[11] CAPUL III EPOCA LUI ŞTEFAN CEh MARE VIfAD Tj��P��Ş Ş1 '['INEJRfq'A .LUI ş'rEFAN 1. Ş'Ti:':FAN ocuPĂ rnONUf, MoumVENES(: Luptele cu Petru Aroll. --- Petru al III-lea Aron bătând şi ucigând pe Bogdan al II-lea tatul lui Ştefan cel Mare, acesta scăpase în Muntenia unde găsise adăpost şi ajutor la curtea lui Vlad Ţepeş care domnia pe atunci în acea ţară şi care îi dădu mijlocul de a răzbuna moartea tatului său, alungând din scaun pe unchiul său Petru. Ureche ne spune anume, că "rădicatu-s'a dela Ţara Muntenească Ştefan Vodă cu multă mulţime de oaste muntenească şi din ţară. adunată şi a intrat În Moldova şi silind spre scaunul Sucevei i-a ieşit înnainte Petru Vodă Aron la sat la Doljeşti şi s'au lovit în ziua de Joia mare, April în 12, şi înfrânse Şt<-�an Vodă pe Aron Vodă; ci Aron Vodă nu se lăsă ci de iz­ noavă se buluci al doilea rând şi se lovi cu Ştefan la Orbic, şi iarăşi izhândi Ştefan Vodă şi prinse pe Aron şi'i tăiă capul după ce a domnit doi ani" 1. Ştefan cel Mare, punând mâna pe putere în Moldova, la .l2 April 145'1 iTI ziua de Joia mare 2, el a putut să fie ajutat de Vlad Ţepeş al Munteniei Ia urcarea sa pe tron, de oarece Vlad 1 Ureche in Lelopise!e, 1, p, 117. Ct. Critica d-Iui N. Popovict, Chroniqae ci' Ureche, p. 37-38. Ureche arată greşit că Ştefan al' fi tăiat pe Petru Aron, după cnm vom vedea mai jos. � Stabilirea anului urcărei lui Ştefan cel Mare in scaun înfăţişază oare �I'''' :,greutăţi. Vezi Adaosut ia sfârşitul volumului acestuia. [12] 12 ISTORIA ROMÂNILOR domnia în Muntenia încă din 1456. ln contra lui totuşi îndrep­ tându-şi în curând armele, vom vedea că Ştefan cel Mare adaoge, pe lângă nerecunoştinţa, şi greşala cea mai mare politică a În­ tregei sale vieţi, greşala Iăptuită în iuţala tinereţei şi pe care o plăti in urmă cu cele mai grele încercări. Petru Aron fugind În Polonia căreia tocmai in anul de mal îlllyu:n4;e, îi făcuse acel jurământ prin care supunea toate puterile'. vii/ ale poporului moldovan suprema-ţiei polone, regele Cazimir aI IV-lea crezu de cuviinţă să ajute fostului său ,\asa]" neputând cunoaşte scopurile lui Ştefan. Domnul Moldovei pu- ;. stiază atunci Pocuţia, iar Polonia fiind Încurcată în războiu cu ordinul Teutonic se arătă plecată a recunoaşte pe Ştefan de domn, ceea ce conveniâ şi lui Ştefan care avea nevoie de a'şi asigura tronul său de curând dobândit.tSe face deci o împăcare intre regele Polonici şi Ştefan al Moldovei, acesta făgăduind regelui a'i recunoaşte suzeranitatea, Încât regele nu mai avea nici un interes a'l scoate pe Ştefan; ba din contră Iăsându'l în scaun, Însă adăpostind pe Petru Aron În Polonia, trebuia să mănţină pe Ştefan în ascultare, prin teama unui concurent pe­ riculos, politică pe care am văzut'o pusă şi mai înnainte în lucrare de regii Poloniei faţă cu Moldova. Prin actul de împăcare în­ cheiat în 1459, se hotăreşte ca Ştefan să recunoască suprematia craiului polon, iar regele să nu învoiască lui Petru Aron, a se apropia mai mult de hotarele Moldovei decât până la Smotriţ. Prin actul de închinare, Ştefan făgădui a regelui de a nu se În­ drepta cătră alte părţi, nici a avea pe alt cineva de domn, ci a sluji numai regelui şi regatului polon, şi când va fi de nevoie, a'i da ajutor contra păgânilor, iar regele să'I încunjure cu favoarea sa şi să'} apere ea pe supusul său, după obiceiul cel vechiu 3. In 1462 se reînnoeşte tratatul Între Ştefan şi Cazimir prin care reinnoire între altele se îndatorează Ştefan a nu răpi la el nici o parte de pământ (se înţelege din Polonia) şi a declara de, fără putere toate actele şi dresele care ar putea aduce vreo daună. regelui POIOll- o renunţare indirectă Ia stăpânirea Pocuţiei 4. Astfel începea şi Ştefan cel Mare cariera luipclitică, prin recunoaşterea suprematiei polone, necesitate neînlăturabilă pentru acele timpuri. Ce era să se desvolte din aceste mici si obisnuite începuturi, se putea cunoaşte tot atât de puţin ca 'şi forma şi mărimea arborelui viitor din odrasla ce răsare din pământ. Şi cu toate acestea atâta se putea prevedea chiar din primele ei zile, că domnia lui Ştefan va fi războinică, căci spune Ureche că : "Ştefan Vodă gătindu-se de mari lucruri să facă, nu cel că a Doghlel, 1, p. 602. Reprodus în Hurrn., Doc., II, 2, p. 126, şi în 1.. Bogdan Documentele lui Ştefan cel Mare, 1913, II, p. 266-269. Asupra atacului Pocuţte; vezi citatele în Nistor, Die Moldauisclien Ansprtiche auţ Pokutieu, 1910, p. 65. 4 Vezi cltat ele În I. Nlstor, " 1', înnota precedentă, p 1fl. [13] VLAD '!-'EPEŞ ŞI 'l'lNEREŢA LUI Ş'l"I'FAN li'! să aşeze ţara, ci de războae se găti, împărţind oştirei sale stea­ guri şi punând peste ea hotnogi şi căpitani, care toate cu noroc i-au venit" 5, Această măsură nu displăeeâ unui timp războinic, unor oameni pentru care lupta crâncenă, necontenita şovăire Între viaţă şi moarte, era mai trebuinoioasă decât paserilor aerul şi peştilor apa. Se vede că chiar în luptele cu Aron Vodă, Ştefan arătase semnele înnainte mergătoare ale strălucitei sale cariere militare, El bătuse în struna timpului şi ea dăduse un sunet armonios. Poporul moldovenesc îl primi cu braţele de­ schise. La locul .numit Direplale se săvârşi alegerea !!Ii. La Între­ barea făcută "de el însuşi, dacă vroesc Moldovenii să le fie domn, ţara adunată izbucnl într'un ţung strigăt de bucurie, din care se putură culege cuvintele: "Iii' mulţi ani dela Dumnezeu să domneşti" 6. Ştefan văzându-se stăpân peste Moldova s'a gândit întâiu a împăca clasa boierească cu domnia lui, atrăgând boierii către eI. Chiar în 1458, al doilea an al sui rei lui în scaun, aşa de nume­ roşi se adunaseră boierii în jurul lui Ştefan, că nu'i mai putea cuprinde pe toţi în documentele lui. Pe lângă Aron mai rămă­ seseră numai cinci credin�oşi, dintre care Însă unul mare şi însemnat, logofătul Mihail" marele învârtitor de treburi al acelor timpuri, acel care fusese trimis de Petru Aron să stăruiască Ia Turci pentru iertarea tributului cerut. Acest boier este trimis tot de Aron, înnaintea împăcărei lui Ştefan cu Polonii, în "Basa­ rabia" (Muntenia) împreună cu un nobil polon, Muzilo de Bu­ czacz, desigur pentru a pune la cale o uneltire contra domnului Moldovei, urzită împreună cu Polonia, după cum se vede lucrul din un sinet dat de Muzilo logofătului Mihail pentru o sumă de bani împrumutată dela el "când mergeam împreună călări În Basarabia". Că această călătorie a lui Mihail fusese făcută îm­ potriva intereselor lui Ştefan, se vede de pe aceea că Mihail, nu se întoarce din Basarabia în Moldova, ci trece în Polonia, de unde în zadar se încearcă Ştefan a'I readuce in ţară, spu­ nându'i În salv-conductul ce'i eliberează în anul 1460, că "de lucrurile ce trebue uitate şi care se vor fi întâmplat în Basarabia sau ori unde în altă parte, de acele .lucruri şi de orice alte duş­ mănii nu ne vom mai aduce aminte În vecii vecilor". Se vede, însă că logofătul Mihail se ştieâ prea vinovat faţă de Ştefan de oare ce el nu dă urmare chemărei, ci rămâne în Polonia, cum o dovedeşte un alt salv-conduct eliberat lui de Ştefan mult mai târziu, tocmai în 1178. In acest non salv-conduct, Ştefan res- � Ureche, In Lelopiseţe, 1, p. 118. " Ureche, Ibidem. Efi. crlttcă il lui Popuvici, p. 38. [14] tSTORIA ROMANILOR tituie lui Mihail deocamdată satele lui. de pe Siret şi îi făgădueşte a'i înnapoiă şi celelalte, dacă va fi credincios 7. Petru Aron însă nu se putea împăca cu Ieliul adăpostirei înouviinţate lui de curtea poionă şi care sămăna mai mult a inchisoare. El fugi deci din Polonia în Ungaria care'I sprijinise in mai multe rânduri în domniile sale anterioare. Stefan simtând de adăpostirea lui În Ardeal, Înfruntă şi mania regelui unguresc, precum nu se temuse de fulgerile polone şi pătrunde în Tran­ silvania, vroind să siliască pe voevodul acestei ţări, Sebastian de Rogzon 8, de frica năvălirei, a preda pe rivalul său în mâinile sale. Matei Corvin (1457-1490) regele Ungariei, fiind tocmai pe atunci ocupat cu Boemia şi ameninţat de Turci, nu putit să'} întâmpine, încât ne având cine să i se împrotiviască, după multă pradă ce au făcut. "s'au Întors înnapoi fără nici o smin­ teală", Însă şi fără a pune mâna pe duşmanul său". Expediţia s'a întâmplat în anul 1461 9, Matei auzind de năvălirea lui Ştefan în Ardeal, se hotă­ reşte să dee un sprijin mai activ pretendentului Petru, şi trimite in anul 1462 o scrisoare voevodului Transilvaniei,în care îi "pune: "Am auzit că Petru voevodul Moldovei este la voi, de unde noi, din oarecare pricini binecuvântate, am dori a'l avea i'n palatul nostru. Cerem dar dela voi şi vă rugăm să'l trimiteţi pe numitul Petru cât mai curând la noi. Aceasta vă va fi şi vouă de favoare şi lui de folos" 10, Totuşi Matei nu poate da urmare gândului său de răzbunare contra domnului Moldovei, decât mai târziu, în 1467, fiind până atunci ocupat eu regularea dara­ verilor boeme. Ştefan, înduşmănindu-se cu Ungurii, trebuia să restrângă in că legăturile cu Polonii, spre a găsi la vreme de nevoie ajutorul trebuincios. El face deci în 1462 un act de închinare cătră regele palon. legându-se a nu recunoaşte alt stăpân decât pe regele �._-,."'"'" , N. Iorga, Ştefan cel Mare, p , 71. Uogdall, Doc, lui Ştefan cel Mare, II, p. 271. Sinetul Tni Muzilo din Aprilie 1461. Ullanltzki, Materială II, p. 98. Salv­ conductul întâi din 1460 Iunie 12 In Bogdan, Doc, lui Şteţati cel Mare, IT, p. 269; salv-conductul al doilea din 1468 şi cel al treilea din 1470, Bogdan, 1. c. p, 30" şi 349 ; cf. N. Iorga, Ştefan cel Mare, p. 71. Observăm că sinetul care tre­ hue să fie anterior salv-conductulul întâi, de oare ce acest pomeneşte de cele pe­ trecute În Basarabia, este de sigur rău datat din 1461, adică posterior salv-con­ duetului care e din 1460. Se poate încă ca sinetul care, după cuprinderea lui a fost dat În timpul călătorlcl, dar este datat din Sneatin, să fi fost scris după întoarce­ rea lui Mihai şi a lui Muztlo, în Polonia, 5i poate deci să fi fost dat chiar după , Iorga (1. C., f.n nota 5), p. 155. [20] 20 ISTORIA ROMÂNILOR bani ce avea Ia el. Birtaşul îi spuse: "pune-ţi punga în drum şi dacă mâni nu o vei găsi neatinsă, îţi plătesc eu paguba" 21. Vlad Ţepeş venise, cum am spus, în domnie cu ajutor turcesc. Aceasta reiesă din scrisoarea lui Basarab cel Tânăr către Braşoveni, în care le spune, că nişte pribegi pe care îi adă­ postiau ei, fuseseră pricinuitorii tuturor relelor; între altele că "acei pribegi aduseseră pe Vlad Voevod împotriva lui Vladislav Voevod şi l-au tăiat" 22. Această jăluire nu ar fi putut-o face Basarab către Braşoveni, dacă Vlad Ţepeş ar fi venit cu pri­ begii dela ei. Este deci învederat că Vlad Ţepeş a fost pus de Turci în domnia Ţărei Româneşti, şi faptul că este Însărcinat de Matei Corvin, curând după întronare, cu apărarea Saşilor de năvălirile turceşti, se explică prin aceea că Ungurii se siliau a'şi îmbună îndată pe domnitorii puşi de duşmanii lor, ceea ce cu Vlad Ţepeş le izbuteşte chiar nu se poate mai bine. După moartea lui Huniade În 11 August 1456, Vlad Ţepeş face în 7 Septembrie, un act de-închinare către Ladislau regele Ungariei, în care act el spune, că "voeşte să urmeze politica lui Mircea cel Bătrân" şi a urmaşilor săi, pentru ca la caz de pericol din partea Turcilor să poată dobândi scăpare În Ungaria. Totuşi relaţiile acestea atât de bune par a se turbura pentru un moment. Anume Ladislau regele scrie în 16 Dec. 1456 Saşilor din Braşov, să dea ajutor lui Dan (III), fratele lui Vladislav, care Dan, deJa detronarea lui în 1449, se găsiă prin Transilvania, stăruind a recăpătă tronul, Întru cât "necredinciosul Dracul Voevod care ne făgăduise atâtea lucruri pe când Încă nu dobândise domnia, acuma, după ce a pus mâna pe ea, a făcut multe rele în părţile acelea" 23. Aceste pricini de nemulţumiri trecătoare cu purtarea lui Ţepeş îşi au cauza lor în neînţelegerile dintre Ţepeş şi Saşii transilvăneni, pe cari firea cea cruntă şi pornită a domnului îi făcea să le plătiască prea scump . . Saşii adăpostiau la ei nu numai pe detronatul Dan, dar încă şi pe un alt competitor la tronul Munteniei, pe Vlad Călu­ gărul, În contra căruia Vlad Ţepeş se plânge în o scrisoare către Săbieni, la începutul chiar al domniei lui. Dela un timp Însă urmaşul lui Ladislau, Matei Corvin, convingăndu-se că Vlad Ţepeş umblă să o rupă cu tot dinadinsul cu Turcii şi că deci ar putea avea în el un sprijin puternic contra necredincioşilor, impune Saşilor tăcere. Prin o scrisoare din 1458, Saşii sunt ameninţaţi, că "în cazul când vor încerca ceva nou . '1 Chalcocondila, p. 512. " I. Bogdan, Doc, şi Regeste, p. vO. 23 Hurm., Doc., XV, p, 46. Scrisoarea lui Ludislnu de Iiunvad ill l , Bogdan, Vlad Ţepeş p. 10 şi Doc .. s! Regeste, P: ()7-70. (Doc. şi Heg. vorbeşte de actele vrăjmaşe ale lui Ţepcş). [21] VLAD 'fEPElŞ 1;1\ TfNIllREŢA LUI Ş'l'PWAN 21 impotriva Voevodului, .noi nu'i vom ajuta nici ne vom inter­ pune pentru a împăca lucrurile". Atât cruzimile lui Vlad Ţepeş cât şi apropierea lui de Unguri ţintiau către un singur scop, mântuirea ţărei din robia păgânului. De aceea când Mohamed cere lui Vlad tributul de bani şi acel de copii, pe care predecesorii lui se îndatoriseră a'l dâ'I'ur­ oilor, Vlad răspunse solului turcesc, că tributul de bani este gata să'I clee, iar cel de copii nu. Sultanul trimite atunci pe un Grec, Caiobolinos, în chip de sol la Vlad, împreună cu Hamza paşa din Vidin, pe care'l însărcinează să pună, prin surprindere mâna pe Vlad sau să'I determine să vină la poartă. Vlad Însă prinde întregul corp de oştire a lui Hamza, împreună cu acest paşă însuşi şi grecul Catabolinos şi'i înţapă pe toţi, înfigănd, spre batjocură, pe Hamza paşa într'o ţapă mai înnaltă. După aceea trece Dunărea şi pustiază cumplit provinciile turceşti, Cum stau dovezile faptelor aduse până aci? Ele sunt conţinute în istoricul bizantin Chalcocondila" 24, precum şi în câţiva cronicari turci: Neschri, Idriz şi Ali, consultaţi de Hammer=, cari cronicari dau acel turcesc al Grecului renegat, Catabolinos, sub numele de Iunis Bey. Se aruncă o bănueală asupra raportu­ rilor istoricilor greci, de oare ce ar fi făcute din auzite 26. Dar oare multe fapte amintite în izvoare sunt date numai de marturi oculari? Şi cele auzite trebue crezute, când împrejurările ne impun aceasta. Trebue să observăm că istoricii greci nu rapor­ tează fapte petrecute numai în depărtata Muntenie şi fără legătură cu interesele Statului şi ale oraşului în care trăiau, Constantinopole : ci de acele ce trebuiau să intereseze pe Turci şi pe Greci, deoarece Catabolinos eră Grec; şi soarta lui nu putea să.Iese nepăsători pe compatrioţii l�Lcare ţineau condeiul. Apoi spusele istoricilor greci sunt întărîte de ale cronicarilor turci. Dar nu avem numai atâta. Secretarul dogelui de Veneţia la Buda, pe lângă regele Matei Corvin Peitus de Tliomasiis, spune, "că l'a chemat domnul rege şi l'a pus să cetiască câteva scrisori primite dela un ambasador al său de lângă Dragulla (Dracu], adecă Ţepeş) voevodul transalpin din Valahia, prin care îl În­ ştiinţează despre daunele şi cruzimele făcute de acest voevod contra Turcilor, şi despre numărul de Turci şi Bulgari morţi, pe cari i-a văzul după numărul capetelor înjăJişate, afară de acei ce au fost arşi în locurile acele". Scrisoarea lui de Thomasiis întăreşte pustiirea provinciilor turceşti arătate de istoricii greci. Există apoi o scrisoare a lui Vlad Ţepeş însuşi, din 11 Ianuarie 1462, către regele Matei Corvin, priI{ care cere ajutor contra Tur­ cilor "care veniau asupra Tărei Româneşti, fiindcă el, voevodul, 24 Chalcocondila, p. 501-502. '" H istoire de l' Empire otloman, trad, franceză, J, p. 272- 27:cl. 20 Conduratu. Relaţiuntle Tării Româneşti cu Ungaria. [22] lBTOHlA ROMÂNILUR nu voia să rupă lfg�turile cele strânse cu Ungurii, nici să pă­ răsească ideea de a luă în căsătorie pe o rudă a lui COI'Vin; că el (Ţepeş) neprimind condiţiile arătate, Sultanul a trimis pc Beglerhegul Nicopolei, Hamza să'l prindă cu orice mijloc, şi să'} ducă la Constantinopole. Beiul n'a izbutit; iar el (Ţepeş), a năvălit în Bulgaria şi a prădat'o dealungul Dunărei dela gurile ei şi până la Zimnicea. 23.809 de oameni au pierit, afară de 884 care au fost arşi în casele lor şi ale căror capete n'au putut fi Înfă­ ţişate" , Vlad se roagă. de rege, să'i dee, dacă nu toată armata, cel puţin pe acea din Ardeal, şi din Secuime; dar să o trimită în curând, de Sf. Grigorie (12 Martie), căci Turcii fac numeroase pregătiri şi aduc corăbii din Galipoli şi Constantinopole, ca să treacă Dunărea" 27, Nouă ni se pare că, după asemenea dovezi cari întăresc neizbutirea încercărei Turcilor de a prinde pe Vlad Ţepeş, spusele istoricilor greci nu mai pot fi bănuite. Cu toate însă că dovezile întăritoare nu confirmă şi cruzimile făcute de Ţepeş asupra Turcilor şi a Grecului, şi care sunt raportate de alte izvoare, şi aceste trebue numaidecât primite, fiind date timpurile acele de cruzime şi barbarie şi firea cumplitului domnitor, asupra căruia, nu fără temeiu, s'a năpustit povestea, pentru a face din el un monstru sângeros. Lupta cu NIahomed al II-lea. -- Să vedem acuma, cum H ieşit expediţia sultanului Mahorned II, vestitul cuceritor al Con­ stantinopolei, împotriva domnului Ţărei Româneşti, şi băgăm de samă că numai un mare duşman şi o mare primejdie putea aduce pe însuşi sultanul în fruntea expediţiei. La oştirea cu mult mai numeroasă a Turcilor 28, Vlad Ţepeş nu putea opune decât vreo 22.000 de oameni. După arătările lui de Thomasiis, domnul "se pusese să păzască malul; dar neputând susţinea aşa de mare năvală, s'a retras În cetăţi şi munţi, unde el poruncise încă de mai inainte să se adăpostească femeile şi copii, împreună cu multe provizii. " Mai spune tot de Thomasiis că "oştirea lui Ţepeş era alcătuită din ţărani, pe când acea a paşei era din oameni f!:/ Scrisoarea lui Petru de Thomaslis dela Martie 1462, in Columna lui Traian, 1883, p. 35. Scrisoarea lui Ţ'epeş copiată de d. N. Iorga din arhivele din .!liinich. Vezi Conduratu, l, C., p. 154. Observăm chipul aproape identic de rostire al scrtsorci ambasadorului lui Matei de lângă Ţ'epeş, dovadă că ştirile ce le dă re­ gelui erau luate chiar din încunjurlrnea lui Ţepeş, după relaţiile primite de domn. Poate a asistat chiar la numărarea capetelor 1 ss Chalcocondlla, p. 505, o socoteşte de 'sigur exagerat la 250.000 de oa­ meni. Petru de Thornastls (Col. lui Traian, 1. c.) dă 60.000, din cari 25.000 de Ie­ niceri. Că oştirea era numeroasă se vede de pe arătările istoricilor greci că numai lP!.ata tntreprtnzătorulut trecerii peste Dunăre se urcă la 300.000 de galbeni. O numeroasă flotă aducea provlzllle şi trecând pe lângă Brăila pe care Chalcocon­ «IU" Q numeşte "oraşul cel mai însemnat 9.1 Întregei Dacil" (1. c.), Turcii ij dau foc. [23] Vl,AT1 l'EPF:Ş ŞI TJNI'!I{R'j'A LUI IjIl'ltF'AN aleşi şi deprinşi cu armele", Apoi cum adauge altă scrisoare a aceluiaşi ambasador veneţian, "Vlad, pentru a'şi înjgheba oş­ tirea, chemase în ea până şi copii dela 12 ani în sus". In sfârşit ajutorul unguresc nesosind, Vlad fu nevoit să lupte numai cu propriile lui puteri 29, - După relaţia unui martor , 26, părere primită şi de d, Gr, Conduratu. 1. e., p. 156, nota 1. Mai puţin încă înţelegem pe d. G. Ghibănescu, Vlad Ţepeş; tn Arhiva din laşi, VIII, p. 417 şi 697 şi urrn., care primeşte cu totul părerea noastră că Ţepeş a bătut pe Turci. dar răspmge mărturia lui Chalcocnndtţa asupra Intervenirei lui Ştefan cel Mare, eu toate că d-sa dă îndeobşte cea mai mare incnJc dere arătărilor istoricului grec. D-I G hlhăneseu e de părere, că Ţcpeş a pierdut tronul din prlcina unei răscoale a boierilor şi vrea să dovediască această răscoală prin lipsa unui singur boier din divanul lui Ţepeş, Dragomlr Udrişte, care se afj� m divanul lui Vladtslav, inainte de Tepeş, şi in al lui Radu cel Frumos, după el. Din lipsa unui singur boier, care poate să fi fost tntărnplătoare, sau poate să n fost el în duşmănie cu Domnul, nu se poate infera o revolutie a boierilor . .. Scrisoare publicată de Leopold Hubcrt, Documenta bistortca, Varsooi(u, 1861, citată de d. N. Iorga, Chilia şi Ce/alea Albă, p. 126. '2 Rana lui Ştefan nu putea să'I îrnpledece de a merge la războtu, Aprtgut domnilor a purtat această rană in tot timpul domniei lui, neavând niciodată tim­ pul de a Fisa gleznei lui odihna trebuitoare spre a se tntremă. Cu această rană a, ntrnt Ştefan in mormânt. [31] '1Ll\[) TEPR\,I ŞI TlNERE'l'A LUi Ş'!'Et'AN D1 indelungati" 43, Această scrisoare împreună cu una către vizirul, ambele redactate în bulgăreşte, fură însă surprinse de Unguri, şi predate lui Matei, care văzând că Vlad umbla să-I viclenească chiar pe dânsul, numai spre a-şi putea redobândi tronul, îl pune la închisoare 44. Că regele nu a aplicat lui Vlad, o pedeapsă mai grea, se datoreşte legăturilor de înrudire, în care se afla cu el. Scrisoarea amintită ne arată că lucrurile s'au petrecut ast­ [el cum ele au fost expuse mai sus, căci dacă Vlad ar fi fost bătut chiar de Mahomed, scos din scaun şi înlocuit cu Radu, ce înţeles ar mai fi avut rugămintea lui? Din contră dacă el bătuse Întâi pe Mahomed, dar apoi fusese bătut de Ştefan şi generalul său răzbit de restul armatei turceşti, atunci înţelegem cum de Vlad, fugit în Transilvania, se grăbeşte a trimite scrisoarea, încă în­ nainte ca Radu să fi fost recunoscut domn de către ţară, când deci el putea avea încă speranţa unei restituiri. Apoi scuza lui Vlad către sultanul, ca să'l ierte pentru toate cele ce făptuise contra �ărei sale şi contra lui, se referiă fără îndoială, la înfrângerea adusă de Vlad lui Mahomed. Acela deci care a determinat căderea domnului munt.ean n'a fost sultanul Mahomed, ci Ştefan cel Mare. Acuma abia putem măsura toată greşeala domnului moldovean, dacă gre­ şeală poate fi numită. El pe care mai târziu îl vom vedea alergând in toate părţile după aliaţi în contra Turcilor, strivise acuma pe cel mai preţios din toţi, pe domnul unui popor de un sânge şi de un neam, care prin căderea lui sub Turci, trebuia să arate lui Ştefan prăpastia ce-l aştepta şi pe el. Ce ar fi fost mai firesc decât alianta între aceşti doi bărbaţi, fiecare din ei cu însuşiri �miI)&n.te, militare? Ştefan, prevăzător, dibaciu şi ştiind să se folosească de toate împrejurările ; Ţepeş îndrăzneţ până la nebunie, curagios şi sumeţ, ambii părând meniţi de soartă a lupta alăturea, ca doi fraţi dintr'o tulpină, contra duşmanului neamurilor europene, şi nu a se dărâma unul pe altul în folosul păgânului. Ştefan cel Mare, a dovedit cu prisosinţă ce poate un gând şi o voinţă energică în cumpăna faptelor omeneşti 45 . s s Această scrisoare a lui Ţepeş Vlad către sultan a fost publicată de secretarul papei Pius al II-lea (1458-1464), GobeHini în scrierea lui: eu Il, ponltţicis maximi, comentarii rerum memorabilium, quue temporibus suis conii­ qerutii, tipărită întâi la Roma în 1584 şi apoi la Frankîurt in 1614 Llh, L., II, p. 297. Scrisoarea fusese tradusă În latineşte şi trimisă de Matei papel şi astfel a fost reprodusă de secretarul său . .. In cronica săpată pe păretele bisericei din Braşov se ccteşte: ,,1462 Mathias Rex Dracolam Woywodam captt.; Şi Gobellini spune în comentarul său, că pe când el lua cunoştinţă de aceascrisoare şi o analiza, "Valachus adhuc in carcere delltesclt", Astfel se explică cum de adăpostul, căutat de Vlad la cum­ natul său, se schimbă intr'o închisoare . •• Vom vedea la istoria lui Ştefan ce Mare că atacul lui Ţepeş din partea domnului Moldovei a fost privit ca o greşală ehtar de pe ttmpul Iui. [32] ISTORIA ROMÂNILOR Dar În istorie e de prisos a arăta păreri de rău asupra faptelor întâmplate, şi de a cugeta asupra celor ce ar fi putut să le înlocuiască. Faptele de care este plină sunt toate fatale. Ele s'au Întâmplat; nu se mai pot reîntoarce. Treaba istoricului este de a le înţelege, iar nu de a le deplânge. In orice caz figura lui Vlad Ţepeş este, cu toată aureola de sânge ce o înconjură, una din cele mai interesante ale în­ tregei noastre istorii. Crud până În măruntae, străin de milă şi de îndurare, el puse cumplita lui fire în slujba ţărei sale, şi după ce o curăţi de relele lăuntrice, tăind şi acolo unde ar fi putut l�mi el puse piept conb:a1iîfoSIrei în care căzuse. Aici se arătară celelalte ale sale însuşiri, curagiul temerar şi dispreţul morţei, care-I puseră în stare să înfrângă pe unul din cei mai mari cuce­ ritori ai lumei. Nu poate fi rostită asupra lui o lap.qă mai . mare decât aceea pe care Chalcocondila o pune în gura "lui Mohamed al II-lea: "Nu este cu putinţă a se răpi ţara dela un bărbat care făcu lucruri atât de mari, mai ales când el ştie aşa de bine să în­ trebuinţeze şi puterea şi pe supuşii săi" 46. 3. I,UP'J'EU<: CU MATEI f,OJlVIN ŞI HAOlJ CEI, FRUMOS Cauza atacului Chiliei. --- Intorcându-ne la istoria marelui. domnitor moldovean, trebuie sa căutăm a lămuri pricina pentru care Ştefan cel Mare atacă Chilia odată cu Turcii, ceeace face pe Chalcocondila să spună "d'l Ştefan provocă pe Turci la ace] atac" 47. - La această întrebare credem că se poate răspunde şi trebuie să ne silim a o face; căci istoria nu constă numai din o îngrărnădire de fapte peste fapte, de documente peste documente, fără scân­ teia gândirei care să le !fg�< să le dee înţelesul şi rostul trebuitor. Acest rost însă nu poate răsări decât din �� cauzală a e�ll:(;dor: Atacul Chiliei făcut pe uscat' de Ştefan al Moldovei, deodată cu acel al Turcilor pe Dunăre, căzând împreună cu nă­ vălirea cea mare a lui Mohamed al II-lea în Muntenia, ar fi trehuit ţ să deschidă ochii lui Ştefan asupra primej dioasei sale Întreprinderi, de a ajuta pe puternicii Turci in contra unui principe creştin ce lupta împotriva lor. Şi această părere nu este numai o apreţuire a noastră, în care caz nu ar avea o deosebită valoare, ci ea frământa cugetele chiar pe timpul lui Ştefan, şi tocmai cu prilejul acestui atac al podului dunărean. Anume într'o prea interesantă scrisoare din 2 Aprilie 1462 a guverna­ torului din Caffa, către regele polon, găsim pe pristavii cetăţei " Chaleocondila, p, 514. " Chalcocondila, p. 506. [33] r r r r. VI,AD 'fEI'EŞ .şI TIJ,;KUEŢA LLl ŞTEFAl' 3'-1 din Crimea foarte mâhniţi de faptul că "Stefan Voevod, domnul Moldovei sau Valahiei Mici, se luptă cu Viad Voevod care poartă războiu fericit cu Turcii. Cearta aceasta nu numai ajută pe sultan, dar ce e mai primejdios, prinir'insa Turcii capătă oarecum intrare În aceste două Valahii, ceeace ar fi un foarte mare pericol pentru noi (Caffenzii), şi pentru alte ţări vecine" 48. Şi că astfel de gânduri se purtau pe atunci şi în mintea Românilor din ambele ţări, răsare din o scrisoare italiană din 4 Dec. 1476, care arată că, cu prilejul reîntronărei lui Vlad Ţepeş "popoarele moldovene şi muntene voesc ca ambii voevozi (Vlad şi Ştefan) să'şi jure in acelaş timp iubire şi tovărăşie, aşa că toată ţara (Moldova şi Muntenia) să fie asigurată că Turcul n'o s'o mai poată supăra" 4iJ. Cum de n'a văzut Ştefan, al căruia ţară era mult mai apropiată de primejdie, ceeace Caffenzii vedeau încă de aşa de departe; cum de nu a pătruns el, cu marea lui minte, ceeace toţi Românii simţiau în adâncul cugetului lor? Orice altă consideraţie ar fi trebuit să reţie pe Ştefan dela provocarea cumpliţilor Turci; căci dacă chiar dobândirea Chiliei ar fi putut aduce foloasele cele mai mari, ele nu puteau niciodată fi puse În cumpănă cu primejduirea chiar a existenţei Statului şi a poporului moldove­ nesc, care se arăta ameninţătoare şi cumplită în întruchiparea sălbateeilor închinători ai lui Mohamed. . Noi credem că in motive obiective, trase din fapte, nu este cu putinţă cel puţin pentru minţile noastre de astăzi a se găsi cauza atacului Chiliei şi a duşmănirei lui Vlad Ţepeş, cu atât mai mult că acest act este repetat de Ştefan în 1465, când eră. încă mai primejdios, deoarece Chilia trecuse, prin Radu cel Frumos, indirect În stăpânirea Turcilor, şi că Ştefan pune vârf îndrăzneţei lui purtări, prin lovitura dată în 1471-1472 acestui domnitor însuşi, supusul şi credinciosul sultanului. Dacă nu este chip de aflat, în împrejurările de fapt, cauza unor asemenea întreprinderi ale' Voevodului moldovean, trebuie să le atribuim numai şi numai eleIl1;�)1ţJllui nedesfundat al per­ sonalităţei şi al caracterului său, Întocmai cum este cu neputinţă de înţeles nelucrarea lui Annibal În contra Romanilor, după strălucita lui izbândă dela Cannae, decât prin o slăbire năpras­ nică a voinţei lui în momentul hotărîtor 50. Caracterul marelui domnitor al Moldovei este dat de Ureche ca "gata să facă lucruri mari", şi anume pe tărâmul luptelor, ca unul ce era "om războinic şi depururea îl trăgea inima spre vărsare de sânge"; că "era totdeauna ca UIl leu gata ...... ,_ .... ' " Leopold Hubert Documenta liistorlca, Varsoviae, 1861, J, p. 5. Acest prea însemnat document a fost întrebuinţat pentru întâ'ja oară de el. N. Iorga : Chilia şi Cetatea Albă, p. 125-126 . •• N. JOI·ga, Acte şi Fraqtn, III, p, 58. 'o Asupra acestei tntrebări vezi cartea mea: Tht!orie de l'Hlstoire, ed, II, Paris, 1908, p, 439. A D. Xenopol. Istoria Rom:'nllo·,-- VoI. IV, [34] ISTORIA RO�L<\Nlr.OR spre vânat"; că "având inima aprinsă cătră lucruri vitejeşti, j se părea că un an ce n'a avut treabă de războaie, arelmuhă pagubă" ; mai fiind apoi şi "nărăvit de norocul; carepână atunci făcuse de rar războiu unde nu biruia" 51. Această caracteristică Ruinele cetăţei zise fi lui Ţepeş In 1111.1I1ţii Argesului de sus de Roman 5\ Ureche, In Leiopisele, p. 118, 123, 126 şi 145. Gr. Tocilescu în Manualul său şcolar de Istoria Românilor spune că Petru Aron al' fi căutat dela Unguri adăpost la Vlad Ţopeş, ceeace ar explica şi mai bine pornirea lui Ştefan cel Mare în contra domnului muntean; însă la rugămintea ce i-am făcut de a-mi indicil documentul pe care îşi întemeiază părerea ,5i care Îmi era necunoscut, nu a putut rcafla acel document. Textul cel mai sigur al lui Ureche, restahlldt cu multă os­ teneam de d. Popovlcl, Chrollique de Greqoire Ureche, 11U schimbă decât 111 chip l imblst.ic pe acel elin cdiţia lui Cog�]niceanu. Scrisoarea lui Ştef".n� către soli mai jos. [35] VLAD 'l'hlPl<:Ş Ş[ TINERKTA LUI ŞTEFAN a lui Ştefan cel Mare de om iute şi aprins se vede şi din alte împre­ jurări ce se vor aduce mai la vale în capitolul asupra caracterului stiu. Astfel fiind croit Ştefan din plăsmuirile firei, nu trebuie să ne pară neînţeleasă dispreţuirea ajutorului pe care rar fi putut afla în Vlad Ţepeş în contra Turcilor; apoi provocarea cumplites lor duşmănii. Pare că Ştefan cel Mare ar fi singur de felul său, în desfăşurarea vremilor, şi nu ar avea tovarăşi de îndrăzneală, între Români chiar, pe Mihai Viteazul şi pe Ion Vodă cel Cum­ plit, iar Între cei de alt neam, pe Alexandru cel 1\1a1'e, pe Carol XII, pe Frideric II şi pe Napoleon 1; toate minţi puternice, caractere de fier, şi braţe vânjoase, pentru cari nici o întreprin­ dere omenească nu părea peste putinţă şi care, ca şi Geţii din vechime, se temeau doar numai ca cerul să nu cadă. peste capetele lor. Intreprinderea prea îndrăzneaţă a lui Ştefan cel Mare de a ataca Chilia, cu toate că trebuia să ştie că lucrează in folosul Tur­ cilor, se poate explica numai.din caracterul lui cel aprins şi neoprit, mai ales acuma când, tânăr şi cu sângele În fierbere, mintea lui cea atât de maIJl nu putea încă domoli bătăile inimei. Aşa credem noi că trebuie li!l�p�.?-l!J cauza care împinse pe Ştefan a se amesteca În trebileTani Româneşti. I�i!!!p�zi�:ea cauzelor este una din datoriile de căpetenie ale istoricului. Câl1df . el nu poate să le pătrundă pe deplin, trebuie să întrebuinţeze toate elementele ce-i procură izvoarele, pentru a îndeplini golul prin ipoteze; căci fără această Înlănţuire eauzală, nu există istorie ştiinţifică. In ştiinţele faptelor de repeţire, aşa numitele ştiinţi naturale, elementul care preface adunarea de material al obser­ vaţiei şi experienţei În un sistem ştiinţific, este acel al legei. Numai când se descopăr legile fenomenelor şi când acestea sunt închegate în formule a bs'fi'âcle , se poate spune că am făcut ştiinţă. Şi În istorie însă adunarea faptelor, oricât de bogată ar Ii ea şi oricâtă cheltuială de muncă ar fi pricinuit dobăndirea unei vaste erudiJU, nu dă naştere istoriei, dacă se mărgineşte numai la atâ'"tâ. 'Pentru ca să se Înfăptuiască ştiinţa istorică; tre­ buie să se adaogă elementul seriei istorice, analogul legei din ştiinţele repeţirei (aşa numitele ştiinţi naturale). Precum însă legea iea naştere prin abstracţie şi generalizare, aşa seria se al­ cătuieşte prin 1��t�lnLcauzaIă Între faptele succesive. A ... se.Iăsă În părăsire acest elem�nt�e căpetenie, este a se face în istorie numai treabă de salahor, foarte meritorie fiind ca foarte grea, dar nu operă de arhitect care să dee naştere la plăzrnuiri ne­ pieritoare 52. Turcii folosindu-se de fuga lui Ţepeş şi punând În locu-i pe fratele său, Radu cel Frumos, Ştefan trebuia să se gândească s e Asupra natnrci cauzale a seriei istorlce vezi articolul meu din La Reou e de Synt!zl>se historioue, llH4, La causalite dans la serie histor ique. [36] ISTORI ,\ n()�1 ÂNILOIl -----------------------�---- hine, dacă trebuie să reînnoiască atacul Chiliei care încăpuse acuma prin Radul cel Frumos în stăpânirea indirectă a Turcilor, întrucât un asemenea atac putea să atragă asupra Moldovei urgia cumpliţilor păgâni. In adevăr Radu alungase din Chilia garnizoana ungurească şi o înlocuise cu una turcească. De aceea Ureche spune că la aceasta a doua loylrl'\ Ştefan a luat Chilia dela păgâni. Ureche spune că Chilia a fost luată .prin cucerire. Dlugosz şi Miehovski, scriind Însă în interesiîl �polon, arată că orăşenii ar fi trecut ei înşişi de sub Unguri sub Moldoveni, vasalii Polonilor 53. Năcazul sultanului fu mare când primi vestea căderei Chi­ liei. Ştefan însă voind să Înlăture urgia turcească, căci chiar atuncea aflase despre scopul regelui Ungariei de a răzbuna pustiirea Transilvaniei, trimite sultanului prezenturi şi tribut, prefăcându-se că şi Moldova vrea să intre sub proteguirea Semi- '\ lunei, şi că sultanul nu ar trebui să se supere pentru trecerea acelei cetăţi dela un vasal la altul. Sultanul în întâiul moment pune pe soli la închisoare; răzgândindu-se în urmă, îi �Ebe­ rează si se arată multămit cu cererea de iertare adusă 64, ­ --Ştefan însă nu încetă a duşmăni pe Matei Corvin. Popoarele stăpânitoare ale Transilvaniei fiind nemulţumite cu domnia prea costisitoare a regelui lor, plănuiau o răscoală a ţărei sub un 55 sas, Roth. Ştefan înteţeşte şi' sprijină răscoala. Intreprinderea lui Ştefan amărăşte şi mai mult cugetul lui Matei asupra dom­ nului Moldovei încât el se hotărăşte a'I lovi. Expediţia lui Matei Corvin în Moldova. -- Matei intră în Moldova, după cât se vede, fără a fi împiedecat, prin pasul Oitu­ zului în 19 Noembrie, ajunge la Roman la 1 Decembrie stând în el până la 7 ale aceleiaşi luni, şi dându'i foc, când îl părăseşte 66. Se îndreaptă de aici spre Suceava şi ajunge la Baia în 14 Decem­ vrie. Acelea trebuind să poposească iarăşi, spre a'şi odihni armata, mai ales fiind vreme de iarnă, şi craiul aflând de la un ,3 Ureche. Leiopiseţele, 1, p. 11\). Dlugosz ad, a. 1465. Şincai ad. a. 1465. Mlehovsky in Arii. isi., I, 2, p. 35: "R dui g-rm uu . Vladi.,; op idumque Killam ... exclusls hungaris occupavit. Comp. Lapedat, Radu cel Frumos In Reoista Tran­ silvania, XXXIII, 1(102, p. 18. 5' Michovsky, 1, t' • es Bonîlntus, Rerum hunqaricaruni decades, IV, p. 396 Răscoala, conttr­ mată prin proclamaţ.ia regelui dţn 22 Noemvrie 1467 prin care mustră popoarele Transilvaniei pentru pasul încercat de ele. Hurm., Doc., II, 2, p. 177 . •• Mai multe diplome ale lui Matei Corvln întăresc datele reproduse în text după arătările lui Ureche. Una dm 4 Noemvrie este dată din Baroth în Se­ cuime, când încă regele nu trecuse în Moldova, Alta din 20 Noemvrie este din Trotuş, după ee trecuse prin pasul Oituzului cum spune cronicarul, eu o zi mai Inainte, in 19 Noemnvrie, In 25 Decernvrie Matei este acum reintrat în 'I'ransil­ vania şi ajuns la St. Mikloş (St, Nicoară), de unde dă un alt document (Col. Ke­ meny In Transilvania, VI, 1873, p. 211-212). Concordanta între datele diplomelor şi acele arătate de Ureche, dovedesc încă odată exactitatea cronicarului moldovean. [37] iJ7 prins că Ştefan voia să-I atace intr' o noapte, se întăreşte în acest oraş, încât Ştefan când îl atacă noaptea, trebui să-I iee cu asalt. Nu sunt exacte deci cele ce spune Ureche, că Matei ar fi fost surprins de "Ştefan, pe când "îşi lăsase oastea fără nici o pază Ia băuturi şi la jocuri". Dlugoş 'iStoI'Îcul polon, care tre­ ,buia să cunoască mai bine împrejurările, de oarece era con- timporan regelui unguresc şi domnului Moldovei, povesteşte ast­ fel această bătălie; "După ce au sosit Matiaş Craiul la oraşul Baia, şi au întărit oraşul (căci se temea de năoălirea Moldovenilor) cu şanturiişi cu cară, Ştefan Vodă. care se aşezase cu oastea sa între rîurile Moldova şi Şomuzul. gândind că au venit timpul când cu puţini să bată pre mulţi, lăsând caii şi sarcinele În tabără, numai pedestru şi uşor au venitJaf Baia, şi aprinzând oraşul din vreo câteva laturi în 15 Decembrie noaptea, a năvălit peste llnguri, ţinând bătaia amestecată până în revărsatul zorilor, Liară căzând mulţi dintre Unguri şi mai mulţi sodomindu-se de flacări, craiul Matiaş rănit pe trei locuri, ci nu de moarte, ca să nu vină În mâinile Românilor, cu o lectică s'a scos din ]QCJll bătăiei.j Partea cea mai mare a ,oştirilor llÎlguresti venind la munţi, ŞI aflând drumurile înţesate cu arbori ce se tăiaseră de Moldoveni, a ars carele şi bogăţia, şi ingropând 500 de bom­ barde, ca să nu se poată folosi Moldovenii de ele, a trecut cu fuga în Ardeal. Prin facerea de bine a unui Român a scăpat [38] 38 ISTORIA ROMÂ�ILOR craiul Ungariei, de nu s'a prins sau nu s'a tăiat, pre care Român, Ştefan Vodă l'a pedepsit cu moartea, după ce a înţeles trădarea lui. Spun că 10.000 de Unguri a pierit în bătaia aceea; steaguri milităreşti vreo câteva s'au prins, care le-a trimes Ştefan Vodă, prin solii săi în semn de biruinţă, craiului Cazimir" &7. Regele Matei răsplăteşte în 1467 şi 1469 pe mai mulţi nobili unguri şi români, aceşti elin urmă din Maramureş, cu scutirea lor de judecata comitilor . şi cu punerea lor sub acea regească, pentru voinicia cu care luptaseră într' o noapte împotriva lui Ştefan voevodul Moldovei 08. Regele Matei adusese cu sine pe cei doi prctendenţi la tronul Moldovei, pe Petru .41'011 şi pe litvanul Bererulei, care vor fi împăcat Între ei pretenţiile la domnie, iarăşi prin o plă­ nuită împărţire a Moldovei, precum se făcuse mai înnainte în repeţite rânduri, In luptă însă Berendei cade mort, iar Petra Aron scapă înapoi în Ungaria, şi nu în Polonia cum spune Miron şi Neculai Costin, de oare ce vom vedea. pe Ştefan prinzând pe Aron în Ardeal, şi tăindu'i capul 59. Cronicarii ungureşti precml'1 Bonţiniu, Thurocz, Ranzan, Bocskai arată însă că Ştefan cel Mare ar fi fost bătut de Unguri la Baia, pentru că în ideea lor Ungurii sunt neînvinşi, şi când pat câte o înfrângere, îndată o înfrumuseţează arătându-se ca jertfa unei trădări sau tăgăduind'o cu orice preţ. Dar atunci, dacă Matei a învins pe Ştefan la Baia, pentru ce nu şi-a urmat mai departe calea victorioasă către Su­ ceava; pentru ce nu l-a scos pe Ştefan din scaun,înlocuindul cu vre-un compeţitor, căci adusese doar doi cu el? Pentru ce apoi, precum vom vedea, Ştefan cel Mare intră în Ardeal, spre a răzbună pustierea Moldovei? De aceea cu drept cuvânt exclamă Spotulan asupra acestei versiuni neadevărate: "De ruşine întll­ necare a istoriei este aceasta, fie ea de Unguri, fie de Poloni scornită !" şi Miehovski adaogă că "aşa este adevărul, de şi Un­ gurii povestesc altfel, l,inguşiJl<111:se regelui Matei 60. Ştefan ur­ mând cea mai înţeleaptă politică pentru un Stat mic ca acel al Moldovei, căuta totdeauna un punct de spriijin, când era lovit 'cu duşmănie de vreo parte oarecare. Niciodată eloi duşmani, " Dlugoz ad annum 1467, II, p. 417. Heproducem traducerea lui Şincai, Ll, p. 49 îndreptând însă redarea riului Somuscli adecă Sameş care nu se attă il'\­ MOldova, în mod corect prin Şomu zul: Vezi în Şincai numeroşii scriitori, care 1'0- vestesc această hătălie. Asupra prinsului, Bonrinius, Decades p. 859 . • s Hurm., Doc., II, 2 p. 175. Mihaly, Diplome maranll1l'eŞene, p. 498; "Praesertim in partibus Moldaviae, dUIJ1 pro reeuperattone earundem partium. Iaborasscrnus, et quadam nocte cum Stcp hano Waywoda "�oldaviac confllctum habutssem us". 59 Lctopiscţi!e, II, p. 120. Asupra lui Berendei Dlugosz, II, p. 181. Mie­ hovski' sn: ist., r, 2, p. 35. D. Pâl'van, ConD. /il., XXXIX, 1908, p. 875, crede c:\ Petru Aron şi Berendeiu erau aceeaşi persoană . •• Spondanus ad annum 1467 In Şincai, II, jJ. 50. �Jichovski, AriI. ist. I, 2, p. 35. [39] VLAD Ţ:El'EŞ ŞI 'J'INERE'fA LUI Ş'l'EFAN 39 maxima Romanilor, era pusă în lucrare şi de acest vrednic stră­ nepot al vitejiei şi simţului lor politic�IJe aceea el reînnoeşte în 1 cJ68 [urământul de credinţă regelui Cazimir, făgăduindu-i iarăşi că va veni în persoană, spre a depune omagiul 6\ onoare după care regii poloni năzuiau cu atâta mai mult, cu cât vedeau urcându-se în sus steaua lui Ştefan. In anul 1469 domnul Moldovei pentru a răzbuna pustiirea tărei sale de armatele ungureşti, intră în Ardeal. El vroia tot­ odată Sl'l pună numai decât mâna pe acel ce'i neliniştea domnia, pe ucigătorul tatului său, pc Petru Aron, cu atât mai mult că Ungurii dându'i adăpostire, făceau din el un veşnic pericol pen­ tru domnul Moldovei. Ungurii ridicaseră chiar în sistem pro­ tcguirea competitorilor la trenurile române spre a putea tot­ deauna comanda în ele, imitând în aceasta pe Poloni. Regele Matei comunică prin o scrisoare din 1467 voevodului Ardealului hotărîrea dietei ungureşti asupra bunurilor crăeşti, "că nici un rege să nu mai poată înstrăina ţinuturile Făgăraşului, Amlaşului şi Rodnei, ci ele să fie păstrate spre a fi date ori cărui voevod muntenesc sau moldovenesc izgonit, ca să fie spre îngrozirea şi câştigarea părţilor acelora" 62. "Vezi cu ce meşteşug, exclamă Şincai, se sili au neamurile de jur împrejur să supue pe Români? adecă ţineau dorneniuri şi bunuri întregi spre sama acelora care se nevoiau să'si mănânce neamul!" 63. In timpul ce Ştefan prăda Ardealul, el pune pe boierii lui sa se prefacă a trimite lui Petru Aron o scrisoare, în care să'i arate că s'au săturat de tirania lui Stefan Vodă, si sunt gata să'! omoare, dacă va veni să se pună îil fruntea lor: Petru cade În cursă, dorit cum era el de domnie, vine la întâlnire, este prins de Ştefan cel Mare, care poate în sfârşit, după 12 ani de aştep­ tare, sărăzhuuemoartea iubitului său părinte 64. Vevodul Tran­ silvaniei Ioan Pongratz chiamă pe Saşi la arme ;[jnsă aceasta nu foloseşte, şi Ştefan pradă în liUlg şi în lat ţara cât i-a I-ll,1\;ltL),\, fără a fi împiedecat de nimeni. - Astfel se sfârşesc şi luptele cu Ungurii tot în favoarea lui �tefan, ca şi acele cu Vlad Ţepeş şi cu luarea Chiliei. Era învc- 6' Inuentariurn, p. 140 . • , Katonu. XV, p. 240. 6" Şincai, II, }J, 52. " Dlugosz, II, p. 445, Crorner, p. 307. Miehovski În Afli. isi., I, 2, p, 36 Scrisoarea pare a se fi păstrat, Cel puţin in 1468 găsim o curioasă misivă toarta. scurtă dia partea unor mari holerţ dela curtea lui Ştefan, între cari însuşi unchiul său Vlaicu, către Braşovcnl, pecettuită cu peceţile tuturor boierilor, deciavând un ,caracter tanuc şi important, în care boierii cer 11 umai de Ia Brasoveni ca să' dee crezare spuselor trim�suhti lor.(Hurm., Doc., XV, p. 47)' Că această scrisoare sa ti ascuns o trădare contra lui Ştefan (Iorga, Şleţan cel Mare,p. 129) nu este de admis, întru cât aflăm pe unchiul lui Ştefan între boierii iscăliţi în ca; apoi toţi boierii presupuşi trădători rămân în divanul lui Ştefan după 1468 pân(t ti1rziu pe ln 1480-1300. Bogo;w, Doc. lui Ş{. cel Mare. [40] 40 lSTomA ROMANILOR derat că norocul surîdeâ domnului moldovan, si el răsare atât de rar popoarelor în istorie şi indivizilor în viaţa' lor, încât nebun este acela ce nu caută să se folosească de dânsul. Izbânzile repe­ tate ale lui Ştefan îl însumeţeau pe fiece zi. Fire neastârnpărată, doritor de războaie, nu era lucru de mirare ca după ce el se pusese bine cu Polonii şi cu Ungurii, şi se asigurase astfel dela spate, să cadă din nou asupra Munteniei, având acuma de scop, nu cucerirea unei simple cetăţi, ci răsturnarea chiar a domnului muntean. El reîncepe deci luptele sale cu Radu cel Frumos care, Mănăstirea Putna după un desernn din sec. al XVII-lea nu trebuie să o uităm, era proteguitul Turcilor, în cât prin lo­ virea lui, Ştefan se atingea de spaima lumei de atunci: Impărăţia Otomană. Dar Ştefan cel Mare credea în Dumnezeu. Chiar în anul 1470 după o nouă închinare către Cazimir în care el făgă­ duieşte solilor ce veniseră să-I jure, că va depune în curÎnd oma­ giul personal regelui 65, Ştefan zideşte o frumoasă fnânăstire acea a Putnei, în amintirea unei respingeri a unei năvăliri tă­ tăreşti, din nesfârşita pradă luată dela acest popor 66. Dumnezeu ' "" Hurm., Doc., n, 2, p. 194. . •• Ureche, Letapiseţe, 1, p. 122-123. [41] VLAD ŢCPE.� ŞI :L'INEIU,TA LVI t;;'I'EP'AN 41 care binecuvântase până acuma pasurile sale, era oare să'} Iese 'in părăsire? Chiar dacă Turcii s'ar arunca pe partea lui Radu, se va baie şi cu Turcii. A se bate, i se părea lui lucru aşa de firesc! Luptele cu Radu cel Frumos. Se vede că domnitorul muntean, sprijinindu-se pe faptul că era omul Turcilor, neli­ niştea fără incetare Moldova. El atăcă adese ori ţara lui Ştefan spre a o prăda; apoi rădică o cetate la graniţa chiar a Moldovei, ceeace sileşte pe Ştefan a-i opune' o alta zidită în Moldova în faţa celei muntene; ba pentru a slăbi cetatea lui Radu, el abate cursul Siretului dela ea, lucrare uriaşă pe care Ştefan între­ prinzând'o a trebuit să simţă o pornire neoprită contra dom­ nului muntean 67. Se vede că Radu uneltise şi o răscoală în Mol­ dova contra lui Ştefan, căci Ureche ne spune că Ştefan ar fi tăiat capul postelnieului Neqrilă, stolnicului Alexa şi vornicului Isaia 68, fără ca să spună nici un cuvânt asupra motivului exe­ cuţiei lor. Aceasta este singura ştire despre o încercare a boierilor de a răsturna pe Ştefan. Autoritatea, cea tot mereu crescândă H lui Ştefan, amorţi intrigile pentru domnie pe timp de jumătate de veac. In anul următor, 1471 Martie în 7, Ştefan întâlneşte pe Hadu cel-Frumos la Soei, sat ce a dispărut acuma din Muntenia, îl bate luându-i toate steagurile şi se întoarce triumfător în Moldova. Innainte însă de a cădea 'iarna, el face a doua năvălire în Muntenia, şi bate pe Radu la Cursul Apei, în ziua de 18 Noem­ vrie. ,Radu fuge în cetatea Dâmboviţa, probabil o cetăţuie a Bucureştilor, este înconjurat şi aici de Ştefan, dar scapă peste Dunăre, lăsând în mâinile biruitorului pe soţia lui Maria, pe fata lui, Vochiţa, şi toate avuţiile sale. Ştefan pune domn În Muntenia pe Laioi Basarab; şi se întoarce biruitor În Suceava. De abea stătuse Laiot domn o lupă de zile, şi Radu se Întoarce cu ajutor turcesc, bate pe Laiot, care fuge la Ştefan. Radu îl ur­ măreşte şi pătrunde chiar în Moldova până pe la Bârlad, dar puţin timp după aceea, Radu moare în 1472. Laiot Basarab, pus înnapoi în tron şi apărat de Ştefan, mănţinu câtva timp credinţa către domnul Moldovei; dar te­ mâ ndu-se de atotputernicia Turcilor, trecu mai târziu de par­ tea lor. Turcii însă de astă dată văzând că Ştefan cel Mare schimbă pe domnul din Munteniac.vasahilclor, nu se mai Înşeală asupra ;' scopurilor lui Ştefan, şi sultanul se hotărăşte a nu lăsa nepedep- i sită o asemenea cutezare. 67 Scrisoarea lui Ştefan către Cazlmlr, regele Poloniei din 13 Iulie 1471 -10 Bogdan, Doc, lui Şt, cel mare, II, p. 311-314 : "in alium volentes aquam Zereth Il suo Iortaltclo currere per malsterium c actum fecîmus" (p. 312) . •• Ureche în Leioplseţe, I, p. 123. II l' [42] " Scrisoarea lui Uzun-Hassan dcscoporll.