GROAPA DIN TAVAN © 2007 by Editura POLIROM iinvw. cartearomaneasca. ro Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ Bucureşti, Calea Victoriei nr. 115, sector 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: VIŞNIEC, MATEI Teatru / Matei Vişniec. - Ed. a 2-a. - Bucureşti: Cartea Românească, 2007 2 voi. ISBN 978-973-23-1894-2 Voi. 2 : Groapa din tavan. - ISBN 978-973-23-1896-6 821.135.1-2 Printed in ROMANIA Matei VISNIEC Groapa din tavan Teatru • • ediţia a ll-a Prefaţă de Valentin Silvestru ■ 'A X CARTEA ROMÂNEASCĂ 2007 Zii I ‘rfyf 916201 De acelaşi autor teatru în limba franceză : j — Trois nuits avec Madox, Editura Lansman, 1995 — Théâtre décomposé ou LHomme-poubelle,Editura L’Harmattan, Paris, 1996 — Les partitions frauduleuse şi Petit boulot pour vieux clown, Editura Crater, Paris, 1995 — Les chevaux à la fenêtre, Editura Crater, Paris, 1996 — Le dernier Godot, Editura Cosmogone, Lyon, 1996 — Lettres aux arbres et aux nuages, Editura Actes Sud-Papiers, în culegerea de piese francofone „Brefs d’Ailleurs”, Paris, 1997 — Paparazzi ou la chronique dun lever du soleil avorté, Editura Actes Sud-Papiers, Paris, 1997 — Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie, Editura Actes Sud-Papiers, Paris, 1997 — Comment pourrais-je être un oiseau? Editura Crater, Paris, 1997 — Petit boulot pour vieux clown, Editura Actes Sud-Papiers, Paris, 1998 — LHistoire des ours panda racontée par un saxophoniste qui a une petite amie à Francfort, Editura Actes Sud-Papiers, Paris, 1998 — LHistoire du communisme racontée aux malades mentaux, Editura Lansman, 2000 — Le roi, le rat et le fou du roi, Editura Lansman, 2002 — Attention aux vieilles dames rongées par la solitude, Editura Lansman, 2004 — La machine Tchékhov, Editura Lansman, 2005 — Richard LIL naura pas lieu, Editura Lansman, 2005 — La femme cible et ses dix amants, Editura Lansman, 2005 — Mais, maman, ils nous racontent au deuxieme acte ce qui sest passé au premier, Editura Espace d’un Instant, 2004 — Le spectateur condamné à mort, Editura Espace d’un Instant, 2006 Călătoria fantastică prin ploaie a lui Matei Visniec în Tara lui Gufi, împreună cu misteriosul Madox, osînditul Artur şi Spectatorul condamnat la moarte Cînd poetul Matei Visniec, cunoscut şi recunoscut de lumea literară, a început să scrie teatru - spre sfîrşitul deceniului opt -, el era deja notoriu, înainte ca vreo piesă de-a sa să fie tipărită ori jucată. („Cum s-a întîmplat ?“ - îl întreb. „Scriu din anul întîi de facultate, 1976. Mi-a fost respinsă atunci o piesă scrisă pentru un grup studenţesc. Personaj principal era Secolul 20, care-şi facea autocritica pentru relele ce le-a adus pe lume. Am fost criticat: «N-are şi părţi bune acest secol ? Pe acelea de ce nu le arăţi ?»“) „în poezia dumitale, anterioară teatrului, erau unele semne că ai o apropiere sufletească de arta dramatică. “ „Poezia mea avea — şi are - un nucleu dramatic, în sensul că fiecare text poetic pe care-1 produc e uneori o mică parabolă, o tensiune între două sau mai multe personaje. Cred că am o percepţie dramatică a lumii. Şi cum s-a adunat experienţă, s-au acumulat şi lecturile, poezia a glisat spre teatru." 5 Prefaţă ______)_ în 1984, Cenaclul din Tei, întemeiat şi condus de reputatul critic Mircea Iorgulescu, ne-a poftit pe mai mulţi să ascultăm, în spectacol-lectură, o piesă a tînărului poet, Spectatorul condamnat la moarte. A citit-o el, autorul, înconjurat de oameni de cultură care-şi asumaseră roluri şi le susţineau cu o nostimă convingere. A urmat o discuţie lungă, animată. Am vorbit, din cîte-mi amintesc, mulţi, Mihai Sora, Alexandru Muşina, Iosif Demian, prof. Solomon Marcus, Mircea Cărtărescu, Ioan Buduca, mai toţi fiind de părere că avem de-a face cu un autor dramatic interesant, novator. Răspundea unei aşteptări, probabil; propunea universuri noi şi o altă modalitate de abordare a realităţilor decît cea cu care eram, întrucîtva, obişnuiţi; se dovedea crud şi fantast, compunea cu stringenţă, în elaborări rafinate, inventa un teatru absurd ce se deosebea de acela al unor antecesori celebri ai speţei şi plăsmuia un grotesc acaparator prin obsesii torturante, după sarabandele căruia rămînea, ca în cutia Pandorei, speranţa. Umorul său muşcător, cîteodată bonom, îndulcea dramele, dar cumpăna scriiturii înclina adesea spre registrul tragic. După primele piese, răspîndite, cu dificultăţi, prin reviste studenţeşti de provincie, în almanahuri teatrale, dar pătrunse şi în două-trei publicaţii prestigioase, jucate fără publicitate, de actori amatori, în cîte o reprezentaţie-unicat sau lecturate în particular prin bunăvoinţa autorului - care le înmîna personal unor oameni de teatru (am avut şi eu acest privilegiu) -, s-a văzut că tînărul dramaturg nu datorează nimic înaintaşilor săi din secolele trecute. El scrie o literatură modernă, integrîndu-se cu personalitate într-o familie din care fac parte Ionescu, Beckett (căruia i-a şi dedicat, in actu, o piesă, facîndu-1 personaj), Kafka, Sartre, Camus, Buzzati, Arrabal, Pinter, Mrozek şi alţii, desigur; căci lecturile autorului nostru sînt întinse şi experienţele pe care le consumă (şi le asimilează ori le repudiază), multiple. Regăseşti la el forţa imagistică, în concentrări dense de alegorie şi simbol, ampla arcatură parabolică, acuitatea senzorială, lexicul bogat -dar în expresii eliptice - vehemenţa stilistică, precizia şi fineţea 6 Prefaţă detaliilor si intelectualizarea emoţiei, care sînt caracteristici ale celui mai bun teatru postbelic. Eugen Lovinescu observase încă din deceniul patru că intelectualizarea emoţiei e un proces firesc al artei moderne şi, într-un sens, un progres, întrucît e cerută de necesităţile noastre spirituale. Artişti de îndeletniciri diverse, Giacometti şi John Cage, Adamov, Pina Bausch, Pierre Boulez, aveau să confirme această orientare, în care literatura dramatică reprezintă o preponderenţă. în acelaşi timp, se poate observa că Matei Vişniec i-a citit cu interes şi i-a studiat pe confraţii care au revoluţionat dramaturgia română în deceniile şase şi şapte, scoţînd-o de sub imperiul factologiei şi al realismului plat, de transcripţie jurnalistică. în piesele sale sînt ecouri din dramele conceptualizate ale lui Horia Lovinescu, se întrevăd serpentinările şi echivocurile atît de fertile dramatic din construcţiile arborescente, cu imprevizibilităţi continue, ale lui Dumitru Radu Popescu, generalizările pamfletare ale dedublării ridicole a proştilor pretenţioşi, din prozele şi comediile lui Teodor Mazilu. Originalitatea dramaturgiei lui Vişniec vine din inserţia autoritară a poeziei într-o complexă, dramatică ecuaţie cu mai multe necunoscute şi din lipsa oricărui demonstrativism. Postulatului istoric el îi opune dezeroizarea, pe care o săvîrşeşte cu vervă sau cu un sentiment întunecat de mefienţă. Situaţiilor-limită izvorîte de un anume context le deschide un orizont neaşteptat prin desfiinţarea finalului-concluzie şi înscrierea ultimei secvenţe într-un continuum. Polemizează neistovit cu aparenţele, denunţă conformismele, se războieşte cu duplicitatea, demască travestiurile, dar nu oferă nici o soluţie didactică. Contrazice adesea logica elementară, produce antropomorfizări bizare, inexplicabile (într-o piesă, o groapă respiră, cîntă, e voioasă sau supărată, oferă apă potabilă, dar şi miasme otrăvitoare), răsuceşte uneori aserţiunile proprii în altele, contrarii, urmărind însă totdeauna, atent şi tenace, o idee proprie, clivată din idealul unei umanităţi ce va fi capabilă să-şi ordoneze stabil valorile şi să-şi întemeieze opţiunile în chip inebranlabil. Acum, 7 Prefaţă ______>_ lumea i se pare destructurată, haotică, iar raporturile între oameni — cîteodată inexplicabile, minate de reprezentări false, deformări ale concretului, anomalii morale. în lupta pentru existenţă apar învingători dubioşi şi înfrînţi, ce poartă un nimb de puritate. Dar sub cerebralitatea avidă a unor conflictualităti si dincolo de ambi- y y guitatea situaţiilor ori de proteismul fiinţelor frustrate, sau de incoerenţa intrigii, ori de complexele tulburi e o undă fină de comprehensiune lirică salvatoare, pe care nimic n-o poate abate de la cursul ei izbăvitor. Ambianţa metafizică, existenţa acategorială, nevrozele terifice, sensurile transcendentale, paradoxurile dramatice şi comice generate de degradarea materiei umane nu atentează la luciditatea acestei dramaturgii, care examinează anxietăţi ale timpului nostru. Discursul dramatic al lui Matei Vişniec e implicat în ample contextualităţi. încă o dată: terenul pe care îşi edifică piesele e al teatrului absurdului. Dăinuie însă prejudecata că acest teatru ar fi o impostură; prejudecata a apărut şi continuă să circule din cauza acelor profani - literaţi şi artişti sau laici - care, în întîrziere faţă de un stil nou şi deconcertaţi de anumite forme ale artei moderne, le declară anartistice. Dar -cum observă Mikel Dufrenne - e vorba de o injurie, ea însăşi absurdă: obiectul estetic nu este un fals destinat înşelării noastre; el nu stă în raport cu o esenţă eternă sau cu o normă absolută, noţiuni pe care întreaga artă contemporană le refuză. Fiecare operă îşi este sieşi propria ei normă, cucerită împotriva imprevizibilului, printr-o neistovită libertate vie. De altminteri, dacă privim unele dintre scrierile ce aparţin acestui curent prin prisma raporturilor lor cu realitatea şi din unghiul propunerilor ce le fac pentru o mai apropiată cunoaştere a realului în generalitatea sa, observăm că Rinocerii lui Ionescu e o transcripţie de orientare realistă a unui fenomen gregar. Tango de Mrozek tranşează pînă la urmă ambiguitatea în favoarea unei direcţii istorice certe. Iona de Marin Sorescu e o dramă ontologică şi gnoseologică, sondînd istoria fiinţei şi examinînd ideea de libertate prin limitele acesteia. Au pus cătuşe florilor de Arrabal e 8 Prefaţă ______y_ hiperbola unui genocid după o revoluţie eşuată. Evul Mediu întîmplător de Romulus Guga constituie, în fond, o analiză tăioasă a apariţiei şi proliferării torţionarului ca instrument al unei ideologii totalitare. Caii la fereastră e o „feerie macabră", cum i-ar zice autorul Matei Vişniec, unde sînt inventariate, în spectru sumbru, ororile războiului. îmi pare deci că, în multe cazuri, raportările la situaţii sociale, la drame planetare au convertit aparenţa de absurd în formă transparentă. Au logicizat, istoricizat şi introdus într-un sistem de referinţe concrete generalităţile acestui tip de teatru. Nu văd piesele dramaturgului despre care discutăm aici extrase din contingent şi proiectate într-o zonă areală, în stratosferă. Visarea le modelează structura poetică şi le conferă proteismul parabolic. Scriitorul e şi un filozof al vremii sale, căutînd explicaţii în conexiunile ce apar ca haotice şi aflînd substanţe dincolo de crusta aparenţelor, într-o implicare discretă, dar hotărîtă, trecînd cu deplină libertate şi invenţie de la realism la expresionism, de la comic la tragic, mixîndu-Ie cu discernămînt. Piesele sale sînt captivante prin particularităţile lor emoţionale şi prin dramaticitatea specifică. Din aceste unghiuri de conspect pot fi inventariate şi catalogate şi printr-o grilă străveche, a conceptelor aristotelice. Vom găsi în ele expoziţia de tip clasic ; intriga — derulată uneori cu maximă abilitate, ca în Spectatorul condamnat la moarte; deznodămîntul pregătit cu abilitate - în Ultimul Godot, piesa se termină, surprinzător, cu primele replici ale celebrei piese a lui Beckett rostite de el şi de eroul său (din Asteptîndu-l pe Godot), intraţi într-un joc seducător despre eternitatea teatrului, ca personaje ; în Ţara lui Gufiy monstruoasa împărăţie a orbilor se volatilizează; supuşilor frustraţi atîta amar de vreme de un împărat rău si viclean li se restituie luminile si culorile. y y în fiecare lucrare îşi are locul cuvenit peripeţia, pe care Stagiritul o definea ca răsturnarea acţiunii în sens contrar. Are loc recunoaşterea y > de fapte şi persoane, trecerea de la neştiinţă la ştiinţă, care, la rîndu-i, aduce trecerea de la ură la prietenie sau de la prietenie la ură (ori de la neîncredere la încredere sau, cu un termen vechi, azi 9 Prefaţă ieşit din uzul limbii, la descredere). Se insinuează treptat în acţiune şi apare ori explodează, sau se consumă lent evenimentul patetic, ca în Angajare de clovn — moartea bătrînului saltimbanc - sau în Artur osînditul - pieirea, totuşi, după nostimele tribulaţii ale condamnatului, ce caută să temporizeze execuţia sau măcar s-o înfrumuseţeze, încurajat mistificator de călăii ce se amuză pe socoteala lui. Chiar şi în piesele mai puţin reuşite, acolo unde echivocul pare căutat cu tot dinadinsul, iar excese verbale şi redundanţe întîrzie artificial drumul spre culminaţie, senzaţia lectorului -după cum s-a văzut, şi a realizatorilor de spectacole - e că autorul compune cu migală, străduindu-se a oferi o metaforă generală congruentă şi chei proprii pentru descoperirea unor motivări ale misterioaselor întîmplări povestite. Fireşte, rămîne o dramaturgie criptică, unde, dacă nu totdeauna putem decripta sensurile infuze, ne cucereşte farmecul naraţiunii — dialogul de elevaţie literară, patetismul compasiunii pentru nefericire, comedia scînteietoare din replici şi situaţii, îngîndurarea visătoare. în caietul-program al premierei franceze cu piesa Caii la fereastră (Théâtre le Jodel, Lyon) - premieră care ar fi trebuit să aibă loc la Teatrul Nottara din Bucureşti, în 1987 (dar a fost suspendată, pentru că autorul a decis să plece din ţară cu doar o zi înainte!), Matei Vişniec declară că a dorit ca lucrarea să vorbească despre antieroism. Această temă se regăseşte şi în alte scrieri de-ale sale, integrîndu-se într-o sferă largă, a demistificării, care particularizează, de altfel, teatrul absurdului în concertul curentelor teatrale. în acelaşi caiet, Pascal Papini, regizorul, socoteşte că piesa tratează despre identitate. Trăind într-o lume unde opresiunea şi delaţiunea duc la negarea individului, autorul observă, cu acuitate, laşitatea care depersonalizează. Legătura între noţiuni mi se pare discutabilă, dar e un adevăr că în piesele de care vorbim nu există, sub raport caracterial, eroi, ceea ce reflectă mediat, desigur, o criză a identităţii. Unele personaje 10 Prefaţă sînt interşanjabile. Cîte un personaj trece prin mai multe piese, păstrîndu-şi acelaşi nume propriu. Majoritatea au denumiri generice: Mama, Fata, Soldatul, Călătorul, Bărbatul sau pur şi simplu El, Ea. Acordarea numelui personalizează: Beckett (din Ultimul Godot) e, neîndoielnic, ilustrul Samuel; Artur, osînditul, e un cavaler rătăcitor al unei civilizaţii pierite, care ar dori să reînvie măcar fastul aceleia, solemnităţile - fie şi ale unui ritual sinistru; Gufi e un rege răsfăţat de curteni slugarnici, proşti şi spăimoşi. Dar şi în aceste cazuri, o ceaţă de generalitate acoperă trăsăturile particulare, ce ar putea defini şi localiza persoana. Omul lui Vişniec e purtător al unei idei; sau semnifică un destin universal; caută ceva care nu-i aparţine numai lui; se află în miezul unui mister pe care nu-1 poate nici desluşi, nici birui - aşa cum nimeresc, uneori, vapoarele aflate pe ocean în mijlocul unui taifun, unde n-au altceva de făcut decît să privească grozăvia din jur şi să aştepte potolirea ei. Omul lui Vişniec e el însuşi un mister; şi parcă aş îndrăzni să afirm că si Vişniec însusi e un mister, cutreierat de nelinişti. Una dintre ele ar fi filozofică: cum se poate dobîndi libertatea înfrîn-gîndu-i-se limitele. împotriva constricţiilor constituite istoric, a regimurilor politice despotice, a dictaturilor infernale din contemporaneitate şi chiar a încercării unui individ de a-1 subordona pe un altul, soluţia e lupta. Ea poate fi poetică şi ludică, aşa cum e prezentată în Ţara lui Gufi — comedie satirică feerică, de substrat antitotalitar. împăratul domneşte peste o ţară de orbi. Ca şi un personaj al lui Ernesto Săbato, Primul Orb e rău şi urît. Şi-a jefuit supuşii de lumină şi culori, e despotic, cu arbitrarietăţi capricioase, reprimă orice încercare de a se institui un alt mod de viaţă, e înconjurat de lingăi obedienţi, veşnic speriaţi. Enorma caricatură a unei dictaturi absurde e de un sarcasm îmbelşugat. Ea va stîrni, evident, rezistenţă, aceasta reprezentată de un tînăr cu un singur ochi valid, de un înţelept bătrîn (invizibil), Macabrii, simbolizînd în chip antonpanesc spiritul popular de neînfrînt, apoi de tînărul Văzător, ce o va învăţa pe ignoranta 11 Prefaţă prinţesă, fiică a împăratului, să cunoască faţa reală a lucrurilor — aceasta pictată cu delicată poezie şi cu un umor sidefiu. Natura hoffmanescă a fantasticei povesti, intriga sentimentală, cu întorsături neaşteptate, amintind de Andersen, satira acerbă, asemănătoare celei din pseudobasmele politice ale lui Evgheni Şvarţ, fac farmecul comediei. E o parabolă cu fond grav, care, pe scenă, are înfăţişarea paradoxală a unei feerii terifice. Cititorul şi spectatorul recunosc lesne, aici, o istorie trăită, cu încleştarea ei finală si cu victoria supremă. Cum poţi însă înfrînge limita terestrului pentru a ascende spre celest ? A dobîndi libertatea deplină a visării, a contemplaţiei, eliberarea de servituţile traiului comun şi plat, care ucide lent aspiraţiile înalte ? Călătorul prin ploaie e drama poetică a eşecului în această luptă. Viziunea e a unei extincţii universale. O gară moartă, prin care nu mai trec trenuri. Obiectele se lichefiază, curg, se topesc. Nu vine şi nu pleacă nimeni. Există un şef al gării, personaj clovnesc şi nebun, un Casier care dă totdeauna cu zarurile şase-şase şi o fată frumoasă şi pură, Ioana. Şi, deodată, apare Călătorul. El călătoreşte împreună cu Ploaia. Dacă Ploaia stă, se opreşte şi el. Nu poate să explice această atracţie. Nu mănîncă niciodată. Dacă nu plouă trei luni, moare. Nu poate rămîne locului. Cei aflaţi în gară vor încerca să-l reţină — prin felurite mijloace. Se va lămuri, într-un tîrziu, că toţi au fost călători prin ploaie, dar ceva, cineva i-a fixat în gara aceasta părăsită, ultima staţie a itinerarului spre Moarte. Sînt binevoitori cu nou-venitul, dar în amicalitate se ascunde o perfidie. îl chestionează grijulii: unde să mai pleci ? Şi de ce ? Doresc să-l adauge ratării lor definitive. Călătorul se va zbate să plece, va încerca să reziste tentaţiilor sărace ale locului. Se străduieşte s-o convingă şi pe fată, care e imaginea Inocenţei, să pornească la drum cu el. Ceilalţi mărturisesc că le-au rămas numai poveştile, care acum sînt „monstruoase" -dar nu se poate trăi fără ele. Ei le simt ca o plagă sufletească, dar şi ca puţinele lumini în obscuritatea în care vieţuiesc. Unul mai ştie să cînte la trompetă. într-o clipă de efuziune demenţială vor 12 Prefaţă apărea la ferestre rîzînd isteric, figurînd păpuşile unui ceas medieval dereglat. Unul dintre ei îi lămureşte Oaspetelui că sînt toţi într-o stare morbidă. Boala lor îl va lovi şi pe el: va deveni „un om obişnuit". Şi aşa se va şi întîmpla. înlănţuirea şi apoi procesul de putrefacţie lentă îl va îngropa şi pe fostul Călător în gara pustie. Elegie la moartea visului, piesa semnifică o înfrîngere prin imposibilitatea eliberării fiinţei din teluric. > Lupta cu limitele e transgresată, la un moment dat, de dramaturg în chiar actul scrierii. într-o piesă ce-şi propune să înfrîngă orice canon - începînd chiar de la titlul zglobiu şi exclamatoriu, Bine, mamă, dar ăştia povestesc în actu doi ce se întîmplă-n actu întîi — se presupune un dialog supratextual despre piesă, cu o implicaţie autoironică, derutantă pentru lector şi spectator. S-ar părea că ni se propune o comedie, însă numaidecît subtidul complică, anunţînd, enigmatic şi indefinit, „fantezie, mascaradă, bufonerie şi experiment", în cursul desfăşurării, mai sîntem înstiintati de autor că vom asista la o „parabolă vizuală", avînd parte de un text, un comentariu asupra lui şi un discurs asupra textului şi comentariului aferent. Spectatorul urmează să fie antrenat în joc, agresat chiar, într-o formulă de pastişă pirandeliană; apoi i se va servi o parodie a teatrului absurdului, parafrazarea comică a unor situaţii din operele lui Beckett, Mro*ek, Mazilu, sugerîndu-se, prin improvizaţie perpetuă, un teatru aleatorie. Acest caracter al textului e subliniat şi de invocaţia burlescă a dramaturgului către cel ce va monta lucrarea: „Regizorul poate renunţa la unele personaje, regizorul poate compune personaje noi, regizorul poate înlocui orice replică şi poate renunţa la orice replică, regizorul poate renunţa la spiritul piesei, întrucît acesta se află în litera ei, regizorul poate renunţa la litera piesei, regizorul poate scrie altă piesă, regizorul poate modifica orice, oricît, oricum, în afară de titlul piesei, titlul este sacru." Privitorii, ca şi actorii, sînt, desigur, capabili să se lase angrenaţi în tornada ludică a celor două acte - după cum s-a văzut la premiera absolută (şi singura pînă acum) de la Teatrul Tineretului 13 Prefaţă ______y din Piatra-Neamţ. Dar, cum sînt obişnuiţi, caută, dincolo de ceea ce se petrece, un sens. El nu e prea lesne de aflat, ce-i drept, în labirintica şi destrămata epică. E aici parodia unei revoluţii (franceze), dar care are şi semnalmentele alteia sau ale altora din vremea noastră. Dialogul direct cu publicul, spiritual susţinut de actori, e mult prelungit. „Revolta4 declarată a interpreţilor contra autorului, a piesei, a teatrului, a publicului e nostimă — dar şi supraponderală. A creat cu deliberare scriitorul asemenea anevoinţi ? El ne atrage atenţia: „Minciuna, prostia şi ura au fost personajele principale ale acestei piese. Fiecare dintre noi este un personaj principal. Nu ieşiţi în stradă.w înţelesul ar fi ascuns în crisalida tumultuoaselor şi nedesluşitelor peripeţii, care tind a desfiinţa graniţa dintre artă şi viaţă şi abolesc misterul teatral. Acest sens, dacă nu e tocmai descriptibil, poate fi încercuit de supoziţii ca acelea de mai sus ori de altele. Doi clovni, Grubi şi Bruno, se chinuiesc să asaneze o groapă în care se aruncă gunoaie. Ea e însă o fiinţă bizară. Poate cînta, poate emana o lumină feerică şi poate avea reacţii diferite în funcţie de felul cum e tratată ori de calitatea umană a celor ce se y apropie de ea. Ce e cu această groapă ? Ce semnifică — întreabă personajele în actul doi, îndemnate textualist de autor. Natura ? Societatea ? Glumeţe ori nu, interogaţiile nu capătă un răspuns precis - despre care, de altfel, scrierea afirmă, infuz şi confuz, că nici nu intenţionează a-1 da. Literatura, atît de impregnată de poezie şi umor, cu climaxuri dramatice meticulos orînduite, nu stăruie însă asupra ceţosului simbol propus; nu toposul ales o preocupă în principal, ci - am impresia - situaţia generală a umanităţii descrise: asanatorii, cîteva femei frivole, surescitate, imaginînd împreună o personalitate ocultă, represivă, Majordomul, Pendefunda, un notabil al comunităţii, un oaspete străin dornic să cumpere locul, un orb care cade mereu în excavaţie, un bărbat cu un tomberon, altul cu o saca - amîndoi nervoşi şi revendicativi - un călător, un poliţist, patru fraţi adolescenţi cu mama lor, Robespierre, Marat etc. Se 14 Prefaţă ______y_ creează o situaţie care conturează o stare de oprimare şi de neputinţă a ieşirii din ea. Există, din clipa cînd personajele se răzvrătesc, multe întrebări maliţioase, indignate şi una gravă adresată publicului: „Dar voi de ce aţi tăcut dacă aţi văzut că piesa e proastă ?“ -întrebare căreia nu i se prea poate da un răspuns. Fiindcă am trăit prostia, minciuna şi ura, dar şi tăcerea compromisorie, şi nu înţelegem prea clar nici azi de ce şi cum a fost posibil. O aură de gravitate are şi dispariţia, în final, a lui Grubi, nu se ştie unde, înălţat la cer... Scriind-o în manieră postmodernistă şi, deci, cu o libertate pe care n-o domolesc nici un fel de norme, piesa arată că Matei Vişniec e fascinat de teatru ca personaj — pentru el fabulos — şi creează teatru în teatru cu voluptate. Actul doi, întreg, cu tot amalgamul de acţiuni haotice şi treceri iuţi prin istorii şi pseudoistorii, e o performanţă de veselie intelectuală, cu articulări între compoziţia din scenă şi ieşirile din ea, în sală. Improvizaţiile sînt mustoase, iscînd o detentă generală ilară sau, dimpotrivă, compresii tot atît de voioase sub aparenţa lor crispată. în 1967, încercînd un pronostic asupra teatrului din viitorul apropiat — în studiul Brecht, absurdul si viitorul, scris special pentru revista română Contemporanul—, reputatul teatrolog britanic Martin Esslin vedea rezultînd din fuziunea principalelor curente ale avangardei dramaturgiei actuale din deceniul şapte un fel de dramă fluidă si teatrală care foloseşte scena cu o extremă libertate > > şi este capabilă să treacă de la realism la cea mai exagerat expresionistă si stilizată versiune a realităţii exterioare - iar de la aceasta la o > , realitate interioară a introspecţiunii, a visării, a coşmarului; un teatru capabil să combine o prezentare şi o adresare directă către public, cu toate tehnicile brechtiene de „distanţare" (prezentare în perspectivă a lucrurilor); un teatru care s-ar bizui pe poetica imaginii scenice în aceeaşi măsură ca şi pe folosirea cea mai liber posibilă a limbajului, de la bogăţia verbală a unui Harold Pinter sau Beckett pînă la totala dispariţie a limbajului în unele dintre 15 Prefaţă ______y cele mai impresionante lucrări ale lui Ionescu; un teatru capabil să parcurgă un traseu original, de la aspectul cel mai delicat pînă la cel mai grotesc, dar care, în esenţa lui, ar rămîne întotdeauna fundamental tragicomic. Precaut, cercetătorul se întreabă imediat: un asemenea pronostic nu vizează mai curînd o amestecătură făcută din suma caracteristicilor celor mai interesanţi dramaturgi contemporani, decît o necesitate practică şi realizabilă a unei viitoare şi posibile acţiuni ? Sînt oare componente reciproc incompatibile şi orice încercare de a le amesteca este mai dinainte sortită unui ridicol eşec ? y Şi răspunde: sugerez, cu toată modestia, că — desigur, cu condiţia existenţei unor scriitori destul de îndrăzneţi şi talentaţi -posibilitatea unei astfel de dezvoltări a teatrului există într-adevăr, bazată pe temeiuri realiste, practice şi teoretice. Eu cutez să afirm că unul dintre aceşti scriitori îndrăzneţi si > > y talentaţi e Matei Vişniec, al cărui teatru constituie o dezvoltare a cuceririlor şi achiziţiilor din deceniul şapte al avangardei. O obsesie torturantă a acestei literaturi e frica. Teroarea dictatorilor, exercitată în nenumărate forme şi prin serviciile secrete ale statelor totalitare — Siguranţa Statului, Gestapo, Serviciul Special de Informaţii, N.K.V.D., Securitatea -, a alimentat şi în proză, în teatru, în cinematografie numeroase scrieri viguroase, în Gerfnania hitleristă nu puteau să apară, se tipăreau în emigraţie. Am cunoscut, apoi, din amintiri şi memorii, din documentare, ce a însemnat lagărul nazist, spre care se pornea fără speranţă. Apoi, cumplitul lagăr sovietic, îngrozitoarele torturi din Algeria franceză, sălbăticiile petrecute în Vietnam, nemaipomenitele cruzimi din dictaturile latino-americane şi multe altele, de aiurea şi de la noi. Personajul mercenarului plătit ca să ucidă şi să distrugă, torţionarul folosind metode şi instrumente medievale pentru anihilarea umanului prin degradarea fizică şi morală a fiinţei au devenit tipuri literare. Şi arhetipuri. Pînda, suspiciunea, arbitrarietatea coerciţiunii, ieşirea din lege, represiunea fără motivaţie sau sub pretext politic, 16 Prefaţă grozăviile din locurile de detenţie au instaurat spaima, ca o stare permanentă a omului obişnuit. Spaima de a te afla în culpă, inocent fiind, spaima de aproapele tău ; spaima de a fi interogat, deţinut, torturat, de a ţi se cere mărturii false despre alţii, de a şti că alţii depun mărturii neîntemeiate despre tine; spaima de a rămîne fără lucru pentru că ai săvîrşit o greşeală, ai rostit ceva care nu trebuia spus ; spaima de a ţi se lua drepturile civile, de a fi pus la index ca membru al societăţii, de a fi pedepsit pentru delicte imaginare fără posibilitatea de a te apăra, de a te găsi sub interdicţia de a scrie, a semna, a te pronunţa, a călători, a te manifesta. Astfel, frica a devenit coşmar. Matei Visniec i-a dat constituţie artistică de personaj inform, ubicuu. Uşa îl are pe acest personaj ca protagonist. Mai mulţi oameni aşteaptă într-o sală unde e o uşă, dincolo de care se aud zgomote înfiorătoare. Nici unul dintre cei prezenţi nu îndrăzneşte să presupună cu glas tare ce s-ar petrece acolo. „Nu ştiu ce se întîmplă dincolo", sună o replică. Şi atît. O anxietate permanentă îi ţine încordaţi. Cîte unul încearcă să-şi mascheze frica; dar fără succes. Sala aceasta de aşteptare e o anticameră a torturii. Mai există o atare sală şi în piesa într-un act Şi cu violoncelul ce facem ? Aici, atmosfera nu e terifică. Dar enigmatică. Se aşteaptă nu se ştie ce. în Trei nopţi cu Madox, un personaj bizar (care nu apare la vedere) nimereşte la un han; fiecare dintre cei ce se adună aici, ca să bea şi să pălăvrăgească, povesteşte că acel Client şi-a petrecut timpul cu el. Coincidenţele devin însă stranii. Acela fusese generos cu ei; le dezvăluise cîte ceva din biografia lui, din habitudini, chiar şi din ticuri; se apropiase de dînşii cu amenitate. îi purtase pe aripile imaginaţiei prin poveşti. El e Visul existenţei. Dar pe aceşti oameni mărunţi şi plaţi îi apucă groaza de Necunoscut. Şi hotărăsc să-l ucidă pe cel ce nu le făcuse nici un rău, nu le ceruse nimic. Frica nu e numai a unuia. Ea poate fi un lanţ care leagă mulţimi. E transmisibilă. Contaminantă. Macerează. Sufleorul fricii e tabloul sumbru al unei psihoze. O comedie întunecată a aparenţelor false. Şi o dramă molcomă a suspiciunii. Domnul 17 Prefaţă ______? Bruno si Domnul tăcut beau bere pe o terasă, într-un amurg. în jurul lor gravitează Chelnerul, Consumatorii, Băiatul care vinde flori, Mascaţii din grupul ce vine de la Carnaval - într-o forfotă lîncedă. Bruno va rosti un monolog prelung, în timp ce Celălalt va asculta mut. Se va dovedi, treptat, că monologantul e „sufleorul" sau sufletul Fricii ce-i cuprinde pe toţi. Dar şi el nu e decît un pion. Cine a inventat Frica? Celălalt. Sau poate nici acela? Nu cumva toţi se supun unui scenariu pus în lucrare din umbră de Altcineva ? Bărbatul tăcut va fi o surpriză care explică, într-un fel, ceea ce vrea să reprezinte. Va spune un singur cuvînt: Nu. Dar care cade ca un bolovan într-un lac cu broaşte. Comedia dramatică Angajare de clovn se desfăşoară şi ea în faţa unei uşi închise. S-a anunţat că se oferă serviciu unui „clovn bătrîn" (idee felliniană) care ştie, adică, trucuri vechi şi multe, are experienţă. Frica de a nu pierde rîndul îi pune şi pe cei trei foşti prieteni - acum solicitanţi — în situaţii penibile: îşi dezvăluie, cu ferocitate, neputinţele, ruina fizică, mizeriile personale, margi-nalizarea. Şi, totodată, un resort contrar învăluie în haz micile ipocrizii, şolticăriile de odinioară. Dar, printre recriminări, invective, minciuni, se iveşte şi mila. Şi un efluviu de tandreţe. Iar în cîte-o clipă, admiraţia reciprocă. Fiecare îşi joacă numărul cel mai bun cu deznădejde, cu spaima că nu el ar putea fi alesul. încropesc aceste recitaluri în faţa Destinului. Şi unul e „angajat" : îşi dă ultima suflare chiar acolo, în faţa uşii veşnic închise. Existenţa -ca şi acest concurs - le-a fost o tristă mistificare. Şi frica - întemeiată. Nu se poate scăpa de examenul din urmă. Cei doi mizerabili din piesa Groapa din tavan vieţuiesc, ca şi Emigranţii lui Mrozek, într-o văgăună. O pivniţă imundă, spaţiu coercitiv. O scară „curge din tavan." Un intelectual şi un soldat sînt obligaţi să se ascundă aici. Din cauza lungului sejur comun în mizerie, a groazei de a nu fi descoperiţi, au ajuns să nu se mai suporte. Devin două fiare. Se insultă, se bat; are loc o scenă de pederastie sălbatică; se petrec ordurii ce vădesc un proces de dezumanizare. Dar cei doi nu se pot despărţi. Vor deveni, pe rînd, 18 Prefaţă orbi, surzi, vor aiura, vor muţi. Vor înnebuni, încercînd să mă-nînce masa din beci. Spaima i-a animalizat extrem şi-i va desfiinţa. Dar pătrunde, întîmplător, în această teribilă găoace, un soldat. Căci locul se află pe un teren de luptă. Nou-venitul îi va împuşca pe amîndoi. Si va muri si el, ucis de alţii, de afară. Sfîrsitul Fricii e cel letal. Matei Vişniec e de părere, cred, că dispunem de un set de valori interiorizate - cum zic creatologii -, dar acestea nu au putinţa de a se releva decît doar în anumite condiţii favorizante sau într-o situaţie de soc. Sîntem mistificaţi sau ne automistificăm > y y în faţa primejdiei, a opresiunii, ne deghizăm stările reale şi jucăm roluri dictate de împrejurări. Mai poate interesa analiza acestei inautenticităţi determinate într-o societate liberă ? Se pare că da, de vreme ce, de-abia acum reprezentate în România, piesele autorului nostru sînt urmărite cu mult interes, pretutindeni unde apar, deşi au o problematică inspirată de o situaţie perimată. Dramaturgul a fost perceput cu luare-aminte şi în Germania, unde Teatrul Levant din Bucureşti i-a dus o piesă la un festival internaţional. Interesează si în Franţa, unde scrie, în continuare, fără istov, stimulat acut de succesele ce le obţine. Căci a fost distins, în 1991, la „Zilele Autorului", de către un juriu de scriitori, actori, regizori şi universitari, ales fiind, probabil, din sute de candidaturi. Au fost jucate piese de-ale sale pe scene franceze, olandeze, basarabene si, în ultima vreme, în Polonia, S.U.A., Finlanda, Ungaria. Mai poate frapa acest teatru, prin forţa simbolului, la atîta vreme după ce a fost scris ? - se întreabă cronicara ziarului francez Le Monde, Bernadette Bart, după ce a văzut şi a preţuit una dintre piese pe o scenă din ţara sa. în România, cu siguranţă - îşi răspunde -, pentru că vechile spectre nu s-au mistuit. Dar în Franţa ? Şi aici: „Deşi nici un dictator n-a reuşit, pentru moment, să convingă masiv electoratul, democraţia noastră e afectată de relele pe care Vişniec le denunţă cu destulă claritate: condiţionarea 19 Prefaţă oamenilor prin modele ale societăţii — cărora li se zice, sau nu, «ideologii» — şi fascinaţia unora pentru ordine socială, igienă morală, război propriu." E un punct de vedere întemeiat; dar o vedere de prea aproape. Am observat şi la alţi confraţi întru critică din ţări europene că judecă produsele teatrale venite din ţările estice aproape exclusiv prin inserarea acestora într-o categorie unică, a teatrului politic de acută prezenţă prin simboluri transparente. E o judecată restrictivă. Admirabilul spectacol Hamlet al Teatrului Bulandra a fost cronicărit în mai multe ziare engleze ca un letopiseţ satirico--tragic al familiei dictatorului român. în alte spectacole româneşti — apreciate în cursul turneelor lor irlandeze, scoţiene, germane, italiene - se descoperă similitudini între istoriile clasice reprezentate şi situaţia actuală a luptelor electorale ori a bătăliilor parlamentare din ţară. Tendinţa de a afla chei facile pentru presupuse fabule se conjugă cu indiferenţa faţă de artişti ci tatea demersului literar ori scenic şi cu reducerea la un element de subsol a întregii schelării imaginate uneori cu originalitate şi scăpărător. Totuşi, nu ne mai aflăm în zodia unui teatru agitatoric, publicistic, ce scontează efecte imediate, ci într-o perioadă a elaborărilor mai profunde şi mai complicate, ce privesc nu atît fenomene curente, ci mai ales stări de spirit actuale. Un distins sociolog belgian, Roger Deldime, om studios şi aplicat pe cercetarea artei scenice, face menţiunea, oportună, că: „Teatrul e o artă a prezentului : dar şansa duratei n-o dă explicitarea expresă a acestui prezent, ci natura artistică a demersului ce rafinează realitatea şi o condensează în nuanţe specifice, cum ar fi mitul, parabola, simbolul, ritualul dramatic, alegoria." Matei Vişniec pare a-1 preveni şi el, oarecum, pe lectorul său străin (dar atragerea atenţiei e utilă şi cititorului ori criticului român): „Am trăit într-o lume de învinşi şi am învăţat să descifrez angoasele acestora, stratagemele lor pentru a supravieţui, sufletul lor obosit. Am fost totdeauna mai fascinat de învinşi decît de învingători; dacă lumea pe care o explorez eu e o lume pe cale de dispariţie, agonia acestei dezagregări 20 Prefaţă rămîne mai lungă decît viaţa acelora ce-o observă. Universul pieselor mele se situează la frontiera dintre grotesc şi poezie, aceste două forţe care organizează întregul timp al existenţei noastre, de o manieră cîteodată atît de discretă, că îmbătrînim fără măcar să le observăm." Reţin termenul de „stratagemă" pentru a mă întoarce la ceea ce notam mai sus despre atitudinea creatoare a autorului faţă de mistificări, automistificări şi travestiuri obligate sau intrate în rutină comportamentală prin îndelungată folosinţă. E pasionat de fenomenul de histrionism. Am chiar impresia că-1 socoteşte ca facînd parte, într-un fel, din natura umană. De aceea, poate, un personaj-princeps al discursului său dramaturgie e histrionul prin excelenţă: clovnul. Apare obsesiv în mai toate piesele, sub diferite înfăţişări şi în felurite ipostaze genologice. E vesel, evident, fantast, dar şi trist, surmenat, blazat, atins de aripa morţii, protestatar, nebun, însă şi înţelept, disimulat periculos, viclean, mic la suflet, capabil de jertfa, magnanim, iar în diferite ocazii, surprinzător prin bruştele-i metamorfoze. Godot (Ultimul Godot) e un clovn frenetic, cu isterii momentane şi bunăvoinţe amiabile: îşi cere dreptul la viaţă (la apariţie, asta-i pretinde lui Beckett - care nu l-a adus niciodată în scenă, deşi i-a acordat funcţia dramatică principală şi titlul piesei). Grubi şi Bruno se află, în Trei nopţi cu Madox, angajaţi, la început, într-o ceartă circărească. îi găsim şi în Călătorulprin ploaie, şireţi, farsori, zeflemişti, rataţi fără speranţă. Tot ei vor fi, pereche, în Bine, mamă..., acţionînd hazliu, pînă ce Grubi va zbura la ceruri. Tristeţea şi veselia sînt dintotdeauna îngemănate în fiinţa acestui personaj ce vine de departe, din mimul latin. Clovnesc e şi cuplul Bărbatul cu baston şi Bărbatul cu pălărie (.Buzunarul cu pîine), situaţi „în jurul unei fîntîni părăsite, cu puţin înainte de apusul soarelui" (crepusculul pare să fie ceasul preferat al zilei pentru scriitor). în fîntînă e un cîine care a zăcut acolo, dar n-a murit. I se aruncă pîine, dar fiecare din cei doi îşi clamează neputinţa de a acţiona pentru a-1 scoate. Are loc o 21 Prefaţă ______) gîlceavă. Se acuza reciproc. Convin că problema trebuie amînată pe mîine - viziune sarcastică asupra neputinţei într-o împrejurare care cere acţiune - şi aruncă bucăţi de pîine animalului probabil flămînd, semn de caritate mediocră, care încearcă să scuze noninter-venţia directă şi eficace, ne-voinţa de a face. Culminaţia ridicolului: cei doi se culcă lîngă fîntînă, cugetul lor e împăcat, au săvîrşit tot ce se cuvenea. De sus — comentează ironic autorul — plouă cu bucăţi de pîine. Bruno, clovn rău şi ipocrit, va fi unicul vorbitor în Sufleorul fricii. înfricoşat şi histrionic, încercînd să-şi mascheze spaima, e prezent şi în sala de aşteptare din Uşa. în Angajare de clovn, cei trei artişti veşteji ai arenei au nume italiene, pentru ca macaronadele lor să poată emana şi sonorităţile acelei limbi, înzorzonate cu exclamaţii de surpriză, negaţii violente, vocalize imprecatorii. Nicolld, Filippo, Peppino joacă, apoi arată cum jucau odinioară, povestesc cu volubilitate şi detalii înflorite, specifice personajelor comice ale lui Caragiale, cum a fost cîndva. Vor mima virtuozitatea — şi vor convinge. Vor mima exuberanţa vitală („mai sîntem încă în stareM) şi pot fi crezuţi - măcar pentru acea clipă miraculoasă cînd ei cred cu atîta disperare în ceea ce fac, încît nu poţi rămîne indiferent chiar şi dintr-o complezenţă compasională. Iar unul va juca un deces, ca o farsă făcută com-parşilor - şi apoi va muri aievea. Un clovn crîncen asasin e Sinucigaşul din Apa de Havel. Se prezintă la Vînzătorul de arme, declarîndu-i că vrea să se omoare, dar cu un instrument cît mai propice. Negustorul, livresc şi preţios, îi oferă arma cu care s-a împuşcat Hemingway, revolverul cu care s-a sinucis Cesare Pavese, lama cu care şi-a făcut harakiri Yasunari Kawabata, funia cu care s-a spînzurat Esenin, ba chiar şi apa din rîul Havel, în care s-a înecat Georg Heym. Ceea ce-1 atrage însă pe ciudatul Client e o maşinărie; i se spune că e utilizată la uciderea criminalilor. Şi Sinucigaşul îl va asasina pe Vînzător, schimbîndu-şi, deci, radical intenţia iniţială. Fusese un joc. Macabru. 22 Prefaţă ______j O clovnadă tragică e toată piesa Artur osîndituU subintitulată de poetul dramatic şi „mascaradă**. Are o construcţie impecabilă, de factură clasică, si o frumuseţe de baladă villonescă. Sîntem într-un burg care se prăbuşeşte, piere. închisoarea unde e adus condamnatul ce urmează a fi executat e într-o stare avansată de degradare. în didascalie ni se precizează că se întîlnesc aici „obiecte perfide**, dar „pot fi aduse şi ulterior, pot să lipsească, se pot aduce numai obiectele strict simbolice**. Acţiunea clovnescă începe cu indignarea deţinutului, care refuză să moară în „cloaca asta**, şi cu ruşinarea sfioasă a Gardianului. Toate noţiunile implicate în circumstanţa dată sînt întoarse pe dos. Rezultă că toţi „executorii trăiesc din mila deţinuţilor**. Aceştia plătesc ca să fie executaţi. Cînd Arthur solicită hîrtie şi condei ca să facă o reclamaţie împotriva stării de lucruri intolerabile, el cerînd „ceremonie**, „lux“, „solem-nitate**, „feerie**, „splendoare**, „un preot**, „lume**, „un eşafod discret, simplu, graţios**, „tribuna*, „baldachin**, „covor roşu** (umorul lui Vişniec atingînd aici o cotă foarte înaltă), paznicii, călăii se scuză lamentabil, invocînd „timpurile grele**, „mîrşave**, „decadenta**. Gardianul mărturiseşte că „Totul e o minciună uriaşă, ca o ciupercă**. Izbucneşte chiar în plîns. Călăul e şi el consternat de halul în care se află atît dînsul, cît şi unealta de decapitare. El, personal, se găseşte „în ultima stare morală şi fizică**, fiind şi „bolnav de inimă**. Buturuga pentru execuţii a fost arsă laolaltă cu „alte lemne**. Gardianul se numeşte, evident, Bruno, iar Călăul, Grubi. Amîndoi se fasolesc atît, pînă ce, în dialogul sclipitor de inteligenţă, ironie, falsă erudiţie, intervine propunerea senzaţională a osînditului, comprehensiv, de a-şi tăia singur capul! O culme a acestei clovnade groteşti o constituie propunerile de fraternizare făcute de călăi victimei. Guvernatorul, apărut şi el în incintă, are teoria că toţi trebuie „să-şi atragă simpatia şi sprijinul osîndiţilor**. Călăul pretinde, la rîndul său, „o adevărată afecţiune şi prietenie** între executor şi condamnat, pentru că „numai atunci, pe buzele capului tăiat va rămîne veşnic un zîmbet de recunoştinţă**. Iar „Călăul este ca un tată pentru osîndit**. 23 Prefaţă ______y Guvernatorul imploră „înţelegerea" lui Artur, evocînd o viziune escatologică a oraşului, scurs, lichefiat, topit, liliputanizat. Caricaturalul monstruos e creat cu o artă de fineţe, ca un lexic foarte bogat, caracteristic dramaturgiei lui Vişniec, cu ciocniri inteligente între silogisme şi sofisme, cu o maliţie de calitate, în necontenit şi accelerat crescendo, ca în partiturile rossiniene. Aspectul general e goyesc. Demagogia retorică, invocaţiile fals suplicante, literaturizarea comică a situaţiilor infernale, minimalizările şi supradimensionările condiţiilor reale ale execuţiei, mistificarea generală, însoţită de crîncena batjocorire a osînditului de către imunzii clovni — înţeleşi între ei să-i otrăvească ultimele clipe de viaţă —, transformarea personajelor în spectre, la final, se aglutinează, într-adevăr, într-o mascaradă de transparentă aluzie la o realitate încă fierbinte în amintirea noastră, avînd ca pisc în simbolistica piesei formula lugubră lansată, la un moment dat, de un personaj, căruia i se imputa că nu respecta regulamentul: „Noi nu ne luăm după regulamente, noi ne luăm după Guvernator". Paradoxul principal e că osînditul n-a cerut nici eliberarea, nici graţierea, ci doar o execuţie demnă de un om, nu o improvizaţie scelerată şi grăbită, ca pentru sacrificarea unui animal. O altă clovnadă, metaforă a unei judecăţi ce se săvîrşeşte, de astă dată, cu aparat judiciar formal, acuzîndu-se însă drept crime gesturile cele mai banale, e Spectatorul condamnat la moarte. Avem aici Judecător, Avocat, Grefier, Martori, se face o anchetă minuţioasă, detectivistă, dar căreia îi scapă - ca şi nouă - obiectul cauzei. Singurul om ce nu va vorbi deloc e chiar Acuzatul - căruia i s-a cercetat toată biografia, de cînd era copil. O amănuntologie rizibilă duce pînă la filmarea a ceea ce a făcut şi ce a băut fiecare spectator în pauză. Suspiciunea e atît de întinsă — dincolo de absurd - încît judecătorii, avocaţii, grefierii încep să se acuze şi să se judece între ei; intră apoi, în proces, regizorul, actorii, autorul (care e adus într-un sac şi legat la gură, el nu poate vorbi). Farsa judiciară intră într-o turaţie intensă: e acuzată lumea întreagă. Iar Spectatorul, împotriva căruia nu s-a formulat nici o acuză — 24 Prefaţă decît că a intrat în sala de spectacol - e condamnat la moarte. Se aduce o puşcă. Dar nimeni nu vrea să apese pe trăgaci. Ca şi în Artur osînditul, i se propune condamnatului să se sinucidă. Cum nu poate fi executat, urmează, iarăşi, o formulă memorabilă: ,Atunci să-l judecăm pînă la moarte!“. Parodia pirandelliană e excelentă, condusă riguros într-o bună parte a piesei (nu în întregul ei), veselia devine, treptat, frenetică. Dar substratul e cumplit. Sub această clovnadă e un sub-pămînt al sentinţelor fără de lege, care au însemnat sfîrşitul multor nevinovaţi, acuzaţi de delicte inventate. „în ce priveşte Bufonul, Clovnul, am preluat tradiţia veche a bufonului care spune adevărul - îmi mărturiseşte autorul. Cu cît erau mai multe personajele care jucau în registrul bufonic, cu atît dialogul şi adevărul lui erau mai nuanţate. Nu m-am ferit de farsori, de jucători la roata norocului, de saltimbanci, pentru că în felul acesta obţineam şi tragicul, şi comicul, şi dialogul despre adevăr. Sigur că bufonul e tragic şi comic prin definiţie. “ E adevărat că în tratarea temelor obsesive există dilatări şi redundanţe, dar e posibil ca în concepţia autorului să fie inserată convingerea că laitmotivele se cuvin prezentate ele însele obsesiv pentru a dobîndi caratul de eficienţă emoţională scontat. Visniec mărturiseşte undeva că, scriind direct în franceză cîteva lucrări, a pierdut ceva din filonul poetic, dar a cîştigat în claritate, precizie, armonie; limba galică „a disciplinat reflexul meu de a divaga, obişnuinţa mea de a cheltui, fără a reflecta, o bogăţie lingvistică, ce, pentru mine, în România n-avea limite**. E de presupus că „disciplinarea** nu va pauperiza însă, în teatrul său, ceea ce numeşte, atît de nimerit, „fluiditatea poetică a limbii române**. E şi o poezie inefabilă, emanată în registru dramatic de o trompetă singuratică, de ploaia ce cade ca un plînset celest intermitent, izvodit metafizic de suferinţele lumii (Groapa din tavany Ce facem cu violoncelul ?> Trei nopţi cu Madox), de făpturi misterioase 25 Prefaţă apărînd sub forme animale bizare sau obişnuite (precum caii), dar cu învestitură thanatică. în unele simboluri şi alegorii răzbate şi spaima de natură - diluviul fiind catastrofal, apa reprezentînd un mediu ameninţător, proteic, venind din adîncuri neştiute, cu reacţii imprevizibile: „Nu pot să sufăr apa - suspină o femeie din Uşa - cele mai multe rele ne vin de la apă". în Caii la fereastră apa e „neagră". Rezonantă e tema războiului ce mutilează fizic şi psihic. Războiul ucide fără alegere (nu sînt identificaţi drepţii ori nedrepţii, ci doar oameni care pier dintr-un motiv ignorat, de pildă, în Dinţii - ca şi la Arrabal, unde adversarii sînt egali în înfometare şi în pieire). Personajele au fixaţii maniacale (Omul care vorbeşte singur); le asediază şi le încarcerează himere provenind din reprezentări deformate sau datorate unei imagini terifice a extincţiei universale (ca în Artur osîndituU unde chiar şi peisajul, casele, străzile par a se lichefia, iar cineva exclamă „Nu putem şti dacă mai sîntem vii!“ ; sau în Călătorul prin ploaiey unde lumea şi-a trăit crepusculul şi se pregăteşte să intre în noaptea eternă, condamnată fiind de o sentinţă imanentă). Apar obiecte, multe obiecte ce şi-au pierdut orice valoare de întrebuinţare. Materia putrezeşte, păsările cad moarte. Sigur, autorul priveşte uneori cu sarcasm propria sa viziune apocaliptică; dar totodată îşi proiectează anxietăţile pe o zarişte sceptică, inculcînd senzaţia că şi geologic, şi antropologic, sfîrşitul e iminent. Acest scepticism e îndulcit de sensibilizarea unor trăsături umane specifice pentru ceea ce numim îndeobşte solidaritate, speranţă, tandreţe şi, mai ales, iubire. Aş afirma chiar că iubirea -ce poate dăinui şi după dispariţia unuia din componenţii cuplului -e înţeleasă, în această dramaturgie, ca o posibilitate de salvare sufletească (erotismul însă nu-1 interesează pe autorul nostru). Poveştile frumoase despre ce a fost sînt „puncte luminoase" pe harta memoriei. în basme, grotescul are savoare, himerele sînt vincibile, iar logica biruirii lor e implacabilă. Dramaticitatea rezultă din degradarea 26 Prefaţă continuă a teribilelor hotărîri în fapte derizorii, care, la rîndul lor, stimulează forţele binelui, ce luptă folosind ca arme candoarea opoziţionistă ori disimularea ironică. Printre alte calităţi ce i-au surprins pe cititorii, spectatorii, comentatorii atenţi ai dramaturgiei lui Matei Vişniec sînt şi acelea de tehnică dramatică şi de bogăţie lexicală, cu care nu prea ne întîlnim la debutanţi. Unele piese lasă impresia exerciţiului dramatic făcut cu rigoare, cu compasul şi rigla. Se propune o coincidenţă. Care provoacă altele, în lanţ. Lanţul se resoarbe. Se revine la punctul iniţial. Două personaje stau faţă în faţă, ca unul singur ce se priveşte în oglindă. Cineva săvîrşeşte un act, acelaşi act cu tenacitate, în mod egal, fără contenire; pe ceilalţi se studiază crescendoul reacţiilor ce pot ajunge la punctul de fierbere, dincolo de care exasperarea atinge paroxismul crimei. în metodologia literar-dramatică a lui Vişniec nu naturaleţea ori spontaneitatea predomină, ci sagacitatea cu care sunt conduse acţiunea, controversa, altercaţia, în dezvăluiri succesive, spre finalul hotărît. Se examinează meticulos ipostazele unei întîmplări, acumulîndu-se date previzibile sau neaşteptate, pentru a se ajunge la final sau la un punct final provizoriu, ce face să se presupună o ciclicitate. Dacă se declanşează o revoltă ce produce dezordine în şirul evenimentelor, ea se va consuma în ironie, zeflemea, imprecaţie, atitudine eroică falsă, cu panaş, disperare, dar pînă la urmă se va stinge; cursul stabilit al peripeţiilor poate fi deviat momentan, nu şi deturnat esenţial. Unul dintre motivele dramatice predilecte, aşteptarea, e studiat pe multe feţe. în aşteptare, oamenii încearcă să omoare timpul, îşi confruntă presupunerile cu privire la ceea ce se va petrece cînd adăstarea va lua sfîrşit, tac închişi în ei înşişi, se autoexaminează furtiv, devin suspicioşi faţă de comparşi, intră în panică. Cei doi soldaţi din Groapa din tavan aşteaptă să scape din claustrul unde au nimerit voluntar, dar care s-a transformat în temniţa lor. Ceea ce are loc aici între ei devine cumplit. Nu 27 Prefaţă putem bănui ce aşteaptă cei doi inşi din Buzunarul cu pîine, care se culcă lîngă fîntîna unde a căzut cîinele. Nu se ştie ce aşteaptă cetăţenii într-o anticameră unde cineva cîntă la violoncel o singură melodie; îl vor goni pe instrumentist afară, în ploaie, dar vor continua să aştepte. Sala de aşteptare, spaţiu coercitiv, obligatoriu (fără ferestre), e toposul favorizant al unei psihoze străbătute de curenţi ai mistificărilor si ai automistificărilor, ai unei ameninţări, într-o cameră sordidă de cîrciumă, personajele îl aşteaptă pe Madox, enigmatic călător care i-a năucit şi înfricoşat. în Angajare de clovnt aşteptarea în vederea concursului pentru „un post de clovn bătrîn“ se face în anticamera morţii. Angoasa, febrilitatea, încercarea disperată de a supravieţui nu pot decît întîrzia sfîrşitul fatal. Uşa e piesa emblematică pentru starea numită de autor aşteptare. Sînt scaune şi o uşă. De dincolo de ea se aud lucruri înfiorătoare. Personajele n-au nume; sînt numerotate, depersonalizate total: 1, 2, 3... Stau la „un departament" -probabil de anchetare. E o situaţie raportabilă la un moment de teroare. Dar e şi o tentativă de cuprindere a tragediei existenţiale, pe ecranul destinului inexorabil al omului. Destinul — spune Vişniec — e constituit din „mii de săli de aşteptare". Invenţia lexicală e un atribut care impune. Vorbeşte, desigur, în paginile pieselor, poetul. Poetul litaniilor suave şi austere, al stărilor de spirit inefabile, dar şi cel persiflator, ricanînd, surîzînd, piruetînd pe liniile unui portret, sau cel arghezian, al blestemelor şi invectivelor. în comedia satirică feerică, personajele cuvîntă şoltic, într-un argou pitoresc şi insolit, inventînd dezinvolt vorbe abracadabrante, dar cu sens posibil, ranguri, nume - „Ţonţonel a lui Logopungă", „Marţafiţa", „Macabrii", „Firfirică", „Coţofigă", „Regele gîrlicilor", acţiuni bombastice, teste de inteligenţă pentru peţitorii prinţesei — „Ştiţi să paşteţi vaca ?“ -, ciudate instrumente de tortură („tiripompa"), sintagme ce ni-i readuc în memorie pe Cantemir din Istoria ieroglifică şi pe Creangă din Ivan Turbincă ori pe Urmuz. în Groapa din tavan i se spune cuiva „eşti un bonf" şi se apreciază o gîlceavă ca „scîrîială". Evident, în altă parcelă, a 28 Prefaţă mîniei, a indignării, a revoltei, avem de-a face cu denominative infamante: unii le strigă altora „Gorilău, „Bestie" , „Gunoiule“ ; se apreciază că „Totul e o mocirlă", „Pluteşte greaţa în aer"; un proces e numit „o fandoseală greţoasă" , un oarecine „rîgîie", „trage vînturi", e „slinos“, „soiosK, „negru sub unghii". Ceea ce-şi transmit cei doi furi de dinţi din gurile cadavrelor (Dinţii) e nu tocmai lesne suportabil; ei vorbesc despre „mirosuri puturoase", care „duhnesc", „vomitări", „stîrvuri". Păianjenul în rană prezintă insecta cu pricina scormonind în rănile Crucificatului; asupra ei, cineva scuipă ca s-o îndepărteze. Clovnii îşi aruncă epitete difamatorii grele. Se creează astfel, fie prin demagogia retorizantă a unor făpturi, fie prin literaturizare voită ori prin paradă de erudiţie comică plată — ca în faimosul dicţionar al lui Flaubert — sau prin avalanşă de epitete, un rostogol continuu de nume şi cognomene, de vorbe aiuritoare - o magie a cuvîntului monstruos proliferant şi a sintagmelor absurd-calamburistice. în anumite împrejurări — cum e dialogul dintre condamnatul la moarte Artur şi Călău — se creează un soi de ciudată hipnoză a frazelor, care-i scoate, pentru o clipă, din execrabilul context pe cei doi, angajaţi voioşi într-o întrecere filologică şi onomatologică, şi răstoarnă funambulesc situaţiile şi noţiunile. Tot astfel şi în Bine, mamă..., unde un grup de băieţi vorbesc coral, iar protagoniştii rostesc vorbe umflate, emit lozinci istorice, fac sublinieri aiuristice, hipertrofiind ameţitor banalităţi curente. ) Toate acestea se constituie în elemente definitorii ale stilului. El este produsul unei alchimii greu definibile ca proces, substanţă şi ingrediente. O inerenţă a subiectivităţii în orice creaţie, adică în orice structură realizată cu luciditate. Propoziţiunea, clară, e a lui Camil Petrescu. Dar tot el o complică apoi, afirmînd că în termenul de inerenţă intră şi prezenţa conştiinţei. Sa rezulte de aici că un scriitor îşi „face" stilul printr-o preocupare anume ? Sau că acesta ar fi o rezultantă care, la o analiză factorială, se învederează a avea un mare număr de determinanţi ? 29 Prefaţă ______>_ Neîndoielnic că în stilistica dramaturgiei lui Matei Vişniec există trăsături cunoscute ale teatrului absurdului, căruia, într-un fel, i se integrează. Prezenteismul, în orice caz. Verva limbajului. Energia metaforică. Contractarea şi dilatarea timpului în afara duratei reale. Hipertrofierea locului comun. Procesele de reificare. Tensiunea conceptuală. în acelaşi timp, sînt şi unele trăsături care îl diferenţiază. Autorul nostru e preocupat de dilemele de conştiinţă, pe care le examinează cu profunzime şi gravitate; sau, după caz, în răsucire comică, în regim parodistic. El disimulează sub o aparenţă sobră „surîsul în sine însuşi", de care pomeneşte Cartea ceaiului, celebră culegere de înţelepciuni japoneze. Avem în aceste piese - uneori de întinderi reduse, cum e Ultimul Godot, de-o pildă - o exprimare plastică foarte concentrată a inferiorităţii sensibile raportate la un fapt ori la o idee a unei realităţi concrete (aici, un omagiu adus lui Samuel Beckett, la împlinirea a 80 de ani). Dar, în transfigurarea realităţii concrete, poetul nu păstrează datele documentare (vezi imaginea războiului sau expresiile totalitarismului), ci încearcă să releve esenţele. Pentru Tudor Vianu, stil chiar aceasta înseamnă: pătrunderea în esenţa realităţii. Din alt unghi privind lucrurile, vom remarca, sub lentoarea acţiunilor fizice şi sub stăruinţa asupra unui motiv dramatic singular, palpitul evenimenţial. Nu se întîmplă mai nimic în Usa-dar se aşteaptă ceva îngrozitor (ca şi în Streap-tease de Mrozek), ceea ce duce la o încordare extremă. Nu va trece nici un tren - n-a mai trecut nici un tren - prin gara pustie şi prăbuşită din Călătorul prinploaiey dar, deodată, apare totuşi un tren tulburător, neanunţat, care nu se va opri; va schimba soarta personajului central. Dramaturgul mizează pe clipa singulară de culminaţie: apariţia exorbitantă a unui al treilea, care tranşează radical confruntările dintre doi. Divulgarea unui adevăr ascuns, de natură să declanşeze o explozie. Coalizarea mai multora împotriva unuia care nu ştie - ori nu intuieşte - că va fi victimă. > 30 Prefaţă Vişniec nu se mărgineşte la generalităţi; şi chiar cînd se lansează în divagaţii, acestea sînt aproximări în sfera situaţiei date (ori urmărite), de natură a potenţa dramatismul culminaţiei conflictuale. El are, aşadar, inspiraţia (şi talentul) găsirii momentului unic, fulgerul ce luminează tot cerul intrigii. Despre această marcă dramaturgică a vorbit - curios - un om care nu a fost preocupat (decît în tinereţe) de arta teatrală, un filozof, Constantin Noica. într-o scrisoare adresată lui Camil Petrescu despre piesa Suflete tari - care-1 încîntase şi în care admirase „siguranţa tehnică, adîncimea temelor, inteligenţa detaliilor" -, gînditorul adăuga o consideraţie estetică importantă : .teatrul este o încercare literară unde nu-ţi trebuie numai inspiraţia temei şi a întregului, ci mai ales a momentului unic, în aşa fel încît cine nu are decît idei generale poate să le păstreze pentru alte realizări". Stilul lui Matei Vişniec e calm, poetic şi dramatic prin excelenţă, în volute metaforice originale şi liniatură subţire, sensi- bilizînd stări de spirit învolburate ale timpului şi ipoteze privitoare la miza alegerii în faţa căreia stau omul şi umanitatea la cumpăna dintre milenii: pietrificarea într-un trecut obscurizat de nelegiuiri si mistificări sau libertatea si frumuseţea care dinamizează si > > > > eternizează. Valentin Silvestru 31 BUZUNARUL CU PÎINE Piesă într-un act Personaje: BĂRBATUL CU BASTON BĂRBATUL CU PĂLĂRIE în jurul unei fintîni părăsite. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE // BĂRBATUL CU BASTON stau aplecaţi deasupra fintînii. Scrutează adîncul si ascultă încordaţi. BĂRBATUL CU BASTON (Intr-un tîrziu.): Ăştia nu sînt oameni. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu-s. BĂRBATUL CU BASTON: Nici nu ştii cum să-i numeşti. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nemernici, cum altfel ? BĂRBATUL CU BASTON: Corect. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sadici! BĂRBATUL CU BASTON: Absolut. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sadici şi lepădături ordinare. BĂRBATUL CU BASTON: Scursuri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Absolut. BĂRBATUL CU BASTON: Nu se face asa ceva. Orice, > numai asa ceva nu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sigur că nu se face. BĂRBATUL CU BASTON: Asasini! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Criminali şi asasini cu sînge rece. BĂRBATUL CU BASTON: Huh! 35 Matei Visniec {Pauză. Cei doi mai privesc un timp, mai ascultă un timp, BĂRBATUL CU PĂLĂRIE se îndreaptă de sale şi-şi pune pălăria.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Ar trebui luaţi tare. > BĂRBATUL CU BASTON : îţi spun eu ce-ar trebui făcut. Ar trebui bătuţi de-a dreptul. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asa e. BĂRBATUL CU BASTON {Agitîndu-şi bastonul prin aer): Bateţi pînă nu mai rămîne nimic din ei. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asa e. Bătuti măr. > > BĂRBATUL CU BASTON: Striviţi ca viermii. Asta ar merita, striviţi ca viermii şi lăsaţi în praf ca viermii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Triumfător.): Să putrezească fără groapă! BĂRBATUL CU BASTON {Trist.): Da, numai că mai întîi trebuie să-i prinzi. E întotdeauna mai greu să-i prinzi decît să-i baţi. {Pauză. Cei doi se apleacă din nou asupra fîntînii. BĂRBATUL CU BASTON îşi pune bastonul subsuoară\ iar BĂRBATUL CU PĂLĂRIE îşi face vînt cu pălăria.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Si totuşi nu se vede nimic. > > BĂRBATUL CU BASTON: Acum nu se mai vede, dar s-a văzut. 36 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cînd s-a văzut ? BĂRBATUL CU BASTON: La prînz. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: S-a văzut la prînz ? BĂRBATUL CU BASTON: S-a văzut. Cînd am trecut eu la prînz pe aici, s-a văzut. Şi dimineaţă s-a văzut. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ai trecut şi dimineaţă ? BĂRBATUL CU BASTON : Am trecut... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Şi lătra ? BĂRBATUL CU BASTON : Lătra. Lătra întruna. (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE se apleacă mult deasupra fintînii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dar poate că nu l-a aruncat nimeni. BĂRBATUL CU BASTON: Cum adică? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că a trecut pur şi simplu pe aici şi a căzut singur. BĂRBATUL CU BASTON: Imposibil. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce ? Se-ntîmplă atîtea... BĂRBATUL CU BASTON: Cum să cadă singur ? Doar nu era legat la ochi. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu se ştie. Poate că era orb. BĂRBATUL CU BASTON: Prostii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce prostii? Gîndeşte-te cîti oameni sînt orbi. > 37 Matei Visniec __________9____ BĂRBATUL CU BASTON : Ai mai văzut dumneata cîine orb ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: Atunci ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da poate că ăsta era orb. BĂRBATUL CU BASTON (Iritat.): Nu e, dom’le, nimeni orb aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sau poate că s-a aruncat singur. BĂRBATUL CU BASTON: Cum să s-arunce singur ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate a vrut să moară. BĂRBATUL CU BASTON : Să moară! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să se sinucidă, vreau să zic. BĂRBATUL CU BASTON: Animalele nu se sinucid. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Triumfător.): Şi balenele ? BĂRBATUL CU BASTON : Ce-are-a face balenele ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, şi balenele sînt animale. Si totuşi se aruncă la ţărm. Poţi să negi că s-aruncă y y y y O la ţărm ? Stiinta a demonstrat că balenele s-aruncă y y y la ţărm. y BĂRBATUL CU BASTON: Balenele sînt una, şi cîinii sînt alta. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu n-as zice asta. Sînt animale y şi iată că se sinucid. Nu vedem noi că se sinucid, da ele se sinucid. BĂRBATUL CU BASTON: N-au ele de ce să se sinucidă. Numai oamenii se sinucid. Animalele nu se sinucid. 38 Buzunarul cu pline BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asta era odată. Acum însă totu e pe dos şi te poţi aştepta la orice. Ai auzit că femela păianjen îşi mănîncă masculul ? E ? Ce părere ai ? BĂRBATUL CU BASTON : îl mănîncă pentru că aşa sînt făcuţi ei, să se mănînce între ei. Dintotdeauna s-au mîncat. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da, dar stiinta demonstrează că în ultimul timp se mănîncă tot mai des. BĂRBATUL CU BASTON: De unde-ai mai scos-o şi p-asta ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Uite-te numai cîte muşte au y apărut în ultimul timp. înainte nu erau atîtea muşte. înainte, iarna, muştele mureau. Acu nu y 7 7 y mai mor. Asta se vede cu ochiul liber. BĂRBATUL CU BASTON: Uite ce e, noi vorbim aici de muşte sau de cîine ? y BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Pînă una-alta, eu nu văd nici un cîine. BĂRBATUL CU BASTON: Păi, nu ţi-am spus că s-a văzut ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că ţi s-a părut. BĂRBATUL CU BASTON: Cum să mi se pară ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Se întîmplă. Ai auzit de fata morgana ? BĂRBATUL CU BASTON: Iar eu îţi jur că l-am văzut. Ce Dumnezeu, doar nu sînt nebun. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu jura, te cred. 39 Matei Visniec __________>____ {Pauză. Cei doi se apleacă din nou asupra fîntînii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că e deja mort. BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu... Tot ce se poate... Dar eu nu cred. Simt eu că nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Iluminat?): Să aruncăm un chibrit aprins! Ce-ar fi să aruncăm un chibrit aprins ? Sau un ghemotoc. Ce-ar fi s-aruncăm un ghemotoc aprins ? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce să se sperie ? BĂRBATUL CU BASTON : Se sperie. Tot animalul se sperie de foc. Ai văzut animal care să se apropie de foc ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că ăsta nu se sperie. BĂRBATUL CU BASTON: Ei, draci! Ai văzut animal care să nu se sperie de foc ? Animalul e făcut să se sperie de foc. Mai bine aruncăm o piatră. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: S-ar putea să-l rănească. BĂRBATUL CU BASTON: Aruncăm o piatră mai mică. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Orice piatră poate să-l rănească. Dacă îi cade în ochi ? Oricît de mică ar fi piatra, dacă îi cade în ochi, îi scoate ochiul. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că nu i-1 scoate... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Si dacă i-1 scoate? > BĂRBATUL CU BASTON: Important e să-l facem să mîrîie, nu ? Dacă e mort, nu contează, iar dacă e viu, o să mîrîie, nu ? 40 Buzunarul cu pîine (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ridică o piatră.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O fi bună ? BĂRBATUL CU BASTON (O cercetează.): Nu prea e bună... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Ridicînd mai multe): Poftim, alege. BĂRBATUL CU BASTON: Important e să nu aibă colţuri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Alege una.): Poftim, fără... BĂRBATUL CU BASTON: Păi... arunc-o! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dumneata ai spus de piatră. Poftim, piatră. Arunc-o acum! BĂRBATUL CU BASTON: Ce contează dacă o arunc eu sau dacă o arunci tu ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu contează, dar arunc-o tu. (BĂRBATUL CU BASTON aruncă piatra în fintînă. Cei doi aşteaptă încordaţi.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Dupăsecunde lungi): înseamnă că e mort. BĂRBATUL CU BASTON: Ceva îmi spune că totuşi nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce ? BĂRBATUL CU. BASTON: Simt că nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să caut o piatră mai mare ? (Din adîncul fintînii, cîinele începe să latre dezolant. După cîteva secunde, lătratul devine un schelâlăit si apoi se stinge) 41 Matei Visniec __________l____ BĂRBATUL CU BASTON (Încîntat, febrili): Ai auzit ? Ţi-am spus că nu e mort? Ţi-am spus sau nu ţi-am spus ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Ştergîndu-si sudoarea care i-a apărut brusc pe faţă.): De necrezut. BĂRBATUL CU BASTON (Victorios.): Nu e mort! Nici la prînz nu era mort! Nu era mort deloc. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Fantastic! BĂRBATUL CU BASTON: Ei ? Ce părere ai de oamenii ăştia ? Ce părere ai de treaba asta ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O măgărie. BĂRBATUL CU BASTON : O măgărie ? Crimă! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O ruşine. BĂRBATUL CU BASTON : O porcărie fără margini! Cîine viu în fîntînă! Să arunci un cîine viu în fîntînă! Ai mai auzit vreodată aşa ceva? (Agresiv, ca la interogatoriu.) Ai mai auzit de vreun cîine aruncat în halul ăsta ? în fîntînă ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Niciodată! BĂRBATUL CU BASTON: Cum să arunci un cîine viu în fîntînă ? Pentru ce să arunci un cîine viu în fîntînă ? Dumneata înţelegi ceva ? Aşa ceva nici nu se poate gîndi! încearcă doar să gîndeşti! încearcă să te gîndeşti şi-ai să vezi că nici măcar nu poţi să te gîndeşti. Poţi sau nu poţi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Deloc. BĂRBATUL CU BASTON: E împotriva firii. E complet împotriva firii şi împotriva a orice. 42 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu ştiu cine-a facut-o ! BĂRBATUL CU BASTON: Cine ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nici n-ai să crezi! BĂRBATUL CU BASTON: Cine ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Copiii nevinovaţi. BĂRBATUL CU BASTON: Care copii nevinovaţi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Copiii. Copiii, în general. Nici nu ştii cît de cruzi pot fi copiii în chestii din astea. BĂRBATUL CU BASTON: N-are a face copiii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ascultă ce-ţi spun. Copiii pot fi mai cruzi decît îţi poţi imagina. Pentru că ei nu ştiu ce e cruzimea, înţelegi ? Cînd eşti mic şi nu ştii ce e cruzimea, poţi fi capabil de orice. BĂRBATUL CU BASTON: Nu... Nu e mîna copiilor aici. Cîinele e mult prea mare. Cîinele e cu totul si cu totul uriaş. Ăsta nu e cîine să-l arunci în y ) fîntînă cu una, cu două. E imens, e cu totul şi cu totul imens. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Atunci înseamnă că bîntuie nebunia. Descreieraţii. E plin de nebuni. în ziua de azi, toată lumea a înnebunit. Toţi descreieraţii sînt complet liberi. BĂRBATUL CU BASTON: Nu, aici e cu totul altceva. Aici, totul a fost făcut din ură. Asta e. Aici e ură din aceea oarbă, din aceea neagră. Nu e ură de zi cu zi. E ură din aceea care îţi îngheaţă stomacul... E ură totală... Trebuie sa fii cu totul si cu totul orbit de toate lucrurile si de toată lumea ca să 7 43 Matei Vişniec începi să faci asta... Ca să începi prin a arunca cîini vii în fîntînă... (Cîinele latră din nou. Ecoul lătrăturilor răzbate în aer într-un fel trist si disperat.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Să facem ceva! BĂRBATUL CU BASTON : Ce să facem ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să facem ceva să-l scoatem. BĂRBATUL CU BASTON: Uşor de zis. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Trebuie să-l scoatem. BĂRBATUL CU BASTON: Cum dracu’ să-l scoatem ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu ştiu. BĂRBATUL CU BASTON: Păi, vezi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu cred că nu-i aşa de greu să-l scoatem. BĂRBATUL CU BASTON: M-am gîndit şi eu să-l scoatem. Dar nu-i asa uşor să-l scoatem. » > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Trebuie să coborîm si să-l scoatem. BĂRBATUL CU BASTON: Să coborîm ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, nu ? BĂRBATUL CU BASTON: Unde să coborîm ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum unde să coborîm ? în fîntînă. BĂRBATUL CU BASTON: în fîntînă... 44 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: în fîntînă, da. Coborîm, îl scoatem şi gata. BĂRBATUL CU BASTON : Şi cum să coborîm ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu-i aşa greu să coborîm. Coborîm, pur şi simplu, şi-l scoatem şi gata. BĂRBATUL CU BASTON : Exclus. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce ? BĂRBATUL CU BASTON: N-avem cum să coborîm. Ia gîndeşte-te : cum să coborîm ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ne-ar trebui o scară. BĂRBATUL CU BASTON: Nu faci nimic cu o scară. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum asa ? Dacă avem o scară, > coborîm pe scară. BĂRBATUL CU BASTON: Iar eu îţi spun că nu faci nimic cu o scară. Fîntîna e mult prea adîncă. Unde găseşti o scară atît de lungă ? îţi dai seama cît de adîncă e fîntîna ? Nu găseşti nicăieri o scară atît de lungă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Atunci, o ftrnie... BĂRBATUL CU BASTON: M-am gîndit şi la fîrnie. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asta e! O funie groasă, cu noduri. BĂRBATUL CU BASTON: Iar eu îţi spun că m-am gîndit si la funie. > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Şi ? BĂRBATUL CU BASTON: Şi, exclus. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce exclus ? BĂRBATUL CU BASTON: Draci! Pur şi simplu: n-ai ce să faci cu nici o funie. 45 ,Matei Vişniec BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cu o funie s-ar putea coborî. BĂRBATUL CU BASTON: Crezi că s-ar putea coborî ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu asa cred. Eu cred că s-ar > putea coborî. BĂRBATUL CU BASTON: Si cine să coboare ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Unul din noi. BĂRBATUL CU BASTON: Cine, mai exact ? Cobori dumneata ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cobor, de ce să nu cobor ? BĂRBATUL CU BASTON: Eu nu ştiu dacă e bine să cobori. > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu cobor. Eu nu mă tem să cobor. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că reuşeşti să cobori. > > Dar ce faci dacă reuşeşti să cobori ? Ce faci ? Ei ? j > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum ce fac ? BĂRBATUL CU BASTON: Aici e toată chestia. Ce faci dacă reuşeşti să cobori ? Să zicem că ai ajuns acolo, că ai reuşit să cobori. Eu te-ntreb, ce faci după ce ai reuşit să cobori ? Ce ? Iei cîinele în braţe ? y y BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu ştiu. y BĂRBATUL CU BASTON: Ei, vezi ? D’aia spun că nu ştiu dacă e bine să cobori. Pentru că nu poţi să ştii ce fel de cîine e. înţelegi ? Dacă te muşcă ? Dacă e turbat ? Dacă e turbat si te muscă ? Ei ? y y BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da’ poate că nu e turbat. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că nu e. Dar dacă e ? Ce faci dacă e ? 46 Buzunarul cu pline BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Ş-atunci, o lăsăm baltă ? BĂRBATUL CU BASTON: Eu n-am zis s-o lăsăm baltă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Si ce facem ? > BĂRBATUL CU BASTON : Facem ce putem. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, să facem ceva. Eu văd că stăm aici si nu facem nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că mai vine cineva. Dacă mai vine cineva, poate că găsim ceva de făcut, înţelegi ? E greu să faci ceva de unul singur. în chestii din astea, nu e bine să te bagi singur. Ş-apoi, poate că nici nu vrea să fie scos... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum să nu vrea să fie scos ? BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu. Mă gîndesc şi eu... Dacă nu vrea să fie scos ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, nu vezi cum latră ? BĂRBATUL CU BASTON: Cum latră ? Latră ca toţi cîinii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Mie mi se pare că latră dezolant. BĂRBATUL CU BASTON: Ţi se pare că latră dezolant ? Crezi că ăsta a fost un lătrat dezolant ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu aşa cred. Cred că a fost dezolant. BĂRBATUL CU BASTON: Uite că eu nu cred că a fost dezolant. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: A fost. A fost sută la sută dezolant. BĂRBATUL CU BASTON: Uite că eu nu cred că a fost dezolant. Eu cred că a fost un lătrat obişnuit. Un > lătrat ca toate lătrăturile. 47 Matei Visniec __________>____ BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hai să fim seriosi. A fost un lătrat tipic de cîine speriat. BĂRBATUL CU BASTON: Iar eu îţi spun că toţi cîinii latră la fel. N-ai cum să ştii care e speriat şi care nu e speriat. Trebuie să fii cîine ca să îţi dai seama că un cîine latră dezolant. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da nu trebuie să fii cîine deloc... Trebuie să fii atent. BĂRBATUL CU BASTON: Şi chiar dacă latră dezolant, asta nu înseamnă că vrea să fie scos. Poate că animalul ăsta trăieşte pur şi simplu acolo. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: în fîntînă! BĂRBATUL CU BASTON: în fîntînă. De ce nu ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Unde-ai mai văzut dumneata cîine să trăiască în fîntînă ? BĂRBATUL CU BASTON: N-am văzut, dar îl văd pe ăsta. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu am senzaţia că visăm, zău... > * Ce vorbe-s astea ? BĂRBATUL CU BASTON: N-ai spus chiar dumneata că lumea nu mai e cum a fost ? Totul se poate. Sînt păsări care nu mai zboară. E normal ca păsările să nu mai zboare ? Cine ar fi crezut acu o sută de ani că păsările n-or să mai zboare ? Şi uite că sînt păsări care nu mai zboară. Păsările nu mai zboară, peştii nu mai înoată, toată lumea e pe dos. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De peşti n-am auzit să nu mai înoate. Asta e chiar prea de tot. 48 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON (Aprins.): Sînt! Sînt peşti care nu mai trăiesc decît la fund. Trăiesc în întuneric, acolo, la fund. Din cauza întunericului, nici nu mai înoată. înţelegi ? Iar dacă îi scoţi în apă limpede, mor. Aşa că e mai bine să nu scoţi nimic şi să nu mişti nimic. y BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Bine, dar cîinii, cîinii... BĂRBATUL CU BASTON: Nu-ţi bate capul. Poate că s-a născut acolo. Poate că acela e locul lui. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ascultă, eu mă tem că noi am luat-o razna. BĂRBATUL CU BASTON: Da n-am luat-o razna deloc. Gîndim. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum să se nască în fîntînă ? Ai înnebunit ? BĂRBATUL CU BASTON: Totul se poate. Natura e perfidă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dumnezeule! Cîinele trăieşte > pe lîngă om... BĂRBATUL CU BASTON : Si ce-i cu asta ? Toate animalele > trăiesc pe lîngă om. Şi calul trăieşte pe lîngă om. Şi iepurii trăiesc pe lîngă om. Şi uite că vine o vreme cînd nimeni nu mai vrea să trăiască pe lîngă om. înţelegi ? Ăsta e ceasul al zecelea. Nimeni nu mai vrea să trăiască pe lîngă om! înţelegi sau nu ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: înţeleg c-ar trebui să facem ceva. Măcar să-i dăm ceva de mîncare. BĂRBATUL CU BASTON: Asta da, se poate. Mîncare, da, se poate. 49 Matei Visniec _________y_____ BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ne-ar trebui nişte pîine. BĂRBATUL CU BASTON (Vesel.): Am ! Am eu pîine. Şi dimineaţă i-am adus pîine. Şi la prînz i-am adus pîine... Pîine, da, îi place. Dacă te apleci puţin şi stai nemişcat, îl auzi cum clepfaie. (BĂRBATUL CU BASTON scoate bucăţi de pîine din buzunare si le aruncă în fintînă. Amîndoi ascultă încordaţi.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Clepfaie ? BĂRBATUL CU BASTON: Nu prea clepfaie. (Pauză.) BĂRBATUL CU BASTON: Ciudat. La prînz a clepfait. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: A clepfait la prînz ? BĂRBATUL CU BASTON: A clepfait. Şi dimineaţă a clepfait. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O fi obosit. (Pauză.) BĂRBATUL CU BASTON: Mă mir că nu mănîncă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Poate că nu mai are putere. BĂRBATUL CU BASTON: Pînă acum a mîncat. A mîncat tot ce i-am aruncat. 50 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dacă nu mai are putere, degeaba are mîncare. Ai să vezi că o să moară acolo, cu mîncarea lîngă el. O să moară de frică. Degeaba îi arunci pîine, dacă se simte singur. Dacă se simte singur, o să moară de frică. BĂRBATUL CU BASTON: Dacă îi arunc mîncare, n-o să se mai simtă singur. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cine ştie cîti i-au aruncat de > > mîncare, îl înăbuşiţi cu mîncare. O să moară înăbuşit, d-aia o să moară. Mai bine i-am arunca puţină apă. BĂRBATUL CU BASTON: Eu nu cred că are nevoie de apă. Imposibil să nu fie acolo puţină apă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu cred că fîntîna are apă. Dacă fîntîna avea apă, cîinele s-ar fi înecat. Eu cred că fîntîna e secată. Cînd l-au aruncat, au ştiut ei că fîntîna e secată. > (Pauză. Cei doi ascultă încordaţi. BĂRBATUL CU BASTON a încetat să mai arunce pîine.) BĂRBATUL CU BASTON: Nu vrea. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E clar că a terminat. BĂRBATUL CU BASTON: Nu vrea, afurisitul. Si ce frumos clepfaia la prînz. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să încerc si eu ? > BĂRBATUL CU BASTON : Păcat că nu clepfaie. Avea un clepfait plăcut, de cîine sănătos. 51 Matei Vişniec BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate c-ar fi bine să încerc şi eu. Dacă mai ai puţină pîine, poate că încerc şi eu. BĂRBATUL CU BASTON: Ce să mai încerci ? Să-l ia naiba! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dă-mi o cojiţă... una mică. BĂRBATUL CU BASTON: Nu merită, javra. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Nu e javră. BĂRBATUL CU BASTON: Cine ştie pe cîţi o fi muşcat cîinele ăsta. Cine ştie ce bestie zace-n el. > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Nu e bestie. Dacă e alb, nu e bestie. BĂRBATUL CU BASTON : Cine ţi-a spus că e alb ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, nu e alb ? BĂRBATUL CU BASTON: E alb, dar cine ţi-a spus că e alb ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dumneata mi-ai spus că e alb. BĂRBATUL CU BASTON: Ea ţi-am spus că e alb ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da, mi-ai spus că e alb. BĂRBATUL CU BASTON: Eu n-am spus niciodată aşa ceva. Eu n-am spus nimănui nimic. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce contează ? Important e că e alb. BĂRBATUL CU BASTON: Eu vreau să ştiu de unde ştii că e alb. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Draci! N-ai spus dumneata că e imens si alb ? > 52 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Am spus doar că e imens. N-am spus că e alb. Şi chiar dacă e alb, asta nu înseamnă că nu e bestie. Poate să fie alb si să fie o bestie. O bestie ca toate bestiile. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu ştiu de ce te-ai aprins asa. > BĂRBATUL CU BASTON: Da nu m-am aprins deloc. Gîndesc. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să zicem că e bestie. Chiar dacă ar fi o bestie, nu se face asa ceva nici măcar cu o bestie. BĂRBATUL CU BASTON: Asta-i adevărat. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi ? Mai bine căutăm o funie. BĂRBATUL CU BASTON: M-ai înnebunit cu funia asta! M-ai scos pur şi simplu din minţi cu funia asta! Ţi-am spus cum e treaba cu funia! Ţi-am spus sau nu ţi-am spus ? Doar n-o să se caţăre pe funie. Cîinele nu e pisică! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da’ nu e vorba atît de funie. E vorba că stăm aici si nu facem nimic. > BĂRBATUL CU BASTON: De ce spui că nu facem nimic ? Nu i-am dat mîncare ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: I-am dat mîncare, dar n-a mîncat-o. BĂRBATUL CU BASTON : Şi, apoi, e deja destul că stăm aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cu ce-1 ajută pe el că stăm aici ? 53 Matei Vişniec BĂRBATUL CU BASTON: Ne simte. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Si ce dacă ne simte ? > BĂRBATUL CU BASTON: Nu e puţin lucru. Simte că sîntem oameni si că sîntem cu el. > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: N-are de unde să ştie că sîntem 7 oameni. Poate că îşi închipuie că sîntem cîini. BĂRBATUL CU BASTON: Nu contează ce-şi închipuie că sîntem. Chiar dacă îşi închipuie că sîntem cîini, ştie că aici sus e cineva lîngă el. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dacă ne-ar simţi, ar mîrîi. BĂRBATUL CU BASTON: Nu poate mîrîi chiar tot timpul. Iar dacă tace, e semn bun. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Adineauri spuneai că e semn rău. BĂRBATUL CU BASTON: Da, dar acum mi se pare că e semn bun. înseamnă că e liniştit. Gîndeste-te că 7 7 ai fi în locul lui şi eu aş fi aici sus. Ai putea vorbi tot timpul ? Eu nu cred c-ai putea vorbi tot timpul. Nimeni nu poate vorbi tot timpul. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Bine, dar cît o să stăm asa ? 7 7 BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu. Stăm şi noi cît putem. Mai facem eu schimbul... Nu? Eu cred că asta e cel mai important, să simtă că deasupra lui e cineva... Să simtă că are stăpîn. Cîinele are nevoie să simtă că are stăpîn. Sînt cazuri cînd stăpînul moare şi cîinele nu mai vrea să mănînce şi pînă la urmă moare şi el. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Crezi că e cazul aici ? 54 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Mai poţi să ştii ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că n-ar strica să dăm anunţ la ziar. BĂRBATUL CU BASTON: O, nu! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asa se obişnuieşte. Dacă are j > j stăpîn, atunci să vină stăpînul şi să-l scoată cum îl taie capul. BĂRBATUL CU BASTON: Te gîndeşti la recompensă, este ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu mă gîndesc la nici o recompensă. Mă gîndesc că toată lumea dă anunţuri la ziar. BĂRBATUL CU BASTON: Te gîndeşti la recompensă, ştiu eu. Se vede pe faţa ta că te gîndeşti la bani. Toţi vă gîndiţi la bani. La bani şi la profit, în loc să salvaţi cîinele. