Către Al. Busuioceanu
[Bucureşti, mai 191G]
Prietene J,
Am cetit articolul tău Huziunea umanitarismului. -Trebuie să-ţi mărturisesc — spre lauda ta şi satisfacţia mea — că n-am avut nici o surpriză cetindu-1.
Spre lauda ta într-adevăr, căci conţinutul articolului se află într-o perfectă consecvenţă faţă de cugetarea ta integrală. Ca şi în celelalte manifestări ale tale, aflu şi aici pe omul ce crede adine în realitatea colectivităţilor naţionale, pe tradiţionalistul în a cărui esenţă intimă dăinuieşte potenţialitatea energiilor străbune.
Spre satisfacţia mea, căci intuiţia complexului tău sufletesc mi-a confirmat un adevăr ce îmi este cu deosebire scump, acela că iubirea şi înţelegerea .se condiţionează reciproc.
O singură părere de rău am avut, rezultînd din nea-cordul vederilor noastre în această privinţă. E aici semnul unor naturi felurite, dar şi al temeiniciei prieteniei noastre.
M-am hotărît astfel a-ţi răspunde, ştiind că în dosul vederilor tale nu se ascunde un dogmatism strimt, că, înainte de a fi în ordinea intelectuală ceea ce eşti, te cunosc ca pe un suflet larg şi primitor.
*
încereînd să respingi doctrina umanitaristă, te concentrezi în discuţia ta asupra celor două forme mai importante pe care această doctrină le-a luat în cursul vremurilor : misticismul umanitarist şi umanitarismul raţionalist, după cum le numeşti tu. Misticismul umanitarist îl asimilezi — dacă nu mă înşel — cu viziunea
sociala a creştinismului ; iar umanitarismul raţionalist îl faci să izvorască din cugetarea teoreticianilor utopici si socialişti şi din pozitivism.
împotriva acestora aduci anumite argumente. A respinge argumentele tale nu însemnează încă a dovedi dreptatea atitudinii opuse. Pot dovedi — de pildă — că balena nu e peşte, fără a putea stabili că e un mamifer. Mat înainte deci de a-ţi răspunde, voi pune chestiunea într-o altă perspectivă. Poate că ea va apare mai luminoasă şi noi doar asta urmărim. Spun poate căci nu e înlăturat să mă înşel eu. Sunt atîtea pricini de rătăcire în noi, încît adeseori îmi vine să cred că adevărul nu e din lumea noastră...
Poate că adevărurile noastre sunt înşelăciunile fiecăruia dintre noi. Astfel, după chipul meu de a mă înşela, problema se prezintă altfel.
*
Condiţia umană cred că e prin excelenţă socială. Mat înainte de a fi ceva prin sine, individul aparţine unui grup social. O individualitate absolută mi-e cu neputinţă de închipuit. Cazurile rare ale marilor izolaţi nu ne dau încă exemplul unor făpturi ce s-au putut sustrage sugestiilor sociale sau inconştientului hereditar. Un individ e o rezultantă socială.
Pornind de la asemenea adevăruri, vechea problemă a primitivităţii egoismului sau simpatiei mi se pare că primeşte o soluţie mulţumitoare.
Căci în adevăr, dacă — pe de o parte — egoismul înseamnă o îngrădire în propriul tău eu, o concentrare asupra persoanei tale, iar simpatia, dimpotrivă, o extindere a exdui tău, o revărsare asupra celorlalte euri; dacă simpatia este puterea de a te pune la un unison sufletesc cu alţii, de a te identifica, de a te contopi, de a te întrupa în altul, de a trăi mii de vieţi ; dacă — pe de altă parte — starea socială e inerentă condiţiunei umane, atunci fără îndoială că simpatia e primară, iar egoismul derivat.
Viaţa în societate admite implicit o sumă de tendinţe identice, o imitare reciprocă, o comunitate de interese, o identitate de mijloace şi prin aceasta însăşi o unitate sufletească.
Această unitate sufletească implică la rîndul ei o mai mare putere de înţelegere. Psihologia modernă ne învaţă că orice cunoaştere e o recunoaştere ; că nu putem înţelege decît ceea ce într-o anumită măsură se află îa noi ; că, în percepţiunile, noastre chiar, noi ne adăugăm im-presiunilor ce vin din afară.
în chipul acesta identitatea aproximativă dintre oameni aduce cu sine înţelegerea lor.
...Şi dacă înţeleg un om, voi simpatiza cu el. Asoeia-ţiunile prin asemănare aduc cu sine o răsfrîngere a sentimentului de la un factor asupra celuilalt.
Cunoştinţa intelectuală a suferinţei unui individ mă va îndurera.
Simpatia e la baza colectivităţilor omeneşti. Ea e în acelaşi timp consecinţa directă a condiţiunei sociale a individului şi temeiul acestei condiţiuni.
Simpatia variază cu extinderea legăturilor sociale.
R,edusă înlăuntrul unui trib la primitiv, înlăuntrul unei naţiuni la un anumit stadiu de civilizaţie, cred că se poate extinde pînă la umanitate în genere, adică pînă la umanitarism.
O singură piedică se pare că se opune acestei extinderi generale : valorile etnice, adică acel complex de sentimente, tendinţe, care admite implicit o simpatie res-trînsă în sfera a ceea ce cu un cuvînt se numeşte o individualitate etnică. Se pare că specificul -acestei individualităţi etnice, şi deci al indivizilor izolaţi ce fac parte din ea, mărgineşte puterea lor de înţelegere şi, paralel, facultatea lor de a simpatiza pînă la umanitarism.
Cunoscînd ce e o individualitate etnică, să urmărim chipul cum ea s-a format.
O colectivitate omenească aşezată în anumite condiţiuni cosmice a căutat să se adapteze acestora. A rezultat de aici o anumită producţie şi dezvoltarea anumitor funcţiuni şi facultăţi sufleteşti. Din ele s-au dezvoltat apoi o anumită concepţiune religioasă, un cult anumit şi o anumită artă.
Condiţia cosmică primară s-a propagat prin cauzalitate pînă la o cultură şi un caracter specific.
6
Dacă însă admitem că simpatia e condiţionată de înţelegere, iar aceasta de asemănarea între indivizi — Atunci individualităţile etnice exclud o simpatie extinsă. Aşa ar fi dacă cultura în formele ei superioare şi experienţa generalizată a omenirei n-ar fi venit să remedieze răul.
Mărginirea omului era cristalizată în forme specifice de ştiinţă (explicarea lumei din concepţia religioasă), de cult şi artă. Era firesc să fie aşa cînd omul era cu totul subordonat condiţiunei cosmice.
Timpurile noi au adus însă cu sine — cel puţin in-tr-o anumita măsură — o inversare de roluri. Omul st> ridică deasupra condiţiunei cosmice.
Ştiinţa dobîndeşte un caracter de universalitate, scu-turlndu-se de jugul mentalităţilor etnice : formele de c.-mdinţâ se generalizează, iar arta mare are caracterul eternului şi generalului omenesc.
Cred că această generoasă generalizare se datoreşte facultăţii de abstracţiune care a progresat în om. Acesta a reuşit să discrimineze din complexul haotic al manifestărilor umane ceea ce e permanent şi invariabil.
Toate manifestările moderne ale spiritului omenesc au la bază abstracţiuni. De aici caracterul concret, adeseori antropomorfi c, al vechii atitudini spirituale şi, dimpotrivă, caracterul abstract, sterilizat aproape, al atitudine! moderne.
Condiţiunea şi circumscrierea etnică a mai fost întrecută şi prin generalizarea experienţei umane.
Omul modern are intuiţia adevărului că cu toate diversităţile dintre indivizi, un element e statornic şi general, cel puţin în fundamentul lui ; acest element e sentimentul.
Sentimentul este chipul intim al individului de a reacţiona faţă de circumstanţe externe. Desigur că diversităţi vor fi şi aici, cu toate acestea el are un profund caracter de generalitate.
Prin sentiment se unesc oamenii în răspîndiroa lor pe cuprinsul planetei noastre. Prin sentiment se face legătura dintre indivizii ce s-au rugat lui Ormuz şi Andin.m şi acei ce s-au rugat în sumbre galerii subterane
trinităţii creştine. Prin sentiment introducem în unitate.i aceleiaşi înţelegeri simpatice pe Didona, nenorocita amantă a lui Aeneas, şi pe Ana Karenina.
Prin sentiment ne sunt apropiate sufleteşte figuri atît de deosebite, ca frivolul şi admirabilul Alcibiade, integrut Cato Porcius Censorius, visătorul Jean-Jacques sau energicul Bismarck.
E o rară putere de unificare în sentiment.
Cînd printr-o sforţare de abstracţiune voi discrimina clin complexul însuşirilor morale, care adeseori se cristalizează în valori etnice, ceea ce e fundamental şi permanent, sentimentul ; cînd, adică, mă voi apropia de condiţia umană generală, drumul simpatiei umanitariste va fi luat,
Umanitarismul e o realitate ; poate numai o realitate în potentă, dar ea se impune spiritului omenesc cu o fatalitate mecanică.
Desigur că de aci pînă la o societate în care toată umanitatea să intre e un abis ce nu se poate trece Aceasta nu din motive psihologice ci din motive pur practice. Din imposibilitatea extinderii unui mecanism social regulator la generalitatea omenească. Ba o resursă psihologică mi se pare că s-ar putea întrevedea în unificarea intereselor, care ar aduce cu sine o unificare sufletească ce ar converge cu progresul simpatiei schiţat mai sus.
Dar problema noastră nu e aceasta şi e inutil s-o discutăm. Umanitarismul poate exista şi fără de societatea generală omenească pe care cîţiva visători au între -văzut-o.
Oare toate acestea le-ai gîndit tu, dragă prietene ? Unitatea organică pe care o constatăm în întregul cugetării tale poate a fost de data aceasta o pricină de eroare.
lluziunea umanitaristă ţi-e dovedită ţie prin contrazicerea pe care concretul-istoric a adus-o concepţiunei sociale a creştinismului.
9
Aici n-am avea decît dovada faptului că creştinismul a întrecut epoca sa, că stadiul umanitarist n-a corespuns celui creştin.
Acelaşi răspuns ţi—1 dau pentru argumentul pe care-1 scoţi din experienţa vremurilor de azi. El nu arată decît că stadiul umanitarist nu s-a actualizat, dar nu că e irealizabil.
Poate că pentru actualizarea umanitarismului trebuie să treacă milenii ; el se impune însă sociologului speculativ cu o necesitate absolută.
îmi închipui că vremurile triste pe care le trăim ţi-au transmis o sugestie dureroasă care te-a adus la negarea umanitarismului. Dacă aici stă raţiunea de căpetenie, temeiul sufletesc al cugetării tale, te îndemn să nu te laşi în voia lui.
Umanitarismul e o realitate. Consultă-ţi sufletul şi-1 vei găsi afirmîndu-se.
Tudor Vianu
Către Marcel Romanescu
[Giurgiu,] 17 iunie 1916
Marcel dragă,
lată-mă acasă. Odaia largă şi sumbră prin sistemul ei de masive draperii mă adăposteşte de toriditatea celui mai călduros oraş din ţară. Acum cînd mă sculai în urma somnului digestiv, aşteptam vizita ta postmeridiană. După cum era de aşteptat, n-ai venit.
Iar tragi chiulul, Marcel, şi mă înciudai foarte — dar cronologia îmi dădu controlul şi scuza ta, în tot cazul iluziunea aceasta fu o perpetuare de realităţi trecute... îmi pare   rău că nu mai suntem împreună ; curînd, cu-rînd îmi voi face drum la Bucureşti.
Trimite-mi te rog un no. din Viaţa literară, nu l-am găsit aici.1 Iţi pregătesc ceva pentru numărul ce va veni Nu te uită şi te îmbrăţişează frăţeşte,
Vianu
Către Marcel Romanescu
[Bucureşti, 7 iunie 1916, d. P- ']
Dragă Marcel2,
Cînd mi-ai tras chiulul 1-a oară m-am mirat
2-a
am făcut haz.
3-a   „    m-am iritat.
Cînd mi-ai tras chiulul' a 1 (cu cîteva zerouri) oară m-am supărat straşnic.
în aceste dispoziţiuni îţi scrie
Vianu
Către Ovid Densusianu
[Giurgiu,] 25 iunie 1916
Stimate domnule Densusianu,
Lipsind cîteva zile din Giurgiu n-am putut să vă îna-poiez corectura. întors — însă — mă grăbesc s-o fac, ru-gîndu-vă să-mi scuzaţi întîrzierea.
Vă mărturisesc că imperfecţiunea din versful] 3, asupra căreia îmi atrageţi atenţia, mă pune în încurcătură.1
In ce priveşte soluţia ce mi-o propuneţi, am impresia că nu e destul de fericită, întrucît sacrifică expresia flori
10
11
de lumină şi introduce — poate de prisos — cuvîntul mereu.
Sunt de părere a păstra versul sub forma Iui actuală, mai ales că imperfecţiunea — pe care o ureche atentă o surprinde — trece în citire aproape neobservată.
Cît despre primul emistih, vers[ulj 1, str[ofai 4, dacă credeţi că e puţin stereotipic, îl putem înlocui prin : Dar nu eşti mort.
De altfel, în ambele cazuri, dacă găsiţi o soluţie mai fericită vă rog s-o utilizaţi.
Peste cîteva zile plec la ţară. Cînd mă voi întoarce la Bucureşti — în jurul lui 1 oct. — îmi voi lua permisiunea de a vă vizita.
Pînă atunci vă rog să primiţi expresia devotamentului
meu,
Tudor Vianu
5
Către Marcel Romanescu
[Giurgiu, 3 iulie 1916, d.p.]
Dragă Marcel,
Iţi trimit nişte notiţe pentru „Cronică". Pe cea cu Ţăranii pune-o în fruntea „Cronicei" : e un mic necrolog.
Nu ştiu. dacă ai primit cartea mea poştală de zilele trecute. Te rugam să-mi trimiţi un număr al revistei (ultimul număr). Te rog nu uita, căci la Giurgiu nu găsesc.
Ce mai nou ? Ce-ai mai aflat ? L-ai mai văzut pe Maestru 1 ? Cînd pleci tu ?
A propos, să-mi scrii pînă cînd trebuie să-ţi trimit articolul. Dacă însă nu-1 voi putea face (mă voi strădui totuşi), pui poezia ce ţi-am dat-o.
Scrie-mi, dragă Marcel ; mă simt puţin izolat aici. Nu vă faceţi complici cu împrejurările întru izolarea mea completă.
Cu dragoste fraternă, Tudor V.
6
Către Marcel Romanescu
[Giurgiu, 5 iulie 1916, d.p.l
Dragă Marcel,
Revista şi scrisoarea mi-au ajuns. Joi, la ora 9,30, sosesc în Bucureşti prin gara Filarct. Mă bucur ca un copil. Giurgiu mă opresează. n-am cu cine schimba un cuvînt. (îţi vei explica astfel frecvenţa scrisorilor mele. îmi lipseşti.) Nu voi sta însă mult la Bucureşti : vreo 2 zile ; trebuie să-mi procur fascicole de drept ; mă prepar pentru supliciile juridice (sărman Sisif !)l.
Altfel... bine (ca să zic aşa). Stau în casă, citesc, dorm (oh, dorm !), am scris o scenă din Echo şi Narcis, de atunci stagnez şi mă dovedesc de o cumplită sterilitate (aici vei încrunta din sprmcene). La revedere. Îmbrăţişări frăţeşti.
Tudor V.
7
Către Marcel Romanescu
[Giurgiu, 26 iulie 1916, d. p.]
Dragă Marcel,
Scrisoarea ta m-a găsit după o noapte trecută la lumina lămpii şi în tovărăşia vechiului, fermecătorului şi perfidului meu prieten, vinul.
începuse să se ivească zorile, apoi se luminase de-a binelea, violetul zilei ne năvălea pe fereşti şi ne întu-
12
13
neca lampa, cînd un om ne aduse corespondenţa de la primărie.
...Şi cum de obicei se întâmplă după o noapte astfel petrecută, oboselii organice i se asociase o tonalitate sufletească melancolizată, amestecată cu inerentul remord al zorilor de zi.
îţi închipui ce bine mi-a făcut scrisoarea ta. Cum m-a calmat, cum m-a restabilit sufleteşte scrisoarea ta, cu totul asemenea ţie : caligrafia ta impecabilă, sinceritatea ta perfectă, entuziasmul tău atît de tînăr, atît de sănătos.
Ce am simţit în clipa aceea e greu de spus. După liniştirea iniţială, măgulirea extremă ce am resimţit-o vă-zînd că nu mă uiţi, că mă păstrezi în conştiinţa ta. Ţi-am mulţumit. E o mare mulţumire să simţi că ai un prieten. Şi nu mi-e teamă s-o spui — am văzut totdeauna în ochii tăi o scînteie de înţelegere simpatică în ce mă priveşte. Am un fond intim complex şi capricios. O ştii prea bine. în asemenea împrejurări un prieten e o apariţie rară.
Cînd mă aflu în faţa cuiva care nu mi se poate apropia sufleteşte, încerc un sentiment de jenă, mă restrîng, aproape mă umilesc, în tendinţa mea de a nu accentua deosebirile de natură. Faţă de tine însă am sentimentul completei revărsări a personalităţii ; simt că în tine eu nu apar ca o surpriză, care poate fi uneori şi ridicolă, că impresia ce o suscit se altoieşte pe un fond înţelegător.
De aceea m-am apropiat de tine atît de repede. Am un anumit spirit de devinaţie, care rareori mă înşală. Te-am cunoscut de la prima convorbire. Te-am apreciat de la a doua... şi te-am iubit după prima seară petrecută împreună. Iată de ce prietenia ta mi-e atît de scumpă ; iată de ce scrisoarea ta mi-a făcut atîta bine.
îmi scrii multe lucruri, dragă Marcel, şi mă simt obligat să-ţi scriu despre aceleaşi. îmi vorbeşti de sporturi. Nu ştiu bine ce sunt astea... Mi se pare că sunt nişte jocuri destul de plicticoase şi foarte manierate.
în genere sunt împotriva exerciţiului, pentru raţiuni personale (o anumită predispoziţie de a sta cu ochii în cer şi cu ţigara în gură), cînd însă îl practic, apoi îi asociez o violenţă şi o incoerenţă coreografică, care îţi poate da cel puţin o beţie... mecanică (ştii tu, eternul cult al senzaţiei adverse şi acute).
Bine ai făcut că l-ai lăsat. E prea simetric. Dezordinea e mediul marilor reacţiuni interioare. Cele mai reuşite dintre poeziile mele, cele mai echilibrate, au răsărit pe brazdele răscolite ale dezordinelor nocturne. (Lucrurile acestea nu le putem vorbi decît între noi. Te pomeneşti că dacă le-ar afla estetica oficială, le-ar întoarce în corp de doctrină.)
îmi vorbeşti de Neniţescu 1. Neniţescu ! ? E adevărat că Neniţescu e un izvor de surprize rare. în înfăţişarea lui modestă, nu însă inofensivă şi nu lipsită de tentaţii enigmatice, se ascunde un fond de o reală valoare. Eu îl cunosc foarte bine, am avut un contact prelungit cu dînsul şi cred că pot vorbi despre dînsul în cunoştinţă de cauză. E o natură cultivată, fină, contemplativă, concentrată în sine, poetică prin excelenţă şi fără de contest, cu nuanţe mistice, cu ieşiri de un lirism impetuos, prea impetuos. Sentimentul la el evoluează natural către abstractizare şi aici e terenul pe care fondul său intim e în primejdie de a se compromite. în adevăr, o mică incitaţie ii trebuie, natura sa lirică se revarsă şi îndată pierde contactul cu realitatea. La el, legătura cu concretul nu se menţine nici o secundă. Imediat simte nevoia să îmbrăţişeze universalul şi absolutul. Această tendinţă către ireal, această despărţire de concret îi compromite adeseori şi arta. Căci în definitiv, dragă Marcel, prin ce valorează poezia dacă nu prin putinţa de a- substitui concretului, adeseori trivial, prototipul acestui concret sau acest concret idealizat, dar în perpetuă comuniune cu acel pe care îl cunoaştem ? Şi ce este poezia dacă nu ilustrarea idealului prin real ? Realul, deci, este în poezie postamentul şi izvorul idealului. Pierzi contactul cu concretul, inspiraţia, oricît de puternică ar fi, apare factice. Pierzi acest contact sacrat, arta nu mai apare în măreţul ei simbolism. Dar pentru că apreciez atît de mult concretul, să nu-1 părăsesc. Simt nevoia unui exemplu. Ţi-a-duci aminte, de pildă, de scena minunată din Wer'ther, cînd Lotte împărţea pîine frăţiorilor ei. Ce sănătate şi ce bucurie e în scena aceea. Ce universalitate are sentimentul acela şi ce întrupare realistă. Iată cum un mare artist a ştiut să rupă o scînteie din mediul etern al bucuriei omeneşti (atît de omeneşti) şi să-1 întrupeze în scena aceea atît de reală.
15
Idealul cu realul se exclud doar in inteligenţele convenţionale, în sufletele marilor poeţi însă, ele se înfrăţesc, se contopesc şi realizează poezia.
Poezia e sublimul hermafrodit care uneşte graţia etern feminină a idealului cu vigoarea masculină a realului. Iată ce pierde din vedere Neniţescu cînd îşi abstractizează sentimentul şi îşi suprimă fundamentul său concret. Iată de ce poezia sa suferă cînd universalul pe care, fără îndoială, îl simte în adîncul său nu primeşte o întrupare concretă.
Ai ascultat desigur cîteva poezii de ale lui. Ai surprins desigur ritmul puternic care le animă. Ai înţeles că poezia aceea porneşte dintr-o puternică reacţiune sufletească. N-ai avut însă impresia că lucrul nu e complet ? Nu-ţi lipsea oare cazul concret în care să se poată concentra sentimentul acela ?
Iarăşi un exemplu. Cerna (care şi el are destulă abstracţiune, aşa încît exemplul nu poate fi socotit ca ten-denţionist) iubeşte. Neniţescu iubeşte. Iubirea e un sentiment de o perfectă universalitate. Cerna va iubi însă o persoană anumită, cu specificul ei, situată în împrejurări anumite, foarte omenească, foarte reală, trăind printre noi, arătîndu-ni-se adeseori. Neniţescu va iubi o formă vagă, neomenească în irealul ei, o formă pe care nu o cunoaştem, despre care nu ştim nimic... Cerna va iubi realităţi trăite : o femeie, poporul etc. Neniţescu, un vag ispecific, difuz. De aici confuzia care adeseori domneşte în poezia lui. Poate că aceasta provine din lipsa unei experienţe a vieţii, sunt înclinat a o crede. Cînd omul acesta se va uni mai mult cu concretul, cînd nu va dispreţuit realitatea_ brută_a_vieţii, el va putea_ajunge un mare poet. Are tot ce îi trebuie pentru aceasta : entuziasm liric, receptivitate largă, o natură senzitivă şi un fond cultivat. Toate acestea i le-am spus de multe ori... Şi te asigur că acum e mai puţin abstract ca înainte. E probabil evoluţia naturală a talentului lui, şi e o evoluţie fericită.
îmi scrii de revistă şi mă întrebi ce cred. Cred că e bine să ai un organ propriu, faţă de care făcînd anumite
sacrificii să-1 perfecţionezi neîncetat şi să-1 răspîndeşti. Dar întrucît aceste sacrificii ar fi prea mari şi ar cere şi marele sacrificiu al timpului, el e menit (vezi, prin urmare, că nu e vorba de o hotărîre a noastră, ci de o fatalitate inexorabilă) să fie opresat prin formula ca ne vaut pas la peine.
îl vom lăsa deci. Dar vom ajuta Lumina nouă şi vom căuta mai ales s-o răspîndim. E absolut necesar să avem acest organ. A scrie cu o anumită independenţă ia o revistă e un chip ofensiv de a te comporta... Şi noi avem nevoie de aceasta, mai ales că pigmeii au început, să-şi arate colţii (ştii la cine mă refer).
Numărul de la 1 iulie l-ai scos ? A propos, ştii că Ma-cedonski a fost pe la Giurgiu. M-a căutat acasă. L-a primit tată-meu, l-a întreţinut toată ziua. L-a reţinut ia masă, l-a dus prin familie şi după ceai l-a condus la gară. 2 îmi pare foarte bine că i-am dat o mică satisfacţie maestrului. Era o datorie de conştiinţă faţă de acest om care, pe lîngă defectul lui de a nu se fi putut adapta, are merite mari.
Nu ştiu însă ce ecou va fi avut articolul meu. Tu citeşti revistele ? Ai văzut ceva ?
Dar Busuioceanu unde e ? A apărut Lumina nouă, cu articolele noastre ? Nu mai ştiu nimic. Trăiesc într-o de-săvîrşită izolare.
Dacă te vei duce la Constanţa, vei întîlni acolo pe Dragoş Protopopescu şi pe Ionel Pavelescu. Dacă îi vezi, salută-i din partea mea.
Mă vei întreba ce fac ? Citesc la drept. Mă lupt acum cu civilul. Am citit binişor pînă acum... Şi apoi mai am atîta timp înaintea mea. Versuri nu pot scrie. O altă dispoziţie îţi trebuie pentru aceasta. Am avut într-o seară, după ce lucrasem toată ziua, impresia că voi putea scrie ceva. Am început şi am părăsit condeiul îndată, îmi lipsea versul, deşi sentimentul era întreg şi bine definit. Vroiam să dau necesitatea ce o simte bărbatul şi femeia de a se apropia, într-o duioasă comuniune sufletească, cînd restriştea vieţii apasă pe suflete, în calmul orei de seară.
începusem astfel :
Se isprăvise ziua şi obosiţi de muncă
Noi ne priveam cu ochii uimiţi că ne privim.
Apoi am lăsat-o. Un greier tiuia undeva, foarte aproape de mine. Nu părăsesc însă ideea. O voi relua. Te las, dragă Marcel. Aş mai sta' cu tine de vorbă încă cîteva ceasuri, ca în serile de vară pe care le petreceam împreună, dar... Nu e aşa că n-o să mă uiţi, că îmi vei scrie ? Te îmbrăţişez cu dragoste de frate,
Tudor V.
8
Către Ovid Densusianu
[Bucureşti,] 24 septembrie [1916] Stimate domnule Densusianu,
Am continuat să mă gîndesc la modificarea pe care — după propunerea dv. — am introdus-o în strofa ultimă a poeziei Moartea J. Versiunea ultimă :
Vai, cine ar mai simţi revolta dreaptă
mi se pare puţin cam comun. Toată lumea spune că „simte revolta". De aceea m-am hotărît a păstra cuvîntul „ură" cu atît mai mult, cu cît el reia cuvîntul deja întrebuinţat în versul precedent. E. o chestiune de simetrie. De aceea, versul de care e vorba ar fi :
Vai, cine-ar mai simţi o ură dreaptă.
Dacă credeţi că această modificare e întemeiată, vă rog s-o introduceţi.
Cu tot respectul, Tudor Vianu
9
Către Simon Bayer
[Bucureşti,] 5 noiembrie 1916
Dragul meu ],
De ce nu-mi răspunzi cărţii mele poştale scrise în tovărăşia lui Vasile Olănescu ? Desigur că ai primit-o... şi răspunsul îl aştept zi de zi. Dacă ai şti cît mă ocupi ? Ce faci ? Cum te împaci cu regimul ? Care e starea ta generală ? Cîte, cîte aş vrea să aflu. îmi lipseşti foarte mult şi aş vrea să te am lîngâ mine, cel puţin sub forma ideală a descrierii, a amănuntului despre tine. îl vreau, îl' doresc, acest amănunt. Nu întîrzia de a mi-1 trimite. Pe cine ai mai cunoscut ? Ce prietenii noi ai făcut ?
Cît de mult aş vrea să te văd, o zi, numai una, să fim împreună — aş avea să-ţi spun atîtea şi desigur aş avea să ascult atîtea. Vei întîlni la Iaşi pe Vasile Olănescu, venit ca voluntar. Mă gîndesc cu bucurie că vă veţi întîlni şi că vei găsi în el un prieten. Să ştii, că Olănescu te preţuieşte, iar el însuşi e o inteligenţă de excepţie şi un caracter rar, capabil de prietenia cea mai pură.
Vrei să afli cîte ceva despre mine ? Iată, mi-am trecut examenul destul de binişor (3 albe, 1 roşie). Am început cursurile din nou... şi l'eternel retour — iarăşi grijile, nemulţumirile mele, goana, neliniştea mea de fiecare clipă. O accept, e însăşi condiţiunea vieţii mele. Tu mă înţelegi aşa de bine ; ce am să-ţi spun mai mult ţie care mi-ai fost tovarăşul celei mai adinei şi mai tainice tresăriri de cuget, tu care ai participat pururea la viaţa celei mai umile celule... Nici o vorbă mai mult, dacă nu m-aş descrie m-ai ghici.. Trăiesc însă un relief. Citesc acuma cartea lui Romain Rolland Jean Cristophe. O singură umbră în lumina ei : că nu eşti şi tu aci, s-o citeşti
18
19
şi tu, să împărţirn bucuria. Ce măreţie ! Sunt copleşit. Nu credeam vreodată ca fondul meu de mizerie, de nemulţumire, de obidă, să fie capabil a trăi clipe de o asemenea expansiune, de o asemenea luminozitate, atît de fericite. Glasul mi se taie. Mă întreb ce să fac ? Să plîng, să cint... Sunt copleşit. îţi voi vorbi în o altă scrisoare de Jean Cristophe, acum nu pot.
Continuu cu Diăona 2. Dacă îl vei întîlni pe Vasile, îţi va vorbi dînsul. Cred că ani realizat pe alocuri accente de lirism sau situaţie clasică. îmi place mult tema şi aceasta e de ajuns. Cred că o voi termina curînd. Am scris şi alte lucruri. Dar, Dumnezeule bun, cînd va veni vestea mare, soiia din cer care să hotărască asupra prezentului şi viitorului ? O aştept. O aşteptăm cu toţii. Desigur că ea nu va veni acum. Dar cînd ? Visul nostru s-a îndepărtat.
Mă întîlnesc foarte des cu Marcel Romanescu. Are un mare dar de a mă odihni Marcel... îl iubesc mult. Scrie lucruri frumoase acum, unele foarte frumoase. îl întîlnesc şi pe Neniţescu... are un mare dar de a mă obosi. E o constatare care se impune tuturor care îl cunosc. Chipul de a vorbi traînant şi parantetic, nararea lui confuză, atitudinile suprasensibile sau... transcendente, mania «de a recita mult prea mult şi lucruri foarte lungi, în sfîrşit e obositor... si totuşi e valoros. Cine' se îndoieşte ?
Zilele astea va fi la Iaşi şi tată-meu, venit în inspecţie. Dacă poţi caută de-1 vezi.
Ţi-am scris cîteva scrisori între timp. Nu ţi le-am expediat pentru motive pe care le vei afla altă dată, dacă nu le bănuieşti acum.
Fii sănătos, dragul meu, şi scrie-mi multe, multe. într-o seară cînd te vei simţi mai obosit, dar doritor de a mă afla, pune abat-jour-ul lampei, luminează-ţi foaia şi scrie-mi. Să ştii că în semiobscuritatea odăii mă voi găsi eu, în partea mea cea mai pură, poate, în semiobscuritatea odăii tale se va afla dorul meu, iubirea mea.
Te îmbrăţişez cu drag,
Tudor
10
Către Simon Bayer
[Botoşani,] 6 decembrie 1916
Dragul meu,
Iţi pierdusem de urmă : zilele astea însă l-am întîl-nit pe vărul tău, S., care, spunîndu-mi numărul bateriei tale, mi-a dat ideea să-ţi scriu la şcoală —- adresa ta particulară bănuind a fi alta decît aceea pe care o ştiu eu. Astfel se explică cum cu toată dorinţa mea de a-ţi scrie
— care înlocuieşte în chip imperfect nevoia de a comunica direct — n-am făcut-o atîta timp.
