RESTRIŞTI 1923 SFÎRŞIT ÎN AMURG \ TRISTEŢI îmi port ca pe-un copil, bolnav tristeţea, prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor, pling şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe, şi cum aleargă păsările ploii pe acoperişuri negre şi se frîng. E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche. Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi ; Păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut, şi, totuşi,, nn-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorîte oglinzi. E pretutindeni un aer apăsător, ca de spital, şl pomii în despletiri îşi spun mîhniri ştiute. Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal, şi-mi simt gîndurile, în pietrişul umed, căzute. Aşa : vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac, _ şi să-mi citeşti durerile închise-n cuiburi de păsări triste, acolo. Mîinile tale să-mi fie deznădejdii mătăsoase I f batiste, şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor*, , hamac. Vîntul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă. Aud fîşîitul foilor pe care-s scrise atîtea poveşti ! dureroase. 73 ...De departe vine prevestirea unui sfîrşit apăsător, şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase. 1 BALCON VECHI Merg pe sub acelaşi balcon vechi. Drumul se-mpiedică de casele sţrimbe şi cade-n noroi, Tristeţea ca şi dragostea mi se pierd printre foi, ' şi simt vata rnîhnită a toamnei în urechi. Să nu deschizi fereastra şi nici să nu te apleci. întrevăd toată deznădejdea cerului care se frînge. In orice straşină şirn orice suflet viaţa plînge, şi pretutindeni vîntul pune săruturi reci. Totuşi,, pe-ajci plopii au ascultat, cînd atîtea ţi-am spus, şi au repetat şi ei, ca un ecou, o chemare. In ochii tăi mi-am înecat lebedele privirii, ca-ntr-o mare, şi mi-am sîngerat sufletul, asemeni unui cer în apus, De-atunci, zilele mi le-am dus pe umeri, ca o bătrină o grămadă de lemne, într-o pădure. Şi fiecare amintire îmi apăsa pieptul — dureroasa mină, şi-mi spinteca' sufletul, ce pe-un trunchi, o secure. De-aceea, trage mai jos storurile triste şi nu te apleca. Lasă-mă numai, spre balconul vechi* să-nalţ iederă tristă — braţele amândouă, şi seara, care coboară prin pomii rupţi, ca o perdea, îmi va învăli rănile trupului cu o mîhnire nouă. NELINIŞTI Luna era o frunză galbenă, în grădina unui cer dureros. Plopii fluturau zarea, ca pe un steag, pentru sfîrşit de luptă. 74. îmi simţeam viaţa, cu pădurea şi cu toamna, ruptă, şi paşii răsunau în amintire, ca pe-un drum pietruit şi ros. Mîhnirea mea căzuse — vestmîht prea greu — în noroi. Voiam liniştea, ca un cerşetor, un ban care să-1 aline. Departe, un trecut sfîşietor mă chema înapoi, şi ţipătul unei iăbrici îşi revărsase toată deznădejdea în mine. Pînă cînd va tîrî sufletul mantaua mîhnirilor sfîşiate ? Dfti despletirea nopţilor, nici o răsărire nu rămîrie. Pasările tristeţii mă ciugulesc ca pe-o bucată de pîne, şi-mi văd, sub roţile deşertăciunii, nădejdile zdrobite, toate, toate. Peste acestea, dacă mîna ta şi-ar fi cernut ninsoarea-ei de clopoţel alb, ar fi tresărit poate, prin ceaţă, o bucurie demult pierdută. Plitisul pomilor ar fi fost atunci bani de aur dăruiţi amintirii, şi-aş ti simţit cum seara, cu buzele ei moi, întreg sufletul mi-1 mîngîie şi mi-1 sărută- SFÎRŞIRI Surîsul tău vine tot mai rar spre mine, ca spre vară un izvor secat. _ II simt încetinindu-se cu zvîcnirea sîngelui în vine,' şi-n suflet strevăd un cer întunecat. Zilele sunt, de cînd ai plecat, nişte ferestre mîhnite şi reci, la care aştept fără nici o nădejde să treci, ;ie su)> acelaşi grilaj verde şi aplecat. Ţi-aduci aminte? Vieţile noastre se îmbinau ca două note de- pian. 76 I Acum gîndurile îmi sunt, cu bătăile inimii, -rărite. Mîine e o oglindă în care nu mai ghicesc nimic, şi la geamurile stinse seara aşterne presimţiri nelămurite. Aşa : singur ca o pasăre.într-un cîmp pustiit, revăd plimbările de-a lungul străzilor singuratece. Tu-mi spuneai vorbe cărora le-am pierdut înţelesul ca pe-un mărgăritar, şî privirile tale mă-nyăluiau : şaluri uşoare şi molatece. Noaptea vrea să-şi prindă umbrele de sufletul meu ca de-urt ^zăpiaz. De ce nu vii să alungi cu -surîsul mîinilor fluturii j deznădejdii înecate ? 1 Ferestrele zilelor sterpe sunt tot aceleaşi, | şi la porţile cunoscute amintirea atîrnă aceleaşi I ^ruginite lăcate. | SFIŞIERI Uite ; ţipătul fabricilor a trecut ca o pasăre speriată. Apoi, în seară şi în linişte — oraşul mîhnit. Vezi, ce subţiri se ţes copacii îri grădina publică. In plînsul felinarelor o tristeţe cunoscută a revenit. Bănci şi lumini în toamnă putrezesc. Ştiu un drum care străbate povestea îndepărtată. Vino! O să trecem pe sub deznădejdea fereştilor, pe sub balconul ca o jucărie stricată. • * Vîntul a purtat frunzişul serii pînă aici. Mai încolo drumul ca o melodie se pie/de. Cunoşti cheiul eu amurgiri bolnave, ] şi ştii în sufletul meu amintirea ta, ca pe faţa unui lac, o mătase verde. Vino cu mărgelele cîntecului dureros în mîirti. ţ O sa trecem, albi, prin mahalaua pustie, | şi inimile noastre au să tresară simplu, ca două fereşti luminate trist, într-o seară de toamnă, tîrzie. Dinainte : oraşul cu viziuni stinse, si sfîşieri : iedera glasului tău în vint. Hi spun: pe uliţele acestea'^echi, ne vom regăsi pe noi înşine, cum o pasare îşi' regăseşte umbra, apropiindu-se de pămînt. Printre plopi, cerul ca o praştie destins şi departe, albe înfiorări de stele. Ţi-aduci aminte, sub lună, tresărirea apei, ca un clavir, şi deznădejdea cum stăruia, lampa galbenă, prin perdele. Asta e viaţa cu bănci putrezite şi cu tristeţi-Gtadul tău — ca un ţăruş în pămînt — e în mine. Apropie-te. Ţipătul trenului s-a frînt ca un lemn uscat. ...E un sfîrşit de poveste tristă care vine. CHEIURI STINSE „... Şi-mi zic că asta nu-i, o! asta -nu-i o viată." PERPESSICIUS PREUMBLĂRI Am mers amîndoi de-a lungul cheiului trist. Case mici şi albe voiau din oraşul întunecat să fugă ; şi ne-a durut şi pe noi tristeţea zidurilor de internat, şi-am rămas să ascultăm (ţi-aminteşti oare ?) cum liniştea punea, la^ porţile oraşului, zăvoare. 76 77 / \ în seară, glasul tău a fost un clopoţel înăbuşit. Miinile Laie le simţeam iar, ca pe-o melodie regăsită. Ştiam că aceeaşi durere se ascunde după fiecare perdea cernita, şi că în fiecare "casă e-acelaşi apăsător sfîrşit. Apoi, pe firele de melancolie ale lunci, plopii au cîntat o serenadă subţire. Şi îţi aminteşti flautele uliţelor mărginaşe, pe care paşii noştri s-au tînguit stins/ca-ntr-o nedesluşită amintire. Ştii şi acum sonata apelor, în care toată sfîşierea oraşului plîngea; şi glasul de clopot cum învăluia ca-n mătase tristeţea zidurilor plecate, ...şi sonata tăcerii... şi luminile tresărind sfios, aşa cu nişte note de pian în singurătate. îţi aminteşti toate acestea^şi te dor. Revezi copilul apririzînd surîsul felinarelor mîhnite, sufletul lui mic zîmbea dureros de-a lungul cheiului, şi, ca un spin, ne sîngera gîndul copilăriei depărtate şi rănite. Vorbele noastre erau strigăte sugrumate. Vata mîhnirilor adînc ni le înăbuşea... ...O ! îţi aminteşti ţipătul sfîşietor al trenurilor, era toată viaţa oraşului deznădăjduit care ţipa. Aşa ara' mers prin oraşul de întuneric. Cît de tristă serenada plopilor şi a lunei, pînă tîrziu. Tu ai cîntat cu sufletul meu între buze ca pe-o frunză, ...şi era atîta melodie tristă... şi-n noi atît pustiu. 78 PREUMBLĂRI BOLNAVE Neliniştea sfîrşitului de zi a închis fereştile, vrăbiile, toate grăunţele amurgului le-au ciugulit, nălucirea serii pe somnul apelor a trecut molatecă, şi o adiere calmă, din frunzişul umbrelor, a pornit. Atunci, gîndurile mele triste s-au plecat spre tine, ca, spre lumina unei lereşti, fiori bolnave. Şi am înţeles că viaţa e o uliţă cu geamuri înalte şi f reci, şi plînsuî nostru s-a înfrăţit cu. ionul înserării grave. Casele se răriseră, asemeni unor frunze în toamna. Dragostea ne alăturase sufletele, ca un vînt două foi. Drumul înfricoşat se ascunsese în iarbă, şi tăcerea, ca un om, venea simplu şi liniştit după noL Erau toate aşa cum le ştiam de mult. Pomii singurateci şi trişti se despletiseră în rugăciune, şi noi am tăcut cînd am păşit pe lingă ei, şi am privit cum ultimul ţipăt al oraşului apune. Astfel, pe dinaintea zidurilor cenuşii de internat, , de pe umerii tăi, zăpada serilor mîhnite căzuse. Tristeţea ne îneca adînc, ca o tuse, şi ni se' părea că cineva dinapoi, de departe, ne-ar fi Vjhemat. Apoi, întunerecul, cu deznădejdile lui, ne-a cuprins. Căutam pe buzele tale bucuria, cum cauţi pe clapele unui piari o-melodie pierdută, trecutul ni se închidea asemeni unei uşi, şi toată noaptea a fost o preumblare bolnavă şi tăcută. 79 9 PANORAME Cunoşti tristeţea panoramelor de pe chei şj zăplazurile întomnate şi rupte. Cînd am mers pe acolo, glasul tău a tresărit alb, pe buzele supte,- cum ar suna, in pustiul unei uliţi, noaptea, o limpezime de clopoţei. Pe sub fereşti, trupul tău trecea ca o melodie de pe strunele unei amintiri depărtate pornită. Şi ai înţeles oamenii atît de deznădăjduiţi, şi lumina cum se furişa prin perdele, ca uit ţipăt de pasăre rănita. Pe-aproape : o muzică sfîşietor de veselă. Ştiam că în fiecare suflet deznădejdea, ca un arc de ceasornic, s-a strîns. După fiecare perdea — o tragedie... Erau fereşti înroşite, ca ochii umii( copii singuratec care a plins. Ţi-aminteşti femeile cu rftîini subţiri, cit ne-a durut privirea lor rugătoare şi tristă. Şi, copilăria mihnită, cum he-am amintit-o, şi-am vazut-o aşa, ca pe un zăplaz, aruncată de vînt, o batistă. , | Era în toate acestea tristeţea unei poezii vechi. j De-a lungul cheiului, pasul nostru a şovăit, ca o inimă ţ de bolnav în agonie, şi ne-a pătruns adine romanţa apei, şi tinereţea sfîşiată pe o uliţă întunecată şi pustie. Am mers astfel pînă la o margine de oraş. Voiam să fugim de tristeţea panoramelor brune, şi am încercat să aprindem'în noi sfios o bucurie, cum ai încerca să limpezeşti sunetul dezacordat al junei -, strune. Apoi, în adormirea oraşului, aceeaşi tristeţe. Departe, muzica întristător de veselă... atît de întristător..: Simţeam pe buze degetul mătăsos al tăcerii... ...O! Cunoşti tristeţea panoramelor de pe cheiul mohorît . şi apăsător. PRIMĂVARĂ TRISTĂ Vreau să-ţi amintesc dimineaţa clară, , cînd am mers prin oraşul cu fereşti deschise. Pe uliţi, o lumină tristă se desfrunzise, şi tu-mi spuneai ; „trebuie să recunoşti, prietene, că e primăvară". Priveam surîsul caselor, bolnăvicios. Odăile erau îrfcă de atîta deznădejde cuprinse. Şi ascultam cum pe coperişuri, ca pe nişte clape subţiri, lumina cînta melodii nedesluşite şi stinse. Totuşi, ceva molatec şi bun se revărsa pe mîini. Porumbeii albi aâ clopotelor treceau pe dinaintea noastră, şi deasupra zărilor dimineaţa tremura albă ca o pînză de corabie pe-o apă depărtată şi albastra»^' Atunci, am încercat toată tristeţea oraşului, în primăvară,' să ţi-o spun. Tu mi-ai aşternut pe buze sărutul sfîşietor al mîinli, şi am înţeles amîndoi mîhnirea cheiului, şi privirea mea ţi-a învăluit, ca într-o cămaşe de borangic, sinii. , 80 C-da lia coala 6 81 Era în preajma unor sărbători albe. Şi eu ţi-am spus : „De ce sunt zidurile tot aşa de cenuşii ?" O! Lumina care vine de acolo de pe cîmp luminoasă, între zidurile oraşului deznădăjduit se va înnegri..: Şi ai ascultat tristă o amintire din copilărie... ...şi ţipătul fabricilor, atît de întunecat!... ...Şi am vrut amîndoi bisericuţa mică şl albă de la sat, aşa simplurcum ar vrea un copil bun o jucărie... Mai încolo gîndurile ni ,s-au limpezit deodată ca nişte clopoţei... ...Treceam pe sub fereştile unei şcoli primare, şi glasurile lor mici de copii erau pe sufletele noastre (mai ştii oare ?) ca nişte petricele albe, pe; o încrucişare de alei. Apoi... a fost o panoramă cu pînze mîhnite... înăuntru frig... şi oameni cu o veselie întristată. . ...fn privirea lor era deznădejdea, ca în fundul unei ape, o pasăre înecată... Am trecut tîrziu dincolo de chei... \ Lumina căzuse de pe casele plecate în durere, şi clopotele, clopotele vesteau o poveste frumoasă cu, o înviere şi ne trezeau pe buze o aiurare de clopoţei... La margine oraşul rămăsese pustiu... In ochii noştri era acum o bucurie simplă, ca de seară... Vezi ? Am vrut să-ţi amintesc ziua în care tu mi-ai spus : «Trebuie să recunoşti, prietene, că e primăvară..." ELEGII IN AMINTIREA POETULUI Lui Ion Călugării ELEGIE Era o ploaie al qâ^i ţipăt ne pătrundea dureros ca miorlăitul pisicilor noaptea pe-acoperiş. Fiecare picătură fărîmă departe un luminiş, şi sufletul ne rămînea : zid de toamnă aplecat şLros. Simţeam sfîrşindu-se în noi o tinereţe chinuită. < Amintiri din copilăria tristă veneau ca nişte ţipete adinei şi grave. Vedeam viaţa : o fejreastră cernită, * şi glasul tău : privirea unei păsărici bolnave. Apoi, nedesluşite-mîhniri s-au prăbuşit, ca nişte punţi şubrede în noi. Buzele tale zdrobeau, cu picăturile de ploaie, luminişuri, şi deznădejdea a izbucnit în pieptul nostru : apăsător puroi. Aşa •— ca două tristeţi — am mers prin parcul ud. Pomii plîngeau şi ei viaţa rătăcită şi amară... Şi-acum, încă, departe dev tine, poete, aud elegia pe care sufletele noastre şi-au spus-o, acolo în linîşte, în ploaie şi în seară. RĂTĂCIRE Aici — ţi-aminteşti — frunze veştede şi viziuni, în fund, biserică cu bufniţe şi lilieci — zboruri mîhnite —. 82 83 Ştii, reci şi uscate, ca o tuse, clopotele, şi foşnetul serii de hîrtie, prin ramurile despletite. Pe grilaj, o toamnă veche ruginise. Tîrziu ţi-am spus : pe nervii mei — ca o dansatoare pe sîrmă — amintirea Paznicul a trecut cu o lumină în vîrful unei prăjini, şi felinarele şi-au împletit cu flautele ploii dăntuirea. Mai departe drumul: un geam aburit. Căutam amîndoi liniştea, ca prin gardurile putrede o bancă. Simţeam, că" în piept s-a rupt ceva, şi mîhnirea a început să nt se audă, ca de undeva^ . de departe, o talangă... Aşa : seară decolorată şi sfîşiere. Aceleaşi femei şi frunze Ude în parc... Ţi-aminteşti ţipătul cum ni l-am zdrobit ^a-n mîini un arc, şi cum umbra caselor ne-a învăluit trupul într-o nouă durere. Apoi, toate s-au cernut ca un omăt. Oraşul era cu mărgele de seaţă şi de ploaie. Şi eu ţi-am *spus : „Să trecem peste mîhnirea noastră ca un corb peste umbra lui şi în suflet să lăsăm amintirea ca o lampă veche într-o odaie". Vino ! Pe uliţi e frig... şi cioburi de toamnă, reci. Pînă cînd o sa rătăcim ca două deznădejdi pe sub ferestre ? Uite, colo e o ceainărie cu geamuri triste, să intram, ceaiul e cald şi ochii bătrînilor dureroşi ca 6 poveste. 84 între mesele vechi, zîmbetul tău s-a deschis încet. Ai inţeles cenuşiul pereţilor cîtă deznădejde înseamnă, şi ai simţit cum o bucurie tristă pătrunde în noi, aşa cum într-o încăpere scundă o lumină de toamnă. Vezi... Toate acestea le-am scris gîndindu-ma la tine, ia rîsul tan amar, cum sunt unele buruieni, ,1a toată viaţa inchisă între singurătăţi şi ziduri, la mîhnirea care e în noi, ca umezeala în fundul unei poieni. Bănci şi zboruri au rămas acolo... Prin oraşul ca un cimitir, singur şi trist, mă cobor. Privesc biserica cu lilieci şi frunze, şi aşa, zilele trec mai departe, ca vitele spre abator. VEDENII ÎN SEARA ÎNSEMNĂRI Apa amintirilor a revărsat-o seara pe fereşti. Aud un vals vechi, asemeni unui mers cunoscut demult. Tu revii din trecut ca din faţa unei oglinzi în care ţi-ai privit adînc ochii, si, cum glasul tău pune flori albastre pe ziduri şi pe rochii, eu îmi culc sufletul de peste zi şi ninsoarea revenirii tale o ascult. Uite: după perdelele umilite tristeţea a prins lumini şterse. în fiecare casă luminările gatlbene sunt păsări care de singurătate mor, şi prin ungherele întunecoase oamenii se caută pe ei înşişi, \ 85 I aşa cum, după o îndelungată rătăcire, cauţi un loc odihnitor. Acum, la porţile oraşului sania liniştii s-a oprit. Lătratul dinilor îi stă in cale şi clinchetul stelelor pe noapte ninge, în mine, zăpezile deznădejdii s-au topit, şi valul lor mă-nlănţuie şi mă-nvinge. Astfel vreau glasul tău să-mi înfioare trupul, ca un vînt pînzele unei corăbii, şi pe fruntea mea degetele tale să întîrzie, cum pe-o straşină de casă vrăbii. Afară se ţese sufletul pe care de mult îl ştii. Aceleaşi sfîsieri aruncă viata în ferestrele mîhnite. în clavir sunt accente vechi, ca-ntr-un herbar flori păstrate, şi-aşa, cucernic, ne-nvăluie apa amintirilor cu seara revenite. AMURGURI ţ Pe zidurile oraşului, frunzişul serii a lunecat galben. , Aud pe-aproape o cădere de zăpezi melodioase. ) Prin gene străvăd mîngăierea ta, } şi liniştea e aceeaşi batistă de melancolie şi mătase. J j Fereştile care s-au zbătut în umbră, spre sufletul odăiţii 1 ne-au chemat. Casele ghemuite se caută şi-şi răspund silabisind prin întunerec lumini şterse. i Pe uliţi o sfîşiere de toamnă a prins să se reverse, şi bucuria ca un bulgăre de omăt s-a fărîmat. Vrei să stăm acolo, dinaintea focului stins ? Deasupra balconului, funinginea tristeţii a căzuţi brună, şi de firele pe care mîhnirea noastră tăcută le-a întins s-au agăţat pinze subţiri de melodie şi de lună. Dacă rămîi aşa, apa ochilor tăi se va lumina tot mereu. Degetele noastre, asemeni unor copile, au adormit -îmbrăţişate, în clavir, tristeţea, fin, ca-ntr-o straşină bate, şi cu fruntea pe umărul rotund simt inima ta în_pieplul ^ meu. Astfel sufletul pe firul melodiei domoale mi se odihneşte, cum pe-o sîrmă de telegraf, iarna, o vrabie ostenită. Şi amintirea alunecă pe notele stîngace şi mici, aşa ca pe nişte pietricele albe, o apa liniştită. Vezi ? *A$ta e viaţa pe care o înţelegi şi o ştii. ✓ Peste deznădejde scama cîntecului a căzut subţire... ... Sa rămînem aşa pînă la sfîrşit, şi gîndul tău trupul să mi-1 învăluie, molatec, ca o privire. AMINTIRE La fereşti: procesiunea stelelor —■ călugăriţe în alb. Deasupra jăratecului1 păsări galbene rotesc în pilpăiri dureroase, ... rămîn aşa să ascult respirarea bătrină a liniştii din odăi şi tristeţea care cade aceeaşi pe streşinile întomnate şi roase. Uite : clavirul e mereu cernit şi stins. Cîntecele noastre dorm sub' tăcerea lui ca sub îngheţ apele sfîşiate... 86 87 i Ţi-aduci aminte ? Uliţele se opreau toate pe la geamuri, ca să asculte sonata degetelor tale cu tristeţi de ivoriu încrustate. O tînguire de zăpezi moarte simt in piept... 1 Nădejdea sub povara zilelor însingurate e zdrobită. 1 Şi pe suflet numai mîinile tale galbene mi-au rămas, 1 ca două frunze de iedeTă pe-un zid de casă veche 1 şi ^năruită... 1 Aşa în dorinţă conturul părului ţi-1 străvăd ca firele de praf într-o rază de lumină tristă. în jur e-acelaşi deznădăjduit lăcaş, şi amintirea ta ca o muzică de înmormîntare se depărtează, şi revine mihnită de la o margine de oraş... 1 Umbrele v :rp6 -(zp iff* îrarfo AWot rs ^pwnj homer, odiseea, xxi, 20— 21 îţi închin un imn ţie veac al mediocrităţii J . no mai vînăm ursul sur prin munţii americii braţele noastre nu mai sîngeră păduri sălbatece ne operăm visele ca intestine singuri ne închidem în mucegaiul birourilor . dimineaţa dactilografele îşi îmbrăţişează logodnicii pînă la revederea din ceasul nopţii cînd vor face dragoste pe saltele de paie dar în aer sufletele ni se sărută clădim un cer peste acoperişuri ca mădulare pe bulevarde sirenele autobuzele cum acompaniază concertul prin fără fir veac al asigurărilor şi-ai reclamei luminoase e ora cînd englejii o aplaudă pe raquel melîer şi refuză buchetul de violete aruncă lumini jocurilor de ape scrîşnesc din dinţi marile cotidiene ~ \ şi iată : agenţii companiilor de afişaj ! * primenesc rufăria zidurilor. dar se ascut zgomotele ca pumnale ~~ aerul se desface pe mîini iederă lătratul şi iată precupeţii ridică obloanele somnului tramvaiele lăptăresele autobuzele îşi acordează ca o ••' orhestraţie instrumentele strălucesc 117 'J vocile ca gutui în vitrine la ora dejunului mobilele îşi regăsesc fiinţa părăsită aseară de prin colţuri din piyniţi din hambare se furişează'spre noi'fiinţa părăsită aseară cuverturile glasurile se descojesc ca bolnavii de, scarlatină şi tu te cauţi pe tine ca pe un vecin care a dormit alături degetele îţi ştiu conturul te memorizează te- urmăresc ca o hartă încet liniile se recunosc se îmbrăţişează ca o cupă la locul lor pulpele intestinele obrazul se desprinde ca un perete buzele buzele cu surîsul pantofilor şi încheieturile de vată încet te tragi pe tine din tine însuţi ca dintr-o fîntînă nămolul zilelor umbrelor te recunoşti îţi strîngi mîna după această navigaţie prin noapte se desfăşoară ca o cale ferată privirile glasurile vechi precum timbre pe o scrisoare netrimisă ai ieşit altul acelaşi din tunelul nemişcării absenţei ca o portocală îţi mîngăi carnea cuvintele cîte mistere îţi surîzi în 'oglindă iată vînzătorii de fructe îşi strigă noutăţile ylumina pune tinctură de iod pe rănile afişelor ^ / închini un imn săpunului CADUM ^substanţa lui nu atacă ţesătura trupului , spuma alunecă pe piele ca o piele se scutură ca frunzar faţa hi apa proaspătă ca o servitoare de 17 , ■ ani Ia etajul de sus robinetul se deschide ca o pleoapă te apleci iar spre tine ca sjjre farfuria cerului cu culoare îţi dai tîrcoale ca unei case căreia i-ai uitat numărul suni strigi" chemi proprietarul întrebi dacă tu locuieşti în tine panică panică desperarea aruncă semnale şi despletirea îngrozirii pe glezne îţi cauţi amintirea şi umerii ca sandale UNDE SUNT -care e longitudinea inimii tale stephane roii poartă numărul 35 la inimă încerci să te prinzi ca într-o plasă din rămăşiţele de noapte ACELAŞI A U ALTUL A dimineaţa îşi freacă sinii tari de fereastră perdelele se apropie se îndepărtează ca două armate în curînd va veni ceaiul şi nu ştii daca TU vei fi acel care SI va bea dar scrii un imn acestei băuturi de culoarea frunzelor toamna sîhgelui Răzbate prin cornul de vînătoare un cerb înaintează în desenul zilei vizuinele se deschid ca bricegele zmeură şi fragi umezesc paşii CEAI arşiţă cu buruieni şi coacăze răcoare în căldură binecuvîntare de rubin voia şi împărăţia ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute în spin tu_ejst_Lsala.de lectură de baie a săracilor tu dai la ora patru sărutul de mamă copiilor orfani împrumuţi înţelepciunea vracilor şi pui gîtului pe dinăuntru o salbă roşie de bani 118 119 CEAI care desfeţi limba şi măruntaiele CEAI care micşorezi bolnavilor suferinţa ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor, taie-le adu în ficatul şi în rărunchii mei liniştea umilinţa ceai dăruit refugiaţilor ruşi ceai .