ă de C. Exarhu în Arhivele Vene-Jiei, publicată de el în Columna lui Traiau, 1878, p. ,164, reprodusa în Hurrn .. , Doc., II, 2, p, 124. eL Zlnkeisen, Gescliiclde des 08111. Reicltes, II, p. 351. Ea a fost datată de Exarhu ca din 1474. In Hurmuzak i este dată ca elin 1459. Ambele dat.e sunt neexacte �i scrisoare este elin 1472 Vezi P. Canccl, Epistola lni Unin-Hassan 1912. ISTORIA rWMÂN lLOR 42 Astfel ajunse Ştefan cel Mare din războaie în războaie, să se încurce în o luptă cu Turcii. Şi adevăr vorbind, nu Turcii îl provocaseră pe dânsul, ci el pe Turci. Ca o roată cu dinţi care când prinde vre un lucru În cleştele sale, îl trage şi-l Iărâmă până la cea de pe urmă bucăţică, astfel pornirea războinică şi firea neastârnpărată a lui Ştefan îl împinseseră la această luptă uriaşă. Pentru a măsura însă mărimea inimei şi a cugetărei ce îndrăzniă să se joace cu un asemenea foc, trebuie să aruncăm o ochire asupra puterei turceşti din această epocă, asupra luptelor ei cu protivnicii, pe care îi doborăse cu toţii pe rând, pe rând, sub picioarele ei. Atunci numai vom putea judeca în adevărata lui mărime, eroismul acestui bărbat carenu se temu a se arunca cu o mână de'oamfmi în fata urdiilor nenumărate, mai aprige şi mai cumplite decât tigrii cei sângeroşi, când se reped încruntaţi asupra prăzei pândite. Apoi luptele lui Ştefan mai au o importanţă, prin care, măreata lui figură capătă un rol şi în istoria universală. El aruncă spada lui în contra Musulmanilor tocmai într'un timp când aproape toate piedecele fuseseră Înlăturate şi izbuti să , mai reţină pentru câţiva ani şivoiul lor deasupra Europei. Mol­ dova rămase zdrobită; dar ea CăZ1\ jertfă pe altarul civilizaţiei apusene, din care şi ea era o Iărimitură, aruncată departe Ia hotarele sale. Dacă până acum Ştefan cel Mare se arătase tânăr Înfocat, uneori pripit în lucrările sale, timpul îi copsese mintea. El de­ venise bărbat, şi ca atare în toată deplinătatea geniului său, întreprinse el lucrarea cea mare a vieţei sale. Ca un fel de vestite premergătoare a luptelor lui cu Turcii, Ştefan cel Mare primeşte în 1,'J72 o scrisoare dela Uzun Hassan capul oardei albe a Turcomanilor, care era şi el în duşmănie CH Turcii. Prin acea scrisoare hanul cere lui Ştefan să se rădice şi el contra dusmanului comun Turcul. si sa stăruiască la ceilalti domni crestini să se uniască împotriva Otomanilor 69. Stefail preocupat 'de întărirea scaunului său şi de lupta cu Hadu cel Frumos, nu se rosteşte asupra acestei misive şi poate va fi urmat înainte a plăti către Turcii care'l lăsau în pace, cei 2000 degalbeni la care se îndatorise Petru Aron. \ 1 [43] Il LUPTELID :LUJ STEFAN CU TURCII , 1. STAREA EUROPEI Dela cea dintăi aşezare a Turcilor în Europa, În Gallipoli Ja 1356, ]illr.§JL lor în răsăritul acestei părţi a lill1J.&JU un �_, �ir de izbânzi strălucite. Deşi această propăşire a puterei otomane trebuie'! să neliniştească şi pe Creştinii Apusului, ei nu luaseră aproape nici o parte la stăvilireaei. Afară decât la Nicopoli, în J �)9fj, unde cavalerii francezi strică mai mult decât priesc cauzei Creştiuătătei, nu vedem nicăieri luptând alăturea cu popoarele Răsăritului, armatele feodale ale Europei apusene. Timpul Cl'U­ datelor trecuse şi în zadar căutau papii să trezească amorţitul simţ. religios, pentru a'l arunca iarăşi asupra Orientului celui plin de pericole. Ţintele politice ale Statelor se cornplicaseră treptat cu organizarea lor. Răpite de vârtejele intereselor lor .nemijlocite, ele uitaseră pe acel obştesc, şi apoi omul este aşa făcut, că nu se gândeşte la primejdie până nu o vede cu ochii. Apărarea Europei rămăsese deci pe seama Răsăritului ei, celui ataqt şi care trebuia să lupte pentru existe:u.ţa şi neatâr­ narea sa,/apărând însă tot odată cu sângele său civilizaţia apu­ sană. Nil Impărăţia Constantinopolei, căreia cu toate acestea s'ar fi căzut, duse stindardul acestei lupte, ci popoarele mai mici dar gl§:gice, care 0 inconjurau, şi care am văzut că erau: Bul­ garii, Sărbii, Albanezii, Românii şi Ungurii. Fiecare din aceste ! popoare, aVLI la timpul trebuitor pe fruntaşul său viteaz, care să le conducă cu glorie la moarte, dacă nu totdeauna la izbândă. Dintre Români, am cercetat până acum două figuri mari, pe acea a' lui Mircea şi pe acea a lui Vlad Ţepeş. Ne mai rămâne, pentru a deplini cadrul din care trebuie să răsară acea a eroului Moldovei, să mai arătăm in fundul tabloului, încă alte două în­ semnate producte ale acelor timpuri barbare dar pline de energie, acea a domnului Albaniei, Scanderbeg, şi acea a unui alt Român, În slujbă ungurească, Ioan Corvin de Huniade. [44] 44 lSTOl{J" ltOMAN1LOH Ioan Corvill de Huniade este una din figurile mari ale secolului al XV-lea, în care mărimea oamenilor se măsura după izbânzile lor militare. Dacă însă aceasta era comuna măsură a oamenilor chiar în întreaga Europă, cu cât mai mult trebuia să aibă valoare în Răsărit, unde virtutea pe câmpul de războiu slujiă nu numai spre a umplea cu strălucire figura conducătorului. ci îndeplinea un scop mult mai însemnat, acela de a scăpa fiinţa popoarelor şi religia creştină de neomenosul jug, cu care erau ameninţate din partea cucerirei otomane. Nu poate deci să fie indiferent pentru Români de a şti că acest erou neasemănat era şi el de viţă română.rdeşi era în .... _, Ioan Corvin de Hunlade, gravură. conrimpurană slujba Statulu maghiar, prin faptul că fiind nobil din Transi­ vania, găsise cu cale a trece la naţia domnitoare. De şi în formlă Ungur, prin corpul şi sufletul său era Român, şi cu faptele lui deci se pot mândri, nu acei ce au pus pe figura lui o mască străină, ci acei din a căror sânge şi os el îşi trage a lui odrăslire. Ungurii însă întotdeauna au făcut încercări desperate spre a trage în partea lor pe vestitul general şi guvernator al Ungariei, şi ce e mai mult, pe tatul regelui lor, celui mai strălucit, Matei Corvin. Ungurismullui Ioan de Huniade, a fost până odinioară o dogmă atât de sfântă a istoriei, unguresti, ca şj calitatea de tâlhar a lui Mihai Viteazul, ca şi caracterul boiesc al revoluţiei. Românilor din 1784, pentrucă aşa cere interesul poporului maghiar. Cât [45] LUPTELl'; Uel ŞTEFAN cu TURCJi despre adevărul istoric, el nu poate avea valoare la un popor care e tot inimă, şi inimă mare precum trebuie să o recunoaştem, dar care prin rassa chiar din care face parte, nu se poate pleca la concepţiile recei cugetări. Nu este de loc anevoios de a se dovedi naţionalitatea română a lui Ioan Corvin; ba ceeace ar trebui să ne mire este cum de s'a putut ivi, faţă cu nişte mărturii atât de formale, o părere pro­ tivnică 1. Astfel o diplomă din 1409 Octombrie în 18, dată de împăratul şi regele Ungariei Sigismund, spune: "Considerând credinţa şi meritele cele strălucite ale lui Voicu fiul lui Sârbu militarul curţei noastre, îi dăm cu nou titlu de donaţie o moşie a noastră numită Hunvadoar, aşezată în Transilvania, atât nu­ mitului Voicu oşteanului, cât şi prin el fraţilor săi de pe mamă Moqoş şi Rodul, şi a celui după tată Radul, nu mai puţin şi fiului său Ioan precum şi urmaşilor lor" 2. Alte diplome ale lui Sigis­ mund din 1434, 1435 şi 1437, .§ljţJ({[ate lui Ioan Corvin îl numesc "Ioan Valahul, fiul răposatului Voicu de Huniade" 3. Se constată din aceste documente, că Ioan era fiul lui Voi cu şi nepotul de fiu al lui Sârhu, că era numit Valahul, adecă Rornânul, ceeace se vede încă şi din numele unui moş al său Radul, articulat cu arti­ colul românesc. Paralel cu această mărturisire documentală, care ar fi de ajuns spre a proba românismul Corvineştilor, mai posedăm Încă mai multe arătări ale contimporanilor lor, care toate concurg a da acestei familii aceeaşi origine, şi mai ales numesc ele pe însuşi Ioan Corvin, Valahul, deoarece prefacerea lui în Maghiar fiind proaspătă, nu putuse încă şterge amintirea viţei din care se trăgea. Aşa papa Pius al II-lea, mort la 1464, cunoscut ca scrii­ tor sub numele de Aeneas Svloius, spune despre Ioan Corvin în Analele Boemice : "Ungurii fiind ocupaţi în războaiele cu Turcii sub conducerea lui Huniade, rămaseră mai mult învingă­ tori decât învinşi. Acesta era Dac (acuma îi numesc Valahi) nu de neam strălucit dar ilustrat mult prin arme şi .care au arătat cel Întâi Ungurilor cum Turcii ar putea fi învinşi". r n o 1 Cea tntălu demonstrare a acestei împrejurări, care tinde chiar a stabili că Corvln s'ar trage din familia romană a Coroinilor, a fost făcută de Fejer, Un­ gur şi el însă nu din vremile şovlnlsrrmlui maghiar, în scrierea lui Gens el incu­ nabula el uirtus Ioannis Coroini de Huniade etc., Budae 18·14. Tema a fost reluată şi dovedită într'un chip deplin dc Gheorghe Bari] , în foaia Transiluaniei, 187:3, p. 65 şi urm. pe care îl urmăm în totul în expunerea noastră. • Fejer, Codex diplomaiicus, X, p. 493,1409: "Nos Sigismundus,. consi­ deratls fidelitatibus et preclaris meritis Woyk filîi Serbe aule nostre militis, quan­ dam possesslonem nostram regalem Hunyadvar vocatam in comitatu Albenst partium nostrum Transylvanarum hahitam, nove nostre donationis titulo, me­ morato "Woyk militi, et per cum Maqos et Radol, earnallbus ac Radoi patruell fratribus nec non Iohanni ţilio et posterttatibus universls donavlmus", 3 "Toallues Olak, Iilius quondam Woyk d(' HlIllia-ilc", (Transilvania 1873, )!. 61). [46] 46 relatie a lui Sylvius, trimisă pe când era nunciu apostolic al papei predecesorului său, spune: "că Ianoş (adecă Ioan Corvin) nu eră Ungur nobil, ci valah". Tot aşa spune şi Galeotus că "Ita­ �ienii nu 31' cunoaşte pe Ioan Corvin altfel decât numai sub nu­ 'mele de Vala/m/". Bonfinius istoricul ungur, originar din Italia, care este contimporan cu Ioan Corvin, spune că "Ioan de Huniadc era născut din tată român si o mamă greacă. Tatul său ar'! din/re acei Valahi care acuma ocupă locurile Geiilor şi ale Dacilor, şi [useseră coloni de ai Românilor". Ludovic Tubero, care scrie pe la începutul domniei lui Ludovic al II-lea, celui ucis in bătălia dela Mohaci la 1526, un comentar al timpurilor sale, spune despre Matei regele Ungariei, că de pe tatii era Get, care qiniă este numită pe timpul nostru de Greci, 1V[ auroolahi", Cronicarul unguresc Thurocz spune, conform cu aceste mărturisiri că "era pe atunci '�n tară un ostean mărinimos si stralucit, născut din sinul unei ţamilii valahe: Ioan de HLlniad�. Pe acest om il alesese înaltele destine ca să vină din părţi străine şi să se aşeze în acele ungu­ reşti. Se spune anume că regele Sigismund impins de vestea nu­ mel ni tatălui acestui oştean, tl luase cu sine elin părţite transalpine şi'! aşezase in Ungaria" 4. O diplomă a împăratului Ferdinand din 1548 Noembrie In 23 care recunoaşte originea română a lui Ioan Corvin şi a rîului său regelui Matei, diplomă eliberată episcopului de Agria, Neculai Olahul, coborîtor din Ioan de Huniade, în care impăratul spune "că din familia căreia Olahul apartine se trag şi strălu­ citii bărbaţi Ioan Corvin de Huniade şi fiul său regele Matei, şi apoi asupra originei acestei familii adauge că ea şi-al' trage rândnl din Valahia, elin neamul domniiotilor acestei ţări, care Va­ lahi sunt de obârşie din vechea Romă, si au fost asezati aici spre a apăra Dacia de popoarele barbare' mărginaşe, 'cunoscân­ du-se chiar din numele lor originea romană" 5. Mai aducem "o cronică contimporană foarte vrednică de credinţă, acea a comitelui Cilly care spune şi ea că "după părinţi, Corvin eră de pe tată Valac, ele pe mamă Grec" adăogând cronicarul că Valah se trag din Romani si Corvin se coboară el insusi din Iamiliaf.or- vilor" 6.' , 4 Vezi toate izvoarele În articolul lui Bari]. f, T. Ciparlu, Arhiv pentru filologie şi istoric, 186'1, p. 695: " Generis itaque lui noblhtatcm, H11111ol'um prnestanttsslmorum ducurn gonltrtx, intel' quos et Iohannes Hunyades, ÎlIclyti regis l\fathiae pater, cnituissc feruntur". p. 693 : " Quod ad genlls lUUIIl attinet, te ah ipsis vetustissimis Valachol'lirn prillcîpibus origillcm ducere, patrc nat.ils Stcphano Olacho, y,il'o praestanti, cujUS eliam aliqni tua e faniiUa Dnciae 'fransalpinac, <[nae mITIc Valachorum patria est, principcs fuerint.". p. 695: ,;intel' ([nas Valachi gentiles lui minime postremas hahent, nt quos ah ipsa l'erum domina Urbe Roma oriundos eL in illius Daciac oplllentissima pm:te, cui llomcn l1unc este Transulpina colocatos essc constat, undc llune quoque suu lingua Romani vocantur". " N. Iorga, Acle §i Fl'ogm., III, p. 16. [47] LUPTELE r,UI ŞTEFAN CU TUHUII --- ----------_._------- In sfârşit pentru a aduce o ultimă dovadă despre originea valahă a Corvinilor, cităm o relatie italiană de pe timpul regelui. Matei care găseşte ca lucru foarte protivnic acestui rege că {�I se coboară din Ianoş (Ioan Corvin de Huniade) care nu er:\ Un­ gur nobil, ci valah, de o înrudire nu. prea (le samă" 7. Din toate acestea se dovedeste cu prisosinţă originea română a Corvineştilor, ai căror cel' mai strălucit reprezentant a fost Ioan Corvin de Huniade. De şi sub nume de Ungur, el a fost Român, şi deci Românii pot să înscrie astăzi cu fală faptele lui în acele ale istoriei lor, cu atâta mai mult că constitutia militară a natiei romanesti din acele timpuri din Transilvania făcea ca, în c�Ie mai multe rânduri, si ostile sale să fie alcătuite în mare parte din Români, astfel 'Crt 'acele victorii strălucite puse de istoricii timpului în socoteala naţiei maghiare, sunt 1n cea mai mare parte datori te sângelui românesc răspândit sub steagurile maghiare şi inteligenţei române reprezentate prin eminentul lor conducător. Corvin luptă fără Încetare în contra Turcilor din momentul ce puse mâna pe armă, până ee moarteaîi curmă zilele. Mai ales însă începe a se deosebi geniul său de pe la anulId-tl , când ajung e voevod al Ardealului, şi bate pe Turci lângă Belgradul sârbesc. In anul 144.2, după ce este bătut într'o. luptă la St. Imbru, Turcii împresoară Săbiul ; Corvin însă împrăştie pe 'furci şi despre­ soară cetatea aruncând pe duşmani până la cel de pe urmă om peste Dunăre. Beglerbegul Rumeliei, Culc Şahin paşa, se hotă­ răşte să răzbune ruşinea păţită şi trece Dunărea în contra Ungu­ rilor. Huniade Însă îl bate cumplit la Vaşap. Această strălucită victorie încurajează pe creştini cari trec Dunărea În 1.143. Turcii sunt bătuţi de, Huniade la Niş. Bulgarii, Sârbii şi chiar Alba­ nezii se declară pentru Creştini. In o a doua luptă lângă Balcani la Cu no viţa , eu toată înnaintarca anotimpulul -- era pe la Crăciun - Huniade repurtează o a dona victorie şi mai însemnată decât ce'! dintăi. Totuşi este nevoit, din cauză că nu pu teă stră­ bate iarna prin pasurile Balcanilor a se retrage îndărăt. De şi victorioasă la început, armata lui Huniade, În retragerea ei, fiind atacată in mai multe rânduri, e nevoită să'si ardă toale lu­ crurile, spre a putea grăbi pasul către Dunăre. TlU'cii totuşi spăl­ măntaţi de victoriile crestinilor, şi pierzând in luptă pe cei mai buni generali, propun o pace care se încheie la Szegedin, şi tu care Otomanii jură pe Coran, iar Creştinii pe Evanghelic, respec­ tarea ei,în anul 1444. Regele Vladislav Însă căindu-se pentru încheierea unei păei tocmai În momentul dud ar Ti putut răzbi pe păgâni, calcă tractatul încheiat şi le declară din nou războiu. , El se aliază cu Veneţienii cari trimit o flotă către Gallipoli, ! , Ibidem, IU, p. :17: "il qualc !lan era Ungara nohil<.', ma Valiaco, nOIl (li t;·oppo gentil pat<.'ntclIa·'. [48] 48 ISTOlllA UOMAi>ILOR unde trebuia după tl'e�rea Balcanilor, să iasă regele, şi unin­ du-se Cll flota ,yeneţia!1"1), să atace Constantinopolea. Aşa se plănuiau lucrurile; altfel se împlinită. Regele Vladislav pierdu la Varna bătălia şi viaţa, şi Huniade ru.n 'ind prin această luptă nenorocită toate câştigurile sale de mal înnainte, fugi în MUII-' tenia, unde fu prins de Vlad Dracul şi pus la închisoare, cum s'a văzut mai sus. Astfel se răsturnase, prin o singură luptă uriaşă, pierdută clădirea ridicată de Huniade contra Turcilor în timp de 1I18i mulţi ani, şi trebuia început din nou munca odată făcută. Moartea lui Vladislav la Vama sporeşte Încă poziţia lui Huniade în Ungaria. El este numit regent în timpul minorităţei regelui Vladislav al IV-lea în 1,145. Pe când i!1şă-I�ll!niade se pregătea a întoarce lovitura suferită la Vama, VeIH:,�ţienm aliatii săi, făceau pace cu Turcii şi papii pierzând prin lupta de la Vama increderea Creştinătăţii, nu o mai putură mişca în contra Turcilor, încât Huniade rămase astfel sprijinit numai pe propriile lui puteri. Eroul însă nu desperează de a prinde. iarăşi Iirul victo­ riilor sale. El păşeşte din non peste Dunăre cu 24.000 de oameni, mai având ajutor de la protcguitul şi ruda sa din Muntenia Dan al III-lea, 8000 de oameni şi 2.000 de Germani şi Boemi. In câmpul Mierlei (în 1448) Huniade pate însă o a doua înfrângere, poate mai cumplită încă decât cea de la Vama. Despotul Gheorghe al Serbiei, care refuzase a lua parte la luptă, şi fusese alungat din tron de Huniade, pune după înfrângerea lui Huniade mâna pe el, îl închide şi nu'I eliberează decât după mari stăruinţi făcute de dieta unrurească. Această nouă pierdere, urmată după câţiva ani de triumful cel mai mare al Turcilor în Europa, luarea Con­ stantinopolei, face şi pe Huniade mai reţinut, şi'] Împiedecă T:a, fiul vestitului general Brenezes, care comandase �trupele in Valahia, pe timpul luptelor cu Mircea cel Bătrân. Armata înna­ intase fără nici o piedică până aproape de�Croia capitala Albaniei. Hamza credea cil Scanderberg părăsise'Tara, şi este proclamat ca stăpânitor al Albaniei, în numele sultanului ; soldatii se dedan la banchete şi petreceri, când de odată ca un fulger cade Scan­ derberg peste ei, măcelăreşte aproape jumătate din numărul duş­ manilor, pune pe fugă . rămăşiţa împreună cu Iza, şi prinde pe trădătorul 'Hamza ucigăndu'l numai de cât. o pradă nesfârşită împodobeşte triumful eroului (-H57). Turcii recunoscând supe- [51] LlJf\TELl!: LUI ŞTE�'AN CU TIJReU nI rioritatcn acestui duşman, li oferă in repeţite rânduri pacea, )Pt' care însă rnândrul Albanez o refuză, nefiind întotul după placu I său. Scanderherg işi caştigase mare renume la principii Europei. Cu toţii se aşteptau ca Turcii să fie alungaţi din Orient. Scan­ derberg Însă, conştiut de puterile sale, le spunea în zadar că o asemenea Întreprindere, un poate fi încercată numai de el. Papa mai ales îl inteţia necontenit la luptă ; dar când Alhancznl Ji cerei! ajutor, de obiceiu îi mângâia cu vorbe frumoase, şi numai într'un singur rând, înuaintea marei sale lupte de la Croia, îi trimise 5.000 de galbeni. Onorurile şi încurajările nu Iipsiră eroului Albanez, precum ele fură împărţite cu dărnicie şi lui Ştefan cel Mare. Când era însă vorba de a pune mâna în pungă sau de a vărsa vre o picătură de sânge, popoarele apusene se gâlldiau că mai la urmă furtuna este departe, şi cine ştie de era "Te odată să'i ajungă. Vom vedete'! cum se repetată din punct 111 punct, aceleaşi fapte cu Ştefan al Moldovei. Scanderberg văzând această lipsă de- ajutor, statornic re­ fuzat de Europa apusană, se hotărăşte a se împăca cu Turcii care nu încetează a-i propune condiţiile cele mai favorabile. Cu toate silinţele papei de a'l Întoarce de la acest gând, de şi încă acuma îi declară că nu'i poate veni cu nimic în ajutor, Scander­ hcrg încheie cu Mohamed o pace în 1461 prin care Mohamed 11 recunoaşte de stăpânul şi domnul neţărmurit al Albaniei. Pacea 111Să cu Turcii era În tot deauna numai o jucărie. Ea se strică in curând şi, după ce Scanderberg mai bate de vre o trei ori pe Ture], în nişte lupte tot atât de crăncene ca şi cele dinainte, el moare i'n 1467, lăsând numai un fiu minor, pe care îl recomandă protecţiei Veneţiei. După ce Huniade murise şi Scanderberg se împăcasc cu Turcii, ridicase Vlad Ţepeş steagul răscoalei, care ocupase pe Turci în H62; iar după ce ambii dispar de pe scena Iumei, Ştefan cel Mare intră în rând pentru a apăra Creştinătatea. De la 14ti5- H1')4, timp de 19 ani, ţine el piept fără încetare acelui puternic sivoiu, şi apoi după ce şi Moldova este "stropŞitrl", cum spune cronicarul, furia musulmană se revarsă asupra Ungariei, pe care o şterge ca Stat de pe suprafaţa pământului. În 152G. Fără Mircea, Huniade, Scanderberg, Vlad Ţepeş şi Ştefan ce] Mare, oceanul turcesc ar fi repezit valurile sale până la marginile Apusului, 0i s'ar fi împlinit dorinta lui Mohamed al II-lea, de ::h pune pe calul S811 să mănâncc orz elin pristolul Sfântului Petru. . Slăbieiuneu EUl'opei.- Să aruncăm o ochire asupra Europei, in momentul când Ştefan cel Mare iea în mână apărarea ei, pentru a vedea dacă ea' erâ în stare de a se împotrivi, prin sine însăşi, înnaintărei Turcilor. [52] a Aenaes Sylvţus, Episloloe, No, 127, .p. fJ.5(;. Spania, era încă departe pe atunci de a înfăţişa acea uni­ tate şi acea putere, care făcură din ea întâiul Stat al începutului timpurilor moderne. Era împărţită în mai multe mici regate : Aragonia, Castilia, Portugalia, Navara, toate în luptă eu ultimele sforţări ale stăpânirei maure. De abia în 1475, prin căsătoria lui Ferdinand de Aragon cu Isabella de Castilia, se pune baza unităţei şi a mărirei Spaniei, şi tocmai în 1492, prin cucerirea Grenadei, se unifică, sub stăpânirea pere chei regale, întregul său teritoriu. Anglia, pe atunci cu totul nepăsătoare despre afacerile Ră­ săritului, era încă încurcată în războiul celor nouă roze care o sfăşie şi o frământă, tocmai în timpul ce Ştefan cel Mare luptă în contra Otomanilor (1455-1485). Franiia care luase o parte nenorocită în lupta de la Nicopoli în contra Turcilor, abia sfârşise războiul de 100 de ani cu Anglia (1453), şi în curând începe domnia lui Ludovic al XI-lea (1461-· 1483), ale căruia crâncene lupte cu aristocraţia Ieodală nu prea lăsă loc pentru expediţii îndepărtate. Mai rămâneau două puteri apusene deadreptul interesate în cauză, ca mai apropiate de Orientul cel în flacări: Germania şi Italia, adică Veneţia. Despre starea Germaniei ne vorbesc foarte lămurit scri­ sorile episcopului de Siena, Aeneas Sylvius PiccOl.OIiiIill, care ajunge mai târziu papă sub numele de Pius al II-lea. Din aceste aflăm că "Germanii între sine desbinaţi nu ţin nicăire împreună. Oraşele sunt certate cu principii, şi Între aceştia chiar lipseşte unirea. Sviţerii nu pot stăpâni vechea lor ură contra ducilor de Austria; comitele palatin este în ceartă cu arhiepiscopul de Maianţa; regele Boemiei şi ducele Burgundiei sunt în războiu pentru ducatul Luţelburg ; ducii de Saxonia se ceartă cu re­ gele Boemiei de la stăpânirea unor castele; Breslau refuză în­ chinarea aceluiaşi rege; Prusienii au scuturat jugul cavalerilor Teutoni şi au trecut sub Polonia. In Austria nu e linişte nicăiri, pretutindeni revolte şi trădări" 9. Trebui ca Turcii sa-s-e-apropie de hotarele Germaniei, prin cucerirea Ungariei, pentru ca să se trezască în ea conştiinţa despre comunitatea interesului de apărare, ceea ce se întâmplă Însă tocmai în veacurile nl XVI-lea şi al XVII-lea. Venetia avea fără îndoială în joc interesele cele mai mari, tocmai în tările acelea ce cădeau sub sabia otomană. Putere co­ mercială însă.ea căuta mai la urmă să se întocmiască cum va putea mai bine custăpânirea otomană, şi de aceea încheie o pace cu Turcii (145tl), îndată după căderea Constantinopolei, Numai cât firea cea barbară a Turcilor care nu ştieau să respecte nici tratate, nici legături, sileşte pe V!ill-e_ţ�. a declara în contra voinţei lor, în mai multe rânduri războiu Otomanilor, Cele mai 02 J::lTORIA RO�lAN1LOR [53] LCPTIllLE LUI Ş'I'E�'Al'1 CU TU Ren ncînsemnate împrejurări aprindeau flacăra. Aşa acel din 1467·- 1479, În care intervine Stefan cel Mare, fusese declarat. de Turci din cauză că Venetianii' din Corfu refuzaseră a extrădă Turcilor pe un sclav fuglTâl]5aşei din Atena, care furase 'o stimă însemnată, împărţită după cât se vede de el cu autorităţile veneţiene 10. Dar ce puteau să facă Venetienii cu marina lor contra puterei de uscat a Otomanilor? Armatele, pe unde le aveau, erau compuse numai din mercenari cari luptau pentru bani, pe când Turcii se băteau împinşi de fanatism şi de ură în contra Creştinilor. Dacă cercetăm acuma starea puterilor răsăritene, care erau mai apropiate, deci mai deadreptul interesate la stavilirea înnain­ tărei turceşti, le găsim tot atât de puţin destoinice a'i opune o energică împotrivire, ca şi acele mai depărtate ale Apusului. Polonia stătea sub Cazimir al IV-lea, fostul duce al Lit­ vaniei, care se suise pe tronul polon la moartea regelui Poloniei şi Ungariei, Vladislaval III-lea, întâmplată la Varrra în 1444. Incercarea acestui rege de a uni într'o singură domnie Polonia şi Litvania adusese o sumă de încurcături care făcuseră pe rege de mai multe ori să doriască a părăsi strălucirea scaunului polon, pentru acel mai obscur, dar şi mai liniştit, al fostului său ducat. Apoi nobilimea polonă sesumetise tot mai tare faţă cu principii săi, zmulgându-le tot mai multe privilegii. Intre altele se dispune ca nobilii ce vor lua parte la dietă să fie obligaţi cu mandat im­ perativ, din partea cercurilor nobiliare ce'i trimiteau, a susţinea numai cele ce vor fi pe placul nobililor, încât astfel deveni peste putinţă o înţelegere în aşa numitul parlament polon. Oraşele din Prusia, revoltându-se În contra Ordinului Teutonic, se oferiră Poloniei, şi regele Cazimir primind această supunere se încurcă cu Ordinul În un războiu care ţinu până în anul 1466,când se sfârşi prin pacea de Ia Thorn. Pe lângă toate aceste pricini de nelinişte internă şi externă, se mai adăugau şi nemulţămirile clerului căruia regele nu voise să jertfească dreptul său de a numi episcopj], încât astfel toată domnia lui Cazimir al IV-lea (144L1-----rI92), fu numai o lungă perioadă de turburări şi de slăbiciune a regatului celui prea cavaleresc al Poloniei. Rusia sfârşeşte tocmai în acel timp em�ciparea t:i de sub jugul Tătarilor, sub Ioan al III-lea, ca:terăstoarii1r ultimele hanate de Kazan şi Kiptşah între anii 1462 şi 1480, încât nici ea nu se putea gândi Ia Turci care pe de altă parte erau aşa de de­ parte către sud, Încât abia se auziâ pomenindu-se de numele lor în născândul colos al nordului. In Ungaria, de şi domnia Matei Corvin, (1450-1490) fiul vestitului luptător contra Mohamedanilor, totuşi el se ocupă În primii ani ai domniei lui, până pe la 1467, cu luptele contra re- '. Zlnketson, Geschichte des osmanischen -Reiebes, Il, p. 295. [54] ISTORIA R01J.Î.NILOR gelui Boemiei, Podiehrad. DUP�l aceea el nu avit prilejul a lupta contra Turcilor, de oare ce aceştia începuseră a se năpusti asupra lloldovei. Ar fi putut nu'i vorbă să ajute această ţară În �M:e]e ei silinţi de a respinge copleşirea păgână. Vom vedea însă cum înţelegea Matei Corvin să sprijine pe Creştini, de îndată ce din acest sprijin putea să răsară glorie şi mândrie pentru acela pe care el vroia să'l menţină sub picioarele sale. In asa stare de destrăbălare si de slăbiciune sau de nepă­ sare se afl� Europa faţă de împărăţia mohamedană care pe fie­ ce zi făcea câte un pas înnainte către inima ei, şi nici odată unul Îndărăt. Răsăritul căzuse din partea din spre miazăzi, aproape tot sub stăpânirea turcească. Singură Moldova şi Ungaria, mai rămăseseră în picioare. Să vedem întâi cum şi-a îndeplinit Moldova menirea ei de apărătoare a civilizaţiei, şi după aceea mai târziu vom vede el şi cele ce s'au îmtâmplat cu Ungaria, când i-a venit rândul a lupta pentru propriul ei cămin. 2. nATALlA BELA IL\COVA Lupta. -- De la alungarea a doua a lui Radu cel Frumos, urmată de moartea lui, Ştefan se aştepta la o luptă cu Turcii. El deci căută aliaţi la popoarele de prin prejur, mai cu seamă Ia Unguri şi la Poloni cu care am văzut că se afla în bune legături. Uzun-Hassan care cercase pe domnitorul Moldovei Încă diI1T472 Il reînnoieşte stăruinţele lui prin un ambasador veneţian Paul Ogniben care fusese la el, În trebile Veneţiei cu Turcii şi care, intorcându-se în Europa, fusese Însărcinat de Hassan să treacă şi prin Moldova. Ştefan comunică lui Sixt al IV-lea că a fost cercetat mai înnainte de principele Assan Bey pentru o alianţă contra Tur­ cilor ; iar acum întorcându-se ambasadorul veneţiau Ognibeu la acel principe, a trecut prin Moldova însărcinat de el cu aceeaşi misiune. Solul veneţian este rugat de Ştefan să spună Sf. Pă­ rinte toale cele ce nu i le poate scrie, ca şi când ar vorbi el singur cu Sanctitatea sa. "După cât am înţeles, urmează Ştefan cel Mare, toate sunt concentrate În persoana Sanctităţei voastre. De aceea o rugăm ca împreună cu alţi regi puternici şi principi, să se siliască ca să nu se primejduiască Creştinătatea de către mult vrăjmaşul necredincios, pentru ea şi noi să nu luptăm singur, ci cu aj uterul lor" 12. li Mai sus, p. 42. "' "Utique intelligunus omuja ÎIl Sanct.itate vestra consistunt. Ortumur. itaql1(\ _8. v. tit cum aliis p otcutlssuuis regibus et princlptbus taliter adoperetur nE' Christianltas a perfidissimls inîideltbus suppudlretur, nt el etlam 110S 11011 soli, yruo cum adiutnrto eorurn princlpum elclwJlal'c valoamus". Reprodusă şi ele L Bogdan, Doc. lui Şteţan cel More, Il, p, 318, Ogniher: este scris UI1C ori Orncn­ honum. [55] LtTPTELIi: LU! ŞTEFAN' CII TURC!! ----�--- Papa îi răspunde �prin o scrisoare foarte curtenitoarc; cenuidu'i Însă iertare dt nu poate face nimic pentru el 13, I'� Este de însemnat moderatia şi retinerea lui Ştefan În această scrisoare. El nu cere ajutor direct de Ia papă cu care nu se. afla în nici o legătură, ci îl provoacă numai la formarea unei alIanţe anti-turce, în interesul Creştinătătei, cu ajutorul căreia să poată luota si el mai cu izbândă în contra dusmanului comun. . Armata turcească care trebuia să' meargă in contra lui Ştefan, C1":1 Înaintea cetătei Scuturi pe care o asedia. Ea venise Papa Sizt al IY-Iea aici în luna lui Maiu 1474. In August, după un asediu zadarnic de 4 luni, ea primeşte ordin de a pleca, asupra Moldovei. Aeeastă schimbare a menirei armatei, şi mai ales asupra toamnei, arată că trebuie să se fi produs o ruptură-năpraznică Între Turci �,i Ştefan, care cerea numai decât pedepsirea acestuia. Noi am (" atribuit-o cererei Turcilor, ca Ştefan să meargă În persoană Ia Constantinopole, spre a cere iertare sultanului, pentru toate. supărările aduse până atunci, precum erau luarea Chiliei, atacul Munteniei şi neplata trihutului. Ştefan refuzând asemenea 13 Din U75. Hurm., J)oc.,: Ir, 1, ]J. R. [56] ISTOt:lA lW�LÎ./(ILOll condiţii a menţinerei păcei, Turcii se hotărăsc la o grabnţe� pedeapsă. Soliman paşa înaintează asupra Moldovei, cu o armată ÎJl numărde peste 100.000 de oameni, dUP�1 izvoarele turceşti. Dlugoş şi Miehovski, şi după ei Ureche, arată că erau 120.000 afară de Tătari şi Munteni. In scrisoarea lui Ştefan către principii Eu­ ropei În care îi încunoştiinţează despre victoria de la Hacova, domnul Moldovei însuşi dă acelaşi număr. O relaţie asupra acestei bătălii dată. din Turda, din 23 Ianuarie 1457, dă numărul de 100 OUO afară de 20.000 de ţărani cu securi, sape şi coase, veniti, zice relaţia, din Bulgaria. Numărul Turcilor era deci de peste 100.00014• . Ştefan după cât se vede nu se opune la trecerea Dunărei, ci pustiază toată ţara pe unde trebuia să treacă, armata turcească spre a'i lua putinţa aprovizionărei şi a o slăbi; iar el se retrage cu armata lui in un loc adăpostit, foarte potrivit pentru a primi o bătălie Iăţişă. Numărul armatei sale este dat, iarăşi cu bare care mici schimbări, de deosebitele izvoare. Cele mai multe arată 40.000 de Moldoveni, cum spune Dlugoş însă "mai toţi ţărani şi lucrători de. pământ", 5.000 de Secui şi 2.000 de Poloni. Helatia de la Turda urcă numărul Moldovenilor la 50.000. Secuii nu erau trimişi ca ajutor de regele Ungurilor, care se vede, după un document 15, că dăduse numai ridicolul oontigent de 300 de Unguri sub Mihail Fanţi. Cei 5.000 de Secui, erau armată de �i� chemată de Ştefan in ajutor 16. O greşeală mare a Turcilor fu că ei întreprinseseră expediţia asupra iernei, anotimp .eu care Turcii nu sunt deprinşi. Până să ajungă de Ia Scutari in Moldova, îi prinsese ).Jp1a-Iui Ianuarie. Bătălia se dădu pe 1\1 începutul acestei luni, : după Ureche, în 10, cronica putneană în 7, Miehovski şi Dlugoş în 17. Documentul de la Turda, care este dat din 23 Ianuarie, raportează lucrul ea de curând întâmplat. " Dlugosz , ad au. 1475, II, p. 525; Miehovski în Arii. ist., 1,2, p. 36. Ure­ che in Lelopiseţe, I, p. 126. Relaţia dela Turda, în Columna lui Traian, 1876, p. 422. Neeulai Costin greşeşte când spune că cu Muntenii veniseră cu Hadu Vodă (Leiopiseţelc, ed. I, )J. 127, nota), de oarece acesta murise încă (lin H72. Apoi Muntenii sub Laiot Basarab ţineau pe atunci cu Ştefan. '. Katon-, XVI, p. 14. Dţusosz, 1. c., Miehovskl, p. G spune cii "SecuH al' fi rost tnrolaţ.i de Ştefan din părţile cedate lui Ştefan de Matei Corvin. Tot aşa spune şi Mtehovski, Arh, ist., 1, 2, P . 6, că cei 5000 de Secui erau luaţi de Ştefan nu din plirtiIe cedate lui de Matei Corvin, căci nici Ciocul însă, nici Cetatea de Bal tă nu vin în ţara Secuilor. " 1475. Hunn., Doe., II, 1, p. 11 : Matelu Corvin ordonă lui Mihail Fanczv că "dacă vrea să răscumpere o greşală, să ducă lui Ştefan 300 de Secui în ajutor", Relaţia dela Turda, Col. lui Traian, 1876, p. 423, dă 1800 de Unguri Discuţie mai pc larg a ajutorului unguresc vezi tu Vasile Pârvan, Relaţiile ltti Şteţan c<:! Mare (I.! Unqurii-ştv COTH'. lit., XXXIX. 1905' p. 920 şi UrIT!. [57] 1,UPf'P:LJlJ 1.111 ŞTI>FAN CU TUHCII �!.. ales de Ştefan cel Mare pentru primirea U!Rtei, fu lângă Podul Innali din judeţul Vasluiului. Acest pod se află şi astăzi zidit de piatră şi foarte solid, arătat prin o inscripţie pusă pe el, ca refăcut de Hatmanul Gavril, fratele lui Vasile Lupu În 1636. Poporul de prin prejur îl numeşte Podul lui Ştefan cel Mare, Încât hatmanul Gavril se vede că numai va fi reparat o construcţie veche. Podul este aşezat, pe un pârâu ee se varsă În râul Bârlad, ca la 100 de metri departe de insuşi râul. Pârâul astăzi nu poartă nici un nume, zicându-se pârâul de la podul de Piatră. Probabil însă că în timpuri mai vechi se numea Ha­ covătul de oare ce Dlugoş reproduce prin Racovăţul lângă râul Bârlad, indicaţia lui Ureche, a Podului înnalt, iar Miehovski pune locul bătăliei lângă lacul Racova şi fluviul Bârlad. elim că acest pod este aşa numitul Pod Innalt al lui Ureche, se cunoaşte Întâi de pe faptul că în adevăr el este destul de înnalt, cam (j metri deasupra gârlei; apoi el este aşezat pe drumul vechi ee ducea dela Iaşi la Vaslui, prin Bordea, Scânteia şi Cănteiă­ reşti 17, şi tocmai pe acest drum ne spune Miron Costin că "Vasile Vodă pornind din Iaşi spre Tara Muntenească, împreună eu gillerele său Timuş, au stat la al doilea conac, In Podul l nnall pe Bâr1ad" 18. Pe lângă anotimp, slăbirea oşti rei turceşti prin lipsuri de tol felul 19 şi poziţia favorabilă aleasă de Ştefan cel Ma�rat Ia coasta lui prin râul Bărladului, se mai Întâmplă în acea zi şi o negură groasă care Înlesni lui Ştefan întrebuinţarea unui meşteşug ce avu o mare înrâurire asupra soartei bătăliei. Anume el pusese, încă înnainte de începerea luptei, nişte trâmbiţaşi din dosul unei lunei care îi acoperea aripa, şi pe când se încinse lupta, ei începllfaa-slma din buciume şi trâmbiţe, ca să amă­ giască pc Turei. "Atunci oastea turcească, întorcându-se la glasul buciumilor, şi impiedecându-se în apă şi !unc!t", şi acope­ rindu'i şi negura, tăia şi sfărâma lunea să treacă 'uCglasul buciu­ milor" 20. Totuşi la prima ciocnire--Turcii răsturnară rândurile Secuilor care luptau în frunte. Ştefan atunci se repezi el însuşi În cele mai dese rânduri ale Turcilor, cu oastea moldovenească cea mai aleasă, sparse şi zdrobi pe păgânii ce'i erau înnainte : după aceea căzând pe cei ce se frământau în Juncă, făcu în ei un măcel îngrozitor, " Acest pod a Iost studiat pentru prima oară de T, T, Burada In HcYista lui Gr. Tocllescu, II, p. 428. " Letopiseţele, 1, p. 309. Cornp. Paul de Aleppo jn ArI!. isl. 1,2, p. 6l 10 Lcunclavlus, Annales, apuei Şincai, II, p, 59, pune între cauzele de Îndreptăţire a pierderilor bătăliei de Turci şi "frigul foarte mare", Relaţia dc la Turda, spune că Turcii aducâ nd prov!zii dill Un/lnria, tinuissct et univcrsos majores el minores in illo rcgno Mango tlonlinio suo subegissel". D. 1. Bogdan, Doc. lui Ştefa/l cel Mare, U. p. :�87, aduce �i o scrisoare a solilor lui Matei Corvin c. rege, confirma.toare a scrisorei lui Şlefan " Scrisoarea prin care papa trimete lui Matei cei IOO.OOD de zec1Jlni, 11 Katonu, [fisl. critica, XVI, p. 11. [67] LHl"r"'LE LI'I Ş'TEI"AN OU TUIlCH înduplecaţi fără închinare, el voeşte să le facă pe plac şi încheie spre acest scop un tratat de Închinare cu Matei Corvin, Solii regelui venind la Iaşi în 12 Iulie 1475, se subscrie aici tratatul de vasalitate şi supunere a domnitorului Moldovei către regele Ungariei, în care Ştefan spune că intervenind oarecare uneltiri duşmane care au stricat bunele legături ce existau de mai înnainte Între Moldova şi regatul Ungariei, iar acum regele primindu'l iarăşi în bunele sale graţii, se îndatoreşte la următoa­ rele: a păstra credinţă către regele Ungariei; când regele va merge în persoană contra Turcilor, să meargă şi el Ştefan în persoană, afară decât când unul din doi ar fi bolnav ; Ştefan e dator să ajute regelui contra tuturor duşmanilor săi, afară de Polonia; să nu primească nici un refugiat ungur şi alte câteva clauzule, Regele Matei prin declaraţia subsemnată de el în 19 August [475 reproduce şi din partea lui îndatoririle lui Ştefan, făgăduind acestuia că nu va oploşi pe fugarii Moldoveni. Se mai obligă Matei şi a'I ajuta pe Ştefan, însă numai în cazul când nu ar fi împie­ decat ele interesul mai mare al regatului său şi atâta numai pe cât va putea. Cu alte cuvinte JIU se obliga la nimic, tocmai în acest punct de căpetenie care singur putem zice că interesa pe Ştefan 48. Dar Ştefan era aşa de constrâns că nu putea impune condiţii şi era nevoit să primiască pe acele ce i se impuneau. Un singur gând il munciâ, cum să'şi scape ţara de primejdia nespusă ce o ameninţa. Innaintea acestui gând toate celelalte se ştergeau şi pierdeau orice putere; ura şi duşmănia de mai înnainte, nesiguranta tratatului şi chiar mândria personală. Scăparea patriei, iată singura luiţintă căreia Ştefan jertfia totul, chiar şi acele simţimânte la care omul trebuie să ţină mai mult. De aceea când papa cere dela Matei ca să ajute pe Ştefan din banii ce'i dăduse, regele îi răspunde în 3 Noembrie 1475; "Luând deci după cererea sfinţie(V"Qaştr� armată de apă şi de uscat, am făcut până acumâ\tÎÎ greu drum, şi mă silesc ca nu numai pe Moldovanul, căiră care sunt ţinut ca căiră un supus, ci chiar şi orice alte provincii creştine, să le apăr de neornenul devastator" 19. In urma acestui act de închinare, Matei Corvin se arată chiar darnic faţă cu Ştefan, dândn'i castelul Cieeul, pentru ca să aibă un loc de retragere, în cazul când ar fi alungat din (ari'\, ,IA Ambele acte în Bogdan, Doe. lui Ştefan cel Mare, II, p. 330-336. 111 exem­ plarul unguresc cetim (p, 3::\.4): "Nos etiam prornltt.lmus eiusdem Stephan um Woyvodam protegere propno [n persona nostra, si necesse fuerit, nisl tuernnus in matorlbus eallsis regnl noslri o cupatt ct turn ei subsidium juxtu posse nostrure impcndere promiLtimus". Nu er,\ deci contra-actul lui Matei numai o parafrazam OII celula al lui !;iLefan cum pretinde Bogdan (/. C., P. 333). 'J Exarnu, Doc., Peterwardeln, 3 Noemvrlc 1475 reprodus de Hurm •. Doc., VIII, p. 18. [68] 68 18TORfA ROJ\IANJLOR ._---�-------_._._------ ---- Iu O scrisoare a regelui Matei către Ştefan, posterioară actului de Închinare, regele îi spunea între altele că "acuma când ai redohândit prin voinţa şi curajul tău cea mai mare parte din moştenirea ta pe care o pierduseşi prin nesilnicia şi tirania Turcilor, ne pare bine de gândul tău de a apăra Creştinătatea". ,Locul se rapoartă inviderat la bătălia de Ia Racova, de oare ce Ştefan nu avuse cu Turcii nici o altă Încăierare. Matei adaogă în scrisoare: "cât despre castelul pe care rai cerut dela noi sun­ tem gata aţi face plăcere şi în această privire" 00. Dacă Ştefan ar fi obţinut castelul încă din 1467--68, după prădarea Ardea­ lului, nu ar fi avut nevoie a cere În 1475 un adăpost regelui unguresc" . Ştefan însă, punându-se bine cu Ungurii, se temea să nu supere pe Poloni, şi el avea nevoie de amândoi, El reînnoieşte deci în 1475 legăturile sale eu Polonii. Dlugoş, de şi colorează povestirea sa după simţimântul şi interesele ţărei sale, totuşi ne dă nişte arnănunţimi interesante. El spune că "Mathias trimise o ambasadă la Ştefan ca să'l tragă spre Ungaria, desbinându'l de craiul Poloniei şi de a sa crăime, făgăduindu'i tare ajutor contra Turcilor. Măcar că Ştefan avea mare nevoie de un asemene, to­ tuşi nu s'a putut aduce prin craiul Mathias ca să se Iese de Polo ni, sau să se scoale asupra lor, precum doriau Ungurii. Deci Cazimir craiul, îngrijindu-se şi temându-se de nestatornicia lui Ştefan, ca şi mai tare să'l lege de el, a trimis la dânsul către Sfânta-Maria Mică (8 Serntemhrie 1475) pe Andrei Bersovici de l'au jurat din nou" 61. Aşa dar, cu toate că Ştefan avea nevoie de ajutorul Ungurilor şi al Polonilor, ei veneau să'l cerceteze cu soliile lor, căutând să şi'I răpească unii dela alţii, atât de temută era duşmăni a şi de dorită prietenia lui. Ştefan însă care avea ne­ voie de ajutorul arnândurora, căuta să'i înşele şi pe unii şi pe alţii, consimţind la toate câte i se cereau, în schimb pentru făgăduinţa ._- căci ce putea să iee altceva asupra unei împrejurări viitoare ­ unui ajutor. Deaceea îl vedem la 15 August închinându-se regelui Matei, şi la S Septembrie trei săptămâni după aceea, săvârşind acelaşi act către regele polon. Pe când Însă regii vecini, care con�!!.- .. Scrisoarea lui Matci nu arc dată. Hurm., Doc., II, 1, p. 5. Ea trebue-sii fie iusă din 1475' după bătălia dela Racova şi după recunoaşterea suzeranităţrq maghiare. Versiunea că cetăţile Ciceul şi Cetatea de Baltă ar fi fost cedate de Matei lui Ştefan, pentru a-l îndupleca la incetarea prădărei Ardealului, a fost introdusă tntăl de Engel, Gescliichte der Moldau, II, p. 138, care s'a luat după Cronica put­ neană în care stă scris că intre anii 1468·-1470 regele dărueşt.e lui Ştefan Vodă două cetăţi în Ungaria: Balta şi Ciceul cu dlstrictele lor (Arh. isi., II, p. 7). Dacă data este neexactă. cedarea districtelor e adeverită de un inventar din 1553, al tuturor poseslilor Ciceului, oare enurnără 53 de sale ce aparţineau acestei cetăţi Hurrn. Doc., II, 5. p. 1.51. Vezi şi N. Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, Apendicele 1 în care se discută şi altă versiune, că aceste două cetăţi fuseseră date lui Ştefan ea despăgubire pentru pierderea Chiliei şi Cet.ăţei Albe, după 1484. (p 270 sq). " Dlugosz, ad. a.1475, II, jl. 534. [69] LUPTELE r.or ŞTEFAN UU 1'URGlJ 69 rau pentru prietenia lui Ştefan, nu erau împinşi la aceasta decât de micul şi îngustul interes egoist şi de urile şi desbinările lor mutuale, numai Ştefan vedea mai departe, şi căuta în Turci la pericolul cel mare, căruia era expusă mai întâi ţara lui apoi şi întreaga Creştinătate, tocmai din pricina duşmăniilor şi sîâ­ şierilor ei lăuntrice. Cât de mult se schimbase Ştefan din ceeace era când se suise pe tron! Pe atunci nici el nu văzuse decât in­ teresul său nemijlocit, şi jertfise acestuia ajutorul şi prietenia lui Vlad Ţepeş, care acuma i-ar fi fost atât de folositoare. Dar acuma nu mai şedea pe tronul Moldovei tânărul aprins şi pornit care deschisese cu o greşeală lunga şi glorioasa lui carieră, ci un bărbat copt şi aşezat, învăţat în şcoala experienţei, cu privirile mari şi vaste, inima caldă, gândul şi braţul neobosit. lndoitul joc al lui Ştefan nu putea să rămănă necunoscut părţilor interesate, şi răciră pe ambele faţă cu domnitorul Mol­ dovei. Nefiind nici una din puterile vecine Ungurii şi Polonii, sigure, cu care din ele Ştefan înţeJegeâ într'adevăr a purta prie­ tenie, ele se temură ambele că, dacă îl vor ajuta pe Ştefan, şi acesta va învinge pe Turci, se va arunca apoi cu toată vaza cea ne spus de mare ce o va fi dobândit atunci, În partea celuilalt, Încât astfel vor creea, tocmai prin ajutorul dat lui Ştefan, un pericol propriului lor Stat. Pe lângă aceste se mai amesteca În inimele mici ale vecinilor săi şi un simţimânt de invidie peste putinţă de înnăbuşit. Le-ar fi părut bine să'I vadă pe Ştefan bătut, cu tot pericolul ce se putea naşte pentru ei din căderea Moldovei. Că numai nişte asemenea motive împingeau pe ambii suzerani ai lui Ştefan de a'l Înşela numai cu făgăduinţi, fără a împlini nici una, se vede de pe aceea că Craiul Cazimir porunci" să meargă toată ţara rusască, Podolia şi ţara Belţii, să stee de straj ă, la margine; iar ajutor lui Ştefan n'a vrut să dee", Fără îndoială că tot astfel de măsură a trebuit să iee şi Matei al Un­ gariei, încât armate spre această apărare aveau ambii crai, dar pasul lor nu trebuia să calce graniţa în uricioasa Moldovă 52. De aceea Ştefan În loc de a dobândi un ajutor din ambele regate vecine, rămâne stingher în faţa primej diei. Nici măcar slabul sprijin ce'I primise în bătălia de la Racova nu apăru acum în oştirile sale. Şi cu toate acestea, atât Polonia cât şi Ungaria, erau pe deplin conştiute de primejdiile cărora le-ar fi expus către Turci. căderea ţărilor române 53, . s a N. Costin in Letopiseţe, I. Il 130. Cf'. Cronica fui Ştefan Magnul, Iorga Acte şi Fraţr., III. p. 891 : "El re d'Ongarla scrise al re de Polana che vogli mandar sussidlo a Valahia; ma ne l'un ne'I alto fa null ", •• Aşa gândiau şi mai târziu Polonl] şi Ungurii: .1516 Hurrn., Doc., II, 3, p, 246 : "provincie Ille (Moldova şi Valahia) utrtusque regn! nostrurn (Polonia şi Ungaria) veluti muralie praeposlt e sunt"; 1519 Magnaţii Ungariei către Siglsmund [70] 70 11':TORTA ROMA�rLOR V«-n('ţia şi papa. -- Ştefan ştie a bine că la Racova luptele cu Turcii numai se începuseră şi că păgânii nu vor lăsa nerăz­ bunată marea lor Înfrângere. El se pregăteşte deci pentru a sus­ ţinea a doua năvălire. El stând în bune rela ţii cu Braşovenii, în urma mai multor privilegii comerciale încuviinţate lor, cum­ pără de la "prietenii săi iubiţi şi de bun neam" săbii şi arme şi le mulţămeşte pentru repetatele ştiri despre mişcările pe care Turcii le pregătiau împotriva lui. Dar Ştefan cearcă încă odată să dobândească ajutor de la ţările apusene, Veneţia şi papa, şi primejdia fiind mai mare, şi sf'orţările lui sunt mai încordate. Pentru a câştiga favorurile papei, Ştefan cel Mare primise În sfatul ţării pe doi preoţi catolici, Petru bacalaureat în decrete şi Caianeu Ianuenzul, pe care îi trimite În misiune Ia papa. De şi scopul principal al trimiterei lor era dobândirea unui ajutor bănesc, totuşi Ştefan îi însărcinează tot odată şi cu cererea de a se ordină pe unul din ei. şi anume pe Petru, de episcop catolic al ţărei, în�tvaciLnt 54. Se înţelege de la sine cât a tre­ buit să placă parei pe �a-e o părte îngrijirea purtată de Ştefan pentru biserica romană din Moldova, pe de alta onoarea făcută reprezentanţilor religiei catolice, de a fi primiţi ca membrii in sfatul ţărei. Papa acopere deci pe Ştefan de laude în scrisorile sale, îi încuviinţează numirea episcopului cerut de el, îngă-: duindu'i încă nespusa [aooare de a păstra pentru dânsul ana­ tele, adecă acele venituri pe care toţi episcopii din toate ţările lumei erau îndatoriţi a le trimite către papă, însemnând aceasta În răspunsul său ca o concesie deosebită făcută lui Ştefan. Când vine însă la chestia banilor, îi răspunde: "că s'a con­ venit de mai înnainte cu puterile italiene a se trimite cele ce am cules din ajutoare, ilustrului rege Matei al Ungariei, care a purtat şi poartă atâtea lupte contra necredincioşilor, crezând că aceasta este şi spre binele şi folosul tău, întru cât şi tu te lupţi alăturea cu domnul rege contra neamului celui nelegiuit şi pentru al Poloniei, Ibidem, p. 320: "cujus provincie (Moldova) amlssio non minus esset regnis suc M-tis quam regno Ungarle perlcolosa", 1523 Ibidem, p. 4H : "Moldavia est velut propugnaculum el antemurale lam regn. Ungariac quam Polonl', . .. Privilegiile Braşovenilor din 1472,1475. Bogdan, Doc, lui Şieţan ce.1 Mare, Il. p. 315 şi 32D. Cumpărarea de arme 18 Fcvr. 1476 ibidem, p. 337. Mul­ ţămlrt pentru ştiri 18 Fevr.; 5 şi 11 Iunie 1476. Ibidem, p. 338-3-40. Rolaţ.llle lui Ştefan cu Papa i'n două scrisori ale papei, una din 20 Mart şi alta din 3 April 147G" cuprinse in colecţla lui Wagner din biblioteca din Pesta, Columna lui Traian, 1874, p. 226, notele 7 şi 8. In cea dirrtâţu cet.im : "Accepimlls Iitleras tuae nohi­ Iitatls dllect.osque filios Fetrum in decretis baccalaureurn et I.ataneulll Ianuen­ sem consil iarios tuos"; De atunci s'a păstrat obiceiul c în divanul ţărei Mol­ dovei şedea "ex opposito" a mltropollt.ului, mai sus de collalţi trei vlădlci". Mîron Costtn in notita statistică din poema polonă Arli.ist., 1, 1, p. 16\». "Sublimă tolerantă. Iără exemplu' in analele lumei" 1 exclamă Hasdeu (Col. lui Traian, 1874, p. 226). Ghlhăcle politică, credem noi, şi după timpurile de atunci, m�naJ'1'l decât orice toleranţă. /"-- [71] 7l folosul obştesc" 55. Pentru a mângâia Însă pe domnul Moldovei îi făgăduieşte, că în anii viitori, i se va da un ajutor aparte. Ştefan lucrase cu toată dibăcia unui meşter în trebile diplomatice. Insărcinase cu această misiune doue persoane din cele mai plăcute papei, doi preoţi catolici, pe care îi primise chiar în sfatul ţărei, pentru a'i lega atât pe ei cât şi pe papă prin această deosebire încuviinţată lor. Se arătase Îngrijit pentru buna stare a .bisericei catolice, cerând să nu se Iese scaunul episcopiei v,�duvit:şi în sfârşit interesase pe însuşi unul din cei doi t imişi in această misiune, propunând papei să'l confirme de episcop. Cu toate silinţele sale însă, şi după cât se vede şi acele ale am­ basadorilor săi, nu putu obţinea dela papă nimic. Vorbele schimbate Între papă şi trimişii lui Ştefan se vede că au fost indestul de vii, de oare ce papa este nevoit la sfârşit a le închide gura, spunându-le, că Ştefan nefiind decât vasalul regelui Ungariei, banii fuseseră bine daţi în mâna suzeranului. Amba­ sadorii se întorc la Veneţia unde se tănguiesc Senatului despre neizbutirea lor pe lângă capul Creştinătăţei şi protestează în contra însuşirei date lui Ştefan de supus al Ungariei, ameninţând pe Senat cu cuvintele că "dadi Ştefan va fi ajutat, va urma mai departe împotrivirea lui; iar dacă nu, va căuta într'un alt. chip de interesele sale, ameninţare pe care ambasadorii lui Ştefan ca preoţi catolici, nu îndrăzniseră a o face sfântului pontifice 56. Senatul Veneţiei ce găsise o diversiune aşa de minunată în duşmănia lui Ştefan cel Mare cu Turcii, care duşmănie silise pe aceştia a trimite chiar îndată după bătălia de la Racova, un sol la Veneţia pentru tratările de pace, se mişcă adânc prin aceste cuvinte . • � Scrisoarea a doua din 3 Aprll (vezi not'1 prec.j : "Quod autem ad suu­ lIIidium per eosdem tuos oratores petitum spectat, cum a prtnclplo cum pot es­ tatibus Italis conventum essct cartsstmo in Christo fiJio nostro Mal.hlae Hun­ gartae regis illustri, qul tantum belIum contra inf'ideles omni conat u et tctis vi­ rlbus Regni suscepit, millere suhsidlum, quidquid pecuntarum collegtrnus ei destlnavlmus, extsttmantes quod id in comodurn el utiJitatem tuam tendcret, quandoqnidem cum ipso rege contra hnplam gentem bellum assldue gerls et pro eommunt utilitate certas" . •• Exarhu. Doc., III, Veneţia, 1476, Mal 6 p 30 : "Puerllnt ad praesentiarn dominalionis oratores iIlustrissimi Slephaui vayvodae Moldaviensis redcuu!.es (�x romana Curia nt ad dominum suum revertnutur et dixerunt ah Sllmmo Pon­ tifiei nilli! impetrasse praeler verba. nullam spem lis danlis de Sllccurcndo domino vayvoda de his primis ·pecuniîs quae cxigentur cx X-ma et XX-ma, QUI1Ill pro­ missae omnes fuere serenissimo domino regi Hungariae. sed ex secunda contri­ butione .... Poslen altero die iter comparantes declarare nixi sunt Stephanum praedictum Regi Hungariae, in nu Ilo csse supposilum sed dominum provinciae el gentium suarllm; perseveraturum in helIo si subvenietllf, sin uliter, consul- 1.Urum per alium modulll rebus suis". Ambasadorii lui Ştefan puteau sustine ilumai atât, că atunci când se dăduseră banii lui Matei, Ştefan nu era supusul lui.. Acum la 16 Mai 1476 situapa se schimbase şi Ştefan se închinase l'egelui Ungariei "nl�1i tiin 15 August 14.75. Mai sus, p. 67, [72] 72 ISTORIA ROMÂNILOR Senatul răspunde ambasadorilor lui Ştefan că "cei 100.000 de galbeni au fost destinaţi de sfântul părinte regelui de Ungaria şi că Veneţia care a dat banii nu mai poate da şi alţii lui Ştefan, ceea ce ar face de altfel cu bună inimă, dacă i-ar sta prin pu­ tinţă; dar fiind că domnul Moldovei unit cu acel al Ungariei duc împreună lupta contra necredincioşilor, se va putea şi el folosi de banii daţi lui Matei, şi că senatul cu toate acestea îşi va da silinţa a obţine de la papă o parte anume pentru Şte­ fan, ceea ce Însă va fi foarte greu" 57. Pentru a fi Însă mai sigur că Ştefan cel Mare nu va da urmare ameninţărilor sale, senatul trimite pe lângă el, ca ambasador special, pe Emanoil Gerardo. Instrucţiile ce se dau acestui ambasador care pleacă din Vene­ ţia după 17 Maiu 1476, de către senatul Veneţian, sunt următoa­ rele; 1) Să ofere lui Ştefan alianta Republicei care'l consideră ca pe cel mai bun amic al ei şi'I admiră pentru măretele'i fapte ce'i făcură un nume strălucit între Creştini, câştigându-i o deose­ bită simpatie, mai cu sa mă ultima'i glorioasă victorie asupra Turcilor. 