Te-am aşteptat de Crăciun pe tine şi pe Vasile. Auzisem cu cîteva zile înainte că nu veţi putea ieşi din garnizoană. Nu vroiam să cred — şi nu vroiam pentru că v-aş fi vrut mai aproape de mine... Eternul sofism al conştiinţei (expresia ta e infinită ca aplicare). în sfîrşit, ziua Crăciunului sosise, am ieşit în drumul celor ce veneau de la gară : lume multă — voi, însă, nu. îţi închipui ce dezamăgire ! închipuisem o mare de bucurii la revederea noastră ; în locul lor o suferinţă care nu se poate spune. Am simţit că mi-e foarte dor de voi. O, cît îmi lipsiţi. Doamne, cum ne smulge, ne risipeşte vremea! Mă fură timpul înapoi. Zilele astea, în special, am avut atîtea rememorări afective. Aveam sentimentul nu ştiu cărei expansiuni a fiinţei, un fel de bucurie infinită care se localiza pe străzile umblate de noi, în odăiţele noastre — pe largul bulevard năvălit de măreţia apusului sau în după-amiezile pline de soare, undeva rătăciţi... Cîte amintiri comune — fără de substratul unei anecdote, ci numai emoţionale. Cîtă veselie — şi altă dată cîtă zguduire... Sunt copleşit.
Vrei să afli ceva despre mine! Am plecat de la Iaşi
— în ce dispoziţii,! La Dorohoi — cîte n-aş avea să-ţi povestesc — am fost amînat. Am plecat fără a-1 mai putea vedea pe Barbilian. Era singurul meu regret, că mă despart de el. Sunt un incorigibil sentimental. Cum îl voi putea uita cînd el împreună cu tine înseamnă... atîtea
20
21
amintiri bune... în urmă am aflat că a fost reformat. Acum este la Iaşi ? M-am întors la Botoşani. Dar foarte stînjenit, încurcat. Ce voi face ? Am început să citesc Citesc mult, mult. Am avut multe idei. îmi lipseşte însă putinţa unei lecturi coordonate. Şi apoi nu e timpul ideologiei *— sunt deci puţin timid ca avînt intelectual. N-am putut să scriu mai nimic. Crearea, cel puţin la mine, rodeşte în dispoziţii fericite. Nu voi putea uita odăiţa mea din C[alea] Plevnei : a tresărit acolo o inimă fericită. Luni plecăm de aici. Iar pribegie, o nouă expediţie în necunoscut, ne ducem într-un sat la 6 km de Iaşi. Iată deci perspectiva aurită de a ne revedea. Săptămîna viitoare cred că voi veni la Iaşi. Mi se descreţeşte fruntea Ce păcat că nu eşti mai liber ! Mi-e frică să nu mi se întîmple ca rîndul trecut. Eram interzis, neputincios de a scoate un cuvînt din miile pe care le aveam în suflet. Aş vrea să vorbesc o noapte întreagă — ca altădată.
Aşteaptă-mă ! Cum voi putea, voi veni. Sărutări de frate.
Tudor
11
Către Simon Bayer
[Botoşani,] 10 decembrie 1916
Dragul meu,
Sunt la Botoşani... După refuzul de a fi primit în şcoala de artilerie, m-am dus la Dorohoi. Acolo... Ce să-ţi spun ? Nespus de rău ca ambianţă... Incazarmare etc, etc. Afară de asta, 2 500 locuri şi 4 000 de cereri... S-au format două serii. Am fost repartizat în a doua serie, care va începe în martie. Astfel iată-mă acum în Botoşani, singur — nu-ţi închipui cît sunt de singur — doar gîndurile îmi ţin tovărăşie. E un. prieten capricios gîn-dul : cînd exuberant de vesel, cînd sfîşietor de trist. Ade-
seori el îmi întinde puntea către tine... Întind braţele. De ce nu eşti aici ? Amîndoi ne-am simţi mai bine. Şi cînd te gîndeşti că ne despart cîţiva paşi... Şi totuşi e aşa greu să ne vedem. Cînd am fost la Iaşi de-abia am avut timpul să ne spunem bună ziua'. Oboseala ta ne-a despărţit. Cînd m-am deşteptat, plecaseşi. Ziua care a urmat a fost tristă. Era un cer admirabil de toamnă. O amintire des bătătorită îmi veni în minte. M-am plimbat în Copou, ca în dimineaţa aceea (sunt doi ani) la şosea. Seara am vrut să revin. M-au reţinut treburile (am alergat pe la minister, la Direcţia şcoalelor etc), n-am putut. Am plecat în aceeaşi zi la Dorohoi... Ah ! Noaptea aceea de călătorie, care însemna epilogul iluziei de a fi împreună, în aceeaşi zi l-am văzut pe Vasile. Din întîmplare pe stradă... Cîteva cuvinte doar... apoi o strîngere de mînă. Şi vorba lui — ca şi vorba ta — era săracă... şi vorba mea de asemeni. Doamne, durerea mare e că nu putem fi aceiaşi. între noi stă acum durerea lumii, ceaţa viitorului şi atîtea griji... Ele ne prefac, ne încreţesc fruntea, ne copleşesc. Uneori am impresia că n-o voi putea duce pînă la capăt, că voi muri de durere. Ştii ce se întîmplă cu piţigoiul în captivitate ? Suntem robiţi de griji. Dacă îmi va rămîne capul printre gratii, tot aş-teptînd un timp mai bun ? Pe unde ne-am petrecut vîrsta de aur, ce va fi acum ? Dar nu ! Cuvinte de astea nu-ţi trebuiesc ţie. Mi-am spus-o de atîtea ori... Şi totuşi nu pot rezista. Cui, dacă nu ţie, aş putea să le spun ? Sunt aşa de slab ! Ţi-aduci aminte cînd schiţam îndrăzneţul cult al energiei ? Ce fericiţi eram pe atunci. Se dovedeşte acum că era defectuoasă direcţia aceea. O formulă etică trebuie să se adapteze cu rectitudine slăbiciunii naturale a omului. Omul e slab, acesta e adevărul. Idealul moral trebuie să se scoboare pînă la umilinţa condiţiunii omeneşti. El trebuie să fie ca bunul samaritean ce se abate din drum pentru a lega rana drumeţului căzut în noroi... Zilele din urmă. am citit din Renan. Multe idei vîntur acum. M-aş ruşina să-ţi vorbesc de ele — nu e vremea oisivităţilor elegante — dar în Renan găseşti totdeauna un sol de pace şi de mîngîiere. Cred că, în ce priveşte directiva generală de spirit, voi fi totdeauna alături de acest mare sacerdot al simpatiei. N-am găsit pînă acum un complex sufletesc cu care să fiu mai deopotrivă... Desigur
22
23
atît cît pot fi deopotrivă o năzuinţă cu un ideal. Văzu-tu-s-a vreodată o alcătuire sufletească mai armonioasă ? Intelectualiceşte o candoare de copil unită cu o extensiune perceptivă de savant — nici o dogmă, dar o putinţă de înţelegere ce nu cunoaşte vreo barieră intelectuală. Sentimentaliceşte : o simpatie nemărginită ce colorează însăşi negarea.
O admiraţie sanctificatoare pentru tot ce e lucru sufletesc... Un respect pentru convingerea personală ce merge chiar împotriva vieţii sale... Un suflet de călugăr blînd — agnus Domini — unit cu o inteligenţă de critic ?i o erudiţie de istoric. A fost adeseori trecut printre scepticii sec. XIX şi Paulhan — în Le nouveau mysticisme — -ocoteşte ideologia lui ca reprezentativă pentru starea anarhică a ultimului veac. Nu pot admite ideea aceasta. Anarhia c lipsă de ordine, negare şi ură. La el totul e ordine luminoasă şi simpatie afirmativă. Desigur că extinderea interesului lui, lipsa de dogmă şi aprobarea unanimă poate fi primejdioasă pentru spiritele care cer un ideal anume şi care fără de această formă fixă se găsesc — cum să spun — neorientate. El nu întrupează însă mai puţin ceea ce s-ar numi idealul integral al omenirii.
Aş fi fericit să-mi trimiţi şi tu un gînd. Vezi, sforţarea intelectuală te abstrage condiţiunii concrete a existenţei. Adeseori m-am gîndit la o morală care s-ar putea reduce într-un cuvînt : studiu. E o mică laşitate a recurge la ea ; dar mulţumirea noastră de o clipă scuză şi scăderea aceasta. Suntem nişte copii plăpînzi, scutecele tuturor îngrijirilor şi scăderilor noastre nu ne ajung. Aş vrea cît mai mult să mă abstrag : îmi lipsesc cărţile. Pe aici nu se poate găsi nimic. M-ar interesa Le Pragmatisme i iui James şi La vie des verites a lui Le Bon. Nu poţi tu
mi Ie procuri ? La primire ti-as înapoia banii prin mandat.
Te rog răspunde-mi neîntîrziat: am îndoieli în ce priveşte adresa şi n-aş vrea să fiu în nesiguranţă în ce priveşte primirea acesteia. Te las, dragul meu ; o perspectivă luminoasă îmi stă înainte. Vei veni de Crăciun ? O mic de sărutări de frate, cel mai bun gînd şi amintirea rea mai bună.
Tudor
12
Către Simon Bayer
11 noiembrie [1917], îaşt
Dragul meu,
Tocmai citeam cînd aud afară numele tău printre alte cuvinte neînţelese, am sărit afară gata să îmbrăţişez trimisul, care — presimţeam — nu putea să întîrzieze.
îţi închipui ce bucurie mi-a făcut scrisoarea ta ! Cum să-ţi mulţumesc ? !
îmi vorbeşti de ţigări şi de cărţi. îţi trimit o sută de ţigări dintr-o sărăcie pe care sunt fericit s-o împart cu tine (ştii tu : ca-n alte timpuri). Cît despre cărţi e mai greu. Am răsfoit hărţuita bibliotecă pe care am purtat-o prin mai multe oraşe şi case cu o nostalgie ce ne e comună şi am găsit La vie de Beethoven, a lui Rolland, mai vrednică de cetit între celelalte. E un document de acea frumoasă suferinţă care astăzi nu mai ne e îngăduită.
Cred că îţi fac plăcere trimiţîndu-ţi un volum clin Samain.
Mîine dimineaţă voi colinda librăriile cu speranţa că-ţi voi mai putea găsi ceva (soldatul care a adus scrisoarea mi-a făgăduit că va veni după răspuns mîine la 12)
Aubry nu pot să ţi—1 dau, căci e transportat la Buciumi, unde e garnizoana lui tată-meu, care nu se duce mîine (duminică) pe acolo. în alte împrejurări ţi l-aş fi putut da. Dacă mai ai vreo ocazie, află că lucrul e posibil
Le Monde comme Volante... a rămas la Bucureşti cu anul pe care l-am lăsat în urmă !
Mă întrebi dacă am dat vreun examen : nici unul ! Nu e posibil. Sunt într-o stare de spirit îngrozitoare, făcută numai din enervare, impacienţă şi nelinişte intelectuală. Sunt într-un curent de idei pe care ţi l-aş înfăţişa dacă ne-am întîlni — (e vorba de a da un fundament istoric psihologiei, pentru a explica unele stări de spirit incomprehensibile prin actuala metodă naturalistă). Cre-de-mă însă că consider aceste lucruri cu totul lipsite de
24
25
importanţă în faţa entuziasmului ce-1 am de a comunica cu tine : îi cedez, de altfel, pasul.
Barbilian e cu şcoala de geniu la Huşi. A avut un concediu de cîteva zile pe care şi l-a petrecut aici ; am fost mai tot timpul împreună. Am vorbit mult de tot despre tine. Altfel, l-am găsit colosal de schimbat. Să vezi ce domestic a devenit, ce timid şi ce conciliant. De altfel, ăsta este fondul lui adevărat : un suflet foarte bun şi numai cîteva naivităţi de formă.
întîlnirea asta m-a încălzit : am revenit pe frumoşii 4—5 ani din urmă.
Vrei să-ţi fac o plăcere ? Ascultă : „O seară de toamnă. Arde focul. Odaia e mai mult lungă decît înaltă. Pe o bibliotecă rulantă stau cîteva cărţi sub privirea umedă a unui portret sub care scrie : ^Priez pour le pauvre Gas-pard». Doi stau faţă-n faţă : unul citeşte, altul transcrie note luate din lecturile făcute peste zi. Feţele ard şi creierii au devenit lirici. Se încinge o discuţie. Intervine un al treilea, cu extravaganţe sinistre. După un sfert de ceas, camera e părăsită, vîntul suflă' şi pardessus-urile sunt subţiri. în zori, bulevardul trepidează sub un dans ce acumulase-n sine lumină, cîntece şi vise".
12 n[oiembrie]
Am întrerupt aseară scrisoarea. Mă întorc acum acasă după ce am răscolit toate librăriile : cîteva cărţi româneşti fără relief, colecţii de reviste vechi şi... patologie internă. Nu se găsesc deloc cărţi, eu citesc cînd am vreme pe la Biblioteca Universităţii şi împrumut uneori cînd aflu ceva ce mă interesează. Ţi-aduci aminte acea voluptate aleasă de a te ţintui avid în faţa unei vitrine savante, de a cumpăra o carte ca o speranţă nouă şi apoi de a-i tăia foile cu un fel de grijă' şi înfiorare delicioasă : pe acestea trebuie să ie trecem printre renunţările zilei de azi.
Mă întrebi dacă am mai scris ceva : da, de la plecarea ta ; nu, de la o vreme încoace. în schimb am adunat cele mai bune din anii 1914—1917. Am materialul unui volum. Făcînd munca asta am avut însă impresia penibilă a unui — cum să-ţi   spun — a   unui   neisprăvit. O,
26
Doamne, un sfert să fi dat din acel entuziasm liric care a făcut atîţia ani de zile legătura organică a prieteniei noastre. Ce operă ar fi fost ! Şi apoi parcă am răscolit o criptă... De ce nu ne fixează viaţa în forma cea mai exuberantă ? De ce trebuie să vie şi îndoiala şi critica ?...
Nu mi-ai mai scris nimic despre Olănescu. Nu ştiu dacă ai primit scrisorile mele, cînd îţi ceream, încă sub impresia nespus de dureroasă a morţii lui, amănunte despre aceasta. Nu-ţi pot spune cît am suferit şi cît sufăr încă : eram adînc legat de dînsul. Zilele trecute am fost prin faţa casei care ne-a adăpostit iarna trecută. Am avut multe clipe rele acolo, dar şi unele plăcute. Ţi-aduci aminte cînd ne întrebam (el punea întrebarea) dacă ne vom mai regăsi cu toţii după război ? îi fu dat lui ca să dispară. în ce mă priveşte sunt izolat de toate afecţiunile mele — cu toţii s-au răzleţit — şi tu care cunoşti nevoia mea de o caldă sociabilitate îţi închipui cît sufăr de această izolare.
De ce nu-mi scrii mai mult ? îmi spui că nu poţi să-mi scrii, o anumită stare de spirit etc. Dă-mi voie să-ţi spun că nu mă mulţumeşte un asemenea argument. De pildă, cînd mi-ai scris biletul prin soldat — de ce în locul acestuia nu mi-ai făcut o scrisoare lungă în care să-mi fi spus ce faci toată ziua, ce camaraderii ai, ce citeşti sau ce gîndeşti ? Rîndurile pe care mi le scrii sunt o anemică coajă de pîine la o foame pantagruelică.
De ce nu cauţi să obţii un concediu ? Intîlnesc aci la Iaşi pe mai toţi din foştii tăi colegi de promoţie.
Mi-a căzut în mînă de cîteva ori Gazeta Bucureştilor. Ce oroare ! Iţi sîngeră inima.
Din cele reproduse prin ziarele de aici am putut afla că viaţa s-a restabilit la Giurgiu, unde este primar Sc. Stăncescu. Ai tăi probabil că s-au reîntors acasă.
Cineva m-a asigurat (Mihai Bădulescu) ca a citit în G[azeta] B[ucureştilor] că Macedonski a citit la „Blandu-zia" Moartea lui Dante. Numărul era din iunie, cred. Am cunoscut aci şi sunt camarad cu Manole Slătineanu, avocat din Bucureşti şi frate vitreg cu Mme Macedonski l. E un admirator şi are o mare dragoste pentru M. : am vorbit despre dînsul mult împreună. Aş vrea mult să-1 regăsim pe bătrîn cînd ne-om reîntoarce.
27
întîlriesc aci pe Pillat şi pe Stamatiad. Lui Stama-tiad i-am vorbit multe despre tine, aşa încît te cunoaşte bine, deşi ar vrea să te ştie şi altfel. De cîte ori mă vede, mă întreabă : „Ce mai face Bayer, ai mai primit ceva de la dînsul ?" înţelegi că cu asta nu mă prea pot lăuda. Eu mai stau cîtva timp pe la Iaşi, unde fac practica tunului românesc cu tragere antiaeriană. îţi spun drept că în asemenea complicaţii artileristice nu speram să intru : o să mă descurc şi eu cum voi putea.
Tu ce eşti — agent la divizion ? Pardon. îmi vine să rîd.
După cererea pe care mi-o faci, văd că te-ai hotărit şi pentru drept. Vom pleca la Paris după terminarea războiului. Mi-am propus să mă corijez şi, după restabilirea situaţiei, să fiu totdeauna mulţumit. Numai de-oi putea să mă ţin de cuvînt.
înainte de a pleca pe front, îţi voi mai scrie cu speranţa că voi avea şi un răspuns să-ţi dau.
A bătut 12. Aştept soldatul. îmi închei scrisoarea cu tot dorul şi, toată dragostea pe care ţi-o poartă prietenul tău,
Tudor Str. V. Conta, 1
13
Către Simon Bayer
Iaşi, 31 ianuarie 1918
Dragul meu,
îţi scriu prin Ionel Ţăranu pe care l-am întîlnit la Iaşi şi care — după cum îmi spune — are posibilitatea de a ţi-o remite. îţi scriu cu tot entuziasmul şi cu tot dorul pe care îl naşte în mine depărtarea noastră de 10 luni de timp şi sute de km de loc. Sunt de vreo două
săptămâni, întors de pe front, unde cît p-aci era să vin să te văd, clar iată ce s-a întîmplat : comandam un post antiaerian la Verdea, mă interesez unde se află regfimentul] 22, mi se spune că el se află Ia Cimpuri. Tocmai plănuiarn ca a doua zi să încalec un cal şi sa pornesc în căutarea ta, în acelaşi moment telefonul — brr? — iau receptorul la ureche — şi ce aud :
•— Imediat veţi porni la comandamentul bateriei. Deci, imediat pornesc etc, etc. Ajung acolo după 6 ceasuri de drum călare şi de acolo sunt trimis la comanda altui post, 80 km depărtare de tine. îmi venea să plîp.g de necaz. Speram însă că spre sfîr.şitul lui ianuarie să' mă înapoiez la Verdea, spre sfîrşitul lui ianuarie fui insă chemat la Iaşi... A fost un făcut !
Sunt insă vesel de ştirile pe care Ţăranu mi Io-a dat despre tine. EI îmi spune că mi-ai scris în mai multe rînduri,, dar eu n-am primit nimic. Am impresia că in una din ultimele mele scrisori ţi-am comunicat greşit adresa mea : în loc să spun Mîrzescu, 13, am scris Mavro-gheni ! De aci înainte, însă îmi vei scrie pe vechea şi cunoscuta de tine adresă : V. Conta, 1 (colţ cu str. Muzelor).
Dragul meu, am o fericită aprehensiune pentru viitor. Aşa e atmosfera pe aci! Să fie numai o simplă şi zadarnică iluziune... ? Dar cînd mă voi întoarce voi îngenunchea şi voi săruta asfaltul ca pe un obraz omenesc Sufletul meu a prins aripi,, în fiece zi mă poartă pe acolo, clar lutul e inert şi tîrzielnic. înăbuş sub o aspiraţie uriaşă. Veşti venite din teritoriul ocupat ne spun că Macedonski trăieşte, e sănătos şi are o atitudine demnă.
O informaţie publicată în ziare ne anunţă că vaporul cu care Romaneştii au străbătut marea a fost înecat, dar ei — toată familia —• au scăpat şi că acum se află la Paris. Voî încerca să le scriu.
Cineva îmi spune că Busuioceanu ar fi murit. Adevărat să fie ? ! Ce rău mi-ar părea ! O, vremea asta în care viaţa e o întrebare ! Tu nu te poţi interesa ? Regfimentul] lui — 5 Vînători — nu este în regiunea ta ? Am scris în ultimul timp — deşi de cîtva timp nu mai scriu — şi mi-am completat şi organizat volumul de poezii. Am scris şi pentru un alt volum de proză : schiţe — poeme cu caracter liric-filosofic 1. Face impre-
28
29
sie ! Aş vrea să-ţi citesc şi sunt curios de opinia ta ! Dar... dar pe cînd ? De ce nu vii la Iaşi într-o permisie ? Gin-deşte-te : 10 (zece) luni ! Nu mă face să aştept prea mult răspunsul tău. Dacă aveţi vreun delegat pentru Iaşi, dă-i o scrisoare pentru mine.
Pe Barbilian l-am văzut luna trecută : sănătos şi... cuminte. Scrie lucruri frumoase şi te doreşte. Dacă vrei să-i scrii : Elev Barbilian D., Şcoala de geniu-Huşi. Ce să-ţi mai scriu ? Ce să-ţi scriu afară de dorul meu nemăsurat de a te vedea, afară de sărutările frăţeşti ce ţi le trimit ? La revedere,
Tudor
14
Către Ovid Densusianu
[Bucureşti,] Luni, 22 iulie 1913
Preaonorate domnule Densusianu,
Vă rog să-mi scuzaţi tăcerea : dar de la sosirea mea am fost prins într-un asemenea vîrtej de împrejurări, am avut atîta de suferit de la privaţiunile vieţii de aici şi de la situaţiunea specială vremurilor, încît nevoile m-au tras într-o mie de părţi — deşi' gîndul mi-a fost zilnic, aproape, acolo unde am lăsat un regret bine-înţeles.
Afară de aceasta, în ultimul timp, slăbiciunea şi enervarea au sfîrşit prin a mă trînti la pat timp de o săp-tămînă.
Micile însărcinări ce aţi binevoit a mi le da, le-am îndeplinit după cum s-a putut şi d-nii DamianovL-i1 şi Paraschivescu2 cred că v-au scris înaintea mea, ţinîn-du-vă la curent.
Colaborez la Literatorul. Această colaborare are însă un punct de vedere bine lămurit, pe care însăşi revista a ţinut să-1 accentueze 3.
Cred că dintre numerele apărute v-au căzut şi dv. în mînă cele trimese în Moldova.
Aş vrea să-i scriu şi lui Pillat; nu ştiu însă dacă mai 'e în Iaşi...
A început să vie multă lume şi cred că n-aţi greşi dacă v-aţi reîntoarce sub unicul punct de vedere al greutăţii de a mai ţine apartamentul dv. neocupat, greutate pe care d-1 Damianovici o mărturiseşte.
Revista apare ? E în curs de tipărire ? A apărut ?4 Noi suntem într-o ignoranţă completă de cele ce se petrec în Moldova. Oricum, aici nu poate fi vorba de publicare : absenţă de hîrtie, scumpete exorbitantă a tiparului. Vă rog, d-le Densusianu, să primiţi expresiunea profundului meu respect şi devotament.
Tudor Vianu
15
Către Vasile Voiculescu
[Bucureşti,] 5 sept. 1918
Preastimate domnule Doctor
Rîndurile dv. au fost bucuria săptămînei pentru noi. La o asemenea satisfacţie — numai — putem năzui aici, printre greutăţile şi încercările de tot felul.
Mă bucură de asemeni că urmăriţi Literatorul — şi cred că aţi luat aminte la sforţarea noastră de a înlătura şovăielile şi slăbiciunile debutului său.1
Pentru cei ce sunt binevoitori cu noi, ţin să fiu garanţia sănătăţei...
D-1 Macedonski păstrează o bună şi călduroasă amintire despre dv. —- Stamatiad şi cu mine, care v-am urmărit în România, aveam pentru dv. o desăvîrşită stimă literară.
30
31
în asemenea împrejurări, şi întru cît tovărăşia noastră vă noate inspira încredere, îndrăznesc să vă solicit colaborarea dv. preţioasă.
Vă închipuiţi că avem nevoie dc un ajutor ; iar ajutorul dv. ar fi dintre cele mai mari.
Pot oare să vă mulţumesc cu anticipaţie ?
Oricum, râmîn cu cele mai bune sentimente
al dv.
Tudor Vianu
16
Către Marcel Romanescu
Bucureşti, joi. 10 octombrie [1918] Scumpe şi mult dorite prieten,
Aflu adresa ta (de la Băbeanu). înţelegi graba cu care îţi scriu — eu care ţi-am purtat atîta de grijă, care te-am dorit atîta. Te ţineam în Elveţia şi iată că noua veste zice că esti mult mai departe. Sper însă în apropiata ta reîntoarcere. — Sunt întors de cîteva luni din Moldova. După plecarea ta (în decembrie' 1916) am intrat în Şcoala de artilerie. Terminînd-o am plecat pe front în Corpul Apărării Antiaeriene, unde am stat pînă în februarie 1918, cînd, reîntors la Iaşi, am rămas acolo pînă la plecarea din Moldova (iunie). Aici, la Bucureşti, sunt redactorul Literatorului care a reapărut şi lucrez şi la alte publicaţi-uni recente.1 Mi-a mers şi mai rău, şi mai bine în timpul acesta... deşi greutăţile trecute sunt oricum prilej de satisfacţie. Mi-ai fost pururi în amintire şi de mai multe ori aş fi vrut să-ţi scriu, dar indiciile despre tine erau prea vagi şi prea nesigure.
Am scris, deşi nu mult, în ultimul timp, dar marea experienţă sufletească la care am luat parte sper să-şi ia
de aci înainte o formă. Mă gîndesc la tine : mai liniştit decît mine, mai liber de a te adînci şi de a te perfecţiona, tu trebuie să fii altul. Cît de mult te doresc, cum aştept reîntoarcerea ta !
Am tristeţea să-ţi anunţ moartea bunului nostru prieten Vasile Olănescu, în marile lupte din iulie 1917. Am fost crud încercat prin pierderea acestui necomparat amic... şi îmi închipui impresiunea ce o vei încerca şi tu. — Mai multe detalii, despre mine şi despre altele, la o viitoare scrisoare ce va urma răspunsului tău, pe care îl sper neîntîrziat. Bune amintiri fraţilor tăi ; cele mai respectuoase salutări d-nei şi d-lui Romanescu. Ţie, scumpe Marcel, o mie de sărutări frăţeşti.
Tudor Vianu Str. Cortului, 14 (colţ cu Precupeţii Noi) Bucureşti
17
Către Marcel Romanescu
Bucureşti, 28 octombrie 1918
Scumpe prietene,
O bucurie delirantă mi-a pricinuit cartea ta poştală. Nu-mi vine să-mi cred ochilor privind : în adevăr, ale tale sunt rîndurile pe care le am în faţă — al tău e scrisul ăsta, pe care totuşi îl cunosc aşa de bine? In sfîrşit, după doi ani, ne regăsim — dar, din păcate, atît de depărtaţi încă... Nu-mi scrii cînd aveţi intenţia să vă reîntoarceţi. O doresc cît de curînd, cît de curînd, iar evenimentul acesta mi-1 făgăduiesc ca marea bucurie a anului... Scrisoarea ta n-am primit-o ; eu, însă, îţi răspund neîntîrziat la cartea poştală ; gelos de a pierde măcar o
33
clipă din timpul în care putem comunica iarăşi. — Neapărat, dacă vrei să-mi trimiţi articole de acolo, din nord, eu le voi face loc nu numai în Literatorul, dar pretutindeni unde pătrund şi eu... Voi scrie un articol despre tine : bucuria de a te fi regăsit vreau s-o împart, larg, cu toată lumea. Te fericesc ! împrejurările, pe tine,' te-au îmbogăţit şi te-au mărit. Ce curios sunt să aflu noul unghi al orientării tale. Iată ce îţi propun: scrie-mi în fiecare săptămînă cîte o carte poştală — dacă scrisorile nu ajung ; în chipul acesta voi afla mai' multe despre tine, mai mult decît pot afla din primele, laconicele tale rînduri care adaugă ia bucuria ce mi-au pricinuit-o şi indignarea de a nu-mi spune mai mult... Apar în Bucureşti, ca reviste, deocamdată, Spicul, sub direcţia lui Galaction, Revista critică a lui Prodan, Scena, o mizeră foaie teatrală a lui Herz, Cronicarul, o foaie teatrală şi literară a lui Caion. Dragoş Protopopescu va scoate revista Letopiseţi, Al. Vlahuţă, Sămănătorul.
Intoarce-te : vom scoate-o pe-a noastră ! încet, încet, pe aici, viaţa reintră în normal. Aş vrea să-ţi spun multe — pe care ţi Ie promit pentru scrisori viitoare. Oricum, nu mă lipsi de Veştile tale. Te sărut cu un dor nemărginit,
Tudor Vianu Cortului, 14
Bune salutări fraţilor tăi.
18
Către Marcel Romanescu
Bucureşti, 30 octombrie 1918
Dragă Marcel,
Am primit alaltăieri cartea ta poştală şi ieri scrisoarea — am răspuns în aceeaşi zi celei dintîi, răspund astăzi
34
celei de a doua, stăpînit, încă, de o • emoţie la fel cu aceea pe care mi-au trezit-o primele tale rînduri.
Sunt în ceasurile de odihnă pe care mi le.îngăduie munca  pentru examenele ce  se apropie.  Stau  în faţa hîrtiei, evaziv şi tulburat. Cu ce să încep, ce să-ţi spun mai întîi ? Am atîtea să-ţi spun ! Ţi-am purtat aspru de grijă pe aici! Circulau o mulţime de zvonuri rele cu privire la voi. N-aveam nici un temei serios să le cred — le respingeam cu siguranţa ce-mi dădea intuiţia mea... Dar oricum ? Zvonurile acelea nu erau de natură să-mi facă plăcere. La Iaşi am locuit în aceeaşi casă cu Vasilică şi Bayer. Eu venisem cu speranţa că te voi găsi, în ianuarie. Primele zile, înainte de a-mi întîlni prietenii, mă aşteptam să te văd apărînd la vreun colţ de stradă. îţi închipui cu ce reală suferinţă am înregistrat vestea plecării tale. Luni de zile, după aceea, Vasile nu contenea să vorbească despre voi. în aprilie a plecat şi el, împreună cu Bayer. Astfel, izolarea cu care debutasem la Iaşi, prin plecarea ta, se desăvîrşise acuma cu plecarea lor. De la Iaşi eu am plecat la Botoşani în mai. Primeam veşti rare. Vasile, în special, mi-a scris numai de vreo două ori. îi plăcea peisajul locului, care îi amintea Oltul lui ; se simţea bine „în exerciţiul funcţiunii" — erau chiar cuvintele lui. în iulie îmi vine vestica morţii lui, pe care Bayer mi-o confirmă printr-o carte poştală sfîşietoare. Vasile ceruse, expres, trimiterea lui pe front  — acolo colonelul, aflîndu-1 slab, voise să-1 dea la un birou de informaţii. Vasile refuză. La 17 sau 18 iulie, în timpul marilor lupte din sectorul Soveja, un obuz cade în baterie şi-1 răneşte,  profund,  la  ambele  picioare.  Anemic, în 12 ore, sucombă prin hemoragie. Cu două zile înainte spusese lui Bayer, cu care era în acelaşi regiment, presentimentul morţii. Natură nervoasă şi senzitivă — era ceva pe care îl putea devină în complexul determinărilor din jurul lui. Mă întrebi dacă l-am plîns ? N-aş fi crezut să provoace în mine asemenea răsturnări sufleteşti evenimentul acesta pe care, în definitiv, puteam să-1 aştept cu oarecare pregătire. Nu ştiu cine a comunicat familiei lui la Paris tristul eveniment. Eu n-am avut bravura s-o fac. în clipa aceasta, chiar, scriindu-ţi despre el, reîncerc ceva din prima mea durere. Cît despre moartea lui, eu nu gîndesc la fel cu tine. In jertfa forţei tinere şi fru-
35
moaşe găsesc nu ştiu ce prilej de melancolică blîndeţe. In asemenea împrejurări, suferinţa se complică cu o pură voluptate sufletească.' îmi place de altfel să regăsesc în tine sufletul acela „cu pofte de atlet" şi în care, probabil, influenţele de acolo au întîlnit şi au întărit tendinţele individualiste. E mare şi frumos ce spui tu, dragă Marcel. Orientarea mea e însă în sensul credinţei, e mai mult mistică, ceea ce, în definitiv, e forma cea mai înaltă a solidarităţii, o solidaritate cu întregul univers.
