are vederea scurtă [fr. m’yopc]. •MIOPIE sf. t Starea persoanei care are vederea scurtă, care poate vedea obiectele nuntai de aproape: miopia lui 11 face să tresară la fie-care mişcare, de teamă să nu răstoarne ceva (Br..vn.) [fr.]. MIOR sm. tsţ Miel In al doilea an, ctrlan [lat. "a gn*S 11 i o 1 u s]. MIORAR sm. tSţ Ciobanul care păzeşte m i -oarele:' Toma Durol a luat de coarne un berbece şi-l arată unuia din (lung.). MlORCi interj. Sunet care imită horcăitul sau orărăitul broaştelor : Făceau peştii numai —! (sper.). MIORCĂI (-căiu.-căesc) vb. intr. bej» A oracâi [miorcl]. MIOR CĂIT sbst. Faptul dea m i o r c ă i; orăcăit. MIOREA, miorjcA, mioriţă sf. dim. mioara. MIORLĂI (-lăiu,-îâesc) vb. intr. ® A striga ca pisica, a mieuna: unele miorlăiau ca miţa, altele coviţau ca porcul (crg.) Ti © (F) F A clnta prost, a scoate sunete puţin armonioase: Începu a — o barcarolă vene-ţiană ialecs.) [onora.]. MIORLĂIT sbst., MIORlAITURĂ (pl.-turi) sf. ® Faptul dc a miorlăiTl© ^Strigătul pisicii, mieunătură: de azi Înainte visurile mele poetice nu vor mai ti lngtnate de —al motanilor şi de urletul dulăilor (alecs.) ; aud nişte miorlăituri să fi zis că e vre-un cotoiu sălbatic icar.> TI ® B Cintare nearmonioasă: cucoana caiiopi m'a asurzit cu miorlăiturile sale nemţeşti (alecs.). MIORLĂITOR adj. verb. miorlAi. Care mior- * glas MIORLĂITURĂ tm- MIORLĂIT. •MIOSOTIS, miozotis sm. *=nu-mă-uita [fr.]. MIR1 (pl. -rari) sn. ® t Uleiu mirositor, parfumat 1[ © nâ Uleiu sfinţit cu care se ung pe frunte copiii la botez, preoţii la consacrarea lor şi la moarte, suveranii la încoronare, etc.: n citi... rugăciunile de Încoronare... Şi-i anse fruntea cu sflntul — (odob.) T ® njji Miruit: la biserică, merse la —, se ploconi In dreapta şl ln sttnga, şl Ieşi hsp.) K ® © Frunte (lO-cul unde se unge cu mir); a izbi, a iovi (drept) ta —, a lovi In frunte TI 5 P A lua cuiva -mi, a-1 omorî: cum aduse buzduganul său şi lovi pe zmeu, li luă —’Ul hsp.» [vsl. miro< gr.]. MIR2 sbst. „A Lume: de —, lumesc, care nu face parte din tagma călugărească: preot de —; cierul de —; popilor de —, pe cari li numea Haldei, le clnta antifoa-nele următoare icrg.) [vsl. mir U]. MIR' Sbst. Mirare: te-ai făcut de —ui lumii; e de — (r.-cod.) [m i r a1]. MIRĂ1 (mir) 1. vb. tr. A pricinui mirare, a face să se minuneze, a uimi, a surprinde: intimpiarea a-ceasta ne-a mirat pe toţi. 2. vb. refl. ) A se minuna, a se umplea de mirare, a fi uimit, surprins: Începu a umbla, uitlndu-se prin toate prăvăliile, şi mirlndu-se de toata cele ce vedea usp.) TI r (p A fi curios să ştie, să afle ceva TI ® (p A nu şti, a fi nedumerit: mă mir ce să fao; te miri de unde o mai răsări şi el TI ® (£) Te miri cine, Cineva fără nici o importanţă, cel dintiiu venit; cine ştie cine: vorba era vorbă, la locul ei, şi nu-1 putea răpună te miri cine (Crg.i; te mirice, cel maimic lucru, mai nimic; Cine ştie ce: nu te mai pune şi d-ta atlta pen- , tru te miri ce şi mai nimica icrg.) ; dacă o Întrebai ceva, ...Iţi trlntea te miri ce neghiobie boacănă (car.i; te miri unde, undeva, cine ştie unde: jidanul era dos de -acasă, te miri unde (reto II © Trans. A se uita: mergi, ioane, mtră-te de oi cvic.) [lat. vuig. mirare = clas. mirări]. •MIRA2 (-rez) vb. intr. şi refl. A se o-glindi, a se vedea în ceva ca intr’o o- glindă: ...o fantastică grădină Ce mirează flori de lotus ln oglinda nuni lac (alecs.) ; baba s cochetă şi sulemenită se mirează In oglinda rlu-rilor îngheţate (alecs.) [fr.]. •MIRĂ1 sf. ® Cătare, ţintă, bumb Ja capătul imei puşti sau unui tun, ce serveşte pentru ochit TI ©^ Ţintă .-punct Fi „„ de —, punctul pe carc-1 ocheşte cineva Mira. spre a-1 atinge cu glonţul TI ® Instrument întrebuinţat ln operaţiunile de nivelare (7] 3179) [fr.]. _LL 778 www.dacoromanica.ro 1 'MIRĂ* sf. Smirnă. [Ir. m y r r h e < gr.]. 'MIRACOL (pi.-u) sn. Minune [lat.]. 'MIRACULOS adj. Minunat [lat.]. 'MIRAJ (pi.’-ajuri), MIRAGIU (pi.-gii) sn. i Fenomen optic, care se produce mai ales în ţările calde, şi prin care ochiului i se pare că zăreşte pe pămint ori sus, în atmosferă, suprafaţa unei ape pe care se resfrînge imaginea răsturnată a o-biectelordimprejur (H 3180) ţf © ® închipuire, iluziune amăgitoare [fr.]. MIRARE sf. ® Faptul de â se mira1 ţ 2 Sensaţiune pricinuită de un lucru neaşteptat, de necrezut, ne mai văzut sau ne mai auzit, extraordinar t ® (P Mi-e de-a ... „ . », sînt curios să ştiu, 3l8°- M,raJ- Să allu: mi-l de-a» de nude al să-l lei, dacă n’are fiinţă pe lume (Crg.j. MIRAS tw MIR&Z. MIRAT adj. p. mirj1. MIRĂTOR adj. verb. mir* şi sm. Care se miră (apare numai în descîntece). f MIRAZ, mir^S sbst. ® î1! Moştenire: lnsluibamea am rămas La tatăl Măriei tale moştenire san mlras (panni * ® Cîştig neaşteptat (r.-cod.) ţf ® Olten. Trans. Pomină, minune n UŢ.) : fire-ai de mlraz să Iii, năzdravăn ce eşti! (mera) [tc. mirâsl. MIRE sm. ® Numele logodnicului, în timpul serbării cununiei şi cît ţine nunta, ginere: mirii si rudele lor eran In căruţe ferecate numai in aur (isp.i ţ[ @ cai de », cal ce socrul dăruia odinioară mirelui şi pe care încăleca cînd se ducea la cununie [probabil alb. mire „frumos”]. MIREAN adj. şi sm., mirean(c)A sf. Garc-i de mir, lumesc, care nu o nici preot nici călugăr(iţă), laic: ori-cine o fi fost autorul, călugăr sau », ...uşoară să-i fie ţărlnal (i.-oh.); cela oe va răci ere vre-o muiate... mi-reanoă iprv.-lp.i ; cela oe va apuca vre-o muiare mireană de la mănăstire, sl acela se va certa ou moarte (prv.-mb.); fac fii de suflet numai mirenii vlrstnicl si mirencile cele vlrstnice (leo. car.) [vsl. mi răni na]. MIREASA (pl.-rese) sf. Numele logodnicei în timpul serbării cununiei şi cît ţine nunta: călugăriţa să cbiamă mireasa lui Dumnezău (PRV.-LP.); F: sade ca o », şade liniştit(ă), cuminte; taci,», nu mai o Unge, începutul unui clntec de nuntă care se cintă miresei cînd părăseşte casa părintească (se zice şi în ironie, unuia sau uncia carepllnge); de aci: a piinge ca o », a plinge mult: sadea cu mlnile la oebi siPUngea ca o —- (crg.) ; i©: se potriveşte ca mireasa la moară, Se loveşte ca nuca în perete [m i r e]. MIREAZMĂ (p(.-ezme) sf. ® Miros plăcut, îmbătător, aromă, parfum: mirezme dulci, Îmbătătoare, de sulclnă si de dumbravnic, se Împrăştie In aer de pe tinetele bătute de soare (vlah.) ţ] ® Mirodenie, aromat: ar clădi cu slute mirezme, cu smirnă şi cu tămlie altarul vină tort lor (ooob.i [vsl. m i r i z m a < gr.]. MIRENESC adj. De mirean: judecătoriui cei »certa-l-va după voia lui şi-l vasilisăo înzestreze (prv.-mb.). O MIREZ sbst. Trans. = merizAtoare: dacă vitele se joacă... sau de fug la»..., are să se schimbe vremea (grm.). 'MIRIADĂ (pi.-de) sf. ® La cei vechi: zece mii H © Astăzi": număr foarte metro şi nedeterminat, mii (şi SUte): miriade do stole [fr.]. ’MIRIAGBAM (fl.-me) sn. Greutate de zece mii de grame "[fr.]. 'MIRIAMţîTRU sm. Măsură itinerară de zece mii de metri [fr.l. 'MIRIAPOD (pi.-de) sn. % Clasă de animale ar iculate, al căror corp e alcătuit dintr’un mare număr de inele purtînd fie-care una sau două părechi de picioare, cum e, de pildă, cîrcăiacul ( ■ 3181) [fr.]. 'MIRIFIC adj. Minunat, admirabil, măreţ: cu cit suie, cu atlt se desfăşură la picioarele drumeţilor panorama »â a Sinaiei ; merge pe drum ca o », si etnd colo, uite ce-i plăteşte pielea! (lung.) [vsl.]. MIROS, Mold. MIROS (j)i.-rosuri, -roase) sn. ■ fid Sensaţiunea produsă asupra mucoasei nasului £)  percepe mirosul, a simţi un miros: » o 779 www.dacoromanica.ro MIR- floare; Am o lloare frumoasă, Bărbaţii o miroasă ipann), yhi-i«|C Citoare despre ,,tenieie”; zmeii aveau un miros tare ager, IVI IO amiroseau de departe pe om ; Si oununl de ilori uscate llslesc am Irosind (emin> H abs. A răspîndi un miros urit: carnea asta miroase * 4 0 A simţi, a ghici: cotoşmanul mirosi Îndată, cam onm merge şiretenia iisp.i; surugiii... cari m irosiseră bacşişul gras, minau de o lac de scăpărau copitele cailor (gn.) H 5 ® F A i se părea: aşa-ml miroase treaba H « ® F A-i voni la socoteală, a-i conveni: asta nu-1 prea miroase [vsl. mirOSati< gr.]. MIROSITQR adj. verb. miros?. Care miroase: scotind din sin... un mănnnohiu de (lori bine mirositoare, 1-1 dete ca semn de iubire (Isp.) 11 C NEMIROSITQR. MIROZENIE sf. Trans. Minunăţie, ciudăţenie: ne-a spus tot mirozenll de pe unde a umblat (P5C-); să vedem ce ^ a mal adus şl acum (ret.). MIROZNĂ [ţi.-ne sf. Mold. Bucov. MIREASMA: florile cele frumoase de prin marginea pădurii... umplu văzduhul de (crgj [m i r e a z m ă, refăcut după miros]. *MIRT sm., ✓ mirtA sf. ♦ Frumos arbust, totdeauna verde, originar din sudul Europei; florile lui albe, foarte plăcut mirositoare, stnt simbolul castităţii (Myrlus communis) (i£) 3183): Tu Îmi pari ca o bacantă ce-a luat cu ’nselăciune De pe-o frunte de fecioară ^ul verde de martir (EMIN) [lat.]. •MIRTACEE sf. pl. ♦ Familie de plante dicotiledoane,lcu tulpinaarborescentâ, al căror tip e mirtul [fr.]. MIRUţ1 (-ueso) v6. tr. şi refl. 1 ni A (se) unge cu sflntul mir: s’a dus de s’a mlrult tn Fig. 3183. Mirt. biserica Ourtea-veche, după obiceiu (i.-gh.) H - ® l> A lovi drept In frunte: ai Înnebunit, ori vrei să te mlruesc in numele Tatălui ] 3184). ‘MISA (pl.-se sf. -ri Liturghie [lat.' n i s s a]. 'MISANTROP... MIZANTROP... 'MISCELANEE sf. pl. ^ Tipăritură sau manusciis cu materii \a- 1 nate [lat.]. MISCHŞT, mişchşitsbst. $ Varietate de struguii tămlioşi, cu sim-buri foarte mici [tc.]. t MISCHIU sbst. Oţel tare, întrebuinţat în special pentru ascuţitul săbiei [comp. tc. myska 1]. MISIE s«- misiune. ‘MISIONAR sm. 1 mS Preot trimis spre pro-povăduirea credinţei creştine H s ® Cel ce întreprinde să propage o doctrină [fr. . tMlSIRLţU sm. X Soldat din Egipt [tc. misirii]. MISIT sm. V Samsar, mijlocitor [ mesjt], MISÎTţE sf. 1 Meseria de misit: ţrăeste din * şi contrabandă (gris.) H j Samsarlîc, plata ce Fig. 3184. Miruţă. primeşte misitul. •MlSiyNE, p misie sf. 1 însărcinare, împuternicire de a face ceva: a-si Îndeplini ~a; in iarna trecută, guvernul nostru mă lnsărcină cu o misie la Chlşinău (negr.) ; ştiinţifică, diplomatică * ® ~ţ Propovădui rea Evangheliei: ~a apostolică 1J ® gjf Chemare, ceea ce săvlrşeşte o persoană, un popor, etr., ca şi cînd Dumnezeu i-ar fi dat acea însărcinare *i © ^ Preoţi trimişi într’o ţară străină spre a converti pe păgini şi a instrui pe creştini ţ ® ^ Stabiliment întemeiat de misionari în mijlocul necredincioşilor [fr.]. i •MlSţVĂ (pl.-ve) sf. Scrisoare eu caracter personal [fr.]. "MISOGIN sm. Bărbat care urăşte femeile [fr.]. •MISTER (pl.-ore) sn. ® La cei vechi: ceremonii religioase care erau expresiunea unei doctrine secrete şi la care puteau lua parte numai cei iniţiaţi: ~eie din Eieusis U @ aii Taină, adevăr al religiunii creştine pe care nu-1 poate pătrunde raţiunea Omenească: biserica se umplu de credincioşi, veniţi ca să asiste la sacrul ~ al Învierii Domnului (alecso *[ ® © Ceea ce e ascuns, tăinuit, secret: -~eie ponticei; <~eie Africei: e o nenorocire grozavă În lamilia noastră... şi un ~-mare, care mă turbură de ani (vlah.) 1[ 4 o In evul mediu: piesă de teatru, germenul tragediei modeme, cu subiect biblic [fr. mysttre]. "MISTERIC adj. njj| Misterios: O flacără ^ă Dă. Palidă lumină, Iar stllpii lu blserioă Păreau că se Înclină. (bol.) [mister], ‘MISTERIOS adj. 1 rriS Care stă în legătură cu misterele religiunii 1 s Tainic, ascuns: o faptă misterioasă 1 s Care tăinueşte toate sau face 0 taină din lucrul cel mai neînsemnat: nom« [fr.]. ‘MţSTIC ţ. adj. 1 nâ Care conţine o alegorie religioasă, un înţeles nedesluşit: sensul~alSfintei8cripturi 11 © ah Care rafinează asupra materiilor de devoţiune şi asupra spiritualităţii: scriere ~ă H (D Care se adresează cu deosebire sentimentului: doctrină ~ă. 2. sm. Partizan al misticismului [fr.]. •MISTICISM sbst. să +%. Credinţă religioasă sau filosofică care admite că divinitatea poate face-omului unele comunicări directe [fr.]. •MISTICITA.TEsf. -n$ Devoţiune rsfinată [fr.]. •MISTIFICA (-tic) vb. Ir. A abuza de credulitatea Cuiva spre a-1 păcăli: de sigur, avfnd cineva inspiraţie, poate minţi şl», pe altul ori fu ce zi peste an (CAR.) [fr.]. MISTIFICARE «w MISTIFICAŢIţJNE. •MISTIFICATOR sm. Cel ce are obiceiul de a mistifica, de a păcăli, păcăliciu [fr.]. ‘MISTIFICAŢIUNE, MISTIFICARE sf. Faptul de a mistifica; rezultatul acestei acţiuni: să Înceteze dar cn infamele lor mistificat luni (car.) [fr. ]. "MISTRAL sbst. 0 Vînt puternic care suflă dinspre nord-vestul Franţei în valea Ronului şi de la sud, pe coastele Mediteranei [fr.]. MISTRECIQR sm. dim. mistreţ. Puiu de mistreţ: erau mistreţe cn mlstreclorli lor w •Fig. 3i85.»,Mistret. ba, Insă, ştii, nici prea prea nici foarte foarte, ca vinul cel /v (alecso 1[ a Pădureţ, sălbatic: Foaie verde măr Intre Jişeni şi Olteţ Creşte-un mare nuculeţ ivor.i. g. sm., mistreatA (pî.-eţe) sf. Porc mistreţ* scroafă mistreaţa [lat. m i x 11 c i u s . MISTRICIONIU adj. şi sm. Băn. Olten. De-rasă amestecată, de soiu amestecat, corcitură [m i s t r e ţ]. MISTRIŢAT adj. Olten. Variaţiuni in urma schimbărilor, plecărilor, morţilor, etc.: —a potuiaţiunii •( • HA Schimbare produsă intr’un corp militar sau civil de pe urma înaintărilor in grad: — in armată, ln magistratură r » tgd Variaţiune a preţului alimentelor ŞJ » Dusul si întorsul mulţimii şi trăsurilor K n Mersul trenurilor: biroul de — al gării K © J Gradul de iuţeală sau de Încetineală cu care un muzicant bate măsura H @ ® Pornire sufletească:de compătimire, de minle h 0 Agitaţiune a spiritelor, întăritarp, pornire spre re- voltă: ~ populară ţ] © 0 jr Ceea ce însufleţeşte MIS Stilul, mişcările elocuentei; discurs plin de »' ţ[K R NE- ..in MIŞCARE, Mly MIŞCAT adj. i p. mişca K s 0 Turburat, sguduit sufleteşte: era adine — HK fi NEMIŞCAT. MIŞCĂTOR adj. verb. mişca, i Care (se) mişcă: nisipuri mişcătoare ţf 2 Care se poate mişca: avere mlşoitoare; mişcătoare zicem acelea oiţe au suflet, sau, şi neavlnd suflet, se mişcă şi să strămută, cum: dobitocul, hainele şi oelelalte (leg.-car.) 1J ® 0 Care turbură, care sgudue sufleteşte: o povestire mişcătoare; toate dedeauclipelor acelora o măreţie deosebit de sfintă şl de mişcătoare (vlah.) " fC NEMIŞCĂTOR: avere nemişcătoare. MIŞCHET sw MISCHET. MIŞCOCE(A) sf. F 41 Păduche imaro [mişca], MIŞEL adj. 1 t Sărac, sărman: oela ce va fura lucru puţin de la vre-un om —acela olnd va fura Intll, atunce să-l bată (prv.-mb.) ' © t / Lepros: muierea se desparte de bărbatu-Şi de va fi sau gubav (prv.-mb.) Ş[ ® Ticălos, mizerabil, nemernic: da ştii d-ta că asta-i o faptă de — p (Alecs.) 1f t Fricos, laş: cel ce fuge dinaintea duşmanului este ~ (br.-vn.) ; — ou cei voinioi şi brav cu oei fugari (alecs.) [lat. m I s ă 1 I u s]. MIŞELA •*- MIŞEL}. tMIŞELÂME sf. col. mişel. Sărăcime, oamenii săraci, nevoiaşi: popa să spue cuvlntul lui Dumnezeu... ln limba pre earea grăeso oamenii, să putem Înţelege noi —.a (COR.). tMIŞELĂTATE sf. Sărăcie: lucrul acesta este ^a, neaiungerea sau sărăcia de cu vreme (pann) *’ - Grămadă de provizii ce adună şoarecii sau furnicile sub pămlnt pentru iarnă iciauş.) (tum K > Pr. ext. Băn. Often. Bogăţie, avere strînsă, agonisită: pe el nu-l vait, că are mişună (R.-coo.) [lat. m e S S i o-n e m, influenţat ln fonetism de mişină1; comp. însă şi rus. myîyna, slov. misina „gaură de şoarece”. MIŞINĂ3, mişuna (pl.-ni) sf. fţ Scobitură, adin-cătură in dinţii calului, in fundul rareia se găseşti o substanţă cimentoasă negricioasă; la început are forma ovală lătăreaţă de-a curmezişul gurii, apoi ajunge ln forma unui bob de fasole; mai tirziu de vine rotundă, pină ce dispare cu totul la bătrîneţe prin frecarea şi tocirea dinţilor; numită şi „mur 781 www.dacoromanica.ro MIŞ MIT să” sau „muscă” [probabil de aceeaşi origine cu m i ş i n ă3]. ‘MIŞMAŞ (pi.-ajuri) sn. 2 Pahar de vin amestecat cu apă gazoasă sau cu borviz: iau aperitive, ţuică, mastică, pelin, ~ ai gustă mezelari (car.) [germ. Mischmaschj. MIŞUI •«- MIŞUNA. MIŞUIALĂ sf. i Faptul dc amişui: pretutindeni este o o forfoteală, o lierbere, o pornire de train proaspăt (cari ţ] •- Grămadă, mulţime (de oameni, de animale) care mişue: mişulaia discretă a insectelor prin păiş (CAR). MIŞULIE sf. Olten. / Boală lumească, venerică (ciauş.) (pşco [mişel 2 ]. MIŞUN sin. Hîrciog, un fel de şoarece cunoscut pentru proviziile ce adună, de iarnă, sub pămînt [m i ş i n ă2]. MIŞUNA (-un), MIŞINA (-in), MIŞUI (-suin) Vb. intr. A umbla de colo pînă colo în mare număr, a se mişca In toate părţile ca furnicile, a furnica, a foi, a fOjgăi, a viermui: lume peste lume., mişuna prin toate părţile icar.i; i se părea că şi vede mlşunlnd soldaţii prin curte ibr.vn.i; uliţa... era ticsită... de calici privilegiaţi cari mlşulau ca turnicile In toate părţile icro.) ; F : sub aceste valuri de flori, mişue, colcăe, se muncesc aceleaşi patimi (dlvr.) [lat. *m5ssionare< messio; comp. mjşină2]. MIŞUNĂ1 •«- MIŞINA*. MIŞUNĂ2'31 i»- MIŞINA2'3. *MÎT (pl.