2) Să'1 încredinţeze că chiar cu mult înnainte de a sosi în Veneţia ambasadorii moldoveneşti în trecerea lor din Roma, Republica stăruise pe lângă papă ca să dee lui Ştefan un ajutor pecuniar în lupta contra păgânilor, după cum a stăruit şi in cazul acest de pe urmă şi nu va înceta a stărui. 3) Petrecând în Moldova, de unde să nu se mişte fără un ordin expres al Re­ publicei, Gerardo să cerceteze numărul poporaţiei române în genere şi în special acel al armatei, puterea de apărare şi de atac a ţărei, mijloacele ei de luptă, trecătorile pe Dunăre, carac­ terul lui Ştefan, prieteniile sale, mai ales în ce fel de relaţii se va fi aflând cu regele maghiar, Matei Corvin, şi despre toate aceste să raporteze cu deamăruntul. 4) La caz de a bănui vreo înţelegere Între Ştefan şi Turci, să Întrebuinţeze pe lângă domnul moldovenesc toate mijloacele de convingere, pentru a o ză­ dărnici. 5) De va fi Întrebat despre ambasada tătărască ce fusese în Veneţia, Gerardo să descrie pe larg lui Ştefan originea şi natura acestei relaţii, având drept ţintă organizarea unei coaliţii cât mai întinse contra Turcilor, cu atât mai mult că hanul prin solii săi a declarat înnaintea Republicei, că este cel mai bun prieten, chiar ca un frate cu domnul moldovenesc, ceea ce con­ firmă şi ambasadorii români întorşi acuma din Roma, şi că este gata a izbi pe Osman din partea Mărei Negre şi a gurilor Du­ nărei. 6) După sosirea lui Gerardo În Moldova, întâmplându-se ca Turcii să facă atunci o năvălire in ţară, Ştefan trebue ajutat imediat din banii papali cei trimişi în U ngdria, precum şi la caz de a putea Ştefan însuşi să facă o năvălire în Turcia, pentru a dis­ trage o parte din puterea otomană de la lupta cu ceilalţi Creştini, " Hotărîrea senatului veueţian 6 Mai 147(\ Hurrn., Doc., vru, p. s [73] LUPTELffi LUI ŞTEFAN CU TURCII 73 sperând că papa 111 ambele cazuri nu se va opune. 7) Gerardo dlaipreună cu ambasadorii moldoveneşti se va abate în drum la regele Matei Corvin, să spună acestuia, că merge spre a câş­ tiga şi mai mult cauzei creştine uu principe atât de ilustru ca Ştefan, ale cărui izhânzi contra păgănilor, de va fi ajutat, sunt de cea mai mare utilitate tocmai Ungariei. 8) Gerardo să roage pe Ştefan, a nu contesta pe teritoriul moldovenesc iurisdicţia patriarhului constautinopolitan asupra Crestinilor de rit ortodox, la care patriarh Republica ar ţinea foarte mult. In sfârşit să ducă lui Stefan ca dar o bucată de po:sla\ :lllriL 58). • Aceste instructii vădesc un lucru, că Veneţia căuta să'si facă din Ştefan un aj utor folositor intereselor sale, fără însă a jertfi nimic în favoarea domnului Moldovei de cât vorbe frumoase si făgăduinţi ademenitoare. Punctele care interesau pe Veneţia, sunt toate pozitive şi de minune îngrijite. Când e vorba însă de a orândui singurul lucru care atingea pe Ştefan, chestia ajutorului bănesc, mâudra Republică făgăducşte lui Ştefan a'i da din banii papali care se aflau acuma in mânile regelui Ungariei, adecă din nişte bani străini şi tnstrăinaţi, spe­ rând că papa după rugăminţile făcute nu se va opune. Tot câş­ tiguI pe care Ştefan cel Mare îl trăgea din marile lui silinţi pe lângă papa şi Veneţieni, se mărgineâ in bucata de postav aurit ce i-o trimetea ca dar senatul Republicei, dăruire pentru care Ştefan răsipise inzecit valoarea ei cu ambasadele sale. O amărunţime ilustrează într'un chip viu politica urmată de Veneţia faţă cu Ştefan. Anume ambasadorii lui Ştefan cheltuind mai mult de cât luaseră pentru drum, fură nevoiţi a se imprumuta de la guvernul Venetici cu 200 de galbeni. Senatul ordonă lui Gerardo ca, pentru întreţinerea lui, să caute a scoate acea datorie de la Moldoveni, şi dacă nu o va putea scoate toată, să iee măcar pe jumătate sau cât va putea 59, Faţă cu o politică atât de mes­ chină a oraşului de negustori de pe Adriatica, să ne mirăm dacă loviturile turceşti îl aduseră În curând la ruină? Cât despre modul cum căuta sfântul părinte să tragă folos din relaţiile cu Moldova.j aceaşţg se vede din un curios docu­ ment, scos din arhivele �ticanului, )Anume papa Sixt dă celor " Exarhu, Doc, 1-[76, Mai 17. Reproducem în text analiza documentului Hicută ele Exarhu. Partea dată de Exarhu sub No. h, sună în original: "Idcil'cO tu iuxta rerum statum et dlurn urn succesum este. dillgentlssimus in advisando oratorem nostrum qul in Hungaria f'uerlt, ut cum legate agat el operetur quod de pecuniis voyvodae succurat, Scrlpsimus euini nuper ut scis in curiam el insla!l- 1i\Wl ;ecimus cum SW1Ulla ponlijice faculta/em del legato sua sl/bvcnimdi in huius­ mod i casilms l1o!Jl'odae, speramlls impetrare" Reprodus in Hurm., Doc., VIII, p. 11. r,. Exarhu, Doc., VcneJia, 1476, Octomvre 8: ,,\'Iittimus aci te litteras pa(cnles quibus fidcm facimus de ducatis ce mutuo per nos datis oratoribus Hlustl'issimi domin! Stephani Voyvodae; tu quaerito pecunias ipsas recupera­ re tilli pro tuis Impcnsis necessul'iis, et si non potes exigcre totam quantitatcm, exl',p dimidium slve ld quoel potes". H('produs Hurm" Doc., VIn, p. 15, . [74] '/4 lSTOHIA l!OMÂXTLm. doi trimişi catolici ai lui Ştefan cel Mare o bulă în care spune că s'ar fi informat în chip sigur că sub predecesorul său (Paul al II-lea + 1471), atât Ştefan însuşi cât şi episcopul (mitropoli­ tul) Moldovei precum şi ducii, comiţii, baronii şi nobilii acelei ţări ar fi vizitat basilic ele şi alte biserici din Homa ( ! l), pentru a căpăta iertarea păcatelor, cu prilejul jubileului ; că mulţi alţi oameni din Moldova, de şi vroiseră şi ei,� venijla Roma În acelaşi scop, fuseseră împiedecaţi de deosehite=împrejurări. Papa fă­ gădueşte iertarea păcatelor şi tuturor acelora, cu condiţie ca să se oblige a face un pelerinaj numai la biserica cea mare din Baia; însă pentru a îndeplini lipsa sfinţeniei trebuitoare spre ajun­ gerea unui aşa de înnalt rezultat, mai îndatoreşte să dee sfân­ tului scaun, acei ce vor avea avere mai mult de 300 de Iiorini, câte 5 fiorini, acei ce vor avea 200 câte 3 fiorini, acei cu 50 câte 1, şi acei cu mai puţin câte cât vor putea, care bani toţi să se strângă de iubitul frate Petru, numit de papa episcop în Moldova. după cererea lui Ştefan 60. Nu avem nevoie să spunem că arătarea papei despre vi­ zitarea bisericilor romane de către Ştefan, era o curată iscodire pe care căuta să o acopere prin asigurarea că o ţinea din relaţie vrednică de credinţă, spre a putea introduce mai bine cuvintele ademenitoare ale bulei sale. Stefan nu a fost nici odată Ia Roma. Incercările sale de a dobândI ceva bani de la marele pontifice, izbutiseră la atâta a da acestuia prilej să caute el a stoarce averi de la locuitorii Moldovei. Luptele de Ia Valea AIbă. - De şi părăsit de toţi şi lăsat in voia întâmplă rei, Ştefan hotărî să'şi facă datoria sa de Creştin şi domnitor. Puterile sale însă erau foarte reduse, căci chiar din armata lui periseră mulţi în lupta de la Racova, în cât el nu mal dispunea, nici chiar în ţară, de oştirea pe care o avuse atunci. Cu toate aceste el se bizui de astă dată a cerca să se opună Tur­ cilor la trecerea Dunărei. Lucrul fu Însă peste putinţă 'din cauză că el fu atacat de o dată din trei părţi: În faţă de Turci, care vroiau să treacă fluviul; din dreapta lui de Munteni sub Laiot 6' Vezi această bulă din 1476, in Theiner, Monumenîn Ilunqarlae sacra, Il, p. 450. Reprodus de Hurm., Doe., l I, 2, p. 238. Lucrul putând pr1reil straniu, reproducem locul: "Cum autem sicut ţldediuna relutione accepimus ... S/PpJWIl1l8 Voyvoda Moldavie el {aler nosler Episcopus moidaniensis ac d ilecti li/il duces, comites, barones, nobiles ... terrarutn Moldauiae ... quţ anno Iubilel durant.e Basi. ticas el alias de Urbe (adică din Roma numită In deohşt e Urbs) praedictas ecclesias pro consequenda indulgen tia ... libenter nisitaruru"; Iuhileul era o Iscodlre a papet Bonlîaclus al V Ll l-Iea, spre a veni în ajutorul casei pupale ce se alia in lipsă. Introdus la 1300, t rehulă să se repete la 100 de ani. elemente al V l-Iea, prin o hulă din 1341), Il reduse la 50 de ani, şi Urban al VI-lea in 1389 ma! scurtă perlodul la 33 de ani "pentm că Isus Hristos trăise pe pământ tocmai acest număr dc uni". Paul al II lea serbă jubileul In 1470, (acela la care papa Slxt pretindea că au fost şi Ştefan), şi de acolo Înainte se repetă regulat la 25 de ani, 1· I [75] LUPTELEl LUI ş'rEFAN CU 'l'{JRCfI Basarab, care se Întorsese acum împotriva lui Ştefan; din stânga lui de Tătari 61, Această năvălire a Tătarilor a contribuit la des­ organizarea chiar şi a armatei pe care neobositele stăruinţi ale lui Ştefan izbutiseră a o înjgheba. Anume rniliţiile lui Şt.f in, adecă ţăranii, auzind că Tătarii au năvălit în ţară, începură a murmura şi a cere voie de la Ştefan să se ducă să'şi pună familiile ia adăpost. Ştefan refuză la început, având nevoie de toată ar­ mata lui spre a împiedeca pe Turci de la trecerea Dunărei. Ţă­ ranii atunci începură a dezerta. Ştefan luând ştiinţă de această gravă împrejurare, adună sfatul de războiu, şi se hotărî ca să li se dee o învoire pe 15 zile, şi după acel termin să revină la Dunăre, "cu provizii de mâncare". Ţăranii însă obosiţi de luptă. care cum ajungea la locuinţa sa, nu se mai înturna Îndărăt, încât Ştefan rămase numai cu curtenii lui, În număr de 10.000 de oameni, ca să întârnpine curnplitele oarde ale lui Mohamed, care numărau mai bine de 150.000 62. Dacă ar fi să dăm crezare unei scrisori polone din 21 Au­ gust 1476, părăsirea lui Ştefan din partea ţărei ar fi fost mai gravă. Nu numai ţăranii nu reveniră la oaste, dar şi boierii înce­ pură să se improtiviască : "Toată Moldova, spune acea scrisoare, mustrănd pe Domnul ei de tiranie şi cruzime" a refuzat cu totul de a se aduna în jurul lui, zicând că nu s'a purtat niciodată ca domn, ci ca un chinuitor călău. Ceea ce simţind duşmanul, a răs­ pândit pretutindenea ştirea că n'a venit atâta contra popo­ rului, ci contra unui aşa de straşnic apăsător al neamului mol­ dovenesc 63. Această scrisoare umflă din depărtare lucrurile .t Că Laiot Basarab a luat parte 0'.\ Turcii în lupta de la Războeni se vede din inscripţia pusă de Ştefan cel Mare pe biserica zidită de el in ac cI loc, in care se spune ; "Incă şi Basarab cel nnmit Laiot a venit'au şi el, cu toată ţara Iut cea băsărăbească". (Mclchisedck, Inscrtpţia de la mănăstirea Războen i In Con­ oorbir! Literare, xvr, p. 3(5). Apoi tot de el amintesc şi două documente ve­ neţiene. Exarhu, Doc., vr p. 48 şi XIV p, 80 . •• Relaţiuuea a cinci tineri Genovezl roblţt de Turci din Caffa, 5i scăpaţi in Moldova, unde stau În Suceava tocmai pe timpul bătăllel de la Războcnt, po­ vestind cele aflate de ei, In timpul de 5 luni a petrecerei lor În Suceava, lui Rai­ thazar de Piscia, care le comunică papci prin o scrisoare din 16 Septemvre 1476, descoper-ită de Exarhu In bibl. marclană din Veneţia, Columna lui Traian, 1876, p. 376·380. La p. :178 cetim : "Dominns itaque Stephanus cum toto suo exercitu trisutta plenus ad Danubium ut Turchis transiturn prohlberet redihat. Inter suos non defuerunt murmurattones, cum j:1m per duos menses eum in bclto secu ti Kuissent, dlcendo quid ad nos de !toc bello, ('um Ilostrae mulieres nostrosqne fjlios 'Tarlhari abduxclint; cum'que quosdam elam recedere intelJexissct., timensque ne si sic rccederent in eo bello, eos habere postea non posset, habito consilio cum lilUis nobilibus ad quindecim dies eos d!misit, lta tumen quod ad Dallllbium el> post cum commeatll redire deberent. Stephanus itaque cum comiti\'a decem milium snorum nobilium remanslt... cum sui non redissent ut promiselant". Olu�osz ad. annum 1476, II' p. 546, spune de asemenea: "CJuudicare coeperat er,�o Sll'phanum Voievodam Valachiae suorumrrue fides, seqllc llInm omnes Va­ fţia. -- Emanuel Gerardo ambasa­ dorul Veneţiei, trimis către Moldova încă din Maiu 1476, nu ajunse în ţară de cât după lupta de la Valea Albă. Cornunicând el senatului Republicei pierderea suferită de Ştefan, acesta se grăbeşte a'i recomanda să arate domnului în numele republicei durerea pentru înfrângerea încercată de el, de a'I asigura în toate împrejurările de cea mai strânsă prietenie, de a'l îndemna in sfârşit cu ori ce preţ să'şi răzbune într'un chip ofensiv contra Turcilor şi a domnului muntean, şi de a'i spune că papa şi Matei Corvin, după stăruinţa Veneţiei, au convenit a'i trimite ajutoare de bani; în sfârşit ordonă lui Gerardo de a se afla necontenit pe lângă persoana lui Ştefan, studiindu'I pe el cât şi toate rela­ ţiunile lui interne şi externe, despre care să trimită senatului raporturi zilnice. "Prin aceste şi prin alte cuvinte bune şi sună­ toare, stârneşte, aprinde pe voevodul numit, întru a se opune adversarilor săi, a întări şi lărgi puterile sale, spre toate cele ce sunt cu putinţă de întreprins contra duşmanului, în favoarea intereselor Creştinătăţei" 87. Câtă perfidie în această politică I Să'] plătiască pe Ştefan tot cu vorbe în loc de bani, el a cărui inimă aprinsă uşor se În­ flăcăra la cuvântul de Creştinătate, să'i vorbească cu cuvinte frumoase şi sună/oare, ştiind că aceste vor avea tot deauna efect asupra inimei sale generoase; să'} împingă chiar, cu toate că Iusese înfrânt, la atac contra păaânilor, pentru ca astfel prin puternica lui diversiune să se poată folosi Republica în lupta contra Turcilor; căci mai la urmă ce'i păsa Veneţiei dacă chiar Ştefan ar pieri, şi Moldova s'ar zdrobi în luptă? Interesul momen­ tului cerea ca armatele turceşti să fie detrase deasupra Repu- ,4 Arh. ist., 1, 1, p. 116 . •• Ştefan Batorl către Săhienl, 30 April 1481, Hurrn., Doc., XV, p. 11,j, "Czypelles Woevoda ut ad castrum Kyllve cxpugnandum ire haheret". s e Iorga, Chilia şi Cela lea ALbă, p, 272. " Exarhu, tio«, V (Veneţia 1476, Octomvrie 8.) p. 43. [83] LllP'rn,F, T UT ŞTEF'ANUU TURUII 8il blicei, şi domnul moldovan devenise, fără ca ea să s'aştepte, un ajutor eminent pentru nevoile sale. Cu simţul său rafinat senatul pătrunsese caracterul lui Şte­ fan; înţelesese că are a face cu una din acele naturi care se frâng dar nu se îndoae, şi ajutat sau nu, ştieă că are să lupte; prin urmare pentru ce să facă jertfe zadarnice? Ştefan văzându-se amănat din zi în zi cu ajutorul bănesc, înţelesese şi el că e purtat numai cu vorba; dar ce să facă? A se supune Turcilor era mai presus de puterile sale. Părăsit de toţi, lăsat singur, el nu încetă un moment de a lupta; căci făcând astfel îşi împlinea datoria, atât către ţara lui cât şi către lumea creştină. Bunele cuvinte ale Venetiei îi erau măcar o mângâiere 1 Indernnarea din scrisoarea către Gerardo, de a se răzbuna contra domnului muntean, fusese pusă în lucrare de Ştefan înnainte chiar de a i-o fi făcut ambasadorul venetian. Când aude senatul despre răpunerea lui Laiot Basarab, se grăbeşte a trimite iarăşi o felicitare lui Ştefan înştiinţându'l că Veneţia a reuşit pe lângă papa a face să se proclame o cruciată contra Turcilor, şi că stărueşte în acel aş timp a i se trimite un ajutor bănesc, ceea ce sperează a obţinea. Ordonă lui Gerardo a nu slăbi nici un moment pe domnul moldovan, şi a'l Însoţi pretutin­ dene unde el se va duce 88. Pentru a caracteriza pe deplin felul politicei urmate de Veneţia faţă cu Ştefan, nu avem de cât să cercetăm documentul veneţian din 17 Martie 1476. Prin el Senatul trimite lui Iacob de Medio, ambasadorul său pe lângă papă, doue epistole, una spre a fi arătată papei, cealaltă cu instrucţii secrete. In cea dintăi, avându-se În consideraţie extrema importanţă ofensivă şi defensivă a Moldovei în lupta contra Turcilor şi temerea ca nu cumva din desperare să se împace Românii cu păgănii, se insistă ca scaunul apostolic să trimită pe dată lui Ştefan cel puţin 10.000 de galbeni, socotiţi ca o mică parte dintr'un ajutor mai însemnat ce i se va da mai în urmă. In epistola secretă se spune ambasadorului, că la caz de a se ivi vre o amânare din partea papei, ambasadorul să se învoiască ca acei bani să'i trimită Moldovei Republica, din suma contribuţiei ce o dă pentru derea întregei sale armate. Şi după ce îi impusese această umilire, îl inzestrase numai cât cu neînsemnatul ajutor de 3000 de călă­ reţi. Nemulţumit cu toată această nedemnă purtare faţă cu el, regele cerca acuma să-i răpiască coroana, şi aceasta iar prin '" BirloJ, era eoborHol' din Sas doniuut Moldo vci , Vezi j'ieot, Gl!m!alogi" des Poţţdan. În Rei ista lui Tocilescu, V, p. 310, Asupra Turcllor aduna ţi la Sil;:, str ia vezi scrlsoarea lui Radu al J\'-lPH d1trr Brn�Q\,€l1j, 1497 În T. Bogdan, Do·· wmenle şi Ref/este, p. l;H. [100] 100 ISTORIA nOM,b:lI.OH viclenie şi rea credinţă I Cupa amărăciunilor se umpluse pentru Ştefan, şi trebuia să se reverse. Cumplită era să izbucnească mânia în această inimă concentrată, şi Ştefan trebui:'! să răsplă­ tească prin o singură groaznicl'i lovitură tot şirul nedreptăţilor suferite. Armata regelui Albert innaintcază până la Suceava, unde începe a bate cetatea pe care Ştefan o aprovizionase bine, înuainte de fi ieşi la Roman. Asediul se trăgănează două luni. fără ca să izbutiască Polonii a o lua. Ba în curând armata lesească se găsi într' o poziţie din cele mai critice, prin lipsa hranei pentru ea şi caii ei. Nohilii începură a murmura, bănuind regelui că i-ar fi adus în Moldova, spre a se mântui de ei, după sfaturile lui Calimah. Regele văzând ce rău ieşise oxpediţia lui, se îmbolnăvi de supărare. Ungurii însă care veniseră în Moldova, în scopul de a împăca pe Polo ni cu Moldovenii, intervin la Ştefan, spre a se pune la cale cu Albert ; cu alte cuvinte ca domnul român să ierte celui palon întreprinderea lui, cea tot atât de vicleană pe cât şi de nesocotită, Ştefan primeşte şi încuviinţează cererea Un­ gurilor, punând însă o condiţie la această împăcare, anume ca regele polon să se intoarcă iarăşi pe unde venise, spre a nu strică Iara şi pe aiurea. Pe atunci sistemul aprovizionărei armatelor era ca şi necunoscut, şi ele se răzimau, spre a trăi, mai ales pe prădăciunile comise prin locurile pe unde treceau, fără osebire dacă erau duşmane sau prietene. Ştefan ştiind că regiunea pc tinde trecuseră Polonii fusese jefuită într'un chip înspăimân­ tător, şi Ştefan ncvoind ca altă parte de ţări sti fie iar prădată, dar mai ales voind să pună pe Poloni În neputinţă de a respecta condiţia încheierei păcei, impusese regelui această condiţie care răCC3 peste putinţă ieşirea lui din Moldova; sau silia armata polonă să piară mai toată de foame. Domnul Moldovei era prea sigur că regele va apucă pc altă cale, spre a părăsi Moldova, �i va călca astfel alcătuirea împăcărei, spre a-i putea găsi astfel pricina de răzbunare pe care o doria cu atâta foc. Regele Într'a­ devăr îşi îndreaptă mersul prin ce} al doilea drum ce conducea din Moldova în Polonia, spre pădurea cea întunecată a Cosminului. :)tefan atunci îl deşteaptă ca să se ţină de împăcarea încheiată ; astfel nici el nu va respecta armistiţiul convenit, şi va lovi ar­ mata polonă. Regele cu oştirea lui hemesită, fără a da ascultare înştiin­ ţărei ameninţătoare a lui Ştefan, îşi urmează innainte calea apucată, răpezind în toate părţile după prada neapărată tra­ iului oştirci sale. Ştefan trimite atunci în grabă oameni în pădurea numită, care taie copacii pe jumătate pe marginea drumului, astfel ca să rămână numai "înţinaţi" pe trunchiurile lor, şi în sfârşit poate să dee liber curs dorului aprins de răzbunare, care'I frământa de atâta timp. Cum pătrunseră Poionii in pădure, el repede mai multe roate de ostaşi care prăvălesc peste Poloni [101] I ) CEI DE PE UU:uX ANI Al DOMN IEI 1,UJ ŞTEFAN CEL MAllE 101 arborii pe jumătate tăeţi, Ştefan vine îndată după aceea şi loveşte şi el pe Leşi pe dindărăt. O încurcătură nemai pomenită se pune in armata lor, strivită şi măcelărită sub căderea arborilor, săgetată din ascunsul frunzişului, înconjurată din toale părţile de un duş­ man, cu atâta mai cumplit, cu cât era nevăzut. Ureche descrie astfel rezultatul acestei lupte, fatale pentru armata polonă: "Multă oaste leşească a pierit, unii de oşteni, alţii de ţărani, ce le cuprinsese calea ca o mreajă, şi alţii de copacii înţinaţi. Aşa pierzând puştele şi lăsând steagurile carele toate le-a adunat Ştefan Vodă, iară Leşii fugiră cum Încotro au putut: Aşa s'au risipit prin pădure, unde puţini au scăpat afară. Şi singur craiul cu cei ce rămăseseră, străngăndu-se, s'a adunat într'un ocol la sat la Cosmin, şi de acolo bulucindu-se a ieşit la Cernăuţi. Iar oastea lui Ştefan Vodă cu dânşii de asemenea mergea bătân­ du-se şi tăindu-se, cât nici acei puţinei Leşi ce ieşiseră din codru, nu vrea fi scăpat, de nu s'ar fi încurcat ai noştri în carele crăeşti şi boiereşti, de le-a îndelungat vremea de au fugit" 13. Incă înnainte de această încăerare, Polonii aflând despre starea desperată a oştirei lor din Moldova, trimiseseră un corp Într'ajutor, care trecu Nistrul tocmai după măcelul din pădure. Ştefan repezi împotriva'i pe vornicul Boldur, care, trecând Prutul, se lovi cu Leşii în ziua de 29 Octomvrie şi'i bătu de istov lângă satul Lenţeşti, nu departe de Cernăuţi. In aceeaşi zi regele trecea el Însuşi Prutul la Cernăuţi; dar fu ajuns de oastea moldo­ venească care'l urmăriă de aproape, lovit, şi de abia scăpă cu puţine trupe în Polonia, cele mai multe ucigându-se, spre a'şi mântui viaţa. Ştefan, "înfierbântat de războiu" H loveşte în mai multe rânduri, în cât-îi ucide încă mulţi din întovărăşirea lui. "Mazurii întorcându-se să dee războiu, ca să apere pe rege şi pe cei scăpaţi, dat'au asupra lui Boldul' vornicul, de care s'a pomenit mai sus, că eră trimis cu oaste împotriva oastei leşeşti, 'ce veniă ajutor la craiu, şi mare perire a făcu într'ânşii la Şipinţi, cât de puţini au scăpat în oastea ce era strânsă pe lângă craiu. Şi aşa craiul cu multă nevoie strecurând-se a trecut la Sniatin, şi de acolo a slobozit oastea pe acasă câtă rămăsese, iar el s' a dus la Liov" 14, Răzbunarea Românilor se arătă după obiceiurile barbare ale timpului, în tratarea prinşilor, spânzurându'i câte doui de părul lor cel lung, şi făcându-le încă multe alte crude batjocuri. Cantemir mai spune că Ştefan ar fi înjugat pe Poloni la plug, şi ar fi arat cu ei o câmpie, unde sămănănd ghindă, răsări acea r c Ureche in Lctoţ.iseţe, I, p. 138. Lupta s'a dat în ziua de sf. Dimitrie leI;)7. Notiţă pe un Evangheliar, Uricarul, VIII, p. 23. Altă notiţă pe o Evanghelie din 1512 scrisă dc gramattcul Ulmitric, conftrmăneputlnţa Polonilor de a lua Su­ ceava şi răzblrea lor în 26 Oct, 1497 la Cosmin. N. Iorga, Contributii la istoria bi­ sertoi! noastre În An .. Acad. rom., II,tom. XXXIV, 1911, p.459(7) . . H Ureche In Letopisete, 1, p. 139. [102] 102 {STORIi!. R0J\11ÂNlT.OR vestită pădure, Dumbrava roşie, care amintea prin numele ,,:ei. sinistru, sângele polon cu care fusese stropită!". Această împre­ [urare .a fost ţesută de legendă în jurul personajului iubit al luiŞtefan cel Mare, ca o aureolă săngeroasă dar măreaţă a glorieil sale răzbunătoare. Nici măcar aşezarea acelei păduri celebre nu este cu putinţă de hotărît, întru cât mai multe poartă această denumire 16. ' "După aceea dat-au Ştefan Vodă, cuvânt la toată ţara să se strângă la Hârlău, la ziua sfântului Neculai, şi adunându-se într'acea zi cu toţii într'acel loc, făcutu-le'au ospăţ tuturor boierilor şi tuturor vitejilor săi, şi cu daruri scumpe i-a dăruit, Şi de acolo i-a slobozit de au mers cineşi pe acasă'şi, învăţând pe toţi să dee laudă lui Dumnezeu, pentrucă toate puterile sunt de la Dumnezeu de sus" 17. " Pe când însă Ştefan şi ţara lui benchetuiau şi se veseliau pentru izhânda repurtată, în Polonia. se întindea jalea şi restriştea asupra pierderilor suferite. Nobilimea mai ales fusese cumplit zeciuită, şi mai nu era familie polonă de rang nobilar care să nu plângă pe vre un mort din Moldova. Această nenorocire naţio­ nală îşi găsi un viu răsunet în istoricii poloni, care cu toţii o mărturisesc într'un glas, atribuind-o mai ales perfidului gândi al regelui, pedepsit de Dumnezeu. Aşa Ioachim Cureu, începe povestirea acestei întâmplări prin cuvinteîe : "In anul 1497 a fost războiul cel nenorocit al Poloni1or cu Moldovenii", şi sfârşeşte spunând că "oastea polonă a păţit foarte mari pierderi; floarea călărimei polone s'a tăiat şi s'a prins" 18. Bielski spune că pt: "timpul regelui Albert a perit şleahia(nobililor), cuvânt Ce se vede reprodus din el şi de Ureche Il/. Miehovski,· după ce, începe şi el prin a arăta că expediţia din 1497 a Întrecut toate cala­ mităţile Poloniei: că. Turci, Moldoveni şi alte neamuri loviră şi înfrânseră armata polonă şi, enumără familiile cele mari polone care pierdură.în Moldova pe membrii ]01' cei mai străluciţi sfârşeşte totuşi prin cuvintele: "cu toate aceste după o mergere de imai multe zile prin păduri şi Iocuri-nestrăhătute, ei avură noroc a ieşi tcţeri şi victorioşi ( 1 ! ) din Moldova" ZO. S'ar păreâ că avem înnaintea noastră un cronicar ungur. Până în scrierile ,. Cu ntemir, istoria. l utpen utui otcmun, U'dtni:i ti\- 11,,1i()�, bu<.un!şO, 187(i, 1, p. 62. Neculcea, () samă de cuninte în Letoţ-isete, Il. p. 200. le Frunzescu, Dictionar, Vezi şi Marele Dlct. Geogralic al Romănlet. In­ suşl Neculcea cunoaşte trei Dun-bră»i roşii : 11l1a la Botoşani, alta la Cotnari şi a treia mai în jos de Roman. ASlIpr:J celei de la Cotnarl vezj un doc.din 1';14 Iorga, Studii şi doc .. V, p. 58. �7 Crcc)Je, lbidcm p. 1·10. la Ioachim Cureu, ap. ŞinCfd, n, Jl.' !'4 .. to Rlelsl Oct, 1<197. N. Iorga, Acte şi Ftaq., 1I1, p. 106. 22 Ureche. Letopiscţe, I, p. 141. .. Amintim aceea şt conuiţ ie din ajutorul făgăduit de Matei Corvin lui :5tefan Inaintea bi\tăliei de la Valea AIbă, Câtă schimbare intre vasal şi suzeru ni, mai ales când vedem că pe când Ştefan se obli;;ă "seculldurn postbilita tcm ", regele polon se tndatorcşte a-l aJutil cu toate puterile sali;. , I li [104] 10+ lSTOlllA HO.\LhrJ.oR de prieteni pe prietenii şi pe duşmani pe duşmanii săi, şi la acelaşi lucru se obligă şi Ştefan voevodul faţă cu noi. Ne mai obliqăm el nu primi în regatul nostru pe nici un pretendent la tronul Moldovei, şi a da adăpost lui Ştefan Voevodul la caz de pericol. In un atare caz noi regele trebuie să'i aţuiăni cu toale puterile, spre redobândirea patriei sale. De asemenea li mai tăgăduim că, ori dind vom afla vre o uneltire a duşmanilor lui Ştefan con­ tra lui, să i-o facem cunoscută, şi la acelaşi lucru se îndatoreşte şi domnul Moldovei faţă cu noi. Şi iarăşi când am vroi noi îm­ preună cu Vladislav regele Ungariei a purcede contra împăra­ tului turcesc ne vom inţelege mai întâi Cl1 domnul Moldouei asupra chipului celui mai folositor de a întreprinde expediţia, şi atunci Ştefan va pleca în propria persoană, împreună cu noi contra sultanului, iar dacă, ceea ce feriască Domnul, nu ar putea merge singur, atunci fiul său va trebui să meargă împreună cu noi. De asemenea mai ţiiqăduim a apăra pe numitul Ştefan contra împăratului Turcilor. De asemenea voevodul Ştefan indată ce va auzi despre trecerea Turcilor, va da pe cât va putea mai iute nouă ambilor regi ştire despre pasurile Turcilor, cărora nu le va dă contra noastră nici sfaturi, nici aj utor. (Mai urmează câteva puncte privitoare la negoţ). Care toate şi fiecare în parte ma i sus scrise noi Ioan Albert aceluiaşi Ştefan tăgăduim a le păzi cu tărie neatins şi neinţrânai, a le ţineă şi împlini şi a face ca să fie ţinute şi îndeplinite". Urmează iscăliturile tuturor marilor dem­ nitari polo ni, care adaog şi ei că: "toate cele mai de sus în toale punctele, conditiile şi articolele [ăqăduitn maqniţicului domn lJOC­ nodului Moklooei a le tineti şi urmă cu tărie şi statornicie, ftiri'i nici un doi sau fraudă" 4. Acest tratat punea un capăt vasalităţii Moldovei faţă cu Polonia, precum pusese acel încheiat de Mircea în 1395 sfârşit supunerei Munteniei către Ungaria. Prin el regele polon se leagă către Ştefan care primeşte făgăduinţi aproape în toale punctele, îndatorindu-se numai în unele la îndeplinirea aceloraşi condiţii. Intregul ton al tratatului este acel al unei favori dobândite de un învins de la un învingător; nicăiri nu se face nici măcar o abatere degănd la raporturile de subordonare ale Moldovei. La sfârşit regele făgăduieşte lui Ştefan a respecta în întregimea lor toate punctele stipulate, şi marii demnitari întăresc cu făgăduinţa lor pe acea a regelui. Ştefan cel Mare zdrobise mai mult de cât ar­ matele Polonilor ; el plecase la pământ neînduplecata lor mândrie, îi silise să se închine innaintea lui, şi astfel acuma la bătrâneţe, " Doghiel, Codex di plornaticus reqni Poioniae, 1, p. 1(i3. Alcătuirea fu­ sese precedată de un tratat între regii Ungarlel şi a Polonici în care se spunea că "cu toată Iovitura primită de la Ştefan, Folonii închezăşlula u acestuia liniştit" stă pânlr e n Moldo v ei". Hurrn., Doc., II, 2, p. "!Ofj şi 411 (1498). Textul din Doghlel reproduce exemplarul tratatului dat din partea lui Albrecht, Ace! din partea lui !)tefan conţinând îndatoririle lui, se află la Bogdan, Doc. lui ŞI. c. Mare, Il, p. 415. [105] CEl DE PE UltMX ANI AI l'O�J.'III<�1 un ŞTEFA:'i' CEL ,lART, ._------------ ----------------- lOz, I caud era cu un picior în groapă, avu nespusa mulţămire de a vedea rugători şi sfiicioşi înnaintea lui pe acei în faţa cărora el altă dată îngenuchiase. Fără îndoială că acest tratat însamnă culmea mer­ sului triumfal al lui Ştefan cel Mare şi că produse în inima lui cea mai adâncă mişcare. Mare fusese şi bucuria pentru răpunerea Turcilor. Acolo însă era numai un singur simţimânt în joc, duş­ mănia războinică. Aici aceasta se ascutiă si se sporia prin dorinta de răzbunare pentru umilinţele suferite,' pentru necrcdinţele 'şi amărăciunile cu care Polonii îl adăpaseră. In acea zi memorabilă )tefan putit răsufla din adânc, şi somnul ce odihni bătrânele sale mădulare fu cel mai dulce pe care eroul îl gnstase vreodată. Incercarea Iiqei răsăritene. - Stefan cel Mare fusese detras prin acest atac al Polonilor de la marea preocupare a vieţei sale, lupta sa cu păgânii. Văzând el că cu domniile Apusului nu poate ajunge la nici un rezultat în privirea combaterei Otomanilor, se găndt să înjghebe o legătură între acele ale Răsăritului, pe carp el le socotiă mai de aproape interesate a răspinge copleşirea tur­ cească. Aici el însă întâmpină alte greutăţi, anume rivalităţile ce desbinau pe domnii deosebitelor State răsăritene, şi care îi împiedecau de a se uni într'un gând şi o faptă comună împro­ tiva primejdiei ce'i ameninţa pe toţi, dar pe care numai păţitul şi prevăzătorul Ştefan o vedea din ei. Aceste State erau: regatul Poloniei, ducatele Litvaniei şi al Moscovei, şi chanatul Tătarilor din Crimeea. Intre ducele Moscovei Ioan al III-lea şi ginerele său Ale­ xandru; ducele Litvaniei, frate cu Albert regele Poloniei, era o mare duşmănie, din pricină că Alexandru silise pe soţia lui, fiica tarului, contra dispoziţiilor anume ale tratatului încheiat la fa­ cerea căsătoriei, a îmbrăţişa religia catolică. Chanul Crimeei, Mengli Gherai, era în rele relaţii cu Polonia şi Litvania, din pri­ cina prădăciunilor Tătarilor în hotarele acelor ţări, prădăciuni răzbunate adese ori de Poloni în chip crunt şi sângeros. Ştefan cel Mare ieă asupră-şi greaua lucrare de a împăca aceste rivalităţi, spre a putea uni într'o luptă comună împotriva păgânilor, puterile Răsăritului, ale căror introlocare într'un singur corp ar fi putut răzbi pe puternicii Turci. In 1494 Ştefan cel Mare trimite o ambasadă la cuscrul său Ioan VasiIievici al Moscovei, prin care-I îmbie a se împăca cu ginerele său Alexandru al Lit­ vaniei, spunându-i între altele că "toţi regii şi domnii creştini şi toate ţările italiene de la Apus se unesc şi se pregătesc a sta contra păgânului. Ar fi bine ca şi tu, în loc de a te certa cu Creştinii să. te rădici cu ei asupra păgânătăţii", Ştefan spunea un ce nea­ devărat, afirrnând că principii Apusulni ar fi hotărîţi a se scula In contra Turcilor; dar ce nu ar fi făcut el pentru izbânda marelui său gândl Tot atunci stăruind peIăngă ducele Litvaniei, izbu­ teste a aduce o împăcare intre socru şi ginere, şi Ioan al III-lea [106] lOB 18']'0/(1A llOMÂmfOH trimite mai mulţi soli la curtea ginerelui său, care să sărute crucea în semn de înfrăţire. Solii lui Ştefan, care erau faţă, aduc domnului lor vestea îmbucurătoare despre înlăturarea uneia din piedicile ce se opuneau la obşteasca alianţă a Răsăritului european în contra necredincioşilor, plănuită de domnul Moldovei 25. Ştefan însă trebuia să obţină acelaşi rezultat împăciuitor între hanul tătăresc şi ducatul Litvaniei. El trimisese o solie în Crimeea încă din 1492 care se Întâlni acolo cu acea a lui Ioan al III-lea, spre a încerca tărârnul, şi a vedea Întâi care erau ple­ eările hanului tătărăso către el, Hanul se arătă foarte bine dispus şi prietenos către Ştefan cel Mare, dând solilor săi răspuns că prietenii şi neprietenii lui Ştefan, sunt şi prietenii şi neprie­ tenii lui, şi insărcinândpe soli să sărute din-partea lui pe Ştefan cel Mare 26. Pe când însă Ştefan umbla să împace pe potentaţii Răsă­ ritului, spre a'i împinge în contra a tot puterniciei muzulmane, nu ştim din ce pricină se strică tocmai relaţiile dintre dânsul şi ducele Litvaniei, pe care abia izbutise a'I împăca cu ţarul Mos­ covei. In 1495 întâlnim mai multe solii ale lui Alexandru Iar Ioan al III-lea, care se tănguiesc despre sâlniciile ce avuseră să le sufere Litvania de la Ştefan al Moldovei, mai ales despre ar­ derea oraşului Braslav, Ioan Vasilievici răspunde la această înştiinţare, că el ar fi prietenul lui Ştefan încă de pe timpul tatălui lui Alexandru, Cazimir, pe când cu el abea s'ar fi împăcat, şi că in nainte de a lua în băgare de samă tânguirea lui, va trimite o solie în Moldova spre a cunoaşte cum stau lucrurile 27, Veniă acuma rândul lui Ioan de a face pe mijlocitorul împăciuirei Între A'exandru al Litvaniei şi Ştefan al Moldovei, şi Ioan mai voeşte ca, de odată cu această împăcare, să mai aducă la fiinţă şi aceea a hanului Crimeii cu ginerele său. Alexandru însă îi răspunde cu amărăciune, că pentru ce ar stărui în favoarea neprietenilor săi; că după tratatul de împăcare şi alianţă, încheiat. nu de mult, ar trebui ca Ioan să privească de prieteni şi neprieteni, pe acei ce erau şi lui prieteni şi duşmani; că mai bine ar face s�l stăruiască ca atât hanul cât şi Ştefan să'} despăgubească pentru daunele suferite, şi atunci va putea vorbi cu ei de împăcare, şi câte altele pe acelaş ton 28. Şi cum s'ar fi împăcat ducele Lit­ vaniei cu Ştefan cel Mare, când tocmai atunci fratele său regele Poloniei, se pregătiă, în înţelegere cu el, a răsturna pe domnu] .. Heprodus după Akla xaţ-adnol Rosii de Hasdeu în Arii. tst., J, 1, l' 81. Codre-cu reproduce In Uricarul, III, p. ';'(1·80 mai multe acte după Acta mGgmÎ ducaius Litnaniae, care conţin întocruat aceleaşi arătări ca �i acele dln arhivele Moscovel reproduse de l'Jianitzld. ArtlIl nedatat, nu pon te Ii 4iin 1498, el numa] din 1492. '41 Dac. din 14!J2, t'lIallllzki, p. 122 . •• Doc, din 1495, ibidem, p, 126 . ... Doc, din 1<196, Ibidem, p,. 12tî-127. [107] Moldovei? De aceea vedem că Alexandru reînnoeste încă în anul chiar al atacului lui Albert \3sUpra Moldovei, 1497, tânguirile sale despre arderea Braslavului 29. Alexandru iea chiar parte lucrătoare la copleşirea Moldovei de oştirile leşeşti,ţinând însă această împărtăşire a lui la atacul hoţesc făcut de regele Poloniei contra Moldovei, ascunsă de socrul său, pentru care acesta când n află, îl mustră cu asprime 30. Polonii şi Litvanii, bătuţi de Ştefan în Moldova, trimit atunci ei la Mengli Gherai, propunându'i împăcarea, cu condiţie ca să le dee ajutor împrotiva lui Ştefan care, pentru a răzbună călcarea ţărei sale, inrtase în Polonia, şi făcea prin pustierele sale. să plătiască scump Polonii nedreapta lor pornire asupra Moldovei. Mengli Gherai însă refuză cererile polone. Se vede din această împrejurare că Ştefan avea de prieteni în lumea răsăriteană numai pe hanul tătăresc şi pe ţarul Moscovei; dar că aceşti prieteni îi erau mai de trebuinţă spre a zădărnici planul Creştinilor în contra lui, de cât spre a'i arunca asupra păgănilor, Ştefan îngrijit totuşi de stăruinţile Polonilor la Muscali şi Tătari, trimite şi el la principii lor ambasade măreţe, Între altele Ia ţarul Moscovei una compusă din 40 de boieri �n. In 1499 după încheierea păcei Între Ştefan şi Poloni, prin vestitul tratat, prin care Polonia părea a fi căzută ea în vasa­ Iitatea Moldovei; se împacă şi Alexandru al Litvaniei cu el şi toţi principii ce duşmăniseră până atunci pe domnul Moldovei. Albert al Poloniei, Vladislav al Ungariei şi Alexandru al Litva­ niei se obligau a apăra părnântul lui Ştefan de duşmanii Creşti­ uătăţei. De şi o asemenea împăcare şi asemenea făgăduinţi din partea celor bătuţi către învingător, numai sincere nu puteau fi, totuşi Ştefan in dorinţa'i arzătoare de a vedea odată Europa răsăriteană dându'şi mâna contra păgânului, crede că de astă dată cel puţin, va putea aduce visul său la îndeplinire, şi trimite 1) solie la toate curţile răsăritene, îmhiindu-le la lupta comună 'in contra păgânului, şi la apărarea Moldovei, care apărare ar fi lin interesul lor, intru câi-Moldona ar fi poarta prin care Turcii W' putea pătrunde către foaie ţările Răsăritului, fiind singura cale prin care Turcii ar putea ajunge la ele 32. Alexandru al Litvaniei, în loc însă de a răspunde la această îndemnare, îi trimite o solie în care îi cere, ca în puterea tractatului de pace şi prietenie in­ tervenit Între Moldova şi Litvania, în care după formula acelor timpuri, toţi prietenii şi duşmanii unei ţări trehuiau-să fie şi prietenii şi duşmanii aliatulni ei, să'i dee ajutor în contra socrului său, du cele Moscovei. cu care relaţiile iar se stricaseră. Trimisul "" boe. din 14tl7. Ibidem, p. J 32. " •. Uoc; din 1498. Ibidem, p. ·148-1<1\L ", J Joc. din 1498. Ibidem, P: 1'77. "1 )()C din 1'199 .. Ibidem, p. 177-17H. [108] lOs ISTO}UA H0MJ.-" 11.(lg Eitvei, anume Bognsch Diacul, cu prilejul venirei sale în Mol­ dova, răscumpără aici de la un Evreu o doamnă litvană, pe care acel Evreu o liberase din prinsoare de la Tătari; dar llC­ având bani cu ce plăti Evreului preţul răscumpărărei, un boier moldovan anume Teodor, starostele Hotinului se puse drept chezăş pentru suma de 120 de galbeni, preţul răscumpărărei 33. Ştefan neputănd împăca pc ducele Litvaniei cu cuscrul său, iea partea acestuia, fapt prin care se induşmăneşte cu Lit­ vanii şi deci cu Polonii. Tot atunci şi Mengli Gherai declară lui Ştefan, că nu se poate împăca nici într'un chip cu Alexandru. Toate ţările Hăsaritlllui cădeau deci iarăşi una asupra celeilalte cu duşmănie. Iată care era adevărata stare a simţimintelor lor una faţă de celelalte, şi nu acele rnăestrite ale căror rostiri, după multă stăruinţă, Ştefan dobândise a fi înşirate pe hârtie. EHi tot atât de puţin cu putinţă o alianţă a Răsăritului ca şi una a Apusului în contra Otomanilor, şi Ştefan desmierdase în zădar acest gând iubit atâta timp în sufletul său, şi se ostenise atâta de mult spre a lui îndeplinire. Induşmănindu-se din nou cu Polonii, Ştefan adună armata lui, şi se pregăteşte de luptă, lucrând cu înţelepciune, căci. curând după aceea Leşii intră În ţară şi ajung până la Botoşani, unde Ştefan îi Întâmpină şi îi bate 34. In curând Însă vălmăşagul Răsăritului trebuia să ajungă la culme, prin înduşmănirea lui Ştefan cel Mare Însuşi cu cuscrut său Ioan al III-lea al Moscovei care, pentru a favoriza pe fiul născutrlin o nouă căsătorie încheiată la bătrâneţe, disgratiase şi aruncase în închisoare pe fiica lui Ştefan cel Mare, Elena, toasta lui noră, a căreia bărbat, fiul lui Ioan, se întâmplase să moară, vroind astfel să Îndepărteze de la moştenirea tronului rusesc pe nepotul său Dumitru, fiul Elenei. Intelegem cât de jignit a trebuit să fie Ştefan prin o astfel de tratare a fiicei şi a nepotului său. El trimite în 1502 o solie la hanul tătăresc, spre a afla de Ia el dacă mai erau în viaţă Elena şi eu fiul ei, şi solul lui Ioan, care tocmai din întâmplare se afla la curtea hanului, îi dă răspuns că "cu ajutorul lui Dumnezeu ei s'ar afla încă bine" 35. Ştefan însă, încurcat în războiu cu Polonii, nu poate întreprinde nici un act de duşmănie contra cuscrului său, şi se mulţămeşte de o cam dată de a'i face un neajuns. Anumeţarul Moscovei trirni­ tând În Italia după meşteri pe doi soli ai săi, Dimitrie Larev şi Mitroîan Caracearov, aceştia la Întoarcerea lor, neîndrăznind să apuce calea prin Litvania, pentru duşmăniile izbucnite, trec OI Doc. din 1-499. ibidem, p. 182. Cornp. Uricarul, III, p. 78. Intălunn deci un Evreu în Moldova încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare. U Ureche, în Letopiscţe, 1, p. 141. Comp. raportul lui Octavian Gucet :1 m Lasador veneţlan în Crucovia în Exarhu, Documente, Partea II, Extracte diu colecţla lui .Marin Sanudo, dac. II, Cracovia 27 Iulie, 1500, p, 83. Oi Doc:. din 1502, Uliani.tlki, r- 2_-8. [109] prin Moldova. Ştefan pune la închisoare pe solii ţarului, şi În­ trehuinţează el pe meşteri în trebile sale. Ţarul Moscovei cere interveni rea hanului Crimeei şi a lui Mohamed Sihzada, sultanul de Caffa, fiul lui Baiazed al II-lea sultanul Turcilor, ca ei "sri porunciască" lui Ştefan a elibera pe trimişii şi meşterii săi. In cazul Însă când Ştefan J1U ar ascultă de ordinul sultanului de Caffa, acest din urmă să mijlociască la tatăl S[lH, împăratul Otomanilor, intervenirea in favoarea farului 3G. Nu ştim ce re­ zultat a avut stăruinţele lui Vasilievici pe lângă sultanii moha­ medani. Atâta este pozitiv că Ştefan cel Mare nu eliberează pl' oamenii ţarului până la moartea lui care se întâmplă doi ani după aceea, când solii şi meşterii ţarului Ioan scapă elin prinsoare sub domnia lui Bogdan. Ştefan, în loc de a aduce la cale plănuita lui alianţă între principii de Răsărit contra Turcilor, punându-se el însuşi în duşmănie cu ei,' precum am văzut, Întâi cu Polonii şi ducatul Litvaniei, la slârsit chiar cu cuscrul său tarul Moscovei, se a­ propie iarăşi de 'Unguri care'I cuprind în' trata tul de pace pc care Vladislav regele Ungariei îl încheie cu Turcii în 1603. Regele Ungurilor se Încercase în zadar a împăca pe Ştefan cu Polonii, cu atâta mai mult că murind fratele lui Vladislav, Albert, in 1501, regele Ungariei nu mai avea asupra urmaşului aceluia, Alexandru, nici o influenţă. Ştefan cel Mare care eră înhune re­ laţii cu hanul Crimeei, provoacă pe Tătari a prăda Polonia.işi el însuşi intră cu o armată în Pocuţia, vroind să răpiască acel ţinut ele la Poloni, care ţinut, după cum el însuşi zicea adese Qri fusese luat fără drept de la Moldova 37. De şi Ştefan adusese loattl Pocuţia în stăpânirea lui, propăşirea boalei de care suîeriâ, o podagră învechită unită cu nişte răni la picioare, îl face să pă­ răsească tara aceasta, pe care Polonii o ieau iarăşi în stăpânire în anul 1503. . Intors în ţară Ştefan se cobori de pe tron în patul dedurere, de unde era să treacă în curând la vesnica odihnă. Suferinţa puse un capăt carierei sale militare; domnul însă şi omul ră­ maseră întregi până în cele de pe urmă momente. Pentru a înţelege toată mărimea lui ca domn, trebuie să adunăm şi pu­ ţinele trăsături păstrate de timpuri asupra vieţei sale private, spre a avea astfel o deplină imagine a îigurei marelui domnitor molclovan din veacul al XV-lea. - ----------- . 