în grădini publice pe scaune de lemn ceai celor supuşi şi celor nesupuşi ceai pe toate buzele ca o cruce de lemn ceai binecuvîntat ceai ca boschet în duh în os tu te împărţi precum cuvintele uneori uitarea cerul era de culoarea ta cînd l-au răstignit pe hristos în apele tale se sărută aerul marea din indii te-au adus misionari iarba ta era coaja rănilor tămăduite dar piraţi au atacat corăbiile mari sîngele s-a amestecat cu apele vuite tu ai profeţit revoluţii din pîntecu! samovarului tu ai trecut câ'o mînă prin gîtlej prin mîini în siberia în jurul tău ca în jurul altarului s-au rumenit glasuri şi pîini ceai ca drum tăiat în calcar ducînd în răcoarea frunzarelor stîncilor ceai sorbit în dezgheţ de făurar în clătinarea de muşeţel a lămpilor ceai din după amiezi de primăvară din după-amiezi de iarnă ceai cu tăpşane de toamnă roşcovană la întoarcere la conac în pocnet de armă şi prepelicari cu limba de un cot în goană ceai din mina ca o privire a mamei pe pădurea vuieşte şi în jur troznesc porţile de stejar batrîn se deschid intră factorul ceardact^Ia- /sovejâ amintirile docarj şi tresaltă inimile ca la hora hanului citeşti veştile fratelui de la cernăuţi stelele se dezghioacă precum alunele verzi cerui te înfăşoară ca un brîu oltenesc arborii numără cît pot apoi umbrele umbla în virful degetelor* glasul mamei a suferit s-a boltit şi ca o fîntînă se âdînceşte se întunecă O R A LI U acum strada te primeşte ca o cutie de poştă obişnuinţa e pe umerii tăi o cămaşă uzată strada e aici la picioarele tale precum cîinele credincios aerul stă pe acoperişuri ca un preş tu eşti o scrisoare în strada cutie de poştă destinul tău e acolo distribuitor mecanic el te va duce la destinaţia pe meningea ta scrisă desigur tu mergi pe sub casele cu şorţuri ca brutărese dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale zgomotele îţi ling tîmplele arterele 120 121 vînzătoarea îţi întinde gazeta de dimineaţă ■o r gasseta, ce dantelă pentru melancolia ta lindbergh a aruncat un curcubeu între america şi europa un profesor de strategie e asasinat în expresul" paris marsilia preţul pîinii se va urca cu zece centime dar aerul flutură un drapel intre genele tale singurătatea e dreaptă ca un semnal de uzină cartierele pulsează se umplu de suc ca ovare botul luceferilor te scormoneşte te sperie e un continent femeia care merge înaintea ta şT iată-te la casablanca eşti fără lucru lăzile se rostogolesc în port ca monezile e un miros tare de ulei şi de vuiet înaintezi prin ecuaţia sîngelui în părul aeruhii sunkcatarte cordaje precum penele de şoim la un şef indian iată grînele bumbacurile ca amulete clănţănesc stelele argintăria lacului o lotcă spintecă trestia vinelor dar nu e decît vitrina unei companii navale pasul ezită ca timpanele şi totuşi soarele îşi face loc cu coatele un surîs te urcă pînă la etajul al optulea orice cuvînt un dosar un dosar chiar cerul e o maşină de scris somnul se depărtează se apropie ca o pădure tăcerea 4 în sînge ne cad fructele putrede o otravă sub frunte subţiază păsări ca perlele şi păianjeni torc reîntoarcerea în dantela gheţarilor fierăria uitării aruncă flăcări topeşte întîlnirea uitarea şi ca două faruri se sărută se îndepărtează inimile cai sălbateci vegetaţiile cu vînălori cu panoplie amurgul se năpusteşte muşcă vintul intestinele în pustă luna pune o fundă în laboratorul urechei evenimentele se succed ,ca ferestrele în vitriha cerului sunt busole chei degetele papagal toamna îţi oferă horoscopul frunzelor vinele tale alcătuiesc un frumos model de broderie şi nervii nervii atleţi negri pneuri serpentine afişe plasă în care se zvîrcolesc peştii lămpilor stelelor sîrme pentru dansatoarea în echilibru a spasmului ce bobină rumkorf nervii hartă a continentelor fantomelor crocodili îşi înfig dinţii în pulpa anotimpului ? drumuri ca un obraz palide se încîlcesc drumuri nervii cîte mărge'ane şi cetăţi dăruie sărutul umbrei nervii bucle prinse cu spelci de luceferi herghelii.de jăratec alge brune în apele trupului flori submarine unghii subţiri ca accidente' curcubeie surîsuri gări la întretăierea munţilor aerieni ca privirile pupile despînzite în carne precum aşteptarea la ospăţul in care bucătarul ţigan rostogoleşte ca buturugi capetele balaurului dar vine făt-frumos cu limbile păstrate in sîn ca o colecţiune dc timbre şi tresare iarba ţinutului se desface în lumină feriga vuiesc suveicile nervilor aceste geiîe lăuntrice " şi ochii se desfac ca şantiere ca lacuri cîmpul e tăiat de linii ca palmele noaptea se urcă in pomi precum un copil neascultător sfărîmă dorinţele cuvintele cuiburi de pasăre gesturile noastre din pai£ şi pămînt adunat în cîmp orice glas răneşte aerul cîte furtuni clănţănesc braţele cerul mările se varsă pe faţa de masă ca paharul cu lapte mesteacăhii fac mătănii în sîn se crucesc fulgere spintecă întunericul ca un pîntec dăruie lumini zările ca reclamele marilor bijutieri 5 te opreşti la vînzătoareă de legume iţi surîd ca şopîrle fasolele verzi constelaţia mazărei naufragiază vorbele 122 123 tu îţi lipeşti urechea'de pămîiît lingi zgomotele măruntaiele toate atitea vrăji ca etichete de drogherie in tine sunt tu eşti un pahar cu vitalitate îmi place coaja miezul tău umezindu-se cum îţi faci loc cu umerii ca să creşti te aştept te ascult şi bătăi de inimă ivindu-se în negreala şi noroiul tău culori cereşti siringi şi apoi ne dai pe limbă amidon tu primeşti binecuvîntarea vlntului . norii îţi clădesc sub zare un tron şi numai poetul ştie că tu eşti" cîinele pămîntului boabele stau in păstaie ca şcolarii cuminţi în bănci. ca lotci dovleceii îşi vîră botul înaintează amurgesc sfeclele ca tapiţerii pătrunjelul mărarul iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor în broboade de mîngăieri cristale paşii conopidele cît omăt intirziat pe 'boschetele de şoapte şi sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele cu virtuţi terapeutice drumul săpat în pătlagină lăptuci şi iată faţa de hristos chinuit a cartofului ci ştie secretele nopţii cu burdufe de linişti rădăcinile lui pipăie rărunchii pămîntului albe netede ca tuburi rădăcinile înaintează în nervi sug înţelepciunea vremurilor osemintete nopţii închini un imn cartofului vreau să am limpezimea tăcerea ta fruct al ţarinei asemeni cu ţarina din^ pintecul întunericului nu ne uita întăreşte-ne cu uleiul nopţilor mîna tu ştii subterane abecedare te-au hrănit dumnezeu şi ploile virtuţile ţi le tragi din pămînt ca din staul oile cerurile te primesc în orice căldare cartof icoana umilinţei a răbdării tu te mulţumeşti cu puţin şi ne dai tot iată şi triunghiul zborului în metalul înserării cerul atîrnă ca limba cîinilor de un cot cartof ca mîiniie plugarului aspre cu răcoare de tunel.de după-amiază tu eşti al gliei glas pre tine ochiul îngerilor fără naraţi te veghează 6 ca un golf spitalul te învăluie te primeşte şerpii singurătăţii ling pereţii ferestrele aerul face bale Ia gură precum cîinele de vinătoare foaia de observaţie arată drumul stelelor şi fiecare duce între degete un termometru ca o ramură de salcie în duminica floriilor mîhnirea e o.crinolină de-a lungul zidului paturile sunt ca şcolăriţe cu părul cearceafurilor despletite glasurile sunt scăzute ca gîrleîe în secetă timpul îmbrăcat în halat alb trece pe Ungă tine ca păsările de mare cuvintele sunt vărgate eşti străin şi un număr iată-te în loteria sălilor doctorul agită o zăpadă cu minecile şi ca un stol de ciori ochii ţi-au năpădit braţele obrajii orele se tîrăsc ca plante agăţătoare fundoianu te vizitează adesea şi florile lui au surîsul pe câr-e l-ai observat în 1918 pe faţa şefului de gară din blaj caldă scama o simţi" ca degetele iubitei în mînă limba e un lacăt pe 'grilajul gingiilor 124 125 / amintirile se rup ca bandajele rău făcute foarfecă frunzele tăcerii pipăi o tristeţe şi încă alta ca arşice paturile sunt atît de aproape şi totuşi singurătatea ca^ o temniţă te izolează în mîl sunt gesturile surîsurile plămînii tc privesc ca două'maimuţe tinere prin gratii lumina stă deasupra uşii ca două coarne de cerb îngrijitoarea clatină ca o legătură, de chei oasele vecinii de paturi schimbă între ei tutunul privirile cum în parc invitaţii cărţile de vizită fierbinţeala încinge nicoyala inimii sărută pulpele ca arţarii descojite lămpile buzele un singur suflet vă cuprinde pe toţi cum un ocean mărgeanele vapoarele şi tu nu te deosebeşti de ceilalţi te-ai pierdut te vrei pe tine dar obrajii se aseamănă între ei ca paturile şi noaptea îţi cade pe cap ca o pungă de gheaţă 7 de aici trenurile sunt coupe-papieruri pentru peisagiu stogurile se înalţă se salută ca arhiereii plopii îţi vîră degetele în pleoape şi ca un pietriş simţi pe braţe verdeaţa răcoarea tăpşanele sunt cu vaci călimări Joacă domino cîmpurile cu iepuri şi prepeliţe şi spinările colinelor fac băi de soare aerul e asemeni pescăruşilor atingînd cu aripile în fildeş apele . ochiul duce zarea pînă-n fund ca o salină simţurile se tăvălesc cu brotăceii în ierburi lăcustele fac reverenţe se deplasează ca rîsete rîmele umede sărută scoarţa plămînilor vîntul fumegă şi cu omizi frunzele înstelărilor liniştea se scutură ca duzii glasul întirzie cu văcarii satului sub ulmi soarele joacă la capră pe culmi şi pocnesc în vraja zilei cucuruzii brazii rod tava cerului ca linguri seara gîrlele îşi pun la ureche stele cercei calea laptelui mînă de la spate miei şi în noapte dumnezeu şi cîmpul rămîn singuri 8 te-ai îmbăiat în părul blond al oglinzilor oglinzi oglinzi grădini peste pînzele aerului sărutarea de sălcii tremurate a umbrelor continuare a ochiului în harfele de ape oglinzi ca întîia ieşire din casă a convalescentului cu zboruri cu tulpini înlemnite în ger şi defilarea aerului ca drapelele regimentului oglinzi brune oglinzi roşcate ca fata hangiţei oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise în munţi oglinzi cu piatră vînătă ca frunza viţei oglinzi adolescente ca frunţi am văzut încolăcindu-se în/ voi frunzarele şerpii! V vînătorul căuta urma zilei rănite în argint se iveau îngerii şi cerbii în ceruri rufele vîntului clătite oglinzi de culoarea tăcerii a surîsului oglinzi ca peştele zvîrcolindu-se în metal oglinzi ca o amintire a văzului oglinzi ca gîtul femeilor la băl în inel cîntecele dorm ferecate ca-n uger laptele luminii creşte % pe mîini iedera cuvintelor urcate şi un călăreţ la conac inima se opreşte 126 127 i oglinzi cu săli de aşteptare cu reveniri cu rămasul bun al emigrantului al orii cîmpurile se umflă ca mările în priviri se caţără spre edelwaisul lunei aviatorii oglinzi cum mă înfăşoară cum iubesc răcoarea voastră oglinzi de priviri oglinzi de mătase oglinzi umede în buruieni ca boarea oglinzi ca evantalii deschise în oase ■t joglinzi garaje de automobile covoare (olteneşti vă ştiu spuma lina norilor cînd iarna vă încuie vă doare şi-mi plimb prin blănurile voastre mîna oglinzi-cu catifelări de ringlpde de rugină . oglinzi incendiind corăbiile perşilor * * voi sunteţi ecoul sîngeiui în lumină apusul vă dăruie rumeneala cireşilor am muşcat fructul vostru am lins % w pielea bronzată ca prunele cu privirile oglinzi terase înspre lacul ziirich cînd trenul înaintează ca pescarii de-a' lungul ţărmului şi iată seara vă amestecă băuturile seara oglinzile nu se mai pot deosebi între ele numai ochii se înfig ca pinteni în trup dar e mireasma ca un fior e mireasma sunt oglinzi cu parfum de garoafe sunt oglinzi cu parfum de busuioc ■ sunt oglinzi prinse cu agrafe sunt oglinzi care nu se văd deloc cum în oceanul atlantic curenţii calzi cum în glasul tău se umflă păuni cum în piersică sîmburele cum siib trăznetul crengilor în pădure tăcerea 128 bulevardele se. rumenesc ca pîini în brutăria dimineţii -buline automobilele alunecă în esofagul tăcerii , se deschid parcurile cu oglinzi de răcoare şi iată restaurantele în care la prînz se îmbulzesc funcţionarii mîncăruriie se succed repezi ca trenuri am văzut rîzînd cu pîntecele deschis animalele ca steaguri atîrnate la măcelărie , ,, vibrează timpane trotuarele acum sîngele tău circulă paralel cu metrourile o amintire îţi facevsemn'te îmbie ca o vacanţă şi deodată marea.mînecii e o pelerină albastră clădesc insule sirenele se destramă bruma pînzelor plajă surîsul oraşul se termină ca o serbare şcolară dar oceanele ţările se ating în sălile de concerte e o vînătoare de elefanţi prin lianele vinelor . din copacul aerului sar veveriţe instrumentele - torenţiale ruperile de linişti ca de nori pasul se încîlceşte în vegetaţia sunetelor toridă notele ca botul panterelor, sunt clare puştile destramă pernele urşilor albi se topesc privirile fantome alunecă şi deodată bursa cu vijelia glasurilor sună cornul inimii scoboară se urcă termometre acţiunile se deplasează pe cer timbrele avioanelor un cuvînt şi se prăbuşesc balcoane pădurile din mexic sondele de petrol trec din mîna în mină ca pălăriile 'de paie grînele sunt rînduite în eprubele că" acizii dar iată poţi să cumperi somnul în cutiuţe la farmacii cerul e servit in ceşti pe terasele marilor noteluri marea e o batistă pentru uzul acestui oberchelner vecina ta are pe piept perle ca inscripţii silabiseşti degetele ei ca literele chirilice privirea asta e o sîrmă pe care alunecă troleul amintirii treci prin paloarea geometrică a buzelor a şervetelor noaptea şi tăcerea se sărută precum coamele a două iepe C-da 118 coala 9 *29 \ munţii îşi pun mănuşile norilor în glastre de văi se însămînţează ecoul surîsul se şterge ca linia cocorilor în pieptul viorilor seculcă vocea ca-n staul boul copacii conspiră pînă la gara cea mai apropiată pasul îngerilor între coaste răsună' cerbii privesc speriaţi la roşeâţa de fată cu care dealul primeşte începutul de lună cuvintele se împart ca frunzele în grădini îniloresc accidentele pe buzele prăpăstiilor ce rufărie razele stelelor în arini cîntecul pădurii împrumută încordarea praştiilor din aer brumat rupi afişe un ţinut nou te primeşte acelaşi ilarie ca ploaia privirea domnului e piezişe brazda sufletului se răstoarnă în arie tu eşti un refugiu unde te apleci fîntînile înalţă gîturi pînă în fund noaptea deschide în răcoare un beci şi ochii se dăruie în amintire prund. 10 priveşte lumina e albă ca pieptul păsărilor de mare stephanc roii ochii ce şosele de-a lungul prahovei \vuiesc apele se dau peste cap şi rîd cu pietricele albe de departe se străvăd plămîni fabricele azugei sinaia edelwais la butoniera anotimpului * munţii dau din cap ca bătrînii sfătoşi înalţă un gard în albastru ecoul • x acum aştepţi venirea tăcerii la poiana ţapului şi hangiul îţi pune pe masă pîinea de_ secară vocea lui 'are culoarea trezirii în compartiment străbătind tirolul privirile sunt lipite de tine ca două provincii e ora cînd pomii se adapă în. vadul amurgului şi se întorc * pădurarii cu oboseala scânteind ca păstrăvi în ochi apele spun rugăciunea, de seară şi o mireasmă te cuprinde intră "în tine ca o inhalaţie e bucuria pămîntului aburit a buruienilor fibrele trupului se umplu de nesaţul umed al ierbii vrei să întîrzii în fericirea, aceasta nerostită ştii că dacă întorci capul vei întîlni privirea şefului t de birou dar glasul alunecă pe bolovani urmăreşti fuga prin ţarină a şopîrlelor ca ţipete atrf de verzi e un povîrniş întoarcerea de la păscut stele chellălăiesc ca dulăii norii în trăsuri boiereşti au trecut luna înaintează în inima văii bucuria se destramă se dăruie ca o zăpadă ca un sărut pe obraz zgomotele în rîpi se năruie în feştile ochiul lui Dumnezeu e treaz crestele munţilor clatină tălănci scîrţuc pe drum umbra fagilor razele lunei îţi oferă bănci cînd în jurul cinei simţi aroma inimilor şi fragilor funicularul zilelor Urcă in nisip sîngele fiecare cuvînt aduce un anotimp un climat aventurile în vitrină jachetele de lină alunecă 130 131 depe ziduri noaptea te pjpdeşte îţi sare în gît c*1 te apleci peste'Ţrnaglnea. ta. un balcon surîsul luna e pantoful cenuşăresei şi toate dealurile il încearcă visul e păstrat destul de cald in termofor inima inima orice gest deşteaptă nuferii adormiţi în oglinda întunericul lumina se amestecă în părul ocheanelor varsă toate miresmele pădurii în glasul tău ca într-o gamelă - hieroglife globulele roşii se multiplică în artere te apără dacă înaintezi e sala de maşini a transatlanticului lucioase curelele intestinelor lumina ficatului verzuie ca roţile mari plămînii pun totul in mişcare biela inimii aruncă jocuri de ape vinele şi toate organele stau acolo au rostul lor ca în - cămară borcanele din ele se desfac îndoielile certitudinile ca din aparatul morse telegramele dumnezeu e un foarte bun contrarnaîştru orzul vjntului se răstoarnă din sacul aerului şi nechează herghelia zărilor glande piscurile se umezesc cultura serii creşte în eprubetele de umbre împleteşti din priviri o cămaşă cu motive ţărăneşti apoi gărzile cerului se schimbă zăngănind stelele cine mă strigă eşti tu autorul acestui poem viaţa mea e închisă aici între filele cărţii ca un comentar ca o umbră in frunzişul de carpen iată-mă dinaintea ta cine eşti cine sunt care din noi doi 1-a zămislit pe celălalt te cheamă ilarie voronca şi ai 23 de ani şi alţii au avut vîrsta asta înaintea ta aveau nume mai sonore {*) şi jucau ca mingi cerurile s-au aplecat şi ei peste bariera inimii cantonierul scotea limba steagului la tren guşterul închipuirii trecea prin traverse ca buruienile au întrebat şi ei adîncurile pentru plecarea din urmă pe fereşti florile de gheaţă desenau respirarea dar ochii mei se umplu de ceaţa evenimentelor din vizuina visului lucrurile se deşteaptă capătă făptură , mă zbat vreau sa scap din euşca-cuvintelor (*) dante, baudelaire, victor luigo, cminescu deasupra noastră schimbă macazul tristeţii inevitabile cordon ombilical peniţa mă leagă de tine m-aî văzut în cinematografe aceste arcuşe ale tăcerii naufragiază pe buzele tale vocea cum în apele apusului soarele vînlul iţi linge palmele ca un cîine prietenos şi drumuri se apropie de tine cu braţe cu gîturi - prin gratiile versurilor mă priveşti fe privesc totul se va petrece în ordinea impusă de calendare orice zî e numerotată în arhivele nemişcării unde mergi mă modelezi mă sapi în catifeaua atmosferei dar alunec din pipăitul tău precum stelele oglindite în ochii cerşetorului auzul n\ă pîndeşte se apleacă spre mine cum lipeşti >* urechea pe şinele de tren ca să auzi venirea minutului» pămîntul se scutură ca un animal ieşit din apă creierul oscilează precum o busola in cabina de comandă 'seara se umple de fum ca un compartiment şi noi ne fugărim mereu la aceeaşi distanţă cînd oare se yor întretăia orbitele noastre aşteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA îmi place răcoarea lucioasă a sălilor de gimnastică \ prin ferestrele ca gheţari înalte aerul îşi întinde gitiil muşchii se desfac ca rădăcinile sub piele respirarea boxeurului regulată îmi aminteşte zgomotul fabricii de cherestea în lemnul după-amiezii la soveja pulpele bronzate vibrează ca rochia vuitului privirea cu un gest de înotător se opreşte înaintează şi aceste noduri de linişte halterele cît de clară sărutarea in infinit ca doua glasuri a paralelelor pîntecele se dilată izbucnesc ca lăcuste . I salturile descriu în aer frontiere steaguri alunecă stea căzătoare trapezul paşii cercuiesc in tăcere unde liane 132 133 şi iată frînghia sub mîinile tale ca lumina lunii.netedă buteliile se roşesc te îmbie ca borcanele cu dulceţuri aripile sănătăţii cresc de pe ziduri te acoperă împrospătat timpul se încoardă izbeşte în ceasornic ca în biceps surîsul se sfarîmă în ghips avalanşa orelor deschid o perspectivă solară inelele articulaţiile se mişcă asemeni zborului de rîndunică suple trupul liberat sparge fanfara mişcărilor omoplaţii că mările din sud aruncă lumini spuma valurilor lasă pe ţărm melci paşii fluxul braţelor clatină catarge umerii se rotunjesc ca scoicile 13 iată şi oglinzi terenurile de tenis abecedare pe întinderea, de nisip în despletiri părul J soarelui sini mingile se sărută peste plasa de aer şi cuvintele prepeliţe în frunziş întîrzie salutul respiraţia e suspendată pe buze ca un pod pe coasta carpaţilor saHtul descrie în pupilă un tunel de răcoare , ' seara vine zăngănind lacătele visului şi rachetele au o înclinare a capului ca prinţesele cînd salută mulţimea la zece mai din pietriş se ridică aburi paşii prin ploaia fină a privirilor sandalele înfloresc linii şi arcuri în pleoape sălciile ca lopeţi braţele taie apa zărilor le frămîntă şi spuma vocilor se amestecă în cristalurminutului ochii sunt ca inscripţiile pe fîntîni cum alunecă pe tăvile de rac o are-, genunchii din cuibul gîtului pasărea mişcării se arcuieşte în flaut trupul face unde şi chemările sunt umede cum se înalţă buruieni amare pulpele ca luntrii piepturile se ciocnesc şi prin crăpăturile cerului stelele te pîndesc ca ochii haiducilor vîrfurile brazilor în licoare clatină flinte frunţile desfac p lumină ca feţele de masă crengile bolborosesc vîntul se descojeşte pe miini ca scoarţa copacilor şi încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnul aleile înaintează în vîrful degetelor pînă la începutul * pădurii noaptea pune zăvoare pe cer acum terenurile de tenis sunt ca nişte heleştaie ale singurătăţii jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mişcările tu singur priveşti cum frunzele închipuieşc mingi şi cum în aer stăruie dîra adolescentelor în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor * al gleznelor pe umeri simţi sărutul umbrei al părului noaptea îşi ridică leagănele ei de ape colinele îşi îmbracă şalurile dc podgorii luna luminează străvezii muşchii fluviilor de departe clopotele furtunilor aduc miresme şi în hohotele pămîntului sunt trepte te afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremene amintirile urlă in tine precum cîinii satului toamna dHvuie năluci pe toate citările cerul îşi umilă în păduri nările un arcuş apusul peste inima ardealului 14 te regăseşti în atlasul unui surîs în relief mădularul văzduhului suie vîntul pe o privire funicular trunchiuri de copaci vin în puhoaie cuvintele apele răstoarnă butucii şi zările au gatere, noaptea chiuie ca o seîndură trecută sub fierăstrău şi prin ferestrele deschise miresmele tari se Înghesuie ca bivolii un ochi întîrzie pe tîmpa braşovului părul glasului se stinge în tunelul de vorbe luminile obosesc pe povţrniş ca boschetele şi tristeţea deschide în tine galerii cum în arbori cariile- 134 135 15 [ iată-te la braşov cum iubeşti străzile lui drepte [ PĂDUREA e aproape şi linişti maxi îţi ling gleznele cerul îşi desface cozile de păuni curcubeiele codrul te ospătează te primeşte cu suflarea lui cu mîngîierea muşchiului vezi rhai departe cimitirul improvizat pentru cei căzuţi la război în 1916 ţarina a apropiat vrăjmaşi; i-a binecuvintat glasul lor reapare ca literele şterse sunt toţi foarte tineri şi pietrişul aleelor ca obrazul e umed pe cer descoperi deodată urme de paşi ' * e dumnezeu care trece gîrl'a văzduhului pe bolovani de luceferi cheia gîtului cade în adîncuri - ca un schit sufletul se limpezeşte prin mesteacăni răscolesc frunzişul privirile se-adapă ca jivinile se trezesc viorile adormite în copaci şi vertebrele sunt mătăniile lunei cînd vulturul se roteşte ca un aruncător de disc şi urcă primăvara în sînge dar-deodată porneşte buciumul înălţimilor să adune în cercuri iarna oilor în fulgi la stînă şi brazii torc caierul-vîntului în văgăuni lumina zilelor e" pitită braşov cetate cu pereţii oglinzi în munţi pieptul tau^rdeschîs la suliţele aerului anotimpurile îţi aduc buchete de $ipote tăcerea ca o cireaşă îşi suie coarnele pînă la tine o vară mi-ai dăruit fericirea vacanţei cu mireazma şi răcoarea ta ai împrumutat trupului meu bronzul culmilor alcov pentru flacăra ochiului în nisip braşov odihnă a glasului în hamacul de umbră îtrnecăîn balul aerului în mătase navă . 