Poeziile tale mi-au plăcut mult. Liber e o minunată poemă imperialistă, care clădeşte pe suferinţă şi pe încercările durerii. Leul e o plastică viziune parnasiană. Cea dintîi am_dat-o la Literatorul, împreună cu o notiţă de a mea pe care am scris-o cu inima. Leul l-am dat la Revista critică a lui Prodan, unde se publică mai multe lucruri bune şi unde Nichifor Crainic este elementul cel mai activ. 1 Cînd. vor apare, le voi detaşa din revistele respective şi ţi le voi trimite. Trimite-mi mereu. Voi căuta să le public în toate revistele de pe aici. în curînd, Vlahuţă va face să apară, în acelaşi timp, un cotidian, Dacia, şi o revistă literară, Dacia literară, la care am fost solicitat să lucrez şi Ia care vor mai lucra : D. To-mescu, Nichifor Crainic, Ioan Dragu, Alex. Busuio-ceanu etc. înţelegi că în chipul acesta îţi voi putea asigura şi aici colaborarea regulată.
Ar fi bine, însă, să redijezi o serie de articole cu caracter informativ şi critic asupra mişcării culturale de acolo... Lucrurile acestea s-ar putea publica cu mult succes aici. Dacă însă ai intenţia să 'te întorci curind — o, cît o doresc ! — atunci păstrează-le pentru reîntoarcerea ta. căci cine ştie dacă nu vom avea nevoie pentru o publicaţie personală... Cît de mult aş vrea să fim iarăşi împreună, să muncim alături, comuni cînd într-un acelaşi entuziasm. Scrie-mi neapărat cînd aveţi de gînd să vă reîntoarceţi ! Aici, la Bucureşti, mai apare Spicul, pe care îl scoate Galaction împreună cu un rabin, Algazi. E o mişcare de inspiraţie —' vrea să fie — mai mult religioasă ; Neniţescu publică regulat la Spicul. Noua lui orientare e tot în sensul credinţei... dar realizările lui sunt inferioare oricărei aşteptări. Are un bogat şi puternic suflet Neniţescu, dar nu reuşeşte încă să se exprime şi forma  explodează în ţăndări sub  presiunea emoţiunii
lăuntrice. în genere, dar, nu mi-am schimbat opinia cu privire la Neniţescu, deşi continuu să sper în el.
Literatura războiului a fost, altfel, cu totul inferioară, ca şi aiurea, pe aci. Nu s-a scris nimic cumsecade. Sta-matiad, care împreună cu mine lucrează la Literatorul, a cunoscut şi el o întoarcere, cel puţin în formă, către credinţă, întoarcere din care au rezultat Psalmii, o producţie poetică cu totul slabă şi foarte puţin gustată. A devenit de altfel foarte nervos şi în fiecare zi slăbeşte şi se epuizează. Moşoiu (Alfred), cu care m-am împrietenit, are o piesă, Jocul apelor, la Teatrul Naţional, şi un volum de nuvele, sub presă, ce pare a fi menit la o vîlvă mare. Demostene Botez a publicat o plachetă de versuri, Munţii; care cred că e lucrul cel bun din literatura războiului şi care e vorba să fie premiată de Academie 2 A propos, la Academie a fost ales, în locul lui Delavrancea, Brătescu-Voineşti. Altfel ce să-ţi mai spun ; au mai publicat literatură de război, în afară de cei mulţi şi anonimi, dar uneori interesanţi, Sadoveanu, un volum slab, Mircea Rădulescu, prin ziare, Nichifor Crainic — un potop, lorga, căruia i s-a jucat la teatru şi învierea lui Ştefan cel Mare, cu un succes atît de negativ încît doar umerii lui ar fi putut să-1 poarte. Iorga, de altfel, a avut o atitudine admirabilă şi articolele lui au fost uneori de-un dramatism şi de o elevaţiune de sentiment cum nu s-a mai pomenit la noi. La Bucureşti, în timpul ocupaţiei, Adrian Maniu cu Sc. Froda au scris şi au jucat o comedie lirică, Fata din Dafin. O comedie lirică, Serenada din trecut, a jucat şi Mircea Rădulescu la Iaşi. Iată cîte ceva din ce s-a făcut pe aici. Puţin lucru faţă de măreţia vremurilor. Munca trebuie începută de aci înainte... Şi e mult de făcut.3
M-am grăbit să vorbesc despre tine tuturor prietenilor noştri comuni : s-au bucurat cu toţii aflînd despre tine, mai mulţi îţi vor scrie. Maestrul, pe care l-am văzut ieri, m-a însărcinat cu etc. Iartă-mi te rog neglijenţa cu care am scris şi cu care am expus. Am atîtea să-ţi spun... Şi iată că, după ce am umplut patru pagini cu literă măruntă şi încîlcită, tot nu ţi-am spus nimic, nimic din ceea ce îţi păstrez cu dragoste şi neţărmurit dor.
Mi-ar face plăcere să aflu detalii despre toţi fraţii tăi, pentru care păstrez cea mai frumoasă amintire şi pe care
36
37
îi doresc mult. Salutări lor. Pe tine, frate Marcel, te sărut cu dor de frate.
Tudor
P.S. Răspunde-mi neîntîrziat şi trimite poezii sau articole. Te sărut,
T.
19
Către Eugen Lovinescu
[Bucureşti, octombrie 1919]
Stimate domnule Lovinescu,
In clipa de a porni la tipografie cu manuscrisul noii cronici, pe eare urma s-o încep în Sburătorul, am fost oprit în loc de o întrebare ciudată.
Cronica era gata. Curăţasem fraza, proporţionasem compoziţia, revizuisem informaţia. Cronica era gata şi eram mulţumit de ea. In alte împrejurări aş fi dus-o vesel la tipografie şi aş fi aşteptat cu oarecare nerăbdare corectura, pentru a consulta sugestia textului tipărit. Vedeţi, în orice activitate profesională se produce o deturnare a atenţiunii de la fondul ei de umanitate către resorturile mecanismului său. Orice profesionist e un tehnician. Mi-aduc aminte de stăruinţa unui bătrîn maestru de la Iaşi în a discuta, într-un articol de ziar, felul în care un tînăr violonist se comporta cu instrumentul său. Funcţionarul observă simetria hîrtiei, logica exterioară a rezoluţiilor de pe ea ; pictorul, anatomia figurilor şi amestecul pastelor. Se gradează în estetică interesele diverselor categorii de indivizi în relaţiunile lor cu opera de artă. Cel mai steril dintre acestea, cel mai vid, cel mai formal este acordat artiştilor înşişi :
;J8
interesul tehnic. Ce departe suntem cu aceasta de con-ccpţiunea poeţilor vates. Nu fără pre2umţiune, Lamar-tine reclama pentru sine titlul de diletant.
Aşadar, cronica mea era gata şi eram mulţumit. Deşi, totdeauna călăuzit de un bun instinct, am simţit şi am căutat să ocolesc primejdia ce există în profesiune, de data aceasta mă uitam. Mă simţeam mulţumit. S-a petrecut atunci o bruscă întoarcere în gîndurile mele către mine, o reurcare a unui vechi fond de ingenuitate, nu ştiu ce amestec ce fericit primitivism şi noutate a conştiinţei. Eram turburat. Cronica despre' care vă vorbesc era o încercare despre cîteva chestiuni actuale în sfera literaturii. Printre unele cuvinte bune se găseau destule rele • privitoare la cîţiva oameni cunoscuţi şi necunoscuţi. Cu alte cuvinte, pornind de la anumite date şi comparîndu-le cu anumite credinţe ale mele, formulam judecăţi. Eram cinstit şi poate eram în dreptul meu s-o fac.
Mi-aduc aminte de cuvîntul unui tînăr critic francez, care cerea pentru aprecierile sale onoarea adevărului în raport cu sine. Ar fi fost şi greu de cerut altceva.
Oricum, în clipa despre care vă vorbesc, m-am simţit clătinat în tăria mea şi temelia dreptului meu am simţit-o foarte şubredă., Trăiam o clipă rară. Două idei se disociau : ideea de faptă şi ideea de răsplată. Munca şi preţuirea sa. Visurile şi realitatea. O amintire din copilărie îmi veni în minte.
Pe d-1 Arghir, grădinarul, nu l-am uitat. Era cărunt, umbla zdrenţuit şi avea slăbiciunea să poarte o pălărie tare în cap. Noi, copiii, ne veseleam mult în apropierea d-lui Arghir, căci în purtarea sa faţă de flori avea feluri noi şi plăcute de a fi.
Cînd le uda, le vorbea ca la păsări :
— Pui-pui-pui-pui !...
Şi cînd le scobea pămîntul la rădăcină, le certa :
— Mişele ! Mişele! Nemernicelor...
Bun grădinar, artist, d-1 Arghir avea slăbiciunea băuturii. în vremea prînzului, d-1 Arghir se întorcea şi uşa grădinii îi scăpa cam tare. Ştiam atunci că d-1 Arghir caută răcoarea beciului, de unde nu ieşea decît cînd
39
soarele se trecuse şi florile ofilite aşteptau, în umbra obosită, stropii lui Dumnezeu şi  vorbele d-lui Arghir.
Cum într-o zi se uitase, stăpînul casei îl întîmpinâ mustrător, în clipa chiar în care vinovatul înainta greu şi nesigur din gura beciului :
— Frumos, frumos, domnule Arghir ! D-ta dormi şi florile aşteaptă însetate de ceasuri... Asta e trîndăvie, d-le Arghir, trîndăvie...
— Trîndăvie... trîndăvie ? ! repetă şi d-1 Arghir.
Se transfigura. Ochii se măreau în orbitele lor şi obrajii cădeau.
— E trîndăvie ?
Crud ofensat, omul se încăpăţîna într-un cuvînt. Apoi, repezindu-se ca un vîrtej în mijlocul florilor, desţelenind cu picioarele buchetele înfipte în pămînt, smulgînd frunzele arbuştilor graşi :
— Asta e trîndăvie, urla d-1 Arghir, asta e muncă, e muncă, e muncă.
în cîteva secunde, sub grindina năprasnică a mîniei, grădina zăcea devastată. _
Trebuia să plece. Stăpînul nedrept îl opri în uşă întin-zîndu-i socoteala ; dar d-1 Arghir refuză :
— N-am pentru ce...
Preţuindu-se în munca sa, d-1 Arghir cerea înţelegerea ei. Fiindcă aceasta i se refuzase, el se simţea nedemn de răsplată. Mai mult, fiindcă munca sa nu se rostea în roadele sale, el n-a stat la îndoială să le distrugă. Ce puteau însemna roadele ? Numai sforţarea sa omenească sădită în fragilul material putea să însemne ceva. Şi d-1 Arghir, care era un mare disociator de idei, plecă fără o părere de rău pentru docilele existenţe rînduite în zvelte acolade şi ronduri bogate.
In vremea lui, Isus disociase şi el, ca d-1 Arghir.
Ideea de iubire strîns unită cu aceea de plăcere trupească, prin sforţarea de atenţie a geniului, el o despărţi, înălţînd-o în puritatea şi absolutul ei. Oamenii avură pentru Dumnezeu adoraţia şi pentru semenii lor caritatea, „fără de care totul este ca arama sunătoare". A fost un cîştig pentru umanitate, dacă nu pentru societăţi. Scăpată de relaţiunile satisfacţiei, iubirea îşi merita pen-
40
tru întîia oară numele. Scăpată de relaţiunile recompensei şi ale rezultatului, munca d-lui Arghir fusese o adevărată muncă.
Plecaţi peste sute şi sute de file avem impresia dureroasă şi aproape unanimă a naufragiului. îndrăznesc sâ cred că în proporţiunea uriaşă a producţiunei literare, realizările se pierd printre neglijenţele calculului. E înduioşător de contemplat trista armată a nevoiaşilor de ideal. Sub greutatea înaripată a visului lor, fiecare cade la rîndul său. Cine s-ar putea ridica spre a le cere ceea ce ei nu pot • da ? Şi cine ar putea să-i certe pentru aceasta ? O asemenea pretenţiune ar fi nejustificată şi într-un fel inferioară. In grijile ortodoxe ale estetului puritan ghicesc încă un egoism al naturii umane. El vrea o satisfacţie deplină ; dar el vrea o satisfacţie. Muncii artistice el îi cere un rol; visului, o realizare. El cere ; cere...
Munca îşi ajunge însă sieşi şi prezenţa visului motivează absurdul şi chiar hidosul.
Pentru că în timpul din urmă am vorbit despre umanitarism l, mă gîndesc că într-o asemenea societate astfel ar apare şi ar fi preţuit omul. în perpetuarea neconstrînsă a naturii sale, fiecare şi-ar afla rostul existenţei. Plini de griji ne-am apleca, unul asupra celuilalt, nu pentru a ne judeca, ci pentru a ne înţelege ; pentru a ne bucura de umanitatea fiecăruia din noi.
M-am întrebat în clipa de a vorbi despre oameni, cine îmi dă dreptul de a o face şi dacă prezenţa umanităţii nu-mi ajunge.
Eu ştiu că o asemenea soluţiune este primejdioasă şi că într-o asemenea fericită contemplaţie, destinele omeneşti ar mistui termenul evoluţiunii lor. Indulgenţa nu e recomandabilă.
O utopie valorează însă cît un' sens, cît sensul unei tendinţe.
...Şi faţă de atîţi cerberi păzitori reamintirea omului poate fi folositoare.
Acestea pentru a explica lipsa mea.
Tudor Vianu 2
41
20
Către Alexandru T. Stamatiad
circumsLnT       *      ^ ^ ^ ^ ? -
Recomandă-mă amintirei d-soarei   t -w;*; ochi senini  te fac să-ţi uiţi pSi ^t"'  * Cărel te sărut frăţeşte, nene !
[Bucureşti,] 12 noiembrie 1919
Tudor
Iubite nene Alexandre,
Bolnav îndelung în ultimul timp şi prins de examenele acum terminate, n-am putut să-ţi scriu şi nici să te văd cînd, în ultimul timp, după cum mi se spune, ai fost prin Bucureşti. Că n-ai venit să mă vezi a fost întristarea mea, supărarea şi apoi scuza venită de la sine gîn-dind că în graba treburilor care te-au adus vei fi fost silit să alergi mult şi să pleci /epede.
Ce ai făcut ? Ai terminat procesul ? Te însori ? Eşti mulţumit, acolo ? Cîntă inima în linişte visată, în bună ordine calmă, între munca de toate zilele şi dragostea potolită ? Mă ştii vechiul d-tale confident, omul cu urechea atentă şi cu vorba caldă la nevoi : Spune-mi !
Şi mai vreau să ştiu dacă scrii şi ce scrii... E important şi mă interesează. în burgul de-acolo vreau să te ştiu cu des suflet evadat. Fă-mă părtaş planurilor de evadare !...
Ce să-ţi' spun despre mine ? în mic progres faţă de criza sufletească care de mult mă frămîntâ, mă topeşte între tendinţe contradictorii, mă îneacă în străluciri de spaimă ca să mă aducă zdrobit în faţa materiei pentru care n-am găsit încă dalta cea bună. Asta în ce priveşte încurcăturile mele metafizice. în privinţa celorlalte, iată. Parisul studiilor mele e încă departe. Dacă pînă în primăvară nu plec, atunci prind rădăcini încă un an, pe aici. Am mai multe de făcut — şi le vei vedea.
La Arad am şi eu un dor : Perpessicius. Nu vreau însă să-i scriu. Sunt grav supărat... O-fen-sat ! I-am aşteptat rîndurile pe care n-a găsit cu cale să mi le tri-meată. Ridic Ia rîndu-mi protestul tăcerii (clocotitoare ca un stup !). De-acum înainte am de gînd să-1 trec în subconştient. Spune-i uitările mele...
21
Către Alexandru T. Stamatiad
Dragă nene Alexandre,
[Bucureşti,] 2 ianuarie 1920
îmi pare rău că nu te-am putut mulţumi acum, în urmă : am întîrziat cu comisionul şi nu ţi-am scris scrisoarea pe care eu însumi o doream. Te rog să mă crezi însă că am fost foarte ocupat, am avut o epocă de necazuri şi turmente — cum probabil că, ai avut şi d-ta adeseori — şi, pe deasupra, boala lui bietu tată-meu care a îmbătrînit teribil în ultima vreme şi care o duce şovăitor de tot — sănătatea lui mă îngrijorează peste măsură. N-am avut nici răgazul şi nici seninătatea — şi cînd ţi-am scris am făcut-o pe colţul unei mese şi cu făgăduinţa intimă că voi reveni, după dragostea şi amiciţia mea.
Cît despre reviste, ţi le-am trimis după cum deosebit mi le-ai cerut în cele două scrisori (o greşeală probabil) — iar Umanitatea, care n-a apărut de două luni, am aşteptat-o într-un număr nou. Fiindcă eşti însă probabil curios să-i vezi înfăţişarea, îţi trimit un număr mai vechi — care mi se întîmplă pe masă. Romanescu e numit ataşat de legaţie la Vatican, a plecat şi pînă acum nu am nici o ştire de la el, încît nu-i ştiu adresa. Cum voi putea coresponda, îi voi transmite cuvintele d-tale. îţi voi comunica, de altfel, şi d-tale adresa lui.
42
43
Şi acum cred că eşti mulţumit, nu mai eşti supărat pe mine şi nici aşa de răutăcios cum te-ai arătat în scrisoarea din urmă. E adevărat că atunci cînd nu cunoşti gîndul din urmă al unui om, fondul sufletului unui om, eşti înclinat a-1 judeca cu asprime. E destul însă ca omul să ţi se înfăţişează, pentru a-1 ghici, înţelege şi iubi. E o fi-losofie de care eu mă conduc totdeauna şi graţie căreia eu nu m-am simţit împiedicat de a descoperi, chiar sub ironiile d-tale, inima prietenului drag pe care cred că îl voi avea totdeauna în persoana d-tale.
Căci, iubite nene Alexandre, lucrurile stau astfel: mă zbat ca un peşte pe uscat, uneori mă simt bine, lucrez şi uneori mi se pare că merg un drum bun şi sigur, dar sunt mereu prizonierul unei reţele de împrejurări din care nu mai ştiu uneori cum să ies. Să nu mă crezi prea fericit, nici prea plin de mine : cunosc umilinţa condi-ţiunii omeneşti. Maaare ? O, nu. Poate că uneori aş dori să fiu, s-o cred. Sentimentul vieţii mele e însă un altul. Ador seminţele divine puse în om şi îmi prăpădesc viaţa ca să le întîlnesc şi creşte, dar drept consolare, una singură : viitorul. Vezi, prin urmare, că nu poate fi vorba de un timp scurt în care eu aş fi dobîndit conştiinţa cine ştie cărei perfecţiuni personale. Te rog, astfel, să mă judeci totdeauna cu gîndurile d-tale cele mai înalte şi mai bune.
Ce să-ţi mai spun altfel ? Sper să public în lunile ce vor urma cîteva essai-uri de extensiune şi întrucît am întîrziat pînă acum, îndată ce voi lua o siguranţă despre anunţarea sănătăţii lui tată-meu, cred a pleca din nou în străinătate. Aş vrea s-o fac după sărbători. în aşteptare, stau mult în casă, citesc aproape neîntrerupt, notez şi elaborez. Cînd vine către mine un gînd de prieten, mă înviorez şi mă simt bine, cu atît mai mult mă mîhneşte cînd un prieten îmi trimite o solie aspră, sau grăbită, sau amarnică.
Aştept neapărat rînduri de la d-ta.
Te îmbrăţişează, pînă atunci, al d-tale,
mai mic, Tudor Vianu
44
22
Către Alexandru T. Stamatiad
Dragă nene Alexandre,
Dresda, 7 mat 1920
scrie mai larg^^J^^f1' \ instalat, îţi voi d-tale pe adresa d lui AlfluU?a Să primesc ?tir"e 5, Stoc* I (p T vianuf        SW°b°da' VHI' Albertplate, Te doreşte al d-tale
Tudor Vianu
23
Către Alexandru T. Stamatiad
Dragă nene Alexandre,
Viena, 1 august 1920
în cîteva zile mă înapoiez în ţară după aproape şase luni de perspective nouă, muncă conştientă şi, uneori, revelatoare.
Ţi-am scris de cîteva ori din călătoria mea în Germania. Mi-ar fi făcut plăcere să-ţi văd slova şi să-ţi aflu veştile. Dar le-ai primit pe ale mele ? Acum că mă apro-piu doresc mai mult să te văd. Mă bătea gîndul chiar să-mi întrerup călătoria la Arad, să te găsesc, să te ascult şi să plec mai departe... Mi-e teamă, însă, că nu vei fi în localitate şi, apoi — drept să-ţi spun ! — mă grăbesc să termin cu drumurile din care am de ajuns.
Aşadar, am călătorit prin Germania, am văzut lumea asta foarte interesantă şi, înainte de toate, nouă.
45
M-am bucurat cu ochii şi am înţeles cu mintea. Am învăţat o limbă şi, instalat la Viena, unde am urinat semestrul universitar, am pus la cale o lucrare de psihologie pentru care cercetările făcute m-au dus pînă în pragul redactării...1 Lucrului ăsta vreau să-i dedic luna august, Ja Bucureşti. Ce voi face pe urmă nu ştiu. Acum că pot folosi cartea nemţească, Germania a încetat de a mai deveni o necesitate vitală. Mă gîndesc la Paris. Dar am cheltuit foarte mulţi bani, îmi mai trebuie de mai multe ori atît şi deocamdată nu ştiu de unde să-i scot. Trebuie, însă. Şi la Bucureşti mă pregătesc să mă zbat din răsputeri pentru a confirma destinul, care — văd eu — mă duce prin străinătăţi.
Iată, în ce mă priveşte. Dar d-ta ce mai faci ? Ai terminat procesul ? Rămîi la Arad ? Ce scrii, ce plănuieşti ? Ce dispoziţii dezvolţi ? Ce soartă a avut ultimul volum ?
Mă gîndesc că trebuie să te întîlnesc la Bucureşti. 3nscrie-mă printre primele vizite. Dar, pînă atunci, mi-ar plăcea să-ţi ştiu de sănătate şi pe altă cale. Scrie-mi la Bucureşti (str. Cortului, 14). Ai un prieten bun care te ascultă şi te înţelege.
Reaminteşte-mă logodnicei — şi arată-i salutările mele. Te îmbrăţişează, cu drag,
Tudor Vianu
24
Către Alexandru T. Stamatiad
[Bucureşti,] 15 decembrie 1920
Dragă nene Alexandre,
Ţi-am trimis, recomandat, ieri, revistele pe care mi ie ceri în scrisoarea d-tale şi te rog să mă scuzi că, prins într-un vîrtej de treburi sau amînînd zi de zi, am făcut-o asa de tîrziu. D-ta ce mai faci ? Ce mai scrii ?
Cum e probabil să rămîn şi în timpul vacanţei de Crăciun la Bucureşti — cine ştie ? — poate că ne vom în-
tîlni. Eu o doresc din tot sufletul, căci e mult de cînd nu ne-am văzut şi în revederile noastre trăieşte un mic trecut comun care mi-e drag. Mă bucur totdeauna cînd primesc vesti de la d-ta.
îţi urează multă sănătate şi voie bună
T. Vianu
25
Către G. Ibrăileanu
[Bucureşti,] 9 aprilie 1921
Onorate domnule Ibrăileanu l,
îmi iau permisiunea să adaug recenziunii mele despre Nichifor Crainic 2 poemul unui prieten excelent, poetul Ion Barbu. Nu ştiu dacă v-au căzut în mînă unele din bucăţile sale. A început să publice acum doi ani şi a provocat oarecare surpriză în cercurile din Bucureşti. E un om de 26 de ani şi ca particularitate : e licenţiat în matematici. Aş fi încîntat ca înclinaţia mea pentru eposul acestui faun-copil şi român care evoluează într-un cadru larg de natură să se verifice în judecata dvs. Poate că atunci După melci va putea figura cu cinste în paginile Vieţii româneşti. 3
L-am întîlnit aseară pe d-1 D. D. Pătrăşcanu. Am schimbat cîteva cuvinte şi am refăcut dispoziţia mea ieşeană. E oare în oraşul acesta taina vreunui farmec irezistibil ? Mă gîndesc totdeauna cu emoţie la tot ce am resimţit acolo... Poate că dacă voi rămîne în ţară. voi relua, pe vară, drumul Moldovei şi, dacă voi fi acceptat, o tovărăşie (chiar numai de ucenic) la Neamţ. Dar ştiu eu ce voi face ? Se pare că d-1 D. Guşti, pe care l-am întîlnit, ar fi dispus să se intereseze de teza mea de doctorat. In cazul acesta, pentru 4 sau 5 luni, va trebui să caut liniştea deplină a tuturor gîndurilor. Caut, prin urmare, o soluţie radicală...
46
47
Oriunde mă voi afla, voi nutri însă, onorate domnule Ibrăileanu, devotamentul cordial şi respectuos de care ţine să vă asigure
Tudor Vianu Str. Cortului, 14
26
Către Lucian Blaga
[Bucureşti,] 25 april 1921
Iubite Blaga,
Iţi vin tîrziu rîndurile mele... Nu ştiam însă îndeajuns unde te afli şi pregetam să-ţi scriu. Un cunoscut clujean, întîlnit, îmi dă veşti despre tine. Mă grăbesc să-ţi mulţumesc pentru volumul tău1 pe care l-am primit, l-am citit, recitit, comparat cu interesul cald pe care totdeauna mi l-a inspirat producţia ta. Mă gîndesc chiar să scriu ceva : rămîi un subiect atractiv pentru critică. Şi mă gîndesc că discutînd cu tine, chiar numai în forma aceasta a contactului de gînduri necontingente, reiau o tovărăşie mai veche şi într-atîtea feluri fermecătoare.
Doresc totuşi să te văd. Şi dacă te întîmpli cîndva la Bucureşti nu neglija să mă cauţi.
Cu multă dragoste prietenească,
T. Vianu
27
Către Lucian Blaga
[Bucureşti,] 15 iunie 19211
Mă vei ierta, desigur, scumpul meu Lucian Blaga, dacă răspund aşa de tîrziu rîndurilor tale. Cum să-ţi
lămuresc însă starea de spirit în care trăiesc de mai multe Juni de zile ? în scurt : sunt în plină elaborare a unei cărţi pe care o nădăjduiesc gata către sfîrşitul toamnei. Sper ca în cîteva zile să plec undeva, la munte, poate la Câmpulung, unde să încep actul „solemn" al redactării. Dar ce va fi cartea aceasta, iată ce nu vreau încă să-ţi spun. Atunci, însă, cînd voi vedea-o frumos aşezată între cartoanele pe care mi le-am pregătit, atunci tu încă poate nu ştii cît de folositor îmi vei fi. Abia atunci sper să fim prieteni, aşa cum am dorit totdeauna.
Iată, însă, că în vreme ce eu întîrziam răspunsul meu, s-au întîmplat unele lucruri pe care vreau să le amintesc. Aşa, premiul Academiei, pe care l-ai dobîndit tu pentru Poemele luminii 2, şi pe care noi îl prevedeam, dar care nu ne-a bucurat mai puţin. Te felicit din inimă. Dar Academia vine totdeauna tîrziu şi ea premiază astăzi cartea admirabilă care e Poemele luminii, cînd poetul ă trecut mai departe şi poate a luat-o pe un drum care se desfăcea din cel pe care pornise. El vrea astfel să ştie ce fac în vremea aceasta privitorii din marginea şoselei. Şi, dacă nu mă înşel, ghicesc în rîndurile tale o nelinişte de acest fel. Apoi, tu însuţi o ştii şi o spui anume : Paşii profetului înseamnă o evoluţie hotărîtă într-o direcţie diferită. Tu crezi chiar că spiritul din această ultimă culegere se poate lega de ceea ce s-a numit „expresionism'4 şi mă întrebi. Neapărat ai dreptate cînd vezi în expresionism o înţelegere nouă a lucrurilor. Adică, la drept vorbind, în toate epocile romantice s-a pus accentul pe subiectivitate şi totdeauna în lumina acesteia au căutat romanticii să înţeleagă lucrurile. „Lucrurile" la rîndul lor au devenit atunci „valori", vreau să spun, şi, am mai spus-o şi altă dată, „ocaziuni de credinţă, de afirmare spirituală" — şi aici stă romantismul şi expresionismul. Numai că nciodată ca în această ultimă vreme, spiritul nu s-a dovedit mai orgolios, mai străbătător, mai stăpîn pe destinele lumii — pe destinele lui. Aşa că ai dreptate să bănuieşti, fie şi numai pe temeiul articolului pe care l-am publicat eu în Ideea europeană, simpatia mea pentru acest ultim curent sufletesc.
49
Rămîne însă ceva. Dacă expresionismul e un însemnat fapt în cultura modernă, dacă el poartă sufletul omului pînă la „focare" şi îl aşează în unda pe care o stîrni Dumnezeu cînd azvîrli în lumea asta „cuvîntul", „verbul", nu ştiu dacă legitimitatea lui e tot aşa de strălucită şi în arta pe care sufletul tău o iubeşte, căci aici noi admirăm de cîteva mii de ani acea titanică stăpînire a artistului, care înfăţişează straşnica îmbinare de pasiune şi răceală, iubire şi cruzime, subccnştienţă şi claritate, încît, mai zilele trecute, m-a lăsat multă vreme gînditor o vorbă a lui Flaubcrt (în Corespondenţă), care după ce enumera pe giganţii nepătrunşi, Homer, Rabelais, Shakespeare, îi numeşte „impitoyables", nemiloşi. Şi dacă sunt ei, în adevăr, aşa, pricina stă în aceea că titanii ăştia sunt nişte activi, nişte zei voliţionali (îmi permiţi expresia ?), sau poate numai oameni extraordinari şi energici, care apasă degete robuste în plasma sentimentului şi ajung astfel la forme, adică la răceală, la cruzime şi la claritate. Vezi că atunci artistul a ajuns deodată şi la condiţiunea obiectivă şi că faza subiectivistă a expresionismului opreşte procesul creator la jumătate de drum. Aşa mă învaţă pe mine anticul sentiment artistic al omului. Acum, dacă expresionismul se va libera şi va străbate în adevăr la lumină, dacă el va evada din închisoarea subconştiinţei şi va ajunge la forme, marea experienţă mistică pe care omul o va fi făcut-o prin el va da înfăţişărilor sale o adîncime, o seriozitate, o conştiinţă mai vie a lui Dumnezeu, pe care formele trecute ale artei' nu le vor fi cunoscut. Expresionismul, deci, pentru artă, înseamnă în înţelegerea mea tocmai această intensă experienţă mistică şi universală. Ţi-am lămurit, însă, cum lucrul acesta nu poate însemna totul.
