[6] I 1 ? [7] CAPUL III CU:Z:A VODĂ SI LOVITURA DE STAT , [8] I [ [9] LOVITURA DE STAT Măsuri lăuntrice. - In 2 Mai 1864 îndată după dizol­ varea adunării, Domnul dă o proclamaţie în care arată cum "că toată dorinţa lui de a duce România pe calea propăşirei, a fost cu neputinţă a o face, din pricina unei neîmpăcate opo­ ziţii ce a întâlnit în adunare. Unirea ţărilor surori săvârşită, averile mănăstirilor închinate, a cincea parte a pământului românesc înnapoiată domeniului naţional, nişte asemenea mari rezultate dobândite de guvernul meu, toate au fost uitate şi drept răsplată pentru devotamentul său către cauza naţională alesul Românilor n'a găsit decât ultragiul şi calomnia. Cu toată înţălepciunea unui număr de deputaţi, o oligarhie turbură­ toare a ştiut a împiedeca necontenit stăruinţele mele pentru binele public şi a redus guvernul meu la neputinţă. Domnitorul arată apoi cum prin blamul dat ministerului pentru legea ru­ rală, adunarea lovia în el propria cugetare a şefului statului". Incheie, supunând votul poporului întreg, modificarea Con­ venţiei şi noua lege electorală. Odată cu această proclamaţie şi cu decretul privitor la efectuarea plebiscitului, se ieu unele măsuri de siguranţă: un ordin de zi către armată în care domnul arată "încrederea ce o are, că ea se va ţinea la înălţimea sarcinei ce încredinţează patriotismul ei"; apoi se desfiinţează libertatea presei, suspen­ dându-se capul II din partea a doua a legei asupra presei din 1 Aprilie 1862 şi punându-se presa iarăşi sub regimul ordo­ nanţei din 1 Oct. 18591; se trimit circulare către prefecţi, pentru 1 Urmare a acestei dispoziţii este suprimarea mai multor ziare: Nikiper­ cea 23 Mai 1864; Rotnânul 10 Iulie 1864, şi societatea care-l susţinea desfiin­ ţată (Mon. of. 10 Iulie 1864), Rossetti este ruinat. In o scrisoare către Panu, el spune: "Eu frate nu mai am ce mînca ad litteram; sunt silit să mă mut cu totul la Brăteanu, ca cel puţin să-mi dee două odăi, de mâncare şi lemne" (Hirtii e Rossetti); Libertatea, sub care nume apărea tot Rominul, sus­ pendată în 28 Iulie 1864. Mon, of. din această zi). Scarlat Fălcoianu şi Pană Buescu sunt daţi afară din profesorat, pentru amestec în politică (Mon. ot-, 3 Aug. 1864). [10] !0 ISTO,RIA HOMANILOH mănţinerea ordinei; cerând ca pe fiecare zi să rapoarte despre starea judeţelor; alte circulări se înaintează către protoierii "pentru a lucra în contra intrigilor meşteşugite ce pot să unel­ tiască protivnicii principiilor mărinimoase"; se mai trimit cir­ culări către profesori măgulindu-i cu perspectiva dreptului de vot în noua lege electorală, şi aşa mai departe. In 21 Mai, ziua onomastică a doamnei, se face o mare serbare şi se proclamă rezultatul votului plebiscitar, cu 683.928 de glasuri pentru şi 1.307 contra, iar 50.232 abţinuţi, sau absenţi 2. Noua constituţie prevedea introducerea unui senat (corp ponderator) 3, compus din câţiva membri de drept şi 64 de membri numiţi de domn, după oarecare regule. Senatul era cheia de boltă a întregei noue organizări: toată constituţia era pusă sub a lui privighere, el singur avea cădere a propune îmbunătăţirile de introdus; nici un proiect de lege, afară de budget, nu putea lua fiinţă fără aprobarea senatului; el singur avea dreptul a primi petiţiuni. In afară de acest rol precum­ penitor, dat unui corp numit de domn, iniţiativa legilor era păstrată numai puterei executive, care le pregătia prin con­ siliul de stat. In caz de a nu se vota budgetul la timp, se putea merge înainte cu budgetul existent. In caz de urgenţă, guvernul putea decreta orice măsuri, cu condiţie a le supune aprobărei, la deschiderea sesiunei corpurilor legiuitoare. Preşedintele adu­ nărei era numit de domn. Constituţia cea nouă restrânge a deci în destul de mult puterea corpurilor legiuitoare, făcând să precumpenească pe acea a domnitorului. In alte ţări o astfel de restrângere a sis­ temului constituţional, ar fi trebuit întovărăşită de o răstrân­ gere a dreptului de vot. In România însă lucrurile se petrec altfel, şi legea electorală, supusă votului plebiscitar, este mult mai largă şi mai cuprinzătoare decât cea veche; aceasta din cauză că opoziţia contra domnitorului, în loc de a izvori din straturile stă rei a treia, era concentrată în foasta clasă privi­ legiată, şi votul trebuia întins, tocmai spre a aduce elemente 2 V. Kogălniceanu, Actele de la 2 Mai, p. 63. Asupra plebiscitului, opo­ ziţia timpului spune că "din 100 de subscrierl, 70 sunt mincinoase, 30 de frică­ Astăzi să se dea libertatea, nu s'ar găsi 1000 de da In toată ţara". Rossetii către Panu 18 Iunie 1864 (Hirtiile Rosselli). Bolintincanu, Viaţa lui Cuza- Vodă, p. 31, observă: "Plebiscitul se face, ca toate pleblscitele, sub Inrîurirea guvernului; dar chiar fără această Inrlurire, el s'ar fi făcut cum s'a făcut; căci acele ce se făcuse erau chiar voinţa celor mai mulţi, In dorinţa binelui pe care nu puteai să-I vezi Incă"? Şi aiurea Bolintineanu adaoge: "că pentru opuneri din lăuntru, toate trebuiau a se risipi, In faţa a două mari principii revoluţionare, pentru care se făcuse lovitura de stat: libertatea ţăranilor şi egalitatea drepturilor poli­ tice. Naţia, în majoritate, nu putea a nu primi o schimbare In propriile sale interese" . • Cu toate aceste, ceva mai înainte, domnul se rostise contra Infiinţărei unui senat In România. Vezi o adresă a lui către Negri, nedatată (Hârtiile Rosseitiş, [11] LOVITURA DE STAT 11 mai dămoale în sânul adunărei, Legea electorală prevedea două colegii: acel al alegătorilor primari şi acel al alegătorilor direcţi. Erau alegători primari acei ce plătiau o dare între 48-110 lei, după numărul poporaţiei comunei, şi patentarii până la clasa a V-a inclusiv. Alegători direcţi sunt toţi Românii care vor plăti, în orice comună, o dare de cel puţin 4 galbeni şi vor şti ceti şi scrie. Sunt scutiţi de cens: preoţii, profesorii, doc­ torii, avocaţii, inginerii şi pensionarii cu 2000 de lei anual cel puţin. Eligibili sunt Românii alegători de 30 de ani care ştiu ceti şi scrie Comunele aleg la 100 de alegători primari câte unul direct. Numărul deputaţilor este de 1 la 25.000 de suflete; în total 160 de deputaţi 4. Răsunetul în afară. - Când vestea loviturei de stat ajunse la auzul puterilor garante şi a celei suzerane, ea produse o adâncă tulburare şi emoţiune, râdicând valuri cu atât mai înalte eu cât interesele erau mai jignite. Presa pe cât şi notele diplo­ matice începură a tuna şi fulgera în toate direcţiunile, în cât se părea că actul de energie, săvârşit de domnitor în lăuntrul ţărei, fără nici o opoziţie aparentă, va fi curând înăbuşit sub presiunea uriaşă a indignaţiei Europei. Ziarele engleze, ruseşti şi austriace osândesc într'un glas, cu mai multă sau puţină pornire, măsurile dictatoriale ale principelui României. Aşa Daily N ews mustră pe domnitor, că nu a avut încredere în sfaturile Angliei, şi s'a aruncat în o măsură aşa de extremă, după sin­ gura îmboldire a Franţei. Lovitura de stat e fără îndoială o idee napoleoniană" 5. Tot unei inspiraţiuni franceze atribue Lloydul Vienez desfiinţarea Convenţiei" 6. Die Presse din Viena adaoge, că "principele Cuza voeşte să domnească fără control; că nu îngăduie nici o voinţă alăturea cu a lui, şi cu toate că este departe de a fi un Iuliu Cesar sau un Napoleon 1, el in­ voacă interesul masselor pentru a distruge, în România, opera congresului din Paris şi a stabili acolo un regim copiat după tipul napoleonean. Totuşi ne îndoim că puterile militare ale României să fie în stare a mănţinea mult timp lovitura de stat a principelui Cuza. Din contra ne temem ca trupele contrac­ tanţilor tratatului de Paris, pe care principele Cuza l'a călcat În picioare, să nu se vadă în curând silite a restabili ordinea • Legea electorală din 14 Martie 1864 prezentată ca proiect adunărei, in V. Kogălniceanu. Actele, p. 3. Domnitorul, în o scrisoare posterioară cătră P. Grădişteanu, din 18 Aprilie 1872 (Hârliile Rossetiiş, caracterizază astfel actul dela 2 Mai: "Le 2 Mai a ete il I'Interieur une revolution partant du trone, non pas dans le but d'augmenter le pouvoir du gouvernement et de favoriser les interets d'une dynastie, mais avec le noble programme du divan ad-hoc", Atîta se poate spune, că sporirea netăgăduită a puterilor domnitorului, s'a făcut nu din punct de vedere egoist, ci pentru a veni în ajutorul claselor nedreptăţlte. • Dnil.ţ] Neuis, 15-20 (3-8) Mai 1864 ... "Is no doubt a Napoleone idea". G WicneT' Llmţtl, '" /, Mai 1864. [12] 12 LSTORIA ROMANILOR în România; căci nici Austria, nici Rusia, mCI Sublima Poartă nu vor putea rămânea lung timp privitoare nepăsătoare a apu­ căturilor neorânduelnice ale principelui Cuza din Bucureşti" 7. Tot aşa şi mai însămnător se rosteşte Le Memorial diploma­ tique, organul oficios al guvernului austriac, care spune că "mă­ surile dictatoriale luate, de principele Cuza, pun culmea silui­ rilor Convenţiei din partea lui, şi vor nevoi, după toate aştep­ tările, intervenirea directă a curţilor proteguitoare" 8. Tot aşa şi presa rusască apreţueşte în rău lovitura de stat. Le Nord, organul francez al intereselor ruseşti, la prima veste a acelui act, observă, că "e greu de a-şi bate joc de tratatele şi hotă­ rîrile Europei cu mai multă nepăsare decât cum o face prin­ cipele Cuza"; iar când este informat că poporaţia ar fi primit cu mulţămire lovitura de stat, adaoge că: "ea nu se gândeşte de sigur că suveranul ei a călcat în picioare actele europene care i-a asigurat existenţa politică" 9. Gazetele franceze sunt împărţite, după coloarea lor politică, partaşe sau protivnice împăratului Napoleon. Acele favorabile guvernului simpatizau cu actul domnitorului român. Aşa Le Moniieur Universel în­ registrează numai veştile venite din Bucureşti, fără a le însoţi de nici un comentar P, UEurope, după ce arată că este impor­ tant de a se cunoaşte cum vor judeca ziarele ruseşti şi austriace chestiunea, adaoge, că "Turcia nu pare că trebuie se facă o mare opoziţie. In acest caz principele este asigurat, cât timp va merge pe această cale, de simpatiile Franţei, Angliei şi ale Italiei" 11. De ale Franţei şi ale Italiei da; de ale Angliei, era îndoelnic, după locul din Daily News reprodus mai sus. Şi că Franţa susţinea pe domnitorul român, se vede de pe o obser­ vaţie a ziarului La Patrie care spune, că principele Cuza de mult voia să schimbe legea electorală, şi chiar dăduse Porţei un rne­ morand în această privire, de unde a şi dobândit curajul de a păşi acum la îndeplinirea cugetului său. Este înviderat că el a trebuit să se acopere prin o puternică protectiune, şi aceasta nu poate fi alta decât acea a Franţei" 12. Alte ziare precum Le Pays observă, că principele Cuza, nu are numai să se înţă­ leagă cu poporul său; el trebuie să mai dee Porţei, suzerana lui, şi puterilor garante, lămuriri care să le mulţămească" 13. Le Siecle iea aminte, că în orice caz, nu era momentul de a pune 7 Die Presse din 19/7 Mai 1864 • • Le Memorial diplomatique 20 (8) Mai 1864. • Le Nord, "le şi 21/9 Mai 1864. 10 Moniteur Universel, 17/5 Mai 1BIe Mai 1864. 11 L'Europe 19/7 Mai 1864. Tot aşa apără lovitura de stat: L'Opinioti na­ tionale din 22 (10) Mai 1864, La Patrie, 22 (10) Mai 1864, Le Monde, 22 (10) Mai 1864. li La Patrie 21/9 Mai 1864. 18 Le Pays, 19/7 Mai 1864. [13] LOVITURA DE STAT 13 mâna pe dictatură, acuma când trupele ruseşti se concentrează în Basarabia, şi treizeci de mii de Austriaci se adună în Tran­ silvania. Nu este oare de temut ca Rusia ajutată de Austria, după pilda Austriei ajutată de Prusia în Iutlanda, să vină să se plângă la Bucureşti, de atingerile aduse Convenţiei de Paris" 14? Ameninţările ziarelor cu intervenirea europeană erau uşor de scris, dar greu de pus în practică, faţă cu desbinarea pute­ rilor europene. Anume pe atunci (Mai 1864), chestiunea du­ catelor Sleswig-Holstein ajunsese în starea cea mai ascuţită: Austria şi cu Prusia atacase Danemarca şi bătuse pe Daneji luând în 18 Aprilie, întăriturile dela Duppel şi ocupând după aceia Iutlanda, în Mai 1864. Austria se simţi a încurcată prin împreuna cucerire a ducatelor, iar pe de alta era ţinută în loc, prin luptele naţionale lăuntrice, mai cu samă prin tendinţele separatiste ale Ungurilor. Revoluţia poloneză, de şi zdrobită prin lupta dela Weugrow, în Februarie 1864, tot nu fusese încă pe deplin stinsă; dar ea avuse de efect ruinarea desăvârşită a înţălegerei franco-ruse, Napoleon fiind silit prin nevoile po­ liticei interne, a se rosti în favoarea Polonilor. Franţa era de asemene ţinută în loc, prin expediţiunea Mexicului care o si­ lise să se aproprie de Italia şi să se strice cu papa. Pretutin­ dene încurcături foarte mari, înaintea cărora chestiunea Prin­ cipatelor trebuia să cadă pe al doilea plan. De aceea şi mai multe ziare, chiar de acele protivnice României, recunosc că o intervenire armată ar fi greu de realizat în acele momente. Aşa Die Presse, pe care am văzut-o ţinând mai sus un limbagiu atât de ameninţător la adresa domnitorului României, revine la idei mai liniştite puţine zile după aceea, spunând, că "cea d'intâi condiţie pentru intervenire în Principatele du nărene , adecă înţelegerea tuturor puterilor semnatare ale Convenţiei de Paris, fiind pentru moment nerealizabilă, este foarte pro­ babil, că principele Cuza va fi lăsat să lucreze, până când va împinge trebile mai departe de cum a făcut-o până acum" Ui. Tot aşa mărturiseşte şi ziarul La France, foarte puţin prieten domnitorului român, că "conferenţa puterilor, întrunită în acest moment la Constantinopole pentru mănăstir'Ie închinate, nu se arată dispusă a interveni în Principate" 16. H Le Siecle. 18/6 Mai 1864. Tot aşa Les Debais, "t, Mai 1864, La Presse 10 1, Mai 1864, La France 19/7 Mai 1864. 15 Die Presse din 27/,5' Mai 1864. '6 La France 28/,6 Mai 1864. Mai vezi La Patrie 16/3 Noemvrie 1864: "Le coup d'Etat du prince Couza a eu peut-etre cela d'hereux pour la Moldo-Va­ lachie, qu'il a eclate au moment ou les puisances qui pouvaient s'en inquleter, avaient leurs interets engages ailleurs. L' Autriche poursuivait la guerre dano­ allemande.; la Turquie se debattait entre l'Egypte et la Tunisie et la Russie achevait le meurte de la Pologne". [14] 14 ISTORIA ROMANILOR I Dar să cercetăm ce poziţie luase, faţă cu lovitura de stat, Poarta otomană care, ca suzerană a Principatelor, tot avea cuvântul hotărîtor în chestiune' Tocmai în ziua de 2/14 Mai, când domnitorul disolva adu­ narea la Bucureşti şi decreta plebiscitul, se aduna în Constau­ tinopole conferenţa pentru daraverea mănăstirilor închinate şi, în şedinţa ei cea d'intâi, hotăria, pe lângă chestia pentru care se adunase, şi a se trimite domnitorului o notă, în care să i se arăte, că recunoaşterea secularizărei nu ar crea un precedent diplomatic, cu ajutorul căruia principele Cuza s'ar crede au­ torizat a se deslega de îndatoririle impuse prin Convenţia de Paris, luând în chip samavolnic măsuri ce ar atinge statutele or­ ganice ale Principatelor" 17. Nu ştiea conferenţa, că în momentul chiar când se redacta această doj ană, domnitorul român tocmai în­ deplinia actele de care se temea conferenţa; că el distrugea constituţia încuviinţată prin Convenţia de Paris. Când s'în­ tâlniră a doua oară .delegaţii puterilor, în şedinţa a doua din 18/6 Mai, telegraful adusese ştirea faptelor petrecute la Bucu­ reşti, care ştire mişcase mai ales pe Poartă, totdeauna la pândă, ca nu cumva poporul român să se emancipeze prea mult de sub a ei autoritate. Ali-paşa preşedintele conlerenţei declară, că "este de trebuinţă a se opri încălcările principelui Cuza şi a se mănţinea suveranitatea sultanului şi drepturile puterilor garante, dacă nu prin o ocupaţiune militară (de a căreia impo­ sibilitate şi Turcia era convinsă), cel puţin prin o înţălegere diplomatică" 18. Ambasadorul Angliei sprijini cel întâi şi cu cea mai mare energie moţiunea lui Ali-paşa. Acesta Însă nu se mărgineşte numai a protesta în conferenţă contra încălcărilor domnitorului român. El îi trimite, îndată după 2 Mai, o notă, în care spune între altele, că "nimic nu ar putea nimici puterea tratatelor şi că Poarta îşi păstrează toată libertatea ei de lu­ crare, faţă cu aceea ce a fost întreprins" 19. Dar chiar, fără ameninţările Porţei ce căpătau o însem­ nătate tocmai în starea de atuncea a Europei - care dacă nu învoia o intervenire comună în Principate, ar fi făcut tot atât de peste putinţă o oprire comună a Turciei de a încălca hota­ rele lor - nu era mai puţin adevărat, că lovitura de stat, schim­ barea constituţiei şi decretarea nouei legi electorale erau o sfâ­ şiere a Convenţiei de Paris şi că trebuia dobândit bilul de in­ demnitate al puterilor, asupra acestui act de o excepţională gravitate, 11 Reprodusă dispoziţia conferinţei în cele mai multe din ziarele timpului, bună oară in Le Nord 29/'7 Mai 1864. 18 Procesul verbal al şedinţei a 2-a Ibidem. 19 Archioes diplomatiques, 1866, II p. 288. Comp. Papadopql-Calimah, Amintiri, p, 411. I �1 ) [15] LOVl'l'UHA DE STAT 15 A doua călătorie la Constantinopole. - O călătorie a prin­ cipelui la Constantinopole se impunea numai decât, şi el chiar dobândise oarecare indicaţiuni, că un asemene act de curte­ ni re către puterea suzerană ar putea să-I pună în stare "a ob­ ţinea orice", cum spune o scrisoare a redactorului ziarului Le Courrier d'Orieni din Constantinopole către secretarul domni­ torului României 20. Tot aşa se rosteşte şi o depeşă a ministrului afacerilor străine al Franţei către ambasadorul francez din capitala Turciei, în care îi spune, .că "Principele Cuza, prin deferenţa cătră curtea suzerană şi puterile garante, s'a dus la Constantinopole, spre a le supune schimbările pe care ar vra să aibă dreptul a le introduce în aşezămintele moldo-valace. Noi încurajasem această călătorie, şi erau siguri că ar fi de fel a produce cele mai priincioase rezultate. Maiestatea Sa Sul­ tanul a văzut, în această vizită, o curtenire, căreia s'a arătat foarte simţitor, şi a făcut principelui primirea cea mai măgu­ litoare 21. Se vede şi din această depeşă, că Franţa aprobase lovitura de stat, de oarece ministrul ei sfătui a pe domnitor ce demers să facă, spre a recunoaşte actele promulgate în vir­ tutea acelei lovituri. Domnitorul, urmând deci îmboldirilor din afară şi unei necesităţi neapărate, create prin împrejurări, pleacă la Cons­ tantinopole, în ziua de 25 Mai 1864. Primirea ce i se face este iarăşi din cele mai alese, atât din partea Sultanului cât şi din acea a ambasadorilor puterilor europene 22. Totuşi la început părea că el trebue să se mulţămiască numai cu onorurile, fără a obţinea încuviinţarea actelor sale, sau cel puţin ştirbindu-se atât de mult aceste din urmă, încât să nu le mai poţi recunoaşte. Era mai ales combătut de ambasadorii Austriei şi Angliei. •• Scrisoarea In Hirtiile Rosetti. Ziarul Le Courrier d'Orient primea 100(J de galbeni pe an, spre a susţinea politica domnitorului (scrisoarea redactorului său din 11 Aug. 1864. Ibidem). La Perseoerenza din Milano, 22 Aug. 1864, spune că "e da notorio che il Courrier d'Orient vienne considerato comme I'organo del a princlpe Couza a Constantinopole". 21 Aţţaires elranqeres, Documents diplomatique, Paris, 1865, p. 101. Cât ţineau Turci la recunoaşterea măcar formală a suzeranităţel lor, se vede din faptul, că puţin timp după întoarcerea domnitorului din Constantinopole, el voind să institue o decoraţie, Ali-paşa scrie lui Negri asupra acestei chestiuni: "SOD Altesse avait pourtant promis qu'elle nous avertirait toujours de semblables faits (adecă că ar cere autorizaţie) ; car autrement nous serions obllges de crier et de protester, ce que nous faissons toujours avec deplaislr", Negri cătră Cuza 10 Noemvrie 1865. Corespondenta, p. 205. 22 Asupra strălucitei prlmiri a domnitorului la Constantinopole, toate ziarele timpului sunt într'un glas. Chiar şi Memorial âiplomaiioue care face la început oare care rezerve, este nevoit să recunoască şi el deosebitele distincţiuni cu care domnitorul fu onorat. Vezi bună oară: Courrier de l'Orienl 18h Iunie 1864; Memorial diplomalique, 2/,S Iunie 1864. Singura măsură pe care Poarta o păzi, spre a afirmă încă odată însuşirea ei de stăpână a Principatelor, fu că domnul nu fu introdus la Sultanul de ministrul afacerilor străine, ci de marele vizir. La Patrie 26/" Iunie 1864 [16] ISTORIA ROMA.NILOR Reprezentantul Rusiei căpătase un nou motiv de a duş­ măni pe domnitor. Anume principele Labanoff, titularul am­ basadei fiind absent, lăsase în locu-i pe Nelidoff, însărcinat de afacere, căruia domnitorul român, având în vedere poziţiunea lui inferioară, nu merse să-i facă vizita ce o făcuse celorlalţi agenţi ai curţilor europene. Se formula se mai multe proiecte de modificare a Convenţiei care proiecte nici unul nu convenia domnitorului. Adus la nerăbdare prin opoziţia ce întâlnia în cale, domnitorul declară că el se va întoarce în ţară, întru cât nu putea părăsi tărâmul pe care-l împinsese poporul său 23. Inaintea acestei ameninţări ascunse, protivnicii cedară. Am­ basadorii Angliei şi a Austriei se dedură pe partea Franţei 24 ; numai Nelidoff mai trăgănă cu sub semnarea actului de recu­ noaştere, până la sosirea unor noue instrucţiuni care nici acele nu intârziară prea mult 25. Domnitorul obţinu deci, cu mici modificări, recunoaşterea statutului şi a legei electorale, şi deci a plebiscituluicare le cons­ finţise. Lovitura de stat trecea în domeniul legalităţei inter­ naţionale. Domnitorul obţinuse Însă mai mult decât atâta. Modificările indeplinătoare statutului conţineau încă următorul articol: "Principatele-Unite vor putea în viitor modifica şi schimba legile care privesc la ocârmuirea lor lăuntrică, cu concursul legal al tuturor puterilor statului şi fără nici o intervenire din afară, exceptâtuiu-se bine inţăles legăturile ce unesc Principatele cu imperiul otoman" 26. Donmitorul fu învinuit, că prin mergerea lui la Constantinopole, spre a cere recunoaşterea modificărei Convenţiei, dăduse o mare lovitură autonomiei României; că el, "îndreptăţind înaintea Sultanului actele sale, făcuse mai mult decât un act de vasalitate; făcuse o crimă de lez-naţio­ nalitate" 27. Este Însă netăgăduit că prin acest act de vasali- aa L' Inâependence Belqe 2-8 Iulie (20-26 Iunie) 1864: "Le prince Couza, vuulant mettre un terme li cet etat de choses, declara li la Porte qu'il n'etait que I'organe du pays, quand au nouveau programme politique, et qu'i1 ne depen­ dait pas de lui d'abandonner ce terrain". 24 Indepenâence Belge citată: "En moins de 24 heurs, il y eul un re­ virement complect. Sir Henri Bulwer a du recevoir de Londres I'ordre de suivre dans cette question Ia politique de la France". Confirmat de oficiosul austriac Memorial âiplomatique 18/" Iulie 1864: "C'est alors que I'ambassadeur anglais recut de son gouvernement I'ordre de se montrer plus conciliant et de s'entendre avec son collegue de Francc". as Inoalidul rus văzînd, că 'ii Rusi a e nevoită 58 cedeze, explică astfeliu ţiriula ei: "Husia il tins totdeauna la emanciparea popoarelor creştine din Ră­ sărlt. Nu ea va fi deci nemulţumită de izbânda Românilor. Dacă ea s'a opus prineipelui Cuza, a făcut-o numai, fiind că acesta apucase calea rătăcită de a căuta să sfărâme tratatele existente". Vezi -citaţia din Le Nord "/41 Iulie 1864. Ceeace supărase în adevăr pe Ruşi, fusese sprijinul pe care ei credeau că dom­ nitorul român îl da Polonilor. Le Monde 6 Aug, (25 Iulie) 1864. 26 Aţţaires etraruşeres, Documenis diplomaliques, p. 93. 27 Scrisoarea lui Eugeniu Carada, din insula Guernesey, cătră A. Pau li , 14 Iunie 1864. (Hâriiile Rosetti). La aceasta se poate observa, că şi cei ce voiau [17] LOVITURA DE Sl'A'f 17 tate personal, domnitorul a izbutit a scăpa ţara lui din vasa­ litatea către Poartă, şi puteri, Iăcându-o deplin stăpână pe situaţia ei lăuntrică. Aceasta o şi spune domnitorul, în pro­ clamaţia sa din 2 Iulie 1864, că "România numai astăzi intră În autonomia ei din lăuntru. Până acum această autonomie era în fapt lovită în mai multe privinţi; legea electorală nu o puteam schimba decât cu consimţimântul din afară. Inaltele puteri au consfinţit acuma, în toată întinderea, autonomia noastră din lăuntru". Lovitura de stat, apărea din acest punct de vedere, mai ales ca făcută în interesul tărei faţă cu străi­ nătatea. Este netăgăduit, că domnitorul făcuse prin actul din 2 Mai, cum zice Francezul, "din o piatră două lovituri". Zdro­ bise privilegiul politic şi social în lăuntru şi dobândise auto­ nomia în afară 28. Cum se explică această izbândă atât de desăvârşită a domnitorului român, celui mic şi slab, asupra areopagului eu­ ropean, în care la început predomnise elementele protivnice lui? Credem că o bună parte trebue pusă pe înrâurirea per­ sonală a domnitorului care inspira încrederea şi ademenia prin înfăţişarea lui. Apoi însămnătatea României, de când întru ni se în ea cele două principate de mai înainte, crezută in depărtare mai tare de cum era aevea, şi mulţămirea Turciei când vedea că domnitorul puternicului stat nu se refuza a-i recunoaşte supremaţia, prin acte neîndoielnice. In sfârşit observaţia fă­ cută mai sus de mai multe ziare, asupra neputinţei unei înţă­ legeri de constrângere, observaţie ce se găseşte încă mai bine formulată de redactorul ziarului "Le Courrier d'Orient" din Constantinopole, în o scrisoare către secretarul domnitorului: "Este un mare folos, de a avea a face cu mai multe puteri. Pe când ele pierd cuvinte sau hârtie, una întru a lăuda cele ce le faci, altele spre a huli şi a ameninţa, mergi tot înainte; înnoi­ rile făcute prind rădăcini; timpul le întăreşte şi suflul mânilor diplomatice rămâne neputincios a le răsturna. Cuvintele ple­ cate şi acţiune energică, iată lozinca" 29. Şi într'adevăr, condus să răstoarne pe domnitor, tot ciHrrl s trălni se îndreptase, deci tot prin acte de vaselaj vroiau să-şi ajungă scopul. Vezi în VoI. XIII misiunea lui A. Panu la Viena, Paris şi Londra, p. 164, 165. 2B Domnitorul însuş apreţueşte lovitura de stat ca o lovitură contra străi­ nului. (Scrisoarea către Grădişteanu, din 1872, citată pag. 11 nota 4). Cf. Dimitrie A. Sturza, în Introducerea la Ac/ele de la 2 Mai, de V. Kogălniceanu, p. XIII: "Lovitura de stat, a produs două acte stabile şi un rezultat efemer. Actele care au rămas fundamentale şi purtătoare de roade sunt: legea rurală şi dispoziţia puterilor din 16 (28) Iunie acel aş an, că Principatele-Unite să poată în viitor modifica legile care privesc administraţia lor din lăuntru, fără nici o intervenire". Ca un act de recunosti intă pentru purtarea Sultanului cu acest prilej, domnitorul vru să înfiinţeze uu batalion de Zuavi, care să poarte numele padlşahului. MOIl. Of. 30 Mai 1864. ea Scrisoarea din 5 Ianuarie 1865. (II ârtiile Rosseitiş. A. D. Xenopol. Istoria Românilor. - VoI. X!V. [18] 18 ISTORIA ROMANILOR de principiul că norocul stă pe partea îndrăzneţilor, lucrase şi acum Alexandru Ioan 1. Lovitura de stat şi răsturnarea. - Ne trage rândul să mai amintim o urmare a loviturei de stat, nu asupra ţărei, ci asupra însuş autorului ei. Ea aţâţă încă şi mai mult uneltirile pentru detronarea domnitorului. Se făcuse demersuri în această privire încă dinaintea 10- viturei de stat. Hotărîrea, luată încă din August 1863 de pro­ tivnicii domnului, de a cerca tărârnul exterior, înainte de � se arunca în întreprindere, fu pusă în lucrare în Martie 1864. când Anastase Panu, însărcinat cu această delicată misiu ne, plecă din Iaşi. Corespondenţa dintre emisarul comitetului de răsturnare şi preşedintele lui, principele Dimitrie Ghica, C('!1- ţine întâi stăruinţi călduroase cătră Panu, ca să-şi dee toate ostenelele, spre a izbuti să discrediteze pe domnitor. Panu Însă observă lui Ghica, că a fost o mare greşală din partea ma­ jorităţei, să dee un vot de blam guvernului pentru legea rurală; că prin aceasta, ea ar fi pierdut toate simpatiile oamenilor po­ litici francezi. Se mai tângueşte principele contra purtărei În­ doelnice a partidului stângei din care, spune el, Ioan Brătianu stă mai mult la ţară, D. Brătianu, cu toată inteligenţa şi ones­ titatea lui, nu se poate desface de ideile lui Mazzini, iar Rossetti nu este decât un amator în politică. Această reţinere a parti­ dului stângei, se explică însă prin faptul, că el nu putea să iee O poziţie prea rostită contra legei rurale, cu toate că şi stânga doria răsturnarea domnitorului; de aceea şi vedem pe Panu mustrând pe Ghica, pentru prilejul cu care se dăduse votul de blam. După ce lovitura de stat este recunoscută de confe­ renţa din Constantinopole, se înţălcge că misiunea lui Panu nu mai avea nici un obiect, de oarece el voia să încerce pute­ rile asupra cazului detronărei domnitorului. După lovitura de stat şi plecarea domnitorului la Constantinopole 30, Dimitrie Ghica conjură pe Panu, prin scrisori desperate, să plece îndată din Paris în capitala Turciei, �pre a combate acolo pasurile domnitorului; dar Panu care simţise în cotro mergeau lucru­ rile, refuză a se duce, şi Ghica recunoaşte de bune temeiurile aduse de el şi se uneşte cu părerea lui de a căuta să lucreze nu mai prin presă contra domnitorului 31. Panu se pune în legătura 30 Vezi 12 scrisori ale lui Dim. Ghica c. Pa nu dela 23 Martie (4- Aprilie) până la 8 Iulie 1864, pe când acesta era în Viena şi Paris, scrisori ce au intrat, in originalul lor, în stăpînirea domnitorului, probabil cind Pa nu înebuneşte. (Hir­ tiile Rossetiiş, 31 Karada în o scrisoare c. Panu, trimisă lui la Paris din insula Guerneseţj în 8 Iunie 1864, aprobă şi el neplecarea lui la Constantinopol, pe motivul "că n'ar fi avut ce face acolo; lucrările oculte pe lîngă străini nu se cuvin oamenilor libertăţ.ei; ei nu pot întrebuinţa decât presa sau revoluţiunea". (Hirtiile Rosscttiţ. Asupra revoluţiunel iată însă ce zice Gliica în scrisoarea lui c. Panu din 30 [19] LOVITURA DE STA'f 19 cu Martin dela ziarul Le Siecle, Forcade, dela revista La Se­ maine Einanciere, prin mijlocirea unui prieten al său d'AIton Shee, şi este ajutat în aceste stăruinţi prin Eugeniu Carada care era şi el în Paris la aceeaşi dată 32. Tot acolo se afla şi prin­ cipele Grigore Sturza care scrie lui Panu, în 7 Aprilie 1864, să stăruiască la St. Mare Girardin, ca să redacteze o circulară către adunările europene, în scopul probabil de a apăra pur­ tarea adunărei în chestia legei rurale. Era inviderat că misiunea lui Panu, pe lângă curţile eu­ ropene, nu mai putea fi îndeplinită, din momentul ce domni­ torul obţinuse dela conferenţa din Constantinopolc recunoaş­ terea loviturei de stat. De aceea şi spune Panu, în o scrisoare a lui de mai târziu cătră D. Ghica, că "misiunea mea era cu totul alta, când am plecat la Paris; lovitura de stat a schimbat totul" 33. Văzând deci protivnicii domnului că nu mai e nimic de făcut pe calea diplomatică, se întorc pe acea a uneltirilor lăuntrice= Asa o scrisoare din 18 Iunie 1864, a lui C. A. Rossetti, cătră A'. Panu spune, că "peste 10 zile dela 2 Mai se putea face ceva, chiar acuma s'ar putea; dar ne am temut şi ne temem să nu provocăm o invaziune; căci acum o să ni se zică, că s'a votat şi că ei ştiu că am fost împinşi de Franţa; d-ta ştii că la Decembrie 1863 şi Ianuarie 1864, am fost şi noi împinşi de reprezentantul Franţei să-I răstrunăm şi ştii că tocmai de aceea n'ai voit, n'am voit. Nu ştiu ce va fi mâni; dar ştiu că la 26 Mai stil vechiu am putut -să facem pozna; puteam chiar azi, dar n'am voit" 35. Când domnitorul pleacă la Constantinopole, pentru a cere aprobarea reformelor sale, opoziţia scrie iară-şi: "Nu se Aprilie (12 Mai) 1864: "Je crois que les revolutions se font par les nations, mais non par le chambres". Ibidem . a , Scrisoarea lui Marlin redactorul ziarului Le Siecle c. Panu şi mai multe scrisori ale lui D'Alton Shee în Hirtiile Rosselii, Adresa lui Carada, însemnată de Panu pe o notlţ.ă, era Carrefour de I'Observatlon, 1. (Ibidem). sa Brulionul unei scrisori a lui Panu c. Ghica, 9 Septemvrie 1864. (Hlr­ liile Rosseitiş. a. Cum observă şi Annuaire des deux Mondes, 1866-1867, Paris. p. 573: "Les moyens des reslstance parlamentaire n'etalent plus possibles; il partir du coup d'Etat, on commence il ourdir des complots auxquels prennent part la droite et la gauche". '5 Hirtiile Rossettl, Cele ce se pun în această scrisoare, despre inteţirea consulului francez la răsturnarea domnitorului la 1863 şi 1864, îşi are expli­ carea în faptul că, pe atunci, se credea în Franţa că el devenise organul Irite­ reslor ruseşti. Aşa Redactorul dela Courrier d'Orien/ scrie secretarului domitoru­ lui, că un consul (fără îndoială Tillos din Bucureşti), vra să facă a trece pe Cuza drept Rus. Bordeanu seceretarul lui Negri se sileşte a convinge pe amba­ sadorul francez din C-pole, că Cuza e bun Francez (scrisoare redactorului Le Courrier d'Orient cătră secretarul domnitorului, 6 Fevruarie (21 Martie) 1864 in Hirtiile Rossettiş. Vom reveni şi mai tirziu asupra acestei învinuiri. [20] 20 ISTORIA ROMANILOR cuvine să cerem dela străini îndreptarea situaţiei pe care Cuza a creat-o ţărei. Cuza a plecat la C-pole; va fi o ocaziune favo­ rabilă de acţiune" 36. Tot pe atunci se tânguieşte Rossetti cătră Panu, că boierii nu dau bani spre a se agita contra lui Cuza 37. Ideea de a-şi face dreptate singuri, fără a recurge la interve­ nirea străină, se mai vede din o scrisoare a lui Panu, cătră principele D. Ghica, din 9 Septembrie 1864, în care se spune, că "România trebue oare să se plângă străinătăţei pentru în­ călcarea drepturilor ei? Ea trebue să-şi facă dreptate singură. De altfel dacă ne plângem, se va trimite o comisie în ţară, şi atunci rămas bun autonomiei" 38. O broşură apoi susţine că purtarea principelui Cuza a fost de plâns; dar nu e treaba străinătăţei de a o pedepsi. Poporul român este singurul său judecător; deputaţii s'au lăsat să fie alungaţi. E treaba lor! Dacă însă se va scula poporul român, cu atâta mai rău pentru el" 39. Altă broşură exclamă: "să alungăm pe acel ce ne apasă 40 t O a treia: să ne mântuim de tiran" 41. 1 Dacă însă se plănuia răsturnarea din lăuntru, acei ce o uneItiau erau îngrijaţi ca nu cumva puterile să nu intervie în favoarea lui Cuza. Una din brosurele amintite rostia aceste temeri: "Turburările nu vor lipsi' de a izbucni mai curând sau mai târziu, şi cine ne zice că puterile vecine care au consimtit a nu interveni împrotiva acestui autocrat în miniatură (auto­ crate au petit pied), nu se vor grăbi a o face dacă, poporul român va izgoni pe acel care-l înşală şi-l apasă" 42. Dar se mângâiau de această perspectivă, "sperând că Românii nu vor vedea tăgăduindu-ii-se dreptul care a fost recunoscut Grecilor, de a tăia răul din rădăcină, înlăturând pe un principe care nu ştiea să-i înţăleagă, care sărăcia prezentul lor şi le compromitea viitorul" 43. Este uşor de înţăles cine erau acei care complotau răs­ turnarea domnitorului. Erau membrii clasei lovite prin refor­ mele lui. Poporul, Întru cât se poate vorbi de el, în starea de atunci a României, mai curând încuviinţa decât des cuviinţa lovitura. C. A. Rossetti, unul din capii opoziţiei şi a uneltirilor sa Scrisoarea lui E. Caraâa din Guernesey c. Panu, 6 Iunie 1864, (Hirtiile Rosetti) . • 7 Rossetii c. Parui 16 Iulie 1864. (Htrtiile Rossetti). Pentru a înnegri pe Cuza, el este învinuit că nu ar fi luat iniţiativa subscrierei pentru lnundatl. Rossetli c. Patiu, 3 Iulie 1864. (Ibid.). 3. lbid . • 9 La France le prince Couza ei la liberte en Orient, Paris, 1864, pag. 22. 4. Suppression du r eqime constitutionncl en Roumanie, 1864, p. 13. 41 Dissolutioti de l'ossemblee roumaine ei expulsion des depuies, Paris, 1864, p. 25. 42 Suppressioti de regime cinstitutionnel, p. 24. 43 Notes sur' les Priticipautes-Unies de Molâaoic ei de Valachie. Paris, 1864, p. 31. [21] LOVI'l'UHA DE S'l'A 'f 21 de răsturnare, recunoaşte el singur, că "ura în contra dreptei a fost atât de mare, încât toţi erau fericiţi de lovitura de stat; fiindcă s'a dat, ziceau ei, în cap boierilor" 44. Cât despre massele adânci ale ţărănimei, pentru care domnitorul îşi pusese în cumpănă tronul, ele rămâneau nein­ ţălegătoare şi nemişcate, nici de turburarea în care se pusese ţara, nici chiar de îmbunătăţirea soartei lor, ce era să se în­ deplinească prin această turburare. Lut inform, nefrământat de gânduri, nedeşteptat mici măcar de îmboldirea interesului individual, el rămânea nepăsător la tot ce se petrecea; dar această a lui nepăsare era explicabilă: era opera veacurilor de nedreptate şi de apăsare. Lovitura de stat, ori câte urmări însărnnate ar fi avut asupra situaţiei lăuntrice şi afarnice a Principatelor, fusese determinată în primul loc de răspingerea legei rurale de către adunare. Legea rurală care fusese cuiul în jurul căruia se În­ vârtise toată domnia lui Cuza-Vodă, determina şi actul cel mai cu grele urmări al acestei domnii. Dar pentru a înţălege întreaga ei însămnătate, trebue să expunem istoricul darave­ rilor seculare ce se desbătuse în totdeauna între proprietarii mari şi locuitorii săteni. Legea rurală din 1864. - Lovitura de stat de şi a avut mai multe urmări însămnate asupra stărei Principatelor-Unite, totuşi fusese făcută mai ales în vederea legei rurale, pe care domnitorul nu voi să o Iese expusă nici măcar la desbaterile unei camere aleasă după noul sistem electoral, ci o promulgă în virtutea articolului din statut care prevedea, că "decretele ce până la revocarea adună rei se vor da de domn, după pro­ punerea consiliului de miniştri şi a consiliului de stat, vor avea putere de lege". Ar fi fost însă firesc lucru a videa promulgată legea rurală îndată după 2 Mai. Şi cu toate aceste ea nu este decretată decât la 15 August. Cauza acestei întârzieri stă în greutăţile pe care domnitorul le întâmpina pe de o parte cu chestia mănăstirilor închinate, de alta cu aceea a loviturei de stat, care ambele acte trebuiau să fie recunoscute de Europa. El nu voia deci să mai adaugă şi o greutate lăuntrică la cele două ce apăsau încă din afară asupra ţărei pe care domnia. Indată Însă ce lovitura de stat căpătă sancţiunea Europei, Alexandru Ioan I, decretă şi promulgă legea rurală . •• Rossetti c. Panu, 31 Mai 1864. (Hirtiile Rossetiiţ. Şi un boier de sarnă principele Suţu, M emoires, Vienne 1899, p. 398, spune: "Bien des personnes seusees, et je me place moi meme a leur suite, avaient fini par appeler de Ieurs voeux le coup d'Etat. L'experience de 5 annees de nlgime constitutionnel avait demontre que ce regime avait plonge le pays dans le chaos et le conduisalt au bord du precipicc". . [22] 22 ISTORIA ROMANILOR Această lege, prornulgată în ziua de 15 August 186445- declara pe sătean de proprietar fost şi actual al locurilorsu, puse stăpânirei lui, în întinderea hotărîtă de legile în fiinţă, adecă de Regulamentul Organic, mănţinând vechiul principiu, că niciodată pământul locuitorilor nu putea întrece 2/3 din în­ treaga întindere a moşiei. Se desfiinţază claca, dijmele, pod­ vezile, zilele de meremet, carăle de lemne şi toate sarcinele de acelaş fel, în schimbul unei despăgubiri plătită de ţăran pentru desrobirea braţelor sale. Preţul acestei răscumpărări a muncei, nu a pământului, de oarece ţăranul era privit ca po­ sedându-l ab antiquo în deplină proprietate, era fixat la 1521 de lei vechi 10 parale pentru săteanul cu 4 boi şi 1 vacă; 1148 de lei pentru acel cu 2 boi şi 1 vacă şi 816 lei pentru cel numai cu 1 vacă, sau cum se zicea, cu palmele 46. Sumele aceste trebuiau răspunse în timp de 15 ani, ca­ pete şi procente. Improprietărirea însă stânge orice îndatorire a stăpânului pentru viitor; el nu mai este ţinut, cum era după Regulamentul Organic, a procura pământ însurăţeilor. Se punea acestora în perspectivă cumpărături pe moşiile statului, fixându-se prin lege chiar preţul pogonului la 5 galbeni, plătitori tot în 15 rate anuale. Legea mai prevedea chipul punerei ei în lucrare pentru stâlpirea părţilor ţărăneşti, precum şi modul despăgubirei pro­ prietarului, prin bonurile rurale. Legea din 1864 mănţine deci câtimea de pământ încu­ viinţată săteanului de Regulamentul Organic şi deci consfin­ ţeşte pentru totdeauna îngustarea vieţei materiale a ţăranului român; îl sileşte să urmeze mai departe a se lepăda de cultura vitelor şi a se înjuga tot mai mult la munca proprietarului, pentru păstrarea şi a celor ce le avea. Ba prin înlăturarea în­ datorirei stăpânului de a încuviinţa pământ însurăţeilor, se îngreuia încă starea ţăranului. Dar autorii legii, Cuza şi Ko­ gălniceanu, crezură că nu se putea face altfel, de îndată ce se admitea principiul pe care era întemeiat întreaga legiuire: eliberarea atât a muncei ţăranului cât şi proprietatea de reci­ proccle lor îndatoriri. E adevărat că se liberase braţele ţăra­ nului; Însă aceasta se făcea pentru o sumă deocamdată destul de greu de răspuns: 1521 de lei 10 parale pentru fruntaş şi în proporţie pentru ceilalţi, preţ care nu e vorba adese ori nu răs­ pundea la adevărata valoare a pământului, şi nemulţămia deci şi pc proprietari. Dreptul ţăranului de a primi pământ la ma­ joritatul lui din cuprinsul moşiei se înlătura curat, fără a se încuviinţa săteanului nici o despăgubire pentru această des- 45 Mon. of. 15 Aug. 1864. Raporturile dintre boieri şi ţărani a fost cer­ cetată în mai multe locuri în voI. precedente. 4' Alte preţuri pentru moşiile de munte. [23] LOVITURA lJE S'l'A'[' fiintare a dreptului său. Boerului se dădea o despăgubire În­ semnată pentru oborârea clăcii; ţăranului numai pentru acea a pământului dacă ar avea drept aşa numiţii însurăţei (sătenii ajunşi majori) 47. Să se adaogă pe lângă aceste, că de multe ori se împări ţiră ţăranilor pământurile cele mai rele şi neproductive, şi atunc­ se va putea apretui condiţia reală creată ţăranului prin legea din 1864. Dar aceste urmări erau să iasă la iveală numai cât mai târziu. Deocamdată sătenii fură cuprinşi de o mare bucurie la vestea că li se dăduse pământ, pe când proprietarii se aş­ teptau din protivă ca aplicarea legei să aducă asupra lor mari nenorociri. Incă din 1862, când era să se voteze prima lege rurală, Vasile Alecsandri, unul din prietenii cei mai devotaţi ai dom­ nitorului, se jăluia în o scrisoare cătră dânsul, că n'a găsit cum­ părători pentru moşia sa Pătrăşcanii şi că nu-i poate plăti banii ce-i datoria: "Nesiguranţa, spune el, care domneşte la noi pri­ vitor la viitoarele reforme ale legei rurale, ţine capitalurile în o teamă tot atât de ridiculă pe cât şi de fatală pentru daraveri" 48. In 1864 Alecsandri revine asupra acestei legi, criticând de astă dată aplicarea ei. El spune, că "ar fi trebuit să se dee un termin, înainte de a se pune în lucrare; că arendaşii cei mai mulţi pă­ răsesc moşiile cer reduceri; iar proprietarii nu pot lua cultura asupra lor, de oarece nu au bani; căci pentru împrumuturi, se cer procente neauzit de mari, 24-36%" 49. De şi legea rurală trebuia să se pună în lucrare dela 23 Aprilie 1865, ţăranii căutau să se folosiască de libertatea lor încă din toamna în care legea fusese promulgată, şi mulţi din ei refuzau a mai lucra la boieresc, ceeace pricinui în mulţi o mare teamă şi îngrijire, ameninţată fiind recolta anului viitor. Chiar secretarul domnitorului, Baligot de Beyne, scrie stă­ pânului său, că "de şi nu vra să meargă atât de departe ca oare­ care persoane care prezic mari desordine, ca urmare a foametei relative ce ameninţa România, totuşi este sigur, că dacă aceste 15 ultime zile nu sunt întrebuinţate la arături şi la sămănatul " Aceştia bine înţeles considerau despăgubirea ca plată a pământului şi nu a răscumpărat braţelor. Că suma de plătit era mare pentru ţăran, se vede din cuvintele lui Văsescu la consiliul judeţean din Dorohoiu 29 Noemvrie 1864, (Mon. 01. 