136 16 la fotograf încremenesc gesturile surîsurile o apă trece din mină în mînă ca .o eşarfă din cartoane se întregesc umbrele ferestrele ca prăseîe pasul nuntaşilor sună în cremene magnezium magnezium cum izbucneşte în oglinzi carnea ta albă o flacără ca o frunte pînă la pereţii cu draperii privirile un ocean rupe lanţurile în mădulare urcă tăcerea ca un miner amintirea se pierde în salină dansatoarea muşcă colierul de lacrimi un sărut nemişcarea un fior braţele pămîntul îşi deschide , vîntului sinii plini cu cartofi cu linişti o clipă moartea seînţeie ca ochii lupilor în drum spre Conac în dormitoare strălucesc bijureriile somnului prin sticlăria nopţilor se străvăd lacurile cu lacăte în rugină broaştele - preotul duce înr mîini aparatul în care se imprimă tinereţea z uitarea o răcoare înaintează puşcaş prin trestiile oaselor în aerul brumat rotesc raţe sălbatece vorbele colinele îşi pun catrinţe şi fluierele sapă văi iată somnul îţi dăruie o sticluţă cu parfum ^ îmblînzitorul aruncă tigrul în arenă ca o mănuşă urmează numărul acrobatului elegant subteran dansul pe. frînghie paşii se aprind se sting ca afişe luminoase biletele de favoare nu sunt admise dăr directorul înaintează pe calul muşcind în spume zăbala veţi vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gît de guşter se umflă se dezumflă şi troici coboară chiuind pe arterele în trepte cit duioasă e eleganţa focilor pielea lor lucioasă ca o noapte'în docurile brăilei * au mustăţi cum e nervura Trurîzeldf •; îmi place să le văd legănîndu-se £n mişcare pehii lor sunt ca acele de cravată şi scot ţipete foarte binevoitoare ca papagalii^ prind peştii dăruiţi de dresor şi scîncesG atiît de copilăros 137 1? dar iată mansardele se sărută ca obraiii îndrăaosfiHW semnele pălesc opaiţele hanului toamna mdrăg0slltlIor frunzele plutesc ca tăvi ducînd capul unui ioan imaginar din ape se întregesc oasele potecilor foarte albe 9 trozneşte sufletul ca sub paşii vânătorului amurgul 18 înotătoarele au dantele de ape porumbei valurile se unesc .genunchii descriu cercuri mişcarea braţelor clatină o pădure de miresme e o alunecare a trupului pe blănuri de linişti e o desfrunzire de surîsuri in spumă ^degetele înfloresc zăpezi în glastrele aerului umerii se apleacă într-o parte ca sălciile din privire depărtează apropie pulpele minutele » Spinteci peştele viu al undei creşte respirarea zborul păsărilor înalţă un ecou bărcile cu pînze descresc ca vocile de pe maluri e o odihnă deschide balul slngelui fruntea sărută buzele apelor în rugăciune dar înaintarea se face fără grabă poţi înota voiniceşte sau pe spate pieptul se desfată în aerul umed şi albă catifeaua valului te mîngîie te împarte tălpile sărută tulpine ca gîturi uneori cerul lasă-n'apă rubinul unei toamne din fund vegetaţiile clatină culori pupila străvede insuli de portocali o stea tremură vîntului catarge s trupul sporeşte o cascadă în cristal &inel luna face cercuri şi se sparge 19 acest catalog de maşini agii'-coJe sena jiane voronca. şi iată peste diagonala singelui.parisul creşte un steag luminile îţi alintă mîinile tîmplele atîtea eşarfe străzile pentru sînii apelor cînd ochiul ca un disc de fonograf înregistrează şi violonistul în cerc oferă ultimele cuplete glasul aruncă sonerii covoare lămpile paris paris pasul se încumetă ca arcaşii porneŞte săgeata minutului de pe zidul din privire cîte cascade înfloresc unghiile ' cîţi îngeri se desfac din hîrtia ferestrelor ; -paris oraş ca o volută ca o amintire cum îţi cunosc mansardele barurile cinematografele dactilografa îşi pune broderia surîsului pentru balul din cartier piaţa concordiei ca un pîntec se rotunjeşte se ridică bulevardele sună panoplia cuvintelor în luceferi desigur cerul sărută acoperişul bisericilor cazărmilor * şi turnul eiffel îşi întinde gîtul sîngele ascensoarelor circulă în marile hoteluri paris m-am împărtăşit din cuminecătura ta am incendiat muzeele tale am sfîşiat carnea statuilor duminica se dăruia în banlieu ca o capsulă de cocaină în jardin des plantes am limpezit metalul nervilor am văzut urşii albi prinzînd bucăţelele de pîine ca peştişorii şi am scris începutul poemului ulise îţi închin un imn ţie veac al mediocrităţii nu mai vînăm ursul sur în munţii americii braţele noastre nu mai sîngeră păduri sălbatece 138 139 singuri ne închidem în mucegaiul birourilor dar cum, iubesc tristeţea bucuria cetăţii brutăresele mari cît stoguri de fîn şi vînzătoarele de banane cum rîd cu dinţi fosforescenţi reclamele pe coala tăcerii timbrul inimii se desenează paris ulei sfînt pentru încheietura ghidului oscilează pe harta apusului ca un transatlantic te stingi ca o mătase pe buzele toamnei PLANTE ŞI^ANIMALE TERASE 1929 COLOMBEf PLANTE ŞI ANIMALE Laudato si', mi Signore per sora nostra matre tcrra la quale ne sustcnta et govenia, et produco diverşi fructi con coloriti fiori et herba. ' SAN FRANCESCO D'ASStSi Acolo salcia pletoasă, socul mirositor, alunii mlădioşi, arţarii cu pojghiţe roşii, carpenii stufoşi, salba moale şi teif, cresc amestecaţi cu falnici jugaştri, cu plopi nalţi şi subţiri, cu anini uşurei, cu ulmi ulbi-cioşi, cu sîngerei pestriţi, cu corni suciţi şi vîrtoşi. AL. I. ODOBESCU Cit duioasă eleganţa focilor. ILARIE VORONCA păuni culorile năvălesc în priviri Ce frumoase instrumente de-muzică sunt peştii în acest glas străveziu ca un acvarium toporaşi toporaşî. alunecă în oglinzile somnului tîmplele se înfioară ca fetele la horă şi noaptea pune o rugină pe fiecare măr domnesc Un clopot de ape respirarea dar cîmpurile poartă funde de fum şi pădurea e o fereastră de răcoare stele ca unghiile rănesc aerul, pe mîini toamna desface o lumină Izvorul rece al frunţii peste tăcerea'mea o pasăre îţi adoarme pe buze dar-glasul tău ar putea fi o catifea genele descriu în argintul minutului frunze Orice cuvînt e un robinet de aici pentru amintirea cu gust sălciu în artere sub cerul bolnav norii sunt urzici .în ochiul tău şoimul albăstruiul piere Colinele sub cascada lunei spălătorese îşi leagănă ca viori pulpele pline de sîmburi priveliştea cu ierburi e caldă ca o iesle şi-n livezile sîngelui se îmbulzesc cirezile de vînturi 143 Lampa, din cenuşa nopţilor, lampa, un suris îţi lasă pe degete bronzul ca un fluture, şi paşii depun o zăpadă în glastrele vocilor, cum înalţă ferigi manile, primăvara îţi încearcă muşchii precum coarde de pian, peste apa umerilor se roteşte raţă sălbateca spasmul, întunericul izbucneşte din toate părţile ca un incendiu sălciile albesc ca oase draperiile şi glasul tău adoarme pe genunchii mei ca botul cîinelui de vînătoare. ŞAPTE SEARA pomii clatină ape bolnave degetele cresc din mîngîieri o lumină înălţimilor vîntul aduce aiurarea cădelniţilor din izvoarele grave buciumul îşi adună hotele ÎN GRĂDINI APELE TRUPULUI cheamă în grădini apele trupului sîngele aprinde lămpi în boschete glasuri tremură ca bănuţeii cîmpului ca plopii către luna privirile sunt drepte cum ţîşnesc ca havuzuri spre cer păsările păduri trec prin somn ca trăsuri la întoarcere din excursii culucernă- şi crengi; cîte ştergare albe vînturile umerii tăi răscolesc zmeura surîsului ca urşii din fluier seara îşi desface culorile munţii muşcă în spume zăbala stelei polare înălţimile se tulbură ca licorile prin scheletul pomilor umbrele se văd clare 144 tristeţe strînsă în tine ca o zăcăminte, albastre zborurile se sărută ca fluviile pe hartă; păpurişul vinelor clatină flinte, din ruinele somnului, chipul singurătăţii se arată au coborît ca doi şoimi frunţile dar teii-re dăruie respirarea lor precum aurul griului la cingătoare miresmele îşi lovesc în aer cheile ca frunza de pelin noaptea e amară fiecare privire e o beteală ' ' cum suferă obrazul aerului ca o mucenică : şi freamătul ierbii face din glas o algă din părul tăcerilor cîntecul se desprinde spilca în unde se trezesc viorile fintîni obosesc ca metalele în jurul tîmplelor stau iederi orele zilele te privesc înapoi şi cîte altele BALUL CORALIILOR somnul presară rubine pe frunzele ochilor cum izbucneşte deoda'tă flacăra glasului, albastră peste, urna închisă în coaste, din vegetaţia de umbre seva sîngelui se ridică pădurile sapă în curcubeie cascade, prin ferestrele mărilor intestinele pămîntului se arată: sunt peşti cu aripile crestate în întuneric'tăişuri ca un ghem gura prin fibrele lungi de-apa r plantele şerpilor oscilează în anotimp nisipul, uneori balul coraliilor în argint se deschid^e, coacăze mărgăritarele şi pe ramuri sunt globule ~ arcuşul rechinilor ^urcă pe violoncele de'ape din toamna adîncu'rilor auriii peştilor înirunză ce bucle meduzele cum se apleacă * C-da 118 coala 10 145' şi ca şerveţele de ceai marginea catifelată a peştilor torpile, un curent ca o mireasmă străbate falangele, pe buzele de nămol sărutarea stridiilor, vietăţile sunt atîtea funde în părul apelor, bureţii muşcă umbrele se deplasează în adîncuri, ca armate balenele şi serpentinele algelor, se apropie peştii fosforescenţi ca afişe luminoase. APUSUL IŢI DĂRUIE CULORILE PRIN FRUNZIŞUL DE SLOVE albe tăcerile printre căinţi, şi în grădini lămpile pun toamna pefruntea unui sărut, din lârguri clopotele vin ca păsările migratoare foarte blond cerul e o oarbă îşi râîngîie părul noaptea e un fruct pentru tipsiile de fluturi tristeţea desface perdelele în ecou din fumul colinelor se întregesc zilele GLASUL DESPICĂ SOMNUL NORILOR pe obrajii tăi îngeri viii se aşează o panglică surîsul prin degete liliecii şi umărul atinge de tîmplă o. naramză glasuri lasă dîre de argint ca melcii către albastru florile întind mîini marea linge fruntea o rotunjeşte aurul amurgului se varsă în căni pe buze unghia norilor s-a coborît îngereşte strălucesc păstrăvii prin glasul în adormire, seara pune mănuşi pomilor, clăteşte aerul, anotimpul înaintează în beteală ca un mire îşi rupe în oglinzi o creangă vaierul copoii albi ai lunei au trecut prin grădini, toamna s-a desfăcut asemeni îft furtună corăbiile, umbrele aprind culori în arini, în tîrlă fluiere s-au împreunat ca săbiile, taraful vinelor se apropie, creşte, cc> călăreţ jiebun sîngele, pocnesc pistoalele, surîsul tău a umplut văzduhul ca o veste, pînă în gînd noaptea îşi desface ţoalele sub frunze inimile tresar ca potîrnichile; pe ceardac glasul tău îmi dăruie o proaspătă carafă şi tăcerea, filtrează apele precum rinichii le limpezesc în noi; lă urechea pămîntului fiece apa o garoafă dar a izbucnit cîntecul ca o fîntînă arteziană ; ce fluvii braţele ! glasul despică somnul norilor ca o mînă V florile ezită prin garduri ca opaiţele. UN SEMN PÎNĂ UNDE Buchetele cerului cad din paharul toamnei amurgul a amestecat apele din glasuri unde mergi paşii răscolesc ramuri, ţipete, diumuri taie rubinul din privire. FRUNTARIILE VORBELOR Tălăngile vacilor au vrăjit buruienile iarba îşi înclină elegant trupul ca o dănţuitoare sub stîncă guşterul izvorului se trezeşte 146 '147 viorile pomilor primesc arcuşul vintului de departe vînătorul întîrziat sperie pasărea ecoului Dar în ugere funda norilor se desface \ anotimpul a primenit rochia zărilor •şi botul vacilor adulmecă munţii ca alte ugere ce steag laptele pentru descuierea nopţii cum trece ca o mîngîiere prin osul gîndului cum sărută buzele şi dăruie o catifea gîtlejului laptele clatină o cădelniţă de arome împrumută o dulceaţă din privirea vacilor, lea§ă ia tîmpla convalescentului năframa păşunilor laptele sună în doniţi cremenea văgăunilor flutură în pupilă dantela cascadelor mazărea visului în păstaia inimii ALAIUL TĂCERII Visul se întregeşte din oasele fîntînilor ochii se închid ca evantalii de nori, vîrful degetelor suie o dantelă de zăpadă atîtea oglinzi despletite în artere, atîtea sxirîsuri încremenesc frunzele, atîţi obraji ca semne, pe băncile întîlnirilor PRIVEŞTE Ce mlădios e piciorul asinului ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor coapsele au o legănare în mers ca apele asinul cunoaşte pleoapa potecilor diamantul piscurilor taie sticla zborului de vultur dăr pupila asinului a închis înălţimile 148 lacătele stîncilor nu-1 sperie poarta pe grumaji frunzele poverilor şi ţipete izbucnesc din el cum din argintul rîului pescăruşii ACVARIUM ACVARIUM ascuţişul lămpilor pe colierul de glasuri beteala potecilor suie în cremene, toaca de lemn apleacă brazii veveriţă tuna se ascunde în scorbura norilor. FRONTIERELE VĂZDUHULUI în heleştaie mari cît pereţii ospiciului peste tulburarea şoaptelor în despărţire, prin parcurile îndoindu-se ca tăietorii de pietre, pe plaja de pieptenul* vintului frizată, din curţile orăşeneşti ca menajeriile pătrate, prin maxilarele vintului străvezii ca metaniile, pe şesurile atîrnîrid ca limbi la gura aventurilor, din şoldul dealurilor cu podgorii, cum sunt şipotele albastre ca omizile, buzele singurătăţii sug potecile vremii, toate frontierele văzduhului ca fructele căzute BUCURII ÎNGĂDUITE Cum se bucură de eleganţa trestiilor, raţele sălbatece, păpurişul destramă un cîntec pe paglica nemişcării în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă in adiere ca arbuştii pitpalacii împletesc un şal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism, x 149 \ oglindesc înălţimile, ploaia dăruie scoarţe olteneşti pămîntului, şi plugurile fac dragoste cu ţarina, o săruta, o muşcă, iepurii se pitesc ,1a marginea zilei câ dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor. pasări împart somnul în înălţime Codrul în odăjdii de amurg se arată frunţile ca lemnele putrezite luminează pahare stelele pe masa cerului curată amforă glasul precum mările se înspumează sună clopotele cireşelor în priviri, , sub formă de cascade izbucnesc nopţile, ca buruienile şoaptele sunt plivite, sufletul ca un ornic îşi întoarce' rotile ce amazoană inima pe şesul pieptului prin deşertul ceasului cenuşa vrăbiilor buciumul urcă în suvenir răcoarea brădetului mulgi laptele ecoului în şiştarul văilor toamna îşi încearcă flautul în vegetale coturnul norilor lasă în minut semne ca lupoaice umbrele se tîrăsc în metale de mărăcinele singurătăţii ochiul tău se teme zborul vulturului din clătinarea de bivoli a culmilor pleşuve peste aurul mort al zărilor, zborul vulturului roteşte o pădure de unde, aripile înalţă un fum ca grădinile, paltinii se cunosc între ei, se salută. mai tirziu prin gratiile cerului zilele se dau peste cap ca maimuţele marea Îşi scoate limba la stele, vîntul ca un preot în odăjdii oficiază între frunzele de tăcere -şi iată că trăsura somnului sărbătorească intră pe potecile privirii în catifea nisipul, inimă ca o poartă de bronz sună revenirea, heliotropii lunei alunecă pe scările aerului, mesteacănii îşi pun şorţuri albe ca infirmierii, din depărtări cornul de vînătoare tulbură sufletul ca un acvarium. în oglinzi plantele acum iigurile de ceară se trezesc în vitrine schimbă între ele tristeţea tot atît de roză ca rinichii, pieptănătura lor foarte îngrijită şi costumele pun $n gînd o rugină, cum adoarme glasul pe buzele lor ca o luntre de pescar în^ostrov ierburi degetele tulbură liniştea, îmi place umilinţa lor ca o cOlecţiune de surîsuri, şi amurgul le pune pe umeri blănuri toamne, frigul cade ca o hîrtie pe privirea de porţelan, simţi mişcarea lor nevăzută ca în ceasornic secundele aplecarea trupului spre apa ferestrelor ca sălcii,- şi vorbesc fără gesturi, fără şoapte, ca oglinzile. ZâPaDĂ floare a aerului Floare a aerului zăpadă creşti iedera visului Sn pleoapă 150 .151 răscoleşti lebăda glasului- ca o spadă întoarce spre mîhnirea noastră faţa ta albă tu tămăduieşti rănile văzduhului florilor le pui un surîs ca sfinţilor învăleşti în cearceafuri braţele stuhului treci zărilor rumeneala caiselor tiece apă clatină o oglindă m părul tău sărută grădinile, obrazul, frunză şi pasăre mîna ta alintă neclinlcşti in smaragd cîntecul şi iazul ca un mal cuvintul îl surpi cum distilezi oxigenul tăcerea pasul tău a închipuit hulubi pe inimă albinele fulgilor aştern mierea chipuri se ascund în pinzele tale te dărui ca o frunte în înălţime muşti din garoafa orelor petale pe trup gura ta lasă uneori timbre alunecă săniile ca pescăruşii botul vinturilor ie cunoaşte, te linge, închizi plantele în pămînt ca urşii amarul buzelor răceala ta îl frige adună loteria norilor la stînă în argint zilele s-au limpezit ca fotografiile fluierul ochilor se îngînă tu, oamenilor'soră şi potolire, fii-le ca un mărgăritar pe întinderi oboseşti cerul clatină între degete o maramă cu tăcere mîinile mi le văpseşti bătrîn codrul pocneşte ca o armă copitele renilor te incrustează, pui lă creştetul pămîntului o fundă, căutătorii de aur te-au salutat ca pe un steag. în Alaska, nechează armăsarii furtunilor ca la o nuntă. zăpada, odihnă a ceasului, bhiecuvîniare. la tîmpla aerului îngerească buclă, în cleştar apa ochilor tresare, urci spre iatacul cerului în dantele ca o duducă zăpadă edejvais al surîsuhii, al liniştii danţ întrerupt prin metania vintului şi toate clopotele şi crinii ştii să-i agiţi, cînd roteşti ca un şoim peste piatra gîndului. COCOŞUL SÂLBATEC aruncă în arenă mînuşa ţipătului aurul toamnei a aplecat tiriziile cerului şi toţi plopii sorcovesc în atingere apele apele saltă se bucură în buruieni ca iepurii din înălţimi "harfele pădurilor le-au dăruit dantela cîntecului apele împart veşti ierburilor ca poştaşii ca brăţări apele la glezna pămîntului din chiseaua vintului dulceaţa vocilor se revarsă uneori munţii îşi pornesc alaiul pentru nunţii^ «apelor zăpezile dăruie brocarte herghelia curcubeiejor flutură coame se aprind lămpile păsărilor în boschete ferigele işi pun colierele de miresme ferige ; cămaşa voastră e ţesută pe războiul văzduhului in buzunarul prăpăstiîlor voi sunteţi evantaliile somnului mi-ara odihnit cîndva fruntea în palma voastră şi respiraţia mi s-a limpezit ca O fereastra * ati trecut prin surîsul meu cum peste unde pasul Domnului aţi răzbit ca păstrăvi răceala minutului v-a atins limba furtunilor ferige, în pieptenul vostru s-a desfăcut mătasea ecoului STEAGUL SINGURĂTĂŢII Apusul a aprins un incendiu din coarnele cerbilor cirezile au aruncat mantaua păşunilor m de sus buciumul brazilor dă de ştire codrului noaptea îşi zangăne metalele în rugină steagul singurătăţii numai greierii îl salută scîncetul lor clatină pînzele anotimpului vesteşte plantelor pulsul liniştii CÎTE STATUI TULPINA TA APLEACĂ pe cîmp ceştile florilor ca pe o tavă se înfioară în stînjenei licoarea lunei albăstrele urcă spre cer o apa suavă iedera : tremurare în argint a strunei păpădia îşi desface pînzele cum îndulceşti gura aerului, cicoare 1 trifoiul îşi adună ca miei frunzele lucerna pune în glas o răcoare rătăcire pe eşarfele ochilor prin pieptul păsărilor de bruma trandafirii opresc vîntul în agrafa rochiilor, muşeţelul clatină tălăngi ca o turmă rătăcire prin scările buruienilor în clopoţei inima lămpilor creşte lalelele au păstrat amintirea iernilor în atteie, muşcatele au înălţat creste circulaţia sîngelui in garoafe macii închipuiesc cascade au adormit gîrlele ca harfe şoim, toaca de lemn rot&jte, cade. în topaz se tulbură cerbii rătăcire prin zăpada buzelor luceferii au lins laptele cerului ca şerpii au muşcat azima rumenită a fulgerelor dar aici, margherită, floare stelară prin catifeaua liniştii pirogă ai dăruit o vioară sufletul s-a umplut de văzduh ca o orgă TERASE COTNAR Luna, ce maşină de călcat norii, rufăria mărilor, fruntea ta ca un salt prîn^ . : ierburi înalte, cînd anotimpul e servit în ceşti cu vin de Cotnar, şi apele se dezbracă precum armele vechi. Vrei să întîrzii ca plug în cîmpurile cosite, ceas mat în gări, cu despărţiri, cu întoarceri, 155 cum pădurea se rupe în chiot, în arama, şi cerul se schimbă ca plăcile de gramofon. Tăcerea creşte cu buruieni în gînd v ' uneori glas între carpeni prins Să oboseşti în peisagiul ca biceps destins surîsul tău în vine ca sanie circulmd. Mapîneşte-mă ca un haiduc în bălţi cit elixir bîntuie prin stea răscoleşte-mi trupul contrabandist, înfricoşat un gînd nevămuit , încaică-mi inima ca.o frontieră Stăm lipiţi ca doua timbre inaugurale, fluxul sărută ţărmul, vegetaţiile plăminn noştri; luna pune cerului în argint zăbale, somnul ca un nufăr în adînc face cercuri se stinge TEKIRGHIOL Noroiul te cuprinde ca surîs sau ca alga, galopează inima, savană acest zid, cînd vînătoarea urcă pe cer ca pe o targa, şi prin apele calde, vîntul în cîrji proptit, GOLF . Panoplie în amurg, plajă, luminile se sparg ca sun burii prin pas, apele tremură pînă unde bărci in glas: iepuri de cîmp spuma valurilor ; înserează. Ca un şal chitul peste pulpe desfăşurat luna Ia cîţiva metri şi plopii din noi, ce florete ochii tăi prin aerul rarefiat, fii pieptului oxigen cît ceresc altoi. MaTe-a îşi muşcă buzele prin catarg, poate chip, arc voltaic surîsul şi în gest amnar, stele şi-au coborît steagurile pe nisip atît Umplele au sunat ca trotuar. Zgîrie epiderma ceasului salin, devastează-mă ca pe o garderobă, ca pe o cassă -deeconomie ,■ pescarii se întorc prin sîngele marin suprareal respiraţia pînzelor învie. 