-turi, ✓ -te sn. i ^ Povestire fabuloasă: ~oii iui Hercuie *1 2 Lucru imaginar sau extrem de rar [fr. < gr.]. MţTĂ (pf--te) sf. Bani, daruri ce se dau cuiva (In spec. unui slujbaş al Statului, unui judecător, etc.) spre a-1 clştiga de partea sa, spre a-1 îndupleca să facă un lucru neonest, nedrept, împotriva legii Sau Cugetului Său: a da, a lua —cade-se Judecă tortului... să fie. . nemlnios, nefăţarnic, neluotorlu de ~ (prv.-mb.) [vsl. inyt o]. î MITARNIC 1, adj. Care ia mită. 2. sm. Vameş: se aproplară lui toţi încurcătură, zăpăceală H 2 Stricăciune [m i t o c o s i]. MITOCOSI ( -oseso ) vb. tr. Olten. Ban. © A încurca, a zăpăci (conv.) 1 s A muşamaliza (ciauş.) T 3 A strica, a prăpădi. MITOH = metqo. ‘MITOLOG sm. învăţat care studiază şi in-terpretează'mitologia [fr.]. ‘MITOLOGIC adj. Ce ţine de, privitor la mitologie: povestire ~ă [fr. 1. ‘MITOLOGIE sf. Totalul credinţelor, povestirilor din antichitatea păgînă privitoare la divinităţi şi la semi-zeii din epoca eroică: ~ greacă, romană, nordică, germană, slavă, etc. MITORLAN sm. tj-ţ, = CţRTITA. MITRĂ1 (’pl.-tre) sf. Acoperemînt al capului Fig. 3187. Fig. 3188. Mitră (ortodoxă). M. M. Mitre. ce poartă arbiereii’şi mitropoliţii cînd oficiază la ocaziuni solemne; are, la Ortodocşi, o formă sferică cuocruceînvirf( • 3187); la Catolici se termină In partea de sus prin două vlrfuri ascuţite ( . 3189): Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit ou icrg.) : trimite Voevodulul Moldovei titlul de rege şl coroană imperială, iar Mitropolitului de patriarh (vlah.) [vsl. < gr.]. ‘MITRĂ2 (vi.-tre) sf. Acoperemînt ăl capului la vechii Perşi ((■] 3138): El pe capu-1 poartă * şi-i cu barba pieptănată (emin.) [fr.]. MITRĂ3 (pl.-tn) sf. £) Organul din plntecele femeii în care se concepe şi se desvoltă fătul, matrice, uter [ngr.]. ‘MITRALIE sf. ^ Sfărlmături de fier cu care se umpleau odinioară ghiulele: Românii uroind cu vijelie Printre gloanţe şi ~ dealul Qriviţei (I.-gh.) ; turlele şi cupolele se umplură In curlnd de obuze şl şrapnele şi de mi- train (s.-alo.) [fr. m i t r a i 11 e]. ‘MITRALIERĂ (pl.-n), MITRALIţzA (pl.-ze) Sf. Ţeavă de tun de calibru mic. prevăzută cu un Fig. 3190. Mitralieră (pe afet de campanie). mecanism, cu care se poate asvlrli într’un timp scurt un număr foarte mare dc gloanţe (H 3190) [fr. mitrailleuse]. 8 w MITROACĂ (pi-ce), MITROCAR sm. K> = GU-VJDIE. MITROPOLIE sf. Bă © Biserică catedrală în care oficiază de regulă mitropolitul ( ■ 3191) H ® Reşedinţa, palatul mitropolitului [vsl.]. 782 www.dacoromanica.ro MITROPOLIT sm. ® gj Nume purtat de fiecare din cei cinci înalţi prelaţi ai ţârii, mai marii peste episcopii celor cinci regiuni eclesiastice ale României ( ~ul Munteniei, numit şi ~nl Primat, care e în acelaşi timp Patriarhul ţării; ~ui Moldovei; —ui Ardealului; ^u] Bucovinei Şi «-ui Basarabiei) ( • 3192); (*•- stîimA ) 1) 2 i Numele vinătoresc ironic, al dropioiului [vsl. < gr.] MITROŞI (-osesc) vb. Ir. Trans. (pac.) A încurca, a pune în desordine. MITUI (-ueso) vb. Ir. A da m i t ă, a cumpăra cu bani (conştiinţa unui slujbaş, unui judecător, etr.), a corupe: mitul pe toţi vracii cari spuseră împăratului că... nu Be va Însănătoşi hsp.i; potcaşul... mltueşte pe judecător din banii boilor oelor furaţi (ret.). MITUIALA (pi.-leii) sf. Faptul de a mitul: dacă ei s'apucă de mlşelll şl de cine strică P «jip.i. MITUTEL = MITITEL. MIT (pi.-te) sn., mjtă s/., mai adesea pi. mjţe. ® Kt Lina ce se tunde pentru prima ,. dată da pe miei: li mitul şi pe dlnsul ca k. iut pe mieii ceilalţi şi-i trimise miţele acasă b. (isp.) 11 © pi. Smocul de păr de la . î,r; pintenul (partea dinapoi a chişiţei) Ir *; calului (■ 3193) [lat. ’agnieius „de mici” < a g n u s]. MP. a® MIŢI (-tesc) vb. tr. Kt A miţui: ” M după ce se mlteso mieii ei se tund oile, ' fi***R^A se pierd sichecheritele imar.1 [miţe]. ^ MIŢQS adj. Kt Cu miţe Iun-gi, cu lina lungă şi creaţă; bogat Fig. 3.93. m. Miţe. în miţe: un urs ou o blană lungă, mltoasă (SN.); bărbaţii) ou căolulile miţoase trlutite jos, stau drepţi, aecultlnd slujba ou smerenie (D.-zamf.) ; ...era un morâ-raş buzat C'un oojoo mare •»’ (vor.). MIŢUţ (-uesc) vb. ir. ® Kt A tunde lina micilor: 11 mitul si pe dlnsul oa pe mieii ceilalţi sl-l 'trimise mitele acasă nsp.i 1 © Pr. ext. F A tunde [m i ţ e]. MITUIT sbst., mituiala sf. Kt Faptul de a miţui; tunsoarea mieilor. MIXANDRĂ micsandră. *MIXT adj. 1 Alcătuit din mai multe lucruri de naturi deosebite: un oorp * ® Comlslune .»>&, ai cărei membri aparţin unor corpuri sau unor ţări deosebite fl s dtaa Tren care e compus din vagoane de călători şi din vagoane de marfă 1f © ± Număr număr compus din întregi şi din fracţiuni [fr.]. •MIXTURĂ (pi.-tari) sf. £ A Băutură, doctorie lichidă formată din amestecul mai multor substanţe [tr.l. •MIZA (mizez) vb. tr. A pune miza [fr.]. *MIZĂ (pi.-zei sf. 1 ^ Suma, banii ce fie-care din jucători pune în joc: lsi făcea mina greblă si aduna mizele In banc cu o mişcare graţioasă (vlah.) II @ O Miza in scenă, punerea în scenă, decorurile, costumele, etc. pregătite pentru reprezentarea unei piese de teatru [fr. m i s e]. ‘MIZANTROP adj.şism. 1 Care urăşte pe oameni r © Om ursuz, posac, care fuge de societatea oamenilor [fr.]. ‘MIZANTROPIC adj. Care are firea mizantropului, ursuz’ posac [fr.]. "MIZANTROPJE sf. ® Ură dc oameni, setrbă de lume 1 2 Firea omului ur«uz, posac, care fuge de lume: mizantropia sa creştea In proporţie cu ura ce Insufla el societăţii venetiane (alecs.j [fr.]. MIZDRI tw MEZDRI. •MIZER adj. Sărman, nenorocit [lat.l. ‘MIZERABIL ţ. adj. 1 Care e ta mizerie, sărman, nenorocit, vrednic de plins, jalnic 1| © Ticălos, nemernic, mlrşav, păcătos. 2. sm. Om ticălos, nemernic [fr.]. •MIZERICORDIEs/. Indurare, milostivire [lat.]. ‘MIZERICORDIOS adj. îndurător, milostiv [fr. . •mizerie sf. 1 Sărăcie lucie, calicie, mare lipsă 1 2 Stare nenorocită, demnă de plins, ticăloşie *1 » pl. Supărări, necazuri mărunte făcute cuiva din răutate, din invidie, etc. f © Fleac, nimic, bagatelă ffr. m i s e r e + lat. mi seri a]. MIZILIC = MEZELJC. MÎGLĂ1 (pi.-io) sf. ® Grămadă de bolovani M|Ţ. de sare 1f © Grămadă, morman: l-arată strigoiul o —■ de bani lntr’un zimnlc (r.-cod.) ; a făcut un foc dlntr’o MIL ~ mare de lemne (pşc.) [COmp. ung. magi (v) a], t MÎGLĂ» (pi.-le) sf. O Ceaţă [vsl. ini g 1 a], MÎGLAŞ sm. Cel ce taie şi scoate sare din-tr’o salină [mîglă1]. MÎGLISI (-iseso) vb. tr. A ademeni, a îndupleca cu vorbe linguşitoare: eu nu te voiu ~ de loo ou lăgă-dulell (isp.) ; s’a luat cu binlsorul pe lingă el, a Început să-l mingile ;1 să-l mlgllseasoă (Car.) ; l-a mlgllslt si l-a dus la tribunal, de i-a făcut o htrtie (BR..VN). MÎHNI (-nesc) ţ. vb. tr. A întrista adînc: laudele lor m'ar —- peste măsură (Emini. 2. lb. refl. A se întrista mult: clnd auzi... de una ca aceasta, se mlhni plnă In ad Incul sufletului ttsp.i. MÎHNICIOS adj. Care aduce mîhnire, întristător: mintea de sinesi se porneşte pe ougetări mlhnl-oloase (odob.) ; dacă clndva vre-un nor mă posomoraşte (negri [mîhnit], fMÎHNICIUNE Sf. Mîhnire: asta o amăra pe copilă... să moară de ~ sl mal multe nu (cari; grijile Si wa lăsat-au vre-odată multă vreme pe om...P (odob.) [m î li n i]. MÎHNIRE sf. Faptul dc a (se) mihn i. Întristare adîncă: de ce ascunzi de noi izvorul mlhnirllor tale, tatăP (isp.). MÎHNIT adj. p. mIhni. Foarte întristat. MÎHNÎTOR adj. verb. mIhni. Care nnhnoştc: 11 păru rău că aduse(se) vorba despre luorurl atlt de mltanl-toare sufletului Împărătesc nsp.i. MÎINE, (p Mlmi, Motd. Tr.-Carp. mine, mJni adv. Ziua care urmează după cca de astăzi; ziua de •••; —. dimineaţă: ^ seară; ca ^ (poimline), ~ poimline, în- tr’o zi foarte apropiată, n’o să treacă multă vreme, foarte curînd: oa mline, paroă-1 văd ministru ivlah.i; ca mine polmlne mi se ’mplinesc anii si rămli făr' de mine (CRS.); eşti acum la oeaslov si mine poimlne ai să treci la psaltire (Crg.i ; bv astăzi 1 ©, azi 2 , LĂSA 1 11 [lat. m a n p]. MÎL sbst. Motd. Bucov. Nomol: (mreana) a că-puito... unde se afla ea ascunsă in —* (sb.i [comp. rut. m u 11. MÎLC(Ă) adv. tn expresiunea a tăcea a ră-mînea mut, a nu scoate nici o vorbă: am tăout miică Si mi-am căutat de treabă (isp.l [m 11 C O m]. MÎLCAVIŢĂ •«- MALOAVIŢA. MÎLCI (-cesc) vb. tr. A nu scoate nici o vorbă, a rămîne’a mut (de uimire, de ruşine, de spaimă, etC.): ofnd 11 văzură procopslţii plin de ninsoare, o milciră (isp.): o mlloise si el, cit era de împărat (r.-cod.) ; a mllcit-o boieru si s’a făcut galben ca tnrta de ceară (JIP.I [vsl. m 1 fi fia t i]. MÎLCOM. MţLCUM, MOLCOM, MQLCUM, MţTLCOM 1. adj. Liniştit, domol, potolit: e lumină tnăuntru, lumină albastră, un albastru molcom si leneş (CArj; va Ii o trecere molcomă si firească (de la viaţă la moarte de care nu mă tem iemin.) ; In rugăciunea-i molcomă si tlngultoare (VLAH.I. 2. adv. Lin, domol, încet: molcom fi clntă si-i sar împrejur izvoarele (VLAH.); aci... (Oltul) se odihneşte molcom... pe largi aşternuturi de nisip ivlah.i; a tăcea <»•, a nu scoate nici O vorbă: tata a tăcut mlloum ca piticul (sb.i ; calul a tăcut milcum, n’a mai neohezat (sb.i ; linisteste-te acolo si taci molcom (crg.i : toţi tăcură molcum, clnd auziră de o aşa grea porancă (isp.) ; lingurarii... s'au aşternut pe mlncare, tăclnd molcum (Crg.i; a sta», a Sta liniştit, a nu se mişca: ramurile pomului aceluia... nu stau milcum nici o clipă, ci se tot mişcă necurmat (sb.i [vsl. m 1 u -koml; rus. molkomu]. MÎLCOMI, MOLCUMI, MULCOMI, MULCAMI (-ămesc ţ. vb. Ir. A face să tacă, să mai îugădue, a linişti, a potoli: i s'au făcut şi lui Busuioc o jale şi un dor... dar frate-său tot l-a mllcomit (sb.i; li tot mulcămeşte ca să aştepte oină s’a face ziuă, o'apoi pe toti Ii tndestuleşte (ret >. 2. vb. refl. A se linişti, a se potoli, a nu mai zice nimic: preutul n'a vrut să-l mai usture şi spatele şi s'a mllcomit (sb.) [m 11 c O m, molro in], t MÎLCOMIŞ adv. încet, pe tăcute, fără sgomot: să meargă... să spargă zidiul să na ştie nime (D08.); ttUli adesea l pe Ioan Alexie îndată şi pe ** au cuprins toate cetăţile carlle era supt stăplnirea Marhionului (CANT.). 783 www.dacoromanica.ro MIL- mîlî (-lese) vb. ti. ţi refl. Mold. Trans. Aţ(se) a-c°peri de nămol, de m 11, de glod: din cina in MIN olnd, coasa prinde mii, se mlleşte (PAMF.). MÎLOS adj. Mold. Trans. Plin de m î 1, nămolos, gloduros: llncinreau apele line, cu funduri adinei şl miloase org.): Prutul, tulbure şi » (VLAH.). MÎNA (min, mliu) vb. ir. i A face să pornească Înainte, să apuce într’o direcţiune oare-care animalele, gonite din urmă sau îndrumate cu vorba, cu băţul, cu biciul, ctc : » oile la păşune; » caii; ® F » porcii la fir (crgj, a sforăi 1f t abs. A conduce caii Înhămaţi la o căruţă, la o trăsură, etc.: mină mal iute 1 nu ştie să mine; prin tlrg, aşa mina de tare moş Nichitor, de ti se părea că sboeră iepele (crg.j ţi © A Îndemna să meargă, a Îmboldi: bătrina plecă ia biserică, minată spre locaşul mlntuirii de-o lărlmă de nădejde (OLVR.) 1 * t (£, Trans. A trimite: a minat pe albină la casă ariciului 'mar.) ; baba sculă fata şi o mină cu oile la păşune (cat.) ; olnd Tine cineva şi te găseşte la masă, să-l chemi, că i minat de Dumnezeu (gor.) (lat. m I-nare. MÎNA (p(. mlini, mini; ţ mlnuri, ţ mlnu) sf. © S> Partea corpului omenesc cu care se termină braţul ş cu ajutorul căreia se poate apuca sau atinge dosul; U. unghie; I. încheietura; Scheletul miinii. C. d. d. degete. Carp. — M. Metacarp. F. F. Falange. ceva; pr. ext. tot braţul de la umăr plnâ la extremitatea degetelor; mina propriu zisă e alcătuită din „Încheietura miinii", „palma’’, „dosul miinii” şi „degetele” [T] 3194, 3195): a deschide, a Închide mina; a întinde mina (spre a apuca, spre a lua ceva; ® a cere; a cere de pomană, a cerşi); mina dreaptă, mina stingă w-DREPT 1 " ; sărut minai a) expre-siune de salutare (bună ziual bună scaral la revedere!); b) vă mulţumesc; @: sărută mina pe care n’o poate muşca, se zice despre cei prefăcuţi cari se arată umili pe lingă cei pe cari ar voi să-i doboare. Cuvîntul mină intră Intr’o mulţime de locuţiuni pe care, pentru a fi găsite mai uşor, le-am clasat în trei grupe: A) icul ea In care cuvîntul mină e Însoţit de un epitet; D) locuţiunile în care mină urmează după o piepoziţie; C) acelea în care cuvîntul mină e precedat de un anumit verb.— A) A avea » bună. a fi norocos în întreprinderile sale; a-şl tace » bună cu [sau ne lingă cineva, a căuta să-şi clştige fa'toarea, simpatia cuiva, a se lua cu bine pe lingă cineva: Îmbrăţişase legea lui Mahomet, numai şi numai ca să-şi facă » bună la Turci (i.-gh.) : a avea o — uşoară, sigură, a lucia cu uşurinţă, cu pricepere, a fi îndeminatec se zice in spec. despre un chirurg): chirurgul trebue să aibă o» pigură; in cazul contrariu se zice: are o — grea; In mlini bune, In mlini sigure, In mîinile unei persoane de încredere, cinstite, pricepute ; cu mina goală, cu mlinile goale, fără a aduce nimic, fără a avea ceva In mină: cu mina goală uu mă mai lntoro acasă (olvrj ; a avea mina lungă, a avea multe i mari mijloace de a-şi ajunge scopul, de a face ot ce vrea spre binele sau spre răul cuiva); a avea » largă, a fi darnic; a li » sparţi, a fi risipitor: nu-mi plaoe să liu » spartă, ca mulţi alţii (alecs.) ; de ad, unmlni-spartă sm„ un risipitor; » moartăMfNĂ-MOARTA. — B) a) După prep. cu: A da cu mina de cineva, a-1 gdii (după multă căutare : glndindu-se la rtte trebuia Bă li Pătit ea rină să dea cu mina de dlnsul 3PI ; ©’: dă cu o mină şi ia cu alta; a li tot cu mina In buzunar, a fi silit să plătească, să cheltuească mereu ‘ a li ca mlinile legate, a nu putea să facă ce vTea (din pricina ordinelor primite, a cuvlntului dat, etc.); a se lua cu mlinile de păr, a da semne de disperare; a prinde pe cineva ou mina In sae (sau In traistă), a-1 prinde asupra faptului; a sta cu mlinile In brtu (Sau In şolduri), a sta cu mina in sin, a nu face nimic. a sta trlndav; a se ţinea cn mlinile de inimi (de rls, de durere, etC.); parcă i-ai luat (durerea, boala, etc.) ou mina. se Zice despre durerile unui bolnav, care încetează curînd după întrebuinţarea unui anumit leac; — b) după prep. de: e bun de », e CU noroc: a duce de»; a lega de mlini şi de picioare; a lua de »; a se lua de » cu cineva, a fi de aceeaşi teapă, la fel cu cineva; a (se) ţinea de <*>; —c) dU] ă de la: e răn olnd aştepţi de la mina altuia; a trăi de la — plnă la gură; a uita de la » rină la gnră ■«- GţJRA s ; — d) dU] ă prep. din: a da din mlini (şi din picioare', a nu sta neactiv, a alerga, a munci, etC.; O: dă din mlini, dacă vrei şă ieşi la liman; ©: cine dă din mlini nn se ’nneacă; a pierde, a scăpa din »; a umbla din » in », a trece de la unul la altui: umblă ca paraua din •'li'» (pann) ; bietul Făt-lrumos umbla din » In », căci toţi voiau să-l îmbrăţişeze osp.): — C) după prep. in: a li in mina oniva, a fi In puterea, la discreţia Cuiva; a sta cu căciula le»; s ii cn zilele In », a nu fi sigur cu viaţa, a fi în primejdie de moaite; — f) după prep. la: a avea ceva la », a poseda, a avea în stăpînire; a avea pe cineva la », a-1 avea la discreţia lui: voia să aibă pe Grec la — (i.-gh.) ; a cădea la mina cuiva, a încăpea în puterea cuiva, a ajunge sub stă-pînirea cuiva; a da ia mina cuiva, a da In primire, a preda, a înmina; a tune pe cineva ia », a pune stă-plnire asupra cuiva, a-1 avea în puterea lui; a-1 înşelat m’ai Înşelat cn minciuni, pin’ ce m’ai pns la » (alecs.) ; te pune la — cn Înscrisuri ticluite şi te apucă de-i munceşti vara întreagă pe nimica tjip.); una la I două la etc., am isprăvit cu una. cu două, etc., ne-am SCăpat de Una, etC : una la —! tăiati, copii, la răboj, spre ştiinfă tisp.); cinci la »! copii, tăiati vlrtos la răboj, ca să trecem la alta osp.i; — (J) după pe; a cădea, a încăpea, pe mina cuiva, a ajunge In puterea, sub stăpî-nirea cuiva; a da pe mina cuiva, a preda, a da sub stăplnirea cuiva: l-a dat pe mina poliţiei; a lăsa pe mina cuiva, a lăsa la discreţia, In puterea cuiva: lasă-i pe mina mea, că-1 Învăţ eu minte; a se spăla ne mlini, a-şi spăla mîinile; ® mai jos C); — h) după peste: a-i veni peste », a-i fi greu, neplăcut să facă un lucru: simţea că’ncspnse să-i vie cam peste» călătoria asta (o^zamfj; —i) după sub: sub mina mea, sub stăplnirea mea; pe sub », pe ascuns, in taulâ: să lapte pe Iată şi pe sub » împotriva duşmanilor usp.) ; proteja această acţiune pe snb » (i.