2 Septemvrie 1865) : "A;vând în privire, că afară de impozitele directe cătră stat, mulţimea locuitorilor urmează să plătească, în anul viitor, tnsemnate sume după noua lege rurală, pentru răscumpărarea îndatoririlor ce au avut către proprietari". Asupra acestei mari neconsecvenţi în dauna sătenilor şi în folosul proprietarilor a atras pentru întâia oară luarea aminte Radu Ro­ setti, Pentru ce s'au răsculat ţăranii, p. 421. 4. Scrisoarea lui V. Alecsandri către domnitor, 20 Mai 1862 în Hirtiile Rossetti, ·1. Alecsandri către Baligot 29 August 1864. Ibidem. [24] 24 Is·rORIA ROMANILOR porumbului, CU zecile de milioane va trebui socotită pierderea ţărei, şi aceasta într'un an, în care înecările au pricinuit până acuma chiar atâtea nenorociri şi unde budgetul deplorabil şi şi mai deplorabila reorganizare financiară a d-lui Steege are să aducă, cu tot împrumutul, un deficit urieş" 50. Tot aşa scrie domnitorului şi colonelul Cantacuzino. că "numai prezenţa Alteţei voastre va înăbuşi, prin încrederea ce insuflă, rostirea nemulţămirei care câştiga din ce în ce mai multă întindere. In deobşte lumea este foarte îngrijită asupra rezultatului apli­ cărei legei rurale. Se teme de efectele indirecte ale acestei legi asupra tocmelelor de bună voe, şi pretinde că nu a fost cu putinţă a se face ca ţăranul să lucreze" 51. Că această teamă s'a îndeplinit până la un punt, se vede din o broşură mai nouă care spune, că "în anul promulgărei legei rurale, 1864, lucrarea câmpului care trebuia să se facă în acel an în felul clăcei, fu aproape nulă. Ţăranul refuzase a lucra, şi guvernul nu-şi dă­ duse osteneala a explica reforma; apoi anul mai fiind şi ploios, recolta fu târzie şi stricată" 62. Chiar expunerea situaţiei României dela 2 Mai-18 De­ cembrie 1864, înfăţoşată senatului şi adunărei în Ianuarie 1865, arată privitor la legea rurală, că guvernul a fost şi este departe de a-şi ascunde gravitatea perturbaţiei momentane, produsă în toată economia naţională, prin schimbarea naturei foastelor relaţiuni dintre proprietari şi săteni. Aceasta este din nenoro­ cire consecvenţa reformelor mântuitoare" 53. Economistul Marţian adaoge, că "orice să zică cineva, adevărat e că proprietăţile mari au exportat mai mult şi nouă măsură de o cam dată, pe vreo câţiva ani va împuţina producţia. O criză tranzitorie se va simţi fără îndoială" 54. Raportul comisiunei mixte a sena­ tului şi a adunărei din 1865 stăruieşte mult "să se aplice mai curând legea rurală, de oarece de altfel eficacitatea acelei legi ar fi îndoelnică" 55. In sfârşit circulara ministrului de externe, Bălăceanu, lămuritoare a turburărilor dela 3(15) August 1865 spune, că "din această falşăcredinţă că reforma anunţată nu era să fie numai decât aplicată, au rezultat din nenorocire oare­ care scădere în venitul fonciar; pe de altă parte ţăranii, cu­ prinşi de bucuria desrobirei lor, au răspuns prin o regretabilă nelucrare la măsurile Juate în al lor interes". Despre scăderea venitului fonciar vorbeşte şi raportul directorilor Băncei de Moldova (Banque de Moldavie) care declară, că este nevoie a se suspenda plata dividendei pe anii 1864-1865, din cauza ;;0 Baligot cătră domnitor, 12 Aprilie 1865, Ibidem. 01 Colonelul Cantacuzino cătră domnitor, 31 Martie 1865, Ibidem. 52 La Questiott d'Orient et la tiation routnaine, Paris, 1867, p. 12. 53 Vasile Kogălniceanu, Acte, p. 86. 54 Analele economice 1864 în Mon. of. ·1 Oct. 1865. 55 MOll. 01. 13 Oct. 1865. [25] LOVITURA DE STAT 25 că "veniturile unora din moşiile ipotecate au căzut aşa de tare, că nu mai acopăr anuitatea de plătit" 56. "Criza agricolă ar fi fost însă mai puţin gravă, dacă, pe lângă neajunsurile neapă­ rate ale unei perioade de tranziţie, nu s'ar fi adaos înnecările, seceta şi epidemiile" 57. Bine înţăles ca protivnicii domnitorului nu lipsiră de a exploata aceste încurcături, pentru a lovi în el, ceeace se făcea însă prin gazetele străine, în ţară nefiind cu putinţă o agitaţie prin presă. Se înţălege dela sine că ziarele austriace, precum La Correspondance generale şi Le Memorial diplomatique, nu mai puţin şi acele ruseşti ca Le Nord ponegriau din răsputeri opera lui Alexandru Ioan 1; dar şi multe din ziarele franceze, precum le Temps şi mai ales Les Debats critic au chiar cu înver­ şunare legea rurală şi arătau pierzătoarele ei efecte. Acestui din urmă ziar însă îi răspunde foarte bine Le Courier d'Orieni din Constantinopole, observând, că "el se miră ca tocmai Les Debais să cadă aşa de rău asupra principelui Cuza, pentru îm­ proprietărirea sătenilor, când nu avusese destule cuvinte de laudă pentru fapta identică a împăratului Alexandru al Rusiei 58. De notat este că femeile fură acele ce se plecară mai întâi de a asculta de lege. Anume trei boierese din judeţul Ilfov, doamnele de Ruckman, Lahovari şi Băleanu dădură de bună voie pământurile cuvenite sătenilor 69. Ori cum ar fi fost re­ zolvită chestia rurală; ea găsise o deslega re, şi ar fi trebuit ca poporaţia ţărănească să fie deşteptată asupra nouei con­ diţii în care intră viaţa ei economică; şi să se fi îndrumat ac­ tivitatea ei aşa, ca să se poată întocmi în sânul nouei stări a lucrurilor 60. Că Regulamentul Organic care el pusese temelia acestei noue îndrumări economice în gospodăria săteanului, să nu fi luat nici o măsură în această privire, lucrul se explică prin nepăsarea acelei legiuiri faţă cu nevoile ţăranului. Că nici domnia lui Vodă 'Cuza nu conţine nici o măsură luată în pri­ vinţa arătată s'ar explica din scurta ei durată după aplicarea legei rurale, chiar în cazul când s'ar fi putut gândi la aşa ceva. In total deci legea rurală este departe de a fi pus capăt crizei agrare cum a pus secularizarea capăt acelei a stăpânirii 5. Reprodusă de Memorial diplomatique, 11 Iunie 1865. " Vezi L'Europe din Frankfurt, 29 Sept. 1863 .• se Răspunsul lui Le Courrier d'Orieni 28 Sept. 1864 ziarului Les Deba! din 10 Sept. 1862. Le Motuie, Le Constitutionnel şi alte cite-va organe sunt favorabile legei rurale . •• Depeşa lui Kogălniceanu c. domnilor 19 Sept. 1864 (Hirtiile Rossetti). C. D. Aricescu împroprietărise pe sătenii de pe moşia lui, Buâiştenii, jud. Bu­ zeului, încă dinaintea promulgării legei rurale, anume In 10 Iunie 1862. Mon. 01., 30 Iunie 1864 . •• Că lucrul nu s'a făcut nici de atunci încoace timp de 40 de ani de o desvoltare conştiută, s'ar părea mai neexplicabil, dacă în istorie ar fi ceva care să nu-şi aibă explicarea. [26] ISTORIA ROMANILOR greceşti. Ea a fost numai un popas pe calea veacurilor în des­ legarea acestei prea însemnate întrebări. Legea rurală se poate chiar spune că nu a dat o soluţie economică nevoilor ţărăneşti întru cât ele se întoarseră din nou aproape la aceeaşi formă in care existau la început. Ţăranul recăzu iar în ghiarele proprie­ tăţii mari, robindu-şi către ea munca pentru nevoia întreţinerii traiului. Când tot din lipsă de imaş comunal şi de întindere îndestulătoare a propriului ogor se iea dela proprietar pământ de hrană pentru vitele lui, cerând şi pentru el şi să-i muncească pentru plata acelui pământ ţăranul recăzu tocmai în starea în .care se afla pe timpul Regulamentului Organic adică în acea stare pe care un aspru critic al legei din 1864 o numeşte neoio­ biiqia. Totuşi legea din 1864 a avut meritul încă nemăsurat de a face să răsară în sufletul obijduit al ţăranului ideea că şi el are drept la pământul ţării, idee care pătrunzând şi în spi­ ritul clasei conducătoare primenite, va deveni isvorul tuturor îmbunătăţirilor viitoare în starea săteanului român. Pentru a înmănuchia însemnatele urmări ale loviturei de stat, le aflăm întâi în democratizarea politicei a societăţei române, cel puţin în principiu dacă nu în realitate. Convenţia de Paris dispusese înlăturarea privilegiilor şi egalizarea con­ diţiilor sociale, pe când prin legea ei electorală menţinuse pri­ vilegiul politic. Lovitura de stat prin noua lege electorală chiamă toată ţara la drepturile politice; al doilea, lovitura de stat răstoarnă Constituţia impusă României prin Convenţia de Paris care nu mai avea nici un înţeles dela înfăptuirea Unirii; emancipează astfel pe România de epitropia puterilor, dându-i dreptul de aşi modifica aşezămintele lăuntrice după cum va chibzui mai bine. Prin această dispoziţie s'a făcut cu putinţă chemarea dinastiei străine în 1866. Lovitura de Stat înzestrează România cu o legislaţie nouă, modernă, care oricăte neajunsuri ar fi avut, totuşi a devenit adevăratul organ al îndrumării egalităţii. In sfârşit lovitura de Stat a dat pământ ţăranilor iar legea prin care s'a realizat această uriaşă măsură a îndrumat cel puţin dacă nu a creat chiar pe ţăranul cetăţean 61. 61 o foarte bună şi amănunţită cercetare a legii rurale cu luarea în pri­ vire il celor mai multi din acei ce au criticat-o se află în teza de doctorat în Litere a domnişoarei Lucreţia Rădulescu-Pravăt : Activitatea lui Mihail Kogălni­ ceanu până la 1866, 1913. Capltolul final (al VIII-lea): Legea rurala, p. 147-202. ..., I ,� ! 'fP t [27] II DELA LOVITURA DE STAT PÂNĂ LA DESCHIDEREA ULTIMEI LEGISLATURI (2 Mai 1864-4 Dece mvrf e 1865) Călătoria lui Kogălniceanu in Oltenia. - Dela lovitura de stat înainte, se simte tot mai mult mâna domnitorului în conducerea daraverilor publice - iar acţiunea opoziţiei se trage pe dedesupt, apucând tot mai mult. calea complotului care la sfârşit, izbuteşte a răpune pe acela ce deocamdată o răpusese pe dânsa. Pentru a îndreptăţi Însă "punerea sa deasupra legilor", cum singur domnitorul caracterizează actul de la 2 Mai, 1 el împreună cu consiliul de stat se apucă de lucru, şi în scurt timp iese la lumină o sumă de legi noi, menite a desăvârşi organizarea ţărei, unele din ele, nu e vorbă, cam pripit În­ tocmite, după cum nici se putea altfel, în graba ce se pusese de a se îndreptăţi lovitura de stat, prin a ei productivitate pe tărâmul legiferărei 2. Aşa se promulgă legile de expropriere pentru cauză de utilitate publică, de constrângere corporală, de măsuri şi greutăţi, pentru introducerea juriului, de nstr uc­ ţiune publică, a sinodului, a impozitului băuturilor spirtoase. condica penală cu procedura ei, pe lângă altele mai mici şi în sfârşit cele două mai însemnate legiuri din domnia lui Alexandru Ioan 1, pe lângă acea a secularizărei: unificarea legiuirei civile din ambele ţări, prin introducerea codului Na­ poleon şi legea rurală. Se poate părea în destul de straniu ca legea rurală să fi fost aproape pricina căderei lui Kogălniceanu dela minister, el care fusese mâna dreaptă a domnului în îndeplinirea tuturor 1 Mesajul din 6 Decemvrie 1864. MOl1. of. din acea zi. 2 Domnitorul spune chiar în acel Mesaj, că "ceeace nu s'a făcut in 5 ani s'a făcut acuma în 5 luni. Uită însă spornica activitate a camerei dinanintea loviturei de stat. Vezi VoI. XIII p. 227. [28] 28 ISTORIA ROMANILOR îndrăznelelor timpului din urmă. Cu toate că vremile erau foarte grele, adăogându-se pe lângă frământările lăuntrice, produse de lovitura de stat şi de legea rurală, noua complicaţie în chestiunea mânăstirilor închinate, precum şi alte greutăţi, totuşi domnitorul era aproape să răspingă din a lui colaborare pe ministrul, în care până atunci se sprijinise atât de mult. Pricina acestei hotărîri a domnului stă în un simţimânt ce ne vine cam greu de înţeles la Alexandru Ioan 1, un soiu de gelozie faţă cu ministru său care ce e drept se purtase aşa, încât atrăsese asupra lui o mare parte din recunoştinţa pe care ţărănimea o arăta pentru a ei îrnproprietărire. Anume, Kogălniceanu, pentru a se bucura de efectele ce legea rurală era să le producă tocmai în primul moment, asupra massei poporului, ce dând unui simţimânt de : dorinţă de mărire, întreprinde o călătorie în Oltenia. Pretutindeni fu primit cu cea mai mare înflăcărare, "Ţăranii din Slatina, ne spune Magheru, îi ridicase arcuri de triumf şi, când se duceau să vadă pe Kogălniceanu, spuneau că merg să vadă pe Măria Sa care le-a dat pământ. Trei zile, cât a stat aici, a fost un adevărat principe. C' est un peu louche", sfârşeşte Magheru scrisoarea sa 3. Tot aşa spune şi Bonet, şeful inginer francez dela lucrările publice, că "a lăsat Craiova în entuziasmul cel mai nebunesc. Cuvântări, lacrimi, luminaţii, banchete, tot fusese pus în lucrare. Căliman este un prefect prea ghibaciu. Recu­ noştinţa Craiovenilor către d. preşedinte al consiliului s'a arătat la lumină, prin un ceasornic de 900 de galbeni". Adaugă însă Bonnet, că "trebue să facă această dreptate lui Kogălniceanu, că in totdeauna a repurtat în public meritul Alteţei Sale şi că a vorbit către ţărani un graiu foarte împăciuitor" 4. Se vede însă că rapoartele ce se făceau domnitorului asupra călătoriei triumfale a ministrului său, erau colorate mai mult în sensul rapoartelor lui Magheru, decât în acel al scrisorilor lui Bonnet. Domnitorul se supără adânc pentru această uzurpare, din partea ministrului, a gloriei cele mai mari a domniei lui, pentru izbutirea căreia el presimţia poate că pusese această domnie chiar în cumpănă. Cum se întoarce Kogălniceanu din Oltenia, domnitorul începe a-i arăta neîn­ credere. Aşa el ordonă, ca toate deslegările ce le-ar da în chestiunea rurală, să treacă prin consiliul de miniştri. Kogăl­ niceanu întâmpină că o asemene măsură ar fi peste putinţă de aplicat, deoarece ar însemna să se delege administraţia ţărei consiliului miniştrilor. El scrie domnitorului: "Mai bine decât a statornici un asemenea principiu, să se schimbe ministrul rare a ajuns atât de nenorocit, încât să nu mai aibă voie a 3 Scrisoarea lui Magheru, 29 August 1864. Hirtiile Rossetti, , Bonnet c. Baligot, 29 August 1864. Ibid. [29] l I t I D1 18 Corbeo: Haiducul, de G. Baronzi În biblioteca populară. Bucureşti, 1859. 18 Steaua Dunărei, 23 Ian., 20 Apri! şi 14 Mai 1859. [102] 102 ISTORIA Ro.MANILo.R Ioan Pavlof spune domnitorului : Si fii doamne ca Ştefan, şi numele de Mare Să-ţi spune-n Romlnia si-n dragul ei popor Să duci steagul unirei depar te de hotare Şi naţia rom mă spre falnic viitor; •• iar C. Radulian pune în domnitor speranţa regenerării ţăranului român: Pă noi ăştia ţăranii Ce am trăit multe strădanii Păn-acum când domnul sfântul Ne-a trimis pe Cuza blăndul ". Avocatul Ionescu din Bucureşti exclamă: Numai este despărţire Dumnezeu ne-a dat unire '". Tot el face o. Odă la tabăra din Ploeşii. Un anonim întreabă: Până când frate Muntene Să te lupţi tot cu nevoi; Până că d măl M Idovene Injugate-or ca pe boi?'· Sofia Cocea, acea tânără femee pe care am văzut-o. lup­ tând alăturea cu bărbaţii pe tărâmul gazetăriei politica.Inchina o. poezie Stelei Dunărei, organul de căpitenie al năzuinţilor timpului, spunând în ea: "Steluţă dragă Chiar acuma de peire 'Tu Moldova ai scăpat" .. precum şi alte poezii de acel aş caracter. Mavrodol caută să reînvie spiritul naţional pe calea poe­ ziei dramatice, scriind o dramă: Vlad Ţepeş 25. Şi tot pe atunci publică Bolintineanu o. nouă serie de legende istorice în ver­ suri, precum Baia, Codrul Cosminului, Celalea ALbă, Bucovina, Moldovenii La Merienburg, Călagărenii, Dumbrava-Roşie, etc.; dar aceste balade sunt mai pre jos de minunatele sale crea­ ţiuni din 1852, atât ca avânt al gândi rei cât şi ca formă, iar limba lor este tot mai încărcată cu neologisme26.1;1ai publică Bolintineanu şi Amintiri .de călătorie în care presură pretu- •• Steaua Dunărei, 22; Ianuarie 1859. 21 Voicu plugarul său Bnluziasmut ţăranului ,român, Buc. 1859. 22 Românul, 27 Ianuarie şi 30' Iulie 1859. . ea Steaua Dunării, 4 Aprilie 1859 . •• Ziua, 2 Aprilie 1859. ' •• Bucureşti. 185 1 • .. Bătăliile Români/or de D. Bolintineanu, Bucureşti, 18f>tl. [103] (JULTUB>A INTELECTUALĂ 103 / tindene povestiri istorice, precum bună-oară cu prilejul des­ crierei Giurgiului, acea a luptei lui Mihai Viteazul cu Turcii, la podul din acel loc 27. O altă Descriere de căLătorii a lui Al. Pelimon caută să atragă luarea aminte a boierilor asupra fru­ museţei ţărei lor. El îi întreabă că de ce îşi petrec cea mai mare parte din viaţa lor În Bucureşti sau trec hotarul în străinătate şi nu se duc să-şi împrospăteze puterile În mândrii munţi ai ţărei noastre 28? O a treia Descriere de căLătorie făcută de unul Theodor Margot, prin munţii Ţărei Româneşti, stărue pe lângă însămnarea frumuseţelor fireşti şi asupra amintirilor istorice şi Încheie cu cugetarea patriotică că : "Aci se fini victoria noastră şi acesta este tabloul acestei măreţe, avute şi roditoare ţări pe care o locuim, cunoscută de popoarele Europei sub numele de Valahia, dar care pentru noi păstrează şi va pastra pentru totdeauna dulcele şi gloriosul nume de România" 29. Tot pe atunci o femee Amelia V ... publică o nuvelă naţională, sub titlul Atnelia Steţănescu 30. Tot atunci. apare şi Darea de seamă asupra procesului şi exilului C. D. Aricescu ce fusese surgunit În 1849, din cauza răspunsului la un imn dedicat generalului rus Duhamel, care imn Înălţa pe- Ruşi. Aricescu răspunsese acestui-imn, prin Blăs­ temul României contra apăsătorilor ei, În care spunea Între altele: "Ajungă-vă blăstămul Poloniei ce geme Sub jugul de sclăvie Sub knutul de urgie Cu care-o 'nfăşuraţi. Şi voi copii ai ţărei Boieri, nu daţi uitărei: Polonia cea mare Fu sclava prin' trădare Şi azi zace-n mormânt" 31. In anul 1860, apar, pe lângă poezii singuratice de felul arătat, de care mişună organele timpului, culegeri mai mari publicate în volumuri şi care Împărtăşesc acelaş caracter. Aşa în prefaţa la volumul de versuri tipărite de G. Meitani, autorul ne spune, că "iubirea de patrie ce necontenit văzuse suspinând dorul mumei ce o moarte secerătoare culcă la pământ, şi vi­ surile vrâste de roze, acestea fură obiectul cântărilor mele": Şi iată cum cântă el patria, în poezia Închinată părintelui său : Făcu şi -'�ă ştiu ce este a patriei iubire Respe6lul cătră Sancte în mine ai sădit Iubita libertate şi-a ţărei fericire Fcuşi să fie vlsu-mi perpetuu favorit .. 27 Călătorii pe Dunărea şi tn Bulgaria de d. BoIintineanu, Bucureşti, 1859. 2. Impresiunii de călători în România de Al. Pelimon, Bucureşti, 1859. 2. O »iaiorie în cele 17 districte ale României. de Teodor Margot, 30 Steaua Dunărei pe 1859, Nr 1 şi urm. 31, Procesul şi Exilul meu la Snagov de C. D. Arieescu, Buc. 1895, [104] ISTORIA ROMANILOR ________________ --'--C- In poeziile lui de iubire, Meitani este încă şi mai radical în limbă: Numai tu scumpă te arăţi rebelă Invingi natura, [unirne belă Dar faci să sufăr, crudo, amar! Iar în Patria nu se mai uita nici la limbă, nici la înţăles, ci scrie: Astea plină de-tntocare şi c-o mînie fierbândă Zise juna cea femee cu un glas tremurător Şi'apoi repede se scoală ca lumina strălucindă Şi s'abate spre un arbor ce sta colo zimb!tor 32; G. Baronzi tipăreşte două culegeri de poezii patriotice, în care se cuprind bucăţi ca La România, La Zeul tiraniei, Su­ flelul şi Sclanul, La Zeul Carpatilor, Cânlecul depuiaiului, în care cânta : Pentru rele patru punte Votul nostru să ne dăm; Ruga Rotnânului în care se roagă: Doamne scapă ţara mea De uitare cea nedreaptă ; sau în Făt-Frumos, în care adresându-se domnitorului, spune: "Făt-Frumos, Române mare Iţi dau două ţărişaore Două ţări surori iubite Sub domnia ta unite". Pe ici pe colea îşi întrerupe avântul patriotic, spre a-şi cânta durerile personale, precum în Dorul nevindecat, sau Ce e mai dulce în lume. In poeziile de iubire, limba lui Baronzi e mai plină, de neologisme decât în acele către ţară. Imi place, mă'ncăntă -ăst dulce azil' Dar Iăr de amoruri mă .crez în ezll, �'. Mai înfocat decât ce de până acuma, cântă C. D. Ari­ cescu faptele mari străbunevIără a se 'înalţa Însă nici măcar până la Bătăliile Românilor ale decăzutului rmare poet mun­ tean. In o - limbă .împestriţată de neologisme, Aricescu scrie un şir de' balade asupra lui Vlad Ţepeş precum: Ospăţul lui Ţepeş, Soldatul român sub domnul Ţepeş, , Vlad Tepeş şi solii, Ţepeş şi căLugării greci. Un alt ciclu este închinat lui Mihai Viteazul; apoi găsim poezii ca România renăscândă, 9 Iunie 8':Ciri(uri intime de' G. Meitani, Bucureşti 1860. aa Danubionele şi zinele=Carpolilor de G. Baronzi, Bucureşti 1860. Acelaş caracter aproape au şi' poeziile lui A. Biru, Roua in lacrimi, Bucureşti 1860. [105] CULTURA INTELECTUALĂ 100 1848, Lui Napoleon IIi, 24 Ianuarie 1859. In Dimineţa pe Bucegi, Aricescu cântă: Poeţii contimporani din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Colecţia Academiei Române. Abia Traian Divul cu pierderi colosale Pe fiica lui Zamolxis putut-a subjuga De bravi colonizate aceste ţări vestite Paladiul Romei fură şi citadela sa" . •• Şoimii Carpatilor, poezie istorică de C. D. Aricescu, Bucureşti 1866. [106] 106 ISTORIA ROMAfiitoIi 'AL' Pelimon se urcă chiar lao epopee în 12 cânturi, în care celebrează tot cucerirea făcută de Traian, fără ca în cele 6.000 de versuri din care epopea se alcătuieşte, să se întâlniască cel mai mic avânt al gândi rei ; iar limba este înţesată cu cuvinte noue, fără nici un miez poetic, precum; orgoliu, sacerdot, na­ rare, consolare şi chiar grinsâ cu dinţii (grinca desdents). El sfârşeşte poema lui cu strofa: Roma, Roma totdeauna A atras a lui privire. Prin vegherea lui, Fortuna Paşii 'ndreaptă spre mărire. Astă ţintă dar aleasă Fu romana colonie. Roma-Dacia, mireasă, Născu marea Romănie. S5 Poeziile lui Zamfirescu publicate în Revista Carpaţilor nu se deosebesc, de cele analizate până aici, nici prin fond nici forma 36. Pe acest pustiu intelectual, galvanizat numai cât de sim­ ţimântul iubirei de ţară, se înalţă s'ar părea, ca nişte miraje înşălătoare, câteva lucrări de adevărată valoare, atât ca cu­ prins cât, şi prin limba curată şi fumoasă în care sunt alcătuite: câteva fabule de A. Donici şi minunata novelă doamna Kiajna de Al. Odobescu, publicate şi unele şi cealaltă în Revista Car­ paţilor. O lucrare acum uitată, dar care are meritul unui pu­ ternic avânt al gândirei, de şi limba cam lasă de dorit, este un poem scris de Romul Scriban, pe când era student la Turin, intitulat: O noapte pe malul Dunărei. Reproducem sfârşitul acestei frumoase concepţiuni poetice: "De tine e legată a Daciei fiinţă; Căci Dumnezeu te puse, în nalta sa voinţă, Să fii aici o poartă de-aramă şi granit De-a pururi încuiată de-un braţ nehiruit. Infernul nici odată nu va putea să facă In aburi sau în neguri a ta profundă apă Şi s'o ridice-n aer în forme mari de nori Sub bolta presurată de stele şi de sori. Şi seculi nici odată nu vor putea să sece Izvorul tău cel vecinic şi apa ta cea rece. Eterna-i temelia ne-nvlnsei Românie Eternă ca şi dânsa e unda-ţi albăstrie. Nici omul, nici natura nu vor putea surpa; Nici spaţiul, nici timpul n'o vor putea seca . •• Traian şi Dochia de Al. Pelimon, Bucureşti, 1860. In critica făcută acestei epopei în Atheneul Romlti 2 Fevruarie 1861, criticul se ocupă numai de tncălcarea din partea autorului epopei a condiţiilor clasice ale unei forme epice, fără a spune nici un cuvânt asupra concepţiunilor poetice şi a limbel autorului ei. a. Revista Carpaţilor, 1, 1860, Iaşi sub direcţia lui G .. Sion. [107] I CULTURA INTELECTUALĂ Rostogoleşte dar etern a tale valuri Prin aste văi rîpoase, prin aste negre maluri; Mugeşte cu putere o rîu neperitori Din ziuă pân-în sară, din sară păn-tn zori" 1 ., 107 Aproape cu acelaş avânt al gândirei este scrisă meditaţia O noapte pe ruinele Sucevei 38, de un anonim şi Oda la deschi­ derea unioetsităţei din laşi 26 Octomv, 1860, de. Ioan Ianov, poetul melancolic al acelor timpuri care trebuia să devină mai târziu veselul şi hazliul autor de cântecele comice 39. Nimic nu ne poate da o idee mai lămurită a lipsului de simţ pentru frumuseţea limbei, decât următoarea strofă din un poem al lui Adrian: Stefan şi Tătarii, care strică o descriere în destul de vie şi de mişcătoare a unei lupte, prin un cuvânt nepotrivit pus tocmai la sfârşit şi care dărâmă tot efectul. . "Fulgeră din arcuri săgeţi veninoase Scântei se mişcă pe coiful lucios Lancea s'ascute-n păgănul os; 'I'atarul s'opune, dar apoi slăbeşte Cade şi-n ţărînă groaznică, cumplită Arhorul se luptă, se pleacă, s'agită".." Tot atât de puţin simţ pentru limbă are şi Sofia Hrisos­ coleu 41 şi lucru straniu, această femee care scrie foarte curat şi frumos în proză, în versuri s'abate' la o limbă ca următoarea: "Şi cred că virtutea este răsplătită Că meritul astăzi este onorat Că slmţirea este de toţi preţuită Că spre-a fi ferice omul e creat" 4 •• Pentru a videa însă până la ce exagerare se mergea în stricarea limbei, să reproducem adio al lui Năstăsanu, când pleacă spre a studia pictura în străinătate. El spune ţărei de care se despărţeşte: "De şi facţia ce-l oprimă au stat şi stă încă obstacol la nişte asemene aspiraţii, însă noi prin asiduitate şi indiferenţa la insidiile lor vom învinge, şi tu vei continua 37 Atheneul român de V. Alexandrescu No. 18, 20 Fevr. 1861. Poemul începuse a se publica în No. 14 din 1860. as Steaua Dunărei 69, 1860 . •• Athetieul român, No. 6, 4 Noernv. 1860. Ianov spune, în Închinarea cătră Papadopol-Callmah : "Obosit de grea durere Şi de-al Inimei suspin Imi plec capul în tăcere La al soartei crud destin" . •• Ibidem No. 6, 4 Noemvrie 1860. <1 Asupra Sofiei Hrisoscoleu vezi un articol de Emlligar în Arhiva din Iaşi, 1902, Ianuarie-Fevruarie. <. Atheneul român No. 1, 15 Sept. 1860. [108] 108 ISTORIA RO.MANILOR ---,-----�------- marşa ta cătră progres care te va conduce la nidul (nid-e cuib) său natural dela capitol" 43. Alăturea ca această direcţiune plecată spre modernizarea şi stricarea desăvârşită a rostului limbei, mergeau alte două: Poetul Grigore Alexandrescu Colecţia Academiei Române. una "mai moderată, primind oare care cuvinte noue în ţesătura vânjoasă a vechiului graiu; alta cu desăvârşire arhaică, re­ înoind rostiri uitate şi turnând cuvinte noue în forme vechi. •• Ibidem. Tot aşa găsim în Imnele poetice ale lui G. Boteanu, Bucureşti 1860, unul dedicat Demoazelei A. In acelaş an aflăm pe Alexandru fan Hu­ lubeiu reedilând Suspinele unei matroane din istoria Românilor ce fusese tipă­ rite . tncă în 1847 în Gazeta Transilvaniei. Hulubeiu împarte gratis această scriere [unlmel studioase. [109] CULTURA INTELECTUALA 109 Direcţiunea moderată era reprezentată prin prozatori insăm­ naţi, precum între alţii prin Mihail Kogălniceanu; cea arhaică se întrupă de o camdată în marele meşter al penei române, Alexandru Odobescu. Bine înţeles, că dacă în proză se putea, ba trebuia chiar până la un punct, să se primiască înnoiri, nu era tot astfel pentru graiul poetic care nu poate decât prea arare ori suferi întrebuinţarea de cuvinte noue, nefrământate şi neînfrăţite încă cu gândirile poporului. In această de pe urmă sferă marele plăsmuitor allimbei poetice rămâne aproape singur Vasile Alecsandri. Seriile istorice produse de aceste direcţiuni, astăzi au ajuns aproape la a lor încheiere: Direcţia exagerată cătră neo­ logisme a fost mai cu totul părăsită şi mai stăruieşte numai încă în câteva ramuri de cunoştinţi ştiinţifice; cea prea arhaică iarăşi a fost îndulcită pe cât se putea în proză; iar în poezie ne am întors şi ne întoarcem tot mai mult la limba plină de miez şi de icoane frumoase a poporului. ! In decursul anului 1861 se menţine curentul literaturei patriotice, ba se întăreşte amestecându-se în el şi glasul până acuma mut al poeţilor mai de seamă ai neamului românesc: Gr. Alexandrescu care scrie, dacă nu cu un deosebit avânt, cel puţin cu un ton mai adânc, o poezie înclinată Unirea Prin­ cipaLelor: "Timpul trec e, omul piere, dar a patriei iubire. E averea cea mai rară. cea mai scumpă, moştenire Ce de la părinţi de merit, nobilii fii o primesc". Apoi Donici apare cu fabuIele sale, toate aceste producţii mai de samă fiind publicate de marea revistă întemeiată la începutul lui 1861 de un grup de literaţi, Revista română ce apare în Bucureşti, de acelaş caracter, dar mai bogată şi mai luxos editată decât Revista Carpaţilor din Iaşi, Gh. Tăutu publică în Atheneul român mai multe poezii patriotice, precum Ţara mea în 24 Ianuarie 186144• Pe lângă aceste producţiuni urmează încă mai departe şirul acelor sarbede şi de nici o samă, precum bunăoară o povestire nesărată a unor intrigi de bal mascat, însoţite de o poezie Adio la Carnaval, în care, se găsesc versurile: "Adio Carnavale, adio bal-mascat Adio sări frumoase ce voi m'aţi amuzat"." Un poet nou G. Creţeanu apare Ia orizon; dar el aparţine. nu rasei celor puternici, ci celor şubrezi. In o poezie patriotică el cântă: "Nemicul ce ne apasă nu e cel din afară Corupţie e ne micul ce sapă această ţară"; .. Atheneul român 14 şi 15; 16 şi 24 lan. 1861. .. Impresii de carnaval, Focşani 1861. [110] 110 ISTORIA ROMANILOR iar pe albumul unei domnişoare el spune: "Prea puternica-i magie Tot aşa de radioasă De suavă şi frumoasă Să te ţie". Zamfirescu cântă .mai mult durerile inimei, însă într'o limbă cu totul stricată prin neologisme neiertate. Aşa în Moartea unei pasere el spune r "Nefericita-nvinsă de plăgi şi d'horroare (sic) Işi pierde echilibrul, dispare-n infinit Dar tot liberă moare Căci libera-a trăit 1" Tot aşa suspină şi Radu Pătărlăgeanu în poezia lui Cântec: Cântă, cântă, angerelă S'aud glasul tău frumos Să întreci pe filomelă Şi eu să fiu orgolios". Cel mai exagerat din toţi versificatorii acestui an este de sigur d. 1. Sacellariu care ascunde o lipsă desăvârşită de inspiraţie sub un nămol de cele mai Îndrăzneţe neologisme "Aproape de bariera Intr'o vale pomiteră" sau "Apo( prompt în patu-mi s'aruncă a lene" sau Exemple abundante avem în faţa noastră sau Şi ochiu-l d'adoare Varsă-in al meu suflet supreme alegreţe (allegresses). G. Sion urmează înainte cu fabule, iar G. Baronţi cu poezii patriotice 46. In literatură sub forma prozei, însămnăm un roman sau o novelă satirică asupra funcţionarului, însămnat cu terminul înjositor de slujnicar, scrisă de Al. Pelimon şi bine apreţuită de cel mai autorizat organ al timpului, Revista română care spune despre această lucrare, că este o novelă umoristică plină de spirit şi vervă; nu numai că e o bună scriere literară, dar are şi o mare Însemnătate morală" 47. Cu cât vremea înaintează, cu atâta se adună tot mai multe elemente culturale care împing minţile mai departe pe calea •• G. Pătărlăgeanu In oare de repaos, Buc. 1861. Ceilalţi în Revista Car­ puţilor, II, 1861. 47 Nenorocirile unui sluţnicar de Al.. Peltmon. Buc -. 1861, Cl. Revista română, I, 1861. [111] ,(JULTURA INTELECTUALA. 111 propăşirei. Cu toate că pe unele tărâmuri mişcarea înainte nu se simte, totuşi fără îndoială ea, în :totalitatea ;ei, cugetarea românească sporia în întindere şi cuprins şi că, chiar acolo unde propăşirea nu se manifesta vădită, se pregătia în ascuns reţeaua de gândiri pentru înălţarea nivelului intelectual. In decursul lui 1862, poezia patriotică se mănţine; ba marele evenement al unirei desăvârşite a ţărilor �române pare a-i da un nou avânt. O mulţime de ode apar în ziarele timpului spre a sărbători acest act mântuitor. In afară de aceste poezii mai mărunte, Al. Pelimon poetul epic al timpului, înzăstrează Poetul Dimitrie Bolintineanu Colecţia Academiei Române. literatura română cu o a: doua epopee asupra lui Mihai Vitea­ zul, pe care-l cântă în 1060 de strofe fiecare'îde câte 4 ver­ suri s�urte. Poema cuprinde 22 de· cânturi şi to concluziune. Versurile sunt cam astfel de a rândul: . A plecat în Oltenia La Sultan a protesta Pentru toată România Suferindă care sta. Sumă alţi Români de fapte Mar,iprin inimi şi bravuri Nu tiranilor deşarte Mîni, servile creaturi. [112] 112 sau sau ISTORIA ROMANILOR Precum paserile trece (sic) Păduri, râurl, mări şi munţi La aşa asalt se-întrece, Animaţicreştinii frunţi. Şi luase Radu ştire Ca-o revoltă-a eelatat Domnul Mihai cu oştire, Era viu şi deşteptat etc. Şi cu toate aceste, în introducere, autorul ne spune, că "a vrut să dee o poemă originală în versuri, în o limbă de tot populară" 48. Tot îQ felul lui Pelimon însă mult mai bine ca limbă, scrie G. Baronzi, Legenda României. un fel de poemă în 54 de strofe, câte de 10 versuri fiecare, câteva din ele cu versuri destul de izbutite, precum în descrierea eroinei: "Ochii ei ca două stele Strănse-n cearcăn de rubin (1) Svârlă fulgere din ele Pe un cer limpede senin; Şi pe buzele-I vrăjite Infloresc neîncetat Garofiţi îmbălsămate Cu miroase ce îmbat ; Iar sprinceana pe la ochiu Parcă-i scrisă cu deochlu ", Tot în 1862 apare o nouă serie de Poezii patriotice de Bo­ lintineanu. De şi în ele se mai întâlneşte câte o adiere a geniului sau, în deobştieconcepţia e slabă; mai mult versuri decât poezie. Aşa Ştefan cel Mare ţine următoarea cuvântare boierilor din Vaslui: "La marinimia care am avut Pentru toţi, răspundeţi ce fel aţi făcut? Voi primirăţi cîrma ca să o slăbiţi Apăraţi corona ca s'o umiliţi. Ca să cază domnul aţi voit să piară Şi neatârnarea într'a noastră ţară 1" •• Doi poeţi noi apar în zarea literaturei române: Stări­ cescu şi Grandea. Cel întâi este foarte lăudat în prefaţa scrisă de cătră 1. G. Valentineanu care priveşte volumul nou de ver­ suri ca un evenement literar de întâia mână, apărând mult asupra înaltei valori a poeziilor Striqoii şi Fiul ingrat. Ca să •• Gloriile Româniilor sub Mihai Viteazul de Al. Pelimon, 1862. fe Legenda României de G. Bnronzl, Bucureşti 1862 . .. Legende noui de D. Bolintineanu, Bucureşti 1862. [113] CULT.URA INTELECTUALA 113 se poată videa, cum critica pe atunci stătea la acelaş nivel cu producerea, cităm următoarea strofă din Strigoii : ,,0 sinistră mână are Şi un aer de fior Totul e o spaimă mare Acest monstru-ngrozitor" ; iar din Fiul ingrat versurile: "Şi acel loc odată atât de frumos A rămas acuma un lac infectos". . Neologisme ca, obscuritate, lugubru, sumbră, imprimat, destinat, etc., etc., se întâlnesc la fiece pas. Bine înţăles că şi Stăncescu plăteşte tributul neaparat patriotismului, cu poe­ ziile sale: România către Moldova, Geniul bun şi Geniul rău al României, Inlurnarea Expairiaiilor, La Aquila română, etc. 51 • Al doile poet ce este primit iarăşi cu simpatii de critică şi de public, este Haralarnb Grandea. Precum Stăncescu fu­ sese recomandat de Valentineanu, astfel Grandea este susţinut În primii săi paşi de G. Sion care, în prefaţa la volumul lui, spune că aceste poezii sunt primele aspiraţiuni ale unui geniu ce vine să ne încânte. Poeziile lui Grandea sunt fără Îndoială superioare multor din contimpuranele lor şi limba lor, de şi pătată pe ici pe colea de neologisme (selba-pădure, teroare, doliu, grotesc, suav, debil, etc.) este în deobşte mult mai curată. Ele păcătuesc Însă prin o îngrămădire de diminutive care le dă o bolnăvicioasă gingăşie. (In o poezie de câteva versuri găsim următoarele: voinicel păstorel uşurel garofiţe chipuşor În­ gerel , mititel) 52. Mai publică poezii şi Depărăţanu 53; iar Tăutu Îşi adună poeziile lui În un volum 54. Ambele aceste culegeri nu sunt su­ perioare celor analizate. Şi încercările poetice ale lui Haj deu, de şi se deosebesc ca concepţie poetică J sufăr de boala neolo­ gismelor. In Po lretul el spune: Piptorul ca hoţul prinde acea clipeală Penelul ca pumn arul zirnbire-a pironit Ca sângele din rasă, pe pânza infernală Rămas-a mărturie surâsul amăgit. iar În Memoria Raisia M ... lka, el cântă: Mă-mplnge dorul meu tot una Să răscolesc măcar lacuna Ce-o simt în trlstu-ml firmămînt. Il Citera, poezii de D. Stăncescu cu o prefaţă de 1. G. Valentmeanu. Bucureşti 1862 . .. Preludele de Haralamb Grandea, Bucureşti, 1862. II Doruri şi amoruri de Depărăţeanu, Bucureşti, 1862 . .. Poezii de G. Tăutu, Ianuarie, 1862. A. D. Xenopol. Istoria Românilor. - Yol., XIV. 8 [114] 114 IS1'ORIA ROMANILOR·· ' Tot aşa şi Ştefan Vârgolici cel cu limba aşa de neaoşă ,de mai târziu, în Călugărul spune: Ce cauţi tu copile I Floarea nu mai este 1 Ea acum ornează sîntul paradis S'amestecă-n corul umbrelelor celeste Unde viaţa-i numa un etern surts ". Mai apar şi câteva romane, două mai slabe ca concepţie şi îngrozitoare ca limbă, Elena de Bolintineanu'-şi Misterele Bucureştilor de 1\1. Bujoreanu 56; altul cu totul superior, re­ producând o intrigă înteresantă, pe un fond social minunat zugrăvit. Este romanul Ciocoii vechii şi noi de N. M. Filimon. Meritul acestei alcătuiri este cu atât mai mare, cu cât este o scriere cu tendinţe şi nu izvoreşte numai din neînteresată con-: templare a frumosului. In prefaţa lui, autorul ne, spune, că el dedică lucrarea lui "ciocoilor condeiului care aţi mâncat starea stăpânilor voştri. Sunteţi putrejunea şi mucegaiul ce sapă din temelie împărăţiile şi domniile. Vouă care aţi furat cu sfanţul din funcţiunile cele mici şi cu miile de galbeni din cele mari, iar acum când v'aţi cumpărat moşii şi palate, stropiţi cu noroi pe' făcătorii voştrii de bine, vouă vă dedic această carte" 57. Tot în Revista română apare un Studiu asupra lui V. Alec­ sandri, marele poet român, în care se analizază şi se reproduc un număr Însemnat din creaţiunele lui cele mai frumoase, atât ca simţ patriotic cât şi ca închipuire poetică. Ce deosebire inco­ mensurabilă între concepţiile lui Alecsandri care fac să răsune în plin toată arfa simţimintelor, şi acele ce atingeau abia câte o strună descordatăa minunatului instrument! In Deşteptarea, Alecsandri strigă poporului român: "Numai tu popor român, să zaci vecinic în orbire Numai tu să fii nevrednic d'acest timp reformator Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire La obşteasca fericire La obştescul viitor! Se reproduce apoi profetica lui cântare din 1844, când prăznuind Desrobirea Ţiganilor, făcută în acel an pe moşiile statului, Alecsandri spune: Fală-n lume şi mărire pentru ttne-n veci să fie O Moldovo, ţară mândră ; tu ce· dai întăi dreptate I Braţul tău ce sfarmă astă-zi un' jug aspru de robie Ţie însuş pregăteşte viitor de libertate I •• Lumina din Moldova, revistă de Hajdeu, Iaşi, ·1862 . •• Ambele din 1862, Bucureşti. n Ciocoii vechi şi noi de N. M. Filimon, publicat întăi in Revista - romdnă pe 1862. apoi în volum in 1863. Să nu se amestece N. M. Filimon cu .Al.J.peli­ mon autorul epopeelor analizate mai sus. [115] CULTURA INTELECTUALA 115 Unde mai răsuna se accente atât de pătrunzătoare, ca în Altarul mănăstirei Puina, în care V. Alecsandri încheagă, in' cele mai mândre colori, o legendă scumpă Românilor: "Ura-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte ; - Să trăiţi copii - le zice Ştefan ce-acum se găteşte. Zbârnie coarda din arcu-i; fulgeră săgeata-n vint, Trece, piere mai departe şi-ntr-un paltin vechin s'a frînt. - Acolo va fi altarul! zice falnicul monarc Ce se-închină şi se pleacă pe războinicul său arc. - Să trăiască domnul Ştefan mii de glasuri îl urează Şi�'poporul jos in vale umilit îngenuchiază" ", Ion Ghica şi Vasile Alecsandri Colecţia Academiei Române . •• Revista română II, 1862. Faţă cu aceste avînturi poetice, aducem o poezie-de Dăscălescu, publicată şi ea în Revista română, 1862, Eu devin a/eu care sfârşeşte cu cuvintele: - Insă ori cum fie, scumpă Romănie Ori cît e de mare suferinţa ta Zile mai ferice că sunt date ţie Inima-mi voeşte încă a spera. [116] 116 ISTORIA ROMANILoR In Revista Română mai publică şi Al. Donici, pe lângă fabule, şi o poezie patriotică Dorinţele Românilor şi, după cât se pare şi cea d'intâi Epigramă scrisă de un Român, La mor­ mântui unui doctor: Sub astă piatră zace un doctor învăţat Prin moartea lui de moarte pe mulţi el a scăpat ". Anul 1863 vede apărând pe tărâmul literaturii estetice, în primul rând reeditarea a două opere însemnate: Doinele şi Lăcrămioarele de V. Alecsandri şi Meditaţii şi Elegii de Gr. Alexandrescu. Mai apar apoi în un volum câteva piese de teatru ale marelui poet moldovan: Lipitorile Satului, prin care, cum observă Revista Română, se biciueau nu numai despoitorii satelor ci şi acei ai oamenilor bogaţi şi acei al averilor mănăs­ tireşti, Rusaliile în satul lui Cremene, Zgârcitul râsipiior, Ultra­ demagogul şi Ultra-retrogradul, precum şi în Revista română câteva din nouele balade poporane adunate de Alecsandri din colecţia hărăzită AziIului Elena Doamna, cu prilejul mărirei acelui aşăzământ în 1862; "copii găsiţi ai geniului român dă­ ruiţi copiilor găsiţi îngrijiţi de doamna României" 60. Această împrospătare a unor producţiuni eminente ne dovedeşte o înălţare a gustului public în materie de poezie şi, cu toată stăruinţa produceriIor inferioare, ne arată o ridicare a nivelului intelectual, cel puţin în unele straturi ale societăţei mai culte. De altfel se întâlnesc şi poezii de feliul al doile, bunăoară acele a le lui Constantin Stefanide 61. Apoi acele publicate în Călindarul pe 1863, între care una Anul nou, spune: Ciocoismul fără milă, Impilă ca un duşman Sugând singele, Strigoiul, Muncitorului ţăran. Mai sunt şi altele tot pe struna patriotică, precum: Omagiu Pompierilor din 48, La fraţii mei Români; Visul lui Ştefan cel Mare, Moartea lui Mihai Viteazul. In Y ântul rău H. Grandea spune: Vai de ţară Că e vântul rău, amal Şi ne bate din Fanar! Anul e însă mai ales productiv în drame istorice, toate fără rost ca fond şi scrise în o limbă din cele mai împestriţate, .. Revista Română, II, 1862, p. 461. •• Doine şi lăcrămioare, Suvenire şi Mărgăritarele de V. Alecsandri, edi­ ţia II, Ianuarie 1863; Meditatii şi Elegii, Satire şi Fabule de Gr. Alexandrescu, ediţia IV, Bucureşti 1863 (celelalte ediţii sunt: 1, 1838; II, 1842, III, 1847). ti Rtsuri din luna, Bucureşti 1863. [117] C1TLTURA INTELECTUALA 117 precum Elena Dragoş, în care nu înţălegem pentru ce se dă acest nume Elenei fetei lui Ştefan cel Mare, cea măritată după fiul lui Ioan ducele Moscovei şi ale căreia suferinţi şi lupte for­ mează subiectul piesei. Alte drame de acelaş fel sunt: Petru Rareş, Turnul lui Bul şi Yocbiţa Doamna melodramă de G. Asaki, Un ajutor la timp, dramă de G. Tăutu ; apoi o dramă pe o temă grecească Căderea Misolonqhii de Temistocle Finali 62. Se mai publică apoi şi urmarea romanului Misterele Bu­ cureştilor de G. Baronzi şi Misterele căsătoriei de C. D. Aricescu 63. Bolintineanu scrie apoi, fără nici un fond istoric, Vieţele lui Vlad Ţepeş, Stefan cel Mare şi Mihai Yiieazul. w încât şi aceste lucrări au mai mult caracterul de romane istorice. Al. Pelimon publică un roman al căruia temă este lupta contra elementului evreesc, spunând în el că "fabricarea spirturiIor şi a rachiu­ rilor în mare cantitate, beţia sau boala care ucide pe ţărani şi care rachiuri se vând mai mult de Evrei, este un ce revoltător, un ce de groază". Este una din cele d'intâi scrieri în care se combate alcoolismul ", Anul 1864, cu adâncele lui turburări politice, trebuia să aducă o înapoiere în mersul desvoItărei literare. Al. Depără­ ţanu scrie o dramă într'o limbă într'adevăr îngrozitoare 66. Cam tot aşa e şi o piesă în 4 acte ce zugrăveşte timpurile lui Ţepeş alcătuită de A. Dimitriade 67. Şi cu o culegere de poezii a lui Al. Pelimon, în care se regăseşte aceeaşi nepăsare de cură­ ţenia limbei pe care am însamnat-o la celelalte ale lui publi­ caţii. Ea conţine, pe lângă o majoritate de poezii de iubire şi câteva patriotice precum: Steaua Cialilăului, La zidurile Ceiăţei Neamtului, Mihai Bravul şi Boierul Manta, Libertatea 68, etc. Un nou poet C. Fundescu, imitând în totul pe Pelimon, cânta în poezia Răs unei : o junime, viitorul astei ţări infortunate Tu eşti candela vieţei, tu eşti demn (sic) de libertate Căci prin ţara noastră noi sperăm a înalţa. N'au fost faptele străbune, moliclunea nepăsărei Ci amorul Romăniel, vitejia şi amoarea; Tara care nu le are nu mai poate exista" Poeziile patriotice nu sunt cele mai multe din acest volum. Dintre romane şi novele, cităm una cu caracter naţional, a căreia întârnplări sunt arătate ca petrecute Între Români 1864. "Toate din 1863. ss Ambele din 1863 . •• Toate din 18�3 . •• Jidooul.cămăiar in Moldova şi Bucovina,de Al. Pellmon, Bucureşti '1863 . •• Griqoare Vodă domnul Moldovei (1777) Bucureşti 1864 . • , Virtulea strebună fapt national în 4 părţi de C. Dlmitrlade, Bucureşti, .. Flori de Moldo-Romania de Al. Pelimon, Bucureşti 1864 . • , Flori de câmp de C. Fundescu, Bucureşti 1864. [118] 118 ISTOltIA ROMANILOR şi Greci pe timpul lui Tudor Vladimirescu, scrisă tot de Al. Pelimon 70; şi o alta Radu III, de N. D. Popescu, rodnicul autor de mai târziu de novele pe tema naţională 71. Dintre reeditări aflăm numai una a unei bucăţi mai de sa mă : Arghir şi Elena, frumoasa alegorie a lui Barac 72. In sfârşit cel de pe urmă an al domniei lui Alexandru Ioan 1, 1865, vede apărând reeditarea poeziilor celor bune din prima perioadă a lui Bolintineanu 73, precum şi pe de altă parte un nou volum al lui H. Grandea 7,4; apoi poezii de Niculeanu 75, şi Catastihul amorului de Stoicescu 76, şi un volum de Adrian ". Acest din urmă, în nişte satire destul de bine închipuite, îşi bate joc de starea lucrurilor de atunci, spunând în Dumnezeu şi lumea: Nu e deci dreptate, a fugit din lume; în Punguliţa mea: Zin, zln,: zln, pungă cu haz Tu joci rolu-n ţară az 1 In StOS: Te-am bătut, dă punga-ncoace l In Visul meu de aur: Aş dori să văd clocoil pînă mîne toţi crăpaţi. In Nu se poate cu versul final îndestul de isbutit. Nu se poate ori vr'o dată şi la noi ca să videm Strălucind cel soare dulce de frăţie şi dreptate; In această mîndră ţară libertate să avem; Să scăpăm de tiranie ce Romînului dă moarte? Ia vezi nu 1 ia nu se poate 1 Adrian are şi poezii patriotice, Stefan şi Tătarii, Paul Chinezu, Yochiţa, Amorul lui Ştefan, La România, etc. 7. Catastroţa intimplată boierilor în muntele Gatianul de Al. Pelimon, Bu- cureşti 1864. 