3G Uricarul, III, p. 01 83, 31 Crorner, p. 4·11 : "PO('lICC tit ipse dictitabat de SU<.l diii'me injuste f'l!s�e distractam, recepit. Com p. Biclskl, p. 446. Vezl asuprn chestlei Pocnţ lei răspun­ surile lui. Ştefan 1(1 �olb lu.! Firley in Bo!!dan, Do.:. llii .')(c/all cel j\fI),I'C, il, j},472 şi unll. [110] Stefan cel Mare este odrasla cea mai însemnată li familiei Muşăteştilor, şi în cazul când această familie ar fi o ramură a celei Băsărăbeşti, cel mai mare din acest neam, bogat în naturi energice, spirite puternice şi caractere măreţe. Genealogia lui a fost stabilită prin cercetările de mai înnainte, şi aici amintim numai că străbunul din care se trage este acel Costea Muşat, venit din Muntenia cu cei trei fii ai săi Petru, Roman şi Ştefan, care se urcă unul după altul pe tronul Moldovei 38. Ca de obieeiu asupra domnilor noştri, aşa nu se ştie nimic nici asupra lui Ştefan în privirea datei naşterei, nici asupra îm­ prejurărilor vieţei sale înnainte de domnie. Presupunând Însă că ar fi avut vârsta de 25 de ani când s'a urcat pe scaun Ia 1457. la moartea lui, în 1504, el trebuie să fi trecut vârsta de 70 de ani.o viaţă îndestul de lungă, dacă considerăm încordarea ne­ încetată a puterilor sale atât fizice cât şi intelectuale, în de­ cursul de aproape jumătate de secol al domniei sale. , Tatăl lui Ştefan era Bogdan al II-lea fiul lui Alexandru cel Bun. iar mama lui poartă numele curios de Oltea 39 ceea ce a dat loc la presupunerea cu totul neprobată că ar fi din Ol­ tenia (luată ca soţie de Bogdan când se reîuglse in Muntenia). Ştefanpomeneşte însă în hrisovul lui din 1466 pe mama lui Ma- , da 40, ceea ce s'ar putea explica prin numele ei de călugăriţă. Ştefan se căsători, după cum se obişnueşte la capetele în­ eoronate, îndată după urcarea lui pe tron, spre a lăsa odrasle It marelui Ştefan: Petru ." Iată tabela genealogtcă Costea Muşat I ,---------------- --- --------, ---- ----------------- - ------1 Muşat 1375-1391. Roman Muşat 1391-1394. Ştefan Muşnt i:{95. I Alexandru cel Bun 1400-1432. I Bogdan II lH!J-----H51. - I Slefan cel Mure 1457,-1504. Corup. mai sus, VoI. II 1, Moldoi«: până la Şteţan cel Mare. Conform cu "ceasUl cohorîre din Mnsătcstt, găsim un document slavon dlu anul 1492, numind pe voevodul Moldovei ştefan cel Mare cu numele de Stcţan. MIIJal. Vezi Utia­ �_dtzld, p. 121 : "pasol Steîanov volosscago voevoda Muşo!", " Pamelnicul de la Bistriţa publ, de Mele hisedek în An. Acad. rotn., VIl if'. 192. Inscripţ ia la măn. Pr obota descoperită de C. Maisi!, Conn.Lil., XXXVI{l, ]904, p. 719 : "Acesta este mormântul rOl! cei lui Dumnezeu Oltea ms rna lui Iw Ştefan În anul 6900 (1492)". Moartă la 1466 corpul ei a fost strămutat în 1492 Iln morrnăntut de la Prohota. Numele de Oltea se tntălneşte Jnsă şlIa alte femei din 'acel ttmp.. Aşa In un doc.. din 14:'\!) găsim M',ria şi Oltca fiilor (adecă fetelor) tni Petru Bur dea, G!lihăncsC'n.;Jspisaace si Zapise, 1, 1, p. 29. ,'� Arb. ist., 1. 1, p. 115' "l'cposatd mamei noastre Maria". [111] CEI DN 1'1;; UltMĂ AlU Al IlOMNm. r.m ŞTEF'AN CEI. MAroc 111 scaunului tărei, Numele Însă a întăei lui soţii nu a fost păstrat de cronicari care'i dau, ca primă tovarăşe de viaţă, pe Eudochia de la .Kieu, El se Însura se eli această princesă în al 7-1ea an al domniei sale, la 5 Iulie 146:3, şi ea era sora lui Simion Olelcovici, principele Kievului, vasalul regelui Poloniei, care domneşte Între 1455·-1471. Existenta ei este adeverită şi de un hrisov din n Iulie 1466 în care Stefan spune: "pentru suflehll sâni, răposatei mumei noastre Ma­ ria, şi pentru sănătatea doam­ nei mele Ovdotia (Evdochia), şi pentru sănătatea prea iubi­ ţilor coconi ai domniei melc Alexondru şi Olena" 41. Acest fiu al lui Stefan, Alexandru nu poate fi 'însă copilul Evdo­ chiei, pentru că în inscripţia de la Războeni, domnul spune între altele: "Şi noi Ştefan Voevod şi cu fiul nostru Ale­ xatuitu, ieşit' am înnaintea lor aici, şi am făcut cu dânşii mare războiu, în al 20-1ea an curgător al domniel":(26 Iulie 1476). Dacă Ştefan luase in căsătorie pe Evdochia în 14G3; sau după Cronica Putneană în 1464, atunci in 1476 Alexan­ dru, dacă ar fi copilul Evdo­ chiei, ar fi avut numai 12 "au chiar 11 ani, în' care caz JIU înţelegem cum ar fi putut el ieşi împreună cu tatăl său În contra Turcilor. Chiar dacă am admite că Alexandru.t.dc şi copil, să fi insotit pe tatăl său în bătălie, o altă împre- jurare dovedeşte într'un chip EvdochiaDoamna soţinIni ŞtBfan învederat că Alexandru nu cel Mare putea. fi aşă de tânăr p'·e timpul bătăliei de la Hăz- boeni, şi că deci nu era fiul Evdochiei. Anume o inscripţie de la Rădăuţi, pomeneşte de un copil al acestuiAlexandru, copi] 41 Arh, IsI" 1, J, p. 115. Comp. Ureche, Letopieete, i, p. 118. (;l'I11iI, ţnstn. pune anul 6972,=146�. Vez! şi Hcot, Chroniquc â'Ureehi, p, 9!-1. [112] lSTORIA Ro�LlxH.OR mort şiîl1gropat in acea mânăstire în anul HSO 42. Dacă Ale­ xandru ar fi fost fiul Evdochiei, ar fi trebuit să fi fost Însurat şi săfiavut un copil în al 14-Iea sau al 15 .. lea an al vârstei sale ! Alexandru eră deci învederat fiul unei alte femei a lui Stefan care nici nu este de admis că să fi stat şapte ani neinsurat pe tronul Moldovei. Pomelnicul de la Bistrita ne şi spune potrivit cu aceste împrejurări, că Alexandru era fiul NIClJ'L1ştei 43. Deşi Maruşca este citată în pomelnic la sîărşit după cele două Marii, nu însamnă că ea a fost ultima sotie a lui Stefan, Întru cât dacă am admite aceasta, atunci nu am înţelege cum această Maruşcă �1r putea fi, după pomelnicul de la Bistriţa mama lui Alexandru, pomenit documental în 1466, pe când Ştefan trăia încă cu Evdoehia, Trebuie deci să admitem că Stefan a avut înnainte de Evdochia a altă soţie, Maruşca, muma lui Alexandru care trebuia să fi fost cel puţin de 17 --18 ani la bătălia de la Războeni, şi apoi de 21 când îi moare fiul său Bogdan. Când va fi murit Maruşca nu se ştie; Însă Evdochia a răposat în 2:1 Noembrie ]/J,67, după cum arată Ureche şi Cronica Putneană, . In 1472 Septemvrie 24 Ştefan se căsătoreşte a treia oară cuM aria din Monqop (fiica lui Olubeiu fiul lui Alexis din Tra­ pezunt, la 14 Septemvrie 1472)' "unde era o domnie creştină sul? hanul de Crâm", cum spune Cronica Putneană. Maria era deinnaltă viţă, din neamul Comuenilor : căci o ramură a acestei familii se retrăsese în acea peninsulă, după căderea Trapezun­ tului sub domnia Turcilor 44. Această unire nu pare a Ii fost feri­ cită, căci o rivală măndră şi frumoasă veni să dispute în curând Mariei inima si tronul lui Stefan. 'Innaiutea anului căsătoriei sale cuMaria de Mangop, Ştefan cel Mare luase ca prinse în războiul purtat contra lui Radu cel Frumos, pe soţia acestuia Maria şi pe fiica Iui.pe care. cronicarii o numesc Voichiţa, iar inscripţiile tot Maria 4::;, pe care le duse la Suceava. Maria era în 1471 copilă. După căsătoria lui Ştefan cu Maria din Mangop În: 1472; fiica lui Radu crescând şi desvoltându-se în frumuseţe, farmecul ei prinse în lnţ simţirile lui Ştefan care înCeptl a o râvni. Probabil că după ( " . " . ".-,:: ... ,.' .. ','::'" - ,', . ';':.'�. la.tA textul insctipj:iCi tradus"e!:i.l} stuvoneşte : "Evscviosu! şi de Hrlstos i l\lJitoi.'ul !o;i'h Ştefan Voevod domnitorul ţărei Moldovei, fiui lui Bogdan Voe­ vod.,'ali Illfl'llmuseţatacesnri6rm.ânt nepotulut său Bogdan Voevod Ilul Inl Ale­ xandru VoevJd, 1n a nul 6981l (1-1g0) IRIl. so. (l\1i"lclJi'icdel; În Con». tu., XVI, p. '172) .. .. Mclchisedek în RCIJÎs!u Tocilescu: "gosposja ego Evdochia, Maria î drLlg-au Maria, i Maruşca mati Alexandl'oi" (doamnele lui, EvdoC'hia, Maria şi ;l!!rt Marie şi Maruşca mama lui Alexandru). Hasdeu, Col. lui Traian, 1864 (No. SO) sus�jl1e fără temeiu că Alexandru era fiul Evdocbiel. , "V,:zi izvoarele citate În E. Picot, Clzronique el' UrecJze, p. 112. " Ureche., In LelopÎsele, 1, p. 12·5: "Radu Vodi1 lăsând şi pre doamnn sa Maria �I pre fiica sa T'oichi/a, nu fugit la Turci". Inscriptia de la Putna (Con. /iorbiri literare, XVI, p. 125) pune "Maria fiica lui RDdll Vodă" ; DI'l1(Jaa Maria ({in p,',m(ll11 icll! de la !3j,trifa. [113] ) timpurile de atunci şi fiind incă şi prinsă, o luă de concubină, şi .uHpindn-se tot mai mult de ea, se desfăcu de legiuita sa soţie. NICi un document nu ne-a păstrat ştiri asupra luptei interesante între o soţie delăsată şi o fericită rivală. . Fiind dat caracterul cel energic al lui Stefan, înnaintea voinţei căruia toate piedicile trebuiau să se plece: credem că Maria din Mangop mai mult a plâns de cât a luptat. Ştefan cu toate \Iaria Iu i Ra.lu sotia lui Ştefan cel Mare acestea nu voia să lepede pe Maria din Mangop, spre a se însoţi cu iubita inimei lui, CEICi curând după ce Ştefan aduce pe fata lui Radu Vodă în Suceava, se întâmplă că moare socrul său, principele Mangopului, şi Ştefan devine moştenitor, prin femeia lui, a stăpânirei acelui din Crimeea, alăturea cu fratele soţiei sale, Alexandru. Ştefan înţelese să pună interesul domniei mai presus de cât plecarea inimei lui, şi urmă înnainte a trăi cu femeia de care simţirile lui se înstrăinaseră cu lotul. In 1475 'in să după _�. D. Xenopol. Istoria TIomf,ni1or. VoL F r [114] 114 ISTORIA ROM.ANILOH luna lui Iulie, în care Caffa fiind luată de Turei, Mangopul intră Il stăpânirea lor, Ştefan cel Mare nemai având nici un interes a . păstra ca soţie pe moştenitoarea acelei domnii pierdute, se des­ parte de odrasla Comne nilor, şi duce la altar pe cealaltă Marie sau Voichiţa fata lui Radu Vodă 46. Cea lepădată mai duce fi existenţă amărâtă timp de doi ani, şi moare în floarea vârstei, În 1477 Decemvrie În lH, după însoţirea lui Ştefan cu Maria l�i .l�adu, dovadă învederată că. aceasta din urmă fusese pă­ răsită, Pe mormântul ei în mână stirea Putna se află pusă această inscripţie: "In anul 698f> (1477) luna Decemvrie în 19, reposata Ornament pe acoperămăntul monurnentului Mariei din Mangop, Soţia lui Ştefan el')! Mare (M .n, Putna). evsevioasa roaba lui Dumnezeu Maria, doamna evseviosului Ioan Ştefan Voevod". Pe acoperământul de stofă cusută CU fir li mormântului, se vede portretul ei, care o înfăţişează moartă, îmbrăcată în haine de doamnă, cu coroană imperială bizantină pe cap. La două colţuri ale acoperământului se vede cusută pajura cu doue capete, marca imperiului bizantin, iar la cele­ lalte capete este () monogramă greacă, semnul familiei imperiale " Vezi Ureche in Letopiseţe, p. l�\i, care pune casatoria lui ţ;tdun cu hiel. lui Radu intre lupta de la Racova şi cea de la Războeni. Asupra rclaţ lilor lui Şte­ fnn cu Mangopul, vezi mai sus p. (5, Argumentul d-Iul Iorga, Isi. Lit, rom. în sec. XVIII, II, Excurs asupra Cronicilor nechi mold., p. 567, că Ştefan nu putuse lUI} în căsătorie PE' Maria lui Radu in 1475 de oare ce pe atunci trăia încă soţ ia lui i\bria din Mangop, _ uitl:\ că pe atunci enl despărţenie. Maria din Mangop trllilll ·ill adevăr in 1475. Ea moare în 1477, dar ca soţie delăsată de Ştetan, [115] bizantine din care se trăgea 47, Maria fiica lui Radu a fost cea de pe urmă soţie a lui Ştefan cel Mare. Ea a trăit încă 7 ani după moartea soţului ei, şi a răposat în 1511, înmormăntându-se lin mănăstirea Putna 48. Dintre numeroasele concubine ale lui Ştefan. amintim pe singura a căreia nume a fost păstrat de is­ torie, Maria Rareş, din Hărlău, muma celebrului său fin natural Petru Rareş. Dintre copiii lui Ştefan cel Mare sunt cunoscuţi următorii : Alexandru, cel mai mare, născut din Întâia lui sotie Maruşca, vârstnic sau aproape de vârstnicie la bătălia de la Valea Albă, unde el luă parte alăturea cu Ştefan, Se Însoară curând după aceea, şi are un fiu Bogdan ee moare în pruncie în 1480.Alexan- (\. /Î' dru însuşi moare şi el înnainte de y tatăl său în 28 Iulie 1496 49, Al �� , /:., doilea fiu al lui Stefan este Bogdan -: ,,�, fiul Ev:dochiei (altul de cât urma- / \1 �' , \. şul Iui Ştefan, pe care'I vom / \ \ /�' "" -, \, vedea că este fiul Mariei lui I \\VV/h-?; 1 1"" �\ \ Radu), de oare ce este amintit (( /'/' \ , că, este în 1467 adecă în anul (' \ I l in care tocmai Evdochia moare. \ \ \\ / ! J A.cestBo�dan fusese născut dupl"� \ \ v'j\ \�------ <�1 !! 1466 Iulie 9, data documentului \�\ <:t . _ citat.· mai sus, care pomeneşte \, �J ca fii ai lui Ştefan numai pe <, ..� :/' Alexandru şi pe Elena. El era �:.----/ deci un prunc de ceva peste un . . , an la redactarea documentului OmaI?-ent pe ac_oper�ruâutul morman- � '.' 50· tului Doamnei Maria de la Mangop, car�Il aII.Jmte.ş�e . El moare c.a soţia lui Ştef. cel Mare (Măn. Putna], copil de 13 am ll1 1479 51. Al trei- lea fiu al lui Ştefan este unul Petru, făcut totcu Evdochia din Kiev, Întru cât el este amintit în 1472 August în 29, înnainte •• Vezi inscriptia de pe platră şl cea de pe acoperământ precum şi des­ crterea acestuia în Melchisedek, Inscriptia de la Războeni in Convorbiri literare XVI, p. 42fi. \ . •• Ureche În Leiopiecţe, 1, p, 151. Piatra morrnântală care se află h! mâ­ ullstlrea Putna, (Mdchisedek, o Vizită la câteva mănăsliri şi biseriCi din Bucovina, �n Re/Jisla Tocilescu, I, p. 256) nu poarHi pe ea nici o dată, fiind săpată inert din timpul "ieţei Mariei şi nefiind adaosă dnpă moartea ei. . <. Ureche În Lelopise[e, J, p. 135. Alexandru este amintit în urrriMoareJe documente: 1466 (ArI!. isi., 1, 1. p. 114), 1467 (Wickenhauscr ,Mo/dO/,itm, p. (57)"1472 (Arh. W., 1, 1, p. 124, 1473 (Wickenhauser, p. 69), 1479 \ Uril'lll'lll, Il p. 2,49), ·1487 (Mclchisedek, Chron. Roman., 1, p. 136, 147), 1495 (ldem, ClIr. JflC.�t.llui, p. 15). .. . S. In. atară de acest document din 1467 Oct. 9 (Wickenhausel', p' 68), mal este :aniintit ncest Bogdan în două altele, uDul din 1473, (Ibidem, p. (9) şi !!t .. it 'din 1476 (Columna lui Traian, 1876, p. 559). ' •• Ureche, in Lelopise(e, 1, p. 132. I I [116] 11(; lSTORIA J(\HIANIIOR ca Ştefan cel Mare să fi luat de soţie pe Maria din Mangop, cet.'a ce se întâmplă în acelaşi an la 24 Septernvrie 52. Petru moare şi el puţin timp după Bogdan, în acelaş an 1479, şi ambii fraţi par a fi fost Îngropaţi în acelaş mormânt, de oare ce ii găsim cuprinşi în una şi aceeaşi inscriptie: "Aici sunt mormintele robilor lui Dumnezeu Bogdan şi Petru, fiii lui Ioan Ştefan Voevod, domnul Moldovei. A murit Bogdan în 26 Iulie 6987, Petru în 1 Octomvrie 6988",. adecă în acelaş an de la Hristos 1479, dacă considerăm anul vechi ca începând ele la 1 Septemvrie 53. Al patrulea fin al lui Ştefan este al doilea Bogdan, născu t din căsătoria cu doamna Maria fiica Radului Vodă, cam pe la anul 1477. Imprejurarea că doi fii ai lui Ştefan, ambii În viaţă în acelaş timp până la 1479, când moare Bogdan fiul Evdochiei, poartă acel aş nume de Bogdan, nu trebuie să ne pară stranie, întru cât În timpurile vechi se obişnuia adese ori a se numi mai mulţi copii cu acelaş nume favorit, şi chiar astăzi încă se întal­ neşte acel obiceiu. Apoi ei se deosebi au Întru cât va la nume, prin aceea că cel dintâiu purta numele de Bogdan, curat, pe când fiului Mariei lui Radu i s'a zis Bogdan- Vlad. Acest Bogdan fu singurul din fiii Iegiuiti ai lui Ştefan, care supravieţui tatălui său. Pe la 1502 el era un tânăr de aproape 25 de ani, după cum ne spune o relaţie veneţiană 54. Afară de aceşti patru fii legiuiţi din care numai Bogdan a supravieţuit tatălui său, mai rămase după moartea lui Ştefan şi un fiu natural, Petru Roreş, care moşteni încă mai curat de cât cel legiuit caracterul războinic, întreprinzător şi îndrăzneţ al tatălui său. Mumaacestui Petru era soţia unui neguţitor de peşte din Hârlău, numit Hareş. De aceea vedem că Ştefan pune să zidiască în acel oraş curţi domneşti, ale căror ruine se mai cunosc şi astăzi, precum şi o biserică ce se află Încă în picioare. El se opriăadese ori în acest oraş lângă frumoasa lui pescăriţă, spre a mai uita de ostenelile războiului 55. 5' Petru se af'lă amintit în următoarele .Iocumcnte : 1472 ("1/"11. isi., J, 1 1'. 12'1), 1473 (Wickcnhauser, p. tl0), 1,J76 icu.t»: Traian, 1R76, p. 5(9), 147H April 29, (Uricarul, II, ]J. 249). Da Inscripţia adusa vezi In Arhiva ronuincască ului:JL Cogăhucea nu, II p. 306. Asupra chest.luncl contraversate fi începerei anului vcchiu, vczt adaosul dela stărsttul val. .. Exarhu, Colecţia lui Marin Sanudo, VII, Ha portul doctorului Muriu no din Suceava, 7 Dcccmvrc 1502, p. 02: "zovcne de anni 25 in circa". Că numere e liN. Iorga, Acte şi Fraqmente, IlI, [J. 08 . • " Exarhu In Columna lui Traian, 187fi, p. 42c). Asupra faptului '·dl Laiot Hasafa!; li ajutat lui Ştefan după bătălia de la Hahova , a atras î'nHtiaş dată luarea aminte d-I G. Conduratu, 1. "., p. 194. (S'a crezut din o scrisoare a lui Laio t către Uraşoveni, cu Laiot se împăcase cu Turcii înnalnte de 1474; dar această scrisoare :\ fost greşit datată de d, I. Bogdan, Documente şi Regeste, p. 78. Trebue pusă In 1475 sali 1176). Neadevărate sunt deci arătărllc lui Dlugosz, IT, p. 525 şi Ureche, Letopiseţe, I, p. 127, că MUlltellii al' fi ajutat 'I'urcilor la Rocono. Ureche mai .idăoglnd încă şi altă greşeală, că ·!y{untcuii 1n are:! bi'it.i11ie :\1' fi ycnit sub nad'! re! Frumos, când acesta murise în. 1472. ' [136] 136 H3TORIA ROMÂNILOR 1 1 a lui Laiot Basarab către Braşoveni, ÎI� care le spune: "M'am dus la Turci, la marele împărat şi mi-am Tăcut pace şi mult m'am nevoit pentru binele vostru; deci să vă pară bine şi vouă" 94, De aceea găsim pe Laiot, în. timpul celei mai primejdioase. expe­ diţiia. păgânilor contra tărei Moldovei, acea din anul 1476,al[i� turea cu ei. Ştefan cel Mare văzând necredinţa omului său, îl dă afară din scaun în unire cu Matei Corvin, ceeace se face, cum am văzut mai sus, prin conlucrarea ambilor domnitori 95 •. Vlad 'fcpcş a doua oară, 1476-1477. - Vlad Ţcpeş fusese de la o vreme iertat de Matei Corvin, de închisoarea în care îl aruncase, pentru trădarea încercată. El trăia în Transilvania din o pensie ce. .i-o dădea regele, după cum se vede lucrul din O poruncă a lui Matei Corvîn către Altenberger, primarul de Săbiu, în care îi spunecă v.din banii tricesimali şi din veniturile came­ rei din-Ofenbaiasă dee credinciosului său Dracule 200 de fiorini, pentru a luiîntreţiriere". Regele Ungurilor avea şi el interes de a scăpa de această .cheltuială;, dacă Ţepeş şi-ar fi reluat tronul, pe lângă că arJipututaveă un sprijin în el contra Turcilor, Se înţelege-deci eu Ştefan, casă .. l reintroducă în Ţara-Românească. Incercarea lui Ştefan este însă zadarnică, căci Vlad Ţepeş este ucis, . curând după reîntronarea lui, de către Laiot care se tntorsese.cu oştire turcească de peste Dunăre. Ilasarab C'c.I 'T:inlir, sau Ţepeluş, H76 -l<'JHl. - Numele de Basarab. purtat .a,tâ,t fle Laiot (Basarab cel Bătrân) cât şi de uî).\�lti11 (Basarab cel TJnăr) introduce oare care confuzie În' istoria:M,untenie:i' din acesf timp. Cu toate că Basarab cel ce a ucispe Ţepeş .este.Iărăîndoială cel Bătrân, adecă Laiot liS, acel pe care-Ştefan îldetronează la 1481 este un alt Basarab, anume cel 1�,d:năr sau 'Ţepeluş 97 şiei nu trebue amestecaţi unul cu altul." •• Bogdan, l.; c.vp. 78. De aceea vedem pe Ştefan cel Mare cerând Era. şovenllor cu câteva zile înnr intra hăHiiit i de la Valea Albă, anume in 11 .lunle 1476, să n·u învoin sr ă trecerea In Muntr nia a gr ăului SfU a altor lur rut i de măn­ care, ,,gd\ln. Doc. şi Regl�sle, p. 90,91,92,93,91,97.99,101 şi 106. Asupra bătăliei d!' !n !(t'nYCl mezo vezi broşura d-Iui 1. Ursu, cu acest titlu, HJ13. l.a. Documentl' şi R qeste. �'_ 96. [138] --- .-._ .... _ .. _._--- ..... spune că "confiscă bunurile unui nobil Blaş, din Mediaş, A»enlnl că atât în anul trecut, cât şi în vremurile mai noue, punând la o parte datoria şi credinţa cu care eră legat de sfânta noastră coroană, se unise cu ambii Basorabi, cu cel Bătrân şi cu cel Tânăr, care stăpâniau duşmăneşte părţile tronsalpine ale reqatului nostru, şi prin urmare şi cu AIi-I1ey Voevodul şi eu ceilalţi Turcit" 10'. Este deci pe deplin dovedită impreuna stăpânire a ambilor Basarabi, a celui Tânăr şi celui Bătrân in Muntenia, împăr­ ţire care nu se poate cngetil altfel decât ('a lui Laiot să-i fi dat Oltenia. . Tot atunci se vede cu Ţepeluş, pentru a puteti .impune marei familii oltene a Pârvuleştilor pe unchiul său Laiot ca Han, ieu pe Neaga, sora celor şapte fraţi Pârvuleşti, de solie, ]']1 CeH: aşa stabileşte Între el şi boierimea olteană Iegăturl ŞJ poli­ tice şi de familie 102. Această stăpânire a lui Laiot Basarab în Oltenia şi strân­ gerea legăturilor politice şi de încuserire Între partida hăsării­ bească şi boierimea olteană, reprezentată mai ales prin marea familie a Craioveştilor sau Pârvuleştilor, va împinge de la sine pe Drăculeşti a căuta o alipire cât mai strânsă de boierimea Munteniei Mari. In acelaş au, după ce Ţepeluş se asigură si din partea vrăjmaşului său celui mai primejdios, împărţindHomnia cu cl.: îndrăzneşte să loviască el pe Ştefan al Moldovei care aminteşte lovitura făcută de Turci împreună eu Ţepeluş, într'un docu­ ment din 1480. . La :30 Aprilie USI, dăm peste un nou act de duşmănie al lui Ţepeluş în contra lui Ştefan, Anume Bători scrie Săhie­ nilor, că "ŢepcIuş, Voevodul Tărei-Homâneşti, , [11"(' gâmhd "ă' '01 Hurm., Doc., lI, 2, p. 272. 1481, LulieIti : "eoquodidem superi.u .rnno et eciurn his novissimis Iemporibus (deci În 1·180), postposlta fidelitate li atrisque Basarab, maiori oidelicct el minori, parte regni nostri Transalpinis uosti­ titer teneniibus, e.t perconsequens Turcls hostibus nosuls infestissimis adhacsisset" .. Cu toate aceste un doc. d in 1480, Hurrn., Dac., XV, p. 107, araUi pe Basarah '�eJ Bătrân ca mort: "COl/dam (mortului) Basar�b maioli (Laiol(". Contrazk(!Teli îllvideratii Între dou::'! m�lrturii lot atât de autentice ne sileşte a primll1l1lJwi '[ccflt o fal5ti ceUre a datei In unul din cele douu doc. Reiese in! ii că Basarab cel l3iitl'lln năvăl1se în Muntcnia �i obţ.inuse iuliU o împărţire a J.ărei, apoi alungat dhl nou, trecuse In Transilvania unde murise. Nu ]Jutfm primi interprctarc:1 o·lui C. Kogălniceanu, Tabloul genealogie al Basarabilor 19l2, p. 17, c{1 proha hil al" li sInt in doe. "superioris flnuilms" in Joc de "superiori 1If1f10" şi că deci nu trebue ndmî', (l domnie simultană a celor doi B::\sarabi în Muntenia, ci nua succesiv;:;. 1.12 ASllpra acestei Însemnate căsătorii, vezi N. Iorga, Studii şi Dor" ru. pag. XLIV, carc citeazil un manuscris publicat In Spomenik, XXXII, p. 4-îJ': NicoJacscu, Doc. slavo-române, pag., 39 şi 325. Din această căsătol'ic s'a născu! Danciu şi Neagoe 13 lsanth. O alt.ii Încuscrjre intre 'j'epcluş şi Graiovcşti s(' fac'.' prin căslitoria surorei lui, J\nca, cu S.l:mciul 0, Heprodusrt de N. Bcldiceanu În Arhiva din Iaşi, VI, 1895, p. 176 . .. ,., Ureche În Lelopisrlc, 1, p. 132. ,., eogdan.. Dac. 51 Reges!e, p. 111. [140] 140 ISTORIA ROMÂSTLOR _._----------------- ----�------_ .. _._-�--� şi Pârvu mare Vornic, dintre Craioveşti 108. Calugarul însa se retrage la Braşov dar izgoneşte curând iarăşi pe Ţepeluş şi acesta. fugind din nou în Oltenia, este ucis de Mehedi.iţeni la satul Glogova, cum spune Călugărul în. o scrisoare către BraşoveniP" Şi-a ajuns atunci ţinta zbuciumărilor pământeşti, formulată aşa de maestru de Cantemir, că "nesăturându-se de 'slavă să se sature de lut" 110. Vlad al III-lea Căluqăru], 1431 -1191 era fiul. lui: Vlad! Dracul deci frate cu Vlad Ţepeş şi cu Radu cel Frumos. Această filiaţie se dovedeşte prin mai multe documente În care Călugărul se dă drept fiul lui Vlad cel Mare Voevodw'. Că acest Vlad ce] Mare nu este cumva Ţepeş, ci Dracul, se vede de pe aceea că eli numeşte în unul din el "frate al său pe Radu (cel Frumos)" Il:! Alt document din 1493 aminteşte pe moşul (bunicul) sau Mircea Voevod şi pe părintele său Vlad Voevod (Dracul) 113 şi pe fraţii săi Vlad Voevod (Ţepeş) şi Radu Voevod(cel Frumos). Vlad Călugărul, numit aşa fiindcă fusese călugăr în tine­ reţe 114, purta din călugărie numele de monahul Pahomie 115 ; dar mai târziu l�ădase rassa. El stătuse mult timp adăpostit în Transilvania, -de"Tiîide uneltise. fără Încetare pentru a obţinea tronul Ţărei-Rornâneşti, mai ales pe timpul lui Ţepeluş Vodă, pe care, l'am văzut atât de îngrijit de buna tratare de care se. bucura Călugărul la Ungurii şi Saşii din Transilvania. Pe lângă numeroasele scrisori ale lui Basarab cel Tânăr, în care se pome­ neşte despre petrecerea lui Călugărul prin Braşov şi pe aiurea, mai aducem încă o scrisoare a lui Vlad Călugărul însuşi care vor­ beşte, Într'un rând, despre timpul "când eram noi la voi" 116. Cu toate stăruinţele lui Ţepeluş pe lângă "părintele său" Bator Iştvari, el nu a izbutit a face ca Vlad Călugărul să fie îndepărtat ., •• Originalul hr isovului din 1482 la Arhiva Statului, citat de Lapedat, /. e.. p. 432, nota 3. , •• Bogdan, 1. c. p. 114 .. u. Diranul lumei şi Inteleptul, vot V al Operllor cornplecte, p.93. 111 1483, Vene lin, Ytaliobolcarskaia gramoly, p. 124; 1483, Arh. ist., 1, 1, p. 37, 1486, Col. lui Traian, 1876, p, 468; 1490, ·Arll.isl., 1, 1, p, p, 66; 1490, Ibidem, 1, 1, p. 5; 1491, Venclln , 1. c., p. 129; 1402, Engel, Gescli. derWalachc/}. p. 1B3: 1494, Foaia soc. Romanismul, 1870, p, 156. 112 Ghibă nescu În Arhiva din laşi, VIII, 1897, p. 384. ". Arh. Strtului, dac. Ttsma nclv n pud. Lapcdat , Vlad Vodă CălugărztU In Coml. literare, XXXVII, 1903, p. 425. Se înş.ilă deci d. 1. Bogdan (Vlad repeş) p, :,0 cum mă înşelasem şi eu în ediţia 1 (Il, p. 425) dând pe Vind Călugărul �a fiu al lui Ţerv-ş. nu Vlrd Tepeş In o scrÎsoare către Săbieni, din 14 Mirtie 1457 (.(1rc/zil'i fur sieb. Lllndetkllnde, Nene Folqc, XX 1, pag. 351) se plânge de un "saccrdos walach"rum ql1i se norn.in t, fillium Voivodne" .. -fără înclGilil Vll,d C:i!ugilru!o ' .. Sub acest nume e pomenit î'l pomeJnicul, mân:istirii Govol'a, reprodug pentru a<;castă parte de NicoJaescu, Doe. slavo-rom., p. 237. [141] eFI DE P"- iJRMX ANI Al nOMNlEl LFI ŞTEFAN CEl, MAUE TU din Ardeal, şi după bătălia de la Râmnicul-Sărat îl vedem ocu­ pănd tronul Ţărei Româneşti. Ne-am fi aşteptat ca Ştefan să fie pus în tron pe acel Mir­ cea, fiul lui natural al Vlad Dracu], al cărui prcteguitor căldu­ ros se arătase a fi, în proclamatia lui către boierii munteni. Dar se vede că stăruinţele lui Matei Corvin hotărâsc pe Ştefan să încredinţeze tronul lui Vlad Călugărul, Apoi se vede că boierii munteni, pe cari i-am văzut cu ce dispreţ vorbiau despre prote­ guitul lui Ştefan, vor fi făcut acestuia o împotrivire prea mare, Încât el să se încumete a le impune pe Mircea 117 şi se va fi înţeles cu Corvin să sprijine pe Vlad Călugărul, De aceea şi Ureche spune, că ,.au pus Ştefan Vodă Domn Ţărel-Munteneştl pe Vlad Vodă Călugărul" 1l!!. Vlad Călugărul, de şi pus şi el în tron de Ştefan cel Mare, urmează clinei obişnuite a lucrurilor de atunci şi se dă în partea Turcilor, stându-le în ajutor în păgubirea cea mai cumplită pe care păgănii o impuseră Moldovei, în răpirea cetăţilor ei sudice; apoi întovărăşeşte pe capii de bandă Turci în prădăciunile În­ tinse de ei asupra ţărei lui Ştefan. Acesta slăbit prin pierderea cetăţilor şi cruntelor lupte duse cu necredincioşii, nu se poate răzbuna şi pe Călugărul pentru necredinţa lui, cum o făcuse cu Laiot-Basarab şi cu Ţepeluş. Călugărul poate domni destul de liniştit pânăIa 1494, când este alungat din domnie de fiul său Radu pronumit de cler, "cel Mare" de oarece se îngriji foarte mult de el. . Ca drăculesc, Vlad Călugărul este duşmănit de boierii Craioveşti, mai ales de Barbu banul şi de fratele său Drăglilcl care pierd din această pricină satele lor Bărbăteşti şi Braniş­ tea, luate de la ei pentru "hiclenie" 119. In tot timpul acestor domnii turhurate şi nestatornice se intinde ca o apă mare şi frumoasă, în Moldova,domnia neîntre- ruptă şi glorioasă a lui Ştefan cel Mare, . nO Bogdr n, 1. r •• p. 122. ll, Se vede că Ştdl:n ine< rcase lucru." de oare ce Mircea trimite Brr şo­ vcnllor o scrisoare, in care se înt itulează "Domn al întregei Iări a Uugro-Vtehicl" şi In care le spune că "a dobândit domnia accstcl ţări şi scaunul părintelui său Vlac;», Bogdrn , te., p. 107. 118 U. ('( he Lctopîscţc, 1, p. 132. 11. Asupra lui Vlal Călugărul vfJ:i monogrntta lui Al. Lapeda t în Con"o tit., XXXVI 1n03, p, 422 şi unn.: Gh. Ghibănescu in Arhina din Iaşi, VIII. 18n3. N. Iorga In Studii şi âoe., 1 II, p. XXX VII] şi urm, Hrlsovul cu satele este din 1532 de la Vlad VinUlă. Nlcolaescu, 1. C., p, 238. [142] IV 4)HGANIZAH/EA MILTTAHA A 'rARILOI? ROMÂNE Intretinerea oştlrei. ._-- De la descălecarea Ţărilor române până la moartea lui Ştefan cel Mare, se întinde partea cea mai de sa mă din epocaceroică \3 istoriei româneşti. Pentru a înde­ plini cercetarea ei, rămâne- să ne ocupăm cu elementul de eăpe- tenie căruia ea îşi datoreşte fiinţa, organizarea militară. ' Cât timp spiritul stă pe loc în un popor, aşezămintele sale, deşi se pol schimbă, modificările Încercate de ele sunt mult mai încete, de cât atunci când o frământare a minţii vine şi grăbeşte prefaeerea formelor din afară. La poporul român pornirea lăun­ trică a găndirei lipsând, în cea mai mare parte din desfăşurarea vietei sale, aşezămintele lui se vor schimbă Încet şi vor stărui, în formaţiile lor primitive, până adânc în vremile mai noue. De aceea, după cum am urmat şi mai sus, la cercetarea aşezăminte­ lor politice, slujindu-ne, In lipsă de izvoare contimporane, de acele mai târzii, spre a stabili caracterul şi natura lor în timpurile primitlve ale desvoltărei societăţei româneşti 1, astfel şi. aici vom recurge adese ori la documente mai noue, spre a reconstitui aşezărnintele militare ale Homânilor din perioada vietei lor stu­ diată până acuma. Nu rămâne nici o îndoiam că aşezămintelc milita re, ale căra),' urme le întâlnim până târziu în ţările române, datează în ele din vremuri foarte vechi, avându-si rădăcina chiar 10 epoca anterioară descăleeărei, Întru cât viaţa poporului român, ]'iim� fără Încetare () viaţă de luptă, organizarea militară cată să fi precedat la el pe toate celelalte. Oştirea!;ărHor române s'a compus, poate chiar din cel rlintâi timp al întemeierei Statelor lor, din doue elemente, unu! , M,ti sus, vor, n, Jl. 1.30 �i VoI. III, p. 146 �j urrn. [143] Of!GANIZAltEA )!lLlT.\H'\ A T/;llILOI1 !tOM!cNI-: de bastină numit oaste de, iară si celalt alcătuit din străini plă­ tiţi cu leafă şi nunitţîlifeglT2• Corpurile străine cu care domnii îşi întăriau propriile lor trupe trebuiau plătite, fie că însuşi domnul să le fi adunat În jurul său, fie că să fi fost trimise în ajutor de alţi principi. Pe atunci nu se priviâ ca vină faptul de­ a se înrola în o armată străină, ceea ce astăzi aduce pierderea dreptului de cetăţenie, nici chiar acela de a luptă. contra pro­ priei sale ţări, astăzi privit drept crimă de înnaltă trădare. J),> aceea întâlnim adese ori în armatele domnilor români, Unguri sau Poloni năimiţi, luptând contra Statelor ungureşti sau polone ; nu mai puţin Moldoveni slujind pe leafă în armatele muntene, pe timpul duşmăniilor dintre Vasile Lupu şi Matei Basarab a. La început însă puterea de căpitenie a ţărilor române sv întemeia pe armata băştinaşă, căutând în străini numai un aju- I tor. Aşi .. Ştefan cel Mare în lupta de la Racova, pe lângă "10.000 de Moldoveni, greul armatei sale, mai avea 5.000 de Secui luati pe leafă din Transilvania şi 2.000 de Poloni. Cu timpul. însă: elementul militar băştinaş slăbeşte din ce în ce, din pricini pc care -le vom expune la locul lor, şi lefegii devin tot ma] mult partea de căpetenie a oştirilor române, ruinăud puterea 101' mili­ tară care nu putea fi temeinică şi însemnată de cât atunci când erâ legată de ţara pe care trebui:'! s'o apere. Cu sânge cumpărat nu se ocroteşte neatârnarea �,j existenţa unui popor. Dar să nu apucăm lucrurile înnainte, ci sti IH::>,Înlo:lHWMI iarăşi acolo unde ne trage răndul. Nu numai Ştefan cel Mare avuse lefegii 'In armatele sale, ci probabil şi predecesorii săi, Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş. De aceea bună oară când acest (lin urmă reclamă ajutor de la cnscrul său Matei Corvin împotriva Turcilor, regele Ungariei trimite îndată la papă să ceară pentru rudenia sa, domnul Mun­ teniei, 20.COO de galbeni "1. Tot din nevoia mai ales de a-şI! plăti al matele năimite, se explică stăruinţele cele atât de mari puse de Şefan al Moldovei pe lângă Veneţia şi scaunul papal, pentru a dobândi ajutor bănesc, De altmintrelea războaele pe atunci nu prea costau bani pe domnul ce le purta. Oastea nu era ţinută pe picior in timp de pace, ci fie care 0111 îşi căutâ de trebile lui când nu era războiu, şi numai când acesta răsună, alerg,) sub arme. Strângerea arma­ tei era mai numeroasă sau mai restrănsă, după nevoia momen­ tului, fără de nici o regulă alta de cât gi'mdul �j hnnnl plac ��l 2 Miron Cost.in în V,;!opiseţe, I, p. 310: "lhlsti; de ţal'i:î. şi Icfegii • • Ibidem, 1, p. 278: "M tel Vodă avea şi căii irI. de ai noştri M!.Qldo\'e/li acolo mer-si 1n leafă, cărora er;'t numele Lcoinţi. � Petrus de Thomasiis c. senat în Martie >1462, Col. loi Trahm 1883, pag. 31. [144] IS'l'OUIA ROMÂ!':ILOR principelui, de unde şi cum va aduna el oştile sale. De o armată permanentă nu poate fi vorba la Români până mai târziu, când Iefegii ţinuţi în ţară şi în timp de pace, pentru paza domnului, luau caracterul unei armate statornice care nu avea altă îndelet­ nicire de cât meşteşugul armelor fi. , Dar chiar în timp de războiu, nu domnul îngrijiă de cele de trebuinţă spre întreţinerea şi urmarea trupelor. Imbrăcarea oşteanului înarmarea lui şi ceea ce poate va părea mai extra­ ordinar, chiar şi hrana, erau pe socoteala lui privată. , Uniformă nu era; armele constau adese ori din ce cădea sub mână: arcuri şi săgeţi, ghioace sau ciomege, coase sau to­ poare, unelte ce se aflau lângă casa fie-căruia, sau chiar când ele erau săbii, suliţi, paveze, nu costau prea mult. Numai artile­ ria, întrodusă în veacul al XV-lea din apusul Europei, era )('. socoteala domnului. . Asupra faptului că însuşi hrana soldatului era lăsată în sarcina lui, posedăm două mărturii pozitive. Anume atunci când Ştefan cel Mare dă învoire miliţiilor sale să meargă să-şi pună familiile şi copii la adăpost de năvălirea Tătarilor, el le îndato­ reşte să se întoarcă la Dunăre, peste 15 zile, cu provizii de mân­ care 6. Apoi istoricul polon Martin Bielski care luase el însuşi parte ca ostaş în bătălia Polonilor contra lui Petru Rareş de la Obertin în 1531, în descrierea artei militare la mai multe popoare vecine regatului polon, spune despre Moldoveni că "hrană poartă pe oblâncul şălei, brânză de burduf şi pâne albă, precum am văzut eu însumi în bătălia de la Ohertin" 1. Dacă soldaţii purtau hrana pe oblâncul şălei, este învederat că fie-care din ei o aducea de acasă, şi că nu era împărţită de o administraţie militară, când atunci ar fi trebuit să o iee comun. De aceea nu întâlnim nici o dată în cronicari pomenită îngrijirea pentru hrana oştirilor pământene, pe când acea pentru zahareaua trebuitoare acelor turceşti ne întimpină foarte des, după căderea ţărilor române, sub stăpânirea otomană. Chiar lefegiilor nu li se dădea hrană, ' ci numai Iefi, rămânând să'şi procure ei singuri întreţinerea. De aceea găsim în un document ceva posterior băgarea de samă i. Eu Il tost pusă In curs, dacă nil ne înşelăm, de răposatul A. TI'. Lvurlan. Este de în­ semnat eă contlmr oranul său Bălcescu, C81'C se îndeletniceşte în deosebi cu studiarea armatei române (Puterea armată şi aria militară la Moldoueni in timpul­ mărirei lor, în Mar,. isl., II, p, :;6--(4), nu o susţine. • Relaţ iunea lui Balthazar de Plscia In Col. lui Traian, 1870, p. :;'78; "ad qulndeclm dles cos dlrnlstt, ita tr men quod ad Danubium ex post cum corn­ meatu re dire deberent », )\'L isus, p. 'i 5. • M .r tln Bielski, Aria militară la popoarele moderne (tipărită pentru il, Ui:\ oară in Cracovi.i in 15(9), reprodusă in textul orlglna! polon şi traducere român.ă ln A.r!!. isI., J, 2, p, lGS. , } 1>1" [145] ORGII.NiZAItF;A MIf,11'AR.J.. LI. rĂRlI,OH fl():IlÂNIl eu o armată, iar în Ungaria unde e lipsă, dacă impăratul va merge acolo, nu va face mare ispravă" 8. Ce făcea Însă' soldatul când războiul se îndelunga, şi el istoviă pânile şi burduful de brânză ce adusese cu sine? Sau se ţinea prin sate din buna voinţă a locuitorilor, sau se punea pe prădat ori unde s'ar fi aflat, fie în ţară, fie în străini, dacă oamenii nu se hotăriau a-i da de bună voie. O ştire foarte caracteristică în această privire este conţi­ nută în o dare de samă a unui ostaş italian care luase parte la luptele din 1603 ale lui Radu Şerban. Ostaşul spune că "fiind câmpia de lângă Dunăre aproape despoporată din cauza frigu­ rilor, soldaţii erau siliţi pentru a se hrăni a-şi căuta locuinţi prin satele din munte, destul de îndepărtate unele de altele. Că se hotărâse ca Tătarii să fie atacaţi după desgheţul Dunărei; dar din pricina greutăţei de a aduna oamenii şi din acea a lipsei celei mari de hrană, de nu se puteau hrăni nici oameni, nici dobitoace, atacul a trebuit amânat" 9. Această prea Însemnată ştire aruncă o vie lumină asupra întocmirei vechi a oştirilor române. Oştenii, chiar de ţară erau nevoiţi, pentru a putea trăi, \ să se risipiască prin sate Îndepărtate; aceasta în dauna pregă­ ţirei lor de luptă şi a disciplinei. Dacă Însă chiar oştenii de ţară trebuiau să'şi caute hrana prin ori ce mijloace, la câtă silnicie nu trebuiau să recurgă acei străini! . Si acesta era obiceiul nu numai la Homâni, ci si la multe din popoarele europene, înnainte de întroducerea' armatelor permanente, ţinute şi hrănite pe socoteala Statului. Am văzul mai sus cum Polonii nu se pot ţinea de împăcarea făcută de Ştefan cel Mare, de a se Întoarce pe unde veniseră, din pricină că ţara fiind cu totul prădată pe acolo, nu şi-ar li' 'fi găsit în ea putinţa traiului. Prădăciunea ţărilor şi a locuitorilor .. .. r, fie prieteni, fie duşmani, iată principiul războiului vechiu, un prin­ cipiu ce tinde a dispărea tot mai mult în vremile noastre, unde Statul îngrijeşte cu amărunţime de oştirile sale, iar în ţara năvălită este privit ca duşman numai acela care are arma în mâni. Potrivit eu starea lucrurilor din vremile trecute mai Întâl­ nim încă un sitem de chemare la armată, in dobândă, adecă pe speranţa prăzei ce se va lua fie de Ia armata, fie din ţara duşmană, şi un cronicar observă despre Moldoveni că "ar fi din firea lor lacomi la dobândă" 10, Intr'un asemenea sistem înţelegem cum pe Stat, adecă pe domn, trebuia să-I coste războiul ieftin. De aceea si era el starea obişnuită a societătei. . " L1Sld către Ferdlnand 10 M'i 1511 Hurm., Do!':., II, 1. p. 168. • O descrtere li luptei de la Braşov din anul 1603. 10rg1, Studii şi do». [V, p. 115. 10 Miron Costln, în Lelopiseie, 1, p. 292. A. D. Xenopol. Istorta Romil,nl!ol', - VoI IV. [146] IMi Aldituirea oştiI'ci.,- Oştirea de -ţară se alcătuia din boien. curteni, slujitori (călăraşi şi dărăhani) şi gloate. Boierii, numit i şi ei une ori curte sau curte ni, erau datori a urmâ tot deauna pc domn în războin. Erau însoţiţi de cetele lor. oameni de slujbă de pe moşiile lor. Un prea înteresant document de la Ştefan cel Mare din 1484 sau 1-185 ne arată pe domnitor dăruind nişte locuri pustii la patru inşi arătaţi ea fiind din ceata \ boiemlui Cangur. Această mulţămită li se da "pentru slujba i lor în folos{i} ţărei şi efi să fie de pază împotriva Tătarilor" ll. Chiar dregătorii cei mari, cu căderi anumite, erau ţinut i "ă iasă la luptă. Aşa oomicul de ţara de jos, în Joc de a căuta elI' judecăţile sale în Bârlad, Jocul reşedinţei lui, lăsa acolo nişte oameni de ai lui, iar el umbla pretutindeni după domn în expedi­ ţiile sale 12. Am văzut că, după lupta din pădurea Cosminului, Ştefan cel Mare sfarmă ajutorul ce veniâ regelui din Polonia. +,prin vornicl�1 Boldyr ,\3, .In. timpul prime� năvăliri..a Turcilor. in Moldova, din 147�, întâlnim pc pahamicul Costea comandând mai multe oşti 1>1, şi în timpul celei de a doua expediţii turceşti, fi 10=0 de călăreţi moldcveni eran puşi sub Iuga uistiemiculw s , şi I aşa mai departe. Toţi boierii ceilalti sau nobilii fără dregătorii aveau această singură indatorire, de a merge la războiuy-,' Curtenii propriu zişi erau oştirea de căpitenie, greul el; slujiau cu toţii călări, pentru care ergJl...,.ŢlUmiţi şi călăraşi .. In vremile mai vechi purtau şi numele de �iiejl, iar În cele mai nouc erau cuprinşi în termenul mai obştesc de�luiiiori care se întin­ dea şi asupra pedestrimei şi însemna în deobşte oştire. Că curteni nu cuprindeau numai pe boieri, cu toată derivarea cuvântului' din curte, se vede întâi din aceea că Ureche ne spune că Ştefan eel Mare rămase la Dunăre după părăsirea miliţiilor sale, numai ( eu 10.000 de curteni. Un număr aşa de mare de boieri nu a avut nici odată Moldova, Curtenii erau tocmai în cea mai mare parte călăraşii de rând. Deosebirea lor de boieri se mai vede din repe­ tatele rostiri ale cronicarilor: "veniră scrisori cu multe peceti' dela boieri !ji de la cnrieni": "când judecă domnul pe un boier lA Pub.ica t lntCli de Z. Arbore. Reprodus de d. 1. Bogdan în Docnmentut Răzeniior din 1484 în An . .elead. rotn., II, tom. XXX, 1903, p. :�62 (2) fG)C uteruir, Dcscr. Motâ., jl. 78. ... . J.J Mai sus, p. 101. r t Ureche, în Letopiseţc, I, p. 127. " Rek.ţ.ia lui B Jlh,;>;"r de Piscia, Col. lui 'l'raian, 1876, p. :J7�). Nu in­ telegem exclamatia el lui N. lorg " Introel. la doc. Hurm., XI, p. 4 : "un ministnl d.e externe şi un ministru de justiţie (noste licuJ şi vornicul)Jn fruntea HnUH' (clar'· ! pe când era � şa sistemul obişnui! ?) Curtenii înMiintmw:lse numeau şi Ro�i. după arătarea lui Miron Costin. (Le/oplsete I, p. 312: "M�,tci Vod?i din dre )(»Ia,' pus curtea, ce se zice la dânşii H.oşjj". Rportul misionarnlui c�toUc, parc a coJ)­ rirma acea�tă denumire p, .. rticul< r{\ pentru curtenii din MuntenL;, spunând: "sunt Rosci den tara id est Rubei provinciae ql1i olim fnerunt diti.,simi IIWl>U('8 JlllllC video ipsos nigerril1los" (?) Ma[l. i.�t., V, p. 57. [147] 147 I cu UH curieau'"; dar curtenii se deosebiau şi de ţărani; căci tot cronîcarii spun că "atunci când se părăşte un curiean cu un ţăran" ; "nu numai curtea ci si tărănimea", Se vede deci că curtea sau _ (ernteUi\ erau o clasă' intermediară Între boierime şi răzăşime, --� 'pe=cafe Cantemir nu ştie unde să o claşeze, între boieri sau între ţărani, Curtenii sau slujitorii erau dip clasa �enilor adecă a ţjtranHor proprietari de pământ, cu icondiţie ca saSTufască Îl! armată pe socoteala lor, adecă fără leafă. Invăţatul domnitor al Moldovei, Cantemir, face annmedeosehirea între boieri şi călăraşi, spunănd că "cei dintăi al' fi ţinuţi a urma pe domn în războia, fiindcă al' fi căpătat moşii de moştenire de la străbuni, iar călăraşii fiindcă domnul le-ar fi concedal stăpânirea pământu­ rilor lor" (pe care ei le aveau dinainte de descălecare) 16. Dacă nu se înţelege astfel textul lui Cantemir, confuz şi aici ca în multe alte locuri, atunci nu mai există nici o deosebire intre curte ni şi boieri; căci şi boierii nu'şi dobândiseră pămân­ turile lor, decât de Ia dăruirea domnească, şi la originea fie-cărei moşteniri se întâlniă o asemenea dăruire. Dacă şi curtenii şi călăraşii al' fi fostîndatoriţi a ieşi la armată din pricina pămân­ turilordăruite lor sau străbunilor lor, atunci nu înţelegem pentru ce Cantemir îi despărteşte în dane rostiri, şi nu-i cuprinde în una singură. Nu rămâne deci altă interpretare cu putinţă H textului lui Cantemir, de cât că oştenii numiţi călăraşi erau recrutaţi dintre moşnenii ţărilor române, cărora domnul le COIl­ cedase stăpânirea "liberă a pământurilor lor, spre a-i îndatori a sluji călări şi fără plată la vreme de răzhoiu, Această deose­ bire îşi găseşte explicarea în originea deosebită a proprietăţei r boiereşti şi a celei moşneneşti sau răzăşeşti. Cea boierească se r-:)l:răgeâ tot deauna din dăruiri domnesti. N li tot asa stau lucru- _ , 'rile cu proprietatea răzăşască. Ea era cele mai de multe ori (afară demazili) mai veche de cât descăleca rea, cum era fără îndoială acea a locuitorilor Vrancei, a Câmpulungului şi a poporaţiei găsite în Muntenia la înfiinţarea domniei 17 ; iar când se întâmpla l. C'mtemir, Dese. Mold., p, 114; "Cur/mi vel aulici, f ce a este touslours line natlon fnr! biz .rre, fantastique et despltt», et au reste fort endurcle ei belllqueuse el qui Il sounentes lois donne beaucoup d'nffaires a ceux qui luy ont voulu dcmandpf quelque chose" . • � Codex Bandinus, ed. v. A Ureche în An. Al;ad. rom., II, tom. XVI, 1895, p.', ,38 . •• [{orle an nclle Besc/;ryulJf1[! von den Konigrijfun Hungal'Îen. Walacl!ien, Moldavien, Eul7arim, etc., Amsterdam (Bibl. Acad. Col. Sturzc" No. 3919), Hi87, p. 50: "De BcW'onders dczcs lund, (Moldavkn) zyngelijk de Walacher bete}' Boldaten als Boeren (B \Uern =lărani)". . •• R,:·icevld. Osservazioni inlomo la Vafachia ei la Moldavia, Nea poli, 1788, p. 12!). [163] regelui August al Il-lea al Saxoniei către comitele de Saxa laudă. mult companiile de Valahi, cavalerie uşoară, pe care .le-ar avea in. oştirea lui, spunând că ele "făceau minuni" 89, Şi cu drept cuvânt conchide Haicevici dela virtutea osta­ silor români din Transilvania, la acea a dorobantilor din. Mun­ teni2, ca unii ce tot de un neam, şi de un sânge erau. De aceea cu toate că nu găsim mărturisiri aşa de numeroase şi de obşteşti asupra vitejiei Muntenilor ca asupra acelei a Moldovenilor 90, credem că putem, urmând exemplul lui Haiceviei, trage asupra întregului neam laudele de care istoria a acoperit pc Moldoveni. De şi în deobşte toale popoarele sunt viteze, în timpuri barbare dispreţul de moarte este încă mai pronunţat decât in vremile civilizate. Pentru ea însă oamenii din timpuri pline de vitejie să recunoască o asemenea însuşire unui popor cu care adese ori erau. chiar in luptă, şi deci aveau mai curând motiv a-l ponegri decât a-l lăuda, trebue într'adevăr că vitejia lui să fi fost extraordinară. De aceea nu era decât Iiresc lucru, ca ea, chiar după o amorţeală seculară să reapară Ia lumină, atunci când prilejul i se dădu ; căci calităţile morale ale indivizilor caşi ale popoarelor sunt înnăscute şi numai prea putin modificahile prin 'împrejurările exterioare. e s Reprodusă de G. Pnervkyde in Cono. W., XXX, 1896, p. 26'7. " D 1 cni.ir Antoniu Verr: ne ius, Kovac hk h, Scriptores rerum Huruţorîcorum suinores, 1798, II, p. 103, spune' il "Moldovenii sunt lUZ i răzholnlc l der ât Muntenii" care îi întrec însă în ospette". Un raport u lui Polo Minio din 1620 spune că "puo caval'· il princ ipe valaco (muntean) 8 miI. soldati slmili �J.i Moldavl, ma 110Jl tanto valoros!", Hurrn., Doc., VIU, p. 39L [164] CAPUL IV iUOlIA !ARILOif ROMAnE DE LA MOARTU LUI unu [EL IABf paiiA LA UU A LUI PETRU HAIU 1504--1546 ISTORIA MUNTENIEI DE. tA [�ADU AL IV-LEA PÂN LA MOARTEA tUI Rţ\DU PAISIE 1494--1549 1. DOMNllLn EVLAVIOASE AI..E LUI UAInJ Al .. IfV-Jea ŞI NEAGOE llASARAB Am văzut cum, în timpul strălucitei domnii a lui Ştefan cel Mare în. Moldova, Muntenia pierde aproape desăvârşit situ­ aţia ei deosebită, şi intră cu totul în curentul istoriei moldovene. Ştefan cel Mare este acela care determină soarta ei direct sau indirect. Aşă el priciuneşte scoaterea lui Vlad Ţepeş din scaunul muntean, singurul domn ce ar fi meritat să stee şi el alăturea cu eroul Moldovei. Laiot Basarab cel pus tot de Ştefan în locul omului Turcilor, Radu cel Frumos, după ce trece la Otomani, părăsind pe acel ce-i dăduse coroana, este alungat de Ştefan, după respingerea celei de a doua năvăliri turceşti, şi înlocuit eu Vlad Ţepeş care se urcă În chip trecător pe tronul ce-l ocu­ pase odată cu atâta strălucire. După întronarea în Muntenia tot prin sprijinul lui Ştefan a nepotului lui Laiot, Ţepeluş, acesta trecând şi el în partea Turcilor este bătut de Ştefan şi alungat din Muntenia în 1481, domnul Moldovei punând în locu-i pe Vlad Călugărul care şi el trădă pe Ştefan. ajutând Turcilor la . luarea Chiliei" 1484. In zadar deci se silea Ştefan cel Mare să [165] ISTORIA MUNTENIEI 165 tragă Muntenia în sfera intereselor sale. Domnii aşteptau numai să fie puşi de el În scaunul acelei ţări, spre a trece Îndată la Turci, a căror putere creştea pc fie ce zi, cu cât Moldova, părăsită de toţi, slăbiă În a ei împotrivire. Muntenia urmă clina fatală a căderei tot mai adânci sub stăpânirea turcească, în care încăpuse acuma de atâta timp. Ştefan cel Mare se siliâ în zadar să o opriască ; să-şi facă din ea scut de apărare contra păgânului. Ea adăogeă numai greuta­ tea poziţiei lui, unind în totdeauna armatele sale cu acele ale necredincioşilor contra Moldovei care încă veghiă. Se părea că Muntenia era obosită de împotrivire şi doriă să se odihniască, şi de aceea se dădea în partea celui mai tare, unde putea spera, chiar dacă ar mai fi luptat. câştig şi nu jertfe. In curând. era însă să-i fie făcut pe voie. Ştefan coborându-se în groapă, nu mai fu nimeni care să cerce a o împiedeca de a-şi aşterne capul la picioarele Turcilor, şi aceasta se şi întâmplă în chipul cel mai deplin sub domniile pe care avem să le cercetăm, anume acele ale lui Radu al IV-lea şi Neagoe Basarab, care pe cât sunt de harnice În sprijinirea bisericei, pe atât sunt de bicisnice în pri­ vinţa politică. Radu al IV-lea cel Mare, H91--1507, aşa numit de bise­ nea, pentru care el avu multă plecare, nu merita prin nici o însuşire acest supranume deosehitor, Până la 1504 el domneşte paralel cu Ştefan cel Mare, apoi de la moartea acestuia, cu fiul său Bogdan până la 1507, când el însuşi trece din această lume 1. Că acest Radu al IV-lea era fiul lui Vlad Călugărul, aceasta se vede din un document din 16 Martie 1494 în care Vlad Călu­ gărnl vorbeşte de fii lui: Radu şi Mircea; apoi Radu al IV-lea, în scrisorile sale către Braşoveni, spune că "atâta vreme cât a fost în viaţă părintele meu Vlad Voevod, a avut pace eu Inăl­ ţimea sa domnul craiul meu, iar după moartea părintelui meu Vlad Voevod Dumnezeu să'I ierte, m'a: dăruit Dumnezeu cu ţinutul meu Tara Românească" 2. Acest domnitor din familia drăculească trăeşte În destulă linişte, adecă supus coroanei ungureşti şi lăsat, în' pace de Turci şi de Ştefan cel Mare, ocupat pe atun-vi cu luptele sale cu Polonii , Vlad Gălugărul tatul lui Radu moare in 1496 după cum spune Letopi­ seţul sârbesc in Nlcolaescu, Dac. slano-rom. p. 5 şi inscripţia zldirclrnân. Glava­ ciocul : •• murind Vlad Voevod la 6904 (1496) a Isprăvlt'o fiul său Radu Voevod". Lepădatu, Vlad Vodă Căltiqărul în CanI'. lil., XXXVII, 1903, p. 623. In 1507 nu ar fi putut spune fiul despre tatăl său, mort in 1496 "novissime defuncte", Vezi mai jos. nota 3, • Bogdan, 1. C., Doe. şi Regeste, p. 130 şi doc. din 1494. Poala Soc. Româ­ nismui, 1870, p. 156. Vezi şi un alt doc. din, 1502 reprodus in o traducere din 1692 de Nicolaescu, t. c .