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poftim, păi chiar asta vreau, să salvez cîinele. BĂRBATUL CU BASTON: Si crezi că ăia de la ziar or să vină s-or să salveze cîinele ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Oricum, or să facă ceva. BĂRBATUL CU BASTON: îţi spun eu ce-or să facă! Or să vină, or să fotografieze tot şi or să plece. Asta or să facă. Pentru că ei asta ştiu să facă, nenorociţii; Cînd e vorba de ziare şi de poliţie, mai bine o laşi baltă, ascultă ce-ţi spun eu. N-avem noi nevoie nici de ziare şi nici de poliţie. Eu detest să am de-a face cu asa ceva. » 55 Matei Vişniec BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asta-i culmea! Cum vrei să dăm de proprietarul cîinelui dacă stăm cu mîinile în sîn ? BĂRBATUL CU BASTON: Da’ de unde eşti aşa sigur că are proprietar ? Ce, ţi-a spus cîinele că are proprietar ? Poate că n-are proprietar. Poate că e de capul lui. Ce, n-ai văzut cîini vagabonzi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Tare mă tem că e chiar cîinele dumitale. BĂRBATUL CU BASTON: Ştii ce, îti interzic să faci asemenea aluzii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dar nu fac nici o aluzie. Gîndesc. BĂRBATUL CU BASTON: îţi interzic categoric să gîn-deşti, în cazul ăsta. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hai, recunoaşte că e cîinele dumitale şi să terminăm istoria. BĂRBATUL CU BASTON {Furios.): Dumnezeule, chiar crezi că mi-am aruncat propriul meu cîine în fîntînă! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Oamenii sînt în stare de orice la furie. Unii ajung la crimă. BĂRBATUL CU BASTON: Te rog să mă scoţi din categoria asta, ai înţeles? Şi să mă laşi în pace cu bănuielile dumitale si cu teoria dumitale. Eu nu > sînt un om nervos, eu sînt un om calm. Cum să-mi arunc cîinele în fîntînă, cum ţi-a trecut prin minte aşa ceva ? Eu iubesc cîinii, domnule, eu am avut cîine la viata mea, eu ştiu ce înseamnă să ai > > cîine. Cîinele meu a murit de bătrîneţe acu’ 17 56 Buzunarul cu pîine ani si se numea Zumbi. Ai auzit ? Zumbi. Se vede > că nu te pricepi nici la oameni şi nici la cîini. (Pauză. Tensiune acumulată.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: îmi pare rău, n-am vrut să te supăr. Tot ce vreau e să facem în sfîrşit ceva. Să mişcăm ceva. Orice, numai să mişcăm ceva. BĂRBATUL CU BASTON: E prea tîrziu ca să mai facem ceva. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Crezi c-a mierlit-o ? BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu. Tot ce ştiu e că se > i întunecă. Uite cum se întunecă. Nu putem face nimic cînd se întunecă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Unde vezi că se întunecă ? BĂRBATUL CU BASTON: Peste tot se întunecă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Mai e un ceas pînă cînd se întunecă. BĂRBATUL CU BASTON: Cum să fie un ceas pînă cînd se întunecă? E aproape întuneric. Şi apoi, s-ar putea să fie deja mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: înainte spuneai că ne simte. BĂRBATUL CU BASTON: Pentru că era viu. Iar acum, dacă nu clepfaie, s-ar putea să fie mort. E clar că e terminat dacă nu clepfaie. Nu mîrîie, nu clepfaie, nu nimic. Cine nu clepfaie e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Chiar dacă e mort, tot trebuie să facem ceva. 57 Matei Visniec __________y BĂRBATUL CU BASTON: Asta-i bună! Dacă e mort, e mort! Ce să mai facem dacă e mort ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu pot sta aşa, fără să fac nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Nu fi idiot. Dacă e mort, nu mai avem nici o treabă. Sînt mii de cîini morţi în > toate fîntînile. Mii de fîntîni si mii de cîini morţi. ) > Doar n-o să scoatem toţi cîinii din toate fîntînile. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să mai aruncăm o piatră... BĂRBATUL CU BASTON: Toţi au aruncat cu pietre. Cred că asta i-a pus capăt. Nu trebuia să aruncăm cu pietre. Fiecare a aruncat cu pietre, numai ca să vadă dacă e viu. L-au omorît cu pietre, încercînd să afle dacă e viu. Acu lasă-1 în pace. Acu, dacă e mort, lasă-1 în pace. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu ştiu ce ai dumneata cu > cîinele ăsta. BĂRBATUL CU BASTON: N-am nimic. Pur şi simplu, BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu am impresia că-1 urăşti. BĂRBATUL CU BASTON: Eu îl urăsc ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: îl urăşti. Nu ştiu de ce, dar îl urăşti. > BĂRBATUL CU BASTON : De ce să-l urăsc ? Nu-1 urăsc. N-am nimic cu el. Absolut nimic. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Atunci, de ce dai tîrcoale ? BĂRBATUL CU BASTON: Unde dau tîrcoale ? Unde vezi că dau tîrcoale ? 58 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De dimineaţă dai tîrcoale. y BĂRBATUL CU BASTON: Nu dau eu tîrcoale... Cine ţi-a spus că dau tîrcoale ? M-ai văzut dumneata că dau eu tîrcoale ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Te-am văzut. Şi la prînz te-am văzut. BĂRBATUL CU BASTON: Unde m-ai văzut ? Cînd m-ai văzut ? Cu ce drept mă pîndeşti ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Măcar trebuia să fi făcut ceva. Dacă tot tîndăleşti pe aici, măcar dacă ai fi făcut ceva. De ce n-ai făcut ceva ? Dac-ai ştiut de dimi-neaţă cum stau lucrurile, de ce n-ai făcut ceva ? BĂRBATUL CU BASTON (Plîngăreţ.): Am făcut si eu ce-am putut. Ce puteam să fac mai mult? Am făcut tot ce se putea face de unul singur. Dacă fîntîna ar fi fost mai aproape de oraş... da, poate că altfel ar fi stat lucrurile... Poate că s-ar fi putut face mai mult. Dar e mult prea departe de oraş... Fiecare drum mă oboseşte îngrozitor... îngrozitor. .. Nici nu ştii cum mă oboseşte... (Se asază pe jos si se descalţă. Arătîndu-si piciorul.) Poftim... Uită-te numai la piciorul ăsta. Vezi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce să văd ? BĂRBATUL CU BASTON: Uită-te mai bine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Examinîndpiciorul.): Nu văd nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Nu vezi că am platfus ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ei, nu! 59 Matei Visniec __________>____ BĂRBATUL CU BASTON {Fericit.): Platfus! Pune mina! Pune mîna acolo. Vezi ce moale e ? Parcă e o varză. Acum înţelegi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Desfâcîndu-şi cureaua de la pantaloni.): Şi eu am hernie! BĂRBATUL CU BASTON : Unde ai hernie ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Uite-aici... Aici, înăuntru... E rupt totul... îmi atîrnă pe dinăuntru... E ca un pumn de carne care-mi atîrnă pe dinăuntru... De ani de zile mă tîrăsc cu ea... BĂRBATUL CU BASTON: A, păi stai să-ţi arăt eu altceva... (îsi scoate haina si-si eliberează o mîna, arătîndu-si subsuoara.) Ai mai văzut gîlmă la subsuoară ? Ai mai văzut asa ceva ? Ori de cîte ori ridic braţul, > > mă taie pe dinăuntru. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Si eu... Fii atent aici... Cînd > clipesc... {îşi arată un ochi.) Vezi ce-i sub pleoapă... Ai mai văzut coş sub pleoapă ? Uite ce rană mi-a făcut... BĂRBATUL CU BASTON: Asta nu-i nimic. Să vezi ce herpes a avut taică-meu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Herpesul se tratează... BĂRBATUL CU BASTON {Indignat) : Herpesul se tratează ? Ei, află că nu-i adevărat! Nu! Herpesul nu se tratează. Taică-meu, săracul, înflorea în fiecare lună... Toată gura... aşa... Pentru că herpesul, dornle, nu se tratează... Mai degrabă se tratează hernia! 60 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hernia ? Ha! Nu te pricepi la hernie! BĂRBATUL CU BASTON: Oricum, nu-i aşa gravă... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum să nu fie gravă ? BĂRBATUL CU BASTON: Gîndeşte-te că unii sînt paralizaţi! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Şi ce dacă sînt paralizaţi ? BĂRBATUL CU BASTON: Unii trăiesc toată viaţa fără un rinichi! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da nu mă interesează... BĂRBATUL CU BASTON {Violent.): Cum să nu te intereseze ? Unii au lepră, poftim! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu vorbesc de lepră! Eu vorbesc de hernia mea! Nici măcar nu te-ai uitat... BĂRBATUL CU BASTON: Hernia dumitale e zero! E un fîs! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum să fie un fîs cînd abia mă tîrăsc cu ea ? Ştii cum mă trage în jos ? BĂRBATUL CU BASTON: Te trage pe dracu ! Nu ştii ce-i aia să mergi cu un singur picior. Dumneata îţi dai seama că eu m-am chinuit să vin pînă aici doar cu un singur picior ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce-ai venit dacă te chinuie atît ? BĂRBATUL CU BASTON: Cum de ce-am venit ? Am venit! Am venit pentru c-am venit! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu trebuia să vii dacă te chinuie. Te plîngi că te chinuie şi totuşi vii. De ce vii ? 61 Matei Vişniec BĂRBATUL CU BASTON: Vin, de ce să nu vin ? Dumneata de ce vii ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Eu nu vin! BĂRBATUL CU BASTON: Poftim, el nu vine! Cum nu vii, cînd ai venit deja ? Pe cine vrei să prosteşti ? {Cîinele începe să urle agonizantă) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {în culmea excitaţiei.): Poftim! Cîinele moare si noi ne certăm. > BĂRBATUL CU BASTON: Da* nu ne certăm deloc. Răspunde la ce te-am întrebat. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu m-ai întrebat nimic. Ce m-ai întrebat ? BĂRBATUL CU BASTON: Te-am întrebat de ce vii. Dacă tot vii, spune de ce vii! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Acoperit de urletele cîinelui.): N-ai dreptul să mă întrebi nimic! Nimic! Eu nu ţi-am pus nici o întrebare. BĂRBATUL CU BASTON {Încercînd să acopere urletele cîinelui.) Am! Am dreptul să te întreb! Pot să te întreb orice, e dreptul meu să te întreb orice! Da! Eu am descoperit cîinele, e al meu... Acum trei zile l-am descoperit, e al meu... Eu l-am hrănit, eu... De unde ai ştiut că am descoperit cîinele? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Urlîndpeste urletul cîinelui.): N-am ştiut nimic, nimic... Si ce dacă... Eu treceam pe aici... Eu treceam, pur şi simplu, pe aici... 62 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON : Ba nu treceai pe aici! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Toată lumea trece pe aici! Şi eu treceam pe aici. Treceam întîmplător pe aici! BĂRBATUL CU BASTON (Urlînd.): Întîmplător, ai ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Întîmplător, da. Întîmplător! BĂRBATUL CU BASTON (Isteric.): Şi pîinea? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Care pîine ? BĂRBATUL CU BASTON: De unde ai ştiut să aduci ) pîine ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Care pîine ? Care ? BĂRBATUL CU BASTON (Urlînd animalic.): Ai o pîine în buzunar! De ce ai o pîine în buzunar ? Poţi să negi că ai o pîine în buzunar ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (.Intrînd în isterie.): E pîinea mea. BĂRBATUL CU BASTON: De unde ai ştiut să aduci > pîine ? De unde ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: N-am ştiut! E a mea. Am, pîine la mine, da, care e a mea! Şi ce dacă am ? Nu e pentru cîine, e pentru mine. Da! Am pîine la mine tot timpul, da! Aşa mi se întîmplă mie tot timpul, da. BĂRBATUL CU BASTON: Minţi! Minţi, ucigaş de cîini! Minţi! > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ucigaş de cîini şi hingher eşti dumneata! BĂRBATUL CU BASTON: Hoţ de fîntîni ce eşti! Jefiiitor! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Jefuitor de fîntîni eşti dumneata! 63 Matei Visniec _________>_____ (Cîinele încetează să mai urle şi liniştea cade sufocantă peste cei doi. Pauză lungă.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Se şterge îndelung de sudoare.): Doamne, parcă am înnebunit... BĂRBATUL CU BASTON {Răscoleşte pâmîntul cu bastonul.): Eu zic s-o ştergem de aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Privindcerul.): Păcat... Acum chiar că se întunecă... BĂRBATUL CU BASTON {Privind cerul.): O să plouă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Mda... S-ar putea să plouă. BĂRBATUL CU BASTON: Nu e zi să nu se termine fără ploaie... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Nu-i rău dacă plouă. Cel puţin, n-o să sufere de sete... BĂRBATUL CU BASTON: Oricum, o să urle iar toată noaptea... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O să urle, dar mîine... BĂRBATUL CU BASTON: Mine sigur. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Mîine-dimineaţă... BĂRBATUL CU BASTON: Reuşim noi să-l scoatem cumva. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Reuşim precis. {Cei doi se întind pe spate şi privesc cerul.) BĂRBATUL CU BASTON: Iar e negru ca smoala. 64 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ei, nu-i chiar aşa de negru. BĂRBATUL CU BASTON: E mai negru ca ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Crezi tu că-i mai negru ca ieri ? BĂRBATUL CU BASTON: E mult mai negru ca ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai uita. BĂRBATUL CU BASTON: Nu pot să nu mă uit. Cînd e aşa de negru şi stă aşa pe capul meu, nu pot să nu mă uit. BĂJRBATUL CU PĂLĂRIE: încearcă să aţipeşti puţin. BĂRBATUL CU BASTON: O să mă trezească. O să mă trezească din nou. Cum simte că aţipesc, începe să urle. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E vina noastră. BĂRBATUL CU BASTON: Nu trebuia să trecem pe aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai gîndi. (Linişte. Cei doi par să fi aţipit.) BĂRBATUL CU BASTON (în şoaptă) : Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-i ? BĂRBATUL CU BASTON: E şi mai multă linişte decît ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum ? BĂRBATUL CU BASTON: E mai linişte decît ieri. îti dai * > seama că e mai linişte decît ieri ? 65 Matei Vişniec BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Vezi c-ai să-l trezeşti. Eu nu cred c-ar fi bine să-l trezeşti. > BĂRBATUL CU BASTON: Nu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Atunci, taci. BĂRBATUL CU BASTON: Tac. (Pauză. Linişte. Respiraţie de oameni obosiţi.) BĂRBATUL CU BASTON (în şoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Ce-i ? BĂRBATUL CU BASTON: Mai spune cum o să fie mîine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O să fie bine. BĂRBATUL CU BASTON: O să-l tragem deasupra, este ? Deasupra, de tot, pentru totdeauna. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Absolut. BĂRBATUL CU BASTON: Dar cum ? Cum ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Nu contează. Important e c-o să-l tragem aici, sus, pentru totdeauna, de tot. BĂRBATUL CU BASTON: Şi o să-i dăm pîine multă, este ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Este. BĂRBATUL CU BASTON: O să-i dăm să mănînce din mînă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Din mîna ta. O să mănînce cît o să vrea el. BĂRBATUL CU BASTON: Si o să-i dăm drumu, este ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Absolut. BĂRBATUL CU BASTON: Fără zgardă, fără nimic. Să fie liber. 66 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sigur. O s-alerge cît o să vrea el. BĂRBATUL CU BASTON: Şi o să-l învăţăm să prindă băţul şi să aducă băţul înapoi. {De sus, cade o bucată de pîine.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: îl învăţăm tot. > BĂRBATUL CU BASTON: Aşa... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Acu’ încearcă să dormi. BĂRBATUL CU BASTON: Da’ îl ducem şi la apă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: îl ducem precis. BĂRBATUL CU BASTON: Numai de n-ar ploua. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: N-are cum. (Pauză. O altă bucată de pîine cade de sus.) BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind şoptit.): Ai auzit ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce ? BĂRBATUL CU BASTON: A căzut ceva. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Trec păsări. (Pauză. Alte cîteva bucăţi de pîine cad peste ei.) BĂRBATUL CU BASTON (Stupefiat.): Da’ mi-a căzut pe faţă! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce ? 67 Matei Vişniec BĂRBATUL CU BASTON: Pîine! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Visezi. BĂRBATUL CU BASTON: Pîine albă. Pîine! Dumnezeule, cade pîine. (Tot măi multe bucăţi de pîine cad de sus.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu se poate. BĂRBATUL CU BASTON: Poftim, gustă. Pîine, pîine proaspătă, albă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Culege si el de jos bucăţi de pîine): Nu-i adevărat! BĂRBATUL CU BASTON (Se ridică în picioare.): Ba-i adevărat! Plouă cu pîine! Doar nu sînt nebun. E pîine sau nu e pîine ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu ştiu... > BĂRBATUL CU BASTON: E pîine, e chiar pîine! Dumnezeule, ce se-ntîmplă cu noi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (în picioare, privind în sus.): Nimic. Cineva ne rupe bucăţi de pîine. VARIANTĂ DE CONTINUARE (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE e în adînculfîntînii, iar BĂRBATUL CU BASTON e aplecat deasupra fîntînii si ţine strîns o funie în mîini. Capătul de la suprafaţă e încă foarte lung.) VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cred că am coborît prea mult. 68 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Cum ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cred că am coborît mult prea mult. BĂRBATUL CU BASTON: Să mai trag ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: Se vede ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Se vede tot. BĂRBATUL CU BASTON: Ai grijă nu strici ceva. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu stric. BĂRBATUL CU BASTON: A mîncat ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Tot. BĂRBATUL CU BASTON: Tot? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Absolut tot. BĂRBATUL CU BASTON: Incredibil. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cum? BĂRBATUL CU BASTON: Am zis incredibil. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Asa e. BĂRBATUL CU BASTON: îşi bate joc de noi. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Asa e. {Pauză. Un huruit metalic străbate din adîncul fintînii.) BĂRBATUL CU BASTON: Vezi să nu-ţi cadă ceva-n cap. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trage-acum! BĂRBATUL CU BASTON: Să trag ? 69 Matei Visniec _________>_____ VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trage! (BĂRBATUL CU BASTON trage de funie secunde în şir. La piciorul său se adună grămada de funie scoasă. La capătul funiei atîrnă o gamelă mare, soldăţească.) BĂRBATUL CU BASTON (Triumfător.): Am scos-o ! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Este că a lins-o ? BĂRBATUL CU BASTON: A făcut-o lună. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Arunc-o-napoi! BĂRBATUL CU BASTON: Poate s-o spăl ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu-i nevoie... BĂRBATUL CU BASTON {Aruncă şi urmăreşte căderea.): Bravo! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Dă-mi si găleata cea mică. (BĂRBATUL CU BASTON leagă găleata de capătul funiei şi o lasă în fîntînă. Funia e pe terminate, şi găleata pare să nu fi ajuns încă la cel aflat în fîntînă.) BĂRBATUL CU BASTON: Mai ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Mai. BĂRBATUL CU BASTON {Coborînd şi mai mult funia.): Gata ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: încă. 70 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON : Cît Dumnezeu mai vrei ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE : încă! încă! BĂRBATUL CU BASTON: Păi, se termină funia. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Păi, ce vrei să fac ? BĂRBATUL CU BASTON: Data trecută parcă n-a fost aşa de adînc. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Crezi ? BĂRBATUL CU BASTON: Sînt sigur. Şi funia era mai scurtă. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: N-am ce să fac. Asta e. BĂRBATUL CU BASTON: Ai prins-o ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: încă un pic. BĂRBATUL CU BASTON: Asta-i prea de tot! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Hai, ce faci ? BĂRBATUL CU BASTON: Gata, sînt Ia capăt. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cum eşti la ) capăt ? BĂRBATUL CU BASTON: Sînt pur şi simplu la capăt. Ce vrei să fac dacă sînt la capăt ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: înainte parcă nu erai la capăt. BĂRBATUL CU BASTON: înainte nu eram, dar acu sînt. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Apleacă-te, dracului, un pic! Matei Vişniec (BĂRBATUL CU BASTON se caţârâpe buza fintînii şi se aşază pe burtă pe marginea ei. Se aplecă apoi cît poate, ţinînd de capătul funiei.) BĂRBATUL CU BASTON: Repede, că înnebunesc! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Aşteaptă, dracului, un pic. BĂRBATUL CU BASTON: Aştept. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trage acum! (BĂRBATUL CU BASTON trage găleata afară. Dezgustat, se duce şi o varsă intr-o pubelă pe două roţi. Epuizat, se prăbuşeşte lingă fintină. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE scoate capul din fintină, agăţat cu mîinile de marginea fintînii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Păi, ce faci ? BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Ce fac ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Si eu ? > BĂRBATUL CU BASTON: Iartă-mă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: într-o bună zi ai să mă laşi > înăuntru. BĂRBATUL CU BASTON: Nu te las eu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu ştiu ce se-ntîmplă de o vreme în capul tău. Dacă nu mai poţi, spune. BĂRBATUL CU BASTON: Pot. 72 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Întinzîndu-i cu o mînă o lopata scurtă\ soldăţească, de campanie.): Ţine asta! {Eliberat de lopată, se extrage uşor din fintînă, dar rămîne aşezat pe marginea ei, cu picioarele în afara) Aşa nu mai merge. BĂRBATUL CU BASTON: Da* n-am făcut nimic. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dacă nu mai ai chef, spune. BĂRBATUL CU BASTON: N-am ce să spun. N-am făcut nimic. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ar trebui să cobori si tu o dată, să vezi cum e. BĂRBATUL CU BASTON: Ştiu cum e. Nu trebuie să cobor ca să ştiu cum e. > BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De unde? N-ai de unde să ştii. Pînă ce nu cobori, n-ai de unde să ştii. BĂRBATUL CU BASTON: Păi, nu-mi spui tu ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: La naiba! Parcă eu ştiu ce > spun ? Spun şi eu ce cred. Da’ poate că nu spun exact ceea ce trebuie. BĂRBATUL CU BASTON: Mie mi-ajunge. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Mai bine recunoaşte că ti-e 7 7 frică. BĂRBATUL CU BASTON: Recunosc. De ce să nu recunosc ? Dar şi ţie ţi-e frică. La toţi ne e frică. {Pauză. Tăcere vinovată.) Iar miroşi îngrozitor. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Se miroase.): Eu nu simt nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Tu nu simţi, dar eu simt. 7 7 73 Matei Visniec __________)____ BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Şi ce vrei să fac ? BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu. Să nu-ti facă rău. j j BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu cred să-mi facă rău. BĂRBATUL CU BASTON: Mai bine spală-te. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Asta-i bună! Nu mă pot spăla de cincizeci de ori pe zi. Şi mirosul de cîine nu-i chiar aşa de neplăcut. BĂRBATUL CU BASTON: Păi, tocmai că ăsta nu prea e miros de cîine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum să nu fie miros de cîine dacă vine de la cîine ? BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu. Ştiu doar ca ăsta nu > > e miros de cîine. Şi, uneori, chiar mă întreb dacă ăsta e într-adevăr cîine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hai, la treabă! Astea nu-s întrebări sănătoase. BĂRBATUL CU BASTON : Ascultă ce-ţi spun eu. Ăsta nu e cîine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Examinîndu-l îndeaproape, uluit.): Tu chiar vrei s-o păţeşti ? BĂRBATUL CU BASTON {Agitat.): Nu e! Nu e! Iar noi sîntem cei din urmă fraieri... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {Furios.): Dacă nu taci, te las şi schimb fîntîna. BĂRBATUL CU BASTON: Tac. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE {îşi culege lopătaşi se apropie de o altă fîntîna.): O facem p-asta ? 74 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: P-asta parc-am mai facut-o ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu cred c-am facut-o ieri. BĂRBATUL CU BASTON: Am facut-o ieri, precis. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu tin minte fîntîna asta. y BĂRBATUL CU BASTON: Doar n-a crescut peste noapte. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu tin minte ca fîntîna y asta să fi fost ieri aici... BĂRBATUL CU BASTON: Prostii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Se apleacă deasupra fintînii si strigă heeee...): Auzi ? BĂRBATUL CU BASTON: N-aud nimic. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Tocmai. N-are ecou. BĂRBATUL CU BASTON : Vezi, poate-1 sperii. (Cîinele începe să latre de undeva de sus, ca si cum cei doi ar fi pe fundul unei gropi si cîinele i-ar lătra de pe mar finea gropii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Disperat.): Iar! O, nu... Iar, iar! BĂRBATUL CU BASTON (Umblînd rătăcit cu privirile în sus.): Crezi că-i acelaşi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: El e. E unul singur. BĂRBATUL CU BASTON: Ne-am băgat într-o chestie prea de tot. 75 Matei Vişniec BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: în orice caz, am coborît prea mult. Ţi-am spus că nu trebuie să coborîm atît. Am simtit eu la un moment dat că am coborît > prea mult. BĂRBATUL CU BASTON : Crezi că ne vede ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu cred că ne vede. Din moment ce latră la noi, eu cred că ne vede. BĂRBATUL CU BASTON : Dar crezi că latră la noi ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dar la cine crezi tu că latră ? BĂRBATUL CU BASTON: Oricum, latră trist. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Latră trist pentru că e trist. De-aia latră trist. BĂRBATUL CU BASTON: Le milă de noi. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Mai bine îi spunem ceva, ca să se liniştească. Animalele înţeleg totul. întotdeauna e bine să le vorbeşti blînd si frumos. y y BĂRBATUL CU BASTON: Păi, spune-i ceva dacă te pricepi. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Agitat, umblînd de colo colo şi încercînd să-şi concentreze privirile undeva în sus.): Nu e mare lucru de spus. Trebuie doar să fii blînd si să ai răbdare. j BĂRBATUL CU BASTON: Poftim, încearcă să fii blînd şi să ai răbdare. Tu nu vezi că nu ai cu cine să fii blînd si să ai răbdare ? Tu nu vezi că nu mai ştim y y unde sîntem ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Am coborît prea mult, de aici a început totul. Dacă nu coboram aşa de mult, îl găseam. 76 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Eşti sigur că am coborît prea mult ? Poate că am urcat prea mult. Poate că ne-am învîrtit prea mult. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Rotindu-se în cerc, acope-rindu-şi urechile cu palmele.): Nu ştiu! Nu ştiu. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că el vrea să ne spună ceva. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Agitat, acoperindu-şi mereu urechile.): Nu ştiu. Nu ştiu. Ce să ne spună ? Cine să ne spună ? Tu nu vezi că înnebunim ? Tu nu vezi că nu-i adevărat ? Tu nu vezi că ăsta ne latră din cap ? BĂRBATUL CU BASTON: Din care cap ? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Din capul nostru, din care altul? Ia încearcă să-ţi acoperi urechile. Tu nu vezi că se aude mai bine cînd îţi acoperi urechile ? BĂRBATUL CU BASTON: Se aude la fel. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu ştiu ce mai vrea. Nu > ştiu. I-am dat mîncare, i-am curătat toate fîntînile, i-am lăsat apă peste tot... BĂRBATUL CU BASTON: Poate vrea o fîntînă nouă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, cîte vrea ? BĂRBATUL CU BASTON: Poate vrea mai multe. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Chircindu-se lîngăfîntînă, aco-perindu-şi mereu capul) : Cîte vrea ? Cîte ? BĂRBATUL CU BASTON (Chircindu-se de partea cealaltă afîntînii) : încă una şi-ncă una... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu mai sap. Matei Vişniec BĂRBATUL CU BASTON: Trebuie să săpăm. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu mai cobor. BĂRBATUL CU BASTON: Cobor eu. (Lătratul continuă din adîncul fintînii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-a făcut ? Unde-i ? BĂRBATUL CU BASTON (Cu urechea lipită de fintînă.): E aici! E jos! Dumnezeule, sper c-ai pus totul cum trebuie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (încă îngrozit.): Clepfaie ? BĂRBATUL CU BASTON: Clepfiie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Ridicînd uşor capulpeste marginea fintînii.): Dacă clepfaie, e bine. Dacă clepfaie, sîntem salvaţi. > (Cei doi ascultă cum mănîncă cîinele.) BĂRBATUL CU BASTON: îi place. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Se deschide la gît, respiră uşurat.): Uf! Am crezut că mor. BĂRBATUL CU BASTON: Acum o să fie bine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE : Ce frumos clepfaie! BĂRBATUL CU BASTON: Nu te uita acum. Poate că nu-i bine să te uiţi la el cînd mănîncă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Oricum, nu se vede nimic. 78 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Chiar dacă nu se vede nimic, nu te uita acum. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce bine e cînd toate lucrurile intră pe fagaşul lor normal. BĂRBATUL CU BASTON: Hai, gata, la treabă! (Se duce lîngăfintîna a doua) E clar că pe asta n-am curăţat-o de cîteva zile. (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE îşi leagă funia de mijloc şi escaladează marginea fîntînii, cu lopata în mînă. BĂRBATUL CU BASTON apucă strîns de funie.) BĂRBATUL CU BASTON: Ai grijă ce faci. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Respiră de parcă ar sări cu paraşutai): Ai grijă să mă ţii strîns. BĂRBATUL CU BASTON: Am. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ai grijă, să tragi repede cînd îţi spun să tragi repede. BĂRBATUL CU BASTON: Jur c-am să trag repede. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Si să nu mă laşi! y y BĂRBATUL CU BASTON: Nu te las eu. (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE începe coborîrea. BĂRBATUL CU BASTON e concentrat şi respiră greu din cauza efortului.) BĂRBATUL CU BASTON: Se vede ceva ? 79 Matei Visniec __________>____ VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Se vede. BĂRBATUL CU BASTON: Ce ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cum? BĂRBATUL CU BASTON: Ce se vede ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Tot. BĂRBATUL CU BASTON (Pentru sine): Draci! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ai zis ceva ? BĂRBATUL CU BASTON: Nimic, nimic... Te mai las? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu mai e mult. BĂRBATUL CU BASTON: Vezi să nu-ţi cadă ceva-n cap. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Stop! BĂRBATUL CU BASTON: Huh! Nici măcar nu-i asa de adîncă. {Pauză.) A mîncat ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: Deloc ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nici nu s-a atins. BĂRBATUL CU BASTON: Da’ măcar a trecut pe acolo ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu-mi dau seama. BĂRBATUL CU BASTON: Apa este ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: E nebăută. BĂRBATUL CU BASTON: Şi ce facem ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Eu ştiu ? Aşteptăm. BĂRBATUL CU BASTON: Sper că n-ai coborît prea jos. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu, da am impresia că ceilalţi dorm. > BĂRBATUL CU BASTON: Cum dorm ? 80 Buzunarul cu pîine VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Păi, nu aud nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Strigă-i. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Huuu... BĂRBATUL CU BASTON: Nimic ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE : Nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Puturoşii ăia mă enervează. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Si ce vrei să fac ? > BĂRBATUL CU BASTON: Ce vreau ? Vreau să nu muncim ca imbecilii pentru alţii. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Eu le arunc o piatră-n cap. BĂRBATUL CU BASTON : Vezi c-ai să spargi capul cuiva. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Si ce vrei să fac ? j BĂRBATUL CU BASTON: Aruncă-le nişte pîine. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Păi, dă-mi pîine. BĂRBATUL CU BASTON: Păi, n-ai spus că el nu s-a atins de pîine ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Vrei să arunc din pîinea lui ? BĂRBATUL CU BASTON: Aruncă şi-i punem dup-aia alta, proaspătă. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Bine. BĂRBATUL CU BASTON: Ai aruncat ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE (Rîzînd.): Le-am facut-o. BĂRBATUL CU BASTON: îi auzi ? 81 Matei Visniec __________>____ VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Perfect. BĂRBATUL CU BASTON : Este că dormeau ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Dormeau, nenorociţii. BĂRBATUL CU BASTON: Spune-le că dacă se mai întîm-plă, le vărsăm tomberonu-n cap. (Pauză.) Le-ai spus ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Le-am spus. BĂRBATUL CU BASTON: Şi ei ce-au spus ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Vor apă. Au rămas fără apă. BĂRBATUL CU BASTON: înseamnă că a fost şi pe la ei. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu ştiu. Se pare că a fost. (în acest moment, de sus coboară o funie si cineva fluieră scurt:) BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Au lăsat funia. Ce să le dau ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Dă-le tomberonul. Şi cere-le şi nişte apă. BĂRBATUL CU BASTON: Le cer. (Agaţă unul dintre tomberoane de funie si fluieră scurt. Tomberonul este tras undeva în sus.) Deci, a fost pe la ei sau n-a fost ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: A fost. Da ei zic că la ei mai mult a împrăştiat decît a mîncat. 82 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Păi, să cureţe. 7 î VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Au curătat, săracii. j 7 Poţi să tragi de-acuma. {în timp ce BĂRBATUL CU BASTON trage din greu de funie, de sus coboară, agăţat de o funie, un bidon cu apă. De jos se aud rîsete înfundate. BĂRBATUL CU BASTON scoate din fîntînă un tomberon identic cu cel pe care l-a trimis în sus. între timp, bidonul cu apă se leagănă în aer si cineva, de sus, fluieră nerăbdători) BĂRBATUL CU BASTON {Chinuindu-se să se elibereze de tomberon, către cer.): Ei, na! Aşteaptă puţin! Nu pot să le fac pe toate! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ai zis ceva? BĂRBATUL CU BASTON {Dezlegînd bidonul cu apă): Nimic. A venit apa. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trimite-mi apa cea veche şi ţine pentru noi apa cea nouă. BĂRBATUL CU BASTON: Aşa fac, lua-i-ar dracu ! {Către cei de jos.) Ce-aveţi acolo de rîs ? Ce v-a găsit, ha ? {De sus se aude fluieratul. Către cer.) Ia te uită, s-au trezit şi ăştia! {Fluieră si el. Funia de care fusese legat bidonul cu apă începe să urce) Trebuia să le fi dat şi tomberonul lor. {Către BĂRBATUL CU PĂLĂRIE.) Să le dau si tomberonul lor ? ' » VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Mai bine îl mai ţinem. 83 Matei Vişniec BĂRBATUL CU BASTON: Cum vrei. Vezi că-ţi trimit apa. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Auzi, la cei de sub ei n-a fost de trei săptămîni. BĂRBATUL CU BASTON: Vai de capul lor! Da măcar au încercat ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Au săpat de le-au ieşit ochii din cap. BĂRBATUL CU BASTON (Coborînd bidonul lor de apă.): N-au săpat destul de adînc. L-ai prins? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ce ? BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul, ţi-am trimis bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd nimic. {Pauză) Ei spun că au săpat pînă la o sută de metri si el tot n-a venit. » BĂRBATUL CU BASTON: Depinde ce i-au pus înăuntru. L-ai prins ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ce ? BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd absolut nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Cască ochii. Ce vrei să-ti fac. > VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Auzi... Ăştia spun că aia de mai jos spun că sub ei sînt nişte ţipi la care n-a fost niciodată. BĂRBATUL CU BASTON: Chiar niciodată ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Absolut niciodată. 84 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON : Asta-i rău. Le-ai spus că la noi vine în fiecare noapte ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Le-am spus. BĂRBATUL CU BASTON: Şi ei ce-au spus ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: N-au spus nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Le e ciudă, este ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ha! Ne întreabă dacă nu vrem să facem un schimb. BĂRBATUL CU BASTON: Ce fel de schimb ? Nu vrem să facem nici un fel de schimb. Vezi, să nu te-apuci să faci vreun schimb. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Pentru două bidoane de benzină. BĂRBATUL CU BASTON (Se gîndeste un timp): Nu! Spune-le că nu se poate. VOCEA BĂRBATULUL CU PĂLĂRIE: Trei bidoane cu benzină pentru o săptămînă. Hm ? Crezi că merită ? BĂRBATUL CU BASTON: Ascultă, pune apa acolo şi gata. Nu mai sta de vorbă cu jigodiile alea. Tu nu vezi că vor să te prostească ? Pune apa şi vino sus ! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trei bidoane cu benzină sînt totuşi trei bidoane cu benzină. y BĂRBATUL CU BASTON: N-au decît să-si tină benzina. y y Nu schimbăm nimic. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ăştia spun că sînt de-acord să-i lăsăm măcar o noapte. BĂRBATUL CU BASTON: Şi după aia cum îi scoţi ? Eşti sigur că poţi să-i scoţi dup-aia ? Nu poţi să ai 85 Matei Visniec _________>_____ încredere-n nimeni, ascultă ce-ţi zic. N-au decît să muncească si ei cum trebuie s-o să vină si la ei. > > > Să cureţe, să schimbe apa. Spune-le că dacă nu schimbă apa, degeaba. El nu vine decît la apă' limpede. Spune-le că noi schimbăm apa de trei ori pe zi. Asta poţi să le spui. Ai prins bidonul ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: O să-ţi apuce careva bidonul dacă eşti atît de căscat. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Degeaba strigi, că nu-1 văd. Poate nu l-ai lăsat unde trebuie. BĂRBATUL CU BASTON (Furios, ridică bidonul şi-l coboară în altăfîntînă.): Acum îl vezi ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Auzi, ăştia de jos spun că la ăia de deasupra noastră a fost în cîteva rînduri, da’ n-a băut şi n-a mîncat nimic, numai le-a făcut murdărie şi a plecat. BĂRBATUL CU BASTON: Asta-i nemaipomenit. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Tipii sînt absolut fierţi. BĂRBATUL CU BASTON: Normal. Vezi că iar am cobo-rît bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu-1 văd. BĂRBATUL CU BASTON (.Furios, schimbăfintîna.): Da termină cu palavrele că se-ntunecă. N-au decît să stea ei la taifas dacă vor. D-aia nu vine la ei, pentru că stau la taifas si tin fîntîna vraişte. » » » VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Da nu stau la taifas, muncesc. Ai coborît bidonul ? 86 Buzunarul cu pîine BĂRBATUL CU BASTON: Nu-1 vezi nici acu ? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Naiba să-l ia de bidon ! Văd ca nu eşti în stare să cobori un bidon. > BĂRBATUL CU BASTON (Bodogănind, schimbăfintîna.): Eu nu ştiu ce se-ntîmplă azi cu tine acolo jos... (De sus se aude un zgomot puternic, ca si cum două trape grele s-ar fi dat la o parte. Lumină celestă inundă pe verticală toate etajele universului. Un început de muzică de catedrală care creste maiestuos.) > * BĂRBATUL CU BASTON (Luatprin surprindere, agitată): Dumnezeule, văd că-ncepem azi mai devreme! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cum începem mai devreme ? BĂRBATUL CU BASTON: Nu ştiu. Văd că începem mai devreme. Hai, sus! Hai, sus, repede! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Pe unde naiba să vin ? Unde-ai lăsat funia aia ? BĂRBATUL CU BASTON: Am lăsat-o unde-am lăsat-o. Trebuie s-o vezi, e jos... (Muzica de orgă creste în intensitate.) N-o vezi ? Acum o vezi ? (Muzică însoţită de voci omeneşti în adorare, care cresc în intensitate.) Gata, gata, stai acolo! Rămîi acolo acum! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu rămîn aici! Unde-i funia ? Nici n-ai lăsat-o! Cum să rămîn aici ? BĂRBATUL CU BASTON (Urlînd, acoperit de corul rugăciunii.): Aşteaptă acum! Vezi c-a-nceput... 87 Matei Visniec _________>_____ (O adorare pe toată coloana lumii coboară de sus si se distribuie pe toate etajele adorării. Unison de voci care rostesc rugăciunea) : VOCILE: Tatăl nostru care eşti în ceruri... > Sfinţească-se numele tău > Şi iartă greşelile noastre BĂRBATUL CU BASTON se asociază VOCILOR: Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri Şi pîinea noastră cea de toate zilele VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE se asociază VOCILOR: Dă-ne-o nouă astăzi... Şi pîinea noastră cea de toate zilele... Şi pîinea noastră cea de toate zilele... (Coloană de lumină si coloană de voci în adorare.) 88 ARTUR, OSÎNDITUL Mascaradă în trei acte Ca să prepari un sos de iepure, ai nevoie de iepure; ca să crezi în Dumnezeu, ai nevoie de un Dumnezeu. Stavroghin Personaje: ARTUR GARDIANUL CĂLĂUL COLONELUL GUFI GUVERNATORUL TOBOŞARI, TROMPEŢI ACTUL I O încăpere amintind de sălile medievale de arme. Ideea că de foarte multă vreme nimeni n-a mai intrat si nimeni n-a mai ieşit. Două personaje dau tîrcoale pe afară. Cu eforturi reunite, încearcă să forţeze uşa. înjurături, icnete, izbituri. Usa este împinsă în interior. Apare capul mirat GARDIANULUI. Imediat apare si capul întrebător al lui ARTUR. ARTUR: Cum?!... Aici? GARDIANUL (Ruşinat): Da...(îşi scarpină barba) Da... ARTUR: Eşti sigur ? GARDIANUL (La fel de stînjenit.): Cred ca da... (Se hotărăşte să intre; e vizibil stînjenit de interiorul jalnic; în acelaşi timp, conştient de îndatoririle sale, încearcă să salveze aparenţele; înlătură cîteva obiecte care baricadează trecerea, striveşte un păianjen, scutură cîteva fire de praf apoi renunţă, copleşit.) ARTUR (Urmăreşte cu silă operaţiunile GARDIANULUI; mai mult neîncrezător decît indignat.): Nu se poate! 91 Matei Visniec __________>____ GARDIANUL (învins, abătut.): Asta e tot ce avem... ARTUR {Tot mai copleşit.): Nu... Nu se poate...! GARDIANUL: Aici am primit instrucţiuni să vă aduc... ARTUR: în putoarea asta ? GARDIANUL: Da, domnule... ARTUR: în gaura asta ? în cloaca asta ? GARDIANUL {Evitînd privirile lui ARTUR.): Da, domnule... ARTUR CExasperat\ lovind cu piciorul în obiecte.): Vă bateţi joc de mine ? GARDIANUL {Înfrînt.): Nu, domnule... ARTUR Cînvins.): Ţie ţi-ar plăcea să mori aici ? GARDIANUL: Nu, domnule... ARTUR: Vezi ? Si eu de ce să mor aici? > GARDIANUL {Reintrînd în prerogative.): N-avem alt loc... {Răzuind ceva cu bocancul.) Trebuie să ne înţelegeţi şi pe noi... ARTUR {Explorîndîncăperea.): Nu... Nu cred c-am să pot... {Cutremurat de repulsie.) Ce mizerie s-a adunat... GARDIANUL: E normal. Ştiţi, noi, în ultimii zece ani, n-am mai avut condamnaţi la moarte. j ARTUR: Vrei să spui că... eu sînt primul care... GARDIANUL {Fierbinte) : Da! ARTUR:...primul osîndit... în ultimii zece ani... GARDIANUL {Entuziasmai): Da! Da! Da! Sînteţi primul! ARTUR: Atunci, du-te şi le spune... 92 Artur, osînditul GARDIANUL (Cu o presimţire neagră.): Nu! Nu! Nu! ARTUR:.. .că eu refuz să mor aici! GARDIANUL (Perplex.): Refuzaţi să muriţi ? ARTUR: Da. GARDIANUL (Un rîs scurt; o clipă de meditaţie; un alt rîs scurt; altă clipă de meditaţie.): Cum vine asta? Toţi murim... > ARTUR: Da, dar eu vreau să mor demn. Ca un om! GARDIANUL: Aha! ARTUR: Nu ca un cal. Pricepi? Du-te şi spune-le... GARDIANUL: Cui? ARTUR: Cui vrei. GARDIANUL: N-am cui. Aici, toată lumea doarme pînă la ora unu. ARTUR: Te duci după unu. GARDIANUL: Va fi prea tîrziu. La unu începe execuţia. ARTUR (Indignat) : Cum ? în timpul prînzului ? GARDIANUL: înainte de prînz. ARTUR (Desfigurat de indignare.): îmi şterpeliţi masa de prînz ? GARDIANUL: S-a considerat că e mai bine ca osînditii să moară flămînzi. ARTUR (Vehement.): De unde ştiţi voi că e mai bine ? GARDIANUL: în primul rînd că se fac economii. Ş-apoi, dacă osînditul e sătul, poate să facă pe el în timpul execuţiei. Nu? Ş-atunci e groaznic... 93 ARTUR: De ce e groaznic ? GARDIANUL: Miroase... ARTUR: Si ce dacă miroase ? y GARDIANUL: Miroase, domnule! V-ar plăcea să fiţi îngropat... aşa? ARTUR Cîmbufnat.): Ce-mi pasă mie cum voi fi îngropat ? GARDIANUL: Dar îmi pasă mie, pentru că tot eu vă îngrop... ARTUR (înduioşat.): Dumneata ? Dumneata le faci aici pe toate ? GARDIANUL (Bravînd.): Tot greul cade asupra inferiorilor. ARTUR (Cu afecţiune şi compasiune.): îmi pare rău... îmi pare sincer rău... Te rog să mă ierţi pentru purtarea de adineauri. GARDIANUL: Nu face nimic. ARTUR: N-o să se mai întîmple... GARDIANUL: Bineînţeles. y ARTUR (Discret.): Totuşi... unde... unde ai de gînd să mă îngropi ? GARDIANUL: Avem... o groapă cu var... mare... Mai în spate... ARTUR (Tremurînd, se repede la GARDIAN.): Bestii ordinare ! Vă arăt eu groapă cu var! GARDIANUL: Parcă ziceaţi că nu vă pasă... ARTUR: Cum să nu-mi pese ? Ce sînt eu ? Pisică ? GARDIANUL (Măsurindu-l lung.): Nu. 94 Artur.; osînditul ARTUR: Eu nu sînt deţinut! Eu sînt osîndit! Am dreptul să mor cum se cuvine! GARDIANUL: Ce frumos vorbiţi! ARTUR: Am dreptul să fiu îngropat cum se cuvine! GARDIANUL: Ce mai! Aţi pus degetul pe rană! ARTUR: Puturosule! Ţi-e greu să sapi o groapă? Una singură ? Numai a mea ? GARDIANUL: Eu o sap... (Gestul banilor.): Dacă iese ceva... ARTUR (.Nelămurit.): Ce ? GARDIANUL: Ceva... {Repetă gestul) Ştiţi, sînt vremuri grele. Aici, toţi trăim din mila deţinuţilor... ARTUR CIndignat.): Hoţilor! GARDIANUL: Păcat, păcat că gîndiţi aşa... Mie deja îmi datoraţi trei arginţi. ARTUR: N-am! Nu dau nimic! Pentru ce să dau ? GARDIANUL {Patetic.): Pentru că v-am păzit, domnule. Zi şi noapte, cu pasiune şi sacrificiu şi cu dragoste chiar... N-a fost uşor. N-a fost puţin lucru să vă aduc pînă aici, în bună stare şi nevătămat... Cre- deti-mă! Puneti-vă în locul meu... > > ARTUR: Nu vreau! GARDIANUL: Luaţi aminte ce vă spun. Această zgîrcenie vă poate fi fatală. ARTUR: Accept să fiu omorît, dar nu accept să fiu jefuit. GARDIANUL: Ascultati-mă cu atentie! Sînt unul dintre puţinii oameni care vă vrea binele. Se vede că 95 Matei Vişniec n-ati mai fost niciodată osîndit. Se vede că sînteti > > neajutorat. Aici, dacă nu ştii să te porţi, o sfîrşeşti urît de tot. ARTUR: Nu! In ruptul capului, nu! GARDIANUL: Chiar despre asta e vorba. Pregătiţi ceva pentru călău... ARTUR: Eu ? Să-l plătesc pe călău ? Niciodată! GARDIANUL: Veţi regreta cumplit! ARTUR (Rînjind’): N-o să mai am timp. GARDIANUL: Ba da, o s-aveţi. Nu prea mult, dar o s-aveţi. Nu uitaţi că un cap poate fi tăiat dintr-o singură lovitură ori din două lovituri... Ori chiar din trei, în zilele proaste. ARTUR: Cum? Aici fiecare face ce vrea? Nu există un regulament ? GARDIANUL: Ba există. De-aia zic. Dacă vreţi să iasă o ) treabă mai bună, mai curată... Pregătiţi măcar zece arginţi... I-i strecuraţi în buzunarul de la sort, înainte de... y y7 ARTUR (Totalaiurit.): Nu... nu... nu... GARDIANUL: Ştiţi, se poate muri în atîtea feluri... Nu-i totuna dacă ţi se retează capul cu o secure bine ascuţită sau cu o secure boantă... Şi chiar pentru directorul închisorii, n-ar strica, înţelegeţi... o mică atentie... dacă vreţi un oarecare fast, o exe- y y 7 cuţie mai onorabilă... Pentru că el nu e obligat să participe, dar, cu prezenţa sa, ar contribui, ar ajuta mult... 96 Ar tury osînditul ARTUR {Furios.): Haimanalelor! Derbedeilor! Nu vedeţi un ban! Am să fac o plîngere. Adu-mi hîrtie şi cerneală! GARDIANUL: Să nu faceţi asta! Noi n-am avut niciodată plîngeri... ARTUR: Am să spun tot! Am să dezvălui tot! GARDIANUL: Domnule, ne distrugeţi... Gîndiţi-vă şi la noi. ARTUR: Am să spun tot adevărul! GARDIANUL: Cine are nevoie de tot adevărul ? Gînditi-vă y la copiii inferiorilor... Gîndiţi-vă la oraş... Se va pustii, se va face o baltă neagră... ARTUR: Să se ştie tot! Să se vadă tot! y GARDIANUL {Speriat, distrus.): De ce să se vadă tot ? {Se agaţă de ARTUR.) Eu nu sînt vinovat cu nimic... Vă dau banii înapoi... ARTUR: N-am nevoie! Păstrează-i! GARDIANUL: Vă dau tot ce am. Copiii mei tuşesc întruna, de la naştere... Asta nu vă spune nimic ? ARTUR: Absolut nimic! GARDIANUL {în hohote de plîns.): N-aveţi inimă... Ne aruncaţi în stradă... Ştiţi bine că pînă la ora unu e interzis să umblăm pe stradă... Ne vor vîna ca pe nişte cîini... Ştiu eu... Vreţi să mă vedeţi mort... y y y y ARTUR: Nu-i adevărat! GARDIANUL: Ba da, mi-am dat seama imediat. Vă stau în gît! 97 Matei Vişniec ARTUR: N-am nimic cu tine. Ridică-te! GARDIANUL: De ce să mă mai ridic dacă tot trebuie să mor ? Rămîn în balta mea de sînge. Loviţi odată! Daţi cu piatra! ARTUR: Pst! Ne aude lumea. GARDIANUL: Trebuie să fim auziţi! Moartea mea trebuie y să ajungă pînă în stradă! Vă hrăniţi cu moartea mea... ARTUR: Eşti nebun. Pentru mine nici nu exişti... j » GARDIANUL {Radios.): Precis ? ARTUR: îti dau cuvîntul meu. GARDIANUL: De ce n-aţi spus de la început ? {Se ridică.) ARTUR: N-am ştiut că îti face bine. y y GARDIANUL: Ah, domnule, cum să vă mulţumesc ? {îl îmbrăţişează.) Dumnezeu să vă dea sănătate! ARTUR (Tocmai pipăia un satîr cu buricele degetelor.): Ei! Sănătate! Asta-i acum! GARDIANUL: Atunci primiţi binecuvîntarea mea. Pentru că în ziua de azi n-aveţi cui să vă plîngeţi. ARTUR: Găsesc eu. Mă plîng la director. GARDIANUL: La Gufi ? Nu vă pricepeţi la oameni. ARTUR: Mă plîng la general! Mă plîng la guvernator! GARDIANUL: Generalul ? Pîinea lui Dumnezeu... Guvernatorul ? Ştiţi cum i se mai spune guvernatorului ? Mama răniţilor. Cu mîna lui udă în fiecare zi y florile din închisoare. Se poartă ca un tată cu noi toţi... zău... ne aduce pachete cu sfîrcuri... dă 98 Artur, osînditul sfaturi deţinuţilor, mai joacă tabinet cu ei... Pe bune că sînteti inconştient. N-are rost să vă » > plîngeţi... ARTUR: Şi raţia de prînz? GARDIANUL (Iluminat) : Ştiţi ce ? îi punem punct. V-o dau pe-a mea. Rămîn eu nemîncat. O fac pentru dumneavoastră. V-o dau şi gata! Să uităm tot ce-a fost! ARTUR: Şi groapa ? Cum rămîne cu groapa ? GARDIANUL: V-o sap gratuit. Am să vă sap o groapă individuală, deşi e împotriva regulamentului. (Eroic) Da, voi încălca regulamentul! Voi minţi în faţa superiorilor mei! Voi călca legea pentru dumneavoastră, numai si numai ca să fiţi mul-ţumit... Vă jur! ARTUR (înmuiat): Şi cu murdăria de aici ? GARDIANUL: O nimica toată! Ne apucăm amîndoi şi într-o oră măturăm, spălăm pe jos, aerisim... Aduc eu cîrpe, domnule! ARTUR: Si cu călăul ? y GARDIANUL: Punem mînă de la mînă si-i luăm un rachiu. » E ramolit de tot. Dacă nu bea, îi tremură mîna. Si mai e şi miop. ARTUR: Asta întrece orice măsură. GARDIANUL: Nu, ştiu eu cît să-i dau. Odată... (Pufneşte în rîs) ştiu eu cînd... cuiva... ştiu eu cui... dintr-o mişcare greşită... hîrşti!, i-a tăiat o ureche... Ce-am mai rîs! Apoi... i-a mai tăiat o ureche... Hîrşti! 99 Matei Visniec __________>____ Hi-hi-hi! Spuneţi şi dumneavoastră. Să nu te prăpădeşti? Apoi încă una... Şi încă una... Numai nu se putea concentra... Depăşise măsura. ARTUR: De patru ori ? Cîte urechi avea ? GARDIANUL: Dar nu vă fie frică, eu am să fiu lîngă dumneavoastră. Am să vă ţin de picioare, ca să nu vă zvîrcoliţi. Cu dumneavoastră n-o să se repete, îi ung eu gîtlejul la fix. O să meargă brici. Ne apucăm ? ARTUR: Mă plictiseşti. Eu trebuie să mă reculeg, nu să spăl pe jos. GARDIANUL: Cum vreţi. Dumneavoastră urmaţi să fiţi y y y executat aici. Pentru dumneavoastră o faceţi, nu y J pentru mine. ARTUR: Nu, nu-mi place. Altfel visam eu că voi muri. Nu ca un şobolan. Am şi eu nevoie de puţină ceremonie, de puţin lux, doi-trei trompetişti... înţelegi ? Puţină lume care să privească... GARDIANUL: Domnule, acum, că tot ne-am împrietenit puţin, am să vă vînd un pont... ARTUR (Aerian.): Ne-am împrietenit, noi... ? GARDIANUL:.. .publicul nu mai agreează execuţiile... Nu mai vor să vină, nu mai e ca altădată. Spuneţi-mi şi mie, cîţi mai sînt astăzi care ştiu să aprecieze o lovitură ? O lovitură frumoasă, ca un fulger luminos, drept pe mijlocul gîtului, o lovitură ca o mîn-gîiere, ca o pană, pe care osînditul nici n-o gîndeşte ? ARTUR (Visător,): Cîţi ? 100 Artur, osînditul GARDIANUL: Cîţi mai ştiu să aprecieze astăzi un osîndit ? Cîţi mai ştiu să-l înţeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima şi de sufletul osînditului ? Cine mai ştie să ghicească, în ultima clipă, de pe buzele osînditului, ultimul cuvînt al osînditului ? ARTUR: Nimeni! GARDIANUL: Nimeni! Au trecut timpurile alea! ARTUR: Au trecut al dracului de repede... GARDIANUL: Uitati-vă la mine! Cîti ani îmi daţi ? > > > ARTUR: Nu ştiu. > GARDIANUL: Timpuri mîrşave. Nimic nu se mai vede cu ochiul liber. ARTUR: Urîte zile. Nu credeam să le mai prind. GARDIANUL: Decadenţa, asta e. Sîntem striviţi, sîntem siliţi să mîncăm ciuperci. ARTUR: Şi greaţa asta care pluteşte în aer... GARDIANUL: Aşa! Aşa! E singurul lucru care se vede cu ochiul liber. ARTUR: Poate că sîntem bolnavi. Poate că natura e bolnavă... GARDIANUL: Natura, domnule, e ca o eczemă care ne-a crescut pe piele. ARTUR: întotdeauna mi-a fost silă să-mi ating pielea... GARDIANUL: Şi mie. Mor de silă. Uitaţi-vă în cerul gurii mele... E galben... ARTUR: De zece ani nu dorm, nu mănînc, nu beau... Mă simt umilit... Matei Vişniec GARDIANUL: Şi pe mine, domnule, mă umilesc deţinuţii. Credeţi că mi-e uşor să suport toate mofturile dumneavoastră ? ARTUR: Regret, regret enorm... GARDIANUL: Mă bucur. Eu mă mulţumesc cu puţin. Toţi trebuie să ne mulţumim cu puţin... Şi mai ales dumneavoastră, care i-aţi citit, cu siguranţă, pe antici. Unde e virtutea, unde e sobrietatea, unde e dispreţul faţă de lustrul artificial şi inutil ? ARTUR {în transă.): Unde... GARDIANUL: Păi? Şi ce dacă n-avem trompeţi? Şi ce dacă n-avem public ? Trebuie să ne fortificăm mintea şi trupul, trebuie să trăim şi să murim ca nişte stoici... ARTUR: Zenon din Citium, Chrisippos, Seneca, Epictet... GARDIANUL: Sextus Empiricus! ARTUR: Ăsta era sceptic... GARDIANUL: în sfîrsit... Sîntem si noi strîmtorati... Trebuie » » j să fiţi de partea noastră... Oraşul e alunecos, oamenii stau închişi în casele lor... Nu se mai găsesc baloane, nu se mai găsesc confetti! Arborii din parcul municipal s-au înnegrit şi s-au scufundat. Pe vremea asta, e o bucurie să stai la închisoare. Nu vedeţi cum plouă? Stiti dumneavoastră cîte eforturi face municipalitatea să-i ţină pe oameni la închisoare? Să poată salva... măcar atît... Să poată rezista... măcar aşa... cît de cît... ARTUR: N-am ştiut. N-am ştiut şi gata. 102 Artur, osînditul GARDIANUL: Şi dumneavoastră visaţi trompeţi! ARTUR (Vehement, vinovat.): Nu-i adevărat! GARDIANUL: Ba da! V-am prins eu! Aţi visat trompeţi. ARTUR: Ce oroare! GARDIANUL: Sigur. Visul desfigurează realitatea. (Pauza; personajele, uşor obosite.) ARTUR (Patetic.): Şi totuşi, şi totuşi... Cu puţină ordine, cu puţină disciplină... Cu un cetăţean, doi... această sală s-ar lumina, s-ar rotunji, s-ar lipi mai repede de noi... pentru că sufletul e şi el un copil care aşteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu ? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta cîteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eşafod discret, simplu, graţios... Şi din resturile astea... am încropi un baldachin... Si dac-am aduce un covor roşu, > > închipuieşte-ţi ce efect... Şi puţină mătase pe eşafod... şi buturuga tronînd într-un ocean de mătase... Şi chiar un mic dispozitiv de scurgere... Şi trei-patru trompeţi care ar da semnalul şi oficialităţile ar veni şi şi-ar ocupa locurile... înţelegi ? îţi dai seama că toate astea sînt posibile, realizabile ? îţi dai seama ce feerie, ce splendoare... Şi guvernatorul, care ar ţine un mic discurs, unul mic, simbolic, mic de tot... 103 Matei Vişniec GARDIANUL (A ascultat fascinat; se scutură) : Nu! Guvernatorul e bolnav de stomac. Nu suferă sîngele. ARTUR: în sfîrşit, soţia lui... Pentru c-am putea aranja o lojă pentru doamne... Nu? Şi totul ar mirosi a vopsea proaspătă şi ar fi mai intim, mai deosebit... Nu ? Nu simţi nimic ? Nu simţi niciodată nimic ? » > GARDIANUL (Scuturîndu-se din starea de prostraţie.): Nu. ARTUR: De ce nu ? GARDIANUL: Auziţi ? (Bate ceasul municipal): Sîntem deja în întîrziere. ARTUR: Ce păcat! A fost un vis frumos... GARDIANUL: Nu vă mai gîndiţi. Iluziile întunecă mintea. ARTUR (îmbrăţişează un altar) : Dar măcar un preot... Un preot am dreptul să chem... GARDIANUL (îi arată spre praful pe care /-a luat pe mîini de pe altar) : Vedeţi ? Vedeţi ce păţiţi dacă vă atingeţi de cele sfinte ? (îi întinde o batistă) Poftim, ştergeţi-vă cu ea. ARTUR (Se şterge) : Nu se duce. GARDIANUL: Aşa vă trebuie. Se vede că sînteţi ateu. ARTUR: Si ce dacă sînt ateu ? Simt acum nevoia să vorbesc > unui preot. GARDIANUL: Chiar în ultimul moment să vă renegaţi principiile ? ARTUR: Ce-ţi pasă de principiile mele? Am dreptul la preot sau nu ? GARDIANUL: Da, numai că... 104 Artur, osînditul ARTUR (Surescitat.): Da sau nu ? GARDIANUL: Mă tem că... din cauza unei încurcături... ARTUR: Ştiam eu! (Furibund) Altă şmecherie! Precis că n-aveţi preot! Ştiam eu că mi se refuză tot! Vreţi să mor ca un cîine. Ştiam eu că vreţi să mor ca un > > cîine. Pentru că sînt un cîine! Un cîine! GARDIANUL: Domnule, vă rog, se aude afară... ARTUR: Da! Sînt! Nu pot cere nimic! Nu pot avea nimic! Nu am linişte, nu am covor roşu! Nimic, nimic, nimic! Eu mă sinucid! GARDIANUL (îngrozit.): Nu ştiţi ce spuneţi! (îşi acoperă urechile.) ARTUR CEpuizat, lapămînt\ icnind) : Nu mai vreau nimic... Să se termine odată! GARDIANUL: Ştiam eu c-o să se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat... (Agitat, prin încăpere) Numaidecît... întotdeauna întîrzie... blestematul... (Pentru sine.) Pezevenghi bătrîn, era treaba terminată... (Priveşte în stradă) Nu vă faceţi probleme, vine, vine... (Pentru sine, pocnindu-şi pumnii) Era treaba terminată... (Dulce.) N-avem noroc, domnule! (îl îmbrăţişează) Şi nu mai strigaţi aşa, că mi se rupe inima... ARTUR (Refacîndu-şi ţinuta): Mulţumesc. Mă simt mai bine. GARDIANUL: Vedeţi ? Toate se rezolvă, toate se liniştesc pînă la urmă... 105 Matei Visniec y ARTUR: îmi pare rău numai... că va trebui să mă despart de tine... GARDIANUL: Am să vă ţin capul între mîinile mele... pînă la ultima suflare... ARTUR: Ai să-mi lipseşti. GARDIANUL: Dumneavoastră o să-mi lipsiţi mai mult... ARTUR: Ciudat. Parcă m-am ataşat de locul ăsta... De > oraşul ăsta... > GARDIANUL: Ah, nu-mi vorbiţi de oraş! Să-l fi văzut înainte de decadenţă... ARTUR: Sînteti în decadentă ? GARDIANUL: Sîntem în decadenţă! ARTUR: Mi s-a părut mie că e ceva ireal, că e misterios... GARDIANUL: Plutim într-un ochi de fiară, domnule! Oraşul ăsta a fost curat ca o farfurie, a fost ca o j foiţă de staniol... (Congestionat.) L-am iubit ca pe o femeie, cu groază, cu îndîrjire... L-am iubit degeaba, domnule, pentru că, uitaţi-vă la mine... Ce sînt eu acum? O fantoşă, o improvizaţie... Ha-ha-ha! Noi, cei vii, am ajuns simple sperietori, nici nu s-ar putea spune că sîntem vii. Cum să mai avem grijă de morţi cînd noi nici măcar nu ştim dacă sîntem vii ? ARTUR: Lasă... Uite, ia o ţigară. GARDIANUL {Indignat.): Ce ţigară ? Ce ţigară ? (Oprimeşte, ia foc, trage puternic.) Ce ţigară... {Repede.) Ce ştii dumneata despre oraş, ce ştii dumneata despre mine, ce ştii dumneata despre execuţiile de altădată ? 106 Arturt osînditul ARTUR: Nimic. GARDIANUL (Blînd.): Vedeţi? Şi vă daţi Ia noi... Ne îmbrînciţi, ne umpleţi de noroi... (Trage fumul puternic; pentru sine.) Şi poate nici n-ar fi aşa rău... ARTUR: Cum ? GARDIANUL: Nimic. Meditam şi eu. Mă gîndeam la dumneavoastră... ARTUR: Ce rost mai are ? GARDIANUL: Îmbrînciti-ne! Loviti-ne! Asa ne trebuie! > > j Cereţi trompeţi! ARTUR {Chinuit) : N-auzi că m-am răzgîndit ? Că nu mai vreau nimic ? GARDIANUL {înrăit, implorator) : De ce să vă răzgîndiţi ? Nu e bine să vă răzgîndiţi... E ruşinos să vă răzgîndiţi! Daţi-ne ghionturi! Daţi-ne dupaci! Să se simtă! Să se dărîme odată şandramaua! {Plînge) ARTUR {Nelămurit) : Lasă... hai, lasă... Nu mai e mult... Te-am obosit... Ştiu că te-am obosit. Vrei să-mi > tai singur capul ? GARDIANUL {Printre icnete) : O, nu, să nu faceţi asta! îl nenorociţi pe călău. îi luaţi pîinea de la gură... ARTUR: Bine, gata... Am să fac tot ce spuneţi voi. GARDIANUL: De ce să faceţi tot ce spunem noi? De unde ştiţi că tot ce spunem noi e bine ? De unde ştiţi că nu mă prefac ? De ce sînteţi atît de naiv ? De ce credeţi că plînsul meu e adevărat ? ARTUR {Stupefiat) : Păi, nu e ? 107 Matei Visniec __________)____ GARDIANUL: Păi, nu! Dumneavoastră trebuie să vă plîngeţi. Dumneavoastră sînteti osîndit, aveţi conştiinţă. Noi sîntem nişte viermi. Aşteptăm şi noi să roadem firimiturile care vor cădea de pe gîtul dumneavoastră. De aceea vă zic... Nu vă lăsaţi! j ARTUR: Si ce vrei să fac ? Ce vrei ? y GARDIANUL: Rupeţi-le gura! Faceţi-i să se tîrască la picioare! Scuipaţi-i! Călcaţi-i! Lăsaţi-i să facă pe ei de frică! Zdrobiţi-i! Să-şi rupă hainele, să vă roage, să vă implore! Să vă cadă în genunchi... Ş-apoi... (Visător.) privindu-i de sus... muriţi demn, cu zîmbetul pe faţă! ARTUR: Să mă plîng ? împotriva cui ? GARDIANUL: împotriva mea! Spuneţi-le adevărul! Spu-neţi-le că m-am purtat scîrbos cu dumneavoastră. Spuneţi-le că sînt perfid şi înrăit, că sînt un om de nimic, că sînt un şarpe care pîndeşte veninos din adîncul tomberonului. Spuneţi-le că sînt o canalie, o bestie, un mîrşav! Spuneţi-le totul! ARTUR (Tragic, după o clipă de stupefacţie.): Nu spun nimic! GARDIANUL (Paroxistic.): Ba da! Spuneţi-le că nu dau doi bani pe viaţa dumneavoastră! Spuneţi-le că vă dispreţuiesc profund, că vă consider un gîndac, o coropişniţă, că simpla dumneavoastră prezenţă mă face să rîd, mă duce la isterie... ARTUR (Afectat.): Nu-i frumos... GARDIANUL: Ce-i frumosul ? Ce-i adevărul ? Nu vedeţi y ce se întîmplă aici ? Călăul n-a ajuns încă la locul execuţiei! Plîngeţi-vă împotriva călăului, împotriva 108 Artur, osînditul securii. Cereţi o secure nouă! De zece ani e vorba ca municipalitatea să cumpere o secure nouă şi nu s-a făcut nimic, nimic... ARTUR: Poate că n-au bani, poate că-s încurcaţi şi ei... GARDIANUL {Muget.): Nuuu! Nu-i adevărat! Domnule... nu ne lăsaţi tocmai acum... Uitaţi-vă, preotul, da, preotul, e la pescuit... Plîngeţi-vă împotriva lui... Generalul trebuia să fie aici, tandru si atent, lîngă ultima dumneavoastră dorinţă. Vă conjur! Plîngeţi-vă împotriva generalului! ARTUR: Niciodată! Numai peste cadavrul meu. GARDIANUL: Niciodată n-o să mai avem o asemenea ocazie... ARTUR: Am spus nu! GARDIANUL {Disperat.): Ah, ce v-am făcut ? De ce vă purtaţi aşa ? Numai dumneavoastră ne mai puteţi sălta puţin... ARTUR CIntransigent.): Nu! Nu! Nu! GARDIANUL {Hohotind.): Ho-ho-ho! N-aveţi pic de recunoştinţă... ARTUR {Din buze) : Ţttt! GARDIANUL: Sînteti o haimana, un monstru, un vam- j 7 7 pir! Sugeţi sîngele gardienilor! îl mîncaţi de viu pe călău! ARTUR {Demonic.): De o mie de ori, nu! GARDIANUL: Sînteti un trădător, un mincinos ordinar! i 7 Mi-aţi dat speranţe ca să mă vedeţi cum mă chinui, cum mă consum... Ho-ho-ho... De fapt, asta aţi 109 Matei Visniec __________y____ vrut, asta v-ati dorit din totdeauna... să muriţi ca un cîine... Asta aţi vrut! He-he-he! Dar nu! N-am să vă las! Regulamentul prevede covor roşu. Am să cer eu covor roşu! ARTUR (Dintr-odatâinteresată): Prevede aşa ceva ? Nu minţi ? GARDIANUL: Am să cer pantaloni noi, cămaşă albă, nou-noută! > ARTUR (Neîncrezător.): Eşti sigur ? GARDIANUL: Sînt! Eu m-am născut gardian! Cunosc regulamentele pe de rost. ARTUR: Poate că s-au schimbat între timp... GARDIANUL: Nici vorbă. La noi nu se schimbă nimic. ARTUR: Nu ştii ce vorbeşti. > > GARDIANUL: Cred şi eu. Ştiţi dumneavoastră cum arătau execuţiile altădată ? Ştiţi cum se ţineau, unde, cît si cum ? Stiti cine venea, cum venea si cîti ? Stiti cum arătam eu în uniformă festivă şi cu eghileţi ? Uitaţi-vă la mine! Am eu uniformă, am eu eghileţi ? ARTUR: N-ai... GARDIANUL: Ia mai daţi-mi o ţigară! ARTUR (l-o întinde, i-o aprinde.): Mai spune... GARDIANUL (Alintîndu-se.): Ce să mai spun ? Nu mai spun nimic! ARTUR: Poftim, ia-le şi pe astea... (îi dă tot pachetul.) GARDIANUL (Bravînd.): Ce să spun! Ce să spun! (Cade în transă.) Execuţiile, domnule, erau ceva sfînt! Da, ceva sfînt si înălţător... Si educativ, în acelaşi 110 Artur, osînditul timp... încă ne ţineam bine... Domnule, n-aş vrea să plecaţi dintre noi cu o impresie atît de proastă despre noi... N-aş vrea să părăsiţi oraşul cu o părere atît de proastă despre oraşul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să ştiţi adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitaţi-vă în ochiul meu, aici. (îi arată.) E galben... Mii de osîndiţi am văzut... începusem să orbesc... Ori de cîte ori auzeam hîrsti, ochiul meu clipea. începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Şi nici nu ploua, ca acum, în zilele de execuţie... Aveam un eşafod imens şi o buturugă lucioasă ca o cizmă. Şi acum ? Ia uitaţi-vă pe fereastră! Uitaţi-vă afară! Ce vedeţi ? y ARTUR: Ce? GARDIANUL: Bălteşte. Cerul bălteşte. Ştiţi de cît timp bălteşte ? De zece ani. Şi s-a umplut şi de fum. Ni s-au tocit acoperişurile, ni s-a înmuiat caldarîmul. Nu mai e ce-a fost. Pînă si osînditii arătau altfel. i J Credeţi că arătau ca dumneavoastră ? Păi, stiti cum era adus osînditul de la închisoare la eşafod ? Păi, stiti ce trăsură aurită avea ? Păi, stiti că se adunau de dimineaţă şi cum îl mai aşteptau cu sufletul la gură ? Şi cum se mai zbătea mulţimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fîşie de cămaşă ? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osîndiţii aveau harul de a vindeca rănile. Da! Ştiţi dumneavoastră să vindecaţi rănile ? Stiti ? 111 Matei Visniec _________>_____ ARTUR (înfricoşat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu stiti ? De ce atunci stiati si acum > > > > > nu stiti ? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine, osîndiţii n-au avut niciodată viaţă personală! Pentru mine, osîndiţii n-au fost decît unul si acelaşi om dus de mai multe > > ori la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricît m-am străduit, n-am reuşit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (5^face mic, mic.): îmi pare rău... GARDIANUL (Frămîntat, violent.): De ce nu ştiţi, domnule, să vindecaţi rănile ? > ARTUR (Iritat.): Hai, nu mă mai lua aşa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare ? Păi, numai pentru adunatul hîrtiilor aveam zece oameni. Păi, cînd veneau vopsitorii şi tapiţerii şi ridicau tribuna şi se zvonea în oraş şi se rostogoleau rulourile de postav roşu... Aţi văzut vreodată postav roşu? Şi cînd începea fanfara şi cum mai cînta, încă de dimineaţă, în aşteptarea osînditului... Şi tobele, cum răpăiau tobele şi tot oraşul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Si ce învălmăşeală si cum se băteau pentru locuri şi cum se căţărau pe acoperişuri şi prin balcoane... Şi jidanii care aveau ferestrele spre piaţă... luau bani frumoşi, că nimeni nu se zgîrcea şi plătea oricît pentru o vedere mai de ansamblu... ARTUR: Tu unde locuiai ? 112 Artur, osînditul GARDIANUL {în transă.): Şi ce discursuri ţinea guvernatorul, ce discursuri! îţi venea să plîngi, pînă şi osînditului îi dădeau lacrimile... Iar corul de copii pierduţi începea să cînte... {Intonează cu vocea tremurată.) Nu-ti fie fricăăă de o casăă nouăăă.... Şi lasăăă... şi lasăăă... {Ruşinat.) Am uitat... ARTUR {Îmbărbătîndu-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL {Caută sprijin moral) : S-a zis cu mine... Mă duc... Mă curăţ... Toţi îl cîntau... Se ridicau y y în picioare şi-l cîntau... {Plîns cu sughiţuri.) Pînă şi călăul cînta... pînă şi osînditul... se aşeza în genunchi şi cînta plîngînd... săreau hainele de pe el şi noi... O, Doamne, ce-ai făcut din noi? Cu ce ţi-am greşit ? Şi după ce terminau de cîntat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osînditul! Apoi... se facea linişte... si se auzea... y y ARTUR {Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hîrşti! {Puternic.) Şi din nou răpăiau tobele! Şi capul osînditului era dus încet, încet... prin oraş... peste case... cu tristeţe... se lăsa luna... se închideau ferestrele... şi toată lumea... pîş-pîş... în spatele capului... ARTUR {Atent, compătimitor.): Ce trist! Mai vrei o ţigară ? GARDIANUL: N-aţi putea mai bine să trimiteţi după o sticlă ? ARTUR: Ba da. {Caută monede.) Să trimitem pe cineva... GARDIANUL: Da, da... Să trimitem pe cineva. {înşfacă monedele şi scoate o sticlă de sub faldurile mantalei.) E tais! 7 113 Matei Vişniec ARTUR (Trage un gît): Bună! GARDIANUL: Nu v-am spus ? Altădată, osînditul primea o sticlă întreagă, cu o noapte înaintea execuţiei... (Trage un gît.) Nu ? Omul putea să facă ce voia cu ea. Putea să se facă criţă... (Trage alt gît) Ori putea să i-o dea gardianului... ca să nu-1 scoată ploaia din groapă... (Bea.) Ori călăului... să-i sterilizeze securea... Omul era liber... facea ce voia... Ehe! Osîndiţii de altădată! Erau mii de chichiţe şi ei le ştiau pe toate. ARTUR (Ia sticla si bea; îşi vor da sticla unul altuia.): Ce-a fost a fost! GARDIANUL: Asta e viata... (Amîndoiy unul lîngă altul, jigăriţi şi trişti; replici plictisite.) ARTUR: Nu trebuie, totuşi, să ne lăsăm striviţi... GARDIANUL: Păi, nu? ARTUR: Trebuie să facem fată... GARDIANUL: Cum să facem faţă ? Eu am făcut trei copii care tusesc, tusesc... ARTUR: Toţi? j GARDIANUL: Toţi. y ARTUR: Astea nu sînt vremuri să ai copii. 114 Ar tur, osînditul GARDIANUL: Ah, dacă ari sti cît m-am chinuit să scot oameni din ei. ARTUR: în zilele noastre ? GARDIANUL: I-am învătat să scrie, i-am învătat să citească... > 7 Totul, totul! ARTUR: Nu trebuia. GARDIANUL: Cel mare e ca şi mine... gardian! ARTUR (.Meditativ.): Cei mari... ăştia ştiu ce vor... GARDIANUL: Mijlociul e bun de gropar... De mic a avut o chemare... ARTUR: Cînd eram mic... îmi plăcea să mă plimb desculţ pe caldarîmul ud... Era atît de subţire caldarîmul şi apa clipocea... GARDIANUL: Uneori îţi sapă cîte o groapă atît de frumoasă, încît ţi-e milă să o umpli... ARTUR: Si cînd stăteam în casă si se întuneca... Aveam y y impresia că aud un scrîşnet şi că tavanul s-a izbit de podea. Chiar şi azi, uneori... GARDIANUL: Azi ? Azi cu ce să le mai umpli ? Cu ce ? ARTUR: Sînt atît de misterioase, atît de ascunse aceste întîmplări... Imagini care-ţi vin în minte, false amintiri... GARDIANUL: Cred că mezinul se va face hingher. De fapt, şi bunicul a fost hingher... Şi eu am fost... Toţi sîntem hingheri... ARTUR: Nu mai ştiu cum o chema pe mama mea! înţelegi ? GARDIANUL: E groaznic, ar trebui să facem ceva! 115 ARTUR: Să fugim în oraş, să batem în uşi... GARDIANUL: Să batem în ferestre, să-i scoatem afară... ARTUR: Să-i aducem aici, să mă vadă! Trebuie să mă vadă! GARDIANUL: Trebuie să iasă ceva de aici... ARTUR: Nu cer cine ştie ce. Altfel, mor degeaba. GARDIANUL: Unde ne aflăm ? La dracu ? ARTUR: Sigur! Puţină decenţă! GARDIANUL (Antrenat.): Puţin temperament! ARTUR: Eu n-am nimic de pierdut. Am să-i demasc! GARDIANUL: S-aduc hîrtie si cerneală ? > ARTUR: Adu! GARDIANUL: Aduc! ARTUR: Trimitem hîrtii în tot oraşul! Se vor deschide ferestrele. Vor pocni uşile din încheieturi! GARDIANUL (Victorios.): Va sta ploaia! Vom salva oraşul! ARTUR: Va sta ploaia! Va sta ploaia! (Entuziasmaţi si înduioşaţi, cei doi se îmbrăţişează.) 7 7* 7 7 ' (Pe aceste replici, CĂLĂUL îsi strecoară capul în încăpere; si el, ca si celelalte personaje, se prezintă într-o jalnică stare fizică; e vizibil speriat de manifestările celor doi; ezită.) GARDIANUL şi ARTUR (în dans grotesc): Va sta ploaia! Vom salva oraşul! Vom salva onoarea! > CĂLĂUL (Ascuns după usă, încercînd să le atragă atenţia.): Pst! Pst! 116 Artur, osînditul GARDIANUL: Trompeţi! Baldachin! ARTUR: Eşafod! Covor! CĂLĂUL {Bate uşor în canatul uşii.): Pst! Pst! GARDIANUL: Vom ieşi cu picioarele ude! Vom deschide ferestrele! Vom asculta muzica! CĂLĂUL {Pătrunde pe jumătate în încăpere.): Pst! ARTUR: Vrem fanfară! GARDIANUL. {Preiaformula.): Da! Fanfară! Vrem fanfară! ARTUR şi GARDIANUL {în elan.): Vrem fanfară! Vrem fanfară! CĂLĂUL {Speriat; vrea să-i liniştească ; spre GARDIAN): Mă, Bruno, mă! ARTUR şi GARDIANUL {îl înlănţuie pe CĂLĂU.): Vrem fanfară! Fanfară! ARTUR {Se opreşte; către CALAU.): Cine eşti dumneata ? CĂLĂUL CIntimidat.): Eu pot să plec... ARTUR (Autoritar.): Te-am întrebat cine eşti dumneata! CAJLAUL {Pierdut.): Eu... pe aici... cu execuţia... Ştiţi... GARDIANUL {Către CALAU, sever.): Te-a întrebat cine eşti! CĂLĂUL: Eu... {Convins că a greşit locul.) Aici, are loc o execuţie ? ARTUR: Da, domnule, aici! CĂLĂUL {Fericit?): Mulţumesc, am să vă fiu recunoscător toată viaţa. ARTUR: Adică nu... Nu se ştie încă... Matei Visniec __________>____ GARDIANUL (.Propulsat dintr-odată; reia dansul): Nu se ştie! Nu se ştie! Vom salva oraşul! > 7 J ARTUR (Maiestuos.): Aici are loc o plîngere... (CĂLĂUL se întoarce brusc pe călcîie si dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL încremeneşte) Spune, dom’le, cine eşti! GARDIANUL {Ţopăind) : Cine eşti! Cine eşti! CĂLĂUL {Timid, ruşinat): Eu... ştiţi... eu sînt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu eşti călăul ? GARDIANUL {Ţopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Şi asta ce-i ? (O coadă de lemn pe care se mişcă lejer o lamă de topor; CĂLĂUL şi-o ascunde la spate.) CĂLĂUL: Asta e securea... GARDIANUL {Amuzat la culme) : Asta e securea! Asta e securea! ARTUR {Indignat-amuzat) : Asta e securea ? Cu asta vrei să-mi tai capul ? CĂLĂUL {Speriat) : Eu ? Bîrfe, domnule! ARTUR: Adică mă minţi în fată ? » > GARDIANUL: îl minţi în faţă pe domnul ? ARTUR: Păi, tu ştii cine sînt eu ? CĂLĂUL: Eu nu ştiu nimic. Eu n-am văzut nimic... ARTUR: Eu sînt osînditul! (CĂLĂUL leşină; cei doi îl susţin; îi dau sticla; GARDIANUL e speriat.) 118 Artur, osînditul GARDIANUL (Făcîndu-lpe CALAU să bea?)'. Grubi! Grubi! (Frecţii pe inimă.) Mă, Grubi, mă! Să nu mori! {Către ARTUR.) De ce vă purtaţi aşa cu el ? Vreţi să dea ortul popii ? ARTUR {Speriat la rîndul lui, face eforturi de reanimare.): Da’ ce i-am făcut eu ? Eu n-am zis nimic. Ce-am zis eu ? GARDIANUL: Suferă cu inima. Trebuie s-avem grijă. Nu trebuie speriat şi nu trebuie contrazis... ARTUR: N-am ştiut. N-am vrut. GARDIANUL {Pălmuindu-l pe CALAU.) Grubi! Scoală! {Către ARTUR.) Aşa a fost el... încă de mic copil... ARTUR: A fost mic ? GARDIANUL: Am copilărit împreună... {Către CALAU.) Scoală, Grubi, că ai treabă... CĂLĂUL {Buimac?): Cum ? Ce ? Care treabă ? GARDIANUL {Semn către ARTUR.): Trebuie să-i tai capu Iu’ domnu\ CĂLĂUL {Gata să leşine iar.): Nu, niciodată! GARDIANUL: Da ce ai împotriva lui ? Ce nu-ţi place la el ? CĂLĂUL: Păi, aşa arată un osîndit ? ARTUR {Atins.): Dar cum ai vrea dumneata să arate ? CĂLĂUL {Scuipînd cu silă.): Ce-am ajuns, ce-am ajuns... {îl măsoarăpe ARTUR, apoi, decis, către GARDIAN.) Bine. Leagă-1 de picioare. GARDIANUL: Mai încolo. Acu facem o plîngere. 119 CĂLĂUL {Electrizat) : V-aţi dilit ? GARDIANUL: Tu nu vezi cum plouă ? Trebuie să acţionăm odată! Omul ăsta e un dar al cerului. A venit la fix. Uită-te si tu cum arăţi. Aia e secure? {l-o smulge) Asta e tichie ? CAJLAUL: Ce te legi de mine ? Ce ? GARDIANUL: Fii si tu bărbat, măcar o dată în viată! Dacă osînditul vrea să se plîngă, să se plîngă! CAJLAUL: Bruno, minte seacă! Tu îl laşi să vrea ? GARDIANUL: II las. Mai rău decît acum nu se poate. CĂLĂUL: Ba se poate, se poate... Ce ştii tu ? O să iasă foc şi pară. O să ni se înnegrească feţele! O să ne cadă părul şi dinţii! Sînteţi nebuni! O să ne scufundăm cu burta în sus. Ascultaţi-mă şi pe mine. Buba nu e coaptă. E prea devreme. Să se plîngă după ora unu. Asta nu e timp să te plîngi. Să se plîngă după execuţie. y GARDIANUL: Laşule! Fricosule! Huo ! Tu, care-ai căsăpit atîtea capete, să te temi, tu... care-ai copilărit cu mine... CAJLAUL: Ce te legi de copii ? Ce te legi de capete ? Ce te legi de osîndiţi? Parcă nu ştii cum se schimbă locurile... GARDIANUL: Mucles! De azi înainte vom începe o viaţă nouă! Deviza noastră va fi: hîrtie si cerneală! y ARTUR: Hîrtie si cerneală! y GARDIANUL: Mă duc să le-aduc! {Iese) Hîrtie şi cerneală! 120 ACTUL II (ARTUR şi CĂLĂUL au rămas singuri; primul este relaxat, entuziasmat \ al doilea este abătut si soarbe des din sticla pe care a păstrat-o.) CĂLĂUL: Nu e bine să începeţi cu plîngeri... Nu e bine... Mai aveţi atît de puţin de trăit şi începeţi cu plîngeri... ARTUR (Tandru.): Grubi, zău... înţelege -mă... Nu pot să mor asa... CĂLĂUL: Da’ alţii cum au putut ? De atîta timp osîndiţii mor aşa şi n-au zis nici pîs. ARTUR: Treaba lor. Fiecare moare cum vrea. Eu tin ceva y mai mult la moartea mea. CĂLĂUL: Mai bine ţineaţi la viată si n-ajungeati aici... Si nu ne tulburaţi pe noi şi nu vă băgaţi în sufletul nostru. ARTUR (Speriat.): M-am băgat eu în sufletul vostru ? CĂLĂUL (Cu reproş.): V-aţi băgat! V-aţi băgat! V-aţi băgat în sufletul lui Bruno. I-ati turnat otravă în inimă. y Nu se ştie cînd se mai vindecă. y 121 Matei Visniec __________y____ ARTUR: Nu-i adevărat! N-am turnat nimic. CĂLĂUL: Ce stiti dumneavoastră ce-i adevărul ? Ce stiti ? y y y y De ce nu v-aţi plîns singur ? De ce-i împingeţi şi pe alţii ? Aţi văzut că e bătrîn şi că are mintea slabă şi l-aţi împins. Doar ştiţi că nu-i întreg la minte. Cum să fie întreg la minte cînd toată viaţa a stat închis cu deţinuţii ? y y ARTUR (Timid.): Eu am cerut doar hîrtie şi cerneală... CĂLĂUL: Şi credeţi că e puţin ? Ei n-o să-ntrebe-ntîi „de ce se plînge ăsta”, nu, ci or să zică „de unde a avut ăsta hîrtie şi cerneală”, şi Bruno ce-o să zică ? „Eu i le-am adus.” Şi ei ce-o să zică ? „El e capul plîngerii, că le-a adus.” Şi s-a zis cu Bruno. Şi copiii lui tusesc, tusesc... y J y ARTUR: Grubi! (îl bate pe ceafa.) Nu e totul pierdut. Am să zic că am avut eu hîrtie si cerneală... Că le-am tinut ascunse. y CĂLĂUL: Să nu spuneţi asta! Că e mai rău decît o plîngere. Că ei vor zice „De ce nu l-a păzit Bruno pe deţinut ? De ce a lăsat asupra lui uneltele diavolului ? Că la noi neglijenţa e mai gravă decît rebeliunea. Şi s-a zis cu bătrînul Bruno. Şi copiii lui tuşesc... ARTUR: Ascultă, Grubi! Tu nu vezi ce duhoare e aici ? Tu nu vezi cum arată securea ta ? Tu nu vezi nimic ? Toate astea trebuie să aibă un capăt. CĂLĂUL: Nu-i destul că-1 aveţi dumneavoastră ? Vreţi ca y y şi alţii să-şi pună capăt ? ARTUR: Sucit mai eşti, Grubi! y 7 122 CĂLĂUL (Indignat.): Eu, sucit ? (Jignit de moarte.) Am să spun că m-aţi făcut sucit, am să spun că m-aţi lovit! Da, ati lovit călăul! ARTUR: Te-am lovit eu pe tine ? CĂLĂUL: Da, m-ati lovit în inimă! M-ati îndemnat la > > rebeliune! ARTUR: Eşti un mincinos! y CĂLĂUL: M-ati făcut mincinos! y ARTUR: Nu mă pot înţelege cu tine... CĂLĂUL: M-aţi înjurat! M-aţi făcut cu ou şi cu oţet! M-aţi tăvălit în noroi. Toate astea or să tragă la cîntar. O să se strice si cîntarul... j ARTUR (Perjid.): Scrie la regulament că ai voie să-mi tai capul cu toporul ? CĂLĂUL (Alb ca varul.): Care topor ? Ce topor ? ARTUR (Smulgîndu-i-l de la spate.): Ăsta pe care l-ai adus. CĂLĂUL (Violent.): Dă-1 încoa’! Ăsta nu e topor. ARTUR (Se joacă plimbînd lama pe coadă.): Da ce e ? CĂLĂUL (Speriat.): E o secure... mai mică... ARTUR (Victorios.): Scrie la regulament că poţi să foloseşti orice secure? Eu cred că scrie clar că trebuie să foloseşti numai securea lată, neruginită şi bine ascuţită. CĂLĂUL (Mic de tot, dulce j : Ce vă pasă dacă e puţin ruginită ? Ce vă pasă dacă e mai mult topor decît secure ? Matei Vişniec ARTUR: îmi pasă! Mie îmi pasă! Eu sînt cu hachiţe! Vreau să fie secure, şi nu topor! Vreau să fie covor roşu! Vreau grătar sub buturugă! CĂLĂUL (.Exclamaţie dureroasă.): Buturuga! ARTUR: Ce-i cu buturuga ? CĂLĂUL (în panică.): Am uitat-o! ARTUR (Feroce.): Ai uitat buturuga ?! CĂLĂUL (Alb.): Am uitat-o... Am uitat-o... ARTUR: Unde? CĂLĂUL: în ploaie... ARTUR: în ploaie ?! CĂLĂUL: E în roabă... afară, după uşă... Din cauza dumneavoastră. .. M-ati luat cu vorba... M-ati lovit în y y inimă... ARTUR: Pezevenghi bătrîn! Dai vina pe mine ? CĂLĂUL (Mic de tot.): Da... ARTUR: Ai lăsat buturuga să putrezească ? CĂLĂUL: E pentru ultima dată... Mai bine m-aţi ajuta s-o car înăuntru. ARTUR: Eu ? (Indignat.) Eu să te ajut s-o cari ? După ce că s-a îmbibat cu apă? (Oficios.) Cum îţi permiţi, domnule, să laşi în ploaie buturuga mea? Cum să-mi pun eu capul pe buturuga udă? Tu ţi-ai pune capul pe buturuga udă ? Bestie ordinară! CĂLĂUL (Plîngăreţ) : Aşa se vorbeşte... cu un om bătrîn şi bolnav... care vă vrea binele? Aţi mai întîlnit undeva un călău ca mine ? Asta e recunoştinţa că y y 124 Artur, osînditul vă îndulcesc ultimele clipe de viaţă ? Că vă învăţ de bine ? Loviţi în mine dacă vă dă mîna! Nu mai > pot, domnule! Am să mor într-o zi, de greaţă, cu securea înfiptă în gîtul osînditului... Am să mor în picioare, cu mîinile ţepene pe coada securii... {Vehement) Că m-aţi înnebunit cu toţii! Toţi vă daţi aere, voi, ăştia, osîndiţii! Şi cînd... la o adică... faceţi pe voi! (Sever.) Hai s-o aducem! (ARTUR, docil dintr-odată, o aduce dirijat de CALAU.) CĂLĂUL: încet... încet... Sărăcuţa de ea... Cu milă... (ARTUR a adus roaba în încăpere si a răsturnat-o; roaba e o veritabilă colecţie de obiecte uzate tinînd de > > profesia lui Grubi; buturuga pare mai degrabă un lemn bun de pus pe foc.) ARTUR: Unde-i buturuga ? CĂLĂUL: încet... încet... călcaţi pe ea... ARTUR (O extrage din maldărul de obiecte.): Asta-i buturugă ? CĂLĂUL: Iar începeţi ? ARTUR: Pe asta vrei să-mi tai capul ? Pe asta ? Capul meu ? Asta e pentru tăiat găini. CĂLĂUL: Cu puţină bunăvoinţă... ARTUR: Dar pînă cînd o să vă tot bateţi joc de osîndiţi? Pînă cînd ? Unde-i buturuga regulamentară ? 125 Matei Vişniec CĂLĂUL (Mimetic.): Unde ? ARTUR: Cine te-a trimis cu asta ? Cine ? CĂLĂUL: Cine ? Cine ? ARTUR: Vreau buturuga regulamentară... CĂLĂUL: E o poveste lungă... ARTUR: Vreau buturuga adevărată! Imediat! CĂLĂUL: Degeaba. Nu mai e. S-a ars. ARTUR: Ai ars-o? Ai ars buturuga regulamentară? Păi... eşti pierdut! CĂLĂUL: Ce ştiţi dumneavoastră ? A fost o iarnă grea. Am fost siliţi s-aruncăm pe foc mai toate obiectele din lemn. ARTUR: Trebuia să vă-mbrăcati mai bine. > CĂLĂUL: Vai, domnule, era să murim... Degeraseră temeliile oraşului. Am ars tot. Mai întîi am ars ramele de la tablouri, cel de-al patrulea picior de la scaune... crăcanele de tras cizme... cîrligele de rufe... înţelegeţi ? Cele inutile, mai întîi... Apoi am trecut la mese, la dulapuri... cozile de mătură... A fost un coşmar... La sfîrşit, am ars şi buturuga. ARTUR (.Înfrînt.): Nu mai pot! Eu nu mai pot! Eu plec... CĂLĂUL: Vedeţi ? Trebuie să ne grăbim. Să uităm tot ce-a fost şi să facem treaba... S-o facem cu cap, şi toată lumea va fi mulţumită. Uitaţi aici... Aveţi pila... aveţi toporul... Ascuţiţi-1 bine! ARTUR (Cade treptat într-o stare hipnotică; incapabil de reacţie.): Eu ? Eu... > * 126 Artury osînditul CĂLĂUL: Da, da... Repede... cu cît mai repede, cu atît mai bine... Ascuţiţi, că pentru dumneavoastră ascuţiţi. Cum îl ascuţiţi, asa îl aveţi. > » > > » j (ARTUR începe să ascută; îl ascultă prostit pe CALAU.) CĂLĂUL: Ascuţiţi, ascuţiţi, că mai avem treabă... Trebuie să aducem coşul pentru cap, trebuie să fixăm buturuga... Nu le pot face singur pe toate... Sînt bătrîn, sînt bolnav, uitaţi-vă la piciorul ăsta... e deja în groapă... Zău, ascultaţi-mă, că v-aş putea fi tată... Vă jur c-o să fiţi mulţumit... Ascuţiţi, ascuţiţi, că toti au ascutit înaintea dumneavoastră... Noi întotdeauna am ştiut să ne atragem osîndiţii de partea noastră... şi de aceea execuţiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e şi teoria guvernatorului.. . Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă. .. Dacă nu-ţi atragi simpatia şi sprijinul osîn-ditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osînditul nu înţelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristetea si din mono-tonia sa şi pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osînditului găseşti şi calea cea mai dreaptă spre gîtul său... Osînditul trebuie să se înfrupte din prietenia şi dragostea călăului... căci numai atunci cînd între călău şi osîndit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osînditului va fi uşoară ca o bătaie de aripi... 127 Matei Vişniec (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine profetic, eroic, saliva îi curge pe barbă.) CĂLĂUL: Ascultaţi-mă pe-mine, care sînt bătrîn şi bolnav şi am văzut multe capete de osîndiţi căzînd în coş... Da, să ştiţi că mulţi osîndiţi m-au îmbrăţişat înainte de moarte si mi-au mulţumit cu > > > > lacrimi în ochi pentru felul în care... ca un tată... i-am condus... şi i-am convins... Şi eu am plîns deseori... cînd am văzut în ochii lor licăririle de recunoştinţă... Trebuie, domnule, să învăţaţi să muriţi... şi de la cine aţi putea deprinde această îndeletnicire... această artă... dacă nu de la mine ? Călăul este ca un tată pentru osîndit, pentru că îl învaţă... cu răbdare... misterul morţii... De aceea, > » e bine ca osînditul si călăul să se cunoască între ei... cu mult timp înaintea execuţiei... şi un călău prost după asta se cunoaşte, că nu ştie să se împrietenească şi să-l cîştige pe osîndit... Pentru că la noi, domnule, datorită guvernatorului, concepţia despre execuţii s-a schimbat mult... Şi nu e vorba că acum se fac mai ieftin, nu... e vorba că ele sînt mai intime, mai profunde... că se fac cu mai multă dragoste. Pentru că, domnule, s-au făcut şi greşeli! Greşeli enorme! Da, toate acele improvizaţii, fanfara, publicul, tribunele, covorul roşu, o, mai ales covorul roşu... au fost nişte regretabile, nişte înfiorătoare erori... Toate astea nu faceau decît să-l îndepărteze pe osîndit de călău... să-l umple de fumuri şi să-l înstrăineze de taina morţii... 