71 Radu III, nooelă originală de N. D. Popescu, Bucureşti 1864. 72 Bucureşti 1864. 73 Poezii de Bolintineanu, 2 volumuri 1865 Bucureşti. Mai apare un volum de Poezii abia cunoscute de Bolintineanu, Bucureşti 1865. 74 Miosotis de H. Grandea, Bucureşti 1865, precedate de o 'prefaţă de G. Sion şi de o critică de Mauriciu Fltigel de economie politică la Cincinatti în Statele-Unite ( 1 1) ,. Poezii de N. Niculeanu, Bucureşti 1865, Prefaţă de, Iacob Negruzzi în ediţia lui Şaraga. 7' Catastibul amorului de Toma Stoicescu, Bucureşti 1865. Mai iesă şi Poezii de Prodănescu, Bucureşti 1865. 77 Versuri de Adrian, Bucureşti 1865. Poeziile lui apăruse in deosebite ziare prin 1859�1864 şi fusese adunate in volum în 1865. [119] CULTURA fNTELECTUALĂ 119 Miosotis ale lui Grandea au acelaş caracter ca şi Prelu­ deie; iar poeziile lui Niculeanu, de şi conţin un puternic avânt. al gândirei care le fac interesante, sunt şi ele prea încărcate cu neologisme şi la fiecare moment năbuşesc iarăşi simţirea deslănţuită; (rezignare, corupţiune, pudoare, teribil, etc.). El' cântă însă cu multă simţire: Că n'avem nici morminte pe care să venim Cu umbrele străbune să plingem, să vorbim. In o poezie dedicată unei doamne el îi spune: Negreşit ai ochii negri şi sprincenele arcate Faţa albă şi pe umeri două plete aruncate D'un negru posomorît; Dar ce vrei! Sunt un salbatec, de-o natură necioplltă Mie-mi trebue un suflet, iar nu piele lustruită Ca să nu mor de urât!" Cum spune de el Iacob Negruzzi : "în versurile lui Nicu­ leanu se reflectă 'caracterul 'său pasionat şi violent, suferinţele sale de natură deosebită şi descrise cu simţire, În, unele locuri , cam obscur, după cum îi erau şi gândirile, dar totdeauna cu expresiuni energice", , Artele. - Pentru a complecta expunerea desvoltărei idei­ lor poporului român' din Principate în ceeace priveşte miş­ carea estetică, trebue să aruncăm o privire asupra artelor. După cum era şi firesc, mersul pe acest tărâm trebuia să fie mult mai încet decât pe acel al producerei frumosului prin graiu, întru cât la acel din urmă nu erau de lipsă şi de­ prinderile tecnice pentru a da fiinţa concepţiunilor, lucru nea­ părat la artele propriu zise. , In sculptură şi arhitectură nu avem de însămnat aproape nimic, întru cât statuaria nu exista de loc, iar arhitectura era reprezentată numai prin străini. Totuşi se' poate însămna măcar în teorie deşteptarea interesului pentru frumosul arhitectonic, în două studii: unul înserat în Revista Carpaţilor asupra Mă­ năstirei Sinaia, altul în Revista română asupra Catedralei dela Curtea de Argeş, apoi în studiul lui D. Berindeiu asupra Bucu-, reştilor tot în Revista română. . In privirea picturei găsim 'oarecare începuturi. Cei Întâi pictori români, propriu zişi şi nu mai mult simpli zugravi de icoane, sunt în Ţara Românească Arnan iar în Moldova Gheorghe Panaiteanu. Ambii se încearcă în alcătuirea de tablouri cu su­ biecte naţionale; -urmând mai departe direcţiunea apueată încă, de Asaki cu ajutorulunuipictoritalian 78. Aşa Arnan aleătueşte tablourile: O plecare a lui Mihai Viteazul la bătălie, Fuga Tur- 78 Isi, Romlnilor din Dacia Traiană, voI. XI. p. 268, [120] 120 ISTORIA. ROM.lNlLOR --------------- ---- cilor după Călugăreni, Vlad Ţepeş şi soiiitv ; iar Panaiteanu dă Tiinţă tablourilor : Dochia şi Traian, Alexandru cel Bun primind coroana dela împăratul Paleoloqu, Bătălia dela Marien­ burg, Cea dela Baia, Stefan cel Mare la mănăstirea Neamţului, Testamentul lui Ştefan cel Mare - aceste după indicaţiile lui G. Asaki, iar după propria-i inspiraţiune: Cele două surori (Moldova şi Muntenia) şi Muma română 80. In 1860 guvernul Munteniei publică un concurs· pentru alcătuirea unui tablou istoric asupra Luptei dela Focşani între fraţii Buzeşti şi Tă­ tarii. Revista Carpaţilor observă, asupra acestui concurs, că el nu şi-ar putea ajunge scopul, Întru cât nu ar fi cine să con­ cureze 81. Tot pe atunci se mai publică concurs pentru poezia unui imn naţional românesc, şi G. Sion dobândeşte premiul 82. In 1860 se face însă începutul unui învăţământ pictural, prin înfiinţarea şcoalelor de frumoasele arte din Iaşi şi Bucureşti. Se mai trimite Năstăsanu 83 la învăţătura pic turei în străină­ tate; în 1860 Arnan scrie în Revista Carpaţilor un studiu teo­ retic Despre pictură 83; în 1864 se face o expoziţie de pictură, fără îndoială cea d'intâi în ţările române de către pictorii Arnan, E. Creţulescu, Honore Olivier, Tătărescu, Tene Henri, Panai­ teanu Bardasare şi Papazoglu, îndemnând pe guvern a încu­ raja această întreprindere, prin cumpararea câtorva tablouri 85, iar În 1865 găsim pe pictorul Tătărescu scriind o carte asupra esteticei corpului omenesc 86. Tot În 1860 se înfiinţază şi şcoa­ lele de muzică şi de declamaţie, ceeace ne aduce a ne îndelet­ nici cu desvoltarea muzicei şi a artei dramatice în ţările române. Asupra muzicei, ea era reprezentată prin trupe de operă italiană care jucau piesele precum se putea, în nişte teatre lip­ site de cele trebuitoare în costumuri şi decoruri, cu orchestre slabe şi necomplecte. Din când în când, câte un concert dat tot de străini, mai adăogia o varietate în petrecerea muzicală. Este de însamnat însă pentru cultura muzicală a timpului, că se întâlneşte în el, un critic muzical cu cunoştinţe neaştep­ tate şi gust deosebit, anume N. M. Filimon, autorul romanului Ciocoii vechi şi noi, care cu curaj şi competenţă arăta părţile slabe ale reprezentaţiilor teatrale, atât opere cât şi drame sau " Tribuna, 23 August 1859 . •• Curierul Principatelor Unile 16 Iulie 1859. Vezi asupra acestor tablouri lucrate in parte după comanda ministeriului instrucţiei publice, raportul pre­ şedintelui adunărei cătră domn, 30 Iunie 1860 Mon. oţ., 10 Aug. 1860 . • , Mon. of. al Ţărei Rom., 3 Fevruar 1861. Revista Carpatilor II, 1861, p. 235 . • 2 Mon. of. alŢărei Rom., 21 Dec. 1861 Comp, Ţăranul romin 11 Fe- vruarie 1862 . • a Am reprodus mai sus al său Adio la ţară in prilejul plecărel, vezi p. 107 . •• Revista Carpolilor, 1860 trim. II, p. 230 . •• Reforma, 26 lan. 1864. Tromp. Carpatilor 6 Iunie 1865 . •• Preceple asupra proportiilor corpului omenesc, de Tătărescu. Buc. 1865. [121] CULTURA INTELECTUALĂ. 121 comedii; critica fără milă voacele şi jocul artistelor,şi călăuzi a gustul public cu un talent şi o pricepere care i fac onoare 87. Pe tărâmul muzicei naţionale însărnnăm culegerea Me­ lodiilor române de Berdescu 88. Cu înfiinţarea conservatoarelor, se pune' temelia răspândirei muzicei în straturile mai de jos ale oraşelor 89. -In 1865 se deschide un curs pregătitor pentru formarea de coruri bisericeşti 90. ' Teatrul, aşăzământul artistic menit mai ales a ridica nivelul intelectual al poporului, de şi propăşeşte în personalul trupelor care din ce îri ce recrutează elemente mai destoinice, totuşi ducea o viaţă lâncedă, din pricina înstrăinărei cugetărei claselor superioare, deprinse cu teatrele din străinătate şi cu răsunetul de pe scenă 'a limbelor străine. Ele lăsau aproape totdeauna lojele teatrului românesc deşerte, şi umpleau numai pe acele ale operei italiene, chiar când trupele străine nu erau la înălţimea cerinţelor artei; dar era de bun gust a merge la operă şi oarecum ruşine de a asista la reprezentările teatrului românesc. La 1859 în Iunie, după sfârşi rea întreprinderei lui Milo, întră în ea C. A. Rossetti care-şi dă cele mai mari silinţe pentru a înălţa scena românească; dar este nevoit să se retragă la sfâr­ şitul anului, după ce pierde sume însemnate în această afacere. Multă osteneală îşi dăduse mai ales Rossetti spre a scoate teatrul din "babilonul limbistic" în care se afla căzut, fiind convins că orice osteneală de regenerare a teatrului naţional va rărnânea fără efect, va fi nulă, când se va scăpa din vedere că limba formează una din primele baze ale edificiului naţional 91. O altă cauză de Iâncezire a teatrului era vârtejul vieţei politice care răpea la ea toată încordarea minţilor şi nu mai îngăduia bună oară ziarelor a se mai îndeletnici cu producerile scenice, cu singura excepţie a Naţionaluiui şi a lui Filimon. Se poate spune deci şi de teatru, ca de toate manifestările na­ ţionale pe tărâmul frumosului, că el propăşi ca element pro­ ducător, fără însă a se adânci în conştiinţa naţională şi fără .a găsi în ea încurajarea de care au. nevoie asemene manifestări . • , N. M. Filimon începuse a scrie criticele sale încă din 1857 în Naţionalul şi le urmează pănă în 1860, la incetarea ziarului. ae Melodii ramine în loală originali/alea lor de A. Berdescu Buc, 1862, 8. Cei întăi profesori ai conservatorului din Bucureşti sunt: A. Flechten­ macher fiul jurisconsullului Moldovei Christian, Carol Salvatori, Ed. Wachmann, Visarion, Mateiu Millo ; ,iar ai celui din Iaşi: Franz Gaudclla, Burada, Gros, Viniarsz, Paseali, Mezettl, Soltys, Galino şi Dimitriade. Vezi D. Ollaneseu, Tea­ irul la Romlni, Partea II, al doilea memoriu, Buc. )898, p, 71. •• Mon. oţ., 23 'Ianuarie 1865. " Nationalul din 15 lan. 1861 (Bălăşescu), Comp. D. C. Ollanescu, Teatrul la Romîrii, Partea II al doilea memoriu, Bucureşti 1858, p. 55. [122] 122 -------, --- ISTORIA IROMANILOR. Ştiinţele morale. - Sub acest titlu vom cuprinde încer­ cările de cercetare pe tărâmul istoric, sociologie, juridic şi alte scrieri de acest fel. In ele se văd licărind spiritul critic care începe a tinde la stabilirea adevărului în sfera faptelor ome­ neşti, care deşi pornesc dela legile precize ale faptelor fizice, totuşi împărtăşesc în studiul lor caracterul comun de a voi să stabi­ lească conformitatea ideilor expuse cu aevea lucrurilor, se 'nţe­ lege că cele mai multe din aceste scrieri urmăresc şi ţinta na­ ţională, care chiar uneori copleşeşte pe acea de urmărire a ade­ vărului. Precum în literatură am văzut că preocuparea de că­ petenie era naţionalismul iar frumosul rămânea pe al doilea plan, aşa şi în această parte critică a cercetării acelaş simţi­ mânt întuneca partea curat ştiinţifică. Chiar pe la începutul anului 1859, apare a doua ediţie a Daciei literare, revistă scoasă de Mihail Kogălniceanu în 1841 'şi 'care' conţinea, pe 'lângă' reproducereao de- multe documente iatorice, şi. articole. înălţătoarerle. suflet Re .tărâmulIstoric pre­ cum: George Şincai de M. Kogălniceănu,' Necrologul-Iui Ştefan .cel Mare, Bătălia dela Războeni de Kogălniceanu şi altele încă. Privitor la istoria poporului român, lucrările' anului 1859 'arată tendinţa de a' ridica prezentul prin înălţarea trecutului. Aşa M. Cioran, adiutantul lui Tudor Vladimirescu, 'în scrierea lui asupra Revolutiei din 1821, spune că "am crezut de cea mal sfântă datorie a lăsa naţiunei mele aceste însămnări care pot ajuta Într'o zi istoria patriei" ; iar asupra revoluţiei lui Tudor, adaoge că "oricât de nenorocit a fost sfârşitul ei, tot Tudor a fost acela care, după îrnpilarea trufiei strămoşeşti, a ridicat cel d'intâi stindardul naţional" 92. 1. G. Valentineanu publică pe de o parte un studiu asupra Administratiei guvernului dela Balta-Liman, iar pe de alta traduce broşura franceză Austria şi Principatele române. In cea dintâi el spune că : "oricine a luat vreodată trista sarcină de a scrie nefericirile patriei sale, acela numai va putea să înţeleagă simţimântul de adâncă umilire ce am încercat, voind a da o aruncătură de ochi asupra admi­ nistraţiei ţărei dela 1849 până astăzi" 93. In scrierea lui el cri­ tică domnia lui ,B. .Ştirheiu .. Valentineanu estejdat judecăţii pentru această scriere." In întroducerea la traducerea broşurei ' franceze, Valentineanu spune: "Este timpul ca să nu mai fim nepăsători despre lucrul, public; este ,timpul ca" să, fim şi noi odată Români şi stăpâni înţara noastră; este timpul ca străinul să înceteze de a;; mai veni "să ne porunciăscă înpământul nostru şi să se facă stăpân pe lucrul românesc; este timpul să ne cu­ .noaştem cine suntem şi să ştim a ne preţui mai bine; căci altfel 92 Revolutia lui Tudor Vladimirescu de M., Cioran, Bucureşti, 1859 . ea Despre administra/ia guvernului dela Balta-Liman de 1. G. Valenti­ neanu, Bucureşti, 1859. I r [123] CULTURA INTELECTUALA. 123 -----�--- .. __ ._._----�--------------- cum vom putea păstra cele ce posedăm ? Numai astfel cred, vom putea merge cu mândrie pe calea glorioasă, progresistă şi măreaţă ce ni s'a deschis prin domnia lui Alexandru Ioan 1 şi a ne împlini înalta misiune ce Providenţa a rezervat-o fru­ moasei noastre ţări" 94. Urmărind aceeaşi ţintă, Valentineanu mai publică o cu­ legere de documente cu comentare asupra Timpurilor caima­ camiilor, 95, şi o culegere de notiţe biografice asupra tuturor oamenilor mai cu vază ai timpului. In această de pe urmă scriere, el cere ca "guvernul nostru de astăzi să se pronunţe; este el pentru viitor sau este pentru trecut. Dacă este, pentru viitor, atunci eate să îmbrăţoşeze oamenii viitorului; dacă însă este pentru trecut, atunci să declarăm cu mâhnire că naţiunea nu-l va însoţi pe tărâmul acesta". Prin aceste cuvinte Valentineanu îşi rostia nedumerirea provocată de politica de fuziune urmată de domnitor în primele timpuri ale ocârmuirei sale în Muntenia 96. Tot pe atunci se petrece o desbatere interesantă pentru punctul de vedere naţional, din care se concepeau toate lucru­ rile. Anume învăţatul basarabean B. P. Hajdeu, strămutat în Iaşi, scrisese în Foita pentru istorie din 1859, un articol în care dădeau un răspuns negativ la teoria deplinei stârpiri a Dacilor în urma cucerirei romane 97. Hrisoscoleu şi Neofit Seri­ ban găsesc de cuviinţă a răspunde la acest articol, sprijinind teoria lui Şincai şi Petru Maior 98. Tot atunci Epitropia aşă­ zămintelor brancoveneşti, în unire cu Eforia şcoalelor, pu­ blică un premiu pentru un tratat despre coloniile romane în Dacia după documente 99. Se mai tipăreşte în acel an, un ma­ nuscript care conţinea un oecbiu letopiseţ al Ţărei Româneşti 100, precum şi vol. III din Istoria generală a Daciei de D. Foiino în traducerea lui G. Sion 101. Mai iesă de sub tipar şi Actele pro­ prii a contribui la mărirea conduitei politice a lui Ioan Heliaâe Rădulescu, care aveau şi ele de scop tot înalţarea luptătorilor pentru regenerarea ţărei 102. In legătură cu această mişcare literară patriotică stă şi dispoziţia luată de domn, de a se rea­ duce oasele lui N. Bălcescu, mort în Palermo. N. Ionescu În- 9. Austria In Princiţiatele române traducere de 1. G. Valentineanu, Bucu­ reşti, 1859 . •• Documente relative la administraţia guvernului interimar, 1856-1858 de 1. G. Valentineanu, Bucureşti 1859 . •• Biografiile oamenilor 'mari scrise de un om mic, Paris 1859. ,., Perii-au Dacii în Foita pentru istorie, Iaşi 1859 . •• Răspunsul lui Hriscoleti şi a lui Neofit Scribati la articolul d-lul Haj- ' deu, Perit-au Dacii, in Sleaua Dunărei, 3 şi 7 Septemvrie 1859 . •• Tribuna, 23 August, 1859. , •• Istoria Ţărei Româneşti editată de G. Ioanid, Buc. 1859. ,., Istoria generală a Daciei de Dionisie Fotino, Trad. de G. Sion, Bucu­ eşti, 1859. res Ibiâ. Bucureşti 1859. [124] 124 IS'l'ORJA ROMANILOR -------- ----------�-----------�� sărcinat CU această misiune nu o poate îndeplini, de oarece rămăşiţele marelui patriot român fusese aruncate, ca acele ale unui om sărac, în groapa comună 103. Apoi societatea medicilor şi naturaliştilor din Iaşi lasă să pătrundă raza patriotismului în recele ei îndeletniciri, nu­ mind ca membri onorari ai ei pe Hr. Tell, St. Golescu, Eug. Predescu, Gh. Arghiropol, C. A. Rossetti, I. Brătianu, V. Boe­ rescu, N. T. Orăşanu, I. G. Valentineanu, S. Voinescu, I. Mar­ ghiloman şi N. Chinezu, "considerând meritele lor pentru con­ solidarea libertăţei". Alegerea era cu atât mai însamnată, cu cât prin ea se "onora" barbaţi din ţara soră şi era deci o închi­ nare adusă ideei unirei 104. Nu mai puţin însemnată este în a­ ceeaşi direcţiune, prefacerea ortografiei din buchi chirilice în litere latine. Incă din 23 Octombrie 1858 eforia şcoalelor din Bucureşti adoptase alfabetul latin. In şedinţa din 11 Iunie 1859, comisia centrală hotăreşte ca protocoalele ei să fie tipă­ rite cu litere 105. In 10 August 1859 şi Monitorul oficial al Ţărei Româneşti începe a tipări decretele cu latine, lăsând cirilicele pentru celelalte comunicări 106. Anul 1860 ne aduce mai multe lucrări pe tărâmul acesta al literaturii critice: Un studiu asupra Gramaticei lui Şincai de A. Papiu Ilarian, Euenemenlele din 1821 de Colonelul V i>i­ nescu, Răsbunare sublimă sau istoria morţei lui Constantin Cantacuzino postelnicul, Chestiunea proprieiăţei un studiu foarte bine documentat al lui I. Missail '?", De un caracter analog şi tinzând aproape la acelaş rezultat este scrisoarea lui C. Era­ clide asupra Elementului monarhie care apără acest principiu ca garanţie a stabilităţei şi a dreptăţei sociale şi încheie cu cu­ vintele: "Să nu uităm că, în cele de pe urmă ranguri ale socie­ tăţei, există o massă de oameni asupra căreia au apăsat, cu toată a ei rigoare, o opresiune tradiţională şi care a gemut timp îndelungat sub varga şi biciul unui regim brutal" 108. 103 Mon. of. al Ţărei Rom., 15 Octomvrie 1859. N. Ionescu îndeplineşte misiunea lui tocmai în 1861. Ibid. 31 Octomvrie 1861. Cf. şi Steaua Dunărei, 25 Octornvrie 1859. 104 SI. Duri. 9 Decemvrie 1859. IOfi Naţionalul, 15 Ianuarie 1859.,17 Oct. 1859. 100 Monitorul ci/al. In 1860, ministerul din Bucureşti, sub Ioan Ghica publică o tabelă de echivalenţa literilor cu buchiile. MtJI!. of. al. Ţărei Rom., 8 Fevruarie 1860. In Moldova prima înştiiinţare oficială tipărită cu litere se afla în Moti. Moldovei din 19 Decembrie 1859. Dar înnoirea este curind pără­ sită şi se revine la clrilfce, păstrîndu-se latinele numai pentru titluri: Cartea de confirma/ii, Ministerul de cultura şi insirucpione publica, Ministerul din lăuntru. In 18 Mai 1860 se află pentru ultima oară instrupcione ; de acolo înainte instrucţiune publică. Incă în 1865 suplimentul la Monitor, destinat comunelor, se tipăreşte cu ciriIice. 107 Toate aceste publicate în Revista Carpaţilor, 1. 1860. 108 Despre elementul monarhie tn sistemul reprezentativ de C. Eraclide, Iaşi 1860. [125] CULTURA INTELECTUALĂ ·125 Mai apare un .studiu al lui Missail asupra Genezei ideei unirei, în care se reproduc frumoasele poezii ale lui Alecsandri şi Alexandrescu prevestitoare ale marelui eveniment 109. Anul 1860 vede încă începuturile unui curent care trebuia să aducă o puternică întărire a vieţei româneşti, întrucât tre­ buia să conducă mai târziu la înfiinţarea Academiei române. Anume încă din 24 Februarie 1857, C. G. Florescu ceruse ca o comisiune de învăţaţi să prelucreze dicţionarul limbii ro­ mâne 110. In 1860 se publică, în Revista Carpaţilor, un articol în care se arată nevoia înfiinţărei unei Academii române, 111, şi ca o urmare a acestui îndemn, găsim că în prima sesiune a adunărei muntene din 1860, după iniţiativa ministrului Neculai Kretzulescu, se hotărăşte o sumă de bani spre adunarea mate­ rialului pentru istoria Homânilor.P" constituindu-se în acest scop o comisiune compusă din Laurian, Ioan Maiorescu, Florian, Cernăgescu, Odobescu şi Sion. Această comisiune, mergând mai departe cu gândul decât scopul pentru care fusese con­ vocată, alcătueşte un proiect de statute pentru Societatea aca­ demică română, proiect înaintat ministrului Neculai Kretzu­ lescu în 1860. După acest proiect, societatea avea să cuprindă două secţiuni: istoria cu arheologia şi literatura cu lexic 0- grafia, urmând ca mai târziu să i se adaugă şi o secţiune a ştiinţelor naturale. Scopul ei cel mai apropiat era adunarea materialului istoric şi îmboldirea pentru cultivarea limbei. Bu­ getul noului aşezământ se urca la 304.000 de lei pe an 113. Până să se hotărască asupra acestui proiect, ministerul mol­ dovenesc publică un premiu de 5000 de lei pentru cea mai bună scriere asupra limbei române 114. Tot pe atunci Evan­ gheliu Zappa dărueşte ministerului cultelor din Muntenia, un fond de 5000 de galbeni, pentru încurajarea cuIturei limbei române, şi în baza acestei danii, ministerul publică două premii, '.9 Ailieneul rom In 6, 4 Noemvrie 1860. In anul 1859 apăruse o tradu­ cere a scrierei unui profesor grec din Atena. Discurs pentru Elenistrui în/re Valahi în care G. G. Papadopulo (tradus de Tabacopulo, Buc. 1859), susţinea că întreaga cultură românească este datorită Grecilor. G. Sion criticând acest dis,· curs în Revista Carpaţilor, I, 1860, p. 155, arată, că "pe cât timp Elenismul a fost în putere, n'a fost decît pentru el; iar lumina şi civilizaţia ne-a venit dela Apus". rro Istoria şcoalelor de Ureche, III, p. 220. 111 Revista Carpatilor, I, 1860, trim. p. 156. 112 Tot pe atunci Bolintineanu, ministrul instrucţiei publice din Muntenia publica un apel cătră acei ce ar poseda documentele istorice, spre a le comu­ nica ministeriului, Reforma din 12 lan. 1860. Adunarea moldovenească încu­ viinţează lui V. Alexandrescu (Ureche) 300 de galbeni, spre a cerceta documente în Spania Mon. of. al Mold. 95. 1860 supl. 113 Revista Carpatilor, II, 1861, p. 15. "4 Raport prezentat adunărei Moldovei 39 Iunie 1860, Moti. of. al. Mol­ dovei, 10 August 1860. [126] 126 ISTORIA ROMANILOR unul de 200 de galbeni pentru o gramatică, altul de 300 pentru litera A din dicţionar 115. Anul 1861 vede apărând, în marele organ al timpului, Revista română, un număr însemnat de scrieri, foarte bune ca fond şi îngrijite ca formă, în deosebitele ramuri de cuge­ tări, cele mai multe referitoare la poporul român. Găsim în ea o cercetare istorică asupra lui Lupu, Mehedinţanu de G. Creţeanu ce scrie studiul său în o bună limbă românească, pe care se credea dator s'o schimonosească numai când o turna în versuri. Tot el mai publică un studiu asupra Libertăţei, cu aplicare la ţările române; un alt studiu asupra Daciei vechi, de Ioan Ghica; Libertatea muncei de P. Buescu în care susţineâ că munca prin clacă este o barbarie a timpurilor trecute: Impozitele de A. Gianni; Lucrările publice de Aninoşanu ; Bucu­ reştii de D. Berendei; Spatarul Clănău de Gr. Lahovary; Eve­ nimentele dela 1821 de Ioan Missail; Libertatea insirueţiunei de E. Bacaloglu al căruia valoare ştiinţifică de mare însemnă­ tate vom studia-o mai jos. In sfârşit Revista română mai publică, în acest an 1861, şi studiile istorice şi literare de interes deosebit ale lui Alexandru Odobescu asupra Cântecelor populare şi acele asupra Poetilor Văcăreşti, Foleluluinovel sau călindarele lui Brâncoveanu, Manuscriptelor şi cărţilor vechi aflate în mănăstirea Bistrita, precum mai dă la lumină emi­ nenta Istorie a lui Mihai Viteazul de N. Bălcescu, atât de măeastră ca formă şi de caldă ca iubire de ţară şi de neam. Se mai publica şi Mişcarea Românilor din Ardeal, de N. Băl­ cescu şi Necrologullui Ştefan cel Mare cu un comentar de Radu Ionescu 116. Tot acest an mai vede apărând în o ediţie aparte Cu­ oâniarea lui M. Kogălniceanu contra alegerei de deputat a cnea­ zului A. Moruzzi, cuvântare ţinută în 5 Decemvrie 1861, şi a căreia răsunet se vede din retipărirea ei în o broşură deo­ sebită; 117. Mânăsiirile inchinaie de 1. Brezoianu.P" şi Inde­ pendenţa constituţională a Transilvaniei de A. Papiu Ilarian 119 despre care ne vom ocupa şi mai jos. 115 Monit. of. al. Ţăeei rotnineşti 25 Oct. 1860 şi 4 Aprilie 1861. Vezi şi Revista Carpaţilor, 1 lan. 1861. Tot pe atunci şi aşăzărnirrtele Brancoveneşti publică un premiu de 300 de galbeni, la fie-care 2 ani, pentru autorul celei mai bune cărţi romăneştl, şi 150 de galbeni pentru premiul al II-lea (acceslt). Vezi regulamentul acestor premii în V. A. Ureche, Istoria şcoalelor, P: 222. 116 Revista romÎna, 1, 1861. Tot atunci apar în: Revista Carpatilor II, 1861, două lucrati ale lui Missail: Intărirea nationala şi Trădarea Basarabiei. In această de pe urmă găsim fraiapusă în gura Basarabienilor, că "nutrim odată speranţa de a fi reuniţi iarăşi cătră patria desbinată şi a forma apoi numai una şi aceiaşi naţiune". 117 Iaşi 1861. 118 Bucureşti 1861., 119 Iaşi 1861. [127] CULTURA INTELECTUALA 127 Ca scriere mai mult de polemică insemnăm Despotismul şi Constituţia de C. D. Aricescu. După ce autorul arată în ea relele despotismului şi nevoia guvernului constituţional ca o trecere către idealul republicei, provoacă pe "Românii cei buni să se grupeze împrejurul stindardului lor dela 24 Ianuarie 1859. Alexandru Ioan I cunoaşte astăzi pe amicii unirei şi pe devotaţii tronului şi ai patriei ; în doi ani a avut timpul a studia toate partidele, a se încredinţa unde este puterea şi viaţa şi care sunt aspiraţiunile :a cinci milioane de oameni" 120. Tot în acest an, întâmplându-se se ardă o bibliotecă din Stok­ holm în care se spunea că s'ar fi fost aflat nişte cărţi privi­ toare la Români, ministrul de culte român intervine la gu­ vernul francez ca să-i mijlocească informaţii relative la această chestiune. Consulul Tillos comunică guvernului răspunsul con­ telui de Mandstrom, prin care se arată că în adevăr a ars biblioteca bisericei din .Strenguas şi îi comunică un catalog al acelei biblioteci spre a vedea dacă conţinea vreo scriere privi­ toare la Români 121 In 1862 apar în Revista română; Ziaristica de Missail, Miliţia romană şi Purismul limbei române de directorul şcoalei din Braşov, Munteanu, scrise în o' limbă' de tot latinizată, după sistemul Românilor de peste Carpaţi, bunăoară: "Rea­ lizarea acestei dorinţi nu numai că e o necesitate imperioasă cerută de cultura limbei noastre: şi dicţionarul carele va conţinea toate vorbele romane e totdeodată singurul .mediu ce poate răsfrânge cu suscces pe purnnătorii rornanităţei limbei şi a naţionalităţei noastre". Trebue notată deosebirea între direcţiunea înnoitoare în limbă din colo şi dincoace de Carpaţi. Acolo o reîntoarcere la limba latină; dincoace o împrumutare nesăbuită de cuvinte franţuzeşti. Direcţiunea transilvană nu a prins niciodată ră­ dăcini în ţările române; când s'a manifestat aici, a fost tot prin elemente de peste munţi, care deşi ca profesori aveau o înrăurire asupra tinerei generaţii, totuşi nu au putut învinge puterea mediului, mai tare decât acea a imitaţiei. Se mai publică un studiu însemnat asupra. M ânăstirilor lttchinaie 122 de către arheologul Cesar Bolliac.i.care contopeşte în un singur tot argumentele şi documentele privitoare la acea mare chestiune naţională. Se retipăreşte în a doua ediţie Curierul de Ambe Sexe a lui Heliade 123. 'H}.1. Codrescu tipăreşte voI. V, al Uricarului sau culegere de documente" privitoare' la istoria' Românilor 124. In Călituiatul antic al preotului Grigore Musce- 12. Despotismul şi Constituţia de C. D .. Aricescu, Bucureşti, .1861. 121 Mon. of. al Ţărei Rom. 2 Aprilie 1861. 122 Mănăstiriie închinate, de Cesar Bolliac, Bucureşti 1862. , ss Ediţia II, Bucureşti 1861-1862. 124 VoI. V, Iaşi 1862. [128] 128 ISTORIA ROMXNJLOR leanu, se adună inscripţiile de pe la mânăstirile Ţărei Româ­ neştei 125. Papiu Ilarian începe publicarea însemnatei sale cu­ legeri de documente pentru istoria Românilor 126. In Lumina din Moldova, B. P. Hajdău scrie după izvoare un studiu critic asupra Desţărărei lui Petru Rareş, studiu care împreună cu acel asupra întrebărei : Perit-au Dacii introduce un nou sistem în tratarea istoriei Românilor, acel întemeiat pe cercetarea izvoarelor 127. ' Tot în acest an se adună articolele politice şi celelalte încercări ale Sofiei Hrisoscoleu născută Cocea din Fălticeni, ale căreia scrieri,minunate ca formă şi înălţătoare de suflet, inaugurează în un chip strălucit mişcarea feministă în România. Imprăştiate prin ziare, fură adunate de soţia lui Aricescu, Iulia Aricescu şi publicate în un volum 128. In 1863 avem în privirea literaturii critice şi a istoriei, însemnăm mai Întâi articolul din revitta Română: Comiiele Caoour de G. Creţanu, în care se pune în lumină rolul bărba­ tului de stat italian în constituirea statului român, un studiu asupra Fabulistului Alex. Donici 129 un altul asupra Mânăsii­ rilor închinate de Gr. Bengescu, Şco alele şi lnoăţălurile la Ro­ mâni, de Missail şi SovejaZiarul unui exilat politic din hâr­ tiile rămase dela Alecu Rusu. Se mai traduc Reooluiiunile Ro­ mânilor de Del Chiaro. A. Papiu Ilarian urmează înainte cu publicarea Tezaurului şi B. P. Hajdeu cu aceea a Arhivei Istorice a României. Domnitorul publică un premiu de 100 gal­ beni pentru traduceri din autorii latini şi eleni 139. Istoria însă se îmbogăţeşte în 1864 cu mai multe studii eminente datori te lui B. P. Hajdeu. Aşa studiile critice asupra istoriei române: Luca Stroici părintele filologhiei române, Filo­ sofia portretului lui Ţepeş şi Analize literare externe, în care Hajdeu analizează valoarea ca isvoare a unor scrieri privitoare la Istoria Românilor precum: Raicevici, Wolf, Ctusius, Eu­ tropius. In studiul consacrat acestui de pe urmă, Hajdeu caută să reducă mărturisirea lui; privitoare la colonizarea Daciei, ("infinitas copias hominum eo transtulerit") la proporţiile nece­ sare spre a nu contraveni teoriei sale asupra persistenţei Da­ cilor sub stăpânirea romană. Tot în acest an apare volumul al II-lea al Arhiuei Istorice a României, care alăturea cu Te- 125 Calendar antic, de Gr. Musceleanu, Bucureşti 1862. "6 Tezaur de Monumente, voI. 1, 1862 Bucureşti. '" Lumina din Moldova, 1862. 128 Precedat de o biografie şi un portret al Sofiei sub titlul: Sofia Hri­ soscoleu, de d-na A. 1862 Bucureşti. Această Însemnată figură literară şi patrio­ tică a trecutului nostru a fost reamintită În un studiu de Emllgar. Vezi mai sus nota 41. ' 129 Apărut întâi în Independenţa română din lunile Decemvrie 1862 şi Ianuarie 1863 şi retipărit În Revista' Română. 13. Mon. oţ., 17 Iunie 1863. [129] CULTURA INTELECTUALA zaurul lui Papiu Ilariati constituesc primul început de publicare critică a documentelor privitoare la istoria Românilor. Mai apar apoi şi două dicţionare, unul Eline-Român de Ioanid, lucrat după Bizantie şi unul Latine-Român de M. Moldovanu. Iar în 1865 în scrierile critice şi istorice apare volumul al III-le din Arhiva istorică de B. P. Hajdeu, cuprinzând mai multe studii critice decât documente. Apoi monografia consa-· erată lui Ioan Vodă cel Cumplit, în care acelaş autor, expunând pe o bogată cercetare documentată istoria ultimului erou al Moldovei, aduce indirect laude ocârmuirei lui Alexandru Ioan 1. Mai iese două conferinţi asupra lui Ştefan cel Mare de Radu Ionescu, colaboratorul Revistei române. Cultura generală şi ştiinţifică. - Deşi îmboldirea cultu­ rală ne venea aproape înteagă dela Franţa, totuşi este de însemnat puţinătatea traducerilor din această limbă, traduceri ce începuse de mult în ţările române, dar care nu se adaogiră În proporţie cu sporirea înrâurirei franceze în ţările noastre. In tot decursul domniei lui Alexandru Ioan 1, traducerile sunt puţine şi nu se pun pe româneşte decât arareori opere mai însemnate şi de o valoare literară mai deosebită. Aşa găsim aproape numai următoarele opere franceze prefăcute pe limba română: Cristianismul şi puterea lui trad. de C. G. Florescu 1859, Proiect pentru educaţia fetelor de Fenelon, trad. de Radu Popescu, 1859, Robert Diavolul, Favorita şi N abucodonosor, librete de opere traduse de 1. G. Valentineanu; acel din urmă în colaborare cu N. Fotino 1859, Operele lui Franklin trad. de Riureanu 1859, Lauda lui Marc-Aureliu, trad. de G. Creţescu, 1856, Resbelul şi cioilizaţiune« de Francois Bouvet trad. de Toma Sergiescu 1859, Martirii lui Chateaubriand traduşi de Pizone 1859, Fidanţaia din Lamermoor trad. de Bonache, Tem­ nitele austriace în Italia de Felice Omisi trad. de Simion 1861,. Britannicus de Racine trad. de Văcărescu 1861, Robinson în' insula sa, trad. de Baumann 1861, Istoria poporului roman­ de Titu-Liviu trad. după traducerea franceză de Antonnelli 1861, Istoria lui Cicerone de Lamartine, trad. de colonelul T. Cazimir 1862, Femeile în Orieni de Dora d' Istria trad. de un anonim 1861, Istoria măcelurilor din Siria de FI'. Lenormanfl trad. de Cleopatra Tabacopulo 1862, Iulia şi Leontina sau înţelepciunea şi vanitatea trad. din franc. de Adelina Olteanu 1862, Retragerea celor 10.000 trad. de N. Alexandrescu (după franceza) 1862, Memoriile lui Garibaldi trad. de I. Nicolau 1862, Genoveva de Brabant trad. de Pleşoianu 1862, Istoria martirilor libertăţei după Esquiros trad. de Catopol 1863, Parisul în America de Laboulaye trad. de Serurie 1863, Istoria generală de Duruy trad. de Cernătescu, 1863, Miioloqia Grecilor, Romanilor şi Egiptenilor trad. de N. Preda 1863, Baladele lui V. Hugo trad, A. D. Xenopol. Istoria Românilor. - VoI. XIV 9, [130] 130 ISTORIA ROMANILOR \ de Negruzzi 1863, Sumariul Istoriei universale a culturei de A. C. Creţulescu (de sigur o traducere sau o prelucrare după franţuzeşte) 1863, Mizerabilii de Victor Hugo, trad. de Bolin­ tineanu 1863--1864, Ballo in Maschera trad. de G. Asaki 1864, Istoria descoperirei Americei trad. de Costiescu 1864, Tratat de morală de Rendu trad. de Pop 1864, Novele de Paul de Koc , trad. de Gheorghiu 1864 şi Columba de Alexandru Dumas trad. de Iosif Vulcan, Pesta 1856. In afară de aceste traduceri din limba franceză, mai aflăm câteva din germana, precum o Metodică sau pedagogie trad. de Anton Vellini 1859, Parazitul sau meşteşugul de a se face norocit, comedie în 5 acte de Schiller trad. de Winterhalter, 1859, Faustul lui Goethe trad. de Skeletti 1862 şi lfigenia în Taurida de Goethe, trad. de Ilariu Puşcariu 1862, Moartea lui Wallenstein de Schiller trad. de E. M. Iaşi 1864, apoi un Tratat de istorii morale după autorii elini şi romani 1859, Istoria Ţărei Româneşti de Fotino şi acea de fraţii Tunsuli trad. de G. Sion 1859-1864. Faţă cu această săracă împortare de idei străine pe calea tiparului pe româneşte, ne întrebăm cum s'a putut intro­ duce aşa cu toptanul civilizaţia occidentală, mai ales în forma ei franceză, în ţările române? Ea era adusă de a gata de către numeroşii Români ce învăţau la Paris, unde aceştia însu­ şindu-şi cel puţin cunoştinţa Iim bei franceze, puteau Între­ buinţa scrierile aducătoare de idei ale acelui popor de a dreptul şi fără nevoia unor traduceri. Apoi în ţară chiar, pensionatele şi guvernantele franceze răspândeau tot mai mult cunoştinţa • acelei limbi. Toată lumea se silea a-şi însuşi cuprinsul cărţilor franceze în original chiar şi nu prin traduceri. De aici se explică alcătuirea unor dicţionare franceze-române şi române-franceze în destul de cuprinzătoare; 131 se mai explică apoi împestriţarea limbei române cu neologismele arătate mai sus, precum şi nevoia alcătuirei unor dicţionare speciale spre a deprinde lumea cu acele neologisme 132. Dacă traducerile nu erau însă de seamă, apoi ideile apu­ sene, introduse în mintea acelora ce nu ştiu franţuzeşte, erau şi ele puţine şi înguste, şi deaceea şi toţi oamenii ce joacă În ţările române un rol politic sau literar trebuiau neapărat să cunoască limba franceză. Era instrumentul neapărat pentru manifestarea superiorităţei intelectuale. Oamenii politici ce i-am văzut perindându-se la putere sau înălţând glasul prin adunări 131 Dicţionar româno-ţrancez de I. Costinescu, 1859; Dicţionar ţranco­ român de T. Codrescu, 1859; Dictionar-francez de R. de Pontbriand 1862. 132 Dictionar de ziceri radicale de Cernavodeanu, 1862. Dictionar de cuvinte noue de V. Popescu 1863: şi Dicţionar de cuvinte străine imprumutate de Ro­ mâni de G. M. Antonescu; Buc, � 863. [131] t CULTURA INTELECTUALA cunoşteau cu toţii limba franceză 133, ba cu toţii îşi făcuseră chiar învăţăturile în Franţa. Mai toată corespondenţa între oamenii de seamă cu domnitorul se făcea în limba franceză, precum s'a văzut din o mulţime de acte reproduse până aici. Dintre autori poate să nu fi cunoscut această limbă preotul Musceleanu; poate şi unul Anania Melega care scrie cartea sa cu titlul foarte curios ce se vede a fi fost o rea traducere din franţuzeşte Constructii şi meditatii asupra omului căzut 134. Scrieri româneşti care să fi îndreptat cugetarea spre alte regiuni decât spre ţară şi nevoile ei, se întâlnesc dease­ menea foarte puţine, mai ales pe tărâmul ideilor mai obsteşti. Aşa se află un studiu asupra lui Lucreţiu poetul latin de V. Alexandrescu (Ureche), 135 şi de acelaş un altul asupra Epo­ peelor qreceşti sub titlul Omer existat-a; 13,6 un alt studiu mai întins asupra Satirei latine de Al. Odobescu, Principiul criticei de Radu Ionescu, Istoria minunilor de Iatropol >". Intr'o direcţiune însă era peste putinţă a nu se introduce ideile din ţările străine şi mai ales dela izvorul culturei noastre din Franţa, anume în cunoştiinţele ştiinţifice. Toate cărţile de şcoală privitoare la această ramură de cultură sunt traduse din franţuzeşte sau luate mai liber după manuale franceze sau în sfârşit răspândind În formă originală numai ideile franceze. Aşa sunt Zoologia, Botanica, Mineralogia Geologia de Baraş directorul foaiei Isis sau Natura care dela 1858 se nevoia să răspândească în poporul român ştiinţele naturale 138. Tot aşa Istoria naturală de Baraş, Antropologia şi medicina populară de doctorul Basero, Contemplaţia naturei după Charles Bonnet de Ananescu, Descoperirea Americei trad. de Stoicescu, Fizica uzuală şi Meteorologia de Marin, Geografia antică de Şaicariu, Elementele de filosofie după Pascal, Despre Anatomia descrip­ tioă de doctorul Polizu, Medicina legală de Auerbach, Cosmo­ grafia elementară fără nume de autor, Agronomia de P. Buescu, Despre Astronomie de 1. Fălcoianu, Despre vitele bovine de P .. Buescu, Drumurile de fier de 1. Ghica, Eclipsele din anul 1863 de 1. Fălcoianu, Idee generală despre Geologie de Gr. Ştefănescu, 139 Organizarea poliţiei sanitare de An. Fătu, Moneda de Aurelian, Moartea aparentă de Felix, Armele portative de maiorul G. �'-:-_:':�� ,)li' ,133 Despre ei spune cu drept cuvânt ziarul rusesc Le Nord din 3 Aprilie 1866: "Des essalmside jeunes gens vont a Paris, y etudier au -mtlieu du plai­ sirs et en reviennent dans le pays, deputes, hommes d'Etat". La Voix dela Rournanie adaoge: "que nos hommes poIitiques n'ont imite de la cultura occidentale que le clinquant et la forme". 13. Bucureşti, 1863. 13. Atlieneul român, Iaşi II, 1861 No. 1, 5, 136 Revista Carpatilor 1, 1860, p. 233. " 13' Toate trei în Revista româna, 1861. . 136 Sub direeţiunea lui Baraş şi Ananescu. 