156 O uşe precum cîine prepelicar te cere, oasele chiuie ce cor genuncniu-amar, dar servitorii-aprinde lumina din artere, şi aerul ca trepte suie în mădular. In afară de asta Oraşul e o gravură -şi munţii nu sărută văzduhul prea destins aştepţi o întoarcere ochiul în arătură ce sprinceană sexul de ierburi sărate Uns Stai in tristeţe singur cu frunzele uscate cum sufletul ne leagă cordon ombilical cerul se adînceşte pe sălcii ca un spate şi liniştea se-ncheagă în sînge cu metal. DOAMNEI UNA PASCAL Linişte prin oglindă sporită ca zăpada "Cu umăru-n privire păsări încremenesc .si zarea aburită în lămpi precum cireada Cînd codrul scris in sticlă cuvinte se-aîbastresc 157 Surîsul înserează o toamnă cu armură . Gîndu! amar te sparge prin aerul ca plug Clopote de strădania umbrelor se temură Şi vegetale ape ca presimţiri te sug O plaje te reţine cu ţărmul strîns ca-n strană De pretutindeni paşii cu plante se deschid Ce rar album de timbre marea mediterană Aur ce se răstoarnă din cîntecul ca blid Privelişte-n apusul, cu-osinda-n palmă trasă Trup din ferigă umed topit Ia miază-zi Şi pidpii-nalţă o rugă spre fruntea ca terasă Cind şovăie mătasea ce-a mai rămas din zi Singurătatea-şi rupe covoare mari djn ceasul Salin, cu ierburi arse metalic în poteci, Ploile-ţi spală cerul gurii-n aramă, glasul, Fîntinile-n"atingeri cu stelele; te^apleci, Tăcerea te frăraîntă şi noaptea te-ngenuche, Oprită respirarea In fluier precum gard Dar vîntu-n panoplie te ustură ca muche, Desfaşuri în artere sîngele ca stindard. HOTAR Luna face exerciţii de trapez prin pomi cit cerbi fugăriţi prin sîngele bătrîn, tu eşti pentru pădure, ploaie, cîntec, plămîn, scurt circuit peisagiul un gest incendiat. în plus, ce remediu pentru anotimp paşii, respiraţia, ta, surîsul tău ca o pîine de nouă sute de grame pădurea, pădurea care suie, vaccin, în noi, cînd frunzele foşnesc cu accent moldovean V Pădurea începe de aici, cu nervi, cu mistreţi pînă unde coridor un surîs. Dăruieşti vrăjit crengilor auz şi văz, «prin carnea ta, 'străvăd pîraie uneori plante. Aerul se destramă, ce filtru printre fagii, răriţi, cu muşchi şi ferigi in glas această privire va reţine ziua în declin ca-n laţ, orice cuvînt se rupe ca de ţărm o luntre 158 J: BRĂŢARA NOPŢILOR 1929 COLOMBEl c-da IW coala ll l In ochii noştri apele cresc şi se întunecă Desenează fîntîni degetele s-au deschis zăvoarele singelui Dumineca limpezeşte ca un obraz aerul Şi în dantela pieptului caisele clopotelor împart o aromă, Clopote, clopote, cunosc răcoarea şi argintul vostru Prepelicar liniştea urma inimii o adulmecă Şi ca buruieni mari nopţile se, desfac pe genunchii cetăţii îndoaie ca Lot atîtea trestii mătasea nervilor Se năpustesc caleştile visului Promontoriile somnului în prăvălire Umbrele împletesc din buciume şi luceferi o velinţă Pun la căpatîiul cerşetorului o pernă de surîsuri, /borul pasărilor a închipuit o eşarfă Şi ca un bivol sub laţul vîntului se opinteşte pădurea. iată un şarpe se tîrăşte peste pleoapele noastre Un ţipăt clatină ca ulmi umerii Durerile, ce nămol, ne sug tălpile Fraţii mei fraţii mei ştiu foamea şi suferinţa voastră De cîte ori am vrut să vă dau un ospăţ somptuos din inima şi plămînii mei Mi-am încovoiat şi eu trupul în mucegaiul zilelor - Am cîntat frunzele toamna înserarea iubirea Dar simţeam cum din unghere' Ochii voştri mă pîndeau ca arcaşii Adăstaţi din talgerul inimii o chemare O trîmbiţă de spume să spargă adîncurile « t 163 Porumbelul glasului să vă admă un salut sub aripă Să vă învăluie ca serpentine privirile Şi incendiul vocilor Pîine sa fie cintecul pentru deznădejdea voastră. în sălile de aşteptare tristeţea ca un samovar N bolboroseşte In curînd trenul nevăzutului va veni sa vă ducă unde Infirmierii cerului răvăşesc vata norilor Zăngănesc în boschete metalele toamnei Burghiul timpului a găurit timpanele Simt în carnea mea frigul vostru ca o muşcătură Cînd în odăile mari lămpile sUnt ca funde de gală Nimeni nu vă rosteşte numele Ca lupi focul bijuteriilor vă îndepărtează în jurul meselor gesturile fac unde ca nuferii Şi sinij matroanelor atîrnâ ca fructele putrede. Dar iată aici în poemul acesta eu vă sărut gleznele sîngerate Şi miinile tale Ştefan Roii care la cinci dimineaţa freacă podeaua laptăriei Pentru ca apoi să taie profilul îngerilor în poeme Si dăruie bucuria paharului cu lapte celor umili şi săraci; îmi descui ca un ghiozdan pintecul Şi vă întind ficatul meu ca o oglindă Vă primesc în mine precum în cearceaful Iacului stelele -1 Vîntul a frizat norii a răsfirat păpădia cjntecului Ca-ntr-un termometru urca în mădularele mele mercurul tristeţii * Purtaţi pasărea visului pe creştet Si nopţile vă împodobesc cu o beteală de linişte Cînd ploaia işi desface cozile de păun in privire Şi pe frunzele ochilor melcii somnului înaintează. Cn un steag limba atinge membrana cerului Diamantul inimii taie ferestrele nevăzutului Şi flăcările izbucnesc în valurf lungi ca zăpezile Se întretaie ca miresmele săbiile stelelor Obrazul vintului se încumetă pină la mine Tîmplele desfac o paloare ca şervetele. Priveşte: in părul ceasului deznădejdea n-a ,.rupt panglicele izvoarelor Şi surîsul tău se revarsă ca o aureolă boreală Pe coastă brazii iţi întind buzele de sare Ca şopîrle vînturile circulă în membre, în nisipul frunţii argintesc peştii fulgerelor, Se descojeşte în palmă portocala furtunilor Licoarea soarelui umple arborii ca eprubete Zilele cresc în pupilă podgorii, lebede, tjrsul răzvrătirii n-a sfărimat toată zmeura din suflet, Şi pe limbă hartele depărtărilor aduc coacăze. Prin creierul meu trec toate veştile ca-ntr-o cutie de poştă Batistele glasului flutură ca în lumina amiezii grădinile. Dau de perete porţile singelui Toate zgomotele universuluL. sună mă încing ca un chimir Ştiu, zornăiesc banii durerilor Crivăţul mihnirilor şuieră Mînia veacurilor rostogoleşte stincile Degoli le tristeţii pătrund în mănuşa inimn Din toate ţărţile băi cile întunericului se apropie Urzesc un lăicer vaietele Iedera vocilor se veştejeşte. A hoo A hoo yînătorul timpului aruncă in şeînteieri barda Mistreţul primeşte tăişul ca o floare roşie în frunte Desişurile închid frunza ecoului ca o carte Numai visul scaldă plaja inimii se retrage ca o maree Visul flux reflux ai gîndului Atingere în zvonul balului de rochia dansatoarei împleteşte o beteală din vînturile bolnave Cascada părului se desface pe braţe Rotunjeşte pietrele umerilor, înalţă spicul glasului. 164 165 Calatorii nevăzutului se plimbă în vagoanele tăcerii , Nopţile, agită ca o băutură evantaliile aerului, nopţile, Din agrafa lunei faldurile cerului se desfac în brocarte Nopţile cu mîini atît de uşoare cuprind trupurile, Şi ca ferestre ascund obrajii, ca ierburi înalte, Nopţile, alunecă o sanie pe zăpezile glasului, Aprind jarul buruienilor în buzunarul văilor, Se topesc asemeni catargelor la orizontul inimii Nopţile aduc o dulceaţă pe buze ca strugurii Dar uneori sunt amare ca trezirile în ospiciu, Clănţănesc scheletele pomilor Ca rădăcini în noi oasele, Pastile în esofagul umbrelor pereţii se dizolvă Odăile, cîmpurile, munţii se nesfîrşesc Coama infinitului flutură, Nechează armăsarii vîntului La orice răspîntie glasurile înalţă jertfe. Noaptea se ridică în vîrfu] degetelor îşi îmbracă basmalele de luceferi^ E un neguţător de covoare persane, Sună măzăriche ploaia mărgelelor, E o ghicitoare şi boabele de cafea îi pun o brăţară Citeşte drumul curcubeielor în palma văzduhului Noaptea nemărgineşte apele $\ oamenii, Amestecă asemeni glasurilor, cetăţile, Surpă în noi toate ruinele poftelor Noapte amforă In cenuşă, zborul vulturului» Pla'să de siguranţă pentru seltul mortal al gîndului, Albie a visului, noapte, în paharul vîntului spumă, Cum luminezi lucrurile pe dinăuntru ca o radiografie, întinzi mălaiul visului -pentru vrabia inimii înfometată Pe stînca ta norii iscălesc fulgere ca turiştii Aduci din adîncuri o găleată cu Jinişte foarte limpede Şi ce ferigă desface pe umerii tăi' spaima, Ca alge umbrele învăluie braţele, Licheni şi muşchi paşii tăi în scorbura cerului Noapte rachetă în atingere cu mingea lumilor. 166 Nopţile trec din mină în mînă ca îmbrăcămintea bogatului Desfac cearceafuri peste oasele gheţarilor Şoldul colinelor primeşte lebăda umbrei Sălciile întind lacului o oglindă. Sălcii, voi "aburiţi aerul ca ferestrele' transatlanticului Flăcări urcă din voi ca din tirneie trecutului, Nuielele voastre au subţiat norii ca vocile, Au ars privirile în arşiţă ca savanele. Haide, izbucniţi cascade din, pietrele liniştii, Revărsaţi-vă buchete de lacrimi peste întinderea somnului, Umerii cărbunarilor se macină in docuri De cărbune c sîngele lor ca scorburile trăznite Şi şlepurile înghit cu sacii ultimele rămăşiţe ale surisului Trupurile se veştejesc ca lămpile frunzelor. Lămpile clatină cheile apelor în salină Tîrnăcoapele taie în sare dantela zborului. Sare, sîn de spumă, panoplie de zăpadă, Degetul tău ustură ca vîntul stepeior. Sare, cum pui o panglică de sete gîtlejului, Braţele osîndiţilor te flutură ca o maramă Colivii, bulgării tăi au închis mierla gemetelor, Şi fumul amarului tău nu răzbate prin veselia ospeţelor Nu sfîşie ca o sirenă întunericul minţilor Nu trece ca o coada de cometă prin planetele burţilor, Clopoţeii solniţelor sună o tristeţe neînţeleasă. Sare, în care scrişnesc dinţii ocnaşilor Dar clinchetul cupelor acoperă furtuna lanţurilor Tînârul elegant înnoadă cravata cerului, Execută o piruetă dinaintea înaltelor taine, Marea îşi pune o rochie de gală Prinde o medalie la gitul vîntului. ^.167 111 Nervure farurile brăzdează frunzele valurilor. Şi visul despleteşte în coame de catifea peştii, Vopseşte părul "minutului, marea, Umple ceştile ochilor îndepărtează umerii bărcilor. Marea îşi varsă! bijuteriile în şorţul amurgului, Cleştele vîntului îi ondulează buclele Ca vegetale şerpii trec prin coastele de azur Înalţă statui din spumele umbrelor Spânzurători catargele sîngeră apusul Marea alungă haitele ei de glasuri Că urcă-se din adîncuri luceferii Sapă ca un ocnaş grezia zilelor Alunecă arcuş pe strunele zărilor Se joacă rostogolind ca arşice înecaţii pe băncile de valuri. Mare, limba atirnînd ia gura pămintului Cum ai vrea să te rupi din maxilarele stîncilor Să lingi testiculul lunei pîntecu] nopţii Balele tale umezesc ţărmurile Mînia îţi umflă nările Te ridică pînă la buruiana cerului Dar neputincioasă cortina apelor cade în prăpăstii. Marea îşi pune în plete un curcubeu ca un pieptene de dansatoare spaniola( Armăsari albi valurile muşcă hamul brumelor Valurile, valiza cu batistele vîntului răvăşite Şi spumele presară flori ca sub paşii invingăloruiui Marea e o mănuşă aruncată în arena nopţii Unde e cutezătorul care s-o înapoieze frumoasei din balconul cerului ? Marea e un teren de fotbal Cine va trece mingea prin poarta descătuşării finale Cine va da semnalul înfrîngerii, izbinzii ? Marea e un circ şi se dau peste cap maimuţele valurilor, Marea stăruie îndelung in privire precum în scoică. vuietul Marea acrobat se leagănă pe trapezul aerului Uneori se culcă la picioarele vîntului ca un cline bătut Marea arborează pavilionul de pirat al nouţii. Ascule grezia vîntului, albesc in singurătate aluviunile vocilor Munţii şi-au despletit coamele scormonesc jăratecul stelelor Ce armăsari munţii au muşcat zăbala zăpezilor Şeaua cerului cu armurării şi pe iataganele brazilor se încolăcesc şerpii furtunilor Ca la o horă chiuie joagărele şi oglinzile ecoului îşi împart cioburile X ' %TL Defilarea butucilor ca steaguri ■ Bivoli înălţimile se tăvălesc în noapte ca intr-o mlaştină Ca un fior mugetul lor a' încreţit fruntea amurgului Şi boturile au scuturat în văzduh carnea fulgerelor Munţii s-au năpustit în arena privirilor Toreador inima îi întărită fluturînd mantie sîngele Minutele sună, izbesc treptele trupului ca mărgelele- Noaptea munţii îşi arată plămada adevărată Pasărea liniilor sărută infinitul Namilele piscurilor sunt continentele tăcerii Au'aruncat păstaia luminii şi deodată 1 'riaşe, falangele lor au atins clapele nevăzutului,. S-au revărsat în deşertul zărilor Au umplut ca un fum dormitoarele veşniciei „ Din văgăuni se caţără buruiana acordurilor Apare o scriere secretă pe coala auzului. ^ .' iunţii stau neclintiţi ca ferestrele oceanelor Şi eşarfele vietăţilor li se desfăşoară in măruntaie l.ampioanele păsărilor îi împodobesc ca sălile de bal Noaptea i-a destins ca nişte plămini ai planetei Munţii îşi dilată nările vuiesc cotloanele sîngelui Pe margini ca maşini de călcat trenurile îndreaptă cuta rochiilor de ierburi La şoldurile lor drumurile înnoadă funde Peste creştete umbrele au clătinat clopote cu dangătul nesimţit ca zborul uliului 169 168 Prin nisipul ochiuiui pînze trec ca pe ecranui mărilor,' Fluvii li se tolănesc pe glezne ca pisicile in catifea muşchiul stîncilor Şi prin zăbrelele nopţilor munţii îşi întind gitui ca girafele. Noaptea a descuiat uşile de lemn bătrîn ale încheiturilor Şi tăria munţilor a pătruns ca o răcoare Noaptea - deşteaptă toate tăcerile curmate în temere Noaptea a trecut prin mîini vălul coastelor împădurite Noaptea călăuzeşte pupila către lacătele munţilor Brăzdează inima în nefiinţă Precum în palmă vrăjitoarea a citit căile zodiilor. Gtt de mic eşti dinaintea acestor raci imenşi, munţii, Foarfecele lor taie mătasea timpului Munţii s-au neclintit asemeni cetăţilor fermecate din basme şi făt-frumos Atinge obrajii izvoarelor adormite. Vîrfurile au ondulat pletele respiraţiei Şi pieptul se încumetă ca o trîmbiţ$ Sparge alune zările ascultă Ce platoşe pentru ciocnirea de pe urmă Cînd plantele se vor întîlni pe masa de biliard a veşniciei Cînd piscurile vor desfăşura scrisoarea cu marginea de doliu, a nopţii Bucuriile şi tristeţile laolaltă ca ouăle de prepeliţă zdrobite de călc&ul vinătorului. Dar am văzut prăvălindu-se ca o ţîţă bătrină muntele pe pîntecul planetei în povîrniş drumul ca un lănţuşor de ceasornic Şi oamenii tăiau o pîrtie cu lopeţi minuscule €a furnici pe muşuroaiele munţilor oameni scrijelau sticla ceasului Oamenii: duceau pe umeri butoiaşe cu lapte pentru trîndăvia orăşenilor Era într-un sat în Alpi Torentul rostogolise cu bolovani în prăpastie casele 170 Şi în subsuoara muntelui oamenii căutau cu lîrnăcopul osul cărării Cascadele făceau spume la gură ca bidiviii fntre crengile brazilor borangicul aerului Şi violoncelele gheţarilor se înfiorau la atingerea vintului Ca o mireasă zăpada deretica peretele codrilor Munţii creanga sunetului ca trîmbiţe Toate basmalele brazilor sfîşiate Munţii spărgeau haina priveliştii ca umerii luptătorului Şi furtunile : ce pene strălucitoare în pletele munţilor ! • Munţii se apleacă peste păienjenişul oglinzilor Întreabă imaginea din adîncuri Cine a scăpărat amnarul ţipătului ? Cine a întrerupt cu un chiot nemişcarea în amurg a munţilor ? IV Aruncă în văgăuni săbiile îndoielii Caută un cuvînt ca o pătlagină pentru acest deget rănit : inima, Haitele de dureri se năpustesc în stina glasului ; Toate sirenele continentului -sfîşie zările Incendiul de zgomote sparge digurile nemişcării. Un cuvînt, un cuvînt, ca peştele oferit de dresor focei Pentru reprezentaţia de gală Un cuvînt ca atingerea, mingii de piciorul potrivnicului la oină Un cuvînt care să închidă zbaterea peste fluviile orelor, Sfîrşitul ca o broboadă seu tută colbul privirilor Floare a soarelui fruntea, se umflă de seminţele gîndului Pornesc vreascurile atîtor patimi în vatra sîngelui înşira pe aţa plinsului metaniile ochilor Dar toţi' cerbii surîsului vin să bea din ciutura, amintirii 171 Pe şesul pieptului numai înstrăinările au rămas ca ştiuleţii. Să chit suferinţa care a pus un nimb pe fruntea sacrificatului Si peniţa cu care scriu poemul acesta Să sfîrtece limba celor ce nu cunosc pelinul neliniştii Au adunat în curţile lor finul mulţumirii in căpiţe Şi rid răsunător ca pocnetele bicclor. ♦Haide : smulgeţi paiele din salteaua inimii Rostogolească-se puhoaiele vorbelor ; Şi munţii, munţii, Munţii stau dinaintea noastră ca nişte gatere Să şlefuiască altfel scîndura văzduhului. v > Şoim, ochiul răscoleşte somnul lînced al plantelor Arcul vinelor se încoardă şi zbîrnîie spre mimă săgeata sîngel ui Inima, ce tragere la ţintă, cutezătorii işi încearcă puterea Şi la douăzeci şi cinci de ani inima e un carton ciuruit de plurriburile ţintaşilor la bîlciuri Omidă, tuberculoza urcă pe frunze plămînii atîtor prieteni Ştiu : alţii înaintea mea au fluturat steagul geamătului în trenţe Dar am văzut : fraţii mei nu aveau bani să-şi cumpere v covorul aerului Unde e şipotul pentru1, nicovala frunţii înfierbîntată, în odăi întunecoase scuipatul lumină ca o candelă roşie Mucegaiul desfăcea un evantaliu la ferestre Şi tuşea scrîşnea ca în colţii dulăilor oasele. O potecă dincolo de fruntariile chinului O' păşune pentru foamea de linişte Spuma vuiturilor alunecă pe plaja ondulată a cerului Şi în gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie Armatele pădurilor se prăvălesc în torente Ţipetele se deschid,.scînteie ca pumnalele. Dar îmi plec genunchiul aici pentru surîsul tău femeie, Prietenă, soţie, Iederă peste balconul patului, binecuvîntare, Tu străjuieşti malul trupului mîncat de suferinţă Aş vrea să trec veşniciei numele tău Lina „ Care ai daruii dantela mîngîierilor, îrr nopţile de lebră, soţului Cmd obrajii îi semănau tot mă mult cu zăpada Şi profilul începea să fie un coupe-papier pentru fila văzduhului Dar degetele tale agitau borangicul iubirii • Şi o aromă înviora încheieturile femeie, buclă la tîmpla sinucisului Cum pui o panglică de lumină întemniţaţilor din birouri . Cum dai avînt prepeliţei pitulate în iarba din ochii , poetului Gindesc la, numele tău scump gravat in curcubeul inelului Ascult legănarea lanurilor de grîu în atingere ca oceanele Se înalţă ca o flacără ziua din amfora văilor Şi pe piscurile cu gheţuri veşnice urzica soarelui muşcă, vi Am aruncat năvodul să prind peştii culorilor Glasul e străveziu în zare ca un ou de găinuşe Cutia gîndului se ascunde în tufişurile creierului Hăitaşii destinului o alungă, Şi amintirea curge cum dinir-un cerb rănit sîngele.-Maxilarele cerului s-au încleştat în aluatul luminii Şi cît de albă e bluza decoltată a mărilor. Adun toate înfăţişările lumii sub cristalul pleoapei Clatin în mîini ocheanul minutului Continentele flutură în privire ca bandajele nopţilor Cu spatele adus înspre fruntea hîrtiei Strîng colierele aerului din nevăzut melcii de sunete Schimb turnesol inima în eprubeta versului. 