128 Artur, osînditul Osînditului începea să-i pară rău că moare, se întîmplau adevărate tragedii... fastul din jur îi deschidea pofta de viaţă, i se surpau în suflet toate convingerile şi nu mai voia decît să trăiască, să trăiască şi să trăiască! Bestia! Vi se pare normal ? Vi se pare frumos ? Simţeam cum uneori părerea de rău se întinde pînă pe gîtul osînditului şi mă temeam să nu-mi ricoşeze securea... Pînă şi după tăiere se zbătea mai mult... Ce sacrilegiu, să-ţi baţi joc în felul ăsta de osîndit, să-l împiedici să moară calm şi liniştit! Vi se pare moral? Vi se pare frumos ? Noroc de guvernator, care şi-a dat seama din timp... Dumneavoastră, domnule, sînteţi un osîndit norocos... (ARTUR ascute; saliva îi curge si lui în barbă; ochii lui s-au mărit, s-au înroşit; ARTUR nu mai poate clipi.) CĂLĂUL: Noi am înlocuit fanfara cu afecţiunea, covorul roşu cu mila fată de osîndit, eşafodul costisitor cu un cuvînt bun si sincer. Trăsura aurie am înlo- y cuit-o cu o strîngere de mînă... Serviciul religios al preotului l-am înlocuit cu serviciul uman al călăului. Osînditul e astăzi uşor ca un fulg, el moare pas cu pas, înăbuşit de dragostea călăului. Momentul acela murdar, cu securea... a devenit o simplă formalitate, nici nu contează... Ascuţiţi, ascuţiţi... că sînteti un băiat bun... Sînteti un y y y y 129 Matei Vişniec iepuraş, un osîndit model... (CĂLĂUL cască, s-a cam plictisit; ritual pervers în jurul osînditului, îl ciupeşte, îi da ghionturi; semne că ritualul a mai fost repetat si în alte ocazii.) La noi, purtarea bună a osînditului este recompensată... şi înainte, şi după moarte... In funcţie de silinţa sa, osînditul poate să preia asupra sa unele munci pregătitoare în vederea execuţiei... Poate să-şi ascută singur securea, cît vrea şi cum vrea... Poate să-şi spele singur coşul în care-i va cădea capul şi să îndepărteze putreziciunile capului precedent... Poate să-şi lustruiască singur buturuga... cu glaspapir... Osînditul îşi poate aranja singur încăperea în care va muri. El îşi poate pune în joc toată imaginaţia şi toată inventivitatea... în acest sens... Poate să-şi facă încăperea cît mai odihnitoare, cît mai elegantă ori mai amuzantă, ori mai apropiată de sine însuşi... In acest scop, el poate folosi diferite materiale, cum ar fi beteala, hîrtia creponată, serpentinele, baloanele, franjurile, cordoanele împletite sub formă de scara mîţei... Pe toate acestea le poate cumpăra pe banii lui, de la depozitul închisorii... Istoria nu stă în loc, domnule! Concepţia noastră, teoria asta ingenioasă... este, cum să spun, cea mai subtilă... şi cea mai perfectă realizare a minţii umane... Este o adevărată bijuterie, un lucru fără fisură... E ca o nouă religie, o imensă desfătare şi bucurie a spiritului. Este singurul lucru care mai uneşte inimile oamenilor si adînceste » > > sufletele... Este suprema iluzie, extazul însuşi, 130 Artur, osînditul eternitatea! Da, da! (Verifică lama toporului) Chiar acum am putea, nu-i aşa?, să facem o probă... una singură, decisivă... Dumneata ai fost un înger, un băiat atît de bun... Am să-ţi dezvălui acum un mare mister, un gînd superb, ultim... Aşază-te aici... încet... (// asazăpe buturuga) Ai ascuţit atît de bine, ai fost atît de bun... Acum trebuie să te bucuri de tine însuţi, să te odihneşti, să fii singur cu tine... Fii calm, ai încredere în mine, închide ochii, numără pînă la un milion... (Ridica toporul, se pregăteşte să lovească.) GARDIANUL: Hîrtie si cerneală! (ARTUR ridică mirat capul, securea se înfige în buturugă.) GARDIANUL {Perplex, intuind totul) : Grubi! CĂLĂUL {Tremurînd de enervare) : Grubi! Grubi! Acu se vine ? GARDIANUL: Grubi! Ai înnebunit ? (ARTUR şi-a revenit din starea hipnotică; îşi masează muşchii, face mişcări de relaxare.) ARTUR {încă nelămurit) : Iar vă certaţi ? CĂLĂUL {Perfid, către ARTUR.): M-a speriat! A dat buzna urlînd! GARDIANUL: Eu te-am speriat ? Mîrşavule! 131 Matei Vişniec CĂLĂUL {Către ARTUR.): Tot timpul are ceva cu mine. GARDIANUL {Către ARTUR.): Domnule! Nelegiuitul ăsta a vrut să vă taie capul 1 CĂLĂUL {Bufon.): Eu ? Minciună şi iar minciună! {Către ARTUR.) E ranchiunos, se răzbună pe mine pentru că am copilărit împreună... GARDIANUL {Arată către topor.): Iată dovada! {Către ARTUR.) Dacă nu intram adineauri pe uşă, eraţi mort! ARTUR {Către CALAU.): Chiar aşa ? CĂLĂUL: E nebun. Toată lumea ştie. y GARDIANUL (// ia de guler pe CALAU.): Eu, nebun ? Eu ? CĂLĂUL {Către ARTUR.): Luaţi-1 de pe mine! Nu-1 lăsaţi să mă bată! ARTUR {Către GARDIAN.): Ce ai cu el ? De ce-1 chinuieşti ? CĂLĂUL: Aşa, aşa... Spuneţi-i vreo două... GARDIANUL {Către ARTUR.): Nu vă daţi seama ? A vrut să strice tot! V-a amăgit cu vorbele lui mieroase şi v-a pus pe buturugă. Nu e prima dată. Nu trebuia să vă las cu el. E vina mea. Am uitat. CĂLĂUL {Către ARTUR): Nu-1 ascultaţi! E plin de venin... Mă urăşte de mic copil... întotdeauna m-a urît... Uneori, toarnă otravă în mîncarea deţinuţilor. Da! Iată cu cine-aveţi de-a face! GARDIANUL {Către CĂLĂU.): Taci! ARTUR {Către GARDIAN.): Adevărat ? GARDIANUL {Zgîlţîindu-lpe CALAU.): Taci! Taci! 132 Artur, osînditul CĂLĂUL {Către ARTUR.): Adevărat! Adevărat! GARDIANUL {Către ARTUR.): Minte. Vrea să vă abată atentia. Treziti-vă odată! Ati încălzit şarpele la sîn ! CĂLĂUL {Arătînd către GARDIAN.): El e şarpele! GARDIANUL {Către ARTUR.): V-a pus să ascuţiţi securea. V-a dus cu vorba, şi-a bătut joc de dumneavoastră... Nu vă amintiţi nimic ? > ARTUR {Tulburat încă.): Mi-a vorbit el ceva... CĂLĂUL: V-am vorbit numai de bine... GARDIANUL {Către ARTUR): Amintiţi-vă ce v-a spus. Ceva despre baloane, despre confetti, despre hîrtia creponată ? ARTUR: Ceva, ceva... CĂLĂUL {Către ARTUR.): Vă amăgeşte. Nu v-am vorbit nimic. V-am păzit doar, ca să nu adormiţi... GARDIANUL: Nu v-a turnat o poveste cu extazul ? ARTUR (.Iluminat.): Ba da! Ceva despre o bijuterie... Ceva frumos... GARDIANUL: Asa! Asa! V-a ametit cu vorbe si a încercat 7 7 7 7 să vă taie capul. ARTUR {Furios, către CĂLĂU.): Da ? CĂLĂUL {Plînge.): Domnule, sînt blestemat... Vă asmute împotriva mea... GARDIANUL {Către ARTUR.): V-am găsit cu capul pe buturugă. Ce faceaţi cu capul pe buturugă ? ARTUR {Către CALAU.): Ce faceam cu capul pe buturugă ? 133 Matei Visniec __________5____ CĂLĂUL: Nu-1 ascultaţi pe Iuda... Vă jur pe lumina ochilor mei, pe copiii mei care tuşesc... Voiam să fac o probă... îmi dezmorţeam oasele... ARTUR: Deasupra capului meu ? GARDIANUL (Către CALAU.): Da ? Deasupra capului său? (Către ARTUR.) E speriat, e un lingău speriat... Se teme de plîngerea noastră... ARTUR {Buimac.): Care plîngere ? CĂLĂUL {Dîndu-şi seama că încă îl poate domina pe ARTUR.): Sigur! {CătreGARDIAN.) Care plîngere ? Eşti nebun ? GARDIANUL {Exasperat, către ARTUR.): V-a prostit de tot! CĂLĂUL {Către GARDIAN.): Fii atent cum vorbeşti cu domnu ! GARDIANUL {CătreARTUR.): Plîngerea noastră! Hîrtia si cerneala! Iată-le. > CĂLĂUL {Rîzînd, către ARTUR.): E dezlînat de tot! Un caraghios! Cine mai are nevoie azi de hîrtie şi cerneală ? GARDIANUL {Ochi în ochi cu ARTUR, repetîndu-i replicile mai vechi) : „Hîrtie şi cerneală!” „Hîrtie şi cerneală!” „Nu se poate muri aşa.” „Du-te şi spune superiorilor tăi că eu refuz să mor!” Ei ? CĂLĂUL {Către ARTUR.): Ha-ha! Să rîdem, domnule, să rîdem! Vorbeşte aiurea, s-a îmbătat! Toată ziua bea... ARTUR {Se retrage, către ambii) : M-aţi obosit de tot! Mai lăsaţi-mă în pace! 134 Artur, osînditul CĂLĂUL: Sigur! Să-l lăsăm să doarmă! Are dreptul să doarmă o oră înainte de execuţie. GARDIANUL {Paroxism, către ARTUR.): Domnule, criminalul ăsta bătrîn a reuşit să vă şteargă memoria! Dacă nu vă reveniţi acum... va fi prea tîrziu! Amintiţi-vă pentru ce sînteţi aici! ARTUR: Pentru ce ? CĂLĂUL {Furios, către GARDIAN.): Poate că nu vrea să le ştie chiar pe toate... GARDIANUL {Către ARTUR.): Urmează să fiţi executat! ARTUR: Cum ? GARDIANUL: Urmează să vi se taie capul! ARTUR: A! GARDIANUL: Ei ? Ce aveţi de spus ? CĂLĂUL {Intrat în sufletul lui ARTUR.): Nimic! ARTUR: Nimic... GARDIANUL: Cum nimic ? CĂLĂUL: Să te duci dracului şi să ne laşi în pace! ARTUR: Să te duci dracului şi să ne laşi în pace... CĂLĂUL:E bine? ARTUR: E bine... GARDIANUL {Prăbuşit) : V-a întunecat mintea! V-a ucis deja! CĂLĂUL: Şi ce dacă ? Mă plictiseşti. ARTUR: Şi ce dacă... Mă plictiseşti... CĂLĂUL: Mai bine du-te! 135 Matei Visniec _________i_____ ARTUR: Mai bine du-te... GARDIANUL (Zgîlţîindu-lpe ARTUR): Nu vă lăsaţi păcălit! Priviţi-mă în ochi! Vă suge sîngele, vă scufundă în întuneric! Nu vă lăsaţi! Faceţi un efort! ? > CĂLĂUL: M-aţi obosit. Vreau să rămîn singur. Nu vreau să fac nici un efort. ARTUR: M-aţi obosit... Vreau să rămîn singur... Nu vreau să fac nici un efort... Bîzzz! CĂLĂUL: Eu nici nu vă cunosc, domnule! ARTUR: Eu nici nu vă cunosc, domnule... Caramba d-aici... Bîzzz! GARDIANUL {Descoperă viclenia persuasivă a lui GRUBI.): Taci, taci, Grubi, că te omor! {îl trînteste într-un colţ al camerei; peste CALAU se răstoarnă rafturi putrede cu cărţi şi obiecte incerte.) Taci! (CĂLĂUL încearcă să se ridice de sub lucruri.) Stai acolo ! CĂLĂUL {Rămînesub morman.): Eşti un prost... {Icnind.) Acum era gata... Plecam şi noi acasă... ARTUR {Naiv, amuzat, aerian; către GARDIAN.): Hi-hi! Ce urît te porţi! Du-te-ncolo! GARDIANUL: Mi-a ajuns pînă-n gît! M-am săturat! CĂLĂUL {Scîncind.): Şi mie... Şi eu... ARTUR {Ridică o carte din morman.): Ce-o fi asta ? GARDIANUL: Nu mai pot! Nu mai pot! Mor! CĂLĂUL: Bruno... Eu n-am vrut... n-am vrut nimic... Mă crezi ? GARDIANUL: Taci! Taci, că mor! 136 Artury osînditul CĂLĂUL: N-am ştiut... N-am ştiut că vrei să te plîngi. Numai împuţitul ăsta de oraş e de vină... Iartă-mă, Bruno. Dacă vrei să te plîngi, plînge-te... Eu am crezut că vrei doar să rîzi puţin. N-am crezut că eşti în stare... Eu sînt un prost... GARDIANUL: Nu-i nimic, Grubi, nu-i nimic... ARTUR (Către GARDIAN.): De ce plînge ? GARDIANUL: Nu plînge. Aşa e el. ARTUR (Scormonind către CALAU.): De ce plîngi ? CĂLĂUL: Mă doare în adîncul inimii... ARTUR (Către GARDIAN): îl doare în adîncul inimii... CĂLĂUL {Către ARTUR.): Domnule, sînt un prost... Sînt mai rău decît un cîine... ARTUR (Amuzat, ca un înger.): Da ? CĂLĂUL: Da, da... Am vrut să vă îmbrobodesc... Credeam c-o să-mi iasă si de data asta... > ARTUR: Asta voiai ? {Către GARDIAN.) Asta voia. CĂLĂUL: Sînt un mizerabil... Am vrut să vă omor... ARTUR: Mai spune, mai spune... Mai povesteşte ceva. Dumneata povesteşti foarte frumos... {Chicoteşte către GARDIAN.) Să vezi ce frumos povesteşte... CĂLĂUL: Adevărul e că mi-e frică, mi-e o frică grozavă... Sînt un fricos si o lichea. Pot să ies ? > GARDIANUL: Ieşi. CĂLĂUL {Iese si dă cu ochii de ARTUR, care răsfoieşte o carte.): Ce faci ? îl laşi să citească ? GARDIANUL (Plictisit.): Ce vrei ? Lasă-I să citească. 137 Matei Vişniec CĂLĂUL: Nu-1 lăsa, Bruno, nu-1 lăsa! Osîndiţii n-au voie să citească. (Adresîndu-i-se lui ARTUR.) Sînt regulamente secrete, nu le citiţi, domnule! GARDIANUL (Se apropie si el.): N-au nici o valoare... Sînt nişte vechituri... Zău... ARTUR: Mie îmi plac... CĂLĂUL (Către GARDIAN.): Nu-1 lăsa. Face pe prostul! E mai perfid decît noi. O să ne scoată peri albi. L-am mirosit eu... (Către ARTUR.) Aruncaţi-le din mînă cît mai e timp! ARTUR: Sînt frumoase... Cine le-a scris ? GARDIANUL: Aruncati-le, domnule... Sînt vechi... Nu se mai aplică... ARTUR: Dar sînt foarte limpezi. De ce nu se mai aplică ? CĂLĂUL: Nici nu ne mai luăm după regulament, noi ne luăm după guvernator... Vă stricaţi ochii, domnule. E beţie de cuvinte ce zice acolo... ARTUR: Uite ce zice... După fiecare execuţie, călăul are dreptul să se odihnească trei zile pe banii primăriei... CĂLĂUL (Tresărind.): Scrie aşa ceva acolo ? ARTUR: Negru pe alb. CĂLĂUL: Lăsaţi-o baltă. Mă băgaţi în mormînt. Mă doare ficatul... GARDIANUL: Vezi, Grubi, vezi? Drepturile tale... CĂLĂUL: Şi ce? Eu n-am nevoie de drepturi. Eu prefer îndatoririle... GARDIANUL: Zău, Grubi, mi-e milă de tine... ARTUR: Si mie... > 138 Artur, osînditul CĂLĂUL {înviorat.): Precis? {Către ARTUR.) Chiar vă e milă de mine ? ARTUR: Da. CĂLĂUL: Atunci... atunci aţi putea face ceva pentru mine ? ARTUR: Ce? CĂLĂUL: Ceva... ceva mic şi neînsemnat... ceva prevăzut şi în regulament... ARTUR: Altă mîrşăvie, nu ? CĂLĂUL: Nu, nu... Vă gîndiţi numai la lucruri rele, macabre... Nju e bine... Osînditul e stăpîn pe viaţa sa, şi regulamentul spune asta... pînă în clipa morţii, osînditul e stăpînul unic şi indivizibil al vieţii sale... si toată lumea o să fie mulţumită... > > > ARTUR: Spune, Grubi! CĂLĂUL: Spun, spun... dacă-mi daţi cuvîntul că... GARDIANUL {Către ARTUR.): Nu-i daţi nici un cuvînt. Parşivul ăsta abuzează de toate cuvintele... > CĂLĂUL {Către GARDIAN.): Taci, Bruno, taci... {Către ARTUR.) Gîndiţi-vă puţin, eu apelez la dumneavoastră pentru că ştiu că veţi înţelege; pentru că ar fi mult mai bine dacă... ARTUR: Dacă? CĂLĂUL: Dacă v-ati sinucide, domnule! {Consternare pe feţe.) CĂLĂUL {Intră repede în tiradă.): Faceţi-ne această bucurie! Acest imens dar, acest serviciu... O moarte ca o 139 Matei Vişniec dovadă de devotament! Fiţi bărbat! De ce să vă tai capul ? De ce să muriţi de mîna mea ? Fiecare are mîna lui. Sînt bătrîn, îmi tremură mîna... Să terminăm odată cu măcelăririle, cu greţoasele de execuţii! Uneori, mi se întîmplă să trebuiască să repet lovitura... Mi-e greaţă numai cînd mă gîn-desc... Zău, n-are rost să riscaţi cine ştie ce porcărie... Cu moartea nu e bine să rişti... E în interesul tuturor să iasă bine, în interesul oraşului. .. Vom aprecia cu toţii... Vă dau eu o pilulă... Poftim! Luaţi-o! E ultima mea pilulă. Nu se mai găsesc din astea. V-o dau. ARTUR {Revenindu-şi.): Să mă sinucid, zici ? CĂLĂUL (Mieros.): Da, da! M-aţi înţeles perfect. ARTUR: Nu. în primul rînd că nu e frumos. CĂLĂUL: Ce ştim noi ce e frumosul ? De ce să exagerăm ? ARTUR: Şi apoi că eu nu mă sinucid niciodată. CĂLĂUL: N-are nici un rost să vorbiţi aşa. Niciodată e un cuvînt spurcat... Nu se ştie... Nu... {învins.) Spurcaţilor ! GARDIANUL {Dezgustat; către ARTUR.): Mai bine ne apucăm de treabă... CĂLĂUL: Da, da... Apucaţi-vă! Vă vindeţi sufletul... GARDIANUL: Să terminăm cu laşii. Să-ncepem să scriem. ARTUR: S-o scriem, Bruno. Scrie acolo... Către guvernatorul oraşului. CĂLĂUL: Nebuni! Total nebuni! Aşa se începe o plîngere ? ARTUR: Ce nu e bine, Grubi ? 140 Artur, osînditul CĂLĂUL: Doar n-o trimiti unui cizmar... Scrieţi acolo... 7 7 Către preasfinţia şi înălţimea sa, binecuvîntătorul darurilor si urărilor al celui mai înfloritor oraş... 7 7 GARDIANUL: Pfui! Ăsta-i oraş ? 7 CĂLĂUL: Ce-ţi pasă cum este ? Tu gîndeşte-te la cum ar trebui să fie. ARTUR (Sever.): Deci: Către guvernatorul oraşului... GARDIANUL (Scrie si silabiseşte.):.. .na-to-rul... o-ra-şu-lui... CĂLĂUL: Urît, foarte urît! Tot la vorba mea o s-ajungeţi! (Scoate o secure veche, scuipă si începe s-o cureţe.) ARTUR: Eu, Artur-osînditul, mă plîng pe faţă cu următoarele... GARDIANUL:.. .mă-toa-re-Ie... ARTUR: Doresc să fiu executat conform regulamentului... GARDIANUL :...tu-lui! ARTUR: Semnul exclamării... GARDIANUL:... mării... CĂLĂUL (Bolborosindpentru sine.): Semne proaste. Pfui! ARTUR: Doresc să mi se dea toate drepturile care sînt prevăzute... GARDIANUL:.. .ri-le ca-re... ARTUR:...şi să fiu tratat cum se cuvine... GARDIANUL: Cum? ARTUR: Cum se cuvine. GARDIANUL: Sînt prevăzute cum se cuvine ? CĂLĂUL: Ce-ncîlceală! ARTUR (Dictînd mai departe.): Ce! Acestea sînt condiţii ? 141 Matei Vişniec GARDIANUL: Da de unde! ARTUR: Scrie acolo! Ce! Acestea sînt condiţii ? Vă aduc la cunoştinţă următoarele... Două puncte. GARDIANUL:...următoarele două... ARTUR: Unu! GARDIANUL: Unu sau două ? ARTUR: Două puncte! GADIANUL: Ati zis unu... » ARTUR: Două puncte şi după aceea unu ! GARDIANUL: Deci, trei puncte... CĂLĂUL: Doi proşti. ARTUR (Tare.): Nu avem buturugă! Avem topor în loc de secure! GARDIANUL (Concentrat.): Nu avem... loc... de... se-cu-re... ARTUR: în camera de execuţie e o putoare de nedescris... CĂLĂUL {Atins.): Unde e putoare ? Eu nu văd nimic. ARTUR {Către CĂLĂU.): Ia miroase-ţi coşul! A ce miroase ? CĂLĂUL: A cap, a ce vrei să miroasă ? ARTUR: A cap pe care l-ai uitat în coş... Şi stă în coş de zece ani. {Către GARDIAN.) Ia scrie acolo... Grubi-călăul a uitat un cap în coş acum zece ani. CĂLĂUL {Pierdut.): L-o fi pus cineva... Am duşmani... Vă rog... ARTUR (.Neînduplecat.): Nimic! Scrie mai departe! Vreau covor roşu ! Vreau preot! Vreau cămaşă albă, vreau toboşari! Vreau! Vreau ! Vreau! 142 Artury osînditul GARDIANUL: Să pun şi panglică neagră, din mătase naturală, pentru ochi ? ARTUR: Pune!... Nu voi ceda nici un pas, nu voi renunţa la nici un cuvînt! GARDIANUL: Nu... ARTUR: Dă-mi să semnez! CĂLĂUL {Dureros.): Nuuu... ARTUR: Sigur! Scrie un post-scriptum... Nu mă puteţi prosti. Posed regulamentul. Aşa... (Semnează.) Lipeşte-o şi trimite-o! Du-o în oraş! GARDIANUL {Se scarpină.): Nu ţine. La ora asta, oraşul doarme. Ştiţi că oraşul e obligat să doarmă în fiecare zi... ARTUR: Arunc-o din turn, să fluture, să plutească peste case, peste acoperişuri, să intre între ferestre, în bucătării! Nu-mi pasă unde ajunge, nu-mi pasă de nimic, momentul e unic! GARDIANUL {Cu lacrimi în ochi.): Sînt fericit, domnule! ARTUR {îl îmbrăţişează.): Bruno, eşti un mare gardian! {Către GRUBI.) Grubi, vino şi tu la pieptul nostru! GARDIANUL: Hai, Grubi, nu fi porc! Fraternizează cu noi! CĂLĂUL: Nu! ARTUR: Hai, Grubi, trăim cel mai frumos moment din istoria oraşului! Asa cum ziceai tu... Gardianul y y îmbrătisîndu-se cu călăul, călăul cu osînditul, toti y y 7 7 y trei cerîndu-şi drepturile împreună... CĂLĂUL: Eu cer să mă lăsaţi în pace. 143 Matei Visniec __________>____ ARTUR: Exact! Ai pus punctul pe i. Asta trebuie să cerem. Să fim lăsaţi în pace. E un drept sfînt. GARDIANUL: Bravo, Grubi, ai un cap mare. ARTUR: Ce clipă înaltă! Vom lăsa o mare gaură în istorie! Grubi, cum poţi să rămîi rece ? CĂLĂUL: N-avem lemne. ARTUR (Scoate nişte bani.): Să trimitem pe cineva după pileală... GARDIANUL (Ia banii.): Mă duc eu... (Scoate sticla.) ARTUR (Bea.): în sănătatea ta, Bruno! Eşti un om de fier! GARDIANUL (Preia sticla.): Pentru dumneavoastră, domnule! S-aveţi o viaţă fericită şi să vă mai gîndiţi din cînd în cînd şi la noi... Cît se va mai putea... CĂLĂUL (Vine jovial, atras de alcool.): Domnule Ar tur... eu, în pofida celor spuse despre mine... (Brusc, izbucneşte în plîns.) Si ce dacă sînt şovăielnic si neputincios ? Căci sînt victima neputinţei noastre de porci rîioşi ce sîntem, de viermi împuţiţi şi îngîmfaţi... Eu şi Bruno, două scîrnăvii, doi rahaţi.. prieteni de o viaţă... Dar eu, în sufletul meu... GARDIANUL (Către Artur.): Să-i dăm şi lui... Nu vă uitaţi că e laş, că e perfid şi viclean, că e o secătură... Moare dacă nu-i daţi. CĂLĂUL: Mor, domnule... GARDIANUL: Daţi-i ordinarului... să nu mai plîngă... CĂLĂUL: Un strop, un singur strop... Şi-am să fiu mai precis decît o ghilotină... N-o să suferiţi nici cît 144 Artur.\ osînditul un vierme tăiat în două... {Bea.) Artur! {Bea.) Copilul nostru! {Bea.) Tot ce avem noi... {Bea.) Iartă-ne că sîntem atît de laşi... {Bea.) GARDIANUL (Umăr la umăr cu Grubi; bea.): Iartă-ne că sîntem două gunoaie, două otrepe... ARTUR: Să uităm... CĂLĂUL {Extaz confesiv.): Eu mi-am dat seama din prima clipă... că sînteţi un profet... un mesia... Vă jur că nu voi pune mîna pe secure... decît dacă va fi nouă... GARDIANUL {Sticla circulă între Grubi si Bruno într-un consens tacit.): Sigur... Am mirosit noi ceva... {Către CALAU.) Să ceri şi tichie, pentru că asta nu e tichie... CĂLĂUL: Am să le pun piciorul în prag! GARDIANUL {Către ARTUR): Domnule! {Bea.) Unde-o să vă placă, acolo o să vă-ngrop... {Bea.) Chiar şi la eroi... {Bea.) Vreţi la eroi? {Bea.) Deşi, porcii guvernatorului scurmă toată ziua printre eroi... {Bea.) Am să vă sap o groapă adîncă, adîncă... cît o coadă de lopată... CĂLĂUL {Către ARTUR; arătînd cu palma de lapămînt.): Asa e bună ? > ARTUR: Hm. CĂLĂUL {Ridică nivelul.): Aşa ? {Către GARDIAN.) Cam asa, tine minte... GARDIANUL {Bea.): Şi în fiecare zi... am să v-aduc flori! CĂLĂUL: Veţi avea mii de flori la mormînt! Am să culeg în fiecare zi. Ochiul-boului, coada-soricelului... 145 Matei Visniec ________>______ GARDIANUL (Scoate o floare mototolită.): Eu deja am cules una... CĂLĂUL (Opreia.): Cu această floare... vom şterge toată duhoarea... Vom fi mai buni si mai frumoşi... > > Vom purta cămăşi albe şi cizme mai negre... {Bea.) GARDIANUL {Bea.): Ne vom spăla pe mîini... CĂLĂUL: Gata cu murdăria! {Din sticlă nu mai curge nimic.) Gata ? {I se face rău; rîgîie, tuşeşte, hîrîie; e verde la faţă.) GARDIANUL: Ce ai, Grubi ? Nu muri! Domnul te as- j i teaptă... CĂLĂUL {Se îneacă.): Nu, nu... GARDIANUL {îl bate după ceafa.): Să nu ne faci vreo surpriză! CĂLĂUL {Printre rîgîituri.): Eu ? Surpriză ? Niciodată! {îi întinde sticla goală lui ARTUR.): Beţi şi dumneavoastră. .. în sănătatea mea... Că nu ştiu dacă am să vă supravieţuiesc... GARDIANUL {Către ARTUR.): Aşa tuşesc şi copiii noştri. {Către Grubi.) Hai, Grubi, s-aruncăm plîngerea în tomberon... {Către ARTUR) în fiecare zi, guvernatorul răscoleşte cu un băt în tomberon... {îi dă cheile lui ARTUR.) Aveţi grijă să nu iasă nimeni de aici... {Sprijinindu-lpe GRUBI.) Nu se poate să nu se uite si azi... (ARTUR rămîne singur, oarecum obosit si dezgustat.) 146 ACTUL III După un timp\ GARDIANUL şi CĂLĂUL dorm, fiecare trîntit pe unde a apucat; sforăituri, gemete, reacţii violente în somn; ARTUR, aşezat pe buturugă, cu picioarele într-un lighean cu apă; e dezbrăcat pînă la brîu, are pe gît un prosop ud; se apropie un personaj; bufnituri, mai multe uşi încercate pe rînd\ apare în cadrul uşii COLONELUL, în ultimul hal de epuizare. COLONELUL: Domnule, n-aveţi puţină apă ? ARTUR: Am, dar e de ploaie. COLONELUL: Nu-i nimic... (ARTUR umple o cană din găleata cu apăşi-i întinde.) Simt că nu mai rezist... (Bea tot.) Mulţumesc. ARTUR: Asezaţi-vă puţin. Trageţi-vă sufletul. COLONELUL {Se aşază.): Adevărul e... că mi-aş trage mai degrabă o cizmă... Mă supără groaznic. Vreţi să mă ajutaţi puţin ? ARTUR: Care? COLONELUL: Asta... (ARTUR încalecă şi trage.) Uah! (Extaz în faţa piciorului eliberat.) E grozav să nu 147 Matei Visniec ________>____ porţi cizme... Nimic nu e mai plăcut pentru picior... şi pentru om, în general... (Scoate un şobolan mort din cizmă.) Ia te uită! Pe unde o fi intrat ? {Contemplăgaura din talpă) Poate pe aici ? ARTUR {Privind cu milă şobolanul.): E mort ? E mort într-adevăr ? COLONELUL: Cred că e mort de trei zile. De trei zile mă supără ceva în cizmă. N-am avut o clipă de răgaz ca să mă descalt. > ARTUR {Privind la şobolan.): Ce păcat! Putea să mai trăiască... COLONELUL: Credeţi? ARTUR: Cu siguranţă. COLONELUL (.înduioşat.): Aşa e viaţa. Niciodată nu ştim ce aduce ziua de mîine... ARTUR: Pentru mine, ziua de mîine nici nu există... COLONELUL {Mirat): Cum aşa ? ARTUR {Schimbă macazul.): Vreau să spun că, din punctul de vedere al zilei de azi, ziua de mîine e incertă, nu transpare cu nimic, este tot atît de dureroasă ca o gaură neagră, care înghite energie, dar nu oferă nimic, absolut nimic, în schimb... Nici o certitudine, vreau să zic. COLONELUL {Stupefiat un timp; îşi masează piciorul.): Aha. {Redevine milităros.) Domnule, eu pentru altceva am venit aici! ARTUR: Vreţi să treceti în locul meu ? » > 148 Ar tun osînditul COLONELUL: Dacă se poare... (îşi introduce piciorul în apă) Oooo! Ce nebunie... (Extaz.) Domnule, n-aţi văzut pe aici doi derbedei ? ARTUR: Ba da. COLONELUL (Roşu de furie.): Unde ? ARTUR: Tocmai s-au culcat. COLONELUL (Se ridică) : S-au culcat ? Ii omor! (Se repede la Grubi şi Bruno şi-i loveşte sălbatic.) Vă omooor! Vă întorc maţele! (Către ARTUR, calm) Ştiţi ce mi-au făcut ? M-au Scut harcea-parcea... (Loveşte, trînteşte peste ei cu ce apucă) S-a zis cu voi! Papi-toilor! Dormiţi, ai ? Care e Grubi ? Tu eşti Grubi ? GARDIANUL (Apucat de gît) : Nu! COLONELUL: Taci! Taci! (Izbeşte cumplit) Te-ai ars! (Către ARTUR, calm) El e Grubi ? (ARTUR face semn cu degetul către CALAU.) îl fac farîme! (Se repede la CALAU.) CĂLĂUL: Eu tac... COLONELUL: Drepţi! Culcat! Tîrîş-marş! (Către ARTUR, confesiv, plîngăreţ) Şi-au bătut joc de mine... M-au distrus... CĂLĂUL (Umilit, îmbrăţişînd cizma) : Noi ?! COLONELUL (Lovind) : Gura! Culcat! Drepţi! Tîrîş-marş! Drepţi! Culcat! (Către ARTUR.) Mi-au pătat onoarea... Sînt groaznic de indisciplinaţi... Mi-au scos peri albi... M-au omorît... (Reia.) Jooos! Tîrîş--marş! Drepţi! Culcat! Drepţi! Culcat! (Către ARTUR.) Sînt un om pierdut, domnule... M-au mîncat de viu. 149 Matei Visniec __________)____ ARTUR: Să vă mai dau puţină apă ? COLONELUL: Da, da... apă... {Bea.) ARTUR: Ce-ati mai asudat... COLONELUL: Da, da... Asud groaznic... ARTUR: Vă consumaţi prea mult. COLONELUL: Aşa e, prea le iau în serios... {Din nou cu piciorul în apă.) ARTUR {Gest lateral.): N-ar trebui. Ăştia nu sînt oameni. COLONELUL: Nu, nu... {Către cei doi, care au ridicat puţin capetele.) Jos! Culcat! {Către ARTUR.) De două ore îi caut... ARTUR: Poate vreţi o ţigară ? COLONELUL (.Meditativ.): O ţigară ? {Brusc.) Nu e timp de pierdut... {Către cei doi, care au ridicat din nou capetele.) Culcat! Culcat! {Către ARTUR.) Mă bagă în mormînt... Spuneţi-le să nu mai ridice capul... (ARTUR se uită dojenitor la cei doi si le face semnul cunoscut pe obraz,.) Mulţumesc. Eu, domnule, de patruzeci de ani n-am avut nici o pată. ARTUR: Ce noroc! COLONELUL: Dar, înţelegeţi ? Nimic, nimic, nimic. Şi tocmai acum, adineauri... cînd m-am dus la tomberon... ARTUR {Tresare.): V-aţi dus la tomberon ? COLONELUL {Cu mîndrie.): Da, m-am dus la tomberon! Pentru că eu, domnule, pentru serviciile pe care 150 Artur, osînditul le-am adus oraşului, am voie ca o dată pe lună... să răscolesc cu băţul în tomberonul guvernatorului! ARTUR: Pe bune ? COLONELUL: Vă jur! ARTUR {Entuziasmat) : Daţi-mi voie să vă îmbrăţişez! COLONELUL {în timp ce se îmbrăţişează cu ARTUR, către cei doi) Jos! Jos! {Către ARTUR.) Mai bine nu m-as fi dus... > ARTUR: De ce? COLONELUL: Nici nu ştiţi peste ce am dat... Ceva groaznic... îmi îngheaţă sîngele în vene... Da, da... De o mie de ori, da... Uitaţi-vă puţin pe fereastră! Vedeţi ? ARTUR: Ce? COLONELUL: Aceasta e cea mai tristă zi din viata mea. j ARTUR: Si dintr-a mea. Ati luat-o de tot? i i COLONELUL: Ce? ARTUR: Plîngerea. COLONELUL: Nu, am copiat-o în grabă. ARTUR: Foarte bine. COLONELUL: Ce-i de făcut ? ARTUR: Trebuie să ne păstrăm calmul. CĂLĂUL {S-a apropiat uşor) : Aici e mîna diavolului... COLONELUL {Către cei doi) : Numai voi sînteţi de vină... De ce n-aţi tăiat capul osînditului ? De ce l-aţi lăsat să-şi facă de cap ? Ce-o să zică guvernatorul ? Ce-o să zic eu cînd o să-mi ceară capul ? 151 Unde e capul ? De ce l-ari lăsat să scrie ? Cine i-a dat litere ? Aşa se începe o plîngere ? Unde v-a fost capul? (.Icnind\ se lasă jos.) Sînt terminat... Sînt un om sfîrsit... > GARDIANUL {Tresare.): Papini ? Parcă Giovanni Papini... CĂLĂUL: Nu ştiu. {Către ARTUR.) Domnule, Giovanni Papini a scris Un uomo finito ? ARTUR: Da, Giovanni Papini. GARDIANUL {Aplecatpeste COLONEL.): Giovanni Papini a scris-o. COLONELUL {Isteric.): Nu vreau! Nu mă interesează! Vreau să mor! CĂLĂUL: N-o luaţi chiar aşa... Mai beţi nişte apă... GARDIANUL: Noi sîntem de partea dumneavoastră... Toţi... Toţi trei... Nu ? {Cot lui ARTUR.) ARTUR: Da... CĂLĂUL {Către COLONEL.): Aţi auzit? A spus „da”! Toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Ca în Cei trei muşchetari... Ati citit Cei trei muşchetari ? > COLONELUL {Efort de amintire.): Cu nişte cai, cu nişte, nişte... GARDIANUL {Jubilînd.): A citit-o! CĂLĂUL: Da, da! Cu mulţi cai. Mai povestiţi. Nu e totul pierdut... COLONELUL {Molatic.): Ce păcat că nu ne-am întîlnit mai din timp... Am fi putut sta cu picioarele în apă... toţi... Ne-am fi gîndit la apă... Aşa? Ştiţi voi că ziua de mîine nu există ? Că din acest punct 152 Artur, osînditul de vedere e incertă, ca o gaură neagră, dureroasă, care nu dă nimic cert înapoi ? Am fi putut fi atît de fericiţi, am fi alergat desculţi pe cîmpuri... CĂLĂUL {Extaziat) : Ce frumos! {Către ARTUR.) N-ave ţi inimă, domnule! GARDIANUL {Către ARTUR.): De ce-1 chinuiţi ? COLONELUL {Plîngăreţ-perfid) : Mă chinuie, mă roade... Iată viaţa mea... {Le întinde o hîrtie.) O fîsie din pielea mea... Zdrenţuiţi-o, ferfeniţiţi-o... Ah, cît sînt de singur, mă doare sîngele, mă dor pleoapele. .. {Către ARTUR.) De ce toate astea ? De ce ? GARDIANUL {Către ARTUR.): Chiar, ce s-a întîmplat ? CĂLĂUL {Către ARTUR.): Ce v-a venit ? ARTUR {Impresionat) : A fost o scăpare, o incertitudine... COLONELUL: Ce păcat! Ce păcat! GARDIANUL {Către COLONEL.): N-a vrut s-o scrie... CĂLĂUL: I-a alunecat mîna... ARTUR: N-o să se mai întîmple... GARDIANUL: Eu zic să ne îmbrăţişăm cu totii... Să fim > > > prieteni... Să ne povestim vieţile... CĂLĂUL {Ia foaia din mîna COLONELULUI şi i-o întinde lui ARTUR.): Poftim, rupeţi-o cu mîna dumneavoastră ! COLONELUL {Către ARTUR, după ce a rupt-o): Sînt fericit că v-am cunoscut. Să stăm la taifas, să stăm la taclale... Spuneţi-ne tot, povestiţi-ne viaţa dumneavoastră trepidantă, povestiţi-ne-o secundă cu secundă... 153 Matei Vişniec ARTUR: Nu ştiu dacă mai am timp... COLONELUL (Către CALAU.): Cît mai are ? CĂLĂUL: Cîteva minute. COLONELUL (Către ARTUR.): Nu-i nimic. Sînt cîteva minute bune. Putem fi buni prieteni chiar şi cîteva minute. Putem schimba idei... Acum toate s-au limpezit, chiar şi ploaia a stat. Iat-o! GARDIANUL (îşi şterge o lacrimă.): Domnule, nu vă vom uita niciodată! CĂLĂUL (în hohote.): Ne-aţi lăsat o amintire atît de frumoasă, atît de caldă... (începe să-şi aranjeze ustensilele decapitării.) COLONELUL: Vă jur că voi veni, în fiecare zi, personal, cu flori, la mormîntul dumneavoastră. Ce culori vă plac mai mult ? CĂLĂUL: Cum v-ar plăcea să fiţi îngropat ? Dimineaţa ? La prînz ? In amurg ? Da ? Cînd soarele dispare ca un clopot în adîncul propriilor sale sunete ? Cînd noaptea ne îmbracă precum o pelerină albastră scrîsnind în adîncul firii ? ■> GARDIANUL (Rupe stupoarea.): Lasă prostiile, Grubi! (Către ARTUR.) Să ne grăbim, să nu se întîmple o nenorocire... COLONELUL: Să nu vină guvernatorul, să ne găsească fără cap... CĂLĂUL: Totul e gata, soarele străluceşte, păsările ciripesc, ziua e luminoasă, e curată... E ultima mare zi a lumii! 154 Artur, osînditul GARDIANUL {Cot.): Grubi! {Către ARTUR.) Să ne luăm rămas-bun! Să jurăm că nu ne vom da niciodată uitării! COLONELUL: In fiecare zi... da... {îl îmbrăţişează pe ARTUR) îi voi pune pe soldaţii mei să bată din tobe... să sune... Pe lîngă mormîntul dumneavoastră vor trece bărbaţi şi copii, animale, se vor reculege acolo, va fi loc de pelerinaj, se vor face două băncuţe, se vor construi drumuri, se va pune o placă de bronz, vom turna un bust, poate că vom ridica şi un hotel... Vom veghea tot timpul, vom curăţa buruienile, vom spăla, vom vopsi, vom rînji, va fi curat ca-ntr-o luminare... GARDIANUL {Efuziune.): Artur! Să ne ierţi! CĂLĂUL: Din prima clipă am ştiut că lucrurile, că lumea... nu se va sfîrşi aici... Din ochiul lui, da, din ochiul lui ar merita să zboare o pasăre! COLONELUL: Si iartă-mă că eu... Cu şobolanul acela... > > Nu mai fac... (ARTUR este aproape îngenuncheat; apare în usă GUFI; gras si gîfiitor; leneş; se joacă tot timpul cu o codiţă de iepuraş.) GUFI: Apă! Apă! {Consternaregenerală, cu excepţia lui ARTUR; ARTUR îi întinde lui GUFI o ceaşcă plină cu apă; ceilalţi rămîn înlemniţi, stingheriţi.) GUFI {Bea, se şterge de sudoare, plescăie.): Apa... nimic nu se compară cu ea... Apa e principiul vieţii! 155 Matei Visniec ARTUR (îi întinde găleata?): Poftim. Luaţi cît vă trebuie. GUFI: Mulţumesc, mulţumesc... Stiti, mie niciodată nu-mi ajunge apa. Cînd eram mic, îmi plăcea grozav să stau cu picioarele în apă... ARTUR: Si mie. > GUFI (Jovial fericit.): Chiar aşa ? ARTUR: Dacă vă spun... GUFI: Şi nu vi se pare că pe vremea aceea... apa... era altfel ? ARTUR: Era mai verde şi mai groasă... Ca un aluat. GUFI: Extraordinar! Şi eu am aceeaşi senzaţie. Dar iarba, iarba nu vi se pare că era şi ea... altfel ? ARTUR: Iarba ? Era mai subţire si mai înaltă. ) y GUFI (Extaz.): Dar cîinii ? Cîinii cum erau ? ARTUR: Cîinii? Erau mai scurţi şi mai leneşi. Dar erau mai mulţi. > GUFI: Extraordinar! Sînteţi extraordinar! (Şoptit.) Dar iepurii ? ARTUR (încurcat.): Iepurii, iepurii... GUFI: Gîndiţi-vă bine, gîndiţi-vă... (Mimează un iepure.) Cum erau ? ARTUR (Epuizat de efort.): Nu pot... Nu reuşesc să-mi amintesc. GUFI: încercaţi, vă rog să mai încercaţi... Nu mă lăsaţi tocmai acum! ARTUR: Iepurii... iepurii.... Cred că nici nu existau! GUFI: Nu ? 156 ARTUR: Nu! GUFI {în culmea fericirii.): Asta e! Am bănuit! întotdeauna am bănuit! M-ati scos dintr-o mare încurcătură! > ARTUR: V-am scos de tot ? GUFI: Absolut! Nu mai am nici un dubiu... {Se plimbă prin faţa celor trei, încremeniţi.) Mocofanilor! Aşa se face ? {Execută exerciţii din braţe.) Ah, domnule, cînd se opreşte ploaia, mă iau nişte dureri de oase... ARTUR: Să vă fac un masaj ? GUFI: Dacă vreţi... (ARTUR începe.) Aici... la cervicală... Uneori, nici nu pot să întorc gîtul... Parcă sînt lup... {Icneşte de plăcere.) Ce mînă moale aveţi! ARTUR: Am fost decorator de vitrine. GUFI: Şi eu... am fost vînzător la aprozar... ARTUR: Ce gît fin aveţi... GUFI: Gîtul, domnule, trebuie întotdeauna îngrijit cu atenţie... ARTUR: Si eu mi-am dat seama... > GUFI: Da? ARTUR: Dar era prea tîrziu... GUFI: Nu-i nimic. Putem da ceasul înapoi... Pentru ce avem ceas ? ARTUR: Credeţi că e posibil ? GUFI: Vă dau cuvîntul meu. ARTUR: Mă bucur. GUFI: Să zicem... o oră. Sînteti mulţumit? ARTUR: Sînt. GUFI: înţeleg că aţi fost tracasat, bruftuluit. E vina mea. De aceea am venit aici. Ca să îndrept totul. ARTUR: Fiţi bine venit. GUFI: Ştiu că aţi suferit... Dar n-o să vă pară rău... îi vedeţi pe mocofani, pe maimuţoi ? ARTUR: Uah! GUFI: Nu vi se pare că sînt jalnici, că sînt subumani ? ARTUR: Ba da. GUFI: Nu vi se pare că au cîte un rînjet perfid pe figură ? îţi vine să-i iei la palme. ARTUR: Sînt respingători şi înfumuraţi. E o ruşine că există asemenea oameni. GUFI: Uitaţi-vă la grăsan... {Bruno.) E total hilar. Ţi se întorc maţele cînd îl vezi. ARTUR: într-adevăr, îmi vine să vărs. GUFI: Ei bine, omul ăsta e deja mort. îşi trăieşte ultimele minute. ARTUR: Da ? Ce trist! GUFI: Nu pot să procedez altfel. Trebuie să mă înţelegeţi. Dacă nu-1 omor, nu pot să mă liniştesc. ARTUR: Cum credeţi. Nu e bine să trăieşti tensionat. > > GUFI: De altfel, nimănui n-o să-i pară rău după această scîrbă, după acest vierme, după acest păianjen. Nu vi se pare că are un ochi de vierme ? Un ochi bulbucat şi speriat ? Un ochi roşu şi vînăt, un ochi ca o gaură neagră, prin care curge o zeamă urît mirositoare ? 158 ARTUR: Tot ce-aţi spus este perfect exact. GUFI: Asta e! Trebuie să facem odată şi odată curat... Dar de slăbănog, ce părere aveţi ? (Grubi) ARTUR: O fiară! GUFI: Asa! y ARTUR: Am avut onoarea să-l cunosc personal. E găunos şi nespălat. Un libidinos. GUFI: Nu vi se pare, totuşi, că are un cap de raţă? ARTUR: Un cap de raţă ? Da. Un cap de raţă fiartă. Un cap ca o bucată de carne stoarsă de zeamă. E înrăit şi buhăit. E atît de înrăit, încît se aude pînă aici cum îi plesnesc tîmplele. GUFI: Mă bucur că gîndim la fel. ARTUR: Nu îndrăznesc să vă contrazic. GUFI: Ei bine, puteţi să-i plîngeţi de milă. ARTUR: Nu cred s-o fac. GUFI: îl aşteaptă chinuri groaznice. Am de gînd să-l ard cu ceară. ARTUR: O să iasă un miros... GUFI: Aşa e. Vreau să-l înăbuş în propriul lui miros. ARTUR (// bate pe obraz pe Grubi.): îmi pare rău de tine, Grubi... GUFI: Nu vă lăsaţi tîrît de sentimente... > ARTUR: Nu. Am să rezist pînă la sfîrşit. GUFI: Sfîrşitul va fi lung. îl vedeţi pe pîrîcios ? ARTUR: Care? 159 Matei Visniec __________>____ GUFI: Ăla cu pieliţă pe el... Ăla care se chirceşte... ARTUR: Parcă se vede ceva... GUFI: Am de gînd să-i fac părul măciucă! ARTUR: Oare nu e prea mult ? GUFI: Nu trebuie să cedăm tocmai acum. El e cîinele, el e javra, el e cel mai vinovat dintre toţi... L-am mirosit... ARTUR: L-ati mirosit? GUFI: II miros tocmai de aici. Dumneavoastră nu-1 mirosiţi ? ARTUR: Nu... GUFI: Fiţi atent! Concentraţi-vă! Trageţi aer în piept! Tare! Ei ? ARTUR {Execută.): Ce duhoare! GUFI: El e! O pocitanie! Fierbe ura în el. Clocoteşte. Auziţi clăbucii ? Fierbe zeama în el, se înroşeşte. Dă pe afară. îl sugrum cu o fîşie de piele scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să tină ? > GUFI: Ştiu eu ? Nişte nemîncaţi... Au bube în cerul gurii. Ia deschideţi gurile! Nişte nesătui! {Cei trei cască gurile.) Uitaţi-vă, uitaţi-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin... Stau să crape... ARTUR {Privind.): Da, da... Ăştia înghit cu tot cu bube... Au firimituri negre de pîine pe cerul gurii... GUFI: E vina mea. Eu le-am dat de mîncare. ARTUR: Nu trebuia. GUFI: Am greşit... Am crescut trei şerpi la sînul meu. Era cît pe ce să mă sugă de viu. Trei scorpioni. N-o să 160 Artur, osînditul mă credeţi, dar i-am îngrijit ca pe copiii mei... Au ciugulit din palma mea, i-am învăţat ce e binele, frumosul... I-am învăţat să răspundă, să spună da... Nu ştiu unde am greşit cu ei. ARTUR: Poate sînt nătîngi din naştere. GUFI: Oare? ARTUR: Mai sînt cazuri. GUFI: Bruno, ia spune Iu domnu, ce te-am învăţat eu ? GARDIANUL: Eu... eu... dacă nu veneati... Era în cos... > > GUFI (Către ARTUR.): Poftim! ARTUR: Gîndeste incoerent... j GUFI (Către CALAU.): Tu, ăla! Ia spune, cum face iepuraşu ? CĂLĂUL: Eu... eu... {Vrea să protesteze, renunţă.) Ţup! Ţup-ţup-ţup! GUFI {Către ARTUR.): Aici, parcă se vede o scînteie... {Către COLONEL.) Vino-ncoace, blestematule! Cum face ploaia ? Ha ? ARTUR: Zi-i! CĂLĂUL: Zi-i, blegule! GARDIANUL {Mieros, către GUFI.): Nu ştie, domnule... CĂLĂUL: E irecuperabil. N-are scînteie. COLONELUL {Scrîşnind, către CALAU.): Gurrra! GUFI {Către ARTUR.): Vedeţi cu cine trebuie să lucrez? Vedeţi pe cine trebuie să mă bizui ? {Către CALAU.) Spune, Grubi, de ce n-ai tăiat capul domnului Artur? CĂLĂUL: Ne-a fentat, ne-a dus cu zăhărelul... 161 Matei Visniec __________)____ GUFI {Entuziasmat, către ARTUR.): E extraordinar, nu ? E o experienţă unică. {Ca de la catedră.) Au alte structuri logice, au alt limbaj. La ei, frica şi răutatea se combină şi efectul este distrugător. îi anulează, îi deshidratează, îi descompune în elementele lor componente, animalitatea, instinctualitatea, tendinţa de a-şi acoperi capul cu mîinile... {îi arde una lui Grubi; apoi, către Bruno.) Spune, Bruno, de ce nu l-ai păzit ca lumea pe domnul Artur ? De ce l-ai lăsat la tomberon ? GARDIANUL: Nu daţi! Nu daţi! GUFI {Către ARTUR.): Sînt incapabili să primească, în acelaşi timp, mai multe întrebări, să le selecteze şi să le ordoneze în funcţie de anumite criterii de > prioritate. Mintea lor clachează în faţa comunicării. De aceea, trebuie puşi la muncă. {Apoi, către cei trei.) Spuneţi, mă, ceva! GARDIANUL: Spun eu! GUFI: Spune! GARDIANUL (Jovial.): Grubi e un prost. GUFI: Aşa, aşa! Grubi, ce culoare are iarba ? CĂLĂUL: Verde... GUFI: Dar culoarea verde, ce culoare are ? GARDIANUL (Avîntat.): Spun eu, spun eu! GUFI: Spune! GARDIANUL: Tot verde! (Euforie.) COLONELUL (Pentru sine.): Cretin! GUFI (Sever, către COLONEL.): Ai zis ceva ? 162 Artur, osînditul COLONELUL: Nu, domnule. Mă doare dintele. GUFI (Lui ARTUR): De ani de zile îmi usuc nervii cu ei. N-au nimic omenesc. Sau credeţi că au ? Au sau n-au ? > ARTUR: N-au. GUFI: Ş-atunci înseamnă că, din moment ce nu au nimic omenesc, ei nu există ca oameni, nu ? ARTUR: Da. GUFI: Si-atunci, dacă nu există ca oameni, înseamnă că... j 7 7 din punctul nostru de vedere, care sîntem oameni, ei sînt un zero... Ei şi faptele lor... ARTUR: Nu înţeleg. GUFI: E foarte simplu. Aţi fost dus în eroare de nişte oameni care nu există. Or, dacă ei nu există, atunci nici plîngerea asta (o scoate) nu există... Nu? Pentru că asta e muşcătura lor, e lucrătura lor şi, ca atare, nu are nici o valoare. E un zero! CĂLĂUL: Hi-hi! {Sare, ţopăie.) Aici a vrut să ajungă! {Către ARTUR.) V-a plăcut ? COLONELUL {Enervat.): Aici aţi vrut să ajungeţi ? GARDIANUL {Furios.): Noi aici am ajuns de mult! COLONELUL {Către GUFI.): Aţi ocolit ca un prost! CĂLĂUL {Către GUFI.): întrebaţi-1 şi pe Artur! Domnule Artur, nu vi se pare c-a ocolit ca un prost ? GUFI {Albastru) : Nu vă permit! Cretinilor! Şi ce dacă am ocolit ? CĂLĂUL: Eşti un fraier, Gufi. Domnul a renunţat de mult > > la plîngere. 163 Matei Vişniec GUFI {Pierdut) : Chiar aşa ? Şi eu, care vă adusesem o pară... GARDIANUL: Dă-o-ncoa’! GUFI: Ce păcat, ce păcat! {Către ARTUR.) Chiar aţi renunţat ? ARTUR {Spăsit.): Da... GUFI: Ce păcat! Dacă aţi fi ştiut ce frumos urma să vă vorbesc... Cît de elocvent as fi fost... Cum v-as fi > > convins să renunţaţi, cu ce argumente... Aţi pierdut o mare ocazie... Aş fi fost magnific... COLONELUL: Tot timpul te bagi. Dacă nu veneai, domnul era mort de un sfert de oră. GUFI {Către ARTUR.): Chiar aşa ? ARTUR: Se pare că da... GUFI: Ce nefericit sînt! Am atît de rar ocazia să discut cu un om realmente inteligent... Domnule, daţi-mi voie, deşi nu mai are nici un rost, să vă spun totuşi ceea ce ar fi trebuit să vă spun! Daţi-mi această sansă, n-am mai schimbat o vorbă cu nimeni de zece ani... Pregătisem un silogism perfect, o mare demonstraţie, ceva atît de liniştitor si de > » > coerent... GARDIANUL: Gufi, ne prinde ora cinci... COLONELUL: Nu e frumos să profiţi de osîndit ca să-ţi etalezi inteligenţa. GUFI {Către cei trei.): Un minut, zău, nu fiţi bestii... Parcă voi n-aţi profitat de ocazie ? Parcă nu v-aş cunoaşte! Parcă de ce l-aţi împins să se plîngă ? De ce ? Ca să 164 Artur, osînditul mai stati de vorbă. Pe mine mă duceţi ? Pe mine ? j > Vă ştiu eu. Faceţi şi pe dracu-n patru ca să mai daţi şi voi din gură, să vă mai vărsaţi şi voi veninul! Nu mă prostiţi voi... Şi acu începeţi cu scîrboseniile, acu\ cînd vreau să-mi iau si eu partea ? Faceţi mutre ? COLONELUL: Gufî, zău... GUFI {Isteric.): Vreau să spun ce am de spus! CĂLĂUL: Bine, da scurt! GUFI {Fericit.): Scurt! Scurt! (GfrreARTUR.) Domnule, să presupunem că încă nu v-aţi retras plîngerea... Să presupunem că eu încă nu ştiu că v-aţi retras plîngerea... iată ce v-aş fi spus... întîi v-aş fi privit drept în ochi, m-aş fi lipit de sufletul dumneavoastră, m-aş fi aruncat direct sub pielea dumneavoastră, m-aş fi înecat în adînc, în sîngele dumneavoastră, persuasiv şi demonic, v-aş fi făcut să vibraţi în faţa cuvintelor mele... pentru că noi, da... sîntem atît de trişti, atît de singuri de la începutul lumii... noi, care sîntem începutul însuşi, un început pe măsura sfîrşitului ei grandios... în sfîrsit, cam asa as fi făcut introducerea, v-as fi ameţit puţin de cap... o aiureală pentru a vă slăbi facultăţile receptive, pentru a vă roti cu 360 de grade în jurul ideii... şi aşa, ameţit, aţi fi devenit chiar dumneavoastră un argument în ajutorul meu, aţi fi plîns pe umărul meu şi aţi fi recunoscut că asa e... si mi-ati fi cerut să vă iert... Iar eu, în » > > culmea perfidiei, în ultimul moment aş fi căzut în genunchi în faţa dumneavoastră şi mi-aş fi 165 Matei Vişniec recunoscut perfidia şi mi-aş fi cerut eu iertare pentru perfidia mea... Şi abia asta ar fi fost marea scamatorie, pentru ca atunci, dumneavoastră, înduioşat, aţi fi căzut în genunchi în faţa mea şi mi-aţi fi sărutat tălpile pentru sinceritatea mea... şi am fi plîns mult timp unul pe umărul celuilalt şi v-aţi fi topit, desigur, în braţele mele şi creierul meu v-ar fi absorbit definitiv... Asta e! Totul ar fi putut fi real... Sînteţi o mare pierdere pentru mine, domnule! V-aş fi putut convinge că sînteţi un om de nimic, o lepădătură, numai bun de strivit fără milă. îmi pare atît de rău, atît de rău... GARDIANUL (îşi revine primul din tăcere.): Gata ? GUFI: Ar fi fost atît de frumos, atît de frumos_ COLONELUL: Lasă, Gufi, mai sînt zile... GUFI (Cu lacrimi.): L-aş fi convins de orice, de orice... Mă credeţi ? CĂLĂUL: Sigur, Gufi, muşcă şi tu... (îi întinde para.) GUFI: Pe mulţi i-am convins, pe mulţi... Ah, ce osîndiţi erau altădată, ce osîndiţi... Şi cum mă mai ascultau.. . cu gîturile alea ale lor subţiri, ca de sticlă... COLONELUL: Erau oameni adevăraţi. Ştiau să moară. GUFI: Erau înalţi şi subţiri. Aveau degete lungi şi ochi albaştri. y CĂLĂUL: Nu tremurau niciodată. Erau drepţi şi aveau mîinile reci. GARDIANUL: Nu vorbeau niciodată. Erau tăcuti si inte- y y ligenţi. 166 Artury osînditul COLONELUL: S-au dus... Unul cîte unul... ARTUR: Mie mi s-a făcut somn... GUFI (Către CALAU, continuă reveria.): I-ai numărat vreodată ? CĂLĂUL: La ce bun ? GUFI: Cînd mă gîndesc cum a fost... îmi vine să urlu... GARDIANUL: Mie mi s-a făcut inima ca o ciupercă... CĂLĂUL: Uită-te la degetele astea... Simt cum se topesc de ruşine... ARTUR (Se întinde.): Eu am să aţipesc puţin... GUFI (Despre ARTUR.): Ce scîrbă! COLONELUL: E atît de uscat şi de sfrijit, încît... CĂLĂUL: Ar merita să scape. GUFI: Asta nu e om. Ne face de rîs dacă-1 executăm. GARDIANUL: Mai bine-i dăm drumul. Mi s-a Scut silă... CĂLĂUL: Şi mie. Nu merită să moară. GARDIANUL: Să-i dăm un picior în fund şi să-l lăsăm aici. COLONELUL: A adormit. CĂLĂUL: N-ar fi învăţat niciodată să moară... E un escroc. GUFI: A fost decorator de vitrine... COLONELUL: Să-l dăm afară-n brînci! Să-l gonim cu pietre! GUFI: Credeţi c-o să vrea să plece ? GARDIANUL: Ia te uită! Nu m-am gîndit la asta! GUFI: Osîndiţii ăştia au ajuns într-un hal... Nu mai vor să plece. Dacă ar fi vrut, ar fi plecat de mult. 167 Matei Visniec __________>____ COLONELUL: Sigur, ar fi putut să fugă. GARDIANUL: Ar fi putut să mă roage să-i dau drumul. CĂLĂUL: Putea să ne cumpere. Are bani. L-am fi lăsat de mult s-o şteargă dacă ne dădea bani. GARDIANUL: Are bani, da’ nu vrea să-i dea. GUFI: Cerule! Ce stîrpitură! CĂLĂUL: Dacă-1 omorîm, îi facem un bine. COLONELUL: Să-l ducem pînă la poartă, pe furiş... Să-l lăsăm în drum şi să-nchidem poarta oraşului după el. GARDIANUL: O să urle. O să bată cu pumnii în poartă. O să facă scandal. GUFI: Mai bine îl omorîm în somn. CĂLĂUL: Nu tine. Trebuie să-l executăm, nu să-l omorîm. > GUFI: Fii serios! îl omorîm, îl ascundem într-un sac şi-l aruncăm în iaz. Şi zicem c-a fugit. CĂLĂUL: Cum poate să doarmă aşa? Ştie că trebuie să moară si doarme... > GUFI: Omul ăsta nici nu există... COLONELUL: Să-l înfaşurăm într-o pătură şi să-l ducem pe cîmp. O să se trezească dimineaţă ş-o să creadă c-a visat... CĂLĂUL: Numai să nu-1 mănînce cîinii... GARDIANUL (Cu sila.): Nu cred să-l mănînce... GUFI: Trebuie să-l facem pierdut. Cînd mă uit la el, mă cutremur... (îl loveşte cu piciorul.) Hei, omule! ARTUR (Ameţit?): începem ? 168 Ar tur, osînditul GUFI (Se întoarce cu spatele, dezolat.): Poftim! GARDIANUL (îl zgîlţîie pe ARTUR.): Fii bun şi du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu ochii! ARTUR: Unde să plec ? COLONELUL: Unde ştii! Am hotărît să-ti dăm drumul. 7 7 ARTUR: Da’ ce, voi hotărîti aici ? 7 7 CĂLĂUL: Nu pricepi? Ne-ai scîrbit de tot. Ne-a ajuns pînă-n gît. Ia-ţi boarfele şi pleacă. ARTUR: Nu plec eu... Eu vreau să mor cum se cuvine... GARDIANUL: Cară-te! Ne-ai întors maţele pe dos. COLONELUL: Porcule! Iti dăm viata! Eşti liber! 7 7 7 ARTUR: Eu vreau covor roşu. GARDIANUL: îl omor! îl strîng de gît! ARTUR: Vreau doi toboşari! Vreau doi trompeţi! N-o să scăpaţi de mine niciodată! COLONELUL: Omule, nu pricepi? Eşti un om liber! Du-te pe cîmp, du-te să vezi iarba. ARTUR: Minţi! Toţi minţiţi! Sînteti atît de fricoşi si de 7 7 7 7 7 7 7 laşi, încît v-ati sfătuit să-mi daţi drumul. Mi s-a 7 7 7 7 mai întîmplat... Peste tot e la fel. CĂLĂUL: E nebun! COLONELUL (Ultim efort.): Vrei bani ? Spune-ne ce vrei si-ti dăm. J 7 ARTUR: Toboşari! Covor! Trompeţi! GUFI: Ieşi afară! 7 169 Matei Vişniec ARTUR: Cum? GUFI: Afară! Aşteaptă afară! Te chemăm noi... ARTUR: în ploaie ? GUFI {Urlă.): Afarăăă! {Pauză; cei patru îşi aprind cîte o ţigară; tăcere; ARTUR aşteaptă în ploaie.) COLONELUL: Ce facem? GARDIANUL: Dac-am găsi pe cineva, să-l înlocuim... GUFI: Să fugim! Să fugim noi. GARDIANUL: Să ne plîngem de el la guvernator... {Pătrund în încăpere ARTUR şi GUVERNATORUL, rîzîndy ţinîndu-se pe după umeri.) GUVERNATORUL: Aşa! ARTUR: Chiar asa! > GUVERNATORUL: Eram sigur. ARTUR: Ce puteam să fac ? GUVERNATORUL: Păi, ce să faci ? {Trecepe lîngă Grubi.) încheie-ţi nasturii! {Către ARTUR.) A ieşit destul de bine... Fac cinste! {Scoate o sticlă de şampanie?) De mult o ţin pentru aşa ceva. ARTUR: Pfuuu! O facem lată! GUVERNATORUL {Toarnă) : Acu îi am la mînă... începuseră să mi se urce în cap... Mă scormoneau 170 Artur, osînditul pînă în adîncul inimii, se tîrşîiau prin faţa mea, nu-si mai lustruiau bocancii... Nu mai aveau nici un Dumnezeu! Noroc! ARTUR: Noroc! GUVERNATORUL {Scoateplîngerea.): A căzut la tanc... închipuieşte-ţi, se lipeau cu faţa de geam şi se uitau cum mănînc, cum dorm, cum mă spăl pe picioare... îşi lipeau buzele lor groase de geam şi se hlizeau, aruncau cu bezele, mă arătau cu degetul, cu unghia murdară la deget. {Bea.) M-ai salvat! {îl îmbrăţişează.) Acu le strîng cureaua! {Trece prin faţa celor patru, încremeniţi; le fluturăplîngerea pe la nas.) ARTUR: Au vrut să mă dea afară... GUVERNATORUL: Nişte scîrbe! > ARTUR: Au vrut să-mi dea bani! GUVERNATORUL: Nu se poate! ARTUR: Au vrut să mă omoare şi să mă arunce în iaz... GUVERNATORUL: Hai, noroc! Ne scoatem noi pîrleala! ARTUR {Bea.): A fost groaznic. De cîteva ori, am crezut că mă lasă nervii. GUVERNATORUL: Te cred. Pune-te în locul meu. Cînd nu mai ai ce să reproşezi subalternilor tăi, eşti pierdut. ARTUR: Erai chiar asa lefter ? > GUVERNATORUL: Lefter, lefter... ARTUR (Arătînd spre plîngere.): Şi asta ţi-ajunge ? 171 Matei Vişniec GUVERNATORUL: Ajunge pentru cîţiva ani. ARTUR: Ai citit-o ? GUVERNATORUL: N-am citit-o. ARTUR: Ti-o citesc eu. > GUVERNATORUL: Lasă, mai bine spune pe scurt. Ce vrei, de fapt ? ARTUR {Repede.): Un covor roşu, doi trompeţi, doi toboşari, un mic eşafod, o coadă nouă la secure. y 7 y J GUVERNATORUL: Nu pot! ARTUR: Le vreau! GUVERNATORUL: N-am! ARTUR: Nu mă interesează! GUVERNATORUL: Acum îmi dau seama. Nu eşti nebun. y Eşti prost. ARTUR: Vreau si baldachin. y GUVERNATORUL: Ne sugi sîngele, asta e. Tu nu vezi că toate uşile şi toate ferestrele sînt bătute în cuie ? Tu nu vezi că toţi stau înfundaţi pînă la genunchi în aluatul ăsta negru din care-mi fac eu urmele la galoş ? Nu vezi cum s-au topit acoperişurile şi s-au scurs în canal ? N-ai trecut pe străzi, n-ai fost în parcul municipal ? N-ai văzut că n-a mai rămas decît un singur arbore, negru, pe care-1 port chiar acum la mine în buzunar ? N-ai văzut cum plouă de zece ani cu aceeaşi picătură neagră de apă? Te-ai urcat în turn, te-ai uitat să vezi cum arată cîmpia? Ai văzut ce broască uriaşă doarme cu burta lipită de aerul nostru ? Te-ai uitat la trecători, 172 Artur, osînditul te-ai uitat la soldaţi, la vagabonzi, la şperţari şi la stîrpituri ? Ai văzut că nimeni nu mai are mîini, că nimeni nu mai are picioare, că nu le-a mai rămas decît un ochi roşu în frunte ? Nu vezi cum > atîrnă cerul ca o burtă despicată de oaie ? In dreapta te-ai uitat ? în stînga te-ai uitat ? Ai văzut marea ? Ai fost pe ţărm ? Ai văzut că nu mai există ţărm ? Te-ai plimbat pe nisip ? Ai văzut cum s-a încîlcit ? Ai văzut ce aruncă marea pe ţărm ? Ai văzut burţi crude aruncate pe ţărmurile care nu mai sînt ? Ai văzut ce culoare are apa ? Ai văzut cum trece nimicul prin ea ca printr-un fund de pahar ? Te-ai dus să-ţi pui degetele pe fundul paharului şi să vezi cum îţi dispar degetele ? Te-ai uitat la nori ? Te-ai uitat la pasărea oarbă din parcul oraşului ? Ai auzit cum se roagă la fiecare trecător s-o lovească odată cu piatra şi ai văzut că nimeni n-are degete ca să apuce o piatră ? Te-ai uitat prin găurile din ziduri, din uşi şi din pavajele subţiate de prea multă aşteptare? Ai văzut cum atîrnă piatra uriaşă de cuiul uriaş ? Te-ai uitat la mine ? Nu vezi că nu y mai am piele pe faţă ? Nu vezi că nu mai am piele pe mîini şi nici pe burtă şi nici pe cîinele meu la care tin mai mult decît la ochiul meu? Tu nu y simţi cum, chiar în acest moment, se rup temeliile oraşului şi ne seacă ultima picătură de sînge în gîtlej ? Tu nu vezi cît de tîrziu s-a făcut în lume, nu vezi cum prostia şi ura s-au încleştat una de alta si s-au furişat în fîntîna oraşului si s-a ros- y y y y togolit fîntîna peste case şi peste toate cele, de 173 Matei Vişniec s-au făcut toate ca două picături de apă? Nu vezi că nu mai poţi deosebi calul de iarbă şi pasărea de aer ? Eşti orb ? Nu vezi că eu, de fapt, nici măcar nu-ţi vorbesc, ci te împroşc doar cu mărgele verzi de salivă care-ţi curg pe faţă ? ARTUR: Toboşar, covor, trompeţi! GUVERNATORUL (// priveşte lung pe ARTUR; apoi se apropie de cei patru; îi priveşte în ochi.) Ce staţi ? N-ati auzit? ARTUR: Toboşar, covor, trompeţi! GUVERNATORUL: Toboşar, covor, trompeţi! {Se trece la o improvizaţie grosolană; fiecare aduce cîte ceva; un simulacru de covor, un simulacru de trompetă, un simulacru de toboşar; se improvizează un eşafod, se agaţă ornamentaţii jalnice din batistele celor prezenţi; toate obiectele dorite de ARTUR au apărut, dar la limita de jos a valorii lor.) GUVERNATORUL {Către ARTUR.): Spune-ţi ultima dorinţă! (ARTUR tace; se apropie de GUVERNATOR şi-l priveşte lung\ îl cercetează cu atenţie; îi smulge batista din buzunarul de la piept şi-şi leagă singur ochii; se lasă în genunchi; îşi aşază capul pe buturugă.) GUVERNATORUL {Se ridică, păşeşte spre public; ceremonios.): Doamnelor si domnilor! Iată un om deosebit! Iată un om minunat, cum fiecare dintre 174 Ar tur, osînditul noi ar trebui să fie. Acest osîndit s-a dovedit a fi o adevărată conştiinţă, o adevărată forţă umană! A vrut să moară demn si, iată, a obtinut tot ce si-a > j y dorit. Si-a salvat demnitatea, a arătat că moartea este pentru el un adevăr la fel de înalt ca şi viaţa! S-a îndîrjit, a luptat, a obţinut! A ştiut din prima clipă ce vrea şi, iată, în ultima clipă, e înconjurat de obiectele dorite. Acest om este un erou, este un exemplu pentru oraşul nostru şi noi toţi ar trebui să-i semănăm! Priviţi-1 bine, priviţi-1 în ochi! Acest om va dăinui. El este ceea ce noi trebuie să fiţn, el este omul viitorului, el este omul de care avem nevoie. Dacă măcar jumătate dintre cetăţenii oraşului ar fi ca el, ei bine, oraşul nostru ar re- naşte, ar fi unic şi impresionant! Iată, el ne-a arătat care este secretul, el, numai el ne mai poate salva, numai el ne poate arăta ce trebuie făcut, cînd si cum... Să-l întrebăm care e adevărul si ) > cum a făcut ca să-l obţină. Să-l urmăm pas cu pas şi să aplecăm urechea pînă la pămînt în faţa cuvintelor sale... El este unica noastră sansă, el este Mesia, el este ultimul mare învins al cerului... A venit, a văzut, a luptat, a învins! (îl sărută pe frunte.) Atît! (Personajele sînt impresionate; totul se petrece în sobrietate ; GUVERNATORUL se reasază; face un semn\ CĂLĂUL este atent; ridică satirul; lumina scade; mîna GUVERNATORULUI coboară; CĂLĂUL loveşte \ 7 t 7 capul lui ARTUR se rostogoleşte jos, ca înjilmele desuete, 175 Matei Visniec __________>____ proaste, de groază; pe capul tăiat a rămas o expresie ciudată, ca si cum ARTUR, în ultima clipă, ar fi vrut să trimită cuiva o bezea.) BINE, MAMĂ, DA’ ĂŞTIA POVESTESC ÎN ACTU’ DOI CE SE-NTlMPLĂ-N ACTU’-NTÎI Fantezie, mascaradă, bufonerie şi experiment în două acte Personajele (în ordinea intrării în scenă): GRUBI BRUNO FETIŞCANA CU GĂLEATA CU LĂTURI BĂRBATUL CU TOMBERONUL OMUL CU SACAUA PRIMUL BĂRBAT AL DOILEA BĂRBAT ORBUL FETIŞCANA CU RUFE MURDARE (rol dublat eventual de cealaltă FETIŞCANĂ) MAMA RECRUTUL I, RECRUTUL II, RECRUTUL III, RECRUTUL IV, RECRUTUL V etc. MAJORDOMUL VIZITATORUL MARAT Alţi maşinişti, sufleori, plasatoare, garderobiere, orchestrând, Danton, Robespierre, regele, purtători de cocarde, lachei, arlechini, dansatori, bufoni, trompetişti, toboşari, măşti, figuri, spectatori, lume, lume, lume, păsări. Regizorul poate renunţa la unele personaje. Regizorul poate compune personaje noi. Regizorul poate înlocui orice replică şi poate renunţa la orice replică. Regizorul poate renunţa la spiritul piesei, întrucît acesta se află în litera ei. Regizorul poate renunţa la litera piesei. Regizorul poate scrie altă piesă. Regizorul poate modifica orice, oricît, oricum, în afară de titlul piesei. TITLUL PIESEI ESTE SACRU ACTUL I La ridicarea cortinei, Bruno si Grubi stau pe marginea unei gropi, cu picioarele în groapă, aplecaţi deasupra gropii si lucrînd din greu, cu mîinile, în groapă; din cînd în cînd fac gesturi de relaxare; îşi reiau lucrul concentraţi, capetele lor se ating, mînuiesc fel de fel de instrumente împrăştiate în jur; scopul efortului lor va rămîne, pe tot parcursul piesei, invizibil. GRUBI: Pfff... N-o să iasă... BRUNO: Taci! GRUBI: S-a-ncurcat de tot. N-o să iasă. BRUNO : N-are-a face. (Pauză; lucru intens \ se aud sunetele şi scrîşnetele ustensilelor.) BRUNO: Trage! GRUBI (Gîfiind.): Nu pot. BRUNO : Trage! Trage de ţeastă! Uiii... 181 Matei Vişniec GRUBI: Vrei să scuipi sînge ? BRUNO : Acum! Acum! Rupe! GRUBI: Na! BRUNO : Tine-o! Izbeşte! Izbeşte! ? > > GRUBI: Na! Na! Na! Fir-ar a dracului! Mi se-ntorc maţele. BRUNO: Taci! Trage-aici! Trage! Strînge! Dă vîrful! Unde-i vîrful ? GRUBI: L-am lăsat să se subtieze... BRUNO tEnervat.): Pfui! Adu vîrful! (GRUBI se duce să aducă vîrful; de departe, strigînd.) GRUBI: Nu-i. BRUNO: Ce? Ceee? GRUBI: Nu-i. Nuuu-i. BRUNO: Cuuum ? GRUBI: Nu mai e. S-a ros. BRUNO {Strigă, intrat în panica) : Pfui! Vino! Vino că mă trage! Mă trage la fund! (BRUNO se luptă din greu cu o forţă care îl trage în adîncul gropii) Grubiii... GRUBI {Sosind în ajutor) : Ce e, mă ? BRUNO : S-a-nfaşurat pe mine! Uiii... GRUBI {Intrat în panică) : Dă mîna! BRUNO: Uşurel... 182 Bine, mamă, da*ostia povestesc în actu doi... {Cei doi se luptă pe marginea gropii; Bruno face eforturi ca să scape, s-a agăţat de GRUBI; GRUBI trage din răsputeri.) BRUNO : Trage de funie! GRUBI: Dă-o-ncoa’! BRUNO : Vezi că se-nnoadă. GRUBI: Stai... Acum! BRUNO: Hai! GRUBI: Pune degetul dedesubt! Ce urît! BRUNO {Ţipînd.): Hai! Hai! Nu vezi c-a-nceput să muşte ? GRUBI: Uah! {Cei doi se unesc într-un ultim efort si se prăbuşesc pe marginea gropii.) GRUBI {Ştergîndu-se de sudoare.): Era să fie. BRUNO {Palid, speriat.): Mă răpea. Mă ţăcăia de tot. GRUBI: Ţi-am spus că n-o să iasă. BRUNO : Unde dracu am greşit ? GRUBI: S-o ştergem. Să-i dăm drumu... BRUNO : Cred că s-a rupt osia. Cînd se rupe osia, se strîm-tează osul din fundul gurii. Aşa-i dacă mîncăm rahat... GRUBI {Rugător.): Hai s-o lăsăm baltă... BRUNO : Si ce-o să zică Pendefunda? > 183 Matei Vişniec GRUBI: Ce-o s zică! Ce-o s zică! S’ zică! BRUNO: Nu tine. > GRUBI (Meditativ.): N-avem noroc... BRUNO (încearcă să facă ordine în unelte.): Trebuie să-i dăm de-un cap. Nu se poate să n-aibă cap... GRUBI: N-are! N-are! îti zic eu. N-are nicicum. Cînd se-nzdrăveneşte pe dreapta, îi curge sînge din stînga. Şi tot aşa. N-are cum să meargă. BRUNO: E-e! GRUBI: Ascultă ce-ţi spun. O să stăm aici şi-o să putrezim. N-are cum să se lege cînd e prea multă zeamă. Se-nmoaie cerul gurii, şi picură, şi picură, şi picură... Eu îi zic. BRUNO (Apucîndu-se de lustruit uneltele.): Se supără. GRUBI: Şi ce dacă s supără ? Nu s-a putut. BRUNO: Se supără urît. Pendefunda nu-i femeia aia. GRUBI (Obosit, învins.): Dă o ţigară! BRUNO: N-am. GRUBI (Scoţînd un pachet.): Ia de aici. BRUNO: Las* că iau de la mine. (GRUBI îşi scoate ultima ţigară din pachet şi aruncă pachetul în groapă; îşi aprinde ţigara cu ultimul băţ de chibrit şi aruncă băţul şi cutia în groapă; BRUNO îşi scoate şi el ultima ţigară din pachet şi aruncă pachetul în groapă; îşi aprinde şi el ţigara cu ultimul băţ de chibrit şi aruncă băţul şi cutia în groapă.) 184 Bine, mamă, da’ ostia povestesc în actu doi... BRUNO : Brrr! Ce acritură! GRUBI: Nu-s mai ca alt’ dată. BRUNO : S-au împuţit de tot. {Pauză; cei doi fumează; apare FETIŞCANA CU GĂLEATA CU LĂTURI.) FETIŞCANA: Ha! Vi s-a-nverzit burta! BRUNO (Cu mirare.): Pendefunda! GRUBI (La fel.): Pendefunda! FETIŞCANA: Staţi aici şi trageţi fumul. O să vi se-ncurce matele. GRUBI: Ce s-aude, Pendefunda ? BRUNO : S-a terminat cu bine ? FETIŞCANA (Rîzînd.): Ce vă pasă ? GRUBI (Rugător,): Zău... FETIŞCANA: A ieşit. Acum se-ntremează. Da’ văd că n-ati y y y făcut nimic. GRUBI: Nu merge. S-a-mbuibat cu zgrunţuri. Ne-a alunecat talpa de două ori. Dac-o ţine tot aşa... FETIŞCANA: Treaba voastră. (Răstoarnă găleata cu lături în groapă si pleacă.) GRUBI: Ce putoare! BRUNO: Bună! GRUBI: Da-i cam bleagă... BRUNO: E-e! 185 Matei Visniec __________5____ GRUBI: Zău. O dată am rugat-o si eu să-mi înfete si mie ceva şi s-a uitat la mine, a holbat ochii... BRUNO (Aruncîndu-şi mucul ţigării în groapă) : Hai! GRUBI (Aruncîndu-si si el mucul ţigării în groapă) : Hai! (Cei doi încep să lucreze din nou aplecaţi peste groapă; îsi schimbă des instrumentele, se ajută unul pe altul; icnete de efort, izbituri; amîndoi învîrt cîte ceva, înşurubează piese invizibile) BRUNO : Parcă s-a mai lăsat... GRUBI :Tttt... > )j» BRUNO : Dacă vrei să se strîngă... scoate... scoate capacul. GRUBI {Extrem de concentrat) : Unde-i ? Unde-i ? BRUNO: Ia! GRUBI: Uah! BRUNO : Am scăpat-o! N-o vezi ? GRUBI: Eu am scăpat-o de ieri şi acum dospeşte înăuntru. BRUNO {Mirat) \ Ce zici? GRUBI {învins) : Da... N-avem noroc. BRUNO {Oarecum învins): Aşa n-are cum. Trebuie să scoatem scara. GRUBI {Speriat) : O să fie urît de tot. Şi nici n-o s-o mai putem pune-napoi. BRUNO: O aruncăm de tot. O facem farîme. GRUBI {Meditativ) : De ce n-avem noi noroc, Bruno ? 186 Bine, mamă, da* ostia povestesc în actu doi... BRUNO : O fî ceva la mijloc. Pe mine mă-năbuşă. Pe tine nu te-năbusă ? GRUBI: Şi pe mine mă-năbuşă. Mă dor ochii ca la ceapă. BRUNO : Să nu rîdă careva de noi. N-ar trebui să-i lăsăm să rîdă de noi... GRUBI: Ce-are-a face ? Las’ să rîdă! {încet, cu atenţie, cei doi încep să extragă din groapă o scară care nu se mai sfîrseste.) BRUNO: Ce lungă-i! GRUBI: Trage-ncet, să nu se-ncurce. BRUNO : S-o lăsăm pe spate. Pfui! {Cei doi reuşesc s-o culce pe sol.) Las-o aşa. GRUBI {Privind, dintr-odată, atras de ceva, în adînculgropii.): E-te! BRUNO: Cum? GRUBI: E-te-te! Vezi cît s-a lăsat ? BRUNO : S-a lăsat al dracului. GRUBI: Mai puţin şi se dă peste cap. O să crape. Ha! Ce-aş mai rîde să crape şi să-i împroaşte. {Cei doi se aşază pe marginea gropii şi privesc în adînc.) BRUNO : Chiar! Să se spargă buba... GRUBI: Uite-o ! Uite-o! Ei cred că se poate cu bruftuluiala. He! S-au mocoşit degeaba, s-au urcat degeaba pînă sus. BRUNO: Dă-i ncolo! 187 Matei Vişniec GRUBI: Mi-e frică. înţelegi ? De aia. BRUNO : Dă-i în mă-sa! GRUBI: Vezi căscătura ? Dacă dai cu piatra în căscătură, se înroşeşte. (Aruncă în adîncul gropii una dintre unelte; se aude un pleoscăit groaznic \ cei doi izbucnesc în hohote de rîs.) BRUNO : Ia mai ar’ncă o dată! GRUBI (Aruncă un ferăstrău.): He-he ! Uite-aşa începe pălăiala! {Din interiorul gropii ţîsnesc picături.) BRUNO {Luînd o picătură pe deget şi ducînd-o la gură.): încă-s ude. GRUBI {Acelaşi gest.): Nu mai e mult. BRUNO : Cînd începe căscătura să plescăie, e rău. Se înră-ieşte de tot jur-împrejur şi încep să se scurgă pe dinapoia cazanului. La aşa căscătură, aşa pagubă. Tu ştii cum m-a luat ăla cu lopata cînd a venit ? El a zis „tine”. Eu am zis „nu tine”. El s-a rotit si cînd s-a uitat în jos nu mai era nimic din ce fusese, îl vezi aşa cum se ţine de coada lopeţii ? Parcă ar roade un os. GRUBI: N-ai ce vorbi cu ăştia.. > BRUNO : Pe unde o fi punga aia cu mere, să-i aruncăm un măr. GRUBI: O fi prin geamantan. 188 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... BRUNO: Unde-i? GRUBI (Se ridică, răstoarnă nişte lucruri, răscoleşte, scoate un măr si i-l întinde lui BRUNO.): Na. BRUNO : Ia, hai! Ţine-mă de mijloc. Mă duc să i-l duc. GRUBI: Să nu se-nnegrească de tot. Mai bine cobor eu. BRUNO : Ţţţţ! Cobor eu. (Se leagă cu o funie de mijloc; GRUBI îl ajută!) Dă-mă-ncet. GRUBI: Ah, să nu se-ntîmple-o nenorocire. îmi tremură genunchii. BRUNO : Lasă fandoseala. Dă-mă! GRUBI: Să nu faci vreo prostie, acolo, jos. BRUNO: N-are-a face. GRUBI: Să nu se roadă funia. BRUNO: N-are cum. GRUBI: Mamăăă... BRUNO (Coboară încet în groapă!): Ţine strîns! Mai fa un nod! Ţine de amîndouă capetele! (I se mai vede creştetul!) Gata! (Către acel ceva din adînculgropii!) Marş! Marş! GRUBI (Aplecat mult peste groapă!): Iar muşcă ? BRUNO (Din adînc!): Ce? GRUBI: Iar muscă ? BRUNO : îl găuresc eu. GRUBI: Să nu se scîrbească, nene... BRUNO : îi crăp capul! (Agitaţie în adînc!) Marş! (Funia se mişcă ameninţător; BRUNO se luptă cu cineva în adîncul gropii, creştetul îi apare şi-i dispare în ritm 189 Matei Visniec __________>____ alert?} Ha! Prostuţule! Stai cum trebuie... (Cîrîituri, ţipete subţiri de animal speriat?) Pfui! {Capul ciufulit al lui BRUNO apare o secundă.) Gîngania dracului! (Către GRUBI, din interior.) Dă-mi ceva, dă-mi! Se freacă de piciorul meu. Uah! {Se aude un mîrîit docil?) Trage-mă sus, trage-mă sus, mi-e silă! GRUBI: Să nu te muşte. Vezi să nu te muşte şi să ne astupe groapa! BRUNO {Tot mai înfricoşat.): Trage-mă! Trage-mă! Mi se lipeşte de subsuoară... GRUBI {încurcat?): Nu ţi-am spus că nu-i bine ? {Face eforturi ca să-l tragă pe BRUNO.) BRUNO : Mai repede! S-a lipit de mine! Iah! GRUBI: Aruncă-i nodul de gît! Aruncă-i! (BRUNO apare total transfigurat; partea de jos a corpului este înnegrită si hainele îi sînt zdrenţuite?) BRUNO: împinge, împinge! Uah! Ce unsuros e! GRUBI {îl trage de mîini pe BRUNO si-l urcă pe soi): Ţi s-au înnegrit ţurloaiele. BRUNO: Cum? GRUBI: Ia vezi dacă mai poţi merge! BRUNO {Face cîţivapaşi?): Ce alunecos era... N-are nimica. GRUBI: Nu e bine să pleci nicăieri de unul singur. BRUNO {Se asazăpe un geamantan): Iar trece ziua şi n-am făcut nimic. GRUBI: Să fac focul ? BRUNO: Fă-1. 190 Bine, mamă, da ăştia povestesc în actu doi... GRUBI: Unde-s lemnele ? BRUNO {Deschide un geamantan uriaşi): îs ude. GRUBI: N-are-a face. {Aprinde focul.) BRUNO {încălzindu-şi mîinile.): Ce zi! GRUBI: Cinăm sau prînzim ? BRUNO {Uitîndu-se la cer.): Mi-e foame tare. Eu zic să prînzim. GRUBI: N-o să plouă ? BRUNO: N-are cum. {Cei doi încep să-şi scoată gamele, conserve, instrumente potrivite pentru foc şi îşi încălzesc mîncarea.) GRUBI {După un timp): îţi spun eu... Trece ziua şi ne bîţîim degeaba. BRUNO {Mîncînd) : Nu ştiu. GRUBI: O să pierdem multe zile. O să le pierdem pe toate. BRUNO : Ce-au a face zilele? {Pauză; cei doi mănîncăpreocupaţi; pe acest fond, intră BĂRBATUL CU TOMBERONUL.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Ha-ha! Stati aici si mîncaţi. Nu vă pasă de nimic. BRUNO : Ia te uită! BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Lasă tomberonul şi se apropie de groapă) : S-a ales ceva ? Aţi reuşit ceva ? 191 Matei Visniec __________>____ BRUNO: Nu merge. GRUBI: N-are cum. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Urît. O să se supere Pendefunda. BRUNO : M-am lăsat şi înăuntru. Nu se poate face, şi gata. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Ştiam eu că n-o să iasă nimic. Mai bine ati lua-o din loc. > GRUBI: Şi eu zic aşa. BRUNO: Nu mai ştiu ce să zic. y BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Asta-i o treabă a dracului de grea. N-aveţi de ce să vă pierdeţi vremea p-aici. Eu, dacă era să fie, de mult plecam. GRUBI (Către BRUNO.): Vezi ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Aici trebuie... ştiu eu ce trebuie. N-are cine să vină, că s-ar face într-o jumătate de zi. Dar poate că se lasă de la sine. BRUNO: Asta? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: S-a întîmplat. GRUBI: Eu zic să mai rămînem şi mîine. Şi dacă nu se poate... BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Cînd eram în armată, mi s-a întîmplat o treabă asemănătoare. Pe vremea aceea însă, nimeni n-avea voie să coboare pînă jos şi ocoleam, frate, ocoleam... O dată s-a deschis singură, ea singură, într-o dimineaţă, ca o fereastră. A crăpat, aşa, dintr-odată, s-a auzit pînă departe. O ! Ce-a mai fost şi atunci! Fanfara tot îi dădea, tot îi dădea, şi noi defilam pe buza gropii, 192 Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu doi... ne faceam că ne uitam în ea si ne aruncam sîm- > burii... He-he... Ce aiureală mai era şi atunci... (BĂRBATUL CU TOMBERONUL se îndreaptă, cuprins de nostalgie, spre tomberon si începe să-i răstoarne conţinutul în groapă.) Erau alte vremuri, băieţi! Cîte din astea n-am văzut eu... (Către groapă.) Na, jigodie afurisită! Na! Blestemato! Na! Crapă! Na! {încet, încet, din adîncul gropii urcă sunetele unei sonate cîntate la pian.) Ia auzi! BRUNO: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A-nceput... GRUBI: Cum ? Si-a dat drumul ? > BRUNO : Nu se poate! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Pe cinstea mea. I-a dat drumul. Ia taci! BRUNO {Ridicîndu-se si apropiindu-se de buza gropii?): Asta ar fi prea de tot. {Ascultă încordat.) GRUBI {Se tîrăstepînă la marginea gropii?): Se aude, se aude! BRUNO : Nu aud nimic... BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Fii atent! {începe să fredoneze, bătînd măsura?) Laa-laa-laa... la-la... GRUBI (Jubilînd.): Se aude, Bruno! Se aude! înseamnă că am reuşit. > BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Aruncînd si restul gunoiului în groapă?): Na! Na! Aţi făcut treabă bună, mă! Hi-hi! Laa... la-la-la... BRUNO {Receptînd muzica si luminîndu-se la faţă pe măsură ce aceasta creste în intensitate?): Măi, a dracului! 193 Matei Visniec __________)____ GRUBI {în culmea fericirii.): S-a putut. Vezi că s-a putut ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Căzut în nostalgie.): Frumos mai cîntă asta, dom’le! BRUNO (Oftînd.): Ah, şi cînd te gîndeşti... GRUBI {Aproape plîngînd\ dînd roată în jurul gropii, printre gunoaie.): Să vezi ce-o să fie! Să vezi... {Plîngînd la pieptul lui BRUNO.) Nu credeam c-o să se-ntîmple... Hi-hu! Sînt un prost! BRUNO : Nu eşti prost, Grubi. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Eu mă duc. Bine că şi-a dat drumul. Acu o să vă fie mai uşor. {Pleacă încet, abătut si copleşit de muzică.) BRUNO: De acu, totu’ e ca si făcut. GRUBI {Sughiţînd uşor.): Ce frumos! Ce frumos! Cum poate să cînte aşa frumos ? BRUNO: Nu ştiu. Uite că se poate. {Melodia, ajunsă la limita de sţis a intensităţii, începe să scadă.) {Cei doi se întind cu faţa în sus, cu capetele cît mai aproape de groapă, si ascultă melodia care se stinge.) GRUBI: Se întunecă. BRUNO: Tu ce zici, ce-o să zică Pendefunda? {Lumina scade de tot, pe măsură ce melodia scade; se sting în acelaşi timp.) 194 Bine, mamă, da*ăştia povestesc în actu doi... {Un alt moment al acţiunii; lumină puternică, sugerînd o dimineaţă; cei doi sînt aplecaţi deasupra gropii lucrînd ca la început.) BRUNO : Pfff... Nu cred să mai iasă. GRUBI {Tenace.): Taci! Trebuie să iasă. {Pauză; lucru intens; clinchetul ustensilelor.) BRUNO: S-a-ntunecat... S-a-ncurcat... Asta nu-si mai y revine... S-a gîtuit aseară, pe-ntuneric... GRUBI: Trage! BRUNO {Gîfiind): Nu pot. S-a-ncurcat. Tu nu vezi c-a tăcut de tot ? GRUBI: Trage! Trage de încheietură, fir-ar să fie de încheietură ! BRUNO : Vrei să-ncep să scuip sînge ? GRUBI: E-te-te! Acum! Rupe! BRUNO : Na! {Pentru sine) Degeaba... Asta nu-şi mai dă drumu\.. GRUBI: Tine-o! Izbeşte! Izbeşte! f j y BRUNO : Na, na, blestematule! Mi se-ntorc maţele. GRUBI: Trage! Trage! Unde-i vîrful ? BRUNO : L-am lăsat să se subţieze. GRUBI: Cum? BRUNO : începuse deja să intre în piele. Era mare belea. Se lăsa cu picături de sînge... 195 Matei Visniec _________7_____ GRUBI: Să le văd. BRUNO : Nu-s aici. Da’ mă duc să-l caut. De atîta subtiat, poate c-a dispărut. (Se ridică şi-l caută.) Nu-i. Şi l-am lăsat aici. GRUBI (Dintr-odată, plictisit; se opreşte din lucru şi se aşază turceşte pe marginea gropii.): Tu l-ai lăsat să se subtieze ? Eu l-am lăsat să se subtieze. Nu-ti mai > » > aminteşti nimic ? BRUNO: Nu. GRUBI: Nu-ţi mai aminteşti cum a-nceput, dintr-odată... la-la-laaa... Nu? BRUNO: Nu. (Spăşit.) Zău, ne pierdem vremea aici. (Se aşază lingă GRUBI.) (Apare OMUL CU SACAUA; se opreşte, îi priveşte pe cei doi, se uită în groapă.) OMUL CU SACAUA: Ia te uită! Stati aici si nu faceţi > > > nimic BRUNO : Ia mai taci! OMUL CU SACAUA: Pierdeţi ziua de pomană. Dacă vă vede Pendefunda ? GRUBI: Ei, si? OMUL CU SACAUA: Nimic. Ziceam si eu... 7 BRUNO: Mai bine taci. OMUL CU SACAUA (Compasiv.): N-a ieşit nimic ? BRUNO: Tttt. > > > 196 Bine, mama, da! ostia povestesc în actu doi... OMUL CU SACAUA: N-are cum. Ştiam eu că n-are cum. > Sînt fel de fel de oameni pe aici. Nimeni nu pune mîna... GRUBI: Si totuşi, aseară, si-a dat drumul. > > > OMUL CU SACAUA {Iluminat!): Cum ? A cîntat ? GRUBI: A cîntat. OMUL CU SACAUA: Cît ? GRUBI {Enervat.): Cît! Cît! A cîntat... BRUNO : A cîntat puţin, da’ a cîntat... OMUL CU SACAUA: A cîntat măcar un minut ? BRUNO : Cred că a cîntat... OMUL CU SACAUA {Jubilînd.): Fraţilor! M-aţi salvat! Asta-nseamnă că pot să iau apă! BRUNO: Ia. GRUBI: Ia şi tu mai dintr-o parte... {îi arată!) Vezi? în partea aia a cîntat mai tare. OMUL CU SACAUA: Ce minune! Aţi făcut treabă bună. {îşi umple sacaua cu apa). BRUNO: E-e.... OMUL CU SACAUA {Gustînd din apă şi apoi sorbind cu poftă, spălîndu-se pe faţă şi pe mîini, jucîndu-se cu apa, aruncînd-o în sus.): Apă, apă! He-he! De cînd n-am mai văzut aşa apă! GRUBI {Reţinut!): E bună ? OMUL CU SACAUA: E apă de trandafiri, fraţilor! E o minune. GRUBI: Hai să bem şi noi. 197 Matei Visniec _________>_____ BRUNO : Din putoarea asta ? GRUBI: Tu n-ai auzit că-i bună ? Dac-a cîntat, înseamnă că-i bună. Şi ce dac-a cîntat puţin ? BRUNO (Sorbind din apă) : Nu e rea... OMUL CU SACAUA: Ce rea ? E ca de pe o frunză. Am să fac avere cu apa asta. GRUBI (Bea cu nesaţ) : Uah! Ce apă! Ce apă! OMUL CU SACAUA: N-am mai băut aşa apă... nu ştiu de cînd... Cred că sînt ani buni de atunci. Eram rănit si mi se cocea buboiul. Aveam un buboi asa > > de mare, aici, chiar aici, si lumea venea si se uita 77 y y la el. Numai aşa m-am vindecat. BRUNO (Continuă să bea) : Da. Merge. (Către Grubi) Eu zic s-o luăm de la capăt. OMUL CU SACAUA: Luati-o, luati-o! Că eu mă duc. y 7 y (Pleacă) GRUBI: Acu, dac-a-nceput să dea apă, trebuie să-i dăm de cap. BRUNO: Nu ştiu ce să mai zic. > GRUBI: îţi spun eu. Pînă la urmă o facem să vorbească. BRUNO: Crezi? GRUBI: O facem. îţi spun eu. Numai că... BRUNO: E-e ? GRUBI: Cred că ar trebui să coborîm amîndoi. BRUNO: O să ne-nnegrească p-amîndoi şi n-o să mai putem ieşi. GRUBI: Nu ştiu. îţi spun eu. Trebuie să coborîm amîndoi. 198 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... BRUNO : Bine. {Cei doi încep să-şi organizeze uneltele pentru coborîtul în groapă!) BRUNO : Uah! Ce silă mi-e! GRUBI: încet... încet... Nu-i chiar atît de scîrboasă pe cît credeam. BRUNO : Să vezi tu mai încolo. {Cei doi pătrund cu atenţie în groapă si nu li se mai văd decît creştetele; încep lucrul într-o încordare pe care o simţim prin gîfiiturile si frecvenţa cu care se ciocnesc uneltele; din cînd în cînd, cîte o unealtă este aruncată afară din groapă sau apare cîte o mînă care culege vreo unealtă trebuincioasă!) VOCEA LUI BRUNO : Uooo... Ce răceală! VOCEA LUI GRUBI: Taci! Prinde mai bine. VOCEA LUI BRUNO : O mai fi umblat careva pe aici ? Eu nu cred c-a mai umblat careva pe aici. VOCEA LUI GRUBI: Tu nu vezi urma cîinelui ? VOCEA LUI BRUNO : Asta nu-i urmă de cîine. VOCEA LUI GRUBI: Mai strîns! Si mai! y VOCEA LUI BRUNO : Asta-i urmă de capră sau de cal. {Peste buza gropii încep să fie aruncate tot felul de obiecte; succesiunea si natura acestora vor fi stabilite de 199 Matei Visniec __________>____ regizor, în funcţie de semnificaţiile pe care doreşte să le dea piesei; de pildă: sînt aruncate din interior sertare de diferite mărimi; după ce s-a umplut cu sertare, deja, spaţiul din jurul gropii, încep să fie aruncate obiectele pe care, de obicei, le aflăm în sertare — mănuşi, batiste, sticluţe de parfum, creioane, jucării, cărţi, uriaşe bucăţi de indigo, vîrfuri ascuţite care nu folosesc la nimic, mici fisii smulse de pe faţa amuzată a unui om, diferite flacoane cu sudoare si mici dispozitive de încălzit aerul, în interiorul conservelor goale, aparate pentru măsurat calitatea piciorului de a fi sting sau drept, gloanţe minuscule pentru împuşcat animale invizibile etc.) VOCEA LUI GRUBI: Ce mizerie! Ce mizerie! VOCEA LUI BRUNO : Asta nu mai era treaba noastră. VOCEA LUI GRUBI: Si cine vrei s-o facă ? y VOCEA LUI BRUNO : Ăştia şi-au bătut joc, pur şi simplu. Eu îi spun Pendefundei. Să vezi dacă nu-i spun. VOCEA LUI GRUBI: E! Ai tu curajul să-i spui! VOCEA LUI BRUNO : Să vezi! Ai să vezi! Ce crezi tu! VOCEA LUI GRUBI: Aşa nu mai terminăm nici pînă mîine. VOCEA LUI BRUNO : Numai de n-ar ploua. (Pe acest joc al celor doi si al obiectelor aruncate din groapă, apar CEI DOI BĂRBAŢI CARE MĂNÎNCĂ SEMINŢE.) 200 Bine, mamă, da’ ostia povestesc în actu doi... PRIMUL BĂRBAT (Mîncînd seminţe si apropiindu-se de groapă.): Ce-i ? Ăştia iar au început. AL DOILEA BĂRBAT: Hi-hi! PRIMUL BĂRBAT: Să vezi ce-o să iasă de aici. AL DOILEA BĂRBAT: N-o să iasă nimic. îşi pierd ziua. PRIMUL BĂRBAT (îşi aruncă pumnul de coji în groapă şi apoi, pe măsură ce mănîncă seminţe, aruncă iar cojile în groapă.): S-au înnegrit amîndoi. AL DOILEA BARBAT (Acelaşi joc cu seminţele.): îţi aminteşti ce zeamă slinoasă a ieşit ultima oară ? PRIMUL BĂRBAT: Ăştia doi or să scufunde oraşul. > > AL DOILEA BĂRBAT: Ar trebui bătuţi. PRIMUL BĂRBAT: Mi-e silă de ei. AL DOILEA BĂRBAT: Tot timpul se găseşte cineva care să se bage în groapă. Ce dracu or fi căutînd ăştia în groapă ? PRIMUL BĂRBAT: Ar trebui scoşi şi bătuţi. Chestiile astea n-ar trebui lăsate asa. j AL DOILEA BĂRBAT: Altădată, gropile erau mai bine păzite. PRIMUL BĂRBAT: Aşa nu mai merge. AL DOILEA BĂRBAT: Ce ai de gînd să faci ? PRIMUL BĂRBAT: Nimic. (Din cînd în cînd, replicile celor doi bărbaţi sînt întrerupte de vocile celor din groapă ori de zgomotul obiectelor aruncate.) Matei Visniec __________>____ VOCEA LUI GRUBI: Dacă mai prind vreun picior de cîine pe aici... VOCEA LUI BRUNO : Lasă, lasă... VOCEA LUI GRUBI: Tu nu vezi că nimeni nu mişcă nici un deget ? Nu vezi ? VOCEA LUI BRUNO : Dă-mi cheia franceză. VOCEA LUI GRUBI: Au! VOCEA LUI BRUNO: N-am vrut. VOCEA LUI GRUBI: N-ai vrut! N-ai vrut! VOCEA LUI BRUNO : S-a-ndesit? VOCEA LUI GRUBI: Nu prea. Aiu! (Dintr-odatădin groapă, încep să urce abur şi un jet puternic dejiim.) S-a spart! Ţine-o! VOCEA LUI BRUNO: Mă-năbus! > VOCEA LUI GRUBI: Tine-te de mine! y VOCEA LUI BRUNO : Să nu deschizi! Să nu... (Se aud sunete ciudate; un scrîsnet de fiare si mai multe păsări se ridică din groapă, plutesc prin sală si se asază pe umerii spectatorilor; două se asază pe umerii spectatorilor; două se asază pe umerii celor doi bărbaţi.) VOCEA LUI GRUBI: Gata. (Uşurat.) Am scăpat. VOCEA LUI BRUNO : Uah! Am terminat. (Din groapă se degajă o atmosferă de calm şi linişte; groapa se înseninează dintr-odată.) 202 Bine, mamă, da ăştia povestesc în actu doi... VOCEA LUI BRUNO : Nu ştiu dacă am făcut bine. Poate că nu trebuia să le dăm drumu. VOCEA LUI GRUBI: Dă-le-ncolo! Bine că s-au dus. (Cei doi încep să acordeze, se pare, coardele unui pian care conţine si clopoţei; se aud sunetele delicate ale mai multor instrumente.) Auzi ? VOCEA LUI BRUNO : Mai strîns. VOCEA LUI GRUBI (Analizînd alt sunet) : Aşa ? VOCEA LUI BRUNO : Cum asa ? VOCEA LUI GRUBI {Altsunet) : Asa? VOCEA LUI BRUNO : Cam. VOCEA LUI GRUBI: Eu nu ştiu dacă mai are rost să plecăm de aici. VOCEA LUI BRUNO : Vedem noi. {Pe fondul sunetelor, al vocilor si al întîmplărilor din groapă, cei doi bărbaţi au dialogul următor) PRIMUL BĂRBAT {Privind încordat în groapă) : Ăştia au să rupă ceva pe acolo. Au să spargă buba. AL DOILEA BĂRBAT: Las’ s-o spargă. PRIMUL BĂRBAT: N-am mai văzut de mult doi ţicniţi ca ăştia. » AL DOILEA BĂRBAT: Uită-te la noi. PRIMUL BĂRBAT: Ce vrei cu asta ? AL DOILEA BĂRBAT: Stăm aici, degeaba. PRIMUL BĂRBAT {Excitat de ceea ce se întîmplă în groapă) : E-te-te! Vor să le dea drumul. 203 Matei Vişniec AL DOILEA BĂRBAT: Cum ? PRIMUL BĂRBAT: Vor să dea drumul la bestii. AL DOILEA BĂRBAT: Să fugim. PRIMUL BĂRBAT: Ce rost are ? Mai bine stăm pînă la capăt. AL DOILEA BĂRBAT: O să se-ntunece. Ăştia nu mai ies > d-acolo. PRIMUL BĂRBAT: Ha-ha! Ce-o să mai fie! O să se umple oraşul de bestii. Or să se-nmultească de tot. y y AL DOILEA BARBAT [Reacţionînd la jetul defum şi aburi.): Uah! A-nceput! PRIMUL BĂRBAT (Încercîndsă prindă aburul cu pălăria.): Mamă! Ce de aburi! Uiii! AL DOILEA BĂRBAT {Făcîndu-şi vînt cu pălăria.): Aşa, da! Ţi-am spus eu c-o să se-ntîmple ceva groaznic ? PRIMUL BĂRBAT: De aici, nu mai iese nimeni viu. (.Păsările urcă din groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Bestiile! Bestiile! {în extaz,.) Au început să zboare! PRIMUL BĂRBAT: Unde or fi învătat ? y AL DOILEA BĂRBAT: Gata! Gata! S-a terminat cu buboiul ! O să avem apă! O să ne putem plimba cu barca. (Ţopăind în jurul gropii.) S-a copt groapa, s-a copt! PRIMUL BĂRBAT: Să ştii c-o să-nceapă şi ea să zboare. 204 Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu doi... AL DOILEA BĂRBAT: Să zboare! Să zboare groapa! PRIMUL BĂRBAT: Hi-hi! Ţi s-a lăsat pe umeri. AL DOILEA BĂRBAT (Atent cu pasărea care i s-a lăsat pe umăr.): Na, na si tie seminţe. PRIMUL BĂRBAT: Asa, hrăneşte bestia. AL DOILEA BĂRBAT: Vezi că ai si tu una. PRIMUL BĂRBAT (La fel, cu pasărea care i s-a lăsat pe umăr.): Na, na... Glu... glu... glu... AL DOILEA BĂRBAT: Ce bine c-am venit aici! Nu ţi-am spus eu că pe o vreme ca asta nu-i bine să stai în casă ? PRIMUL BĂRBAT (Preocupat): Glu-glu-glu... Eu o iau cu mine... AL DOILEA BARBAT (Către cei din groapă) : Heeei! Putem lua păsările cu noi ? VOCEA LUI BRUNO : N-aveţi decît... VOCEA LUI GRUBI: Duceti-vă învîrtindu-vă... PRIMUL BARBAT (Către cei din groapă) : Aveţi nevoie de ceva? (Din groapă se aud rîsete, chicoteli.) VOCEA LUI BRUNO: Nu. AL DOILEA BĂRBAT: Putem coborî si noi ? (Apare capul lui GRUBI.) 205 Matei Visniec __ _______) GRUBI: N-aveti ce căuta aici. Nu v-ati dat seama că n-aveti > ? > ce căuta ? AL DOILEA BĂRBAT: Ziceam şi eu, aşa... BRUNO {îşi scoate şi el capul) : N-are nici un rost să cobo- rîti si voi. Totul s-a terminat. > > GRUBI: Sîntem pe fundul paharului. {Apare ORBUL; vine încet, pipăind cu bastonul terenul din faţa sa; se apropie de groapă şi cade în ea; nimeni nu l-a observat.) BRUNO {Ridicîndu-se în mîini şi aşezîndu-se pe mărginea gropii.): Gata. GRUBI {La fel.): Am făcut treabă bună azi. PRIMUL BĂRBAT: Dacă mai aveţi nevoie de noi... > BRUNO: Nu cred. AL DOILEA BĂRBAT: Noi sîntem aici... PRIMUL BĂRBAT: Rămînem aici, cu voi. BRUNO: N-aveti decît. {Apare FETIŞCANA CU RUFE MURDARE; se apropie de cei patru şi priveşte în groapă.) FETIŞCANA: Ia te uită! > GRUBI {Mîndru.): Ei, ce zici ? FETIŞCANA: Ce să zic? > GRUBI: Mai avem puţin ş-o dăm gata. 206 Bine, mamă, da’ ostia povestesc în actu doi... FETIŞCANA: Da’ acolo ce se vede? BRUNO CPrivind în direcţia arătată.): Unde ? FETIŞCANA: Acolo. (Toţi privesc.) BRUNO : A, s-a luminat de ziuă. GRUBI: Ştii, acolo nu e ca la noi. Aici se-ntunecă si acolo se-nluminează de ziuă. FETIŞCANA (.Neîncrezătoare.): Ei, aş ! GRUBI: Zău! întreabă-1 pe Bruno. PRIMUL BARBAT {Scoţîndu-şipălăria.): Domnişoară, domnul Grubi are dreptate. S-a dovedit ştiinţific acest lucru. FETIŞCANA: Zău ? {începe să arunce rufele murdare în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL BĂRBAT: în fiecare zi, rufele, domnişoară ? FETIŞCANA: Da, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ale cui sînt aceste rufe, domnişoară ? FETIŞCANA: Ale mele. > AL DOILEA BĂRBAT: Ce murdare sînt! (FETIŞCANA termină de aruncat rufele si iese din scenă.) BRUNO {Privind în groapă.): Uite că s-a putut. GRUBI {Privind în groapă.): îndată o să intre în normal. PRIMUL BARBAT {Privind în groapă.): Nu mi-aş fi închipuit niciodată. 207 Matei Visniec __________y AL DOILEA BĂRBAT (Privind în groapă.): Nici eu. (BĂRBATUL CU TOMBERONUL intră grăbit şi începe să descarce gunoaiele în groapă.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Ia te uită! Ati reuşit! j > (FETIŞCANA se întoarce cu un lighean cu apă şi-l aruncă în groapă,) FETIŞCANA (Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.): Ce te miri ? (ORBUL vine din nou, din aceeaşi direcţie, foarte grăbit, şi cade în groapă.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Leneş.): Ziceam si eu, aşa... {Pleacă.) FETIŞCANA (Către BRUNO şi GRUBI.): Eu nu ştiu de ce-i lăsaţi pe toţi ăştia aici. {Pleacă.) BRUNO {Privind în sus.): S-a făcut tîrziu. GRUBI: Să pun de masă ? PRIMUL BĂRBAT {Privind în sus.): S-a făcut al dracului de tîrziu. AL DOILEA BĂRBAT: O să plouă. PRIMUL BĂRBAT {Către BRUNO // GRUBI.): La ce oră începe să cînte ? 208 Bine, mamă, da ostia povestesc în actu doi... BRUNO: Nu poţi să ştii niciodată. Uneori începe mai devreme, alteori, după ce se întunecă. AL DOILEA BĂRBAT: După ce se întunecă, nu mai are nici un rost. {Din groapa apare capul CĂLĂTORULUI GRĂBIT.) CĂLĂTORUL GRĂBIT {Către BRUNO.): Nu ştiţi la ce oră pleacă trenul de ora patru ? BRUNO : La ora patru. CALATORUL GRĂBIT: Si acum cît e ora ? BRUNO : Nu ştiu. (Către GRUBI.): Ştii tu cît e ora ? GRUBI: Nu ştiu. BRUNO {Către călător.): Nu ştim. CALATORUL GRĂBIT: Mulţumesc. {Dispare.) PRIMUL BĂRBAT {Se asazăpe o ladă şi-şi aprinde o ţigară; evident, aruncă chibritul în groapă.): De ce nu începe ? BRUNO {Se întinde într-o rină.): Eu cred că ar trebui să înceapă. GRUBI {Aşezîndu-sepe o ladă.): începe ea. Numai lăsaţi-o-n pace. Ei! {îi face semn PRIMULUI BARBAT pentru o ţigară; şi-o aprinde.) Ei! {îi face semn lui BRUNO; încep să-şi dea unul altuia ţigara.) AL DOILEA BĂRBAT: Ce împuţite sînt ţigările astea! (îşi suflecă pantalonii şi se asază pe marginea gropii, cu picioarele în groapă.) Uah! 209 Matei Vişniec BRUNO :E bine? AL DOILEA BĂRBAT: E excelentă. BRUNO: Am spus eu că intră în normal. (Apare FETIŞCANA CU GĂLEATA CU LĂTURI.) FETIŞCANA: E-he! V-aţi pus pe fumat. O să vi se-nver- zească burţile. > GRUBI: Si ce ? N-ai tu treabă. ) BRUNO: Vaco! PRIMUL BĂRBAT: Huo! GRUBI: Cară-te de aici. Să nu mai calci pe aici! AL DOILEA BĂRBAT: Domnişoară, sînteţi cam tîmpită. FETIŞCANA: Sînteti nişte bădărani. Nu stiti să vă purtati într-o groapă. (Aruncă lăturile în groapă si pleacă.) GRUBI: M-a plictisit de tot fata asta. PRIMUL BĂRBAT: Asta nu-i o treabă, să vină femeile aici. (Apare capul CĂLĂTORULUI GRĂBIT.) CĂLĂTORUL GRĂBIT (Către BRUNO.): Domnule... Dacă-mi daţi voie... Mă găsesc într-o împrejurare delicată. Trebuie să prind primul tren şi nu am cu ce. BRUNO: Domnule, e cam greu. Pe ai mei nu vi-i pot da. (Către GRUBI.) Poţi să-i dai tu pe ai tăi ? 