139 Aceste 5 din urmă în Revista rom.' 1861. [132] 132 ISTORIA ROMANILOR \ Manu, Calendarul de 1. Fălcoianu 140. In sfera dreptului no­ tăm: Dreptul roman după Makeldey de B. T. Chiţu şi Insti­ tuţiile dreptului roman de C. Bozianu (1861), Disetiaţiune juri­ dică G. Atanasiu (1862), Dreptul constituţional de Codrescu (1864) Tablou chronologic al ţurisconsulţilor romani după Dupres aine (1864). Tot pe atunci începe a se introduce instrumentele de fizică şi de chimie, şi doctorul Theophil Gluck, medicul spi­ talelor Brâncoveneşti, se laudă că spitalul său ar poseda cel mai bun microscop din ţară 141. Indeletnicirea cu ştiinţele trebuia Însă să conducă la aplicarea principiilor lor spre studiul ţărei noastre, şi mai multe studii apar în această direcţiune. Aşa cunoştinţele juridice provoacă următoarele publicaţii: Expli­ carea codului civil de V. Boerescu 1859, Studii practice asupra dreptului criminal de C. Eraclide 1865, Juriul de N. Gr. Raco­ viţă, Probele de G. Gr. Cantacuzino 142. Mai ales dela promul­ garea codurilor noui în 1865, se îndrumează o activitate mai spornică pe acest tărâm. Codurile civile, penale, procedura pe­ nală de V. Boerescu, Comentarele codului civil de Creţulscu; Explicarea codului Calimach de Mărzescu 1865, Originea legis­ laţiei romane de Missail 1865 Studii de drept de Pantazi Ghica 1865. Cunoştinţele agronomice se răspândesc prin calendarele bunului cultivator de 1. Ionescu, apărut în toţi anii în timpul domniei lui Alex. Ioan 1. Cunoştinţi economice aplicate la ţara noastră. sunt întâi răspândite prin însemnata scriere a lui Ioan Ghica, Convorbiri economice (1865). Doctorul Iulius Baraş arată în 1861 importanţa scrierei germane a lui Tv-Liviu Maiorescu. Einiges Philosophische in qemeitiţasslicher Form 143. Tot pe atunci guvernul Sardiniei dărueşte pentru muzeul ştiinţelor naturale din Bucureşti o colecţie de animale şi de minerale 144, iar generalul Mavros dărueşte statului o colecţie de antichităţi şi de monede 145. Inceputul colecţiei fusese făcut în 1835 sub domnia lui Alexandru Ghica, când fratele domni­ torului, Mihalache Ghica, se apucase să facă primele săpături. In deobşte arheologia este una din ramurile cultivate mai cu stăruinţă de către învăţaţii Români, şi lucrul se explică, dacă luăm în privire că întreaga noastră renaştere era datorită stu­ diilor asupra trecutului nostru. In Muntenia mai ales se ilu­ strează prin descoperiri şi colecţii arheologice maiorul Papazoglu, Cesar Bolliac şi Alexandru Odobescu. Tot pe atunci o comi­ siune franceză (Maurel) descopere în Dobrogea ruinele cetăţii 140 Aceste 3 din urmă in Revista rom. 1863. 141 Mon. oţ., 26 lan. 1865. 142 Aceste două din urmă in Rev. rom. 1861. 14. Rev. Carpatilor 1861, p. 711. 1« Mon. of. al Ţărei Rom., 16 OcL 1859. 14. Ibid. din 23 Mai 1859 supl. [133] CULTURA INTELECTUALA 133 Troesmis, iar alţi doi Francezi, Buissiere şi Baudry, sunt însăr­ cinaţi de guvernul lor să asiste la săpăturile făcute in Mun­ tenia 146. In ziua de 1 Septembrie 1865 se face inaugurarea mu­ zeului de antichităţi, când doctorul Turnescu rosteşte cuvin­ tele: "Când naţiunile încep a simţi că trăiesc, când ele încep a-şi întrevedea viitorul, atunci îşi rapoartă cu iubire atenţi unea asupra trecutului şi re culeg cu religiozitate suvenirile lui de glorie şi chiar de durere. Respectul pentru asemenea suvenire, iubirea lor sunt în un popor dovezi manifeste de profundă vitaliate. Trăieşte poporul şi se simte trăind când îşi iubeşte trecutul şi vai de acel popor care nu posedă suvenirul tre­ cutului său 1 După cum mormintele reci şi tăcute ce ne încon­ jură ca indivizi sunt legături de respect şi de iubire Între noi şi pământul ce le cuprinde, aşa şi fiecare popor, ca să fie lipit cu inima lui de ţara ce o locueşte, trebue să întâlnească în ea suvenirile seculilor, amintirea gloriei şi a luptelor străbune, mor­ mântul strămoşilor" 147. Tot în domnia lui Alexandru Ioan 1 se face cea întâi excur­ siune botanică de către şcoala de medicină din Bucureşti sub conducerea profesorului de botanică Hoffmann 148. Intrunindu-se un congres de statistică la Berlin, România trimite în 1863 şi ea delegaţii ei 149. Cele întâi prelegeri poporane sunt inaugurate în 1858, în Iaşi, de Ştefan Miclea asupra Fizicei, însoţite de experienţe; iar în 1859 T.-L. Maiorescu ţine în Bucureşti prima lui conferinţă tratând despre comunism 160. In 1862 se înfiinţează în Bucureşti societatea de ştiinţi lSl, din sânul căreia iese mai multe lucrări ştiinţifice, parte de vulgarizare a cunoştinţelor ştiinţifice, pe care le am enumerat mai sus, parte originale, conţinând aplicaţi uni de ale ştiinţei generale la cunoştiinţa Ro­ mâniei. Aşa este, în această de pe urmă direcţiune; Calcarul dela Repedea de Gr. Cobălcescu. A fost însă şi un om de ştiinţă deosebit înzestrat care a contribuit la îmbogăţirea cunoştinţelor generale ştiinţifice euro­ pene cel întâi care a început să plătească înapoi datoria pe care poporul românesc o contracta necontenit prin împrumutarea luminilor dela civilizaţia apuseană. Acesta a fost Emanuel Baca­ loglu care, învăţând la Leipzig şi la Paris, publică mai multe ,.. La France 9 Mai 1865; L' I nternotional, 11 Mai 1865. 1<1 Vicomte de Grammont. De l'administration prouisoire en Valachie, Bucarest, 1840, p. 137. Mon. 01. al Ţărei Rom., 3 Sept. 1865. 1(. 25 Aug. 1861 Mon. 01. al Ţărei Rom. 23 Fevruarie 1862. 149 Mon. of. 20 Aug. 1863. 150 Miclea începe prelegerile lui, la Iaşi, în Duminica Tomei 1858. (Ure­ che, Istoria şcoalelor p. 169), iar Maiorescu in 20 Sept. 1859 în Bucureşti (Re­ ţorma, 24 Sept. 1859). 101 Vezi Revista rom., II, 1862 p. 407. [134] 134 ISTORIA ROMANILOR lucrări originale de fizică, de chimie şi de matematică, în mai multe reviste germane şi franceze 152. Aşa în Schomlich's Zeii­ schriţt fur Moibematik und Physik 1859, Grunert's Arhiv der Mathematic und Piivsik, 1860, Greifswald, Annalen der Physik und Chemie von Poggendorf 1860, Berlin, Journal fur prakti­ sche Chemie 1860-1861, Les Mondes III 1863, V, 1864, VII 1865, Cosmos, a abatelui Moignet, XX. In sfera medicinei se ilustrează întâi doctorul Turnescu care aplică compresiunea digitală la vindecarea unor anevrisme, căpătând pentru reuşita acestei operaţii o mulţumire dela socie­ tatea de ştiinţe din Bucureşti 153. El mai era cunoscut şi în Franţa ca operator dibaciu pentru Elephantiasis 154. Alţi tineri studenţi în medicină care deveniră mai târziu ilustraţiuni ale tărei, erau Marcovici, Calenderu si Obedenaru ce izbutiră a fi primiţi ca interni în spitalele diiJ. Paris 155. Tot la contactul Românilor cu civilizaţia apuseană şi anume în scopul de a se da în cunoştinţa ei tezaurele lor intelectuale şi a sprijini astfel acţiunea politică atât de însemnată reprezentată în foile apusului, se fac mai multe publicaţiuni în limba franceză. Aşa Asaki traduce Legendele sale istorice'". Antonin Rocques publică. în limba franceză Legendele şi doinele populare române 157. Alecsandri tipăreşte o Gramatică română cu text francez şi cu o introducere istorică asupra limbei române de A. Ubicini 158. Tot pe atunci filoromânul italian Vegezi Ruscala laudă Revista română în ziarul l' Instruczione publica din Turin 159. . Intinderea ideei române peste hotarele ţărei. - Ideia uni- tăţei morale şi intelectuale a tuturor Românilor fusese unul din cei mai puternici ridicători ai vieţei româneşti 160, şi ea se născuse odată cu primele licăriri ale culturei în mintea Românilor. Nici din domnia lui Alexandru Ioan I ea nu putea să lipseasccă, ci dinpotrivă trebuia să se întărească cu atâta mai mult cu cât se mărea lumea ideilor. Gazetele din Prin­ cipate se interesează tot mai mult de cele ce se petrec la Românii de peste munţi. Aşa Românul publică în decursul anului 1859 mai multe ştiri despre mişcările politice ale Ro- 152 Vezi Biografia şi lucrările lui Em. Bacaloglu de C. Istrate, Bucureşti 1896, unde sunt reproduse toate lucrările lui. 163 Mon. oţ., 25 Martie 1862 . ... Gazette des Hopitaux, Paris 11 Oct. 1859. 166 Courrier â'Orieni 1 Fevr. 1865 . ... Novelles historiques de la Roumanie par G. Assaki, Iassy, 1859. m Leqendes el doines roumaines par Rocureanu, Buc., 1865. 158 Mlrcesco, Grammaire de la langue roumaitie, precedee d'un appercu historique sur la langue roumaine par A. Ubicini, Paris, 1863. , •• Iuniu 1866. 160 Vezi Isi. rom. din Dacia traiană v. p. 312 şi XIII p. 187. [135] CULTURA INTELECTUALA 135 mânilor de acolo, în scopul de a se declara de naţiune politică>". Athanasie Marienescu publică poezii poporane din Transilvania care trebuiau, prin asemănarea lor cu acele din ţările române, să întărească cu atât mai mult conştiinţa unităţei neamului 162. Intâmplându-se o mare lipsă în Banat în decursul anului 1860, C. A. Rossetti face o propunere în adunare, adoptată în una­ nimitatea ei, ca să se dee ajutor de 3000 de galbeni lo­ cuitorilor din Banat, ca să ştie că acest mic ajutor le vine dela fraţii lor de dincoace de Carpaţi 163. Naţionalul reproduce articolul gazetei Transilvaniei de Andrei Macovei privitor la autonomia Banatului 164. In şedinţa din 1 August 1860, Tur­ navitu propune adunărei să încuviinţeze un ajutor de 500 de galbeni şcoalei române din Braşov, propunere ce iarăşi întruneşte aproape unanimitatea voturilor+". Un articol al lui Bariţ, asupra chestiunei limbilor din Ardeal, este reprodus de ziarul Naţionalul din Bucureşti şi în numărul următor acestuia, unul Valerian scrie un articol asupra planului Maghiarilor de a se înfrăţi cu Românii 166. Sub minis­ terul Pa nu din Moldova se subvenţionează câţiva studenţi din Bucovina ca să-şi urmeze studiile în Ardeal, şi tot pe atunci se face o chemare către librarii şi tipografii din ţările române ca să dăruiască cărţi şcoalelor din Cernăuţi, Braşov, Sibiu, Blaj, Arad, etc. 167. De anul nou 1861, Rotnânul scrie: "Fraţii noştri din Transilvania, uşurindu-li-se jugul ce-i apăsa mai înainte au început a da frumoase probe de apărarea naţionalităţei, limbei şi drepturilor sale politice. Ca şi în 1848 atenţia fra­ ţilor noştri se aţinteşe acuma asupra noastră. Ei se interesează foarte mult de noi, îmbrăţişează cu o căldură extraordinară pericolele noastre; se cuvine dar ca noi să ne interesăm de ei"168. In privirea românilor din Ardeal, Văsescu, în şedinţa din 9 Februarie 1861, zice: "Eu cred că am face o mare greşală, dacă am asimila pe Români din Transilvania cu ceilalţi străini. Ei nu sunt străini: origina, limba, credinţa, tendinţele, aspi­ raţiile lor sunt ale noastre şi ale noastre sunt ale lor. Când un Român din Transilvania voeşte să intre în familia românească din Principate, trebuie să fie deajuns o simplă declaraţie". Deaceea în proectul de naturalizare a lui A. Papiu, se introduce: fraza: "Considerând că un Român este de drept membru natural al familiei româneşti, în orice parte a României" 169. Chiar mo- 161 Vezi d. e. Rominul, 5 Fevruarie 1859. 162 Poezii poporale, Colindele de Ath. Marinescu, Pesta, 1859. 163 Şedinţa din 25 Fevruarie. Mon. oţ., 126, 1862. 164 Naţionalul, 9 Oct. 1860. 165 Ibidem, 4 August 1860. 166 Ibidem, 15 şi 17 Septembrie 1860. 16' Ibidem, 19 Septembrie. 1861. Comp. Ureche, Isi. Şcoalelor p. 264. '" Rominul, 1 Ianuarie 1861. . . 169 Procesele verbale ale adunărei deputaţilor din 1861, No. XIX, p. 243. [136] "Zota, Sbiera, Rusu, Calinciuc, Costin Tineri şi bătrâni vă urez pe toţi Uniţivă tot unghiul, uniţi-vă cu mine Ai bătrânei Rome îrnprăştieţt nepoţi". 176 nitorul Oficial al Ţărei Româneşti reproduce articole din gazeta Transilvaniei, precum acel privitor la conferenţele din Sibiu sau acele ce se raporta la petiţia din Haţeg 170. In 1861 A. Papiu Ilarian publică în Iaşi scrierea sa asupra Independenţei constituţionale a Transilvaniei, scriere ce este curând editată şi în limbile franceză, italiană şi germană. Vii­ torul ziar din Iaşi atrage luarea aminte a publicului, asupra acestei scrieri referitoare la fraţii noştri de peste munţi ce ne sunt atât de puţini cunoscuţi până acuma" 171. Cu prilejul unirei efective a ţărilor române, Ţaranul român chiar rosteşte pe faţă dorinţa de unire politică a tuturor Ro­ mânilor: "Trăi-vom, zice el, noi care am luptat pentru această unire mai mult de 20 de ani, ca să videm realizat şi celalalt vis de aur al nostru, o adunare naţională una şi singură pentru întreg poporul românesc?" 172 Pe' de altă parte Concordia din Pesta numeşte Principatele-Unite "ţara făgăduinţei" 173. In o notă din un articol al Revistei Române se citeşte: "Exceptăm pe Românii din celelalte provincii care, chiar de posed mai mult patriotismu, în privinţa asta sunt despărţiţi prin nişte bariere prea tari de comerciul ideilor şi al progresului nostru. Le este aproape peste putinţă să capete scrierile şi ziarele noastre-": In 1862 pe de o parte se publica în Braşov poeziile lui Andreiu Mureşanu care trec munţii şi înîlăcărează pe Români cu patriotismul înfocat şi desnădăjduit al Românilor de peste munţi 175; iar pe de altă parte un scriitor de acolo alcătueşte o novelă pe o temă istorică din istoria moldovenească 176.' Re­ vista Carpaţilor primeşte în coloanele ei articolul lui Castore Gemenul din Abrud, asupra dorinţilor Românilor din Munţii Apuseni 177. Dacă însă legăturile cu Transilvania porniau mai mult din Muntenia, Moldova se gândea singură la bucata ruptă din trupul ei, Bucovina, şi Haşdeu în o poezie făcută cu prilejul deschiderei reuniuneii de leptură din Cernăuţi, spune: 136 ISTORIA ROMAN1L()B f 1 1 I I :r, 170 Mon. of. al Ţărei Rom. 17 Ianuarie şi 22 Fevruarie 1861. 171 Ed. franceză la Bucureşti 1862. cea italiană la Turin 1862 tradusă de Ureche, revăzută de Vegezi Ruscala (Tribuna 10 Martie 1862); cea germanii la Breslau 1862, Cf. Viitorul 15 Iulie 1861. 172 Ioan Ionescu în Ţăranul român 17 Decemvrie 186J. 173 Concordia din Pesta, 28 Septemvrie 1861. 174 Destina/ele Românilor, Revista ramina, II, 1862, p. 509. 176 Din Poeziile lui Mureşeanu, Braşov 1862. 17' Petru Rareş, novelă istorică de Ath. M. Marienescu, Sibiu 1862. 177 Revista Carpaţilor II, 1861, p. 55. 178 Lumina din Moldova, 1862. [137] CULTURA INTELECTUALĂ 137 Cu prilejul unirei efective a ţărilor române, Românii de peste munţi dau domnitorului României celei noue o sabie, de onoare, şi Reforma care raportează faptul, adaoge că sărbă­ riIe pentru 24 Ianuarie 1862 vor rămânea adânc în mintea tu­ turor Românilor dela Tisa până la Nistru 179. Reforma scrie în acelaş an, dojănind pe Românii din Principate, că "fraţii noştri de peste Carpaţi luptă cu mai mult foc şi putem zice că se interesază mai mult ei de noi, decât noi de ei. Cândva sosi oare momentul ca să-i imităm" 180. ? In 1864, mitropolitul Calinic Miclescu cere dela minis­ teriul cultelor un sprijin bănesc pentru studenţii de peste Car­ paţi şi anume pentru înfiinţarea unei Academii române de drept în Transilvania şi anume de o camdată 500 de galbeni; 200 la 10 stipendişti obicinuiţi, iar 300 la doi care să meargă mai departe, spre a deveni profesori 181. In 1864 se vede că punând speranţa în războiul ce tre­ buia să izbucnească pentru Sleswig-Holstein, Reforma scrie cuvinte cu aceleaşi tendinţi: "Toţi aceşti 15.000.000 de Ro­ mâni de care vorbim astăzi şi care sunt în ajunul de a se grupa de a se constitui ca o rasă şi o naţiune aparte, distinctă, cu o limbă, o istorie şi putem spune şi o patrie unită, vor fi zicem o dovadă că sunt toţi, fără nici o amestecătură de alt sânge, decât roman" 182. In decursul lui 1864 o nouă lipsă se arată în Banat şi adu­ narea votează iarăşi un ajutor, de astădată mai mare, de 6000 de galbeni 183. Tot pe atunci începe a se trezi şi interesul pentru fraţii mai în dep arta ţi de peste Balcani, din Macedonia. Anume Cos­ tache Negri scrie ministeriului afacerilor străine din Iaşi, că "ar trebui ca schitul Prodromul din Muntele Athos să slujască şi la instrucţia a o mulţime de tineri Macedoneni, care de şi sub presiunea elementelor greceşti ce voesc a predomina acolo, sunt geloşi a conserva limba şi tradiţiile naţiei lor mume" 184. Românii din Macedonia încep şi ei a închega legături cu acei din Principate. Aşa în 1862, 1. C. Maxim (mai târziu membru al Academiei române), scrie o gramatică macedo­ română, în o limbă alcătuită de el, împestriţată cu cuvinte şi forme macedonene pe un fond daco-român. Gramatica este o prelucrare a gramaticei lui Boiadji şi este alcătuită pentru întrebuinţarea acelora ce ştieau greceşte, conţinând textul în 17' Reforma, 4 şi 11 Ianuarie 1862. ,.0 Ibidem, 6 Decemvrie 1862. rai Ureche, Isi. şcoalelor, p. 264. '.2 Reforma, 23 Ianuarie 1864. ,.3 Şedinţa din 26 Fevruarie 1864. ,., Rotnânul, 1 Ianuarie 1861. [138] 138 ISTORIA ROMANILOR două limbi, română şi grecească, cu explicările în limba gre­ cească. In întroducere, se luptă mult contra predominei limbei greceşti în cultura Românilor din Macedonia, şi se îndeamnă aceştia ca, pentru a se cultiva, să-şi aducă aminte că, "şcoa­ lele Daco-Romanilor ne stau deschise; în ele feciorii noştrii va se învaţia în trei sau patru ani mai mult decât învaţia în acele greceşti în zece sau în cinci-spre-zece ani" 185. Gra­ matica este dedicată lui Anastase Panu "fost locotienent de principe şi mai multe ori prim-ministru în Moldavia, cu speraniie mai bune oferă această carte auptorul". In răspunsul lui Panu la deputaţia ce-i înmânase gramatica, el spune, că "ar trebui să aplicăm toate puterile de a reînvia pre fraţii noştri, pe con­ cetăţenii aceştia ai naţiunei romane, căzuţi în letargul (sic) în carei-au aruncat injuriile timpului; că s'ar cuveni ca stră­ nepoţii lui Traian să dee azil şi creştere [unilor Macedoneni, şi din veniturile mănăstirilor să li se dee o subvenţie de 12.000 de galbeni, pentru înfiinţarea unor stabilimente de învăţătură, dându-ni-se patronarea asupra acestor stabilimente: să stă­ ruiască Principatele-Unite pe lângă puterea suzerană ca să se permită Macedonenilor a avea şcoalele lor şi a servi slujba dum­ nezească, în bisericile lor, în limba lor proprie, după cum se învoeşte aceasta poporului grecesc, de şi este numai o minoritate în Turcia, faţă cu poporaţiile române şi slave; să li se încu­ viinţeze dreptul de a-şi alege păstorii lor sufleteşti, începând dela Archiepiscopul autocefal al Iustinianei Prime (Ohrida) 186. Răspunsul lui Panu conţine deci un întreg program care însă nu ştim dacă a fost început să fie pus în practică pe timpul domniei lui Vodă Cuza. In orice caz este interesant a constata, că în timpul acestei domnii, s'a înjghebat cele d'intâi legături dintre Daco şi Mace­ dono-Români şi s'au ivit ideile acele care trebuiau să caute a se realiza în vremile mai noue. O nouă îmboldire că tră Românii din Macedonia se do­ bândeşte în 1863 prin apariţia călătoriilor lui D. Bolintineanu la ei. Dacă rezumăm activi latea minţei româneşti pe timpul domniei lui Alexandru Ioan 1 o găsim desîăşurându-se pe toate tărâmurile. 186 Repede idee de gramatică macedono-rumănească compusă de 1. C. Mas­ sim, Bucureşti 1862, p. XXX. 186 După un brulion nesubsemnat din Hâriiile Rosetti. Tot acolo se află scris, Cu aceeaşi mînă, brulionul unei petiţi a Macedo-Romînilor către împăratul Napoleon. Alte lucrări macedo-române tipărite în Bucureşti, în timpul domniei lui Vodă-Cuza sunt: Abecedarul macedono-român Ed, Gogu, Bucureşti 1865 şi o alta Gramatica româna Ira-Românii din dreapta Dunărei, Bucureşti 1865. [139] CAPUL V ST ABEA ECONOMICĂ [140] [141] I STAHEA ECONOMICĂ De şi desvoltarea unui popor sau acea a omenirei nu atârnă excluziv de acea a substratului economic, cum o susţine teoria socialistă a istoriei, totuşi nu se poate pune îndoială, că desfăşurarea vieţei materiale va avea o înrâurire din cele mai rostite asupra prefacerilor ideilor, şi de aceea expunerea unei perioade istorice nu ar fi deplină, dacă nu şi-ar întinde cerce­ tările ei şi asupra factorului economic. După ce am schiţat desvoltarea societăţei româneşti pe timpul lui Cuza-Vodă, pe tărâmul social, politic şi cultural, ne trage rândul a coborî privirile noastre cătră partea mai in­ ferioară dar mai puternică a vieţei, condiţiile materiale ale traiului oamenilor. Vom îndruma această cercetare pe calea trecerei dela elementele morale către cele materiale, de oarece în istorie, ca şi în natură, totul se leagă în o închega re nedespărţită, şi numai mintea noastră, înnedestoinicia ei de a cuprinde ab­ solutul din o singură aruncătură, e nevoită să despartă ceeace este unit, spre a-şi putea da samă de rostul lucrurilor. Moravuri administrative. -- Magistraţii erau obicinuiţi a lua mită sau, cu un cuvânt mai dulce, daruri dela împricinaţi, şi acest obiceiu se înrădăcinase atât de adânc, încât se părea a fi o datorie de îndeplinit faţă cu împărţitorii dreptăţei. Dom­ nitorul şi cu miniştrii săi luptase chiar dela început contra acestei fără-de-legi ; dar se loviră totdeauna de cuvântul mi­ cimei lefilor. Prin budgetul din 1860, sporindu-se în chip În­ sămnător lefile magistraţilor pre cât şi în deobşte ale tuturor dregătorilor 1, ministrul de justiţie Damaschin Bojinca, prin o circulară din 7 Iulie 1860 cătră magistraţi, le spune că "de': acum înainte nici un pretext ridicat sub cuvânt de neajunsul onorarului nu va fi primit nici de cum, şi cea mai mică aluziune la făgăduială dela împricinaţi, sub nume de prezenturi, va atrage l Mon. 01. al Moldovei. 17 Martie 18fiO. [142] 142 ISTORIA. ROMANILOR punerea sub judecată" 2. Domnitorul adaoge cătră această mă­ sură, dispoziţia cuprinsă în mesajul său din 6 Decemvrie 1859, că "ministerul justiţiei să constate averea magistraţilor când vor intra în funcţiune, precum şi creşterea sau micşurarea ce s'ar întâmpla acestei stări" 3. Privigherea care trebuia să se pună în lucrare asupra magistraţilor era de lipsă la toţi func­ ţionarii; şi ei sunt deşteptaţi în mai multe rânduri a înceta cu primirea de pocloane 4. Kogălniceanu, în circulara lui din 20 Iunie 1860, spune că "va întrebuinţa toată activitatea, toată energia, toate �uLerile sale, spre a privighia moralizarea şi înal­ ţarea administfaţiei, şi vai de acela care-şi va mârşăvi funcţiile. Cuvântul că leafa nu ajunge trebuia să dispară de acum din ţara românească şi darul este o mită când vine dela împricinat cătră funcţionar" 5. Nu se poate tăgădui că în ceeace priveşte magistraţii, de atunci a început seria suit oare a moralizărei lor, care a tot sporit până în zilele noastre, când a devenit aproape obştească. Cu toate că lucrul nici departe nu se poate susţinea despre toţi ceilalţi funcţionari, totuşi nu poate rămânea nici o îndoială, că moralitatea lor a crescut şi că această urcare îşi trage înce­ putul din primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan I. In privirea raportului administraţiei cu poporul, pre­ domina până la aceste timpuri faţă cu clasa de sus, hatârul şi păsuiala, faţă cu cea de jos violenţa şi fără-de-legea, şi om de jos era tot omul mai mic în vază şi rang decât un altul cu care avea afaceri. Obrazul era totul. Cu întroducerea princi­ piilor de viaţă civilizată, organele superioare ale ocârmuirilor moldovene şi muntene îşi dau toate silinţele spre a face să în­ ceteze această stare de lucruri, şi cu toate că şi aici, ca şi în încercările de moralizare, rezultatul nu se putea aştepta de îndată, totuşi nu rămâne îndoială că repetatele măsuri şi ame­ ninţări făcute dregătorilor adrninistrativi, vor mai fi st.âm­ părat răul, şi că de atunci a început mişcarea suitoare în măsura în care legea se aplică pentru toţi, ţel care, nu e vorbă, încă nici azi nu este ajuns. Am văzut cum se scutiau şi se reduceau contribuţiile celor cu stare 6. Se videm cum se încasau ele dela cei de jos? Un om din Hârlău e bătut de jandarmi, pentrucă nu putea plăti contribuţia şi e silit a se preumbla prin oraş cu o traistă de bolovani atârnată de gât. Deosebirea între timpul de acuma şi cel de mai înainte se vede din aceea, că poliţaiul este dat Ibidem, 9 Iulie 1860. • Ibidem, 7 Decemvrie 1859. • Mon, Of. al Ţ'ărei rom., 7 Martie 1860. • Mon. of. al Mold., 31) Iunie 1860. o Vezi voI. XIII. p. 91,92.CQmp. Steaua Dun., 18 Iunie şi 14 Iulie 1859. [143] STA.REA ECONOMICA 143 judecăţei pentru această fără-de-lege. Un subprefect din plasa Siretiul de jos bate nişte oameni ce vroiau să se tânguiască prefectului contra lui, fiindcă-i obligase a alege neghina din grâul unui proprietar. Nu ştim dacă subprefectul a fost pedepsit; În orice caz fapta lui a fost dată la lumină de ziarul Tribuna ceeace era tot mai bine decât a rămânea înfundată şi a chema şi altele după ea 7. Sameşul dela Neamţ, 1. Grigoriu, este închis şi bătut de ministrul Gr. Balş, sub pretext de lipsă de bani, în ziua în care se făcea alegerea ministrului, pentrucă acel sameş combătea alegerea. Această faptă, dată în public În adunare împreună cu altele, aduce retragerea ministrului, etc., etc. 8. De asemene caută să se înfrâne hatârurile şi păsuielele. Ko­ gălniceanu, în o circulară a lui, din Octombrie 1860, spune că "dorind a face să înceteze odată păsuielele în încasarea banilor, fie din contribuţii, fie din împliniri, vă fac cunoscut, domnule prefect, că în viitor după două deşteptări rămase fără rezultat, o a treia deşteptare se va face prin Monitor; rărnânând şi a­ ceasta fără urmare, nu-mi va rămânea decât a încredinţa ad­ ministraţia districtului unei altei mâni" 9. Bătaia începe a fi oprită prin măsuri administrative: apoi în Muntenia, pe timpul ministeriului ultra-liberal, ea este desfiinţată dintre pedepsele codului penal. In Moldova Kogăl­ niceanu mai ales îşi dă toate silinţele, pentru a stârpi acest abuz din moravurile ocărrnuitoare. In o circulară din 18 Noembrie 1860, el .spune, că "au ajuns vremea ca şi ţăranii să fie priviţi ca cetăţeni, ca ei să fie aparaţi în persoana, cinstea şi averea lor" 10. Şi astăzi se petrec nelegiuiri mai ales faţă cu poporul de jos; si astăzi se văd păsueli fată cu oamenii influenti. Astăzi însă, când aceste fapte suut descoperite, ele trezesc indignarea publică şi făptaşii sunt mai totdeauna daţi judecăţii. Inainte de domnia lui Alexandru Ioan 1 şi de întroducerea principiilor de viaţă europeană în sânul societăţei noastre, asemene acte se puteau îndeplini la lumina zilei, fără a atrage măcar o do­ jană din partea ocârmuirei, fără chiar a chema răzbunarea publică. Pe timpul domniei primului domn al României, se face începutul seriei suitoare care trebuia să ducă din starea cea veche în acea. de aslăzi. Astfel deci se desfac cu încetul, în­ cepând din domnia lui Cuza- Vodă, moravurile administratioe de elementele economice, incăpând din ce în ce mai mult sub stă­ pânirea celor morale - o serie din cele mai interesante de ur­ mărit în desvoltarea poporului român. 7 Tribuna română, 21 şi 23 Iulie 1859. 8 Ibid., 16 Iulie 1859. Comp. VoI. XIII, p. 74. 9 Mori. of. al Mold., 10 Ianuarie 1861. ro Mon. of. al Mold., 22 Noembrie 1860. [144] 144 ISTORIA �OMÂNlLOR Funcţionarismul. - O altă serie de fapte care pune în legătură elementele morale şi intelectuale ale societăţei româ­ neşti cu acele materiale, este acea privitoare la desvoltarea şi întărirea din ce în ce mai mult a curentului cătră dregătoriile statului, ca mijloc de existenţă individuală şi părăsirea paralelă a îndeletnicirilor în adevăr producătoare de avuţii ale industriei, comerţului şi agriculturei. Dacă în privirea moralizărei funcţionarilor am putut con­ stata o serie suitoare spre progres şi civilizaţie, aceastălaltă a sporirei curentului cătră dregătorii va reprezenta, în mersul ei suitor, o decădere necontenită a puterilor de viaţă ale po­ poraţiei româneşti, o paraliza re din ce în ce mai rostită a des­ toinicei ei de a-şi agonisi cele de trebuinţă prin munca liberă şi vrednică de om. Tendinţa aceasta însă nu-şi are începutul, ca acea către moralizarea funcţionarilor în timpul domniei lui Alexandru Ioan 1. Pornită din vremuri mult mai vechi, ea se întăreşte şi prinde puteri noue pe timpul domniei lui. Pentru a-i înţelege mersul, trebue să expunem în câteva cuvinte desfăşurarea ei înainte de timpul despre care ne ocupăm. In vremurile de mai înainte dregătorii se recrutau numai din clasa boierească şi, prin darea unei dregătorii unui om de rând, el era înălţat în clasa boierilor. Fiind deci onoare şi vază mare a fi boier, fiecare om trebuia să tindă a ajunge în această stare. Cum spune prea bine Const. Creţulescu, în o broşu-ă a lui tipărită în 1860: "Cea d'intâi instituţiune funestă fu acea a nenumăratelor foloase cu care s'a crezut nevoiţi străbunii noştri a încuraja serviciul statului. Deosebit de remunerare a recunoscută ca de ajuns în toată lumea - de un salar pe timpul serviciului şi de o pensie pe viaţă (scutelnicii) -la noi ca ni­ căiri se acordau excluziv servitorilor statului şi copiilor lor, drepturile politice, nobilitatea şi un număr mare de scutiri. O asemenea instituţiune avu de consecvenţă primară neapă­ rată, de a înăbuşi la noi desvoltarea de orice alte forme de cul­ tură. Profesiunea serviciului public fu înzestrată cu atâtea foloase, de care toate celelalte profesiuni erau desmoştenite, Încât putem zice că acele erau lovite de prescripţiune. De aici, şti iţele, literatura, artele, industria, comerciul, -- atâtea diferite cariere care în alte societăţi fac carierei politice o concurenţă din cele mai fericite, ca mijloc de a procura avere, conside­ raţiune, chiar celebritate, la noi fură cu totul condemnate. Tot Românul cu oarecare cultură intelectuală, cu oarecare ambiţiune, nu se mai putea deda decât la cariera serviciului statului şi Românii rămas eră în cea mai absolută ignoranţă şi barbarie! O luptă de viaţă şi de moarte între numeroşii as­ piranţi fu sorgintea primară a corupţiei moravurile noastre" 11. 11 Const. Creţulescu, Trecutul şi Era nouă, Bucureşti 1860, p. 13. [145] STAREA ECONOMICĂ 145 • 1 t Se înţelege. că faptele arătate de Creţulescu se accentuară încă a tuncea, când se organizară şcoalele într'un chip într'un câtva mai sistematic, pe timpul Fanarioţilor. Se luară dela o vreme măsuri, ca .mimene dintre ucenici să nu iasă la nici o cinste, de nu vor poseda atestatul de săvârşirea cursului, iar acei dintre ei ce vor dobândi un asemenea testimoniu, vor fi consideraţi de domn în cinstea lor îndată după boieri (în cazul când nu al' fi din această clasă), şi li se făgăduia a-i boieri după averea procopselei lor" 12. Invăţătura devenia deci un mijloc de a se înălţa în rândul boierilor, intrând tot odată într'o slujbă dă­ tătoare de pâne. Onoare, vază şi asigurarea traiului, iată ce aduceau cunoştinţile dobândite în şcoală. Copiii plugarilor ţă­ rani, "cărora le este dată agricultura şi păstoria ca îndeletni­ cire îndatorită", erau opriţi a umbla în şcoalele mai înalte care deschideau drumul cătră funcţiunile publice; puteau însă intra în acele de preoţi de pe la sate. In academii însă se primiau, pe lângă odraslele boiereşti şi de acele ale neguţitorilor, ma­ zililor şi preoţilor, încât astfel şi ţăranii, în a doua generaţie, puteau să-şi deschidă calea către dregătorii, adecă spre boierii 13. Prin această poartă deschisă claselor de jos, se furişară multe elemente în rândurile dregătorilor, ceeace aduse sporirea nu­ mărului lor într'un chip însămnător, mai ales prin năvălirea Grecilor în posturile ţărilor române. Nestatornicia acestor pos­ turi adaogă încă numărul năzuitorilor, fiecare crezând că cu sprijin le poate dobândi. Ajungând ele a fi date pe bani, schim­ bările se făceau ca şi acele ale domnilor, cu o mare repejune. Constantin Radovici din Goleşti ne spune, despre ultimele timpuri ale epocei fanariote, că "toţi capii deosebitelor ramuri vând dregătoriile mai mici; spatarul polcovniciile, căpităniile şi alte asemene iraturi (venituri din slujbe); vistiernicul săme­ şiile, isprăvniciile, până şi zapcilâcurile. Aceştia toţi caută să stoarcă, prin despoieri dela popor, suma cu care îşi cumpără posturile. Apoi toate aceste dregătorii, dela cea mai mare până la cea mai mică, se schimbau pe tot anul, aducând tot sugă­ tori noi şi flămânzi în locul acelora ce nici nu apucase bine a se sătura" 14 După primele încercări de înfiinţare a şcoalelor naţio­ nale, făcute de 1. Sandu Sturza şi Grigore Ghica, şcoale des­ fiinţate în curând prin războiul din 1828, ele se reintemeiază 12 Hrisov pentru şcoale al lui Grigore Al. Ghica Voevod ţărei Moldovei din 15 Noembrie 1775 în Uricariul lui Th. Codrescu I, pag. 71-76. Comp. mai sus VoI. X p. 173. 13 Hrisooul grecesc al lui Alexandru Ipsilante, 1776, în Const. Erbiceanu Cronicarii greci, p. XVIII. Comp. mai sus X, p. 175 şi XI, p. 243. ,. Insemnare a călătoriei mele, de Constantin Radovici din Goleşti, făcută in anii 1824, 1825, 1826, Buda 1829, p. 65. A. D. Xenopol, Istoria Românilor. - Val. XIV. [146] 146 IS'l'ORIA ROMANILOR mai trainice, sub ocărmuirea provizorie a comitelui de Kis­ seleff, şi în Regulamentul Organic găsim că ţinta urmărită de aceste şcoale româneşti, este tot una cu acea a fostelor academii greceşti din epoca Fanarioţilor. Limba română se întroduce anume în şcoale, "pentrucă toate trebile publice erau să fie tratate în această limbă"; deci şcoalele erau menite a da oa­ meni destoinici pentru căutarea trebilor publice - adecă func­ ţionari. Tot Regulamentul Organic înfiinţază un colegiu meni L pentru învăţătura a 100 de elevi, copii de funcţionari, între­ ţinuţi pe socoteala statului - mai folosind pe funcţionari şi în acest chip 15. Alexandru Ghica în Muntenia şi Mihaiu Sturza în Mol­ dova, în anii 1835 şi 1842, ieau dispoziţia ca nimene să nu mai poală Întra în funcţiile statului fără atestate de urmare a cur­ surilor învăţăturilor, şi anume: pentru postul de scriitor, ates­ tatul săvârşirei cursului primar; pentru cap de biurou, acel de gradul al II-le; iar pentru cap de secţie, acel de gradul al II I-Ie 16. Acei ce săvâ 'şiau aceste cursuri erau primiţi în funcţii, să fi fost şi ei şi din clasele mai de jos ale societăţei; dar pentru a se păstra principiul, că numai boierii pot ocupa dregătoriile, li se dădea, odată cu a lor numire, câte un mic rang de boierie. De aici se explică cum se face că la sfârşitul domniei lui Mihaiu Sturza, găsim în Moldova 3750 de boieri, când la începutul ei erau numai 853. Mai tot sporul era reprezentat prin oameni din straturile de j os trecuţi prin şco ale şi înălţaţi prin funcţiile lor, la boierii 17. Părerea că şcoalele erau menite a crea func­ ţionari prinde tot mai adânci rădăcini cu cât se desvoltă mintea românească. Aşăzămânul şcolar al lui Grigore Ghica din Mol­ dova, din anul 1851, prevede la § 9, că "învăţătura publică, fie ea oricât de preţuită de persoanele singuratice, aibă ea ori câtă atrage re în sine însăşi, trebue să rămănă pe o treaptă îna­ poiată, dacă ocârmuirea nu o va privi ca condiţie neapărată a ocupărei funcţiunilor 18. Când vine Alexandru Ioan 1 la domnie, el găseşte acest curent cătră funcţiuni care exista de mult, sporit şi întărit încă prin înfiinţarea şcoalelor naţionale. Principiul egalităţei care învoia acuma fiecăruia intrarea în şcoale si deci în functiuni, fără a mai avea nevoia întovărăşirei unui' titlu de boierie, pe de alta trebuinta de a avea funcţionari destoinici, întăreşte 15 Ari. 421, Requl, Org. al Mold. Pentru Muntenia vezi Analele parlamen­ tare ale României 1, 1890, Bucureşti, p. 355. Comp. Istoria Românilor citată, XI, p. 185. 16 Buletinul oficial al Ţărei Rotn., 1835. Manualul administrativ al Mol­ dovei I, p. 67. Comp. Isi. Românilor, XI, p. 247. 17 Mai sus XI, p. 207. 18 Monualul adtri., II, p. 305. [147] STAREA ECONOMICĂ 147 încă puterea curentului. Este Însă de observat, că dacă pana acuma erau de lipsă funcţionari spre a ocupa posturile, de acuma înainte posturile vor sluji spre a aşăza funcţionarii care roiau tot mai numeroşi din şco alele statului. Apoi, cum spune Bo­ lintineanu, "cu introducerea sistemului constituţional, func­ ţiile nu vor fi date pentru interesele seviciului public, ci oa­ menilor de partidă, de zestre favoriţilor şi ceeace este mai trist, ele vor servi a regula alegerile, a păstra simpatiile corpurilor pentru guvern şi a renaşte, ca o fatalitate, regimul corupţiei" 19. Intărirea curentului cătră funcţiuni provenia pe de o parte dela organele statului, de alta însă şi dela părerea ob­ ştească, cu toţii văzând de o camdată numai nevoia nemij­ locită, nu şi primejdia mai îndepărtată. Ziarele progresiste ale timpului împărtăşesc teoria aşăzământului şcolar al lui Grigore Ghica. Aşa Naţionalul, cu prilejul primirei unor tineri netitraţi la concurs pentru nişte posturi, alăturea cu alţii ce avea titluri: exclamă, "Iată cum se încurajază instrucţia pu­ blică; iată cum se recompensează acei ce şi-au petrecut o parte din viaţa spre a studia" 20! Steaua Dunărei pe de altă parte susţine, că "guvernul nostru trebue să înţeleagă, că niciodată nu vom putea avea amploaiaţi buni şi apţi spre a îndeplini cu demnitate funcţiunile ce li s'au încredinţat, cât timp nu se va da cea mai mare întindere învăţăturei publice" 21. Tot aşa şi bărbaţii de samă. Ministrul primar, M. Cos­ tache Epureanu, în o cuvântare la împărţirea premiilor, făcând aluzie la vremile vechi, spune copiilor: "Decretul vostru de boierie pe temeiul căruia veţi. fi chemaţi la funcţiile statului, fie la cele mai înalte, trebuie să vă fie învăţătura". Steaua Du­ nărei reproducând aceste cuvinte le dă deplina ei aprobare 22. Mai mult încă, însuş Kogălniceanu este cuprins de ideile tim­ pului său. La împărţirea premiilor din 1860, fiind el ministru ad-interim la instrucţiunea publică, introduce o noire carac­ teristică pentru menirea ce se credea că au şco alele atunci. In cuvântarea rostită de el spune, că : "chiar astăzi, elevii ce şi-au săvâ.şit cursurile de învăţătură în şcoalele noastre, au să treacă de pe băncile lor în rândul funcţionarilor statului şi în nişte posturi de natură a satisface ambiţia a multor mai inaintati În vrâstă" 23. Ministrul împărtăşind domnitorului, în Bucureşti, măsura luată de dânsul, primeşte chiar în ziua îm­ părţirei premiilor deplina sa aprobare care şi este cetită în public. Astfel se punea, într'un chip văzut În lumină, legătura Între 10 Viata lui Cuza Vodă, p. 7. 20 Naţionalul, 9 August 1859. 21 SI. Dunărei, 9 August 1859. 22 Patria, 13 Iulie 1859. Si. Dunărei, 8 Iulie 1859. 23 Mon. of. al Mold., 14 şi 29 Iulie 1860. [148] 14tl IS'rOHL\. HOi\fANIJ,OR şcoală şi funcţiuni, legătură care în mintea oamenilor de atunci părea a fi neapărată. Fiindcă funcţionarii trebuiau să iasă din şcoale, se con­ vertia judecata aceasta în cealaltă, că şco alele sunt menite a da funcţionari, de şi se comitea o greşală elementară de lo­ gică, în conversiunea acestei judecăţi. Şcoalele fiind menite a da funcţionari, pregătirea elin ele trebuia să fie corespunzătoare scopului pentru care erau menite. Programul tuturor acestor şcoale este acel clasic, cu greceasca şi latina, istoria, geografia, aritmetica, algebra, geo­ metria şi ştiinţele naturale. Pe când însă se sporiau cu trei nu­ mărul şcoalelor menite a da funcţionari, gimnaziul Mateiu Basarab din Bucureşti, acel din Buzău şi acel din Ploeşti, şi lăsa tot un singur institut de agricultură, la Pantelimon, pentru întreaga Ţara Românească, o singură şcoală de arte şi meserii la Mavrogheni, două şcoale comerciale la Bucureşti şi la Brăila şi o şcoală technică la Bucureşti. Programul acestor şcoale, în aparenţă menite a da o instrucţie practică, era alcătuit tot mai mult din învăţături teoretice. Aşa bună oară în şcoala de agricultură dela Pantelimon, se învăţa sub profesori speciali: 1) fizica, chimia şi agronomia, 2) botanica şi horticultura teo­ retică, 3) zoologia şi arta veterinară, 4) cultura duzilor, tot teoretică, 5) contabilitatea, 6) geometria şi agrimensura, 7) o limbă străină - ca materii principale; iar agricultura prac­ tică era lăsată directorului - ca ocupaţie secundară, pe lângă atribuţiile sale. Se înţelege că elevii eşiţi din o asemene şcoală, cu învăţături aproape excluziv teoretice, nu erau să se apuce de agricultură, când părăsiau băncile ei, ci-şi căutau cariera în vreo funcţiune. Apoi chiar când şcoala era organizată mai mult spre practică, precum era bună oară şcoala de arte şi me­ serii din Bucureşti, cu ateliere de fierărie, tâmplărie, lemnărie, pietrărie şi turnătorie, dar şi cu un program destul de bogat de cunoştinţi teoretice, spiritul timpului împingea pe ucenicii adăpostiţi în ea a se folosi mai curând de cunoştinţele lor teo­ retice spre a întra în funcţiuni, decât de acele practice care le puteau da o carieră neatârnată 24. . Aceste idei se mănţin în tot decursul domniei lui Cuza­ Vodă. Aşa în 1864 Reţorma spune că "guvernul s'a arătat curte­ nitor cătră junimea studioasă, prin numirea câtorva studenţi în posturi, şi iată că o mulţime de juni năpădesce la şcoli. Con- " Toate aceste ştiinţi asupra şcoalelor din Tara Românească din anul 1860 sunt luate din bugetul instrucţiunei publice din acel an. Credem de prisos a cerceta lucrurile mai cu deamănuntul şi în Moldova, 'neavănd scopul de a scrie o istorie a şcoaJelor, ci numai de a caracteriza o direcţiune ce era comună ambelor ţări. [149] STAREA ECONOMICĂ 149 [urăm guvernul pentru legea administraţiei în favoarea a mii de suflete candide care în cursul celor mai frumoşi ani ai vieţei asudă ziua şi noaptea" 25. Raportul comisiunei mixte a camerei şi senatului, prevăzută de constituţia loviturei de stat, adaogă la aceste consideraţii, altele de aceeaşi natură, anume, că "ob­ servând desele schimbări ale funcţionarilor, comisia iea îndrăz­ neala a exprima dorinţa de obştie simţită că acest mare prin­ cipiu să nu fie sacrificat nici chiar în ramura administrativă, pentrucă numai astfel se va asigura viitorul funcţionarilor celor buni" 26. Să se observe spiritul în care este rostită dorinţa sta­ bilităţei funcţionarilor, anume în interesul lor, pentru a le asi­ gura viitorul şi nu pentru a împiedeca, prin aceasta stabilitate, prea marea îmbulzală la funcţii. Pe partea opoziţiei ziarului Românul dă aceeaşi notă, dovadă că toată lumea împărtăşia acelaş fel de a gândi. "Şcoalele sunt goale, zice el, pentrucă uşile cancelariilor guvernului sunt deschise neştiinţei" 27. Faţă cu asemenea păreri obştesc împărtăşite, în zadar răsunau câteva glasuri înţelepte care căutau să deştepte lumea asupra primejdioasei îndreptări a spiritului public. Stefan FăI­ coianu, vice preşedintele consiliului general de instrucţie, spune în şedinţa din 10 Septemvrie 1865 : "Trebue, dacă obligăm pe fiul săteanului a veni la şcoală, să ştim să-I învăţăm spre a nu mai face din acei ce vin la ea, oameni pierduţi pentru agricul­ tură, comerţ şi industrie; spre a nu mai face până şi din şcoa­ lele primare, atâţia prăsitori de candidaţi la paragraful bud­ getului" 28. De asemene Trompeta Carpaţilor arată că "orga­ nizarea, economia sunt străine vieţei noastre. Noi am fost şi suntem pentru ideile abstracte şi nici de cum pentru ştiinţele pozitive: poeţi, filosofi, advocaţi în toate părţile; matematici, economişti, financiari, nicăeri. Noi n'avem nici ingineri, nici arhitecţi, numai legişti; noi suntem numai legiuitori. Aceia care învaţă cum să se îndoiască averea statului şi a particu­ larilor, cum să se organizeze comunicaţiile, comerciului aceia vor face bine statului; dar aceia care nu au învăţat decât cum să iee averea unuia, spre a o da celuilalt, aceia nu au învăţat nimic folositor" 29. Constantin Creţulescu spune de asemene, că "ceeace este mai descurăjător este, că videm oamenii de stat din ce în ce în ce ademeniţi a se felicita de înmulţirea posturilor servi- 2. Reforma, 1 Iulie 1864. 