-gh.). — C) După anumite verbe: a da mina cu cineva, a lucra de acord, împreună cu cineva; a da o » de ajutor AJUTQR 1 1 ! a (nn -i da mina, a (nu)-i conveni, a (nu)-i veni la socoteală, a (nu) fi în stare; cu dare de » IW DARE 3 ; a-şi freca mlinile (de bucurie, de mulţumire); a-şi frlnge mlinile de supărare, de durere, e c.); a-şi lua mina de pe cineva (ciaus.), a nu se mai interesa de cineva, a nu mai vrea să ştie de el; a-şi muşca mlinile (de necaz, de ciudă, etc.); apune mina pe ceva, a se atinge de ceva, a se apuca de ceva, a pune stăpînire pe ceva: unde Punea el mina, punea şi Dumnezeu mila usp.), avea noroc In toate întreprinderile sale; &: l-a pus Dumnezeu mina ’n cap, a dat de noroc, s’a procopsit; pe ce pune mina, se usucă, n’are noroc la nimic, nimic nu-i izbuteşte; a pune mina pe cineva, a-1 prinde, a-1 înhăţa; a-si pune mlinile in cap, a da semne de disperare; a pune mlinile ia (saupe) piept, a muri; de clnd mama caro m’a făcut a pus mlinile pe piept (crgj ; a pune» de la », a contribui fiecare cu ceva, a face o colectă: au sărit cu toţii şi au pus » de la » de au durat părintelui casă buuă (vlah.) ; un sat întreg n’ar 11 pus oare » de la », ca să poată lace dintr’lnsul cevaP (Crgi; a ridica mina asupra cuiva, a se pregăti, a ameninţa să-l lovească; a-şi spăla mtinile (de nn îuoru), a declara că n’a luat parte la ceva, că e nevinovat de ceea ce s’a Intimplat sau de ceea ce poate să se Intîmple; a se spăla pe mlini de ceva (ciauşj, a se lipsi pentru totdeauna de un lucru (pierdut sau furat), a nu-1 mai căpăta niciodată; a tăia cuiva mlinile şi picioarele, a-i lua toate mijloacele de apărare, de a putea lucra Intr’o direcţiune 784 www.dacoromanica.ro Oare-Care n © ©>: o — spală pe alta (ăl amlndouă obrazul), oamenii trebue să se ajute unu] pe altul, trebue să-şi Iacă servicii reciproce; mai bine s& pierzi an deget dectt mina toată, mai bine să sacrifici o parte, decit Să pierzi tot; cinci degete slnt Ia o — el anal cu altul na se potriveşte tw DEGET i ; ce-1 In —, nu-1 minciună, ceea ce am în mină, e sigur; doi pepeni intr’o ~ nu ae pot ţinea, nu poţi întreprinde cu succes prea multe deodată; săracele miiiii multei clnd lucrează mai mulţi, treaba se isprăveşte uşor r 3 Se zice despre lucrul făcut, lucrat cu mina, cu mîinile: lucru de***; trăeso, Iaca şl eu... cu lucrul mllnilor mele dSPi; asta nu-i de mina Iul, nu-i scris, desenat, lucrat de dinsul 1 ©® Putere, autoritate: mina de fier a guvernului 1 5 Cît încape în palmă, cit se poate ţinea Intr’o mînă; mănunchiu: le da pe rlnd iie-că-tuI clto-o — de pral ialecs.i; lşl aduna o — de susalu şl o pornea spre ban (D.-zamf.) ; o ~ de Iarbă, de lin, de nuiele 1 ” (J cantitate mică; decit un bonjurist c'o* de Învăţătură, mal bine un ţăran c’un car de minte rcRG i; cu o ~ de suiiet (ciaus.), slab, prăpădit, gata să cadă jos 11 © Mic număr de oameni: a'nlruntat adesea, c'o — de volnici, oştiri năvălitoare (vlah.) 1 © Căsătorie: a «ere mina cuiva, a cere in căsătorie H @ Rîndul de a împărţi Cărţile (la jocul de cărţi): domnilor, e mina la D-l Moroi 1 (dlvr.) ; a trece mina, a trece altuia rîndul de a da cărţile ţ[ n> Calitate, fol: de mina ’ntiiu; au fericirea de a vedea hune de toată mina icrg.) ; la aseme- nea loo se adună oameni de toată mina (Panni ; de multe mllnl Adîncătura desub talpa piciorului [lat. m a n c u s], MÎNCA (mănino, mine 1. vb. Ir. ® A mesteca şi înghiţi un aliment; — bine, prost; — oa un lup, cit Tatru, cit şapte; n’a mlncat de trei zile; s& nu mănlnci diu •oală, că-ţi plouă Ia nuntă (gor.) ; vitele mănîncă fin, iarbă $i grăunţe; vw NEVQIE ; PjINE 1 ; altă muiere nici două zile n’ar fi mlncat cu el dintr’un blid (ret.); ©: cine nu lucrează nu trebue să mănlnce; ©: emul nu trăeşte ca să mănlnce, ci mănlncă ca sâ trăească; ©: cine are, bea şi mănlncă, cine nu, stă ?i se uită; ©L* cine se amestecă In tărî-■ţellmănîncă porcii: vw GĂINĂ 2 ; LUP 1 ; MĂMĂLIGĂ 1 ; sbura i ® 2 £ ~ vorbele, a nu le rosti de loc, a le pronunţa numai pe jumătate; ~ foc, a fi foarte iute; ~ pămintui, a fugi foarte repede: de omul rău să fugi mlnclnd pămintui (panni; ^ papară vw PĂPARĂ; MIN-şi-a mlncat credinţa w CREDJNŢĂ s 1 i A şedea la * masă spre a prinzi sau spre a cina: mănlncă numai MIN odată pe zi; — la birt, In familie, acasă ţ[ ( A risipi a-verca, a papa: a mlncat toată moştenirea rămasă de la părinţi; un bărbat care l-a — toată averea cu lingura ialecs i 1 ® A risipi, a cheltui hanii publici, a delapida U • A lua pe nedrept: ce mal Încolo ? vrei să-mi mănlnci doi stlnjenl de pămfnt ialecs ) 1) © în blesteme: mlnca-1-ar elinii 1 dar tăeetl odată, mlnce-vă amarai vostru! (ret >; mlnca-i-ar p&mlntul să-i mănlnce, Doamne iartă mă! icrg.) 1 © A mistui, a consuma, a înghiţi: soba asta mănlncă multe lemne ţf fl A prăpădi; — fript pe cineva, — capul ouiva, — zilele ouiva, a-i curma \ irtţa, a-1 duce în mormînt: de nu era el, te mlneam fript, acum Insă m’al mlncat tu pe mine nsp.l; am mlncat zilele multor Turol (i.-gh.) ; a-şi — oapui. a-şi prăpădi viaţa: atiţia holtei îşi mlncaserft capul ou paza letel (sb ); a-şl — zilele, a) a se prăpădi; b) a-şi pierde vremea: îşi mincau ziirie lucrlnd prin alte sate Învecinate (SLV.) 1 m — bătaie, palme, ete., a fi bătut, pălmuit, etc.: clte bătăi a mlncat el sărmanul pe socoteala mea ! ialecso ; dacă pisica răsturna cratlta eu lapte, el mlnca trinteală se uită la ceilalţi ca la nişte muşte ipaNni ţ| © i I’ Frumos (peste măsură . 2. sm. i Om mindru *f * p Drăguţ, iubit, ibuvnir. a. MţNDRA (pi.-re) sf. fp Fată frumoasă, drăguţă, iubită, ibovnică: acolo află o fată atlt de frumoasă, cum nu mai era alta In lume, numită Mlndra lumii iret.i; De clnd slnt eu pe pămlnt, Numai trei mlndre-am avut iik.-brs.) [vsl. miţdrQ „înţelept” . MÎNDRU LU Ţ, m!ndrv(lj)ţA, mîndruleanA, mîndruljcA,’ mIndrpcA sm. f. dim. mJndru, mîndrA. O MÎNE rw MţlNE. MÎNEA mllu, mln;—pf. măsei;—part. mas) vb. intr. A"rămlnea, a poposi undeva peste noapte: Îşi căutară un culcuş unde să mlie peste noapte crsp.i; la noi mlnea clnd venea diu Pipirig la tlrg ca să-şi cumpere cele trebuitoare (Crg i ; mii de noapte aici, pleci mline pe lumină (car) lat. marrerc]. MÎNECA (-ec vb. intr. şi refl. Asesculadis de dimineaţa, în zoii, .‘naiutc de a răsuri soarele: să ne mlnecăm des de dimineaţă, căci aşa vom ajunge departe cn lucrul (gr.-n.)J O: cine mlnecă nu Întunecă. Cine SG apucă de ceva în zori de zi, nu-1 apucă noaptea cu lucrul neisprăvit lai. in an Ic are] MÎNECĂ, MţtiicĂ [pl.-ci sf. (D Pai tea hainei sau cămăşii care aci^perc braţul ţ ■ 3197 : omul Îşi şterse fruntea de nâduşală cu mlneca că- . măşii (DLVR.); mlneci lungi, scurte, largi, strimte; a sumete mlnecile; F a trage de a rupe mlneca Sau mlnecile cuiva, a stărui mult pe lingă cineva: se ţinea după dlnsul şi 1 trăgea de cheralndu-lw la Întrecere iisp.i ; mi a tot rapt ml- > nlca.. ca să i dau locşoru ăla uip.i; F a o băga pe ^ a O sfecli, a j ii tra la gri j e maro, a prinde | îll'ă; a nu avea nici In clin nici In ** cu cineva CLIN i lat. na nIc a . MÎNECAR (pl.-are.- ări Sil. i Trans. (p Manşon H Trans. (P Mintean scurt, cu mlneci, purtat de ţărani peste pieptar: ia Fig. 3197- Mîneci. Paşti, (era gătat cu) ^ vlnăt, ca Mărginenii (Rm; vara se Îmbracă mai uşor cu nişte mlnecări de plnză sau de postav negru (PAc.>; sta ghemuit In scoarţa ailaltă, cu mlinile petrecute In mlnecile ~oilui (s. ald.) ® pl. (f) ccâ = MÎNECUŢE. MÎNECAT i. sbst. Faptul de a mlneca. 2. De ~e, ia ~e sau pe ^e loc. adv. în zori de zi, înainte de a răsări soarele: Îmi iau merinde la desagă şi pornesc de ^ călare (vlah.); mlini de dimineaţă, la ~e. Dumnezeu are să-ţi trimeată sprijinitor bătrlneţelor tale (isp.>; se Îndreaptă oamenii... spre stlnă, să se odihnească peste noapte şi să pornească la drum, In zori, pe ~e (uns.). MÎNECĂTOARE, mînicAtoare sf. £) Ajunul Sfîntului-Gheorghe, zi ţinută cu sfinţenie, în uncie părţi, de către ţărani, căci în noaptea care precede minecătoarea, vrăjitoarele, după credinţa poporului, umblă să ia ma na de la vaci [mlncc a]. MÎNECUŢĂ, MÎNICţTŢA (p> -ţe) sf. 1 (P dini. MÎNECĂ: c&maşaei... cu mlnioute largi şi scurte, se aduna toată in cute la betelia rochii (DLvr.)^I 2 pi. (p -di Două bucăţi mici de stofă cu cari se strîng mlnecile stiharului, pentru ca diaconul să umble mai cu înlesnire în serviciile sale; uu-mite şi „minecare” sau „ruca-viţc” ( «1 8198). MÎNERţ (pl. -ere), MlNRID (pl. -ele) sn. lî3" Partea unui instrument, unei unelte, unui lucru dc cu mina «ewmţw Fig. 3198. Mînecuţă. care apucăm J 3199): -»ail cuţitului; -»lll bastonului; -»,ul săbiei; ~ele ferestrăului, braţele fereştiăullii; ostăşit lui ucid cu minerul, clnd Ii se rupe spada ivlah.) ; In dreapta (poartă' baston cu minor de aur ibr.-vn.i [mină]. MÎNE-SA. mJne-ta (j> Mamei sale, mamei tale. MŞNEZI adv. Trans. Băn. A doua zi: trăseseră la gazdă pentru ca ~ să plece mai departe (slv.i ; acolo aşteptă plnă ~ dimineaţă imera) [mine + zi] MÎNGÎLA (-gliu) ţ. vb. tr. 1 t A fermeca r 2 A cauta să aline mlhnirca, să Îndulcească Întristarea cuiva, a consola: căuta bolnavii din sat şi mtnetia pe săraci (odob.i; după ce se desmetici din leşinul ce-i venise, de inimă rea, Începură s’o mlngiie surorile (isp.l *j 2 A desmierda, a netezi, în semn de drsgostc, obrazul. Capul, gîtul, eto.: ei mlngiie obrajii copilului (slv.i; de va veni cineva la tine, tu să-l mingii cu mina pe obraji iisp.i; pr. CXt.: un vlnticei adia, lucit de abia li simţeai că vine să-fi mlngiie obrajii iispj *i ® T FA bate:Ince-pe a ne polti pe Jie-care la Eăian şi a ne ^ ou ştiutul ierarh Nicolai (CROI. 2. vb. refl. A-şi alina mîhnirca, a-şi Îndulci Întristarea, a SC Consola: Tuguiea nu se putea — pentru oă era olog iisp.i [lat. *mangancarc< gr. ji.«yy«vs6i» „farmec” 1. MÎNGÎIERE sf. 1 Faptul de a m 1 n g 1 i a şi rezultatul acestei acţiuni, consolaţiune: ~a săracului e moartea (ZNN.>; şi tocmai acum, Ia dică. n’am nici o ~ (CRG.I *i ■ -ţ MÎNGÎ IE REA-APELOR - SILUR. MÎNGÎI E)TOR i. adj. verb. mîngIla. Careniîn-giie: acolo si-a regăsit... toată mlnglietoarea credinţă pierdută Intr’o vreme ibr.-vn.i; a alergat veselă şi mlngfietoara înaintea bărbatului său idlvr.,. 2. sm. Cel Ce mlngiie: ne mutăm la un fierar peste drum. dimpreună cu moş Bodrlngă. mlnglitorul nestru (crg.i. MÎNGÎIOS l. adj. Careaduce mingîierc; duios: 786 www.dacoromanica.ro anii In oollbă un glas — de oopll iisp.i; numai (minutele) acelea Îmi erau mluglloase, olnd vocea cornului îmi leg&na auzul iodob.i. 2. adv. Plin de mîngîiore, cu duioşie: se înduioşase piuă el lemnele el Pietrele: asa de — ce clnta (ISE.1 [m i n g 1 i a). Mînia (-mu) vb. Ir. şi refl. A (se) face mtnios, a (sc) umplea de niînic, a (sc) supăra îoarte: Neghiniţă... se mlnie foo (Dlvr.>; s’a mlniat pe sat, ei trei zile n'a mincat (znn.) MÎNICĂ... MÎNECA, MÎNIE sf. ® Supărare grozavă asupra cuiva, furie: se făcu foc ei pară de —, se turburi de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor nsp.)j mlnia ta... nu grăbi să o verşi asupra cuiva, ca să nu te căeşti (pann) ^ . LllClU grozav, grozăvie: toată noaptea am auzit Oltul, ce ** de apă f (DLVR.); mlnia pămlntului, mlnia lui Dumnezeu, (Ceva) grozav: era slut mînia r&mlntulul cgn.) ; pe o vreme rea, mlnia lui Dumnezeu, am mas o noapte la Floreşti (vlah.) [lat. vulg. m a n i a < gr. . MÎNIOS ţ. adj. Plin de mlnie, furios, supărat grozav: cu ochi... mintoşi se Întoarce olnd pe o parte, olnd pe alta (dlvr.) ; Dunărea Începe si viile mintoasă (VLAH.); am gindlt că eşti mintoasă pe tătuca şi pe mămuca, de nu te scoli (crg.). 2. mînio&sa sf. Numele unui danţpopular ip.prv.). MÎNIŞTERGURA tw MÎNAŞTţRQUBA. MÎNÎNŢEIi MĂRUNŢEL. OMÎNÎNŢUŞ MĂRUNŢIŞ. MÎNJAX (pî.-ieii) sf. ® Yărsea, materie cu care C mlnjit un lucru: Dar casa săracului In alară-1 cu —, Slnlăuntru-1 cu tlcneală (|k.-brs.) ţ a Ull fel de aluat de sămîntă de in sau de tăriţefierte în apă şi ' amestecate cu untură cu care se udă şi se perie urzeala de rîncnă la ţesut [m în,j i], OMÎNJĂLAU sn. Mold. Lemn zimţat — care. frecat cu săpun, servă la spălarea J rufelor ( ■ 3200) [m 1 n j i; comp. mAn- 8 qAlAtj] MÎNJI (-jeso) vb. tr. şi icfl. ■ A (se) yjgq! murdări,a (se păta cu unsoare, cu văp- Egl sea, cu negreală, ctc.: — ou cărbuni; luă Ba muc de luminare şi mlnji, pe toţi oaspeţii cari dormeau, pe obraz (isp.j; ®: ca să nu-şi mln-jească mlinile cu nişte alnge... nevinovat usp.) 1 Sal 2 A unge lirele de cînopă cu mîn- MÎNJIT 1. adj. p. mXnjj V u ne- Fie s*»-MÎNJJT. Minjalau. 2. Faptul dc a. mînji. MÎNJITUKA (jcl.-turi) sf. Pată, murdărie făcută cu unsoare, cu văpsea, cu negreală, ctc.: mlnji pe toţi oaspeţii... pe obraz, la lei cu mlipitura mi de pe faţă nsp.) [m î n j i], MÎNJOALĂ sf. Trans. (pşc.) = MÎNJA-LĂ ' MÎNTUI ( -tuesc, -tuia) l. vb.tr. » AsCdpa, a izbăvi, a libera: cruţă-mi viaţa... şi eu te voiu ^ pe tine de la moarte ; popa... II povăţul cu bllndeţe... cum şl-ar putea ~ şi sufletul Murdar, scirbos: să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mlrşavă sl risipitoare (CRS.l; 11 făcea propuneri ~e, pe care Zamfira nu le putea înţelege (alecs > * < Mişel, fricos, laş: moartea nu ’nspăimlntă declt pe ~i boli vsl. mură a vă], MÎRŞĂVIE sf. Starea celui ni I r ş a v, fapta unui mirşav; ticăloşie; mişclie: H va ajuta să-si spele o ruşine ce en atlta ~ căzuse pe eapul său tisp.); să cunoască toată deşertăciunea şi mlrşăvla acestor nrlte clevetiri (NEGR.); să răsplăteşti clnelul de zmeu şl căţelei de maleă mlrşăvla lor isb.). MÎRTAC sm- MAKTAO. MÎRTAC* sm. Băn. y*, mîrtan. . MÎRTAN sm. Olten. Băn. Trans. Motan, co-toiu: trecu multă vreme: căţelul se făcu cine, pislcul se făcu ~ (ret.); ii» au venit lntr’o casă... unde se aflau mulţi şoareci 3203) : au şi anlnll ~1 lungi şl roşcaţi (UR.) ' - MÎŢişpRi pl. m. Trans. - papanaşi. MÎŢÎŢEL adj. Mititel. MÎŢOIU sm. Mold. y*, Cotoiu, motan (sez.) [m 1 ţ], tMÎZDĂ (pi.-de) sf. Mită: dlnd vre-unui cetaş a lui sau vre-imui slujnio (prv.-lp.) [vsl. mlşda], ţMÎZDI (-dese) vb. tr. A mitui, a da m i z dă: Alexandra Paris... pararea mlzdea pre alţi senatori domni să (le cu dln-sul (m.-cost.). Fig. 3203. MÎZGĂ sf. 1 # Seva, sucul din or- Mîjisori. ganeie plantelor: sucul sau mlzga care lmblă numai prin coaja sau scoarţa arborilor (ION.) 1 © Pr. ext. Aiunecuş, umezeală lipicioasă şi alunecoasă, noroiu alunecos ce se face pe pămlnt după ce a plouat: In pădure a plouat grozav şl s’a făout 788 www.dacoromanica.ro o » ...de na te mai poţi ţinea pe picioare Care nu e tare sau vîrtos, care se afundă clnd 11 apeşi: pâmlnt —; plinea; carne »>; ceară »/; icre moi; ou-»'; aşternut ww C£RNE $ ; ®: — ia inimă, care se înduioşaza lesne, caie se Înduplecă uşor ţ ! r F Care nu e aspru la pipăit : păr —; iarbă —; iv IARBA l • 3 a nu-i li moale, a nu o duce bine, a se aştepta la o pedeapsă, la o dojană aspră: babei mele n’are să-i fie clnd m’oiu întoarce acasă (crgj ţ < ® Lipsit de vigoare, fără vlagă: un om —; un guvern —; eşti prea —; — de gură, care abia vorbeşte, Încet la vorbă ţ| O Care nu e aspru (vorb. de vreme), lipsit de ger: am avut anul acesta o iarnă -v; daeă dormi bine şi dimineaţa eşti In stare să-ti reaminteşti curat tot ce ai visat, e a vreme — (grm.j . 2. ado. In chip moale; a se lăsa —, a fi fără e-nergic, a nu opune rezistenţă. 2- sbst. ■ Partea moale a unui lucru: tşi atunda capu] din ce In ce in —le pernei (DLvrj ţ[ © £) «b capului, părţile ţestei capului, care, in momentul naşterii şi citva timp In urmă, sînt încă in stare de membrană; se întrebuinţează şi pentru a exprima aceleaşi părţi ale capului la oamenii mari; pr. ext. tîmplă: omul căzu mototol pe o laviţă, ca izbit cn măciuca in —le capnini (oem.) [lat. m o 11 i s). MOALEŞ adj. Moale, lipsit de vigoare, de energie, fără vlagă. MOARĂ [pl. mori) sf. © jClădire cu diferite instalaţiuni şi maşini pentru măcinat griul, porumbul, etc. (w tab. xxxvn); după forţa motrice care le pune In mişcare, morile se numesc de vlnt ( ■ 3207), de apă ( ■ 3200); — ou aburi; piatră de — tw PIATRA 1 1 U © © : îi umblă o ; gnra ca o— (stricată sau hodorogită), flecăreşte tntr’una, li toacă gura mereu, nu mai tace din gură; de aci: —-stricată, flecar, ho- Fig. 3206. Moară de apă. doroagâ, gură- spartă; — are de —, are cu ce trăi, are cele trebuincioase pentru traiu: cine se ’nsoară, trebue să aibă de — (ZNN.ijcind se ’nsoară, nu-1 de moară (CRG); a-i veni apa la —, a tăia cuiva apa de la — •w APA ®; Ii umblă moara, li merge bine (cu afacerile ; i-a stat moara, îi merge prost; la rea — am dejn-gat w DEJUGA 2 ; trăeşteca găina la—, Fig. 3207. Moară de vînt. o duce bine de tot; sa lovi oa mireasa la — w MIREASĂ; a ajunge de la — la rlşnltă, a SCăpăta ; iron. a (ost odată la — şi de două ori la rlşnită, e un Om un blat. care a văzut ţi păţit multe; a spune (sau a bate toba in tirg şi la —, a spune la toată lumea cc a văzut sau a auzit; pe rind, ca la —, fie-care cum ii \ ine nudul unul după altul; se întoarce ca moara In vlnt, e SChim băcios, işi schimbă mereu părerile, hotărlrile; a s bate cu mori de vînt, a se lupta cu duşmani închipuiţi, a se strădui să învingă piedici neexistente; la — oine se duce, se umple de făină; cine fuge de la », se întoarce fără mălaiu; moara bună macină ori ce; femeia nebătută e ca moara nelerecată; unde scuipă un sat, merge o araă moara, numai şoarecii să arză, se ZÎCe de CiflCVfl care-şi face sieşi o pagubă maie, numai ca să aduca 789 MÎZ- MOA www.dacoromanica.ro TABELA XXXVII MOARA 790 www.dacoromanica.ro EXPLICAŢIUNI LA TABELA XXXVII: MOARA MOA- MOC A: i.l. Aripi.