172 173 A trecut peste cetăţi lebăda somnului Se adună în jgheabul văgăunilor aiurarea ecoului în închipuire bărcile de lumină aruncă ancorele Rănile iernii se închid pe crengile trupului Tîmpla se apropie de incandescenţa norilor Şi din ţărînă bucuria anotimpului răzbate cu rădăcinile. VII La poarta amurgului se ciocneşte legătura de chei a sălciilor Intre trestiile, uscate păsări cad în somn ca mînuşile Sună ţambalele vîntului şi dansatoarea sîngelui începe danţul cuţitelor Sîngele, ce vin bătrîn în canaua vinelor, Sîngele, ce felinar luminînd subterana trupului Sîn'gele, cum încearcă rezistenţa tîmplelor, Şi încleştează în gratiile nopţii unghiile călătorului din compartimentul de clasa ÎII-a Pe băncile de lemn maldărul de oameni se clatină ca nămolul tulburat de piciorul în&tătorului Respiraţia o pătură neagră scutură aerul -Şarpele oboselii urcă pe scările încheieturilor Trupurile se apropie se recunosc între ele : Bucăţi din adeîaşi postav al nopţii, Tampoane nopţile se sărută Şi o savană cu ierburi aprinse despleteşte fumul locomotivei Cu un deget, trenul pipăie gingia tunelului E o intrare din noapte în noapte Bisturiu prin măruntaiele muntelui Scrîşnesc fălcile osiilor Aburi ling pereţii Muşcă firida nărilor E o trecere din noapte în noapte. VIII Ce scrumieră noaptea pentru cenuşa pomilor pe creste Plecarea aprinde focuri de artificii sub ţeastă Dar unde te întorci fîntînile nopţii sug aurul potecilor Şi botul beznelor răscoleşte troscotul cerului Ca huruitoarea leproşilor apropierea întunericului se vesteşte Spaimele te întîmpină la răspîntii precun* în carnaval măştile, Pocneşte duşumeaua văzduhului Ca un ţignal se întrerupe tăcerea Lăcusta noaptea ţîşneşte pe frunza auzului. Te închipui acar pe căile stelelor Mişti în pleoapă un macaz şi se prăvălesc vagoane luceferii Cerescul mecanic se tulbură în beteala privirii Bucla cometelor trece peste fruntea lacului Şi pe sticla răsuflării planetele sună precum măzărichea de gheaţă Spală batistele vorbelor în spuma vocilor Mulţimea se încinge ca o pădure în august Arma creşte o fierbinţeală toridă către grinzile cerului E o rătăcire prin bîlciuri Şi ca liane se împletesc în jurul tău gesturile Mulţimea clocoteşte precum vegetaţiile la cingătoarea pămîntului în gavanoasele nopţii se amestecă licorile inimilor Şi pe deasupra şovăie, dansatoare pe sîrma privirii, luna. IX Uneori zăvoarele vulcanilor se descuie Atunci noaptea ţîşneşte din cratere cu un chiot • Poartă dantela lavei şi la sîn colierul de pietre din adîncuri înaintează spre scena, şesurilor ca un pas în lunecare ca o baletistă în urma ei cenuşa cădelniţează miresme Şi ierburile prind de veste îşi apleacă tulpinile arse. 174 175 Noapte urtind din pîntecul pămîntului Ca să întilnească noaptea coborind din pleoapa cerului Noapte înăuntru şi în afară Noapte din culisele munţilor' Cu trena de blesteme năpîrlind şopîrla închipuirii Noapte, cum fulgeră în degetele tale diamantul sîngelui Cum pustieşti ceardacul inimii Cum lipeşti smoala buzelor tale de fruntea ucenicului riubotar îndoit peste oglinda pingelelor Tu ai săpat jghiaburi sub ochii Iui mari ca două perne de catifea. Straja păsărilor zăngăne metalul zborului Stelele se schimbă la ore regulate ca grănicerii Vîntul aleargă "înnebunit prin buruieni Veveriţe lămpile au obosit cad din scorbura ferestrelor Şi numai în nopţile de pe piscuri împădurite Străvezi prin cristalul glasului peştele albastru al ecoului. x Noaptea e o fundă la genunchiul Mediteranei Ca păunaşi valurile ciugulesc grăunţele de glasuri . Coboară o cortină albastră pe terasa privirilor Se răvăşesc amintirile ca-n staul paiele Cîntecul e o panoplie, înfăşoară inimile. Dar la creştetul pămîntului .Noaptea e un steag de zăpezi E o temniţă de cristal E o frunză şi nervurele ei sunt coarnele renilor Re/ii, reni, ca placa negativă a fotografiilor Reni ca nişte balamale la porţile piscurilor Cînd peste umerii umflaţi şi sterpi ai stîncilor Cerul trage plapoma vîntului Şi copitele voastre scrijelesc marmora iernilor. Reni, nopţile nu tulbură apa din ochii voştri ca evan taliile Nopţile vă arată drumul prin colibele învelite in piei de focă Nopţile sunt umile ca muşchiul pietrelor Nopţile trec ca îngerii prin fumul lămpilor Şi în uleiul de peşte feştila cîntă încet ca un samovar. Luna e o inimă păstrată în borcanul cu alcool al . azurului Se deznoadă uneori bicele chiciurii Renii cunosc pleoapa adăpostului Şi nopţile alungă iepele albe ale omătului. Gheaţa a adunat toate oglinzile'aerului Gheaţa e un sărut pe fruntea albastrului E respirarea mărilor în limpezime * Pe dedesubt peştii ca suliţe o muşcă Dar gheaţa trece ca o nună prin harfele furtunilor Toarnă coniacul visului în vinele îngheţatului. _ Şi nopţile se fugăresc, apleacă sălciile din amintire Aprind un foc somptuos din surcelele stelelor Adună de pe flori polenul somnului Şi-1 dăruie cerşetorului la răspîntie Numai, nopţile Se apleacă peste iazul din priviraa cerşetorului Cînd se sfîrşesc balurile Cînd invitaţii întîrziaţi îşi iau rămas bun Şi bucuria ca o pasăre îşi scormoneşte fulgii în colivia pieptului. Acum în tipografii maşinile dorm ca nişte peşti uriaşi Prin ferestrele înalte noaptea îşi scutură sacii cu făină albastră Şi curelele stau nemişcate ca nişte panglici*ale tăcerii Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roţile care au vînturat glasul veacului Noaptea a neclintit aceste batoze ale gîndului A legat în căpiţe crrîul pentru legănarea ochiului 176 C-cla 118 coala 12 177 A oprit împreunarea Uterelor fulgerînd ca solzii Şi toată sala maşinilor e un muzeu cu monştri marini Ca un brîu sulul de hirtie pentru cingătoarea visului Visul atinge cu o melodie urechea frunzelor Şi, pupile, rotativele se dilată în orbita nopţilor. Fluture, plumbul şi-a lăsat polenul pe degetele zeţarului • La ora închipuită umerii lui" nu se mai apleacă peste oglinda cuvîntului El trezeşte dangătul care doarme în clopotul apusului El ca o jampă desenează în unghere conturul cintecului Ca vegetale metalele primesc clorofila cernelei înfi place vuietul roţilor ca o procesiune de cascade Foile se sărută Se fecundează rădăcinile vorbelor Jurnalele, afişele, cîte curcubeie Strigătele cresc, învăluie ca o pădure de liane Plăcile vibrează Şi flutură basmalele coaielor O licoare se urcă în eprubeta vintului Sîngele gîndului circulă în artere dinamourile Se amplifică zumzetul tiparului ca o aclamare sub balconul învingătorului. De aici, maşinile se smucesc în curele Izbesc cremenea minutului în zăbale spuma e dantela de strigăte. în coamele lor manuscrisele au împletit bucle Şi literele aruncă lumini ca brăţările dansatoarei Agită teancul de hîrtii ca tot atîtea mîini pe peronul despărţirii Ţîşnesc semnale asemeni contrabandiştilor din tufişuri Se împletesc serpentinele de culori şi de imagini Se desface o cortină peste balul inscripţiilor, cerneala. Ucenicii culeg zvonul în tăcere ca scaifandrierii * Aleg cochiliile Mărgeanele rare ale versului Joacă în palme pietricelele silabelor Alătură ecourile precum un pianist clapele Aruncă pe umerii planetelor o beteală de cintece. Tipografii, voi sunteţi ţiţele pămîntului Prin spuma voastră Se limpezesc dantelele glasului Şi mieii închipuirii vin să bea laptele vostru . Laptele vostru se umflă în cana văzduhului Flutură o eşarfă de azur peste întinderi Şi o lumină se desface din voi ca din frunţile sfinţilor. Tipografii Cutii pentru bijuteriile visului Cvaritalii de ape Glastre pentru b.uruiana inimii sălbatecă Oglinzi în care imaginea sufletului se adună Precum în fundul ceştilor de cafea rămăşiţele nopţii Ale nopţii care tulbură tălăngile plantelor Şi vrăjitoarea atentă poate rosti adevărul impalpabil. Cărţile sunt încă umede de sărutul maşinelor Limba primeşte gustul amar al plumbului Cărţile vin pe buzele mele ca toate şipotele Ca toate păsările Cărţile: cîte lacăte la poarta de stejar a solitudinii Cărţile : cîte trepte înspre ferăstruica deschisă' nevăzutului Din tipografii pornesc trîmbiţele de nouri Din tipografii izbucnesc havuzuri vociie în cearceafuri trupul furtunilor Şi ca fîntîni, tipografiile se adîncesc în argila nopţilor. XII Te plimbi în căluşeii sîngelui, ce scrînciob inima De pe trapezul privirii se avîntă în salt mortal zările Zările ca nişte clopote se nesfîrşesc dar acrobat vîntul Jonglează elegant cu frunzele cu tăcerile Şi în borcanul pieptului peştele glasului se încoardă. Caută în fund buruiana care să desfacă lacătele oceanelor Caută în sticlă poleiala şi ca o pasăre lumina să frîngă paiul ecoului Arată-se din unde obrazul scump precum la atingerea baghetei 178 179 ) Orhestra prinde ca un cercel la urechea dirijorului sunetul aşteptat Cheamă de la apus împărţi torul de semne, Cine să dezlege inscripţiile cometelor pe copacul văzduhului ? Cheamă de la răsărit trîmbiţele incendiilor. Cine» să oprească hergheliile aruncate ca bretele peste umerii planetei ? Cheamă de la miază-zi armatele albastre ale fluviilor' Fundele de nisip înfloresc pe sînii de golfuri Şi un glas farmecă valurile ca şerpii. Cheamă de la miază-nOapte pădurile de viscol Miază-noapte şoim/de zăpadă Miază-noapte în dantelă vultur. Cheamă turmele de elefanţi cînd in trecerea lor au răsturnat pajiştile şi codrii, Cheamă pantera urmărită de saltul brusc ca o ejaculare a tigrului, Lupii hămesiţi dînd tîrcoale focului, în jurul lui cinează cu sufletul* pitulat ca o prepeliţă căutătorii de aur Cheamă "bizonii ca nişte covoare negre peste savanele continentului Cheamă bufniţele aceste glande ale nopţii Gheamă furtunile cascadele animale pitice şi uriaşe, Plantele, oceanele, Cheamă văzutul şi nevăzutul Şî întreabă-te : unde e spada care să răscolească ^ măruntaiele înţelesului Unde e începutul unde e sfîrşitul Care e rostui tău în temniţa infinitului cetitorule Unde sunt clapele din care pipăitul tău să deştepte răspunsul RĂSPUNSUL ca o melodie încuiată în lemnul de abanos al flautului. xiii Ca o mina osoasă desperarea trece prin pletele gîndului O nelinişte urcă în lucruri ca un fum îneacă respiraţia Corabia nopţii îşi aruncă ancorele în nămolul inimii 180 Dar amintirea scînleie intre degete ca un pumnal amintirea Jertfeşte în rugat i-une mielul obosit al minutului Şi singeie gilgiie răcoreşte plosca ochiului. Amintirea ca o sanie chiuie sub ferestrele întristării Amintirea dăruie flăcări inelelor bolnave Scutură un cearceaf şi apar vedeniile surisului Copilăria atît de prietenoasă se apropie, face o reverenţă: ' Depozitul de cherestea e în dosul casei ca un parc de vînătoare Şi printre stivele înalte cerbii închipuirii îşi întind gîtul. Stive pe care mă căţăram adulniecînd cum un cîine urma sturzului, singurătatea Uneori printre şipcife lungi cit o buruiană răzbătea Ca un glas subţire Cîte o buruiană sau poate copilăria Copilăria ca o trecătoare între fierăstraiele munţilor Cu bucuria basmelor lui Ispirescu ; aşteptam ivirea prinţeselor din apa scîndurilor Şi alături Chelaru, fee-iorul factorului, prietenul meu din şcoala primara Cum lăsam melcii să se plimbe pe frunzele palmelor Ce mai faci Chelaru, vei şti oare că amintirea te-a scos ca pe o cochilie din nisipul trecutului Cînd te-am revăzut in 1923 erai impiegat în gara Mărăşeşti Copilăria meă ca o "paiaţă legată de sforile şinelor de fier Trenul ca un cuţit tăia paginile ţinutului Trenuri treceau prin catifeaua anilor Şi de pe, ceardac ascultam ţipătul lor ca al raţelor sălbatece De pe ceardac urmăream farurile căutindu-se ca îndrăgostiţii Şi fiecare tren despletea o părere de rău ca o privire Fiecare tren imi umplea sufletul cu depărtare Depărtarea creştea, dădea în foc ca laptele Depărtarea ca un dangăt se umfla în clopotele pleoapelor Depărtarea năruia pereţii fermeca pasărea măiastră a , visului. Atunci noaptea răcnea ca un mistreţ înjunghiat 181 Şi vuitul îşi năpustea puhoaiele în care o fată rea aruncase lăzile cu'lighioane Vîntul lovea in cercevele rîcîia ţestele dezgropate Vîntul îşi rotea coada printre luceferi Ca un plug răsturna brazdele nopţii Ale nopţii în creştere ca o inundaţie în odăile Reci, odăile ca nişte oglinzi adîncindu-se Odăile pline de liniştea cîmpului dimprejur' Precum respiraţia abureşte sticla Precum în fundul mărilor clopotele scufundate au vrăjit peştii Precum în aer zborul desface un eyantalîu de păsări. Şi ţipătul nopţii întindea praştia auzului Şi plînsul Mamei în camera de alături ca im borangic Plînsul Mamei ca un vers în hohotul nopţii Trecea o panică prin herghelia stivelor Un înger îşi făcea o eşarfă din plînsul Mamei Un înger îşi luneca degetele prin părul despletit peste porumbeii umerilor. Şi numai cîleodată lătratul dulăilor prăvălea bolovanii tăcerii Şi trecerea expresului zguduia toate fierăriile gîndului Trecerea expresului aplauda Spărgea ca un talaz promontoriul plămînilor Şi în guşa expresului'se zVîrcolea noaptea Cum în pliscul pelicanului peştele. Noaptea îşi număra părerile de rău, toamnele Noaptea arunca un postav cleios prin ferestrele sîngelui Noaptea trăgea afară (cu ce căngi ?) cadavrele plutind în nămolurile- somnului Spărgea fluierul din gîtlejul păsărilor Noaptea ca o pisică sălbatecă sărea la gîtul tăcerii Tăcerea şi noaptea, tăcerea şi noaptea. Se îngrămădeşte sarea minutelor în fundurile visului Dar. sub pleoapa furtunilor copilăria zgîrie şi strigă Cere case din zahăr candel Aurul potecilor în codru Căci se,apropie smeul cu o falca-n cer şi una-n pămînt Şi aruncă peste oglinzi cenuşa spaimei. 182 Neînţeleşi şi neînţelegători, Ne lovim unii de alţii, tăiem din culorile colinelor hainele închipuirii Neînţeleşi şi neînţelegători pînă dincolo de genele cimitirului Neînţeleşi şi neînţelegători în zbaterea dintre orbitele planetelor (Şi totuşi tu cititorule îngîmfat ai voi înţelesul poemului) Un poem ca atîtea alte stele ca atîtea alte plante Dar nu simţi cum năvăleşte din ţesuturile mele o flacără Nu simţi cum armăsari năzdrăvani gîndurile imaginele mănîncă jăratec Sîngele meu ca o lance izbeşte lespezile cerului Deschidă-se mormintele şi iasă fiul omului Pumnii mei zguduie temeliile soarelui Temeliile nopţilor Şi ca Prîslea cu cuţitul insomniei sub bărbie aştept venirea pasărei măiastre Rotesc braţele în zdrenţele văzduhului Privirea e un arcuş deşteaptă viorile depărtărilor. Pintenul neliniştii îmi sîngeră coapsele Te clatini ca o algă în borcanul cu dantelele mărilor Flux al dorului peste, nisipul din zi • , Recunoşti în glasul meu pînzele ţesute de păianjenii misterelor Unde e canaua dîh care să curgă vinul de Drăgăşani al zorilor ? Unde e robinetul pentru şipotele de taine ? Şi drumurile se nasc ca izvoarele din cremenea munţilor Şi drumurile desfac evantalii, ca fluviile, peste ţîţele dealurilor Totuşi nici un diamant n-a tăiat sticla cerului Dincolo de azur alfabetul stelelor încetează Şi privirile cad ca păsările istovite. înalţ deasupra capului inima ca pe o torţă orbitoare Inima să spargă tenebrele trupurilor Inima pe tava oceanelor ca un alt cap al sfîntului Ioan Cu sîngele despletit printre fîntînile furtunilor - Şi să danseze împrejur destrăbălat vîntul Vîntul ca o Salomee crescută din urna arterelor 183 Şi cu pînzele tuturor corăbiilor scufundate drept voaluri Cînd numai ochiul zvîrcolh aruncă blestemele şi profeţia Cînd izbucnirea magneziului într-o zecime de secundă A făcut ca placa fotografică a creierului să prindă conturul revelaţiei Cînd cometele desfac o perdea de iederă peste balconul surîsului Şi un golfstream de cîntece încălzeşte toate mările sufletului. XIV Unde sunteţi corăbii, cuvinte unde sunteţi Să încarc în voi tot amarul, toată bucuria din mine încă un cuvînt şi altele ca o armată de şlepuri spintecînd peştele argintat al Dunărei Şlepuri în care violoncelele cîmpurilor şi-au dăruit corzile Şlepuri în care păpuşoiul se leagănă ca o chemare a pitpalacului Grăunţele sunt cristalele soarelui în eprubetele după-amiezelor Grăunţele sunt mărgelele ,din fluierul mierlelor Fiece'cuvînt e poate o corăbioară de hîrtie în jgheabul copilăriei Dar fiece cuvînt e poate corabia în care voi răsturna cărbunii Mirodeniile, nisipul închipuirii, fildeşul elefanţilor -După vînturile toride în zăpuşala inimii Cînd plantele ca nişte plămîni uriaşi se destindeau prin coastele azurului, Şi ca frunzele de platan păsările pluteau în privire. Cuvinte, corăbii pentru coraliile glasului Pentru aurul strîns în funduri Pentru tristeţea care .îşi sună clopotele in cortina timpului Pentru sticlirea de silex-a surîsului Pentru nădejdea mîngîind umerii ca o blană dc vulpe albastră. 184 xv Auziţi ţipătul meu voi culegători de perle Munţii de ape au zdrobit plamînii voştri şi degetele scrijelesc pîntecul oceanului Trupul vostru seamănă tot mai mult cu sideful Ca o panglică sideful, semn închis între paginile de stridii Sideful alunecă o perdea peste zăvoarele apelor Şi ziua un lichid tulbure urcă în culoarul vinelor. Trupul vostru e un deget în mănuşa valului Trupul vostru ca o năframă la tîmplâ brumelor Poetul e fratele vostru, el se adinceşte în oceanul azurului Cerul e o stridie imensă între carapacele munţilor Şi mîinile ating claviatura mărilor Şi acorduri prelungi se scutură peste zări ca bandajele zborului Mîinile au răvăşit norii Mîinile trec ca un şuier prevestitor prin părul sălciilor Mîinile ca oglinzile se apleacă înspre buzele focului Mîinile .scormonesc pernele visului. XVI i Se dilată ca o pupilă rîsul izbeşte în cremene zorile Şi fulgerul nopţii se deznoadă pe umărul apelor Zăngănesc lanţurile sîngelui în închisorile vinelor Se deşteaptă o pasăre sub frunte şi scormoneşte huma ecoului Pînă unde loveşti cu un tîrnăcop bulgărul de saîe al creierului Pînă unde se topesc în flacăra gîndului figurile de ceară ale zilelor. Şi semenul tău, Semenul tău cititorule ar voi să înalţe deasupra capului arcuşul libertăţii Ca un toreador care oferă reginei inima fumegîndă a taurului Ca amfora ficatului dăruita acvilei Semenul tău caută în dîra plugului seminţele dezlegării Semenul tău zgirie scoarţa copacilor. Atinge de tîmpla lui.cădelniţele izvoarelor Semenul tău se roagă, blestemă, binecuvîntează, înjură înalţă catedralele corăbiilor, spintecă cu maşini uriaşe pîntecul vîntului înspumează armăsarii glasului, dărîmă şi clădeşte laolaltă Aţîţă tendoanele cărbunilor în muşchii vapoarelor "Şi ca tot atîtea antene nervii lui captează spasmul timpului Calcă pe grumajii colinelor, strînge în pumni coarnele munţilor Caută -în nisipul nemişcării grăuntele de aur al revelaţiei Se închide în suferinţă ca în cochilia lui melcul p Se apleacă peste bucheţele visului : bibliotecile l- Sub clopotniţe de tăcere bibliotecile prelungesc panglica dangătului Bibliotecile, aceste anticamere ale veşniciei, aceste grădini ale extazului Fiecare frunte : o ciutură adîncită în gîtlejul unei fîntîni ^ de azur Străjuită de busturi-atente, mesele sunt poteci prin toamna cuvintelor Un fluviu de linişte alunecă prin sălile ca oglinzile Şi totuşi se aude mugetul nescăzut al foametei al durerilor Bandajele cărţilor nu-s deajuns să acopere rănile gîndului şi ale cărnii Dar încetinit gestul agită batista de cristal a minutului Şi deodată din buclele paginilor prinţesele ţîşnesc ca jedourile Aduc în mîini mătăsăriile cîntecului Flutură în privire pădurea de smaragd a bucuriei nedesluşite Aşa cum plămînul se desfată în mirosul reavăn al finului Şi cum mîinile rotunjesc în aer obrazul oval al zborului Mîinile ca doi porumbei legaţi de panglicele braţelor Mîinile care au atins sîmburele magic din piersica poemului 186 Şi s-au trezit cetăţile adormite în oceanele bibliotecilor Pentru coraliile sîngelui insule prin undele nevăzutului Biblioteci ca acele corăbii fantome care trec prin somnul despletit al brumelor Biblioteci asemeni ceasornicelor cu nisip pentru măsurarea nesfîfşitului Oamenii ca sălciile îşi scaldă feţele în plîmsul * crepusculului Oamenii întîrzie în biblioteci în aşteptarea cîntecului care trebuie să vina. Biblioteci căi ferate ale închipuirii Biblioteci flori la cheotoarea nemărginirii Cînd ochiul ca un călăreţ bate toate hotarele furtunilor Cînd craniul se umple de infinit) ca o ploscă adîncită în şipot pentru ospăţul vînătorilor Cum păsările sparg în ciocurile lor metaniile colorate ale ecoului Cum feţele înecaţilor trec prin vitrinele somnului. Toate vămile primesc beteala amurgului Un fluier se. rupe din orice lacrimă din orice tîmplă Rotească peste paragina ochiului uliul luminos al nopţii Stingă-se sub vatră jarul luceferilor Corbul minţii odihnească-se pe, aplecată, crucea vîntului. XVII Cascadă prin mîinile toreînd beteala visului Mieii cerului părăsesc între degete buclele de azur Şi inima devine o punte între ev şi fiinţă Răsună porţile singurătăţii se închide robirrelul - meterezelor Ca un păun crepusculul se desfoaie luminează coridoarele cetăţii Cînd iubirea sclipeşte precum diamantul clin oaharul învingătorului Iubirea licoare magică în ceaşca de cafea a capului Şi covoarele se adîncesc în ele înşile ca sărutarea la infinit a oglinzilor. 187 O amforă-i iubirea pe umărul destins al cinteeului Vietăţile îşi înalţă frunţile din noroiul de suferinţe încă o dată spaima, durerea, ura se trag înapoi ia atingerea buzelor Încă o dală ca un steag auzul flutură în bucuria uitării de sine. Spintecă întunerecul ca un hohot dc far înnebunit Ca un far care caută în naufragiu1 deznădejdea corăbiei supte înspre adînc de boturile valurilor Şi mulţimea priveşte de pe punte la năpuştirea monştrilor înfometaţi Groaza creşte ca trupul desfăcut în înalt al apelor Dar seînteiază precum cremenea sufletele, şi iubirea Leagă in jurul inimii colacul de salvare. Iubirea macină o făină de stele pentru plinea extazului Iubirea clădeşte din nou lumea pe dinăuntrul pleoapelor Deschide braţele ca ferestrele anoîirnpurilor Şi albesc vorbele în pîrîul vocilor Al vocilor împreunate ca mările orizontului Dje-a lungul drumului cu priviri ca ferigile Cu inflexiuni ca îndoirea elegantă a păpurişuluj Cu genunchiul în colb şi sărutarea ca o frunte a mîinii Cu apropierile! precum atingerea pe sub pleoapa / pămîntului a lacrimei fîntînilor. Iubirea-i un refugiu pentru doliul rupt din paragina ' pieptului Pentru zgomotul de lupte zăngănind în metalele oaselor ■E firul de aur din balanţa zilelor Cînd dinţii se înfig în pulpele norilor în obrajii vintului. Dar ca un şarpe gindul pindeşte în nisipul minţii Şi vînătorul alungă ciuta'peste viltorile fructului Minciuna fierbe-n tîmplă ca-n subterană musiul Iubirea-i arcuşul de parfum peste, strunele crinului Rodesc prunii din livezile glasului se lasă cortina • amintirilor Plutesc berzele revenirei peste aburul irosit din azima somnului Se Întorc limbile vintului pe cadranul văzduhului Şi trupul se umpje de sunetul repetat al orei. - "* Privire răsfrîntă în privire Suris adîncit în surîs Foc jucînd peste două inimi topite-ntr-un profil * Făcătoare de minuni schimbînd ghimpii .în funde de auroră Şi prin pletele împreunate lumina trece ca un landou sărbătoresc Noaptea se răsuceşte în adîncuri ca o buruiană secată Cerul e un pian nesfîrşit, oceanul e pedala, Ca păsări gleznele cîntă, sufletul trimbiţează, Iubirea ca razele Roentgen arată lampioanele dintre coaste. xvnr Noaptea e înaltă şi se ridică foarte încet dintre corole Noapte necunoscută cîinelui cît şi regelui Noapte ca o diademă pe fruntea somnambulului Noapte oglindă lăuntrică a obrazului Noapte ca mugetele-n frunză, şi-n pădurile sălbatece Noaptea e manivela care porneşte curentul electric al elanului Ochii ejaculează din orbite şi flutură ca alge prin transparenţa copacilor Refluxul retrage .mina' oceanului din palmele stîncilor. Corabia care îndreaptă spre semafor salutul pînzei E orbul ridicînd o cupă în aurora boreală E orbul care muşca rodia lacrimei Şi priveşte mai înăuntru fără minciuna văzului E orbul care pipăie la subsuoara cuvintelor osul zborului E orbul care prinde între gene funigeii cîntecului Cînd toamna dă drumul tuturor păsărilor din coliviile \ vinelor Şi pomii îşi muşcă degetele, aruncă mînuşa zilelor, Cînd se încing codrii şi flăcările trec ca iţ horă de ' haiduci fantastică Şi duduie spinarea cerului Şi hanurile îngenunchează la răscruci ca bivolii. 