• pag. 9. [166] 166 JIITOR1A 'ifWMÂNIIOR şi cu încercările lui de a înjgheba liga anti-turcească, care 18tO·· vese ultimele puteri ale marelui 'domn, De şi numit de Turci, Radu este nevoit în curând, pentru a-şi asigura dcrnnia din spre nord, a călca pe urmele tatălui său şi a se pune bine cu Ungurii care, dând părintelui său adă­ postire in Transilvania, aveau în persoana acestuia un mijloc de constrângere minunat contra lui Radu, prin teama restitui­ rei lui Vlad în scaunul muntean. Intoarcerea lui Radu către Un­ guri se făcu îndată după Întronarea lui, Întru cât ram văzut din anul 1494, că se dă drept supusul regelui unguresc, şi în 1495 izbuteşte prin juruinţi de supunere şi recunoaşterea suze­ ranităţei maghiare, a face pe regele Vladislav să ordone tatălui său Vlad a ieşi din Transilvania. Aceste relaţii prietinoase ale lui Radu cu Ungurii, care ţin până la moartea lui, se vădesc din tratatul încheiat de el cu Saşii transilvăneni, care tratat întăreşte tot odată şi dovada filiaţiunei lui Radu din Vlad Călu­ gărul, cel fugit peste munţi. Tratatul sună. astfel: "Noi Radu, prin mila lui Dumnezeu domnul Munteniei recunoaştem prin această carte a noastră, că predecesorii noştri au fost tot deauna credincioşi sfintei coroane şi celor de fericită memorie regi, şi că le-au făcut tot deauna slujbe credincioase si că tara noastră este numai o parte a domniei Ungariei. De aceea 'vroim a ine ţinea pe urma predecesorilor noştri de fericită memorie, şi mai ales a fostului nostru părinte Vlad Voevod celui mort chiar acum de curând, domnul acestei domnii transalpine" 3, Radu arătând, pe când era domn, că tatul său murise de curând, reiesă că Vlad murise afară din scaunul muntean, anume in Transilvania unde căutase adăpostire după. detronarea lui din partea fiului său. Faptul că Radu vorbeşte, În tratatul cu Saşii, cu oare care pietate de memoria tatălui sau, de şi 11 detronase, nu trebue să ne mire. Tot aşa vom vedea mai târziu pe Gheorghe Ştefan, de şi alungă pe Vasile Lupu din scaun, pomenind într'un document cu destul respect despre dcrnnul detronat de el 4, la care s'ar putea adăogi şi alte exemple. Intoarcerea lui Radu al IV-lea cel Mare către Ungur], lndrumată încă din anul 1494, şi care îşi găseşte încununarea în tratatul cu Saşii, avuse de tu mare, în afară de ordinul dat de • Engel, Gescli. da wulaetiei, pi 187; Nos Radul Dei gratia Waywoda trausalpinus rccognovimus per praescntcs quod predecessores nostri sacre coronae divlsque regihus sernper fideles tuerunt , fldetlaquc servit iz ubique locorurn sernper exhiburerunt et quod etk m regnum nostr um est nu mbrum regni Hun­ garilll'. Igitur wolumus nos lmltr.rl vestigia divor um prcdecessorum nostrorum, pre. lpue quondr.m genltoris nostri Wlr d Woywodae nooissime deţuncti huius regnl nostrt transalpini domlnus", Data tratr tulul este dată de EngeJ ca 1507 de sigur greşit, întru cât VI: d murise in 1496, după cum r m văzut în nota T, , Hriwvul lui Gh. Ştef:.n din 1656 îu Uricarul, III, p. 279. [167] ISTORIA MUNTI'iNfEI 167 Vladislav tatălui lui Radu de a părăsi Transilvania, şi cuprin­ derea dcmnitorului Munteniei în legăturile de alianţă încheiate 'între regii Ungariei şi Poloniei în anii 1499 şi 1507, precum şi marea ingrijire despre ceeace ar trebui făcut cu scaunul muntean, când se află despre boala cea grea a lui Radu 5. Radu al IV-lea, temându-se de Ul mările politicei sale anti-turceşti, cătase spri­ jin În ambele puteri nordice care pe atunci puteau până la un punct să îndrăzniască a înfrunta furia muzulmană. In amăn­ două acele tratate se prevede câte un articol 'In care se spune, ci). "dacă s'ar întâmpla ca Turcii să năvăliască în Valahia, atunci noi Ioan Alhert (regele Poloniei) cu numitul rege al Ungariei şi marele duce al Litvaniei vom trebui să venim in ajutor voevo­ dului ei" 6. Cum se face de regele Ungariei se uniă cu al Poloniei spre a apăra pe un domnitor român, ei care refuzaseră sprijinul lor lui Ştefan cel Mare, este uşor, de înţeles. Dinnaintea capului lui Radu, adânc plecat sub picioarele lor, n'aveau dece se teme, ba nici chiar a se mai certa al cărui supus să fie; căci ştieau că n'a­ veau decât să doriască, pentru a-l vedea tăvălindu-seîn pulbere înnaintea amândorora, Dulce este Însă numai rodul cel oprit. Radu însă îşi luase În zadar toate măsurile spre a-şi asigura domnia din partea Turcilor, căci alt duşman mai neîmpăcat, moartea, îl suprinse pe neaşteptate În Aprilie 15087. Pe timpul lui Radu al IV-lea, istoria Munteniei devine interesantă, nu prin faptele ei politice, pe care le-am văzut cât sunt de josnice faţă cu Ungurii, pe când fată cu Turcii tributul de sânge urma înnainte a fi Închinat, ci prin desvoltarea unor tmprejurări privitoare Ia viaţa bisericească. Anume patriarhul Nifon al tonstantinopo]ei fusese desti­ tuit de Turci, fiindcă, după cum raportă nişte anale chiar ale patriarhiei, s'ar fi dat fără drept ca rudă şi moştenitorul pre­ decesorului său, patriarhul Simion, care lăsase multe averi, întărind această Înrudire a lui prin jurământul a trei martori falşi, uneltire care, fiind descoperită de autorităţile turceşti, adu­ sese mazilirea lui Nifon 8, Radu, care poate petrecuse chiar în Constantinopole şi avuse prilejul a cunoaşte personal pe Nifon, văzându-l în nenorocire, se hotărî să-i vie într'ajutor cu toată hula aruncată pe el din partea Turcilor, căreia lumea creştină. tocmai din pricina părţei de unde-i veniă învinuirea, nu-i dădea crezare, şi socotiă pe Nifon de martir şi de sfânt. Radu Vodă " R,egele VJndislav către Saşi, 12 Mr-r tle 1508, Hurrn, os«, XV, p. 180. • Doghlcl, Codex di pl., 1, p. 99, anno 1499. ApI'. 14.. 7 3 M.J 1508, Hurm., Dac. XV, p. 182, Viadlslav scrie : "Fidelis nos­ ter, mngnificus specbbl.ls R: du Wi.yvoda noster trnnsalplnus mortuus est." • Extract din H'nduri Imperii orientalis [ibri VllJ Parrstis 171.1, reprodus �!1 Mao, isi. IV 1'. 373. [168] 168 JWl'OHlA IWIlIANILOlt Care era de curând numit domn de Turci şi prin urmare în bune relaţii cu dânşii, ceru pe Nifon din surgun de Ia Adrianopole la el în ţară, ceea ce sultanul îi învoi. Nifon era Grec, si fără îndoială că el veni în tară Însoţit de călugări greci. Aceştia începuseră a-şi deschide' calea către ţările române încă de pe timpul celor Întâi domni ai Munteniei care stătuseră în cele mai bune relaţii cu biserica din Constau­ tinopole, şi care aduseseră Moldova a se pleca. acelei patriarhii odată cu sui rea lui Alexandru cel Bun pe tronul acestei ţări. Adăpostirea lui Nifon cu marea lui vază de patriarh şi de martir al păgănilor, în Muntenia, unde În curând se urcă în scaunul mitropolitan, dădu un nou avânt înrîurirei bisericei şi a clerului grecesc în această ţară 9, Nifon, cum veni în Muntenia adună pe toti egumenii şi pe tot clerul la un sobor, în care hirotonisi doi episcopi, rânduin­ du-le eparhii deosebite. Patriarhul abuzând Însă de a lui putere căuta. să încalec pe acea a domnului care nici odată n'a fost supus, în ţările române autorităţei spirituale. Innălţarea fostului patriarh peste a t01 puterea domnească trebui să displacă în curând lui Radu. Neînţelegerea Între el şi mitropolitul Nifon se ivi cu urmă­ toarea împrejurare: Radu Vodă avea o soră pe care voia s'o mărite după un boier de la curtea lui, numit Bogdan, care se vede subsemnat în tratatul lui Radu cu Saşii, ca "supremus cancelarius et sccretarius", ceea ce pe româneşte însamnă că era boierul cel mai de frunte al domnului, logofătul lui cel mare, Bogdan însă fiind însurat, Radu făcu să se rostiască despăr­ ţeniă Între Bogdan şi soţia lui, după cât se pare fără nici un motiv, şi dădu după aceea pe sora sa după favoritul său. Nifon se înfurie pentru această faptă nelegiuită, şi el care nu găsise că era lucru aşa de nedrept a-şi însuşi averea patriarhului Simion, must! ă cumplit pe sora lui Radu pentru că luase pe bărbatul alteia, şi chiar pe Radu îl dojeni i'n faţa, refuzând să recunoască tăria nouei căsătorii. . Românii care avuseseră în totdeauna aşezământul des­ părţeniei, şi abuzaseră de el după plac, în contra sexului slab, găsiră îndrăzneţ şi nepotrivit acest amestec al lui Nifon în deprin­ derile ţărei, Radu deci îi spuse că el nu mai poate sta în Muntenia, întrucât ar strica obiceiurile ei, Îi oferi o pensie pe toată viaţa 1uir·şi:-l rugă să se depărteze, spunându-i că în ceea ce priveşte căsătoria lui Bogdan, ea "a primit binecuvântarea ne la ani prea sfinţiţi arhierei" 10. .• ]VIai sus Vol. III capitolul Biserica. Biografia patr. Ni/OII în Arh. ist . 1. 2, p. 137. Vezi şi .Allollimlll românesc în Mag. ist, IV p. 234. '. Mag. ist, IV, p. 239. [169] !8T01HA MUNTIllNIEI 169 Nifon se duse în muntele Atos, unde muri puţin timp după aceea, în 1508 11. Cu moartea acestui .,sfânt" nu se. sfârşeşte lnsă influenţa lui asupra Munteniei, şi oasele "sale' trebuiau să aibă asupra acelei . ţări una mult mai mare de cum avuse via 3U fiinţă. .. - După Nifon stă pe'scaunul mitropoliei din-Bucureşti UIl călugăr sârb, neam cu regele Sârbiei, anume Maxim, pe care îl vom vedea mijlocind o pace Între Radu al IV-lea şi Bogdan. domnul Moldovei 1:!. Milmca cel Rău, 1507--1510,·· Să cercetăm întâi cine era acest nou domnitor? O însemnare din 10 Noemvrie 1508 de pe o Liturghie slavonă zice că s'a săvârşit această carle din porunca lui Mihnea, marele Voevod a toată Tara Românească şi a părţilor de peste Dunăre, fiul marelui Vlad Voevod" 13, Că acest Vlad era Vlad Dracul ne-o spune o scrisoare din 21 Iulie 1508 a regelui Vladislav al Ungariei către Sigismund al Poloniei. 'in care îi spune, că Turcii au impus domn în Ţara Românească pe "un fiu al răposatului Dracula numit Mihnea" 14, Se ştie însă că izvoarele ungureşti numiau Dracula şi pe Vlad Dracul şi pe Vlad Ţepeş, şi e vorba acuma care din doi este tatăl ·lui Mihnea, Noi credem, că tatăl lui Mihnea trebue să fie Vlad Ţepeş şi nu tatăl acestuia Vlad Dracul, de oarece, în un document din � Nocmvrie 1508, Mihnea, după ce repetă titulatura lui de "fiul tuiVladvmarele Voevod", adaogă mai jos, că "am văzut şi cartea unchiului domniei mele Vlad Voevod Călugărul". Este însă cunoscut că acest Călugărul era fratele lui Vald Ţepeş 15, Acest Mihnea Vodă din familia Drăculească vine în tronul Munteniei, cu ajutor turcesc, în contra altui pretendent din familia rivală, Băsărăbească, fiul lui Ţepeluş sau Basarab cel 'Tânăr, susţinut de Unguri, şi aici lupta între reprezentanţii celor două familii devine interesantă, fiindcă se întrupează de odată în doi competitori, care râvnesc tronul, unul sprijinit de Turci şi celalt de Unguri. Câteva documente Însemnate lămu­ resc împrejurările: Aşa mai întâi un ordin al lui Vladislav, regele Ungariei, către Emerik Czobor, Voevodul Transilvaniei, zice .,că aflând regele c'a murit Radu, Voevodul Valahiei, şi că boie­ rii şi toată ţara Transalpină, fiind În mare credinţă. către noi, II Biografia lui Nifun in ArI!. ist., 1 2 p. 140 h Viaţa mitrop. Maxim, Ibidem, II p. 65. Ureche Letop., 1, p, 148 il numeşte: Maximian. h Odobescu, in Reu. Română, 1, p. 819; reprodusă prefaţa întreagă in Bibliografia românească veche, 1508-1830, de 1. Bla nu şi Ner va Hodoş 1 p.6-7. Dobrogl« cea ndnosă de Radu al II-Ica şi stăpănită deM1rcea (mai sus vol. HI p. 69 şi 88), nu fusese încă pierdută. 11 Hurm., os«, II, 2, p. 574. 'li Nlcolaescu, Doe. slano-române, p. 12, şI 251. (Vezi mai sus, p. 139). [170] no J�'fOltrA ROMÂNn.Ol� ar dori să aleagă de voevod pe un fiu al lui Ţepeluş, poruncind lui Czobor să meargă în apărarea lor de Voevodul ce Turcii ar voi să le impună 16. Cine era Voevodul impus de Turci, ne spune scrisoarea regelui Vladislav, adusă mai sus. Din ea aflăm, ea ,,:întru cât în aceste zile Voevodul din Ţările Transalpine sau de peste munţi, schimbase viaţa cu moartea, şi Întru cât toţi boierii, după pilda înnaintaşilor lor, ne erau plecaţi şi credincioşi şi nu voiau să sufere vre un voevod în mijlocul lor, de cât Gafe ar fi ales cu consimţimântul nostru, acei boieri au fost îngroziţi, când au văzut că Turcii vin de odată cu un fiu al răposatului Dracula, numit Mihnea, pe care au fost nevoiti a-l primi şi a i se supune. Noi aveam în Transilvania pregătită o oştire a noastră, şi nu voiam cu nici un preţ a Îngădui un astfel de voevod acolo; dar el începu să se roage de noi cu stăruinţă, oferindu-ne În taină a favoriza pe Creştini, de şi este schismaiic, numai să nu-l scoa­ tem din domnie. Apoi noi ne temem ca, În cazul când am alungă pe numitul voevod, Turcii să nu vree a-l ajuta" 17, Din aceste două acte autentice şi mai presus de ori ce Îndoială, aflăm deci că un Basarab, fiul lui Ţepeluş, era spriji­ nit de Unguri în contra unui pretendent drăculesc, sustinut de Turci, care şi pune mâna pe coroană şi caută apoi a se îmbună şi cu Ungurii, spre a nu-şi primejdui domnia din partea lor. De aceea şi găsim o scrisoare a lui Mihnea către Braşoveni, III care el le aduce aminte despre vremea când m'am fost lăsat între voi şi am locuit şi trăit cu părinţii mei, precum ştiu cei ce sunt mai bătrâni Între voi, până ce a dat Dumnezeu de m'am făcut domn al Ţărei Romăneşti". Mihnea apoi se [ălueşte că "a fost firitisit de. toţi vecinii de prin prejur, Iar numai de la Saşi nu i-a venit nici o vorbă prietenească"; ba mai mult încă, se plânge "că Braşovenii ar adăposti la ei pe cei ce sunt vrăjmaşii şi neprie­ tenii noştrii". Heiesă din această scrisoare, că Mihnea trăise IIi vremuri mai de mult în Ardeal, pe când tatăl său, Vlad Ţepeş, se adăpostise acolo (înainte de 1476) 18 deci cu mai bine de 30 de ani în urmă. De aceea şi spune el, că hătrânii îşi mai pot aminti faptul. Se vede apoi că relaţiile lui Mihnea cu Braşovenii nu. erau din rele mai bune, şi ele se îmbunătăţiră numai cât mai târziu, când vedem pe Mihnea poftind pe Braşoveni să vie să cumpereceară câtă vreau din depozitele dela Câmpulung 19. '. Hurrn., Doc.. II, 2, p. 573;: "quendnl1 Iilium Wr ywodae Chypelles", Subacestnumeni Ambele scrisori ale lui Milmep, In Bogdan, Doc •. şi Req., p. 138-··-140. VezI o alia tn Hurrn., Doe., XV p. 183. [171] 171 Ce-înţeles însă să aibă cuvîntele .,de şi este schismatic" din scrisoarea regelui Ungariei către acel al Poloniei? Cu toate că terminul de schismatic, in izvoarele ungureşti, însamnă de obi­ ceiu ortodox, fără îndoială că nu acesta este intelesul ee trebue alipit de el, în documentul de care e vorba; căci nu putea să i se pară straniu regelui unguresc că domnul Munteniei să fie ortodox, de oare ce toţi domnitorii acestei ţări nu împărtăşiseră nici odată altă religie, şi mai ales nu fuseseră catolici, În cât să apară ortodoxul Mihnea o excepţie in şirul domnitorilor munteni. Cuvântul schismatic şi are alt înţeles sub pana lui Vladislav. Lui Mihnea îi ieşise vestea că se turcise, precum o face, fără îndoială coborâtorul său, de mai târziu Mihnea Turcitul (1577-1583. [585·-1591 ),şi că el îşi va fi dat arătarea de a trece la religia turcească, nu prea ar trebui să ne mire, când îl vedem, curând după ce vine în ţară, că pentru a fi recunoscut domn de Unguri, se poate preface a trece cu aceeaşi uşurinţă la biserica romană, aşa că un călugăr catolic care scrie pe la 1761 o istorie a mănăs­ tirei catolice din Târgovişte, după ce spune despre Mihnea, că ar fi ucis pe mulţi boieri, arată că "el a fost catolic şi noi stăteam prea bine în acele timpuri" 20, Anonimul românesc adaugă că Mihnea "se făcuse 'pupistaş" 21, De şi Mihnea se arătă atât de plecat Catolicizmulul, pentru a plăcea regelui unugresc, el era bănuit, că ar umbla să introducă în Tara Romănească, o armată din Turcia, ca şi legile şi religia turcească", cum spune o scri­ soare a lui Vladislav, regele Poloniei, către Sigismund al Unga­ riei, din 1 August 1508 22. Este absolut indiferent pentru înţe­ legerea pornirei boierilor în contra lui Mihnea, dacă aceste invi­ nuiri erau adevărate sau nu; destul că ele existau şi erau cre­ zute; căci În desvoltarea evenementelor, nu numai adevărul, ci şi eroarea, calcrnniea şi minciuna pot să devie pricinuitoare de fapte. Cu toate acestea Mihnea nu se îndepărtase cu totul de biserica ortodoxă, căutând să împace astfel şi cerinţele prote­ guitornlui ungur şi pe acele ale boierilor săi. Bine înţeles că o asemenea politică cu două Ieţe, luai ales În o afacere aşa de sub­ ţire ca religia, trebuia să nemulţămiască pc toţi şi mai ales pe cei din lăuntrucîntru cât ori ce concesii se făceau Catolicilor, nu puteau fi privite de Ortodoxi, de cât ca rupte din drepturile lor. Că Mihnea se îngrijâ şi de religia ţărei, se vede lămurit din împre­ jurarea că el sfârşeşte tipărirea Liturghiei slavone, amintită ffillV sus 2;). Dar 'această abatere, măcartntru cât va a lui Mihnea Voevod, de la credinţaţărei, fi. fost numai o parte din păcatele, Arlt. ia., I, z, p. 4'7. " Mag. ist., IV, p, 2'17. "Se făce'l Mihnen Vad,!'t paplstaş. AlllnciJinenn Ullş.(urii şi Sayll legea paplstăşer sr ă ". 2. HIll m., Doc., II, 2, p. 575. ", !\lL i sus, nota 13. [172] 1711 ISTORiA ROMÂNILOF: mult mai grele ce-i se puneau în samă. Cronicarii şi anume autorul : biografiei patriarhului Nifon, destul de bun cunoscător al întâm­ plărilor contimporane muntene, pe care le descrie, face din Mih­ nea Voevod unul din cei mai cruzi tirani. ,�Cum apucă domnia. zice el, îndată se desbrăcă lupul de pielea cea de oaie şi-şi astupă urechile ca aspida şi ca vasiliscul, iar arcul şi-l încordă şi găti săgeţi de săgetat şi sabia şi-o fulgeră şi mâna şi-o întărtă spre rane. Şi prinse pe toţi boierii cei mari şi aleşi şi-i munci cu multe munci cumplite şi le luă toată avuţia şi necinsti jupânesele şi. fetele lor înnaintea ochilor lor. Aci unora le tăie nasurile, şi bu­ zele, pe alţii îi înnecă şi pe altii îi spânzură" 24. Nu am da crezare acestor crime puse În sama unui dom­ nitor, ştiind ce uşor se Încruntă pana cronicarilor pătimaşi-­ dacă însuşi Mihnea nu le-ar fi Întărit .în parte prin pisania ce a pus să i-o sape pe mormăntul lui, încă înnainte de a se cobor] în el. In ea, Mihnea pare a ne spune, de dincolo de moarte, cum: i\coperitdomniam eu. de cinste şi multă şi mare In Il părintelui scaun cu straşnicul şchiptru în mână Toată-a mea ţară, de mine, In tremur imi sta In picloare Si - se temea u de-al - meu nume pân' şi vecinele ţări. Hoţilor moarte fusesem. tâlharii simţise al meu biciu,· Ţineam puternic in mână, a .cumprnei drepte .greu palos Când mă aruncă din scaun cea gintă mult tnselătoare. Care pe Turci sprijinită mă 'ndcpărtă la Silbiti "". Dar apoi măcelul boierilor este confirmat de o scrisoare a Braşovenilor către Săhieni şi de un Minei păstrat la Sofia, in care se ceteşte notita că "s'a scris În anul 7017 când a ucis Mih­ nea Voevod pe boierii munteni" 26. Care fuseseră însă motivele acestei asprimi a lui Mihnea v Tot biografia patriarhului Nifon va răspunde la această Între­ bare. Ea începe a povesti întâmplările acestei domnii, prin ară­ tarea, că după moartea lui Radu, "boierii nu se puteau învoi pe cine vor pune domn; că unii ziceau să fie cesta, iar alţii cela, şi era gălceavă şi ceartă între dânşii" din care spuse se vede că erau cel puţin două partide care susţineau candidaţii deosebiţi din care acea ce susţinea pe Mihnea ieşi învingătoare cu ajutorul Turcilor, apoi sprijinită şi de Unguri. Se vede Însă că în deose­ bire de ce se făcea altă dată, când boierii partidei protivnice închinau steagul, îndatăce simţiau bătălia pierdută, ei urmară '" Arh. ist., 1, 2, p. 140. u Reprodusă de Engel, Geschichie der Wa;lacll,?y, p.193, Ea este redactată tatlneşte. Iată două versur i : Praedonurn Iueram domltor, furumque ilagellum .Iustrtlam fortiter rigido ense colens. '. lorg'1, Studii şi' âoc., III, p. XLIII. [173] ISTORIA MlJNl ENlEl 173 de astă dată mai departe, şi după Întronarea lui, a duşmăni pe Mihnea, ceea ce aprigul domnitor le răsplăti cu foc şi cu sânge. Cine erau Însă boierii nemulţumiţi cu domnia lui Mih­ nea'? Aici biografia patriarhului Nifon devine cu deosebire inte­ resantă, .când ne destăinueşte, "că ei se 'ţineau de un neam, care era mai ales şi mai temător de Dumnezeu, cărora le era numele de moşii Banoocţi, adecă Băsărăbeşti ; pre ei i-a muncit cu felurite munci; pre unii i-a şi omorăt", Această pri­ gonire era îmbinată cu una împotriva acelor ce bănuiau domnito­ rului sprijinul încuviinţat Catolicilor, de oare ce aceeaşi cronică ne spune că "preoţilor de prin sate tuturor le-a tăiat nasurile, spre batjocura bisericei, şi se ispitiă şi se sfătuiă să ardă pe toţi egumenii de la toate mânăstirile" 27. Arătarea, cu toate exage­ rările ei, trebue să aibă un fond de adevăr, dacă. ne gândim la mulţămirea Catolicilorcu domnia lui Mihnea. Dar să vedem acuma de unde şi ce era această familie a Banoveţilor sau Basarabilor? Numele de Banovăţ, diminutiv slavon din ban 28 ne îndreaptă numai decât către banatul Craio­ vei. Această familie mai poartă În documente şi cronicari alte două numiri, aceea de familia Pâtuulească, de la unul din mem­ brii ei cei mai de seamă, Pârvul cel Bătrân, banul Craiovei. Al doilea nume al ei se trage de la oraşul în care ea trăia, �i mem­ brii ei erau cunoscuţi sub numele de boierii Craiooeşti. La tim­ pul când am ajuns, aceşti membri erau: Barbu, banul Craiovei, Preda vornicul, Pârou, mare vornic, Danciu comis, Radu pos­ telnic, Neaqoe postelnic şi Drăqhici, fără titlu de boierie cunoscut. Ca membrii răposaţi, găsim amintiţi În un document din 1501 pe Barbu, Vlascan şi Neaqoe. Acesta din urmă este arătat de alt document din 1588 ca tatăl celor 7 fraţi enumăraţi mai sus, de unde urmează că Barbu şi Vlascan să fi fost sau bun şi străbun sau unchi, fraţi de ai tatălui, Neagoe. Afară de aceşti naintaşi ai Craioveştilor din vremile lui Mihnea, documentul din 1588 mai aminteşte şi de răposatul Pârvu, din vremea altor domn] bătrâni 29, nu se ştie pe când, dar în ori ce caz începătorul sau personajul acel Însemnat care a dat numele întregei familii. Se vede, din această enumărare a membrilor în viaţă pe timpul lui Mihnea, că familia Pârvulească er�1 puternic inrămnrată l'i �. -,iril. ist., 1, 2 p, 140. citată, reprodusă şi iri Cronica anonimă, In JViag. ist., IV, p. 243. Căpitanul. Ibidem, 1, p. 112. arată pe p:\rtidul boierilor ncmul­ ţărnlţl cu cuvintele: "Banul Barbu Cratovescul cu rudeniiJe lui şi cu altă ceată . u' M ; jos, revenim asupra chest.iei în voI. VI, cap. Sporul tnriurirei grec(:�li. V('zi şi mai sus, p. 128. " Asupra acesteia mai multe Ia sfârşitul vol. VI al acestei scrieri, suh capitolru "Arta" . • " Căplt.nul spune dt'spl'l' ea în 1I1ag. ist., I, p, 152: .,In scurte cuvinte In ttune nu se l'a mai aţtă alta ca aceusta", LI' blogrs.Iia patr , Nifon e.dr ogă : "rşa vom putea spune eu adevărr.t că nu este rsa nu.re şi so bornk ă ca Sionul care'J făcuse Solomon, uit i ca S-ta Sofie care o făc il Iustlnk.n tmpăratul ; iar ca frumusetii este mai pe deasupra decât acele". Arh. ist., 1, 2, p. 148. �;ă sfin!irca s'a făcut in 1520, vezi poftirea la această serh-rc din par tea Iti.; Neagoe Vod.i'i către Braşoveni, 26 Apr, 1520. Hurrn., Doc., XV, p. 243. [183] JS'.l'()RUMUNTENJF:J Neagoe Basarab se hotări să facă iarăşi o serbare strălucită, găsind prilejul de a multămi din nou gustul său pentru ceremo­ nii religioase. El pofti mai întâiu pe iubiţii săi �umcni de la mânăstirile Atosului, prin o învitare îndreptată către Gavril Protul, autorul biografiei lui Nifon, de la care împrumntăm aceste preţioase amărunţimi : şi "acesta chemă pre toţi egumenii de la mânăstirlle cele mari, de la Vatoped, de la Iver, de la Chilan­ dar, de la Xeropotam, de la Caracal, de Ia biserica lui Alim­ pic, de la Coltumuz care este lavră românească, de. la biserica !ui Filoteiu, de la Xenof, de la Zograf care este Javră bulgărescă, de la Simenca, de la Dochiar şi de la lavra rusească Pandocra­ tor, de la Costamunit, de la Sf', Pavel, de la Dionisie, de la bise­ cica lui SL Grizorie şi ele la Simion Petra. Acesti egumeni toţi veniră la igheÎr'lOnul Neagoe În Tara Homăncascăc cu Gavril . Protul care fu zis mai sus. De aici chemă domnul şi pre Teolipt patriarhul Ţarigradului, şi cu dânsul pe patru mitropoliţi : de ia Serisin, de la Sardica, dela Midia şi de la Mitilene, şi chemă încă pe toti egumenii din Ţara Românească, şi cu tot clirosul împreună, 'la ighemonul Neagoe" 56. Dacă ne închipuim că toţi aceştia, patriarh, mitropoliţi, egumeni, preoţi, nu veniau sin­ guri ci însoţiţi de oamenii lor de slujbă, cu atât mai numeroşi eu cât rangul eră mai mare, atunci nu vom găsi exagerat numă­ rul de 1000 de feţe bisericeşti ce se spune din tradiţie că au fost faţă la sfinţirea bisericei. Din aceştia o mare parte erau Greci, din care mai mulţi fiind aşa de bine trataţi şi primiţi de Nea­ goe, rămaseră pe lângă el şi după săvârşirea ceremoniei, cu toate că biografia lui Nifon ne asigură, că după ce se mântui târnosi­ rea bisericei "ei se duseră toţi care pe Ia locul său" o?" De la acest domn mai ales credem că s'a introdus obiceiul de a se Închina mănăstirile ţărei către acele din Răsărit, punân­ du-se sub protecţia unei mai mari sfinţenii, împrejurare care atrase tot mai mult pe Greci în 'ţările române, şi aduse chiar înnainte de timpul Fanarioţilor mai toate mânăsti-lle ţărei, cu uriaşele lor avuţii, in mânile călugărilor străini fiS. Rezultatul domniei lui Neagoe fu fatal Munteniei. Chel­ tuelile exagerate făcute cu trebile bisericeşti sărăciau poporul, pe când în privinţa politică ţara era într'o mare înjosire. Tribu­ tu! de sânge urma în nainte a se lua din ţară, iar acel de banii se sporiă mereu. Către Turci slugărie înjositoare, către Unguri închinare, după principiul bisericesc, pe care-I practici! cu. toată ,. Arh. isi., 1, 2, p, H9. ,. Ibidem, p. 150. ,. Eng:l, Ge.5Clz. Val! SemieIl und Bosnien, p. 454. Despre scrierile lui N®3gQ\O . Filia­ ţia aceasta reiesă din două documente, 'unul din 16 Iulie 1538, din care se vede că Radu dela Afumaţi era fratele lui Radu Paisie, iar Radu Paisie, care se mai numiâ şi Petru din Argeş, in un alt document din 23 Fevruarie 154D, se dă drept fiul mare­ lui Radu Voevod 70. Atât Petru din Argeş cât şi Radu de Ia Afumaţi erau deci fii lui Radu Voevod cel Mare şi deci din fami­ lia drăculească, şi de aceea el la începutul domniei este duşmănit de Pârvuleşti ; căci spune Radu în o scrisoare a lui către Braşo­ veni, că "cu vointa lui Dumnezeu am sosit în tară ; dar Pârou­ leşiii vor să se baia cu domnia mea şi foarte ne pregătim de răz­ boiu, Turci mulţi nu au; dar se făleşte Badea (adecă Bădică Voevod, fratele lui Radu de la Afumaţi, care Bădică lucra ală­ turea cu Părvuleştii contra lui Radu), că va îndupleca pe san­ giacul din Vidin şi pe sangiacul din Nicopole să se lupte cu dom­ nia mea, şi dacă mi se va întâmpla vreo sminteală, ei vor veni Împreună cu Badea până în ţara Bârsei şi până în ţara Ardea­ lului şi la Braşov". In urma acestor veşti se roagă de Braşoveni să-i vină în ajutor 71. Radu de la Afumaţi avuse de sus-ţinut grele lupte cu Mehmet-Bei : fusese bătut în primele întâlniri şi fugise cu mulţi oameni în Braşov. Voevodul Transilvaniei Zapolia veni în Bra­ şov, pentru a ajuta lui Radu 72. Nu ştim ce Însemnătate a avut ajutorul unguresc în crân­ cenele impotriviri ale lui Radu de la Afumaţi contra lui Mehrnet­ Bei; dar este netăgăduit că Hadu a dus o luptă din cele mai înverşunate contra acestui Român renegat, Inscripţia pusă pe mormăntul lui, care, nu e vorbă, poate a umflat lucrurile, spune că a susţinut lupte "la Glubavi, la Şteîani pe Neajlov, la Clejani . •• Mai jos la capitolul: Stetan cel tânăr • •• Nlcolaescu, Doe .. slaoo-româue, p. 65 • •• Citat de Nicolaescu.v. c .• p. 51 şi 65. ef. un doc, din 1520 !I1.j 111. punncat in COlJ.l). lit., XXXVI, 1902, p. 1036--1043. Il I. Bogdan, Dac. şi Re(J .• p. 170. _ rs Din socotelile Bra şovul ul pe 1522. Hurrn., Doc., II. 3, p. 417 (pe la St. Gheorghe). Asupra acestor texte a atras luarea aminte d. Conduratu, l.c., p, 246. Corup. un doc, din 1521 Oct, 25 lbid., XV, p. 255: Vladissnm Wayvodum oumino Mechmet hecll cum servitoribus ilJius inlcrfctisset". [188] t88 ISTORIA ROMANrLOR la Ciocăneşti, la Bucureşti, Ia Tărgovişte, la râul Argeşel, la Alimăneşti pe Teleorman, la Grumazi, cel mai iute din toate războaiele, purtat cu 7 sangeacuri, Ia Nicopoli, la Şiştov, sub cetatea Poenarilor, la Gheorghiţa, iar la Bucureşti, Ia Slatina, iar la Bucureşti, la Rucăr 73 şi În sfârşit la, Didrih". Apoi inscrip­ ţia adaogă, ca şi când Radu Vodă ar vorbi el însuşi din mormânt: "Şi atunci m'a dăruit Dumnezeu cu stăpânirea şi schiptrul ţărei şi m'a încins cu caftan mohorât şi cu cunună m'a Încununat şi cu cinstea bogăţiei şi cu multă mărire de dar aducătoare şi cu mulţimea oştilor fiind încunjurat şi la mulţi am Întins mână de ajutor cu îndurare. Acum zac singur aci într'acest mic mor­ mânt, aşteptând glasul Arhanghelului, cea de pe urmă trâmbiţă, învierea a toată lumea şi a stihiilor primenire. Rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vină după mine să păzească. acest mic loc de odihnă şi casă a oaselor mele ca să fie nestricat" 74. In o altă inscripţie pusă în amintirea sâvârşirei bisericei lui Nea­ goe, Radu adaugă că "m'a înnălţat Dumnezeu pe scaunul dom­ nesc şi s'au năpădit Turcii cu multe greutăţi şi erau să iee ţara noastră, şi s'a ridicat domnia mea şi cu boierii, multe războaie apărând, câte odată fiind goniţi şi câte odată gonind, până când puterea şi ajutorul celui de sus ne-a dat biruinţă" 75. Şi În adevăr în 1523 regele Ludovic scrie lui Sigismund al Poloniei, că "au venit veşti din Rodos despre faptele şi noroa­ cele Cezarului cum şi despre fericita Întoarcere a voevodului Valahieişi de alungarea lui Mehmet-Bei săvârşită de domnul voevod valah" 76. După mult sânge vrărsat, Radu încheiase pace cu Turcii şi fusese recunoscut în domnie 77, de care foarte se bucurară Braşovenii care nu se mai temeau a fi �xşpllşi şi ei la prădăciuni, din pricina încordărei dintre Radu şi Turci. Bucu- ", Pentru lupta de la Rucăr, avem un doc. al lui Mlhnea cel Rău care spune că R.adu Voevod a dăruit lui Dragu spătarul satul Comantl pentru că l-a slujit cu vărsare de sânge la Bran (lângă Rucăr) când s'a fost lovit Radu Vodă cu Turcii", Nicolaescu, 1. C., p. 35. 7' Piatra din 1529 pe mormântulJul Radu de la Afumaţi reprezintă pe domn călare, cu topuzul in mână şi mantia fâlfâlnd în vânt (mai jos, p, 192). Biserica episcopală a mânăstirei Curţei-de-Arqcş, Bucureşti, 1886, p. 46. Cronicarul Căpitanul şi Cron. anonim amintesc numai luptele de la Glubavt, Clej anl şi Grumaz) (Maq. ist., 1, p. 160; IV, p. 268-269). Un alt doc. din 1569 spune că Radu a luptat cu Turcii păgănl, cu Mehmet-Bci ca să nu domnlască Turcii în Ţara-Româ­ ne-ască, Nlcolaescu, Doe. slaoo-rom., p. 278. ,. Biserica episcopală, p. 45. '" Hurrn., Doc., If, 3, p. 428 . .. Ibid., p. 449 (din socotelile Brnşovululj : "item Mugo;; boyaron re­ J[cf.enti honarn pacem tlrmatam domini Radul waywodae Transulplnensls cum Caesure Thurcorum,preboIlO D.UI\tio panT\ura datum pro flor, 3; .cf. Condnrs.tu ! '.C., p. 247. [189] IS'l'ORlA bllU!\,'TENIEI ria însă nu ţintI mult; căci în curând sosi ştirea că Radu fusese scos şi înlocuit cu Vladislav Vodă 78. Vladislav al IH-Iea,i52;J-152G.-- Care să fi fost pri­ cina acestei grabnice răsturnări a unui demn ce se măntinuse Ia început cu atâta energie în contra Turcilor, nu se poate şti, din lipsă deplină de izvoare 79, Vladislav în 24 Iulie 1524 dă un hrisov prin care întăreşte ospiţiului de bolnavi de la Sân-Mi­ treni şi celui de săraci de la m 'măstirea Argeşului, nişte hrânze­ turi ce se cuveniau domniei. Boierii ce adeveresc acest hrisov sunt: Pârvul ID3re Ban de Craiova, Jugureanu mare vornic, Teodor mare logofăt. Caipo vistier, Drăgan spătar, Bădica comis, Şărban stolnic, Drăgan postelnic şi Trifu. logofăt 80, Se vede deci că Pârvul Banul era în bune relaţii cu Vladislav, ca unul ce era din ramura băsărăbească, fiu, nepot şi strănepot al Vla­ dislavilor Basarabi ce se perindaseră pe tronul Munteniei. To­ tuşi prietenia aceasta era numai aparentă, căci Căpitanul ne spune întâiu, că, "Pârvul banul Craiovei a venit cu oamenii săi de s'a închinat lui Vladislav Vodă 81; apoi că Vladislav Vodă, vrând să puie alt Ban, a zis să facă pe Pârvu banul, postelnic mare, şi să fie în toată vremea lângă dânsul la sfat". Cronica anonimă însă dă pe faţă gândul adevărat al lui Vladislav, anume că "a vrut să-şi bată joc Vladislav de Pârvu banul şi că acesta mâniindu-se a fugit cu oamenii lui la Craiova şi peste scurtă vreme s'a gătit de oaste şi a venit de s'a bătut cu Vladislav Vodă şi a biruit pe domn şi l'a gonit peste Dunăre" 82. Faptele stau cam altfel: anume, în contra lui Vladislav, se scoală întâiu acel Bădică Radu, fratele lui Radu de la Afumaţi duşmanul lui şi aliatul Pârvuleştilor de la începutul domniei. Acest Bădică Radu se arătase întâi mulţămit cu. domnia lui Vladislav Vodă, "demn creştin de legea noastră; dar începând (Valadislav) să omoare pe boierii cei de frunte şi bătrâni ai Ţărei­ Româneşti, ... n'au voit să se lase să le piarză capetele şi l'au primit pe el Bădica să le fie demn. Mai departe spune Bădică in interesanta lui scrisoare către Braşoveni, că s'au închinat ,. In 9 M tiu 1523 vice-voevodul Ardealului scrie Braşovenilor despre primirea ce este a se face fugarului Radu Vodă, Hurrn., Doc., XV, p. 267; cf. Mag. isi., r, p. 165. Hurrn •• b«, II, 3, p. 449 şi Nlcolacscu 1523. doc, de la Via­ dislav Vodă. p. 253. ,. Anon. rom. in Mag. ist., IV, p. 270, spune că ducându-se Radu Vodă la Ţarigrad ca să se împace cu Turcii, Sultanul I'ar fi retinut in închisoare, după păra lui Mehmet-Bey şi ar ridat domnia lui Vladislav, Această ştire contrazice tnsă toate documentele aduse despre împăcarea lui Radu cu Turcii. •• Arh. ist., 1, 1, p, 104. Bădlca comlsuleste arătat de Cron, anon., în Mag. isi .• IV. p. 268, ca "văr prea mare" (primar) al lui Bvsarab Voevod . • , Căpitanul în Mag. isi .. I, p. 165, Cron. anon. Ibidem, IV, p. 270. "" Căpitanul, ibidem. p. 270. Doe. care constată fiJiaţia lui Vladislav tnNicolaescu. (1n DoI', SRarJo·Rom., P[l�. 25:J-54). [190] IHO 18TOlHA ROM.i!.NH.Olt tnnălţimei sale craiului şi părintelui său Ianoş Voevod (Zapolia), şi a trimis şi la împăratul turcesc pentru steag; dar iată că s'a rădicat nu de mult. din m'jlocul şi eu tăria voastră, un vrăjmaş asupra capului meu, Radu voevod (de la Afumaţi) şi a venit să-In] piarză capul. Ştiu erl va grăi multe vorbe rele şi deşarte' către dcmniile voastre, cum că dcmnia mea aş fi aşezat pe Turci in 'fara­ Românească ... , cleei n'am adus noi pe Turci în ţară, ci ei singurii au intrat, cum au intrat În alte ţări mai puternice decât a noas­ tră .... Lăsaţi pe acel vrăjmaş şi nu-i mai daţi ajutor ... căci vom avea şi noi ajutor, deacolo de unde ştim că putem să avem" 83 Tot in acelasi sens scriu si boierii lui Bădica Radu, în 1{) scrisoare către Braşoveni : "Ştiţ't bine ce s'a Întâmplat cu Tara­ Rcmânească şi eu noi, până ce a venit de la Poartă Vladislav să ne fie domn. Noi am: văzut hine atuncea, că era înteles cu Turcii să ne piarză capetele, ci ştieam de mult printre 'noi un adevărat fecior de domn, pe Radu voevod (Bădica Hadu) şi ram luat pe el s�Î 1H:' fie domn după lege ... Dar este acolo între voi, Radul vocvod (de la Afumaţi) şi până acuma cât a petre­ cut el Între voi, eu ştiinţa noastră a tuturora a petrecut, căci intrasem in mânile vrăjmaşului şi ne gândiam numai cum aveam să ne mântuim ele el; dar de când am scăpat cu toţi teferi şi! am venit şi ne-am adunat împrejurul domnului nostru ... , (Bă­ dica Radu) nu mai vrem nici de cum ca Radu voevod să mai petreacă Între voi" "". Cât timp boierii se aflau sub tirania lui Vladislav Voevod, vroiau să recapete pe Radu de la Afumaţi Bădica Radu care se afla Însă În Ţară-Românească, ademenin­ du-i să-I iee de demn, ei nu mai au nevoie de Radu dela Afumati şi cer dela Braşoveni să-I alunge dintre ei. ' Şi Radu dela Afumati arată lucrurile ca astfel petrecute, când spune, în o scrisoare către Braşoveni, că "mai întâiu a venit Vladislav Voevod in Ţara-Românească, iar asupra lui s'a râdicat Bădica Voevod şi a trimis pe boieri la Poarta împără­ tească săi aducă steag şi pace. Şi'i aduseră Turcii steag. Dar când era să-şi primiască steagul in mână, Turcii i-au tăiat capul şi împreună eu el au tăiat şi 10 boieri". In altă scrisoare adaogă că lui Radu de Ia Afumaţi "i'a venit răspuns de la Turci să meargă împreună cu boierii la vadul Giurgiului, să-i dee steagul; dar el) el neavând încredere în. păgâni, le-a răspuns că boierii s'au îns­ păirnântat şi nu pot veni" 8[,. 8" Bogd .. n , Doc, si Iteqeste, p. 167··--169. Scrisourca datu t ă numai din 19 Ianuu'Ie, este de sigur din 1526, nu cum o pune d. Bogdan din 1524, de oare ce in 1')21, Iulie în 21. d)lll!1ia în Mtlilt.enia Vladislav Vodă; vezi mai �us, p, pree, '(IUN'rENIBI --------------- 195 l\1.oisi, 152!J--.1530. - La moartea lui Hadu deja Afumaţi se scoală un Basarab al cărui nume de botez nu ne-a fost păs­ trat, pentru a pune mâna pe tronul muntean. Acest Basarab este însă arătat, de o scrisoare din ti Ianuarie 152H a naţiei săseşti către impăratul Ferdinand, prin care cere ajutor, ca "fiul celui din urmă Basarab" 95, deci ca fiu al lui Neagoe. O dovadă indi­ rectă a încercărilor lui ne este dată de socotelile Săbiului, cari spun, sub data de 16 Martie 1529, că "s'a trimes Ion Kinezul în Valahia spre a vedea pe noul voevod (Moisie), a cerceta cuge­ tele boierilor asupra domnitorilor şi ce gând an Turcii cu voe­ vozii existenţi'": iar la 30 Aprilie se trimite aeelaş personaj în Muntenia, spre a vedea "dacă Turcii s'au dus dela Moisi voevod" 96. Notita vorbeste de doi voevozi, fiindcă al doilea erâ acel Basarab care fusese ucis În curând, fără îndoială de aceiaşi boieri care pusese. capăt zilelor lui Radn 97. Moisi, proteguitul Turcilor, rămâne deci singur domnitor. El este fiul lui Vladislav Vodă din Hi24, după cum o arată am­ bele cronici muntene, şi după cum se adevereşte lucrul dintr'un document al lui Moisi din 1529 Mai În 12, în care el se dă drept fiul marelui şi prea bunului Vladislav Voevod 98. Moisi este în rele relaţii cu Saşii Ardealului, care refuza­ seră închinarea lui Zapolia, omul Turcilor. Voevodul trimite chiar o expediţie peste munţi, pentru a ocupa două cetăţi : Vintul şi Vurparul (Borberek), La această expediţie se abate gândul lui Moisi într' o scrisoare către Braşoveni în care le spune: "Dar domniile voastre n'aţi voit nici cum să vă închinaţi craiului Ianoş (Zapolia). Astfel am făcut domnia mea, după porunca împăratului turcesc, şi am trimis domnia mea pe boierii şi oas­ tea domniei mele în ţinutul Ardealului şi mult rău şi pradă au făcut" !J9. Boierii pe care îi trimisese Moisi împotriva Saşilor erau Neagoe Vornicul şi Drăgan Postelnicul, acei ce'i deschiseseră calea spre tron prin uciderea lui Radu dela Afumaţi. După ce însă expediţia turcească îndreptată contra Vienei Ia 1529 cade. Moisi se pleacă către Ferdinand ceea ce'i slăbeşte poziţia lui la Poartă. Boierii drăculeşti între care tocmai Neagoe şi cu Drăgan, ----------- s s Colecţ ia de documente a Iu i Schuller în Archiu Iflr siebenbtirqische Lan­ deskunde, XXVI, 189-1, p. 628 . •• Hurm., Doc. XI, png. 852. _ ", Nu cum crede d , Iorga Studii şi doc., III, că pe acest Basarab "îl vor fi tăiat Oltenii", de oare ce nu este de crezut ca un Basarab să fie ucis de Olteni. " Căpitanul JUag. isl., I, p. 166 şi Croti. Anon. ibidem, IV, p. 271. Docu­ mentul în Arh. ist., J, 1, pag. 39 . •• Bogdan. Doc., .�i Rcn., p. 174. Acest Vladislav, tatăl lui Moisi, nu poate fi Vladislav II, domnul dintre anii 1449--1551, căci este prea îndepărtat in timp pentru a 'I fi tată. Acest Vladlslav este de sigur domnitorul efemer dintre cele don:'i domnii ale lui Radu ciI" la Afurnaţ i. [196] 196 ISTORIA ROMANILOR se folosesc de această schimbare pentru a porni uneltiri contra lui Moisi. Acesta atunci strânge iarăşi legăturile cu boierii craio­ veni, dând pe sora lui. în căsătorie după Barbu Banul Craiovei şi ucide la masa nunţei pe cei doi boieri trădători 100. Intoarcerea lui Moisi către partida băsărăbească căreia el aparţinea prin naşterea lui, îndeamnă Însă pe ceilalţi boieri drăculeşti ce nu fuseseră măcelăriţi, să alunge pe Moisi din Muntenia. Fugind la Braşov el revine cu o oaste; dar e bătut şi ucis de Vlad, la Viişoara, împreună cu cumnatul său, Barbu hanul Craiovei 101. Vlad al V-le Inneeatul, 1530-1532. - Vlad este fiul lui Vlăduţ, domnitorul dintre 1510-1513, după cum ne spune un document din 26 Iunie 1588, în care Mihnea Voevod spune că "a trecut în pomelnicul mănăstirei din Deal şi pe VIăduţ Voe­ vod, părinte 1 lui Vlad Voevod Innecatul. Alt document, din 12 Fevruaric 1583, întăreşte această filiaţie 102. Dar acest Vlad nu domneşte mult timp şi moare din o întâmplare, înnecându-se în Dâmboviţa în 1532, de unde i se trage supranumele lui ose­ bitor 103. După Vlad Innecatul veni un alt Vlad, cunoscut cu supra­ numele de Vintilă. Vlad al VI-le Vintilă, 1532---1535. - Asupra acestui dom­ nitor avem ştire că era din oraş din Slatina. Cronicele chiar ne spun, că "Vintilă era judeţ din acel oraş" 104. Vlad Vintilă era fiul lui Radu ce] Mare, de oarece, într'un document al său din 29 Decemvrie 1532, el vorbeşte de moşul 10' Socotelile Săbiului In Hurm., Doc., XI, p. 853 : "Belliductoribus Trans­ alpinlensîbus Nago Vdwornyk et Dragan pozthelnik". Corup. Osterrnayer, Kro­ nik, în Deulsche Futulqrubeti von G. I. Kemeny, 1839, p. 15. Căpitanul, Mag. ist., 1, p. 166 şi Anonima Mag isi. IV p. 271 nu cunosc relaţiile de Ia Inceput între boierii ucigător! ai lui Radu dela Afumati şi Moisi, şi spun că Moisi al' fi ucis pe aceşti doi boieri spre a răzbuna moartea lui Radu, ceea ee este cu totul neexact, 101 Cronicile citate. O scrisoare a lui Marcus Pemtlinger către Mar tin Sy­ donius din 6 Noembrte 1530, tntăreste spusele cronicarilor, Archio Iar siebenbtir­ qische Laruieskunde, XXVIII, 1898, P: 302: "und Maylad folkh mit sambt dem ausgetrfebenen Moyzes Wayda in die Walachey gezogen und Moyzes Wayda wiederumb in das Regiment elnsetzen ha ben vellen, da sind die Walachen, der neu Wayda tind die Boieren mit den ganzen La nd autgebesen und mit HUf der Tiirken, und haben den Moyses Wayda erschlagen", (Colecţia de documente fi lui Schuller). Asupra lui Moisi vezi monografia d-lui Ursu publicată in Analele Acad. române, 1913. 1'2 Nicolaescu, Doc. slalJo-române, p. 247 şi 262. 1" Ostermeyer, Kronik, 1. C., P: 195: "Als der Vlad "Vayda sich einmal voll gesoffen, ist el' in \Vase,!' samt dem Ross ersoffcn". Mort in Dec. 1532, Soco· trlile Brasovului, Hurm., Doc., II, 4, p. 37. 1 .. eron. anon., Mag. isI., IV, p. 271 şi Căpitanul, Nlag. isi., 1, p. 168. [197] ISTORIA MUNTENIEI 197 (bunul său) Vlad Voevod Călugărul, după cum se ştie, tatăl lui Radul cel Mare 105. In două documente, unul din 22 Fevruarie 1531 şi celălalt din 12 Septemvrie 1534 şi pe peceţi, el se întitu­ lează : Iw Vlad Voevod, fiul lui Radu Voevod şi domn" 106. Vlad Vintilă era deci fără îndoeală dintre Craioveşti, cauza pentru care găsim în hrisovul lui, din 12 Februarie 1573, pe "Hamza ca marele ban al Craiovei 107, nume cu totul neobişnuit în familia Pârvulească şi care Iasă a se înţelege că bănia fusese zrnulsă de la deţinătorii ei obişnuiţi şi dată unui boier cu totul nou în Olte­ nia. Curând însă după aceea, vedem pe Vlad Vintilă reintorcăn­ du-se către Craioveşti, de oare ce în documentul său din 3 Apri­ lie 1534; enumără între boieri întăritorii, pe lângă Toma banul şi pe jupân Barbu, fiul lui Preda, mare ban de Craiova" 108. Cro­ nicarul anonim, pe cât şi Căpitanul, ne mai spun că Vintilă merse într'un rând la o vânătoare, în spre Craiova, pentru a vâna cerbi şi alte vânaturi. Această preumblare a lui Vintilă către Craiova poate fi înţeleasă ca o întărire a îrnpăcărei lui cu Craioveşti. Boierii Munteniei Mari începând a ,.,murmurisi" (rostire împrumutată dela un cronicar moldovean) şi domnul înţelegân­ du-se cu Craioveştii ca să facă şi ei o tăiare, precum făcuse Ia început în rândurile Craioveştilor - boierii Munteniei Mari apucă înainte şi, tocmai la vânătoarea aceea pe care o organizase, nu fără scop, Vintilă Vodă în părţile Olteniei, vânează ei pe marele cerb În pădurea întunecată a rivalităţilor pierzătoare de ţară. Astfel pieri Vlad Vintilă în 1534 sau 1535 109. Petru Paisie, 1535---151t6. - Cele petrecute cu prilejul întronărei acestui nou domnitor şi a luptelor ce avu de susţinut pentru a dobândi tronul, vin să întăriască mersul domniei lui Vlad Vintilă, început cu Drăculeştii şi sfârşit cu Băsărăbeştii, Dar acest Petru Paisie se înfăţişează în istorie şi sub alt nume, al cărui raport către aceeaşi persoană trebue limpezit, pentru a se socoti tot asupra lui ştirile conţinute în documentele cu cele două nume ale sale. El era călugăr, egumenul mânăstirei Argeşul, şi din călugărie se numiâ Paisie, iar numele lui de botez mirenesc era Petru, dar în domnie i s'a schimbat numele şi i '., Reprodus de Nicolaescu, Doc. slaoo-rom., p. 238--239. ". Ibidem, p. 242, 247 şi 261. . . . . 101 Nicolaescu, 1. c., p. 264. Acest Hamza banul este amintit în o 'scri- soare a lui Vlad Vlntilă, din 1533; Ft'bt.12,. N. Iorga, Studii si Doc., III, p. XL. 10' Nlcolaescu, p. 4. . . , li' Socotelile Braşovului, 12 Iunie 1535: "Vlad esse interr-em ptum ' Hurrn., Doe., II, 4, p. 91. [198] 198 ISTORIA ROMÂNI.LOR s'a zis Radu Vodă llO. Afară de cronicarii care raportează că el ar fi fost călugărul Paisie, acest fapt mai este Întărit şi de un document din 15 Maiu 1615, dela Radu, fiul lui Mihnea, care spune că "schitul Stăneşti fusese zidit de nişte boieri încă din zilele răposatului Petru Vodă ce s'a numit pe călugărie Paisie" 111. Că acest Petru Voevod se numia şi Radu, o spune el însuş.