— 2.2. Coluri, săgeţi.— 3.3. Chingi, dreve. 4. Grindeiu. — 5. Roata cu măsele.— 6. Prjsnel, trîng, vălug. — 7-8. Cleştele (de oprit moara), frînghia, piedica, lanţul, halatul. — 9. Fusul de fier, fierul prîsnelului. — Io. Coşul. —II. Teica. —12. Fruntarul, stratul pietrelor. — 13. Piscoaia, piscoiul, guriţa, vrana. — 14.14. Pereţii morii. — 15. Acoperişul. — 16. Cerdacul, pridvorul, tinda.— 17. Scara.— 18. Talpa.— iş.Baba, babalîc. —20. Proţapul, cirma, oiştea, pirghia sau drugul morii. B: i. Aripa.—2. Colurul.—3. Grindeiul.—4. Roata cu măsele. 5. Prisnelul.—6. Fusul de fier.—7.7. Podul sau stratul coşului. — 8.8. Caii, căluşeii, războiul. — 9. Braţe, speteze, chingi, corzi, stinghii, curmezişuri. 10. Coşul. —11. Cleştele, piedica. —12. Frînghia deştelor. —13. Piscoaia. —14. Veşca (ce înconjoară pietrele).— 15* Pilnia, leica. — 16. Tigaia (in care se învirteşte capătul fusului de fier). 17. Masa sau talpa tigăii, puntea prîsnelului. —18. Cumpăna, vîrtejul, posada, schimbătoarea.— 20. Postava, covata, copaia, lada, lă-doiul.-ai. Chilia morii. C: 1. Coşul. — 2. Teica, copăiţa, covâţica, postă\iţa, scuturătoarea.—3-4. Scara coşului (alcătuită din cal şi spetează). —5. Coarda teicii. —6. Titirezul.—7. Fruntarul, coruna, masa pietrelor.—8. Piscoaia, vrana, ulu-caşul.—9. Fusul-de fier al prîsnelului. —10. Postava, covata, copaia, lădoiul, lada. D. Roata: 1.1. Cupe, ciuturi, căuşe, blide.—2. Obezile, colacii.—3. Fusul de lemn, grindeiul, osia, osiacul.— 4.4. Crucile, răscrucile. E. F: I. Pietrele.-2.2. Podul morii. - 3. Stratul (pe care stă podul). 4.4. Scara (ce duce la podul morii). 5.5. Poliţa prîsnelului.—6. Prisnelul, cringul.—7. Roata cu măsele.—8.8. Babele, stîlpii (ce ţin podul morii şi alcătuesc „ursoaica morii"). 9. Coşul. G. Roata cu măsele şi prisnelul: 1. Fusul de lemn, grindeiul.—2. Roata cu măsele.—3.3. Crucile, răscrucile. 4.4. Poliţa prîsnelului.—5. Prisnelul, cringul.-6. Fusul de fier.—7. Tîrcoala de sus. altuia o pagubă cit de mică U 3 $ Ceasornic [lat. m o 1 a]. MOARE1 sf. Mold. Bucov. X Zeamă acră (de varză, de murături, etc.): Intr’un blid mămăligă cu într’altul fălci de Porc afumate (bo-del.) lat. lliuria], MOARE2 sf. Mold. Bucov. F (P Fire rea, nărav care inspiră teamă; arţag; electul răutăţii, supărării, necazului: tu iţu ştii cine-i mămuca, n’ai mlncat niciodată ~a ei (crg.j [lat. 111 o s. mu 1' C m]. MOARTE sf. (D eA Sfirşitul vieţii, încetare clin Viaţă: a muri de ^ firească, năprasnică, tragică; a nu muri de ^ bună; spaima morţii; a-1 trece năduşelile morţii; bolnav de a trage de a fi pe a fi pe patul morţii; cu limbă de ~ wr LJMBA © ; a fi Intre viaţă şi moarte; fără de nemuritor; viaţă fără de nemurire; a se lupta pe viaţă şip! ^; © : ~a-i fără leac: boală lungă, ~ sigură; omul are şi ~ şi viaţă; nuntă fără mlnie (SaU fără ceartă) şi ~ fără bănuială, nu se poate; nuntă fără rls şi ~ fără Pllns, nu se poate; după şi cal de ginere QţNERE (2); — tăcere de tăcere adlncă, înor-mîntalâ: un gemăt ieşi de lingă pom şi apoi o tăcere de ^ Fig. 3208. Moartea. se făcu nsp.i li © Omor: a face ^ de om, a OlUOrî pc CillCVa; F F a aruncata in Ţigani, a arunca vina pe altul Tî © Sî Moartea,considerată ca o fiinţă şi înfăţişată adesea printr’un schelet cu o coasă In mină ( ■ 3'208): a se lupta cu^a; a-şi vedea <^a cu ochii; a da mina cu ; a-1 trage aţa la wm- AŢA 3 ; a fi uitat de e bun să-I trimiţi după se zice despre cineva care zăboveşte foarte mult pînă se ’ntoarce de unde 1-al trimis; ~a nu vineclnd o chemi H © & Osîndfl prin care trebue să i se ia omului viaţa, pedeapsa capitală: I-au oslndit la *[ ® Durere, supărare, mîh-nire adîncă: e cu ~a in suflet 1} a Frica de moarte, frică grozavă: a umbla cu ~a în sin 1} © Cauza pentru care un lucru se prăpădeşte, piere încetul cu încetul: mlntului f <§) * MOARTEA-PURICELUI, plantă CU frunze eliptice ascuţite, acoperite cu peri moi, cu flori gălbui dispuse în capitule (Inula conyza) ( ■ 3209) ; — MQARTfiA-STELNIŢELOR pADUCHER-niţA ® [lat. mortem]. MOAŞĂ, MOAŞE (pi.-şe) sf. 1 t Trans. Bunică U t Femeie bătl'înă: nu te desnădăjdui, dragul moaşei, li zise bătrina hsp.i Ha/ Femeie care dă îngrijiri şi stă în tr* ajutor femeilor ci ud nasc; buric i [moş]. MOAŞTE sf. pi. 1 -n5 Rămăşiţe din trupul unui sf’int, din veşmintele lui sau din alte lucruri . de care s’a slujit In viaţă: cu trupurile uscate ca ni,te ~ (ISP.I; slăbise de glndeai că erau aliate moaşte ci.-gh.) Ş1 2 rij Ceea ce a rămas din crucea pe care s’a răstignit Mintuitorul H © A păstra ca nişte a păstra cu îngrijire, cu sfinţenie ţ| < f Ceea ce rămlne din-tr’un lucru de seamă, din ceva demn de venerat: el este singurul depozitar credincios care păstrează cu sfinţenie —le neamului său [Vlaho [vsl. mosti]. •MOBIL 1. adj. 1 Mişcător, care se mişcă sau poate fi mişcat; bunuri ~e, care se pot uşor transporta li 2 Schinibăcios: spirit, caracter ~ t J oii sărbători ~e, acelea a căror dată se schimbă în fie care an, precum Paştilc, înălţarea, etc. < n Trupe ~e, coloane ««, acelea care sînt organizate în aşa fel incit să poată uşor fi îndreptate intr’un loc sau într’altul. 2. (pi.-ie) sn. 1 Cauza motrice, ceea ce face să lucreze: interesul e ~ul multor fapte H Lucru a cărui influenţă e preponderentă. îndemn: banii sint singurul ~ al industriei [fr. < lai.]. MOBILA (-lez 1. vb. Ir. A garnisi cu m o b i 1 e. 2. vb. refl. A-şi cumpăra mobile, a-şi găti casa cu mobile. ‘MOBILA (pi.-ie sf. ni i Pie-care din lucrurile ticbuincioase într’o odaie, ca pat, masă, du lap, scaun, etc. 1[ * pi. Toate lucrurile de felul acesta ce garnisesc o odaie, un apartament, o casă [mobil]. ‘MOBILIAR adj. rt i Care constă din bunuri mobile, mişcător: avere ~â 1 j Privitor la bunu rile mobile: vinzare~ă [fr.]. ‘MOBILIER ţ. sm. V vlnzător de mobile. 2. pi.-ere sn. ni Toate mobilele unei casc (rr TAB. XXXVIII [fr.]. •MOBILITATE sf. > Uşurinţă de a se mişca: mercurului ■" 2 Uşurinţă de a-şi schimba expresia (feţei, etc.): —a fizionomiei H 3 Uşurinţa de a trece de la un obiect la altul, de la o stare la alta, nestatornicie: ~a părerilor sale [fr.]. ‘MOBILIZA -izez) ib.tr. i. a- A pune o armată sau o flota pc picior de razboiu, arata să pornească la hotare Irnp ilriva duşmanului [fr.]. ‘MOCA sf. 1 ♦ Cafea de cea mai bună calitate adusă din imprej urimile oraşului M o k a din Arabia 1 2 2 lnfuziune făcută cu această cafea: lumlnd din lungi ciubuce şi sorbind delicioasa ~ (NEGRI MOCĂI -ăesc ib. i>,/r. < Mold. Trans. A migă(l i, a lucra Încet, a rnoşmindi, a tîndăli, a mocoşi • 2 Olten A da din cap. MOCĂţT adj. 1 p. moc/i *( - Migălos, ză batnic. încet la treaba: dar nu fi «>, umblă repede, că slntem grăbiţi ibr-vn >. MOCAN sm., mocancA (pi.-ce sf. 1 Cioban 791 www.dacoromanica.ro TABELA XXXVIII MOBILIERUL TARARULUI EXPLICAŢITJNI: i. Pat. — 2. Cornurar. — 3, Dulap. — 4. 5. 6. Blidare. — 7. Ladă, lădoiu. — 8. 16. Mese. •— 9. Poliţă. — 10. Lingurar, —11. Icoană. —12. 13. Scaune. — 14. Scaun lung. —• 15. Păretar. 792 www.dacoromanica.ro ardelean de lajpoalele Carpaţilor (• 3210 : avea figura cea mai românească ce se poate vedea, ai fi zis un ^ de la Braşov (I.-gh.) ; după cltâva vreme» se pomeneşte cu un argat de la stlna ~ului (isp.i © 0 Bădăran, ţoplrlan, mo-cirţan, mocofan, mojic : ce ştie —ul ce e şo-tranai i omul prost, obicinuit cu lucruri ordinare, nu ştie să prcţu-ească lucrul bun, fin, delicat [poate de la moacă „ciomag, bită ciobănească"]. MOCĂNAŞ sm. ţa dim. mocan. MOCĂNCyjĂ (pi. -te) sf. 1 Că dim. mo-cancă *1 ® Un fel de horă ţărănească. Fir- 3210- Mocani. MOCĂNEASCA ««- mocănesc 2. MOCĂNESC adj. ■ Că De 111 o c a n, ce ţine de mocani, al mocanilor! oi mocăneştij cate mocânoş ti5 se culca totdeauna In căruţă, acogerindn-se cu zeghea lui mocănească (s.-aldj HO* Poramb —, varietate de porumb, cu druga scurtă, cu bobul mare si spornic. 2. mocăneasca sf. Un fel de horă ţărănească, numita şi „mocăneşte” sau „mocăncuţa”: nici un flăcău nu-1 intrece la... mocănească (stăm.). MOCĂNEŞTE adv. 1 ţft Ca mocanii s[ s •V MOCĂNEASCA. MOCERĂ sf. Niaram. Oaş. Loc băltos, mocirlos" [rut. moiar], î MOCERIŢĂ, mociorjţA (pi..te) sf. a Baltă; mlaştină [bg. motoru], MOCIOACĂ sf. Băn. Trans. ipşco Măciucă [m o a-c ă -(-măciucă]. MOCIOLIE sf. Băn. A Căpăţînă de ustuioiu [m ă c i u 1 i e]. MOCIRLĂ (pî.-ie) sf. 1 tSt Baltă noroioasă: oraş lnnecat In — dlntr’un capăt la altul (I.-gh.) ; caii se duc in — pină ’n piept ivlah.) ţ 2 ® Stare decăzută, înjositoare, noroiu: abia l-am scos din mocirla in care se afundase [refăcut clin mocirlo s< bg. mo-ăorlivă, cu schimbarea sufixului]. MOCIRLOS adj. De mocirlă, noroios, mlăştinos: locul este—, oamenii nu pot să trăească aici vara, din cauza frigurilor . s- Vb refl. A se trudi: nnmai oată de na te ^ atlta (crg.) ; văzlndu-l pe Ţigan că numai se mocoşeşte In zădar (SB ) MOCŞANDĂ^tpl.-enzi) sf. Băn. Movilă mică ce se face în jurul unui par sau unui pom spre a arăta hotarul între două comune sau Intre două moşii: Duminecă seara la Rusalii, toţi nouă se adună la o —... dintre hotarele comunelor lor (NOV.) [germ. Mark- schoide]. 'MOD (pl.-duri] sil. i Fel de a fi, de a lucra, Chip "1 i V® Formă, metodă: — de guvernâmlnt 1[ s a7 FeJul cum se exprimă acţiunea unui verb, forma care arată dacă e vorba de o realitate, de o posibilitate, de o condiţiune sau de un al t caracter particular al acţiunei; diferitele moduri slnt: indicativul, subjonctivul, condiţionalul sau optativul, prezumptivul, imperativul, participiul şi infinitivul •] < J Anumită ordine in succesiunea tonurilor şi semitonurilor cari alcătuesc o scară muzicală: —ni major, 2 tonuri, 1 semiton şi 3 tonuri; -mi minor, 1 ton, 1 semiton şi 2 tonuri [fr. < lat.]. "MODĂ (pl.-de) sf. i Felul de a se îmbrăca particular unui timp anumit: a fi îmbrăcat după ultima —; după moda din Paris; a li, a nu fi la—; a ieşi din —, a nu se mai purta; jurnal : Obiceiu trecă- tor, nestatornic, In gusturi şi jn capricii: moda in literatură ţf s pl. Obiecte de toaletă care sînt ia modă: magazin de mode [fr.„ 'MODAL adj. i Privitor ia modul, Ia chipul de a face un lucru H - .v Propozitiune —ă, care conţine o restrieţiune [fr.]. •MODALITATE sf. i Mod de a fi, chip, fel: -a contractului, pedepsei | i J Natura unui mod muzical : a determina—a unei bucăţi [fr. ]. 'MODEL (pi.-ele) stl. © Lucru făcut pentru a fi imitat sau reprodus prin imitatiunc. izvod tipar H © ® Persoană vrednică de imitat, lucru care merită a fi făcut la fel, pildă hună de urmat: a unde virtute, de răbdare, de elocuenfă * a /a Bălbat sau femeie care pozează in atelierele pictorilor şi sculptorilor, spre a i se reproduce trăsăturile sau formele ţ[ © Reprezentare în mic a unui obiect care urmează să fie reprodus cu dimensiunile lui reale [fr.] 'MODELA -eiez) 1. vb. Ir. ' P A face In mic, din ceară, din lut, etc., modelul obiectului pe care sculptorul îl va reproduce apoi in mare: — o statuă ţf ® A eda exact relieful figurilor ţ[ • A leguia, a orîndui, a potrivi după cineva sau ceva: a şi — purtarea după a altuia. 2. vb. refl. A se potrivi, a se lua după, a lua pild t de la [fr.]. 'MODERA (-erez l. vb. tr. i A ţinea o măsură dreaptă, a cumpăni, a înfrlna: a-şi — minia, pasiunile, ambiţiunea ţ i A micşora, a scădea, a cumpăta : — iuţeala, cheltuielile. §. vb. refl. A se ţinea intr’o dreaptă u fisură, a se cumpăni, a se conteni, a se infrhia [fr. . 'MODERAT l. adj. i p. modera • « Păstrat într’o dreaptă măsură, care păzeşte o măsură înţeleaptă, cumpănit, cumpătat: muncă-ă ® Care nu e exagerat, care nu trece peste măsură: un preţ —; o căldură —ă nil c NEMODERAT. g. sm. Cel ce se depărtează dc opiniunile extreme. 'MODERATO adj. şi adv. J Care ţine mijlocul între „lento” şi „presto”: allegro — [it.]. 'MODERATOR 1. sm. Cel ce moderează. 2. (pl.-toare) sn. Aparat care regulează In mod uniform mişcarea unei maşini [fr. ]. 'MODERAŢITJNE, MODERAŢIE sf. < însuşirea aceluia care păstrează o măsură înţeleaptă In toate, cumpătare ţ] ; Lipsă de exageraţiune, de-exces:—a unei taxe [fr. ]. 'MODERN i. adj. i Din timpurile din urmă, de mai Încoace, nou: o oiădire— ă; istoria —ă, istoria de Ia 1453 (anul căderii Coustantinopolului) pină In zilele noastre ţ] © & Limbă —ă, limbă vie, iu spec. limbă foarte răspîndită (franceza, engleza. 7Q3 MOC- MOD www.dacoromanica.ro MOD MOH germana, etc.) 1 j *■ Inv&tămint —, care ţine mijlocul Intre învăţămîntul real şi cel clasic, şi in care se da o mare atenţie limbilor modeme. 2, im. Scriitor, învăţat, artist, etc. din timpurile noastre, tn spec. de la Renaştere încoace. 2. sbsl. Ceea ce datează din timpurile modeme [Ir.]. ‘MODERNISM sbst. Afecţiune excesivă pentru tot ce este modern, în spec. in arte, literatură şi religie [Ir.]. •MODERNIST adj. şi sm. Care ţine de modernism; partizan al modernismului [Ir.]. •MODERNITATE sj. Caracterul a tot ce este modern [Ir.]. •MODERNIZA (-izez) 1. vb. tr. A da un caracter modern, a Întineri. 2. vb. refl. A se conforma obiceiurilor moderne [Ir"]- •MODEST adj. i Moderat în purtare, cumpătat, lipsit’de exces t : Plin de modestie, nepretenţios, nelăudăros: un scriitor — U « Mediocru, simplu, potrivit: o locuinţă—ă © Cuviincios [Ir.]. •MODESTIE sf. i Moderaţiune, cumpătare T i Rezervă, sfială îp felul de a gindi sau de a vorbi de sine 1 a Decenţă, cuviinţă [Ir.]. “MODIC adj. Neînsemnat, de puţină valoare [fr ].* ' •MODICITATE sf. Micime (a unei sume, a unui preţ) [fr.*]. ‘MODIFICA (-Tic vb. Ir. şi refl. i A (se) schimba starea unui lucru K © A (se schimba In mai bine, a (se) Îmbunătăţi, a (se) Îndrepta: — natura unui taren ţ a A (se) îmbllnzi, a (se) Îndulci, a (se) atenua: — o pedeapsa «| © & A determina, a preciza: adverbul modillcă înţelesul verbului [lat.]. ‘MODIFICABIL adj. Care poate fi modificat TU c ne modificabil [fr. ] •MODIFICARE, MODIFICA Tltbl E, MODIFICATIE sf. Faptul de a modifica, schimbare [fr.]. "MODIFICATQR adj. şi sm. Care modifică; cel ce modifică [fr.], •MODJSTĂ pî.-te) sf. V Femeie care face sau vinde pălării de dame [fr.]. MODÎLCĂ (pl.-ci sf. i f Gllcă U ® / Umflătură pe corp; bubă: La cap —, La şezut—. La mijloo nemica (gor.i, ghicitoare despre „furnică” f © Pr. anal. ^ Ridică tură pe un şes: se vede olmpnl cu desăvlrşire şes, l&ră modllcile de movile iirg.). MODtLCOS adj. Plin ele modîlci: pe terna modîlcoasă sau crestată de dungi, cresc copaci răzleţi its.i. MODÎRLĂ, modIhlan sm. Bădăran, nioclrţan, mocofan, om necioplit. MODIRLAN sm. Bădăran, ţărănoiu; mojic: nimeni n’a mal zis că e nici limba de furat, nici limba de — neros fJiF.i. O MODORAN sm. Mold. MODlBLAN. MODOROIU sm. Mold. Trans. Om posac, vecinie posomorit, ursuz, morocănos: Uite cum sta—, Gludeşti ca e un — imar.) [comp. m o d u r]. MODOŞţ (-oşesc) vb. inlr. Ban. A trlndăvi. MODRU sbst. Tr.-Carp. Chip, mod; putinţă: ce a văzut el In acea odaie, nn este — a vă «pune In limba omenească (mera) ; nu-1 modrn să mai pot merse plnâ se lumină de ziuă (ret.) ; n’an vrut nici Intr’nn — să se despartă de cal (sb) ung. inodor, modra]. •MODULA (-uiez vb. Ir. i A face una sau mai multe moduiaţiuni; a sui şi cobori vocea U ©>*’■ A face sau a cînta versuri 1 © J A varia alura stilului [fr.]. 'MODULAŢIUNE sf. J Trecerea de la un mod mu/iral la altul, "de la un ton la altul [fr.]. MODDR adj. Băn. Trans. Kv Sein, albăstriu, sur închis (vorb. de coloarea linei oilor) [srb. m o-d a r, bg. modflru]. •MODUS VIVENDI sbst. > Mod de a trăi t t învoială, Înţelegere de a se purta Intr’un mod anumit unul faţă de altul sau unii faţă de alţii [lat. . •MOFETĂ (pi.-te) sf. Ori-ce gaz ce nu poate fi respirat [fr. m o f e t't e]. t MOFLUZ, mufluz adj. şi sm. V rt Falit: dţi se vor dovedi mofluzi mincinoşi, să se oslndească la puşcărie (leg. car.) ; an Intrat la grijă mare creditorii lui klr Ianulea, că rămîne mufluz (GAR.) [tC. mufluz], 1 MOFLUZI (-uzesc) vb. intr. V rt A da faliment, a deveni mofluz: dud nu datornic va —, să se tragă la judecată (Leg.-car.); Cine-1 prost şl derbeden Lesne ’n lume mofluzeşte (alecs.). f MOFLUZIE Sf., MOFLUZLJC, ţ MOFLUZLUC (pl. -ouri) sn. V * Faliment, starea de mofluz: a făcut mofluzluo mincinos şi m’a lăsat pe drumuri (fil.) [tC. mufluzlyk], MOFT (pl.-tari) sn. F © Fleac, bagatelă, lucru de nimic ţj s Minciună, palavră, braşoavă: astlmpără-te, omule, şi Iasă odată —urile, avem lucruri mai serioase de vorbit (car.) f ® pl. Nazuri [tC. muft „gratuit”]. MOFTANGIU sm., MOFTANGIOAICĂ (pl.