PĂIANJENUL ÎN RANĂ © 2007 by Editura POLIROM www.cartearomaneasca.ro Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ Bucureşti, Calea Victoriei nr. 115, sector 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: VIŞNIEC, MATEI Teatru / Matei Vişniec. - Ed. a 2-a. - Bucureşti: Cartea Românească, 2007 2 voi. ISBN 978-973-23-1894-2 Voi. 1: Păianjenul în rană. - ISBN 978-973-23-1895-9 821.135.1-2 Printed in ROMANIA Matei VISNIEC Păianjenul in rana Teatru ediţia a ll-a Prefaţă de Mircea Ghiţulescu CARTEA ROMÂNEASCĂ 2007 t ? 08 De acelaşi autor, în limba română: - La noapte va ninge (poezie), Editura Albatros, 1980 - Oraşul cu un singur locuitor (poezie), Editura Albatros, 1982 - înţeleptul la ora de ceai (poezie), Editura Cartea Românească, 1984 - Cafeneaua Pas-parol (roman), Editura Fundaţiei Culturale Române, 1992 - Ţara lui Gufy (piesă de teatru), Editura Ion Creangă, 1992 - Aangajare de clown (piesă de teatru), Editura Unitext, 1993 - Văzătorule, nu fi un melc (piesă de teatru), Editura Expansion- Armonia, 1996 - Teatru (două volume), Editura Cartea Românească, 1996 - prima culegere masivă din teatrul scris de autor între 1977 şi 1990 - Negustorul de timp şi Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (piese de teatru), colecţia Teatru / Biblioteca Bucureşti, Editura Eminescu, Asociaţia Uniunii Scriitorilor, 1998 - Teatru descompus; Despre sexul femeii — cîmp de luptă în războiul din Bosnia (teatru), Editura Cartea Românească, 1998, reeditare în 2007 - Poeme ulterioare, Editura Cartea Românească, 2000 - Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (teatru), Editura Aula, 2001 - Oraşul cu un singur locuitor (antologie de poezie), Editura Paralela 43, 2004 - Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (teatru), Editura Paralela 45, 2005 - Omul cu o singură aripă (teatru), Editura Paralela 45, 2006 Marele Complot Deşi idolul lui Matei Visniec este Samuel Beckett, căruia îi » > aduce un omagiu în sceneta Ultimul Godot (Samuel şi celebrul sau personaj absent se întîlnesc pentru a deplînge moartea teatrului), este pasionant să descoperi în teatrul său un filon indigen, fie şi numai pentru deliciile comparatiste, dacă nu pentru preciziunea filiaţiilor. Oricum, berăria şi pofta de trăncăneală din Sufleorul fricii te duce cu gîndul la Caragiale. Bruno al lui Visniec este un nou Mitica euforic si locvace, creator de scenarii izvorîte din perfidia universală. Strămoşul comun este Nae Gâscanescu din monologul Gură Cască, om politic de Vasile Alecsandri, personaj ce ar merita mai multă celebritate fiind primul „analist politic” român, care a rostit fraza de antologie „timpurile sînt grele, politica Europei, aşa şi-aşa”. Este mare amator de premoniţii şi face conexiuni colosale între „retragerea francezilor din Mexic” şi „concedierea lui nenea Scarlat” Bruno este şi el un aprehensiv ce contestă vehement aparenţele lumii reale, descoperind în cea mai inocentă împrejurare un nou motiv de panică: „Dar de chelner ce părere aveţi ? Credeţi că pentru noi stă el acolo îmbrăcat la patru ace, gata să vină la orice semn? Eroare. Gravă eroare. Fatală eroare.” Fatalitate\ - vorba lui Caragiale. Doar că limbuţia lui Bruno descrie o psihoză cu deschideri filozofice. Nimic nu este ce pare a fi pentru că un complot universal, îndreptat împotriva cui, nu se ştie încă, îl obsedează pe Bruno. Traseul de la Nae Gâscănescu la Bruno trecînd prin clienţii berăriilor lui Caragiale este unul 5 Prefaţă nevrotic. Obsesia complotului din Iaşii în carnaval de Alecsandri, sublimată de Caragiale în Conul Leonida faţă cu reacţiunea face şi la Vişniec ravagii psihice. „Fandacsia e gata şi nimica mişcă”, cum ar spune Leonida. Sufleorulfricii este unul dintre cele mai explicite texte teoretice ale lui Matei Vişniec. „Marele complot” despre care halucinează Bruno este însusi teatrul lui Vişniec care „nu y y serveşte nimănui” pentru că „este artă pură”, „este artă pentru artă”, „este dragoste pentru hilar şi morbid”, „pentru că nu este decît emoţia pură în faţa macabrului, este aplecarea spiritului spre grotesc, este cultivarea plăcerii în faţa grotescului şi trăirea integrală a fricii”. Ca şi primele texte ale lui Ionesco, piesele lui Matei Vişniec au duplicitatea de a te prinde în capcana lipsei de sens, căutînd cu stîngăcie înţelesuri acolo unde nu e nimic de înţeles, amuzîndu-se, poate, pe seama cititorului, cu atît mai copios cu cît lipsa de sens este regula jocului. Să luăm „trăirea integrală a fricii” în sens confesiv ar fi o eroare, dacă nu e vorba, cumva, de teroarea totalitarismului resimţită acut de autor la vremea respectivă. Oricum, textul rămîne o mărturisire de conştiinţă. în Marele Complot pe care l-a pus la cale cu opera sa dramatică, Matei Vişniec este deopotrivă sufleorul fricii şi înfricoşatul. Fiind nu atît piese de teatru, cît viziuni, textele sale pot fi construcţii ale fricii, dar este frica spiritului chinuit de secretele infinite ale unui scenariu ontologic indescifrabil pe care existenţialiştii francezi o numeau angoasă. Lipsit de protecţia divinităţii care să gireze o teorie despre începutul şi sfîrşitul lumii, individul se zbate în angoasa propriei mărginiri. Puterea divină nu este doar placidă şi afazică ci, pur şi simplu, imaginară. Dacă Dumnezeu nu a murit el este cel mult o păpuşă gonflabilă asemenea interlocutorului mut al lui Bruno. Shakespeariana lume ca teatru (theatrum mundi, nu ?) , trecînd prin Beckett şi Fellini, devine la Vişniec lumea ca circ. Histrionul din deviza de la Teatrul Globe devine clovn. Bătrînii clovni din Angajare de clovn, una dintre cele mai puternice tragedii ale comediei umane scrise de Vişniec, sînt reprezentări sordide ale umanului, epave (pitoreşti pînă la un punct), „oameni 6 Prefaţă ______l_ fără calităţi” surprinşi în ce are vîrsta mai respingător. Autorul nu face economie de mijloace: eşecul bătrînilor Niccolo, Filippo şi Peppino este marcat prin dejecţii glandulare (lacrimi, salivă, mucozităţi) cu efecte fiziologice groteşti, prin efuziuni de un sentimentalism dezgustător ce ascund o rivalitate atroce. Bucuria revederii explodează în exclamaţii neputincioase şi complimentele trec uşor în insulte prin suprasolicitarea emoţiei: „Hai, vorbeşte nenorocitule, spune ce mai faci, chiar nu simţi că înnebuneşti ? Eu simt că înnebunesc. Nici nu credeam că te mai văd vreodată!” Prezenţi la un concurs funest pentru un post de clovn bâtrîn, ei se consumă într-o competiţie ce capătă o amploare bufonă. Epui- zînd etalarea meritelor, clovnii îşi exhibă defectele, infirmităţile şi bolile într-un dialog nu doar savuros dar şi tragic. Condamnat la eşec pe toate planurile (curios, lipseşte dimensiunea erotică), omul clovn maimuţăreşte o glorie de care nu a avut parte, rătăcind după un sens indescifrabil al vieţii. Concursul pentru un post de clovn nu este unul real, ci transcendental, pentru că învingătorul va fi cel ales de moarte. Demonstrînd celorlalţi care este > „adevărata artă”, Peppino face pe mortul cu atîta talent încît Nicollo şi Filippo îl cred mort de-a binelea. Realitatea ia locul iluziei, convenţia se ra*/-izează. Dar înşelătoria, fie si artistică, este insuportabilă; spectatorii nu se lasă păcăliţi cu una cu două aidoma ca în Moartea înghiţitorului de săbii, uitata povestire a lui Alexandru Sahia. Unui artist atît de bun, care şi-a înălţat profesia pe culmile perfecţiunii, încît atunci cînd face pe mortul pare mort cu adevărat, i se cuvine chiar moartea. O moarte bufonă pe care victima însăşi o evocase cu puţin înainte într-o iresponsabilă parodie: „Eu sînt acela, loviţi în mine, sfirtecaţi-mă. Călcaţi-mă în picioare... Nu voi striga, nu voi horcăi, nu voi scoate un singur cuvînt!” Clovnii lui Vişniec se află pe malurile Styxului, iar cel ce va trece dincolo va fi cel ales. Dialogul lor din sala de aşteptare dinaintea concursului este aşadar o veselă agonie, iar oamenii-clovni nu au altă semnificaţie decît ca versiuni ale morţii. Tot versiuni ale morţii sînt şi cele trei tablouri din Caii la fereastră, unde 7 Prefaţă autorul se apropie de Brecht, fără a se îndepărta prea tare de Beckett. Piesa începe ca un Mutter Courage în miniatură şi rămîne pînă la capăt o viziune în triptic asupra stării de beligerantă şi a stupidităţii militariste. Fiul, Tatăl şi Soţul, chemaţi la arme de-a lungul timpului sub diferite pretexte, vor avea parte de o moarte lipsită de glorie. Aceeaşi moarte bufonă ce încheie destinul grotesc al omului-clovn. Fiul va fi lovit cu copita de un cal care îl obsedează încă de la recrutare (un frumos simbol al morţii ce va reveni în Omul cu calul din Teatru descompus), Tatăl care trăieşte din amintiri eroice sfîrseste în scaunul său de infirm strivit de un y y buldozer, iar Soţul va încheia belicoasele sale campanii de cameră într-un război real, călcat în picioare de tovarăşii de luptă. Simţind enorm şi văzînd monstruos”, asemenea predecesorului său Caragiale, Vişniec comentează cu cinismul său vesel că tot ce a mai rămas din Soţul belicos se află pe tălpile bocancilor camarazilor săi, motiv pentru care văduva primeşte un vraf de încălţăminte în loc de cadavru. Moartea nu poate fi în niciun caz eroică, ci doar grotescă şi insultătoare. Viaţa, antecameră a morţii sau sală de aşteptare, este acum tema preferată de meditaţie pentru Matei Vişniec. „Oriunde am pleca nu sînt decît săli de aşteptare /.../ chiar şi dincolo de uşă nu-i decît o sală de aşteptare. Unde vrei să plecăm ?” - întreabă un personaj din Uşa. „Piesă într-un act” compusă djn trei tablouri foarte intense care îi dau o anume amplitudine interioară, Uşa este expresia restrînsă a acestui motiv care apare şi în Trei nopţi cu Madox sau Cu violoncelul ce facemy fiind caracteristică pentru „etapa românească” a dramaturgiei lui Matei Vişniec. Diferenţa faţă de orice alte analogii posibile este că uşa lui Vişniec ne desparte de un dincolo metafizic cu posibilităţi mai mari decît moartea sau divinitatea sau cel puţin cu promisiunea că este vorba de moarte dar şi de ceva în plus. Fiecare aşteaptă la rînd să treacă dincolo de uşă pentru că acolo se află misterul. Sunete, cînd asurzitoare, cînd perverse, răzbat dindărătul uşii de fiecare dată cînd un alt pacient este înghiţit. Este ascunsă în cele douăzeci de pagini ale piesei o complicată partitură sonoră, pentru 8 Prefaţă ______i_ ca sunetele ce răzbat de dincolo de uşă sînt, rînd pe rînd „pocnituri, scrîsnete, fîsîituri, urlete şi hohote” Alteori, „uşoare plesnituri şi hohotele unui om căruia îi sînt gîdilate picioarele Probabil chităituri şi sughiţuri. Gama acustică pe care lucrează Vişniec este nu doar complexă, ci şi ascendentă de la şoapte la ţipete. Spaţiul de dincolo de uşă, departe de a fi inactiv, este populat cu activităţi infernale a căror natura nu poate fi decît presupusă. Spectacolul sonor din dosul uşii este mult mai important şi mai semnificativ decît chiar textul rostit dincoace de uşă. Este, acolo, un spaţiu al teroarei pe care cei ce aşteaptă la rînd sînt obligaţi să şi-l asume dar şi un spaţiu acvatic asemănător cu cel din Scaunele lui Ionesco. Iar în final, o invazie acvatică încheiată cu un urlet ce se sublimează sub forma unui dop ce sare cu un pocnet. Apoi, lovitură de teatru: scena se roteşte şi dincolo devine dincoace. Uşa din fundal devine uşa de la rampă. Lumea de aici şi lumea de dincolo - nici o enigmă nu le mai desparte. De adăugat că nu moartea umanului este cheia viziunii lui Matei Vişniec, ci integrarea acestuia într-un circuit al materiei, grotesc prin lăcomia absorbţiei, a înghiţirii, şi divinitate. Nu avem decît de regretat universul sonor pe care se bazează acest text mai puţin frecventat de oamenii de teatru fiind mult mai dificil de transpus în imagini scenice. Matei Vişniec scrie scurt, nu totdeauna concis. Mai scurt chiar decît Teodor Mazilu, maestru al genului scurt, cu care se înrudeşte uneori, fie prin parodia „sublimului în caz de forţă majoră” din Aceşti nebuni făţarnici („Ce aer! Ce aer! Ah, aerul...”, exclamă un personaj din Uşa), fie prin exaltarea bufonă a absolutului negativ: „Nu-mi luaţi ultima speranţă. Eu sper, vreau, cred că pot să cobor cît mai repede posibil. Pentru că odată aflat la limita cea mai de jos a laşităţii şi ruşinii, nu-mi mai rămîne decît să mă înalţ” - spune Acuzatorul în Spectatorul condamnat la moarte. Faptul că scrie scurt, dar nu concis, nu înseamnă că preferă stilul aforistic. îi displac formulările aforistice chiar sub forma acelor precipitate de înţelepciune pe care le numim aforisme, după cum detestă orice formă de patetism verbal. Cu toate acestea, situaţiile dramatice 9 Prefaţă ______>_ sînt, adesea, patetice, iar mesajele au totdeauna reverberaţii filozofice chiar dacă autorul refuză să filozofeze. Mai rar o scriere atît de patetică în fervoarea sa religioasă ca Păianjenul în rană. Un alt Ionesco Matei Visniec este astăzi una dintre vocile literare cele mai subtile pe care le auzi în Europa. Poet important, chiar lider al generaţiei ’80, Matei Visniec a virat spre teatru, imediat ce a înţeles că poezia este o artă mult prea discretă şi confidenţială, fiind astăzi unul dintre cei mai importanţi autori dramatici contemporani, scriind cu egală abilitate în franceză şi română. Noul nostru Eugène Ionesco a schimbat genul literar dar nu a schimbat metoda: dacă poezia sa era foarte teatrală, teatrul va fi, prin consecinţă, plin de poezie. Nu este vorba de poezie în sensul calofil al termenului, ci de o metafizică a textului care îl face inimitabil. Din acest motiv, dramele lui Matei Visniec sînt atît de enigmatice, încît te obligă să le explici. Criticul este în acest caz acel individ prezumţios care crede că totul poate fi explicat. „Uneori e preferabil să laşi lucrurile neexplicate decît să le explici prost” ne avertizează Matei Visniec în Negustorul de timp dar bucuria de a căuta adevărul ascuns în textele sale este imensă. Refuză să numească lucrurile pentru că îndată ce capătă un nume devin vizibile, previzibile, îşi pierd interesul şi, de altfel, nu crede că realitatea vizibilă oferă un material adecvat pentru literatură, nici chiar atunci cînd îşi propune să fie realistă. Cred că cele mai bune piese de teatru ale lui Caragiale sînt acele momente si schiţe în proză, viziuni abia supuse convenţiilor realului. Momentele lui Visniec sînt acele monologuri care alcătuiesc ciclul Teatru descompus, o suită de texte narative excepţionale, situate între 10 Prefaţă proză si poezie. Sînt parabole, se înţelege dar cu mesajul bine camuflat. Sînt ipoteze existenţiale, fantaste, incredibile, hilare prin modul de a relata monstruozităţi cu cea mai mare seninătate. Matei Vişniec are două performanţe minimaliste: Păianjenul în rană şi Frumoasa călătorie a urşilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt. Primul este cel mai scurt şi mai tulburător text despre fervoarea religioasă pe care l-am citit vreodată. Prelucrează aici mitul biblic al lui Isus crucificat între doi tîlhari. Pe lemnul crucii din mijloc urcă o insectă ce ameninţă să pătrundă în carnea Celui rănit sub coastă. Cei doi tîlhari se străduiesc să oprească insecta scuipînd din răsputeri asupra Mîntuitorului. Piesa este un veritabil psalm în care nevoia de credinţă naşte credinţa. Frumoasa călătorie a urşilor Panda este poate cea mai frumoasă piesă despre dragoste şi moarte care s-a scris vreodată, impresionantă tocmai prin economia de mijloace. El şi Ea se trezesc într-o dimineaţă în acelaşi pat după o noapte în care el o vrăjise cu saxofonul şi cu versuri de Bacovia. Dorinţa lor de a se contopi şi a dispărea în iubire ia proporţiile absolute ale dizolvării în neant. Mircea Ghitulescu > 11 PĂIANJENUL ÎN RANĂ Schiţă dramatică > Personaje: BEGAR HUMIL CEL RĂNIT SUB COASTĂ Pe culmea unei coline — trei crucificaţi. Cu jumătate de oră înainte de apusul soarelui. Cele trei cruci sînt aşezate în formă de U, cu deschiderea spre public. în mijloc zace ţintuit CEL RĂNIT SUB COASTĂ. în stînga — BEGAR în dreapta — HUMIL. Crucificaţii nu mai au mult de trăit. CEL RĂNIT SUB COASTĂ pare a fi în starea cea mai jalnică. Cele ttei trupuri aproape dezbrăcate sînt pline de sînge, de noroi, de sudoare. Personajele vor vorbi cu greutate, cu gurile mereu avide de aer, gîfiind si plătind cu sudoare si sînge fiecare vorbă. Undeva, într-un şanţ aflat în primul plan, doi soldaţi (din care nu se văd decît coifurile) joacă zaruri. Două lănci cu însemnele romane, sprijinite de buza şanţului. HUMIL (Cu mari eforturi, aproape asfixiindu-se). Begar... (Mai mult un muget.) Begar... BEGAR (îşi ridicăpleoapele cu mare greutate. Privirea rătăceşte mult pînă să-l descopere pe cel care a vorbit.) ’ei ?... HUMIL ’ăd ’eva... 15 Matei Vişniec BEGAR (Respiră sacadat, avid de aer.) ’ha... HUMIL (Indică printr-o aplecare a frunţii.) ’ăd o... ăd a’olo... BEGAR (Fără a putea fixa punctul indicat.) U’de ?... HUMIL A’olo... BEGAR ’e?... HUMIL E... e... Ceva... Cevane’ru... BEGAR (Neputincios şi plictisit.) Ei, draci! HUMIL Nu, nu... E... e o coro’isnită! ’ > > BEGAR (încearcă să-şi concentreze toată puterea în priviri.) U’de? HUMIL Sau... u’ păia’jen... E... e u’ păia’jen... ’au o coro’isnită... y y BEGAR (Pufnind dezamăgit.) E’ ş’ ? 16 Păianjenul în rană HUMIL (îşi roteşte capul ca într-un coşmar.) Mi-e silă... Mi-e silă, m-auzi ?... Mi-e silă! (Aproapeplîngînd.) Scîrbele astea... BEGAR Las... Nu ’ai e mult_ HUMIL (Agitat.) ’a mai e... BEGAR Nu ’ai e... HUMIL (Pauză. Apoi, disperat.) Be’ar!... Be’ar! BEGAR (Şoptit.) Taci!... Taci!... HUMIL Ci’e... Ci’e are cruce ’e... ’e spate? BEGAR (Încercînd să-l calmeze pe HUMIL.) Taci... Ne-aud ăştia... > HUMIL Păia’jenu’ ? ’au coro’işniţa ?... Ci’e are cruce ’e spate ? BEGAR (Ameţit de întrebare.) Cuum ? HUMIL {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) A’zi... tu... tu, mortule... Tu ’are le ştii... Tu ’are le zici... Zi, mă, cine are cruce pe spate ? Matei Vişniec BEGAR (Icnind după fiecare cuvînt.) Lasă-1... Lasă-1... HUMIL De ce?... El... el ’are se dă-mpărat... BEGAR Lasă-1 că-i mort. HUMIL (Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Mă... Tu ’are eşti mort... Eşti mort?... Prefac’t’le... Tu... (Către BEGAR.) Ai văz’t ? (Pierdut, mai mult pentru sine.) A aut noroc... A mierlit-o primu... CEL RĂNIT SUB COASTĂ (Fără să deschidă ochii.) Nu-s mort. HUMIL ’uum ?... Ai zis ceva ? (Către BEGAR.) A zis ceva ? Ce-a zis ? BEGAR N-a zis nimic. HUMIL Asta-i nimic ?... Asta nu-i... nimic... (Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Ce-ai zis ? Zi ce-ai zis dac-ai zis... CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu sînt... (Se îneacă si pare că-si varsă sufletul.) Sînt viu... HUMIL (Răcnind.) Auzi, Be’ar ? 18 Păianjenul în rană BEGAR (Indiferent.) Da. HUMIL E viu. BEGAR ’a... HUMIL (Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) De ce... de ce nu mori ? Dac-ai har... Dac’ eşti hristos... De ce nu mori oda ă dac-eşti hristos şi-mpărat ? De ce nu mori oda’ă... ca s’ scapi ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu pot să scap... BEGAR (Rîde cu mare greutate. Fiecare hohot de rîs îl resimte ca pe o durere în adîncul cărnii.) He... He-he... HUMIL (Rîde si el, crud.) He-he... Mincinos’le... Panglicar’le... Cutră... BEGAR (Moljaindu-sisaliva, cu dispreţ.) ’n flecar... Zic’tor de vorbe... CEL RĂNIT SUB COASTĂ (îşi deschide ochii limpezi.) Nu... nu... nu sînt vorbe... 19 Matei Vişniec BEGAR (Mai mult pentru sine.) Nu-s vorbe ?... Sperjur le... Sfîrîit’le... Făc’tor şi-ngînat cu noaptea c-eşti... (Cu răutate crescîndă.) Puţi, nenor’cit şi ticălos c-eşti... Iţi pute coasta... Ai ticăloşit aeru’ şi d-aia... (Se îneacă si tuşeşte sălbatic.) (Pauză. Unul din soldaţi scoate un strigăt de bucurie si începe să rîdă cumplit.) HUMIL (îşi înalţăgîtul cîtpoate.) uum ?... Cît ?... Cît a dat? Be’ar, uită-te... BEGAR ’u văd... ’u văd nimic... Cred că ’u mai văd... HUMIL Uită-te cît a dat!... Ae şase? (Face eforturi să zărească ce se petrece în şanţ.) Cîţi de şase ? BEGAR ’u mai văd... (Icneşte. Mugeşte mai mult, răpus de o durere sufletească.) ’uu mai văăd... ’umil!... Mi s-a scurs ochiu ! HUMIL (înnebunit de curiozitate.) ’um?... Cît?... A dat şase ? A dat sau n-a dat ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ A dat. 20 Păianjenul în rană HUMIL Cîti? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Cinci... HUMIL ’inci ?... ’amăăă!... ’inci de sase... seamnă c-o s-umfle y grăsanu toat’ lovel’le... Ştii... (Obosit, epuizat.) Nu vreau să cîştige grăsanu ... (Rămine un timp cu capul atîrnatpeste piept. Apoi, ca dintr-un vis.) reau să cîştige slăbănogu ... (Pauză lungă. Cei trei par a fi amuţit definitiv. Apoi, foarte stins.) Slăb’nogu ... reau să... BEGAR (Brusc începe să geamă si apoi să urle de durere.) Ah... Ah! HUMIL (Ca din vis.) ’e-i ?... Ce vrei tu... ucigaş... ucigaş... de... de... tată... CEL RĂNIT SUB COASTĂ (La fel, în transă.) Ucigaş ?... Ucigaş de tată ? BEGAR ’u mai simt... ’u mai simt picioru... (Scînceste ca un copil.) ’u mai simt nimic... HUMIL {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Ucigaş, ’a... (învioratde ungînd.) A’zi... E rău ?... E rău, nu ?... E păc’t mare, nu ? (Şoptit.) Auzi, hristos’le... 21 Matei Vişniec Eu... Eu vreau să cred ! ’ţelegi ? Vreau ! Jur! Jur că vreau să cred... Hristos’le, m-auzi?... Din-totd’auna mi-am dorit să cred... Fă-mă să cred, Hristos’le... Fă-mă să cred, mă faci? Mă auzi? (Urlînd.) Mă auzi?... (Mai încet, conspirativ.) M-auzi ? Om’le, m-auzi ? CEL RĂNT SUB COASTĂ Te aud. HUMIL Fă-mă să cred ş-am să cred... Am să-ţi fiu slugă, am să-ţi fiu d’apostol... Am să-ţi spăl picioarele, am să... Vreau să cred, vreau... Dă-mi un semn s-am să cred, dă-mi... Scoat’-ne din cuie s-am să cred! Dac-ai har si dacă... Dac’ eşti fiu de y y dumnezeu... precum ai zis... Scoat’-ne ! Să plecăm odată... Dă-ne jos d-aici ş-o să-mpînzim pămîntu’ cu credinţa pentru tine... ’ai să plecăm d-aici... Dă-ne semnu’, poţi ? Hristos’le, poţi ? Să plecăm cu semnu’, poţi ? Poţi, om’le, poţi ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu pot. BEGAR (Hohotind, la început stăpînit, apoi cu răutate.) ’umil, ’umil... Hot’le! HUMIL (Scărpinîndu-se în piept cu bărbia.) Ce ’rei ? Ce ? BEGAR ’umil, ’umil... Sarlatan’le! Păianjenul în rană HUMIL {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Nu poţi ? D’ ce nu poţi ? Dac-eşti-mpărat şi hristos, d’ ce nu poţi ? Cum se poate să nu poţi ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu pot. BEGAR ’umil, ’umil... Pungaş’le... Nu te mai saturi, ai ? Tot timpul vrei să duci de nas pe cineva... He-he... HUMIL (Scîrbit.) N-am ’is nim’c rău... Am ’is că vreau să cred, ast-am ’is... BEGAR ’umil, ’umil... Păcătos’le... Cum s-ajung-apos-tol... un păc’tos ca tine? HUMIL (Sepierde într-un coşmar.) N-am ’is nim’c rău... Am ’is ce-am ’is... Şi ce? Am ’is... să ne dea semnu’... Dac’ semnu’ e la el... Dac’ semnu’ nostru-i la el... BEGAR {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Nu t-uita la Humil... Pîn’ şi-n clipa morţii... tot ca un borfaş... tot ca un borfaş se poartă... Cu hristosu’... nu trebuie... nu trebuie să fii borfaş... (îşi înghite mereu saliva ca săpoară vorbi.) Om’le... Dac-eşti hristos... Dacă... ştii... pleacă măcar 23 Matei Vişniec tu... s-o să credem în tine... O să murim cu semnu ăsta... ca nişte... ca nişte credincioşi... > > > A’zi, om’le... Impărat’le! Pleacă tu... Smulge-te! Calcă peste grăsanu şi peste slăbănogu şi du-te... S-o să credem... O să credem... Si nici n-o să mai j > fie moarte... Dacă tu... dacă tu faci asta pentru noi... moartea... nu mai e!... Poţi ? Om’le, poţi ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu pot. BEGAR (Disperat.) Nu poţi ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu pot. HUMIL (Disperat la rîndul lui.) Be’ar!... Bear! BEGAR (iCătre CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) De ce nu poţi ?... De ce ? HUMIL (Jalnic.) Be’ar!... Păia’jenu’... Co’opişniţa... BEGAR (Printre dinţi, către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) De ce nu poţi, secătură, d’ ce ? HUMIL (Se zbate disperat pe cruce.) ’u vreau ! 'u ! BEGAR ’umil, pros’le, stai ca lumea... 24 Păianjenul în rană HUMIL ’u ’reau... O s-urce pe mine... O s-urce... BEGAR HUMIL ’ţi cade carnea, ’umil... Nu t’ mai zbate... BEGAR E jos! HUMIL ’ine ? BEGAR Co’opişniţa... HUMIL Un’e ? (întinde gîtul, arătînd.) A’olo... Vine drept la BEGAR mi’e... O să mi se urce pe gît... HUMIL Nu e... Nu e nimic, ’umil... Ţi se pare... A-ncep’t s-urce pe lemn... Simt cum a-ncep’t să BEGAR mi s-urce pe lemn... HUMIL Nu mai urcă... S-a oprit... Nu cred că s-a oprit. Nu cred!... Nu cred că s-a oprit! (înnebunit de gînd.) Nu cred niciodată... că s-a oprit... 25 Matei Vişniec BEGAR S-a oprit. Jur că s-a oprit. HUMIL (Se zbate dureros.) Nu s-a oprit... Nu cred că s-a oprit... O să mi se urce pe burtă... şi pe gît... Nu cred... CEL RĂNIT SUB COASTĂ S-a oprit. HUMIL (Se linişteşte dintr-odată.) S-a oprit ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ S-a oprit. HUMIL Ma’ă... Ma’ă... Jţi mulţumesc, ma’ă... (Gîfîie, sudoarea i se scurge pe gît. Scărpinîndu-se tot mai des cu bărbia.) Doa’ne, ’ţi mulţumesc, doa’ne... Doa’ne, hristos’le, ce bine-ar fi dac-ai fi... BEGAR Taci, ’umil... Odihneste-te mai bine... Odih- y neşte-te ca să mori odihnit... HUMIL N’ ’reau să mor odi’nit... (Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) N’ ’reau să mor odi’nit... M-auzi ? Deschide ochii dac’ m-auzi... De ce ’u răspunzi ? Om’le... BEGAR Lasă-1 în pace... ’u vezi că ’u mai are sînge ? 26 Păianjenul în rană HUMIL Mai are... i se scurge o sorbit’ră din coastă... Ii tremră pielea su coastă... Dac îi tremră pielea ’nseamnă că-i viu... (Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Hristos’le... Fă ceva ca să ştiu... ca să ştiu că m-auzi... Deschide-ti ochiu măcar o > > dată... O dat' şi gata... M-auzi sau nu m-auzi ? BEGAR Zi-i să scuipe. Dacă-i viu să scuipe-afar. HUMIL (Oarecum persuasiv, linguşitor.) Hristos’le... Ştii ce m-am gîndit ?... Dac’ zici... dac’ vrei... Ce-ar fi să dai o ploaie?... Hm?... Fă să plouă, poţi? Fă să plouă ş-atunci, atunci... am să cred... şi... Atît, fa să plouă! O ploaie scurtă, pîn’ ce nu se-ntunecă... O să ne răcorim toti trei si... y 7 gîndacu, da... co’opişniţa, da... păiajenu o să se-nece!... Fă să plouă ş-o să cred în tine, fa să plouă, poţi? O să credem amîndoi în tine... Bear, zi-i să facă... BEGAR (Hipnotizat de gîndul ploii.) Hai, om’le! Hai, hristosle! O ploaie scurtă şi... ai să ne umpli... o să fim cu sufletu şi... Hai... o ploaie pe faţă... HUMIL Poţi ? Spune, poţi ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ (îşi deschide pleoapele cu mare greutate, îi priveşte pe rînd cu o neputinţă dureroasă şi apoi, cu geamătul 27 Matei Vişniec unui copil bătut, lăsîndu-şi capul în piept.) Nu pot. HUMIL Mă’ar... mă’ar fa să ias-un nour... Atît, un nour pe cer... BEGAR Sau, poate... poate ţi-e mai uşor să faci... să faci s-adie puţin... s-adie-o pală de vînt... Dac\.. dac’ cel puţin vîntu ... CEL RĂNIT SUB COASTĂ (Disperat.) Nu pot! Nu pot! Nu pot! BEGAR Nici mă’ar o adiere ? Da ce poţi ? HUMIL Fă să piardă grăsanu’ ! Să piardă grăsanu’ la zaruri... Dă-i slăbănog’lui cinci de şase! îi dai?... Dă-i slăbănog’lui cinci de sase s-o să credem s-o să murim mîntuiti, s-o să murim mîntuiti s-o să fie > > > > aşa cum ai spus... CEL RĂNIT SUB COASTĂ (înnebunit.) Nu pot! Nu pot! Nu pot! HUMIL Nefericit’le... Adem’nitor d-oameni... Mă’ar îndepărtează păia’jenu’... Co’opişniţa... Fă-o să plece... BEGAR Chiar... aşa... aşa... asta poat’ că poţi... poat’ că poţi s-o faci... N-o să-ţi fie greu... nu-i cine 28 Păianjenul în rană ştie ce... Să plece scîrba d-aici... să s ducă, să s-amestece cu ţărîna, poţi ? HUMIL (Disperat.) Nu poate! Nu poate! Nu poate să fac’ nimic... ’mnezeule, de ce nu eşti ? (Sefrămîntă si începe din nou să se zbată pe cruce.) De ce nu eşti? Unde eşti? De ce, de ce... (Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Spune, eşti sau nu eşti ? Eşti fiu lui sau nu eşti fiu lui ?... Eşti mpărat şi ristos sau nu eşti ? Spune-ne că eşti ş-o să credem în tine... Auzi? Spune numa că eşti ş-o să fim cu tine... o să credem în tine... o să fim ş-o să credem... Spune DA... BEGAR (Ca din vis.) Spune DA... spune DA... HUMIL Om’le, eşti mort? BEGAR Spune DA... ’ai, spune DA... CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu sînt mort... HUMIL Nu eşti mort?... Atunci spune DA... BEGAR Spune de tine... Mă’ar tu... crezi? HUMIL Spune DA... Spune odat’ DA... 29 Matei Vişniec CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu sînt mort... Nu sînt mort... BEGAR Cum poţi să crezi far semne? De ce crezi far' semne ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu sînt mort... HUMIL Spune DA, auzi ?... Spune DA... Chiar dac nu eşti din osu lui... Spune-atît... DA... CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu sînt mort... Nu sînt... Nu sînt... HUMIL Spune DA... Spune DA chiar dacă-i minciună... Om’le, o s-apună soar’le ş-o să rămînem aşa... Spune DA! {Pauză. Soldatul cel gras izbucneşte din nou în hohote cumplite de ris. Soarele e pe punctul de a coborî dincolo de linia orizontului. Insecta urîtă si grasă si neagră începe să urce pe crucea CELUI RĂNIT SUB COASTĂ.) BEGAR (Limpede, slab, terminat.) Iar a cîştigat grăsanu’ ... O, sîntem pierduţi... ’umil, sîntem pierduţi... ’umil, ni’ic nu e nicăieri, ’umil... Ni’ic, ’umil, ’umil, ni’ic... nicăieri... Sîntem pierduţi degeaba, 30 Păianjenul în rană ’umil... (îşi clatină capul în dreapta şi în stînga, izbindu-l de umeri şi de lemnul crucii.) Nu e ni’ic nicăieri şi grăsanu’ o să cîştige mereu, o să cîştige ş-o să cîştige ş-o să tot cîştige... CEL RĂNIT SUB COASTĂ Nu... Nu... Nu, Doamne, nu sînt mort... HUMIL (Cu răutate disperată.) Eşti mort, nenorocit’le... Ai crezut degeaba, nenorocit’le... BEGAR Şi grăsanu’ o să cîştige mereu... întotd’una o să cîştige, pîn’ la capăt o să cîştige... CEL RĂNIT SUB COASTĂ (Şoptit.) Doamne, de ce m-ai părăsit ? BEGAR (Rîde, înecîndu-seşigrohăind.) He-he... Se-ntu-necă... Nu-i asa? Se-ntunecă... Ti-e frică, hristos’le, nu-i asa ?... Ti se răceşte carnea, este ? CEL RĂNIT SUB COASTĂ (Zbătîndu-se uşory dar rostind mai tare.) Doamne, de ce m-ai părăsit ? HUMIL Măcar taci... Muşcă-ţi limba şi taci... Pedep-seşte-te pentru vorbăraia... (Dintr-odatăfuribund.) Nu mai vreau să te-aud!... Nu!... Nu mai vreau să te văd... 31 Matei Vişniec CEL RĂNIT SUB COASTĂ (Urlîndy cu ultimele forţe.) Doamne, smulge-1 de pe mine, Doamne! BEGAR (Uluit de acest strigăt, gîfiind, cu ultimele puteri, către HUMIL.) Ce zice ? HUMIL I s-a urcat păia’jenu... I s-a urcat pe coastă... BEGAR Unde?... Nu mai văd... Unde? HUMIL Pe coastă... O să-i intre păiajenu’-n rană... BEGAR {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Om’le, n-ai noroc... Om’le... N-ai nici un fel de noroc... HUMIL {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Fă-aşa... (îşi scuturăpîntecele.) Dă-1 jos... O să-ţi intre-n rană... BEGAR (Scuipă de silă.) Bestia de păia’jen... Scîrba... {Către CEL RĂNIT SUB COASTĂ.) Hristos’le... Nu te lăsa... Strînge-ţi burta şi pocneşte-1 dinăuntru... HUMIL (îngrozit, privind spre insectă.) Ce dracu să-i facem ? Nu-1 putem lăsa aşa... 32 Păianjenul în rană BEGAR (Se apleacă, aproape smulgîndu-se de pe cruce, şi scuipă spre păianjen, încercînd să ţintească insecta cu stropii de salivă roşiatică.) Gîngania... (Scuipă.) Jos ! (Scuipă.) Afar’! (Scuipă.) HUMIL Ce faci ? BEGAR (Scuipă.) Scuipă şi tu... (Scuipă.) Poate-o nimerim. .. (Scuipă.) Poate-o oprim... (Scuipă.)Trebuie s-o nimerim... (Scuipă.) HUMIL (Scuipă.) BEGAR (Scuipă.) S-a oprit? (Scuipă.) Parcă s-a oprit... HUMIL (Scuipă.) BEGAR (Scuipă.) HUMIL (Scuipă.) Bestia... Scîrba scîrbelor... BEGAR (Scuipă.) Hai, ’umil... Scuipă, ’umil... Nu-1 putem lăsa aşa... HUMIL scuipă. 33 Matei Vişniec BEGAR scuipă. Soarele apune. (întunericul se lasă pe efortul disperat al celor doi cruci-ficaţi de a alunga, as a cum se mai poate, păianjenul din rană.) OMUL CARE VORBEŞTE SINGUR Schiţă dramatică în două secvenţe > î Personaje: FEMEIA 1 FEMEIA 2 BĂRBATUL 1 BĂRBATUL 2 Secvenţa 1 5 O încăpere. Fereastră acoperită de draperii. Un scaun în fata ferestrei. Alt scaun în stînga ferestrei. FEMEIA 1, în picioare, în faţa draperiilor, privindu-şi ceasul. FEMEIA 2, pe scaunul din stînga ferestrei, pîndind afară printr-un ochi al draperiei. FEMEIA 1 : Ce vezi ? FEMEIA 2: Nimic. FEMEIA 1 : Mai aşteaptă. (îşi urmăreşte cu atenţie ceasul.) Acum! A venit ? FEMEIA 2 : Formidabil! A venit. FEMEIA 1 : Ţi-am spus ? Exact şase fără un minut. De zece ani vine exact la şase fără un minut. FEMEIA 2 : E nebun! FEMEIA 1 : Stai să vezi! Ce face ? FEMEIA 2: Stă... FEMEIA 1 : A pus un picior pe bancă ? FEMEIA 2 : A pus. Matei Vişniec FEMEIA 1 : Să vezi acum ! La şase fix am să trag draperiile. El o să se prefacă dintr-odată că vede ceva pe cer şi o să se aşeze pe bancă. (Pauză.) Acum! (FEMEIA 1 trage draperiile. Dincolo de fereastră se vede un arbore uriaş. Lingă arbore este o bancă. Un bărbat stă cu un picior pe bancă) FEMEIA 1 : Ei ? FEMEIA 2 : Se uită în sus. FEMEIA 1 : Ţi-am spus eu ? De zece ani face acelaşi gest. S-a aşezat ? > FEMEIA 2 : S-a aşezat. FEMEIA 1 : Acum am să deschid larg fereastra. După ce deschid larg fereastra, el îşi scoate ţigările. (FEMEIA 1 deschide fereastra. Bărbatul de pe bancă îşi scoate ţigările.) FEMEIA 1 : Ai văzut ? FEMEIA 2: Straniu. FEMEIA 1 : Nu ? N-ai impresia că face exact ceea ce vreau eu ? Uite, eu am să mă plimb prin faţa ferestrei. Cît mă plimb eu prin faţa ferestrei, el stă cu ţigările în mînă. 38 (FEMEIA 1 se plimbă prin faţa ferestrei. Bărbatul de pe bancă stă nemişcat, cu ţigările în mînă) Omul care vorbeşte singur FEMEIA 1 : Pot să-l ţin aşa cît vreau eu. Nu îndrăzneşte să-şi aprindă ţigările pînă cînd nu mă opresc. FEMEIA 2 : Opreşte-te, să vedem! FEMEIA 1 : Nu. Obişnuiesc să mă plimb exact jumătate de minut. De cinci ori încolo şi de cinci ori înapoi. Acum am să mă opresc. (FEMEIA 1 se opreşte exact la mijlocul ferestrei. Bărbatul de pe bancă îsi aprinde ţigara.) FEMEIA 1 : Vezi? Cred că am ajuns să-l conduc ca pe o marionetă. Acum o să-si tină chibritul ars între > > degete pînă cînd ridic eu braţul sus. FEMEIA 2 : Oare de ce vine ? FAMEIA 1 : Nu ştiu. De zece ani mă tot întreb ce se întîmplă de fapt. Cred că am o putere misterioasă asupra lui. FEMEIA 2 (Meditativ.): Ai putea să-l faci să stea în cap ? FEMEIA 1 : Nu ştiu. Dar cred că încetul cu încetul as reuşi. > j > Fii atentă! Acum am să-mi rotesc braţul din umăr. Si-a aruncat chibritul ? » FEMEIA 2 : încă nu. FEMEIA 1 : O să şi-l arunce. Probabil că nu mi-am rotit braţul destul. FEMEIA 2 : E înrăit, nu vrea să si-1 arunce. FEMEIA 1 : Da, aici îmi face cele mai mari necazuri... Partea asta va trebui s-o mai perfecţionez. FEMEIA 2 : Gata! Si l-a aruncat. > 39 Matei Vişniec FEMEIA 1: Foarte bine. (FEMEIA 1 începe să-şi maseze umărul.) FEMEIA 2: Te doare? FEMEIA 1 : Puţin. FEMEIA 2 : Şi acum ? FEMEIA 1 : Acum e o figură interesantă. Eu duc mîna la ochelari si stau nemişcată o secundă. FEMEIA 2 : Şi el ? FEMEIA 1 : El o să se ridice de pe bancă. FEMEIA 2 : Nu cred. FEMEIA 1 : Stai să vezi. (FEMEIA 1 îşi duce mîinile la ochelari. Bărbatul de pe bancă se ridică.) FEMEIA 2 : S-a ridicat! S-a ridicat! FEMEIA 1 : Eu încep să-mi şterg ochelarii şi el se plimbă prin faţa băncii. FEMEIA 2: Nu se plimbă, trădătorul... FEMEIA 1 : Stai că n-am început... Unde dracu’ oi fi pus batista ? FEMEIA 2 : Cum ? N-ai batistă ? Vrei să strici tot ? FEMEIA 1 : întotdeauna îmi uit batista în baie... FEMEIA 2 : îl pierdem! O să se plimbe de capul lui... FEMEIA 1 : Nu, nu se mişcă pînă nu-mi găsesc batista... FEMEIA 2 : Poftim, ia-o pe a mea. 40 Omul care vorbeşte singur FEMEIA 1 : Mersi. Oh, ce broderie! (FEMEIA 1 începe să-şi şteargă ochelarii. Bărbatul din faţa băncii începe să se plimbe prin faţa băncii.) FEMEIA 1 (Privind pe furiş.): Merge ? FEMEIA 2: Merge. FEMEIA 1 : Să vezi că îndată îşi scoate şi el batista şi începe să se şteargă de sudoare. FEMEIA 2: Si-a scos-o. > FEMEIA 1 : Da ? (îşi pune ochelarii pe nas.) Acu’ eu am să trag aer în piept de cîteva ori şi el se va lipi de trunchi. FEMEIA 2: N-ai putea să-l mai ţii în plimbare ? FEMEIA 1 : Ba cred că da. Dar nu vreau să-l forţez. > FEMEIA 2: Ar fi interesant să vezi cît îl poţi ţine în plimbare... FEMEIA 1 : Cred că-1 mai pot ţine. Cred că pot face din el tot ce vreau. Numai că mi-e frică. FEMEIA 2 : Te temi să nu fugă ? FEMEIA 1 : Nu ştiu. N-as vrea să-l fac să sufere. Totuşi, > y 7 m-am ataşat de el. înţelegi ? De zece ani mă ascultă fără să crîcnească. N-a lipsit o singură dată. Simt că e de datoria mea să nu-1 bruschez prea tare. FEMEIA 2 : Ar fi grozav să-l faci să-şi scoată singur un ochi. FEMEIA 1 (Trage aer în piept.)'. Nu, nu... Acu’ nu... Poate mai tîrziu, peste cîţiva ani... (Trage din nou aer în piept.) S-a lipit? 41 Matei Vişniec FEMEIA 2 : S-a lipit. FEMEIA 1 : Cînd mă opresc eu din respirat, el îşi aruncă ţigara. Dup-aia o stinge cu vîrful piciorului. FEMEIA 2 : Cît ai de gînd să respiri ? FEMEIA 1 : îl mai las să mai tragă cîteva fumuri. FEMEIA 2 : De ce ? Fă-1 s-o stingă acum. FEMEIA 1 : E păcat de ţigară. Ştiu că-i place să fumeze şi l-ar durea dacă l-aş sili să arunce ţigara prea repede. FEMEIA 2 : Cred că a ajuns la filtru. FEMEIA 1 : Da ? Atunci mă opresc. (Pauză.) Şi-a aruncat-o ? FEMEIA 2: Da. FEMEIA 1 : Ei, asta e tot. FEMEIA 2 : Cam puţin. FEMEIA 1: Mă gîndesc să mai inventez cîteva figuri... Cu timpul... FEMEIA 2: Ar fi păcat să-l pierzi acum, în faza asta... Eu as scoate tot untul din el. FEMEIA 1 : N-ai decît să-ţi găseşti şi tu pe cineva. FEMEIA 2 : Şi-a pus mîinile în buzunar. FEMEIA 1 : Da ? E semn că trebuie să închid fereastra. FEMEIA 2: Si el? FEMEIA 1 : Pleacă după ce închid fereastra. FEMEIA 2: Auzi, am impresia că tipul spune ceva... FEMEIA 1 : Da, şi eu am impresia asta. FEMEIA 2 : Am impresia că vorbeşte singur... 42 Omul care vorbeşte singur FEMEIA 1 : Da, de un timp s-a apucat să vorbească singur... FEMEIA 2: Poate că-ţi spune cuvinte de amor. Poate că ratezi o mare dragoste. FEMEIA 1: Cine ştie ? (FEMEIA 1 închide fereastra.) FEMEIA 1: A plecat ? FEMEIA 2: A plecat. Secvenţa 2 5 Un arbore. O bancă. La oarecare distanţă, un perete si o fereastră. Fereastra este închisă şi are draperiile trase, în spatele arborelui stau doi bărbaţi. Unul din ei ţine un ceas în mînă. BĂRBATUL 1 : Cîte? BĂRBATUL 2 : Şase fără două minute. BĂRBATUL 1 : Fii atent! La sase fără un minut am să ies > de după copac. Am să pun un picior pe bancă şi ea o să tragă draperiile. BĂRBATUL 2 : Nu cred. BĂRBATUL 1: Ai să vezi. De zece ani o fac să tragă draperiile exact la ora şase. BĂRBATUL 2 : E nebună. BĂRBATUL 1 : Nu ştiu. Dar cred că am o putere ciudată asupra ei. BĂRBATUL 2 : Acum ! 44 (BĂRBATUL 1 iese de după copac şi se apropie de bancă. Celălalt bărbat rămîne ascuns. BĂRBATUL 1 Omul care vorbeşte singur pune un picior pe bancă. Cineva., din casă, trage draperiile. ) BĂRBATUL 1 : Ai văzut ? BĂRBATUL 2 : Poate că aşa le trage ea întotdeauna... BĂRBATUL 1 : Nu, că asta nu e tot. Acum am să mă uit în sus. Ori de cîte ori eu mă uit în sus ea deschide fereastra. BĂRBATUL 2 : Si dacă nu te uiţi în sus ? > y BĂRBATUL 1: Ce rost are să nu mă uit în sus ? Important e că ea deschide fereastra după ce eu mă uit în sus şi mă aşez pe bancă. BĂRBATUL 2 : E necesar să te aşezi pe bancă ? BĂRBATUL 1 : Nu ştiu. Dar nu pot să risc. Oricum, e mai convingător dacă mă aşez pe bancă. (BĂRBATUL 1 se uită în sus si se asază pe bancă. Fereastra este deschisă de o femeie.) BĂRBATUL 2 : A deschis-o! BĂRBATUL 1 : Ţi-am spus eu ? BĂRBATUL 2 (Stupefiat.): De necrezut! BĂRBATUL 1 : Nu ? Partea tare vine de-abia acum. Eu îmi scot ţigările şi ea, ca la comandă, începe să se plimbe prin faţa ferestrei. BĂRBATUL 2: Să văd! BĂRBATUL 1 : Ai să vezi. 45 Matei Vişniec (BĂRBATUL 1 îşi scoate pachetul de ţigări. Femeia din cameră începe să se plimbe prin faţa ferestrei.) BĂRBATUL 1 : O las să se plimbe exact jumătate de minut. De cinci ori de la stînga la dreapta şi de cinci ori de la dreapta la stînga. Dup-aia îmi aprind ţigara. Poţi să numeri. > BĂRBATUL 2: Număr. BĂRBATUL 1 : Cît mai are ? BĂRBATUL 2 : Mai are puţin... BĂRBATUL 1 : Cum îmi aprind ţigara, se opreşte. (BĂRBATUL 1 îşi aprinde ţigara. în acelaşi timp, femeia din faţa ferestrei se opreşte.) BĂRBATUL 2 : S-a oprit! S-a oprit! BĂRBATUL 1 : Ţi-am spus ? O am la degetul mic. Acu să vezi una si mai bună. Eu tin chibritul ars în » > mînă şi ea ridică braţul în sus şi începe să şi-l rotească. BĂRBATUL 2 : Cît o poţi ţine aşa ? BĂRBATUL 1 : Cred că o pot ţine mult şi bine... Da nu vreau. 46 (BĂRBATUL 1 îşi ţine chibritul ars în mînă şi femeia din faţa ferestrei îşi roteşte braţul.) Omul care vorbeşte singur BĂRBATUL 1 : Cum arunc eu chibritul, cum îsi lasă braţul jos. Ori de cîte ori arunc eu chibritul, ea îsi lasă braţul în jos, îşi masează puţin umărul şi după aceea îsi duce mîna la ochelari. j BĂRBATUL 2 : Deocamdată îsi masează umărul. > BĂRBATUL 1 : Cred că am tinut-o cam mult cu braţul în 7 7 SUS. BĂRBATUL 2: Nu-i nimic. Las-o să sufere. BĂRBATUL 1 : N-as vrea s-o fac să sufere. M-am ataşat de 7 7 ea. E atît de ascultătoare si maleabilă, încît mă 7 înduioşează. BĂRBATUL 2: Eşti un sentimental, si asta nu e bine. 7 7 BĂRBATUL 1 : Si-a dus mîna la ochelari ? BĂRBATUL 2: Da. BĂRBATUL 1 : Ei bine, acum ai să rămîi mască. Eu mă ridic în picioare şi ea începe să-şi şteargă ochelarii. (BĂRBATUL 1 se ridica în picioare. Femeia din faţa ferestrei îsi scoate ochelarii si începe să şi-i şteargă. Pînă să găsească batista însă, se uită de cîteva ori în jur) BĂRBATUL 2 : Vax. BĂRBATUL 1 : Ce face? BĂRBATUL 2 : Se uită în jur. BĂRBATUL 1 : Faza asta o cam sperie întotdeauna. BĂRBATUL 2 : A găsit-o. 47 Matei Vişniec BĂRBATUL 1 : Şterge? BĂRBATUL 2: Şterge. BĂRBATUL 1: Asta e. Uneori sînt tentat să stau asa să văd ) cît pot s-o ţin cu batista şi cu ochelarii în mînă. BĂRBATUL 2 : Eu n-as cruta-o, să ştii. As scoate tot untul y y y y din ea. BĂRBATUL 1 : Nu de ea mi-e frică. Mi-e frică uneori numai de puterea pe care o am asupra ei. Mă înfricoşez pur şi simplu de ceea ce pot face, înţelegi ? BĂRBATUL 2: înţeleg. BĂRBATUL 1 : Te-ai convins ? BĂRBATUL 2 : M-am convins. BĂRBATUL 1 : Acum am să încep să mă plimb prin faţa băncii. Am să-mi scot si eu batista si am să mă y y şterg de sudoare. BĂRBATUL 2: Eşti asudat ? y BĂRBATUL 1 : Nu, eu nu asud niciodată. Dar atunci cînd îmi scot batista, ea îşi pune ochelarii pe nasul ei mic. E aşa, ca de la cauză la efect. (BĂRBATUL 1 îşi scoate batista şi femeia din faţa ferestrei îşi pune ochelarii pe nas.) BĂRBATUL 1 : Asta e. O vezi cum respiră ? Ori de cîte ori îmi scot batista şi mă şterg de sudoare, ea îşi pune ochelarii pe nas şi începe să respire din toate puterile. BĂRBATUL 2 : Şi cum o opreşti? 48 Omul care vorbeşte singur BĂRBATUL 1 : Cu fineţe. Dacă mă lipesc de copac şi-mi arunc ţigara, ea se opreşte. BĂRBATUL 2 : Mai las-o să respire. BĂRBATUL 1 : O mai las. Nu stric eu ţigara. îmi place să fumez pînă la filtru. (BĂRBATUL 1 îşi fumează ţigara pînă la filtru şi aruncă ţigara. Femeia din faţa ferestrei se opreşte din respirat.) BĂRBATUL 1 : Asa e tot. Acum putem pleca. BĂRBATUL 2 : Păcat. Ai fi putut să mai inventezi ceva. BĂRBATUL 1 : Ce să mai inventez ? Nu e destul ? BĂRBATUL 2 : A închis fereastra. BĂRBATUL 1 : Şi nu te întrebi de ce ? BĂRBATUL 2: De ce? BĂRBATUL 1 : Pentru că mi-am pus mîinile în buzunare. De zece ani, ori de cîte ori îmi pun mîinile în buzunare, ea închide fereastra. Ei, ţi-a plăcut ? BĂRBATUL 2 : Da, numai că mi s-a părut că tot dădea din gură. BĂRBATUL 1 : Da, şi eu am impresia că în ultimul timp a început să vorbească de una singură. BĂRBATUL 2 : Poate că ratezi o mare iubire. BĂRBATUL 1 : Naiba ştie. 7 BĂRBATUL 2 : Plecăm ? BĂRBATUL 1 : Plecăm. 49 DINŢII 5 Personaje: PRIMUL AL DOILEA SOLDATUL (întuneric. Se disting, treptat, cîteva îngrămădiri de obiecte si corpuri. Cîteva sunete se sting în depărtare. PRIMUL intră din stînga si bîjbîie. AL DOILEA intră din dreapta si bîjbîie. PRIMUL aprinde un băţ de chibrit. AL DOILEA aprinde un băţ de chibrit. Cei doi înaintează cu greu printre obiecte si corpuri. Se întîlnesc la mijloc. Se aude un ţipăt.) PRIMUL: Ai auzit? AL DOILEA: Latră cineva. PRIMUL: Nu ţipă? AL DOILEA: Nu ţipă. Latră. PRIMUL: Eu cred că e om. AL DOILEA: Nu poate să fie om. E cîine. PRIMUL: Să nu-nceapă iar... AL DOILEA: N-au cum. Sînt morţi. ) PRIMUL: Poate-au mai rămas... AL DOILEA: Cine? PRIMUL: Dezertorii... Poate se bat dezertorii între ei... AL DOILEA: Care dezertori ? Ce fel de dezertori ? PRIMUL: Dezertorii ălora cu dezertorii ăstora... 53 Matei Vişniec AL DOILEA: Vax. Dezertorii nu se bat niciodată între ei. (Beţele de chibrit au ars. întuneric.) PRIMUL: Si tu? > AL DOILEA: Si eu. > PRIMUL: Ai găsit ? AL DOILEA: Nu prea. PRIMUL: Minţi. AL DOILEA: Nu mint. PRIMUL: Să văd sacul. Ai sac ? AL DOILEA: Am. Da-i aproape gol. Nu mai e ce-a fost. PRIMUL: Numără-i! Cîţi ai adunat ? AL DOILEA: Puţini. E tot mai greu să le deschizi gura. PRIMUL: Erau degeraţi ? AL DOILEA: Bocnă. PRIMUL: Şi-ai mei aveau gura-ncleştată. AL DOILEA: Eu m-am săturat. De o vreme, mă doare mereu sub coastă. Cînd mă aplec, mă doare îngrozitor sub coastă. Te-a durut vreodată sub coastă ? PRIMUL: E din cauza aerului. Aerul e tot mai rece. Cînd te apleci, aerul te retează în două. Şi pe mine mă doare. Cînd mă gîndesc, mă doare sub pleoapă. AL DOILEA: Eu zic să ne cărăbănim. PRIMUL: Ştiu si eu ? Să mai dăm o raită. Să ne mai uităm. ? > Ar fi păcat să nu mai dăm o raită. 54 Dinţii AL DOILEA: în jumătatea mea nu mai e nimic de făcut. PRIMUL: Ai curătat tot ? AL DOILEA: Absolut tot. Am lăsat curat ca-ntr-o farfurie. PRIMUL: Asta nu e viată. AL DOILEA: Adevărul e că sînt prea mulţi. Altădată parcă nu erau aşa de mulţi. Uneori te rătăceşti printre ei. Eu umblu de trei zile şi nu dau de capăt. PRIMUL: Şi eu umblu de trei zile. Dacă nu dăm repede de capăt, o să ne-mpuţim din cauza lor. AL DOILEA: Auzi ? Mie mi se pare că te-am mai văzut. PRIMUL: Nu ştiu. Nu-mi amintesc. AL DOILEA: La Waterloo. Nu ne-am văzut noi la Waterloo ? PRIMUL: Nu ştiu. Nu-mi amintesc. Poate c-ar trebui să > facem un foc. O să fie din ce în ce mai frig. AL DOILEA: Da, da, te-am văzut. Si la Sedan te-am văzut. Numai că pe vremea aia eram mai mulţi. PRIMUL: Unii se mai lasă... AL DOILEA: Ştii, şi eu m-am gîndit să mă las. Asta e ultima mea ieşire. PRIMUL: Zău? AL DOILEA: Nu mai rezist. E şi prea multă umezeală... Uneori mi se face greaţă din cauza umezelii... Morţii de azi nu mai seamănă cu morţii de ieri... îti aminteşti cum arătau cadavrele la Sedan ? Toţi > > > erau unul şi unul. Astăzi abia dacă mai găseşti cîte un exemplar mai arătos... Nu numai că mor flămînzi, dar şi putrezesc mai repede... Putrezesc 55 Matei Vişniec în doi timpi şi trei mişcări... Eu cred că e pur şi simplu ruşinos... PRIMUL: Ce importanţă mai are ? AL DOILEA: Are ! De ce să nu aibă ? Uită-te la ăştia! N-au > nici trei zile de cînd sînt morţi şi au şi început să duhnească. Nici nu-ti vine să crezi că au fost vreodată oameni. îţi spun eu... Oamenii adevăraţi nu încep să duhnească aşa de repede. PRIMUL: Vrei gumă ? AL DOILEA: Ce? PRIMUL: Te-am întrebat dacă vrei gumă. Am găsit ieri un pachet mare cu gumă. AL DOILEA: Şi vrei să mănînci gumă ? Poţi să înnebuneşti de la gumă. Eu nu mănînc niciodată gumă. De la gumă mi se înfundă dinţii... Şi, în general, cînd sînt pe cîmp, nu mănînc. Dacă am burta plină, ameţesc. PRIMUL (Se caută prin buzunare.): Uite un măr. Vrei măr ? Suc de vinete... Seminţe... Mentă... AL DOILEA (Bănuitor.): De unde? PRIMUL (Jenat.): Le-am şterpelit... AL DOILEA: Cum le-ai şterpelit ? PRIMUL: Am întors pe dos cîteva buzunare... AL DOILEA: îi cauţi prin buzunare ? Ai înnebunit ? PRIMUL: Şi ce dacă-i caut prin buzunare ? AL DOILEA: E scîrbos să-i cauţi prin buzunare... Cum să-i cauţi prin buzunare ? Una e să-i cauţi în gură 56 Dinţii şi alta e să-i cauţi prin buzunare. Eu n-am umblat niciodată prin buzunarele nimănui. Nu înţeleg cum pot unii să umble prin buzunare... PRIMUL: Eu m-am cam săturat să-i tot caut în gură. M-am săturat de dinţi, mă crezi ? Nu mai pot să mă uit la dinţi. Nu mai pot. Mereu am impresia că-mi zornăie în creier. E mult mai uşor cu buzunarele. Şi e mai plăcut... Dai peste tot felul de lucruri. AL DOILEA: Şi dacă dai peste fotografii ? E cumplit să dai peste fotografii. N-aş suporta să pun degetele pe fotografiile alea unsuroase. PRIMUL: De ce ? Să ştii că sînt haioase. Toate sînt la fel, mă crezi ? Pare că toţi au o singură femeie şi o singură pereche de copii dolofani. Nu trebuie să te laşi impresionat de fotografii. Eu am adunat sute de fotografii... Cînd sînt multe, te lasă rece. AL DOILEA: Oricum, e urît ce faci. Adevărata meserie s-a dus dracului. PRIMUL: Aprinde un băţ. Vreau să-ţi arăt ceva. AL DOILEA: Nu vreau să văd nimic. Nu vreau să ştiu nimic. PRIMUL: Auzi? (AL DOILEA aprinde repede un băţ de chibrit ca să vadă de unde vin sunetele unui trist balet mecanic.) PRIMUL (Arătîndu-i o balerină mecanică în miniatură.): Nu-i asa că e frumoasă ? > 57 Matei Vişniec AL DOILEA (Privindfascinat.): Unde ai găsit-o? PRIMUL: Intr-un buzunar... Mortul era strivit, dar jucăria era întreagă. AL DOILEA: Are cheie ? PRIMUL: Are. AL DOILEA: Vreau să răsucesc si eu. > PRIMUL: Răsuceşte! Eu o ascult de cîteva zile si nu mă > > mai satur. Nici nu se compară cu dinţii. îţi spun eu, cu dinţii nu mai e mare lucru de făcut. S-au adunat prea mulţi dinţi, nu-i mai cumpără nimeni. Sînt vreo doi ani de cînd nu mai umblu după dinţi. Ar trebui să te laşi si tu de dinţi. Ar trebui > j y > să treci pe buzunare. AL DOILEA: Nu ştiu... E prea tîrziu pentru mine să mai schimb ceva... Si nu vreau să o festelesc tocmai > > acum, la sfîrsit... > (Se aude un ţipăt în depărtare. Se aude un geamăt în apropiere.) PRIMUL: Auzi ? Iar latră. AL DOILEA: Nu latră. Geme. PRIMUL: Cine? AL DOILEA: Nu ştiu. PRIMUL: O fi cîine. AL DOILEA: Nu e cîine, e om. PRIMUL: Om ? După trei zile ? AL DOILEA: Unii rezistă cu rănile deschise. Cu cît au mai multe răni deschise, cu atît rezistă mai bine. 58 Dinţii Altădată mureau dintr-o zgîrietură. Astăzi le place să agonizeze. PRIMUL (Trage un braţ din mormanul de corpuri.) : L-am găsit. AL DOILEA: E cald? PRIMUL :E rece. AL DOILEA: Atunci nu e el. PRIMUL: L-am prins clipind. AL DOILEA: Vrei să m-ajuţi puţin ? (Deschidegura celui rănit.) PRIMUL: Să-ţi aprind un chibrit ? AL DOILEA: Nu. Tine-1 de ceafa... Dacă e să fie ceva... (Caută.) Simt şi pe-ntuneric. PRIMUL: Are? AL DOILEA (Pipăind mereu cu degetele după dinţi.): Are. PRIMUL: Unul ? (Extrage dintele cu o pensetă fină. Aprinde un băţ de chibrit si contemplă dintele deasupra flăcării.) E frumos. (Omul geme.) PRIMUL (Perfid.) : Nu vrei să arunci o privire şi prin buzunare ? AL DOILEA: Nu. Prin buzunare, nu. PRIMUL: De ce ? Intr-o bună zi tot trebuie să-ncepi. AL DOILEA: Nu, nu pot... Crede-mă... La buzunare nu mă bag... Buzunarele sînt ude, sînt murdare... Nu pot să mă uit, mă furnică sub pleoapă... Mi se înmoaie degetele... Caută-1 tu... 59 Matei Vişniec PRIMUL (Caută.)\ Pustiu. AL DOILEA: Nimic? Chiar nimic? Nu te grăbi. Caută bine. PRIMUL: Absolut nimic. AL DOILEA: Ciudat. Pentru ce-o fi murit ăsta? PRIMUL (Triumfător.): Am găsit! (Scoate o cheie.) AL DOILEA: O fi cheia lui de la casă... (Omulgeme.) Eu zic să i-o laşi... PRIMUL: Parcă vrea ceva... (Către om.) Ce e, mă ? Vrei cheia ? AL DOILEA: Nu vrea nimic. A murit. PRIMUL: Parcă ne-a aşteptat pe noi. AL DOILEA (Ridică dintele în aer.)\ Dintele ăsta... Era tot ce-1 mai lega de viaţă... PRIMUL: Eu zic să facem totuşi un foc. AL DOILEA: Din ce să faci foc? N-ai din ce să faci foc. PRIMUL: Adunăm cămăşi. Cămăşile ard cel mai bine. AL DOILEA: Nu mai e mult si se face dimineaţă. Ce-ti y y y trebuie foc dacă se face dimineaţă ? y (Se aude un alt geamăt. Gîfîituri si zăngănit de arme.) PRIMUL: Tu gîfîi? AL DOILEA: Eu nu gîfîi. Mie mi se zbate pleoapa. Dacă mi se zbate pleoapa, e semn rău. E mai bine să fugim. PRIMUL: N-avem unde să fugim. N-avem de cine să fugim. De ce vrei să fugim ? (.Printre mormanele de corpuri rătăceşte SOLDATUL.) 60 Dinţii AL DOILEA: Ţi-am spus să fugim? Ţi-am spus sau nu ţi-am spus ? Asta o să ne omoare degeaba. (SOLDATUL se prăbuşeşte epuizat.) PRIMUL (Se apropie de SOLDAT, fluieră de cîteva ori.): E flească. > AL DOILEA: E viu? PRIMUL (Aprinde un băţ de chibrit şi-l cercetează): E asudat ca un cîine. AL DOILEA: N-o fi hoţ? PRIMUL: Nu. E prea asudat ca să fie hoţ. E soldat. SOLDATUL: Apă... PRIMUL: Cere apă... AL DOILEA: N-avem apă. Dă-i mărul. PRIMUL (Către SOLDAT.): Apă n-avem. Ia mărul. (SOLDATUL înşfacă mărul şi-l dă gata.) AL DOILEA: E hămesit. Dă-i si menta. > PRIMUL (Către SOLDAT.): Vrei mentă ? (Către AL DOILEA.) N-am mai văzut soldat viu. Crezi că-i într-adevăr viu ? (SOLDATUL tresare. Scoate arma. Mugeşte. Alunecă.) PRIMUL (îl sileşte pe SOLDAT să se reaşeze.): Stai jos, nenorocitule. Ce strigi ? SOLDATUL: Un, doi! Un, doi! 61 Matei Vişniec AL DOILEA: Nu te mai chinui. Lupta s-a sfîrsit. SOLDATUL: Cînd s-a sfîrsit ? Ce s-a sfîrsit ? > > PRIMUL: S-a sfîrsit de trei zile. SOLDATUL: Nu ştiu nimic. Eu trebuie să mă bat. Trebuie > să sap o groapă. AL DOILEA: Cu cine să te baţi ? Nu mai ai cu cine să te baţi. Toţi sînt hăcuiţi. N-a mai rămas nimeni. > > > SOLDATUL: Precis ? Am ordin să omor pe toată lumea. Cine n-are groapă trebuie să moară. PRIMUL: Stai binişor. Treaba e ca si făcută. SOLDATUL: Şi voi? AL DOILEA: Noi sîntem cu dinţii. SOLDATUL: V-am prins pe cîmp. Cine e prins pe cîmp trebuie să moară. Fie de-o parte, fie de alta. Baionete aveţi ? Ce naiba învîrtiti fără baionete ? » > Nimeni n-are voie să stea neînarmat pe cîmpul de luptă. De ce n-aveţi baionete ? Petliţe aveţi ? PRIMUL: Las-o baltă. E tîrziu. AL DOILEA: Sîntem oameni paşnici, adunăm dinţi de aur. SOLDATUL: Aha, parcă v-am mai văzut undeva... PRIMUL (Entuziasmat.): La Sedan! Ai fost la Sedan ? SOLDATUL: Să văd sacii! O mulţime de ţipi se dau hoţi numai ca să scape de armată. PRIMUL: Eu am adunat mai ales de prin buzunare... Dar el are sac... (Către AL DOILEA.) Arată-i sacul! 62 Dinţii AL DOILEA: Uite sacul. 32 de dinţi. SOLDATUL: Puţin. Destul de puţin. Aţi tras chiulul. PRIMUL: Nu mai e ce-a fost. Altădată nu era soldat să nu aibă un dinte de aur. Astăzi abia dacă găseşti unul la o companie. Pun pariu că şi tu eşti lefter. AL DOILEA: Buzunare ai ? Mi se pare că uniformele astea noi sînt lipsite de buzunare. SOLDATUL: Mă duc. Am ordin să mă bat pînă la ultima picătură de sînge. AL DOILEA: Trebuia să fi venit acu trei zile. Unde ai fost acu’ trei zile ? S-a dat o luptă barosană. Păcat c-ai pierdut-o. SOLDATUL (Gemînd.): întotdeauna mi se întîmplă aşa... întotdeauna ajung prea tîrziu... M-am săturat... întotdeauna dau numai peste pămînt năclăit. Şi mă doare şi-n adîncul genunchiului. PRIMUL: Trebuie să dormi. Nimic nu e mai bun pentru genunchi decît somnul. AL DOILEA: Te trezim noi, mîine dimineaţă... Poate ai noroc şi-ncepe iar. PRIMUL: Sigur. Te trezim noi la ora cinci fix. SOLDATUL (în tramă.): întotdeauna mă trezesc prea tîrziu... întotdeauna cineva îmi şterpeleşte cîte un bocanc... Asta nu e viată... întotdeauna mi se j dau numai gloanţe ude... în conserva mea de peşte nu se găseşte nici un singur peşte... Cît ţine ziua, aştept să vină ora de culcare... Cum adorm, visez că trebuie să mă trezesc... 63 Matei Vişniec PRIMUL: Hai, dă-i drumu ! N-ai decît să tragi la aghioase cît vrei... SOLDATUL: Sigur că da. Am ordin să fiu odihnit... (Cei doi privesc cum doarme SOLDATUL). PRIMUL (Aprinde un chibrit.)'. E bine făcut... AL DOILEA: E tînăr ca o vită. PRIMUL: Doarme ca un mort. Păcat că e viu. Dacă nu era viu, îl puteai căuta de dinţi. AL DOILEA: Eu aş zice să arunc totuşi o privire... Una singură... PRIMUL: Nu ştiu dacă se face. > AL DOILEA: Zău... Sînt al naibii de curios... Simt că ascunde ceva... Cînd mi se-ncreţeşte pielea, e semn bun... Deşi nu prea cred că ascunde... Dar poate că totuşi ascunde... PRIMUL: Cînd omul doarme, nu e bine să-l cauţi la dinţi. AL DOILEA: Si ce dacă doarme? Mă uit fără să-l trezesc. y PRIMUL: Nu ştiu dacă e bine să te uiţi. Aşteaptă întîi să moară... AL DOILEA (înviorat.): Crezi c-o să moară ? PRIMUL: E atît de obosit, încît s-ar putea să moară... AL DOILEA: O să dureze. Dacă moare abia mîine-dimi-neaţă ? O să-ngheţăm pînă mîine-dimineaţă. N-ai putea să-l omori tu ? 64 Dinţii PRIMUL: Nu cred c-aş putea să-l omor. Eu n-am omorît niciodată. Am degete prea moi. AL DOILEA: Eu zic că nici nu e nevoie să-l omorîm. Ii scot dintele în somn. PRIMUL: O să-l doară... O să se trezească. AL DOILEA: N-o să-l doară. 1-1 scot cît ai clipi... Va crede c-a visat un ţipăt... PRIMUL: Atunci îl caut şi eu prin buzunare... Hm... Nu ţi-am spus eu ? Uniformele astea noi n-au nici măcar buzunare... AL DOILEA: Ajută-mă şi pe mine... {Cei doi desfac maxilarele SOLDATULUI. Unul aprinde un băţ de chibrit.) PRIMUL: Se vede? AL DOILEA: Parcă se vede... PRIMUL: Ce? AL DOILEA: Nu se poate! PRIMUL: Nu se poate ? AL DOILEA: Omul ăsta... e nebun! PRIMUL: Cum?! AL DOILEA: Are toti dinţii de aur! y y PRIMUL :Toti? y AL DOILEA: Toti. y PRIMUL: Poate n-ai văzut bine... 65 Matei Vişniec AL DOILEA (Mai aprinde un băţ de chibrit.): Am văzut perfect. Are toţi dinţii de aur. PRIMUL: Ţi-am spus de la-nceput că treaba asta e-ncurcată. Eu zic s-o luăm din Ioc. AL DOILEA: Cum s-o luăm din loc ? Tocmai acum ? PRIMUL: Mie omul ăsta nu mi-a plăcut de la bun început. Uită-te la el... Adoarme prea repede, vorbeşte prea puţin... Mă tem c-aduce ghinion... AL DOILEA: Eu zic c-aduce noroc. Nu vezi cît aur are în gură ? Nu pot să-l las să plece aşa... Nu pot să las să-mi scape un om cu toţi dinţii de aur... Omul ăsta mă umileşte... > PRIMUL: N-ai ce să-i faci. AL DOILEA: Cum n-am ce să-i fac? Am ce să-i fac... De mine nu rîde nimeni... PRIMUL: Uite că ăsta rîde. Rîde de noi cu gura lui aurită... înţelegi? Rîde de noi cu dinţii lui de aur... AL DOILEA: Ce oameni! Ce lume! Sîntem prea buni pentru vremurile astea. PRIMUL: Scoate-i dinţii, ce stai ? j AL DOILEA: Nu pot... Mi se pune un nod... Nu pot să jefuiesc un om care doarme. PRIMUL: Trezeste-1! > AL DOILEA (Zgîlţîindu-l pe SOLDAT.): Trezeşte-te! A-nceput lupta... Trebuie să te baţi... PRIMUL {Dîndu-ighionturi SOLDATULUI.): Sus! Patria e zdrobită. 66 Dinţii AL DOILEA: Trag ţevile, m-auzi ? Trebuie să stai în picioare. PRIMUL: Nu cred c-o să se mai trezească vreodată. AL DOILEA: De ce să nu se mai trezească? Trebuie să se trezească! Nu e drept să doarmă aşa. PRIMUL: Presimt c-o să doarmă la nesfîrsit. > AL DOILEA: Adică nici mort, nici viu ? PRIMUL: E un bleg. Nu merită jefuit. AL DOILEA: N-o să mai găsesc niciodată o gură cu toţi dinţii de aur... Asta e lovitura vieţii mele, înţelegi ? PRIMUL: Tare mult as vrea să ştiu de unde îi are... > ·> AL DOILEA: Poate că s-a născut cu ei. PRIMUL: O mai fî avînd fraţi ? AL DOILEA (Către SOLDAT, zgîlţîindu-l.): Mai ai fraţi ? PRIMUL: Cine ştie ce visează... Poate rîde de noi în somn. Eu zic s-o ştergem. AL DOILEA: O să ne pară rău. Or să vină alţii ş-or să scoată tot. PRIMUL: Şi ce să facem ? Aşteptăm să moară ? E cumplit de plictisitor s-aştepţi pe cineva să moară. AL DOILEA: Asta moare repede. Se vede pe faţa lui... Pînă ce moare, tragem şi noi un pui de somn. (Pauză. Linişte.) PRIMUL: Auzi ? Mă doare creierul. AL DOILEA: E din cauza picăturii de apă. Există o picătură de apă care se tot scurge pe cer şi nu vrea să cadă... 67 Matei Vişniec PRIMUL: Poate că omul ăsta nici nu există. Aşteptăm degeaba. AL DOILEA: Nu huli. Vrei să murim săraci ? Astea nu-s timpuri să mai facem fasoane... PRIMUL: Ce somn uşor are... Parcă pluteşte... Cine are pielea subţire, doarme uşor. AL DOILEA: Ia vezi, mai e cald ? PRIMUL: E. Si nu te mai zvîrcoli atîta, că-ti zornăie dinţii. > > > AL DOILEA: Mi-e foarte greu să adorm cînd e întuneric. PRIMUL: Eu adorm greu din cauza oaselor. Cînd mi se răcesc oasele, aud tot felul de pocnituri. (Pauză. Linişte. Respiraţiile relaxate ale bărbaţilor.) AL DOILEA: Poate că era mai bine dacă-1 omoram... PRIMUL: Cred si eu. Ăştia care vin din urmă nu s-ar mai ) > fi mocosit atîta. ? (Pauză. Linişte. Respiraţiile relaxate ale bărbaţilor.) AL DOILEA: Sîntem mult prea buni, asta e... Gîndim cu mănuşi... Ne zbatem pentru iluzii fumate... PRIMUL (Aproape adormit.): E din cauza nopţilor. Nopţile sînt prea lungi, zilele sînt prea întunecoase... Pămîntul e prea moale, apa e fierbinte... AL DOILEA (Scuipăo scamă.)'. Aşa e... N-ai loc nici cît să pui un punct... (Pauză. Linişte. Respiraţiile relaxate ale bărbaţilor.) 68 Dinţii AL DOILEA CMormăitor.): întotdeauna cînd dorm îmi vine să scuip. Cum să mai adormi cînd trebuie să scuipi întruna ? {Pauză lungă. Lumină. A doua ziy SOLDATUL a plecat, se pare. PRIMUL se trezeşte, se uită în jur şi-l trezeşte pe AL DOILEA.) PRIMUL: Pst! AL DOILEA: Ce? PRIMUL: Soldatul... A fugit... AL DOILEA: Cum ? A fugit ? Cînd a fugit ? PRIMUL: S-a dus. Ne-a tras în piept. AL DOILEA: Trebuia să-l omorîm. Ne-am făcut de rîs. PRIMUL: Gata, s-a terminat. A sters-o. AL DOILEA: N-a furat nimic? Unde-i guma? PRIMUL: E la mine. AL DOILEA: Trebuie să fi furat ceva... Nu se poate să nu fi furat ceva... Vezi prin buzunare... Menta este ? PRIMUL: Este... Dinţii sînt toţi? AL DOILEA: Toţi. (Caută.) Jucăria este ? PRIMUL: Este. AL DOILEA: Ia ridică braţul. Simţi ceva? PRIMUL: Sînt uşor ca un fulg. Parcă nici nu mai am braţe. AL DOILEA: Nu se poate să nu ne fi şterpelit ceva... Priveşte-mă în ochi. Vezi ceva nelalocul lui ? 69 Matei Vişniec PRIMUL: Mă uit, dar nu văd mare lucru. Numai că atunci cînd închid pleoapele te văd mai departe, ca şi cum n-aş mai avea pleoape. AL DOILEA: Ciudat, foarte ciudat... Sînt cîteva minute de cînd n-am mai tras aer în piept şi mă simt totuşi foarte bine. PRIMUL: Ia încearcă să tuşeşti! Te doare cînd tuşeşti ? y y y y AL DOILEA: Nu mă doare nimic... Uite, îmi muşc buza 7 y şi nu curge nici o picătură de sînge... PRIMUL: Al dracului! Oare ce ne-o fi furat ăsta ? APA DE HAVEL Personaje: SINUCIGAŞUL > VÎNZĂTORUL DE ARME (SINUCIGAŞUL intră în magazinul cu arme. VÎNZĂ-TORUL DE ARME tocmai mănîncă în spatele tejghelei. SINUCIGAŞUL are o figură speriată. Stă lipit cu spatele de uşă. Priveşte fix spre VÎNZĂTORUL DE ARME. VÎNZĂTORUL DE ARME înţelege în ce situaţie se află SINUCIGAŞUL. îi umple un pahar cu alcool şi i-l întinde pe tejghea. SINUCIGAŞUL se repede la pahar şi-l dă pe gît dintr-o suflare.) VÎNZĂTORUL DE ARME: Sînteti hotărît ? > SINUCIGAŞUL: Sînt hotărît! y VÎNZĂTORUL DE ARME: Mai gîndiţi-vă. Mai e timp să daţi înapoi. SINUCIGAŞUL: Nu dau înapoi. VÎNZĂTORUL DE ARME: Cum doriţi. CPauză. SINUCIGAŞUL îşi plimbă privirile peste rafturi.) VÎNZĂTORUL DE ARME: Doriţi ceva special ? SINUCIGAŞUL: Ceva scurt si fără dureri. > > VÎNZĂTORUL DE ARME: Păcat. Toată lumea doreşte ceva scurt si fără dureri. Dar să stiti că si metodele y y y y lungi şi chinuitoare au farmecul lor. Iar uneori sînt chiar mai eficiente. 73 Matei Vişniec SINUCIGAŞUL: Nu. Eu vreau ceva scurt si fără dureri. > > VÎNZĂTORUL DE ARME (Plictisit.): în sfîrşit. Sînteţi trăgător ? SINUCIGAŞUL: Oarecum. VÎNZĂTORUL DE ARME (îi aruncă pe tejghea un revolver.): Poftim. SINUCIGAŞUL (îl priveşte fascinat ; vrea să-l atingă\ dar se răzgîndeste.): Nu... Ştiţi... n-aş vrea chiar un revolver de duzină... VÎNZĂTORUL DE ARME: Am unul aurit la gură... SINUCIGAŞUL (Cu o sclipire în ochi.): Să văd! VÎNZĂTORUL DE ARME: Dar e unul mai scump. SINUCIGAŞUL: Nu contează banii. VÎNZĂTORUL DE ARME: Sînteţi dispus să plătiţi oricît ? SINUCIGAŞUL: Oricît. y VÎNZĂTORUL DE ARME: Atunci am să vă vînd un pont... (îi face semn să se apropie. Discret.) îl ştiţi pe ERNEST ? SINUCIGAŞUL (Nelămurit.)·. Pe ERNEST? VÎNZĂTORUL DE ARME (Nemulţumit.): ERNEST MILLER HEMINGWAY! SINUCIGAŞUL: ERNEST MILLER HEMINGWAY? VÎNZĂTORUL DE ARME: .. .MILLER HEMINGWAY. SINUCIGAŞUL: armei VÎNZĂTORUL DE ARME: Pentru cine bat clopotele! SINUCIGAŞUL: Bătrînul si marea ? y > 74 VÎNZĂTORUL DE ARME: El e! SINUCIGAŞUL: îl ştiu. > y VÎNZĂTORUL DE ARME (Discret.): Ei bine... posed puşca de vînătoare cu care s-a împuşcat ERNEST MILLER HEMINGWAY. SINUCIGAŞUL (Culoare în obraji.): Posedaţi această armă ? VÎNZĂTORUL DE ARME: O posed! SINUCIGAŞUL: Şi funcţionează ? Sînteţi sigur că funcţionează ? Să nu ne facă vreo figură. VÎNZĂTORUL DE ARME: Funcţionează. Eu, personal, o ung în fiecare zi. SINUCIGAŞUL: Precis? VÎNZĂTORUL DE ARME: Cum vă văd si cum mă vedeţi. y y SINUCIGAŞUL (Înfierbîntat.): S-o văd. VÎNZĂTORUL DE ARME: Iat-o! (SINUCIGAŞUL se repede la ea.) încet! Costă o avere. SINUCIGAŞUL: Hm. Pare solidă. VÎNZĂTORUL DE ARME: Este excelentă. Face o gaură cît o farfurie. SINUCIGAŞUL (Alarmat.): Dar eu nu vreau o gaură cît o farfurie! VÎNZĂTORUL DE ARME (îi ia arma, îmbufnat.): Păcat. E o armă sigură. SINUCIGAŞUL: Fără gaură nu se poate ? VÎNZĂTORUL DE ARME: Fără gaură ? Nu. SINUCIGAŞUL: Atunci cred că aş vrea o gaură mai mică. 75 Matei Vişniec VÎNZĂTORUL DE ARME : Cît de mică ? SINUCIGAŞUL (Arata cu degetele.): Aşa... (Micşorează mereu gaura.) VÎNZĂTORUL DE ARME : O gaură cît un gălbenuş de ou, e bine ? SINUCIGAŞUL: Cît un gălbenuş de ou de raţă? VÎNZĂTORUL DE ARME : De găină. SINUCIGAŞUL: Să văd. y VÎNZĂTORUL DE ARME : Poftim ! Cu acest revolver s-a sinucis VLADIMIR! SINUCIGAŞUL: Care VLADIMIR ? VÎNZĂTORUL DE ARME : VLADIMIR VLADIMIROVICI MAIAKOVSKI. SINUCIGAŞUL : Norul în pantaloni ? VÎNZĂTORUL DE ARME : Ploşniţa. > > SINUCIGAŞUL: Mă fascinează MAIAKOVSKI. VÎNZĂTORUL DE ARME : Păi ? SINUCIGAŞUL : Aş putea să vă recit poemul Vladimir Ilici Lenin în întregime... VÎNZĂTORUL DE ARME : Păi... SINUCIGAŞUL: Nu, MAIAKOVSKI nu. Altceva. VÎNZĂTORUL DE ARME (Semn discret; la ureche): îl ştiţi pe CESARE ? SINUCIGAŞUL: Pe CESARE? VÎNZĂTORUL DE ARME : CESARE ! CESARE ! SINUCIGAŞUL: Care CESARE? î 76 Apa de Havel VÎNZĂTORUL DE ARME: Pe PAVESE ! SINUCIGAŞUL: CESARE PAVESE ?! > VÎNZĂTORUL DE ARME: Meseria de a trăi! SINUCIGAŞUL: Sînt nebun după PAVESE! VÎNZĂTORUL DE ARME: Bănuiam eu. SINUCIGAŞUL: Pot să vă recit ceva din PAVESE ? VÎNZĂTORUL DE ARME: N-are nici un rost. Si eu îl > ştiu pe de rost. SINUCIGAŞUL: Totuşi, măcar un fragment... VÎNZĂTORUL DE ARME: Să lăsăm poezia. Mai bine uitati-vă la revolver. y SINUCIGAŞUL (îl ia sfios.): Cu ăsta... VÎNZĂTORUL DE ARME: Cu ăsta. SINUCIGAŞUL: în tîmplă sau în inimă ? VÎNZĂTORUL DE ARME: în gură. CESARE şi-a tras în gură. Dar asta nu înseamnă nimic. Puteţi improviza. Marii poeţi nu trebuie imitaţi. SINUCIGAŞUL (Dintr-odată obosit.): Aş putea să stau puţin jos ? VÎNZĂTORUL DE ARME: Vă rog. SINUCIGAŞUL: Sînt pur şi simplu emoţionat. VÎNZĂTORUL DE ARME: Mai vreţi un strop ? SINUCIGAŞUL: Mai vreau. VÎNZĂTORUL DE ARME (Toarnă în două pahare.): Pentru PAVESE! SINUCIGAŞUL: Pentru PAVESE! Matei Vişniec (Pauză. Cei doi beau.) VÎNZĂTORUL DE ARME (Meditativ\ arătînd către revolverul pe care SINUCIGAŞUL îl tot răsuceşte.): E un exemplar frumos... SINUCIGAŞUL (Meditativ si el.)\ Şi totuşi... Credeţi că este decent să te împuşti în gură ? VÎNZĂTORUL DE ARME: Nu trebuie să vă luaţi după gura lumii. Lumea vorbeşte multe. în viaţă e bine să faci după cum te taie capul. SINUCIGAŞUL: Nu... nu cred că mi se potriveşte... Ştiţi, eu salivez groaznic... VÎNZĂTORUL DE ARME: Aveţi gastrită ? SINUCIGAŞUL: Am. Si dumneavoastră ? j > VÎNZĂTORUL DE ARME: Si eu. > SINUCIGAŞUL: Toată lumea are gastrită în zilele noastre. VÎNZĂTORUL DE ARME: Vă pot da o reţetă formidabilă de ceai pentru gastrită. SINUCIGAŞUL: Nu prea cred în ceaiuri. Am băut tot felul de ceaiuri. VÎNZĂTORUL DE ARME: Ce vă costă să încercaţi... SINUCIGAŞUL: Să încerc... VÎNZĂTORUL DE ARME: ... o armă albă! SINUCIGAŞUL: Poftim? > VÎNZĂTORUL DE ARME: Sînteţi un fin, un rafinat. Vă place să meditaţi, să vă gîndiţi la obiecte chiar în timp ce ele vă provoacă. 78 Apa de Havel SINUCIGAŞUL: Credeţi ? VÎNZĂTORUL DE ARME: V-am descifrat din prima clipă. Aveţi o tentaţie către efectele bine calculate. Cred că ar trebui să vă faceţi harachiri. SINUCIGAŞUL: O, nu! VÎNZĂTORUL DE ARME: Nu vă pripiţi. Am tot ce vă trebuie. SINUCIGAŞUL: Atunci sînteti o mină de aur. > ■> VÎNZĂTORUL DE ARME: Vă rog să contemplaţi un timp acest pumnal. SINUCIGAŞUL: Aş putea să-l încerc cu buricul degetelor ? VÎNZĂTORUL DE ARME: Fiţi prudent. E încă foarte ascutit. N-a fost folosit decît o dată. > SINUCIGAŞUL: Să nu-mi spuneţi că... VÎNZĂTORUL DE ARME: Exact! SINUCIGAŞUL: Nemaipomenit! VÎNZĂTORUL DE ARME: Aţi ghicit. SINUCIGAŞUL: Bietul SUNY... y VÎNZĂTORUL DE ARME: YASUNARI KAWABATA! SINUCIGAŞUL: Sînteţi sigur că e al lui KAWABATA? VÎNZĂTORUL DE ARME: Sută la sută. Cu el si-a făcut > harachiri KAWABATA. SINUCIGAŞUL: Domnule, dar sînteţi extraordinar! VÎNZĂTORUL DE ARME: Facem şi noi ce putem. SINUCIGAŞUL: Nici nu mai ştiu ce să vă spun... VÎNZĂTORUL DE ARME: Fapte, nu vorbe. 79 Matei Visniec __________>____ SINUCIGAŞUL: Nu aveţi un foc? > > VÎNZĂTORUL DE ARME (Nelămurit.): Ba da. Ne-a mai rămas ceva de la GIORDANO. Nici nu vă spun cît de greu ne-a fost să-l întreţinem pînă azi. SINUCIGAŞUL: Care GIORDANO? VÎNZĂTORUL DE ARME: GIORDANO BRUNO. Vreţi să treceţi pe foc ? SINUCIGAŞUL: Nu, voiam să-mi aprind ţigara. VÎNZĂTORUL DE ARME: Nu vă sfătuiesc să fumaţi. Fumatul e deosebit de nociv. SINUCIGAŞUL: Oare? VÎNZĂTORUL DE ARME: Absolut sigur. Multe locuinţe s-au aprins de la ţigară. (îi aprinde ţigara.) SINUCIGAŞUL: Mulţumesc. > > VÎNZĂTORUL DE ARME: N-aveţi pentru ce. Sînteţi un om norocos. SINUCIGAŞUL: Da, în general sînt un om norocos. VÎNZĂTORUL DE ARME : Nu ? Dacă veneaţi puţin mai tîrziu, nu mai găseaţi nimic. SINUCIGAŞUL: Se vînd asa repede ? VÎNZĂTORUL DE ARME: Se vînd ca plinea caldă. Obiectele rare se vînd cel mai bine. SINUCIGAŞUL: Mi-aş dori un obiect atît de rar, încît să nu se găsească nicăieri. VÎNZĂTORUL DE ARME: E păcat să renunţaţi la pumnal. Ar fi putut să rămînă în familie. Aveţi familie ? SINUCIGAŞUL: Asa si asa. > > > y 80 Apa de Havel VÎNZĂTORUL DE ARME: Vă invidiez. Si eu sînt în 5 aceeaşi situaţie. y y SINUCIGAŞUL: Ciudat. > VÎNZĂTORUL DE ARME: Intr-adevăr. Lumea este atît de mare... SINUCIGAŞUL: Ştiţi, eu picotesc ori de cîte ori începe să plouă. VÎNZĂTORUL DE ARME: îmi place că aveţi această predilecţie. Nici eu n-am putut să sufăr niciodată ghetele ude. Şi totuşi, uitaţi-vă la ele. SINUCIGAŞUL: Sînt leoarcă! y VÎNZĂTORUL DE ARME: Acum ati înţeles ? y y SINUCIGAŞUL: Mai bine să ne grăbuim. As vrea să se termine totul pînă la ora 11. VÎNZĂTORUL DE ARME: S-a făcut. Vă rog să priviţi acest automobil. SINUCIGAŞUL: E cam rablagit. VÎNZĂTORUL DE ARME: Se poate. Dar ştiţi cine s-a curătat în el ? > SINUCIGAŞUL: Străinul? VÎNZĂTORUL DE ARME: Caligula! SINUCIGAŞUL: Ciuma? y VÎNZĂTORUL DE ARME: Mitul lui Sisif! SINUCIGAŞUL: CAMUS? y VÎNZĂTORUL DE ARME: ALBERT CAMUS! Ne-a costat o avere pînă cînd am readus automobilul în stare de funcţionare. > 81 Matei Vişniec SINUCIGAŞUL (Retractil.): Şi credeţi că acum... VÎNZĂTORUL DE ARME: E gata să pornească din nou. SINUCIGAŞUL: Bine, dar eu... nu ştiu să conduc! > > VÎNZĂTORUL DE ARME: Păi, aici e clenciul. Exact asta vă trebuie. SINUCIGAŞUL: Dar nici nu-mi place să mă răstorn! De mic copil, ori de cîte ori mă punea mama să stau în cap, aveam greţuri... VÎNZĂTORUL DE ARME: Am un ceai împotriva greţurilor. SINUCIGAŞUL: Domnule, nu mai pomeniţi de ceaiuri, că fac moarte de om. VÎNZĂTORUL DE ARME: Vă rog să mă scuzaţi. Vă rog, se asemenea, să pipăiţi aceste funii. SINUCIGAŞUL: Sînt cam unsuroase... VÎNZĂTORUL DE ARME : Trageţi tare! SINUCIGAŞUL: Par rezistente. ) VÎNZĂTORUL DE ARME: Le-am întreţinut bine. > SINUCIGAŞUL: Ce vreţi să spuneţi ? VÎNZĂTORUL DE ARME : Cu aceste funii s-a spînzurat SERGHEI ESENIN. SINUCIGAŞUL: Nu sforăi, întîrziatâ troică, Viaţa noastră se ducey dispare. Poate ca mîine spitalul si targa îmi vor aduce eterna-mpăcare. (Meditativ.) Traducere de A.E. Baconsky. Oare ce-o fi fost în capul acestui ESENIN ? 82 Apa de Havel VÎNZĂTORUL DE ARME (Pe gînduri dus.): Ce frumos ari recitat... SINUCIGAŞUL {îl scutură VÎNZĂTORUL DE ARME.): Nu vă lăsaţi dus de reverii! La treabă! La treabă! > VÎNZĂTORUL DE ARME: Avem şi funiile cu care s-a spînzurat GERARD DE NERVAL... SINUCIGAŞUL: Nu. Altceva, altceva! > VÎNZĂTORUL DE ARME: Da, sigur... (Umple o ceaşcă de metal cu apă dintr-un acvariu.) Uitaţi-vă la această ceaşcă... y SINUCIGAŞUL: A cui a fost ? Haideţi, că se face 11. 