210 Bine, mamă, da* ăştia povestesc în actu doi... AL DOILEA BĂRBAT: Vi-i dau eu pe ai mei. Tot nu mai am nevoie. {îi întinde călătorului pantofii pe care şi i-a descălţat înainte.) > * CALATORUL GRĂBIT: Mulţumesc, mulţumesc din inimă, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ei! {Călătorul dispare; ceilalţi privesc admirativ spre AL DOILEA BĂRBAT.) AL DOILEA BĂRBAT: Am considerat că e de datoria mea... nu-i aşa...? BRUNO: Desigur... GRUBI: Oricum, aţi făcut o faptă bună... {Pauză; personajele fumează; din picioarele celui de-KL DOILEA BARBAT, încep să urce aburi; relaxare totuşi; se aude din interior un tren îndepărtîndu-se.) BRUNO: S-a dus. GRUBI {Către AL DOILEA BĂRBAT.): L-a prins ? AL DOILEA BĂRBAT {Privind în groapă.): Nu ştiu. Cred că da. PRIMUL BĂRBAT {Uşor nervos.): De ce nu începe ? De ce ? BRUNO : Nu e încă timpul. 211 Matei Vişniec (PRIMUL BĂRBAT îşi scoate pălăria, îşi desface cravata de la gît, se apleacă şi soarbe din apă \ îşi reia locui) PRIMUL BĂRBAT: întotdeauna sînt nervos cînd e să înceapă. AL DOILEA BĂRBAT (Către BRUNO si GRUBI.): Aşa e el. GRUBI: Nu trebuie să vă enervaţi, domnule. Asa, enervaţi > 7 i 7 i şi pe alţii. AL DOILEA BĂRBAT: Nu e vina lui. BRUNO : Şi totuşi, a cam întîrziat. Să nu ne facă vreo festă. GRUBI: Nu se poate. Nu ne face ea... (Apar MAMA // RECRUTUL.) MAMA (Plîngînd.): Să nu uiţi să ne scrii. Să nu uiţi. RECRUTUL (Cărînd o uriaşă valiză în mînă şi oprindu-se pe marginea gropii.): Nu, mamă. MAMA: Să nu uiţi să pomeneşti şi de soră-ta. RECRUTUL: Nu, mamă. MAMA (în hohote, îmbrăţişîndu-şi fiul.): Şi să nu faci vreo prostie. RECRUTUL: Nu, mamă. MAMA: Ah, ce nenorocire! (Plîngîndpe umărul băiatului.) Ce nenorocire! RECRUTUL: Da, mamă. Bine, marna, da! ăştia povestesc în actu doi... MAMA: Să nu-ţi fure cineva ceva. Ai grijă! RECRUTUL: Da, mamă. MAMA: Vezi de ciorapii ăia groşi. Să nu-i faci har-cea-parcea. RECRUTUL: Nu, mamă. MAMA: Vezi să nu te bată careva. RECRUTUL: Da, mamă. MAMA (Un nou acces deplîns.): Şi să nu ne uiţi. Vezi bine că soră-ta nu m-ascultă. Să-i spui să m-asculte, aşa să-i spui. S-o-nveţi de bine. RECRUTUL: Da, mamă. MAMA {Îmbrăţişîndu-l încă o dată.): Hai, du-te. (RECRUTUL îşi ridică valiza, şi-o aruncă îngroapă; aşteaptă cîteva clipe; se aude o bufnitură grozavă; satisfăcut, RECRUTUL mai salută o dată şi se aruncă în groapă.) MAMA (Strigîndu-i din urmă.): Vezi ce faci! (MAMA se întoarce spre ieşire, dar apare AL DOILEA RECRUT; identic cu primul, AL DOILEA RECRUT se aruncă în braţele MAMEI, o îmbrăţişează; apoi îşi aruncă valiza în groapă, aşteaptă efectul şi se aruncă el însuşi \ MAMA îi strigă în urmă „ vezi ce faci’; cînd MAMA se întoarce, apare AL TREILEA RECRUT; din nou îmbrăţişări, aceleaşi ritualuri cu valiza si aruncatul în y y y y 213 Matei Vişniec groapă ; MAMA strigă în urmă „vezi ce faci’ ; cînd se întoarce, AL PATRULEA RECRUT, apoi AL CINCILEA RECRUT si tot aşa, cît consideră regizorul că e bine.) MAMA {La sfirşit, disperată.): Vai, s-au dus... (In acest timp, personajele din jurul gropii urmăresc ritualul şi poartă următorul dialog.) BRUNO : Ia te uită! Ăştia mai lipseau! GRUBI: Eu nu-i înţeleg pe unii... Au un tupeu! PRIMUL BĂRBAT: Asemenea oameni ar trebui interzişi prin lege. GRUBI: Care lege ? Tu nu vezi că aici e care pe care ? BRUNO (înfiorat de oroare.): Brrr! E sinistru! GRUBI: Au să strice tot. PRIMUL BĂRBAT: N-ar trebui să le permitem tuturor, nu-i asa?, să... AL DOILEA BĂRBAT: Ah! Mi s-au răcit picioarele! BRUNO: Ia te uită! Altul! GRUBI: Asta e bătaie de joc. AL DOILEA BĂRBAT (Către BRUNO.): Nu aveţi cumva o pereche de ciorapi ? BRUNO: Nu am. AL DOILEA BĂRBAT: Cine vorbea de ciorapi aici ? GRUBI (Scîrbit.): S-au dus. 214 Bine} mamă, da’ostia povestesc în actu doi... PRIMUL BĂRBAT (Către MAMA.): Doamnă, nu are nici un rost să vă lăsaţi cuprinsă de durere. Aşa e viaţa. MAMA: Vai, domnule, ce gentil sînteţi. AL DOILEA BĂRBAT: Doamnă, ce ne este scris... BRUNO : Zău, n-are nici un rost. Totul o să se termine cu bine. Astăzi nu se mai moare asa uşor. 7 7 MAMA: Dar, domnilor, nu de moarte mi-e frică. BRUNO: Se-nţelege... MAMA: Mi-e frică de cu totul altceva. {Meditativă, pentru sine.) De ce oare mi-o fi frică ? {Pleacă.) De ce ? Hm! GRUBI: S-a dus. BRUNO : Acum putem respira uşuraţi. {Personajele respiră uşurate.) » * {în acest moment, din groapă iese o pisică şi o zbugheşte în sală.) PRIMUL BARBAT: S-a făcut tîrziu, nu cred să mai înceapă. BRUNO: Nu mai ştiu nici eu. Uneori începe, alteori nu. AL DOILEA BĂRBAT {Către PRIMUL.): S-a făcut tîrziu ? PRIMUL BĂRBAT: S-a lăsat întunericul. AL DOILEA BĂRBAT: Mai avem seminţe ? 7 PRIMUL BĂRBAT {Căutîndu-se.): Nu. AL DOILEA BĂRBAT: Atunci, ar cam trebui s-o luăm din loc. 215 Matei Visniec __________> PRIMUL BĂRBAT: Asa e. 7 {Cei doi se ridică, se pregătesc de plecare.) AL DOILEA BĂRBAT {Către BRUNO // GRUBI.): N-o să iasă nimic din treaba asta. PRIMUL BĂRBAT: E lucrată prost. N-are cum să fie înţeleasă. > AL DOILEA BĂRBAT: Mai bine v-ati duce acasă. j BRUNO : Noi mai stăm. AL DOILEA BĂRBAT: Treaba voastră. Dar eu, de cum am văzut-o, mi-am dat seama că de aici nu poate ieşi nimic. N-ai cum să scoţi ceva din piatră seacă. PRIMUL BĂRBAT: Frazele sînt prea scurte. AL DOILEA BĂRBAT: Si sînteti si cam neruşinaţi si cam 7 7 7 7 7 7 porcoşi. PRIMUL BĂRBAT: Folosiţi tot felul de cuvinte. AL DOILEA BĂRBAT: Pe cine credeţi voi că puteţi prosti ? BRUNO : Nu mai înţeleg nimic. {Către GRUBI.) Tu înţelegi ? GRUBI: Nu. PRIMUL BĂRBAT: Vedeţi ? Nici voi nu înţelegeţi nimic. Cum vreţi să înţeleagă alţii ? AL DOILEA BĂRBAT: Asta nu e poveste să fie povestită. Nu ascunde nimic, nu spune nimic. N-are miez. PRIMUL BĂRBAT: N-ar trebui să vă dea voie să faceţi chestii d-astea si mai ales în văzul lumii. Rîd ăştia 7 7 de voi. 216 Bine, mamă, da ostia povestesc în actu doi... AL DOILEA BĂRBAT: Sînteţi doi proşti. Amîndoi sînteţi proşti. Astea nu sînt chestii care se spun. Asta e o bubă care nu trebuie spartă. PRIMUL BĂRBAT: Aşa vreţi voi să spargeţi buba ? AL DOILEA BĂRBAT: Nu vi se leagă nimica. Numai vorbe si vorbe. M-am săturat. Să vă ia dracu’! > PRIMUL BĂRBAT: Chiar! AL DOILEA BĂRBAT: O să muriţi înghiţiţi de buboiul ăsta, o să crească ş-o să dea năvală peste voi. O să vă-năbuşe. N-aveţi cum să scăpaţi de aici. Tot ce s-a-ntîmplat e minciună. Minciună! Ceva atît de urît n-am mai văzut. PRIMUL BĂRBAT: E chiar penibil. Zău, fraţilor, toată treaba asta e de-a dreptul scîrboasă. AL DOILEA BĂRBAT: Mai ascultaţi si de alţii! » > > PRIMUL BĂRBAT: Mai citiţi şi voi o carte. AL DOILEA BĂRBAT: Mai uitaţi-vă în jur. Mai deschideţi ochii. Aşa n-o să ajungeţi departe. PRIMUL BĂRBAT: O încropeală! O spoială! BRUNO : Ia căraţi-vă! AL DOILEA BĂRBAT: N-are cine să vă deschidă ochii. Aşa ceva nu poate fi înghiţit de nimeni. BRUNO: Hai, valea! GRUBI (Fluierînd la ei.): Fuga! Vă crăp capul! PRIMUL BĂRBAT: Am pierdut timpul degeaba. Mai bine citeam un ziar. BRUNO: Gata! Destul! 217 Matei Vişniec AL DOILEA BĂRBAT: E urîtă! E urîtă, urîtă, urîtă! Asta e! Ceva la fel de urît n-am mai auzit si n-am mai > văzut. Aproape că pute. Zău! GRUBI Cîncepe să arunce cu diverse obiecte în ei.): Afară, mucosilor! Afară! Părăsiţi sala! BRUNO (Către GRUBI.): Ai grijă să nu loveşti în spectatori. GRUBI: Care spectatori ? Afară cu toţii! PRIMUL BĂRBAT: E cea mai stupidă piesă din cîte s-a scris. Să vă crape capul! GRUBI: Huo! Huo! Ieşi afară, tîrîtură! De ce-ai mai venit, bestie ? AL DOILEA BĂRBAT (Către public): Să cereţi banii înapoi. Sînt nişte mîzgăliţi, nişte împroşcaţi. BRUNO : Lasă oamenii în pace! Ce ai eu oamenii ? AL DOILEA BARBAT: Sînteţi prostiţi, vor să vă prostească. N-o să iasă nimic. Piesa asta n-are cum să se termine. Sînt doi şarlatani, tîmpitul ăsta mic a făcut şi puşcărie, pentru că a vrut să fugă peste graniţă, în Iugoslavia... Da. Eu nu ştiu cum dracu l-au primit în teatru... GRUBI: Canalie împuţită! (Se repede la el.) Nu te uit eu! Lasă că ţi-arăt eu! De mîna mea ai să mori! tu-ţi... BRUNO: Lasă, lasă, sîntem în teatru... GRUBI: îl omor! PRIMUL BĂRBAT (Scoţînd capul de undeva,unde s-a ascuns de proiectilele lui GRUBI.): Or să vă fluiere! Or să vă dea afară! O să putreziţi de vii! 218 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... BRUNO: Ia chemaţi-1 pe domnul Vişniec! Unde-i autorul ? Ce se-ntîmplă aici ? Ce, sîntem la circ ? Ce-s tîm-peniile astea ? AL DOILEA BĂRBAT: Autorul, autorul! Să vină autorul! O otreapă! O scîrnăvie! Un fricos! N-are decît să vină! PRIMUL BĂRBAT: Eu nu mă tem de autor! GRUBI (Alergîndu-i pe cei doi prin sala, cu diverse obiecte ameninţătoare în mînă!): Vă arăt eu! Vă arăt eu vouă! Haimanale! BRUNO {Alergînd după GRUBI.): Grubi! Grubiii... Lasă-i, mă! Ne facem de rîs. GRUBI (Vînîndu-i pe cei doi.): Afară! Afară! BRUNO (Prăbuşindu-se, învins, pe marginea gropii!): Ia te uită ce-a ieşit! > (PRIMUL si AL DOILEA BĂRBAT au fugit prin uşile de intrare, pe lîngăplasatoare, eventual deranjînd cîte un rînd întreg de spectatori în retragerea lor; GRUBI rămîne singur, undeva în sală, se scarpină în cap, încearcă să-şi aranjeze ţinuta şi să afişeze o faţă cît mai onorabilă; pare că în acel moment îi descoperă pe spectatori şi se simte jenat!) GRUBI (Pentru sine.): Ce aiureală! {Către spectatori) Ce vă uitaţi aşa ? {Se şterge cu gesturi apăsate, de năduf, pe faţă şi pe gît.) BRUNO {Privindu-l de pe marginea gropii) : Hai! 219 Matei Visniec _________>____ GRUBI: Ce mai vrei ? BRUNO: Hai încoa ! GRUBI (.Pentru sine.): Fir-ar să fie! Au stricat totul! Ce oameni! (Urcă înapoi — sau reintră — pe scenă.) Uah! (Trînteste de pămînt cu pantoful pe care l-a folosit ca armă în urmărirea celor doi.) BRUNO: Stai jos. GRUBI: Ce să stau ?! BRUNO : Stai jos! GRUBI (Asezîndu-se.): Cum dracu trebuia să se termine povestea asta ? BRUNO: Nu ştiu. Ăia doi ştiau. > > GRUBI: Cum ? BRUNO : Ăia doi cunoşteau finalul. Erau puşi pentru final. GRUBI: Nu se poate! BRUNO : Pe bune. Ăia doi ştiau totul. Erau specializaţi în finaluri. GRUBI: E-e! Las’ că-1 facem noi. BRUNO: Fă-1! {Pauză; o vreme se privesc încurcaţi.) GRUBI: Ia du-te şi întreabă pe careva. BRUNO : Pe cine ? GRUBI: Vezi tu pe cine. Trebuie să fie cineva p-acolo {arată spre culise). 220 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... BRUNO : Nu e nimeni. Ai văzut tu vreodată pe cineva ? GRUBI {Cu năduf!): ’tu-le mama lor! Eu nu ştiu ce fel de teatru e ăsta! Nici regizor, nici sufleor! BRUNO: N-au grijă, mă, asta e. Că dacă i-ar lua cineva mai din scurt... GRUBI: Şi ce facem ? Stăm aici ca proştii ? BRUNO : S’ ce vrei ? > GRUBI: Mai bine hai în sală. BRUNO: Cum?! GRUBI: Uite-aşa! Hai în sală! {Iluminat.) Adică alţii să stea şi noi să ne batem capu’! BRUNO {Admonitiv.): Mă, Grubi, mă... GRUBI: Hai, mă, cu mine-n sală! Nu fi fraier. Hai să vedem ce-o să se-ntîmple. Uite-acolo. Ăştia nici măcar nu ocupă toate locurile. BRUNO : O să iasă prost. O să ne vadă careva. GRUBI: Las’ să ne vadă. Să se descurce cum or sti. > {Cei doi pătrundprintre spectatori si fiecare se îndreaptă spre locul pe care l-a ochit; foarte politic o şi, cer voie să pătrundă printre spectatori si îsi ocupă locurile.) GRUBI {Se asază cu un gest de mare relaxare; apoi îi strigă lui BRUNO.): Bruno! BRUNO {Se asază si el, foarte mulţumit!): Da! GRUBI {De la locul său.): Cum stai ? BRUNO {De la locul său.): Bine! GRUBI: Cum vezi ? BRUNO: Binişor. > GRUBI: Rău e construită sala asta. BRUNO: E-e! {Pauză; cei doi stau pur si simplu si privesc în scenă.) BRUNO: Grubi! GRUBI: E-e? BRUNO (.Meditativ.): Ce mişto e să stai aici! GRUBI: Nu ţi-am spus eu ? {Cîteva secunde de pauză; nimeni nu face nimic; apoi, încet, foarte încet, extrem de gradat, groapa începe să cînte; muzica urcă foarte delicat, pătrunde de undeva de foarte departe si lasă impresia că se si produce undeva, foarte departe; GRUBI face un gest de extaz, vrea să se ridice, săplece, dar renunţă si rămîne să asculte; BRUNO ascultă iluminat; bucata muzicală trebuie astfel aleasă încît să provoace iluminare; pe sunetele muzicii din groapă se aprind luminile în sală; scena e pustie, personajele au fost înghiţite de sală.) ACTUL II începutul actului doi reface atmosfera iniţială; BRUNO si GRUBI stau pe marginea gropii si lucrează ceva în groapă; sînt încordaţi si atenţi; au însă pe chip, spre deosebire de primul acty o lumină triumfătoare; în general, în jurul lor e mai multă lumină si se pregăteşte un suspans; în jurul gropii au apărut cîteva scaune. GRUBI: Uah! BRUNO: Asa, da! GRUBI: încă puţin ş-o să aflăm. O s-aflăm tot. BRUNO : Dacă mă gîndesc bine, nici nu ştiu dacă mă mai interesează. GRUBI: Tocmai acum ? Trebuie s-aflăm. BRUNO : Să nu te aştepţi la cine ştie ce. GRUBI: A, nu. BRUNO : De obicei nu spune nimic interesant. GRUBI: Vedem noi. BRUNO : Vreau să zic, nu trebuie să te iei după ce spune. GRUBI: Nu mă iau eu. 223 Matei Vişniec BRUNO: Păi, să nu te iei. GRUBI: Atîta doar, că vreau să văd si eu cum e. 7 BRUNO: Nu e cine ştie ce. 7 GRUBI: Ai văzut tu cum e ? BRUNO : Am văzut. O dată. GRUBI: Si cum e ? 7 BRUNO : Nu e cine ştie ce. Şi nici nu prea stăteam în faţă. GRUBI: Da ce-a zis ? Ce-a zis ? BRUNO: Fel de fel de prostii. Ce vrei să zică ? Ce vrei să zică o groapă ? Prăpăstii... GRUBI: Hm! A noastră nu pare ca alelalte. BRUNO : Parcă poţi să ştii... GRUBI: O simt. Zău. Uite, o simt aici, în şira spinării. O simt cum palpită. Astă-noapte m-am lăsat uşor în adîncul ei ş-am simţit cum respiră. BRUNO: E-e! GRUBI: Zău! Respira-ncet, uite-aşa, şi în jur se simţea ceva cald, parcă aburea în jur. Iţi spun eu. Groapa asta e vie. BRUNO: Te-a prostit şi pe tine. GRUBI: Ba nu. Mă lipeam de ea, şi ea zvîcnea. Mă simte. BRUNO : Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ţi spun că mă simte ? Eu îi vorbeam, şi ea-ncepea să s-alinte şi mîrîia uşor, aşa... se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gîdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă zgîndărea uşor, cu un vîrf de pană, mă lăsa să dorm şi-mi 224 Bine, mamă, da ostia povestesc în actu doi... intra în oase, se rotea pe acolo cît se rotea şi urca în văzduh cu mine. Mă liniştea încet peste tot, mă mîngîia pe burtă. Aerul se cocea, începea să se lase jos, cădeau fructe galbene, aerisite, se rostogoleau în groapă, moţăiau acolo şi ieşeau puii vii, mii de gropi se ridicau la cer, era o frumuseţe... BRUNO: Ai visat. GRUBI: Tttt! Si ce dacă? S-a rotit cu mine? S-a rotit. 7 7 y > 7 Groapa asta o să ne-nveţe să ne rotim ca pasărea aceea şi o să ne ridicăm cu ea la cer. Ai să vezi. (Apar MAJORDOMUL si VIZITATORUL IMPORTANT ; primul va da explicaţii celui de-al doilea, dirijîndu-i gesturile si orientîndu-i atenţia.) MAJORDOMUL: Am ajuns, domnule, să ne odihnim puţin. (Se asază pe scaune; îşi fac vînt cu pălăriile.) VIZITATORUL: Tocmai aici ? Nu mă aşteptam. MAJORDOMUL: Aici, domnule, aici. Vedeţi, uneori nu depinde de noi. Unde se nimereşte, acolo... înţelegeţi ? (Gîfiie, îşi şterge sudoarea.) VIZITATORUL: Şi ce-ar putea să-nsemne asta ? MAJORDOMUL: Vă explic numaidecît. în primul rînd (se ridica) v-aş ruga să urmăriţi poziţia gropii. Are una dintre cele mai interesante poziţii, dacă îmi daţi voie să mă exprim aşa. Pe deasupra ei trece una dintre principalele căi aeriene ale ţării. Vă puteţi da seama ce perspective turistice se deschid. 225 Matei Vişniec VIZITATORUL: Dar ăştia doi ? Ăştia doi ce fac ? MAJORDOMUL: N-are-a face. Vă rog să priviţi atent în partea aceasta. Aici s-ar putea deschide o cofetărie. Dincoace am putea amenaja un parking. Chiar aici se va ridica un hotel cu o mie de locuri, cu piscină şi cu sală de cinematograf. De la terasa acestui hotel se vor putea urmări toate evenimentele şi tot ceea ce ţine, nu-i aşa?, de groapă, în fiecare zi se vor lustrui pereţii gropii şi se vor face coborîri de cîte o oră. VIZITATORUL: Vă gîndiţi şi la coborîri ? MAJORDOMUL: Desigur, domnule. Aceste coborîri vor fi televizate. Vor fi antrenaţi oameni, special pentru a însoţi grupurile de turişti. (în acest moment, o mînă iese din groapă si asază pe marginea gropii două sticle cu lapte.) VIZITATORUL: Trebuie să recunosc că ati avut noroc. > MAJORDOMUL: Intr-adevăr, pentru oraşul nostru e un mare noroc. Ne vom putea redresa în cîteva luni. Vom putea vinde ilustrate color în toată lumea. Vom primi valută şi vom amenaja tot ce este necesar. Acolo vom amenaja un parc, dincoace o tombolă. Ne gîndim şi la un sistem de iluminat, astfel încît să ne putem continua activităţile turistice şi noaptea. VIZITATORUL: Domnule, mă uimiţi. Sînt fericit că vă cunosc. 226 Bine, mamă, dd ăştia povestesc în actu doi... (Simultan cu dialogul dintre VIZITATOR// MAJORDOM are loc dialogul dintre GRUBI si BRUNO.) GRUBI: Uite-i! BRUNO : Nu ţi-am spus ? Au şi început să vină. GRUBI: Cum naiba au aflat ? BRUNO : Şi ăsta nu-i decît începutul. GRUBI: Ar trebui să-i zgîlţîim puţin, să se care. BRUNO : Degeaba. Pleacă doi şi vin o sută. (BRUNO si GRUBI nu-şi încetează lucrul în tot acest timp; din cînd în cînd însă, fac cîte o pauza în conversaţiei) GRUBI: Asta lung mă scoate din sărite. BRUNO: Rabdă. GRUBI: Lasă-mă să-i ard. BRUNO: Ba nu. GRUBI: Zău... în doi timpi, scăpăm. BRUNO: Dă-i încolo. GRUBI: Gretosi mai sînt. > » BRUNO : Sînt alţii şi mai răi. {Pauză.) GRUBI: Ce-i tot zice ? BRUNO : Fandoseli d-ale lor. Matei Visniec __________>____ GRUBI: Ăştia vor să surpe groapa. BRUNO: Nu s-apucă ei. Vor să sugă totul ş-apoi se cară. (BRUNO si GRUBI îsi iau, fiecare, cîte o sticlă cu lapte si încep să bea\ apoi îsi continuă lucrul) MAJORDOMUL: Şi eu, domnule, sînt fericit să vă ştiu. Iar acum, pentru exemplificare, să ne aşezăm un moment pe marginea gropii. VIZITATORUL (Vădit încurcat)'. Cum? Să nu... dis-turbăm... MAJORDOMUL: Nicidecum, domnule. Dacă nu ne aşezăm pe marginea gropii, n-am făcut nimic. Nu există voluptate mai mare decît să stai pe marginea gropii. Vă rog să-ncercaţi. Eu, cînd vin de la serviciu, oricît de obosit aş fi, mă aşez puţin pe marginea gropii. Vă rog, vă rog să-ncercaţi. E o senzaţie unică, e ceva care nu se poate descrie şi nici explica. E pura relaţie cu neantul, senzaţie supremă a inutilităţii în univers, dacă îmi daţi voie să fiu puţin mai preţios. Haideţi, nu vă codiţi. {Cei doi se asazăpe marginea gropii, alături de BRUNO si GRUBI; MAJORDOMUL e în plin extaz; VIZITATORUL intră mai greu în joc, dar se lasă iniţiat si începe să respire puternic, voluptuos) MAJORDOMUL: Ei? VIZITATORUL: Mda. 228 Bine, mamă, da!ăştia povestesc în actu doi... MAJORDOMUL (Către BRUNO si GRUBI.): Hai, băieţi, fruntea sus! BRUNO (.Nemulţumit.): Trţţ! MAJORDOMUL (împăciuitor.): Ha-ha! Hai, că doar e loc destul. (MAJORDOMUL îşi scoate pantofii şi îşi suflecă pantalonii, rămînînd cu picioarele goale în groapă.) MAJORDOMUL (Către BRUNO // GRUBI.): Ce mai face Pendefunda? Ai? Aţi uitat-o de tot. (Către VIZITATOR.) Daţi-vă jos, daţi-vă jos pantofii. Faceţi ca mine. (Către BRUNO şi GRUBI.) Ar cam trebui să mai treacă pe aici. Să mai arunce cîte ceva pe aici. BRUNO : Am cam uitat-o. GRUBI (Speriatşi mieros!): Zău, nu e vina noastră... MAJORDOMUL: Ştiu eu a cui e vina. Da’ dacă se mai întîmplă... GRUBI: Nu se mai întîmplă, şefule. MAJORDOMUL: Păi, să nu se mai întîmple. (Pe fondul ultimelor replici, Pendefunda — FETIŞCANA — s-a agitat în culise şi a tot încercat să atragă atenţia personajelor de pe marginea gropii!) FETIŞCANA (Din culise, şoptit!): Acum ? 229 Matei Visniec __________>____ GRUBI (Către MAJORDOM.): Acum, şefiile ? MAJORDOMUL: Să mai aştepte. GRUBI şi BRUNO {Strigăşoptit către FETIŞCANĂ.): Mai aşteaptă! MAJORDOMUL {Către VIZITATOR, care, între timp, şi-a scos şi el pantofii şi şi-a suflecat pantalonii.): Ei ? VIZITATORUL: Da! MAJORDOMUL: Păi, nu? {Către BRUNO si GRUBI.) Da’ n-are decît să intre dacă vrea. GRUBI {Strigăşoptit către FETIŞCANĂ.): Intră, dacă vrei. MAJORDOMUL {Strigăputernic către FETIŞCANĂ.): Da* să nu se mai întîmple! FETIŞCANA {Scoate capul.): Nu, domnule. {Iese de tot şi se îndreaptă spre groapă cu găleata cu lături.) Ha! Stati aici si fumaţi. O să vi se-nverzească burţile. > > > » BRUNO şi GRUBI {Gest de profundă nemulţumite.): Pfui! GRUBI: Unde vezi tu că fumăm ? FETIŞCANA {Palidă, ca după o gafa uriaşă.): Păi... GRUBI: Ce trebuia să faci tu aici ? (MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO si GRUBI.) FETIŞCANA: Păi... eu... (Se smiorcăie.) VIZITATORUL {Profund satisfăcut de senzaţiile pe care le simte cu picioarele în groapă.): Ce s-a-ntîmplat ? MAJORDOMUL: Se-ncurcă ăştia... 230 Bine, mamă, da!ăştia povestesc în actu doi... BRUNO (Către FETIŞCANĂ.): Hai, aruncă drăcia aia şi cară-te! (FETIŞCANA aruncă peste capetele personajelor conţinutul găleţii; face cîţiva paşi de retragere, dar, nemulţumită, îmbufnată, se întoarce si aruncă si găleata în groapă; fuge; personajele din jurul gropii se apleacă brusc deasupra gropii, ca să urmărească efectul aruncăturii ; cîteva secunde de tăcere; apoi urmează bufnitura, care poate produce o mişcare teribilă a scenei, astfel încît personajele sînt cît pe ce să cadă în groapă, salvîndu-se cu greu, ţinîndu-se unele de altele etc.) VIZITATORUL (Ţipă isteric!): Uaaa... MAJORDOMUL: Vai, domnule! BRUNO : Ce i-o fi venit ? GRUBI: Ce putoare! MAJORDOMUL (Către VIZITATOR.): N-o să se mai întîmple. VIZITATORUL: Eu plec. BRUNO : Se poate ? GRUBI: Acum începe. MAJORDOMUL: Zău, domnule, a fost o eroare. VIZITATORUL: De ce lucraţi cu asemenea actori ? > MAJORDOMUL {Şoptit.): Dumnezeu ştie de unde a luat-o directorul teatrului. BRUNO : O vampă! 231 Matei Visniec >______________ MAJORDOMUL: De! Ce să-i faci ?! VIZITATORUL: Nu e frumos. Ăştia strică tot. GRUBI: Da’ mie nu mi-au stricat tot actu unu ? MAJORDOMUL {Aspru, către BRUNO si GRUBI.): Lasă că mai vorbim noi despre asta. GRUBI: Pe cuvînt, domnule majordom, n-am fost vinovaţi cu nimic. MAJORDOMUL: Bine, bine... GRUBI: S-au pus pe capul nostru. Doi fandosiţi, două bestii. VIZITATORUL: Despre ce este vorba ? MAJORDOMUL: N-aţi văzut actul întîi ? VIZITATORUL: Nu. MAJORDOMUL: Mai bine. A ieşit o aiureală. VIZITATORUL: Zău ? îmi pare bine că nu l-am văzut. MAJORDOMUL: Chiar nu ştiţi ce se întîmplă în actul întîi ? VIZITATORUL: Nu. BRUNO {Rîde.): He, he! GRUBI: Păcat. E o frumuseţe de act. j MAJORDOMUL {Amuzat) : Chiar nu ştiţi ce se întîmplă în actul întîi? Hi-hi... Păi... GRUBI: Mai întîi intru eu... {Cele trei personaje îi vor povesti VIZITATORULUI ce se întîmplă în actul întîi; multă rîvnă în această parte) 232 Bine, mamă, da ăştia povestesc în actu doi... BRUNO : Ba nu, eu ! GRUBI: Nu! Eu! Nu spun eu „pfff! n-o să iasă” ? BRUNO: Ba da. GRUBI: Vezi ? (Către VIZITATOR.) La început noi stăm aşa, ca şi acum, şi lucrăm. Iar eu spun „pfff! n-o să iasă”. Iar Bruno spune „taci”, şi atunci eu spun „s-a-ncurcat de tot, n-o să iasă”. (Către BRUNO.) Nu? BRUNO Cînsufleţit.): Da. Eu trebuie să dau impresia că sînt mai încrezător decît el, deşi, spre sfîrşit, pare-se, el ajunge mai încrezător decît mine... GRUBI {Întrerupîndu-l): Da. Şi el zice „n-are-a face” şi tragem, şi tragem... înţelegeţi ? Dăm impresia că lucrăm din greu, şi chiar lucrăm. Şi el zice... BRUNO {Întrerupîndu-l.): Prima parte este mai... aşa, mai enigmatică, înţelegeţi, spectatorii nu se prind încă despre ce e vorba, nu-şi dau seama încă ce e cu groapa, cum e cu groapa... GRUBI (GRUBI şi BRUNO se vor întrerupe mereu în dialogul lor.): Da, pînă cînd el e gata-gata să cadă în groapă, şi atunci eu vin să-l trag şi el strigă... Ce strigi tu aici ? BRUNO {Repetînd replica din primul act, în chip cît mai evident.): „Pfui, vino că mă trage”... GRUBI: Aşa... El zice „pfui, vino că mă trage”, şi eu zic „ce e, mă?”, şi el zice „s-a-nfaşurat”, parcă, nu? MAJORDOMUL: Da, şi aici trebuie adăugat că toate aceste peripeţii pe marginea gropii au, aşa, un sens crescendo... 233 Matei Visniec __________y____ BRUNO: Nu! De fapt, care e ideea ? Noi trebuie să sugerăm că sîntem stăpîniţi de groapă în prima parte, înţelegeţi ? Adică, mai întîi groapa, ca şi natura, ca şi moartea, dacă vreţi, ne este ostilă. Dar apoi, pe măsură ce ea este, nu-i aşa?, îmblînzită de efortul nostru, devine docilă şi începe să... ei, ce credeţi ? Să... GRUBI: Să cînte! BRUNO şi MAJORDOMUL (într-un glas.): Să cînte! VIZITATORUL (Nu prea entuziasmată): Să cînte ?! BRUNO: Da! Să cînte! Ei ? Ce părere aveţi ? VIZITATORUL: Da, într-adevăr... GRUBI: Da, dar întîi era cît pe ce să ne lăsăm păgubaşi. Iar eu zic „ţi-am spus că n-o să iasă” şi ne aşezăm amîndoi pe marginea gropii şi ne aprindem (îşi scoate pachetul) cîte o ţigară. (Şi-o aprinde.) Dup-aia aruncăm chibriturile arse în groapă (arunca), şi cînd terminăm de fumat ţigara, aruncăm mucul de ţigară în groapă... (Aruncăţigara abia aprinsă în groapă; BRUNO a repetat şi el gesturile lui GRUBI, dînd aprobator din cap.) BRUNO: Da, da... Chiar aşa! Hi-hi! (Cei doiy chiar şi MAJORDOMUL, în anumite momente, sînt cuprinşi de excese de veselie stupide.) MAJORDOMUL (Către VIZITATOR.): Ei ? V-aţi prins ? VIZITATORUL: Trebuie să vă spun că nu înţeleg nimic. BRUNO : Cum aşa ? Cîntă groapa! GRUBI: Se poate ? Eu îl trag pe el... 234 Bine, mamă., da?ăştia povestesc în actu doi... MAJORDOMUL {Nemulţumit.): Tţţţ! Ia arătaţi-i, băieţi, cum a căzut Bruno în groapă. {Cei doi se ridică şi încep să rejoace, dar la modul carnavalesc, scena din actul întîi.) BRUNO : Dar nu v-am spus o dată ? MAJORDOMUL: Lasă, trebuie să-l facem să înţeleagă. GRUBI {Entuziasmat că poate repeta scena?): Sigur! Sigur! Totul a fost foarte simplu. Mai întîi eu l-am trimis pe Bruno să aducă vîrful. BRUNO: Nu! Nu! Nu! Eu te-am trimis după vîrf. {Mustrător.) Ce dracu ? GRUBI: In sfîrşit... Important e că unul din noi s-a dus după vîrf. Ei ? Ce credeţi ce s-a-ntîmplat cu vîrful ? MAJORDOMUL {Iluminat, în culmea extazului, către VIZITATOR.): Ei ? Vă daţi seama ? GRUBI şi BRUNO {Intr-un glas.): Ei ? VIZITATORUL {Strivit.): Ei ?! GRUBI {Dezumflat.): Nu pricepe! BRUNO: Stai! Stai s-o luăm de la cap. {începe reconstituirea?) Eu stăteam aşa. {Se aşază.) Tu erai după vîrf. Du-te după vîrf! (GRUBI se îndepărtează?) Eu lucram mai departe aici. {Se apucă de lucru?) Grubi îmi spune... Ia spune, Grubi! GRUBI {De departe?): „Nuuu-i.” BRUNO : Eu spun „Cuuum?”. El spune... Spune, Grubi! 235 Matei Vişniec GRUBI {Neînţelegînd.): Ceee ? BRUNO : Spune ce ai de spus. GRUBI: Ce? BRUNO {Enervat.): Ce spui tu după ce spun eu „Cuuum” ? GRUBI: A! „Nu mai e. S-a ros.” BRUNO: Aşa. Şi, dintr-odată, simt cum mă trage ceva în groapă. Atunci strig: „Pfui! Vino! Vino, că mă trage!”. Vă daţi seama, e vorba de o scenă grozavă, o scenă violentă, gravă, care trebuie jucată serios. De fapt, înţelegeţi, groapa, cînd mă vede singur reacţionează, în felul ei, evident... MAJORDOMUL {Intervine explicativ, către VIZITAT OR.): E vorba de faptul că groapa, singură în faţa omului, îşi scoate colţii. înţelegeţi? O idee genială... BRUNO: Da... Şi atunci Grubi strigă... „Ce e, mă?” GRUBI {în acelaşi timp cu BRUNO.): „Ce e, mă?” BRUNO: Iar eu strig „s-a-nfaşurat pe mine! Uiii...”. {Strigătul din urmă e real; o forţă neobişnuită si violentă îl trage pe BRUNO în groapă; strigătul lui BRUNO trebuie să fie real, ca si gesturile ulterioare; nu mai avem o reconstituire; o panică reală cuprinde personajele; la început îşi vor pierde capul cu toţii, vor acţiona dezlînat\ în cădere, BRUNO se agaţă de cei doi, îşi pierde rîndpe rindpunctele de sprijin şi se agaţă de marginea gropii; cei doi nu îndrăznesc să intervină, sîntparalizaţi de spaimă; din adînculgropii se aude un urlet dement, BRUNO luptă ca să iasă, reuşeşte să se 236 Bine, mamă,, dd ăştia povestesc în actu doi... ridice puţin, este tras din nou în adînc\ se agaţă de lucrurile din jurul gropii, care alunecă însă sub forţa care îl trage pe BRUNO în groapă; BRUNO urlă, strigă după ajutor, plînge\ GRUBI nu înţelege în primele secunde despre ce este vorba.) BRUNO (Alunecînd în groapă.): Uiii! Gruuuubiiiii... Uahhhhrrrr... etc., etc., etc... GRUBI (Crezînd că sînt încă în reconstituire.): „Ce e, mă ?“ BRUNO: Ajutor! Ajutor! GRUBI: „Ce e, mă?” BRUNO : Ajutor! Grubi! (Se produce o învălmăşeală cumplită pe marginea gropii; personajele, dîndu-şi seama de pericol, încep să-l ajute pe BRUNO; lupta este violentă si greţoasă, urlete, hohote; sînt gata să cadă cu toţii în groapă, învălmăşeală de trupuri, ţipete, strigăte scurte, disperate, toate pe fondul urletului ameninţător din groapă.) GRUBI: Ce dracu... VIZITATORUL: Cum e posi... MAJORDOMUL: Na! Ţine! Trage! Uuuu... GRUBI: Prinde! Na!Uah! BRUNO (Urlet continuu, disperare şi silă?): A! A! Picioarele mele... VIZITATORUL (Ţipă isteric.): Domnilor! Domnilor! 237 MAJORDOMUL: Taci, prostule! {Etc.y etc., etc.; regizorul va compune această învălmăşeală cît mai grotesc şi mai real cu putinţă; ţipetele, urletele şi strigătele personajelor vor fi alese în funcţie de imaginaţia, posibilităţile şi temperamentul actorilor; impresia de pericol real, violent şi nebănuit va trebui însă cît mai evident sugerată; în sfirşit, cu eforturi supraomeneşti, BRUNO este scos din groapă; cei patru se prăbuşesc pe marginea gropii, ceva mai departe de punctul primejdiei; jumătatea de jos a lui BRUNO este zdrenţuită şi arsă; personajele se reculeg ca după o mare aventură', uniigîfîie, alţii îşi şterg sudoarea', unul îşi masează muşchii gîtului, altul îşi reface hainele răvăşite; un timp rămîn tăcuţi, evitînd să se privească unii pe alţii ori să-şi spună ceva; după ce se mai liniştesc, încep să se apropie din nou de groapă; GRUBI este primul care se ridică de pe locul unde a fost trîntit; se apropie de groapă, atras de ceva irezistibil.) BRUNO (Gîfiind.): Ce vrei să faci ? VIZITATORUL (Care a rămas cu bîlbîituri de pe urma spaimei.): S-s-să nu cad-d-d-dă... MAJORDOMUL: Grubi! {încearcă să-l tragă înapoi.) Las-o! (Eprea speriat ca să se apropie mai mult.) GRUBI: Ssst! (Se apleacă uşor peste marginea gropii; secunde de încordare?) Hai... Haide... Uşurel... (Vorbeşte cu groapa', o mîngîie, o calmează.) Gata, gata... Gataaa... (Se apleacă şi mai tare, ia un pumn de 238 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... apă si-si răcoreşte faţa.) Hai, fetiţa tatei, hai... {Culege tot mai multă apă în pumni, se spală, soarbe, stropeşte înjur vesel si radios!) Hi-hi! VIZITATORUL: Ce-ce-ce să fie ? MAJORDOMUL: Urîtă treabă! BRUNO {Apropiindu-se de groapă!): Măi, să fie... GRUBI {Către BRUNO.): Nu ţi-am zis eu că e vie ? Trebuie numai să-i vorbeşti puţin. VIZITATORUL: Eu ple-plec. Nu mai în-înţeleg ni-ni-nimic. MAJORDOMUL: A ciracului treabă! GRUBI: Veniţi, mă, şi luaţi apă! BRUNO {întinde un deget după apă!): Să nu... să nu se... GRUBI: Haideţi, mă, luaţi apă! MAJORDOMUL {Cere din gesturi puţină apă de la GRUBI.) GRUBI {Rîzînd!): Vino şi ia! VIZITATORUL {însetat-, gest „nu, asta nu, niciodată'!) GRUBI: Vino, mă, că nu-ti face nimic. VIZITATORUL {Clatină din cap!) GRUBI {Stropindu-lpe VIZITATOR.): Na! Vino să bei! MAJORDOMUL {Încercînd si el apa!): Aşa ceva... aşa ceva... Domnilor, era să dăm ortul popii. GRUBI: E! BRUNO (Se spală si bea!): Uf! Ce zi! MAJORDOMUL: Era să dăm ortul... {Soarbe si el din apă, se spală!) Era cît p-aci... GRUBI: N-ati ştiut cum s-o luaţi... 7 7 7 239 Matei Visniec __________y____ BRUNO : Uite ce mi-a făcut. {îi arată picioarele.) VIZITATORUL {încăsperiat.) Do-do-domnilor... {Jalnic.) Apă... GRUBI (// aduce apă în pumni.): Na! (VIZITATORUL se apleacă să bea, iar GRUBI desface pumnii.) Hi-hi! Vino si ia! » VIZITATORUL {Cu prestanţa pierdută, umil si transparentă): B-b-boule! {Ceilalţi pufnesc în rîs.) MAJORDOMUL: N-are nimic, domnule. Puteţi veni liniştit. VIZITATORUL {Încercîndsă-şi refacă demnitatea.): Eu... {ridică un deget în sus si, brusc, îi revine glasul) plec! MAJORDOMUL {Speriat?): Unde să plecaţi ? BRUNO: Zău asa, n-are nici un sens. GRUBI: Ş-apoi nu v-am povestit încă primul act... VIZITATORUL: A-a-asta {ridică degetul) nu! Niciodată! MAJORDOMUL: Se poate? BRUNO : Domnule, n-o să se mai întîmple, vă jur! MAJORDOMUL: Ar fi păcat, domnule, aşa ceva nu s-a mai scris. VIZITATORUL: N-n-nu-mi pa-pa-pa... {ridică degetul) pa-pa... {ridică degetul mai sus) pasă! GRUBI: Zău aşa, îndată o să-nceapă să cînte... Uitaţi-vă şi dumneavoastră. A fost o greşeală, am bruscat-o, 240 Bine, mamă, da* ăştia povestesc în actu doi... am spus măscări, şi d-aia. Nu vreţi s-ascultaţi cum cîntă ? VIZITATORUL {Ridică degetul înainte de a vorbii): Nu ! MAJORDOMUL: Păcat. îmi pare extrem de rău. Domnule, sînt dezolat, păcat de apa asta bună. VIZITATORUL: Cri... {Ridică degetul) Criminală! GRUBI: Se poate ? BRUNO {îl ia de braţ.): Domnule, dacă nu rămîneţi, nu mai avem cui povesti primul act. MAJORDOMUL: Chiar. Se duce totul pe rîpă. VIZITATORUL {înmuiat.): Tţţţ! GRUBI: Vă rugăm, domnule, se duce dracului toată piesa. Sînteţi singurul om care ne mai crede. Aţi văzut moartea cu ochii, ar fi păcat ca acum să închideţi ochii... VIZITATORUL {îşi dă tot mai multă importanţă.): Bi... {degetulsus) ne... Cu o condiţie! Să nu... TOTI: Nuuu! > VIZITATORUL: Aşa! GRUBI: Foarte bine. {Se aşază cu toţii pe marginea gropii, prudenţi totuşi; pe parcurs însă, vor deveni tot mai relaxaţi şi-şi vor lăsa chiar picioarele în groapă.) BRUNO : Domnule! Ceea ce... 241 Matei Visniec __________>____ MAJORDOMUL: Nu! Mai bine facem un rezumat scurt. Domnule! De fapt... {Lapsus; către BRUNO.) Spune tu! GRUBI: Mai bine o luăm de la Pendefunda. BRUNO : Sigur că da! MAJORDOMUL: Perfect! Să vină Pendefunda. BRUNO {Strigîndspre culise.): Pendefimundaaa... GRUBI {Se asociază strigătului.): Pendefuuundaaa... {Toţi încep s-o strige pe PENDEFUNDA.) BRUNO {Către VIZITATOR.): Care e sensul aici... Pendefunda trebuie să vină cu găleata cu lături şi să o arunce în groapă... Abia în acest moment groapa primeşte o semnificaţie, ea devine, nu-i aşa ?, o victimă, o mocirlă, o groapă a pierzaniei... Pe de altă parte, e interesant de văzut cum reacţionează spectatorul la vederea lăturilor... Aici e buba! {Către PENDEFUNDA, care se apropie.) Hai, Pendefunda, arată-i domnului cum ai făcut. FETIŞCANA: Intîi şi-ntîi ar trebui să-i spunem că eu reprezint un fel de laitmotiv al piesei... BRUNO : Lasă, aruncă lăturile... FETIŞCANA: Nu se poate, Bruno, n-o să-nţeleagă. BRUNO: Lasă, lasă. Aruncă şi gata. (FETIŞCANA aruncă lăturile, apoi se asază alături de ceilalţi.) 242 Bine, mamă, da ăştia povestesc în actu doi... GRUBI: Ei? V-a plăcut? BRUNO : Stai, n-are cum să-nţeleagă. De fapt, din chestia asta, nu e încă nimic de-nţeles. Abia cînd vine BĂRBATUL CU TOMBERONUL... MAJORDOMUL: He-he! Asta-i! Ştiam eu că lipseşte ceva. BRUNO: Păi! GRUBI: înţelegeţi ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL completează imaginea, el vine şi începe s-arunce gunoiul în groapă, şi atunci pentru spectatori treaba devine clară, groapa devine o groapă de gunoi. O simplă groapă de gunoi. FETIŞCANA: Aici e clenciul. Lăturile nu-1 conving pe spectator că groapa nu-i decît o simplă groapă de gunoi. Abia cînd vine BĂRBATUL CU TOMBERONUL vin şi certitudinea, siguranţa, sentimentul plenitudinii... vin, cum să vă spun?, convingerea şi senzaţia clară că totul e bine, că totul e frumos, că nu trebuie să ne temem de nimic, atît timp cît groapa de gunoi rămîne o simplă groapă de gunoi. Tomberonul e, aşadar, foarte necesar, e punctul-cheie al lumii, al universului, este unicul obiect care dă linişte constantă spiritului şi calmează simţurile. Tomberonul devine real si monumental, devine un simbol: al prosperităţii şi al civilizaţiei, el este o deschidere optimistă către viitor şi un limbaj prin care poate fi interpretat prezentul... MAJORDOMUL (Scîrbit.): Ce discurs! BRUNO: Lasă-1... N-avem timp d-alde d-astea... 243 Matei Visniec __________>____ FETIŞCANA {Enervată.): Nu înţelegeţi nimic Nu puteţi trece dincolo de fapte. Sînteţi orbi, sînteţi surzi... GRUBI: Ia te uită! Ne-nveţi tu pe noi... FETIŞCANA: Sînteţi nişte îngîmfaţi! {Către VIZITATOR.) Zău, ăştia joacă de ani de zile în piesa asta şi nu ştiu despre ce este vorba în ea. VIZITATORUL: Domnişoară... {Încercînd s-o calmeze.) Ştiu, e dureros... {Din acest moment va începe să-i facă ochi dulci FETIŞCANEI; atenţia sa se va concentra asupra fetei si doar va simula interesul pentru reconstituirea pe care o propun celelalte personaje.) Dar, o fată ca dumneata, nu-i aşa, cu posibilităţile... BRUNO: Mai bine să vină BĂRBATUL CU TOMBERONUL! GRUBI: Sigur că da! Să vină! VIZITATORUL {Fals.): Sa vină şi să lămurim... {Către FETIŞCANĂ.) Eu, cînd eram singur... {Restul, şoptit, la urechea fetei, care chicoteşte.) MAJORDOMUL: Da! Da! Vino, dom’le! BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Scoate capul din culise.): Cu tomberonul ? BRUNO {Către MAJORDOM.): Cu tomberonul? MAJORDOMUL: Cu! BRUNO {Către culise.): Cu! GRUBI (.Nemulţumit.): Nu e bine! Nu e bine! Am sărit peste atîtea... MAJORDOMUL: Lasă... 244 Bine, mamă, da’ostia povestesc în actu doi... BRUNO : Restul sînt detalii, firimituri. GRUBI: Nu, da e păcat... Uite, eu trebuia să spun întîi „să fac focul ?”, şi tu trebuia să spui „fa-1”. Eu trebuia să-ntreb „unde-s lemnele?”, şi tu trebuia să spui „îs ude”. Ce, astea ţi se par nesemnificative ? BRUNO : Mă, Grubi, tu n-auzi ce zice domnu majordom ? Rezumăm. BĂRBATUL CU TOMBERONUL (A venit lîngăgroapă.): Gata. MAJORDOMUL: Ia arată tu domnului cum ai făcut. VIZITATORUL (Fals.): Da, da, numaidecît... (MAJORDOMUL, BRUNO// GRUBI privesc extaziaţi jocul BĂRBATULUI CU TOMBERONUL.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Mai întîi am venit, aşa, ca şi cum... (îlpufneşte rîsut) hi-hi... le-am zis... (nu se poate stăpîni si iar rîde) „ha-ha! staţi aici şi mîncaţi. Nu vă pasă de nimic”, iar ei... (rîde, chicoteşte, ceilalţi sînt contaminaţi şi ei) mi-au zis... hi-hi... BRUNO : Chiar aşa a fost ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Da, hi-hi... hi-hi... ei mi-au zis... Mi-au zis, da, hi-hi... „ia te uită!”. (Rîs general, atenţia FETIŞCANEI începe să fie atrasă de dialogul celor patru, în timp ce VIZITATORUL rămîne mai departe cu atenţia atrasă de FETIŞCANĂ.) 245 Matei Vişniec GRUBI: Zău, chiar asa ? y BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Da! Ati fost asa de y y caraghioşi... MAJORDOMUL {Nemulţumit, către BRUNO si GRUBI.): Ce-nseamnă asta ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Se vedea de la distanţă că nu sînteţi în rol... Abia deschideaţi gura... BRUNO: Nu se poate î Vrei să spui că m-ai văzut jucînd prost ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Ca o cizmă! FETIŞCANA {Prinzînd momentul.): Şi eu le-am spus, da' n-au vrut să creadă. O piesă ca asta nu se joacă aşa.. Asta e o piesă complicată, o piesă labirint. La început pare că e simplă, da’ dup-aia... Zău, mai bine v-aţi duce dracului. GRUBI: Iar începi! {Violent.) BRUNO : Stai! Stai! Grubi! GRUBI: îi cîrpesc două! După ce că n-are nici un rol, mai şi vorbeşte {Prinzînd-o de bărbie pe FETIŞCANĂ.): Ce rol ai tu, mă, în piesa asta? Ce rol? Vii şi arunci lăturile şi spui două vorbe. Ce rol e ăsta, mă ? De ce te bagi ? MAJORDOMUL: Mă, Grubi, fii mai potolit... VIZITATORUL (Violent, spre GRUBI.): Dai într-o doamnă, într-o doamnă ? GRUBI {Uşor speriat) : Nu, domnule! Da’ să-şi vadă de treabă! MAJORDOMUL {Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.) : Şi tu de ce stai ? Spune ce ai de spus şi pleacă! 246 Biney mamă, da’ăştia povestesc în actu doi... BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Atunci eu am spus „asta-i o treabă a ciracului de grea” ş-am început s-arunc cu gunoaie în groapă... Şi groapa a-nceput să... (Rîde uşor.) GRUBI: Să... BRUNO: Să... MAJORDOMUL: Spune odată, spune să se convingă... (Către VIZITATOR.) Domnule, fiţi atent un moment... VIZITATORUL (îşi întrerupe tirul de şoapte de la urechea FETIŞCANEI.): Cum să nu! BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Aruncînd resturile din tomberon în groapă şi la sfirşit şi tomberonul): Pe măsură ce aruncam gunoiul în groapă... BRUNO şi GRUBI: Groapa a-nceput... (Toţi într-un glas.) Să cînte! VIZITATORUL (Pasant.): Foarte bine, foarte bine! (Personajele se uită în groapă, aşteptînd efectul promis, cu excepţia celor doi care se mîngîie şi se gudurai) MAJORDOMUL: De ce nu cîntă ? BRUNO (Revoltat.): Are draci! Tot timpul ne joacă feste. GRUBI (Enervat.): Ia dă o fisă! BRUNO: N-am! GRUBI (Către MAJORDOM.): Aveţi o fisă ? MAJORDOMUL (Căutîndu-se.): N-am. 247 Matei Vişniec GRUBI (Către VIZITATOR): Aveţi o fisă? VIZITATORUL (Căutîndu-se absent, total absorbit de jocul său amoros): Poftim. GRUBI: Mulţumesc. (GRUBI se apleacă, introduce fisa într-un dispozitiv invizibil, undeva în adînculgropii, reacţie de tonomat; o melodie penibilă) BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Aşezîndu-se si el pe marginea gropii.): Cîntă! MAJORDOMUL {Revoltat.): Ce fel de muzică-i asta ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Hm! GRUBI: Asta e! MAJORDOMUL {Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.) : Asta e ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Nu-mi amintesc! VIZITATORUL {Deranjat vizibil de muzica violentă.): Dă-1 mai încet! GRUBI {Se apleacă si răsuceşte un buton în adîncul gropii?): Da, domnule. VIZITATORUL {Se apleacă din nou la urechea fetei; apoi) : Asa. MAJORDOMUL {Încercîndsă atragă ^«//^VIZITATORULUI.) : Ei ? {Pauză.) Ei ?! {Personajele sînt vădit întristate de pe urma acestei lipse de atenţie din partea VIZITATORULUI.) Aţi înţeles ? VIZITATORUL {Formal): Da, da... Continuaţi. MAJORDOMUL {Indignat) : Domnule, e păcat, tocmai dumneavoastră, un om ca dumneavoastră... Putină 7 > 248 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... atenţie, nu-i aşa ? Dacă dumneavoastră nu ne puteţi urmări pînă la capăt, care sînteţi, nu-i aşa, angajat al teatrului, ce să mai zic de alţii ?... Zău, daţi un * > > exemplu urît... VIZITATORUL (Absorbit de fată, dă afirmativ din cap!) GRUBI: E rusinos. > BRUNO : Ne-am răcit gura de pomană. MAJORDOMUL {Mai sever.): Domnule, chiar nu vreţi să ştiţi ce s-a-ntîmplat în actu-ntîi ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: îşi bate joc de noi. GRUBI: E total nesimţit. MAJORDOMUL (Ţipînd.): Chiar nu vreţi să ştiţi ce s-a-ntîmplat în actul întîi ? Domnule, sînteţi inconştient. Mai e puţin, zău... BRUNO : Numai ea e de vină. FETIŞCANA {Reacţionînd violent.): Ia mai lăsaţi-mă-n pace! Si dacă vreţi să stiti, de luna viitoare mă mut în provincie! {Către VIZITATOR, mieroasă!) Nu-i asa, Bibi ? VIZITATORUL {Indignatfaţă de ceilalţi, protector cu fata!): Da, domnilor, da! Vă anunţ că ne vom muta în provincie! MAJORDOMUL {Interzis!): Nu se poate! BRUNO şi GRUBI {Revoltaţi.): Huo! BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Care a dat semne de nelinişte pe tot parcursul jocului amoros dintre cei doi.): Cum! ? Lili, vrei să pleci ? 249 Matei Vişniec FETIŞCANA: Nu mai vreau să aud de voi. Plec! Ce, să joc aici la nesfîrşit pe fata cu găleata ? Vreau să joc pe Julieta! Vreau să joc pe Ifîgenia! VIZITATORUL: Să vă spălaţi pe cap cu piese d-astea! BĂRBATUL CU TOMBERONUL {Pierdut.): Vai, Lili, doar ştii ce mi-ai promis! VIZITATORUL (Luînd-o de mînăpe FETIŞCANĂ.): Ha, ha... Să mergem! Domnilor, veţi primi ilustrate din provincie! GRUBI {Scoţînd un urlet.): Nuuu! Să nu crezi c-o să fie aşa de simplu! (Se ridică şi-l apucă de guler pe VIZITATOR.) Şi noi cui povestim actul întîi ? Ce, ne crezi proşti ? Ia stai jos! (îl bruschează.) FETIŞCANA (Ţipînd.): Să nu dai în Bibi! GRUBI (Prinzînd-o de mînă şi silind-o să se aşeze.): Ia stai şi tu! Ia vedeti-vă de treabă! Întîi ascultaţi ce s-a-ntîm-> > plat în actu-ntîi şi dup-aia plecaţi unde vreţi! E-te-te! O lume întreagă are răbdare s-asculte, şi voi nu... Da ce! Vorbim în pustii ? BRUNO (S-a ridicat şi el, ameninţător.): Sigur! Ascultaţi pînă la capăt! Ce, vi s-a făcut de plimbare ? Asta e piesa, asta facem. MAJORDOMUL (Şi el alături de ceilalţi în a-i opri pe fugari.) Aşa! Aşa! Staţi frumos! Noi cum putem sta ? Lumea cum stă ? Ce, sîntem mai proşti ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Ameninţînd-o pe FETIŞCANĂ cu degetul.): Lili... Lili... VIZITATORUL: Sînteti nişte bădărani, nişte... 250 Bine, mama, da!ăştia povestesc în actu doi... GRUBI: Taci! BRUNO : Huo! Taci ş-ascultă! VIZITATORUL: Ce s-ascult ? Ce s-ascult, mă ? Tîmpenia asta, aiureala asta ? BRUNO : Taci ş-ascultă! Actu-ntîi este esenţial pentru fiecare dintre noi. Şi ce dacă n-are sare şi piper ? N-ai decît să-i pui tu, dacă te crezi aşa deştept. GRUBI: Sigur! MAJORDOMUL: Aşa! VIZITATORUL (Acceptînd.): Binee... Da’ cel puţin să fie mai scurt. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Aici are dreptate. Prea o lungim. BRUNO : Unde-am rămas ? GRUBI (Către culise.): Intraţi cu toţii! Hai! MAJORDOMUL: Ce faci? GRUBI: Lasă-i să intre toţi şi să-şi spună fiecare rolul. Aşa e scurt. MAJORDOMUL: Bine, da în ordine... {Către VIZITATOR) începem ? VIZITATORUL: începem. {S-au aşezat cu toţii în jurul gropii, cu picioarele în groapă.) MAJORDOMUL: Ei bine, domnule! Care credeţi că este punctul culminant al piesei, punctul în care 251 Matei Vişniec spectatorii îşi dau perfect seama că groapa este cu totul altceva decît o groapă obişnuită ? Ei ? TOTI: Ei? MAJORDOMUL: Punctul este... TOTI: Este... y MAJORDOMUL: Să intre OMUL CU SACAUA! {Intră OMUL CU SACAUA, PRIMUL BĂRBAT CARE MĂNÎNCĂ SEMINŢE, AL DOILEA BĂRBAT CARE MĂNÎNCĂ SEMINŢE, ORBUL, MAMA şi RECRUŢII — cîţi consideră regizorul că e bine —, precum si CALATORUL GRĂBIT, care apare din groapă; personajele sînt gălăgioase si groteşti, ele provoacă dezordine si larmă; fiecare îşi face loc pe marginea gropii şi îşi aşază picioarele în groapă; înghesuială violentă, fiecare încearcă să-şi ocupe un loc cît mai bun şi mai comod; se împing unii pe alţii, se bruschează; lanţul de trupuri de pe marginea gropii se clatină mereu, ameninţător şi sufocant.) GRUBI {Speriată): Staţi acolo! Staţi aşa! BRUNO : Ce-nseamnă asta ? OMUL CU SACAUA: Ha! Staţi aici şi bateţi cîmpii! ORBUL: Adică voi să staţi tot timpul pe scenă şi noi să nu spunem nimic. Adică noi să stăm în culise, ca proştii... MAMA: Lasă că vă arătăm noi piesă! 252 Bine, mama, da’ăştia povestesc în actu doi... ORBUL: Adică noi sîntem incapabili ? Vreţi să ne reduceţi la tăcere. MAJORDOMUL: Rebeliune! Lipsă de disciplină! ORBUL: Care disciplină ? Adică eu să am un rol de nimic şi tu să stai aici să vorbeşti tot timpul ? Adică eu să vin şi să cad în groapă ş-apoi să plec acasă ? Nu, domnule, eu vreau să joc! Vreau să vorbesc! MAMA: Canaliilor! Aţi pus mîna pe rolurile cele mai bune si acuma nu vă convine... PRIMUL BARBAT: Nişte secături! Numai voi, numai voi > * si numai voi! > ORBUL {Şoptit.): Să-i aruncăm în groapă! AL DOILEA BARBAT: Să nu vă mai prind că scoateţi un cuvînt! MAMA: Derbedeilor! Voi şi cu vampa asta aţi pus mîna pe toată piesa! Şi eu, eu, care am doi copii, să nu spun decît trei cuvinte-n două ore ? RECRUŢII {în cor.): Da, mamă! ORBUL: Vreau să vorbesc si eu! De ce să nu vorbesc si eu ? > > PRIMUL BĂRBAT: Vom vorbi cu toţii! Avem acest drept! MAJORDOMUL: Nenorociţilor! V-aţi pierdut minţile! Asta e piesă, nu e carnaval. Aici fiecare intră cînd îi vine rîndul! ORBUL si MAMA: Huo! y RECRUŢII: Da, huo! y 7 PRIMUL BĂRBAT: Sînteti desuet, domnule! Asta a fost odată! N-ati auzit de Revoluţia franceză ? y y 253 ORBUL: Sînt total în afară! Uite pe cine punem noi în rolurile principale! OMUL CU SACAUA: De astăzi, gata cu rolurile principale şi secundare! Toate rolurile sînt egale! Toate personajele au dreptul să stea în scenă cît vor şi să spună ce vor! MAMA: Aşa! Aşa! ORBUL (Ridicîndu-se si înaintând, spre public): Domnilor, domnilor, trebuie să fim necruţători, trebuie să rupem firul otrăvit! Priviţi-mă bine, domnilor, sînt silit, sînt obligat, în modul cel mai josnic, în chipul cel mai murdar, să joc un rol pe care-1 detest şi care nu mi se potriveşte! Domnilor, sînt silit să fiu un personaj secundar, domnilor, în numele nu ştiu cărei logici interne pe care a dat-o autorul piesei! Unde-i autorul ? Unde-i canalia ? Ce logică-i asta? Aţi văzut şi dumneavoastră... Pur şi simplu trebuie să vin, să traversez de cîteva ori scena şi să cad în groapă. Ce-i asta? Nu vă gîndiţi puţin ? Adică eu nu am suflet ? Adică sufletul meu se poate mulţumi numai cu atît? Doar atît ? Să traversez scena şi să cad în groapă ? Adică eu nu am şi altceva de spus ? OMUL CU SACAUA: Are dreptate! Are! MAMA: Bravo! Bravo ! RECRUŢII: Bravo, mamă! MAMA (Gest plin de dezamăgire si dezgust către RECRUŢI.): Sînteţi pe de lături. 254 Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu doi... ORBUL {Pătrunde în spaţiul publicului.): Ei ? Am ? Sau n-am ? Am sau n-am dreptate ? Am sau nu ? Domnilor, priviţi-mă bine! Ani de zile am înghiţit acest rol. Nu mai vreau! M-am mînjit pe mîini ani de zile cu acest rol. Nu mai vreau! Sînt murdar din cap pînă-n picioare. Nuuu. Să nu v-atingeţi de mine. Sînt plin de buboaie, sînt plin de viermi rozalii care-mi mănîncă pielea în locurile unde s-a bătucit d-atîtea căzături. Am înghiţit de mii de ori acelaşi rol, de mii de ori! De mii de ori! Uitaţi-vă pe faţa mea! Am rolul pe faţă. Eu sînt orbul care cade-n groapă! Se simte pe faţa mea că trebuie să dau în groapă. Să cad de mii de ori în aceeaşi groapă... Pînă cînd? Pînă cînd? MAMA: Măcar de-ar mai schimba groapa. OMUL CU SACAUA: Nu mai vreau să car apă cu sacaua! MAMA: Nu mai vreau să spun „vezi ce faci!”. Detest aceste cuvinte. RECRUŢII: Da, mamă! PRIMUL BĂRBAT : Nu mai vreau să mănînc seminţe! AL DOILEA BĂRBAT: Mi-e silă de seminţe! Mi-e scîrbă! Na-vă seminţele înapoi! {Le aruncă peste BRUNO, GRUBI // MAJORDOM.) CALATORUL GRĂBIT: Si eu! Si eu! Nu mai vreau să ies j y cu capul din groapă! Na! Na! {îşi scoate pantofii şi-i aruncă spre cei incriminaţii) Luaţi-vă pantofii! N-am nevoie de ei! OMUL CU SACAUA (Trîntind sacaua, rupînd-o, călcînd-o în picioare.): N-am nevoie de saca! Nu mai vreau 255 Matei Vişniec apă din groapă! Numai vreau să beau apă din groapă! RECRUŢII {în cor.): Nu mai bem apă din groapă! BRUNO : Ah! Sînteri inconştienţi! > > y RECRUŢII {în cor.): Tu să taci! VIZITATORUL: Şi eu! Nu mai vreau să ştiu ce se petrece-n actu-ntîi! BRUNO : Stai jos, nenorocitule! VIZITATORUL {Ridicîndu-se si agitîndu-se.): Da! Da! M-au obligat în modul cel mai mîrşav s-ascult ce se-ntîm-plă-n actu-întîi. Nu mai vreau! FETIŞCANA: Să plecăm în provincie! RECRUŢII {în cor.): Vrem să plecăm în provincie! VIZITATORUL {Turbat): Domnilor, m-au chinuit groaznic, mi-au luat minţile, mi-au jupuit creierul! De mii de ori am ascultat ce se-ntîmplă-n actu-ntîi! Nu mai vreau s-ascult ce se-ntîmplă-n actu-ntîi! Niciodată ! FETIŞCANA: Niciodată! Niciodată! {Isterică.) M-au maltratat, domnilor, m-au silit s-ascult şi să joc în actu-ntîi! Da! M-au obligat să-i învăţ pînă şi pe copiii mei ce se-ntîmplă-n actu-ntîi. {Pătrunde în spaţiul publicului.) Da! Da! Da! Aţi fost martori! Da! Am să vă spun adevărul! în actu-întîi nu se-ntîmplă nimic! {Rumoare printre personaje, relaxare totalăy tumbe si salturi carnavaleşti.) y ' 256 Bine, mamă, da’ ostia povestesc în actu doi... RECRUŢII {în cor, dar pe un ton foarte jos.): Nu se poate... FETIŞCANA {Pur si simplu vorbind în urechea si în faţa spectatorilor.): Da! Nu se întîmplă nimic! Aţi fost duşi în eroare. Actul întîi este o improvizaţie, o demenţă colectivă, o chestie total lipsită de sens! Actu-ntîi nici nu trebuie văzut de nimeni, e o eroare că 1-ati văzut, o laşitate! y 7 y MAMA: Asa e! Sînteti nişte laşi! î y y y RECRUŢII {în cor.): Oare sînt ei nişte laşi ? MAMA: Da, sînt nişte laşi! 7 y y OMUL CU SACAUA: Sînteti nişte fricoşi si nişte laşi! Cînd y y y y y y aţi văzut că unii vorbesc tot timpul şi alţii n-apucă să scoată nici un cuvînt, de ce n-aţi zis nimic ? De ce aţi suportat mascarada ? De ce n-aţi urlat ? PRIMUL BĂRBAT: De ce ? De ce aţi tăcut ? AL DOILEA BĂRBAT: Cînd aţi văzut că piesa e proastă, de ce n-ati fluierat ? y VIZITATORUL: Cînd i-aţi auzit că încep să povestească din nou actul întîi, de ce n-aţi tropăit ? RECRUŢII: Mamă, de ce n-au tropăit ? VIZITATORUL: Bomfilor! Aţi stat ş-aţi înghiţit toate mizeriile! Ati stat s-ati ascultat o sută de mii de y y y prostii! PRIMUL BĂRBAT: Mai bine citeati un ziar! {Personajele s-au risipit prin sală si-si aruncă replicile cu furie, deschizînd mai multe centre de atenţie concomitentă) 257 Matei Vişniec OMUL CU SACAUA: Nu trebuia să veniţi la teatru! OMUL CU TOMBERONUL: Vrea cineva să-i car gunoiul cu tomberonul ? Vrea cineva să vadă cum arată un tomberon ? MAMA: V-ar trebui puţin mai multă ruşine! RECRUŢII: Vai, mamă! FETIŞCANA: E o ruşine! E o mare ruşine, domnilor! în provincie nu s-ar fi întîmplat niciodată aşa ceva. BRUNO : Chiar a-nceput Revoluţia franceză ? MAJORDOMUL: Cu ăştia nu poţi să ştii niciodată... GRUBI: Staţi, fraţilor! Staţi! Aşteptaţi-mă şi pe mine! CPătrunde în sală.) Nici eu nu sînt mulţumit! Şi eu sînt de-al vostru! ORBUL, PRIMUL BĂRBAT, AL DOILEA BĂRBAT, BĂRBATUL CU TOMBERONUL, OMUL CU SACAUA, FETIŞCANA, VIZITATORUL: 7 y 7 — Ba nu! — Afară! Afară! — Tu să taci! — Eşti o lichea! Ai trădat teatrul! Nu ţi-a păsat niciodată de noi. — Te-ai linguşit în faţa directorului. Ştim noi. — Eşti o cîrpă! Nu eşti om. — Ce credeai ? C-ai s-ajungi celebru cu un rol de nimic ? — Ţi-am spus c-o să se sfîrşească prost! — Ruşine! y — Stîrpitură! 258 Bine, mamă:, da’ ostia povestesc în actu doi... — Crezi c-ai să scapi aşa de uşor ? — Mocofanule! Tu şi cu ălTalt! — Să taci! Ai făcut pe grozavul! Eşti un pungaş şi un libidinos. Eşti prieten şi cu stîrpitura aia care a scris piesa. îi cunoşti pe toţi. Ai primit apartament în Piaţa Cosmonauţilor! > — Huo! — Nu eşti om! — Huo! — Ai primit apartament în Piaţa Cosmonauţilor! îi cunoşti pe toţi. Eşti prieten şi cu stîrpitura aia care a scris piesa. Eşti un pungaş şi un libidinos. Ai făcut pe grozavul! Să taci! Să taci! — Tu şi cu ăl’lalt! Mocofanule! — Crezi c-ai să scapi aşa de uşor ? — Stîrpitură! — Ruşine! — Ţi-am spus c-o să se sfîrşească prost! — C-ai s-ajungi celebru c-un rol de nimic ? Ce credeai ? — Nu eşti om! Eşti o cîrpă! — Ştim noi! Te-ai linguşit în faţa directorului! — Nu ţi-a păsat niciodată de noi! Ai trădat teatrul! Eşti o ruşine! — Tu să taci! — Afară! Afară! — Ba nu! 259 iviarei vis mec (.Prima parte a invectivei va fi rostită la modul normal; partea a doua îşi pierde violenţa şi adresa şi devine o simplă încîntare.) RECRUŢII {în cor.): Ba nu, afară, afară, tu să taci, eşti o ruşine, ai trădat teatrul, nu ţi-a păsat niciodată de noi, te-ai linguşit în faţa directorului, ştim noi, eşti o cîrpă, nu eşti om, ce credeai, c-ai s-ajungi celebru c-un rol de nimic, ţi-am spus c-o să sfîr-şească prost, ruşine, ruşine etc., etc., etc. E bine, mamă ? MAMA: E bine! (Jubilaţie între personaje; aplaudă, se sărută cu toţii, fără discernămînt.) OMUL CU SACAUA: A ieşit bine! MAMA: L-am pus la punct! PRIMUL BĂRBAT: Să înveţe minte! AL DOILEA BARBAT: Aşa trebuia să ne purtăm de la-nceput! OMUL CU TOMBERONUL: Vivat! Vivat! Am învins! VIZITATORUL: I-am doborît! ORBUL: Trăiască Revoluţia franceză! TOTI: Trăiască! > RECRUŢII (Cîntîndpe un ton întrebător.): Trăiască Revoluţia franceză ? Ce zici, mamă ? MAMA: 1789! TOTI: Ura! > 260 Bine, mamă, da!ăştia povestesc în actu doi... {în acest moment\ de undeva de sus, perpendicular pe mijlocul gropii, coboară o frînghie groasă de care este legat un imens ceas electronic; acesta indică: ziua — 13 luna — iulie anul — 1789 ora — 23 si 55 ; personajele sînt fascinate de coborîrea solemnă a ceasului; această coborîre poate fi însoţită de un imn cîntat la orgă; tic-tacul ceasului s-a auzit încă de mult, el a însoţit tot mai puternic ultimele replici, iar acum, suveran, a pus stăpînire pe sală; acest tic-tac, care la început va fi neglijat si de actor, si de spectatori, merge în crescendo, iar ultimul minut va fi bătut cu o forţă deosebită, sugerînd în acelaşi timp stilul nopţilor de revelion, cînd ultimele secunde ale anului au o reverberaţie mai puternică, dar si loviturile puternice ale mulţimii în porţile Bastiliei.) MAMA {Privindfascinată la coborîrea ceasului.): Ce-i asta ? ORBUL {Neajutorat.): Ce ? Care ? PRIMUL BĂRBAT {însoţit de ceilalţi în exclamaţii de uimire): Uaaai! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A sosit! ORBUL: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Ceasul! ORBUL: Eşti sigur ? A sosit ceasul ? Putem începe ? OMUL CU SACAUA {Pentru sine.): A sosit ceasul Revoluţiei! 261 Matei Vişniec TOTI: A sosit ceasul Revoluţiei! ) > VIZITATORUL: Domnilor, mai sînt cîteva minute şi începe Revoluţia franceză! RECRUŢII {în cor, întrebător.): A sosit ceasul Revoluţiei ? Ce zici, mamă ? MAMA: Să bem! ORBUL: Să bem înaintea luptei! PRIMUL BĂRBAT: Să bem pentru Robespierre! AL DOILEA BĂRBAT: Şi pentru unificarea Italiei! De aici pînă la unificarea Italiei nu mai e decît un pas. PRIMUL BĂRBAT: Nu uitaţi Sedanul! De aici a pornit totul! FETIŞCANA: Trăiască codul lui Napoleon! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Să bem pentru totala eliberare a teatrului! TOŢI: Ura! RECRUŢII: Ura ? Ura ? Asta vă duce la pierzanie. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Să bem pentru bufoni şi pentru sufleor! Pentru personajele secundare! Trăiască personajele secundare! TOŢI: Ura! Sus cu personajele secundare! CĂLĂTORUL GRĂBIT (Care a stat vizibil în umbră, deşi a făcut dese eforturi de a se impune.): Jos cu personajele principale! {Această replică este spusă aproape pe furiş; pentru a o spune, personajul face mari eforturi de a ajunge în faţă, 262 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... de a scoate capul din spatele celorlalţi actori; după ce o spuney este însă înghiţit din nou de masa actorilor; care vociferează şi-l trimit din nou în spatele evenimentelor!) VIZITATORUL {Reacţie la replica anterioară!): Pfui! OMUL CU SACAUA: Ce-i cu ăsta ? PRIMUL BĂRBAT: Fugi! Fugi! Du-te! TOTI: Huo! Ce mai vrea si ăsta ? Ce-i cu ăsta aici ? > > VIZITATORUL {Restabilind pulsul piesei!): Trăiască ultima piesă posibilă! Să bem pentru ultima piesă care se mai joacă astăzi în lume! Ura! TOTI: Ura! > OMUL CU SACAUA: Să bem pentru moartea autorului! Moarte autorului! TOTI: Moarte autorului! Ura! > MAMA: Să bem! Să bem, pur şi simplu! S-o ducem într-o beţie! > RECRUŢII {în cor!): Mamă, vezi ce faci! {în acest timp se scurg patru minute \ mai rămîne un minut; tic-tacul ceasului este tot mai solemn şi puternic!) OMUL CU SACAUA: Linişte! Linişte! Mai e un minut! > > ORBUL (Sărind în sus de bucurie.) Ce bine! Ce bine! TOTI: Pst! Pst! VIZITATORUL {Către sală!): încă un minut şi v-arătăm noi vouă! 263 Matei Visniec >______________ MAMA (Către sală.): Vedeţi voi pe dracu’! {Face gestul retezării capului.) PRIMUL BĂRBAT {Cătresală.): Ce credeaţi, c-o s-o duceţi tot asa, tot asa, tot asa ? Ei, lasă... ORBUL {Sărind în sus.): Nu-i aşa c-o să le tăiem capul ? {Către VIZITATOR.) Lasă-mă să le tai capul... Mă laşi? Măcar două capete... Mă laşi? Uite... pe ăla... şi pe ăla... Mă laşi? Hai, lasă-mă... VIZITATORUL: Pst! Ascultă! ORBUL: Mă laşi ? Spune! Hai, lasă-mă! VIZITATORUL {Enervat de insistenţă.): Te las... te las... dar taci! ORBUL {Sărind în sus.): Hii! Hii! {Către cei doi pe care i-a ales.) încă puţin! {Face gesturi dintre cele mai groteşti; chiţcăie, se lasă pe vine, îsi smulge fire de păr etc.) {Ceasul înregistrează acum ultimele zece secunde; încordare maximă pe scenă f PRIMUL BĂRBAT: Unu! AL DOILEA BĂRBAT: Doi! OMUL CU SACAUA şi BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Trei! FETIŞCANĂ, VIZITATORUL, MAMA, CĂLĂTORUL GRĂBIT şi ORBUL: Patru! RECRUŢII: Cinci! > TOTI: Sase! ) ) 264 Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu doi... {Numărătoarea ultimelor secunde într-un crescendo sufocant.) TOŢI: Şapte! BRUNO si GRUBI: Opt! TOŢI {Cu voci care se aud si dincolo de scenă, undeva prin culise.): Nouă! TOŢI {Cu voci din sală.): Zeceee! {în acest moment, toate uşile teatrului se deschid ; lumini orbitoare se aprind pretutindeni ; pe uşile teatrului, din spatele spectatorilor, precum si prin deschiderile laterale, pătrund fastuoase cortegii, purtători de cocarde tricolore ; trompetistă, dansatori, lachei cu imense tăvi cu pahare de şampanie, arlechini, acrobaţi, muse, ROBESPIERRE, DANTON şi MARAT, regele însuşi agitînd în mînă Constituţia etc., etc., etc. ; sînt aruncate în sală, de sus, confetti, serpentine si artificii, fanfara intonează Marseilleza si toţi cîntă, dansatorii îşi fac numărul, arlechinii jonglează cu bile colorate, lacheii încep să împartă pahare spectatorilor ; în general, personajele vor încerca să-i atragă pe spectatori în mascaradă, vor ciocni cu ei cupele de şampanie, vor trece printre rînduri, vor împărţi cocarde tricolore ; vor împărţi exemplare din Constituţie şi mici fragmente din zidurile dărîmate ale Bastiliei ; efuziune totală, strălucire şi fast, minute întregi de bufonerie totală.) TOTI : Vive la France ! > UNII : Egalité! 265 ALŢII : Fraternité! y PRIMUL BĂRBAT : Aşa, da ! Teatrul este o minciună ! ORBUL: Să-i dăm afară! (Către spectatori.) Să-i aruncăm în stradă ! MAMA : Să le confiscăm averile ! BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Să-i înrolăm ! Să-i trimitem în Italia ! TOTI : Uraaa ! De azi înainte teatrul va fi al actorilor ! y — Vom avea bani ! — Vom călători ! — Vom merge în turneu la Liège ! — Trăiască literatură franceză ! — Trăiască Lautréamont ! — La groapă cu vînduţii ! La groapă cu Iuda ! — Să dăm citire Constituţiei ! > — Constituţia ! Constituţia ! > > — S-auzim ! S-auzim ! MARAT : Vom da citire Constituţiei ! Pentru ca toti cetă- j > tenii să ştie ce drepturi au şi cum să joace teatru ! TOTI : Ura ! S-auzim ! » MARAT : Toţi actorii sînt egali ! Toate rolurile sînt egale ! TOTI: Ura! Ura! > MARAT : Nu există roluri principale şi secundare ! Toate rolurile sînt egale în faţa societăţii ! Toată societatea are dreptul să joace teatru. Fiecare cetăţean este un personaj principal. 266 Bine, mamă, da' ăştia povestesc în actu doi... TOTI: Asa! Ura! > > MARAT : Autorul este un monstru. El trebuie să schimbe piesa chiar în acest punct al ei dacă vrea ca piesa să fie jucată ! TOTI : Asa e ! S-o schimbe ! > > MARAT : Nimeni nu are dreptul să fure rolul altuia ori să-şi bată joc de rolul altuia. Rolul cetăţeanului este sfînt. TOŢI : Sigur ! Dumnezeu a murit ! MARAT : Piesa aceasta se va juca zi de zi, ceas de ceas, pînă la lupta de la Sedan. După aceea, vom mai vedea. ORBUL : Vom vedea ? Ce minunăţie ! MARAT : Toţi cetăţenii sînt datori să joace în piesă. Cine nu joacă în piesă e împotriva piesei. Spectatorii au fost aboliţi ! Nu mai există spectatori. Orice spectator poate fi omorît ca un cîine de către orice actor ! Am zis ! TOTI : Asa să fie ! > » MARAT : Nu există sufleor ! Fiecare spune ce-i trece prin cap ! TOTI : Uraaa ! Vive la liberté! > MARAT : De asemenea, fumatul va fi permis în scenă odată pentru totdeauna ! Vor mai fi permise : aruncatul gunoaielor, fluieratul şi tropăitul, ghionturile şi scrîşnetele, gîlgîiturile şi rîgîiturile, tuşea şi sughiţul, hohotul şi cîrîiala, spasmele şi orgasmele, am zis! Nu se vor mai vinde bilete, nu va mai fi garderobă, se vor interzice pauzele între spectacole 267 Matei Visniec _________y_____ şi aplauzele. Totul va trebui să fie un unic şi continuu spectacol, în vecii vecilor, amin! Vor fi dărî-mate clădirile, arenele şi circurile unde se joacă teatru. Teatrul se va juca în stradă, odată pentru totdeauna! TOŢI: în stradă! în stradă! Să mergem în stradă! MARAT: Fiecare cetăţean va juca teatru de unul singur, acasă, pe stradă, la piaţă, în magazine, în birturi, pretutindeni şi întotdeauna, toată viaţa sa, din tot sufletul şi pînă la moarte, asta-i! TOTI: Asa! Asa! Să vadă si ei cum e! > J J J MARAT: Cine va fi prins că nu joacă teatru va fi alungat din oraş, va fi urmărit, va fi prins, va fi blestemat, va fi interogat, i se vor tăia nasul şi urechile, limba şi pleoapele şi va fi ghilotinat. Toţi cei care vor fi bănuiţi că nu joacă teatru vor fi prinşi, vor fi prinşi, vor fi prinşi... în această cutie (o arata) pe care o vom aşeza la colţul străzilor, veţi putea introduce numele celor pe care îi bănuiţi că nu joacă teatru. Am zis! TOŢI: Ura! Să-ncepem chiar acum! MARAT: Teatrul este singurul mod de a trăi demn şi civilizat. Teatrul este singura instituţie naturală din univers. Trăiască teatrul total, teatrul absolut, teatrul universal, teatrul unic şi perfect, teatrul fundamental, trăiască actorul unic şi indivizibil, pînă la moarte, de mii de ori, încă şi încă, şi încă, din toate puterile noastre, jurăm! TOŢI: Jurăm! 268 Bine, mamă, da* ăştia povestesc în actu doi... {Efuziune; bătăi de tobe, sunete de trompetă, clinchet de pahare etc., etc., etc.; pe această comuniune de voci si gesturi, GRUBI se apropie de groapă, calculează distanţa pînă la funia de care este legat ceasul si se aruncă de capătul ei; o vreme, prins de marginile ceasului, pendulează deasupra gropii; această pendulare este însoţită de dure lovituri de clopot; animaţie în rîndulpersonajelor si al figuranţilor; toţi se apropie, gesticulează, încearcă să-l tragă pe GRUBI; acesta loveşte cu picioarele si se urcă dincolo de limita la care poate fi ajuns, chiar deasupra ceasului.) GRUBI: Las’ că v-arăt eu vouă... TOTI: - Ce-i cu el ? > — E nebun ? — Ce face ? — Jos cu el! — S-a agăţat de ceasul revoluţiei! Săriţi! FETIŞCANA {Scoţînd un urlet care e, evident, în afara piesei.): Ce vrei să faci ? Grubi! VIZITATORUL {La fel, pe un ton indiferent.): Zău, iar începi ? GRUBI {Furios.): Las’ că v-arăt eu revoluţie! BRUNO : Nu se poate! MAJORDOMUL: Ia uitaţi-vă ce-aţi făcut din el! Prima victimă! GRUBI: Las’ că vedeţi voi ce poate unu ca mine! PRIMUL BĂRBAT: Grubi, nu fi prost! 269 Matei Visniec _________>_____ GRUBI (Către personaje şi public.): Voi, ăia! O să vedeţi ce n-ati mai văzut! Ce credeaţi ? Las’ că v-arăt eu 5 * teatru! Bastarzilor! Mincinoşilor! Vă prostiţi unii pe alţii! Vă minţiţi unii pe alţii! Rîioşilor! O să plătiţi scump! O să fiţi înghiţiţi de vii! Ha! Ha! Vă desfid! Ţapi ispăşitori! Ticăloşilor! Huo ! Ce credeaţi ? AL DOILEA BĂRBAT: Grubi, noi am glumit! ORBUL: Ce face ? Ce vrea ? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Să nu se-ntîmple o nenorocire! Opriţi-1! MAJORDOMUL: Şi-a uitat rolul! BRUNO : A luat-o în serios! OMUL CU SACAUA: întotdeauna am spus că aceste spectacole de improvizaţie nu au haz. Nu se-ntîmplă o dată să nu fie ceva... MAJORDOMUL Cînnebunit.): Ce dracu are ? Tocmai acu ? (Toate personajele şi-au părăsit locurile şi s-au adunat în jurul gropii, urmărind ascensiunea lui GRUBI.) MAMA (Ţipînd isteric.): Chemaţi pe cineva! Daţi un telefon! CALATORUL GRĂBIT: Omul ăsta a suferit vreodată de ceva ? BRUNO: Era cam surmenat de cîteva zile... MAJORDOMUL: Grubi! Mă auzi ? GRUBI {De sus, îndîrjit.): Las’ că mai auziţi voi de mine! 270 Bine, mamă, da ăştia povestesc în actu doi... (.Plasatoarele, masinistiu sufleorul, decoratorii, ceilalţi oameni din corpul auxiliar al teatrului s-au adunat în jurul gropii.) — Ce se-ntîmplă ? — Ce vrea ? — L-aţi anunţat pe dorn director ? — O să cadă! — Ce naiba, dom’le, doar pîn-acu a mers destul de bine... — Tu-ţi aminteşti că el a mai stat o dată la odihnă, la Buşteni, cu nervii ? — Uiii! Cade! Cade! — Unde-i şefu contabil ? — Dă-1 jos d-acolo careva! N-are nimeni atîta curaj ? — Du-te dumneata! — Ce prostie! (.Lumea ţipăt se agită, funia se balansează groaznic, mulţimea se apropie si se îndepărtează de groapă în funcţie de mişcările ceasului care se agită; GRUBI se opreşte un moment, îsi trage respiraţia.) — Grubiii! — S-a oprit! — Hai, mă, jos, ce dracu !? Mai avem puţin şi ne ducem acasă... Matei Vişniec — Hai că ne oprim aici... — Las-o baltă! (GRUBI s-a odihnit puţin; îşi scoate un briceag din buzunart îl pune între dinţi şi începe din nou să urce; această ascensiune îl duce pe GRUBI dincolo de limita de sus a cortinei sau a sălii de spectacol; el dispare pur şi simplu din raza vizuală a spectatorilor; personajele însă îl urmăresc încă multă vremey ca si cum l-ar vedea înăltîndu-se la cer.) > * MAMA: Ah, faceţi ceva, faceţi ceva! > » UN RECRUT: Doar nu vrea să se spînzure... MAJORDOMUL: ’tu-i dumnezeii mamii lui de dobitoc! FETIŞCANA: Taci, mă! MAJORDOMUL: Ce să tac ? Tu nu vezi ? Au să plătească alţii pentru el. (Către maşinişti.) Da’ voi de ce nu faceţi ceva ? Daţi jos tîmpenia aia! CArată spre frînghie.) UN MAŞINIST: Nu se poate, domnule Klaus. N-are legătură cu noi. MAJORDOMUL: ,Cum să n-aibă legătură? N-aţi co-borît-o voi ? UN MAŞINIST: Nu, domnule. Dracu ştie de unde a coborît... tIntră POMPIERUL cu POLIŢISTUL.) 272 Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu doi... POMPIERUL: Acolo! îl vedeţi ? 7 POLIŢISTUL: Ce caută ăsta acolo ? 7 MAJORDOMUL (Completat de ceilalţi.): Nu ştim, domnule, noi jucam şi el, dintr-odată, a început să urce... FETIŞCANA: Are un cutit între dinţi... 7 7 7 POLIŢISTUL: E înarmat, aşadar ? 7 3 7 BRUNO: Da. TOŢI: Da! Şi l-a scos din buzunar! Dumnezeu ştie ce vrea să facă... POLIŢISTUL: Ştie cineva ce vrea să facă ? 7 7 BRUNO : Vrea să taie răul de la rădăcină. POLIŢISTUL: Nu-i treaba mea. Numai să nu producă dezordine. TOŢI: Se poate ? POLIŢISTUL (Arătînd spre public): Da cu ăştia ce-i aici ? MAJORDOMUL: Nu ştiu, domnule, ăştia au fost aici de la-nceput. BRUNO: Tot timpul îi găsim aici. Cînd intrăm, îi găsim aici, cînd plecăm, îi lăsăm aici. POLIŢISTUL: Dati-i afară. 7 7 MAJORDOMUL: Nu se poate. Domnul director a zis că pînă la ora zece şi jumătate pot să stea. TOŢI (Agitaţi, privind în sus.) — Na! Gata! — A dispărut! Matei Visniec __________l____ — Ce figură şi Grubi ăsta! — S-a zis cu Grubi! POLIŢISTUL: De fapt, unde duce funia asta ? MAJORDOMUL: Nu ştiu, domnule. TOŢI: Nu ştim nimic, domnule. Pur şi simplu, în fiecare seară, la ora zece fără un sfert, coboară şi se balansează deasupra gropii. POLIŢISTUL: Da’ groapa unde duce ? MAJORDOMUL: Habar n-am! TOTI: Nu ştim nimic, domnule. Noi sîntem actori. Groapa stă de mult timp aici. TOŢI (Agitaţi.): — Au! — Gata! — Cade! — Feriti-vă! — O să se facă zob! (Funia a început să coboare cu o repeziciune alarmantă; se aude si un ecou de corp care se prăbuşeşte; personajele se dau cîţiva paşi înapoi si aşteaptă paralizate prăbuşirea lui GRUBI.) * ' BRUNO : Să ştii că a tăiat funia cu cutitul! > j MAJORDOMUL {Stins.): S-a zis! Asta ne trebuia nouă ? MAMA: Prindeti-1! Prindeti-1! Nu-1 lăsaţi să se lovească! j ) ) 274 Bine, mamă, da! ăştia povestesc în actu doi... UN RECRUT: Ce zici, doamnă ? Dumneata ştii de la ce înălţime cade ăsta ? j UN MAŞINIST: N-o să rămînă nimic din el... (Toţi aşteaptă încordaţi căderea lui GRUBI; mişcarea funiei, tot mai rapidă, ecoul însoţitor, tot mai alarmant; trec secunde lungi de suspans; de aproape un minut, funia cade si GRUBI nu mai apare; încordarea trece în ridicol; funia îsi măreşte din nou viteza, dar nu se întîmplă nici o dramă de proporţii; personajele, uşor neliniştite din cauza absentei lui GRUBI.) OMUL CU SACAUA: Ăsta nu mai vine odată ? PRIMUL BĂRBAT: Precis că ne-a făcut iar o festă! ORBUL: Al dracului Grubi... (Aşteptare; enervare pe feţele personajelor.) MAJORDOMUL: Cît poate să cadă funia asta ? AL DOILEA BĂRBAT: Formidabil! N-am mai văzut asa funie! UN RECRUT: E de necrezut! De necrezut! Aici nu se poate întîmplă nimic serios. ' (Funia cade de aproape cinci minute; evident, din punct de vedere tehnic, se va realiza un circuit închis cu viteză reglabilă.) Matei Vişniec BRUNO : Asta-i culmea! (Se apropie si se uită în sus, de-a lungul funiei.) OMUL CU SACAUA: Ei ? Vine ? VIZITATORUL: Se vede ceva ? BRUNO: Nimic! (Brusc, funia îsi încetineşte mişcarea; personajele reacţionează cu o undă de speranţă.) TOTI: — Ce e ? > — S-a rupt ? — Cade ? — Da ? S-a agăţat de ceva ? (Funia îsi reia căderea rapidă, dar, timp de cîteva zeci de secunde, îsi schimbă înfăţişarea; are o culoare roşie, de ea sînt agăţate cîteva resturi vestimentare; această curgere are o înfăţişare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sînge! MAJORDOMUL: S-a sfîrşit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grubi! Le recunosc dintr-o mie! TOŢI (Speriaţi?): - Sînge ? — Cum ? — De unde ? 276 Bine, mamă, da ostia povestesc în actu doi... — Sîngele lui Grubi! Vai! Sîngele lui Grubi! — Ce nenorocire! CFunia îşi reia culoarea normala; personajele — plictisite; unii nici nu se mai uită la funie; figuranţii îsi adună ustensilele si se retrag plictisiţi; imaginea eşecului pe feţele lor; se retrag dansatorii, acrobaţii, orchestranţii, masinistii, POMPIERUL si POLIŢISTUL; rămîn >> f y ceilalţi combatanţi.) BRUNO (Aşezîndu-se, scîrbit, într-un colţ.): Crezi că asta o să mai cadă vreodată ? MAJORDOMUL (Se aşază ceva mai departe de BRUNO.): Nu ştiu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte dintre lumini se închide; rămîne spaţiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trîntit pe unde au apucat; cineva scînceste uşor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIŞCANĂ.): Ce-i? (O mîngîie.) Ce plîngi ? De ce eşti prostuţă? FETIŞCANA (Ştergîndu-şi faţa şi scîncind mai departe.): Vezi ? Vezi ? Se termină şi asta... începe alta... VIZITATORUL: Şi ce-i cu asta? FETIŞCANA: Vezi... Vezi... Ce greu e să spui ceva... Să-i faci să înţeleagă ceva... Matei Vişniec VIZITATORUL: Crezi că n-au înţeles ? > FETIŞCANA: Vezi.... vezi... Ei nu înţeleg niciodată... cînd trebuie să plece... Stau întotdeauna pînă la sfîrşit... înţelegi ? Da’ la sfîrşit nu se mai întîmplă nimic... (Scena arată ca după o bătălie \ personajele s-au grupat aparent întîmplător\ OMUL CU SACAUA e mai aproape de groapă si de BĂRBATUL CU TOMBERONUL ; MAJORDOMUL e mai aproape de BRUNO; PRIMUL BĂRBAT si AL DOILEA BĂRBAT formează un grup împreună cu ORBUL; MAMA stă stingheră; VIZITATORUL rămîne lîngă FETIŞCANĂ.) BRUNO (Către MAJORDOM.): Eu nu înţeleg cum se poate termina aşa... Vreau să spun, o zi ca asta... Nu, nu... MAJORDOMUL: Ştii tu care e nenorocirea în toată povestea asta ? (Atenţia personajelor se îndreaptă spre MAJORDOM.) BRUNO: Ce vrei să spui ? MAJORDOMUL: Vreau să spun că Grubi a avut dreptate. (Pauză; nimeni nu întreabă nimic.) Da. Groapa e reală. (Pauză; personajele, în aşteptare.) 278 Bine, mama, da!ostia povestesc în actu dou.. MAJORDOMUL: Vreau să spun... n-a fost reală tot timpul. înţelegeţi ? Dar la un moment dat, în timp ce jucam aici şi ne prosteam în toate felurile, groapa a devenit reală. Pentru cîteva minute numai, poate doar pentru jumătate de minut... Sau poate pentru cîteva secunde... înţelegeţi ? BRUNO: Cînd? MAJORDOMUL: Nu-mi dau seama precis. Dar nu atunci cînd am simulat noi că e reală. Nu atunci cînd era să cazi tu în groapă. Mai tîrziu. BRUNO : Cînd mai tîrziu ? Vreau să ştiu! MAJORDOMUL: Mai tîrziu. Nu ştiu cînd, dar mai tîrziu... într-un moment cînd nimeni nu-i dădea nici o atentie. Da! y ORBUL: Vorbeşti prostii. MAJORDOMUL: Nu vorbesc prostii. Uite, funia asta e o simplă instalaţie, o jucărie... Se învîrte ca un lanţ de bicicletă. Dar groapa, timp de cîteva secunde, a fost reală. înţelegeţi ? Jocul nostru, noi... cei de aici... am făcu t-o reală. Asta vreau să spun. BRUNO : Nu pot să cred. MAJORDOMUL: Crezi ce vrei. Dar eu îţi spun că dacă în acele secunde unul dintre noi s-ar fi împiedicat şi ar fi căzut în groapă, ar fi dispărut în mod real. Şi că dacă i-am fi cerut să cînte sau să zboare, ar fi cîntat şi ar fi zburat în mod real. Asta vreau să spun. Nu ştiu cum s-a făcut, dar, timp de cîteva secunde, am dat realitate acestei piese. 279 Matei Visniec __________>____ {Pauză; personajele rămîn nemişcate; BRUNO îşi aprinde o ţigară \ ceilalţi îsi fac de lucru cu ei înşişi; ORBUL îsi curăţă unghiile, PRIMUL BĂRBAT roade un pai etc.) BRUNO : Lui Grubi i-ai spus ? MAJORDOMUL: Nu. BRUNO: Să-i spui şi lui Grubi. MAJORDOMUL: Am să-i spun. {Pauză.) FETIŞCANA: Si ce dac-a fost reală? N-am făcut nimic cu j •> asta. Nu ne crede nimeni. {Pauză.) MAJORDOMUL: N-are importanţă, Lili. Aici s-a întîm-plat ceva, s-a întîmplat ceva care a dat realitate acestor două ore de cînd stăm aici. înţelegi ce vreau să spun ? Dacă în această seară noi nu ne-am fi întîlnit aici, noi toţi, vreau să spun, poate că am fi murit de plictiseală sau de singurătate. Asta vreau să spun. E cu totul şi cu totul fantastic... Uite, ei ne-au privit şi ne-au ascultat, noi ne-am spus rolurile... Dacă în seara asta nu ne-am fi întîlnit aici, în punctul ăsta din univers, se putea 280 Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu doi... întîmpla să se ducă totul dracului... Să sară în aer sîngele din noi... {Pauză.) PRIMUL BĂRBAT: Ce trebuie să se mai întîmple acum ? BRUNO : Vrei să-ţi povestesc finalul ? MAJORDOMUL: Ştiţi ce? Hai, mai bine, decît să jucăm finalul, să-l povestim. AL DOILEA BĂRBAT: Întîi si întîi trebuie să vină băieţii y y cu covorul roşu. {Băieţii cu covorul roşu pătrund cu mişcări foarte rapide si întind covorul roşu de la buza gropii pînă la primul rînd de scaune.) Apoi trebuie să vină fanfara şi maestrul de ceremonii. {Orchestranţii intră rapid si se aliniază; MAESTRUL DE CEREMONII se uită la ceas, face un semn si orchestra emite un semnal asemănător celui de la radio înaintea începerii unei emisiuni.) Şi acum, trebuie să aşteptăm. FETIŞCANA: Pe cine? j MAJORDOMUL: Pe Grubi. {Pauză; toată lumea aşteaptă; se mai intonează un semnal.) VIZITATORUL: Nu cred ca ăsta e un final potrivit. BRUNO : Aşa l-a scris autorul. Te pui cu autorul ? 281 Matei Visniec ________ y MAJORDOMUL: Ar fi fost foarte frumos dacă Grubi chiar ar fi căzut de sus. (Se ridicaşi se agită în jurul gropii.) Să fi căzut aici, inert, într-o baltă de sînge... Spectatorii ar fi crezut că e un truc ieftin, si atunci... (Iluminat) Inchipuiţi-vă un sunet de sirenă groaznic, nişte ţipi în halate albe năvălind de acolo, să zicem... Şi noi toţi, îngroziţi, aju-tîndu-i să-l pună pe Grubi pe targă şi ieşind cu ei afară. Sunetul unei maşini care se îndepărtează, şi gata... Pur şi simplu, i-am fi lăsat aici... Ar fi aplaudat o vreme, noi n-am fi ieşit la rampă, ei s-ar fi plictisit şi ar fi plecat... Nu? Ar fi avut o teribilă senzaţie de gol, de pustiu... Ar fi fost ceva... (MAESTRUL DE CEREMONII se uită la ceas si mai dictează un semnal) BRUNO : E o prostie... Dar să-i lăsăm singuri, la sfîrşit, să se aplaude chiar pe ei, dacă se poate, ar fi fost o idee. FETIŞCANA: Piesa trebuia oprită la Revoluţia franceză. Am fi băut şampanie cu toţii şi am fi ieşit împreună cu publicul, ne-am fi înghesuit la vestiare.... Zău, ar fi fost amuzant. PRIMUL BĂRBAT: Ba nu! închipuiţi-vă ce-ar fi fost dacă Grubi ar fi apărut din groapă în timp ce noi ne uitam după el în sus. Ia încercaţi să vi-1 imaginaţi pe Grubi ieşind de aici şi spunînd „pămîntul e 282 Bine, mamă, da ăştia povestesc în ac tu doi... rotund”... si arătînd asa cu mîinile... Nu? Ar fi y y fost ceva... Şi noi toţi să rămînem o clipă uimiţi, nemişcaţi, si atunci să se deschidă din nou uşile, să năvălească din nou clovnii... noi să-l ridicăm pe Grubi de umeri, să ne rotim iar prin sală, să aruncăm confetti şi să spargem baloane şi să ne jucăm, aşa, ca şi cum habar n-am avea de piesă, şi publicul să plece singur, dîndu-şi seama că ăsta e finalul... Şi să ne lase pe noi aici, dansînd şi urlînd şi facînd tumbe... Ia spuneţi, unde aţi mai văzut voi un final ca ăsta, să plece spectatorii în timp ce noi ne jucăm de-a carnavalul ? Ai ? BRUNO : Nu e rău. MAJORDOMUL: N-ar fi fost rău. MAMA (Se ridică, foarte chinuită, din colţul ei.): Final! Final! (Atenţia asupra ei.) Ce final ? Final la ce ? BRUNO :Tereza... MAMA: Tu să taci! Te întreb... la ce să punem final? Discutăm de jumătate de oră despre final, o oră întreagă am povestit ce s-a întîmplat în primul act, în rest ne-am jucat de-a mascarada... Ce-i asta? Ce-a fost asta? (Pauză, MAMA se roteşte furioasă şi-i interoghează pe rînd.) Ai înţeles tu cum trebuie să spui, ce să spui, cui să spui ? Ce-ai înţeles ? Noi ne prefacem că ştim ce se întîmplă de la bun început, ei se prefac că au înţeles la sfîrşit, fiecare se teme să nu fie luat de prost şi se preface că e mulţumit... Tîmpiţilor! N-aveţi nici cel mai mic curaj! (Iese.) 283 Matei Vişniec MAJORDOMUL: A avut o zi grea... (MAESTRUL DE CEREMONII îşi priveşte ceasul, comandă alt semnal.) BRUNO : Tot mai bea ? ORBUL: Bea pe ascuns. Directorul i-a spus că dacă mai ascunde alcool prin cabine o dă afară din teatru. Acu5 a prins-o flama şi s-a dus glonţ... {Pauză; alt semnal al orchestrei.) MAJORDOMUL: Mă tem că iar s-a întîmplat ceva. BRUNO: Du-te şi vezi ce-i cu Grubi. (MAJORDOMUL iese; ceilalţi aşteaptă.) FETIŞCANA: Am impresia că sîntem cam penibili. VIZITATORUL {Se ridică şi se plimbă; se dezmorţeşte ; către public.): Se termină acum... Fariseul ăla de Grubi a pierdut intrarea. {Mai face cîteva mişcări; din nou către public.) Cred că n-am jucat chiar prost, nu ? Nu ? {Paşi.) Chiar nu v-a plăcut ? Ai ? {Paşi.) Aşa e în teatru. Nu joci întotdeauna ce vrei. Uneori, stiti si dumneavoastră... Pile, relaţii... Trebuie să ? > y > joci pe cine nu vrei şi laşi pe altul, care e mai bun, să aştepte... Ehe... Noi, de pildă, la început, n-am 284 Bine, mamă, da! ostia povestesc în actu doi... vrut să jucăm piesa asta. Vreau să spun... n-am înţeles nimic din ea şi i-am spus directorului „dom’le, noi n-o jucăm!”... Uiii! Ce s-a supărat! Ne-a spus „ştiţi voi a cui e piesa asta, mă?”... Şi ne-a spus la ureche, la fiecare pe rînd, a cui e piesa... Şi atunci am jucat-o... Asta-i! MAJORDOMUL (Intrînd, plictisit.): Nu-i! BRUNO şi CEILALŢI: - Cum nu-i ? — Iar începem ? — Ne-am plictisit. — Eu plec. — Batem apa-n piuă... MAJORDOMUL: Nu-i. Nu-i deloc, înţelegeţi ? Maşiniştii care trebuiau să-l scoată pe partea cealaltă a funiei nu l-au găsit. Acum pricepeţi ? BRUNO: Altă aiureală... ( MAJORDOMUL: Nu. Niciodată. BRUNO: Nici eu. MAJORDOMUL (Dezarmat.): Asta-i! BRUNO: Mai bine mergem şi bem o bere... 286 Bine, mamă\ da ostia povestesc în actu doi... {Cei doi se îndreaptă spre groapă; coboară pînă la jumătate.) BRUNO {Oprindu-lpe MAJORDOM.): Auzi! MAJORDOMUL: Ce-i? BRUNO : Cred că mă furnică prin şira spinării. MAJORDOMUL: Hm! BRUNO: Auzi, Vighi, ori de cîre ori coborîm în groapă, după ce se termină spectacolul, nu simţi, aşa, nişte furnicături ? MAJORDOMUL: Ba da. BRUNO : Simţi un gol în spate ? MAJORDOMUL: Cam aşa. BRUNO : Si asta întotdeauna ? > MAJORDOMUL: Da... Şi mi se pune un nod în gît. BRUNO : Asta trebuie să fie. MAJORDOMUL: Ce? BRUNO : Asta o fi vrut să zică: MAJORDOMUL: Cine ? Autorul ? BRUNO : El a gîndit-o. Precis asta trebuie să fie. {Cei doi dispar în groapă.) Ieşirea publicului se face prin groapă; actorii nu mai apar în scenă la eventualele aplauze; actorii se pot alinia pe traseul ieşirii prin groapă si pot împărţi 287 publicului pliante cu următorul conţinut: MINCIUNA, PROSTIA ŞI URA AU FOST PERSONAJELE PRINCIPALE ALE ACESTEI PIESE. FIECARE SPECTATOR ESTE UN PERSONAJ PRINCIPAL. NU IEŞIŢI ÎN STRADĂ. S-AR PUTEA SĂ FIŢI FLUIERAŢI. > > Alte note: funia e bine să se rotească si pe momentele ieşirii publicului; mecanismul rotirii ei poate fi oferit spre contemplaţie; păsările si pisica vorfi lăsate în plata Domnului. GROAPA DIN TAVAN Piesă în trei acte Personaje : PARASCHIV MACABEUS INAMICUL SOLDATUL BINE ECHIPAT ACTUL I O pivniţă. O masă. O luminare aprinsă pe masă. Un scaun. Intrarea în pivniţă se face printr-un chepeng aflat în tavan. Din tavan coboară o scară. Un cui bătut în zid. O trompetă atîmată în cui. MACABEUS doarme pe o rogojină, într-un colţ. PARASCHIV stă chircit, în prim-plan. Spectatorii găsesc acest tablou la intrarea în sală. Din cînd în cînd, în timp ce-şi ocupă locurile, de sus, de undeva de deasupra pivniţei, se aud bubuituri si ecouri sfichiuitoare. Aceste sunete se înteţesc pe măsură ce sala se umple. Par a fi nişte explozii îndepărtate, apoi un uragan care se apropie. MACABEUS va rămîne insensibilpe toată desfăşurarea primei apocalipse. PARASCHIV se va chirci si mai tare si se va lovi cu pumnii în cap. Explozii care se apropie si cutremurarea scenei. Apocalipsa e chiar deasupra pivniţei. PARASCHIV urlă. De sus, cad bucăţi de tencuială. Curge praf din tavan. Trompeta se clatină în cui, la început mai slab, apoi pendulează puternic. Flacăra luminării tremură. Apocalipsa, la apogeu. Trompeta sare din cui si se rostogoleşte pe jos. îndepărtarea 291 Matei Vişniec apocalipsei. Zgomote în descreştere. Zvîcniri îndepărtate. Sunete care se sting. Din cînd în cînd, cîte un urlet. Zgomotulploii pe acoperiş. Tăcerea se lasă treptat. Picăturile se răresc. Se opresc. Flacăra luminării se linişteşte. PARASCHIV se linişteşte. Se tîrăste pe jos pînă la trompetă. O ia. O mîngîie si o şterge cu palmele. Se asază turceşte. O duce la gură. începe să încerce sunetele. Intonează slab motivul pe care îl va cînta pe tot parcursul piesei. Apoi cîntă. Se opreşte si iar cîntă. Această bucată muzicală este personajul principal al piesei. Ea va trebui astfel aleasă, încît să producăfrică si iluminare, crispare si speranţă, înghiţituri în sec si cutremurarea pielii. în timp ce PARASCHIV cîntă, MACABEUS se trezeşte. Rînjeste. Se întinde. Cască. Se scarpină. Se încheie la pantaloni. îsi suge o unghie. îsi trosneşte degetele. îi cîrîie burta de foame. MACABEUS: Cînţi ca o cizmă. PARASCHIV (Se opreşte o clipă, scuipă, reia.) (Pauză.) MACABEUS: Mi-e foame. PARASCHIV (Se opreşte o clipă, scuipă, reia.) MACABEUS (Privindu-si cu dispreţ ţigara!): Ce scîrbă! 