-ce) sf. F Care umblă ’ cu mofturi; palavragiu, flecar [tc. m u f t a £ 1 „chilipirgiu”). MOFTOLOG sm. F Moftangiu, palavragiu [mof t], MOFTOLOGIC adj. F Care se ocupă de mofturi moltol O g). MOFTOLOGIE sf. F Moft, palavră, braşoavă [m o f t o 1 o g], MOFTUREAN sm. Moftangiu: cine eă fie? la un strorşit, un —, un trlge-linte (GN.). MOFTUROS adj. Care face mofturi, nazuri, năzuros. MOGHILĂ = movila [vsl. lin o gy la]. MOGÎLDEAŢĂ, mogîndeatA (pl.-deţe), MOQfL-DA (pl.-de) sf. i Grămadă, ridicătură, movilă, etc. ce ţi se arată din depărtare, In mod nedesluşit, pe Intunerec, şi te umple de groază 1( © Mătăhală, mătăhuie, măguiaţă: zăresc la clţlva paşi o moglldcaţă roşcată ((m.>; o moglldeaţă neagră se desluşi In Întuneric (s. alo.) ; vezi colo In munţi două moglndefe P... e Iapa cu mlnzul (R..COD.); Strlng In braţo slolu de ghlaţă, Pare că-i o moglndeaţă ok.-brso [CODip. m O h O a 11 d ăj. MOGÎRLAN sm. = modîrlan. MOGLAN sm. © Mold. Mojic, bădăran prost: tu, —ule de Oşlobene, care... nu-ţi dai cltuşl de puţină osteneală minţii (crg.) [comp. mogtrla n], MOGODICIU sbst. ♦ Miez de papură tlnără: papura era crudă şi avea — (s.-alo.i. MOGOROGI 1-ogesc) vb. tr. Mold. Trans. A fi Îmbufnat; a moi măi împotriva cuiva: ee spui, otr-paelule, ... şl tu mă mogorogeştiP icrg.i; ce tot mogoro-geştl acolo p tvic.) MOGOŞI (-oşesc) vb. inlr. (r..coo.i = MOCOŞI. MOHAIR ev MUHAIţR. OMOHILĂ = MOVILA. MOHOANDĂ (pl.-de) sf. Trans. Femeie proastă, toantă (vie.) ; Şi departe l-am mutat, lu tuia —ului, Unde-i locul corbului (ik.-brs.); ® F: lşl drege —uf, caută să sc desvinovă-ţească, după ce a greşit cu vorba 1 s = iarba-băr- BOAS II © = DUGHIE t © —-GROS — IARBA-B ARBOASA ţ| © —MARE = DUGHIE K © —-RQŞU = MEIŞQR a [ling. in o h a r, srb. m u h a r). MOHORÎ (-orăsc) vb. Ir. şi refl. i A (se) colora In roşu-lnchis (ca spicele de in o -hor): închipuise un solu nou de sn. ♦ © Mai multe Fig. 3311. Mohor. Înjunghieri şl de sacrificii care mohorlse pămlntul cu slnge (odoe.) ; pulberea roşie se 794 www.dacoromanica.ro 2.500 stingea, se mohora şi aia lua luciri de oţel is.-ald.) K F A (se)-posomoil, a (se) întuneca: tot cerul s'a mohorît de nori (lung.). MOHORÎT adj. p. MCHORf. i Roşu închis ca Spicele mohorului: In loc de apă, Începu a curge un slnge ~ (isp.) K © © întunecat, posomorit. MOILĂ (pi.-le) sf. Băn. ^ — mocşandA [m 0-vilă], OMQIMĂ (pi.-me) sf. Mold. Băn. Trans. yt. Maimuţă' viu 11 h&ga Intr’un sac şl lntr’acel sao băga şi un dulău şl un cucoş şi o năplrcă şl o » iprv.-lp.) ; Avea şi o —' îmbrăcată cu scurteică roşie iret.) [ung. m a -j om]. $ MOIMÎŢĂ (pi.-ţe) sf. (CANT.) ^ = MAIMUŢA. MOINA (-neaz&l vb. refl. şi inlr. © A se face moină: se moinase, şi zăpada cădea mai deasă (DLvr.) ; clnd se Incură boii, moinează (Gor.). MOINĂ (pi.-ne) sf. i © Timp moale, umed, iarna, după frig, clnd se topeşte zăpada: şi a dat Dnmnezeu Intlin trei zile de vară şi pe urmă o ~ şi o ploaie oaldă, o’a început baba să-şi lepede cojoacele (vlah j ; clnd uu-fi arde focul, e semn că şe Încălzeşte vremea, ori face a » (gor.) 1f © Mold. S Glmp care fusese semăna t cu un an Înainte şi care acum e lăsat să se odihnească, pirloagă, păl’agină: In acest chip vom putea ara cu un plug lntr’o zi la » 40 de prăjini şl la ţellnă, 20 (ion); eu cu muierea şi cu copila mea lăzuirăm clteva săp-tâmlui la ~ (ret.) ; Boii mei, clnd aud doină, Ară ţelină şi — (negru 1[ © grindul [probabil din ’m o i u < lat. *m o 1 li u s; comp. amqiu]. MOINQS adj. © Moale, umed. clnd emoi-n ă: dacă... bobii de lasole.. au lost bătuţi pe o vreme moi-noasă (pamf.). MOIŞTE sf. Olten. Trans. Băn. i © Moină, timp moale, iarna, după Irig: cocoşii do vor ointa pe ia cina cea bună... e a» (grm.) 1 Băltoacă, mla- ştină K © Băn. Timpiă [comp. mqinA]. MOIŞTI (se moişteşte) vb. refl. Olten. (ciauş.) © A se moina [m o i ş t e], MO JAR (pl.-are) sn. Piuliţă mică (mai adesea de faianţă) pentru sfă-rimat sarea şi alte substanţe fărîini-cioase (0 3212) [ung. mozsăr], MOJDEIU, MUJDţsro sbst. X Us- ) turoiu pisat amestecat cu oţet şi sărat, in care ţăranul Întinge mămăliga: la carne mai erau puse In a- proplere şi strfichinnţe cu tis turoiu, pisat In slatină, oe-l spune mujdeiu (grig.). Fig. 3313. Mojar. MOJDREAN sm. ♦ Specie de frasin, cu flori albe, mirositoare, din trunchiul căruia se extrage, prin inciziuni, o substanţă zaharoasă, numită „mană”, întrebuinţată ca purgativ; numit şi „frasin-de-munte” (Fraxinus omus). MOJIC ţ. sm., mojica [pl.-ce) sf. Om (femeie) din clasa de jos, rău crescut(ă), necioplit(ă), bădăran; om (femeie) grosolan (ă): cum s& lase pe Uui său să la o mojică (I.-gh.); ©■: nici salcia pom, aloi »nl om sau nld salcia cerc de bute, nici »ul om de frunte; © : »ul e tot chiar şi In ziua de Paşti. 2. adj. Grosolan, necioplit: cel» şl măreţ, cn olt 11 rădică norocirea, cn attta mai tare nebuneşte itich.) [rUS. m u & i k al. MOJICţSC adj. De mojic: Dumnezeu să te ferească... de ptra mojicească ipann). MO JICEŞTE adv. Ca un m o j i c. MOJICIE sf. Faptă sau vorbă de mojic: femeia ta nn-1 responsabilă de mojiciile tatălui săn ialecso. MOJICIME sf. col. mojic. Toţi mojicii, gloata mojicilor: »a şi gloata de oameni proşti... nrlan, nn altceva, de baz şi plăcere (grig.). MOJICOS adj. Mojic, grosolan: ofiţerii lor 'mojfcoşi, ţări milă de om (I.-gh.). MOL sbst. = MtL: ee oufundă fu apă şi prinse cu mlua » şl uăslp din fundul apel (ret.). MOLAN sm. ® 0/ten. Om molatec K =■ x> — grindul ‘[moale]. MOLĂNETE sin. Olten. Om moale [molan]. 'MOLAR adj. £> Dinte » sau numai ~sm. Măsea [fr. < lat.]. MOLAŞ sm. Trans. — MIHALŢ. MOLĂTATE sf. Moliciune [moale], MOH- MOLATIC, MOLATEC adj i Cam moale I.» (în toate Înţelesurile : ovâsul... acoperea goliciunea pă- IVIUL mîntului, foriplnd un covor mlndru de pajişte molatecă (meraî; era un flăcăiandru, care se vedea, după apucături, că era tont şi molatec nsp.i 1 * Care-ţî dă sau îţi deşteaptă sensaţiuni plăcute: legănarea molatică a corăbiei şi Întinderea orizonului Îmi schimbă şirul ideilor (ALECS.). MOLÂTUI (-uesc vb. refl. Oaş. A se veseli. MOLĂU sm. Olten. Om molatec [m o a 1 e]. MOLCĂLUŢ adj. dim. Olten 1 Moale, molatec: un om, un bou» *f r Moale la pipăit: părul aspru este bun pentru brlie, părul mai », pentru lianele (RAME.). MOLCELUŞ adj. dim. moale. MOLCOM..., MOLCOM... tw MÎLCQM... MOLCUŢ adj. dim. MOALE: ou» (ciauş.); erau oalde şi »«, cit le-ai li mlncat şi cu oohii isb.i. MOLDĂ (pl -de) sf. Olten. Trans. 1 Postavă mare; albie mare şi largă K j Postavă mare In care curge vinul din lin (vmc.) • a Lada în care curge făina din piscoaie [genn. M u 1 d e], MOLDOVEAN ţ. adj e Din Moldova. 2 sm., moldoveanca (pl.-ence) sf. Locuitor, locuitoare din Moldova, MOLDOVENESC ad). 9 Privitor la Moldova, ce ţine dc Moldova [moldovean], MOLDOVENEŞTE adv. Ca M ţi doven ii; In graiul Moldovenilor: spuneţi verde,», oa la nişte fraţi ce vă slntcm icrg>. 'MOLDOVENISM (pl. -me sn. cu Particularitate a graiului moldovenesc [mol dovean], molea sm. Olten. Poreclă dată unui om moa-1 e. •MOLECULĂ (pl.-le) sf. 15 Cea mai mică parte a unui corp, compusă din atomi, dar indivizibilă prin agenţii fizici [fr.]. •MOLECULAR adj. fi Privitor ia molecule: forţe »e; atraoţlune »& [fr.]. MOLEŞACr = MOLOŞAQ: de e ger, se faoe », tot aşa şl dud olntă (cocoşii) ziua mult ivor.) [m 0 al C . MOLEŞALĂ (pl.-şeii) sf. Stare de slăbire a energici însoţită de lene, dc indolenţă, etc.: o du- cea, mai ales vara, Intr'un fel de ^ oa un om oare abia stă de somn isao.) [moleşi]. MOLEŞI (-eşese) vb. tr. şi refl. A (i se) slabi, a (i se) muia energia, vigoarea trupului: mulţumirea ei adlncă o slăbea, o moleşea, o făcea să tremure (Dlvr.) ; tlnărul se moleşeşte din toate Încheieturile şi se prăbuşeşte pe prispă (car.) [m 0 a 1 C ş], MOLEŞITQR adj. verb. moleşi. Care moleşeşte: o piroteală moleşitoare se alegă de ochii lui (isp.i. MOLETE1 sm. molan. MOLETE3 sm. i <%. Larva surdumaşului sau viermelui dc făină (Tenebiio molilor) ţ 2 pl. t p Boală a copiilor, caracterizată prin fierbinţeală, urdinare şi uscarea mucoasei nasale [bg. m o -lecu „molie”]. MOLETE3, MOLUT sm. Băn. ♦ = MOLIDV. MOLEŢ fw- MOLUTB3 MOLEVMĂ (pi.-me) sf. t = MOLIMĂ. MOLEVSI = MOLIPSI. MOLFĂI ‘(-ăeso), morfoli (-oiesc) vb. tr. A mesteca cu fălcile, cu buzele, cu limba (vorb. de persoanele care nu mai au dinţi): moş Bodringă... şeztnd ouoniet pe nişte bnci şl molfăind la pere uscate Caracterul, însuşirea lucrului moale K © Caracterul aceluia care se in-duioşază lesne, slăbiciune de caracter K s Lipsă de energie, de vigoare, de vlagă: rise Erouia ptnâ se 795 www.dacoromanica.ro MOL- MOM Fig. 3213. Molidv. strlmbi de ~a lui Eurlsteu (isp.i ţi < Viaţă afemeiată, indolenţă, nepăsare. MOLID. MOLID AR tw MOLJDV. MOLÎDIŞ (pl.-lsuri) sn. ♦ Pădure de molidvi: ie coboare din Intunereoul ~ulul... o ceată de oameni pe jos (grig.) [in o 1 i d]. MOLIDV, MOLID, MOLIFT, MOLJTF, MOLID AR sm. * Specie de brad, cu frunzele ca acele, aproape In 4 muchi, al cărui lemn se foloseşte ca material de construcţie, la instrumente muzical e şi la fabricarea hirtiei (Picea excelsa) ( ■ 3213 : in marginea cea mai de sus a muntelui creste un molift (d.-zamf.) ; i-a petrecut cu o lăclie de molid aprinsă o bucată bună prin pădure (gris.) [comp. bg. m O 1 i k 8]. MOLIE s/. %. Isume dat mai multor specii de mici fluturaşi ale căror larve rod blănurile, covoarele, materiile de lină şi de păr, penele şi animalele împăiate (Ţinea) ■ 3214 t 3 MQLIA-MŞRELOR, fluturaş mic, ale cărui larve, in formă de viermişori mici, se desvoltă în mere şi pere (Carpocapsa pomo-nella) ( . 3215) 1 3 mqlia- ALBJNELOR = GĂSELNIŢĂ ţi © BuCOV. (MAR.) CjINELE- babei’ ţ 5 $ Femeie bă-trlna Tvsl. in o 1 îl. MOLIFT iw MOLIDV. MOLIFTĂ ew MOLITFA. MOLIMĂ (pl.-me) sf. f Boală lipicioasă, contagioasă, epidemie: prin Mal s’a Încins o sl In două săptămlni au murit mal totl ivlah.i; o să vie o ** odată din stlrvnrlle dinilor cari ss duo şl mor acolo (grl.) [ngr. p.6),e[ip.a]. MOLIN sm. Ban. ţ = MOLJDV. MOLIPSI (-seso) 1. V b Fig. 3215. Molia-merelor. ir. t A comunica cuiva o boală prin atingere, a contamina;©: o oaie Tlloasă molipseşte toată turma. 2. vb. rell. A se umplea de o boală prin atingere Cu un bolnav; ®: mollpsindu-se de boala Patriotismului (I.-gh.) [ngr. viit. p.o/,e6au> < p.GXeuiu], MOLIPSITOR ndjK verb. molipsi, t Care molipseşte, contagios, lipicios: boală molipsitoare ţii C NEMOLIPSITOR. MOLIŞOARE sf. pl. $ Mică planta ierboasă, din fam. orchideelor, cu tulpina In trei muchi, numai cu 2-3 frunze eliptice-ianceolate, iar celelalte rămase nedesvoltate; face flori verzi-gălbui, dispuse într’un spic la virful tulpinii (Liparis Loeselii) (3 3216). MOLITF ew MOLIDV. MOLÎTFĂ (pl.-te), tMOLITVĂ (pl. -ve), © moliftă (pl.-te sf. ^ Rugăciune compusă anume pentru des-legarea şi iertarea unui păcat şi pe care o citeşte preotul pe capul celui greşit: bătrlnil, părlndn-le că văd cblar pe âatana, iei făceau cruce boscorodind molitfe (negr.j ; Mitropolitul, punind omoforul pe capul Ini Ştefan, citi molitva rlnduită la ungerea Domnilor (isp.i; Ii puse patrahirul pe cap şi-i citi molifta desleţării de păcate (vlah.i ; un cncemic călugăr li citea In toate dimineţile moliftele sflntului Vasilie (i.-gh) [vsl. molitva]. MOLITFELNIG (pl.-ice) sn. X” rcâ Evhologhiu, carte cu tot felul de rugăciuni ce se citesc de preot Fig. 3216. Molişoare. la diferitele împrejurări ale vieţii omeneşti de la naştere plnă la moarte (la naştere, la botez, la cununie, etc.) (Vj 3217): duhovnicul, deslăctnd patrahirul ■if* -A]tr / ăfir r* 1 tVnp'i AHjVhITATI , ftSfipjltf OTS* MIKA v TOT fltfTAfHHK* 9 *TO ! ATI nflGHTOAft 9 HIBTS^T* « HIA 9 <|)’lKlTOAp« KVijllTtp'ttţMOp 9 UIM K^rt^HT7p-tlţM0|» fHUlI E^H'tTATf V Atfă/IHHA t*««AflfOlIHM Fig. 3217- începutul unei pagini din Mol Uf etnicul tipărit la laşi in a. 1681. In cais îşi ţinea lnvăllt ~ul (Vlah.) ; Cere ’n grab’ un «• şl începe a-1 dtl (pann) [vsl. molitvlniku]. MOLÎU adj. Mold. Molatic: de o parte si de alta, munţii acoperiţi cu păduri... ca nişte monştri mătăhălosi, molii si toropiţi de somn (vlaH.i ; e tlrzlor la vorbă şi — la pas (jip.i [m oale]. MOLOMAN sm. Olten. Om leneş şi molatic (ciauş.) [moale]. MOLOŞA. (-şez vb. tr. şi refl. A (se) face m o a-1 e, a se muia. MOLOŞAG j 1 .-guri) sn. Mold. Trans. 0 Moină, timp moale, umed, iarna, după frig, clnd se topeşte zăpada: dnd Cioclrlanul îşi lasă ciocul pe spate, e semn oă va li «- (gor.) ; lama, dnd dntă cocoşii toarte mult peste zi, e semn cum că vremea are să se moaie, va li cald sau «■ (mar.) . MOLOTRU sbst. ♦ ® Plantă cu flori de un albastru-deschis, dispuse In ciorchini 1 ungu i eţe (Me-lilotus coerulea) (0 3218) 1 © - sulfinA i ţ| © = sulfjnA-albA ţi © = MO-CS. r\l LţmA [vsl. m o 1 o t r I], \w A MOLOZ sbsf. Var pro-venit din dărlmăturile unor ziduri: In vatra satelor nu se mal vedea dedt pără-ginl si mormane de ~ înnegrite de turn (vlah.) [tc.]. •MOLTON (pl.-oane) sn. Stofă de lină sau de bumbac, păroasă, moale mol leton], MOLURĂ sf. * ® Plantă originară din sudul Europei, cu flori galbene dispuse In umbele, ale cărei fructe aromatice slnt întrebuinţate în medicină; numită şi „anason-mare”, „chimen-dulce”, „secarea*1, etc. (Foeniculum tul- ■ gare) (R 3219) ţ[ © MOLPRA-bAltii _ peniţă®. •MOLTJSG (pl.- uste) sn. % A-nimal cu corpul moale, nearticulat şi fără schelet intern osos, învelit mai adesea cu o scoică de calcar; astfel slnt: melcul, stridia, midia, ghiocul, nautilul, sepia, etc.; ele formează o mare despărţitură In regnul animal, aceea a Moluş-telor ( • 3220) [fr.]. MOMEALĂ (pi.-meii, -mele) sf. © Mijlocul, lucrul cu care se atrage un animal pe care vrei să-l prinzi, nadă: undiţa fără •»> nimic nu-ţl doblndeşte (gol.) ţ[ 2 Lucrul, făgăduia] a, etc. cu care se ademeneşte, CU care se amăgeşte: pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amina cu momele de la o tlntlna la alta icrg.) ; ©: a umbla cu (şoşele cu) momele, a întrebuinţa toate mijloacele spre a ademeni, spre a amăgi pe cineva: umbla cu şoşele, cu momele să înduplece pe Iată a-1 lua de bărbat (ISP.) [m 0 m i]. 796 www.dacoromanica.ro 'MOMENT (pi.-te) sn. i Clipă, timpul cel mai “scurt: lntr’un din ~ In In —oii de a pleca ţ s Prilej favorabil: a proiita de ~ [fr.]. Fig. 3220. Moluşte. •MOMENTAN 1. adj. Care ţine numai un moment, o clipă. 2. adv. Deocamdată, pînă una alta; chiar acum, îndată [după fr. momentane]. MOMI (-meso) vb. ir. ® A atrage prin momeli un animal pe care vrei să-l prinzi ţ| -■ A ademeni, a amăgi, a înşela cu vorbe bune,a ispiti prin bani, prin făgăduinţe: de... se va alia... sS-l fie dUruit ceva ză o momească san să-i fie făgăduit niscare lucruri sau bani (prv.-mbo; ...lntllnind din lntlmplare pe al său eopil urlt, îl momii si ’n depărtare duolndu-l, l-am omorlt (pann) ; banul e ochiul necuratului: tare fură inima si momeşte mintea tJip.) * © A potoli, a astîmpăra pentru O Clipă: să ouleagă si olteva pere, spre a-si mai ~' foamea nsp.i [vsl. rri a m i t i]. *MOMIE... = MUMIE... MOMÎŢĂ (pi.-te) sf. Mold. Maimuţă: Pentru aine-a cumpărat Mare tlnără Care-i zic orangutan (don.); păcat numai că n’are vr’o — sau vr’un urs, că s’ar face stup de bani ialecs > [ni O i m ă . * MOMIŢĂRIE sf. Mold. Maimuţărie: ce este progresul de astăzi P... o — generală de tot ce se petrece aiure ialecs.) [momiţă], MOMIŢE sf. Ţi. X Anumite glande de la pieptul şi de la gitul viţelului sau mielului cari constitue o mîncare delicată [bg. momici]. MOMÎIE, Mold. MAMHE sf. 1 Prăjină, cu capătul de sus înfăşurat In paie, avînd uneori înfăţişarea unui om cu braţele întinse; se înfige In grădină sau pe clmp spre a speria păsările (0 3221): conu Dumitra che se vedea acum plutind pe deasupra lanului ca o momlie (D.-zamf.) ; clteva b&trlne... stau încotoşm&nate In pridvor ca nişte momii greoaie (irg.) 1 © De aci: fiinţă cu înfăţişarea Ciudată: bună vremea! zice o <*' de om, Înalt şi spătos, cu o glugă mare (car.) ; mai merglnd, 3*21- Momlie. ochii mi se izbesc de o ^ de om usp.) ; vorb. de un animal : Uimiţi ascultau trecătorii, privind la momlia din Cască ivlah.i H © Prăjină cu vlrful înfăşurat în paie sau altceva ce se înfige la extremitatea unui cîmp sau unei moşii, cînd i se ridică planul. MOMÎRLAN sm. Trans. Ţopîrlan, om prost; epitet pe care-1 dau cei de pe Jii celor din părţile de.sus ale Ţării Haţegului (dens.). •MONADĂ (pi. -de) sf. ■ +++ Principiu simplu şi activ care, după Leibnitz, există în ori-ce corp ţ] s dft. Infuzoriu format dintr’o singură celulă [fr.l. MONAH sm., MONAHA sf. mi Călugăr, călugăriţă : Işi lăcea biata femeie rugăciunile, in haină de monahă de rlnd (grig.) [vsl. < gr.]. •MONAHAL adj. ^ Călugăresc, de monah: viaţa nu ni’ar speria (D.-zamf.j [după fr. IQOn a-c al]. (MONAHIC, monahicesc adj. ai Călugăresc [ngr. |j.ovax»ioţ]. tMONAHIE sf. ajJ Călugăriţă [gr. |j.ovax-r)]. MONARH, *011 tunurilor si al s 1 © exclusivă [fr •M LIZA (-izez) fr. VĂ stabili monopol [fr. *MON PTER 1. £3 Se zice spre un edificiu - care arc numai un rîlld de CO- Fi?- 3230- Monopter. Ioane şi mai ales despre o clădire rotundă formată dintr’o singură colonada, fără alt zid: templu 2. (pl.