7 > VÎNZĂTORUL DE ARME: O clipă. Nu atît despre ceaşcă e vorba, cît despre apă. Observaţi ceva deosebit la această apă ? SINUCIGAŞUL: E otrăvită? > VÎNZĂTORUL DE ARME : A, nu. E apă de rîu. Puteţi să beţi din ea. y SINUCIGAŞUL (Bea.): E rece. VÎNZĂTORUL DE ARME (Visător.): E apă din rîul Havel. SINUCIGAŞUL: E bună. As mai lua un rînd. > y VÎNZĂTORUL DE ARME : Tocmai voiam să vă propun: să vă înecaţi în ea. y SINUCIGAŞUL: în apă? în apa asta ordinară? VÎNZĂTORUL DE ARME : Ordinară ? îmi pare rău. N-aţi auzit de rîul Havel ? SINUCIGAŞUL: Ce-are-a face rîul Havel ? y 83 Matei Vişniec VÎNZĂTORUL DE ARME: Rîul Havel? Nu stiti nimic > 7 despre rîul Havel ? în rîul Havel s-a înecat GEORG HEYM. Asta e ultima mostră din chiar apa în care s-a înecat GEORG HEYM. A fost luată chiar atunci, de acolo. O păstrăm în condiţii ireproşabile. N-a mai rămas multă. Ar trebui să profitaţi. SINUCIGAŞUL: Nu pot să mă înec într-un acvariu. VÎNZĂTORUL DE ARME: Sau poate doriţi apă de Sena... Avem şi apă de Sena, da, de la Paris, luată de sub podul Mirabeau, exact din locul unde s-a aruncat în Sena PAUL CELAN. SINUCIGAŞUL: Săracu PAUL CELAN. (Recită.) Noaptea, cînd pendula oscilează între nicicînd si eternitate i Cuvintele tale pătrundpînă-n şinele meu lunar... VÎNZĂTORUL DE ARME : O, ce frumos! SINUCIGAŞUL: Şi incrustaţi în timpulprofund, ne prăbuşim. .. > VÎNZĂTORUL DE ARME ŞI SINUCIGAŞUL (într-un glas.): Ne prăbuşim zărind, ne prăbuşim, Oh, ne prăbuşim Noi ce-am fost, noi ce sîntem Noi ce sîntem însăţi carnea nopţii... VÎNZĂTORUL DE ARME: Frumos mai scrie si blestematul ăsta de CELAN... Ei, ce fac, aduc acvariul? Mergem pe CELAN ? Apa de Havel SINUCIGAŞUL: Nu pot, domnule, să mă-nec într-un acvariu, deşi îl iubesc enorm pe CELAN... VÎNZĂTORUL DE ARME: Simbolul contează. V-o diluăm. O turnăm într-un bazin. SINUCIGAŞUL: Nu-mi plac simbolurile. Nu suport apa, nu suport picăturile. Vreau ceva rapid, fără dureri şi uscat. V-am spus de la început. VÎNZĂTORUL DE ARME: Mă exasperaţi. SINUCIGAŞUL: Dumneavoastră mă exasperaţi cu ceaiurile şi cu indulgenţa asta! VÎNZĂTORUL DE ARME: M-aţi înnebunit! V-am oferit tot ce se putea oferi. Alegeţi, domnule! Hotă- rîţi-vă! Noi nu ţinem nimic sub tejghea. Aveţi totul la vedere. Sînt si eu om. Ar trebui să mă > înţelegeţi. Ieri am avut o zi grea. Alaltăieri am pierdut autobuzul. Asta nu se poate numi viaţă. Am cumpărat o mănuşă care era descusută. Pur şi simplu, îmi zvîcneşte capul. Trebuie să vă hotărîţi. SINUCIGAŞUL: îmi pare rău. Puneţi-vă în situaţia mea... VÎNZĂTORUL DE ARME: Sînteţi prea exigent, prea cîr- cotas... > SINUCIGAŞUL: Poate că da... Stiti, as fi dorit ceva deosebit, ceva cu adevărat unic şi simplu... ca un atom... Ceva ca o roată, dacă acest cuvînt vă sugerează o imagine... (Se apropie de o instalaţie.) De pildă, această roată... VÎNZĂTORUL DE ARME: Nu! Acolo nu! (Se repede la SINUCIGAŞ.) Nu e bine să vă băgaţi nasul în roată, domnule... 85 Matei Vişniec SINUCIGAŞUL: Aşadar îmi ascundeti ceva. > > » VÎNZĂTORUL DE ARME: Nu e ceea ce vă trebuie, vă asigur... SINUCIGAŞUL: E clar că-mi ascundeti ceva. îmi ascundeti totul. De la bun început mi-aţi ascuns. Vedeţi bine în ce stare mă aflu si-mi ascundeti ultimele > ? bucurii! VÎNZĂTORUL DE ARME : Nu e ceea ce credeţi. E numai y un proiect, o invenţie de-a mea. SINUCIGAŞUL: Interesant... > VÎNZĂTORUL DE ARME: De treizeci de ani lucrez la ea... în curînd, va fi gata. SINUCIGAŞUL: E o armă? y VÎNZĂTORUL DE ARME: Nicidecum. E un aparat care-i pedepseşte pe criminali. SINUCIGAŞUL: Imposibil! VÎNZĂTORUL DE ARME: Numai la prima vedere, domnule. Acest aparat îi pedepseşte pe criminali pe o rază de un kilometru. Acum încerc să măresc această rază de acţiune. y SINUCIGAŞUL: Dar care este principiul, cum funcţionează ? VÎNZĂTORUL DE ARME (Pune maşina în funcţiune.): Aşa... Cam după principiul radarului... Dacă pe o rază de un kilometru se produce o crimă... ei bine... SINUCIGAŞUL: Ei? VÎNZĂTORUL DE ARME: Criminalul moare şi el în clipa următoare! 86 Apa de Havel SINUCIGAŞUL: Fantastic! VÎNZĂTORUL DE ARME : Asta-i!‘Va fî invenţia secolului. SINUCIGAŞUL: Nu glumiţi? VÎNZĂTORUL DE ARME: Nu glumesc. Lumea va fi mîntuită. Toţi ucigaşii vor fi pedepsiţi. SINUCIGAŞUL: Domnule, daţi-mi repede un pistol! VÎNZĂTORUL DE ARME: V-ati hotărît ? y SINUCIGAŞUL: Repede... Repede... (îi îndeasă celuilalt cîteva bancnote în buzunar si ia pistolul.) VÎNZĂTORUL DE ARME: Staţi puţin, să vă dau restul... SINUCIGAŞUL: Nu-i nevoie... > (SINUCIGAŞUL trage douăfocuri în VÎNZĂTORUL DE ARME; acesta priveşte cîteva clipe încremenit si se prăbuşeşte; SINUCIGAŞUL aşteaptă cu privirile îndreptate spre maşină; mai trage un glonte în VÎNZĂTORUL DE ARME; din nou priveşte spre maşină; descarcă tot pistolul în trupul căzut; din nou priveşte spre maşină.) SINUCIGAŞUL (Lovind cu piciorul în maşinărie.) : Ce porcărie ! N-a funcţionat. > (SINUCIGAŞUL aruncă pistolul pe tejghea si iese trîn-tind usa.) 87 USA Piesă într-un act Personaje: PERSONAJUL 1 PERSONAJUL 2 PERSONAJUL 3 PERSONAJUL 4 Decorul: O sală de aşteptare. Pălăriile, umbrelele şi pelerinele celor care au intrat pe uşă. Scaune. Bineînţeles, uşa. Scena 1 PI si P2 sînt în sala de aşteptare. PI fumează sau face orice altceva. P2 răsfoieşte un ziar sau face orice altceva. După cîteva zeci de secunde, P2 explodează violent, îşi mototoleşte ziarul sau face orice altceva. P2 : Durează prea mult! Prea mult! PI (Aparent liniştit.)'. Trebuie să fiţi calm. în asemenea împrejurări, e nevoie de calm şi de răbdare. P2 : Domnule, răbdarea mă scoate din sărite! De ce să am răbdare ? Dumneavoastră nu vedeţi că sîntem > tratati ca nişte animale ? > > PI : Nu ştiu. Nu vă pot preciza cum anume sîntem tratati. Nimeni nu ştie cum anume sîntem tratati. y y y P2: Vă spun eu! Sîntem trataţi în modul cel mai umilitor. Simt că toată atmosfera de aici este umilitoare. PI : în asemenea împrejurări... nu e bine să fiţi prea exigent. împrejurarea... e şi aşa foarte delicată. Nu trebuie să vă gîndiţi prea mult la ce se întîmplă, la ce urmează... 91 Matei Vişniec P2 : Dar eu nu pot! Nu pot să nu mă gîndesc. Nu mă pot stăpîni. PI : Atunci, poate că nu trebuia să veniţi azi. Da, cu siguranţă. Fructul nu e copt. Aţi venit prea devreme. P2 (Meditativ.)'. Credeţi, într-adevăr, că am venit prea devreme ? PI: Nu ştiu precis. Dar se poate cerceta. Se poate afla. P2 : Se poate afla ? PI : Absolut. încercaţi să vă concentraţi un moment. y y Simţiţi un fel de greaţă în stomac? Un fel de nelinişte ? P2 : N-aş putea să-i zic nelinişte. E un fel de căldură care mă ustură. PI : Pare că stomacul dumneavoastră emană căldură ? P2: Exact. PI : Care vă cuprinde pieptul şi gîtul ? Vă înăbuşă oarecum vocea si vă dă o senzaţie de instabilitate, y y J de ameninţare din nimic ? y P2 : Exact. Simt că în jurul meu ceva nu-i în regulă. Mi-e frică, de pildă, să nu mă rostogolesc. PI : Aţi încercat să închideţi ochii şi să aţipiţi puţin ? P2 : Nu pot. Am inima agitată. Sîngele îmi năvăleşte sub frunte şi mă ustură. Mi se jupoaie pielea în timpul somnului. PI : Domnule, daţi-mi voie să vă spun că aţi venit cu cel puţin patru zile mai devreme. 92 Uşa P2: Patru zile ? Credeţi ? > PI : Cu siguranţă. Acestea sînt simptome clare de nematurizare. P2: Nu se poate! PI : Simptome ultra şi arhicunoscute. Eu, personal, nu le-am trăit niciodată, dar i-am auzit pe predecesorii mei vorbind despre ele. Iar de experienţa lor... (îşi scoate pălăria si priveşte scurt, dar piost spre cer.) nu se cade să ne îndoim. P2 (Trist.): Poate că aveţi dreptate. PI : Cu siguranţă că am dreptate. Aceste pripeli, aceste fenomene de grabă sînt profund caracteristice vieţii noastre. Ele au fost analizate pe larg, dar, în ciuda teoriilor subtile care s-au emis, nu s-a găsit nici un remediu împotriva lor. P2: Numai că, nu ştiu dacă mă credeţi, nu mă mai simţeam în stare să mai aştept patru zile. Cel puţin de acest lucru sînt sigur. PI: Vă cred. Faceţi parte dintr-o categorie de persoane mai sensibile, dispuse să problematizeze orice fleac şi să interiorizeze fără scrupule. Am auzit vorbindu-se despre această categorie de indivizi care aduc mari prejudicii oraşului, în general, şi lor, în particular. P2 : Eu vă asigur că n-am avut intenţia... niciodată... să creez greutăţi nimănui... PI : Desigur, desigur. Toate aceste contradicţii sînt deja tipice. Nu mai oferiţi nimic nou. Toate 93 Matei Vişniec aceste frămîntari au deja o denumire ştiinţifică şi sînt precis catalogate. Tot chinul dumneavoastră de iepuroi, sentimentul ăsta cras de culpabilitate, frica de a veni aici, pe de o parte, graba de a veni, pe de altă parte, ieşirea din neputinţa de a nu veni, dacă îmi daţi voie să mă exprim aşa, sînt absolut tipice. Tot mai mulţi suferă azi de aceste simptome tipice. P2 : îmi pare rău. PI : Altădată, aceste fandoseli, iertaţi-mi expresia prea dură, nu se întîlneau decît, hai să fim indulgenţi, una la o sută de mii. Dar... ce să facem ? Vremurile s-au schimbat. Omul a devenit mai labil, mai expus. P2 : Mă faceţi să mă simt jenat... Mă faceţi să regret că am deschis această discuţie. ) PI : Nu aveţi ce regreta. Eu am deschis această discuţie. Ca unul mai bine antrenat ce sînt, mai aproape de adevăr. Asa scrie si în cărţile sfinte, cel mai > > > puternic să-l încurajeze pe cel slab, să-i împărtăşească adevărul celui ignorant. Nu ? E normal. Toate astea ţin de o morală anume, aş putea spune de o etică a sălilor de aşteptare. P2 (Entuziasmat.): Ciudat. Pot spune deja că mă simt mai bine. PI : Mă bucur. întotdeauna am fost convins de utili- tatea discuţiilor în momentele delicate. în curînd, veţi fi perfect stăpîn pe gîndurile şi pe gesturile 94 Uşa dumneavoastră. Veţi fî perfect liniştit şi veţi trece pragul acestei uşi absolut calm şi lucid. Pauză. P2 pare calmat. Peste cîteva zeci de secunde, semnele neliniştii apar însă din nou pe faţa sa. P2 (Timid.)\ Şi totuşi, ceva nu este în regulă. PI: în ce privinţă ? P2 : Aşa, în general. Parcă am o îndoială. PI : în general, e bine să nu vă îndoiţi. Eu mi-am interzis dintotdeauna îndoiala, si acest lucru mi-a disciplinat spiritul. Pot spune că siguranţa de sine a fost principala mea realizare în viaţă. P2 : Eu mă gîndeam de fapt... P1 : Da nu vă mai gîndiţi, domnule! De ce vă gîndiţi ? P2 : Păi, mă gîndeam la dumneavoastră, la ceilalţi... PI : Nu-nţeleg. P2 : Eu, dumneavoastră, ceilalţi pe care nu-i cunoaş- tem... Poate că nu facem ceea ce ar trebui să facem. Poate că acest departament, mă-nţelegeţi, nu-i chiar ce ar trebui să fie. PI : Nu înţeleg. Dumneavoastră aţi venit aici din convingere, nu ? P2 : O, da... Desigur... PI : Ati simtit că nu mai puteti rezista, că existenta dumneavoastră nu mai are sens. în sfîrsit, ati > > ales această soluţie... 95 Matei Vişniec P2 : Da, e adevărat... PI: ... deliberat şi în deplinătatea facultăţilor dumnea- voastră mintale... P2 : Sigur... N-aş putea să spun nu... PI : Ciudat. Simt un viciu de raţionament sau de comportament la dumneavoastră, încă nu-mi dau seama bine... Din moment ce ati ales această soluţie, de ce ţineţi să vă răzvrătiţi împotriva ei ? P2: Nuuu... Eu nu mă răzvră... Nu tocmai... De fapt, vreau să spun, eu am urmat exemplul celorlalţi care, înaintea mea... Fără să ştiu însă... dacă > ei... facînd ceea ce au făcut... Mă-nţelegeţi ? PI : Domnule, dumneavoastră v-aţi gîndit vreodată la recunoştinţă ? P2 : Recunoştinţă ? Pentru cine ? De ce ? y y PI : Probabil că ştiţi, nu-i aşa, că acest departament îşi oferă serviciile gratuit. P2 : O, da... Ştiu. Apreciez... P1 : Oare nu se cuvine să fim cît de cît recunoscători că, în momentele noastre limită, avem la cine apela? Oare nu credeţi că viaţa noastră ar fi perturbată în chip grav şi incalculabil dacă într-o bună zi acest departament şi-ar înceta activitatea ? Oare nu credeţi că ceea ce-i datorăm lui, departamentului, asa cum este el, se numeşte, totuşi, 7 y 7 y 7 y 7 recunoştinţă ? Oare se cuvine să fim atît de neîncre- y y zători, atît de labili, atît de suspicioşi chiar cu cei care ne sar în ajutor în momentele cele mai delicate ale existenţei noastre ? 96 Usa P2: O, ce frumos vorbiţi! Pot spune că aţi vorbit dumnezeieşte. Dar să nu uităm totuşi... Ce ştim y y y noi, de fapt, despre acest departament ? P1 : Credeţi că trebuie să ştim ceva precis despre el ? P2 : Nu ştiu. Dar faptul că nu ştim nimic mă sîcîie. PI : Sînteti sîcîit ? y P2 : Da, domnule, sînt sîcîit! PI : Nu uitaţi că, deşi nu ştiţi nimic despre el, îi cereţi totuşi serviciile. y y P2 : Da, e adevărat... Dar, ştiţi... lucrurile s-ar putea îmbunătăţi, asta e! Peste tot există un loc special pentru mai bine. PI : Domnule, mă exasperaţi! Ce credeţi că s-ar mai putea îmbunătăţi aici ? Vreo sală de aşteptare mai mare, mai elegantă ? Vreţi să vi se pună oglinzi în sala de aşteptare, eventual un automat pentru ţigări şi cafea ? Vreţi fotolii în loc de taburete şi tapet pe zid ? P2: Nu. Nu... Nu chiar... Mă gîndeam la partea cealaltă, la... As fi vrut ca totul să fie mai uman... y O atmosferă mai umană, vreau să zic. PI (Total indignat.)'. Eu nu mai discut, văd că-mi pierd timpul cu dumneavoastră! P2 (Tocmai s-a aprins.): înţelegeţi ? Acest fior uman ar putea să compenseze multe din cusururile administrative, ca să zic aşa. Un zîmbet, o faţă plină de căldură, o mînă care să ti se întindă la intrare... Stiti, sînt y y y atîtea elemente, aparent insignifiante... Toate 97 Matei Vişniec laolaltă dau însă un efect extraordinar. Alungă frica, suspiciunea... în ultimă instanţă, creează ideea de colaborare... Nu? Cred că nimic nu e mai frumos decît o colaborare, în aceste condiţii... Nu? (Se plimbă de colo colo, exaltat.) Vedeţi? Sînt elemente imprevizibile, gesturi imprevizibile... care pot compensa multe... De pildă, aşteptarea... Ce rost are această aşteptare ? Vedeţi ? Această aşteptare este un element gratuit, un element inuman, aş putea spune... Ea ar putea să lipsească, ar putea, în fine, dacă nu se poate altfel, ar putea fi suplinită... Nu? Gîndiţi-vă, dumneavoastră aşteptaţi de două ore, eu va trebui să mai aştept o oră după ce veţi intra dumneavoastră, iar cel care e acum înăuntru a aşteptat şi el, sînt sigur, nu se ştie cît... Nu? Toate aceste elemente, dacă le pot numi aşa, mi se par gratuite. Ele pot fi compensate, pentru că nu sînt necesare... în acest moment, din încăperea aflată dincolo de usă se aude un hohot uman destul de incert, între plîns si rîs. P2 (Uşor intrat în panică.)'. Şi mai sînt atîtea lucruri care s-ar putea face... Sînt atîtea mici detalii, nuanţe... (Creşte nervozitatea lui P2.) Vă spuneam că peste tot există un loc rezervat pentru mai bine... De ce să nu găsim acest loc si aici, de ce să nu ne folosim de el si aici ? (Din camera de dincolo se aude un urlet uman înfricoşător.) Nu ? Aceste locuri 98 Uşa minuscule pentru mai bine sînt toate ale noastre... le merităm... le putem găsi... Ele pot deveni imense depozite de mai bine... adevărate cîmpii... (Presiune nervoasa crescîndâ la ambele personaje. Din camera de alături răzbat hohote de plîns.) înţelegeţi... există, aşadar, pretutindeni acel pansament universal... care stă în fiorul uman... care este zîmbetul, gestul, persoana ca atare... Nu? Nu ? (Alte urlete, bufnituri, scrîsnet insuportabil de instrumente metalice.) Şi neajunsurile, şi defectele noastre... si frica, nu, în ultimă instanţă si frica, pot beneficia... nu-i aşa... de acest pansament uman, afectiv... atît de rar... care dau laolaltă un efect total, extraordinar... (Ţipete, vacarmul unei maşinării diabolice pusă în funcţiune, o maşinărie care scrîsneste, macină. Gîfiit uman, icnete. Personajele sînt inundate de sudoare.) Domnule, eu nu vreau altceva decît să fac un semn, să se ştie că, iată, cineva gîndeşte... cugetă... Oh, domnule, simt că mă ustură sîngele sub frunte... Nu vreţi să puneţi un moment mîna pe fruntea mea?... O! Mai bine nu... Ştiţi... gîndurile... care sînt... aşa cum ziceaţi, inutile... (Alte urlete, în spatele uşii e un adevărat infern, lătrături, zbuciumul maşinii, trepidaţii.)... Inutile... inutile... Mi-e ruşine de ele, credeţi-mă, sînt atît de lipsit de apărare... şi mi-e atît de greu... să mă opresc... uneori... (Aproapeplîngînd.) Dar nu trebuie să mi-o luaţi în nume de rău... Stiti, sînt si eu un simplu om care aşteaptă... fără panică... nu-i aşa ? 99 Matei Visniec __________)__ De dincolo de uşă se aude urletulfinal. Ambele personaje în picioare, topite, lipite de perete. Lungi secunde de tăcere. Apoi, sunetele unor perii şi jeturi de apă curăţînd o masă metalică. Apa evacuîndu-se printr-un sistem de ţevi, de canale. Sunetul jetului de apă se îndepărtează. Din nou tăcere. PI (Profund tulburat, se aşază după secunde lungi de imobilitate.)'. S-a sfîrşit... P2 : Ce s-a sfîrşit ? Ce ? PI : Nu-mi dau seama... Dar cred că s-a sfîrsit... P2 (Pierdut.): Oare e posibil ? PI : Nu ştiu. în definitiv, pentru ce venim noi aici? P2 : Intr-adevăr, pentru ce venim noi aici ? P1 : îndată vor deschide usa... Cred c-ar trebui să-mi iau rămas-bun... P2 : Cum ? Vreţi totuşi să intraţi ? După cele întîm- plate ? PI: Ce ştim noi ce s-a întîmplat cu adevărat înăuntru ? P2 : Intr-adevăr... Noi nu ştim nimic... > PI (Aranjîndu-şi ţinuta.): Vreau să vă spun că mă bucur că v-am cunoscut... P2 : Da, da... Şi pentru mine a fost o reală plăcere... PI : Poate, dacă am fi avut o ocazie mai bună... P2 : Poate că am fi reuşit să discutăm;.. PI: Poate... 100 Uşa Punct culminant: uşa se deschide. Efecte de lumini', sunete de inspiraţie cosmică, muzică spaţialăsuspans. PI şi P2 îşi strîng mîinile, se privesc efuziv\ P1 dispare captat de fasciculele de lumină, privindu-l continuu, implorator, pe P2. Sau: uşa se deschide şi un pat lung, interminabil, glisează în sala de aşteptare; P2 se dezbracă, îşi împătureşte disciplinat hainele şi le aşazăpe scaunul pe care l-a ocupat, după care se lungeşte pe pat; dispozitivul se retrage lent şi uşa se închide fără zgomot. Sau: o femeie frumoasă iese şi spune „ Următorul“. Sau: cum crede regizorul că e mai bine. Scena 2 P2 se ridică, se asază epuizat, se ridică din nou si se asază din nou, epuizat. Culege pachetul de ţigări abandonat de PI şi-şi aprinde o ţigară. P3 intră furtunos. P3 : Porci! Porci! Porci! {întinde mîna lui VI.) Bruno. (Discret.) Puteţi să-mi spuneţi pe numele cel mic, he-he... Aici e cu listă sau fără listă? P2: Fără. P3 : Aha! în sfîrşit! (Protocolar.) Ce bine că nu sînt singur... (Corectîndu-se.) Că nu sînt singurul, ha-ha... (Entuziasmat de precizare.) Nu? (Din nou, discret.) E cineva înăuntru ? P2 (Timid)'. Da. P3 (Sever.): A intrat de mult? P2: O, nu. P3 : Mă tem că va trebui să aşteptăm. P2 : O, da. Cred că da. P3 {Tăios.): Asta nu-mi prea place. {Privindu-l amuzat pe P2.) Iar acum urmaţi... dumneavoastră? ' y 102 P2: Da, oarecum... P3 (înveselit la culme.): Chiar dumneavoastră ? P2 (Pierdut.)'. Da, dar... Uşa P3 nu aşteaptă răspunsul şi începe să inspecteze încăperea. Răscoleşte printre hainele lăsate pe diferitele scaune. P3 (Revoltat.): Ia te uită, domnule! Aici e vestiar sau e sală de aşteptare ? P2 (Timid.)'. Aşa s-ar părea. P3 (Duios.): Oare trebuie numaidecît să ne lăsăm hainele aici ? P2 (Prinzînd curaj.): Se pare că-i absolut necesar. P3 (Extatic, din vîrful buzelor.): De ce? P2: Nu ştiu. Asa se obişnuieşte. y y y y P3 : A! Preabine! Mă voi supune. (Decis, se dezbracă de pardesiu şi de pălărie.) Mă voi su-pu-ne! He-he-he... {Brusc, se aruncă în genunchi în faţa lui P2. Disperat.) Domnule, ce părere aveţi dumneavoastră despre mine ? P2 (Stupefiat.): Cum ? Ce părere ? Care părere ? P3 (Îmbrăţişîndu-igenunchii.): Vă implor, nu vă ascundeţi! Ce rost are să vă ascundeţi ? Fiecare om are o părere despre fiecare om. Vreau părerea dumneavoastră despre mine! Vă jur că mă interesează părerea dumneavoastră despre mine. Vreţi să vă convingeţi ? Vreţi să mă dezbrac aici, în faţa 103 Matei Visniec dumneavoastră ? Vreţi să mă vedeţi gol ? Spuneţi, spuneţi! (Pentru sine.) Ah, ce bestie, ce bestie! P2 (Înecîndu-se.): Cum ? Ce ? Eu ? Ce bestie ? P3 {Ridicîndu-se rîzîndy bătîndu-l patern pe umăr pe P2.): Este că sînt imprevizibil? Am glumit. Aşa sînt eu. Am întotdeauna această tendinţă de a crea o > atmosferă degajată între mine şi ceilalţi. Este că a fost imprevizibil ? P2 : Desigur, a fost... aşa... cam pe nepregătite... P3 (Concluziv.): A fost o glumă bună! (Se asazăpe un scaun, respiră puternic.) Ce aer! Ce aer! (Meditativ.) Ah, aerul... P2 : Nu vi se pare că miroase puţin a formol ? P3 (Violent.): A formol ? Nici să nu vă gîndiţi! Nici să nu vă treacă prin cap ! Ce e formolul ? Nu, domnule, eu refuz formolul! Eu accept zmeura. Miroase a zmeură. Totul e să tragi aer în piept şi să spui „zmeură“. încercaţi! Vă rog să încercaţi! Să respirăm în acelaşi timp... Zmeură... Zmeură... (.Respiră extaziat. P2 se lasă antrenat cîteva secunde.) Ati văzut ? Nu-i asa că este extraordinar ? > > P2 : Nu. Miroase a formol. P3 (Se ridică energic.): Eu, domnule, am întîrziat trei zile. Mă înţelegeţi? Am în-tîr-zi-at! Sînt aici şi, în acelaşi timp, nu sînt aici. Eu trebuia să fiu de mult înăuntru. înţelegeţi ? Trei zile întîrziere! P2 (înveselit.): Ce coincidenţă! Eu am venit cu patru zile mai devreme! 104 Uşa P3 (Dezamăgit.): Cum e cu putinţă? P2: Este. Ştiţi, mie, de pildă, nu mi-a trecut încă frica. P3 : Frică ? Frică ? ? Azi ? Cu tehnica de azi ? în condiţiile noastre de azi ? Domnule, dar e groaznic! P2 : Nicidecum. Am greţuri. P3 : Şi eu am. P2 : Mi se zbate inima. Mă ustură sîngele. P3 (Incîntat.): Şi mie mi se zbate inima. Puneţi mîna aici! P2 : Am o senzaţie de nesiguranţă, de năduşeală... P3 : Şi eu! Şi eu! Am toate senzaţiile posibile. îmi vîjîie capul. Dumneavoastră vă vîjîie capul ? Pe mine mă dor oasele. îmi pocnesc oasele. în fiecare secundă îmi pocneşte cîte un os. Dumneavoastră vă pocneşte cîte un os ? Mie mi se ridică braţul, în anumite momente de neatenţie. Iată! Dumneavoastră vi se ridică braţul? (Brusc, implorator, linguşitor.) Dumneavoastră vreţi să intraţi chiar acum ? P2 (Speriat.)'. Da, domnule. Am stat la rînd. P3 : Si vreţi să intrati chiar acum, chiar acum ? P2 : Sigur că da. Sînt pregătit să intru. P3 : Chiar acum, chiar acum, chiar acum ? P2 : Da! Da! Da! Trebuie să fiu chemat dintr-o clipă într-alta. P3 (Linguşitor, libidinos.): Domnule, s-ar putea să mă aveţi pe conştiinţă... Credeţi-mă... Nu sînt ceea ce 105 Matei Vişniec par. Toate aceste cuvinte, tot acest comportament. .. De fapt, sînt încordat ca un arc. Trebuie, trebuie să intru cît mai repede. Trebuie să mă lăsaţi înaintea dumneavoastră... trebuie să mă înţelegeţi. Puneţi mîna pe fruntea mea. Asta nu e piele, nu-i aşa? îmi ard pînă şi oasele. Simt că-mi iau foc oasele. Dacă mai aştept zece minute aici, voi arde de viu. Trebuie să mă înţelegeţi. P2 (Isteric.): Nu vreau ! Nu vreau! Am stat la rînd! P3 (Suferinţă enormă.): Şi eu am stat la rînd. Toată viaţa mea am stat la rînd. Am stat la rînd clipă de clipă, secundă de secundă. Am stat la rînd pentru fiecare zi, pentru fiecare cuvînt, pentru fiecare gînd... Am stat la rînd ca să învăţ să merg în picioare, ca să învăţ să duc lingura la gură... Am stat la rînd ca să învăţ să silabisesc, să mint, să urlu... Am stat la rînd cu răbdare şi cu pasiune, vă jur... I-am lăsat în faţa mea pe toţi nenorociţii, pe toţi profitorii... Sînt sfîrşit! Am rămas ultimul, ultimul din rînd, ultimul supravieţuitor din rînd! Sînt rîndul cu un singur om! Zău, trebuie să mă lăsaţi înainte, trebuie... P2 (Iluminat.): Domnule, dumneavoastră suferiţi de simptome tipice. P3 (Totală schimbare de ton.): Am glumit. E un vechi obicei de-al meu de a testa oamenii prin glume. Ha-ha-ha... V-a plăcut? P2 (încurcat.): Eu, unul, nu glumesc cu orice. P3 (Vioi.): E o mare greşeală. Regretabilă greşeală. Glumele, jocurile, farsele... nu numai că relaxează spiritul, 106 Uşa dar îl şi fortifică. Eu, de pildă, sînt pregătit împotriva tuturor evenimentelor posibile. Şi ştiţi cum am reuşit ? Prin practicarea sistematică a jocurilor. Un joc înseamnă un rol. O regulă şi un rol. Trebuie să treci prin toate rolurile posibile ca să devii tu. De aceea am venit aici. P2: Vreţi să spuneţi că... adică... vreţi să intraţi înăuntru pentru că vă lipseşte acest... rol ? P3 : Exact! De o mie de ori exact! P2 : Bine, dar... acest rol... atît de decisiv... el poate fi compensat... Imaginaţia, nu... Domnule, nu vă pripiţi! P3: Adevărul este că sînt şi profund scîrbit. Toate rolurile jucate pînă acum au sfîrşit prin a mă scîrbi definitiv. Ideea însăşi de a juca un rol mă scîrbeşte. Am venit aici tocmai ca să devin, în sfîrsit, eu! Pentru că trebuie să devin eu! Am dreptul să devin eu \ E suprema datorie a unui om, aceea de a deveni el\ Iar eu, aici şi acum, voi deveni eu! (Schimbare de tony ieşire din rol.) Ei, ce ziceţi, v-a plăcut ? P2 (Aiurit.): Ce ? P3 : Ascultă, prietene, eşti un prost. Mi-e silă că trebuie să aşteptăm împreună. P2 : Domnule, eu refuz să fiu tratat... P3: Nu înţelegi nimic, stai jos. Nu înţelegi absolut nimic din ce de întîmplă în jurul tău. Ai venit aici fără să înţelegi de ce ai venit aici. Departamentul ar trebui să refuze să lucreze cu astfel de oameni. 107 Matei Vişniec P2 : Domnule, dumneavoastră sînteti total... 7 y P3 : Taci, ciupercă otrăvită! Văd că ai nişte ochi mari de parazit şi mă tem că voi simţi nevoia să te lovesc. Să nu te superi dacă voi simţi nevoia să te lovesc si va trebui să te lovesc. Pentru că nu mai ) e mult si va trebui să te lovesc. Creste în mine > y dorinţa asta, înţelegi ? E o dorinţă enormă, ca un ideal, înţelegi ? Simt că mor dacă nu te lovesc, înţelegi ? Trebuie să-ţi dau una peste fălcile tale curăţele, măcar una, înţelegi ? Trebuie să te fac să înţelegi ce e durerea, plesnetul fizic peste pielea ta delicioasă, deliciul pielii încreţite într-un rictus. Am nevoie de rictusul tău... Nu mă lăsa fără rictus, te rog... Vreau rictusul tău... Ha! (Lovitura rămîne încremenită în aer. Schimbare de ton, ieşire din rol.) Ei ? Ce părere aveţi ? P2 (Hipnotizat.): Ha ? P3 : Ce părere aveţi despre rolurile mele ? Cum vi se par ? Nu-i aşa că sînt impecabile ? (în acest moment, cineva din camera de alături trage înnebunit de uşă ca pentru a se salva, dar este prins si tîrît înapoi. Uşa se închide. P2 şi P3 nu dau semne că ar fi văzut ceva,.) Nu-i aşa că nu le bănuiaţi? Nu-i asa că trecerea de la unul la altul este inobser-> vabilă ? P2 : Vreţi să spuneţi că... P3 : Da, da! Exact! In sfîrsit, ati înţeles. 7 y 7 ) y P2 (Continuînd ideea.)\ ...că toate astea n-au fost decît... nişte roluri ? 108 Uşa P3 : Exact! (Extaziat.) Doamne! A înţeles! P2 : Adică n-au fost toate decît nişte... minciuni? P3 (Indispus.): Minciuni ? (Pentru sine.) N-a înţeles nimic. P2 (Furios.): Ba am înţeles. V-am înţeles foarte bine. Vreţi să intraţi înaintea mea şi uzaţi de toate stratagemele posibile. Ruşine! P3 (Pentru sine.): Adevărul este că sînt un om foarte trist. Dar să nu exagerăm. (Ridică de jos un ziar făcut ferfeniţă şi îl netezeşte.) Exact aşa arată şi feţele noastre... Fatete... Fatete... Fatete... > > j P2 (Se întinde, relaxat şi decisy pe scaun.)'. M-aţi obosit, domnule. M-ati obosit si de-acuma nu cred că y > mă mai puteţi surprinde cu ceva. în acest moment, din camera nevăzută, cineva glisează pe sub uşă un bileţel. P3 se apropie inocent de uşă şi returnează discret bileţelul cu vîrfulpiciorului. P3 : Ştiu, domnule, ştiu. Regret mult acest lucru. P2 : Toate rolurile dumneavoastră sînt, în esenţă, previ- zibile. Toate reacţiile dumneavoastră au deja un nume, sînt bine cunoscute. Nu mai puteţi minţi pe nimeni. P3 : Da, ştiu. Nu e cazul să mi-o repetaţi cu răutate. P2 : Mai mult decît atît. Oameni ca dumneavoastră, dispuşi să treacă oricînd de la un registru la altul, de la un rol la altul, pot aduce mari prejudicii 109 Matei Vişniec acestui departament. Practic, faceţi parte din categoria clienţilor dificili, şi eu, personal, mă mir ca departamentul îşi cheltuieşte energia şi fondurile cu oameni ca dumneavoastră. Aceste servicii n-ar trebui să fie gratuite. (Bileţelul este împins cu si mai multă forţă pe sub usă.) Sau, cel puţin, el ar trebui să fie plătit prin calitatea intrinsecă a clientului, care să fie obligat să posede, măcar în ceasul al doisprezecelea, suficientă sobrietate şi maturitate. (P3 retrimite biletul departea cealaltă.) Nu, hotărît lucru! Departamentul n-ar trebui să accepte pe oricine, oricînd şi oricum. Este o mare greşeală, ale cărei efecte se vor resimţi în timp. P3 : Nu trebuie să mă condamnaţi prea rău... (Biletul este ejectat pe sub usă pînă în mijlocul sălii de aşteptare. P2 îi atrage atenţia din ochi lui P3 asupra biletului.) Oricum, mi-e ruşine că am întîrziat toate aceste zile... Trebuie să recunosc deschis că mi-a fost frică şi că am făcut tot posibilul ca să amîn... totul... (Se apropie si ridică biletul.) Cu cîteva zile... P2: E foarte rău. Foarte grav şi foarte rău. (Celălalt despătureste biletul.) Această amînare e lipsită de sens. E o crimă! Ati distrus valoarea lucrului, ati distrus fructul, momentul cel mai bun al creşterii sale. (Celălalt citeşte biletul, clătinînd plictisit din cap.) Aţi acţionat împotriva firii, împotriva naturii umane. Şi aţi pierdut. Toată această bufonerie pe care o practicaţi, pentru a vă masca frica 110 Uşa si pentru a vă recăpăta curajul, nu face altceva decît să vă înjosească şi mai mult. P2 face semn că vrea să citească şi el biletul. P3 îi dă biletul. Totul se petrece într-o notă de complicitate macabră. P3 : Şi ce ar trebui să fac? (Celălalt citeşte biletul.) Ştie cineva ce ar trebui să fac? (Celălalt cere printr-un gest ceva de scris. P3 îi dă ceva de scris.) Stiti cumva ce e bine de făcut în aceste momente ? j > P2 scrie un cuvînt pe bilet şi îi întinde apoi lui P3 biletul şi pixul. P2 : Concentrare şi stăpînire de sine. (P3 scrie şi el un cuvînt.) încercaţi ca măcar acum, în această sală de aşteptare, să fiţi sobru şi lucid. (Celălalt împătureşte biletul şi-l glisează înapoi pe sub uşă.) Toate încercările noastre de a ne linge rănile nu duc la nici un rezultat. (Din spatele uşii se aude un hohot isteric de rîs, acompaniat de cîteva preparative mecanice.) Trebuie să fim stăpîni pe noi... şi pe rănile noastre... Mintea noastră trebuie să poată privi clar... spre faptele noastre... care trebuie să fie clare... (Pe sub uşă este împinsă o mănuşă dintr-un material antifonic.) Să fie ca un cristal şi totul, totul să se vadă prin ele. (P3 culege mănuşa 111 Matei Vişniec si i-o întinde lui P2.) Nu avem nimic mai bun, aş putea spune, în aceste momente, decît luciditatea. {încă o mănuşă este strecurată pe sub uşă. P3 o ridică si i-o dă lui P2.) Care este o armă teribilă... (P2 îşi pune prima mănuşă.) Şi frumoasă... Trebuie să fim lucizi pînă în ultima clipă... (P2 îşi pune a doua mănuşă\ în timp ce pe sub uşă este strecurată o a treia mănuşă.) Pînă cînd harponul se înfige în carne... Şi carnea... carnea, mai ales, trebuie stăpînită... (P2 îşi acoperă urechile cu mîinile înmănuşate, în timp ce P3 ridică mănuşa sa şi o aşteaptă pe a patra. De dincolo se aud alte hohote isterice de rîs, izbituri, scrîşnituri metalice.) Nimeni nu poate să cedeze acestor prime impulsuri ruşinoase ale fricii... Frica e o ruşine! Da! (P2 are o faţă fericită pentru că nu mai aude nimic. P3 îşi pune mănuşa pe care a cules-o, aşteptînd-o tot mai nerăbdător pe a doua, în ordinea lui.) Ruşinea umană se numeşte frică... Nu trebuie să uităm că avem forţa de a alege... de a ne oferi forţei brute... pentru a fi aleşi... de a veni singuri... aici... liberi si lucizi... P3 este, evident, pe jumătate panicat. Se aşază în genunchi şi încearcă să privească pe sub linia uşii, în aşteptarea celei de-a doua mănuşi. P2 (Ţinîndu-şi mereu mîinile înmănuşate peste urechi.): Pentru că sîntem liberi să rămînem oricît... aici... în Uşa sala de aşteptare... sîntem liberi să pătrundem pe uşa aceea şi să fim noi înşine... cei reali... fără nici un rol... (P3 ciocăneşte cu degetul în podea, ascultă cu urechea lipită de uşă, apoi ciocăneşte discret în uşă. îşi acoperă una din urechi cu mîna înmănusată, ascultă, încearcă din nou, nerăbdător şi îngrozit, să privească pe sub uşă.) înţelegeţi, aici e tot secretul. (.Primul urlet de dincolo, urlet care-l trînteşte pe P3 la pămînt, cu spatele lipit de uşă.) Adevărata foame umană, risipa de foame... Dorinţa, ca o izbăvire... Dorinţa de a-1 imita pe cel sacrificat, pe bastard, pe cel din urmă înfometat. .. (Alt urlet. P3, îngrozit, bate cu palma în uşă, îşi cere mănuşa. Pe măsură ce maşinăria se va pune în mişcare şi urletele vor creşte în intensitate, P3 se va zvîrcoli înnebunit, ca un crucificat, pe uşă, ca şi cum el însuşi ar fi fost victima maşinăriei infernale.) Sîntem autorii foamei... Noi putem crea artificial foamea, si asta e foarte mult. Noi putem gîndi asupra foamei, cu luciditate, şi putem sta în picioare în faţa rănilor noastre... Pentru că aici zace tot adevărul... frica... foametea... singurătatea... Sîntem cei mai puri fii ai foamei. Ne putem mîndri cu această calitate... unică... dacă pot să mă exprim aşa... Iată încă un motiv pentru care mintea noastră trebuie să rămînă întreagă, trează... plină de claritate şi tăcere... Iar tăcerea... să fie un cristal... un cristal adevărat... care să urle de singurătate... (Urletul final se apropie, lucrurile vibrează din cauza 113 Matei Visniec __________)____ funcţionării exaltate a maşinii. P3 încearcă să-şi acopere cînd o ureche, cînd alta, se izbeşte de uşă, se prăbuşeşte, se ridică şi se prăbuşeşte din nou, mut, dar cu faţa congestionată de un răcnet mut. Discursul lui P2 creşteţi el în intensitate.) Şi atunci, nimeni n-o să mai lovească în rănile noastre unice... şi invizibile... Pentru că ele ascund totul, codifică totul, mint continuu! Da! Rănile mint! Mint! Urletul final. Pauză. Tăcere. Lumina scade. P3 rămîne inert. P2 îşi scoate mănuşile tacticos. P3 se tîrăşte pînă la P2. P3 : Domnule... eu nu ştiu... dumneavoastră stiti... > > > ce se petrece de fapt... P2: Nu ştiu nimic. Nu pot să vă răspund nimic. P3: Dar... în definitiv... am avea dreptul... am putea cere o explicaţie prealabilă... nu-i aşa? P2 : La ce bun ? P3 (Meditativ.)'. Intr-adevăr... la ce bun... P2 înapoiază mănuşile pe sub uşă şi-i face semn lui P3 să procedeze la fel. P3 (Încercînd să-şi scoată mănuşa.) Şi totuşi... Trebuie să mărturisesc... Sînt oarecum surprins... Fiecare dintre noi se aşteaptă, nu-i aşa, într-un fel... 114 Uşa P2 : Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi. P3 (Chinuindu-se să-şi scoată mănuşa.): Nu vreau să spun mare lucru... Vă rog însă să mă credeţi că... P2 : Departamentul face tot ce-i stă în putinţă. P3 : O, desigur. Desigur. Viaţa este tot mai alertă, sînt atîtea situaţii neprevăzute... Cererile cresc... P2: E normal. P3 (într-o explozie de protest.) : Vi se pare normal ? O, vi se pare normal ? P2 (Exasperat): Da! Da! Da! P3 (înnebunit de mănuşăy sufocat de neputinţăurlînd.): Linistiti-vă! Trebuie să vă liniştiţi! Dumnea- > > j > voastră sînteţi atît de lucid... atît de sigur... tocmai acum... P2 (îşi revine.): Mulţumesc, domnule. Mi-a trecut. P3 : Vreţi un pahar cu apă ? Sînt momente cînd un pahar cu apă rezolvă totul. P2: Mulţumesc. P3 : Şi poate că n-ar trebui să ne gîndim atît... Nu ? De ce să ne gîndim ? (Reuşeşte, în sfîrşit, să-şi scoată mănuşa.) Numai noi si numai noi... întruna... P2: Aşa este. Nu trebuie să ne gîndim. P3 (Inspectîndu-şi mîna.): Mă întreb însă cum am fi priviţi dacă ne-am răzgîndi. Dacă ne-am căra. P2 : Nu ştiu. Nu e bine să pleci din sala de aşteptare. Nimeni nu suportă să plece. E prea chinuitor... 115 Matei Visniec __________>____ Nu cred că ipoteza asta... Dacă e ipoteză... Sau e întrebare ? P3 : Ce-ar fî să jucăm cu cărţile pe faţă ? Credeţi că se poate ? Vreţi să jucăm, măcar o dată, cu cărţile pe faţă ? P2 : Nu ştiu. în sfîrşit... Dacă e o provocare... P3 : Dumneavoastră nu vi se pare inadmisibil ceea ce se întîmplă aici ? P2: Nu ştiu... Ba da... în sfîrsit... Inadmisibil, ati j > > zis ? P3 : Inadmisibil! Hotărît lucru. Inadmisibil. A fost o eroare că am venit aici şi nu ştiu dacă eu, personal, am să mai rămîn. (Se străduieşte să strecoare şi el mănuşa pe sub uşă. Lucru ciudat, pare că mănuşa nu mai intră pe sub linia uşii.) Nu ? Doar sîntem oameni liberi. Putem pleca oricînd. (Reuşeşte să strecoare mănuşa.) Nu ? în acest moment, de dincolo începe operaţiunea de curăţare cu apă. Un jet puternic de apă răzbate pe sub uşă, şi mănuşa lui P2 este ejectată înapoi. Cei doi se retrag din faţa apei, care continuă însă să înainteze. P2 : Evident. Orice sală de aşteptare e o sală... pentru oameni liberi... care... P3 : De ce nu încercaţi să plecaţi ? De ce ? Sînteţi la fel de îngrozit ca mine. De ce nu plecăm ? 116 Uşa încă un jet de apa murdară. Cei doi se retrag mereu din faţa apei care va acoperi treptat, cu o peliculă subţire, întreaga pardoseală a sălii de aşteptare. P2 (îngrozit de apa murdară care-i ameninţă picioarele.)'. Unde ? P3: Unde ? P2 (Urcîndu-se pe un taburet.): Da. Unde? Unde vreţi să plecăm ? P3 (Urcîndu-se şi el pe un taburet.): Intr-adevăr... Sînteţi atît de clar... atît de precis... în răspunsuri... P2: Nu avem unde pleca, domnule. N-are nici un rost să plecăm. Vreau să spun, nu are nici un haz. Mult mai interesant e să rămînem. (Priveşte cu lăcomie la micile obiecte plate aduse de apă.) înţelegeţi ? Desigur, am putea pleca... (Se apleacă să pescuiască un plic.) Dar cel mai interesant e să rămînem. P3 (Curios să vadă ce găseşte P2 în interiorul plicului ud.): Mda... poate... ce ştiu eu ? P2 {în plic nu e nimic şi P2 îl aruncă în apă) : Să ne luăm rămas-bun, domnule. Presimt că e rîndul meu. Scena 3 în timp ce P2 şi P3 se întind, urcaţi pe taburete cum sînt, să-şi strîngă mîinile, intră P4 — o femeie ca un mecanism naiv si nevinovat. P4 (Fără să observe aproape că păşeşte prin apă.) : Bună ziua. P3 (Sărind de pe scaun, cu speranţă.)'. Domnişoară! Sînt aici! Aici! Mă recunoaşteţi ? (Uşa se deschide încet.) P4: Nu... P3 (Expansiv, poate într-un nou rol.): Ce rău îmi pare! Eu v-am recunoscut imediat! V-am văzut acum trei zile. Eraţi singură, pe faleză, şi mi-aţi rămas în minte. P4 : Să nu fie o greşeală, domnule. Eu nu mă plimb niciodată pe faleză. P3: Cum să fie o greşeală ? Eu sînt Bruno. Puteţi să-mi spuneţi pe numele cel mic. Domnul de 118 Uşa acolo tocmai trebuie să intre. Nu-1 luaţi în seamă. > După aceea urmez eu, iar după aceea dumneavoastră. Sau poate vreţi să facem schimb ? P4 : O, nu... sînt atît de obosită... Vreau să mă odih- nesc puţin înainte de a intra. Uşa se deschide larg. Nu se aude nici un glas, nimeni nu face nici un semn. Dincolo de uşă se vede apay marea, pînă la infinit. Atmosferă de pace. P2 intră aproape neobservat de celelalte personaje, coborînd liniştit în mare. P3 (Mai mult pentru sine.): A intrat! Totuşi, a intrat... O, Doamne! Usa se închide. t P4: Aţi spus ceva, domnule ? P3 : O, nu. Aş fi vrut să-l conving să nu intre... Aş fi vrut să-l conving să plece de aici, să plecăm... eventual... împreună... P4 : Cum, să părăsiţi sala de aşteptare ? P3 : Domnişoară, dumneavoastră nici nu vă închipuiţi ce lucruri înfiorătoare se petrec aici. P4 : Aici, în sala de aşteptare ? (Uşor neliniştită.) Mă faceţi să rîd... Ha... ha... P3 : Aici! Aici! Nu vă lăsaţi dusă în eroare! Se petrec adevărate drame. Ati auzit maşina ? y y 119 Matei Vişniec P4 : Care maşină ? 7 P3 : N-aţi auzit trepidaţiile maşinii ? Urletele, nu le-aţi auzit ? In timp ce vă apropiaţi de sala de aşteptare, n-aţi auzit nimic ? P4: Eu... nu. Mă tem că nu. P3 : Dar apa o vedeţi, poftim! P4: Şi ce-i cu asta ? Pentru mine, apa nu spune nimic. P3: Poate că e mai bine aşa... Poate că e mai bine. Altfel, cine ştie, poate că v-aţi fi pierdut curajul. P4 : Curajul ? Ha... ha... Mă faceţi să rîd. P3 : Da, curajul. Dacă aţi fi auzit ceea ce am auzit eu. Nu ştiu cum ati fi reacţionat dacă ati fi auzit 7 7 7 7 ceea ce am auzit eu. P4 (Plîngăreţ.) : Nu vreau să vă mai ascult. Mă faceţi să rîd. Şi apoi v-am spus că eu nu mă plimb niciodată pe faleză... P3 Cîngenunchează în apă, disperat, cuprinzîndu-i genunchii lui P4.): O, salvaţi-mă! Salvaţi-mă! Spuneţi-mi, de ce aţi venit ? P4 (Acoperindu-sifaţa.): Lăsaţi-mă... P3 : O, ce cruzime, ce cruzime! N-aţi fost fericită în dragoste ? P4 : Ba am fost, am fost perfect fericită. P3 : Sau poate că v-aţi simţit foarte singură. Poate că v-a fost frică să vă plimbaţi seara pe faleză ? P4 : Nu. Nu. Nu. P3 : Atunci, de ce aţi venit ? 120 Uşa P4 : Am venit! Am venit! Am venit! P3: Ce dramă... Poate că aţi avut motive mai pro- funde, motive abisale, nu ? Motive subtile, raţiuni care vă domină şi în faţa cărora nu puteţi face nimic. P4 : Nu. Nu. Nu. (Pentru sine, speriată.) Ah, de ce am venit ? P3: Aţi venit pentru că aşa vi s-a părut onorabil şi normal ? Da ? Sau poate că vi s-a părut că adevărul este prea ascuns, prea perfid şi că merită să fie dispreţuit ? P4: Nu vreau să ştiu. Mă faceţi să rîd. Ha-ha. 7 7 P3: A fost doar o simplă pasiune morbidă pentru propria dumneavoastră persoană? A, da. Iată rezultatul acestei iluzii. Iată! Sala de aşteptare. P4 : Da! Da! P3 (Se urcă din nou pe scaunul său, în timp ce P4 rămîne aşezată pe taburet, cuminţică, fragilă, cu picioarele în apă.): Aţi venit fără să vă îndoiţi o singură clipă, fără să încercaţi vreo altă soluţie şi fără să vă întrebaţi măcar o singură dată ce poate fi dincolo ? P4: Exact! Exact! Ce frumos vorbiţi. Mă faceţi să rîd. P3: Şi nici măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, nu vă interesează ce se întîmplă, ce se găseşte dincolo de usă si dacă nu cumva totul este o y y eroare ? 121 Matei Vişniec P4 : Nu! Nu! (Extaziată.): Ce frumos ! P3 : Si nici măcar nu sînteti tulburată, nici nu simţiţi > j > » o cît de măruntă greaţă în stomac ? P4 : Nuu. Ha-ha. Sînteti de la muzeu ? y P3 : Ce crimă! Ce stare oribilă! Domnişoară, chiar nu vă daţi seama în ce hal aţi ajuns ? P4: Ce tare îmi bate inima. Vreţi să vedeţi cum îmi y y bate inima ? P3 : Nu vreau să văd nimic. P4: Parcă ar fi un fluture care se aşază pe o floare rece. Stiti, eu am văzut odată un fluture care s-a ) > aşezat pe o floare rece şi a îngheţat pe loc. Ah, ce tare mi-a bătut inima atunci. P3: Vax. P4: Da... O, da! Eu nici nu pot să-i sufăr, ştiţi... Odată, era într-o sîmbătă, un fluture mic, urît, urît, s-a aşezat pe degetul meu arătător... pe acesta... şi ştiţi ce s-a întîmplat ? Pauză lungă. P4 : A îngheţat imediat. P3: Foarte interesant. P4 : Chiar vă place ? Da ? Mă faceţi să rîd. Eu nu pot suferi poezia, dulcegăriile, siropul de vişine, merele fierte. Sînt împotriva anotimpurilor, împotriva apei. 122 Uşa P3 (Amuzat.): Da ? Şi împotriva apei ? P4: Ştiţi, cele mai multe rele ne vin de la apă. Din cauza apei se moleşesc şi peştii, li se subţiază membrănuţele şi devin atît de visători şi atît de singuri... Aşa ajungem, de altfel, cu toţii... la nimicnicie... la suficienţă. Da. Uneori mi se face frică. P3 : Ce prostie! Domnişoară, trezeşte-te! Mai bine vorbeşte cu mine! De ce nu vrei să vorbeşti cu y y mine ? Ceilalţi au vorbit cu mine. Nu înţelegi că trebuie să vorbesc, acum, cu cineva ? (Privind aiurea.) Ce stupid... P4 (Scoate două pahare de plastic din geantă şi-i întinde unul lui P3.): Să zicem că vine o zi în care frigul se lasă, se lasă şi atinge membranele acelea fine, pe care le găsim în farfurii cînd despicăm peştii... (Umple un pahar cu apă de jos şi-l ridică în aer.) Ah, ce frumoasă e. Ce frumoase sînt, de fapt, toate. Cum e posibil să fim atît de orbi ? P4 se îndreaptă aerian spre fereastră, o deschide şi aruncă apa din pahar. Va continua operaţiunea, din ce în ce mai sîrguincioasă, pe fondul replicilor următoare. P3 : Poftim idee! Domnişoară, nu sîntem într-o barcă. y P4 : Nu vreau! Nu vreau să ştiu unde sîntem. Intr-o y seară, cînd mă simţeam nespus de bine, aveam cu mine un pahar înalt, din sticlă verde, şi aşteptam 123 Matei Vişniec să se nască în el un peşte frumos. (Autoritar.) Mă asculţi ? (Diafan, melodic.) Se facea că eram singură acolo, că numai eu aveam să văd misterul, ştiţi, momentul acela unic şi atît de frumos cînd din apa curată şi verde se nasc peştii. Ceea ce vă povestesc nu este o întrebare, dar dacă aţi şti să-mi răspundeţi la ea, ah, dacă aţi şti... P3 (începe si el, din ce în ce mai sîrguincios, să arunce apa pe fereastră.): Ce monstruoşi sîntem, domnişoară! Chiar nu vreţi să ne trezim din acest coşmar si să > j > fugim amîndoi de aici ? Nu vedeţi că ne hrănim cu spumă de mare, nu vedeţi că mai avem încă puţin şi balonul cu spumă se va sparge? Ştiu bine că sînteţi la fel de îngrozită ca mine. De ce nu vreţi să terminăm odată, să ter-mi-năm... y Pentru că altfel ne vom lăsa tîrîti tot mai în adînc, pentru că planul este diabolic, monstruos şi se potriveşte cu instinctul nostru şi cu sîmburele apos unde se află goliciunea şi nimicnicia. P4: Mă faceţi să rîd. Ah, cum m-ati obosit! Cum m-aţi obosit... P3 (Muncind din greu ca să evacueze apa.): Şi nici nu pot pleca singur, aici e toată monstruozitatea, pentru că dacă aş simţi că pot pleca singur... M-aţi înnebunit, gata, îmi staţi în faţă, de ce-mi staţi în faţă ? De ce ? Ah, nu trebuia să vin atît de tîrziu, nu trebuia... P4 (Retrăgîndu-se spre uşă si încercînd, speriată, să se refugieze dincolo.): Vreau să intru ! De ce nu se deschide ? Vreau să intru şi să mă lăsaţi în pace! 124 Uşa P3 : Ha! Întîi trebuie să înceapă maşina... urletele... Ha! Credeţi că-i aşa de simplu ? Staţi să auziţi urletele... P4 : Vreau să intru, vreau... P3 (Trăgînd-o din dreptul uşii.): Chiar aţi înnebunit ? Vreţi să se întîmple o nenorocire ? P4: M-am săturat. Mă faceţi să rîd. Vreau să mă > plimb pe faleză. Vreţi să mergem pe faleză ? Era atît de frumos pe faleză... P3 : Minciuni! Minciuni! Vreţi să mă amăgiţi... P4 : Să mergem chiar acum! Poate că mîine-dimi- neaţă n-o să mai fie atîta apă... Să mergem şi să ne întoarcem mîine-dimineată. P3 : Mîine-dimineaţă ? Să ne întoarcem ? P4 : Da, da... Ne întoarcem mîine, ne întoarcem şi totul o să fie bine... normal... P3 : Să mai aştept pînă mîine ? Să mai aştept o zi ? P4 : O singură zi! Nu vreţi ? P3: Nu. Nu-i adevărat! Mi-e groază... încă o zi... Să ne întoarcem după încă o zi... Să plecăm şi să ne întoarcem... P4: O să fie aşa de frumos... Ne vom plimba pe faleză, va fi frig şi eu am să vă arăt... am să vă arăt peştele zburdînd viu în paharul cu apă. P3 : Nu m-aţi înţeles. Eu vreau pentru totdeauna! Vreau să plecăm şi să nu ne mai întoarcem. P4 : Să nu ne mai întoarcem niciodată ? 125 Matei Vişniec P3 : Nu. Da. Să nu ne mai întoarcem niciodată. Pe sub uşă, apa începe să se coloreze încet, în valuri succesive şi din ce în ce mai accentuate. Regizorul este liber să aleagă culoarea. P4 : Să nu ne mai întoarcem mîine ? P3 : Nici mîine şi nici niciodată. P4: Niciodată-niciodată ? P3: Nu. P4 (După secunde de gîndire.): Nu se poate. P3: De ce ? Doar sîntem liberi, sîntem singuri, sîntem aici... Putem pleca oricînd, acum, puteam fi deja plecaţi. Nu ? Putem pleca, ne putem răzgîndi, putem pleca. Ne putem duce pe faleză, oriunde, pe faleză, la marginea oraşului, pe faleză, oriunde... Ne vom gîndi la fluturi, chiar la fluturi, nu ? P4: Nu. P3 : De ce nu ? P4: Nu se poate. Ne putem gîndi şi aici. P3 : Nu ! E o eroare! Nimeni nu poate trăi aici mai mult de o secundă. De trei zile trebuia să fiu înăuntru, înţelegeţi ? Cînd mă gîndesc că acum trei zile nu ştiam încă nimic, eram gol pe dinăuntru ca un pai... A trebuit să mi se întîmple acest lucru, să întîrzii, ca să vină şi îndoiala... (Cei doi cad unul în braţele celuilalt.) Ştii tu ce înseamnă 126 Uşa îndoiala ? Am fost orb, orb, asa cum eşti tu acum... 5 î Trebuie să mă asculţi. Trebuie să plecăm, să le arătăm că sîntem liberi. înţelegi ? P4 : Nu vreau! Nu vreau ! Nu vreau ! Mă simt atît de bine cu tine... P3 : Acum! Acum! Să plecăm! Totul se va schimba, totul va fi altfel. Toate lucrurile vor prinde sens... Apoi să vezi, totul va deveni real... P4 : Si ei ? Ce-or să zică ei ? y P3 : Ei ? Care ei ? P4: Ei. P3: Nu ştiu. Ei nici nu există. P4 : Există, există. Mă faci să rîd. Tu nu vezi că există usa ? y P3 : Şi ce dacă există ? în spatele uşii nu se află nimeni, îţi jur! P4 : Nu se poate. P3 : Ba da. E sigur! Am descoperit acest lucru astăzi, dar îl simţeam de multă vreme. Usa este o iluzie, y y un vis stupid, nu e nimeni în spatele ei, totul e gol, totul e un joc, o invenţie. Da. Crede-mă, şi mie mi s-a părut la început uluitor, dar trebuie, trebuie să ne obişnuim cu gîndul că în spatele uşii nu e nimeni. Usa nu duce nicăieri. y y P4 : Nicăieri ? Se poate aşa ceva ? Se poate ? P3: Nicăieri. Da. Sau, şi mai bine, duce undeva, oriunde, într-un loc lipsit de importanţă. 127 Matei Vişniec P4 : Adică unde ? P3 : Unde vrei. Vrei să ajungi într-o cîmpie, deschizi uşa şi ai păşit într-o cîmpie. Vrei să ajungi pe faleză, deschizi uşa şi gata, eşti pe faleză. înţelegi ? Usa duce unde vrem noi. Asta e. Abia azi am descoperit acest lucru şi m-am îngrozit cît e de simplu şi de elementar. Nu ? P4 : Atunci, hai să fugim pe uşă. P3: Cum ? P4 : S-o deschidem şi să fugim pe uşă. Nu vrei ? Hai s-o deschidem şi să fugim pe ea. P3 : Nu. Nu cred că se poate. Nu ştiu... P4 : De ce te temi ? Hai să fugim pe ea. O să ne ducă acolo unde spui tu. P3: Nu... Nu. încă nu... La asta nu m-am gîndit. (încep să se audă preparativele maşinii. Uşoare scrîsnetey izbituri, jetul unei instalaţii care aruncă aburi pe sub usă.) Deşi ar fi trebuit să mă gîndesc, totuşi... > P4 : Ce-i asta ? P3 : Nimic, nimic... Mă tulbură gîndul că totul este atît de simplu... Ar fi trebuit să-mi dau seama... Uşoare plesnituri, hohotele unui om căruia îi sîntgîdilate parcă tălpile picioarelor. P4 (Dezgustată.)'. Ce urît! Ce sînt astea? 128 Usa P3 : Ce să fie ? De fiecare dată începe altfel. P4 : Nu mai vreau să stau aici. E urît aici, hai să fugim pe uşă. P3: Nu. Nu acum. Trebuie să mai aşteptăm puţin. (Excitat.) Ah, de ce nu începe ? P4 : Ce trebuie să înceapă ? De ce să mai stăm puţin ? De ce nu fugim pe uşă ? P3: Acum, nu. Auzi? încep scrîşniturile... Vreau să le mai aud o dată. O singură dată... P4 : Ce vrei să auzi ? Ce se întîmplă ? De ce nu plecăm ? P3. Plecăm imediat... Plecăm repede... Numai că... Trebuie să mai stăm puţin... Trebuie să ne obişnuim întîi unul cu altul. Trebuie să mai rămînem puţin... aici... (Mecanismul începe să se producă tot mai febril.) Doar puţin... Pînă la urmă, ştii, sentimentele sînt atît de confuze... simţi că te ataşezi de unele locuri... Chiar si de locul acesta... y y de scaune... Ha, ha, ha... începe! începe! Ritmul maşinăriei devine tot mai alert. Primele urlete. P4 : Nu mai vreau. Mi-e frică. De ce te gîndeşti atît ? La ce te gîndeşti ? De ce nu fugim ? P3 : Să fugim ? Doar sîntem liberi. Vom pleca, pur şi simplu. Numai să se termine... P4 : Unde ? Unde ? Ce trebuie să se termine ? Ce se întîmplă aici ? De ce face aşa ? 129 Matei Visniec P3 : Linişteşte-te... Aşa fac ele... uşile... E o simplă iluzie. înţelegi ? Un vis stupid, o vedenie... Ha, ha, ha... Nu-ţi place? Fii atentă! Nu-ţi place? Auzi ? Auzi cum strigă ? P4: Nu-mi place. Nu mai vreau să aud... Hai să plecăm... Te rog, hai să plecăm... P3 : Să plecăm, noi ? O, Doamne, se scufundă totul, se duce totul dracului... (Pocnituriy scrîsnete, fisî-ituri, urlete si hohote.) Auzi ? Auzi ? Acum înţelegi ? P4 : Ce vrei să înţeleg ? O minciună ? P3 : O minciună ? Nu-i chiar o minciună... Ha! Auzi ? îndată vor începe din nou... Funcţionează bestia, funcţionează... Stai! Stai! Vreau s-o mai aud o ) dată... Stai si ascultă! Trebuie să ştii si tu... > > > P4: Nu vreau să ştiu nimic. Vreau să plecăm. Dacă nu plecăm acum, n-o să mai putem pleca niciodată. P3 (Mereu fascinat de mersul mecanismului.): De ce să nu putem pleca? De ce? (Pauză scurtă.) Ce naiba are ? De ce tace ? Mai stai un minut. P4 (Tulburată, aproape urlînd.): Nu. Nu. N-o să mai înceapă niciodată... Hai! Repede... P3 : Trebuie să înceapă. Cum să nu-nceapă ? (Se reiau urletele, infernul revine.) Auzi ? Auzi ? Ţi-am spus eu ? Unde vrei să fugim ? Nu ţi-am spus că sîntem liberi ? Unde vrei să ajungi ? Ha! (Trepidaţii violentey apropierea momentului culminant.) Uite! Uite! Asa! E bine, e bine! Ha! încă! încă! P4 (Tot mai stinsy aproape resemnată.)'. Să plecăm... Să plecăm de aici... 130 Uşa P3 : Gata, gata... (Lipit de uşăcătre mecanism.) Acum! Hai! Acum! (Momentul culminant al strigătului final pare că se apropie. Dintr-odată însăy ritmul scade, maşina pare că dă înapoi, întîrziind în mod cinic urletul final.) Ce-i asta ? Ce-i cu ei ? Ce-s măgăriile astea ? P4 (Un moment de iluminare.): Vezi? Vezi? Nu e nimeni înăuntru. S-a terminat. Hai să plecăm. P3 : Nu s-a terminat! Scîrboşeniile! P4: Nu se mai aude nimic. Gata. P3 (Excitat la culme.): Trebuie să se audă. Ştiu eu ce trebuie să se audă. P 4: Eu nu aud nimic, nimic. Nu mai e nimic de auzit. P3: Cum nu auzi ? De ce nu auzi ? (Bruscînd-o.) Toată lumea aude. Se aude de departe... Ştii bine că se aude în tot oraşul. De ce minţi ? P4: Nu mint. Eu n-am auzit-o niciodată. Acum o aud pentru prima oară. P3: Minţi! Minţi! De ce minţi ? Ce interes ai ? Eşti > > > > perfidă şi nerecunoscătoare. Chiar crezi că am să fug cu tine ? Spune! Ai auzit sau nu ? Ai auzit-o, nu ? Jură c-ai auzit-o! P4 (Înspăimîntată, plîngînd.): Hai să plecăm... Nu vreau s-o aud... Mi-e frică... P3: Nu plecăm nicăieri. Trebuie s-o asculţi bine, bine... Să-ti rămînă în creier. Dacă nu-ti rămîne > > în creier pentru totdeauna, n-am făcut nimic. 131 Matei Vişniec P4 (Agăţîndu-se de P3.): E destul... Am ascultat destul... P3 : Mai ascultă! O recunoşti ? De cît timp o auzi ? Recunoşti că-ţi bate în creier încă din copilărie ? De ce-ai venit aici dacă-ţi bate-n creier încă din copilărie? Dacă te-a-ngrozit. dintotdeauna, de ce-ai venit ? O urăşti ? Spune! O urăşti, nu ? Sigur că o urăşti... P4 : O urăsc! O urăsc groaznic! Te urăsc şi pe tine, şi pe toţi... Hai să plecăm... Efluvii de culoare continuă să pătrundăy în tăcere> pe sub usă. P3 : Oriunde am pleca, nu-s decît săli de aşteptare... Numai şi numai săli de aşteptare... Mii şi mii de săli de aşteptare... Milioane de săli de aşteptare... Chiar si dincolo de usă, nu-i decît o sală de aşteptare. Unde vrei să plecăm ? Maşina, care a funcţionat în surdină, îsi reia ritmul\ avansînd din ce în ce mai violent. P4 : Să venim peste alte trei zile... P3 : E şi mai rău! E mult mai rău! Atît timp cît pînă la urmă tot vii, e din ce în ce mai rău! Eu am întîrziat trei zile si am înnebunit în trei zile! > Uită-te la mine cum sînt, aproape nebun... Trei zile, zici ? Ha! Ce ştii tu cum devii în trei zile! 132 Uşa P4 (Acoperindu-şi urechile, ca să nu mai audă urletele în creştere.): Nu mai vreau să aud... Vreau să fiu singură... Vreau să nu mai merg nicăieri... P3 : Ha ! Eşti înfricoşată ? Ţi-e groază ? Foarte bine! Foarte bine! Ştiai că o să fie aşa! De ce-ai venit dacă ştiai c-o să fie aşa ? De ce ? Poţi să spui că nu ştiai ? Ai curajul să minţi ? Unde-ţi sînt mănuşile ? De ce nu-ţi pui mănuşile ? {îi smulge geanta. P4 nu ştie ce să mai facă pe moment cu mîinile, să-şi astupe urechile ori să-şi apere geanta ? Scurtă luptă. Geanta cade în apă. Urletele cresc.) Mai vrei să minţi ? De ce-ai venit dacă ştiai ce se-ntîmplă înăuntru ? Doar ai venit să asculţi, de ce nu > asculţi? Asa-ti trebuie! N-are decît să-ti roadă y y y y creierii... Doar de asta ai venit... Acum! Acum! (Vrea s-o forţeze să audă urletul.) Voiai să auzi urletul de aproape... Trebuie să-l auzi... în toată splendoarea lui... Ha! Ha!! în timp ce personajele duc o luptă surdăy urletul final se apropie şi, brusc, se sublimează sub forma unui dop care sare cu un pocnet din mijlocul încăperii. Toată apa adunată se scurge cu zgomot şi în viteză, tot spaţiul de joc devine o uriaşă gură care se îneacă bolborosind, aspirînd într-un hohot final apa efluviată de culori şi înghiţind hulpav micile obiecte care plutesc pe apă. Personajele rămîn o secundă paralizate şi imediat se agită, facînd eforturi de a nu fi ele însele aspirate în gîtlejul care înghite totul. Se mai aud cîteva secunde 133 Matei Vişniec sunetele apei si ale obiectelor care se scurg undeva în măruntaielepămîntului, după care urmează lungi secunde de linişte. încăperea sclipeşte de curăţenie. P4 (Face cîţiva paşi în căutarea unui nou echilibru.): S-a sfîrsit... P3 (Hipnotizat, plutind.): Asta-i tot... P4 : Aţi spus ceva, domnule ? P3 : Da, am spus că asta-i tot. V-a plăcut ? P4 : Mă faceţi să rîd. > P3: Hm! P4 (Cinică.): Mi se pare că acum urmaţi dumneavoastră. P3: Eu... P4 : Poate că ar trebui să ne luăm rămas-bun. P3 (Indiferent.): Poate că da. P4 : Atunci, să ne luăm rămas-bun... P3 : Şi totuşi... Poate că mai putem face ceva... P4 : Nu mai putem face nimic. P3 (Contemplîndy îngenuncheat, gaura prin care s-a scurs totul.): Ba da, s-ar mai putea face ceva... Am putea arunca un os de peşte în gura monstrului... înţelegeţi ? S-ar putea în felul ăsta ca monstrul să se sufoce, să explodeze... P4: Care os ? Ce os ? într-o linişte desăvîrsită, într-o lumină caldă, usa se * y y deschide. 134 P3 (Alunecînd fascinat spre uşă, întinzînd apoi o mină spre P4.): Poate că dac-am intra împreună... în timp ce P3 şi P4 merg încet spre uşă, spaţiul scenic se roteşte încet, pe fondul sonor şi luminos al unei ambianţe cosmice. în momentul în care personajele au ajuns în dreptul uşii deschise, uşa deschisă însăşi a ajuns în dreptul rampei, astfel încît personajele, ţinîndu-se de mînă, pătrund în sala unde se află spectatorii, ca şi cum ar pătrunde în purgatoriu. TREI NOPŢI CU MADOX Piesă într-un act Personaje : BRUNO GRUBI SEZAR CLARA MĂTURĂTORUL (Un fel de pensiune, undeva la marginea mării. Un bar. O masă de biliard. Mese, scaune. Trepte care duc spre camera de la etaj. Un cuier. Pe tejgheaua barului — un aparat de radio care mîrîie o melodie. Afară plouă. Se aude vuietul mării, valurile care se sparg de ţărm, ţipetele pescăruşilor, sirena unui vapor... BRUNO, aplecat deasupra mesei de biliard, tocmai se pregăteşte să lovească o bilă. El loveşte cu tacul în momentul în care uşa se deschide.) BRUNO (Furios.): Fir-ar... (.Bila se rostogoleşte şi loveşte alte bile. Intră GRUBI.) GRUBI: Fir-ar... Sînt mort... (Se prăbuşeşte, ud şi obosit mort, pe un scaun.) Salut. BRUNO: Salut. (GRUBI oftează, se ridică de pe scaun şi îşi scoate pelerina.) GRUBI: Ce vreme de rahat. 139 Matei Vişniec BRUNO (Care studiază poziţia bilelor pe masa de biliard.): Hm ? (O nouă lovitură. Rostogolirea bilelor.) Cum merge ? GRUBI: Prost. (îşi suflă nasul.) Şi tu ? (îşi freacă mîiniley îşi usucă faţa cu un prosop.) Te-ai apucat să joci de unu singur ? BRUNO : Ţţţţ. Studiez o lovitură... (Tăcere. Apoi, o nouă lovitură.) Tot aşa plouă ? GRUBI: M-a udat pînă la piele. (îşi scutură pelerina.) Nu mai sînt pelerine ca altădată... (Şi-o inspectează.) Nenorociţii ăştia au început să vîndă pelerine cu găuri... BRUNO : Ce bei ? GRUBI: Pfff... Ce beau?... BRUNO (Umple două pahare.): Hai că te invit. GRUBI: Cuuum ? BRUNO : Azi plăteşte casa. GRUBI: Mă, tu ai cîştigat la Loto. BRUNO: Hai, slăbeste-mă! 7 > {Pauză. Cei doi bărbaţi beau în tăcere. BRUNO priveşte absent pe fereastră.) GRUBI: Ceai? BRUNO: Nimic. GRUBI: Te doare hernia ? BRUNO: Nu. 140 Trei nopţi cu Madox GRUBI : Atunci, la ce te uiţi ? BRUNO : La ploaie. GRUBI: La ploaie? BRUNO : Tu nu vezi cum plouă ? GRUBI : Şi ce dacă plouă ? BRUNO : Tu n-ai observat nimic ? GRUBI: Nu. (GRUBI soarbe din nou din paharul cu alcool. Tac amtndoi.) GRUBI: Stai jos. (BRUNO se asază ca un om în transă.) Ce să observ ? BRUNO: Tu n-ai observat că de cîţiva ani buni plouă numai duminica ? GRUBI: Zău?! BRUNO: Pe bune. GRUBI: De unde-ai mai scos-o şi pe asta ? BRUNO : Aşa e... Gîndeşte-te puţin... (BRUNO se ridică\ aduce sticla, umple din nou paharele.) GRUBI (Se gîndeste.): Da, aşa e... BRUNO (Bea scurt, plescăie.)'. Nu-mi place ploaia... La ploaie... (Bea.) Mă doare ceafa... Şi mă ia şi o greaţă. 141 Matei Visniec GRUBI (Privind si el pe fereastră, de parcă tocmai ar fi descoperit ploaia.)'. Asta pentru că eşti meteo-dependent. BRUNO : Sînt meteo... cum ? GRUBI: Aşa se spune. Meteodependent. Ar trebui să-nchizi puţin la prînz şi să tragi un pui de somn. BRUNO : Cum să-nchid la prînz ? Pierd clienţii. GRUBI: Ei, as! > BRUNO : Şi, oricum, nu pot să dorm cînd plouă. GRUBI: Nu? BRUNO: Nu. GRUBI: Asta aşa e. Şi eu stau toată noaptea-n far şi mă uit... afară... pînă unde bate farul... BRUNO : Tu stai în far şi te uiţi pînă unde bate farul ? GRUBI: Da... Ce?! BRUNO: Minţi. GRUBI: Eu mint ? BRUNO : Toată lumea ştie că dormi în timpul nopţii. GRUBI: Eu dorm în timpul nopţii ? BRUNO : Dormi! GRUBI: Cine-a zis asta ? BRUNO: Lumea. GRUBI: Vaxuri. N-are lumea de unde să ştie. BRUNO : Te-a văzut odată un beţiv... cum dormeai în far. GRUBI: Nu. Nu-i adevărat. Era o vreme cînd adormeam chiar cum mă puneam să dorm. Da acu nu mai 142 Trei nopţi cu Madox pot s-adorm. Şi nu mai dorm. Pentru că nu mai pot s-adorm... BRUNO : Da recunoşti că dormeai totuşi ? GRUBI: Ce-ai zis ? BRUNO : N-am zis nimic. GRUBI: Eşti sictirit ? > BRUNO : Nu sînt sictirit. GRUBI: Ba eşti sictirit. y BRUNO : Asa e, sînt sictirit. y GRUBI: Cu cine-ai jucat ? BRUNO : Am un client... GRUBI: Un tip, aşa... cu faţa subţire? BRUNO: Da. GRUBI: Cu o cămaşă fără guler ? BRUNO: Da. GRUBI: Si zici că ăsta stă la tine ? y BRUNO: Da. GRUBI: De cîte zile ? BRUNO : De trei zile. GRUBI: Am mirosit eu... Am ştiut eu că ăsta iese de la y tine. Nu ştiu de ce, da’ cum l-am văzut, mi-am spus „ia te uită, Bruno are un client nou“. Da' e un tip de treabă. BRUNO: E. GRUBI: Mi-a ţinut de urît toată noaptea. BRUNO : Şi mie. Am jucat cu el biliard toată noaptea. 143 Matei Visniec __________y____ (CLARA intră ca o furtună. Este îmbrăcată ca pentru o serată. într-o mînă ţine o uriaşă umbrelă', iar în cealaltă', un fel de cuşcă ciudată, care seamănă si cu o casă de păpuşi. în interior se află un fel de papagal, dar care seamănă si cu o păpuşă. CLARA parefoarte grăbită. Cei doi bărbaţi o privesc uluiţii) GRUBI: Clara?! CLARA (Furioasă.): Oh, fir-ar să fie! Nu se mai opreşte niciodată! Niciodată! (îsi scutură umbrela.) BRUNO : Ce te-a apucat, măi, fetiţo ? (CLARA caută loc pentru „cuşca“ sa. Pînă la urmă, o asază pe un scaun într-un colţ al încăperii.) CLARA (Excitată, grăbită, furioasă.): Nu se-opreşte, nu... BRUNO : Dumnezeule, nu-i adevărat... CLARA: îl las un pic aici, da? Uf!... S-a trezit? BRUNO: Cine? CLARA: Dacă coboară, spune-i că sînt aici. Da ? BRUNO : Aici unde ? CLARA (Ieşind.): Şi că revin imediat... Da?... (Le trimite amîndurora cîte o bezea.) Şi voi ? Cum merge ? Aveţi nişte mutre... Două bombonele. A trecut > > ceva timp de cînd nu ne-am mai văzut. Hm... (Redeschide umbrela si dispare.) 144 Trei nopţi cu Madox BRUNO: A-nnebunit! GRUBI (Încercîndsă vadă ce se ascunde în interiorul „ cuştii “.) Ce-o fî şi asta ? BRUNO : Habar n-am... E papagal ? GRUBI: Habar n-am. (BRUNO acoperă „cuşca“, punînd deasupra ei prosopul cu care a şters, poate, ceva mai devreme, pahare. Apoi, deschide uşa si încearcă să vadă în ce direcţie a plecat CLARA. Ploaia si vîntulpătrund în încăpere. BRUNO ridică din umeri si închide usa. Se duce în spatele tejghelei si umple două pahare.) GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO Ce-ai zis adineauri ? Cînd ? Adineauri... cu biliardul... Nimic. Ai zis c-ai jucat toată noaptea... A! Da... C-ai jucat cu... (Face un semn către camera de la etaj.) Ai jucat sau n-ai jucat ? Am jucat. Noaptea asta ? Da. Toată ? Da. Pînă pe la patru dimineaţa... 145 Matei Visniec __________)____ GRUBI : Pînă pe la patru dimineaţa... Cu tipu ăsta... Cum dracu a zis că-1 cheamă ? BRUNO: Ceva cu... C... GRUBI : Sau ceva cu M ?... Martin ? Ma... Cu X... Max ? BRUNO : Ei, Max ! Ceva cu K... Mak... Ma... GRUBI : Are o tăietură în dreptul ochiului. BRUNO : Da. GRUBI : Şi zici c-ai jucat cu el pînă la patru dimineaţa? BRUNO : Da. GRUBI (Rîs nervos.) : Eşti sigur ? BRUNO : Sigur că sînt sigur. GRUBI : Şi cine-a cîştigat ? BRUNO : El... Da nu contează... A fost frumos... GRUBI (Rîde cumplit, bea.) : Mare mincinos mai eşti, Bruno ! BRUNO : Eu sînt mincinos ? GRUBI : Eşti. (Rîde sec.) Da. BRUNO : Eu ? GRUBI : Tu ! (Rîde mîrîind. BRUNO îl priveşte contrariat.) Chestia asta cu biliardul... Nu tine. ) BRUNO : Cum adică ? GRUBI : Pentru că tipul... Max, Mark, Ma... ăsta... cu faţa... a stat toată noaptea cu mine... BRUNO: Asta? GRUBI: Da. BRUNO: Max... Ma... Martin ăsta? Kam... Ka... Sam Max ăsta ? 146 Trei nopţi cu Madox GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: Da. : Asta zici c-a stat cu tine ? Da, a stat cu mine în far. Am jucat zaruri. : Aţi jucat zaruri ?! Am jucat zaruri şi am fumat. : în noaptea asta-asta ? Asta-asta. Pînă la patru dimineaţa. (Tace o clipă, apoi începe să rîdă sec.) Şi cine-a cîştigat ? El... Da’ nu contează... A fost frumos. (Rîde mîrîind): Ha! Vezi că te-am prins ? Tu pe mine ? : Eu pe tine! Eşti prost, Bruno. Vii cu nişte chestii... : Eu, prost ? Mă faci tu pe mine prost ? Prost eşti tu. Cum îţi închipui c-ai să mă faci să cred c-ai stat cu ăsta-n far, cu Xam... cu Maxam ăsta... cu Mişmaş ăsta... > > Pentru c-am stat! : Şi-ai jucat zaruri cu el, în timp ce eu jucam biliard... Da! (Pufnind.): Nu-ţi dai seama ce spui. Pariu ? : Pariu! Unde-i tipu ? 147 Matei Vişniec BRUNO GRUBI: BUNO: GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: BRUNO GRUBI: E sus, doarme. Da’ trebuie să coboare. Foarte bine. Pariu pe ce ? Pe ce vrei. Pe... Spune tu. Pe orice. Pe tot ce am. Pe tot ce ai... ce? Tot! Tot! Foarte bine. Ai să pierzi tot. Foarte bine. Si tu ? j Păi... şi eu tot... tot. (Dintr-odată, obosit.) Oh, Dumnezeule, poate c-ar fi mai bine să mă car... (Pauză. Personajele se privesc în ochi.) BRUNO : Auzi, Grubi... Tu îţi baţi joc de mine? GRUBI: Nu. Da tu mă cam duci cu preşu\.. BRUNO (Lovind cu palma în masă.): N-aş prea crede! GRUBI: Mă cam iei de fraier. BRUNO : Lasă... Stăm pînă se scoală. GRUBI: Stăm. (Pauză.) La cîte se scoală ? BRUNO : îndată se scoală. Vine la cafea. GRUBI: Păi, fa cafea! (BRUNO dă drumul la robinet, spală cîteva ceşti si linguriţe, pune în funcţiune cafetiera, deschide frigiderul, 148 Trei nopţi cu Madox scoate ceva si închide frigiderul. Vechea cafetieră gîlgîie ca o locomotivă cu aburi.) GRUBI (După un timp.): Auzi, Bruno... BRUNO: Zi! GRUBI: Ştii la ce mă gîndesc ? BRUNO: Da. GRUBI: Poate n-o fî acelaşi tip. BRUNO: Se poate. GRUBI: De cîti ani ne ştim noi ? t > BRUNO : Păi... Au trecut ceva... GRUBI: Vezi? BRUNO : Ce să văd ? GRUBI: Că nu mint... BRUNO (Urmărind cum gîlgîie cafetiera.): Nu văd. GRUBI: îţi jur c-am jucat toată noaptea zaruri... BRUNO : Poate c-ai visat. GRUBI: Nu. Am jucat cu un tip. BRUNO : Şi ţi-a plăcut cum joacă... GRUBI: Da. Mi-a plăcut cum joacă... De fapt, el nu joacă pentru cîştig. BRUNO : Asa ti-a zis ? > > GRUBI: Da. (Cafetiera pufăie. Apoi, o secundă de intensă tăcere.) 149 Matei Vişniec BRUNO: Si mie tot asa mi-a zis. > > GRUBI : Ce? BRUNO : Că nu joacă pentru cîştig şi că lui îi place jocul de dragul jocului. GRUBI : Da, cam aşa mi-a zis şi mie. Şi că el cîştigă întotdeauna la toate jocurile... (Pufăitulfinal al cafetierei.) Tot aşa te-a trombonit şi pe tine ? BRUNO : Da, cam aşa... GRUBI : Urîtă treabă. (BRUNO pune cafea în două ceşti.) BRUNO: Tine. > GRUBI: Hm... Miroase bine. BRUNO : Poate că-s gemeni. GRUBI (Sorbind zgomotos din cafea.): Ţi-am zis povestea cu podul ? BRUNO (Sorbind cu zgomot din cafea.): Da. Mi-a povestit toată viata lui. GRUBI (Sorbind cu zgomot din cafea.): Şi mie mi-a povestit... BRUNO (Acelaşi joc.): Cînd era mic, se temea să treacă peste pod... GRUBI: Da, n-avea curaj să se apropie de apă... BRUNO : Ţi-a arătat fotografii ? GRUBI: El cu... BRUNO : Cu borcanul de muşte în mînă... 150 Trei nopţi cu Madox GRUBI: Da... Cred că-i acelaşi tip... (Pauză. Cei doi beau cafeaua si privesc în golpe fereastră.) BRUNO : Auzi, Grubi... Cred că te-am minţit totuşi puţin... GRUBI: Da? BRUNO : De fapt, asta e a treia noapte de cînd joc biliard cu el. (CLARA intră ca o furtună cu uriaşa sa umbrelă si cu două cutii mari, rotunde, din acelea în care se ţin pălăriile. CLARA asază cutiile pe un scaun si-si scutură umbrela.) CLARA: Oh! Ce potop! Ce nebunie! (Observă că peste „cusca€t sa a fost pusă cîrpa de sters vase.) Ha! Cine-a făcut asta ? BRUNO {Arătîndspre GRUBI.): El. GRUBI {Arătînd spre BRUNO.): El. CLARA (Vorbind cu „animalul-păpuşă“ pe care-l scarpină pe gusă.)\ Gîli-gîli-gîli... Vreţi să-l înăbuşiţi? (Excitată, radioasă.) A coborît ? BRUNO: Cine ? GRUBI: Cine? CLARA: Dacă coboară... BRUNO : Te-ntorci imediat, ştiu. 151 Matei Vişniec CLARA: Da. (Ieşind.) îi spui că-s aici. BRUNO : Nu vrei să bei ceva ? CLARA: Hm? Nu, trebuie să lichidez întîi cu... Să-i ia dracu pe toţi, niciodată nu găseşti un taxi... Mă-ntorc într-un minut, da ? (CLARA iese. Furtuna de afară invadează încăperea pentru cîteva secunde. Cei doi bărbaţi se privesc îndelung.) GRUBI : BRUNO GRUBI : BRUNO GRUBI : BRUNO GRUBI : BRUNO GRUBI : BRUNO GRUBI : Ştii, Bruno... De fapt, nu m-ai minţit... Nu? Nu. Şi la mine tot... Tot a treia noapte ? Da. De-aia ai început să-mi ceri ţigări... Da. Tipul fumează mult. N-aş fî vrut să-l las fără ţigări. Da, fumează cam mult. Fumează cam tot timpul. Tot pe nas dădea fumul şi la tine ? Tot pe nas. (Pauză. Vuietul furtunii, un ţipăt de pescăruş, o secundă de tăcere intensă.) BRUNO : Auzi... Nu ţi se pare c-am cam luat-o razna? GRUBI: Ba da. 152 Trei nopţi cu Madox BRUNO : Poate c-ar trebui s-o lăsăm baltă. GRUBI: Nu ştiu. > BRUNO: îţi spun eu. N-o să ajungem nicăieri. GRUBI: Cred c-am să mă duc să mă culc. BRUNO: Du-te. GRUBI: Ştii, sînt cam obosit. BRUNO : Ştiu, e nasoală munca de noapte. GRUBI: Şi ploaia asta... Mi se varsă în creier. ..(Se pocneşte cu palma peste creştet.) Aici... BRUNO: Da, ştiu. GRUBI: Mă omoară... BRUNO: Da... GRUBI: Şi ţie ţi se rupe... BRUNO: Ba nu... GRUBI (îşi lasă capul pe masă; plîns grotesc; lovindu-se cu capul de masă.): Ba da, ba da... BRUNO: Plîngi? GRUBI: Da. BRUNO : De ce ? GRUBI: Pentru că îţi baţi joc de mine. BRUNO : Eu ?! GRUBI: Da... Si nici nu mă crezi... > BRUNO : Ba da, te cred. GRUBI: Nu, nu mă crezi... Te porţi cu mine de parc-aş fi un imbecil. Cînd plouă, ai întotdeauna ceva cu mine... 153 Matei Vişniec BRUNO : N-am nimic cu tine. Eu am minţit. GRUBI: Ai minţit ? BRUNO : Da. GRUBI (Ştergîndu-şi nasul.): Să nu mai minţi! BRUNO : N-o să mai mint. (Pauză. Afară se aude o maşină frînînd. Intră SEZAR.) SEZAR: Bună! BRUNO: Bună! GRUBI: Bună... SEZAR: Ce vreme de rahat! Cum merge ? BRUNO : Merge... Te-a găsit ? SEZAR: Cine? BRUNO : Clara. Căuta un taxi. SEZAR: Ia te uită! Da ce-a apucat-o ? GRUBI: A-nnebunit de tot. Poftim... (Deschide una din cutiile rotunde ale CLAREI, scoate o pălărie de damă si şi-o pune pe cap.) Numai că, la drept vorbind, cred că si noi ne-am cam dilit. 7 7 SEZAR: Ce ai, Grubi ? (Către BRUNO.) Ce are ? BRUNO: E obosit. SEZAR (Seaşazăla bar.): Şi eu sînt terminat. Slujbele astea de noapte sînt nasoale. (îşifreacă mîinile.) Dă-mi o tărie. (BRUNO îi umple un pahar; SEZAR bea.) Sînt stors. (Bea din nou, clefăie.) Sînt amorţit de tot. Toată noaptea am condus. 154 Trei nopţi cu Madox BRUNO : Pe ploaia asta ? SEZAR: Da. BRUNO : Cum te mai ţine rabla aia? SEZAR: Tine. (GRUBI pune pălăria la loc, apoi se apleacă asupra „cuştii“.) GRUBI: Gîli-gîli-gîli____ SEZAR: Ce ai, mă ? GRUBI: Nimic... (Jucîndu-se cu păpuşa-pasăre). Gîli-gîli-gîli... SEZAR: Hai că fac cinste. BRUNO : Mă, tu ai cîştigat la Loto! GRUBI: Ai dat lovitura ? SEZAR: Am un client. BRUNO : Nu e rău. (BRUNO toarnă alcool în trei pahare. Cei trei se aşază la o masă.) SEZAR: Da, cade bine... (Cască.) Da sînt frînt. (întinde paharul.) Mai pune-un deget. BRUNO : Vezi că te matoleşti. SEZAR: Şi? BRUNO : Ai să ciobeşti rabla. 155 Matei Vişniec SEZAR: Nu, că ziua nu conduc. GRUBI (Cu o sclipire de interes.) : Cum aşa ? SEZAR: Nu conduc decît noaptea. GRUBI: Noaptea ? Şi cine te plăteşte pe tine noaptea ? SEZAR: Nu ţi-am zis ? Am un client. M-a angajat cineva. GRUBI: Pentru noapte ? SEZAR: Da. Şi eu m-am mirat la-nceput. Da’ tipu e de treabă. Plăteşte. > GRUBI: Plăteşte pentru ce ? SEZAR: Are un fix. Ii place să se plimbe noaptea. GRUBI: Cum arată tipu ? SEZAR: E un tip... aşa... Are o faţă subţire... GRUBI: Are un semn sub ochi ? SEZAR: Da. GRUBI (începe să rîdăfad.): Ce părere ai, Bruno ? BRUNO (Către SEZAR.): Şi de cîte nopţi îl plimbi ? SEZAR: De trei nopţi. BRUNO : Şi noaptea asta ? SEZAR: Şi. L-am învîrtit pe toate străzile. îi place să se plimbe noaptea. Din cînd în cînd, mai culegem cîte un beţiv şi-l ducem acasă. GRUBI: Nu se poate! SEZAR: Ce nu se poate ? GRUBI: Nimic, ziceam şi eu. BRUNO : Cum îl cheamă ? Ţi-a spus cum îl cheamă ? 156 Trei nopţi cu Madox SEZAR: Mi-a zis... (Se gîndeste puţin.) Da am uitat... Ceva cu M... Cu X... Maxi... Xami... Da e un tip de treabă... îmi ţine de urît. BRUNO: Ştim. > SEZAR: îl stiti ? > > GRUBI: E aici, sus. SEZAR: Unde? BRUNO : Doarme sus. E chiriaşul meu de trei zile. > SEZAR: Ţine-1 bine. E plin de bani. GRUBI: Ţi-a arătat o fotografie ? SEZAR: O fotografie ? BRUNO: El cu fratele său... Cu un borcan de muşte-n mînă. SEZAR: Da, o poartă la el. Ţine mult la borcanu’ ăla cu muşte... > BRUNO: Auzi, Sezar... Şi tu zici că-n noaptea asta ai umblat pe străzi cu tipu ăsta ? SEZAR: Da. (BRUNO si GRUBI încep să rida.) SEZAR: Nu mă credeţi ? Sînteţi capsomani. N-aveţi decît să-l întrebaţi. > BRUNO : Ce să-l mai întreb... SEZAR (îipriveşte uimit.)'