292 {Pauză.) MACABEUS {Privind în sus.): A trecut ? PARASCHIV: A trecut. {Pauză; PARASCHIV scoate muştiucul\ îl şterge, atent, de salivă; pune muştiucul la loc si continuă.) MACABEUS {Furios.): Las-o dracului de trompetă! {Pauză.) PARASCHIV {Se opreşte.): Am să te omor. MACABEUS: Cînd?! PARASCHIV: Nu ştiu... într-una din zile. > {Pauză; PARASCHIV îşi lustruieşte atent trompeta.) MACABEUS: Cum ? PARASCHIV: Ce cum ? MACABEUS : Cum mă omori ? PARASCHIV {Preocupat de trompetă.): Cum vrei tu. {Pauză; cei doi se gîndesc.) PARASCHIV: Eu cred că prin somn ar fi cel mai bine. 293 Matei Visniec __________>____ MACABEUS: Da. Prin somn... {Pauză; PARASCHIV reia melodia.) PARASCHIV (Se opreşte.): Dacă vrei... poţi să te culci... MACABEUS (Furiospe trompetă.): Am să-ţi sparg trompeta aia! Am să ţi-o fac uite-aşa! (Rupe un băţ de chibrit în două.) PARASCHIV (Neaşteptat de violent, aruncă în MACABEUS cu trompeta.): Na! Sparge-o! (Pauză; MACABEUS se scobeşte între dinţi cu o jumătate de chibrit.) MACABEUS: Mai bine fa ceva de mîncare. PARASCHIV (începe să clatine din cap.) MACABEUS : Auzi ?... îmi ghiorăie maţele. PARASCHIV (Clatină tot mai puternic din cap.) MACABEUS : Curăţă nişte cartofi! > > PARASCHIV (în transă nervoasă.): Nu... nu... nu... nu... nu... MACABEUS (Se ridică, vine în spatele lui PARASCHIV//-/ loveşte puternic cu piciorul.) PARASCHIV: Nu da! MACABEUS (Blînd.): Curăţă! PARASCHIV (Se ridică de jos, se duce la sacul cu cartofi.) 294 Groapa din tavan MACABEUS {Se aşazăpe unicul scaun, lîngă masă; îşi scoate baioneta de la cizmă şi o înfige în tăblia mesei; abătut.): E seară sau e dimineaţă ? PARASCHIV: E seară. MACABEUS : Ce facem în seara asta? PARASCHIV: Nimic. {Vine la masă, ia baioneta şi începe să cureţe.) MACABEUS : Mai subţire! y PARASCHIV {Curăţăplictisit.): Or să vină să ne caute. MACABEUS: Şi mai subţire! Cît mai subţire posibil! PARASCHIV {Curăţă enervat.): Or să vină să ne caute. MACABEUS: Nu te grăbi. Avem timp. Important e să facem o treabă bună... Uită-te la mine... Trebuie să cureţi încet, cu milă, ca şi cum ai jupui un iepure... Din cauza ta pierdem bucăţi foarte mari de miez... Fiecare firimitură se adună... E păcat... PARASCHIV: M-am săturat de cartofii tăi! MACABEUS: Rău faci. Nu trebuie să te saturi. E foarte important să cureţi cartofii cît mai subţire. Eu am învătat să-i curăţ foarte subţire, extraordinar de subţire, în zilele bune aproape că nu-mi rămîne nimic pe lama cuţitului... Şi totuşi cartoful iese alb şi gras... Trebuie să înveţi şi tu... Dă-i drumu’! PARASCHIV {încearcă) : Or să vină să ne caute. MACABEUS: Nu e bine. E rău. Nu eşti atent. Nu vrei să y asculţi. Ai degetele subţiri, ai putea să faci o treabă de lux. Dar tu te pripeşti. {îl loveşte dur peste 295 Matei Visniec __________) ceafa.) N-ai să ajungi niciodată om... dacă nu înveţi treaba asta, înţelegi ? PARASCHIV (Tremură de furie; începe să ciopîrţească dinadins cartofii.): Or să vină să ne caute ! MACABEUS; Nu eşti bine pregătit pentru viaţă. Te-am ghicit dintr-odată. Mănînci prea repede, înghiţi dumicaţi prea mari... N-ai răbdare să mesteci... N-ai răbdare să dormi... Nu ştii să te laşi bătut... 7 7 E rău. Ai s-ajungi rău de tot. Ai mare noroc că te-am luat cu mine... PARASCHIV (Trînteste cuţitul.): Gata! MACABEUS: Mai curăţă. Astăzi sînt mort de foame. Am dormit prea mult. Am visat tot felul de lucruri greţoase... PARASCHIV: Gata! Se goleşte sacul. MACABEUS: Şi ce ? E foarte bine că se goleşte sacul. De mult aştept să se golească sacul. PARASCHIV: De ce? MACABEUS : Ca să plecăm de aici! Cînd sacul o să fie gol, va trebui să plecăm de aici. PARASCHIV: Unde să plecăm ? MACABEUS: Găsim noi unde să plecăm. PARASCHIV: N-avem unde să plecăm. MACABEUS: Ştiu eu un loc. PARASCHIV: Nu ştii nici un loc. 7 MACABEUS: Iar eu îţi spun că ştiu un loc. PARASCHIV: Se vede pe faţa ta că nu ştii. 296 Groapa din tavan MACABEUS: Pe fata mea nu se vede nimic. Nimeni n-a > văzut nimic, niciodată, pe faţa mea. PARASCHIV: Se vede ceva urît de tot pe faţa ta. MACABEUS : Ce se vede pe faţa mea ? PARASCHIV: Se vede o cută grasă de sudoare. MACABEUS: Aşa e. Asud în timpul somnului. Şi ce dacă asud în timpul somnului ? Visez mult. PARASCHIV: Nu cred că visezi ceva. Nu visezi nimic. Vrei să visezi, dar nu apuci să visezi. MACABEUS : Am visat chiar adineauri. îţi jur. PARASCHIV: Chiar dacă ai visat, n-ai de unde să ştii ce ai visat, pentru că ai şi uitat ce-ai visat. MACABEUS: N-am uitat, îmi amintesc perfect. PARASCHIV: Nu-ţi mai aminteşti nimic, ţi se pare că-ţi aminteşti. j MACABEUS (.Înspăimîntat.): îmi amintesc, îţi povestesc totul... PARASCHIV: Ceea ce îmi povesteşti e cu totul altceva... MACABEUS: E visul meu, trebuie să mă crezi... PARASCHIV: Ai visat un clopot mare, negru, nu ? MACABEUS: Exact! PARASCHIV: Un clopot care se mişca pe ape... MACABEUS : Da, un clopot mare, transparent şi negru... PARASCHIV: N-are nici o valoare. MACABEUS: Cum ? Cum poţi să zici că n-are nici o valoare ? Ce are ? PARASCHIV: Un clopot negru şi transparent am visat şi eu. 297 Matei Visniec __________)____ MACABEUS : Hoţule! Ai visat visul meu. PARASCHIV: Am visat amîndoi acelaşi lucru. De aia n-are valoare. MACABEUS : Oare sîntem doi ? PARASCHIV: Ce vrei să spui ? MACABEUS: Nimic. Mă gîndeam la ceva... PARASCHIV: La ce ? Vreau să ştiu în fiecare clipă la ce te gîndeşti. MACABEUS: Mă întrebam... dacă nu cumva sîntem unul... PARASCHIV: Eşti tu în stare să te gîndeşti la aşa ceva ? MACABEUS: Da. Mă gîndeam dacă nu cumva nu sînt decît eu. PARASCHIV: Numai tu ? Si eu ? Eu ce fac ? > MACABEUS : Tu eşti în plus. PARASCHIV (Ezitînd.): Oare e posibil ? MACABEUS : Sau poate că nu eşti deloc. Poate că numai te visez în timpul zilei. PARASCHIV: Poate ne visăm unul pe altul. MACABEUS: Pe mine n-ai cum să mă visezi. Eu sînt cel care te bat. Dacă te bat, înseamnă că exist, nu ? PARASCHIV: Nu ştiu. Nu mai sînt sigur de nimic. Dacă am să reuşesc să te omor însă... atunci... MACABEUS: Atunci? PARASCHIV: Atunci o să fie clar că exişti. MACABEUS : Mă doare capul. Hai să nu mai scoatem nici un cuvînt. 298 Groapa din tavan PARASCHIV: Nu cred că e bine. MACABEUS : Hai să încercăm. Să stăm spate în spate şi să tăcem. PARASCHIV: Nu e bine. Trebuie să vorbim tot timpul. MACABEUS: Mă dor urechile. Am ceva în ureche. PARASCHIV: Trebuie să ne mişcăm tot timpul. înţelegi ? Trebuie să ne mişcăm mîinile, picioarele... MACABEUS: E prea mult. Eu îmi mişc mîinile şi tu îţi mişti picioarele. PARASCHIV: Trebuie să acţionăm, asta e. Dacă nu actio-năm, sîntem pierduţi. MACABEUS: Ce să facem ? Spune ce să facem, şi facem. Sînt puternic, ştii cît de puternic sînt! Spune să fac, si fac! PARASCHIV: Hai să facem curat aici. MACABEUS : Nu, asta nu. PARASCHIV: Hai să spălăm pe jos. E foarte important să spălăm pe jos. MACABEUS: Mi-e silă să fac curat... PARASCHIV: Ar fi bine, foarte bine... pentru noi... Am avea ce face trei zile. MACABEUS: Mai bine dorm. PARASCHIV: Spălăm scaunele, mesele... Spălăm totul şi punem totul la uscat. Lustruim sîrmele, aruncăm gunoiul, spălăm gamelele... MACABEUS: N-avem apă! (Fericit.) N-avem atîta apă... PARASCHIV: Aduc eu. Sînt gata s-aduc eu toată apa. 299 Matei Vişniec MACABEUS : Nu ne putem fîţîi mereu pe gaura aia. Or să ne prindă că furăm apă. PARASCHIV: Curăţăm fără apă. Ştiu eu cum trebuie făcut. Spălăm totul cu foarte puţină apă. Cu o picătură de apă se poate spăla uite aşa o bucată de mizerie. O singură picătură... MACABEUS: Nu spălăm nimic. Mai bine o bem. PARASCHIV: Si atunci, ce facem ? înnebunim dacă nu facem nimic. MACABEUS : Mai bine să înnebunim decît să facem ceva. PARASCHIV: Hai să dăm o serată! MACABEUS : Nu ştiu, nu cunosc... PARASCHIV: O serată, ca la regiment, ca la popotă... MACABEUS: N-am fost la popotă... N-am intrat niciodată la popotă... PARASCHIV: îti arăt eu. MACABEUS: Mai bine îţi arăt eu cum era la bucătărie. PARASCHIV: Care bucătărie ? MACABEUS : Bucătăria de la popotă... Acolo curăţăm eu cartofi... PARASCHIV: Nu, îţi arăt eu cum se halea sus, la popotă... MACABEUS: Nu, îţi arăt cum se prăjea ceapa... PARASCHIV: Fii atent, asta parcă era masa... MACABEUS (// loveşte şi-l întinde pe un scaun) : Tu parcă erai aici, la bucătărie, si eu veneam să văd dacă e gata haleala... Tu parcă aveai un cuţit în mînă şi curăţai ceapa, şi eu veneam şi ziceam „marţafoilor, 300 Groapa din tavan ce dracu vă codiţi atîta ? Vreţi să vin eu să vă suflu > f în ceafa, beţivanilor ? Cască gura soldat, suflă!” Suflă! PARASCHIV: De ce să suflu ? MACABEUS : Asa ziceai tu, suflă! PARASCHIV: Eu nu coboram niciodată la bucătărie, mie mi se rupea în paişpe de bucătărie... MACABEUS: N-are-a face, unul ca tine venea si zicea „suflă!”. Acum sînt eu, dar, de fapt, eşti tu... PARASCHIV: Nu sînt eu... MACABEUS: Ce spun eu, spui de fapt tu. Nu înţelegi ? Asa că, suflă! j 7 PARASCHIV: Nu suflu. Nu înţeleg nimic. MACABEUS : îţi mai arăt o dată. Eu parcă stăteam aici, în locul tău, şi tu coborai de la popotă şi ridicai capacele şi te uitai în cazane şi ziceai „clănţăilor, mîine vine generalul să halească, vă bag pe toţi undeva, ceapa să fie ceapă, spălaţi, curăţaţi. Asta e tăietură, cine te-a învăţat pe tine să tai ceapa? Betivanule, hotule, suflă!”... Ai înţeles? Suflă! PARASCHIV: Nu ziceam chiar aşa... MACABEUS: Suflă, că-ţi trag una... PARASCHIV (Suflă.) MACABEUS (Jucînd.): „Buah! ce-ai băut ?” Chiar, ce-ai băut ? PARASCHIV: N-am băut nimic. MACABEUS: Ba ai băut. Ai băut ceva. De unde ai băutură ? PARASCHIV: Ţi se pare. N-am băut nimic. Matei Visniec _________)_____ MACABEUS: Ascunzi băutură. De unde ai băutură ? De unde bei ? PARASCHIV: N-ascund. E de la cartofi. Am mîncat cartofi cruzi. MACABEUS Cîncepe să caute printre lucrurile lui PARASCHIV): Ascunzi băutură... Ştiam eu că ascunzi băutură... Te scoli noaptea şi bei... De cînd bei? De ce bei fără mine ? {îl ridică în aer.) Mai ai ? PARASCHIV: Nu mai am. MACABEUS : Dar ai avut! PARASCHIV: Am avut. MACABEUS: Cîtă? PARASCHIV: Multă. MACABEUS: De unde ? PARASCHIV: De aici. MACABEUS : Unde era ? PARASCHIV: Sub podea. MACABEUS: Care? PARASCHIV: Acolo. MACABEUS: Şi n-ai spus nimic. PARASCHIV: Nu. MACABEUS: De ce? PARASCHIV: Nu voiam să te-mbeţi. MACABEUS {îl duce prin aer la unul din culcuşuri.): Trage! PARASCHIV {Ridică salteaua si scîndura.): Nu mai sînt. MACABEUS: Scoate-le! 302 Groapa din tavan PARASCHIV: Sînt goale... Sînt goale toate... MACABEUS : Scoate-le pe toate... PARASCHIV {Scoate sticlele goale din ascunzătoarei) MACABEUS : Pune-le pe masă! PARASCHIV {Le duce pe masai): Ce vrei să faci cu ele ? Sînt goale. Astă-noapte am băut ultima sticlă. MACABEUS {Se asazâ la masă; priveşte sticlele cu încîn-tarei): N-am să te uit... Vierme! Rimă! Scobitoare! PARASCHIV: Te-ai fi îmbătat si m-ai fi omorît. MACABEUS: Nici măcar nu te-as fi bătut. As fi dormit tot > > timpul. PARASCHIV: M-ai fi omorît. Cînd eşti beat, omori oameni. MACABEUS : Cel puţin era bun ? PARASCHIV: Nu era cine ştie ce... MACABEUS: De ce nu recunoşti că a fost bun ? PARASCHIV: N-a fost cine ştie ce... > MACABEUS {îl loveşte scurt cu cotul în stomaci): De ce nu recunoşti că a fost bun ?... PARASCHIV: A fost coniac. MACABEUS : Adu-mi un pahar! PARASCHIV: Nu mai avem pahar. L-ai spart. MACABEUS: Nu-i nimic. Un pahar se potriveşte la atîtea sticle goale... PARASCHIV {îi întinde paharul.): Nu mă mai lovi în stomac... Mă doare îngrozitor... MACABEUS: Te doare de la băutură. 303 Matei Vişniec PARASCHIV: întotdeauna am suferit cu stomacul... Mă doare de la orice. MACABEUS: De la băutură. Ai făcut ciroză. PARASCHIV: Mă doare mai ales noaptea... Nu pot să dorm niciodată, din cauza stomacului... MACABEUS: înseamnă că te doare din cauza întunericului. Trebuie să dormi cu lumina aprinsă... PARASCHIV (Se chirceşte pe culcuşul răvăşit.): M-ai lovit prea tare... Nu trebuia să mă loveşti aşa tare... MACABEUS (Ridică o sticlă, o caută în lumină si începe să scurgă ultimele picături în pahar; aşteaptă îndelung, pînă ce se scurge tot.) Pentru tine o fac. E bine să te obişnuieşti cu bătaia. y y PARASCHIV: Dar nu mă lovi aşa tare... La început e bine să mă loveşti mai încet... y MACABEUS : De ce să pierdem timpul ? (Ia altă sticlă.) Se lungeşte prea mult... E bine să ştii de la bun început despre ce e vorba... PARASCHIV: Dar nu vreau să mă loveşti asa de tare de la y y început... Vreau ca totul să meargă firesc... Pas cu pas... MACABEUS (Aşteaptă cu răbdare scurgerea picăturilor.): Loviturile puternice dor mai tare... E bine să începem cu lovituri mai tari. Durerile tari sînt bune la început, şi nu la sfîrşit... Dacă încep cu dureri mai tari, intri mai repede în normal... După un timp, durerile mai slabe nici nu mai contează... (Altăsticlă.) Are o culoare frumoasă... 304 Groapa din tavan PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Spuneam că e bine să începi cu dureri mai tari... Cu cît sînt mai tari durerile la început, cu atît sînt mai slabe durerile si mai tari care vin > după primele dureri tari... După un timp, nici nu mai deosebeşti durerile tari de durerile slabe... > Toate durerile sînt la fel... normale... PARASCHIV (Se ridică.): Mi-a trecut. (Pune cartofii la fiert.) S-a adunat ceva ? MACABEUS: Puţin... (Ia altă sticlă.) N-am mai băut nimic de trei luni de zile... Cred c-am s-o fac lată. PARASCHIV: N-o să ai cu ce. MACABEUS : Sper să mă îmbăt cu ce am. PARASCHIV: E prea puţin. MACABEUS: Nici nu ştii cît alcool rămîne pe sticlă... pe dinăuntru... Totul e să ai răbdare... Vezi ? Asta e a treia picătură pe care reuşesc să o scot... Şi părea că e terminată... Vino si tine si tu de ea... > > > PARASCHIV (Apucă sticla si o ţine deasupra paharului.): E goală. O ţin degeaba. MACABEUS : Numai ţi se pare că e goală. (Ia altă sticlă.) Dar de fapt nu e goală. Dacă o ţii aşa încă zece minute, se mai scurge o picătură. PARASCHIV: E prea mică. N-ai ce să faci cu o picătură aşa de mică. MACABEUS : Şi cele mici sînt bune. O sticlă nu se goleşte de tot niciodată. Dacă o mai ţii încă o oră, mai scoţi o picătură. După o săptămînă, se mai adună 305 Matei Visniec __________y____ o picătură. Intr-un milion de ani, dintr-o sticlă goală obţii o sticlă plină. PARASCHIV (Aruncă sticla.): M-am săturat. MACABEUS (Scurge altă sticlă.): Vezi dacă le-ai băut pe apucate ? Au rămas o groază de picături... (Scurge sticlă după sticlă.) Am să le las toată noaptea cu gura în jos... Pînă mîine, mai adun o jumătate de pahar... Ca rouă de pe frunze... In felul ăsta o să avem ce bea... toată viaţa... (Ridică paharul în aer.) Ce frumos! Nimic nu e mai frumos decît un pahar plin. PARASCHIV (Scoate cartofii.): Unde-i sarea ? MACABEUS: As putea să-l beau acum... As putea să-l beau dintr-o sorbitură... Tu cum crezi că e mai bine ? Să-l beau dintr-o sorbitură sau să-l beau pe îndelete ? PARASCHIV: Nu ştiu. (începe să mănînce.) Bea-1 şi gata... MACABEUS {îi răstoarnă dintr-o lovitură castronul cu mîncare.): Ascultă-mă şi pe mine puţin... E destul de important... Pur şi simplu, nu mă pot hotărî... PARASCHIV {Adună îndîrjitde pe jos.): Lasă-1 pe mîine. E mai bine să-l laşi pe mîine. MACABEUS : Iar mîine ? Mîine îl las pe poimîine... Şi tot aşa... Ca să-l am tot timpul în faţă... PARASCHIV: Unde ai pus sarea ? Niciodată nu găsesc sarea... MACABEUS: Am să-l beau, totuşi... Am să-l beau în sănătatea ta... 306 Groapa din tavan PARASCHIV (începe să mănînce.): Or să vină să ne caute. MACABEUS : De ce nu răspunzi ? Vreau să beau cu tine... Noroc! PARASCHIV (Mănîncă îndîrjit.): Or să vină să ne caute. MACABEUS : De fapt... de ce să beau eu în sănătatea ta? Mai bine bei tu în sănătatea mea... PARASCHIV: Cum?! MACABEUS (// întinde paharul.): Hai, bea-1! Bea-1 şi pe ăsta. PARASCHIV: Nu vreau. MACABEUS : Ce mai contează un pahar ? Bea-1! PARASCHIV: Nu beau scursori. Mi se face rău de la scursori. MACABEUS: Sînt scursorile tale. N-are cum să ti se facă > rău de la scursorile tale. PARASCHIV: Nu beau. Am băut destul. Nu mai pot să beau. MACABEUS: Niciodată nu poţi să spui c-ai băut destul. Trebuie să-l bei şi pe ăsta. PARASCHIV {Strivit.): Eu n-am băut niciodată... Nu-mi place să beau... Am vărsat toate sticlele... MACABEUS: Deci nu le-ai băut, le-ai vărsat... PARASCHIV: Da. MACABEUS: Te trezeai în fiecare noapte şi vărsai cîte o sticlă. PARASCHIV: Le vărsăm pe duşumea... Pînă dimineaţă se usca totul... 307 MACABEUS {îi aruncă alcoolul în faţă.): Stai nemişcat! Aşteaptă să ţi se usuce faţa! PARASCHIV: Ce vrei ? Vrei să mă baţi ? N-ai decît să mă baţi. > ) MACABEUS : Cară-te după apă. PARASCHIV: E rîndul tău să te duci după apă. MACABEUS: Cară-te după apă. Trebuie să beau multă apă... Mi s-a făcut sete de la sticle... PARASCHIV {Ia găleata si începe să urce scara spre chepeng; distanţa faţă de duşumea este de cel puţin cinci-şase metri; în momentul în care PARASCHIV se agaţă cu o mînă de chepeng\ MACABEUS, cu o lovitură de picior, îi zboară scara; PARASCHIV rămîne agăţat de minerul chepengului cu o mînă, iar cu cealaltă ţine găleata.): Ce dracu faci ? MACABEUS {Calm, sparge gîtul unei sticle şi aşază restul cam în locul în care ar trebui să cadă PARASCHIV.): Stai liniştit. începem un joc nou. PARASCHIV: Eşti nebun ? {Priveşte în jos.) MACABEUS {Sparge altă sticlă şi o aşază dedesubt.): Nu vorbi. Te oboseşti. încearcă să rezişti cît mai mult. PARASCHIV (,Speriat.): Ce faci cu cioburile ? MACABEUS : Trage aerul numai pe nas. Nu gîfîi. Gîfîitul toacă nervii. {Sparge încă o sticlă şi o aşază tacticos.) PARASCHIV {Zvîrcolindu-se.): Pune scara la loc! MACABEUS : Nu striga. Ţine-ţi gura încleştată. N-are nici un rost să strigi. Gîndeşte-te la altceva. S-ar putea să te ţin acolo toată noaptea. {Sparge altă sticlă; covorul de cioburi e tot mai ameninţător.) în situaţii 308 dintr-astea, e bine să te gîndeşti la altceva. Nici nu ştii cît poate rezista un om dacă se gîndeşte la altceva... PARASCHIV: Eşti un porc! MACABEUS: Vax! Mai bine aruncă dracului găleata aia. Ai nevoie de amîndouă mîinile. E bine să te ţii, pe rînd, cînd cu o mînă, cînd cu alta... PARASCHIV: Am vrut să te omor astă-noapte... (Scrîşnind.) Era cît pe ce să te omor astă-noapte... MACABEUS (Continuă operaţiunea cu sticlele.): Şi? Ai adormit ? PARASCHIV: Da... MACABEUS (Reaşază cîteva cioburi.): Din moment ce nu m-ai omorît... (sparge o sticla) aş putea spune că mi-ai salvat viata... > (PARASCHIV aruncă găleata si se agaţă si cu cealaltă mînă\ MACABEUS prinde găleata din zbor.) MACABEUS : Asa! Acum ai tot ce-ti trebuie. > > PARASCHIV (Scuipă în direcţia lui MACABEUS.): Lepră! MACABEUS : Vorbeşti urît... (îşi aprinde o ţigară; aruncă fumul spre tavan.) Vorbeşti foarte urît şi, din cauza ta trebuie să vorbesc şi eu urît... De fapt, noi doi vorbim foarte urît. E păcat că vorbim aşa urît... (PARASCHIV se zvîrcoleşte, încercînd că deschidă totuşi chepengul; încercări inutile.) MACABEUS: Te zvîrcoleşti degeaba... Stai liniştit... Aşteaptă. Nu poţi să ştii ce se poate întîmpla... 30S Matei Vişniec Poate că totuşi am să-ti dau scara... Poate că ar fi mai bine să sari... Nu cred c-ai să te loveşti cine ştie ce... Ai să te zgîrii puţin... N-o să fie prea rău... Depinde cum cazi. Dacă îţi faci vînt, poţi să cazi ceva mai încolo... Sînt o mie de posibilităţi... Nu e totul pierdut... PARASCHIV: Se întunecă... MACABEUS : Şi ce dacă se întunecă ? Am să aprind lampa. Stăm de vorbă. De mult vreau să te întreb cîteva lucruri. Aseară cred că l-am visat pe Dumnezeu. Tu l-ai visat vreodată pe Dumnezeu ? PARASCHIV: Rămînem fără apă... MACABEUS: Se facea că Dumnezeu locuia într-o bucată de pîine... Eu tocmai trebuia să tai bucata de pîine şi mă gîndeam dacă se cuvine sau nu s-o tai... Simţeam ceva greu în mîna dreaptă şi în lama cuţitului, şi atunci, dintr-odată, pîinea s-a tăiat singură... PARASCHIV: Cad. MACABEUS : Ce să însemne asta ? Şi chiar atunci au venit două păsări negre şi au început să ciugulească, fiecare, din cîte o jumătate, şi se facea că păsările mîncau si din cînd în cînd se uitau una la alta... > aşa cum ne uităm noi acum... Ce să fie asta? PARASCHIV (Urlă furios şi isteric.): Cad. MACABEUS : Atunci m-am ridicat de la masă nemîncat şi am luat-o încet peste cîmpie... Se facea că era o cîmpie netedă şi din loc în loc se vedea cîte o 310 Groapa din tavan jumătate de arbore... Ce să însemne o jumătate de arbore ? PARASCHIV {Plînge grotesc, icneşte.): Cad. MACABEUS: Dacă nu mă asculţi, te las şi mă culc. {Furios.) Te las dracului şi mă culc. înţelegi? Mi-e foarte uşor să te las şi să mă culc. Ştii că îmi place să dorm... Acum vreau să-ţi povestesc un vis. Vreau să-mi descarc inima. De ce nu mă laşi să-mi descarc inima ? {Izbeşte în masă) Trebuie să stai de vorbă cu mine! Dacă nu-ţi spun ce-am visat, nu mai pot adormi, nu mai sînt om... PARASCHIV: Mi se rup genunchii... MACABEUS : Tu l-ai visat vreodată pe Dumnezeu ? PARASCHIV: Nu. MACABEUS: Te doare-n cot de Dumnezeu. Este sau nu este ? PARASCHIV: Este, dar se termină. MACABEUS : Ce se termină ? PARASCHIV: Dumnezeu. E pe terminate. Dumnezeu e ca o apă. A curs cît a curs, şi acum se termină. MACABEUS CSperiat.): De unde ştii tu că se termină ? PARASCHIV: Sînt semne. Se lasă visat. Altădată, nu se lăsa visat. MACABEUS : Cum se termină ? De ce se termină ? Si noi ? Eu ce fac ? PARASCHIV: N-avem ce face. Mai sînt cîteva picături. Ne batem pentru ele. Cînd se vor termina de tot, nu vom simţi nici sete si nici foame. » > 311 MACABEUS : Ce vorbe-s astea ? Nu pricep nimic. Mie mi-e sete tot timpul. PARASCHIV: O să-ţi treacă. După ce-o să bei şi ultima picătură de apă, n-o să-ţi mai fie sete. Cînd se va termina ultima firimitură de pîine, nu vom mai şti ce e foamea. înţelegi ? Lucrurile sînt destul de clare. Cînd nu vom mai avea picioare, nu vom mai avea nevoie de drum. Cînd Dumnezeu se va scurge de tot, nu vom mai avea nevoie de nimic. MACABEUS : Şi el ? Lui nu-i pare rău ? PARASCHIV: îi pare rău, dar nu-i pasă... MACABEUS : Cum se poate aşa ceva ? PARASCHIV: Pune scara. Mă duc după apă. MACABEUS: încurcată, foarte încurcată povestea asta... Am să mă culc. M-ai obosit foarte rău, foarte rău... Cînd se termină ? PARASCHIV: A, se termină foarte încet... MACABEUS : Cît de încet ? PARASCHIV: Dumnezeu e ca picătura din sticlă... Pare că nu mai e, dar dacă ştii să aştepţi, îţi umezeşte fundul paharului... MACABEUS (Chinuit\ obosit dintr-odată, într-un fel de transă; reaşază scara, îi aruncă găleata lui PARASCHIV.): Nu mai vreau să aştept... Du-te şi adu apă... Apă multă... (PARASCHIV deschide chepengul si dispare.) De ce să aştepţi? Se scurge prea încet... Mult prea încet... (Se întinde în culcuş; se scarpină; mormăie; se răsuceşte; se ridică şi-şi îndreaptă rogojina.) 312 MACABEUS : Grijania... {Şi-o apasă, şi-o întinde.) Pfff... {începe să-i îndrepte nodurile.) Cîrpaciul! {Şi-o bate cu lovituri înrăite, şi-o mîngîie, se aşază din nou, se răsuceşte, îşi caută un culcuş pentru spate, se linişteşte, oftează.) {Pauză.) MACABEUS (.Nemulţumit.): Nu, nu, nu! {Se ridică, îşi trage rogojina mai aproape de masă, îi schimbă de cîteva ori locul.) Imbecil! {Priveşte spre chepeng,.) Uah! {Se aşază înapoi pe rogojină, sprijinit de zid, scoate o oglindă mică dintr-un buzunar şi începe să se privească atent; îşi schimbă, rîndpe rînd, expresia, de la ură la tandreţe, de la grotesc la melancolie, în tot acest timp sonorizîndprin onomatopee.) Uahhh... Uuuu... Ihîîî... Sssst... Eheee... Iiii... Tttt... > » y > Buah... {Izbucneşte într-un rîshilar) Ce... nebun ! {în oglindă.) Nebuniile! {Se lipeşte cu faţa de oglindă.) Ehe-he... (51?priveşte admirativ) Nebuniile! {Duios) Nebunaticule! {Se sărută pe sine de cîteva ori, zgomotos, în oglindă) Brrr... {Sepriveşte extatic.) Bzzz... {îşi roteşte buzele, cu alint, pe suprafaţa oglinzii) Bzzz... Na! {Pupătură macabră) Toc! {Extaz, îşi apropie ochiul de oglindă, se priveşte atent în ochiul stîng.) Uuuu... {îşi mîngîie ochiul, clepfaie, îşi smulge cîteva fire de păr din geană) Na! Nnnna! {Mirat pînă la demenţă, îşi priveşte pupila, şi-o lipeşte de faţa oglinzii, fluieră nemulţumit; îşi lustruieşte 313 Matei Visniec __________y____ oglinda de pantalon, reia contemplarea, schimbîndu-şi mereu poziţia corpului; se opreşte si se priveşte în tăcere cîteva zeci de secunde; scîrbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede cîteva trepte, stropind cu apă în jur, trînteste capacul, se asigură că e bine închis si se asază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are faţa răvăşită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu, agitaţie.) MACABEUS: Ce ? PARASCHIV: S-a zis! (Gîfiie.) Gata! MACABEUS (Iritat, se ridică într-o rină?): Ce e ? PARASCHIV: Au început să ne caute. MACABEUS : Cine ? Ce ? (Sare de pe rogojină?) Nu fi împuţit! PARASCHIV: Ne caută! (Se agită, îsi trece cu unghiile prin păr si pe faţă.) MACABEUS: Vino-ncoa ! PARASCHIV: Nu vin. S-a terminat. MACABEUS : Vino jos! PARASCHIV: Nu vin ! (Surescitare?) Au făcut focul! MACABEUS: Cine? PARASCHIV: Nu vin! Au făcut focul, acolo, sus. Ne caută. MACABEUS: Nu fi prost. Nu ne caută nimeni. PARASCHIV: Am văzut focul. 314 MACABEUS: Unde ? PARASCHIV: Acolo... MACABEUS : Era stins ? PARASCHIV: Era mare... Au facut un foe mare... MACABEUS: Vino jos! PARASCHIV: Nu! Au să ne spînzure. MACABEUS: Vino jos! (Urlînd.) Vino jos, n-auzi? {îl apucă brutal şi-l trage, răstumîndu-l pe scară si rostogolindu-l, în aşa fel îneît jumătate din conţi-nutul găleţii să poată fi salvat.) Vino, mă, aici... (// prinde de urechi şi-l priveşte în faţă.) Umbli cu tîmpenii ? PARASCHIV: Jur! MACABEUS : Pe mine ? PARASCHIV: Du-te si te uită. Au făcut foc. > MACABEUS : Pe mine vrei să mă prosteşti ? {îl lasă brusc, PARASCHIV cade.) Pe mine! {Pentru sine.) Pe mine! {Se apleacă şi bea apă din găleată.) Poate pe tine! {Bea.) Pe tine te caută! PARASCHIV: Ba pe tine! Ai să fii spînzurat! Iar eu am să te ţin de picioare... MACABEUS {îşi revine, rîde.): Nu fi bleg. Nu ne caută nimeni. N-are cum să ne caute... {îlprinde, fratern, de umerii) Aici n-au cum... N-au cum... PARASCHIV {Chircit.): Au făcut focul, au făcut focul... MACABEUS: S-au dus, au plecat... N-ai văzut c-au plecat ? PARASCHIV: Poate că m-au pîndit... Poate că era să mă împuşte... 315 Matei Visniec __________l____ MACABEUS: Cine să te împuşte pe tine ? De ce să te împuşte? (// îmbrăţişează.) Tu eşti cu mine... PARASCHIV (îi cade în braţe lui MACABEUS.): Da, da.... MACABEUS (îl mîngîie perfid.): N-are cum să te împuşte. .. Să nu te mai gîndeşti la asta... Auzi ? Nu te mai gîndi la nimic... PARASCHIV (Lăsîndu-se în braţele lui MACABEUS, chinuit, ameţit, înfricoşat, în transă lentă.): Da... da... MACABEUS: Cînd o fi să te împuşte, să mă chemi... PARASCHIV: Am văzut focul... (îlpriveşte în ochi, ca un viţel.) Zău... Era plin de cenuşă... MACABEUS (îi trece mîna prin pâr, îl scarpină uşor.): Taci, taci... Dă-i în mă-sa! PARASCHIV (Scîncind.): Eu... eu... eu... eu... eu... eu... hî... MACABEUS: Taci... Stai aşa... stai... Vrei să te caut de purici ? PARASCHIV: Da. MACABEUS : Stai aşa... (îl mîngîie pe tîmple, apoi, cu un deget, pe nas.): Ce nas frumos ai! PARASCHIV (Cu gîndul aiureai): Am crezut că mor... MACABEUS : Tu ? Să mori, tu ? PARASCHIV: Cînd am văzut focul... (PARASCHIV nu realizează sensul în care decurg mîngîierile lui MACABEUS.) Era negru... în jur... Era ca fierea, da... MACABEUS: Ai un nas frumos... Si o frunte înaltă, zău y 7 aşa... Unde spui că ţi-ai dat tu doctoratul ? PARASCHIV: La Goteburg... MACABEUS {Meditativi): La Goteburg, da, la Goteburg. Ai o bărbie rotundă, o bărbie rotundă... PARASCHIV {Cu ochii rotunzi.): Mai bine s-o ştergem... MACABEUS : Unde s-o ştergem ? De ce s-o ştergem ? Vrei să ne prindă şi să ne spînzure, vrei să mă spînzure şi să mă ţii de picioare ? {îl mîngîie pe piept.) Asta vrei ? PARASCHIV {Plîngînd la pieptul lui MACABEUS.): Mi s-a-nvinetit încheietura... > MACABEUS: S-o văd. PARASCHIV {Ridică ochii) : Mi-e o frică grozavă. MACABEUS: Draci! Aici n-au să ne găsească o sută de ani! {îl ciupeşte de guşă) Ştii că începi să faci guşă ? PARASCHIV: Şi dac-o să vină? Dacă n-o să putem lua apă ? MACABEUS {îi masează umerii): Lasă că mă duc eu de-acuma după apă... PARASCHIV {Naiv) : Te duci tu ? MACABEUS: Mă duc eu... Eu... De-acu, le fac eu... pe toate... {Pauză; PARASCHIV respiră încet; MACABEUS continuă să-l caute de purici şi să-l exploreze încet pe tot corpul; expresia lui MACABEUS începe să devină tot mai fioroasă şi congestionată) PARASCHIV: Eu mă culc... MACABEUS : Asa, asa... trebuie să dormi si tu... PARASCHIV: N-am mai dormit... De atîta timp... MACABEUS (Jucîndu-se cu lobul urechii lui PARASCHIV): Asa, aşa... Eşti tare murdar prin urechi... PARASCHIV (Visînd.): La Goteborg mă spălam în fiecare zi... MACABEUS: Zău ? PARASCHIV (Obosit, epuizat, hipnotizat.): Aveam baie... cu smalţ... > MACABEUS : Si mai ce? PARASCHIV: Aveam un prosop galben, cu puf... Care mă sîcîia... îmi intra în gură şi în nări... MACABEUS: Am cunoscut şi eu odată o putoare... Care mi se băga prin gură... PARASCHIV (Pare că se trezeşte.): Ce ? MACABEUS (Violent, adormindu-lla loc.): Stai, stai... N-au cum să ne găsească... Au făcut focul şi-au plecat... PARASCHIV: Auzi... MACABEUS (Alintător.): Zi... PARASCHIV: Mai bine mă omor... MACABEUS (Uşor agitat.): Ce ? PARASCHIV: Decît să te omor pe tine... înţelegi? MACABEUS : Las-o baltă... Na, uite... (îi arată un purice.) Vezi ? Vezi ? Vezi cum te suge ? PARASCHIV (în transă.): N-are nici un rost să te omor pe tine. Tu şi aşa nu pricepi nimic... 318 Groapa din tavan MACABEUS: Da, da... (Încercînd să-l abată de la firul logic algîndului.) N-are nici un rost... PARASCHIV: Dar, dacă mă omor pe mine, se schimbă treaba... {Iluminarepe ultimul cuvînt.) MACABEUS: Nu se schimbă nimic... PARASCHIV: Se schimbă... Nu mai aduc apă, nu mai curăţ cartofi, nu mă mai trînteşti în ceafa... (Scînceste, îşi înfundă capul în pieptul lui MACABEUS.) MACABEUS {Macabru, excitat.): Stai aşa, stai aşa... PARASCHIV {Naiv, dulce.): Ş-apoi... tu eşti aşa o brută... asa o brută... > MACABEUS {Eroic.): Sînt o brută... PARASCHIV: Eşti atît de rău, atît de scîrbos... > MACABEUS {Chinuit.): Ce să fac? PARASCHIV: Ai suferit mult? MACABEUS: Eu? As! y PARASCHIV: Eu credeam c-ai suferit mult... MACABEUS: Ţuţ. I-am pus pe alţii... PARASCHIV: Ştiu, ştiu... eşti aşa de găinar, aşa de găinar... MACABEUS {Dulce.): Hai, gura! PARASCHIV: Parcă aş vrea să dorm... MACABEUS {Exasperat.): Da dormi odată! PARASCHIV: Da mi-e frică... MACABEUS : Dormi... Te păzesc eu... PARASCHIV: Da mi-e frică... MACABEUS: Dormi, dolofanule, dormi... Matei Vişniec PARASCHIV : Te-am făcut vreodată broscoi rîios ? MACABEUS : Nu. PARASCHIV: Da rînză cleioasă? MACABEUS : Nu, nu cred... PARASCHIV : Da burdihan stricat, verde, cîrîit şi colcăit, te-am făcut ? MACABEUS : Se poate... PARASCHIV : Pe toate astea voiam să ţi le spun de mult... MACABEUS : Si le-ai tinut în tine ? PARASCHIV: Le-am ţinut... N-am găsit momentul... MACABEUS {Cu faţa tot mai congestionată) : Dormi, că-ţi crăp capul ! PARASCHIV {Un fir de teamă) : Nu dorm ! {De undeva, de departe, se aud primele semne ale celei de-a doua apocalipse) MACABEUS : Dormi, împuţitule, dormi ! PARASCHIV: Tună? MACABEUS : Nu tună, dormi... {îlzguduie uşor, apoi mai tare.) Dormi, n-auzi să dormi ? {Se întăresc semnele apocalipsei) PARASCHIV : Vine ! {Cu ochii explozivi) Vine ! Iar vine ! MACABEUS: Nu vine! 320 Groapa din tavan PARASCHIV: Vine, vine! MACABEUS: Stai... PARASCHIV (Vrîndsăse ridice.): Vine, se apropie ora 12... MACABEUS: De unde ştii că se apropie ? Ce se apropie ? Cum ? (// trage înapoi, îl ţine în braţele sale cu forţa.) Stai odată! PARASCHIV (Aproape nebun.): Vine ora la care trebuie să te omor! MACABEUS: Parcă ziceai... PARASCHIV: Ţi-am promis că te omor... (Tunete, zguduituri, prin crăpăturile din chepeng curg fire de praf) MACABEUS (Pentru sine.) : Ce tîmpit! PARASCHIV : Ţi-am promis, ţi-am promis... MACABEUS {în punctul de sus al morbidităţii si excitaţiei.) : Ia dă-ţi pantalonii jos ! PARASCHIV {Nebun.) : Trompeta, unde-i trompeta ? (Urletele apocalipsei; sunetele pot sugera un raid aerian, se pot auzi sirenele unui oraş în flăcări.) MACABEUS {Trăgînd de hainele lui PARASCHIV, răs-turnîndu-l pe jos.): Omoară-mă, omoară-mă! PARASCHIV {Ripostînd, trăgîndu-se, urlînd.): Vreau să ies, vreau să mă duc... {Se smulge si se repede spre scară) 321 Matei Vişniec MACABEUS (Se ridicăy uriaş, grotesc, implacabil; se repede spre PARASCHIV, stingînd dintr-un gest si lumi-narea de pe masă\ îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur si simplu în braţe şi-l trînteste în colţul încăperii.): Ai să fii al meu, sfinţişorule... (începe să-şi dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniţei, pereţii se zguduie, din tavan curg praf şi bucăţi de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.) PARASCHIV (Chircit în colţ, trezit şi înspăimîntat.): Ce vrei ? MACABEUS (Scoţîndu-şi centura.): Să mă omori, ai ? Aşa ? Omoară-mă... Da’ înainte... Da înainte... (Semiîntuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlînd.): Ce vrei ? Ce te-a apucat ? MACABEUS : Jos, jos! Cu faţa la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS : Scîrbă! Ai s-o-nveţi şi pe asta! PARASCHIV (Încercînd să restabilească dialogul lucid) : Te rog... Stai acolo... (Se tîrăşte în jurul camerei, cu spatele lipit de pereţi.) Stai aşa... Ţi-ai pierdut capul... (Duios.) Te doare capul? MACABEUS (Fascinat, dezumanizat.): Capul... întoarce capul... (îl prinde de un picior şi încearcă să-l tragă; 322 Groapa din tavan PARASCHIV izbeşte cu picioarele, o lupta penibilă.) întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gîlgîit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în mugete.): Uîîî... Hîîî... Ha! MACABEUS: Jos! (Hohot de rîs; tremur al braţelor, al capului, cade în genunchi, se rostogoleşte peste PARASCHIV.) Sfmţişorule... (Rîs, muget, haine sfisiate, urletul lui MACABEUS în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gît.) Uaaa.. Goteburg, ai? Goteburg... (îlrăstoarnă pe PARASCHIV, îl loveşte în ceafa) Goteburg... (Rîs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui AIACABEUS) (PARASCHIV trece de la urlet în plîns; izbiturile sale devin tot mai lente, apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plînge resemnat, încet, pînă la icnete; rîsul si urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sîngeros, aducînd a PARASCHIV înjunghiat; apoi, o nesperată blîndeţe a lui MACABEUS, un grohăit si o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; cîteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi, sunetele încep să scadă, furia se depărtează, scena râmîne în întuneric, cîteva tunete îndepărtate, zgomotul murind, picături de ploaie, apoi tăcere deplină, întuneric deplin) 323 ACTUL II Cîteva ore mai tîrziu. Luminarea arde pe masă. Dezordine cumplită în încăpere. Un fel de peisaj după bătălie. PARASCHIV, la fel ca si la începutul primului act, în prim-plan, aşezat turceşte, cîntă din trompetă. Un timp, muzica rămîne element dominant. Frică, speranţă, un iz de nobleţe, plictiseală, calm, un început de altă lume. MACABEUS doarme ca un porc pe rogojini. PARASCHIV se opreşte din cînd în cîndsi repetă jocul din primul act. îşi mîngîie trompeta, şi-o lustruieşte, îşi curăţă muştiucul, din nou cîntă, încearcă mai multe variante ale aceleiaşi teme, cîntă, se opreşte, se gîndeşte, iar cîntă. MACABEUS sforăie. PARASCHIV se opreşte, îl priveşte o vreme, se ridică, bea apă, se aşază, cîntă. MACABEUS (în trezire.): Brrr! (Clepfaie.) Apă! PARASCHIV (Lasă trompeta jos, se duce la găleata cu apă, umple o ceaşcă, i-o duce lui MACABEUS.): De ce ne caută ăştia ? De ce ? MACABEUS (Bea sufocat.): Ua! (Pentru sine.) Apă... 324 Groapa din tavan PARASCHIV (Se duce, umple din nou ceaşca si i-o aduce lui MACABEUS ; în ultimul moment se răzgîndeste si i-o varsă pe faţă.): De ce ? MACABEUS (Sare ca ars.): Te-ai ţicnit ? (Se şterge cu ce poate.) PARASCHIV (Imperturbabil, se întoarce, se asază jos, ia trompeta si începe să cînte.) MACABEUS (Ştergîndu-se mai departe, căscîndî): Ce dracu ai ? PARASCHIV (Se opreşte, îsi pune trompeta jos, se uită la ea un timp.): Umblă ăia pe sus. MACABEUS : Care ăia ? PARASCHIV: Ăia care au făcut focu. (Pauză; MACABEUS îsi freacă gleznele.) MACABEUS : Ţi se pare. PARASCHIV: Au umblat toată noaptea. MACABEUS (îsi scuipă un păr din gură.): Ai auzit tu ? PARASCHIV: I-am auzit. MACABEUS: Şi ? PARASCHIV: Or să ne găsească. MACABEUS : Asa crezi tu ? > PARASCHIV: Au borteluit pe sus. MACABEUS (Se ridică.): Unde? PARASCHIV: Acolo, (ti arată.) MACABEUS : Unde, mă ? PARASCHIV: Au borteluit cu baioneta. Şi-au băgat baioneta prin gaură. MACABEUS (Se uită în tavan; undeva se văd bucăţi mari de tencuială smulse.): Poate că s-a zguduit. PARASCHIV: Am văzut eu. (Pauză; MACABEUS, de data aceasta uşor înfricoşat, cercetează tavanul; PARASCHIV îşi reia trompeta.) MACABEUS (Furios.); Las-o-n Pastele ei de trompetă! PARASCHIV (Şi-o aşază în faţă; un timp, o priveşte): De ce ne caută ăştia ? ) MACABEUS (Suspicios.): Să nu te ţii de murdării... PARASCHIV (Tace un timp; apoi.): I-am văzut şi i-am auzit. MACABEUS (Pentru sine.): Putorile! (Pauză.) PARASCHIV: N-o să mai avem apă. MACABEUS (Furios.): Apă! Parcă fără apă... PARASCHIV: N-o să mai avem apă şi mîncare. (Pauză.) Eu cred că ne-au dibuit. MACABEUS : Eu nu cred. PARASCHIV: Eu cred. MACABEUS : Eu nu cred. Poa’ să fie unu care s-ascunde. 326 PARASCHIV: Vax. MACABEUS: Ce? PARASCHIV: N-ai de unde să ştii. y MACABEUS : Ce ? (Pauză.) Mă duc să văd. PARASCHIV: Te rade. MACABEUS (După o pauză.): Aşa e. (Pauză; se gîndesc amîndoi.) MACABEUS : în căzu ăsta, am sfeclit-o. PARASCHIV: Descurcă-te. Nu ziceai tu că aici nu vine nimeni o sută de ani ? MACABEUS : Acu e seară sau e dimineaţă ? PARASCHIV: E dimineaţă. > MACABEUS : E dimineaţă devreme ? y PARASCHIV: E dimineaţă rău de tot. y MACABEUS: Mă duc încet. îl prind dormind. PARASCHIV: Nu te duce. MACABEUS : Am un chef grozav să-l rad. PARASCHIV: Draci! MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Poate că te pîndeşte. (Pauză) Te aşteaptă. MACABEUS : Mda.. (Pauză.) Mi-e foame. (Se învîrteprin încăpere; e uşor agitat) Ar cam trebui s-o ştergem de aici.. PARASCHIV: Unde? Matei Vişniec MACABEUS: Vedem noi. (Pauză.) Undeva. (Pauză.) La dracu. PARASCHIV: Am cam căzut de fazani. MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Am rămas ca proştii, aici. Le cădem în labă. MACABEUS : E-e! (Pauză.) Eu mă duc. (îşi răscoleşte printre lucruri şi-şi scoate un revolver; îl armează.) PARASCHIV: Mai gîndeşte-te. MACABEUS : Prostii! Dă’ găleata! PARASCHIV: Mai stai. Poate că se trezeşte şi pleacă. MACABEUS: Dă’ găleata! (Furios.) Nu-mi place să-l ţin pe ăla... pe cap... PARASCHIV (Se ridică, îi întinde găleata.): Ai să crăpi. O să-ţi crape capul. MACABEUS: Si ? j PARASCHIV: Nimic. MACABEUS: Te temi să nu rămîi singur ? PARASCHIV: Da. MACABEUS (Efuziv.): Zău? Puiuţule... (îl ciupeşte de bărbie; PARASCHIV se retrage umilit şi furios.) De ce nu mi-ai tăiat gîtul astă-noapte ? PARASCHIV: De greaţă. MACABEUS: Zău ? Lasă c-am să te fac să mai mănînci greaţă din aia... (începe să urce treptele.) Mai bine curăţă nişte cartofi. j y PARASCHIV (începe să dea semne de frică.): Nu te duce! 328 Groapa din tavan MACABEUS : Ţi-e frică pentru mine ? Zău ? {Rînjind) Te temi pentru mămica ta ? PARASCHIV: Nu te duce, Maco... Zău.... Mai stai... MACABEUS: Ia te uită! (Urcă.) Nu, că azi am chef să omor un om. Am un chef nebun. Dacă nu omor azi un om, îmi pierd minţile. PARASCHIV: Dă-1 dracului, stai aici şi te caut de purici. {îl ţine de bocanci) MACABEUS {Rînjind.): Trebuie să-l rad. Trebuie să-i tai cuiva boaşele. Mă scarpină ceva în palmă. îmi tremură mîna, înţelegi ? N-am mai rupt pe cineva în bucăţi de mult... {Urcă.) Dormi, puiuţule, fii liniştit... > PARASCHIV {Încercînd, în panică, să-l reţină.): Maco... Maco... Stai... {Icnet.) Vin şi eu... MACABEUS: Vezi-ti de cartofi. > PARASCHIV: Vin si eu, Maco... Nu rămîn aici... Nu stau aici fără tine... MACABEUS: Gura! {E sus, la chepeng,.) Curăţă cartofii! {îşi scoate baioneta de la picior şi i-o înfige în masă lui PARASCHIV!) Ia-o şi curăţă bine... Şi subţire... y PARASCHIV {Stins.): Maco... {Mai stins) Prostule... MACABEUS {De dincolo de deschizătură.): Psst! (MACABEUS a dispărut din scenă; PARASCHIV, singur, învîrtindu-se prin încăpere; îşi pune trompeta Matei Visniec __________J____ în cui; alege cîţiva cartofi; îi aşază pe masă; încearcă să-i cureţe; se opreşte; se apleacă peste masă si vomită.) {Pauză.) (PARASCHIV îşi ridică încet capul, se şterge la gură, se ridică în picioare şi se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, cîteva împuşcături.) PARASCHIV {Urcîndscara, îngrozit.): Maco ! {Un moment de tăcere.) Tu eşti ? {Se agaţă de deschizătură şi îşi înalţă uşor capul prin ea.) Unde eşti ? {Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dementă) PARASCHIV {Cu voce tremurîndă.): Tu eşti? {Tăcere.) Tu eşti, Maco ? {Sus, încep din nou tropăiturile şi răcnetele; apoi, cîteva explozii; apoi, un val de fum, pare că un incendiu colosal a izbucnit dintr-odată; fum şiflăcări prin deschizătură; PARASCHIV îşi retrage capul, îngrozit, urlînd.) PARASCHIV: Macooo! Unde dracu’ eşti ? {Se apără de fum şi de flăcări.) Macooo! {Un urlet chiar la buza deschizăturii.) Mă! Aici eşti ? MACABEUS {Vocea gîlgîită a lui MACABEUS, speriată şi tremurătoare.): Fugi! Bagă-te-n jos! {Apar în 330 Groapa din tavan deschizătură picioarele lui MACABEUS, care încearcă să găsească, prin jum, partea de sus a scării.) PARASCHIV: Unde eşti ? (îi vede picioarele si i le îmbrăţişează.) Maco ! (Fum, flăcări', un urlet, explozii.) MACABEUS (Coborîndpe umerii si pe capul celuilalt.): Fugi! Fugi! Bagă-te la loc! (Cei doi se află într-un fel de luptă confuză, PARASCHIV se ţine strîns de MACABEUS, plînge cu faţa lipită de picioarele acestuia; MACABEUS nu poate coborî din cauza lui PARASCHIV, încearcă să-l împingă înapoi cu picioarele si să se strecoare de tot prin deschizătură.) Arde! PARASCHIV: Maco! Maco! (îi linge picioarele.) MACABEUS: Fugi dracului de aici! Fugi odată! PARASCHIV: Maco, sînt un prost! MACABEUS: Jos, jos! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS (Luptîndu-se din greu cu PARASCHIV pentru a-l face să coboare si încercînd să închidă capacul.): Jos! S-a aprins coşmelia. PARASCHIV CAmeţit.): Jos, jos... L-ai omorît? L-ai ras? Gata? MACABEUS : Tu nu vezi că ne-a dat foc ? Nu vezi ? (E cu faţa si cu mîinile deasupra deschizăturii; în acest moment, se produce o explozie puternică, un fum negru 331 Matei Vişniec pătrunde în încăpere; cei doi sînt aruncaţi pur si simplu de pe treptey se rostogolesc în jos, ţinîndu-se unul de altul si agăţîndu-se de scară cu disperare; MACABEUS scoate un urlet îngrozitor, îsi duce mîinile la faţă, se rostogoleşte apoi urlîndsi rămîne înţepenit la piciorul mesei, cu faţa în jos si cu mîinile ghemuite la piept; fluxul exploziei a stins flacăra luminării, chepengul a căzut de la sine în urma celor doi; întuneric si tăcere totală.) {Pauză; gîfiitul lui PARASCHIV; PARASCHIV începe să se mişte uşor din locul în care a fost proiectat în cădere; se tîrăste într-o direcţie incertă.) 1 > > * PARASCHIV {Tremurînd, în şoaptă) : Maco... {Nimic.) Maco! {Nimic.) Pssst! {Nimic; se aud paşii lui PARASCHIV prin încăpere, şovăială, spaimă; PARASCHIV, tremurînd, începe să pipăie obiectele si să caute luminarea.) De ce taci ? {Cautăprintre lucruri.) De ce taci, mă ? (Chicoteşte; încearcă să iasă dintr-o eventuală farsă.) Ştiu eu că taci... {Găseste ce-i trebuie; aprinde cîteva beţe de chibrit pînă să reuşească să menţină flacăra luminării.) Maco... {Pauză; lumină uşoară; PARASCHIV, aplecat peste MACABEUS ; îl trage uşor de un umăr\ apoi îl scutură nervos.) PARASCHIV: Ce ai ? {îl întoarce cu greu cu faţa în sus.) Ce-i ? {Ia luminarea de pe masă si o apropie de faţa 332 Groapa din tavan luiMACABEUS.) Ce-i cu tine ? {Tare.) Mă! {Urlet, spaimă, panică.) Mă! Ce ai? Mă! Ce-i cu tine? Ce ai pe faţă ? {La lumina luminării se vede faţa arsă a lui MACABEUS.) Ce-i asta? {Timid, prosteşte, PARASCHIV îşi trece degetele pe faţa lui MACABEUS; se aude un geamăt slab.) Ce ai pe nas ? Ce-i negreala asta ? {îl mîngîie prosteşte pe pielea feţei.) Ce-i cu negreala ?... Maco... De unde ai negreala ? (Toată faţa, tot gîtul si tot pieptul lui MACABEUS sînt înnegrite si jupuite groaznic de explozie; la fel, mîinile lui MACABEUS sînt paralizate şi înnegrite.) Cum adică ?... {Mirat, inocent.) Ce negreală! MACABEUS {Geamăt slab; durerea care vine din atingerea pielii arse.) PARASCHIV: Ce zici ? {Lipit de inima lui MACABEUS.) Mă... {începe să realizeze adevărulj Mă... {îipune mîna pe inimă.) Ce dracu ai?... Ce-s chestiile astea ? Ce să-ţi dau ? {Intră în panică, se răsuceşte prin încăpere, se lasă în genunchi, se aşază cu capul la picioarele lui MACABEUS, se trînteşte cu capul de pămînt, mugeşte, plînge, icneşte, se opreşte, caută printre lucrurile răvăşite şi vine cu un bidon de tablă, i-lpune la buze lui MACABEUS şi-l sileşte să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe faţă.) Bea... hai... cască gura... Mă! {Violent.) Bea! {Neputincios.) Bea puţin!... Bea, mă... O să-ţi treacă... MACABEUS {Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) 333 Matei Visniec __________>____ PARASCHIV (Sare speriati): Taci! Taci! (îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puţin... Fă aşa... (îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească de mîini, neputinţă, mîinile sale vor funcţiona acum ca nişte cioturii) PARASCHIV: Gata... gata... (îipune din nou bidonul la gură\ MACABEUS soarbe cîteva înghiţiturii) Asa... asa... j y MACABEUS (Grohâindy cu alcoolul curgîndu-i pe gît.): Unde... (Grohăie.) Unde.. (Geme de durere.) PARASCHIV: Cum ? Cum ? Aşa... Cască bine gura... MACABEUS: Unde sîntem ? (Grohăie, respiră din greu.) Ce-i aici ? (încearcă să pipăie înjur cu mîinile.) PARASCHIV: Stai liniştit... Stai... (Miraţi) Te doare? MACABEUS : Unde sîntem ? (Speriaţi) Cine-i ? PARASCHIV: Eu sînt... (îi mai dă să bea.) Bea... Taci şi bea... MACABEUS (Grohăie, scuipă, icneşte): De ce nu aprinzi lumina ? PARASCHIV (Inocent.): Cum... (încearcă să se ridice.) MACABEUS (Strigăt de panică.): Nu pleca! PARASCHIV: Nu plec... MACABEUS : De ce nu aprinzi lumina ? PARASCHIV (începe să-si dea seama de situaţiei): E... E... tîrziu... MACABEUS : E noapte ? 334 Groapa din tavan PARASCHIV: Da, e noapte... MACABEUS: E tîrziu? PARASCHIV: E cumplit de tîrziu... MACABEUS : Mă doare aici... PARASCHIV: Aici? MACABEUS : Mă doare fata... y PARASCHIV: Mai bea... MACABEUS: Tine-mă de mînă... PARASCHIV: Te ţin... MACABEUS: Mă tii ? 7 PARASCHIV: Te tin... ) MACABEUS {Respiră uşor.): Auzi ? PARASCHIV: Da... MACABEUS : Am dormit mult ? PARASCHIV: Ai dormit... MACABEUS : Parcă nu-mi simt mîinile... PARASCHIV: Ai dormit cu mîinile sub tine. Totdeauna dormi cu mîinile sub tine... MACABEUS : Sînt un prost... PARASCHIV (Mîngîietor.): Eşti... {Pauză; respiraţie de nebun la MACABEUS ; jelanie blîndă la PARASCHIV.) MACABEUS: Auzi... PARASCHIV: Ce? 335 Matei Vişniec MACABEUS: Parcă nu-mi simt fata... > PARASCHIV: Ai dormit cu faţa în jos. Totdeauna dormi cu faţa în jos. {Pauză; horcăit.) MACABEUS : Da de ce nu aprinzi lumina ? PARASCHIV: Ce-ti trebuie lumină ? > MACABEUS : Mă doare fata... 7 PARASCHIV: O să-ti treacă... 7 MACABEUS: Nu-mi amintesc de ce mă doare... PARASCHIV: Ai visat clopote... Ştii bine că tu visezi întotdeauna clopote... MACABEUS: Nu-mi amintesc nimic... PARASCHIV: Ai dormit ca un porc. Tot timpul dormi... MACABEUS: Auzi ? Parcă nu mai am cap... PARASCHIV: Taci! {Pauză; respiraţie de om în transă.) MACABEUS: Parcă mă doare ceva în stomac. PARASCHIV: Ai mîncat prea mult. întotdeauna mănînci prea mult. MACABEUS: Auzi... poate că ar trebui s-o ştergem de aici... PARASCHIV: Da. 336 Groapa din tavan MACABEUS: Mi-e greaţă... PARASCHIV: Ştiu. MACABEUS : Cred că m-am curătat... y PARASCHIV: Da. MACABEUS: Cred că mi-au dat foc... PARASCHIV: Da. MACABEUS : Nişte javre... PARASCHIV: Ţi-am spus. MACABEUS: Si totuşi nu mă doare nimic. PARASCHIV: Eşti beat. MACABEUS: Unge-mă cu ceva pe faţă. PARASCHIV: Cuce? MACABEUS: Nu ştiu. {Pauză.) Cu ulei. PARASCHIV: Te ung. (Se ridică.) MACABEUS: Nu pleca! PARASCHIV: Lasă-mă! MACABEUS: Nu pleca! PARASCHIV: Stai ciracului liniştit! (Pleacă; se întoarce cu sticla de ulei.) MACABEUS: Unde eşti? PARASCHIV: Aici. MACABEUS : Luminarea arde ? PARASCHIV: Arde. MACABEUS: Unde e? PARASCHIV: Pe masă. Matei Vişniec MACABEUS: Urîtă treabă. PARASCHIV: Te-au aranjat. MACABEUS : Ia pune mîna pe ochiul ăsta. PARASCHIV (.Pune mîna pe ochiul stîng.) MACABEUS: E jupuit? PARASCHIV: E alb. MACABEUS : Cum dracu’ ? PARASCHIV: Am să te leg pe faţă. MACABEUS : Leagă-mă... (PARASCHIV începesă-icureţe faţa lui MACABEUS.) PARASCHIV: Te doare? MACABEUS: Nu ştiu, nu cred... PARASCHIV: Ar trebui să urli de durere... MACABEUS: Nu ştiu ce am. Nu mă doare. PARASCHIV: Eşti lovit prea tare. De-aia. MACABEUS : Arăt al naibii de urît, nu ? PARASCHIV: Ca un drac. MACABEUS: împuţită treabă. PARASCHIV: Asta-i... MACABEUS : Nu trebuia să mă duc... PARASCHIV: Ţi-am spus. MACABEUS: Nu mi-ai spus nimic. PARASCHIV: Ba ţi-am spus să nu te duci. MACABEUS: Minţi. Tu m-ai trimis. PARASCHIV: Nu fi lepră. 338 Groapa din tavan {Pauză; în tot acest timp, PARASCHIV l-a curăţat pe MACABEUS si i-a spălat rănile.) PARASCHIV: Dă-ţi jos cămaşa. MACABEUS : De ce ? PARASCHIV: Dă-ţi-o jos. MACABEUS: Nu vreau. PARASCHIV {Brutal.): Dă-ţi-o, mă, jos! (/- MACABEUS {Speriat.): Unde să te duci ? (PARASCHIV începe să-i rupă în fîşii cămaşa lui MACABEUS.) MACABEUS: Ce faci? PARASCHIV: Fac fîsii. MACABEUS: Da’ de ce n-ai rupt din cămaşa ta? PARASCHIV: Tacă-ti fleanca! > {Pauză; PARASCHIV începe să-l bandajeze pe MACABEUS ; întîi faţa, apoi gîtul, apoi mîinile.) MACABEUS {încet.): Puteai, totuşi, să rupi şi din cămaşa ta. PARASCHIV: Gura! {Pauză.) MACABEUS: Mi-e foame... 339 Matei Vişniec PARASCHIV: As! MACABEUS: Mi-e o foame grozavă. PARASCHIV: Minţi. N-are cum să-ti fie foame. y y {Pauză.) MACABEUS: Auzi... PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Crezi că mai am zile ? PARASCHIV: Nu ştiu. y MACABEUS: Doar nu mă doare nimic. Precis că mai am zile... PARASCHIV: Asta nu poţi s-o ştii. Cred c-o să te doară mai tîrziu. O să te doară de-o să-ţi vină să te urci pe pereţi. MACABEUS: N-o să mă doară. PARASCHIV: Ba o să te doară. Creierul tău negru şi împuţit încă nu e în stare să simtă. Da o să se dezmorţească el si-o să te doară. y y MACABEUS : Crezi c-o să mor ? PARASCHIV: Da. MACABEUS: Crezi c-o să rămîn orb ? PARASCHIV: Sper. MACABEUS: Ai început să-ţi scoţi colţii ? PARASCHIV: Da. MACABEUS: Trebuia să ţi-i fi rupt la timp. 340 Groapa din tavan PARASCHIV: Da. {Pauză.) MACABEUS : Auzi... Ce am la degete ? PARASCHIV: Nu prea mai ai degete. MACABEUS: Nu? PARASCHIV: Nu. MACABEUS: Si totuşi, nu mă doare. Nu mă doare! Nu mă doare nimic. Mă minţi tot timpul. Pe mine nu mă doare nimic si tu mă minţi. De ce eşti ordinar » > > si mă minţi ? > > PARASCHIV: Gata! (Se ridică; a terminat treaba cu MACABEUS.) MACABEUS: Un te duci? PARASCHIV: Stai unde te-am pus! MACABEUS : Un te duci ? Un te duci ? PARASCHIV: Să-mi curăţ trompeta. MACABEUS (încearcă să se scoale.): Scîrba aia... scîrba aia... PARASCHIV (Trîntindu-lpe MACABEUS înapoi, apoi trăgîndu-l pe o rogojină în colţul încăperii.): Stai aici. Stai si mocneşte. > > MACABEUS: Nu pleca. PARASCHIV: Nu plec. MACABEUS : Ce vrei să faci ? 341 Matei Visniec __________>____ PARASCHIV: Vreau să cînt. (îşi ia trompeta din cui şi începe ritualul cunoscut; cîntâ uşort tremurător.; scuipînd des, tuşind\ trădîndu-şi abia acum, scuipături, şi tuse o boală ascunsă.) MACABEUS: Mi-e foame. PARASCHIV: Taci. MACABEUS: Mă doare ceva urît... în buric. PARASCHIV (Se întrerupe.): Mai bine ascultă. MACABEUS: Mi-e silă de trompeta ta. Ştii bine cît mi-e de silă. întotdeauna mi-a fost silă... De ce mă faci să-mi fie şi mai silă? Vezi bine cît mi-e de silă... PARASCHIV (Cîntă, apoi.): Am să cînt toată ziua. Dacă nu vrei să auzi, cară-te. MACABEUS: Nu vreau să cînti toată ziua. Mi-e asa de silă. y y Cum poate să-mi fie aşa de silă de tine ? Ţie nu ti-e silă de tine ? De ce mi-o fi asa de silă de tine ? y y Ţie nu ţi-e silă, deloc, deloc ? PARASCHIV (Cîntă; apoi.): Dacă nu taci, îţi sfarîm gura. MACABEUS : Ştiu eu că vrei să mă chinuiesti... Ştiu... Ti y y y y s-a zbîrlit veninul în tine... Ştiu... y PARASCHIV (Cîntă; apoi.): Nu vreau să te chinuiesc. N-am treabă cu tine. MACABEUS: Ştiu eu, ştiu... Toţi sînteti asa... Mă chi-nuiţi după ce mor, mă jupuiţi de piele... Altădată, nici nu căscai gura... Ştiu eu... Vrei să mă laşi să 342 Groapa din tavan mor de foame... Vrei să mă tîrăsc de foame, să-ţi ling picioarele puturoase... Ştiu tot. PARASCHIV (Cîntă; mirat, se opreşte; meditează o clipă) : Ştii că acum aş putea să-ţi bag trompeta asta în fund ? MACABEUS: Ce secătură eşti... Vai, ce secătură eşti... Dacă ştiam că eşti aşa o secătură, vai, cum te mai puneam să-ţi lingi rahatul şi să-ţi sugi limba... Vai, cum te mai puneam... Te-aş fi pus să-ţi lingi toate bubele, să ţi le lingi şi să te otrăveşti cu ele... Vai, cum te mai puneam... PARASCHIV {Cîntă; scuipă; tuşeşte) MACABEUS: Da* nici tu nu mai ai mult... PARASCHIV {Furios) : Ce-ai zis ? MACABEUS: Am zis că nici tu nu mai ai mult. PARASCHIV: Cum adică? MACABEUS : Te cureţi. Te duci pe copcă. PARASCHIV: Ia te uită! MACABEUS: Da, da, îţi vomiţi plămînii... Ştiu eu. PARASCHIV: Ia te uită! Vrei una peste bot ? MACABEUS: Da. Drept să-ţi spun, tare aş vrea să te văd că-mi dai una peste bot. Hai, dă-mi una peste bot! Crezi c-o să mă doară ? Tare as vrea să mă * doară. {Pauză; aşteptare) îmi dai sau nu-mi dai ? PARASCHIV {Cîntă, scuipă, cîntă, tuşeşte, cîntă) MACABEUS: Ce urît scuipi! Vai, cum se aude că scuipi, cum se aude şi cum grohăieşti cînd scuipi... Ce 343 Matei Vişniec urît se aude, ce urîr. Se aude cum îţi gîlgîie sîngele în gît, vai, ce gîlgîială, ce scîrboşenie. Ţie chiar nu ti-e silă de tine ? Chiar nu-ti vine să verşi cînd te > ) 9 gîndeşti la tine ? Cine dracu te-a născut pe tine ? Parc-ai fi un şobolan, zău asa, am văzut eu odată un şobolan ud... PARASCHIV (Cînta, apoi.): Te legi de mama ? MACABEUS: Nuuu, nu, nu. Nu de mă-ta mă leg, eu îţi spun că eşti jegos ca un şobolan ud... Eu asta am vrut să-ţi spun... înţelegi ? PARASCHIV (Se opreşte; îşi şterge trompeta îndelung.): Cred că va trebui să te las aici. MACABEUS (Un fir subţire de panică.): Ce ? Ce spui tu, cu gura ta bleagă ? Ce zici tu acolo ? PARASCHIV: Am zis că va trebui să te las aici. MACABEUS : Să mă laşi aici ? De ce să mă laşi aici ? > > PARASCHIV: M-am hotărît să plec. MACABEUS : Tu ? Să pleci ? Unde să pleci ? De ce să pleci ? Vrei să te prindă ? Vrei să te spînzure careva ? Aici e bine, e aşa de bine, vezi şi tu că e bine, aici nu ne găseşte nimeni o sută de ani. PARASCHIV (Pune trompeta în cui.): M-am hotărît. Deseară plec. MACABEUS (Tremurător, umil.): Cum o să pleci ? Unde să pleci ? PARASCHIV: M-am săturat. Mă duc. MACABEUS: Nu te cred. PARASCHIV: Ai să vezi. (.Pauză; PARASCHIV începe să cureţe cartofi si să-i arunce în cazan.) MACABEUS : Ce faci acolo ? PARASCHIV: îti fac de mîncare. > MACABEUS: Mie îmi faci de mîncare ? Si tie îti faci de > > > mîncare. De ce să-mi faci numai mie de mîncare ? PARASCHIV: Vreau să-ti las ceva mai multă mîncare... Vreau să ai ce mînca... după ce plec... Măcar cîteva zile... MACABEUS: Cîte? PARASCHIV: Două, trei... MACABEUS: Dar eu n-o să pot mînca... Eu n-o să pot mînca fără tine. PARASCHIV: Atunci ai să te subtiezi si-ai să-ti dai duhul. > > > MACABEUS: Dar eu nu vreau să-mi dau duhul. PARASCHIV: M-ai plictisit grozav. Mai bine taci. MACABEUS: Tac. {Pauză; PARASCHIV priveşte cum fierbe apa în cazan; cu migală, urmăreşte fierberea cartofilor; e atent, mirat, meditativ,) MACABEUS {Uşor.): Auzi... PARASCHIV: De ce nu taci ? MACABEUS: Parcă începe să mă doară... PARASCHIV: E semn bun. încearcă să dormi. 345 Matei Vişniec MACABEUS : Am să încerc. (încearcă să se întindă si să-si regleze respiraţia.) {Pauză.) MACABEUS {Mirat.): Auzi...? PARASCHIV: Ce-i ? MACABEUS: Nu cred că pot. {Pauză.) Nu pot să dorm. PARASCHIV: Mai încearcă. MACABEUS : Mai încerc, {Aceleaşi eforturi de respiraţiei) {Pauză.) MACABEUS: Auzi...? PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS {Mieros.): Nu-i aşa... nu-i aşa că toată chestia aia... e asa... o treabă mai asa? » > PARASCHIV: Care chestie ? MACABEUS: Cu plecatul... PARASCHIV: Da. Plec la noapte. MACABEUS : Da’ nu se poate să mă laşi aici! PARASCHIV: Nu se poate ?! MACABEUS: Nu! PARASCHIV {Se gîndeste o clipă.): Ba se poate. Eşti un nimic. MACABEUS : Nu se poate! 346 Groapa din tavan PARASCHIV: Ba da. Eşti un rîios. Tu m-ai lăsa fără să clipeşti. MACABEUS : Asa e... Te-as lăsa. y y {Pauză.) MACABEUS: Da* tu eşti altfel decît mine... Nu? Nu? {Pauză.) Auzi... De multă vreme am vrut să te întreb... Ce mare rahat ai făcut tu la Goteburg? PARASCHIV: La Goteburg? MACABEUS: La Goteburg. PARASCHIV: La Goteburg, la Goteburg... MACABEUS : Da, la Goteburg... Ce te-au învăţat ăia acolo ? PARASCHIV: Mai multe. MACABEUS: Zi-mi şi mie ceva... Măcar o propoziţie... Măcar un cuvînt din ce-ai învăţat tu... Măcar un sunet... PARASCHIV CRidicîndu-se.): Gata! S-au fiert. MACABEUS: îmi zici ? PARASCHIV (Adună cartofii într-un vas.): Acuma mîncăm. MACABEUS : Zi măcar o jumătate de sunet. PARASCHIV {Ungă MACABEUS.): Cască gura! {Pauză; PARASCHIV îl va hrăni pe MACABEUS ; îi va introduce în gură cartofii fierţi, la început cu oarecare grijă, apoi tot mai amuzat, apoi tot mai sadic.) 347 Matei Visniec __________>____ PARASCHIV: îţi place? MACABEUS {Molfâind): Nu simt nimic. PARASCHIV: Am să ţi-i sărez. (Aduce sacul cu sare.) Asa e bine? MACABEUS {Molfăie.): Sînt fierbinţi. PARASCHIV: Simţi tu că sînt fierbinţi ? y y MACABEUS {Molfâind.): Da. Mă frig. PARASCHIV: Am să ţi-i răcesc. {Suflăpe un cartof) Asa ? MACABEUS {Molfâind lacom) : Sînt buni. PARASCHIV: Nu te grăbi. MACABEUS: Sînt foarte buni... {Clepfaie.) Mai vreau. PARASCHIV: Aşteaptă. {Suflă pe un cartofi îl rostogoleşte prin sare şi-l aruncă în gura deschisă a lui MACABEUS.) MACABEUS {Scuipînd) : E prea sărat. PARASCHIV: Scuză-mă! MACABEUS: îţi baţi joc de mine ? {îşi agită braţele bandajate) PARASCHIV: Mi-a scăpat. Ia-1 pe ăsta! MACABEUS {Molfăie) : E bun. PARASCHIV {începe să-i bage în gură într-un ritm tot mai rapid) : Şi pe ăsta! Şi pe ăsta! la-i pe toţi! MACABEUS {Se îneacă)'. Pfff... Secătură... {Vomită.) Te omor! PARASCHIV: O să-ti treacă. y MACABEUS {Mieros) : Mi-e foame. Mai vreau. 348 Groapa din tavan PARASCHIV: Trebuie să te porţi frumos cu mine. MACABEUS : Mă port frumos. PARASCHIV: Ar trebui să-mi pupi mîna. MACABEUS: Ţi-o pup. PARASCHIV: Ha! {îi îndeasă alt cartof nesărat în gură.) MACABEUS {înghiţindu-lhulpav.): Era... fără sare... PARASCHIV: Sarea ţi-o dau separat... {îi presară sare pe limbă.) MACABEUS: Mare cutră eşti... PARASCHIV {Rîzînd.): Zău ? MACABEUS: Ah, ce te-as mai beli! Ce te-as beli! PARASCHIV (.Hohotind.): Zău ? Nu mai spune! {Rîs sadic.) Mai vrei ? Mai vrei haleală ? MACABEUS: Mai vreau. PARASCHIV: Să nu ţi se umfle burta. MACABEUS: Mai vreau. PARASCHIV {îi dă să înghită un cartof sărat atît cît trebuie.): Vezi ? MACABEUS {Molfaind.): Ce? PARASCHIV: Vezi cît ţin eu la tine ? MACABEUS: Văd. PARASCHIV: Nu te miri si tu că-ti mai dau de mîncare > » după toate cîte... mi-ai făcut? MACABEUS: Ba da. PARASCHIV: Si n-ai nici o remuscare ? MACABEUS: Nu. 349 Matei Vişniec PARASCHIV: Nu? MACABEUS: Nu. PARASCHIV: Nimic, nimic ? MACABEUS: Gol total. PARASCHIV: Hm! MACABEUS : Ce hm ? PARASCHIV: Nu eşti om. ) MACABEUS: Nu ştiu. > PARASCHIV: Nu, nu eşti om. (// hrăneşte.) MACABEUS: Nici tu... (molfăie) n-ai să mai fii... (molfăie) multă vreme... (molfăie) PARASCHIV: Eu? Eu?! MACABEUS (molfăie): S-a greşit... (molfăie) maşina lumii... (molfăie) o să cadă căcăreaza pe noi... (molfăie) PARASCHIV (îl şterge pe gură.): Gata. MACABEUS (Indignat) : Gata ? PARASCHIV: Restul sînt ai mei. (Mănîncă.) MACABEUS: Ia te uită! PARASCHIV (Mîncînd.): încearcă să dormi. MACABEUS (Stupefiat.): Ce împuţit poţi să fii! îmi mănînci mîncarea. Vezi cît sînt de bolnav si-mi mănînci mîncarea! PARASCHIV: Gura! MACABEUS: Ia te uită... Ia te uită... 350 Groapa din tavan {Pauză; PARASCHIV mănîncă; termină si începe să se foiascăprin încăpere.) MACABEUS: Ce faci? PARASCHIV: îmi adun lucrurile. MACABEUS : Care lucruri ? PARASCHIV: Lucrurile mele. MACABEUS : Lucrurile tale! PARASCHIV: îmi fac valiza. MACABEUS : îti faci valiza! (PARASCHIV începe să-şi caute lucrurile şi să le ordoneze pe masă.) MACABEUS: Auzi...? PARASCHIV: Zi... MACABEUS: îmi pare al naibii de rău, dar, auzi, al naibii de rău... că nu te-am strîns... aşa... puţin... de gît... PARASCHIV: Ştiu. y MACABEUS: Aşa! PARASCHIV: Ştiu. j MACABEUS: Asta e. {Pauză; PARASCHIV lucrează mai departe la împachetat.) 351 Matei Visniec __________>____ MACABEUS (Mieros.): Auzi...? PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS : Iar începe... PARASCHIV: Ce? MACABEUS : Să mă doară... Parcă mă doare în gît... Nu vrei să vii puţin... să te uiţi în gît... PARASCHIV: Nu. MACABEUS {începe să se clatine încet.): Mă doare urît... mă doare în gît... ar trebui să-mi pui ceva pe gît... PARASCHIV: Tssst! MACABEUS {Se clatină de durere.): Huuu... Mă doare în fundul gîtului... Uuuu... Ce mă doare... PARASCHIV: Unde? {Se apropie) MACABEUS {Căscînd gura.): Aici, aici... (Perfid' pe măsură ce simte apropierea lui PARASCHIV, se încordează; între mîinile sale bandajate încearcă să prindă o bucată de lemn) PARASCHIV {îi pune mîna pe gură) : Cască! MACABEUS : Aaaa... {Loveşte brusc, într-un gest caraghios de zvîcnire) PARASCHIV {Primeşte lovitura amuzat, îi smulge bucata de lemn şi-l împinge pe MACABEUS, cu piciorul, din nou, la locul lui) : Ia te uită! {Hohot de rîs) De asta m-ai chemat! MACABEUS {Urlet dement, se repede cu toată forţa sa în direcţia în care simte că ar trebui săfie PARASCHIV; 352 Groapa din tavan începe un cumplit joc de-a baba-oarba; MACABEUS urlă dement si-l caută pe PARASCHIV, tîrîndu-se, rostogolindu-se pe jos, atingîndu-si cioturile mîinilor, izbindu-se de obiectele din încăpere si de pereţi \ PARASCHIV rîde în hohote si-l împinge din cînd în cînd cu piciorul; PARASCHIV se amuză grozav, e de nerecunoscut, îl izbeşte tot mai puternic pe MACABEUS, în timp ce acesta îţi amplifică urletul.) PARASCHIV: Aşa, aşa... {Hohot.) Caută-mă! Sînt aici... aici... {Hohot.) Aşa... aşa... Aici, aici... {Rîsgrosolan.) Aici, aici! Nu acolo, aici! (MACABEUS s-a prăbuşit într-un colţ al încăperii.) Ce faci ? {îl izbeşte cu piciorul.) Ai obosit ? Scoală! (MACABEUS face un salt, încercînd să-i prindă piciorul cu mîinile bandajate.) Aşa! {Rîs subţire, cinic.) încă o dată! (MACABEUS face din nou saltul.) Asta-i! învaţă să te tîrăsti! Si! > » MACABEUS: Te omor!Te omor! Stai... {Horcăie, mugeşte, plînge.) Te prind eu... PARASCHIV: Aici, aici... {Salt.) Aşa! {Hohot de rîs; îi asază în faţă un scaun.) Aici, aici! {Salt peste scaun, rostogolire cu tot cu scaun) Aşa, aşa! MACABEUS {Prinzînd scaunul cu resturile sale de mîini si rotindu-lprin încăpere.) Te rup... îţi scot ochii... PARASCHIV: Sînt aici, dă în mine, hai, dă în mine! {fi smulge scaunul din braţe) Dă-1 încoace! {îi pune în braţe vasul uriaş în care fierbeau cartofii.) Na, loveşte cu asta! (MACABEUS încearcă să lovească.) Aşa, aşa... Dă-mi una în cap... Sînt aici... 353 Matei Vişniec MACABEUS (Tot mai jalnic, muget, fiară orbită, salivă întunecată curgîndu-i peste fese.): Eu... eu... tot eu te omor... tot eu te omor... (Seprăbuşeşte din nou.) PARASCHIV: Cum ? Ce-i asta ? Sus! Sus ! (Lovituri cumplitei) Ce, ai obosit ? (îi pune în braţe, pe rînd, fel de fel de obiecte care, în alte condiţii, ar fi putut deveni arme veritabile.) Ia, loveşte-mă cu ăsta... (Un fier de călcat vechi.) Şi cu ăsta... (Un ceaun.) Na-o şi pe asta... (O ramă veche.) Na! (Un tîr-năcop.) Dă în mine! Crapă-mi capul! Dă, mă, n-auzi ? (MACABEUS, cu ultimele resurse, intră în joc; loveşte ca o păpuşă cu încheieturile rupte.) PARASCHIV: Aşa, aşa... (îi aruncă mereu, în faţă, obiecte peste care MACABEUS este obligat să calce şi să se rostogolească; MACABEUS va fi tîrît prin toată încăperea şi va fi umilit în toate felurile.) Asta e! Aşa! Gata! Scoală-te... (îl ridică.) Dă-i drumu ! (îl împinge.) Sus! Dă-i bătaie! Aşa! (MACABEUS, plîngînd de furie, se lasă jos.) Cum ? Cum ? Ce dracu faci ? Sus ! Sus! (încearcă să-l ridice.) MACABEUS : Nu mai vreau... PARASCHIV: Cum nu mai vrei ? Da ce, eşti singur ? Eşti de unul singur ? (încearcă să-l ridice.) Na, loveşte-mă cu asta! Şi cu asta... Dă-mi una în cap... MACABEUS (Acoperindu-şi capul cu cioturile mîinilor.): Nu mai vreau ! Lasă-mă! 354 Groapa din tavan PARASCHIV: Cum să te las ? Unde să te las ? De ce să te las ? MACABEUS : Nu mai vreau! Nu mai vreau! Pleacă! PARASCHIV: Unde să plec ? De ce să plec ? Eu rămîn cu tine... (Rînjind.) Rămînem împreună... MACABEUS {Urlînd, răcnind\ scuipînd.): Pleacă, pleacă... Vreau singur... PARASCHIV: Singur, zău, singur, na... (// ridică, încearcă sări repună în poziţie verticală.) Stai aşa! Stai că n-am terminat... încă nu m-ai prins... (MACABEUS se lasă în jos, moale ca o cîrpă.) Stai, mă, stai... {Furie.) Stai... MACABEUS: Du-te, du-te odată... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Du-te! PARASCHIV: Rămîn aici... O să ne jucăm în fiecare zi de-a baba-oarba. MACABEUS {Urlet, plîns.): Vreau să pleci. PARASCHIV: Niciodată! Aici rămîn... {începe să-l tîrască prin încăpere.) Am să te hrănesc, şi tu... {îl trage de picioare, îl rostogoleşte printre lucruri) tu... ai să mă cauţi... ai să mă cauţi cu ochii închi... o să fie > j aşa de frumos... MACABEUS {Încercînd sări izbească, zvîrcolindu-se, urlînd, încercînd să se agate de ceva în drumul pe care îl tîrăste PARASCHIV.): Nu! Nu! Am să te omor! PARASCHIV: O să fie frumos... O să ne jucăm în fiecare zi... O să-ţi placă... Ai să vezi.. O să ne jucăm Matei Vişniec şase zile pe săptămînă... iar duminica o să-ţi dau liber... (// lasă în mijlocul încăperii; MACABEUS gîfîie, icneşte.) Da ştii că m-ai obosit? Eşti al dracului de greu. Am să mai tai ceva din tine... MACABEUS (Obosit, scîrbit, la capătul puterilor.): Auzi...? Du-te... lasă-mă să mor... Lasă-mă să stau singur. .. Măcar o zi... Dă-te... Eşti tînăr... Ai studiat la Goteburg... Du-te dracului... Lasă-mă în pace... Lasă-mă singur... Tot voiai să te duci... De ce nu te duci...? De ce nu te duci? PARASCHIV: Trebuie să stau cu tine... Trebuie să te văd cum îti dai duhul... > MACABEUS : De ce să stai ? De ce să aştepţi ? Omoară-mă acum. Tot voiai să mă omori... PARASCHIV: Nu, nu... Trebuie să se întîmple încet... altfel n-are haz... înţelegi ? Eu vreau să fie cu haz... MACABEUS {Icneşte): Nu... nu vreau să te mai aud_ PARASCHIV: De ce să nu mă mai auzi...? MACABEUS: Taci măcar zece minute... Măcar un minut... PARASCHIV: Ce ? Gata ? Te-ai scîrbit de mine ? Nu-ţi mai place cu mine ? Vrei să te pocnesc ? Vrei să-ţi dau pantalonii jos ? MACABEUS {Urlă dement, se clatină.): Nu mai pot... Crede-mă că nu mai pot. Du-mă afară şi lasă-mă afară... Du-mă sus... Mă duci sus ? Lasă-mă acolo, sus... Vreau să mă duci sus... Mă duci sus ? PARASCHIV: Vrei să te găsească ? Vrei să te spînzure ? 356 Groapa din tavan MACABEUS {Fericit.): Da, da... Asta vreau... PARASCHIV: Nu se poate, Maco... Aici nu ne găseşte nimeni o sută de ani... Nu vrei să stai o sută de ani cu mine ? MACABEUS {Plîngînd, icnind copilăreşte, între demenţă si neagră deznădejde.): Nu... PARASCHIV: De ce nu, de ce ? Ti s-a urît ? * > MACABEUS: Mi s-a urît... PARASCHIV: Am să te îngrijesc, Maco, am să-ţi dau de mîncare, am să te şterg la fund... MACABEUS: Mi-e greaţă... Mi-e aşa de greaţă... PARASCHIV: Am să-mi dau pantalonii jos şi tu ai să faci lucrul acela greţos... cu mine... MACABEUS: Nu, nu... PARASCHIV: O să fie bine... O să ne iubim ca fraţii... MACABEUS {Icnet, zguduit deplîns.): Lasă-mă, lasă-mă în pace... PARASCHIV: Tu ai înnebunit, Maco ? MACABEUS: Da. PARASCHIV: Zău? {Pauză; icnetul lui MACABEUS; plictiseală teribilă pe faţa lui PARASCHIV.) PARASCHIV: Ce faci tu acolo, Maco ? Plîngi ? MACABEUS: Da... 357 Matei Visniec __________y____ PARASCHIV: De ce, Maco ? MACABEUS: Asa... PARASCHIV: Ti-e rău? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te doare ceva ? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Ai visat ceva urît ? (MACABEUS nu răspunde.) PARASCHIV: Ai visat clopote ? (MACABEUS nu răspunde.) PARASCHIV: Te doare burta ? Te doare în gît ? Vrei să mă uit în gîtul tău ? Vrei să curăţ cartofi ? Vrei să aduc apă ? Vrei să-ţi spăl bocancii ? Spune, ce vrei ? Vrei să facem lucrul ăla greţos ? Vrei să ne umplem de greaţă ? Vrei să te caut de păduchi ? Vrei să te scarpin pe burtă? Spune... Spune ce vrei... (MACABEUS icneşte uşor\ tace,) PARASCHIV: Nu spui? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te apasă la inimă? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te simţi uşor ? Te simţi ca o pasăre ? Parcă n-ai avea nevoie de nimic ? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Aha... Asta era... (MACABEUS icneşte senin.) 358 Groapa din tavan PARASCHIV: Vrei să vin lîngă tine ? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Vin, Maco, vin... (îşi ia trompeta şi vine lîngă MACABEUS ; îi ia capul în braţe,) PARASCHIV: Aşa... (îl mîngîiepe cap.) Aşa e bine ? MACABEUS: Da... PARASCHIV (îi scarpină uşor scăfîrlia) : Şi eu mă simt ca o pasăre... Auzi, Maco? Şi eu mă simt uşor... MACABEUS: Da, da... PARASCHIV: îţi place aşa ? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Dormi... Dormi, că eu te scarpin... MACABEUS: Da... (Pauză; respiraţia lui MACABEUS ; PARASCHIV îl scarpină în cap şi-i mîngîie din cînd în cînd tîmplele.) MACABEUS: Auzi...? PARASCHIV: Ce-i, Maco...? MACABEUS : Trompeta aia... PARASCHIV: Ce-i cu ea ? MACABEUS : E lîngă tine ? PARASCHIV: E aici. (Pauză.) Ce vrei cu ea ? 359 Matei Visniec _________)_____ MACABEUS: Ştii... Poate... y PARASCHIV: Ce? MACABEUS : Mă gîndeam... poate că vrei să cînţi... poate că vrei să-mi cînţi bucata aia... pe care o cînţi tu... Parcă aş vrea să ascult bucata aia pe care o cînţi tu... > PARASCHIV: Zău? MACABEUS: Da... Mi-ar plăcea să ascult bucata aia pe care tu... Ştii? y PARASCHIV: Ştiu, ştiu... MACABEUS: O cînţi? y PARASCHIV: Da’ n-o să te lase să dormi... MACABEUS: O să dorm, o să dorm... O să dorm pe ea... PARASCHIV: Bine... MACABEUS: O cînţi? > PARASCHIV: O cînt încet... (îşi potriveşte trompeta şi începe să cînte; lumina scade treptat; luminarea se va stinge singură, în timp ce PARASCHIV cîntâ; cei doi sînt aproape un singur trup; din întuneric răzbate, senină şi triumfătoare, melodia.) 360 ACTUL III Peste un timp. Lumină uşoară, eventual cernută prin crăpăturile chepengului si ale tavanului. MACABEUS şi PARASCHIV dorm aproape îmbrăţişaţi. Trompeta, lipită de ei. Somn senin, respiraţii calme. De departe se aud bubuiturile unei lupte. încet, mult mai încet decît în cazurile precedente, se vor apropia semnele celei de-a treia apocalipse. Pe aceste semne sporadice, undeva, sus, se aud paşi. Cineva face efortul de a găsi o intrare în pivniţă. Un ciocănit uşor. Test. Un alt test, în alt loc. O apropiere de locul în care se află chepengul. în sfirsit, paşii rămîn imobilizaţi pe zona chepengului. Un instrument metalic lucrînd asupra gurii de intrare. Eventual un fierăstrău, a cărui lamă poate fi văzută pătrunzînd în interiorul încăperii. Personajul va lucra mult timp pînă va reuşi să deschidă chepengul. Pe fondul acestor eforturi se apropie apocalipsa. Zguduituri uşoare, apoi tot mai violente, explozii îndepărtate, explozii apropi-indu-se, urletele unor sirene etc., totul în crescendo si cu pauze lungi. MACABEUS {Zvîcneste prin somn.): Au venit ? 361 Matei Vişniec PARASCHIV (Tresare prin somn, îşi schimbă poziţia.): Nu. MACABEUS (Agitat în somn; îşi trage cioturile mîinilor de pe trupul celuilalt.): Au venit ? Au venit ? PARASCHIV (Gest de nervozitate prin somn.): Nu. MACABEUS (Suspină, hîrîie.): Au venit ? Au venit ? PARASCHIV (Prin somn.): Hm ? (Pauză; respiraţie calmă.) Nu. (Pauză; respiraţii normale.) MACABEUS (Hîrîie de cîteva ori violent.): Şi dac-au venit ? (O explozie mai apropiată.) PARASCHIV: Hm ? Hm ? (îşi ridică uşor capul\ zvîcneşte, şi-l lasă înapoi.) MACABEUS (Plescăie.): Au venit! Au venit! PARASCHIV (Antrenat de altă explozie.): Ce~i ? MACABEUS (Plescăie, suspină, îşi continuă somnul.): Au venit! PARASCHIV (Oftează uşor, îşi continuă somnul.): Nu. (Zgomotul celui care lucrează la gura de intrare.) MACABEUS (Respiră de cîteva ori scurt, violent.): Au venit.. PARASCHIV (îşi ridică repede capul.): Ce-i ? Ce-i ? 362 Groapa din tavan MACABEUS (Trezit pe jumătate) : Cum ? PARASCHIV: Pst! (Tăcere; cei doi ascultă; sus, personajul şi-a oprit lucrul.) PARASCHIV: Nimic. MACABEUS: Cum, cum ? PARASCHIV: Dormi. MACABEUS {Suspină, îşi continuă somnul.) {Alte explozii apropiate.) MACABEUS: Au! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Bate cineva! PARASCHIV {Ascultă o vreme.): Nu bate... MACABEUS: Bate! Bate! PARASCHIV: Nu bate. Dormi. {Tăcere-, personajul îşi reia lucrul la gura de intrare.) MACABEUS: Auzi? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Iar au început. PARASCHIV: Dormi... 363 Matei Visniec MACABEUS: Bat iarăşi... 7 PARASCHIV: Taci. {Pauză; hîrsîitulfierăstrăului.) MACABEUS: Se apropie ? PARASCHIV: Nu ştiu... MACABEUS : Vin! Vin! Trec pe sus... PARASCHIV: Taci, nu vine nimeni, taci si dormi... (O clipă de linişte; explozii, fierăstrăul.) MACABEUS: Auzi ? PARASCHIV {Trezit de tot.): Ce ? MACABEUS : Auzi, auzi ? PARASCHIV: Taci! {Ascultă!) MACABEUS: Scoală-te repede, scoală-te! PARASCHIV: Nu mă scol... MACABEUS: Scoală-te, scoală-te... Umblă pe sus. PARASCHIV: Nu umblă. {Explozii apropiate.) Se bat între ei. MACABEUS : Umblă pe tavan, umblă sus, pe tavan. PARASCHIV: Nu cred. MACABEUS : N-auzi ? Parcă roade ceva. PARASCHIV: Aud. MACABEUS: Aprinde luminarea. 364 PARASCHIV: Nu. MACABEUS : Uită-te sus! Ce vezi ? PARASCHIV: Nimic. MACABEUS : Mai uită-te o dată! PARASCHIV: Nimic... Zău că nimic. CMoment de linişte; din nou uneltele lucrînd sus.) MACABEUS: Ia! PARASCHIV: Mai bine dormim... MACABEUS (Speriat.): Bate, bate! Vor să intre aici! PARASCHIV: Să fiigim! MACABEUS : Unde să fugim ? PARASCHIV {îngrozit.): Să fugim departe... MACABEUS: Uită-te sus, uită-te... Ce vezi ? PARASCHIV: Roade cu fierăstrăul... {îsi acoperă faţa cu palmele.) S-a zis... Ţi-am spus eu? MACABEUS : Taci, taci... Trebuie să-l omorîm... PARASCHIV: Nu! MACABEUS : Ba da, ba da... îl lăsăm să coboare şi apoi îl omorîm... PARASCHIV: Nu vreau. MACABEUS : Trebuie să-l omori. PARASCHIV: Eu ? Eu ? Eu... MACABEUS : Trebuie... îl omori şi gata! 365 Matei Vişniec PARASCHIV (Înspăimîntat): Eu nu omor pe nimeni... Eu n-am omorît niciodată pe nimeni... Vrei să mă spurci ? MACABEUS : Dacă nu-1 omori, îţi crăp capul! PARASCHIV: N-ai decît... MACABEUS (Rugător, fierbinte.): Trebuie să-l omori... Dacă nu-1 omori tu, te omoară el... PARASCHIV (Făcut ghem) : N-are decît. MACABEUS: Taci! (Explozii apropiate, haosul în dezlănţuire) PARASCHIV: Mi se înfundă trompeta! MACABEUS : Taci, taci... Se adună rău... PARASCHIV: Aplecat? MACABEUS: I-e frică... îşi caută şi el un adăpost... PARASCHIV: Mă duc să-i dau drumul... MACABEUS: Nu. PARASCHIV: I-o fi foame... MACABEUS: Nu. Auzi? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: A stat. (Cinci secunde de linişte; apoi, cu cea mai mare violenţă, apocalipsa în plenitudinea ei, undeva deasupra ; cei doi se ghemuiesc unul în altul; PARASCHIV îşi apără capul, MACABEUS îl stringe în braţe pe PARASCHIV; cîteva lungi secunde de haos; apoi îndepărtarea treptată) 366 Groapa din tavan PARASCHIV: S-a dus? MACABEUS: Se duc... PARASCHIV: Gata? MACABEUS {Patern) : Gata, gata... {Aproape linişte; zvîcniri îndepărtate ale măcelului) PARASCHIV: Şi el? MACABEUS: Care el? PARASCHIV: El... MACABEUS: Nu ştiu. PARASCHIV: Aplecat? MACABEUS: Nu cred. PARASCHIV: Mă duc să văd... MACABEUS : Nu te duce. PARASCHIV: Mă duc după apă... MACABEUS : Nu vreau apă. PARASCHIV: Taci! (Cei doi amuţesc; tot acest joc este un joc de umbre speriate; ustensilele îşi reiau lucrul deasupra gurii de intrare.) PARASCHIV: Iar a început! (Izbucneşte în plîns.) MACABEUS: Nu plînge. PARASCHIV: Ce vrea ? De ce vrea să intre tocmai aici ? 367 Matei Visniec _________>_____ MACABEUS: E speriat. E îngrozit. îi put picioarele. PARASCHIV:E nebun? MACABEUS: Gata, îl omori şi gata. PARASCHIV: Nu, nu-1 omor, jur că nu-1 omor, de ce vrei să-l omor, de ce să-l omor, omoară-1 tu, n-am omorît încă, zău, mi-e greaţă de morţi, n-are nici un rost să-l omor, ce facem noi, după aia, cu mortu’, aici ? MACABEUS: îl îngropăm. PARASCHIV: De ce să-l îngropăm ? Mai bine îl lăsăm să plece. MACABEUS : Tu nu vezi că el vrea să vină, nu să plece ? PARASCHIV: îi spunem adevărul. îi spunem că era cît pe ce să fie omorît. Dacă-i spunem asta, o să fie bucuros să plece... MACABEUS: Taci! (O scurtă pauză, sus.) PARASCHIV: Poate pleacă... Doamne, dă să plece! MACABEUS: Nu pleacă. PARASCHIV: Dă să plece... Lasă-1 să plece... MACABEUS: îi sucim gîtul. El a vrut-o. PARASCHIV: N-a vrut-o... MACABEUS: A vrut-o, a vrut-o... (îipune lui PARASCHIV, în mîiniy un uriaş cîrlig de fier.) Na! Ascunde-te după scară... 368 PARASCHIV: Nu! Nu! MACABEUS: Taci! Groapa din tavan CMoment de aşteptare; încet, extrem de încet si ameninţător, se deschide chepengul; în pivniţă pătrunde un con de lumină.) MACABEUS (Şoptit.): Ce-a făcut ? PARASCHIV (Şoptit, îngrozit.): L-a deschis... MACABEUS:E singur? PARASCHIV: Nu ştiu. j MACABEUS: livezi? PARASCHIV: Nu ştiu. ) MACABEUS: Uită-te. PARASCHIV: Nu se vede. MACABEUS: Ţine bara. Cînd vine îi dai în cap. PARASCHIV: Nu ştiu. > (Prin deschizătură apar două picioare goale; cineva începe să coboare încet, extrem de încet.) MACABEUS {Şoptit.): Vine ? PARASCHIV: Da... MACABEUS : îl vezi ? PARASCHIV: îi văd picioarele... MACABEUS: Arde-i una peste picioare... 369 Matei Visniec _______>____ PARASCHIV: Are picioarele goale... MACABEUS: Ţi-am spus că i-e frică? PARASCHIV: Are şi două mîini... MACABEUS : Are armă ? PARASCHIV: Are o varză. MACABEUS: O varză? PARASCHIV: Are o varză. O varză mare. MACABEUS: N-am mai mîncat de mult varză. PARASCHIV: Nici eu. (Personajul apare în lumină; îl vom numi INAMICUL, pentru că din uniforma sa zdrenţuită se ghicesc un alt tip de croială si o altă culoare decît din zdrenţele celor doi; INAMICUL este mai mult bătrîn decît tînăr sau tînăr îmbătrînit\ e neras, obosit\ speriau ţine o varză în mîini si se uită la ea; INAMICUL e mut\ el afişează alternativ figuri tîmpe si zvîcnete de inteligenţă; în tot cursul acestui act, INAMICUL va încerca să se exprime prin semne si sunete guturale, risipindu-sej:u voluptate în acest tip de comunicare; el începe prin a fi demn de milă, trece prin grotesc si ajunge la enervare; semnele grafice prin care vor fi notate replicile sale nu au decît rolul de a puncta replica, si nude a o exprima; regizorul va compune personajul după viziunea sa ori după gama de posibilităţi ale corzilor vocale pe care le deţine actorul) MACABEUS (Şoptit.): Ce face ? PARASCHIV: Stă pe scară. 370 Groapa din tavan MACABEUS : Stă pe scară ? PARASCHIV: Si se uită la varză... > MACABEUS : Arde-i una! PARASCHIV: Nu pot. MACABEUS : Arde-i una peste mîini! PARASCHIV: Nu ajung. MACABEUS : Lasă-1 să coboare... (INAMICUL coboară nehotărît şi plictisit; din cînd în cînd, se opreşte şi, dureros de prelung, se uită la varză; în sfirşit, ajunge pe treptele de jos, unde se şi aşază, obosit.) MACABEUS : S-a oprit ? PARASCHIV: S-a oprit. MACABEUS: Coboară? PARASCHIV: Coboară. MACABEUS: S-a oprit ? PARASCHIV: S-a aşezat jos. MACABEUS (Îndemnîndu-lpe PARASCHIV.): Dă-i, dă-i una în cap! Să-i luăm varza! (MACABEUS îl împinge de la spate pe PARASCHIV; acesta se lasă împins, cu bara de metal ridicată deasupra capului; picioarele lui PARASCHIV se împleticesc jalnic; în sfirşit, PARASCHIV este în faţa INAMICULUI; INAMICUL realizează tîrziu că 371 Matei Vişniec are în faţa sa un om; PARASCHIV, cu bara ridicată deasupra capului, îl priveşte pe INAMIC; INAMICUL îl priveşte pe PARASCHIV.) MACABEUS : Ce face, ce face ? PARASCHIV {Şoptit.): Stă. MACABEUS: Cum stă? PARASCHIV: Se uită la mine. MACABEUS: Şi tu? PARASCHIV: Eu, la el. MACABEUS: Dă-i în cap! PARASCHIV: Nu pot. MACABEUS : Dă-i, dă-i! Să nu fugă! PARASCHIV: Nu fuge. E chiar lîngă mine. MACABEUS: Cum ? PARASCHIV: E în fata mea. > MACABEUS: Cum, cum ? PARASCHIV: E cu fata la mine... y MACABEUS: Eşti sigur ? Nu e cu spatele la tine ? PARASCHIV: Nu... MACABEUS (Gînditor.): Aşadar, nu sîntem în spatele lui... PARASCHIV: Nu... MACABEUS: Urîtă treabă... PARASCHIV: Da... MACABEUS : E nebun ? PARASCHIV: Nu ştiu... y 372 Groapa din tavan MACABEUS : De ce nu fuge ? PARASCHIV: Nu ştiu. > MACABEUS : Spune-i să fugă! PARASCHIV {Către INAMIC.): Fugi! MACABEUS: Ce face, ce face? PARASCHIV: Stă... MACABEUS : Aşadar, nu vrea să fugă... PARASCHIV: Se uită. MACABEUS : M-a văzut ? M-a văzut şi pe mine ? PARASCHIV: Te-a văzut. MACABEUS; Ce face, ce facem ? PARASCHIV: Pot să-mi las mîinile în jos? MACABEUS: Nu, nu... Stai asa... Stai... PARASCHIV: Mă cam dor mîinile... MACABEUS : Cum arată ? PARASCHIV: E jerpelit. MACABEUS: De ce nu zice nimic ? A zis ceva ? PARASCHIV: N-a zis nimic. MACABEUS: E mut ? PARASCHIV: Nu ştiu. Să-l întreb ? MACABEUS: întreabă-1! PARASCHIV (Către INAMIC.): Eşti mut? INAMICUL: Îhî! MACABEUS: Ce zice, ce zice ? PARASCHIV: A zis îhî. 373 Matei Visniec __________>____ MACABEUS: Aha! PARASCHIV: E murdar şi e negru de fum. MACABEUS : Are barbă ? PARASCHIV: Are. MACABEUS : Are pantaloni ? PARASCHIV: Are. MACABEUS: Să nu fie o cursă. PARASCHIV (Plîngînd.): Şi eu ce vrei să fac, ce vrei...? MACABEUS : Trebuia să-i fi dat una-n cap... PARASCHIV: Na, dă-i tu, de ce nu-i dai tu ? (// pune în mîini bara de metal.) MACABEUS : Cum să-i dau eu ? PARASCHIV: Dă-i tare, loveşte tare! MACABEUS : Cum ?! Păi, eu... nu văd... PARASCHIV: E chiar în fata ta. Loveşte tare, chiar în fata ta. MACABEUS : Si dacă se fereşte ? 7 7 PARASCHIV: E-e! MACABEUS: Auzi...? PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: întreabă-1 cum îl cheamă. PARASCHIV (Către INAMIC.): Cum te cheamă ? INAMICUL: Ho-ho-ho... PARASCHIV: Rîde... MACABEUS: E nebun. PARASCHIV: Ce facem? 374 Groapa din tavan MACABEUS (Care tot timpul a stat în umbra lui PARASCHIV, scoate uşor capul din spatele acestuia): Eşti nebun ? INAMICUL {Suneteguturale) : Hi-hi... PARASCHIV: Rîde de noi. INAMICUL: Hm! Hmmm... Hmmmm... {Se străduieşte să spună ceva, dă din mîiniy dă din cap, îsi dezveleşte pieptul.) MACABEUS : Ce face, ce face ? PARASCHIV: Dă din cap. îşi dezveleşte pieptul... MACABEUS: Are bocanci ? PARASCHIV: N-are. MACABEUS: Are epoleţi ? PARASCHIV: Are. MACABEUS: O fi inamicul... PARASCHIV {Către INAMIC.): Tu eşti inamicul ? INAMICUL {Semn că da.) PARASCHIV: El e. MACABEUS: A zis el? PARASCHIV: A dat din cap. MACABEUS : Ce facem ? PARASCHIV: Cum ce facem ? MACABEUS : Ar trebui să-l luăm prizonier. PARASCHIV: Ia-1 tu. MACABEUS: Zi-i să plece. Zi-i că-i dăm viaţa. PARASCHIV {Către INAMIC.): Du-te. îţi dăm viaţa. MACABEUS : S-a dus ? 375 Matei Visniec __________l____ PARASCHIV: Se teme. MACABEUS : Zi-i să plece. Roagă-1 să plece. Spune-i să ne lase în pace... PARASCHIV: Auzi... Du-te... Lasă-1 pe Maco în pace... MACABEUS : Ce zice, ce zice ? PARASCHIV: Tace. E cam tîmpiţel. MACABEUS (Aşezîndu-se, în spatele lui PARASCHIV.): Eu am obosit. PARASCHIV (,Speriat): Nu te aşeza! MACABEUS (Speriat, la rîndul lui.): Ce ? Se repede ? PARASCHIV: Nu... Adică... nu ştiu... > MACABEUS : întreabă-1 ce vrea... PARASCHIV (Către INAMIC.): Ce vrei ? INAMICUL (Rînjeşte, chicoteşte şi-i întinde lui PARASCHIV varza) MACABEUS (Nerăbdător, trăgîndu-l de mînecă pe PARASCHIV, din spate) : Ce face, ce zice ? Ce vrea ? PARASCHIV: Vrea să ne dea varza. MACABEUS: Cum?! PARASCHIV: Ne-a întins varza. Vrea să ne-o dea nouă... MACABEUS (Făcînd un pas timid în faţă.): Vrei să ne dai varza nouă ? INAMICUL (Semn că da) MACABEUS : Ce face ? PARASCHIV: Face semn că da. 376 Groapa din tavan MACABEUS {.CătreINAMIC.): Da? (G&nr PARASCHIV.) Atunci, ia-o! PARASCHIV: S-o iau? MACABEUS: Ia-o, ia-o! (PARASCHIV ia varza.) MACABEUS: Ai luat-o? PARASCHIV: Am luat-o. MACABEUS: E grea? PARASCHIV: E mare. MACABEUS: Dă-mi-o şi mie puţin... (PARASCHIV i-o dă; MACABEUS o cîntăreşte în palme.) E bună... {Către PARASCHIV.) Pune-o la fiert. PARASCHIV: O pun. {începe să aranjeze dispozitivele necesare.) MACABEUS: Stai! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Nu mă lăsa singur... {O clipădegîndire.) Ce face ? PARASCHIV: Stă... MACABEUS: Stă frumos ? PARASCHIV: Stă... MACABEUS: Bine, du-te... (PARASCHIV pregăteşte focul; MACABEUS stă în faţa INAMICULUI, ca şi cum l-ar proteja', în timp ce 377 PARASCHIV este preocupat de lampa de campanie si de varză, INAMICUL se ridicafără zgomot de pe scară si începe să se învîrtăprin încăpere; vede luminarea si chibriturile pe masă, se apropie de ele si aprinde luminarea ; MACABEUS nu realizează această desprindere a INAMICULUI din dispozitiv si rămîne mai departe în poziţia de supraveghere.) MACABEUS {Către PARASCHIV.): Unde eşti ? PARASCHIV: Aici. MACABEUS: Vino repede... Am asudat la subsuori... PARASCHIV: Ti-e frică? {în acest moment se aprinde lumina.) PARASCHIV {Se întoarce, îl vede pe INAMIC la masă si pe - MACABEUS întors cu spatele, păzind un loc gol; începe să rîdă în hohote.) MACABEUS : Ce e, ce e ? PARASCHIV: A fugit... {Rîde.) A fugit... {Nu se poate stăpîni, rîde în hohote cumplite.) A fugit... MACABEUS : A fugit ? Foarte bine! PARASCHIV: A aprins luminarea. MACABEUS {Realizînd despre ce este vorba; cu furie, ridică bara de metal deasupra capului si izbeşte cu putere în locul unde ar fi trebuit să fie INAMICUL): Aha! Fuge! Lasă că-1 prind eu! (A doua izbitură, 378 în scaun) îi crap capul! {încă o izbitură în masă) îl rup în două! INAMICUL (Speriat, fuge prin încăpere, se lipeşte de PARASCHIV, în spatele acestuia) MACABEUS : Unde-i ? Unde-i ? PARASCHIV: Las-o baltă. MACABEUS : Cum ? Cum ? PARASCHIV: Lasă-1 în pace. E speriat. MACABEUS {Triumfător) : Se teme de mine? PARASCHIV: Se teme. Tremură de tot. MACABEUS {Mărinimos) : Spune-i că nu-i fac nimic. PARASCHIV {Către INAMIC.): Stai pe scaun. {îl asazăpe scaun) Nu-ţi facem nimic. INAMICUL {Gesticulează, hohoteşte, arată de cîteva ori semnul ruşinii pe obraz, rîgîie; aproape că izbucneşte în plîns) MACABEUS : Ce vrea ? PARASCHIV: Vrea să plîngă. MACABEUS : Să nu plîngă! Mă scoate din sărite... PARASCHIV {îl mîngîie pe creştet pe INAMIC.): Să nu plîngi... INAMICUL {Se linişteşte; îi priveşte pe rînd; spune ceva din gît\ le întinde amîndouă mîinile, cu palmele desfăcute) MACABEUS : S-a liniştit ? PARASCHIV: Ne-a întins mîinile. MACABEUS: Cum? 379 Matei Vişniec PARASCHIV: Ne-a întins palmele. Vrea să ne uităm în palmele lui. MACABEUS: E cam prostuţ... PARASCHIV: Are nişte palme... MACABEUS: Mari? PARASCHIV: N-are unghii. MACABEUS: Aha! PARASCHIV {Către INAMIC.): Ţi-au scos unghiile? INAMICUL {Semn cada.) MACABEUS: Să văd, să văd! {Pipăie degetele INAMICULUI): Iuuu... Urîtă treabă... {Către INAMIC): Te-a durut ? INAMICUL {Semn că da.) MACABEUS: Iu-iu-iuuu... PARASCHIV: Vii de departe ? INAMICUL {Semn că da.) PARASCHIV: Ai mamă? INAMICUL {Ridică din umeri.) PARASCHIV: Ţi-e somn? INAMICUL {Semn că da.) PARASCHIV: Mîncăm si te culci. > INAMICUL (,Semn că da.) MACABEUS (Către PARASCHIV.): Ce, cum ? PARASCHIV: Vrea să mănînce si să se culce. > MACABEUS: Foarte bine. 380 Groapa din tavan {Pauză; cei trei, în aşteptare; INAMICUL îsi roade un deget; se chirceşte pe scaun.) PARASCHIV (Către INAMIC.): Te doare ceva? MACABEUS : ÎI doare ceva ? INAMICUL {Semn la burtă; chircit de durere.) PARASCHIV: ÎI doare burta. MACABEUS: Zi-i să meargă să se-ntindă pe rogojini... {Către INAMIC.) îţi dau rogojina mea... INAMICUL {începe un recital lung, în care va face uz de toate mijloacele de pantonimă posibile, completate cu cele mai ciudate semnale sonore; gesturile pot fi ordonate cam asa: cineva, un bărbat care are sex, si t y încă ce sex, un bărbat înalt, foarte înalt, foarte lat în umeri, un bărbat puternic se pare, da, care are o frunte înaltă, frumoasă, o, ce frumoasă frunte, si ce minte !, ei bine, acest bărbat, da, el, umblă pe sus, da, face paşi mari, are picioare lungişi face paşi mari, e puţin nervos, tremură, el caută ceva, oare ce ?, nu ştiu, nu spun încă, fiecare lucru la timpul său.) MACABEUS: Ce zice? Ce? PARASCHIV: Un bărbat înalt umblă pe sus. MACABEUS : L-a văzut el ? INAMICUL {Da, da, l-am văzut, de zece ori, zece degete pe mîini date o dată, si încă o dată, kruuu-ha-ha !, da, hm! hmmm... l-am văzut cu ochiul acesta, da, cu 381 Matei Visniec __________)____ ochiul cel negru, puneţi mîna pe el, gîhhh, gîhhh, puneţi mîna, hai.) PARASCHIV: Vrea să punem mîna pe ochiul lui. MACABEUS: Vrei să punem mîna pe ochiul tău ? INAMICUL {Da, da, ochiul e mare si rotund, heee-e!, cu el, cu acest ochi, da... ehe!, bate departe, pînă acolo, ba nu, pînă dincolo, ei bine, acel bărbat înalt, cu frunte înaltă, nu e singur, nu, el, dîgîdîg-dîgîdîg, asa, călăreşte.) PARASCHIV: Călăreşte ? {CătreMACABEUS.) Bărbatul e călare. INAMICUL {Da, da, călăreşte pe ceva, pe ceva mare, pe ceva cu unu, doi, trei, patru picioare, poate cinci, dîgîdîg-dîg, e un animal cumplit, frîîî... frîîî.) PARASCHIV: Fornăie? INAMICUL {Frîîî... da, are cap, si animalul are cap, are frunte, ai-ia-iaii, i-am văzut cu ochiul, da, cu ochiuleţul drăguţul, ehe, gggîn-gggîn... ei trec repede, ftsss... ca o săgeată, repede, arcul, săgeata, zvîp l, săgeata a pornit, zvîp, altă săgeată, în piept, ehe, omul are o inimă mare, uriaşă, el vrea ceva... iar calul-animalul, ehe-he-hehe... ealb, ca peretele, mai curat ca peretele... vai, vai, umblă pe sus, si prin aer, respirare de aer, ce bun e aerul.) MACABEUS (Trăgînd de PARASCHIV, care urmăreşte fascinat mimica sipantomima INAMICULUI.): Zi şi mie, zi si mie... > PARASCHIV: E călare pe ceva alb... care umblă prin aer... L-a văzut el, l-a văzut de multe ori... Calul e alb 382 Groapa din tavan ca peretele, trebuie să curăţăm peretele... Vrea să tragem aer în piept... Unu... doi... {Trag aer în piept.) MACABEUS : Şi ce vrea ăla, ce vrea ? PARASCHIV {Către INAMIC.): Ce vrea bărbatul...? {Mimează si el: ăla înalt, călare pe animal, ce dracu vrea., un vrea să se bage ?) MACABEUS {Părăsit.): Vreau şi eu, vreau şi eu! INAMICUL {în ce? De unde să ştiu? Aaaa... ştiu, toată lumea ştie, el trece prin găuri, pe unde gîîîh... gîîîh-ah-aha... trece el ce vede ? ce vede ? ce ? numai găuri, iiii-la-la... a borteluit pămîntul, ia-ia, mîinile, sînt si ele... numai găuri, cinci degete, cinci găuri, dar ele, găurile... gata l jap l jap l, sînt prea multe, vai, clătinare din cap, vai, durere de burtă, vai, durere de inimă, de gît, de coaste, cîte coaste ?, durere de dinţi, prea multă durere peste cele o mie de găuri, da, asta vede bărbatul călare.) MACABEUS : Spune-mi şi mie, spune-mi şi mie! PARASCHIV: E urît, zice că e prea urît. Peste tot pe unde trece... MACABEUS : Cine trece, cine ? PARASCHIV: Tipul ăla cu calu. MACABEUS: Da’ el de ce, de ce, de ce...? {Plînge.) Vreau să ştiu si eu. > > INAMICUL {Lipindu-se de MACABEUS: hî-hî-hî... îi trece mîna prin păr, cioc-cioc, în frunte, aici e totul, ai să ştii, îi scutură braţul, asa, asa, huuu-hu!, îl 383 Matei Visniec __________>____ îmbrăţişează, iseasază în genunchi, îi îmbrăţişează picioarele, asta-i, hm ? hm ? pricepi ? ua ! ua ! urlet, tu, mîna în piept, eu, mîna în piept, ua! ua f) MACABEUS : Ce vrea ? Spune-mi ce vrea... PARASCHIV: Nu mai ştiu. E nebun. > MACABEUS: Nu e nebun... Vrea să ne spună ceva... (Către INAMIC.) Nu-i aşa că vrei să ne spui ceva ? INAMICUL: Îhî, Îhî. MACABEUS : Ceva important pentru noi.... INAMICUL: Uah! Uah! MACABEUS (Către PARASCHIV.): Vezi, vezi ? Nu ştii cum să-l iei... INAMICUL: Hi-hi... PARASCHIV: Mai bine mîncăm... MACABEUS (Către INAMIC.): Vrei să mîncăm ? INAMICUL: Bu-hu-hu... E-he... MACABEUS: Şi dup-aia ne zici totul... E ? INAMICUL: Ha-ha! Ha-ha-ha! PARASCHIV: E nebun, e nebun... (Rîs cumplit.) Sîntem din nou împreună... Frica, orbul şi nebunul... INAMICUL (Violent: eu? eu? vă las dracului... mă urc pe trepte, sînteţi prosti, n-aveţi cap, cap, aici, tare, foarte tare, fui-fui, v-a zburat mintea, mă duc.) MACABEUS : Cum, cum ? PARASCHIV: Vrea să plece. MACABEUS : Nu, nu! PARASCHIV: Stai să mănînci varza. 384 Groapa din tavan INAMICUL: Bine. (Se duce si se prăbuşeşte pe masă; pare că plînge, umerii i se zguduie deplîns; din acest moment al acţiunii, INAMICUL va pronunţa si unele cuvinte ; MAGABEUS si PARASCHIV nu vor observa niciodată acest lucru.) MACABEUS: S-a lăsat? PARASCHIV: S-a aşezat la masă. y MACABEUS: Taie varza. PARASCHIV (Scoate varza si o asazăpe masă ; cei trei încep să mănînce.) MACABEUS (Mirosind-o.): Îhî! INAMICUL (Mirosind-o si el.): E grozavă. (Apoi; e aşa, e... ca si cum ai trage aer în piept, ca si cum ai mirosi o floare.) MACABEUS: Vreau! Vreau! (Umblă cu gura ca să apuce) PARASCHIV: Na! (îi dă în gură lui MACABEUS; apoi ia si el.) E bună! INAMICUL: Uaaa! (îi dă şi el în gură lui MACABEUS ; ia şi el; extaz, jubilaţie.) MACABEUS: Ce chestie! Ce chestie! (Primeşte cînd de la unul, cînd de la celălalt.) PARASCHIV (Către INAMIC.): De unde ai furat-o ? INAMICUL (Iu-hu ! de acolo, de departe...) PARASCHIV: Mai sînt? INAMICUL (Cîte vrei... plin, peste tot, una lîngă alta) : Multe! PARASCHIV (Către MACABEUS.): Zice că sînt multe, undeva unde ştie el. y 385 Matei Vişniec MACABEUS {Nervos, molfaind.): Nu te-am întrebat ce zice! {Din acest moment al acţiunii, ritualul se stabilizează în felul următor; ori de cîte ori va gesticula si va scoate sunete guturale, INAMICUL se va adresa lui PARASCHIV; ori de cîte ori va folosi cuvinte coerente, INAMICUL se va adresa lui MACABEUS; cei doi nu vor observa această duplicitate comportamentală a INAMICULUI.) PARASCHIV: E-e! {Molfăie si el.) Trebuie să mai luăm. INAMICUL {Către PARASCHIV: da, da, eu, se bate cu degetul în piept, eu mă duc, ştiu tot, mă strecor, ihii-h!adun eu...) {Către MACABEUS.) Ştiu eu un loc. Aduc eu. PARASCHIV {Către MACABEUS.): Zice că el ştie locul. Aduce el multă... MACABEUS {Furios.): Da mai lasă-mă, dracului, în pace ! Te-am întrebat eu ce zice ? INAMICUL {Către PARASCHIV.): Ruşinos, zău aşa, îl enervezi, tremură, nu vezi că n-are ochi ? {Către MACABEUS.) Te cam plictiseşte tipul ăsta, nu ? MACABEUS {Fără să ştie precis cui se adresează, dar răspunzînd în virtutea inerţiei.): Mă plictiseşte groaznic... INAMICUL {Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierţi... E aproapele tău... {Către PARASCHIV: hu-hu! a fost bună... am o burtă... pune mîna pe burta 386 Groapa din tavan mea... n-am mai mîncat de mult, ehe, aşa o fineţe, ca banul.) PARASCHIV: Mă bucur că ţi-a plăcut. INAMICUL (Către PARASCHIV: de acu... una, două, trei, patru, cinci, şase, şapte... zile pe săptămînă, ce mai, toată, un cerc mare, toată săptămînă, o să mîncăm tot asa...) PARASCHIV: Foarte bine. MACABEUS (Către PARASCHIV): Ce zice ? INAMICUL (Către MACABEUS.): De-acu o să mîncăm tot timpul aşa... PARASCHIV (Către MACABEUS.): Zice că el o să ne facă de mîncare toată săptămînă... MACABEUS {Enervat de redundanţă.): Bine, bine... INAMICUL (Către MACABEUS.): Ne culcăm ? PARASCHIV (Către MACABEUS.): Ce zice ? MACABEUS (Către PARASCHIV.): Zice că dacă nu vrem să ne culcăm... INAMICUL (Către PARASCHIV: acum, după masa asta, uhu!, cu burta asta mare, da, ar cam trebui, ştii, două palme sub cap, să dormim... aşa... sforrrr... firrîs... sfooorrr... înţelegi, măcar atîtica...) PARASCHIV (Către MACABEUS.): Zice că măcar puţin ar trebui să dormim. INAMICUL (Către MACABEUS.): Ca să prindem puteri... MACABEUS (Către PARASCHIV.): Ca să prindă puteri... INAMICUL (Către PARASCHIV: că dacă nu dormim, haţ, nu mai avem putere, ne clătinăm ca două degete 387 Matei Visniec _________>_____ care se clatină pe masă, uite, pis-pis, gluc... pîs-pîs, gluc... vezi ?, nu se pot ţine... alunecă...) PARASCHIV (Către MACABEUS.): El nu se poate ţine pe picioare dacă nu doarme. INAMICUL (Către MACABEUS.): Minte. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Minţi. PARASCHIV (Adormit uşor după masa copioasă.): De ce mint ? MACABEUS (Către INAMIC): De ce minte ? INAMICUL (Către MACABEUS.): Eu pot să stau şi zece zile fără să dorm. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Somnul e pentru el o bagatelă. PARASCHIV (Către amîndoi.): Eu mă culc. INAMICUL (CătrePARASCHIV: asa, asa... du-te, dormi, visează... ceva mare, sfîîr, sfîîr... ceva subţire, finuţ... ceva care pe limbăface fist-fîst, ceva, ceva... ca de sticlă, prin care te vezi... si după aia, după, am să vă spun care este afacerea, cum stă treaba, înţelegi, ca la bani, eu, eu vă scot de aici, eu, da...) PARASCHIV: Tu? INAMICUL (Către PARASCHIV: eu, eu vă duc de aici, ştiu eu unde, pîs-pîs... ca o mînă care se strecoară... ehe... ieşim din mirosul ăsta... buah !) MACABEUS (Către INAMIC, trăgîndu-ldemînecă.): Cum ? Cum ? INAMICUL: Vă scot de aici. Mîine vă scot de aici. Toată treaba s-a împuţit. 388 Groapa din tavan MACABEUS (Către PARASCHIV.): Zice că ne scoate de aici. PARASCHIV (Căscînd.): Ştiu... Mi-e somn... INAMICUL (Către PARASCHIV: vrei să bei ceva, să duci o sticlă la gură, vrei, asa, o sticluţă subţire, un firicel, vrei ?) PARASCHIV (Către INAMIC.): Ai tu aşa ceva ? INAMICUL (Către PARASCHIV: am, eu ? se poate ? am... uite... scoate din buzunar o sticlă metalică, iată, ura ! îhîhîhî.) MACABEUS : Ce are, ce are ? INAMICUL (Către MACABEUS.): Am o duşcă, vrei o duscă ? > MACABEUS: Vreau! PARASCHIV (Către INAMIC.): Eşti grozav! (Către MACABEUS.) E grozav, are o sticlă la el. MACABEUS: Vreau si eu, vreau si eu! > > PARASCHIV: Să ne facem praf! INAMICUL: Asa, asa! MACABEUS : Să bem ca nişte porci! INAMICUL: Mîine va fi o zi nouă... (Către PARASCHIV: da, da... zvîc, peste gaura de sus... aer, aer, mult aer în piept...) (Către MACABEUS.) I-am zis că mîine, gata, ne ducem de aici. Ne ducem şi le spunem adevărul... {încet, la urechea lui MACABEUS.) Că ei nu ştiu adevărul... MACABEUS {Către PARASCHIV.): Zice că mîine ne duce de aici, ne scoate... Că trebuie să le spunem adevărul... 389 Matei Visniec > PARASCHIV (Trage o duscă.): Aşa zice ? INAMICUL tLa ureche, lui PARASCHIV.): Da, da... Trebuie să le spunem... Ei nu ştiu nimic, ei nici nu ştiu nimic, ei nu ştiu că se bat, ei nu ştiu pentru ce, de unde, cum... Nimic, nimic, nimic... PARASCHIV (GfrreMACABEUS.): Zice că noi trebuie să le spunem, că ei nu ştiu şi că toată chestia e foarte simplă... că dacă ar şti şi-ar vedea de treabă... Că-si scot ochii unul altuia fără să ştie si că de acu > i > o să călcăm pe ochi... INAMICUL (Trage o duscă, jubilează.): Da! Da! PARASCHIV {în transă.): Mai zice că dacă noi ne ducem pe jos... aşa... cu trompeta subsuoară... ei or să ne vadă şi or să înţeleagă... Şi că ei nu ştiu nici să miroasă o floare... Că au una singură şi nici nu ştiu ce este ea, de fapt... dacă nu cumva e cîine... INAMICUL {în culmea jubilaţiei, le dă sticla pe rînd.): Aşa, asa... Ba mai mult, mai mult decît atît, mai mult decît asta, mai mult... Hai, spune tot, spune tot, spune tot... {Repetiţiile sale sînt obsedante, el depune un efort enorm pentru a pronunţa fiecare cuvînt, pare că într-adevăr devine mut, întrucît îi sînt luate cuvintele din gură.) MACABEUS {Fără sâ-l ascultepropriu-zispe PARASCHIV, adresîndu-se lucrurilor, pereţilor, mîngîind diferite obiecte.): Ştiam, ştiam... {Mîngîind masa.) Şi pe tine te ştiam... {Mîngîindscaunul.) Şi pe tine, şi pe tine... {Mîngîindperetele.) Ce mai faci? Ce mai faci ? Ce mai spui tu ? Unde e Paraschiv ? 390 Groapa din tavan PARASCHIV (Privind în cu totul alt colţ al încăperii, devenind orb, avînd tot timpul impresia că vorbeşte lui MACABEUS.): Sigur... Sigur... E linişte... E gata, s-a făcut rost de lumină, trebuie doar cărată pînă la ochi... Ne vom urca pe trei cai albi şi ne vom duce sus de vom strînge cuţitele şi topoarele tocite... Unde eşti, Maco...? {Areimpresia că l-a găsit; pipăie o umbră.) Zice că el are trei cai albi, pentru noi, sus... INAMICUL (Tot mai poticnit, chinuindu-se grozav pentru fiecare sunet) : Ttttrrreeeiii... Trei... Trei... {Contorsionat, încercînd să ajungă la MACABEUS, în sfirsit, atingîndu-l pe MACABEUS.) Ce spune? Ce spune el ? {Arată către PARASCHIV.) MACABEUS {Furios.): Nu ştiu! De unde să ştiu ? Tot timpul vorbeşte... {Plîngînd.) Vorbeşte, vorbeşte... {îlpipăie pe INAMIC.) Nasul... Gura... Ochiul... Hi-hi... Pe tine te văd... (MACABEUS începe să vadă, în timp ce PARASCHIV orbeşte tot mai mult) Ia te uită... îţi văd şi gîtul... Ai burtă? îţi văd şi burta... Ce burtă subţire ai... Ia să văd palma... îţi văd şi palma! PARASCHIV {Poticnindu-se prin cameră, căutîndu-l pe INAMIC.): Ce zice ? Ce zice Maco ? MACABEUS: Ia te uită... Ai şi puţă... Hi-hi... {Copilăreşte, extatic) Uite-1 pe Paraschiv! {Către INAMIC.) Ce zice Paraschiv ? PARASCHIV {Agăţat de INAMIC.): Ce zice ? Ce zice el ? Ce zice Maco ? 391 Matei Visniec __ _______) MACABEUS (Care asurzeşte, agăţat de INAMIC.): Ce zice Chivi ? Ce zice ? Ce tot zice acolo ? PARASCHIV: Nu mai văd, nu mai aud... Mi-e silă... INAMICUL (Către MACABEUS.): Zice că nu mai aude... că nu mai vede... (PARASCHIV va pipăi, mirat, obiectele din încă pere, pentru că nu le mai vede\ MACABEUS le va pipăi extaziat, pentru că le vede; INAMICUL va alerga de la unul la altul.) PARASCHIV {Pipăindu-l pe INAMIC.): Ia te uită! Nu-ţi mai văd nasul! Auzi ? Nu-ţi mai văd gura... Hi-hi... INAMICUL (Care începe să nu mai audă.): Zice că să nu se întîmple ceva cu caii... PARASCHIV CPipăind masa.): Nu mai văd colţurile de la masă... INAMICUL {Lîngă PARASCHIV.): Zice că vom fi frumoşi, vom fi curaţi, că vom avea ciorapi curaţi... Vom umbla cu ciorapii curaţi peste tot şi le vom spune adevărul... MACABEUS fPentru sine, extaziat în faţa lămpii de gătit?): O văd... Te văd... Te văd foarte bine... Eşti roşie... INAMICUL (Alergînd la MACABEUS.): Zice să ne grăbim... Să mergem chiar acum, să nu mai moară gorobeţii... degeaba... PARASCHIV {Mîngîindscaunul.): Nu ştiu cum se face... drăguţule... că nu te mai văd... 392 Groapa din tavan INAMICUL (Alergînd la PARASCHIV): Zice că da, vrea, că mîine se vor aduna cu toţii, îşi vor spăla mîinile şi picioarele, vor mînca din aceeaşi pîine şi vor mirosi iarbă... Zice că se vor lipi unii de alţii şi-şi vor desface nasturii de la piept... ca să-i bată vîntul... INAMICUL {Alergînd, înnebunit, lîngă MACABEUS.): Zice că toţi vor ieşi cu mîinile goale din găuri şi de după ziduri şi că vor rîde... că-şi vor ţine femeile de ţîţe şi le vor bate cu cîte o floare peste cap... INAMICUL {Alergînd, buimac, lîngă PARASCHIV.): Zice că noi, că noi... chiar în seara asta... trebuie să cîntăm din trompetă... să dăm semnalul... să se afle că ochiul omului a zvonit si că s-a deschis... j INAMICUL {Alergînd, ros togo li ndu -se, căzînd peste MACABEUS.): Zice că da, că vom cînta din trompetă, că vom da semnalul... pentru o mie de ani... pentru o mie de cai albi... Că le vom deschide ochiul cel negru cu floarea... INAMICUL {Alergînd la PARASCHIV.): Zice, da, zice... că noi... noi sîntem gata... INAMICUL {Alergînd la MACABEUS.): Zice că da, că el... el... INAMICUL {Alergînd la PARASCHIV.): Zice că... INAMICUL {Alergînd la MACABEUS.): Zice... (MACABEUS si PARASCHIV au făcut în acest timp ocolul camerei, fiecare în alt sens, unul mirîndu-se că 393 Matei Vişniec vede, celălalt mirîndu-se că nu vede; s-au ciocnit în faţa mesei; se pipăie unul pe altul.) INAMICUL (Cînd la unul, cînd la altul) : Da, cu floarea, cu floarea... Vezi? Vezi un loc negru, o gaură murdară? De aici a plecat şi ochiul meu... la ceruri... (Pioşenie.) L-am slobozit într-o dimineaţă, ruşinat de cîte visasem cu el... Sînt prea mulţi... doi ochi... pentru un singur om... CMeditativ.) Prea multe mîrşăvii se pot visa... cu doi ochi... Fiecare ochi visează altă mîrsăvie, si tu > y cum alegi, cum ? Cum să alegi dintre două urîturi ? (Pauză. Personajele, fascinate de discursul INAMICU-LUI. Pare că însuţi untul se roteşte pe sus.) Cum să alegi dintre o greaţă şi o scîrbă? Ce să alegi? Cum ? De ce ? (Pauză. Linişte cumplită.) Unde sînt orbitele tale, ca să ţi le spăl cu peria, ca să strălucească la soare? Cîţi ochi ai scos tu? (Tăcere.) Dar calul ţi l-ai îngropat? Calul tău, care te-a adus pînă aici, ţi l-ai îngropat ? Nu e bine să-ţi laşi calul neîngropat... Pentru că te visează... (Tăcere întrebătoare.) Te visează urît şi începi să te înăbuşi prin somn______(Calul însuţi se zvîrcoleţteprin încă- pere ţi muţcă din urechea lui PARASCHIV.) Da... Uite... Chiar acum se zvîrcoleşte prin încăpere şi muşcă din urechea ta... (PARASCHIV se zbuciumă, cade pe jos, se zvîrcoleţte, urlă) Vreau să fiu judecat chiar acum! Chiar în secunda asta! (Aşteptare. Secunda zbîrnîie prin aer) Vreau să mărturisesc tot! (Cuvîntul tot se desface din găoacea sa 394 Groapa din tavan aeriană si plesneşte pe buzele actorului.) Vreau să spun tot. Am în mine o băşică de venin... O port subsuoară... {Pauză. PARASCHIV, îngenuncheat, încercînd să-şi smulgă subsuorile.) Eu am dat drumul şarpelui din cuşcă! Eu i-am dat drumul! {Zdrobit; bufnitură în spatele sălii; un şarpe uriaş trece printre rînduri, se uită în ochii fiecărui spectator şi dispare în univers.) N-am vrut să-i dau drumul, n-am vruuuut... {Cîntînd, ca pe un psalm.) Dar-să-vezi-cum-s-a-rugat-de-mine-şi-mi-a-spus: dă-mi drumul, omule, şi îţi voi mînca inima, ca să nu te mai doară inima niciodată si să nu-ti y y mai clocească acolo veninul... {Linişte neagră. Cuvîntul NEGRU trece prin aer cu majuscule.) Şi atunci i-am dat drumul! Si el... Hat! I-a halit si ) ) ) inima lui Macabeus... şi inima calului pe care era suit Macabeus... şi inima calului meu... pe care îl chema Vasile... şi care s-a dus mai apoi şi s-a spînzurat... Şi fiecare om are un şarpe încolăcit în jurul gîtului şi îi dă de mîncare şi de băut şi îl ţine strîns la piept în timpul somnului... Şi îi dă de mîncare din fiecare dumicat... Si... da! Si ce crezi y y tu? Că atunci cînd ai mîncat o pîine întreagă, chiar ai mîncat o pîine întreagă ? Nu! Că ai mîncat numai o jumătate de pîine... Că jumătate ţi-a mîncat-o şarpele, fără să ştii... Că n-ai să ştii niciodată cînd şarpele îţi vrea răul şi cînd îţi vrea binele şi cînd îţi vrea răul... Că da... şarpele, el a sunat din trompetă atunci cînd a început măcelul... Şarpele a sunat... A sunat din gura lui 395 Matei Vişniec Macabeus, că Macabeus îşi ţine şarpele în gură... {Pauză. Macabeus — penitent.) S-au măcelărit şerpii între ei! Auzi ? Auzi cum zvîcnesc ? Uite-o! Uite o jumătate de şarpe pe masă! Uite cum zvîcneşte! Şi în pîine a fost un şarpe, şi tu l-ai mîncat... S-au măcelărit între ei, s-au înjumătăţit, şi apoi s-au înjumătăţit iar... Peste tot zvîcneau jumătăţi de şerpi. Bucăţi de şerpi, şerpişori mai mici, cozi şi capete, ochi, guri, limbi, veninul curge, feriţi-vă! Ahuuu! Macabeeeuuus... Paaaraaaschiiiv... Luati-mă în braţe, căci am călcat pe şarpe... pe şarpe... {Şoptit.) Pe şarpe. {Tremurător.) Pe şarpe? Nu e bine să te plimbi fără rost prin odaie... dacă nu vrei să calci pe şerpi... Au! Au! Paraschive! Eu am dat drumul şarpelui care s-a înjumătăţit, chiar în mîinile mele, de ură... Iar jumătăţile lui au început să se bată pînă s-au înjumătăţit iar... Şi toate acestea s-au bătut între ele pînă cînd au cucerit pămîntul... Ăsta a fost visul lor... Să cucerească toată iarba... {Lovindu-se, autoflagelîndu-se.) Nu trebuia să le dau drumul... Nu trebuia... Ce-am căutat eu acolo? Ce-am căutat eu în ziua aceea prin faţa cuştii?... Ce-am căutat? Oameni buni, jur că n-am vrut să le dau drumul! Mă plimbam numai prin faţa cuştii... îmi plăcea să mă plimb prin faţa cuştii... îmi plăcea locul ăla, şi atît... Că era soare... era curat... {Brusc — naiv, plictisit.) Mai bine mă culc... {Pentru sine.) Sau poate i-am dat drumul din plictiseală_______ Asta e! Cred că mă plictiseam îngrozitor... He-he... 396 Groapa din tavan (INAMICUL se agaţă, plîngînd, de MACABEUS, apoi de PARASCHIV. Brusc, MACABEUS îsi toarnă o cană plină cu apă si o bea pe nerăsuflate. îi toarnă apoi lui PARASCHIV şi apoi INAMICULUI.) MACABEUS: E nebun. PARASCHIV: Cum? MACABEUS: E nebun. Mai bine mîncăm o pline. PARASCHIV: Cum? MACABEUS: Dar are dreptate. E nebun, dar are dreptate. INAMICUL {Iluminat): Pîine, zici ? {Scoate o pîine din nimic si o pune pe masă) {Cei trei privesc, fascinaţi, pîinea) MACABEUS {Mîngîind-o) : Pîine ?! E chiar pîine... ? PARASCHIV: De unde ai, mă, pîine... ? INAMICUL {Fandosindu-se.): Am... MACABEUS {Atingînd sfielnic pîinea)'. Pîine... pîine... Ce frumoasă e... PARASCHIV: Nu se poate să fie pîine... INAMICUL: E pîine, e pîine... MACABEUS {Pentru sine.): O fi pîine ?... N-o fi pîine ? INAMICUL {Speriat uşor) : E pîine, jur că e pîine... Pentru voi am adus-o. PARASCHIV {Atinge şi el pîinea, cu sfinţenie.): Ce moale e... MACABEUS: Parc-ar fi o oaie... 397 Matei Vişniec PARASCHIV: Parcă e vie... MACABEUS (Către INAMIC): Putem s-o mîncăm...? Chiar putem s-o halim ? INAMICUL (Fericit.): Da, da... O mîncăm toată. O ronţăim toată. PARASCHIV (Cu ochii în lacrimi.): Parcă răsuflă... Zău... Ia pune puţin urechea... (MACABEUS si, apoi', INAMICUL îşi lipesc urechea de pîine.) Nu ? MACABEUS : Da, parcă răsuflă... INAMICUL: Parcă gîfîie puţin... MACABEUS: Gata, îi dăm drumu ? INAMICUL: O rupem în trei... Da? Unu, doi, trei... (îi numără pe cei prezenţi, inclusiv pe sine) Trei sîntem. (Cei trei au pus cu toţii mîna pe pîine; au ridicat-o în aer\ pîinea, aproape să se frîngă; tensiune în gesturile celor care au cîte o mînăpe pîine.) INAMICUL (Dintr-odată, revelat.): Ia staţi! (Cei doi îl privesc tulburaţi, nemulţumiţi de întreruperea din ritualul voluptuos al ruperii pîinii.) PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS : Ce mai vrei ? INAMICUL: Ia staţi! Ia staţi puţin... De ce să mîncăm noi pîinea ? 398 MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Ce? INAMICUL: Zic: de ce să mîncăm noi plinea? MACABEUS: De ce să n-o mîncăm ? PARASCHIV: Ai spus că o mîncăm... De ce să n-o mîncăm... ? INAMICUL: Zic: de ce să mîncăm pîinea şi să nu mîncăm... masa? (Stupoare totala; nemişcare.) MACABEUS (îşi revine cu greu.): Ce-ai zis ? INAMICUL: Zic: de ce să mîncăm pîinea şi să nu mîncăm masa? PARASCHIV: Nu înţeleg. INAMICUL: Cum nu înţelegi ? Hai să mîncăm masa. De ce să mîncăm pîinea ? MACABEUS : Să mîncăm masa ? INAMICUL: Da... Să mîncăm masa. MACABEUS : Masa asta ? INAMICUL: Da. Decît să mîncăm pîinea, mai bine să mîncăm masa... MACABEUS: Aha! PARASCHIV: Eu tot nu-nţeleg... De ce să mîncăm masa ? MACABEUS : D-aia! (Pauză; îl lasă pe PARASCHIV să se gîndească.) înţelegi acum ? Hai să mîncăm masa şi să nu mîncăm pîinea. 399 Matei Visniec _________3____ PARASCHIV {încet, încet îşi ridică faţa iluminată.): Masa! Să mîncăm masa... zici... INAMICUL {însufleţit.): Da, da... Să mîncăm o dată şi masa... MACABEUS: Asa e, zău. Mai bine mîncăm masa... INAMICUL: înţelegi ? Asta e soluţia. Trebuie mîncată masa. PARASCHIV {Un gest de revelaţie.): Asta e! INAMICUL: Ei?... Ce ziceţi? O mîncăm? > PARASCHIV: O mîncăm. MACABEUS: O mîncăm. INAMICUL: O mîncăm si ne culcăm. Si mîine ieşim la soare. {Cei trei mănîncă masa; la început cu oarecare furie, o dezmembrează şi rup din ea ca dintr-un viţel gras; din cînd în cînd, cu lăcomie, îşi mai smulg unul altuia cîte o bucată; apoi se aşază fiecare pe jos şi îşi mănîncă partea sa; se privesc din cînd în cînd temători, pe sub sprincene, fiecare păzindu-şi bine partea de masă; se şterg din cînd în cînd la gură, din cînd în cînd mai scuipă cîte o bucată mai dificilă; masa dispare încet din mîinile celor trei; pîinea a rămas pe jos, în mijlocul lor; după ce terminăfiecare de mîncat, se întindpe rogojini; INAMICUL suflă în luminare; semiîntuneric; lumina se cerne prin tavan şi prin chepengul care e deschis; se retrag şi mai în adîncul încăperii, sprijiniţi de pereţi, la distanţă unii de alţii; pauză; fiecare îşi găseşte ceva de făcut; MACABEUS şi-a aprins o ţigară; PARASCHIV îşi lustruieşte trompeta; INAMICUL fluieră încet.) 400 MACABEUS: S-acum ? > INAMICUL: Aşteptăm. MACABEUS : Crezi c-o să meargă ? INAMICUL: O să meargă. {Pauză.) PARASCHIV: Ştii tu? y INAMICUL: Ştiu eu. > PARASCHIV: Ştii tu drumurile ? y INAMICUL: Ştiu toate drumurile... y {Pauză.) MACABEUS: Mi-ar plăcea un loc cu iarbă... şi cu o băltoacă... INAMICUL: Ştiu eu o băltoacă... Si iarbă... Si brusturi... y y y MACABEUS : Şi brusturi ? INAMICUL: Si brusturi... Mulţi brusturi... Si mai e si un y y y y deal cu meri... PARASCHIV: Meri ? Ai văzut tu ? INAMICUL: Vă duc eu. Ştiu eu drumul... y {Pauză.) MACABEUS: Auzi... Da toporaşi... Toporaşi sînt? Matei Visniec __________l____ INAMICUL: Nu ştiu... Să nu se fi trecut... MACABEUS : Se poate să se fi trecut ? INAMICUL: Vedem noi. {Pauză.) MACABEUS : Auzi... Ş-o să se vadă cerul ? INAMICUL: O să se vadă. MACABEUS: Mult? INAMICUL: Tot. MACABEUS : Tot cerul ? Pe-o parte şi pe alta ? INAMICUL: Tot... (Pauză.) MACABEUS: N-am somn. PARASCHIV: Nici eu. INAMICUL: Ar cam trebui să dormim... oarecum... Să avem puteri... MACABEUS: Mai e puţin şi se luminează... INAMICUL: Dacă adormi, ai să te simţi mai bine... (îşi potriveşte culcuşul şi ia poziţie de somn.) (Pauză.) MACABEUS (Tresare.): Hei! 402 PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS : Al simtit ? 7 PARASCHIV: Ce? MACABEUS : Parcă s-a luminat puţin... PARASCHIV: Taci... Vezi, poate poţi dormi... MACABEUS : Să văd__(Se întoarce si el de cîteva ori, îsi caută un loc bun de somn; respiraţie lentă.) (Pauză.) MACABEUS (Tresare iar.): Hei! PARASCHIV (Care tot timpul îsi mîngîie trompeta.): Ce mai e ? MACABEUS (Privindspre chepeng.): Parc-a răsărit o stea... O vezi ? PARASCHIV: O văd. MACABEUS : Deci, am dreptate... PARASCHIV: Ai... MACABEUS: Vezi ? (Se asază la loc.) (Pauză.) INAMICUL (Care, de cîtva timp, fluieră încet melodia pe care o cînta PARASCHIV la trompetă; se opreşte.): Chiar a răsărit o stea ? PARASCHIV: A răsărit. 403 Matei Vişniec INAMICUL (Asezîndu-sepentru somn.): Să mă trezeşti cînd o să iasă soarele... PARASCHIV: Te trezesc. {Pauză; MACABEUS respiră ca un prunc; după un timp, INAMICUL respiră, si el, ca si cum arfi adormit; PARASCHIV se ridică, face cîţiva paşi, bea apă, se uită la cer; se întoarce, se asază turceşte, oarecum între cei doi, formînd împreună cu trupurile lor adormite un triunghi; îsi potriveşte trompeta si începe să cînte uşor, nebănuit de usor\ melodia urcă, tot mai viguroasă, pătrunde în fiecare lucru, răvăşeşte întunericul, fiecare fibră, fiecare celulă nervoasă; PARASCHIV cîntă mult în felul acesta; după un timp, în cadrul chepengului se vede o umbră; PARASCHIV e prea preocupat de melodia sa; umbra începe să coboare; o coborîre extrem de înceată; se profilează silueta unui soldat echipat complet si cu o armă în mîini; SOLDATUL BINE ECHIPAT coboară, stă, coboară, stă, coboară; a ajuns jos; e la cîţiva metri în spatele lui PARASCHIV; aşteaptă; ascultă; îi descoperă si pe cei doi dormind; PARASCHIV cîntă, în transă; SOLDATUL BINE ECHIPAT îsi potriveşte arma si deschide focul; rafale scurte; PARASCHIV zvîcneste, se rostogoleşte prin aer, rafala îl izbeşte de perete, sînge pe perete, cu ochii deschişi, PARASCHIV alunecă la pămînt, privindu-lpe SOLDATUL BINE ECHIPAT; urmează INAMICUL, care este secerat prin somn sau în momentul în care încerca să se ridice; zvîcnet, sînge, încremenire; MACABEUS scoate un urlet, e secerat si el de rafală, 404 Groapa din tavan cade, se zvîrcoleste, încă o rafală, se tîrăşte spre SOLDATUL BINE ECHIPAT, lăsînd în urmă o dîră de sînge, priveşte în faţa sa, încremeneşte cu o mînă întinsă spre SOLDATUL BINE ECHIPAT; pauză; linişte; SOLDATUL BINE ECHIPAT face un pas înapoi, vede luminarea de pe masă, o aprinde; apoi face înconjurul încăperii; îi rostogoleşte, pe rind, pe cei trei cu piciorul, îi caută de eventuale obiecte de valoare; e silit să treacă de la unul la altul fără a putea lua nimic; se hotărăşte să urce scara; mai aruncă o privire; vede trompeta; se întoarce, o ia, şi-o pune sub centură si, cu automatul de gît, începe să urce treptele; urcă încet, calm, plictisit; ajunge aproape de chepeng; pune mîna pe minerul chepengului; ÎN ACEST MOMENT, REIZ-BUCNEŞTE SUNETUL TROMPETEI; brusc, venind din lucruri, din întuneric, din luminarea de pe masă, din cadavrele celor trei, reizbucneste melodia, puternică, tremurătoare, triumfătoare, intrînd în toţi porii si jupuind toate celulele nervoase; SOLDATUL BINE ECHIPAT se sperie, se sperie cumplit de tot, face o mişcare de întoarcere, în această mişcare îşi scapă un picior, scara se prăbuşeşte, soldatul îşi pierde echilibrul, alunecă de tot, chepengul cade şi SOLDATUL BINE ECHIPAT rămîne agăţat de chepeng, cu mitraliera la gît şi cu trompeta după curea; se zvîrcoleste de cîteva ori, apoi se linişteşte, strivit de melodia care ia în posesie universul; ultima imagine: SOLDATUL BINE ECHIPAT, agăţat de mînerul chepengului; cele trei cadavre în sînge; melodia, tot mai puternică, triumfind peste specia umană.) 405 SI CU VIOLONCELUL CE FACEM ? Piesă într-un act Personaje: BĂRBATUL CU VIOLONCELUL BĂRBATUL CU ZIARUL BĂTRÎNUL CU BASTON DOAMNA CU VOAL, devenind DOAMNA CU VIOLONCELUL Sală de aşteptare. Scaune de-a lungul pereţilor. într-un colţ al încăperii, BĂRBATUL CU VIOLONCELUL cîntây nu prea tare, la violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON pare că dormitează în scaunul său, cu ceafa sprijinită de perete. DOAMNA CU VOAL pare că ascultă muzica, transpusă. în apropierea uşii de la intrare — două umbrele lăsate deschise, să se scurgă apa. Intră BĂRBATUL CU ZIARUL. îsi scutură umbrela > de apă si o lasă lîngă celelalte, să se scurgă. Se scutură de apă, cercetînd încăperea cu privirile. BĂRBATUL CU ZIARUL: Puf! Ce vreme! (DOAMNA CU VOAL şi-a ridicat voalul şi-l priveşte pe BĂRBATUL CU ZIARUL. BĂTRÎNUL CU BASTON deschide ochii, apatic. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cînte netulburat la violoncel.) 409 Matei Visniec __________)____ BĂRBATUL CU ZIARUL (Frecîndu-si mîiniley căutînd un loc care să-i convină\ adresîndu-se către toată lumea.): Aşteptaţi de mult ? BĂTRÎNUL CU BASTON (Schimbînd o privire cu DOAMNA CU VOAL.): De vreun ceas. DOAMNA CU VOAL (Cu întîrziere de o secundă.): De vreun ceas. BĂRBATUL CU ZIARUL: Aha. (Scoate din buzunarul de la haină un ziar pe jumătate ud) Şi, nimic ? BĂTRÎNUL CU BASTON (După o ezitare.): Nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL (Abandonînd ziarul ud pe scaunul de alături.): Poftim! Să mai cumperi ziare. (Pauză. BĂRBATUL CU ZIARUL pare să-l descopere, în sfirsit, pe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL. Ascultă cîteva zeci de secunde, se ridică, se apropie de BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, face un gest ca si cum ar dirija, se întoarce, se asază lîngă BĂTRÎNUL CU BASTON.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Dacă tine tot asa... o să avem inundaţii. DOAMNA CU VOAL: Tot aşa toarnă ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Tot. BĂTRÎNUL CU BASTON : La mine e deja apă-n pivniţă. DOAMNA CU VOAL: Si la mine e umed. y 410 Şi cu violoncelul ce facem ? {Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cînte repetitiv, obsedant.) BĂRBATUL CU ZIARUL {Aplecîndu-se discret către cei doi si schiţînd un gest către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.) : Dumnealui aşteaptă şi el ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu ştim. DOAMNA CU VOAL: Noi, de cînd am venit... dumnealui cîntă. BĂRBATUL CU ZIARUL: De un ceas! BĂTRÎNUL CU BASTON: De un ceas, da. BĂRBATUL CU ZIARUL: Si n-ati stat de vorbă cu el ? 7 7 DOAMNA CU VOAL: Păi, nu l-am întrerupt, că nu s-a oprit deloc. BĂRBATUL CU ZIARUL: Şi cîntă încontinuu, de un ceas! BĂTRÎNUL CU BASTON: încontinuu, da. BĂRBATUL CU ZIARUL: Hm. Asta-i ceva nou. DOAMNA CU VOAL: Eu, cînd am venit, că eu am venit prima, dumnealui începuse deja. BĂRBATUL CU ZIARUL: Cîntă singur! DOAMNA CU VOAL: Cîntă singur, era deja început. {Pauză.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Totuşi... nu cîntă rău. 411 BĂRBATUL CU ZIARUL: A, nu. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ne mai ţine de urît. DOAMNA CU VOAL: Eu, una, am uitat complet de timp. {Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL repetă obsedant aceeaşi bucată muzicală.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Păcat că nu ştim ce cîntă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu nu mă prea pricep, dar pare ceva cunoscut. BĂRBATUL CU ZIARUL: Şi mie mi se pare c-am mai auzit. BĂTRÎNUL CU BASTON; O fi Hăndel... BĂRBATUL CU ZIARUL: Hăndel sau Bach. BĂRBATUL CU ZIARUL: Hăndel sau Bach, precis. DOAMNA CU VOAL: Exclus. Nu e nici una, nici alta. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ş-atunci, ce e ? DOAMNA CU VOAL: Poate să fie orice. BĂRBATUL CU ZIARUL: Aha! Atunci, m-am lămurit. DOAMNA CU VOAL: Păi, nu ? {Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL cîntă netulburat la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Oricum, e interesant că execută fără partitură. 412 BĂRBATUL CU ZIARUL: Da, nu e rău. DOAMNA CU VOAL: Are totu’-n cap. Şi ăsta-i un talent. BĂRBATUL CU ZIARUL: Taică-meu, săracu, ştia să cînte la acordeon.. Da’ văd că nu s-a transmis... BĂTRÎNUL CU BASTON: Urechea muzicală rar se transmite. {Pauză. BĂRBATUL CU ZIARUL îşi desface ziarul pe jumătate ud şi încearcă să citească. BĂTRÎNUL CU BASTON priveşte în gol. DOAMNA CU VOAL îşi pregăteşte o ţigară pe care o înfige în vîrfiul unui ţigaretă) DOAMNA CU VOAL: Nu se prea fumează aici, da\.. BĂRBATUL CU ZIARUL {Care nu se poate concentra să citească ziarul.): Fumaţi, doamnă, fumaţi. Acu, tot un drac. BĂTRÎNUL CU BASTON: Văd că le cam lungeşte dumnealui. DOAMNA CU VOAL: Aşa sînt compoziţiile astea pentru coarde. Lungi. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ăsta trebuie să fie oboi, nu ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Oboi sau violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON: Da. Una din două. DOAMNA CU VOAL: A, nu! E violoncel. Violoncel curat. BĂTRÎNUL CU BASTON: Violoncel... DOAMNA CU VOAL: Absolut sigur. 413 Matei Visniec __________l____ BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Violoncel, deci... {Pentru sine.) Tot e bine... {Pauză.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Stau şi mă întreb dacă nu cumva e plătit. BĂRBATUL CU ZIARUL: Credeţi că e plătit ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Altfel, nu-mi explic. DOAMNA CU VOAL: De cine să fie plătit ? BĂTRÎNUL CU BASTON: De ăştia... DOAMNA CU VOAL: Eu nu cred că e plătit. BĂTRÎNUL CU BASTON: Atunci, nu mai înţeleg nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL: Precis că e plătit. Nimeni nu cîntă aşa, de capul lui. DOAMNA CU VOAL: Nu e sigur că e plătit. Poate că aşteaptă. Aşteaptă şi el, ca toată lumea. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ş-atunci, de ce cîntă ? Nu poate să aştepte cum aşteaptă toată lumea ? DOAMNA CU VOAL: De ce să nu cînte ? Eu fumez, dumneata citeşti, el cîntă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Pe mine să mă iertaţi, eu nu găsesc asta normal. Ar cam trebui să facă o pauză. DOAMNA CU VOAL: Pe mine, asta, că el cîntă, asta nu mă deranjează. Da* mi se pare c-a luat-o cam fals d-acu... 414 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂTRÎNUL CU BASTON : Nu că e fals, da se cam repetă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Era mai bun la-nceput ? DOAMNA CU VOAL: Era, era. Dac-ar cînta ca la-nceput n-ar fi rău. BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu, după părerea mea, ce e mult nu e bun chiar dacă nu e rău. DOAMNA CU VOAL: Eu, dacă e muzică bună, pot să ascult zile în sir. > BĂRBATUL CU ZIARUL: Ei, chiar zile în sir... 1 i DOAMNA CU VOAL: De ce nu ? Muzica bună te-naltă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Să fim serioşi. Cît poate să te înalţe ? Pînă la urmă, tot înnebuneşti. DOAMNA CU VOAL: Asta depinde de om. BĂRBATUL CU ZIARUL: Vă spun eu, doamnă, poate să fie si Beethoven... Te înaltă cît te înaltă si deodată, zbang!, te dă la pămînt! Şi mai şi surzeşti. DOAMNA CU VOAL: Ce spui dumneata n-are nici o legătură. BĂRBATUL CU ZIARUL: Cum să n-aibă? Taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, cînta la acordeon. Da’ nu cînta tot timpul, şi de obicei cînta în camera lui... BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu zic să-l rugăm să facă o pauză. DOAMNA CU VOAL: Asta da. Să tacă măcar cinci minute. BĂTRÎNUL CU BASTON: Numai să nu se supere... BĂRBATUL CU ZIARUL: Acuma... se supără, nu se supără, eu zic c-ar fi normal să facă o pauză. 415 Matei Visniec __________)____ BĂTRÎNUL CU BASTON: Să mă duc să-i spun ? DOAMNA CU VOAL: Mă duc eu dacă vreţi. BĂTRÎNUL CU BASTON: A, nu, n-am nici o jenă. Mă duc eu. (BĂTRÎNUL CU BASTON se ridica si se apropie de BĂRBATUL CU VIOLONCELUL. Aşteaptă cîteva secunde lungi, dar BĂRBATUL CU VIOLONCELUL nu dă semne că i-ar fi remarcat prezenţa. BĂTRÎNUL CU BASTON bate uşor cu bastonul în podea. Nici o reacţie. BĂTRÎNUL CU BASTON bate mai tare cu bastonul în pămînt. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se opreşte din cîntat si îşi ridică privirile.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Fii bun... te-am ruga cu toţii... dacă nu te superi... fa şi dumneata o pauză. (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL îsi aşază arcuşul pe scaunul de alături, îsi scoate o batistă si începe să se şteargă de sudoare. BĂTRÎNUL CU BASTON se întoarce la locul lui.) BĂRBATUL CU ZIARUL {Şoptit.): A zis ceva ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL {Întinzîndu-şipicioarele relaxat.): Uhuh! Parcă-i alt aer. DOAMNA CU VOAL: Ei! Nu vorbiţi aşa, că poate se supără. 416 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL: De ce să se supere ? E dreptul nostru să fie linişte. (Către DOAMNA CU VOAL.) Nu ? Nimic mai înalt decît liniştea. (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL îşi împătureşte batista, şi-o pune în buzunar, îşi culege arcuşul de pe scaun şi reîncepe să cînte netulburat.) BĂRBATUL CU ZIARUL {După ce aşteaptă încremenit cîteva secunde.): A, nu, că asta e prea de tot! BĂTRÎNUL CU BASTON {Pe jumătate amuzat.): înseamnă că e pornit rău. DOAMNA CU VOAL: Oricum, parcă sună mai bine acum. BĂTRÎNUL CU BASTON: Sună tot ca dracu . BĂRBATUL CU ZIARUL: Poate că n-a-nţeles ce i-aţi spus. BĂTRÎNUL CU BASTON: Mie mi s-a părut c-a-nţeles. DOAMNA CU VOAL: S-o fi supărat de comentarii... BĂRBATUL CU ZIARUL: Da’ ce mare lucru am comentat ? Am spus şi eu, ca omul... DOAMNA CU VOAL: Unii sînt mai sensibili... Dumneata nu-i cunoşti pe artişti... Nimic mai sucit ca artiştii. BĂRBATUL CU ZIARUL: Apoi, dacă asta se cheamă artist... BĂTRÎNUL CU BASTON: E plătit din gros... Altfel nu se explică. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu i-aţi spus ce trebuia, aşa se explică. 417 Matei Visniec __________>____ BĂTRÎNUL CU BASTON: L-am rugat să facă o pauză, nu ? Ce altceva puteam să-i spun ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Trebuia să-i spuneţi să tacă de tot, asta trebuia să-i spuneţi. Să tacă şi să aştepte omeneşte. > BĂTRÎNUL CU BASTON: Mie mi se pare că i-am vorbit omeneşte. I-am spus să facă o pauză. DOAMNA CU VOAL: Păi, a făcut o pauză. S-a şters pe frunte. A făcut o pauză şi, în pauză, s-a şters pe frunte. BĂRBATUL CU ZIARUL: Se poate însă să fie şi surd. BĂTRÎNUL CU BASTON: Muzician surd? BĂRBATUL CU ZIARUL: Dacă te iei după cum cîntă, mai c-ar fi surd. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu e surd, c-a auzit bastonul. BĂRBATUL CU ZIARUL: A auzit sau l-a văzut. Poate că doar l-a văzut. BĂTRÎNUL CU BASTON: Uite ce e, mergi dumneata şi spune-i ce crezi şi cum ştii că-i mai bine de spus. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ce să cred ? Cred c-ar trebui să se simtă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Păi, du-te şi spune-i să se simtă. BĂRBATUL CU ZIARUL (Întinzînd o mînă.): Poftim, am început deja să tremur de nervi. DOAMNA CU VOAL: O fi cîntînd pentru bani! Unii cîntă prin gări pentru bani. 418 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Are lîngă el vreo cutie de chetă ? Vreo şapcă, vreo pălărie, ceva ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu n-am văzut nici o cutie şi nici o şapcă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Pentru că nu v-ati uitat. Poate că are, da’ nu v-aţi uitat după ele şi de aia nu le-aţi văzut. DOAMNA CU VOAL: Să mă duc să trag o raită, să văd ? (DOAMNA CU VOAL se duce, da tîrcoale în jurul BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL // se întoarce,.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Nimic, este ? DOAMNA CU VOAL: Nu, dar are nişte pantofi de lac foarte frumoşi. > BĂRBATUL CU ZIARUL: Poate să-i oferim totuşi nişte bani, hm ? Cît se dă de obicei ? DOAMNA CU VOAL: S-ar putea să se supere. Dacă n-are cutie acolo, înseamnă că nu cîntă pentru bani. BĂRBATUL CU ZIARUL: Atunci pentru ce cîntă, Dumnezeule mare ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Cîntă pentru că-i place, d-aia. BĂRBATUL CU ZIARUL: Da’ nu-i ăsta locul, domnule! Aici nu face fiecare ce-i place. Asta-i sală de aşteptare. Aici se aşteaptă, nu se cîntă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Adevăru e că nu scrie că-i interzis să se cînte la violoncel. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu-i interzis, da se subînţelege. BĂTRÎNUL CU BASTON: Uite, află dumneata de la mine că în lumea asta nu se subînţelege nimic. înţelegi ? 419 Matei Vişniec Nimic nu se subînţelege. Scrie pe undeva că e interzis să cînţi la violoncel ? Scrie pe undeva că se subînţelege că e interzis să cînţi la violoncel ? Mai degrabă e interzis fumatul... DOAMNA CU VOAL: Unde scrie că e interzis fumatul ? Eu nu văd să scrie nicăieri că e interzis fumatul. BĂRBATUL CU ZIARUL: După cîte văd, aici nu e interzis nimic. D-aia ne-omoară dumnealui cu violoncelul. CPauză. Nervozitate crescîndă. Melodia monotonă si obsedantă pare că pătrunde, sîcîitoare, pînă la oase.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu, eu zic că trebuie să facem ceva. Doar n-o să putem aştepta toată viaţa în halul ăsta. BĂTRÎNUL CU BASTON: Mai ai puţină răbdare. O să obosească el pînă la urmă, că doar nu e de fier. DOAMNA CU VOAL: Nu oboseşte. Ieri a cîntat toată * ziua si n-a obosit. > BĂRBATUL CU ZIARUL: Aha! Deci ati fost si ieri! Deci » j a cîntat si ieri! » DOAMNA CU VOAL: A cîntat de dimineaţă pînă seara. Dar parcă a cîntat mai bine, mai... aşa... Se distingea... BĂRBATUL CU ZIARUL: Asta e formidabil! Deci, a cîntat si ieri! > BĂTRÎNUL CU BASTON: Atunci, precis e angajat. Dac-a cîntat şi ieri, atunci, precis e plătit şi angajat, şi e clar. 420 Şi cu violoncelul ce facem ? DOAMNA CU VOAL: Cine să te-angajeze pentru chestii din astea, să-ţi poarte grija? Nu e, dom’le, e de capul lui. BĂRBATUL CU ZIARUL: Dar lume, lume era ? DOAMNA CU VOAL: Ca si azi. > BĂRBATUL CU ZIARUL: Şi ce-au făcut ? A făcut careva ceva ? DOAMNA CU VOAL: Nu, pentru că, v-am spus, ieri a cîntat ceva mai bine. BĂRBATUL CU ZIARUL: înnebunesc, zău... Cînd aud de chestia asta, că a cîntat ceva mai bine ?!... Cît de bine putea să cînte, pe cuvînt... Asta-i absolut intolerabil, oricît de bine ar putea să cînte... Nici nu-i vorba de asta, dacă stăm să ne gîndim, nu ? Poate să cînte genial, nu ? Dacă nu face nimeni nimic, înseamnă că-şi bate joc de noi. DOAMNA CU VOAL: Eu vă spun numai cum a fost. Acum, dacă dumneavoastră vă aprindeţi aşa, înseamnă că n-ati înţeles nimic. » > BĂRBATUL CU ZIARUL: Ei, strig şi eu, pentru că nu mai pot. Vedeţi bine că aici nimic nu-i interzis. Dumnealui cîntă, dumneata fumezi, eu strig. BĂTRÎNUL CU BASTON: Hei! Eu zic să fim oameni şi să-i spunem franc să tacă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Sau să mai mute cortul. Să mai cînte şi-n altă parte. BĂTRÎNUL CU BASTON: Exact. Du-te şi spune-i, că poate pe dumneata te-nţelege mai bine. 421 Matei Visniec _________>_____ BĂRBATUL CU ZIARUL: A, nu! Eu sînt prea nervos la treburi din astea. Eu, cînd îmi tremură mîinile, ştiu că e mai bine să nu mă bag. Poate se duce doamna, că tot i-a plăcut cum cîntă... DOAMNA CU VOAL: Eu am fost să văd de cutie. Mie mi-ajunge. BĂTRÎNUL CU BASTON: Asta-i culmea, doar n-o să ne fie frică de el. BĂRBATUL CU ZIARUL: Dar nu vorbeşte nimeni de frică. Mie mi-e frică doar să nu-i fac vreun rău. BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu chiar nu te-nţeleg acu. Dumneata sufereai parcă cel mai rău. De ce nu te duci acu să-i spui scurt ce ai de spus ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu sufeream cel mai rău ? Eu cred că sufeream la fel ca toată lumea. Doar n-o să stăm să măsurăm acu* cît suferea fiecare. Asta chiar mi se pare de neînchipuit, dumnealui îşi bate joc de noi, şi noi ne măsurăm care cît suferă. DOAMNA CU VOAL: Hai, mergeţi odată şi spuneţi-i să tacă, pentru că m-am săturat şi de vorbărie, şi de toate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu mă duc, dar ati văzut bine * > că pe mine nu mă ascultă. DOAMNA CU VOAL: Ba o să vă asculte, că l-aţi luat destul de bine şi prima dată. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ciocăniţi puţin mai serios cu bastonul, ca să priceapă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Da vă-mprumut bastonul... poftim... ciocăniţi dumneavoastră dacă vă pricepeţi aşa de bine. 422 BĂRBATUL CU ZIARUL {Furios.): Ştiţi ce ? Eu îmi pun vată-n urechi si dumneavoastră faceţi ce vreţi... > > > Ce să mai vorbim!? (BĂRBATUL CU ZIARUL scoate din buzunar o cutie care pare a fi de medicamente, extrage două miezuri de vată si începe să facă două cocoloaşe mici, lucrînd nervos cu degetele. BĂTRÎNUL CU BASTON si DOAMNA CU VOAL îlprivesc pe jumătate dezgustaţi, pe jumătate miraţi. BĂRBATUL CU ZIARUL îşi înfundă cele două cocoloaşe în urechi si priveşte triumfător înjur.) BĂTRÎNUL CU BASTON {Pentru sine.): Ce oameni... Hm... (BĂTRÎNUL CU BASTON se ridică si se apropie de BĂRBATUL CU VIOLONCELUL. Aşteaptă cîteva secunde lungişi, cum acesta din urmă nu-lia în seamă, loveşte cu bastonul în podea. Nici o reacţie. DOAMNA CU VOAL si BĂRBATUL CU ZIARUL privesc extrem de excitaţi către cei doi.) BĂTRÎNUL CU BASTON {Lovind şi mai tare cu bastonul în podea.): Nu te supăra... {Nici o reacţie. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL cîntăpreocupat, captivat, pasionat, absent.) 423 Matei Visniec _______ >______ BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind secunde în şir cu bastonul în podea.): Da’ încetează, dracului, odată! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se opreşte din cîntat şi ridică privirile mirate către BĂTRÎNUL CU BASTON.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Bate continuu cu bastonul, iritat; cînd realizează că BĂRBATUL CU VIOLONCELUL s-a oprit din cîntat, rămîne secunde lungi cu bastonul în aer, paralizat; după cîteva secunde de tăcere terifiantă, calm.): Mai înţelege-ne şi pe noi... Sîntem, totuşi, nişte oameni... DOAMNA CU VOAL CIndignată.): Trei oameni! BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu se poate în felul ăsta, nu te supăra... Ce-i mult nu-i bun... Gata... (Se întoarce spre locul său, face cîţiva paşi, dar se opreşte la jumătatea drumului; către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, din nou.) încă o dată, te rog să nu te superi... Dar, pe cinstite acuma... Nu se poate aştepta aşa... (BĂTRÎNUL CU BASTON îşi reocupă scaunul. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL îsi scoate batista şi începe să se şteargă de sudoare. BĂRBATUL CU ZIARUL îsi scoate vata din urechi, ruşinat. DOAMNA CU VOAL îşi lasă din nou voalulpe faţă. Tăcere lungă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL îşi împătureşte 424 Şi cu violoncelul ce facem ? batista, şi-o pune în buzunar şi începe din nou să cînte transpus, pasionat.) {Pauză lungă. BĂTRÎNUL CU BASTON rămîne încremenit pe scaunul lui, cu ochii închişi. DOAMNA CU VOAL pufneşte scurt în ris, după care aşteaptă consternată. BĂRBATUL CU ZIARUL îşi pune cocoloaşele de vată înapoi în urechi.) BĂRBATUL CU ZIARUL {Către BĂTRÎNUL CU BASTON.) : încercaţi să vă astupaţi urechile... {Către DOAMNA CU VOAL.) Să vă dau puţină vată ? E mult mai bine asa... > DOAMNA CU VOAL: Ştii ce ? Mai slăbeste-mă cu vata » » dumitale. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ce strică să-ncercaţi ? E mai bine. Tot se mai atenuează... {Către BĂTRÎNUL ♦ CU BASTON.) Să vă dau puţină vată ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu suport vată-n urechi. Niciodată n-am suportat aşa ceva. BĂRBATUL CU ZIARUL: Vă obişnuiţi imediat. > f BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu te mai obişnuieşti la bătrî-nete. Decît să-mi aud vata cum îmi foşneşte în 9 9 9 urechi, mai bine îl aud pe dumnealui. BĂRBATUL CU ZIARUL: Cum vreţi. Da-i infinit mai bine... 9 {Pauză. Fiecare aşteaptă într-o stare de paralizie, oarecum înfrînţi. Treptat, expresia feţei BĂRBATULUI 425 Matei Vişniec CU ZIARUL se transformă, urcînd de la o mină victorioasă si regăsită spre o suferinţă debordantă.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Scoţîndu-şi cocoloasele de vată din urechi, către BĂTRÎNUL CU BASTON.): Aveţi dreptate... Cam foşneşte... Ne-ar trebui nişte antifoane autentice. y BĂTRÎNUL CU BASTON: Orice antifoane ţi-ai pune... Nu asta-i problema. Dumnealui e plătit să ne înnebunească, si cu asta basta. Nu există antifoane în cazuri din astea. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu cred că e pur şi simplu nebun. DOAMNA CU VOAL (îşi ridică voalul ca să-şi şteargă ochii de lacrimi.): Nebun sau maniac. BĂRBATUL CU ZIARUL (Ridicîndu-se, profund marcat de faptul că DOAMNA CU VOAL plînge.): Vai, doamnă, chiar aşa... DOAMNA CU VOAL (Plîngînd isteric.): Maniac, maniac... Nu mai e nimeni normal în zilele astea... BĂRBATUL CU ZIARUL (încearcă sări şteargă lacrimile, ezită, apoi îi acoperă urechile cu palmele.): E mai bine? DOAMNA CU VOAL (Afirmativ din cap.): Mulţumesc. BĂRBATUL CU ZIARUL (Către BĂTRÎNUL CU BASTON.) : Ce naiba facem ? Ăsta chiar o să ne scoată din minţi pe toţi. DOAMNA CU VOAL (Eliberindu-se delicat de palmele BĂRBATULUI CU ZIARUL.): Să-l scoatem afară... Pe bune... Să-l scoatem, pur şi simplu, afară... 426 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Să-l scoatem, dar... DOAMNA CU VOAL: Doar sîntem trei! Nu ? Noi sîntem trei, şi el e unul singur... BĂRBATUL CU ZIARUL: Sîntem noi trei, dar... BĂTRÎNUL CU BASTON: Doamna zice bine, trebuie dat afară. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu as fi fericit să-l văd afară, dar nu ştiu dacă... chiar avem dreptul să-l dăm afară. DOAMNA CU VOAL: Nebunii trebuie daţi afară. Clar. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ei, nu e chiar sigur că e nebun. BĂTRÎNUL CU BASTON: E nebun. Asta se vede cu ochiul liber. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu ştiu. Eu, chiar aşa, să scot omu în şuturi, nu mă bag. Poate că are şi el nişte drepturi. Eu mai bine zic să mergem toţi trei să-i spunem clar, în faţă, să facă linişte. •BĂTRÎNUL CU BASTON: Aha, acum nu-ţi mai tremură mîna... BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu ştiu una si bună... Mie > » nu-mi place scandalul... Dacă mergem toţi trei şi-i spunem frumos... BĂTRÎNUL CU BASTON: Mergem degeaba, să ştii. Eu, acu’, că am fost de două ori, ştiu ce spun. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu strică să încercăm. Măcar să vadă că sîntem trei. BĂTRÎNUL CU BASTON: Cum vreţi, aşa facem. (Ofe-rindu-i braţul DOAMNEI CU VOAL.) Mergem, stimată doamnă ? (Către BĂRBATUL CU ZIARUL, 427 Matei Vişniec arătîndu-i bastonul.) Baţi dumneata de data asta sau bat eu ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu, nu, bate dumneata... Mie chiar mi-e frică să iau bastonu-n mînă. (Cei trei se apropie de BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, si BĂTRÎNUL CU BASTON începe să lovească în podea cu bastonul. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL cîntă netulburat.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Opreşte-te, domnule, că sîntem trei. DOAMNA CU VOAL (Strîngîndu-i braţul BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Mai tare, mai tare! BĂRBATUL CU ZIARUL (Mai mult pentru sine.): Ce ordinar! BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi ? Nu ne face să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pămînt) : Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurind aproape.): Ce stîr-pitură! (Brusc, cu ziarul înfăşurat, izbeşte în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămîne nemişcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbeşte cu ziarul, de trei ori, violent, în violoncel.) Taci! Taci! Taci! 428 Şi cu violoncelul ce facem ? (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se ridică în picioare, lent, uriaş, inexpresiv si ameninţător prin rigiditatea sa.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Reculînd primul, cu ziarul în mînă ca o armă.): Ce vrei ? Ce ? DOAMNA CU VOAL (Trâgîndu-l în spate pe BĂTRÎNUL CU BASTON.): Vrei să dai ? Dă! Huidumă! BĂTRÎNUL CU BASTON {Către BĂRBATUL CU ZIARUL.) : Poftim! Si mai ziceam să-l dăm afară. Cum să-l dai afară ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Dumneavoastră si cu doamna y ziceaţi să-l dăm afară. Eu n-am zis să-l dăm afară. y BĂTRÎNUL CU BASTON: Hm! Era s-o păţim. DOAMNA CU VOAL {Reculînd şi trâgîndu-l mereu după ea pe BĂTRÎNUL CU*BASTON; către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Nu trebuia să-l loviţi în violoncel. Asta stîrneste... y BĂRBATUL CU ZIARUL: De unde să ştiu eu că-1 stîr- y neşte ? Am lovit ca să-l opresc, nu ? DOAMNA CU VOAL: Da, dar era vorba să dăm mai mult cu vorba. BĂRBATUL CU ZIARUL: Asta-i bună, da’ ce, i-am stricat hărăbaia? (Cu o ultimă rezervă de curaj defensiv, către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.) Ce, v-am stricat ceva ? (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se asază la loc, îşi scoate batista şi începe să se şteargă de sudoare.) 429 BĂRBATUL CU ZIARUL (Fără adresă.): Nu i-am stricat nimic. BĂTRÎNUL CU BASTON: E clar. Omul ăsta e periculos. BĂRBATUL CU ZIARUL (Desfacîndu-si nodul cravatei.): Mă tem c-am exagerat şi noi puţin... DOAMNA CU VOAL: Măcar o fi-nteles ? > BĂRBATUL CU ZIARUL: Să vedem... Poate că măcar de data asta tace. BĂTRINUL CU BASTON (Se reasază, epuizat ca după o lupta) : Iar se usucă! Mă-ntreb ce are de asudă-n halul ăsta. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu presimt că de data asta o să tacă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Dumneata, iartă-mă că ti-o spun, presimţi prost tot ceea ce presimţi. O să vezi că o să-nceapă iar. BĂRBATUL CU ZIARUL: Dacă-ncepe iar, eu îi smulg măgăoaia şi i-o arunc pe fereastră. DOAMNA CU VOAL: Hai să-l mai lăsăm în plata domnului. Chiar că l-am luat prea în serios. BĂTRÎNUL CU BASTON: Oricum, d-acuma, e prea tîr-ziu... Chiar dacă tace, tot e periculos. BĂRBATUL CU ZIARUL: Mai bine mai tîrziu decît niciodată. Dacă tace, înseamnă că nu-i chiar aşa periculos. Cine ştie, poate că şi noi l-am deranjat si nu ne-am dat seama. y DOAMNA CU VOAL: Ei, nu! Cu ce l-am putut deranja noi ? Poţi să-mi spui cu ce l-am deranjat noi pe dumnealui ? 430 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL (Tare, intrîndjoc; replicăprostească, mai mult pentru a vorbi.): Pe călcîi, ca pe Ahile... Ha-ha... BĂTRÎNUL CU BASTON (Vorbind si el din ce în ce mai tare.): Nu vă faceri iluzii, doamnă... Asta nu mai e o lume care să se simtă.. Altădată, cum tuşeai puţin, toată lumea se simţea... Nici nu trebuia să vorbeşti, schiţai un gest, deschideai puţin gura... (Urlînd.) Era bun-simţ, erau de toate... DOAMNA CU VOAL (Strigînd cumva isteric.): Se purtau jupoane! BĂTRÎNUL CU BASTON (Dement.): Portjartiere! BĂRBATUL CU ZIARUL (Urlînd din toate puterile.): Taică-meu cînta numai în camera lui! Singur! Noaptea! Numai noaptea! Şi nimeni n-a ştiut niciodată! Nimeni! Numai eu! Numai eu! DOAMNA CU VOAL (Lovind cu picioarele în pămînt.): Şi la noi! Cînta numai fanfara... în parcul municipal... Şi numai duminica... (Ţipăt apoplectic.) Numai duminica! Numai duminica! BĂTRÎNUL CU BASTON (Se asociază acestui strigăt de protest.): Numai duminica! Numai duminica! (BĂRBATUL CU ZIARUL îşi foloseşte ziarul făcut sul ca pe o trompetă şi începe să facă pe omul-orchestră, în timp ce DOAMNA CU VOAL şi BĂTRÎNUL CU BASTON continuă să strige.) 433 Matei Vişniec BĂTRÎNUL CU BASTON: Uite că-i adevărat. Acu’ chiar că ar trebui să-i aruncăm violoncelul pe fereastră. Tot ai spus că ar trebui să-i aruncăm violoncelul pe fereastră. N-ai vrea dumneata să-i arunci violoncelul pe fereastră ? DOAMNA CU VOAL: Păcat de violoncel, că mi se pare destul de bun. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu, ca să fiu cinstit, eu încep să mă tem de omu ăsta. DOAMNA CU VOAL: Cel mai bine ar fi să-i facem în ciudă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Doamnă, dumneavoastră sîn-teţi de-o gentileţe infernală... DOAMNA CU VOAL: Nu, că dacă punem la inimă, chiar că înnebunim. Trebuie ignorat. Trebuie răspuns cu aceeaşi monedă. > BĂRBATUL CU ZIARUL: Apoi, eu sînt prea bine educat ca să mă apuc să cînt la violoncel... DOAMNA CU VOAL: Să vorbim mai tare! Prea am vorbit în şoaptă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Si credeţi că asta o să-l deran- 7 7 jeze cu ceva, dacă vorbim noi mai tare ? Pe ăsta nu-1 deranjează absolut nimic, putem noi să strigăm de-a binelea... DOAMNA CU VOAL (Vorbind tare): Măcar să încercăm... Ceva, undeva, cîndva, tot o să-l calce pe nervi. Nu se poate să n-aibă şi el un loc unde să-l călcăm pe nervi. 432 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămîne si el nemişcat, cu arcuşul în aer.) BĂTRÎNUL CU BASTON {Realizînd, după cîteva secunde, că a rămas singurul care cîntă, se opreşte si el.): Ce-i ? Ce vă uitati asa ? ) > (Pauză lungă. Toată lumea îl priveşte în tăcere. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL pare că oftează -sau poate doar îsi trage mult aer în piept —si reîncepe să cînte la violoncel) BĂTRÎNUL CU BASTON (Total dezorientat.): Ce v-a apucat ? Ce-i asta ? BĂRBATUL CU ZIARUL (Mohorît.): Nimic. Ascultam şi noi. (BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o batistă si începe să se şteargă de sudoare. Tăcere lungă pe fondul temei interpretate la violoncel.) DOAMNA CU VOAL {Timid, încremenită în picioare pe scaun): Ş-acu’ ce facem, sau nu mai cîntăm ? BĂRBATUL CU ZIARUL (Acru, arătîndspre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Să cînte dumnealui, că e foarte, foarte bun. BĂTRÎNUL CU BASTON {Obosit, asezîndu-se.): Ei, nu sînt eu chiar foarte bun... 435 Matei Vişniec DOAMNA CU VOAL {Lovind cu picioarele tot mai tare în pămînt.): Numai duminica! Numai duminica! BĂTRÎNUL CU BASTON {Lovind cu bastonul în pămînt.): Numai duminica! Numai duminica! {Acompa-niindu-lsipe BĂRBATUL CU ZIARUL.) Ta-ta-ta-ta! Numai duminica! Ta-ta! DOAMNA CU VOAL: Aşa! Aşa! {Brusc, începe să cînte cu o voce destul de educată, de soprană.) O sole mio... o sole mio... O sole mio... {Dezlănţuire totală. BĂRBATUL CU ZIARUL tropăie si face pe trompetistul cu ajutorul ziarului, DOAMNA CU VOAL se urcă pe un scaun si urlă în disperare acelaşi „o sole mio... iar BĂTRÎNUL CU BASTON începe să bată la baterie pe marginea unui scaun. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cînte la violoncel, concentrat, pasionat, netulburat. în culmea dezlănţuirii, BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o muzicuţă din buzunar si y y continuă să participe la concertul infernal, cîntînd îndrăcit, din muzicuţă, o melodie ritmată cu ecou western, dansînd în acelaşi timp. După încă vreo cîteva zeci de secunde de infern muzical colectiv, BĂRBATUL CU ZIARUL se opreşte contrariat, urmărindu-lnemişcatpe BĂTRÎNUL CU BASTON. DOAMNA CU VOAL mai repetă de cîteva ori acelaşi isterizant „o sole mio \ după care se opreşte si ea, urmă-rindu-lpe BĂTRÎNUL CU BASTON. 434 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Cine ştie cu ce l-am deranjat. Pe unii îi deranjează muzica, pe alţii îi deranjează tăcerea. Sînt oameni şi oameni. Trebuie judecat si-asa, si-asa. » > * » > BĂTRÎNUL CU BASTON: Hai, domnule, nu-i mai găsi scuze, că nu-i cinstit ce-a făcut. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu-i caut eu scuze, dar... mă gîndesc şi eu... (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL îşi pune batista în buzunar şi începe să cînte din nou, concentrat, pasionat, senin.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Tocmai ce ziceam... Nu, acum e limpede, ori noi, ori el... BĂRBATUL CU ZIARUL: Fantastic! Absolut fantastic! E prima oară-n viaţă cînd mi se-ntîmplă aşa ceva. Phu! DOAMNA CU VOAL: Si nici măcar nu ştim dacă e surd. > > BĂTRÎNUL CU BASTON: Ce mai contează dacă e surd sau nu ? Chiar si un surd ar fi înţeles... > > BĂRBATUL CU ZIARUL {Sufocat de suferinţă şi de neputinţă.) : Şi e şi laş pe deasupra! Laş! {Către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.) Eşti un las! Las! {Către ceilalţi.) Incredibil. Absolut incredibil. Şi taică-meu cînta, dar se-nchidea singur în camera lui... Rar dacă-1 auzea cineva... {Agitîndu-se ca într-o cuşcă.) Zău, parcă nu-i adevărat... 431 Matei Visniec __________>____ BĂRBATUL CU ZIARUL {Adresîndu-se mereu DOAMNEI CU VOAL.): Şi văd că are şi muzicuţă... (Pauză scurtă. Către BĂTRÎNUL CU BASTON.) De unde averi muzicuţa ? y y BĂTRÎNUL CU BASTON: E de mult. E veche, e din familie. BĂRBATUL CU ZIARUL: Din familie... Aveaţi muzicuţă > y în familie... BĂTRÎNUL CU BASTON: Si ce dacă aveam muzicuţă în y y familie? Parcă spuneai că şi tatăl dumitale avea acordeon. BĂRBATUL CU ZIARUL: Da, da eu nu umblu cu acordeonul în buzunar... (îşi întoarce buzunarele pe dos.) Poftim, eu sînt curat. Şi n-am nici ureche şi nici voce de soprană, ca dumneaei... DOAMNA CU VOAL: Ştii ce, pe mine să mă laşi în pace ?! înţeleg, că dumnealui are muzicuţă... Bun, are muzicuţă, se vede, da’ de mine să nu te legi. BĂRBATUL CU ZIARUL: Lasă că văd că aveţi o voce > destul de educată. DOAMNA CU VOAL: Ha! Educată! N-am mai cîntat de nu ştiu cînd. y BĂRBATUL CU ZIARUL: în orice caz, vocea spune totul. DOAMNA CU VOAL: Ce spune, domnule, vocea mea, ce spune ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Ştiţi dumneavoastră ce spune. Ştiţi dumneavoastră, împreună, toţi. Pe mine nu mă puteţi prosti, că nu sînt de azi şi nu sînt nici de ieri. Că nu degeaba s-a oprit şi dumnealui... 436 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Cine s-a oprit, cînd s-a oprit ? DOAMNA CU VOAL {Către BĂRBATUL CU ZIARUL, arătînd către BĂTRÎNUL CU BASTON.): Nu la mine s-a oprit! Nu la mine! La dumnealui s-a oprit! BĂTRÎNUL CU BASTON : Cine s-a oprit, că eu nu văd că s-a oprit. DOAMNA CU VOAL: S-a oprit, s-a oprit, da’ n-aţi băgat de seamă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eraţi, cum se zice, transpus. BĂTRÎNUL CU BASTON: Unde, domnule, eram transpus ? Ce vorbe-s astea ? Văd c-am ajuns să aiurăm cu totii. y BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu nu aiurez, pardon. Da tot nu e rău că s-a oprit, că e preferabilă, nu?, muzicuţa. DOAMNA CU VOAL: Ziceam eu mai înainte că dinte pe dinte se scoate, asta e scris, întotdeauna. BĂRBATUL CU ZIARUL {Către BĂTRÎNUL CU BASTON.) : Mai încercaţi un pic, acum, că s-a lăsat prins... Că văd că altă soluţie nu e. BĂTRÎNUL CU BASTON: Da’ chiar s-a oprit ? Zău ? DOAMNA CU VOAL: Sau poate vrea dumnealui să mai schimbe, să încerce la muzicuţă. J y BĂTRÎNUL CU BASTON: A, nu, eu nu dau lucrul ăsta din mînă. Eu, altă gură pe unde cînt eu, eu nu suport. BĂRBATUL CU ZIARUL: Atunci o să ne omoare el, încetul cu încetul. 437 Matei Vişniec BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu ştiu... Ce să spun ? Nu-mi vine, totuşi, să-i dau muzicuţa. DOAMNA CU VOAL: Daţi-i-o, domnule, daţi-i-o, dracului, să scăpăm. Dac-a tăcut, înseamnă c-a vrut-o. S-a văzut în ochii lui c-a vrut-o, i-am văzut eu pe faţă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Credeţi c-a vrut-o, pe bune ? DOAMNA CU VOAL: A vrut-o, l-am văzut eu cum îi fulgera faţa. Absolut c-a vrut-o. (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.) Nu ? Este c-a vrut-o ? BĂRBATUL CU ZIARUL: A vrut-o, bestia, a vrut-o. BĂTRÎNUL CU BASTON: Apoi, să ştiţi că este ultima oară cînd mai încerc. (BĂTRÎNUL CU BASTON se apropie de BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, secondat la cîţiva paşi de cei-lalti doi. BĂTRÎNUL CU BASTON îsi scutură întîi i > muzicuţa de salivă, după care i-o întinde decis BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Poftim! Ia-o. (Nici o reacţie.) Ia-o, domnule, gata! Ia-o şi p-asta. (BĂTRÎNUL CU BASTON rămîne cu mîna întinsă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cînte, netulburat, la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Hai, ia-o şi să terminăm. {Pauză.) Mă auzi ? (BĂTRÎNUL CU BASTON cîntă cîteva 438 Şi cu violoncelul ce facem ? secunde la muzicuţă, pentru a-i atrage atenţia celuilalt.) Poftim, dacă-ţi place. ..Ea dumitale, poftim. {Pauză.) Vorbeşte, omule, o vrei sau nu ? {Pauză.) Hai, nu mă ţine cu mîna întinsă... {Cîntădin nou la muzicuţă, pentru a-i atrage atenţia.) Vrei să-ncerci ? Ia-o! DOAMNA CU VOAL {Din spatele BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Ia-o, că nu-ţi facem nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-o! DOAMNA CU VOAL: Ia-o! BĂTRÎNUL CU BASTON: Ia-o! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cînte tremurînd. Brusc, îi apar lacrimi în ochi si continuă să cînte cu lacrimile siroindu-i pe faţă.) BĂTRÎNUL CU BASTON {învins; întorcîndu-se către ceilalţi doi.): Ăsta nu e om. BĂRBATUL CU ZIARUL (Jucîndu-se, la spate, cu ziarul ud, ca si cum ar avea un baston de cauciuc.): Trebuie omorît. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu ştiu. Faceţi ce vreţi, da ăsta nu e om. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu, e limpede. Trebuie omorît. DOAMNA CU VOAL {Disperată.): Păi, nu vedeţi că plînge ? Cum să omori un om care plînge ? BĂTRÎNUL CU BASTON: Unde plînge ? DOAMNA CU VOAL: Plînge! Plînge! 439 Matei Vişniec BĂTRÎNUL CU BASTON (Apropiindu-se si mai mult de faţa BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL // pu-nîndu-şi un monoclu.): Chiar plînge ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu nu văd că plînge... DOAMNA CU VOAL: Plînge, plînge... {întinde mîna> culege cu două degete cîteva lacrimi de pe faţa BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL si-si întinde t r degetele umezite spre BĂRBATUL CU ZIARUL.) Poftim. BĂRBATUL CU ZIARUL {îsi umezeşte la rîndul lui degetele si încearcă să vadă dacă stropul de materie are miros.): Imposibil. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ba da, domnule, pare să se smiorcăie. BĂRBATUL CU ZIARUL: Simte că i-a sunat sfîrsitu, d-aia plînge. DOAMNA CU VOAL: Săracul... BĂTRÎNUL CU BASTON: Ce facem, îl mai omorîm sau nu ? DOAMNA CU VOAL: Să-l lăsăm să fugă, nu vreţi ? (Tră-gîndu-l de mînecăpe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.) Hai, fugi! Fugi! BĂRBATUL CU ZIARUL: Unde să fugă, că n-are nici măcar umbrelă. DOAMNA CU VOAL {Sfisiată, impresionată, trăgîndu-l mereu pe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.): Hai, du-te! Du-te. Ia umbrela mea şi du-te. BĂTRÎNUL CU BASTON: Poate s-o ia şi p-a mea, dacă vrea. 440 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Să le ia pe toate! Să le ia absolut pe toate. DOAMNA CU VOAL (Trăgîndu-l spre uşă pe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, care pare acum îmbătrînit, terminat, dar continuă să cînte.): Hai, ia-ţi umbrelele astea şi du-te... Ia-le pe toate, auzi?... Ţi le dăm pe toate... (BĂRBATUL CU ZIARUL închide umbrelele şi i le înfige la subsuoară BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL, care continuă să cînte la violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON deschide larg uşile. Afară e noapte, plouă torenţial, din cînd în cînd tună şi fulgeră. DOAMNA CU VOAL îl împinge afarăpe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, în timp ce BĂRBATUL CU ZIARUL ridică mereu umbrelele care alunecă şi i le aşază la subsuoară BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-le. BĂTRÎNUL CU BASTON: Pune-i-le. DOAMNA CU VOAL: Dă-i-le. BĂTRÎNUL CU BASTON: încet. DOAMNA CU VOAL: Hai, hai! BĂRBATUL CU ZIARUL: Tine mai strîns. Tine mai strîns. > > (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL este împins afară numai cu arcuşul în mînă si cu umbrelele la subsuoară. y y 441 Matei Vişniec Violoncelul a rămas în braţele DOAMNEI CU VOAL. în sfîrşit, linişte.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Care trage uşile, dar nu le mai poate închide ermetic.): Doamne-Dumnezeule, bine că s-a terminat. BĂRBATUL CU ZIARUL (Care îşi desface ziarul.) : Poftim, acuma l-am udat de tot. BĂTRÎNUL CU BASTON (Încercîndsă închidă uşile, oarecum mirat că acestea au devenit parcă mai înguste, sau mai largi, sau mai înalte.): Păi, cu vremea asta, nu te mai miri de nimic. DOAMNA CU VOAL (Timid.): Şi cu violoncelul ce facem ? (BĂTRÎNUL CU BASTON mai încearcă de cîteva ori să închidă uşile, după care le abandonează uşor întredeschise. Fulgerele de afară vor proiecta pe perete umbra DOAMNEI CU VOAL, care se va mişca de colo colo cu violoncelul în mînâ.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Abandonîndu-şi ziarul ud, care pare că s-ar fi lipit pur şi simplu de degeţel) : Păcat. Nici n-am apucat să-l citesc ca lumea... BĂTRÎNUL CU BASTON (Aşezîndu-se pe scaun, respirînd puternic.): Ei, acu ... parcă mai merge. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Apropiindu-se fantomatic.): Dar cu violoncelul ce facem ? 442 Şi cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL (Reuşind să se debaraseze cu greu de ziarul ud.): Parcă-i alt aer! BĂTRÎNUL CU BASTON (Care n-o vede, n-o aude pe DOAMNA CU VIOLONCELUL.): Se poate trăi. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Uşor disperată.): Dar cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL (Se asazăpe un scaun si-şi întinde picioarele pe un altul) : Oh, săracu taică-meu, să fi trăit el să vadă toate astea... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecînd spre BĂRBATUL CU ZIARUL.): Dar cu violoncelul ce facem ? BĂTRÎNUL CU BASTON (Scoţînd din buzunar un ghe-motoc de hîrtie unsuroasă.): Vreţi o bucăţică de halva ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Halva ? N-am mai mîncat halva de nu ştiu cînd. BĂTRÎNUL CU BASTON: E-a-ntîia... (Molfaind) Da’ văd că le toarnă bine... BĂRBATUL CU ZIARUL (Molfaind.): O s-avem apă-n pivniţă, să vedeţi... Or să dea fîntînile p-afară... DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu o aude si n-o vede, nici el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingîndu-şi degetele.): Bună. 443 Matei Vişniec (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar, treptat, întrebarea ei obsedantă si neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem ? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.) : Huh, acu chiar că parc-aş aţipi puţin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Aţipiţi, aţipiţi... Vă scutur eu dacă e căzu ... {Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL traversează sala de aşteptare spre BĂRBATUL CU BASTON.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem ? {Pauză.) BĂTRÎNUL CU BASTON {Visător.): Şi cînd te gîndesti cît ne-a chinuit... BĂRBATUL CU ZIARUL {Care simte că-l trage un curent de aer rece la picioare.): Eu am spus de la-nceput... {Se duce si încearcă să închidă, şi el, uşa.) Trebuie luat din scurt. {Nu reuşeşte să închidă uşa. Ziarul ud i se lipeşte de picioare.) Pîn la urmă, tot cum am spus eu a fost. 444 Şi cu violoncelul ce facem ? DOAMNA CU VIOLONCELUL {Alunecînd spre el, tot mai disperată.): Dar cu violoncelul ce facem ? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate aţipit.): Şi acum, cînd te gîndeşti... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e şi omul ăsta... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Întorcîndu-se spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Dar cu violoncelul ce facem ? BĂRBATUL CU ZIARUL: Un grăunte. Un nimic. (Fă-cîndu-si mereu de lucru cu usa, uşor intrigat că nu se închide.) Numai că uite că se poate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Şi o să stea şi ploaia pînă la urmă. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, o să stea. Precis o să stea. (BĂTRÎNUL CU BASTON zace în scaunul său, pe jumătate aţipit, BĂRBATUL CU ZIARUL îsi face de lucru cu usa, DOAMNA CU VIOLONCELUL se * opreşte la mijloc si se întoarce uşor spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Si cu violoncelul ce facem ? 445 CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE Poem în două părţi Personaje: CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ŞEFUL GĂRII CASIERUL HAMALUL IOANA Decor : peronul unei gări, după ploaie. PARTEA I Pe scenă e semiîntuneric. în stînga scenei, într-un foto-liu-leagăn, stă ŞEFUL GĂRII. în timp ce spectatorii îşi ocupă locurile în sală, ŞEFUL GĂRII se leagănă uşor si fumează. După ce sala se linişteşte, personajul se ridică şi începe să se plimbe uşor de-a lungul peronului. Priveşte în sală şi se adresează sălii, în chip de prezentator. ŞEFUL GĂRII: Totul a început într-o după-amiază de toamnă, după ploaie. îmi amintesc bine că am ieşit cu toţii afară, ca să vedem cum arată aerul după ploaie. Bruno stătea călare pe banca din faţa ghişeului şi tot amesteca blestematele acelea de zaruri. (Lumină pe locul unde stă CASIERUL.) Grubi se întinsese pe căruciorul de cărat bagaje şi părea că dormitează. (Lumină pe locul unde stă HAMALUL.) Eu mă legănam şi-mi fumam ultima ţigară din ziua aceea. (ŞEFUL GĂRII se reaşază în fotoliul-leagăn.) Ioana lipsea. Dar cred că ne pîndea de undeva, de prin bucătăriile ei. Atunci a apărut el... 449 Matei Vişniec Treptat, scena s-a luminatpînă la iluzia unei după-amiezi blînde. Peronul e încă ud. De pe acoperişul gării se scurg picături de apă. Impresia unei ploi repezi, care tocmai a trecut, si a soarelui care a ieşit din nori de y > cîteva minute. Pe acest fond calm si relaxat apare CALATORUL PRIN PLOAIE. Este uşor neliniştit, parcurge de cîteva ori peronul dintr-un capăt în altul, se opreşte, încearcă să ghicească sensul lucrurilor, îşi reia mersul agitat. în sfîrşit, observă ghişeul deasupra căruia scrie CASA. Se apropie de CASIER, care se joacă netulburat cu zarurile pe banca din faţa ghiseului. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frămîntîndu-se, către CASIER.): Nu vă supăraţi... dumneavoastră... CASIERUL (îsi ridică ochii pentru o secundă.): Hm! (îşi reia jocul.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pierdut.): Ştiţi... eu... aici... (Repede.) Dumneavoastră vindeţi bilete ? CASIERUL (Amuzat, îşi ridică din nou privirile; cîteva secunde îl priveşte în ochi pe CALATOR; apoi, enervat că a fost întrerupt.): Ei, asta-i acum! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Nelămurit.): Cum ? CASIERUL (Indignat oarecum, ridicînd din nou capul.): Dumneavoastră nu vedeţi că tocmai a plouat ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Surprins.): A plouat ? Sigur... (Furios.) Şi ce dac-a plouat ? (Violent, neaşteptat de violent.) Şi ce ? CASIERUL: Mai aveţi răbdare. 9 Călătorul prin ploaie CALATORUL PRIN PLOAIE {Din nou intimidat; bate în retragere; apoi): Şi... la ce oră deschideţi... La ce oră se deschide... casa? CASIERUL CImperturbabil.): Casa e deschisă tot timpul, domnule. CALATORUL PRIN PLOAIE: Da ? Atunci, stiti... as vrea si eu... un bilet... > {Din colţul său, HAMALUL scoate un hohot de rîs si face prin aer un gest de tipul „ce mai oameni f \ apoi se întoarce pe partea cealaltă, schimbîndu-şi paiul din gură?) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Brusc enervat.): De ce rîde ? De ce ? E ceva de rîs ? CASIERUL: Nu-1 luaţi în seamă, domnule. {Discret.) E nebun... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai rîdă! Mi-e silă de atîta rîs. CASIERUL: N-o să se mai repete, domnule. CALATORUL {îşi scoate pălăria şi începe să-şi facă vînt cu ea.): Sper. (Treptat, privirile celor trei personaje iniţiale se aţintesc asupra CĂLĂTORULUI; privirile sînt pătrunse în acelaşi timp de amuzament, uimire şi milă?) CASIERUL {Revenind.): Nu e băiat rău... Doarme toată ziua în cărucior... Nu trebuie să-l judecaţi prea aspru. 451 Matei Visniec __________>____ CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă interesează. CASIERUL {Neaşteptat de persuasiv.): Trebuie să vă intereseze ! De fapt, e chiar băiat bun... Vă poate căra bagajele. Aveţi bagaje ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Uluit.): Bagaje ? CASIERUL: Da, bagaje. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce-s alea bagaje ? De ce să am bagaje ? CASIERUL {Uluit la rîndulsău.): Cum ce-s alea bagaje ?! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Aspru.): Nu, nu port bagaje! (HAMALUL, din colţul său, se amuză grozav, chicoteşte.) CASIERUL: Chiar nu aveţi bagaje? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu am! Nu am! Detest bagajele! CASIERUL {Mirat la culme): Şi atunci... de ce vreţi să luaţi trenul ? (CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE nu-i răspunde \ surescitat, îsi reia plimbarea de-a lungulperonului; ŞEFUL GĂRII priveşte în gol; CASIERUL îşi reia jocul cu zarurile; HAMALUL îsi ia alt jir de iarbă) CALATORUL PRIN PLOAIE {Revine, uşor calmat.): Vreau un bilet pînă la staţia următoare! {Implorator) îmi puteţi da un bilet pînă la staţia următoare ? 452 Călătorul prin ploaie CASIERUL : Pînă la sratia următoare ? > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. CASIERUL: Staţia următoare e foarte lungă, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu-i nimic... CASIERUL: E mult prea lungă pentru noi, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Iritat.): Şi ce ? Şi ce ? CASIERUL: Nimic. Eu nu vreau decît să vă previn. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: N-am nevoie! CASIERUL: Şi apoi... biletele... sînt foarte scumpe... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Fericit.): Plătesc! CASIERUL: Nu ştiu dacă pot fi plătite, domnule... Şi, în nici un caz, nu pot fi plătite în bani, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Uluit.): Dar în ce ? CASIERUL {Înfrînt.): Nu ştiu nici eu... Vedeţi, aici e punctul meu slab. Nu vă pot răspunde. CALATORUL PRIN PLOAIE {Furios) : îmi daţi sau nu-mi daţi biletul... ? CASIERUL: Vi-1 dau... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Atunci... dati-mi-l! > CASIERUL: Imediat. {Nu se clinteşte de pe bancă; în schimb, îsi amestecă zarurile sub ochii CALATORULUI si ; y le aruncă pe bancă) Vedeţi ? Şase-şase. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Din politeţe.): Văd. CASIERUL {Aruncînd din nou zarurile.): Priviţi. Din nou sase-sase. > > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Uşor admirativ.): într-adevăr. 453 Matei Visniec __________>____ CASIERUL (O nouă aruncare.): Iar... şase-şase. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Sînteti formidabil. y CASIERUL: încă o dată... şase-şase. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Domnule! Mă uimiri. y Cum e posibil ? CASIERUL CImperturbabil.): Priviţi! Din nou, şase-şase. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum faceţi asta ? CASIERUL: Nu ştiu. Priviţi: sase-sase. > > j j CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Imposibil. CASIERUL: Ba da. Iată: sase-sase. y y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Fantastic! CASIERUL: Nu e nimic fantastic. Credeţi că mie îmi este y uşor... să fiu obligat... să dau numai şase-şase? Nu v-as dori să fiţi în locul meu. Vă daţi seama y y y acum cît sînt de trist ? Pînă la vîrsta de 28 de ani, am dat numai unu-unu. După aceea a urmat o perioadă de dezordine, cînd dădeam alternativ trei-patru şi doi-unu, trei-patru şi doi-unu... ani în sir... De zece ani însă, lucrurile s-au stabilizat si dau numai sase-sase. Iată! Nu vreţi să încercaţi y y y y y si dumneavoastră ? y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Speriat.): Nu! CASIERUL: încercaţi. Ce vă costă să încercaţi ? y y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. Nu pot. Credeţi-mă. Mi se pare imposibil... CASIERUL: De ce? Ia să vă văd mîinile! Da... Cred că dumneavoastră aţi putea da... frumoase zaruri... de patru-patru... (Studiază concentrat mîinile 454 Călătorul prin ploaie CALATORULUI.) Sau de trei-trei? {Nelămurit.) E cam confuz, ştiţi... Cred, totuşi, ca de patru-patru. CALATORUL PRIN PLOAIE {Încercînd să-şi retragă mîi-nile)\ Da, se poate... Dar eu... sînt împotriva acestor, acestor cifre... împotriva tuturor cifrelor! CASIERUL: Rău faceţi, domnule, că nu încercaţi. {îl eliberează, dezamăgit.) Zarul nu minte niciodată. El defineşte întotdeauna, perfect, omul... Jucătorul... Ar trebui să aveţi mai multă încredere... y în zar. V-aţi putea cunoaşte mai bine, propria dumneavoastră fiinţă... v-ar apărea mai clară, mai conturată... cu toate gîndurile, cu toate iluziile ei... HAMALUL {Care, pe ultimele cuvinte, a dat semne de nerăbdare ; zvîcnind violent din cărucior.): Mintee! De ce minţi, Bruno ? y 7 CASIERUL {Răspuns violent, pe urmele unor dispute mai vechi.): Nu mint! Lepră afurisită! HAMALUL {Către CĂLĂTOR.): Minte! Vă jur! CASIERUL: Nu-1 ascultau, domnule! E un om rău. CALATORUL PRIN PLOAIE {Dintr-odatăplictisit.): Trebuie să plec. Vreau să plec. {Se agită.) Am să întîrzii... Ah, cu siguranţă că am şi întîrziat... CASIERUL {Cupărere de rău) : Aţi întîrziat? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, da... Am întîrziat. Trebuie să plec imediat... Chiar acum! Repede, domnule... CASIERUL: îmi pare atît de rău... Nu e bine să întîrzii... 455 Matei Visniec __________y____ CALATORUL PRIN PLOAIE: Repede... daţi-mi repede... un bilet pînă la staţia următoare... Trebuie să mi-1 daţi! CASIERUL: Imediat... (Nu mişcă un deget.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frămîntat.): Vreau biletul! Chiar acum! Te rog să-mi dai biletul! (Se caută prin buzunare.) Cît costă un bilet ? Am dreptul să cumpăr un bilet... CASIERUL (Enervat.): Biletul! Biletul! Una, două... biletul! (încet, trist, învins, oarecum fără adresă.) Pe aici nu trece... nici un tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum ai spus ? CASIERUL: Cum am spus! Cum am spus! (încruntat si plictisit.) Pe aici nu trece nici un tren. CALATORUL PRIN PLOAIE: Cum nu trece nici un tren ?! CASIERUL: Nu trece. Vedeţi dumneavoastră vreun tren pe aici ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Teribilde încurcat.): Nu... dar... CASIERUL: Ei ? Nu trece! Prin gara asta n-a trecut si nici nu va trece nici un tren. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Dar... e groaznic! CASIERUL: Domnule, mă plictiseşti. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (îl lasă nervii.): E groaznic! Sînteţi cu toţii îngrozitori! Ce v-am făcut? Ce v-am făcut eu ? De ce mă priviţi ca pe un şobolan ? Ce vină am eu ? De ce nu trece nici un tren ? Ce vină am eu că nu trece? Si mie... de ce nu-mi > Călătorul prin ploaie daţi... biletul pe care vi l-am cerut ? De ce ? Şi ce dacă nu trece ? Mie să-mi daţi biletul pe care... vi l-am cerut... (Ultimele cuvinte spuse într-un acces de plîns înăbuşit.) CASIERUL: Domnule, dacă nu trece... la ce vă trebuie biletul ? Ce vreţi să faceţi cu biletul ? Sînteti nebun ? > > > CALATORUL PRIN PLOAIE: Am să mă plîng! Am să vorbesc cu superiorii dumitale! Unde-i şeful gării ? Unde-i ? HAMALUL (Cinic.): E acolo. Vorbeşte-i. CALATORUL PRIN PLOAIE {Prăbuşindu-se sufleteşte.): Sînteti... atît de răi... Ah, atît de răi... Si eu sînt singur... Ce v-am făcut eu? {Se şterge cu mîneca hainei pe faţă si se prăbuşeşte pe un capăt al băncii.) Eu... eu sînt... călător prin ploaie... {Reacţie violentă a personajelor; ŞEFUL GĂRII se ridică', se repede spre CALATOR, se răzgîndeste, se învîrte în jurul scenei, îsifrămîntă mîinile; HAMALUL sare din cărucior, îsi şterge hainele de praf, se apropie de CALATOR; CASIERUL rămîne înmărmurit, se ridică respectuos de pe bancă; la una din ferestrele faţadei care sugerează clădirea gării apare capul IOANEI, pentru cîteva secundei) HAMALUL {Surescitat, prinzîndu-l de piept pe CĂLĂTOR.): Cum aţi spus ? Călător prin ploaie ? Sînteţi călător prin ploaie ? 