Ce gîndeşti tu despre lucrurile astea ? M-ai provocat şi trebuie să-mi răspunzi. Şi în viitor voi încerca să mă precizez şi în legătură cu delicatul accent din Paşii profetului. Căci altceva mai bun ce am putea noi face ! ? In jurul nostru e un nivel ticălos. Mi-e silă să deschid ochii, îi ţin mereu închişi şi dacă vrei să mă vizitezi în singurătatea mea, voi socoti oricînd rîndurile tale ca un sol de dulce şi spirituală frăţie.
Tudor Vianu
28
Către Marcel Romanescu
[Bucureşti,1 29 iunie 1921
Dragă Marcel,
Alecu 1 pleacă astăzi la Roma — o călătorie de plăcere : după cum singur îţi va explica — şi în graba propriilor mele preparative de a mă deplasa pentru durata verii, îţi aştern cîteva rînduri care vor, mai întîi, să te asigure de dorul pe care ţi—1 poartă bunul tău prieten.
Mă duc, scumpe, la Cîmpulung, pentru cel puţin trei luni de zile, unde mă reclamă nevoia concentrării şi interesele unei cărţi pe care o sper astfel gata pentru toamnă. Ce voi face mai în urmă — nu ştiu. Deocamdată sufletul îmi este în întregime dat acestei lucrări despre Ideile esteticii contemporane (Dualismul estetic) şi îţi mărturisesc sincer că la capătul ei văd şi sfîrşitul tuturor proiectelor mele prezente. Cînd o voi avea gata, îţi voi scrie mai multe despre ideile care mă muncesc astăzi, mă chinuiesc, îmi iau odihna nopţilor şi uneori mă exaltează şi îţi voi trimite acel strigăt de frăţie cu care mi-a plăcut totdeauna să te întîmpin.
Dar, pînă atunci, mi-ar place să am veşti despre tine şi află că scriindu-mi la Bucureşti, scrisoarea ta nu va întîrzia să mă ajungă oriunde aş fi. Aş vrea să ştiu ce faci, ca planuri şi realizări literare, ca viaţă, ca mulţumire — căci iată, fraţii' tăi (indiscreţi ?), pe care îi în-tîlnesc uneori şi totdeauna cu mare plăcere, mă informează că eşti gata să aluneci într-o plasă de intrigi romanţioase şi... „nobile", ceea ce pe noi, rămaşii aici, ne umple de oarecare îngrijorare şi de suficientă invidie.
Scrie-mi, bunul meu prieten, căci vecinie rîndurile tale îmi vor părea ca o solie a unor vremuri pe care — semn rău ! — am început să le regretăm şi ori de cîte ori rînduri de-ale tale îmi vor ajunge, ele vor provoca răspunsul meu cu aceeaşi simţire de revedere fericită. Căci, oricum, la aceasta ajungem : aş vrea să te mai ve-
50
■dem printre noi şi o asemenea veste ar fi bucuria cea mai mare.
La Roma mai am o datorie : vreau să-1 salut şi să-1 îmbrăţişez pe Neniţescu. Fă-o tu, dacă nu o va putea face Alecu, care nu-i cunoaşte adresa. Şi tot prin intermediul fratelui meu, eu sper să obţin veşti cît mai vii de la tine, după cum el e însărcinat să-ţi comunice toate cîte scrisoarea mea nu poate să cuprindă.
Al tău, Tudor Vianu 2
29
Către Corneliu Moldovanu
[Bucureşti,] 28 IX 1921
Stimate domnule Moldovanu 1,
Mă vei scuza dacă prin intervenţia aceasta —- puţin tardivă ; o recunosc — îţi voi aduce oarecari neplăceri. Se' întîmplă însă că autoritatea şcolară mă împovărează cu un număr de ore de care n-am aflat decît în urma convorbirilor noastre cu d-1 Mavrodi.
In cazul acesta, aş fi obligat să neglijez ori şcoala, •ori foiletonul de la Viitorul 2, ori lucrarea mea filosofică pe care o nutresc de o vreme aşa de îndelungată. Aceasta din urmă mi se pare, de altfel, că are dreptul la o prioritate pe care eu nu trebuie s-o uit.
Cred că mai este vreme de a reveni asupra făgăduinţei făcute d-lui Mavrodi, dacă d-ta, păstrînd aceeaşi bunăvoinţă, pentru care îţi mulţumesc. îţi vei lua osteneala de a_ explica directorului Viitorului împrejurările survenite în urmă.
Dacă aş fi început colaborarea, situaţia s-ar fi schimbat, desigur, şi aş fi consimţit atunci la un sacrificiu pe
care d-ta, ca scriitor, trebuie să îl înţelegi cît e de penibil.
Ştiu apoi, din spusele d-tale, că există altcineva care m-ar putea înlocui : lucrul mă consolează în parte.
Rugîndu-te să mă scuzi pentru neplăcerea pe care ţi-o fac — dar îngăduindu-mi să cred că ea nu este nici prea mare, nici ireparabilă — primeşte, te rog, asigurarea sentimentelor mele foarte devotate,
Tudor Vianu
30
Către Alexandru T. Stamatiad
[Bucureşti,] Vineri [13 noiembrie 1921, d.p.J Dragă nene Alexandre,
îţi scriu în grabă : sunt pe punctul de a pleca la şcoală şi zilele acestea am fost foarte prins de conferinţa pe care trebuie s-o ţin mîine la Fundaţie. N-am putut-o redacta pînă acum şi mă gîndesc să fac faţă printr-o improvizaţie.
îţi trimit certificatul de care ai nevoie. Au pus oarecare timp să mi-1 dea, căci nu găseau condica de prezenţă. I-am zorit eu şi lucrurile s-au făcut în cele din urmă. Răspunde-mi de primire ca să fiu liniştit.
Adresa lui Galaction : Str. Mihail Cornea, 44.
Nu m-am putut duce pînă acum la Pârvan. Nu ştiu dacă n-a plecat la Roma, unde trebuie să inaugureze Şcoala Română. O voi face cum voi fi mai liber.
Ce să-ţi spun despre Struţeanu ? Cu ocaziunea lui Speranţia am avut o părere comună ; alarmat, mi-a scris în această privinţă şi Dragoş. Face, desigur, o greşeală care îi este generală. Merge prea uşor la principii şi lasă în urmă o mulţime de lucruri particulare interesante. Sper că putem vorbi altă dată mai pe larg.
Te îmbrăţişez din toată inima, al d-tale
Teodor Vianu
52
53
31
Către Alexandru T. Stamatiad
Bucureşti, 10 decembrie 1921
Iubite nene Alexandre,
Am căutat să mă achit îndată de însărcinarea pe care mi-o dai. Directorul Roman a recunoscut fără greutate dreptatea doleanţei d-tale. El a dispus să ţi se elibereze un nou certificat în care să se corecteze datele, aşa cum ceri şi este drept. E nevoie însă ca d-ta să înapoiezi certificatul pe care ţi l-am trimis eu. Am insistat să nu se aştepte „rambursul" d-tale şi să ţi se expedieze neîntîrziat certificatul rectificat: pentru aceasta am dat asigurările mele şi m-am angajat personal. Cred că voi fi ascultat. Vezi, prin urmare, nu întîrzia cu înapoierea certificatului pentru a linişti conştiinţa lor biurocratică. Dacă vei crede că e mai comod, poţi să mi-1 adresezi recomandat mie, ca unul ce am iscălit de primirea lui.
Lucrez mult la studiul meu. In curînd voi avea' lucruri mai depline şi-ţi voi trimite poate veşti bune. Am reluat relaţiile cu proL Guşti, care e foarte prevenitor. Ce mai faci ? Cînd vii la Bucureşti ? Te îmbrăţişează
Tudor Vianu
Către Simon Bayer
[Tubingen, 24 mai 1922]
Dragul meu,
Singurătatea grozavă în care trăiesc de trei luni aici1 şi-ă găsit în sfîrşit o mîngîiere. Statura caracteristică a
amicului nostru 2 a descins acum două zile în gara Tubingen şi am strîns atunci în braţe trecutul nostru al tuturor. Dan' te-a pus la curent de ceea ce tu însuţi puteai bănui. Ne eşti necontenit în minte şi neîncetat întoarcem întrebarea : ce mai face prietenul nostru ? Adică : Cine mai este el ? Vremea a răsunat zilele astea în jurul nostru cu vuiet — şi sufletele noastre s-au umplut de dezolare. Am găsit un Dan considerabil adîncit, dar încă suficient de „mauvais sujet" ca să poată scandaliza (ştiu eu ?) poate un şef de familie şi în genere o conştiinţă onestă. în această privinţă, el însuşi îţi alătură un document şi numai indicaţia mea specială (aşa cum am fă-cut-o mai sus) îl poate răscumpăra şi poate completa figura lui.
Socoteşte rîndurile astea ca o preparaţie la o scrisoare mai largă, aşa cum toată vremea am dat s-o scriu, cum neîncetat sentimentul că pregătesc ceva m-a împiedicat, cum în sfîrşit marele dor pe care mi-1 inspiri o proiectează.
Arată din parte-mi multe salutări nevestei tale şi pe tine lasă-mă să te sărut şi să te reţin o clipă la pieptul, meu.
Scriem în „condiţiuni tehnice" rele. Iartă-ne forma exterioară.
Tudor
33
Către Simon Bayer
Tubingen, '28 iunie 192?
Scumpul, scumpul meu,
Ce lucru înspăimîntător ţi se întîmplă ! Prin ce-ţi este dat ţie să treci — ce rea a fost soarta cu tine ! Abia astăzi primesc vestea nenorocirii tale şi mă cutremur gîn-dindu-mă că de cel puţin o săptămînă tu suporţi conse-
54
55
cinţele acestei lovituri absurde.1 Ieri a plecat Barbilian de la mine, cu care timp de patru zile m-am întreţinut, aproape tot timpul despre tine. Rîvneam împreună la fericirea ta, îţi lăudam cuminţenia, te socoteam întru totul deasupra noastră. Ţi-am scris şi o scrisoare în care voiam să fixăm un moment de dispoziţie uşoară. Şi în vremea asta tu... îmi aduc aminte că la nunta ta am observat în ochii femeii tale o oboseală, o slăbiciune. Ce ■s-a întîmplat ? Cum s-a petrecut lucrul ăsta care seamănă cu o mişelie a soartei ? Da, ai dreptul să blestemi şi să urăşti. Mi-e frică numai de sufletul tău — mă roade o remuşcare adîncă spunîndu-mi cît de puţin fericiţi am fost cu toţii pînă acum şi ce nedreptate ţi se face ţie, care eşti numai — dreptate. Acum văd lucrurile clar şi îmi spun că a trebuit să se întîmple astfel ca să înţeleg ce frumuseţe mare locuieşte în tine : e cineva care te iubeşte şi care a vrut să-ţi dea şi această nobleţe. Niciodată nu vom mai cunoaşte uitarea ;■ niciodată nu vom mai descreţi fruntea. Totul e important şi cutremurător Lasă-mă să fiu nenorocit împreună cu tine. Te îmbrăţişez şi aş vrea să te ţin lung Ia pieptul meu.
Tudor
34
Către Dan Barbilian
Tubingen, 9 iulie 1922 (seara)
Dragă Dane,
îţi trimit scrisoarea bietului nostru Bayer. Vezi şi tu ce bine au căzut rîndurile noastre de la Tubingen. Dar n-aveam de unde să ştim ; şi în afară de ironia generală cu care încheie, nu cred să ne facă un alt reproş sau să ne dispreţuiască mai mult.
Eu i-am scris îndată ce am aflat catastrofa: zece rînduri de căineală, puţin incoerente şi cu atîta căldură cîtă
56
mai poate să dea inima asta uscată pe care aş vrea să mi-o smulg din piept.1 Dumnezeu să-1 aibă în pază ! E multă nobleţe în el şi durerea   care l-a' izbit o să-1 înalţe, o să-1 facă mai  frumos!  Sunt trist.  Mă simt bolnav. Astăzi am avut o zi de amintiri, m-am reluat iarăşi întreg şi m-am pus în balanţă. Mi-e gura plină de fiere şi mă doare în moalele capului. Aş vrea să dorm vreo două săptămîni în şir şi mă descurajează numai ideea că la urmă tot va trebui să mă redeştept. Am reluat, astăzi, toate ostenelile pe care le trăiesc de patru, cinci ani încoace. Lupta cu mine însumi, aspiraţiile, dorinţa sălbatică de a dezvolta în mine iluzia germenului de perfecţiune pe care am crezut că-1 stăpînesc. Ce obosit mă simt ! Ce sfîrşit ! Am dat totul în lături — am amînat to -tul. Cît aş fi vrut să mă bucur de viaţă, să trăiesc fericit, să mă devotez : am amînat totul ! De cîte ori mi-am spus că în doi-trei ani voi fi liber şi că atunci voi putea fi fericit, că .mă voi putea bucura, că îmi voi alege o femeie, că îmi voi organiza înţelepţeşte viaţa. Aşteptînd, am trăit între visul meu de ocnaş, de muncitor de noapte, luptînd cu lenea, cu frivolitatea, cu inerţia spiritului, ţipînd uneori înăbuşit de durere şi de oboseală, şi între evadările mele sumbre în nereguli grave... Şi anii s-au lungit şi s-au adunat şi nu ştiu cînd o  să termin şi cînd voi putea conta pe o armonie statornică şi dacă voi mai putea' să mă bucur vreodată, dacă mai e vreo speranţă să mă curăţ vreodată, dacă nu cumva mi-am încheiat aici viaţa... Aş vrea să spun lucrurile astea tare, să le strig. Sunt singur. Sunt nenorocit şi condamnat. Niciodată n-am simţit plăcerea că trăiesc. Am păcătuit mereu prin mohoreală. Aş vrea să pot blestema pe cineva. Totui e vinovat. Rădăcinile sunt putrede. Mediu ticălos, lipsă de delicateţă morală, din faşe. Mult m-am chinuit. Nu ţi-am spus cum m-am hotărît să plec din nou în străinătate într-o zi m-a prins o asemenea deznădejde, încît ca din senin, eram la masă, m-a izbucnit plînsul şi am' trecut în odaia mea şi am plîns vreo două ceasuri. E grozav lucru să plîngi fără o ocazie momentană ! Mă simţeam pierdut şi atunci mi-am spus că singura scăpare e să plec, mai întîi să uit, pe urmă să caut să mă transform, să mă reeduc (sau ţi-am mai povestit ?). Şi am venit aici Şi acum? Nu ştiu cum o să subzist. Am făcut un act de
57
deznădejde, plecînd. Cum o s-o duc mai departe ? De unde o să scot „averea" care îmi trebuie pînă la urmă ? Dacă mă întorc sunt însă cu adevărat pierdut. Dacă mă întorc înainte de a mă simţi însănătoşit deplin, stă-pîn pe mine. cu autoritate internă, smuls îndoielilor, dacă mă întorc, înainte de astea, atunci mă înnămolesc pentru totdeauna, pier în mocirlă. Ah ! Iartă-mă. Sunt îndobitocit astă-seară. Tu poţi să mă ierţi. M-am gîndit mereu ia tine. Şi tu eşti în criză grea. îmi spun că trebuie să luptăm — să ne sprijinim. De ce nu mi-ai scris nimic ? Nu cumva te-a dezamăgit întîlnirea noastră ? înţeleg puţin că trebuie să fi fost aşa. N-am fost veseli. Dar tu înţelegi de ce — şi n-a fost numai din vina mea. Poate cu toate acestea că acum se petrece un lucru definitiv.. Poate că acum se pregăteşte o renaştere, o pacificare. Aş vrea să fie cineva lîngă mine care să mă consoleze, să mă raţioneze, să mă aducă să sper. Şi tu trebuie să simţi lucrul ăsta — sau poate că tu te simţi de pe acum mai bine.
Vezi de răspunde-mi, spune-mi că lucrezi, că nu te mai frămînţi, că te cauţi. Dacă nu învingi în viaţă eşti un ticălos. Aplecarea drapelelor n-are niciodată nici o scuză. Trebuie să învingi toate tristeţile. Trebuie să te înalţi pînă la melancolie. Cînd voi putea să întrec toate tristeţile ? Să uit anii ăştia pierduţi în deznădejde, sărăcia, neantul ? Acum, în jurul meu e moarte. Cîţi s-au dus ! Şi-acum în urmă omul. ăsta pe care îl iubim, Bayer, atins aşa de greu, încărcat de o suferinţă care o să-1 apese toată viaţa. Vezi, asta se numeşte ratare ! Un complot al împrejurărilor care îţi pune pe inimă o pecete de foc ; ceva care nu se mai poate uita, infinit şi incalculabil în consecinţe. Pînă la un punct totul ţi se pare uşor în viaţă şi trecător. Şi deodată se întîmplă ceva care îţi descoperă seriosul tragic al vieţii. Şi dacă nu eşti pregătit ? Şi noi nu suntem pregătiţi. El încă mai mult decît noi. Cred că el va putea scoate de aici aur. Dar noi ce am fi putut face ? Nu ştiu dacă are şir ce îţi scriu şi nici nu am tăria să recitesc ce am scris. în-tîmplarea lui Bayer mi-a vorbit adînc. Dacă nu i-ai scris trebuie s-o faci. Să faci ca şi cum n-ai şti nimic — nu se poate. Trebuie să-i scrii. Vezi de nu mă uita nici pe mine.
58
Cînd mă voi simţi mai limpede o să-ţi scriu din nou şi cu mai multă ordine decît o pot face acum. Te sărut,
Tudor
P.S. I: Am scris la Munchen pentru o odaie, dacă nimeresc un răspuns favorabil, plec acolo în august să văd dacă pe acolo faţa pămîntului nu e cumva altfel.
Ştii ce mi-a trecut prin cap ieri ? Să plec în Indii, în China sau în Ţara de Foc. Asta ca ceva foarte serios, ca o tentativă practică, nu estetică. Lucrul rămîne totuşi o reverie, şi imboldul mi l-a dat o lectură poignantă : cele 5 volume de corespondenţă ale lui Flaubert. Aştept veştile tale.
T.
P.S. II: înapoiază-mi foaia lui Bayer, pe care aş vrea s-o păstrez.
35
Către Simon Bayer
Tubingen, 16 iulie 1922
Scumpul meu băiat Bayer,
Am primit rîndurile tale şi i le-am comunicat lui Dan.1 De altfel, atît eu cît şi el eram informaţi asupra catastrofei. O aflasem mai întîi eu dintr-un ziar care îmi aducea această veste de necrezut şi-, în acelaşi sfert de oră, aiurit şi fără răsuflet, am aşternut două rînduri pentru Dan şi o pagină de jale ţie. Nu mai ştiu bine ce ţi-am scris şi nici, primind-o, dacă ai putut-o înţelege. Ştiu numai că mă simţeam ca şi cum cineva mi-ar fi apăsat un genunchi greu pe piept şi că eram cuprins de o amărăciune, de o mirare, că mă simţeam aşa de pierdut şi fără ajutor ca şi cum nu ştiu ce dramă teribilă ar fi luat sfîrşit, că o ultimă speranţă fusese stinsă din sufletul meu şi că zăceam pierdut în noapte şi pustietate Ah ! dragul meu Bayer, vasăzică sufletul ăsta tot mai
5§
poate scoate o notă. Nu suntem aşa de uscaţi pe cît ne credem. Vine deodată ceva şi aflăm atunci că mai e un sens în lucruri, că nu suntem aşa de pierduţi pe cît socoteam. Pentru că, vezi ! chiar excesul suferinţei ne obligă să ne refacem şi să strîngem şi să ordonăm şi să armonizăm fărămiturile astea împrăştiate de furtună. Aşa, îmi spun (şi parcă am înţeles-o de la început : într-o clipă demonică de ciudată şi tragică bucurie), cta, îmi spun că vei trece peste încercarea asta şi că vei scoate înţelepciune din ea., E duminică, astăzi. N-am nici o poftă de lucru şi nici un fel de poftă. E o vreme curioasă, cînd plouă şi bate vînt, cînd apare soarele. Dacă aş fi la Bucureşti, mi-aş lua pălăria şi aş porni să te caut. Ne-am văzut puţin în ultimul an. Eu eram prins în lucrări absurde şi zăceam cumplit de neurastenic — tu, erai om ocupat şi ameninţai să devii chiar unul serios. Ei, vezi ! acum aş vrea să strig şi o şi fac, aici, singur, în odaia mea. De ce mi se pare că ceea ce ţi se întîmplă pune capăt unei epoci în care te-ai înstrăinat de tine ? De ce mi se pare că te simt acum snai aproape de mine, aşa cum nu te-am mai simţit de trei sau patru ani ? Sunt un ticălos. Parcă asta îţi trebuie ţie ? cineva care să te scormonească ! Nici nu ştiu ce vreau să spun ; n-am nici un plan. Vreau numai să stau de vorbă cu tine, pentru că mi-e urît şi n-am pe nimeni aici. Şi de asta strîng literele aşa ; vreau să stăm mai mult împreună. M-am aşteptat toată săptămîna asta să primesc o scrisoare de la tine — în care să-mi povesteşti. Cum s-a întîmplat ? Ce a adus deznodămîntul ăsta aşa de neaşteptat ? A fost mult timp bolnavă ? Ce a avut ? într-o noapte, Bayere, v-ara şi visat împreună. Dar tu erai într-o formă mai tînără, băiat, şi ea avea multă graţie şi veselie. Un vis foarte senin şi m-am deşteptat dimineaţa uşor melancolizat şi aproape vesel. Am reluat atunci amintirile aşa de multe care ne leagă şi totul mi-a apărut aşa de frumos şi nu ştiu ce nevoie artistică, de compoziţie, punea scenele care îmi veneau în minte într-o natură anumită, sub un cer trandafiriu şi într-o atmosferă sonoră şi foarte umedă. Eu, după cum poate ştii, sunt foarte receptiv la senzaţiile Inferioare, adică vreau să spun că le trăiesc cu multă intensitate şi că extrag din ele o poezie specială, valori de temperament foarte interesante. Mi se pare că şi tu te comporţi la fel. Ei bine, retrăiam atunci zile din ace-
60
lea, răcorite de furtuni, dar deja uscate,   pornind în oraş, plin de visuri — bolnav de plinătate, călcînd pe un trotuar uscat, primind din cînd în cînd o răbufneală umedă şi parfumată de grădini şi simţind deodată o elasticitate specială a sufletului, un salt colosal pornit din călcîie, o curbă fantastică prin aer, un joc de zefiri. Aşa am fost eu ca băiat. Aşa ai fost şi tu — şi visul îmi readucea starea asta. Atunci ai început tu iubirea care trebuia să devină viaţa şi durerea ta. Eu n-am fost în stare de nici o iubire — de un asemenea sentiment important şi cu consecinţe. Asta n-a mers însă împreună cu neutralitatea simţirii. Dimpotrivă. Am avut o întreagă experienţă erotică, rămasă ţie necunoscută. De douăzeci, de   treizeci de ori (poate exagerez) am simţit un junghi adînc înfipit în inimă, o înduioşare    teribilă care mă storcea şi o neputinţă de a mai duce viaţa fără unire, fără contopire. Odată criza asta a ţinut o lună (s-a întîmplat de curînd) şi în timpul ăsta am fost literalmente nebun. Am avut nenorocul să apar, de la început, prea original, puţin sucit şi, prin urmare, incomod — şi cu toate că prilejuisem o idee foarte înaltă despre spiritul meu, am fost ţinut la distanţă. Da, am fost nebun în deplină ştiinţă că sunt astfel. Ce să-ţi mai povestesc... încetul cu încetul m-am liniştit şi am îngropat această întîmplare ca pe un capitol confuz şi exterior naturii mele. Adevărul e că n-am iubit niciodată în mod serios. Dar tu ?... Tu ai iubit pentru că în tine există şi capacitatea de viaţă socială, de trăire prin raportare la B. Ai o fire generoasă şi devotată. Şi cînd te gîndeşti că însăşi nobleţea firii tale te condamnă la ce trebuiai să suferi ! Ce mizerie !
17 iulie2
36
Către N. Bagdasar
Tubingen, 22 iulie 1922
Iubite Bagdasar
Răspund cu plăcere întrebărilor pe care mi le pui şi o fac îndată după primirea scrisorii d-tale.2 Hotărîrea d-tale de a veni în Germania mă bucură — foloasele
61
completării aici le cunoşti d-ta prea bine ca să le mai pun eu încă o dată în lumină — şi-ţi doresc numai să-ţi duci planul la bun sfîrşit. Dar, mai întîi, dragul meu Bagdasar, trebuie să-ţi garniseşti bine punga. Viaţa a devenit grozav de scumpă şi are o tendinţă evidentă de urcare. Ultima scădere a mărcii a produs ravagii în economie şi oamenii încreţesc fruntea aşteptîndu-se la timpuri grele. Iată ! din martie de cînd sunt aici scum-petea vieţii a sărit pe' toată linia la dublu. Am stat şi am socotit şi m-am gîndit in toate felurile : ei bine, sub 5 000 Mk. lunar nu trebuie să te aştepţi a putea trăi în Germania. Bănuiesc că eşti un om sobru şi înzestrat cu un anumit grad de resemnare pentru că altfel ar trebui să încarc mult socoteala d-tale, la scara senzualităţii şi a fantaziei ! Apoi, o asemenea socoteală angajează numai prezentul şi un viitor foarte apropiat, căci cine ştie ce ne va aduce toamna şi ce surprize ne rezervă anii care vor veni. Singura speranţă stă în îmbunătăţirea valutară a leului nostru. Eşti optimist ? Eu unul am adesea crize de melancolie gîndindu-mă cum noi, ţară sporită, cu „munţi care poartă aur", după cum spune cîntecul, şi „grînar al Europei", după cum stă la gazetă, am ajuns să fim a patra putere în lume în ordinea becizniciei. Toate astea vor să-ţi spună ce neputincios e sfatul meu şi cum d-ta însuţi trebuie să hotărăşti după slabele indicaţii pe care ţi le dau. Nu te lăsa cu toate astea intimidat, luptă, fă-ţi curaj şi închide puţin ochii : instinctul ne scapă.
Vei veni aici şi te vei simţi liber, dar trebuie să-ţi atrag luare-aminte şi asupra altor neplăceri care altfel ar putea să-ţi cază pe neaşteptate în spate. Aşa, taxele universitare sunt încincite pentru străini şi — admiţînd că vei ocupa un număr restrîns de prelegeri — asta înseamnă vreo 1 500—2 000 Mk. Apoi, permisiunea de a rămîne în oraşul de studii nu se dobîndeşte decît în schimbul unei taxe care în martie era de 800 Mk., dar care aud că s-a ridicat. Astea se repetă la începutul fiecărui semestru şi provoacă o reacţiune specifică şi periodică — un fel de febră intermitentă. In sfîrşit, vei fi aşezat şi te vei consacra studiilor. Dar cît timp vrei să stai ? Ştii nemţeşte, ca să nu-ţi pierzi boiereşte vremea confundînd casa cu masa şi cerul cu minerul şi să crezi că profesorul îţi vorbeşte de ticăloşia pămîntului
cînd el, dimpotrivă, dovedeşte clar avantajele Empireu-lui !? Licenţa d-tale nu capătă o valoare eventuală decît dacă, după ce lucrînd o teză şi simţindu-te destul de înstărit ca să suporţi' un examen, ai cere pe baza ei o scurtare a stagiului. Altfel trebuie să aştepţi 3—4 ani (după Universitate) mai înainte de a simţi că titlul de „doktor" care ţi se dă la berărie nu este numai o gra-ţiozitate şi îngîmfarea ta simplă uzurpare. Iată, dragă Bagdasar, cîte hidre îţi stau în cale şi ce idee mare îmi fac despre energia d-tale, pentru că nu mă îndoiesc că vei şti să le retezi capetele şi să ajungi aici. Dacă vrei să te consacri filosof iei (iartă-mi locul comun !), singurul drum posibil duce în Germania, chiar dacă cineva •i-ar întoarce pietrele cu partea ascuţită în sus, după cum făcea Cato pentru tinerii visători care umblau pe uliţele Romei.
Restul formelor este relativ simplu şi îţi cere numai oarecare imunitate pentru plictiseala ministerelor şi oarecare indulgenţă pentru a sta de vorbă cu uşierii. Dacă te-ai fi dus la Ambasada Germană ai fi căpătat acolo sub forma unui tipic mănunchiul de recomandaţiuni necesare. Vei fi aflat că îţi trebuie extractul de naştere, absolvirea liceului, diploma platonică de licenţă, un certificat de la urbea pe care o locuieşti că ai cu ce să te întreţii în străinătate (toate traduse în nemţeşte şi legalizate la Ministerul de Externe şi la Ambasada Germană), la care vei adăuga un curriculum* vitae * (Le-benslaufj, scris cu mina proprie în nemţeşte, şi o dovadă că posezi limba cuprinsă, de altfel, în certificatul d-tale de liceu (după cum vei observa — ca ceva de la sine înţeles — în Lebenslauj-ul pe care l-am amintit). După ce vei fi strîns toate acestea acte (şi încă unul de bună purtare, liberat de poliţie, mi se pare), le închizi într-un plic, împreună cu o cerere de înscriere adresată Magnificenţei Sale Rectorale şi cu respectivele mărci poştale de răspuns **. Operaţia asta o faci în luna august sau începutul lui septembrie şi aştepţi apoi liniştit răspunsul. El îţi va veni fără îndoială şi aproape sigur afirmativ (există totuşi Munchenul, care se aude că e încă rebarbativ) şi pe baza acestui răspuns vei căpăta
* Pe care îl cumperi de la Ambasada Germană. ** Idem.
62
63
viza de călătorie în Germania. E clar? Crede-mă că nu e nici prea complicat. Ce vrei ? Lumea s-a sălbătăcit puţin după război, a devenit prudentă, se înconjură^ în măsuri şi se sufocă în paragrafe. Caută însă şi fă-ţi Ioc : vei găsi pe aici oameni de treabă, un mediu de emulaţie şi perspective' sigure de dezvoltare. Iţi doresc, aşadar, noroc şi pentru că ne vom afla între aceleaşi graniţe — cine ştie ? — îţi spun : la revedere !
Dacă îmi este permis un mic drept de reciprocitate, îţi voi face şi eu o rugăminte. Salută din parte-mi pe prieteni. Am'fost aşa de prins, aşa de departe dus de valurile visării ăştia care mă ţine de zece ani, încît —• deşi mi-e sufletul plin de amiciţie şi mintea populată cu năluci plăcute — n-am scris nimănui. (De unde ai găsit adresa mea ?) Salută pe Claudian şi întreabă-1 cum a mers la „Mihaiu". M-ar bucura să aflu ceva despre el şi despre planurile lui. Dacă îl vezi pe Ţuţuianu — care în ultimul timp luase un cap de „malfaiteur" — salută-1 de asemeni, spune-i că am bune speranţe ca în curînd să-1 văd omnesresscibolitor (cuvînt inventat ad-hoc şi pentru uzul lui) şi că am găsit 444 de paradoxe pe care i le voi debita la înapoiere. Ţi-aş spune poate ceva despre mine, dar d-ta mă opreşti s-o fac (nu ?) şi eu profit bucuros de ocazie pentru a reintra în cuşcă. Dacă totuşi ne vom reîntâlni, îţi voi spune pe larg povestea omului cu un lanţ de gît. Mă crezi ? Primind scrisoarea d-tale, mi s-a făcut dor să mai spun palavre în româneşte. Iartă-mă, te rog, dacă am şi făcut-o fără să bag de seamă — şi fii sănătos.