. Aţi luat-o devreme... (Scoate o bancnotă.) Sînteţi deja cuc... Mă duc să mă culc. 157 Matei Vişniec BRUNO (Ironic.): Somn uşor, Sezar... (Gîdilăpâpuşa-pa-săre.): Gîli-gîli-gîli... SEZAR: Ţine-aici... (Pune bancnota pe tejghea.) BRUNO : Lasă, eşti invitatul meu... Hai, du-te si culcă-te. Munca de noapte e nasoală. SEZAR: Pe mîine, atunci. BRUNO: Da’ ţigări nu iei? SEZAR: A, da! Uitam! BRUNO (Rîzînd sec, îi dă ţigările.): Da tu nu fumai, Sezar. Ce dracu faci cu ţigările ? SEZAR: Ce te bagi ? (încurcat.) Le ţin... GRUBI: Te-a dus şi pe tine, gata... SEZAR (Tot mai furios.): Cine m-a dus ? GRUBI: Te-a fraierit, Sezar... Clientul tău. Madox ăla... BRUNO : Madox! Asta e! SEZAR: Ce vrei să spui ? BRUNO : Vrea să zică pur şi simplu că tipu’ ăsta apare în trei locuri deodată... şi în acelaşi timp. (Rîs sardonic.) Ştiai ? (BRUNO si cu GRUBI încep să rîdă în hohote, dar rîsul lor este schimonosit.) SEZAR (Către GRUBI, arătînd spre BRUNO.): Ce are? S-a pilit ? GRUBI (Alt hohot de rîs.): Da, s-a făcut praf... 158 Trei nopţi cu Madox BRUNO: Stai jos, Sezar... Stai jos... Omu ăsta al tău... Comax ăsta... ne-a făcut o figură grozavă... SEZAR: A jmanglit ceva ? BRUNO: Nu, nu... mai rău... SEZAR: Sforăie? GRUBI: îşi bagă nasu’ peste tot. BRUNO : Tipu ăsta... de care zici tu... a stat toată noaptea aici şi a jucat biliard cu mine... SEZAR: Ei, si?! * > BRUNO : Da, da nu s-a mulţumit numa’ cu asta... A jucat si zaruri cu Grubi... > SEZAR: Tot în noaptea asta ? GRUBI (Rîzînd.): Da... SEZAR: Păi, nu se poate... Unu’ din voi minte. (BRUNO si GRUBI într-un rîs scrîsnit.) BRUNO : Păi, aia e, că nu minte... SEZAR: Cum?! BRUNO : D-aia, pentru că gorobetele ăsta, ăsta cu... Mix... şi cu Kix... a umblat toată noaptea şi prin oraş... GRUBI: Şi-a găsit un prostănac ca să-l plimbe cu maşina... Gîli-gîli-gîli... SEZAR: Cu care maşină ? GRUBI: Cu a ta! SEZAR (începe să rida uşor.): V-aţi dilit. 159 Matei Visniec __________>__ BRUNO : Păi, nu ? GRUBI (Către SEZAR.): Ţi-a povestit chestia cu apa ? BRUNO : Că n-avea niciodată curaj să intre în mare ? SEZAR: Da. GRUBI: Chestia cu podu ţi-a zis-o ? SEZAR: Cu podu ? BRUNO : Podu... podeţu de lîngă casa cu părinţii... cînd era mic şi n-avea curaju să-l treacă... SEZAR: A, da! Şi se privea tot timpu în pîrîiaş şi se arunca în propria sa imagine din pîrîiaş... şi frate-său îl trăgea d-acolo... şi... GRUBI: De jucat, n-aţi jucat nimic!... SEZAR: De unde ştii ? > BRUNO : Spune ce-aţi jucat! SEZAR: Am jucat septic american. GRUBI: Si? > SEZAR: Ce? GRUBI: Ai cam pierdut, nu ? SEZAR: Să zicem mai bine că n-am cîştigat. BRUNO : Da el s-a scuzat, nu ? SEZAR: Da, a zis că el nu poate să piardă... GRUBI: Ştim figura cu jocu... Şi se simţea şi nefericit, nu ? SEZAR: Oarecum. GRUBI: Asta e. Acum te-ai prins. SEZAR: Nu. 160 Trei nopţi cu Madox BRUNO: Nu pricepi ? Te-a avut! Şi-a bătut joc de tine. SEZAR: Nu... Nu cred... BRUNO: Şi ţi-a mai fumat şi ţigările... SEZAR: E drept că fuma tot timpu’... GRUBI : Şi ţi-a fost milă să-l laşi fără ţigări... SEZAR: Zău, parcă sînteţi... Ce-aveţi cu el ? BRUNO: Noi ? Nimic. GRUBI : Absolut nimic... BRUNO: E un tip de treabă... GRUBI : Ţi-a povestit toată viaţa lui, nu ? BRUNO: Nu-i aşa că povesteşte frumos ? SEZAR: E drept că povesteşte frumos... BRUNO: Ceasul de argint ţi l-a arătat ? GRUBI : Ţi l-a pus să cînte ? Kling-kling-klang... Kling- -kling-klang... SEZAR: Mi l-a pus. GRUBI : Bancu cu broscoiu ţi l-a spus ? SEZAR: He-he... Da. BRUNO: He-he... si nouă. > GRUBI : De trei nopţi ne zice aceeaşi poveste la toţi trei. SEZAR: Nu cred. BRUNO: Nu-i nimic. Il întrebi. GRUBI : Tipu coboară-ndată la cafea. SEZAR: Cum să-l întreb? Eu nu-1 întreb nimic. Mie nu-mi place să întreb. 161 Matei Vişniec GRUBI: Rău faci. Gorobetele e periculos. SEZAR: Mie nu mi-a făcut nimic. GRUBI: Nu poţi să ştii. BRUNO: : Tu nu pricepi că tipu ăsta apare-n trei locuri deodată? He-he... Ţi se pare de rîs ? SEZAR: Da ce, e interzis s-apari în trei locuri deodată ? E vreo lege să n-apari în trei locuri deodată ? {Pauză. BRUNO reflectează.) BRUNO : Păi, cum ?! GRUBI {Către BRUNO): Asta cam aşa e. BRUNO : Cum asa ? GRUBI: Legea nu zice nimic. SEZAR: Vezi ? Tipu' n-a făcut nici un rău. BRUNO: Eu nu cred că n-a făcut nici un rău. Eu, unu, cred că un om care apare aşa, peste tot, e capabil de orice, de absolut orice. Eu, unu, cred că un astfel de individ este periculos... absolut periculos, pentru populaţie şi pentru Stat... şi pentru absolut toată lumea! SEZAR: Ti-a făcut vreun rău ? Ti-a şterpelit ceva ? A trişat la biliard ? BRUNO: Nu... Ei, şi ? Nu e cinstit să apari în trei locuri deodată. Şi în acelaşi timp! Nu e frumos şi nu e cinstit să fumezi în acelaşi timp în trei locuri deodată şi să le zici la toţi aceeaşi poveste şi în 162 Trei nopţi cu Madox acelaşi timp. Eu, unu, nu cred că e normal şi... (Acces de tuse nervoasă.) SEZAR: Ce te-amesteci tu ? Ţi-a plătit chiria ? Ţi-a plătit, îţi ţine de urît ? îţi ţine. Cine dracu a mai jucat cu tine biliard cînd toată lumea ştie că joci ca o cizmă ? BRUNO: Eu joc ca o cizmă ? SEZAR: Vrei să facem o partidă ? BRUNO: Era să-l bat... Poate că noaptea asta-1 bat... SEZAR: Nu cred. A zis că noaptea asta pleacă... GRUBI: Aşa e! A zis că pleacă. Am uitat... BRUNO: Ce ?! Vrea să plece ? SEZAR (Privind în gol.): Da... GRUBI (Privind în gol.): Da... BRUNO: Să plece ? Vrea să plece în noaptea asta ?... A, nu! Nu-1 las eu să plece! Asta n-o să rămînă aşa! N-are cum să plece! Unde să plece ? Asta seamănă a fugă... GRUBI: Da. SEZAR: Da. GRUBI: Simt că-mi crapă capu. SEZAR: Ca să fiu sincer, mie-mi pare rău că pleacă... începusem să mă obişnuiesc cu el... Si eu. GRUBI: > SEZAR: E un tip de treabă. Ne-am distrat bine nopţile astea... Ştie să stea de vorbă cu beţivii... A fost y > haios... Poanta cu jocu v-a spus-o? 163 Matei Vişniec GRUBI: Cu jocu cel nou ? SEZAR: Ţi-a spus-o, Bruno ? BRUNO (Morocănos.): Nu ştiu. SEZAR: Are-n cap un joc nou. Un joc la care nimeni nu pierde şi nimeni nu cîştigă. BRUNO : Ştiu. Da ăsta nu e joc. E rahat. (CLARA deschide uşa şi împinge în încăpere o valiză. Tăcere uluită. CLARA împinge o a doua valiză în interior. în sfirşit, CLARA îşiface apariţia şi se prăbuşeşte, epuizată, pe una din valize. îşi închide umbrela uriaşă, îi priveşte lung pe cei trei bărbaţi. BRUNO, GRUBI şi SEZAR o privesc sideraţi.) CLARA (Voce cavernoasă.) : Bună ! BRUNO (Excedat.) : Pfff... (CLARA îi priveşte pe toţi trei prin lentilele ude.) CLARA: Ia te uită! Toată banda e-aici! Da’ ce plăcere să vă revăd! Toţi trei, adunaţi... Bună, Sezar! Ia te uită, deci aici erai... Maşina din fată e a ta? SEZAR: Da. CLARA : Ce rablă ! Niciodată nu te găseşte omu cînd te caută... Sînt ani de zile de cînd n-am mai ieşit. > Şi azi, cînd să chem şi eu un taxi... pustiu... SEZAR : Azi ? La ce oră ? 164 Trei nopţi cu Madox CLARA: Azi. SEZAR: îmi pare rău... CLARA: îţi pare rău pe dracu. Da ai putea şi tu să mă pupi de bucurie că mă vezi, nu ? SEZAR (Dă din colţ în colţ.): Da, păi... eu... CLARA: Că d-acu s-a terminat... S-a terminat, bandă de neputincioşi! SEZAR: Da? Ce? CLARA (Către BRUNO): A coborît ? BRUNO : Bei ceva, Clara ? CLARA: N-aş zice nu... Brrr... M-a cam pătruns... (Bea si tuşeşte cavernos.) Da acu’ s-a terminat. (Observă că una din cutiile sale rotunde pentru pălării a fost deschisă.) Cine a făcut asta? (Ameninţătoare.) Cine a făcut asta ? Cine ? BRUNO (Arătînd către SEZAR.): El. GRUBI {Arătînd către BRUNO.): El. SEZAR {Arătînd către GRUBI.): El. CLARA: Aţi înăbuşit pălăria! (BRUNO îi întinde un pahar plin.) Mulţumesc, iepuraşule, mulţumesc... Vino să-ţi dau un pup... Gîli-gîli-gîli... (Foarte emoţionată.) Ştii, Bruno, că ani de zile am aşteptat să mai treci pe la mine ?... (îsi şterge o lacrimă.) De ce n-ai mai venit ? BRUNO (Face feţe-feţe): Cine?... Eu? CLARA (Dă din mînă.): Vai de capu tău... Da acu s-a terminat! S-a terminat! Plec! 165 Matei Vişniec BRUNO (Semn către ceilalţi că femeia e nebună.)'. Pleacă... CLARA: Da, plec. (Către GRUBI.) Ce mai faci, Grubi ? Vino să-ţi dau un pup de bucurie că mă vezi... GRUBI (Fără să se mişte.): Vin... CLARA: Ai auzit că plec ? Plec. GRUBI: Da. CLARA: Şi tu ? De ce n-ai mai trecut pe la mine ? GRUBI: Păi... am... CLARA (Scoate un pacheţel si i-l întinde lui BRUNO.) : Ţine... Pentru micul dejun... BRUNO : Pentru noi ? CLARA: Ei, na! (Tuşeşte. Ecoul plămînilor cavernosi. îl fixează pe SEZAR.) Şi tu, iepuraşule ? De ce n-ai mai trecut pe la mine ? SEZAR (înghite în sec.): Umblu tot timpu’, înţelegi ? CLARA (Care a uitat că l-a mai întrebat o dată de maşină.): Maşina din fată e a ta ? > > SEZAR: Da. CLARA: Niciodată nu te găseşte omu cînd te caută... Niciodată... Cînd cauţi, nu găseşti niciodată pe nimeni... SEZAR: Pentru că... CLARA: Da' acu s-a terminat! SEZAR: Da. CLARA: Da, plec. (Către BRUNO.) S-a trezit? BRUNO: Cine? 166 Trei nopţi cu Madox CLARA (Arătîndsprepacheţel.): Asta-i pentru micul dejun. Halva... BRUNO: Halva? GRUBI: Halva?? SEZAR: Halva??? CLARA (Mîndră, superioară.): Pentru el. BRUNO : Pentru cine ? CLARA: Ştii tu foarte bine. SEZAR {Către BRUNO.): Ştii ? BRUNO (Furios.)'. Nu. Nu ştiu nimic. CLARA: Ai pe cineva sus, nu ? BRUNO: Da. CLARA: S-a sculat ? BRUNO: Nu. CLARA: Atunci, aştept. (Tăcere. Cei trei bărbaţi rămîn perplecsi. BRUNO îi umple paharul CLAREI.) BRUNO : Mai iei un strop ? Hai că fac cinste. CLARA: Da ce generos eşti astăzi... Măi, măi... Ai cîştigat la Loto ? Nu mai pune că m-abţiguiesc. BRUNO : Un strop mic... SEZAR: Un strop, hai, ca să te-ncălzeşti. CLARA: Un strop mic, mic. GRUBI (Către CLARA.): îl cunoşti pe tipu de sus ? De cînd ? 167 Matei Vişniec CLARA : De trei zile. GRUBI : Am auzit că pleacă şi el azi, aşa-i? CLARA : Da... D-aia-am venit. {Bea. îl priveşte aerian pe BRUNO, ca si cum l-ar vedea pentru prima dată.) Si tu ? Mai trăieşti ? Ce mai faci ? De ce n-ai mai ) > trecut pe la mine ? BRUNO (Cîteva clipe rămîne interzis ; apoi, invocînd argumentul suprem.) : Tu nu vezi cum plouă ? CLARA : Şi ce dacă plouă ? GRUBI : Auzi, ce mai fac fetele ? CLARA : Bine. SEZAR : Brunhilda ce mai face ? CLARA : Bine. GRUBI: Da Luluş? CLARA : Bine. SEZAR : Da’ Mimi ? CLARA : Bine. BRUNO: Da Suzy? CLARA: Bine. A murit. GRUBI: Da Iola? BRUNO : Cum ? Suzy a murit ? CLARA : A murit de apendicită. {Pauză. CLARA bea din nou.) SEZAR ( Tuşeşte puţin ; către CLARA.) : Te duc eu înapoi... Dacă vrei. 168 Trei nopţi cu Madox CLARA: Mă duci înapoi ? SEZAR: Te duc cu taxiul. CLARA: Bine. (îl sărută zgomotos pe un obraz.) Tu eşti! Tu eşti singurul pe care l-am iubit cu adevărat. Da înapoi eu nu mai plec. Pentru că astăzi plec! BRUNO: Unde pleci? CLARA: Plec... pur şi simplu. GRUBI: Unde? CLARA: Nu ştiu. El ştie. (Privire spre camera de sus.) GRUBI: Auzi, cum îl cheamă pe tipu ăsta... pe care-1 aştepţi ? CLARA: Pe Madox ? GRUBI: Da. SEZAR: Exact. BRUNO: îl cunoşti? > CLARA: Da, îl cheamă... ceva cu Max... cu Ax... cu... în orice caz, are o cămaşă fără guler. GRUBI: Fără guler, da. BRUNO (Către CLARA.): încă un strop mic-mic ? SEZAR: Hai că te pune-n mişcare. CLARA: Atîtica. Uh, ce m-a-ncălzit! GRUBI: Şi zici că a fost pe la voi ? CLARA: A fost. BRUNO si GRUBI: Cînd? > CLARA: Aseară. Si alaltăseară. > GRUBI: Şi răsalaltăseară ? 169 Matei Vişniec CLARA: Si. > GRUBI: Da... si? > CLARA: Ce porc eşti, Grubi! (Visătoare.) Ne-a învăţat un joc. BRUNO (Ironic.): Şi zi aşa... V-a învăţat un joc... CLARA: A stat cu noi şi ne-a învăţat un joc nou. SEZAR: Un joc nou ? CLARA: Un joc nou. BRUNO : Un joc nou... SEZAR: Si cum e ? CLARA: E simplu. Nimeni nu pierde şi nimeni nu cîştigă. GRUBI: Adine... SEZAR: Si-1 mai ştii ? 7 f CLARA: Sigur că-1 ştiu. L-am jucat şi cu fetele. BRUNO : L-ai jucat şi cu fetele... GRUBI: Şi astă-noapte a stat la voi ? CLARA (Cu o anumită voluptate.): Daaa... BRUNO : Toată noaptea ? CLARA: Daaa... GRUBI: V-a arătat borcanu cu muşte ? > CLARA: Daaa... SEZAR: A fumat întruna ? CLARA: Daaa... GRUBI: A dat fumu pe nas ? CLARA: Daaa... 170 Trei nopţi cu Madox SEZAR: V-a arătat un ceas ? CLARA: Un ceas care cîntă ? SEZAR: Daaa... CLARA: Un ceas de argint ? BRUNO, GRUBI si SEZAR: Daaa... CLARA: Mare, asa, ca o solniţă ? BRUNO, GRUBI si SEZAR: Daaa... 9 y CLARA: Nu, n-a vrut să ni-1 arate... Kling-kling-klang... Kling-kling-klang... GRUBI: îşi bate joc de noi, am impresia... BRUNO : V-am spus că tipu e periculos. SEZAR: Ascultă, Clara... Tipu v-a povestit ceva? CLARA: Da. SEZAR şi BRUNO: Ce? CLARA: Nu e treaba voastră. SEZAR: Te rog, Clara, spune ce ţi-a spus. CLARA: A spus că-i e frică de apă. BRUNO : Si mai ce ? ) CLARA: Şi că-i era frică să treacă peste nu ştiu care pod... SEZAR: Si mai ce ? y CLARA: Şi că frate-său s-a înecat într-un butoi cu apă de ploaie. BRUNO: Aşa... CLARA: Asta e tot. SEZAR: Hai, mai încearcă să-ti aminteşti. 7 y y 171 Matei Vişniec CLARA: Şi ne-a povestit viaţa lui, care e foarte frumoasă... SEZAR: V-a spus ceva de halva ? CLARA (Arătînd spre pacheţel.)’. îi plăcea să mănînce la nefîrşit cînd era mic. Fetele i-au făcut rost de nişte halva... Dacă tot pleacă, măcar să-i dăm nişte halva... (Tăcere lungă, incomodă.) BRUNO : E bun de gură omu nostru. GRUBI (Către CLARA.): Şi v-a spus şi unde vrea să plece ? CLARA: Da. BRUNO: Unde ? SEZAR: Unde? CLARA: Cu mine! GRUBI: Ce?! SEZAR: Cum?! CLARA: Gîli-gîli-gîli... Plecăm împreună. Da. BRUNO: Da, da unde? CLARA: Păi... luăm trenu de noapte şi plecăm. BRUNO: Care tren de noapte ? Pe aici nu trece nici un tren de noapte. CLARA: Ba da! A zis că este un tren de noapte care ajunge aici la miezul nopţii... şi se opreşte un minut... şi apoi pleacă mai departe... SEZAR: Clara, trezeşte-te! Cască ochii! Orasu ăsta... e > > capăt de linie! Staţia terminus! 172 Trei nopţi cu Madox GRUBI: Mai departe... e marea. Pricepi? Nu se poate merge mai departe decît marea... CLARA: Tocmai! Toată lumea zice asa, da el a zis că nu-i adevărat. Trenul de noapte există si trece pe la noi şi se opreşte... Bineînţeles, nu se opreşte în fiecare zi, asta-i adevărat... Nu se opreşte decît din cînd în cînd... Cîteodată trece si nici nu se opreşte. Ce să faci ? Aşa-i... Cîteodată se opreşte o dată la zece zile. Cîteodată se opreşte o dată la trei luni... Sau o dată pe an. Da, ce să faci, aşa e cu trenu ăsta. El a zis... Trenul ăsta, înţelegeţi, are un orar special... Da noi avem baftă, pentru că el ştie... ştie cînd se opreşte trenu şi cînd nu se opreşte trenu... Iar azi se opreşte... Şi d-aia a zis că astăzi putem pleca... Da... Asta e trenu care ajunge cu puţin înainte de miezul nopţii, se opreşte un minut şi apoi continuă uite-aşa, drept spre mare... Da, spre mare... Că pentru trenul ăsta nu există statie terminus... Trenu ăsta are linia lui, care o ia drept spre dunele de nisip şi spre mare... şi coboară uşor în mare... şi continuă tot aşa... pînă cînd traversează marea... Da, aşa e cu trenu ăsta. Traversează marea prin mare, traversează munţii prin munţi şi cîmpia prin cîmpie... El a zis... şi tot ce-a zis e adevărat... Şi mi-a dat si locurile... Rezervările... biletele... > Că a rezervat, înţelegeţi, a rezervat două locuri, pentru mine şi pentru el... Şi-s la mine... Eu le ţin... (Scoate biletele de tren.) Eu le ţin... Poftim, sînt la mine... Locurile 36 şi 38, că sînt faţă-n fată... Poftim... Fată-n fată, la nefumători... 173 Matei Vişniec GRUBI (Pentru sine): Ăsta la nefumători... CLARA: Două cuşete... că sînt cuşete... pentru că nici el nu stă asa bine cu banii... > SEZAR: Mira-m-aş... CLARA (în transă.)'. Si, în orice caz, e bine si la cuşete... E bine, e confortabil... Da... Şi o să aşteptăm trenu, da, înainte de miezul nopţii, da... amîndoi, da... şi o să urcăm şi o să plecăm spre sud... Spre Marele Sud! Spre Soarele Sudului... spre Sudul Etern... Daaa... Că avem vagonul 27... pentru că trenu e destul de lung... Odată el a şi numărat vagoanele, da, şi a zis că uneori trenu are pînă la o sută de vagoane... E trenu de noapte cel mai lung... De-aia are o sută de vagoane... Aşa-s trenurile de noapte, lungi... Da’ ăsta al nostru e chiar mai lung decît celelalte trenuri de noapte... Cît e ceasul ? Ar trebui poate să-l trezim ca să se pregătească şi el. Că ne-aşteaptă o călătorie lungă şi... are şi el nevoie, nu?, să-şi cumpere cîteva nimicuri... (Tăcere apăsătoare.) SEZAR: (Arătînd spre cuşca cu „păpuşa-pasăre“.) \ Şi... paţachina... o luaţi cu voi? CLARA: Da. Că eu voiam de mult si el a zis „da, o luăm“. (BRUNO umple paharele. Toţi beau în tăcere.) 174 Trei nopţi cu Madox BRUNO (Către GRUBI si SEZAR.): Ce v-am spus ? Ăsta-i omu ! Nu trebuie să-l lăsăm să ne scape ! Trebuie să punem laba pe el. GRUBI: Numa gura de el... SEZAR: E dat în paşte amatorul ăsta de halva. GRUBI: Ce-mi pare mai rău... e că m-am lăsat prostit şi că i-am povestit şi eu o groază de lucruri... BRUNO : Te-a tras de limbă, nu ? GRUBI: Şi pe tine te-a tras ? BRUNO: Eu mai mult am ascultat. SEZAR: Nu te cred. BRUNO : Nu mă crezi ? SEZAR: Tipu nu e chiar atît de vorbăreţ. Dacă stau să mă gîndesc bine... nu ştiu dacă a scos mai mult de zece vorbe pe noapte. GRUBI: Da... Cred că mai mult am vorbit eu decît el... BRUNO: Ce bestie! GRUBI: Ce prost am fost! BRUNO : Parcă ce puteai tu să-i spui ? GRUBI: Puteam, nu puteam... Treaba e că i-am spus... SEZAR: Asta are o şmecherie a lui... Se preface că vorbeşte... da de fapt ascultă. CLARA (Care-şi revine pentru o secundă din transă.): E un tip de treabă. Numai că apare-n mai multe locuri deodată. (Pauză. Stupoare.) Matei Vişniec BRUNO : V-a spus el asta? CLARA: Da. S-a scuzat. BRUNO: : V-a spus că apare-n mai multe locuri deodată ? V-a spus el ? A recunoscut ? CLARA: Da. Ne-a spus. Ne-a spus să nu-i purtăm pică pe chestia asta. GRUBI: E nebun. E total nebun. Trebuie legat. Trebuie prins. SEZAR: Dă-mi să beau, Bruno. BRUNO: : Eu îl împuşc! GRUBI: Mai bine o lăsam baltă de la-nceput. SEZAR: îl împuşti tu, da... nu cred că-i chiar aşa uşor să-mpuşti pe cineva care apare în mai multe locuri deodată. BRUNO: : Las’ că-1 aranjez eu! Eu nu mă las păcălit! Am mai întîlnit eu ţipi din ăştia... Ştiu eu ce-i în capu lor... Cu ţipi din ăştia, ştiu eu ce trebuie făcut... {în faţa cafenelei se opreşte un camion. Zgomot de tomberoane tîrîtepe trotuar, descărcate, răsturnate... Vocea MĂTURĂTORULUI care strigă de cîteva ori „Ah, fir-ar să fie!“. BRUNO iese în faţa pensiunii sale.) BRUNO: Miciurin! MĂTURĂTORUL: Trăiţi, dorn Bruno! BRUNO : Hai să te-ncălzeşti puţin. 176 Trei nopţi cu Madox MATURATORUL: Vin, dorn Bruno. (Intrînd.) Ah, fir-ar să fie! Cu vîntu’ ăsta al lor... Mi-au răsturnat toate tomberoanele... Bună ziua. CLARA: Bună, Miciurin. MĂTURĂTORUL: Aaaa... Sărut-mîna... CLARA: Plec. MĂTURĂTORUL: Poftim? BRUNO (.Întinzîndu-i un pahar plin MĂTURĂTORULUI.) : Ia-1. MĂTURĂTORUL: Oooo... păi... BRUNO: Hai că fac cinste... Stai jos. MĂTURĂTORUL: Ha! Aţi cîştigat la... BRUNO : Stai jos am spus. MĂTURĂTORUL: Da, dorn Bruno. GRUBI: Bea! MĂTURĂTORUL: Tot ăsta ? BRUNO: Da. (MĂTURĂTORUL bea. SEZAR îi întinde o ţigară.) SEZAR: Ia aici! (MĂTURĂTORUL ia o ţigară. SEZAR i-o aprinde.) BRUNO : Unde-ai fost astă-noapte ? MĂTURĂTORUL: Jos, în port... Matei Vişniec BRUNO : Şi ieri-noapte unde-ai fost? MĂTURĂTORUL: Tot acolo. SEZAR: Sigur ? MĂTURĂTORUL: Eu... GRUBI (îi umple din nou paharul.) : Bea. CLARA (Care pare aţipită, dar din cînd în cînd tresare pentru a rosti o replică): Gîli-gîli-gîli... Spune tot. Dacă nu, îţi mutăm fălcile. Gîli-gîli-gîli... MĂTURĂTORUL (Interzis.): Cum ? SEZAR: Si cu cine-ai stat ? > MĂTURĂTORUL: Cu Madox. GRUBI: Cu cine ? MĂTURĂTORUL: Un tip... BRUNO : Cum arăta ? MĂTURĂTORUL: Asa s-asa. > > > SEZAR: Avea ţigări ? MĂTURĂTORUL: Nu. Da aveam eu. GRUBI: Ce-aţi jucat ? MĂTURĂTORUL: Poker. BRUNO : în doi ? MĂTURĂTORUL: Da. BRUNO: Pe ce? MĂTURĂTORUL: Pe nimic. GRUBI: Şi cine-a cîştigat ? MĂTURĂTORUL: El. SEZAR: Avea ceas ? 178 Trei nopţi cu Madox MĂTURĂTORUL: Avea. BRUNO : Si cînta ? MĂTURĂTORUL: Cînta foarte frumos... Cam aşa... Kling--kling-klang... Kling-kling-klang... CLARA (în acelaşi timp.): Kling-kling-klang... Kling-kling--klang... Cunoaştem... MĂTURĂTORUL: Poftim? BRUNO (Către CLARA.): Gura! SEZAR: Psst! CLARA: O, Miciurin, ce bine cînţi... (în şoaptă.) Plec... Ai auzit? (îl gîdilă sub bărbie.) Gîli-gîli-gîli... GRUBI (Către MĂTURĂTOR.): Ţi-a spus de apă? MĂTURĂTORUL: Mi-a spus. BRUNO : Pe la ce oră a plecat ? MĂTURĂTORUL: Pe la patru dimineaţa. BRUNO: Aha! SEZAR: Tu ştii că omu ăsta apare peste tot ? MĂTURĂTORUL: Ştiu. GRUBI: De unde ştii ? MĂTURĂTORUL: Păi... în timp ce jucam poker cu el... (Rînjeste.) BRUNO: Zi! MĂTURĂTORUL: A trecut el pe acolo... şi l-am văzut. SEZAR (Izbucneşte în hohote.): E bună! CLARA (Care se amuză si ea, tresărind din toropeală.): Normal. GRUBI: Hai, varsă tot. Adică cum a trecut pe acolo ? 179 Matei Vişniec MĂTURĂTORUL: Păi... am jucat noi ce-am jucat... şi ne-am matolit... BRUNO : Aţi avut pileală ? MĂTURĂTORUL: A avut el. GRUBI: Şi? MĂTURĂTORUL: Şi eram atît de matoli, că nu ne puteam ridica de jos. GRUBI: Şi? MĂTURĂTORUL: Şi atunci a venit o rablă.... ce s-a oprit... şi el şi cu domn Sezar erau în ea... SEZAR: Ai văzut şi tu asta ? Eşti sigur ? Nu era de la pileală ? BRUNO (Către SEZAR.): Auzi, Sezar? Auzi, porcule ? CLARA (Tresărind.)'. Ha! E bună! E bună!! GRUBI: Si? Si? > > MĂTURĂTORUL: Şi el, tipu\ a coborît din rabla lui dom’ Sezar şi ne-a luat în spate pe rînd şi ne-a urcat în rabla Iu dom’ Sezar şi ne-a pus pe bancheta din spate... p-amîndoi... BRUNO : P-amîndoi... adică pe care? MĂTURĂTORUL: Păi... adică întîi pe mine... adică... da, pe mine... Şi dup-aia... pe el, pe tip... BRUNO : Adică el cu el în spate, hîţ, în maşină? MĂTURĂTORUL: Păi, da. GRUBI: Si unde v-a dus ? > MĂTURĂTORUL: Păi... întîi s-a adus pe el, adică el pe el, s-a lăsat, adică l-a dat el pe el jos aici, la dorn Bruno... Şi dup-aia m-a dus pe mine acasă. 180 Trei nopţi cu Madox BRUNO : Si tu n-ai zis nimic ? MĂTURĂTORUL: Ce era să zic ? BRUNO : Auzi, Sezar ? Ai de zis ceva ? SEZAR: Ce să zic ? Ce era să zic ? CLARA: Ce putea sa zică ? Era normal... Hi, hi, e bună! BRUNO (Către SEZAR.): Tu n-ai văzut că erau doi ? SEZAR: B-am văzut. BRUNO: S-ai tăcut. SEZAR: Păi... Ce treabă-aveam eu ? MĂTURĂTORUL: Pe mine m-a ajutat şi la tomberoane... BRUNO (Către SEZAR.): Carevasăzică, ştiai. SEZAR: Ştiam. CLARA: Tot oraşul ştie. > > MĂTURĂTORUL: Da, tot oraşul ştie. GRUBI: Ce ştie? MĂTURĂTORUL: Că vine des în mai multe locuri deodată. BRUNO : Care oraş ? De unde ştie tot oraşul ? ) > ) CLARA: Eşti un prost, Bruno. MĂTURĂTORUL: Asa e. Toată lumea ştie... Chiar si > > > fufele... Pfff, mă iertati, dom’soară Clara... SEZAR: Chiar şi tu, Bruno. Şi tu ştii. BRUNO : Eu ştiu ? Eu ? Ce ştiu eu ? CLARA (Aeriană.): Da, da, da... Ştii. SEZAR: Bat pariu unu la o mie că nu-ţi plăteşte nici o chirie. BRUNO : Mie să nu-mi plătească? Cît pui la bătaie? 181 Matei Vişniec SEZAR: Tot. Nu-ţi plăteşte nici o chirie. BRUNO : De unde-ai scos-o şi pe asta ? SEZAR: îl tii că ti-e urît. D-aia-1 tii. > > > BRUNO (Roşu de furie.): Nu-i adevărat. GRUBI (Amuzat.): Zău ? Aşa e, Bruno ? BRUNO: Nu-i adevărat! CLARA: Nu striga, că-1 trezeşti. BRUNO: Sînteti nişte ordinari, toti! Din cauza voastră umblă ăsta prin mai multe locuri deodată... (Către SEZAR.) Parcă tu îi ceri ceva pentru maşină! ? SEZAR: Cum? BRUNO: Minţi ca un porc, Sezar. N-ai nici un client. Tipul nu-ţi dă nici un sfanţ. îl plimbi pentru că n-ai ce face. De zece ani, n-ai mai avut nici un client. SEZAR: Parcă-n şandramaua ta a mai venit cineva de > zece ani... BRUNO : A venit! A venit! în fiecare săptămînă am avut pe cineva. SEZAR: Canei! BRUNO : Poate-ţi cîrpesc una! CLARA (Tresare excitată.)'. Dă-i! Dă-i! Dă-i! Ha! E bună! E bună! GRUBI: Psst! (Toată lumea ascultă. Sus, se aud paşi.) 182 Trei nopţi cu Madox GRUBI: S-a trezit! CLARA (Fascinată.): El e! El e! El e! GRUBI (Cuprins de un frison.): El e ? CLARA: El e! (Către BRUNO.) Nu-i aşa că-i el ? BRUNO : Da. El e. îşi face bagajele. SEZAR: Să-l rugăm să mai stea o zi... CLARA: A, nu! Avem locuri rezervate. Ne ducem. Nu, serios, imposibil. MĂTURĂTORUL: Da, e drept. A zis el că pleacă spre nord... CLARA (Extrem de neliniştită.)'. Cum aşa, spre nord? MĂTURĂTORUL: Da, a zis că va călători spre nord, cu trenul de nord... care merge spre nord... care trece prin nord... ca să găsească butoiu-n care s-a-necat frate-său. BRUNO: Un scamator ordinar. Trebuie pus la punct. GRUBI: Chiar crezi că e scamator ? BRUNO: Ne-a păcălit pe toţi. Ne-a dus de nas. CLARA: Si locurile? Doar sînt locuri rezervate... E clar > că sînt rezervate... BRUNO: Nu-ţi dai seama, Clara ? Tipu ăsta şi-a bătut joc de noi, s-a vîrît în viaţa noastră. CLARA: Care viată? De mult nu m-am mai simtit asa > > > bine... SEZAR: Nici eu... BRUNO: A, nu! Nu. Chestia asta nu rămîne asa! 183 Matei Visniec SEZAR: Să-l ţinem în pivniţă. GRUBI: La ce bun ? Să-i facem vînt pe fereastră. BRUNO : Trebuie să-l strîngem de gît! MATURATORUL (Oarecum în transă.)'. Zicea că va călători spre nord, cu trenul de nord, care trece prin nord... că mi se pare că vrea cu tot dinadinsul să vadă nordul... că m-a întrebat „pe unde e nordul“ şi i-am zis că-i pe acolo... E pe acolo, nu ? SEZAR: Nu, e pe acolo. MATURATORUL: Zicea că vrea cu tot dinadinsul să găsească nenorocitu ăla de butoi, să vadă ce se mai poate face... CLARA (Smiorcăindu-se.): Cum aşa, spre nord? Mie nu mi-a zis de nord. Mie mi-a zis de cu totul altceva... MATURATORUL: Şi mai zicea că ştie un joc nou, da că pe moment nu e bine ca să se ştie nimic de jocu ăsta... da că el va reveni sigur peste cîţiva ani, că sînt oameni care ar vrea să joace jocu\ da că pe moment nu-s încă desclestati la minte... > > CLARA: Da nordul nu era prevăzut... nordul... deloc. Cum adică spre nord? Cu cine? Cînd adică?... Păi, nu e drept... BRUNO : Nu cred eu că se mai întoarce... GRUBI: O s-o şteargă ca din puşcă din gaura asta... BRUNO : Ce dracu facem ? CLARA: Să nu scape! Bruno, fa ceva! SEZAR: Aşa e, nu trebuie lăsat să plece. BRUNO : Păi ? Mai bine-1 omorîm decît să-l lăsăm să plece. 184 Trei nopţi cu Madox CLARA: în orice caz, nu spre nord! Spre nord, nu! BRUNO : Hm! (Rînjeşte.) I le plătesc eu pe toate. Să ne-arun-căm toţi pe el... GRUBI: Să-l prindem ca-ntr-un cleşte! MĂTURĂTORUL: Eu nu ştiu... zău... dacă... y BRUNO : Psst! încet... Uşor... Acum sau niciodată... Tre- y buie să lucrăm repede... GRUBI: Repede, că nu se ştie cu el... (Fiecare pune mîna pe ceva. BRUNO scoate o puşcă de vînătoare cu două ţevi. GRUBI îşi scoate briceagul. CLARA ia un tac. SEZAR ia o sticlă goală pe care o ţine de gît. MĂTURĂTORUL apucă un taburet.) BRUNO : Sînteţi gata ? GRUBI: Da. SEZAR: Da. CLARA: Da. MĂTURĂTORUL: Da. BRUNO : Uşor, după mine... GRUBI: Fără zgomot... BRUNO : Acum ori niciodată. Dacă-1 ratăm, sîntem pierduţi! CLARA: Si cu... y TOŢI: Psssst!! (CLARA tace. Toţi urcă în şir indian, BRUNO -primul. Scara scîrţîie îngrozitor.) 185 Matei Vişniec BRUNO : Trebuie să lucrăm repede... Sînteţi gata? GRUBI: Da. SEZAR: Da. CLARA: Da. MĂTURĂTORUL: Da. CLARA: Si cu... > TOTI: Psssst!! y (CLARA tace. Toţi continuă să urce.) CLARA: Lucrăm repede... Da nu-1 omorîm... BRUNO: Tacă-ţi fleanca. Trebuie să-l prindem ca-ntr-un cleşte! împingem uşa şi ne repezim toţi deodată şi... TOŢI, fără CLARA: îl prindem ca-ntr-un cleşte! GRUBI: Ciudat... Pare că nu-i singur... BRUNO: Acu e momentul! Dacă-1 pierdem, sîntem pierduţi! GRUBI: Pst! Ce dracu, ăsta-i cu cineva... SEZAR: Cum ? GRUBI: Ascultă... E cu cineva şi povesteşte ceva... (Dinspre usa încăperii de sus răzbat sunete surde, cuvinte confuze, rîsete, exclamaţii.) BRUNO : Nu se poate! Ăştia-s mai mulţi. MĂTURĂTORUL: Da nu e vocea lui... 186 Trei nopţi cu Madox CLARA: Ce facem ? Eu mă tem. MATURATORUL: Vocea asta... eu ştiu vocea asta... GRUBI: Care? BRUNO : Psst! Staţi că vedem noi. (Priveşte prin gaura cheii.) CLARA: Ce urît! Prin gaura cheii... MĂTURĂTORUL: Păi, asta-i vocea lui dorn Sezar... E dorn Sezar ăsta! SEZAR: Ce? BRUNO: Are dreptate. Te văd, Sezar. Eşti dincolo... eşti dincolo cu... SEZAR: Cuum ? BRUNO: Eşti dincolo, da, eşti cu... Dumnezeule, eşti cu mine! SEZAR: Ai înnebunit? Eu cu tine... Da el? E şi el cu noi ? BRUNO: Nu, el nu. Da noi, noi sîntem toţi dincolo... CLARA: Si eu ? Eu ? Sînt si eu ? > » BRUNO: Da. MĂTURĂTORUL: Ia te uită! Da asta-i vocea mea! GRUBI: Nu se poate! Nu se poate, măi, gîndiţi-vă puţin... Lasă-mă să mă uit şi eu... BRUNO: N-ai decît. Sîntem toţi dincolo şi jucăm iams. CLARA: Iams ? Şi cine cîştigă ? 187 Matei Visniec __________i____ (Din încăperea alăturată se aud din ce în ce mai puternic vocile personajelor care joacă iams. Ele sînt vesele si gălăgioase.) Trei nopţi cu Madox NOTA. Autorulpropune un al doilea finalpentru regizorii în căutare de efecte speciale. După replica lui BRUNO, „Acu e momentul! Dacă-lpierdem, sîntem pierduţi!“, nu se va mai rosti nici un cuvînt. Personajele continuă să urce pe scară, care scîrţîie înfiorător. Din cînd în cîndy cei cinci se opresc si ascultă prelung. Fiecare este puţin aplecat înaintey încrîncenat si tensionat. Usa se deschide si de dincolo iesy ca dintr-o oglindă, un alt BRUNO, un alt GRUBI, un alt SEZAR, un alt MĂTURĂTOR si o altă CLARA Aceşti „alter egou sînt si ei înarmaţiy uşor aplecaţi înainte, încrîncenaţi si tensionaţi. Primul sir de personaje urcăy al doilea coboară. Cele două şiruri de personaje trec unul pe lîngă altul fără să se vadăy fără să se atingă, ca si cum s-ar deplasa în două lumi paralele. 189 SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE Piesă în două acte Personaje: JUDECĂTORUL AVOCATUL ACUZĂRII AVOCATUL APĂRĂRII GREFIERUL MARTORUL 1 (omul care rupe bilete) MARTORUL 2 (fetişcana de la garderobă) MARTORUL 3 (femeia grasă de la bufet) MARTORUL 4 (fotograful teatrului) MARTORUL 5 (un spectator din sală) MARTORUL 6 (regizorul) MARTORUL 7 (autorul) MARTORUL 8 (omul care aşteaptă în faţa teatrului) MARTORUL 9 (orbul care cîntă din muzicuţă la colţul străzii) SERGENTUL soldaţi, cetăţeni, capete Actul I Sala de spectacol este organizată după modelul unei săli de tribunal. în faţă, pe un podium, masa JUDECĂTORULUI. Ceva mai jos, mesele celor doi avocaţi: APARATORUL/z ACUZATORUL. Prin forţa întâmplării, o parte dintre spectatori va intra în boxa juraţilor. Unul dintre spectatori va ocupa scaunul aflat în faţa estradei si care este rezervat ACUZATULUI. > Completul de judecată, cu excepţia APĂRĂTORULUI, aşteaptă, nemişcat, sobru si cadaveric, pînă cînd sala se calmează. ACUZATORUL, grav, face cîţiva paşi, îl priveşte lung pe SPECTATORUL ACUZAT, apoi se adresează sălii. ACUZATORUL: Domnilor... printre noi se află un criminal. JUDECĂTORUL (Calm.)\ Domnule avocat al acuzării! Vă atrag atenţia asupra procedurii. Nimeni nu poate fi numit criminal pînă cînd crima nu este dovedită. 193 Matei Vişniec ACUZATORUL (Tenace, către public.)’. Domnilor... Nu trebuie dovedit nimic... Crima i se citeşte pe fată... > JUDECĂTORUL (Loveşte cu ciocănasul.): Vă atrag încă o dată atenţia că procedura este obligatorie... ACUZATORUL (Fărâsă-i dea atenţie JUDECĂTORULUI, către public.): El este criminalul! (Arată spre SPECTATORUL ACUZAT.) JUDECĂTORUL (Furios.): Aşa nu merge! ACUZATORUL (Furios.): Nimeni şi nimic n-o să ne împiedice să facem dreptate! Omul acesta trebuie omorît acum, pe loc! JUDECĂTORUL (Loveşte tot mai puternic.): Domnule avocat! Vă interzic să vă mai adresaţi sălii cu 7 asemenea... ACUZATORUL (Dement.): Puneţi mîna pe el! Sfîşiaţi-1! Omul acesta trebuie să moară, uitaţi-vă la faţa lui, uitati-vă la el... Omul acesta trebuie să moară aici, în seara asta, strivit de tălpile noastre... Domnilor, nu vă lăsaţi înşelaţi! 777 JUDECĂTORUL (Furios la culme.): Linişte! ACUZATORUL (Paroxism.): N-are nici un rost să mai pierdem timpul! Să-l omorîm şi să ne ducem acasă! JUDECĂTORUL (Urlînd.): Omul trebuie judecat! ACUZATORUL (La fel\ către sală.): Vă implor, omorîţi-1! N-are nici un rost s-o mai lungim. Cîştigăm timp, timp, timp! {CătreSPECTATOR.) Scoală-te în picioare, bestie! 194 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL (Către GREFIER.): Ce-i debandada asta ? GREFIERUL (Speriat.)'. Nu ştiu. E nebun. ACUZATORUL (Spasm.)’. Acum, aici! II omor cu mîinile mele. Cine este pentru ? Cine este pentru ? (Aleargă prin sală.) Cine este pentru ? JUDECĂTORUL (Către GREFIER.): Fă-1 să tacă! ACUZATORUL (Printre spectatori.)’. Cine este pentru? Mîinile sus! Ridicaţi odată mîinile! Dumneata > de ce nu ridici mîna ? Laşilor! Ridicaţi odată! y y GREFIERUL {îl prinde brutal pe ACUZATOR şi-l trage spre estradă.): Tacă-ţi fleanca! ACUZATORUL: Ia laba de pe mine! GREFIERUL {Furios, către JUDECĂTOR.): Domnule, eu îl bat! ACUZATORUL (Cătrepublic.): Laşilor! Mişcaţi-vă, faceţi ceva! {CătreGREFIER, smulgîndu-se.) Lasă-mă! JUDECĂTORUL: Linişte, că evacuez sala! GREFIERUL {Către JUDECĂTOR.): Nu se poate, oamenii au plătit... ACUZATORUL: Nu avem nevoie de banii lor! (Scoate bancnote şi monede şi le aruncă în sală.) Luaţi-vă banii înapoi! Luaţi-i şi cărăbăniţi-vă! GREFIERUL {L-a tîrît pe ACUZATOR pînă în faţa JUDECĂTORULUI.) : Ce să fac cu el ? JUDECĂTORUL: Dă-i nişte apă. GREFIERUL {îi aruncă ACUZATORULUI un pahar cu apă în faţă.): Să-i mai dau ? 195 Matei Vişniec JUDECĂTORUL: întreabă-1. GREFIERUL: Mai vreţi apă, domnule ? ACUZATORUL \îşi revine încet, gîfiie.): Eu... (Clatină din cap.) îmi pare rău dacă... (îşi suflă nasul.) Eu am vrut doar... GREFIERUL: Să vă aprind o ţigară ? ACUZATORUL: Am vrut doar... (Se şterge pe frunte şi pe faţă cu batista.) Ar fi fost mai bine pentru toată lumea... JUDECĂTORUL tîl trage de guler pe ACUZATOR.): Mă vezi ? ACUZATORUL (Tot mai întreg.)'. Da. JUDECĂTORUL: Mă auzi? ACUZATORUL: Aud tot. JUDECĂTORUL: Dacă nu respectăm legea, n-are nici un haz. ACUZATORUL: Am martori, domnule judecător! E un criminal odios, un împuţit. Pot să aduc martori... JUDECĂTORUL: Adu-i. (Bea apă, îşi clăteşte gura, înghite.) Repede. ACUZATORUL (îşi redresează ţinuta; se aşază la masa care îi este rezervată.): Să intre primul martor! MARTORUL 1 (Intră destul de sigur de sine; se înclină în faţa curţii; apoi, ca o maşină.)'. Domnilor, doamnelor, omul ăsta pe care îl vedeţi aici... ACUZATORUL: Numele, prenumele, profesia! MARTORUL 1 : Mă numesc Bruno. Eu sînt cel care rupe biletele. 196 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Phua! {CătreACUZATOR.) Continuă! ACUZATORUL: Spune-mi, Bruno, de cîţi ani rupi dumneata bilete ? MARTORUL 1: De zece ani. ACUZATORUL: în fiecare seară ? MARTORUL 1: în fiecare seară. ACUZATORUL: Şi în seara asta ai rupt ? MARTORUL 1: Si. > ACUZATORUL: Te rog să te uiţi puţin prin sală. Vezi cumva vreo figură mai cunoscută ? MARTORUL 1 (Se uită.): Da, văd. ACUZATORUL: Pe cine? MARTORUL 1 : Pe toţi. îi cunosc pe toţi. Numai pe dumnealui nu-1 cunosc. (Arată spre unul dintre spectatorii din primele rînduri.) Poate c-a intrat prin culise... ACUZATORUL: Uită-te la omul din fata ta. y MARTORUL 1 (Se uită.): M-am uitat. ACUZATORUL: Ce poţi spune despre el ? MARTORUL 1 : Vreţi să spun ce gîndesc despre el ? ACUZATORUL: Spune-ne tot ce s-a întîmplat. MARTORUL 1 : Nu îndrăznesc, domnule. ACUZATORUL: E în interesul legii, Bruno. MARTORUL 1 : Nu pot să spun, nu cred c-aş putea să spun... (Agitat.) JUDECĂTORUL (Loveşte în masă.): Gura! Ai să spui tot! Ridică mîna! Jură c-ai să spui adevărul şi numai adevărul! 197 Matei Vişniec ACUZATORUL (// îndeamnă pe MARTORUL intimidată): Ridică! GREFIERUL (Şoptit.): Ridic-o! JUDECĂTORUL: Mai sus! ACUZATORUL: Aşa... Repetă după mine... Jur c-am să spun adevărul şi numai adevărul! GREFIERUL: (Şoptit.) Spune! MARTORUL 1 (Cu lacrimi în ochi.): Mă nenorociţi, domnule... JUDECĂTORUL: Spune! MARTORUL 1 (înghiţind în sec.) : Jur să spun adevărul şi numai adevărul... JUDECĂTORUL: Dă-i drumul! MARTORUL 1 {Face doi paşi către SPECTATORUL ACUZAT.) : Domnule... Să ştiţi că eu nu vreau să vă fac nici un rău... ACUZATORUL: Bruno! (MARTORUL 1 revine.) Stai jos, Bruno. ..(Se ridică\ face cîţiva paşi în jurul celuilalt.) Aminteşte-ţi bine... Cînd l-ai văzut pentru prima dată pe acest om ? MARTORUL 1 : Acum un sfert de ceas. ACUZATORUL: în ce împrejurări ? MARTORUL 1 : A fost o situaţie fără ieşire... > y ACUZATORUL: Adică? MARTORUL 1 : Eu mă aflam la locul meu... ACUZATORUL: Precizează acest loc. MARTORUL 1 : La uşă. Aşteptam să bată de jumătate. 198 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Perfect. MARTORUL 1 : La şi jumătate fix, am deschis uşa teatrului. ACUZATORUL: Ai văzut pe cineva în hol ? MARTORUL 1 : Holul era aproape plin. ACUZATORUL: Poţi să-mi indici cîteva persoane care se aflau în hol ? MARTORUL 1 (Se uită prin sală.): Cred că da. ACUZATORUL: Atunci, indică-mi. MARTORUL 1 : Uite, cred că dumnealui era în hol... (Arată spre un spectator.) Şi dumnealor erau în hol... Si domnul acela cu bărbie dublă... ACUZATORUL: Acuzatul... era şi el în hol ? MARTORUL 1: Nu, cred că nu. ACUZATORUL: Gîndeşte-te foarte bine. MARTORUL 1: Nu, cu siguranţă nu. ACUZATORUL: Poate că era în faţa casei de bilete. Din punctul în care rupi biletele se vede casa de bilete ? MARTORUL 1 : Se vede foarte bine. ACUZATORUL: Era lume în fata casei de bilete ? MARTORUL 1 : Da, era lume care aştepta. ACUZATORUL: Poţi să juri că acuzatul nu aştepta şi el în faţa casei de bilete ? MARTORUL 1 : Mai mult ca sigur că nu se afla acolo. ACUZATORUL: Bine, continuă. Ce s-a întîmplat după ce ai deschis uşa ? MARTORUL 1: Au început să vină spectatorii. 199 Matei Vişniec ACUZATORUL: Ai putea să mi-1 indici pe cel care a venit primul ? MARTORUL 1 (Se uită prin sală.): Da, cred că da... ACUZATORUL: Dar pe cel care a venit al doilea, ai putea să mi-1 indici ? MARTORUL 1 (Se uită din nou prin sală.): Da, cred că da... ACUZATORUL: Dar pe cel care a venit al treilea, ai putea să mi-1 indici ? MARTORUL 1 (Se uită mult.): Poate că da... Nu ştiu... Dar îl ştiu precis pe cel care a venit al patrulea... ACUZATORUL: Priveşte-1 bine pe acuzat. Ai putea să-mi spui cam al cîtelea a intrat acuzatul ? MARTORUL 1 : Nu, nu cred că aş putea să spun. ACUZATORUL: Totuşi, încearcă să-ti aminteşti. Crezi că 3 3 3 acuzatul a intrat cu prima jumătate a spectatorilor sau cu a doua ? MARTORUL 1 : Cred mai degrabă că a intrat cu a doua jumătate. ACUZATORUL: Cum îti dai seama ? 3 MARTORUL 1: Simt. ACUZATORUL: Cum poţi să simţi aşa ceva ? MARTORUL 1 : După figură. JUDECĂTORUL (Loveşte cu palma în masă.): Minţi! MARTORUL 1 : Nu mint, domnule judecător. După zece ani, am reuşit să disting figurile. JUDECĂTORUL: Care figuri? 200 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 1 : Sînr figuri şi figuri. Unii sînt făcuţi să intre în prima jumătate, alţii sînt făcuţi să intre în a doua jumătate. Pot să aproximez cu eroare de unu la sută care e făcut să intre în prima jumătate şi care într-a doua. JUDECĂTORUL: Şi ţi se pare că dumnealui e făcut pentru a doua jumătate ? MARTORUL 1 : Absolut. Sînt convins că a intrat printre ultimii, dar nu chiar atît de tîrziu, încît să bată la ochi. ACUZATORUL: Să revenim. Zici că toată lumea din sală a trecut pe lîngă tine. MARTORUL 1: Da, cu cîteva excepţii... (Face tentativa de a se repezi spre spectatorul care a intrat prin culise.) ACUZATORUL: Obişnuieşti să te uiţi în ochii celor care > > > trec pe lîngă tine ? MARTORUL 1: Nu, nu am timp să-i privesc în ochi. Eu le privesc numai mîinile. ACUZATORUL: De ce mîinile ? De ce mîinile si nu ochii ? > MARTORUL 1 : Pentru că trebuie să fiu atent la bilete. E firesc să le privesc mîinile. ACUZATORUL: Te rog să te apropii şi să priveşti la mîinile acuzatului. Recunoşti aceste mîini ? MARTORUL 1 (Jenat.): Domnule, acuzatul îşi ascunde mîinile... ACUZATORUL: Cum?! MARTORUL 1: Vreau să spun... îşi ţine mîinile prea aproape de corp. Nu pot să i le văd. jf'm rş* * /? OTEC a\ , * £r;: w-viraî *1 201 Matei Vişniec ACUZATORUL (Furios.): Domnule judecător, acuzatul nu vrea să-si arate mîinile. JUDECĂTORUL: Ruşine, domnule! Ruşine! Să nu cumva să-ţi închipui că în felul ăsta ai să reuşeşti să împiedici mersul anchetei. Noi cunoaştem totul despre dumneata, totul! Mîinile dumitale sînt aici, multiplicate în mii de exemplare! (Scoate dintr-un sertar un teanc de fotografii reprezentînd mîini surprinse din toate unghiurile; aruncă foile în sală.) Iată mîinile dumitale! Ştim tot, îţi ştim fiecare crestătură, fiecare neg! Nu-ţi poţi ascunde mîinile, nu fi naiv! (Trage de o manetă; lumina se stinge si pe uriaşul ecran sînt proiectate două mîini lipite una de alta.) Poftim! (Către MARTORUL 1.) Recunoşti? MARTORUL 1 : Da! Sînt mîinile lui! ACUZATORUL: Precis? MARTORUL 1 : Sînt ale lui! Cu aceste mîini mi-a întins biletul, cu ele şi-a luat înapoi jumătatea ruptă! JUDECĂTORUL: Ce?! GREFIERUL: Eşti sigur, Bruno ? ACUZATORUL (Triumfător, calmează spiritele.): O clipă! {Către MARTOR.) Repetă cuvînt cu cuvînt. JUDECĂTORUL (Tulburat.): Vrei să spui că omul ăsta a trecut pe lîngă tine şi ţi-a întins biletul ca să i-1 rupi ? MARTORUL 1 (Frămîntîndu-se.): Da... JUDECĂTORUL: îl omor! 202 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: V-am spus eu ? Trebuia ucis din primul foc... JUDECĂTORUL: Nu mai pot! Nu mai pot! Mi-e silă! Mi-e silă! ACUZATORUL (Către MARTORUL 1.): Spune tot! Tot! MARTORUL 1 : Şi după ce i-am rupt biletul a intrat în sală... GREFIERUL: Cu mîinile astea ? JUDECĂTORUL: Sergent! (Se zbate, zgîlţîie uşile.) Sergent! Iad! Ia-1! (Apare SERGENTUL.) Afară! Toată lumea afară! Gardă! Evacuaţi sala! Afară cu cri- > minalul... (// ia la pumni pe MARTORUL 1.) De ce l-ai lăsat să intre ? De ce ? De ce l-ai lăsat ? ACUZATORUL: Domnule judecător... Vă rog... N-are nici un rost... JUDECĂTORUL: Gura, mucosule! Gura! (Către soldaţii care se apropie tropăind infernal.) Gardă! Gardă ! Toată lumea în stradă! (Soldaţiipătrund din două părţi si înconjoară cu bastoane de cauciuc masa spectatorilor; bastoanele se ridică, ameninţătoare, în aer.) JUDECĂTORUL: Acasă, acasă! Toată lumea acasă! (Scoate un revolver.) Unde-i ? Unde-i ? (Umblă turbat după SPECTATORUL ACUZAT, în timp ce GREFIERUL si ACUZATORUL încearcă să-l tempereze.) îl împuşc! îl împuşc cu mîna mea! APARATORUL (Pătrunde în fugă pe usa pe care au intrat si spectatorii.)Tîmpiţilor! {îlsaltăJUDECĂTOR.) De ce i-ati dat să bea ? > 203 Matei Vişniec JUDECĂTORUL: îl fac ţăndări! APĂRĂTORUL (Dur.): Taci, babalîcule! {Către SERGENT) Sergent! Marş afară! SERGENTUL: Domnule avocat... Eu... APARATORUL: Mucles! Ia-ţi paţachinele şi cară-te! (SERGENTUL fluieră si soldaţii se retrag.) APARATORUL {îlscuturăJUDECĂTOR.): Aţi început fără mine ? V-aţi dilit ? {Către ACUZATOR.) Cum vă permiteţi să începeţi fără avocatul apărării, domnule ? ACUZATORUL: Stiti, socrul dumneavoastră a crezut de > > ’ cuviinţă... > APARATORUL (Cit pe ce să-l dărîme; scrîsnind.): Care socru ? (Tîrîndu-l ^JUDECĂTOR la locul lui.) Gata, gata cu tîmpeniile! Nu mai scoate nimeni nici un cuvînt! {Către MARTORUL 1.) Dumneata cine eşti ? * MARTORUL 1 : Eu sînt martorul... (Se ridică.) APĂRĂTORUL: Stai acolo! Jos! {Către JUDECĂTOR.) Te doare ? JUDECĂTORUL (Gîfîind.): Sînt mort... APĂRĂTORUL: Te-ai enervat ? JUDECĂTORUL (Icnind)'. M-am enervat cumplit... Mă doare în gît... APĂRĂTORUL: Apă... Aduceţi apă... 204 Spectatorul condamnat la moarte (GREFIERUL trage de o manetă si pe ecran apar două palme care se spală.) APĂRĂTORUL: Apă am spus! GREFIERUL: Imediat! (Mai încearcă de cîteva ori cu maneta ; în sfîrşit, se aprind luminile.) E pe masă. APARATORUL (îi dă judecătorului să bea.) Să nu mai urli, auzi ? JUDECĂTORUL: Nu mai urlu. APARATORUL: Să nu mai începeţi fără mine. JUDECĂTORUL: Nu mai încep. APARATORUL: Să nu te mai mişti de aici. JUDECĂTORUL: Ce face Grete ? APARATORUL: Să taci şi să stai aici! Ai auzit? (Către ACUZATOR.) Despre ce e voba ? ACUZATORUL: Crimă. APĂRĂTORUL {Aratăspre MARTORUL 1.): Şi el? ACUZATORUL: El îl cunoaşte pe criminal. APĂRĂTORUL: Si cine e criminalul ? MARTORUL 1 {Arată spre SPECTATORUL ACUZAT.): Dumnealui. APARATORUL: Si ce vă cîcîiti atîta aici ? > > ACUZATORUL: Nu vrea să mărturisească. APĂRĂTORUL: N-avem nevoie de mărturisirile unui criminal ! ACUZATORUL: Asta e şi părerea mea... 205 Matei Vişniec APĂRĂTORUL (Către MARTORUL 1.): îl cunoşti bine pe acest om ? MARTORUL 1 : Da. I-am rupt biletul la intrare. APARATORUL: Eşti sigur că a avut bilet ? MARTORUL 1 : A avut. APARATORUL: Uită-te la figura lui. Nu ţi se pare că are o figură dubioasă ? MARTORUL 1 : Are. ACUZATORUL: La fix. APARATORUL (Către MARTORUL 1.): Şi totuşi, în pofida figurii lui dubioase, nu crezi că în ochii lui străluceşte o lumină senină si cinstită ? Uită-te bine > > la ochii lui. MARTORUL 1 : Aşa e, ochii sînt strălucitori. APARATORUL: Totuşi, în adîncul lor există un punct în care s-a concentrat multă răutate. MARTORUL 1 : Sigur, se vede cu ochiul liber. APARATORUL: E clar că are o figură de criminal. MARTORUL 1 : Jur că are o figură de criminal! APĂRĂTORUL: Dar ochii, ochii nu pot fi de criminal. Uită-te şi dumneata. Ochii lui sînt mai degrabă ochi de victimă decît de criminal. MARTORUL 1 (încurcat.): Desigur. APĂRĂTORUL: Mîna care a ucis nu s-a putut orienta după asemenea ochi. MARTORUL 1 (Făcut praf.): Da. APARATORUL: Deci recunoşti adevărul celor spuse de mine ? 206 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 1: Aşa e. Aţi spus numai adevărul. APĂRĂTORUL: Repetă ce am spus. MARTORUL 1 (Aproapeplîngînd.): Tot ce aţi spus aţi spus bine. APĂRĂTORUL: Repetă! MARTORUL 1 : Omul are lumină, nu poate fi criminal... APARATORUL: Minţi, n-am spus asta... MARTORUL 1 : Aşa e, mint tot timpul... APARATORUL: Ai jurat să spui adevărul. Spune-1! MARTORUL 1 : Eu sînt criminal, domnule... APARATORUL: Pe cine ai ucis, bestie ? MARTORUL 1: Am ucis-o pe mama. APARATORUL: Cum ai putut să faci aşa ceva ? Un om cu o faţă atît de caldă ca a ta cum a putut face aşa ceva ? MARTORUL 1 (Nelămurit.): Cum ? APĂRĂTORUL {Către ACUZATOR.): Ce fel de martor e ăsta ? Dumneata vrei să compromiţi justiţia ? ACUZATORUL: Am alţii. y APĂRĂTORUL (Către MARTORUL 1.): Pleacă! Pleacă! JUDECĂTORUL (Trezit.): Huo! GREFIERUL: Valea! APĂRĂTORUL (Se trînteste pe scaunul său şi-şi aprinde o ţigară.): Aştept. ACUZATORUL: Atît am vrut să ştiu. (Către GREFIER.) Să intre garderobiera. MARTORUL 2 (Sfioasă, drăguţică.): Da. 207 Matei Visniec ACUZATORUL: Numele, prenumele, profesia. MARTORUL 2 : Mă numesc Hilda. Lucrez în teatru. ACUZATORUL: Adică? MARTORUL 2 : Sînt la garderobă. ACUZATORUL: Vă rog să vă uitaţi puţin în sală. Recunoaşteţi pe cineva ? MARTORUL 2: Recunosc. ACUZATORUL: Pe cine? MARTORUL 2 : Pe toată lumea. ACUZATORUL: Vreţi să ne spuneţi mai pe larg în ce constă serviciul dumneavoastră ? MARTORUL 2: Da. ACUZATORUL: Vă rog. MARTORUL 2: Eu primesc paltoanele şi pălăriile. AUZATORUL: Si mai ce? > MARTORUL 2: Uneori şi fularele, şi mănuşile. ACUZATORUL: Şi ? Şi ? Spuneţi tot, domnişoară. Ori vreţi să vă punem să juraţi ? MARTORUL 2 : Cred că ar fi mai bine. Pentru că altfel s-ar putea să uit ceva... ACUZATORUL: Ridicaţi mîna şi repetaţi după mine : jur să spun adevărul şi numai adevărul. MARTORUL 2: Jur să spun adevărul şi numai adevărul. A! Uneori îmi sînt lăsate în păstrare şi diferite bastoane. ACUZATORUL: Altceva ? Genţi, poşete ? 208 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 2: Mai rar. ACUZATORUL : Domnişoară Hilda, vă rugăm să vă concentraţi. Priviţi-1 pe dumnealui. II recunoaşteţi ? MARTORUL 2: îl recunosc perfect. ACUZATORUL: După ce ? MARTORUL 2: După umbrelă şi pardesiu. ACUZATORUL: A avut umbrelă şi pardesiu ? MARTORUL 2: A avut. ACUZATORUL: Vreţi să spuneţi exact cum s-a întîmplat ? MARTORUL 2: Mi-e ruşine, domnule. ACUZATORUL: Trebuie să aflăm totul, domnişoară. Poves- 7 y tiţi-ne totul. MARTORUL 2: Omul acesta... (Sepoticneşte.) El... (Izbucneşte în plîns.) Nu pot, nu pot... ACUZATORUL (O aşază înapoi pe scaun.): Calmaţi-vă, domnişoară, vă rugăm... Uitaţi-vă în ochii lui... Sînteţi sigură că e el ? MARTORUL 2: Nu mă pot uita în ochii lui! Nu-mi cereţi asta! ACUZATORUL: De unde stiti că e el ? De unde ? MARTORUL 2 : Simt. Ştiu dintr-o privire cam ce pardesiu i se potriveşte şi cam ce umbrelă poate să poarte. ACUZATORUL: Amintiti-vă totul, secundă cu secundă... MARTORUL 2 (Ştergîndu-şi ochii.): Nu vreau, nu pot! ACUZATORUL: A fost chiar atît de neplăcut ? MARTORUL 2 : A fost groaznic! 209 Matei Vişniec ACUZATORUL: îmi pare rău că vă răscolesc asemenea amintiri... sincer... îmi pare rău... (Agitat.) Nu ştiu cum aş putea... MARTORUL 2: Nu, nu... faceti-vă datoria... > ACUZATORUL {Către JUDECĂTOR.): Domnule judecător. .. Sînt lucruri care, răscolite Iară delicateţe, pun în pericol sănătatea martorilor... JUDECĂTORUL: Să bea puţină apă. ACUZATORUL: Credeţi că puţină apă... GREFIERUL (Către fată.): Fiţi tare ! MARTORUL 2 (îşi şterge lacrimile.): Gata. A trecut. Sînt pregătită pentru orice. ACUZATORUL: Deci. Bărbatul acesta vă este cunoscut. MARTORUL 2: Da. ACUZATORUL: L-aţi cunoscut chiar în seara asta. MARTORUL 2: Da. ACUZATORUL: în ce moment anume ? MARTORUL 2: Cu puţin înainte de începerea spectacolului. ACUZATORUL: Cu cît de puţin ? MARTORUL 2 : Cu circa şapte, opt minute. ACUZATORUL: Amintiti-vă exact momentul. 7 MARTORUL 2 : Eu mă aflam în spatele mesei de primire. El s-a apropiat... JUDECĂTORUL (Intră în trepidaţie.): Mai încet! Mai încet! ACUZATORUL: Poftim? 210 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Să vorbească mai încet! ACUZATORUL (Către fată.): Şi ? MARTORUL 2 (îngrozită.): S-a apropiat... s-a apropiat... tot mai mult, tot mai mult... APĂRĂTORUL: Pînă unde ? MARTORUL 2: S-a apropiat atît de mult, atît de mult... APĂRĂTORUL: Se mai aflau spectatori în jur ? MARTORUL 2: Cîţiva... cinci, şase... APĂRĂTORUL: Şi el ? S-a apropiat fără jenă ? MARTORUL 2 : S-a apropiat netulburat. APARATORUL: A rostit vreun cuvînt ? MARTORUL 2: Nimic. JUDECĂTORUL: Nimic ? Absolut nimic ? N-a scos nici măcar un sunet ? MARTORUL 2: Nimic. Pur şi simplu, mi-a întins pardesiul si umbrela. > JUDECĂTORUL (Sare de la locul său.): A îndrăznit ? APĂRĂTORUL (Către JUDECĂTOR.): Psst! JUDECĂTORUL (Dur.): Lasă-mă! (Coboară de pe estradă; vine lingă fată.) Cum era pardesiul ? MARTORUL 2: Bleumarin. JUDECĂTORUL (Către GREFIER.): Scrie acolo! GREFIERUL: Scriu. JUDECĂTORUL: Cum era umbrela ? MATORUL 2: Neagră. Matei Vişniec JUDECĂTORUL (Către GREFIER.): Auzi ? Neagră! Scrie! GREFIERUL: Neagră... JUDECĂTORUL: Aşadar, un pardesiu şi o umbrelă! MARTORUL 2 : Da, de o mie de ori, da! JUDECĂTORUL (Foc pe nări.): E pierdut! (Către SPECTATORUL ACUZAT.) Domnule, eşti pierdut. APĂRĂTORUL (Către JUDECĂTOR.): Nu te răsti. Ştii că îti face rău. > JUDECĂTORUL (Încrîncenat.): Şi ? (Către fată.) Şi? MARTORUL 2 : Mi le-a pus pe masă. JUDECĂTORUL: Nu se poate! MARTORUL 2 (Se ridică în picioare, isterică.)'. Da, da! Mi le-a pus în faţă, pe masă. Aş putea spune că mi le-a întins, mi le-a întins pur şi simplu. JUDECĂTORUL: Canalia! MARTORUL 2: Domnule judecător, vă rog să ţineţi cont de mine... Eu sînt o fiinţă simplă, fără apărare... JUDECĂTORUL: Eşti sigură că ţi le-a dat ţie ? MARTORUL 2: Mie mi le-a dat, mie. Eram chiar în faţa lui şi el mi le-a pus pe masă... JUDECĂTORUL: Şi tu? MARTORUL 2: Eu... JUDECĂTORUL (O ia de guler.) : Tu ce-ai făcut? MARTORUL 2: Eu i-am dat un număr... JUDECĂTORUL: I-ai dat un număr! MARTORUL 2: Da... 212 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Ce număr? MARTORUL 2: Ce număr ? JUDECĂTORUL (Urlînd.): Ce număr? Ce număr? ACUZATORUL (Şoptit.): Un număr cu soţ? MARTORUL 2: Nu-mi mai amintesc... JUDECĂTORUL: Rău, foarte rău! Ce fel de martori sînt ăştia ? MARTORUL 2 (Pierdută.): Nu pot să-mi amintesc... nu pot să ştiu pe de rost toate numerele... Nu-mi plac numerele... Eu am vrut să mă fac actriţă... JUDECĂTORUL: Grefier! GREFIERUL: Da? JUDECĂTORUL: Să fie aduse aici corpurile delicte! GREFIERUL: Au fost deja aduse, domnule judecător. JUDECĂTORUL: Unde? Cînd? GREFIERUL: Eu, personal, le-am adus, domnule judecător. Sînt în sertarul din stînga. JUDECĂTORUL (Aleargăfurios; trage sertarul.): Aha! (Victorios; scoate umbrela.) Asta e? MARTORUL 2 (Clatină aprobativ din cap.) JUDECĂTORUL: Ce urîtă e! ACUZATORUL: Buah! JUDECĂTORUL (Scoatepardesiul.): îl recunoşti? MARTORUL 2 : El e. GREFIERUL: Pot să trag o concluzie, domnule judecător ? JUDECĂTORUL: Trage. 213 Matei Vişniec GREFIERUL: E cam soios. APARATORUL (Cercetîndsertarul.): E de la sertar... JUDECĂTORUL: Şi asta ? (Ridică un număr.) Ăsta e numărul ? GREFIERUL: E numărul de control. JUDECĂTORUL: Citeşte-l! GREFIERUL: 98! JUDECĂTORUL: Eram sigur! Număr cu soţ. ACUZATORUL: Şi asta nu e totul, domnule judecător! JUDECĂTORUL: Sigur că nu e totul... (începe să caute prin buzunarele pardesiului.) ACUZATORUL: îmi permiteţi să fac o mică demonstraţie ? (Către GREFIER.) Domnule grefier, eşti bun să te uiţi pe ce scaun stă acuzatul ? GREFIERUL (Se duce în spatele SPECTATORULUI ACUZAT, se uită la număr si strigăt): 102. ACUZATORUL: Uită-te bine! GREFIERUL: 102. Pun capul. ACUZATORUL: Mulţumesc. Fiţi atent, domnule judecător. Să adunăm numărul de la garderobă cu numărul de la scaun... JUDECĂTORUL: De ce? ACUZATORUL: De ce nu ? E imposibil ca această sumă să nu aibă vreo semnificaţie. JUDECĂTORUL: Grefier! Adună! ACUZATORUL: 98 cu 102! 214 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL (Nervos.): Adună, grefier, adună! GREFIERUL: Adun, domnule, adun! JUDECĂTORUL: Adună odată! Gata? APĂRĂTORUL: 200! GREFIERUL: Extraordinar! ACUZATORUL: Vedeţi ? V-am spus eu ? JUDECĂTORUL: Imposibil! Mai adună o dată! GREFIERUL: 200. E clar. JUDECĂTORUL: Ce vrea să însemne asta ? (Către ACUZATOR.) Spune repede! ACUZATORUL: Păi, nu se vede ? JUDECĂTORUL: Aşa e, se vede. ACUZATORUL: E una dintre cifrele cele mai cu sot. > JUDECĂTORUL: Domnişoară Hilda, cum ai putut să-i dai acestui om o asemenea cifră ? MARTORUL 2 : M-am pripit. ACUZATORUL: Omul ăsta e de-a dreptul infernal! JUDECĂTORUL (îi întinde pardesiul.)'. Poftim, caută şi dumneata. ACUZATORUL: N-are nimic... GREFIERUL: Vreau şi eu! Vreau şi eu! (Caută prin buzunare.) Nimic. Doriţi să căutati si dumneavoastră, domni- ·>■>·> soară ? MARTORUL 2 (Sefandoseşte.): Nu ştiu dacă e cazul... GREFIERUL {Către JUDECĂTOR.): Poate să caute şi ea ? JUDECĂTORUL: Să caute. 215 Matei Visniec GREFIERUL: Căutaţi-1 şi dumneavoastră. Completul vă dă voie. MARTORUL 2 (Cu sfială, dar excitată.)'. Numai puţin... Un singur buzunar... Ştiţi, eu, datorită profesiei, nu-mi permit niciodată să umblu prin buzunare... Nici măcar în glumă... GREFIERUL: Doriţi să căutati si dumneavoastră, domnule avocat al apărării ? APĂRĂTORUL: Nu, nu... Eu nu... Dar, dacă sînteţi bun, aş deşuruba puţin umbrela... GREFIERUL: Cu plăcere... MARTORUL 2 (Ţipăt.) JUDECĂTORUL: Aţi găsit? MARTORUL 2 (Transfigurată, gîfîind.): Cred că da. ACUZATORUL (Pierzîndu-şi calmul, către fată.)'. încet, încet, vă rog, nu vă pierdeţi calmul... GREFIERUL: Unde, în ce zonă ? MARTORUL 2 (Ieşind încet din încremenire.): Aci... (Toţi aplecaţi asupra pardesiului.) ACUZATORUL: Cu grijă, vă rog, pentru numele lui Dumnezeu... JUDECĂTORUL: E ceva solid? MARTORUL 2: Nu-mi dau seama. Cred că am degetele asudate. APARATORUL: E ceva rece ? Dacă e ceva rece, atunci pot să scot eu. 216 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 2: E ceva subţire. ACUZATORUL: Poate că e mai bine să-l chemăm pe comandantul gărzii. MARTORUL 2: Nu, nu... Obiectul e între degetele mele... JUDECĂTORUL: Acum! Acum! Trageţi, domnişoară, pînă nu e prea tîrziu! MARTORUL 2 (Scoate o scobitoare.) (Pauză; toată lumea, fascinată; fata ţine ochii închişi.) MARTORUL 2: Pot să deschid ochii ? Nu e ceva obscen ? JUDECĂTORUL (Uluit; aerian.): O scobitoare! MARTORUL 2: O scobitoare ? APARATORUL: Ce neagră e! GREFIERUL: Nu e neagră, e murdară... ACUZATORUL: Vedeţi, domnişoară, ce-aţi primit dumneavoastră la garderobă ? JUDECĂTORUL (Intră în vibraţie.)'. Bestia ordinară... Gorila dracului... (Scuipă.) ACUZATORUL: Infernal! Absolut infernal! JUDECĂTORUL (Sfisiepardesiul.)'. Poftim! Iată ce fac eu cu pardesiul dumitale! Iată! (îl pune jos si începe să tragă de el, ţinînd unul din capete sub picior.) Uite ce fac eu cu pardesiul dumitale! ACUZATORUL: Şi eu! (Trage o bucată si rupe.) APARATORUL (Trînteste cu umbrela în podea.): Criminal ţicnit! 217 Matei Vişniec GREFIERUL: Foarte bine. JUDECĂTORUL: Lasă-mi şi mie o bucată din umbrelă! (încep toţi să demoleze cele două obiecte; icnesc, se ciocnesc unii de alţii, îsi iau din mîini bucăţile mai y y y bune; fîsiile încep să fie aruncate prin sală.) JUDECĂTORUL: Asasin! Ăsta e cuvîntul! Asasin ! Trebuie făcut curat! Trebuie rupt totul, pînă la ultima fîsie! > GREFIERUL: înapoi, la antici! APĂRĂTORUL: Tot, tot, tot! (Rupe cu dinţii.) Rupeţi, domnilor, rupeţi! (îl roagăpe unul dintre spectatori.) Ţineţi, domnule, ţineţi de-aici! ACUZATORUL: (Către JUDECĂTOR, care se căzneşte să distrugă umbrela.) Aţi reuşit? JUDECĂTORUL: Merge greu. E elveţiană. MARTORUL 2 : Daţi-i-o lui, să şi-o rupă singur! JUDECĂTORUL (Urlă sălbatic.): Mai vreau ! (Se repede la o bucată mai mare de stofa; învălmăşeală pe ea; în plină luptă pentru bucata rămasă, cineva rupe o mînecă din haina JUDECĂTORULUI; nimeni nu pare să observe provenienţa diferită a prăzii si toţi se îngrămădesc pe ea.) Destul, destul... ACUZATORUL: Nu! Nu ! Trebuie dus totul pînă la ultima suflare! JUDECĂTORUL: Nu! Gata... Celu, zi-le să tacă! 218 Spectatorul condamnat la moarte APARATORUL (Excitat de distrugere: ridica sertarul şi-l trînteste de pămînt.): Nevermore ! JUDECĂTORUL: Gata, băieţi, gata! MARTORUL 2 (Ţipăt isteric.): Să pună mîna şi el! El de ce nu pune mîna ? JUDECĂTORUL: Gata, băieţi, ne facem de rîs... GREFIERUL (Sare să-şi apere hîrtiile din mîna APĂRĂTORULUI.) : Nu! Hîrtiile nu! MARTORUL 2 : Ba da, ba da! Domnule judecător! Trebuie să distrugem orice amintire a acestui om... Orice urmă a prezenţei lui... aici... în univers... Să nu se mai ştie nimic. Să bată numai vîntul... (începe să sufle peste bucăţile de hîrtie.) JUDECĂTORUL (Scoate o sticluţă „la purtător' şi bea vîrtos; o ^^apărătorului.) : Bea! sî las-o baltă! APARATORUL (Bea.): Fata are dreptate. Dacă nu-1 radem din rădăcină, n-am făcut nimic. GREFIERUL: Trebuie să uităm că l-am văzut. Pur şi simplu, trebuie să ne pierdem memoria. APĂRĂTORUL {Bea din nou şi transmite sticla ACUZATORULUI.) : E bine să ne pierdem memoria toţi, în acelaşi timp... In public, dacă se poate... E foarte important să ne pierdem memoria în mod organizat şi fără speranţă... Toţi, privin-du-ne în ochi... Ar fi cumplit şi nedrept ca vreunul să se sustragă, să scape... GREFIERUL (Preia sticla.): Jur! Jur să nu am linişte pînă cînd nu voi ucide fir cu fir creierul acestui om... 219 Matei Vişniec Creierul acestui om care tace... Creierul omului care tace... ACUZATORUL: Acum, vă rog, s-o facem acum... Mai avem timp să plecăm acasă... JUDECĂTORUL: Care casă ? Eu n-am casă! Casa mea e legea! Justiţia! ACUZATORUL: Dar e limpede că omul acesta e un criminal! V-am dovedit că e un criminal! JUDECĂTORUL: Ştiu, da, ştiu... Dar priveşte-1, te rog, priveşte-1 bine... (ACUZATORUL se apleacă asupra SPECTATORULUI ACUZAT//-/priveşte.) îl vezi ? ACUZATORUL: îl văd tot. JUDECĂTORUL: El nu crede! ACUZATORUL: Nu crede ? MARTORUL 2: De ce nu crede ? Ce nu crede ? Să creadă! JUDECĂTORUL: Psst! (Către GREFIER.) Scoate-o afară {Către ACUZATOR.) El nu crede că e un criminal. ACUZATORUL: Nnnnu se poate! JUDECĂTORUL: Priveşte-1 bine. Asta nu e faţă de criminal convins că e criminal. GREFIERUL: Şi totuşi, după cutele din jurul buzelor... (îl cercetează atent pe spectator.) APARATORUL: Categoric, nu. Nu crede. JUDECĂTORUL: Ţi-am spus ? Nu crede. Trebuie făcut să creadă. ACUZATORUL: Dar e evident, e limpede ca plinea caldă. Toată lumea crede. El de ce nu crede? (Către 220 Spectatorul condamnat la moarte public.) Domnilor, spuneţi ceva! Faceţi-1 să creadă! (iCătre SPECTATORUL ACUZAT) Domnule, spune ceva, ridică-te, fa ceva. Ştii bine cine eşti, ce gîndeşti, ştii bine că noi ştim totul... GREFIERUL: Recunoaşte! JUDECĂTORUL: îl ştiu eu... N-o să deschidă gura niciodată. APARATORUL: Domnule, n-are nici un rost s-o mai lungim... Spuneţi tot. Eu sînt apărătorul dumneavoastră. N-are nici un rost să-mi ascundeti ceva. Ştiu că sînteti un criminal si vreau totuşi să vă > > > > apăr. Da, vreau să vă apăr. Nu de vinovăţie, pentru că vinovăţia o purtaţi pe faţă. Vreau să vă apăr de propria voastră persoană! GREFIERUL (Fascinat de cuvintele celuilalt.) Bravo! MARTORUL 2: Ce bărbat! JUDECĂTORUL (Către GREFIER, şoptit.): Dă-o afară! APARATORUL: Domnule spectator! Vă rog încă o dată. E atît de important ca măcar o dată în viaţă să spunem lucrurilor pe nume. Aveţi acum o şansă unică. O sansă cum foarte mulţi ar vrea să aibă. > > Aveţi şansa de a mărturisi totul, în public, în fata lumii, în fata civilizaţiei. Asta echivalează cu > > > o mare uşurare sufletească. Nu pierdeţi această ocazie! Mărturisiţi că sînteti un criminal. Mărtu- ) ) risiti că sînteti vinovat. Toată lumea stă cu ochii > > pe dumneavoastră. Toată lumea e dispusă să vă asculte şi să vă creadă... Ridicaţi-vă! Spuneţi tot 221 Matei Vişniec ce aveţi pe suflet. Aţi avut şansa de a ocupa acest loc. Unul din o sută, din o mie, din zece mii! Gîndiţi-vă! Cît timp trebuie să mai treacă pînă cînd hazardul vă va arunca din nou pe locul 102! Spuneţi odată! ACUZATORUL: Spuneţi, domnule! JUDECĂTORUL: Vax! GREFIERUL: Curaj! APARATORUL: Domnule, dacă stati asa, tăcut si zîmbitor, n-am cum să vă apăr. Voiam să vă apăr de minciună, de minciuna care se lăfaie în dumneavoastră, în creierul dumneavoastră. Voiam să vă apăr de această minciună, facîndu-vă să recunoaşteţi totul. Voiam să vă apăr de această minciună, pentru că minciuna din sufletul şi din mintea dumneavoastră ne ucide pe toţi, ne sfîşie pe toţi, ne face ferfeniţă, ne împroaşcă pe toţi cu noroiul cel mai negru şi mai soios. Şi tăcerea dumneavoastră e o minciună, pentru că de fapt aveţi ce spune... Domnule! Descărcaţi-vă sufletul, uşuraţi-vă, vă jur că vă veţi simţi uşor ca un fulg. JUDECĂTORUL: Gata, domnule avocat, gata. Nu vrea, e clar. Să continuăm audierea martorilor. APARATORUL (Către spectator.): De ce vreţi să chem aici toţi îngălaţii, toţi marţafoii ăştia de martori ? Fiţi bărbat! MARTORUL 2 : Fiţi ca el! {Arată spre APĂRĂTOR.) 222 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL (Către GREFIER.): Scoate-o odată afară! GREFIERUL (Către fată.)\ Hai, gata, la treabă, unii spectatori vor să plece la pauză. MARTORUL 2 : Nu, mai rămîn. Domnule judecător, vreau să mai rămîn. GREFIERUL: Du-te, domnişoară, la paltoane! N-auzi că foarte mulţi vor să plece la pauză ? MARTORUL 2: Cine vrea să plece la pauză ? Nimeni nu vrea să plece la pauză. Nu mă duc. GREFIERUL: întotdeauna se găseşte cîte unul care vrea să plece la pauză. Uite, pun pariu că şi dumnealui o să plece la pauză... (Arată spre SPECTATORUL ACUZAT.) MARTORUL 2 : Vreţi să plecaţi la pauză ? (Se strecoară în sufletul spectatorului.) Un bărbat ca dumneavoastră ? GREFIERUL: Gata, la paltoane! (Către public.) Pauză, domnilor! Pauză ! Aveţi grijă ce faceţi în pauză! Aveţi aici hîrtie. Şi pixuri, domnilor, multe pixuri. Toţi cei care vor să dea declaraţii pot s-o facă. Avem aici documente, domnilor, documente, multe documente pe care le punem la dispoziţia dumneavoastră. Avem fotografiile acuzatului, toate fotografiile lui. Avem mii de fotografii de cînd acuzatul era copil, mii de fotografii. Vă rugăm să le cercetaţi. (Desface pliantele din jurul estradei si apar ilustraţiile de informare; zeci de fişiere, rafturi cu fel de fel de casete etc.) Avem aici toate 223 Matei Vişniec hainele acuzatului, dulapuri uriaşe cu haine, vă rugăm să-i cercetaţi hainele. Avem cărţile lui, servietele lui, farfuriile în care a mîncat, furculiţele şi cuţitele pe care le-a folosit, ochelarii pe care i-a purtat, toate biletele lui de tren şi de tramvai folosite, toate ziarele pe care le-a citit şi le-a mototolit, toate ghivecele cu flori pe care le-a spart, totul, totul... Vă rugăm să priviţi, să le analizaţi, adevărul pluteşte peste toate aceste lucruri ca o picătură de grăsime într-un cazan cu apă. Apropiaţi-vă, domnilor, apropiaţi-vă... Puteţi lectura la aceste mese, puteţi servi cafea, puteţi să-l priviţi din faţă pe acuzat. Vă rugăm, domnilor, ieşiţi din anonimat! (Pauză; completul de judecată se retrage; apar bufetierele cu tăvile de cafea pe care le aşazăpe mesele completului de judecată; pe durata pauzei, spaţiul de joc se transformă într-un foaier, în care spectatorii pot să bea cafea si pot fuma.) Actul II Actul al doilea se joacă printre cestile de cafea murdare si printre obiectele răvăşite de trecerea publicului prin spaţiul de joc. Toate mesele sînt pline cu maldăre de farfurioare si ceşti. Completul de judecată îsi ocupă locurile netulburat de prezenţa obiectelor respective. ACUZATORUL (Se ridică în picioare, ridică o ceaşcă în care se mai află puţină cafea, beay face o grimasăy o pune la loc.) Să intre al treilea martor! GREFIERUL (Strigăspre culise.): Să intre al treilea martor! MARTORUL 3 (Apare, timidăy una din femeile grase care au adus cestile de cafea si au servit în pauză.)'. Sînt aici, domnule. ACUZATORUL: Numele, prenumele, profesia. MARTORUL 3 : Numele meu este Gudrun. Lucrez la bufetul teatrului. ACUZATORUL: Adică ? Ce faceţi de obicei ? MARTORUL 3 : Cafea, pricomigdale... JUDECĂTORUL (Furios.): Dar astăzi n-aţi avut pricomigdale ! 225 Matei Vişniec MARTORUL 3 : N-am avut nuci, domnule judecător... ACUZATORUL: In sfîrsit... Si cînd faci dumneata toate aceste lucruri ? MARTORUL 3 : Le fac în timpul actelor... ACUZATORUL: Şi în pauze ? MARTORUL 3: în pauze obişnuiesc să servesc... ACUZATORUL: Ai servit şi în pauza de astăzi ? MARTORUL 3 : Bineînţeles. ACUZATORUL: Concret, cît mai concret! MARTORUL 3: Am adus tăvile cu cafea şi limonadă. ACUZATORUL: Cîte tăvi ? MARTORUL 3 : Am adus cinci tăvi cu cafea şi trei tăvi cu pahare cu limonadă. ACUZATORUL: Cam în cît timp ai adus dumneata toate aceste tăvi ? MARTORUL 3: Destul de repede, cred... Le aveam pregătite... ACUZATORUL: Ţi-a luat mai mult de trei minute ? MARTORUL 3: Nu, în nici un caz, nu... ACUZATORUL: Cam cîte ceşti de cafea se aflau pe o tavă ? MARTORUL 3: Cam 50 de ceşti. ACUZATORUL: Deci dumneata ai adus cam 250 de ceşti cu cafea. MARTORUL 3 : Da, cam aşa... ACUZATORUL: Şi cîte pahare de limonadă ? 226 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 3 : Cam 25 de pahare de limonada pe fiecare tavă... Deci, în total, cam 75 de pahare de limonada. ACUZATORUL: De ce aşa puţine ? MARTORUL 3 : Asta e proporţia, domnule. ACUZATORUL: Explică-ne foarte clar ce înţelegi prin această proporţie. MARTORUL 3: Nu toţi cei care beau cafea servesc mai apoi şi limonadă. Deci, e normal ca limonada să fie mai puţină decît cafeaua. Pe de altă parte, unii nu beau deloc cafea, dar aceştia sînt foarte puţini. Unii nu beau nici cafea şi nici limonadă, dar aceştia sînt atît de puţini, încît nici nu merită pomeniţi. ACUZATORUL: Ia-o de la început. Deci, cei mai mulţi beau si cafea, si limonadă. MARTORUL 3 : E un fel de a spune, domnule. De fapt, ei beau cafeaua în întregime sau aproape în întregime, şi apoi doar îşi udă puţin gîtlejul cu limonadă. Suficient însă ca să ocupe paharul. ACUZATORUL: Bun. O a doua categorie, mai mică, bea numai limonadă. MARTORUL 3: Exact. Ei beau cam jumătate de pahar de limonadă sau chiar tot paharul. Unii îl beau dintr-o înghiţitură, alţii obişnuiesc să se tot joace cu paharul, gîlgîind cîte puţin... ACUZATORUL: în sfîrsit... Unii beau numai cafea... > MARTORUL 3: Da... 227 Matei Vişniec ACUZATORUL: Alţii nu beau nimic. > MARTORUL 3 : Da. ACUZATORUL: Deci avem patru categorii de oameni. MARTORUL 3 : Patru, da. ACUZATORUL: Spune-mi, dumneata obişnuieşti să rămîi cu spectatorii pe toată durata pauzei ? MARTORUL 3 : Pe toată durata, da. ACUZATORUL: Si astăzi ai făcut la fel ? MARTORUL 3: La fel ca întotdeauna, da. ACUZATORUL: Te rog să te uiţi foarte bine în jur... Ai putea să-mi spui cine a băut cafea şi cine a băut limonadă ? MARTORUL 3: Desigur. (Se apropie de un spectator.) Dumnealui a băut cafea. ACUZATORUL {Către JUDECĂTOR.): Domnule judecător, doresc să aduc argumente indubitabile precum că martorul are o memorie perfectă şi un spirit de observaţie ieşit din comun. Priviţi, domnule judecător! (Lumina stinsă; se proiectează pe ecran fotografia spectatorului indicat de bufetieră; fotografia este un instantaneu luat în pauza dintre acte, si spectatorul bea într-adevăr cafea.) Martorul nu s-a înşelat! Dumnealui a băut într-adevăr cafea! (Către bufetieră.) Mai departe ! MARTORUL 3: Dumnealui a băut şi cafea, şi limonadă. ACUZATORUL: In ce ordine? MARTORUL 3: în ordinea pe care am indicat-o. Întîi cafea şi apoi limonadă. 228 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Atenţie, domnilor! Iată-1 pe distinsul spectator sorbind cafea într-un grup de cunoscuţi! (Proiecţie.) Iar aici... (Se derulează cîtevaproiecţii cu alţi spectatori.) Aici este surprins momentul în care dumneaei întinde mîna după paharul cu limonada! Voilă\ GREFIERUL (Admirativ.)'. Sînteţi grozav, domnule! ACUZATORUL: Mai departe, stimată doamnă, mai departe. Vrem ca publicul să aibă încredere desăvîrşită în dumneata. Vrem ca publicul să nu se mai îndoiască niciodată de martorii noştri si mărturiile lor să > > fie ca un cap de lege. Mai departe! MARTORUL 3 (Din sala, unde priveşte spre chipurile spectatorilor.): V-aş putea indica un domn care a fumat tot timpul şi n-a băut nimic. ACUZATORUL: Nici cafea, nici limonadă! MARTORUL 3: Nici cafea, nici limonadă! ACUZATORUL: Să-l vedem! MARTORUL 3 : Dumnealui! (Pe ecran apare chipul spectatorului.) ACUZATORUL: Domnilor, avem aici o suită impresionantă de diapozitive prin care putem demonstra că, într-adevăr, dumnealui n-a consumat nimic. Pri-viţi-1 bine, acesta este diapozitivul numărul 1. (Schimbă imaginea.) Aici îl aveţi pe de-a-ntregul, 229 Matei Visniec __________i____ în momentul în care se ridică de pe scaun pentru a se bucura de pauză. (Schimbă.) Aceeaşi imagine, văzută din spate. Spectatorul este chiar în picioare. Puteti observa cum îsi duce mîna la buzunar, pentru a-şi căuta ţigările, probabil. în planul al doilea o puteţi zări chiar pe doamna Gudrun aducînd prima tavă cu cafea. Dacă vreţi să certificaţi afirmaţia noastră, observaţi că scaunul de pe care s-a ridicat poartă numărul 46. (Schimbă.) Observaţi momentul în care spectatorul cu numărul 46 îşi aprinde prima ţigară. în fundal, lumea înghesuită în jurul meselor pline cu ceşti de cafea. (Schimbă.) Iată ţigara ajunsă la jumătate. Observaţi că spectatorul cu numărul 46 a venit singur la teatru. (Schimbă.) Iată momentul în care îşi striveşte mucul ţigării în scrumieră. Observaţi în planul al doilea cum s-au format deja grupuri de spectatori care beau cafea şi discută. (Schimbă.) Spectatorul cu numărul 46 continuă să fie singur. Totuşi, am făcut cîţiva paşi spre una dintre mesele cu ceşti de cafea. (Schimbă.) Această imagine este destul de incertă. Spectatorul cu numărul 46 priveşte fix spre una dintre ceştile pline. Desigur că în el se dă o luptă acerbă. Să ia sau să nu ia ceaşca de cafea ? (Schimbă.) Victont! Spectatorul cu numărul 46 n-a ridicat ceaşca. Şi-a aprins o nouă ţigară şi s-a şi îndepărtat cu cîţiva paşi de mesele respective. (Schimbă.) Iată cea de-a doua ţigară ajunsă la jumătate. (Schimbă.) Iată ultima treime a celei de-a doua ţigări... (Schimbă.) Iată 230 Spectatorul condamnat la moarte şi mucul celei de-a doua ţigări, strivit lîngă primul, foarte atent şi foarte ordonat acest spectator... Aplauze pentru spectatorul cu numărul 46! (Lumină pe spectator; difuzoarele aruncă în sală ropote de aplauze.) Domnule judecător, mai e nevoie să demonstrez că martorul are un spirit de observaţie excepţional şi că reprezintă credibilitatea însăsi ? JUDECĂTORUL: Nu, bătrîne, a fost foarte elocvent! ACUZATORUL: Aplauze pentru judecătorul nostru! (Lumină ^JUDECĂTOR, care se înclină; difuzoarele aruncă aplauze.) Doamnă Gudrun, vă rugăm să reveniţi la bară! MARTORUL 3 : I-am descoperit pe toţi, domnule, pe toţi. S-au cam amestecat între ei, dar îi pot separa imediat pe categorii... ACUZATORUL: Nu mai e necesar. Sîntem convinşi cu toţii că adevărul e de partea dumneavoastră. MARTORUL 3 (Revenind.)'. Cum credeţi... ACUZATORUL: Acum vă rugăm să vă uitaţi puţin la această persoană, care stă chiar în faţa noastră... MARTORUL 3 : Care ? ACUZATORUL: Asta! (Arată spre SPECTATORUL ACUZAT.) MARTORUL 3: Nu văd nimic... ACUZATORUL (Se apropie de SPECTATORUL ACUZAT.): El e. 231 Matei Visniec __________i____ MARTORUL 3 : îmi pare rău... îmi scapă... ACUZATORUL (E chiar lîngă SPECTATORUL ACUZAT; îi pune mîna deasupra capului.): Priviţi în direcţia mîinii mele. MARTORUL 3: Privesc. ACUZATORUL: Vedeţi mîna mea ? > MARTORUL 3 : O văd. ACUZATORUL: îmi vedeţi degetele ? MARTORUL 3 : Le văd. ACUZATORUL: Ce fac eu acum ? MARTORUL 3 : Vă agitaţi degetele. ACUZATORUL: Foarte bine. Aveţi o vedere bună. > MARTORUL 3 : Am o vedere excelentă. ACUZATORUL: Fixaţi-vă privirea la palma mea. Acum, coborîţi-vă uşor privirile. Ce vedeţi sub palma mea? MARTORUL 3: Nimic! ACUZATORUL: Nu se poate. MARTORUL 3 : Vă jur! Nu văd nimic. JUDECĂTORUL (Sare de la locul lui.): Concentraţi-vă, vă implor, nu se poate să nu vedeţi nimic. MARTORUL 3: Domnule judecător, mă uit din toate puterile, nu văd nimic. GREFIERUL: Să mai aprind o lumină ? JUDECĂTORUL: Mai aprinde! ACUZATORUL: Acum ? Se vede ceva ? 