într'un document din 23 Fevruarie 1540, că "a fost poreclit Radu Voevod şi că e fiul marelui Hadu Voevod" 112, deci frate cu Radu dela Afumaţi, cu Bădica Radu, cu Vlad Vintilă şi, cum vom vedea, şi cu Mircea Ciobanul. Acest Petru Voevod Paisie cum vine la domnie, caută să se răzbune pe boierii Munteniei Mici, cei ameninţaţi 'de Vlad Vintilă pe care l'am văzut că, deşi Drăculesc, se dăduse În partea Băsărăbeştilor. Petru Paisie taie deci şi el, dintre Craioveşti, pe Toma banul şi pe Vlaicu logofăt1:!l. Socotelile Săbiului spun şi ele că au fost trimişi "doi iscoditori din Transilvania în Muntenia, spre a cerceta vuetele despre răscoala interoeniiă între ban şi ooeood" 113. . Partida Băsărăbeştilor fugi în Ardeal, de unde se Întoarse în curând împreună cu un pretendent la domnie din tabăra lor, Laiot Basarab, cu mai mulţi pribegi, precum Stroia, Manole şi Mihalcea, care alungă pe Petru Paisie din scaun şi-l Iugăresc până la Nicopole, de unde el, întorcându-se sprijinit de Turci, bate şi ucide atât pe compeţitorul său la tron, cât şi pe acei ce-l susţineau, la locul numit "Fântâna Ţiganului" 114. Se vede că odată cu această năvălire a nemulţămiţilor din Ardeal, s'a răs­ culat şi Şărban banul care urmase în hănie lui Toma, cel ucis de Paisie şi care urmare in boieria olteană, după cum se vede, nu fusese recunoscută de Paisie, căci un document din 15 Iunie 1543 arată pe Şărban banul, ea pierzând un sălaş de Ţigani JII Cauza schimbărcl numelui la unii domnitori, atât munteni cât şi mol­ doveni (Petru Stolnicul numit din domnie Alexandru), va fi atinsă mai jos la domnia lui Alex. Lăpuşnea nu, VoI. V. 111 Nlcolaescu, Doe. siaoorom., p. 56. 11? Ibidem, p. 65. Mai vezi şi un doc. din 1655. Ibidem, p. 244. 118 Hurrn., Doe., XI, p. 856; "nunoribus persecutandis rat ione sedicionis que intercesslt inter banum ci ooioodam", 114 Osterrnayers Kronik, p. 29. Anno 154'1 ; "Umb dlese Zeit lst ein walu­ chiseher Vayda aus Karansebes nahmens Basaraba Vayda in dle Walachey mit Hussaren und 'frabatenauf den Radul Vayda gezogen und ihn aus dem Land vel'trieben; abel' dieser Radul ist mit vieler Tlll'ken- und Tatern auf dCll Bassaraba kommen und jenell samt seinen Volk ersehlagen". Comp. AnonÎmul in Mag. isi., IV, p. 272 si Căp j1allul ibidem, 1, p. 169. Şi soeotelileSăbiului, ,. C., vorbesc de trecerea Dunărej de către Paisle 5Î de întoarceJ'ea lui îndăI'�t în 15:�9, când esle felicitat de Săbi('ni. [199] !STORIA MUNTIlJNlElI ---------------- 199 "atunci când el se ridicase peste capul lui Paisie" 115. Atacul din Transilvania raportat de cronicari este însă adeverit de două documente: unul din 23 Octomvrie 1544, în care Petru Paisie, ce-şi dă încă în documente .numele său de domn, de Radu, "fiul marelui şi prea bunului Radu vodă", dărueşte lui Radu vistier­ nicul mai multe sate, pentru a lui credincioasa şi dreapta slujbă întămplată în bătălia dintâi cu Stroe Pribeagul, când ne biruise Stroe şi învinsese oştirile noastre şi împrăştiindu-se ai noştri, deteră dosul, lăsând vistieria domniei mele, de începuseră duş­ manii a prăda vistieria- domniei mele, stricând căruţele; iar vistierul Radu nu lăsă atunci vistieria domniei mele şi o scăpă prin bărbăţia sa, reîntocmi căruţele şi aduse toată vistieria la domnia mea, la Turnul de la Nicopole" 116. Al doilea document este din 12 Octomvrie 1586, dela Mihnea Vodă care întăreşte lui Ivaşcu satele. câştigate de tatăl său Radu, marele clucer, pentru dreapta şi credincioasa lui slujbă, când îşi vărsase sân­ gele in bătălia dela. Fântâiia Ţ'iqanului, unde' s'a luptat Radu Vodă (Călugărul-e Petru sau Radu Paisie, fost egumen de Argeş), cu Stroe Pribeagul" 117. Această concordanţă deplină a cronica­ rilor munteni cu documentele, pune într'o lumină favorabilă raportul cronicilor şi le dă crezare şi atunci când nu pot. fi adeverite prin mărturii documentale. hl � �,' . Această lovitură pe care Drăculescul Petru Paisie o primi dela coborâtorul lui Basarab este adeverită şi de Nicolae 'Olahul, vestitul episcop catolic ungur de origine Român. In o scrisoare a lui din 1536, el spune, că "Mahomed a numit pe Petru din Argeş (aşa numeşte OIahul pe Petru sau Radu Paisie) domn al Valahiei, care nu se aşezase bine în scaun şi s'au râdicat asupra lui unul din cealaltă parte" 118. Din cealaltă parte însemnează fără.îndoeală din partea Craiovei, după. cum am văzut mai sus pe Teodosie că atunci când fuge spre Oltenia, duşmanul lui Dragomir Călugărul spune "că s'a: dus spre cealaltă parte" 119. Domnia lui Radu Paisie care ţine neobişnuit de lung (10 ani) 1 are multe complicaţii cu Transilvania şi cu Zapolia, care vor fi atinse la istoria lui Petru Rareş. Radu este la sfârşit disgraţiat de Turci şi moare în Egipt. '" Nlcolaescu, l. c., p. 62--6�1. .rre Hasdeu, Arh. ist., 1, 1, p. 49. Documentul însă este pus cu data greşită, 1546, întru cât vom vede. că, încă în lM5, Petru Paisle fusese inlocuit cu Mir­ cea Cioba nul. 117 Ibidem, 1, 1, p, 49. 11. Reprodus de Şincai, Trontca, H. p. 170. Engel, 'Îeshicllle der ira/ac/leII p. 214 . • " Mai .sus , p. 185. [200] 200 ISTORIA ROMÂNII,OIt Din cercetarea de mai sus reiesă că În istoria Munteniei, în această perioadă, se întâmplă nu o simplă alungare şi înlocuire de ambiţii personale ci o luptă crâncenă şi încăpăţinată Între două mari partide de boieri care voiau să aibă pe tron reprezen­ tanţii intereselor lor. Această luptă îşi are originea încă dela suirea lui Mircea cel Mare în scaun, ajuns la domnie în urma fratelui său Dan 120, fost după toate probabilităţile mare ban de Craiova, şi al cărui urmaşi, Băsărăbeştii, se măntin până târziu în acel ducat, mai curând vasal decât încorporat în Statul mun­ tean. Lupta dintre urmaşii lui Mircea, Drăculeştii şi Dăneştii, nu este decât partea Întâi a acestei rivalităţi, care şi ea trebuia să-şi aibă rădăcinile ei în năzuinţa coboritorilor lui Dan, de a scoate din scaunul ţărei pe coboritorii lui Mircea. Aşa am văzut cum Dan al II-lea fiul lui Dan I, alungă din scaun pe fiu lui Mircea, Mihail. După o luptă trecătoare între. Dan al II-lea şi fratele său Radu al III-lea, rivalitate curat personală care vine să mai complice încă peripeţiile domniei muntene, Dan al II-lea reprezentantul Băsărăheştilor este scos de al doilea fiu al lui Mircea, Vlad- pronumit Dracul. Acesta este detronat la rândul său de Dan al, III-lea fiul lui Dan al II-lea, care este iarăşi dat afară de Vlad Dracul. După o reîntoarcere a lui Dan al III-lea în scaunul ucisului Dracul-fiul lui Dan, Vladislav al III-lea, este iarăşi scos de reprezentantul cel mai energic al Drăculeştilor, Vlad al IV-lea Ţepeş 121. Pe timpul lui Ştefan cel Mare, înriurirea covârşitoare pe care eroul Moldovei o exercită asupra întregei lumi ce se atingea de mica lui domnie, făcu şi în Muntenia ca partidele Dăneştilor sau Băsărăbeştilor şi a Drăculeştilor să nu mai determine schim­ barea domnilor. Tronul Munteniei nu mai ascultă de jocul parti­ delor rivale, ci de acela mult mai cumplit al luptei lui Ştefan cu Turcii. Aşa domnul Moldovei scoate din domnie pe Vlad Ţepeş, şi după aceea şi pe Radu cel Frumos, fratele, lui, cel rânduit de Turci, şi'} înlocueşte cu Laiot Basarab fiul lui Dan al III-lea, încât s'ar părea că Ştefan cel Mare, dând afară pe un domn din partida Drăculeştilor, şi înlocuindu-l cu unul din acea băsără­ bească, s'ar fi dat în partea acesteia, cu atât mai mult că vedem pe Ştefan apărând pe Laiot contra întreprinderilor lui Radu cel Frumos. Murind însă Radu cel Frumos, şi Laiot Basarab trecând în partea Turcilor, el este scos de Ştefan şi înlocuit cu Vlad Ţepeş. Din această schimbare se vede că Ştefan îşi căuta de interesele sale în lupta cu Turcii şi nu de acele ale partidelor Munteniei. Alt Basarab, Ţepeluş, venind în domnie, împreună cu Laiot, ". Mai sus, Vol. III, p. 96. '>'1 Mai sus, VoI. III, p.95, capul UrmQJJÎi lui Mircea. [201] ISTORIA MUNTENIEI 20l (acesta în Oltenia după cât se pare), este alungat de Ştefan cel Mare în bătălia dela Râmnic în 1481, şi el pune în scaunul mun­ tean pe fiul lui Dracu Vlad Călugărul - zădărnică încercare de a orândui Muntenia sub a lui ascultare, căci şi Vlad Călugărul se Întoarce către Turci. S'ar părea că tot" Ştefan cel Mare aju­ tase fiului acestuia, Radu cel Mare, a detrona pe tatăl său, Întru cât găsim pe domnul moldovean în bune relaţii cu acela al Mun­ teniei care dă lui Ştefan ajutor în lupta lui cu Polonii din pădu­ rea CosminuJui 122. După moartea lui Ştefan, ţările române intrând iarăşi În viaţa lor normală, zdruncinată în timp de 50 de ani de valul cel înnalt ridicat în ele de mâna lui Ştefan cel Mare, jocul partidelor Munteniei începe a se resimţi în viaţa acelei ţări. Tronul începe din nou a se clătina între Dăneşti sau Băsărăbeşti şi urmaşii lui Vlad Ţepeş, Aşa am văzut cum după moartea lui Radu al IV-lea, fiul Călugărului şi nepotul lui Vlad Dracul, deci din partea Drăculească, urmează Mihnea cel Rău vărul lui Radu, din aceeaşi partidă, care fiind combătut de boierii Olteni, par­ tizani ai Băsărăbeştilor, aceştia atrag pe capetele lor urgia domnului. După valuri de singe vărsate de domn spre a înnă­ buşi mişcarea, ea tot izbuteşte a-l răsturna, şi un partizan al familiei Basarabilor pune chiar un capăt violent zilelor lui Mihnea, care căutase scăparea în Săbiu. Băsărăbeştii Însă de şi răstur­ naseră pe Mihnea, nu izbutesc a pune de îndată în scaun pe un domn din partida lor, ci urmează tot unul din acea a Dră­ culeştilor, Vlăduţ, care este impus de Turci în contra voinţe Băsărăbeştilor, Am observat şi mai sus că alternarea puterei între parti­ dele muntene suferea adese ori zdruncinare, din pricina inriurirei turceşti, care mai constantă şi mai îndelungată decât domnia lui Ştefan, care şi el provocase aceeaşi turburare, izbuteşte la "Sfârşit a strămuta cu totul acea alternare, a nimici acel flux şi reflux care aducea pe rând În tronul Munteniei domni din aceste două partide. . După Vlăduţ însă, Băsărăbeştii vin la putere cu Neagoe Basarab şi anume cu ajutor unguresc, care mai tot deauna îi sprijinise în contra Drăculeştilor mai adese ori ajutaţi de Turcii. La moartea lui Neagoe, boierii Munteniei Mari alungă pe Teo­ dosie, fiul său, cel epitropisit de familia Pârvulească, voind să pună în tron pe Radu sau Dragomir Călugărul, probabil. fiul lui V1ăduţ. Turcii cari veniseră în ajutorul lui Teodosie, vroind să pună domn pe comandantul lor, un boier băsărăbesc trecut 1" Mai sus, p. 95. [202] 202 ISTORIA ROMÂNJLOR Ja religia pagana, Mehmet-Bei, care ucide pe Radu Călugărul, boierii ambelor partide spăirnântaţi aleg pe Radu dela Afumaţi 123 care, după ce răspinge prin un şir de lupte sângeroase pe Turci şi pe omul lor, când se duce la Constantinopole spre a se împăca eu Turcii, este pus de ei la închisoare. Turcii simtând însă că incercarea lor de a preface Muntenia în paşalâc se loviă de mari greutăţi, se leapădă de planul întronărei lui Mehemet-Bei şi rân­ duesc de domn pe Vladislav Vodă. Boierii olteni şi mai ales insemnata familie a Pârvuleştilor se prefac a-I primi de o cam dată, dar duşmănindu-I în ascuns, această a lor purtare împinge pe domn a cerca să scoată pe acea familie din banatul Craiovei, spre a desrădăcina opoziţia din cuibul de peste Olt. Pârvu atunci să răscoală şi alungă pe Vladislav, iar Radu dela Afumaţi gine­ rele lui Neagoe Basarab, revine în scaun. Abia însă reîntors în domnie, şi că boierii Munteniei Mari se pornesc În contra lui, îl răstoarnă şi-l ucid. După cât se vede ei vroiau să pună domn pe un fiu al lui Vlad al IV-lea (Vlăduţ), Vlad al V-lea, Turcii însă, câştigaţi prin dare de bani de către Moisi, rânduesc pe acesta .În domnia Ţărei Munteneşti, în contra voinţei partidei Drăculeştilor. Moisi caută atunci un sprijin În partida boierilor de peste Olt, care'i ajută spre a veni la tron, şi apoi după ce e răsturnat de Vlad, tot prin ei caută Moisi a redohândi puterea. Aici se vede cum a-tot­ puternicia Turcilor, începe a strica jocul firesc al partidelor mun­ tene. Irnpunând ei pe domn, se putea întâmplă, cum se petre­ cuse tocmai lucrul cu Moisi, ca membrii însuşi ai partidei din care el se ţinea să nu vree să-I primiască, şi atunci rânduitul care avea o mulţime de mijloace de captivare a voinţelor, căută nn sprijin în partida adversă, ceeace tocmai se vede a fi fost cazul eu Moisi, al cărui tată fusese răsturnat de partida băsără­ bească, iar el când este alungat de Vlad, se sprijine pe dânsa pentru a cercă redobândirea scaunului. După Moisi vine Vlad partizan al Drăculeştilor : apoi Vintilă eu toate că din Slatina de peste Olt, totuşi Drăculesc, fiu al lui Radu al V-lea. După el Radu fost egumen de Argeş, fiul lui Radu al IV-lea, iarăşi dintre Drăculeşti, care ucide pe Toma banul Craiovei. Cu toate excepţiile ce le întâlnim tot mai dese, şi provo­ cate din ce în ee mai mult prin amestecul Turcilor, nu se poate tăgădui că În această perioadă a domniei muntene, schimbările domnilor se fac mai mult după provocările interne datorite rivalitătei ee/ei înverşunate Între partida Drăculeştilor şi acea a Bă- 1 ea Sunt două comune cu numele (kAfumal! in MUntenia. una în jud. Ilfov si alta în acel al Doljului : Vezi Frunzescu, s. V., Noi credem că Afumaţi din CHI" tril R>HJU. ginere}(; lui Neagoe, a rost aceea din judeţul Doljul ul. [203] ISTORIA MlJNTI!lNIIDL 203 sărăheştilor, de care se Iolosesc atât Uugurij cât şi mai ales Turcii, spre a se amesteca tot mai mult în desfăşurarea vieţei poporului muntean. Căderea Ungariei sub Turci şi urmările fatale ale aces­ tei întăriri a poziţiei lor asupra stărei Munteniei, aduce o pre­ cumpenire tot mai deplină H lor în împărţirea scaunului lui mun­ tean, şi sub această apăsare urieşă se desface şi se strămută tot mai mult jocul partidelor muntene, până ce Încetează cu totul, Iăcând loc pur şi simplu compeţirilor personale 12'1 r,; Ht'COIl<;UluÎI11 t abelu gnlea!ogicll apro xhuat ivă ::t celor două familii rivnJf" : 1. Drăeuleştli : lJirccu cel Bă trân 1386-1418 Alex. Aldea H31--3!\ MÎÎ1aii 1·U8--20 Vlad 1 Dracul 1135-39; 1441-46 , �'r"'-�,-� »> I -� �// I �'- �� I�- Vlad II Ţepeş Ftadu cel FnW1Q, Vlad II 1 Călugărut 1 Hi6--62 ; J476··7i 1462-·1472 1481-îl4' I l Milmea cel R>i.1l �-�. 1507·-·(0 ���- \ . \ .i->: \ \'lad IV (V1ăduţ) :1510-11 ��I /<'" I I Vlad V Iuneca tut Ihdu (Drago mir] 1530-·32 Călugărul Radu deja Aîumatl Bădicu Radu Vlad V! vtntuă R�du (Petru) Mircea Ciob" nu) 1522-23; 1526·2\1 1532·35 Palsle 1535-�4i) [204] 204 J8TORIA ROMÂNILOR Din pricina acestor intrigi şi rivalităţi neîncetate de la ocuparea scaunului, istoria Munteniei rămâne şi în acest răstimp de jumătate de veac care desparte moartea lui Ştefan cel Mare de acea a lui Petru Rareş, ca şi pe timpul marelui domn, mult mai puţin Însemnată decât acea a Moldovei. De şi avuse domni de o netăgăduită valoare personală, precum Mihnea cel Rău şi Radu dela Afumaţi, însuşirile lor nu se putură desfăşura, fiind aruncaţi din scaun puţin timp după întronarea lor. Dimpotrivă în Moldova vom vedea mănţinându-se încă năzuinţa după nea­ târnare, năzuinţă păstrată în sinul poporului Moldovei- prin proaspăta amintire a lui Ştefan cel Mare, al căruia odrasle o stăpâniau, precum şi prin domnii mai îndelungate. 2 Dăs:1I'ăht'şti: Dan 1 tratele lui Mircea ce} Bătr ân 1:'\135--13116 X I 1 Basarab cel Tânăr- Ţepeluş 1476--81 - .. ,----- Dunciu Basnrab cel Bătr an (La!ot) 14'i2--76 Neagoe Basarab 1512--21 Vladislav II 144!J-·56 II �----��"----�� �,.�._.� -.� i -��, Dan II Radu IU Prasnagtava 1420·--31 1425-27 1 � --�--- -:.:---" �------- _...---------------- '/// -- - Dan III lij39�41 ; 1446- 4!J /�� /�� /'��" Vladislav III 1523--26 I Moi�i .Teodosie 1529--30 1521---22 o lată V Radu de Ia Afumaţ] 1�22�23; 1526--29 [205] il ISTORJA MOLDOVEI DE LA MOARTE.A LUI ŞTEFAN CEL MARE LA ACEA A LUl PETRU RAREŞ 1504-1546 1. BOGDAN INCRiJCIŞATUL Bogdan al III-lea, 1504.--1517, singurul dintre fii legiuiti ai lui Ştefan cel Mare care i-a supravieţuit, fusese asociaCla domnie încă de tatul său, după obiceiul de atunci, de a face să se deprindă viitorul oblăduitor cu sarcina ocârmuirei. Astfel ambasadorul trimis la Venetia în 1503 pentru a căuta un medic lui Ştefan, postelnicul Teodor, apare aici ca "din partea lui şte­ fan şi a fiului său" 1. Aceasta se făcuse de Ştefan cu atât mai curând, cu cât boala lui îl siliă să-şi iee un ajutor, şi Bogdan ajunsese încă pe la 1502 În vârstă de 25 de ani. Am văzut cum la moartea lui Ştefan, boierii începură a se certa dela cine să-i fie urmaşul, căci unii din ei ţineau a Ştefan nepotul lui Ştefan cel Mare, fiul fiului acestuia Alexandru, care nepot petrecea la Constantinopole. Ştim Însă şi cum Ştefan cel Mare făcuse să se respecte voinţa lui, de a lăsa tronul fiului său celui mai mare şi născut din legitima însoţire cu fiica domnului Munteniei, Radu cel Frumos 2. Cum se aşează În scaun, Bogdan se gândeşte a se încuscri cu regele Poloniei, cerând în căsătorie pe sora lui Elisobela. Pentru a-i dobândi mâna, el dărneşte cetăţile Tismenicia şi Cesibiciul din Pocuţia, care rămăseseră neînnapoiate de tatul 1 Exarhu, Colecţia lui Marin Saniuio, IX, Veneţia, 21 Dec. 1503, p, \16 : "Da parte di ditto Walacho et suo fiol". In o scrisoare trimisă din Făgăraş Bra­ şovenilor de către castelanul Budel, se spune: "Bogdan a domnit împreuni! cu fiul său". Regele Vladlslav confirmă Ciceiul lui Ştefan şi fiului său Bogdan în 150;3, citate de I. Mar lnescu, Bogdan cel Orb, p. 22. 2 Mai sus, p. 129. Alti pret.endenţi, vezi în Mar lnescu, 1. C •• , p. 23. [206] ISTORIA 'ROMÂNILOR. său Poloniei, după părăsirea Pocutiei de Ştefan în anul 150�3 3. Ei spera să iee innapoi toată această provincie ca zestre a Elisa­ betei. Muma fetei Însă se opuneă, Bogdan fiind ortodox. Şi totuşi atâta frică inspirase Polonilor ultimul războiu cu Moldovenii, că ei nu îndrăzniră să respingă propunerea pe faţă, ci mulţumind lui Bogdan pentru darul făcut (al celor două cetăţi) îi deteră în privinţa căsătoriei un răspuns îngăimat 4. Murind însă regina mumă, şi Bogdan crezând că cu dâusa dispăruse şi piedica ce se opunea însoţirei sale, trimite a doua oară să peţască pe Elisabeta. Fata Însă atunci se opune, fiind că Bogdan era încrucişat 5. Atunci Bogdan furios pentru acest refuz, şi tot odată pentru că, în speranţa căsătoriei proiectate, el dăruise cetăţile Polonilor, intră. cu o armată in Polonia şi () prădă cumplit, ceea ce Polonii vroind să răzbune, pustiesc şi ei Moldova 6. După aceste duşmănii mutuale, regele Alexandru, constrâns de Bogdan, consimte la căsătorie, cu condiţie ca "Bog­ dan să învoiască clădirea unei biserici şi primirea unui episcop catolic, şi să trimită la supremul pontifice o declaraţie, că această căsătorie s'ar face pentru binele Creştinătătei şi unirea puteri­ lor contra păgânilor, pe care el ar contracta-o eu principii creş­ tini" 7. Ureche deci greşeşte când spune că Între condiţii era şi aceea că Bogdan să devină catolic; tot atât de puţin pome­ neşte actul ceva despre o închinare a lui Bogdan către regatul polon, despre care vorbeşte acelaşi cronicar. In deobşte vom vedea că legăturile ce existau între Polonia şi Moldova, nu numai in timpul lui Bogdan, dar şi sub Ştefăniţă, Petru Rareş şi fiii săi, până la Alexandru Lăpuşneanu, sunt tot acele stabilite de Ştefan cel Mare prin tratatul său din 1499. Domnii Moldovei a Mai sus, p. 110. • Cromer, p. 45'1: "Nec tainen repulsa irr itaro placebat honuucm et ex amico hostem facere. Itaque pro munere quidem gratiam actam Bogdano ; de conjuglo vero ambiguum responsum dat um.", Ct. Blelskl, p. 448. • Bogdan nu era "orb de un ochiu" cum spune Ureche (Letopiseţele, 1, p, 147), căc! atunci după obiceiul ce predomniă, nu ar fi putut ocupa tronul, fiind om insemnat, adică cu semn, Astfel Anonimul romăncsc pune pe boierul Bogdan să spună domnului Munteniei Radu al IV-lea: "Doamne eu am înţeles că Neagoc vrea să te scoată din scaun: iară tu nevoeşte să-i sfărâmi capul sau să-i tai nasul, sau să-i scoli un ocliiu" (Mag. ist., IV, p. 248-49), ca să-I impiedcce astfel de a năzut la tron. pricina pentru care un om insemnat nu putea ocupa tronul, era că domnul trebuia să fie neatins de Iipsurl firesti. ef. Graziani, De Ioanne He­ rac/ide Demola, Ilbr i tres, p. 23. Orîchovius continuatorul lui Dlugosz, spune: "Solo IoIda ad Îl�famiam affcctati principatus naribus mutilato, quod ita lwtati apnd Dacos infames habeantur, el ad principatulll nequeant adspirare". Bogdan fiul lui Ştefan cel Mare, putea fi numai Incrueişat. Discuţia dacă Bogdan era. chior de un ochiu vezi în Marinescn, l. C., p. 24. • In 1509 hatmanul Kmnel�iţei, Stanislau Bejel ţintI un lung discurs h� limba latină pentru a preamări izbânda regelui contra "neamnlui murdar al Moldovenilor sllibatcci". N. Iorga, In Conv. /il., XXXV, 1901, p. 828. , 11!l'mlarÎum, p. 140, !I\ cxtract, Actul dat din LubIin. 1506, publicat ln extenso In Acla 'l'omiciana, Hepl"odns şi de Hurm., Doc., II, 2, p. 72'1. [207] ISTORIA. MOLDOVEI 207 rămăn până atunci "prietenii cei iubiti" ai regelui polon, şi amintirea inchinărei şi a legăturilor de vasalitate este cu totul Înlăturată. Tocmai Alexandru Lăpuşneanu face să îngenunche iarăşi ţara sub crăiia Poloniei. Cât despre obligaţia lai Bogdan de a zidi o biserică catolică. şi a întreţineă un episcop al acelui rit, ea se explică din aceea că episcopatul întemeiat de Laţcn în oraşul Siretin, şi apoi transferat la Bacău pe timpul lui Alexan­ dru cel Bun R. căzuse în părăsire si că ('n'l deci de trebuinţă reîn- noirea lui. ., In 19 August 1506 moare însă regele polon Alexandru. Consilierii scaunului, tcmându-se ca Bogdan S�l nu considere tratatul ca răsuflat şi poate chiar să reinceapă dusmăniile, tri­ mit îndată o solie la el, prin care îi cer ca să respecteze tratatul existent, spunându-i Trrtre altele, pentru a-l dispune mai bine în favoarea Poloniei, că "dnp�t moartea părintelui SJU �5tefan, voevodul muntean Radu al IV-lea trimisese la regele Alexandru un sol cu multe daruri şi Iăgădueli, cerând să-i ajute Polonia la cucerirea Moldovei şi la răsturnarea lui Bogdan, dar că regele răposat refuzase să dec ascultare unor asemenea stăruinţi". Tot prin acest document, pentru a se pune şi mai bine în inima lui Bogdan, îi fac Polonii onoarea a-l consideră ca pe un membru ;tl regatului lor, care trebuia să iee şi el parte la alegerea noului rege. In scrisoarea trimisă lui Bogdan, se spune între altele erl "purtarea lui prietinoasă către PoIoni, nu numai va Întări buna voinţă a consilierilor care duceau trebile Poloniei după moartea lui Alexandru, ci va dispune şi pe regele "pe care cu aţuiorul lui Dumnezeu după vechiul obiceiu împreună cu fine îl vom aleqe, ea să se arate către tine hine voitor şi prietenos", adăogăndu-se mai jos că Bogdan va fi înştiinţat de ziua hotărîtă a alegerei, pentru ea "împreună CII sfetnicii polotii să proceadă la oleqereo noului rege" tl. Aceasta era Însă numai un mijloc de a câştiga prietenia domnului Moldovei, care nici nu ştim de se va fi crezut prea onorat prin poftirea de a săvârşi acest act de vasalitate neîndoielnică către regatul polon, acuma când tatul lui Bogdan, Ştefan, învăţase pe Poloni a mai mărgini pretentiile lor faţă cu Moldova. Nici odată un asemenea drept nu fusese pus în lucrare de domnii Moldovei; nici odată ci nu luaseră parte la alegerea regelui polon, precum o mărturisesc scriitorii poloni mai desinteresaţi în cauză 10, decât documentele şi ambasadele , Mal sus, voi. .I1J, p. 11;:\. n Aria Tomiciana, J, l' .. 5---6. Reprodus, in trad. r omân.i de Arh. isi. J. 1, p. 5!�. ru Simonis Starovolcf , Polonia, Wolf'crhut i, lG56, p. 86: "Tres pracclpue vasali sunt regni Polonlae, dux Hussiae dux Curlandiae et prlnceps Valachlae, 'lui omnes elhm regem tanquam regni feudatarii superiorcm ngnoscunt et ho­ noraria pensioneslf,ue debitas in signum sul)jectionis slatis temporibus praesen­ lent, non sun! lumpll vi1>(1 mrmbra regni 111 rartrri incalne Poloniac, /Ion !wllÎunl [208] ud comitia reqni ut priticipes consilierii, non habeni suţţraqia in eleciione rcqis, nec par tem in gubernatlone rcgnl, nec pro dornlnls naturallbus habentur sed pro extranels sicut vere sunt, quia deficiente in ilIis prole mascula (Valachia excepta) pr inclpatus ilie ad coronam directe tanquam membra ad suum corpus adjungentur, Non item iam Moldaviae seu Valachiae populi, quia prlnclpes ipsorum Turcam pot ius supremum dornlnurn recognoscunt, non ut ante Polonum". 11 [Mai sus, p. 169. " Ambasada lui Bernhard. Col. lui Traian, 1874, P: 28. Acea trimisă de Radu In .Sanudo, II, p. 147, citat de Picot. Chronique .d' Ureclie, p. 231. Numele de Bernhard al părcălabulul lui Bogdan arată că era străin, de origine germană. 18 Stanlslau Gorskl, In rezumatul faptelor războiului după acte oficiale, Arli: ist., r, 2, p. 185. Reproducem locul privitor la serbarea aniversărei. victoriei asupra Moldovenilor: "Accidit ea pugna IV Octobris, qui dies erat sacer dies Francisco et ob victoriam eo die partam, dics sancti Francisci solemnis in Po­ lonia agi ceptus est". regeşti. Tot aşa vom vedea mai târziu pe Unguri spunând, că ar fi fost tot deauna rezervate în dieta Transilvaniei, scaune pentru vasalii lor, voevozii ţărilor române, fiind şi aceasta tot atât de adevărat ca şi participarea domnilor Moldovei la ale­ gerea regelui polon. Radu al IV-lea nu avuse atâta in gând cucerirea întregei Moldove, cum spun Polonii în ambasada lor, cât redohândirea ţinutului Putnei, cel răpit dela Munteni de Ştefan cel Mare, pentru care se şi iscase Între Radu şi Bogdan un războiu care se sfârşi prin interpunerea călugărului Maxim, viitorul mitropolit al Munteniei, care mijloci pacea între Radu şi Bogdan în 150711• Această pace fusese însă încheiată şi prin intervenirea Ungurilor, către care se îndreptase cu cereri de ajutor atât Bogdan, prin solul, pârcălabul Bernhard, cât şi Radu 12. Sigismund, urmaşul lui Alexandru în tronul Poloniei, re­ fuză Însă a Încuviinţa căsătoria, ceea ce provoacă noue lupte şi pustieri mutuale in cursul a doi ani de zile, 1508-1510. Bogdan devastează Pocutia şi ajunge până .înnaintea Lembergului, pe care-I asediază ; iar Polonii năvălesc cu mare furie În Moldova, pustiesc toată ţara prin foc şi omor, şi reduc în cenuşă oraşele Cernăuţi, Dorohoiu, Botoşani, Ştefăneşti, Hotin şi altele din Moldova de sus, unde se întinseseră prădăciunile lor. Aproape numai Suceava rămase neatinsă, neputând-o lua din cauză că le lipsea artileria de asediu. Când Polonii se re trăgeau din Mol­ dova şi treceau riul Nistru, Românii îi atacară, dar fură bătuţi, lăsând În mânile duşmanului ca prinşi pe logofătul Humienic, Cârstea vistier şi pe boierii Petrică şi Dobroştef, Este curios că ziua în care Polonii, repurtară această izbândă contra Moldo­ venilor, LI Octomvrie, ziua sfântului Francisc, a fost după aceea sărbătorită tot deauna în Polonia 13. Se vede deci că asemenea victorii nu prea fusese până atunci lucru obişnuit de oare ce Polonii prăznuiau căştigarea uneia. Ungurii, interpunându-se Între ambii războitori, mijlo­ cesc încheierea unei păei în 17 Ianuarie 1510. Introducerea tra- 208 ISTORIA ROMANfLOR [209] ISTORIA MOLDOVEI 20H tatului subsemnat sună -: "Intre noi Sigismund regele Poloniei şi amicul nostru magnificul domn Ioan Bogdan, voevodul ţărei Moldovei, s'au convenit următoarele" 14. Cuprinsul său este în scurt astfel: Răpirile de la bisericile din Polonia să fie înnapoiate de Bogdan. - Domnul Moldovei se leapădă de căsătoria cu Elisa­ beta. - Pentru despăgubirile de războiu să hotărască regele Ungariei. - Tot Ungurii să hotărască dacă Polonii trebuiau să mai adăpostiască pe un pretendent, Petru (Rareş). - Prinşii să fie înnapoiaţi şi daunele uitate. - Pentru Pocuţia să hotă­ rască o comisie compusă din 4 Unguri, 4 Moldoveni şi 4 Poloni.-­ Ambii domni îşi făgăduiesc ajutor mutual contra Turcilor, nici odată contra Ungurilor. - Se stipulează pentru Bogdan un refugiu în Polonia la caz de nevoie. -- Libertatea comerciului şi înfiinţarea de tribunale comune la marginea ţărei, pentru judecarea daraverilor internaţionale. Tratatul fusese încheiat prin ambasadori; elin partea Mol­ dovei logofătul T'ăuiu, pârcălabul Toader, pârcălabul de Roman Isac şi boierii Iuancu şi Peirică. El fu ratificat în Iaşi, în acelaş an, 1510. Regele Ungariei trebuind să hotărască chestiile date în arbitrajul său, ambele părţi trimit ambasadori în Ungaria. Polo­ nia pe Totniczki care stărueşte mai ales ca să nu se primiască alungarea pretendentului Petru, prin oploşirea căruia În Polonia, regele putea tot dea una ţinea în frău pe Bogdan. Motivele pe care ambasadorul polon le punea în nainte pentru a împiedeca alungarea lui Petru, erau că dacă el ar fi depărtat din Polonia, ar putea să meargă la Turci sau la Tătari, să-i răscoale pe aceş­ tia, şi să pericliteze împărăţiile vecine, căutând astfel să intere­ seze şi pe Ungaria la nealungarea lui Petru. Ambasadorul mol­ dovenesc, al cărui nume nu ne-a fost păstrat, dar care pare a fi fost tot Tăutu logofătul, combate cu izbândă toate aceste argu­ mente, şi face pe rege să hotărască toate chestiile în favoarea Moldovei, anume ca Bogdan să nu plătiască cheltueli de războiu, pretendentul Petru să fie alungat din Polonia, şi să se trimită cei patru comisari pentru chestia Pocuţiei. De abia se sfârşise războiul provocat prin planurile matri­ moniale ale lui Bogdan, şi iată dl Moldova este supusă la o nouă sângerare, mult mai cumplită decât acea provocată prin lupta cu Polonii. 14 Doghiel, 1, p. 607; "Nos Siglsmundus rex Polonlae .... intel' nos et ami cum nostrum rnagnulcum dominum Ioannem Bogdanum voivodam tcrrae Moldavlae, etc.". Vezi, în exemplarul tratatului rămas la Bogdan, în Hurrn., Doc., supl, Il; 1, p. 6, expunerea Interpunerel Ungurilor pentru încheierea păcei. Exemplarul "moldovenesc" e scris în limba polonă. Originalul latin păstrat de Sigismund se află publicat în extenso În Hurm., Doc., II, 2, p. 61'3. A. D. Xenopol. Istorta Românilor.-Vol. IV. [210] J, Ureche, Letopiseţe, I, p. 150. [In anul 7018 Bet-Gheral feciorul hanului, fără de veste cu mulţime de Tătari, pe trei locuri au Intrat în ţară şi au prădat dela Orchel până la Dorohol şi pe Prut în sus de au făcut multă robie şi plean , mai apoi sultanul fiind săgetat foarte rău a murit. 10 Wapovski, ap, Picot, Cronique el' Ureche, n. 24-1 : "Septuaginta quattuor milla hominum ex Moldavia immantsstrnl Tărtari in scrvitutem perpetuam ab­ rluxerunt". Comp. Vladislav către Săbienl, 20 Maiu 1510, Hurm. Doc., XV, p, 202. Altele p. 204-208.] 17 Pentru această expunere a relaţiilor între Polonia şi Moldova vez Arta Tomiciana, 1, p. 103-105, 123, 125, 127, 153. Comp. 1511 Sig. c. Bogdan. Hnrm., oo«; II, :i, p. 11. Tătarii nu mai năvăliseră în Moldova de la a doua expedi­ tie turcească, întâmplată pe timpul lui Ştefan cel Mare în 1476, fiind de atunci încoace în bune relaţii cu Moldova, prin purtarea înţeleaptă urmată de Stefan cel Mare fată de ei. Se vede că Bog­ dan, în timpul războiillui cu Polonii, neîngrijise de legăturile cu Tătarii care, pentru cea mai mică pricină erau gata la năvăliri ce le aduceau avuţii, şi aşa în anul 1510, îndată după încheierea păcei cu Polonii, ei fDC în Moldova o cumplită năvălire amintită astfel de Ureche în cronica lui: "In anul 7018 (1510) Bet Gherai fiul hanului" au intrat În Moldova de au prădat tara până la Iaşi, şi au ars târgul şi ţinutul Cârligătura ; au ajuns şi până la Dorohoiu şi până la Ştefăneşti, iar alţii au prădat În jos la Lăpuşna şi la Tigheciu şi de sârg vrând să iasă cu robi, multe suflete în Nistru s'au.înnecat, şi robi de ai săi" 15,. Numărul robilor răpiţi de Tătari din Moldova este dat de Wapovski la 74.00016. Bogdan ceruse ajutorul Polonilor pentru a răspinge năvălirea. Aceştia însă. temându-se de a nu supăra pc Tătari şi a-i atrage şi asupraţărei lor, se rnărginesc a ordona lui Lanczkorovski căpitan de Cameniţa şi lui Chodocz palatinul Podoliei a se înţelege cu Bogdan asupra modului de apărare. Căpitanii poloni, în loc de a trimite aju­ torul cerut în cea mai mare grabă de Bogdan, mustră pe trimisul moldovenesc, pentru că Bogdan nu ar fi combinat un plan împreună cu Polonii. Intre aceste Tătarii prădaseră Moldova, şi ieşiseră din ea. Sigismund însă, pentru a-şi face faţă, arată lui Bogdan părerile sale de rău pentru nenorocirea suferită.' Bogdan-trimite atunci la regele Poloniei, stăruind să dee libertate unui principe tătar care era reţinut În Polonia, şi să Iavorizeze pretenţiile sale la chanatu! Perecopului, spre a stârni astfel Tătarilor greutăţi în însuşi ţara lor, şi a-i împiedecă de a reînnoi asupra Moldovei scenele de grozăvie cărora fusese expusă. Sigismund răspunde acestei solii cu cuvinte dulci, fără a da nici o urmare cererilor lui Bogdan. La atâta numai se hotăreşte, de a trimite o ambasadă polonă alăturată pe lângă cea moldovenească către ţarul Mosco­ vei, spre a-l scula contra Tătarilor, care solie ajunge acolo pe Ia 15 Fevruarie 17. In Noemvrie aceluiaşi an Tătarii fac o nouă pregătire de năvălire. Sigismund de şi înştiinţază pe Bogdan despre aceasta, 210 --�----�-- ISTORIA ROMÂNILOR [211] JS'l'ORIA lV!OLDOVlfI 211 o face numai pentru ca domnul, pregătindu-se din vreme, să o poată răspinge, ca să nu ajungă şi pe marginele Poloniei. Insă regele polon se gândeşte numai la apărarea Statelor sale, şi con­ centrează oştirea lui numai În jurul Lembergului, pretextând că Podolia care era mai aproape de Moldova, nu ar putea hrăni o' armată 18. Apoi răceala Poloniei către Moldova se vede din mai multe acte de neprietenie făcută .de cea dintăi contra celei de a doua. " Astfel regele polon opreşte pe preoţii ruseşti de a mai pri­ mi hirotonia În Moldova, motivând această măsură prin aceea, că "ei ar obişnui a face excursii în Moldova şi în alte părţi străine, povestind acolo duşmanilor, felurite lucruri despre starea Polo­ niei, trădând astfel regatul" 19. Apoi el refuză a da lui Bogdan plumbul pe care Îl cerea pentru a repara acoperemântul unei biserici "pentru că atunci seninătatea ta ar întrebuinţa acel plumb în răul şi dauna noastră, pe când noi ţi-l vom fi dat spre a-ţi împodobi biserica". Pe de altă parte găsim pe Bogdan mărind cu 6 aspri taxele vamale ale mărfurilor din Polonia, Încât vedem că relaţiile Între Polonia şi Moldova se înăspriau 20. Dacă însă până acuma Tătarii ameninţaseră Moldova nu­ mai cu prădăciunile lor, o împrejurare intervine care schimbă din partea lor pericolul pustietor în unul politic, îndreptat în contra existenţei chiar a Statului Moldovan, Anume Selim fiul sultanului Baiazet al· II-lea, revoltându-se contra tatălui său, este bătut de el la Ciorli, şi scapă în Crimeea la socrul său Mengli Ci herai care-i tăgădueşte ajutor contra părintelui său (1511 August) 21. Hanul tătăresc îşi pune atunci În minte să cuceriască Moldova, şi să facă din ea baza operaţiilor sale contra tatălui ginerelui său. Un pericol mare se apropia de Polonia; anume prin cucerirea Moldovei, Tătarii ajungeau vecinii ei ncmijlo­ ciţi, Regele Sigismund la auzul acestei ştiri, se sperie, şi scrie căpitanului de Camenita, în 7 Iunie 1512: "Acuma vedem că voevodul Valahiei se poartă cu noi mai după dreptate decât înnainte. De aceea el trebue reţinut în credinţa şi prietenia noastră, şi la nevoie nu trebue lipsit, de ajutorul nostru". Fiind că interesul Poloniei era acum în joc. de îndată regele ei se con­ vinsese că Bogdan s'ar purta cu prietenie către el, şi vroia să'i deie ajutor! Se trimite într'adevăr lui Bogdan un corp de 4.000 de călări 22. Tătarii însă sunt întorşi dela năvălirea lor asupra '. Acta Tomiciana, 1, p. 154 şi in Hurrn., Doc., n, 3, p. 15. Reprodus In traducere de Hasdeu. In Arli. ist., 1, 1, p. 8. U Ac/a Tomiciatui, 1, p. 15!-5:i. Cornp. două acte (li�l Hurru., OOC., Il 3, p, 13 şi p. 15. 2. Zinkeisen, Gescliictue des osmanischeu Reichs, II, p. 562. ti Ada Totniciana, 1, p. 197. Vezi şi Slg. c. regele Ungariei, 1511. Hurnr., Ibid., p. 24 . ., Wa powskt, p. 547 ap Picot , Chronique d'Urcche, P: 250 [212] 212 ISTORIA IWMÂNJLOR Moldovei, prin atacul pe care o altă oardă de popoare semi-no­ made, Tătarii Nogai, o face asupra Crimeei. In retragerea lor pripită peste Nistru, Bogdan îi loveşte şi le ucide o mulţime de oameni (Maiu 1512). Sigismund mulţămeşte lui Bogdan, îi învo­ eşte aducerea de plumb din Polonia, şi-l pofteşte la nunta lui 23. Scăpând Tătarii de. năvălirea Nogailor, se pregătesc iarăşi de a cuceri Moldova. Selim răpeşte dela tatăl său stăpânirea Chiliei şi a Cetăţei-Albe, prin care Tătarii devin vecinii apropiaţi ai Moldovei. Bogdan cere iarăşi grabnic ajutor la Poloni. Regele Poloniei neîndrăznind să plece singur contra Tătarilor, trimite de sărg să îmbie şi pe Vladislav al Ungariei la expediţie, rostin­ du-i temerea, că "Bogdan, adus la disperare, să nu facă pace cu Tătarii şi să ne fie duşman, precum a fost mai înnainte, când va vedea că noi în ajutorarea apărărei lui stăm la îndoială sau întârziem" 24. Bogdan însă nu era să facă pace cu Tătarii, ci să urmeze o politică mult mai înţeleaptă, ca una ce era fatală şi neapărată, acea recomandată lui. de tatul său pe patul lui de moarte; era să se închine Turcilor. Avuse el doară timpul, cu prilejul năvă­ lirilor tătărăşti, să se convingă despre adevărul conţinut în spu­ sele lui Ştefan, că principii creştini ar gândi numai la interesele lor, şi că nu s'ar putea aştepta nici odată de la ei un ajutor serios. Apoi relaţiile cu Turcii se schimbaseră aşa fel, Încât nevoi au numai decât sau o luptă cu dânşii sau o supunere sub autoritatea lor. Anume ienicerii revol tându-se, siliră pe Baiazet să abdice şi să cedeze domnia fiului său, răsvrătitorul Selim. Acesta care începuse duşmăniile asupra Moldovei, pe când era refugit în Crimeea, era să se urce ca mare padişah pe tronul Otomanilor. Bogdan pentru a preveni duşmăniile tătăreşti, încheie cu Tătarii şi cu Selim un tratat pentru siguranţa Moldovei, tratat ce neliniş­ teşte mult pe Poloni 25. După ce Selim ajunge sultan (în Aprilie 1512), era firesc lucru ca împăcarea pe care el o făcuse cu Moldova de pe când se afla în Crimeea să fie mănţinută mai departe, şi de aceea Bogdan trimite în 1513 pe logofătul Tăutu la Constau­ tinopole, cu un dar de 10 pungi de bani, oferind Turcilor închinarea de bună voie a ţărei Moldovei 26. 23 Acla Tomiciana, I, p. 19!}-200; II, p, 11-12. " Ibidem, II, p. 13. " " Mai multe doc, din j511 şi 1512 în Hurm., Doc., <1, 3, p. 30 şi urrn, l\1al ales p. 59. " Chestia tnchinărei Moldovei sub Turci a provocat mai multe cercetări ale tinerilor istorici: C. Giurescu,Capitulaliile Moldovei cu Poarta Otomană, 1908: N. A. Constantinescu, Inceputurile şi stabilirea suzerunităiii turceşti in Moldoua, hH4 si cel mai nou Gh. Zagoritz Stabilirea suzcraniiăţei turceşti în Moidoua, Conv. lil., XLVIII, 1914. Giurescu, face să înceapă supunerea Moldovei sub Petru Aron In 1456 şi să contlnue sub Ştefan cel Mare şi sub urmaşii săi. Constantinescu, făcând o deosebire Intre starea de tributar şi de vasal, pune începutul suzera­ nltăţel tocmai sub Petru Rareş 15313. Zagor ltz, bazându-se mai ales pe tradiţia că [213] ISTORIA MOLDOV.BJI 2,3 Se spunea cu acest prilej următoarea anecdotă asupra primirei lui Tăutu la Constantinopol: Bietul boier moldovan trebui să lase să i se tragă cismele din picioare, spre a se pune turceşte pe divanul vizirului, şi dându-i-se cafea, nu ştia cum să o bee, şi "au început a inchinare să trăiască împăratul şi vizirul şi, închinând, au sorbit felegeanul ca altă băutură" 27. Selim cere de îndată împăcarea lui Bogdan cu Tătarii, ceea ce domnul îndeplineşte, cu atâta mai mult că pe atunci el nu se afla în bune relatii cu noul domn al Valahiei, Mihnea 28. Polonii atacaţi la rândul lor de Tătari, cer ajutorul lui Bogdan, lucru ce el nu mai putea încuviinţa. Insă după ce Polonii izbutesc a bate pe Tătari, le trimite un ambasador, pe Luca Dracea, care să-i feliciteze pentru izbândă 29, precum altă dată când Moldova fusese prădată, Polonii îi trimisese arătări de părere de rău. Sigismund mustră prin o scrisoare pe Bogdan, la care domnul, pentru a se îndreptăţi, răspunde în 1514 că "el a fost ordonat de Selim-bey ca să facă pace cu Tătarii din Pere­ kop" 30. Aceasta înviderează că închinarea către Turci se făcuse mai înnainte. Textul hatişerifului dat de Selim Moldovei a rămas Înfun­ dat în arhivele turceşti, şi nu s'a dat încă la lumină. El trebue Însă să fi existat şi în hârtiile Moldovei. Se spune de unii croni­ cari, că pe timpul când regele Poloniei Ioan Sobieski cuceri Mol­ dova, şi veni până la Iaşi, unde era pe atunci în 1686 scaunul tărei, a cerut să vază hatişeriîul de închinare, "şi aprins fiind de ură nespusă ce avea asupra Turcilor" au poruncit ca să se arză în mijlocul târgului, zicând, cum că Moldova nu va avea mai mult trebuinţă de acest hatişerif', bun de nimica, prin răz- logofătul Tăutu ar fi zidit biserica din Bănileşli, 1499, (Inscripţia nlser lcei dIn acel an, vezi Bulet. monum. isi., IV, 1911, p. 212), cu darul ce i'I oferise sultanul din lributul Moldovei dus de el la Constantlnopo!e, strămută solia lui Tăutu pentru inchinarea Moldovei sub Ştefan cel Mare chiar, şi anume în 1497 când cu lupta contra Polonilor. Noi credem că trebuie făcut o deosebire între starea de trfbutară intermitentă , cum a fost Moldova innainte de Bogdan al III-lea, şi acea de trt­ butară statornică, ba încă şi supusă la amestecul Turcilor în punerea şi scoaterea domnilor, cum s'a întâmplat cu Petru Rareş şi cu urmaşii lui. Se înţelege că supu­ nerea Moldovei sub Turci a urmat o evoluţie care a început eu Petru Aron, trecând în restlmpur! şi sub ';tefan cel Mare ajungând la deplmătatc sub Petru Rareş, Lanţul intermediar a Iost Bogdan al III-lea. La argumentul d-lul Zagoritz că tri­ butul ar fi fust urcat dela 2000 de galbeni sub:Aron,la 4000 sub Ştefan, şi la 8000 sub Rareş, observăm că chiar Ştefan cel Mare a plătit Intr'un rând 8000 de gal­ beni (mai sus p. 98, nota 10). Vezi şi G. Marinescu, Bogdan cel Orb, p. 5-7. " O samă de cuvinte de Ioan Necnlcea, Lelopiseţe, lI, p. 200. ee Acla Tomici ana, II, p. 52-53. ,. Ibidem, II, p. 112. 30 Acla Tomiciana, II, p. 93 : "Voevoda Moldaviae profitetur se tanquam jUSS\lS esset a Scllmbegh quod p.iccm cun 'I'artar o Pr ecopensi fecerit". 1512. [214] 214 IwrORIA ROMÂNILOR boaele ce câştiga Creştinii asupra Turcilor, şi cum că Leşii era prea de ajuns a o apăra de dânşii" 31, Neculai Costin însă ne-a păstrat cel putin înţelesul PUll­ t.elor convenite între Moldova si Poarta Otomană. Aceste simt: "Poarta cunoaşte pe Moidova de pământ slobod şi nesu­ pus. - Legea crestinească care se tine În Moldova nu va fi nici odinioară călcată 'sau turburată, ci 'încă norodul va avea slobode bisericile sale ca şi înnainte. _.- Poarta se îndatoreşte de a apăra Moldova de toţi cei ce ar putea să o calce, păzind'o în starea întru care au fost mai înnainte, fără a j se face vre o nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vre odinioară cea mai mică desbi­ nare sau despărţire. - Moldova va fi stăpânită şi ocârmuită dUP�1 pravilele şi canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de putin. - Domnii vor fi aleşi de norod şi întăriţi de Poartă, ca să stăpâniască în cât vor trăi. -- Domnii vor fi ocârmuitorii a tot pământul Moldovei, şi vor putea să aibă întru stăpânirea lor ostaşi cu plată dela sine, până la 20.000 pământeni sau oa­ meni străini. - Moldovenii voi' puteaţine�t şi cumpăra o casă la Ţarigrad, pentru şederea capuchihailor lor, unde vor putea face şi o biserică. -- Turcii nu vor putea cumpăra pământuri în Moldova, ori a avea, sau a se aşeza, nici a avea sau a face geam ii nici Într'un chip. --- Domnul împreună cu tot norodul, pentru sem.i de supunere, va avea purtare de grijă a trimite pe tot anul, prin doi boieri ai Moldovei la Poartă, 4000 de galbeni turceşti, adică 11.000 de lei, 40 de şoirni şi 40 de iepe Iătătoare. Aceste toate cu numele de peşcheş adecă dar. _. In vreme de oştire, domnul Moldovei asemenea, după cum i s'ar porunci dela Poartă, va fi ajutor cu oştile sale la slujba împărătească" 32. Cantemir rezumă astfel tratatul Moldovei cu Turcii : "In Lot anul să dee Porţei 4000 de galbeni, 40 de cai şi 24 de şoimi, dar nu ca tribut ci ca dar, În semn de Ieudă : iar când sultanui va merge însuşi în persoană în vre-o expediţie războinică, atunci -să trimită în castrele turceşti 4000 de Moldoveni, care să fie pentru deschisul căilor şi repararea podurilor" 33. Se vede dia redarea într'un chip cam schimbat a unora din condiţii, că prin­ cinele Cantemir culesese stirile sale din un alt izvor, decât Necu­ la1 Costin. Concordanta in principiu a spuselor lui Cantemir cu acele ale lui Costin asupra acestui punt, insuflă încrederea că şi celelalte conditii aduse de Costin, vor fi adevărate. al Din izvoarele răposatului Neculai Costin ce a fost vel logofăt, in Arhioa românească a d-Iui Kogălniceanu, II, p. 266. IJ Arliioa românească, II, p. 264-266. (Acelaş Izvod at Iui Neculai Costin). Vezi şi Carea, Hisloire de la Moldauie el de la Yalachie, Iaşi, 1777, p, 14. Când Neculal Cost in (1712) redă valoarea a 4000 de. galbeni prin 11.00,1 de Iei, el lea de normă valoarea galbcnului pe vremile lui, adică de mai bine de 2 % lei, nu cum era pe la 1�1:�, de sigur mn l !.tcin •• Cantemlr, Descri ptio Moldaviue; p. 118, [215] 1STORIA MOLDOVEI 216 Şi apoi se află până la an punt un mijloc de control al existenţei acestor alcătuiri, anume aplicarea lor în urmă, cum am văzut aceasta mai sus, la închinarea lui Mircea, în privirea ale­ gerei domnului 34. Apoi condiţia că Turcii n'au voie a se aşeza in ţară, a cumpăra pământ şi a face geamii, a fost înfrântă nu­ mai foarte rar, si tot deauna Turcii au recunoscut că nu aveau asemenea drepturi asupra ţărilor române, cu toată degrădă­ toarea robie în care ele căzuseră la sfârşit faţă cu Poarta Oto­ mană. De asemenea condiţia ea domnii să se aleagă de ţară a Sultanul Selim rost de mai multe ori pusă În aplicare, chiar în timpul domina- tiei turceşti. . Că au trebuit să existe nişte alcătuiri scrise Între Poarta Otomană şi Moldova, precum au trebuit să se afle de acestea :;;i pentru Muntenia, se mai vede' încă şi din faptul că în toate tratatele mai noue ale Porţei cu Rusia, şi apoi cu puterile euro­ pene, ea recunoaşte că au existat capitula/ii încheiate de am­ heleţări române cu Poarta Otomană. Aşa în tratatul de Adria­ nopole art. 5, hatişeriful din 1834 şi Convenţia din Paris din 1858 art. 2. Cum am spus-o şi la istoria Munteniei, textul preciz al conditiilor închinărei "ţărilor române către Turci, este încă neon- ;" Mai ."1' vo}. n l , p. 90. [216] 2î 1; ISTORIA ROMANILOR -------------1 I IE _ Bogdan fiul lui Ştefan cel mare noscut. Existenţa acestor texte este Însă mai presus de ori ce îndoeală, şi înţelesul stipulaţiilor lor nu poate fi altul decât acel dat de Neculai Costin şi Fotino. După ce îşi întocmeşte astfel afacerile politice, Bogdan se însoară cu o principesă Ruxanâa, pe care o conduse la altar în 15 August 1513 35, In tim­ pul petrecerilor nunţei, Tăta­ rii năvălesc in Moldova. Si­ gismund, spre a-şi răzbuna contra lui Bogdan, pentru lipsa de ajutor în care-l lăsase în anul trecut, când Tătarii irupseseră în Polonia, îi tri­ mite o scrisoare de mângâere, scuzându-se că nu l-ar fi pu­ tut ajuta, căci şi dânsul ar fi fost în poziţia aceea în care se aflase Bogdan, când regele îi ceruse ajutor, anume înche­ iese un armistiţiu cu Tătarii . . Pe când domnii însă se păcă- liau mutual, popoarele sufe­ riau toate grozăviile acelor neomenoase năvăliri 36. In 1514 Bogdan este tur­ burat din altă pricină. Un agent al lui Petru Rareş, Triţăilă, năvăleşte în Mol­ dova; este Însă bătut şi ucis. Polonii, după tratatul cu Bog­ dan din 1510, insemnase lui Petru Rareş ca loc de petre­ cere cetatea Marienburg, unde Sigismund îi trimite în 12 Noernvrie 1514, următoarea scrisoare: "Nu suntem mul­ ţumiţi că tu din locul acela unde te aşezasem ca să stai sigur si linistit, faci excursii d�unătoare �amenilor pe ici .5 Act.a Tomiciana, II, p. 22(j-227. Un document din 1515, Aprilie 20 (.tirll. isl., 1, 1, p. 58), pomeneşte pe "doamna noastră Ruxandu şi copii noştri Ioan, Ştefan, Petru şi Illaş ", Bogdan f'iind Însurat la data acestui document de ahia de un an şi 8 luni, urmează că cel mult acei doi mai mici, Petru şi Illaş i, pot fi copii legiuiţi, născuţi cu Ruxanda.; ceilalţi doi, Ioan şi ')tefan, sunt copii na­ turali. De unde va fi fost această principesă Ruxandn, nu se ştie. 3;1 Imprejurare adeverită de mai multe doc, din 15 t 3. Hunn., Doc., Il, 3 p. 98. Asupra loviturei tătar c In timpul nunţei lui BOţ;(!an, ibidem, p. 106. [217] ISTORIA MOLDOVEl 217 şi pe colea. Ni s'a referit anume că tu te-ai pune în legătură cu oameni de aceia ce ohişnuesc a comite omoruri" 37, Această scri­ soare fu adresată lui Rareş, în urma" tângui rei lui Bogdan, ca nişte hoţi puşi de Rareş ar fi cercat să-I omoare. De şi Bogdan scapă de acest pericol, el nu trebuia să mai trăiască mult. Moartea veni pe neaşteptate şi-l cosi În floarea anilor. Bogdan moare în 20 Aprilie 151'7, după cum se vede aceasta de pe inscripţia pusă pe mormăntul lui, la mânăstirea Putna 38. 