457 Matei Visniec __________>____ CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Geme uşor, cu faţa acoperită de mîini.): Eu sînt... Eu sînt... Da! Sînt călător prin ploaie! HAMALUL (îşi pierde minţile pentru cîteva secunde; se trinteşte în genunchi, se tîrîie, loveşte cu pumnii în lespezile peronului.): Nu se poate! Nu se poate! ŞEFUL GĂRII (Face ocoluri largi, nu îndrăzneşte să se apropie de grupul celor trei; totuşi, se repede la HAMAL bruscîndu-L): Taci! Taci! (Se retrage din nou. Se va reaşeza în fotoliul său şi va asculta atent ceea ce se va întîmpla, uneori ascunzîndu-şi capul în mîini.) CASIERUL (Încercînd să4 liniştească pe HAMAL.): Grubi... Linisteste-te... Ce dracu... Zău... Grubi... > > HAMALUL (încă agitat, către CASIER): Ai auzit ? Ai auzit! Tu ai ştiut că e călător prin ploaie ? CASIERUL (Vinovat.): N-am ştiut nimic... HAMALUL: Ţi-ai bătut joc de el! CASIERUL (•Speriat.): Nu-i adevărat... (Moale.) N-am ştiut... HAMALUL (Către CĂLĂTOR.): Domnule... Nu vă bateţi joc... de nişte... de nişte tîmpiţi... Spuneţi-ne sincer... Sînteţi într-adevăr... călător prin ploaie ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pentru sine, încă refuzîndsă comunice.): Eu... eu... HAMALUL: Da sau nu ? CALATORUL PRIN PLOAIE (Luînd contact cu lumea, încet, mirat de reacţiile stîrnite.): Eu... Ce-i asa * > * ■> de... de... ciudat, aşa de...? Călătorul prin ploaie HAMALUL (Către CASIER.): Bruno! Auzi ? Ai văzut ? Ai văzut? Ai văzut că nu sînt nebun? (Către CALATOR.) Aţi venit acurm.. cu ploaia asta... chiar acum ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Da... Adică... am ajuns aici... Am fost tîrît de această ploaie... HAMALUL (Către CASIER.): Bruno! îţi dai seama ce-o să se întîmple ? îţi dai seama ? CASIERUL (Către HAMAL.): Taci! Taci că te pocnesc! {Către CALATOR): Vă rog să-l iertaţi, domnule. Dacă vreţi... vă dau... vă dau un bilet... pentru staţia următoare... ultimul bilet pe care îl mai am... Vă jur că e ultimul... îl păstram, aşa... pentru mine... pentru orice eventualitate... Vi-1 dau gratuit, domnule... E ultimul bilet posibil... da... HAMALUL {Către CALATOR.): Nu-1 lua! Vrea să te amăgească. Nu-1 lua! Ce să faci cu un bilet dacă nu poţi pleca nicăieri... niciodată ? E un bilet otrăvit, domnule! Iar tu... {către CASIER) eşti un porc. Bruno! CASIERUL {Pentru sine, frămîntîndu-şi mîinile.): Ah, o să se sfîrşească prost... Presimţeam eu c-o să se sfîr-şească prost. HAMALUL {Către BRUNO.): De ce nu-i spui adevărul ? De ce nu-i spui că n-are nevoie de bilet ? Că n-are nevoie de nimic ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Către CASIER, naiv.): De ce nu-mi spui ? De ce nu-mi spui... dacă trebuie să-mi spui ? Matei Vişniec HAMALUL (Către CALATOR.): Trebuia să vă spună de mult, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Către CASIER.): De ce nu mi-ai spus pînă acum ? HAMALUL (Către CASIER, înrăit.); Hai, spune-i! Spu-ne-i că n-are ce căuta aici! Spune-i unde se află, spune-i, să ştie şi el unde se află! (Către CALATOR.) Vreţi să stiti unde vă aflaţi ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {înfricoşat.)-. Nu, nu! Nu vreau să ştiu nimic! HAMALUL: Trebuie să stiti, domnule! Nu trebuia să veniţi y y y aici! Nu aveţi ce face aici! Ăsta e ultimul loc unde trebuia să ajungeţi! înţelegeţi ? Nu aveţi ce căuta aici! CASIERUL (Către HAMAL.): Poate că are! De unde ştii ? Poate are... HAMALUL (Scrîsnind.): N-are! N-are cum să aibă! (Către CĂLĂTOR.) N-aveţi, domnule, nevoie de nimic... (Pentru sine.) Ah, de cîtă vreme vă aşteptam ! CASIERUL (Către CALATOR.): Minte! Nu aşteptam pe nimeni. HAMALUL (Repezindu-se din nou în faţa CĂLĂTORULUI.): Eu ! Eu v-am aşteptat! Vă jur, domnule, că v-am aşteptat cu răbdare... toată viaţa mea... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Pe mine ? Poate... poate că... HAMALUL: Pe dumneavoastră! Da! Vreau să vă cad în genunchi! Vreau să vă sărut tălpile şi să mă rog la 460 Călătorul prin ploaie dumneavoastră... Da! (Către CASIER.): Hai, dă-i biletul dacă ai curaj... Dă-i biletul pe care i l-ai promis! CASIERUL (Speriat.): N-am promis nimic! Ce-ţi pasă ţie ? HAMALUL: îmi pasă! îmi pasă foarte mult! (Către CALATOR.) Vedeţi ? N-are curaj să vă dea biletul... E un mincinos. Ne-a minţit pe toţi! Pe toţi! CASIERUL {Din ce în ce mai strivit.): Nu pot să dau... ştiţi... biletele... nu pot fi date oricui... oricum... Degeaba... înţelegeţi? Sînt un om plictisit, sînt un om distrus, da... Nu pot să vă mint... Nu pot să-mi bat joc de călătorii prin ploaie... înţelegeţi ? Şi apoi, dacă vi-1 dau, ultimul bilet... atunci, eu... nu mai am nici un rost... Nici un sens, domnule! CALATORUL PRIN PLOAIE {Uşor impresionat.): Da, eu... vă înţeleg... De fapt... nici nu ştiu dacă are rost să mă grăbesc... Nu ? HAMALUL {Către CALATOR.): Minte! Minte! Nu-i pasă niciodată de călători! Stă toată ziua aici şi se gîn-deşte la călători. îi urăşte pe toţi călătorii... CASIERUL {Violent, către HAMAL): Bestie ordinară! Dacă mai scoţi un cuvînt, îţi rup oasele! HAMALUL {Către CĂLĂTOR): Vedeţi ? Vedeţi ? Şi eu am fost călător. De aceea mă urăşte. > CASIERUL {Repezindu-se la HAMAL.): Ai fost tu călător ? Poţi să spui tu că ai fost călător ? {îl apucă de guler şi-l scutură violent.) HAMALUL {Către CALATOR, în timp ce este scuturat.): Am fost! Am fost! Vă jur, domnule, că am fost! 461 Matei Vişniec CASIERUL {Întorcîndu-se, repede, către CALATOR.): N-a fost! N-a fost niciodată nimic. îl cunosc de zece ani. îi ştiu viaţa pe de rost. HAMALUL {Deprimat.)-. Mă urăşte! Da... Mă urăşte groaznic... CASIERUL: Nu urăsc pe nimeni, domnule. Dar acest om {arată spre HAMAL) este o otreapă... o blasfemie... îmi distruge toate bucuriile. HAMALUL {Către CĂLĂTOR.): Iar el... iar el... sînt zile întregi cînd nu scoate o vorbă... Nu-i aşa, Bruno, că sînt zile întregi cînd nu scoţi o vorbă... şi cînd minţi ? De ce minţi, Bruno ? {Din nou, atrasă de violenţa replicilor, apare de cîteva ori cĂz/)#/IOANEI, la ferestre şi în spatele balcoanelor; faţa IOANEI este uşor amuzată, uşor obosită, uşor nerăbdătoare; IOANA se va mişca asemenea unei năluci; personajele intră într-o oboseală comună.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: îmi pare rău... atît de rău... (Chinuit, încercînd să scape de cei doi.) Poate că nu trebuia... să vin aici... să mă opresc aici... Nu ? Am fost, cum să vă spun, am fost tîrît, da, da, am fost tîrît de această ploaie... Eu n-am vrut să vin aici... {Naiv, încercînd să se apere.) Să nu credeţi că eu am vrut să vin aici! Si, de altfel... domnilor... eu am să plec chiar acum... {Se ridică de pe bancă.) 462 Călătorul prin ploaie {Personajele sînt speriate la gîndul că într-adevăr CALATORUL ar putea pleca; se regrupează în jurul lui, perfide.) CASIERUL: O, nu, domnule! Să nu faceţi una ca asta! N-are nici un rost să plecaţi... HAMALUL {Devenindalt om.): Domnule... e adevărat că ne-am purtat cam necuviincios... dar... {Repede, triumfător.) Aţi putea lua masa cu noi! CASIERUL: Da! Ioana face nişte... nişte... salată grozavă! N-o cunoaşteţi pe Ioana... CALATORUL PRIN PLOAIE {Pare jignit.): Eu nu mănînc niciodată, domnilor! HAMALUL {Pare că îşi dă seama de gafa făcută.): Am vrut să spun... aţi putea rămîne un timp... cu noi... Da! Am putea conversa, ne-am putea povesti atîtea lucruri____________Nu-i asa, Bruno ? 7 7 CASIERUL: Domnule, nu trebuie să vă simţiţi vinovat 7 7 7 pentru... pentru cele întîmplate, pentru cearta noastră... nu ? Ştiţi... noi, de fapt... n-a fost decît un joc... de oameni singuri... Un mod... aşa... de a-i speria pe călători... Ha, ha, ha... {Cei doi rîd în acelaşi timp, forţat şi evident încurcaţi.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, da... un joc... Şi mie îmi plac jocurile... dar... Ştiţi, eu trebuie, trebuie să plec... Trebuie să plec imediat, pentru că... 463 Matei Vişniec trebuie să înceapă ploaia. Nu ? Trebuie să înceapă ploaia. HAMALUL {Foarte încurcat\ încercîndsă-şi ascundăgîndul.): A, da, ploaia... sigur... Ploaia... CASIERUL {Perfid, privind în sus.): A, da, ar trebui să înceapă... Şi, de fapt, de ce să nu înceapă...? {Către HAMAL.) Nu ? Ar putea să înceapă foarte bine... CALATORUL PRIN PLOAIE {El însuşi perfid, simulînd nepăsarea în faţa unui gînd care îl chinuie.): Ar trebui, nu?, să plouă... HAMALUL: Asa, asa... CALATORUL PRIN PLOAIE: Pe aici... ploaia... vreau să spun, cum arată ploaia, cum anume plouă...? Cît de des plouă ? CASIERUL: A, da, aici, ploaia... HAMALUL: Ştiţi, aici... există ploi... CASIERUL {Luîndu-şi inima în dinţi.): Domnule, adevărul e că noi, niciodată... n-am mai întîlnit... un călător prin ploaie! HAMALUL: Oricum, aţi căzut într-un moment... foarte bun... CALATORUL PRIN PLOAIE {Urmîndu-şi obsesia.): Plouă măcar o dată pe săptămînă ? CASIERUL: Ştiţi, eu, de pildă, n-am reuşit niciodată să-i înţeleg pe călătorii prin ploaie... întotdeauna mi-au scăpat unele lucruri... unele mici detalii... întotdeauna au fost pentru mine, aşa... pline de mister... Ah, n-aş vrea să vă jenez... cu unele 464 Călătorul prin ploaie întrebări... ieşite însă dintr-o sinceră curiozitate, care... n-ar avea cum să vă jignească... HAMALUL: Nuuu... CASIERUL: Dar, de fapt, dumneavoastră... atît de mult aş dori... să aflu... ce simţiţi? Cum e posibil să vă vină, aşa, dintr-odată, să călătoriţi... prin ploaie? HAMALUL: Adică... de ce aveţi nevoie de ploaie? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu. > HAMALUL: Nu ştiţi ? fIluminat, către CASIER): Nu ştie! CASIERUL: Nu se poate să nu ştiţi. Trebuie să ştiţi. Concentrati-vă! Trebuie să vă daţi seama! y y CALATORUL PRIN PLOAIE (Enervat.): Nu ştiu, domnule ! Lăsaţi-mă în pace! HAMALUL (Către CASIER.): Vezi? Vezi? Ha! Trebuia să-mi dau seama! CASIERUL (Tiranicsi înrăit.): Domnule! Gîndiţi-vă bine! Dacă vă gîndiţi bine... Nu se poate să nu vă daţi seama! Trebuie să vă daţi seama! Trebuie să aflăm! y Trebuie să ne spuneţi şi nouă! Avem dreptul să ştim si noi! y y HAMALUL: Da! Trebuie să ştim totul! > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Prins în colţ.): Nu ştiu! Nu ştiu! Unele lucruri... nu pot fi explicate... Şi nici nu e mare lucru... de explicat... HAMALUL: Aşa, aşa... Spuneţi... Pînă la urmă, vă facem noi să spuneţi... Cu noi nu vă merge. O să mărturisiţi tot, domnule! Tot! y 465 Matei Visniec _________)_____ CASIERUL (Îmblînzindu-si tonul.): Domnule, trebuie să ne înţelegeţi şi pe noi... De atîta timp aşteptăm... această ocazie... Trebuie să aflăm si noi... > CALATORUL PRIN PLOAIE: E pura atracţie... HAMALUL: Cum? CASIERUL: Cum, cum ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am spus că e pura atracţie... CASIERUL: Pura atracţie ?! > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Fericit de această descoperire.): Da... Aşa cum unii, în timpul nopţii, sînt atraşi de către somn... nu?, tot asa, noi, în timpul ploii, sîntem tentaţi... să călătorim. Asta-i tot. (Cei doi ascultă, extaziaţi; ŞEFUL GĂRII s-a ridicat si el uşor si soarbe cuvintele CALATORULUI.) CASIERUL (Asteptînd cîteva secunde, în speranţa că vor urma si alte detalii.): Asta-i tot ? > ' HAMALUL (Dezamăgit.): Nu se poate! CASIERUL (Rugător, jalnic.): Mai spuneţi, domnule... Mai spuneţi... HAMALUL (Tinîndu-i isonul.): Zău... Nu se poate să fie numai atît... CASIERUL: Poate vă mai amintiţi ceva... y HAMALUL: Spuneţi... că noi vă ascultăm... N-o să scoatem o vorbă. Amintiti-vă tot... y Călătorul prin ploaie CALATORUL PRIN PLOAIE {Încercînd, în felul lui} să-şi amintească.): Nu-mi mai amintesc nimic... Da... {Privindu-i pe cei doi, vinovată) Nu mai am ce să spun. Pur şi simplu... călătorim.... Cum începe ploaia... pornim şi noi... Cînd ploaia se opreşte... ne oprim şi noi... Asta-i. HAMALUL: Asta-i? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E... atît de simplu... HAMALUL: Hm! CASIERUL: Şi... Cînd nu plouă ? Ce faceţi cînd nu plouă ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Vizibiljenat de întrebare.): Păi... aşteptăm să plouă... HAMALUL: Şi dacă nu mai plouă ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum ?! HAMALUL: Dacă nu mai plouă... niciodată? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Speriat) : Nu se poate! în fiecare săptămînă plouă. HAMALUL: A, da, desigur... CASIERUL: Vrem să spunem... cît poate rezista un călător prin ploaie... fără ploaie ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Absolut interzis.): Fără ploaie! ? HAMALUL {înrăit.): Fără ploaie! CASIERUL {Privind la chipul transfigurat al CĂLĂTORULUI.) : Am zis ceva... rău ? CALATORUL PRIN PLOAIE {Absent, preocupat de un gînd.)\ A, nu. Nu ştiu... Eu, ştiţi... nici nu mă Matei Visniec __________>____ pot gîndi la aşa ceva... Şi, de altfel, aceste întrebări... sînt total răuvoitoare. HAMALUL (Speriat.): N-am vrut să vă facem un rău, domnule... CASIERUL {La fel.): Domnule, noi... Mai bine... {Către HAMAL.) Ce-ai zice de o partidă de zaruri ? HAMALUL {Entuziasmat^ : Da! Da! Poate că ar fi cel mai bine... pentru noi... pentru noi toţi... CASIERUL {Către CALATOR, dar schimbînd priviri cu HAMALUL.): Nu v-ar interesa, domnule, o partidă de zaruri ? Am putea să vă iniţiem, nu-i aşa ?, în jocul de zaruri... V-am putea arăta atîtea lucruri frumoase... {confesiv) chiar misterioase... în ce priveşte zarurile... Ehe... CALATORUL PRIN PLOAIE {Neliniştit, învîrtindu-se pe loc, uitîndu-se la cer.): Hm! S-au dus... {Către ceilalţi.) Nu, nu... Pentru mine, jocurile... {Din nou, privind în sus.) Cum de s-au dus atît de repede ? HAMALUL: Ce? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Norii. HAMALUL {Din nou încercîndsă ocolească un răspuns.): A! Norii... CALATORUL PRIN PLOAIE: Erau nişte nori atît de > frumoşi... atît de negri... Am crezut că n-au să se mai ducă... niciodată... CASIERUL: N-are nici un rost, domnule... să vă gîndiţi la nori... tocmai acum... 468 Călătorul prin ploaie CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce să nu mă gîndesc la nori ? Eu tot timpul mă gîndesc la nori... {Pentru sine.) E atît de bine să te gîndeşti la nori... {Brusc.) Voi nu vă gîndiţi la nori ? HAMALUL: Ho, ho... Noi! La nori! CALATORUL PRIN PLOAIE {Pentru sine, frâmîntat.): Păcat că s-au dus... Mă simţeam atît de bine... > N-am crezut, nu... c-or să se ducă... De ce s-au dus ? HAMALUL: S-au dus... {Ofiînd, oarecum plictisitele efortul de a ascunde un adevăr.) De ce să nu se ducă? Foarte bine că s-au dus! CALATORUL PRIN PLOAIE {Copilăreşte) : De ce e foarte bine că s-au dus ? De ce spui asta ? Nu trebuia să spui asta... E foarte rău că ai spus... De ce ai spus ? HAMALUL {Către BRUNO.): Cred că are dreptul să ştie. CASIERUL {Încercînd să scape de replica HAMALULUI.): Eu nu ştiu nimic! Nu vreau să ştiu! > > CALATORUL PRIN PLOAIE: Ce nu vrea să ştie ? Ce > ascunderi acolo ? Ce-s prostiile astea ? HAMALUL {Confuzie în privirile pe care le schimbă cei doi) : Stiti... E vorba de altceva... de cu totul altceva... y y Cred că aţi greşit tare... tare mult... venind aici... Aţi greşit urît de tot. CALATORUL PRIN PLOAIE: Cu ce am greşit ? în faţa cui am greşit ? Cred că am dreptul să ştiu cu ce am greşit. 469 Matei Vişniec HAMALUL (Către BRUNO.): Cred că are dreptul. Nu? Oricum o să afle... CASIERUL: Poate că are... {Dintr-odată furios.) Grubi, povestea asta mă scîrbeşte. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu înţeleg nimic. Eu nu înţeleg nimic. Trebuie să nu înţeleg nimic ? HAMALUL (.Fără să4 ia în seamă pe CALATOR.): Pînă la urmă, tot o să afle... CASIERUL: Nu e numaidecît să afle de la noi. HAMALUL: Eu cred că trebuie să-i spunem. CASIERUL: Spune-i tu. HAMALUL {Furios.): îi spun! Ce, crezi că n-am să pot să-i spun ? CASIERUL: Ba nu. Spune-i! HAMALUL: Ii spun! CASIERUL {Către CALATOR.): Domnule, prietenul meu vrea să vă spună ceva... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vreau să vă mai ascult... M-aţi scîrbit de tot. HAMALUL: Trebuie să ne ascultaţi. Mai tîrziu... va fi cu > atît mai rău. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Oarecum aerian, pierdut.): Nu. Nu mai vreau să ştiu nimic. Aştept să înceapă ploaia şi plec. Plec! Plec! Plec! Ticăiţilor! CASIERUL {Deloc jignit.): Ah, domnule, tocmai asta e. N-o să înceapă. CALATORUL PRIN PLOAIE: Ce n-o să înceapă ? 470 Călătorul prin ploaie CASIERUL: Ploaia. HAMALUL (Secondîndu-lpe CASIER.): Ploaia, domnule. CALATORUL PRIN PLOAIE: Ce vreţi să spuneţi ? HAMALUL: Aşteptaţi degeaba. CASIERUL: N-o să înceapă să plouă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce să nu plouă ? HAMALUL: Nu ştim, domnule. CALATORUL PRIN PLOAIE: Să nu fie o confuzie. HAMALUL: Nu e nici o confuzie. Aici plouă foarte rar. Atît de rar, încît putem spune că... pe aici... de fapt... nici nu plouă. CALATORUL PRIN PLOAIE: Cum se poate ? Doar ploaia s-a oprit adineauri... N-a trecut nici jumătate de oră... HAMALUL: Da, dar asta a fost prima ploaie după cinci ani... CASIERUL: Aici plouă o dată la cinci ani, domnule... HAMALUL: înţelegi? Aţi luat-o într-o direcţie greşită. Ploaia asta v-a dus în eroare. CALATORUL PRIN PLOAIE (.înmărmurit, pentru sine.): Deci, asta era... HAMALUL: Poftim? CALATORUL PRIN PLOAIE (Pentru sine.): Ah, ştiam... ştiam... trebuia să vină! (Către ceilalţi.) Acum ştiu! A fost o ploaie ucigaşă! Am ştiut că o să vină! HAMALUL (Nelămurit.): Ce ? 471 Matei Vişniec CALATORUL PRIN PLOAIE: Ploaia u-ci-ga-şă! Am ştiut-o! Am stiut-o! CASIERUL {Nelămurit si el, dar grăbit să pună punct.): Asta e. CALATORUL PRIN PLOAIE: Dumneavoastră... nu stiti ce vorbiţi... CASIERUL (Urmîndu-si ideea anterioară.): Ba ştim, domnule. Am fi putut să nu vă spunem, dar... n-are nici un rost să vă facem să aşteptaţi aici... cine ştie cît... Aici n-o să mai plouă cel puţin cinci ani. HAMALUL: înţelegeţi? CASIERUL: V-ati încurcat rău de tot... j HAMALUL: V-a dus norul, domnule. O fi fost un nor blestemat. Un nor-fantomă... care se formează dintr-odată, din nimic... şi-i duce... îi duce pe călătorii prin ploaie... îi învîrte şi-i rătăceşte... Eu cunosc acest nor, domnule, e un nor blestemat, care ajunge deasupra staţiei noastre... şi se topeşte brusc. Aţi căzut într-o cursă, da... Trebuie să fugiţi. CASIERUL: Noi... am considerat că e de datoria noastră... să... CALATORUL PRIN PLOAIE {Deprimat si absent; răspunde mecanic si se adînceste tot mai mult în sine.): Da, da... E foarte bine că mi-aţi spus... E atît de bine... HAMALUL: Nu vrem să fim vinovaţi... de o eventuală... Nu? {Către CASIER.) Cred că avea dreptul să ştie... 472 Călătorul prin ploaie CASIERUL {Realizînd şocul pe care l-au produs asupra CALATORULUI.) : Domnule, de fapt... noi... Nu trebuie să o luaţi de bună... Ştiţi, cînd e vorba de nori... Sînt atît de imprevizibili... {Fericit că a găsit formula.) Natura e imprevizibilă, domnule! CALATORUL PRIN PLOAIE {Aerian, pentru sine.): Ştiam, ştiam. O presimţeam. HAMALUL: De fapt... noi v-am povestit cum a fost... pînă acum. Dar, nu-i aşa ? ceea ce ar putea să se întîmple... Ploaia ar putea să înceapă dintr-un moment într-altul... (ŞEFUL GĂRII, iar nervos şi agitat; fără să se ridice din fotoliul-leagăn, face semne, comentează prin mimică şi chiar începe să le facă semne ameninţătoare celor doi) CALATORUL PRIN PLOAIE: S-a sfîrsit. Ştiam eu c-o să y » se sfîrsească. > CASIERUL: Dar... gîndiţi-vă... Puteţi rămîne foarte bine aici. Vom putea discuta atîtea lucruri.. Deasupra magaziei este o cameră... Aici e chiar... bine... Serile sînt lungi şi frumoase... HAMALUL: Vom sta pe acest peron, vom vorbi despre nori, despre iarbă... Nu vreţi un fir de iarbă, domnule ? {Se caută prin buzunare şi scoate un fir de iarbă) Iată! Vi-1 dau de tot. încercaţi să-l ţineţi între dinţi... Vă veţi simţi mult mai bine. > y y 473 Matei Vişniec CALATORUL PRIN PLOAIE {Luînd, fantomatic, firul de iarbă si mestecîndu-l în dinţii) : Sînt un prost. Ştiam că se va sfîrşi aşa. Am avut o presimţire. (ŞEFUL GĂRII e tot mai nervos; se ridică, face cîţiva paşi; ^«/IOANEI apare din nou în spatele ferestrelor si al uşilor întredeschisei) ŞEFUL GĂRII {Mai mult pentru şinei): Destul! Destul! Canalii... (IOANA apare în stîngaperonului, se apropie de stîlpul de peron si începe să sune din clopot; după ce sună de cîteva ori, furioasă, iese; personajele îsi îndreaptă atenţia, pentru cîteva secunde, spre IOANA.) HAMALUL {Privindîn urma IOANEI.): Ha! Pînă la urmă, totul se va transforma... într-o poveste frumoasă... ŞEFUL GĂRII {Furios din cauza aprecierii lui GRUBI1): Gata, la masă! Căraţi-vă la masă, împuţiţilor! CASIERUL {Către CALATOR, tîmpl): He, he! Masa, domnule! HAMALUL (Viclean, către CALATOR.): Să mergem la masă, domnule. Nu vreţi să mergem la masă ? Ehe, ce masă... ŞEFUL GĂRII {Comportament bizar; dă tîrcoale celor trei, fără să aibă curajul de a se apropia; admonestările sale sînt în contradicţie vădită cu frica sa în faţa 474 Călătorul prin ploaie celor doi funcţionari ai gării; pe de altă parte, aceştia par destul de speriaţi de prezenţa şefului, dar nu-si pot refuza ultimele lor persuasiuni asupra CALATORULUI.) : Bestiilor! Mai lăsaţi-1 în pace! HAMALUL (Chicotind.): Hi-hi! (Confesiv, către CALATOR.) Şeful nostru are un fel de slăbiciune pentru călătorii prin ploaie... CASIERUL: Să nu vă lăsaţi înşelat. ŞEFUL GĂRII: Scîrbe! > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum ? HAMALUL (Lămurindu-l, confesiv, pe CALATOR.): Vrea să rămînă singur cu dumneavoastră... CASIERUL: E o bestie, să nu vă lăsaţi impresionat. HAMALUL: întotdeauna face asa... > CASIERUL: O să vă întrebe o mulţime de lucruri. O să vă întrebe dacă sînteţi fericit... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Joc absent.): Dacă sînt fericit ? CASIERUL (Plin de vitalitate.): Da, da... Pune o mulţime de întrebări. O să vă descoasă... E un mare perfid... HAMALUL: Ştiţi, o să vă spună că şi el a fost, cîndva... călător prin ploaie... Să nu-1 credeţi! E o minciună! Să nu credeţi nimic din tot ce o să vă spună. CASIERUL: Mai bine veniţi cu noi, la masă... Numai aşa puteţi scăpa de el... HAMALUL: Sigur, sigur.. Să-l înfruntăm... toţi trei! 475 Matei Vişniec ŞEFUL GĂRII {Turbat.): Căraţi-vă odată! Căraţi-vă! Ordinarilor! Na-vă cheile! {Le aruncă o legătură de chei.). HAMALUL {Prinzîndu-le din zbor, cu ochii încălziţi brusc.): Aha! Vrea să ne îmbete... {Arătîndu-i CĂLĂTORULUI cheile.) Ştiţi de unde sînt cheile astea ? Stiti ? > > CALATORUL PRIN PLOAIE {Brusc, atras de mulţimea cheilor, privindu-le cu o admiraţie de copil în faţa unui lucru nespus de ciudat si frumos.): Ce de chei! HAMALUL {Aplecat spre CALATOR, la urechea acestuia.): Sînt de la dulap... de la dulapul cu băuturi... CASIERUL: S-a hotărît să ne dea de băut.. He, he... HAMALUL: E un zgîrcit. Niciodată nu ne dă de băut... CASIERUL: Domnule, încercaţi să-i ţineţi piept cînd ne întoarcem. Bruta asta ne dă, în sfîrsit, ceva de băut... ŞEFUL GĂRII: Plecaţi! Plecaţi! Lăsaţi-1 în pace {Apro-piindu-se de CALATOR.): Domnule, iertaţi-i un moment pe aceşti doi... {Pentru sine.) Ce mascaradă ! Ce porcărie! {Către CASIER// HAMAL.) Ce-ati avut de văzut ? Ce mare lucru ati făcut ? > > HAMALUL {Către CALATOR.): Plecăm, domnule. Trebuie să plecăm. Nu uitaţi ce v-am spus. CALATORUL PRIN PLOAIE (Trezit dintr-odată, amuzat, ca după un vis frumos.): Poftim ? Da, desigur... ŞEFUL GĂRII {Fals.): Poftă bună, domnilor! Spuneţi-i Ioanei că eu... nu vin la masă... CASIERUL şi HAMALUL {Îmblînziţî): Da, domnule. 476 Călătorul prin ploaie ŞEFUL GĂRII: Faceţi curat în camera de deasupra magaziei. Puneţi acolo un pat. HAMALUL şi CASIERUL (Schimbînd priviri, dîndu-si ghion-turi.): Da, domnule. ŞEFUL GĂRII: Spuneţi-i Ioanei să se culce. HAMALUL şi CASIERUL: Da, domnule. ŞEFUL GĂRII: Să fie linişte şi să nu vă mai prind pe aici. HAMALUL şi CASIERUL (Smeriţi.): Da, domnule... ŞEFUL GĂRII: Noapte bună. HAMALUL şi CASIERUL: Noapte bună, domnule... {Cei doi se îndreaptă, pocăiţi, spre colţul clădirii; înainte de a ieşi din scenă însă, HAMALUL mai trage de cîteva ori de funia clopoţelului; cei doi chicotesc, rîd si dispar, urmăriţi de o privire furioasă aruncată spre ei de ŞEFUL GĂRII; urmează un moment de relaxare a scenei; CALATORUL PRIN PLOAIE stă pe un colţ al băncii, cu o privire fericită si naivă, mestecînd firul de iarbă oferit de GRUBI; ŞEFUL GĂRII se plimbă, vizibil încurcat în dorinţa sa de a începe o discuţie; între timp s-a înserat uşor si continuă să se însereze.) ŞEFUL GĂRII (Seplimbă; după un timp.): S-a înserat... (încep să aprindă, unul cîte unul, felinarele de pe peron.) Aici se înserează al dracului de repede... (.Pauză; CALATORUL PRIN PLOAIE îsi ridică, o clipă, privirile spre ŞEFUL GĂRII, apoi se face ghem în coltul băncii.) y ' 477 Matei Vişniec ŞEFUL GĂRII (.Plimbîndu-se de-a lungul peronului, facînd mişcări de dezmorţite a oaselor.): Se va face frig... aici se face al dracului de frig peste noapte... {Pauză; fiecare îşi continuă jocul.) ŞEFUL GĂRII: Am să vă aduc o pătură... Dacă o să vi se facă frig, am să vă aduc o pătură... {Pauză; ŞEFUL GĂRII îşi aprinde o ţigară; CĂLĂTORUL îşi ridică uşor capul; are ochii obosiţi şi toată înfăţişarea sa e jalnică.) CALATORUL PRIN PLOAIE {Ridicînd, crispat, privirile.): Domnule... ŞEFUL GĂRII {Entuziasmat, ca în faţa unei mîini întinse.): Kapunta! Mă numesc Kapunta! Spuneţi-mi, vă rog, pe nume. CALATORUL PRIN PLOAIE {Cu un tremur uşor în glas.): Domnule... Dumneavoastră chiar sînteti... şeful > j gării ? ŞEFUL GĂRII {înviorat, radios.): Exact! Aţi intuit perfect! Eu, domnule, locuiesc în această gară de patruzeci de ani... Patruzeci de ani bătuţi pe muchie... Ehe... Ştiţi dumneavoastră ce înseamnă patruzeci de ani ? O viaţă de om! O viaţă lungă, o poveste întreagă... După cum vedeţi... am şi eu povestea mea. 478 Călătorul prin ploaie {Pauză; ŞEFUL GĂRII aşteaptă încordat o reacţie a CĂLĂTORULUI; după un timp.) ŞEFUL GĂRII: Oricum... povestea mea... nu e chiar atît de... atît de... Nu e cine ştie ce. Trebuie să recu-nosc asta, sînt atîtia ani de cînd... stiti, aici, se întîmplă atît de rar ceva, ceva cu adevărat... aşa... cu adevărat... Hm! De altfel, voiam să vă cer şi scuze... pentru cele întîmplate... pentru cei doi... care sporovăiesc, da, tot timpul sporovăiesc, ha, ha... Bruno şi Grubi, înţelegeţi? Doi băieţi singuri. .. Nu sînt însă băieţi răi... atît de răi... cum ar fi putut să ajungă... dacă... cine ştie? Nu, nu sînt deloc băieţi răi. > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Care îsi urmează gin-durile.): Domnule... eu aş fi vrut să vă întreb ceva. ŞEFUL GĂRII {Apropiindu-se, libidinos, de CALATOR.): Ştiu ce vreţi să mă întrebaţi! Ştiu! întrebati-mă > > » > > imediat! Am să vă răspund imediat! Am să vă spun tot ce ştiu! Deşi... îmi pare atît de rău... atît de rău... CALATORUL PRIN PLOAIE: Pe aici... chiar nu trece nici un tren ? ŞEFUL GĂRII: Asta era! Da! Asta era! Ştiam! {Reţinut.) Nu, domnule, nu trece. Ar fi grozav, ar fi extraordinar... să treacă... Dar nu trece... Ştiu cît de > dureros trebuie să fie... pentru dumneavoastră... Vă înţeleg perfect, credeţi-mă. {Pentru sine.) Nu, 479 Matei Visniec __________y____ nu... nu s-a întîmplat niciodată... să treacă... {Revelaţie,) E o gară moartă! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Moartă ?! ŞEFUL GĂRII {Bucuros că a captat atenţia CĂLĂTORULUI.): Moartă! Moartă de tot! Cum vă place ? Sună frumos, nu ? E moartă, moartă pînă în adîncul oaselor. E moartă şi putrezită, o bate vîntul, atît. Ha, ha... Toate sînt moarte aici, domnule... Copacii sînt morţi, iarba e moartă. Priviţi aceste şine... aceste şine care par, da, par atît de solide, atît de puternice... aceste şine de fier... Ei bine, le simt, au murit şi ele, da... Sînt sigur că dacă într-o bună zi ar trece pe aici un tren, dacă s-ar întîmpla, prin minune, să mai vină pe aici un tren... ei bine, aceste frumoase şine... s-ar topi, domnule! S-ar topi, ar dispărea, pur şi simplu, sub roţile trenului, s-ar pulveriza... S-ar prăbuşi în neant... pentru că sînt moarte, moarte de tot... Numai eu ştiu cît sînt de moarte... Da, domnule, eu simt, eu simt cum moare gara, o simt cum se scufundă încet în praf, îi simt încheieturile, cum îi tremură încheieturile, da, cum se chirceşte de frig... Da, da, se chirceşte de frig, n-o să mă credeţi, dar eu simt cînd îi este frig... cînd începe să geamă de frig... Ehe, multe aş avea eu de spus, domnule... Sînt zile cînd simt cum acoperişul, cum acoperişul acesta roşu... începe să curgă, începe să alunece încet... peste pereţi... peste uşi şi peste ferestre... Se lasă în jos, ca un animal pe care îl dor genunchii, ca un animal obosit... 480 Călătorul prin ploaie Priviţi, domnule, priviţi aici, această lespede... acest peron lung... fiţi atent,1 domnule... (Se lasă în genunchi si ciocăneşte uşor în peron, apoi ascultă fascinat, cu urechea lipită de piatră.) Auziţi ? Auziţi cum sună ? Domnule! Acest peron e mai subţire decît o foaie de hîrtie! E atît de subţire, încît mă tem uneori să nu-1 înfăşoare vîntul... ca pe un cearceaf... CALATORUL PRIN PLOAIE (Ascultă tot mai amuzat; din cînd în cînd are scurte iluminări în ochi.): Ce frumos! (înveselit.) Hi, hi... E atît de frumos... ŞEFUL GĂRII (Radiind de fericire.): E amuzant, nu ? Ha, ha... Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Si atunci... dacă e moartă... » Dumneavoastră ce faceţi într-o gară moartă ? ŞEFUL GĂRII (Buimac, surprins de întrebare.): Păi... nimic. Veghez. Nu ? Cineva trebuia să fie şi aici, să vegheze... Nu? Eu... de patruzeci de ani... în fiecare zi... aştept, mă uit, mănînc... stau... Da. Sînt multe lucruri de făcut... si aici... chiar dacă > nu trece nici un tren... Şi, de fapt, acum, nici n-ar mai avea vreun sens, chiar dacă ar trece... Vedeţi ? Fiecare cu povestea lui. Chiar dacă a noastră, nu-i aşa ?, nici pe departe... nu-i atît de frumoasă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Imunizat la reveriile ŞEFULUI GĂRII.): Aşadar, n-am să pot pleca de aici. ŞEFUL GĂRII: Nu ştiu... Cred că nu... Vedeţi, de aici, de i y i 7 1 obicei, nu se mai pleacă. Nimeni nu mai apucă să plece... de aici... Şi de fapt, acum, nici n-ar mai 481 Matei Visniec _________>____ avea vreun sens, chiar dacă ar trece... Vedeţi? Fiecare cu povestea lui. Chiar dacă e a noastră, nu-i aşa, nici pe departe... nu-i atît de frumoasă... CALATORUL PRIN PLOAIE {Imunizat la reveriile ŞEFULUI GĂRII.): Aşadar, n-am să pot pleca de aici. ŞEFUL GĂRII: Nu ştiu... Cred că nu... Vedeţi, de aici, de obicei, nu se mai pleacă. Nimeni nu mai apucă să plece... de aici... Şi, de fapt, nici nu mai vrea să plece... Uitaţi-vă la Grubi, la vlăjganul acela, care mestecă iarbă, tot timpul... Nici el n-a mai putut pleca... Deşi... Dar nici Bruno n-a mai putut pleca niciodată... deşi... deşi... Domnule! în lumea asta nici n-ai unde pleca... Unde să pleci? Şi de ce să pleci ? Dacă stăm să ne gîndim... să ne gîndim bine... Ce e mai frumos... decît o gară... ca aceasta... liniştită, sigură... o gară despre care... n-are nici un rost să te îndoieşti... că s-ar putea să te tulbure... nu ? Aici, domnule, e bine, pentru că e clar că nu s-ar putea întîmpla nimic... nimic din ce ar putea să ne tulbure... minţile şi sufletul... ha, ha... De aceea, domnule, Bruno vinde bilete! A învătat să vîndă bilete! E cel mai frumos * vînzător de bilete! Ehe! Să-i vedeţi fata... si > > > mîinile, da, cum îi tremură mîinile, cum îi asudă faţa cînd ne jucăm... hm... uneori... de-a călătorii care cumpără... bilete... E un joc tare naiv... dar ne place. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vă jucaţi de-a călătorii ? ŞEFUL GĂRII {Chinuit) : Da... e un fel de-a spune... de a încerca să pătrundem... mai adînc... în miezul unor lucruri... Oricum, important e că Bruno a înţeles... a ales această cale... Că s-a făcut... ceea j ce s-a făcut... înţelegeţi? Să poţi să fii casier, într-o gară ca a noastră, într-o gară pustie... nu e puţin lucru... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Si Grubi ? Grubi ce e ? > ŞEFUL GĂRII: Grubi e hamal. > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Aha! Gara n-avea hamal. ŞEFUL GĂRII {Înfierbîntat.): Exact! Exact! Duceam o mare lipsă de hamali... Nu se mai putea fără hamal... CALATORUL PRIN PLOAIE: La ce vă trebuia hamal ? ŞEFUL GĂRII {Consternat) : Cum ? Ce ? Cum să nu avem ? Se poate ? Orice gară are nevoie de hamal. Şi apoi... însuşi Grubi... a venit aici... pentru că a avut un vis... Vedeţi ? Fiecare cu povestea sa... Ehe, ce vis a avut Grubi! CALATORUL PRIN PLOAIE: Domnule... De ce nu plouă ? Ce rost are să nu plouă ? ŞEFUL GĂRII {Luatprin surprindere) : Ah, aşteptam această întrebare! Vă jur că o aşteptam! Ştiam că o să vină, că mi-o veţi pune pînă la urmă. Am avut tot timpul presimţirea ei. M-am gîndit la ea... şi la ce ar trebui să vă răspund... Da, da, am ştiut că îmi veţi pune această întrebare... Matei Visniec __________5____ CPauză; ŞEFUL GĂRII îşi reia plimbarea, frămîntat\ din cînd în cînd se opreşte, încearcă să-l privească în ochi pe CALATOR; o scenă chinuită.) ŞEFUL GĂRII: Am ştiut... am ştiut... Vedeţi... eu... noi... j ) > ) n-am reuşit niciodată... poate... să facem ceea ce aţi făcut dumneavoastră... Aş putea spune că sîntem fascinaţi chiar... de ceea ce se întîmplă... nu ? Nu-i aşa, un călător prin ploaie... în carne şi oase... {Brusc, violent, apropiindu-se de faţa CĂLĂTORULUI.) Dumneavoastră chiar nu puteţi călători fără ploaie ? {Se retrage ruşinat, sub privirile grele ale CALATORULUI.) Nu, nu... vă rog să mă iertaţi... dacă... N-aş vrea... cumva... să vă supăr. Mi-ar părea imens de rău... Tocmai pe dumneavoastră... un călător... un adevărat călător prin ploaie... Dar, ştiţi, eu... {Patetic, confesiv.) Eu am povestea mea! Povestea mea, nespusă... {Uşor înrăită) Ce vă pasă dumneavoastră ? Aţi călătorit, aţi fost, poate, fericit... Dar eu... Toată viaţa mi-am dorit să întîlnesc un călător prin ploaie! N-aş vrea să mi-o luaţi în nume de rău, dar eu, domnule... cred că vă aştept de patruzeci de ani... {Pauză; CĂLĂTORUL îl priveşte discret şi compasiv pe ŞEFUL GĂRII; acesta devine tot mai exploziv, combinat cu momente de mare confuzie sufletească.) ŞEFUL GĂRII: Da, da... de patruzeci de ani... Eu, personal, nici n-am crezut, de altfel... Da, nu vă pot Călătorul prin ploaie ascunde acest lucru... Eu nici n-am crezut, multă vreme, în existenţa... în existenţa acestor... acestor călători prin ploaie. Adică, voiam să spun că n-am crezut în existenţa lor reală... că un om ca dumneavoastră, de pildă... este o fiinţă reală... Domnule! Sînteti o fiinţă reală ? y y (Moment de încordare; ŞEFUL GĂRII stă aplecat deasupra CALATORULUI, aşteptînd răspunsul; se privesc drept în ochi; CALATORUL este crispat si încurcat în primele secunde; apoi, faţa i se destinde si devine zîmbitor \ în loc de răspuns, îi dă ŞEFULUI GĂRII o palmă uşoară, demonstrativă; ŞEFUL GĂRII o primeşte nelămurit, apoi faţa i se destinde si începe să rîdă cu poftă; CALATORUL îl urmează în acest hohot de rîs.) ŞEFUL GĂRII: Ha-ha... ha-ha-ha... Ce fascinant! Cît e » de fascinant ! He-he-he. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE : Aşadar, n-ati crezut ? ŞEFUL GĂRII : Nu ! Nu ! Pe cinstea mea ! N-am crezut o vorbă ! înţelegeţi ? N-am crezut un cuvînt. Am crezut doar... că totul e o poveste... şi că doar povestea e... reală... {Pauză; fiecare din ei rămîne ţintuit de propriile sale gînduri; ŞEFUL GĂRII îşi alungăprintr-o mişcare a capului toate fantasmele şi reia.) 485 ŞEFUL GĂRII: Ştiţi, în gara noastră... în această singurătate... orice poveste devine monstruoasă... se întinde, se divide la nesfîrşit, se amplifică, înghite totul, curge, ne pune cu genunchiul în pămînt... înţelegeţi? Aceste poveşti... vin... vin aşa... din aer... Au o proprietate ciudată, se reped, aşa, ca nişte păsări, peste noi şi ne înghit, ne frămîntă în pîntecul lor, ne otrăvesc... Ah, sîntem otrăviţi, sîntem otrăviţi pînă în adîncul sîngelui... Sînt mii de poveşti care se rotesc în aer, mii de întîmplări care se cred adevărate, da, care ne vor... pe noi... E ciudat, domnule, e foarte ciudat... ce se întîmplă... cu aceste poveşti monstruoase, care circulă, circulă, nu ştii de unde vin şi unde se duc, nu ştii cine le-a spus prima dată, nu ştii ce vor, ce ascund, ştii bine că nu trebuie să le crezi si totuşi le asculţi, ştii că te înghit şi că se întind pe sufletul tău ca o plagă monstruoasă... dar nu poţi fără ele... Sînt singurele noastre puncte luminoase, în tot ce facem... (.Moment de extaz; îşi revine după cîteva zeci de secunde.) Dar ce voiam să vă spun ? Peste noapte, puteţi dormi acolo, în camera de la etaj. Veţi fi singur pe tot etajul, veţi putea privi de acolo... tot peronul... şi chiar mai departe, toată cîmpia... E o cameră frumoasă, domnule. Foarte frumoasă. CALATORUL PRIN PLOAIE: Mulţumesc, dar prefer... să rămîn aici. ŞEFUL GĂRII: O, nu! Ar fi... nu, nu! Stiti, n-ar trebui să ne lipsiţi de această bucurie... de a găzdui, nu-i 486 Călătorul prin ploaie aşa?, un călător prin ploaie... Vă rog, vă rog din tot sufletul... Nu mi-o luaţi în nume de rău. Dar > e atît de fascinant ca, după patruzeci de ani, în sfîrsit... să întîlnesti, totuşi... nu-i asa ?, un călător prin ploaie, unul adevărat... CALATORUL PRIN PLOAIE: Mulţumesc, domnule... Dar, ştiţi, aş vrea să rămîn aici, pentru că vreau să aştept... ŞEFUL GĂRII: Cum, aici, pe peron, toată noaptea ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ştiţi, aş vrea să aştept ploaia. ŞEFUL GĂRII: A! Asta era! O! Desigur... Deşi... în sfîrsit... CALATORUL PRIN PLOAIE: As vrea să-mi lăsaţi si lea- > > > gănul... Am să stau în leagăn şi am să aştept ploaia. ŞEFUL GĂRII: Evident, evident... Leagănul rămîne acolo... E al dumneavoastră. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu de ce, dar simt că în noaptea asta... ar mai trebui să mai plouă o dată... ŞEFUL GĂRII: Sigur... sigur... Se produc atîtea... fenomene ciudate, imprevizibile... Domnule, v-o doresc din toată inima! (Chinuit, pentru sine.) Ah, niciodată. .. niciodată n-am ştiut să mă port cum trebuie... atunci cînd trebuie... Domnule... oare n-aş putea să rămîn şi eu, aici, cu dumneavoastră, în această noapte ? N-aş putea să aştept şi eu ploaia, 487 Matei Vişniec împreună cu dumneavoastră ? Oare mi-aţi putea face, ca să zic asa, această favoare ? 1 y 7 CALATORUL PRIN PLOAIE: Rămîneti unde vreţi. Gara y y vă aparţine... ŞEFUL GĂRII: Vă mulţumesc, domnule. Vă mulţumesc. y y 7 y N-am să uit si n-am să ezit să cred... în... As y y putea să vă întreb ceva ? CALATORUL PRIN PLOAIE {Uşor amuzat de frămîntările ŞEFULUI GĂRII.): Dacă într-adevăr nu pot trăi fără ploaie ? ŞEFUL GĂRII: Exact! Exact! Ah, n-aş vrea să vă jignesc... Poate că sînt nişte lucruri mai delicate, mai ascunse... CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu sînt ascunse, domnule. Dacă în următoarele trei luni n-o să plouă, sînt pierdut. ŞEFUL GĂRII: Pierdut ? Ce înseamnă pierdut ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Mor, domnule. ŞEFUL GĂRII {Nu-şi găseşte locul) : Fascinant! Fascinant! Nu pot să cred! Aşadar... tot ce auzisem eu... încă din copilărie... Toate acele poveşti... sînt adevărate, nu ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, sînt adevărate. ŞEFUL GĂRII {Ca un leu în cuşcă) : Dar cum e posibil, cum ? Ce se întîmplă, de fapt ? {îşifrămîntă mîinile) Ce simţiţi ? Ce se întîmplă cu dumneavoastră ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nimic deosebit. Mă usuc si mor. y 488 Călătorul prin ploaie ŞEFUL GĂRII: Imposibil! Aşa c,eva... Cum ?... Cum ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Foarte simplu. închi-puiţi-vă cum aţi deveni după trei luni de nesomn. V-aţi usca din lipsă de somn. ŞEFUL GĂRII (Ca în faţa unei halucinaţii.): Din lipsă de somn! CALATORUL PRIN PLOAIE: Exact. In acelaşi fel, eu, dacă nu călătoresc prin ploaie de trei luni, să zicem, mă usuc, mor, mă descompun, înţelegeţi ? Mă fac praf. ŞEFUL GĂRII (Umblînd buimac.): Nu pot să cred... Nu pot să cred aşa ceva... Domnule... vă jur că aveţi toată afecţiunea şi toată admiraţia mea... pentru că eu vă aştept, aş putea zice, încă din copilărie... Poate că pierdusem speranţa de a vă mai întîlni, da, poate că... Dar ceea ce-mi spuneţi e cu totul fascinant... Şi atunci, acele corpuri, oare sînt găsite... din cînd în cînd... pe cîmpii... sau la marginea drumurilor... acele cadavre chircite... CALATORUL PRIN PLOAIE: Sînt camarazii mei, domnule. Sînt camarazii mei morţi din cauza lipsei de ploaie. ŞEFUL GĂRII (Fals revoltat.): Dar e groaznic, e groaznic! Ah, daţi-mi voie să vă spun... să vă spun ceva... despre mine... Vă rog să nu rîdeţi, vă conjur să nu rîdeţi! Trebuie să vă spun, dumneavoastră trebuie să vă spun totul... Totul! Ştiţi... eu... dintot- deauna... toată viata mea__ mi-am dorit... să fiu... {repede, şoptit, conspirativ) călător prin ploaie! 489 Matei Vişniec CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Uşor uimit.): Adevărat ? ŞEFUL GĂRII (Cu răsuflarea tăiată.): Adevărat, adevărat! Mi-am dorit acest lucru încă din copilărie, încă de pe cînd ascultam acele poveşti minunate... despre... călătorii prin ploaie... Mi-am dorit, o, mi-am dorit atît de mult... atît de mult... Am jinduit, m-am chinuit, am sperat... Ori de cîte ori venea ploaia, fugeam de acasă, da, alergam pe cîmpuri, prin iarbă, mă tîram printre şiroaiele de apă... încercam, încercam... să simt ceva... Extazul ! încercam să simt extazul, senzaţia aceea deo-sebită, aşteptam extazul... Da... Mă lăsam acoperit de apă, mă lipeam de pămînt şi aşteptam să treacă apa prin pielea mea... (Chinuit.) Domnule, era cît pe ce să reuşesc! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Si? Nimic? > ŞEFUL GĂRII (Înfrînt.): Nimic... Ani în şir am încercat, am sperat... M-am tîrît, am alergat, am sorbit apa... apa de ploaie... Am sperat, poate... poate... Aşteptam o cît de mică, o cît de infimă chemare... Şi am suferit, m-am chinuit groaznic... închi-puiţi-vă, toată mulţimea, ah, mulţimea, pîndindu-mă, hohotind în creierul meu, clipă de clipă, ară-tîndu-mă cu degetul, spunîndu-mi că sînt nebun, da, nebun... Spunîndu-mi că numai nebunii sînt cei care... încearcă să obţină... asa ceva, că numai nebunii aspiră... la aşa ceva... la acest lucru... atît de frumos... atît de înălţător... Vedeţi, de aceea, mai tîrziu, m-am ascuns în această gară pustie... ruşinat şi dezgustat, am fugit aici, departe 490 Călătorul prin ploaie de hohot... (Frămîntat.) Ah, dac^ aş fi fost călător prin ploaie! Dacă aş fi fost măcar o zi... măcar pentru o zi... călător prin ploaie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Timid.): Şi totuşi... n-aş putea spune că eu... că vă înţeleg întru totul... La ce vă trebuie ? De ce vă doriţi, domnule, să fiţi y . y călător prin ploaie ? ŞEFUL GĂRII: O, da... Dumneavoastră vă permiteţi... să gîndiţi aşa... Ca orice om care a trăit, care a cunoscut... ceva cu adevărat important... Nu? Dar pentru mine, pentru mine... Dumneavoastră aţi călătorit prin ploaie, aţi fost fericit. Asta e! Dar eu ?! (în acest moment\ din spatele clădirii, se aud hohotele de rîs ale celor doi; capul IOANEI apare tot mai des în spatele ferestrelor si al uşilor; impresia că se plimbă fantomatic prin încăperi; glasurile HAMALULUI si CASIERULUI se aud tot mai zgomotos si mai impertinente ; cele trei personaje dau impresia că fac eforturi disperate pentru a intra în scenă, căutînd în acest scop pretexte sau un moment potrivit.) CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu e mare lucru să fii călător prin ploaie. Iar despre fericire... E cu totul şi cu totul ciudat că vă gîndiţi... la aşa ceva... ŞEFUL GĂRII (începe să cadă într-un fel de transă.): Că mă gîndesc ? La ce mă gîndesc ? Eu ? 491 Matei Visniec CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vă gîndiţi la fericire. E total ridicol să vă gîndiţi la fericire. Călătorii prin ploaie nu se simt niciodată fericiţi. E total ridicol cu mă siliţi pe mine să vă răspund la astfel de întrebări. ŞEFUL GĂRII: Ridicol? Ridicol? Sigur... De fapt... Ah, domnule, sînt un idiot! Sînt blestemat. Sînt cel din urmă om, sînt un las! Domnule... stiti dumneavoastră că eu era cît pe ce, cît pe ce să devin... să încep să fiu... călător prin ploaie ? Vă jur, domnule, iată, aceşti bastarzi, Bruno şi cu lunganul de Grubi... ştiu totul, mi-au smuls tot adevărul... nişte fiare... (Agitaţie, semne de isterie si de depresie melancolică.) Ce vă pasă vouă? Călătoriţi... călătoriţi, vă lăsaţi trupurile putrede în praf, da, şi trebuie să venim noi, să vă culegem, să ne gîndim la voi şi să ne minunăm, să rîvnim la o cît de măruntă, la o cît de scurtă călătorie prin ploaie, pe jos prin ploaie, cu ce drept ? Ce drepturi au călătorii prin ploaie, de ce să călătorească ei prin ploaie şi noi să aşteptăm aici, să stăm aici, cu nebunii de Grubi si de Bruno, care sînt nişte diavoli... Da. Ştiu tot. Vi s-au părut doi băieţi buni, doi camarazi plini de viaţă, ah, da... Ştiu tot. V-au îndîrjit împotriva mea, v-au spus că sînt nebun, că sînt maniac, v-au spus totul despre mine, nu ? V-au spus că am o fată nebună, care se plimbă toată ziua prin sala de aşteptare a gării, nu ? Toate astea vi le-au spus ei, iar dumneavoastră rînjiţi, vă prefaceţi că nu ştiţi nimic, încercaţi să 492 Călătorul prin ploaie vă purtaţi cu mine cît mai blînd, credeţi că astfel mă puteţi menaja... Vi s-a spus că sînt bolnav, că sînt un ratat, că am pretenţia de a fi cunoscut, odinioară, e drept, numai pentru cîteva ore, senzaţia mersului prin ploaie ? Nu ? Toate acestea le ştiaţi de mult, din clipa în care aţi venit aici, vreţi să mă faceţi să urlu, să mă tîrăsc prin praf, să-mi smulg pielea de pe faţă? Sînteţi o bestie, domnule, de ce aţi venit aici, de ce vreţi să ne tulburaţi viaţa, de ce ? (Tremur al capului, un acces nervos, gesturi haotice.) Unde sînt ploile pe care le-am trăit în copilărie, unde vă este ploaia, domnule? S-a oprit! Ha! S-a oprit! N-o să mai reînceapă, vă jur, s-a zis! Ha-ha! Gata cu ploaia, domnule, aţi rămas de căruţă, vă vom privi cum muriţi, încetul cu încetul... Ha! Vom fi lîngă dumneavoastră, veţi muri frumos, toti călătorii prin ploaie mor frumos, da. Vă ştiu... Ha, ha, ha... Ha, ha, ha... Brunooo... Domnul o să moară la noi... Ha, ha, ha, ha... Vom avea un mort. Brunooo... unde eşti ? Vino să vezi mortul! Veniţi cu toţii să-l vedeţi pe mort! Ha-ha-ha... Sîntem singuri cu mortul... Ha... ha... ha... V-aţi păcălit! Sînteţi de-al nostru! Pfui! {Pe aceste excese verbale, ŞEFUL GĂRII începe să se mişte tot mai violent, loveşte în pereţii gării, deschide toate uşile si ferestrele, se arată, strigînd, la ferestre si se ascunde, în plină bufonerie, după uşi si după ferestre, la sfirşit începe să arunce pe peron scaunele din sala de aşteptare.) Gata, gata, trebuie să-i facem loc, 493 Matei Visniec _________>_____ să-l facem să aibă loc, o să-l doară picioarele... Ha! Să-i facem loc, na, aşteaptă ploaia, na, ia şi aşteaptă ploaia... {Aruncă scaunele unul cîte unul pe fereastră.) Na, aşteapt-o, na, na... Acum ai loc ? Ai ? Bestie ordinară! Vrei să mai aştepţi ? Cît vrei să aştepţi ? Na! Na! (HAMALUL,' CASIERUL si IOANA, înfricoşaţi, îl pîndesc o vreme, apoi se apropie de el, încercînd să-l liniştească.) HAMALUL {Ameţit de alcool) : Se duce dracului. Totul s-a scurs. N-o să mai rămînă nimic. Brrr! IOANA {Naivăşi înfricoşător de aeriană) : Tata a înnebunit. Ce rău îmi pare... HAMALUL: Domnule... V-aţi prostit de tot? ŞEFUL GĂRII {Observîndu-i si reactionîndsi mai violent la vederea lor) : Afară, afară! Bestiilor! în genunchi! în genunchi! IOANA: Tata vrea să stăm în genunchi... CASIERUL: O să crape. O să-i dea sîngele pe nas. HAMALUL {Către CALATOR.): întotdeauna face aşa. V-am spus c-o să se termine prost ? CASIERUL {Către CĂLĂTOR.): Nu-i poate suferi pe călătorii prin ploaie... îi urăşte. IOANA: Tata îi iubeşte pe călătorii prin ploaie. Tatăl meu este un tată foarte bun. El în fiecare seară bea cafea cu lapte. Ha, ha, ha. HAMALUL {Către călător.): E nebună... E nebună şi ea. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Opriţi-1. Vreţi să-i dea sîngele pe gură ? 494 Călătorul prin ploaie HAMALUL: Să-i dea, să-i dea, să se termine odată! IOANA: Am să vă spun lui tata. Tata o să se supere pe voi. Da. ŞEFUL GĂRII: Afarăăă! Diavolul s-a întins deasupra noastră... Se întorc noriiiii...! Ha! O să tune. CASIERUL (Uşor ameţit de alcool, încearcă să-l acapareze pe CĂLĂTOR.): Domnule... Nu trebuie să-l judecaţi prea rău. Noi sîntem obişnuiţi. Eu, de pildă, cînd eram mic, încercam în fiecare zi să călătoresc prin ploaie. Am rămas cu un gust amar. Dar eu, domnule, n-am înnebunit, nu... IOANA: Tata n-o să poată dormi. Vai, o să fie groaznic. CASIERUL (Libidinos, persuasiv.): E groaznic, domnule, să vrei să fii călător prin ploaie şi să ţi se întîmple... atîtea lucruri urîte... Eu, de pildă, cînd eram mic, simţeam ploaia de la distanţă. Dar eu, după cum vedeţi, n-am înnebunit, nu. HAMALUL: Nu-1 ascultaţi, domnule, e beat. CALATORUL PRIN PLOAIE: Duceţi fata de aici. Vreţi să duceţi fata de aici ? HAMALUL: E obişnuită. Ea îl îngrijeşte. CASIERUL: Cine e beat ? Cine spune că sînt beat ? Domnule, nu v-am spus încă esenţialul. Sînt încă în stare să călătoresc prin ploaie! HAMALUL: Minte! E un linguşitor neruşinat. Vrea să vă facă să-i spuneţi totul. ŞEFUL GĂRII (De data aceasta receptiv la spusele CASIERULUI.) : Nu! Nu-i adevărat! Domnule! Sînteti o victimă a minciunii! 495 Matei Vişniec IOANA: Nu-i ascultaţi, domnule, toti sînt nebuni. ŞEFUL GĂRII: Duceţi fata de aici! y y IOANA: Nu plec nicăieri! Vreau să văd totul. HAMALUL (Scuipînd scîrbit.): Ce porcărie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Domnilor! Domnilor! E păcat... CASIERUL: Nu-i ascultaţi, nu-i ascultaţi, nu le daţi atentie. > 7 y y y Asta e obsesia lor, sînt nişte ratati, fiecare a vrut să 7 y y 7 fie cîndva călător prin ploaie, de aici a pornit totul. Eu, cînd eram mic, începusem să simt extazul, vă jur, începusem să visez forma norilor, în timpul somnului. Era magnific, se facea, de pildă, că începusem să cobor într-o prăpastie... Da. Ha, ha, ha... HAMALUL: Să-l ducem la culcare. Bătrînul s-a prostit de tot. ŞEFUL GĂRII (Se sprijină, epuizat, de zidul din faţă si alunecă la pămînt.): Sînt gata să mor. Am să mor din lipsă de ploaie. CASIERUL (Rîde isteric.): He, he, he... N-ai să mori niciodată, mincinosule. HAMALUL: Ai să mori în patul tău, ca un gîndac. IOANA: De ce-1 faceţi gîndac pe tata ? ŞEFUL GĂRII: M-au făcut gîndac^ IOANA: Da, tată... ŞEFUL GĂRII: Am să-i dau afară... > CASIERUL {Lipit de urechea CĂLĂTORULUI.): Nu vă faceţi probleme. La noi, aceste crize sînt perfect normale. Se repetă din trei în trei zile. Hi-hi-hi... 496 Călătorul prin ploaie CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Încercînd să-l ajute pe ŞEFUL GĂRII.): Tineti-vă de mine, domnule... HAMALUL: Mai bine l-aţi lăsa să crape. {Scena aceasta se va juca deosebit de repede, dînd în acelaşi timp impresia unei defulări generale.) IOANA: Vrea să te lase să crăpi... ŞEFUL GĂRII: Ce urît! {Către CĂLĂTOR.) Vedeţi, domnule ? CASIERUL {La fel, lipit de urechea CĂLĂTORULUI.): Cîteodată, se întîmplă să înceapă ploaia în timpul nopţii... Ah, ce desfătare! Aţi călătorit vreodată prin ploaie în timpul nopţii ? Eu, cînd eram copil, adoram ploile de noapte... HAMALUL: Ce mizerie! Ce scîrboşenii! {îşi scoate sticla din buzunar şi începe să bea; sticla trece apoi în mîna CASIERULUI şi, de aici, în mîna IOANEI; ŞEFUL GĂRII întinde şi el mîna, dar IOANA refuză să-i dea.) IOANA: Tu nu! ŞEFUL GĂRII: Vreau si eu, vreau si eu! 7 7 7 CALATORUL PRIN PLOAIE {Făcînd, mai departe, eforturi de a-l ridica pe ŞEFUL GĂRII.): De ce nu-1 lăsaţi în pace ? De ce nu-i daţi pace ? Ce aveţi cu el ? ŞEFUL GĂRII: Vor să mă omoare. Nu vor să mă lase singur în ploaie. 497 Matei Vişniec IOANA: Domnule, să nu-1 bruscaţi pe tata! Ce vreţi să-i faceţi lui tata ? ) ŞEFUL GĂRII: Vrea să mă omoare! A venit să mă omoare! y Nu-1 lăsaţi să intre în gară... HAMALUL: Să dăm foc la gară! Ce-ar fi să dăm foc la gară ? {Sticla circulă între cele trei personaje, trădînd o înţelegere a lor statornicită.) Să dăm foc şi să fugim. CASIERUL: Domnule, de fapt, noi toţi sîntem foşti călători prin ploaie. Da, domnule, noi n-am avut noroc, noi n-am avut ploaie. Ah, în copilărie, în fiecare noapte, se pornea vîntul. Auziţi ? Parcă bate puţin vîntul... Sîntem cu toţii foşti călători prin ploaie, domnule. N-aveţi dreptul să ne dispreţuiţi... ŞEFUL GĂRII: Lăsaţi-mă în pace, lăsaţi-mă aici... Vreau să aştept ploaia... CASIERUL: N-o mai duce mult. I s-au rupt deja cîteva bucăţi de piele... Să nu-1 apucaţi de tîmple, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Lăsîndu-lpe ŞEFUL GĂRII să recadă de-a lungul zidului.): M-am săturat de voi! Sînteti inumani. Sînteti nebuni... ) y {Cele patru personaje izbucnesc într-un ris dement, la unison, un ris imprevizibilpentru CĂLĂTOR, lăsîndu-l pe acesta total paralizat.) ŞEFUL GĂRII {După cîteva secunde de ris, firesc si acelaşi de la primele replici.): Bruno! Ajută-mă să mă ridic. Călătorul prin ploaie CASIERUL: Da, domnule. HAMALUL: Da, domnule. IOANA: Da, domnule. ŞEFUL GĂRII: Să plecăm odată de aici... CASIERUL si HAMALUL: Da, domnule. (Cei trei îl ajută pe ŞEFUL GĂRII să se ridice si încep să se tîrască spre încăperile din spatele gării.) HAMALUL: A vrut să vă înşele, domnule, nu trebuia să aveţi încredere în el. ŞEFUL GĂRII: Să plecăm, să plecăm... Se face frig. HAMALUL: Niciodată nu ştii cu cine ai de-a face... (Aruncă priviri grele spre CALATOR.) CASIERUL (Lipit de tîmpla ŞEFULUI GĂRII.): Eu, domnule, am bănuit din prima clipă că aşa se va în-tîmpla... Nu trebuie să te încurci niciodată cu aceşti fandosiţi, cu aceşti aşa-zişi călători prin ploaie... Pfui! Eu, domnule, cînd eram mic, odinioară, mi s-a întîmplat să călătoresc cîteva zile, aş putea spune cîteva zile şi cîteva nopţi, în compania unui asemenea călător prin ploaie. Sînt exasperanţi, domnule, sînt grosolani şi murdari. HAMALUL: Să nu-1 lăsăm să rămînă aici peste noapte. Să nu se întîmple o nouă nenorocire. ŞEFUL GĂRII: Lăsaţi-1 să aştepte ploaia... Ha-ha-ha... Să aştepte ploaia. HAMALUL: Să nu intervină ceva neprevăzut, domnule. Niciodată nu poţi să ştii ce se întîmplă cu aceşti călători... cu aceşti perfizi... hi-hi-hi... 499 Matei Vişniec CASIERUL: Domnule, eu, cînd eram mic, am păţit-o. {îi şopteşte ceva imperceptibil la ureche ŞEFULUI GĂRII) Da, e cît se poate de adevărat. {Alte şoapte imperceptibile.) {Izbucnesc cu toţii intr-un rîs isteric, deşi numai ŞEFUL GĂRII a auzit cuvintele CASIERULUI; pe aceste rîsete, dispar în spatele uşilor; din cînd în cînd, feţele lor schimonosite de rîs apar la geamuri si în spatele uşilor întredeschise; încep să-si închidă apoi geamurile si uşile, să trîntească obloanele si să lucreze meticulos la încu- t ietorile acestora, totul pe gesturile unui balet mecanic si pe fondul sonor al rîsului; personajele se vor mişca în cadrul uşilor si al ferestrelor precum păpuşile unui ceas medieval.) HAMALUL {Apariţie de o secundă la fereastră, către CĂLĂTOR.): Ha! CASIERUL {Apariţie la altă fereastră.): Eşti un om mort, domnule. HAMALUL {Altă fereastră.): Ha! Mai bine ne-ai lăsa în pace. Ne-ai stricat ziua, domnule. IOANA {Gesturi disperate către CALATOR.): Am să fiu a ta! Am să fiu a ta! ŞEFUL GĂRII: Ai să aştepţi mult şi bine. Ha! Ai să te saturi. Ha! Ce credeai ? CASIERUL {Cîntînd.): N-o să plouă! N-o să plouă! HAMALUL: Nu ţi-am spus eu că nu e bine să începi cu asemenea lucruri ? Vezi unde ai ajuns ? Şeful n-o să te ierte. 500 Călătorul prin ploaie IOANA (Speriată, naivă, frămîntată.): Am să vin îndată. Să nu pleci. Am să vin să-ţi aduc un pahar de apă... ŞEFUL GĂRII: Noapte bună, domnule. A fost o zi minunată. Nu trebuie să fii supărat pe noi. Adio. HAMALUL: Noapte bună. Sîntem ai dumitale. Pe mîine. Ha-ha-ha. Pe mîine. (Şoptit.) Domnule, a fost foarte frumos... CASIERUL (Discret.): Pst! Pst! Credeţi-mă! N-am avut ce face. Mîine însă vă voi spune totul. Noapte bună. IOANA: Să nu pleci! (Aceste apariţii s-au soldat cu tot atîtea geamuri si usi închise ; luminile din interior s-au stins treptat, cu fiecare apariţie a personajelor; interiorul gării, cu toate ferestrele si uşile zăvorite, a rămas în întuneric', lumina unuifelinar de peron cade pe gesturile CALATORULUI PRIN PLOAIE ; acesta îsi revine treptat din groaza si stupoarea cu care a primit ultimele replici; începe să se plimbe încet de-a lungul peronului, facîndu-si loc printre scaunele aruncate în toate părţile; respiră aerul nopţii si-si masează muşchii feţei si ai gîtului; se asază pe fotoliul-leagăn si priveşte cerul; se leagănă uşor, cu faţa în sus; pare că e pe cale să adoarmă; de undeva, din spate, apare IOANA; e îmbrăcată în alb, în cea mai bună rochie a ei, si ţine în mîinile sale un pahar cu apă; e la fel de naivă, si, totuşi, e mult schimbată; în această parte a piesei, inocenţa IOANEI trebuie să devină personaj principal.) 501 Matei Visniec __________5____ IOANA {Timidă) : Domnule... (CALATORUL PRIN PLOAIE n-o aude în primele secunde) IOANA: Domnule... V-am adus... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se întoarce.): Cine eşti dumneata ? IOANA: Eu sînt Ioana. V-am adus paharul cu apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Paharul cu apă ?! IOANA: Da, domnule. Călătorii prin ploaie nu beau decît apă. CALATORUL PRIN PLOAIE: De unde ştii tu, Ioana ? IOANA: Ştiu. > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Bine, lasă-1 aici. {Pauză; IOANA asază paharul jos, la picioarele CĂLĂTORULUI; apoi se retrage cîţiva paşi si se opreşte; după o vreme, începe să scîncească) CALATORUL PRIN PLOAIE {Se întoarce, o priveşte cîteva zeci de secunde) : Ioana... {Nici o mişcare) Ioana, vino la mine. (IOANA face cîţiva paşi) Vino aici. (IOANA e chiar lîngă CALATOR.) De unde ştii tu că un călător prin ploaie bea numai apă ? IOANA: De la tata. CALATORUL PRIN PLOAIE: Si tatăl tău de unde ştie ? t » IOANA: De la un călător prin ploaie. CALATORUL PRIN PLOAIE: Cine te-a trimis să-mi aduci un pahar cu apă ? 502 Călătorul prin ploaie IOANA: Tata. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Şi tu de ce plîngi ? IOANA: Nu plîng. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu e bine să plîngi înainte de miezul nopţii. IOANA: Ba da, ba da. Ce ştii tu ? Dacă plîng înainte de miezul nopţii, i se împlinesc toate dorinţele... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cui ? IOANA: Ştiu eu cui. j CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Minţi. IOANA: Nu mint. {Şoptit.) Am un înger... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Un înger ? IOANA: Da, da... Şi tu ai un înger. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu nu am înger. IOANA: Ba da, ba da, îţi jur că ai. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu l-am văzut niciodată. IOANA: Ba l-ai văzut. Dar l-ai uitat. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu l-am văzut. IOANA: L-ai văzut în somn. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu nu dorm niciodată. IOANA {Dezamăgită.): Nu ? Ce păcat... Atunci e un înger rău. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Sînt şi îngeri răi ? IOANA: Daaa... Si al meu este rău. > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De unde ştii ? IOANA: L-am rugat odată, cînd eram mică, să mă ajute cu ceva. Şi el nu m-a ajutat. 503 Matei Visniec __________l____ CALATORUL PRIN PLOAIE: N-ai ştiut cum să-l rogi. IOANA: L-am rugat foarte frumos. Am stat în genunchi în faţa lui şi el a spus minciuni. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiam că îngerii spun minciuni. IOANA: Toţi îngerii spun minciuni dacă stai în genunchi în faţa lor. Să nu stai niciodată în genunchi în faţa lor. Uite, eu am o bubă pe genunchi. {îi arată.) CALATORUL PRIN PLOAIE: Ce frumoasă e! {întinde mina.) IOANA {Speriată?): N-o atinge! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Te doare ? IOANA: Nu mă doare. Dar nu vreau să se murdărească. {Şoptit.) E amintire de la mama. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Cucerit de inocenţa IOANEI.): Ioana, eşti foarte frumoasă. IOANA: Minţi. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu mint. îmi place să stau cu tine. IOANA: Ba minţi! Aici, toată lumea minte. Si eu mint. y 7 y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! IOANA: Ba da. Te mint tot timpul, dar tu nu-ţi dai seama. Eşti atît de naiv... Mi-e milă de tine. {Pauză; CALATORUL priveşte în gol; fata aşteaptă un răspuns.) IOANA: Nu fi supărat... 504 Călătorul prin ploaie CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu sînt. IOANA: Ba da. Eşti supărat. Nu trebuia să-ţi spun adevărul. Ei m-au rugat să nu-ţi spun adevărul, dar eu ţi l-am spus. Au să mă certe pentru asta. Mama, întotdeauna, mă certa pentru asta. Mă facea vacă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Amuzat) : Cum ? IOANA: Vacă. Spunea că eu n-o să reuşesc niciodată să-i iubesc pe călătorii prin ploaie, pentru că eu nu spun niciodată adevărul. Aşa spunea mama, dar ce spunea ea nu mai e adevărat, pentru că, de atunci pînă azi, adevărul s-a transformat în minciună! Auzi ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce ? IOANA: Cîntă broaştele. > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! IOANA: Ba da, ba da. Sînt mai mult de douăzeci de broaşte. Ce păcat că nu le auzi... (Se aşază în genunchi în faţa CALATORULUI, îşi lasă capul pe genunchii lui; gesturi lungi, de mîngîiere) Ce păcat... odată am visat o broască mare cît o casă. Se facea că a venit la mine şi m-a întrebat „unde e blestemata aia de lingură de apă ?”, şi eu i-am spus „acolo” şi ea s-a dus şi a băut puţină apă şi apoi s-a uitat la mine şi mi-a apus ,/tii, ce păr frumos ai”, şi eu m-am speriat aşa de tare... aşa de tare... (CALATORUL îi mîngîiepletele şi o ascultă; IOANA trăieşte pe urmele unor reverii uşor bolnave) 505 CALATORUL PRIN PLOAIE: Ce frumos ştii să povesteşti! Cine te-a învăţat să povesteşti ? IOANA: Nimeni. Tot ce-ţi spun este adevărat. Cînd eram mică, m-am dus într-o zi la prăvălie şi i-am spus domnului, era acolo un domn foarte gras, „domnule, vreau să-mi daţi un borcan cu şerbet verde” > » şi el mi-a spus „fugi de aici că n-ai bani” şi eu i-am spus „şi ce” şi el a rîs şi mi-a spus „cară-te” şi tocmai atunci au intrat acolo nişte oameni si i-au > > spus „bă, vezi că fiu-tu ţi s-a înecat în heleşteu” şi atunci el a făcut ochii rotunzi şi s-a repezit afară şi atunci eu m-am întins şi am apucat un borcan cu şerbet verde si el s-a întors si s-a holbat la mine si > > > » mi-a spus „stricato, nu ţi-am zis că n-ai bani, şterge-o”... Domnule, pot să vă întreb ceva ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: întreabă. IOANA: Dumneavoastră chiar sînteţi călător prin ploaie ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. IOANA: De ce mor călătorii prin ploaie ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE; Mor şi ei... cînd li se termină ploaia. IOANA: Si dumneavoastră o să muriţi ? > » CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cred că da. IOANA: Cînd? CALATORUL PRIN PLOAIE: Cam peste o sută de zile... IOANA: Vai, aşadar, n-o să-l mai vedeţi! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Pe cine ? 506 IOANA: Pe el... Şi dacă ar ploua tot timpul, n-aţi mai muri niciodată ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. IOANA: Ce frumos! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ţi se pare frumos ? IOANA: Da, domnule... Şi mai ales că dumneavoastră sînteţi şi un călător prin ploaie foarte norocos. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce ? IOANA: Ştiţi, noi avem în spatele gării un mic cimitir... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Un cimitir? Ce nevoie aveţi voi de un cimitir ? IOANA: Acolo îi îngropam noi pe călătorii prin ploaie. CALATORUL PRIN PLOAIE {Surprins, afectat.): Cum ? îi îngropaţi pe călătorii prin ploaie... Cine? De ce ? O, Doamne, Ioana, tu nu minţi ? Ai văzut tu călători prin ploaie morţi şi îngropaţi acolo ? IOANA {Fluierînd.): Şi-ncă cîţi! CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! Nu pot să cred! {Pentru sine.) Ce coşmar! Trebuie să plec de aici... Ioana, du-mă repede la cimitir! Du-mă să văd. Vreau să-i văd. IOANA: Nuuu se poate, domnule. Nuuu se poate, că e întuneric. Şi nici nu e voie, pentru că tata a pus acolo flori, şi eu toată ziua am stropit florile. Nu se poate să rupem florile. CALATORUL PRIN PLOAIE {Prinzînd-o de tîmple si privind-o drept în ochi.): Ioana, ascultă-mă bine! 507 Mate isniec Priveşte-mă în ochi! Ai mai văzut tu călători prin ploaie ? IOANA: Cuuum să nu! Şi săptămîna trecută a găsit tata unul la marginea cîmpului şi l-a chemat pe Grubi si l-au cărat cu căruciorul aici. Si cînd l-au adus, y y 7 mai trăia încă. CALATORUL PRIN PLOAIE (Foarte tulburat) : Şi ce v-a spus ? Cine era ? IOANA: Ne-a spus că s-a rătăcit şi că el trebuia să ajungă în altă parte. Şi mi-a cerut un pahar cu apă, şi eu i-am adus un pahar cu apă. Şi tata l-a întrebat ce simte, şi el a spus că nu simte nimic, ci că se sfîrseste... y y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pentru sine.): Ce canalie! Doamne, ce canalie! (Către IOANA.) Cum arăta ? Nu ţi-a spus cum îl cheamă ? IOANA: Arăta aşa ca dumneavoastră şi nu ne-a spus cum îl cheamă. Şi tata l-a întrebat cum a fost posibil să călătorească atîta vreme prin ploaie, şi el a răspuns că aşa i s-a părut lui firesc, şi tata l-a rugat frumos să-i povestească ce simţea el în timpul ploii, şi el a răspuns că nu simţea nimic şi apoi a murit. CALATORUL PRIN PLOAIE: Ioana, tatăl tău e o mare canalie! IOANA: Ba nu, domnule, tata s-a purtat foarte frumos cu toţi călătorii prin ploaie. Şi Bruno, şi Grubi s-au purtat şi ei foarte frumos şi l-au îngropat lîngă ceilalţi, care au murit mai demult, cînd eram eu y 7 7 mai mică. 508 Călătorul prin ploaie CALATORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să văd cimitirul! Du-mă să văd cimitirul. IOANA: Am să vă duc. Si dacă vreţi să stiti, si tata a fost > j > > » călător prin ploaie. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Tatăl tău minte! IOANA: Ba nu minte. Si Bruno si Grubi au fost si ei > > > călători prin ploaie, şi după ce s-au îmbolnăvit rău de tot, s-au ascuns aici. Si acum stau aici si dau sase-sase. > > CALATORUL PRIN PLOAIE: Cine dă şase-şase ? IOANA: Si Bruno, si Grubi... Amîndoi dau sase-sase. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum, şi Grubi ? IOANA: Da, si tata. Si el dă numai sase-sase. Toţi dau > > > > > numai şase-şase şi se înfurie groaznic. Tata le zice „porcilor, daţi numai şase-şase”, şi Grubi şi Bruno se ridică în picioare şi spun „tu eşti un porc”, şi atunci tata se supără. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Si tu ? > IOANA: Atunci, eu nu le mai fac de mîncare. Si ei se supără toţi pe mine şi eu mă ascund în leagăn. Ca o pisică. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu asta. Şi tu dai tot sase-sase ? > > IOANA: Nu ştiu. Eu n-am vrut să dau niciodată. Ei s-au > înfuriat pe mine şi mi-au spus „dă şi tu o dată, proasto”, dar eu n-am vrut să dau şi ei s-au supărat pe mine. Şi Grubi a zis „de ce nu vrea să dea, cine se crede ?”, şi eu am rîs de ei şi le-am spus că nu 509 Matei Vişniec voi da niciodată si ei sînt morţi de curiozitate si > > > tot timpul vor să vadă dacă şi eu dau şase-şase. Zău, nu trebuie să fii supărat pe ei. Sînt atît de proşti. Şi atît de singuri. CALATORUL PRIN PLOAIE: Ioana, tu nu vrei să pleci de aici ? IOANA: Nuuu... Nu e bine să pleci de aici. CALATORUL PRIN PLOAIE: De ce? Nu vrei să vezi cum arată o pădure, cum arată marea ? Tu ştii cîte oraşe frumoase există ? y IOANA: Ba nu, ba nu, nu există. CALATORUL PRIN PLOAIE: De ce spui că nu există ? IOANA: Tata şi Grubi mi-au spus. Da, mi-au spus totul. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce ţi-au spus ? IOANA: Mi-au spus, mi-au spus. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Te-au mintit. y IOANA: Ba nu, ba nu. Mi-au spus că peste tot sînt numai gări moarte şi că în aceste gări moarte vin să moară călătorii prin ploaie. Şi că noi trebuie să stăm aici şi să-i aşteptăm şi să-i îngropăm. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu-i adevărat! Asta e singura gară moartă pe care am întîlnit-o. IOANA: Ba nu, ba nu... Peste tot sînt gări moarte. Da... Sute de gări moarte. Ştiu eu. Sînt sute de călători prin ploaie care au murit peste tot. N-are cine să-i îngroape. 510 Călătorul prin ploaie {Pauză; CALATORUL este profund tulburat, se plimbă de-a lungul peronului; IOANA îl urmăreşte, vinovată, cu privirea.) IOANA {După un timp) : Domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... IOANA: Cum se face că v-ati rătăcit ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu. IOANA: Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu {Pauză.) Cred că sînt bolnav. IOANA: De ce se rătăcesc toţi călătorii prin ploaie ? CALATORUL PRIN PLOAIE : De unde ştii că se rătăcesc ? IOANA: Mi-a spus tata. Mi-a spus că s-a întîmplat ceva cu voi. Mi-a spus că de un timp vă rătăciţi şi nu mai ştiţi să mergeţi după ploaie. Şi în loc să mergeţi după ploaie, vă rătăciţi pe cîmpuri şi pe dealuri pe unde nu plouă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Are dreptate. IOANA: De ce vă rătăciţi? Hai, spune-mi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E un fel de boală. IOANA: Ce fel de boală ? CALATORUL PRIN PLOAIE: E ciudat de tot, Ioana. în loc să ne ducem după ploaie, ne îndepărtăm de ea. IOANA: Si vă rătăciţi ? y y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. 511 Matei Visniec __________j____ IOANA: Şi înainte nu vă rătăceaţi ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. IOANA: Si-o să muriţi cu totii? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu. IOANA (Revelaţie.): Nu cumva eşti ultimul călător prin ploaie ? Nu eşti cumva tu ultimul care a mai rămas ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu. IOANA: Ce frumos! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Frumos ? IOANA: E aşa de frumos să fii călător prin ploaie... CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu, Ioana. De un timp, călătorii prin ploaie nu mai au noroc. S-a întîmplat ceva cu ei, s-a rupt ceva în adîncul lor. înţelegi ? IOANA (Extaziată) : înţeleg! CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu mai simţim ploaia, Ioana. Altădată o simţeam cum se apropie, o simţeam cu două-trei zile înainte. Altădată plecam în întîmpinarea ploii şi nu mă înşelam niciodată. Călătoream prin ploaie zile întregi, săptămîni întregi. Dacă ploaia se termina într-un loc, ştiam cu siguranţă unde s-o găsesc. înţelegi ? Era destul să caut jumătate de zi şi dădeam de ploaie. Asta era pe vremuri... IOANA: Mai spune, mai spune... CALATORUL PRIN PLOAIE: Mai tîrziu, am început să simt ceva ciudat. Ploile veneau prea repede şi se terminau dintr-odată. Sau veneau prea încet... Am început să le aştept prea mult, şi atunci cînd 512 Calatorul prin ploaie călătoream mi-era frică. Uneori se adunau norii, se auzeau tunete, aşteptam să înceapă ploaia şi norii se risipeau. Călătorii prin ploaie s-au speriat, au devenit tot mai puţini... Tot mai singuri... De altfel, călătorii prin ploaie călătoresc întotdeauna singuri... IOANA: De ce? CALATORUL PRIN PLOAIE: Pentru că n-au ce-şi spune. Dacă doi călători prin ploaie se întîlnesc seara, dimineaţa se despart, dacă se întîlnesc dimineaţa, se despart la prînz, dacă se întîlnesc la prînz, pînă seara şi-au spus tot ce aveau de spus şi se despart, înţelegi ? Şi nici nu au voie să vorbească în timpul ploii. Cine vorbeşte în timpul ploii se pierde, se rupe ceva în el şi nu mai poate călători niciodată. IOANA: Si eu vreau să călătoresc! învată-mă si pe mine să călătoresc prin ploaie! Vrei ? CALATORUL PRIN PLOAIE: De ce vrei să călătoreşti prin ploaie, Ioana ? IOANA: Nu ştiu, nu ştiu. Dar vreau să merg cu tine, să văd oraşele. Vreau să rămîn cu tine, să stăm în ploaie. Vrei să mă iei cu tine ? Mă iei ? Spune! CALATORUL PRIN PLOAIE: De ce vor oamenii să călătorească prin ploaie, Ioana ? De ce vreţi tu şi tatăl tău şi Grubi şi Bruno să călătoriţi prin ploaie ? Ce se întîmplă cu voi ? IOANA: Nu ştiu. Dar trebuie să fie foarte frumos. Nu-i aşa că e foarte frumos ? Nu-i asa că te simţi fericit y y 513 Matei Visniec __________>____ cînd călătoreşti prin ploaie ? Vreau să învăţ să călătoresc prin ploaie... CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu dacă ai să poţi, Ioana. Nimeni n-a învăţat încă să călătorească prin ploaie, dacă nu s-a născut călător prin ploaie. IOANA: Eu am să pot. îţi jur că am să pot. Am să fiu cuminte si am să te ascult. » CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai să păţeşti ca toţi ceilalţi. Ai să te amăgeşti cîteva zile şi ai să crezi că ai reuşit. Si într-o bună zi ai să-ti dai seama că ploaia nu-ţi spune nimic şi ai să te ascunzi într-o gară pustie. IOANA: Ba nu, ba nu. Am să merg cu tine. Am să merg cu tine pentru că te iubesc foarte mult şi am să merg cu tine, da. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce spui tu ? Ce spui ? IOANA: Da, te aşteptam de cînd eram foarte micuţă. Mama îmi tot spunea că ai să vii, dar eu începusem să cred că totul e o minciună. Da. Mă rugam în fiecare seară la tine, ca să vii. CALATORUL PRIN PLOAIE (Tulburat.): Ioana, tu eşti nebună. Si tatăl tău e nebun, si Grubi, si Bruno. V-a înnebunit pe toţi dorinţa de a călători prin ploaie. Sînteti cu totii nebuni. Tu nu-ti dai seama că sînteti nebuni ? 7 IOANA: Si ce dacă sînt nebună ? Eu te iubesc si asa. 7 7 7 CALATORUL PRIN PLOAIE: Bine... Am să te iau cu mine! 514 Călătorul prin ploaie IOANA: Să plecăm! Să plecăm! Să mergem să vedem oraşul. y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Plecăm, Ioana, plecăm repede. Plecăm imediat, numai să înceapă ploaia. Am să te învăţ să călătoreşti cît mai frumos posibil prin ploaie. Am să-ţi arăt oraşele, Ioana, cele mai frumoase oraşe... Sute de oraşe... Tu ştii ce sînt y y y oraşele ? Ştii ce sînt străzile, ce sînt acoperişurile ? IOANA: Vreau să văd străzi! Vreau să văd acoperişuri! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Evocînd un vis.): Fiecare oraş are un acoperiş enorm, în care sînt tăiate mii de ferestre... în mijlocul fiecărui oraş creşte cîte un arbore şi, în fiecare an, din arbore creşte un fruct. Toamna, fructul plesneşte şi din el iese o pasăre care mai apoi locuieşte în arbore. La început, păsările sînt vorbitoare, şi dacă ştii cum să le întrebi, afli o mulţime de lucruri despre lumea din care vin. Dar trebuie să te grăbeşti să le întrebi, pentru că mai apoi păsările devin tot mai triste şi îşi pierd glasul. La început, păsările stau toată ziua în arbore şi se miră de arbore. Mai apoi, spre bătrînete, învaţă să zboare, iar atunci cînd sînt bătrîne de tot, nici nu se mai întorc în arbori, se rotesc doar prin aer şi mor în aer. Aerul le poartă doar dintr-o parte în alta şi, încetul cu încetul, le subţiază. Mai apoi li se tocesc oasele din cauza ploii şi după o vreme dispar... IOANA (// ascultă extaziată, fericită.): Mai spune, vreau să mai spui. 515 CALATORUL PRIN PLOAIE: Am să te duc să vezi oceanul. Tu ştii ce înseamnă oceanul ? Ioana, oceanul este făcut din mii şi mii de picături rotunde de ploaie care se rostogolesc dintr-o parte în alta. Iar pe ţărmul oceanului plouă în fiecare zi şi, acolo, nici nu trebuie să aştepţi ploaia, pentru că acolo trăiesc cei mai mulţi călători prin ploaie. Am să-ţi arăt şi corăbiile... Unii oameni, ca să nu le fie frig pe ocean, îşi construiesc corăbii. Iar în mijlocul corăbiilor îşi pun cîte un catarg, care nu este altceva decît un arbore jupuit şi care le aminteşte de arborele din mijlocul oraşului. Da... Am să-ţi arăt şi pădurile, care sînt cu totul şi cu totul fantastice. Pădurile sînt nişte locuri unde arborii stau unul y lîngă altul, îţi poţi închipui aşa ceva, mii de arbori unul lîngă altul ? IOANA: Cîti? y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu. Mii de arbori. y IOANA: Vreau să ştiu precis. Cîţi arbori trebuie să ai ca să ai o pădure ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Ştiu si eu ? Să zicem.... o y y mie de arbori. IOANA: Si dacă ai 999? ) CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu dacă e bine. Cred că trebuie să ai o mie fix. IOANA: Ce bine! Eu am deja un arbore... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai tu un arbore ? 516 IOANA: Da. Am. L-am crescut eu. E înalt... cam aşa, are frunze şi o să iasă din el o pădure. {Brusc, întristată.) De ce nu plouă, de ce nu plouă ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă dintr-o clipă în alta. IOANA: Şi atunci, plecăm ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Plecăm imediat. IOANA: Ştii ceva ? N-am să-mi iau rămas-bun de la nimeni. ? Am să plec pur şi simplu. Tata o să se supere foarte tare, dar mie nu-mi pasă. Hi-hi... Ce supărat o să fie tata... De ce nu plouă ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă... O ştim!... > {Cele două personaje sînt în aşteptarea ploii \ se produce o pală de vînt\ apoi, din depărtare, un uşor tunet.) IOANA: Auzi ? Ai auzit ? Vine! CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu, încă nu... Asta încă nu e ploaie... IOANA: Ba da, ba da... Simţi vîntul ? Vîntul aduce ploaie. Auzi ? Vine ploaie ! Auzi ? (Tunete uşoare, la mare depărtare; cele două personaje, puternic încordate.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie... E altceva... E ceva confuz... 517 Matei Vişniec IOANA: Ba nu, nu... N-ai auzit tunetele? (Vîntul se înteţeşte.) Vezi ? Vezi ? Vine o ploaie grozavă... Hai să plecăm... Hai... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Mai stai... E altceva, nu e ploaie, e... Doamne, nu-mi dau seama dacă e ploaie sau nu... IOANA: E ploaie, e ploaie... Hai să fugim... (Tunetele se aud din ce în ce mai puternic.) Sînt tunete, e ploaie! Să fugim! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie, sînt numai tunete... Doamne, ce se întîmplă? IOANA: Nu te mai gîndi! E ploaie! Trebuie să fie ploaie! Trebuie să crezi că e ploaie! Să fugim! (Pe fondul gesturilor sale naive, IOANA îl prinde de mînă pe CALATOR şi-l sileşte s-o urmeze; lumina scade si cei doi sînt învăluiţi de ceată si întuneric, acoperiţi de tunete puternice şi rafale de vînt; se mai aude stins glasul IOANEI.) VOCEA IOANEI: Plouă... plouă... Trebuie să înceapă... Trebuie... PARTEA A II-A A doua zi, dimineaţa. Lumina soarelui cade pieziş. Umbre lungi peste peron. Senzaţie de frig. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE doarme în fotoliul-leagăn. E acoperit cu o pătură în carouri, pe care şi-o ţine strîns sub bărbie. Pretutindeni, pe lespezile peronului, printre traverse, pe şine, pe acoperişul gării, pe sub scaune şi pe bănci, atîrnînd de ziduri şi de ferestre — zeci de păsări moarte. Cîteva păsări se mai zbat uşor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o manta groasă şi înfăşurat cu un fular. E îmbătrînitşi chinuit. Pe măsură ce mătură şi se apropie de fotoliul-leagăn, devine tot mai contrariat. în sfirşit, îl vede pe CALATORUL PRIN PLOAIE şi face ochii mari, pare că-şi aminteşte ceva, rămîne mirat şi indecis. Mătură în jurul CĂLĂTORULUI, îi trage cîteva păsări de sub fotoliul-leagăn, face gesturi lărgişi insistente, sperînd să-l trezească pe CĂLĂTOR. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE murmură ceva neclar, îşi trage şi mai bine pătura sub bărbie, se strînge în fotoliu şi continuă să doarmă. 519 HAMALUL (Atingîndu-i umerii.): Hei... domnule... {îşi repetă de cîteva ori mişcarea.) N-aţi plecat ? CALATORUL PRIN PLOAIE {Se trezeşte greu, chinuit, îşi freacă ochii, priveşte în jur, rămîne mai departe înfrigurat, ascuns sub pătură.): Ce e?... Ce?... {îşi freacă mîinile, gîtul, cască.) Tu eşti, Grubi ? HAMALUL (Nemulţumit.): Eu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frecîndu-şi genunchii.): Brrr! Ce frig e la voi. HAMALUL: N-aţi plecat încă ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu ? Nu... HAMALUL (.Posomorit.): Credeam c-aţi plecat. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. Unde să plec? (Se ridică, îşi strînge pătura în jurul trupului şi face cîţiva paşi.) Ce faci aici ? HAMALUL: Mătur. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cască.): Aha! De ce e aşa de frig la voi, dimineaţa ? HAMALUL: Nu ştiu... Aşa e la noi... frig... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Observînd, dintr-odată, cadavrele păsărilor; speriat.): Ce-s astea ? HAMALUL (Plictisit.): Păsări... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Palid.): Cum, păsări ? HAMALUL: Păsări, domnule... Păsări moarte... CALATORUL PRIN PLOAIE (Privind în jur, tot mai înspăi-mîntat în faţa măcelului.): Atîtea păsări moarte ? Cine le-a omorît ? 520 HAMALUL: Nimeni. CALATORUL PRIN PLOAIE: Cum nimeni ? Cum nimeni ? De unde au venit păsările astea ai^ci ? Ce fac păsările astea aici ? Ce-i cu ele ? Ce faci cu ele ? HAMALUL: Le mătur... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Le mături ? HAMALUL: Da. Le adun în grămezi şi le dau foc. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {îngrozit.): Le dai foc ? HAMALUL: Ce vreţi să fac cu ele ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să faci cu ele ? {Înfrînt.) Da... Ce să faci cu ele... {Se linişteşte brusc, devine placid.) Ce de păsări! HAMALUL {Se ridică în vîrful picioarelor si, ajutîndu-se de coada măturii, dă jos cîteva păsări lipite de fereastra de la etaj si de zid.): în fiecare zi... {face un salt, pentru a doborî o pasăre aflată mai sus.) în fiecare zi... am treabă... cu astea... CALATORUL PRIN PLOAIE: Astea mor în fiecare zi ? HAMALUL: Mor peste noapte. (.Pauză; HAMALUL îşi continuă treaba; CALATORUL PRIN PLOAIE se plimbă de-a lungul peronului şi se uită la păsări; se apleacă, ridica una dintre păsările care se zbat şi începe s-o încălzească în pumni, suflîndu-i aer cald.) HAMALUL CAmuzat.): Hă-hă! Degeaba. 521 Matei Vişniec CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Furios.): Ce ştii tu ? (Continuă să încălzească pasărea în palme.) HAMALUL {Plin de milă pentru pasăre si CĂLĂTOR.): N-are zile, domnule. Dacă n-are zile, ce vreţi să-i mai faceţi ? Mai bine i-aţi rupe gîtul, să nu se mai chinuiască... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Privindpasărea, cumva întristat şi îngreţoşat.): Poftim... Rupe-i-1 tu... {I-o întinde.) HAMALUL {O ia şi-o aruncă în grămadă.): Sînt scîrboase. La început, mi-era şi mie milă de ele. Dar sînt scîrboase, vă spun eu... Din cauză că sînt moarte şi că sînt multe... devin scîrboase... Se lipesc de uşi, de pereţi... Sînt groaznic de scîrboase... CALATORUL PRIN PLOAIE: De ce mor? Ce au... că mor? HAMALUL: Sînt păsări de ploaie. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Păsări de ploaie ? HAMALUL: Mor din cauza ploii. Sînt păsări care trăiesc din ploaie. Mor în fiecare noapte, cu sutele. Se adună aici, deasupra gării, dracu ştie de ce s-adună aici, se rotesc ce se rotesc şi cad... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cad ? HAMALUL: Cad peste noi... Nişte scîrbe. în fiecare dimineaţă trebuie să le adun, să le mătur... > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cad multe ? HAMALUL: Nu ştiu. Nu poţi să ştii niciodată. Uneori cad mai multe, alteori cad două, trei... Uneori cad cu 522 Călătorul prin ploaie sutele... Sînt şi dimineţi cînd cade cîte una or\ nici una... Azi au căzut mai multe. CALATORUL PRIN PLOAIE: N-am ştiut de păsările astea (Se uită la una dintre ele, agăţată de un felinar; o ia, o cercetează atent, apoi, cu două degete, o aruncă în grămadă.) De ce au ochii deschişi ? HAMALUL: Asa mor ele... Cu ochii deschişi. > f CALATORUL PRIN PLOAIE: Poate că se uită la cer... HAMALUL: Nu se uită.. Eu nu cred că ele văd ceva... cu ochii ăia... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Văd, sînt sigur că văd... cred că se uită după apă. HAMALUL: Prostii... (Pauză; GRUBI îşi vede de treabă; CALATORUL îşi scoate o ţigară şi, în momentul cînd Grubi dafoc grămezii, şi-o aprinde.) CALATORUL PRIN PLOAIE: N-am ştiut... N-am ştiut nimic de ele... Grubi, eşti sigur că păsările astea mor... din cauza ploii ? HAMALUL: Aşa se spune. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Povesti. > HAMALUL: Nu, domnule, nu. Sînt păsări de ploaie, păsări care zboară prin ploaie şi se hrănesc din ploaie. Ar trebui să ştiţi asta. Cînd simt că nu mai au ploaie... se îndreaptă, aşa, spre gară... vin aici, vin să moară aici... Ce dracu ? De ani de zile se 523 Matei Visniec _________>_____ întîmplă treaba asta... Eu cred că mai e puţin şi or să moară toate. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De unde ştii ? > HAMALUL: Le simt eu. Sînt din ce în ce mai uşoare şi mai urîte. Uneori, cred că păsările astea nici n-au apucat să zboare prea mult prin ploaie... sînt făcute la bătrîneţe... N-au mai apucat să zboare prin ploaie... Mor ca proastele. (HAMALUL îşi aprinde şi el o ţigară; stau amîndoi în jurulfocului şi privesc în grămada care se carbonizează.) HAMALUL {Privind cum flăcările mistuie ultimele păsări.): Asta-i. Aşa-mi încep eu ziua. Cu scîrboşeniile astea. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Amintindu-şi brusc.): Dar ceilalţi ? Unde-s ceilalţi ? Unde-i Ioana ? HAMALUL: Hm. Ceilalţi ? {Plictisit.) S-au dus după apă ? CALATORUL PRIN PLOAIE: După apă ? Ce fel de apă ? HAMALUL: Apă. Apă de băut. S-au dus cu drezina după apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Fulgerat de o idee.): Cu drezina ? Aveţi drezină ? y HAMALUL: Avem drezină. CALATORUL PRIN PLOAIE: Cu drezina... N-am mers niciodată cu drezina... HAMALUL {Cu ochii luminaţi.): Nu? E frumos... E frumos să mergi cu drezina... Te bate vîntul, aşa, 524 Călătorul prin ploaie îţi trece pe lîngă urechi. Să le spuneţi să vă ia cu ei, într-o dimineaţă, după apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E departe... apa? HAMALUL: E. Cam la zece kilometri de aici... E acolo o fîntînă, o fîntînă pe care o ţinem încuiată. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Străbătut de un fior.): Secături! HAMALUL: Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce o ţineţi încuiată ? > j Cine vă dă voie să încuiaţi o fîntînă ? HAMALUL: He-he-he... Păi... {Năuc.) Păi, cum? Păi, dacă n-o încuiem... vreţi să se scufunde păsările în ea ? Să spurce apa ? CALATORUL PRIN PLOAIE {Din nou înfrînt.)'. Da... Aşa e... {Brusc, începe să-şi agite braţele.) Am amortit... Am amortit în scaunul ăsta. » > HAMALUL: Să vă dau o înghiţitură de rom ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rom? Hm. N-am băut niciodată. HAMALUL: E foarte bun. Luaţi o înghiţitură şi-o să vă încălziţi. {Scoate sticla de rom, soarbe încet de cîteva ori, apoi i-o întinde CALATORULUI.) CALATORUL PRIN PLOAIE {Gustă din băutură\ face o grimasă; mai gustă o dată.): Nu e rău. HAMALUL: Mai luaţi. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Poate... altă dată... 525 Matei yişniec HAMALUL {Bea din nou.): E din romul cel mai bun... {bea.) al domnului Kaponta_Tot timpul îl ţine închis... Dar aseară... He, he... ce-a mai fost şi aseară... {Bea.) Nu e om rău... domnul Kapunta. CALATORUL PRIN PLOAIE {Încercîndsă-şi amintească) : Aseară? Ce-a fost aseară? AJia... Vorbeşti de domnul acela gras care s-a zbătut şi s-a trîntit pe jos ? De ce se trînteste pe jos ? Tot timpul se zbate aşa şi se trîn teste pe jos ? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunta nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că aţi venit dumneavoastră... {Bea.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce vrei să spui ? HAMALUL: S-a bucurat şi el... S-a bucurat ca un copil. He-he... De mult nu l-am mai auzit pe domnul Kapunta vorbind... Dar aseară... aseară a fost grozav... {Bea.) Nu ? Nu v-a plăcut cum a vorbit ? L-am ascultat tot timpul, ne-am ascuns amîndoi după uşa aceea şi am ascultat... {Bea.) Am ascultat tot... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Tăios.): Amîndoi? Care amîndoi ? HAMALUL: Eu si cu Bruno. > CALATORUL PRIN PLOAIE: Şi aţi stat... pînă la sfîrşit ? HAMALUL: Păi, cum? CALATORUL PRIN PLOAIE: Pînă cînd... pînă cînd a început să tune... ? HAMALUL: A, nu... Eu, după chestia aia cu oraşele... m-am plictisit şi m-am culcat. Şi Bruno s-a culcat 526 Călătorul prin ploaie şi el. A mai stat puţin şi s-a culcat. Domnul Kapunta însă... (bea) da, el cred că a stat pînă la sfîrşit. CALATORUL PRIN PLOAIE: A stat acolo cu voi ? S-a ascuns cu voi şi m-a pîndit de acolo ? HAMALUL: Aşa face întotdeauna... Da’ nu e un om rău. N-are rost să vă supăraţi pe el. E ca un copil. E cretin. CALATORUL PRIN PLOAIE (Arătîndspre sticlă.): Dă-mi si mie... HAMALUL. (înviorat) : N-am spus eu ? E bun... (îi întinde sticla.) Mai e un strop. CĂIĂTORUL PRIN PLOAIE (Bea.): N-am ştiut că mă pîndiţi. Am fost un prost. (Se aşază, întristaty pe bancă) HAMALUL: Zău... n-are rost s-o luaţi în nume de rău... Aţi fost aşa de... aşa de bun şi de... Aţi povestit asa de frumos... Si Ioana... a fost asa de bună... > > > şi de frumoasă... Deşi e cam proastă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce e proastă ? HAMALUL: Are fumuri. Nu cunoaşte viata. CALATORUL PRIN PLOAIE: Sînteti nişte nemernici. j j Toţi. > HAMALUL: Vai, domnule! Ce vină avem noi ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Vă place să staţi aici, să vă pîndiţi unii pe alţii... Vă place să vedeţi cum mor... oamenii... şi păsările... Staţi aici ca nişte ciumaţi, în loc să... 527 Matei Visniec __________)____ HAMALUL: Ce-aţi vrea să facem ? Unde să plecăm ? Unde să ne ducem ? Peste tot e aşa. Mie, domnule, aflaţi că îmi place aici. Am tutun, Ioana ne face de mîncare... Unde să mă duc? Ce stiti dumnea- > > voastră ? Nu ştiţi nimic. Aţi călătorit pînă acum, aţi umblat prin ploaie, nici măcar nu v-aţi uitat în jur. Acu o să crăpaţi aici, da’ cel puţin ştiţi că o să crăpaţi fără părere de rău. E, dacă aş putea să călătoresc prin ploaie... măcar o zi... măcar zece zile... nu mi-ar mai păsa de nimic... M-aş urca într-un pod şi m-aş culca acolo şi nu m-aş mai trezi niciodată. Ce vină am eu că nu pot călători prin ploaie ? Spuneţi-mi şi mie, cu ce sînt vinovat? Şi ce rost are să mai trăieşti dacă nu poţi călători prin ploaie ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum ai zis ? HAMALUL (Amărît.): Asta am zis: că nu mai are nici un rost să trăieşti dacă nu ştii... dacă nu poţi... să călătoreşti măcar o singură dată prin ploaie... CALATORUL PRIN PLOAIE (Fascinat, ca în faţa unei revelaţii.): N-am ştiut... Nu mi-am dat seama niciodată... HAMALUL: Păi ? Ce zic eu ? Puteti muri liniştit. CALATORUL PRIN PLOAIE: Pot muri liniştit ? Asa ti se > » > pare ? HAMALUL: Nu mi se pare. E sigur. O să aveţi o moarte uşoară, nici n-o să vă daţi seama. Mulţi călători prin ploaie au murit aici, în gara asta... Nici n-o să simţiţi... O să fie ca o adiere, o să vă daţi > > 7 i 528 Călătorul prin ploaie sufletul... aşa... ca o creangă de măr... întotdeauna v-am invidiat pe voi... ăştia... călătorii prin ploaie... pentru felul în care muriţi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am auzit că aveţi si un cimitir pe aici... E mare ? HAMALUL (Cu un zîmbet ironic.): E destul de mare. în flecare an avem de îngropat... cîte unul, cîte doi... cîte trei... Anul trecut au fost mai mulţi. Unii vin şi nici n-apucă să spună două vorbe. Ajung aproape morţi... Pe alţii îi găsim noi, peste tot, înşiraţi pe cîmpie... Nu ştiu ce dracu vi se întîmplă vouă, că muriţi aşa, ca ciupercile... Da\ cel puţin, muriţi frumos. Ce-i al vostru e al vostru... CALATORUL PRIN PLOAIE: Si înaintea mea? Cine a fost înaintea mea ? HAMALUL: înaintea dumneavoastră? Păi, a fost un dolofan, un bărbat aşa gras şi rotund... nici nu-ţi venea să crezi că e călător prin ploaie. Cînd a venit şi ne-a spus că e călător prin ploaie, ne-a venit să rîdem. Era gras şi tăcut, tăcea tot timpul, se uita speriat la noi, cel mai mult se temea de fată... Se temea să nu-1 stropească peste faţă... cu apă... Era tare ciudat omul acela. Domnul Kapunta s-a gudurat pe lîngă el cîteva zile şi n-a reuşit să scoată nimic. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Şi ce voia domnul Kapunta ? De ce nu-1 lăsa în pace ? Ce vrea, de fapt, Kapunta ăsta? 529 Matei Vişniec HAMALUL: Numai dracu ştie ce vrea. Domnul Kapunta îşi închipuie că ar mai putea... că s-ar mai putea face ceva... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce ? HAMALUL: Nu ştiu nici eu. Crede că există ceva, un secret > anume, că există ceva ce nu ştie el... şi că, dacă ar afla acel ceva, ar mai fi în stare... ar reuşi să călătorească şi el... din nou... CALATORUL PRIN PLOAIE: A mai călătorit el... prin ploaie ? HAMALUL: Aşa zice. El aşa zice. Şi poate că a călătorit. Cine ştie? Nu poţi şti niciodată... Poate că am călătorit cu toţii, odinioară, prin ploaie... dar nu ne mai amintim nimic... Poate că el îşi aminteşte, si de aceea... tocmai de aceea... e asa cum e... Nu ) ) se poate şti nimic. Uneori, şi eu am impresia că aş fi călătorit, îmi amintesc cîte ceva, apoi uit totul, se face dimineaţă, se lasă ceata... Aseară, cînd ati vorbit despre corăbii şi despre oraşele acelea şi despre oamenii aceia... care se plimbă pe ţărm... mi s-a părut şi mie că-mi amintesc ceva... M-am bucurat, era să ţip, am avut un ţipăt grozav în piept, era să ies afară şi să mă arunc la picioarele dumneavoastră... Chiar şi lui Bruno i s-a părut că-ti aminteşte ceva si s-a bucurat si el... Dar > > > ) după aceea n-am mai înţeles nimic, s-a înnegrit totul, s-a golit tot pieptul... de ţipăt... şi atunci ne-am culcat... Dar nu se poate şti nimic, domnule. Nimic, nimic, nimic! Poate că si noi am ' y 530 Călătorul prin ploaie călătorit, poate că am văzut oraşe de care, astăzi, ne-am înspăimînta... Poate că am trecut prin păduri şi poate că de aceea sîntem aşa de plictisiţi seara, tocmai pentru că am trecut cîndva prin acele păduri frumoase... Asta e. Totul se poate reîntoarce, poate că într-o dimineaţă ne vom trezi şi-o vom lua razna, pur şi simplu, prin ploaie... înţelegeţi? Poate că de asta sîntem aşa trişti şi înrăiţi şi scîrbiţi şi păcătoşi, poate că de asta... poate că am fost cu toţii călători prin ploaie şi acum nu ştim nimic... nu ne mai amintim nimic... Eu, domnule, de mulţi ani aştept să visez un vis... CALATORUL PRIN PLOAIE (Care îl ascultă fascinat.): Am auzit că ai avut odată... un vis grozav... HAMALUL: Da, domnule, am avut un vis asa de frumos... . aşa de frumos şi clar... cum nu vă pot spune. Dar îl aştept. Aştept să-l mai visez o dată. Dacă îl mai visez încă o dată, atunci... atunci pot spune c-o să pot călători şi eu... da, visul ăla o să rupă toate uşile si toate porţile din mine si-o să pot ieşi si eu în ploaie... Ah! Dacă l-aş visa! Dacă l-aş mai visa o dată! CALATORUL PRIN PLOAIE: De aceea dormi tu, în cărucior, mai tot timpul ? HAMALUL (Transfigurat.): De aceea... Sînt sigur că într-o zi o să-l visez din nou. îmi spune mie ceva, am ceva care îmi zvîcneşte în tîmpla dreaptă şi îmi spune c-o să vină o zi cînd o să-l visez din nou... 531 Matei Visniec __________)____ Ehe... Ce vis! De altfel, eu îl port tot timpul în mine, simt cum se coace, e aici, e sigur aici... Puneţi mîna pe gîtul meu, puneţi mîna aici... Auziţi cum se zbate ? La mine, visele se zbat mai întîi aici, în colţul gîtului... (CALATORUL urmează pe GRUBI în gesturile sale.) Chiar aici... Pe el, pe visul acela, îl port de ani de zile... aici, puneţi mîna, aici... mai sus, apăsaţi mai tare, simţiţi cum se zbate ceva cald, ceva uşor, aşa, ca o aripă ? Ei ? E visul meu, se coace aici, se rotunjeşte, aştept numai să răzbată şi să plesnească... De aceea încerc să dorm... mai tot timpul. Cum îmi termin treburile. .. mă culc. Cum am puţin timp liber... mă culc... înţelegeţi? Cu cît o să dorm mai mult, cu atît sînt mai multe şansele mele... de a visa... încă o dată... visul acela frumos... Dumneavoastră visaţi vreodată ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu. Eu nu visez niciodată. HAMALUL: Ce păcat... E mare păcat. Dacă v-aş putea ajuta cu ceva... Poate că ar trebui să încercaţi să dormiţi mai mult... > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Nu cred că e bine. De altfel, eu... pînă acum cîteva săptă-mîni... nici n-am dormit niciodată... HAMALUL: Deloc? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Deloc. HAMALUL: Şi ce faceaţi ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Nimic. Călătoream. Ascultam cum plouă. Dacă stătea ploaia, mă aşezam pe 532 Călătorul prin ploaie o piatră şi aruncam cu boabe de porumb într-o găleată cu apă. Puteam să stau zile întregi aşa, cu boabe de porumb lîngă mine şi cu o găleată plină cu apă. Aruncam boabele, ascultam cum cad în apă şi atît... Cînd simţeam că prin apropiere trece o ploaie... că trebuie să vină vreo ploaie... mă ridicam şi plecam înaintea ei... Călătoream apoi prin ploaia aceea pînă cînd se sfîrşea. HAMALUL: Si cînd se sfîrsea ? 7 7 CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu simţeam nimic deo- 7 sebit. Vreau să spun că nu mă speriam prea tare, de fapt, pe vremea aceea nu mă speriam de nimic. Dacă se sfîrsea... mă aşezam din nou si aruncam 7 7 7 cu boabe de porumb... sau cu pietricele... în apă... Asta e tot. Dar de obicei călătoream, călătoream zile în şir, uneori nu mă opream cîte un an întreg... Călătoream dintr-o ploaie în alta, pe vremea aceea ploile se întîlneau în aer, se amestecau între ele, îsi schimbau drumurile între ele... Puteam să mă îndrept oriunde voiam... Da, pînă acum cîteva săptămîni, nici nu mi-a trecut prin cap___ că aş putea să mă tem de ceva... Că aş putea să mă tem de ploaie, de pildă... Vreau să zic... să mă tem că s-ar putea opri ploaia. Da. Nu-mi trecuse niciodată prin cap că s-ar putea opri ploaia. Ce zici de asta ? Pur şi simplu, nu mă puteam gîndi la aşa ceva... HAMALUL: înseamnă că atunci a început... CALATORUL PRIN PLOAIE: Atunci a început? 533 Matei Vişniec HAMALUL: Atunci a început... boala. înseamnă că atunci aţi luat-o. V-aţi îmbolnăvit şi aţi început să deveniţi om... vreau să spun... om obişnuit... CALATORUL PRIN PLOAIE: Asa crezi ? Crezi că voi ) deveni un om obişnuit ? > HAMALUL: Cam aşa se întîmplă... Întîi deveniţi un om obişnuit şi după aceea se rupe totul... se spulberă totul... Se duce totul dracului. CALATORUL PRIN PLOAIE: Oare am devenit deja... om ? HAMALUL: Nu ştiu. Poate că da. Puţin. Spuneţi că a început să vă fie frică ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Da. Mi-e frică de mai multe lucruri... De fel de fel de lucruri... Nici nu ştiam > că există atîtea lucruri. HAMALUL: E semn rău... dacă a început să vă fie frică. CALATORUL PRIN PLOAIE {Ruşinat.): Ştii, a început să-mi fie si foame... > HAMALUL: Zău ? {Amuzat.) Şi ce simţiţi ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Simt ceva... ceva adînc si > ruşinos... în piept... în mîini... Am tot timpul o nelinişte în degete. îmi vine să le duc la gură... înţelegeţi ? Mi se pare cumplit de ruşinos. HAMALUL: E normal. Nu trebuie să vă simţiţi jenat. Am să vă dau nişte pîine. CALATORUL PRIN PLOAIE: încă nu. Mai aştept. Poate că n-o să fie nevoie, poate că nu e decît o părere... HAMALUL: Poate... 534 {Pauză; personajele, uşor stingherite.) HAMALUL {Face cîţiva pasiy deschide o uşă> scoate cîteva unelte, priveşte soarele.): S-a ridicat... acum o să se facă din ce în ce mai cald... La prînz o să fie cumplit de cald... CALATORUL PRIN PLOAIE: în fiecare zi... e asa de cald ? y HAMALUL: în fiecare zi. Dimineaţa e cumplit de frig. Peste zi, e cumplit de cald. Seara încep să se adune cîţiva nori, începe să tune_Dar nu se întîmplă nimic. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: în fiecare zi tună ? HAMALUL: în fiecare zi. Spre seară se porneşte vîntul şi se adună cîţiva nori... cîteva zdrenţe... E un fel de mascaradă. Tună, uneori chiar fulgeră... dar de plouat, nu plouă niciodată. Peste zi puteţi sta acolo... {Aratăspre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo, întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat şi ceilalţi... de dinaintea mea ? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... în fiecare zi îi spăl geamurile, o lustruiesc pe dinăuntru... îi lustruiesc pereţii... E o cameră albă, curată, o să vă placă... în fiecare zi o vopsim în alb. Ştiţi, aici, facem cam în fiecare zi aceleaşi lucruri. ) CALATORUL PRIN PLOAIE: Or să vă înnebunească... lucrurile... 535 Matei Visniec __________>____ HAMALUL: Pe noi ? Ehe! Eu mă scol de zece ani la ora şase şi mătur peronul. Şi nu simt nimic. în fiecare zi spăl peronul şi curăţ şinele de rugină... Le dau puţin lustru, mai strîng cîte un şurub... Spăl geamurile, lustruiesc prin încăperi. La prînz, mă culc. Treburile astea nu m-au plictisit niciodată, Ioana curăţă cartofi în fiecare zi. Stă în pivniţă cîte două ore si curăţă cartofi. Face mîncare si > > > după aceea fuge pe cîmp. Seara se ascunde în spatele ferestrelor şi aşteaptă. Se uită de-a lungul căii ferate şi cîntă, încet, mai mult mîrîie decît cîntă... CALATORUL PRIN PLOAIE: Ai auzit-o tu cîntînd? HAMALUL: Da. Seara stăm aici, pe peron, jucăm zaruri. De fapt, numai ne prefacem că jucăm zaruri... O ascultăm pe ea cum cîntă. Uneori, cîntă şi Bruno, la trompetă. (.începe să cureţe şinele de cale ferată.) Şi domnul Kapunta ştie să cînte la trompetă. Domnul Kapunta cîntă însă mai rar, o dată la cîtiva ani. Se închide în odaia de sus si cîntă cîte » > o noapte întreagă... O noapte întreagă, o dată la trei, patru ani... tot e ceva. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se asază pe marginea peronului, privindu-l pe GRUBI cum lustruieşte şinele.): Şi cu drezina ? Cînd se întorc cu drezina ? HAMALUL (Se uită pe ceasul gării.): Mai e... Se întorc înainte de prînz. In fiecare zi Bruno şi domnul Kapunta... se întorc înainte de prînz... Uneori mai găsesc cîte un mort... pe calea ferată... şi îl 536 Călătorul prin ploaie aduc cu drezina... Nu ştiu ce ne-am face fără drezină.... CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu vrei să te ajut ? HAMALUL: Să mă ajutaţi ? {Ezită.) Ba da... Puteţi lustrui cealaltă şină. O să vă treacă timpul mai repede. {Cei doi sînt aşezaţi, călare, pe cîte o şină si lustruiesc; cîteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Lucrînd îndîrjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim ? HAMALUL: Nu ştiu. Aşa zice domnul Kapunta. CALATORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine să fie lustruite. {Alte secunde de muncă încordată.) CALATORUL PRIN PLOAIE {Întinzîndu-si spatele.) Pînă unde le lustruim ? HAMALUL: Pînă unde vreţi dumneavoastră. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum asa ? HAMALUL: Nu ştiu dacă vă daţi seama... dar lustruitul > > şinelor e... asa... ceva care linişteşte nervii... care-ti y y y y y trece prin sînge şi te umple de... ceva mai adînc, mai subtil... Nu ştiu cum să vă spun... Dumneavoastră nu simţiţi cum deveniţi mai bun, mai adevărat ? Nu aveţi senzaţia că începeţi să aveţi... un sens ? 537 Matei Visniec __________5____ CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Un moment de gîndire.): Nu. HAMALUL: Eu simt. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Te simţi tu... mai bun? > Mai uşor ? HAMALUL: Mă simt foarte uşor. Simt cum mi se goleşte sîngele şi cum încep să plutesc... aşa... printre propriile mele cuvinte... E atît de simplu şi de răcoare... Aş putea să lustruiesc zile în şir aceste sine... Dacă n-ar trebui să dorm, cred că le-as lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncîndu-si unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu, mi se pare o treabă inutilă... şi jalnică... Arăţi jalnic, zău aşa. HAMALUL: Nu e chiar atît de inutilă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ? HAMALUL: Nu. CALATORUL PRIN PLOAIE: Simt că-mi pierd minţile. HAMALUL (Impasibil): Ştiţi, o dată la trei, patru ani... se întîmplă să mai treacă şi cîte un tren... CALATORUL PRIN PLOAIE (Se ridică violent, se repede spre GRUBI, îl ridică de guler) : Cum ai spus ? Cum ? HAMALUL (La fel, indiferent) : Odată la cîţiva ani... trece cîte un tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cîte un tren! 538 Călătorul prin ploaie HAMALUL: Da. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vibrind.): O dată la cîţiva ani! HAMALUL: Da. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: La cîti ? > HAMALUL: La doi, la trei, la patru, la cinci... CALATORUL PRIN PLOAIE: Si atunci? De ce m-ati y y mintit ieri ? De ce ? y HAMALUL: Nu v-am minţit, domnule. CALATORUL PRIN PLOAIE: M-aţi minţit! Aţi spus că pe aici... niciodată... nici un tren... De ce? HAMALUL: Nu v-am mintit, domnule. Pentru dum- y 1 neavoastră... e adevărat... N-are rost să aşteptaţi nici un tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: N-are rost ? HAMALUL: N-are. Trenurile dumneavoastră au trecut... toate... De mult. Zău, n-avea nici un rost să vă dăm speranţe... vorbe goale... Nu ? Un tren care trece la trei, patru ani o dată nu contează... E un tren care nu există... N-are nici un rost să vă gîndiţi, zău... n-are rost să vă gîndiţi la aşa ceva... Ar fi o crimă să vă facem... să vă gîndiţi... la aşa ceva... Aceste trenuri... de fapt... nici nu ştiu dacă sînt reale, da, da, poate că nici nu sînt reale, poate că ele trec numai pentru noi, pentru a ne mai amăgi... Nu trebuie să credeţi tot ce se spune, n-are nici un rost să credeţi tot, tot... Eu însumi, domnule, sînt un mare mincinos, asa îmi zic toti, 7 7 , , 7 539 Matei Vişniec „Grubi, eşti un mare mincinos, un mincinos dizgraţios şi ordinar”, vă jur că aşa mi se spune, n-are rost să credeţi în mine, nu... CALATORUL PRIN PLOAIE: Aţi vrut să mă prostiţi! Aţi vrut să vă bateţi joc de mine! (Surescitat.) Aţi vrut să mă faceţi să rămîn aici, în gara asta împuţită. Ştiu tot, ştiu... Vreţi să mă tineri aici, să vederi cum îmi dau duhul... Ştiu eu... Vreri să mă faceri y y y să spun lucruri pe care nu le ştiu, să mă faceţi să vorbesc. Din asta trăiţi voi. Din lucruri pe care eu nu le ştiu. Ascultă, hamal nenorocit, n-o să vă meargă! Am să plec de aici, am să plec! Mă duc! Gata! Mai bine mor pe cîmp decît să vă ascult minciunile şi să vă văd pe voi... cum vă pîndiţi... (tot mai strivit> se lasă în genunchi, plînge) cum staţi pe după uşi... cu bocancii murdari... şi vă rîdeţi, da... vă rîdeţi de paharul meu de apă... şi de ploaie... Aţi rîs de mine, aţi rîs... HAMALUL: Nu, domnule... CALATORUL PRIN PLOAIE: Ati hohotit, ati hohotit ca nişte porci, v-am auzit prin somn... V-aţi apropiat de cîteva ori de mine, în timpul somnului, v-am simţit... M-aţi căutat prin buzunare, m-aţi buzunărit... Ştiu tot... Mi-aţi ridicat pleoapele, în timp ce dormeam, şi v-aţi uitat în ochiul meu... Da, da, cu mîna ta murdară, mi-ai ridicat pleoapa si te-ai uitat sub ea... Ce-ai văzut acolo, nemer-nicule, de ce ai făcut asta ? HAMALUL {Speriat.): Nu eu! Vă jur! Nu eu! 540 Călătorul prin ploaie CALATORUL PRIN PLOAIE: Mi-ati dat tîrcoale... ca > nişte cîini... vă era foame si mi-ati dat tîrcoale... > > > V-am simţit! Toată noaptea mi-aţi dat tîrcoale, v-aţi uitat în palma mea, mi-aţi deschis pumnii în timpul somnului şi v-aţi uitat în palma mea... Ştiu! Mi-aţi desfăcut cămaşa, v-aţi lipit urechea de mine... să vedeţi dacă am inimă! Mi-ati numărat > > degetele de la picioare, m-aţi descălţat şi mi-aţi numărat degetele de la picioare... Da! Să vă fie ruşine! Da... Ei ? V-aţi lămurit ? Cîte degete am la picioare ? Sînt destule ? {în hohote.) De ce vă purtaţi aşa? De ce? V-aţi uitat pînă şi în gura mea! Mi-aţi descleştat dinţii şi v-aţi uitat în gura mea şi mi-aţi umblat cu un pai în gură... Aţi vrut să găsiţi adevărul meu, în gura mea, nu ? HAMALUL (Copleşit, ruşinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai el putea să facă aşa ceva... Bruno, pe vremuri... îneca pisici în apă... CALATORUL PRIN PLOAIE: Aţi tropăit în jurul meu, toată noaptea, aţi tropăit şi v-aţi învîrtit în jurul meu. Mi-aţi măsurat hainele, m-aţi măsurat de sus pînă jos, m-aţi întors pe toate părţile cînd aţi văzut că dorm aşa cum dorm... că nu pot face nimic... în timpul somnului... că sînt ca şi mort... M-aţi tîrît pe jos, m-aţi răsucit, m-aţi lovit, m-aţi ciupit de gît şi de faţă, mi-aţi turnat apă peste faţă... Pe toate le ştiu! Da... Aşa o să-mi faceţi în fiecare seară ? De asta vreţi să rămîn aici ? > > Ca să-mi jupuiţi pielea şi să intraţi în sufletul meu ? Da ? 541 HAMALUL: Nu, nu... Nu... Eu le-am spus că e urît, că nu trebuie... Dar sînt atît de răi, atît de răi... Ori de cîte ori vine cîte un călător prin ploaie... parcă îi apucă nebunia... Parcă îşi pierd minţile... încep să caute, să caute... nici ei nu ştiu ce caută. * > CALATORUL PRIN PLOAIE: Şi au găsit ceva ? Au găsit ceva la mine ? HAMALUL: Nu, nu. N-au găsit nimic. CALATORUL PRIN PLOAIE: Si or să mai caute ? » HAMALUL: Nu ştiu. Am să le spun să nu mai caute. Am să le spun să vă lase în pace în timpul somnului. Să le spuneţi şi dumneavoastră să vă lase în pace în timpul somnului... Aşa să le spuneţi... Deşi... Cum e posibil, domnule, să dormiţi în felul ăsta, ca un mort ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu. Asa dorm eu. Nu > » mi-am dat niciodată seama că dorm ca un mort. Abia astă-seară, cînd am văzut că nu pot mişca un deget, mi-am dat seama că dorm ca un mort. Grubi... (Jalnic.) Să nu mai faceţi... aşa... cum aţi făcut... E groaznic, Grubi, înţelegi ? E groaznic să ştii ce se întîmplă cu tine şi să nu te poţi trezi din somn... Să nu mai faceţi... Am să-i rog şi pe ei... Să nu mai facă aşa ceva... Am să le spun tot ce vor, numai să mă lase în pace... în timpul nopţii... Am să mor de greaţă... dacă îmi mai desfaceri pleoapele.... şi gura... în timp ce dorm... Nu trebuie... Mă asculţi? Spune-le că am să le spun eu tot... tot... Era să vomit astă-noapte, de scîrbă, cînd mi-aţi deschis gura... şi mi-aţi umblat 542 cu firul acela de iarbă... printre dinţi... Tu mi-ai umblat cu firul de iarbă. Tu ai la tine întotdeauna cîte un fir de iarbă... între dinţi_ Nu? Hai spune, Grubi, spune că tu ai fost... HAMALUL (Abătut.): Da, domnule... Eu am fost. Sînt cel mai mîrsav dintre ei... Da... Nu ştiu ce am, nu ştiu... De la o vreme, parcă sînt şi mai rău, şi mai îmbîcsit decît am fost... Zău, domnule, cînd văd cum dormiţi, ca mortul, nu mă pot stăpîni să nu vă dau pleoapa peste cap... CALATORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai faci asta, Grubi... HAMALUL: N-am să mai fac... Am să încerc... Am să încerc să dorm şi mai mult... Am să încerc să dorm tot timpul... Sînt blestemat! Simt nevoia să vă omor! CALATORUL PRIN PLOAIE: Linişteşte-te, Grubi... Lasă... Nu mai e mult... N-are nici un rost să mă omori... In schimb, am să-ţi dau voie să mă îngropi... HAMALUL (Acces de isterie, plîns, frică, ură, plictiseală.): N-am să vă iert niciodată, domnule! Niciodată! Vă urăsc, vă urăsc îngrozitor de mult... Pe voi, ăştia, pe voi care vă lăfaiţi în ploaie... care vă învîrtiţi de colo pînă colo, toată viaţa, prin ploaie... şi apoi veniţi aici şi faceţi pe grozavii... Ho, ho... Cu mîinile mele v-aş strînge de gît! Cu mîinile mele! Eu, domnule, am mai ucis o dată un călător prin ploaie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai ucis tu! Ai ucis tu, Grubi! Ai ucis un călător prin ploaie ? 543 Matei Visniec __________>____ HAMALUL: Da, am ucis! De ce credeţi că stau aici, de ce credeţi că mă ascund aici, ca un şobolan, ca o şopîrlă ? Am ucis, da, cu mîinile astea, l-am sugrumat pentru că n-a vrut să-mi spună... pentru că n-a vrut să-mi mărturisească... nimic... CALATORUL PRIN PLOAIE (.Din ce în ce mai dur, chiar justiţiar.): Ce-ai vrut să afli, Grubi ? Ce-ai vrut să-ţi spună ? HAMALUL: Am vrut! L-am rugat să-mi spună totul... Da... Şi el a tăcut. L-am implorat, i-am căzut în genunchi... Pe vremea aceea doream şi eu, ca orice om, să călătoresc şi eu, măcar o singură dată, prin ploaie... L-am întîlnit undeva, pe un cîmp... şi l-am rugat să-mi spună. I-am căzut în genunchi, vă jur, l-am rugat să mă facă să călătoresc măcar un ceas, măcar un minut... prin ploaie... Şi el tăcea, tăcea tot timpul şi, din cînd în cînd, zîm-bea... Atunci l-am prins de piept şi l-am scuturat, l-am plesnit de cîteva ori, i-am urlat în faţă, l-am înjurat, l-am lovit groaznic... Şi el a tăcut tot timpul... N-a vrut să-mi spună nimic, nici un cuvînt, nimic. Avea doi ochi foarte mari si foarte rotunzi, doi ochi de apă, aşa cum aveţi şi dumneavoastră. .. Şi s-a uitat tot timpul cu ochii aceia la mine, s-a uitat fix în ochii mei şi mi s-a părut tot timpul că îşi rîde de mine... Da_Şi atunci l-am sugrumat cu mîinile mele... Da... {Istovit, plînge.) Cu degetele mele... cu degetele astea... care s-au şi înnegrit... nu mult după aceea... Uitaţi-vă cît de negre sînt! De ce sînt negre, Călătorul prin ploaie domnule ? De ce ? Le-am spălat zile în şir, le-am frecat cu nisip... ani în şir... şi se fac tot mai negre... De ce? De ce, domnule? Şi Bruno are degetele negre, şi domnul Kapunta are degetele negre... Dar ei nu vor să recunoască nimic... nu vor să se afle... că au ucis si ei... Nu... Dar au ucis... Sînt sigur că au ucis... Altfel nu s-ar ascunde aici, nu... Nu-i asa că au ucis si ei? Nu-i aşa că nu sînt singurul care a ucis ? CALATORUL PRIN PLOAIE {Rîzînd în hohote.): Ai ucis degeaba, Grubi, absolut degeaba... Mai bine stăteai cu picioarele în apă... Mai bine aruncai cu pietre în apă... Acum îţi dai seama că l-ai ucis degeaba ? îţi dai seama ? HAMALUL: Ştiu... ştiu că l-am ucis... ca un prost... Am . aflat asta... mai tîrziu... Am aflat totul... CALATORUL PRIN PLOAIE: N-avea ce să-ţi spună... Aşa cum nici eu n-am ce să-ţi spun şi aşa cum nici tu, de fapt, n-ai ce să-mi spui... L-ai omorît degeaba, şi noi tot degeaba stăm de vorbă... înţelegi ? HAMALUL: înţeleg... Acum înţeleg... De zece ani stau aici şi tot încerc să înţeleg... De zece ani îi adun de pe drumuri... pe călătorii prin ploaie... şi-i îngrop în cimitirul nostru... numai ca să uit... ca să-mi spăl frica... şi scîrba... Ştiu că n-avea ce să-mi spună... Dar mi-e groază, domnule, mi-e o groază cumplită... tocmai de acest lucru... că nimeni nu are ce să-mi spună... în flecare noapte mi-e groază... Mă scol şi alerg pe cîmp. Domnule, Matei Visniec __________l____ aici, în timpul nopţii, nu doarme nimeni... Nu. Cum se lasă noaptea ne închidem fiecare în odaia lui şi cam după un ceas îi dăm drumul... Ne luăm felinarele şi fiecare pleacă de unul singur... pe cîmp... după cadavre de călători prin ploaie... şi după muribunzi... N-avem linişte, căutăm aşa toată noaptea şi numai spre dimineaţă... ne furişăm înapoi... în odăile noastre... şi ne facem că nu ne-am văzut unul pe altul... E îngrozitor ce se întîmplă cu noi... Toţi ascund cîte ceva, cîte o mîrşăvie cumplită... altfel n-ar face aşa ceva... altfel ar dormi noaptea... în odăile lor... Sîntem cu totii blestemaţi, sîntem atît de răi si de bles-temaţi! (îşi ascunde capul în palme, se chirceşte.) Dumnezeu e nedrept. Noi, toţi, trebuia să fim călători prin ploaie... De aceea ne chinuim aşa... De aceea...! Noi am ajuns prea tîrziu, ne-m născut cu o secundă prea tîrziu... Asta e... (Ramîne chircit.) CALATORUL PRIN PLOAIE (Frămîntat de o idee.) N-am ştiut. N-am ştiut nimic. Dar poate că mai e timp... HAMALUL (Din dispoziţia sa.): Nu mai e... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se ştie./, poate că mai e... HAMALUL: Nu. CALATORUL PRIN PLOAIE: Poate că ar trebui să plecăm cu totii... de aici... > HAMALUL: Nu putem pleca de aici. N-avem cum să plecăm de aici. CALATORUL PRIN PLOAIE: Poate că vine un tren... 546 Călătorul prin ploaie HAMALUL: N-o să vină. A venit unul, anul trecut. Acum, cîţiva ani, n-o să mai vină. CALATORUL PRIN PLOAIE: Poate că s-ar putea pleca... altfel... HAMALUL: Nu se poate... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cu drezina... i HAMALUL (.Ridicîndu-şi capul, o clipă iluminată): Cu drezina ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Cu drezina! (Persuasiv.) Ce zici, Grubi ? Poate că e timpul să pleci de aici. Poate că de zece ani ţi-ai spălat pe de-a-ntregul... şi groaza şi păcatele... Poate că se mai poate face ceva... Eşti cel mai tînăr dintre bărbaţi... Poate că mai ai o şansă... Dacă pleci de aici... HAMALUL: Unde ? Unde să plec ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Oriunde. Oriunde ai pleca... e mai bine decît aici... Peste tot e mai bine decît aici... în orice altă parte ai o şansă, înţelegi ? Numai aici nu ai nimic. în orice altă parte poţi avea totul. HAMALUL: Unde, unde în altă parte ? Ce fel de şansă ? Ce tot bolboroseşti acolo ? > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Perfid.): Grubi... Hai să fugim împreună... cu drezina... HAMALUL (Confuz, între neîncredere si speranţă^): Cu drezina! ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cu drezina! în zece zile putem fi departe. Simt în aer un vînt, un iz de ocean. Cred că această cale ferată se îndreaptă spre mare, spre ocean... Am aici, în nări, un gust de apă sărată, un gust de apă sărată, simt.... încă 547 Matei Visniec __________l____ simt drumul spre apă, înţelegi ? încă nu sînt bolnav de tot, încă mai simt apa, simt apa, o simt în toţi porii, mă face să tremur... Ascultă, Grubi, nu pot rămîne nepăsător... Uite, în direcţia aceea e marea, apă multă, ţărmul, oceanul, totul e-adunat acolo, în direcţia aceea, trebuie să plecăm şi noi în direcţia aceea. Doi bărbaţi, în zece zile, cu drezina... ajungem la apă, ajungem la ţărm... Iar acolo, Grubi, acolo poţi şi tu să încerci... am să te ajut să încerci... Acolo e altceva, acolo s-ar putea să reuşeşti... Acolo sînt arbori, e mai multă iarbă, sînt păsări vii, Grubi, păsări vii... De cînd n-ai mai văzut tu păsări vii ? Acolo s-ar putea să visezi mai bine, s-ar putea să visezi... da, cel de-al doilea vis al tău... Acolo toate sînt la fel, şi nopţile sînt altfel, sînt colorate în albastru, nu ca aici, e cu totul altceva, îţi jur, Grubi, s-ar putea să visezi cel de-al doilea vis... Numai acolo se poate visa, Grubi... îţi jur că ai să visezi încă o dată... visul tău... Am să te ajut eu... HAMALUL (în transa.): Da, da... Să visez... aşa e... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să plecăm, Grubi, să plecăm la noapte... să plecăm împreună, să luăm drezina şi să plecăm... HAMALUL: Să luăm drezina ? CALATORUL PRIN PLOAIE: S-o luăm... S-o luăm amîn-doi... Am nevoie de tine. Singur n-aş putea, simt că n-aş putea ajunge singur... acolo... Să plecăm la noapte, cu drezina____ 548 Călătorul prin ploaie HAMALUL: Nu, nu... Cu drezina, nu... Dacă le luăm drezina... sînt pierduţi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine sînt pierduţi ? De ce ? Şi ce dacă ? HAMALUL: Nu, fără drezină, n-or să poată trăi... Aici, fără drezină, nu se poate... N-or să aibă cu ce merge după apă... Apa e la zece kilometri de aici... Fără drezină, or să moară de sete... CALATORUL PRIN PLOAIE {Revelaţie): Nu-i nimic. Să plecăm cu toţii... să-i luăm şi pe ei. HAMALUL: Cum? Toţi? CALATORUL PRIN PLOAIE: Da, toti. Nu mai aveţi ce > > face în gara asta nenorocită. Zău, Grubi, s-a terminat... Aseară au murit ultimele păsări, iar eu sînt ultimul călător prin ploaie... Dacă mor eu, n-o să mai aveţi de ce să stati aici... N-o să mai > > aveţi pe cine culege... de pe cîmpuri... S-a terminat, povestea asta cu călătorii prin ploaie s-a terminat. Crede-mă, Grubi, sînt sigur că sînt ultimul... că sînt ultimul călător prin ploaie... şi Ioana şi-a dat seama, aseară, că sînt ultimul... Nu mai aveţi ce face aici. Să le spunem că nu mai au ce face aici şi să plecăm cu toţii... cu drezina... HAMALUL: Nu ştiu... Nu ştiu dacă or să vrea. Nu poţi să ştii niciodată... ce vor... ei... CALATORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să le spunem. Toţi vor să plece, crede-mă, şi Ioana vrea să plece, şi Bruno, şi Kapunta... Sînt sigur că în adîncul lor... ar fi plecat de mult... dacă n-ar fi avut de 549 Matei Vişniec dus la bun sfîrsit... treaba asta cu muribunzii si > j cu adunatul... trupurilor... Nu se poate să nu vrea să plece... HAMALUL: Poate c-or să vrea... Dacă ziceţi că sînteţi ultimul... De unde ştiţi că sînteţi ultimul? CALATORUL PRIN PLOAIE: Ştiu, ştiu... Simt că sînt ultimul... Nu pot să-ţi spun de unde ştiu... dar ştiu... Dacă mor eu, n-o să mai fie nimeni care să vă înveţe... să călătoriţi prin ploaie. HAMALUL: Să nu fie o minciună. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu e, nu. Simt că v-as putea face pe toţi... să simţiţi ploaia, să călătoriţi prin ploaie... Dar nu aici, nu aici. Aici nu am nici o putere, înţelegi? Dacă vreţi să fac ceva pentru voi... trebuie să plecăm acolo, la ţărmuri... Acolo v-aş putea arăta tot ce ştiu, acolo v-aş putea face să călătoriţi într-adevăr... Există un secret, Grubi, un secret pe care, aici, nu-1 pot cunoaşte nici eu... Dar simt că acolo aş ajunge să-l cunosc şi vi l-aş putea spune şi vouă_îţi jur, Grubi, că v-aş putea face să călătoriţi... aşa cum aţi vrut voi, prin ploaie... Sînt ultima voastră şansă, dacă mor... dacă mă sting aici... s-a zis cu voi... HAMALUL: Să nu fie o iluzie, să nu fie o vedenie... Zău, mai bine v-ati duce în odaia de sus si ati încerca să > > > dormiţi... > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc 550 Călătorul prin ploaie în odaia de sus, pentru că eu nu sînt încă mort. Nu sînt încă mort, nu... N-am nevoie de odaia de sus, o urăsc, n-am să urc niciodată acolo... Pentru că am să plec, Grubi, cu voi sau fără voi... Să nu mai pomeneşti niciodată de odaia de sus! Auzi ? HAMALUL: Nu, domnule, deşi... CALATORUL PRIN PLOAIE: Sînteti nişte laşi, sînteti nişte fricoşi. Vă e frică să plecaţi de aici, din cocina asta blestemată, din mocirla asta, din cimitirul ăsta... Toată viaţa aţi visat să călătoriţi prin ploaie şi acum, cînd eu v-aş putea învăţa... vă e teamă, vă e lene... vă moleşiţi si vă ia somnul... y y y HAMALUL: Ba nu, domnule. O să plecăm. Dacă aşa ziceţi dumneavoastră... Am să le spun că trebuie să plecăm şi o să plecăm. CALATORUL PRIN PLOAIE: O să plecăm ? Spui tu că o să plecăm ? HAMALUL: O să plecăm. Am să le spun eu ce trebuie. Am să-i fac eu să plecăm. CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu minţi ? O să plecăm la noapte ? HAMALUL: La noapte... sau mîine-dimineaţă... Trebuie să se întoarcă îndată, cu apa... Deşi... pare ceva ciudat... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce e ? Ce ? Spune-mi! Vreau să ştiu! y HAMALUL: Mă mir că nu s-au întors încă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Te miri ? De ce te miri ? 551 Matei Visniec __________j____ HAMALUL: Trebuiau să se întoarcă de un ceas... Nu înţeleg... (Se uită la ceasul gării.) Da... Şi ceasul a stat... Se întîmplă ceva ciudat... Ştiţi, aici niciodată nu s-a întîmplat... să se oprească ceasul... ceasul gării... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ? HAMALUL: Nu. în timp ce vorbeam noi... s-a oprit ceasul... Dumneavoastră nu simţiţi ceva în aer ? » > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. HAMALUL (Neliniştit, priveşte în jur, se răsuceşte, se în-vîrte.): Hm. Nu ştiu ce am... Poate că e o părere... (Face cîţiva paşi pe lespezile peronului, şi lespezile sună altfel) Auziţi ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să aud ? HAMALUL: Ia faceţi cîţiva paşi... (Călătorul face cîţiva paşi) Ei ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu aud nimic. Ce să aud ? HAMALUL: Nu auziţi cum sună peronul? Sună altfel... Nu vă daţi seama că sună altfel ? > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mi se pare... nu... Cu siguranţă, nu. HAMALUL: Ba da, ba da... (întinde o mină) E ceva în aer. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: în aer? Nu e nimic. HAMALUL: S-a răcit aerul, dintr-odată. Nu simţiţi cum s-a răcit ? 552 Călătorul prin ploaie CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu s-a răcit deloc. Mie mi-e cald. Mi-e chiar foarte cald, da... Ai vedenii, Grubi... HAMALUL (Tot mai transfigurat de semnele primite.): Nu, nu... se întîmplă ceva... (Ridică un ciocan de sine si bate uşor intr-o şină.) Ei ? Auziţi ? Auziţi cum sună ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu aud, îmi pare rău, dar nu aud nimic... HAMALUL: Sună altfel... Vibrează... Fiţi atent... (Bate de trei ori; ecoul amplifică puternic sunetele?) Auziţi ? S-a format ecoul. Noi n-am avut niciodată ecou aici... Niciodată. E pentru prima oară cînd avem ecou... (Bate din nou) Ce frumos sună! Chiar nu auziţi nimic ? > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu... nu... deşi... simt y cum undeva... parcă picură ceva... Parcă se aud nişte stropi care cad într-un pahar cu apă... HAMALUL (Încordîndu-şi auzul.): Nişte stropi ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Fascinat): Da, nişte stropi... Nişte stropi mari şi rotunzi... Nişte picături albastre. .. si reci... Nu le auzi ? Ascultă! Ascultă în > direcţia asta... > HAMALUL (Concentrat) : Nu aud nimic. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: închide ochii. Ascultă într-acolo... HAMALUL: Nu... nu aud... 553 Matei Vişniec CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Parcă se strecoară ceva, prin firele de iarbă... undeva, foarte departe... Simţi ? Ca un vînt printre firele de iarbă... HAMALUL: Brrr! Mi s-a făcut frig. Mi-au îngheţat încheieturile... CALATORUL PRIN PLOAIE {Fascinat de ceea ce crede că vede.): Ce frumos! Ah, ce frumos se mişcă firele de iarbă, acolo... acolo, departe... acolo unde se vede o pată albastră, uriaşă... HAMALUL: O pată albastră... Vedeţi undeva o pată albastră ? O pată albastră îmi aminteşte întotdeauna de ceva... de ceva... de venirea mea aici... Acum zece ani, cînd am venit aici, cu un tren lung, cu un tren îngrozitor de lung_da... Şi atunci era o pată albastră, undeva într-acolo... CALATORUL PRIN PLOAIE: Acum zece ani ? Era o pată albastră pe cer, acolo, acum zece ani ? HAMALUL: Era, era. Vă jur că era. A fost primul lucru pe care l-am văzut cînd am coborît din tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Surescitată): Atunci... atunci... poate că... {Din pivniţă urcă IOANA, speriată, răvăşită, cu un cuţit de bucătărie în mîna stingă, cu un cos plin cu coji de cartojî tîrîndu-l după ea; poartă un sorţ imens în faţă, e murdară si înnegrită de fum; se împiedică, îl caută din ochi pe Grubi, se apropie în fugă de Grubi si se lipeşte de el, tremură, gîfîie, plînge.) 554 Călătorul prin ploaie IOANA: Grubiii... Grubiii... Se răstoarnă pivniţa... (îşi ascunde capul în şort şi icneşte.) Ah, ce m-am speriat! HAMALUL (Prinzînd-o patern,, mîngîind-o.): Taci, taci... se întîmplă ceva... IOANA (îşi scoate capul din şorţ.): Ce se întîmplă ? S-a răcit aerul dintr-odată şi a început să-mi tremure mîna... Uite cum îmi tremură... HAMALUL: Taci! Ascultă... Auzi ? Ce auzi ? IOANA: Parcă se mişcă ceva... în aer... (îl vede pe CALATOR.) N-ai plecat ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. IOANA: Credeam că ai plecat. Din cauza ta se întîmplă toate... HAMALUL: Nu e vinovat cu nimic. Şi el aude... nişte picături care cad într-un pahar cu apă... IOANA: Auzi tu nişte picături care cad ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Aud. Şi mai văd şi o pată albastră... IOANA: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo... Vezi... Acolo, unde se lasă cerul în jos de tot... IOANA (Către GRUBI.): Oare nu minte ? HAMALUL: Nu minte. Nu... Si vrea să ne ia cu el... să y mergem la ţărm şi să ne spună tot ce ştie... IOANA (Lui GRUBI.): A spus el asta ? HAMALUL: A spus. 555 Matei Visniec __________)____ IOANA: Minte. (Către CALATOR.): De ce minţi? Mai bine te-ai duce sus, în odaie si ai încerca să dormi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă duc în odaie! N-am să urc niciodată în odaia asta blestemată! S-a terminat cu odaia asta! IOANA: Ah, mi s-a făcut frig. Acolo, jos, era să mor de frig. Mi-au îngheţat genunchii... S-a făcut întuneric, şi lama cuţitului a început să tremure în mîna mea... Ce-o să fie, Grubi? HAMALUL: Nu ştiu. Parcă se lasă noaptea... IOANA: Unde-i tata ? De ce n-a venit tata ? HAMALUL: Nu ştiu. S-a oprit şi ceasul. Poate că s-au rătăcit... IOANA: Cum să se rătăcească pe şinele astea drepte ? HAMALUL (.Foarte tulburat): Nu ştiu! Nu ştiu! Mi se face greaţă... Mai bine mă culc... (Se întinde pe bancă) IOANA: Grubi, ce-i cu tine ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Vezi, ţi-am spus... aici nu mai e nimic de făcut... Se împleticesc lucrurile între ele, îşi pierd şirul, se lasă noaptea înainte de prînz, se crapă cerul şi cad picături de apă, se lasă frigul în oase... HAMALUL: Vrea să plecăm... Vrea să plecăm la noapte, cu drezina... IOANA (Către CALATOR.): Vrei să plecăm? Da? Nu minţi ? Aseară... tot timpul m-ai minţit... N-am vrut să-ţi dau nimic de mîncare... pentru asta... 556 Călătorul prin ploaie (Undeva se aud aripile unor păsări; pare că o pasăre gigantică trece peste gară.) HAMALUL (Tresărind) : Ce-i asta ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O pasăre! IOANA: Un fîlfîit! Ce frumos fîlfîie... Nu-i asa că fîlfîie 7 frumos ? CALATORUL PRIN PLOAIE: O pasăre uriaşă... trece o pasăre uriaşă peste noi... IOANA: Unde-i ? Vreau s-o văd ? întotdeauna mi-am dorit să văd o pasăre uriaşă. HAMALUL (Se ascunde sub bancă) : Nuuu... Nu... Alungaţi-o! Vrea să ne scoată ochii... Ştiu eu. Păsări din astea care caută apă... şi ne sorb ochii... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Către IOANA.): Taci! Fii atentă! Simţi cum pluteşte ? Simţi cum se zbat aripile, încet, încet... Simţi? Aerul se moleşeşte, se lasă în jos, apoi se ridică... Nu-ţi dai seama ? IOANA (Cu faţa în vînt) : Acum se ridică ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... IOANA (Fericită): Şi acum se lasă în jos... Şi acum se ridică iar... Şi acum se lasă în jos... Şi se ridică... Şi se lasă în jos... Şi iar se ridică... Ce uşor se ridică... Ce uşor... Cum poate fi atît de uşoară ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E imensă... E atît de mare, încît nici n-o putem vedea cu ochiul liber... De aceea e atît de uşoară. > IOANA: Pentru că n-o putem vedea ? 557 Matei Vişniec HAMALUL (Lovind cu mîinile într-un agresor invizibil.): Hîşi! Hîşi! Spurcato! Pleacă! Domnule, luaţi-o de pe umăr de la mine... îmi ciuguleşte din umăr... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Încercînd să-l scoată pe GRUBI de sub bancă.): Gata, a plecat... S-a dus... Ridică-te, Grubi, trebuie să ne pregătim şi noi... HAMALUL {în transă.): Gata ? Plecăm ? IOANA {Sărind, fericită, în sus.): Plecăm! Plecăm! {Către CĂLĂTOR.) Eşti atît de bun... {Zăpăcită) Dar unde e tata ? Unde e tata ? De ce n-a venit de la apă ? De ce n-a venit cu apa ? Grubi, ce i-ai făcut lui tata ? HAMALUL: Nu ştiu, Ioana. Trebuiau să vină. IOANA: Tata nu întîrzie niciodată. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate că au fugit că druzina... HAMALUL: Ha, ha, ha... Poate că ne-au luat-o mai înainte... Mîrsavul acela de Bruno... Ne-a luat-o 7 înainte... IOANA: Ce i-a făcut Bruno lui tata ? De ce l-ai lăsat pe Bruno să meargă cu tata după apă ? Bruno e un ucigaş! Mi-a ucis un sîmbure de mac! CALATORUL PRIN PLOAIE: Poate c-or să vină... Să-i aşteptăm... (O înveleşte pe IOANA într-opătură, o aşază în fotoliul-leagăn.) Aşază-te aici... Aşază-te... Mai e puţin şi plecăm... IOANA {Strîngîndu-şi pătura în jurul trupului, îşi vede mîinile) Ia te uită! Mi s-au înnegrit degetele! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! Ţie, Ioana ? .558 Călătorul prin ploaie IOANA: Da, da... Acum am văzut. (Amuzată, privindu-si degetele.) Ce negre sînt! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (îi strînge degetele în palme.): Trebuie să ţi le speli în mare... Numai dacă ţi le speli în mare, se fac din nou albe... HAMALUL (Fericit.): Şi ale mele ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Si ale tale... > HAMALUL: Am să fiu atît de fericit... (Aproape că adoarme pe bancă.) Atît de fericit... cum n-am mai fost niciodată... (Tresare, îsi revine brusc.) Ţipă cineva! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine ? HAMALUL (Ascultă cîteva clipe.): Ţipă după ajutor! IOANA: Unde? CALATORUL PRIN PLOAIE: O fi vreun semn, o altă împleticeală... HAMALUL: Nu, nu... Ţipă cineva, cu adevărat... Parcă se rupe ceva, parcă se rupe o roată... Mă duc înaintea lor! (Dă să plece.) IOANA: Grubi! Nu mă lăsa singură... HAMALUL: S-a întîmplat ceva... Mă duc să-i caut. (Iese în fugă.) IOANA: Vin si eu! > HAMALUL: Nu! Pregăteşte-te de plecare... (Dispare.) IOANA (Pentru sine.): De plecare ? (Către CĂLĂTOR.) De plecare a spus ? Chiar plecăm ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Plecăm, Ioana. Plecăm cu drezina. Uite, vezi, în direcţia aceea trebuie să fie 7 7 j 559 Matei Visniec __________)____ marea... în cîteva zile ajungem acolo şi vă arăt totul... IOANA: Ce bine că plecăm... Ce rochie să-mi pun ? Hm ? Ce rochie ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rochia aceea albă. IOANA: Ba nu, ba nu! Am să-mi pun o rochie scurtă şi subţire... o rochie de soare... ca să mă bată vîntul si soarele... > CALATORUL PRIN PLOAIE: Si să-ti iei cu tine si o y î y umbrelă... pentru ploaie... şi o eşarfa... şi nişte mănuşi lungi... Am să te plimb pe nisip, trebuie să-ţi iei şi nişte pantofi albi, de nisip... IOANA: Strînge-mă în braţe... Tare... (Se face tot mai frig şi mai întuneric; scurte rafale de vînt, se deschide o uşă de cîteva ori, bătută de vînt, se clatină obloanele, clopotul de pe peron; senzaţie de straniu, de eveniment care pluteşte în aer.) CALATORUL PRIN PLOAIE (Fascinat de senzaţiile sale.): Iar mi se pare... mi se pare că se ciocnesc două picături de apă... Mi se pare că se rostogoleşte o picătură uriaşă de apă... spre noi... IOANA: Mi-e frică... îmi tremură degetele... Ştii ceva? Mai bine leagă-mă la ochi... Dacă mă legi la ochi o să-mi treacă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Chinuit, încercînd să perceapă în sine rostul semnelor.): La ochi ? La ochi ai zis? Ia să-ti văd ochiul... Grubi zice că am ochi > de apă... Tu nu simţi în ceafa nimic, ori de cîte ori îţi clipeşte ochiul ? Pe mine, ori de cîte ori 560 Călătorul prin ploaie clipesc, mă doare aici, în ceafa... Parcă mă loveşte o picătură de apă în ceafa... N-am văzut loc mai blestemat decît acesta... S-au amestecat vedeniile între ele, s-au pierdut unele pe altele şi acum încearcă să se găsească din nou... Nu ţi se pare că undeva, cineva... se tîrăşte prin iarbă? IOANA: Ba da... Se tîrăşte cu coatele şi cu genunchii şi are gura plină de apă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: El e! Omul ucis de Grubi! II caută pe Grubi. IOANA: Grubi si-a ucis fratele. Omul acela era fratele lui. > CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Ţintuit.): Cum ? Cum ? IOANA: Da, da... într-o noapte, Grubi a visat că-şi ucide fratele, pentru că fratele său se scula noaptea şi călătorea prin ploaie. Iar a doua zi, Grubi l-a pîndit pe fratele său şi a văzut că într-adevăr se scula pe furiş şi ieşea afară şi călătorea prin ploaie. Şi atunci l-a ucis, pentru că Grubi era foarte trist deoarece el nu putea călători prin ploaie şi nu înţelegea cum s-a Scut că el nu poate călători prin ploaie şi fratele lui poate călători prin ploaie, mai ales noaptea, cînd se scula pe furiş şi călătorea prin ploaie şi pe cîmp. Şi atunci l-a aşteptat într-o noapte pe cîmp şi l-a omorît. Şi de atunci, Grubi aşteaptă încă o dată visul acela, pentru că dacă mai vine încă o dată visul acela, înseamnă că fratele său l-a iertat pe Grubi, şi Grubi crede că, dacă fratele său o să-l ierte în vis, o să poată călători şi el prin ploaie... Da... Iar ei erau fraţi gemeni... 561 Matei Vişniec CALATORUL PRIN PLOAIE {Fascinat.): Fraţi gemeni! Ioana, tu nu visezi ? Erau gemeni ? Grubi a avut un frate geamăn ? IOANA {în transă.): Da, da... Au fost gemeni. Iar Grubi n-o să poată călători niciodată prin ploaie. Şi eu am avut o soră geamănă, care şi ea a plecat de acasă, cînd era micuţă, şi a călătorit şi ea prin ploaie. Şi într-o zi am găsit-o aici, la marginea cîmpului, şi am adus-o cu drezina şi a mai trăit trei zile şi după aceea am îngropat-o în spatele gării. Şi nici eu n-o să pot călători niciodată prin ploaie, pentru că cei care au fraţi gemeni nu pot niciodată călători prin ploaie... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Taci... Taci, Ioana... (Se lasă uşor pe lespezile de piatră.) Nu mai vreau să aud nimic... Mă doare aici, în coşul pieptului... IOANA: Vezi? Vezi? Ţi-am spus să te urci sus, în odaia aceea albă si curată si să încerci să dormi. De ce > j nu m-ai ascultat? Du-te acolo, în odaia aceea curată, acolo e locul tău. Acolo a murit si fratele lui Bruno, cînd s-a întors rănit din călătoriile sale prin ploaie... Da... Şi fratele tatei, tot acolo a murit____Vezi? Numai tu eşti singur... Cine ştie unde, în ce gară, te aşteaptă şi fratele tău, ca să te ajute să mori, şi tu stai aici şi nu faci nimic şi mă superi şi vrei să plecăm cine ştie unde.... Unde vrei să plecăm ? Unde ? De ce ne amăgeşti ? Sînt sute de gări pe toată cîmpia asta uriaşă, sute de gări unde se duc să moară călătorii prin ploaie şi tu ai ajuns tocmai aici şi nici nu vrei să ne asculţi. 562 Călătorul prin ploaie De ce nu vrei să ne asculţi şi ne spui atîtea lucruri frumoase, pe care nu trebuie să le auzim, şi tu ştii că nu trebuie să le auzim şi ni le spui mereu, toată noaptea ai vorbit prin somn şi ai spus fel de fel de prostii şi ai povestit atîtea lucruri şi ai plîns prin somn, ai icnit prin somn toată noaptea şi ai urlat ca un cîine. Si nouă ne-a fost milă si am vrut să te trezim şi Bruno te-a stropit cu apă şi Grubi a încercat să-ţi ridice pleoapa şi să te facă să tuşeşti ca să te scoli si să nu te mai chinui asa de urît. Si tu i-ai înjurat prin somn şi ai urlat toată noaptea prin somn, ca un cîine ai urlat, şi noi am stat lîneă tine si ne era milă de tine si n-am ştiut cum O j y y să te trezim. Şi abia spre dimineaţă te-ai liniştit si ne-am dus si noi si ne-am culcat. Ce fel de > > > somn e ăsta ? De ce nu te linişteşti ? După ce îţi pare atît de rău, încît urli prin somn şi nici nu te poţi trezi ? îţi pare rău că mori ? Băiatule! (CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE e prăbuşit lingă scaunul fetei si zvîcneste usor\ IOANA îl mingi ie.) IOANA: Hei! Băiatule! Nu trebuie să fii aşa de trist. îţi pare rău că mori ? Ţie ? După ce ai călătorit atîta vreme prin ploaie şi după ce ai văzut pădurile şi oraşele si firele de iarbă si marea si acoperişurile ? Cum se poate să-ţi pară rău ? Uite, sînt munţi care n-au văzut niciodată un fir de iarbă şi nu le pare rău. Sînt arbori care n-au văzut niciodată marea, 563 Matei Visniec _ _______> sînt fire de iarbă care n-au văzut niciodată un copac. Sînt picături de apă mici, mici, care n-au văzut niciodată un pahar... şi nu le pare rău. Cum poate să-ţi pară rău... după ce? Sau ţi-e dor de fratele tău ? Ce să-ţi spun eu ţie ? Dacă te-ai rătăcit, ce să-ti fac ? Trebuia să te duci la fratele tău. Ti-e > y dor de el ? Spune ? CALATORUL PRIN PLOAIE (Ascuns, chircit, prăbuşit.): Da. IOANA: Am să-l caut, fii liniştit. Cum arată fratele tău ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E... asa... ca mine... IOANA: Ţi-e frate geamăn, şi ţie, nu ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... IOANA: Bine, hai... du-te acum în camera de sus... Trebuie să te duci în camera de sus... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Acolo nu... Mai stau puţin... Mi-e foarte frig... Şi mă tem să nu aud din nou... picăturile acelea de apă... picăturile acelea blestemate de apă... căzînd în paharul meu... {Brusc, tresărind, privind în direcţia în care a plecat GRUBI.) Ioana! Se întorc! IOANA: Se întorc ? îi vezi ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: îi aud... îl aud pe tatăl tău cum îl înjură pe Bruno... Ha, ha, ha... Ce urît îl înjură! IOANA: Unde-s? Cum îl înjură? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Urît. Cumplit de urît... {Se aud strigătele si gemetele groteşti ale ŞEFULUI GĂRII.) Ce gură spurcată are... 564 Călătorul prin ploaie IOANA: Tata n-are gură spurcată... Nu. CALATORUL PRIN PLOAIE {Dintr-odată, speriat.): Ăştia sînt nebuni! (îsi fac apariţia în scenă GRUBI si BRUNO, ţinîndu-l de umeripe ŞEFUL GĂRII; CASIERUL//' ŞEFUL GĂRII sînt rupţi, zdrenţuiţi, plini de vînătăi si de sînge; ŞEFUL GĂRII geme, se vaită, face pe martirul; cei doi îl depun pe ŞEFUL GĂRII pe bancă, încet, căutînd sad menajeze.) ŞEFUL GĂRII: Ah, ah, încet, dobitocilor! Nespălaţilor! Ah! IOANA: Tată! Ce-i cu tine ? ŞEFUL GĂRII: Mor, fetiţa mea, gata. Am murit. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se repede la ei.): Unde-i drezina ? Ce-ati făcut cu drezina ? y ŞEFUL GĂRII (Aruncînd o privire CALATORULUI.): încă n-ai plecat ? Ah! Ah! M-au ucis! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu? Ce? Unde-aţi lăsat drezina ? Ce-ati făcut cu ea, blestemaţilor ? > * > IOANA: Tată, ţi-e rău ? Ţi s-a-nvineţit piciorul ? ŞEFUL GĂRII: M-am curăţat, gata. M-au pus în mormînt, gata. Boul ăsta de Bruno mi-a pus capăt... IOANA: Ce s-a întîmplat, Bruno ? CASIERUL (Depunîndu-l pe ŞEFUL GĂRII pe bancă.): Uşor... uşor... Asa... > y > 565 Matei Visniec __________>____ ŞEFUL GĂRII (Aruncîndu-i o privire furioasă lui BRUNO.): Pui de lichea! (Către IOANA.) M-a răsturnat, mi-a făcut vînt în groapă. Ho-ho-ho... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Lui BRUNO.): Ce s-a întîm-plat? Spune! Unde-i drezina? Cum mai plecăm acum ? CASIERUL: Unde să plecăm ? Hi-hi ? Credeam că n-o să vă mai găsesc aici. HAMALUL: S-au răsturnat cu drezina, la întoarcere.. IOANA: Cum? CALATORUL PRIN PLOAIE: Au stricat drezina ? Au răs-turnat-o! Vrei să spui că au stricat drezina ? {Către victime.) Ati răsturnat drezina ? Laşilor! 7 y y ŞEFUL GĂRII {Către ceilalţi; exceptîndu-lpe CALATOR.): De ce nu 1-ati dus în camera de sus ? Ce se învîrte y ăsta pe aici ? Nu i-aţi spus să se ducă în camera de sus ? {Către CALATOR.) Domnule, duceţi-vă în camera de sus... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu! Nu mă duc în camera de sus! V-am spus o dată că nu mă duc! N-am să mă duc niciodată în camera de sus! M-ati omorît y cu camera de sus! ŞEFUL GĂRII {Fără să-l ia în seamă.): Apă, apă... Ah... IOANA {îl şterge de praf pe ŞEFUL GĂRII, îi şterge sudoarea de pefrunte; îl masează, îl hrăneşte, îi pune comprese.): Tată, nu te mai răsuci... Stai aşa... Te doare după gît ? Te doare aici ? Te doare la genunchi ? ŞEFUL GĂRII: Mi-au rupt oasele. Nu mai pot pune piciorul jos. Ia vezi! S-au rupt tare ? S-a înroşit ? S-a 566 Călătorul prin ploaie înnegrit? Au, au... (GRUBI aleargă după apă\ CASIERUL îşi linge rănile de unul singur, bea apă, se spală, se tamponează cu batista.) HAMALUL: Poftim, apă... ŞEFUL GĂRII {Privindu-lpe GRUBI cu înduioşare.): Grubi... Numai tu mi-ai mai rămas... Numai tu... {Bea.) Ce apă greţoasă! HAMALUL: E veche de patru zile. IOANA {Cercetînd rănile bătrînului.): Aici n-ai nimic... Nici aici... Ia să văd... {îi încearcă încheieturile.) Dar eşti teafar. Te-ai julit doar puţin, la cot şi la genunchi... ŞEFUL GĂRII: Ce ştii tu? Mi s-au rupt toate... pe dinăuntru... Sînt făcut praf... pe dinăuntru... Ah, ah... Vine sfîrşitul lumii... Mi s-au înmuiat picioarele... HAMALUL {Discret, către CĂLĂTOR.): Domnule, eu cred că ăştia s-au bătut... j CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Furios, către ŞEFUL GĂRII si CASIER.) Haimanalelor! V-ati bătut si ati răs-turnat drezina... Vreţi să mă ţineţi aici, să mă închideţi aici... Vreţi să-mi umblaţi pe sub pleoape, în timpul somnului. Ştiu tot! Vreţi să mă ţineţi cu voi, să-mi jupuiţi pielea de pe faţă, ca să vedeţi ce am sub faţă... Vreţi să mă pîndiţi şi să-mi furaţi picăturile de apă... ŞEFUL GĂRII {Plîngăreţ.): Luaţi-1 de aici... Spuneţi-i să se ducă în camera de sus... {Către CALATOR.) Du-te, domnule, odată în camera de sus... Du-te 567 Matei Vişniec unde vrei... Lasă-ne în pace şi pe noi, zău... Nu vezi că se dărîmă şandramaua... ? CASIERUL: Chiar aşa, ne călcaţi pe nervi... ŞEFUL GĂRII {Urlînd, către CASIER.): Tu să taci! Să taci! M-ai răsturnat, m-ai împuns, m-ai zdrelit! (Către ceilalţi.) Ia uitaţi-vă la degetele lui! I s-au înnegrit degetele! A vrut să mă arunce în fîntîna cu apă, ca să rămînă singur în sala de aşteptare... Cînd a băut din apă, i s-a înnegrit apa în gură. Da! A scuipat-o şi era deja neagră... CASIERUL (Vehement.): Nu-i adevărat, nu! Şi-a pierdut minţile, s-a lăsat dintr-odată frigul şi s-a înfricoşat... IOANA: Şi la noi s-a lăsat frigul... Mi-au tremurat mîinile de frig, şi cuţitul a început să tremure în mîna mea... Am răsturnat o sută de cartofi pe jos... S-au rostogolit aşa departe... CASIERUL {Intrigat.): Cum, ce spui ? Ce tot spui acolo ? {Către ŞEFUL GĂRII.) A înnebunit! Fata ta şi-a pierdut minţile, gata, gata... ŞEFUL GĂRII {La fel, surprins de cuvintele fetei.): Ce spui tu ? Ce spui, fetiţo ? Unde s-a lăsat frigul ? IOANA: Da, da, s-a lăsat... Şi se lasă şi noaptea, nu vedeţi că se lasă noaptea ? ŞEFUL GĂRII: Nu se poate! Nu! V-am lăsat singuri aici, si voi... > HAMALUL: Ba nu, domnule. Şi peronul a început să sune altfel, şi chiar şinele de cale ferată... Iar el {aratăspre CALATOR) a văzut ceva care se mişcă prin iarbă... 568 Călătorul prin ploaie ŞEFUL GĂRII (Către CĂLĂTOR.): Aţi văzut dumneavoastră ceva prin iarbă, ceva care se mişcă prin iarbă ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Am văzut, am văzut si j cîteva picături de apă care s-au prelins acolo, pe linia orizontului... HAMALUL (Lovind cu ciocanul în şine.): Ia ascultaţi cum sună... (Loveşte.) Auziţi ? (Se aude ecoul.) Ei ? Am avut noi vreodată ecou ? N-am avut niciodată ecou... ŞEFUL GĂRII (Sare de pe bancă, fără nici un semn că ar fi rănit sau obosit.): Ia să văd! Ia să văd! Aaaa... (Strigătul său este prelungit de ecou.) Aaaa... (Reverberaţii lungi.) Fantastic! De necrezut! (Către CASIER.) Bruno, îti dai seama ? îti dai tu seama ce-o să se întîmple ? CASIERUL (Tulburat.): Nu se poate! Nu se poate! Unde vedeţi voi ecou ? (Arătînd spre CALATOR.) Aiuritul ăsta, cu poveştile lui, v-a încurcat minţile... (Către CALATOR.) Mai bine v-aţi duce în camera de sus, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Urlînd.): Nu mă duc în camera de sus! Să vă ia dracu ! Nu vreau să mai aud nimic! Nu mă duc în camera de sus! ŞEFUL GĂRII (Către CASIER.): Ascultă, Bruno, ascultă... E, totuşi, ecoul. Fii atent! Aaaa... (Reverberaţii.) Aaaa... Auzi ? Auzi ce frumos sună ? CASIERUL: Aaaa... (Nu se aude nimici) Aaaa... (Nimic.) La mine nu sună! ŞEFUL GĂRII: Nu? Hm! Ha, ha, ha... (Rîde în hohote largi.) Păi... de-aia nu sună... Eşti un criminal, 569 Matei Vişniec un ucigaş împuţit, n-are cum să sune... La păcătoşi, nu sună... Fii atent! Aaaa... {Nu se aude nimic?) Aaaa... {Nimic.) CASIERUL {Izbucneşte în hohote groteşti) : Ho, ho, ho... Nici la tine nu se mai aude... S-a oprit... Ho, ho, ho... Aşa-ţi trebuie! S-a oprit! S-a oprit! IOANA: Aaaa... {Reverberaţii) CASIERUL: Uite, la Ioana se aude! Porc bătrîn! Ce credeai ? Că ai să scapi aşa de uşor ? ŞEFUL GĂRII {Enervat si insistent) : Aaaa... {Nimic) Aaaa... {Nimic) IOANA: Aaaa... {Se aude) Ce frumos! Aaaa... {Reverberaţii) Voi nu stiti să deschideţi gura... Uitati-vă la mine... Aaaa... {Ecou.Către CALATOR.) Fă şi tu! Aaaa... CALATORUL PRIN PLOAIE: Aaaa... {Un ecou deosebit de frumos) Aaaa... {Ceilalţi rămîn o clipă într-o contemplaţie profundă) IOANA: Ce frumos... Cum poţi să faci aşa de frumos? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu ştiu... Aaaa... {Ecou profund) HAMALUL: Aaaa... {Ecou.) Vedeţi ? Aaaa... {Ecou.) Eu nu sînt vinovat! {Fericit, dansînd dement în jurul personajelor) Nu sînt vinovat cu nimic! Nu sînt! Eu nici nu sînt! CASIERUL: Aaaa... {Ecou.) Aha! {Ecou.) Ahaaa... {Ecou.) Şi-a revenit... {Ecou: reveniiit) Ha, ha... {Ecou: haaa... ha...) 570 Călătorul prin ploaie {.Personajele vorbesc în acelaşi timp, si ecoul devine tot mai puternic, tot mai prelung.) ŞEFUL GĂRII {Fericit) : Aaaa... Şi-a revenit! (.Ecou: reveniiit) Gata! (.Ecou: gataaa...) IOANA: Ce frumos! Ce frumos! {Ecou: firumooos..) HAMALUL {Către CALATOR.): Domnule, sîntem salvaţi... {Ecou: aaaţiii..) ŞEFUL GĂRII {Nu se mai satură să se asculte pe sine) Aaaa... Aaaa... Aaaa... {îi priveşte pe rînd în ochişi spune) Aaaa... {E fericit şi senin) Aaaa... Aaaa... CASIERUL. {Rivalizîndcu ŞEFUL GĂRII): Aaaa... Aaaa... Aaaa... Aaaa... {Se privesc în ochi şi se înfruntă prin sunetele amplificate de ecou) Aaaa... IOANA {Comportament de fetiţă naivă, bate din palme etc) : O să ne jucăm! O să ne jucăm toată noaptea! ŞEFUL GĂRII {Dintr-odată, serios) : Brrr! Ce frig s-a făcut! HAMALUL {Revenindu-şi din extazul produs de ecou) : Ce să fie asta, domnule ? CASIERUL {Către ŞEFUL GĂRII, pe urmele unor gînduri comune) : Credeţi că... s-ar putea să fie... să fie... IOANA {Arătîndu-l pe CALATOR.): El a văzut şi o pată albastră... ŞEFUL GĂRII {Implorator, către CALATOR.): Domnule, nu vă bateţi joc de noi... Aţi văzut, într-adevăr, o pată albastră ? HAMALUL: A văzut-o! A văzut-o! Vă jur că a văzut-o! 571 Matei Visniec ______ >_______ CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, se vede acolo... Se face parcă tot mai mare... şi mai albastră... Mai mare, mai subţire si mai albastră. j > HAMALUL (Către ŞEFUL GĂRII.): Sînt semne sigure, domnule... A stat şi ceasul gării... Niciodată pînă acum n-a mai stat ceasul gării_____________ CASIERUL: S-ar putea să fie... să fie... (Către ŞEFUL GĂRII.): Nu vedeţi că apune soarele ? IOANA: A bătut şi vîntul... HAMALUL: Au tremurat şinele, au tremurat cîteva minute în şir... S-au zbătut... (Se apleacă si pune urechea pe şine.) Auziţi ? Se zbat tot timpul... ŞEFUL GĂRII: Nu ştiu, nu ştiu... (Ceilalţi îlprivesc implorator pe ŞEFUL GĂRII, asteptînd să ia o hotărîre.) CASIERUL: Aminteşte-ţi cum ţi-au tremurat mîinile dintr-odată. Nu degeaba ţi-au tremurat mîinile. Tie nu-ti tremură mîinile... t j HAMALUL: Zău, sînt semne clare... Am auzit un fluierat lung şi subţire... ŞEFUL GĂRII: Cîte păsări ai adunat astăzi ?... HAMALUL (Fericit.): Multe, foarte multe... Vă jur. Foarte multe, si unele se mai zbăteau încă, nu voiau să moară... Da. De-aia se zbăteau... Aveau o presimţire si nu voiau să moară... 7 7 572 Călătorul prin ploaie CALATORUL PRIN PLOAIE: Şi eu, şi eu... Am auzit picături mari de apă căzînd de la mare înălţime pe tăişul cuţitului şi despicîndu-se în două... CASIERUL (,Surescitat.): Domnule, nu mai încape nici o îndoială... ŞEFUL GĂRII: Da, cred că e... cred că e... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce ? IOANA: Ce? HAMALUL: Spuneţi, domnule! ŞEFUL GĂRII: Cred că se apropie... CALATORUL PRIN PLOAIE: Se apropie ? Se apropie ceva ? ŞEFUL GĂRII: Da, domnule, cred că se apropie un tren fantastic! CALATORUL PRIN PLOAIE {Explozie, efuziune.): Un tren! Un tren! IOANA: Un tren? Un tren fantastic? N-am mai văzut niciodată un tren fantastic... HAMALUL: Chiar asa ? Domnule, chiar asa ? ŞEFUL GĂRII: Da, se apropie... Un tren cum n-aţi mai văzut niciodată, un tren uriaş, un tren cum nu vă puteţi gîndi că poate să existe... CASIERUL: Trenul acesta, trenul acesta... {Emoţiesufocantă.) Trenul acesta trebuie să fie... trebuie să fie... simt că trebuie să fie... unul dintre ultimele... trenuri... ŞEFUL GĂRII {Ştergîndu-se de sudoarea de pe faţă.): Da, cred că e... ultimul tren posibil... 573 Matei Vişniec CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum ? Ultimul tren posibil ? HAMALUL: Ultimul tren ? Se poate aşa ceva ? IOANA: Să plecăm! Să plecăm! {Bate din palme, îşi îmbrăţişează tatăl.) Să plecăm repede... Să-mi fac valizele, tată, mai am timp să-mi fac valizele ? ŞEFUL GĂRII {E transfigurat, e alt personaj.): Nu ştiu. Nu ştiu nimic. > CALATORUL PRIN PLOAIE: De unde stiti că e ultimul > > tren ? Ce fel de tren poate să fie ultimul tren ? ŞEFUL GĂRII {Strivit.): Nu ştiu, nu ştiu nimic. Ştiam că trebuie să vină într-o zi, dar nu ştiu nimic mai mult... CASIERUL {Către ŞEFUL GĂRII.): înseamnă că noi... că si noi... Că s-a cam terminat... ) ŞEFUL GĂRII {La fel, incert.): S-a cam terminat... HAMALUL: Să plecăm, domnule, să plecăm... {Arătînd spre CĂLĂTOR.) A zis că el simte marea şi c-o să ne ducă acolo, să vedem marea, şi c-o să ne spună tot... ŞEFUL GĂRII: Asa a zis ? i y CASIERUL {Către CALATOR.): Aşa aţi zis ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Da, cred că acolo aş putea să-mi dau seama... de o mulţime de lucruri... IOANA: Am să-mi iau o umbreluţă albă, de soare... > ŞEFUL GĂRII: Credeţi, domnule, că am putea ajunge... într-adevăr... la mare ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Simt că într-acolo e marea, vă jur, o simt atît de bine, cum n-am mai avut Călătorul prin ploaie niciodată... niciodată... atîta siguranţă... Calea asta ferată duce spre mare, sînt sigur... Duce spre mare şi spre ocean, e sigur că duce spre mare, pata aceea albastră e marea. O văd de cînd am venit aici, dar mi-a fost frică_da... n-am vrut să pară că... ŞEFUL GĂRII: Credeţi că într-adevăr... marea ? {Exaltat.) Credeţi că e vorba de apă ? CALATORUL PRIN PLOAIE: E apă! E apă multă, atît de multă, încît... Vă jur că e apă, e apă! CASIERUL {Către ŞEFUL GĂRII.): Dacă a început să se vadă apa, dacă zice el că se vede apa... înseamnă că nu mai avem ce să facem aici... înseamnă că am putea şi noi... HAMALUL: A zis c-o să ne arate cum să facem să călătorim prin ploaie... Aşa a zis... CASIERUL: Asa ati zis ? y y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, cu siguranţă... acolo... acolo... Acolo e cu totul altceva, acolo v-aş putea arăta... tot ceea ce nu ştiu, acolo mi-aş putea aminti totul, mi-aş putea aminti atîtea lucruri pe care acum... nu le ştiu... Am putea trece cu toţii... prin cîte o picătură de apă, ne-am gîndi în acelaşi timp la aceeaşi picătură de apă, şi atunci... ar ploua de cîte ori vrem noi... E atît de simplu, e atît de simplu să aduci picăturile de apă la ţărm... numai dintr-o privire... IOANA: Tată, vom număra picăturile de ploaie... Matei Vişniec HAMALUL: Vom călători prin ploaie, vom călători pînă la genunchi prin ploaie... Vom sta toată ziua cu picioarele într-o picătură de apă... CASIERUL (Către CALATOR, aerian.): Credeţi, credeţi ? IOANA: Da, da... ne vom juca toată ziua, vom avea ecou, vom avea picături mici de ploaie pe care ni le vom lipi de faţă... EI are încă un ochi de apă, trebuie să-l credem... Ne vom lipi de cîte un fir de iarbă şi vom asculta cum se strecoară apa din adînc şi ne vom lăsa uşor pe dîrele săpate de picătura de apă şi vom intra şi noi pînă în adîncul acela alb, ne vom culca acolo, în fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ŞEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sînt poveşti, sînt... (E abătut, înfricoşat, neliniştit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CALATOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are ? CASIERUL: Poate că... totuşi... (Către ŞEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Şi eu plec! ŞEFUL GĂRII: Bine, bine... Mă lăsaţi singur... IOANA: Şi eu plec! Vreau să mă satur de picături de apă! Vreau să-mi ud mîinile, vreau să-mi spăl mîinile de negru, da... (.Plînge.) ŞEFUL GĂRII (Priveşte în direcţia petei albastre.): Unde e, domnule, unde e blestemata aia de pată albastră ? HAMALUL: Eu o văd! Călătorul prin ploaie CASIERUL: Si eu o văd! > IOANA: Uite-o, uite-o ! Acolo! Se vede de o mie de ori! Se vede... ŞEFUL GĂRII: Minciuni. Minciuni ?! Şi ce dacă sînt minciuni ?! (Scoate un urlet de victorie si se repede spre clădirea gării.) Unde sînt valizele noastre ? 0Ceilalţi se reped si ei spre încăperile lor\ începe o mişcare febrilă în interiorul clădirii; se deschid toate ferestrele si uşile; toţi, exceptîndu-l pe CALATOR, încep să-şi aşeze lucrurile în valize si apoi să si le închidă; valizele, odată făcute, sînt aruncate direct pe peron, prin ferestre si uşi; lucrurile considerate nefolositoare sînt aruncate, de-a valma, pe fereastră; peronul se va umple de valize, cutii, coşuri, obiecte dintre cele mai incerte şi de dimensiuni diferite; tot acest travaliu este însoţit de exclamaţii şi comentarii furtunoase; în acest timp, CALATORUL PRIN PLOAIE se plimbă uşor pe peron, apoi se aşază pefotoliul-leagăn şi-şi aprinde o ţigară.) VOCEA IOANEI: Umbreluţa mea! Bretelele! Hi, hi... VOCEA CASIERULUI: Să spargem bufetul! {Zgomote, sticle sparte.) IOANA: Tată, unde-s...? HAMALUL: Aici! ŞEFUL GĂRII: Sînt bătrîn, sînt prea bătrîn... HAMALUL: Numai o gură... Matei Vişniec CASIERUL: Cine? IOANA: Eu! CASIERUL: Ale cui? ŞEFUL GĂRII: Toate, toate, toate! IOANA: Nu! Nu! HAMALUL: Cretin! VOCILE: Da, nu, da, nu... Acum! Vine! Un singur dop! Aşa, aşa... Cîte ? Două! Trei! Una singură! încă o dată! încă o dată! Patruzeci şi patru... Un singur vîrf ajunge. Aşa ? Aşa! Arunc-o! Acum! Rupe-1! N-am nevoie! N-am nevoieee! Tu ? Mă faci să rîd! Mă faci! Mă faci... O firimitură de pîine? Da ? Na! Na! Şi gata! Gura! Ehe... Chicineta... Are, are! Cheile, unde-s cheile!? Ioanaaa... Da! Tttt! N-o să vină! N-o să vină! Ne facem de rîs! > >» De unde ştii ? Porc bătrîn! Aha! Apa s-a învechit. .. S-a învechit! Nu! Da! Nu! Da! Nu, nu! HAMALUL (Iese cu două geamantane uriaşe; s-a îmbrăcat în stilul unui comis-voiajor, neaşteptat de elegant, totuşi; îşi trînteşte geamantanele pe peron şi se aşază pe unul din ele; este obosit, dar fericit.): Ufff (Către CALATOR.) Ce sălbatici, domnule! CASIERUL (Apare şi el, îmbrăcat discret, dar în cele mai bune haine pe care le are.): Ce nebuni! Ce nebuni! (îşi trînteşte şi el geamantanele pe peron.) N-am mai văzut aşa oameni! (Către CALATOR.): Se mai vede ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce ? 578 Călătorul prin ploaie CASIERUL: Pata... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. CASIERUL: Hm! (Se plimbă nervos pe peron.) Atunci... (Rămîne cu privirile ţintuite de ceasul gării.) Şi ceasul ăsta... Ar merita să-i aruncăm o piatră... în bot... IOANA (Iese îmbrăcată în alb, cu o pălărie uriaşă pe capy trăgînd după ea cele mai ciudate obiecte: coşuri, umbrele, geamantane, cutii, flori etc.; cantitatea de obiecte aflate în mîinile fetei distonează cu aşteptările normale.): Tata e nebun! (Furioasă, îşi răstoarnă lucrurile unele peste altele pe peron.) E nebun! Pfui! ŞEFUL GĂRII (Apare îmbrăcat impecabil, în negru, cu joben şi baston, strălucitor şi firesc în hainele sale, cu o simplă geantă de voiaj în mînă; şi-o aşază cu grijă pe peron; îşi scoate ceasornicul cu lanţ şi priveşte ora.): Hm! Să nu întîrzie! (Atmosfera se conturează treptat pe sentimentul de aşteptare şi nerăbdare mascată; personajele devin simpli călători care aşteaptă pe un peron; gesturi obişnuite de nerăbdare şi îngrijorare; s-a întunecat şi se simt pale de vînt\ aerul vibrează în jurul gării şi se aude un tremur al lucrurilor marcate de apropierea a ceva fabulos; această apropiere îşi trimite semne tot mai puternice, vîntul răscoleşte lucrurile aruncate pe ferestre, pătrunde în camerele părăsite şi le goleşte de senzaţia locuibilului; în spatele personajelor care aşteaptă trenul, gara, asemenea unei clădiri părăsite, aflată în ruină.) 579 CASIERUL (Apropiindu-se de CALATOR.): Domnule... Permiteţi un foc ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vă rog... (CASIERUL se înclină, ia foc şi-şi continuă plimbările fumînd.) HAMALUL: Oare, oare nu e cazul să... {Renunţă.) ŞEFUL GĂRII {Apropiindu-se de IOANA.): Poate că ar trebui... poate... CRenunţă.) IOANA: Nu... Nu... Deloc. {Pauză; personajele îşi caută de lucru sau se plimba). CASIERUL {Reacţionînd la un sunet.): Auziţi ? HAMALUL: Ce? CASIERUL: Se apropie. IOANA: Ai auzit tu ? CASIERUL: Nu... Mi s-a părut. {Pauză; personajele evită să se adreseze unul altuia ori să se privească în ochi.) ŞEFUL GĂRII {Privindu-şi, obsedat, ceasul.) Nu mai e mult. HAMALUL {Privind la ceasul gării.): Nu. 580 IOANA: Nu? HAMALUL: Nu. {Pauză', sunetele unui fenomen ciudat care se apropie.) IOANA: Auziţi ? j CASIERUL: Vine! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: îl văd! ŞEFUL GĂRII: Unde? CALATORUL PRIN PLOAIE: Acolo! Ceva strălucitor! Parcă ar fi o stea. ŞEFUL GĂRII: Am ştiut eu că vine. > > IOANA: Ce bine! Mîine-dimineaţă vom fi pe ţărmul mării... Vom avea apă... Ne vom plimba prin apă... (Trepidaţii, zgomotul creste în intensitate.) HAMALUL: Vine! Vine! ŞEFUL GĂRII: Luaţi-vă geamantanele! Nu vă înghesuiţi! încet! HAMALUL (Către CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE.): Domnule, dumneavoastră nu aveţi bagaje ? CALATORUL PRIN PLOAIE: Nu, eu nu port bagaje. ŞEFUL GĂRII: Staţi mai departe de linie, mai departe... Vine cu viteză si... > 581 Matei Vişniec IOANA (Către CĂLĂTOR.): Cît avem de mers? Pînă mîine ajungem ? Nu ştii cînd ajungem! Mi-e sete. Mi-e asa de sete... y {Zgomotele cresc, devin alarmante, trepidaţii, vînt, lumini.) HAMALUL: Ce-i asta ? Ce se întîmplă! ŞEFUL GĂRII {Excitat.): Se apropie! Vine! Trenul fantastic! Nu v-am spus ? E un tren gigantic, un tren unic... IOANA: Mi-e frică...De unde vine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE {Către ŞEFUL GĂRII.): Domnule, ce-i asta ? (Un adevărat urlet apropiindu-se, sunetul puternic al roţilor pe şinele întrerupte.) CASIERUL CAlarmat.): Domnule, dar... trebuia să... Nu ? {Prinzîndu-lpe ŞEFUL GĂRII de piept si scuturîndu-l violent.) Nu trebuia să facem ceva... ? N-am uitat să... ? IOANA: Mi-e sete... Mi-e foarte sete... {înfricoşată, se agită.) HAMALUL: Ăsta e trenul ? Ăsta ? A luat cineva bilete ? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce-i asta ? De unde ? De ce ? {Luminile în scenă se sting', gara, peronul si personajele sînt traversate cu violenţă de luminile unor ferestre care 582 Călătorul prin ploaie se proiectează de undeva din spaţiu; sunetele sînt puternice, fluieratul unei locomotive ireale, gigantice, înfricoşătoare, ritmul puternic al roţilor, ca o armă care trage cu foc; este tot mai clară ideea că trenul fantastic trece ca un fulger, jură să oprească; de altfel, trenul fantastic nu trece pe sine, el trece prin sine, prin gară si prin personaje; cei cinci sînt într-o agitaţie cumplită, din care apar gesturifotografice, în răstimpurile scurte cînd luminile proiectate de ferestrele gigantice trec peste ei.) IOANA: Nu vreau! Nu... HAMALUL: Ce face ăsta ? Nu opreşte ? CALATORUL PRIN PLOAIE (Alergînd dintr-o parte în alta) : Opriţi! Opriţi! IOANA: De ce nu opreşte ? De ce ? CASIERUL: Bestiilor! (Aleargă înnebunit, se aruncă pe sine.): Unde sînteti, bestiilor ? 7 1 ŞEFUL GĂRII: Ajn ştiut! Am ştiut! 7 7 7 CALATORUL PRIN PLOAIE {îngrozit, aleargă în jurul celorlalte personaje): Ce i-aţi făcut ? De ce nu-1 opriţi ? Opriţi-1! IOANA {Lovindu-lpe ŞEFUL GĂRII.): Opreşte-1! Opreşte-1! ŞEFUL GĂRII {Descompus, rîde înnebunit) : Am ştiut, ha, ha... Am ştiut... 7 HAMALUL: Opriţi-1, domnule, opriţi-1! CALATORUL PRIN PLOAIE: Luati-mă de aici... Vreau 7 să merg cu voi... 583 Matei Vişniec IOANA (.Plîngînd.): Faceţi ceva! (Către ŞEFUL GĂRII.): Porcule! PIAMALUL (Cu vocea tremurîndâ.): Acum! Acum! (Trenul fantastic a trecut; sunetele se sting; ritmul roţilor se îndepărteazădispare; lumină slabă în scenă, o lumină albastră, de undeva dinspre pata albastră; personajele au rămas înlemnite în poziţiile agoniei lor) ŞEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de rîs încremenit pe figură, privind prostit în direcţia în care a dispărut trenul; IOANA scînceste uşor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe sine, cu privirile în pămînt; CALATORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieşirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trîntitpe valizele lui şi-şi ţine capul în mîini; acest tablou durează cîteva zeci de secunde; brusc, din spatele lor, se aude tic-tacul ceasului gării, care a reînceput să meargă; toate privirile personajelor sînt îndreptate spre ceasul gării, pe care îl urmăresc o vreme, în tăcere; apoi, HAMALUL îşi caută prin buzunare şi scoate un fir de iarbă; şi-l pune între dinţi, se ridică şi începe săfacă mişcări de relaxare; CASIERUL are în pumnul strîns două zaruri; îşi deschide pumnul şi zarurile cad pe suprafaţa plană a unui geamantan răsturnat, ca pe o masă de joc; BRUNO va arunca de cîteva ori zarurile, tot mai atent la jocul său; ŞEFUL GĂRII îşi scoate jobenul şi se şterge de sudoare; IOANA se ridică încet şi îşi scoate pălăria imensă, personajele 584 Călătorul prin ploaie reintră în ritmul lor\ zarurile lui BRUNO lovesc tot mai puternic suprafaţa geamantanului.) CASIERUL: Hi, hi... (Privindu-şi rezultatul unei aruncări) Hi... (Ridicîndu-şi capul) Şase-şase... (HAMALUL si ŞEFUL GĂRII se apropie încet de CASIER.): W, hi... (O vreme, personajele rămîn în această stare) CASIERUL: Ce-aţi zice, domnilor, de o partidă de zaruri ? HAMALUL: Da, da... Cred că o partidă de zaruri ar fi bine-venită. ŞEFUL GĂRII: Da, cred că cel mai bun lucru pe care... (Se asază pe geamantanele din jur si încep să joace zaruri', nepăsători si tot mai entuziasmaţi de joc; vor scoate exclamaţii si strigăte de plăcere) CASIERUL: Hm! HAMALUL: He, he, he... ŞEFUL GĂRII: As! y y (CALATORUL PRIN PLOAIE se întoarce, absent, pe peron; îi priveşte pe cei trei care joacă zaruri; o priveşte pe IOANA; liniştit, senin, începe să urce scările care duc la camera de sus; deschide usa, intră, lăsînd 585 Matei Visniec __________>____ uşa deschisă; IOANA îl urmăreşte cu privirile; intră în casăy umple un pahar cu apă şi iese; urcă încet scările, cu paharul cu apă în palme; înainte de a ajunge pe ultima treaptă, aşazăpaharul în pragul uşii; se aşază şi ea pe ultima treaptă; luminile s-au concentrat asupra, jucătorilor de zaruri; lumina se concentrează numai asupra mîinilor care aruncă zarurile; lumina se concentrează numai asupra zarurilor care cad; în timp ce zarurile continuă să cadă, o lumină discretă trece peste scenă ; BRUNO stă pe bancă, şi sunetul zarurilor vine de la jocul singuratic al lui BRUNO ; GRUBI stă întins pe căruciorul de bagaje şi îşi mestecă paiul; Domnul Kapunta stă întins pe fotoliul-leagăn; după cîteva secunde, se ridică şi începe să se plimbe pe marginea scenei; redevine prezentatorul de la începutul piesei.) ŞEFUL GĂRII: După trei luni de zile, CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE s-a stins tăcut, în camera de sus. Peste încă un timp, Ioana a născut un băiat pe care l-am numit Artur. înainte de a împlini cinci ani, într-o dimineaţă ploioasă, micul Artur a dispărut fără urmă... N-am mai auzit nimic de el şi nici n-am plecat să-l căutăm... 586 ANEXĂ Dăm, în cele ce urmează, o listă (parţială) a textelor din „Dosarul de presă/1991-1995” al teatrului lui Matei Visniec. y BERNADETTE BOST - Théâtres transfrontaliers, Le Monde, 19-20 mai 1991; JEAN-CHARLES LEMEUNIER - Des auteur à la hauteur, La Voix du Lyonnais, 6 iunie 1991 ; BERNADETTE BOST — Imprécations d’est et d’ouest, Le Monde, 28 mai 1992; NELLY GABRIEL - Courtes et insolites, Lyon Figaro, 4 iunie 1992; B.P. — Des „Courtes pièces” à la longue vie, Liberation Lyon, 5 iunie 1992 ; M. BRÈS - L’urgence d’ une écriture, Midi Libre, 10 nov. 1992; DOMINIQUE BAVIERA - Visniec entr’ouvre la fenêtre, Var Matin, 19 nov. 1992 ; J.H.M. - „Les chevaux à la fenêtre” Decouverte d’un auteur roumain absurdement drôle, Matei Visniec, Le Progrès, 4 iunie 1992; R.D. — Le Jodel met un roumain à sa fenêtre, Le Guide, 5 nov. 1992 ; JEAN-OLIVIER 587 Matei Vişniec ARFEUILLERE - Les Chevaux à la fenêtre, Lyon Matin, 29 mai 1992 ; JEAN CALABRESE - Matei Vişniec de fecriture à la scène, Le Provençal, 9 nov. 1992 ; JEAN CALABRESE - La parole selon Vişniec, Le Provençal, 10 nov. 1992 ; MARTINE BRÈS - Conte cruel..., Midi Libre, 12 nov. 1992 ; M.H. AELVOET - „Les chevaux à la fenêtre” Le Progrès, 12 nov. 1992 ; ** - Vişniec le chou-chou !, Lyon Matin, 1 iunie 1992 ; CORNELIA BUŞOIU — Matei Vişniec - poète et dramaturge, Llnvitation, 25 iunie 1993; GEORGES BANU în revista Théâtre/Public Gennevilliers, 7 iunie 1990; BERNADETTE BOST - Leçons de théâtre, Le Monde, 28 iulie 1993 ; FREDERIC RIDEAU -Leçon de morale, La Création-Révolution, 20 ian. 1994 ; MURIEL HEURTIN - Du pain plein les poches, LExtraordinaire, 15 ian. 1994; J.PH.M. — Du pain plein les poches, Le progrès, 20 ian. 1994 ; ** — Petite histoire réelle, Lyon Figaro, 5 ian. 1994 : MARIELLE CREAC’H - Du pain plein les poches, Lyon Poche, 5 ian. 1994; DANIELLE DUMAS — Du pain plein les poches, Lfavant-scène, 15 oct. 1993 ; ** Les premières de la semaine, Le Progrès, 4 ian. 1994 ; CHANTAL GIBERT - La voix de fauteur, Sud Ouest, 25 ian. 1995 ; ** Matei Vişniec — Ce jeune auteur qui monte, LEssor Sarladais, mai 1994 ; ** — Un interrogatoire musclé, Midi Libre, 8 aprilie 1994; ** - Un auteur rencontre son oeuvre, Midi Libre, 6 martie 1994 ; 588 Anexă ** - Le nouveau spectacle du Théâtre de la Mauvaise tête, Midi Libre, 1 aprilie 1994. ** — Becket zum Lachen. Kôlner Stadtarnzeiger, 22 iunie 1992; MATHIAS KRUPA - Clown gesucht, General Anzeiger, 22 iunie 1992; ** - Matinee, Konstanzer Anzeiger, 20 oct. 1993; ** - Matei Vişniec, Südkurier, 23 oct. 1993; MARIA SCHORPP — Verzweifeltes Scherzen mit dem Erst, Südkurier, 20 oct., 1993; MARIA SCHORPP - Im Vorraum zum Gluck, Südkurier, 21 oct. 1993 ; MARTIN WALSER - „Da muss man einfach hinknien”, Thurgauer Volksfreund, 22 oct. 1993 ; IDA SANDL - Zartbittere Abschieds--Melodie für einen Clown, Thurgauer Zeitung, 27 oct. 1990 ; ** - Helden ohne Beruf, Augsburger Allgemeine, 22 oct. 1993 ; DIETER SCHNABEL-Tragikomischer Uberlebenskampf, Neue Osnabru-cker Zeitung, 29 oct 1993 ; HELMUT VOITH -Anklage gegen ein menschenunwürdiges Leben, Vorarlberger Nachrichten, 22 oct. 1993 ; VOLKER SCHWENCK - Von guten und bosen Clowns, Schwabische Zeitung, Tl oct. 1993 ; STEFAN BORKERT - Wenn Darsteller Darsteller darstellen, Konstanzer Anzeiger, 27 oct. 1993; DIETER SCHNABEL - Tragikomădie dreier Clowns im Kampf ums Uberleben, Geissener Allgemeine, 27 oct. 1993; 389 Matei Visniec __________) ** — Der Autor Gerne von Paris nach Gladbach gekomen, Bergische Landeszeitung, 2 mai 1994; ** — Requiem fur drei Spassmacher, Bergische Landeszeitung, 2 mai 1994 ; ** - Vom „Souffleur der Angst” zum freien Autor, Kolnische Zeitung, 2 mai 1994; MICHAELA PAUS - Leben zwischen Tragodie und schonem Schein, Kolnische Zeitung, 2 mai 1994; MICHAELA PAUS - „Am Anfang stehen die Ideen”, Kolnische Zeitung, 26 aprilie 1994; ANNELIS GRIEBLER - Die Clowns kommen: Aus Spass wird Ernst, Bergische Lande-szeitung, 13 aprilie 1994. JANE HOUSE - Clown Wanted by romanian playwright Matei Visniec, Slavic and East European performance, vol. 14, nr. 2. Cuprins Călătoria fantastică prin ploaie a lui Matei Vişniec în Ţara lui Gufi, împreună cu misteriosul Madox, osînditul Artur şi Spectatorul condamnat la moarte (Valentin Silvestru)...............................................5 BUZUNARUL CU PÎINE.......................33 ARTUR, OSÎNDITUL.........................89 ACTUL 1...............................91 ACTUL II............................ 121 ACTUL III........................... 147 BINE, MAMĂ, DA’ ĂŞTIA POVESTESC ÎN ACTU’ DOI CE SE-NTÎMPLĂ-N ACTU’-NTÎI 177 ACTUL 1..............................181 ACTUL II.............................223 GROAPA DIN TAVAN........................289 ACTUL 1..............................291 ACTUL II.............................324 ACTUL III............................361 SI CU VIOLONCELUL CE FACEM ?............407 y CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE...................447 PARTEA 1.............................449 PARTEA A II-A........................519 ANEXĂ www. polirom. ro Redactor: Mădălina Ghiu Corector: Raluca Goţia Tehnoredactor: Radu Căpraru Coperta: Angela Rotam Bun de tipar: mai 2007. Apărut: 2007 Editura Polirom, B-dul Carol I nr. 4 • P.O. Box 266 700506, Iasi, Tel. & Fax (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.11; (0232)21.74.40 (difuzare); E-mail: office@polirom.ro Bucureşti, B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33, O.P. 37 • P.O. Box 1-728, 030174 Tel.: (021) 313.89.78; E-mail: office.bucuresti@polirom.ro Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România Nr. R044RNCB5101000001710001 BCR UNIREA Tiparul executat la Tipografia LIDANA, Suceava Tel. 0230/517.518, 206147; Fax: 0230/206.268