232 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 3 : Domnule, mă doare capul... ACUZATORUL: Grefier, aprinde toate luminile posibile! JUDECĂTORUL: Mai înaintaţi cu un pas. MARTORUL 3 (înaintează.): Tot nimic. JUDECĂTORUL: Mai faceţi un pas, încă unul... GREFIERUL: Poate e prea puţină lumină... ACUZATORUL (Către inginerul de lumină.): Aprinde, dom’le, toate luminile... GREFIERUL: Asta e tot ce avem... APARATORUL: Mai aprinde şi dumneata un chibrit... ACUZATORUL {Aprinde un chibrit deasupra capului SPECTATORULUI ACUZAT.): Acum vedeţi ? MARTORUL 3 : Acum... Parcă se vede ceva... ACUZATORUL (Fascinat.): Ce? MARTORUL 3: Se vede un ochi. JUDECĂTORUL (Se uită si el): Nu se poate, nu se poate... GREFIERUL (Nelămurit, către JUDECĂTOR.): Poate că ne înşelăm noi... JUDECĂTORUL (Către martor.): Nu se vede un om întreg ? MARTORUL 3: Cred că e prea multă lumină. E atîta lumină, că nu văd decît lumină. ACUZATORUL: Mai stingeţi din lumini, ca să poată vedea martorul. {Rămîne un reflector proiectat pe SPECTATORUL ACUZAT.) 233 Matei Visniec JUDECĂTORUL: Ei? GREFIERUL: Ei? ACUZATORUL: Spune ceva! Imposibil să nu vezi ceva... MARTORUL 3 : Ba, acu cred că se vede ceva... JUDECĂTORUL {Respiră uşurat; către GREFIER.): Deci există! ACUZATORUL: Ce se vede ? MARTORUL 3: Se vede... GREFIERUL: Ce? Ce? MARTORUL 3 : Se vede... un scaun ! ACUZATORUL: Un scaun ? Doar atît ? MARTORUL 3 (Convins.): Atît. ACUZATORUL (înnebunit.): Doamnă, vă rog... Noi ne bizuim aici pe simţul dumneavoastră de observaţie ieşit din comun... Vrem să ştim tot, vrem ca dumneavoastră să vedeţi tot, în locul nostru... JUDECĂTORUL: Căscaţi ochii, doamnă! ACUZATORUL: Pe scaun, pe scaun deci nu vedeţi nimic ? MARTORUL 3: Nimic. Văd însă ceva... sub scaun. JUDECĂTORUL: Ce? MARTORUL 3 : O monedă mică. JUDECĂTORUL: Luaţi moneda aia ordinară! Grefier! De ce n-ai adunat toate monedele de sub scaune ? Nu vezi că martorul nu vede din cauza lor ? GREFIERUL: S-a rătăcit, domnule judecător... Cum era să mă bag sub scaunul acuzatului... (Se apleacă, 234 Spectatorul condamnat la moarte se tîraste, trece pe sub scaunul acuzatului si iese victorios cu moneda.) Iat-o ! ACUZATORUL: Acum, doamnă, acum ! Nimic nu vă mai stă în fată! MARTORUL 3; Da, cred că se vede ceva... Se vede ceva negru... JUDECĂTORUL: Şi! Şi! Spuneţi lucrurilor pe nume! MARTORUL 3: Se văd două picioare negre! ACUZATORUL (Triumfător.): Asta e! Două picioare negre! Domnilor, putem certifica imediat că martorul a văzut corect. (Proiecţie.) Iată aici picioarele acuzatului... Din faţă... (Schimbă.) Şi din spate... Mai departe, doamnă Gudrun, ce mai vedeţi ? MARTORUL 3: Văd doi pantofi. ACUZATORUL: Iată-i! (Proiecţie.) Pantoful stîng şi pantoful drept! MARTORUL 3 : Cred că văd foarte clar şi un gît. Din faţă şi din spate! ACUZATORUL (Proiecţie.): Iată şi gîtul acuzatului! MARTORUL 3: Văd un nas, domnule avocat! ACUZATORUL: Nasul acuzatului! (Proiecţie monstruoasă.) MARTORUL 3 : O gură! ACUZATORUL: O gură, o gură! Sigur că da! (Proiecţie.) MARTORUL 3: Un ochi! ACUZATORUL: Iată-l! Ochiul stîng... (Proiecţie.) MARTORUL 3 : încă un ochi! 235 Matei Visniec ACUZATORUL: Foarte bine, ochiul drept... (Proiecţie.) Merge foarte bine, înaintăm destul de repede... MARTORUL 3: Şi mai văd o pată minusculă pe manşeta pantalonului... ACUZATORUL: O pată? (E nelămurit.) MARTORUL 3: Da, o pată minusculă de grăsime... ACUZATORUL: O clipă, o clipă... (Caută diapozitivul proiectîndu-le rapid pe celelalte; fiecare parte a corpului acuzatului este înregistrată pe diapozitive; detalii din degete, din unghii, cute, fire de păr etc.) Nu găsesc pata. MARTORUL 3: Este o pată, nu mă pot înşela... ACUZATORUL: Cam în ce punct ? MARTORUL 3 : Pe manşeta cracului drept. ACUZATORUL (Proiecteazăpartea stîngă.)\ Aici? Nu... (Partea dreaptă.) Aici ? MARTORUL 3: Da. ACUZATORUL; Şi totuşi nu se vede nimic... (Măreşte considerabil imaginea.) Grefier! De ce nu se vede pata? APĂRĂTORUL: I-o fi căzut în pauză, din cafea... ACUZATORUL (Proiecteazăpantalonii acuzatului.): Vreţi să mergeţi dumneavoastră la ecran şi să punctaţi pata? MARTORUL 3 : Cu plăcere. (Se duce si punctează pata cu o cretă.) Aici. ACUZATORUL: Perfect. Mai puteţi adăuga ceva la cele văzute ? 236 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 3 : Nu, asta e tot. ACUZATORUL: Vreau să spun, puteţi aduna toate aceste elemente, le puteţi asimila într-un întreg ? MARTORUL 3 : Care elemente ? ACUZATORUL: Elementele disparate... Gura, nasul, gîtul, ochiul, pata. Toate acestea aparţin unui întreg. Nu sesizaţi întregul ? MARTORUL 3 : Nu sesizez nimic. ACUZATORUL: Nu se poate să ne lăsaţi tocmai acum. Ceea ce aţi văzut este just, dar trebuie interpretat. .. Toate se leagă între ele. Nu vedeţi legăturile ? MARTORUL 3: Mi-e silă de legături... JUDECĂTORUL: Doamnă Gudrun, încercaţi, totuşi, un efort de gîndire... Elementele n-au cum să plutească în încăpere... Ele fac un corp comun... Nu vedeţi corpul, persoana ? MARTORUL 3: Nu. GREFIERUL: Să aprind lumina ? JUDECĂTORUL: Doamnă, în faţa dumneavoastră se află o flintă umană! > MARTORUL 3 (Fascinată.)'. O fiinţă! (Priveşte intens.) Formidabil! Mi-a scăpat. ACUZATORUL: Acum îl vedeţi ? > MARTORUL 3 : Da! Pe toţi dracii! GREFIERUL: V-a căzut fisa ? MARTORUL 3 : Da, de o mie de ori, da! E din ăia care au băut numai cafea. Matei Vişniec ACUZATORUL: Uitati-vă la fata lui. O recunoaşteţi ? ? > ) > MARTORUL 3: Da, este o faţă tipică de criminal. (Toată lumea — uşurată.) > y ACUZATORUL (Respirînd si el uşurat.): în sfîrşit. JUDECĂTORUL: Bravo! GREFIERUL: Aţi pus degetul pe rană. ACUZATORUL: Cum v-aţi dat seama că e o faţă de criminal ? MARTORUL 3: Se vede cu ochiul liber. E o chestiune de bun-simt. y ACUZATORUL: Ce părere aveţi despre gura lui ? Nu-i aşa că e o gură rea, strînsă ca o pungă ? MARTORUL 3 : E o gură neagră şi subţire, i-am observat-o pe cînd sorbea din cafea. O gură ca un coşmar, brrr! Nu mi-aş dori să aud vreun cuvînt spus de această gură. ACUZATORUL: Ochii, priviţi-i ochii, ce părere aveţi despre ochi ? MARTORUL 3 : Aş putea spune că ochii îl trădează definitiv. GREFIERUL: Sînt mult prea adînciţi în fundul capului, nu ? MARTORUL 3 : Nu e vorba de asta. Sînt imobili, sînt reci şi sticloşi, au în ei acea stare de aşteptare, de parcă dintr-o clipă în alta ar ţîşni din ei un fir de sînge... GREFIERUL: Ce mai, o brută! MARTORUL 3 : L-am observat chiar din felul în care îşi sorbea cafeaua. îşi înghiţea încet şi tenace sorbiturile, 238 Spectatorul condamnat la moarte ca un animal care devorează victima şi-i bea sîngele în extaz. L-am observat cu atenţie, ţin minte cît m-a îngrozit privirea lui cînd a dat peste paharele cu limonada... JUDECĂTORUL: S-a atins şi de limonada ?! MARTORUL 3: Tocmai asta e, nu s-a atins de limonada... Dar a privit-o cu un dispreţ din care se putea deduce cu uşurinţă ce mecanism infernal zace în > > creierul acestui om. GREFIERUL: îngrozitor, pur şi simplu, îngrozitor. MARTORUL 3: E o brută, o brută şi un broscoi rîios, trebuie aruncat în stradă cît mai repede... ACUZATORUL: Domnule judecător, cred că dovezile au fost cît se poate de concludente... Putem trece la verdict. JUDECĂTORUL: Poate că avocatul apărării mai vrea să spună ceva. APARATORUL: Domnilor, cuvîntul meu este unul singur! La moarte! Nu pot să-mi mînjesc mîinile apărînd un om pe faţa căruia crima stă întinsă ca o plagă. Pentru că, domnilor (proiecţia feţei), această faţă este transparentă ca o vitrină... Prin ea se vede pînă departe, pînă aici... (Punctează cu creta.) Pînă în creier... Acest creier este putred şi colcăie de îndoială, de frică si de laşitate... Acest creier este un depozit al tuturor viciilor şi defectelor umane... Gînditi-vă bine... Amintiti-vă cum au y y decurs audierile... Acest om a fost declarat criminal 239 Matei Vişniec şi el n-a reacţionat. Acest om a fost jignit şi el n-a reacţionat. Acestui om i s-au rupt hainele şi i-a fost demolată umbrela si el n-a reacţionat. > > Acestui om i s-au împrăştiat fotografiile în sală şi el n-a zis nimic. I s-a spus în faţă că este un libidinos şi o lichea, un laş şi un sperjur, şi el a surîs... Fiecare fibră din fiinţa lui a fost disecată, fotografiată, analizată, expusă public pe toţi pereţii acestui tribunal şi el a tăcut, a privit totul cu ochi blajini şi n-a ridicat nici un deget în semn de protest. Acest om n-a avut niciodată nici o opinie, i s-au aruncat bancnotele în faţă şi el n-a sărit de pe scaun, a fost scos din rîndurile speciei umane şi lui nu i s-a mişcat nici un muşchi pe faţă... N-am cum să apăr un asemenea infractor, n-am cum să apăr un om care ucide în el însuşi, în detrimentul speciei umane, toate calităţile speciei. Nu pot să-l apăr, domnilor, nu pot să apăr pe cel care îşi perverteşte creierul pînă la autoanulare. N-am cum să-l apăr, sînt pur şi simplu dezarmat în faţa acestui caz... Domnilor, acest om nici măcar nu trebuia judecat. E o ruşine că acest proces a avut loc, că a început măcar... Omul acesta trebuia ucis la intrare, strivit de usă, strivit în scaunul său... Domnilor, să nu aşteptăm ca legea să dea un verdict în cazul acestei cumplite crime... Crima faţă de omul din noi înşine... pentru că nu există legi care să poată sancţiona această crimă... Să nu aşteptăm o lege care nu vine, care nu are de unde să vină... Să-l ucidem aici si să ne ducem acasă! 240 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Eu! Eu îl omor! De o suta de ori v-am spus să-l omorîm şi să ne ducem acasă! {îl sărută pe APĂRĂTOR.) Eşti mare! JUDECĂTORUL {îl sărută si el/^APARATOR.): Bravo, Celule! GREFIERUL {Îistrînge mîinile APĂRĂTORULUI.): A fost extraordinar! A fost pur şi simplu extraordinar! MARTORUL 3 (Aproape plîngînd.)'. Mă bucur, domnule, mă bucur... Dacă vreodată mai aveţi nevoie de mine... JUDECĂTORUL: Domnilor, aplaudaţi, aplaudaţi! (Către public.) E o zi mare! (ACUZATORUL dă drumul difuzoare lor cu aplauze.) Criminalul a fost demascat ! GREFIERUL: Să aduc puşca ? JUDECĂTORUL: Adu-o ! Repede! ACUZATORUL (Se uită la ceas.): Mai prindem apă caldă... GREFIERUL (Aducepuşca demontată.)'. Am adus-o... JUDECĂTORUL: Foarte bine! Dă-i drumu ! APARATORUL: Poftim. Dumneata ai spus că vrei să tragi... JUDECĂTORUL: Nu, nu... eu n-am mai tras de mult... N-are nici un rost să ratăm... ACUZATORUL: Nici eu, pe mine mă doare puţin stomacul... APĂRĂTORUL: Domnule grefier, vrei dumneata să... GREFIERUL: Nu, domnule avocat, nu, eu sufăr de hernie... eu nu suport nici sîngele... 241 Matei Vişniec APĂRĂTORUL: Dăm chix tocmai acum ? JUDECĂTORUL: Trage tu, Celule, închide ochii şi trage! APARATORUL: Eu sînt avocatul apărării, n-are sens să trag, nu se cuvine să trag... JUDECĂTORUL: Doamnă Gudrun, nu vrei dumneata să ne faci un serviciu mic ? MARTORUL 3 : Nu, domnule, eu trebuie să număr ceştile, trebuie să pregătesc cafeaua pentru pauză... JUDECĂTORUL: Domnilor, doreşte cineva să tragă ? APARATORUL (Se adresează si el publicului.): Ştie cineva să mînuiască o puşcă ? Vă rugăm, arma e încărcată... ACUZATORUL: Plecăm acasă, domnilor, plecăm cu o oră mai devreme... JUDECĂTORUL: Un bărbat, se găseşte pe aici un bărbat ? APARATORUL: Vrei dumneata, domnule, vrei dumneata ? JUDECĂTORUL: Nu e cine ştie ce, o să vedeţi... Urmează o nouă pauză, n-are nici un rost, criminalul o să fugă la pauză... GREFIERUL: Omorîţi-1, oameni buni, nu-1 lăsaţi să fugă... ACUZATORUL: Domnilor, criminalul îşi rîde de noi! Trageţi, domnilor! MARTORUL 3 (Cu cestile.): Foc! JUDECĂTORUL: Vă rugăm, cineva, un voluntar... Nu putem face noi totul, trebuie să ne credeţi şi pe noi, trebuie să ne daţi măcar un minim sprijin... APĂRĂTORUL {în faţa SPECTATORULUI ACUZAT.): Domnule, fii dumneata bărbat, măcar o singură 242 Spectatorul condamnat la moarte dată... Ia arma, du-te în foaier şi trage-ţi un glonte în cap. JUDECĂTORUL: Vă rugăm, domnule, aveţi o ultimă şansă, trageţi-vă un glonte în gură... ACUZATORUL: Un singur glonte... N-o să doară, n-o să aveţi timp să simţiţi nimic... Lumea o să aplaude, e un final atît de frumos, ne ducem acasă... Dacă faceţi dumneavoastră acest gest, înseamnă că nu e încă totul pierdut, înseamnă că în creierul dumneavoastră a mai zvîcnit ceva, că a mai fost o iluminare. .. că în ultima clipă aţi realizat proporţiile crimei... GREFIERUL: Hai, luati-vă inima în dinţi! j > JUDECĂTORUL: Nu vrea... GREFIERUL: O să trăiască, presimt c-o să trăiască încă mult şi bine... JUDECĂTORUL: Nu e bine să trăiască, nu e bine... APARATORUL: O să trăiască, ai să vezi c-o să trăiască, o să trăiască pînă la moarte... GREFIERUL: Ne-am bătut capul de pomană. APARATORUL: Ce facem, domnule judecător? Presimt că n-o să-l putem omorî. JUDECĂTORUL: Dacă nu-1 putem omorî, măcar să-l judecăm mai departe... GREFIERUL: Sigur, să-l judecăm pînă la moarte... ACUZATORUL (Cătrepublic.): Domnilor, va trebui să ne închidem aici toată noaptea... ca într-un templu... şi, pînă dimineaţă, fiecare să spună tot... să 243 Matei Vişniec vorbească fiecare dintre noi şi să-şi arate partea de vină... JUDECĂTORUL: Va trebui să recunoaştem vinovăţia colectivă! ACUZATORUL: Eu vreau să-mi recunosc vinovăţia... (Către SPECTATORUL ACUZAT.): Domnule, iartă-mă că te-am înjurat... şi că te-am bruftuluit... Te-am făcut criminal, dar îţi jur că eu chiar asta cred că eşti... (Se asază în genunchi în faţa lui.) Te-am făcut cumva paţachină ? Da sau nu ? Oricum, eu chiar cred că eşti o paţachină... După cum şi eu sînt o paţachină... Pentru că şi eu aş putea să stau foarte bine în locul dumitale... Si fiecare 7 om din sala asta ar putea să stea în locul dumitale... Pentru că toţi sîntem amestecaţi pînă peste cap în fandoseala asta greţoasă şi pentru că toţi ştim ce ne doare si de unde vine durerea si de ce vine 7 7 şi de ce stă şi de ce roade, roade, roade... înţelegi dumneata cît de cumplit e momentul ăsta ? Pentru că eu te fac bestie ordinară şi dumneata surîzi, crezînd că asa e rolul meu... Dar de unde ştii 7 7 dumneata că eu nu gîndesc exact aşa cum spune rolul meu, de unde ştii că eu nu improvizez, de unde ştii că rolul însuşi nu e o improvizaţie care spune adevărul, păcălindu-i pe toţi cei care-1 ascultă ? JUDECĂTORUL: Ai terminat ? ACUZATORUL (Iluminare.): Domnule judecător, luaţi-mi un interogatoriu... 244 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Nu pot, domnule, să-ţi iau interogatoriu. Dumneata eşti avocatul acuzării, cum să-ti iau interogatoriu ? ACUZATORUL: Domnule, dacă-mi luaţi un interogatoriu, îl înfundăm şi mai tare pe inculpat... JUDECĂTORUL: Numele, prenumele, profesia. ACUZATORUL: Sînt un porc şi un ucigaş, un împuţit şi o ploşniţă! JUDECĂTORUL: Klaus, nu-i frumos... ACUZATORUL: Continuaţi! Vă rog, continuaţi. Dacă nu răspund la întrebări, simt că mă înăbuş. Am neapărată nevoie să răspund... Vreau să mărturisesc tot ce ştiu, tot ce am adunat în creierul meu... aici... am un creier moale, un creier moale şi fleşcăit... uitaţi-vă puţin la capul meu... Sînt ros pe dinăuntru, dintr-o clipă în alta mă pot prăbuşi... întrebaţi-mă, domnule judecător... JUDECĂTORUL: Cu ce te ocupi dumneata ? ACUZATORUL: Fac fel de fel de măgării, domnule. JUDECĂTORUL: Precizează! ACUZATORUL: Am mîinile murdare. Nu pot preciza. JUDECĂTORUL: Grefier! GREFIERUL: Da, domnule judecător! JUDECĂTORUL: Adu-mi dosarul anchetatului! GREFIERUL: E deja pe masa dumneavoastră. JUDECĂTORUL (Răsfoieşte.): Dumneata eşti, se pare, actor. 245 Matei Visniec ACUZATORUL: Asa e. Am cea mai murdară meserie. Cea > mai murdară şi mai ingrată. Mint tot timpul. Mă prefac tot timpul. JUDECĂTORUL: Unde eşti dumneata actor ? ACUZATORUL: Peste tot. Si în viată sînt actor. > » JUDECĂTORUL: Ce înţelegi prin viaţă ? ACUZATORUL: în viata mea intimă, sînt tot actor. Nu pot să scap de boala asta. Chiar şi stunci cînd dorm. Dorm în asa fel încît, dacă cineva m-ar zări, să poată spune: ce frumos doarme bărbatul ăsta! JUDECĂTORUL: Trebuie să fie foarte incomod. ACUZATORUL: E cumplit. întotdeauna sînt tentat să mă aşez la restaurant în aşa fel încît să fiu văzut de cît mai multă lume. Cînd îi vorbesc chelnerului, îl privesc drept în ochi şi pronunţ cuvintele rar, aproape cîntat... Trag de timp în speranţa că îşi va aminti de mine, de la televizor ori din altă parte... JUDECĂTORUL: Urît, foarte urît. ACUZATORUL: Fac lucruri incredibile, absolut incredibile. Sufăr de prostată, domnule, libidoul meu este foarte scăzut. Totuşi, am foarte multe femei cărora le întreţin sentimentele... > JUDECĂTORUL: Cum ? ACUZATORUL: Simulez oboseala vieţii, simulez stări medi- y 7 tative, anxietate... Le vorbesc despre cosmos, despre metafizică... Ele mă ascultă fascinate, 246 Spectatorul condamnat la moarte încep să lăcrimeze. Atunci le explic că rostul meu în această lume este mult mai înalt decît acela de a face dragoste cu ele. JUDECĂTORUL: Grefier! Notează adresele tuturor acestor femei! ACUZATORUL: Ne îndepărtăm de la subiect, ne îndepărtăm îngrozitor de la subiect... Nu suport distanţele, domnule judecător, sînt un om comod. JUDECĂTORUL: Unde vrei să baţi dumneata? ACUZATORUL: Vreau întrebări simple şi clare, întrebări subtile si acuzatoare... ) JUDECĂTORUL: Cîţi ani ai? ACUZATORUL: Am 33 de ani. Vîrsta lui Iisus. Am vîrsta de la care vreau să încep o viaţă nouă. JUDECĂTORUL: De ce vrei să începi o viaţă nouă ? La ce-ţi trebuie o viaţă nouă ? Ce nu-ţi place dumitale ? Cum vrei dumneata să începi o viaţă nouă ? ACUZATORUL: Iată cum vreau eu să încep o viaţă nouă. Întîi si întîi, vreau să mă scufund de tot. JUDECĂTORUL: Unde? ACUZATORUL: In mocirlă. JUDECĂTORUL: în ce scop ? ACUZATORUL: Vreau să mă scufund atît de tare în mocirlă, încît să ajung pînă la capătul ei, pînă în adîncul ei, pînă în miezul ei... Vreau să mă înec de tot, să mă scufund atît de cumplit, încît să simt că mai jos de atît nu se poate. 247 Matei Visniec JUDECĂTORUL: întotdeauna se poate şi mai jos decît ne închipuim că sîntem. ACUZATORUL: Nuuu! Nu-mi luaţi ultima speranţă! Eu sper, vreau, cred că pot să cobor cît mai jos posibil. Pentru că, odată aflat la limita de jos a laşităţii si a ruşinii, nu-mi mai rămîne altă cale > > 7 f decît să mă înalt... > JUDECĂTORUL: Aşa vrei să te înalţi dumneata ? ACUZATORUL: E o soluţie, nu ? Trebuie să recunoaşteţi y y y că e o soluţie. Bună sau rea, asta e soluţia mea. y y Odată ajuns acolo, la limita de jos, pe fundul mlaştinii, n-o să am altceva de făcut decît să-mi încep zborul în sens invers, spre lumină, spre umanitate... JUDECĂTORUL: în sfîrşit, nu ne interesează zborul dumi-tale. Dumneata eşti actor, si zborul dumitale mi y 7 y se pare confuz şi incert. Unde eşti dumneata actor, pentru că veni vorba ? ACUZATORUL: Nu v-am spus ? în viaţă. JUDECĂTORUL: La ce teatru, am vrut să spun. ACUZATORUL: Chiar la acest teatru. JUDECĂTORUL: Hm. Şi joci des? ACUZATORUL: Aproape în fiecare seară. JUDECĂTORUL: în ce piese joci dumneata ? ACUZATORUL: Joc chiar în această piesă. JUDECĂTORUL: Care este titlul piesei ? ACUZATORUL: Se cheamă Spectatorul condamnat la moarte. 248 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Grefier! Notează titlul piesei. GREFIERUL: Dacă se poate, să-l mai repete o dată. JUDECĂTORUL: Repetaţi titlul piesei, vă rog. ACUZATORUL: Spectatorul condamnat la moarte. JUDECĂTORUL: Şi ce rol aveţi dumneavoastră în această piesă ? ACUZATORUL: Eu joc rolul avocatului acuzării. JUDECĂTORUL: Aha. Şi ce faceţi, concret? ACUZATORUL: Eu îl înfund pe spectator. JUDECĂTORUL: Asta nu e rău. Şi cine joacă rolul spectatorului ? ACUZATORUL: Spectatorul este real. JUDECĂTORUL: Pe bune? ACUZATORUL: Sută la sută. Spectatorul este în carne şi oase spectator. JUDECĂTORUL: Nu e jucat de un cascador ? ACUZATORUL: Nu. De altfel, puteţi să vă convingeţi. JUDECĂTORUL: Nu. Dacă e real, nu mă interesează. Şi piesa de cine a fost scrisă ? ACUZATORUL: Piesa a fost găsită într-o ladă de gunoi, domnule judecător. JUDECĂTORUL: Bine, dar e jenant... Jucăm toate tîm-peniile, tot ce se aruncă de prin bucătării ? ACUZATORUL: Piesa a fost găsită în lada de gunoi a teatrului, dacă mă pot exprima aşa. JUDECĂTORUL: Bine, domnule, înţeleg că s-a găsit în lada de gunoi. Dar cine a scos-o de acolo ? Cine 249 Matei Vişniec umblă şi răscoleşte prin gunoaie ? Cine îşi murdăreşte mîna umblînd prin gunoaie ? ACUZATORUL: N-a fost cazul. Lada era ticsită. Gunoaiele s-au revărsat. Foile au ţîşnit singure. GREFIERUL: Ce frumos... Domnule judecător, vreau şi eu să fiu interogat. JUDECĂTORUL: Ce-s prostiile astea ? Domnilor, veniţi-vă în fire! Noi nu trebuie să uităm care este scopul acestui proces. Noi trebuie să aducem dovezi. Cît mai multe dovezi! Noi trebuie să pronunţăm condamnarea la moarte a spectatorului aici de faţă. Eu nu mai continui interogatoriul dacă asta nu serveşte cauzei. j ACUZATORUL: Intr-acolo mergem, vă asigur. JUDECĂTORUL: Păi, cît mai mergem ? Cît o mai ţinem asa ? j ACUZATORUL: Nu mai e mult. în curînd, se termină de la sine. JUDECĂTORUL: în seara asta ai jucat ? ACUZATORUL: Evident. JUDECĂTORUL: Nu te-am prea văzut. în actul întîi unde ai fost ? ACUZATORUL: Am fost pe scenă, lîngă dumneavoastră... JUDECĂTORUL: (Către GREFIER.): A fost ? GREFIERUL: Nu-mi amintesc, domnule judecător. JUDECĂTORUL: Cum poţi dovedi dumneata că ai fost pe scenă ? 250 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Cum să dovedesc ? M-a văzut toată lumea. JUDECĂTORUL: Cine te-a văzut? Indică-mi un om, un nume de persoană care te-a văzut. ACUZATORUL: Domnule judecător, întrebarea este absurdă. JUDECĂTORUL: întrebările nu sînt niciodată absurde. Ele au rostul lor. Dumneata trebuie să aduci dovezi că ai fost în actul întîi pe scenă. ACUZATORUL: îmi tocaţi nervii, domnule judecător... JUDECĂTORUL: Dumneata mi se pare că obişnuieşti să tragi chiulul. în actul doi ai fost pe scenă ? ACUZATORUL: Păi, acum se joacă actul doi. JUDECĂTORUL: Aşadar, dumneata aşa crezi, că acum se joacă actul doi ? ACUZATORUL: Păi, e limpede ca lumina zilei. JUDECĂTORUL: Nimic nu e limpede pînă cînd nu e dovedit. Ce dovezi ai că acum se joacă actul doi ? ACUZATORUL: Sînteţi total stupid, pe cuvînt... JUDECĂTORUL: Dumneata nu insulta justiţia, pentru că justiţia îţi poate arde un perdaf. Dumneata trebuie să fii preocupat exclusiv de procurarea dovezilor. Repet, ce dovezi ai că acum sîntem în plin act doi ? ACUZATORUL: Eu, dumneata, noi toti... Sîntem aici. Ăsta e actul doi. JUDECĂTORUL: Cum demonstrezi dumneata că eşti aici ? ACUZATORUL: Sînt, exist, pot fi văzut! Puneţi mîna pe mine. 251 Matei Visniec JUDECĂTORUL: Domnule, eu nu pun mîna pe dumneata. Eu nu mă mînjesc cu nimic. Mie îmi aduci dovezi, înţelegi ? ACUZATORUL: Eu exist si atîta tot. Nu mai am cum să dovedesc. Existenţa mea este o certitudine. JUDECĂTORUL: Observ că eşti cît se poate de obraznic si încrezut. > ACUZATORUL: Din moment ce mă insultaţi, e mai mult ■> ca sigur că exist. JUDECĂTORUL: Să presupunem că exişti. Să presupunem că te afli chiar în această încăpere... Să presupunem chiar că îmi răspunzi la întrebări... Ei, şi ce-i cu asta ? ACUZATORUL: E! JUDECĂTORUL: Dumneata crezi că noi jucăm teatru... ACUZATORUL: Poate că jucăm, poate că nu jucăm... JUDECĂTORUL: Cum? ACUZATORUL: In actul întîi, în timp ce-1 acuzam pe inculpat, am avut o revelaţie. JUDECĂTORUL: De ce n-ai spus în actul întîi ? ACUZATORUL: Mi-am dat seama că noi simulăm nebunia pentru a putea supravieţui. JUDECĂTORUL: E bine spus. Domnule, pot să te rog să-mi faci un serviciu ? ACUZATORUL: Da. JUDECĂTORUL: Ia-mi şi mie un interogatoriu. GREFIERUL: întîi mie! Eu am fost primul... 252 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Aşa e, el a fost primul. APARATORUL: Cred că si eu as avea ceva... de comunicat... y y dacă... ACUZATORUL: Pe rînd, domnilor, pe rînd... JUDECĂTORUL: în ce consta revelaţia ? ACUZATORUL: Am văzut o imagine. Creierul meu a violat viitorul. JUDECĂTORUL: Şi? ACUZATORUL: Am văzut cine e victima. JUDECĂTORUL: Care victimă? ACUZATORUL: Mortul. JUDECĂTORUL: Care mort? ACUZATORUL: Mortul pe care inculpatul l-a omorît cu sînge rece şi cu un rînjet infernal pe buze. JUDECĂTORUL (Cutremurat.)'. A omorît deja? ACUZATORUL: E alunecos ca o insectă. JUDECĂTORUL: Cadavrul a fost identificat ? ACUZATORUL: Da. JUDECĂTORUL: Unde e cadavrul ? Să fie adus aici. ACUZATORUL: Eu sînt cadavrul. JUDECĂTORUL: Pe dumneata te-a omorît ? ACUZATORUL: Da! (Eroic.) Eu sînt victima. M-a hăcuit cumplit. JUDECĂTORUL: Absolut dezgustător. ACUZATORUL: M-a hăcuit şi m-a aruncat în apă. JUDECĂTORUL: Ai probe ? 253 Matei Vişniec ACUZATORUL: Da, domnule. Cîteva picături de apă se mai găsesc în pahar. JUDECĂTORUL: Crezi că se mai poate face ceva pentru dumneata ? ACUZATORUL: Pentru mine, nu. Dar tin să vă avertizez că asasinul nu se va opri aici. JUDECĂTORUL: Dar unde ? ACUZATORUL: Dintr-o clipă în alta, asasinul îşi poate alege o nouă victimă. GREFIERUL (Timid.): Poate c-ar fi mai bine să chemăm... JUDECĂTORUL: Oare ce crezi că-1 împinge la crimă ? GREFIERUL: ...un taxi... ACUZATORUL: Tăcerea, domnule. JUDECĂTORUL: Precis? ACUZATORUL: Figura lui de om calm, de om aşezat... Tăcerea din flinta lui, fruntea lui blîndă si ochii > > lui somnoroşi... Aparenţa asta de tată de familie, izul ăsta de cetăţean respectabil... Toate astea împing la crimă. JUDECĂTORUL (Se şterge de sudoare.): Mărturisesc că mă strînge ceva în spate. ACUZATORUL: De ce? JUDECĂTORUL: Păi, uită-te şi dumneata în sală. ACUZATORUL: Mă uit. JUDECĂTORUL: Nu vezi nimic ? Toţi sînt respectabili. ACUZATORUL: Cum asa ?! > JUDECĂTORUL: Toţi au mutre de oameni cinstiţi, aşezaţi. 254 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Asa e. > GREFIERUL (Crispat.)'. Să nu-i înfuriem, domnule judecător... JUDECĂTORUL: Toţi sînt calmi, toţi au cîte un aer de tată de familie... Fii atent... Unde te uiţi... numai ochi blînzi şi somnoroşi... Numai tăcere, numai calm si tăcere... > ACUZATORUL: Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi... APARATORUL: O bandă de criminali... GREFIERUL: S-o ştergem. JUDECĂTORUL: Nu, să-i judecăm. APARATORUL: N-avem cum să-i judecăm pe toţi. Mai bine ne vedem de treabă. JUDECĂTORUL: Asta e treaba noastră. îi judecăm. GREFIERUL: Pot să sară pe noi dintr-o clipă în alta. ACUZATORUL: Asta aşa e. Sînt însetaţi de sînge. Pot năvăli aici şi ne pot strivi sub picioare. APĂRĂTORUL: E mult mai bine să plecăm. Orice om care tace în felul în care o fac ei ascunde un criminal. JUDECĂTORUL: Auzi, Celu... Ia fa tu un pas mai în spate... APARATORUL: Nu, nu... N-am curaj să mă întorc cu spatele... JUDECĂTORUL: Stai aşa! Aşa! (îlpotriveşte în lumină.) Klaus, vino puţin. Nu ţi se pare că şi el are o figură calmă, aproape jovială ? 255 Matei Vişniec ACUZATORUL: Da, are nişte ochi foarte blînzi... APĂRĂTORUL: Eu, ochi blînzi ? GREFIERUL: Sigur! Are un aer calm, degajat... JUDECĂTORUL: Pare un tată de familie. APARATORUL: Eu nu am nici un aer. Nu sînt tată, nu am familie. Stau toată ziua singur, nu sînt invitat nicăieri... GREFIERUL: Şi are şi o frunte blîndă... ACUZATORUL: Seamănă foarte mult cu el... (Arată spre SPECTATORUL INCULPAT.) GREFIERUL: Seamănă perfect. APĂRĂTORUL: Eu nu semăn cu nimeni. Eu n-am cum să semăn. Eu sînt unic şi indivizibil. JUDECĂTORUL: Semeni cu toţi cei din sală, asta e. Nu trebuia să ne ascunzi acest lucru. ACUZATORUL: Ai fost un porc. Un porc şi un mîrşav. APARATORUL: Domnule judecător... Şi dumneavoastră aveţi un aer foarte degajat. Şi dumneavoastră aveţi o figură calmă, aproape jovială. GREFIERUL: Asta cam asa e. j JUDECĂTORUL: Ce vrei să insinuezi ? APARATORUL: Sînteţi întotdeauna proaspăt şi radios... Aveţi o ţinută demnă, un aer teribil de respectabilitate... Semănaţi perfect cu mine... JUDECĂTORUL: Iţi interzic să mă compari cu dumneata! APARATORUL (Seaşază//«g# JUDECĂTOR.): Domnule Klaus, poţi să zici dumneata că noi nu semănăm foarte bine ? 256 Spectatorul condamnat la moarţe ACUZATORUL: Adevărul e că există o oarecare asemănare... GREFIERUL {S-a aşezat lîngă ACUZATOR.): Ca două picături... APĂRĂTORUL {Arată spre ACUZATOR // GREFIER.): De fapt, şi ei seamănă foarte bine... JUDECĂTORUL: Aşa e, cum de nu ne-am dat seama ? GREFIERUL (Indignat.)', Noi? APARATORUL: Voi. Parcă aveţi acelaşi cap. GREFIERUL {Către ACUZATOR.): Cum îşi permite dumnealui... JUDECĂTORUL: Asta e. Sîntem toţi o apă şi-un pămînt. ACUZATORUL: Refuz să fiu amestecat cu mulţimea... APĂRĂTORUL (Jovial.)·. Eşti de-al nostru... (Mina pe umăr.) GREFIERUL {Uluit, către ACUZATOR.): Cum, domnule Klaus, sîntem cu totii nişte criminali ? ACUZATORUL: Se pare că da. GREFIERUL: Atunci, m-am liniştit. APARATORUL: Ti-a fost frică ? y GREFIERUL: Mi-a fost o frică grozavă. Dar acum e bine, e limpede... Dacă toţi sîntem criminali, înseamnă că sîntem în familie. ACUZATORUL: Chiar credeţi că sîntem ca ei ? > JUDECĂTORUL: Sută la sută. Sîntem chiar ei. APĂRĂTORUL: Laşi, perfizi, fricoşi. Nu ne pasă de nimic. GREFIERUL: Domnule judecător, pot să proiectez o imagine ? Matei Vişniec JUDECĂTORUL: La ce bun ? GREFIERUL: Ca să întăresc cele spuse de domnul Celu. JUDECĂTORUL: Ce-i asta ? (Priveşte stupefiat proiecţia.) GREFIERUL (Amuzat; proiecţia îl reprezintă pe JUDECĂTOR, cu o mină plictisită, scobindu-se cu vîrful unghiei între dinţi.): Dumneavoastră. JUDECĂTORUL: Eu ? Cum pot să fîu eu ? GREFIERUL: Dumneavoastră, în actul întîi. în timp ce domnul Klaus îşi ţinea pledoaria, dumneavoastră vă scobeaţi printre dinţi. JUDECĂTORUL (Furios, schimbă imaginea.): Poftim! Şi dumneata! Mîncai caramele! GREFIERUL: Eu, caramele ? JUDECĂTORUL (Schimbă imaginea.)'. Şi el! {Arată spre APARATOR.) A zăcut minute în sir, ca o cloşcă, fără să scoată un singur cuvînt. (Imaginea îl surprinde ^APARATOR într-un căscat uşor, discret.) APARATORUL: Recunosc că m-am plictisit. Şi ce dacă m-am plictisit ? ACUZATORUL: Şi eu m-am plictisit în timp ce vorbeai dumneata. Uite ce faceam eu în timp ce dumneata îţi scuipai plămînii. {Proiecţie nouă; ACUZATORUL îşi curăţă discret unghiile cu scobitoarea găsită în haina acuzatului.) JUDECĂTORUL: E cumplit. Oare ne plictisim de două ore fără să ne dăm seama ? GREFIERUL: Şi inculpatul s-a plictisit. Mai ales în actul doi, s-a plictisit îngrozitor... (Proiecţie.) 258 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Buah! GREFIERUL (Arată spre primele rînduri.): Şi dumnealui... Iată-1! (O nouă imagine a unui spectator surprins într-o stare de absenţă.) Şi tot aşa... Pot să vă arăt o mie de imagini... (Schimbă mereu imaginile; apar alţi spectatori din sală, surprinşi în momentele de slăbire a atenţiei.) Toată lumea e plictisită de moarte. JUDECĂTORUL: E normal. Plictiseala împinge la crimă. GREFIERUL (Abătut.)'. Nu ştiam că sîntem atît de răi. APARATORUL: Sîntem chiar mai răi decît ei. JUDECĂTORUL: Ar trebui să fim judecaţi. APARATORUL: De cine ? JUDECĂTORUL: De ei. (Arată spre sală.) Se apropie cu toţii, pas cu pas, de public, înaintînd cu feţele crispate si triste, ca si cum ar aştepta săfie judecaţi. După cîteva lungi secunde de aşteptare, izbucneşte sunetul sinistru al unei sonerii de alarmă, ca si cum ar fi izbucit un incendiu. JUDECĂTORUL: Ce-i asta, ce se-ntîmplă? Draci, ce se-ntîmplă ? GREFIERUL (Oprind sirena care se află, de fapt, sub masa sa.): Asta e lovitura noastră de timpan. JUDECĂTORUL: Eşti nebun ? Ce lovitură de timpan ? Vrei să dărîmi coşmelia ? 259 Matei Vişniec GREFIERUL: Păi, mai sînt cinşpe minute. De-acu e finalul, domnule judecător. Ce, n-aţi ascultat niciodată Verdi ? JUDECĂTORUL: Domnilor şi doamnelor, istoria merge înainte. Judecata continuă. Ne pare rău pentru momentele penibile care s-au produs în ultimul timp. Să uităm trecutul. A fost o regretabilă confuzie, o stare ciudată de iritare şi de incertitudine, de îndoială stupidă. Ordinea a fost însă restabilită. Acum totul e bine. Completul de judecată vă promite un final prompt şi categoric, un final simplu şi liniştitor pentru noi toţi. Domnilor, nici o întrebare în plus, nici un răspuns în minus! Mai avem exact 15 minute. Trebuie să ne încadrăm în timp, istoria nu poate fi asaltată decît dinăuntru, prin încadrarea în timp. Vrem un final optimist şi fortifiant. Avem nevoie de acest final. Vă mulţumim, domnilor! (Perfid, se înclină în faţa completului si se retrage uşor lateral\ rămînînd însă o figură centrală a acestui act si supraveghind totul cu abilitate.) GREFIERUL (Alt om; sigur de sine, uşor ruşinat pentru scăderile sale din trecut.): Următorul martor. (Martorulpătrunde în sală.) ACUZATORUL: Numele, prenumele, profesia. MARTORUL 4 : Rudolf. Fotograf. 260 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Ce fotografiezi dumneata ? MARTORUL 4 : Oameni, păsări... ACUZATORUL: Păsări ? De ce fotografiezi dumneata păsări ? MARTORUL 4 : îmi plac... Ştiţi, eu, încă din copilărie... ACUZATORUL: Unde ai copilărit? MARTORUL 4: în lagună. Ştiţi cum e în lagună. Tot timpul vin păsări, bate vîntul, e foarte frumos în lagună. Aţi fost în lagună ? ACUZATORUL: Dumneata să răspunzi numai la întrebări. Auzi ? Şi să nu mai fotografiezi păsări. Ai înţeles ? MARTORUL 4: Da. ACUZATORUL: Să te rezumi la oameni. MARTORUL 4: Asa am să fac. > ACUZATORUL: Unde ai fost în seara asta ? MARTORUL 4: Pe aici, m-am vînzolit tot timpul. ACUZATORUL: în ce scop ? MARTORUL 4: Sînt fotograful teatrului... ACUZATORUL: De cînd ? MARTORUL 4: De zece ani. ACUZATORUL: Ai stat ascuns ? MARTORUL 4: Nu se putea altfel. ACUZATORUL: Pe cine ai fotografiat ? MARTORUL 4 : Pe toată lumea. ACUZATORUL: Ai avut greutăţi cu vreunul dintre spectatori ? 261 Matei Vişniec MARTORUL 4: Nu. ACUZATORUL: Ce părere ai despre inculpat ? MARTORUL 4: Clipeşte cam des. ACUZATORUL: Repetă! MARTORUL 4 : Clipeşte cam des. ACUZATORUL: Cînd ţi-ai dat seama ? MARTORUL 4: în timp ce-1 fotografiam. De cîteva ori a trebuit să aştept să-i treacă accesele de clipit. ACUZATORUL: Cu care ochi clipeşte ? MARTORUL 4: Cu amîndoi. GREFIERUL: Ce ordinar! JUDECĂTORUL: Psst! ACUZATORUL: Dumitale ţi se pare normal ca un om să clipească atunci cînd e fotografiat ? MARTORUL 4: Nu. E un chin pentru un fotograf. ACUZATORUL: Şi nu ţi se pare că un om care clipeşte chiar atunci cînd urmează să fie fotografiat dă dovadă de rea-voinţă ? MARTORUL 4: Ba da. ACUZATORUL: Şi nu ţi se pare că un om care clipeşte e, de fapt, în stare de orice ? MARTORUL 4 : Se poate. ACUZATORUL: Ce simţi cînd clipeşte un om ? MARTORUL 4 : Mă enervez. ACUZATORUL: Te-ai enervat si în seara asta ? MARTORUL 4: Da. Mi-a venit să urlu. 262 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Cam în ce ritm clipea ? MARTORUL 4: Clipea repede-repede cîteva secunde în şir. Apoi, se oprea alte cîteva secunde. Apoi, o lua de la început. ACUZATORUL: înnebunitor, absolut înnebunitor. MARTORUL 4: Am stricat cîteva poziţii din această cauză. ACUZATORUL: Ţi se pare că şi alte persoane din sală clipesc atît de des ? MARTORUL 4: Nu. Ceilalţi clipesc normal. ACUZATORUL: Crezi că inculpatul a avut motive deosebite ca să clipească ? MARTORUL 4: In general, lumina a bătut destul de tare asupra lui... ACUZATORUL: în sfîrşit... Ai putea să ne reproduci, scurt şi sugestiv, modul în care clipea ? MARTORUL 4: Făcea cam aşa... (Clipeşte către public.) ACUZATORUL: Priviţi, domnilor, priviţi... (CătreJUDECĂTOR.) Mie mi se pare totul foarte clar. Nu mai am întrebări. JUDECĂTORUL: Domnule avocat al apărării! Doriţi să întrebaţi ceva ? > APARATORUL: Nu cred că mai are rost, domnule judecător. Totuşi, as vrea să lămuresc o chestiune. JUDECĂTORUL: Vă rog! Martorul vă stă la dispoziţie. APARATORUL (Către MARTOR.): Nu crezi că această tendinţă a inculpatului are un substrat mai adînc ? MARTORUL 4: Are. 263 Matei Vişniec APĂRĂTORUL: Nu crezi că, de fapt, această clipire a ochilor este doar un semn pentru o dorinţă mai adîncă şi mai perfidă, aceea de a ţine ochii pur şi simplu închişi ? Nu crezi că adevărata intenţie a fost aceea de a închide ochii şi că acest clipit era de fapt un ritual făcut ca să ne amăgească ? MARTORUL 4 : Foarte corect. APARATORUL: L-ai surprins vreodată pe acuzat cu ochii închişi ? MARTORUL 4: Nu. APARATORUL: Dar recunoşti că l-ai fi putut surprinde. MARTORUL 4: Da. APARATORUL: Acuzatul şi-a şters ochii cu batista vreodată ? MARTORUL 4: Nu. APARATORUL: Dar recunoşti că ar fi putut s-o facă. MARTORUL 4: Da. APARATORUL: Asta am vrut să ştiu. Şi acum, spune-ne de cîte ori a clipit acuzatul în această seară. MARTORUL 4 : De 15.437 de ori. ACUZATORUL: Ai numărat bine ? Precis ? JUDECĂTORUL: Incredibil, incredibil! MARTORUL 4 (Mustrător.): Domnilor! Se poate ? APĂRĂTORUL: Te rog să repeţi cifra. MARTORUL 4 : De 15.437 de ori. De la prima enunţare a cifrei a mai clipit de două ori. Deci, în total, avem 15.439 de clipituri. APARATORUL: Declari asta pe propria răspundere ? 264 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 4: Desigur. Am cîte un diapozitiv pentru fiecare clipitură. APĂRĂTORUL: Foarte bine. Domnule judecător, sînteţi de acord să vizionăm aceste diapozitive ? JUDECĂTORUL: Următorul! (Arată spre ceas.) (Martorul iese; nu intră nimeni în loc.) ACUZATORUL: Grefier! Cine e următorul martor ? GREFIERUL (Se uită în hîrtii.): E un spectator. ACUZATORUL: Care? GREFIERUL: Care o fi? ACUZATORUL: Grefier! Te rog să-ţi faci datoria. GREFIERUL (Se ridică si pune în mişcare o maşină cu bile pentru tragerea la sorţi.): Următorul martor este spectatorul cu numărul 147. (Spectatorul este înhăţat de soldaţi si adus la bară.) ACUZATORUL: Cum vă numiţi dumneavoastră ? MARTORUL 5: Mă numesc Manase. ACUZATORUL: Domnule Manase, ce v-a determinat să veniţi la această piesă ? MARTORUL 5: Nimic. Am venit cu soţia. ACUZATORUL: V-a fost greu să obţineţi biletele ? MARTORUL 5 : Nu, le-a luat soţia prin întreprindere. ACUZATORUL: Se vede bine de la locul 147 ? MARTORUL 5; Nu, e cam în spate. 265 Matei Vişniec ACUZATORUL: Pe criminal aţi avut posibilitatea să-l zăriţi ? MARTORUL 5 : Da. L-am zărit în pauză, la cafea. ACUZATORUL: Ce impresie v-a făcut ? MARTORUL 5 : Nu ştiu nici eu ce să zic. Soţia mea a rîs. ACUZATORUL: Aşa rîde ea tot timpul ? MARTORUL 5 : Rîde, ce să facă... ACUZATORUL: Dumneavoastră credeţi că noi glumim ? MARTORUL 5 (încurcat, intimidat, rîde tîmp.)\ Păi... ACUZATORUL: Aţi fost anchetat vreodată pentru ceva ? MARTORUL 5 : Da, am avut un accident de maşină. JUDECĂTORUL: Sînteţi cu maşina ? APĂRĂTORUL: Ssst! # ACUZATORUL: Ce credeţi, el (aratăspre SPECTATORUL INCULPAT) este actor sau este în mod real spectator ? MARTORUL 5 : Soţia zice că este actor... ACUZATORUL: Dacă ati fi fost în locul lui, v-ati fi ridicat şi aţi fi plecat ? MARTORUL 5 : Nu ştiu. ACUZATORUL: N-aţi fi înghiţit bruftuluiala, nu ? MARTORUL 5 : Nu e prea plăcut, ştiţi... ACUZATORUL: Deci, aţi fi plecat. MARTORUL 5 : Ştiu eu... ACUZATORUL: Cine pleacă înseamnă că se simte vinovat. Am sau nu dreptate ? MARTORUL 5 (Pufăie, nu-si găseste locul.) 2 66 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Dar si cine rămîne e vinovat. îl chinuie conştiinţa, de-aia rămîne. MARTORUL 5: Domnule, nu mă interesează... ACUZATORUL: într-un fel, sînteţi complice cu criminalul. Nici nu-1 apăraţi, nici nu vreţi să fiţi în locul lui. Mai rău nu se poate. MARTORUL 5: Eu am venit să mă distrez, eu... ACUZATORUL: Vi se pare că seara n-a fost destul de distractivă ? MARTORUL 5: Ba da... ACUZATORUL: Deci, v-ati distrat, totuşi. y y MARTORUL 5: Da. ACUZATORUL: Ce dracu aţi găsit distractiv aici ? MARTORUL 5 : Soţia mea... ACUZATORUL: V-ati înşelat, n-a fost o seară distractivă... y y Vă pare rău că aţi venit ? MARTORUL 5: Ei, nu e cazul... ACUZATORUL: Ati fi în stare să mai veniţi o dată la y y aceeaşi piesă? Ca să verificaţi dacă acuzatul e actor sau spectator ? MARTORUL 5 : Nu ştiu, nu ştiu... (început de panică.) ACUZATORUL: Doreşte cineva să mai pună întrebări martorului ? (Spectatorul fuge la locul lui.) GREFIERUL: Următorul! 267 Matei Vişniec JUDECĂTORUL: Cît mai repede posibil! Numai întrebările strict necesare! (Intra alt martor.) ACUZATORUL: Numele, prenumele, profesia. Repede! MARTORUL 6: Eu... eu am montat această piesă. ACUZATORUL: Care? MARTORUL 6: Asta. ACUZATORUL: Asta în care joc eu acum ? MARTORUL 6: Da. Eu sînt regizorul. ACUZATORUL: Aţi mai pus şi alte piese ? MARTORUL 6: Da, am pus... fel de fel de piese... ACUZATORUL: Ce v-a determinat să alegeţi această piesă ? MARTORUL 6: Mi s-a părut că e... vioaie... aşa, actuală... ACUZATORUL: Sînteti mulţumit de cum a ieşit ? > y > MARTORUL 6 : Da, în general... da... ACUZATORUL: Credeţi că aţi adus ceva nou cu ea ? MARTORUL 6: Ceva nou... E greu de adus ceva nou... Nu pot vorbi de ceva nou... Oricum, am adus. ACUZATORUL: Aţi înţeles mesajul piesei ? MARTORUL 6: Desigur. Deşi... Vedeţi, aici... sînt mai multe etaje... ale înţelegerii... fiecare etaj are alt ritm, altă culoare... încetul cu încetul... ACUZATORUL: Credeţi că spectatorii au fost cît de cît marcaţi la nivelul conştiinţei ? y y y 268 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 6: Nu ştiu. Eu sper că da... Cred că sînt destule elemente care dau de gîndit... Lumea iese în stradă... acolo continuă, de fapt, piesa... în mintea fiecăruia... Nu? Adevărata rezolvare vine mai tîrziu... acasă, a doua zi... ACUZATORUL: Sînteţi mulţumit de jocul actorilor ? MARTORUL 6: Da, actorii au fost cît se poate de drăguţi şi de receptivi... ACUZATORUL: Puteţi să-mi spuneţi ce v-a determinat să mă alegeţi pe mine în acest rol ? MARTORUL 6: Pe dumneavoastră ?! ACUZATORUL: Pe mine. MARTORUL 6: Păi... vă cunoşteam de mult... ACUZATORUL: Vi se pare că mi se potriveşte rolul ? MARTORUL 6: Şi asta... ACUZATORUL: Ce soluţie aţi ales pentru acuzat ? E actor sau e spectator ? MARTORUL 6: Nu pot să dezvălui această... această... ACUZATORUL: Nu v-aţi temut că, punînd acolo un spectator, ar fi putut la un moment dat să se ridice şi să plece ? Ori să vă arunce cu ceva în cap ? MARTORUL 6 : Desigur, există un risc... ACUZATORUL: Dar, punînd acolo un actor... nu vă temeţi că totul iese lipsit de haz ? MARTORUL 6 : Actor sau spectator, ideea rămîne în picioare... JUDECĂTORUL: Repede, repede! 269 Matei Vişniec MARTORUL 6 : Vreau să spun că există o tensiune care se creează si care duce la o relaţie esenţială între... > > > ACUZATORUL: Mulţumesc. Puteţi pleca... MARTORUL 6 : Nu, totuşi, din moment ce am început să vorbim despre aceste lucruri... eu cred că ar fi bine să... TOŢI (Urlînd.): Ieşi afară, domnule! MARTORUL 6 (încurcat, roşu la faţă.): Eu... cred... Acu’ n-are nici un rost să săriţi peste cal... JUDECĂTORUL: Afară! Afară! (Furios.) Următorul! Soldaţii aduc un om legat fedeleş, cu o glugă de pînză de sac peste cap. Personajul este depus, ca un simplu colet, la picioarele ACUZATORULUI. Omul nu încetează să se zbată, si după sunetele pe care le scoate înţelegem că are un căluş în gură. ACUZATORUL: Ce-i asta? GREFIERU1 (Timid.): Autorul, domnule. JUDECĂTORUL: Autorul ? Ăsta ? APĂRĂTORUL: Autorul cui ? GREFIERUL: Autorul piesei în curs. JUDECĂTORUL: Cum ? Porcăria asta are un autor ? GREFIERUL: După toate aparenţele, da. MARTORUL 7 face mari eforturi pentru a se ridica. El reuşeşte să se aşeze în genunchi. 270 Spectatorul condamnat la moarte ACUZATORUL: Ciudat. Dumneata pretinzi că ăsta a scris dinainte tot ce spunem noi acum ? GREFIERUL: S-ar părea că da. APĂRĂTORUL: Cuvînt cu cuvînt ? GREFIERUL {Care se apropie discret de MARTORUL 7 şi-l împinge din nou lapămînt.): Da. JUDECĂTORUL: Şi adică tot, tot ce-am spus noi pînă acum a fost exact ca în text ? GREFIERUL (Aruncînd o privire pe text.): In principiu, da. ACUZATORUL: Şi nu s-a sărit nimic ? APĂRĂTORUL: Şi nu s-a adăugat nimic ? JUDECĂTORUL: Şi dacă ne vine să zicem ceva ce nu e în text ? GREFIERUL: Păi... s-ar putea să se supere. ACUZATORUL: Da’ el de ce nu vorbeşte ? 7 GREFIERUL: Habar n-am. Aşa sînt autorii, mai tăcuţi, mai ciudaţi. ACUZATORUL (Către MARTORUL 7.): Nu vă supăraţi, domnule, aţi fi de acord poate să ne răspundeţi la cîteva întrebări ? APARATORUL (Către MARTORUL 7.): Sau poate vreţi să vă spun eu vreo două-trei vorbe pe care nu le-aţi scris niciodată... şi pe care nici măcar nu le-aţi fi putut gîndi... ACUZATORUL: E clar, ăsta nu vrea să ne răspundă. GREFIERUL {Împingîndu-lpe MARTORUL 7 încă o dată la pămînt.): Vorbiţi, domnule, de ce nu vorbiţi ? Vorbiţi, ca să ajutaţi justiţia, zău... 271 Matei Visniec __________i____ JUDECĂTORUL: Ce zice ? GREFIERUL: Nu zice nimic. JUDECĂTORUL: Dumnezeule, da ce dracu’ are ? GREFIERUL: Cred că ne cam ignoră, domnule judecător. ACUZATORUL (Către MARTORUL 7, care se zbate în sac.): Răspundeţi, domnule. Vă vorbeşte un procuror. Avem nevoie de mărturia dumneavoastră pentru a pune în lumină adevărul. APARATORUL: Clar ca lumina zilei. I se rupe de adevăr. ACUZATORUL (Iritat.): Olala! Olala! Incredibil, să vezi si să nu crezi! > APĂRĂTORUL (Către MARTORUL 7, care nu încetează să mugească şi să se agite.): De ce această tăcere, domnule? Dumneavoastră chiar credeţi că noi > sîntem lipsiţi de cunoştinţe, că nu ne pricepem deloc la literatură ? GREFIERUL (Mereu atent să-l trînteascăpe autor lapămînt, de fiecare dată cînd acesta ajunge să se ridice în genunchi.): Este evident că martorul sfidează tribunalul, domnule judecător. Ar trebui să schimbăm puţin metoda. ACUZATORUL: De necrezut, absolut de necrezut! Acest om este singurul în poziţia cea mai bună ca să ne spună adevărul şi, poftim, refuză să vorbească! APARATORUL (Către MARTORUL 7, cu blîndeţepărintească. ): Haideţi, spuneţi ceva... ACUZATORUL: Măcar două-trei cuvinte. 272 Spectatorul condamnat la moarte GREFIERUL (Către MARTORUL 7.): Haideţi, domnule, spuneri de trei ori DA. JUDECĂTORUL: Să-şi ridice măcar puţin mîna... palma dreaptă cît mai sus... GREFIERUL (Către MARTORUL 7.): Auziţi, domnule, dacă vă ridicaţi puţin palma dreaptă, noi ne declarăm mulţumiţi. JUDECĂTORUL: Nu vrea ? APĂRĂTORUL: Nu vrea. ACUZATORUL: Nu vrea... JUDECĂTORUL: Ce brută! Poftim unde ne aduce cultura... APARATORUL: Da’ dacă i-am face o gaură în jurul gurii ? JUDECĂTORUL (Scoate o pereche de foarfece.) : Poftim. Dar cu delicateţe vă rog. Nimic nu e mai sensibil la un scriitor decît gura... APĂRĂTORUL, asistat de ceilalţi, decupează o gaură mică în pînza de sac care acoperă capul MARTORULUI 7. Acesta se zbate continuu si scoate strigăte înfundate. APĂRĂTORUL (Către MARTORUL 7.): Poftim. Acu vă ascultăm, domnule. ACUZATORUL: Piesa dumneavoastră nu-i decît o zeamă lungă, aşa să ştiţi. Apropo, replica asta cu zeama este scrisă sau nu ? APARATORUL: Chiar credeţi că noi sîntem la mîna dumnea-voastră? Că puteţi adică, dacă vreţi, să suciţi 273 Matei Vişniec cînd vreţi gîtul personajelor dumneavoastră ? Cînd vreţi dumneavoastră si cum vreri dumneavoastră ? > > y ACUZATORUL: Chiar credeţi că tot ceea ce sîntem noi capabili să spunem este deja scris ? Că tot ceea ce sîntem noi capabili să gîndim este deja scris ? Că puteţi să ne obligaţi să spunem tot ceea ce doriţi, să facem tot ceea ce doriţi ? Că tot ceea ce putem noi face şi gîndi pînă la capătul zilelor noastre este deja scris ? APĂRĂTORUL: Si dacă mă hotărăsc să tac ? > ACUZATORUL: Şi dacă nu mai spun nimic ? APARATORUL: E prevăzută şi chestia asta în text ? ACUZATORUL: Aţi prevăzut poate şi că s-ar putea ca eu, personajul dumneavoastră, să nu mai vreau să spun textul ? APARATORUL: Megalomanule! GREFIERUL: Inutil, domnilor. Martorul refuză să deschidă gura. JUDECĂTORUL: Fir-ar a dracului, da’ măriţi-i un pic gaura aia! GREFIERUL (Care decupează o nouă gaură.): Aceeaşi poveste. Martorul are mereu o pînză de sac sub fiecare gaură decupată în pînza de sac. ACUZATORUL (Care decupează, si el, o gaură în sacul care ascunde capul MARTORULUI 7.): Haideţi, spu-neţi-ne adevărul. APARATORUL (Decupîndsi el o gaură.): Poftim, vă ascultăm. Ce-aţi vrut să spuneţi, de fapt, cu piesele astea de rahat ? 274 Spectatorul condamnat la moarte GREFIERUL (Urlînd isteric.): Mesajul, domnule! Care e mesajul ? ACUZATORUL: Ce facem, domnule judecător? Autorul văd că n-are nimic de spus. JUDECĂTORUL (Trist.): Ce păcat! Chiar păcat. ACUZATORUL: Autorii... Asa e cu autorii ăştia... Se cred > y buricul pămîntului, şi cînd vine momentul adevărului, poftim, se chircesc în ei înşişi şi nu scot un sunet. APARATORUL: Vă rugăm, domnule, vorbiţi! Dumneavoastră sînteti ultima noastră sansă! Chiar ultima, > > ultima noastră sansă. Ultima sansă a umanităţii, zău! Ultima şansă a adevărului! Poftim, mii de oameni, milioane de oameni aşteaptă să vă asculte vocea. Să vă asculte vorbele! Toată lumea v-a aşteptat ca pe Mesia. Vorbiţi! Arătaţi-ne unde-i putreziciunea! Răul! Arătaţi-ne unde se ascunde răul din fiecare, din fiecare dintre noi, puneţi degetul pe putreziciune! Salvaţi-ne! Vă implorăm, domnule, salvati-ne! y ACUZATORUL: Pe dracu ! E încăpăţînat ca un cap de măgar. GREFIERUL (Către MARTORUL 7, emoţionat de discursul APĂRĂTORULUI.): Nu ne abandonaţi... JUDECĂTORUL (Ştergîndu-şi o lacrimă din colţul ochiului.): Aşa o să rămînem noi pe veci, singuri... singuri pe pămînt... ACUZATORUL (Roşu de furie.): Poftim, luaţi-vă textul înapoi! Luaţi-1! (Smulge o pagină din text, o rulează 275 Matei Vişniec si o înfige într-una dintre găurile decupate în sac.) Noi, domnule, refuzăm mascarada dumneavoastră ! GREFIERUL (Acelaşi joc, altă pagină smulsă, rulată si înfiptă în „capul“ autorului.): S-a terminat! APARATORUL (Acelaşi joc.) : Ne ajunge! Gata! Ne ajunge! MARTORUL 7 seamănă acum cu o fiinţă extraterestră. El este în punctul cel mai disperat al zbaterii sale si s-ar părea că strigă „Apă! Apă!! Apă!!!“ JUDECĂTORUL: Să intre următorul martor! MARTORUL 7 (Urlînd din ce în ce mai distinct, în timp ce soldaţii îl tîrăsc afară.): Apă! Apă!! Apă!!! Soldaţii apar cu martorul următor, un bărbat înfricoşat, dar numai zîmbet. ACUZATORUL: Cine eşti dumneata ? y MARTORUL 8 : Eu... Eu eram în fata teatrului... > ACUZATORUL: Ce faceai dumneata în fata teatrului ? MARTORUL 8 : Eu... aşteptam pe cineva... ACUZATORUL: Pe cine? MARTORUL 8 : Aşteptam să se termine piesa. ACUZATORUL: A, dumneata ţi-ai pierdut răbdarea... Nu mai vrei să vezi nimic, nu mai vrei să auzi nimic, vrei să-ţi bagi capul la cutie... 276 Spectatorul condamnat la moarte MARTORUL 8 : Nu, nu... Am pe cineva în sală... Aşteptam, pur şi simplu. ACUZATORUL: Pe cine ai dumneata în sală ? MARTORUL 8 : Pe soţia si fiica... E tîrziu, stiti... se termină > > y i destul de tîrziu... JUDECĂTORUL: Aţi venit cu maşina ? MARTORUL 8 {Fericit.): Da! Da! JUDECĂTORUL: în ce direcţie mergeţi ? MARTORUL 8: Oriunde... ACUZATORUL: Următorul! Gura! Următorul! Mai sînt trei minute! MARTORUL 8 iese în fugă, uşurat. GREFIERUL {Întorcîndu-se speriat, după ce l-a condus în fugă pe MARTORUL 8.): Domnilor, strada e plină de lume... Sînt sute de oameni care au venit... Se aude vuietul mulţimii pe stradă si din ce în ce mai aproapey în culise. JUDECĂTORUL: Care au venit de ce ? GREFIERUL: Să depună mărturie... Sînt sute şi sute de martori. JUDECĂTORUL: Da cine le-a spus să vină? N-avem nevoie de atîtia martori. > Matei Vişniec GREFIERUL: Au venit din proprie iniţiativă. Au început să vină singuri... APARATORUL: S-ar părea că oamenii vor să ne ajute, domnule judecător. ACUZATORUL: Da cine i-a rugat să ne ajute ? Pentru ce vor să ne ajute ? GREFIERUL: Oamenii vor să respecte legea, domnule avocat al acuzării. Oamenii vor să fie toti de > partea legii. Un cap penetrează prin ecranul pe care s-au proiectat diapozitivele. CAP 1 : Si eu! Si eu ! > > JUDECĂTORUL: Ce-i debandada asta, grefier ?! GREFIERUL: De unde să ştiu eu? Habar n-am... Alte cîteva CAPETE penetrează prin ecran. CAP 2 : Şi noi! Şi noi! CAP 3 : Ştim totul! Totul! CAP 4: II cunosc personal pe acuzat! Da! Am iacut armata cu el! CAP 5 : Să se facă dreaptate! Dreptate! CAP 1, CAP 2, CAP 3, CAP 4, CAP 5 : Dreptate! Dreptate! Vînzolealay strigătele, agitaţia cresc în culise. 278 Spectatorul condamnat la moarte JUDECĂTORUL: Ce se-ntîmplă acolo ? Ce-i cu ăia acolo ? GREFIERUL (Alergînd mereu între culise si scenă.): Au început audierile şi în culise! ACUZATORUL: Ce spui ?! JUDECĂTORUL: Ce audieri ? Care audieri ? GREFIERUL (Continuînd să alerge de colo colo.): Interogatoriile. .. Au început... în stradă şi în foaier... ACUZATORUL: Ce vorbeşti dumneata ? Cine interoghează în locul meu ? GREFIERUL (înnebunit de alergătură.): Sînt mulţi, domnule. .. Se interoghează între ei... (Se aude murmurul tentacular al miilor de voci.) Legea triumfa! APĂRĂTORUL: Cum adică triumfa ? Cine îndrăzneşte să ia interogatorii în stradă ? GREFIERUL (Epuizat, dar continuînd un du-te-vino febril.): Martorii, domnule avocat al apărării! Vor să vă ajute... Mii de martori... Milioane de martori... Alte capete străpung aerul, vociferînd si interogîndu-se reciproc într-o stupefiantă voioşie cacofonică. APĂRĂTORUL: Sînt nebuni! Trebuie împrăştiaţi... GREFIERUL: Sînt oamenii noştri, au venit din proprie iniţiativă... N-are nici un rost să-i împrăştiaţi. 279 Matei Vişniec APĂRĂTORUL: Ăştia încalcă legea... GREFIERUL: Nu încalcă nimic, o apără... APARATORUL: Domnule judecător, pronunţaţi odată sentinţa ! Ăştia ne fură inculpatul! ACUZATORUL: Sentinţa! Da! Bătăi de tambur la intrarea în sala de spectacol. Tobele bat din ce în ce mai aproape si mai solemn. AUTORUL intră în sală în fruntea unui cortegiu care are ceva imperial si bizary ca si cum spectre dintr-o altă lume ar fi invadat sala. AUTORUL are în continuare sacul legat în jurul capului si sulurile de hîrtie înfipte în găuri. Dan de data aceasta, el se comportă ca un veritabil maestru de ceremonii si va conduce întreaga secvenţă de final. în mîna dreaptă are un baston de ceremonii cu care loveşte în pămînt, punctînd ritmul apropierii cortegiului de scenă. în spatele AUT O RULUI — cei şapte MARTORI: OMUL CARE RUPE BILETE, FETIŞCANA DE LA GARDEROBĂ, FEMEIA GRASĂ DE LA BUFET, FOTO-GRAFULTEATRULUI, SPECTATORUL DIN SALĂ, REGIZORUL, OMUL CARE AŞTEAPTĂ ÎN FAŢA TEATRULUI. Trei dintre ei poartă cîte un tambur agăţat de gîty în timp ce ceilalţi patru cară o litieră. MARTORII sînt 280 Spectatorul condamnat la moarte uşor de recunoscut\ deşi gesturile lor sînt cumva de marionete,, iar faţa lor este atinsă de un fel de paloare. Un machiaj discret ar putea sugera noua lor personalitate si starea de semihipnoză în care se afla. Ei avansează într-un fel maiestuos si implacabil\ ca pentru Judecata de Apoi. Din cînd în cîndy personajul care se află în litieră, mascat de perdele, cîntă prosteşte dintr-o muzicuţă. Bătăile de tambur alternează cu sunetele muzicuţei. > JUDECĂTORUL (Intrigat.)'. Ce-i asta? AUTORUL (Voce calmă, dar puternică.): Ultimul martor, domnule judecător. JUDECĂTORUL: Cum ? Care martor ? AUTORUL: Ultimul, domnule judecător. JUDECĂTORUL: Exclus! ACUZATORUL: Destul! Ajunge! Vă rugăm să părăsiţi sala, se aude ? AUTORUL (Imperturbabil.): Ultimul martor, domnule judecător ! APARATORUL {Către JUDECĂTOR.): Sentinţa! Pronunţaţi sentinţa, repede! AUTORUL (Mereu în fruntea cortegiului, urcînd pe scenă.): Domnilor, iată ultimul martor! Ultimul martor! Cortegiul se opreşte, litiera este depusă în mijlocul scenei. 281 Matei Visniec __________i____ ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLTUL 7 5 STRĂZII trage perdelele litierei si scoate capul afară. De fiecare dată cînd vorbeşte, îşi acompaniază cuvintele cu un refren interpretat la muzicuţă. JUDECĂTORUL (Speriat.): Da ce amestec are omul ăsta ?... AUTORUL: Omul ăsta cînta la muzicuţă în coltul străzii, 7 7 7 domnule judecător. ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLTUL > > STRĂZII (Iese din litieră, tatonînd cu mîinile jur-împrejurul său; se împiedică, se ridică, pipăie aerul, oamenii şi obiectele; un grotesc şi tragic joc de-a baba-oarba.): Domnilor, domnilor, eu am fost pe front, eu am făcut războiul... (Cîntă din muzicuţă.) Am fost decorat, am cruci, am medalii, trăiască Regele! Trăiască Republica! (Cîntă din muzicuţă.) Da, domnilor, am fost printre eroi! GREFIERUL (Către JUDECĂTOR.): Ţicniţi, absolut ţicniţi! Trebuie chemată garda! ACUZATORUL: Sentinţa, în numele lui Dumnezeu, repede, sentinţa! JUDECĂTORUL (Urlînd, încercîndsăacopere vocea ORBULUI şi refrenul muzicuţei.): Doamnelor şi domnilor! In urma audierii martorilor si a luării în > consideraţie a gravelor declaraţii pe care le-au făcut... ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLŢUL STRĂZII (Pipăind^«/JUDECĂTORULUI.): 282 Spectatorul condamnat la moarte Domnilor, eu nu cunosc pe nimeni, eu sînt orb, absolut orb... (Cîntă din muzicuţă.) Pentru că eu am luptat, mi-am lăsat sîngele pe front... Din momentul în care este atins de ORB, JUDECĂTORUL rămîneparalizat, cu gura deschisă', cu un braţ în aer. Paloarea feţei îlface să semene perfect cu celelalte personaje din cortegiu. ACUZATORUL (încearcă să reia discursul JUDECĂTORULUI pentru a pronunţa sentinţa.): In urma tuturor interogatoriilor şi a gravelor declaraţii pe care martorii le-au făcut, precum şi a gravelor declaraţii pe care martorii nu le-au făcut... ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLTUL 7 7 STRĂZII (Alunecă, înaintează spre ACUZATOR, cade, începe să-ipipăie corpul de la picioare în sus, pînă cînd ajunge în faţa acestuia.): Domnilor, aveţi milă de un fost combatant... (Cîntă la muzicuţă.) N-am fost laş, eu am luptat, vă jur, am cruci, am decoraţii... Trăiască Regele! Trăiască Republica! ACUZATORUL rămîne încremenit, cu discursul întrerupt. Cei patru MARTORI care au purtat litiera continuă să formeze un fel de careu magic în jurul ORBULUI, pe care-l însoţesc păstrînd o distanţă respectuoasă, ca si cum ar fi vorba de un rege. 283 Matei Vişniec ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLTUL > > STRĂZII: Credeti-mă, oameni buni! Nu sînt poveşti, nu sînt basme, tot ce vă spun e adevărat... (Cîntă din muzicuţă.) E adevărul adevărat... APARATORUL (Terorizat de apropierea ORBULUI, dar incapabil să fugă.): Eu... Eu declar aici că... Eu declar aici că... Declar că... ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLTUL STRĂZII (îl paralizează pe APARATOR printr-o simplă atingere) : Credeţi-mă, domnilor, e adevărat, domnilor! (Cîntă din muzicuţă.) Am fost rănit pentru ţară, trăiască Regele, trăiască Republica! GREFIERUL (Rămas singur\ deja paralizat de frică, strigînd parcă după ajutor.): Domnule judecător! (ORBUL se apropiey pipăind aerul cu mîinile.) Domnule avocat al acuzării, vă rog! (Mîinile ORBULUI trasează un ciudat ritual aerian) Domnule avocat al apărării! ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLTUL 7 7 STRĂZII: Domnilor, eu nu cunosc pe nimeni, vă jur... (Cîntă din muzicuţă.) Pe nimeni, pe nimeni... (îl atinge pe GREFIER.) Chiar pe nimeni. Nimeni şi nimic, vă rog să mă credeţi... Sînt absolut singur pe lume... (Atinge CAPETELE care rămîn mute) Cortegiul a făcut, în tot acest timp, turul scenei. Cu AUTORUL plasat mereu în frunte, cortegiul se îndreaptă acum spre ieşire, traversînd încă o dată sala printre 284 Spectatorul condamnat la moarte spectatori. ORBUL CARE CÎNTĂ DIN MUZICUŢĂ LA COLŢUL STRĂZII continuă să pipăie aerul cu mîinile si să cînte din muzicuţă. Din cînd în cînd el y > poate atinge umerii spectatorilor. în spatele AUTORULUI se află cei trei MARTORI cu tobele, apoi cei patru MARTORI care formează careul magic în jurul ORBULUI. JUDECĂTORUL, GREFIERUL, ACUZATORUL si APĂRĂTORUL ca si cum ar fi în transă, se aliniază si ei în spatele acestora., urmîndu-i spre ieşire. Cortegiul iesey se îndepărtează. Bătăile de tobă mai răsună din cînd în cînd., ORBUL mai cîntă cîteva refrene la muzicuţă. Vocea sa cavernoasă mai strigă de cîteva ori „Trăiască Regele! Trăiască Republica!“ Litiera rămîne în mijlocul scenei pustii., ca un obicet magicy misterios, un fel de „cal troian * abandonat publicului. Lumina scade în salăpînă la obscuritate. în interiorul litierei, în spatele perdelelor semitransparente, un corp sferic începe să iradieze lumină. 285 TARA LUI GUFI 5 Piesâ în 3 acte Personaje: IOLA ROBDEROUĂ GUFI ZENO BUBI MARTAFITA > y TONTONEL > ) GÎRNEAŢĂ FIRFIRICĂ LULU MACABRIL străjeri, curteni, muzicanţi Orchestra este compusă din: cinci corzi bine întinse între tavan si podea; pianina specială pentru două picioare; bastonul cu măciulie atîrnat de tavan în care se izbeşte cu tobele; orga cu clopoţei. Actul I Sala tronului în împărăţia orbilor. Oamenii, lucrurile, pereţii sînt lipsiţi de culoare. Nu există ferestre. Curtea imperială este adunată. Bastoane albe între genunchii demnitaribr. Priviri lipsite de mobilitate. în faţa tronului, îmbufnată, stă IOLA. IOLA: Ioc! TOATE PERSONAJELE: Aaaa... (Agitaţie; redevin imobile.) IOLA: Mai bine moartă! TOATE PERSONAJELE: Oooo... (Agitaţie; redevin imobile.) IOLA: Niciodată! (Agitaţie mare; unii se scarpină, alţii îsi suflă nasul; unul bate cu bastonul în pămînt, altul pocneşte din degete; redevin imobili.) GUFI: Iola! Trebuie să-ţi alegi un soţ... 289 Matei Vişniec IOLA (Isterică.): Nu mă măriiit! (lOLA scînceşte de cîteva ori; GUFI face o mică figură plouată; lacrimile sale fac plici-plici pe podea.) IOLA: Ce-i cu damblaua asta pe voi ? Nu mă mărit şi gata! (Urechile personajelor au zvîcnit în direcţia din care se aud picăturile căzînd; lacrimile lui GUFI provoacă lovituri tot mai puternice; se zguduie palatul.) GUFI (îşi şterge nasul; zguduiturile încetează; toţi îşi şterg nasul.): îl urăşti pe tăticul tău ? IOLA (Furtunos.): Da! GUFI: Vrei să mă-mpingi în groapă ? TOATE PERSONAJELE: Ei ? GUFI: Să mă faci de ruşine ? (Repede.) Să-mi îngheţe picioarele ? Să-mi curgă nasul ? Să mi se-nmoaie unghiile ? Să-mi crească bubiţe ? Să nu mai am, să nu mai fac, să nu mai cred ? Să mă doară, să mă taie, să mă roadă, să mă zboare, să mă-noate ? Da ? Asta vrei ? TOATE PERSONAJELE: Hei! MARŢAFIŢA (Completîndu-lpe GUFI.): Să-l doară crampele? GUFI (Scîrbity către doică.): Lasă gura, Marţafiţo ! 290 Ţara lui Gufi TOATE PERSONAJELE : Huo ! GUFI (Către IOLA.): Ţi-a venit sorocul. Peţitorii sînt la uşi. (Se aud bătăi nerăbdătoare la usi.) GUFI: Vrei să se lase cu bubuială ? ZENO: Or să ne rupă draperiile... BUBI: Or să ne scoată păr alb... ZENO: Or să vină cîtă frunză... BUBI: O să trebuiască să ne încăierăm... ZENO: Unde-s doi, puterea creşte... (De la GUFI ypoc o palmă peste cap lui ZENO; ZENO tace morcovii.) BUBI: O să curgă sînge! O să picure puroi! (Pentru sine.) Buah! ZENO : Or să ne lingă cîinii... BUBI (Argument suprem.): Clinele, cel mai bun prieten al omului! {De la GUFI, poc o palmă peste cap lui BUBI.) MARŢAFIŢA (Antrenată.): Or să ne cadă pîinile în cap! GUFI, ZENO, BUBI: Tacă-ti fleanca, Martafito! TOATE PERSONAJELE : Huo! (Huiduieli, fluierături, bombăneliy clefăie li.) GUFI (Cu bastonuly facînd linişte.): Soţul e ceva sfînt! IOLA: Nu vreau sot! 291 Matei Vişniec GUFI: Iola, nu fi proastă. Ţi-1 aleg eu. ZENO: Ţi-1 alegem noi. GUFI: Iola, guşuliţa mea, ai să te joci cu el.. BUBI: O să te dea în scrînciob... GUFI: O să-ţi cumpere halviţă... ZENO: O să miroasă a gogoşi... GUFI si y BUBI {Către ZENO.): Ssst! BUBI: O să te spele în urechi... GUFI: O să te pieptene... ZENO: Cine n-are soţ e un prost... (Toată lumea duce mîna la gură; tăcere scurtă. BUBI: O să-ţi spună la minciuni... GUFI: îl alegi cu mîna ta... IOLA: Da? GUFI, BUBI, ZENO: Da! IOLA: O aleg pe Marţafiţa! TOATE PERSONAJELE (Dezolate.): Na! Iola, soţul tău trebuie să fie bărbat! GUFI: j (Pauză scurtă: toate personajele meditează.) IOLA: Ce-i aia bărbat ? (Dezolare cruntă pe chipuri.) 292 Ţara lui Gufi GUFI (Dinte veninos pentru doică.): Marţafîţo, ce-ai făcut ? MARŢAFIŢA (Prostită.)'. Ce-am făcut? GUFI: De ce nu i-ai spus ? MARŢAFIŢA: Ce nu i-am spus? BUBI: De ce nu i-ai arătat ? MARŢAFIŢA: Ce nu i-am arătat? > > GUFI: Ce-i aia bărbat. MARŢAFIŢA (Sfielnic.): Nu s-a putut... GUFI: Proastă mai eşti, Martafito! y 7 y y ZENO : Ai distrus-o ! BUBI: Ai tinut-o în întuneric. GUFI: Ai învăţat-o să cînte ? BUBI: Ai învăţat-o să numere ? ZENO : Ai învăţat-o să rîdă ? MARŢAFIŢA: Nu. (Plînge; smiorcăială cruntă.) GUFI: Da’ ce-ai învătat-o, neîncăltato ? MARŢAFIŢA: Nimica... > > GUFI: Mor! (Se zbatef zvîcneste.) Mor! Au! Unde-s parfumurile ? (ZENO si BUBI puf puf cu parfum pe la nas.) GUFI: Mi-ai prostit fata, Marţafîţo ! MARŢAFIŢA: Da... y y GUFI: Ai făcut din ea o vacă... BUBI: E proastă ca un dinte... 293 Matei Vişniec ZENO : Pipi ştie să facă ? BUBI (Ghiontind-o pe IOLA.): Ia rîzi! Ştii să rîzi ? ZENO : Ia fa pipi! Ştii să faci pipi ? GUFI (Terminat.)'. M-aţi omorît! (Umblă năuc.) Daţi-mi ştreangurile! BUBI (Ghiont.)'. Ia cîntă! ZENO (Către IOLA.): Fă aşa... Aaa... IOLA: Aaaa... ZENO (Scîrbit.)'. E căznită rău. BUBI: E capră ca o vacă. ZENO: E-ncîlcită. GUFI: Ai omorît prinţesa, Marţafiţo! O să-ţi opărim matele! y ZENO : . Asta-i prinţesă ? Pîrţ! GUFI (Se trage de cap.): Ce-am făcut şi ce-a ieşit! Marţafiţo, m-ai pus în cofa! ZENO (// dă o palmă MARŢAFIŢEI.): Na, ca să ai ce-ţi trebuie! IOLA {îi dă una în burtă lui ZENO.): Gujulie! ZENO {Plîngîndy căzînd în braţele lui GUFI.): M-a făcut gujulie! BUBI {Aruncîndu-se si el în braţele lui GUFI.): Ne-a făcut pe amîndoi gujulii! ZENO : Ba numai pe mine! TOATE PERSONAJELE : Şi pe noi! Şi pe noi! GUFI: Gata! (Tăcere.) Marţafiţo! învaţ-o repede ce are de-nvătat si s-o mărităm. y y 294 Ţara lui Gufi IOLA: CotuM BUBI: S-o-nvăţăm să fluiere. {îi fluieră în faţă IOLEI.) Fă aşa! (îipotriveşte obrajii cu palmele.) Taie aerul cu limba! ZENO : Mai bine o-nvăţăm să spună braşoave. {In sufletul IOLEI.) Zi aşa... Patru capre pasc un plop pe sub pleoapele plăpînde... GUFI: Staţi, mocofeilor! S-o-nvăţăm ceva mai uşor... TOATE PERSONAJELE: Eeee ? GUFI: S-o-nvăţăm să se hlizească! BUBI {Topit, către GUFI.): Eşti mare! ZENO {îl bate pe umăr pe GUFI.): Eşti ăl* mai bun! GUFI (îi temperează cu un semn pe obraz.): Mai bine arătaţi-i cum să facă... ZENO : Iola... Iolico... Cască gura... (IOLA cască gura.) Si fa asa... ha-ha-ha! 7 7 IOLA: Ha! ZENO: Nu ha! Ha-ha-ha! IOLA: Nu ha! Ha-ha-ha! MARŢAFIŢA: Fă printre dinţi... Hi-hi-hi. GUFI, ZENO si BUBI: Pssst! GUFI: Iola, ascultă aici... (Antrenîndu-ipe ceilalţi doi.) Unu... doi... trei.. .şi... (Toţi trei încep să rîdă în hohote.) înţelegi ? IOLA: Da! GUFI: Atunci, rîzi! IOLA: Nu pot! îmi stă în gît. 295 Matei Vişniec GUFI: Fii atentă! (Bate cu bastonul în podea; linişte; rîde uşor; hohotele se înteţesc; toată curtea rîde infernal.) Ei ? IOLA: N-am suflu. GUFI: Iola, concentrează-te... Trebuie să te hlizeşti din suflet... încă o dată! (Toată lumea rîde în lacrimi; unii se tăvălesc pe jos; alţii se izbesc cu palmele de burtă; celor mai mulţi li se bîţîie fundul.) Ei ? GUFI: Ai prins ? IOLA: Asa si-asa. > J 7 GUFI: Atunci, fa! IOLA (Se izbeşte cu palmele de burtă şi se bîţîie.) GUFI (învins.): Iola... vino să te pup... Eu mor... Tăticul tău se curăţă... > (ZENO, înduioşat, se aruncă să-lpupe pe GUFI; BUBI, înduioşat şi el, se pupă cu ZENO; BUBI o pupă pe IOLA; ZENO sare si el la IOLA; MARTAFITA, cu > » > inima ruptă, îi ia la rînd; toată lumea se îmbrăţişează cu toată lumea; muzicanţii coboară de pe estradă şi se aruncă si ei în învălmăşeală; usa se întredeschide; trei capete ciulite îşi fac apariţia; pretendenţii ascultă sfioşi, se apropie cu paşi speriaţi; se pupă şi ei cu muzicanţii, apoi cu restul lumii; unul dintre peţitori ajunge în braţele lui GUFI; GUFI îsi dă seama că ceva nu e în ordine; explorare tactilă.) GUFI: Afară! Afară! Marţafoilor! Mînca-v-ar gîrlicii! 296 (Peţitorii au şters-o în spatele uşii.) GUFI (Prăbuşit de oboseală.)'. Marţafiţo ! Ia-mi gîfîitul! (Toată lumea s-a prăbuşit, MARŢAFIŢA îi ia pulsul, îl şterge de sudoare. îl giugiuleşte. Nuanţe ascunse în îngrijiri; GUFI îşi revine sub masajul multilateral al doicii.) MARTAFITA: Asa? > > ) GUFI: Mai sus. MARTAFITA: Aici? 7 7 GUFI: Mai tare! (Cenzurîndu-şi brusc slăbiciunile intime.) Caramba! (Doica pleacă.) Aşa nu merge! TOATE PERSONAJELE: Aaaa... GUFI {îl împunge cu bastonul pe ZENO.): Zi ceva de rîs! TOATE PERSONAJELE: Oooo... ZENO (Pierdut.): Eu? GUFI: Tu! ZENO: Păi... GUFI: Gura! Zi ceva de rîs! BUBI {Către ZENO, cu zgîlţîituri.): Mă! Tu n-auzi? Zi ceva de rîs! ZENO : Eu... (îşi drege vocea.) Patru capre pasc un plop... TOATE PERSONAJELE (Cu dispreţ.)'. Pfff! GUFI: Prost mai eşti, mă, Zeno, mă! 297 Matei Vişniec BUBI: Prost ca leatul. > GUFI (Către BUBI.): Zi, Bubi, ceva de rîs! BUBI: Ăăăă... Păiii... iii... i! GUFI: Cum ? ZENO : Zi tare! Ce-o scalzi ? BUBI: Patru capre nasc un cal, două babe fac o iapă, zece bube trag o luntre nou ieşită de la bal, moare-o gură într-o guşă, care dinte n-are gură, orice parte are carte, nu-i căpuşă fără moarte, orice casă are usă, nu e moarte fără coasă, orice > luntre are plasă, nu e apă fără punte, orice coadă are sapă, unde-i capra să o roadă, orice coadă se înnoadă şi din orice cărăbuş iese zborul ca un dus... > (Pauză; stupoare generală.) GUFI (îl testează pe BUBI.): Mă, Bubi, mă! Ce-i cu tine ? BUBI (Mic.)·. Nimic... GUFI: Te doare ceva ? BUBI: Un pic... GUFI: Ai înghiţit strîmb ? BUBI: Oarecum... GUFI: Cască gura! (îi cercetează gura cu un deget; şi-l retrage cu repulsie.) Buah! TOATE PERSONAJELE: Buah! 298 Ţara lui Gufi GUFI: Iţi iese măseaua de minte. Mai dă-te cu parfum ! (îl stropeşte cu flaconul personal; se reped si ceilalţi să-l parfumeze pe BUBI; mare înghesuială la gura personajului: BUBI rîgîie, tuşeşte, se îneacă, tremură, dar rezistă; GUFI restabileşte ordinea cu bastonul.) Marţafîţo ! Zi ceva de rîs ! MARŢAFIŢA: Zic o ghicitoare. GUFI: Hai, cobeşte! MARŢAFIŢA: Cine are două guşe, zărzărele în căpuşe, trei duhori la subsuori, cinci buboaie pe ţurloaie crăcănate ca un plug şi un dinte clăpăug ? GUFI (Stupefiat.)'. Cum?! TOATE PERSONAJELE (Fluierat lung.) MARŢAFIŢA: Cine vine prin grădină culcuşit într-o măslină, cu cipicii traşi pe faţă, dezlegat precum o aţă, îndoit, brutal şi mic, fără gît, fără buric, fără tălpi, fără cîrlige şi gîndind din catalige ? Ghici, ciupercă din urzici! GUBI (Tălîmb.): Ce să fie ? ZENO (Timid.)'. O fi scaraboanţa. MARŢAFIŢA: Nu. Nici în clin. Mai cască urechea: e înalt > y ca o dugheană, n-are ochi, da are geană, n-are fum, da are foc, zboară doar cînd stă pe loc, e adînc ca o lopată, moare numai cînd s-arată, n-are haine, d’-are groapă, nu mănîncă, doar se-ndoapă, scoate vorbele pe nas, n-are gît da are glas, e rotit de buburuze, bea licori, da n-are buze, e sfiit şi însutit, are printre maţe vînt şi se tine de cu vînt... > 299 Matei Vişniec BUBI: O fi bumburoiul... IOLA: O fi săbăuţa... GUFI: Nu e zgăbăgiul ? ZENO : E tucălitoarea! > CURTEANUL 1 : Măsfalugul! CURTEANUL 2 : Balţachinul! CURTEANUL 3 : Ţepăluşul! CURTEANUL 4 : Mucăloaia! CURTEANUL 5 : Ruţimigul sau zbătoaca! CURTEANUL 6 : Calfagiul! CURTEANUL 7: Vărsătoarea! CURTEANUL 8 : Micapiţa, fustangiul, vîrcoleţul şi chipiul! CURTEANUL 9: N-are vîrstă, n-are nume, se ghiceşte cînd se spune, e îngust, rotund şi lat, locuieşte în palat! CURTEANUL 10: Două tălpi şi două palme îşi trăgeau mereu sudalme! CURTEANUL 11: Ca o guşă-i de rotund, două guri pe după uşă îşi trăgeau picioare-n fund! CURTEANUL 12: Dracu duce drugi în dric... MARŢAFIŢA: Nu vă taie capu. Ardeţi gazu de pomană. GUFI: Mucles! TOATE PERSONAJELE: Afară, în stradă, ţaţă ordinară! Asta-i ghicitoare, lungă şi murdară ^ GUFI: Gura, bulibosilor! Numai eu am voie să vorbesc * > în versuri! 300 Ţara lui Gufi ZENO (Către curte.) : Numai regele are voie să vorbească în versuri! TOATE PERSONAJELE (Unele altora.): Gura! Numai el are voie să vorbească în versuri! Cine-a-ndrăznit să vorbească în versuri ? Care eşti de vorbeşti în > > versuri ? Gura! Să nu se mai deschidă gura! Gura ! Gura! GUFI (Cu bastonul\ linişte; suspans.): Ziceţi, mă, ceva de rîs! (Personajele se chircesc sub apăsarea celor spuse de GUFIJ GUFI: De ce nu ziceţi, mă, ceva de rîs ? Ziceţi, mă, ceva de rîs! (Tăcere de moarte; GUFI începe să-i trezeascăîmpungîndu-i cu bastonul.) Zi, mă, ceva de rîs! Zi tu!... Zi, mă!... Cască, mă, gura! (Toate personajele cască repede gura.) Ziceţi, mă, ceva de rîs ! (Lovituri tot mai dure.) Ziceţi, mă, ce staţi ? Ziceţi ceva!... Rîgîiţi! Rîgîiţi, mă, rîgîiţi!... Sughiţaţi, mă! Crăcănaţi-vă, ghiorăiţi-vă burţile! Faceţi mă, ghiduşii! Daţi-vă peste cap! (Lovituri cumplite; personajele se rostogolesc pe jos, ţipă, se apără cu palmele pe faţă.) Vreau să rîd, mă, tălîmbilor! Vrea prinţesa să rîdă... Mă, ciungupungilor! Ziceţi ceva... (GUFI începe să plîngă.) Nu mă lăsaţi aşa, mă! Nu mă lăsaţi baltă, mă, ciufuceilor!... Zăbăucilor... Ziceţi ceva de rîs... (Plîns jalnic.) Hai, mă... (îi ridică pe cei căzuţi-bătuţi.) Nu mă \ l / 301 Matei Visniec __________)__ lăsaţi ca pe o bolfoşină... (Ii aşază ca pe marionete la locurile lor.) Moare prinţesa... Nu mă lăsaţi cu buzele dezumflate... (O îmbrăţişează pe IOLA.) Fata mea! Ce-am făcut! Am uitat de tine... Ai ieşit o boamfa... Ce mă fac ? Ce mă fac ? > IOLA: Lasă, tată, altă dată. GUFI: Cînd altă dată, cînd ? IOLA: Lasă... Eu mă duc să mă dau în scrînciob. Şi ce dacă sînt tare de cap ? Lumea e mare. încap. GUFI (Pumni în cap.): M-am lăsat dus de treburile statului... Am fost puturos şi beţiv... Am fost uituc... Nici nu mai ştiu unde te-am pus... IOLA: Nu-i nimic. Lumea e mare. încapi şi tu. GUFI (Remuscările continuă.)'. Te-am lăsat pe mîna ei... care fură mîncare... Toată ziua molfăie... IOLA: încape, încape... GUFI: Cum o dregem, Iola-mamă ? Nu ştii de nici unele, pe unde scoatem cămaşa ? IOLA: Ştii ce ? Mai dă-i în mă-sa! > GUFI: N-ai cultură... Nu cunoşti muzica, nu cunoşti > > poezia, nu cunoşti cibernetica, nu cunoşti antropologia, geologia, epistemologia, geografia, paleontologia, fiziopatologia, farmacologia, psihologia, sociologia, radiologia, radiolocaţia, arheologia, plastografia, anatomia, fiziologia, igiena, geometria, algebra, speologia, istoriologia şi nici desenul tehnic. Ce ne facem ? Cum să te fac să rîzi ? (Dezolare printre personaje.) Am rupt cuiul... 