Tudor Vianu
37
Către G. Ibrăileanu
Tubingen, Brunnenstrase 8 4 august 1922
Onorate domnule Ibrăileanu,
De aproape cinci luni de zile mă găsesc la Tubingen. Termin acum semestrul de vară şi mă pregătesc
pentru redactarea tezei de doctorat pe care este probabil că o voi trece cu profesorul GroosJ, a cărui prezenţă aci m-a şi făcut să aleg acest mic centru universitar. Hotărîrea de a relua contact cu lumea germană n-a venit astfel tocmai uşor. în martie trecut, la epoca vizitei neuitate făcute Iaşilor, mă credeam mult mai aproape de sfîrşitul studiilor mele. Mi-a fost dat de-atunci să trăiesc şaptesprezece luni de lupte cu mine însumi şi cu împrejurările, care m-au adus nu numai la un ocol lung (dar poate necesar), dar şi la imposibilitatea de a proba cercului de la Iaşi un devotament pe care aş vrea acum să i-1 fac cît mai degrabă cunoscut şi în modul cel mai folositor. Am lăsat în urmă un an greu. Un an pe care îl sper mai uşor mă aşteaptă. E posibil ca în toamna viitoare să fiu gata. Dar chiar pină atunci cred că voi avea destulă libertate pentru a relua o colaborare atîta vreme întreruptă. Trimit deocamdată un articol asupra Cubismului2, şi voi urma cu altele în legătură cu unele din chestiunile pentru care mediul de aci îmi oferă material şi îndemnuri. Aş fi fericit să ştiu, onorate domnule Ibrăileanu, că articolele mele vor găsi oarecare interes în judecata dvs. şi că lunga mea tăcere nu va fi fost altfel interpretată decît drept ceea ce a fost : tăcerea unuia care prins de năzuinţa de a face mai bine a pregetat multă vreme de a mai manifesta în vreun fel. Abia acum revjne acea limpezire pe care ni este dat s-o simţim la capătul crizelor lungi. Revin, prin urmare, la postul pe care în gînd nu l-am părăsit niciodată.
Asigurîndu-vă de sentimentele mele statornice si respectuoase, rămîn al dvs. foarte devotat
Tudor Vianu 3
38
Către Constantin Barbilian
[Hanovra, 7 august 1922, d.p.J
Dragă tată,
Sunt în Hanovra, unde petrec pentru cîteva ore pe Tudor Vianu, care mi-a întors vizita si trece mai de-
64
65
parte spre nordul Germaniei. Deocamdată, multă sănătate. Am să-ţi scriu mai pe larg din Gottingen.
Dan [Barbilian]
Fericit de a fi întîlnit din nou pe amicul Dan, îmi iau permisiunea de a vă trimite salutările mele respectuoase..
Vianu 1
39
Către Simon Bayer
Norderney, 22 august 1922, ora 2 noaptea Dragul meu Bayer,
Scrisoarea ta m-a. găsit la Norderney. 1 Sunt pe insula aceasta din apropierea coastei germane şi olandeze de două săptămîni, iau băi de mare, mă odihnesc şi încerc să mă adun. Rămîn aici încă o săptămînă şi apoi mă duc la Berlin, pentru ca, spre mijlocul lui septembrie, să mă înapoiez la Tubingen. La venirea încoace m-am oprit două zile la Hanovra, unde mă aştepta Barbilian. Toată vremea ne-am întreţinut despre tine şi pentru a fixa momentul ţi-am trimis două rînduri. Le-ai primit ? Am fi vrut noi să-ţi spunem mai multe, dar am găsit cuvintele opace şi am fi dorit mai bine să te avem lîngă noi şi să-ţi dăm în sărutarea de frate ceea ce în zadar am fi încercat să-ţi spunem. Ce-ar fi, spunea Barbilian, dacă deodată ne-ar apărea Bayer în faţă. Lucrul nu e cu neputinţă. Cine ştie ? Poate că i-a venit gîndul să călătorească în Germania. — La care replicam : Lucrul i-ar fi în tot cazul necesar. Aspectele noi l-ar distrage şi ar grăbi însănătoşirea sufletului lui." Pe urmă, mai mult ghicindu-ne şi în sfîrşit pronunţînd anume ceea ce gîndeam, amestecarăm jalea unei suferinţe împărţite în adevăr cu imputarea, timidă şi topită în înduioşare, adusă lipsei tale, ca şi cum această lipsă
ar fi tălmăcit şi o separaţie în suflete, o divergenţă de drumuri. Numai o clipă a ţinut această supărare îndreptată cu o faţă de amant către tine — şi cu pumnii strînşi către destinul seductor, care te răpise lanţului nostru de jocuri, pentru a-ţi înfige pumnalul în inimă — pe urmă simţirăm că toate personagiile ascunse ale intrigii acesteia pot fi iertate şi că rămîne o înţelepciune la care trebuie să ne ridicăm. Dacă prietenia noastră valorează ceva este întru cît, manifestînd sorţi felurite, ne rămîne un bun în inimă care ne scoate din disocrsiunea mtîmplării şi ne menţine în legătură cu trecutul — şi cu viitorul. Să dea Dumnezeu ca vorbele prieteniei să-ţi ajute la ceva şi să poţi găsi în afecţiunea noastră ceea ce inimii tale încercate îi trebuie.
Bunul şi săracul meu băiat ! nu numai că ai avut să trăieşti o catastrofă trimeasă din ceruri, dar după cum îmi spui, trăsnetul ăsta a făcut să ţîşnească şi noroiul pămîntului : Ce s-a întîmplat ? Cine te-a supărat ? Ştiu şi eu cum deodată ce se lasă negurile pe o casă şi doliul pătrunde într-un suflet, mai adînc — apar strigoii cei vii, spiritele rele ale vulgarităţii. Aide, rîde împreună cu mine ! In mod general îmi închipui ce trebuie să ţi se fi petrecut — ah ! şi cînd îmi spun că noi nu putem avea la îndemînă decît dispreţul ! îmi spui că citeşti pe Freud. Ce terapeutică superioară, ce' perspective admirabile de curăţenie deschide în- morală ! Şi asta nu pe calea întoarsă şi ineficace, a tartufismului, ci cu un curaj eroic şi cu o privire de meduză menită să conjure realitatea. Mă gîndesc foarte serios la o morală freudiană şi o compar în avantagiile ei cu moralismul kantian. în locul catehismului, al conversaţiilor morale, al preceptelor („Lucrează astfel încît legea acţiunii tale etc"), admir aici liberalismul absolut al concepţiei, convingerea că singurul mijloc de a extirpa răul este să-1 laşi să se desăvîrşească, optimismul metafizic care afirmă substanţialitatea binelui — esenţa pură a sufletului, întrucît prezenţa răului turbură funcţiunea lui normală şi-1 detrachează. Toate astea nu le spune Freud, dar cu siguranţă sunt închise în învăţătura lui psihiatrică, după cum e închis sîmburele în fructă. O morală freudiană ar trebui să se aplice însă pentru întreg domeniul vieţii (şi pentru toate instinctele bestiei !). Tipul moralistului freudian este divulgatorul,
66
»
67
nu acela care poate găsi o formulă şi în ironia apatică a scepticului, ci acela care împreună realismul viziunii cu eroismul transcendent al concepţiei. El este de fapt : Revoluţionarul, pe care lumea se căzneşte să-1 nască de atîta vreme. El va fi — ca în cuvintele Evangheliei ■—• Şarpele şi Porumbelul în sfîrşit uniţi, omul pe care Nietzsche îl visa şi pe care, în făptura lui de contraste cosmice, reconciliind pe Satan cu Arhangelii şi Domnul, îl presimţim şi îl dorim cu toţii. Morala a trăit un moment mare la vremea lui Socrate şi epoca întreagă care a urmat a culminat în Kant. în tot timpul acesta şi de-atunci nu s-a mai inventat nimic în morală. Nietzsche a întrezărit desigur ceva foarte important, dar felul favorabil pentru observaţia vieţii în care, ne pune teoria freudiană va permite o cristalizare etică nouă. Deosebirea dintre cele două morale se va putea rezuma' astfel : în ce priveşte metoda —. in loc de inhibiţie, incitaţie ; drumul către bine nu este educaţia, ci liberarea; şi în ce priveşte atitudinea faţă de problema raportului dintre bine şi capacitatea etică umană („păcatul original"), în locul unui bine transcendent condiţiilor realităţii, unul imanent normalităţii sufletului. Aceasta va accentua însă dualismul materiei şi psihei — şi este un punct în care Nietzsche, ca barbar, nu va putea fi confirmat.
Toate astea este posibil să le fi gîndit şi tu şi poate că supărarea pe care oamenii ţi-au adus-o, după ce soarta ţi-a dat o lovitură aşa de tragică, să-ţi fi născut în suflet surîsul acela de speranţe „infinite" pe care orice ticăloşie omenească trebuie de aci înainte să-1 nască în noi.
Mă întrebi de proiectele mele, de teza mea. îţi voi scrie altă dată mai pe larg. Deocamdată nu-ţi pot spune decît că teza va fi o aplicaţie la un caz concret a ideilor elaborate în ţară. Este probabil că o voi trece cu K. Groos (care, ca filosof, desigur că ţi-e cunoscut). Groos, cu care am stabilit oarecare raporturi de intimitate, pare interesat de ideaţia mea. S-a nimerit să mă găsesc într-un cerc de idei care nu-i era deloc străin şi tocmai la epoca asta. Altfel este un om blînd, delicat şi atent, cu nici una din pretenţiile sau brutalităţile pe care oamenii la noi le capătă de îndată ce dobîndesc o anumită influenţă socială. 2
40
Către Simon Bayer
Berlin, 31 august 1922
Băiatul nostru drag,
Scrisoarea pe care mi-ai. adresat-o mie personal am primit-o la Norderney, o insulă şi plajă în Marea Nordului, unde timp de trei săptămâni am încercat să mă refac de oboselile anului. Am plecat de-acolo acum cîteva zile pentru a-1 întîlni pe Dan la Berlin. în drum spre Norderney îl văzusem încă la Hanovra şi într-o seară de bună intimitate ţi-am trimis două rînduri de amintiri. Le-ai primit ? Suntem şi acum împreună, ano-nimizaţi în mulţimea unei cafenele uriaşe, depuşi de fluxul bulevardelor. Se aprind luminile şi strada privită prin fereastră se îneacă în ceaţă. E nu ştiu ce fatalitate în atmosferă ! Ne lipseşti. Te-am vrea aici, lîngă noi. Sunt oare aşa de absurde supoziţii ca acelea pe care le făcea Dan :
— Ce-ar fi dacă deodată Bayer ne-ar ieşi în faţă ? Nu ne uita, aşadar, niciodată şi. scoate de aici ceea ce altfel nu se poate spune. Rămîn aici pînă la mijlocul lui septembrie, cînd mă voi reîntoarce la Tubingen. Mă aşteaptă un an nou de muncă, la capătul căruia bănuiesc mai multe rezultate ■— şi mai multă fericire ? Viitorul mă apasă şi trecutul mă doare. Fii sănătos — şi tare.
Tudor
In cîteva rînduri m-am încercat să-ţi scriu. N-am izbutit fiindcă nu m-am priceput. Astăzi o pot face fără ca tonul meu uşuratic să te jignească prea mult. Timpul te va fi pansat şi pe tine, viaţa îşi va fi reluat cursul indiferent.
Ce paralelism între destinele mele şi ale lui Tudor — pînă astăzi cel puţin ! Noi nu încetăm de a ne minuna. Consideră : amîndoi tomnatici şi flăcăi, amîndoi fără carieră definită ; unul omorîndu-se de muncă la
68
69
Tubingen,  altul,  de  urit  la  Gottingen  (rimează, iei
seama ?).
Analogie exterioară, căci temperamentele noastre Mint in divorţ. Tudor a rămas buchinistul din strada Berzii, Eroului etc.... clientul, cumpărător numai al Es-■dunazilor. Aici îmi otrăveşte sufletul cu haltele de jumătăţi de ceasuri la vitrinele de librării. Eu, mai chel, jnai adus de spate, dar tot viril, îmi urmez linear cariera mea : cariera ele amant universal. O singură ambiţiune mă domină : îmbunătăţirea rasei teutone prin-tr-un puternic influx de singe valah. Je fais de mon mieux, te rog să mă crezi. Dacă pînă la urmă nu voi duplica Berlinul cu un furnicar de mici barbilieni, vina o a numerelor de şase ţifre cu care se scontează fetele aici. Gestul însă va rămîne. El singur importă.
Vino, băiatul nostru drag, între noi cît mai vom sta pe aici, un an de zile adică. Eu peste o lună isprăvesc cu Gdttingenul şi trec la Bonn. Acolo e altfel şi sper ia mai multă treabă. Pînă atunci dă-mi de ştire tot la Gottingen.
Te sărut, Dan
41
Către Simon Bayer
[W'annsee,] 7 septembrie 1922
Suntem din nou împreună la Wannsee, lingă Berlin Decor romantic. Frumuseţi germanice îşi beau cafeaua. Pe terasă, flori roşii. Toamna se anunţă şi ne dă sentimentul „de la rentree prochaine". în cîteva zile ne înapoiem unul la Tubingen, altul la Gottingen şi apoi la P.onn.
[Tudor Vianu]
Ce vei mai fi făcînd tu ? Bea şi pentru noi cînd treci, şi te opreşti pe la Capsa o ţuică ambrată cu măsline sau fără. Wir sehnen nach... 1 Toate Wannseele din lume nu fac cît colţul cunoscut unde serveşte Titu.
[Dan BarbilianJ Consimt numai parţial la nostalgia amicului.
[Tudor Vianu]
42
Către Cornelia şi Charles Beligrădeanu
[Tubingen,] 19 sept. 1922
Dragii mei1,
Am ajuns în Tubingen aseară (cu acelaşi tren care acum şase luni mă aducea aici pentru întîia oară). Călătoria am făcut-o bine, cu excepţiunea orelor de întrerupere la Goppingen2, unde permanenţa unei ploi torenţiale m-a făcut să simt încă mai bine lipsurile garderobei mele. Primul meu gest a fost... generos : am vrut să-mi cumpăr o umbrelă. 3300 Mk., atît cît costa, mi-a vîrît iarăşi mîinile în buzunar, m-a oprit cîtăva vreme melancolic în pragul pasagiului şi de-acolo m-a trimis vertiginos, peste drum, în elegantul hali al hotelului Margua-rat. Aici, am sorbit cu flegmă un ceai în vecinătate de misse englezoaice şi de prinţese haitiene (care aveau umbrelă !) şi, fără să-mi dau seama, timpul a trecut. La 7.30 eram la Tubingen. Un cunoscut am întîlnit încă de la gară ; masa am iuat-o la Kommerel3. Plăcerea mare a fost însă reîntîlnirea cu bunul, cu vechiul meu palton. Cum l-am mai scuturat de praf, cum l-am mai periatr cum i-am mai dat cu cerneală pe la cusături ! Era înduioşător ! După un somn aprofundat de 4 beri istorice, azi dimineaţă m-am deşteptat sănătos. Odaia mi-a plăcut din nou, pestriţă de cărţile mele şi cu perdeluţele pe care
7d
71
Mme Danner 4 mi le-a destinat între timp. Mi-am urmat programul : am fost la baie .şi m-am înscris. După masă am scris scrisori şi am şi lucrat ceva. Este ora 7l/î seara şi mă pregătesc să ies în oraş. Pe aici nu e nimeni — dar absolut nimeni. La bibliotecă moţăiau azi-dimineaţă vreo trei indivizi suspecţi. Cînd umblu pe Wilhelmstrasse mi se aud paşii tocmai la Lamm şi aucl eu însumi pe cineva care coboară de la castel. E cam trist fără băieţi. între timp cele 20 de ceasuri ale T(urnului] bat cu gravitate, şi asta înseamnă că timpul trece şi că va fi în curînd mai bine. ÎL rog pe Chfarles] să treacă pe la gazda mea în Berlin şi să ceară corespondenţa primită pentru mine. Mme Djannor] mi-a trimes în ultima vreme scrisori sosite aici — la Norderney. De la N[orderney] trebuie să mi se fi transmis la Berlin şi bănuiesc că printre ele va fi fost şi una mult aşteptată de la Iaşi 5. Vă rog mult să nu neglijaţi. Aştept veştile voastre, vă sărut şi îmi dau o dulce încurajare spunîndu-vă : la revedere. Al vostru
Theodor Vianu Akademischer Biirger in Tubingen
43
Către Simon Bayer
Tubingen, 19 septembrie 1922, ora 12 noaptea Dragul meu Bayer,
Rîndurile tale au constituit un eveniment important pentru mine J. Gîndul că în curînd te-aş putea vedea şi că te-aş putea păstra lingă mine m-a pus într-o fierbere pe care este greu să ţi-o desluşesc. Cum să-ţi spun ? De unde să încep ? Astă-seară am ascultat muzică, un allegro inozartian strigat de trei coarde subţiri laolaltă. S-au mişcat lucrurile de la fund şi mi se pare că am avut lacrimi în ochi. Hotărîrea ta de a reintra în romantică mi-a dat mie însumi sentimentul unei identităţi pierdute.
72
Fireşte, trebuie să te gîndeşti bine dacă face să te abaţi de la orientarea ta practică, dacă face să amîni din nou „instalarea" şi „calmarea". Se pare că la un moment dat te hotărîseşi într-un fel, dar lovitura de coarne pe care ai primit-o în ultima vreme nu ţi-a făcut ţie niciodată impresia că a fost rezultatul fatal şi nenorocit al unei divergenţe cu tine însuţi ? Venind aici s-ar putea spune că ai conjurat puterile cele rele ale destinului şi că ai reintrat în matca ta. în sfîrşit, lucrul atîrnă de un sentiment foarte concret : dacă simţi că la Bucureşti îţi pierzi vremea, dacă te vestejeşti acolo fără nici o încredere în ceea ce faci şi fără nici o conştiinţă de posibilităţi, dacă poţi pleca fără să renunţi la nimic însemnat — atunci... Atunci nu sta nici o clipă la îndoială ca să pleci, te vei desface aci în libertate şi, fără îndoială, vei culege odată roade. Ascultă-mă, dragul meu Bayer, suntem destul de trăiţi pentru a nu mai confunda o anumită vioiciune a temperamentului cu vocaţiunea adevărată. Faptul serios şi esenţial al vieţii răspunde totdeauna cînd este întrebat — la' vîrsta noastră, mai ales, nu se poate să nu răspundă. Dacă te vei hotărî, prin urmare, să pleci înseamnă cel puţin că ai stabilit un drum şi în felul ăsta vei scăpa de îndoielile, dezgustul şi oscilările care în ţara românească te îmbărbătează fără să te maturifice.
îndată după primirea scrisorii tale m-am dus la cafenea, unde am întîlnit un cunoscut neamţ, student în economie politică pe care l-am putut întreba despre ceea ce ne interesează. Tu îmi vorbeşti de drept şi de economie politică. Mai întîi, lucrurile sunt deosebite şi condiţiunile variate. în ce priveşte „titlul" trebuie să te decizi, pentru că altfel nimic nu te împiedică să studiezi drept comercial de pildă, chiar figurînd ca „Nationaldconom". Economiştii de aici urmează mai toţi prelegeri de drept, ba chiar unele ramuri ale acestuia din urmă sunt cerute la examenul lor. Studiul dreptului durează la Universitatea din Tubingen 7 semestre, pentru „Staatswissen-schaft", autoritatea de aci pretinde şi cîteva semestre de practică într-o bancă : asta este o măsură pur tiibinge-neză şi care la alte universităţi nu există. Tot ce ţi-am spus pînă acum valorează numai pentru nemţi. Pentru tine, care vii cu licenţa din Bucureşti şi cu ani de barou,
73
lucrurile se schimbă. în 3—4 semestre, dacă te simţi pregătit, ceri abrevierea stagiului pe baza diplomei tale universitare şi cererea nu poate să nu-ţi fie admisă. E bine în tot cazul să întrebi pe cineva care s-a găsit în condiţiile tale. Dintre numeroşii doctori economi care forfotesc la Bucureşti (toţi de origine nemţească) trebuie să fie cîţiva care să fi plecat cu licenţa din ţară. Eu ştiu pe unul, pe Horia Maniu, care mi se pare că a expediat lucrurile destul de simplu. îl cunoşti ? El trebuie să se învârtească pe la barou. Caută de-1 cunoaşte, sau pune să-1 întrebe pe unul dintre prietenii lui, pe Hurmuz Asnavorian, de pildă. îţi trimit alăturat lista prelegerilor de drept şi economie care se vor ţine semestrul acesta. Vei întîlni acolo numele ilustru al lui Wilbrandt, care face facultatea din Tubingen foarte recomandabilă. îţi mai trimit şi o pagină smulsă din regulament pentru a vedea actele cu care trebuie să te prevezi. Vei mai vedea acolo că pentru semestrul care va începe acum, în octombrie, cererea de înscriere trebuia s-o faci pînă la 15 septembrie. Se fac cu toate acestea, şi excepţii — regulamentul după cum vei vedea le menţionează şi eu însumi cunosc cazul unui grec retardatar — încît dacă te-ai decide şi te-ai grăbi ai putea încă să ajungi semestrul de iarnă.
Actele poţi să le trimiţi încă din ţară, în traducerea nemţească a Ministerului de Externe şi cu viza legaţiunii germane. Ba chiar legaţiunea germană nu va voi să-ţi dea viza pe passeport înainte de a fi primit răspunsul de-accepţiune al Universităţii. Măsura poate fi înconjurată : spui că pleci pentru afaceri sau „Familienangelegenhei-ten", şi atunci o primeşti numaidecît. (Dacă trimiţi actele prin poştă nu uita să adaugi mărcile de răspuns pe care le poţi cumpăra la legaţiunea germană.) Universitatea de aci a ridicat orice măsură de exclusivism faţă de străini, încît poţi conta pe primire. Acum îmi aduc aminte şi îţi adaug o notiţă din Frankfurter Zeitung, 12 septembrie 1922, care menţionează acest lucru şi pe care la nevoie poţi s-o şi valorifici în faţa legaţiunii. Acolo vei putea găsi, de altfel, şi restul informaţiilor care mie pot acum să-mi scape.
Viaţa î Viaţa s-a scumpit. Cînd am venit se putea trăi încă cu 3—4 000 Mk., astăzi trebuie să contezi neapărat pe 10—12 000 Mk. Cine ştie ce ne mai aşteaptă ! Norocul
oste că orice eventuală scădere a mărcii (cauza care urcă preţurile) urcă în mod mecanic valoarea leului şi menţine astfel „socoteala de-acasă" care se face în lei. Gin-dindu-te bine : 12 000 Mk. nu este tocmai mult în moneda noastră. Chiar cu scumpetea de acum viaţa rămîne mai ieftină decît la Bucureşti ! Să nu-ţi închipui însă că cu suma pe care ţi-o- indic poţi să-ţi dai drumul fantaziei şi sa înglobezi în ea toate „voluptuariile". Cumpărarea multă de cărţi, călătorii etc. urcă cifra.
Tubingenul ? Fiind împreună o să-1 suporţi şi de cum se va împrimăvăra o să-ţi facă chiar plăcere. E un cuib de verdeaţă, protejat de dealuri graţioase cu multe mărturii de viaţă veche şi cu pitorescul pestriţ şi juvenil al unui tîrg exclur.iv universitar. E străbătut de Neckarul frumos şi stă în pragul „Pădurii Negre" (Schwarzwald), unde se respiră romantismul german. Burguri şi castele vechi îi fac pe o rază de kilometri o centură de glorie şi fixează puncte de reper pentru excursionişti. în apropiere. Stuttgartul (capitala Wurttembergului), unde se face muzică şi teatru bun. Nici Rinul nu e prea departe, în sfîrşit, dacă nu-ţi va conveni, poţi să-1 schimbi după un semestru sau două, potrivit obiceiului studenţesc. încă ceva : să ştii că nici la Berlin viaţa nu e mult mai scumpă •— ca atare — numai numărul tentaţiilor o pot spori pînă la fabulos. Despre Berlin şi, în genere, informaţii poate să-ţi dea şi Bar-bu Solacolu, care studiază.economia politică acolo şi care acum se găseşte, de vacanţii, la Bucureşti. Caută-1 neapărat. Să ştii însă că Berlinul nu o să-ţi placă nici ţie, după cum mie mi-a displăcut violent. E parvenit, şi n-are nici o amenitate, afectează genul „fin de siecle" şi poartă, cu toate acestea, cizme de iuft. în sud şi în micile oraşe universitare se trăieşte o viaţă mai puţin factice şi cu o psihologie mai adîncă. Berlinul îl vei vizita şi vei înţelege atunci de ce e antipatic. în sfîrşit, clacă vrei să întreci „conştiinţa provincialului" pe care noi o păstrăm aici, şi dacă vrei să ajungi pînă la un fel de „Weltbiirgertum" cu ghete de lac, cu miros de cauciuc şi cu cunoştinţe variate, te poţi duce să trăieşti acolo într-un semestru de iarnă, cînd în provincie est? „crepuscular". Pentru început şi pentru intimitate, este recomandabil oraşul mic. Vei face cunoştinţa profesorului cu care vei voi să treci doctoratul (în regulă generală
74
un om amabil şi fără afectare), vei începe să lucrezi, îţi vei aparţine fără limită şi te vei simţi mulţumit. Haide, curaj ! Primul gest de iniţiativă e greu, apoi toate dificultăţile se aplanează şi necesitatea situaţiei va purta de grijă chiar acolo unde prevederea ta a lipsit. Cînd am plecat nu ştiam bine cum o s-o scot la capăt — astăzi stau pe aci relativ liniştit. Dacă n-ar fi germenul de sălbăticie din mine, mişcarea negativă a sentimentului, căderea grea la fund — am ajuns să înţeleg : caracterul suferind al naturii mele — oh, de cîte ori ar trebui să mă felicit ! Cine ştie — cine ştie ! poate că odată voi înceta duşmănia cu mine, poate că vor veni şi alte timpuri.
Nu-ţi mai scriu despre lucrul şi gîndurile mele pentru că acum sper să ţi le pot împărtăşi pe altă cale. De la Norderney, de la Hanovra şi Berlin, împreună cu Dan, ţi-am, scris în repetate rînduri. Ai primit totul ? Inima mi s-a deschis de atîtea ori după tine şi astăzi... vestea care m-a pus în friguri. Sunt nerăbdător să ştiu ce-ai hotărît. Răspunde-mi chiar înaintea unei deciziuni, imediat, pentru a avea siguranţa că ai primit scrisoarea asta ceva cam încărcată. Te îmbrăţişează şi îţi spune — cu bune presimţiri — la revedere,
al tău
Tudor
44
Către Gala Galaction
[Tubingen, octombrie 192?]
Preasfinţite Părinte Galaction,
Prietenul A, Dominic, care m-a vizitat la Tubingen, mi-a adus, printre alte veşti, una care m-a mişcat îndeosebi x. Aşa cum trăiesc de un an şi jumătate, fără multe ştiri din ţară, uitat aproape de toţi cunoscuţii şi cama-
76
razii, n-am avut de unde să aflu despre hirotonisirea sfinţiei tale. Noi toţi ăştia care ne consacram unei cariere idealiste trăim în nădejdea că va veni odată o clipă de mare cunoştinţă şi împăcare. Dacă inima mea nu mă înşeală, atunci cred că momentul acesta a venit pentru sfinţia ta şi de aceea m-am bucurat şi m-am simţit mişcat pînă în adînc. Să dea Dumnezeu să ni te ţie sănătos şi să ne stai ca exemplu !
Eu am de gînd să mai întîrzii pe aici pînă către sfîr-şitul toamnei. Vreau apoi să mă înapoiez în ţară şi să încep să lucrez. Dar ce anume ? Tocmai ăsta' e gîndul care uneori mă nelinişteşte. Poate ceva publicistică şi mai ales şcoală. îmi spun că o sarcină se găseşte totdeauna atunci cînd există bunăvoinţă şi ceva voioşie.
Surîd gîndului de a te putea revedea, sfinte Părinte Galaction. Deşi în. Bucureşti nu ne întîlneam prea des, cu unul mă simţeam peste măsură de mulţumit ori de cîte ori drumurile ni se încrucişau. Pînă la revedere, primeşte te rog din parte-mi o îmbrăţişare şi crede în devotamentul şi veneraţia pe care ţi-o poartă
al d-tale foarte plecat, Tudor Vianu
45
Către Simon Bayer
[Stuttgart,] 2 octombrie 1922
Sunt în Stuttgart pentru simfonicul de luni, ca de obicei. De cînd mi-ai scris nu mi se mai ia gîndul de la tine. 1 Mă crezi că uneori am copilăria să tresar cînd aud deschizîndu-se uşa de jos a casei şi să-mi spun că trebuie să fi venit ? Ai primit scrisoarea mea cu detalii şi cu extractul din regulament etc. De ce nu-mi răspunzi ? Cum te-ai hotărît ? Haide, ia-ţi curajul şi vino mai cu-
77
rînd. Scoate-ţi passeport-ul şi vino cu actele încoace. Dacă ai veni am fi fiecare din noi mai puţin trişti. Aştept veştile tale. Te îmbrăţişez,
Tudor
46
Către G. Ibrăileanu
Tubingen. 3 octombrie 1922
Preaonorate domnule Ibrăileanu,
Scrisoarea d-voastre am găsit-o la înapoierea din vacanţii. Am petrecut cîteva săptămîni la Marea Nordului, şi alte cîteva la Berlin. îmi propusesem ca pe lunile verii să mă consacru exclusiv lucrării de doctorat. La începutul lui august însă mi-am simţit nervii aşa de obosiţi, încît am ascultat recomandările unui medic cu care m-am împrietenit aci şi m-am dus să mă odihnesc. Marea mi-a ajutat puţin — după trei săptămîni am părăsit-o. La Berlin am reluat unele din preocupările mai vechi şi mă întorceam cu gîndul ca, printre altele, să fixez ceva pentru Viaţa românească. Sper ca în curînd să vă pot trimite un articol nou sau poate o corespondenţă.
Pentru că aveţi marea bunăvoinţă să vă interesaţi de mine, iată ceea ce pot răspunde deocamdată. Doctoratul nu-1 pot trece decît peste două semestre. Numai la sfîr-şi'ul viitorului semestru de vară voi împlini stagiul ceior trei ani, care se cer pentru admiterea la examen. Acesta, apoi, nu se depune imediat din pricina vacan-ţiilor care împrăştie pe profesori. De obicei, el are loc la începutul semestrului care urmează. în mod regulat nu mă văd, prin urmare, cu toate treburile terminate decît în octombrie sau noiembrie 1923.
Mi-a zîmbit în ultima vreme un gînd menit să apropie puţin termenul acesta pe care îl urmăresc, acum, de opt ani de zile. Dacă aş valorifica licenţa mea din ţară s-ar putea să mi se admită trecerea doctoratului in luna iunie. Candidaţii străini obţin uneori favoarea aceasta atunci cînd dovedesc expirarea unui concediu sau chemarea la o sarcină publică sau o circumstanţă familială importantă care îi reclamă în patrie. Cum nu voi putea face dovada nici uneia din aceste condiţiuni voi încerca numai cu timiditate valorificarea diplomei mele româneşti. Ar fi bine, cu toate acestea, să mă aflu liber ceva mai devreme. M-aş duce pentru cîteva luni la Paris şi m-aş întoarce în ţară prin Italia.
Fireşte, păstrez ca un gînd scump, onorate domnule Ibrăileanu, proiectul de a da un rost vieţii mele în Iaşi. Simpatia pe care oraşul mi-a trezit-o la epoca vizitei ultime n-o explică numai frumoasa lui aşezare şi liniştea lui reculeasă, dar şi atracţiunea pentru o societare în mod general mai intuitivă şi pentru cercul intelectual mai consistent. Dacă mă gîndesc apoi la toate pricinile care m-au adus de-atîtea ori, în vremea din urmă, la contradicţie internă şi la suferinţă, descopăr şi singurătatea în care mă aflu, singurătatea morală a unei vieţi care nu se organizează din raportul cu semenii. De ani de zile mă supraveghez, nuanţez şi fac proiecte, pe cînd tendinţa mea adîncă mă poartă către activitate, către do-bîndirea unei poziţiuni de eficacitate în gîndire şi în faptă.