26 Mon. 01., 13 Octomvrie 1865. Este înspăimântător-de constatat'[numărul magistraţilor destituiţl fără motive văzute, în decursul anului 1864 după lovitura de stat. Monitorul din acel an pasiun. C 27 Românul, 3 Noernbrie 1863. 28 Mon. oţ., 21 Septemvrie 1865. 29 Trompeta Carpaţilor, 16 Mai 1865. Românii se ţineau tot îndepărtaţi de comerţ. Comercianţii cei mari din Consiliul comunal din Bucureşti din anul 1865 erau: Vlasio, Gudgiu, Aianas, Zerlendi, Calenderol, Georqieţ, Parţeni, Avram Manoah (nici unul Român de baştină). Mon. oţ., 12 Noembrie 1865. [150] 150 ISTORIA ROMANILOR ciilor publice, ca de un semn îmbucurător; că nu găsesc a arăta tinerimei un scop mai nobil pentru frecventarea şcoalelor, decât pentru căpătuirea posturilor" 30. Marţian deplânge plecarea Românilor numai către carie­ rile statului; critică administraţiunea instrucţiunri publice care "a căutat totdeauna mai mut de binele profesorilor decât de acel al învăţăceilor, din care preocupare el explică sporirea aşa de repede a facultăţilor, cu toate că în unele nu se afla decât 10 tineri, şi aceia însă bursieri câte 50 de galbeni pe an". Cu prilejul unei maşini agricole stricată şi ne mai între­ buinţată, nea vând cine să o dreagă, Marţian observă că "pentru junii noştri ce învaţă ceva carte, singura carieră ce râvnesc este avocatura şi funcţiunile publice; iar ocupaţiunile pro­ ductive, precum mecanica le lasă pe mâinile străinilor. Marţian era apoi un sprijinitor al luminilor şi mai ales le reclama pentru massa poporului. "Se instruim masele, zice el; să primenim decadenta morală a clasei noastre de sus, cu noul şi nealte­ ratul element al poporului, ca să prevenim totala ei putre­ zire" ! 31 Deocamdată funcţiile nu cereau decât cunoştinţi mai uşoare. Carierile technice nu erau întrebuinţate decât puţin În viaţa statului şi unde erau de trebuinţă asemenea elemente, se aduceau străini. Se observă deaceea o lipsă simţită de ingi­ neri români, şi ministrul lucrărilor publice din 1862 spune, în un raport al său, că "pe când la studiul dreptului se dedeau o mulţime de tineri, la acel al ştiinţelor pozitive, numai din întâmplare s'a aplicat câte unul, şi aceasta e privită ca o .ha­ zardare de a se angaja pe o cale care nu avea nimica în per­ spectivă" 32. In curând însă şi profesiunea inginerului începe a deveni atrăgătoare; se organiză ierarhia inginerilor cu lefile respective; cariera înginerească devine şi ea bănoasă şi intro­ ducerea culturei ştiinţifice urmează în curând îmboldirea ob­ ştească către funcţionarism, sub forma de specialitate. Se constată, conform cu aceste împrejurări, că numărul şcolarilor sporia mai ales în învăţământul secundar care des­ chidea el singur cariera funcţiunilor, fără a mai fi neapărată nevoie de cursuri superoare, afară decât pentru puţine posturi. Aşa pe când în şcoalelele rurale scade numărul băeţilor de la 58.060 în 1862 la 49.328 în 1863; şi în cele urbane dela 11.391 in 1862 la 10.379 în 1863; pe când în învăţărnântul superior numărul studenţilor dă iarăşi înapoi dela 320 în 1862 la._ 212 în 1863; numărul elevilor din şcoalele secundare creşte 30 Trecutul şi era nouă de C. Creţulescu Bucureşti 1860, p. :24. 31 Mall. oţ., 1 şi 3 Oct. 1865. " Mall. oţ., 4- August 1862. [151] STAREA JilCONOMICĂ 151 Dorohoiu Botoşani Fălticenl Piatra Roman Bacău Din această împrejurare, prin stăruinţa elementului evreesc ca element străin în sânul corpului naţiunei ronâne, el devine cu deosebire interesant de studiat şi deaceea trebue să-i con­ sacrăm câteva pagini. Pe la începutul Domniei lui Alexandru Ioan 1, numărul Evreilor era încă mic în Muntenia; dar începuse a se înmulţi prin emigrare din Moldova �6. Dimpotrivă erau foarte numeroşi în această de pe urmă ţară, unde se înmulţise sub domniile anterioare şi încă de pe timpul Fanarioţilor. Asupra acestui fapt, aducem următoarele date: "La Fălticeni în 1859, pe Uliţa-Mare la deal nu mai rămăsese Români decât economul Eftimie, starostele Trăsnea şi alţii câţiva; în colo tot .Iidani şi iar Jidani" 37. In Dorohoiu "Jidovii năbuşă cu totul popo­ raţia românească" 38. Tot aşa şi în Galaţi, cu tot numărul cel mare de Greci, nici Evreii nu erau puţini. Bolintineanu care întovărăşi pe domnitor în 1860, în călătoria lui spre Constau­ tinopole, când trecu prin Galaţi şi văzu marele numră al .Iido­ vilor, rosii cuvintele profetice: "Jidanii ce vin la noi sunt mulţi şi toţi străini: în curând vom fi înecaţi" 39. Despre numărul covârşitor al Evreilor din Iaşi ne poate da o idee tabloul tinerilor înscrişi la recrutare pe anul 1860 care tablou constată 1488 de creştini şi 1375 de Evrei. Ţinând seamă de împrejurarea, că mulţi Evrei se vor fi dosit dela înscriere! căpătăm rezultatul, că încă din 1860, aproape cu jumătate de veac în urmă, numărul Evreilor din Iaşi era egal cu acel al creştinilor 40. 36 Naţionalul 96, Noemvrie 1860 spune ca ceva neobicinuit: "aflăm că Mulţi Evrei din Moldova trec la noi" După Analele statistice ale lui B. T. Marţian 1, 1860, p. 49-53 erau în Ilfov 3589 de Evrei, în Brăila 593, Prahova 324, Dolj 277 şi Râmnlcul-Sărat 200; în celelalte judeţe mai puţini. Astăzi sunt cel puţin de 10 ori pe atâta, dacă nu de 15. Asupra introducerei şi a spo­ rului elementului evreesc în Moldova, vezi mai sus, voI. IV, p. 108 şi XI p. 15 şi 178. 37 Steaua Dunărei, 31 Iulie 1859. 38 Steaua Dunărei, 25 Martie 1859 . • 9 Călătoria domnului Principatelor-Unite la Constaniinopole, Bucureşti 1860, p. 25. 8. Mori. of. al Moldovei, 16 Noemvrie 1860 dă următoarele cifre pentru recrutare, pp despărţiri: 1, 172 creştini, 84 Evrei; II, 288 cr., 213 Ev,; III, 363 cr., 198 Ev.; IV, 260 cr., 360 Ev. ; V, 260 er., 310 Ev. ; VI, 225 er., 210 Ev. Total 1488 er., 1375 Ev. - Iată după brosura Din lucrările statistice ale Moldovei, Cap. V, Populaţiunea pe 1859 şi 1860, Iaşi, p. 109 şi urm., numărul poporaţiel deosebitelor oraşe 1859 şi 1860 după religiuni: Creştini şi Evrei: Creştini Evrei Creştini Evrei 7.200 8.700 Foeşani 1'-5.500 2.500 19.200 19.400 Tecuci 8.500 800 4.300 6.800 Galaţi 22.300 2 600 13.600 7.500 Bârlad 12.900 2.500 8.400 4.200 Vaslui 4.900 2.300 15.600 5.400 Huşi 12.30v 3.100 Iaşi 40.200 creştini. 34.300 Evrei. [152] 152 lS'fORIA ROMANILOR dela 2059 în 1862 la 2778 în 186333• Şi cu toate aceste, nu se înmulţi se într'un chip anormal şcoaele secundare. In 1863. gimnaziul Mateiu Basarab este prefăcut în liceiu cu 7 clase; Sf. Sava se reduce din 8 tot la 7 clase, întrucât în anul următor urma să se înfiinţeze universitatea şi în Bucureşti. Seminarul din Buzău se întocmeşte cu 7 clase ca şi acel din Moldova dela Socola. In Craiova se preface gimnaziul în liceu cu 7 clase şi se mai crează un gimnaziu în Galaţi. Se crează burse la internatele de fete, etc. 34. Deşi se fac adause, însuşi ministrul ce se fălea cu aceste creaţi uni, Bolintineanu, constată mai târziu, în amintirile sale, că "nici o organizare nu se întâlneşte în instituţiile noastre menită a garanta viitorul. Toţi năşteau şi creşteau pe bugetul statului. Comerciul, agricultura, industria, orice alte mijloace afară de funcţii erau lăsate străinilor. Aceasta adaugă şi numărul şi patima nemulţumiţilor care formează nămolul partizilor de opoziţie. De aici născu spiritul de adaos la cheltuelele statului în personal şi materila, înmulţirea func­ ţiilor şi mărirea salariilor, inaugurată de Ioan Ghica, apoi de Epureanu şi complectată de Kogălniceanu după 2 Mai" 35. Este curios de constatat că chiar oamenii ce în lăuntrul lor erau convinşi de contrarul, erau nevoiţi să se supună puterei împre­ jurărilor. Străinii. Evreii. - Năvălirea clasei culte a Românilor către funcţiuni, lăsase din vremuri mai vechi, o mulţime de locuri libere, pentru a fi ocupate de străini. Observase încă de mult călătorii şi scriitorii ce au scris despre Români, că aceştia consideră numai plugăria ca ocupaţie vrednică de ei şi că lasă negoţul şi meseriile pe mânile străinilor. Deaceea când vine Alexandru Ioan 1 la domnie, el găseşte în ţările române o mulţime de străini ce îngrijeau de daraverile economice ale acestei regiuni, trăgând din ele foloasele cele mai mari. In Muntenia, Greci, Bulgari, Sârhi, Nemţi şi Unguri; în Moldova mai ales Evrei. Din aceste elemente neromâneşti, Evreii stă­ ruiau în însuşirea lor de străini, pe când acele de religie creş­ tină dis păreau cu timpul în sinul poporului român. Se înţelege însă că, atunci când ei se asimilau cu Românii, le luau obi­ ceiurile, şi copiii neguţătorilor bulgari greci, sârbi sau chiar unguri şi nemţi, deveniţi Români, năzuiau şi ei după funcţiuni, şi trebuia ca alţi străini proaspeţi să-i înlocuiască în ocupaţiile productive ale părinţilor lor. Evreii însă neasimilându-se, ră­ mâneau totdeauna pe lângă îndeletnicirea lor aducătoare de bogăţii şi sporiau comândul lor din tată în fiu, din generaţie în generaţie. aa Vezi Tabloul. din Analele economice 13-16, 1863, p. 21. ,. Discursul lui Bolintineanu ministrul cultelor în Dtimbouiia, 6 Iulie 1864. "' Viafa lni Cu;;a Vedii, p. 50. [153] STAREA ECONOMICA 153 Potrivit cu acest număr însemnat al Evreilor şi ei având dreptul a cumpăra case în oraşe, multe proprietăţi urbane trecură în mâinile lor. In Iaşi din 1520 de proprietăţi mai mari, 515 erau ale Evreilor; în Botoşani din 992 erau vreo 52 mână­ stireşti, iar 460 evreeşti 41. Evreii se îndeletniceau mai cu deosebire, cu negoţul de bani şi cu acel al băuturilor spirtoase, cele două căi principale prin care ei au făcut se treacă avuţiile Moldovenilor în mâinile lor, pe lângă că puseră cu încetul stăpânire şi pe celelalte arterii ale vieţei economice ce mai rămăsese printre Români. In privirea negoţului de bani, contactul cu străinătatea puse pe evrei în cea mai favorabilă poziţie. Boierii, ameţiţi de frumuseţile ţărilor apusene şi moda eşind în curând să fie mers "în lăuntru", ipotecele curgeau pe moşiile boierilor, ipoteci luate de Evrei pentru împrumuturile făcute de ei, fie din banii lor adunaţi prin economie, para către para, fie din bani străini. Procentele fiind mari şi adăogite necontenit la capete, moşiile erau' scoase în vânzare, şi aşa dispărură una dupe alta marile averi boiereşti moldovene, intrând în mâinile clasei mai de jos, care nu e vorba, cumpărau cele mai adeseori acele moşii con­ tractând alte datorii, încât adeseori apăsarea nu era scuturată. Datoria ipotecară a ţărilor române se urca pe la 1859 la 11.000.000 de galbeni (sau 407.000.000 lei) din care 4.000.000 pentru Moldova şi 7.000.000 pentru Muntenia 42. Pentru a se uşura grelele dobânzi care ruinau pe împrumutaţi; se proiecta de pe atuncea înfiinţarea unui credit fonciar; dar un articol deşteptător şi putem adăogi profetic, asupra acestui aşezământ, spunea: "că acest credit trebuia să fie întrebuinţat numai în scopuri de economie; altfel instituţia va deveni un institut de expropiere pentru marea majoritate a datornicilor pro­ prietari" 43. Dacă moşiile rămas eră în mânile pământenilor, aceasta s'a întâmplat numai din pricina dispoziţiilor ocroti­ toare ale legilor vechi care împidicau pe străini a agonisi proprietăţi rurale; dealtfel ar fi avut şi ele soarta caselor din oraşe, din care aproape jumătate erau de pe atunci în stă­ pânirea străininlor. Cum se face că în ţara Românească ruinarea boierimei şi desfacerea averilor mari nu se îndepliniră pe o scară atât de întinsă ca în Moldova; ca acolo mulţi coborâtori ai ve­ chilor familii păstrează încă moştenirile lor? Credem că pri- 4, Mon. oţ., al Moldovei, 25, 31 Ianuarie, 3, 10 şi 16 Fevruarle 1861. 42 Expunerea de motive pentru proiectul de împrumut de 60 mil10ane de franci. Mon. oţ., al Ţărei Rom., 30 Septemvrie 1860. 43 Mon. of. al Ţ'ărei Rotn., 31 Martie 1860. Prevederea s'a cam realizat. Astăzi datoria ipotecară a moşiilor şi caselor în toate rangurile intrece un miliard, şi nu ştiu dacă a 10-a parte din împrumuturi a fost întrebuinţată la îmbunătăţirea fondurilor. [154] 154 ISTORJ.A ROMA.NILOR cina hotărâtoare a fost sistemul de cultură a pământului. In Muntenia, lucrarea în părtăşie cu ţăranii aducea mai totdeauna un venit sigur, fără nevoirea unui fond mare de exploatare, pe când în Moldova cultivarea pe seama proprietarului aducea adeseori trebuinţa de capitaluri mari care, în anii slabi, se rezolvau în ipoteci pe moşii; apoi procentele urcate îndepli­ neau ruina şi a celor puţini care nu banchetuiau averile lor şi nu le împrăştiau la cele patru vânturi. O altă deosebirc între Muntenia si Moldova este că în cea dintâi creditorii fiind elemente străine asimila bile, averea bănească a ţărei rămânea în mare parte tot în mâinile Românilor (sau al Românizaţilor); în Moldova, încăpute în pungile neamului neasimilabil al Evreilor ele eşiau din patrimoniul poporului român. Dacă însă prin comerţul banilor în condiţiile arătate, Evreii se îmbogăţiau pe socoteala clasei avute, acel al bău­ turilor spirtoase le aducea în mână averea celor mici, dar care prin mulţimea lor răscumpărau puţinătatea lor economică. Negoţul cu rachiu era vechiu în ţările române. La început el se importa în Moldova din Polonia şi numai de pe timpul lui Constantin Moruzzi (1777-1782) se pomeneşte despre exis­ tenţa de velniţi în Moldova, pentru sprijinirea cărora şi spre a face pe placul boierilor proprietarilor lor, domnul opreşte intrarea rechiului leşesc 44. Consumaţia acestei băuturi sporia necontenit şi mai ales dela introducerea fabricărei ei din grâne, pe la 1844. La sui rea lui Alexandru Ioan I în scaun, între­ buinţarea ei era aproape obştească în Moldova, mai mult sau mai puţin cunoscută în Muntenia, unde era înlocuită cu ţuica sau rachiul de prune. Relele efecte ale consumărei rachiului de către sătenii din Moldova se observase încă de pe atunci, şi steaua Dunării numeşte prea bine această băutură: "otrava ţăranului 45. Răspândindu-se tot mai mult viciul pierzător al beţiei, productele velniţelor găsiau o piaţă de desfacere tot mai îmbelşugată şi numărul povernelor sporia pe zi ce merge. In 1860 erau în Moldova 200 care produceau în mijlociu fiecare câte 10.000 de vedre de rachiu pe an, deci o producţiune totală de 2.000.000 de vedre, mai toate consumate ca băutură, ceeace făcea aproape de o vadră de cap pe an, proporţie uriaşă, dacă ţinem seamă că copiii în deobşte nu beau şi femeile mult mai puţin decât bărbaţii 46. Tribuna îşi pune întrebarea, "dacă este iertat de moral a fonda un venit numai pe cumplita demo­ ralizare, adică pe beţia acelei mai trebuincioase clase a popo­ rului" ?47 • .. Mai sus IX pag. 183. 45 Steaua Dunărei, 13 Aprilie 1860. 46 Ibidem, 15 Ianuarie 1860. 47 Tribuna română, 14 lan. 1860. [155] STAREA ECONOMICA 155 Steaua Dunărei observă deasemenea, că fiii lui Izrail, exploatatori ai acestei patimi teribile, duc îndobitocirea otră­ vitoarei lor băuturi prin toate ramificările societăţei şi îi absorb chiar pâinea de toate zilele 48. Pe lângă această răspândire a beţiei, crâşmele ţinute de evrei,slujiau mai ales la hotar, la săvârşirea a felurite delicte, precum contrabande, furturi, oplo­ şirea şi înlesnirea trecerei Jidovilor vagabonzi de care era inun­ dată ţara şi care năvăliau fără nici o oprire 49. Am văzut că faţă cu îngreuierea datoriei ipotecare, se vorbia de înfiinţarea unui credit fonciar. Faţă cu înmulţirea Jidovilor, a velniţelor şi a crâşmelor, nu se lua nici o măsură; ba chiar prin taxa de 5 lei la vadră asupra spirtului, adăogându-se veniturile statului, această sporire nu putea fi rău văzută, cu toate drep­ tele observări a le gazetelor. Să venim acuma la poziţia Evreilor, în ţările române, la începutul domniei lui Alexandru Ioan 1. Din vechime Evreii erau îngăduiţi a-şi exercita religiunea, industria şi comerţul în ţările române; erau îngăduiţi a se aşeza în sate: nu puteau ţinea moşii în arendă nici cumpăra imobile rurale şi nici măcar vii, iar case în oraşe puteau cumpăra. Regulamentul Organic, cea dintâi organizare mai sistematică a ţărilor române, exclude pe Evrei dela drepturile politice; admiţând la împământenire numai pe străinii de rit creştin 50. Şi el păstrează oprirea Evreilor de a lua moşii în arendă. Anul 1848 cu ideile lui liberale, aduse şi pe acea "!: emancipărei: Izraeliţilor - termen cam nepropriu. Această idee este susţinută de Kogălniceanu în Dorinţele par­ tidei naţionale din Moldova; dar ea rămâne fără nici un rezultat, revoluţia fiind înăbuşită. O lege din 1852 reînoieşte învoirea Evreilor de a ţinea crâşme prin sate 51. Dar până atunci, cetăţenia română nu era un bun aşa de căutat, deoarece mulţi Români chiar se puneau sub pro­ tecţiunea străină. Nici măcar la Convenţia de Paris nu se .văd stăruinţi de ale Evreilor de a fi primiţi în cetăţenia română, deoarece şi ea păstrează, deşi încheiată sub ochii Evreilor din Paris, cetăţenia română numai creştinilor. Deaceea, o foae evreească ce apărea în Iaşi în tipografia .. H, Goldner şi sub redacţia lui B. Feldmann, intitulată Gazeta română-evreiască, •• Steaua Dunărei, 24 Martie 1860. " Mon. of. al Molâ., 9 Iulie 1860. Gezeta germană Bukaresier Intelli­ qenzblait, 2 Decemvrie 1859 spune despre Evrei: "Es ist wahr, der moldanische Iude ist ein fataler Mensch, und sein Schaher weit entfernt ein solider Handel zu sein". 'o Art. 1431 Codul Calimah. Insă legea Munteniei din 15 Martie 1840 opreşte pe Izraeliţii din Valahia să cumpere locuri în afară de barierlle ora­ şelor. Anexa X a Req. Moldovei: Despre Indigenal art. 1. şi Anexa P. cap. L. &1 Manualul administrativ II, p. 41 Dr. Felix, Istoria, iqienei în. România, Partea I, al doilea memoriu, p. 100. [156] 156 rSTORL\. ROMANILOR în profesia ei defcredinţă din numărul 1, din 12 Martie 1859, îşi mărgineşte scopul activitătei ei numai la literatură, comerciu şi industrie "întrucât edificiul politic rămânând închis Iudeilor locuitori în Principatele-Unite, am socotit a fi de prisos cu reproducerea în jurnalul de faţă, de articole politice". Faptul este numai constatat de foaia evreiască, fără nici un comentar, fără nici o protestare 52. Conform cu această tendinţă a Evreilor îi vedem în 1860 Aprilie, cerând, ca limba de predare în şcoa­ lele lor să fie acea germană. Ministerul respinge această cerere ca protivnică art. 97 din aşezământul şcolar 53. Ei caută apoi îmbunătăţirea soartei lor pe alte căi. Aşa ei stăruesc şi obţin desfiinţarea taxei Jidovilor la 1 Ianuarie 1860, o dare în destul de apăsătoare ce atârna asupra lor şi pentru răspunderea căreia li se încuviinţase din vremuri mai vechi sporirea preţului cărnei cuşer. Prin această măsură se adusese comerţul cărnei în deobşte, în cele mai multe din oraşele moldoveneşti, în mâinele Evreilor, de oarece ei vânzând carnea cuşer cu 70 de parale oca, iar pe ei costându-i numai 14 ca preţ de cumpărătură, ei câştigau aşa de mult, încât pe lângă plata taxei erau puşi în poziţie de a vinde carnea tril (necurată pentru ei) creştinilor cu un preţ aşa de jos, că punea pe aceşti din urmă în neputinţă de a concura cu ei la vânzarea acestui lucru de hrană, pe care puteau să-I lase cu un preţ foarte jos creştinilor, scoţându-şi profitul din cuşer 54. Desfiinţarea taxei Jidovilor ar fi trebuit să aibă de urmare suprimarea facultăţilor lor de a putea urca preţul cărnei cuşer, ceeace ar fi silit a ridica pe acel al cărnei iri! şi le-ar fi răpit avantajul în concurenţă cu creştinii. Lucru însă nu se făcu, cu toate că ziarele cerură această măsură. Astfel rămase comerţul cărnei confiscat de Evrei în mai tota­ litatea oraselor moldovene. Evreii însă se convinsese în curând că, faţă cu schimbarea situaţiei ţărilor române care fă use chiar pe mulţi supuşi ai marilor state europene, să prefere cetăţenia română, aceleia de care se ţinuse până atunci, trebuia să-i îndrume şi pe ei la dobândirea drepturilor politice şi a renunţa la poziţia până acum atât de râvnită de ei de Unterthan 55. Ei încep a se mişca în acest sens, când cu desbaterea constituţiei în comisiunea centrală. Cu acest prilej dau Jidanii primul asalt, bine înţeles teoretic la cetăţenia română. O broşură scrisă de un Izraelit român intitulată Eînancipatea Izroeliţilor în România apare în .. Se află câteva numere din această gazetă În biblioteca din Iaşi. sa V. A. Ureche. Istoria şcoalelor, III, p. 234 . • ,' Patria, 24 Iunie 1859. 55 Acest cuvânt desfăcut de Români în articol şi substantiv, după limba lor, dădu naştere poreclei date de ei .Jidovilor de Târlani (Unterthune= un târtan). [157] STAREA ECONOMICĂ 157 Paris în anul 186166 şi apără cu mult foc această cauză înaintea părerei obsteşti. Este primul pas al Evreilor prin care cer ega­ lizarea drepturilor, prima verigă a seriei însemnate ce se des­ voltă încă sub ochii nostri. Părerile autorului' anonim fură îmbrăţişate cu mare căl­ dură de toată presa izraelită, şi preşedintele Alianţei izraelite din Paris, Carvalho, scrie redactorului unui mare ziar (nu se spune care) ce reprodusese broşura, că "lucrarea va fi luat ă de bază la negocierile ce ar fi întreprinse pentru a sprijini dorinţele coreligionarilor români". Broşura exprimă credinţa, că "noua constituţie a Principatelor va ţinea drept onoare de a înscrie marele principiu al egalităţei religioase, civile şi poli­ tice care este primul semn al libertăţii unei naţiuni şi siguranţa progresului şi a prosperităţii sale. A Ilem de chezăş al speran­ ţelor noastre simpatia manifestă a unor bărbaţi eminenţi dintre Români şi cuvintele atât de frumoase ale principelui, căruia voinţa naţională a încredinţat puterea şi care, mai a doua zi după a lui întronare, răspunde unei deputaţi uni, că "nu vreau să văd în Principatele-Unite nici creştini, nici Jidani, ci numai Români" 57. In această broşură, Izraeli tul român pledează pentru egalizarea deplină a Jidanilor în România, şi combate toate argumentele religioase, economice şi politice ce de pe atuncea se aduceau în contra acestei egalizări. Dela această broşură înainte, se pune pe tapet chestiunea izraelită în ţările române, şi lucrul se explică, dacă pe deoparte luăm în privire, că atunci le vine Evreilor pentru întâia oară în gând să se folosească de schimbarea de regim în Ţările Române, pentru a-şi îmbu­ nătăţi şi ei poziţia; iar Românii ai căror simţământ naţional se deştepta se mai cu seamă dela 1857 încoace, încep a pricepe mai lămurit primejdia împlicată în o asemene pretenţie 58. Deşi rezolvirea împărtăşirei Evreilor la drepturile poli­ tice trebuia aşteptată dela constituţia ţărei care deabia intra în desbatere, totuşi poziţia lor se îmbunătăţi încă din ceeace era mai înainte. Ei capătă dreptul de a avea şcoale confe­ sionale, pe temeiul principiului toleranţei religioase proc amat de Convenţia de Paris 69. Lovitura de stat şi noua constituţie întocmită de domn aduse din nou în desbatere chestia jidove:;t�R:ă" Jidanii gândind o. L' emancipatiori israelite en Roumanie par un Israelite roumain, Paris, 1861. ., Deşi nici un act oficial al timpului nu reproduce astfel de vorbe ale domnitorului, ele a putut fi rostite, dacă luăm in privire cele ce spune Ale­ xandru Ioan 1, tot relativ la Jidani, in mesajul său din Decemvrie 1864. Mai jos ... p. 159, 160. Alianta Izraelită se înfiinţase în 1860. 68 La Queslion israelite en Routnanie, Paris, 1869, p. 1-15 . •• Mon. of. al Moldovei, 22 Noembrie 1861. [158] 158 ISTORIA ROMANILOR că. a venit momentul pentru a dobândi împărtăşirea la drep­ turile pământenilor, se vede că au pus în lucrare mijloace, ascunse, spre a dobândi această poziţie, cu prilejul schimhărei autoritare a constituţiunei din partea domnitorului. Românii simţind uneltirile făcute, porniră iarăşi o campanie prin presă în contra lor, în care se deosehiră mai ales două lucrări: Ar­ ticolul d-lui A. D. Holban din Viitorul din Iaşi şi o broşură a lui D. Popasu absolvent în drept şi ştiinţele politice dela Universitate din Halle. Acest din urmă, antisemit infocat, pune ca dilemă la începutul lucrărei sale, că ",sau noi respingem cu energie şi dispreţ impertir.entele pretenţiuni de emancipare ale Evreilor şi ne silim a scăpa prin mijloacele cele mai nimerite şi mai urgente, chiar de Jidanii pe care îi mai avem din neno rocire, sau noi renunţăm la independenţă, ba chiar la existenţă statului şi a naţiunei române, pentru a deveni sclavii, iloţii dispreţuiţi ai .Iidanilor". O convieţuire nu ar fi cu putinţă decât "atuncea, când Evreii se vor desbrăca de legea lui Moisi ; când se vor denaţionaliza şi vor putea deveni adevăraţi cetă­ ţeni ai unui stat" 60. Aceste învinuiri, Evreii se grăbesc a răspunde şi anume celor aduse de Holban prin o scriere a doctorului Silberzwaig, preşedintele uni unei izraelite din Iaşi, iar lui Popasu prin o broşură anonimă din Bucureşti sub semnată "Un Român" 61. In această din urmă se spun, pe lângă argumentele trebuitoare cauzei şi unele adevăruri care întăresc, şi din partea această, caracteristica situaţiei economice a ţărei. Mai întâi broşura tăgăduieşte că tot comerţul, toată industria, toate capitalurile ar fi În mâinile Evreilor. "Adevărul şi tristul adevăr, urmează ea mai departe e că mare parte din comerţ, industrie şi capi­ taluri sunt în mâinile străinilor: Greci, Bulgari, Armeni şi Germani. Domnul Popasu ar fi trebuit să pună străini în loc de Evrei". Pentru Muntenia nu se poate tăgădui temeinicia acestei observaţiuni, deoarece Evreii erau pe atunci aici, în număr mult mai mic decât în Moldova, şi străinii erau repre- nu Vezi Viitorul, din 1863 şi broşura Sunt sau nu Evreii folosi/ori Prin­ cipalelor-Unite? de. D. Popasu, Bucureşti 1864. Ni se pare că aici se găseşte pentru întâia oară emisă părerea cea adevărtă şi sănătoasă a deslegărei chestiunei evreeşti; sau dacă deslegarea pe această cale pare cu neputinţă, argumentul cel mai hotărîtor contra cererilor lor; căci la Evreii religia este mai mult decât o credinţă; este o formă de viaţă naţională. Nu poate Însă nimeni să aparţină deodată la două legături naţionale . . 61 Chestiunea izraelită În România de doctorul Sllberzwaig laşi 1864 (nu am putut găsi broşura) -. Evreii in Romania ce sunt şi ce pot să fie de un Român, Bucureşti 1865. Evreii mai sunt sprljlniţi în foile române, bunăoară în Reforma de articolele lui VaiIlant 8 Dec. 1864 şi urm. Deasemenea în Cotioenţiunea, unele sunt apăraţi contra Imputărilor lui Kogălniceanu, 28 Ianuarie şi 14 Fe­ vruarie 1864: [159] STAREA E'CONOMICĂ 159 zentaţi mai cu seamă prin alte elemente 62. Dar se întreabă broşura mai departe: "din ce cauză s'au grămădit atâţia străini în ţările noastre? Pentruce tot comerţul, toată industria, toate capital urile se află în mâinile lor? Pentruce oare Românul nu mai este decât agricultor, amploiat sau servitor? Străinii nu au cucerit ţara cu sabia, nici au fost ocrotiţi prin legi, pentru a pune mâna pe comerţ, industrie şi capitaluri. Ei s'au aruncat cu activitate şi stăruinţă în toate ramurile comerţului şi ale industriei, au muncit fără a obosi, au trăit cu economii şi au ajuns a se înavuţi, a face capital uri şi a cumpăra moşii şi un mare număr de case prin oraşe. Era aceasta culpa lor? Din contră credinţa Românului era că cine învaţă carte, trebue să fie funcţionar, şi visul său, îndată ce se apuca de învăţătură, era funcţiunea, cu hotărîre de a întrebuinţa toate mijloacele spre a înainta, a se boieri şi a se chivernisi. A fi lipscan, pos­ tăvar, pieptănar, bancher, tăbăcar, tâ nplar, fierar, curelar, era privit, dacă nu ca desonoare, dar ca un ce foarte scăzut foarte umilit, de către biurocraţi şi de clasele înalte ale socie­ tăţei. Starea de agricultor chiar nu era mult mai onorată" 63. Deşi aceste argumente nu pot aduce deslegarea chest.unei evreeşti, totuşi ele au meritul de a pune şi mai viu în lumină cauzele pentru care. elementele străine şi cu deosebire Evreii au ajuns să îngenuncheze pe Români pe tăi âmul economic. Evreii se sileau să dobândească drepturi, arătându-se în lăuntru ca buni patrioţi, precum o fac buna oară atunci, când societatea izraelită Cultura provoacă pe Jidani la subscripţie pentru armată, în vederea că domnitorul promisese că se va ocupa de chestiunea izraelită şi că ei sperau deci să dobân­ dească emanciparea lor măcar în parte 64. Şi într'adevăr că domnitorul îm mesajul său din 6 Decemvrie 1864 spune, că "ţinând seamă de împrejurările locale, guvernul va lua măsu- 62 Intr'un comitet pentru a veni în ajutorul inundaţilor, comitet compus din marii comercinnţi din Bucureşti, figurează ca fruntaşi ai conerciului capi­ talei următoarele nume: Miron V/asta, Constoniin Derussi, Mihail Caliţar, Iosif Holţon, George Coemzopo/ şi Garabet Anuş, (Mon. oţ., 11 Martie 1865). Nici un român. 63 In aceste polemici sunt şi părţi haztii? Aşa Tribuna din 25 Mai 1864 spunănd că în Elveţia Evreii sunt mai rău trataţi decât la noi, brosura "Ro­ mânului" răspunde, că ce au nevoe Românii să iee exemple dela brânzari. :\Tu numai că Sviţera nu este mai înaintată ca noi; dar chair e departe de a putea intra în comparaţie cu noi"(?!) 64 Reforma, 15 Ianuarie 1864. Statutele societălei israelite din Iaşi 1864 Iaşi Aprilie, aprobate de guvern, pun ca scop al societăţei: "dobândirea de drepturi cetăţeneşti din partea Izraelitului. Va stărui a propaga românismul între Izraeliţii din Moldova. Intrucât ştim că dobândirea dreptului de cetă­ ţenie este numai o chestie de timp, von sprijini patria şi vom lupta chiar de astăzi pentru dânsa cu toată energia". [160] 160 ISTORIA ROMANILOR rile cuvenite pentru emanciparea Românilor de rit izraelit" 65. Buna voinţa a domnitorului pentru Evrei se vede şi de pe aceea, că ziarul Constituţiunea atacând religia izraelită, primeşte un avertisment 66. Dacă însă domnitorul se arăta plecat a încuviinţa Jidanilor oarecare drepturi, ţara se opunea acestei tendinţe, şi legea care învoia străinilor dreptul de a cumpăra imobile rurale, mărginea această învoire numai celor de rit creştin, şi aceasta cu toate plângerile ambasadorului francez din Constantinopol pentru această restrângere 67. Chstiunea izraelită fusese însă numai pusă pe tapet în domnia lui Cuza. Seria produsă prin desvoltarea ei este încă în plină putere în zilele noastre *). Starea financiară. - După ce am analizat câteva între­ bări care stau în cea mai strânsă legătură cu starea economică, dar care izvorăsc din alte împrejurări decât din această stare însuşi, să trecem acuma la cercetarea condiţiilor materiale care înconjurau viaţa poporului român, spre a ne da seamă de mijloacele ce-i stăteau la îndemână, spre a se îndruma pe calea civilizaţiei. Dacă privim întâi la mijloacele de care dispunea statul, găsim chiar dela început însă temelia unei grave descumpeniri Între venituri şi cheltueli, care descumpenire îşi are obârşia în înlăturarea de către Convenţia de Paris a măsurilor ocro­ titoare în această ,privinţă, şi îngăduirea deci a pătrunderei spiritului strict care predomina în conducerea daraverilor private şi în acea a daraverilor publice 68. Aceasta se vede chiar în anul întâi al domniei lui Ale­ xandru Ioan 1, când bugetul Munteniei sare deodată de la 40.000.000 în 1859 la 74.000.000 în 1860 iar acel al Moldovei dela 22.000.000 în 1859 la 44.000.000 în 1860; 69 iar bugetul şcoalelor din Moldova se urca deodată dela 1.700.000 la 18.000.000 în 1860 70. Şi dacă acest spor s'ar fi făcut în timpul unei situaţii înfloritoare a caselor publice, tot ar fi mers. Dar în ce stare de destrăbălare ele se aflau la începutul domniei lui Alexandru •• Mon. oţ., 7 Dec. 1864. Evreii se grăbesc a mulţumi domnitorului pentru făgăduinţa conţinută în mesaj. Adresa lor e reprodusă de Courrier d'Orienl 21 (5) lan. 1865 . •• La Patrie, 27 (15) Ian., 1865; l'Opinioti nationale, 16 (4) Fevruarie 1865. 87 Legea din 20 August 1864. Cf. Negri c. Cuza, 14 Sept. 1864. Cores­ pondenta, p. 197. 8. Domnia lui Cuza Vodă. VoI. I, p. 10-11. Ediţia din 1>03. Iaşi. •• Mon. of. al Ţărei Rotn., 13 Octombrie 1860; Mon. of. al Mold., ;} Decemvrie 1859. 10 August 1860. Comp. Analele economice, 1862, No. 9-12, p. 191; Tribuna română, 20 Decemvrie 1859. 70 Mon. of. al Mold., 26 Iulie 1860. Cf. Bugetul şcoalelor pe 1860. ') Aceasta în 1914 când A. D. Xenopol îşi redacta lucrarea. N. E. [161] 161 �-�--�-----�-��--- ��-�--�------ --- Ioan 1 ne-o vor arăta câteva spicuituri culese pe ici pe colea în izvoarele timpului. Casa militară a Moldovei era deşartă'; ofiţerilor nu li se, plăti se lefile pe mai multe luni, şi soldaţii umblau goi şi desculţi. Tot aşa stătea şi casa işcoalelor care nu răspunsese de 1/2 de an lefile învăţătorilor dela sate 71. Co­ misarii de control la finanţe iarăşi nu fusese plătiţi de 7 luni 72. Statul cerşetorea ofrande dela privaţi şi nu se ruşina când i se oferiau. Aşa Teodor Balş i hărăzeşte într'un rând 200 de galbeni, iar călugării dela Neamţ 4.000; mai multe sumi se suhscrise fără procente la împrumul de 8.000.000 de lei 73. In Moldova o cerere de împrumut de 5.000,000 lei cade'", deoarece era sigur, că nu se. va găsi de unde să se împrumute, lipsind creditul, 75 şi aşa mai departe. ' . , � Şi cum se făcuse sporulhugetului ? Nu se dobândise Întâi veniturile trebuitoare şi apoi să se întocmeascăvdupă ele, sporul cheltuelilor, ci se votase maijntâi cheltuelele şi pe urmă, ne­ putându-se găsi mijloacele de acoperire, se recurse la măsuri extraordinare. Ministrul de finanţe mărturiseşte singur, că a ·fost "silit, spre a nu impovora cotitatea contrihuţiei şi a nu recurge la un împrumut, să întrebuinţeze întâi toate rezervele exerciţiului 1859" 76. • Aşa se echilibra însă bugetul numaipe hârtie. De atunci a început seria cheltuelelor peste puterile ţărei, care s'a trăgănat până în zilele noastre, şi a căreia început poate fipus .în bugetul 'anului 1860. .Creşterea cheltuelilor era datorită mai cu seamă sporirei neîncetate a, numărului funcţionarilor vşijadăogirei lefilor 191'. Complicările contabilităţei franceze cereau această sporire, pentru .înzestrarea îndestulătoare a serviciului ţărei, Se proclama chiar un principiu. fatal pentru starea finanţelor noastre; anume că '"trebue . să ne 'ferim de o administraţie puţin costisitoare,şi că pe cât se va cheltui mai mult, peatâta-ţara ,:y;a fi mai bine administrată, principiu în contra căruia În zadar luptase unii' din oamenii bine cugetători ai timpului. Aşa W,inierhalter . ne arată, că în virtutea acestui. principiu salinele care costau .în 1860 suma de 1.171.120 de lei,in 1861îp,ghiţeau cu exploa­ tarea lor, 3.972.471 de lei; iar sporul de .venit ce se câştigase cu, această administraţie mai costisitoare era numai de 995.900 de lei, Încât În realitate era o pierdere de 1.895.451 de lei 77. 71 Generalul Milicescu în şedinţa dtn 30 I'anuarie, Mon. of. al Molâ. 12 Fevruarie 1859 . ." St. .Dunărei, 30 Mai 1859. " Tribuna, 16 Iulie 1859. 74 Mon, of. al Ţărei Rotn., 5 şi 10 Aprilie 1,859. 75 Mori. of. al Mold., 12 Fevruarie 1859. ' 76 Winterhalter în Românul, 23 Noemvrle 1862. 77 Idetn, Ibidem, 30 'Noe1llbrie 1862, confirmat prin expunerea de motive A. D. XenopoI. Istoria Românilor. - VoI. XIV. 11 [162] 162 ISTORIA' ROMÂNILOR Pentru a se echilibra budgetul, se recurgea la evaluări cu totul fantastice care urcau veniturile numai pe hârtie şi tre­ buiau să Iese numai decât un deficit în casa statului. Aşa ve­ nitul contribuţiilor directe se sporeşte în evaluarea dela 53.000.000 la 76.000.000; timbrul dela 27.000.000 la 38.000.000: salinele dela 26.000.000 la 29.000.000 şi a-şa mai departe 78. Este ade­ -vărat că veniturile se adauseră dela un timp, prin întinderea lor asupra întregei poporaţii şi apoi prin sporirea feliului lor. Dar nu se ţinea samă de mai multe împrejurări: mai întâi, -că niciodată impozitele nu produc îndată ce sunt aplicate, tot ce se poate scoate din ele; apoi de rău a voinţă a foştilor pri­ -vilegiaţi care căutau în toate modurile să scape de a lor plată. Se făcea un abuz de tot deochiat cu cererile de iertări de dări, '-pe baza 'certificatelor, de sărăcie, aşa că, ministrul finanţelor -este nevoit să publice, că asemene certificate nu vor mai fi luate 'în băgare de samă, de nu vor fi fost întărite de municipalităţi, pentru a pune un capăt principiului, că "a abuza de averea -statului nu este a abuza" 79. De aceea şi domnitorul, în mesajul ',de deschidere aadunărei Moldovei din 4 Decemvric1861, spune, .Intre 'altele, că' �,greutatea cea mai mare a fost -de a se iniţia ţara la un sistem de dări bazat pe egalitate, pe când până acuma era bazat pe privilegiu" 80. Atât de înrădăcinat era vechiul sis­ tem în cugetul oamenilor, că găsim pe un boier din Roman, Teodor, dând o hârtie, în care spunea, că "preferă să fie spânzurat decât să plătiască birul" 81� Ministrul Mavroghenine spune, că "răul cel mare în finanţele noastre este: neîncasarea contribuţiilor, păsuiala autorităţilor şi lipsa unei contabilităţi regulate" 82. Dar 'nu numai contabilitatea nu era regulată'; nici adunările nu-şi făceau datoria de a vota budgetul la timp. Domnitorul, în me­ sajul său. din 4 Decemvrie 1861 spune, că "dela suirea mea pe tron, un singur budget s'a putut vota şi acesta numai 6 luni după începerea exerciţiului" 83. In zădar convoacă domnitorul adunarea Înaintea termenului ei legal de 23 Decemvrie 1862, pentru a se 'putea vota budgetul pe1863.;,Pân�;;să.,se;,tipăriască. se intră în sesiunea ordinară şi se începe noul exerciţiu (1 Ianuar 18(3) tot cu budgetul nevotat. Din pricina acestor împrejurări starea financiară mergea tot mai rău; cheltuelele sporiau fără a li se găsi mijloace de li bugetului pe 1863 a ministrului de finanţe_�A. Cantacuzen, cetită în şedinţa din 10 Noembrie 1862. Desbaiertle adunărei pe 1862-1863. t s Expunerea proiectului de buget pe 1863, citată in nota prec. ,. Mon. of. a/ Ţărei Rom., 23 Decembrie 1861. •• Mon. of. al Mo/d., � Decemvrie 1861. il Kogălniceanu in cuvăntarea de apărare a minlstertului său Iii şedinţa din 15 Februarie 1861. Procesul verbal al adunărei Moldovei No. XXI, p. 272. 82 Mon. of. al Mold., 14 Noemvrie 1861. sa Mon. of. al Ţ'ărei Rom" 4 Decernvrle 1861. [163] STAREA ECONOMICA 163 întâmpinare; dările şi câte erau nu se încasau, şi rămăşiţele se adunau din an în an tot mai numeroase. Ministrul de finanţe este nevoit să facă mărturisirea cam stranie, că "veniturile din dările directe ar fi supuse îndoielei şi unor variaţiuni neîn- 1 ăturabile" , când este cunoscut- că cele mai sigure venituri sunt tocmai acele directe şi că variaţi unea este însuşirea veniturilor indirecte. "Că în afară de veniturile şcoalelor de 6.832.293 de lei, din. 35.935.618 de lei, venituri din contribuţiuni ' directe prevăzute prin. budgetul Moldovei pe 1860, s'a' încasat numai 28.036.559" 84. Pentru a se acoperi nevoile arzătoare ale sta­ tului, guvernul cere, în şedinţa din 4 Mai 1861, un împrumut de 4.000.000 de lei, "trebuitor spre a plăti amploaiaţiişi sol­ daţii şi a se îndestul a bolnavii cu hrană, lipsa tezaurului pro­ venind din neîncasarea arenzilor moşiilor mănăstireşti şi acea a impozitului ţonciai" 85. In zadar şi acum se ridicase mai multe glasuri, pentru a protesta contra unui asemene sistem. Barbu Catargiu ac­ centuază, fără răsunet, "spaima ce o simţim cu toţii, pentru mulţimea eovărşitoare a cererilor de pensie", iar principele D. Ghica adaoge, că ,;vina acestei stări de lucruri este a acelora care au luat oameni ce aveau încă praful băncilor pe coate-şi i-au pus· în toate serviciile statului, trimiţând la pensie pe acei care puteau servi încă" 86. Setea de a se înfrupta din fondul pensiunilor era aşa de mare că se vedeau pensionari care, după ce primiau pensiunile lor regulat cuvenite, mai cereau pensii viagete 'sau 'chiăr împărţiri dela cutia milelor 87. Scarlat Cre­ ţulescu adaoge, că "pe când se aştepta o mai bună cumpenire a întrebuinţărei veniturilor statului, se ivi înmulţirea de pos­ turi cu lefuri însămnate, din care o mare parte nu sunt decât sinecuri" 88. Mai ales budgetul instrucţiunei creştea fără nici o proporţiune, iar Brătianu declara că el răspunde de această sporire, întru cât ţara are -nevoie de instrucţie" 89. După cele spuse până aici, se înţelege dela sine în ce stare trebuiau să se afle finanţele statului. Funcţionarii adese ori nu erau plătiţi de 6 luni 90. Prin legea din 5 Martie 1862, s'a creat ca sistem financiar, datoria flotantă, de care toate sta- .. Mon, Of. al Molâ., 8 Aprilie ţ861. . •• Mon. of. alŢărei Rom., 9 Mai şi 13 Iulie 1861. .6 Şedinţa din 13 Mai 1861. Mon. al Ţărei Rom., 20 Mai 1861. Vezi mai sus cum Kogălniceanu numeşteIn funcţlf-pe.ipremiarrţl, p.147. 87 Numele Iuncţionarulul care cerea împărtăşire dela cutia milelor, vezi Mon. of. al Molâ., 23 August 1861. Copii lui trăesc încă. Fahulistului A. Doniei ii face o'-pensle viageră pe lângă aceea ce-o primea pentru slujbă. Vezi cele ce le spune Prijbeanu.fn.şed. din 2Q:Martie 1862. Tot aşa ,se face cu Catinca Fotino. Vezi şedinţa din 3 Aprilie 1862. ..." o· -, sa Românul, 7 Noemvrie 1862 . •• Unirea, 25 Fevruarie 1861. •• Romdnul, 21 Februarie 1861. [164] 91 Referatul ministerului de finanţe. Jvion. of. 15 Septemvrie 1862, el'. 'Farunul român, 25. Fevruarie 1862. • 92 Rotnânul, 11 Fevruarie 1862, care reproduce un articol de Grenier din Le.. Constitutionnel. _ . 