302 Ţara lui Gufi Am dat cu bîta-n baltă... (Se scarpină încet, toată lumea se molipseşte.) Dacă nu te mărit azi... cine ştie cînd mai am timp... ZENO : Ce poţi face azi, nu lăsa pe mîine... BUBI: Lasă pe poimîine, că poate nu mai e nevoie... (ZENO, ghiont lui BUBI J GUFI: Ia vedeţi ce treabă avem mîine. ZENO (Răsfoieşte un carnet cu noduri.) Mîine... mîine... Mîine mergem la vînătoare de caproraţecurcostruţi. ORCHESTRA (Semnal ca la radio, înainte de program.) GUFI: Dar poimîine, ce fac ? ZENO (Cautăprintre noduri; le mai rupe în dinţi.)'. Poimîine... poimîine... E ziua lui Bubi! ORCHESTRA (Mulţi ani trăiască.) GUFI (Se apropie de sfetnici; şuşoteală; îsi freacă palmele; toată lumea e în picioare; se sfătuiesc; BUBI zîmheste tîmp; GUFI îsi revine din reveria programată’ ruşinat.): Dar răspoimîine ? ZENO: Răspoimîine... răspoimîine... Răspoimîine se împart gogoşile şi langoşii... GUFI: Uuuu ! Dar pespoirăspoimîine ? ZENO: Pespoirăspoimîine... pespoirăspoimîine... Pes- poirăspoimîine avem tăierea porcului şi crăpelniţă cu bal de şorici cu zeamă de varză acră... (Atent la noduri.) Fără zeamă de varză acră... 303 Matei Vişniec GUFI (Indignat.): Fără zeamă de varză acră ? ZENO: Fără. Asa zice doctorul. > GUFI (Verde.): Aşa zice ? Asa. ZENO: > GUFI (0 clipă de meditaţie.): îi tai capul. ZENO: Cum vrei. GUFI: Să i-1 tai... să nu i-1 tai? ZENO: Hai odată, nu ne ţine! GUFI: 1-1 tai! ZENO: E ultimul tău cuvînt ? GUFI: Am zis! (Către străjeri.) Tăiaţi-i capul! BUBI (.Languros.): L-am şi tăiat, împintenatule... GUFI: ’ai nu mai spune! BUBI: Am capul aici. GUFI: Pune-mi-1 în palme. BUBI (îl scoate dintr-o valiză supraetajată, în care are o colecţie de capete.): Poftim. GUFI (Cu sfială.): Uuuu... (Meditativ.) Ce e şi viaţa asta... (Capul este aruncat din mînă în mînă.) A fost totuşi un medic bun. > Asta zic si eu. Trebuia tăiat mai demult. BUBI: > GUFI: Si tu eşti un sfetnic bun, Bubi... Vino să te > > pup... (BUBI îsi frămîntă colţul cămesuţei.) Vrei să te scarpin puţin ? BUBI: Chiar vreţi să faceţi asta pentru mine ? GUFI: Aici e bine ? 304 Ţara lui Gufi BUBI: Mai sus... Mai la stînga... (Sar si alţii să-l ajute pe GUFI.) GUFI (Scărpinînd.): Dar pesdupoirăspoimîine, ce fac? ZENO : Pesdupoirăspoimîine... Pesdupoirăspoimîine... A! Se întoarce corabia cu pufuleţi. (Jubilaţie în sală. BUBI este abandonat ca o păpuşă gonflabilă.) GUFI: Dar pesdupoimîinerăsdupos ? ZENO (S-a-ncurcat în noduri; e ca si legat.): Pesdupoimîinerăsdupos ? Avem bilet la matineu. GUFI: Dar răspesdupoimîinerăsdupoimăi ? ZENO (înăbuşit.): Vin gealaţii cu chiria. GUFI: Cum ? N-am plătit ? Parc-am plătit... MARŢAFIŢA (Apare demonică.): N-ai plătit chiria ?! Paţachină! Ce-ai făcut cu banii ? Unde-s banii de chirie ? GUFI (Se retrage în patru labe, urmărit de MARŢAFIŢA.): Nu da! Nu da! MARŢAFIŢA: Te furişezi, ai ? Las că mai vii tu sub baldachin! y y y GUFI: Psst! Aude fata! MARŢAFIŢA: Ce ? E fata mea ? E fata ta! ) > GUFI (Către sfetnici.): Tăiaţi-i capul... (Rugător.) Bubi... Tu-mi eşti ca uns pe inimă... Fă ceva cu ea... MARŢAFIŢA: Cu mine ? Beţivanilor! Pantalonarilor! Peti- y y y carilor! Mai veniţi voi la mine după miere! 305 Matei Vişniec GUFI: Pssst! (Dă din mîini, îşi drege vocea, îşi recaută demnitatea.) Iola, fetiţo... Vezi în ce rahat mă aflu... Leagă-te la cap şi du-te învîrtindu-te... Vezi bine că-i stai în gît... Ia-ţi bărbat şi şterge-o ! IOLA: Aş! MARŢAFIŢA: Hai, că văd negru din cauza ta. Valea! ZENO : Zău... Ne stai ca un cui în talpă. BUBI: Parc-ai fi o muscă-n lapte. GUFI: Hai, nu te ţine scai... ZENO : Crede-ne şi pe noi... Trebuie să-ţi dăm papucii... IOLA (Plînge.): Nu vreau papucii... GUFI: îţi dăm ce vrei, numai zbugheşte-o! Cizmuliţe vrei ? BUBI: îţi dăm o tavă cu gogoşi. ZENO : îti dau tîrlicii mei. > IOLA: Nu vreau nimic... Vreau să rîd! GUFI: Vezi că nu te ţine capul... IOLA: Eu n-am rîs niciodată. Vreau să rîd. Dacă nu mă faceţi să rîd, îmi iau catrafusele şi m-am topit. TOATE PERSONAJELE (Încîntare generală.): Uaaa! GUFI: Să-i spunem o cimilitură... ZENO : O serenadă! BUBI: Un bal mascat! GUFI: Fără măşti! MARTAFITA: Să vină Lulu... > > BUBI: Sigur, să vină Lulu! 306 Ţara lui Gufi MAI MULŢI CURTENI: Să vină Lulu! Lulu ! GUFI: Nu se poare... N-o să priceapă... ZENO : Trebuie să riscăm. BUBI (Fericit.): O să rîdem! O să ne tăvălim ! GUFI (îngrijorat.)'. N-o să se prindă. ..Os-o ameţească de cap... E prea lovită cu leuca... CURTENII (în delir.): Lu-lu! Lu-lu! Lu-lu! BUBI (Discret.): Vocea maselor... GUFI: O nenorociţi... Cine ştie ce-o să iasă? O să-i > > intre pe-o ureche şi-o să-i rămînă acolo... ZENO : N-are-a face. O să fie tut. > > BUBI: Hai, c-acu’-i totuna. S-o facem de pomină! GUFI: Dacă ziceţi voi... j BUBI: Tu hotărăşti ce zicem noi... ZENO : Vax! Noi hotărîm ce zici tu... MARŢAFIŢA: Ce zici tu zicem şi noi... BUBI: Ce ştii tu ce zicem noi ? ZENO : Ce ştim noi ce zice el ? MARTAFITA: Ce ştim noi nu zice el, ce vrea el nu zicem > > > noi, ce vrea el nu ştim nici noi, ce vrem noi nu ştie el, ce vrea el, ce vrem si noi, ce ştim noi, ce vrea si el... ce e vremea fără el ? Ce e el fără de > noi ? Ce, sîntem cu totii boi ? GUFI (Tace lung.): Să vină! (Jubilaţie în sală.) ORCHESTRA (Semnal.) ZENO (Ghiont către IOLA.): O să te facă paf! 307 Matei Vişniec GUFI (Părinteşte.): Bucură-te, fata mea... C-ai s-auzi minciuni cum numai pe vremuri se mai spuneau. Că adevărata minciună nu mai are nevoie de gură şi numai asa se vede minciuna, cînd se dă de trei ori peste cap şi iese tot minciună... Că o minciună aşa de gogonată doar la o mie de ani se naşte si-ti umflă capul si-ti bagă tremur în fîcătei şi nici pielea n-o să-ţi rămînă întinsă ca o tobă şi nici genunchii necutremuraţi, căci marea minciună uriaşă e aici şi e timpul să te înfrupţi din ea... UN STRĂJER (Scoate capul de după usă.)\ Nu-i. GUFI: Cum nu-i ? Cotrobăiţi bine! (Aşteptare încordată; tremur de bastoane.) GUFI (Către BUBI.): Nu l-ai căsăpit cumva ? BUBI: Se poate ? (Totuşi, cercetează în valiză.) ALT STRĂJER (Trecînd în fugă.): S-a roit. GUFI: Cum ? Cine ? UN STRĂJER: Aşa se pare... S-a cărăbănit. Să n-am parte. GUFI: Da nu se poate! După el! Găjbiţi-1! Puneţi laba pe el! UN STRĂJER (Apare.): S-a dosit bine. ALT STRĂJER (Vine la raport.): Tace chitic. GUFI: Puneţi şoricarii după el! II vreau ! II omor! Să mi-1 aduceţi legat sub băţ! (Zarvă mare în palat ; trepidaţii nervoase.) Hm! 308 Ţara lui Gufi (Uşile se deschid; străjerii pătrund cu LULU legat sub băţ.) UN STRĂJER: Ne-a muşcat! (LULU eplin de sînge.) ALT STRĂJER: Ne-a zbătut! (LULU e cu hainele ferfeniţă.) UN STRĂJER: Ne-a pocnit! (LULU eplin de vănătăi.) ALT STRĂJER: Ne-a împuns! UN STRĂJER: Ne-a pus piedici! ALT STRĂJER: Ne-a făcut cu oţet şi cu ou. UN STRĂJER: Să-l bubuim? ALT STRĂJER: Să-l facem ghem? GUFI {îl ia în primire pe LULU; îl mîngîiepînă la urecheală si la bobîrnace.) Bună treabă... Lăsaţi-1 jos... Şi veniţi mai tîrziu, că poate vă fac rost de nişte pupături... {Către LULU.) Ce-i cu tine, mă, Lulu, mă? LULU (Geme.) GUFI: De ce, Lulu, de ce ? LULU (Geme.) GUFI: Te trage aţa ? Spune! LULU (Mugeşte.) GUFI: Ce-ţi lipseşte ţie aici ? LULU (Urlă.) GUFI: Haleală ai... stropeală ai... zaharicale ai... Dul- ceţuri, siropuri, cofeturi, halva, pufuleţi, baclavale... Ce nu ţi-am dat eu ţie, stropşitule? 309 Matei Vişniec LULU (Icnete.) GUFI: Rogojină ai... Pernuţă este... Oliţă, jucărioare ţi-am dat... Peticuţe pe coate ţi-am cusut... La tuns te-am ţinut... De puricat, te-am puricat... In urechi te-am spălat cu mîinile mele... De fandosit, te-am lăsat să te fandoseşti... Unghiile ţi le-am tăiat cu toporişca... Picioare în fund, nu... Palme peste dinţi, nu... De urzicat, nu te-am urzicat... Bobîrnace... asa si asa... Ce mai > > > vrei tu de la sufletul meu ? LULU: Nu mai vreau să fiu bufon! GUFI (înlăcrimat; stupoare generală.): Tocmai acum, la nunta fetei ? LULU: Sînt bolnav! Nu mai vreau! GUFI: Să-mi faci tu mie una ca asta ? LULU (Muget.): Nuuu mai pot! GUFI: Ţi s-au sleit puterile ? LULU: Nu. GUFI: Ai făcut varice ? LULU: Nu. ZENO : Gîlmiţe pe limbuţă? LULU: Nu. BUBI: Oreion în pantalon ? GUFI: Măzăriche în ureche ? BUBI: Gîtul ? Ochiul ? Nasul ? Pleoapa ? Ce să-ţi scurtăm ca să te-ndrepţi ? LULU: Mă supără timpanul... (Miraregenerală.) 310 Ţara lui Gufi GUFI: De ce n-ai zis aşa ? Să ţi-1 scoatem. LULU: Mă doare la rîs... BUBI: Boală grea. ZENO : Se ia ? LULU (Plîngăcios.): Cum aud că se rîde... odată simt că ceva moale mi se coace în urechi... ZENO: Nasol... LULU: Jur pe limba mea... Am dureri îngrozitoare... Başca zvîcnet în fundu capului... ZENO : Boală de lux! MARTAEITA: E bine să bei ceai de măselarită. y y > GUFI: As! Trebuie umblat la scăfîrlie. y BUBI: îl dregem noi. ZENO : îl facem ca nou. îi retezăm din mofturi. LULU: Zău, credeti-mă... Am îmbătrînit si eu... Măcar zece zile să stau liniştit... Să nu mai aud, să nu y mai văd... GUFI (Ca ars.): Să nu mai vezi, ai ? LULU: N-am să fug. Ţineţi-mă şi legat... Măcar o săptă- mînă să n-aud zvon de rîs... GUFI: Lulu, îndată e nunta. Trebuie să răspunzi la între- bări. LULU: Nu răspund. GUFI: Nu ?! LULU: Nu! GUFI: Aduceţi tiripompa! 311 Matei Vişniec LULU (Urlînd.): Nu vreau tiripompă! MARŢAFIŢA: Ha! Să vină riripompa! LULU: Mi-e greaţă! Nu pot în tiripompă! GUFI: O să-ti treacă... si de mamă, si de tată... O să te > > i facem moale ca o perniţă... Ai să fii dulce ca un colţunaş si blind ca un miel... y > y (LULU se smuceşte si fuge prin sala tronului; toată lumea, după el; LULU se strecoară cu abilitate printre orbi; orbii se ciocnesc între ei, debandadă mare.) - Dă-i! - Trage! - Muscă! y - Pocneşte-1! - Dupăceşte-1! - Arde-i! (Răvăşeală de lucruri si draperii; LULU e dibuit de zeci de mîini; tiripompă e coborîtă din tavan; LULU e pus să măture palatul cu tiripompă; începe rotirea; LULU se rostogoleşte prin toate ungherele.) GUFI: îţi bagi minţile în cap ? LULU: Figa! GUFI: Gaz! Gaz! Gaz! (Viteza tiripompei creste; încep să urce fulgi, si firicele de aburi ies din pereţi.) 312 GUFI: Mai fugi ? LULU: Nuuu... Mai ieşi din banca ta ? GUFI: > Dati-mi întrebări... Vreau întrebări... LULU: > GUFI: Te iert. Si eu. ZENO: y Eşti băiat bun. BUBI: 7 GUFI: Fă-te-ncoace! {Tiripompa este oprită; LULU se prăbuşeşte; are hainele ceva mai noi, dar faţa ceva mai bătrînă.) Hai, copăcel! ZENO: Trage aer în piept! (îl ridică; îl asază în picioare.) BUBI: Limba-napoi! (îi îndeasă limba în gură.) GUFI: Capul sus! Pieptul ’nainte ! (îlpotriveşte.) ZENO: Parcă-i mai neted... (îlpipăie.) O fi tot ? Si duhneşte mai bine... BUBI: 7 7 GUFI (Clicy clic.)\ Oricum, sună mai cristalin... MARTAFITA: Ce mai! E a-ntîia! 7 7 GUFI: Să facem o probă! (Către IOLA.) Ciuleşte-te bine, fata mea! S-ar putea s-auzi ce nu s-a auzit, să afli ce nu se poate şi să te miri de ce nu este. {Către LULU.) Ia spune, Lulu, ce-ai tu în frunte ? LULU: Un ochi. {Agitaţie în sală; GUFI face linişte cu bastonul.) GUFI: Buuun. Da ia spune, ce fel de ochi e ăla ? LULU (Plictisit.): Care vede. IOLA {Către GUFI.): Cum adică, vede ? 313 Matei Visniec GUFI (Către IOLA.): Răbdare! (Către LULU.) Cum adică, vede ? LULU: Vede lucruri. GUFI: Care lucruri ? LULU: Masa, scaunul, draperia, linguriţele, farfurioarele... GUFI: Si mai ce ? LULU : Toate lucrurile care sînt. GUFI: Vede si-n burtă ? > LULU (învins.): Nu, în burtă nu... (Rîs grotesc la personaje.) IOLA (Nu rîde.): Ce zice ăsta, tată? GUFI (Către IOLA.): Mai aşteaptă! (Către LULU.) Da cum e posibil, Lulu ? Dacă zici că se vede, de ce nu vede si-n burtă ? > LULU: Nu vede decît pe-afară... (Orbii se tăvălesc de rîs; IOLA, tot mai uluită.) GUFI: Rîzi, Iola, rîzi! Tu n-auzi prăpăstiile ? IOLA: Ce prăpăstii, tată ? GUFI (Uscîndu-si lacrimile.): Şi cum sînt lucrurile, Lulu ? LULU: Sînt colorate... GUFI (Potolind vacarmul.): Cum adică, colorate? LULU : Au ceva pe deasupra... O culoare... GUFI (Prefăcut.): Aha! Un fel de piele... LULU : Nu e piele, e altceva... GUFI: Moale sau tare ? 314 Ţara lui Gufi LULU: După cum se nimereşte. GUFI (înnebunit de rîs; la fel si curtea.)'. Rîzi, Iola, rîzi! N-auzi cum le scoate şi le-ncîlceşte ? {CătreLULU.) Arată-ne si nouă o culoare, Lulu! LULU: Iarba... GUFI: Iarba ? Iarba e culoare ? LULU: Nu, iarba e verde... GUFI (Potolind rîsul monstruos din sală.): Lulu, zăpăcitule ! Iarba nu e verde, e tăioasă. LULU: E si verde, si tăioasă. GUFI: Auzi, ce gugumănie! Rîzi, Iola, rîzi! IOLA: Rid, tată, da nu mă prind... GUFI: Stai s-auzi una mai gogonată... {Către LULU.) Da cerul cum e ? LULU (Aproapeplîngînd.)'. Cerul e albastru... (Haz general\ pufăituri copioase.) GUFI: Eşti prost ca oaia, Lulu! Cerul nu e albastru, cerul e uşor. Tu nu vezi că stă pe capul nostru şi nici nu-1 simţim ? y LULU: Nu stă pe capul nostru. GUFI: Da unde ? LULU: E departe, sus... GUFI (Ridicînd rnîna.): Aici ? LULU: Mai sus. 315 Matei Visniec GUFI (Se întinde cît poate.): Aici ? LULU: Nuuu... E sus de tot. Nu-1 poţi atinge cu mîna. GUFI: O fi mai sus de acoperiş ? LULU : Mai sus. E atît de sus, că nici o pasăre nu-1 poate atinge. GUFI: Te-am prins! Dacă-i aşa de sus, cum poţi să zici că-i albastru ? L-ai atins cu mîna ? LULU: Nu! L-am văzut cu ochiul. GUFI: Da ce, ochiul e pentru atins ? LULU: Păi, nu l-am atins cu ochiul... L-am văzut cu ochiul. GUFI: Da’ de ce n-ai văzut cu urechea sau cu nasul ? LULU: Mor! Nu mai pot! Mă arunc! GUFI: Stai, nu te ambala... Trage-ţi aer în suflet... îţi pun o întrebare mai uşoară... Zăpada, zăpada cum e ? LULU: E albă... GUFI (Haz.): Bravo, Lulu! Şi eu, care credeam că e rece! ZENO : Da mărul ăsta cum e ? (îi întinde un măr.) LULU: Erosu. j ZENO : Muşcă din el! (LULU muscăflămînd.) E ? Cum ţi se pare ? Nu e dulce ? LULU: în gură e dulce. Da în afară e roşu. (Sala se zguduie de rîs.) GUFI (Face linişte cu bastonul.)'. Lulu, recunoşti că gura face scuipat ? 316 Ţara lui Gufi LULU: Da. GUFI: Recunoşti că nasul face muci ? LULU: Da. GUFI: E drept că urechea face ceară ? LULU: Da! Da! GUFI: Şi pielea, nu-i aşa că face sudoare ? LULU: Aşa-i. GUFI: Iar ochii fac lacrimi! (Triumf.) Poţi să zici că nu-i asa ? > LULU: Ba da. GUFI: Deci ochii sînt pentru lacrimi, nu pentru văzut! (Aplauze; GUFI se înclină; îsi dă brusc seama că degeaba se înclină si începe să-i pupe pe cei care-l aplaudă; un fel de triumf în Parlament.) LULU (Furios.): Ba nu, ba nu! Sînteţi orbi, sînteţi nişte trăncălăi, sînteti orbi blestemaţi! > > ZENO : Iar îi sare ţandăra... > LULU: Nu pricepeţi nici cît negru sub unghie... Treceţi prin lumină ca gîsca prin apă... Orbi! Orbi! GUFI: Toată lumea e oarbă, Lulu... LULU: Ba nu, ba nu! GUFI: Ia te uită! Altă trăsnaie! LULU: Unii oameni văd! Văd! GUFI: Care-s ăia ? Matei Vişniec LULU: Ii ştiu eu... Sînt... ZENO : Arată-mi-i şi mie... Să pun rnîna măcar pe unu... Să-l aduc aici, să mai avem un bufon... LULU (înghiţit de rîsetele sălii.): Sînt mulţi, mulţi! Eu vin de acolo! IOLA (Profitând de haos, către LULU.): Eu te cred! GUFI: Bine-ai făcut c-ai venit, Lulu... Altfel, muream de plictiseală. LULU {Către IOLA, acoperit de zarvă.): Cum ? (Către GUFI.,) Am să fug înapoi! ZENO: Baftă! IOLA {Către LULU.): Vin şi eu cu tine... BUBI: Cale bătută! MARTAFITA: Vezi să nu te mănînce cîinii... > > LULU: Nu mă credeţi... Niciodată nu m-ati crezut... > > {Către IOLA, în şoaptă.) Iola, măcar tu să mă crezi... Sînt oraşe în care oamenii văd... Sînt > mii de oraşe cu acoperişurile strălucitoare... Acoperişurile sînt roşii... Copacii sînt verzi... Toamna, frunzele se fac galbene ca aurul... Marea e albastră si ea si se înnoadă cu cerul... Caii sînt albi, > y păsările sînt violete... Murele sînt negre, castanele sînt cafenii... GUFI (Prinde tot.): Daţi-1 afară! O strică de cap! LULU (Alergîndprin palat si strigînd.): Fetele poartă mărgele strălucitoare ca soarele... La degete au inele care-ţi iau ochii, în urechi poartă cercei... şi perle albe ca laptele... Iola, ascultă-mă, nu fi oarbă! După 318 Ţara lui Gufi ce plouă, se întinde curcubeul de-a curmezişul cerului... cu o mie de culori pe el... Noaptea ies pe cer luna şi stelele... care sînt nenumărate şi strălucesc precum diamantele... grăunţe de foc, înţelegi ? GUFI (Vînîndu-lpe LULU.): Afară! Afară! Aruncaţi-1 la şobolani! > LULU (Căţărat pe candelabru.): Iola, eu pot să te învăţ să vezi... Oricine poate să înveţe să vadă... Limba ta e roşie, ochii tăi sînt albaştri! Pielea ta e albă, da... încearcă să vezi, Iola, tine minte culorile... (LULU e înşfăcat de mulţime si scos.) GUFI (Aşezîndu-se obosit.): Nebun mai e! IOLA: Poate că nu era nebun... GUFI: Vino la pieptul meu, fata mea... Era să te omoare... Rău am făcut că l-am adus... ZENO : Toţi bufonii sînt nebuni. BUBI: Iar ăsta e mai rătăcit decît toti... > GUFI: Pe mine, să vă spun drept, m-a cam plictisit... BUBI: Şi pe mine... ZENO : Pe mine chiar m-a luat căscatul... MARŢAFIŢA: Eu chiar am aţipit... ALTE PERSONAJE (Relaxîndu-se după lupta cu LULU.): Si noi, si noi... > * > GUFI: în ultimul timp, se cam repetă... BUBI: O tine una si bună... > > ZENO : Altădată, mai scornea cîte ceva... 319 Matei Vişniec GUFI: Eu m-am cam săturat de ei. ALTE PERSONAJE: Şi noi, şi noi... BUBI: Ar cam fi timpul să-i tăiem capul... MARŢAFIŢA: Chiar! Nu mai face nici cît o ceapă degerată. ZENO: Sperie copiii... MARTAFITA: Auzi! Iarbă verde! > > ZENO: M-am scîrbit de el ca de mere acre... Asa, asa... GUFI: > ) BUBI: Peste trei zile e tăierea porcului... Eu zic să-l tăiem odată cu porcul... IOLA: Ba eu aş vrea să-l mai aud. MAJIŢAFIŢA (Speriată.): A sucit capul fetei. GUFI: A cam sărit peste cal, e drept. Trebuie băgat la zdup, cu căluş şi cu ţepuşă. IOLA (Persuasivă, ciudat de vicleană.): Tăticuţule... Lasă-mi-1 mie... Eu tot nu pricep nimic... Am să mă joc cu el... GUFI: Ti-1 dau de zestre, dacă te măriţi! IOLA: Mă mărit! GUFI: Primeşti peţitorii ? IOLA: Primesc! (Aplauze; GUFI încîntat; dintr-odată, ceva îi atrage atenţia.) GUFI: Ce-i asta ? (Adulmecă prin aer.) 320 (Toată lumea cu nasul prin aer; în sală pătrunde miros de gogoşi.) UN STRĂJER (Pătrunde în sală rupt, însîngerat, cu ultima suflare.) Măritule! (Dă chix în faţa tronului.) GUFI: Ce-i ? Spune! Nu muri! UN STRĂJER (Prăbuşit.)'. S-au adus gogoşi la chioşc! (Moare.) (Toată lumea se repede spre uşi; îmbulzeală; se calcă unii pe alţii în picioare.) GUFI (Se înghesuie si el; văzînd că nu poate ieşi, se întoarce pe tron.): Staţi! (încremenire.) Ruşine! (Tăcere lungă.) Cînd patria pierde un soldat, se cade să fim de fată... Măcar un minut... Cum vreţi să > > supravieţuim ? Trecînd peste cadavre ? Ruşine! Mortul nici nu s-a răcit şi voi vă repeziţi la gogoşi... Mai staţi o clipă... Gîndiţi-vă la el... (Toată lumea rămîne în reculegere; GUFI îşi dă jos obiectele regale şi o şterge pe uşă în vîrfulpicioarelor; i se aud mai apoi paşii repezi şi nerăbdători pe scările palatului; brusc, toată mulţimea se repede strivind uşile; IOLA rămîne singură; sunetele paşilor se sting.) 321 Actul II Sala tronului. Personajele, în faţa tăvilor uriaşe. Se aud ultimele clefaieli. Unii mai ling zahărul rămas de la gogoşi. UN STRĂJER (Intră tiptil, alunecă spre GUFI şi-i rade un deget de zahăr de pe tavă; GUFI îi arde una din zbor.): Au! GUFI: Pune-1 la loc. UN STRĂJER (întinde dîra de zahăr la loc.): Preaînfu-lecatule... Petitorii nu mai au răbdare... GUFI (Lingîndu-se pe buze.): S-aştepte. UN STRĂJER: Au tocit preşul de la uşi... (Pleacă.) ALT STRĂJER (Soseşte în fugă.): Peţitorii se perpelesc... (Pleacă.) UN STRĂJER (Se întoarce.): I-a apucat damblaua... Unu’ s-a... (Restul, la urechea lui GUFI; GUFI îşi strînge genunchii.) GUFI: Cum ? 322 Ţara lui Gufi UN STRĂJER: Cum am zis. S-a pierdut cu firea. (Pleacă.) GUFI: Hai, roiu ! îi chem îndată. (Către IOLA, a cărei tavă e plină.) De ce nu haleşti ? Haleşte, ca să fii grasă... (îi şterpeleştegogosile.) Să nu creadă că te ţin nehrănită... la mine în casă... (Molfăie.) Noi se cade să fim cu toţii graşi... şi rotofei... ca să se vadă... c-avem crăpelniţă... să nu se şuşotească degeaba... că nu sînt un pîrlit... întîi şi-ntîi... să ştii şi tu... trebuie băgat la ghiozdan... trebuie pusă burta la cale... UN STRĂJER (Intră.): Prealogopedule! Nu mai e de glumă! Au prins a sparge şi-a dărîma prin casă... (Pleacă.) ALT STRĂJER (Intră.): S-au dat la cîrnaţi... (Pleacă.) UN STRĂJER (Intră.): Au şterpelit măsline şi ardei iute. (Pleacă.) ALT STRĂJER (Acelaşi joc.): Acum ronţăie nucile... UN STRĂJER (Disperat.): Se apropie de pivniţă... GUFI: Nu! La pivniţă, nu! ALT STRĂJER: Nu-i putem opri. Sînt mulţi... GUFI: Citi? > STRĂJERII (Fiecare numără şi-i îndeasă cîte trei degete lui GUFI în ochi.): Trei! GUFI: Să intre! (STRĂJERII ies; către IOLA.): Eşti gata, fata mea ? (CirreMARŢAFIŢA.) Marţafiţo, mai dă-o cu parfum! (Doica dă drumul la robinetul regal si se execută.) Aşa... (Către curte.) Mai daţi-vă şi voi cu parfum... Să nu creadă că sîntem nespălaţi. 323 Matei Vişniec (Toată lumea, înghesuită la robinetul regal; mare bălă-ceală; se ung sîrguincios pe la încheieturi', pe gingii si printre degetele de la picioare; în cadrul uşii apar si cei trei peţitori sub formă de scara mîţei; înaintează, ciufuliţi si speriaţi, cu mîinileprin aer; pare că un animal cu multe braţe si picioare se rostogoleşte prin încăpere; se tot împiedică de propriile lui picioare si bastoane albe.) TOŢI (Ajunşi cu greu în faţa lui GUFI.): Unde-i fata ? GUFI: Răbdare, ciumeţilor, răbdare! (îi cercetează pe rînd.) Mă! Tu nu eşti Firfirică? Firfirică a Iu’ Coţofigă? Regele gîrlicilor? Nu eşti tu ăla cu blatfusul ? FIRFIRICĂ (Mîndru.): Eu îs. GUFI (îl încearcă pe al doilea; îl caută pe sub bărbie; îi trece un deget prin ureche, după care şi-l şterge de gulerul dantelat alpeţitorului.): Tu trebuie să fii Gîrneaţă! Gîrneaţă a Iu Pişcolaust. N-ai făcut tu în pat pînă la cinşpe ani ? GÎRNEAŢĂ (Triumfător.): Da, da' dup-aia m-am potolit. GUFI: Nu mai faci ? GÎRNEAŢĂ: Mai deloc. GUFI (Cercetîndu-lpe al treilea.): Auuu! Ţonţonel a Iu Logopungă. Ce mai face tac-tu, i-au crescut dinţii ? ŢONŢONEL: I-au crescut trei... Da şi mie unu... (Cască gura, îl ia de mînă pe GUFI şi-l dirijează spre dinte.) 324 GUFI: Frumos dinte! ŢONŢONEL: Tata o zîs c-o să mai iasă... GUFI: O să iasă, o să iasă... Cînd o face plopu pere... TONTONEL: Mă iei la vale ? > ■> GUFI: Tţţţ! Sînteţi băieţi buni. Păcat de voi. Mai bine rămîneaţi pe-acasă... Mă, voi ştiţi să paşteţi vaca ? TOTI: Ştim. GUFI: Da’ să vă-nsurati stiti ? y y y TOŢI: Ştim. (Speriaţi ei înşişi de răspuns, duc mîinile la gură.) GUFI: Bine, mă! Ia spuneţi, ce daţi voi pe fată ? FIRFIRICĂ: Intîi s-o dibuim... GIRNEAŢĂ: Poa-poate n-are ce-i tre-trebuie... TONTONEL : Că tata o zîs... că dacă-i zăludă... s-o lăsăm y y baltă... Şi s-o luăm la palme... FIRFIRICĂ (Ghiont lui ŢONŢONEL.): La picior... ŢONŢONEL: Aşa, la picior... FIRFIRICĂ: Că pe noi nu ne duci cu preşu\.. ŢONŢONEL: Că tata o zîs că mata eşti cam parşiv şi-nşeli lumea la cîntar... GÎRNEATĂ: Că nici noi nu sîn-sîntem de... de... de... y azi de ie-ieri. ŢONŢONEL: Vrem să cîntărim marfa. FIRFIRICĂ: Ce-i în mînă nu-i minciună. GIRNEAŢĂ: Că ma-ma-matale ne cam sco-scoti o-ochii... > > GUFI: Luaţi-o, fîrtaţilor! V-o dau pe cercetate, Marţafiţo, adă fata! 325 Matei Vişniec MARŢAFIŢA (Împingînd-o pe IOLA.): Mergi drept! Gura-nchisă! ŢONŢONEL (Ezită s-o atingă.)'. Are cap ? GUFI: O grămadă. FIRFIRICĂ: Are gît? GUFI: Iola, ia tuşeşte tu puţin... (IOLA tuşeşte; către peţitori.) Ei? GÎRNEATĂ: A-are u-u-umeri ? y GUFI: A-are. ŢONŢONEL (înghite în sec.): Are şi... sau... GUFI (Către MARŢAFIŢA.): Are şi sau ? MARTAFITA: Are, are... y y GÎRNEATĂ: Da ci-ci-cizme are ? y ŢONŢONEL (Către GÎRNEAŢĂ.): Ce-ţi trebuie cizme? GÎRNEATĂ: Cu-cum ce-mi trebuie? Cu-cu-cu ce-o să > u-u-umblu la iarnă ? ŢONŢONEL: Aşa e! Jupoane, blănuri, curele... are? GUFI: Marţafiţo, are ? MARTAFITA: Are o husă. y y FIRFIRICĂ: Da gogoşi ştie să facă? GUFI: Nu. (Indignare pe cei trei peţitori.) Da nici să le mănînce nu ştie. y GÎRNEATĂ: Tot e bi-bi-bine. y FIRFIRICĂ: Gură, nas? GUFI: La egalitate. ŢONŢONEL: Deşte ? Tot cinci ? y y > 326 GUFI: Cîte deşte ai, Iola-tată? > IOLA: Zece. ŢONŢONEL (Cu gîndul dus.): Zece negri mititei... FIRFIRICĂ: Nu e cheală? GUFI: Nici măcar în glumă. TONTONEL : De vorbit, vorbeşte ? y y y GUFI: Cum să nu! Iola, spune a! IOLA: A! GUFI: Ei ? GÎRNEATA: La cîte s-s-se s-s-coală ? y GUFI (Se scarpină-n cap.): Cam la cîte, Marţafiţo ? MARŢAFIŢA (Ruşinată.): Cam la unşpe. GIRNEAŢĂ: Au! ŢONŢONEL (Discret, către ceilalţi doi.): Psst! îi tragem ceasul ’napoi. FIRFIRICĂ: Da zestre? ŢONŢONEL: N-o luăm fără zestre. GIRNEAŢĂ: Mai bi-bi-bine lip-lip-lipsă... GUFI (Acru.): Care zestre ? Ce zestre ? FIRFIRICĂ: Zestre! Să ne dai zestre! TONTONEL: Mai bine o omor decît s-o iau fără zestre. > y GUFI: Cine-a mai auzit de zestre ? Pe la noi nu e cu zestre. GIRNEAŢĂ: Sîn-sîn-sînteţi înapoiaţi, d-aia! GUFI: îi dau o slugă. FIRFIRICĂ: Slugă avem. Tu să ne dai gogoşi. Matei Vişniec GUFI (Ars.): Nu dau gogoşi! ŢONŢONEL: Fără o mie de gogoşi, nu iau fata! GÎRNEAŢĂ: Şi eu! O la-la-las în zeama ei... GUFI: O mie de gogoşi ? Sînteţi ticăiţi ? FIRFIRICĂ: O mie una! GUFI: O sută! FIRFIRICĂ: O mie! GUFI: în vremurile astea ? O sută! FIRFIRICĂ: Taci, c-ai dospit la ciorap. GUFI: Eu, la ciorap! ? FIRFIRICĂ: Ai! Eşti mîncău! GUFI: Eu sînt mîncău ? Tu eşti mîncău! Să ieşi afară! FIRFIRICĂ: Eu ies, da’ ea rămîne fată bătrînă... GUFI: Două sute... FIRFIRICĂ: Nouă sute... GUFI: Mor! Mor! Nouă sute de gogoşi! Mai bine o omor cu mina mea decît să-i dau nouă sute de gogoşi. FIRFIRICĂ: Treacă... Opt! GUFI: Trei! FIRIFIRICĂ: Sub opt sute nu scad nici mort. GUFI: Nu dau peste trei sute nici să mă ungi cu miere. FIRFIRICĂ: NuFihapsîn! GUFI: Hotule! > FIRFIRICĂ: Şapte sute şi cu asta basta! GUFI: Patru sute! Batem palma! 328 Ţara lui Gufi FIRFIRICĂ: Nooo! Nu mă ameţeşti tu pe mine. Tu să iei în tărbacă pe cine-ai mai luat. GUFI (Plîngăreţ.): Firfirică, dragă... Eu să te ameţesc pe tine ? Tu nu vezi în ce hal ne zbatem ? Jur pe ochii mei! Dacă n-am, n-am! FIRFIRICĂ: Minţi! Eşti huligan şi zulitor. Ai stat la pîrnaie înainte de-a lua tronu. GUFI: Ce te bagi ? FIRFIRICĂ: Istoria va vorbi! GUFI: Vax! Nu va vorbi! TONTONEL : Va vorbi, va vorbi! Pereţii au urechi... GUFI: Cinci sute! Ultimul cuvînt. FIRFIRICĂ: Ca să nu zici că sînt ţoapă... şase sute! GUFI: Niciodată! FIRFIRICĂ: Atunci, adio! Ai să-ţi muşti unghiile! GUFI: Cale bătută! Aşa fată nu mai găsiţi voi. FIRFIRICĂ: O să-ţi facă ceai la bătrîneţe... O să-ţi pună ventuze... GUFI: O să fluieraţi a pagubă... Nici dracu n-o să vă ia... FIRFIRICĂ: Fete ? Cîtă frunză... (Arată spre public.) GUFI: Astea-s fete ? Habar n-au să dea cu telu ... FIRFIRICĂ (Sfat tainic cu ceilalţi.): Cinci sute cincizeci! GUFI (Sfat tainic cu sfetnicii.) : Sec! FIRFIRICĂ (Discret.): L-am păcălit! GUFI (Sclipitor.): I-am dus. FIRFIRICĂ: îmi place să lucrez cu dumneata. Eşti om de-nteles. y 329 Matei Vişniec GUFI: Vino să te pup. Eşti firfiroi de treabă. FIRFIRICĂ (Printre efuziuni.): Mai ai şi alte fete? (Ţoc, toc.) Adă gogoşile. GUFI: Care gogoşi ? FIRFIRICĂ: Cum care? GÎRNEAŢĂ: Te fa-fa-faci într-o u-u-ureche? ŢONŢONEL: Cinci sute cincizeci în cap. GUFI: Păi... nu-s gata... GÎRNEAŢĂ: Ne-a fen-fen-fentat... Mă scoa-scoate din pa-pa-papuci... GUFI: Nu-s gata, fraţilor! Eu am casă grea. Aluatul dospeşte încet. Gogoşile, peste nouă luni. FIRFIRICĂ: Si ce-mbucăm la nuntă? 5 ZENO : La nuntă dansăm menuet... GUFI: Păi, nu ? De-mbucat, îmbucăm altă dată, cînd o s-avem. FIRFIRICĂ: No, atunci ai stricat tocmeala. SaFtare! ŢONŢONEL {pprindu-l pe FIRFIRICĂ.): Sta... stai... că tata o zîs să nu vin acasă fără mireasă că-mi dă cu şutu... GÎRNEAŢĂ: Da-da-dacă nu ne-nsurăm a-a-azi... cînd > ma-ma-mai avem timp ? ŢONŢONEL: Mîine avem meci... GÎRNEAŢĂ: Poi-poi-poimîine popice... ŢONŢONEL: Răspoimîine se-mpart corcoduşele... GÎRNEAŢĂ: Du-du-dup-aia îndopăm gîş-gîş-gîştele... 330 Ţara lui Gufi TONTONEL: Sîmbătă furăm lemne... Vin sărbătorile... Prindem muşte pentru undiţă... GÎRNEATĂ: Da-da-dacă n-o facem a-a-azi... ră-rămînem * de căru-ru-rută. ŢONŢONEL: Ne jupoaie tata... FIRFIRICĂ: Fie. (Către GUFI.) O luăm şi-aşa. (Toţi trei o înşfacă pe IOLA si dau să plece.) GUFI: Stati! Stati! Huo! > > FIRFIRICĂ: Ce mai e? GUFI: Păi, cum ? Toţi trei ? ŢONŢONEL: Păi, ce-are? GÎRNEATĂ: Ce mai vrea? > GUFI: Băăă, ciufuceilor! Păi, nu toţi. Unu’! TONTONEL: Cum unu’ ? GUFI: Numa unu poa s-o ia de nevastă. Nu toţi. FIRFIRICĂ (Se scarpină.): Zău ? ŢONŢONEL: Eşti sigur? GÎRNEAŢĂ: Fără şa-şa-şagă? TONTONEL: Auuu! Asa o zîs si tata... > > > > GUFI: Păi ?! Cum o-ncepuserăţi, era uşor... FIRFIRICĂ: Da de ce numa unu ? Că noi ne-am avut ca fraţii... > ŢONŢONEL: Cum o dregem? GÎRNEAŢĂ: S-o facem juma-juma... FIRFIRICĂ: Ba pe de trei! 331 Matei Vişniec (Fiecare se repede la fată pentru împărţeală.) GUFI: Fata trebuie peţită! ŢONŢONEL (Către IOLA.): Ia-mă pe mine, că mă bate tata... FIRFIRICĂ: Te ţin în puf! îţi fac şerbet. Te gîdil la călcîie... GÎRNEATĂ: Eu ştiu să cî-cînt din flu-flu-fluier... ■> ? ŢONŢONEL: Eu pot face ca mînzu... FIRFIRICĂ: Cu-cu-ri-guuu! GÎRNEATĂ: H-h-ham! H-h-ham! > ŢONŢONEL: Te pup pe ceafa. îţi număr de o mie de ori degetele de la mîini şi de la picioare... Te ridic în braţe şi te-aburc în prun... îţi dau mere pădureţe... Te iau la cules ciuperci... FIRFIRICĂ: îti dau botoseii mei... Vrei să-ti dau botoseii ? y y y y GÎRNEATĂ: îti fa-fa-fac clă-clă-clătite. îti dau si so-so-sorici. y y y y y y y ŢONŢONEL: Să fugim în lume! FIRFIRICĂ: îţi dau guleraşul meu. Vrei guleraşul meu ? GUFI: Aşa se peţeşte? (Către BUBI şi ZENO.) Cum dracu se peţeşte ? BUBI: Să-i zică vorbe dulci... ZENO : S-o giugulească... BUBI: Să-i înmîneze plecăciuni... GUFI: Giugiuliţi-o cu plecăciuni. ZENO : Burdusiti-o cu daruri... y y BUBI: Fandosiţi-vă! Spuneţi vorbe goale... 332 Ţara lui Gufi ZENO: Mormăiţi poezioare, daţi din aripi, ridicaţi-vă coada, smotociţi-vă moţul... GUFI: S-a-nţeles ? (Cei trei încep toţi odată; bîlbîială mare.) j FIRFIRICA: Prinţesă cu laură sînt orb ca o gaură mai rău ca o stîncă mă ia de bărbat am cap nemăsurat de groapă adîncă de negură grea trei zile să tot cazi în ea iar pleoapele mele sînt cercevele negreală sub ele ca frigul sub stele ca răul sub bine că pînă şi eu mă sperii de mine... ŢONŢONEL : Prinţesă de lut am capul umplut c-o noapte urîtă şi fară-nceput cu iz cătrănit şi fără sfîrşit şi inima, ah, ce aprinsă e gaură pură nestinsă fără pereţi şi mii de planeţi în ea s-ar putea prăbuşi aşa e, fecioară, şi-n sîngele meu e frig ca în moară au ca-ntr-un cuvînt iar dinspre creierul meu bate un vînt ascutit ca un cutit... GÎRNEATA: E-eu nu vreau să te mi-mint da-n mintea > mea e-ntuneric ca-n ia-iad de nu mai e-e ră-răsad de drac pe co-colac şi pe la-lac c-a fu-fugit ca un smin-smintit... (Toate personajele aplaudă.) GUFI: IOLA: Bravo ! Bravo! Aşa! Ei ? Iola! Pe care îl alegi ? Ştiu si eu, tată ? 333 Matei Vişniec GUFI: Gîndeşte-te, fata mea, gîndeşte-te... IOLA: Nu mă pot hotărî, tată... Toţi îmi par frumoşi... PEŢITORII: Oooo! IOLA: Toţi îmi sînt dragi... PETITORII: Aaaa! IOLA: Sînt sclipitori şi hrăniţi toţi trei... (încet.) Mai bine să se ia-ntre ei... PETITORII: Eeee! y GUFI: Cum asa, fata mea ? IOLA: Ce să-ţi spun ? Inima mea e a lor... GUFI: Te-ai dilit, fata mea ? IOLA: îmi place mai ales Firfirică... GUFI: Lăntoiul ăsta ? IOLA: Da şi Ţonţonel mi s-a lipit de suflet... GUFI: Vlăguitul ăsta ? IOLA: De Gîrneaţă, nici să nu mai vorbim... îmi vine să mi-1 ung pe pline... GUFI (îngrozit.): Fonfaitul de Gîrneaţă? îţi place? IOLA: L-aş asculta zi şi noapte... GUFI (Către ZENO // BUBI.): Ce-o fi cu ea ? BUBI: Vîrsta... ZENO : Vine-o vreme cînd... mă-nţelegi... GUFI: Na! Ce facem? ZENO : Să tragem pălăriile la sorţi... BUBI: Să sară fiecare-ntr-un picior. Şi cine sare mai sus... 334 Ţara lui Gufi GUFI: Ce faci, Marţafiţo ? Alege-i bărbat stăpînei tale ! MARŢAFIŢA: Nu mă-ncumet, prealăfaitule... GUFI: Alege-1, Marţafiţo ! Caută-i bine şi alege-i după dinţi! y MARŢAFIŢA (// apucă pe FIRFIRICĂ.): Ia cască gura! (îi cercetează dinţii.) Te gîdili ? FIRFIRICĂ: Nu, da mă furnic... MARŢAFIŢA: Nu eşti bun... (CătreŢONŢONEL.) Cască gura, Ţonţonel! (îi scoate dintele.) Ce-i cu dintele ăsta ? ŢONŢONEL: Mi-ai scos clontul! Te omor! y y y MARTAEITA: Avea dinte fals! y y y ŢONŢONEL: Dă dintele-napoi! Secătură! MARŢAFIŢA: Cască gura să ţi-1 pun... (7-/pune.) Hai, Gîrneaţă! GÎRNEAŢĂ: Nuuu! Nu su-su-suport mînă de fe-fe-femeie... îmi vine să mă legăn... (Uşile se deschid si doi străjeri intră furtunos.) UN STRĂJER: Măritule! Nenorocire! (Stupoare în sală; cum ? ce ?) ALT STRĂJER: A dat laptele-n foc! (Panică; unde ? care ? cînd?) UN STRĂJER: Blestem ! Vine blestemul peste noi! Ne-am ars! (Pleacă.) 335 Matei Vişniec (Ţipete afară; aerul vibrează; au ! nu! cum ? de ce ?) ALT STRĂJER: Beleaua e cît casa. S-au prăbuşit paharele de pe dulap. UN STRĂJER (Vine.): S-a înăcrit aerul în adîncul merelor... (îşi varsă merele dosite în buzunare.) ALT STRĂJER: S-au afumat clătitele... S-au dat de-a rostogolul borcanele cu dulceţuri... (Pleacă.) ZENO : Parcă s-aude-un vînt... BUBI: Fluieră careva pe casă... GUFI: O fi vinerea neagră... (Pentru sine.) Ori o fi venit ceasul ? UN STRĂJER: S-au pleoştit ciupercile! S-au rostogolit drumurile la vale... S-a înmuiat coaja pomilor... E viermuială mare şi-n heleşteu... (Pleacă.) ALT STRĂJER (Vine.): Parcă mîrîie ceva sub talpa casei... (Toţi cu urechea la podea.) ZENO: Parcă se plimbă cineva pe acoperiş... (Toţi se plimbă pe sub paşii prezumtivi.) GUFI (înfricoşat.): Zeno, fa -mi o frecţie! FIRFIRICĂ: Să ne cărăbănim! Să fugim! BUBI: Parcă s-a lipit pardoseala sub tălpi... ZENO : Ne-au ajuns din urmă gafele şi matrapazlîcurile... (Panică; fiecare fuge orbeşte.) ŢONŢONEL: S-o fi deschis gura pămîntului... 336 Ţara lui Gufi GÎRNEAŢĂ: O să ne-nghi-ghi-ghită... ZENO : S-or fi rupt temeliile... BUBI: A plesnit miezul lumii... MARŢAFIŢA: Să n-o ia cu potop... IOLA: De-ar porni... Să ne dăm si noi cu barca... GUFI: Help\ Help\ (Semne violente; se zguduie tavanul' cad fire de prafi fiecare al patrulea picior de la scaune se prăbuşeşte etc.) ALTE PERSONAJE : Să batem uşile în cuie! Să închidem porţile! Să ne punem vată în urechi! GUFI: Asta-i! Astupaţi-vă urechile! (Toată lumea îşi astupă urechile; se face linişte totală.) GUFI: Ei ? Parcă-i mai bine... ZENO : E mult mai bine... BUBI: E chiar mai bine ca-nainte... TONTONEL: Parcă nici n-ar fî fost... Dacă ar fî fost, s-ar > > fî povestit. GÎRNEAŢĂ: Ne-ne-ne-ai sla-sla... sal-sal-salvat... Eşti > > că-căpos! GUFI (Triumfător.): Ne-am ambalat degeaba. O fî căzut vreo prună. BUBI: O fî sughiţat vreun cîine... 337 Matei Vişniec GUFI: Se mai întîmplă... Staţi blînzi, să facem o probă... (Toată lumea îşi desprinde încet mîinile de pe urechi ; linişte totală; personajele îşi îndepărtează şi mai mult palmele; brusc, cataclismul începe;personajele sînt aruncate în toate părţile.) GUFI: Mamăăăă! (îşi acoperă din nou urechile;personajele îl imită.) ŢONŢONEL (în liniştea grea.): Am sfeclit-o! FIRFIRICĂ: Ce ne facem? GUFI: Nu facem nimic. Stăm asa. GlRNEAŢĂ: Cît? GUFI: Cît o fi nevoie. ZENO : Să-l chemăm pe Macabrii. GUFI: Nu vine. ZENO : îi dai poruncă. GUFI: Canei! Eu mă tem de Macabrii. E sfîrîit rău... Taie coada la pisici... Bolboroseşte în somn... Adună zeamă neagră în borcane... IOLA: Ce facem, tată, c-am amorţit? GUFI: Poate c-a trecut... (Acelaşi joc; urechile eliberate; cataclismul reîncepe; palmele la loc.) ZENO : Am făcu t-o de oaie... 338 Ţara lui Gufi TONTONEL: Eu vreau la tata... y y GÎRNEAŢĂ (Plîns.): Eu tot... Că nu-s de p-aici... FIRFIRICA (Lui GUFI.): Ai o fată proastă ca o cizmă... ŢONŢONEL: Ne lipsim de ea... GÎRNEAŢĂ: H-h-huo! y FIRFIRICĂ: Ne-ai păcălit la gogoşi... ŢONŢONEL: Acu’ ne ţii cu palmele pe cap... GUFI (Furios.): Gura, plăpîndiilor! Afară! Afară! (Vrea să-i lovească şi-şi ia mîinile de pe urechi; reîncep tunetele.) GUFI (Astupîndu-si repede urechile.): Las că v-arăt eu... numai să treacă valul... ZENO : Zău, măritule, ce facem ? Asta nu e viaţă... GUFI: Ce, ai obosit ? MARTAFITA: Mă dor coatele... > > GUFI: Mîrîiţilor! Nimic nu vă place! Las că vă obişnuiţi voi şi cu asta. Ce-i mare lucru să-ţi ţii palmele pe urechi ? E chiar sănătos. Nu vă mai intră praful. Mie îmi şi place... BUBI: Mai bine să vină Macabrii... ZENO : Zău, poate ne scapă... ALTE PERSONAJE: Macabrii! Macabrii! MACABRIL (Apare, după mai multe apeluri;personaj demonic; subţire la faţă ca o stafie, cinic si rău după 339 Matei Vişniec îmbrăcăminte, ironic după baston, neiertător după tichie, lugubru după vocale.): Aha! M-aţi chemat! Vi s-a făcut de joacă şi n-aveţi lăutar... GUFI (Implorator.)'. Macabrii, ’nţeleptule... E nenorocire... MACABRIL: Ei, as! ZENO : A dat blestemul peste scăfîrlia noastră... BUBI: Ni s-au scufundat corăbiile... MARŢAFIŢA: Ne-a pierit piuitul... MACABRIL (Se roteşte stăpînitor prin încăpere; hohoteşte; ecou prelung.): Aşa vă trebuie... Aţi semănat vînt si ati cules furtunăăă... y y GUFI: Noi n-am mişcat nici un deget... BUBI: Spune-ne, înţeleptule, cine ne poate ajuta ? MACABRIL: Ceee ? Spune-mi cu cine te-aduni, ca să-ţi spun cine eeeşti... BUBI: Macabrii, scoate-ne basma curată... MACABRIL: A vorbit şi Ion, că e şi el ooom... (Rezonanţă lugubră.) MARŢAFIŢA: Nu ne lăsa... De dragul fetei... MACABRIL: Bateţi şaua ca să priceapă caluuu\.. GUFI: Au năvălit ceasurile rele... Ni s-au oprit dumicaţii în gîtlej. MACABRIL: Orice pasăre pe limba ei piereee... ŢONŢONEL: L-aţi chemat degeaba. N-are ce ne face. MACABRIL: Prostu* nu e prost destul dacă nu e şi fiiduuul... GUFI: Macabrii, îmi crapă capu\.. 340 Ţara lui Gufi MACABRIL: Ce ţi-e scris în frunte ţi-e puuus... ZENO: Şi mie... îmi ies gogoşile pe gît... MACABRIL: Păi? Cum e turcu’ şi pistoluuu... BUBI: S-au topit cercevelele, Macabrii, a plesnit aco- perişul... MACABRIL: Ce-are-a face ? C-o floare nu se face primăvară... IOLA: Macabrii, îţi stă în putere să ne-ajuţi ? MACABRIL: Mie ? Pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţăăă... GUFI: Oare s-o fi rupt aţa ? Ne prăbuşim în groapă ? MACABRIL: Cine sapă groapa altuia cade singur în eaaa... ZENO : Spune, Macabrii, ce să fie ? BUBI: Spune, Macabrii, ce-s astea ? GUFI: Ajută-ne, înţeleptule! BUBI: Am pierdut zece mii de borcane de dulceaţă... S-au rostogolit toate pe duşumea... ZENO : Ni s-au înmuiat cizmele şi ni s-au pleoştit... (îi arată cizmele căzute pe picior.) GUFI (Discret.): Crezi că e cazul să abdic ? MACABRIL: Decît codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaşşş! GUFI: Nu ne chinui, Macabrii... ZENO : Spune, cum o dregem ? BUBI: Unde să ne ducem ? MACABRIL: Geaba vii, geaba te duci, geaba rupi nişte papuuuci... MARŢAFIŢA: Să ne rugăm ? Să batem mătănii ? 341 Matei Vişniec MACABRIL: Capul plecat, sabia nu-1 taieee. UN STRĂJER: Au cîntat cocoşii de treisprezece ori! ALT SRĂJER: Găinile au lătrat! UN CURTEAN: Clinii au cotcodăcit... ALT CURTEAN: Pisicile au urlat ca lupiii... FIRFIRICA: Un curcan a behăit ca o oaie... GÎRNEAŢA: Po-po-porcul s-a su-su-suit pe ca-ca-casă... MACABRIL: Vorba lungă, sărăcia omului... GUFI: Ce se-ntîmplă, Macabrii ? Scoate-ne din rahat! MACABRIL: Povestea s-a spus pînă cînd s-a sfîrşit, ce a fost de văzut s-a auzit şi ce a fost de auzit s-a văzut, omul negru a venit şi stă sub pat la măritul împărat. GUFI: Cum ? Ce ? MACABRIL: Ce s-a spus n-a fost minciună, numai ce s-a auzit a fost neadevăr, că văzătorul e aici si stă > ascuns într-un buric, că decît un rege mic, mai bine zeamă de cucută unsă pe nimic. ZENO : Nu pricep. Să mă tai dacă pricep ! BUBI: Macabrii, fii mai dibaci! Luminează-ne! MACABRIL: Nu v-ati temut de întuneric, da de lumină o să vă temeti si mare bîtîială o să fie, că văzătorul y y y 7 stă cu lumina ochilor la pîndă şi din ochiul lui se va scurge pieirea voastră... GUFI: Care văzător ? Ce văzător ? ZENO : A intrat vreun văzător pe-aici ? BUBI: Văzător ? în palat la noi ? 342 Ţara lui Gufi MACABRIL: Văzător, văzător, toate sînt semne de văzător venit în petit, că nuntă mare s-arată pe lumină si pe soare şi fugă din furnicare şi tăvăleală mare şi spaimă şi mahmureală, că pe văzător nu-1 poţi ţine mult la uşă, că la voi ce-i în gură-i şi-n căpuşă, da la el lumina bate şi dinăuntru în afară, si de-afară înăuntru... GUFI: Nu se poate! Văzător, aici ? IOLA: Cum, Macabrii, există văzători ? ZENO : Capu la cutie! BUBI: Tacă-ti fleanca! > IOLA (Se agaţă de MACABRIL.): Macabrii! Macabrii! Ajută-mă! Există văzători ? Există lumină ? Există culori ? MACABRIL: Las' că te-ajută el, alesul, că numai ce nu se poafe nu există, ba încă şi acela există, că lumina le naşte pe toate şi nu e ruşine să fii orb, numai să nu-ntuneci şi p-alţii... GUFI: Macabrii! Ajută-ne să-l găsim! BUBI: Să-i scoatem lumina din cap ! ZENO : Să-i radem una cu leuca! MACABRIL: Mai din cot, că sacu a ajuns la fund şi s-a făcut anu o mie si se vor auzi trîmbitele ca să se > > mai schimbe perdelele pe la ferestre şi să se mai spele rufele în împărăţie... (Se îndreaptă spre ieşire.) GUFI: Macabrii! Nu pleca! ZENO : Pune umăru’ cu noi! 343 Matei Vişniec BUBI: Fii capu nostru ! MARTAFITA: Lecuieste-ne de văzător, Macabrii! MACABRIL: Ha-ha... (Rîs demonic.) GUFI: îţi poruncesc să stai! MACABRIL: Tu să porunceşti cui ai mai poruncit şi să te tragi de nasturi cu panglicarii şi cu băşicarii şi în drumu meu să nu te proţăpeşti, că hrană pentru şobolani te fac si din coada lor îti pun si cercei la urechi, şi lacăt la gură... GUFI (Plîngăreţ, în genunchi.): Stai! Macabrii! Fără puterea ta sîntem pierduţi! MACABRIL: Nu s-a făcut încă obroc pentru ochiul care luminează, şi dacă mai ai un strop de minte, fa un pas înapoi şi mergi de te culcă! (Dispare.) GUFI: Ce ne facem ? Ce ne facem ? BUBI (Trîntindu-se la pămînt.): Văzător în palat! ZENO : Peste putinţă! IOLA (Aeriană.): Unde eşti, văzătorule ? Unde eşti ? (Umblă nălucită cu mîinile prin aer.) MARŢAFIŢA: Să-l înghesuim! FIRFIRICĂ: Să punem laba pe el! TONTONEL: Să-i dăm la turloaie! > ■> > ZENO: La atac! BUBI: înainteee! GUFI: Toată lumea la scotoceală! La pîndă şi la răzuire! La şmotru! Să răzbiţi şi să-l găsiţi! GÎRNEATĂ: S-s-să-1 căutăm a-a-acolo u-u-unde e! j 344 Ţara lui Gufi IOLA (Rătăcind.)'. Unde eşti ? Văzătorule! Unde eşti ? Spune ceva! Cum te cheamă ? GUFI: Căutaţi prin colţuri, prin unghere şi prin firide ! BUBI: Pe sub paturi, pe sub scaune şi pe sub dulapuri! ZENO : Prin sertare şi pe sub saltele. GUFI: Cine nu-1 găseşte va fi aspru pedepsit! MARŢAFIŢA: Trebuie să fie prin bucătărie. Ăştia nu-şi văd decît de mîncare. Ori prin pivniţă, pe după oale; pe după tigăi, pe după cotloane ori pe după buţi... ZENO : Prin pod şi pe sub duşumele! BUBI: Să răscolim cîrnaţii din pod! FIRFIRICĂ: Să nu fie în borcanele cu dulceaţă! > ŢONŢONEL: Sub rogojină, să nu fie sub rogojină! Sub faţa de masă! GÎRNEAŢĂ: Şi pri-pri-prin bu-bu-buzunare... GUFI: Trebuie dibuit. Trebuie ras de pe faţa pămîntului. BUBI: La luptă, fraţilor! Acum sau niciodată! ZENO : Nici un pas înapoi! CURTENII: După noi! (Toată lumea cautăfebril; încăperea este demolată treptat; orbii se ciocnesc unii de alţii, se caută unii pe alţii în buzunare si pe sub vesminte; obiectele sînt făcute praf în cursul căutării.) UN CURTEAN (Prinzîndu-lpe altul’ pe sub scaun.): L-am găsit! 345 Matei Vişniec ALŢI CURTENI: Unde ? Unde ? GUFI: Faceţi-1 ghem ! Pasaţi-1 încoace! UN CURTEAN: îl am! îl am în palmă! ZENO : Să n-o tulească! (îmbulzeală mare.) CURTEANUL DE SUB SCAUN: Eu sînt eu. Nu sînt el. BUBI: Minte! ZENO : Să i se taie limba! CÎTIVA CURTENI: Nu e el... GUFI: Nu-i nimic! Să i se taie capul! Să se înveţe minte! ZENO : Sigur, să i se taie capul, ca să nu i se mai întîmple... BUBI (Răscolind o draperie.): E aici! E aici! Ajutor! GUFI: El e! îl simt! (Toată lumea înşfacă draperia.) CÎŢIVA CURTENI: Moarte văzătorului! Jos cu văzătorul! BUBI: Aduceţi cîrligul! (Se înfăşoară toţi în draperie.) TONTONEL: Dati-i la cercevele! y y y (GUFI a fost prins la mijloc în învălmăşeală si acum primeşte dup aci.) UN CURTEAN : El e! El e! Are gîtul gros! GUFI: Nu daţi, mă ! ZENO : Ridicaţi-1 în furci! GUFI (Se zbate, muscă; totuşi, încasează bătaie de la toţi.)'. în furci... pe dracu... Sînt eu, Gufi! ŢONŢONEL (Lovind cu sete.): Ce tupeu! ZENO : Daţi-i la moacă! Nu-1 lăsaţi să deschidă gura! 346 Ţara lui Gufi GUFI: Hopa! Că vă trimit pe toţi la ocnă! UN CURTEAN: r-ai al dracului! BUBI: Să fie dat la cîini! Să-i luăm catarama! Tăiati-i buzunarele! GUFI (Mocnit.) : Taci, Bubi, că te fac arşice! BUBI: Tac, măritule! GUFI: Proştilor! Daţi în mai-marele vostru! > > BUBI: Le-a scăpat... Iartă-i! GUFI: Ce să-i iert ? S-au luat după tine. BUBI: După mine ? TOŢI: Da, da... După Bubi ne-am luat... GUFI: Gura! Luaţi palatul palmă cu palmă... Urcaţi pe acoperişuri, stropşiţilor! Zgîiţi-vă bine urechile! (Ies cu toţii din încăpere; se aude tot mai slab larma căutării; se ridică IOLA de sub unul dintre mormanele de obiecte demolate.) IOLA (Fantomatic, prin sală.) : Unde eşti, văzătorule ? Ia-mă cu tine... (Intră LULU pe două catalige.) LULU: Pst! Iola! IOLA: Cine eşti ? LULU : Nu-mi recunoşti vocea ? j 347 Matei Vişniec IOLA: Ba da... Dar parcă nu aveai o voce aşa de înaltă... LULU : Păi... acu vorbesc de pe catalige... IOLA: Eşti mincinosul, ştiu... (Atinge cataligele.) Ce cauţi acolo ? y LULU: Aşa mă strecor printre ei. Cînd se izbesc de beţe, îşi închipuie că sînt propriile lor bastoane. IOLA: M-am săturat de minciunile tale... LULU: Eu nu mint. IOLA: Toată lumea de-aici minte. LULU: Eu nu. IOLA: Există văzători ? LULU: Există. IOLA: Există lumină ? LULU: Există. IOLA: Tu vezi ? LULU: Eu sînt chior. IOLA: Ce-nseamnă asta ? LULU: Văd, da numa cu-n ochi. IOLA: Arată-mi-l! LULU (Coboară de pe catalige.): Uite... Pune degetele aici... IOLA (îi cercetează ochiul.): De ce-1 ţii deschis? LULU : Toţi văzătorii îsi tin ochii deschişi... > > > > IOLA: Şi pe ăsta de ce nu-1 ţii deschis ? LULU: Ăsta e bolnav. IOLA: Ce-ai păţit ? LULU: M-a pocnit unu c-o piatră... 348 Ţara lui Gufi IOLA: Aha! Iar minţi! LULU: Nu mint. Piatra a fost tare. Ochiul meu s-a spart şi a curs. N-am mai rămas decît cu unul. (îi conduce degetele.) Cu ăsta văd... cu ăsta nu văd... Deci sînt jumătate de văzător... IOLA: Şi văzătorii întregi cum arată? LULU: Văzătorii întregi văd cu toţi ochii. IOLA: Cu cîti? LULU: Cu amîndoi. IOLA: Minţi! Minţi! Minţi! (Aleargă într-un colţ al camerei si ridică de jos un măr.) Ce-am în mînă ? LULU: Un măr. IOLA (Strigăt de spaimă.): Nu se poate! (Strînge mărul la piept.) LULU: Acum l-ai strîns la piept. IOLA: De unde ştii? LULU: Pentru că văd, Iola, văd! înţelegi ? Ochiul meu ajunge pînă la tine. Te vede. IOLA: Minţi! M-ai atins fără să ştiu. > > LULU: Nu te-am atins. Uite, leagă-mă de uşă. IOLA: Nu, stai acolo! Cîte degete am aici? (Ridică mîna.) LULU: Trei! IOLA (Exclamaţie speriată.)'. Dar acum ? LULU: Cinci. IOLA: Iar m-ai atins ! (Fuge si se caţără pe tron; de acoloy de sus, ridică o mînă.) Cîte mîini am ridicat ? 349 Matei Vişniec LULU: Una. IOLA: Dar acum ? LULU: Tot una... Acum ai ridicat-o şi pe a doua... Acum îţi dai părul pe spate... Acum ai dus mîna dreaptă la ceafa... Ai un păr frumos, Iola... IOLA: Ce culoare are ? LULU: N-are nici o culoare. IOLA: Te-am prins! Ai spus că toate lucrurile sînt colorate. LULU: Piaptănă-ţi părul... poate se va colora... IOLA: Cum ?! LULU: Uite cum... (îi întinde un schelet de peste.) Dă-ţi cu asta prin păr... IOLA: De ce ? LULU: Pentru că eşti zborşită. Şi o să-ţi şi placă... Femeile care vor să fie văzute, se piaptănă toată ziua. IOLA (Sepiaptănă.)'. Nu simt nimic. LULU: E prea devreme... Aşa... O, ce galben frumos! (Părul se colorează pe măsură ce e pieptănat.) E un păr strălucitor şi mătăsos... IOLA: Ce bine! Am să păstrez osul. LULU: Lasă, am să-ţi fac un pieptene adevărat. IOLA: Ce-i aia ? E ca o furculiţă cu mulţi dinţi... LULU: > » > Lulu, vreau să văd si eu! IOLA: > LULU: Ai să vezi... IOLA: Am să văd ?! Cînd ? Cum ? 350 Ţara lui Gufi LULU: A venit aici un vînzător, ca să te peţească... IOLA: Unde e ? Ştii ceva de el ? j LULU: Ştiu. Eu l-am ascuns. y IOLA (Spaimă.)'. Să nu-1 găsească tata, că-1 omoară! LULU: N-are tac-tu norocu’ ăsta. Prea e nătăflet. IOLA: Unde l-ai ascuns ? Spune! LULU: De ce? IOLA: Vreau să-i dau dulceaţă. > LULU: Nu spun. IOLA: Spune. Am să-i fac clătite... Am să adun apa de pe frunze şi am să i-o dau cînd i-o fi sete... LULU : Găseşte-1 singură. Eu am să stau la pîndă. (Pleacă pe catalige.) IOLA (Caută prin încăpere.): Văzătorule ?! Unde te-ai pitit ? (Se cuibăreşte pe tronul lui GUFI.) Unde poate să fie ? (De sub tron, începe să se strecoare un personaj; IOLA îl simte; văzătorul\ pe măsură ce iese, o zăreşte pe iola; ROBDEROUĂ: Ia te uită! IOLA (Icnet de spaimă.) ROBDEROUĂ: Tu cine eşti ? y IOLA: Eu sînt Iola. Dar tu ? ROBDEROUĂ: Eu sînt Robderouă. Dar Lulu unde e ? 351 Matei Vişniec IOLA: E la pîndă. ROBDEROUĂ: Dar regele unde e? IOLA: Prin palat. Te caută. ROBDEROUĂ: Dar tu ce faci aici? IOLA: Eu sînt fata regelui. Vor să mă mărite. ROBDEROUĂ: Să nu te laşi! IOLA: Nu mă las. Nu mă las pînă ce nu fugi de aici. ROBDEROUĂ: De ce? IOLA: Te caută cu betele. Au deşertat sacii de varză... > j Te caută prin borcanele cu murături... Vor să te miruiască... ROBDEROUĂ: Ştiu. Am să fug. IOLA: Ia-mă cu tine. Şi eu vreau să fug. ROBDEROUĂ: Tu eşti prinţesă. De ce să fugi ? IOLA: Vor să mă mărite cu Firfirică, Ţonţonel şi Gîrneaţă. Mai bine mor. ROBDEROUĂ: S-a făcut. La noapte o ştergem. IOLA: Ce-i aia noapte ? ROBDEROUĂ: Cînd se face întuneric. IOLA: Aha... Nu pricep. ROBDEROUĂ: Cînd apune soarele, se face întuneric, pricepi ? IOLA: Ce e soarele ? ROBDEROUĂ: Nu ştii ce e soarele? > IOLA: Nu ştiu, eu sînt oarbă... ROBDEROUĂ: îmi pare rău... IOLA: De ce ? Pe aici toţi sînt orbi... 352 Ţara lui Gufi ROBDEROUĂ: Si soldaţii? y y IOLA: Şi soldaţii, şi Gufi, care e rege... Şi doica mea, şi Zeno... ROBDEROUĂ: Ei, asta nu e chiar asa rău... IOLA: Şi bucătarii... ROBDEROUĂ: Asta e rău. IOLA: Şi croitorii, şi cizmarii, şi grădinarii, şi spiţerii, şi muzicanţii, şi negustorii. Pînă şi înţeleptul nostru, Macabrii. ROBDEROUĂ: Dar hoţii ? y IOLA: Hoţii ? Care hoţi ? y y ROBDEROUĂ: Julitorii. Cei cu mîna lungă. IOLA: Nu ştiu. N-avem hoţi. N-am auzit. y ) ROBDEROUĂ: Atunci, se mai poate trăi... IOLA: Nu? Lulu spunea că e rău să fii orb. Da eu nu cred. De ce e rău să fii orb ? ROBDEROUĂ: Nu ştiu. Poate că e rău. Dar poate că nu e rău. IOLA: Toţi sîntem orbi aici si ne simţim foarte bine... y y y ROBDEROUĂ: Sînteţi orbi dintotdeauna ? IOLA: Da ce-ţi închipui? Dintotdeauna! ROBDEROUĂ: Si caii sînt orbi ? > IOLA: Si caii. Si se simt foarte bine... si ei... y y y ROBDEROUĂ: Şi găinile ? IOLA: Si. > ROBDEROUĂ: Şi peştii? IOLA: Şi peştii. Şi musculiţele. Şi puricii. 353 Matei Vişniec ROBDEROUĂ (Fluieră lung.) IOLA: Toţi. Toate animalele. Si florile sînt oarbe. Si > > > copacii, iarba la fel... Asta e ţara orbilor! ROBDEROUĂ: Frumoasă tară... > IOLA (Face o reverenţă.): Fii bine venit în ţara orbilor! Vrei să-ţi cînt ceva ? ROBDEROUĂ: Vreau. IOLA (Se apropie de instrumentele muzicale.)'. Vrei ceva despre crîngotei ? Sau să-ţi cînt ceva despre fulguşori ? Sau despre rînzişoarele parfumate ? ROBDEROUĂ: Ceva despre cer, despre lună şi despre stele nu ştii ? > IOLA: Nu ştiu. > ROBDEROUĂ: Despre marea cea albastră, despre cîmpia cea verde... IOLA: Nu ştiu... Eu... sînt... ştii... cam proastă... ROBDEROUĂ: Bine, Iola, cîntă-mi ce ştii. IOLA (Cîntă folosind strunele harpei.): Eu sînt cais el este un nuc eu sînt un vis uituc, uituc, eu trec încet în pas de fum el este casă eu sînt drum 354 Ţara lui Gufi un înger alb si neivit în ochiul meu a adormit la gîtul lui se vede clar un sort curat y y de bucătar REFREN: îi dau un brînci îl trag de colţ el este înger eu sînt sort. y y îţi place, Robderouă ? ROBDEROUĂ: îmi place. Mai cîntă. IOLA: Nuuu... Să nu ne-audă tata... ROBDEROUĂ: Hm! De ce m-or fî căutînd ? IOLA: Vor să te facă arşice. Nu le plac văzătorii! Se tem de văzători. Se tem tare. Ei zic că văzătorii nu există. ROBDEROUĂ: Si tu ? Tu ce zici ? IOLA: Eu zic că există. ROBDEROUĂ: Sigur că există. Sînt mii de văzători. Sînt oraşe întregi cu văzători. 355 Matei Visniec __________)__ IOLA: Pot să mă apropii puţin de tine ? ROBDEROUĂ: Poţi. IOLA: Pot să-ţi ating puţin ochiul ? ROBDEROUĂ: Poţi. IOLA: Şi pe celălalt ? ROBDEROUĂ: Si. > IOLA (îi mîngîie ochii.) : Ce ochi mari ai! ROBDEROUĂ: Eşti frumoasă, Iola! IOLA: E adevărat că am păr auriu ? ROBDEROUĂ: E adevărat. IOLA: Şi părul tău e auriu ? ROBDEROUĂ: Nu, părul meu e negru. IOLA: Cum adică ? ROBDEROUĂ: Nu ştiu cum să-ţi spun... Cam aşa cum e sub pleoape... cînd le strîngi tare... IOLA: Sub pleoapele mele totul e negru ? ROBDEROUĂ: Cred că da... IOLA: Dar culoarea roşie cum e ? > ROBDEROUĂ: Aşa... e... Deschide gura! Uite! Scoate limba! Limba e roşie! IOLA (Uluită.): Limba e roşie ?! ROBDEROUĂ: Da! IOLA: Ce fericită sînt! N-am ştiut niciodată că am ceva roşu la mine... Si limba ta e roşie ? > j » ROBDEROUĂ: Da. IOLA: Ia să văd! 356 Ţara lui Gufi ROBDEROUĂ {Scoate limba; IOLA i-o atinge uşor cu un deget si-1 retrage, speriată.): Ce-i ? IOLA: Limba ta nu e roşie! j ROBDEROUĂ: Cum asa? ■> IOLA: Limba ta e udă. ROBDEROUĂ (Rîzînd.): E şi udă, şi roşie. IOLA: Tot ce e ud e roşu ? ROBDEROUĂ: Nu chiar. (Ridică un măr.) Uite, mărul ăsta... Deşi e roşu, nu e ud... IOLA: Şi dacă îl mănînc ? Rămîne roşu ? ROBDEROUĂ: Proastă mai eşti, Iola! IOLA: Păi, nu ţi-am spus? ROBDEROUĂ: N-am crezut. IOLA: Eu nu mint. ROBDEROUĂ: Iartă-mă, Iola! IOLA: Mai spune, mai spune despre culori! ROBDEROUĂ: Vrei să-ţi mai arăt culori ? IOLA: Da. ROBDEROUĂ (Scoate dintr-un borcan cu murături.): Uite castravetele... E verde. IOLA (îl atinge.): E tare! ROBDEROUĂ: Gogoşarul e roşu... IOLA (Fascinată.): E moale... ROBDEROUĂ: Morcovul e portocaliu... Lămîia e galbenă... IOLA: E aspră... 357 Matei Vişniec ROBDEROUĂ: Prunele sînt albastre... Din albastru şi galben iese verde... IOLA: Cum aşa ? Din prune şi lămîi ies castraveţi ? ROBDEROUĂ: Nu, Iola, nu! Din culori. Dacă iei un borcan de vopsea galbenă şi un borcan de vopsea albastră şi torni una peste alta, obţii vopsea verde. IOLA (Gînditoare.): Aha... N-am înţeles ! Auzi, Robderouă, pot să te întreb ceva ? ROBDEROUĂ: Da. IOLA: Da’ nu te superi ? ROBDEROUĂ: Nu. IOLA: Vopseaua e culoare ? ROBDEROUĂ: Aoleuuu! IOLA: Te-am necăjit? N-am vrut să te necăjesc. Nu mai fac... (îl mîngîie.) Mai îmi spui ? ROBDEROUĂ: îţi spun. IOLA: N-aş putea să învăţ şi eu să văd ? ROBDEROUĂ: Cu ce? IOLA: Cu mîinile. ROBDEROUĂ: Cu mîinile? Nu ştiu... Poate că se poate. IOLA: Se poate, se poate... Cu degetele... Uite, cu degetul ăsta am atins culoarea roşie... Simt deja că s-a învătat cu culoarea roşie... > > ROBDEROUĂ: Iola, nu te amăgi... IOLA: Ba se poate. Spune-mi, hainele tale sînt colorate ? ROBDEROUĂ: Da. IOLA: Si în roşu? 358 ROBDEROUĂ: în roate culorile. IOLA: îmi dai voie să caut culoarea roşie ? > ROBDEROUĂ: îţi dau. IOLA (Cu degetele începe să caute cuhnie; apoiy cu inelarul de la mîna stîngă; această căutare este mai mult o mîngîiere de la frunte la obraz si mai apoi pe gîty pe gulerul dantelat si pe umeri.): Aici! (Degetul pe umăr.) ROBDEROUĂ: Cum ai ghicit? IOLA: N-am ghicit, am văzut... Şi aici! (Alunecă mai departe cu degetul.) Ai o dantelă roşie la guler, nu ? ROBDEROUĂ: Adevărat... IOLA: Şi buzunarul ăsta... are o dunguliţă roşie... pe aici... de aici pînă aici... Şi pieptul... Ai una, două... trei... Ai un triunghi roşu! Nu? ROBDEROUĂ: Asa e! Ce minune! IOLA: Mai arată-mi o dată culoarea albastră... ROBDEROUĂ (îşi scoate mantia policromă\ o aşază pe jos şi îi conduce mîna IOLEI.): Uite, aici e culoarea albastră. Simţi ? > IOLA: Da, simt. ROBDEROUĂ: Asta e violet, asta e maro... Asta e roz... Roz înseamnă roşu cu puţin alb în el. IOLA: Dar albul? ROBDEROUĂ: Mînecile mele sînt albe... Cămaşa mea e > albă... Batista mea e albă... IOLA: Şi aici ? Aici e o culoare pe care nu o cunosc. ROBDEROUĂ: Asta e mov. 359 Matei Visniec IOLA: Mov... Şi ăsta ? ROBDEROUĂ: Asta e negru. IOLA: Aha, negru... Aşa e negru... (IOLA se ridică şi începe să-şi numere degetele.) Acum ştiu! Asta e negru, ăsta e alb, ăsta e albastru, ăsta e roşu, ăsta e verde, ăsta e galben... ăsta, violet... ăsta e portocaliu, ăsta e maro... ăsta e roz! Zece! Le ştiu! Vrei să le vezi ? ROBDEROUĂ: Vreau. IOLA: Stai un pic... (Alunecăprin încăpere.) Aici nu... Aici nu... Robderouă, încăperea asta e colorată ? ROBDEROUĂ: Nu prea. IOLA: Da cum e ? ROBDEROUĂ: E spălăcită... E cenuşie. Ceva între alb şi negru. IOLA: Si totuşi, eu cred că e colorată... Simt că e colo- rată... ROBDEROUĂ: Te înşeli, Iola, n-are pic de culoare... IOLA: Uite... îmi tremură degetele... Cînd mă apropii de peretele ăsta, îmi tremură degetul roşu... şi degetul verde... Cînd mă apropii de colţul ăsta, îmi tremură degetele galben şi portocaliu... Cînd mă apropii de podea, îmi tremură degetul violet. ROBDEROUĂ: Te dor degetele. Eşti obosită. Ai ascultat prea multe poveşti şi ai obosit. IOLA: Nu se poate, Robderouă! încăperea asta e colorată! Uite, aici... (îl trage şi-l sileşte să pună palmele pe o porţiune a peretelui.) Aici nu e un cerc roşu ? 360 Ţara lui Gufi ROBDEROUĂ: Nu e. IOLA: Precis? ROBDEROUĂ: Precis. IOLA: Tu nu vezi bine, Robderouă! ROBDEROUĂ: Ba văd, Iola... Dar nu e nici un cerc roşu... E numai o pată murdară... IOLA: E un cerc roşu! > ROBDEROUĂ: Nu e! IOLA: E! (începe să scrijelească peretele cu unghiile; pe urmele lăsate, răzbate o culoare roşie puternică.) ROBDEROUĂ: Nu se poate! IOLA: Ce-i? ROBDEROUĂ: Dedesubt e roşu! > IOLA: Unde? ROBDEROUĂ: Aici... (începe să dea prafuljos de pe perete; pulberea superficială cade şi apare un cerc de toată frumuseţea.) E un cerc roşu... Dar a fost acoperit... IOLA: Acoperit cu ce ? ROBDEROUĂ: Acoperit cu vopseaua asta murdară... (începe să răzuiascăpereţii.) Iola, pereţii sînt coloraţi! IOLA: Nu ţi-am spus eu ? Aici e o linie galbenă... ROBDEROUĂ (Scrijeleşte; apare linia galbenă.): Aşa e... IOLA: Şi aici, în colţ... E ceva lung... şi verde... (IOLA îşi scoate eşarfa şi începe să dea praful jos) Nu ? E ceva verde ? ROBDEROUĂ: Aşa e... E zugrăvit un copac... 361 Matei Vişniec IOLA: Si aici... Pe duşumea... E ceva albastru... si alb... si roşu! ROBDEROUĂ: Si mov... si violet... 7 7 (De sub stratul superficial, apare un frumos păun desenat în toate culorile.) IOLA: Ce-i asta ? Sînt atîtea culori, că mă dor degetele... Simt că nu am destule degete pentru toate culorile... ROBDEROUĂ: E un păun... E un păun cu penele vopsite în mii de culori... IOLA: A! Ce mă fac ? Eu n-am o mie de degete... ROBDEROUĂ: Nu-i nimic. Ai să înveţi si asa... Ai să vezi 7 7 7 numai prin vîrful degetelor... Şi apoi ai să îndepărtezi uşor degetele şi ai să vezi de departe, prin aer... IOLA: Crezi că am să pot ? ROBDEROUĂ: Ai să poţi! IOLA: E haios să trăieşti printre culori! îmi vine să fac tumbe! ROBDEROUĂ: De ce? IOLA: Sînt fericită. Niciodată n-am ştiut că palatul e colorat... ROBDEROUĂ: Ciudat... Cum poate să fie colorat palatul orbilor ? Oare nu visăm ? IOLA: Nu, nu... Simt cum toate culorile se rotesc în jurul meu... Simt cum trăiesc... parcă tremură, 362 Ţara lui Gufi parcă se mişcă încet... Roşul respiră mai tare, albastrul e mai leneş... Violetul e mai zglobiu, maroul e morocănos... Rozul e glumeţ, albul e sincer şi tăcut... Parcă sînt vii cu toatele, parcă trăiesc în aer... ROBDEROUĂ: Cine le-o fi pus aici ? Şi cînd? IOLA: Nu ştiu. t ROBDEROUĂ: Poate că voi n-ati fost orbi dintotdeauna, Iola! Poate că s-a întîmplat mai tîrziu... poate că cineva... Poate că cineva a acoperit culorile ca să vă orbească mai uşor... > IOLA: Nu ştiu. Nu cred. Ce-ţi pasă? ROBDEROUĂ: E o taină aici, Iola... Si n-o să am linişte pînă cînd n-am să-i dau de cap... (De afară se aud voci; cineva plînge, icnete, zarvă în creştere.) y ' IOLA: Hiii! Vine tata! ROBDEROUĂ: Ce ne facem ? IOLA: Repede! Vino să te ascund! ROBDEROUĂ: Unde? IOLA: La mine în iatac. Te ascund în lada mea de zestre... (Cei doi fug; lumina scade; pauză.) 363 Actul III Aceeaşi încăpere. Culorile strălucesc intens. Dezordinea neschimbată. GUFI intră singur. E rupt si sfîsiat. Cînd ajunge în mijlocul încăperii, deasupra păunului colorat, tresare. Pare că îl arde ceva sub tălpi si sare în sus. Se linişteşte dincolo de zona colorată. Ascultă cu atentie. > y y întinde un picior si atinge din nou păunul. îsi retrage violent piciorul. Mormăie ceva. Se duce indecis spre tron si se prăbuşeşte în el. îsi face vînt cu pălăria pe care si-a uitat-o ROBDEROUĂ. > UN STRĂJER (Intră epuizat de căutare; deasupra păunului are aceleaşi reacţii ca si GUFI; pipăie, ascultă, mormăie; către GUFI, oarecum liniştit.): Am dat chix! GUFI: Mai caută-1! UN STRĂJER: E pitit bine! Tace chitic. GUFI: Gura! După el! UN STRĂJER: Zău. Frecăm manganu degeaba. GUFI (îsi şterge nasul, sudoarea si lacrimile cu mantia stră-jerului.): Ţine-o tot aşa. 364 Ţara lui Gufi UN STRĂJER: Nu e bine. Ne trebuie un vicleşug. GUFI: N-avem vicleşug. UN STRĂJER: O să ne dăm duhul căutîndu-1. GUFI: Duh avem. UN STRĂJER: Ne tocim sandalele... GUFI: Hai, fa paşi! Bagă tare! Şi mai scutură-te, că eşti îmbîcsit. (Străjerulse retrage cu aceleaşi ezitări în dreptulpăunului; este ameţit si greşeşte drumul; se izbeşte de zidul colorat si scoate un răcnet de durere; dispare.) UN CURTEAN (Vine, reacţii de spaimă în dreptul păunului; se prăbuşeşte la picioarele tronului.) : Ne-am găsit naşul. (îşi şterge nasul, sudoarea şi lacrimile cu mantia lui GUFI.) GUFI: Să nu fie în cutiile cu sardele. UN CURTEAN: Da de unde! Am halit toate sardelele. Nici urmă. Am desfăcut clătită cu clătită... Am spart toate nucile... Nimic. Am dezlipit etichetele de pe sticle... Nimic. Am umplut sticlele cu apă. Nu s-a ridicat. Am spart ouăle sub cloşcă. Mamă, ce de ciupituri am luat! Am încolăcit furtunul şi l-am înghesuit în butoiul cu apă. Nu era nici acolo. GUFI (Plici, plici pe obraz.): Eşti băiat bun... Mai caută... UN CURTEAN : Da nu mai ţine. Zău. Ne trebuie un plan de bătaie... 365 Matei Vişniec GUFI: N-avem plan. Ne batem fără plan. Valea! (Curteanul se retrage ; rictus deasupra păunului.) ALT STRĂJER (Surmenat de tot.): N-am baftă... (Hop! Păunul.) Am făcut bătături la tălpi... (Se prăbuşeşte.) Mi s-au înnodat varicele... GUFI: Unge-te cu apă rece. îţi trece cît ai zice peşte. ALT STRĂJER: Mai bine mi-ai da pilă pentru o permisie. Nu mai am suflu. Mă topesc de-a-n picioarelea... Mi s-au subţiat genunchii... îmi vîjîie prin adînc... Mi-au răguşit toate căile. Mă tem de-o dambla. GUFI: Vrei să-ţi fac o frecţie ? (îi face o frecţie.) Nu te lăsa tocma acu\ în ceasu-al doişpelea... E ca prins. ALT STRĂJER: Ciuciu! GUFI: Tocmai mă gîndeam că fără un plan şi fără un vicleşug nu mai merge... ALT STRĂJER: N-a rămas loc nebătut... Am răscolit palmă cu palmă, am mototolit toate draperiile, am lăcătuit uşile, am furişat beţigaşe în gaura cheii... L-am scotocit şi-n minele de pix. GUFI: Ţine-o tot aşa. L-om prinde cînd l-o păli foamea şi oboseala. Hai, zbugheşte-o! (Străjerulse retrage; GUFI gîndeste intens; face cîţiva paşi tremurători; explorează păunul cu talpa; se apleacă si dă cu palma; aude paşi si fuge la loc; ZENO si 3 66 Ţara lui Gufi BUBI apar ţinîndu-se unul de altul; se prăbuşesc de oboseală drept pe coada păunului; ce de zvîcnete şi zvîrcoliri!) ZENO: Au! Ajutor! BUBI: Arde! GUFI: Ce arde ? BUBI: Au! Foc! GUFI: Care foc? ZENO : Arde podeaua... (Se tîrăşte dincolo de zona peri- culoasă. ) GUFI: Hm! Cum să ardă podeaua, Zeno ? ZENO : Arde, arde... Mi-a luat un rînd de piele. BUBI (S-a tîrît şi el mai încolo.)'. E iute... Mi-am julit fundu. GUFI: Ia să te ogoiesc... BUBI (îi dirijează mîna.): Aici... e cald încă... GUFI (Palpîndu-ifundul.): Mda... ZENO : Şi la mine, luminatule... Mi s-a prăjit dosu... GUFI: O fi dat Marţafka cu ardei iute pe duşumea... ZENO : De unde ardei iute ? De doi ani nu s-a mai făcut ardei iute. GUFI: Atunci o fi vreo surpătură. ZENO : Surpături s-au făcut. BUBI (Mirosind în jurul păunului.): Locul ăsta e spurcat. Nu-mi miroase a bine... 367 Matei Vişniec ZENO: BUBI: GUFI: BUBI: GUFI: ZENO: BUBI: GUFI: ZENO: BUBI: GUFI: ZENO: Nu e bine cînd începe să duhnească sala tronului... Pe aici a trecut ceva necurat... Hm... Şi mie mi s-a năzărit... E-ncurcată rău. Aşa cacealma de mult n-am mai înghiţit. S-a frînt oiştea-n drum. N-avem alta. Trebuie prins, măritule. Cum ? Văzătorul, măritule. I-a căzut cu tronc de noi si > nu se dă dezlipit. N-are-nfaţişare, n-are glas, nu bea, nu mănîncă, nu păşeşte, nu lasă urme, nu face pipi, nu tuşeşte. Parcă-i o arătare. S-a lipit ca o boală. Nu se-nfurie, nu se grăbeşte, nu se lasă. E ca moartea. S-a întins şi roade din ce-a apucat. Dacă nu-1 scoatem din gaură şi nu-i punem căluş în gură, ne mănîncă de vii. Ne trebuie un clenci. Trebuie bibilit cu grijă. După metode aerisite. Trebuie procedat cu coţcărie. Trebuie luat de la un capăt şi dus pînă unde s-o nimeri. Trebuie umflată soba cu cărbune. Să iasă untu din oameni. Trebuie făcut şi trebuie dres. Numai aşa batem palma. Puneţi, mă, degetu pe rană! Iată care-i buba! Trebuie să fim mai deştepţi decît ne-a făcut mama si mai iuti decît cel cu , , două picioare. Fără să zdrăngănim arme, trebuie să ieşim la trîntă si din tăcere să ne facem lat. y y y 368 Ţara lui Gufi Ca-ntr-un cleşte trebuie strîns, si din adînc numai cu momeală-1 vom scoate. BUBI: O singură secundă să nu mai prăpădim şi s-o luăm la trei-păzeşte. Cu o mie de urechi şi cu o mie de nasuri îl vom încolţi. Că numai o singură unealtă îi poate da de hac şi-l poate hăcui pe dumnealui. GUFI: Care? BUBI si ZENO : Pînda. y ZENO: Sîntem boccii de cap că alergăm cu clopoţei la picioare şi chiţcăind ca şobolanii... BUBI: Lîngă uşi şi pe după colţuri trebuie să stăm, cu urechile ciulite şi cu nările făcute pîlnie, şi îndelung de vom avea răbdare, bine vom fî răsplătiţi... ZENO : Să fim una cu peretele. Să ne ţinem gura încleş- tată, şi prin firide, cotloane şi zăvorniţe să colcăim încet, pe după lacăte şi prin dosul uşiţelor, muteşte şi în ciulire de urechi, şi singură va veni prada de vom avea răbdare... BUBI: Că numai dacă nu vom mai face vînzoleală si y babilonie va ieşi de la locul ei... > ZENO : Şi noi, haţ!, de după uşă, că doar n-o să se poată tine nemîncat si nebăut atîtea zile... y y BUBI: Dă poruncă, aşadar, să nu mai mişune ăştia ca furnicile si să nu se mai ciondănească între dînsii y y ca nucile în sac... ZENO : Fiecare să stea la locul lui cu un băt cu măciulie y de piatră ca să-l poată mirui pe nămiloi cînd s-o arăta... 369 Matei Vişniec GUFI: Brava! Aţi gîndit bine ! Haideţi să vă pup ! (Toc. Toc.) BUBI: De gîndit a fost uşor, de făcut e mai greu. Că ce-am spus din gură nu se leagă lesne şi multe zile vom sta nemişcaţi şi vom pîndi pînă cînd s-o lămuri beleaua. ZENO: Ba şi noi între noi trebuie să ne pîndim, că numai aşa se ţin verigile împreună şi rămîne lanţul întreg. BUBI: Pîndă, pîndă şi iar pîndă! Şi cine nu va pîndi, arde-i-se-vor bice peste buci! ZENO : Numai pîndă ne mai scoate de unde ne-am băgat, măritule! Să pîndim cu toţii, cu silinţă şi cu răbdare, si vom fi mîntuiti! GUFI: Brava, bre! Să se sune de-adunare! UN STRĂJER (Dă buzna.)\ Măritule! (Sare în sus si iese din zona de culoare.) Ni s-a dus vlaga tot orbecăind. Da’ ştii la ce ne-am gîndit ? ALT STRĂJER (Intră furtunos.): Ne-am gîndit că aşa nu mai merge... (Iese din zona colorată.) Că nici ortu popii n-am vrea să ni-1 dăm, da nici să lăsăm pe al tu să bea caimacu... UN STRĂJER: ...d-aia zic că, decît să zburătăcim ca un stol turbat, nu-i mai bine să stăm drepţi ca pereţii ? ALT STRĂJER: ...că din pereţi mai multe se aud şi din spatele faldurilor multe se miros... UN STRĂJER: .. .că dacă vom sta şi vom pîndi mai multe vom dobîndi! 370 Ţara lui Gufi ALT STRĂJER: ...că duşmanu trece el pe lingă tine dacă nu treci tu pe lîngă el, şi atunci numa’ labă mare s-avem si l-am luat si fac’t hat! Că la hat!, ne > > > > vom descurca... UN STRĂJER: ...ei? GUFI: Brava, mă! Haideţi să vă pup! (Ţoc, toc.) UN CURTEAN (Dă buzna, sare peste păun.): Mărituleee! (Se prăbuşeşte la picioarele tronului.) Mi-a sclipit mintea un chichirez! ALT CURTEAN (Intră, sare peste păun.): Că de cînd ne tot sucim în jurul cozii, ne-a ajuns mintea la cap, başca ameţeala că ghiduşul de văzător îşi rîde de noi... UN CURTEAN : Ni s-a tocit un rînd de piele, ş-aşa alergare nu mai tine fără de cai... 7 AL TREILEA CURTEAN (Intră, sare peste păun.): Asta nu-i haleală s-o tot iei şi dimineaţa, şi la prînz, şi seara în sufertaş... UN CURTEAN: Ne-a ajuns pînă-n gît şi nu mai încape nici o-mbucătură... ALT CURTEAN: Mai bine să facem oarece post şi mai cu izbîndă vom ieşi... AL TREILEA CURTEAN : Decît să ne ciobim de colţurile pereţilor tot alergînd, mai bine în banca noastră să stăm şi o plasă să croim pentru peştele cel gras... UN CURTEAN: Că iată ce ne-am gîndit şi pe spezele noastre am venit să-ţi spunem... 371 Matei Vişniec ALT CURTEAN: ...la pîndă să şedem, în loc să ne tot împiedicăm printre smîrcurile şi grădinile altora... AL TREILEA CURTEAN: ...că mai de ispravă vom fi stînd smirnă şi ascultînd paşii lui decît boncă-luind şi lăsîndu-1 pe el să asculte paşii noştri... UN CURTEAN: ...că pînda e de aur, şi în adîncul ei, cheia multor adevăruri se lăfaie... AL DOILEA CURTEAN: .. .că pînda e mama înţelepciunii şi o pîndă bine făcută e mai ieftină decît un galop năduşit, başca dacă mai punem la socoteală şi pingelele rămase-ntregi... GUFI: Brava, brava, brava! Treceţi la rînd să vă pup ! (ŢoCy toc, toc.) MARŢAFIŢA (Vine în fugă.): Mărituleee! (Sare peste păun.) Mărituleee! (Către păun.) Care pişcă ? GUFI: Ce ai, Marţaflţo ? MARTAFITA: Nenorocire, măritule, nenorocire! S-au cui- > y bărit otrăvurile în inima mea... (Se smiorcăie.) GUFI: Nu boci, că nu pricep. Zi cu silabe. MARŢAFIŢA: Nu-ndrăznesc, că e prea groasă şi mă tem să nu-mi pierd un cap... GUFI: Zi! Nu te mai bîţîi! MARŢAFIŢA: Mai bine ia-mi capul, că după ce mi-a fost dat să aud cu el, mi s-a Scut silă să-l mai ţin pe umeri. GUFI: Ei, aş! Te-ai speriat d-un piţigoi! MARŢAFIŢA: Piţigoiul a ştiut el ce face, că floarea noastră s-a scuturat în vînt... I-a otrăvit mintea ş-a apu-cat-o trăncăneala necugetată... 372 GUFI: Cine ? Cum ? MARŢAFIŢA (în hohote.): Iola, fata noastră... GUFI (Tuşeşte nevinovat.): Care Iola? MARTAFITA: Prinţesa, floarea-florilor cea neculeasă, la > > > care ţineam mai mult decît la urechile din cap... GUFI: Ce-i cu ea ? Ciripeşte! MARŢAFIŢA (Plînge.): Nu pot... GUFI: Ş-o fi sclintit vro gleznă? MARŢAFIŢA: Ar fi fost mai bine de ş-o sclintea... Da şi mai bine-ar fi fost de n-ar fi avut urechi... GUFI (O scutură.): Hai, varsă tot! MARTAFITA (Ca o tată.): Aoleuuu! Aoleuuu! Pe cine-am alăptat eu la inima mea ş-am ţinut-o ca pe un ou în palmă... GUFI: Pe cine ? MARŢAFIŢA: Iola, Iola, i s-a-nnegrit inima... A muşcat-o viespea cea rea... GUFI: Şi-a muşcat limba? Şi-a pus prea mult piper în supă ? MARTAFITA: Mai rău! > > GUFI: S-a-necat c-un os ? MARTAFITA: Si mai rău! y y y GUFI: A vărsat supa pe jos ? A alunecat p-un săpun ? Spune, blestemato! MARŢAFIŢA: Rău, mult mai rău, de o mie de ori mai rău... A-nceput să vadă... 373 Matei Visniec (încremenire totală.) GUFI (Tremurînd.): Ce vorbe-s astea, Marţafîţo ? ZENO : Te-ai zdruncinat de tot ? BUBI: Ti s-a făcut de furnicătură? y MARŢAFIŢA: Să-mi spuneţi cuţu dacă vă mint. GUFI: Cum asa ? y ZENO : N-o asculta, măritule! Are sare pe limbă... BUBI: E matoală rău... GUFI: Repetă, Marţafîţo, că te buşesc! Fata mea a-nceput să vadă ? MARŢAFIŢA (Prăbuşită.): Da, da, da... GUFI: Ia-o pe-ndelete! MARŢAFIŢA: Iaca, o iau. Tot umblînd eu de nebună, > > împunsă şi împiedicată, ce m-am gîndit ? Nu-i mai bine să umble iepurele după vînător decît vînătorul după iepure ? GUFI: Păi? TOTI: Păi! > MARŢAFIŢA: Aşa că m-am pus la pîndă! TOŢI: Brava! Vino să te pup! MARŢAFIŢA: Ş-am pîndit aici... ş-am pîndit acolo... ş-am mai pîndit o dată aici... ş-am mai pîndit o dată acolo... Şi de la o vreme, ce aud? Un glăscior... Si de unde răzbătea? y ZENO: De sub uşă... MARŢAFIŢA: S-a cui era usa? 374 Ţara lui Guft BUBI: A cui ? MARŢAFIŢA: A prinţesei... Şi ce-am făcut acuşilea? ZENO : Ai lipit timpanu’ ş-ai ascultat... MARŢAFIŢA (Triumfătoare.): Asta-i! GUFI: Cum, clonţoaso, ai pîndit-o pe fata mea ? TOŢI: Pe prinţesă ? Pe Iola ? Pe stăpîna noastră ? MARŢAFIŢA: Mucles! Nimeni nu-i curat ca lacrima si > > > nici Iola nu-i usă de biserică. > GUFI: Cum ai zis, stricato ?! MARŢAFIŢA (Se dă la GUFI.): Dacă nu te potoleşti, îţi torn cîteva verzi si cîteva uscate d-o să stai să > te-ntrebi cu ce-ai păcătuit. GUFI (înghite în sec.): Şi ? MARŢAFIŢA: Si ce credeţi că zicea încălţata ? y > y y y BUBI: Ce? MARŢAFIŢA: înnumăra. ZENO : Si ce-i rău în asta ? y MARŢAFIŢA: Păi nu-nnumăra numere... Aici e buba... înnumăra... TOŢI: Ce? MARŢAFIŢA: Ni că vă trece pîn cap... ZENO (Ars.): Ce? MARŢAFIŢA: Culori... y y BUBI: Culori ?! (Spaimă generală.) GUFI: Nu se poate. Ai facut-o de oaie. Am mai auzit eu bîrfe, da ca asta, nu... 375 Matei Vişniec MARŢAFIŢA: Gura, fîsîitule, că nu mint! ZENO : Şi ce dacă-nnumăra ? MARTAFITA: Cum? y y BUBI: Le zicea şi ea, ca tolomaca... MARŢAFIŢA: Păi, asta-i, că nu le zicea d-una singură... ZENO: Au! MARŢAFIŢA: Păi, nu? Le zicea cuiva... BUBI: Avea pe cineva-n iatac ? MARŢAFIŢA: Da! ZENO : Ea le spunea şi ăla o asculta ? MARTAFITA: Da! > y BUBI: Văzătorul! ZENO: Văzătorul! GUFI: Văzătorul în iatac la fată... (Dînd apă la pisici.) Uuuu! MARTAFITA: Asta-i! > y ZENO : Păi... e pierdut... BUBI: S-a curăţat... Parc-aud deja cum îi plouă pe lespedea neagră. GUFI (Plînge amar.): Ce mă fac? Fata mea cu văzătorul! Cum mai scot capu’n lume ? TOŢI: Hai, măritule, nu mai da apă la pisici! E pierdut... E topit... S-a zis... S-a dat de gol! Acu' e terminat... MARŢAFIŢA: El, da. Da ce facem cu fata? ZENO : E terminată şi ea. 376 MARŢAFIŢA: Asta-nseamnă c-avem doi... BUBI: Doi de ce ? MARŢAFIŢA: Nu pricepi ? Dacă fata s-a apucat să vadă... înseamnă că nu mai avem un văzător în palat... ZENO : Da cîţi ? MARŢAFIŢA: Avem doi. ) y BUBI: Care doi ? MARŢAFIŢA: Fata şi văzătorul, nu pricepi? Acu’-s doi. A-mbolnăvit-o şi pe ea. ZENO (Stupefiat.): Săraca! Cum o scoatem din ghearele morţii ? > MARŢAFIŢA: Baiul e altu\ Pe el îl scoatem uşor de acolo, da cum îi scoatem ei boala din cap ? BUBI: Urîtă treabă! ZENO (Către GUFI.): Cum o descîlcim ? BUBI: E-ncurcată ca un nod. MARŢAFIŢA: Asta a fost, asta v-am lămurit. (Personajele gîndesc; se aude cum gîndesc.) ZENO : Poate că încă nu vede de tot. Poate că încă poate fl salvată... MARŢAFIŢA: Vede, vede... Se plimba prin odaie şi tot spunea... aici e galben... aici e roşu... aici e portocaliu... BUBI: Poate vede numai c-un ochi... ZENO : înc-ar fî bine... 377 Matei Vişniec MARŢAFIŢA: Vede de tot. A-nceput să vadă cerul. Zicea că la noapte vrea să vadă luna şi stelele... BUBI: Si el ? El ce zicea ? MARŢAFIŢA: El zicea „sus pleoapele!