-ere) sn. Clădire monopteră (3 3230) [fr.]. •MONORADICULAT adj. ţ Care are o singură rădăcină [fr.]. •MONORIM adj. v Care n’are declt o singură rimă: poezie ~a [fr.]. •MONOSEPAL adj. ♦ Care are o singură sepală ( ■ 3231) [fr.]. •MONOSILAB (pî.-be) sf. Co Cu-vînt format di'ntr’o singură silabă: da, el, din, mic, scurt slut monosilabe; băiatul ăsta... răspunde cu monosilabe la Întrebările Ini (Dlvr.) [fr.]. ‘MONOSILABIC adj. Co Format din monosilabe; limbă <~a, ale cărei cuvinte sînt toate monosilabe (chineza, tibetana, etc.) [fr.]. •MONOSPERM adj. * Se zice des- monosepal. pre fructele care au o singură sămlnţă [fr.]. •MONOSTIH 1. adj. 8 Care se euprinde în-tr’un singur vers: maximă 2. (pl.-ihuri) sn. Epigramă, inscripţie alcătuită dintr’un singur vers [fr.]. 'MONOSTROFĂ (pZ.-te) sf. f Compoziţie poetică alcătuită din'tr’o singură strofă [fr.]. •MONOTEISM sbst. închinare la un singur Dumnezeu [fr.]. •MONOTEIST 1. sm. Acela care se închină unui singur Dumnezeu. 2. adj. Privitor la monoteism: reiigiuno [fr.]. •MONOTELISM sbst. Doctrină eretică din secolul al vn-lea care admitea în Hristos cele două firi, dumnezecască şi umană, însă numai o voinţă divină [fr.]. ‘MONOTELITl. adj. ^ Privitorlamonotelism. 2. sm. Eretic’adept al monotelismului [fr.]. Fig. 3231. Caliciu 798 www.dacoromanica.ro "MONOTIP 1. adj. Care are un singur tip. =■ (pî.-ipnri) sn. £ Maşină specială de cules litere de tipar [Ir.]. 'MONOTON adj. ® Care e mai totdeauna pe acelaşi ton: vorbire-^ă; ointeo — H 2 A cărui vorbire e totdeauna pe acelaşi ton, plictisitor: actor — U s Uniform, care e lipsit de varietate: peisaj — Tfr.]. 'MONOTONIE sf. © Lipsă de varietate în ton 1 © Uniforndtate plictisitoare: monotonia unui soisaj; uliţele oraşelor europeneşti, trase cu sfoară, au multă si obosesc vederea (negr.i U ® Mod de a trăi totdeauna la fel: monotonia vieţii [Ir.]. 'MONOTREME sf. pl. Ordinul cel mai de jos al mamiferelor ovipare, a căror gură e transformată într’un fel de cioc [fr.]. ’MONOVALENT adj. & Se zice despre un metal al cărui fie-care atom se combină cu cîte un singur atom de hidrogen [fr.]. 'MONSENIOR sui. Titlu de onoare dat (în Franţa) principilor şi episcopilor [fr. monsei-gneur], 'MONSTRANŢA (pl.-te) sf. gjji Un fel de vas de cristal, mai adesea de formă cilindrică, In care se pune, în biserica catolică, sfinta grijanie: păşea cu monstranta in mină, ţanţoş si mlndru Plantă culi-: nară, a cărei rădăcină groasa, cărnoasă şi dulce, de coloare roşie sau gălbuie, con-slitue o excelentă legumă (Dav-cns carota sativa) • 3230): tsţe Ini roşie ca tul inegr.) fit SĂLBATIC RUŞJNEA-FETEI [bg-]- MORCO VE ANCĂ sf. A Plantă cu flori albe, dispuse tn umbe'le, ce creşte prin locurile umbroase din văile munţilor (Pleurospermum austriacum) O 3237) [morcov]. Fig. 3236. Morcov. MORDĂ (pl.-de) sf. Trans. S Bot, rit; f gură [rus. rut. mori a]. 'MORENĂ (pl.-ne) sf. Grămezi de sfăriină-turi de stînci, de lemne, de pămtnt ce cară cu ei gheţarii, cînd alunecă, Fig. 3237. Morcoveancă. Fig. 3238. Morenă. şi care rămln pe marginea dejos a acestora (a]3238) [fr. moraine], ‘MORFINA sf. & Unul din cei şase alcaloizi ce se găsesc în opiu; e un puternic soporific şi calmant; Întrebuinţarea ei abuzivă produce morfi-nisinul [fr.]. ’MORFINISM sbst. P Otrăvire cronică ue pe urma desei întrebuinţări a morfinei [fr.]. 'MORFINOMAN, -anA adj. şi sm. f. P Se zice despre o persoană care abuzează de morfină şi nu mai poate renunţa la ea [fr.]. ‘MORFINOMANIE sf. P Boală nervoasă a acelora care au abuzat de morfină [fr.]. MORFOLI w molfAI. ‘MORFOLOGIC adj. Ce ţine de morfologie fr.]. “MORFOLOGIE sf. 1 Studiul formei exterioare a fiinţelor "vii 1f = ca Studiul părţilor de cuvînt [fr.]. ‘MORGA1 {pl.-si) sf. 1 P Clădire în care se expun publicului, spre a fi recunoscute, cadavrele persoanelor moarte afară de domiciliul lor 1(2® Ocnă [fr. morgue], ‘MORGĂ2 sf. Iniăţişare de o seriozitate afectată, mină trufaşă: învăţătorul să-sl părăsească morsa magistrală şi s& sc scoboare lingă elev (vlah.) [fr. ni o r-gue], "MORGANATIC adj. ® Se zice despre o căsătorie contractată de un rege sau de un principe cu o femeie de o nobleţă sau de o condiţiune inferioară; în cazul acesta soţia nu are drept la numele şi la rangul soţului, iar copiii nu pot moşteni: Doamna de Maintenon a lost soţia —ă a Ini Ludovic al xiv-lea [fr.]. fMORICO adj. Deun roşu-închis sau de un albastru-ln- : Cllis: un june... cn anteriu de şama-lagea ~ (fil.) [ngr. jj.optxog]. MORIŞCA (pl.-isti) sf. © Maşină mică de măcinat cafea, rişniţă (_•] 3239) 1 â / , Mică maşi nă de vlnturat gri-ne 1f s Nume dat la diferite jucării de copii, figurindŢari-pile sau roata unei mori,[care se Fig. 3339- Morişcâ de cafea» învîrtesc la vliat sau sînt mişcate de Fig. 3240-Morişcă Fig. 3241» de vînt. Morişcă de hîrtie. Fig. 3242. Morişcă de apă. apă: morişea de vînt (03240); morişca de hîrtie ([®]324i); morişca de apă ( ■ 3242): alâcnt... o ^ de speriat ciori le'care 800 www.dacoromanica.ro prăpădeau cireşul din coastfi ibr.-vn.) ; ©Fa Iaca cuiva o <•> de vint , a-i face ~ In pftr SOU In chică, a -J apuca de păr, invirtlndu-1 de jur Împrejur: pină o pune căprarul mina In ohica vr'unnia, să-t tacă de vint (DLVR.); lui jupinu Guliţâ i-am tăcut o» In chică, ca să le pnn minte (ALECS.J ® Morişcă de vint, scîndurică ce se invirteşte, la bătaia vîntului, In jurul unui fus şi care se fixează pe acoperişul caselor [moară]. MORÎNCEALĂ (pl.-cell) sf. Olten. (conv.) Faptul deamorlnci; frăinintarc; © scărmănare. MORÎNCI (-ceso vb. tr. Olten. > A lucra ceva cu greutate, cu trudă cpşco «convoi © Afrămînta, a mesteca bine f ® © A părui, a scărmăna, a da o bătaie [comp. moroncj . MORÎNDĂU sbst. Olten. ® Grămadă de pă-mint (sau de altceva bine amestecat sau fră-mîntat | ® X Mîncare prea multă vîrîtă în gură şi care nu se poate înghiţi | ® ® F Om mare şi prost. MORÎNGLAV adj. ♦ Porumb varietate de porumb cu ştiuletele mare şi cu 8-10 rînduri de boabe. MORMĂI, Mold. mornAţ (-ăesc, -ăiu) vb. tr. şi intr. i y*,A scoate un glas înfundat, vorb. de urs, cînd e supărat de cineva sau cînd mănîncă: ursul smerit se tupilă la pămlnt si Încetă de a mormăi (gn.) ; iaca ce vede că vine ursul... mormăind înfricoşat jcrg ) ; soseşte ursul la uşă şi Începe a mornăi cu nn grăia gros isb.) | © Vorb. de oameni: a-şi arăta nemulţumirea prin nişte gemete sau sunete nedesluşite, a bombă n i, a murmura, a bodogăni: începu a ~ nişte cuvinte pe care abia le mai înţelegeai iisp.i; bătea nervos cu degetele pe tabla de marmură a mesei, mormăind Intre dinţi fel de Iei de exclamaţii de indignare «caro. MORMĂIALĂ iv MORMAITVRA. MORMĂIT, Mold. mornAjt Sbst. i Faptul de a mormăi* * Glasul înfundat al ursului: se auzi apoi un mormăit ţnnăbuşit (GN.>. MORMĂITOR adj. verb. mormăj. Care mor-măe. | MORMĂITURĂ, Mold. Bucov. mornăiturA (pi. -turi), mormAialA (pl.-leii) sf. ® Mormăit | ® Glasul înfundat al ursului: Înaintează spre locul... de unde începusem s’aud o mormălală (lung.) ; auzind iezii mornăi-tura arsului, s’au spărlat isb.). MORMAN (pi.-ane) sn. Grămadă, mulţime de lucruri grămădite unele peste altele: un ~ de zăpadă, adunat de virtej, troienise scara ivlah.) ; la gura sobei era un ~ de scrum de hlrtle (DLVR,);Vom face cit cerul de ’nalt Mormanul cadavrelor crunte ; adverbial: piramidele de noroiu grămăditepe lingă uşile prăvăliilor (i.-gh.>; vinătorul căzu ~ de pe cal (isp.i. MORMÎNJALĂ (pi.-jeli sf. Mold. f- Spoială, învăţătură superficială: in şco-lila de la sate e de carte care te umple de milă (vlah,) [mormlnji], O MORMÎNJI (-jesc) vb. tr. Mold. S- A învăţa numai superficial. MORMÎNT (pi. -minte) sn. © jJj Monument ridicat pe locul unde a fost îngropat cineva, spre a se păstra amintirea celui dispărut (jjj) 3243, 3244): al} sflntul Mormint, ] ocul unde a fost în-mormîntat Mîntui torul |® rti Locul unde cineva îşi găseşte moartea 1 © Groapă: a se cobori In 8 Fig. 3243. Mormintul lui Ştefan cel Mare. muri; a băga peE cineva In a fi pricina morţii lui | ® dS ® Moarte | ® © Locuinţă întunecoasă care se poate asemăna cu Fig. 3244. Piatra de pe mormintul lui Ştefan cel Mare. un mormint [‘mărîhînt (arom. mărmin-tn < *m inmint< lat. mon(u mentum]. MORMÎNT AL adj. De mormint: piatră ~ă; Din ţema ~â răsare dnlce floare ialecs.);tăcere <~ă tăcere adîncă, tăcere de moarte: o tăcere ~ă se răsplndeşte asupra faptului (fil.) [format după fr. s ă p u 1 -crai . MORMÎNŢEL (pi,-ele sn. dim. MORMţNT: şi pe -~uil meu ai să vezi un lucru mare (ŞEZ.). MORMOLOC srn. t , Puiu mititel de broască | f) care n’are încă picioare, ci ţ 151 o coadă lungă şi turtită lll rarc-i serveşte ia înnotat v (■ 3245 ; numit dialectal „lingura - popii” | © ® Olten. (ciauş.) Om leneş, molatec [comp. srb. mrmol- j a k], Fig. 3245. Mormoloci. MORMONI (-onosc) MORMAJ. O MORMONZÂU adj. Oaş. MARMAZţU. MORMOROSI (-osesc) vb. tr. şi intr. MOR-MAj : oare ce mormoroseşte ursul ? (ALEC5.J. MORNĂI... m- MORMAJ... MORNĂÎLĂ sm. F Gel ce m o r n â e într’una. MORNIŢĂ (pi.-ţe) Sf., MORNITAR srn. BtlC0V.dk Soiu de ţinţar foarte mic care muşcă rău (Cerato-poyon pulicarius): cînd are să fie vara ploaie, umblă mor-nlţele seara on droaia (mar.). MOROAGĂ s/> Olten. Lucru sărat peste măsură: e (ciauş-) [srb. m o r e „apă de mare”]. MOROAICĂ «v MORQIU. MOROCĂNEALĂ vpi.-ell Sf. Faptul de a murocăni, de a bombăni, mormăit: 11 era lehamite de morocăneala lui moş Niohilor icrg.i. MOROCĂNJ (-ănesc) vb. tr. şi intr. A bombăni împotriva cuiva, a mormăi, a bodogăni: mucegaiul de babă... hojma mă morocăneşte şi-mi scoate ochii eu cele tinere icrg.) MOROCĂNOS, ✓ morAcAnqs adj. Care m 0-rocăneşte într’una, care bombăneşte, posac, ursuz: gbemuit In eoltul meu, şedeam tăont şl morocănos parcă ml se lunecase corăbiile ign.) ; ajunsese de la o vreme morăcănos (grig.) . MOROGI (-ogeso) vb.tr. Olten. (ciauş.) A săra peste măsură [moroag ăl. MOROIU sm. § ® Copil mort nebotezat care, după credinţa poporului, s’a făcut strigoiu şi vine noaptea de o chinueşte pe maicâ-sa; în descîntece apare şi f. moroaicA (pi.-ce) [si. mo ra]. MORON MORUN. MORONCI (-cesc) vb. Ir. şi intr. Mold. A chinui; a necăji; a cieăli; a ocări: Un bătrin cs cu temeia-i tntr’o zi se dondănea S'a lost pus de-o moroncea (sper.) [rut. moroiy ty]. •MORSĂ (pl.-so) Sf. Mamifer carnivor marin ce seamănă cu foca; trăeşte prin mările îngheţate de la polul nord; poate ajunge pină la o greutate de 1500 de kilograme;se mai numeşte şi „cal-de-mare“ sau „vacă-de -mare” (Triehechus rosmarus) ( [fr-]- MORSOCA = MURSECA. MORT 1. adj. © Care a murit, care nu mai trăeşte, care a încetat din viaţă, răposat (in opoz. cu „viu”); a cădea a adormi ca ~ I ® Beat beat cu desăvirşire, în gradul cel mai înalt | ® Mort-copt iv copt 1 ®; F v sau viu. în ori-ce stare s’ar a-fl a; o s& ţiu minte şl nu voiu uita niciodată; nid », cu nici un preţ: a umbla ~ după oeva, a alerga, a umbla după ceva cu Jimba scoasă, ostenîndu-se şi făcînd tot posibilul ca să-l capete; a se face ~ in po-puşoi, a se preface că nu ştie nimic despre un lucru; îas’o moartă ’n popuşoii să nu-ţi pese de asta! nu te mai ocupa de astal ţ ® e un om —, e un om pierdut, e în mare primejdie D © © Prăpădit, istovit: ~ de oboseală, de foame, de sete © ® Lipsit de activitate, de mişcare: un oraş ~ ţ © 427 Limbă moartă Fig. 3246. Morsă. 3246) I.-A. Candrea--Dicţionar enciclopedic ilustrat. 801 Si MOR- MOR www.dacoromanica.ro MOR MOS .M- LIMBĂ s t ©Literămoartăsw-LJTEBA s t © rtMlni moartă w MjNA-MOARTĂ ţ[ ® OP Natură moartă, care Infăţişază animale moarte, o natură neînsufleţită t ® Punct de unde nu se mai înaintează, unde s’au oprit tratativele t © Si Ană moartă •»- APĂ @. 2. MORT sm., MOARTĂ (pi.-te) Sf. i Om mort, femeie moartă: a învia din morţi; Qţ: ou pllnsul nu ae ’nvio morţii: — morţii cu morţii şi viii cu viii; — ^ul da la groapă nu aa mai întoarce •»- GROAPĂ ® ; — a lua de pe vii «i de pe morţi, a lua (bani, etc.) de la toată lumea t 1 tai simbăta morţilor, a) Slmbăta dinaintea Duminicii lăsatului de carne; b) Sîinbăta dinaintea Rusaliilor; Lunea morţilor, a doua zi după Duminioa Tomii t ® Convoiu mortuar: deodată unui dintre copiaţi ae scoală, zlolnd: „trece -~ul l” ibr.-vn.i [lat.mor t UU S]. MORTĂCIţTNE, MORTÂCJNA (pi.-ini) sf. ® Trupul unui animal mort, hoit, stlrv: aranoindu-i ai mortăciunea acestuia ai a calului său sub pod, se puse iarăşi de se odihni iisp.i; măcelarul va striga in oontra autorităţii oare-1 opreate de a vinde carne de mortăciune (I.-gh.); Întinde de tine ca clinii, olnd se ’ncolţeso al se ’ncaibără la mortă-eină (jip.) t ® Pr. exl. Cadavru (de om) t ® ® F Fiinţă foarte slabă, care abia îşi mai ţine viaţa [lat. mortlcina], •MORTAL adj. ® Muritor, care poate sau tre-bue să moară f ® Care pricinueşte moartea: rană, lovitură ~ă t © De moarte, Capital: păcat ~ ţf ® Care durează plnă la moarte: inimic ~ [fr.]. •MORTALITATE sf. < Starea omului şi a celorlalte vieţuitoare de a fi supuşi morţii t © Numărul oamenilor sau animalelor cari mor in timpul unei epidemii: clnd este o * mare. popornl zice că se iei-iinegte Plinea (i.-gh.) ţ[ ® Numărul de oameni cari mor anual în raport cu naşterile şi cu numărul po-pulaţiunii [fr.]. •MORTAR sbst. a Amestec de var sau de ciment cu nisip şi apă, care se întrebuinţează la zidărie [fr morticr], t MORTASIPIE sf. Mold. t Zeciuială de la clntărirea mărfurilor şi taxă de la vlnzarea vitelor [ngr. (j.oopxaatifr]ţ < tc. m tl h t e s i b]. OMORTASÎNCĂ sf. Mold. Smalţ cu care olarul smălţueşte dalele (pamf.> (RV.-CRO.). •MORTIERĂ (pi.-re) sf. Tun foarte scurt, pivă (M 3247): mortlerele se numeau pive (Mlc.) [fr. mor ti er], •MORTIFICA (-fio) ţ. vb. ti. ® A-şi munci, a-şi chinui, a-şi pedepsi trupul (prin austerităţi, prin posturi) |®®A umili, a face de ruşine. 2- vb. refl. A se pedepsi trupeşte, a-şi chinui trupul [lat.]. •MORTIFICAIŢUNE sf. ® Faptul de a (se) mortifira, pedeapsă, chin ce-şi impune cineva trupului (prin austerităţi, prin posturi) ţ[ © © Umilirea amorului-propriu H ® * Starea unei cămi desorganizate, cangrenate [fr.]. “MORTUAR adj. Privitor la morţi : convoiu ; cameră ~ă; registru^ [fr.]. OMORŢEŞTE adv. Ca după mort: împărăteasa rămase bocindu-se şi .. smulglndu-şi părul de pe cap (ret.). Fig, 3347. Mortieră. MORŢIŞ adv. Cu încăpăţlnare, în ruptul capului, CU ori-ce preţ: in loo să umble ca alţi popi după cersitorit.. zicea că este de altă părere icrgj ; ţinea să osindească pe unul (br-vn i [moarte]. MORŢIU adj. A urla a <»■, a urla ca o prevestire de moarte: nu alungaţi haita eeea... nu auziţi cum urlă a (alecs.1 [moarte). OMORVGĂ sf. Băn.Olten. — moroa- QĂ MORWs»»->«> Fir. 3-48. Morun. Peşte din marea Neagră şi din Dunăre, ce seamănă cu nisetrul dar mult mai mare declt acesta, greutatea lui treclnd uneori de 600 de kgr.; are o carne foarte gustoasă, icrele-i, de coloare cenu- şie-neagră, slnt foarte preţuite, iar din băşica lui înnotătoare se prepară aşa zisul „cleiu de morun”, întrebuinţat la limpezirea vinurilor (Aci-penser huso) (0 3248) [comp. srb, bg. moruna, etc.]. MORUNĂ sf. A = muşATEL. MORUNAŞ sm. Peşte de Dunăre şi din bălţile ei, de coloare cenuşie-albăstrie, lung de 25-30 cm., cu carnea gustoasă şi grasă (Abra- Fig. 3349. Morunaş. misvimba) (3 3249) [bg. srb. moruna §(u)]. MOSAFIR, musafir sm. Oaspe, persoană care vine în vizită, care e invitată la masă, etc.: mo- Bafirii se aşezară pe cele două paturi (fil.); a primiri; a avea ~i Ia masă; olnd se varsă chibriturile, au să-ţi vie musafiri (gor.) [tc. musafir], MOSC sm. ® yt. Mamifer rumegător, de mărimea unei căprioare, care are sub plntece un fel de pungă plină cu o materie mirositoare, numită şi ea —animalul acesta trăeşte în pla-________ Yţ toul central din Asia, în Ton- -U-iwvrrr- kin, în Bengal, etc. (Moschus_________ . /I .ffj/.//, moscliiferus) (0 3250) t © • Substanţă solidă, unsuroasă, de un miros pătrunzător, Fi_ Mosc secretată de animalul cu a-celaşi nume t © Produs artificial al cărui miros puternic seamănă cu al moscului natural: se zărea... o bucată de săpun ~ Iu formă sferică (FIO [ngr. (j.oay.o?]. MOSCAL = MUSCAL. •MOSCHEE s/.ffli Geamiei . 325i,3252):işipetre- ”Fig. 3351* Moscheea Solimania (Stambul). ce viaţa tn“rugăciuni pe la; pun toţi ellnieorii sclnarea ’n lespede, dar mai on toc ~ Martin (r.