Mă întrebaţi dacă fac psihologie. întrebarea dvs. mă duce la o durere mai veche. în 1920, cînd plecam la Viena, duceam cu mine gîndul de a face o lucrare despre Recunoaştere. Am muncit şase luni cîte opt ceasuri pe zi în bibliotecă şi m-am întors la Bucureşti bolnav. Cînd m-am simţit mai bine, interesul meu s-a purtat in altă parte. Am întreprins o cercetare estetică de principii, din care, aici, profesorul Groos mi-a recomandat să extrag şi să aplic. Aşa am ajuns la teza de astăzi care — dacă nu voi mai schimba-o — urmăreşte să prezinte cîteva aspecte noi din tehnica epicei. Prof. Groos îşi datoreşte marea sa reputaţie consecvenţei cu care a reprezentat punctul de vedere pozitivist în ştiinţele morale — în pedagogie, în estetică şi psihologie. E o natură delicată, cu
78
79
un simţ incisiv şi abil. Cunoaşte însă toată întinderea primejdiei care se leagă de lucrurile ce nu se pot exprima decît în mod aproximativ. Pentru a transforma impresia în judecată, spune el; se cere cercetare minuţioasă, adică atenţie îndelungă la un domeniu restrînrs. De aceea recomandă la lucrările de doctorat luarea în considerare a unei singure probleme în lumina unui caz concret limitat. Poate că Flaubert va da materia cercetării mele. 1
între timp, lucrurile vechi pe care nu le-am dus la capăt au venit din nou să mă neliniştească. De data aceasta am văzut mai limpede în natura sarcinii mele. Cred acum că aş putea face cu uşurinţă o lucrare, de data asta despre Reprezentări. Problema s-a ramificat şi m-a adus să mă întreb asupra obiectului psihologiei. Am străbătut o bună parte din literatura psihologică actuală dominată de o mai mare nevoie de „totalitate" şi care urmăreşte o tratare „sintetică" a problemelor sufletului. Am în mare parte notele necesare pentru redactarea unei încercări de expunere a acestor curente noi. Numai timp îmi trebuie pentru a închega şi pune la punct toate lucrările acestea existente deja în „ebauche". Aş fi mulţumit dacă în anul de răgaz care-mi mai rămîne aş putea duce la capăt, în afara de teză, cel puţin una din ele. Mă gîndesc, de altfel, ca încă de pe acum să strîng în articole teoretice cîte ceva din cele ce au preocupat anii mei de studii. Simt eu însumi nevoia de a da o expresie frămîntării trăite atîta vreme în singurătate.
Totul stă în început, onorate domnule Ibrăileanu, şi îmi permit să cer de la dvs. menţinerea bunăvoinţei cu care mă onoraţi. în scurt timp mă voi simţi în stare să dovedesc că „talantul" n-a fost încredinţat în mîinile celui mai netrebnic. Va fi' atunci începutul timpului în care voi încerca să mă fac utiJ.
Aş adăuga rugămintea să dispuneţi să mi se trimeată şi mie V[iata] r[omănească]. Primesc în genere puţine veşti din ţară, iar despre ce se mai gîndeşte si ce se scrie nu mai ştiu nimic. V[iaţa] r[omănească,] de cîte ori ar veni ar fi ca o vizită plăcută dintr-o lume pe care mă grăbesc s-o reajung.
Asigurindu-vă de sentimentele mele foarte respectuoase, rămîn al dvs. devotat
Tudor Vianu
47
Către Simon Bayer
Tubingen, 21 octombrie 1922
Dragă Bayere,
Am întîrziat să-ţi răspund 1 pentru că în ultimele două săptămîni am fost necăjit mai toată vremea. Sîcîieli materiale ; n-au importanţă. Trec mai departe. Iată cum stau lucrurile cu privire la cărţile pe care vrei să le ai. Aici, la Tubingen, n-am găsit decît Gierke, Handelsrecht (care costă între 350—400 — preţurile oscilează săptă-mînal, după valută), şi ţi-aş fi trimis-o numaidecît, dacă nu m-aş fi gîndit că e mai bine să te consult şi în privinţa celorlalte, ca să-ţi trimit apoi împreună toate cîte se pot procura. Jodl, Geschichte der Ethifz, n-am aflat-o nicăieri şi ce preţ poartă actualmente această operă în două volume nu-mi poate spune librarul decît după ce va întreba la editor, operaţie care poate să dureze vreo zece zile. După presupunerile lui cam vreo 3 000 Mk 1 Cît despre cărţile lui Ihering, ele nu se mai găsesc de multă vreme la editor şi numai norocul poate să le scoată îa iveală din depozitul vreunui librar mare din Leipzig. Se pare. de altfel, că întreaga operă a lui Ihering e în retipărire şi că în curînd vom avea ediţii noi. Ce să fac, prin urmare ? Să ţi—1 trimit pe Gierke ? Să-1 comand pe Jodl ? Să-1 pun în urmărire pe Ihering ? în cazul că mă vei însărcina cu toate aceste operaţii, trebuie să te înarmezi cu oarecare răbdare, căci operaţia durează. Aştept răspunsul tău.
Mi-ai dat un fior în spate cu rîndurile tale. Eu te vedeam aproape călătorind încoace şi devenisem liric.
80
81
Aşa mi se întâmplă totdeauna : fantazia îmi porneşte înainte. Am deschis plicul aşteptîndu-mă să găsesc precizări... asupra epocii venirii. Cînd colo, tu, cuminte şi serios, mă pui la locul meu şi îmi ară'i foarte bine că lucrurile nu merg aşa cum cred eu, că ele nu se tranşează cu una cu două. Poate că ai dreptate. Un mugur de speranţă se încăpăţînează • cu toate astea undeva. Iartă-mă.
Mă gîndesc, de altfel, să-mi scurtez şi eu şederea pe aici. Cînd am plecat îmi socoteam înapoierea după Pastele 1924. Acum fac proiectul să doctorez în iunie 1923 sau cel mai tîrziu în oct.-nov. ale aceluiaşi an. Lucrarea mea e aproape gata. Sper în curînd să i-o pot arăta lui Groos (pe care probabil că îl cunoşti din filosofie) şi dacă ea va fi agreată, atunci încerc în mod energic să-mi scurtez şederea. Sunt plin de gînduri şi de proiecte. Am strîns un material felurit şi bogat. Citesc şi notez zece ore pe zi. Nu cumva devin un învăţat ? In sfîrşit, trebuie odată să spun ceva hotărît, să dau un corp fantasmelor, să. arunc la o parte îndoielile tinereţii — ducă-se dracului !
Cum o mai duci cu sufletul ? De ce eşti laconic ? De ce nu-mi scrii mai multe — chiar maxime şi baliverne ? Haide, aşază-te şi flecăreşte ca „dans Ies temps d'antan". Măi, mult mi-e dor de tine, ingratule neruşinat! — mult mi-e dor să mai pierd o noapte spunînd lucruri de ocară şi cuvinte de religie adîncă, să vie zorile, să prind în naştere fenomenul luminii şi să mă îmbăt de prospeţimi. Ţara Nemţească mă sufocă prin lipsă de fantazie şi temperament. Dacă ai veni am crea aici o sucursală a lirismului sudic — nu-ţi fie frică -— cu deplină exteritoria-litate morală. Cu Dan nu mai e nimic de făcut. îşi păstrează încă pe umeri capul lui metafizic, dar este iremediabil pierdut. La fiecare 10 minute tresare, îţi smulge nasturii şi te întoarce pe scaun ca să-ţi arate vreo „damă", în genere, apoi. este acaparat de femei — mai ţoale babe şi pocite. Oare imperiul „impersonalului" este definitiv părăsit ? Pe amantul Barbilian l-am apostrofat de cîteva ori! Te apostrofez şi pe tine, avocate Bayer ! Şi te îmbrăţişez. Scrie-mi.
Tudor
Către G. Ibrăileanu
[Tubingen, 31 octombrie 1922]
Onorate domnule Ibrăileanu,
De data aceasta o corespondenţă despre mişcarea pedagogică. Am ales forma corespondenţei pentru că altfel, într-un „articol ştiinţific", ar- fi trebuit să intru în detalii care mi-ar fi luat cine ştie cită vreme. Aşa am tras linii mari, am simplificat şi poate că am spus ce este esenţial. 1
Plec mîine la Nurnberg pentru cîteva zile. Vreau să-1 văd pe Dtirer la el acasă. Dacă timpul va fi frumos, mă înapoiez prin Bayreuth. De o săptămînă sunt zile minunate de primăvară, umede şi încropite. S-au întors deodată lucrurile pe dos şi de unde tremuram ca de gerul Bobotezei, într-o bună dimineaţă ne-am trezit în alt anotimp. E comic să vezi cum renasc insectele. Mi-a venit gândul să plec — şi plec. Mă urmăreşte de o bucată de vreme compoziţia lui Dtirer : Melancholia. Cum de i-a venit ideea să pună la un loc o zînă meditativă, un compas, un cub perfect, o bestie blajină aţipindă şi în fund, într-o dimineaţă fără margini, răsfirarea unui curcubeu ? Şi de ce complexul ăsta se numeşte aşa de adevărat Me-lancholie ?
în cîteva zile sunt înapoi şi mă reaşez la lucru. Cred că v-a ajuns scrisoarea mea de la 4 octombrie. Vă rog să primiţi salutările mele respectuoase şi devotate.
Tudor Vianu
49
Către Simon Bayer
[Nurnberg,] 1 noiembrie 1922
Da — dorul de noi încă nu te-a putut urni. Cel puţin perspectiva unor ore de Stimmung în această Bratwurst-
82
83
gocklein să ni te aducă ! Albrecht Diirer a stat la masa la care-ţi scriem noi astăzi. Cu el şi lingă el — Hans Sachs. Să-ţi fie de ajuns aceste nume.
Dan [Barbilian]
Nu, nu-ţi putem spune cîte ne vorbesc aici la Nurnberg. Le vom povesti în ore lungi de noapte cînd ne vom revedea. Cînd ? Localul în care ne aflăm datează de la 1336, e fixat în coasta unei biserici. E aşa de solemn Încît ne vin lacrimi în ochi.
Tudor1
50
I
I Către Simon Bayer
,1"
ii
[Tubingen,] 15 noiembrie 1922
Dragă Bayere,
j Abia astăzi, 15 XI, am primit cele 20 000 M1. Co-
manda am făcut-o însă mai dinainte. în curînd voi fi în măsură să-ţi trimet cărţile care te interesează. Este probabil că le vei primi în două transporturi : o parte din ■cărţi vine de la Stuttgart şi le voi avea aici mai curînd,
| cealaltă de la Leipzig (editorul Teubner) va depune, după
cîte îmi spune librarul, oarecare întîrziere. Fii răbdător şi sigur că voi îngriji să fii satisfăcut cît mai bine. Nu ştiu încă dacă sunt procurabile toate cărţile pe care le ceri. In ce priveşte pe Spengler, voi. I din Untergang etc, este de mult epuizat şi nu se vorbeşte încă de ree-
! ditarea lui ; în ce priveşte voi. II, este şi el epuizat, o
a doua ediţie este însă aşteptată pentru începutul lunii
! viitoare. Mă gîndesc că nu face să-ţi trimit opera incom-
pletă. Ce să fac ? O dată cu fiecare transport (sau prin scrisoare concomitentă) vei primi şi contul cărţilor. în principiu, considerînd scumpetea de necrezut a imprima-
84
tului, nu cred să pot avea toate cărţile pînă la concurenţa sumei în chestie. Te rog să mă ţii în curent cu primirile. Te mai rog ceva. Treci pe la tribunal şi achită pentru mine cotizaţia la barou. Ţin să-mi menţin drepturile mele virtuale acolo. Nici eu nu ştiu pentru ce ! E o superstiţie. Te sărut.
Tudor
51
Către Mihail Dragomirescu
[Tubingen, noiembrie 1922]'
Onorate domnule Profesor,
îmi iau permisiunea să vă mulţumesc cu recunoştinţă pentru intervenţia dvs. neaşteptată şi binevoitoare, căreia îi datoresc valorarea cererei pe care o îndreptasem Ministrului de Instrucţie. Tatăl meu, doctorul Al. Vianu, care se afla în ziua de 4 nov. în cabinetul Ministrului, îmi descrie cu emoţie gestul dvs. E o solie pe care o primesc în singurătate şi care sporeşte în mine nu numai devotamentul pentru fostul meu profesor, dar şi tăria hotărîrii pentru scopurile cele bune.
Mă gîfcesc în activitate de studii, ca auditor ordinar al Universităţii din Tubingen, de aproape nouă luni de zile. Cîte nu-mi trec pe dinainte cînd caut să strîng laolaltă toate cîte le-am trăit în această vreme ! Plecasem din ţară printr-o iniţiativă furtunoasă, spărgînd o fereastră către libertatea de care mă bucur aici. Subt stre-şinele vechi ale acestui oraş universitar, pe care nu-1 părăsesc decît foarte rar, am trăit zile minunate de mîntuire. Anul pe care îl voi încheia peste puţină vreme m-a întărit ca o şedere în munţi, dacă nu cumva m-a făcut să înaintez. Sîrguinţa cel puţin nu mi-a lipsit şi, într-o concentrare susţinută de la zi la zi, am adunat mult material şi am fixat cîteva idei.
85
il
Mă îndreptam către Tubingen, pentru a găsi aici pe profesorul Karl Groos, al cărui renume de psiholog şi estetician ajunsese pînă la mine încă din vremea în care mă aflam la Viena. L-am întîlnit în adevăr şi este probabil că voi promova la doctorat subt auspiciile sale. Lucrez acum la teză, care aparţine domeniului pe care Groos l-a denumit „Psihologia literaturii", şi cu toate că raporturile stabilite cu această ocazie nu merg fără oa-recari greutăţi, pornite din divergenţă de intuiţie şi situare, sper să pot duce lucrurile, într-un scurt timp, la bun sfîrşit ! Nu mă grăbesc. Sunt încă multe de făcut şi cred, în genere, că ocupăm o poziţiunc bună atunci cînd reuşim să înfrăţim în noi speranţa şi umilinţa. Dacă formal voi fi gata în toamna viitoare, voi considera că am realizat la data cea mai apropiată pe care mi-o puteam propune.
Aş dori, onorate domnule Profesor, să dau cît mai curînd dovada roadelor acestor multe osteneli din ultimii ani ; dar pentru că am aflat că numai în timp stă secretul faptei mature, vă rog să menţineţi încrederea cu care binevoiţi a mă onora. Fac poate parte dintre acei rare se numesc „tîrzielnici" şi mă consolez numai gîn-dindu-mă că o anumită indulgenţă poate trece şi peste acest defect. Mi-am făgăduit însă de multă vreme să nu slăbesc în încordare.
Repetîndu-vă mulţumirile mele, vă rog să primiţi asigurarea respectuosului meu devotament.
Tudor Vianu
52
Către Cornelia şi Charles Beligrădeanu
[Tubingen,] 1 dec. 1922
[Dragii m]ei copii,
[Gînd la. gjînd * cu bucurie ! Tocmai vă expediasem două scrisori alarmate, cînd primesc (în sfîrşit !) mult
* Colţul din stingă sus al scrisorii este rupt <n. ed.).
doritele voastre veşti. Bine că sunteţi sănătoşi şi — după cum se pare — bine că aţi depăşit criza... Ce s-a întîm-plat în definitiv ? Păcat că nu sunteţi echipaţi de iarnă, altfel poate că aţi mai fi rămas prin Germania şi de Crăciun aş fi venit să vă găsesc undeva. Aşa, nu prea ştiu ce să fac. Am o invitaţie pentru Austria, la familia Viditz din Gratz — dar nu ştfîl încă dacă mă voi duce. S-o pornesc spre Miinchen — sau mai bine să râmîn acasă ? Cred că rîndurile acestea vă vor mai găsi la Zoppot. Răspundeţi-mi spre siguranţă. Vă doreşte bună dispoziţie şi noroc — şi vă îmbrăţişează
Tudor
53
Către Simon Bayer
Tubingen, 16 aprilie 1923
Dragul meu Bayer1,
îţi mărturisesc că tăcerea ta începuse să mă neliniştească. O abţinere aşa de lungă semăna cu uitarea. împrejurarea scrisorii demente, pe care ţi-o trimisesem împreună cu Dan, năştea în mine şi o altă bănuială, o altă temere. Aflasem între timp despre broşura ta2 şi mă chinuiam închipuindu-mi cum trebuie să fi căzut farsa noastră în mijlocul preocupărilor tale serioase. Despre agitaţiile antisemite am fost ţinut şi eu la curent, aproape zilnic, prin jurnalele pe care tată-meu are grijă să mi le trimită. Ce să zic ? Sunt trist. E ca şi cum aş fi suferit o trădare în idealurile mele. Şi mă gîndesc că aşa trebuie să fie şi pentru tine, dragul meu Bayer. în seninătatea morală în care te ştiu că trăieşti, agitaţia „gorilei" trebuie să fi semănat cu o surpriză, cu un atac pe la spate. Mă întreb însă mereu cine va fi compunînd
86
87
„massa" asta ? Nu pot să o reconstitui precis din cită omenire cunosc eu în ţara românească ! Ce funduri mlăştinoase de barbarie au aruncat-o la suprafaţă ? ce descompuneri au provocat această vermină ? Îmi arde inima să mă regăsesc din nou printre toţi prietenii mei şi să mă conving că gîndurile bune ale tinereţii noastre n-au pierit. Ar fi altfel, în adevăr, o tristeţe de moarte dacă am şti că în ţara românească „sufletul" nu mai are drepturi de cetate. Nu se poate ca în cei care au venit după noi să nu mai existe oameni care ne seamănă — şi numai asta mă mîngîie.
Am citit broşura ta cu mult interes. Este limpede, nreeisă şi convingătoare. Este o excelentă schiţă ştiinţifică de sociologie. Nu ştiu ce i s-ar putea replica după buna raţiune omenească. Dacă ai fi realizat-o în 150 de nagini ai fi putut spera şi la o mai mare influenţă. Lucrul îl şi făgăduieşti tu în „Prefaţă" şi cred că nu ţi-ar fi prea greu. Ar trebui numai să orchestrezi în mod mai bogat aceleaşi idei, căci lucrul important, tonul, l-ai găsit de pe acum : stăpînit, rece, incisiv. In cazul că te-ai decide să-ţi desăvîrşeşti lucrarea ar mai trebui poate să mai arunci o privire către bibliografia chestiunii. Cunoşti, de pildă, lucrările lui M. Mendelssohn, filosoful din sec. XVIII, amicul lui Lessing şi al lui Nicolai ? Dar pe ale lui Hermann Cohen, şeful şcolii neo-kantiene din Marburg ? Printre savanţii evrei din Germania cred că mai trebuie să fie şi alţii care au resimţit şi au pus chestiunea în mod practic, în legătură cu interesele de fapt ale culturii. Scrie-mi ce ecou a trezit lucrarea ta. Cine a vorbit despre ea şi ce s-a spus ?
Despre mine ce să-ţi povestesc ? Am intrat în al doilea an de cînd trăiesc în orăşelul ăsta amabil. Aş avea aproape motive să fiu fericit dacă mi-aş putea îngădui să fiu mai puţin precipitat. Sediul ăsta al meu de „străinătate" ar fi trebuit să aibă la dispoziţie patru-cinci ani. Atunci în visări lungi, în lecturi proporţionate cu restul timpului, aş fi obţinut un ritm pe care acum nu-1 realizez. Dar poate că şi timpurile ar fi trebuit să fie altele ! Ceea ce îmi lipseşte acum sunt pauzele, răgazul armonios în care să înregistrez rezonanţele... Mă ucid muncind, în-
ghit săptămînal cantităţi spăimînătoare de pagini tipărite. Ceea ce mă împinge la calvarul ăsta este şi natura tezei mele : o lucrare în primul rînd de erudiţie. Urmăresc problema dualismului literar („antic — „modern" ; „clasic" — „romantic" ; „naiv"' — „sentimental" ; „apo-linar" — „dionisic" etc, etc.) de la francezii din sec. XVII la clasicii germani, la romanticii germani din a doua generaţie şi pînă la Nietzsche sau chiar mai tîrziu. Metoda este „durch und durch" nemţească. Mă cuprinde astăzi o nostalgie grozavă cînd citesc un „essai" frumos de Taine, cu linia sintetică şi generală, cu o gradaţiune egală şi susţinută de poem dramatic. La nemţi se lucrează altfel. Trebuie să. detaliezi la nesfîrşit, să suferi cumplit sub pletora istoriei şi vieţii. Integrarea nu se face printr-un act fericit de spontaneitate, ci reproducînd drama realităţii, felul în care elementele se' caută reciproc, ft iră cunoştinţă de perspectivele pe care le servesc
Nu ştiu cînd voi termina. Aş vrea în toamnă. Dar poate că voi fi nevoit să rămîn pînă în primăvara cealaltă. Mai am atîtea lucruri de făcut încît încă un an de studii şi meditaţii mi-ar prinde bine ! Simt că e undeva un centru adînc al personalităţii la centura căruia mă găsesc, pe care mai trebuie să-1 cuceresc. Şi încă o dată, ce păcat că nu am mai mult timp ! Dacă m-aş decide să mai rămîn pe aici încă un an, un an jumătate, m-aş duce să mă plimb, să mai cercetez în linişte şi să mat notez. Dar aşa cum sunt împrejurările, e greu. Sunt veşnic în „penurie". îmi număr zilele... Trebuie să termin... Şi... „chauffez". Sunt obosit, obosit. E o stridenţă în mine ; o lipsă de înţelepciune în felul vieţii... Un păcat mare. Ah, dragul meu Bayer, cum aş mai vrea să fiu cu tine alături, să mă odihnesc alături de tine. M-a bucurat? ce-mi scrii despre Alecu. 11 iubesc şi eu mult de tot. E aici un fel de „misticism" de-al meu. Cheamă-1 pe la tine, stai de vorbă cu el şi pe urmă scrie-mi. Nu ştiu ce' lucru anume mi-a scăpat mie, ce fericire mi-a fugit, de subt mînă, şi pe care trebuie el s-o găsească. Sunt aici multe lucruri de spus. Viaţa începe să se stabilească pe un regret. îţi voi scrie altă dată.
De două luni sunt din nou împreună cu Dan. Ne purtăm alături „chimerele" în spinare. Uneori ne ciocnim.
88
In realitate ne iubim frăţeşte. Minunată coincidenţă aceea care ne-a întrunit pe drumul vieţii. Ce m-aş fi făcut în vremea asta fără el. Uite, acum, stînd faţă în faţă şi scri-indu-ţi ţie ne-a apucat un dor de regăsire şi ne-am hotărît să plecăm mîine în zori la Stuttgart şi să ucidem o zi vorbind despre lucruri care ne privesc de-'aproape. Vorbim des de tine. Nu ne uita nici tu. Scrie-ne mai des. Te îmbrăţişez cu mare dor,
Tudor
54
Către Cornelia şi Charles Beligrădeanu
[Tubingen,! 25 aug. 1923
Dragii mei,
Am primit ieri prin poştă (trimeşi din Berlin) zece milioane de la voi şi vă mulţumesc foarte mult. Au venit bine, căci aşa nu voi fi obligat să schimb leii româneşti pe care îi am la mine ; voi putea aştepta astfel un curs mai bun. Totul tinde aici către paritatea în aur ; preţurile au crescut mult peste relaţia valutară. Nu ştiu dacă nu cumva chiar acum nu se trăieşte aici tot aşa de scump ca în Elveţia sau Franţa. Rezultatul întregei situaţii este că trebuie să termin mai curînd... Şi am bune speranţe. Acum, de pildă, lucrez la punerea la punct în nemţeşte a tezei mele. Pe la 15—20 sept. aş vrea s-o predau facultăţii. De aci înainte nu mai depinde însă de mine ; totul atîrnă de cei care trebuie să mi-o judece şi care eventual pot să-mi recomande corecturi menite să ia cine ştie cît timp. Mar e apoi munca migăloasă şi cam şcolărească a examenului în secundar ; dar asta mă îngri-
90
jeşte mai puţin. Vedeţi dar că, dacă norocul mă va ajuta puţin, sunt mulţi sorţi să mă înapoiez către sfîrşitui lui nov. Vă spun drept că o doresc din toată inima şi chiar cu un fel de încordare care mă face să nu am nici o privire şi nici un interes pentru ceea ce m-ar mai putea atrage pe aici.
Dar voi ce mai faceţi ? Puţine lucruri lăsaţi să se audă despre voi. Şi doar vă doresc într-atîta şi sunt nespus de nerăbdător să vă regăsesc şi să vă văd la voi...
A primit Alecu scrisoarea în care confirmam primirea miei de lei din depozitul meu de la Petre1 ? Aflu acum, de la Barbilian, că Minfisterul] de Finanţe acordă pentru studenţii români permisiunea de a li se trimete lei, pînă la 3000. Operaţia aceasta se face prin scrisoare de valoare. Barbfilian] a primit chiar azi o asemenea scrisoare. L-aş ruga pe tăicuţu sau pe Alecu să se intereseze şi să-mi trimeată şi mie pe această cale bani, la cerere. Arătaţi-le, prin urmare, şi lor ceea ce vă scriu aici.
Cum l-aţi găsit pe tăicuţu la înapoiere ? Alecu ce face ? Cumplit dor mi-e şi de băiatul ăsta. Şi de voi toţi, scumpii mei copii. Vă îmbrăţişez şi să dea Dumnezeu să ne vedem sănătoşi pe curînd,
al vostru Tudor
55
Către Cezar Petrescu
[Bucureşti,! 10. II. 1924
Dragă domnule Pelresccu,
Negreşit! cronica despre volumul d-lui Pătrăşcanu poate să apară.1 Cum este însă vorba despre pagini scrise cu cîţiva ani în urmă, te-aş ruga să-mi trimiţi corectura
91
în şpalt pentru eventuale îmbunătăţiri ale formei. Îmi rezerv de asemeni dreptul de a iscăli cu o iniţială.
Salutări şi multă sănătate,
Vianu
56
Către Cesar Stoika
20 iunie 924, Tighina
Scumpe Stoica L
Din nefericire nu l-am putut vedea la Chişinău pe Titus2 Ajuns după două ore de straşnică hurducare, a trebuit să mă duc la generalul Panaitescu, care m-a reţinut pînă seara ; a doua zi la 5 dim[ineaţa] plecam încoace. Cu neputinţă să-mi găsesc momentul de a-mi vedea fostul şef şi simpaticul amic ! Sper ca, reîntorcîn-du-mă prin Chişinău, să am mai mult noroc.
La Tighina am ţinut astăzi prima conferinţă. Public şcolar — profesoral, autorităţile mai atente decît la [Or-hei] * (sunt primit de prefect), în minus un amic care, ca d-ta, iubite Stoica, să-mi ofere o aşa de bună tovărăşie, încă o dată : mulţumiri !
Duminică dim[ineaţă] plec la Căuşani pentru serbările Caselor Naţionale ; apoi îndărăt la Bucureşti, cu o haltă la Chişinău şi alta la Iaşi.
La Tighina, atmosfera mai turbure. E un fior în aer ! Se'vorbeşte încă de incursiunile din 1919... Şi stai uimit cînd vezi ţărmul rusesc dincolo, peste Nistru, la 150 de metri.
■ Sper ca amiciţia noastră reînnodată la Orhei să nu se piardă în nisip. îmi spun, aşadar, că poate îmi vei scrie. Eu rămîn sincer devotatul d-tale,
T. Vianu
. * Cuvînt deteriorat (n.ed.) 92 ■*
57
Către Al. Bogdan
Bucureşti, 10 august 924
Iubite Bogdane l,
Mă încarci de cinste si mă umpli de confuzie. Acum cîteva săptămîni cînd ai remarcat articolul meu din Revista română 2 şi acum în urmă, cînd, amintind de poezia mea în vie 3, ai atins punctul nevralgic al conştiinţei mele, n-am ştiut cum să combat roşeaţa care mi se urcă în faţă sau cum să mă apăr mai bine de ispita la care mă supuneai. Am înţeles îndată că în atenţia cu care urmăreşti neînsemnata mea producţie joacă un rol şi tovărăşia noastră visătoare de acum zece ani, în felul în care în toate iubirile de mai tîrziu se oglindeşte ceva din prima, erupţie de sensibilitate a copilăriei. Lasă-mă deci să-ţi mulţumesc pentru această reamintire a trecutului şi pentru delicata inteligenţă a prieteniei ca o făgăduinţă reciprocă între adolescenţi că vor atinge scopurile obiective ale vieţii. în ce priveşte speranţa ta de a vedea vreodată strofele mele adunate, sunt trist să-ţi spun că puţine, prea puţine lucruri dintre 'cele pe care le însemnam odată pe petece răzleţe de hîrtie îmi par şi astăzi demne de a-şi supravieţui, deşi mi-aş minţi şi te-aş înşela dacă n-aş mărturisi că idei de realizare literară mă neliniştesc şi acum, cînd ca un farmec, cînd ca o remuş-care. Dar cum să găseşti răgaz pentru astfel de fapte cînd şi greutăţile vieţii şi ale carierei, pe care este mîndria noastră să le tratăm cu humor, dar mai ales cînd tema de clarificare intelectuală către care eu m-am jurat, te abat hotărît de la ceea ce pare a fi tocmai contrariul ? între acestea trăim singurateci şi cînd, desfiguraţi de disensiuni lăuntrice, se întîmplă să întîlnim răsfrîntă imaginea noastră mai armonioasă, ei da ! lucrul ne face plăcere.
Nu-mi scapă nici unul din articolele tale din Lupta, din care se pot învăţa multe. Ultimul dintre ele despre lirica nouă mi s-a părut deosebit de bine organizat şi cred că s-ar lăsa dezvoltat. Sunt sigur că te-ai gîndit la
93
aceasta şi îmi spun că ar fi bine dacă în ocaziile viitoare te-ai adresa publicului revistelor. Cred, de pildă, că Revista română, al cărei secretar de redacţie este acum Cărnii Petrescu, ar fi fericită dacă ar putea avea vreodată essai-urile tale literare. Ce spui ?
Toate acestea în scris, pentru că din nefericire ne vedem rar. Eu însă aş fi prea mulţumit dacă te-ai hotărî cîndva să vii pe la mine sau dacă, scriindu-mi, mi-ai da prilejul să vin să te găsesc. Cu frăţească dragoste,
T. Vianu
Si
Către Ion Marin Sadoveanu
Bucureşti, 14 august 1924
Dragă Ioane,
Pentru că sunt în fundul mării, rădăcinele tale nu pot fi decît mai puternice. îţi pizmuiesc, aşadar, regăsirea printre brize şi cadenţe şi mă îneînt de emanaţia de tinereţe pe care eşti bun că mi-o trimeţi. Aceasta tocmai în momentul cînd poate ultima mea legătură cu trecutul copilăriei s-a desfăcut. Te conjur să ţii acest secret pe care nu mi-aş ierta niciodată să fi contribuit a-1 răspîndi. Oamenii mi iartă nimănui aventura fantastică în care Barbilian s-a angajat. Şi pentru că eu continuu să sper cu nostalgie o răscumpărare din moarte, o reîntîlnire cu prietenul la ţărmurile rîurilor infernale, n-aş vrea tocmai eu să-i pregătesc la înapoiere manifestaţia neruşinată a măgarilor. Cînd mă neliniştise, precum ţi-am scris, Barbu îmi mărturisise visuri groteşti şi confuze, pe care este absurd acum să le mai istorisesc. Enigma trebuia să se dezlege chiar a treia zi. A venit ca un înţelept şi ca un prieten să-şi ia rămas bun. Mi-a amintit încă o dată tot ce ne leagă. Şi pentru că, închişi între patru ziduri, nimeni nu ne auzea, mi-a destăinuit viaţa lui bîntuitâ de
spirite, urzeala otrăvită ele complicităţi în care căzuse prizonier. După asta s-a rupt de mine şi nici o putere din lume nu l-ar mai fi putut reţine. Am trimes imediat după tată-său, care mi-a venit cu sufletul pe buze. L-am căutat îndelung şi a fost regăsit tocmai a doua zi către seară, alungat de furii şi măcinat de drumuri.' Aşa s-a terminat experienţa pe care o începusem împreună acum cincisprezece ani. Doctorii speră cu toate acestea. într-o vindecare, dacă cel puţin de data asta va fi înconjurat de un devotament mai luminat.