“ şi rîdea de ea... GUFI (Plîngăcios.): Rîdea de ea ? MARŢAFIŢA: Rîdea. j > GUFI: Ce ruşine! Rîdea de o fată oarbă, fără apărare. MARŢAFIŢA: Şi răzuiau pereţii... TOŢI: Răzuiau pereţii ? MARŢAFIŢA: Răzuiau al dracului pereţii. Si se minunau. ZENO : Or fi nebuni amîndoi. MARŢAFIŢA: Mai încolo au răzuit si duşumeaua si s-au y y y y y înminunat în fata ei... y GUFI: Au răzuit duşumeaua ?! TOŢI: Au răzuit duşumeaua ?! Au răzuit pereţii ?! (încep să se răspîndească prin încăpere si să atingă cu palmele porţiunile colorate scoase la iveală.) UN CURTEAN: Parcă se simte ceva... ALT CURTEAN: Parcă e mai moale... AL TREILEA CURTEAN : Şi mai cald... UN STRĂJER: E, aşa, ca o adiere... ALT STRĂJER: Ca o dulceaţă... AL PATRULEA CURTEAN: O fi adevărat... AL CINCILEA CURTEAN: N-o fi totul minciună... 378 Ţara lui Gufi AL PATRULEA CURTEAN: Poate că totuşi există... AL CINCILEA CURTEAN: Or fi fiind văzători... AL SASELEA CURTEAN: Poate că ne arată si nouă... GUFI (Dur, inchizitorial.)'. Gura! UN CURTEAN: Cum ? Ce ? GUFI: Nu puneţi mîna pe nimic! Nu atingeţi nimic! Văzătorul a fost pe aici... S-a răscolit totul... S-a dat cu piatra în noi... Să nu luăm vreo boală... (Schimbîndplaca.) Mîine tăiem porcul! ZENO (Fascinat.)'. Mîine? Facem serbarea porcului? BUBI (Repezit.): împărţim şoricii ? ZENO : Şi-l pîrlim şi pe văzător... UN CURTEAN (Mirat.)'. Chiar tăiem porcul? Aşa repede? GUFI: Gata ! Răspîndiţi-vă! Lipiţi-vă de ziduri! Intraţi tiptil! Vîrîţi-vă cu şiretlic! Legaţi-1 fedeleş ! Adu-ceţi-1 încoa ! Şi pe ea, şi pe el! Le arăt eu ! Le bag eu minţile în cap! Le fac eu bucata! Am să le' fiu naş! UN STRĂJER: Şi prinţesa? GUFI: Ambii! Că m-au scos din balamale! (Se îneacă de furie.) Le fac eu de petrecanie... Fuga-marş! (Personajele ies; GUFI îi reţine pe ZENO si BUBI J GUFI: ZENO: BUBI: Repede, bidinelele... Să acoperim totul la loc! Ce? De ce ? 379 Matei Vişniec GUFI: Repede, repede... au ieşit culorile la lumină... Ne strică faţada... Ne paşte vileagul... S-a-ndesit gluma... ZENO (Se apropie si atinge peretele pe culoare.): Or fi culori ? Să nu fie păreri... BUBI: Poate că-s adieri... Poate că se roteşte aerul pe deasupra... GUFI: Sînt culori, culori învălmăşite... Iute, că îmi stau în gît. Au dat buzna culorile, colcăie de culori... Dacă nu le fatuim, s-a zis cu şandramaua... Cade acoperişul pe noi... S-au burzuluit vremurile... Trebuie să băgăm de seamă. Cine iartă e luat de prost. Nu-1 retezăm noi, ne retează el. Capul băgăreţ trebuie să cadă... (Lucrează cu toţii din greu; acoperă.\ orbeşte si pe apucate, petele de culoare; bidinelele sînt destul de tocite; de altfel, GUFI le-a scos de sub tron.) GUFI: Iute, iute, că se-ntorc cu băgăreţul... O să facem nuntă neagră. O să-l însurăm pe masa porcului. O să-i mai retezăm din lungul nasului... ZENO : Măritule, da de ce ne temem noi de o pustie de culoare ? GUFI: Taci, dospitule, nu huli! Ce ştii tu ? Culoarea otrăveşte simţurile. Se strecoară în adîncul tău si y y y te roade. Te sapă pînă dă de apă. Te îneacă în minciuna miresmei. Şi pe lîngă tine se mai îmbolnăvesc şi alţii. 380 Ţara lui Gufi (Se aud paşii celor care se întorc; mai mulţi curteni aduc cu ei lada de zestre a IOLEI; IOLA plînge pe lada de zestre; zarvă.) UN STRĂJER: L-am înşfăcat! ALT STRĂJER: I-am pus sare pe coadă... UN CURTEAN: A căzut în cursă ca un guzgan... (Lada e lăsată jos cu o trîntitură; toţi se urcă pe ea.) GUFI (Se alintă cu lada.): A şi răposat ? L-aţi adus cu tot cu raclă ? De ce plîngi, fata mea ? Nu ţi-a ajuns zestrea pe care ţi-am dat-o ş-ai început s-aduni şi singură ? MARŢAFIŢA: Borţoasa de fiică-ta l-a pitit în lada cu zestre... GUFI: Aşa, Iola ? Ai spurcat lada de zestre ? (IOLA plînge mai dihai.) L-ai băgat pe guşteru ăsta în sfînta ladă pe care o ai de la mă-ta ? MARŢAFIŢA: Plodu-a dat în noi... UN STRĂJER: Ne-a zgîriat ca o leoaică... ALT STRĂJER: A stropit ca o pisică... MARŢAFIŢA: Ne-a făcut albie de porci, a tocat din gură la blesteme că mi s-au zdrelit, timpanele... GUFI: Auuu! Urît... N-o fi cumva învăţătura lui ? > UN STRĂJER: Cînd l-am dibuit că-i în ladă, s-a dat la noi cu facăletul... y 381 Matei Visniec GUFI: Ha-ha! (Dă tîrcoale lăzii.) Aici eşti, nenicule! (Mîngîie lada.) Ai venit la miere şi te-a împuns albina... (Loveşte cu pumnii în ladă.) Las’ că te-mblînzim noi... Te punem la sforăit cu ardei iute... (Loveşte cu picioarele în ladă.) Mă! Ce-ai căutat în casa mea ? Ce-ai căutat la fată ? De ce intri unde nu-ti fierbe oala ? Hă ? (Toţi încep să lovească în ladă; MARŢAFIŢA pare că dansează pe ea.) ZENO : De ce n-ai stat tu p-acasă, bre ? BUBI: Ai venit la ionatane ş-ai dat de pădureţe... UN STRĂJER: Rău te-ai împotmolit, velicule! ALT STRĂJER: Mai bine umblai brambura prin lume decît să te opreşti în lada prinţesei... ALT CURTEAN: Vierme să te fi născut, să rozi oase... UN CURTEAN: Ai vrut nuntă ş-ai să ai priveghi! GUFI (Printr-o crăpătură a lăzii) : Mi-ai spurcat lada! Mi-ai spurcat casa! Mi-ai ameţit fata! Mi-ai minciunit-o şi mi-ai aiurit-o! Te voi judeca după măsură! Ca p-un cîine te voi pune să dai socoteală! TOŢI: Aşa, aşa, ne-am rupt papucii din pricina lui. Başca mîncarea vărsată şi borcanele sparte. GUFI: Să cînte muzica! Să s-aducă porcul! ZENO : Chiar ? Tăiem porcu’ ? Devansăm ? BUBI (Uşor.): Nu-i bine să sărim peste calendar... Abia poimîine e serbarea porcului, măritule! 382 Ţara lui Gufi GUFI: Nu-i bai! O facem azi. Ce-i în mînă nu-i min- ciună. Să fie bucuria orbilor mai lungă. Să umflăm băşica şi să jucăm tontoroiul. Să halim cîrnaţi şi chişcă. S-aducem vin c-am scăpat de pacoste! TOŢI: O să jucăm tontoroiul ? Ne laşi să jucăm ton- toroiul ? ZENO : Chiar, ’năcritule, introducem din nou tontoroiul? GUFI: Toată lumea să joace din nou tontoroiul! Ton- toroiul nou! UNII CĂTRE ALŢII (Pe şoptite.): Se-ntorc vremurile bune... O să jucăm tontoroiul... Ce baftă! S-a dat drumu la tontoroi... GUFI (în transă.): Hoţul a fost prins! Casa a scăpat cu faţa curată. Sînt fericit! TOŢI: Ura! Ura! Zgîrcitul şi harababura! GUFI: Iar pe fazănei îi vom judeca bucată cu bucată... cu răbdare şi grijă... ca să le meargă fulgii... TOŢI: Ura! Nasul, mîinile şi gura ! Unde sînt peţitele ? S-ascutim cuţitele! > j GUFI: Muzica! Să vină furculiţele d-argint! MARŢAFIŢA: Rapiţa şi nucu, gata cu buclucu’! Unu şi cu doi, hai la tontoroi! (Muzică, tontoroi, nebunie mare.) UN STRĂJER: Şi ce noapte şi ce zi şi ce bine vom hali! ALT STRĂJER (în dezlănţuire.): Trăiască porcu’! Nu e pară, nu e măr, e doar purul adevăr! 383 Matei Vişniec GUFI: Aşa, aşa... Veste să se-mplinească şi spusa să se rostogolească... Să gustăm din bucuria tăierii, că-n mare cumpănă ne-am aflat... IOLA: Rău faci, tată, că tai porcu’ înaintea sorocului... GUFI: Taci, împieliţato, că fală mare ai avut şi cu nimica nu te-ai ales! Văzător ti-a trebuit, de văzător te j 7 lecuiesc! TOŢI: Să dăm cep la vin! Să curgă licoarea pe gît! GUFI: Beţi, fîrtatilor, beţi! Că zilele cu sot s-au întors ! Mare cinste si mare scofală vom avea. (Delir bahic; din tavan coboară cîteva zeci de funii, la capătul fiecăreia fiind legată cîte o cană; fiecare orb înşfacă o cană şi încep cu toţii să şi le umple din marele butoi; vai, ce încîlcitură de funii, ce ciondăneală! Uneori, cîte o funie se ridică înapoi în tavan cu tot cu personaj.) UN STRĂJER: Să gîlgîim tot vinul! Să ne facem turtă! ZENO (Lingă BUBI; cioc, cioc.): Să trăieşti! (încet.) Da de ce-or fi bidinelele tocite ? BUBI (Speriat.): Noroc! (încet.) Pst! Bea şi uită! Nu te mai gîndi la cai verzi pe pereţi... ZENO: Cai verzi ai spus ? (BUBI e speriat rău.) BUBI: Nu mă pîrî! ZENO: Da de unde ştii că sînt caii verzi ? BUBI: Am tras cu urechea... ZENO: L-ai ascultat pe văzător ? BUBI: Pssst! 384 ZENO: Sssst! (Petrecerea degenerează într-o conspiraţie; grupuri-grupuri susotesc, încurajate de băutura.) UN CURTEAN: Hm... parcă nu mai arde aşa... ALT CURTEAN: S-a potolit flama... Oare cine-o fi potolit-o ? UN CURTEZAN: Simţeam că mă arde la tălpi, ş-acu... nimic... ALT CURTEZAN (Dă cu palma, miroase.)'. Acu aduce a spoială proaspătă. UN CURTEAN: Să fi acoperit cineva cu spoială ? ALT CURTEAN: Sssst! GUFI: Aşa, aşa! Veseliţi-vă! Să s-audă pîn’ departe! Că nu-i palat mai falnic decît palatul orbilor şi nici ţară mai creponată decît a noastră! Că sîntem vestiti în toate colturile si zaharisită cinste ni se > y y dă peste tot, mai ales pe la vaduri, pe la vămi şi pe la coclauri, pe la poduri şi pe la strîmtori, prin iarmaroace, bîlciuri şi trecători... Mare şi garnisită e puterea noastră şi încă o mie de ani vom trîndăvi pe divanul cu turtă dulce dacă vom ţine sacul bine legat şi nu vom risipi... (Vin furculiţele si cuţitele; ţopăială; ascuţirea uneltelor.) GUFI: Ş-acum opriţi! C-a venit ora ş-a bătut ceasu. Trecem la osîndirea şarpelui făptuitor... 385 Matei Vişniec ZENO : ’ăritule, pîn’ ce nu judeci, n-ai cum osîndi... GUFI: Taci, rîiosule, că ştiu eu ce fac... Scoateţi-1 din ladă! (Cuţitele si furculiţele, înfipte în ladă; capacul este astfel ridicat.) Cu grijă... Să nu v-alunece printre degete... (Zeci de mîini, strecurate înăuntru; ROBDEROUĂ este tras afară.) UN STRĂJER: E cald, încă, iepuroiul... GUFI: Să mi-1 aduceţi în podu palmei, să văd cum e plămădit... (îl cercetează cu atenţie pe văzător; agresiv în cercetare.) Te temi de moarte, pehli-vanule ? (Aproape că-i înţeapă ochii cu degetele.) ROBDEROUĂ: Nu mă tem de nimic, orbule! GUFI (îl explorează mai departe; cîte o ciupitură, cîte un bobîmac.): De moarte ori de orbire te temi mai mult, împieliţatule ? ROBDEROUĂ: De un singur lucru mă tem, jupîne... Să nu plouă mîine şi să-mi ud cizmele pe drum. (Rîsete înfundate, chicoteli; unii sîsîie dezaprobator; toţi îl cercetează pe văzător; îl apasă, îl împăturesc, îl zgîlţîie.) GUFI: Aaa, să nu-ţi faci teamă d-asta... Mîine fî-vei în pod atîrnat, la uscat, cu şuncile şi cu bucăţile de slănină... Nu vei avea necazul de care te temi... 386 Ţara lui Gufi UN STRĂJER (Admirativ, după ce l-a atins pe văzător.): Nu e rău făcut! ALT STRĂJER: Are nasul drept... UN CURTEAN: Şi bărbia despicată... ALT CURTEAN: Semn că e ales... GUFI: Ales să crape! Tacă-vă fleanca! Mergeţi mai bine să gătiţi porcu pentru tăiere. (Cei doi străjeri dispar traşi în sus de funiile lor.) GUFI: Cum te cheamă, văzătorule ? ROBDEROUĂ: Robderouă mă cheamă, rege al orbilor! GUFI: Frumos nume, n-am ce zice. Stai colea, Robderouă, şezi pe lada care te-a dus la pieire... Te vom judeca repede, Robderouă, ca să nu mai ai timp să ne spui şi alte minciuni şi să ne împuiezi capul asa cum ai făcut cu domnita noastră, care nu y y mai e vrednică de nimica... Şi numai din cauza ta s-a stricat această domnită, de va trebui s-o 7 pedepsim să culeagă un milion de păpădii, că nu mai e bună pentru ţara orbilor... Şi numai cînd i se vor vindeca fumurile o vom ierta... IOLA (Plînge încet.): Şi ce ? Am să culeg păpădii şi am să le spulber în vînt... ROBDEROUĂ: Nu plînge, Iola, ochii sînt pentru văzut, nu pentru plîns. Doar te-am învăţat atîta lucru... GUFI: Gura! Să n-aud nici pîs. Eu vorbesc aici. Robderouă, recunoşti că eşti vinovat ? 7 7 387 Matei Visniec __________y____ TOTI: Recunoşti ? Recunoşti ? y y > ROBDEROUA: Eu, de recunoscut, as recunoaşte. Numai > > un gînd şi o nelămurire nu-mi dau pace... GUFI: Ce nelămurire ? Iţi dregem noi nelămuririle, cît ai bate din palme. ROBDEROUA: Nu pricep un lucru, măritule. De ce te-ai apucat mata ş-ai dat cu spoială peste frumoasele culori cu care era împodobit palatul ? E chiar aici, sub tălpile noastre, un frumos păun zugrăvit în mii de culori. Şi văd că repede te-ai aplecat şi l-ai mînjit cu alb-cenuşiu. De ce? GUFI (Mîrîind.)\ Cum îndrăzneşti?... ROBDEROUA: Şi, pe la colţuri, pereţii sînt plini de culori. Ba un galben ca aurul, ba un verde ca iarba, ba un roşu ca focu si un albastru ca cerul... La ce > > ţi-a trebuit să acoperi totul aşa cum numai mîţul îşi acoperă spurcăciunea ? UN CURTEAN: Culori zici, pe la colţuri ? (Trezit.) E pe bune ? ALT CURTEAN : Un păun ? Sub picioare ? GUFI: E nebun! E turbat! Luaţi-1 de pe mine! Aruncaţi-1 în puţ! Să terminăm odată! IOLA: Nu! Să nu v-atingeţi de el, că vă spun lui Macabrii! O să v-alegeţi cu cîte-o cocoaşă ori o să vă pună pielea la fiert în cazanul lui cu licori. ROBDEROUA: De ce te temi de culori, rege al orbilor? De ce nu laşi palatul în toată frumuseţea lui ? Ce te sperie aşa ? Uite, chiar lîngă mine se răsuceşte o spirală de frunze, numai verde şi galben, numai 388 Ţara lui Guft roşu şi mov... Dincolo e o ciupercă maronie, dincolo e un cîmp de maci... TOŢI: Un cîmp de maci ? O ciupercă maronie ? GUFI: Nu-1 credeţi, fraţilor! E un şarpe veninos. L-am încălzit la sîn, şi acu\ uite cu ce ne-alegem... Puneţi-1 la zdup cu căluş în gură! Aruncaţi-1 de pe turn! Zeno ! Bubi! Am dat o poruncă! Iar pe fata asta, pe spurcata asta... IOLA: Taci, tată, că-ţi dau cu polonicul în cap! (Personajele s-au răspîndit, fascinate, si palpează pereţii.) UN CURTEAN: Albastru zici... ALT CURTEAN : Verde ca iarba... AL TREILEA CURTEAN : Roşu ca focu ... AL PATRULEA CURTEAN : Galben ca aurul... GUFI: înapoi! Nu vă atingeţi de nimic! Nu puneţi mîna pe nimic! ROBDEROUĂ: De ce ţi-e frică, rege al orbilor? Ori te temi că acela care va ghici culorile va începe mai apoi să vadă ? UN CURTEAN : Cum ?! Se poate ? ALT CURTEAN : Să vedem ? Cu ochii noştri ? GUFI: Minciuni! Ocări şi minciuni! Are gură mare! Minte de stinge. Nu există culori. Ochii nu-s pentru văzut. Văzutul nu e pentru-nvăţat... ROBDEROUĂ: Ba şi văzutul se-nvaţă, jupîne! Mai întîi vezi cu degetele, apoi cu ochii. 389 Matei Vişniec TOŢI: Oare ? Nu e şagă ? Se poate ? ROBDEROUĂ: Se poate, se poate... Mergem pe-ncer-cate... Uite, Iola vede deja zece culori... GUFI: Zece culori ?! Auuu ! Zece ani or să treacă pînă i le-oi scoate din cap. MARTAFITA: Rămîne fată bătrînă. y y UN CURTEAN : Zece culori ? Iola, e adevărat ? IOLA: E. M-a-nvăţat să văd. UN CURTEAN: Aşa-i, viteazule ? ALT CURTEAN : Ne poţi învăţa văzutul ? AL TREILEA CURTEAN : Ne poţi dărui culorile ? GUFI: Minte ca un cal breaz. Nu v-aplecaţi urechea! ROBDEROUĂ: Nu e mare lucru. Mergeţi singuri de-a lungul pereţilor. Unde veţi simţi că arde, acolo e roşu. Unde veţi simţi o mîngîiere, acolo e verde. Unde veţi simţi că vi-s grele degetele, acolo e maroniul. Singuri veţi învăţa văzutul, de veţi avea curajul de a vă apuca. Şi cînd veţi voi să vedeţi de-a binelea... TOŢI: Ei ? ROBDEROUĂ: Nimica toată... TOŢI: Zi! ROBDEROUĂ: N-aveţi decît să vă ridicaţi pleoapele şi veţi vedea. GUFI: Minciună! Unde-s ăia cu porcu ? Să-nceapă ser- barea ! Să se-mpartă rărunchii şi ficaţii! Muzica! Şi cine va mai apleca urechea la minciuni va rămîne fără ureche. Gata cu flecăreala! Zeno! Taie-i capul! 390 UN CURTEAN: Nu e drept, măritule... ALT CURTEAN: Asta nu e judecată... ZENO : Chiar, să mai cugetăm oleacă... IOLA (Sughiţînd.): Eu vă spun lui Macabrii... BUBI: Sigur, să nu facem vreo trăsnaie. Mai bine să-l judece Macabrii. GUFI: Macabrii ? Sclifositul ăla ? Ce ştie ăla ce-i dreptatea ? TOTI: Macabrii! Macabrii! ZENO : Numai Macabrii poate să judece un văzător ş-o văzătoare. GUFI: Zău, fraţilor, pierdem vremea... Eu zic să-i tăiem capul şi să trecem la şorici. TOŢI: Ce te bagi ? Să-l judece Macabrii. Să ne spună Macabrii dacă văzătorul a minţit sau nu. UN CURTEAN: Tu să-i judeci pe orbi... GUFI: Aha! Las’ că vă potolesc eu... vă potcovesc eu tălpile... Numai să treacă ziua asta neagră... Unde-s ăia cu porcu ? Tocmai acu şi-au găsit... TOŢI: Lasă porcu ! Nu schimba vorba! Să vină Macabrii! Macabrii! (Se rotesc prin încăpere, invocîndu-L) MACABRIL (Apare furtunos, spumosy rău si ironic.): Iată-mă-s! Cine se scoală devreme departe ajungeee... GUFI: Macabrii, înţeleptule, l-am prins pe văzător... pe trădător, pe ucigaş, pe sperjur şi pe laş... Fă-1 391 Matei Visniec __________)____ cu ou şi cu oţet şi să dispară dintre noi! Dacă nu el, măcar capul său... MACABRIL: Măsoară de zece ori şi taie o datăăă! Asta-i văzătorul ? După chipul lui o să se schimbe lumea. GUFI: Mi-a omorît fata. I-a-ntunecat mintea s-a facut-o să vadă. Multă ruşine mi-a adus în casă. Mi-a > dat îndemnuri necuviincioase la supuşi. A răzuit pereţii după culori. A stricat duşumeaua. Din cauza lui s-au spart borcanele cu dulceaţă... MACABRIL: Vorba multă, sărăcia omuluiii... Treaba-i ca si făcută. El a-nvătat-o să vadă ? Ea să-l înveţe să y y y orbească! TOTI: y Ce ? Cum ? GUFI: Care ? Cît ? TOTI: > Nu-1 doborîm ? MACABRIL: Da pen ce ? Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. A omorît el pe careva ? GUFI: Să-l lăsăm slobod ? Să rămînem fără apărare ? MACABRIL: Apără-mă de găini, că de cîini nu mă teeem... GUFI: Păi s-a dat la noi... Ne-a răstălmăcit si ne-a > stropşit... MACABRIL: Clinele care latră nu muscăăă... y GUFI: Cum, înţeleptule, după ce mi-a tocat toată bucă- tăria, după ce mi-a dărîmat rafturile şi ne-a scos şapte rînduri de sudoare prin piele, să-l mai las cu fata mea ? MACABRIL: Gînd la gînd cu bucurie... Am zis. Ce-o mai fi se va alege... Ce s-o-ntîmpla, om auzi de la 392 Ţara lui Gufi alţii... Cum s-o termina, s-o povesti mai încolo... Voi rămîneţi cu porcu. Bateţi fierul cît e cald... Decît mîncare sleită, mai bine îmburtiluită... Şi cînd o sti si el ce ştie ea, mai chemati-mă... dacă > > > 1 veţi mai avea glas... (Se retrage în vîjîială.) GUFI: M-a nenorocit... M-a răpus... V-am spus să nu-1 chemăm... ZENO : Aşa-i drept, îngălatule... Să-nveţe şi el a umbla pe-ntuneric, după cum a-nvăţat ea să umble pe lumină. GUFI (Terminat.): Mare rău ne pîndeşte... Roade dracu sub talpă... BUBI (Către IOLA/z văzător.,): Hai, valea! Leagă-1 la ochi c-o basma, du-1 în iatac si-nvată-1 nevăzutul. 7 y y IOLA (// sărută pe BUBI.): Ne-am topit! ZENO : Şi nu-1 scăpa din palmă, că-i subţire ca o păpădie... (IOLA îl sărută si pe ZENO; simpatie generală pentru cei doi, cu excepţia lui GUFI J UN CURTEAN: Vezi, nu-1 trînti prea rău de colţurile odăii, c-o să-ti mai trebuiască... y ALT CURTEAN: Ia-o încet... mai cu milă întîi... Fă-1 să bată aerul cu degetele... AL TREILEA CURTEAN : Dac-o să fie sîrguincios, cu atît mai mult va preţui vederea... de va şti cum e orbitul... (Cei doi pleacă; destindere generală.) BUBI: Aşa judecată, zic şi eu! 393 Matei Vişniec GUFI: M-a făcut harcea-parcea... I-aţi cîntat în strună... ZENO : Cal breaz, Macabrii ăsta. MARŢAFIŢA: I-ar sta mai bine-ntr-o sticlă cu dop de plută deasupra capului. UN CURTEAN: Să ne veselim, amărîtule, acu, de s-a terminat cu bine... GUFI: Asta-i bine ? Mi-a trecut cheful... ALT CURTEAN: Unde-i ăla cu porcu ? ALT CURTEAN: N-or fî fost în stare să-l prindă... UN CURTEAN: Să mergem şi noi să punem umăru’... (Dispar traşi de cănile lor.) MARŢAFIŢA: S-a năruit încropeala, Gufişor. Ce ne facem ? GUFI: Lasă-mă, Martafito, că mi se zbate fierea... > j AL PATRULEA CURTEAN: Ce-i, încoronatule, ti s-au > pus pietre la ficat ? GUFI: Mă ia cu ameţeală. îmi vîjîie sub frunte... AL CINCILEA CURTEAN : Poate n-ai dormit la prînz... AL SASELEA: A dormit, nu e de la asta. Se schimbă vremea... j MARŢAFIŢA: Nu e totul pierdut, Gufiţă... GUFI: Taci, boarfa! Că dacă nu te lăfaiai cu soldătoii ş-aveai grijă de fată, nu se-ncurca pînă-ntr-atît şi mai găseam o basma curată pentru faţa noastră. AL SASELEA CURTEAN: Să nu ne stricăm cheful, merituo-sule! Să ne desfatăm cu lăutele! GUFI (Trist.): S-a dus ce-a fost să fie. S-a găurit punga ş-a curs bănetul. D-acu, numai cîte un lînceag pe spinare ne mai trebuie. 394 Ţara lui Gufi MARŢAFIŢA: Nu te mai tîngui! Rege eşti ori păzitor de capre ? GUFI: Nici tu rege, nici tu păzitor de capre. Numai păzitor... AL ŞAPTELEA CURTEAN : Ce-or fi facînd ăia cu porcu’ ? AL OPTULEA CURTEAN: Să nu fie vreun furtişag... AL PATRULEA CURTEAN: Mă duc să văd ce s-a ales. (Dispare în tavan; dispariţiile sînt rapide, ca la jocul cu marionete.) GUFI (Lacrimi, plici, plici.): Unde-am greşit eu, Marţafiţo ? S-ajung la bătrîneţe călcat pe bătături d-un văzător... AL CINCILEA CURTEAN: Hm! Te pomeneşti că s-a mutat serbarea... AL ŞASELEA CURTEAN: Or fi tăiat ş-or fi şi-mpărţit... AL ŞAPTELEA CURTEAN: Haideţi, că nu mai prindem nimic! (Dispar.) MARŢAFIŢA: Gufulică... Hai în poala mea să te ogoiesc... GUFI: Nu m-atinge... Mi s-a urzicat pielea... Mi s-au înfierbîntat încheieturile... CEILALŢI CURTENI: Asta e serbare ? Eu nu văd nimic... > Să ne dai şoricii... Ne-ai promis şoric! S-a golit şi vinul, cana e uşoară... Unde sînt cîrnaţii ? Ori ne tragi pe sfoară ? Te-a lovit damblaua ori îti rîzi de noi ? Pui de găgăuţă, dă-ne tontoroi! 395 Matei Vişniec (Curtenii dispar, unul cîte unul, în tavan.) GUFI (Agonizînd încet.): Ce vor ăştia de la mine ? De ce urlă aşa ? ZENO : S-au îmbătat. Vinul le-a-nmuiat mintea... GUFI: S-a făcut cam frig... BUBI: Au plecat cu toţii... GUFI: Unde-au plecat ? BUBI: Unde-a-nţărcat mutu’ iapa... ZENO : S-au dus unde s-au oprit ploile... GUFI: Curtenii mei ? S-au dus ? MARŢAFIŢA: N-ai teamă, Gufică. Veghem noi lîngă tine. BUBI: îti suflăm noi în luminare. GUFI (Plîngăreţ.): Da petrecerea de ce n-a-nceput? BUBI: De serbare ne arde ? ZENO : N-ai vrea să pui un pic tîmpla pe pernă, să te-ntre- mezi ? GUFI: Nu, nu... trebuie să tai şoricul în părţi egale... Unde sînt muzicanţii ? Trebuie să dau tonul la tontoroi... BUBI: II dau eu... Soool... (Se ridică de pe sol si dispare.) ZENO: Aplecat... GUFI: Se-ntoarce ? ZENO : Mă duc să-l întreb... (Dispare.) GUFI: Ce s-aude ? MARTAFITA: Au sters-o amîndoi... 396 Ţara lui Gufi GUFI: Zeno şi Bubi ? Sfetnicii mei ? MARTAFITA: Toţi te lasă la greu. Nu trebuia să te-ncrezi în ei. GUFI: Numai tu ai rămas ? MARTAFITA: Numai eu, da... GUFI: Vino să te pup. MARTAFITA: Vin... (Cum se ridică\ o si trage tavanul.) GUFI: Am să te fac regină... Am să pun să ţi se cioplească un tron... Am să-ţi dau trăsură şi acareturi... La noapte îl umflăm pe văzător şi-l aruncăm în iaz... Rămînem stăpîni, Marţafîţo ! Le facem figura! Unde eşti, Marţafiţo ? (GUFI, cu desăvîrsire singur; caută de nebun prin odaie; se loveşte de lucruri si se împleticeşte între funiile care mai atîrnă din tavan; scoate de sub tron găleata cu bidinelele.) GUFI: Ai plecat, Marţafiţo ? Şi tu ? Ho-ho-ho ! Unde-i aţa mai subţire, acolo se rupe... (Icneşte, mormăie.) Unde ai pierit, Marţafiţo ? Zeno ! Bubi! Să dăm drumu la serbări! Cu mîna mea am să-mpart şoricii... Am să dau cîte două porţii pe cap... Jur! Unde-aţi întins-o, codoşilor ? (Plînge cu fruntea lipită de zid; începe să palpeze zidul.) Ştiu de unde vi se trage... V-au înnebunit culorile... V-au înşelat, proştilor, betegiţilor... Nu există culori... Cine v-a spus că există? Minciună! 397 Matei Vişniec Lumina e minciună! V-aţi îmbolnăvit de sjele şi de soare... Mucoşilor... Sînteţi slabi... A dat boala văzduhului în voi... Orbi... (Vopseştepereţii cu încrîncenare.) O să vă întoarceţi la mine în genunchi... O să vă tîrîţi ca viermii... să vă primesc înapoi... LULU (Coboarăpe candelabru.): Braşoave... GUFI: Cum ?! LULU: S-au risipit ca iepurii. Nu-i mai vezi tu p-aici. GUFI: Cine eşti ? Ce vrei ? LULU: Cine să fiu ? Sînt bufonul tău. Cel mai bun din cîti s-au văzut. j GUFI: Eu n-am văzut nimic. Eu nu ştiu nimic. Nu > cunosc. LULU: Da’ uituc mai eşti... Eu sînt Lulu, bufonul tău chior şi preferat. Nu vrei să te fac să rîzi ? Văd că eşti cam trist... j GUFI: Eu n-am rîs niciodată. Mie nu-mi place să rîd. Du-te! LULU: Cum aşa ? Rîsul îngraşă. GUFI: Mie îmi cade greu la stomac... LULU: Păcat. Te-aş fi distrat de milioane. Ţi-aş fi spus ce-am văzut prin curte... GUFI: Nu vreau să ştiu. Vreau să dorm. Vreau să mă laşi în pace. LULU: Să dormi cînd alţii petrec ? GUFI: Cine petrece ? Petrecere fără mine ? LULU: E sărbătoarea porcului, ai uitat ? S-a tăiat grăsunul. 398 Ţara lui Gufi GUFI: S-a tăiat ? Fără mine ? LULU: S-a tăiat, c-aveau nevoie de hrană pe drum... GUFI: Le-arăt eu tăiat! LULU: Numa dacă ai un măgar năzdrăvan... Că cei mai mulţi s-au şi risipit în lume, cu hălcile de carne subsuoară... GUFI: Minţi, hlizitule! LULU: Cine zice ăla e! Că şi eu tot pentru rămas-bun am venit. GUFI: Stai, n-o lua de bună! Stai să mai trăncănim. LULU: Ce să mai trăncănim ? Nu vezi că s-au terminat braşoavele ? GUFI: Unde-s străjerii ? Am să pun să-ţi scurteze limba. LULU: S-au dus şi străjerii tăi... Hălăduiesc prin codri. Prin codri ? Ca orbeţii ? GUFI: > LULU: Ba bine că nu. Au prins a vedea cu ochii. S-au apucat de vînat bibilici şi crîngotei. GUFI: Minţi, măscăriciule! Spui măscări! N-aveau cum! LULU: N-a fost cine ştie ce greu... Au făcut şi ei ce le-a spus văzătorul... Şi-au ridicat pleoapele cu degetul arătător. GUFI: Şi curtenii ? Si. LULU: > GUFI: Toţi, toţi ? LULU: Toţi. Care mai de care se întrec acu’ la ochit stelele şi planeţii de pe cer. Or fi deja departe, iar unii poate au şi ajuns la marea cea albastră. 399 Matei Visniec __________>____ GUFI: Si muzicanţii ? Voiesc să-mi cînte muzicanţii. > > > LULU: Ehe! O să mai cînte şi vîntul la harpă. Muzicanţii au făcut ochii cît cepele ş-acu mişună prin lume, povestindu-ţi din lăute păţania... GUFI: Nu se poate. E un vis urît. Pesemne c-am băut pelin aseară. Orbii n-au cum să vadă, surzii să audă si muţii să vorbească. y y LULU: Te amăgeşti cu zeamă lungă. Eu atîta îţi spun... vezi că-ti vine rîndul si tie. y y y GUFI: Care rînd ? LULU: Ai să-ncepi să vezi. Vrei-nu vrei, or să ţi se deschidă ochii într-o zi. Boala asta nu iartă pe nimeni. GUFI: Ochii mei ? Niciodată! LULU: Ochii tăi, da. D-aia am venit, ca să te sfătuiesc. Să nu te sperii prea tare cînd brusc te va păli lumina... S-ai să vezi ce ti s-o arăta... S-acu y y y rămîi cu bine! GUFI: Mai zăboveşte puţin. Mai fa-mă să rîd... LULU: Mai rîzi şi de tine, că de mine ai tot rîs... Ha! (Iese.) GUFI: Nu pleca! Te umplu de bani... Te fac străjerul meu... Te fac sfetnicul meu... împărţim pe din două tronul, împărăţim o mie de ani... A plecat... Ce prost! (Se tîrăste si se ascunde în colţul cel mai întunecat.) îl faceam om... Ah, ce usturime am pe ochi... (Se aud paşi; intră IOLA si ROBDEROUĂ, acesta din urmă, legat la ochi.) 400 IOLA: Acum ai înţeles ? ROBDEROUĂ: Am înţeles. IOLA: Trebuie să simţi pămîntul sub tine. Cînd faci un pas, trebuie să simţi că ai două picioare. Din zbor trebuie să simţi ce-ţi calcă piciorul. ROBDEROUĂ: Aşa fac şi eu. Da mă tot împleticesc... IOLA: Nu-ţi fie teamă de picioarele tale. Talpa ştie ce face dac-o laşi în legea ei... Vede şi ea, în felul ei... Cînd calci pe ceva moale, ea se-nfioară... Cînd calci pe ceva tare, dintr-odată simţi cum se struneşte... ROBDEROUĂ: Unde sîntem acum ? IOLA: Trage aer în piept ş-ai să simţi... Fiecare încăpere are alt aer ş-alte mirosuri. ROBDEROUĂ: Parc-am fi în cămara cu murături... Duhneşte a castraveţi... N-o fi cumva chiar sala tro-> > nului ? IOLA: Chiar aşa! Cum te-ai prins? ROBDEROUĂ: Păi, nu ţi-am spus? Duhnea a ladă de gunoi. E careva p-aci ? IOLA: E pustiu. Fluieră vîntul. ROBDEROUĂ: De unde ştii că e pustiu ? IOLA: Păi, nu ţi-am spus ? Aud cum fluieră vîntul de goliciune. Aerul e altfel într-o sală plină. îl simţi cînd îl tragi în piept. Ştii că nu e numai al tău. Altfel arată aerul neatins de nimeni. ROBDEROUĂ: Mie mi se pare totuşi că aerul ăsta a mai fost tras o dată în piept de cineva... (Zgomote; ceva se prăbuşeşte.) '^vrvî- \ 1 *) 401 Matei Vişniec IOLA: Ce-ai făcut ? ROBDEROUĂ: M-am împiedicat de ceva... IOLA: Ridică-te-ncet si fără să te foloseşti de mîini. > > Mîinile se folosesc cu zgîrcenie. Un orb adevărat nu-şi spurcă mîinile cu orice. Dacă ai un scaun în fata ta, trebuie să-l simţi în stomac... Dacă ai y > un zid în fata ta, trebuie să-l simţi în frunte... y > ROBDEROUĂ (Izbindu-se cu fruntea de zid.): Chiar în frunte l-am simţit. IOLA: întinde şi tu o mînă... pentru-nceput... Ia du-te ş-aşază-te pe tron, să văd cum faci. ROBDEROUĂ: Păi... întîi mă-ntorc după bătaia inimii... Apoi mă duc încet... ca pe gheaţă... pînă cînd în pieptul meu s-aude o zvîcnitură... Asta-nseamnă că sînt la un pas de loc. Şi m-aşez! (Bufi pe duşumea !) Au! IOLA: Doar cu un pas ai greşit. Da\ oricum, prinzi repede. Nu mai ai mult ş-ai să ştii tot. Ai să mănînci cu ochii închişi, ai s-alergi ş-ai să te plimbi... Ai să mergi chiar la vînătoare de cerbi orbi ş-ai să călăreşti pe cai orbi... ROBDEROUĂ: Pînă cînd ? IOLA: Nu ştiu. Cît o vrea Macabrii. y ROBDEROUĂ: Pst! IOLA: Ce? ROBDEROUĂ: Parcă mîrîie cineva... IOLA: Parcă suspină... ROBDEROUĂ: Cine-o fi? Unde-o fi? 402 IOLA: E pe-aici, pe-aproape... ROBDEROUĂ: Cred că-i după uşă... IOLA: Bravo ! Ai să fii un orb isteţ. ROBDEROUĂ: Numai de dragul tău, Iola... IOLA (Ascultând.) \ Ce trist se tînguie! ROBDEROUĂ: Ce s-o fi-ntîmplat? (îl scoate pe GUFI de guler.) Cine eşti ? De ce stai pitit ? GUFI: N-am noroc... IOLA: Etata! GUFI: M-am dus pe apa Sîmbetei... Sînt beteag... IOLA (îl atinge.): Ce e, tată ? De ce ţii pumnii la ochi ? GUFI: M-a lovit şi pe mine, fata mea... ROBDEROUĂ: Spune, poate ştim vreun leac... GUFI: Da, da... Urcaţi-mă pe casă şi daţi-mi un brînci. IOLA: Ce vorbe-s astea, tată ? GUFI: M-au părăsit cu toţii... M-au lăsat aici... IOLA: Si ce? GUFI: Cum si ce ? Martafita, Zeno... Toţi... Le-a venit vederea şi au fugit în lume... IOLA: Au prins şi ei a vedea? GUFI: Nişte trădători şi linguşitori... (Urlă de durere.) Mă seacă durerea de văz, fata mea... IOLA: Cum ? Te doare capul ? ROBDEROUĂ: Te gîdilă-n gît ? IOLA: In pîntec ? Te-nnăduşi ? GUFI: Mă doare ochiul care-a-nceput să vadă... 403 Matei Visniec __________)____ ROBDEROUĂ (îşi scoate legătura.) : Ţi s-a deschis ochiul ? IOLA: Vezi? GUFI: Da, da... Numai că eu n-am de gînd să mă las... ROBDEROUĂ: Cum? Nu vrei să te bucuri de lumina zilei ? GUFI: Care lumină ? Ce lumină ? Numai arşiţă si durere! y y y Numai acreală si vitriol! Ce stiti voi ? Ce ştiu ei ? y y y y Că numai pentru ei am facut-o ! Numai şi numai pentru ei. Am vrut să-i feresc de durere şi silă, am vrut să-i învăţ să trăiască în tihnă si în ) > dulceaţă veşnică. Da ei nu m-au înţeles... Nu... > y y IOLA (Către ROBDEROUĂ.): Tu pricepi ceva? (Către GUFI.) Lasă, tată... Bucură-te de soare şi de stele şi de albastrul cerului... GUFI: Nu m-ademeniţi voi pe mine. Am vrut să fac un palat ca un fund de mare... Cald şi blînd, fără pofte şi fără dureri... Da’ ei n-au priceput nimic, nu... ROBDEROUĂ: Hai, încearcă măcar o dată să priveşti în jur. GUFI: Nu ! Cîrmaciul pe corabia Iui piere. Rămîneţi cu bine! IOLA: Unde pleci, tată ? GUFI: Mă duc să mă-nchid în ladă... Să nu mă bată soarele... Să nu-1 văd cît oi trăi... Un lucru vă rog... Bateţi cîteva cuie peste capac, să nu pătrundă nici un fir de lumină... Am să trăiesc înăuntru, la întuneric, singur şi fericit, uşor ca o pană... Ei 404 Ţara lui Gufi au fugit... Eu am să duc totul pînă la capăt! Adio, copiii mei! (Intră în ladă.) IOLA: Ce ne facem ? ROBDEROUĂ: Lasă-1 acolo... IOLA: Hm ! O să-l strivească pustietatea... ROBDEROUĂ (Cutremurat.): Ce lume! O fi noapte, o fi zi ? IOLA: Auzi ? (Un vîjîitputrenic.) Au! (Lucrurile răscolite de vînt, două ferestre mari se deschid brusc din perete; afară e noaptey se văd stelele si luna.) ROBDEROUĂ: Ia te uită! IOLA: Ce sînt astea, Robderouă ? ROBDEROUĂ: Sînt ferestre, Iola... IOLA: Ferestre, în palatul orbilor? ROBDEROUĂ: Da, Iola... Uite stelele, luna... Planeţii se rotesc pe cer... IOLA: Aici e mîna lui Macabrii! Să ştii că el ne-a deschis > ferestrele... ROBDEROUĂ (Strigă în afară.): Ce faci, Macabrii? Pleci si tu ? > VOCEA LUI MACABRIL: Călătorului îi sade bine cu drumuuu... ROBDEROUĂ; Iţi mulţumim pentru ferestre... Ne-ai făcut un dar minunat. VOCEA LUI MACABRIL: E dar de nuntă... Să ne vedem cu bine şi pe tărîmul surzilor, că pe tărîmul orbilor ne-am auzit destul... Nu trîntiţi prea tare ferestrele... Calul de dar nu se caută-n gurăăă... 405 Matei Vişniec IOLA: Ce de păsări peste tot... Or fi prins să vadă ? ROBDEROUĂ: Noaptea e plină de ochi... Plutesc ochii prin aer... IOLA: Frumoasă e noaptea... Cîte sînt de toate ? ROBDEROUĂ: Sînt nesfîrsite... y IOLA: Şi dimineţile? Tot aşa? Cum e dimineaţa, Robderouă ? ROBDEROUĂ: Mai stai puţin ş-ai s-o vezi... IOLA: Şi pîn-atunci ? Ce facem ? ROBDEROUĂ: Ne jucăm... Ne jucăm de-a baba-oarba... IOLA: Cum e jocul ? ROBDEROUĂ: Întîi ne legăm la ochi... (Icnete din ladă.) Plînge tac-tu. IOLA: Săracu... ROBDEROUĂ: Dă-1 încolo, n-a fost niciodată orb... IOLA: Cum?! ROBDEROUĂ: Lasă-l! Fii atentă la joc... 406 Text de rezervă (eventual prolog) GUFI e singur între pereţii coloraţi. Se duce la un perete. îşi mişcă degetele pe un contur extrem de precis, urmăreşte desenul cu degetul\ trădîndu-şi aptitudinile vizuale. GUFI aleargă înnebunit de la un perete la altul şi descoperă desenele. Face gesturi de spaimă. Se uită în jur. Respiră uşurat cînd vede că e singur. Ia un cutit uriaş de bucătărie si încearcă să răzuiască pereţii de culori. LULU: Cu-cu! GUFI (Scapă cuţitul, se retrage cîţiva paşi, panică evidentă; priveşte pe furiş injury n-ar vrea să se demaşte, dar nu poate rezista ispitei de a-l găsi pe intrus.): Cine ? LULU: Cu-cu! Care eşti ? Cine eşti ? GUFI: y > LULU: Cu-cu-ri-guuu! GUFI: Unde eşti ? Ce vrei ? 407 Matei Vişniec LULU (E cocoţat pe candelabru.): Ce să vreau ? Nu vreau nimic. GUFI: Dă-te jos! LULU: Da de unde ştii că sînt sus ? > GUFI: Te aud. LULU: Ei, lasă-mă! GUFI: Eşti de mult aici ? LULU: De cînd lumea. GUFI (Furios.): Spurcăciune! Dă-te jos! LULU: Hi-hi! N-ai vrea să vii mai bine să mă iei ? GUFI: Am să pun străjile să te biciuiască... LULU: Aha, ai văzut că te-am văzut şi acu te-au luat năbădăile ? GUFI: N-am văzut nimic! Nu ştiu nimic! Eşti un pun- gaş! Trebuia să te scurtez de cap. Am fost un prost. LULU: Si cum ziceaiii... nu există văzători ? > GUFI: Nu! LULU: Carevasăzică, toti sîntem orbi. GUFI: Da! LULU: Iar de văzut, văd numai nebunii. GUFI: Da! LULU: Măi, să fie! Oare n-oi fi si mătălută oleacă nebun ? GUFI: Eu ? Nebun ? Ce-ţi veni ? LULU : Că prea te-ai repezit dintr-odată la culori... GUFI: Culori ? Care culori ? Ce-s alea culori ? 408 Ţara lui Gufi LULU: Ei, na-ţi-o bună, că ţi-am dres-o! Oi fi eu slab, da prost nu-s. GUFI: Ba eşti! Că te bagi unde nu-ţi fierbe oala. LULU (Rîde.): Aşa. GUFI: Am să-ţi scot fumurile. Din pielea ta o să fac o tobă si din scăfîrlie am să fac două scrumiere... > LULU: Supărat tare văz că eşti, măritule... GUFI: Vezi bine. LULU: Aha, aşadar recunoşti că sînt văzători ? GUFI: Nu ştiu. Poate că da, poate că nu. LULU: Măritule! Eu ştiu că tu ştii că eu văd. GUFI: Poate că ştiu, poate că nu ştiu. LULU: Da’ si tu ştii că eu ştiu că tu vezi. > > > GUFI: Eu nu văd! Eu sînt orb! Uite! Mi s-au tocit degetele de atîta pipăit. Uite... Sînt orb. Na... M-am împiedicat... LULU: Ai vrut să te împiedici, măritule... GUFI: Ba nu, m-am împiedicat şi am căzut... LULU: Ai vrut să cazi, măritule... GUFI: Am căzut pentru că sînt orb. Orb ca toţi orbii... LULU: Măritule, tu vrei să fii orb. Tu nu eşti orb. > GUFI: Ba sînt! Ai văzut tu că nu sînt ? Sînt. LULU: Cînd vrei eşti orb. Da cînd nu vrei, vezi mai y 7 bine decît vede vulturul din înaltul cerului. GUFI: Lulu, nu mă nenoroci! 409 Matei Vişniec LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: LULU: GUFI: Te-am nenorocit eu, stăpîne ? Nu mai trăncăni, Lulu. Palatul are urechi. Să nu te audă cineva... De ce te temi, măritule ? Oamenii sînt răi, sînt atît de răi... Te temi de oameni ? Oamenii sînt schimbători, nu poţi şti niciodată... Un lucru nu-nţeleg eu, stăpîne... Taci, taci. Dacă nu-nţelegi, nu-ţi bate gura de pomană. Cum asa ? Vreau si eu să mă luminez. Vreau ) ) să-mi spui şi mie cum ai făcut de i-ai prostit asa!! ? > Unde vezi că i-am prostit ? Cine ţi-a zis că i-am prostit ? Nu i-am prostit! De ce i-ai orbit, măritule ? De ce le tii ascunsă taina luminii ? Ce cîştig ai de aici, măritule ? Eu ? Eu ? Eu nu am nici un cîştig. Mă vezi pe mine cu vreun cîştig? Atunci ? Dacă nu ai nici un cîştig, de ce-i ţii în orbire ? De ce-i ţin? Păi... e cîştigul lor... Cum asa ? > Aşa. E spre binele lor. Auuu! Era să cad de pe cîrlig! Ah, de ce n-ai căzut! ? 410 Ţara lui Gufi LULU: Cum, adică, spre binele lor ? Se bucură ei că sînt orbi ? GUFI: Se bucură, se bucură. LULU: îi vezi tu că se bucură ? GUFI (Ca ars.): Nu mai vorbi aşa! (Se uită în jur.) Sa. ştii că se bucură. N-ai să mă crezi, dar ei sînt fericiţi. LULU: Sînt fericiţi ?! j GUFI: Da, da... Orbii sînt cei mai fericiţi dintre oameni. Nu-şi bat capul cu nimica, nu au de umblat, nu au de alergat, nu au de întrebat... Fiecare îşi vede de somn, de sculat, de mîncat... Tu nu vezi că la mine, aici, au de toate? Spune şi tu... Le lipseşte ceva ? îi doare ceva ? îi arde ceva pe dinăuntru ? La ce bun să vadă ? Văzul aduce numai necazuri. Azi vezi una, mîine alta... După ce vezi, începi să fugi după ceea ce vezi... Şi fugi, şi fugi... Nu te mai saturi alergînd... Toată viaţa fugi după lucrurile văzute şi niciodată nu le atingi cu adevărat... Numai suferinţă se alege după alergarea ta şi numai praful de pe tobă îţi mai rămîne după o viaţă de alergare... Zău... Gîndeste-te si tu. Nu e mai bine asa ? Te scoli, haleşti, asculţi clopoţeii, te culci de prînz, te scoli la cafea, mai asculţi o dată clopoţeii, te culci de seară. Nu tu fugă, nu tu caznă, nu tu dorinţă deşartă... Spune şi tu dacă nu e mai bine aşa!!... Eu am inventat tara asta. Crede-mă. Nu e om mai fericit decît cel care n-are nimic de dorit. 411 Matei Vişniec LULU: Şi atunci, ce te-ai gîndit? Ia să-i orbesc eu pe toţi, că numai aşa nimeni n-o să-şi dorească nimic... GUFI: Vezi ? Vezi ? Ai priceput. Eşti isteţ. Vino să te pup. LULU: Lasă, mai încolo... GUFI: Nu, nu... Vino acu'! Să mor dacă-ti fac ceva! > LULU: Lasă, pupă-te singur. GUFI (Scrîşnind din dinţi.): Spurcăciune! LULU: Cum ai zis ? GUFI: Nu vrei să cobori ? Să vorbim omeneşte ? > LULU: Da pînă acum am vorbit păsăreşte ? GUFI: Hai lîngă mine... Am alune. Am migdale... Hai să ronţăim migdale. LULU: Tare ti-e frică de adevăr, măritule. GUFI: Care adevăr ? Ce adevăr ? LULU: Te roade ceva pe dedesubt... Nu vrei să se ştie, că dacă s-ar sti, multe s---ar dărîma... GUFI: Lulu, nu vrei tu să pleci frumuşel prin poarta din dos şi să mă laşi pe mine singur în palatul meu ? Nu. Vreau să văd ce-ti mai coace mintea. LULU: y GUFI: îti dau si ceva de cheltuială... îti dau si zece y y y y linguri de argint... LULU: N-am trebuinţă. Mănîncă tu cu ele. GUFI: Zău, Lulu... Te căpătuiesc... 412 Ţara lui Gufi LULU: Aş! Am să stau aici să văd cum te joci de-a v-aţi ascunselea. GUFI: Rău faci că te pui în gură cu mine... LULU: Auzi, măritule, de unde ştii că lor le place să fie orbi ? GUFI: Le place! Le place! LULU: Ţi-au spus ei că le place ? Sau îi vezi tu că le place ? GUFI (Ţipă.)\ Taci! Le place. îţi jur că le place. Ştiu eu că le place. LULU: Ştii tu? GUFI: Da, ştiu eu. 7 y LULU: Ştii tu mai bine decît ei ce le trebuie si ce nu le > y trebuie ? GUFI: Da, ştiu... Dacă-i las de capul lor, se dărîmă şandramaua. E mult mai bine asa. Crede-mă. y y LULU: Ce faci, măritule, dacă se află că tu eşti văzător ? 7 7 y GUFI: Nu sînt! Ţi-am spus eu că sînt ? M-am jucat cu tine. Te-am păcălit. Te-am tras de limbă. Nu sînt. LULU: Ce te faci, măritule, dacă lumea se dezmeticeşte si-ti află taina ? y y GUFI: Taci, mă, taci! LULU: Tare o să-ţi mai dai în petic, măritule... GUFI: Ai de gînd să mă pîrăşti ? Pîrîtorule! LULU: Eu nu pîrăsc, stăpîne. Eu numai stau să văd cum se coace fructul. 413 Matei Vişniec GUFI: LULU: GUFI: N-o să se coacă prea repede... Nici nu ştii cînd se coace. S-odată vezi că s-a dus > > puful de pe păpădie şi nu mai ai ce ascunde... Taci, fugi! (Ca scos din minţi.) Fugi! Taci! Să nu te mai văd! (Se aruncă în genunchi.) Să nu te mai aud... ANGAJARE DE CLOVN Piesă în două părţi Personaje: FILIPPO NICOLLÖ PEPPINO întâmplarea are loc intr-o sală de aşteptare, o anticamera> o încăpere fără ferestre, aflată undeva la etajul trei, patru sau cinci', cu două ieşiri si cu două rînduri de trepte care duc undeva în jos, nevăzute. în scenă se va afla, chiar de la început, NICOLLO, moţăindpe un scaun, în apropierea uşii impozante din centrul încăperii — uşa care este axa de simetrie a piesei. NICOLLt) poate fi îmbrăcat într-un costum care să pară oarecum de închiriat, iar o valiză de modă veche, burduşită cu nu ştim ce, va sta abandonată în mijlocul încăperii. Eventual, lipit pe uşă, un anunţ detaliat despre probele care vor fi cerute pentru angajarea unui „clovn bătrînt€. 417 Partea întîi Se aud paşi urcînd, întîi dinspre stînga, apoi dinspre dreaptay din nou dinspre stînga. NICOLLO ciuleşte urechile, se ridică în picioare, îşi aranjează ţinuta. Intră FILIPPO. Costum închis, cam de închiriat. Trage după el un geamantan de modă veche, burduşit, pe care-l abandonează în pragul uşii. Alunecă epuizat spre primul scaun şi se trînteşte în el. îşi face vînt cu pălăria, gîfik. NICOLL6 se aşază la loc, dezamăgit. După cîteva secunde lungi, FILIPPO se ridică, se apropie de uşă, ascultă. Se uită lung la NICOLLt). FILIPPO : E careva-năuntru ? NICOLL0 (Cu ochii închişi.)'. Nu. NICOLLO îşi suflă nasul extrem de zgomotos. FILIPPO îlfixează mai departe pe NICOLLt). După un timp, se 419 Matei Visniec __________>____ hotărăşte să bată uşor în usă. Nici un răspuns. IIfixează din nou pe NICOLLÖ. Acesta deschide ochii enervat. FILIPPO (Repede.)'. înseamnă că dumneata eşti primu. NICOLLÖ: Da. FILIPPO: Atunci, înseamnă că eu sînt al doilea. NICOLLÖ se chirceşte iritat pe scaun. FILIPPO începe să exploreze încăperea. FILIPPO (Adulmecînd.): Dumneata ai fumat aici? NICOLLÖ: Nu. FILLIPO : E mult fum aici. (Pauză.) Simţi că e fum ? NICOLLÖ (Cu întîrziere.)'. Nu. FILIPPO: E fum. (Pauză.) Ar trebui deschisă o fereastră. Pauză. FILIPPO se asază si el pe un scaun, iritat. FILIPPO: Şi n-au transmis nici o vorbă ? NICOLLÖ: Nu. FILIPPO: Asta-nseamnă că încă nu-i sase. > NICOLLÖ: Nu-i. FILIPPO: Să sperăm c-or să vină, totuşi, la şase. NICOLLÖ: Da. Se privesc pe rind, pe fiiriş. 420 Angajare de clovn FILIPPO : înţeleg că şi dumneata eşti pentru aceeaşi treabă. NICOLLO : Adică pentru anunţ ? FILIPPO: Da. NICOLLO: Da. Pauză. Pînda reciprocă devine tot mai evidentă. NICOLLO îşi şterge din nou nasul cu zgomot infernal. FILIPPO : Eu cred c-ar trebui scos fumu . (Pauză. Cercetînd pereţii.) E ciudat că ăştia n-au ferestre. Dac-ar fi ferestre, fumu-ar ieşi numaidecît. Pauzăy nici un răspuns. FILIPPO oftează si se duce să-şi recupereze geamantanul. întorcîndu-sey privirile celor doi se-ncrucisează. FILIPPO rămîne nemişcat. * > Tremură. NICOLLÖ se ridică în picioare. Tremură şi el. FILIPPO (Sugrumat de emoţie.): Nicollo ! NICOLLÖ (Sugrumat de emoţie.): Filippo ! FILIPPO : Nicollo, tu eşti ? NICOLLÖ (Pierdut.): Filippo! Filippo ! FILIPPO (Deschizîndu-şi larg braţele.): Nu se poate! NICOLLÖ (Deschizîndu-şi larg braţele.): Eu sînt! Eu! FILIPPO: Doamne! Nu-i adevărat! Nicollo! NICOLLÖ (Cu lacrimi în ochi.): Eu! Eu! Cei doi se îmbrăţişează violent. 421 Matei Vişniec FILIPPO (Revenindu-şi uşor din soc.) : Tu eşti ? Chiar tu ? NICOLLO : Eu! Jur! Eu! FILIPPO: Da’ cum ? Da’ de ce ? NICOLLC: Asa! > FILIPPO: Mamă, era să nu te mai recunosc. Dacă nu-ţi suflai nasu, nu te mai recunoşteam în veci. NICOLLC: O, lasă-mă! Mă faci să plîng. FILIPPO: Da’ cum ţi-ai suflat nasu’, m-a trecut un fior. Te-am simţit drept în suflet. Te-am mirosit. Mi-am zis: el e, mitocanu’! Numa el pufneşte-aşa... (îl strînge din nou şi-l sărută.) Craiule, toată viaţa-ai pufnit ca un mitocan! NICOLLC (Smulgîndu -.se din îmbrăţişările libidinoase.)'. Gata, gata, că-mi strici faţa. FILIPPO (Ştergîndu-sepe buze): Ce-i asta ? Cu ce dracu’ te dai ? NICOLLC: Nu mă dau cu nimic. FILIPPO: D-aia te-ai zbîrcit aşa, că te dai cu prostii. NICOLLC: Unde m-am zbîrcit ? Unde vezi tu că m-am zbîrcit ? FILIPPO: Las-o baltă-acu\ Mai bine bucură-te că ne-am întîlnit! NICOLLC : Da ce, nu mă bucur ? Mă bucur. FILIPPO: Hai, vorbeşte, nenorocitule, spune ce mai faci. Chiar nu simţi că-nnebunesti ? Eu simt că-nne- > > bunesc. Nici nu mai credeam să te văd vreodată. NICOLLC : Cum să nu mă vezi ? De ce să nu mă vezi ? 422 Angajare de clovn FILIPPO : S-a auzit într-o vreme c-ai murit. Cum naiba ai făcut ? NICOLLt): Cine ţi-a spus că am murit ? Am lucrat la Fantazio. Cum să mor ? FILIPPO: Parcă stăteai la Perugia, la azil. Aia-s nebuni ? Ti-au dat drumu ? > NICOLLO: Asta-i culmea! N -am fost în viaţa mea la Perugia. Am lucrat la Fantazio. Ai auzit de Fantazio ? FILIPPO: Dumnezeule, ce-ai slăbit! Cîte kilograme ai ? Aia fură din porţii, să ştii. Hai, stai jos... NICOLLO (Agitat.): Nu stau! FILIPPO : Chiar nu mă aşteptam să te găsesc în halu ăsta. Vrei nişte biscuiţi ? y y NICOLLO : Nu vreau biscuiţi! Ai auzit sau nu de Fantazio ? FILIPPO (Se caută prin buzunare.): îţi dau alune, vrei ? îţi dau tot ce am. Se vede că n-ai avut grijă de tine. Uite ce băşici ai pe limbă! NICOLLC) : Tu... văd că ţi-a ieşit un neg pe guşa aia grasă. FILIPPO : Am auzit că ti-ai scos si un testicul. E-adevărat? y y NICOLL6 : Neruşinatule! Nu te-ai schimbat deloc. FILIPPO: Te jenezi că ţi-au scos un testicul ? Să nu te jenezi. în faţa mea să nu te jenezi de nimic, niciodată. NICOLLO: Şarpe! FILIPPO: Cînd m-am întîlnit cu Peppino ? Săptămîna trecută m-am întîlnit cu Peppino şi mi-a spus de 423 Matei Visniec __________)____ tine... Chiar aşa mi-a spus, că eşti o ruină. Şi eu n-am crezut, si uite că eşti o ruină. NICOLL6: Iuda! FILIPPO: Mi-a spus: are o piele neagră, neagră... Şi uite, uite ce piele neagră ai... Şi nişte solzi scîrboşi sub ochi... si uite ce solzi scîrbosi ai sub ochi. > y NICOLL(3: Tu vorbeşti, şuncă afumată. Cu gingiile astea... Ia încearcă să le mirosi. Tu ştii cum mirosi ? y y y FILIPPO: Nicollo, băiatule, tu ai nevoie de o mîncare caldă. înţelegi ? Tu ai nevoie de ceva cald în burtă şi de un pahar de vin roşu. Uite bani, Nicollo. Eu plătesc... NICOLLÎ): Ia-ţi banii de pe mine, ofticosule! Am bani. Nu stau în banii tăi. (Agită victorios o bancnotă.) Poftim! FILIPPO: De unde ? NICOLLO : Muncesc la Fantazio! FILIPPO (Mereu insensibil la numele de Fantazio.): Tu te-ai pus pe jmangleală! NICOLLC): Muncesc, sînt în formă. Nu-mi lipseşte nimic... în fiecare zi mă scol la ora cinci. FILIPPO: Vezi c-or să te prindă-ntr-o zi. NICOLLt): Sînt suplu, mă mişc. Uite-aici! (Face două genuflexiuni.) Mă întreţin, ştiu să stau în cap... (Se asază în cap.) Ei ? FILIPPO : Opreşte-te, dracului, odată! Vrei să mori în faţa mea? 424 Angajare de clovn NICOLL6 (Întinzîndu-i braţul.): Pune mîna... Vezi ? Totu-i muşchi, n-am grăsime deloc. FILIPPO: Astea-s oase, nu e muşchi. 3 NICOLLÎ): E muşchi curat. FILIPPO: Uite ce unghii ai! Or să-ţi cadă unghiile. Asta pentru că nu mai ai carne pe tine. NICOLLC: Ţi-e ciudă, împiedicatule! FILIPPO : Ţîrule! Mă mir c-ai putut să urci treptele. NICOLL0: Cocolosule! Fă ca mine dacă eşti bărbat. 3 3 FILIPPO : Vezi că-ti strici costumu. Si altă dată nu ti-1 mai 3 3 3 închiriază. NICOLL0 (Revenind cu picioarele pe pămînt, epuizat.): Costumu-i al meu. FILIPPO (Scuturindu-i umerii de praf.): Vrei să-l plăteşti de nou ? NICOLLC (Apârîndu -se orbeşte cu mîinile.): Jos labele! Costumu-i al meu. FILIPPO: Taci, mincinos mic. Pe cine crezi tu că duci de nas ? NICOLL0: Cîrpaciule! Ştiu de ce-ai venit aici, te-au dat afară de la circu’ Humberto ! FILIPPO (Roşu de furie.): Circu Humberto s-a desfiinţat acu' zece ani! NICOLLC : De beţiv ce erai te-au dat afară. în suturi te-au 3 3 dat. Unde-i sticla ? Precis ai o sticlă la tine. FILIPPO (Înecîndu-se de furie.): Circu Humberto s-a desfiinţat pe întîi ianuarie. Exact pe întîi ianuarie... 425 Matei Visniec NICOLLC (Încercînd să-l percheziţioneze pe FILIPPO.): Pot să jur pe Sfînta Madonă că ai o sticlă... Unde-i sticla ? Luptă înverşunată între cei doi, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. De la buzunarul de la spate al lui FILIPPO apare într-adevăr o sticlă metalică, extraplată. NICOLLÖ : S-o văd! S-o văd! FILIPPO: A, îţi arde gîtu... Te-ai apucat şi de băut... NICOLLÖ: N-am eu treabă cu poşirca ta. Eu beau şi mănînc la ore fixe. FILIPPO (Arătîndu-i sticla.): O vezi ? (Trage ungît.) Asta-i! (0 ascunde-n buzunar si-i arată semnul nimicului.) Figa. NICOLLÖ: Fleşcăitule, unsurosule. Şterge-te măcar pe gură. (îi întinde batista sa uriaşă.) Poftim. FILIPPO : Tine-ti mucosenia acasă. > > > NICOLLÖ: Hai, nu te supăra. FILIPPO: Eu mă supăr ? Tu te superi. NICOLLÖ : Eu nu mă supăr. FILIPPO: Atunci, de ce nu te bucuri ? NICOLLÖ : Cum nu mă bucur ? Mă bucur. FILIPPO: Atunci, de ce mă faci cocolos ? NICOLLÖ : Si tu de ce mă faci tîr ? y y FILIPPO: Eu glumesc. NICOLLÖ : Şi eu glumesc. 426 Angajare de clovn FILIPPO: Hai, vino-aici. Cei doi se îmbrăţişează din nouy emoţionaţi. y y y > FILIPPO {Ştergîndu-si ochii cu batista lui NICOLLO.): Doamne, cum a mai trecut vremea... (îsi şterge nasul pe îndelete.) Spune, Nicollo, mă mai iubeşti ? NICOLLO (Plîngînd.): Te iubesc. FILIPPO: Juri ? NICOLLO: Jur. FILIPPO: Şi eu jur. (Se şterge pe ceafa, din nou îsi suflă nasul’ apoi inspectează batista.) Mai spal-o şi tu. NICOLLO (înşfacă batista.)'. Iar începi? FILIPPO : Hai să vorbim serios, vrei ? NICOLLO : N-avem ce vorbi serios. FILIPPO : Ascultă, Nicollo, eu îţi vorbesc ca un frate... Eu îţi vorbesc pentru că te simt aici... înţelegi ? Şi tu trebuie să ştii... cineva trebuie să-ţi spună adevăru’... NICOLLO: Ce-adevăr ? FILIPPO : Ăstora le trebuie cu totul altceva. NICOLLO : Cum altceva ? FILIPPO: Circu nu mai e ce-a fost, pricepi ? Tu nu ştii cum se lucrează azi. Azi se lucrează din greu. NICOLLO : Şi ce dacă se lucrează din greu ? FILIPPO: Nicollo, băiatule, nu te amăgi. Ţi-o spun pe faţă, dar ţi-o spun ca un frate. Ăştia n-or să te ia. 427 Matei Vişniec NICOLLC (Enervîndu-se): De unde ştii tu că n-or să mă ia ? FILIPPO : Omule, ăstora le trebuie ceva viu, ceva cu prestanţă. Să fim seriosi, uită-te la tine. Tu eşti o umbră de-acuma, tu nici nu te mai vezi în arenă... NICOLLC: Poate-ti dau una! > FILIPPO: Tu crezi că ăştia n-au ochi ? Că ăştia nu ştiu > j > meserie ? Tu crezi că mai poţi prosti pe cineva cu baliverne ? Cu trucuri răsuflate ? Cu tumbe ? Tu crezi c-aici eşti la Fantazio ? Lumea s-a schimbat, nu mai rîde nimeni la tumbe. NICOLL0 (Se retrage într-un colt al sălii.): Nu mai vorbesc cu tine. Gata. FILIPPO: Ce rost are să-ţi faci sînge rău ? Să te tîrăşti în halu ăsta ? Parcă aveai o nepoată în Sicilia. De ce dracu nu te duci în Sicilia ? E soare, e uscat... NICOLLC) : Gata! Nu mai avem ce discuta. FILIPPO (Urmărindu-l îndîrjit cu tirada sa.): Asta e viaţa, ce vrei? Cînd ajungi bun de aruncat la gunoi, cel mai cinstit e să te retragi singur... De ce să te arunce alţii ? NICOLLC : Ba eu mai am ceva de spus. FILIPPO: Dumnezeule, ai o idee fixă! Tu chiar nu vezi că eşti în ultimul hal ? Eu, în locul tău, aş alege moartea. NICOLLC: Ba or să mă ia, tocmai pentru că sînt mai bătrîn. FILIPPO: Si ce mare fîs că eşti mai bătrîn ? y y 428 Angajare de clovn NICOLLC : Păi, nu vezi ce scrie ? (Scoate un ziar dinăuntrul hainei.) Ce scrie ? Scrie bătrîn ? Căutăm clovn bătrîn. Este ? Este că scrie bătrîn ? Si cine-i mai bătrîn ? FILIPPO : Cum adică ? NICOLLCÎ): Dintre noi doi, cine-i mai bătrîn ? FILIPPO: Cine? NICOLLt) (Triumfător.): Eu! Cu cinci ani sînt mai bătrîn decît tine! FILIPPO : Ba nu eşti deloc! > NICOLLC) : Ba sînt, sîc! Cu cinci ani! FILIPPO : Taci, hotule! Da’ cîti ani crezi tu că ai ? 7 y y NICOLLC): Ştiu eu cîti. Am cinci ani mai mult. y y FILIPPO : Jură dacă ai curaj! Jură pe inima Madonei. NICOLLt): Nu mă bag eu la Madonă. Ştiu eu ce ştiu şi asta-i treaba mea. FILIPPO: îţi spun eu cum e. Falsificator ordinar ce eşti. Numai cu unşpe luni eşti mai mare ca mine. Atît. Ştiu precis cînd te-ai născut. Te-ai născut cînd a intrat Mussolini-n Roma. D-aia ai oasele moi. NICOLLC: Tot e mult. Unşpe luni contează. Dacă sînt corecţi, contează. y 7 FILIPPO: Aici nu e pe corectitudine, prostule. Aici e pe talent. Pe geniu! NICOLLO : Am! Am de toate! întotdeauna i-am făcut să rîdă. De cincizeci de ani îi fac să rîdă. N-a fost 429 Matei Visniec __________)____ unu să nu rîdă la mine. Unu’. Si mai vorbeşti de y y talent! Ce ştii tu ?! Ştii tu ce faceam eu la Fantozzi ? Ai fost tu vreodată să vezi ce-mi ieşea mie la FantozzP. Toată lumea se tăvălea. Eu, eu îi tăvăleam, si de mine, da, de mine rîdeau! > FILIPPO: Adineauri ziceai de Fantazio... NICOLLC!): De Fantozzi ziceam... FILIPPO: Eşti total senil. > NICOLLC: Senil eşti tu. Uite ce scrie despre mine în Corrierre. (Scoate o umilă si gălbejită tăietură de ziar.) Poftim! FILIPPO : Aici scrie Fernando. NICOLLÎ): Fernando, Fantozzi, ce contează. Scrie sau nu scrie ? FILIPPO: Si e dinainte de război! > NICOLL0: Minţi, e de cîtiva ani. 7 7 FILIPPO (Blînd.): Ia-ţi, dracului, fiţuica asta. Mi-ai arătat-o de o mie de ori. NICOLLÎ): Ti-e necaz, ştiu. 7 1 7 FILIPPO : Mai bine rupe-o, zău, Te agăţi de ea ca de un cal mort. NICOLL0 : Ai vrea tu s-o rup. Da n-o rup ! Asta e dovada! Dovada! FILIPPO: Ce dovadă? NICOLLC : Dovada că rîdeau! FILIPPO: Parcă cine rîdea ? Rîdeau poponarii, fandosiţii, gorobeţii de mahala şi fufele isterice. Intelectualii nu rîdeau! Pentru că erai fumat încă de p-atunci. 430 Angajare de clovn NICOLLO : Eram întotdeauna primu’ p-afîş! FILIPPO: N-ai avut niciodată nici un afiş! NICOLLÎ): Ba am avut! Am avut sute de afişe! Mii de ) afişe. > FILIPPO: Canei! NICOLLO (Aproape plîngînd.): Mii! Mii de afişe! FILIPPO (Controlîndjocul.): Milioane de afişe! NICOLLt) (Ieşind din realitatea imediată.): Milioane de afişe, da! FILIPPO : Aşa e, Nicollo, aşa e. NICOLLC: Pentru că am fost cel mai bun. Cel mai bun! FILIPPO (Patern.): Cel mai bun, într-adevăr. Hai, vino-aici. NICOLLt) {Plîngînd, în braţele lui FILIPPO.): Şi tu ştii asta, ştii... 7 y FILIPPO (Liniştindu-l.): Toată lumea ştie... NICOLLt): Si tu... si tu... y y FILIPPO: Hai, gata... Hai, strînge asta... (îi împătureşte tăietura din ziar şi i-o pune la loc în haină.) Acu îţi dai seama că n-am să te las singur... NICOLL6 (Obosit, aiurit.): Nu? FILIPPO: Am să te iau cu mine, asta am să fac. O să ne ţinem amîndoi din slujba asta... Am să-ţi fac supe, tu ai nevoie de supe calde, de mii de supe calde. (Scoate sticla şi trage un gît.) Hai, ia şi tu. (NICOLLÎ) bea.) Te pun pe picioare. Ai să vezi... (FILIPPO bea şi-i întinde din nou sticla lui 431 Matei Vişniec NICOLLC. Visător.) Am să-ţi iau ş-un scaun d-alea care se leagănă... Ştiu că-ţi plac. NICOLLÎ) (Uşor ameţit.)'. Nu-mi plac. FILIPPO (Patern, darnic.): O să fie bine... Eu am să muncesc, tu ai să-mi calci pantalonii. N-o să ai cine ştie ce de făcut... Mai umpli o pipă... Ciurucuri d-astea. NICOLLÎ) (Încercînd să se opună, dar hipnotizat încă.): Nu vin! FILIPPO : La anu’ te duc la Nisa... Mai joci un pocheraş... Mai cîştigi un ban. Mai vezi şi tu lumea. NICOLL0 : Am fost! Am fost! FILIPPO: Taci, că la Nisa n-ai fost. NICOLLC: Am fost! Da! Am fost si în Germania. Si-n y > Elveţia! FILIPPO: Cînd ai fost tu-n Elveţia ? y NICOLLÎ) (Visător.): în turneu! Ehe! Ce lume! Ce pendule! Si munţii... Si lumini... > y y FILIPP: Vax. Nu mai există de mult... NICOLLC : Elveţia există! FILIPPO: Nu mai există. Pentru noi, nu mai există. S-au închis, gata. Pentru noi, s-a-nchis tot. Germania ? S-a-nchis. Ce să-i faci ? Elveţia ? Ce-i asta Elveţia ? y y S-a-nchis şi Elveţia. S-a-nchis şi Europa... Ce să mai vorbim ? Pentru noi, n-au mai rămas decît cartierele astea de la margine... Sicilia... Poate ceva-n Calabria... Hai să fim cinstiţi, de ce crezi c-au ei nevoie de un clovn bătrîn ? 432 Angajare de clovn NICOLLO (însufleţit.): Pentru că s-a uitat meseria, d-aia! S-au pierdut trucurile, o mulţime... S-a uitat arta! S-a dus pe apa Sîmbetei şi vor s-o scoată-napoi de la noi. FILIPPO: Canei. NICOLL0 : îţi spun eu. Asta trebuie să fie. Pentru că circu de azi e un rahat, o buluceală, o-ncropeală, te-apucă răul... Zău, ăştia noi nu-s buni de nimic, nişte zăltaţi, i-am văzut pe toţi... Amatori... Ţi se face si silă cînd îi vezi, să vomiţi, nu alta. Scîrbosi, grosolani... N-au fantezie, n-au forţă, n-au nimic din chestiile astea... Clovni de paie, umplutură rîncedă, buah! Scobitori umplute, ha! Ascultă, Filippo, ascultă ce-ţi spun... Dacă ne curăţăm şi noi, apoi s-a dus şi arta. Gata, se stinge totu. D-aia zic să ne vindem scump, în aur. (Se îneacă\ sughiţă.) în aur! Aur! FILIPPO (Dîndu-i dupaci după ceafa.): Mai încet! Mai încet! NICOLLÎ) (Pornit rău.): Marţafoi, escroci, hoţi! Fură banii oamenilor cinstiţi. Asta e circ ? Cînd am > fost la Humberto ? Luna trecută am fost. O ruşine! Nici nu mai rîde nimeni, numa stau şi mestecă gumă... D-aia zic... Aur! FILIPPO : Şi dacă au nevoie d-un grăjdar ? NICOLL6: Cum ? FILIPPO : Tare mă tem c-au nevoie d-un grăjdar. Unu mai ramolit, ca să nu-i plătească cine ştie ce. 433 Matei Vişniec NICOLLC (Furios.): Cum adică grăjdar? Da ce cred ei? Da ce sîntem noi ? Cum vine asta ? FILIPPO: Stai, băiatule! Nu-i încă sigur. NICOLL0 (Derutat rău de tot.): Da trebuiau să spună! Măcar să spună! Şi tu nu zici nimic? Şi cine plăteşte drumu’ ? Cine ? (Bate cu pumnii în uşă.) Cine plăteşte drumu’ ? FILIPPO (Încercînd să-l oprească.): Eşti ţicnit ? Vrei să ajungi la balamuc ? NICOLLÎ) (Izbind în continuare, isteric, cu pumnii în uşă.): Să plătească drumu’! Să plătească drumu ! FILIPPO (îl trage cu greu şi-l aşază pe scaun.): Aşteaptă, nenorocitule. NICOLL0 (Ţîşnind brusc, surprinzător de agil, pentru a izbi din nou cu pumnii în uşă.): Cît s-aştept? Păi, nu e sase ? Dac-au zis sase, de ce nu e sase ? FILIPPO (Trăgîndu-l din nou pe scaun.): Aşteaptă, că nu-ţi crapă oasele. D-aia-i venit, s-aştepţi. NICOLL6 (Luptîndu-se să ajungă la uşă.): Da cînd o să fie şase ? Cît mai e pînă la şase ? FILIPPO (Luptîndu-se să-l ţină pe scaun.): Cît mai e, e ! N-ai decît să te cari dacă ai draci. Or să vină si ei > cînd or să poată... Se aud vagi urme de paşi care urcă. NICOLLÖ (Şi mai furios.): Am spus eu că vreau să mă car ? Ai vrea tu să mă car. Ei bine, nu mă car. 434 Angajare de clovn FILIPPO (Sesizîndpaşii.): Tacă-ţi fleanca! NICOLL6: Nu tac! FILIPPO (Scos din sărite.): Gura, am zis ! NICOLLC (înmuiat.): Ce strigi, ce? FILIPPO: Auzi? NICOLLO : Tac, nu vezi că tac ? FILIPPO : Auzi sau n-auzi ? NICOLLO (Ascultă încordat.): N-aud. FILIPPO : N-auzi pentru că eşti surd. Da s-aude. NICOLLÎ): S-aude ce ? FILIPPO. Urcă. NICOLLO (Se mută repede pe primul scaun de lîngă uşă.): Eu am fost primul. (Agitat, îşi aranjează ţinuta.) Să nu te bagi. (îşi face cruce.) Doamne-ajută! FILIPPO: S-a oprit. Tăcere apăsătoare. Cei doi ascultă nemişcaţi. NICOLL6: S-a oprit ? De ce s-a oprit ? Auzi tu că s-a oprit ? FILIPPO: Tocmai că n-aud. Dacă n-aud, înseamnă că s-a oprit. NICOLLC) (Cu ochii în tavan.): Doamne, fa-i să vină! FILIPPO : A pornit-o iar! (Se aşazăpe scaunul numărul doi, îşi aranjează ţinuta, scoate sticla şi trage un gît.) E pornit bine. NICOLLO: Filippo, mi-e rău. Filippo, dă-mi un gît. 435 Matei Vişniec FILIPPO (Râu, ascunzînd sticla.): Gata, s-a terminat. NICOLLO : Un gît... Un singur gît... Nu fi bestie... FILIPPO (Urlînd.): N-auzi că s-a terminat? Şi vezi c-ai scuipaţi în barbă. NICOLL0 (Panicat.): Unde? Unde? (Se şterge cu batista.) Mai am ? FILIPPO (Mefistofelic.): Ai, ai... Peste tot... (îi ia batista şi-l şterge pe faţă.) Dă’ la mine... (Gingaş.) Nicollo, ce-ar fi să mă laşi pe mine la-nceput ? Lasă-mă şi, dacă mă laşi, ai să vezi c-o să fie-n regulă... O să facem fifty-fifty... îţi jur... NICOLLO (Smulgîndu-i batista.): Sfrijitule! FILIPPO: Buflă! NICOLLO: Grăjdăruie! Paşii se apropie din ce în ce mai mult. Cei doi aşteaptă cu privirile ţintă spre uşă. Uşa se deschide şi intră PEPPINO. Poartă şi el un costum închis, cam de închiriat. Acelaşi geamantan de modă veche, burduşit. PEPPINO pare a fi mai bătrîn decît ceilalţi doi, dar ştie mai bine să-şi ţină prestanţa. Secunde lungi cu PEPPINO gîfiind în pragul uşii. Treptat, PEPPINO îşi revine şi înaintează cu greu spre centrul încăperii. FILIPPO şi NICOLLO se ridică uşor în picioare. Cei trei se privesc multă vreme în tăcere. NICOLLÎ) începe să tremure. PEPPINO îşi face vînt cu pălăria, dar gestul îi rămîne încremenit în aer. FILIPPO face un gest nervos cu braţul, ca şi cum ar alunga o vedenie. 436 Angajare de clovn FILIPPO: Peppino... PEPPINO: Filippo... NICOLLO : Peppino, tu eşti ? PEPPINO: Nicollo! FILIPPO : Peppino! Peppino! NICOLLO: Tu, pe bune ? Peppino, trăieşti ? PEPPINO : Filippo ! Nicollo ! Doamne! FILIPPO : înnebunesc, Peppino, înnebunesc! (Se reped unul la altul si se îmbrăţişează.) NICOLLO : Si eu! Si eu! O, nu-i adevărat... Nu-i adevărat! j j (PEPPINO se desprinde de FILIPPO şi-l îmbrăţişează pe NICOLLO.) Peppino, mor... Peppo, tu, aici ? PEPPINO: Da, da... Scumpilor, dragilor... (Se desprinde de NICOLLO şi-l îmbrăţişează pe FILIPPO.) E o minune, e minune adevărată. Dumnezeu ne-a adunat, jur... (Rămîn o vreme îmbrăţişaţi toţi trei. NICOLLO se smiorcăiey FILIPPO se şterge de sudoarey PEPPINO îi pipăie faţa lui NICOLLO, îşi umezeşte degetele cu lacrimile acestuia şi-şi miroase degetele.) Plîngi, Nicollo, plîngi ? NICOLLO: Plîng, Peppino, plîng. PEPPINO: Şi eu plîng, Nicollo. Şi eu plîng. NICOLLO : Nu mai plînge, Peppino. FILIPPO: Şi eu plîng, băieţi, şi eu plîng. PEPPINO : Toţi trei, din nou... Fir-ar să fie de viată! y y 437 Matei Visniec NICOLL(5: Poftim, Peppino, ia şi şterge-te. {îi întinde batista luiy pe care PEPPINO o ia si-si şterge lacrimile.) FILIPPO: Vrei o duşcă ? Poftim, trage-o duşcă. NICOLLt) {Acru, către FILIPPO.): Ai zis că nu mai ai. FILIPPO {Către PEPPINO, care a tras o duscă): Mai trage, mai trage. Azi e o zi mare. NICOLLO: Si eu! Si eu! y y FILIPPO {Către PEPPINO.): E bună, este? PEPPINO {Mai trage o duscăsi-i întinde sticla lui NICOLLC.) E tare. E din sfeclă fermentată, nu ? FILIPPO : Stai jos, Peppino, stai jos să te vedem. (îl împinge pe un scaun.) Tremuri ca un armăsar. PEPPINO: Huh! Era să mor pe scările astea. Parcă fierbe de zăpuşeală. NICOLL0 (Care trage înghiţituri scurte.): De ce ieşi dacă fierbe ? PEPPINO {Smulgîndu-i sticla lui NICOLLO, către FILIPPO.): Mamă, ce-ati mai îmbătrînit! FILIPPO {Smulgîndu-i sticla lui PEPPINO.): Hai, c-ai băut destul! NICOLL6 : Unde vezi tu c-am îmbătrînit ? PEPPINO: Ati îmbătrînit urît de tot. y FILIPPO. Bine că tu ai rămas la fel. PEPPINO: Păi, să ştii c-am rămas la fel. FILIPPO : Ştii ce-a rămas la fel din tine ? Vrei să-ţi spun ce-a rămas la fel din tine ? Geamantanul. 438 Angajare de clovn NICOLL6: He-he! FILIPPO : E-acelaşi d-acu treizeci de ani, este ? NICOLLÎ): Şi lavaliera. Cînd l-am cunoscut, avea aceeaşi lavalieră. La Benevento, ştii... O avea s-acolo... De treizeci de ani o ţine la gît. PEPPINO: Asta chiar nu-i adevărat. Lavaliera-i nouă. NICOLLÎ): Ei, na! Ne prosteşti de la obraz. PEPPINO : Ieri am cumpărat-o! Jur! Ieri-dimineaţă. NICOLLO: Taci, Peppo, zău... PEPPINO (O desface si le-o arată.): Uite-aici. Asta nu-i firmă de treizeci de ani, asta-i firmă nouă. NICOLLÎ) (Inspectînd-o si trecîndu-i-o lui FILIPPO.): Crezi că e nouă ? FILIPPO : Chiar dacă e nouă, de ce şi-a pus-o ? NICOLL0 : Auzi, Peppino, de ce ţi-ai pus-o ? PEPPINO : Păi, ce are ? FILIPPO : Păi, nu vezi cum îţi stă ? PEPPINO : Ştiu eu cum îmi stă. > FILIPPO : Parcă-i guşa de la curcan! NICOLLO si FILIPPO izbucnesc într-un rîs conspirativ. PEPPINO (Rîzînd nesigur.): Golanilor! Tot cum vă ştiu... Proşti şi înfumuraţi aţi fost, proşti şi înfumuraţi ati rămas. FILIPPO : Ah, Peppo, cum îmi vine să-ţi trag un bobîrnac! 439 Matei Vişniec NICOLLC: La Fernando! Ce bobîrnace-i mai trăgeam atunci! FILIPPO: Ce scatoalce! Mamă, ce scatoalce vă mai lipeam la amîndoi! PEPPINO: Da dupacii pe care vi-i ardeam eu? Vă mai amintiţi cum vă pisam cu dupaci ? NICOLLO : Şi picioare-n fund! Ce formidabile picioare-n fund vă mai trăgeam. FILIPPO: A, nu! Picioare-n fund, dacă-ti mai aminteşti 7 y y bine, eu vă rădeam la amîndoi. Si azi mă ustură 7 y picioru’ de la cîte lovituri v-am tras peste fese. PEPPINO: Să fim serioşi. Eu zic că tu şi cu Nicollo aţi încasat cele mai multe picioare-n fund. Eu aşa zic. Mii de picioare-aţi încasat, asta o ştie toată lumea. NICOLLO: Eu nu. Eu ştiu că-1 rădeam pe Filippo mai încet, că suferea cu prostata. FILIPPO (Ars.): Eu, cu prostata ?! Peppino, ia spune tu, cine suferea cu prostata ? Spune, dacă eşti bărbat! PEPPINO: Eu, nu ştiu nimic. Eu ştiu că Nicollo răcea ori 7 y y de cîte ori îl băgăm în butoiu ăla şi dup-aia îi curgea vezica. NICOLLO : Eu, în butoi ? Vrei să spui Filippo, care a făcut icter şi dup-aia l-am dus la Spitalul Adormirea. FILIPPO : Eu n-am avut niciodată nimic! Niciodată! NICOLL6: Cum ? Da cînd ai căzut de pe trambulină şi ti-ai sclintit toate alea ?... O, ce brînci ti-am mai y y băgat atunci de la trambulină... 440 Angajare de clovn FILIPPO (Ars.): Mie? Lu Peppino. Peppi-a căzut de la trambulină! Peppino, poţi să zici că n-ai căzut de pe trambulină ? Cm te-am împroşcat cu fur-tunu... PEPPINO: Pe mine ? Cu furtunu ? Niciodată! FILIPPO: Cum să nu! Hai să fim cinstiţi. Zău! Nicollo te-nghiontea şi eu te-mproşcam. PEPPINO: Brasoave. V-ati ramolit amîndoi. > > NICOLLO : Tu te-ai ramolit dacă nu-ti mai aduci aminte. > Ştii cîn te-agăţam de cîrlig? (Către FILIPPO.) Poftim, nu ştie. PEPPINO : Unde ? Cîn ? Care cîrlig ? NICOLLO {Către FILIPPO.): A uitat tot. {Către PEPPINO.) Ai uitat absolut tot. Cum se poate să uiţi aşa ceva ? FILIPPO : Ce-i în căpăţîna aia a ta ? NICOLLt): Parc-ai fi un broscoi. FILIPPO: Peppino dragă, ai o căpăţînă de broscoi. NICOLLO: Buah, mie chiar mi-e silă. PEPPINO: Cutre ordinare... Voi vorbiţi? După ce v-am învătat meserie... > NICOLLC) : Tu ne-ai învătat meserie ? Mă faci să rîd. Ha! PEPPINO : Eu, da. Eraţi nişte mucosi cînd v-am luat de la Don Passante. Tot ce stiti, de la mine stiti... > y > > Toate trucurile, toate... FILIPPO: Care Don Passante ? Nu cunosc nici un Don Passante. 441 Matei Vişniec PEPPINO : Ar trebui să-mi pupaţi mîinile... V-am cules de pe drumuri... NICOLLt) : Care drumuri ? Eu faceam liceul la Benevento... FILIPPO: Tacă-ţi pliscu ! Care liceu ? PEPPINO: Ce s-o mai lungim. V-aţi tîmpit, gata. S-a terminat. Mai bine uitaţi-vă cît e ceasu. NICOLLÎ): Da ce treabă ai cu ceasu ? Te grăbeşti ? FILIPPO: Dac-ai treabă, poţi să te cari. Acu, că ne-am văzut, poţi s-o ştergi. PEPPINO: Nesuferit eşti, Filippo. Toată viaţa mi-ai fost nesuferit. D-aia nici nu ti-am arătat toate trucurile. > Am ştiut eu că nu trebuie să vă spun totu, am ştiut. Adevărata meserie a rămas aici, la mine... (Se loveşte cu degetul în frunte.) Secretu-i aici. Incă-i aici. FILIPPO: Ce secret ? Tu nu vezi că sun-a gol ? PEPPINO: Ehe! Nici nu ştii tu ce trucuri zac aici. FILIPPO: Sun-a gol. (îl loveşte şi el cu degetul.) Peste tot sun-a gol. Este, Nicollo, că sun-a gol ? NICOLLC: Lasă-1 în pace. Te iei d-o fantomă ? (Către PEPPINO.) Ascultă, Peppo, doar n-ai să zici c-ai venit pentru anunţ! ? PEPPINO: Da pen ce mama dracului am venit ? Pentru mutrele voastre-am venit ? NICOLLO : Păi, înseamnă că te-ai păcălit. N-ai căscat bine ochii. PEPPINO: N-am căscat bine ochii... 442 Angajare de clovn NICOLL(Î): Ăştia caută clovn bătrîn, înţelegi ? PEPPINO : Şi eu ce-s ? După mintea aia a ta mică şi şifonată, eu ce-s ? Sînt cel mai bun clovn bătrîn. Sînt singurul clovn bătrîn bun. Sînt sau nu sînt ? NICOLL6: Uite, am să-ţi spun eu cine eşti. Da numa dacă-mi dai voie. Numa dacă vrei adevăru’... {Către FILIPPO.) Să i-1 spun sau să nu i-1 spun ? FILIPPO : Spune-i-1! Naiba să-l ia, spune-i! NICOLL0: Păi, deja i-am spus, da n-a prins nimic. FILIPPO: Normal. PEPPINO : Ce n-am prins ? Ce ? NICOLL0 : Păi, ti-am zis adineauri ce si cine eşti. PEPPINO: Ce? NICOLLÎ): O fantomă. O fantomă în piele de om, asta eşti (Către FILIPPO.) Este sau nu este? FILIPPO (Rîzînd.): Este. {Către PEPPINO.) Te superi, Peppino, te superi ? Asta e. Tu nu simţi cum atîrnă hainele pe tine ? PEPPINO: Cîrcotasi. Asta sînteti. Doi cîrcotasi mărunţi. > > > > (Scîrbit.) Ce s-o mai lungim. (Se ridică si se apropie de usâ. Loveşte uşor.) FILIPPO: Poţi s-o ţii tot aşa pînă mîine... NICOLL0 : îţi toceşti degetul de pomană. FILIPPO: Hai, las-o baltă. Nu te mai izbi aşa de uşa aia, c-or să ţi se năruiască oasele. Ai să rămîi buluc pe jos, un ghemotoc, o mînă de oase-nfaşurate-ntr-un costum de-nchiriat... 44 3 Matei Vişniec PEPPINO (Violent, disperat.)'. Costumu-i al meu! E al meu! FILIPPO (Rîzînd diabolic.): Da, da... {Către NICOLLC.) Vezi ? Auzi ? NICOLLt): E-o dulceaţă, nu alta... {Către PEPPINO.) Stai jos, iepuraşule, stai jos, c-oboseşti. PEPPINO : Nu stau! Nu stau ! Explozie de rîs la NICOLL0 si FILIPPO. Cei doi par a fi teribil de amuzaţi de tot ce spune si face PEPPINO. Acesta din urmă se retrage, simulînd detaşarea si plictisul, preocupat de explorarea încăperii. PEPPINO (Iritat, după un timp.): Vă hliziţi... Asta-i tot ce vă ţine capu ... Un clovn adevărat nu rîde niciodată. .. Clovnul nu rîde, lumea rîde, el nu rîde... Ce habar aveţi voi d-asta ? Ehe, arta... y 1 NICOLLC: Mai zi. E haios cum le zici. FILIPPO: Zi-ne şi nouă ce-ai mai învîrtit după ce te-ai bulit cînd cu toboganu... NICOLL0 : A fost grăjdar, nu ştii ? Don Passante 1-a-ntîlnit laTorino şi el era cu animalele... (Rîdepînă cînd se îneacă.) La catîri şi la ponei... PEPPINO : Vezi să nu mori de rîs! Să te port pe conştiinţă c-ai murit rîzînd de mine. FILIPPO: Zi, maestre, ce-ai învîrtit la Torino ? E drept c-ai fost la ponei ? 444 Angajare de clovn PEPPINO : Am fost în trupă! Actor! FILIPPO : Tu, actor ? PEPPINO (Mîndru.): Eu, actor! NICOLLO: Din părţi. PEPPINO: Nu mă crezi, treaba ta. Mi se rupe. FILIPPO: Zău, Peppo, de ce te porţi cu noi în halu ăsta? Cum poţi spune gogomănii d-astea ? PEPPINO: Pentru c-am fost! Dac-am fost, am fost! FILIPPO: Pe bune, doar sîntem prieteni d-o viaţă. Am halit o pîine-mpreună, cum poţi să ne prosteşti asa, de la obraz ? > NICOLLC : Se poate ? Puţină ruşine! Chiar şi la bătrîneţe, puţină ruşine nu strică. PEPPINO (Amărît.): Nu mă credeţi, ştiu... (Se duce şi-şi deschide geamantanul.) Nu mă credeţi, este ? FILIPPO: Este. PEPPINO (Scoate din geamantan un afiş ponosit şi-l întinde, fixîndu-l la cele patru colţuri cu diferite obiecte scoase din geamantan.): Poftim! Cei doi se apleacă asupra afişului. PEPPINO : Ei ? Aveţi ceva de zis ? N-aveti. Ce s-aveti ? > > > FILIPPO : Ce s-avem, ce ? PEPPINO: Te-ai lămurit, nu ? Da sau nu ? FILIPPO: Nu. 445 Matei Vişniec PEPPINO : Atunci, citeşte ! De ce nu citeşti ? Citeşte ! 1 j j j FILIPPO (Către NICOLLO.): Citeşte tu ! NICOLLt) {îşi scoate ochelarii şi începe să şi-i şteargă fără grabă; PEPPINO aşteaptăsiderat; într-un tîrziu, silabisind cu ochelarii pe nas.): Gol-do-niii... (Victorios, către FILIPPO.) Goldoni! (Victorios, către PEPPINO.) Goldoni! FILIPPO (Către PEPPINO.): Goldoni. Şi ce-i cu Goldoni ? PEPPINO: Citeşte mai jos. Citeşte, dracului, mai jos. FILIPPO (Către NICOLL6, concesiv.): Mai jos, Nicollo, mai jos. NICOLLO: Bă-dă-ra-niii... (Victorios, către FILIPPO.) Bădăranii! {Victorios, către PEPPINO.) Bădăranii! FILIPPO {Către PEPPINO.): Bădăranii. Şi ce-i cu bădăranii ? PEPPINO: Mai jos, afuristule, mult mai jos. Cel mai jos! NICOLLO: Mario Quadri... PEPPINO (Urlînd): Nu! Ultimu rînd! NICOLLO : Caccini Ricci! PEPPINO (Exploziv.): Aici! Uite-aici! Ce scrie-aici? NICOLLO: Nu văd. PEPPINO: Scrie Peppino sau nu scrie Peppino ? NICOLLO : E prea jos. Nu bat pîn-acolo. PEPPINO : Pentru că ţi-a luat piuitu, d-aia. {Către FILIPPO.) Poftim, scrie Peppino sau nu scrie Peppino ? FILIPPO : Şi ce dacă scrie Peppino ? Ce ştim noi cine e Peppino ? {Către NICOLLO.) Ştim noi cine e Peppino ? 