9. Şedinţa din 26 Fevruarie 1862. Afon. 01., supl. 94 Expunerea ministrului de finanţe, Steege, făcută în. şedinţa din 23 Decemvrie 1864. u Raportul ministrului de finanţe ad-;intllrim :Băţăceanu, publicat în Mon, oţ., 13 Iulie 1864. Comp. Ibld., 14 Ianuarie 1865. Taxa de export se tele caută astăzi să scape pe cât se poate. Bonurile de tezaur erau însă menite a întâmpina cheltuielele, până la încasarea veniturilor. Ba ministrul se fericeşte despre izbânda operaţiu­ nilor, arătând, că "pl:lblicul subscriea mai curând la bonuri eu scadenţemailungide3luni.fiind dobânda 10%. Indată ce ele sunt plătite, sumele sunt din nou reîmprumutate. Suc­ cesul acestei operaţiuni este asigurat şi putem spera, că bo­ nurile de tezaur vor permite a învinge crizele care au necesitat împrumuturi 'oneroase de bancă" 91. E drept că bonurile de tezaur Ieriau pe stat de a recurge la străini pentru împrumuturi; lucru ce se coasrderau pe atunci ca primejdios 92. Erau însă oameni prevăzători care desaprobau. în deobşte orice fel de împrumuturi. Ioan Brătianu spunea cu prilejul unei cereri, de acest fel: "Mergând tot aşa, şi îngrămădind credite peste cre­ dite, împrumuturi peste împrumuturi, nu 'facem alta ceva pentru finanţele statului, decât ce au făcut feciorii de boierii cu ave­ rile 101'''. Cu toate aceste tot Brătianu am văzut,' că aproba orice chel tueli, câ nd era vorba de instrucţia publică 93. Secularizarea vaverilor mănăstire sti aduce de odată un spor însăm:nat hn veniturile statului, 'vf'o 20.000.000 de lei, şi s'ar putea aştepta ca situaţia financiară să se fi îmbunătăţit. Adaosul însă fu înghiţit şi se trecu chiar mult peste el, prin săritura cea vajnică făcută de cheltuelele budgetare de odată dela 13631a 1864. Pe când pe 1862 cheltuelele erau de 124.000.000 şi de 127.000.000 pentru 1863, pentru anul Ioviturei de stat ele se urcă de odată la 204.000.000 din care 166.000.000 ordi­ nare iar 38.000.000 extraordinare. Pentru 1865 budgetul se reduce în chip simţitor la 159.000.000 delei.venituri şi 158.000;000 cheltueli : dar tot în disproportie cu mijloacele reale 94. Nu numai că veniturile jărei, cu tot adaosul averilor mănăstireşti, nu ajungea spre a lor întâmpinare; dar budgetul trebue să fie echilibrat prin un împrumut de 18.000;000, menit a se. plăti primele sumi datorite proprietarilor din obligaţiile rurale. Se în­ ţelege că un urieş deficit se punea în perspectivă, şi ministrul de finanţe Bălăceanu se sileşte să-I justifice prin consideraţiuni retrospective; "că el ar provenii încă din 1860, când la reor­ ganizarea ţărei s'a sporit cheltuelele, fără a se căuta şi veni­ turile di n care ele să fie întâmpinate ; ba încă aceste din urmă s'au micşurat, desfi'inţându-se 'taxa de export" 95. Să se adaogă 164 ISTORIA . ROMANILOR [165] S::rAREA ECpNOllnCA. 165 apoi neîncasarea rămăşiţelor, în lipsă de agel];ţi Îl]desţu�ători; iar cândse înmulţi numărul lor, din sporul cheltuelelor înea­ sărei. Rămăşiţele îngrămădindu-se necontenit, ele nu mai pu­ tură. fi încasate, urcându-se la sumi prea mari pentru contri­ buabili 96. Până la'1 Noembrie 1865 ele erau de 54.000.000 de lei, mai mult de a 1/& parte din veniturile totale ." .. Cu tot sporul personalului perceptorilorvşistemul încasă­ rilor era vicios, perceptorii fiind plătiţi cu J.cfi fixe. In 1865 se scad aceste lefi şi se incuviinţează o remiză dela sumele în­ casate 98. Să se adaogă cătră aceste împrejurări, stăruinţa nea­ junsurilor vechi, nevotarea budgetelor la timp (pentru prima oară se făcu lucrul de camera chemată în 1864-1865 în urma decretărei nouei legi electorale),' evaluarea exagerată a ye�i­ turilor 99, ne deprinderea părţei avute a societăţei cu plata .im­ pozitelor şi tendinţa nenorocită a tuturor autorităţilor de a urca cheltuelele, sporind fun.cţiunile şi retribuţiuni1e lor. fie­ care creaiiune nouă: .coneilii comunale, judeţene, camere 9-e comert, . căutau să obtină lefuri cât mai mari.v.O circulară a ministruln] de externe: Florescu, din 1865 atrage luarea an}inţe, a prefecţilor asupra faptului, că "înfiinţarea comunelor a des­ lănţuit o mulţime de dorinţi spre îmbunătăţiri care Pou start în raport cu mijloacele judetelor, precum: înfiinţarea deşco]i de comerţ, agricultură şi de gimnazii în mai multe oraşe. se: cundare" 100. Aceiaşi circulară deşteaptă .comunele, să ,,'facă a înţelege pe preoţi şi pe ceilalţi slujbaşi, că mai cudeosebire, reînfflnţase, hotărându-se " de astădată, cu înţelepciune, desfiinţareaei ,Aşa' pentru Muntenia, la, un comerţ total de 207 milioane (92,0,9,0.000 import şi 115.000.000' export) era în 1859 un-budget de 44.0'00.000; raportul budgetului la comerţ era la 1: 4.7. In 1860 la un comerţ de 265.000'.000 (94,0'0'0.000 import şi 171 milioane export) se vede un, budget de 74.0'00:000, adecă ra­ portul este de 1 : 3.5 114._ Dar aceasta ar fi fost o îngreuiere pentru ţară, în cazul când în adevăr ţara ar fi răspuns acelesumi pre­ văzuteîn budget. Ea însă, 'din motive expuse mai sus, nu .răs­ pundea aceste sumi. Statul se resimţi mult mai rău de cum .s'ar fi resimţitţara, şi se produse dela început chiar acea des­ cumpenire în finanţe care nu va mai putea li tămăduită şi care apăsă ca un munte pe întreaga domnie 'a lui Alexandru IoanT. In tot decursul domniei acestui domnitor-precumpenirea exportului se menţine, şi era păstrat timpurilor mai noue a întoarce balanţa comerţului în defavoarea poporului român. Aşa tabelele statistice ne dau următoarele cifre pentru import şi export, pentru răstimpul dela 1860-1865, în milioane. 112 Viitorul, 2 Aprilie 1861. 113Vezi Domnia lui Cuza Vodă VoI. I, Iaşi, 1903. Introducere p. 10-1l. ,li, Cifrele sunt luate din Analele Statistice ale lui Marţian, 1861, p.'11 şi 17. Comp. pe 1860 p.18 unde Marţian exagerează însă' cheltuelile făcute .cu absenteismul. [169] Import STAREA ECONOMICA Export 1860- 169 1861-179 1862 -175- 5;23 1863 -3941 1864 - 20(2 1865 - 183 - 779 313 273 318-904 324 401 301-1026115• Tabloul ne arată lămurit, că afacerile comerciale şi deci bogăţia ţărei sporise în cei din urmă trei ani, din ceeace fusese în cei 3 d'intâi. Nu e vorbă, încă de pe acuma se putea între­ -vedea plecarea cumpenei comerţului în partea defavorabilă ţărei, de oarece încă din 1861 se constată o. sporire de 5.000.000 de lei mai mult în importul obiectelor de care producea şi ţara, dovadă că industria română începuse a fi ruinată prin con­ curenţa străină 116. Dar acesta era numai un semn prevestitor lucrurilor ce erau să vină. Şi cu toate aceste Marţian, cel mai mare spirit economist de până acuma al Românilor, se îngrijia de tendinţele de spo­ rire ale importului, cu toată mănţinerea favorabilă a balanţei comerţului. El caută să deştepte lumea asupra primejdiei ce ar putea rezulta din prea marele cheltuelifăeute în ţările s-trăine; "Tot banul, spune el, pe sutele de mii de chile de grâu ce. cum­ pără străinii trec prin mânile a 4-5 indivizi, până ce 1/10 intră in viziunea unui strângător, iar restul cuprins în mâni nepro­ ductive, iesă iarăşi din ţară pe producte străine, la băi şi vo­ iagiuri. Economia rurală afirmă însă adevărat, că orice moşie sau pământ productiv se istoveşte,' dacă productul venitului lui în depărtare se părădueşte U nsoarea pământului se chel­ iueşte în străinătate şi nu se consumă în ţară, spre a ise reda puterea productivă" 117 • . De o cam dată ţările române trăgeau foloase din afacerile lor cu străinătatea, foloase ce se rezolvau în îmbogăţirea pri­ vaţilor, mai ales a agricultorilor şi comercianţilor. Un efect firesc al acestei bune stări a ţărei, fu înmulţirea poporaţiei, Cam dela 1.300.000, cum era maximum pe timpulsfârşitului regimului Ianariot, se urcă în curând la întreite 4,000.000118• '" Analele statistice 1865 şi 1866. Bucureşti,'1867. şi -1868. Comp. --Anale-le economice 1864 No. 17-20, p. 107 şi 121. 116 Analele e�onomice 1862, No. 9-12, p. 96. De exemplu: ceara care 'ln 1859 însu mă la export 19,974 de lei, cade în 1860 la 2.375. Analele statistice, 1860, p. 147. . . 117 Analele economice, 1864. Părerile lui Marţian care criticase adeseori măsurile guvernului, - sunt cu toate aceste reproduse în Monitor. Vezi Mon. oţ., 3 Octomvrie 1865. 118 Isi. Românilor din Dacia Traiană, X, p. 120. Cifra din 1860 este scoasă din acea a contribuabilor Munteniei; 426,000 în 1852 şi 569.000 în 1860, [170] 170 ISTORIA ROMANILOR Ioan Brătianu arată în şedinţa din 17 Fevruarie 1861, că "anul trecut este ştiut, că a întrat 8.000.000 de galbeni în ţară numai pe grâu şi pe porumb şi este ştiut, că din an în an. producţia progresează repede la, noi; căci anul acesta (1861) s'a sămănat mai mult decât anul trecut şi în acela mai mult decât în anii de mai înainte; bucatele s'au vândut mai bine; banii au întrat în ţară, cu toate că criza n'au încetat a ne bântui" 119. Cu toate aceste propăşiri ale puterilor productive ale ţărilor române, este foarte nimerită băgarea de samă a ziarului Ţăranul român când spune, că "strâmtorarea noastră provine­ de acolo, că nevoile noastre s'au înmulţit, fără să se sporiască. şi mijloacele de ale îndestula. Cum putem întâmpina cele mai rafinate trebuinţi, aplicând şi astăzi mijloacele cele mai bar­ bare" 120? Băgarea de samă nu se referă însă la nevoia de a rafina şi productele muncei şi ale înălţa la nivelul nevoilor vieţei mai subţiri pe care începusem a o trăi; de a nu se mulţămi numai cât cu producţia de obiecte brute şi de a tinde la desvoltarea industriilor. Preocupată de marea chestiune a timpului, numita foae aplica cugetările ei la munca silită a ţăranului. Nu lipsiau însă şi alte băgări de samă încă mai adânci şi mai nimeritoare de adevăr. Aşa bună oară tot Ţăranul român lua aminte, că. la noi totdeauna preţurile pe gl âu sunt bune, când este lipsă. de grâu în, alte ţări" 121. De pe atunci se pusese degetul. pe Ul�a. din rănile felului nostru de producţiune .care nu poate aduce: foloase îmbelşugate, decât când agricultura merge rău în ţă­ rile ' celelalte; că bogăţia noastră atârnă de lipsa şi de nevoile altora, iar nu de a lor bogăţie şi indestulare. Tot de pe atunci însă se găseşte şi rădăcina unei păreri ce încă nici astăzi nu a dispărut, anume că ţările române ar fi pline de bogăţii nedes­ fundate 122, părere ce ne a făcut cel mai mare rău, împingându-ne la cheltueli nesocotite, pe baza unei închipuite bogăţii. In rea­ litate am fost şi suntem o ţară săracă, a căreia producţiune atârnă, nu numai de munca omului, ci şi de nestatornicile îm­ prej urări atmosferice. Starea economică a ţărilor române mergând bine, oamenif se îmbogăţiau; şi fiindcă această îmbogăţire era uşoară şi re­ pede, nu se punea preţ pe a ei dobândire. Câştigând mult şi lesne, oamenii se desprinse se a cheltui tot aşa de uşor pe obiecte neproductive, dându-se la o viaţă luxoasă şi destrăbălată, în ceeace ar urca numărul total al sufletelor (aproximativ câte 5 de cap de familie)­ la 2.500.000 pentru Muntenia, deci la 4.000.000 pentru ambele ţărl. Analele­ statistice, 1860, 1, p. 109. 119 Mon. 'of. al Ţărei Rom., 18 Martie 1865, suplement. ". Ţăranul Român, 19 Noemvrie 1861. 121 Ţăranul Român, 18 Fevuarle 1862. 122 Barbu Catargiuin şedinţa din 10 Ianuarie 1861. Românul 13 Ianuarie 1861. Ţăranul Român, 18 Martie 1862: "prodigioasele resurse ale ţăret noastre"; [171] STAREA ECONOMICA --------------------- 171 loc de a aduna capitaluri prin economie. Un corespondent din Bucureşti al ziarului Concordia Română din Budapesta iea aminte eu mult cuvânt, că "aice, Românii îşi rnâncă averea şi pradă puterea cea înăscută a ţărei lor, numai pentru a trăi o viaţă de stat ce se poate asămăna cu acea a unui vagabond prădător care, fără a mai cugeta la viitor, mâncă şi bea şi risipeşte toate numai spre a-şi face placul momentului în care trăeşte" 123, Asupra clasei conducătoare îmbogăţirea ţărilor române .avu deci un efect demoralizător; iar casa statului nu beneficia precum ar fi trebuit, din sporirea afacerilor, mai ales din cauza refuzului acestei clase de a participa la nevoile statului. Cât despre clasa ţărănească ea se infrupta foarte puţin -din sporul de avuţie a ţărei. Ba din protivă cu propăşirea marei .agriculturi se restrângeau mijloacele de traiu ale săteanului, -de oarece ·pământul de imaş şi de Iânaţ de care avea nevoie pentru vitele ei, dela ingustareapământului prin Regulamentul -Organic 124, se scumpia necontenit, şi pentru a-l avea, trebuia -să-şi robiască tot mai mult munca la 'proprietar. Apoi această muncă se îngreuia pe fie ce zi prin cerinţele tot mai întinse ale proprietarilor, şi faţă cu sistemul barbar al execuţiunei rămas .din vremile mai vechi, condiţia ţăranului trebuia să se înrău­ tăţască. In afară de circulara lui Kogălniceanu raportată mai .sus, în care cere dela prefecţi ca se considere şi pe ţărani ca cetăţeni, mai avem mărturisiri asupra condiţiei în care se afla ţărănimea, în răspunsurile unor comisiuni agricole. Acea din judeţul Gorj constată, că "două din trei parţi din locuitori .sunt lipsiţi de nutriment, de îmbrăcăminte şi au locuinţe. ca .anirnalele, şi aşa sunt chiar moşnenii ce mai au o sfoară de pă­ mânt şi a căror avere constă în câţiva pruni plântaţi şi din care după ce fabrică ţuică, nu se mai desbată până nu o ispră­ vesc, neîngrijind câmpul şi cultura" 125. Doctorul Felix, sin­ -J�urul igienist al timpului şi. unul din, oamenii ce au pătruns cel. mai adânc cu ochii în viitor, constată în chip aproape ob­ .ştesc răua stare aţăranului "care nu mănâncă bine şi de aceea .e leneş; el nu mănâncă decât prea puţină carne şi foarte rar lapte. In Muscel bunăoară, pentru 80.000 de lo<;l,li,-tori se con- .::sumăpe fiecare an 1200devite,:500:'�e"porci, 1200 de miei, 160:000 de paseri şi 55.000 ocă de pastramă, adecă un miel la 66 de locuitori pe an, un bou la 53 de locuitori pe an, un porc la 120, 2 paseri de locuitor şi 277 de dramuri de păstramă pe .an", Vitele locuitorului sunt foarte prost îngrijite. Nutrimentul obştesc al ţăranului e mămăliga. Dacă acest sistem de înşălă­ .ciune a stomahului va mai ţinea câteva zecimi de ani, rezul- 123 Concordia Română, Budapesta, 18 Septemvrie 1861. ,24 Comp. Domnia lui Cuza Vodă Voi. 1, p.430. Iaşi 1903.'!Comp. Istoria Românilor, XI, p, 113 şi urm. ,.o Mon. oţ., 15 Martie 1862. [172] 172 'Vat,uI va fi o mizerie analoagă aceleia ce se poate videa în Ger­ mt1iiia, în locurile unde se nutresc cu cartofe. Nutrimentul prost devine adese ori cauza beţiei. Stomahul săturat de bu­ ruene şi de mămăligă goală, cere un aliment iritator. Sătencrle dau şi copiilor de 'ţâţă, rachiu. Pelagra a apărut în 184fî � 'acum numărul e mic, dar zicem: caveant consules" 126. Pentru ce toate aceste lipsuri în îngrijirea de interesele adevărate ale ,ţărei? Pentru că, cum spune Viitoml: "Astăzi se -face politică şi nimine nu gândeşte la administraţie şiM­ gâniz::ire" 127. Şi să nu se creadă cumva, că preocuparea eu ma­ rele act al Unirei paralizase, pentru timpul cât el se Irămăn­ tase, puterile clasei, conducătoare. Şi după ce ea se realizase, tot politica în intălesul cel rău al cuvântului, adecă intrigile 'şisăpările mutuale, rivalităţile şi duşmăniile de persoane, ocupă activitatea ,0amerii1or conducători. Foarte drept spune o scri­ soare ,din Bucureşti, că "şi cu unirea adunarea în nimic nu s'a schimbat; atâta numai că patimile saa făcut mai , evidente. 'tot noi eram în Iaşi, tot noi suntem în Bucureşti ; tot noi a111 fi si înChina" 128. , , , p'olitica economică si domnia lui Alexandl'u IOal1 1. - De şi interesele economice veneau numai pe al doile plan în preo- 'cupările tuturor, guvernelor ce se succedau la cârmaţărilol' române, totuşi bine înţeles că acele interese nu puteau fi lă­ sale cu totul în părăsire, întru cât mai ales, faţă cu nevoile crescătioar:e de mijloace băneşti, era firesc lucru de ia căuta să, se g�sasc'ă acele mijloace şi îmboldirea vieţei economice. Aici fnsă videm cât de nepregătite erau timpurile pentru această "lucrare atât de delicată şi mult mai greurle aplicat, decât 66- piarea şi introducerea cu toptanul a legilor şi regulamentelor , franceze. Nici tin, principiu nu călăuzia purtarea elementelor ocâr­ muitoare în conducerea afacerilor economice, sau mai hine pdncipHle pUse înainte erau şi ele luate d'n ideile franceze" fără hagare desamă dacă ele se potrivesc sau nu cu starea ţă­ rllorromâne. Aşa domnitorul spune în mesajul său din 6 Decent­ vffe 1859, că "noi nu admitem nici un sistem protector; ba sunte,;n fericiti că în pămâhtul. nostru, nu există încă nici una , din acele ind�strii artificiale ce nu pot să se ţină, decât prin puterea unor legi speciale". Cu toate aceste, şi în contrazicere cu acest principiu liber-schimbist, el face o excepţie pentru 12' Analele economice, 1861 p. 62. Ce cuvinte profetice I Astăzi avem 40.000 de pelagroşi şi numărul lor sporeşte cu o repejune înspăimântătoare, , In·'1898eraq18.000. '27 Viitorul, 7 Iunie 1861. 8 Tribuna română, 3 Martie 1851. [173] industriilecărbuneluf şia fierului 129� Acest, loc din manifestul domuitorului Tu apreţuit într'un chip foarte favorabil de &0- eietatea de economie politică din Paris, unde domnitorul era membru, şi care societate era alcătuită din Iiber-schimhişti. .Oamenii politici ce-şi făcuse studiile şi în Germania.. cea de pe atunci protecţionistă, precum era Kogălniceanu, împăr­ tăşiau alte vederi. In profesia lui de credinţă din 14 Fevruarie 1860 cătră alegători, el spune, că "este pentru libertatea in­ dustriei si a comertului care si astăzi sunt asa de liberi, încât străinii au ajuns â fi mai favorizaţi decât' pămâl1tenii.lnsft întru cât vom fi încunjuraţi' de state cu sistem-protectionist, Întru cât vom avea jurisdicţie consulară, voi stărui pentru ocro­ tirea comerţului şi' a industriei naţionale care, de abia năs­ cândă, are trebuinta de o deosebită îngrijire din partea guver­ nului" 130. Kogălniceanu şi caută să pună în lucrare, ca mi­ nistru, profesia lui de credinţă de deputat, cerând dela pre­ fecţi, să îndrume pe proprietari la creşterea cailor pentru: ar­ mată ;"căci ar fi trist, ca necontenit să năzuirn la străini, chiar pentru acele ce le putem găsi la noi" 131. Tot Kogălniceanu mai iea măsura a se înfiinţa răşădniţe .de copaci de pădure în Vlaşca, Braila şi Iaşi 132, spre a reîntregi pădurile, ale căror pustieri începea să-şi arăte urmările în secetele -neobicinuite şi în revărsările de ape tot atât de cumplite. Dar la atâta se mărgineşte politica protecţionistă a lui Kogălniceanu: Şi cum putea el să facă mai mult pe acest tărâm, când era rupt şi hă­ răţit în toate părţile de opoziţia ce tindea să-I sfăşie '? . Faţă cu asemene stare ajspiritelor, nu trebue să ne mi) răm, .dacă videm păstrându-se taxa defi % asupra exportului, prin care se scumpiau productele ţărei şi se îngreuia desfacerea lor în străinătate, cu toate' că, unii oameni cu vederi mai largi, precum era Ion Brătianu, .cereau desfiinţarea ei şi atribuiau chiar şi criza economică, ce hântuia Muntenia la începutul nouei domnii 133. Cu începere dela 1 Ianuarie 1862 taxa pe ex­ port se desfiinţază ; însă, lucru caracteristic pentru ideile tim­ pului, desfiinţarea ei nu, se face din oonsideraţii.veconomice, ci din motive politice. Anume tot pe atunci Turcia schimbă şi ea politica ei vamală, reducând taxa de export dela 8 la 5 % şi urcând pe cea de import dela 5 la 8%. schimbarea care lăsa să se intrevadă o licărire de interes economic în capetele în­ fundate de pe malul Bosforului. Indată ce Negri află de trătările Porţei în această pri­ vire, . el sfătueşte pe domnitor ca; în loc de a reduce taxa de ,,9 JJ!Ion. of. al Moldovei, 7 Dec. 1859. 13. Steaua Dunărei, 19 Fevruarie 1860. 131 j'don. of, al Motâ., 9 Dec. 1860. 182 Mon, Of" 14 Sept. 1864, Comp. Ibid. 14 Martie 1865. 133 Mon, of" al Ţ'ărei tom" 13 Iulie şi 2 Aug, 1860, [174] 174 ISTOHlA ROYfAN[I,OR export dela 8 la 5 % precum făcea Poarta, se o suprime cu totul, iar cea de import să o Iese tol la 5 %, spre a nu părea că urmează pe suzerana ei în întocmirea treburilor materiale şi a întări astfel poziţia autonomă a Principatelor-Unite, documentată prin încheierea de tratate de comerţ deosebite 134. Se înţelege însă că acest chip de a apăra interesele politice, prin măsuri economice nechibzuite şi nestudiate, aducea un mare rău, o descumpenire în budgetul ţărei, a căreia venituri fură de odată redusă cu suma însămnătoare de 8.500.000 de lei, fără a se pune nimic în loc 135. Această împrejurare sili pe guvernul din 1863 să reînfiinţezetaxa pe export .. , Aceiaşi idee îl-conduce şi,�în ches­ tiunea participărei ţărilor române la expoziţiunea universală din Londra, din anul 1863. Guvernul se hotărîse să iee parte la aceaexpoziţiune, obţinând făgăduinţa unui loc deosebit de Turcia. Comitetul expoziţiunei, se vede după stăruinţele ambasadorului otoman, .revenind asupra acestei dispoziţiuni şi punând Principatele la 'un loc cu Egipttilîn cuprinsul locului atribuit împărăţiei turceşti, guvernul român se leapădă de ideea împărtăşi rei la acea expoziţie, cu tot interesul cel mare ce-l avea de a face cunoscute Apusului productele pământului românesc 136. lncheindu-se tocmai pe atunci o convenţie tele­ grafică între mai multe state europene, ocârmuirea Principa­ telor declară că aderă la ea, în contra părerei Turciei care credea că nu e de nevoie o atare adeziune a României, întru cât sub­ semnătura ei obligă şi Principatele. Paralel cu această eman­ cipare continuă de sub epitropia otomană, C. Negri declară capului poştelor turceşti, că dacă Poarta va mai întârzia cu plata cătră statul român a datoriei rezultate din tranzitul de­ peşelor turceşti, depeşile nu vor mai fi transmise 137. Mai târziu Principatele-Unite încheie o convenţie telegrafică şi cu Rusia 138. Cât de puţin se gândiau oamenii conducători la interesele curat economice, se vede din o măsură care acopere de ridicul pe acei ce oIuară.idarpe care ei o.hctăresc în deplina 'seriozitate a unei coapte chibzuinţi. Anume, fiind nevoie de seamăpentru bolnavii din spitale, consiliul miniştrilor dispune să se facă o comandă de cârpe vechi la Paris, pentru procurarea materia­ luluitrebuitor. Guvernul francez, crezând că o asemene co­ mandă avea de scop a alimenta fabricele de hârtie ( 1) din Prin- ')", , ,.. ,o< Negri că/re Cuza, 2 Fevruarie 1861. Corespondenta, p. 80. l35 Mon. of. al Ţărei Rotn., 7 Aug. 1861. ]\1[011. of. al Mold., 11 Sept. 1861. 13' Scrisoarea lui Alecsandri din 10 Ianurie 1862 în Mon. 01., 14 şi 18 lanurie 1862. Comp. Românul, 14 lan. 1862 şi Ţăranul Român, 4 Fevruarie 1862. 137 Papadopol-Calimah, Amintiri, p. 42G. Cf. Negri c. Cuza 24 Martie 1861, Corespondenta, p. 99 . ... 111011. oţ., 4 5i 7 Decemvric 18G2. [175] STAREA ECONOMICĂ 175 eipate, opreşte exportul cârpelor. Că nechibzuinţa unui asemene act fu simţit de oamenii timpului, se vede de pe chipul cum el este comentat de. Marţian care, ce e drept, privia măsurile eco­ nomice în ele însăşi, şi nu prin ochelarii politicei. "Ce trebue să se creadă despre economia societăţei noastre, când până. şi zdrenţele trebue' să le aducem din străinătate!" 139 Şi dacă nu ne îndreptasem măcar către un loc mai puţin îndepărtat ca Parisul, aceasta o făcusem mai ales din interese politice; pentru a da de câştig "marei noastre surori". Urrnându-se mai departe cu reorganizarea ţărilor române; după sistemul şi cu elemente din Franţa, se aduc în 1861 doi ingineri, Drumont şi Bonnet, unul ca inspector general altul în însuşire de şef al serviciului drumurilor, ai căror leafă însuma împreună cifra însămnătoare de 150.000 de lei pe an ; 140 apoi un inspector reorganizator al finanţelor, Franeois du Coudray 141, In afară de această introducere a elementelor tranceze în Prin­ cipate, se urmează înainte cu trimiterea de tineri pe socoteala statului în Franţa. Astfel se trimit trei stipendişti la studiii navale la şcoala din Brest 142. Trimiterea sta în legătură cu în­ fiinţarea flotilei şi cu promulgarea unui regulament de navi­ gaţie 143. Apropriarea civilizaţiei franceze merge însă până la imitarea unor aşăzăminte ce nu aveau în Principatele-Unite nici un temeiu de a fi. Aşa se înfiinţază în Bucureşti o casă pentru invalizii militari, imitaţie a Otelului Invalizilor din capitala, Franţei, cu teate că invalizi.în �d�*ă;Patul înţăles al -cuvântuluf nu se puteau întâlni în ţările române. Doamna contribue cu. 300 de galbeni, din caseta ei, la înzăstrarea acestui aşăzământ 144. Cât de puţin pricepută era. însă ocârmuirea în daraverile economice se vede din următoarele fapte mai caracteristice: Intâi că se desfiinţază coşerele de rezervă, una din crea­ ţiunile înţelepte ale Regulamentului Organic în o ţară a căreia existenţă se baza în întregimea ei pe. o producţiune aleatorie. Se aducea ca argument în contra coşerelor, că depunereapo­ rumbului în ele se făcea neregulat şi că, fiind el păstrat în rele condiţiuni, se strica; împrejurări care, precum observă Ioan , •• Mon. of. al Ţărei Rom., 8 Iunie 1861 Ct, Analele economice, 1861. p, 101. ,.. MOl!. 01. al Ţărei Rom., 26 Mai 1861. Mon. 01. al Moki., 23 Mai 1861. Unirea, 3 Iunie 1861. 141 Voix de la Roumanie, 2 Noembrie 1861. 1<2 Mon, 01. al Ţărei Rom., 8 IuniefS61. Ha Mon, of. al Ţărei Rom., 19 Ianuarie 1861. Mon. 01. al Mold., 24 Oct, 1861. Regulamentul în Mon. oţ., 4 Oct .. 1862. ,.4 MOI!. oţ., 27 Oct. 1862. Regulamentul casei invalizilor. Ibidem, 280ct. 1862. Le Siecle 2 Sept. 1862 spunea foarte bine: "Un' des cotes curieux de la nation roumaine c'est son esprit d'Imltattorr.dertoufcaqut est Iraneais, L'amour pr?pfe.ş,alQis n'a. c(lrţ�ş, Tit)� a y: redire; mas "les 'vielles habitudes des ,B.9!umains, certains Interăts s'aecommodent-Ils aussi bien de I'Introduction universelle de, notre systeme de gouvernement" 'f [176] 176 LSTORIA ROMANILOR Ionescu, puteau îndreptăţi numai reforma sau îmbunătăţirea, iar nu desfiintarea coserelor 145. O altă împrejurare, în care se vădeşte nepriceperea ocâr­ muirei în ale economiei, priveşte cultura viermilor de mătasă. Putinţa acestei culturi fusese mult înlesnită, prin mă­ surile luate de principele Ştirheiu, de a planta duzi în multe părţi ale Munteniei. Incă din 1852 acelaş domnitor luă măsura de a întroduce sămânţa milaneză care îmbunătăţi mult pro­ ducerea" borangicului. In 1857 George Coemzopol, starostele bogasierilor din Bucureşti duse la fabricile de matasă din Lyon probe de horangieul nostru şi capătă încurajările cele mai mari. In 1859 el se uni cu G. Cantacuzino, V. Nicolici, ViDbedeanu şi N -. Andtonescu în o societate (compania sericicolă)peritru cultura mătăsei, şi ei înfiinţară o fabrică pe moşia Dămăroaea, In darea de samă it activitătei anului 1 a acelei societăţi, cetim : "Aducând o maşină cu 160 de roţi după metoada pertecţionată din Lyon, 4 femei torcătoare, modele şi un maşinist, am operat în vara anului 1859, cu multă înlesnire, manipulaţia a 10.000 ocale de gogoşi, cumpărate numai în piaţa Bucureştilor, şi am extras 409 oca:le matasă de cea mai fină calitate,' aprobată de fabricanţii din Lyon unde s'au trimis spre vânzare, formând ca la 40 de feţe române să toarcă după metoada perfecţionată 1�6. O împrejurare cu totul întâmplătoare trebuia rînsă să abată pe o cale greşită, mersul acestui fericit început, şi să aducă În curând ruina unui fel de ocupatiune ce părea menit a spori într'un chip îmbucurător producţiunea ţărilor române. Anume se ivise în Franta o boală în-vermii de mătasă. si crescători de aici căutară să-şi regenereze sămânţa. Ştiind, din vizita lui Coemzopol la Lyon, ca în ţările dunărene se cultiva mătasă, veniră aici spre a căuta, însă nu fire, ci sămânţă, a căreia pro­ ducere exclude- pe acea a mătăsei 147. Producerea săminţei, când poate fi desfăcută, aduce însă însutit folos decât aceaa mătăsei. Indernnaţi prin preţurile ne luai auzite ce Francezii' oîe­ riau pentru sămânţă (până la 100 de galbeni ocaua), toţi producă­ torii din Muntenia se puseră pe produs sămânţă, daunând. în mod îndoit cultura la care se dedau; mai întâi fiindcă o înde­ părtau de modul ei trăinic de punere în lucrare, pentru unul ce era să ţină numai cât timp boala era să bântue Franţa; apoi prin aceea că, deprinzându-se cu câştiguri mari.veran. să deş­ preţuiască pe acele mai mici, dar statornice, ale producerei ,10 Ţăranul Român, 3 Fevruarie 1863. 146 Din cauză că gândacii trebue lăsaţi să iasă (fin gogoşi, pe care îi sparg, rupând firele. Pentru a păstra gogoşii spre tors, trebue încălziţi, omorănd astfel gândaciidin ei.. . . . 147 Analele economice, 1860,. 'I'rim, II, p. 49. Statutele companiei 'seri- cicole în Mon. of.' al Ţ'ărei BoIiI., 18 Iunie 1860.. '.. ." . . " [177] BTAR.EA E'CO.NOMIC.c\. 177 şi pentru 300.300 lei sămânţă 904.273 3.482.781 4.281.528 11.300.178 148 mătăsei. Cultura sământei se şi desvoltă într'un chip aproape de necrezut. Anume, în afară de cele 10.000 ocale de" gogoşi n:J;refăcuti în mata să în anul întâi, la fabrica dela Dămăroaea, se mai' exportă în: 1859 pentru 34.526 lei gogoşi 1860 100.443 ][861 202.482 1862 125.273 ] 863 100.452 Marţian şi aici văzu greşita direcţie a activitătei pro­ ducătoare şi dădu strigătul de alarmă. El" spune încă în 1861, in plina înflorire a comerţului săminţei şi a producţiune gân­ dacilor: "Numai o cauză întâmplătoare Iavorizază atât de mult exportul săminţei. Ne bucurăm de un folos mai mare, dur foarte efemer, şi în loc să întroducem în ţările străine ma­ tasa noastră şi să ne asigurăm o vânzare permanentă a pro­ duetului nostru, ne am ruinat însuşi fabricaţiunea pe mai mulţi ani" 149. Compania sericicolă cere chiar dela guvern oprirea exportului săminţei şi învoirea numai a celui al gogoşilor. Ocâr­ muirea însă videa numai partea financiară a lucrului. In. o cir­ culară din 3 Noemvrie 1862 a ministrului de interne, se spune: "De câtva timp această industrie a- luat o desvoltare conside­ rabilă şi va aduce în ţară capitaluri care se pot număra între veniturile principale ale ţărei. Ministerul, având în videre aceste foloase, a luat şi va lua toate măsurile putincioase pentru pro­ păşirea acestei industrii" 150. Dar tocmai măsura de căpitenie, cerută de compania seri.Icolă, nu este luată de minister, şi În. curând stângându-se boala gândacilor din Franţa, sămânţa incepe a nu mai fi căutată şi doi ani după ce exportul din cul­ tura gândacilor ajunsese la 11 milioane, el cade la 11.000 de lei 151! Cu toate aceste, în un articol înserat în Monitorul oficial, se atrage luarea aminte, ca nu cumva "să facem şi cu gândacii, după cum am făcut cu inul, cu cânepa şi cu stupii. Inul era - o bogăţie mare pentru ţară, dacă am fi pus mult; am fost însă nepăsători şi am păgubit. Albinele nu ne cereau mai nici o muncă şi ne aduceau foloase; le-am părăsit şi pe' dânsele şi a început �? ne vină ceară din ţări străine. Tot astfel, vom plăti şi eu creş- 14' Analele economice. 1861 p. 68; 1862 p. 136 şi 1866, IV, p. 105. Cf. Obedenaru, La Rouinanie economique, p. 167. A. D. Xenopol Studii economice, Craiova 1882, p. 56, Industria mătăsei devenise aşa de însemnată, că trebue 8. Ministrul M. Costache impune iar neguţitorilor plata patentei; noue protestări din partea consulilor olandez şi englez. Lu­ crurile mers eră aşa până la votarea legei patentelor în Sep­ temvrie 1860, prin care lege se egalizau în această privire ne­ guţitorii străini cu acei pământeni. Dacă însă era vorba de cproteguirea industriei şi .a co­ merţului indigen contra celui practicat de străini, nu era În­ destulător a se pune pe o treaptă egală ambele elemente, căci lăsate de sine, din multe pricini, industria şi comerţulbăşti­ naşilor nu putea ţinea concurenţa cu străinii. Şi breslele ce tot mai existau, - de , .. şi. aproape nimicite ca aşăzăminte ocroţitoare, căutară de a apăra pe altă cale îndeletnicirile cărora ele- preşi­ deau, Aşa breslele din Bucureşti 169, în scopul de a apăra pe Români contra concurenţei străine, cerură măsura de a supune pe neguţitorii şi industriaşii străini care voiau să se înscrie în bresle, Ia darea unei chezăşii cuprinzătoare, că străinul negu­ ţitor: 1) se va supune legilor ţărei în daraverile sale cu pămân­ tenii şi nu va invoca protecţia străină; 2) că va da cu venitul respect starostelui breslei; 3) că va contribui la cheltuelele ceremoniilor şi la sărbarea patronului breslei 160. Ministrul Epu­ reanu în Muntenia casază aceste' dispoziţii pe motivul, că sta­ rostii nu. ar avea căderea a determina juridicţia căreia trebuiau 'să se supună străinii; iar asupra cererei de căpitenie, acea pri­ vitoare la participarea străinilor la cheltuelele breslei în care se înscrieau, ministrul întimpină într'un chip îngăimat, că ea ar fi îndeplinită prin condiţia formulei de garanţie, lucru ce nu se întâmpla de loc; de oarece formula prescrisă de ministru, ras Art. XIV din anexa lit. P. In cercetarea sămilor pe 1856 prezentată adunărei din 1859 Tribuna Română, 5 Iunie 1860), se spune că "darea străi­ nilor era numai de 1003 lei, din pricină că neguţitorii străini eu .deamănuntul -refuză a -lua 'pateută ; "iar guvernul niciodată n'a avut curajul H aplicaIegea". 15' Pe la 1860. erau încă in Bucureşti următoarele bre-le mari (afară de cele mici): Boqasierii (staroste G. Comemzopol), Coiocarii subţiri (G. Rădu­ lescu), Argintarii (1. Şerbăuescu), Braşouenii (1. Sotir), Croiioril (C. Ionescu), Bacan ii (P. Fotinov), Şalarii (1. Constantin), Pantoţarii (N. Ionescu). Vezi Mon. of. al Ţărei Rotn., 15 Octombrie 1860. 160 Aceste cheltueli era însemnătoare. D. Ionescu-Gion, Istoria Bucureştilor. Bucureşti 1869, p. 743 spune, că "breslele ţineau foarte mult - până la bătae tncluslv -la şariul lor şi, în dorinţa de a se intrece unele pe altele, munciau din zor, îşi făceau concurenţă la toartă pentrn bogăţia stea-guhli breslei, pentru măreţia serbărei lor anuale, când mergeau la anume biserică, la anume icoană ea să serbezc praznicul şi pe patronul hrcslej ". [180] 180 IS'l'ORIA ROMA.NII,()R ------�------ În locul chezăşiei cerute de bresle, impunea rgarantului unui -neguţitor străin, să chezăşluiască numai . plata patentei şi a zecimilor adiţionale, dar prin nici un cuvânt nu se pornenia de cheltuelele particulare ale breslei. Guvernul, cum ci spune chiar pe faţă jurnalul de casare a dispoziţiilor luate de bresle, avea interes' Immaia Clasa grabnic pe patentarii străini şi' a nu-i îngreuia cu alte plăţi; pentru ca mai uşor să răspundă pa­ tenta; deci urmăria numai un interes fiscal şi de loc scopul de a protegui comerţul şi industria băştinaşilor contra concu­ rentei străine. , In această prigonire a intereselor 'economice pe baza îis­ calitătei, guvernul era sprijinit de opinia publică, chiar din partea organelor 'opoziţiei, precum era Conseruaiorul proqtesisi, organul partidului dreptei şi al majorităţei adunărei, care df,. o zdravănă lectiune starostilor ce se incumătau a Imi. dispo­ ziţiile de mai sua.spunând, că "ei al' vroi să creeze stat în stat; că s'ar amesteca în daraveri unde nu au ce căuta, de oarece starostii nu sunt altă ceva decât agenţii fiscului pentru strân­ gerea contribuţiei 'din patentă" 161. Tot aşa şi Neculai Docan. membru în comisia centrală, cu prilejul desbaterilor unor zecimi adiţionale ce trebuiau să fie impuse în folosul camerilor de comerţ, care trebuiau să înlocuiască breslele; susţine, că "sta..c rostiile şi corporaţiile nu slujesc decât spre a împiedeca libera desvoltare a meseriilor, oprind arbitrar pe indivizi a trece din o branşă în alta şi împovorându-i cu Ielurimi de dări spornice: necunoscute fiscului" 162. , Trebue să amintim, însă, că scutirea breslaşilor străini de a suporta cheltuelele breslei care se face în Muntenia ahia in 1860, în Moldova fiinţa încă din anul 1838, când Mihai Sturza prin un ofis al său dispusese, ca ;;Evreii"peste taxacătră stă­ pânire (taxa .Iidovilor) admisă dela naţia .lor şi altă dare spre ţinerea de spitale şi pentru cei nevoieşi dintre ei, nu pot fi În­ datoriţi a mai plăti şi deosebita zeciuială, în trebuinta bres­ lelor ce nu sunt de neamul lor" 163. . Această anteriori tate a' desfiinţărei îngreuierei comercian­ ţilor şi' industriaşilor străini în Moldova decât in Muntenia. unită cu puhoiul evreesc ce a inundat pe cea d'întâi, explică cum se face că în această ţară distrugerea îndeletnicirilor ec(}­ nomice din mânile Românilor a fost mult mai adâncă decât în Muntenia. De, aceea, pe când în Bucureşti breslele erau' încă pline de neguţitori şi de industriaşi pe la începutul domni.",'! 161 Conservatorul progresist, 28 Octomvrie 1860. 162 Protocolul şedinţelor com. centrale XXI, 15 Iunie 1860. rea Manualul administrativ al Molâ., II, p. 45. Comp. Istoria Românilor din Dacia Traiană, XI, p. 180. [181] 'STAREA ECONO\\n()miei. .Ca măsuri :fiscale cităm: Părăsirea sistemului arendărei vămilor care aducea numai 6 milioane 300.035 de lei venit pe an, pentru ambele ţări şi dela. 1861, exploatarea lor în regie, ceeace urcă de. odată -veniţul. lorla 11.029.:9191 ei 1�!! ..întred ucerea. contabili tă ţei fran­ ceze care are de efect a mai restrânge abuzurileouhanii-puhlici.V'"; facerea unei legi de urmărire pentru împlinirea contribuţiunilor, lăsate până acuma la bunul plac al birnicilor 171; concentrarea tuturor lucrărilor relative la agricultură la ministerul lucrărilor :publice; înfiinţarea camerilor de comerţ, consiliilor de igienă, medicilor de plasă; înfiinţarea tipografiei statului prin pre­ facerea acelei dela Sf. Sava. Toate aceste măsuri, bune în ele :însăşi, aveau de neapărată urmare sporirea funcţionarilor şi îngreuierea budgetului. Tot în această direcţie împing şi alte măsuri Ce nu stăteau în legătură cu acele financiare, precum regularea ierarhiei militare şi sporirea efectivului armatei dela 7252 la 10.573 în 1861, afară de dorobanţi 7579 şi de grăniceri 4637 care rămân tot la acelaş număr; organizarea inspecţiilor .şcolare, acea a seminarilor a consiliului şcolar superior pro­ -vizor, elc.172• Măsuri ţintitoare la schimbarea stăreimateriale a ţărei :'Se ieau puţine. In primulIoc trebue amintite silinţele pentru -sions", La presse d'Orieni, 14 Decemvrie 1864: "Le prince regnant avait vu personnellement avec regret la persistance du conseil d'Etat il refuser aux -Ottomans et aux Juifs le droit de proprlete". 188 Analele economice, 1860, I, p. 15 . ... Mon, of. al Ţărei Rom., 28 Martie 1861. 110 Ibidem, 31 August 1861. Mon. of. al Mold., 25 Noemvrie 1861. 111 Din 31 Martie 1862. Mon. oţ., 9 Mai 1862. 172 Asupra acestor legi vezi Mon. 0/., din 2 Aprilie, 11 Iunie, 4 şi 15 .August, 16 şi 26 Septemvrie, 2 Octomvrie şi 17 Decemvrie 1862. Comp. MOl! • • '1)/. al Mold., 20 Septemvrie 1860 şi Expunerea de motive a bugetului pe 1861. Non. of. al Ţărei Rom., 19 Ianuarie 1861. Comp. Nationalul, 17 Martie 1860. [183] STAR.EA ECONOMICA. 183 întocmirea căilor de comunicaţiune, din care existau în ţările române numai acele făcute de Bibescu şi de Mihail Sturza, Din 1.192.606 stânj eni cât era totalul lungimei drumurilor mari din România, până la 1862 se soşeluise numai 149.585- iar 129.808 erau în lucrare, mai rămânând încă neatinşi 913.213- de stânjeni. In aşa de rea stare se aflau drumurile,' că veştile din Iaşi sosiau în Bucureşti mai curând prin gazetele din Paris, decât direct din foasta capitala a Moldovei 173. Se mai conce­ dează construirea unor poduri de fier, cea întâi concesiune cătră o companie străină, Barklay şi Standîord, pentru suma de 18.000.000 de franci plătitori în 16 ani. Lucrările se încep în 1865174• Privitor la capitală, cu prilejul inundaţiilor din 1865, domnitorul iea mai multe măsuri pentru a preîntâmpina întoarcerea răului şi, după iniţiativa lui, se votează două legi: una pentru desfiinţarea morilor pe cursul Dâmboviţei, alta , pentru facerea cheiurilor acestui râu. Tot odată se introduce sistemul pavărei stradelor Bucureştiului cu pietre cubice, în locul podurilor de lemn ce existau până atunci. 175. Asupra stă rei străzilor din capitală găsim într'o cores­ pondenţă a Stelei Dunărei următoarele:' "Lumea se întreabă dacă nu ar fi mijloc a se drege pavelele din capitală, pe care pietonii, lasă că înoată în tină, dar sau qşi scrintesc picioarele sau îşi sfarmă unghile : trăsurile se strică; cei ee stau în tră sttl'ă îşi. muşcă limbă;' îşi daulă .. napul, îşi strâtnbă: gâtuI" 176. Se votase o lege pentru înfiinţarea de căi ferate; dar con­ cesiunile punerei lor în lucrare nu izbutesc, fiind dată lipsa totală de credit a unui stat atât de rău întocmit în privirea finanţelor. Nici N. Mavrogheni, nici principele Brancoveanu nu. ajung a constitui societatea trebuitoare pentru a lor construire; iar o încercare făcută direct la bursa din Londra cade şi ea 177. Tot aşa de puţin izbuteşte încercarea de a se înfiinţa o bancă de cătră casa Rodocanache din Londra 178. Guvernul fiind nevoit, cum am văzut, a părăsi partici­ parea la expoziţia din Londra, se organizează cu obiectele adu- l1S Analele economice, 9-12, 1862. Vezi şi o corespondenţă din Bucureştă către ziarul Le Nord, 36 Aprilie 1863 care enumeră lucrările efectuate. Corup, Româ1!ul 3, 9 şi 10 Ianuarie 1865. m Vezi Mon. oţ., 13, 18 şi 29 Martie, 10 Septemvrie şi 7 Octomvrie 1865. 110 Ibid., 14 Aug. 1864. . . ' 176 Steua Dunărei, 18 Aprilie 1860. O descriere analoagă pentru 1862.': tn La Voix de la Roumanie, 13 Fevruarle 1862. Şi pentru 1865 Reţorma, ediţia. franceză spune: "Les rues de Bucarest sont devenues impracticables ; c'est un verltable supplice que d'essayer d'y circuler a pied ou en voi ture ; c'est, une pitie que de volr gens et betes pata uger au milleu de cette boue glacee" � 177'Moiz. of: al Moldovei, 31 Martie 1862.'1I10n. oţs, 19 N,oefil;yr1.e\ 18620, Cf. Ţăranul Român 23 Aug. 1862. '" Mon. oţ., 7 Aprilie 1862. [184] nate O expoziţie naţională în Bucureşti, cea întâi întreprindere de acest fel în ţările române-?". Se mai fac şi alte expoziţii: una la Făltieeni, de iarmarocul de 20 Iulie în 1863180; alta. la Frumoasa, la Iaşi, care este descrisă cu multă căldură de un agent al, guvernului 181; O a treia de horticultură în grădina. Cişmegiului din Bucureşti 182; O a patra la hâlciul Moşilor, din Bucureşti, îmbinată cu două alergări de cai, una în Iaşi şi alta. în Bucureşti 183;. în sfârşit se fac pregătirile pentru împăntă­ şirea la. expoziţia universală ce avea se aibă loc în Paris în 1867 şi în care se rezerva României un loc a parte. O măsură ce tindea la îmbunătăţirea soartei locuitorilor, pe calea îngrijirei de cei neputincioşi, este înfiinţarea' azilului de fete sărace, orfane, dela Cotroceni, de cătră Elena Doamna. Piatra fundamentală a azilului se pune cu o mare pompă în ziua de 2' August, 1862184• Tot atunci Elena Doamna, v:i�iteaz� toate aşăzămintele de binefacere din capitală şi provoacă re­ întocmirea spitalului dela. Pantelimon; apoi mai iea iniţiativa înfiinţărei unui azil. de săraci şi de bătrâni 185. Pe alte tărâmuri, îmbunătăţirile se trăgănează foarte Încet. Aşa închisorile erau aproape în starea de plâns a vre­ milor de mai înainte, "fără uşi şi fereşti, fără sobe şi de o mur­ dărie înspăimântătoare. Osândiţii stăteau împreună cu preve­ ni ţii" , şi aceasta, cu toate că organizarea cea nouă a închiso­ rilor - sistemul penitenciar -- introdus în Moldova prin inspec­ torul general al închisorilor franceze, Dodun des Perrieres, se Întinse dela 1862 şi în Muntenia 186. Se mai concedează o bancă de scont şi circulaţie în 1865 Oct. care bancă trebuia să-şi în­ ceapă operaţiunile sale un an după concesiune 187; se ieau poş- r r ISTORIA ROMANILOR 184 r. I r 179 Analele economice, 1861 p.228. Ea este salutată de' ziarele străine ca un bun început. Vezi d. e. Le Siecle 25 Sept. 1862. , 18.0 Mon. oţ., 26 Iunie 1863. 