în Bucureşti a devenit din nou îngrozitor de cald şi dacă priveşti pe fereastră vezi cum se zvîrcoleşte în zare un val de praf, un balaur de moloz incandescent. Plictiseala se' complică la mine de cîteva zile cu o stare febrilă, care se intensifică pe la zece seara. Nopţile trecute am avut frisoane în regulă şi temperatură ridicată. Se vede că este gripa, de care aud că şi altă lume se plînge, sau poa+e o impaludare.
Iau deci chinină. De pe la cinci încolo, încep să curgă burlane şi să ţiuie greieri. E dezolant. Nu mai pot lucra nimic. Astăzi totuşi, tocmai cînd urma să-ţi primesc scrisoarea, am observat o uşoară relevare, cu mers nerăbdător prin casă, cu nervozitatea mîinilor, cu înmuguriri de idei. Ai văzut vreodată o cultură de microbi ? în respectiva bucată de gelatină se iveşte deodată o constelaţie de puncte roşii, care tind să ia proporţii. Aşa .şi cu ideile ! E în procesul invenţiei o contagiune ascunsă, o infecţie generalizată, un parazitism pe trupul materiei. Poa^e că sunt aşa de dezgustat pentru că sufăr enorm în munca la care mă aplic acum. Şi de data asta va trebui să mă reduc la o seacă lucrare didactică. Speram că am terminat definitiv cu şcolăria, la doctorat. Dar nu, şi acum e la fel ! Cît timp nu voi fi ajuns să lucrez numai pentru mine, iar nu şi pentru alţii, nu voi putea fi mulţumit. Căci este în mine o turbată nevoie de totalitate, un eroism exacerbat, un apetit tragic. între acestea trebuie să fac lucruri impersonale, cuviicioase şi mediocre pentru ştiinţa universitară. La philosophie et la philosophie officielle ! Mizerie !
Iartă-mă că îţi scriu lucruri de astea. Scrisoarea ta mi-a făcut bine pentru că respiră din ea o dispoziţie armonioasă şi aristocrată, pe care ar trebui să ţi-o conservi
94
95
cu orice preţ. Ce fire de om fericit ai tu ! Sociabil, contemplativ, curios, deschis la lumea din afară, puţin senzual, imperceptibil egoist, ai toate însuşirile pentru ca să-ţi poţi menţine limitele, să te încînte mersul aparenţelor şi oamenii să nu te necăjească prea mult.
T.V.
59
Către Charles Maurras
Bucarest, le 22 Octobre 1921
Monsieur et cher Maitre l,
Je viens de traduire en roumain votre l'Avenir de Vlntelligence (l'etude qui se trouve au debut du volume portant le meme nom) 2 et comme je pensais de la faire imprimer, des amis, admirateurs de votre oeuvre, s'offrent de m'aider. II paraîtra prochainement â Bucarest, sous Ies auspices de la Fondation culturelle „Le Prince Charles", une nouvelle collection litteraire, se proposant comme but de presenter au public roumain â cote de quelques oeuvres indigenes Ies principaux documents ayant rapport aux courants d'idees qui agitent notre epoque. Les amis qui vont diriger la nouvelle collection estimant, comme moi, votre oeuvre d'un interet general et extremement suggestif en ce qui concerne les processus qui ont engendre la physionomie de l'Europe actuelle, ils se sont charges avec plaisir de faire place â ma traduction dans la nouvelle collection. II ne s'agit maintenant que de vous prier de bien vouloir me donner la permission d'imprimer le traduction deja faite.
Je dois ajouter, Monsieur et cher Maître, que je ne me fais aucunement l'illusion d'avoir donne en roumain tout l'eclat et la verve incomparable de votre style. Je crois pourtant ne l'avoir pas trop deforme ; j'ai tâche du moins de faire de mon mieux. J'ai ete sensible â la finesse du
trăit et â la fluidite du rythme et je me suiş efforce d'en trouver l'equivalent roumain. Mes amis ont meme la. bonte de croire que je n'ai pas trop mal reussi.
Comme c'est, la premiere traduction roumaine qu'on fait de vous, j'accompagnerai l'ouvrage d'une petite etude-introductive expliquant l'ensemble de v itre oeuvre et le role que vous tenez si glorieusement dans les lettres fran-caises. J'ai mis en outre au cours de la traduction quelques notes pour mieux faire comprendre les circonstaiir-ces historiques auxquelles vous faites allusion.
La collection „Cartea Vremii" („Le Livre du Temps", car c'est ainsi qu'elle s'appellera) commence avec de mo-destes ressources et ce n'est que le but qu'elle se pro-pose qui l'encourage dans ses entrepriscs. Aussi compte-t-elle sur votre sollicitude.
Osant esperer votre reponse, je suiş, Monsieur et cher Maître,  votre  tres  humble  admirateur  et devoue
Tudor Vianu docteur Os lettres Membre de la Societe des gens de lettres roumains
Bucureşti, 22 octombrie 1924!
Domnule şi iubite Maestre i,
Am terminat de tradus în româneşte cartea dvs. Viitorul inteligenţei (studiul care deschide lucrarea cu acelaşi titlu) 2 şi, cura; aş vrea s-o tipăresc, cîţiva prieteni, admiratori ai operei dvs.,. se oferă sâ mă ajute. In curînd, va apărea la Bucureşti, sub auspiciile Fundaţiei culturale „Principele Carol", o nouă colecţie literară ce îşi propune să prezinte publicului român, alături de unele opere autohtone şi principalele documente, ale curentelor: de idei care agită epoca noastră.
Deoarece prietenii care vor conduce noua colecţie socotesc-ca şi mine opera dvs. de un interes general şi foarte sugestiv în ce priveşte procesele care au zămislit fizionomia Europei actuale, ei au primit cu plăcere să găzduiască traducerea mea în. noua colecţie. Nu mai rămîne deci decît să vă rog sâ binevoiţi a-mi îngădui imprimarea traducerii pe care am isprăvit-o.
Trebuie să adaug, domnule şi iubite Maestre, că nu-mi fac defel iluzia de a fi redat in româneşte întreaga strălucire şl
96
97;
verva incomparabilă a stilului dvs. Cred totuşi că nu l-am deformat, încercînd să mă achit cit mai bine de obligaţiile mele. Am fost sensibil la fineţea tuşei şi la cursivitatea ritmului şi m-am străduit să le găsesc echivalentul românesc. Prietenii mei au chiar bunătatea să creadă că am izbutit destul de bine.
Cum este prima traducere românească din opera dvs., voi însoţi lucrarea cu un mic studiu introductiv, explicînd ansamblul operei dvs. şi locul pe care îl ocupaţi, cu' atîta relief, în cadrul literelor franceze. Am distribuit în cuprinsul traducerii unele note care să facă mai lesne de înţeles împrejurările istorice la care vă referiţi.
Colecţia „Cartea Vremii44 (căci aşa se va numi) începe cu resurse modeste şi numai scopul pe care şi-1 propune îi însufleţeşte iniţiativele. De aceea, ea se bizuie pe solicitudinea dvs.
îndrăznind să sper in răspunsul dvs., rămîn, domnule şi iubite Maestre, admiratorul dvs. umil şi devotat
Tudor Vianu doctor în litere, membru al Societăţii Scriitorilor Români
60
Către Liviu Rebreanu
[Bucureşti,] Luni, ora 3 d.a. [8 noiembrie 1924] Dragă Maestre,
Am scris articolul făgăduit. O vorbă de-a d-tale, astăzi la ora 7 Vi, cînd voi trece pe la Capsa, mă va face să-1 scot din geantă şi să ţi-1 dau, deşi asta ar fi oarecum contra sentimentului meu. Cred că am fixat în Masca timpului cîteva adevăruri esenţiale menite să stîrnească discuţii în jurul gazetei noastre.1 Sunt însă nemulţumit de redacţie ; cred că unele lucruri mai trebuie limpezite, poate cîteva adăugate. De ce să ne grăbim şi, aşteptînd o săptămînă, să nu avem lucrul împlinit şi rotund pe care îl doresc ? îmi permit această propunere pentru că ştiu că pînă marţi tipograful poate să aştepte. Dar —
precum am spus — cuvîntul d-tale va decide şi altfel şi mă va face să trec peste scriitoriceasca mea nelinişte (d-ta desigur că o cunoşti).
Cu dragoste şi devotament, T. Vianu
P.S. Am lăsat cronica cinematografică. Sîmbătă i-am dat lui Struţeanu contribuţia mea pentru Curier şi Efemeride. Le-ai primit ?
61
Către G. ibrăileanu
Bucureşti, J2 noiembrie 1924 Preaonorate domnule Ibrăileanu,
Am satisfacţia să vă trimit un exemplar din lucrarea mea nemţească despre Schiller, care se tipăreşte, aşadar, tîrziu şi cu oarecari sacrificii.1 Sunt îneîntat să vă aduc acest omagiu pentru că, desigur fără s-o ştiţi, aveţi o anumită contribuţie la lucrarea mea. în vremea cînd, aflîndu-mă în Germania, strîngeam numai 'fişe, fără să mă pot stabili la un subiect şi complăcîndu-mă în definitiv în visarea şi vagabondajul, meu, am primit de la dvs. o scrisoare care a fost pentru mine hotărîtoare 2. Găseam acolo încrederea şi dovada unui interes pe care nu-1 ştiam reciproc şi care, deşi stimula în mine un devotament mai vechi, mă lăsă pe gînduri. Trebuia să răspund la întrebarea „ce am de gînd să fac ?" şi pentru că la lucrul acesta nu mă gîndisem bine pînă atunci, trebuia să iau acum hotărîrea. Mi-aduc aminte că am dat ca sigură terminarea studiilor mele pînă într-un an şi cuvîntul de care m-am legat atunci nu mi-a dat linişte pînă nu l-am tradus în fapt.
A trecut de la data trecerii doctoratului meu un alt an plin şi sufleteşte nu mă simt mai eliberat. Primirea pe care mi-au făcut-o oamenii pe care îi regăseam n-a ex~
98
99
celat prin bunăvoinţă şi chiar din partea acelora care mă întîmpinară mai favorabil am avut de înregistrat mai tîrziu numai deziluzii. Sunt uneori obosit de instabilitatea, de incoherenţa caracterelor cu care sunt adus să iau contact. Şi pentru că în adevăr oboseala este sentimentul care pune mai uşor stăpînire pe mine, iată-mă uneori înclinat să renunţ. Ar fi desigur o satisfacţie pe care •mă măgulesc să cred că adversarii mei n-o merită. Nu este vorba numaidecît de cariera sau, cum se spune cu oarecare trivialitate, de o „situaţie", pentru că în cursul •experienţelor mele am constatat cu surpriză că nu sunt nici măcar un ambiţios. Este vorba numai de acel cerc •de emulaţie pe care nu reuşesc nicidecum să-1 găsesc aci. Şi este vorba de singura situaţie la care cu modestie poate aspira un intelectual, aceea de a fi pus în condiţiile lucrului care îi place şi i se potriveşte. Dar cum să ajung •eu la toate acestea ? Cele patru zile pe săptămînă pe care mi le ocupă funcţia mea de suplinitor de lb. germană la Liceul Lazăr, articolele pe care mi le cere disperata mea activitate de publicist 3 mă răpesc de la lucrurile mai însemnate pe care socotesc că le-aş putea face. Iată ! sunt mai multe săptămîni de cînd nu m-am mai putut ocupa deloc de lucrarea mea despre Arta şi filosofia culturii, care aşteaptă să fie numai revăzută şi transcrisă.4 Cu Viaţa românească, altă comedie ! încercările mele de a scrie acolo unde mi-ar fi plăcut nu izbutesc decît în mici schiţe fără însemnătate (aşa şi acum în urmă cu articolul pe care i l-am trimis astăzi lui Ralea 5). Şi doar nu-mi economisesc nici nopţile nici zilele de libertate care îmi mai rămîn !
Iată de ce, onorate domnule Ibrăileanu, mă adresez pentru întîia oară dvs. pentru a vă întreba dacă nu se poate aranja nimic pentru mine toamna aceasta, la Iaşi. Cuvintele pe care le-am schimbat cu dvs. astă-vară, conversaţiile cu Ralea, cu d-1 Marinescu, îmi dădeau bune speranţe şi-mi deschideau perspectiva liniştei şi sporului la muncă după care însetoşez. Ştiu că nu faceţi parte dintre „epistolari" şi n-aş vrea să exercit nici cea mai uşoară violenţă asupra preferinţelor dvs. îmi spun că se va găsi totuşi mijlocul să mi se comunice dacă se va găsi vreodată în curs una din posibilităţile pe care dvs. şi prietenii mei le întrevedeau.
100
Recitesc scrisoarea şi întîmpin chiar eu rezistenţă să citesc litera mea măruntă : scuze.
Asigurîndu-vă încă o dată de afectuosul meu devotament, rămîn al dvs.,
T. Vianu
62
Către Alexandru T. Stamatiad
Bucureşti, ]8. III. 1925
Iubite nene Alexandre,
îţi mulţumesc pentru Salonul literarMi-a plăcut ., elegant tipărit, materie aleasă şi peste tot, ca o atmosferă,', ceva din rectitudinea d-tale de spirit.' îmi va face plăcere şi onoare să colaborez. Te rog numai la o mică, îngăduinţă de timp pînă ce mă voi libera de multele obligaţii care în prezent mă asaltează. Dar în curînd, în curînd, cred că voi putea răspunde la amabila d-tale invitaţie.
Te aşteptăm de Paşti la Bucureşti. Pînă atunci te îmbrăţişez şi încă o dată : felicitări.
Al d-tale,
T. Vianu
63
Către Vasile Băncilă
[Bucureşti, aprilie 1925}
Stimate domnule Băncilă
îţi mulţumesc foarte mult pentru gîndul de a-mi tri-mete studiul d-tale despre predarea religiei şi te rog să
101
mâ scuzi că răspund cu oarecare întîrziere. Am cetit studiul d-tale cu un viu interes şi bogăţia argumentelor pe care le aduci, verva cu totul deosebită pe care o depui au cîştigat în mine un adept al punctului d-tale de vedere. Soco.esc şi eu acum că tot învăţătorul trebuie însărcinat cu predarea religiei în şcoala primară şi aceasta din motivul fundamental al unităţii de atmosferă etică şi religioasă, realizabilă numai pe calea concentrării, cum şi din celelalte numeroase motive pe care d-ta le deduci, cu un foarte delicat simţ de observaţie, din starea de fapt. Acum că ai fixat principiul pentru şcoala primară cred că îl vei urmări şi mai departe şi că te vei întreba care ar putea fi modalităţile unei adînciri religioase şi în cuprinsul celorlalte trepte de învăţămînt. Chipul foarte sugestiv în care d-ta prezinţi problema mă face să prevăd că ne vei arăta că dacă învăţămîntul religios în şcoala primară nu-şi poate propune decît începutul muncii de ridicare a micului primitiv la umanitate, rămîne în sarcina învăţămîntului pe celelalte trepte să adincească acest proces şi că lucrul nu poate să izbutească decît pe calea unei concentrări idealiste.
Tot materiile umaniste, şi tot profesorii de adevărată vocaţie pedagogică, recrutabili mai cu seamă printre aceia care predau aceste materii, vor fi cei mai buni factori de emulaţie religioasă, pentru că şi eu socotesc că orice valoare spirituală trăită integral şi gîndită pînă la capăt sfîrşeşte în ideea de Dumnezeu. Lucrul acesta îl simţim şi îl aplicăm noi în mod instinctiv şi poate tocmai aceasta deosebeşte metoda, noastră de aceea a profesorilor ceva mai bătrîni. Tendinţa de a integra cît mai vast, pornind de la specialitate, cred că este caracteristica bunei metode de care avem nevoie. Unde d-ta mă pui în faţa unei probleme dificile şi unde nu te pot urma în întregime este cînd vorbeşti de circumstanţele adverse pe care înclinaţia religioasă le-ar întîmpina în lumea modernă. Am trăit cîtăva vreme în străinătate şi atenţia mea a fost mereu izbită de împrejurarea că condiţiile proprii ale lumii de acolo nu numai că nu împiedicau avîntul religios, dar că, dimpotrivă, îl liberau şi-1 fortificau. Se pare că specialitatea ştiinţifică sau tehnică, interesînd numai o parte a complexiunii psihice, şi nu cea mai mare, lasă deplină libertate celeilalte părţi, de care atîrnă preocuparea religioasă şi care este şi cea mai mare şi cea mai însem-
nată. Sau va fi poate numai o tendinţă de compensaţie aceea care îmbină atît de caracteristic împrejurări foarte moderne de viaţă cu o neobicinuită emulaţie a conştiinţei religioase ? Adevărul este că religia care rezultă are un caracter mai mult filosofic şi general decît confesional şi tradiţional-naţional, cum pare a fi aceea la care te gîn-deşti d-ta. încît mi se pare de absolută nevoie să nu opreşti cercetarea d-tale asupra acestei lăture a problemei pentru a decide în ce sens trebuie continuată educaţia religioasă şi ce loc pot avea rezultatele ei în contextul fatal al societăţii prezente şi mai ales viitoare. Personal mărturisesc că n-am reflectat îndeajuns asupra problemei pentru a mă putea pronunţa. Religia a rămas pînă acum pentru mine numai obiectul unei stricte experienţe lăuntrice şi încă şi acolo ce spectacol dureros şi dramatic ne oferă şirul intermitent al trăirii şi această detestabilă neputinţă omenească de a stăpîni şi menţine sensurile superioare revelate în clipe răzleţe. De cîte ori n-am vrut să pedepsesc în mine animalul mărginit şi greoi care este omul. Dar poate că şi aici totul atîrnă de răbdare şi exerciţiu. 2
Aştept cu mult interes continuarea cercetărilor d-tale şi felicitîndu-te încă o dată în chip călduros, rămîn al d-tale foarte devotat,
*   Tudor Vianu
64
Către Alexandru T. Stamatiad
[Bucureşti, mai 1925J
Dragă nene Alexandre,
Am făcut ce am putut şi tot am scris înainte de 1 iunie articolul pe care mi l-ai cerut.1 Sunt cu toate aces-
102
103
&ea foarte obosit şi dornic de odihnă şi singurătate. Şcoala mă mai ţine la Bucureşti pînă la 20—25 i[unie,j, cînd sper să plec la Constanţa. La Bucureşti e actualmente .foarte urît : căldură, praf şi pestilentă. Ziua nu se poate lucra şi noaptea nu se poate dormi. Abia aştept sâ plec.
Te rog ci îndată ce articolul meu va fi cules şi corectat, să-nu trimiţi un şpalt pentru colecţia mea de coupure (altiel ar trebui să jertfesc un exemplar sau chiar două).
Nu cred să vii la Bucureşti în iunie şi pentru că eu voi rămîne la Constanţa pînă la 1 sept., nu cred să te pot vedea înainte de toamnă. îţi doresc vacanţii bune, multă •sănătate şi noroc.
Al d-tale,
Tudor
65
Către Oscar Walter Cisek
GTJNDAŢIA CULTURALA .PRINCIPELE CAROL
Bucureşti, 1925 Str. Latină, 10
■Dragă domnule Cisek,
Toată lumea Fundaţiei se întreabă de d-ta şi este alarmată, F-fti cumva bolnav ? Eşti supărat ? Directorul a vrut zilele astea să-ţi vorbească şi m-a însărcinat să te văd. N-am putut-o face, imobilizat cum sunt de necazurile pe care mi le cunoşti. îţi scriu acum pentru a te ruga să ne dai veşti despre d-ta. în speranţa că ne vom revedea în curînd, rămîn al dumitale devotat prieten,
Vianu
66
Către Vasile Pârvan
Bucureşti, 9 septembrie 1925
Onorate domnule Profesor,
Zilele trecute am fost anunţat de dl. Andrei Branişte că în urma intervenţiei dvs. manuscrisul pe care îl dădusem de mai multă vreme „Culturei naţionale" a fost trimes la tipar şi că în curînd volumul meu va apărea.1 Pentru că în cele două rînduri din urmă, luîndu-mi permisiunea să vă vizitez, v-am găsit la masa de lucru, şi cum n-aş vrea să vă turbur şi a treia oară (deşi rarele ocazii în care îmi este dat să vă văd sunt pentru mine şi ocazii de deosebită reconfortare sufletească), mă adresez dvs. prin scris.
Vreau anume să vă mulţumesc pentru gestul de mare bunăvoinţă cu care m-aţi onorat. Trăind mai mult retras şi constatînd cu surpriză şi melancolie începuturile acelui proces pe care l-aţi descris odată şi la capătul căruia se împlineşte singurătatea fatală a omului2 — cîtă mîn-gîiere, ce dulce încîntare îmi aduce semnul pe care mi-1 daţi ! Abia mă trezesc din gîndurile cele bune şi mă apasă cu sentimentul unei neprevăzute răspunderi ideea că bunăvoinţa dvs. vine să sprijine o lucrare atît de modestă ca aceea care va vedea, aşadar, în curînd lumina tiparului, îmi îngădui deci să vă rog să-mi acordaţi şi de aci înainte încrederea dvs. şi să aşteptaţi de la mine şi lucruri mai bune decît acelea pe care le-am putut da pînă acum.
Al dvs. foarte devotat, Tudor Vianu
67
Către Alexandru T. Stamatiad
[Bucureşti,] 23 nov. 1925
Dragă nene Alexandre,
Te rog să mă scuzi că-ţi răspund cu întîrziere. Am tot aşteptat crezînd că voi găsi momentul să aştern ceva
104
105
pentru S[alonul) l[iterar] '. în zadar. Plec dimineaţa şl mâ întorc seara. în vremea din urmă timpul meu liber s-a împuţinat încă din pricina unei slujbe pe care am luat-o la Fundaţia Principele Carol. Mă gîndesc că acum a trecut momentul oportun pentru nr. viitor al revistei.
Deşi sunt mult ocupat, m-am angajat cu foiletonul literar la Cuvîntul. încep de săptămîna viitoare. Astfel voi avea prilejul plăcut de a scrie şi despre volumul d-tale : o voi face chiar în primele foiletoane. Nu crede că vechiul d-tale prieten te-a uitat. Nu, asta nu. Trebuie să te gîndeşti numai' că la Bucureşti trăim mai agitaţi. Pentru S[alonul] l[iterar], lasă-mă pentru un alt număr. Urmăreşte-mă în Cuvîntul2. Cred că de Crăciun te voi vedea. îţi doresc multe lucruri  bune şi te îmbrăţişez.
Tudor
68
Către H. Blazian
Bucureşt
i, 10 decembrie
1923
Dragă domnule Blazian, ^ Vino te rog cit mai curmd pe *™        m timpu^ câsit ceva pentru d-ta. E bine Salutari,
Vianu
69
Către Cornelia şi Charles Beligrădeanu
[Bucureşti,] 28 ianuarie 1926
Scumpii mei copilaşi,
Cîteva zile Tantzi1 n-a avut linişte cu noi : atîtea detalii îi ceream despre voi şi tot nu ni se părea de ajuns.
Păcat că n-a re mai multă nevoie (proprie) de povestit : suferam de o adevărată sete şi foame. Mai mult ne-a vorbit fotografia unde sunteţi cîteşipatru. V-am admirat eleganţa, zîmbetul delicios, buna dispoziţie. Fotografia mi-a amintit una asemănătoare, unde figuram şi eu, de la Nordeney... Şi iată, prin asociaţie de idei, că mă duc cu gîndul la unele împrejurări cînd am fost împreună şi ce trist mi se pare acum că sunt singur, de atita vreme despărţit de voi.
Astăzi primesc şi c[artea] p[oştală] din Monaco. Judecind după decor, lumină şi costum cred că sunteţi dimineaţa, înainte de masă. îmi scrieţi că e soare şi cald. Aici e frig, înotăm prin noroaie sau alunecăm pe gheaţă (nu din sport !). Dar sunteţi mai serioşi. Aţi stat tîrziu azi-noapte ? Tu, Nellico, eşti mereu adorabilă. Tantzi ne spune că n-ai fost niciodată mai drăguţă. Tu, Branganti-nule, ai luat un aer care îmi impune fără rezervă, ceva complicat şi mare stil, un amestec făcut din lup de mare (apropierea Mediteranei ?), sportman (săracu' Botez), mare jucător (desigur Monaco !) şi mare financiar (felicitări !). Dincolo, pe cartea poştală adresată avocatului Alecu, iar îmi zîmbiţi, copilaşii mei dragi. Da, da, aşa vă vreau totdeauna. în definitiv, voi luaţi partea cea bună a vieţii şi bine faceţi.
Despre mine ce să vă mai spui. Noutăţile mele sunt totdeauna lucruri vechi. Vrînd să dau noutăţi, risc să mă repet. Ca totdeauna, lucrez, public (acum în urmă două cărţi), mă lupt cu micile mele crize, din care mă aranjez cum. pot, şi din cînd în cînd (ca totdeauna, v-am spus doar că n-am noutăţi) un mic chef.
Noutăţi urmează să ne daţi voi. Şi cît mai des. Haide, iniţiativă ! ascuţiţi-vă creioanele ! E ora mesei. Conu Alecu s-a înapoiat. Vrea să adauge şi el cîteva cuvinte. îi las deci locul. Vă sărută, cu nesfîrşit drag şi dor
Tudor
Scumpilor ! Ce bine îmi pare cînd vă văd voioşi şi cu adorabilul vostru zîmbet în fotografiile pe care ni le trimiteţi. Ce râu e, pe de altă parte, că nu sunt şi eu cu voi dacă nu la Monte-Carlo cel puţin la Bucureşti. Pot spune că de la plecarea voastră n-am mai tras un chef
107
106
entuziast. Numai voi ştiţi să animaţi admirabila voastră tinereţe şi sănătate. Ar trebui cel puţin să ştiu pe cînd putem spera să vă revedem. Tantzi şi Lulu 2 sunt încîn-taţi de sejour-ul lor la Nice şi spun totdeauna că le-aţi fost cei mai agreabili tovarăşi.
Eu sunt ocupat mai toată ziua cu contencioasele mele şi foarte des cu tribunalul. Sunt mulţumit că am aceste ocupaţii, deşi nu sunt deloc încîntat că-mi rămîne prea puţin pentru mine.
In momentul cînd voi putea pleca la Paris o voi face în tot cazul, de-ar fi chiar să mă roage zece societăţi să le protejez (!) cu serviciile mele avocăţeşti.
Pe conştiinciosul militar care e Codin îl văd mult mai rar acum, cînd e ocupat toată ziua la cazarmă. Mărturisesc că-mi lipseşte. De voi vorbim totdeauna cînd ne vedem şi facem o adevărată întrecere în accente de dragoste.
Cu dor nemărginit,
vă îmbrăţişez,
Alecu
70
Către Alexandru T. Stamatiad
[Bucureşti, martie 1926)
Dragă nene Alexandre,
în zbuciumul vieţii mele la Bucureşti, cîte remuşcări îmi produce, cît mă complică ideea că nu-ţi pot fi mai de folos, că nu te pot servi precum aş dori. Iată totuşi un articol, smuls serilor mele.1 Altă dată, unul mai bun, unul mai consistent.
La Cuvîntul, după cum ai văzut, am încetat să mai fac „Cronica literară" : îmi împovăra prea mult programul şi aşa destul de încărcat. Regret cum nu se poate mai mult că n-am apucat să scriu despre volumul d-tale de la Casa Şc[oalelor]. 2 O voi face, însă, aiurea — şi cît de curînd. Îmi spun chiar că poate pînă atunci voi avea
volumul pe care îl anunţi şi atunci — lucru favorabil mie — scriind despre un lucru mai puţin cunoscut, celebru, discutat şi supradiscutat, nu voi întîmpina riscul —■ ca acum, cînd ar trebui să vorbesc despre lucruri mult ştiute şi iubite — ar trebui să repet şi să mă repet chiar pe mine. Dar toate astea n-au a face. Te iubesc mult, în ciuda reprimandelor pe care —- ingratule ! — mi le aplici sistematic şi periodic.
Tudor
71
Către Cornelia Beligrădeanu
Buc, 1 aprilie 1926
Dragă Nellico,
Fetele ţi-au făcut cunoscută diagnoza pe care medicii i-au pus-o lui tăicuţu1 la Viena. Şi acolo şi aici, la înapoiere, i s-a recomandat operaţia şi tăicuţu s-a pregătit sufleteşte pentru a se supune intervenţiei chirurgicale chiar în primele zile după Paşti. Noi, deşi suntem apăsaţi de un grozav şi chinuitor sentiment de răspundere, îl sprijinim în această hotărîre, pentru că ni s-a explicat că, lăsînd boala în voia ei, catastrofa nu poate întîrzia (e teribil cuvîntul pe care trebuie să-1 scriu), pe cînd operaţia poate să aducă o ameliorare simţitoare şi o animare a groaznicei  fatalităţi.  Ne-a fost dat să trăim aceste momente şi' suntem cu inimele sfîşiate. Trebuie însă să păstrăm tot calmul şi chiar o mină surîzătoare, pentru că tăicuţu nu bănuieşte nimic depre adevăratul caracter al boalei lui. Rămîne  o consolare  pentru  el îngrijirea şi afecţiunea cu care este înconjurat în tot timpul zilei şi pînă seara tîrziu. Fetele sunt foarte drăguţe, au o mie de atenţii pentru tăicuţu, căruia vezi că îi creşte inima de bucurie — cît despre Viky, ea a fost în tot timpul voiajului de un devotament îngeresc. Sub influenţa bunei stări morale şi desigur şi a regimului care acum este mai supravegheat decît în trecut, tăicuţu suferă mai puţin, el
108
109
crede chiar că se' îndreaptă către vindecare şi socoteşte că operaţia i-ar aduce şi sănătatea completă. Ce fericire ar fi dacă sentimentul lui ar fi just, iar nu cele ce ştim noi de la doctori. Uneori sper într-o minune, îmi luceşte raza de speranţă cum că doctorii s-au înşelat şi că râul lui este de o natură mai benignă. în defintiv, numai la operaţie se va vedea şi se va şti totul.
Nellişor dragă, mă gîndesc în ce măsură te vor bulversa ştirile rele pe care ţi le dăm. Multă vreme n-am vrut să-ţi scriem nimic. în cele din urmă ne-am spus însă că suntem datori să-ţi facem şi ţie cunoscut ; altfel ai fi avut dreptul să ne faci aspre reproşuri. Te rog numai
— din suflet te rog — ţine-ţi calmul, după cum ni-1 ţinem şi noi. Gîndeşte-te apoi că tăicuţu este bine îngrijit, că în jurul lui este un zid de afecţiune şi că din ce este omeneşte posibil nimic nu se va omite. Nu lăsa să transpire din scrisorile tale nimic din îngrijorarea ta. Stai apoi pe loc ; o înapoiere precipitată a ta în ţară l-ar alarma şi ar crea pentru dînsul o enigmă, o bănuială. Mai mult bine i-ar face veştile bune pe care i le-ai da despre voi. Noi toţi aici îl ocrotim cu dragoste şi dacă am vedea
— Doamne fereşte — că lucrurile empirează, te-am vesti din vreme. Deocamdată nimic nu pare că presează, iar cît despre sucesul operaţiei avem mai mult asigurări liniştitoare. Aş fi profund dezolat — şi la mîhnirea mea s-ar adăuga una nouă — dacă aş şti că rîndurile mele ţi-au dat o stare de enervare intolerabilă. Nu pierdeţi continuitatea cu planurile voastre : vă rog din suflet. Dacă va fi să fie precum ne-au spus doctorii, nu ne rămîne decît să primim cu resemnare urgia soartei. Doctorii e drept că nu ne dau multe speranţe, dar nici nu ne neliniştesc pentru viitorul cel mai apropiat. Gîndeşte-te apoi că starea lui morală e bună şi că şi fiziceşte suferă mai puţin ca înainte de a pleca la Viena. Poate că minunea în care sper se va transforma totuşi în realitate î
Alecu nu e acum acasă, încît nu poate adăugi şi el
— după cum desigur ar fi vrut.