446 Angajare de clovn NICOLL6 (Hotărît.): Nu! PEPPINO : Eu! Pe toti dracii! Eu si numai eu! 7 7 FILIPPO : Oricine poate să fie Peppino. Sînt mii de Peppino. Toată lumea poate să fie Peppino. (Către NICOLLO.) Nu? NICOLL6: Da! PEPPINO: Cum toată lumea ? Scrie Peppino ? Eu sînt Peppino. FILIPPO : Şi Nicollo poate să fie Peppino. Şi eu pot să fiu Peppino. Şi Garibaldi poate să fie Peppino. Ce ştim noi care e adevărul ? Putea să scrie orice. Putea să scrie Garibaldi şi să fie Peppino. Aici toată lumea e la fel. Poţi să furi cîte afişe vrei. ■> 7 Asta nu-nseamnă nimic. NICOLLt): Şi ăsta nici nu-i nume de actor. FILIPPO : Sigur că nu-i. Nu-i nimic. PEPPINO : Ba e! Eu sînt! Am jucat pe scenă de lemn ! Da! Am fost Regele Lear la Frosinone! Am avut lemnul sub picioare! Ce ştiţi voi ce-nseamn-o scenă de lemn ? S-acu-l simt! Sclifositilor!Toată Italia mă cunoaşte! Toti mă ştiu! Toti au bătut 7 7 7 7 din palme... O, pentru voi mă rog, neputincioşilor, pentru voi îmi tocesc oasele, şi ultima picătură de sînge pentru voi mi se scurge din carnea mea cea abătută... pentru că eu văd! (Eroic, străbătut de un aer dement.) Văd cum viermele pierzaniei vi se răsuceşte sub piele şi ziua voastră încă nu vine, încă nu... O, lume deşartă, pustiu adormit, cer încremenit, pentru 447 Matei Vişniec ce toate acestea ? (NICOLLt) si FILIPPO se dau pas cu pas înapoi si se lipesc cu spatele de perete.) Unde s-a tulburat, Doamne, cugetarea ta ? Unde s-a rupt nodul, ochiul, zborul virtuţii ? Şi cum de s-a ales din mine vinovatul, laşul, mişelul ? Ingropaţi-mă! Da îngropaţi-mă odată, în mijlocul turmei de capre, îngropaţi-mă-n aruncarea pietrelor... Căci numai eu, cu limba mea otrăvită, v-am ademenit aici, departe de casele voastre şi de inima voastră... (începe să bată uşor din palme.) Eu sînt acela, loviţi în mine, sfîrtecati-mă... Căl-caţi-mă-n picioare... (Bate tot mai tare din palme.) Nu voi striga, nu voi horcăi, nu voi scoate un singur cuvînt... Haosul a răbufnit peste noi, semnele negre s-au arătat în minţile noastre şi copiii nevinovaţi plîng în somn! (Se aplaudă tot mai furtunos.) Şi bufonul degeaba se mai dă peste cap, inutile sînt tumbele lui, căci nu mai alină rănile nimănui... El, bufonul somnoros, nici nu mai e bufon... A fi sau a nu fi bufon, aceasta-i întrebarea. Se aplaudă îndelung, pînă ce se prăbuşeşte epuizat pe un scaun. NICOLLC si FILIPPO îl privesc îndelung în tăcere. NICOLLC (Timid-compătimitor.) \ Peppo, ţi-e rău? FILIPPO : Peppo, ce-a fost asta ? 448 Angajare de clovn PEPPINO : A fost o piesă, ce să fie altceva? FILIPPO : Cefei de piesă? PEPPINO : O piesă nouă. Nu mai ştiu cum se cheamă. (Pentru sine, cu ochii în eter.) Asta e arta. NICOLL6: Peppo, nu poate să fie asta... PEPPINO: Ba asta e. Arta declamaţiei. Regina artelor. Culmea actoriei. Vîrful. Piscul! NICOLLÎ): Dumnezeule, să ştii că iar te-ai păcălit. Care te-a-nvăţat pe tine-aşa ? Mamă, te-au dus de nas! (Către FILIPPO.) Groaznic! Iar l-au învăţat altceva! FILIPPO : Porci. L-au stors de bani şi l-au învăţat o prostie. PEPPINO : încearcă si tu. De ce nu-ncerci ? Crezi că-i asa > > de simplu ? NICOLL6: Mersi. Eu am meseria mea. FILIPPO (Perfid.): De ce nu-ncerci tu, Peppo, la un teatru serios ? NICOLL6: Chiar, tu eşti prea bun pentru ăştia. PEPPINO (încurcat.): Nu, nu... FILIPPO: Zău, doar n-ai de gînd să te iroseşti aici. NICOLLO: Tie-ti trebuie ceva barosan. y > FILIPPO: Pe bune, e păcat să te pierzi tocmai acu, la sfîrsit... y NICOLLO : E o chestie de ştachetă... (îi ridică valiza si i-o ·> ' * pune în braţe.) îţi strici mîna dacă lucrezi cu ăştia. y 449 Matei Visniec FILIPPO {II îmbrăţişează pe PEPPINO ca si cum s-ar despărţi de el.): Curaj, Peppino! Tu trebuie să rămîi ce-ai fost. (îl împinge spre uşă.) Drumul tău e drumul gloriei. Vîrful... Piscul... NICOLL6 (Îmbrăţişîndu-l, la rîndul lui.): Du-te, Peppino... Tu eşti făcut pentru marile scene de lemn... PEPPINO (Smulgîndu-se şi aşezîndu-sepe scaun.): Lasă-mă! Lăsaţi-mă, dracului, în pace! NICOLLO (Patetic.): Peppino, nu trăda arta! Fugi! FILIPPO: Tu vrei să te scufunzi în gaura asta ? NICOLLO: în cloaca asta ? FILIPPO: Tu nu vezi cum miroase aici ? NICOLLC): Trebuie să pleci, trebuie... Peppino, arta are nevoie de tine... Declamaţia, da, declamaţia are > > nevoie de tine... Peppino, nu fî laş! PEPPINO : Ba sînt las, sînt! NICOLLO {Către FILIPPO, dezolat.): Parc-avea o nepoată-n Sicilia. De ce nu se duce ăsta-n Sicilia ? FILIPPO (Se lasă pe un scaun şi-şi întinde mădularele obosit.): Un avorton. NICOLLO (Se lasă şi el pe un scaun, obosit.): O zdreanţă, asta eşti Peppino, o zdreanţă. PEPPINO (Obosit, cu ceafa lipită de perete.): Bine că sînt. Pauză. NICOLLO: Şi fac ceva pe afişul tău. 450 Angajare de clovn Pauză. PEPPINO (Obosit, 0CĂ/7 închişi.): Şi eu fac ceva pe ziarul tău. FILIPPO (Cu ochii închişi, cu ceafa lipită de perete.): Hi-hi! NICOLLO (Ca prin vis, FILIPPO.): De unde ştie ăsta de ziarul meu ? PEPPINO (Dupăsecunde lungi.): Toată lumea ştie de ziarul tău. Pauză. NICOLLC : Mai tacă-ţi pliscul! PEPPINO (Cu întîrziere.): Tacă-ţi pliscu ţie! NICOLLO (Cu ochii închişi, cu ceafa lipită de perete, către FILIPPO.): Ce să-i fac să tacă ? Pauză. FILIPPO: Nimic. Pauză. NICOLLÖ: Hm! Pauză lungă. Toţi trei stau cu ochii închişi si cu cefele lipite de perete. 451 Matei Visniec __________i____ FILIPPO (Cu expresia schimbată.)'. Simţi? NICOLLÖ: Ce ? PEPPINO: Eu simt. NICOLLÖ (Agitat.)'. Ce? Ce? FILIPPO: Ticăitul. NICOLLÖ: Unde? FILIPPO: înăuntru. NICOLLÖ: Cum ? Pauză. NICOLLO îşi lipeşte ceafa de mai multe locuri pe perete, încercînd să „simtă“. PEPPINO: E chiar deasupra mea. FILIPPO: Pe naiba! E mult mai încoace. NICOLL0 : Unde ? Unde ? (Se aşază lingă FILIPPO şi-şi lipeşte ceafa de perete, apoi, acelaşi joc, lingă PEPPINO.): N-aud nimic. PEPPINO: Eu cred c-a trecut deja de şase. NICOLLt): Nu s-aude. Absolut nimic. PEPPINO: Eu cred că e deja şapte. Nu ? Oare e posibil să fie deja şapte ? NICOLLÎ): (Furios, reluîndu-şi locul.)'. Poate că e şapte. Ce-ţi pasă dacă e şapte ? PEPPINO (Blîndy calm.): Sau poate că e opt, oare e posibil să fie deja opt ? FILIPPO (Dintr-o monotonie a gîndirii.): Opt? Ei, draci! Cum o să fie opt ? 452 Angajare de clovn PEPPINO: Atunci, e bine. Dacă nu e opt, e bine. NICOLL0 (Foindu-se pe scaun.): N-are cum să fie opt. E şapte. PEPPINO: E bine. Dacă e şapte, e bine. FILIPPO (Moale.)'. Nici şapte nu cred că e. Adineauri era sase. > PEPPINO : Zău ? Era sase ? Ştii tu că era sase ? j j > FILIPPO : Era sase, era... Era chiar înainte de sase... NICOLLO (în transă.)'. Era cinci şi ceva... PEPPINO (Conducînd cu viclenie monotonia conversaţiei.): Crezi ? Crezi într-adevăr ? NICOLLO : Sigur... Era ceva peste cinci... FILIPPO: Ei, nu! Nici chiar aşa. NICOLLO (Ca din vis.): îţi spun eu, era cinci şi cinci. FILIPPO (Aerian.): Se poate. Da eu nu cred. PEPPINO : Pare să fie peste cinci ? Dacă e peste cinci, e rău. NICOLLÎ): De ce să fie rău ? Eu cred că nu e rău. Oare e posibil să fie rău ? PEPPINO: E rău, c-o să aşteptăm mult şi bine. Dacă e cinci, o s-aşteptăm pînă la şapte. FILIPPO (Decis.): Eu cred că e şase fix. PEPPINO : Adevăru e că se poate orice. NICOLL6: Eu nu cred că se poate orice. Cum o să se poată orice ? FILIPPO (Mereu cu ochii închişi, obosit.): Nu se poate. Cum să se poată ? 453 Matei Vişniec PEPPINO: Ceva, ceva, tot or să-ntîrzie. NICOLLÎ): Or să-ntîrzie, sigur c-or să-ntîrzie un pic. Şi ce dac-or să-ntîrzie un pic ? Un pic, se poate. Un pic. PEPPINO: Or să-ntîrzie tot mai mult, să vezi. FILIPPO: Chiar prea mult n-or să-ntîrzie, să vezi. PEPPINO: Sau n-or să mai vină deloc, să vezi. NICOLLt): Eu nu cred că n-or să vină. Cum să nu vină ? Eu cred că pin la urmă tot or să vină. PEPPINO: Eu cred că nemernicii-şi bat joc de noi. FILIPPO: Chiar aşa ? Eu nu cred că-şi bat joc de noi. Cum or să-şi bată joc de noi ? PEPPINO: Eh, un pic, tot îşi bat joc de noi. NICOLL6 : Eu nu cred că-şi bat joc deloc. PEPPINO: Eh, ne iau şi ei un pic peste picior. Asta-i tot. NICOLL6: Eu nu cred că ne iau peste picior. PEPPINO: Parcă eu nu v-am luat peste picior?! NICOLLÎ): Tu ne-ai luat peste picior ? De foarte departe se aude o trompetă. Treptat, se vor auzi si alte instrumente, dînd senzaţia că o orchestră de circ defilează pe stradă, apropiindu-se în entuziasmul trecătorilor. PEPPINO: Un pic. N-aţi băgat de seamă cum v-am luat un pic peste picior ? NICOLL0: Nu. 454 Angajare de clovn PEPPINO: Atunci, nu-i nimic. NICOLLÎ) (Către FILIPPO.): Chiar ne-a luat peste picior? FILIPPO: Face bancuri. NICOLLC) : Faci bancuri, Peppino ? PEPPINO: Fac bancuri. NICOLL6: Nu-i nimic. Asa eşti tu. PEPPINO: Adevăru’-i că sînt o cutră. FILIPPO: Eh, nu, nici chiar aşa. Cum o să fii o cutră ? PEPPINO: Sînt, sînt. Pe dinăuntru, sînt. NICOLL(3: Nici eu nu-s mai bun pe dinăuntru. FILIPPO: Parcă ne-am prostit. Nu vi se pare că ne-am prostit ? NICOLLC: Parcă s-aude-o muzică. Nu vi se pare că s-aude-o muzică ? FILIPPO: D-unde dracu să s-aud-o muzică ? Nu s-aude nici o muzică. NICOLLC: Eu parc-aud o trompetă. Nu vi se pare că s-aude-o trompetă ? PEPPINO: Şi eu aud o trompetă. NICOLLÎ): Este că s-aude-o trompetă ? Este ? Vezi, Filippo, că s-aude-o trompetă ? FILIPPO: Eu n-aud nimic. N-aud absolut nimic. Cum o să s-audă dacă eu n-aud absolut nimic ? NICOLLO: Dumnezeule, e muzică mare! PEPPINO {Excitat, ridicîndu-se în picioare.): Să ştii că trece circu ! FILIPPO : Cum ? Unde trece ? Cum trece ? 455 Matei Vişniec PEPPINO (Ca un copil, fericit.): Circu ! Trece circu ! NICOLLO (Sărind în sus de bucurie, pefondul larmei provocate de trecerea circului.): Trece! Trece circu’! FILIPPO: Unde? Unde? NICOLLC) : Pe stradă, unde poa’ să treacă ? PEPPINO: Pe stradă, pe jos! (Răsucindu-se si el ca într-o cuşcă.): Deschideţi, dracului, o fereastră! Unde sînt ferestrele ? FILIPPO : Ăştia n-au ferestre. ) PEPPINO: Cum n-au ferestre ? Cum adică n-au ferestre ? (Asudat, înnebunit.) Trece circu ! NICOLLO (Alergînd în disperare de-a lungul pereţilor.): N-au! Uite că n-au ! PEPPINO (Tîrîndu-se si el de-a lungul pereţilor, în timp ce muzica si uralele se înteţesc undeva în imediata t > apropiere a clădirii.): Nu se poate! Nu se poate asa ceva! > FILIPPO (Prăbusindu-se din nou, învins, pe scaun.): N-au! Ăştia n-au ferestre. > NICOLLO (Alunecînd epuizat pe podea, cu spatele lipit de perete.) : Ce porci... 456 Partea a doua Ceva mai tîrziu, NICOLLC), FILIPPO şi PEPPINO, retras fiecare în alt colţ al încăperii. NICOLLC): Ţi-aminteşti, Filippo, ce orchestră mai aveau la circu’ Fernando ? FILIPPO: Mi-amintesc. NICOLL6: Azi nu mai are nimeni aşa orchestră. FILIPPO. Trompetistu’-ndeosebi lucra teribil. PEPPINO : îl chema Fernando. NICOLLt) : Nu ? Fernando. Am vrut să zic Fernando, dar pe moment nu mi-am amintit. PRPPINO: Şi pe trapezistă-o chema Lolla. NICOLL0 : Teribilă era şi trapezista-aia. Ţi-aminteşti, Filippo, de Lolla ? FILIPPO: Cum să nu-mi amintesc ? Mi-amintesc. Era teribilă. NICOLLC) (Visător.): Ş-o chema Lolla... FILIPPO: Da’ şi el era foarte bun... Cum îl chema pe el? Era foarte bun şi el. Nu chiar ca ea, da era foarte bun si el. > 457 Matei Vişniec PEPPINO: Tot Fernando-1 chema şi pe el. FILIPPO: Şi elefantu’ era deştept. Azi, nu mai sînt animale mari aşa deştepte. NICOLLO: Şi ce lei! Ce lei! Huh, ce răi erau! FILIPPO: Azi, nu mai sînt asa răi. Este că nu mai sînt asa de răi ? NICOLLÎ): Şi dresoru... Huh, ce bărbat era dresoru’! PEPPINO: îl chema Fernando... NICOLLt) : Ei, draci! Pe toti îi chema Fernando ? PEPPINO: Păi, cum ? Fraţii Fernando. FILIPPO: Aha, da, fraţii Fernando. Ce buni erau fraţii Fernando! Este că erau buni ? NICOLLO: Erau patru... PEPPINO: Erau buni. Erau cei mai buni. NICOLLÎ): Erau daţi în paşte. FILIPPO: Da’ si noi eram tais, este că eram tais ? NICOLLC) : Eram daţi dracului. > FILIPPO: îţi mai aminteşti figura cu scăunaşul ? NICOLLO : Cu scăunasul ? y FILIPPO: Cu scăunasu’, da! Cu scăunasu’ ! NICOLL0 : (Segîndeste cîteva clipe, apoi izbucneşte în hohote de ris.): Cu scăunasu, cum să nu ?! Peppino, îţi mai aminteşti de scăunas ? Scăunasu’! y y y PEPPINO (Izbucnind în hohote de rîs.)\ Bu-bu-bum! Ce figură! Bu-bu-bum! FILIPPO: Da figura cu mînecuţele ? 458 Angajare de clovn NICOLLÎ) (O clipă serios.)'. Cu mînecuţele? PEPPINO : A, ştiu! Ştiu! (Izbucneşte într-un rîs teribil.) NICOLL0 (Amintindu-si si el.): Hu-hu! Huh! Da-da-dam! (Rîde sufocat.) FILIPPO (Hohotind, molipsit.)'. He-he... Ş’ cu fîeru de călcat, eh ? PEPPINO : Ba-ba-bam! Mai ales! Ba-ba-bam! NICOLLÎ): Huh, nu mai pot... FILIPPO: Ce trăsniţi eram... Ce trăsniţi... NICOLLO : (Ştergîndu-şi lacrimile.): Şi cu banana... Cînd eram cu banana... Ba-ba-na! Şi ţuşti! (Se ridică si mimează o căzătură.) * ' FILIPPO (Cutremurîndu-se de rîs.): Aşa, aşa! NICOLLC (Mimînd.): Şi tu... veneai şi tu şi... buf! FILIPPO (Ridicîndu-se şi mimînd şi el.): Şi el... pac-pac-clapf! Cei trei rîd irezistibil secunde lungi. NICOLLC: Şi cînd te apropiai de ţintă, eu, pe la spate. Jap-jap! PEPPINO (Printre lacrimi.): Jap ! Jap! (Se ridică şi intră în pantomimagrotescăa reamintirii.) Şi eu... flang! flang! (Ca şi cum ar lovi pe cineva cu burta.) Dup-dup! Flang! FILIPPO: Si eu... zbîc! Zbîc! Zbîc! NICOLL6 (Cu lacrimile şiroaie.)'. Şi la ţurloaie! Fă-i şi la turloaie! > 459 Matei Visniec FILIPPO (Hohotind.): Păi, nu? Păi, nu? PEPPINO: Sau cin era cu farfuriile... (Explozie de rîs.) Fling! Fling! Fling! NICOLLC : Şi eu ? Cum faceam eu ? Ia dă -mi una aici! PEPPINO (Lovindu-l uşor după ceafa.): Clapf! NICOLLO: Si -ncă una! > PEPPINO: Clapf! Clapf! NICOLL6: Şi dup-aia... Fleoşc! PEPPINO: Stai aşa! Ş-acu veneam eu cu şezlongu\.. Şi... (Gest.) Vlang! c-umbrela, vlang! FILIPPO: Eu mai am umbrela. O mai am. O am la mine. PEPPINO: Dă-o-ncoa ! FILIPPO (Se repede la geamantan si scotoceşte.): O am, o mai am... Uite! NICOLL6 : A, o clipă! (Se repede la geamantanul său şi-şi pune nasul fals şi un guler uriaş.) Cum e ? Eh ? FILIPPO (Hohotind, cu degetul întins.): E! E! PEPPINO: E ceva. FILIPPO: Hai, arată! Arată! NICOLLÎ) (Fandosindu-se.): Nu... FILIPPO : Hai! Ai uitat? Dă-i drumu’! NICOLLO: Nu... S -arate Peppo. Peppo, arată tu! PEPPINO: Nu, nu pot. Am uitat. NICOLL6: Ei, ai uitat! N-ai uitat! De ce spui c-ai uitat ? PEPPINO: Nu, nu... Asta era figura ta. FILIPPO: Hai, Nicollo, fa-o! Fă-o! 460 Angajare de clovn NICOLL6: Nu, e caraghios. N-am baston. PEPPINO: Am eu baston. îţi dau eu baston. NICOLLÎ): Nu, întîi să facă Filippo. Eu veneam după Filippo. FILIPPO : Ba nu, după mine venea Peppino. NICOLLO: Hai, Peppino, fa-o p-aia cu proteza. PEPPINO: Întîi voi şi dup-aia eu. NICOLLO: Atunci, Filippo-ntîi. FILIPPO: Nu vreau. Eu am fost întotdeauna al doilea. NICOLLC) : Nu, aşa nu joc. FILIPPO : Cine iese ăla e! (începe să numere ca la jocurile de copii.) Du-de do-uă dar-ar no-uă pes-te cur-ca ce se o-uă chiar în ca-sa-n ca-re plo-uă... (Către NICOLLC. ) Tu ieşi. PEPPINO (îmbufnat.): Nu! Nu e bună! (Numără el.) Pi-le spi-le co-no-pi-le sno-pi-li-te-ntre sno-pi-le pes-te spi-ţe-le fe-bri-le a-mă-gind me-reu în vi-le des-ple-ti-te-le co-pi-le... He-he! (Către NICOLLC^.) Tu eşti primu. Eu sînt al treilea. NICOLLC : Da nu-i drept! FILIPPO: A fost corect. Eu zic c-a fost corect. PEPPINO : Nu ? Asta e. FILIPPO (Excitat ca înaintea unui spectacol se asazăpe un scaun şi-şi freacă mîinile.): Gata! Gata-ncepem. PEPPINO {îşi trage un scaun lîngă FILIPPO si se asază; cei doi au creat repede un spaţiu de joc pentru NICOLLO si aşteaptă.): Dă-i drumu, Nicollo! Dă-i drumu ! NICOLLCÎ): V-arăt figura cu bastonu. 461 Matei Vişniec FILIPPO: Nu. D-aia m-am săturat. Orice, numa aia nu. PEPPINO : Fă ca tăietoru de scîndură. FILIPPO : Nici! Ceva nou ! Ceva nou, auzi! ? NICOLLt) (încurcat.)'. Nu, că furaţi. PEPPINO: Nicollo, tu eşti unic, tu eşti inconfundabil... Te poate careva fura pe tine ? NICOLLO (Măgulit.)'. Aşa-i. FILIPPO (Excitat.): Pornim. (Seuită-njur.) Să mai stingem din lumini ? Dac-ar fi ferestre, am acoperi ferestrele. NICOLLO (Hotărît.): V-arăt ceva nemaipomenit. FILIPPO: Da! Da! NICOLLO: O să ziceţi că nu pot s-o fac. Da eu pot s-o fac. O să vedeţi că pot s-o fac. FILIPPO (Fascinat.): Hai! PEPPINO : Sigur că poţi. NICOLLO: Da să nu sufle nimeni! Să n-aud şuşoteli. FILIPPO (Nerăbdător.): Nu. (NICOLLO îşi dă haina jos. Către PEPPINO.) Ce face? Ce vrea? PEPPINO: Sst! NICOLLO: Avem totuşi nevoie de-o cortină. (Dîndu-şi pantalonii jos.) Aşa e gîndită treaba... Numai scena goală şi cortina... E ceva, nu? PEPPINO : E grozav! NICOLLO : Nu-i uşor... Scena goală şi cortina... Nu ? (Se descalţă si rămîne într-un costum alb, mulat pe corp, de genul celor folosite de actorii de pantomimă.) Asta-i. 462 Angajare de clovn FILIPPO : Ai început ? NICOLLO : Acu’-ncep. Asta-i scena. E goală, nu ? (Deschide valiza şi-şi vopseşte faţa cu alb.) Eu dorm acu’. (Se întinde pe jos.) De fapt, e clar că dorm, nu ? Vreau să zic, dacă se ridică cortina, nu? Se vede că dorm, nu ? FILIPPO : Se vede, se vede. Pauză. NICOLLÎ) mimează somnul. Ceilalţi aşteaptă tensionaţi. y FILIPPO (Dăsărîdă.): Hi-hi. PEPPINO (Fulgerîndu-l): Ssst! Secunde lungi de tăcere. NICOLLO începe să se chircească si să se frămînte pe podea. FILIPPO (încet, către PEPPINOJ: Ce face? PEPPINO (Şoptit.)'. Nu vezi? FILIPPO (Şoptit.)'. Ba da. NICOLL6 se prinde cu mîinile de burtă, deschide ochii, priveşte în jur cu o expresie de durere pe faţă. FILIPPO (Excitat.): S-a trezit! S-a trezit! (Către PEPPINO.) Este că s-a trezit ? E grozav! (Către NICOLLC.) Bravo ! (Bate din palme.) Te-ai trezit! 463 Matei Vişniec NICOLLÖ: Gura! FILIPPO: Da. NICOLLÖ : Gura, am spus! FILIPPO: Da. NICOLLÖ : Aşa nu se poate. FILIPPO: Gata, tac. NICOLLÖ : Trebuie să mă concentrez, nu ? FILIPPO: Sigur. NICOLLÖ : Ce-am făcut pîn-acu’ ? FILIPPO: Ai dormit. NICOLLÖ: Şi? FILIPPO: Ai dormit şi te-ai trezit. NICOLLÖ: M-am trezit de foame. S-a văzut că m-am trezit de foame ? FILIPPO (Către PEPPINO.): S-a văzut ? PEPPINO : Nu prea s-a văzut. NICOLLÖ : Pentru că nu v-ati uitat! Unde v-ati uitat ? Ati > > > şuşotit în loc să vă uitati. > > > PEPPINO: Ne-am uitat, da' nu s-a văzut. NICOLLÖ : Gura! Acu mă-mbrac. (Mimează îmbrăcatul.) PEPPINO (Confuz.): Nicollö, ce-i asta? NICOLLÖ (Mimează legarea nodului la cravată în faţa oglinzii.): Pantomimă, proştilor. FILIPPO (Care aşteaptă de mult un prilej să rîdă.): Ha-ha-ha! NICOLLÖ (Furios.): De ce rîzi? De ce? FILIPPO (Speriat.): Păi, nu-i de rîs? 464 Angajare de clovn NICOLLC): Mai încolo. Acu’ cobor treptele. (Mimează coborîrea cîtorva etaje.) Cîte etaje am coborît ? FILIPPO: Două. PEPPINO: Trei! NICOLLC : Acu’ mă-mpiedic. (Mimează o cădere.) Este ? (Se ridică si se scutură.) FILIPPO (Rîzîndforţat.): Hi-hi-hi! (Se ridică si ţopăie.) Asa, da! NICOLLC) : Stai jos ! De ce dracu nu stai jos ? FILIPPO: Stau. NICOLLC): Nu vă mai arăt nimic. FILIPPO : Gata, stau. Gura! NICOLLC: Acu' merg la piaţă. (Mimează mersul pe loc.) Ce fac eu acu ? PEPPINO : Mergi la piaţă. NICOLLC : Asta e mersul pe loc. E foarte greu să mergi pe loc. Se vede cum merg pe loc ? Filippo, ia-ncearcă să mergi puţin pe loc. Poţi ? Foarte puţini ajung să meargă bine pe loc. Acu' m-opresc. (Se opreşte si se clatină în toate părţile.) Se observă că-i înghesuială ? Da ? Da sau nu ? FILIPPO: Nu. PEPPINO: Nu. NICOLLC): Ei, draci! Vă mai arăt o dată. Acu e-nghe-suială. E la piaţă. Se vede că-i la piaţă ? (Se clatină, înghiontit de trecători invizibili.) E foarte greu să laşi impresia de îmbrînceală. Puţini ştiu s-o facă. 465 Matei Visniec __________>____ Foarte puţini ştiu s-arate că-i îmbrînceală. Se vede că-i îmbrînceală ? FILIPPO (Plîngăreţ.): Nu... NICOLLÖ (Îngroşîndu-şi gesturile.): Da acu ? PEPPINO: Nu se vede nimic. Absolut nimic. NICOLLÖ : Nu se poate. FILIPPO: Pustiu. Pustiu peste tot. NICOLLÖ : Taci, Filippo ! FILIPPO: Tac. NICOLLÖ : S-acu, ce fac? FILIPPO: Nu ştiu. > NICOLLÖ (Violent.): Uită-te la mine! Ce dracu fac acu ? FILIPPO (Pierdut.): Nu ştiu... NICOLLÖ (Către PEPPINO, ameninţători): Ce fac eu acu’, Peppo ? PEPPINO: Te scălîmbăi. NICOLLÖ (Disperat.): Ce fac eu acu ? Ce fac ? Ce ? (Repetă disperat mişcarea.) Fur un pepene, nu se vede! ? FILIPPO (Trist.): Nu. NICOLLÖ: Cum să nu se vadă ? Peppino, spune tu. Fur un pepene. Nu se vede că fur un pepene ? Cum adică nu se vede ? FILIPPO (Trist.): Nu. Nu se vede nimic, Nicollö. NICOLLÖ (Agitat.): Şi fug... Se vede că fug? Fug cu tot cu pepene... E foarte greu să fugi pe loc. Fuga pe loc e cea mai grea dintre toate. Se vede că fug pe loc ? 466 Angajare de clovn PEPPINO (Generos.): Puţin. FILIPPO: Mai bine ne arătai cu tăietorii de scîndură... Ce-ar fi să ne arăţi totuşi cu tăietorii... y y NICOLLC (Epuizat.): Da nu se poate să nu se vadă... Nu se vede chiar deloc ? Hai, băieţi, curaj! Fug sau nu fug ? FILIPPO (Cedînd.): Da. NICOLLC : Şi ei după mine. FILIPPO: Şi ei după tine. NICOLLC : Rîzi, Filippo, rîzi! Acu e de rîs. FILIPPO: Rîd. NICOLLC : Tu de ce nu rîzi ? Peppo, de ce nu rîzi ? PEPPINO : Rîd. Nu se vede că rîd ? NICOLLC: Şi ei după mine. (Accelerează mişcările.) Tot mereu după mine... Ş-acu m-au prins! (Seprăbuşeşte pe jos.) E clar că m-au prins, nu ? FILIPPO (Plictisit.): E foarte clar. NICOLLC : Nenorociţii! Bestiile! PEPPINO: Nişte ordinari. NICOLLC: Se vede, da ? (Zbătîndu-segrotesc.) Mă omoară-n bătaie. Se vede cum mă omoară-n bătaie ? Scîr-bele... FILIPPO: Gata... (Neliniştit.) Nicollo, gata. NICOLLC (Transpus rău.) : Derbedeii... (Continuă lupta violentă cu parteneri nevăzuţi.) Aproape că m-au dat gata. Vedeţi ? Ce mai, m-au dat gata. Este că m-au dat gata? Ş-acu’, deodată... Ei? 467 Matei Vişniec PEPPINO: Ei? FILIPPO (Triumfător.): S-au dus! Gata! S-au cărat! Este că s-au cărat ? Te-au omorît si s-au cărat. NICOLL6: Ba nu. FILIPPO: Eşti mort! Eşti mort! Se vede clar că eşti mort. > > > PEPPINO: Bravo, Nicollo. Eşti mort. FILIPPO: Eşti tare cînd eşti mort. Eşti nemaipomenit. NICOLLO : Nu sînt mort! Nu sînt! FILIPPO: S-atunci, de ce s-au cărat ? NICOLLt): Păi, tocmai asta e, nu v-aţi prins de ce s-au cărat ? FILIPPO: Parcă ce contează ? Important e că s-au cărat. NICOLLt) : Da de ce ? De ce ? Aici e tot clenciul. Mai fac o dată. (Repetă setul de gesturi.) Eh ? (Pauză lungă.) Din cauza ploii, tîmpiţilor! FILIPPO: Care? PEPPINO: Cum ? NICOLLO (Sufocat.): Nu s-a văzut că s-a pornit ploaia? S-a pornit sau nu s-a pornit ? FILIPPO (Timid.): Nu ştiu. NICOLLO : Chiar nu v-aţi prins că-i de la ploaie ? Poftim... (Repetă gesturile.) Şi eu mai rămîn pe jos un timp... PEPPINO: Asta se vede. NICOLLÎ): Dacă nu venea ploaia, mă omorau. Nu e frumos ? PEPPINO: E. 468 Angajare de clovn NICOLLÎ): M-a salvat ploaia. E ceva, nu ? Pur şi simplu, m-a salvat. Gata. FILIPPO: Atît ? NICOLLC) : Doar că mă duc acasă... Urc... patru etaje... Si nu două, si nu trei... Mă întind si mă culc... > > > sînt leoarcă şi mă-ntind leoarcă. E foarte greu s-arăţi că eşti leoarcă. E cel mai greu cînd trebuie s-arăţi că eşti ud leoarcă. (Se şterge de sudoare cu un prosop pe care-l scoate din geamantan.) Este că v-am rupt gura ? FILIPPO. Hm. NICOLLÎ): Pe toti i-am terminat cu număru ăsta. Numa y săli pline-am avut. Toate... Zi, Peppino, cum a fost? Eu zic c-a fost bine. Este? Mai ales cu ploaia. Nu ? Cu ploaia e toată chestia, cînd mimez ploaia. Nu ? PEPPINO: Da... NICOLLt) : Eu cred că număru ăsta merge oricînd, oriunde. Este ? FILIPPO: Mai bine v-arăt eu ceva ce-o să credeţi că nu se y poate. NICOLLt) : Zi, Filippo, este că-i gîndit ? Să vină ploaia şi tu să scapi. Este ? FILIPPO: V-arăt eu figură, cu cutia neagră. NICOLLC) : De zece ani repet număru1 ăsta. în fiecare zi-1 repet. E ceva, nu ? FILIPPO: O să ziceţi că nu-i adevărat... (Răstit.) Stai jos, Nicollo! 469 Matei Vişniec NICOLLÎ) (Aşezîndu-se intimidat.): Da, da... Zi, Peppo, este că nu te aşteptai ? FILIPPO: Gura, Nicollo! PEPPINO {Dulce-mustrător, către NICOLLt).): Hai, taci. FILIPPO: Păcat că nu e întuneric. Cînd e întuneric, e mult mai bine. (îşi desface geamantanul.) Asta e! Cutia neagră! Neagră pe dinafară, neagră pe dinăuntru. D-aia-i şi zice cutia neagră. E mică şi neagră. (O aşază pe jos, la o oarecare distanţă de ceilalţi doi.) Asta e tot. E neagră, da’ are găuri. Pe capac, nu se văd. Este că nu se văd ? Cînd te uiţi de-aproape, se văd, da de la distanţă nu se văd. Nu se văd pen că sînt negre, ha-ha! Acu’ pun baloanele. Atît. Se vede ceva ? Nimic. (Scoate un pumn de baloane dezumflate şi le aruncă în cutie. închide capacul şi aleargă să se aşeze pe scaun, în rînd cu ceilalţi doi.) Atît. (Pauză. Aşteptare încordată.) Pur şi simplu, baloane. S-a văzut, nu ? NICOLLC) : Si ce-i cu asta ? Ce ? FILIPPO: Stai să vezi. Pauză. Cei trei privesc concentraţi spre cutia neagră. FILIPPO (Agitat.): îndată. îndată-ncepe. E simplu de tot... NICOLLO: Nu-nţeleg. FILIPPO: Aşteaptă. E ceva ce nu vă dă prin cap. {Febril, către PEPPINO.) Peppo, ai mai văzut aşa ceva? (îl sărută efuziv.) Jur că nu, este că nu ? O să vedeţi. Imediat! E-atît de simplu... 470 Angajare de clovn NICOLLCÎ): Mai bine povesteşte. FILIPPO (Agitaţia culme.): Asta nu se poate povesti. He-he! Vine! Vine! Acu ! NICOLL6: Ce ? FILIPPO: Uite! Uite-l! PEPPINO : Nu se poate! Ha! NICOLL6: Nu văd. FILIPPO : A-nceput, gata! PEPPINO: E pe ţeava! Ha-ha! NICOLLt) : Ce-a-nceput ? Ce ? Prin unul dintre orificiile cutieiy iese un balon care se umflă treptat. PEPPINO: Ho-ho! NICOLLO: Cum? Ce? FILIPPO : Nu vezi ? Iese. PEPPINO (Prăpădindu-se de rîs.) : Fantastic! Incredibil! FILIPPO : Nu ? Nu ? Este că-i haioasă? NICOLLO (în sfîrsit, observă balonul; reacţie de copil.): Balonu ! Balonu’! Hi-hi! FILIPPO : Nu ? E ceva... Balonul s-a umflat aproape de tot. Cei trei rîd tot mai dezlănţuiţi. Balonul este expulzat cu un pocnet uşor şi se rostogoleşte pe jos. 471 Matei Visniec NICOLL6 : Uite-1, dragu’ de el... FILIPPO: V-am spus că-i mortală? Este că v-am spus ? PEPPINO (Hohotind.): E trăsnet. FILIPPO: Si mai vin. Mai vin. > Un al doilea balon iese prin orificiu şi începe să se umfle. înainte de a se umfla de tot, un al treilea balon începe să crească dintr-un al doilea orificiu. Extaz pe cei trei clovni. NICOLLÖ (Printre hohote.): Cîte-s ? Cîte-s ? FILIPPO (Printre hohote.): Oricîte. Oricîte. NICOLLÖ: Mai vreau. Mai sînt ? FILIPPO: Sînt. Sînt. NICOLLÖ (Arătîndcu degetul.): Uite-1! Uite-1! (Ţinîndu-se cu mîinile de burtă.) O, nu-i adevărat! FILIPPO: Si-ncă. Si-ncă. ) > PEPPINO (Sufocat de rîs.): Nu mai pot... O, nu mai pot. FILIPPO: E figura secolului. E adevărata artă! PEPPINO (Hohotind dement.): Mor! Mor! NICOLLÖ (Ridicîndu-se de pe scaun şi ţopăind.): Parc-ar fi... Parcă... FILIPPO (Sufocat de rîs.): Nu ? Tot mai multe baloane ies din orificiiy se umflă şi sînt expulzate pe jos cu un sunet sec. Rîsul celor trei se apropie de un punct apoplectic. 472 Angajare de clovn PEPPINO: Asa ceva nu există... Nu există... FILIPPO : Ş-uite că există... NICOLLÖ: Mamă, da cum le umfli, cum ? FILIPPO : Uite-1 şi p-ăla! Uite-1! PEPPINO: O, mi-e rău... Mi-e rău... NICOLLÖ : Parc-ar fi o fesă... Doamne, parc-ar fi o fesă! FILIPPO (Tăvălindu-se pe jos.): Şi tot aşa... Şi tot aşa... PEPPINO (Către FILIPPO, printre hohote înecate.): O, Filippo, chiar mi-e rău... NICOLLÖ : E culmea culmilor... Peste asta nu mai e nimic! PEPPINO (Hohotele sale devin treptat un horcăit.): Oh... Mă sufoc... Mi-e rău... Filippo, închide-o ! închi-de-o... FILIPPO (.Mîndru, către NICOLLÖ.): Vezi ? Vezi ? Sînt cel mai bun. PEPPINO (Cu mîinile la gît, cu ochii uşor daţi peste cap.): Au! Ah! Geamantanu ! Unde-i geamantanu’ ? FILIPPO (Cutremurîndu-se de rîs.): Arta! Asta-i arta! (Pri-vindu-l mai atent pe PEPPINO.) Cum ? PEPPINO (Tremurîndy horcăind.): Geamantanu... Nicollö! Unde-i geamantanu ? Filippo, mor! NICOLLÖ (Oprindu-se din rîsy către FILIPPO.): Ce zice ? FILIPPO (Aplecîndu-sepeste PEPPINO.): Ce zici ? PEPPINO: Geamantanu... Pastiluţa... FILIPPO (Către NICOLLÖ.): Ce are ? NICOLLÖ (Aplecîndu-sepeste PEPPINO.): Ce ai, Peppino ? 473 Matei Visniec PEPPINO (Din ce în ce mai anemic.)'. Pastiluţa, n-auzi? Geamantanu’... NICOLLO (Iluminat.)'. Vrea geamantanu’... FILIPPO {Uşor alarmaty scuturîndu-l puţin pe PEPPINO.): Ce ai, ce naiba ai ? NICOLLC) (Uşor speriat.): Să-i aduc geamantanu ? Vrea geamantanu ? Ii aduc geamantanu’... FILIPPO {Scuturîndu-l uşor pe PEPPINO.): Te doare ceva ? Ce te doare ? PEPPINO (Congestionat la faţă, horcăind.): Aer... Pastiluţa... NICOLLC {Plîngăreţy către FILIPPO.): Ce are ? Ce vrea ? FILIPPO (într-un început de panică.): Pastiluţa! Adu-i repede pastiluţa! NICOLLt) (Pierdut.): Care pastiluţa? De unde să-i aduc eu pastiluţa? {Aplecatpeste PEPPINO.) Peppo, care pastiluţa ? {Către FILIPPO.) Filippo, fa ceva! FILIPPO: Pastiluţa din geamantan, repede! NICOLLC): Da, da... {Fuge după geamantanul lui PEPPINO, împiedicîndu-se de baloanele care continuă să iasă din cutia neagră.) Unde-i ? Da. FILIPPO (Scoţînd sticla de alcool.): Trage-un gît. Vrei un gît? PEPPINO {Aproape inert în braţele lui FILIPPO, gemînd.): Ahr... Ahr... FILIPPO {Disperat, cătreNlGOULfo.): Ce dracu’ faci acolo ? NICOLL6 : L-am găsit! {Răstoarnăgeamantanul. O mulţime de obiecte din recuzita actorului se răspîndesc pe 474 Angajare de clovn ]°s. NICOLLC) începe sa le răscolească.) Da nu văd nici una... Nu văd nimic... FILIPPO : Trebuie să fie. NICOLL0 (Răscolindcu mîinile tremurînde, excitat de atingerea obiectelor care îl fascinează; cu lacrimi în ochi.): Nu e... Unde e? FILIPPO (Renunţă să-l mai facă pe PEPPINO să tragă o duscă.): Apă! Ne trebuie apă! NICOLLO (Febril, copleşit de mici obiecte fantastice.): De unde ? FILIPPO (Pălmuindu-l uşor pe PEPPINO.): Peppo! Ce ai, Peppo ? Trezeşte-te! Hai, sus! Vorbeşte! Ce ai ? Vorbeşti? (Către NICOLLC).) Vezi în sticluţe! Ce-i în sticluţele alea ? > NICOLL0 (Dechide cîteva, mirosindu-le.): Nu ştiu... Hm... Nu-nţeleg... (Se ridică brusc, oarecum perfid.) Mă duc să chem pe cineva... (Se repede la usă.) FILIPPO (Violent.)'. Stai! (NICOLLC) încremeneşte.) Porcule, mă laşi singur ? NICOLL0 : Da ce să fac ? Spune ce să fac! FILIPPO (Pălmuindu-l mai tare pe PEPPINO.): Peppo! Băiatule! M-auzi ? NICOLLC) : Descheie-1 la gît. Nu vezi cum îl strînge la gît ? FILIPPO (Descheindu-l pe PEPPINO.): Ţi-e mai bine? Vorbeşte, Peppino! (Disperat, aproape urlînd.) Peppino, ce ai ? (Către NICOLLC), sugrumat.) Doamne, să ştii că moare! 475 Matei Vişniec NICOLLÎ): Cum moare ? Cum ? Da ce-i asta ? Cîrpeşte-1! Cum asa ? 5 FILIPPO : Tu nu vezi cum horcăie ? NICOLLt) (în panică.): Cum horcăie ? Da’ nu se poate! Da nu... (.îngenuncheazăsmiorcăindu-se lîngă PEPPINO si începe să-l scuture violent.) Peppo ! Sus! Ce naiba... Peppino! Băiatule... Nu se poate aşa... Cum aşa? (Către FILIPPO.) Să-i facem vînt! (începe să-i facă vînt.) FILIPPO : Ar trebui deschisă o fereastră! De cînd spun c-ar trebui deschisă o fereastră! Dumnezeule, ăsta se sufocă! Du-te dracului şi deschide o fereastră! Fă ceva. NICOLL0 (Alunecînd orbeşte pe lîngă pereţi, împiedicîndu-se de scaune, de geamantane si de baloanele care continuă să fie umflate de cutia neagră.): Care ? Care fereastră ? Fir-ar să fie de cutie! FILIPPO: Lasă cutia-n pace! NICOLLt) : Care fereastră ? Arată-mi-o, c-o deschid! FILIPPO: Vino-ncoace! Prinde d-aici! (Cei doi încearcă să-l pună pe picioare pe PEPPINO.) NICOLLO: Nu pot. Nu poate. FILIPPO: Trage, aschimodie. NICOLLt) (Abandonînd si prăbusindu-se dezarmat.): Nu pot. Am hernie. Nu pot. FILIPPO (Agitîndu-si braţele în aer.)\ Doamne, moare omu ... NICOLLO : Poate că-i epileptic. 476 Angajare de clovn FILIPPO (Aplecat peste PEPPINO, care scoate din cînd în cînd cîte un horcăit.): Peppo, eşti epileptic ? NICOLLC (Iluminat.): Inima! Vezi dacă bate! Bate? FILIPPO (Încercînd s-asculte.) \ Nu ştiu... Nu cred... NICOLL0: Da n-auzi ? N-auzi nimic ? Lasă-mă pe mine! (încearcă şi el să asculte.) Parcă bate... FILIPPO : Bate pe dracu’... NICOLLC: Din cauza ta! Din cauza cutiei! Din cauza voastră, da! FILIPPO (Zgîlţîindu-l puternic pe NICOLLÎ).): Taci! Tacă-ţi gura aia murdară! NICOLLC): Nu tac! Nu! Tu l-ai omorît! Poftim! Acu fa ceva! FILIPPO îl apucă de mîini pe PEPPINO şi începe să improvizeze nişte mişcări haotice de reanimare. FILIPPO : Hai! Hai, băiatule, hai! NICOLLÖ : Ce-i asta ? Ce faci ? De ce-i faci asa ? FILIPPO : Pentru aer. D-aia. Ca să ia aer. Apasă-1 pe burtă! NICOLLÖ: Nu aşa... Trebuie să-i pui ceva sub cap. FILIPPO (Exasperat.): Şi de ce nu-i pui ? Pune-i! NICOLLÖ (Trăgînd un geamantan sub capul lui PEPPINO.): Mişcă ? > FILIPPO (Agitîndenergic braţele lui PEPPINO.): Nu ştiu... (Disperat, către NICOLLÖ.) Nicollo, nu sta, că te omor! 477 Matei Vişniec NICOLL6 (Plîngînd.): Da nu stau... Unde vezi că stau ? Şi nu se face aşa... Nu aşa. FILIPPO : Da cum ? NICOLL6 : Tu n-ai văzut cum i-au făcut lui Fernando ? FILIPPO: Cînd ? NICOLL6 : Cînd a căzut de pe trapez. Gură la gură se face. FILIPPO: Asta a fost acu’ treij’ de ani. NICOLLt) : Tot aşa se face. îţi spun eu. Gură la gură. Cum crezi tu că se face ? Gură la gură se face. FILIPPO: Poftim, fa-i gură la gură. NICOLLt) (Jalnic.): Nu pot... Nu cred că pot... FILIPPO (Ridicîndu-se ameninţător.): Fă-i! Fă-i, că-ţi crăp capul! Fă-i că te fac harcea-parcea! NICOLL0: Nu ştiu... Nu mai ştiu... O, Doamne, mi-e > j silă... FILIPPO: Tu nu vezi că moare ? Dac-ai fi tu să fie căzu... Ţi-e silă, ai ? (îi rade un picior.) Junghiule! Fă-i! NICOLLt) : Nu da! Nu da, mă! (Se apleacă şi începe să-i facă respiraţie gură la gură lui PEPPINO. După cîteva încercări, se ridică tremurînd.) Nu mai pot... (Scuipă şi se prăbuşeşte cu capul în geamantanul deschisy horcăind ca şi cum ar vomita.) FILIPPO: Tîmpitule, laşule! (Se apleacă deasupra lui PEPPINO şi începe şi el să-i facă respiraţie gură la gură. Din cînd în cînd scuipă, se şterge la gurăt îl strigă pe NICOLLt).) Vino-ncoace! Vino odată! Vino ş-ascultă! Nicollo! 478 Angajare de clovn NICOLLC (înpatru labe, suspinînd, se apropie.): Vin.. .Vin... FILIPPO: Parcă totuşi... parcă totuşi respiră... NICOLLC (Ascultînd la gura lui PEPPINO.): Respiră... Suflă... FILIPPO : Da ? (Reia respiraţia gură la gură.) Respiră, nu ? (Ascultă si el la gura lui PEPPINO.) Ce mai, respiră. NICOLLC: Da, da... Pe toţi dracii, da! {îl zgîlţîie pe PEPPINO.) Peppo, trezeşte-te! FILIPPO : L-am salvat! Doamne, l-am salvat! Nicollo, l-am salvat! Trăieşte! Este că trăieşte ? NICOLLC : Trăieşte, nenorocitul, trăieşte! FILIPPO {Ascultînd cînd la gura, cînd la inima lui PEPPINO.): S-aude! S-aude! NICOLLC : Şi eu ! Şi eu! (Ascultă si el.) Da! Da! Este! FILIPPO {Emoţionat, prăbusindu-se în braţele lui NICOLLC.): L-am salvat... (Hohote fericite deplîns.) E viu... NICOLLC (Exuberant, uşurat, febril.): Respiră! Bate! (Cei doi se îmbrăţişează îndelung.) FILIPPO : Sfîntă Fecioară, îţi mulţumesc! PEPPINO (Deschide ochii o clipă, îi priveşte pe cei doi si apoi rîde uşor, batjocoritor.): He-he... He-he-he... NICOLLC (în culmea entuziasmului.): Respiră, rîde! Doamne! FILIPPO: Rîde ? NICOLLC: Rîde! Rîde! PEPPINO: He-he-he... FILIPPO (Nelămurit.): Chiar rîde? 479 Matei Vişniec PEPPINO (Rîde cu tot mai multă poftă şi tot mai batjocoritor; deschide din nou ochiiy tare, îi priveşte, rîde din nou, se ia cu mîinile de burtă, hohoteşte.): O-ho-ho! FILIPPO : Ce ai, Peppino ? PEPPINO: He-he-he... Doi proşti. FILIPPO (în picioare, privindu-l ameninţător.): De ce rîzi ? De ce rîzi, Peppino ? NICOLLO (Nelămurit, privind cînd la unul, cîndla altul.): E nebun ? PEPPINO (Printre hohote.): V-am dus! Este că v-am dus ? FILIPPO (încremenit, răvăşit, cu sudoarea curgîndu-ipe faţă.): Ce spui tu, Peppino ? PEPPINO (Vesel.): V-am arătat ce pot, asta spun. Este că v-am arătat ? FILIPPO (Către NICOLLO, rămas mut de uimire, arătînd către PEPPINO.): Ne-a arătat ce poate. NICOLLC) {Chinuit.): Adică, ce? FILIPPO {Către PEPPINO): Mai zi o dată, Peppo ! Mai zi ce ne-ai arătat. PEPPINO (în culmea amuzamentului.): Artă! Nu v-aţi prins ? V-am arătat ce-nseamnă arta! FILIPPO : Asta e arta, Peppino ? PEPPINO: Asta e. Arta actoriei. Este că v-am dus? Este! Ce credeaţi ? Totu’ e artă, ha! FILIPPO (Către NICOLLC, arătînd spre PEPPINO.): Totu’ e artă... 480 Angajare de clovn NICOLL6 (Buimăcit, ridicîndu-se.): Adică te-ai prefăcut? PEPPINO (Hohote de rîs.): Zăpăciţilor! Mocofanilor! Ce stiti voi... Ati vrut ceva barosan... Poftim! Ha! > > > Ce stiti voi ce-nseamnă-un artist ?! Hai, bateti > > > din palme ; ce staţi ? V-am rupt gura, este ? Ha! Este că sînt cel mai bun ? Este ? (Rîde prăbuşit pe spate, aşa cum l-au lăsat cei doi.) NICOLLC) (.Plîngăreţ, către FILIPPO.): Filippo, ce-i asta? FILIPPO (Foarte trist.): Ce vezi. NICOLLC) (Trist, ruşinat.)'. Peppo, ce-i asta? PEPPINO: Ce a fost s-a văzut. Ha! Băşinoşilor! NICOLLC) {îi smulge lui PEPPINO geamantanul de sub cap.): Ia nu mai sta pe geamantanu meu! PEPPINO (Rîde, tăvălindu-se şi imitîndu-i cu voce piţigăiată pe ceilalţi doi.): „Respiră... respiră...“ Ha-ha... Da’ si voi ati fost buni... Ati fost buni, ce mai... NICOLLC) : Hai, tacă-ţi fleanca, Peppo ! PEPPINO : Buah! Mai spălaţi-vă şi voi pe dinţi... Filippo, vezi că ai o măsea stricată, am crezut că mă otrăveşti cu duhoarea aia... > FILIPPO (Rece.): Hai, termină... PEPPINO: „Rîde... respiră...“ Ho-ho... NICOLLC): Hai, taci! PEPPINO: Doi proşti, he-he... FILIPPO: Destul! NICOLLC) (Smiorcăit.): Eu plec. PEPPINO: Cărati-vă! Cărati-vă amîndoi. Nu sînteti buni y > » de nimic. 481 Matei Visniec _________)_____ NICOLLt) (îi trage una cu geamantanul.): Taci! PEPPINO: Ho-ho! FILIPPO (îi trage una cu piciorul.)'. Taci, odată! PEPPINO: Doi îngălaţi... Ce stiti voi... Arta! Arta! NICOLLO (Pocnindu-l cu geamantanul.): Mucles! Mucles, auzi! ? FILIPPO (Lovindu-l cu piciorul.)'. Taci, fîr-ai să fii, taci! PEPPINO (Hohotind, insensibil la lovituri.)'. Ajta! Arta! Ce ştiţi voi ce-i arta! ? Doi nătîngi! NICOLLC) (Lovind din ce în ce mai tare.): Taci! Taci! Taci! FILIPPO (Lovind din ce în ce mai tare.): Gura, împuţitule! Măscăriciule! Gura! PEPPINO: Ho-ho... V-am dus... V-am fentat... (Treptat, hohotele sale de rîs se transformă în horcăituri, exact ca prima oară. îsi acoperă faţa cu mîinile, se chirceşte pe podea si încasează loviturile fără să se apere.) Ho-ho... Hoh! Oh! NICOLLCÎ): Paţachină! Gînganie! (Loveştepînă la oboseală.) Taci! Taci! FILIPPO: Porcule! Porcule! Porc bătrîn! (Loveştepînă la oboseală.) PEPPINO rămîne brusc amutit si nemişcat. Ceilalţi > f y > doi se opresc obosiţi, transpiraţi, gîfiind. PEPPINO zace acum între baloanele care n-au încetat să se umfle si diferitele obiecte învălmăşite, scoase din geamantane. Se aud paşi urcînd. 482 Angajare de clovn FILIPPO (Ascultînd cîteva secunde.): Vine! NICOLLC : Cît e ceasu ? FILIPPO : Urcă! Vine! Auzi ? (Intră în agitaţie. îşi adună repede lucrurile personale în valiza personală. Cutia neagră „scuipă“ baloanele, cumva, obosită, foarte rar şi foarte încet. înghiontindu-l pe PEPPINO.) Hai, că urcă! NICOLL6 (Îmbrăcîndu-se agitat, adunîndu-şi şi el lucrurile.): O fi şase ? O fi sau n-o fi ? FILIPPO (Adunîndu-şi lucrurile şi înghiontindu-l din cînd în cînd pe PEPPINO.): Peppo! Sus! Vin ăştia... Hai! Gata, hai că-ncepe... NICOLL6 (Strînge toate obiectele care au căzut din valiza lui PEPPINO.): Ce fac cu astea ? Ce fac ? Peppo, ce fac ? Paşii se aud tot mai aproape. Cei doi intră din ce în ce mai mult în panică. Se aranjează fiecare pe sine şi reciproc. Din cînd în cînd, îl scutură pe PEPPINO, care nu vrea să se ridice. FILIPPO : Hai, Peppo, dă-o dracului! NICOLLÖ (Ameninţător.): Să ne-nţelegem, eu sînt primul! FILIPPO (Mereu scuturindu-l pe PEPPINO.): Hai, că-i de-ajuns... Zău... NICOLLÖ: Dă-1 naibii. Nu se face aşa ceva. FILIPPO (Întorcîndu-l pe PEPPINO cu faţa în sus.): Peppo, nenorocitule! (Faţa lui PEPPINO e îngheţată într-un rînjet rău.) Uită-te la el! 483 Matei Vişniec NICOLL0: Gata, m-am săturat. Lasă-1! E mort ? FILIPPO: Nu ştiu. Să mă ia dracu dacă ştiu! > > NICOLLC (înnebunit de sunetul paşilor care se apropie.): Hai! Repede! FILIPPO: Unde ? NICOLL6: Nu ştiu... FILIPPO (Învîrtindu-se speriat.): O fi şase ? (Impiedicîndu-se de PEPPINO.) O fi şase ? (Se apleacă si se uită la ceasul de mină al lui PEPPINO.) Ceasurile astea noi nici nu mai ştii ce arată... Na, ce facem acum ? NICOLL0 : Mai bine să fugim! FILIPPO: De ce să fugim ? Cum să fugim ? Sunetul paşilor care urcă e tot mai aproape. NICOLL6 (Sugrumat de emoţie.)'. Să fugim! Să fugim! (Disperat, se repede la ieşirea din stingă, de unde se aud paşii. Se întoarce la ieşirea din dreapta, dar paşii urcă acum dinspre dreapta. Se opreşte o clipă în faţa uşii impozante si apasă pe clanţă. Uşa impozantă se deschide.) FILIPPO (Speriat.): Nu pe acolo ! Nu! NICOLLÖ (Deschide larg uşa şi priveşte; în interiorul camerei zace cineva.): Filippo! Filippo! FILIPPO (Se repede la ieşirea din stînga, pentru că paşii urcă acum numai dinspre dreapta.): Repede! Hai! P-aici! Acuma! Acuma! 484 Angajare de clovn NICOLLÎ) (Luînd o decizie bruscă.) : Nu, nu... Ajută-mă! Ajută-mă! Brusc, cei doi se înţeleg din ochi. Amîndoi îl împing pe PEPPINO, ca pe uriaş colet, în camera impozantăy în mijlocul căreia mai zace un cadavru. Cel de-al doilea cadavru pare a fi tot un bătrîn îmbrăcat într-un costum care pare de închiriat si alături de el zace o valiză de modă veche, burduşită. NICOLL0 şi FILIPPO aproape că nu dau importanţă celui de-aldoilea corp. FILIPPO deschide gura să comenteze ceva cu gestul spre duşumea, dar se opreşte la jumătate şi NICOLLÎ) îl trage afară. Cei doi închid uşa după ei. NICOLLO: Gata, s-a terminat... hai, hai... Cei doi ies precipitaţi prin stînga, pentru că paşii au şi ajuns în faţa intrării din dreapta. Anticamera rămîne cîteva secunde pustie, cu baloanele plutind de colo colo, purtate de curent. Cel care a urcat se decide, în sfirşit, să intre. Este un bătrînel îmbrăcat cu un costum alb, cam de închiriat, cărînd un geamantan uriaş, care pare a fi burduful unui acordeon. Bătrînelulpare extenuat, lasă geamantanul în prag şi se tîrăşte spre primul scaun. Se aşază şi începe să-şi şteargă faţa de sudoare. 485 CAII LA FEREASTRĂ Piesă într-un act Personaje: MESAGERUL MAMA FIUL FIICA TATĂL SOŢIA SOŢUL Notă: Personajele MAMA, FIICA, SOŢIA potfi interpretate de aceeaşi actrită. > > Personajele FIUL, TATĂL, SOŢUL pot fi interpretate de acelaşi actor. MESAGERUL intră în scenă urmărit de un spot luminos. Se apropie de rampă, unde instalează un trepied de genul celor pe care se asaza partiturile. Scoate din buzunar mai multe hîrtiipe care le netezeşte si le asaza pe trepied, îşi potriveşte toba. MESAGERUL (Bate.): Una mie sase sute nouăzeci si nouă. y y {Bate.) Pacea de la Carlowitz. {Bate.) Austria ia Croaţia si Silezia. y y {Bate.) Prusia ia ducatul Goldern. {Bate.) Spania ia ducatele de Parma şi Piacenza. {Bate.) Franţa ia Alsacia şi Lorena. {Bate.) Rusia ia Georgia, oraşul Ahalţîn, hanatele Erevan si Nahicevan. y 489 Matei Vişniec (Bate.) Anglia ia insulele Ionice. Personajul se retrage. Lumină. Se dezvăluie un interior cu fereastră. Un fotoliu jerpelit, o valiză jerpelită. Un robinet fixat în zid. Din robinet curg, extrem de încet, picături de apă. în faţa ferestrei stă FIUL, echipat în uniformă militară. MAMA îi aduce vestonul. FIUL îşi îmbracă vestonul. MAMA: E bun ? FIUL: Da. MAMA: Nu te roade ? FIUL: Nu. MAMA: Parcă are mînecile prea lungi. Nu crezi că are mînecile cam lungi ? FIUL: Nu. MAMA: Ia întoarce-te! Nu te strînge ? Parcă simt că te strînge. FIUL: Nu mă strînge. MAMA: Ia încheie-te! Mi se pare că nasturii sînt cam moi. Nu crezi că nasturii sînt cam moi ? FIUL: Adineauri a trecut un cal. MAMA: Nasturii nu trebuie cusuţi prea strîns. Cu cît îi coşi mai strîns, cu atît se rup mai repede. FIUL: Era un cal roşu cu o pată neagră. Se poate aşa ceva ? MAMA: Ai mîncat ? FIUL: Nu. 490 Caii la fereastră MAMA: Atunci, nu trebuia să-ţi pui vestonul. Trebuia întîi să mănînci şi după aceea să-ţi pui vestonul. FIUL: Da. MAMA: Ia şi mănîncă. Ai grijă să nu faci firimituri. Firimi- turile pătrund cel mai uşor în duşumea. în fiecare zgîrietură din duşumea zac sute de firimituri. FIUL (Se asază la masă si mestecă flasc.): Nu fac. MAMA (Scoate un al doilea geamantan jerpelit si începe să aranjeze lucrurile FIULUI): Geamantanul. în geamantan trebuie să păstrezi o ordine de fier. Lucrurile se clădesc, nu se aruncă. Întîi se pun lucrurile mari de care nu ai imediată nevoie, apoi se pun lucrurile mari de care ai imediată nevoie. După aceea se pun lucrurile mici de care nu ai imediată nevoie. Şi, la urmă, lucrurile mici de care ai imediată nevoie. După aceea strîngi curelele şi pocneşti clapele... Aşa... Clap! Clap! Ai auzit cum sună? Cînd geamantanul e făcut cum trebuie, clapele sună lin şi armonios. FIUL (Absent la cuvintele MAMEI, urmărindu-si obsesia.): Calul s-a întors. Am impresia că dă tîrcoale prin faţa ferestrei. Se poate aşa ceva ? MAMA: Ciorapii. Ciorapii trebuie ţinuţi împreună cu batistele. Cîte perechi de ciorapi, atîtea batiste şi invers... Nimeni nu poate trăi fără batiste şi fără ciorapi. îmi promiţi că ai să speli în fiecare seară cîte o batistă şi cîte o pereche de ciorapi ? 491 Matei Vişniec FIUL: Calul e nebun, mă crezi ? Se uită mereu în spate, de parcă ar aştepta o trăsură. MAMA: Geamantanul nu trebuie umplut niciodată pînă la refuz. Cine umple geamantanul pînă la refuz jenează pe cei din jur. FIUL (Agitat.): Calul s-a oprit şi se uită drept încoace. Oare trebuie să închidem fereastra ? MAMA: Ai terminat? Dacă ai terminat, poţi să bei un pahar cu apă. Este apă fiartă în frigider. FIUL: Calul se uită drept la mine. Oare cine se uită la mine mă vede ? MAMA: Ai mîncat cam repede. Nu e bine să mănînci repede. Cine mănîncă repede face firimituri. N-ai făcut firimituri ? FIUL: Nu. MAMA: FIUL: MAMA: FIUL: Parcă am auzit căzînd nişte firimituri. Eu cred că un bărbat adevărat nu trebuie să facă firimituri. Un bărbat adevărat trebuie să mănînce liniştit, să mănînce tot si să nu facă firimituri. Firimi- y turile, dacă au căzut în duşumea, nu mai pot fi scoase niciodată. Din cauza asta, cele mai multe duşumele duhnesc îngrozitor. A venit si omul. Acum sînt doi. Calul e vesel. y Mai vrei apă ? Nici prea multă apă nu e bine să bei. Un bărbat adevărat nu umblă cu burta plină de apă. Se hîrjonesc. Eu cred că sînt nebuni amîndoi. Calul e viclean, mă crezi ? 492 Caii la fereastră MAMA: FIUL: MAMA: FIUL: MAMA: FIUL: MAMA: Bocancii. Bocancii nu trebuie lăsaţi murdari peste noapte, că altfel îţi cad în cap. Murdăria distruge pielea, roade tot, subţiază tot. Nici prin ploaie să nu umbli cine ştie ce. Picăturile de apă sînt, de fapt, foarte murdare. Am auzit că ieri-dimineaţă caii au ocupat abatorul. Se poate aşa ceva ? Săpunul se păstrează întotdeauna în carcasă, la întuneric. El nu trebuie lăsat niciodată la lumină pentru că se împute. Nu ? Şi dacă te speli cu un săpun împuţit, degeaba te mai speli. Prosoapele ude nu trebuie, nici ele, niciodată împăturite. Nimic nu atîrnă mai greu decît un prosop ud împăturit. Uite si trăsura! > Zahărul. Zahărul nu trebuie tinut niciodată în pungi de hîrtie. Orice pungă de hîrtie are cîte o gaură minusculă prin care se scurg milioane de fire de zahăr. Linguriţa trebuie ştearsă bine după ce o scoţi din cana de ceai. Linguriţele ruginesc foarte repede, şi de aceea e bine să fie zvîntate la timp. Este foarte important ca linguriţa ta să ruginească cît mai tîrziu posibil. Plouă. Totuşi, eu cred că o să înhame calul. Cămăşile. Cămăşile se pleoştesc numai după două zile. După trei zile, cămaşa se lipeşte de piele. Cînd cămaşa se lipeşte de piele, ea trebuie scoasă definitiv. Cînd plouă, pielea se lipeşte de carne. După trei zile, carnea prinde un miros rînced. 493 Matei Vişniec Nu uita, mirosul de carne rîncedă e mortal pentru om. Fii atent pe unde păşeşti, aerul e plin de fum şi străzile sînt pline de băltoace. Cînd ţi se zîmbeşte în stradă, răspunde rîzînd. Nu împrumuta nimănui lucrurile tale mărunte, cum ar fî acul de siguranţă. Dacă cineva te strigă pe stradă, nu întoarce capul... Sînt mii de oameni care poartă numele tău... FIUL: Trăsura e gata. Nu mai e mult şi se întunecă. FIUL se ridică si se îndreaptă cu paşi grei spre usă. MAMA (Accelerează ritmul\ vorbeşte din ce în ce mai tare; treptat, intră într-o transă verbală.): Stai! Fularul! Fularul trebuie să fie lung şi îngust... Numai aşa se poate înfăşură corespunzător în jurul gîtului... Gulerul trebuie să fie moale si cald... Nu vorbi niciodată cu vîntul în faţă... Nu arăta cu degetul în sus, nu lovi cu pumnul în masă... Nu trînti cărţile de joc şi nu mototoli bancnotele! Nu umbla desculţ pe ciment... Nu adormi cu gura deschisă... Cînd visezi broaşte, fa tot posibilul să te trezeşti... (Se agaţă de FIU tot mai disperată.) Scrie-mi în fiecare zi cîte o carte poştală, păzeş-te-ţi coatele şi genunchii, nu te gîndi la calul roşu cu pata neagră... Nu te apropia de cai, nu întinde mîna să-i mîngîi... Caii au ocupat deja curtea abatorului... Stai! Ia banii ăştia, dar să nu-i ţii într-un singur buzunar... 494 Caii la fereastră FIUL: Mamă, buzunarele mele sînr cusute... FIUL iese tîrîndu-şi geamantanul, dar a uitat să-şi pună bocancii. MAMA îi înşfacă si se repede la fereastră. MAMA: Stai! Stai... MAMA îi aruncă fiului bocancii, unul după altul, între timp se aud bătăi puternice în uşă. MAMA se tîrăste abătută spre usă, o deschide. MESAGERUL (Vesel, blînd, cu un buchet de garoafe într-o mînă; de gît îi atîrnă bocancii pe care MAMA tocmai i-a aruncat pe fereastră.): Bună ziua, doamnă. Pot să vă ofer aceste flori ? MAMA: Ce flori sînt acestea ? MESAGERUL: Sînt garoafe, doamnă. Eu le-am cules, cu mîna mea, de pe spaţiul verde al regimentului. MAMA: Vă mulţumesc, domnule. Puneti-le undeva, cît y y mai departe de mine. Mirosul de garoafe mă face să vomit. MESAGERUL: Pot să le pun sub masă ? MAMA: Mai bine puneţi-le în valiza aceea... MESAGERUL deschide valiza care e deja ticsită de garoafe. Le înghesuie şi pe ale sale, după care închide valiza — clap ! clap ! — şi se aşază pe ea. MAMA: Poţi să te aşezi pe valiză dacă vrei. 495 Matei Vişniec MESAGERUL: Mulţumesc, doamnă. Am să mai stau un pic. MAMA: Spune-mi, te rog, eşti omul cu trăsura ? MESAGERUL (Jucîndu-se din cînd în cînd cu cele două închizători ale geamantanului, clapl clap !): Da, doamnă. Sînt omu cu calu\ MAMA: Aşadar, dumneata dădeai tîrcoale, adineauri, prin fata ferestrei. ■> MESAGERUL: Nou doamnă. MAMA: Dumneata crezi că e frumos să ţii calul în ploaie ? Eu cred că nici un animal, în afară de peşte, nu trebuie ţinut în ploaie. MESAGERUL: Mă bucur că gîndiţi aşa. Ştiţi, eu sînt de la regiment. Am trecut deseori prin faţa ferestrei dumneavoastră. Părerea noastră este că ferestrele reprezintă o posibilitate sigură de a lua legătura cu realitatea. MAMA: Domnule, dumneata vrei să-mi dai o veste proastă. MESAGERUL (Clapl Clapl): Da, doamnă... Dar nu ştiu cum să încep... MAMA: S-a întîmplat ceva cu fiul meu ? MESAGERUL: Da, doamnă. Tocmai de aceea am fost trimis, ca să vă pregătesc sufleteşte. Nu e uşor lucru să pregăteşti pe cineva sufleteşte. Puneţi-vă în locul meu... Unii aduc veştile proaste ca şi cum ar tăia în carne vie. Eu, doamnă, pot spune că am procedat întotdeauna cu tact şi cu fineţe. Am reuşit întotdeauna să transmit cele mai îngrozitoare veşti în modul cel mai subtil cu putinţă. 496 Caii la fereastră {Clap! Clap!) Nu mi s-a întîmplat încă să ratez momentul ăsta. Datorită modului subtil în care m-am comportat, foarte mulţi mi-au fost recunoscători... Au fost y economisite, dacă mă pot exprima aşa, mii de lacrimi... Uneori, am reuşit chiar să transform totul într-un prilej de speranţă şi chiar de bună dispoziţie... Şi chiar acum, dacă aş şti cum să încep, cred că am putea sporovăi într-o atmosferă caldă şi plăcută... Multă lumină am adus în casele oamenilor datorită modului meu plăcut de a fi... Mi-am cîştigat mulţi prieteni şi în multe case m-am întors cu plăcere... MAMA: Spune odată! Fiul meu a murit ? MESAGERUL: Da, doamnă. Stiti, eu cunosc bine sufletul omului. Mă pricep să aleg perfect momentul acela unic, momentul cînd îmi este permis să pun, pentru o fracţiune de secundă, degetul pe rană... (Clap ! Clap !) Vă rog să mă credeţi, nu e om care să pună degetul pe rană mai fin decît mine, mai uşor şi mai insesizabil decît mine... Uneori, reusesc ade-vărate performanţe, ating rana atît de discret şi de tandru, încît ea aproape că se vindecă... MAMA (Disperată, frămîntîndu-seprin încăpere.): Ah, ştiam... Ştiam c-o să se termine aşa... MESAGERUL: De fapt, am de gînd să vă mărturisesc totul... Da, vreau să vă mărturisesc totul... Pentru că marele meu secret stă în modul în care ştiu să y 497 Matei Vişniec împart suferinţa cu celălalt... Pentru că eu, doamnă, am o putere de a suferi imensă, covîr-şitoare... Iată de ce, cînd aduc cîte o veste îngrozitoare, suferinţa de pe chipul meu impresionează atît de profund, încît cei loviţi de adevărata nenorocire sînt primii care încep să mă compătimească... Uitati-vă la mine, doamnă, uitati-vă cum arăt, desculţ si cu bocancii uzi... Pentru că y j eu, doamnă, eu nu-mi las niciodată bocancii murdari peste noapte... MAMA (Plîngînd.): Taci! Taci! Taci! Aşa se dă o veste ca asta ? MESAGERUL: Nu-i asa ? E o crimă să-ti laşi bocancii y y y murdari peste noapte... Murdăria roade tot, ucide tot, subţiază tot. y (Scurtă pauză reflexivă.) Oare am greşit cu ceva? Oare am omis ceva? îmi pare extrem de rău... Poate că am încurcat unele fraze, dar, în general, tot ceea ce v-am spus ar fi trebuit să vă liniştească enorm... Da... Acum 7 ar fi trebuit să vorbim despre cu totul alte lucruri... Ştiţi, eu am avut o copilărie extrem de grea şi nefericită... MAMA (Disperată.)'. Dar cum s-a putut întîmpla ? Cum ? Si dacă ati încurcat listele ? Poate că ati încurcat 7 7 7 listele. E sigur că n-aţi încurcat listele ? N-aţi putea să-mi arătaţi un pic listele ? 498 Caii la fereastră MESAGERUL (Jignit, dar răsfoind totuşi listele.): Nu, doamnă, eu nu încurc niciodată nimic. Eu am fost întotdeauna corect şi prompt. Asta este o meserie de mare precizie... MAMA: Ah, vreau să ştiu tot! L-aţi cunoscut personal ? L-aţi cunoscut cumva ? A murit în luptă? MESAGERUL (încurcat.): Nu... Nu chiar în luptă... Dar, oricum, în uniformă... Deşi, dacă îmi amintesc bine, avea mînecile suflecate... or, regulamentul... MAMA (Nostalgică.): Aşa era el... Nu putea suferi mînecile... De mic copil, îşi tot sufleca mînecile de la cămaşă... MESAGERUL: Ştiam eu că se explică, totul se explică. MAMA: Mai vreau! Mai vreau! Mai spuneţi-mi! Cum îi stătea cu chipiul ? A fost viteaz ? S-a bătut ca un leu ? MESAGERUL: N-a apucat să se bată. Tocmai fusese tuns. MAMA: Păi, cum n-a apucat ? Cum aşa ? Poate nu i s-a dat armă. MESAGERUL: I s-a dat, doamnă, dar nu prea ştia să umble cu ea. Ca să vă spun adevărul, nu se cam pricepea la nimic... MAMA: Nimic, nimic? MESAGERUL: Ei, nu chiar nimic... Ştia să stea în poziţia de drepţi. La treaba asta era foarte bun şi cred că în poziţia de drepţi el se odihnea, de fapt, foarte tare... MAMA: îngrozitor... N-aţi vrea să-mi daţi puţin drumul la robinet? Cînd aud apa, mă liniştesc... 499 Matei Visniec __________i____ MESAGERUL: Cu plăcere. (Jet de apă neagră.) Ce fel de apă e asta ? MAMA: Apă. Ce fel de apă vreţi să fie ? MESAGERUL: E neagră. Cum puteţi să beţi apă neagră ? MAMA: Dar eu n-o beau, o ascult. Şi băiatului îi plăcea să asculte apa... Uneori, ascultam amîndoi cum picură apa, şi asta ne facea să ne simţim foarte apropiaţi unul de altul. îndeosebi sîmbăta după-amiaza şi toată duminica ascultam cum curge apa... Fiul meu ştia cum să dea drumul la apă, în funcţie de starea noastră sufletească... Dacă eram obosiţi, lăsam numai mici picături să se prelingă din ţeavă... Cu cît eram mai obosiţi, cu atît picăturile curgeau mai rar... Fiul meu avea o îndemînare fantastică în ce priveşte robinetul... Ştia să-l strîngă în aşa fel încît să curgă, uneori, cîte o picătură pe oră... Da, domnule, a fost un copil ciudat şi exemplar... Din prima clipă cînd l-am născut, mi-am dat seama cît de fragilă va fi întîlnirea lui cu lumea... N-a plîns niciodată, nici măcar în somn... N-a scîncit, n-a vociferat... Cît a fost mic, a stat în pătuţul lui şi a aşteptat... N-a clipit, n-a tuşit, n-a făcut pipi, n-a făcut caca, n-a sughiţat niciodată... {Pe acest monolog pot fi arse, eventual, vechi fotografii.) Nu s-a îmbolnăvit niciodată... în timpul zilei stătea treaz, în timpul nopţii dormea buştean. 500 Caii la fereastră Cînd a crescut, obişnuiam să-l trimit după lapte, şi el venea de fiecare dată cu o sticlă de lapte. îmi creştea pur şi simplu inima... Dacă îl trimiteam după pline, venea cu pline, dacă îl trimiteam după săpun, venea cu săpun. Păşea întotdeauna pe lîngă ziduri, traversa străzile numai pe la colţuri. .. în adolescenţă îi plăcea să prindă muşte şi să pescuiască. A fost un copil bun, un fiu minunat, tăcut ca o fată mare... Cel puţin, a spus ceva înainte de a muri ? MESAGERUL: A spus „au“. MAMA: A spus „au“ ? MESAGERUL: Da, a spus „au“. MAMA: înseamnă că l-a durut. MESAGERUL: Se poate să-l fi durut. Dar puţin. MAMA: L-a sfîrtecat vreun obuz rătăcit ? MESAGERUL: A, nu. Era pace. MAMA: Era pace ? Atunci, cum s-a întîmplat ? Cine putea să-l omoare în timp de pace ? MESAGERUL (Smerit.)'. Calul, doamnă... MAMA (Furioasă.)'. Calul cel roşu? O, nu! Şi doar i-am spus să nu se apropie niciodată de cal. MESAGERUL: Şi totuşi, s-a apropiat. Tocmai mă întorceam cu căruţa cu pîine şi fiul dumneavoastră s-a ridicat de jos şi s-a apropiat de cal... I-a spus „calule“ şi atunci calul l-a privit drept în ochi şi l-a lovit simplu, scurt, cu piciorul. Asta a fost tot. Era într-o însorită dimineaţă de duminică. A doua • - */ 501 Matei Visniec zi urma să primească o pereche de bocanci pe măsură. MAMA: Ce ghinion... Măcar să fî apucat să umble puţin cu ei... MESAGERUL: Asta a fost tot, doamnă. Eu v-am adus aici lucrurile lui. MAMA (înfiorată.): Lucrurile lui ? Care ? Doamne, oare nu visez ? A lăsat ceva în urma lui ? MESAGERUL: A lăsat... A lăsat cinci pachete de biscuiţi. MAMA: Atît ? MESAGERUL: Atît. MAMA: Dă-mi-le repede! (Le înşfacă, desface unul şi începe să mănînce.) Sînt buni. MESAGERUL: Sînt biscuiţi cazoni. La noi, la regiment, se fac cei mai buni biscuiţi posibili. MAMA (Molfaind.): îmi puteţi da şi mie reţeta ? MESAGERUL: Reţeta era scrisă pe ambalaj. Nu trebuia să rupeţi ambalajul. MAMA (Mai molfăie, mai icneşte.): Nu ştiu ce am... De un timp, ori de cîte ori văd o hîrtie, îmi vine s-o mototolesc. MESAGERUL: Atunci... la revedere, doamnă. MAMA: Stai! Şi mormîntul ? Cum ajung la mormînt ? MESAGERUL: Mormînt n-are. MAMA: Vreau să spun... cadavrul... MESAGERUL: N-are. MAMA: N-are cadavru ? 502 Caii la fereastră MESAGERUL: N-are cadavru. MAMA: Nu înţeleg. A murit şi n-a lăsat nimic în loc ? MESAGERUL: Exact. MAMA: Nu se poate. Pur şi simplu, nu-1 recunosc. MESAGERUL: E destul de ciudat, într-adevăr... Nu ştiu cum să vă spun... Fiul dumneavoastră a fost blînd ca o adiere de vînt... Pur şi simplu, a dispărut din univers... Din cauza durerii, s-a chircit şi s-a tot chircit pînă cînd s-a făcut cît un punct, şi apoi, punctul a dispărut... Prin asta s-a arătat, ca să zic aşa, un soldat exemplar... Gîn-diţi-vă cît de curat ar fî totul în jurul nostru dacă soldaţii n-ar lăsa nici un cadavru după moartea lor. MAMA: Şi pachetele cu biscuiţi ? Sînteţi sigur că sînt ale lui? MESAGERUL: Au fost găsite sub perna sa, în dormitor. MAMA: Să nu i le fi pus cineva... MESAGERUL: Se poate şi asta... Doamnă, îmi permiteţi să închid apa ? MAMA: Acu’ mi-e totuna. MESAGERUL (După ce închide apa.): Aşa. Acum e mult mai bine. Doresc să vă las în linişte. > MAMA: Mai rămîneţi. Aş putea să vă fac un ceai de verbină. MESAGERUL: Din păcate, mă aşteaptă calul. Ştiţi, cînd plouă e un adevărat chin pentru el. Se îmbibă de 503 Matei Vişniec apă şi după aceea abia îl mai urnesc. Totuşi, îmi permiteţi să vă mai vizitez din cînd în cînd ? MAMA: La revedere, domnule... Şi aveţi grijă şi nu izbiţi uşa de jos, la ieşire... MESAGERUL se apropie de rampă. îşi potriveşte trepiedul. îşi aşază toba. Caută prin buzunare şi scoate cîteva hîrtii boţite. Spot luminos exclusiv pe MESAGER. MESAGERUL {Bate.) Una mie şapte sute patruzeci şi cinci. {Bate.) Pacea de la Breslau. {Bate.) Turcia ia Tripolitania. {Bate.) Prusia ia Silezia de la Austria. {Bate.) Austria ia Milanul, Neapole şi Sardinia. {Bate.) Spania ia Sicilia. {Bate.) Rusia ia Mingrelia şi Imerţia. {Bate.) Franţa pierde Alsacia, Lorena şi Marienburgul. 504 Caii la fereastră MESAGERUL se retrage. Lumina creste treptat. Perso-najul feminin devine FIICA. Personajul FIUL devine TATĂL. TATĂL dă buzna în încăpere, învîrtindfebril la căruciorul său cu rotile. TATĂL: Cine-a fost ? Vreau să ştiu cine-a fost! FIICA: N-a fost nimeni. TATĂL: Cineva a trîntit usa. Am auzit cum a trîntit usa de la ieşire. > FIICA: Nu s-a auzit nici o usa. TATĂL: S-a auzit! FIICA: Iar te-ai dat cu colonie. TATĂL (Repezindu-se la fereastră.): Nu vrei să spui cine-a fost! Mă scoţi, mă scoţi, mă scoţi din sărite ! De ce nu mă chemi şi pe mine cînd vine cineva ? FIICA: Ai să te otrăveşti din cauza mirosului. TATĂL: Tacă-ţi fleanca! De ce nu i-ai spus să nu izbească uşa de jos, la ieşire ? Trebuia să-i fi spus să n-o izbească. De ce izbesc toţi uşa de jos ? Şi de ce o izbesc la ieşire ? De ce n-o izbesc la intrare ? De > ce să intre tiptil ? De ce intră toţi tiptil şi de ce ies trîntind usa ? FIICA: Unde ţi-ai lăsat cipilica ? De ce nu-ţi iei cipilica ? De ce n-o ţii lîngă tine ? TATĂL (Rămînînd o clipă trăsnit.): A fumat ? (Adulmecă.) A fumat! Este că a fumat ? Unde-ai ascuns chis- > tocul ? Vreau să văd chiştocul! > 505 Matei Vişniec FIICA: N-a fumat nimeni. TATĂL (Forţîndfereastra; reuşind s-o deschidă.): Ai înţepenit fereastra! De ce-ai înţepenit fereastra ? Vreau să iasă fumul. Nu suport fumul. Ştii că nu suport fumul. Poftim, uite cum iese fumul! FIICA: E fum de la gunoaie. Ard gunoaiele. închide-o, că intră fumul de la gunoaie. TATĂL (Avid.): Să văd! Unde-i focul ? Vreau să văd focul! FIICA: Nu e nici un foc. Gunoaiele ard fără foc. Doar mocnesc. TATĂL: Mi-e frică, ştii ? Să nu ne prăbuşim cumva peste ele, ştii ? Dacă ne prăbuşim peste ele ? FIICA: Culcă-te. Dacă ti-e frică ia si culcă-te. Ori de > > cîte ori ti-e frică, e bine să te culci. j 7 TATĂL: Nu pot să dorm, nu. Cînd dorm, mi se fleşcăieşte pielea. E mai bine dacă stau treaz, crede-mă! Cînd stau treaz, nu pierd nici timpul. Crede-mă că mi-e mai uşor să stau treaz. Mă înţelegi, dacă stau treaz, cîştig timp, timp... FIICA: Dacă stai treaz, aţipeşti. TATĂL: Şi ce dacă aţipesc? Nu vreau să aţipesc... Parcă de ce aţipesc ? De aia aţipesc, pentru că mă simt foarte singur. înţelegi, Isabel, asta se întîmplă de fapt cu mine, cînd mă simt foarte singur, aţipesc. (Concentrat, grav.) Jură că, dacă mai aţipesc, mă trezeşti! y FIICA: Jur! TATĂL: Mai spune o dată! 506 Caii la fereastră FIICA: Jur! TATĂL: întotdeauna, cînd dorm, ştiu că dorm, şi culmea e că, deşi ştiu, nu mă pot trezi. De asta mă tem eu cel mai mult, de asta, că nu pot să mă trezesc. Nu visez nimic şi totuşi nu pot să mă trezesc. Şi simt şi cum mi se lărgeşte pielea din cauza somnului. Mă auzi, Isabel ? FIICA: Pentru că nu ştii să dormi. Trebuie să dormi cu y faţa în sus şi să respiri numai pe nas. TATĂL: Şi dacă plouă ? Cînd plouă, ce te faci cînd plouă, că nu poţi să respiri pe nas ? Ştii că nu pot să respir pe nas, ştii... (Dulce.) Isabel... hai să ieşim puţin la plimbare. FIICA: Plouă. Nu pot să te scot pe ploaie. TATĂL: Şi ce dacă plouă ? Vreau să mă scoţi pe ploaie. FIICA: Rugineşte căruţul. TATĂL: Ah, ce rea eşti, ce rea eşti! Mi-e ruşine că te-am făcut! Am să-i povestesc şi doamnei Hilda totul. O să afle toată lumea, să ştii... (Smiorcăindu-se.) Vreau chiar mîine să trecem pe la doamna Hilda. FIICA (încet.)\ Doamna Hilda s-a mutat... TATĂL (Atent.)'. Se aud picioare pe stradă! Se aud picioare! Este că se aud picioare ? Dacă se aud picioare, înseamnă că a stat ploaia. FIICA: Hai să te întinzi. Vrei să te întinzi ? Hai să te întinzi. TATĂL: Nu... Nu... Mai stau puţin la tine... Voiam să-ţi spun ceva, ceva foarte important... Am observat azi-dimineaţă ceva... îţi spun că ceva 507 Matei Vişniec nu e bine, din cauza ceasului... Eu cred că minu¬ tarul, ori de cîte ori trece peste limba mică, înfulecă pe furiş cîte o bucăţică din limba mică. FIICA: Nu-i adevărat. TATĂL: Ba da, Isabel... ba da... De zece zile stau cu ochii pe ceas, îţi spun... Am numărat de mii de ori... Am la mine toate sforicelele... (Scoate din buzunar mici bucăţi de sfoară.) Am măsurat de fiecare dată si limba mare, si limba mică... Limba mare nu are nimic... Limba mică e de fiecare dată mai subţire... Uite... mai subţire si tot mai > ) > subţire... Iţi dai seama ce-o să se întîmple, îţi dai seama ? Isabel... Mai lasă-mă să stau cu tine... FIICA: Stai. Da nu-ncepi iar... TATĂL: De cîteva nopţi visez foarte multe borcane cu compot, oare e bine ? FIICA: Bine, povesteşte. TATĂL: Nu povestesc nimic dacă nu mă-ntrebi. FIICA: Hai, spune cum ai cunoscut-o pe mama! TATĂL (Alintîndu-se.): Nu povestesc nimic! Ce ştii tu ? Nu vreau să ştii nimic! > FIICA: Hai, spune odată cum ai cunoscut-o pe mama. TATĂL: Foarte simplu. Eram în băcănie şi ea tocmai cumpărase cîteva borcane cu compot. FIICA: Cîte? TATĂL: Cincisprezece. FIICA: Ce facea cu atîtea borcane cu compot ? 508 Caii la fereastră TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL Asta am întrebat-o şi eu. M-am luat după ea şi am întrebat-o: „domnişoară, ce faceţi cu atîtea borcane cu compot?“. Si ea ? M-a făcut şobolan, gîndac şi maniac necioplit. Si tu ? y Eu eram sergent! Şi ea ? Ea a luat tramvaiul. Eu m-am urcat după ea în tramvai, peste şase săptămîni eram căsătoriţi. Peste încă şase săptămîni a început războiul. A fost un mare război. Destul! Nu, nu, nu! Mai întreabă-mă! Si ? L-ati cîstigat ? y y y D Draci! Ne-au bătut în ultimul moment. Dar nu e nimic rău în asta. Noi eram oricum mai mulţi si mai bine instruiţi. Astăzi nu se mai face instrucţie ca atunci. Astăzi totul nu e decît o fusereală. > Toată lumea crîcneste. Pînă si vatmanul crîcneste... y y y Cum să cîştigi cînd ăştia crîcnesc în spate ? Sînt nebuni cu toţii... Le lipseşte instrucţia... Hai să te trec pe pat. Hai, că-i mai bine şi pentru cărucior. Se mai întind arcurile. transă.): Ţi-am arătat crucea cu două colţuri ? Ştii tu cît de greu se primea pe vremea aceea crucea cu două colţuri ? Astăzi, toată lumea primeşte crucea cu două colturi. y y 509 Matei Vişniec FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: TATĂL: FIICA: Nu vrei să-ţi sting lampa? îţi bate lumina în ochi. Ochiul trebuie să rămînă odihnit pentru somn. Ti-am arătat crucea cu trei colturi ? Ştii tu cît de > y y greu se primea pe vremea aceea crucea cu trei colţuri ? Azi, toată lumea primeşte crucea cu trei colţuri. Nu vrei să-ţi scot bocancii ? Nu e bine să dormi cu bocancii în picioare. Bocancii sînt grei şi te trag la fund. Ţi-am arătat crucea cu patru colţuri ? Ştii ce greu se primea pe vremea aceea crucea cu patru colţuri ? LaTrapezunt n-au scăpat decît vreo zece oameni şi numai unul a primit crucea cu patru colţuri. Astăzi, toată lumea primeşte crucea cu patru colţuri. Pentru ce? (Gîtuit de indignare.) Pentru ce ? Pentru ce ? Pentru ce ? Hai, dă-mi-le să ţi le pun în dulap. Nu dau nimic! Nu mă cicăli! Vreau să dorm cu ele. Ai să răceşti. Dacă le mai ţii toată ziua pe piept, ai să răceşti. > Eşti rea. Am să-i povestesc doamnei Hilda... Chiar mîine vreau să trecem pe la doamna Hilda. Ti s-au descusut toate hainele din cauza lor. y Dar de la Trapezunt ştii cum am scăpat, nu ? Ştii ? De unde să ştii ?... Nu ştii... y y y Ştiu. 510 Caii la fereastră TATĂL: Nu! Nu! Nu! întreabă! FIICA: Cum ? TATĂL : înot, hi-hi! FIICA: înot, hi-hi... TATĂL: Da, da, da! Pe toţi dracii! Am înotat o noapte întreagă printre cadavre umflate şi buhăite... Astăzi m-am uitat de curiozitate pe deasupra rîului... Mi se pare că încă mai pluteşte ceva... FIICA: Nu vrei să dau drumul la apă ? Ai să te linişteşti dacă dau drumul la apă. TATĂL : Dă-i, dă-i drumul! Chiar mă gîndeam să te învăţ să înoţi. Şi chiar aşa trebuie început, trebuie să înveţi să te obişnuieşti cu apa. Astăzi, lucrurile sînt atît de fragile, mult mai fragile, se duc repede la fund... Asta pentru că nu au articulaţii, înţelegi ? De aceea, trebuie numaidecît să înveţi să te tii la suprafaţă. Se poate învăţa într-o seară dacă vrei. Chiar în seara asta, înţelegi ? E foarte important să te ţii la suprafaţă, oricît de mică ar fi apa. Ai apă ? FIICA (Umplînd un pahar cu apă.)\ Am un pahar plin. TATĂL: E adîncă ? FIICA (Contemplîndpaharul.): E neagră. TATĂL: Nu ti-e frică de ea ? > FIICA: Nu. TATĂL: Atunci, e foarte bine. Pentru un înotător, cel mai grav lucru e să-i fie frică de apa adîncă. 511 Matei Vişniec FIICA: Nu mi-e frică de apă, mi-e frică de aer. Tată, în apă este aer ? TATĂL: Nu se ştie niciodată cît si cum. Trebuie să bei tot y y paharul. Numai în felul acesta ai să afli cît aer e în apă. FIICA: Tot? TATĂL: Trebuie să bei toată apa în care urmează să înoţi. Numai aşa ajungi un bun înotător. FIICA (Brusc obosită.)'. E tîrziu. Nu vrei să tragem perdelele ? Or să intre gîndacii. FIICA începe să împingă căruciorul rulant spre usă. Lumina scade. TATĂL: Ai băut ? Acum aşteaptă... Tot ce ai mai bun de făcut e să aştepţi... (Vocea tatălui îndepărtîndu-se pe coridor.) Cine ştie să aştepte e salvat... Dacă ştii să aştepţi, creierul se odihneşte de la sine... Cine reuşeşte să fie odihnit poate aştepta mai uşor... Cu cît eşti mai odihnit cînd aştepţi, cu atît lucrurile ţi se par mai puţin importante... Cînd aştepţi însă, e bine să aştepţi singur... Doamna Hilda n-a aşteptat singură, şi din cauza asta i s-a tras sfîrşitul... Cine nu aşteaptă singur nici nu merită să aştepte... Cel mai bine e să stai să aştepţi pe întuneric... Cine are perdele de catifea neagră e salvat... Pentru că oricînd îşi poate face întuneric în cameră... Oricînd... Oricînd... 512 Caii la fereastră Se aude usa de jos deschizîndu-se. Paşi care urcă. FIICA, luminînd drumul cu o lampăy îl introduce pe MESAGER. Acesta duce cu sine un fotoliu rulant, 'aplatizat parcă de un buldozer. Nelipsit, un buchet de garoafe. MESAGERUL: Numai dacă nu deranjez... FIICA: A, nu. Numai că nu ştiu despre ce este vorba... MESAGERUL: Cum ? Se poate ? Nu vă mai amintiţi de nimic ? FIICA: Nu... dar poate că e din cauza după-amiezii... In fiecare după-amiază mă simt oarecum tulburată... Dar asta e, cred, din cauza luminii... în fiecare după-amiază lumina are un tremur uşor... Dar asta e, cu siguranţă, din cauza întunericului... întunericul se lasă atît de încet, încît simt cum propria mea piele se prăbuşeşte peste mine... MESAGERUL: Mda... FIICA: Intraţi, totuşi... Puteţi lua loc pe geamantanul acela... MESAGERUL: Mulţumesc, domnişoară. (îndeasă buchetul de flori în geamantan.) E chiar confortabil aici. FIICA: Sînteţi sigur că n-aţi greşit casa ? MESAGERUL: O, nu... Eu nu încurc niciodată nimic. Chiar dumneavoastră mi-aţi permis să vă mai vizitez din cînd în cînd. FIICA: Adevărat ? De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, rîsul dumneavoastră mi se pare cunoscut. 513 Matei Vişniec MESAGERUL: Păi, nu ? Vă daţi seama, n-as fi venit niciodată de capul meu. FIICA: Şi chestia asta de ce-i atît de caraghioasă? Şi de ce o căraţi după dumneavoastră ? MESAGERUL: Asta, domnişoară, este o poveste mai lungă. FIICA: Ciudat. Chiar şi modul în care povestiţi mi se pare oarecum cunoscut. MESAGERUL: Vă place cum ştiu să povestesc ? FIICA: îmi place foarte mult. Mă simt cumva mai apărată atunci cînd vă aud glasul. MESAGERUL: Pentru că sînt un om tonic. întotdeauna am reuşit să mă apropii foarte repede de oameni. Chiar, n-ar fi mai bine să ne tutuim ? V-ati mai tutuit vreodată ? FIICA: Nu ştiu... poate demult, în copilărie... MESAGERUL: Să nu dezgropăm copilăria... Mai bine să vorbim despre prezent... Ştiţi, eu sînt mesager la regiment. FIICA: Ştiu. în fiecare seară, tatăl meu îmi povesteşte despre bătălia de la Trapezunt. Aţi fost cumva la Trapezunt ? MESAGERUL: Să nu mai vorbim de Trapezunt. Chiar de acolo vin, domnişoară. FIICA (Excitată.)’. De la Trapezunt? MESAGERUL: Priviţi numai o clipă la aceste urme de noroi. Noroiul e încă proaspăt... Priviţi-mă numai o clipă în ochi. Pare că eu mai sînt om... Dar eu 514 Caii la fereastră nu mai sînt om... Am văzut lucruri îngrozitoare... Ochiul meu e deja blestemat pe veci... Morţii mi-au rămas în creier... FIICA: Şi tatăl meu ? Ce ştiţi despre tatăl meu ? MESAGERUL: Tatăl dumneavoastră a scăpat. FIICA: A scăpat ? O, maică făcătoare de minuni... MESAGERUL: Da, domnişoară, a scăpat. Este o mare bucurie pentru mine să vă dau această veste. Tatăl dumneavoastră este cu adevărat un erou, si j asta pur şi simplu pentru că a scăpat. FIICA: Domnule, pot să vă ofer o ceşcuţă cu sîmburi de caise ? MESAGERUL (încet.): Din păcate, pe drum is-aîntîmplat o mare nenorocire... FIICA: Ce vreţi să spuneţi ? Care drum ? Despre ce drum e vorba ? MESAGERUL: Despre drumul de întoarcere, evident. Din cauza singurătăţii, şi-a pierdut minţile. FIICA: Cum adică şi-a pierdut minţile ? MESAGERUL: Adică a înnebunit. FIICA: Dar de ce s-a întors singur ? MESAGERUL: Pentru că a fost singurul care a scăpat. FIICA: Nu înţeleg. MESAGERUL: Si mai e si calul. t > FIICA: Nu înţeleg absolut nimic. Ştiţi, cred că e din cauza aerului... După-amiaza, aerul se prăbuşeşte de la o atît de mare înălţime... 