181 Ibid., 23 Sept. 1863. 182 Ibid. 27 act. 1863. 183 Ibid., 11 Martie 1865. 18. MIJll. oţ., 19 Iulie şi 2 Aug. 1862. Principesa dă 1000 de' galbeni din caseta ei pentru constituirea fondului care, prin cotizaţii voluntare, se urcă până îa 400.000 de lei. Cu acest prilej Mihail Cornea elev din liceul Louis le Grand din Paris face o poezie, pnblicată în Mon, 01., 7 Aug. 1862. O cores­ pondenţă din Bucureşti a ziarului parizian Le Siecle (5 act. 1862) spune că acest azil a fost denumit de popor cu numele de Azilul Elena. 185 Mon. 01., 18 August, 10 Sept. şi 18 Oct. 1862. 186 Circulara lui Kogălniceanu către prefecţi 22 act. 1863' Mon. oţ., 24 Oct. 1863. Comp.· Dianu, Istoria tnchisorilorf âiti România, Bucureşti 1900, p. 6.5. Cea dintăi încercare de a îmbunătăţi regimul închisorilor fu făcute de. contele Valdmar de Blaremberg. Vezi N. Blaremberg, Essai compare sur les ins iitutions el les moeuts de la Roumanie,p. 300. 181 Mon. oţ., 19 act. 1865. [185] S'fAREA BCONOI�lICA 185 tele pe sama statului, desfiinţându-se poştele austriacă şi ru­ sască 188; se unifică cursul monezilor străine 189; se hotăreşte adoptarea sistemului metric, care însă se amână curând după aceea. Doi ingineri francezi, Henry şi Foucault vin să studieze izvoarele de petrol, cea d'întâi cercetare ştiinţifică a acestor bogăţii ale ţărei 190. ( 188 Ibid.,10 Martie 1865. Comp. Papadopol-Calimah, Amintiri, p. 429. 18. Ibiâ., 15 Februarie 1865. 19. Ibid., 30 Mai 1865. Asupra stărei economice vezi şi N. Suţu Memoires Vienne, 1859, p. 369. [186] r t 1 I l' ( [187] CAPUL VI LOCOTE�EJ:pr A DGMNEASCĂ ŞI ISTORIA ROMÂNILOR SUBJUGA ŢI (1849 --[1867) [188] !; i '1. " ;, [189] 1 LOCOTENENTA DOMNEASCA (11 Febr.-10 Mai 1866) Statutul lui Cuza Vodă. - Guvernul întocmit după de"; tronarea lui Cuza Vodă nu putea fi decât rostirea coaliţieicare săvârşise acel fapt. El se alcătuia din un fruntaş liberal, Ne­ culai Golescu, unul conservator, Lascar Catargiu, către cari se adăusese ca personaj mai neutru, un militar în activitate, colonelul Haralamb, de oarece şi armata activă luase o parte­ si cea mai hotărîtoare - la schimbarea lucrurilor. , Ministerul se alcătui după acelaş chip. Sub Ioan Ghica se vedea alăturea ca membrul cel mai radical din partidulliberal, C. A. Rosetti, miniştrii conservatori P. Mavrogheni şi chiar acel ce era privit ca şeful conservatorilor, Principele Dimitrie Ghica 1. Tot asa erau alcătuiti din membrii luati din ambele partide, sau dintre oamenii fără coloare politică rostită, mi­ siunile trimise la Constantinopole şi Paris; cea dintăi alcătuită din Manolache Costache şi G. Costaforu (conservatori), şi Ale­ xandru Golescu (liberal); a doua din Vasile Boerescu( conser­ vator) şi doi neutrii: Ludovic Steege şi Se. Fălcoianu.' Agenţi ai guvernului pe lângă puteri erau Ioan Bălăceanutconservator) la Paris şi Al. Golescu (liberal) la Constantinopole. Ioan Bră­ tianu, capul liberalilor, fusese Însărcinat în special, după re- 1 Că Dimitrie Ghica şi Ioan Brătianu erau priviţi ca şefii celor două par­ tide, ne-o spune Trompeta Carpatilor a lui Cezar. Boliac(Vezi numărul din ,16 Oet. 1866): "In semn de împăcare a acestor două partide spre lucrare comună, ei sunt acei ce se sărutară pe câmpia Fflaretulul". Memoriile Regelui Carol l, caracterizase astfel pe Rosetti, perechea nedespărţită a lui 1. Brătianu : "Der Kultusminlster, C. A. Rosetti, ist das treibende Element der liberalen Partei, das Haupt der extremen Radikalen" (Aus dem Lebeti Koniq J{arl's van Rumănien, 1, p. 56). Despre D. Ghica spune scrisoarea Principelui Anton de Hohenzollern către fratele său Principele Carol: ;,Furst Ghica scheint sehr conservativer Făr­ hurg zu sein" (Ibidem, 1, p. 79) şi aiurea: ·"D. Ghicaund I. Brătianu, die Hăup­ ter der Rechten und Linken", (Ibidem, 1, p. 302), [190] 190 ISTORIA ROMĂNILOR fuzul Contelui de Flandra de a primi tronul Principatelor Unite cu negociările privitoare la chemarea Principelui Carol de Ho- henzolern 2. . Guvernul dela 11 Fevruarie protestase contra loviturei de stat a lui Cuza Vodă şi îşi bătuse joc de plebiscitul pe care ea se întemeiase, spunând că "nici nu se putea mai mare de­ viziune decât acel Statut supus în bloc la sufragiul popular. într'o ţară unde majoritatea naţiunei nu ştie măcar scrie şi ceti" 3. Ar fi trebuit dăr ca acest gu,yel�h să răspingă şi toate urmările actului de sâlnicie săvârşit 'de Cuza Vodă. In loc de aceasta, aflăm pe Locotenenţa domnească urmând înainte a conduce ocârmuirea ţărei, cu aşezămintele ieşite din lovitura de stat, şi încuviinţănd deci în fapt ceeace se prefăcea a des­ cuviinţa în principiu. Anume, Constituţia întocmită pe baza plebiscitului este păstrată, împreună cu corpurile legiuitoare rămase din Domnia � Principelui detronat: Adunarea, Senatul şi Consiliul de stat, Ba nici măcar aceste corpuri găsite în fiinţă la 11 Fevruarie, nu sunt disolvate, ci ele recunoscând schimbarea făcută, sunt păstrate aşa cum erau şi lucrează mai departe sub Locotenenta domnească la reorganizarea, statului. Aşa guvernul din 11 Fe­ vru arie face să se voteze mai multe legi ca aceea a tocmelilor agricole, aceea a împărţirei armatei în patru diviziuni terito­ riale, acea pentru chemarea sub steag a unui contingent de 4.000 de oameni şi, mai multe .. altele 4. Mai însemnată fu însă imprejurarea că guvernul' cerea Adunărei rşi Senatului rămase din vremile lui Cuza-Vodă, proclamarea lui Filip de Flandra ca Domn al României, delegănd astfelac.estor corpuri legiui­ toare, ieşite din lovitura de stat, menirea cea mare de a trans­ forma organizarea de temelie a statului român 5. Statutul lui Cuza Vodă este chiar recunoscut pe faţă de lege a ţărei, Anume .. cu prilejul cererei deputatului Neculai Ionescu de a se ceti nişte petiţii contra Evreilor în adunare, preşedintele răspinge ce­ rerea pe cuvânt că "legeaţărei, statutul, opreşte pe adunare a primi petiţiuni" 6. . Nu numai atât: Locotenenţa domnească se Întemeiază. pe Preambulul adaos de Conferinţa europeană Statutului lui Cuza Vodă, pentru a sprijini "dreptul Principatelor Unite de a schimba legile" care priveau administraţia '101' din lăuntru, cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite şi fără nici o a Ibidem, p. 61 şi 73. Golescu era şi agent şi delegat, p. 85. 3 Rotnânul, 27 Fevruarie 1866." .' 4 Monitorul Oficial din 18, 20 şi 22 Martie 1866. , Propunerea de alegere a Contelui de Flandra se face chiar în şedinţa diilil 11 Fevruarie. Vezi rezumatul desbaterilor în Mon. Oţ., 13 Fevruarle 1866. a Şedinţa din 17 Mai, Mon, oţ., 18 Mai 1866. [191] LOCOTENENTA DOM��ASCA 191 intervenţiune străină (cu respectul numai cât al legăturilor faţă de Poarta otomană)", text care este invocat ca unul din argumentele de căpetenie în Memoriul prezentat Conferinţei Palatul administrativ şi că \ " 33 Desbaterile, 26 Fevruarie 1866. . ,. Instrucţia mal întinde învinuirea şi asupra lui Iacovache Stoianovic1, Haragini şi avocatul Panaite Cristea. Vezi Rotnânul 30 Aprilie, 1866. 36 Descrierea pe larg a mişcării în Trompeta Carpatilor, 27 Aprilie 1866' Compară actele oficiale asupra ei in Mon. Of. 5 Aprilie 1866 . • 6 Vezi Istoria partidelor politice: Separatiştii 110i, p. 423 şi" capitolul din Domnia lui Cuza Vodă de 'mine "Moldova şi căderea Ia şul tii ''{'X rrr; p. 131. ! , !lOCOTENENTA" DOXNEA8CA. ._--------_._-- J99 [200] 200 ISTO.RlA ROMANILOR "guvernanţii nu s'au sfiit a alerga, în numele libertăţei, în numele naţionalităţei, la plumb, la baionetă şi la colomniile cele mai ridicule, pentru a înnăbuşi manifestarea dorinţelor unei populaţiuni întregi" 37. Cu toate aceste din rostirile scrise ale altor capi ai miş­ cărei şi anume din acele ale supusului rus, cneazul Constantin Moruzi, se poate vedea că adevărata cauză a mişcărei era sfă­ rârnarea unirei; căci spune Principele Moruzi în o scrisoare publică către Ioan Ghica preşedintele consiliului de miniştri, sub guvernul Locotenenţei, că "Europa nu acceptase niciodată unirea cu un Principe străin de casă suverană, precum au dorit-o şi cum o doreau toţi cei ce sunt de bună credinţă; iar unirea sub un Principe pământean este. o păgubitoare înşe­ lăciune pentru Moldova". Dacă însă era aşa şi dacă protestarea avea numai scopul de a înlătura unirea sub un principe băstinaş; pentruce atuncea mergea acea grămadă, de oameni să "mani­ Iesteze răspunsul la plebiscit" (sic) care tocmai căuta reali­ zarea unirei sub Principele străin? Apoi comitetul dela care plecase toată întreprinderea, seconstituise cu mult înainte chiar de a se fi îndrumat plebiscitul, pe atunci, pe când această con­ sultare a poporului nu putea fi ţintită. Dar în realitate, nu' era vorba de un principe străin saupământean. Unirea era urgisită în ea însăşi, pentru a desface' Moldova ca Principat separat, şi a pune în capul ei pe boierul Roznovanu. Lucrul' reiesă în destul de limpede din un loc Înfocat ale aceleiaşi scrisori, în care patima covârşeşte prudenta ro stirilor : "Să nu credeţi, zise Principele Moruzi, că aţi sfârşit lupta sânge­ roasă. Eu vă spun că nici nu a început. Credeţi că veţi putea săvârşi crima ce se numeşte unire; credeti că ea va putea avea viaţă? Nu, nu, niciodată I S'a schimat persoana fără a se schimba sistema. Aţi făcut se înţeleagă Moldovanul ce-i ră­ mâne de aşteptat dela unire. Toate clasele societăţii nu văd în unirea d-voastră decât o desăvârşită calicie: proprietarul, deprecierea fondului său; comerciantul, moartea creditorului; lucrătorul pământului, împătrirea birurilor şi micşorarea veni­ turilor. Credeţi că veţi putea menţine unirea întemeiată numai' pe interesul câtorva indivizi din Moldova? Unirea ar fi putut să se facă, ar fi trebuit să se facă; însă nu pcrsonificată în' anarhie, în revoluţie şi în calicia obştească" 38. . .'. O altă broşură mai cuprinzătoare,' a unuia Moraru din' Cernăuţi, pledează mai pe larg pentru sfărâmarea unirei. Autorul ei care se vede a fi un Moldovan spune, că "cea mai pericu­ loasă fază prin care a trecut �oldovaa . fost acea, din 1859, când acei pretinşi liberali. a făcut fuziunea în ţară şi au reuşit ., N. C. Aslan. Iaşii şi d. C. N, Brăiloiu, Iaşi, 1866, p. 26. 3. Scrisoarea Principelui Moruzi către primul ministru. Iaşi, 1866. , [201] LOCOTENENTA DOMNEASCĂ 201 l' , - r de au ales pe Cuza de Domn .. al Principatelor-Unite. Acesta a adus ţara la sapă de lemn, impunând o suferinţă mizerabllă . Moldovenilor dela opincă până la vlădică, dela bordeiu până la palat. Guvernul revoluţionar care detronase pe Cuza a cerut dela cameră şi dela senat să proclame de domn pe Filip de Flandra, fără să aibă acea cameră şi acel senat autorizaţia poporului pentru numirea unui Principe străin şi fără a con­ sulta mai întâi ambele ţări, dacă mai primesc o asemenea unitate a fi şi sub un Prinţ străin". După mai multe apreţuiri rău voitoare la adresa Muntenilor, Moraru închee, că "Moldo­ venii au avut dar dreptul a cere separaţiunea teritoriului lor de Valahia îndată după abdicarea lui Cuza'; iar Muntenii 'Îm­ preună eu o fracţiune de Moldoveni, doresc a apăra pe poporul moldovan nevinovat, când acest popor nu mai vrea de tel unirea nici cu Prinţ străin, nici cu Print indigen, pe arnândouă ţările. Să meargă deci sănătoşi Mţmtenii în ţara lor; facă ei acolo ce vor voi cu pretinşii liberali moldoveni; iar ţara Moldovei s'a îngrozit de benefisurile unirei şi să o ferească Dumnezeu deasemenea benefisuri. Noi Moldovenii adevăraţi vom cere a fi despărţită Molodva de Valahia pentru totdeauna" 39. Incă mai închietoare este apărarea unuia din capii miş­ cărei dela 3 Aprilie, acea a lui T. Boldur-Lăţescu, care se pune şi el tot pe tema separatismului. El susţine, că mulţimea sub conducerea Mitropolitului se îndrepta în spre palat,ca să "spună Locotenenţei domneşti ce se afla acolo, cu încredere dorinţele sale; că mulţimea striga: trăiască Moldova, trăiască Convenţia de Paris (care prevedea despărţirea Principatelor); că întrucât un prinţ străin cu independenţa noastră complectă şi cu avantaje reciproce pentru ambele Principate este o so­ luţie imposibilă, atunci Convenţia (cu desbinarea Ţărilor Ro­ mâne) rămâne religia şi inima fiecăruia Moldovean. Orice om Înzestrat cu următoarele însuşiri, fie Roznovanu, fie Petru sau Pavel, îl voi dori de domn al Moldovei, îl voi recunoaşte de Printul meu" 40 'Mişcarea din Iaşi însă nu era nici cum pretinde procla­ maţia guvernului "opera numai a unei cete de perturbători, a vreo 500 de inşi salariaţi, de către o fracţiune compusă din străinii fără căpătâiu, din Evrei şi din servii casei Roznova­ nului" 41. Vor fi fost şi de aceştia; dar mişcarea era şi izbuc- .9 Expunerea situaţiei Moldovei dela 1869 şi pentru tristul eoenement din laşi dela 8/15 Aprilie, prelucrată după adevăr de Ioan Moraru din ocolul Moldovei. Cernăuţi, 1866. Broşura lui Moraru apare pe la 15 Septemvrle acel an, când se anunţă împrăştierea ei prin ţară de ziarul Românul, 26 Sept. 1866 . •• Adevărul adevărat sau relaţia eoenemenielor petrecute tn laşi la 3 Aprilie 1866 de T. Boldur Lăţescu, Cernăuţi, 1866. " Proclamatia lui Ştefan Golescu, prefectul de Iaşi, din 4 Aprilie 1866. Mon. Oţic., 5 Aprilie 1866. [202] 202 ISTORIA ROMANILOR nirea unei nemulţumiri a Iaşului ceeace nu era decât în destul . . de firesc, dacă ne gândim la decăderea în care strămutarea capitalei adusese pe ,fostul centru al Moldovei. Iată cum descriu organele timpului starea acestui oraş: "Inchipuiasdi-şi oricine un oraş cu o populaţiune de vre-o 80-90.000 de locuitori din cari ornare parte Ovrei vagabonzi, venetici din Rusia şi Ga­ liţia, fără căpătâiu, fără meserii, murdari, râioşi, păcătoşi şi lipsiţi de orice mijloc de existenţă t închipuiască-şi rămăşiţa, scoţând vreo 2-3000 de funcţionari stăpâni şi servi murind de foame în căsuţele lor mizerabile, suferind torturi mai rele decât o mie de morţi, din cauza lipsei hranei şi a lucrului, . din cauza frigului şi a boalelor. Nu faci un pas fără a nu da de un cerşetor. Nu este zi în care să nu auzi crime nouă. Inchi­ sorile sunt pline cum nu a mai fost. Inchisoarea preventivă are 500 de arestaţi; închisorile prefecturilor sunt tixite. Peste acestea holeră, tifos şi an rău; lipsă absolut de lucru şi toate ramurile În care s'ar putea câştiga ceva acaparate de Evrei. Lipsă ab­ solută de credit şi de speranţă în viitor" 42. Această mişcare turburătoare dela 3 Aprilie era bănuită a fi fost sprijinită de Ruşi, mai ales din împrejurarea, că între capii ei ce mai de seamă se întâlnea şi cneazul Constantin Moruzi, supus rus. O dovadă că această învinuire nu era lipsită de temeiu ne-o dă tocmai gazeta' separatistă a lui Lăţescu, care răspundea Românului ce repeta fără încetare imputările de vândut străinilor şi creaţiunii ruseşti, spunând acea gazetă, că "ea speră în o modificare a afacerilor Europei, În vreun eşec ce ar primi străinii adică Franţujii cari au trădat Mol­ dova în prada Munteniei, şi care ar aduce oarecare uşurare la suferinţele nenorocitei noastre ţări". O dare de seamă a răscoalei făcută de o foaie ieşană spune, că "poporul striga: jos unirea; Ruşii vin în ajutorul nostru; Locotenenţii erau liniştiţi, căci ştia de cu seară, că banii ruseşti avea să facă scandaluri" . Se scria tot pe atunci în ziarele străine că se pregăteşte în Moldova un memorandum în care rusofilii vreau să adune sute de mii de iscălituri, pentru a le da reprezen­ tantului Rusiei, când s'ar ţinea vreun Congres sau vreo Con- ferinţă" 43.' , . Asemenea, bănuială. de amestec al Ruşilor îşi face cale in un chip nu prea chibzuit şi în adresa guvernului către de­ canul corpului consular prin cuvintele, că "mijloacele şi spri­ jinul secret de cari dispunea cneazul Moruzzi au adus învăl­ măşeala întâmplată", şi aduce o complicaţie diplomatică. Offen- •• Vezi ziarul ieşean Consiituiiunea sub redacţia lui Iordache Beldlman, C. Negruzzi, V. Pogor, C. N. Şuţu, Gh. Mârzescu. Număruldin 5 Oct. 1866 .. .. Moldova din 25 Aprilie. Românul din 4 Mai 1867. Comp. Vocea Naţio­ nală din Iaşi, 5 Aprilie 1866. [203] LOOOTENENTA DOMNEASOA 203 berg, consulul rusesc, luând cuvintele ca ţin1ând pe statul său, răspunde lui Ion Ghica, protestând contra unor atare rostiri cari ar putea aduce bănuiala amestecului Ruşilor în afacere ce le este cu totul străină. Ghica caută să tălmăşească spusele lui în sens neofensător pentru Rusi şi aşa incidentul este închis 44. Chestia strămutărei Curţei de Casaţie la Iaşi. - Că mişcarea din 3 Aprilie fusese rostirea văzută şi până la un punct pro­ vocată a unei stări de reală nemulţumire a Iaşului, se vede şi de pe urmarea mai departe a spiritului ce însufleţise, deşi pe alte căi desbrăcate de violenţă. Mod,ul cum se înfăptui se de CU;4a Vodă nu avuse pentru oraşul jehfit în .interesul obştesc al. 'ţărei şi al neamului, nici cea mai mică băgare În seamă. Viaţa întreagă a statului cen­ tralizându-se în Bucureşti, ea se retrase cu totul din fosta capitală a Moldovei, care trebui să plătească scump această descapitalizare. Indată după strămutarea tuturor aşezămintelor din Iaşi, şi a suferinţelor economice ce căzură asupra oraşului, oamenii politici se gândiră la chipul de a lecui măcar. întru­ câtva rănile aduse fostei capitale a Moldovei. Imbunătăţirea ţărei oraşului Iaşi se crezu a se putea aduce prin strămutarea în el a Curţei de Casaţie, şi iată cum această idee renăscu şi apoi se desvoltă în minţile contimporanilor. In anul realizărei unirei 1862, se înfiinţase şi Curtea de Casaţie, şi pentru motiv. de economie se ivi ideea de a se instala noul aşezământ în palatul domnesc din Iaşi ce rămăsese aproape gol prin strămutarea autorităţilor la Bucureşti. Nu e vorba această strămutare trebuia să fie numai provizorie, până la aşternerea unui drum de fier între Iaşi şi Bucureşti. Pro­ punerea fu sprijinită în 1862 de depataţii Lasear Catargiu, P. Cazimir, Gh. Văseseu şi Gh. Ghica şi combătută de Anastase Panu şi M. Kogălniceanu deputaţi ai Iaşului, apoi dintre Mi­ niştrii de B. Ştirbeiu şi 1. C. Brătianu. Propunerea căzu cu 52 de voturi contra, având pentru ea numai 3545• Kogălniceanu care mai ales după arderea lui în efigie de către Ieşeni, avea pe suflet suferinţele Iaşului, făcu în: 22 Oct. 1863 un raport către domnitor, În care îi propune, că " guvernu I şi adunarea să fie puşi în poziţie de a putea com­ pensa măcar în parte sacrificiile vechei c-apitale a Moldovei şi anume consultând spre acest scop însuşi poporaţia din Iaşi despre trebuinţele ei" .Se înfiinţează prin decret domnesc;' o comisie ieşeană, sub preşidenţia Mitropolitului, din reprezentanţii tuturor autorităţilor, către cari se adaug şi. acei ai câtorva .. Corespondenţa diplomatică in Mon, Oţ., 10 Aprilie 1868 . .. Vezi Domnia lui Cuza Vodă, XIII, p. 134. [204] Ih'TORl.A ROMANILOR corporaţii din Iaşi, care comisie să-şi dee părerea asupra îmbu­ nătăţirilor ce s'ar putea aduce în starea oraşului 46. Românul observă asupra acestei comisii, că ar fi alcă­ tuitădin 40 de persoane mai toate oficiale şi bănuia, că gu­ vernul ar fi voit a face mai mult o manoperă electorală, decât o îngrijire serioasă de soarta Iaşului" 47. ' , Turhurările politice provenite din pricina coaliţiei mon­ struoase, a loviturei de stat şi a urmărilor ei, zădărniciră însă lucrările acestei comisii, chiar în cazul când ar fi avut scopul a face ceva, şi că orice îmbunătăţire a stă rei Iaşului rămase o zadarnică aşteptare. Cu drept cuvânt bagă de seamă organul ieşean Tribuna Română, redactat de Neculai Ionescu, că "dela 1863 până astăzi (21 August 186Ş) Ieşenii au păzit o discretă tăcere asupra dorinţelor lor în genere, şi asupra do­ rinţelor particulare pentru Curtea de Casaţiune" 48. Turburările din Iaşi dela 3 Aprilie 1866 aduseră pe Lo­ cotenenţa I domnească În Iaşi pentru a linişti lucrurile a evita rumperea unirei şi împiedecarea alegerei Principelui străin. Atunci reînvie chestia Curţei de Casaţie prin arătările luiLascar Catargiu făcute în şedinţa adunărei din 29 Iunie 1866, că "noi trebuind aJinişti pe Ieşeni, le-am promis între altele şi stră­ mutarea Curţei de Casaţiune în oraşul Iaşi, şi am alcătuit un proiect de' lege depus în Cameră. Lascar Catargiu adaogă, că indată ce am ajuns în Iaşi, am chemat toate corporaţiile şi am luat angajamente de a răspunde cerinţelor lor" 49. Proiectul de lege al Locotenenţei domneşti se întemeiază pe consideraţiile, că "guvernul trecut uitând că Iaşul s'a pus totdeauna în capul mişcărilor naţionale şi a făcut sacrificii însemnate pentru consolidarea şi întărirea României, a luat măsuri care au zdruncinat interesele acestui oraş, în vreme când, 'în urma strămutărei capitalei la Bucureşti, ar fi trebuit să caute a uşura pierderile ce trebueau să provină din această schimbare. A vând în vedere dorinţele exprimate de Ieşeni către domnii Locotcnenţii domneşti N. Golescu şi Lascar Catargiu, cu ocaziunea mergerei lor acolo, am hotărât a lua mai multe măsuri administrative în folosul Iaşului, ca strămutarea şcoalei militare, încuviinţarea de 500.000 lei pentru dregerea pava­ giului, complectarea facultăţilor la Universitatea din Iaşi şi altele, iar ca măsură mai însemnată strămutarea Curţei de Casaţiune în Iaşi" 60, In preziua deschiderei adunărei constituantei, 27 Aprilie 1866, 'se ţine o consfătuire la Primăria de Bucureşti, în care ' •• Raportul şi decretul din 22 Oct. 1866 în Mon. Of., 23 Oct., 1863 . .. Românul, 25 Oct., 1863 . •• Tribuna Română, 21 August, 1866 . .. Mon. Of., 5 Iulie, 1866 (p. 652, col. 4) . •• . Jurnal din 18 Aprilie 1866. Mon. Oţ., 23 Aprilie 1866, [205] LOCOTENENTA DOMNEASCA ------------_._---_. ----------------- se desbate Între altele şi chestia aşezărei Curţei de Casaţie la Iaşi. Deputatul Iaşului Gh. Mărzescu raportează astfel ceva mai târziu cele petrecute în acea consfătuire : "Când s'au adunat in localul primăriei deputaţii Moldovei cu acei ai Ţărei Ro­ mâneşti, aceştia erau foarte Îngrijiţi de atitudinea celor dintâi. Deputaţii munteni, în număr de 50, pentru a linişti spiritele spuneau celor moldoveni, ca să nu se îndoiască că promisiunile dale de Locotenenta domnească au să fie realizale şi să se liniş­ tească, pentru că toale se vor voia. I. C. Brătianu care preşedea şedinţa întrebă pe Gh. Mărzescu, "dacă nu ar vrea să se facă un proces verbal pe care noi toţi deputaţii munteni să-I sub­ semnăm că vom vota dorinţele voastre". Mărzescu însă, În­ demnat de un imbold cavaleresc, îi răspunse, că "nu are tre­ buinţă de un asemenea proces-verbal şi că-i este destul cuvântul confraţilor lui" 51. Când Principele Carol vine în Iaşi, cetăţenii îi făcură o primire destul de călduroasă; dar nu lipsiră a-i înmâna şi o tânguire, în care ei arătau: "cum se vede că oraşul lor este ţinta unei sistematice prigoniri; că guvernul de azi a obştit prin foaia oficială 52, un şir de măsuri de îmbunătăţire ce-şi propunea să facă Iaşului; dar când a trebuit ca ele să se rea­ lizeze, s'a ridicat o furtună de batjocuri leşenilor; că s'a desfiinţat şcoala de arte şi meserii, şcoala de muzică, şcoală de bele-arte : că cel puţin dacă nu se acordă îmbunătăţirile promise, să nu se iee şi ce a mai rămas. Cutezărn a Vă ruga, urmează plângerea, prea Inalte Doamne, să binevoiţi a înde­ plini toate promisiunile făcute Iaşului, pentru realizarea cărora guvernul s'a angajat atât de solemn, Între altele cea mai de căpetenie din toale transfernrea Curţci de Casaţiune care s'ar putea opera cât de curând" 53. . .. G. Mărzescu în şedinţa din 13 Martie 1867. Mon. Of., 17 Martie 1867 (p. 366, col. 3-2). Comp. N. Ionescu în şed. din 29 Iunie 1866. Mon. OI., 5 Iulie 1866 (p. 563, col. 5). Numărul deputaţilor munteni de 50 este dat de Românul, 21 Martie 1867 care spune: "Deputaţii constituantei în număr de 50 au promis în sala Primăriei că vor împlini cererea politică a Romlnilor de peste Milcov. Nu este niciun Român care să nu .şt le, că deputaţii munteni au vrut a lua acel angajament prin un proces verbal subscris de toţi; dar deputaţii de peste Milcov au declarat că le este destulă iubirea de patrie şi simţi mântui de frăţie al depu­ taţilor de dincoace de Milcov ". 52 Jurnalul din 18 Aprilie 1866 citat In nota 50. Poporul din Iaşi, 18 August 1866 arată că primirea Principelui în Iaşi a fost cam rece; aceasta din cauza mi­ zeriei în care era oraşul. N. Ionescu fracţionistul antidinastic îşi bate jodc de Principe în Tribuna Română din 31 Mai 1866 spunând : "iaca aşa 1 Principele a multămit Ieşeni/or în româneşte". . '3 Petiţia Ieşenilor către M. S. reprodusă, între alte multe ziare. de Trom­ peta Carpatilor, 2 Septembrie 1866. Memoriul Municipalităţei în ziarul POWJrul 25 August 1866. Compară şi dorinţele alegătorilor Ieşeni. Ibidem, 22 Sept 1866. Peliţia era subscrisă după Tribuna Română, 26 Aprilie 1866, de 800 persoane. Consiliul comunal era compus din C. Balaiş, T. Codrescu, T. Tăutu, C. I. Iorga, [206] 206 'ISTOllIA; ROMANILOR In afară de această petiţie, municipalitatea Iaşului mai face un memoriu pe care îl dă Principelui şi în care consiliul comunal caută să îndreptăţească mişcarea dela 3 Aprilie, ca pricinuită' de apăsarea şi nedreptatea trecutului. Se jălueşte apoi că Universitatea în loc de a fi complectată i s'a redus Fa­ cultatea de Teologie; că s'a suprimat şcoala de muzică, cea de sericiultură; arată după aceea decăderea comerţului ieşan sub concurenţa jidovească. Municipalitatea cere: 1) ca ungerea M. S. Domnitorului să se facă în Iaşi; 2) ca Domnitorul să re­ şadă în acest oraş 6 luni pe an ; 3) îngrijirea de biserici; 4) com­ plectarea Universităţii; 5) şcoala de industrie; 6) vânzarea proprietăţilor statului numai Românilor; 7) colonizarea cu Români împrejurul Iaşului; 8) ,sţrămutar,ea, Curţei de Casaţie în Iaşi; 9) luaf�a dreptului Evreilor dea!;'fspecula cu lucrurile de mâncare şi de băutură; 10) un munte de pietate, şi alte câteva. ,Prin<;ipele Carol, pe care o ţine la primirea oficială a au­ torităţilorjieşene, ce se face în casele Mavrogheni, spune, că "în ceeace priveşte Iaşul care a fost unul din centrele principale ale marelon şi frumoaselor idei naţionale şi care a sacrificat totul pentru a da naţiunei româneşti o mai mare putere, unirea, eu îl consider ca a doua capitală a României şi sunt decis a reşedea regulat în el, dacă voi putea, o parte a anului, îndată ce chestiile de organizare generală interioară mi-o vor permite. Strămutarea şcoalei militare, deşi de un folos secundar, este totuşi o dovadă de îngrijirea guvernului meu, şi dacă permu­ tarea Curţei de Casaţiune nu a putut până acuma să se înde­ plinească, sper totuşi că viitoarea reprezentaţiune naţionale va ţinea seamă de �)dorinţele d-voastră" 54. Aceste făgăduinţi, ori rât era de sus Iocul de unde plecau, fiind îngrădite cu con­ diţii potestative şi lăsate în speranţa voturilor adunărei, nu puteau încălzi mult inimele Ieşenilor. Dar Principele Carol care jurase pe Constituţie, cum bagă de seamă organul ieşan Constituţiuneo, "nu putea să facă totul, şi dacă a spus, că spe­ rează că viitoarea adunare va strămuta Curtea de Casaţiune, trebue ţinut sa mă de condiţiile regimului constituţional" 65. De aceea amărăciunea Ieşenilor se dă pe faţă în răspunsul pri­ marului D. Gusti la toastul Principelui, dela banchetul dela Teatrul national. Gusti reflectând mai mult la durerile trecu­ tului decât' 1a speranţele viitorului, 'sptme, că "Iâşul a suferit mult; dar să aruncăm un văl asupra trecutului şi să bem acest pahar în sănătatea Măriei Sale" 56. AI. ŞendrevEconornul AI. Ionescu, C. Panaitescu, P. Idieru, N. Măcărescu şi G. Hrlstofor. Legalitatea din 9 Sept. 1866 dăIscăliturtle .lor pe memoriu . .. Reproduse de Trompeta Carpatilor, 2 Septemvrie 1866 . •• Constituliunea din 4 Septembrie 1866. Tribuna Română mai ascuţită, tratează această făgăduinţă de oorbă • •• Trompeta' Carpaţilor, 6 Sept. 1866. [207] La votarea constituţiei; când se ajunge la art.l04 care vorbeşte de Curtea de Casaţie, deputatul Iaşului, Gh. Măr­ zescu propune un amendament, că acest corp judecăton�e să fie aşezat În Iaşi. După o foarte lungă desbatere, se hotă­ reşte ca asemenea dispoziţie să nu fie înserată în constituţie, LOCOTENENl1A DOMNEASCA. 207 \ i ci să alcătuiască obiectul unei legi a parte ce fusese chiar for­ mulată de guvern Încă din 18 Aprilie, şi care lege era să se iee în deshatere îndată după v� Constituţiei 57. Când această . '7 Şed. din 28 Iunie. Mon. Oţ., 2 Iulie 18.66(p. 644, col. 2) şi 3. Iulie (p. 646, col. 3). [208] J ISTORIA ROMANILOR lege vine la rând, se repetă cele ce se petrecuseră in 1862, când aşezarea Curţei de Casaţie în Iaşi fusese combătută de Panu şi Kogălniceanu; anume tot un Ieşan, deputatul N. Ionescu este acel ce combate mai cu înverşunare strămutarea Casaţici la Iaşi. Adunarea primeşte cu 58 de voturi, contra 39, amen­ damentul lui C. Boerescu care propunea în locul strămutărei o despăgubire de 10.000.000 de lei Iaşului 58. Strămtorarea în care se afla casa statului face pe guvern să ceară dela Principe nesancţionarea acestei legi de despăgubire, şi ministerul se îudatoreşte a propune din 110U strămutarea Curţei de Casaţie într'o nouă legislatură. Jurnalul Consiliului de miniştri arată, pe lângă motivul financiar, că "de s'ar sancţiona proiectul votat de Adunare, s'ar închide Iaşului şi judeţelor de prin prejur speranţa pentru o îmbunătăţire imediată, atât de urgent re­ clamată" 59 •.. Trebue însă luat aminte că strămutarea nu fusese pro­ pusă numai de Moldoveni şi combătută de Munteni, cum curge legenda obicinuită 60. Dacă N. Ionescu este singurul Moldovan care o combate, sunt câţiva Munteni care o sprijin, cum se vede aceasta din subscrierile puse pe amendamentul lui Gh. Mărzescu care ceruse întroducerea principiului aşezărci Casaţiei în Iaşi în art. 104 din Constituţie. Pe lângă Hi dep rtati mol­ deveni care subscriseseră amendamentul, găsim în el şi pe ur­ mătorii deputaţi munteni: G. Lahovari, N. Blaremberg, C. Blaremberg, N. Golescu, C. Cantacuzino, G. Serurie, C. Baco­ viţă (deputat al Buzăului), N. Slăvescu (Argeş), Vladimir Ghica (Olt), A. G. Golescu şi St. Golescu 61. Nu a fost deci strămutarea Curţei de Casaţie la Iaşi o chestie pusă între Moldoveni şi Munteni în deohşte pe tărârnul separatismului, ci una care a împărţit toată adunarea în două tabere, din care bine înţeles că majoritatea Muntenilor trebuea S. Şed. din 29 Iunie, Mon. Oţ., 5 Iulie 1866 (p. 654, col. 4) . •• Mon. OI., 5 Iulie 1866. C. Crlstodulo Cerchez, într'o Întrunire a comi­ tetului electoral conservator din laşi, spune, că ,.transferarea Curţei de Casaţ l­ une nu este dorinţa numai a Iaşului ci a întregei ţări de dincoace de Mllcov", Constituţiunea, 28 Sept. 1866 . • 0 Comp, Lăţescu în Molâooa, 27 lan. 1867 : "strămutarea Curţei de Casa­ ţlune a fost şi este împledlcată de opoziţiunea turbată a celor mai mulţi Munteni", " Intre deputaţii Moldovei cari subsernnaseră amendamentul lui Măr­ zescu;şi care sunt în număr de 16, este şi Dimitrie Ghica (Roman), care -nu t1',e.1JUe amestecat cu Principele Dim. Ghica din Muntenia, care acesta era contra strămu­ tărei. Şed. din 21 Iunie, Mon, OI., 2 Iulie (p. 644, voI. 2). Comp. lista tuturor de­ putaţilor, după ţinuturile unde au fost aleşi, în Voacea naţională din Iaşi, .20 Apri­ lie 1866. Programul electoral conservator din ţară spune, în apelul său: "Nu tre­ bue să uităm că acei 15 deputaţi (cu Mărzescu 16), care cerură la constituantă transformarea Curţei de Casaţiune, au avut pe lângă ei alţi 24 de deputaţi din România de peste Milcov, şi că unul din aceştia, N. Blaremberg in numele cole­ gilor săi s'a ridicat cu o nobilă indlgnaţlune contra tristelor argumente invocate de deputatul moldovean, adversar al proiectului, N. Ionescu, Constituţiunea, 28 Sept. 1866. [209] LOCOTENENŢ A ' DOMNEASCĂ 209 să hotărască votul. Ştim însă că din această majoritate 50 de deputaţi munteni se oferi seră să se îndatorească în scris la cons­ fătuirea dela Primărie, a vota şi strămutarea Curţei de Casaţie. Este evident că cei mai mulţi nu se tinură de cuvântul" dat j. dar numai cu acest preţ se face politică. Motivele pentru care se combătea strămutarea Curţei de Casaţie în vechea capitală a Moldovei erau întâi stinghirirea ce s'ar aduce întregei Oltenii prin îndepărtarea atât de mare de ea în care s'ar aşeza Casaţia; apoi împrejurarea că centrul afacerilor judecătoreşti ar trebui să fie acolo unde este centrul întregei vieţi româneşti, Întru cât Casaţia e nu numai o instanţă judecătorească ci şi una politică care ar fi chemată a judeca şi pe miniştri în caz eventual. tot aşa stă lucru cu dreptul de cenzură pe care era chemată a-l pune în lucrare asupra ma­ gistraţilor inferiori, precum şi cu dreptul de a ataca, în inte­ resul legei, hotărările tribunalelor. Toate aceste atribuţiuni trebuind a fi exercitate în înţelegere cu ministrul Justiţiei, cereau numai decât aflarea Curţei în apropierea acestui mi­ nister, iar nu la distanţă de zile întregi, cum ar fi când s'ar aşeza în Iaşi, în lipsă de drumuri de fier care să înlesnească comu­ nicaţia 62. Curtea de Casaţie era apoi menită a unifica legile şi prin influenţa ce are aplicarea lor asupra obiceiurilor, a uni­ fica şi obiceiurile, aceasta a doua natură a omului, încât astfel Curtea fiind un agent perpetuu de asimilare, un puternic le­ gământ de unitate, ar avea şio misiune politică de îndeplinit 63. In sfârşit Curtea de Casaţie ar avea o legătură legală cu minis­ terul de Războiu pentru casa dotaţiunei oastei, cu acel de In­ strucţie pentru consiliul general al Instrucţiei publice şi mai la urma urmelor aşezarea Casaţiei în Iaşi nu ar aduce nici un folos real Iaşului, decât, câştigul câtorva posesori de oteIuri evreeşti 64. Acei ce sprijineau strămutarea la Iaşi a Curţei de Casaţie se puneau pe tărâmul unirei. Aşa N. Blaremberg spunea, că "este un interes care trebue să primeze pe toate celelalte: acel 'al naţionalităţei române, acel al unirei. Dacă voim să cimentăm această unire, trebue să îndepărtăm tot ce poate avea chiar aparenţa unei anexiuni. Pe lângă realizarea altor cereri, sin­ .gura satisfacţie ce se poate da imediat. Iaşului este transferarea .2 Reţlexiune asupra proiectului de strămuture în laşi a Curţet de Casaliune, Bucureşti, 3 Martie, 1867, (p. 10-12). 6. Strămutarea Curţei de Casaţiune, Buc., 1866 (tipogr. Rasidescu), p. 9. A doua ediţiea acestei broşuri 'adăogi\tă' cu-o-Introducere istorică. Bucureşti 1866 (tlpogr, naţională). .." •• Comp. afară de cele două broşuri citate în notele precedente, şi cuvăn­ tarea lui N. Ionescu, calificată de "admirabila" de însuşi protivnicii lui (II), rostită în şedinţa din 29 Iunie Mon. OI., 8 Iulie 1866. A. D. Xenopol, Istoria Românilor. - VoI, XIV. 14 [210] '210 ISTORIA ROMANILOR Curţei de Casaţiune. Să presupunem chiar că aceasta ar fi un sacrificiu: Oare el poate fi pus în cumpănă cu acela ce l'a făcut Ia:�ul în favoarea unirei? Să redăm Iaşului oparte din splen­ doarea lui trecută, şi să şi dovedim că unirea nu e absorbţiune, şi atunci edificiul nostru politic va fi tare, căci va fi întemeiat pe iubire şi afecţiune" 65. : Chestia îmbunătăţirilor de încuviinţat Iaşului, ca răs­ plată pentru jertfirea lui cea cam neprecugetată pe altarul unirei, deşteptă mai multe păreri cari mergeau chiar uneori mai departe decât strămutarea Curţei de Casaţie. Aşa mai întâi cităm dorinţele rostite de grupul fracţionist 66 al alegătorilor ieşeni, care stăruise mult nu numai asupra strămutărei Casa­ ţiei ci şi asupra celorlalte punte din memoriul Municipalităţei 67. U nul din subscriitorii rezumatului deliberaţiunilor gru­ pului fracţionist, avocatul Gh. Cigaras, în o broşură a parte, cere pentru îmbunătăţirea stărei Iaşului instituirea în el a unei administraţiuni civile' centrale pentru Moldova, de care să a­ târne toate prefecţiunile, şi care să aibă singură dreptul de a prezenta pe prefecţii din districtele ei, pe cât şi pe acei ai Ia­ şului; apoi, înfiinţarea unei casierii centrale de care să atârne toate caseriile Moldovei, acestea pe lângă strămutarea în Iaşi a Curţei de Casaţie. Se înţelege că instituirea unei ocârmuiri civile separate pentru Moldova atrăgea numai decât pe acea a . unui cap al acestei ocârmuiri care având singur dreptul de a recomanda prefecţii şi casierii nu însemna altă ceva decât guvernatorul separat pentru Moldova, pe care îl propuneau Ruşii tocmai pentru a paraliza cererile de unire ale Ţărilor Române 68. Alt apărător al aceleiaşi teme este D. M. Caţichi, ve chiu maior, care cere întâiu o condiţie sui generis pentru ridicarea Iaşului, anume, "ca toţi deputaţii moldoveni să fie îndatoraţi, în anul înaintea deschiderei adunărei, să vină să asculte odată sfânta Liturghie în Mitropolia din Iaşi şi să facă o vizită Mi­ tropolitului, sub pedeapsa pierderei a jumătate din diurnă în folosul Primăriei ieşene". Pe lângă această condiţie, pe care as Şed. din 29 Iunie, 1I10n. OI., 5 Iulie (p. 652, col. 3) . •• Vom vedea În curând ce era. Fracţiunea . ., Rezumatul deliberaţiunilor urmate la Întrunirea alegătorilor din Iaşi în sala Primăriei. Iaşi, 1866. Se văd subsemnaţi în ele: Dr. An. Fătu, P. Suciu prof. univ., A. Şendre avocat, A. L Gheorghiu, D. Tacu, Arhlereii Scribanşi Bobulescu, Arhirnandrltul Clement, N. C. Aslan, Gr. Cobălcescu, A. Racoviţă farmacist, G. Cigaras avocat, A. D. Holban inginer, V. Gheorghian ziarist, Sandu Dudescu, Panaite Cristea avocat, M. Buznea profesor, preotul Gh. Ionescuvco­ Ionel' Gh. Pavlov şi C. Aslan. e. Broşura lui Cigaras este Echilibrul Unirei, Iaşi, 1866. Comp. VoI. XIII; p, 125 [211] 1 r ! I LOCO'l'ENENTA DOMNEASCA. Caţiachi părea a pune un mare preţ, el nu uită nici instalarea în Iaşi a Curţei de Casaţie 69. Tot aşa găsim pe deputaţii Iaşului Dimitrie Tacu şi Teodor Lateş cari cer pe lângă introducerea în Constituţie a princi­ piului Domniei naţionale strămoşeşti, şi strămutarea Curţei de Casaţie în Iaşi 70. Un Bucureştean C. N. Brăiloiu găseşte de cuviinţă a cri­ tica cu asprime cererile Iaşului în un articol publicat în zia­ mI conservator Ordinea, sub titlul "Memoriul Municipalităţii ieşene" 71. N. C. Aslan îi răspunde În o broşură citată mai sus, în care apără şi maniîestaţia dela 3 Aprilie, spunând între altele: "Cum? se sfarmăunirea .. ;.Jiind că înţelepciunea şi ec�iţatea Românâor ar 'fi decis a nu lăsa în părăsire Iaşul, de unde 'au purces toate razele măreţelor idei de astăzi, şi a se veni în ajutorul unui oraş mare, a unei vechi capitale, care cere uşurarea pentru suferineţele sale provenite în mare parte din simţimântul lui de abnegaţie? Intr'o populaţiune de 100.000 de oameni cu tradiţiuni politice, cu interese materiale nimicite din cauză că nobile simţiminte patriotice i-au împins la îndeplinirea unei măreţe idei naţionale, oare poate fi permis ecuităţei şi recu­ noştinţei de a se folosi de fapte îndeplinite prin puterea bru­ tală, pentru a târgui cu cerinţele leale ale unei populaţiuni suferinde, mai cu sarnă când Îndeplinirea acelor cereri nu va­ tămă decât inchipuita unitate guvernamentală a d-lui BrăiIoiu"72? Brăiloiu făcuse greşeala în articolul său, de a ameninţa Iaşul spunând, că "municipalitatea lui va cugeta şi nu va cuteza să deschidă o luptă Între Iaşi şi Bucureşti". La clubul naţional din Iaşi în şedinţa dela 2 Aprilie 1866; sub preşedinţia lui V. Pogor, Titu Maiorescu propune pentru Înflorirea Iaşului alte mijloace decât strămutarea Curţei de Casaţie, de care el nu pomeneşte prin 'nici un cuvânt. Maio­ rescu cerea ca "Iaşul să devină centrul de ştiinţi al României, precum Bucureştii trebue să rărnână centrul ei politic. Toate şcoalele superioare, şcoala militară,· şcoala de arte, Iacultăţile de Litere şi Ştiinţi, şcoala de Medicină, afară de o şcoală de Drept ce este necesară Capitalei, trebue transferate la Iaşi. Prin aceasta, tinerii de dincolo de Milcov vor fi siliţi să cunoască bine aceasfă;'parle a României şi a p6i,întofcându-se în Capi- •• Reformele necesare pentru Principatele Unite de d. M. Caţichi, vechlu maior. Iaşi, 1866. ' •. Darea de seamă la alegătorii Municipiului Iaşi din partea foştilor depu- taţi T.Laţeş şi D. Tacu, Iaşi, 1866. . . . . . 71 Adecă memoriul dat Principelui când cu" venirea lui îil Iaşi. Mai SUS, nota 53. . ,. Vezi broşura citată mai sus, nota 37. Altă broşură tot pe tema lui Brăl- loiu, este aceea a Bucureşteanului G. Brătlanu, urzită însă mult mai ghlbaclu pe teze generale, intitulată Viitorul nostru este În Unire, Bucureşti, 1866. . [212] 212 IST6'nIA ROMAN[LOR tală pentru a ocupa funcţiuni, vor lucra în cunoştinţă de cauză la tot ce priveşfeRomăuia din stânga: Milcovului. Apoi va ni­ zulta un mare folos pentru învăţătură care se va putea mai mult mai bine dobândi în un oraş liniştit şi depărtat de Iră­ mântările politice ale Capitalei" 73. Din aceste fapte şi cugetări bine adeverite rezultă cu siguranţă împrejurarea, că în afară de manifestarea mai mult neserioasă dela 3 Aprilie, fierberea în Iaşi în toate straturile sociale, o adâncă jignire asupra modului cum se înţelesese a se aduce unirea la îndeplinire, cu centralizarea întregei vieţi a statului numai în Bucureşti. De aceea poate cu drept cuvânt bagă de seamă organul ieşan Consiitutiunea. că "s'a calomniat Iaşul cu 3 Aprilie; căci să vorbim drept: Iaşul dacă voea era în stare să facă o alLfel de demonstratiune' 74. Se poate zice, că partidul propriu zis separatist cese ivise în Iaşi, încă dinainte' de înfăptuirea unirei, îşi jucase ultima carte în ziua de 3 Aprilie 1866, şică de atunci viaţa lui cea de altfel de tot scurtă, apu­ sesepentru totdeauna 70. Din el Însă rămăsese totuşi un vlăstar înfrăţit, acel al revendicărilor moldovene şi mai ales ieşene care va avea o mult mai trainică putere de viaţă, ca unul ce este întemeiat pe fapte netăgăduite ce lovesc în simţimântul dreptăţei altoit pe jig­ nirea intereselor. Se înţelege că este o tranziţie Între apusul partid sepa­ ratist şi acel al revendicărilor ieşene, căci cererile foastei ca­ pitale a Moldovei se pot coborâ, dela acele care ar răspândi măcar ceva şi cătră periferie din prea multă viaţă adunată numai în centru. Dintre aceste cereri, chiar strămutarea Curtei de Casaţie în Iaşi nu era de fel de a periclita această unitate; căci Casaţia fiind un singur aşezământ -- strămutat aiurea decât în capitală, ducea cu sine acolo unde era să fie transferat, în unicitatea lui chiar, ideea unirei. Dar dacă această strămutare părea îndoelnică în rezultatele ce era să le dee, de sigur că pă­ rerea lui Maiorescu asupra prefacerei Iaşului în centru de cul­ tură al României putea fi realizată spre' binele ţărei întregi. Vom vedea însă cum, dacă şcoalele din Iaşi propăşiră, aceasta fu mai mult o urmare a desvoltărei învătământului în România, decât acea a unei îngrijiri deosebite pentru Ioasta capitală a 73 Vezi darea de seamă a cuvântării lui Maiorescu in Vocea Naţională, 16 Aprilie 1866. Este după cum credem cea dintîi manifestare politică a lui T. L. Maiorescu. ,. Constituţiunea, 5 Oct. 1866. 