189 XIX O suferinţă suie în termometrul azurului Şi vulturii-şi rup aşchii din zbor pentru exemple Dar omul spintecă pîntecul berbecului, dar omul Pune un steag de doliu la fereastra miracolului Astupă cu bancnote ocheanul prin care ar putea privi în veşnicie Taie în bucăţi vocea profetului, Se prosternă viţelului de aur, Nu simte viziunea călcînd cu el alături în zilele cu soare, în bucla arăturei, In nopţile-n beteală în argintul peştilor răsfoind filele ' apelor în cuibu-n care vrabia aduce mei şi ovăz din cîmp, în ecoul ploii pe lespezi de-anotimpuri, In fundele ce-n aer desenează chemarea mierlelor, in.aburul rugăciunii urcînd din ceaunul văilor. Şi de fiecare dată porumbelul călător al cîntecului Se depărtează cu părerea de rău că nimeni Nu i^a luat de sub aripă scrisoarea revelaţiei in vreme ce colinele şi cerul îşi împreună oglinzile. Dar aminteşte-ţi viaţa risipită în atîtea coliere Viaţa din vioară, din păpuriş, din mîna Care mută ca un resort figurile de şah ale zilelor, Viaţa desfăcută ca o cometă în mansarde, Viaţa mucezită cu toate uneltele speranţei în temniţi, Viaţa din omida care suie pe iedera frunţii în insomnie, insomnia o amforă pe buza prăpastiei de brumă. Şi aminteşte-ţi războaiele, inundaţiile, pogromurile Aminteşte-ţi splendoarea de apocalips a frămîntărilor perpetue Şi ruperea din sînul matern şi aruncarea între balaurii existenţei Şi glasul care nu mai poate scăpa din ocna obicinuinţii, Priveliştea cu brazii ca anahoreţi ai spiritului inaccesibili, Limba azurului trasă tot mai adînc în gîtlejul * . resemnărilor Şi plecarea definitivă a unui prieten pe o targa de umbre Şi acest surîs, o! acest trist surîs pe un obraz care nu mai e al meu Un obraz care vine la suprafaţă ca un înecat din undele de staniu Un obraz care a fost al altuia Un obraz care va fi al tuturora Cînd feeria copilăriei e apusă Cînd basmul visului nu se mai deapănă Cînd oglinzile ne oferă măşti în aşteptarea carnavalului ultim Cînd hUFUitul ancorelor anunţă un etern naufragiu. XX Mărgelele stelelor pe ramuri întunecate Şi pocnesc în piersicile de catifea sîmburii ca bicele Năvala apelor ca un potop de pumnale Prăvălirea viilor pe costişe cu boabele de soare între ■ frunze, Cîmpiile cu oase de fum, fluviile cu armuri de crepuscul, Şi tot ce ţi se dăruie în sînge sau în pupilă Viscolul în respiraţie prin văile toride Cavalcadele de fantome prin zăpezile pleoapelor Cînd singurătatea preface în cenuşă inimile Ca o cometă singurătatea c Atinge planetele gmdului răstoarnă tărăboanţele de vorbe- Singurătatea-n unde a obrazului de salcie Singurătatea ecoului ca o castanietă în palmele vîntului Singurătatea rămînerii pe ţărm cînd s-au rupt din varul - privirilor vapoarele Şi mîinile s-au oprit ca păsările pe mormintele zărilor. Dar noaptea Ca o veveriţă sare din crengile apelor Noaptea mîngîie cu un deget chivără norilor Florile sunt grăunţele* răsturnate din sacul rîsului Florile sunt miresele aerului Florile hohotesc la răspîntii. Păsări au deschis în evantai forma zborului. Şi fereastra opacă a anotimpului anunţă aurora Dar ploaia agită panglici multicolore ca papagalul Dăruit de marinarul şchiop al prostituatei 190 191 Şi surîsul prizonier al buzelor se apleacă peste graţiile dinţilor Dinţii aceste geamuri cu glastre de maghiran şi cu storul roşu al limbii Cînd în ferigă e un tunel de miresme pătrunde trenul Şi castelanul inimii scoboară pont-levisul Armăsarul visului tropăie la scară Urmează retragerea cu torţe a plopilor victorioasă Bolţile glasului răsună în fanfara oceanelor Vîntul învîrteşte şi duce în deserturi arpegiul rupt din harfele marilor capitale XXI în rădăcini şi^n zvonuri adorm' prinţesele de danielă Şi pasul absentului urcă pe treptele din sînge, Absentul se apleacă peste balconul ochiului Absentul îţi opreşte mina într-un acord al pianului Absentu) te salută în poarta dimineţii E mesagerul nopţii sau poate-al nemişcării în palme-i saltă cerul ca o creastă de cocoş proaspăt tăiata Desface pe genunchi cd o gazetă lanul cu păpuşoi şi x guşteri înaintează alaiul cu trîmbiţele de ţarină Rămasul bun străvede o părere de rău nevătămată Cum e încă fragedă carnea ursului încuiată în veşnicia relativă a gheţarilor Cum sunetul răzbeşte prin crepuscul şi prin flaut Cum aerul e-o fundă la gîtul căprioarei încremenite-n peisagiu Cum izvoarele ţîşnesc din căderile stelelor în august. Astfel în lama de cuţit a valului furtuna încrustează un cîntec Astfel anii cari au trecut asemeni caselor pe roate ale saltimbancilor Şi anii cari au să vină cum scoboară la sfîrşitul iernilor Turmele din turlele munţilor Şi clopotele plutesc ca îngerii peste leagănele de spice. l'J2 Dar se sparge arcul inimii nu mai e căldura aşteptărilor Sufletul nu mai e lupa "care să concentreze razele speranţei Şi trupul se întoarce într-îhsul fără zare ca o barcă \ - părăsită în nisip Trupul se închide în cristalul gestului mereu acelaşi Fără pasul care să calce alături det zimţii drumului Fără mîna care să se frîngă în curelele de transmisiune ale aventuri] Fără izbucnirea de o clipă, Fie şi de o clipă numai, a farului răscolit din lumina adîncului. XX [I în cutia glasului se împletesc panglicele cîntecelor Sunt cîntecele ca nişte coralii de crepuscul peste fluviile Africei Sunt cîntecele negrilor reţinuţi în spini invizibili rochiile dansului Sunt cîntecele prizonierului care a uitat obrazul azimei de acasă Sunt cîntecele ca gene de catifea umbrind ochii catedralelor. Ce zid al plîngerii e inima Şi sîngele duce la vale cîntecele de tristeţe Ca arborii smulşi din rădăcini de puhoaiele munţilor Ca turmele de nouri care merg sa se adape din jgheabul mărilor Şi fiecare pasăre e o ghitară pentru degetele vintului Fiecare pasăre poposeşte ca o medalie pe pieptul aerului Cînd bem din cupa sinilor limpezimea speranţei Şi diademele nopţilor strălucesc pe umerii plantelor. Atunci prin calcarul tîmplelor răzbate cascada somnului Somnul £ii năvala cailor albi şi a steagurilor de apă Somnul ca o cuşcă de gheaţă pentru prepeliţa surîsului. C'-fla 113 coaia C 193 Lămpiie se ciulesc ca urechile vilelor la apropierea furtunii Ruginesc in hangarele văzduhului roţile mari ale colinelor Se ating de buruieni mandolinele şerpilor Şi în ocjiinda. frunţii panoplia drumului se aureşte. XXIII Furtunile apleacă balanţa zilelor furtunile Au aruncat peste umărul nostru banduliera fulgerului Beteala incendiilor Furtunile au spart ferestrele vîntului Şi se despletesc coamele de ţipete Se leagănă fluxul glasului Cîrma inimii geme Şi ca o colivie^ ochiul primeşte pasărea ploii, Ploaia —cîte scări de mătase pentru buclele norilor Cîte coarde destinate peste ecoul flăcărilor Cînd cavalerul cu mandolina amurgului la subţioară se opreşte sub balconul de apă Şi castelana desprinde ca o fundă surîsul din cascada de azur a singurătăţii. Cîmpiile dansează cu pasul lent în ierburi Şi fluviile ca şerpii se tîrăsc (pe spinarea nopţii, Noaptea se teme de alunecarea in oglindă a şarpelui Noaptea îşi scufundă faţa în fîntîria de răcoare a aurorei Noaptea se prelinge pe geamul opac al sîngelui Ca o bufniţă noaptea adoarme în ruinele oceanelor. Dar uraganul nechează ca un armăsar la jarul stelelor Copacii bat mătănii Şi cerul îşi oferă pintecul bisturiului în zigzag al trăsnetului. Se scutură ca o mantie un suflu peste întinderi Ca bărci uriaşe codrii naufragiază-n dantelele de brumă Vocile, ca frunze, vibrează-n transparenţă. Şi totuşi răscoleşti cu unghiile azurul şi ţărîna Din carnea ta rupi arcul cu care vei stăpîni zimbrii * visului Sîngele tău e-n trîmbiţele vinelor chiotul Care va deştepta cocoşul sălbatec şi pantera Cum rădăcinile îţi pun brăţări la glezne •pi hăţurile drumurilor îţi rod palmele şi umerii Şi cuţitul destinului îţi smulge zilele Cum de pe trupul peştelui solzii. Dar ca nişte cupe mările se ridică pînă la buzele lunei Mările sunt, mîinile orbitor înălţate în laptele luminei Mările sunt obrajii care se, preumblă în parcurile din amintire Mările sunt treptele pentru intrarea în amfiteatru a acestei dansatoare: AVENTURA Aplauzele se frîng ca păsările în pînzele corăbiilor Şi valul pune pe fruntea înecatului o aureolă. Tîrziu în sertarele văilor izvoarele sunt ca şuviţele de ,* păr aleTubitului dispărut Visurile^ încremenesc ca stalactitele în peşterile ochiului La sînul anotimpurilor atîrnă colierele de fructe Şi către acoperişul frunţii se înalţă colonadele florilor. XXIV Din frunte nu rămîne decît un cîntec de alge Cu părul cum e goana năpraznică a cailor înspăimhitaţi Ploaia ca un haiduc iese înainte cu flinta fulgerului ridicată Ploaia pune hamuri de apa în boturile vuiturilor cari s-au luat la întrecere Izbeşte-n carne şi-n rădăcină muşcă Roţile pocnesc în ţăndări ca seminţele de cucută Paharele pomilor se tulbură Şi uleiul sfînt al clopotelor trece prin pîlnia fîntînilor, Dar braţele ca melcii rup un chiot în auzul veşniciei Din ochii-n nemişcare nu scapără amnarul privirii Şi buzele ca iederi se împletesc în cupru. De unde se revarsă acest suflu de groază ? Din ce crater se tîrăşte o lavă de linişte eternă ? Şi îngheţarea în somnul ca peştera-n crepuscul Cu foarfece de umbră taie respiraţia 195 Asemeni faldurilor mari ale norilor Lipeşte chiparoşii ploii de fereastra obrazului. O mină de măcelar dUră se răsuceşte în gîtlejul văzduhului Şi între vegetale ţîşnesc glandele cometelor Smulge din raftul coastelor inima, înnoadă ca eşarfe gleznele p«sle umărul rugăciunii. Şi poate că sub iazul mort al feţii cu lişjţă şi păianjeni Sub surîsul de cretă peste varul gingiilor O ghitara se încoardă şi vibrează fluxul unei game divine Un must de glasuri în slavă circulă prin ţevile cărnii desfăcute Un evantai de flăcări se-nalţă din cenuşa pleoapelor Şi trupul se preface într-o cale lactee a zborului Gînd oasele albesc şlefuite în argint Ca instrumentele de muzică ale vintului. XXV Sprintenele se îmbină ca arpegiile a două piane Şi fierăstrăul vremii scrîşneşte peste scîndura frunţii După aceea fruntea pluteşte prin rugina sticlei Ca o cădere de frunze, Căci frunzele sunt mareele toamnejor, frunzele Sunt scoicile rămase pe plaja văzduhului Cînd oceanele de culori ale anotimpului au secat, Cînd amurgurile colindă cu cîntecele lor de funingine Şi în jurul plopilor furtuna se zdrenţuie ca / îmbrăcămintea cerşetoarei. Sunt semnele destinului încrustate în coaja acestei ) > portocale E cărbunele nopţii cristalizat în diamantul stelei polare E dimineaţa rumenă din miezul unui măr Şi vinul care musteşte în soare şi în tîmplă Cînd scoboară cu fluierul în desagă ciobanii de pe culmile visului. Şi e un colier mirosul'verde al crîngului pe grumajii asinului. XXVI Ca bărcile alunecă prin os lumini ovale Şi vînturi în catarge se rup ca albatroşii Urmează goana oglinzilor pe scările privirii Cu palmele în zare sprijinite pe munţii de-aluminium Munţii cari sunt orge sub colonadele nopţilor Munţii trecînd ca nişte caravane prin somnul azurului, încă o dată noaptea deschide un compas peste planşeta inimii -Noaptea îşi. regăseşte în iarbă respiraţia Noaptea-şi alunecă pe trepte rochia de blesteme Noaptea ca o sondă aruncă ţiţeiul de păcate Şi omul îşi oferă fruntea acestui pumnal invizibil Omul înalţă capul prin cascada de smoală Cu semnul umbrelor pe piept ca o cocardă Cu strunele trupului bine întinse în aşteptarea arcuşului miracol Cu surîsul plutind ca o flamură peste scoborîşul abrupt al obrazului. Dar în pupilă ca-nlr-o deltă se revarsă fluviile tuturor făpturilor în pupilă fulgerul întîlneşle zmeura Pupila pune pe dinăuntru o fundă de culoarea nufărului Şi toamna aduce brocartele şi panopliile ei în, rugină Pentru gloria plantelor Pentru gloria somnului rotind ca şoimul Bucură-te : peste ceardacul fructului se apleacă trupul zvelt al seminţei Si răzbeşte prin pulpa de noapte elanul sevei împrospătate Se desface vibrarea in adînc a trîmbiţelor reînnoirii, Exaltarea infinită a spermei în transparenţa ringtodelor Sărbătoarea firului de iarbă răsucit în desfrunzirea mormintelor, Reînvierea cîntecului răstignit în fluier şi în alună. 106 197 XXVII O iederă de linişti suie pe colonada umbrei Pîraiele respiră prin colierele de calcar ale clopotelor Pîraiele trec ca luminile prin sticla cîntecului Şi plînsul vibrează în scoica drumului în pantofii zăpezii. O suferinţă e totdeauna aproape, în pasăre, în buruiană, în scoarţa copacilor care filtrează aurora, în fluierul rupt în stîncă de fălcile valului, In mădularul vîntului şi-n buclele din spermă, O suferinţă-n şarpe şi-n crengile înalte, în fundul acestui pahar al nopţii cu drojdia luminii, Cînd ochii explodează la depărtări ca, obuzele, Cînd ochii fac ravagii în pămîntul obrajilor Şi plumbul miracolului găureşte aripa auzului. Atunci tu vii cu uliul fluviului încuiat în inel- Atunci ţu acoperi cu sinul ca o cască schimonosirea zilei Şi viaţa rupe în dinţi carnea unei garoafe Atunci tu-mi răcoreşti în izvorul \imărului capul incendiat Atunci tu eşti prezenţa şi poate eşti răspunsul. XXVIII Prin mîini ne trec izvoare-n evantaiul nopţii, Cînd pură apa frunţii se atinge.de vitralii, Şi-n fructul inimii tresaltă sîmburele aventurii Resortul. braţelor se destinde spre codrii eternelor absenţe în cuşca de sticlă a oceanelor se străvede păunul furtunei Dar e o platoşă visul prin ierburile arse Buzele au supt bomboana amară a uitărei Obrazul e o cruce rămasă în solitudine Obrazul se înalţă spre catapeteasma pădurii Şi un acord de orge se desface din zăpezile în topire : Destinul apasă pedala marilor inundaţii Fluviile se umflă şi învelesc ca panglici trompetele de ape Puhoiul chiuie în ziduri şi-n mîinile sonore, în grîu şi în pleoapă e-aceeaşi dezolare, Pe deal pieptănătura ruptă a viei în abanosul brumei, Şi turmele lichide trecînd peste arătură în hambarele prăbuşite limbile de valuri Şi surîsul părăsit prin oglinzile gărilor Cînd orologiile sunt melcii cari ating cu antenele minutelor veşnicia. Dar să-ţi vorbesc de nopţile dresorului între leoaicele zvelte Şi fremătătorii tigri şi jaguari fluizi ca nişte eşşarţfe Cu blănuri care au păstrat aurora roşcovană a ecuatorului" Cu unghiile ca alcooluri în cupele de umbră Şi saltul doritor de sînge prefăcut într-o. alintare a aerului Şi coamele scuturate ca tot atîtea cascade ăn ferigă Biciul -ca un pocnet brăzdează pîinea lampioanelor în ochi e o succesjune dramatică de ţinuturi sălbatece Şi-n duioşie glezna se apleacă spre şarpele oboselii. Nopţile dau tîrcoale vocilor ca şi focului * Pădurea-şi ridică în zare braţele ei de frunze Şi priveşte cum marea ca o pasăre îşi netezeşte penele Scormoneşte măruntaiele pămîntuiui Şi scutură in ciocul de ape zdrenţele crepusculului. Pe urmă" marea e o cutie de scrisori pentru plicul albastru al vapoarelor Pentru surîsul, ca o fundă veştedă, al înecatului Şi nopţile inundă scrinurile vechi ale cîntecului Prin catedralele de umbră tristeţile se preumblă ca ^ miresele Cînd toreador anotimpul prinde din goană coamele furtunei Cînd peste comorile cugetului joacă focurile galbene ale insomniei. în adînc bîtlanfi desfac zăpada aripei în amintire cîmpiile îşi prind la gît colierele finului Cintă pasărea lacrimei în colivia obrazului Şi pătrunde ca un pumnal şoseaua sub noapte şi sub frunte. 198 199 Gesturile trec ca urzici prin ochii spectatorilor , Urzici aceste broderii pe ghergheful vintului Aceste dantele în cruzimea oglinzilor Echilîbristul urcă pe o scară de priviri pînă la trapezul lunei Şi capetele se aruncă în sus ca pălăriile oferite matadorului. Nopţile circului sunt brăzdate de limbile proiectoarelor Şi-n fîşia de raze e sîngele luminos al acrobatului £ chimirul .care sună monezile peştilor în întunecimile de ape E pavăza transparentă a saltului Pe-un trup ce se-ncovoaie ca arcul de aramă. Dar din noaptea, pămîntului iese frăgezimea legumei Şi în noaptea inimii răzbate tictacul deşteptător al iubirii Gleznele cintecului au agerimea cerboaicelor Şi-n arătura", grasă ' a sărutului anotimpul germinează, Rotunjeşte-n aerul bronzat coapsele fructului Trezeşte-n vitrinele cărnei păpuşile cu • resort ale muşchilor Spumegă în ţesuturi şi în vine alcoolul* libertăţii. XXX Ridică vioară fruntea pînă la arcuşul nopţii / Rrimeşte-n piepl incendiul buclelor nocturne , Şi prelunge? le-n rana*adîncă ţipătul purcelului _tîrit spre moarte Ţipătul ca un păr fantastic pe umerii auzului Cheie să scormonească în veşnicia lacăt Ţipătul care se-nalţă asemenea valului, cu buze de \ maree Să atingă ovalul planetei pe etajera morţii A-morţii crescute ca o pîine în cuptorul din* pîntec A morţii care" te pîndeşţe în curcubeu şi-n frunză Şi ca o clapă sonoră vibrează în bronzul trotuarelor Sîngeră în aromă căpşuna pasului Sună ca, o castanietă în tavernele oaselor. Dar peisagiul de dezolare rămîne în urmă ca fumul expresului Intri în compartimentul speranţei şi aştepţi ivirea în pupilă A griului zvelt ca un cîrd de berze Şi capul fecioresc al cîmpului cu parul de lucerna şi de orz Cu floarea orizontului crescută în glastra respiraţiei Şi cofele dealurilor pline de mierea dimineţei Iţi amintesc lumina răsfrîntă din incandescenţă zborului. XXXI întristarea e un spital e o noapte inversă Desface gratiile de lacrimi peste balconul privirii Aruncă o cenuşe de crepuscul în apele tulburi ale geamătului. întristarea apleacă salcia ochiului Cheamă plînsul fiinţei iubite Şi e o suferinţă pe buzele de aer Şi e o resemnare în glasul răsfirat în păpădie Ce folos că troica soarelui sună la scară Şi vrăbiile duc în ciripit trena de mireasă a anotimpului Ce folos că în perdea arginteşte platoşa zefirului şi aurul păstrăvilor zornăie în punga rîului de munte La ce c bun zigzagul ghicit demaldăr de lemne ude, Şi focul trozneşte-n plita cereştei reculegeri, Cînd elanul se imprimă în arbore şi-n slovă, Gînd membrele se-nnoadă sub simţuri ca' odgoane, Cînd ancorele inimi în funduri de trup ţinţuie veşnicia, Cînd cascadele nopţii sar pe pietrele albe ale, frunţii, Din măduvă şi linişti iubirea ia fiinţă. Pletele se revarsă ca fluviile pe ţară, O patimă învăluie braţul, îl linge sau îl muşcă, Ochiul regăseşte în azur păcatul şi lumina. Dar degetele-Zgîrie cînd vor să mîngîie,1 Şi glasul în loc să cînte ca o frunză între dinţi şuieră în venin ca un şarpe. O urzică pune în privire bubele ei păroase, Ura ca un păianjen aruncă sîrmele ghimpate Şi călcîiul sparge-n ţarină tîmpla, ca un fluier căzut d'in carul cu fin al crepusculului. 207 Sîngele ţîpă-n temniţi şi cere-ngăduinţă, Azima lacrimei se umflă într-un cuptor de geamăt. Dar unde-atingi o clapă se rupe carnea unei răni, Şi unde ai voi dantele se invrăjmăşesc fierăstraie, Genunchiul caută lespedea, caută pocăinţa, Şi-ţi ceri în poem iertare stelelor şi iubitei. Cu inima in frunză, cu tîmpla în luceafăr, Şi braţele prelungind incendiul amurgului din cîntec, C-un diamant de zboruri taie sticlos albastrul, . ' Cu degetul pe guşa înfiorată a flintei, -E o privire joasă şi o p]ecare-n brumă, E respiraţia oprită cu iedera pe buzele vacanţei. în anotimp aroma trecută prin storurile trase, Precizează chiotul despărţirii ca» o panglică funerară, îngenunchează izvorul ca un cerb printre aceşti ienuperi. Aruncă în tufişuri ochiul ca un ban de aramă. Şi dintr-o dată inscripţiile pomilor se desluşesc în păsări, Ca mugurii pîraieîo saltă la focurile pupilei, Codrii de brazi aruncă pe umeri buclele de ozon, Codrii de mesteacăn trec-prin osul culorii. Dar intră-n scenă instrumentele grave ale pădurilor de fagi, Şi-n alămuri sunt frunzele ca-n duzi viermii de mătase, Trăsura de verdeaţă suie ca o fanfară-n pleoapă. La cingăloarea nopţii prinde cornul de vînătoare, Inundâ-n apele lunii frunţile de cereale, In ghindă găseşti semnul furtunei la miază-noapte, Buza primeşte amnarul cenuşei din cratere. 208 Nu te răpească uliul trezirii în fîntînă, Cum trec prin somn] vapoare şi templele .prin piatră» Cum zornăiesc la ferestre'şeile de nouri, Tu cavaler al spaimei şi-ntruchipare a slovei, Cu-o mantie regească peste întinsul ploii. Cu un toiag învie în literă un şipot, Şi glasul să răsune prin cereştile butii, Să se reverse vinul acumulat de veacuri, Destins în văz misterul din floare şi din taur, Miracol ce se-ntrece în spirit şi în vierme, în fructul de-alun şi-h suplă plutirea rîndunicii ■ Cu lacrima ascunsă a timpului şi-a ierbii. Pe deget suie guşteri şi fulgere, să soarbă. Otrava-nchisă-n rouă şi amurgul din inele, Trupul ca un gheizer împarte fierbinţeala, Aduce curentul cald al vorbei în apele de ştofă, înalţă rugăciunea ca o torţă în tenebre, Să lumineze-n cuiburi catapiteasma umbrei, Sub streşini şi sub frunză ca un lacăt de zboruri, Cu-armatele .erorii pe-obrazul cum e toamna. Der fii prietenos cînd oaia şi gîndul au revenit în turmă, Dăruie un blid cu linte copilului din aventură, Cu fiarele de plug ale' ochilor răscoleşte ţarina, Roteşte mintea, vultur, peste bulboane stinse. O mască de crepuscul acoperă peisagiu!, Prin sticla ds-anemie a iernii eflorescenta mîinii Stranie, ca şi chipul călătorului aplecat Peste balustrada albind ca o dantură a'nopţii, Aruncă în torent rămăşiţele orei, Amestecă sub bolovani cu păstrăvi monezile luminii. Prin amintirea dreaptă, prin crestele de flăcări, Te urcă pe o targa de spume în petală» Distilează in voie aroma din stamină Cînd marinaru-şi prinde la piept steaua polară Cînd pe-nălţimi copacii se tulbură ca vrăjitorii. C-da 118 coala 14 209 r ) IV Iul B. Fundoianu O ploaie ca o fereastră deschisă înspre ograda cu păuni, Şi o feştila arsă lingă rotirea de şoim a frunţii, Furtuna sfirşeşle cu părul între crengi, Cu degetele crispate în câpestrele vintului, Cu o potecă, fluier, căzută între frunze, C-un răsărit de cîntec înfiorînd holdele buzelor. Din deserturi răzbate o trîmbiţă amară, în retorte nisipul subţiază timpul inefabil, Ca prinţesele norii se tolănesc pe perini albastre, Lumina e-o licoare în eprubeta fulgerului, Fluviile -duc trena oceanelor ca pajii, Şi-n vasele de lut se imprimă o tristeţe ovală. în care os al primăverii creşte miragiul zborului ? Aripa e un arpegiu de colinde, e un obraz invizibil, Dar rîndunica izbucneşte ca o sămînţă a azurului, Dar atingerea de luceafăr se face într-o capsulă, Şi germinarea vibrează un violoncel de spume, Cu şalul o cascadă pe umerii de crepuscul. Astfel genunchiul aruncă reflexe de Carrara, Şi în ceaunul văii mălaiul privirii se umflă, Răscoleşte adîncul ca un vîiîător vizuina,/, Inima e pe brînci în grota pieptului obscură, Şi tidva ţi se umple de balsamul legendei, Gînd stîncile ca văcarii întîrzie la marginea Cînd turmele de vînturi tresar la chemarea zilei, pustiului, Cînd destinul cu paşi sonori pătrunde în cavouri. Dar pasărea ca o fundă e-n simetria clară, Şi ochii-n limpezime alunee-o zăpadă, Pe mîini adoarme cartea şi visul în corolă E ca oprirea calului pe marginea prăpastie!, E ca sîngerarea prepeliţei intre ierburile: cunoscute, 210 Cu un regesc «cortegiu, cerul sorbit în ceaşcă, Şi în bazin amurgul e-un peşte de cerneală, Cu-o lacrimă-n paharul pleoapei şi în tăcere. O pasăre agită în gîtlej zarurile trilului, O pasăre scoate numărul Câştigător din sacul ecoului, Şi vînturile ude vestesc o recoltă bună, Spre Caraiman se-nalţă steagul ne-nduplecat al vulturului. O azimă sporeşte în luncă şi în tîrlă, Apele umflă sinii cîmpiilor mănoase, E seva care urcă în glas şi în tulpină, E apariţia pămîntului care încoardă braţul marinarului tînăr, E topirea in vioriul dimineţii a cristalelor insomn'ei. Dar din pianul balcon de fildeş Miresele. notelor arunca flori şi acorduri, Pădurea se lîrăşte în genunchi 'pînă în dosul casei, Şi-aroma dc ferigă, de răcoroasă creangă, S-a revărsat în deget şi în batista clapei, A înclinat pe pluşul din sunet tîmpla arsă, A distilat liniştea pe o terasă închipuită A aprins torţele macilor în coridorul poemului. încet din minerale şi plopi ridică luna, Şj'ondulezi nisipul pînă-n gingia mării, Te-ndepărtezi cu barca pescarului pe-o targa De valuri,- în apuneri te-ntorci cu vînătdrii, Şj-mparţi( cosaşilor pîinea din lampă şi din odihnă, Cu somnul ca un baldachin profilat pe creştet, Si-n nări păstrînd parfumul esenţei de brad tare Glezn-a primit sărutul izvoarelor de munte Şi visul care saltă pe frunţile-n dezlegare Cum pe bolovanii rotunji Trotuşul în dantele. înalţă cupa furtunii, prinde pieptenul cascadei, In pletele pădurii, lîngă cerceii fragilor, 211 Ziua ca o oglindă se abureşte-n respiraţia verii Şi flăcările de pe comori sunt fundele sărbătoreşti ale munţilor. Anotimpul e deplin în grînele coapte, Cu ţîţele fructelor pleznind sub bluz^a colinei, E-o cavalcatiă-n sînge şi-o revărsare în tărie, Sunt sîmburii ecoului fărîmiţaţi în piuliţa văii, s Sunt culorile care se desprind o dată cu păsările din păstaia zborului. Apele duc bijuteriile răcoarei mai departe, Din văgăuni suie somnul şi limpede susurul, Codrul e-un pian, apasă ca o pedală amurgul, Cînd vulturul roteşte, oval, deasupra prăzii, Cînd poienele se înroşesc la pocnetul armelor. O linişte caldă se desface din coaja copacilor, Şi anii iubitei sună în visteria inimii, E fiecare vorbă o mină trecută prin luminarea privirii, Fiecare pas încearcă rezonanţa de marmoră a aerului Şi-n ochi revin corăbii cu-o-ncărcătură nouă. Vara ca o mantie bogată peste oasele parcului, A imbiat ferestrele cu un gest să se deschidă, A încuiat în beciurile cărnei strălucitoare, scheletul, A şters de pe claviatura buzelor acordul grav în surîs N " al morţii. Şi cu' fluierul trenului pătrunde între brazi lumina, Cu înclinarea păpurişului se înfioară plutirea, Pe lacul păstrînd buclele şi luceferii ca un album din trecut. în frunze freamătă seva şi în plămîni ozonul, Puiul de rîndunică-şi încearcă mlădier-ea aripei, în glasul scump regăseşti) odihna şi visul ca o bancă Lîngă izvorul care ţi-a stins incendiul tîmplei, Lîngă iniţialele fulgerului săpate-n nocturna stîncă. Inima ca un samovar păstrează ceaiul iubirii, Şi-o adiere cîntă în polen şi-n pupilă, arătările stelelor au căzut" în ochiul o fîntina, .