-cod.) ® Titlu pus şi înaintea nume- lor de săibători personificate: ~ A)un(m) tr ajun®; ~ Crăciun ® Bunic ţ ® Strămoş, străbun: din <~i, strămoşi; atlară arme tel de tel, rămase de la ~i strămoşi ; de ctnd ou ~ Adamsv AD&M ® ţ[ ® A spune '«'l pe groşi, a vorbi fleacuri, a spune vrute şi nevrute, verzi şi uscate H ® Mold. Unchiu H ® t Parte de moşie stăpinită de un moşnean ţ[ ® = pAlAmidA-de-baltA ţj ® pşg» — OHIB0RŢ. 2. moşi sm. pl. ® J) Zilele clnd se pomenesc şi se cinstesc morţii, cînd se fac pomeni, etc.: moşii de vară, Simbăta moşilor sau Simbăta morţilor. Simbăta dinaintea Rusaliilor; moşii de toamnă. Simbăta dinainte dc Sf. Dumitru; moşii de iarnă, Simbăta Înainte de săptămîna albă sau Slmbătă înainte de lăsatul secului U ® Mare bîlciu ce se ţine la Bucureşti In fie-caro an în luna Maiu U (D 25 Zilele care urmează după cele 9 babe de la începutul lui Martie ţj ® F De oind cu moşii verzi (sau putrezi), din timpuri străvechi; la moşii ăi verzi, la Sfîntu-Aş-teaptă, niciodată: vei mai Căpăta şi tu oap la **ii ăl verzi ori la Paştile cailor «sP.l ; a Îndruga ^i pe groşi mr GROŞ © II (D X Un fel de cozonaci rotunzi şi lungăreţi, nu-miţi şi „babe” sau „moşnegi”, ce se fac pe alocuri de Paşti [comp. alb. m o â e „bătrin”]. ţMOŞAN sm., moşancA (pl.-ce) sf. Moştenitor, moştenitoare [moş]. MOŞI (-şeso) vb. tr. şi intr. * A da ajutorul necesar unei femei clnd trebue să nască [m o a ş ă]. MOŞIC sm. dim. MOŞ: «ulo, fă bine de pune mina Ce-o cazma şi scoate-mi pustia de comoară (DLVR.). O MOŞICĂI (-ăeso) vb. tr. Trans. A lucra încet şi fără spor: moşicăla pe lingă un foc de vreasouri ude (pac.). MOŞIE sf.® î Pămînt moştenit de la părinţi, baştină; de moştenit ţ[ ® t Ţară strămoşească, patrie ţ ® s Proprietate de pămlnt cultivabil, domeniu: un peteo de o sfoară de vătaf de —' [m O ş], MOŞIER, Trans. moşieş sm. Cel ce posedă una Sau mai multe m O ş i i: are o moşie mai mare decit mo-şieşii de baştină (ret.). OMOŞDfA (pl.-ni, f-ne) sf. Trans. Chibrit tvico «pşc.): sclipind oa şi nişte eapete de moşlni (mar.). fMOŞINAŞsm. Mold. Bucov.Micproprietar rural: de voeşti, iţi dau lata mea... şi te fă ~ In looul meu (sb.) [comp. moşnean]. O MOŞINOIU tr MOŞOROIU. MOŞIOARĂ (pl.-re) sf. S dim. moşie: Brustur şl Oooiurlă sint feciori de oameni ou moşloarele lor ialecs.). MOŞIT săsf. f Faptul de a moşi: ştia bine treaba ~nlui . OMOŞMÎNDI (-dese), MOŞMOLI (-oleso), MOŞMONI (-oneso) vb. tr. şi intr. A migăli, a lucra încet şi fără spor, a mocăi, a mocoşi: moşmlndestl... trei conace pln’sâ scrii la răboj (JIP.). MOŞMOALA (pi.-le), MOŞMOANA (pi.-ne), MOŞ-MplA, muşmulA (pl .-ie) sf. ♦ Fructul comestibil al moşmolului: cu vreme şi ou paie, muşmulele se moale (pann) [tc. muimulâ], OMOŞMOANE, moşmoande sf. pl. Vrăji (de dragoste); băuturi desclntate (ciauş.) cr.-codo. MOŞMOL, moşmqn sm. A Arbust din fam. rozaceclor, cu flori mari, albe, al cărui fruct, tare la Început, se moaie cu timpul şi devine suculent, de un gust dulce-acrişor; creşte prin păduri şi tufişuri (Mespilus germanica) ( r| 3254) [m o ş m o a 1 ă, -o a n ă]) MOŞMOLI, MOŞMONI tr MOŞ-MlNDI. MOŞMULĂ tr MOŞMOALA. MOŞNEAG sm. 1 Om foarte bătrin, de 6 virstă foarte înaintată, moş, unchiaş: am un cu douăsprezece piei îmbrăcat şi bun centru mincat (gorj. ghicitoare despre „ceapă” K ® Pr. anal. ♦ Porumb păros: popnşoilor ce sint păroşi 11 se spune ivor.) [*m 0 ş-t(e)neag< moştean sau derivat din *m o ş i n; tr moşnean]- ,, MOŞNEAN sm. ® t = MOŞ- F,g- S254" M°Smo1-TEAN: toate bucatele cite va avea... vor fi ale colora 00 vor răminea moşneani (prv.-mb.) H ® ✓ Odinioară: micproprietar rural, şezător la ţară, care-şi cultiva propriul său pămlnt, spre deosebire de „clăcaş” (•»• ac. cit.v.); in Mold. se numea „răzeş": ceimaimuiti şi cei mai puternici sint răzeşii, moşneni, cam se nnmeso In Muntenia (vlah.); se face noapte clnd ne [oprim la hanul mare al unui sat de moşneni iirg.) [derivat dintr’un radical *m o ş i 11 (Înrudit cu m o ş), de unde şi forma moşinaşj. MOŞNEGŞL IV MOŞNEOţTT- MOŞNEGEŞTE adv. Ca moşnegii: îşi lăou — cruce (grl.) . MOŞNEGUŢ, moşneorl sm. dim. moşneag: Moşneguţul mititel Face gardul frumuşel (gorj, ghicitoare despre „ac”. MOŞNENESC adj. De moşneni, ce aparţine moşnenilor: Haleşul nu e nici ~ nici (ărăneso (IRQ.); mistue hogăţiile munţilor moşneneşti (lung.). t MOŞNENI tr MOŞTENI. ţMOŞNENÎE sf. Moştenire: clnd va fi un om bol-nav şi va lăsa cuiva să moşnenească mult Puţin... şi acest moşnean nu va griji de dlns... acesta-şi va piarde moşnenia (prv.-lp.) [moşnean]. O MOŞOAICĂ (pl.-oe) sf. Mold. O Oală de lut, de mărime mijlocie, pentru gătit bucate: nimeri intr’un blidarlu... o ~ ou oiteva linguri de fasole (flor.) [(oală ce se dă de pomană la) moş i]. MOŞOROI, MUŞUROI, MUŞtROI, MOŞINOI (-oesc) 1. vb. tr. S A’ grămădi, a face moşoroaiede pămhit (la rădăcina unei plante, spre a-i favoriza creşterea): moşlnoalele... se fac ou un plng on donă onoare, după cam moşlnoeso Bulgarii varza cn rărită lor (ion.). 2. vb. refl. A se îngrămădi, a forma moşoroaie. MOŞOROIT, muşuroit, mdşiroit sbst. S Faptul de a m o ş o r o i. MOŞOROIU, MOŞURQIU, MOŞINOnj. MOŞUNQIU, muşdrqiu, muşinoiu, MuşuNoro (pl.-oaie) sn. ® Grămadă mică de pămlnt In formă de con trunchiat, provenită din pămlntul aruncat la suprafaţă In urma săpăturii făcute de o ctrtiţă (1 ■] 3255): sobolul... nn vrea să ştie decc se petrece dincolo de moşorolul Ini (dlvr.) *i ®Pr. ext. Grămadă mică de pămlnt, ridicătură ce seamănă cu un moşoroiu de clrtiţă: şl-a făcut un ouib pe un mo-şoroin de pămlnt, mal sus, ea să nu i-1 In- Fig. 3255. neco ploile (br.-vn.i ; tnspec. moviliţăde Interiorul unui pămint ce se grămădeşte la rădă- muşuroiu de cina unei plante, clnd se prăşeşte: cîrtija. a doua prăşi lă se deosebeşte de cea dinţi iu In aceea că acum la rădăcina fie-cărui porumb se strlnge moşinoiu (ion.) ţ ® Pr. ext. Grămadă mică: pe un blidişel de lemn, un moşi' noiu de brlnză de oaie (ret.) H © de furnici, furnicar, cuib de furnici: pe lingă seminţele de clnepă, ele sint oeea ce ar fi moşiroiul de furnici sub Himalaia (sad.); am dat peste un muşunoiu de furnici ipşc.» i A lucra Încet şi fără spor H © A stringe un lucru In grabă spre a-1 ascunde [m o t r o a ş c &]. ’MOTTO sbst. jt? Zicere, maximă scurtă pusă In fruntea unei cărţi, unei bucăţi literare, în josul unei steme, etc [it.]. *MOTU PROPRIO loc. adv. lat. Din propria voinţă, de la sine, fără a fi îndemnat sau silit. Fig. 3258. M. Moţ. Fig. 3259. Fig. 3260. M. Moţ (de pupăză). M. Moţul curcanului. MOŢ1 (pl.-ţuri) sn. 1 Smoc de păr pe frunte sau pe creştet (la om, la cal, etc.) (_■] 3258) r 804 www.dacoromanica.ro 2 > Tută de pene pe capul unor păsări (ca pupăza, cioclrlanul moţat, etc.) (p 3259) U ® i Pielea roşie care atîrnă. ca un ciucure, de pe capul curcanului P 3260) 1) © Ciucur de fir" rin mătase, de lină, etc. ce atlmă la fes, la unele scufii, etc. 1) © k Virf •) © * Spicul din vîrful porumbului 1) © ® F (Mai ou ~, (mai cu cap, mai din cale afară, (mai însemnat, (mai) deosebit (în ce priveşte deşteptăciunea, hărpicia, Îndrăzneala, etc.); a orele oi boierul e mai ou — ca ru-mânui este a crede că clinele crescut In casă ...nu e tot una cu ăl ciobănesc (jjp.); de o bucată de vreme. . o ducea numai In ohefuri ei Fig. 3261. Motul-curcaiiului. pozne, care de care mai cu — (sad.); spune-le niţel mal eu —, iar nu aşa... oa din topor, daci vrei si te creadă lumea iisp.i 1) ® # MQTTJL- curcănului1, plantă mare şi frumoasă, cu flori roşii, trandafirii sau albe, dispuse în spice cilindrice (Polygonum orientali’) (J| 3261 ; — mqţul- CURCANULUI2 — BUSUIQC-RQŞU. MOŢ2 PART. IST. MOŢĂI (-iese, -âiu iă. intr. 1 A aţipi, a dormi şezinel sau d’a-n-picioarele, clătinind uşor capul îngreuiat dc somn: se hotirl a sta In picioare... astfel Incit clnd l-ar veni somn şl ar —, si cazi jos şl si sa deştepte (isp.) ; tlcilosul de oilugir somnul şl-1 face moţiind : pe vremea asta de cumplită ananghie, 805 MOT- MRE www.dacoromanica.ro MRE- 1*1 Întindea Rusia mrejlle el asupra ţărilor noastre ivlah.) 1] ... > Olten. Cusătură ou acul de jur Împrejurul unei IVIUO rupturi sau la mîneca cămăşii Peşte de rîu, de coloare albă-cenuşie sau albăstrie, cu solzi şi mustăţi mari; poate Fiţ. 3264. Mreană. ajunge la o greutate de 5 6 kgr. (Barbus fluviatilis) (• 3264) [srb. mrenaj. t MREJE R IU) sm. Pescar ce prinde cu mreaj a. MREJI (-lese) Vb. Ir. A urzi intrigi: au mrejit teluri de intrigi asupra Ini (Negr.) [m r e a j a]. MREJTJLIŢĂ (pl.-ţe) sf. dim. MREAJA. , MU I MU i interj. Imită mugetul vacii şi al viţelului: tecloraţul se tăcea vacă *1 striga „mul mul” (ret.). MUC 1. sm., mai adesea MUCI pl. Lichid gros şi cleios care iese din nările omului: a-si iua*ii (de la nas ; a-*l şterge *11; e Încă cn *11 la nas, e tlnăr de tot, fără experienţă; la joc e loo, la lucru 11 pică *u (ZNN.). 2. (p/.-curi) sn. 1 Vîrful negru al feştilei unei luminări aprinse: o ţigancă trumuslcă lua din clnd ln etnd *nl luminărilor, ca să dea mal multă lumină (ftl.) ; luă * de luminare şl mlnjl pe toţi oaspeţii cari dormeau (isp.i D ® Bucăţică rămasă dintr’o luminare arsă: să nu se 'ndure s'aprlnză un * de luminare ln casă 1 [tc. ni u k a 11 i d 11 k). ţ MUCAREL (pî.-elurl), MUCARRR (pl.-eruri) sn. ■ Odinioară: firmanul de confirmare a domnitorului din partea Sultanului, cu care ocaziune acesta-i trimitea caftanul de domnie H ® Birul plătit Porţii cu această ocaziune [tc. mukar-r 6 rl. MUC ARI1 sf. pl. © Unealtă (un fel de foarfeci) cu care se curăţă mucul ars al unei luminări ([£] 3265): Donă sfeşnice de alam&, cn o p&reche de alăturea (i.-gh.) U © B6n. Mucuri, resturi [m u c]. MUCĂRI* (-ăresc) vb. tr. A reteza Vîrful: se obicinueşte, la legatul bobului porumbului a-i oa şi noi tutunul, cu scopul de a se face mal rodit (ion.) [m UCări], MUCĂRIT sbst. Faptul de a m u-C ă r i: un asemlne oblceln... nn este piuă In-tr’atlta de bnn cit să ne plătească cheltuiala ca a'ar tace cn *ul porumbului (ion.). MUCAVA (pl.-vale) sf. Foaie de a-ceeaşi compoziţie ca a hlrtiei, dar groasă şi tare, carton [tc.]. MUCED adj. ® Acoperit de mu- iscări cegaiu, mucegăit: pline *ă; brlnză*ă; vin *; piele *ă; Iar Negroizi şterge colbul de pe cronice bătrlne, Căci pe *ele pagini stan domniile romăne ieminj ţ ® Cu părul amestecat bătlnd ln negru şi vlnăt (vorb. de cai) [lat. mucldus], MUCEGĂI (-ăeso) vb. tr. şi intr. A (se) face muced, mucegăios, a prinde mucegaiu, a (se) acoperi de mucegaiu. MUCEGÂIQS adj. Plin, acoperit demuce-gaiu. MUCEGAIU (pl.-aiuri) sn. © A Un fel de vege-taţiune, de coloare albă, cenuşie sau verzuie, care se formează pe unele corpuri sub influenţa urne zelii şi clnd Încep a putrezi; această vegetaţiune e formată de diverse specii de ciuperci (in spec. Mucor muceda, Mu cor raccmosus) (J] 3266) care cresc pe aceste corpuri ca parazite, produclnd In acelaşi timp descompunerea lor ţ ® ® Lucru 806 Fig. 3266. Mucegaiu. mucegăit, putred; fiinţă prăpădită de bătrlneţe, Căzătură: m’am săturat pină ’n glt da *1 de babă c. [fr.]. *MUCILAGINQS adj. ţ De felul mucilagiilor. vîscos [fr. ]. MUC OARE sf. Trans. (dens.) Mucegaiu [lat. m u-corem]. "MUCOASĂ = mucqzA. MUCOS1, -oasA 1. adj. © Căruia-i curg mucii, plin de muci f © Cu mucul mare (vorb. de o lumi- nare: Mucoasa luminare sflrtind s&ul şi-l arde (Emin.). www.dacoromanica.ro 2. sm. /. Băiat, Iată cu mucii la nas, tlnăr ă) fără experienţă, ţingău: clnd vel vorbi de nici ta sa tii urduxos (pann) ; tocmai tu, un ^ ca tine o să Izbutească ? tisp.t [lat. muccosus], 'MUCQS* adj. £> ® Care produce om urozitate: glande mucoase 4 © Membrană mucoasă, membrana sau pieliţa interioară care Invălue toată cavitatea digestivă, pieptul, elr. [după Ir. ni u q u e u x], ’MUCOZĂ pl.s»)sf. £)Membrană mucoasă: mucoza stomacului [după Ir. muqueusc •MUCOZITA.TE sf. £> Lichid cleios secretat de membranele mucoase [Ir.]. MUCŞOR (pi.-oare , MUCULEŢ (pf.-eţe sn. d,im, muc 2. MUERE MUIERE. MUEZIN sm. strigătorul rare, din vlrlul minaretului, vesteşte mahomedanilor, că a sosit ora rugăciunii ( ■ 3269) [tc.]. 'MUFLON sm. 7*, Nume generic dat mai multor specii de oi sălbatice, cu pirioarele lungi, ru coarne groase şi răsucite, aroperite transversal de protube-ranţe inelare, şi cu coada seurtă; trăesc numai pe munţii înalţi. în turme numeroase; în Europa trâeştc aslăzi numai 'ti Corsica şi In Sardinia (Ovis musimon) (. 3270) [fr. ni o u-1 I o n], MUFLUZ MOFLUZ. MUFTIU sm. Interpretul suveran al legii, capul religiunii mahomedane, reprezentantul re- Fig. 3269. Muezin. Fig. 3270- Muflon. ligios al Profetului: noul Mare-vlzlr adună Îndată la divan pe toţi vizirii, pe -~1 (bâlc i [ tc. ]. MUGET (pl.-ete) sn. ® Strigătul, sbieretul animalelor bovine: © % % Femeiuşcă^ partea femeiască la un animal (în spec. la păsări şi Insecte); prind o ~ de cărăbuş (mar.) T[ ® Lopă-ţica cu găurele de la războiul de ţesut, în care se vîră cuiul. tMUJDEA (pl.-dale) sf. ® $ Veste bună TI ® F Veste: ca mujdele-mi adnoi despre bietul cuoonu DinuP (fil.) [tc. m u i d 6], MUJDEIU i»- MOJDEIU. MUJIC = MOJIC. 'MUL sm. Corcitură de măgar şi iapă [lat.]. MUXĂ (pz.-le) Sf. Bân. 7*= catjrcă [srb.]. •MULAJ (pl.-aluri) sn. a ® Scoaterea unui tipar în ghips de pe o sculptură Ti ® Reproducerea sculpturii făcută cu ajutorul acestui tipar [fr.]. •MULATRU, mulatră adj. şi sm. f. • Nâscut(ă) dintr’un alb şi o negresă sau dintr’un negru şi o albă O 327°' [fr.]. MULCOM... iw MţLCOM... MULDĂ (pî.-ds) sf. Trans. Albie, copaie [germ. L MULGARĂ Fig. 3272. Mulatru. sf. Kt Oaie mulgătoare, oaie cu lapte [mulg e]. MULG AŞ sm. Rt MULGĂTOR 1®. MULGĂTOR i. sm. 1 fit) Cioban care m u 1-g e oile la stînă Ti"® i mulgătqrul-caprelob = păpăludA. 2. mulgătoare adj. f. Care se mulge, care dă lapte: vacă~; oaie MULGE (mulg) vb. tr. A trage laptele din ţlţp 1< unui animal (oaie, capră, vacă, etc.): pastorul, oind 807 www.dacoromanica.ro MUM U| M |__vrea, mulge şi ţapii, dar In loc de lapte, dă elnge A-şi exprima recunoştinţa prin vorbe, a aduce mulţumiri: Iţi mulţumesc pentru serviciul pe care mi l-ai făcut; mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de primejdie s A refuza CU politeţă: mulţumesc, nu-ml trebue acum; mai adesea iron.: foarte mulţumeso, n’am nevoie de sfaturi 2. vb. tr. i A face pe plac, pe voie, a îndestula, a satisface, a împăca: Dumnezeu, că e Dumnezeu, sl nu poate mulţumi toată lumea (znn.) ţ| © A răsplăti; a despăgubi: mulţumi pe fiul vlnătorului cn clteva pungi de bani (isp.); bunicul, fără vorbă, a mulţămlt pe Irlnuca cu patru galbeni icrg.) ff C NEMULŢUMI. 3. vb. refl. A se îndestula, a fi satisfăcut, mulţumit; G): de puţin cine nu se mulţumeşte, nici de mult nu se învredniceşte [ra u 1 ţ a m]. MULŢUMIRE, multAmjre sf. (p Faptul de a mulţumi, vorbe cu care se exprimă recunoştinţa: a aduce mulţumiri cuiva *[ © Plăcere, bucurie, satisfacţie; faptul de a se mulţumi: slujba mi-lltăreasoă are mal multe neplăceri decit mulţumiri; »a sufletească Întrece pe cea trupească (znn.) ţ|ţ| © NEMULŢUMIRE. MULŢUMIT, MULTAMIT adj. p. MULŢUMI. Care are de ajuns, care nu cere mai mult, care se arată îndestulat, satisfăcut: e » ou ce are, ou ce i-a dat Dumnezeu, cu soarta sa; cine nu-1 » cu puţin, nu-1 vrednic de mult (znn.) ff C NEMULŢUMIT. MULŢUMITĂ, MULTAmită (pl.-te) sf. Vorbele cu care se exprimă mulţumirea, recunoştinţa; răsplată: la glt purta o salbă de galbeni pe care a dat o fetei oa mulţămltă, pentru că a căutat-o la boală icro.) ; G : după oum e bună ziua, aşa e şl mulţumită [m ulţumit], MULŢUMITOR, mulţAmitqr 1. adj. verb. mulţumi. © Care mulţumeşte, satisfăcător: mi-a dat un răspuns » ţ| © Recunoscător: Dumnezeu să te mllueascâ, muiere bună, ...şi ţl-olu fl mulţumitoare (mera); O para ohlar să-ţl dea omul de pomană..., să fii» (pann). 2. sm. Cel re mulţumeşte ff © nemulţumitor. ’MULURĂ (pl.-ii) Sf. A # = CIUBUC ©©; CIU- bucArje [fr. m o u 1 u re]. MULZA.RE Sf. Băn. G^ Oaie mulgătoare, care dă lapte. MţJMĂ (pl.-me) sf. © Mamă; mumă-ta, mumă-sa, reduse ® la mă-ta, mă-sa; G: Pentru unii», pentru alţii dumă, cu unii se arată foarte bun, iar altora le face toate mizeriile ţ| © % Matcă, împărăteasa albinelor D © ăî(E) muma-pAduriisw-mamă © [refăcut din pl. ţmumîni< *mămîni< lat. vulg. m a m m a, - an is]. 808 www.dacoromanica.ro ţ MUMBAŞIR, bumb as IR sni. Slujbaş însărcinat odinioară cu împlinirile de bani şi cu execuţiunile: hătmănia avea un stog de slujitori şi mumbaşlrl, cu cari se slujea la împliniri de bani şi elocuţiuni (fil.) ; despre aceşti noi bumbaşlrl ai ţării, ştim cu prisos oe solu de pasăre slnt (odob i tc. m ti b a s y r]. ‘MUMIE sf. i 4t\ Cadavru conservat prin îmbălsămare la vechii Egipteni ( ■ 3274 1 ® Fiinţă uscată şi neagră t s Persoană nepăsătoare, indiferentă [germ.]. •MUMIFICA (-lic vb. tr. şi refl. i /S A (se transforma în mumie; a se usca, a deveni uscat ca o mumie •' t fp A-şi pierde însuşirile, facultăţile intelectuale [fr. momifier], fMUMÎNI sf. pl. Mame: Merg —Îs gemind şi t&tlnii suspinind ok.-brs.) Fig. 3274. Mumii. [lw MUMĂ]. MUNCĂ (pi.-ci sf. 1 t Chin, tortură, schingiuire; muncile iadului, chinurile, pedepsele la cari sînt supuşi păcătoşii în iad 1 2 Lucrare anevoioasă, grea, obositoare: munca cimpulul; ar ii păcat s'o trezeso, că acuma e somnul mal dulce, după atlta amar de — (ret.); munca e comoară (ZNN.); — silnică, pedeapsă infamantă la care se osîndesc criminalii în ocne [vsl. m q k a]. MUNCEL (pi.