2. ŞTEFAN CEl, TÂNĂH Ştdăuită (Ştefan al V-lea), 1517-1527. - Ştefan, al doilea fiu al lui Bogdan, era de 11 ani la moartea tatălui său 39. Prin urmare fusese născut Între 1505 şi 1506, tocmai pe când am văzut că latul său umbla să dobândiască însoţirea cu sora rege­ lui Poloniei. Prin urmare, neputând fi însurat Bogdan în acea vreme, rezultă numai decât că Ştefăniţă eră un fiu natural al lui. Fiind minor, sfatulţărei adecă divanul conducea trebile, având în el Luca Arbore, hatmanul, cea mai mare autoritate. Acesta si este arătat de Ureche că "în tineretele lui Stefan toată ţara ocârmuia, unde mulţi vrăjmaşi i s'au aflat" 40. 'Arbore însă avea o autoritate morală, nu legală mai mare, ca a celorlalţi boieri. Nu era el instituit ca regent sau epitrop peste minorul principe, după cum se vede aceasta dintr'un document chiar din anul suirei lui Stefănită în tron, 1517, pentru o danie făcută de boierul Cosma Şerpe postelnicul, mânăstirei Neamţului. Luca Arbore se vede înşirat cu dregătoria de portar al Sucevei şi prin urmare şi hatman 41 printre ceilalţi boieri care întăresc docu­ mentul, şi anume, după mai mulţi alţi boieri, în următoarea ordine: "panii Isac, Petru vornic, Şandru, Negrilă, Grimcovici, Talabă pârcălab de Hotin, Costea, Condrea de la Neamţ, Petrică şi Toader pârcălabii cetăţei Noue, Luca Arbore portarul Sucevei, Hreanu spătar, Ieremia vistiernic, Săcuianu paharnic, Stercu 37 A.ela Tomiciana, Il 1, p. 252. 38 Reprodusă în ArI!. românească, II, p. :)07. 3' A.cla Tomiciana, IV, p. 60 : "Siguificavit dom inus capitancus Camcnc­ ccnsis lIIaestati regie post mortem olim Bohdani voivode Moldavie Stephanum dus filium undecim annos naium ornnlum illins terre constliariorum et nobillum consensu ad voevodatum esse adscitum" (1517). Mama lui Ştcfăniţă se num iă Stana, 15B Wlckenhauser Bisihum Raâautz, p. 13 . •• Ureche, în Leiopisete, I, p. 154. N. Iorga, Studii şi âoc., VI, Jl. G08 .susţine că Arbore nu s'ar fi numit LUC;l, aşa cum este el iscăllt 1n doc. din Arii. isi., I, 1. pag. 27. " Ureche, în Ldop':se{e, 1, p: 104; "Hatl11:1ll, p.\rcălah "i portar de Su­ ceava, ispravnic peste toate oştile larei". [218] 218 ISTORIA ROMANILOR stolnic, Căţăleanu comis" 42. Din această înşirare a lui Arbore la' o laltă cu ceilalţi boieri şi în urma chiar a mai multora, se vede că el nu se deosebiă în chip legal nici într'un mod în sfatul ţărei, şi.că autoritatea de care el se bucura în timpul minorităţei lui Ştefan, eră datorită vazei sale personale. Documentul este dat în numele lui Ştefan, de şi era un copil, şi la sfârşit se pune: "credinţa domniei mele mai sus scrisul Ioan Ştefan voevod şi credinţa prea. iubitului frate al domniei mele Petru şi credinţa panilor (înşiraţi mai sus)". Se vede deci că chiar în vremea mino­ rităţei, tot domnul figura ca stăpânul ţărei; că nu se institui a o regenţă anumită, ci că sfatul boierilor conducea afacerile. De aceea şi Ştefan, cu toate că minor, "este miruit de Teoctist mitro­ politul în târgul Sucevei" 43. Cantemir adaugă că la încorona­ rea lui Ştefăniţă, sultanul trimise pe "mai marele comis al pala­ tului în chip de sol care să-I hiritisască pentru venirea la domnie şi să-i aducă insemnele stăpânirei : cozile de cal, sandjacul (stea- gul) cuca, toga cea mare şi calul împărătesc' 44. . Moldova, de şi închinată Porţei, era încă într'o poziţie cu totul deosebită de acea îngenunchiată în care se afla Muntenia, care, încă {le pe atunci, încăpuse faţă cu Poarta într'o adevărată robie, trebuind să dee pe timpul lui Neagoe, contimporan cu Ştefăniţă; . 500 de copii în corpul ienicerilor; De aceea şi vedem cum cu toată închinarea pe care Moldova o făcuse către Turci, sfatul boierilor, după îndemnul lui Luca Arbore, încheie în 1518 un tratat cu Polonii. Introducerea acestui tratat, în care Polo­ nii urmează înainte a respecta neatârnarea dobândită de Mol­ dova după lupta din pădurea Cosminului, sună: "Fiindcă mag­ nificul domn. Ioan Ştefan voevodul Moldovei, prietenul nostru cel sincer iubit, au apucat scaunul părintesc, a magnific ului Ioan Bogdan şi au cerut dela noi prin nobilul său.Luca Cârjă ajutorul' contra marei puteri a duşmanilor Creştinătăţei", apoi se stipulează 'că: 1) să se ajute unul pe altul contra duşmanilor : 2) prietenii unuia să fie şi ai celuilalt; 3) să nu se adăpostiască pretendenţi la tronurile lor în ţara cealaltă; 4) Ştefan la caz de izgonire să fie primit în Polonia; 5) să-şi denunţe unul altuia duşmanii; 6) "In cazul când noi am vrea să facem o expediţie generală contra împăratului turcesc, Ştefan voevod va trebui să iasă în persoană cu toată ţara sa moldovenească împreună cu noi. Nici Ştefan, nici Petre fratele lui, nu vor da ajutor Tur­ cilor, ci pe cât vor putea mai mult le vor fi duşmani" 4f,. " ArII. ist., I, 1, p'. 27. -t a Ureche, In Letopiseie, I, p. 153 . .. Cantemir, Descriptio Moldauiue, p, (iti. 'u Doghlel, I, p. 610; "Qnia cnm magnificus dominus Ioaunes Stephanus voevoda Moldaviae am ieus nobis sincere dilectus, sedem patrls magnifici olim Ioanni Bohdanl .voevodae assecutus, a nobis per suum noLilein Lucam Kirza ' oratorcm et oficialem suum postulasset, propter in Invamcntum in dles magis hcs­ tium Chrtsttanorum potentlam, etc.", [219] JBTORIA MOI,DOVl!Jl 219 Din acest tratat se vede întâi: că relatiile intre Moldova şi Polonia rămăseseră până acuma tot pe piciorul acela, pe care le aşezase Ştefan cel Mare prin tratatul său din 1496; apoi că Ştefan, adecăxsfatul său, se indrepta cu cerere de alianţă către Poloni şi În sfârşit că, cu toată închinarea către Turci, Moldova nu urma mai puţin o politică duşmănească acestora, pe care Turcii căutau s'o înlăture prin o purtare prietinoasă către copi­ lul ce apucase coroanaţărei. In acest an Însă Tătarii năvălesc in Moldova, probabil după inteţirea Turcilor care vor fi vrut să o pedepsească indirect pentru alianţa ei cu Polonia. Ei vin până la Ştefăneşti, unde sunt întim­ pinaţi şi bătuţi de vornicul de ţară de jos Peirea Cără băţ 46. Isto­ ricii poloni spun că, în această luptă, Moldovenii să fi fost aju­ taţi de 3000 de călăreţi polo ni 47. Politica lui Arbore era întemeiată pe prietenia Poloniei. Cât timp el conduse trebile, izbuti a o păstra, şi a o întoarce în folosul Moldovei. Aşă T'olonii privigheau pe Petru Rareş care nu înceta de a pândi momentul când ar fi putut încăpea în tronul moldovenesc. In 1512 vice-cancelarul Tomiczki scrie palatinului dela lnowraclaw ca "să trimită pe Petru Valacul din castelul său. căci nu ar avea încredere în el Maiestatea Sa"48. Luca Arbore la rândul său info: ma pe Poloni despre mişcările Tătarilor 49. In 1522 Însă Stefănită In vârstă de 16 aui, luând in mână conducerea trebilor; se supără pe Poloni pentru adăpostul ce'l dădea unor boieri pribegi, Isac şi Bârlan, care se vede că susţi­ neau pretenţiile lui Rareş la domnia Moldovei. In curând un al treilea boier, Cosma Şerpe, emigrează şi el În Polonia, sporind nemulţămirea lui Ştefăniţă 50. El face remustrări Polo ni lor pentru această călcare a tratatului 'îucheiat.Hegele care, temându-se de un atac al Turcilor contra ţărei sale, dori:'! să menţină legă­ turi prietenoase cu Moldova, îi răspunde că nu ar avea cunoş­ ţintă despre aflarea acelor boieri în Statul său. şi că în ori ce caz nu va favoriza întreprinderile lor, trimiţând, pentru a asi­ gura pe Ştefăniţă, un sol anume la el 51. Domnul vroind apoi să iee de soţie pe o fiică naturală a lui Sigismund, regele nu ştim .. Ureche, in Leiopisele, 1, p. 153. Cron putneană, In Arh, isi., !II, p. 10 . • , Wapowskl, p. 571 ap. Picot, Chron. d'Urerhi, p. 262 . .. ACIa Tomiciana, V. p. 143. La 1521 lntâlnim prin Veneţia pe unu] Duca Ion de .Moldavia care se dă drept frate al domnului alungat de câţiva ani (le acolo. Hurrn., Doc .• VIII, p. 49. Cine să fie ? .. Acla Tom., V, p. 272. '. Ibidem, VI, p. 24. Corn. Ureche, Letopiseţe, 1, ]1. 154. ,1 Ac/a Tomieiana, VI, 24 şi 54. [220] 220 ISTORIA ROMANILOR din ce pricină refuză ceruta încuscrire 52, lucru ce bine înţeles duce la culme supărarea lui Ştefăniţă în contra Polonilor. Tocmai pe când se turburau astfel relaţiile Între copilul pus în fruntea Moldovei şi regele Poloniei, Muntenia cădea în pericolul de a intra cu totul sub stăpânirea turcească, prin acel Basarab turcit, Mohamed-Bei, care ucigând pe Radu Călugărul, ceruse de la sultan domnia pe sama lui. 53. Arbore însă care vedea în căderea Munteniei semnul căderei însuşi a Moldovei, şi care nu găsiă altă scăpare în contra unei asemenea putinţi, decât a sta în bune legături cu Polonii, trece peste aceste supă­ rări personale ale domnului său, şi trimite în 1523 pe Luca Cârjă, acel ce negociase tratatul din 1518, la regele Sigismund în solie, pentru a reînoi legăturile de prietenie. Luca Cârjă în cuvântarea elocventă care ne-a fost păstrată, expune regelui nevoia unei aliante comune în contra Turcului. Boierul moldovean vorbia bine inţeles, ca trimis din partea domnului şi în numele acestuia, de şi el nu îndepliniă decât voinţa, şi reproducea gândurile lui Arbore. "Domnul meu Ştefan vodă, prietenul Măriei voastre, începu ambasadorul, precum în rândurile trecute astfel şi acuma, vă trimite vorbă şi amintire despre păgâni, cum bat Creştină­ tatea, cum o apasă, cum îi răpesc pământuri, lovesc şi cuprind oraşe, pe când noi Creştinii nici ne gândim la uneltirile lor". După aceea arată cum Turcii au luat Belgradul din cauza neu­ nirei Creştinilor, în August 1521. "Ambasadorul domnului meu se afla la curtea sultanului tocmai atunci când acesta se gătiâ cu războiu asupra Belgradului. Mai înnainte de a-l slobozi, vor­ bitu-i-a Peri-paşa în următorul chip: spune domnului tău Şte­ fan, ca să execute ori ce poruncă îi va da sultanul, şi numai aşa se va bucura de graţia împărătească. Inţelegând foarte bine ce scop pot avea unele atari cuvinte, domnul meu şi cu tot diva­ nul stă tură pe gânduri ce e de făcut, apoi în grabă strânseră oastea şi o trimiseră contra Tătarilor, pentru ca astfel Măria Sa să aibă cuvânt înnaintea sultanului de lipsa oamenilor. Curând după aceea sultanul se mişcă spre Belgrad, trimiţând la domnul meu un olăcar, să-i dee ştire, şi scriind în scrisoare aşa: "iar tu Ştefan voevod, să îngrijeşti, năvălind asupra tărei Secueşti dimpreună cu Basaraba domnul muntenesc şi cu Mohamed san­ giacul Nicopolei. Mult se mâhni şi se turbură domnul meu şi cu divanul său, şi începură a se gândi la chipurile de a scăpa din năpaste. D'intâi răspunse Măria Sa că ţara stă în războiu cu ., .{ela Tomiciana, VI, p. 110. De aceea nu poate fi adevărat că Ştefan să-şi fi luat "doamnă" cum spune Ureche, după lupta cu Tătartl, tntâmplată în 1518 (Letopiseie, I, p. 154) cu atâta mai mult cel în acel an Şt.ef'ănlţă era numai de 12-13 ani. U Mai sus, p. 186--188. [221] ISTORIA MOLDOVEI 221 Tătarii ; apoi orbi pe trimisul turcesc cu daruri, caftane, bani, cai; nimic nu cruţă pentru Creştinătate. Acum vodă îşi conce­ diase oastea şi plecase la Suceava, de unde după o şedere ca de două săptămâni, purcese spre Hârlău. Aici în drum, tocmai lângă podul Siretului, îl ajunge un ămblător dela vornicul ţărei de jos, aducându-i vestea despre venirea unui ambasador turcesc. Au­ zind aceasta, domnul meu expediă în pripă porunci domneşti pe la boieri şi pc la ţărani, chemându-i la oaste contra Tătarilor, Turcul fu trăgănat în cale, cu una, cu alta, încât sosi după strângerea unei părţi de oaste, şi dete domnului următoarea scrisoare dela sultanul, plină de o straşnică mânie: "E trădător cine se abate dela voinţa împărătească; prin urmare nu cumva să cutezi a nu asculta, ci din contră fără zăbavă, sub ochii şi privegherea acestui al meu credincios şi cinstit Sirian Celebi, să ocupi, să prăzi, să supui Tara Secuiască". Mult se întristă domnul şi cu divanul la aceste vorbe, şi după fel de fel de încurcă­ turi, fu silit a răspunde deadreptul sultanului: "Nu mă pot bate cu Secuii, d'intăi pentrucă avem legături de pace cu regele unguresc; al doilea pentru că regele unguresc fiind nepot rege­ lui polon·, apoi Polonia ţine cu Ungaria, iar Litvania ţine cu Polonia şi ne vor cotropi ţara, văzăndu-ne în Secuime; al treilea pentru că ne ameninţă şi Tătarii. Fi-va plăcut sultanului să ni se pustiască şi să ni se piardă ţara? dar atunci cine-i va plăti tributul ? Insă ambasadorul turcesc nu se plecă la aceste cuvinte. Domnul meu trimise atunci în secret la solul Sinan Celebi pe vtori-logoîăt şi pe vtori-vistier ca să se înţeleagă. D'mtâi Turcnl se făcea surd, dar mai pe urmă zise aşa: voiu lua eu toată greu­ tatea de pe capul vostru asupra spetelor mele; numai să ne daţi 100.000 de piastri peste celelalte daruri. Stătură la mijloc acei doi boieri, şi făcură să fie numai 60.000 de aspri şi 500 de câr­ lani,peste celelalte daruri, adecă caftane aurite, patru sute de aspri, cai şi blăni. Şi astfel cu mila lui Dumnezeu şi cu norocul Creştinilor ne-a scăpat din nevoie acel Sinan Celebi, care şi el era Moldovan de naştere, din neam boieresc, prins rob din ţara de jos. După aceea sangiacul Silistrei, al cărui autoritate se întinde dea lungul Dunărei în faţa Ţărei Romăneşti şi a noastră, trimise la domnul meu un sol, purtător unei scrisori dela sulta­ nul, cerând să'i dee ajutor şi să'i se învoiască trecerea prin ţara noastră ca să meargă spre ţara Măriei Voastre, ci domnul meu nu se înduplecă, ci trimise tânguiri la Constantinopole pe vor­ nicul Iurie care, după multe alergări, şi după ce plătise la patru paşi câte 30.000 de aspri la fiecare, izbuti cu mila lui Dumnezeu ca să facă a se destitui acel sangiac. Ce se atinge de ţara şi de domnia muntenească, apoi ştim că Turcii o stricară, o vătămată şi o răsipiră, şi-i puseră în cap un Turc, pe unul Mohamed, şi tăiară boierimea, jupânese şi copii, şi robiră averile, arseră şi devastată satele". [222] �22 ]STORJA 1I0MANnOR După aceasta expunere a rolului de până acuma al Mol­ dovei, în duşmăniile dintre Turci şi Creştini, ambasadorul mai caută a interesa cu deosebire pe Poloni Ia cererile sale, spunân­ du-le despre o misiune secretă a Turcilor în Moldova, în scopul de a afla relaţii asupri'! puterilor Poloniei, ceeace ar pune în pers­ pectivă un apropiat războiu al Turcilor contra acelei t�ri--- de sigur un meşteşug întrebuinţat de ambasador pentru a speria pe Poloni, şi a-i face mai plecaţi a primi propunerile Moldovei. 1:<:1 sfârşeşte prin o călduroasă peroraţie, îmhiind pe regele polon să înjghebe împreună cu papa o mare l� contra păgânilor. Să vă mai spun Măriei Voastre, că dorniiul meu, amicul Măriei V oastre.vţinu acuma sfat cu consilierii săi despre regii şi domnii creştini, pentru ca să hotărască, care din ei ar fi atât de vrednic şi înţelept încât să fie în stare de a incepe, de a întocmi, de a conduce marea afacere a împăciuirei Crestinilor contra duşmani­ lor păgâni ai Creştinătătei : şi nici domnul meu nici consilierii săi nu se putură dumeri de a găsi un rege şi domn atât de vred­ nic şi înţelept pentru această treabă, afară numai pe Măria Voas­ tră. In fine rugăm pe Măria Voastră. de a băga În samă cuvintele noastre, gândindu-să bine mai înnainte de toate să nu se piardă Crestinătatea tocmai în zilele Măriei voastre; căci dacă astăzi DUlnl1eZeU va pedepsi tara noastră, Moldova, să nu vă îndoiţi Măria Voastră. că mâne are să vină rândul şi pentru alte tări creştine. Nu treceţi cu uşurinţă asupra ambasadei noastre, fiind de cea mai mare importanţă, Măria Voastră aveţi o domnie mare şi un divan mare şi numeros; consultaţi-vă şi chibzuiţi l" 54. Acest "monument al elocvenţei politice a străbunilor noş­ tri", este însemnat şi pentru dibăcia cu care este alcătuit, şi pentru preţioasele destăinuiri istorice ce conţine. Toate mijloa­ cele, spaima de Turci, amenintarea Poloniei de ei, curtenirea regelui, sunt puse în joc de ambasador pentru a izbuti. Toate silinţele sale fură Însă zadarnice, nu atât din pricina Polonilor care poate s'ar fi înduplecat ele astă dată a nu mai sta nepăsători fată cu primejduirea Moldovei, ei din acea a lui Ştefănită care se Înfurie cumplit, când auzi de ambasada trimisă la duşmanii săi, fără a lui Învoire. Nu e vorbă, ambasadorul care veniă în apa­ renţă din partea domnului Moldovei, pune În socoteala lui toată acea înţeleaptă purtare, prin care Moldova izbutise pentrn un scurt moment a se substrage dela îndatorirea, luată prin închi­ narea făcută de Bogdan Turcilor, de a le veni În ajutor cu oştile sale la vreme de război. Este însă invederet că la toate acele fapte enumărate de Cârjă, domnul său care avea abia pe atunci, 152l, vârsta de 111--]5 ani, nu putuse Iua o parte hotărâtoare. De aceea Cârjă nu uită a pomeni tot deanna, alăturea cu dom­ IlU], şi divanul ţărei care într'adevăr, sub insuflarea lui Arbore, " Arl), ist., 1,1, p. <}--13. [223] lS'l'OlUA MOLDOVEI condusese toate afacerile. Regele Sigismund răspunde acestei solii, trimiţând la Ştefăniţă pe George Krupski să-i spună că a ascultat pe Cârjă (Kirza) şi i-a dat hrisovul tratatului întărit cu .i urământ, cerând ca şi voevodul să dee solului său un hrisov cu acelaşi cuprins întărit cu jurărnântul său şi acel al sfetnicilor săi 55. Acuma însă Şteîăniţă devenise domn, şi era cu totul indrăz­ neţ din partea lui Arbore, a vroi să urmeze în nainte faţă cu Polonii politica cea de pace şi de înfrăţire, patronată de el, când stăpânul său se afla ofensat personal de ei, şi când in el fierbea găndul de răzbunare. După ce Sigismund refuzase lui Ştefan mâna fetei sale, şi se schimbase pentru aceasta o corespondenţă îndestul de înveninată între el şi Ştefan, acesta să trimită din propria lui iniţiativă o ambasadă aşa de curtenitoare aceluia care îl oiensase ? In încercarea făcută de Arbore de a conduce tot prin sine destinele patriei sale, şi după ce copilandrul pe care-I povăţuise până atunci apucase în mării ocârmuirea ţărei, şi vroia să-i im­ prime o îndreptare conformă cu simţimintele sale personale, Însă protivnică intereselor ei; în durerea aceasta de ţară, care făcea pe ministru să nu eate la inima stăpânului, şi să stee nu­ mai cu gândul pironit asupra primejdiei căreia ţara era expusă=­ în aceste împrejurări stă pe deoparte mărimea lui Arbore, pe de alta şi explicarea raţională a tragicului său sfârşit. Ureche raportează că pricina pentru care Ştelăniţă a tăiat pe Arbore, "nici judecat, nici dovedit" ar fi că "l'a aflat cu vicle­ nie" 56 fără a preciza Însă cu ce fel de viclenie ar fi umblat Arbore. S'ar putea gândi la o sprijinire a pretenţiilor lui Rareş care îm­ pinsese pe mai mulţi boieri la pribegiri în Polonia. Aceasta Însă este cu totul neprobabil. Arbore care fusese a-tot-puternic în timpul copilăriei lui Şteîăniţă, şi care credea că va putea păs­ tra şi acuma, după ce el luase trebile în mâni, conducerea tână­ rului principe, să vree a-l răsturna, pentru a aduce în locu-i pe un om făcut care nu i-ar mai fi lăsat nici o fărâmă de autoritate? Moartea lui Arbore pe care boierii o socotiau nedreaptă, ca fiind făcută fără judecată, împinse pe mulţi din ei să pribe­ giască în Polonia. Unul din ei, Şerpe, prevăzând catastrofa ieşise în Polonia încă înnainte de tăiarea lui Arbore 57. Sigismund stărueşte în 15231a Ştefăniţă să ierte pe pribegi şi să-i reprimiască în ţară 58, de sigur însă fără izbândă, de oarece în 7 Sep­ temvrie 1524 găsim pc boieri că se răscoală contra domnului. •• Acla Tomiciana, IV, p. 152. Tratatul la p. 15J . •• Ureche, I, p. 154. Moartea lui Arbore s'a întâmplat in Aprilie 1523. Prin urmare ambasada lui Cârjă care este din acelaşl an, fără dală lunară, trebue să fie din Ianuarie sau Fevr uar ie . • , Ureche, Letooisete, 1, p. 15·1 . • , Acla Tomiciana, VI, p. 284. Hurrn., Doc., XV, p. 27:; (fuga boierilur}. [224] lSTORIA ROMÂNILOR Dar Stetănită chemând în aj uter militiile tărănesti, înnăbusă rezmiriţa boierilor care, văzându-se bătuţi, îşi' scapă' viaţa fugind în alte ţări. Pe căţi însă au apucat a-i prinde, precum pe Cos­ tea pârcălabul, pe 1 vaşcu logofătul, pe Sima vistiernicul şi pe alţii încă, le-au tăiat capetele în târg în Roman. Pe Trotuşan îl puse în Închisoare. Spusele lui Ureche asupra răscoalei boie­ rilor lui Ştefăniţă, sunt adeverite prin trei documente toate dela Petru Rares, Prin unul din 1528, domnitorul sechestrează satul Stărosiestii 'al lui Maxim Udrea si satul Stăbărcenii al lui Secu­ ianu paharnicul "pentru hiclenie 'când se ridicase cu alţii necre­ dincioşi asupra nepotului domniei noastre Ştefan Voevod". Al doilea document este din 1530. Prin el Petru Rares dă mânăs­ tirei Tazlăul satul Paşcanii "sechestrat pentru crima trădărei dela Sima vistierul când acesta s'a fost revoltat contra nepotului nostru de frate Ştefan Vodă cel Tânăr". Al treilea document din 1534 confiscă moşiile lui Luca Arbore însuşi Socăşanii, Tofi­ lanii şi Greceanii "pentru viclenie sub Ştefan Vodă" 59. Arbore fiind ucis şi boierii cei mai de samă imprăştieţi, Ştefăniţă putea să dee liber curs urei sale contra Polonilor. Aceş­ tia se temeau foarte, ca el să nu se arunce în partea Turcilor. Polonii încearcă deci a recâştiga bunele lui dispoziţii, trimiţând pe Laurenţius Miedzileski, episcop de Cameniţa şi pe Gheorghe Krupski, castelanul de Cracovia, ca să împace pe Ştefan cu boierii săi, spre a'I îndruma astfel încet iar către alianta polonă. Ştefăniţă pune Însă pe episcop la închisoare 60. Boierii spăimân­ tati de apucăturile din ce în ce mai silnice ale domnului, roagă pe regele polon să intervină, căci la dimpotrivă, ei se vor da Ungurilor sau chiar Turcilor 61. Sigismund cere atunci interve­ nirea nepotului său, regele Ungariei Ludovic al II-lea. El ii scrie: "Ai putut înţelege din relaţiile ambasadorului tău cele ce se fac în Moldova; că acel voevod, prin insolenta şi nebunia lui, se pierde pe dânsul şi pe ai sfii. Noi temându-ne, în aceste împrejurări critice, ca nu prin răzbunarea noastră, acea ţară să încapă mai curând în puterea duşmanului nostru comun, sun­ tem ţinuţi a trece cu vederea grelele injurii căror am fost expuşi" 62 • Ştefan aflând de încercarea regelui Poloniei, de a-i arunca în spate pe acel al Ungariei, ameninţă de a dreptul pe Sigismund cu alianta turcească, cerând cu mare stăruinţă pe pribeagul Cosma Şerpe care sfătuise pe Sigismund să convoace pe toţi pribegii din Polonia şi din Ungaria şi să'i întrebe pe cine voesc a avea donm şi pe acela să··] sprijine, fiind că dacă nu va face s e 1528 Uricarul, XIV, Jl. 78; 15:30 Arii. i si., J, 1, p. 1:\2; lG:J6. Iorga Studii şi tloc .• V, p. 212 • •• Acla Tomiciana, VI, p. 284, 307 şi 308 " Ibidem, VI, p. 308 . • a Ibidem, p. 308. [225] IS'CORIA MOLDOVEJ 225 aceasta, boierii vor fi nevoiti, să se îndrepte către Turci 63. Consi­ lierii poloni temându-se ca' fapte să nu' urmeze ameninţărei lui Ştefăniţă, sunt de părere a îndepărta pe Şerpe din regat. Sigis­ mund totuşi se sfătueşte cu boierul moldovan, ce ar fi de făcut eu acest nebun care ameninţa liniştea lumei întregi. Şerpe îi răspunde că dacă Polonii şi Ungurii nu vor face începutul unei interveniri, Turcii ar intra numai decât, căci lui Ştefăniţă nu-i rărnâneă altă cale decât a-i chema. El adaugă că regele ar face hine să întruniască pribegii, şi să aleagă împreună cu ei un alt candidat la tronul Moldovei. Tot de această părere erau şi boierii pribegiţi la Braşov, după cum află Sigismund prin un agent al său Tornşa, trimis în acea parte 64. Regele Ungurilor recomandă Însă cumpătarea şi lăsarea de o cam dată în pace a lui Ştefăniţă, spre a nu-l provoca la ruptură, ceea ce era cu atât mai înţelept cu cât Turcii năvăliseră în Podolia şi Rusia, şi puteau prea lesne trece în Polonia. Se vede Însă că Ştefăniţă nu era aşa de nebun precum îl credeau Polonii şi Ungurii, căci când sosi mo­ mentul hotărâtor, când Turcii respinşi de Polo ni se retrăgeau către Dunăre, domnul Moldovei în loc de a le da ajutor, îi atacă şi-i bate cumplit, răpindu-le toată prada făcută 65. El întrebuin­ ţase deci ameninţările sale de alianţă cu Turcii, numai apre a speria pe Poloni ; dar pentru ca ei să nu creadă că şi-ar fi schimbat: gândul faţă cu dânşii prin ajutorul ce le dăduse la răpunerea Turcilor, în scrisoarea ce o trimite lui Sigismund spre a-i vesti izbânda, îl insultă, tratând pe Poloni de trândavi 66. Din cauza acestei purtări necuviincioase, apropierea Între Moldoveni şi Poloni, care părea îndrumată prin izbânda lui Ştefăniţă asupra Turcilor, iarăşi se risipeşte, şi neîncrederea în el din partea Po­ lonilor îşi urmează cursul său mai departe. In 1526 Ştefăniţă atacă pe Radu dela Afumaţi, şi pradă cumplit Muntenia, întorcându-se înnapoi fără a suferi nici o mpotrivire 67. Această lovitură dată Ţărei Româneşti poate să fi fost, tot spre a se răzbuna pentru adăpostirea unor boieri pribegi care se ştie că umpluseră lnmea, după stângerea dis­ coalei. După cât se vede însă Polonii, pentru a pune odată capăt temerei lor, ca Şteîăniţă într'un moment al furiei care-I stăpâ­ niâ obişnuit, să nu se lege cu Turcii în contra lor, se hotărăsc să-it •• N. Iorga, Studii şi doc., 1, p. 2 . •• . 4-eia Tom., VI, p. 323--324 şi 325 • .. Wapowski, p, 558 ap. J'Icot., Chronique d'Urcche, p, 2'i5. 51efă:uijl! face aceasta cunoscut lui Slgisrnund prin o scrisoare din 1.124, Acta, VII, p. 4:1. " Arta Totniciana, Vl I, p. bl : Scrlsoarcn lui Tomlczki căue Luca Gorsk] tiin 22 August 152t\: "Ex noe inclus o exemple responsiollis moJdnvk,le \ estra lVlngnificentia facile ccgnoscet quo in pretio llpud iJl�um MoJdavl!IIJ �jmus, oh igllaviam nostram quc modum et facultatol1 (Je.lemionJ' nolJis adfmit" . •• Ureche, I.elopisele, I, p. 156. A. D. X()nopoJ. Istoria Românilor .. ··· 'VoI. IV. [226] JSTORlA ROlliJ1NlLOR pună capăt zilelor )i detcnuinii pe însuşi soţia JUiS8-j elev otravă. "Zău de treabă [upăneasă moldovancă, să-şi omoare bărbatul" ! exclamă Căpita nul, raportând :J ccs L cvcnement din istoria Mol­ dovei H8. Astfel se sfâl'.;i din viată. în vărstă abia de 21 de aui, aces! principe care şi el 'ea �i t8tiî'l S811 Bogdan, S8m8Jlh lui :)teJ1\11 cel Mare, însă prin p::lr(jle cele rele ale caracterului său ; iute şi pornit, crud ÎI! mânie, autoritar şi nesupus. [ns:'t pe când In Ştefan col Mare asemcucn însuşiri periculoase slujian ea sub­ strat de etlergie pentru elementele cele bune ale sunetului său, în fiul şi mai ales în nepotul lui, desbrăcate de orice nobile şi. înnalte avânturi, ele manifestau la lume uricioasa lor Iiintă numai prin porrriri s�ln[>'eronse si apucături nehu nesti. ' <, J J 3. l'ETUU AL l\'-j��n l{J\UEŞ lNTÂTA nOMNIE 1'4)11'11 al IV-lea lhm�li. l;)27�1:;:m. --Fiu.lllalurai al lui Ştefan cel Mare umblă de ;�lUlt după domnie'. Indată după sui­ rea fratelui său Bogdan îu tron, Rareş trece înPolonia pentru a fi mai în apropiere de coroana pe care o păndea. In tratatul dintre Bogdan şi Sigismund din 1510, se vorbeşte de un prcten­ dent Petru. In 1514 găsim pe Sigismund regele Poloniei scriind lui Petru că c nemulţumit că părăsise locuinţa pe care i-o însem­ nase ca reşedinţă : in J G16 regele scrie unui castclan al său c� ar dori bucuros ea Petru sti ajungă domn in Moldova. dar că e reţinut prin tratat de a'j da sprijin (;�I. In J 517, la rnoartea lui Bogdan, Petru Harcş, după cum an�lln din o sCriS02JT a lui Petru Tomiczki către palatinul ele Sandornir, "se roagă cu stăruinţă ca regele iiă-i :învoiască s� meargă b marginile regatului, eri,,! spereadt Sl"l poat{l în' eUl'�lnd e{tştif.f:'lbuna voin�ă a oamenilol' eLin ţara Moldovei, şi astfel Srt devinti strlpfllllli acelei l{lri" 70. 111 acelaşi an găsim el niizuinlcJe lui Petrll Jace propăşire iti mintea regelui, întru eflt el Jllvitrl pe ccilleelarui său S{l se sfti­ tuiaseti (;u alte ])('j'SO�111C cum s';lr l)lil,C�1 <1;1 un ajlltol' pl'eten­ dentului Petru care voeşte SFt seoat(t din domnia JVloldovei pc finI lui Bogd:m 71. Pe Ia 1522 se '"tic! mai mulţi boieri dill partida lui Petru emigl':Cltlcl în Poloni:Cl, şi în sfclrşit e:lud emigranţji pro­ PUJl regelui a înlocui. Il(' �tcrrl1lilti cu ali prclcndcnl,frtrrt îndoi:t1rl {';-j ei ave8ll ÎJl vedere tot 1)(' PelJ'll Jbl'l'�. '" Ureche, ibidem. CăpiL:Il1\li îl] ,\la(l. isi., 1. ]1. 1 (;�. �Lefăni1ii Hl()[!rC în 1 � hll.'ll:ll'ic 1:')27. Veziin'cl'iplia (le pc Jn:lfln,iUlul lui la mţll\ii�tirea Pulnn ln Al'li, l'f)/wÎl!casc(i, II, p, :-((I(). UI'cehe (1, p. 1 [in). r1111f' Iii II grcşfll� clntl' JHOI'j "Î lui 1:, 20 Sept. 15�fi. 6:1 Hurm" Doc" II, ;;, 1). liU ,i :dS. '" Acl{( Tomicialla. :1 \', p. fî(j.·-G 1 [227] "\cesle stăruinţi atât de încordate furii in sfârşit încuuunatc de izbândă, Ia moartea lui Ştefăniţă. Intorcăndu-se boierii pri­ hegi care se vede că erau în număr însemnat, veniră cu candi­ datullor din Polonia ; iar acei din tară adeverind si ei cii Petru era "din osul lui Ştefan Vodă, cu toţii l'au ridicat domn" 72. ŞLc­ Iănită fiind ucis în!tt Ianuarie 1527, iar un document de [,1 Petru Rares datând din Hj Marite acelasi an ,3, urmează ciî el apucă domnia în răstimpul de două luni: dela 14 Ianuarie până 1,1 1 fi Martie al anului 1527, E.I fu proclamat domn în Hârlău oraşul naşterei sale 74, unde S(� reîntornase, probabil pentru :l revedea pe muma lui. Petru care trăise atâta timp adăpostit Jn Polonia, trebuia la început ee] puţin, să urmeze o politică prietenoasă faţă Cll această rţară. In 13 Decemvric 1527 găsim un tratat incheiat de el eu SigismullcL al căruia introducere este asemenea celor ce am cercetat 111n1 sus, dela 1 /1�19 încoace. EI începe prin cuvin­ Lele:, .Fiiud că magnificul domn Ioan Petru, voevodul răre.i Moldovei, prietenul noslm cel sincer iubii., a apucat tronul părin­ telui său Ioan Bogd�HI si a nepotului său Ioan Stefan vocvod , mort ele curând", c si eO{lLine aceleasi conditii ea' SI tratatul cu :)tefănitu, fiind îndreptattot în contra Turcilor. S� adaugă însă � o clauză mai f'avorubilă domnului roman, anume aceea că "daet împăratul Turcilor singur in persoana lui ar constrânge pe Petru prin sili! )1 arme a-i da ajutor În contra tărilor noastre, el nepu­ Un du-se împotriviunei aşa de mari puteri, să nu se strice alianta dintre noi din această pricină" 75. Petru Rar('.� se pusp bine cu Polollii �i din alt�l pricină. Evellemenlele ce se desfăşurau peste Carpaţi ::ttrag în cnrtllld InLreaga lui luare aminte, intru Cflt îi dtkleau putinţa de a se: Iriţi prin eueeriri, în acea parte, şi a Jl1nlphnl astfel Îmboldirea lui lăun trică pe care o moştenise dela t.atrd său, şi nevoia de Întin­ dere a rcstrfmsului stIU Stat. Spune Ureche despre Petru cii se nevoi�t "stI lrlţiasetl ce au apucat, crl nimica duptl ce s'au aşez::r!: la domnie n'au zăbovit, ci oe războaie s'au pregătit şi la toatu îi mergea cu noroc" 76. Anume duprl btltălia dela 1\11011aci, 152() �i ltloarLca regelui f ,ILdovie, Soliman detras prin o răscoală din Cilicia jn Azia, dela urmărirea cucerirei Ungariei, părăseşte expediţia şi se în­ toarce peste Dunăn�. Ungaria rămânând fără rege, se ivesc doi pretendenţi cu partidele lor, care prin () htptit ci\'ilă, îrnping ;, Urcc!!e, Lc/ujJisc!(, i. p. 1.56 1,)7. '" \feJchisetld;, Cronial flu$1l11li, p. 17 ;4 Gronica pulneani1, În AliI. isi., 111, p. II. C(U/I, Jlu;/Ii'}. I)%mi. il} J. I�ogd.;)n. Vechile cronici mold., 180), p, 2S0. ;5 DoghiC'l, 1, p. Gl�l.--(;lS. TI'::·ff�'lllll<.:;,>·)lird,' r'·.l"·(" �'" IL.! '-'1"'-: .�-- "�O l' ! '1 " il � I [228] 228 ISTORIA. ROMÂNILOR încă mai departe În cădere pierduta Ungarie, Ioan Zapolia, voevodul Transilvaniei, care se bucura şi de simpatiile lui Soli­ man, este ales de partida sa ca rege, în ziua de 10 Noemvrie 1526. In contra lui însă se răscoală Ferdinand, Iocoţiitorul de împărat (al lui Carol al V-lea din Germania), fratele Mariei, soţia reposatului rege Ludovic al II-lea, care Ferdinand era sprijinit în Ungaria de o partidă, în fruntea căreia se afla pala­ tinul Ştefan Batori. Ferdinand intră cu o armată În ţară, bate pc Zapolia la Tokai în 2'7 Septemvrie 1527 şi-l alungă din Ofen, silindu-I să se retragă în Transilvania, şi după aceea se coronează el însuşi ca rege de Ungaria, în 3 Noemvrie 1527. Zapolia con­ strâns se aruncă în braţele Turcilor, trimiţând pe Laski la Cons­ tantinopole, care să ceară supunerea sub Turci şi apărarea din partea lor contra Germanilor 77. In acest răstimp Ferdinand, pătrunsese cu armatele mai departe spre lăuntrul Transilvaniei, pentru a scoate pe Zapolia şi din această parte, Atunci Petru Rareş se hotări să intervină. Acesta îşi gândise astfel planul său: Să se prefacă a ajuta lui Zapolia, sprijinind un principe bine văzut de sultanul în contra duşmanului Turcilor, şi cu acest prilej să mai capete câteva stăpâniri în Ardeal, peste acele ce le poseda ca moşte­ nire dela Ştefan cel Mare (Ciceiul şi Cetatea de Baltă". Ca pre­ text pentru a îndreptăţi intrarea sa în Transilvania, el puse înainte tocmai apărarea stăpânirei acelor cetăţi, ameninţate de armatele lui Ferdinand. Paul Giovio celebrul istoric al veacului al XVI-lea, contimpuran, cu domnul moldovan, spune că Petru Hareş ar fi pretins că "se teme a pierde oraşele Ciceul şi KU­ kullo, şi că m.-i vine la socoteam de a vedea pe tronul Ungariei pe regele Ferdinand, vecin prea puternic şi prin urmare prea periculos, prin simpatiile Germaniei, şi prin fortele frăţine-său mpăratul Carol. Giovio adaugă că adevăratul său scop era multă­ rnirea "amhiţiei lui celei mari de a-şi lăţi ţara; el visa cucerirea Transilvaniei, folosindu-se de anarhia în care fusese aruncată 1 lngaria" 78. Petru Rareş fusese foarte curteuit de Ferdinand pen tru a-l atrage pe partea lui, şi Rareş se plecase întâi către Iocoţiitorul de împărat al Germaniei. După fuga lui Zapolia însă, Rareş înţelese unde-i stătea adevăratul interes şi părăsind politica " Zinkeiscn, Geschichie des Ostnanischcn Rcichs, lJ., p. 65,t si unu. 1. Ursu, Die ausurărtiue Politiii. Peter Rareş, 1908, p. 12 pune alegerea lui Fer diuund la 17 Dec .. 192(; . .. Paull Iovls (Giovio) Novncornensfs, Opera, Baslleae, 1578. Reprorlusc Iocurlle relat.lve la Petru Rar eş în Arh. ist., II, p. 31-�{2. Ureche, spune numai atâta că Petru Hareş ar fi prădat UngnrIa, fără Il pomeni nimic despre scopurile s.rle politice [Leiopiseţe, r, p. 157). [229] IS'rORIA MOI,DOVI!lI germană, rea apărarea voevodului Transilvaniei şi se rosteşte pe faţă contra lui Ferdinand 79. In 28 Dee. 1528 găsim pe Braşovenii scriind Săbienilor, Saşi şi unii şi alţii şi înclinaţi deci către Ferdinand, că rivalul său, Zapolia, sperează în ajutorul Moldovenilor şi al Muntenilor contra regelui lor (Ferdinand). Saşii auziseră la acea dată despre scopurile lui Rareş. In 4 Fevruarie 1529 vice voevodul Transil­ vaniei scrie Săbienilor despre primejdia din Moldova, şi Braşo­ venii înştiinţază pe Săbieni despre intrarea lui Petru Vodă şi pustierea ţinutului Secuilor. Petru Vodă se prefăcea a nu cunoaşte scopurile duşmă­ neşti ale Germanilor din Transilvania şi cerea nişte pietrari dela Bistriţa pentru reîntocmirea Cetăţei Neamţului. El izbutise apoi, prin groază, a pleca pe Secui în partea lui 80; după aceea pără­ seşte Transilvania şi reintră în Moldova, de unde el însă pătrunde din nou peste munţi, de astă dată însă pe la Bistriţa, pe unde ieşiă la cetatea lui, Ciceiul, şi putea avea un punct de razim al expediţiei sale 81, Părându-se imperialilor că Bistriţenii speriaţi, ar şovăi, generalul de Zegerma îi mustră şi-i ameninţă cu asprime (15 Iunie). In 24 Iunie Moldovenii sub Danciu pârcălahul şi Bar­ bovski portar de Suceava, erau în Ciceu. Petru Rareş somează pe "iubiţii şi înţelepţii săi supuşi cetăţeni din Bistriţa să predea pârcălabului său din Ciceu, cetatea Unguraşul în ziua de 1 Iulie, iar în 15 aceleiaşi luni el înştiinţează pe Bistriţeni că regele său Ioan (Zapolia) i'a dat Bistriţa şi castelul Balvanyos. Urmează mai multe scrisori cu Bistriţa, până când la 22 August Petru Rareş o ameninţă cu o soartă grozavă, anume că o va da focului şi va tăia pe oameni în patru bucăţi împreună cu copiii lor mai mari sau mai mici, dacă nu vor fi ascultători. Săbienii erau pro­ tivnicii cei mai aprigi ai lui Petru, imbiind şi pe Bistriţeni la sta­ tornicie către îmnăratul Ferdinand. Intre aceste' căpitanii lui Moisi, domnul Munteniei care, de teama Turcilor, sprijinise şi el pe Zapolia, anume Drăgan postelnicul şi Neagoe Vornicul, încheie cu Ardelenii un tratat prin care îşi juruesc un fel de neutralitate, până când "Dumnezeu va arăta căruia din doi, se va cuveni domnia" (4 Sept.). Mai stărueşte Petru în zadar ca Braşovenii şi Săbienii să i se supună de bună voie. Ei refuză necontenit supunerea, până la lupta dela Feldioara, unde Petru Vodă, lovindu-se cu armata lui Fer- .. Negocierile cu Ferdina nd în Ursu, Allswărlif)e Politii: Peter Rareş p. 21, şi urm. . ao Gcrendy Tijrijk scrie in 15 Iunie 1529, Hurm., Doc., XV, p. 320: "Quod ad Siculos att lnet, speramus nos bene composituros". Acelas in 24 Iulie 1529, ibidem, p. 32(i: "licet credamus Slrulos ad saniorem mentern redlturos", il Petru reintrase de la Secui in R Fevruarte. şi ieşise spre Bistriţa in lI> Iunie. Ibidem, P .. 313 şi 322; "ad castrum Chycho feştimms", [230] ISTOHIA HPlL\�JLOR dinand. prin LlII atac Jl;[jJî'nsnic o sparge cu totul, răpindu-i 50 de tunuri mari ele spiFt 82. .iIumăndrit prin această izbândă, Pctt n Vodă nu vroi ca altii să culeagă roadele victoriei sale, şi se socoti deci a cuceri el singur Transilvania, punând speranta lui mai ales pc artileria dobândită dela duşman" 83. Lupta dela Fcldioara se întâmplase in 21 Octornvric E)2D, tocmai pl' c�\nr1 Solln1811 în C LI nj li n'l Viena, ineţd: Petru îşi aco­ peri:\ cu atM mai hine planurile sale fa[(l cu Turcii, eu cât el putea să le apară ca un aliat şi ajutor 84, Rares după ee impune Brasovului o contributie de răz­ boiu de /JOOO de Iloriui pc care loc�litorii n răspund în' mai multe rate 85, vroeşte SJ pună Jl18JW pc Bistriţa, spre a-şi asigura astfel () mul tămită ma j străluc] ti:! ;< OE' tenelelor sa le. După ce Braşovul cade În stăpânirea lui, Saşii elin Bistriţa urmând Înainte a împotrivi, el le trimite o a doua scrisoare în care le spune : "Cn�­ dem ei:! un ignoraţi di castclul Balvauyoa, ne-a fost dat in st(l­ pânire de către regele nostru prea milostiv, şi de acolo ostaşii noştri au venit la voi la Bistriţa, spre a o lua În stăpânire. Dacă cumva V8 veţi împotrivi, atunci viile voastre \01' fi zmulse din rădăcini, �;i cetatea voastră va fi laută: iar pe voi împreună eu copii voştri vă vom tăia şi spi uteca prin castelanii noştri, şi nici nu va trece anul, cand capetele voastre vor intra pe mânile mele" sr;, In () altr, scrisoare către Braşoveni, Petru Hareş se jăJueşte de uHeltirilc acestora, spun:1ndu-k foarte hotărât că, pentru tara Ardealului voi ştiţi (';1 :un clobf\JJclit-o CII sabia �i nu voi da-o " in ni,;,Le soco LeIi ale Uraşo\'u[ui ([inlr(' ,'nii 1.-,4V -1;:';;:2 g�tsiJll ,,idl'Jn, p. :H2 şi :11'), Bisl:J'il" s(' "'lJ1llSC 1'" LI începutul iui 'ţ,'J'1fJ, lhd"IJI, !J') �.' ».J �J. [231] I"l'ORL\ MULDO\'EI nimărui. Ia nici un rege, nici lui Fcrdiuand craiul" ; ajJoi pentru ii-şi acoperi jocul, el adaugă eri, "numai lui Ianoş CI',11111 am s'o dau, ene] îmi este Iratc bun şi prieten" 87, Zapolia crezând C8 actiuuca Iui Harq ÎII Trunsilvan!a este În folosul stiu, sf'ătueste pe Bistri \en i să se su pu n.i, ceea ce şi Jac, aşă că Rareş incape în stăpnn ire;! acestei cotă li e:tl't'-i opu­ sesc până atunci o împotrivire aUH de îndărătnică 88 In urma supunerei Bistritei, vistiernicul Matei cere dela orăşeni :-';0 de cară de proviant pentru armata lui Rml'f� care s'ar anii la Rodna. TOHU I scrisorei se vede cu totul altul, ca îndrep­ Lată către nişte supuşi şi nu către nişte răsvrătitoriv Ea este blândă şi prietenos coucepută : "CU])OSCl.111d voi C8 Sl8pflllui nostru cel pren generos este acum lipsit la Hodna ele ceh> I rehui­ toare, mai ales de pâne şi de vin, vă cerem Îl! numele lui, 1111 mai nutin îns8 vă insărcinăm si vă ordouărn ea, înrlatiî ce veti ve,de:\ aceste rânduri, s:\ trimiteţ.i :W de cară cat mai curând,' spre :1 duce proviziile ce se vor vedea a fi trebuitoaro. Să JIU cumva S8 I'aceti altfel de cum V:I scriu, Iiind cii. ştiţi bine !'i7 domnul IWS­ iru cere atât dela noi câi şi dela noi eCI( IIIr!i credincioasă s/lIjb(l, şi ele aceea trebue s'ăl slujim Cll totii cu credinţă. Dat în castelu I Balvauvos în 22 Iulie 15;-30, (Iscălit) Noi Matei vist.iernicu] sau tesaurariul prea gCJlerosului prineipe PeLru, \'ocvoc1 ele Mol­ dl)\'a" 89, Ba reş se purb't către Za}Jolia îll aparcll�ă eu ct'l mai IWlrl' respect şi cu cea mai mnn', credin\:1. In ]"(jalitate îJlsă căut:\ pe de o parte să d\ştige simpatiile popoarelor din Tnlllsilvani:1. pe de alt;) S8 măllţină Bistriţa În a lui stilpâllil'c, De aceea 11 vedem stăruind la Zapolia pe C:1]'e-1 IlUllle,:h' "dornlllll 5811 prea 'Ini105- tiv" 90 ca si1 ierte purtare:-l BraşoveniloL 7:�lp{)lia ea!'e, la îllceput, circom-enit de Hareş, nu numai dt-i mul(ămise căJclul'Ospenlrll izbânda dela FeIdioara, dar îl ajlllase clJiar la Sllplllll�l'eallis, triţei, se răsgfwdeşte îll Clll'�lnd, văzând C:I li ,rea Po]oni!or. S'a întfnnplat această victorie str�t1tlcjti:! a Poloni/or asnpra :\'loldovenilor la satul Obcr'll:n, în 32 l\llgUSL. ln nnap-r-ca (Je înn:-lillLe �IPUl'LtSC pt' cer o C(l:�l1et� :H J. l.:r�IL l-;'Iil,jliilf' (Idu (;W,::.;(-:il'(' �i (j!.i('{'lin )i J-n .. li·(UJ. {'UliI.., Jf� '!"(Jlll. "-:\"\. 1'11::. 1'. �r:li(;";). [235] lSTOIUA )!OLTI{l!.'EI strălucitoare care a dispărut. ' Aug. 1531 vorbeste dv "Valahi multe numeroslore-,''. Hnrll1., .noe., Supl. II, 1, p. 3'1, Arm"la pulOlJ" numără în realitate 8000 de oameni. Ursu, l. C., p. 8::5. H. f. lTrSll j,r.nuie::>!f' <'" Hur"" fir fi fost trăd>lt .le hokrii ,�; în nn;I;·U\ htd/dil', 1. r .. 1', II 1:;. [236] 236 1lSTORIA ROlllANlI,OH firară deci trupele moldovene pe o linie prea subţire, sau se împărtiră în grupuri prea Îndepărtate, care putură fi uşor tăiate În două de PoIoni. Dacă mai adăogim la aceasta şi superioritatea tunarilor polo ni asupra celor moldoveni, care erau deprinşi a mânui, după cum se vede, mai mult tunurile cele mici ele fier cu mai multe tuburi, decât cele mari de spijă, pre­ cum erau acele răpite de Petru Rareş dela Ferdinand în bătălia defhFeldioara; 'atunci avem pe deplin lămurită pricina pierderei bătăliei dela Obertin de către Petru Rareş, cu toată superiori­ tatea În numărul armatei sale. ! Petru cu toate acestea îşi făcuse datoria nu numai de gene­ ral, dar chiar de ostaş. Când văzu că ai săi slăbesc, el se aruncă însuşi În mijlocul lor, îrnbărbătându-i, şi căutând să-i oprească. "Insuş Petru, spune un alt istoric contlmporan, Paul Giovio, carele combătând ca un viteaz, a fost zdrobit aproape tot pri­ mul rând al cavaleriei polone, fu rănit şi fug]. cu puţini călări aleşi", pierzând toate tunurile" 96. . Am arătat mai sus cum victoria repurtată de Poloni asupra Moldovenilor pe timpul lui Bogdan făcu să se prăznuiască ani­ versarea câştigărei ei, ca o serbare naţională 97. Nu mai puţin răsunet avu aceasta dela Ohertin în sinul natiei polone, O sumă de: scrieri, poezii, şi alegorii o celebrară şi o cântară 98. : .. Polonii pentru a răzbuna pustierea ţărei lor, pătrunseră îniMold�va spre a o prăda; fură Însă răspinşi cu pierderi. Regele Ioan Zapolia al Ungariei propuse mijlocirea lui pentru împăca­ rea părţilor războit-oare, şi trimise pe episcopul Ioan Statilius la Petru Rareş, spre a-l hotări să ceară pacea. Se vede că pe atunci se! restahiliseră bunele relaţii Între Zapolia şi domnul Moldovei; dtt oare ce ei Îşi făceau în acelaşi timp slujbe mutuale; căci pe când ambasadorii lui Zapolia se interpuneau la POIOlli, spre a se încheia pacea cu Petru Rareş, acei ai domnului moldovan luau parte la conferinţa ţinută Între reprezentanţii Imperiului Ger­ man şi acei ai lui Zapolla, sprijinind delegaţii moldoveni cu multă căldură interesele regelui Ungariei, spre a-şi putea redobândl hotarele sale 99 . •• Paul 'Giovio in Arlt, ist., Il, p. :�5 . • f Mai sus, p. 208 • •• Câteva din ele enumerate de Picot, Cronique d' Ureche, p. 294. Multe raportul'i Iăudăroase pentru Poloni, asupra acestei bătălii, I'n HUTm., Doe., Supl., II, 1, p. 27, şi urm, Comp, şi 2 sorlsor i ale regelui Sigismund din 1531. Ibidem II, 1, p. 79---80 . •• Vezi scr-isoarea regelui Ferdinand către Carol al V-Jea, din 11 Ianuarfe 1.5a2, în limba spaniolă. Vorbind de conferinţa ţinută între reprezentanţii săi 5i acei ai lui Zapolla , Ferdlnnnd spune fratelui său : "en la qual se han de juntar t odos, assl Ios de mi parte come de Iuan de Scepusio (Zapolta), y con alJos los dos woybodes de vValaquia y MoJdavia, los quales Yienen con ynomcio de dicl10 luan de Scepusio para dar mas calor y animo a Jos UngaJ'os, pl"om(�tielldo qUtl las ayudaran a cobrar los coufines, para atraeJlos ·por csta via 11 sn devocion". Mon. HUllg. lIist., diplomalal'fa, r, p. 151. [237] lSTOIUA MOLDOVEI 237 Innainte însă ca să se fi putut pune ceva la cale, armata polonă fă cu o nouă năvălire în hotarele Moldovei; dar oştirile moldovene o loviră lângă Tărăşăuţi, "de n'au scăpat nimeni din ei" 100, Intervin nişte tratări tot atât de lungi pe cât şi de zadar­ nice Între Bareş şi Poloni, la început pentru un armistiţiu pe care Rarcş nu voia să-I primiască cu nici un preţ, pe terminul de un an. Pentru încheierea păcei, Rareş cerea sau restituirea Pocuţiei sau, dacă regele polon voia să retină provincia, să contrihue cu 6000 de galbeni pe an la tributul Moldovei către Poartă. Ne ajungăndu-se la nici o înţelegere statornică, prădăciunile mu­ tuale urmară mai departe. In una din aceste, Polonii pierdură în Moldova vre o 2000 de oameni şi un mare număr de prinşi între care nobilii Wezlinski, .Iilecki şi Wlidesz HJl. Petru se arăta foarte îndârjit pentru redobândirea Pocuţiei. In o convorbire cu el relatată de un sol polon, acesta pune în gura lui Petru cuvintele : "Dacă regele nu o sfârşeşte cu mine, nu volu înceta şi mă voiu răzbună până la moarte; nu voia părăsi răzbunat ea mea, chiar dacă lumea l'ntreagi1 s'ar prăbuşi asupra capului Inca" 102, Misiunea lui f:idU.i.�- Văzând Polonii că nu mai pot hălă­ dui din pricina Moldovenilor, se hotăriră a se plânge împotriva acestora la suzeranul lor, împăratul turcesc. Ei aleseră de mare sol pe Kratkonski, castelanul Brescu­ lui, pe care îl însărcinată să spună sultanului, că de nu va depune pe Petru, îl vor alunga ei cu armele, Întru cât nu mai pot suferi strâmbătăţile lui. Soliman temându-se ca Polonii, dând urmare ameninţărilor lor, să nu cuprindă Moldova, Însărcinează pe un veneţian, A/ois Griiii, cu regularea daraverilor moldoveneşti. Acest Gritti era fiul fostului ambasador veneţian din Constau­ tinopole, mai pe urmă dogele Andreas Gritti. El îşi câştigase, prin talentele şi întinsele sale cunoştinţi În trebile europene, increderea marelui vizir, Ibrahim paşa, aşa că ajunsese a-tot­ puternic la Poarta Otomană. Vrednic fiu al acelor timpuri, era foarte corupt, încât cu bani puteai-obţinea tot de la el. Pe dânsul 11 câştigase Laski, când fusese trimis de Zapolia în misiune la Constantinopole, şi izbutise a obţinea, nu numai asigurarea aju­ torului turcesc, dar şi domnia lui Zapolia în Transilvania, fără plata unui tribut 103, 100 Spusele lui Ureche In Letopiseţe, 1, p. 160, sunt întărite prin mărtu­ risirea istoricului polon, Wapowski, p, 607, ap. Picol, Chronique tl' Ureche, p. 297. t'l O scrie de acte Hurm .