Şi un obraz se-apleacă înspre adine, e o salcie, E-un foarfece, taie în azur profilul emoţiei, Prelungeşte în seră sub sticlă înflorirea Aduce din stepă o sete ternă de albastru. Dar din înalt un nor ca o făptură ingenunche la malul apei, în unde se-aprind peştii, lucesc ca policandre, Şi-n sala de bal a verii alunecă rochiile sonore : O catifea se deapănă din gîtlejul hulubilor, O tăcere se culcă pe umăr ca o frunte, Şt arborii fac semne ca braţele destinului Cînd poteca e-o creangă aplecată de mărul de aur al jurămînlukii Şi viaţa triumfă în şoaptele dulci şi-n strîngerea tremurată a mîinilor. VI Să întîrzii în aroma acestei zile în munte, Cil soarele care e în bobul de rouă ca-n strugure glucoza, Cu aerul ca rochie albastră în vitrina poienei, Cu veveriţele, ca nişte ulcioare pl|ne de vinul roşcat al ■ 1 frunzei. Şi cerul capătă tonuri mai adinei prin boarea udă, în pîrîu e-un cîntec potolit cum îl auzi în scoică, Prin gene deapănă teii un borangic subţire, Şi malul îşi sfîşie carnea, săr.ută clopotul apei, • Cu pasul ca un arcuş pe struna potecii înfiorate Cu un nume copiat pe inimă prin indigoul dimineţii. De-aici apleacă-ţi bustul peste fîntîna orei Şi vezi cum prin pupilă ca printr-o sală de arme trece visul 212 213 Cu mîini nocturne atinge un suvenir, în armură, Ca o floare timpurie respiraţia se înclină în alveolă. - Şi e o gară în ceaţa ca un chiot, cu o plecare, E un cătun ca un obraz,după o perdea de plante. Şi sîngele răsunător al macilor ţîşneşte în /viteză Prin cearcănele, de cărbune de sub pleoapa tunelului, Lăsînd în urmă cimitirul ca o carte uitată-n cîmp Cu feţele palide ale vocilor sub coiful coborît al furtunii. Dar la subţioara pămîntului găseşti aripa izvorului Şi un metal răspunde sub deget ca o coardă. O amforă cu aur din adînc aduce fruntea grfniui Un diamant răzbate prin noaptea din criptogame Sub lespezi găseşti cupa dorită pur de spirit In penele de păun ale fluviilor se bucură privirea Se desface cu turmele gălbui ale undelor în oceane Topeşte în flacăra somnului giuvaerii de stele Şi-n os trezeşte viaţa ca-n scorbură un paing. Treci mai departe-n jertfa copacilor pe colină, Primeşte ca o ofrandă crepusculul în Cenuşe, in vreme ce actorii se îmbracă în costume uitate Cu gesturile în umbră pe-o scenă a amintirii, Cu-nmlădieri prin ceaţă cu-o suferinţă-nceată, Dispar treptat cu balul culorilor în întunecare. Numai singurătatea ca o mireasmă se desface din ferigă, Umple odăile văzduhului cu-o tremurare de făclie, Şi drumul prin buruieni duce înspre odihnă Cu ziua ucisă ca o pasăre în tolba de vînătoare, Şi-n cîntec cu corabia pădurii în naufragiu. VII Mai sus de dantela fulgerelor destinsă, Cu şerpii legendari încolăciţi pe obrazul de brumă, Cu cheile peştilor scrîşnind în .lacătele oceane, Cu aurora ca o zăcăminte de sare adunată-n ocnele destinului. Ca un drapel salută în uşă dimineaj-a, E călătorul care atinge clopotul unui han în amintire, E picătura de otravă a stelei închisă îri strălucirea inelului, Şi prin auz cu-alâiul de frunze trec covoare, - Cu frigul ca un braţ învăluind gîtul alb al luminii. Un şoim împărătesc e vîntul pe columna zilei, Cu un trandafir de spume între degete cascada înaintează, Cum cîntă limpede la ureche vioara pîrîului, Cum lovesc aerul păsările ca vocale sonore, Şi din azima luncilor ca aburul se-nalţă* chemarea cucului. Dar din amnarul frunţii scapără singurătatea clară Şi-ntr-un pumn invizibil pămîntul ca o fiolă cu săruri .. se tulbură. Un huruit de .fierării urcă din adîncime Sunt metalele rupte în uraganul lăuntric, E miracolul cîntecului în încleştarea de dinţi subterană Cu bobul dc aur al somnului în borcanul farmaceutic ^al minţit Şi monezile vechi şi şeaua lîngă oasele de argilă. Crepusculul se-ncrustează în bufniţă, în fluier, Prevestitoarea întîrzie în tîmplă, roteşte în turlă, Cu fundele distanţei mărite prin cristaluri. Cu gheţurile zdrobind în stringeri corabia spiritului Şi anotimpul înmărmurit pe colină ca un luptător în armură. VIII Prin buzele pietrelor înfloreşte orchidee torentul, Mal frumos decît obrazul morţii transparente-n dimineaţă, 214 215 Mai! frumos decit aşteptarea panterei in cizelarea fîntîniîor, Şi pasul preotului adie ca o limbă în clopotul sutanei, Cheamă în dansul fierbinte cavalerii vintului, dantelele brumei,. Cînd prin fumul sfinţit mîinile sunt castanietele norilor. Şi nisipul e trîmbiţa prin care deşertul cîntă. Dar sîngele ca o reptilă se Urăşte în artere Şi vrăjitorul asmute o voce din tenebre, Iţi povesteşte ziua ca un diamant în pliscul pelicanului,. Priveşte prin geamul palmei la-mbrăcămintea vieţii, Ca-ntr-un scrin cu costumele de sărbătoare şi cu mănuşa uitării» Cum cad în cerneală cheile destinului Cum visul ca o sobă luminează odaia Cum lepezi ca o armură trupul la intrarea. în veşnicie. Şi apusul atîrnă ca un animal spintecat în măcelăria anotimpurilor, Cu vulturul încrustat ca o stemă pe platoşa ochiului, Cu amintirea tăiată în două ca un frînar prins sub roţile trecutului, Cu" tot ce-o să se-ntimple scris dinainte în pîntecul ■ • mamelor. Capul se odihneşte pe un umăr de crepuscul, pe un flaut, Şi genunchiul caută în spicul de griu resemnarea, Prin braţe să comunici acestor plante seva, Prin lacrimă să treacă o barcă de suspine, t S-aduni substanţa rară din flacără-n pupilă, Şi din culoare înalţă corabia de dantelă, Pe urmă să se desfacă din mîini paloarea unui zbor, Şi pereţii cari despart vieţile noastre să se prefacâ-n fluvii, Cu inimile pe dedesubt împreunate ca vegetaţiile marine. Totuşi cerul coboară pe tîmpla ca o colombă Şi-oceanele"~îşi acordă viorile-n furtună, Prin cuptorul înalt al minţii se topesc metalele lumii, E o temperatură de 2000 de grade şi aerul e incandescent: Iată scăpărarea de cărbune compact din ochii femeilor ' iubite, Iată surîsul ca o rană veştedă pe gura sinucisului, lată triumful ca un stilet sfîrticînd obrazul făuritorului. de înţelesuri. Iată bucuriile luminînd ca lampioanele coastele nopţii, Iată cutezările, iată spaimele, iată -incendiul grandios al desfăşurării între constelaţii, Iată degetele pianistului căutînd într-o scorbură invizibilă mierea armoniilor, Şi gîtul curtezanelor ca o zăpadă prin oglinda ospeţelor, Iată şi pe acei cari păstrează în membre lacătele ^ muşcăturilor, Şi leacurile eterne încuiate în laboratoarele inaccesibile, Pînă unde strigătul răzvrătirilor nu răzbate, 216 Atunci prin respiraţie apar oraşele de cenuşă Atunci se-apleacă trupul peste un balcon de -umbră,, Şi prin dinţii de aburi stafiile se preumblă, Atunci tu nu poţi privi la chinul din tine sau din alţii. IX Un oraş trece prin frunte cu ferestre şi flori amare, Si moartea atrage trecătorii ca acele panorame cu o lumină confuză/ Panorame in care totul se petrece printr-o renuşă a , cîntecului, Cu gesturile deplasîod aerul ca o mobilă veche, Cu privirile mamelor rămase în odăi cum suni cizelurile pe jilţuri. Dar soră în sacrificiu de-o. deznădejde înaltă, Tu vii cu-obrazul alb_al mersului prin gemetele tăcerii, Tu vii cu-o resemnare ca un monogram în sideful cărnii 2i? Cu o suferinţă ca un brocart nupţial pe braţe, Şi-n trup ţi se cariază ca un dinte inima Inima ta care ar fi putut să se prăvale ca o roată de - . flăcări, Peste cedrii severi ai zărilor, Peste ochii holbaţi ai oceanelor, Peste părul ca un scrînciob de tenebre al păstorilor de neamuri Inima ta care a fost întîlnirea şoselei cu stiletul luceafărului. Şi-acum, absentă, noaptea sugrumă lampa scăzută a vocii Şi-acum, ca lupii, oasele aşteaptă să iasă din tufişuri Să inventeze cuşca dintr-un cristal de zboruri, -Să scoată degetul femurului din mănuşa de carne Să şuiere pe deasupra, capului visurile ca limbile de ' balaur. Tu eşti alături sora cu ochii legaţi de furtună Tu împietrită-n grîne şi plînsă-n auroră. Gu un ecou pe umeri ca un continent antarctic Cu-o presimţire-n,spaimă şi-un parc în respiiaiie. Pe mîini tu porţi tristeţea şi-o clatini ca odăjdii Şi pupila ta e o medalie pe pieptul fiinţei dispărute Tu treci ca o ninsoare în cîntec din aievea, Nimic nu-ţi reînalţă pădurea minţii arsă, Nici un fior nu trezeşte în pianul surîsului acorduri. Mergi ţintă-n naufragiu, ne-nduplecată-n basme Cu-o mîngîiere ruptă din tine ca o eşarfă de sînge Cu un Iacă) de dezastre pe-o ursită-n ruină Cu-o coroană funebră tîmpla peste amintirea mamei. Dar nu auzi ? Vîntul desface o iederă la poarta zilei Şr diamantele mici ale ploii taie sticla unui miracol, Tu treci din nebuloasă în arcul de vînătoare In evocări şi-n fapte de-a pururea prezentă Tu eşti pasiunii mele o tragică suroră Şi creşti cu palii arbori în boreala zare Cu plante de-anemie şi urşi prin transparenţa gheţarilor, In această oră a sufletului nescrisă în calendare Ca insulele de corali de pe frunţile cerbilor Ca frunzele maţilor în herbarul furtunei Ca învierile în argintul din camera neagră a fotografiei Ca mîinile jucătorului crispate peste urna nocturnă a asului de treflă. Fii tu împăcarea în sunetul de catifea al clopotului de acasă. în gînd e-o apăsare perpetuă, e o răstignire a speranţei Şi lacrima-i bocceaua în care ai strîns avutul singurătăţii tale. In fîntîna opacă a nopţii, pe crestele munţilor crepusculare, în albastrul etern privit printr-6 lentilă de luceafăr, Peste umerii măcinaţi ai promontoriilor sterpe, Deasupra oceanelor dînd năvală ca o cireada de cămile, Să rupi în bucăţi brăţările de strigăte, ^ Să-ţi azvârli spre un balcon al visului fruntea ca pe o ) făclie înaltă, y Să-ţi descui carnea — acest adăpost al păcatului — celor patru vînturi Să-ţi amesteci cu cioburile ecourilor amintirea şi sîngele. Atunci în palma minţii se va opri o lăcustă divină, Atunci de porţile de bronz ale ploii se va izbi un buzdugan invizibil, Şi cerul ca un paing uriaş îţi va acoperi inima Cu un genunchi pe-o targa cu ierburi şi flori arse, Cu-o mînă prinsă-n coama armăsarului de viscol, Şi-un zăngănit în şeaua scuturata de fulgerele scumpe. Vei fi deodată vuiet şi linişte f vei fi o pecete în plus Pe buza pămîntului ca un zălog trecut din mînă în mînă 213 219 Cu minutele îngrămădite ca săruri în funduri dc eprubete Cu viaţa ca o rană vindecată de îngeri autentici. Dar nu pătrunzi misterul din rîurîle umflate primăvara ? Şi-această-ntemniţare a omului intr-însul, Cu-nfiorarea aşteptărilor în gări, Cu-atîtea dewiădejdi strînse cu grijă ca vinurile vechi în pivniţi. Cu o scrîşnire din dinţi neputincioasă cînd destinul îţi taie respiraţia. "Lotuşi, reţii-n iubire funda din trilul unei'privighetori Şi priveşti cum în palmele brutarului prinţesele albe < ale griului reînviip. Te-ntrebi : de unde cade o picătură de azur in orga abia ieşită din mîinile dulgherului Cum se prefac atîtea miresme şi rjînduri într-o tulpină subţire ? Dar mai departe de ultimele reflexe,ale zborului Mai departe decît nebuloasele viitoarelor lumi Mai departe decît lacurile răsuflării în care greşelile / - şi izbînzile noastre Se unesc într-o ninsoare impalpabilă, Ochiul desluşeşte o balanţă şi în talgere se cumpănesc incendiile minţii Ochiul mărit de groază trece ca un cerc de foc prin ospeţele somptuoase. Ochiul ca un proiector luminează cele mai mici \ ascunzişuri ale desfrîului Ochiul rupe de pe piept carnea ca pe o medalie nemeritată Şi-arată cum rod viermii şi poftcle-n dedesubturi Cum simţurile mîrşave se-ascund sub florile de cristal ale surîsului, Cum lupii şi-arată colţii prin gratiile de cuvinte. E o putere a nopţii şi_^ răului care zace în noi sau vine de departe E o fiinţă străină care je ridică în vîrful degetelor tale Care se-aşează-n carne şi îţi îmbracă pe dinăuntru trupul,- îşi trece o mină prin pletele coastelor şi-ţi scoate inima Ş-o atîrne ca pe un lampion în cortul din piei sălbatice al întunericului 220 Dar tîmpla se loveşte de corăbiile de gheaţă ale veşniciei Şi-un evantai de nouri se desfăşoară-n membre Din nemişcarea nouă ştiu numai presimţirea Ştiu numai prezenţa unui vultur împăiat pe o ramură * 'ca un şarpe. Prin noaptea de alături o mină mă atinge pe umăr Mi-e teamă să-ntorc capul într-un amurg de cîntec Dar am aflat că oglinzile ascund prăpăstii infinite îiî perete Cine să clintească oglinzile într-o clipă a revelaţiei ? Cine să desluşească în abur un miracol Să vadă timbrul morţii.pe un plic căzut în albastru Să treacă prin memorie ca-ntr-o cameră funerară ? Ca o pădure, umbra se caţără pe coastă Şi ecoul piere între crengi ca un călăreţ cu armUra în flăcări, Din munţi scoboară-n salturi copiii blonzi ai izvoarelor, Cu stelele, pe valuri, se întilnesc vapoare, In glas se-ntorc ţinuturi; e-o revenire lentă E-o resemnare poate, dar. e-o odihnă-n sînge Şi privirea împarte iarăşi perpetua culoare. Printre copaci şi-n sticlă un diamant răzbate O bucurie-şi varsă pe cap găleata rece în plămîni răsună cornul de vînătoare Lumina ca o hangiţă-ntinde paharul'cu vin roşu Mîna, ca dintr-un pian deşteaptă cîntecul — surîsul Şi pasul se regăseşte sprinten pe bolovanii zilei. XI E un viitor de culori şi de forme în această crizalidă, E»un tren care-ţi atinge pleoapa în- crepuscul, Cum pasărea sărută-n cristal umărul ploii Cum frunza în izvorul jucăuş reîntîlneşte luna. Astfel din cerdac cîmpul se-avîntă spre cer- ca o Cu un fum prin care glasul agită feştila minţii 221 coloană Cu o nuia fermecată privirea peste pianul colinei Cu un tropăit pe o şosea depărtată ca o bătaie a inimii. Atunci singurătatea e t> pădure uriaşă apărută brusc la o cotitură'dinaintea călătorului, Atunci obrazul e frunza de pelin de sub pernele umbrelor Şi pe crestele somnului trece o cavalcadă a spaimei Şi ecoul ca un toiag al profetului trezeşte o cascadă de fildeş. Dar nu te-ntrebi ce-a devenit mătasea zăpezii în •oglindă Aurul bătut în poarta amurgului de ploaie, Buclele, despletite pe degete, de fluier, ţ Turmele de lumină din val şi din fereastră Oprirea pe o stîncă în ora roşcovană Cînd bălţile şi cîinii de vînătoare înmărmuresc laolaltă Ge-au devenit acele gînduri nedefinite Tăcerea ca o monedă găsită pe o alee Şi insulele ca nişte ochi închişi pe faţa crispată a depărtării Vorbele în undele serii clătinate ca nişte corăbii, Dorul ca un vînt neaşteptat smulgînd uşile amintirii * Ce-a devenit plutirea acestui surîs în toamna Vestirea în pupilă a berzelor, a zilei, înfiorarea potecii ducînd în anotimp şi-n iubire? Să vă scutur din somnul vostru oameni îngrăşaţi de tenebre Să vă arunc în apele cărnii tăciunii sfîrîitori ai steleloj Să vă învăţ să prindeţi în laţul privirii bivolii opintiţi ai nopţii Să înţelegeţi dansul visului pe o frînghie de viscol Să vă treziţi din lene, pentru foamea şi setea fecundă Să recunoaşteţi misterul care juca o horă fantastică v peste pleoapele voastre închise.' Iată ; avîntaţi-vă acum ochiul asemeni uliului peste şesurile Europei Rătăciţi pe drumurile somptuoase al Babilonului Scăldaţi-vă în fluviile galbene ale cerescului imperiu Staţi la pîndă cu haiducii bronzaţi pe pietrele pleşuve ale Abisiniei Legănaţi-vă paşii în dansul cu pene şi măşti de groaza aîe Congouiui Primiţi în auz evantaliul languros al vocilor havaiene , Buciumul prevestitor al vulcanilor din insulele Japoniei Şi vaietele trecînd prin aer ca un cîrd de păsări de doliu în timp ce mările îşi înalţă braţele albe ale rugilor în neputinţă. De aceea strînge-n palme acest rubin al frunţii îmbracă-te-n odăjdii dintr-un poem în metale Tu, omule cu faţa ca un talger căzut la pămînt Desfă-ţi în locul somnului un steag.de viziune Apasă genunchii pe şeaua colinelor ca un războinic Azvîrle peste plete o chivără de flăcări, Sfîrtică nemărginirea cu biciul unui chiot, Adună meteorii aruncaţi ca nişte slmburi în ţarină Pînă unde duce drumul prin hohotele de ape, Pînă unde fulgerul şi tunetele ca iepele se-alungă Şi să-ţi răspundă o voce din puţurile de smoală, , Să ucizi ziua de mîine ca pe un guşter, Să zgudui temelia de fapte-n răsărire Şi-n biruinţi şi-nfrîngeri cu pieptul în yîlvătaie Văzduhul să te afle şi-o auroră să-ţi răspundă. Xii Atîtea lucruri m-aşteaptă sub podoabele de cenuşă : Arborele, ca pe o urnă, să-I mîngîi, să-i smulg secretul, tPîrîul ca o nuia să atingă spinarea colinei, în scorburi să deştept cîntecul cenuşiu ca o veveriţă, ^Glasul să sune în piatră moneda ecoului, Argila să-şi găsească într-un oval odihna, Seara să treacă un pieptene de aur prin părul fîntînii, Şi-n lacrimă să adie un păun de crepuscul, 222 223 v Cum prin somn obrazul prietenului trece ca un steag de penumbră, Cum peste iazul mort s-a aplecat o salcie. Dar, reapari, în spumă şi-nfiorări, cascadă ! Şi tu, poiană suplă ca un cerb în gravură tn mîna mea.fii vioară, fii arcul d& izbîndă Hi răcoarea ce-ndreaptă spre şipot şi uitare, Aruncă-n hruba minţii ca păsări furtunile şi-azurul, Aprinde un incendiu din horbotele zilei, Şi inima-n strînsoare ca un harbuz să pocnească Pe cînd ochiul îşi zvîrcoleşte deznădejdea ca un şarpe care aşteaptă apusul, Ochiul caută o formă, învinge o îngenunchiere Şi pe obraz tristeţea e un ropot al ploii. Dar voi, fluvii în lanţuri şi voi.oraşe de fum, Iii ce ruină s-a ascuns adevărul, în ce zdreanţă pîlpîie iubirea, Cum capul semeţ se-avîntă ca un şoim în după-amiază Cum e în vocea profetului un cristal mai scump decît w ' - ceL din palatele Sonore, Cum poemul se umflă spre nevăzut ca un flux al cugetului Şi bobul de grîu e o oglindă minusculă a devenire! ' In vreme ce moartea ca o pîine supremă se cuvine la urmă. în revelaţia de-o clipă, avuţiile acumulate se năruie Şi-UD pocnet în tenebre anunţă o caretă de viscol Cu visul ca o torţă alunecînd prin pletele codrilor Cu corăbiile întoarse din flora tropicală a spiritului Şi trecerea în umbră "> Ca o pirogă prin trestiile care ascund săgeţile- otrăvite Trecerea pe-o punte şi-o respiraţie-n frunză. Cum aş voi columna de sunete, de culoare, Răgazul pentru odihna frunţii pe o fîntînă / Şi-n palmă Să pun fulgerul, ca un. melc, încă umed, S-apropii dp ureche oceanul ca un ceasornic Să-ntreb mîhnirea fără fund a robului necunoscător de reculegere şi noapte Să-ntreb neînduplecarea tiranului împărţitor de scîrbă, S-ating cu buza cometa pe care-o strînge din noroi predestinatul Şi sîngele s-arunce o flacără-n ospicii Cînd o iarnă sufletească/încrucişează săbiile zăpezii Cînd vîntul plînge peste fărădelegile cetăţilor ca un etern VAI MIE. XIII Lui Ion Călugării In alunii aplecaţi sub povara de lumină a vintului, în rugăciunea apelor îngenuncheate între păianjenii de . lişiţă Pe. fruntea poposită ca o panglică de reamintire între filele văzduhului Pe promontoriile zvelte şi-n cupele acestor păsări hîde Tu vezi zvîrcolirea unei omizi divine Tu vezi cum se reîntorc matrozii din fundurile de oglinzi Şi cum pe arbori se încolăceşte ca un şarpe aurora Cînd prin somnul rupt e-o năvălire de călăreţi în spume Şi fructele- se-ncuie în aramă şi-n sînge. O lance izbeşte-n treptele pleoapelor scapără veşnicia, Pină unde întunericul se istoveşte ca un uger Pînă unde falanga razei trezeşte toţi mieii culorilor Şi clorofila urcă un ecou în vegetale y , Cristalele reintră în bufetul masiv al visului Se stingp.