-cei sm. şi A chinui, a tortura, a SChingiui: ziua, noaptea II munceau aceste gin-durl şl nu ştia oum să iacă să-şi împlinească poita inimii (tsp.i t ® A lucra din greu, a face o muncă obositoare, a se trudi: omule, te văz harnic, munceşti de te speteşti, şl doi in telu te văd că nu poţi lega iisp.i ; roagă-te lui Dumnezeu şi munoeşte tot mereu (znn.) ; ©: declt să munceşti de geaba, mal bine să şezi de geaba; omul e dator să muncească, să nn-1 găsească moartea şezlnd (znn.). 2 vb. refl. 1 A se chinui t 2 A se trudi [vsl. mlţ Cit i], MUNCIT adj. p. MUNCJ. ® Chinuit, torturat U = Clştigat prin muncă, agonisit cu greu: bani munciţi Tlf C NE MUNCIT. MUNCITOR, -toare 1. adj. verb. munci. Care munceşte. 2. sm. f. s Acela, aceea care munceşte (în spec. la’cîmp . MUNCITORIME sf. col. muncitor. Toţi muncitorii, clasa muncitorilor: —a strlnsă încordează braţele (LUNG.). MUNCULIŢĂ (pf.-ţe), MUNCUŞOARĂ pi.-re) Sf. dim. MUNCĂ: îşi căta de munculiţă lui, Îşi plătea dajdia, se avea bine cu toţi din sat (isp.i. MUNDIR 1»- MONDIR. O MUNGERIE sf. Mold. © Fabrică de luminări de seu [m u n g i u], î MUNGIU sm.® V Lumlnărar [tc. m u m g y). •MUNICIPALI, adj. 1 & în antichitate: ce ţinea de, privitor la un municipiu H ® ® Astăzi: care ţine de o municipalitate: serviciu-»; administraţie —ă ţţ ® 0 Care emană de la o primărie: deci-ziune —a ţţ ® O Care intervine în administraţia unei comune: consiliu —. 2. sm. Slujbaş, servitor al unei primării: un — tşi face datoria cu mătnrolul lui enorm (car.) [fr.]. •MUNICIPALITATE sf. O 1 Toţi funcţionarii cari administrează 6 comună (primarul şi consilierului) T - Comună U ® Localul primăriei [fr.]. •MUNICIPIU (pl.-pu) sn. Oraş care depindea de guvernul vechii Rome, ai cărui locuitori se bucurau de drepturile cetăţeanului roman, dar care avea o administraţie locală autonomă [lat.],. *MUNIFIC13NŢĂ (pl.-ţe) sf. Dărnicie mare: trăia din muniîicenţa celor ce petreceau cu prostia lui (l.-GH.) [fr.]. •MUNIŢIUNE, muniţie sf. a a, Toate cele trebuincioase’ (praf de puşcă, gloanţe, obuze, etc.) pentru aprovizionarea unei armate, unei cetăţi In- luiMM, tării e sau unui vapor de războiu [fr. . 'vl _ MUNTAR sm., muntArită pl.-ţe) sf. Trans. fă MUr\ Acela, aceea care, în fie-care seară, mulge oile Şi vacile duse la m u n t e şi prepară laptele pe care-1 aduc a doua zi acasă sau îl încheagă acolo; baciu, băciţă. MUNTE sm. 1 -i. Foarte mare ridicătură de pămînt sau de stînci, avînd o Înălţime de peste 500 de metri deasupra nivelului mării: —ie Everest are o Înălţime de 8840 de metri si e cel mai Înalt ^ de pe glob; © : ^ cu ^ nu se Intllneşte, dar om cu om se Intll-neşte II ® ® Grămadă, morman foarte mare: unde z&pad&, de ghinţă lat. m o n t e m]. MUNTEAN sm., MUNTEANCĂ pl.-eaee sf. i • Locuitor, locuitoare de la m u n t e în opoz. cu „cîmpean” K 2 • Locuitor, locuitoare din Muntenia f a O Munteanul, numele unui vint rece ce suflă dinspre Carpaţi: —ui a viforlt turbat (n.ur.). •MUNTE-DE-PIETATE sm. Aşezămint întemeiat cu autorizaţia şi suli controlul Statului, unde se dau bani cu împrumut pe amanet [fr. mont-d e - p i e t 6]. MUNTENESC adj. o • De la munte, aşezat la munte (înopoz. CU „Cîmpie”): In satele munteneşti, casele slnt semănate neregulat (man.) ţî - Din Muntenia; Tara Munteneasoă. Muntenia [muntean]. •MUNTENISM (pl.-me) sn. & Vorbă sau locuţiune proprie Munteniei. MUNTICEL, muntişor sm. dim. munte: pe piscul unui munticel... zări o căprioară sprintenă (isp.). MUNTOS adj. Unde so află mulţi munţi, plin de munţi: ţară muntoasă [munt e]. t MUNUNĂ (pl.-uni) sf. Maram. Cunună (mai adesea de flori artificiale sau de mărgele) cu care se împodobeau fetele sau miresele pe cap (cuvînt păstrat mai ales în poezia populară şi în descîntece). f MUNUNţŢĂ (pl.-ţe) sf. dim. MUNUNĂ. MUR1 sm. ♦ 1 Plantă cu tulpina acoperită cu ghimpi puternici; are frunzele acoperite cu peri moi, şi florile albe sau trandafirii; produce nişte fructe alcătuite din mici bobiţe negre, lucitoare, reunite mai multe împreună, numite „mure (-negre)” (Rubus fruticosus) ( • 3275) K 2 = dud i[ ® = rug1 [lat. morus]. •MUR1 sm. Zid: despre apus se ridica o mănăstire veche, Înconjurată cu p- „ , jjur —i, asemenea unei cetăţui (emin.) [lat.]. 3 MURA (-«*) bb tr. 1 X A pune legume, poame, etc. să se conserve în oţet, In saramură, etc.: — castraveţi, pepenaşi, varză, mere, eto. II 2 Ban. A lăsa pieile să stea în apă sărată, a argăsi H » ® F A uda plnă la piele: ne murează plnă la ciolane (sao.i [lat. *m u r i a r e < m u r i a]. MURĂ1 (pl.-te) sf. ♦ 1 Fructul negru şi lucitor al murului; a avea ochi de — sau ooht negri oa murele, foarte negri; ©: aşteaptă să-i pice— ’n gură, aşteaptă să-i vie toate de-a gata, fără să se ostenească; ©: a da cuiva — ’n gură, a-i da totul pregătit, fără a mai avea nevoie să se ostenească II » = dudă. MURĂ* (pl.-re sf. Rînza boului [lat. *m u 1 a]. •MURAL adj. 1 A Care creşte pe ziduri: plantă —ă H 2 Gf De zid. de perete: pictură —&, făcută pe un perete; hartă—ă, de atlmat pe un perete [fr.]. MURAR S7TI. ^ = MOR^R: îace mar© păcat acel ce Inşală pe ~ şi nu-i dă vama (5ez.). O MURĂRIŢĂ = MORĂRITĂ. MURĂŞÂN 1. adj. şi sm. • (Locuitor) de la M u r ă ş. 2. murăşanul sm. O Vînt ce suflă dinspre Mu-răş: —ni., suflă ln anotimpul do vară da la apus (PAC.). MURAT î. adj. p. mura. ' X Consen at în oţet sau ln saramură: castravete —; varză-ă H 2 Ban. Argăsit H » ® F Udat plnă la piele, ud leorcă: bunicul... scoţlndu-mă repede, — plnă la piele (CRG.i. 2. sbst. Faptul de a mura. MURĂTOARE sf. Maram.
Apă sărată, 809 www.dacoromanica.ro MUR-sararnură H © pi. Olten. Trans. X Legume conser-... | 0 vate In saramură, murături [mura t]. MUo MURĂTţTRA (pi.-ri) sf. ® X Legumă conservată In oţet sau In saramură f ® Ban. Argăseală, saramura In care se moaie pieile [mura]. MURDAL adj. Olten. MURDAR, f MXJRDÂLÎC (pi.-icuri) sn. Olten. Murdărie [tc. murdarlyk], MURDAR adj. i Necurat; mînjit, soios: apă «&; vase —e; rute «o ţ[ ® (g) Sclrbos, ruşinos, necuviincios, Obscen: faptă «ă; vorbele 1f a (g) Sgircit [tc.]. MURDARI (-arase) «6. ir. şi refl. A (se) face murdar. MURDĂRIE sf. i Starea lucrului murdar, necurăţenie ţ[ t Lucruri murdare U a (g) Vorbă sau faptă murdară, sclrboasă, ruşinoasă, necuviincioasă. $ MURDĂRIŞI (-iseso) — MURDĂRJ [ngr. ţioopîa-peoaiu], MURG1 (pi.-*uri) sn. AMURG: In «ul zorilor, o şiră de sclntei încununa a sa creastă (odob.j ; Duminică, In ^ul serii, năpădeşte peste avan^uardia vrăjmaşului ibalcj. MURG* i. adj. Castaniu, roşu-închis bătlnd In negru; brun (despre cai şi vite). 2. sni. 7*. Cal (sau bou) murg: aşteaptă, «ale, să paşti iarbă verde pv- IARBĂ 1 . 2- murgA sf. Iapă murgă; vacă murgă: Baga murga In cetate, N’au venit vacile toate Şi viţeii lumatate (qor.), ghicitoare despre „clopot”. MURGANĂs/.^c.Numedatlao vacă murgă. MURGI (-geşta) = AMURGI. MURGILĂ1 sm. Ss Personificarea crepusculului In basme: se dura, se dura, Dina ce dete de o pădure In care Intilni pe « osp.» [mur g1]. MURGILĂ* sm. Nume dat unui bou murg. MURGIT sbst. - AMURGIT 2: Clndu-l colea In «, Badea din codru-a iezit (Ik.-brs.) ; pe « , pe Inserate. JMURGUI (-acre) vb. intr. A cîrti, a murmura. MURGUŞOR sm. dim. MURG 2: Şepta unghiuri iarba creşte Murguşor se ’mbolnăvaşte ivoa.i. MURGUŢ 1. adj. dim. murg*: drăguţi mierlutft. pasăre *1, acuma poţi elnta slobod toate ziua iiich.). 2. sm. Cal (sau bou) murg. •ţ. murguta sf. ^ţ. Iapă (sau vacă) murgă. MURI (mor) vb. intr. • A înceta din viaţă, a nu mai trăi, a răposa, a-şi da sufletul (In opoz. cu „a trăi”): « de bătrlneţe, de moarte bună; (JT: pe cine nu-1 iaşi si moari, nu te lasă si trieşti, faci cuiva un bine, Ii ajuţi, II împiedici de a se prăpădi, şi acela, în loc de recunoştinţă, caută să-ţi facă rău, să-ţi ia plinea de la gură; odată moare omul, se zice de către acela care întreprinde ceva greu, primejdios, unde poate să-şi piardă viaţa; ©: de oiţe ori se bolnăveşte omul, nu moare, omul e mai tare dectt fierul, nu moare de ori-ce boală; (g): « şl a învia de bucurie Învia 2 Q *[ s A fi gata să se prăpădească, să se istovească, a nu mai putea răbda: ~ de foame, da sete, de frig, de frică, de urit ţ[ ® A iubi la nebunie, a se prăpădi de dragoste: moara după ea ® « de ris, a se prăpădi de rls, a rîde foarte mult de ceva sau de cineva H ® ® A înceta de a fi, a se pierde, a fi Uitat: faptele bune nu mor niciodată II ® (g) A se istovi, a se Stinge: ochii unchlaşulul... clipiră oa o candelă ce moare iodob.i ; cărbunii mureau, învăluiţi In acoperişul străveziu al celei dintiiu cenuşi (d.-zamf.) ; Focul e ’nvellt pe vatră, Iar opaltele-au murit (coşb.j [lat. vulg, *m O - rlre = clas. moriri], ‘MURIBţTND adj. şi sm. f. Care trage să moară [lat.]. MURIŞCĂ = moriscA. -MURiTOR, -toare 1. adj. verb. muri. ® Care poate sau trebue să moară tU © •»- nemuritor 1( ® Care e aproape să moară, care moare: e « de foame. 2. sm. f. Bărbat, femeie: ins» ferioit. 2. muritorii pl. m. Neamul omenesc. ‘MURMUI (-ueso vb. ir. A murmura, a mormăi, a şopti [m o" r m ă i + murmura]. 'MURMUITOR adj. verb. murmur Care mur-mueşte, care scoate un murmur. ’MţlRMUR (pi.-re) sn., ✓ MURMURĂ (pl.-re) sf. i O Vuet, sgomot uşor şi monoton al apelor, al VÎntului: 1 se părea că prinsul apei aude portiţa din dosul lui tSLV.); se auzea numai surda murmură a rlului din vale iodob.) f ® Mîrîit slab şi surd al unor animale H a Sgomot surd şi confuz al mai multor persoane ce vorbesc laolaltă: E un ^ lung de şoapte, de mirare, de suspine ivlah.i K < Şoaptă H ® Pllngerile unei mulţimi nemulţumite, cirteală [lat.]. ‘MURMURA (-ur vb. ti. î A scoate un murmur, a vui; a şopti if * A clrti: a mormăi [lat.]. MUROIU MORQIU. MţTRSĂ1 (pl. -se sf. * % Apa ce răniîne după spălatul fagurilor storşi 1 ® Miere subţiată cu apă: apă îndulcită CU miere: de Joia-mare se dă la biserică «, de sufletul morţilor (vor.) r\ ® Zeamă, lichid Stors din ceva: să-i învăţăm pe oameni cum să stoarcă mursa aceasta (a poamelor (se.) [comp. lat. mulsă „hidroineJ”]. MURSĂ* (pl .-se) sf. i Bcnghiu: îşi punea murse şi sbenghiuri ; l-a luat Scorpia de talpa piciorului de l-a mursicat şi l-a rupt o bucată (r.-cod.) ; ©: cine e mursicat de şarpe se teme şi de şoplrlă [lat. m O r - sica re]. MURUGĂ — morUGA. MURUI f-uesc vb. Ir. ® (£3 A netezi pereţii unei case cu humă, cu pămînt, etc. K ® Pr. ext. A unge: colacii se vlră in cuptor, după ce se muruese cu manila Lă făcută din făină de gria muiată in apă (şez.) 1Î ® (F) A mîtlji, a mîzgăli: unii bulguitori... pentru începătura neamului moldovenesc, cu basne au muruit hirtia (cant.) [Srb. mura „humă”]. MURUIALA (pl.-ieii) sf. ® Faptul de a mu-r ui f ® Strat de humă, de pămînt, etc. cu care se netezesc pereţii unei case: părintele şedea mal bu- curos afară declt tn casă, fiindcă din casă... nu sa vede atlt de bine murulala casei (slv.> r\ ® Mold. X Un fel de terciu făcut din făină de grtu, cu care se unge mălaiul înainte de a-1 pune la copt işez.>. MUSACA sf. X Mîncare gătită din carne tocată CU pătlăgele vinete: ctt despre bucate de cele sănătoase, ca... «, capama..., nici nu se pomeneşte (Alecs.) [tc.]. MUSAFIR ev mosafjr. MUSAI adv. Trans. Mold. Olten. Neapărat, negreşit, fără doar Şi poate: era nevoită biata mumă să ne facă —' cite un şurub, două prin cap icrg.) [ung. ni U - szâj], MUSCA (pl. muşte) sf. ® % Insectă dipteră, de coloare cenuşie-albăslrie, cu corpul aproape cilindric, cu capul globulos, despărţit de torace printr’o tăietură adîncă; are doi ochi mari şi două antene, deasupra capului (Musca domestica) (|j 3276); afară de specia cunoscută sub numele de „muscă-de-casă”, Românul deosebeşte încă o mulţime de alte specii, precum: musca-mare sau «'-albastra sau «-DE-CARNE, cu abdomenul de un albastru strălucitor (Calliphora vomito-ria) (ÎX)3277);musoa-verde, «-DE-GCNQIU sau «-DE-BA-ligă (Lucilia caesar); Mţrs-cA-de-viermi = viermAnar ; MUSCA - de - CIREŞE ( Trypeta • cerasi); musca-calului sau < « - cIineascâ (H ippobosca < equina) (i®] 3278), etc.; *»- COLUMBACA; muştele bizlle sau sbirnăleU ® ©: ctndFig.3»77. Muscâ-de-carne. toate muştele miere, ar fl şl sub Fig. 3276. Muscă. coada calului Sau nu toate muştele fac miere, nu poate fi munca tuturora rodnică şl folositoare; mai multe 810 www.dacoromanica.ro 8.000 Fig. 3*78. Musca-calului. se zice despre moţ te prinzi cn o lingură de miere declt cu o butie de oţet Sau mai multe muşte cad In miere declt In oţet (mar.), cu vorbe dulci şi cu blîndeţe, mai mulţi prieteni capeţi declt cu vorbe aspre; cu mina Închisă, muşte nu poţi prinde, trebue să munceşti, să te osteneşti, dacă vrei să izbuteşti; cine se la după Ii duce Ia b&llgar, cine se ia după proşti, după nebuni, după povăţui-tori răi, ajunge de ocară sau în situaţiuni neplăcute ; a Ii cu musca pe căciulă, a se simţi vinovat; cine se ştie cu musca pe căciulă se apără, cel Ce se Simte vinovat se dă singur de gol; pentru o «-, îşi dă palme, se zice despre omul iute, minios, îndărătnic; a lua cuiva musca de la nas, a-1 înfrunta; a-1 veni musca Ia nas, a se supăra; a se uita Ia alţii ca Ia nişte muşte, Q-i privi CU dispreţ; se sperie de toate muştele, se sperie de cel mai mic lucru, de toate nimicurile; a se aduna ca muştele la miere, a se strînge in mare număr şi cu | plăcere; 'so lovi ca musca ’u lapte, se zice despre cuvinte nepotrivite; nu te băga ca musca 'n lapte, nu te vîrl, nu te amesteca pretutindeni; 11 şade ca musca ’u lapte, __ ___ un om negru la faţă şi la păr, care se îmbracă în haine prea deschise; de clnd scria musca pe perete, foarte do mult (locuţiune întrebuinţată dese ori în basme) ţ[ © % Albină H ® = mjşină3 [lat. musca]. • MUSCAL1 sm. ® 9 Moscovit, Rus: unţmoment. birjarul, un Muscal, vorbeşte cn muşteriul, apoi desprinde burduful (CAR.) 11 © Birjar (la origine erau cei mai mulţi Ruşi) (@ 3279) ţ[ ® Birjă, trăsură elegantă condusă de un muscal [rus. moskall]. MUSCAL3 (pi-ie) srt. J Naiu [tc, m is k al]. MUSCALAGIU sm. J Lăutar care cîntă din muscal, naingiu [tc. m i s k a 1 § y]. MUSCĂLESC adj. ( 9 De Muscal, moscovit, rusesc: omul a mărturisit In graiul (grig.) ţ[ 2 A Spin *; scalele «» m- HOLERA ®. ___ MUSCĂLŞŞTE adv. Ca M u s c a 1 i i, ruseşte: Vodă rlde şl dă poruncă., să-l tunză «' (CAR ). MUSCĂLIME sf. col. muscal. Toţi Muscalii, mulţimea Ruşilor; eu m’am dat atund piuă s’a dat «m din teră (Dlvr.). MUSCAN sm. Trans. 9 Muscal, Moscovit, Rus: Bate vlntul peste pale, Trec voinicii Ia bătaie, La bătaia Turcului, In ţăranului (IK.-BRS.). MUSCAR sm. © % Insectă lungăreaţă şi moale, cu aripile negre şi acoperite cu peri, cu gltul roşu avînd o pată neagră la mijloc; se hrăneşte cu mus-culiţe (Telephorus fuscus) (■ 3280) ţ] ® i Păsărică de 15 cm., de coloare cenu- Muscal. şie, care se hrăneşte cu insecte pe care le prinde cu multă uşurinţă, urmărindu-le în sbor; numită şi ■«'-cenuşiu; ~-gulerat; «■-roşu (MuScicapă ţjriseolă) (E 3281) [muscă]. MUS CARIE, muscAbime sf. % col. MUSCA. Mulţime de muşte. MUSCEL, muscel (pi.-ele) sn. Munte de înălţime mijlocie, care e o continuare a unui lanţ de munţi înalţi: o luăm spre răsărit, pa cărări de turme, peste muscele (vlah.) ; brlele de muşc ele se zăreau In-tr’o lumină leşioasă (dlvr.) . 'MUSCHETĂ (pi.-te) Sf. Armă de foc portativă, lungă de aproape 1 m., 20 şi foarte grea, întrebuinţată înainte de inventarea puştii, căreia i se dedea foc cu un fitil aprins [Ir. m o u s- q u e t]. •MUŞCHETAR sm. © X Soldat înarmat cu o muschetă (în Franţa) ( • 3282) ţ] ® t Tlnăr nobil care servea în cavalerie la una din cele două companii ale casei regale (în Franţa), numite ■«-ii albi sau cenuşii şi «'ii negri, după coloarea cailor lor [fr. ]. •MUSCHETĂRIE sf. Descărcătură a mai multor muschete sau a mai multor puşti deodată [fr.]. MUSCOIU sm. Jjţ. augm. muscA. Muscă mare: o mare mul-ţlme de muscoi, de trlntori, de viespi MSF.I. MUSCULAR adj. Prî'fFig. 3282. Muşchetar, vitor la muşchi; forţă ~ă. aceea care se naşte din contracţiunea muşchilor [fr.l, •MUSCULATURĂ (pî.-ri) sf. & Totalitatea şi dispoziţia muşchilor corpului omenesc; Pravăt era voinic, ou o «< de atlet (vlah.) [fr.]. MUSCULIŢĂ (pi.-te) sf. « dim. MUSCĂ. •MUSCULOS adj. &> Care arejmuşchi puternici sau numeroşi [fr.]. MUSCURĂ sf. Kt Nume dat unei oi sau capre cu botul alb împestriţat cu pete negre. MUSCUŢĂ (pl.-ţe) Sf. # dim. MUSCĂ. 'MUSELINĂ (pl.-ue) sf. Tulpan, ţesătură de bumbac, de lină sau de mătase foarte subţire şi străvăzătoare; sub tăllnta de «», 1 se ghioea sinul frumos (S.-ALD.) [Ir.]. t MUSICHIE sf. J Muzică [ngr. (loooixr,]. MUST (pî.-turi) sn. 2 © Zeama, proaspătă şi dulce, stoarsă din struguri, care n’a Început încă Să fermenteze: Mustul spumegă ’u ulcică, Plin de duh, ca o făptură (d.-zamf.) ţ[ © Zeama stoarsă din alte poame: —• de mere, de pere; ehipul ei era ea «oii de boşii (dlvr.) ţ] © Zeamă, suc in genere: puind-o iarăşi ia too, o lăsă să se frigă piuă ca era ou «ml lutr’lusa (isp.i * © «