515 Matei Vişniec MESAGERUL: Liniştiţi-vă, domnişoară. Dacă vreţi, putem discuta despre altceva. FIICA: Nu. Mai bine încercaţi să daţi puţin drumul la apă. MESAGERUL (Deschizînd robinetul.)'. Nu curge. FIICA: Răsuciţi pînă la refuz. MESAGERUL: Am răsucit, dar nu curge nimic. FIICA: Lăsati-1 asa. Oricum, e mai bine. Acum vă ascult. MESAGERUL: Ştiţi, drumul cu cît e mai lung, cu atît sporeşte singurătatea... Iar drumul de întoarcere, domnişoară, e întotdeauna al dracului de lung... Vedeţi, pentru tatăl dumneavoastră, războiul a fost un fleac... Singurătatea însă, la întoarcere, l-a dat gata... Şi plus de asta, l-a urmărit şi calul... FIICA: Calul ? Propriul lui cal ? MESAGERUL: Nu se ştie încă al cui a fost calul. Nu se ştie 7 7 al cui a fost şi cum a scăpat de acolo. Cert este însă că l-a urmărit pas cu pas pe tatăl dumneavoastră. L-a urmărit cu ferocitate, zi de zi, noapte de noapte... A fost, cu siguranţă, un adevărat coşmar... Vă daţi seama ce cumplit e să-ţi fornăie cineva în ceafa ? FIICA: Groaznic! Domnule, mi-aţi dat o veste năprasnică. N-o să am linişte toată după-amiaza. MESAGERUL: Asta e tot. Pot să vă mai spun, absolut confidenţial, că nici calul n-o s-o mai ducă mult. 7 Cred că şi calul, la rîndul său, a fost oarecum zguduit, în măsura în care... ştiţi... la animale... 516 Caii la fereastră în sfîrşit... Totuşi, regimentul vă dăruieşte acest excelent fotoliu pe rotile, care are nevoie doar de nişte mici reparaţii... în rest, e un fotoliu moale si călduros... Tatăl dumneavoastră se va odihni în el pînă la sfîrşit... FIICA: Mulţumesc, domnule. Am să am grijă de tot. MESAGERUL: E o piesă destul de rară. Astăzi nu se mai fac lucruri atît de frumoase si de liniştitoare. y y Totul e să-l ştergeţi de praf, mai ales sub manşoane. Sub manşoane se adună extrem de multă murdărie. FIICA: Ştiu, domnule. De ani de zile încerc să scot firimiturile care s-au îndesat în duşumea si nu j y reusesc. MESAGERUL: Totul e să aveţi răbdare. Nebunia bătrînului e blîndă si calmă. Prezenta lui, într-un colt al y y 7 y camerei, va fi ca o rază de lumină. FIICA: De fapt, aşa a fost el întotdeauna. Blînd şi calm, nemaipomenit de calm. MESAGERUL: Vedeţi ? Poate că, în adîncul lui, nu s-a y 7 7 schimbat cu nimic. FIICA: A fost un om atît de bun, încît aproape că nu-mi pot aminti nimic despre el. Nu s-a răstit niciodată la mine, nu m-a privit niciodată în ochi şi nici nu ştiu să-mi fi spus vreodată vreun cuvînt... Cînd eram mică îmi cumpăra jucării, dar nu îndrăznea să mi le dăruiască... Le îndesa pe toate într-un dulap, pînă cînd rafturile dulapului s-au prăbuşit sub greutatea jucăriilor... Dulapul e la locul lui şi astăzi, dar n-am avut niciodată curajul 517 Matei Vişniec să-l deschid şi să mă uit înăuntru... Numai uneori, în nopţile friguroase, roţile şi arcurile încep să pocnească uşor... MESAGERUL: Grozav îmi place cum se răsucesc lucrurile în timpul nopţii. Cizmele mele, din cauza întunericului, se pleoştesc pur şi simplu. FIICA: Mai tîrziu, cînd a început să îmbătrînească, se ascundea si mai mult de mine. Trecea dintr-o 7 încăpere în alta mai uşor ca o umbră. Se aşeza la masă şi mînca pudic, în tăcere. Farfuria din care mînca rămînea la sfîrşit atît de curată, încît pur şi simplu mă îngrozeam. Unii bătrîni rîgîie după masă. El rămînea ore în sir cu fălcile încleştate. y y Cînd ploua, obişnuia să se aşeze în faţa ferestrei şi să privească în gol. Uneori se plimba prin ploaie şi hainele nu i se udau. Toate uşile sale se deschideau fără zgomot, toate gesturile i se topeau în aer... Era atît de singur, încît e de mirare că a putut să aibă copii... Aţi adormit? MESAGERUL: Nu, domnişoară, mă gîndeam doar, cu ochii închişi. y Un jet de apă neagră ţîsneste brusc din ţeavă. De afară se aud urale si muzică militară, FIICA: Ce au ? Şi-au pierdut minţile cu toţii ? MESAGERUL (închiderobinetul.)'. Nu, domnişoară, eparadă. Se întorc soldaţii eliberatori. 518 Caii la fereastră FIICA (Repezindu-se la fereastră.): Ce frumoşi sînt... Oare or fi toţi ? MESAGERUL: Naiba ştie. Uneori se întorc mai mulţi decît > > au plecat... Numai că, din cauza înghesuielii, nu se observă nimic. Din caza înghesuielii şi din cauza întunericului. FIICA: Tata spunea că soldaţii eliberaţi defilează deseori alături de soldaţii eliberatori. Se poate aşa ceva ? MESAGERUL: Domnişoară, cel mai bine e să închideţi > > fereastra. FIICA: As vrea să le trimit măcar o bezea... > MESAGERUL: N-are nici un rost, vă rog să mă credeţi. Soldaţii sînt orbi. Sînt orbi şi surzi. Trompetele cîntă pentru public. FIICA: Dar vreau să văd caii. Caii sînt nevinovaţi. îmi place atît de mult să văd caii. MESAGERUL: Feriţi-vă, domnişoară, să mai priviţi caii. Nu mai sînt caii de altădată. Acum au devenit răzbunători şi lacomi. Rătăcesc peste tot şi pîndesc pe sub uşi şi pe la ferestre. FIICA: Ce trist! Oare chiar în momentul acesta sîntem pîndiţi ? MESAGERUL: Nu ştiu, domnişoară. Poate că sîntem. Dar poate că nu sîntem. La revedere şi aveţi grijă să curăţaţi bine mansoanele. > > > FIICA: Gata, plecaţi ? MESAGERUL: E tîrziu si mai am cîteva drumuri de făcut. > 519 Matei Vişniec FIICA: Aveţi grijă să nu trîntiţi uşa la ieşire. Tatăl meu are un somn atît de uşor, încît, uneori, mi-e frică să deschid o carte... MESAGERUL: Se poate ? Tocmai eu ? MESAGERUL se apropie de rampă. îşi potriveşte trepiedul. îşi pune toba. Caută prin buzunare şi scoate cîteva hîrtii boţite. Spot luminos pe MESAGER. MESAGERUL {Bate.) Una mie opt sute cincisprezece. {Bate.) Prusia ia Pomerania Suedeză, Rosnan, Danzing şi o parte din Westfalia. {Bate.) Austria ia Veneţia. {Bate.) Rusia ia ducatul Varşoviei şi Finlanda. {Bate.) Se ia Norvegia de la Danemarca şi se dă Suediei. {Bate.) MESAGERUL se retrage. Lumina creşte treptat. Din acest moment, personajulfeminin intră în rolul SOŢIEI. TATĂL va deveni SOŢUL. Se aude duşul curgînd în sala de baie. SOŢIA tocmai asază masa. y > 520 Caii la fereastră SOŢUL (Scoţînd capul din baie.): Să pui şi castroane. (Dispare.) SOŢIA: Din care ? SOŢUL (Din baie.): Alea mari... de supă. SOŢIA: Care ? SOŢUL: Alea mari, mari, mari! > SOŢIA (Iluminată.): Aha! SOŢUL: De cînd curge nenorocita asta de ţeavă ? SOŢIA: Care teavă ? > > SOŢUL: Care ţeavă! Pauză. SOŢIA continuă să aşeze masa. SOŢUL opreşte apa în baie. SOŢIA: Să-ţi dau un prosop ? SOŢUL: Am. Pauză. Masa are un aer din ce în ce mai festiv. SOŢUL (Iese din sala de baie cu bustul gol, stergîndu-se cu voluptate cu un prosop cazon.): Poftim! Vezi prosopul ? Ăsta prosop! Uite pielea!... (îi arată prosopul aspru si pielea sa înroşită.) Şi colonelul zice... Pielea trebuie frecată... Frecată si iar frecată... y Uh! Mă simt nemaipomenit. SOŢIA (Un pas înapoi, contemplînd masa.): Gata! SOŢUL: Pahare! Mai adu pahare! 521 Matei Vişniec SOŢIA: Cîte ? SOŢUL: Toate paharele!... Adu şi tava! (Dirijîndamplasarea paharelor.) Aici... încă unul aici... Atît!... Ţi-am povestit de colonel ? SOŢIA: Nu. (Apropiindu-se tandruy dar ezitîndsad îmbră- ţişeze.) Vrei cămaşa aia cu dungulite vişinii ? SOŢUL: Nu! Nu! Vreau cămaşa mea! > > Se aude usa de la intrare puternic trîntită. Cei doi ascultă o secundă. SOŢIA: Hans, da’ acuma eşti acasă... y y SOŢUL : Nu, nu ! Acasă, pe stradă... vreau cămaşa mea! Şi colonelul zice... „acasă, pe stradă, militarul e militar!“. Militarul trebuie să fie întotdeauna îmbrăcat corect şi să se gîndească la victorie ! Nu te poţi gîndi la victorie dacă nu eşti îmbrăcat corect... în hainele tale... Şi cine nu se gîndeşte la victorie e un şarpe şi un broscoi rîios, şi patria, pînă la urmă, îl striveşte! înţelegi ? Usa de la intrare, trîntită. y Am s-o bat în cuie! Am s-o bat, dracului, în cuie! SOŢIA: Hans, nu te enerva! y 1 SOŢUL: Vezi picăturile astea pe jos ? SOŢIA: Nu. 7 522 Caii la fereastră SOŢUL: De la mine sînt. Toată dimineaţa mi-a sîngerat urechea din cauza uşii. y SOŢIA: De la izbituri ? y SOŢUL: Şi de la răzuit. Toată dimineaţa ai răzuit linguriţele alea nenorocite. y SOŢIA: Le-am frecat. Tu m-ai pus. Argintul trebuie frecat. SOŢUL: Să Ie văd! > SOŢIA: Toate? SOŢUL: Toate! Adu tot argintul! SOŢIA: Si salatiera ? > > SOŢUL: Si salatiera. SOŢIA: Şi frapiera ? SOŢUL: Frapiera pune-o deocamdată la perete. Văd eu ce facem cu frapiera. SOŢUL îşi pune cămaşa militarăy se piaptănă. Ea se agită de colo colo, aducînd vesela de argint. SOŢIA (Oprindu-se o clipă, cu braţele pline de obiecte, admirativ.): Şi totuşi, arăţi foarte bine. SOŢUL (Preluînd obiectele unul cîte unul şi organizîndu-le pe masă.): Arăt foarte bine pentru că sînt vesel. Si colonelul zice: soldatul trebuie să fie vesel. > Soldatul trebuie să fie vioi, să aibă fruntea netedă, să privească întotdeauna drept în faţă şi să privească senin. Pentru că viaţa soldatului e senină. Pentru că şi cauza e senină! Cauza! Mai ales cauza! 523 Matei Vişniec Cine nu e fericit că luptă pentru cauză nu e decît un şarpe... SOŢIA (Cu tandreţe.): Şi un broscoi rîios... SOŢUL: Şi patria îl va strivi... Şerveţelele! SOŢIA: Da! SOŢUL: Adu! (Furios, îi întinde o farfurie.) Şi pe asta, spal-o ! Spal-o! Nu vezi ce murdară e ? SOŢIA: Unde vezi tu că e murdară ? * SOŢUL: E soioasă! > SOŢIA: Nu e soioasă. E de la clătite. SOŢUL: Lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă! Peste tot miroase a clătite 1 Tu cînd faci clătite, totul miroase a clătite. Pijamaua miroase a clătite. Pînă şi zahărul miroase a clătite! SOŢIA: Hans, ce ai ? SOŢUL: Am! Si bucătăria! E ca dracu. E toată numai j > degete. Parcă-i făcută din degete murdare. SOŢIA (Puţin speriată.): Hans, ce ai ? SOŢUL: Am! Am! Pentru că trebuie să fie ordine! Asa nu > j se poate lupta! Lupta se dă în ordine! Şi lupta e peste tot, peste tot!... De aceea, şi colonelul zice: lupta se dă peste tot! Lupta e grea! Lupta e lungă! Şi dacă nu e ordine, o să fie şi mai lungă! Pentru că victoria depinde de noi! De noi toţi! Cu cît ordinea e mai perfectă, cu atît victoria e mai aproape! E mai sigură... E mai... înţelegi ? Ştie colonelul ce spune! 524 Caii la fereastră SOŢIA (Puţin îmbufnată, întinzîndu-i farfuria spălată.): Ia-o! SOŢUL: Trebuie să înţelegi... SOŢIA: înţeleg... SOŢUL: Nu trebuie să te superi. Trebuie să înţelegi. Războiul nu e joacă. SOŢIA: Am si farfurioare de gem... SOŢUL: Războiul purifică popoarele. Purifică sufletul! Sîngele! în sfîrşit, se alege sămînţa!... Aia bună... Aia care are dreptul să rămînă... să fie... să rămînă... să fie... Asa zice si colonelul nostru... Ţi-am povestit de colonelul nostru ? Poarta de la intrare este trîntită din nou. SOŢIA (Disperată, acoperindu-şi urechile.): NuuuL. SOŢUL: Nu ştiu ce ne-am face fără colonel... (Privind satisfăcut masa destul de încărcată.) Platoul pentru friptură! Fructiera! Cleştele pentru gheaţă! SOŢIA: Am auzit că doamnei Hilda i-a murit băiatul. > SOŢUL (Organizînd cele trei obiecte aduse de SOŢIE.): Vezi... De aceea spun... Ţeava aia curge... Cine ştie de cînd curge... Geamurile sînt murdare... SOŢIA: Sînt murdare pe dinafară! SOŢUL: Nu contează! Eu vreau să spun că aşa nu se poate. Eu vreau să spun că trebuie să fim curaţi şi serioşi. Toţi. Pe dinafară şi pe dinăuntru. Pentru 525 Matei Vişniec că victoria bate la uşă! Victoria vine, e acolo, se vede... E aici!... Poate că a si venit! Si noi? > ? Cum întîmpinăm noi victoria ? Cu farfuriile murdare, cu uşa aia care nu se închide ? Casa noastră trebuie să fie lună! Viata noastră trebuie să fie > lună! (Privind masa.) Aici mai lipseşte ceva! SOŢIA: Sfeşnicele! Aş putea să aduc sfeşnicele! SOŢUL (Îmbrăţişînd-o entuziasmat.)'. Da! Da! SOŢIA (Căutînd să prelungească îmbrăţişarea.)'. Hans!... Dragul meu... Doamne, cît am aşteptat... Ce gînduri, ce... SOŢUL (Desprinzîndu-se cu răceală.): Hai! Hai! Sfeşnicele! SOŢIA (Iese şi revine, tristă, cu sfeşnicele.): Ai auzit că doamnei Hilda i-a murit băiatul ? SOŢUL (Privind, gîndind, mutînd sfeşnicele şi căutînd cel mai bun amplasament.): Tot ce se află în faţa noastră, spune colonelul... e al nostru... Ceva uriaş, grandios, imens... Ceva ce va fi... ca noi... după chipul... celui mai bun dintre noi... Pentru că războiul nu ucide! (Aprinzînd luminările.) Războiul naşte! Oameni adevăraţi, da... Da, da! Cei buni, cei adevăraţi... ies întotdeauna numai y din moarte... Din moarte si numai din moarte! ) Numai moartea ne întăreşte! Numai moartea ne înaltă! Pentru că ea e ca un ochi... care ne y priveşte... mereu... De-aici, de-acolo, de sus, de jos... Ne înţelege... Ne arbitrează... Ne îmbată... Pentru că dincolo de ea e victoria! SOŢIA: Hans, n-ai auzit ce-am spus ? 526 Caii la fereastră SOŢUL: Sticle! Sticle! Sticle! y SOŢIA: Goale? y SOŢUL: Goale! Goale! Goale! y SOŢIA: Si era băiatul ei cel mare... A fost asa de trist. Au y y y pus negru peste tot... Au stat cu ferestrele închise aproape o lună... Şi eu m-am rugat pentru tine. Mă auzi, scumpule ? SOŢUL (Fascinat de spectacolul obiectelor pe masă.)\ Se întîmplă... Se poate... Nimeni nu spune nu... Sînt şi pierderi... întotdeauna sînt şi pierderi... Cînd cauza e foarte înaltă... cînd viitorul străluceşte ca soarele... sînt şi pierderi. Mai dăm şi sînge... Dar sîngele ăsta... ce e el ? Ce ? Da, el curge. Dar se şi întoarce pe altă cale! Pentru că el va fi liantul! Liantul care ne va uni! Mai tîrziu... Mortarul... care ne va ţine unul lîngă altul... în numele edificiului... Ha! (Scurtă pauza meditativă.) Şi aşa e! SOŢIA: Da, asa e... Asa e... Numai că eu am fost atît de y 3 y y tristă... Cu cît mă rog mai mult, cu atît sînt mai tristă... Şi mai speriată... Ne rugăm uneori împreună... Eu, cu doamna Hilda si cu fetitele... Stăm aşa ore întregi... Uşa se tot izbeşte... Lumea fuge pe stradă... Noi... ne gîndim... Eu mă gîndesc la tine, te văd... Cînd mă rog mult, amorţesc... Şi dintr-odată încep să te văd... Doamna Hilda a slăbit asa de tare... y SOŢUL: Asta nu e bine. Nu... Vreau să fii grasă şi frumoasă. Aprinde veiozele. Toate. 527 Matei Vişniec Lumină puternică, orientată spre masă. Cascheta mea! (îşi pune cascheta. ) Scaunele... toate... în coloană... aici... Unde-i tomberonul ? Vreau si tomberonul... Si tomberonul, si tombe-ronul... (Răstoarnăgunoiul, trasînd o linie strategică.) Şi coşul cu rufe murdare! Adu şi rufele! Toate! (Împînzeşte rufele în jurul mesei.) Dă-te de-o parte! (Urcîndpe un scaun.) O ! Exact aşa cum a fost! Aşa a fost! Dă-mi carafa! Da umple-o cu apă! SOŢIA (Umplînd-o.): Şi tare mă tem că doamna Hilda o să orbească pur şi simplu... SOŢUL varsă apă pe masătrasînd un rîu minuscul între două tabere de obiecte. SOŢUL: Da, da! Asa a fost... Uite! Acţionează frenetic, mută obiecte, răstoarnă, modifică, dărîmă etc. Noi... noi eram aici! Aceştia! Eu... Eu poate că sînt ăsta! Chiar ăsta! Fixează un pahar. 528 Toţi aşteptam... Unul lîngă altul... Umăr la umăr... Ca o inimă uriaşă... Ca o inimă care s-a Caii la fereastră rostogolit dintr-odată... înfricoşătoare... ca un munte rotund... Nimeni nu poate sta în picioare, nimeni nu poate sta în faţa inimii... care se rostogoleşte... cînd se rostogoleşte... A fost ca un vis... ca un cosmos... Breşe, pac!... Păduri, pac! Buf!... Ăsta-i platoul, ha!... Şi inima... dâmb! dâmb! dâmb! Pîn-aici! Şi-acum la dreapta... Pulbere! Foc! Foc! Foc! Ce vezi ? Vezi ceva? Aici nu mai există nimic... Totul trebuia adus la mărimea unei pietricele... la atom... Că dup-aceea, dup-aceea... din astea... mici, mici, va fi mai uşor să refacem... > Treptat, camera devine macheta unui cîmp de luptă. Pentru că vom reface! Vom reconstrui... Dar... după chipul şi asemănarea noastră... Pentru că aşa zice colonelul... Lumea trebuie să aibă un singur chip... Şi acela trebuie să fie chipul nostru... Şi nu atît al nostru, cît al celui mai bun dintre noi... Poftim! Unde crezi că s-a ascuns el? El! Duşmanul scîrbos şi puhav, înveninat şi înfricoşat ? Unde crezi tu că s-a ascuns duşmanul înnebunit 7 de frică şi puhav şi... şi... şi... Unde? SOŢIA: Aici... SOŢUL: Nu! Ăştia sîntem noi! SOŢIA: Unde atunci ? 529 Matei Visniec SOŢUL: Da mai gîndeşte-te, pentru numele lui Dumnezeu! Gîndeşte un pic. SOŢIA (Timidă.)'. în supieră? SOŢUL: Pe dracu’-n supieră! Da gîndeşte, gîndeşte! SOŢIA (Plîngînd.): Nu ştiu... în colţ? SOŢUL: Acolo! Acolo ! Ca un şobolan! Pe toti dracii! y y y Acolo! (Sărutînd-o exuberant.) Ah, draga mea! SOŢIA: Ah, dragul meu! SOŢUL: Şi acum... imaginează-ţi... încă puţin, încă puţin... şi-l încercuim... Aproape toate obiectele din încăpere îi sînt utile în această operaţie. Tot mai strîns, tot mai strîns... Si încă, si încă... 7 y y Poate chiar mîine, mai ştii, îl vom izbi... definitiv, mortal... Jucînd atacul final. înainte! După mine! După mine! Cu tot adevărul ! Cu toti dracii! înainte, să terminăm cu ei! y SOŢIA: Vreau! Vreau ! Să se termine odată! Doamna y Hilda mereu... SOŢUL: îi vom izbi... cu adevărul nostru, cu chipul nostru... care este indivizibil... SOŢIA: Şi eu am să repar ţeava, am să curăţ totul... 530 Caii la fereastră SOŢUL: .. .unic... Etern! Vom învinge, pentru că adevărul nostru este etern... SOŢIA: Am să deschid geamurile, am să le spăl... Am să chem pe cineva pentru uşă... SOŢUL: Pentru că sîntem eterni! Pentru că Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu etern! SOŢIA: O, Hans, ce mă bucur că te rogi şi tu din cînd în cînd... SOŢUL: încă o mişcare! O singură, ultimă mişcare... dâmb! dâmb! dâmb!... Pîn-aici! Şi-acum, la dreapta! Pulbere! E clar că duşmanul a ajuns la colţul mesei. Şi acum, la stînga! Pulbere! Fără milă! Pentru că victoria n-are milă! E gata! Aşa! Privind scîrbit spre inamic. Vierme! Fă ceva dacă poţi! SOŢIA (Căutîndu-i umărul.)'. Da, da... Mereu mă între- bam... Oare unde doarme el ? Oare ce mănîncă el ? Oare nu e ud ? Oare nu-1 doare spatele ? SOŢUL (Mereu preocupat de inamic.)'. Mai bine-ar face dacă s-ar preda. Uită-te la ei! Ah, ce mai scîrţîie masa asta! 531 Matei Vişniec SOŢIA: Gata, dragule! Ai transpirat tot. SOŢUL: Dă-mi prosopul din geamantan. SOŢIA: Ia prosopul nostru din baie. Nu vrei prosopul nostru din baie ? SOŢUL : Nu, nu ! Dă-mi prosopul meu din geamantan... (Se şterge de sudoare.) Culmea e că pe colonel îl cheamă tot Hans... Ce părere ai despre chestia asta ? Hans. Tot Hans. SOŢIA: Ce frumos... > SOŢUL: Nu ? Cînd m-a văzut prima oară, mi-a spus : „Pe amîndoi ne cheamă Hans...“. SOŢIA (Încercîndsă-lmîngîie.) : Da, da... Blondule, minu-natule... SOŢUL: Mare noroc avem de colonel... Cînd ne-a văzut ) prima oară, chiar asta ne-a spus: mare noroc aveţi de mine, copii! Cineva trînteste din nou uşa de jos. Iar! Iar! Iar! Se repede pe trepte în jos, nebun de furie. Am să-i omor! Am să-i omor! Am să-i omor pe toti! Pauză. SOŢIA aşteaptă cîteva secunde lungi, după care, intrigată, se apropie de usa care duce la casa scărilor. Brusc, o mînă cu un buchet de flori apare de după usa întredeschisă. Imediat îşi face apariţia MESAGERUL. în mîna cealaltă ţine capătul unei funii. 532 Caii la fereastră MESAGERUL: Deranjez? (Inspectează încăperea.) Pot să mă aşez o secundă ? SOŢIA: Vă rog... Şi scuzaţi dezordinea... MESAGERUL: A, nu. Nu. Dumneavoastră trebuie să mă scuzaţi... Văd că tocmai v-ati ridicat de la masă... y y SOŢIA: Dumneavoastră sînteti cel care aduce flori ? y y MESAGERUL: Aţi ghicit exact, doamnă. SOŢIA: Vreţi pesemne să-mi spuneţi ceva, nu ? MESAGERUL: Da, doamnă. SOŢIA: Spune ce ai de spus şi du-te. MESAGERUL: Da, doamnă. SOŢIA: Soţul meu trebuie să se întoarcă dintr-o clipă într-alta... Mă-ntreb dacă nu v-aţi întîlnit deja la intrare. MESAGERUL: Ba da, doamnă... SOŢIA: A ieşit să vadă cine a trîntit usa. Nu cumva y y y dumneata... MESAGERUL: Nu, doamnă, eu nu trîntesc niciodată nimic. SOŢIA: S-a întîmplat ceva rău ? MESAGERUL: Da, doamnă. SOŢIA: De mult aşteptam să se întîmple ceva rău. MESAGERUL: Pot să mă aşez puţin pe geamantan ? MESAGERUL se asază pe geamantan si îndeasă si florile înăuntru. Clapl Clapl Din cînd în cînd\ mai trage discret de funie. 533 Matei Vişniec SOŢIA: A murit! A murit bietul Hans, nu-i aşa ? MESAGERUL: Da, doamnă. SOŢIA: Si n-a murit ca un erou, nu-i asa? y y y MESAGERUL: Asa si... asa, doamnă. 1 SOŢIA: A murit lovit de cal, nu ? y MESAGERUL: A, nu! Asta nu, doamnă. SOŢIA: Cum aşa, nu ? MESAGERUL: Nu, doamnă. De data asta n-avem treabă cu calu. SOŢIA: Era război sau era pace ? MESAGERUL: Era tocmai atacul final, doamnă. Ultimul atac. Atacul victoriei. Şi el a căzut chiar sub ochiul îngrozit şi bulbucat al duşmanului. SOŢIA: L-au ciuruit, este ? y MESAGERUL (Trăgînd de funie.): Nu, doamnă. SOŢIA: L-au sfîrtecat, este ? y MESAGERUL: Nu, doamnă. SOŢIA: Ei, nu!? y MESAGERUL: Nu, doamnă, s-a împiedicat şi a căzut. Tocmai se pornise atacul. El era în primele rîn-duri... Se avînta mereu înainte... înainte... (Continuă să tragă de funie.) Ca un adevărat erou... Striga mereu... din toate puterile... Şi alerga... alerga... Şi tot regimentul se luase după el... Toţi alergau după el din toate puterile lor şi strigau... Nici dracu nu-i mai putea opri şi duşmanu îi privea stupefiat... Şi 534 Caii la fereastră sotu dumneavoastră era tot în frunte... Cu un y drapel enorm... Drapelul flutura prin aer şi... poate că tocmai din cauza aerului, soţul dumneavoastră s-a împiedicat şi a căzut... A căzut, doamnă, cu drapelul îngreunat de aer şi nu s-a mai putut ridica... Pentru că aerul, fîş-fîş, se prăbuşea mereu peste el... SOŢIA: Şi ? A rămas la pămînt ? MESAGERUL: Da. Da... (Reprimîndu-şi cu greu unpufnet.) Da... SOŢIA: Si ai lui ? > y MESAGERUL: Şi ai lui l-au călcat în picioare. SOŢIA: Cum ? Ai lui l-au călcat în picioare ? MESAGERUL: Da, doamnă. Nimeni nu mai putea fî oprit. L-au strivit fără voia lor. Aia din spate împingeau. SOŢIA (Reprimîndu-şi cu greu un pufnet.)'. Dar e groaznic! Cum să calci peste un om viu ? MESAGERUL: Asta e. Ce era să facem ? Era o înghesuială grozavă. Nimeni nu şi-a dat seama pe ce pune piciorul. SOŢIA: Şi dup-aia l-aţi ridicat ? MESAGERUL: Nu l-am mai putut ridica, doamnă. Dar am adus bocancii. MESAGERUL continuă să tragă de funie şi încep să apară bocanci desperecheaţi agăţaţi din loc în locy ca nişte noduri groteşti. 535 Matei Vişniec SOŢIA: Bocancii lui ? > MESAGERUL: Nu, doamnă. Bocancii celor care l-au călcat. SOŢIA: E clar. Nu înţeleg nimic. MESAGERUL: N-am avut altă soluţie, doamnă. Ce-a rămas din el e pe tălpile celor care l-au călcat. D-aia am adus bocancii... SOŢIA: Si ce vrei să fac eu cu bocancii ăştia ? 7 7 7 MESAGERUL: Sînt zece mii de bocanci... Mormîntul lui e acolo, pe tălpile bocancilor. Eu vi i-am adus. Aşa am primit ordin. Faceţi ce ştiţi cu ei. SOŢIA (Descumpănită, sufocată.): N-ai vrea să deschizi puţin fereastra ? E cam întuneric aici. MESAGERUL: O deschid. Dar să stiti că afară e la fel de y y întuneric. SOŢIA: Nu poate fî mai întuneric decît aici. MESAGERUL: Cum doriţi, doamnă. Mie îmi este egal. SOŢIA: Nu te supăra, vreau să te întreb ceva personal. MESAGERUL: întrebaţi-mă. SOŢIA: Ţie ţi se pare că aici miroase a clătite ? MESAGERUL: Nu, doamnă. Cum puteţi spune aşa ceva ? Se asază în vîrful mormanului de bocanci. E absolut fantastic cît sînt de moi. Veniţi, doamnă, aşezaţi-vă lîngă mine. Mai am o serie de instrucţiuni să vă las. 536 Caii la fereastră SOŢIA (Prăbuşindu-sepeste mormanul de bocanci ca peste un mormînt.) : O ! Hans! Hans! MESAGERUL: Deci, bocancii: bocancii trebuie spălaţi, doamnă. Trebuie spălaţi, spălaţi sănătos şi lăsaţi apoi să se usuce încet. Şi dup-aceea trebuie daţi cu multă cremă... Si lustruiţi numaidecît... Asta > > e obligatoriu. Orice s-ar întîmpla, avem datoria să-ngropăm mortu’ ca lumea. SOŢIA scormoneşte în mormanul de bocanci, căutînd parcă un corp. Din tavan coboară încet o masă grea de bocanci suspendaţi. Lumina scade treptat. SOŢIA (Îmbrăţisînd mormanul de bocanci.): O, Hans, cum au trecut ei peste tine! Peste micul meu Hans... MESAGERUL (Mîngîind-o, calmînd-o.): Lăsaţi, doamnă... Zău... Ce rost are ? Chiar îmi face rău să vă văd asa... SOŢIA: Si eu ? Eu ? Ce mă fac eu acum ? y > MESAGERUL (Mîngîind-o, pe măsură ce un fel de intimitate complice se infiltrează între ei.): Lăsaţi pe mine, doamnă, lăsaţi pe mine. Eu sînt aici. Eu sînt întotdeauna aici... Si eu mă numesc tot Hans... y Plafonul de bocanci îi îngroapă încet. 537 ULTIMUL GODOT Scenariu dramatic Se dedică celor două personaje Personaje : GODOT SAMUEL BECKETT Stradă în pantăy vag animată, în amurg GODOT, un bărbat slăbănog, dar decent îmbrăcat, stă pe trotuar, cu picioarele în stradă. Fumează trist, fără gînduri. în apropiere — un tomberon răsturnat. De undeva, dintr-un punct invizibil, se aude o usă deschizîndu-se, are loc o luptă surdă si un al doilea bărbat slăbănog — dar decent îmbrăcat — este îmbrîncit pe trotuar. După cum se va vedea mai tîrziu, acest al doilea bărbat slăbănog este însusi SAMUEL BECKETT. Personajul aproape că se rostogoleşte peste GODOT. SAMUEL BECKETT: Iartă-mă. GODOT: Nu face nimic. SAMUEL BECKETT (Scuturîndu-se de praf.)\ N-am vrut să te lovesc. GODOT: E, asta-i acu. SAMUEL BECKETT (Aranjîndu-şi pălăria.): Derbedei. Peste tot, numai derbedei. GODOT: E normal. (Privindu-l mai atent.) Vezi că ţi s-a descusut mîneca. SAMUEL BECKETT (Ridicîndu-si braţulstîng si căutîndu-se la subsuoară.): Am simţit. 541 Matei Vişniec GODOT: Te-au lovit ? SAMUEL BECKETT: Nu. Mai mult m-au murdărit. GODOT (Întinzîndu'i chiştocul)'. Ia un fum. Vrei un fum ? SAMUEL BECKETT: Mersi. GODOT: Stai jos. De ce nu stai jos ? (SAMUEL BECKETT se asază pe trotuar, cu picioarele în stradă.) Am impresia că te-au dat afară. Este că te-au dat afară ? SAMUEL BECKETT (Uşor iritat.): Ai văzut dumneata că m-au dat afară ? GODOT (Trist.): Adevărul e că şi pe mine m-au dat afară. SAMUEL BECKETT : De unde ? GODOT: Din teatru. SAMUEL BECKETT: Cînd? GODOT: Adineauri. SAMUEL BECKETT: Ai avut bilet ? GODOT: Da. SAMUEL BECKETT: Si? y GODOT: N-au vrut să joace pentru un singur om. SAMUEL BECKETT: Trebuia să insisti. Dac-ai avut bilet, > trebuia să te baţi cu ei. N-aveau dreptul să nu joace. Trebuiau să joace! Eu aşa zic: trebuiau să joace. Şi ce dacă erai singur ? Trebuia să te baţi. GODOT: Cu cine să te baţi ? Aştia-s oameni cu care să te baţi ? SAMUEL BECKETT: Nu trebuia să te laşi. Rău ai făcut că y te-ai lăsat. Ei sînt obligaţi să joace. Chiar dacă 542 Ultimul Godot sînt cinci oameni în sală. Nu contează. Sînt actori. Asta e meseria lor. GODOT: Poate că s-au plictisit şi ei. Alaltăieri au fost exact cinci oameni, aşa cum spui. Şi au jucat, înţelegi ? Or fi obosit şi ei... Toată lumea oboseşte. (Pauză. Preia chiştocul si trage un fum.) Ieri au fost numa doi. SAMUEL BECKETT: De unde ştii c-au fost numa’ doi ? > GODOT: Unu din ei eram eu. (Mai trage un fum.) Să-ţi arăt ceva... Ştii s-arunci chiştocul cu două degete ? Uite... II prinzi aşa... Cu degetu’ ăsta aici... Şi cînd îl pocneşti, capătă o viteză... (Aruncăchiştocul pe celălalt trotuar.) Ai văzut ? Poţi să faci aşa ? SAMUEL BECKETT: Si ce treabă aveai ? > GODOT: Adică ce ? SAMUEL BECKETT: Să vii si ieri, si azi. y y GODOT: Păi... eu... întotdeauna vin. Seară de seară vin. SAMUEL BECKETT: Mi s-a părut mie că ţi-am mai văzut mutra. GODOT: Si eu ti-am mai văzut mutra. Nu erai tu ăla din y y fundu sălii ? Vreau să zic, aseară, nu erai tu cel de-al doilea ? SAMUEL BECKETT: Eu eram. Pe toti dracii, eu! > * GODOT: M-am prins că erai tu. De cum te-am văzut, m-am prins. Şi ce treabă aveai ? SAMUEL BECKETT: Eu sînt ăla care a scris-o. GODOT: Ce? 543 Matei Visniec SAMUEL BECKETT: Chestia asta. Eu am scris-o. GODOT: E, nu mă-nnebuni! Tu ai scris-o ? SAMUEL BECKETT: Eu. GODOT: Adică dumneata eşti autorul ? SAMUEL BECKETT: Eu. Eu sînt. GODOT: Formidabil! înţeleg că exişti. SAMUEL BECKETT: Exist. Sigur că exist. Cine ţi-a băgat în cap că nu exist ? GODOT: Adevăru e că m-am prins eu mai de mult că exişti. Deşi, de cîtiva ani încoace, m-am tot întrebat i y j dacă exişti. îmi tot spuneam : există sau nu există ? Erau zile cînd mi se părea că nu se poate să exişti. înţelegi ? Sînt asemenea zile. Sînt zile şi zile, înţelegi ? Eel de fel de zile. Da nu cred că poţi pricepe asta. Cu capu ăla al tău sec. SAMUEL BECKETT: Poate-ti rad una. > GODOT: A, vrei să mă loveşti ? Loveste-mă! Poftim, loves-te-mă. (Pauză. îl priveşte arţăgos.) Află, domnule, că m-ai lovit destul! Nu mai trebuie să mă loveşti. M-ai lovit destul pîn-acuma. SAMUEL BECKETT: Te-am lovit din greşeală. Tc-am lovit că m-au împins. GODOT: Poftim! Nu pricepi nimic. (Fixîndu-l.) Nu vorbesc de seara asta. Vorbesc în general. De ani şi ani de zile, mă fierbi ca pe un şobolan. SAMUEL BECKETT: Eu te fierb ca pe un şobolan ? GODOT: Tu! Da! Seară de seară, secundă de secundă, de ani şi ani de zile. M-ai farîmiţat, m-ai jupuit, 544 Ultimul Godot m-ai distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o fantoşă, m-ai umilit. Asta-i personaj ? (Se ridică în picioarey ameninţător.) Nenorocitule ! Acu ai să plăteşti tot, tot. (Zdrobitor.) Eu sînt Godot! SAMUEL BECKETT: Ce-ai zis ? GODOT: Eu sînt Godot! îţi spune ceva numele ăsta? Simţi ceva ? Eu as zice că ti-a sunat ceasu. Trebuie > > > să simţi si tu ceva. Simţi că ti-a sunat ceasu ? > > > > SAMUEL BECKETT: Eşti nebun. Nu degeaba te-au dat afară. GODOT: Eu sînt nebun ? Eu ? Tu eşti nebun! Şi pe mine să nu mă faci nebun. Eu nu sînt nebun. Nebun e ăla care scrie. Asa se scrie ? De ce nu te uiţi si tu > > > puţin în jur, să vezi cum se scrie ? Unde ai mai văzut tu personaj care să nu apară? Unde? (Aşteaptă răspunsul.) Iuda! (Se asază.) SAMUEL BECKETT: Pe mine să nu mă faci Iuda! N-ai dreptu’ să-mi ceri socoteală. GODOT: N-am dreptu’ să-ţi cer socoteală? O, stai să ne-nţelegem ! Sînt singuru care are dreptu să-ţi ceară socoteală. Drept cine te crezi ? Uite la Shakespeare! Toate personajele apar. Pînă şi stafia apare! Tot ce e scris pe foaie intră în scenă. Şi tu ? Crezi că mie mi-a fost uşor în tot acest timp ? în definitiv, cine sînt eu ? Ce sînt eu ? Cum e posibil să te joci în halul ăsta cu mine ? (Treptat, începe să se smiorcăie.) Mi-ar fi fost de ajuns şi un singur minut... Şi o singură secundă... Aş fi putut să spun şi eu un singur cuvînt... Orice cuvînt... 545 Matei Vişniec De pildă, aş fi putut să spun nu... Ce s-ar fi-ntîmplat dacă aş fi spus şi eu nu ? Iţi spun că nu s-ar fi-ntîmplat nimic... Este că nu s-ar fi-ntîmplat nimic ? SAMUEL BECKETT: Nu. GODOT: M-am săturat, pur şi simplu, m-am săturat! Cum e posibil să pluteşti aşa la nesfîrşit ? Să fii şi să nu fii, în acelaşi timp ? Eu asta vreau să te-ntreb, înţelegi ? Cum e posibil să fii şi să nu fii ? SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. GODOT: Dar trebuie să ştii. Cum e posibil să nu ştii? Cineva trebuie să ştie. Cine vrei să ştie dacă tu y y nu ştii ? SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. Pur şi simplu, aşa mi-a ieşit. > GODOT: Poate că a fost un moment de rătăcire... O zi proastă... Oricui i se poate-ntîmpla, nu? Un ghinion... Dar lucrurile s-ar putea vindeca... S-ar putea face ceva... Ţi-am spus, nu am nevoie decît de un minut, de un cuvînt, ca să fiu eu însumi... (Scoate un teanc de foi din haină.) Uite... Poftim... Nu am absolut nici o pretenţie... Stre-coară-mă undeva... Oriunde... Deschide o paranteză... Fă ceva! SAMUEL BECKETT (Răsfoieşte foile plictisit si apoi le aruncă.)'. Inutil. Teatru s-a-nchis. GODOT (Adunînd foile de pe stradă.)'. Nu se poate... Da nu se poate să se termine chiar aşa... SAMUEL BECKETT: Piesa nu se mai joacă. 546 Ultimul Godot GODOT (Rămînînd cu gestul în aer.): Cum nu se mai joacă ? SAMUEL BECKETT: N-ai văzut c-am fost dat afară ? Nu se mai joacă. Nu se mai joacă nicăieri nimic. GODOT: Dar e-ngrozitor, îngrozitor... SAMUEL BECKETT: Asta e. (Pauză.) Nu mai ai o ţigară ? GODOT: Mai sînt nişte mucuri în tomberon. SAMUEL BECKETT: Draci! Doar n-am să fumez din tomberon. GODOT: De ce nu? E tomberonu teatrului... (Ridică tomberonulşi-l răstoarnă.) Poftim... Alege... SAMUEL BECKETT: Nu pot. Mi-e silă. GODOT (Răscolind cu piciorul printre obiectele căzute.): Adevăru e că s-ar putea să ai dreptate... (Preocupat de resturile teatrului.) Hardughia se clatină... Nu mai e ce-a fost... Se vede după tomberon că teatrul se duce dracului... SAMUEL BECKETT: Ce-i aia? GODOT: O mască... Nu se mai poartă... (îşi aprinde un chiştoc.) Ehe, ce vremuri... Ce lume... Cine mai ştie azi să ţină o mască pe faţă ? (Trage un fum. Se aşază lîngă SAMUEL BECKETT şi-i întinde chiştocul. Şoptit.) Am impresia că ne ascultă careva. SAMUEL BECKETT (Preia chiştocul, trage un fum., se uită înjur.): Unde? GODOT (Şoptit.): Acolo... în spatele nostru. Un tip. S-a oprit de cinci minute şi ne-ascultă. 547 Matei Vişniec SAMUEL BECKETT1 (Trăgînd un fum şi înapoind chiştocul.): Dă-1 încolo! GODOT: Dacă vrei, îi fac vînt. SAMUEL BECKETT: Nu merită. GODOT: îi pocesc mutra. Una-două! Vrei ? SAMUEL BECKETT: Stai liniştit. j GODOT: Vreau să fac ceva pentru tine. Nu suport să te văd aşa morcovit. Trebuie să fac ceva pentru tine. Dacă-1 pocnesc măcar o dată, ne mai descărcăm si noi. j SAMUEL BECKETT: De ce să-l pocneşti ? E un om. Tu nu vezi ce pustii sînt străzile ? E de mirare că mai trece cîte un om. GODOT: Şi eu am observat că ceva nu e-n regulă cu străzile. SAMUEL BECKETT: Cînd am venit încoace, am trecut prin parc. Cîţi oameni crezi că se plimbau prin parc ? GODOT: Citi? > SAMUEL BECKETT: Trei. GODOT (Trist, fumînd.): Am vrut să spun trei, dar am tăcut. SAMUEL BECKETT: Acu două ceasuri, m-am dus să beau o bere pe terasă. Cîţi oameni crezi că erau pe terasă ? GODOT: Cîti ? > SAMUEL BECKETT: Trei. 548 Ultimul Godot GODOT: Naiba să-i ia! Am vrut să spun trei şi nu ştiu de ce am tăcut. SAMUEL BECKETT: încearcă să te urci într-un autobuz. Pur şi simplu, simţi că-nnebuneşti. Am venit încoace cu autobuzul. Cîti oameni crezi că erau în autobuz ? GODOT (Triumfător.) :Trei! SAMUEL BECKETT: Eram numai eu si şoferul! > > GODOT: E clar! Totul se duce de rîpă. SAMUEL BECKETT: Şoferul era surd. Cînd l-am întrebat unde trebuie să cobor, a ridicat din umeri. GODOT: Nişte bestii. Asta nu mai e lume ca să ieşi din y y casă. Cel mai bun lucru e să stai închis înăuntru şi să te gîndeşti. SAMUEL BECKETT: Uită-te peste drum. Toate ferestrele sînt închise, toate perdelele sînt trase. GODOT: A mai venit unu. SAMUEL BECKETT: Cine? GODOT (Şoptit.): Un tip. S-a oprit în spatele nostru şi ascultă. SAMUEL BECKETT: Mă doare-n cot. GODOT: Nu ? Mă bucur că te-ai mai înveselit un pic. Dacă vrei, mă ridic si... > SAMUEL BECKETT: Nu, nu... Mai bine mai aprindem un chiştoc. > GODOT: Lucrul de care mă tem cel mai mult... mai mult şi mai mult... (Scormoneşte.) înţelegi... E că mîine n-o să am unde ieşi. 549 Matei Vişniec SAMUEL BECKETT : Adică unde ? GODOT (Găseşte un rest de ţigară ceva mai lung.) : Adică la teatru. Bat pariu c-or să-l închidă şi p-ăsta. SAMUEL BECKETT: Or să-l facă depozit de butoaie. GODOT: Deja mirosea puţin a varză. SAMUEL BECKETT: Nu e de la varză. E de la canal. (Se apleacă şi pune urechea pe trotuar.) Curge ceva pe dedesubt. Simţi cum curge ceva pe dedesubt ? GODOT: Mie mi se pare că stă. (Ascultă.) Ţie ţi se pare că se scurge ? SAMUEL BECKETT: Se scurge, dar foarte încet. GODOT: Uneori, cînd mă trezesc dimineaţa, mi se pare că ceva se ridică din capul meu şi se sparge de tavan. E posibil aşa ceva ? SAMUEL BECKETT: Acu’ vreo cîţiva ani, era să omor pe cineva cu maşina. După ce am reuşit să frînez, am simtit si eu acelaşi lucru. > > > GODOT: Ce poate să fie ? SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. Poate să nu fie nimic. GODOT: Bătrîne, să-ţi spun ceva. îmi eşti din ce în ce mai simpatic. SAMUEL BECKETT: Să-ţi spun şi eu ceva. îmi pare rău de tot ce s-a întîmplat. Dacă vrei, poţi să intri la sfîrsit, asa cum ai zis. GODOT: La ce bun ? Teatru a murit. SAMUEL BECKETT: A murit, n-a murit, eu vreau să intri la sfîrsit. Dă hîrtiile. 550 Ultimul Godot GODOT: Vax. Important e că sîntem vii. SAMUEL BECKETT: Nu, nu... Vreau s-adaug ceva, eu... (Răscoleşte printre foi.) Unde e finalul ? GODOT: Bătrîne, ăştia nu merită nici un final. Mai bine * > îţi spun altceva. Am la mine o sticlă de jumătate. în tot acest timp, trecătorii s-au apropiat de cei doi si s-au oprit să-i asculte. Pînă la sfîrşit, lumea va face un cerc în jurul lor. SAMUEL BECKETT (Arătînd spre sticlă.): E din tomberon ? GODOT: N-are importanţă de unde e. Important e că e. Şi că e la mine. (Scoate sticla din interiorul hainei.) Pentru ce bem ? SAMUEL BECKETT: Bem, pur şi simplu. GODOT: Nu, e păcat să bei pur şi simplu. In lumea asta, e păcat să bei pur şi simplu. Iroseşti băutura dacă bei pur şi simplu. (Ridică sticla si bea.) Pentru teatru! Care tocmai a murit. SAMUEL BECKETT: Naiba să-l ia de teatru!... (Primeşte sticla si bea.) Ce mult l-am iubit... GODOT: Nişte derbedei... Nişte ordinari... Să omori arta. (Bea. Efuzivy ameţit.) Pot să te-mbrăţişez ? SAMUEL BECKETT (înmuiat.)·. Acu\ în anii din urmă, obişnuiam să mă strecor după draperii... Pîndeam din sală, de după uşile întredeschise... O, am iubit o himeră... 551 Matei Visniec __________>____ Cei doi se îmbrăţişează. GODOT (Pe umărul lui SAMUEL BECKETT.): Ce-o să facem d-acu ? Totu se scufundă... Trotuaru se scufundă... Uite la tomberon: se scufundă-n trotuar... O să murim ca nişte şobolani. y y SAMUEL BECKETT: Nu murim noi. GODOT (Smiorcăindu-se.) \ N-o să pot trăi fără teatru... N-o s-o pot duce prea mult... în fiecare seară eram în sală, eram printre oameni, trăiam... Sufeream ca un cîine, dar trăiam... Trăiam peste tot, în fiecare cuvînt... Cum de-au putut face aşa ceva ? Cum de-au putut închide totu’ ? Cum de-au putut da oamenii afară ? Ce mă fac eu acu ? SAMUEL BECKETT (Privind stînjenit în jur, şoptind.)'. Taci, dracului, că rîde lumea! GODOT: Care ? Cine ? SAMUEL BECKETT (Şoptit.): Nu vezi ? Naiba să-i ia! Nu vezi cîti s-au adunat ? > GODOT (Şoptit.): De unde s-au adunat ? Ce naiba vor ? SAMUEL BECKETT: Habar n-am. Important e că s-au adunat. GODOT: Dacă vrei, mă ridic si... y SAMUEL BECKETT: Nu... Nu. Să vorbim. Să mai vorbim. S-o ţinem tot asa. y y GODOT (Mirat, agitat.)'. Eu nu ştiu de unde ies oamenii ăştia. Strada era pustie. Cum se pot aduna atît de mulţi pe o stradă pustie ? 552 Ultimul Godot SAMUEL BECKETT: Se poate. Orice se poate. Sînt zile cînd se poate. GODOT: Uite-i, au început să s-aşeze. Eu zic s-o ştergem. SAMUEL BECKETT: De ce s-o ştergem ? Să vorbim. GODOT: O să fie prea tîrziu. Dacă mai stăm un minut, o să fie prea tîrziu. Or să ne sufoce. SAMUEL BECKETT: Asa, asa... Să vorbim... y y GODOT: Despre ce să vorbim ? De ce să vorbim ? SAMUEL BECKETT: Să vorbim. Cel mai important lucru e să vorbim. Să vorbim despre orice. GODOT (Privind înspâimîntat în jur, la mulţimea care s-a aşezat pe caldarîm.): Doamne, ce să spun ? SAMUEL BECKETT: întreabă-mă dacă m-au bătut... Intre timp, eu îmi scot gheata şi mă uit la gheată. Dup-aceea mă întrebi ce fac eu aici. (îşi scoate gheata.) GODOT (Cu glas hotărît.): Ce faci acolo ? SAMUEL BECKETT: Mă descalţ. Ţie nu ţi s-a întîmplat niciodată ? SUFLEORUL FRICII Piesă într-un act Decor: o terasă, mese, scaune în amurg Personaje: DOMNUL BRUNO BĂRBATUL TĂCUT chelnerul, consumatorii din planul secund, băiatul care vinde flori, grupul de mascaţi, care se întoarce de la carnaval (La ridicarea cortinei, în prim-plan, DOMNUL BRUNO si BĂRBATUL TĂCUT stau faţă în faţă, la o masă. DOMNUL BRUNO tocmai îsi bea berea. BĂRBATUL TĂCUT priveşte în gol si nu se va atinge de paharul său cu bere. Lîngă piciorul mesei se află o geantă elegantă, ministerială. Pe un alt scaun — pelerina si pălăria DOMNULUI BRUNO J BRUNO (După ce soarbe din pahar si se şterge delicat la gură cu un şerveţel.) Pe mine mă cheamă Bruno... (Pauză. împătureşte şerveţelul.) Mă cunosc toţi pe aici... (Pauză. îsi scoate pachetul de ţigări si bricheta, le asază pe şerveţel.) Fumaţi ? BĂRBATUL TĂCUT {Nu scoate nici un cuvîntpe întreaga desfăşurare a piesei. Din cînd în cînd, gesturile lui vor fi semnalate, în general, acest personaj priveşte în gol sau îl priveşte fix în ochi pe DOMNUL BRUNO.) BRUNO Ştiţi... Eu sînt un visător... îmi plac, de pildă, aceste după-amiezi de toamnă. Nu-i aşa că au în 557 Matei Vişniec ele ceva misterios şi, ca să zic aşa, discret ? (Pauză. Apoi, pentru sine.) Da, da... Au ceva misterios... (îşi aprinde o ţigară.) Ştiţi, eu consider că nimic nu e mai frumos decît să stai la o bere, pe terasă. Unii preferă plimbarea... Da, accept plimbarea, dar nu pot s-o compar cu şederea pe terasă. (Pauză. Trage puternic şi voluptuos fumul.) Sînt unii care nu suportă berea. Fie vorba între noi, nimic nu se poate compara cu o bere. (Confesiv.) Eu, dacă nu beau o bere după-amiaza, mă simt, cum să vă spun, mă simt străin... Nu mai înţeleg nimic... (Pauză.) Veţi crede că e un viciu... Nicidecum! E, ca să zic aşa, o nevoie pur spirituală... Mă înţelegeţi, eu, ori de cîte ori mă aflu aici, pe terasă, simt cum devin mai bun, mai uman... Am dintr-odată o teribilă slăbiciune pentru discuţii, încep să receptez mai adînc natura, s-o observ... BĂRBATUL TĂCUT (îşi fixează privirea asupra unui imaginarfir de praf de pe faţa de masă, căruia îi va da şi un bobîrnac. Apoi, din nou, privirea în gol.) BRUNO Eu, domnule, trebuie să mărturisesc, am o deosebită pasiune de a observa, de a discerne... (Semn către chelner, care vine şi-i umple paharul. Către 558 Sufleorul fricii BĂRBATUL TĂCUT, văzînd că nu si-a băut * berea.) O, dar ce faceţi ? Nu vă beţi berea ? Stiti, berea, cînd e turnată proaspăt în pahar, are o culoare deosebită, de o prospeţime deosebită, aş putea spune... (îşi goleşte, extaziat, paharul.) Ne-bu-nie! (Plescăie, se agită.) BĂRBATUL TĂCUT (îşi fixează privirile pe faţa DOMNULUI BRUNOJ BRUNO (Reluînd.) Iată, de pildă, această toamnă... (Devenind visător.) Ce toamnă!... Ce mai toamnă!... (Priveşte în sus, fredonează ceva.) E, domnule, o toamnă... cum nu sînt multe în... univers! Ha-ha! Ce părere aveţi despre această metaforă, ca să-i zic aşa ? V-am spus că eu am o predilecţie pentru contemplare... spre observarea acelor lucruri care, la prima vedere, nu-i aşa ?, ne scapă. Iar metafora, domnule, orice metaforă, domnule, posedă, ca să zic aşa, conţine şi cîte un sîmbure de adevăr! Da! Poate că e cea mai frumoasă toamnă care a existat vreodată si noi... nu ştim > > nimic... (Pentru sine.) Nimic... Nimic... BĂRBATUL TĂCUT (Priveşte în gol.) 559 Matei Vişniec BRUNO (Jucîndu-se cu degetele, amuzat.) hm, aşa, cîteodată, o nelinişte. îmi place să mă joc cu degetele. Ştiţi dumneavoastră cîte moduri de a împacheta hîrtia există ? Mii de moduri, domnule, mii de moduri! (îi arată o figură executată cu degetele. Apoi, amuzat.) Ei bine, dacă îmi permiteţi o analogie... (Obţine o altăfigură.) Sînt mii de moduri de a privi... în adîncul lucrurilor... Pentru că lucrurile nu sînt... (altăfigură) ce par a fi... Da, da... Poate că îmi veţi reproşa că sînt prea sensibil... ori că am un mod de a gîndi prea extravagant... Dar nu... Nu sînt decît un observator atent al lumii... Iată, de pildă, chiar pe această terasă... aparent nevinovată, calmă... Dumneata ştii, îţi poţi închipui, că de fapt aici se petrec... lucruri groaznice? {Pauză. A renunţat la jocul cu degetele si îl priveşte grav pe BĂRBATUL TĂCUT.) BĂRBATUL TĂCUT {îşi fixează privirile pe faţa DOMNULUI BRUNO.) BRUNO (Reluîndpersuasiv şi grav.) Dumneavoastră ştiţi, vă puteţi închipui, vă puteţi i-ma-gi-na că aici, chiar aici, acum, în acest moment, pe acest fond de asfinţit de soare, se petrec lucruri înfiorătoare, odioase ? Ei ? Vă puteţi imagina că aici, chiar în 560 Sufleorul fricii acest moment, se pun la cale mîrşavii, crime, violuri, linşaje, lovituri sub centură ? Ei ? (Pauză. îşi şterge fruntea de sudoare.) Da, ştiu... Vă vine greu să mă credeţi... Nu vreţi să mă credeţi. Dar, domnule, vă dau fapte! Vă pot da fapte! Argumente clare! Vreţi fapte ? Iată, să-i luăm, de pildă, pe cei doi bărbaţi de la masa din colţ. Să ne gîndim puţin la ei. îl vedeţi pe cel bătrîn? Nu-i aşa că pare un om respectabil ? Dar tînărul ? Nu-i asa că are un ochi de şobolan ? Ei ? Ce » > credeţi că fac cei doi acolo ? Credeţi că au venit 7 ) să privească asfinţitul ? Credeţi că au venit să bea o bere ? Ei ? Nicidecum! Eroare! O gravă eroare! Sînt nişte prefăcuţi! îşi zîmbesc unul altuia şi se prefac că discută. Sper să nu fiţi atît de naiv încît să vă închipuiţi că ei chiar discută... Nuuu... Sînt nişte canalii... Nişte împuţiţi. Dacă ati avea bunăvoinţa de a întoarce capul, brusc, spre ei, i-aţi putea surprinde şuşotind. Da! Şu-şo-tind! Sînt doi avortoni nenorociţi, două otrepe. De la începutul serii îi privesc şi vă jur că ceea ce vă spun e perfect întemeiat. Da... Cei doi trag cu urechea... Ascultă ce vorbim, domnule! Deşi nu înţeleg absolut nimic din discuţia noastră, continuă să tragă cu urechea. Sînt absolut sigur că în momentul acesta au şi intrat în panică. Se tem că i-am descoperit, deşi, drept să vă spun, nu intenţionez să le arăt că i-am descoperit. Am să-i las să-si secrete tot veninul... Să ardă... Uah! 7 (Pauză. îşi toarnă bere şi bea.) 561 Matei Vişniec BĂRBATUL TĂCUT (.Imperceptibil\ privirea sa trece de pe faţa lui BRUNO în gol.) BRUNO (Uşor obosit de tiradă si bere.) Domnule... Sper că ceea ce am discutat să rămînă între noi. Eu, domnule, contez pe discreţia dumneavoastră... Pentru că eu, domnule, v-aş putea spune cîteva lucruri uluitoare. V-aş putea povesti cîteva întîm- plări groaznice. V-ar îngheţa sîngele în vene. Da!... Domnule... Nu fiţi naiv... Dumneavoastră credeţi că cei doi sînt într-adevăr nişte nemernici ? » > Ei bine, nu trebuie să spunem nici da, nici nu... Pînă ce nu ne luăm un punct de referinţă. Da, cei doi sînt nişte nemernici în raport cu noi. Dar, şi aici daţi-mi voie să vă pun în gardă, cei doi sînt nişte îngeraşi în raport cu perechea aceea de îndrăgostiţi care stă în spatele meu şi se soarbe din ochi încă de la venirea noastră. Ei bine, mă veţi crede nebun! Mă veţi crede un Ali-Baba > > care inventează poveşti! Dar nu! Lucrurile sînt clare. Am, şi aici regret că nu pot fi modest, o extraordinară capacitate de a percepe adevărul. Dumneavoastră credeţi că cei doi îndrăgostiţi sînt într-adevăr ceea ce par ? Să nu faceţi o asemenea greşeală! Să nu vă încredeţi niciodată în primele impresii! Pentru că sînt false, domnule! Sînt false! Aflaţi de la mine că cei doi îndrăgostiţi 562 Sufleorul fricii sînt nişte criminali notorii! Sînt asasinii noştri, > > ai oamenilor cinstiţi, care bem bere si schimbăm cîteva vorbe... Dumneavoastră credeţi că ei se privesc într-adevăr în ochi ? Greşeală! Grosolană greşeală! Nu vor decît să ne înşele. Nu vor decît să aibă un paravan în plus ca să ne poată pîndi şi ca să poată unelti împotriva noastră... Da! BĂRBATUL TĂCUT (îşi priveşte paharul cu bere.) BRUNO (înrăit.) Mă veţi întreba acum dacă nu cumva sînt nebun. Dacă nu cumva am morbul persecuţiei. Nicidecum, domnule. Vă spun categoric, nicidecum. Doar atît că eu, faţă de toţi ceilalţi, posed o calitate în plus: eu ştiu! Eu anticipez. Ei bine, credeţi că îndrăgostiţii ne pîndesc pe noi? Pe noi ? Aşa credeţi ? Eroare! Gravă eroare! Eroare fatală! Noi le sîntem total indiferenţi. I-am putea chiar invita la masa noastră. Am putea petrece cu ei o seară frumoasă. Da, ar putea fi chiar agreabili şi de bun-simţ. Pentru că nu pe noi ne pîndesc ei. Nu! Ei nici măcar nu ştiu de existenţa noastră. Nici măcar nu le atragem atenţia. Ei? Cred că v-ati dat seama... Toate simţurile lor, concentrate la maximum, sînt îndreptate spre cei doi bărbaţi de la masa din colt, bătrînul si tînărul, care sînt în mod real duşmanii noştri 7 j y 563 Matei Vişniec direcţi, adică cei care ne pîndesc în mod real pe noi. Vedeţi ? Vedeţi cît de subtile, cît de ciudate şi uneori cît de pasionante sînt toate aceste lucruri ? Toate aceste relaţii ? (Pauză. Bea.) Dar de chelner ce părere aveţi ? Aş dori o părere sinceră, o părere simplă şi sinceră... Nu-i aşa că pare amabil? Nu-i asa că e curăţel ? Nu-i asa că zîmbeste ? Ei ? > > > > Domnule! Stimate domn! Nu te lăsa înşelat! Nu te lăsa dus în eroare! Crezi că pentru noi zîmbeste el? Crezi că pentru noi stă acolo, în colţul său, îmbrăcat la patru ace, gata să vină la orice semn ? Ei ?... Eroare! Gravă eroare! Fatală eroare! Răspunsul e unul singur: nu! Şi dacă răspunsul e nu, va trebui să ne întrebăm : cine e el ? Cui serveşte ? Ce interese reprezintă ? Domnule! Aceste întrebări sînt ele însele nişte răspunsuri! Domnule, acest om amabil şi bine îmbrăcat, care ne aduce bere, este un monstru... Da! Nu greşesc. .. Un veritabil monstru! Este un munte de > ticăloşie şi perfidie! Este un cioclu, o gînganie ordinară! Are un suflet murdar şi josnic şi o inimă neagră, din care picură o zeamă slinoasă şi urît mirositoare! Căci, stimate domn, chelnerul este cel care îi pîndeşte pe toţi... El e capul... în care... (o uşoară tuse) se întîlnesc... (mari eforturi spre a-şi duce la bun sfirsit fraza) toate in-for-ma-ţi-i-le... şi toate subtilităţile... (aproape urlînd) toate codurile si toate semnalele... toate nu-antele j j şi toate da-tele problemei... (Pauză. Bea si gîfrie. Un scurt moment de refacere a puterilor.) 564 Sufleorul fricii BĂRBATUL TĂCUT (E tot mai interesat de faţa de masă pe care o mîngîie.) BRUNO {Reluare lentă.) Domnule... Stimate domn... Acum cred că ţi-ai dat seama... că aceasta nu este o berărie... Nu, nu... Nu e un loc de agrement. Nu! E chiar mai rău. E mai rău decît un loc de perdiţie... E un haos! Este un loc în care oamenii învaţă să cadă în haos! Este un loc în care oamenii învaţă umilinţa, mîrsăvia si durerea! Da! Căci nu trebuie să uităm un lucru: toti clienţii sînt la fel de mîrsavi. Dumneavoastră credeţi că acele persoane care au stat aici, chiar la masa noastră, înainte de a veni noi, au fost ceea ce au părut să fie ? Asta credeţi ? Eroare! Fatală eroare! Trebuie să pătrundeţi cu gîndul, cum să vă spun, ceva mai profund. Mai larg şi mai profund. Domnule! Pot să vă jur cu mîna pe inimă că, adineauri, la masa noastră au stat doi veritabili ucigaşi. Domnule! Chiar aici, la masa noastră, s-a pus la cale o crimă! Chiar aici, şezînd pe scaunele pe care noi şedem acum, ucigaşii au stabilit detaliile crimei. Chiar aici, cu coatele pe această fată de masă, si-au ales instrumentele crimei şi s-au oprit asupra victimei. Chiar aici, privindu-se în ochi şi sorbind bere, poate chiar din aceste pahare, au stabilit ora şi locul crimei! Da! Şi-au scuturat scrumul ţigărilor chiar în 565 Matei Vişniec această scrumieră, hotărînd cîte lovituri să dea victimei. Au rîs chiar aici, în aerul pe care îl respirăm, şi dacă sînteţi mai atent, veţi sesiza că aerul mai vibrează încă. Da! Vibrează de rîsul celor doi ucigaşi, de hohotele diabolice ale celor doi ucigaşi! Nu ştiu dacă vă place sau nu să mergeţi pînă în pînzele albe cu o demonstraţie, dar eu aş spune că sînt calde încă scaunele pe care au stat, adineauri, cei doi criminali! Priviţi bine această faţă de masă: chiar în dreptul paharului dumneavoastră veţi zări o cută. Vă jur că unul din ucigaşi a facut-o, în timp ce se juca nervos cu pachetul de ţigări. Sau, pentru a fi şi mai evident, să privim această minusculă pată din dreptul paharului meu. Aş putea să pariez unul la un milion că nemernicul care a stat aici a facut-o, în timp ce sorbea nerăbdător din bere. (Pauză. El însuşi bea.) Ei, domnule? Cum vă simţiţi după toate aceste dezvăluiri ? Cum vi se pare acum berăria ? Dar terasa ? Dar asfinţitul ? Ei ? Vă mai vine să vorbiţi despre toamnă, despre natură ? Ei ? Stimate domn! Ceea ce v-am spus pînă acum nu e încă nimic. Mă înţelegeţi ? Nu e încă nimic... Sau, în fine, o infimă parte. O prea mică parte. Adevărul abia de aici începe. Grozăvia, murdăria şi groaza abia de aici încep. Credeţi că toti aceşti oameni îsi urmează doar > j > > un destin personal şi cu asta, basta ? Credeţi că profesia bătrînului este aceea de a pîndi, indiferent pe cine, iar profesia celor doi îndrăgostiţi este 566 Sufleorul fricii aceea de a-i pîndi pe pînditori ? Credeţi că drăguţul de chelner e doar un simplu om care le ştie pe toate, dar care nu face nimic ? Credeţi că cei doi criminali au libertatea de a ucide pe cine vor? Credeţi că cei doi pînditori pot pîndi pe cine poftesc ? Da ? Credeţi că toţi cei care s-au perindat de azi-dimineaţă pe aici au fost numai şarlatani, pînditori, hoţi de buzunare, linguşitori, criminali, etcetera... etcetera? Credeţi că toti aceştia au y y y trecut pur întîmplător pe aici şi că acum îşi văd de treburile lor, relaxaţi şi mulţumiţi ca după o bere ? Nu! Nuu! Ar fi o eroare! Să nu credeţi aşa ceva! Priviţi-i mai bine. Unii se salută politicos. Alţii trec indiferenţi, unii zîmbesc, alţii se grăbesc, unii discută, alţii par morocănoşi. Nu-i aşa că la prima vedere ai impresia că sînt doar oameni, simpli oameni obişnuiţi ? Nu ? Ei bine, stimate domn, vă rog să reţineţi poate cea mai dură faţetă a adevărului. Toţi aceşti oameni sînt regizaţi! Fiecare pas de-al lor este condus de undeva din umbră... Fiecare gest de-al lor a fost bine cumpănit şi bine gîndit. Atunci cînd se salută, o fac pentru că aşa cer regulile jocului. Atunci cînd îşi pun masca indiferenţei pe figură şi trec pur şi simplu unii pe lîngă alţii, o fac pentru că aşa li s-a ordonat. Dacă se asază aici si beau o bere - nu e ) > voia lor. Dacă cei doi îndrăgostiţi se privesc în ochi şi se sărută, fiţi siguri că aşa cere scenariul. Dacă unul din ei îşi aprinde o ţigară, fiţi sigur că aşa s-a considerat că e mai bine. Atunci cînd 567 Matei Vişniec chelnerul ne zîmbeşte — a primit ordin să ne zîmbească. Atunci cînd nu ne zîmbeşte - a primit ordin să nu ne zîmbească. Dacă sîntem pîndiţi în chip grosolan, astfel încît să ne dăm seama din primele momente, fiţi convins că aşa li s-a părut LOR că e mai bine. Dacă sîntem pîndiţi fără să ne dăm seama de acest lucru, se respectă, iarăşi, nişte instrucţiuni. Chiar si atunci cînd sîntem lăsaţi în voia noastră, se respectă un anumit moment al scenariului. Toate clipele noastre de libertate au fost prevăzute în chip minuţios. Toate reacţiile noastre, toate răspunsurile şi întrebările noastre au fost prevăzute. Chiar şi această discuţie pe care o purtăm noi, acum, a fost anticipată şi are undeva, prin arhivele lor, un model. Da, domnule. Toţi cei pe care îi vedeţi, consumatori, chelneri, îndrăgostiţi, dame bine ieşite la plimbare, hamali veniţi să bea în grabă o bere, fete drăguţe care ne fac cu ochiul de la coltul străzii, eroi si eroine, nu sînt ceea ce par. Nu. Nu sînt decît rotiţele unui angrenaj imens, ale unui mecanism uriaş care îi comandă şi pe care îl deservesc. Da, domnule! Acesta e adevărul. Credeti-mă! Iată, y am lacrimi în ochi... în acest moment, cînd sînt silit să vă mărturisesc un adevăr atît de crud... Dar... toti... toti... nu sînt decît elementele ) > secundare ale complotului... Da! Acesta e cuvîn-tul! Elementele uriaşului complot pus la cale — împotriva cui nu se ştie încă... (Spre final este abătut, aproape plîngăreţ. îşi soarbe din bere, se 568 Sufleorul fricii şterge de sudoare. BĂRBATUL TĂCUT, dacă regizorul consideră că e bine, poate, în acest punct al istoriei, să tragă un gît de bere. Dacă e s-o facă, s-o facă în felul unui automat, al unui mecanism bine reglat. Apare BĂIATUL CARE VINDE FLORI.) BĂIATUL CARE VINDE FLORI {Către BRUNO.) Bună seara, domnule! Nu cumpăraţi flori pentru acasă ? BRUNO Nu. BĂIATUL CARE VINDE FLORI {Către BĂRBATUL TĂCUT.) Bună seara, domnule ! Nu cumpăraţi flori pentru acasă ? BĂRBATUL TĂCUT (Dacă regizorul consideră că e bine, personajul poate rosti în acest punct singurul cuvînt din toată piesa.) Nu. (BĂIATUL CARE VINDE FLORI pleacă. în timpul care s-a scurs, cerul s-a întunecat treptat. Această lăsare a serii va continua pe fondul următoarelor replici. DOMNUL BRUNO reia, mai energic decît oricînd.) BRUNO Vedeţi? Vedeţi? Pînă si acest băiat care vinde > y y flori, cu obsesia lui că noi am cumpăra flori, nu e decît o diversiune. E o întrerupere programată, s-a considerat că e mai bine ca la un anumit moment să fiu întrerupt! A fost gîndită, a fost 569 Matei Vişniec programată, poate ca să am răgazul să-mi trag răsuflarea, poate pentru a mă îndîrji şi mai mult. Pentru că eu, domnule, sînt hotărît să merg pînă la capăt! Pentru că eu, domnule, fac parte din acea categorie de oameni care merge pînă la capăt. Pentru că eu, domnule, am hotărît să dezvălui totul. Intenţionez să ajung pînă la cauze. Pentru că, stimate domn, aici e punctul cel mai delicat: cauzele. Pentru că marea întrebare care se pune este: DE CE ? De ce toată această mascaradă ? De ce toată această maşinărie gigantică ? încotro a pornit ? împotriva cui ? Cine a pus-o în mişcare şi cine o poate opri ? Ei ? Vedeţi ? Aici sînt problemele cele mai delicate. Cui serveşte această dia- > bolică instalaţie de măcinat nervi ? CUI > PRODEST? Domnule, fiţi bărbat! S-ar putea să aflaţi lucruri groaznice. S-ar putea să aflaţi că nu serveşte nimănui. Că este artă pură. Că este artă pentru artă. Că este pură dragoste pentru hilar şi pentru morbid. Că nu este nimic altceva decît emoţia pură în faţa macabrului. Este aplecarea spiritului spre grotesc, este cultivarea plăcerii din faţa grotescului şi trăire integrală a fricii. Pentru căj domnule, fructele cele mai preţioase ale acestei maşinării monstruoase nu sînt nici sutele de > cadavre pe care le lasă în urmă şi nici sutele de minţi răvăşite. Nu. Cel mai superb efect al ei, cel mai perfect fruct al ei este FRICA! Da, domnule, FRICA! Această maşinărie uriaşă produce frică. Este programată, este gîndită, inventată să producă 570 Sufleorul fricii FRICA. Da, domnule. Frica este produsul ei cel mai curat, cel mai pur, mai luminos şi mai important. FRICA este, dacă îmi daţi voie să mă exprim asa, simbolul si esenţa acestei maşinării. Pentru că spiritul nostru, domnule, trăieşte din frică. Pentru că noi, domnule, noi, specia umană, ne-am pervertit atît de mult, încît nu mai putem trăi fără acest ingredient, care este FRICA. Pentru spirit, stimate domn, FRICA este mai necesară decît aerul pentru plămîni şi hrana pentru stomac. Dacă-mi daţi voie să încerc o definiţie, nu sîntem decît simple vieţuitoare care se hrănesc cu frică. Ne-am obişnuit atît de mult să savurăm, să consumăm, să cochetăm cu frica, încît astăzi, fără ea, am fi pierduţi. Ne-am dezumfla ca nişte manechine oarbe si ne-am scufunda în întuneric. Numai y frica ne mai tine în viată. Numai frica ne mai y y păstrează, nealterată, energia de a trăi. Numai frica ne mai face potenţi şi curajoşi, numai frica ne mai oferă suficiente elemente de divertisment pentru a nu muri de plictiseală şi pentru a ne renega spiritul şi a avea puterea de a o lua în fiecare zi de la început. Aşadar, domnule, nu mai aveţi nici o îndoială că tot ce spun vine dintr-o atentă argumentare şi mă veţi crede cînd voi afirma că tot acest uriaş mecanism diabolic, y de pîndă şi suspiciune, de complot şi crimă, este absolut necesar. Mai mult decît atît, el este aproape un act de filantropie socială, pentru că, stimate domn, dacă o minte ilustră nu s-ar gîndi la nevoile 571 Matei Vişniec noastre, nu ştiu ce s-ar alege din noi. (Pauză. Bea din nou. E concentrat si poartă pe figură semnul revelaţiei.) BĂRBATUL TĂCUT {Priveşte în gol. Apoi, treptat, tot mai atent, spre DOMNUL BRUNO.) BRUNO (Cu eforturi vizibile de a-şi suporta pînă la capăt propria-isinceritate.) Stimate domn... Priviţi-mă acum, un moment, pe mine... Priviţi-mă în ochi. Rămîneţi aşa, cu ochii aţintiţi pe faţa mea. Spu-neţi-mi, vă rog, dar cît se poate de sincer: cine sînt eu ? Ce sînt eu ? Ce fac eu aici ? Oare nu sînt decît un simplu trecător care s-a oprit să bea o bere ? Oare nu sînt decît un simplu băutor de bere care s-a oprit să bea o bere? Şi s-a lăsat strivit de propriile sale consideraţii asupra berăriei ? Oare nu sînt decît o victimă a mecanismului infernal de care v-am vorbit ? Pentru că eu, nu-i aşa ?, par o victimă. Pentru că eu, nu-i aşa ?, par un revoltat. Par a fi profund nemulţumit de această degradare a spiritului uman şi de nevoia lui de a trăi din frică. Pare că sînt pornit cu toată fiinţa mea împotriva acestui mecanism grandios care produce frica — principala hrană a spiritului. Poate că acest mecanism ar trebui să producă libertate şi să educe spiritul pentru a consuma Sufleorul fricii libertate. Nu-i aşa, pare că sînt profund afectat că lucrurile nu se produc astfel ?! Nu-i aşa ? Par un simplu trecător care a aflat adevărul şi par profund indignat de cele aflate. Nu? Ei bine, domnule, nu vă lăsaţi dus în eroare! Nu ! Pentru că ar fi o eroare să credeţi că eu sînt ceea ce par a fi. Ar fi o teribilă greşeală. Fatală! Grosolană greşeală! Priviţi-mă bine! Priviţi-mă în ochi! Domnule! Stimate domn! Nu vă lăsaţi înşelat! > t Nu sînt ceea ce par. Aş putea spune că - dimpotrivă — sînt cu totul altceva! Domnule! Eu... (îsi trage respiraţia) sînt însuşi diavolul! Sînt mult mai rău şi mai perfid decît toţi ceilalţi, sînt mai rău si mai crud chiar si decît cei doi criminali care au stat la masa noastră. Domnule! Eu nu numai că fac parte din mecanismul de producere a fricii, dar pot spune că sînt chiar iniţiatorul ei, sufletul ei, sufleurul ei! Slujitorul ei fanatic şi credincios! Sînt cel care o adulează şi o îngrijeşte, o perfecţionează şi o cultivă. Domnule! Uitaţi-vă! Sînt creatorul acestei maşini! Sînt stăpînul ei, sînt cel care o adulează şi o îngrijeşte, o perfectează şi o cultivă. Sînt stăpînul ei, sînt cel care îi comandă mişcările şi-i alege victimele. Sînt componenta ei numărul unu, sînt cel care o poate opri, dar o face pe zi ce trece să funcţioneze mai bine, sînt inventatorul ei anonim, sînt cel care ţine degetul pe butonul roşu, butonul care înseamnă totul. Da! Ştiu că ceea ce vă spun vi se pare de necrezut, fabulos, de neconceput. Nu vă vine să credeţi că 573 Matei Vişniec această autodemascare este posibilă. Nu vă vine să credeţi că omul care vă era confesor şi aproape prieten v-a devenit duşmanul numărul unu şi că apoi, cu totul şi cu totul împotriva legilor luptei, v-a depus armele la picioare. Dar, domnule, să nu credeţi cumva că această predare a armelor e reală. Nu! Să nu credeţi că această deconspirare vine dintr-o iluminare a conştiinţei mele ori dintr-o > > criză sufletească, ori dintr-o remuşcare, ori dintr-o singurătate. Nu! Domnule! Această autodemascare vine şi ea tot din răutate. Vine din perfidie, din ură si din frică! Să nu credeţi că v-am făcut j > o confesiune dezinteresată. Nu! Această autodemascare, această confesiune, acest teribil joc cu cărţile pe faţă nu este decît o altă faţetă a vicleniei şi a geniului meu pus în slujba răului principial şi a răutăţii principiale. Este poate cea mai subtilă manevră la care am ajuns pînă acum, este cea mai distilată metodă de a produce frică, din toate cîte am inventat pînă acum. (Soarbe din bere cu o grimasă de respingere. îşi aprinde o ţigară. Pauză.) BĂRBATUL TĂCUT {Din acest moment\ dă semne tot mai vizibile de plictiseală şi de somn. Cască, îşi întinde picioarele sub masă etc.) BRUNO (Priveşte în jur. Consumatorii au plecat pe rind. S-a înserat. Personajele principale au rămas singure 5 74 Sufleorul fricii pe terasă.) Dar... domnule... autodemascarea mea, dacă îmi daţi voie să o numesc aşa, nu se opreşte aici. Pentru că, stimate domn, dincolo de mine se află adevărul. Pentru că, daţi-mi voie să mă exprim aşa, dincolo de mine se află necunoscutul. Pentru că eu însumi, aparent stăpîn pe întreg mecanismul şi posesorul deplin al puterii, nu sînt decît un pion. Nu-i aşa că tot ce vă spun e uluitor, de necrezut ? Nu-i asa că nu v-ati închi-puit o singură clipă că dincolo de mine poate exista o putere mai înaltă ? Da, domnule. E uluitor, dar e adevărat. Deşi în mintea mea se află toate cheile problemei, n-ar fi niciodată suficiente pentru a rezolva problema. Eu nu sînt decît diavolul. Dincolo de mine se află DIABOLICUL. Eu sînt instrumentul răului, dar RĂUL însusi, confuz si latent, se află în afara mea, într-un spaţiu atît de discret, încît nu ştiu dacă îl voi putea distinge vreodată. Eu sînt cel care produce frica, dar sensul acestei operaţiuni mă depăşeşte. Eu ştiu doar că inima mea e plină de ură şi că nu mă pot stăpîni fără să produc frică. Dar cel care îmi strecoară cu pipeta, zi de zi, în inimă picături de ură se află, evident, dincolo de mine. El e adevărata forţă. El este adevăratul geniu, cel care, prin milioane de fire subtile, se joacă tot timpul cu mine şi-mi inoculează voinţa sa. Eu am inventat mecanismul de produs frică. El a inventat însăşi frica. Eu execut, e drept, în mod genial, comenzile, el este geniul care comandă. Eu proliferez mecanismele 575 Matei Vişniec de produs frică, el proliferează ura şi perfidia din mine. Eu sînt cel care loveşte în pieptul victimei, el este cel care, din balconul casei sale, îmi corectează mişcarea şi o face eficientă. Eu sînt puternic, el este puterea însăşi. Eu înţeleg totul pînă la un punct, el supraveghează toate punctele pînă la care ajunge înţelegerea mea. Eu nu simt nevoia să cunosc tot adevărul, el însă îmi creează permanent adevăruri noi, precum şi nevoia de a nu le cunoaşte. Eu sînt murdar, perfid, vicios, crud, înfricoşător. El este MURDĂRIA însăsi, PER-FIDIA însăsi, VICIUL însusi, CRUZIMEA însăsi, FRICA însăşi. Domnule! Există cineva care se află dincolo de mine şi de puterea mea. Şi acela sînteti DUMNEAVOASTRĂ! > {Pauza. DOMNUL BRUNO va fi mai agitat ca oricînd. BĂRBATUL TĂCUT va fi tot mai puţin receptiv la tiradele DOMNULUI BRUNO, iar pe ultimele replici va adormi cu capul pe masă.) BRUNO Da, domnule, dumneavoastră! V-am intuit din primul moment. Mai rău şi mai perfid decît mine nu poate fi decît omul care mă ascultă. Mai diabolic şi mai periculos decît mine nu poate fi decît cel care mă priveşte cu atenţie şi mă provoacă, discret şi subtil, să spun totul. Dumneavoastră, omul cinstit care vine să bea o bere, 576 Sufleorul fricii sînteti adevăratul autor al răului. Dumneavoastră, care uneori priviţi în gol, iar alteori mă fixaţi cu un zîmbet discret, sînteti adevăratul vinovat, răul 7 7 7 însuşi, perfidia însăşi, marele scamator şi principalul vinovat al măcelului, marea mînă criminală, însăşi lipsa de scrupule şi pervertirea însăşi. Sînteţi, da, marele vinovat, autorul tuturor crimelor şi mîrsăviilor, sînteti, dincolo de minciună si dezmăţ, cauza minciunii si a dezmăţului. Da! Dumnea-> > voastră, care mă priviţi chiar în acest moment în ochi, sînteti cauza fundamentală a dramei. Sînteti fructul care produce otravă, sînteţi însăşi otrava care pătrunde prin toate minţile, care sufocă idealurile şi perverteşte spiritele şi specia purtătoare de spirit. Sînteţi răul în persoană, urîtul în persoană, frica în persoană, urletul de durere al omului hăituit si surîsul sadic al celui care trăieşte 7 7 din urlete. Dumneavoastră, chiar dumneavoastră, sînteţi mai mult decît un asasin, sînteţi cel care a inventat crima. Sînteti crima însăsi. Sînteti însusi 7 7 7 7 sîngele şiroind din răni, sînteţi sinteza tuturor rănilor care nu se închid niciodată, spiritul răului şi esenţa răului, sînteţi punctul demonic în care se întîlnesc urîtul si crima, minciuna si laşitatea, cruzimea si incestul, ura si hohotul de rîs. Da, 7 7 domnule. V-am recunoscut din prima clipă. Aveţi acea înfăţişare de om cinstit, care nu mă poate înşela. DUMNEAVOASTRĂ, OMUL CARE 7 TACE, sînteţi la rădăcina prăbuşirii. Şi mai sînteţi şi provocatorul acestei discuţii, sînteţi cel care a 577 Matei Vişniec provocat-o, deşi o cunoştea pe de rost înainte ca ea să aibă loc. Aş putea spune că sînteţi chiar cel care a vorbit. Pentru că eu, domnule, nefiind decît instrumentul, n-am făcut altceva decît să vă rostesc gîndurile... (în acest moment, DOMNUL BRUNO este întrerupt de mascaţii care se întorc de la carnaval; apropierea lor a fost marcată pe ultimele replici ale DOMNULUI BRUNO; sunetele unui flaut, loviturile unei tobe, rîsete si strigăte etc.; BĂRBATUL TĂCUT a adormit, dar DOMNUL BRUNO a continuat să-i vorbească si y continuă să-i vorbească si pe larma produsă de personajele mascate; discursul nu va fi perceput în salădarfirămîn-tarea DOMNULUI BRUNO, care şi-a lăsat adevărurile fundamentale pentru acest moment\ este elocventă; mascaţii pătrund, în sfîrsit, în scenă şi, timp de cîteva minute, se desfăşoară într-un adevărat delir carnavalesc: dansuri, tumbe, strîmbături, hohote, urlete; se reped asupra mesei, se rotesc în jurul ei, aprind luminări şi artificii, aruncă pungi de confetti, îşi agită cele mai ciudate instrumente muzicale; acest moment de aglomeraţie şi defulare colectivă permite realizarea acelei substituţii de persoană care dă efect finalului — dacă regizorul consideră că e cazul; mascaţii se vor îndepărta împingîndu-se, împleticindu-se şi cărîndu-şi prietenii beţi în spate; în urma lor, terasa va arăta o cu totul altă faţă; a rămas o mizerie de neaşteptat, hîrtii, fel de fel de cîrpe colorate, instrumente muzicale stricate, piese de 578 Sufleorul fricii vestimentaţie, picioroange etc.; pe scenă e aproape întuneric; chelnerul a stins aproape toate felinarele de pe terasă, cu excepţia celui care se află în apropierea personajelor principale; larma celor care s-au întors de la carnaval s-a îndepărtat, dar, din cînd în cînd\ se mai aud răbufnirile lor violente; DOMNUL BRUNO şi-a întrerupt definitiv discursul, pare chiarplictisit; undeva, un ceas bate o oră incertă; DOMNUL BRUNO se întinde, se dezmorţeşte, îl priveşte scîrbit pe BĂRBATUL TĂCUT, care pare a dormi fleaşcă; joacă darabana cu degetele pe masă; cască; se uită în pahar; berea s-a terminat, ţigările s-au terminat; oftează.) BRUNO Domnule... Cred că e timpul să plecăm acasă... (DOMNUL BRUNO se ridică de pe scaun, face cîţiva paşi, îşi agită mîinile, degetele, respiră puternic; îşi ridică valiza ministerială şi şi-o aşazâ pe masă; o deschide larg şi, în acest moment, valiza apare în toată mărimea ei, cu totul şi cu totul imprevizibilă; DOMNUL BRUNO se apropie de BĂRBATUL TĂCUT; îl caută sub bărbie, de unde îi scoate un dop; BĂRBATUL TĂCUT, care nu e — sau care a devenit între timp — decît o păpuşă de gumă, începe să ftsîie; pe măsură ce aerul iese din interior, BĂRBATUL TĂCUT se chirceşte si devine tot mai mic; DOMNUL BRUNO îl ridică, t îl agaţă de spătarul scaunului şi începe să-l apese pentru a-lgoli de aer; apoi îl aşază pe masă şi-l împachetează; 579 Matei Vişniec mîinile si picioarele sînt aduse spre centru, apoi capul, urmează o îndoitură si, în sfirşit, BĂRBATUL TĂCUT este aruncat în geantă; cele două încuietori sînt pocnite scurt; DOMNUL BRUNO îşi ia pălăria, pelerina si geanta, mai trage o dată în piept aerul de seară şi părăseşte scena; pe fondul paşilor lui care se îndepărtează undeva, pe caldarîm, se mai aud vag rîsetele celor care s-au întors de la carnaval.) Cuprins Marele Complot. Un alt Ionesco (Mircea Ghiţulescu) .......... 5 Păianjenul în rană.......................................... 13 Omul care vorbeşte singur....................................35 Secvenţa 1...............................................37 Secvenţa 2...............................................44 Dinţii.......................................................51 Apa de Havel.................................................71 Uşa..........................................................89 Scena 1................................................. 91 Scena 2................................................ 102 Scena 3................................................ 118 Trei nopţi cu Madox.........................................137 Spectatorul condamnat la moarte.............................191 Actul 1................................................ 193 Actul II............................................... 225 Ţara lui Gufi...............................................287 Actul 1.................................................289 Actul II................................................322 ActulIII................................................364 Text de rezervă (eventual prolog).......................407 j; *) romane j? Angajare de clovn..............................................415 Partea întîi.............................................. 419 Partea a doua..............................................457 Caii la fereastră..............................................487 Ultimul Godot................................................ 539 Sufleorul fricii...............................................555 www. polirom. ro Redactor: Mădălina Ghiu Corector: Dan Sociu Tehnoredactor: Radu Căpraru Coperta: Angela Rotaru Bun de tipar: mai 2007. Apărut: 2007 Editura Polirom, B-dul Carol I nr. 4 · P.O. Box 266 700506, Iaşi, Tel. & Fax (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.11; (0232)21.74.40 (difuzare); E-mail: office@polirom.ro Bucureşti, B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33, O.P. 37 · P.O. Box 1-728, 030174 Tel.: (021) 313.89.78; E-mail: office.bucuresti@polirom.ro Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România Nr. R044RNCB5101000001710001 BCR UNIREA Tiparul executat la Tipografia LIDANA, Suceava Tel. 0230/517.518, 206147; Fax: 0230/206.268