-n dormitoare cascada de cearceafuri Buchetul viu şi torţa alunecă-n luceafăr în timp ce-ntre pumnale se zdrenţuie odihna în timp ce pasul caută o buclă din memorie Şi-o suferinţă-ncinge ca o şea armăsarul orei Cu destinul ca un.pergament răsucit sub tîmpla Cu ochiul ca un pahar go4it de tot coniacul nopţii Şi cu eşarfa zilei ca un gît de lebădă-n fîntînă Cînd inima c-o purpură la fereastra pieptului Cînd inima e-o urnă în crematoriul trecutului Şi-n rană sfîrîie sîngele ca un bondar al amintirii 224 C'-da 11!S coala 1.1 * 225 Cu soarele-n căderi de ape în defileul Carpaţilor Cu adormirea alba în cloroformul mesteacănilor Şi luna un stigmat peste ploaia torenţială a vocii A vocii care-n primăvara răzvrătirii se umflă ca dezgheţul Şi-n ruperea ei duce gările păstrate-n insomnie ' Desface toate lacătele porţilor din cuvinte. In prevestirea butucilor răsturnaţi pe-iin viitor de sicrie, în corăbiile sfîşiate ca nişte sandale ale furtunei în peştii aruncaţi în gîtlejul de crocodil înfometat al destinului Să recunoşti plecarea berzelor spre o miazăzi a iubirii Să reciteşti inscripţia dintre coraiiile de mfresme Şi să-ţi înalţi tăcerea pînă la o armonie astrală Pînă Ia yioara-n care fluxul adoarme-n sunet Să-ţi pui in jurul frunţii sideful unor zboruri Să-ţi suprapui. profilul Cu devenirea din sămînţă Cu refringenţa supremă a azurului din lentilă Cu bagheta magică a stalactitei în orchestraţia peşterii. Dar o mînă se odihneşte în lîna oceanelor ca pe spinarea unui berbec, în vreme ce cealaltă salută grav cortegiul zilei, o mină purie-n nouri pieptenul unui-fulger, în vreme ce cealaltă se jerpeleşte-n marfă, Un salt avîntă fruntea şi-un lanţ înnoadă glezna, Un vultur trece-n ochiul ca o flacără clătînată-n cupă o cortină'de umbră acoperă terasa unei lacrimi Şi-n lampa inimii sfîrşeşte că o feştilă elanul. Cu un curcubeu pe umăr, pe celălalt cu un vierme, .' Cu o cometă-n sînge şi o bancnotă-n palmă, Cu- nn cristal în cîntec şi un dezgust în ordin Capul se spală în răcoarea covoarelor din anotimpuri Capul e ca o vază adusă din cine ştie ce Indii pe etajera trupului Şi-n respiraţie se alungă cirezile de zebre Pe acelaşi deget e inelul de otravă şi cerul din verighetă \ 226 Şi-n invocaţie geme o pădure de resemnări. De aceea Intr-un cuvînt e-adesea un culcuş de năpîrcă Şi-nfăţişarea lumii trece prin focul minţii * De aceea peste feţele marţilor zăpada depune o auroră boreală Şi oxigenul ajunge pînă la noi printr-un atlas de păsări, în aer planetele dîrdîie ca dinţii cuprinsului de friguri Gîtlejul e dintr-o dată dornic de nisipul amar al vijeliei o mocirlă te'reţine cînd un adevăr te cheamă Pîinea te-atrage, vrabie, sub o cursă de pofte. Dar o undă atinge antena spiritului în rugină, ^ o privighetoare se izbeşte, speriată, de oglinzile din . artere, Un porumbel îţi coboară pe creştet ca o batistă cu monogramul depărtam Si ca un mînz urechea tresaltă la chiuitul vîntului. XIV Nufărul unui şarpe întors dintr-o oglindă, Atingerea pe clape cu O nevăzută mînă, Haina pădurii scuturată printr-o fereastră a furtunii, Cînd frunzele încă ude vestesc o potecă nocturnă, Cînd o colombă, şoapta, poposeşte pe o tăcere nouă, Cînd berzele sunt funde la genunchiul anotimpului, Şi rochia ecoului se rupe în creangă, stăruie în păianjen, Piscul ca un magnet ţi-opreşte privirea la miazănoapte, o umbră sperie eretele adăpostit în fatalitate, Şi atîtea ore ca nişte pîini umflate sub tîmpla în exaltare, xMîtea inimi ca nişte cărămizi înalţă1 o gară de crepuscul Atîtea vietăţi te leagă cu un pămint de aburi, Şi-atîţi asemeni ţie ţi-au pregătit venirea, Cum în funduri de temniţi putrede mocneşte o auroră, Ţi-au rupt de pe obrajii gheţarilor batistele respiraţiei Ti-au pus în sînge nimbul înfierbîntat la tropice, în oase-au strîns calcarul din meteori şi peşteri, 227 Ţi-au. aşezat la creştet o pernă de miracol, Şi au minat spre tine ca pe pişte, turme uriaşe peisagii. Să-ţi umpli ca o tolbă ochiul de sicomori şi gazele, S-atîrni auzul flintă de un curcubeu in odihnă, Să-ţi tolăneşti pe glezne pisicile torentelor fluide Să se scufunde fruntea în ciutura marilor constelaţii S-anunţi victoria în viscol a unei păsări de cristal, Gînd amidtirea sfărimă sub călcîi strugurii nopţii, Cînd timpul e un măr domnesc ispiteşte frăgezimea gurii Gînd în dinţii dulăilor ca un os pocneşte liniştea, Şi casele sub lună adorm într-o resemnare albă, Cu florile viziunii prin sticla incertă a visului, Cu procesiunea ploilor în indulgenţa clopotniţei, Cu o fanfară de ierburi izbucnind din pendula cavoului. Dar un şoim roteşte deasupra, e un herald al zăpezii, Şi capul sc zmuceşte din hăţurile uitării, O iarnă trece în lampă se tăvăleşte în spirit, O iarnă spală în spumă privirea ca o buclă, Culcă mireasă, lumina, într-un sicriu de Vinturi, Adună ciutele zvelte într-un ocean pe 6 culme, Aruncă din scrinul azurului bijuteria distanţei, Creşte o floare polară în alambicul privirii, Adoarme în iarba uscată, în încremenirea iazului, Şi-ţi pune în deget roua unui inel de răcoare. XV lui Victor Brauner E-o treaptă năruită prin fructul zilei absente, E-o ploaie de cereale prin seceta astrală, Şi căderea cascadei inversă într-un azur de ştofă, în vîntul care conduce pădurea fecundă şi corabia, Prin steagurile desfăcute de peştii multicolori în bazine, Cu-nchiderea pupilei în cuibul de somn şi-n paie, Cu aruncarea în spaţii a unei, lumini ca o acvilă, Cu un pămînt ce-mparte cu prisosinţă căldura Şi-o dăruie unui soare z'vîrcolit în cenuşă, In vreme ce vulcanii ca nişte- foci dresate jonglează cu buchetele de torţe, în vreme ce in spitale insomnia trece ca un convoi de cearceafuri, Şi-o viziune închide o bufniţă în sînge. Dar clopotul unui miinc amar sună sub tîmpla, Şi-n drum îţi ies vlăjganii, cu fierăstraie de rîsete^şi ciomege, La orice pas un semen te gituie, te frînge, Şi-n orice gînd e-o funie care te leagă de stele, Cînd mîna crispată trece prin trupul unei flăcări, Cînd nici o unghie nu zgirie peretele exaltării, Cînd din pasărea ucisă a mai" rămas, ca o panglică, zborul, Şi din zdrobirea* cărnii un flaut de izolare, Cînd oglinzile inundă odăile şi fruntea, Şi-adormi în vegetale pe-o targa de clorofilă. ,Dar pictorul primeşte apele inocente, Dar pictorul şi-azvîrle ca pe o mănuşă obrazul,1 El trece prin transparenţă un oval de eternitate, Cu soarele dintr-însul dă formă şi culoare, Cu un deget atinge oceanul cu o inimă tăcerea; în ochi îşi trage careta vîntului, cu mireasa în frunză, Trezeşte căprioara,, adulmecă anotimpul, Alătură în aer izvoarele şi zvonul, Varsă licoareajminţii în ceaşca unei vrăbii, Se scufundă în miracol ca-n heleşteu bîtîanul, Şi-nalţă o fişie de sînge într-o dulceaţă a orei, C-un curcubeu pe braţul rotit în funinginea morţii, Nepăsător de puhoiuL care i-a smuls genunchiul, Nepăsător de şerpii ca buruieni prin furculiţa surîsului, Vibrînd îa-aipreunarea într-un inel a fibrei Acoperind cu-o nelinişte netedul unei pietre Din rădăcini şi din semne împarte o auroră Din vieţiile trecute printr-însul alcătuieşte un, lanţ de revelaţii Ca iui boscar, din întuneric, scoate batistele de harfe Şi pensula-i magnetul cu care atrage, rozătura de fier din buzunarul fantomei 228 229 Iată, aproape, buza unui albastru lăuntric, Şi capul în care numeri boabele de orez ale luminii, Asemeni celui din urmă boschet prin.întârziatele şoapte Asemeni viitorului care auie în scoica din urechea ^ iubitei. XVI - Cu peisagiul păstrat în ochi ca într-o sticlă, Sîngele unui viitor apropiat prin spuma dimineţii. Cu păsările ca nişte rochii ale aerului sfîşiate în cordaje, In vreme ce catargul a atins buza viziunii nordice, S-auzi cum cîntă gheaţa-n stridentele-altitudini, Cum se vestesc în trîmbiţi oglinzile uciset O vioară de-apă trece prin sumbrele cristaluri, Şi-orchestrele-n cascade sub bagheta furtunii, Cu dansatorii căzuţi într-o tristeţe bruscă Şi un alai de aurore prin fulgerele nupţiale,' Cu somnul transparent prin lumina perpetuă, Anunţă noilor spaţii saltul-semeţ al zilei, Aruncă sacii cu stele în galopul cailor lacomi, Şi frenezia zării spălate-n răceala clară, Sticlind în diamantul din foamea lupoaicelor la pîndă,' Rî.njeşte-n focul ca o şopîrlă sărind prin ierburile vocii, Se regăseşte-n fructul Cu sîmbure şi vierme, Şi sună o oră a minţii prin clopotul de astre, Azvîrle-n cuşca uitării trupul ca pe-o'mănuşă Şi spiritul ca un rege îşi pune coroana supremă Bătută-n nestemata miraculoas-a morţii, Cu-o revelaţie ruptă dintr-un colier de bufniţe Cînd sîngele-i dublura în haina unei inimi, Cînd prin munţii respiraţiei înalte trece o corabie fantastică, Şi o recoltă nouă se revarsă pe şesurile cunoscute. 230 XVII • Un geamăt rupe^ calmul, un altul Ii răspunde. Perpessicius în os e-o diademă de fosfor, şi-n memorie E orga unei zile, o unduire de trestii Cu spicul de grîu ce-adoarme în palmă ca obrazul, Cu seara care intră ca o infantă-n parcuri Şi-ţi retunoşti privirea în- fundă unei pietre în colţul de miracol din şipot, din cristale în aerul albastru oprit în helicopteră, în peştele răsucit în dîra de glicerina a stelei Cind viziunea-lămpii reintră în buzunarul de brumă Cînd vocea dispărută, re-nvie în corolă Ca o mireasmă plînsă-n batista de uitare^ Ca năvălirea apei în ochiul de-auroră Ca porumbelul de flăcări în ţeava fierbinte. Dar fruntea ca un lacăt se-atinge de bulboană Şi-un amfitrion te duce de mînă-n solitudini: Sunt fiolele de alcool din pupilele pantere;, Incendiile fluide din ghearele acvilei, Pumnalele atînse de-o limbă de năpîrcă Pustietăţile de sticlă de sub pleoapa cămilei Şi capra neagră a spaimei pe stînca răsuflării. Oglinzi : inima-nseamnă pe-un disc ora polară Şi sîngele e acul care deşteaptă un cîntec Cînd înflorirea arde în vegetale candeli, Cînd versul e bagheta care a trezit cetatea, ' Şi-o revelaţie schimbă ttlestemu-n rugăciune Cum din rădăcini ploaia va trece-n clorofilă, Cum furia cascadei se spulberă-n dantelă, Şi corbii de dezastre devin sublima buclă, Cînd din zăbranic noaptea se-ntoarce în speranţă. Dar cîinii:aduc în zdrenţe o pasăre de beznă, Şi ţipătul ucide,, o lebădă, ecoul, ^ Cînd vîntul ca o mreană se zvîrcoleşte-n plasă> Şi pescarul jertfeşte luntrea, ca pe-un berbec, furtunii, In cositor se-adună o amintire străină Şi din ocean se-nalţă pereţii de cărbune. Atunci, inelul cade în zgură, din beteală, Şi sîmbure-i scheletul sub piersica de carne, Atingerea se face in carnavalul culorii Somnul, o panoplie, sticleşte prin cavouri Şi-un deget e tăcerea pe buza fiecărui. Şi magul care duce ca pe o piine steaua polară, în vreme ce-n tenebre se despleteşte o zăpadă, Şi-un accident e saltul brusc în aurora astrală. Cu-această respiraţie imensă în pădure, Cu-acest ecou prelungit in urechea nocturnă, Şi bufniţe aceste pupile în echinox. XVIII Dispari atît de dulce în cerul ca^un flaut, Cînd aerul se apleacă prin trestii şi mărgeane, Şi o corabie trece nălucă prin oglindă, In fruntea ca o cupă atinge o băutură, Desface un peisagiu pe umăr ca o fundă, Şi un arcuş adoarme saU plînge în privire, Cînd vioara se desprinde din zborurile curbe, Cînd-diamantul iernii răneşte sticla vremii, Cînd şipotele clare continuă in pumnale, Şi noaptea cade în zdrenţe pe"0n balcon de brumă. Ce-ţi pasă de chema/ea ţîşnind din naufragiu, De ţipătul acesta ca o săgeată în carne, De viaţa nimicită de o presimţire stranie, Şi fălcile încleştate în veşnicia stearpă, C-un uragan ce infringe cerboaica şi avîntul, Cu duioşie în sînge şi odihna in prieten, Pe o panoplie in frunză, pe-o buză în fierbinţeală, Ecuator de flăcări prin inima trufaşă, Ce-ţi pasă de uitarea stîrnind lumina nouă,' De timpul ce-şi zbîreeşte obrazul îri oceane, De prabuşirea-n ocne a treptelor de sare, De plugul care taie pentru săminţă rima, Dc ruperea din stînca a limbilor de apa, Sau de rotirea in fulger a păsării de pradă ? Dar e prezenţa mîinii de sacrificiu pe tîmpla, Dar e mătasea suavă din vocea cucerită, Şi cea din urmă tăcere din constelaţia jertfei, Ce-ţi pasă de berbecul sălbatec al furtunii, Ce-ţi pasă de diluviu, De muşcătura gheţei ? Pe gura ta se închide pleoapa adorată Pe deget urcă visul robust o stalactită, Cu o pasiune trece în calcar şi în proverbe, Cu o potecă vie se opreşte în speranţă La porţile de mîine paloarea succesivă Cu jarul de extaze în vatra'sîngelui dublu. XIX La Nord e-o frunză tristă pe o frunte luminată, Şi vînturile limpezi, ca nişte vitrine de gheaţă, Cu respiraţia-nvinsă în fluier şi-n culoare Cu fulgerul de sticlă prin creasta unei zile Cu haitele de lebezi gonite din ferigă Şi un cristal răneşte ecoul şi profilul O noaptc-şi tj^ce-n torţă^crisoarea-ndoliată, Şi-o adormire lentă, e-o sarbătoare-n sînge Cînd o căldură suie în tîmpla şi-n tenebre Şi un alcov primeşte obrazu-n lunecare Cu amintirea-n abur a unui Sud de flăcări, Şi un.triumf al iubifii cu păsări ca medalii, Cu-oglinda de miracol înfăşurîndu-ţi glezna. Şi ploile în buchete peste amfiteatrul mării, Cu trenurile întoarse în curcubeu şi în fructe, Atunci invie-n tin\ cetatea din crepuscul, Şi inima e mînzul care-a mîncat jăratec, 232 ■233 Un curcubeu se zbate sub talpă ca un şarpe, Un voievod şi-adună clinii de vînătoare Un corn străbate-n armele vechi şi-n clopot, Pe piscuri în pantoful celui din urmă şipot Şi-un anotimp revine din Indii ca matrozii: Cu buzele muşcate de-o arşiţă suavă Cu mîinile ascunse de-un evantai de-oceane, Şi feţele păstrate într-un albastru-al orei ~ Cînd un buchet de lacrimi în slovă şi-n legendă Preface în cenuşă batista aurorei Şi-n ploaie-naintează corabia vegetală. Cu-o ancoră de sunet să-ntîrzii în minune în glorie să stărui cu vulturul de ape, Şi cu-o dantelă clară prin ugerul luminii Să urCi ca o fantomă pe-un zid al insomniei Să dezveleşti statuia ecoului în aer. Dar florile, din brumă, se-ntorc precum cocorii Triunghi, într-o emoţie să adîncească zborul Să-şi regăsească-aroma din anul trecut, vie, Aceeaşi ondulare de buclă în polenuri Aceeaşi procesiune de-avuzuri în grădină Şi tu vei fi pumnalul care răzbeşte-n piersici Şi cupa de răcoare din rodia furtunii, Vei ţine-n palmă fructul ca,pe-o busolă a minţii Şi te vei stinge-n-roza punctelor cardinale. XX în somn primeşti păstaia de fulger, încă verde, Oceanul e un refugiu, în lacrimă e un fluier, Cînd pomii de pe creste alunecă-n crepuscul, Cînd un livid incendiu se încolăceşte în vierme, Şi-o cucuvea ţi-anunţă sub tîmplă un dezastru, Cu trupul ca o frunză purtată de diluviu, Cu sîngele prin trestii o rochie de flăcări, Gu-arpegiul de tăpşane şi trecerea sublimă. E obrazul ca o brumă, peste eternul codru. Sunt pletele în cascadă şi în piatră desfăcute, E forma care-atrage ca o maree mintea, Şi-n irizări dispare cu trombele de aburi, E un profil în spirit, azur în alveole, - Şi sub-un văl pluteşte în vis, în respiraţie. Se arată în pupilă conturul unei zile, Cînd un briceag e vîntul în crestături, în astru, întipăreşte în palmă ca în răboj destinul. Şi e cortina bruscă lăsată între fiinţe, Cu plinâXil într-o parte, în cealaltă revelaţia, Cu o paloare în faţa iubită în solitudini. Dar ţi-aminteşti un frate oprit în suferinţă, Ca-n burgul unei toamne un călăreţ cu sînfcie Şi-ţi aminteşti privirea ghicind o apariţie, Printr-0 perdea de apă în anotimpul sticlei, Cu şerpi suind pe ziarul celulei şi-n spitale. O frunte dezlipeşte d umbră din perete, Şi lancea unui strigăt înfiptă-n cerbul vocii, Cu înţelesul jertfei şi-al ruperii terestre C-un os ce se preface în,zborul, din cenuşă, Cu-o despărţire tristă pe care o ia refluxul. Şi totuşi în corolă îţi regăseşti azilul, Ceasornicul grăunţei perpetuează timpul, înapoiază în şipot această prospeţime,^ Minunea ca o sevă e în arbore, e în cîntec, O pasăre e odihna unui cuvînt în aer, Şi în fîntîna clară găleata aurorei. în mîini primeşti vigoarea verilor secerate Prin adormire trece o cavalcadă de fluvii Şi-n piept ca îh stalactite luminează ecoul. "* XXI Cristalul răsuflării într-un pahar de gheaţă ^Şi ruperea din dogmă cu o maternă jertfă, 234 235 Cînd părăseşti în peşteri o rochie de lumină, Cînd.spargi lentila formei şi ochiu-atinge frigul, Prin oxidarea minţii cu jerbele de flăcări, Prin.clarele bazinuri cu-oglinzile de păstrăvi, Si rădăcina lenta.se infiltrează-n strigăt in slovă-ntîrzie visul şi seva din legumă, Cum în salivă frunza s-a prefăcut în clntec, Cum un triunghi de păsări din clopot se deSiace, Şi-o lacrimă-i magnetul spre subterana apă, Spre şipotele iederi pe un grilaj de toamne, Spre iarba care. trece din lapte în memorie. Dar e-o emoţie-n vîntul care apleacă trestia, Şi in ecoul care îşi caută o scoică, Ecou rămas în aer ca o şuviţa-n carte, Cu- lăncile din rîset în treptele solare, Cu-o boare alizee, prin plantele sonore, Şi-n mările din spirit roteşte o secure, Cum trec, prin curcubee, braţele transparente, Cum pupila conduce, ca pe un mînz, furtuna. Totuşi, pe-o panoplie : şoimul şi bufniţa amară, Pe-aceeaşi talpă : un ghimpe şi-o fundă de luceafăr Pe tîmplă-i exaltarea şi corbul de regrete, Şi-atîtea meşteşuguri cuprinde-aceeaşi mînă : E mîna care ară şi care taie piinea, E mîna ca o brumă pe harfele de lebez'i, E mîna care-n aburi a înjunghiat berbecul, Şi mîna-n naufragiu, cu-o pînză de-auroră, Mîna ca o zăpadă pe-obrazul din iubire Şi mîna care-atinge monezile şi focul. Mîna cu-alicea morţii şi c-un buchet de-avuzuri, Mîna-nstrunind în turmă un violoncel de bice, E-o mînă-n buruiană şi o mînă-ntr-o fereastră, E rana unui sunet pe trupul unui flaut, E o transfuziune pală din mîna în crepuscul. , Dar un surîs pluteşte suav prin catastrofe, Şi luna e stiletul prin zborul de colombă. xxif Prin frunte trec coralii, prin degete mărgeane, Şi păstrăvii sunt piepteni prin pletele lichide, Cu scurgerea opacă a liniştii în ierburi, Cu doliul în ferigă şi-n aeriana turmă, Cu infiltrarea lunii în osul din cărbune Cînd hohotul de ape s-a prelungit în strună Şi vioara întinde gîlul ca viţeluşa ucisă Cu-o fundă prin tăişul arcuşului de sînge Cu amintirea-n frunză trecută prin osmoză. Şi lebăda e cupa cu o4icoare-n spirit Şi-o barcă e obrazul scump revenit în minte Cînd în ocean se-adună imaginea din cintec Cînd in fireturi vîntul trece-n regeştii arbori, Şt aurora arunca o ancoră-n tenebre, Cu-o formă de.miracol sub fiecare tîmpla, Cu-odihna de arome pe stîncile nocturne, Cu transparenţa cărnii in fructele de gheaţă, Cu-ochiul ce se urnple de-oglinzi în solitudini. Dar focul de pe comori dă un contur memoriei, Reţine pe o plajă trupul străpuns de stele, . înalţă în ciorchine plămînul în lumină, Şi-apropie de el însuşi desenul unei inimi Cînd pescăruşii saltă pe omoplat şi-n spumă, Cînd umbrele trec prin sunet smulse din rădăcină. Şi-n viscolul din culori se răcoreşte capul Ca legănarea-n plante a ceasului de sare, Ca frăgezimea iernii "în lemnul din ecouri. Un {orient reţine pupila prin diluviu Şi faţa-i acvariul iar lacrimal meduza Cînd, ca stindardul, glasul e ciuruit de păsări Şi-ecuatorialul codru e-o diademă-n aer Cu-o faună de flăcări prin mergerea suavă. 236 237 Atunci e viziunea acestor ample iederi s Şi frigul construieşte geometrica lui floare . Dar în trup oasele auie ca plutele pe Bistriţa Şi-un anotimp roteşte în ochi şi-n panoplie,- Iar primăvara-i diamantul care taie sticla-nsămînţării. XXIII Laptele ierburilor se umflă în suvenir şi-n chiot, Şi inima e spuma care-a rămas din vară, Cu-o cupă de vijelie pînă la buzele fierului, Cu pomii rupînd şorţul albastru al amiezii. Dar e. inscripţia-n miere a ochiului de ciută Şi prin sălile lungi ale ecoului rătăceşte o ferigă, în vreme ce domniţa, îşi .scaldă cîinii fluizi în voce Şi pe vitralii cerul ca. un şarpe boa se răsuceşte. Prinlr-un inel pămîntul' trece îmbibat de buclele negre Care au umplut şi respiraţia mea şi pe a ta, cetitorule, Şi" oceanul se tîrăşte pe stînci ca potîrnichea rănită, Piîna ce, pe braţ, e o eşarfă chemarea cornului de , . vînătoare, Din orice pom, un obraz se-apropie de iubire, Şi păsări translucide radiografiază apele, Capul se răcoreşte în cascada de cositor a furtunii, Vorbele surit ca lampioane în sărbătoarea pădurii. V Atunci o mînă tăiată trece prin trestii şi prin turme Ca o scrisoare purtată prin nisip de vîntul jucîndu-se Şi bivolii se-nalţă ca orge-n încîntare, Cu boturile ude în horbota de-acorduri, Cu-aripa de tenebre peste spinările joase. E-nfiorarea-n fructe a tăcerii opace Şi-un somnambul se-opreşte la ferestrele grînelor E lenta procesiune din anotimp in sîmbur, E frăgezimea, după ploaie, a tălăngilor de regrete Şi- în orchestra corăbiei ca un violoncel busola, In naufragiu, adie un hohot de coralii. Dar pl^mînul se deschide în alcalina boare Şi e un păun de culori ,prin cristalele somnului, Cînd atîtea - invizibile călătorii te leagă de-o formă virtuală Cînd prin focul subteran trece carnea proverbului Şi remuşcarea îţi înapoiază ca un torent pietrele smulse Nu ştii de-i fierbinţeală sau e gheţar la dreapta, Dar plantele se-apropie şi-ţi Ung glezna de sare Şi suflă peste tine_ căldura din rădăcină Şi-aduc la suprafaţă aurora din funduri de heleştaie. Oglinzile rămase pe colinele nopţii Şi cu prezenţa scumpă prin fauna polară, Ai sfîşiat eretele încleştat la guşa izvorului, Ai desfăcut un curcubeu din agrafa buruienii. XXIV Totuşi, Să sorbi din palme viaţa ca pe-un izvor frugal, Să mergi pînă-n tăcere ca-n cîmpul cu lucerna, Şi tălpile ca berze suave să plutească, Peste schelete de-arme, peste cartofii viitori. De pe-o terasă-n limbă şi-n lacrimă săpată Vei înţelege goana sterilă, foamea,' turma, Căruţe ducînd în sînge fagi sau viţei tăiaţi, Pîinea lucind în vorbă şi anotimpu-n faptă. Ftizia năvălită-n goarnă, odihnită-n creste, Şi lampa clătinată duios în margherită, 238 239 jn Lemniţi şi-n spitale gheţarii plutind peste Surisu-n orhestraţia de aer în baghetă. Destinul te-aşteaptă-n fluviu, în mobila bătrînă, în pluşul care creşte prin mînecă-n memorie, în zodia citită cu hăţurile-n mînă, în meditaţia-n păsări cercuri tăind în ore, In trenul care te duce înspre trecut, te-adună, Care te-apropie, buză, de inima colinei, în geamu-adîncind ochiul prin bazin prin furtună, în oceanul câre-şi uită colierele pe plajă. E fratele în plîngeri rămas în stalactită , Miracolul în vierme pe catifeaua frunzei, Şi un hulub, obrazul, pe noaptea dezvelită, In vreme ce culorile, şoaptele fac gesturi mari ca semnalele gărilor. In vreme ce din trestii se rupe o tristeţe întîrzri-n moartea lentă a şarpelui, a umbrei, învii în tolba frunţii o pasăre măiastră Şi-ntr-un landou de cenuşă înaintezi în trezirea eternă, 2-îO