• Doc., sup!., II, 1, p. 48 ,i unn. Mai ales p. 64 : .,'Iue volre Grâce contribue llvec 5-6000 fJorins par an au tribut" {lI'Hd. din limba poiană). . �.3 J�krYlil<Î către Petru, 1533. Hurm" ::1oe., supl., li, 1, p, '/6, 'o. Zinkeisen, Gt'sd •. detţ Osm. Reidl�s, II, p, 6(\(), [238] lSTOP.U. RO)[ANILGR Gritti, însărcinat cum am spus cu punerea la cale fi t rr,­ hilor Moldovei, merge de a dreptul in Valahia în anul 1532, unde pe atunci domnia Vlad al VI-lea 104. După ce acest domn îi fădl o primire strălucită, el trecu în Moldova. Trimisese de mai inainte pe paşa de Silistra către regele Poloniei, să-I roage să trimită delegaţii săi la granita Moldovei, spre a regulă puntele ele pri­ cină. După ce intrase in Moldova cale de două zile călare. i se spuse să nu innainteze, căci Petru f-ar fi preglH.il o cursă, în care avea de gând să-I omoare, FI părăsi deci misiunea lui către Mol­ dova, şi trecu în Transilvania unde dieta din Vizak na îi recunoscu titlu de locotentent general al regelui unguresc 105, Gritti, întorcându-se la Constantinopole, nu lipsl de CI arăta sultanului purtarea lui Petru Rareş faţă cu el, ceea ce puse pe padişah În o straşnică pornire contra domnului Moldovei, Marele vizir, crezând că după (j asemenea faptă Petru va l'i trebuit să părăsească scaunul şi sri treacă in Polonia, scrie rege­ lui Siglsmund, pentru a-I cere mort sau viu 10(;, Petru care stătea din cu Polonii, se stricase şi cu Turcii, El trebuia numai decât să-şi caute un sprijin aiurea, în contra Jurtunci care-I ameninţa dela nord şi dela sud. El se îndreptă. de o cam dată către tarul Moscovei, trimitănd pe un sol al său Tuşca, rugăndu-l să-I , apere de Sigismund regele Poloniei şi de marele kneaz al Lif'tei, si să stăruiască Ia sultanul ea si acesta săiee apărarea lui 107, Separe că încercarea lui Petru Hareş rămase Iără nici un rezultat. Vom vedea că neizbutind la Răsărit, el se îndreptă către A pus, unde erau mai multe interese vi i îu legrl­ tură eu Turcii, şi aduse o apropiere între dânsnl şi invlnsul dela Feldioara, lccotiitorul de împărat, Fei dinand. Gritti, întors la Constantinopole, fu însărcinat în curând de marele vizir eu o a doua misiune în fi'îrile dela Dunăre. Anume Turcii încheieserii eu Fecdiuand (J PflccîH 153�:, in care [Jrinln: JUai multe punte, eril mai ales regularea graniţelor dinspre Ger·· mania, GriUi fu tl'imis spre a pune 1n randuială :)i ;J,ceasH't dara­ ver;') care arw�llinţil pui'tll'ea SD devină o pricino ele discordie. Inni Hlun!cn�se. eril si] at�1('c'l.-.(-11'�1. lnclrepLi\ndu-sr ClS\I[":'1 S�iJilll(li. Snj"Oill'c,' (Iiu I'o.ion, 2:; l\l:liu, 1;"i::� in 1110/L. JTllIlJj. his/., rliplollwlrlrifl . .1. p. J�l(j: "TurCii pnlcJnisil Aloisimtl Gl'illi cum Moi­ dTlicnsibus el W",lachisill Tnmsyl",mialll ar! cxpugn"ndum civitalelll CiiJinÎmn t'l occt1pimd"l1l 101'''\1 TnlJlsY!\'.lIlimn". O altf, scriso"re de cuprins idelliic '1 Ilii T!tOma episc. Agrici c,itl"· Fre1lin din �:;M,li\l 1';:'12, n,jr/I'III pn:;(.158. ll\i; Jn\'1'1ll�u'ivI1J� 1). j-i(i, 11)7 Corc:,pDudenţ[t dintre J)l�ll'elC' h!H'UX il.l l\loscoyci �i ]!etrn 1L'l!'t'� {lln J:'';;�! şi 1:';;;;, I'eprorluer 153-1. Din aceasU\ curioas!i relapc se atlă un exemplar In BiN. acno. �ol. StuT'dza, Ko. 2190. :';" w Katon3, Hislorfa crilicli1. rcrlumllllltfjariae XX, 2, p. 94! şi 1289 re- produs în Hurrn., Dac., II, 1, p. 91. '" Şincai, rr, p. 171, după Vf'rantius şi analete Sc(;ueşti. [241] lSTORIA MOLD(}VB:r pe care l-am văzut mai sus cerând pentru domnul său proviant dela orăşenii din Bistriţa 113, ca să stăruiască În contra împă­ cărei ambilor regi ai Ungariei. Despre acest sol al lui Petru, iată ee scrie episcopul de Lund ambasadorul lui Carol al V-lea suve­ ranului său : "Se află aici vistiernicul voevodului moldovenesc, principe fără îndoială foarte puternic. Acest vistiernio adesea ori mă vizitează în taină, 'şi solicitcază de a nu se încheia pacea cu Ioan Voevod, Promite că la ori care cerere" a mea, 10mnuI său va veni cu :30000 sau 40000 de ostaşi aleşi, şi va supune Solimau al II-lea Transilvania, sub ascultarea regelui Ferdinand , iar dacă Maies­ tatea Voastră va intreprinde ceva pe uscat contra Turcilor. domnul se va prezinta Ia serviciul Maiestăţei Voastre cu GOOOO până la 80000 de ostaşi foarte bine pregătiţi. M'am dat în mare amicie cu acest vistiernic, si ne-am învoit a avea tot deauna o regulată corespondenţă. In' adevăr el este un bărbat foarte bun şi mai ales prudent. şi atât de ager În trehi precum nici nu se află "a Mai sus, p, 23J. A, D. Xenopo l, Istoria R"ruiLll ilo!" ..... Val. Iii 1'; [242] lSTORfA r:I:!, I-Iun))., ])oc" IL 1. 1'. :!:; 1. t I , { [259] I STORl.! MQLDOVJlJ Petru Hareş pătrunde pe la Oit.uz în Transilvania şi ajungand sub zidurile eetăţei, trimite la Mailat nişte vorbitori care să-i propună pacea, spunându-i că Soliman el Însuşi ar inuaintâ asupra Buclei, şi că deci al' fi mult mai înţelept pentru el de [-\ intra În gra(:iile sultanului, decât CI cerca să se împotrivească ucînvinsei sale puteri. Mailat cere atunci ca siguranţă, s�l-i se trimită ca ostatec, fiul sangiacului Ahmed. Petru se scuzază că JIU ar putea-o face. fiind că ar fi destinat slujbei lui Solirnan, dar că-i va trimite doi paşi, acel din Vidin şi acel din Silistra, care fuseseră distinşi de însuşi Solimau. Turcii ÎIlSU Lrimitill cetate pe doi oameni de rând îmbrăcaţi În haine aurite, încinşi cu spade Îndoite, de asemenea împodobite cu aur; şi astfel induc pe Mailat a veni în lagărul turcesc. Aici Petru Rareş. vcchiu cunoscut, îl pofti la sine pentru a'I ospăta. Mailat Înfierbântat prin petrecere, fu zădărit de tovarăşii lui Petru prin vorbe muş­ cătoare: apoi trecură la atâta necuvintă şi bătae de joc încât Mailat, om din fire iute, sări dela masă furios, punând mâna pe sabie. Moldovenii se aruncară asupra lui şi îl Iegară. Pe când Mailat se zbnciuma, supraveni Ahmet, care, mascăndu-şi muIVI­ mirea, se prefăcu a dojăni pe Petru Vodă, pentru ei'! ar fi înfrânt legile ospeţiei, şi ar fi expus mortei pe floarea Turcilor trimişi ostateci în Făgăraş. Petru Ha reş ÎIISrl ii răspunse cu lUI prefăcut dispreţ, că prinderea III i Mailat a vea cauze foarte grave, şi că el va Ii.trimis neatins laCoustantinopolc, "unde într'adevăr voe­ vodul fu şi expediat, şi-şi duse restul mizerabilelor sale zile În Închisoarea celor şapte turnuri" 158. Fără îndoială e5 această cursă fusese convenită Între sangiacul turc şi domnul Moldovei. Cunoscând meşteşugul lui Rareş, pus odată În aplicare la prin­ derea lui Gritti, nu vom sta la îndoială a atribui lui Petru iscoada acestei trădări, Petru Rares se întorsese astfel către Turci, văzând c;';! de slab duceau Nemtii lupta contra păgânilor. DUP�1 ce expediţia germanrl cade eu totul la asediul Buclei, îl! 1542, Petru Rareş îşi îndreptl'î purtarea luiÎI1 totul conform intereselor turceşti. Amune episeopnl Martinuzzi vroiâ să rrtpiaseă la el toată pute­ rea ee era împărtită de () cam dată cu regina Jl111mă si cu sfet­ II ieul Petrovici . .rVJartinuzzi începit a se al;lecil in partea Nem ţi­ lor, spre a căpăta lin spri,iin În contra influenţei turceşti. El nu mai trimite tribului de 10000 de galbeni, pe C8rr Ardealul îl răs­ ]HllJdea Turcilor. Petru. Rareş primise dda sultanul, ca lnlllţumitrt pentrli prinderea lui }lailat, îndărăt eetăţile sale transil\'::me. de care 15> Jstvunfi, p. 2cl:J, Ct)Jl\IJinaL Cli Paul' C,iovio (Arli. iSI., 11, p. :2a),. care Îll,ă pune greşit aceaslii primiel'e a lui Mai/Q l Îl! 1528, in dOlllnia înHli a hli Petru I·�areş. Mai vezi şi ZinJ{eisen II, p. 844. Lreche (ltlopisc{e, 1, p. 170), �]lUI1C el) MaHat <11' fi fO'el prins in mnl d enn'll';l lui I'clru \,(l(H,. [260] seo ISTORIA ROMÂNILOR el fusese de posedat în urma întâmplărilor din 1538. Isabela insă, cu tot ordinul sultanului, refuza a i le înnapoiă. Domnul Moldovei pretextând a apără interesele sultanului, şi a pedepsi pe Ardeleni pentru neplata tributului, în realitate însă spre a-i sili la resti­ tuirea cetăţilor sale, năvăleşte către sfârşitul anului 1542 peste munţi. Că Petru Rareş se supărase pe Unguri pentru nerestitui­ rea cetăţilor sale, cu tot ordinul sultanului, se vede de pe aceea, că atunci când el iesă din Suceava, jură "că nici odată va mai vroi binele Ungurilor trădători şi perfizi, ci mai curând stăpân ului său prea milostiv, împăratului Turcilor şi poporului său, care ei nu sunt păgâni ci adevăraţi Creştini" 159. Guvernul Transilvaniei, văzând cumplitele pustiiri făcute de Petru în ţară, se hotărăşte, în 1544, a-i restitui posesiunile cc-i aparţinuseră ; dărâmă însă. cetăţile Ciceul şi Cetatea de Baltă, şi i le înnapoeşte numai astfel, împreună cu ţinuturile înconjură­ toare 160. Cu toate acestea Petru ştiu să dee incursiei sale în Ardeal o astfel de coloare, încât să nu se strice cu Nemţii. Este pro­ babil că purtarea îndoielnică a lui Martinuzzi care, în acelaş timp pe când cerea ajutorul lui Ferdinand contra Isabelei şi a partidei turceşti, era în corespondenţă cu Soliman şi se scuza către el că nu ar putea porni în contra lui Ferdinand, din cauza năvălirii lui Petru Rareş 161, înlesni acestuia întreţinerea bune­ lor relaţii cu Impărăţia Germană. Astfel la măritarea fiicei lui Ferdinand, Elisaheta de Austria, cu Sigismund August, în 1543, un ambasador moldovenesc apare cu daruri la curtea Austriei 162. Petru Rareş se Întorsese însă pe deplin la supunerea turcească, văzând încercările sale de a scutură jugul lor cu ajutorul german ieşite la nimic. In 1545 îl găsim trimiţând pe doi boieri Cosma Şepielici Ghengea, jitniceriul de Suceava şi Nicolai Burlă, sta­ roste de Şipin, la Moscova ca să cumpere de acolo "bIăni de samur, dinţi de peşte, şi alte lucruri, menite a îmblânzi prin daruri pe sultanul turcesc" 163, Marele duce al Litvaniei dă soli­ lor lui Rareş cartea pentru libera lor trecere prin Statele sale, face dreptate şi la alte cereri ale lui Petru, precum pentru pune­ rea în judecată a doi neguţitori litvani care nu voiau să plătiască preţul de 3000 de galbeni, datorit pe 1000 de boi; se foloseşte ," Document din 1542 comunica t. ÎH extract de Haşdeu, în Columna lui Traian, 1874, p. 129. Vezi tot acolo şi alte extracte care confirmă această ex­ pediţie. r so AI! ale le secueşti În Şincai, II, p. 183. Asupra restituirei cetăţilor vezi Hurm., Doc., II, 4, p. 243 (1540) şi 284 (1542). ", Simigianus în Pa piu, introducere la doc. din Berlin, Tesaur, III p. "11. '" Fonics rerum tuistricarum, scriptores, I, p. 360, citat de ·Picot, Cro­ nique fi' Urechi, p. 351 '., Relaţia despre ambasada Iul Petru Hareş la Sigtsmund August. mare principe al Livanle! din 1515, în Arh. ist., 1. 1. p. fl4. [261] 1 B'1'O RfA MOLDOVEI 261 j I insă de prilej spre a se plânge lui Petru, că ar împiedeca pe neguţitorii Armeni şi Evrei ce ar trece prin Moldova cu caii tur­ ceşti, şi le-ar lua caii. Petru văzând bunele dispoziţii ale marelu duce către sine, trimite curând după aceea pe un umblător al său, Avram Banilovski graruaticul, "dorind şi cerând cu stă­ ruinţă ca supuşii săi fugiţi din Moldova în urma mai multor fapte rele şi care se ascundeau În Litvania, anume Gliqa fiul lui Arbore şi Ioan Crasneş, fugiţi din Moldova cu două călugăriţe, Văscan nepotul de frate al lui Şerpe cu tovarăşul său Toader, Tăuiul fiul lui Păiraşcu cu tovarăşul său Văscan şi Vlad om de jos" 164, să fie predaţi pe mâna acelui Avram, omul voevodului. După cât se vede această rugăminte a lui Petru nu fu îndeplinită, din cauză că nici Petru nu dăduse urmare cererei marelui duce pri­ vitoare la neguţitorii de cai turceşti. Trimiţînd marele duce în 16 Ianuarie 1546 pe un sol al său Vilamovski, cu o scrisoare prin care ducele se tânguiă pentru nedreptăţile suferite de supuşii săi în Moldova, Petru îl pune la opreală, pretextând că tot astfel ar fi fost trataţi şi solii săi în ducatul Litvaniei 165; însă aceste începuturi de neînţelegeri nu au mai departe urmare, căci Petru Rareş moare În Septembrie 1546166. Petru Rareş este fără îndoială o puternică odraslă a lui Ştefan cel Mare, acela dintre urmaşii lui, care moştenise mai mult. din firea tatălui său. Neastămpărul, care frământa întreagă această familie, se vede sădit şi în sufletul lui Petru Rareş. In tot decursul domniei sale nu a avut. un moment de linişte. Necontenit ocupat cu planul de a-şi mări ţara, el provocă duş­ mănia Ungurilor, Polonilor şi a Tătarilor. Pe când Însă tatul său ştiuse meşteşugul de a înşiră pe aceşti duşmani unul după altul, şi a-i bate pe rând, Petru mai puţin dibaciu, îi stârni deo­ dată pe toţi împotriva lui, şi căzu sub povara înmulţitei lui urgii. Pe lângă că el se arată mai puţin politic, îl aflăm şi mai slab general, încât fără îndoială că planurile sale erau mai mari decât. mijloacele sale personale. Dacă însă îi lipsiau însuşirile cele mari ale tatălui său-- înfloriau În sufletul lui cu o splendoare neau- '" Ibidem, p. 35 (alt. doc.). '''' Scrisoarea lui Sigismund August către Petru Hareş din 16 Ianuarie J 5"JG, reprodusă în extract de Şincai, II, p. 184. 16. Ureche. Letopiseţe, I, p. 172. Engel pune, nu ştim după ce izvoare, luna Aprilie (Geschichte da 1I101dau, p. 187). Inscripţiile mormântale de la mânăs­ tirea Pobrata, unde Petru este ingropat, nu dau data mor ţel. Vezi Melchisedec, Notite istorice şi archeoloqice adunate de la 48 de tuânăsliri şi biserici aulice din Moldoua. Bucureşti, 1885, 1). 154. Data lui EngcI Aprilie 1546 este neexaetă. Se află Incă acte de la el în Sept. acest an. Hurm., Doc., XV, p, 454. In. Noembrle însă găsIm pc fiul său Ilie. Ibidem, p. 455. Vezi nota 2 a lui N. Iorga de la Jl. 454 Ibidem, [262] IS'.rORIA R01fIiÎNILOR ----------------- z.ită, cruzimea, călcarea cuvautului, ipocrizia �j înşelarea Ei aplică adese ori în viaţa lui rnetoadcle piezişe pentru :1 ajunge scopurile sale, şi trădarea fu pentru el adese ori preferabilă unei lupte făţişe. Aş�l CI Iăcut cu Gritti, asa cu Mailat., aS;'1 eu boierii cărora le jurase iertare îu uuânile mitropolitului. Ureche face despre ci un portret cam linguşi t, când spune că: "ern cu ade­ \ :lrat feciorul lui Stefan Vodă celui Bun, că întru loL sămăna - [il tâne-său; că la războaie îi mergea cu noroc, C8 tot au izhândit, şimult« lucruri bune şi dumnezeeşti apucase de făcea. Ţara şi moşia ca lin părinte o soco tia; judecata eu dreptate o I'i\cea. Iar la slat erc't om cuvios si la toate lucrurile îndrăznet, si la cu vânt gata a da r;'lspUllS,' cle-I cunoşteau toţi C�l-j lla;1l lC' S8 elom 1lE':lSC8 tara" 1(;7. Cu toate acestea, Petru Rares en\ un domn cu o mare \;aZ8 in lumea politică orientală. Am v�zuL că atunci când Turcii vroise să-] doboare, însuşi sultanul Soliman IJU găseşte de prisos a se pune în fruntea expediţiei sale, şi e;1 ud liga oreştină wrocşte să se înjghebe în contra Turcilor, tot la Rareş ea trebui să recurgă. Apoi episcopul de Lund, cănd spune despre Petru că e un domn foarte puternic, reproduce opinia Întregei Ungarii despre el, din care o parte, Transilvania, sim­ �iseil1 repeţite 1'8 nduri ascu ţişu] accsteiputel'i. Moldova pe timpul lui Rareş nu era departe de Ştefan cel Mare, şi puterea desvoltată în ea de marele domn era îlldl in picioare; apoi repu­ taţia pc care acesta o lăsase ţ8rei sale se r:l<;frilllge:'1 Îndl asupra urmaşilor. Petru Rares fu însruat de două ori: îutâiu tinu pe JfuJ'ia, despre care nu şf.im din ce neam era. Este probabil că el o luase încă înnai.nte de a fi domn, ci"ici ea moare doi ani numai după suirea lui în tron, in 2R Tnnie 1:529, şi este înmormântati'i la llli'1ll3stirea Putna 168. A doua sotie a lui fu Elena, fiica lui Ioan Eraclide coboritor din (;georqhd Eraclide principele Serbiei J6H Despre d�ll1sa am Vrtzut cum lJreehe spune, că fiind sflrboaică, scrie din cetatea Cieeului, pentru brlrbDtlll ei� o serisoare pe limha s�ll'bl'ască dtre sultanul Solil1l9 Il. Cu Maria, Petru Hareş. avil U]] siIlgul' fiu, al C�\rLlj JlUt1ll: s'a păstrat: Bogdan, aminti! în mai nwlte hrisoave. dintre anii 1528--1;534 l7O. J" Ureche, Lc/opi81'{e, 1, p. 17'.2. ", Vezi inscriptia ei mOl'mânta];'1 in _,1 tI!. "oiJllilleasui, Il. J.'. 3"1". le, Vezi Genealogia lui Iacob Eraclide Despolul În .1rh. isi., 1, f, p. 99. 1,. Pomenit in documentele din! Mal't le J 528 (Melc!lisedek, Cum. R.om., 1, IL 1(2),22 Martie H)28 (Papill. H!, p. J7),3 Martie' 1530 (A_TII. {sI., 1, 1. ,i. 1;:1) 11 .'\pl'ilie 15:�3, (\YieKenh"l!SN. p. 71\), �i 1:,:1.j (ldcltl. p. 80. [263] 2153 Elena născu lui Hnreş ;) copii: trei băieţi şi dane fete. Bi:îieţ.ii sun t : Ilie şi Sieţan, cita ti tot deauna împreună in toate diplo­ mele. şi care ambii dornniră după Rareş 171. AI treilea fiu, Constantin, citat în diplomele elin 154fi, ală­ turca eu Ilie şi Ştefan, şi despre care episcopul Veranciu, solul regelui Ferdinand la Consta nti nopole, ne spu ne di trăind la Constantinopole, dat de Petru ca ostatec după reintegrarea lui în domnie, fu otrăvit mai târziu la 155,-1 în vârstă de 17 ani, după uneltirile lui Alexandru Lăpuşneanu. Veranciu spu nein epistola pe care o scrie 111 ziua de 30 Iunie acel an către regele său, cu pe când il petreceau 1[\ mormânt 1111 mare număr ele Greci, Turcii se rcpeziră, zmulseră pe mort din mânile Crestinilor, prctinzând că ei au drept a-l Jngropa după legea turcească, în­ tru cât el ar fi făgrtduit că la majoritatea lui \'3 trece la religia mahnmetaH:J 172. Fiicele sunt: cea HUli mare Ruutndr« arălati1 ca fiică ;1 lui Petru Rareş de genealogia lui Iacob Heraclide. de cronicari şi de o inscripţie de 1:1 mănăstirea Secui pusă de l'a pernormăn­ LuI fratelui ei, Stefan, care sună : .,doamnaHuxanda, fiica lui [O:Hl Petru Voevod. iar doamnă lui Alexandru Voevod (Lăpuş­ neanu) 3U înfrumusel.at acest mormânt fratelui său Stefan voe­ vod, care s'a strilmutat la vesnicele lăcasuri În anul '7070 Sept. 1 (155])" J73. Despina sau l\'/ajrlO (acest 'dill urmă nu este decât traducerea slavonă a numelui grecesc al Despinei) care se vede fi fi fost fiica lui Petru, din genealogia lui Petru Rareş întocmită de unpretins nepot de fiu al lui Petru Hareş, născutîn Ungari:î, Wo1fgHng voevod 174. 111 afară de aceşti urmaşi legiui\Î ai lui Petru, izvoarele IH'-:Tuma i păstrat şi Jlumele ulJui fju natural, care dOJlmeşte mai târziu suh numele de lanCII roda .)'asu/, care se cii'] Într'uu document diJl 15RO drept fiul răposalului Petru Voevod, C;))'c !.IU poat,' fi altul dedt Petru Hareş 175. Acest:l JIU. era Sas cum spun croII icele nmlstre, ci fusese llţtscul de Petru cu o Săsoaic8 din Braşu\', În timpul ineursiilor sale in TransilvaJlia.Mai mulţ.i Saşi contimpornni încrediuţadlluerul În Chruilicoll Fuchsio­ J.ulJino-OiturdiulIJI!, care SpIlUl' e5 "IHneul fusese erescuf: dil! copiî8rie in c,elate�1 Braşovului, având dc p{ll'inte, după eum se cl'eclt'�l. pe UJlul \\'eiss 161'g. curălar; alţii vroiall (',a Latăl său ", hJllH'uij.i în uOCl.illw.nlele (lin 22 Maflj(· 15;;5 (MekJlÎsedt;l;. (;"0 Il. 1}1I' şi/o/'. p. 10), 14 Maiu 1546 (Idem, ]1.22), 1.5'16 (Idem, Cllroll. Rom., J, p. 175), :.>.7 ,\-[aiu 1546 (Wickenhauscl', 1, p. 83), 30 Maiu 1546 (Uricarul, J 1, ]J. 251). "., !\lolllllTwnla HZlllgariae Izislol'ica, reprodus dp Pa pi u. I1.I, p. '1 l'>. '70 .\lelchisedel{, Notile istorice şi arc/zeologicc, p. 27. 17: .\supr:t acestuiu şi:'l pretinsei s�1le coborî!'i . tit .. XV 1. pag. �6(J. [270] 270 !ISTORIA ROMÂNILOR cu 1 >oroteiu arhiepiscopul Ohridci. D81' această corl'spondenţă s'a dovedit a fi Ialsă , eli document' ce contrazice data de 14,5'/, este continut în 1 nveutariul cracovian şi sună: "Şle!ol/ palatinul Moldovei, după stăruinţele regelui, dă voie Ia trecerea lui Michail Logo­ tătul si fratilor 5ăj Duma si Theorlor, dat în Suceava 28 Iunie- 1'156" '3, Innaim.« de acestcxtract, este unul du: 1455 dela Ale­ xandru al II-lea; apoi după dâusut douc documente dela Petru al lll-lea Aron , unul din 5 Iunie si altul din 26 Iunie 145G, acest din urmă conţinând jurăruântul 'lui Petru Aron şi dat din SlI­ ceava. Cum este eu putintă de admis ei) în ziua de 26 lunie, Petru Arou sl:i fi stat liniştit ÎII Suceava, ocupăndu-sc CIl datorii de vasali tate, a doua zi în 27 să fi iesit la răzhoiu. tocmai In ,Joldestiîn tinutul. Botoşanilor, să fi fost bătut de Stefan întăi acolo 'şiap(;i la Orbicîn tinutul Neamtului 4, iar ,1' treia zi in :28 să vină şi Ştefan în Suceava, şi să se ocupe Cli învoirea de liberă trecere fi unor boieri? Este deci evident că, din eroare, acel Ci:' a făcut cataloaul documentelor, a pus în acest document numele lui Stefan, Si in adevăr dacă consultăm documentul original din 'arhivele' Moscovei 5, găsim că acea carle ele liberă trecere n'a fost eliberată boierilor Mihail şi fraţilor săi de Ştefan palaiinul Moldooei , ceea ce nici lHl ar avea inteles .ca Ştefan sr, învoiască libera trecere a unor boieri prin Moldova, adecă prin ţara lui şi a lor, ci de Cazimir regele Poloniei. care învoi:', acelor boieri de a putea trece fără supărare prin Polonia, 111C,1L numai o eroare invederată a celui ce a invcntariat documentele Il putut atribui acest act lui Ştefan, Al treilea document, care contine un act de danie al lui �tefal1 ee] Mare către m:�năstjrca Bi�lrita, îJ1nrtisază alt soiu de greutate, El este datat 8 Sept. m)()5 G, J)adl ar;] scădcil anii dela facerea IUBlJ?i 5508 am avea 1457, Luna 111(',::\ fiind Seplenwl'ic 8, Se susţine I'n de comUll dî aflul dela faccrea lunH�i jnrepe;:, ea , 1. Bognan, })Ol:/I/II(,II/I' !,ar,e o/rilmile Ilii -5lc/an. ,-ei li/arI', în. ];,,1, Com, isi" '\'01. 1, Hl1.">, p, "Illliclllariwil, p, 1::\8: "SlephaJllls palaLinus Molrlaviae, ad instantiarn I'l'gis, {[}it salvuin conductul11 Mihnejj Jogojlhoto el frntrihus ejlls fJuma el Theo'· ,101'0, Datum Soczaviae din 28 lunii, ILOI( Ceva mai curios este însă că une ori anul vechiu începea la 1 Martie, Aşa un document din 7136 a lui Ioan Alexandru Voevod spune apriat "În a şeaselea zi a lunei diniâiu care este Martie, dat în cetatea noastră, în Bucureşti" !o, Rezultă deci. încheierea că nu tot deauna cei vechi înce­ peau a număra anul dela 1 Septemvrie şi că i'n unele regiuni ei îl socoteau ca începând la 1 Ianuarie, şi că deci nu trebue tot dea-­ una scăzut 5509 când luna este Septemvrie-Decemvrie, Apli­ când excepţia sau mai bine zis regula pentru datele anterioare veacului al XVI-lea la doc. din G965 Sept. 8 adecă scăzând 5508 eu toate că 1 Septemvrie căpătăm data exactă de 14fi7 . .. Doc. nepublicat Arti. Acadetnir i păstrat XX, p. 273. O. Ouciul (1. c. mal sus p. 34U), spune.că această numărare de la 1 Martie s'ar afla de mai multe ori, N. Decan, Despre etrmentete cronologice fn doe. rom., tn An. Acad. rorn., XXX V 1910, p. 401 (49), O. Dat-an susţine că nnmărarea dela 1 Ianuar!e se obiş nulă In Moldova tnnalntea veacului al XVU-lea. [274] 1 II INSCRIPT�A DIN BĂNILEŞTI (Adaos la nota 26 p. 286) TRADUCEREA INSCRIPŢIEI Cu vrerea tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu săvarşirea Sfântului Duh, Dumnealui Ioan Tăutul logofăt a început şi a zidit acest hram Întru numele al lui Între sfinţi părintelui nostru arhierarul şi făcătorul de minuni Nicolae, în zilele bine credin­ ciosului şi de Hristos iubitorul domn 10) Ştefan Voevod fiul lui Bogdan Voevod. Şi s'a săvârşit în anul 700'7 (1499), luna Decemvrie 6, (Lepădatu. Inscripţiile bisericei din Bănileşti ÎI! Buleiinul MOII. istoric, IV, p. 212). Traditia că biserica din Bănlleşt.i al" fi fost zidită de logofătul Tăutu cu banii peşchesulul oferit de el Sultanului în. numele Moldovei, baut pe care sul­ tanul i-ar fi dăruit a fost păstrată de Ureche. (Letopiseţete, 1, p. Hlj). Dacă legenda ar reproduce un fapt real, el fiind eu totul extraordinar ar fi trebuit să-şi găsească un răsunet În Inscr ipţ in bi,crkci lui 'Ului U,lllCl'll ee 11\1 se vede. A. O. Xenopot. Istoria Româ,nilor VoI. IV l� [275] [276] 1 NOTE LA VOLUMUL �V DE 1. VLAOES(U [277] I f \ CAP. III bJPOCA LlJ] ŞTJ1JFAN CJ1jL MARE NOTE 1. UI'SU, Ştefan cel Mare, Bucureşti, lU25, p. 464 In 11 capitole şi un al 12-1ea de bibliografic se studiază pe largîntreaga domnie a lui Ştefan cel Mare. 1) Luptele pentru ocuparea şi consolidarea tronului. 2) Lup­ tele pentru emanciparea Moldovei de tributul turcesc. 3) Luptele cu Polonii. 4) Noi Încercări de emancipare a Moldovei de tributul turcesc. 5) Relaţii Încordate cu Polonia. 6) Colaboratorii. 7) Con­ cepţia de stat. Funcţiunile principale administrative şi judecă­ toreşti. 8) Oastea. 9) Ţara. 10) Familia. 11) Personalitatea. 12) Bibliografia. La fiecare fapt din domnia lui Ştefan cel Mare trebuie avut în vedere în totdeauna acest studiu, care pornind, de obiceiu şi mai ales la partea politică şi militară, dela isvoarele de mâna întâia, este bine informat. Deseori se rectifică lucruri de amă­ nunt, uneori se propun păreri noi care nu totdeauna pot fi primite. Cartea este scrisă şi cu nemărginită dragoste fa-ţă de per,. sonalitatea eroului a cărei activitate o studiază. Foarte multele şi scurtele paragrafe în care sunt împăr­ ţite capitolele, fac ca ea să poată fi cetită cu uşurin-ţă şi de ne­ specialişti. Stilul de asemenea. Capitolul al 6-1ea despre "Cola­ horatori" începe astfel: "Cu tot geniul, puterea de muncă, simţul politic, vitejia şi spiritul de sacrificiu, Ştefan n'ar fi putut obţine atâtea victorii, şi domni atât de strălucit, dacă n'ar fi avut colaboratori capabili şi devotaţi. Cu puterea lui de sugestie a concentrat energiile şi le-a canalizat spre ţintă. Toţi supuşii s'au închinat geniului şi voinţei sale. Ţara s'a adunat în jurul eroicului Domn cu toate energiile ei. Fiecare şi-a îndeplinit rolul, în vremurile grele, cu [278] JBTOHIA RO�LtNJLOn -------------- ----- 8eda� spirit dv sacrificiu, pe care I'un văzut la marele lor Dom Il. După exemplul acestuia, toţi supuşii s'au arătat gata să-şi facă datoria cu preţul vieţii...." - Cu privire la concepţia de stat (cap. 7) se afirmă că "StaLld se confunda pe vremea aceia eu Domnul. Tara era considerată ca o proprietate privată a lui. Toţi bărbaţii, care făceau parte tiin dinastia domnitoare, se considerau moştenitori legitimi ai tronului. Toti membrii bărbăteşti ai dinastici avea li putinţa să ajungă In stăpânirea tronului. Ţara avea să aleagă pe unul din numerosii unemhrii ai dinastiei". "fJ(' către Ştefan tronu 1 a Iostocupat III realitate cu armele, tara a recunoscut doar şi a legitimat, prin alegere, faptul înde­ plinit. El se consideră ales al "divinităţii şi şi-a dedus puterea delu Dumnezeu", de aceea nu avea de dat seamă nimănui de faptele sale decât lui Dumnezeu. Nimic nu-i contrabalansa atot­ puternicia. Consiliul (divanul) nu eril decât expresia vointei lui, fiind numiti de el si rămâindîn consiliu cât voia el. . Suveranitatea eră persoulf'icată în domn. Fuucţionarii erau delegaţii şi reprezentanţii lui. Dintre aceştia, cei mai importanti erau Pârcălabii cetăţilor, "care aveau puteri administrative, ju decătoreşti şi militare pe tot cu priusul cetăţii şi a teritoriilor dependinte de ea. Ei erau un fel de mici suverani, cari aveau pe teritoriile încredinţate lor, toate puterile şi nu dedeau socoteală de faptele 10" decât D0l11111llui, pe care îl reprezentau. In documente ei sunt citati În frunte, de cele mai multe OI' i fă ră tit! u ri. ' J"ogu/ăiul, parc 6\ ere) loctiit oru 1 doruuulu j în consiliu. In actele externe el e citat În frunte. Vin apoi pârcălabii, vornicul, spătarul, vistiernicul, postelnicul, paharnicul, stolnicul şi comisul. Ei erau si fu nctionari publici si priva ti, neîăcâ ndu-se deosebire intre St�l si })OlllJl. ' , lVloldo\�a era împă ['t.i Lă in vre-o 15�.illutLl r i admi uistrat.ivc de pârcălabi, cari aveau ca ajutoare pc staroşii, guvernatorii ec­ tătilor mai puţin importante, pe globnici. (încasau amenzile), pripăşari (încasau amenzile pentru vitele de pripas), pere1'l1hţi (conduceau pe o�l,mcni la lucru la cet�lţile domneşti, lntllori, ete.) nslulzal'i(luau amenzile dela cei ce n'au executat poruncile dOI1l­ !le�ti) şi iliş(//'!: (strângeau ilişuJ). Oraşele erau organizate după modelul celor din Ardeal şi Polonia, cn un rrim:w (şoltuz) şi {�ollsilieri (pârgal'i). Judecătorul suprem ('l'a 1)OIl1ll111, iCir cel mai marcmH­ gistrat era marele lJomic. Inţiuuturi şi oraşe justitia se U!lcdt şi de toţi eeilalţi fUJlc­ ţiollari care aveau misiuni şi administrative şi fiscale. , Cei ce se ocupau mai ales cu pricinile dintre oamcni cnw judecătorii s�ni jlldcţii şi fJornicii. Domnul ludeca în ultima ill­ .sta nţă'i [279] \: miturile Domnului care erau destul de însemnate, pro­ veneau . din domeniile sale, pe care creşteau turnle de vite şi oi. se cult ivnu cereale şi stupi dE' albine. Vânzare» produselor a­ du cea nu venit Însemnat. Dela carele cu peşte exportate În Polonia, iarăşi avea un venit mare. Exportul cerii, monopolizat ele Domn, forma un alt venit. Produsele domnului erau scutite ele vamă la export. Cel mai Însemnat venit al vistieriei 11 dau cămile, care a­ veau caracter Ulai mult [iscal: Dările aduceau iarăşi un însemnat venit. (Birul sau daj dea, ilişul, podvada, posada, joldul apoi Diimele dela locuitori (din stupi, porei, varză, peşte, ceară, ctc.) Genele aduceau iarăşi un venit mare şi erau proprietate dom nească. JJosleni/('(/ averilor celor fără mostenitori aducea iarăsi îuscm nate venituri ca si confiscarea moshlor hoerilor vicleni. ' Amensile (gloabe)' şi taxele de judecată (tretina) formau tot venituri importante. Ca stare 50cia18 În frunte era mitropolitul cu episcopii, apoi boierii din consiliu, care formau elasa cea mai puternică. din tară, aveau functiunile cele mai importante si aveau si stăpânirea �eJor mai multe sate În care erau şi judecători. Boeri'i efi proprie­ Lari ai satelor aveau drept la dijmcle din produsele sătcnilor, la corvezi şi monopol la moară. Orăsenii n'aveau îndatoriri decât către vistierie. j'iir:mii au ajuns cei mai mulţi dependenti de hoeri, pro­ prietarii satelor, cărora le dau dijma din produse şi trei zile de lucru pe an. Plăteau dările dU re vistierie, făceau corvezi, străji si mergeau la oaste. . J�ll toate aceste dări si prestatii tărăuimea n'a fost de sigur, 111 acea vreme, În o stai'e insuportahilă. Boerii erau ţinuţi în Irâu de Domn şi abuzurile nu puteau să fie mari În timpul domniei eu mâna de fier a marelui Domn". Robii, foarte numeroşi, erau Tigani şi Tătari. N'aveau li­ bertate personală. Erau vânduti san dăruiti. Munceau inconl inu moşiile stăpâ nilor. plăteau bir şi dau o p�lrie din produsele mu n- cii lor. fII cap. o-lea "Oastea" se afirmă că "Functiouarij dela curte, consilierii, ea si ceilalti functionari ai Domn{dui erau, în caz de r�\sboiu,· comandanţi de ostaşi, Toţi lu ncţionarii şi toţ.i locu itorii capabili să poarte armele, erau obligaţi in caz de r:"is­ boiu, să-şi ia armele şi caii şi să plece la luptă. Nimeni nu se pu­ Le�'l sustrage dela suprema datorif: de a apăra ţara în contra ina­ rnieiJor. Toate energiile erau mobilizate, ţara întreagă era pUSrl pe picior de ri"tsboiu, eil.ci oastea se confl! nda Cll poporu 1, iar acesti1 en oastea". Oastea se comrunec1 din: 1) Fitl'fi, e;dărcţi de t'liti'î. soldaţi P('I'ITI:lnt'llp, eflf'l IOJ'/11<1u [280] 280 ISTORIA ROMANILOR garda Domnului. Erau plătiţi cu leafă (j old) sau cu moşii şi erau recrutaţi din ţărani sau boeri cari se distinsese pe câmpul de luptă. 2) Boierii cei mari, formau tot cavaleria de elită şi anume eavaleria grea. Erau îmbrăcaţi În cuirasă sau haină de in, prin care nu pătrundeă sabia şi nu le lipsea de sigur nici coiful. Armele lor erau lancea; arcul. ghioaga sau sabia iar pentru apărare aveau scutul şi coiful. 3) Feciorii, recrutaţi din boerimea mică, din locuitorii ora­ şelor şi din ţărani formau pedestrimea uşoară. 4) Oastea cea mare. Glotaşii, recrutaţi din ţărani forma elementul principal al oastei. Aveau ca arme: arcuri, suliţe, coase, ghioage, Işi duceau cu ei hrana de acasă, 5) Husarii, erau feciorii cavaleri şi formau cavaleria uşoară. Ca arme, pe lângă suliţă, săbii, arc, ghioagă, coasă, scut, coif şi cămaşe de zale, ale pedestraşilor şi călăraşilor, Ştefan a avut şi tunuri mici şi mari de cetate, şi care pentru a purta ar­ tileria şi să întărească f'orturile. �Ca unităţi era ceoia comandată de un boer. Mai multe cete formau un pâlc. Fiecare unitate îşi avea steagul ei. Ca măsură de strategie defensivă era devastarea sistema­ tică a ţării. In felul acesta inamicul departe de ţară şi nepntân­ du-se aproviziona, era slăbit mult şi demoralizat. "Strategia lui Ştefan a consistat în ocolirea luptelor mari în loc deschis, cu taberile faţă în faţă şi atragerea inamicului în un defileu în care era pus în imposihilltate să-şi desfăşoare .for­ ţele şi să manevreze. Atacul îl dădea atunci în mod fulgerător în mai multe locuri deodată. Ataca cu forţe mai puternice flancul şi spatele, ca să-i taie retragerea". Cetăţi erau la toate frontierele Moldovei, care. serveau ca sprijin în lupte. In timp de răsboiu ele erau Întărite, cu muni­ ţiuni şi garnizoane puternice. iar oştile mari de manevră erau în munţi şi păduri, aşa că pe când duşmanul era ocupat cu asediul cetăţilor, Ştefan îl ataca pe Ia spate. Cetăţi întărite la graniţă erau: Hotinul, Soroca, Orheiul, Cetatea Albă, Chilia, Crăciuna, Suceava, Cetatea Neamţului, Romanul, iar în interior Dorohoiul, Iaşul, Vasluiul şi în Transil­ vania Ciceul şi Cetatea de Baltă. "Aceste cetăţi formau o reţea menită să apere ţara contra invaziunilcr. Dacă inamicul izbutea să intre În interior, era prins de reteaua de cetăti din interior. Toate drumurile mari comer­ ciale 'şi militare erau presărate astfel cu cetăţi cari împărţeau' Moldova În trei rânduri de cetăti formate din linia Siretului, linia interioară Dorohoi-Iaşi-Vaslui şi linia Nistrului" .. Un paragraf vorbeşte despre "Indatoririle militare" iar altul despre "CRlităţile militare ale Moldovenilor". [281] I I 281 Bogăţiile Molâooei (cap. 9-lea) erau; caii, boii, oile, mierea, ceara, peştele. Comerţul de transit datorită aşezării Între oraşele comer­ ciale dela Marea Neagră şi centrele comerciale din Polonia, era foarte mare. Căile comerciale erau: Între Lcmberg şi Turcia prin; Su­ ceava, Roman, Bacău, Adjud şi Putna, Silistra, Constantinopol; o alta prin Suceava, Târgui Frumos, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Galaţi, Isaccea, apoi pe ţărmul mării la Constantinopol. Dela Lemberg la oraşele dela Marea Neagră se mergea prin: Suceava, Hârlău, Iaşi, Lăpuşna, Tighina, de unde pleca spre Cetatea Albă iar alta la Oceacov şi Caffa. Dela Hotin dealungul Nistrului eră o calc până la Cetatea Albă. Dela Lăpuşna la Chilia. Spre Bistriţa în Ardeal se mergea prin Suceava spre Cârn­ pulung, Moldaviţa prin pasul Suhard spre Rodna şi apoi Bi­ striţa sau din Suceava la Baia, Neamţ, prin pasul Tnlgheş la Bistrita. . Spre Ardeal cu carele se putea merge din Suceava pr m Roman, Bacău, Adjud, Trotuş prin Oituz la Braşov. Exportul consta din produsele pământului: grâu, orz, ovăz, secară şi hrişcă; din vite, peşte, miere, ceară, vin. Importul consta din instrumente pentru munca câmpului şi luptă, ulei, postav, salitră, argint, catifea, pânzeturi, mătăsuri, articole orientale. V ămile cu tot venitul erau ale Domnului şi se plăteau sau după valoarea mărfurilor sau după greutate sau după numărul obiectelor. Erau două feluri de vămi : Vama cea mare care se plătia o singură dată la Suceava, după valoarea mărfurilor. Vama cea mică, care se plătea după tranzit în diferite oraşe, după valoarea mărfurilor sau după greutate. ' Comercianti. Cel mai mare comerciant. era Domnul, vân­ zând pe lângă produsele sale, peştele prins din Dunăre, din mare, şi ceara. După domn erau boierii, apoi mânăstirile, şi apoi co­ merciantii ceilalti, cei mai multi români. Mai toti erau comercianti ambulanţi cu carele din sat in sat şi apoi la târgurile anuai!' din orase. . Bâllii erau groşii, grivna sau marca (nu era o rnonetă ci unitatea prin care se stabilea valoarea groşilor), rubla de ar­ gint, zloţii tătăreşti, zloţii ungureşti, zloţii turceşti, asprii.dinarii. Măsuri şi greutăţi. Cotul pentru pânză, berbânţa pentru miere, butia, vadra, litru 1 pentru vin, clodul pentru cereale, cântarul sau maja pentru greutăţile mai mari, carul sau căruţa tot pentru greutăţi mari, piatra (cămana) pentru ceară, Ialcea şi Iertalul pentru vii. Drepturi. Obiceiuri. Pe vremea lui Ştefan era legea scrisă. care forma norma după care se făceau judecăţile. Femeia avea [282] ISTORIA ROilL>'NILOR drept ea şi bărbatul Ta stăpânirea pământului. Copiii de am­ bele sexe aveau egal drept la moştenire. Douatiunile nu se pu­ teau revoca. Omerul se putea răscumpără prin buni') învoială. Răpirea fetelor era socotită ca una din cele mai mari crime. Biserica a fost pentru Ştcîa Il părghia pentru consolidarea ţării. Intre stat şi biserică a fost o legătură ca Intrc trup şi suflet. ' - Manifestarea puteruiculu i său seutimcn! religios, S'x. Lăpădatu. Politica lui Radu cel Mare, (1495--1508) În ,.,'Lui Ion Bianu" - amintire, 'Bucureşti, 1916, ,p. J9l----"-223. Bune relaţii cu Ardealul şi ,politică de echilibru între U fi­ guri şi Turci. Recunoaşte suzeranitatea Ungariei şi face omagiu de vasalitate. "Singurul rezultat pozitiv al politicei de alipire a lui Radu cel Mare către Ungaria a fost acesta: liniştea domniei, prin îndepărtarea dela hotare şi netolerarea în ţinuturile de peste munţi .a .pretendenţilor ce s'ar fi iputut ridica oricând printre Ardeleni Impotrivă-i, 'uneltind, ameninţând şi turburând ţara". Regele Ungariei îi dădu ca fond Geoagiul. Prin politica sa a urmărit: linistea domniei si siguranta (ării din spre primejdiile ce i-ar fi putut veni, fie de peste munti fie de peste Dunăre. Şi acest rezultat a fost pe deplin ajuns. Caci, precum din spre Turci, tot aşa din spre Ungaria, Radu cel Mare nu avu nimic de deosebit a suferi în tot timpul domniei sale. Doisprezece ani, oşti turceşti n'au călcat cu scop vrăjmaş, pă­ rnântul tării sale si nici nretendenti domnesti nu s'au ridicat lmpotrivă-i. Afară. 'de răsboiul cu Moldovenii: provocat de Bog­ dan Vodă, şi curmat de Radu cel Mare, Ţara Românească s'a bucurat, în lot acest timp, de cea mai deplină linişte. In acest timp de linişte, îşi săvârşi opera de cultură şi organizare", "De un secol aproape, dela Mircea cel Bătrân, ţara nu mai văzuse o domnie atât de tihnită şi de bogată în lucrări bune şi Iolositoare. De aceea, e de admis ca epitetul l V ,) aj,uns s;t,�p}\n;t pe Germania, l'ărHe die jos, Spfl,ni;�.\t, lJngl;l;ri;;t, şi o, pmte �lh.l; HaJia, iar în r�lsttrit d;e TllJl"cia, care a d,istn�s �ech:iuI rega t al Un.gade� şi a sta.bilit rapOl"turi �[e prietenie cu Pol0.uia. EcbjJi),H:ul Europei în vre�1;l:ea lui Rareş er�t cu d;esţi�ftl{şÎJ:ie nestaibU ş:� îmJtr�j:u�'�rik erau ex;trem de 11ef(\VOţ'�I,biJe. Q�'i: eât (tţ;; mari, ax (� �<;)fot p,erspl�a­ litătile în acest tinlp, t;le 3,l; l;i fost ţâ:t-âte �l�� }p;tPlrGjur�.I;ile gr�]i(i'� provocate de d:esechiHbn�� Îl1, caJ;'e că;zuse: J�urQP�_ "hnprei,urărUe ('1:Rt� de aş:\ 11:;}tHră eă, nu p:Uiffe�n\ Ii d,�W)i,l,l,a:k [296] 296 ISTORIA .ROMANILOB de oameni, ori cât de geniali şi de puternici ar fi fost. Aproape tot timpul cât a domnit Rareş, mai toate ţările din Europa au fost grupate în două. ligi, cari au fost aproape tot timpul în răsboi. In fruntea unei grupări a fost Carol V, împăratul Germaniei, care afirma că luptă pentru creştinătate În contra Turcilor şi aliatului acestora Francisc I. "In cealaltă tabără era Sultanul Solimau, Francisc. 1, Za­ polya şi regele Sigismund al Poloniei. "Aceste două tabere au Iost In răsboi mai tot timpul cât a domnit Rareş, care s'a văzut În unele rânduri târît de valurile puternice dintr' o tabără în alta. Nici o altă personalitate n'ar fi putut rezista acestor valuri, dacă ar fi urmărit în chip statornic ca Rareş idealul de a scăpa ţara de influenţa Turcilor. "J udecând astfel lucrurile şi ţinând cont de factorul puternic al împrejurărilor nefavorabile, provocate de echilibrul nestabil al Europei; putem să ne facem o idee mai exactă asupra persona- lităţii lui Rareş. . "Afirmările scriitorilor streinicontimporani treime cernute prin sita deasă a criticei, Verancics a fost unul din duşmanii lui Rareş, pe care l' a cunoscut prin prisma nohililor unguri, cari urau în aşa măsură pe acest "nelegiuit Valah", încât s'a gândit în o vreme "să-i dea otravă ca-să-i î!Tăbească moartea". Insusi Veraneics se temea ea Hareş să "m� devină şi mai supărător" pentru Unguri şi Poloni, şi şi-a rexprimat regretul că n'a fost sfăşiat de fiarele sălbatice când a fost rătăcit prin munţi, , .. "AfiJ"mJlrile lui Verancics asupra caracteruluilui Rareş tre­ bue interpretate deci cu multă preca uţiune. Ele provin dela un inamic, care n'a putut avea obiectivitatea cerută. Jovius a tre­ buit să fie informat tot devr'un nobil Sau cleric 'din Ardeal sau din Polonia: . "Amândoi arată ca trăsăturăcaracteristică a lui Rareş lipsa de statornicie şi duplicitate. "Aceste însuşiri erau Însă cerute de împrejurări, cari se schimbau necontenit. Ele erau obişnuite ale tuturor oamenilor politici din vremea aceia. ,,0 trăsătură caracteristică fundamentală a lui Rareş a fost tocmai idealismul, iar nestatornicia, duplicitatea, n'au fost decât mijloace puse în scopul realizării idealului său. Căci Rareş a urmărit din primul moment idealul ca să scape de tributul Turcilor şi numai împrejurările l'au forţat să treacă in tabăra acestora, din care a ieşit îndată ce s'au ivit conditii prielnice. "Deşi a ştiut că Sultanul se pregăteşte cu oaste contra lui, totuşi el a rămas credincios idealului şi alianţei cu Ferdinand şi a preferat să cadă cu sabia în mână, decât să rupă cu creştinii. Nu este aici un exemplu frumos de statornicie? E adevărat că mai târziu a trecut iarăşi de partea Turcilor. A făcut-o Însă sub fortatmnrejurărilor, când s'a văzut trădat de ai. săi şi părăsit de [297] NOTE 297 creştini. Cu toate acestea, după ce şi-a reeâştigat tronul prin graţia Sultanului, el nu s'a sfiit să declare în mod hotărât că e gata să rupă cătuşele, ce-l legau de poartă, îndată ce se va ivi un prinţ creştin, pe care s'ar putea sprijini. "Puţin îmi pasă că fiul meu (Ilie) e dus peste Dunăre (che­ zas la Turci) -- zise el -- căci din acea zi eu îl consider ca mort. .. Cu toate acestea eu amhotărârea fermă să ţin cu creştinii până la peirea capului meu". Că acestea n'au fost vorbe goale, am con­ statat din alianta plină de riscuri cu Ioachim de Brandenhurg şi sacrificiile ce le-a făcut ca expeditia acestuia să fie Încununată de succes. "Nereuşita acestei expediţii şi pierderea oricărei speranţe in ivirea UImi prinţ creştin, cu care să se alieze ca să scuture vasalitatea turcească, care apăsa Moldova după drama din 1538, l'au silit să plece în silă capul şi să se resemneze la situaţia de supus al Turcilor. Nu dovedesc aceste fapte însuşiri idealiste? Căci dacă trebue să socotim pe cineva idealist după puterea lui de sacrificiu, atunci Rareş a Întrunit aceste condiţiuni. cu priso­ sinţă. El a pătimit şi s' a sacrificat pentru ideal - şi i-a rămas credincios, chiar după sguduitoarea dramă a sufletului său din vremea pribegiei. "Caracterul sau se poate constata din declaraţia hotărâtă că e gata să ajute pe creştini, fără să se gândească că fiul sau este chezaş Ia Turci şi fără să lină cont că creştinii l'au părăsit pe el in 1538 când a trebuit să lupte singur cu Turcii şi aliaţii acestora. "In ce priveşte vitejia în răsboaie, el n'a fost mai prejos de marele sau tată. Această însusire a sufletului său i-a fost recu­ noscută şi de scriitorii streini: Nu se poate nega nici priceperea in conducerea răsboiului. Infrângerile dela Obertyn şi refugierea din 1538 n'au fost datorite incapacităţii lui, ci trădării boerilor. In toate celelalte numeroase lupte a fost victorios. "De asemenea în ce priveşte abilitatea şi priceperea politică poate să stea alături de tatăl său. Imprejurările Însă au fost cu mult mai nefavorabile din cauza echilibrului nestabil din Europa şi din cauza desechilihrului, care a început a se pronunţa în ţară. Căci nu trebue uitat că pe când în timpul lui Ştefan boerimea nu devenise încă atât de puternică, pe vremea lui Rareş rupsese echilibrul în paguba ţăranilor. Abilitatea lui n'a fost întrecută de nici un domn. Graţie acestei însuşiri a scăpat cu bine în situa­ !;�ne cele mai desperate, cum Il fost la Ciceu (1538) şi la Consta n­ tinopole. "Puterea de muncă şi spiritul de sacrificiu le-a posedat, de asemenea, ca şi tatăl său, în cel mai mare grad. Ca şi acesta a fost . necontenit cu sabia în mână şi gata de orice sacrificiu pentru lărgirea hotarelor ţării sale şi pentrumăntuirea ţării de tribului turcesc. [298] 298 ISTORIA ROMÂNILOR "Cât timp noi vom domni şi soarele va străluci - se ex­ primă el în 1532-- nu se va imtânplâ ca un păgân să ajungă Domn al ţării noastre creştine". Frământat de gândul mântuirii ţării sale, el n'a evitat nici un sacrificiu şi a fost in continuă ac­ tivitate. "Iubirea sa de ţară e caracteristică şi poate servi ca morlel generatiilor viitoare ca si idealismul său. "Mândria şi demnitatea transpiră, ca şi la tatăl său, din toate scrisorile şi din toate faptele sale. El s'a considerat prea mândru, ca să se resemneze la situaţia de tributar fată de Turci "Giovio serie că lui Rareş li era ruşine de situaţia sa de tri­ butar, pe care o considera nedemnă de un principe, căci declarase că prin vitejia din răsboi şi-a câştigat dreptul de :1 nu mai plăti tributul, "Atâta vreme cât trăim - scrise Rareş regelui palon---,­ nu vom suferi ca să fim trataţi cu dispreţ. Cu altă ocazie se ex­ primă pe acelaş ton: "Acum se laudă Regele că va porni cu ar­ mată contra noastră, dar şi oastea noastră stă gata de luptă con­ tra duşmanilor noştri ... "Sentimentul religios l'a avut În cel mai mare grad, ceeace se constată din numeroasele clădiri de lăcaşuri sfinte. In, nenoro­ cirea dela 1538 s'a refugiat în mănăstirea Bistziţii şi s'a rugat lui Dumnezeu făcăndu-i promisiunea că va reînoi biserica, dacă îi va ajută că se reîntoarcă cu biruinţă. Si-a "ţinut cuvântul. l'CU ocazia discuţiilor pentru Pocutia, a jurat înaintea icoanei Sfintei Invieri răshunare până la moarte "chiar dacă s'ar prăbuşi toată lumea asupra mea". Nici de data aceasta nu Şi-R călcat jurământul. "Voinţa de fier, caracteristică tuturor oamenilor mari, a posedat-o de asemenea în cel mai mare grad. "Inaintea voinţei lui au trebuit să se plece boerii lui cei mândri. Voinţa lui nu cunoştea obstacole. "Cunoaşterea oamenilor, însuşire fundamentală pentru băr­ baţii politiei, se pare că n'a posedat'o în grad suficient. Căci nu putem explica altcum faptul că n'a înţeles pe vicleanul şi tră­ dătorul Mihul, şi i-a încredinţat "funcţia plină de Încredere de hatman şi portar al Sucevei, dându-i astfel ocazia ca să-şi pună in aplicare complotul urzit in decurs de mai mulţi ani. "E adevărat că s'a purtat foarte aspru cu hoerii. Reicher­ storffer laudă însă această calitate, de oarece in chipul acesta Domnul era ascultat şi ordinea domnea în ţară. Asprimea acea­ sta avea la bază interesul de stat. Ea nu era productul unui in­ stinct de cruzime. Din contră Reicherstorffer ni-l arată pliu de generozitate primind la curte pe orbi şi pe toţi aceia, cari nu fost pedepsiţi pentru tot felul de crime. "Boerii Mihul, Trotuşan, Crasneş şi Cosma au fost condam­ uati la moarte pentru trădare, iar Gonţea vornicnl, pentru că a [299] NOTE 29fl uneltit să-i i�l tronul. Tot din motive politice' au Iost ucişi copiii lui Gritl.i, �< r; .� "Din contră, deşi era violent şi câte odată arbitrar, era foarte generos şi iertător, ceeace se constată şi din cazul boierilor Vlad şi Baruovski, cari an fost iertaţi În urma rugăminţilor şi in spe- cial a Il] i Mihu , fit' h, "Ca fizic el":>' foarte simpatic. Avea chip pronunţat românesc, ochii mari, frumoşi, şi trăsături distinse. Intreaga lui figură a .. rută hotărâre �i energie. "JuJecând după chipul cun] a suportat oboseala cu ocazia retugierii În Ardeal, deşi era în vârstă înaintată, a trebuit să aibă () sănătate de fier, care i-a permis să suporte cu uşurinţă toate oboselilc răsboiului. După cât se pare a fost călăreţ neîntrecut. Aş�\ se explică că duşmanii săi nu l'au ajuns --- în timpul fugei din J 538 -- deşi a trebuit să alerge câteva zile. "Se pare că a fost un bun sot şi tată de familie. In pribegi» S;l din Coustantinopole gândul i-a fost necontenit la soţie şi copii ceeace se constată şi din scrisorile către Zapolya şi Waldorfîer, pe care i-a rugat să vină în ajutorul familiei sale din Ciceu. "Prin puterea de sacrificiu, pe care a arătat-o luptând pen­ l ru mântuircaţă.rii sale de tributul turcesc, prin suferintele şi patimile înduratc pentru acest ideal, prin iubirea sa nemărginită pentru Moldova, prin luptele pentru lărgirea hotarelor ţării, prin sprijinul dat culturei şi artei, prin renumele la care a ridicat Mol­ dova şi rolul deosebit pe care l'a jucat în istoria universală, Rareş rămâne alături de Ştefan şi Mihai, lina din cele mai măreţe figuri alc Jstoriei noastre". I I I � �.&lU1' 'Ii • • ,. .! .... ,,( 1:;-'; \ .'" ''1 1 ''',,' '=-:_ � • \ " J � '( ) �