7' Tot aşa consideră şi T. L. Maiorescu, Discursuri parlamentare, 1, 1897, p. 13, mişcarea din 3 Aprilie, când spune despre ea, că "epoca deosebirei exploa­ tate între Moldoveni şi Munteni ajunsese acum pe sfârşit". In numărul ce din 7 Iunie 1866, Trompeta Carpaţilor vorbeşte încă de existenţa "unui mic partid separatist în Moldova, cu Iordache Beldlman în frunte". [213] I LOCOTENENTA DOMNEASCA 213 Moldovei. Ba de mai multe ori chiar şi ceeace avea din trecut, ca Universitatea, Conservatorul, şcoala frumoaselor arte, şcoala centrală de fete, fură puse în primejdie de a' fi absorbite de Bucureşti, prin mai departea urmare a plecărei fatale spre cen­ tralizare a întregei vieţi româneşti în capitala ţărei, De aceea şi partidul revendicărilor ieşene nu poate dispărea, şi în el în tot se oglindeşte. din când în când, şi câte o rază furişată din vechiul partid separatist. 'Alegerea Principelui Carol. --Nu ne vom ocupa cu greu­ tăţile diplomatice ce au trebuit învinse pentru a aduce la în­ deplinire întronarea Dinastiei străine în România, al 4-lea şi ultimul punt din dorinţele rostite de Divanurile Ad-Hoc, ci numai din ţinuta partidelor faţă cu Principele pe care împre­ jurările istorice îl aduscră în fruntea statului român 76. Am văzut mai sus, că mai mult sau mai puţin sinceră, chemarea unui Principe străin era o dorinţă obştcşte mărtu­ risită, şi în contra căreia �l}, se rădicaseră decât puţine glasuri din sânul păturei culte. . De altfel ambele partide "istorice" ce se înjghebaseră în viaţa politică românească, mărturiseau acest crez politic, şi coaliţia monstruoasă contra lui Cuza Vodă, ori de ce îmhol­ dire ar fi fost împinşi acei ce o alcătuiră, tindea nu numai la răsturnarea Domnitorului român, ci şi la înlocuirea lui cu o Dinastie străină. Prin această întâlnire a ambelor partide în o cugetare şi o voinţă comună se reîntregi iarăşi partidul na­ ţional ce fusese atât de desbinat în cele două ramuri ale lui: conservatorii şi liberalii dela 1848 înainte. Dar precum la 1821, la 1857 şi la 1859, aceste două braţe ale marelui fluviu îşi amestecaseră iarăşi apele într'o singură matcă, astfel şi acuma, cu toată umîlarea lor tot mai mănoasă sub adaosul vremurilor, despărţite iarăşi sub Domnia lui Cuza Vodă, ele se întruniseră din nou pentru a înlătura Domnia naţională şi a realiza în sfâ �şit dorinţa întocmirei statului român sub oblănduirea unei mari familii europene. Chemarea Principelui Carol de Hohenzollern la cârma României nu fu opera unuia din cele două partide politice, ci a am­ belor împreună. Precum era compusă Locotenenţa domnească şi ministerul din reprezentanţii ai ambelor taberi, aşa şi agenţii 16 De nicăeri nu se pot mai bine cunoaşte aceste greutăţi decât din Me­ moriile Regelui Carol I, apărute în câteva ediţii germane sub titlul Aus dem Leben [(ijnig Karl's uori Rumănien, von einem Augenzengen, Stuttgart, VoI. 1. Memoriile au apărut şi în traducere română şi franceză. O culegere bogată de acte interne şi externe dela 1866 încoace este conţinută 'în volumul lui D. A. Sturdza, Charles I Roi de Roumanie, Bucarest, reeditată acum în o nouă formă în 3 voI. Regele Carol 1 al României, Acte şi cUlliÎnlări. 1909. Aceste două publicaţii nu înlocuesc însă preţioasele Memorii. [214] 214 ISTORIA ROMANILOR trimişi pe la CurţlIeeuropene pentru îndrumarea şi rezolvirea acestei mari probleme fură luaţi nedeosebiţi de toţi oamenii politici. Dacă' Ioan Brătianu fu acela ce se puse în mai mare lumină în aceste grele negocieri, aceasta se datora destoiniciei şi capacităţei sale deosebite, altoite pe un e.ement ce nu este de loc de despreţnit în relaţiile cu oamenii: "exteriorul său simpatic" 77 •. Prin urmare când e vorba ţinuta partidelor ţărei faţă cu alegerea Principelui Carol, s'ar părea că neavând de constatat decât unanimitatea cugetelor tuturor, nu ar fi loc pentru des­ voltărimai cuprinzătoare. Totuşi această alegere .întâlni ·.în Principatele .Iilnite o împotrivire datorită la început unor manifestări individuale, care însă se înmănuchiară în uri partid politic. De şi totdeauna restrâns în număr, acest partid nu încetă totuşi de a juca un rol oarecare în viaţa statului român din acel timp. Se văzu chiar din subsemnarea plebiscitului, că centrul impotrivi rei contra Principelui străin era Iaşul, cu toate că şi în Bucureşti am văzut cum unele voinţi ca acea a lui Ioan Heliade Rădulescu care spunea, că "nu vrea ca două corpuri în care curge sânge românesc să fie puse sub un cap în care curge sânge străin" 78, trebuiră îndoite prin stăruinţi care aproape cotigeau silnicia. In Iaşi însă se arată numărul cel mai mare de voturi contra Principelui străin. IIi Muntenia era protivnică acestui principiu gruparea din jurul Trompelci Carpatilor cu Cesar Boliac în frunte care publică nenumărate articole contra acestei înnoiri politice în viaţa românească. Ca încheere a combaterei sale, Boliac spune, că ;,noi am fost contra Principelui străin, am fost contra ple­ biscitului" 79. Mai' Însemnată este pornirea cugetelor moldovene contra Principelui Carol 1. Opoziţia contra Dinastiei din familia pru­ siană se înfăţoşa în Iaşi sub două forme: Una din ele răspingea numai pe Principele nelatin, primind pe unul de vită latină; cealaltă era protivnică ori cărei Domnii străine. " Alls dem Leben Koniq Karl's vaII Rumanien, 1, p. 4: "Bratianu hat den .J;>esten Eindruck auf den Prinzen und die furstliche Familie: gemacht, sowohl durch selti einnehineruies Allssere, als durch dle 'staatsmiirinisdiimEigenscl:!�eIi' die er bewlesen hat". ,. Şedinţa din 1 Mai 1866, Mon. Of" 6 Mai 1866. Ziarul Legalitatea inte­ meiat de Heliade in Bucureşti, deşi nu este sub direcţia lui, conţine însă mal in Ileeare număr un articol contra Principelui străin, d. e. în 17 Aprilie 1866 : "Noi care-nu voim să .tnstrălnăm domnia Rornănllor, suntem pentru-respingerea ori­ cărui Domn străin". Cu toate acestea, după ee Hohenzollern depuse [urământul pe Constituţie, Legalitatea inspectând-o in totul, spune: "să trăiască marele reprezentant al României, Carol 1" (4 Iulie 1866). ,. Trompeta, 16 Mai, 1866. [215] LOCOTENENŢA DOMNEASCA 216 Cea dintâi grupare dădu în cunoştinţă părerea ei prin o rezoluliune-su care spunea, că .. "recunoaşte necesitatea-măn­ ţinerei unirei sub un Principe străin de viţă latină, două puncte nedespărţite în care trebue să persiste cu energie. Unirea o inţelege Însă cu deplina decentralizare, şi declară că pentru realizarea acestor dorinţi va da mandat imperativ deputaţilor aleşi de ea". Această rezoluţiune era iscălită, pe lângă alţii rămaşi necunoscuţi, şi de Dim. Tacu, V. Pogor şi T. Maiorescuw. In şedinţa din 30 Martie 1866 a clubului naţional din laşi sub preşidenţia lui V. Pogor, T. Maiorescu demonstra necesitatea absolută a unui Principe străin, arătând Între altele, că faţă cu concurenţa ce ar fi să se ivească Între candidaţii băştinaşi, alegerea unui Principe din ţară nu ar putea fi decât opera co­ rupţiei" 81, iar o corespondenţă din laşi către ziarul Mercuriu din Galaţi spune, că "astăzi (30 Martie) s'a unit întreaga-par­ tidă naţională din laşi (vre-o 400 de oameni) şi a proclamat în entusiasmul tuturor, că dorinţa Rorr:ânilor este unirea cu Principe străin de viţă latină" 82. Şi învăţatul Besarabean şe­ zător în Iaşi, Bogdan Petriceicu Hăjdău, fusese la început pentru această părere. "Văzând însă trista scenă de reacţiune petre­ cută la Iaşi, îşi retrage votul dat contra Principelui Carol la plebiscit şi, în interesul salvărei unirei, se declară pentru ale­ gerea acestui "83. Dacă, după cum se, vede, întreg partidul naţional era la început pentru Principele străin de viţă latină, se vede că el, ca şi Hăjdău, se Întoarce curând dela acest gând şi se rosti în favoarea Principelui german reprezentat prin Carol I de Hohenzollern. Nu tot aşa Însă urmă cealaltă grupare de împrotivitori contra Principelui străin. Aici întâlnim o înlănţuire a cugetelor pe temeiul unui întreg sistem de gândire datorit unei Însemnate personalităţi; Simion Bărnuţ, refugiatul transilvănean, apos­ tolul Rom â nilor ardeleni din 1848, şi care era pe atuncea pro­ fesor la Universitatea din laşi. 8. H�zoluţiunea fu cetită de Gh. Mărzescu in şed. din 1 Mai, Mon, 0( •• 7 Mai 1866. IscălituriIe celor 3 sunt adeverite şi de arătările Trompeiei Carpatilor care spune'; că "pentru a combate mişcarea de des unire dela 3 Aprilie. tinerii înţelepţi şi patrioţi' Pogor, Maiorescu şi alţii, au alcătuit îndată programa măn­ ţlnerei Unirei cu un Principe străin de viţă latină" (1\) August 1866). 81 Voacea naţională, 5 Aprtlle: 1866, reproduce argumentele lui Maiorescu tntr'un articol: "Principele străin oricum ar fi" . • 2 Suplement la Mercuriu, Galaţi, 17 Aprilie 1866 . •• Românul, 6 Aprilie 1866, Concordia din Budapesta combate şi ea prin­ cipele german, spunând, că "niciun Român nu i-ar putea măcar rosti numele. Apoi că Prinţul străin ar trebui să garanteze dobândirea neatârnărll ; la din contră ar fi de preferat un Prinţ indigen" (6 Mai 1866). il' [216] 216 ISTORIA ROMANILOR ------------- ------ ----------------- . Inainte însă de a expune reţeaua de idei pe care să în- jghebase noul partid al Fracţiunei libere şi independente să vedem; de unde-i vine acest nume: Neculai Ionescu în "şedinţa din 12 Ianuarie 1867 când se desbătea împrumutul Offenheim, spuse cuvintele, că "el de şi. reprezentantul unei fracţiuni libere şi independente de orice spirit de partid, şi prin urmare indiferent de chestia ministerială, nu poate �"prur!_lUtul Offenheim" 84. Toti vorbitorii ce luară cuvântul după J,îl zeflemisiră asupra termenului de Fracţiune, încât cuvântul înaripat purtându-se mult timp prin gură, rămase alipit de gruparea pe care o re­ prezinta Neculai Ionescu. Simion Bărnuţ părintele Fracţlunei împărtăşea un com­ plex de idei' originale asupra menirei. şi nevoilor poporului ro­ mân. Marele Transilvănean se bucura în Moldova de o stră­ lucită reputaţie, provenită din aureola cu care-I încununa bo­ gata şi spornica lui împărtăşire la revoluţia Românilor din Ardeal din anul 1848, unită cu vaza unui mare învăţat. El cău­ tase un adăpost în Moldova contra prigonirilor cărora rolul său îl expusese, şi adusese aici, împreună cu cultura lui vastă şi Însemnată pentru acel timp, un mănunchiu de idei subte din acele ce umblau pe atunci în mintea Ardelenilor cărturari, şi cari erau hrăniţi cu toate exagerările ideei obârşiei romane a poporului român. Invăţământul său de 8 ani, 1855-63, Il cursul superior dela şcoalele din Iaşi (dela 1860 în Universi­ tate) avuse de urmare "a funda o adevărată şcoală de principii în politica română" 85. Barnuţ priveşte poporul român nu numai ca pe un coborâtor, dar şi ca pe un continuator al poporului roman. De aci urmează ca consecvenţă, că pământul ar trebui împărţit din nou conform legilor agrare ale Grachilor; că gu­ vernul constituţional nu este potrivit pentru Români, şi că ţara ar trebui organizată în republică, cu functionari aleşi; că Românii au dreptul de a da afară pe străinii cari le-ar îrn­ pedica interesele agricole, industriale şi comerciale. Mai adogă Bărnuţ, că "naţiunea română poate reduce numărul străinilor cât să nu fie condamnaţi Românil a ţinea toate Sâmbetele şi sărbătorile jidoveşti şi a-şi cumpăra îmbrăcămintea, până şi pâinea de toate zilele, dela Jidovi, Nemţi şi dela alte adunături". Bărnuţ este nu numai antisemit, ci în deobşte protivnic străinilor. Aşa el este contra colonizărei ţărei cu Evrei, Slavoni sau Ger­ marii. Evreii am văzut pentru ce; Slavonii pentrucă parte au nimicit pe Români; parte i-au rărit foarte tare; Germanii fiindcă vrau să germanizeze pe toate popoarele. Mai cere să •• Mon. Oţ., 15 Ianuarie (p. 771, vol, 3) . •• T. L. Maiorescu. "Dreptul public al Românilor şi şcoala lui Barnuttu" în Convorbiri Literare, 1, 1867, p. 273 şi unu. Cursul lui Barnuţ a -fost publicat după moartea lui, de elevii săi, in Iaşi, 1867_ [217] LOCOTENENŢA DO:M1\EASCA 217 se reducă numărul străinilor pe pământul românesc, aşa ca să nu fie primejdioşi naţiei. Pe lângă propăvăduirea antise­ mitismului, Barnuţ mai este şi contra Principelui străin, care va reprezinta totdeauna interesul ţărei de care s'ar ţinea. Cât de departe mergea Bărnuţ în combaterea-Domnîtorulul străin, se vede din aceea, că el primea părerea, că "votul unui singur Hornân contra Principelui străin ar fi de ajuns pentru a anula valabilitatea" juridică a unei alegeri" 86. Aceste păreri susţinute cu o voce blândă, în o limbă lim­ pede şi frumoasă, cu tot latinismul ei covârşitor, şi de un om cu autorita tea de care se bucura Bărnuţ, avură de efect a răs­ pândi ideile lui în minţile tinerimei, şi de a crea în Iaşi o şcoală întrc:1gă în jurul magistrului. Dar această şcoală mai urma învăţătorului şi în privirea prelucrărei limbei române, pe care Barnuţ după exemplul dascălilor săi ardeleni, o latiniza pe cât putea, spre a o apropia de forma limbei latine. Tot aşa şi or­ tografia limbei române căuta să fie cât se poate mai etimo­ logică, încât şcoala lui Bărnu ţ, din care pe tărârnul politic s'a format Fracţiunea, se arată ca un complex de idei politice R�r' un îond cultural, , Fracţiunea va fi reprezentanta mai ales a antisemitis- mului şi va combate Principele străin. Dacă în această din urmă direcţie nu va putea repurta mare izbândă, prin pornirea ei contra Evreilor, ea aduse încurcături în situaţia internaţională a României care adesea ori atinse proporţii îngrijitoare, după cum se va vedea din expunerea de mai la vale. E drept că în această privire ideile Fraciiunei corespundeau cu simţiminte masselor. ' Fracţiunea care rămâne statornică în împrotivirea ei contra Principelui străin, ajunge a trimite în adunare câţi-va repre­ zentanţi cari dădură nota discordantă 'în recunoaşterea ple­ hiscitului de adunare. Din 115 deputaţi faţă la acea votare, 109 fură pentru omologarea plebiscilului, iar 6 contra ei. Intre cei subsemnaţi pentru, găsim şi pe V. Pagor care subscrisese ,.rezoluţiunea" din Iaşi pentru Principele lalin, dar care în urmă, ca şi Hăjdău, se Întorsese. Rămaseră statornici în opo­ ziţia lor contra Principelui străin: Dumitru Tacu care trecuse la Iracţionişti, T. Laţcşu, 1. Negură, N. Iamandi, Ioan Leca şi Neculai Ionescu. Adunarea cea nouă care era să devină constituantă,îşi deschide şedinţele în ziua de 28 Aprilie 1866. De şi nu fusese aleasă cu această anumită, ţintă, rolul ei era de a da o nouă organizare României unite, sub oblănduirea unei Dinastii străine. Ea trebucadeci să întocmească o nouă constituţie. Dar în timpul de 12 zile cât mai stătu la cârma statului Locotenenţa dom- •• Derepiul public al Românilor de Simion Barnuţlu, 1867, p. 92-94, 321. li 'II, 11 li [218] 218 ISTORIA' ROMANILOR nească dela 28 Aprilie până la 10 Mai, când Principele Carol' depune jurământulînaintea adunărei, aceasta nu intră în des­ baterea' actului de temelie, ci se ocupă numai cu verificarea alegerilor şi cu votarea regulamentului ei. Constituţia se votă deci chiar la începutul domniei lui Carol 1. Locotenenţa domnească retrăgându-se în ziua de 10 Mai, Principele Carol iea în mână Irânele guvernului. Ministerul se retrage şi el, spre a lăsa noului Domnitor libertatea de aşi al­ cătui după voie cabinetul, pe care îl iea tot din ambele partide cum fusese şi până atunci. Conservatorul L. Catargiu este În­ sărcinat cu preşidenţia consiliului. Alăturea cu el mai figurau, din partidul lui, Petre Mavrogheni, şi spre a le ţinea cumpăna, ei fură întovărăşiţi de cei doi liberali mai de seamă şi mai îna­ intaţi, 1. C. Brătianu şi C. A. Rosetti, iar ca elemente mai neutre fură luaţi în minister: 1. Cantacuzino, generalul 1. Ghica şi Dimitrie Sturdza 87. ,Ministerul cel nou, în 'dec,laraţia lui .din 1,3 Mai, spune, că schimbarea guvernului Ioan Ghica în acel 'al lui -Lascar Ca­ targiu s'a tăcut fără să fi urmat vre-o diferenţă de opinii între cele 10 persoane care compuseseră guvernul din 11 Februarie şi�,; după o împreună consfatuire şi Qî!!lţelegere,u,rmată, între acele persoane, cu toate 'că această înţelegere nu merse fără "oarecari greutăţi" cum spune Regele în memoriile lui 88. Principele găsise de cuvinţă a păstra la ocârmuirea ţărei coaliţia care-I chemase la Domnie, şi de aceeaşi părere erau şi oamenii politici ai timpului. Tatăl Principelui îi spune în o scrisoare, despre Principele Dim. Ghica, şeful conservatorilor, ca din o convorbire avută cu el, a văzut, că "de şi Brătianu şi Rosetti îi sunt ca un ghimpe în ochi, totuşi el mărturiseşte, că pentru stadiul începătornic, un minister de compromis este neapărat". De aceeaşi părere erau şi miniştri luaţi din coaliţie 89. Acest minister conduse trebile în timpul însemnatei legisla­ turi a Constituantei care înzestră România cu constituţia sub care trăim şi astăzi. ., Decret din 10 Mai, MOIl, Oţ., 12:Mai 186!i.' Comp.Aus dem Leben Konig Karl's-I; p.55, unde-mtnlştrtt sunt astfel caractertzatţi :,;,Lascar;Catargi, Moldauer, conservativ; I. Brătianu, Walache, liberal; P. Mav,\iliglleni, Mold. cons.; C. A. Rosettlţ Walache, .ausserste rLjnke; L <;:antacuzino;�W alache, centrum : general Ghica, 'Mold., Rechte; Dim.' 'Sturdza, Mold. centrum". ' •• Programul noului minister în Trompeta Carpati/ar, 31 Mai 1866. Aus Item Leben, r, p. 55: "lIach einigen Schwlerigkeiterr". '9 Aus âem Leben, I, p. 79. Corup. p. 68: Das Ministerium Catargi scheint indessen dariu einig zu sein, dass es selbst mit Aufopferung personlichen und prlnclpiellen Auschaunungen, vor Allem gilt zusammen zu halten, \Veil sonst der ganze Bau gefiihrdet Wiire". Mai vezi şi asupra şefiei Pr. D. Ghica, mai sus, nota 1. [219] II ISTORIA ROMÂNILOR DE PESTE MUNŢI 1849 - 1867. 1. PERIOADA ABSOI .. UTISMULUI 1849-1860 Favorizarea Românilor. - Revoluţia Ungurilor din anul 1848 trebuie. să cadă căci se întreprinsese două lucrări prea anevoioase: una externa hotărînd legăturile cu împărăţia au­ striacă, alta internă, mai primejdioasă provocarea popoarelor nemaghiare din Ungaria' cari îi slăbiseră organismul lăuntric tocmai când aveau mai mare nevoie de puterea lui în afară. Indată după sdrobirea revoluţiei se îndrumă o reacţie puternică în sensul absolutismului. Bineînţeles că elementul care pericli­ tase mai ales tronul Habsburgilor fiind Ungurii, ei trebuiau .<;ăsupoarte urmările înverşunării ce se. manifestă pentru în­ drăzneaţa încercare ;pe când popoarele acele cari combătu seră tocmai revoluţia ungurească prin răscoale în contra ei, ca Sârbii, Croaţii .şi Românii trebuiră să fie, cu tot absolutismul, tratate cu mai multă cruţare. Aşa se şi Întâmplă lucrul. Ungurii fură prigoniţi în chipul, cel mai aprig, condamnaţi la moarte cu sutele atât în Ungaria­ cât şi în Transilvania, şi înlocuiţi aici mai aleşi cu Saşi, ger­ mani cari se arătaseră şi ei credincioşi monarhiei şi pe lângă aceasta erau de limbă germană; aceea pe care absolutismul voia s'o menţină ca organ deocărmuire al Imperiului în contra zguduirilor cărora revolutia o expusese 1. Intrară Însă în dre­ gătorii şi un număr de Români care deşi nu mai mare de 172, totuşi se păru Românilor de pesţe munţi ca ceva extraordinar şi neauzit. Această primire a Românilor în dregătoriile statului . 1 Bariţiu, Părţi alese II, p, 631. Comp. Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei. Şaquna, 1911, p. 55.' [220] 220 l:&'TOHIA ROM A NlLOR ---------.----------- fu însă şi o şcoală aspră pentru Români, fiindu-le binefăcă­ toare, căci i-a învăţat să lucreze, i-a învăţat cu cunoştinţi şi idei, i-a dedat la regulă şi precizie, aşa că a început a se forma un corp de funcţionari rutinaţi de care ţara ducea lipsă mare 2. Impăratul dădu Transilvaniei o nouă întocmire care este cunoscută sub numele de Constituţia din 4 Martie (1849) deşi ea nu avea din firea constituţională decât numele. Se proclama în ea principiul deplinei neatârnări a Transilvaniei de regatul Ungariei şi egala îndreptăţire a tuturor natiilor din acea ţară, tocmai potrivnic ţintei urmărite de revoluţia maghiară. Se mai adaugă Transilvaniei, tot contra voinţei Ungurilor, cele trei comitate mărginaşe pe care Ungaria le încorporase în întinderea ei, anume Solnocul, Crasna şi Zarandul. Se recunoaşte fiecărei naţii dreptul neştirbit de a-şi păstra şi cultiva naţionalitatea şi limba. Se dă dreptul de liberă strămutare tutror locuitorilor, ' 61 Ioan Lupaş, l. c. p. 21 D. [239] lS't'01UA ROMANILOR DE PESTE MUNŢI 239 va (ace să fie observat de toţi credincioşii lui" 52. Cât de scurt traiu avea să ducă această împărătească făgăduinţă! Incă din anul precedent pe la 1860, cereau împăratul dela Comitele Banatului ca să i se supună un proiect de lege prin care drepturile locuitorilor Ungariei care nu vorbesc limba maghiară, relative la desvoltarea limbii şi a naţionalităţii lor, să fie stabilite acurat şi cu precizie 53, după acest act mai ur­ mează o a doua sesiune a dietii ardelene în decursul anului 1864. In acest răstimp schimbările exterioare aduseseră zdrun­ cinarea cabinetului Schemerling şi cu dânsul şi clătinarea tu­ turora foloaselor dobândite de Români în contra tendintei cotropitoare a Ungurilor. Inainte însă de a trece la expunerea acestei deslegări, atât de tragic a conflictului române-maghiar, trebue să arătăm însemnătatea dietei transilvane din 1863-1864 pentru viaţa şi soarta poporului român din această ţară, şi deci. pentru soarta întregului neam care este strâns legată de baştina lui din cetatea Carpaţilor. Pentru întâia oară în lungul şir de 6 secoli Românii apăreau iarăşi în congregaţia ardealului cum se petrecea lucrul pe la începutul stăpânirii maghiare. Nu numai atâta se reînoiră de guvernul central al Vienei şi împăratul Austriei dreptul poporului român de a constitui a patra naţie politică a ţării şi confesiunilor de care el se ţinea punerea pe aceeaşi treaptă cu vechile religii recepte. Naţia românească Înceta de a mai fi privită numai ca tolerată în Ar­ deal "pentru folosul primei naţii şi al regnicolilor" Dispreţul cu care ea fusese tratată până atunci făcu loc unei considerări din ce în mai de seamă documentată prin toastul rădicat în cinstea delegaţiilor ei la banchetul oferit în Viena, şi mai ales prin faptul până atunci neauzit ca împăratul însuşi să sub­ semne numele său cu scrisoare românească, Franciscu Iosiţu. Se hotărîse de dietă şi împăratul sancţionase dispoziţiile ca limba română să poată fi întrebuinţată ; după voinţă în des­ baterile dietei şi să fie îndatoritoare publicarea şi în ea a hotărî­ t ilor şi legilor votate de dânsa. In tribunale era să răsune tot această limbă, în trebile Românilor, în şcoale era să fie propuse ştiinţele prin organul ei, faptele române puteau păşi mai libere la lumina zilei şi naţionalitatea română putu însfârşit răsufla. De şi deputaţii români nu pătrunseseră în dietă în pro­ porţie cu numărul poporaţiei lor, totuşi începutul care tot le dăduse o majoritate relativă şi care ajunsese a face ca şi Saşii să fie pe partea lor, de oarece articolul cel fundamental despre reala Îndreptăţire a naţiei române trecuse cu unanimitate, lăsa i2 Cartea de documente dela Dieta Ardealului 1864. Citată de Ioan Lupaş, 1. c. p. 223. ,. Bariţin, 1. c. p. 186. Asupra lucrărilor dietei trausilvane vezi vol. III a lui T.· V. Păcăţianu, Cartea de aur. 1862-1864). [240] 24Q ISTORIA ROMANILOR. să se întrevadă o propăşire neîncetată a numărului reprezen­ tanţilor români cari erau să ţină pasul cu îmbunătăţirea stărei lor economice. Ardealul era să ajungă cu timpul subcondu­ cerea acelui popor căruia el aparţinea în realitate după număr si vechime. , Soarta poporului român era să fie schimbată. Nu era. să mai cerşească ci să comande, nu era să mai plângă şi să se vaiete, ci să cânte şi să se veselească; era să-şi desvolte pu­ terile trupeşti şi sufletul după nevoile sale ca să devină un sprijin puternic al întregului neam. Evoluţia istorică a vrut însă să stângă facla abia aprinsă şi să arunce pe poporul român iar în întunerecul asuprimii iar în primejdia pierderii naţionalităţei sale. A mai fost doar în istorie de aceste intunecări a stelelor strălucitoare de pe cerul românesc; dar evoluţia lui suitoare care-l duse spre destinuri vrednice de înnalta lui fiinţă a aprins fără încetare altele pe întinsa lui ţară Mai vezi şi acuma această strălucire Însă de un moment a soartei lui Întunecate a arătat Încotro se vor îndrepta paşii viitorului, precum lu­ mina revărsată de spada lui Mihai Viteazul! care şi ea a apus, a arătat calea către ţinta supremă a strădaniilor neamului românesc. Prăbuşirea finală. - Incă în a treia sesiune a parlamen­ tului din Viena se manifesta se o discordanţă Între modul cum monarhul şi acei în care privia însuşi parlamentul imperiului pe deputaţii transilvăneni. Pe când împăratul arăta· simpa­ tiile lui pentru aceşti şi pentru reprezentanţii ei mai ales în. discursul de deschidere în care arăta bucuria sa pentru pro-, gresul pe care activitatea constituţională o făcuse în marele său principat al Transilvaniei, mare parte din parlament privea pe deputaţii acelei ţări ca nişte oaspeţi supărăcioşi cari ar fi adus abţinerea Ungurilor dela. lucrarea comună. Şi era invi­ derat că pentru interesul monarhiei era de preferat împărtă­ şirea Ungariei la parlamentul din Viena decât Irântura ei, Tran­ silvania. Dreptul naţii bine înţeles fu pentru acesta din urmă, dar în chestii politice dreptul cel tot dea una lăsat indărăptul interesului iar interesul îl stăpâneşte puterea. Monarhia era să fie mai tarc prin alipirea Ungariei de ea decât prin aceea a Transilvaniei, deci era natural să se găsească în parlamentul vienez şi partizani ai dualismului. Această ideie se manif'estase în sânul poporului maghiar ca formă ele organizare nouă a mo­ narhiei habsburgice, din momentul ce Ungurii simţiseră În­ toarcerea simpatiilor monarcului către Români şi cuvântul căzuse de mai multe ori că în desbaterile furtunoase ale tim­ pului. Acuma în a treia sesiune a parlamentului elin Viena, ideia dualismului revine cu mai mare putere alipită de stă­ ruinţa îndepărtării parlamentului de grupul transilvănean. Şi [241] rS'fORIA ROMÂNILOR DE PES'l'E MUNŢI 2Jl în această sesiune acel care iea apărarea noului sistem de or­ ganizare acel dualist, nu este doar un Ungur din cari erau câţi vrei şi în parlamentul din Viena, ci era german din Stiria, Mau­ riciu Kaiserfeld. El apără cu căldură şi convingere sistemul dualist. De­ putatul german părea preocupat mai ales de o împrejurare anume precumpănirea numerică pe care o aveau popoarele negermane în parlamentul central al căror număr mai ales dacă ar fi urmat-o Ungurii putea UŞOl' forma nu numai majo­ ritatea dar chiar 2/3 din glasurile totale ceeace ar fi pus pe de­ putaţii germani în proporţie de inferioritate faţă cu celelalte popoare ale monarhiei şi ar fi prirnejduit caracterul german de până acum al monarhiei; aceasta ce căuta tocmai a fi salvat prin sistemul centralist 54. Dacă se separa parlamentul în două, unul al Ungariei şi altul al Austriei, aceasta din urmă se putea răzima pe o ma­ joritate germană în propria ei ţară. Interesul dualist era deci reclamat nu numai de Unguri şi chiar şi de unii austriaci ce făceau din cauzele arătate interesul împărăţiei. Pe când însă în parlamentul austriac se dădea pe faţă tendinţele dualiste, tratări de acelaş fel se urma în taină cu aristocraţia maghiară, tratări care tindeau înainte de toate la răsturnarea lui Schimerling, protivnicul Ungurilor. Cu toate aceste manifestări favorabile Ungurilor răsă­ rite în parlamentul din Viena, împăratul urma linia lui plăcută Românilor, înfiinţând în 26 Decemvrie 1864 mitro­ polia ortodoxă în care numi ca titular pe favoritul său epis­ cop român, Andrei Baron de Şaguna şi despărţind deci bise­ rica ortodoxă română de cea sârbească din Carlowitz. Mitro­ politul mergând în fruntea unei deputaţii şi mulţămind capu­ lui Statului primi din partea monarhului următorul răspuns măgulitor: "Mrl bucur că am putut împlini dorinţele Româ­ nilor din Ungaria, Transilvania şi Confiniile militare prin reînfiinţarea mitropoliei. Recunosc credinţa şi alipirea Româ­ nilor către tron de care şi au dat probe neîndoioase în cele mai grele împrejurări. Mă mai bucur că pot saluta de arhie­ piscop şi Mitropolit pe un bărbat prea meritat pentru tron şţ patrie, în care Eu pusesem şi toţi Românii greco-orientali avem deplină încredere" 55. " Erau în parlamentul din Viena 343 de deputaţi din care 84 germani, 85 Unguri, 26 ardeleni, 9 croato-sârbi, 54 Boemi, 22 Moravi, 38 galiţlenl, 25 Lombardo-Veneţianl. Dacă socotim încă pe Germanii dietei ardelene (11) şi pe acei ce se mai alesese ca Unguri şi în alte părţi ale monarhiei, precum pe de altă parte şi unic locul german ca în Stiria, Carlntia, Carniolia pătrunsesc şi Slavi printre germani, putem socoti 100 de Germani faţă cu 248 de ne­ germani. Comp. Bariţiu, III, p. 286 . .. Baritiu, l. e, p. 297. p., D. Xenopol. ls tor ia Românilor. - Vol. XVf. [242] 242 Is'roRIA ROMANILOR Câteva zile după rezoluţia aceasta privitoare la mitro­ polia românească, împăratul sancţionează prin un rescript din 5 Ianuarie 1865 şi arlicolul II al legii votat de dieta transil­ vană privitor la folosirea celor trei limbi în afacerile oficiale ale ţării 56. Ca un răspuns la aceste favoruri împărăteşti în­ cuviinţate Românilor, Ungurii deschid în Viena un ziar nou "cu care preparau terenul pentru o apropiere şi îrnpăciuire" 57. cu germanii ceeace nu se putea face fără jărtfirea poporului român. Care din cele două curente era să iasă învingător, aceasta avea să o hotărască, ca totdeauna în istorie, nu oamenii, ci puterea împrej urărilor. Anume pe atunci începutul anului 1865 relaţiile între Austria şi Germania se încorda seră tot mai mult, din pricina Condominiului districtilor Schleswig şi Holstein răpite în comun dela Danemarca în răsboiul din 1864. Cu toate că deocamdată convenţia dela Gastein (14 August 1865) păruse astâmpăra încordarea atribuind fiecăreia din cele două state câte un dis­ trict spre ocârrnuire şi anume Prusiei Schleswigul iar Austriei Holsteinul, neînţelegerile izbucniră curând din nou, mai ales din cauza deosebirei conducereii daraverilor lăuntrice din partea celor doi guvernatori, Gabluiz acel al Holsteinului Iavorizând prea mult partidul liberal danez pe care Prusia voia tot să-I comprime. Bismark se jălui la Viena; primi Însă un răspuns aşa de aspru încât se văzu în curând că numai un răsboi putea să pună un capăt falsei atenţii a condominiului din districtele cucerite. Aşa stăteau lucrurile exterioare pe la sfârşitul lui 1865. Austria văzând Încotro mergeau trebile cu Prusia, se gândi a se apropia de Ungaria, lucru după care şi Ungurii um­ blau cu mare râvnă. Ungurii fac pasul cel întâi poftind pe Îm­ păratul la cursele dela Pojon (Pressburg), unde monarhul du­ cându-se, i se face o primire din cele mai călduroase. Ca un răspuns la aceste drăgălăşii, Francisc Iosif dăruieşte Acade­ miei de Ştiinţi din Pesta 15.000 de fiori ni după care Academia voeşte să mulţămească împăratului prin o dclegaţieîn care ia parte şi Francisc Deak. Impăratul spune că va prlmi de­ putaţia în reşedinţa lui din Budapesta. Urărilor de bună ve­ nire ale primarului, împăratul răspunde că "este hotărît a în­ destula pe poporul coroanei Ungariei şi că va convoca dieta spre a afla dorinţele lor, căci numai din Înţelegere Între monarc şi această parte a împărăţiei lui atârnă binele şi puterea patriei". Vivate entuzia5te izbucniră la cuvintele împăratului. Urmară, audienţele a o mulţime de dcputăţii Între care şi a academiei, •• Ibidem, p. 298. '7 Ibidem, p. 299. [243] ISTORIA ROMANILOR D:eP�ST:e MU'N'l'I243 apoi o masă mare, retragcri cu torţe şi alte sărbătoriri care pecetlui au împăcarea lui Francisc Iosif cu Ungurii.In aceiaşi zi monarcul oprise activitatea tribunalelor militare şi arnne­ stiase pe toţi delicventii politici cari erau foarte numeroşi. Totuşi se vede că împăratul nu părăsise cu totul încă pe • Români, de oarece tot atunci el înfiintează în Viena Curtea de Conturi pentru Transilvania numind ca preşedinte al ei pe L. B. Pop român şi mai multi alţi români ca membrii. Ca un semn al întoarcerii împăratului către Unguri urmează Însă numirea lui Gheorghe Mailat cancelar pentru Ungaria, iar Fran­ cisc Haller cancelar pentru Transilvania, ceeace aduce demisia ministerului Schmerling. Cancelarul Transilvaniei fusese Însă numit în chip provizoriu şi oarecum ca subordonat acelui Un­ guresc 58, iar la minister urmă în locul lui Schmerling, comitele Beleredi. Mai mulţi magnaţi unguri sunt chemaţi în audienţă privată de monarh în care se zvonise că el le-ar fi declarat că interesele superioare ale monarhiei şi chiar ale casei sale ar cere ca el să se împace cu Ungurii. Pe lângă Unguri Însă fu chemat la o audienţă şi mitropolitul Şaguna. Despre cele vor­ bite de el cu monarhul nu s'a răsuflat nimic. Cu toate aceste se înţelege că audienţa nu putea avea alt scop decât de a mân­ gâia pe Români cu vorbe şi asigurări vagi, că poziţia câştigată de ei nu va fi atinsă. S'ar părea după nişte dcstăinuirinevrute ale lui Şaguna, că împăratul i-ar fi zis că "dacă Ungurii vor face concesiuni, atunci şi lor se vor face, adecă vor fi sacrificaţi fără milă" 59. In urma acestor semne de rău prevestitoare urmează îndată mai multe fapte care le întăresc. Impăratul prin rr-s­ criptul său din 1 Septemvrie 1865 (pe când încenuseră fre­ cările Între g'wernato'ii austriac şi prusiac ai Schleswigului şi Holsteinului) disolvă dieta Transilvaniei care vota se des- părţirea Transilvaniei de Ungaria şi egala îndreptăţire a celor trei limbi şi convoacă o alta la Cluj de astădată pentru 29 Noern­ vrie care urma să fie aleasă nu mai mult după dispoziţiile din 1861 ci după acel vechi ale legii din 1791. In această dietă com­ pusă din 189 de membri abia pătrunsese 34 de Români şi 25 de Saşi, elementul maghiar fiind într'o covârşitoare majoritate. Se ivi atunci În elementul român o mare şi adâncă desbinare de păreri. Gh. Bariţ propuse neparticiparea Românilor la dieta din Cluj şi inaugurarea politicei de pasivitate; iar Şaguna in­ vocând principiul. flere possum sed juvare non sfătui ca Românii să iee parte la dietă şi să apere acolo interesele lor 80. Se Înşelau pasiviştii dacă credeau că prin imitarea aceea ce .s Bariţiu,�l. "e. p. 31;�, •• Ion Lupaş, Şaguna, p. 23l. •• Ion Lupaş, Ibidem, p. 233. [244] 244 ISTORIA ROMÂNILOR ---�----�------ făcuseră Ungurii vor obţinea aceleaşi rezultate, căci puterea 101' nu cântăria atâta cât acea a Ungurilor şi împăratul în criza exterioară ce se îngreuia pe fiece zi, avea nevoie de puteri. In dietă, Şaguna şi grupul românesc atacă constitutio­ nalitatea dietei cu deosebire pe motivul că fiind ea aleasă pe baza legii din 1791 "care este pentru Români o reminiscenţă • jalnică căci e reflexul unei instituţiuni bazată pe sistema po­ litică a celor trei naţiuni recepte şi nu recunoaşte naţiunea română ca egal îndreptăţită şi deci de a fi un factor al consti­ tuţiei ţării" 61. Deputaţii Unguri cer darea în judecată a lui Şaguna pentru această îndrăzneală. Deşi lucru nu s'a făcut, dieta a votat unirea Ardealului cu Ungaria. In acest timp răsboiul cu Prusia devenind tot mai neîn­ lăturat şi deci tot mai neînlăturată şi nevoia împăcării Impăra­ tului cu Ungurii căci nu putea împăratul, în momentul când trebuia să facă front la doi duşmani de odată, Prusia spre nord şi Italia spre sud-vest, să lase în spate o Ungarie nemulţărnită care ameninţa iar separarea ei de Austria. Se elaborase în Iunie 1866 un proiect de regularea relatiilor dintre Ungaria şi Austria pe baza modificării legilor din 1848. Lovitura dela Sadova 3 Iulie 1866 desăvârşi apropierea şi zmulse împăratului toate concesiile în favoarea Ungurilor. Se orga­ nizează dualismul austro-ungar prin care Ungurii capătă mână liberă asupra provinciei lor Transilvania, pe care o vor hăţui şi o vor tortura de acum înainte cum le va plăcea spre a putea ajunge la marea ţintă urmărită de micul popor maghiar de a-şi mări numărul prin des naţionalizarea elementului românesc 62. Românii din Transilvania cu tot paralelismul desvol­ tării lor cultural cu acei din principate, în privirea politicei urmează calea lor aparte căci dacă cultura unui popor este hotărîtă de factori sufleteşti şi deci poate restrânge în ea uni­ tatea rasei, viaţa politică este determinată de împrejurări, şi aceste trebuiau să fie cu totul altele la cele două grupe de Ro­ mâni, cei dela nordul şi apusul şi cei dela sudul şi răsăritul Car­ paţilor, tocmai din cauza strătăierii corpului lor naţional de uriesele stăvili ale acestor munti. Dacă în tot decursul istoriei lor, desfăşurarea vieţii ro­ mâneşti În ţările de peste piscuri urmă altă cale decât aceea a Românilor din poalele lor, dela 1848 încoace această soartă nu este numai deosebită ci chiar protivnică. Am văzut anume că în acel an pe'când revoluţia'Tlomâ­ nilor contra Ungurilor ieşiră triumfătoare, cu ajutorul Ruşilor, în ţările române ea fusese cu totul zdrobită de Turci din în- ., Ibidem, p.' 234 . • 2 Asupra acestei chstiuui vezi Brote, Die rumănisclie Fraqe in Sieben­ burgen und Unqarn. Berlin 1895. [245] ISTO.RTA ROMANILOR' nr: PESTE :MUNTI 24'" demnul Ruşilor, că apoi în Transilvania Ruşii fuseseră priviţi ca 1iberatori de tirania Ungurilor, în ţările române din protivă acei de cari suflarea românească voia să scape era tocmai stă­ pânirea rusească de aceia şi zadarnici fuseseră silinţele câtorva visători Români ca Bălcescu de a uni poporul român Întreg în contra colosului dela nord, ceeace ar fi trebuit să aibă Întâi ea fapt premergător în Transilvania împăcarea şi unirea Ro­ mânilor cu Ungurii - adecă traiul cel liniştit Între lupi şi miei. Erau deci radical deosebite interesele Românilor din Transil­ vania de acele ale Românilor din principate şi unirea lor în aceleaşi năzuinţe şi aceleaşi mişcări la 1848 era cu neputinţă. � Pe cât Însă de divirgenţă era situaţia politică a ambelor grupe de Români, pe atât de deosebită fu şi albia politică în care de atunci înainte curseră destinul lor. Românii din principate zdrobiţi la 1848 rădicase în. cu­ rând capul tot mai sus, până când ajunseră să-şi vadăîncu­ nunat visul lor cel mai apropiat, unirea ţărilorsuroti, ernan­ ciparea lor de sub tutela străină şi punerea soartei lor sub ocro­ tirea unei dinastii europene care încunună viaţa 'Jor cu nea- tărnarea şi regalitatea. . . . Românii din ţările ungureşti, învingători în revoluţia din 1848, căzură îndărăpt şi mai greu încă sub jugul de fără de ea re se crezuseră un moment mântuiti în anul 1866 care pentru Românii din principate însemnau' un pas în 'întărirea organismului statului lor, pentru cei de peste munţi, aduce" o nouă prăbuşire a visului lor de mântuire fiind din nou arne- ninţati cu zugrumarea vieţii lor naţionale. ,'1,.. ,. Un corp Însă nu poate fi pe jumătate mort şi pe jumătate trăitor sau moartea sau viata vor birui si vor stăpâni întregul, Incotro Însă se îndreaptă evoluţia istori�i româneşti ? ' Aceasta este deocamdată ascunsă în măruntăile viito­ rului 63, ". Aici se opreşte manuscrisul lui A. D. Xenopol isprăvit în anui 1914. N. E. [246] TABLA ILUSTRATIILOR I Mihail Kogălniceanu 5 Alexandru Cuza In 186(; 81 Doctorul N. Kretzulescu 87 Costache Negri. . . . . 88 Poeţi Contimporani din timpul lui Alexandru Ioan Cuza 105 Poetul Grigorc Alexandrescu . 108 Poetul Dimitrie Bolintiueanu 111 Ion Ghica şi Vasile j\ieesandri 115 Membrii cari au hotărlt detronarea lui Cuza Vodă. 191 Ofiţerii români cari au detronat pe Cuza Vodă la 11 Fevruarle 1866 196 Miniştrii şi Locotenenta Domnească, 11 Fevruarie - 10 Mai 1866. 207 Mitropolitul Andrei barou de Şagnna, ca episcop. 225 Deputaţii români din Dicta Ungariei 1861 . 237 [247] TABLA DE MATERIE Capul III .... - Cuza Vodă �i lovitura !l" sf.nt 7 L Lovitura de stai . . . . \) Măsuri lăuntrice. . \) Răsunetul în afară 11 A doua călătorie Ia Consrantinopole . 15 Lovitura de stat şi răsturnarea • . . 18 Legea rurală din 1864.. • . . . . . 21 Il. Dela Iooitura de stat până la deschiderea ultimei legislaturi (2 Mai 1864-4 Deeemorie 1865) 27 Călătoria lui Kogălniceanu In Oltenia . . . . 27 Adunarea cea nouă . . . . . . . . . 30 Chestiunea religioasă şi acea a mănăstlrllor închinate 37 Capitula ţlile şi ereditatea.. 43 Mişcarea din 2 August 1865 47 JlI. Dela răscoala din August până la abdicare (4 Decemurie 1865---1.1 Fe- uruarie 1866). • 64 Chestiunea abdicărei 64 Sesiunea adunărel • 72 Răsturnarea. . 78 Capul IV. - Cultura in domnta lui Alex. Ioan 1. 90 1. Cultura intelectuală. • . . • • • • . 93 Predominarea elementului politic 93 Starea şcoalelor 95 Literatura \19 Artele. • • • • 119 Ştiinţele morale 122 Cultura generală şi ştiinţifică 129 Intinderea ideei române peste hotarele ţărei 134 Capul V. - Starea economică . 1 SI! 1. Starea economică. • . . . . 141 Moravuri administrative 141 Funcţionarismul 144 Ştfăjnii. Evreii. . . . . 15� [248] 248 IS'l'ORIA ROMANrLOR Starea flnanciură , . . . . . Creşterea avuţiel publice . Politica economică şi domnia lui Alexandru lU:Il! 1 . Cnpnl VI. _.,. Loeoteuenţa domneaseă şi Istorln HlllluÎnil'jI' lam .. ' III(i7 . . . . . . . . . • 1. l.ocotencnţa Domnească (11 Feo/'.····10 Mal /860) Statutul lui Cuza Vorlă , Plchiscitul cel non . Sltnaţla exterioară. . Mişcarea se pa rati stă din la şi Chestia stră mutărei Curţfi ele Casaţie la Inşi. Alegerea Principelui Carol. . . . . . . IL istoria Românilor de peste munţi 18J9· -181i7 1. Perioada absolutismulul 1849-··1860 . Favorizarea Românilor Chestia urbarială . . . . . . . Biserica. . . . . . . . Tendinţele divergente ale naţionaHLiiţilor . 2. Perioada Constit.uţionaIă. . . . . . . . . . Fră mânt.ă ri culturale româneşti . Dipl-nue imperiale din 20 Octoruvric lIlf)(J Dicta 'I'ransilvanlei din 18(j:l� - fiii Prăhuşiren Jinala, 160 168 172 lRD 10·1 197 !()!) 20:3 21�1 2JD 2tD 2lD 221 228 227 22!l 229 238 240