îmbrăţişează-1 cu mult drag şi dor pe Charles din parte-mi ; pe tine te sărută cu multă emoţie şi-ţi doreşte tot binele — după inima mea de frate,
Tudor
72
Către Alexandru T. Stamatiad
[Bucureşti,] 2(3. I. 1927
Dragă nene Alexandre,
Adresa lui Crainic, este în str. Polonă, 38. Poţi să-i scrii însă şi la Minister.
Cu d-1 Marinescu am vorbit o dată în treacăt. Şi voi reveni cînd îl voi găsi mai liber.
Te anunţ că m-am retras de la Gîndirea pentru cauze despre care te voi întreţine cînd ne vom vedea. Am scris însă nota despre Sufletul lui Baudelaire, şi ea va apărea în numărul care se pregăteşte acum. 1
Mă găsesc actualmente în examenul de docenţă : sunt deci foarte încordat şi nerăbdător să văd mai ales recomandarea mea ia conferinţă. Asta explică şi graba cu care îţi scriu şi pentru care îţi cer scuze.
Cînd ne mai vedem ? îţi doresc multe lucruri bune şi te sărut pe amîndoi obrajii.
Tudor
73
Către G. Ibrăileanu
Bucureşti, 14 mai 1927
Onorate domnule Ibrăileanu,
Vă mulţumesc cu multă recunoştinţă pentru Scriitori români şi străinil. Am recitit cu vechea admiraţie toate studiile dvs., pe care, de altfel, le cunoşteam bine din V[iaţa) r[omânească], unde le aşteptăm totdeauna cu nerăbdare. Mă bucur că le văd acum adunate la un loc şi că pot mai uşor să revin pe ele, cum mă simt destul de des îndemnat s-o fac. Din Analiză şi creaţie n-am regăsit însă decît un fragment. Pe cînd oare retipărirea restului ?
110
111
Mă încerc de mai multă vreme să trimit ceva V[ieţii] r[omâneşti]. Dar nu numai eă scrisul merge destul de greu (încît, adeseori, întocmai ca poetul, mă trezesc ameninţînd cu ruperea penei), dar şi zecile de sarcini la care contimporanii te obligă, cînd mai bucuros ţi-ai vedea de gîndu-rile tale mai apropiate, mă abat către ţintele cele mai variate. Dacă n-aş şti la cîtă indulgenţă pot spera din partea dvs. ar trebui să mă ruşinez rău.
Multă vreme îmi iau acum cursurile mele, pe care, în sfîrşit, după peripeţiile despre care prietenul Ralea poate că v-a vorbit, le-am început şi le continuu. Ele sunt şi plăcerea mea mai de seamă. Cînd mă simt mai cotropit de îndoială sau de urît, o oră de curs, petrecută cu preocuparea de a fi limpede şi util, îmi face bine, mă sporeşte.
De mult timp îmi tot propun să vin la Iaşi pentru a vă revedea. Povestesc deseori prietenilor vizita mea din 1919, care mi-a rămas ca o excelentă amintire. De atunci vreau neapărat s-o repet. Dar în cei opt ani (cîţi s-au scurs), afară de excepţia unei după-amiezi între două trenuri, n-am reuşit decît să-mi transform dorinţa într-o veleitate. Totuşi, cine ştie ? poate mai tîrziu...
Mulţumindu-vă încă o dată pentru darul dvs., vă rog să primiţi asigurarea sentimentelor mele foarte respectuoase şi devotate,
T. Vianu
74
Către I. M. Raşcu
Bucureşti, 17 mai 1927 Bd. Carol, 59
Dragă domnule Raşcu 1,
îţi mulţumesc mult prentru atenţia şi buna amintire cu care întovărăşeşti placheta d-tale2 Am citit-o îndată şi cu aceeaşi plăcere pe care am încercat-o cînd parcurgeam mai întîi bucăţile d-tale în Versuri şi proză şi Vieaţa nouă. Dă-mi voie să-ţi spun cît le admir pentru
dulcele şi intimul lor sentiment. Asta mă consolează de obscuritatea, de chinuitul suflet îngheţat al cîtorva din cei care au venit după noi. Nu, n-aş putea să mă simt in nici un caz bătrîn, dar alba d-tale tipăritură mă duce cu gîndul la anii dinaintea războiului, cînd eu începusem să te număr printre maeştri şi cînd eu însumi îmi căutam rost şi limpezime la Vieaţa nouă a d-lui Densusianu. Aceea tovărăşie a trebuit să se spulbere ! Regretăm totdeauna lucrurile care nu s-au petrecut, desfăşurările pe care, pornind de la puncte de fapt, le prelungim în închipuire. Iată-mă dar aplecat visător pe volumul d-tale şi imaginînd o mulţime de lucruri care, pentru că nu s-au întîmplat niciodată, le socotesc moarte. A, mizerabilă manie de visător şi veleitar.
Cînd termini cu Parisul ? E probabil că la vară voi veni şi eu pentru mai multe luni la Paris, dar atunci poate nu vei mai fi d-ta acolo. Doresc oricum să te revăd în curînd şi să-ţi strîng mîna cu prietenia şi devotamentul pe care te rog să le crezi foarte sincere.
T. Vianu
75
Către Vasile Voiculescu
Paris, 29 iulie 1927
Dragă nene Doctore,
Iată-mă de-o săptămînă la Paris ! 1 Mă simt ca un stup în plină activitate. Mii de impresii mă iau în primire de cum ies dimineaţa în oraş şi nu mă slăbesc pînă noaptea tîrziu. După ani de zile de lectură şi morocănoase introspecţii,' iată, în sfîrşit, o epocă în care nu fac altceva decît să privesc, să ascult, să umblu. De cînd mă ştiu n-am avut atîtea senzaţii în intervale atît de res-trînse. Şi pentru toate astea am un mare apetit de om sănătos, o poftă colosală, o digestie fericită. Nu m-am simţit obosit decît în primele zile, după călătoria destul
112
113
de inconfortabilă şi lungă prin Praga ; pînă acum însă am avut timpul să mă odihnesc şi să mă instalez într-un program just.
lartă-mă, iubite nene Doctore, că nu-ţi pot povesti acum mai multe şi mai cu de-amănuntul. Eu însumi nu mă pot bine înţelege deocamdată şi suport cu inimă uşoară confuzia mea. Sunt sigur însă că înregistrez un material de primul ordin, pe care voi avea timpul să-1 clasez mai tîrziu, în lungi convorbiri cu mine însumi şi cu amicii, cu d-ta, marele şi bunul meu prieten.
îţi scriu acum numai pentru a fixa momentul şi pentru a te ruga — după cum mi-ai dat promisiunea — să intervii la Cîrlova, în chestia cunoscută (salariul pe august—septembrie). 2 Aici viaţa e ceva mai ieftină ca la Bucureşti — (400 fr. camera lunar, 12—15 fr. un prînz) — numai că numărul tentaţiilor şi prilejurile de cheltuială sunt mai dese, aşa că fondurile se duc cu repeziciune.
Vestea morţii bietului rege m-a ajuns pe drum şi m-a uimit peste poate. Lucrurile erau deci atît de înaintate ! Şi ce va urma acum ?
A primit d-1 Mugur3, cartea poştală în care îi comunicam adresa mea ? Te rog, nene Doctore, să nu mă uiţi şi dacă ai vreodată un moment liber, să azvîrli pe hîrtie două rînduri şi pentru mine.
îţi strînge mina cu putere şi rămîne devotatul d-tale,
T. Vianu
Hotel de Nevers, rue l'Abbe de l'Epee, 3, Paris V<=
76
Către I. M. Raşcu
Simbătă
[Paris, sfîrşit de august 1927]
Iubite domnule Raşcu,
Sunt înapoiat de la mare, după ce mai înainte am stat cîtva timp în Paris, şi aş dori neapărat să te văd.
Dacă te găseşti de-asemeni în Paris şi ai un moment liber, comunică-mi, te rog, cum şi unde ne-am putea întîlni. Eu locuiesc la Hotel Nevers, rue l'Abee de l'Epee 1, şi cum iau masa de prînz prin cartier, mă opresc totdeauna pe la cafeneaua Soufflet, între 2 şi 21/2 d.a. Aceasta ca indicaţie generală şi dacă se întîmplă să te găseşti prin partea locului, la aceleaşi ore.
Cum sunt însă mult mai liber ca d-ta, vin oricînd şi oriunde vei stabili şi cu bucuria de a te putea revedea.
T. Vianu
77
Către Prof. Hegler Rectorul Universităţii din TUbingen
[Bukarest, April 1928J
Hochgeehrter Herr Rektor,
Ich gestatte mir meinen verbindlichsten Dank fiir den an mich gerichteten Brief 1, der in mir die dauernde Anerkennung, die ich der Universităt zu Tubingen hege, wachrief, auszusprechen. Der von mir in Bukarest ge-haltene Vortrag iiber die alma mater Tubingensis ver-folgte den Zweck meine wăhrend eines zweijahrigen Aufenthaltes in Tubingen gesammelten Eindrucke meinen Studenten sowie dem weiteren Publikum wiederzuge-ben ; demselben verdanke ich jetzt den grossen Vorteil Ihrer sehr geschătzten Zeilen.
Ich niitze diese Gelegenheit aus, um meinen ehrer-bietigsten Gefiihle, die ich dem Rektor der Universităt Tubingen, meinen ehemaligen Professoren und meinen Kollegen, unter denen ich sehr wertvolle Freundschaften gewann, aufbewahre, Ausdruck zu geben. — Spezielle Anerkennung meinem hochverehrten Professor, Herrn Dr. K. Groos, dessen Lehre und guter Rat mir immer
114
115
noch als guter und sicherer Wegweiser in meiner wissen-schaftichen Laufbahn dienen.
In dieser aufrichtigen Gesinnung zeichne ich als
Ihr sehr ergebener
[Dr. Tudor Vianu] [Bucureşti, aprilie 1928]
Preaonorate domnule Rector,
îmi îngădui să vă exprim mulţumirile mele foarte îndatorate pentru scrisoarea ce mi-aţi adresat-o 4, care a redeşteptat în mine recunoştinţa statornică pe care o nutresc Universităţii din Tubingen. Conferinţa pe care am ţinut-o la Bucureşti despre alma mater Tubingensis a urmărit să împărtăşească studenţilor mei, precum şi publicului mai larg impresiile adunate de-a lungul unei şederi de doi ani la Tubingen ; tot acesteia datorez acum şi marele privilegiu al rîndurilor dvs.
Folosesc acest prilej pentru a da glas sentimentelor mele de veneraţie care mă leagă de Rectorul Universităţii din Tubingen, de foştii mei profesori precum şi de colegii intre care am cîştigat preţioase prietenii. Recunoştinţă specială port veneratului meu profesor, domnului Dr. K. Groos, ale cărui învăţătură şi sfat bun îmi slujesc încă drept călăuză sigură în cariera mea ştiinţifică.
Cu aceste gînduri sincere, semnez
al dvs. foarte devotat [Dr. Tudor Vianu]
78
Către D. D. Roşea
Bucureşti, 22 decembrie 1928
Iubite domnule Roşea,
Dă-mi voie mai întîi să te felicit călduros pentru susţinerea tezei d-tale 1 şi să-ţi mulţumesc pentru darul ei
şi pentru bunul gînd de prietenie cu care o însoţeşti. Aşteptam cu oarecare nerăbdare să aflu că ai terminat treburile d-tale la Paris şi că te înapoiezi în ţară. Ai avut bunătatea ca d-ta însuţi să-mi anunţi deodată aceste două veşti plăcute. Amicul Mişu Ralea, care ne-a împrietenit mai înainte de a ne cunoaşte personal şi cu mult peste măsura singurei noastre întîlniri acum doi ani la Paris, mi-a vorbit adeseori cu o frăţească afecţiune şi cu multă admiraţie despre camaradul său de studii. Am căutat, aşadar, să te întîlnesc la Paris şi acum doi ani, cînd însă nu te-am putut vedea decît în fugă, şi astă-vară, cînd d-ta te găseai în provincie. Citeam în schimb articolele d-tale din Viaţa românească şi mă gîn-deam adeseori la colegul filosof şi desigur la prietenul pe care îl voi cîştiga o dată cu întoarcerea d-tale în ţară. îţi urez deci o bună venire şi să te bucuri cît mai curînd de roadele unor osteneli pe care le ştiu cît au fost de îndelungi şi merituoase.
Am răsfoit imediat lucrarea d-tale despre Taine. Voi începe fără întîrziere s-o citesc şi în curînd cred că voi putea scrie ceva despre ea. Mă bucur mai ales să văd cum prezinţi d-ta influenţele hegeliene în estetica lui Taine, subiect care m-a interesat şi pe mine şi despre care adeseori am vorbit studenţilor mei, cărora le voi putea recomanda acum şi o contribuţie atît de adîncită ca a d-tale.
La Bucureşti cînd te gîndeşti să vii ? Cred că ar fi bine s-o porneşti încoace îndată după vacanţa Crăciunului. Ralea va fi la aceeaşi epocă în Bucureşti şi vom avea multe lucruri de vorbit împreună. Ai luat cunoştinţă despre vacanţa catedrei de istoria filosofiei la Cernăuţi ?
Anunţă-mă te rog ziua sosirii d-tale în Bucureşti, sau dacă te hotărăşti în grabă să vii, nu pregeta să treci pe la mine chiar din prima zi. Cu cele mai bune sentimente colegiale,
al d-tale,
T. Vianu
116
117
79
Către D. D. Roşea
[Bucureşti,] 30 ianuarie 1929
Dragă prietene Roşea,
Am fost astăzi la Tr. Ionaşcu 1, care mi-a dat următoarele lămuriri :
Teza de doctorat, împreună cu celelalte lucrări, trebuie să le trimiţi membrilor comisiei examinatoare, îndată ce această comisie se va constitui.
Ţine-te dar la curent, află cine vor fi profesorii care te vor examina şi dăruieşte-i apoi cu operele d-tale.
Dacă nu vei fi în Bucureşti, la epoca aceea, sunt la dispoziţia ta pentru orice informaţie şi orice nevoie... şi cu toată plăcerea.
De ieri s-a schimbat vremea : urlă vîntul şi ameninţă zăpada. Poţi deci să te feliciţi că ai părăsit Bucureştiul în forma lui bună.
Mă duc să-1 ascult astă-seară pe Mişu2 disertînd despre sociologia popoarelor.
Cum îţi treci vremea în munţii tăi ?
Mai dă-mi veşti din cînd în cînd.
Cu toată prietenia şi multe gînduri bune,
Vianu
80
Către Victoria Budişteanu
[Bucureşti,] 20 martie [1929] seara
Draga mea Viky
Luni am fost la radiolog 2 şi astăzi m-a vizitat Mante. Concluziile radiografiei sunt:
1) Nici o leziune pulmonară
2) bazele libere (adică aşa cum trebuie)
3) mici umbre semiopace la vîrful plămînului sting (urma congestiei)
4) hilurile (adică locurile în care bronchiile intră în plămîni) opacificate (acest lucru îl atribuie Mante mă-rirei^ganglionarilor de la aceste hiluri, din pricina unei oarecari stări limfatice).
Atît Amilcar Georgescu cît şi Mante consideră rezultatele radiografiei mulţumitoare. Mante m-a mai ascultat astăzi, s-a declarat mulţumit de mersul lucrurilor şi nu mi-a mai recomandat nici o medicaţie. După trei săptămîni urmează însă să mai fac o radiografie, pentru a mă convinge de progresul vindecărei vîrfului stîng (care însă nici acum nu e în stare îngrijorătoare, pentru că e vorba numai de mici umbre .semiopace. Cît priveşte hilurile, opacifiarea lor mi se spune că e frecventă (şi Tantzi o are), mai ales, după cît îmi spune Braşcu, la fumători. Dacă ai ocazie, întreabă şi tu de semnificaţia acestui simptom pe vreunul din medicii din Paris, pe care îi cunoşti.
în sfîrşit, draga mea Vikyşor, mă găsesc la sfîrşitul boalei şi nu pot uita cît mi-ai fost de folositoare şi cc drăguţă ai fost cu mine. Săptămîna viitoare e probabil că mă voi duce la Braşov, pentru a schimba aerul. Sper însă să fiu înapoiat chiar din prima zi de Paşti şi să te îmbrăţişez. Te aştept cu dragoste multă şi te sărut cu dor,
Tudor
N. B. A primit Alecuţu scrisoarea trimisă ieri ? Mante m-a întrebat de tine şi de veştile tale.
81
Către Grigorescu
[Bucureşti,] 23. IV. 1929
Dragă domnule Grigorescu
Pentru că doreşti d-ta şi nu se poate altfel, voi vorbi luni despre Un izvor nou al lui M. Eminescu 2.
118
119
Dar cum mă tem de vreun accident în urma programului prea încărcat de luni (şubred încă, precum sunt), e mare nevoie să fiu suplinit luni dimineaţa, la Liceu. N-ar vrea d-1 Amza să aibă marea amabilitate, pentru care i-aş rămîne recunoscător, şi să intre în locul meu în clasele liceului Principele Carol, unde predau româna şi filosofia ? Dacă d-1 Amza consimte să-mi facă acest preţios serviciu, îl rog să treacă pe la mine duminică, la ora prînzului, pentru a lua ultima înţelegere. Dacă însă d-1 Amza este împiedicat, îl rog să mă anunţe din vreme, pentru a mă adresa altcuiva.
Mulţumindu-ţi pentru bunăvoinţa transmiterii acestei rugăminţi, te salută cu devotate sentimente
T. Vianu
82
Către N. Bagdasar
Călimăneşti, 9 iulie [1929] Hotelul Societăţii
Dragă prietene,
Primeşte multe şi bune salutări din Călimăneşti, unde mă refac în calmul şi cadrul simpatic al locului. Rămîn aici pînă pe la 21 c[urent], cînd voi trece în jud. Făgăraş. Pe la 10—15 august mă înapoiez în Bucureşti. Ce veşti noi, filosoficeşti sau altele ? Cînd părăseşti Bucureştii şi încotro ? Mi-ar face plăcere să primesc de la d-ta ştiri bune, precum doresc. Cu multă prietenie şi afecţiune,
T. Vianu
83
Către Zoe şi Alexandru Claudian
Drăguş, 25 iulie [1929]
Dragii mei Zoe şi Alexand
ru,
Scrisoarea voastră m-a găsit într-adevăr aici, la Drăguş \ unde mă găsesc de patru zile, venit de la Călimăneşti, unde am petrecut trei săptămîni bune, de calm şi de odihnă. La sosirea mea aici nu l-am găsit pe domnul Guşti, care în aceeaşi zi plecase la Bucureşti, dar el se va înapoia chiar azi. Sper sâ rămîn aici pînă la începutul săptămînii viitoare, cînd am de gînd să pornesc spre Braşov şi de acolo spre mînăstirile moldoveneşti, unde e probabil că-1 voi regăsi pe Ralea. Pe la 10 august, mă gîndesc să mă înapoiez la Bucureşti, pentru că de' atîta huzureală a început să mă cam mustre conştiinţa şi mi-e grabă mare să mă aflu din nou printre cărţile şi notiţele mele, care trebuie să se mire şi să se posomorească grozav în liniştea albăstruie a odăilor închise pe vară şi pe care acum n-o mai tulbură nici pasul de pîslă al Madamei 2 înţelegeţi că atunci mă voi repezi îndată, pentru a vă regăsi sub bolta voastră şi pentru a vă îmbrăţişa. Vom relua atunci şi serile noastre de mare sfat la Roşianu, încît de pe acum i se poate comunica acestuia :
Să ne mingîie Roşiami Va veni el iarăşi Vianu.
Am găsit aici toată lumea studenţească cunoscută şi drept să vă spun, mai ales la primele „conveniri", nu mi-a displăcut această atmosferă, în care se îmbină teoria şi junia. Eu însumi sunt un student, ce este drept cu embonpoint şi devenit oleacă mai morocănos, dar în definitiv ştiu să mă recunosc printre ai mei. Cum, pe de altă parte, stagiul meu este limitat, nu vreau să reţin decît trăsăturile mari şi pe cele mai plăcute.
Se spune că anul acesta se lucrează mai bine, dar că satul e mai puţin interesant. Arta, despre care mă
120
121
ocup eu, prezintă puţină variaţie. Atracţia mare o prezintă nişte icoane pe sticlă, într-adevăr frumoase, de un primitivism mişcător şi o tehnică foarte curioasă.
Se lucrează, dar, agale şi este astfel timp şi pentru preumblări sub clar de lună, printre lanuri şi în perspectiva şirului de munţi mari ai Făgăraşului, care încep să se înalţe chiar de la opt kilometri de aici.
Toată lumea vorbeşte de voi, cu dragoste şi bune amintiri din campania monografiată de acum un an. îmi place mai cu seamă să mă întreţin despre voi, cu amicul Zamfirescu3, băiat subţire şi plin de bun-simţ, în care aveţi un devotat şi un admirator.
Aşadar, dragii mei, vă pregătiţi să plecaţi la Iaşi. Zeii au vrut să schimbaţi Cişmigiul cu Copoul, Calea Moşilor cu Păcurarii, Bordeiul cu Perjoaia şi pe sus pomenitul Roşianu cu Pavilionul. Fie ca trecerea sub noile constelaţii să vă aducă opere şi pace sufletească.
Aşteptîncl cu mare bucurie să vă revăd, rămîn al vostru devotat prieten, cu vechea dragoste,
Tudor
84
Către Al. Claudian
Bucur
eşti, 26 oct. 1929
Dragă Alexandre,
Foarte necăjit am fost, aflînd că Zoe trebuie să stea cîteva zile ale săptămînii la Tg. Frumos. 1 Ce manopere va fi utilizat doamna din Huşi cu soţul la Ungheni, pentru ca dreptatea voastră limpede să cadă aşa de uşor victimă ? Supărat va fi şi Ralea, ba chiar cu drept cu-vînt indignat, văzând că intervenţia lui a fost într-atit de nesocotită. El se va înapoia chiar zilele astea la Bucureşti şi voi căuta să-1 văd îndată, pentru a-i vorbi de această eh- stie. Dacă vreo nouă posibilitate de detaşare
122
se iveşte, scrie-mi sau ţine-1 pe el direct în curent. Nedreptatea şi ruşinea asta trebuiesc reparate.
îmi spui că astăzi vă mutaţi în Păcurari. Mă grăbesc deci să vă scriu, pentru a vă ura bună sosire în casă nouă, multă sănătate şi bună dispoziţie. Acum că vă ştiu instalaţi şi cel puţin în parte ieşiţi din provizoriu, îmi voi căuta şi eu vreun drum pe la Iaşi. Grozav mi-e de dor de voi şi mult îmi lipsiţi. Aproape că nu mai am cu cine schimba un cuvînt mai din inimă şi cu cine petrece o oră care să liniştească şi să consoleze. Asta e grozav, mai ales cînd mă gîndesc că am totuşi atitea relaţii !
Am fost săptămîna trecută la Giurgiu şi am citit acolo versuri, după cum ai ghicit. Era o zi frumoasă şi caldă şi am umblat toată ziua pe străzi, cu inima sărită din locul ei. întîlneam oameni care în douăzeci de ani avuseseră timpul să albească şi mă regăseam, cu emoţie şi efuzie, cu oameni cu care în trecut nu schimbasem nici o vorbă, ba chiar cu unii pe care nu-i cunoşteam decît1 din privirile glaciale şi inamice pe care ni le trimiteam de departe. Eram împreună cu Crainic şi Han, rechiziţionat de noi, amicii lui, pentru a ne rezerva o camaraderie pe care credeam că n-o vom găsi acolo. Şi Han continua să fie o rezervă bună, pentru că toată emoţia mea o resimţeam ca aceea a unei zile de sărbătoare şi excepţie, în timp ce el continua să rămînă urechea de toate zilele, care primea confesiunea. Aşa ne-am înapoiat la Bucureşti pe la miezul nopţii, onoraţi de automobilul ministerial pus la dispoziţie şi de grija de-a face societatea unor doamne subsecretare de stat, încredinţate nouă ca o favoare insignă.
Mă întrebi ce mai e pe la Knstitutul] S[ocial]. Zilele astea i s-a dat Arhivei un comitet redacţional, compus din mai multe persoane. Multe idei de... reorganizare. Vulcănescu a venit cu o listă de rubrice pentru recenzii, în care se distingea cu multă subtilitate între sociologie generală, teorie socială şi sociologie ca ansamblu şi cîte diviziuni şi subdiviziuni relative la unităţi şi la condiţii şi la atîtea rafinamente de metodă. Este inteligent băiatul ăsta ? Este el foarte şiret ? Am combătut cu oarecare vehemenţă toată comedia (şi poate chiar comedia), şi am produs o discuţie destul de agi; tă şi chiar
123
ceva mîhnire... lucru de care mi-a părut mie însumi rău mai apoi.
Altfel, ce să-ţi spun ? Trăiesc cum ştii. Cu mari precipitări, încărcat de lucru, evoluînd în ciclurile dispoziţiilor mele. Râu îmi pare că nu-1 mai văd deloc pe Ionel. Dacă s-a mutat în Bucureşti comunică-mi te rog adresa lui şi mă voi duce să-1 vizitez. îmbrăţişîndu-te frăţeşte pe tine şi pe Zoe, aştept veştile voastre bune.
Tudor
s5
Către Gh. D. Mugur
[Bucureşti, octombrie 19291 {
Domnule Director2,
Luînd cunoştinţă că în tabloul salariilor care urmează să se achite foştilor funcţionari ai Fundaţiei Culturale Regele Mihai I, care în ultimele luni de funcţionare n-au mai primit salariul, subsemnatul nu este trecut cu nici o sumă, am onoarea a vă comunica cele ce urmează şi a vă face următoarele rugăminte :
Subsemnatul, fost redactor-conferenţiar al Fundaţiei, am lucrat în chip statornic şi am rămas la dispoziţia ei, de la data numirii mele pînă la 1 octombrie 1929, cînd s-a produs concedierea în bloc a tuturor funcţionarilor ei.
Salariul meu lunar am încetat însă să-1 mai primesc din iunie 1928, adică cu 15 (cincisprezece) luni înainte de a se fi produs concedierea întregului corp funcţionăresc al Fundaţiei, fără ca la acea dată să fi fost înştiinţat în vreun fel oarecare că însărcinarea mea la Fundaţie a luat sfîrşit.
Cu uimire aflu, aşadar, că amintitul tablou al salariilor în restanţă nu cuprinde în dreptul numelui meu nici o sumă, motivîndu-se împrejurarea prin aceea că subsemnatul as fi încetat să mai fiu funcţionar al Fundaţiei, o dată cu .iua în care am încetat să mai primesc salariul.
124
Cum această consideraţie nu este motivată prin nici o comunicare, care mi-ar fi adus la cunoştinţă concedierea mea la acea dată şi cum, în realitate, subsemnatul am continuat să mă socotesc la dispoziţia Fundaţiei şi să prestez şi mai departe serviciile care mi s-au cerut, am onoarea a vă ruga, domnule Director, să binevoiţi a revedea tabloul întocmit şi a dispune să fiu restituit în drepturile mele.
Adaug că în amintitul tablou subsemnatul este singura persoană dintre foştii funcţionari ai Fundaţiei căruia i s-a aplicat măsura unei concedieri retroactive, fixată la data în care salariul a încetat să i se mai achite. Pentru toţi ceilalţi colegi ai mei s-a admis principiul .achitării, chiar atît de tardive, a salariilor rămase în restanţă. Deoarece socotesc însă că situaţia mea nu diferă întru nimic de aceea a foştilor mei colegi, îmi permit a nădăjdui că veţi binevoi a interveni să nu mi se aplice un regim diferit de acela care' a fost găsit echitabil pentru toţi  foştii funcţionari  ai Fundaţiei.
Primiţi, vă rog, domnule Director, asigurarea deosebitei mele consideraţii.
T. Vianu
86
Către Liviu Rebreanu
[Bucureşti, 8 ianuarie 1930, d.p
Iubite domnule Rebreanu,
Sunt foarte mîhnit că trebuie să-ţi adresez rugămintea de a binevoi să scuzi imposibilitatea în care mă găsesc de a ţine conferinţele despre Moliere. în ajunul vacanţei, prietenul Ion Marin Sadoveanu m-a anunţat că ciclurile proiectate de Teatrul Naţional au devenit improbabile şi, bazat pe acest prognostic, am întrebuinţat în alte scopuri cele două săptămîni ale sărbătorilor de
125
Crăciun. Acum, după vacanţă, mă văd angrenat într-o serie de' alte obligaţii (publicarea studiului despre Emi-nescu 1 şi a unui volum de estetică2, cele două cursuri pe care le ţin la Facultate 3 etc), încît mi-a devenit cu neputinţă să ţin conferinţele despre Moliere fără un serios prejudiţiu pentru vreuna dintre aceste obligaţii. Cum doresc să rămîn conştiincios, m-am gîndit că e mai bine să renunţ la treaba încă neîncepută, pentru a duce la bun rezultat pe cele în curs de execuţie. Dar, pentru câ n-aş vrea ca interesanta d-tale iniţiativă să fie zdruncinată, îmi permit să adaug sugestia că d-na Alice Voi-neseu, care este o cunoscătoare adîncă a lui Moliere, m-ar putea înlocui cu cel mai mare succes.
Rugîndu-te să scuzi derogarea mea şi să n-o atribui decît activităţii inele supraîncărcate, rămîn al d-tale devotat,
T. Vianu
populare n-ar li rea şi clacă aş şti că un grup de intelectuali giurgiuveni (profesori, medici, avocaţi etc.) l-ar găsi la fel, atunci poate ara încerca să ne întîlnim şi să avizăm. Dar poate că voi avea plăcerea să te revăd la Bucureşti şi să mai discutăm asupra acestor lucruri. Cu mulţumiri si salutări cordiale,
T. Vianu
88
Către Constantin Serbănesca
87
Către Constantin Şerbănescit
ministerul muncii, sănătăţii si ocrotirilor sociale direcţiunea educaţiei poporului 1
[Bucureşti,] 28 martie 1930
Dragă domnule Şerbănescu 2,
Vrei să ai marea amabilitate să completezi alăturatul chestionar, fireşte numai în legătură cu întrebările care crezi că comportă un răspuns şi pe care le poţi da ?
Direcţia noastră întreprinde acum o anchetă, cu scopul de a alcătui un fel de atlas cultural al ţării şi cum ea caută în fiecare oraş un corespondent binevoitor şi conştiincios, m-am gîndit că pentru Giurgiu, d-ta eşti unul excelent. Pentru osteneala ce-ţi vei lua, primeşte deci mulţumirile Direcţiei şi pe-ale mele.
Te-ai mai gîndit la planul unei activări a mişcării culturale în Giurgiu ? Cred că ideea unei universităţi
[Bucureşti,] 6 april 1930
Dragă domnule Şerbănescu,
Primeşte te rog multe mulţumiri pentru răspunsul d-tale la ancheta Direcţiei Educaţiei Poporului. Răspunsul d-tale e foarte bine făcut şi zilele acestea l-am înaintat Direcţiei, unde a fost găsit de asemeni. în referatul cu care l-am însoţit, am cerut un ajutor 'în bani sau cărţi pentru biblioteca Ateneului (lucru pe care aş dori să-1 comunici d-lui N. Bălănescu *), încît în scurt timp cred că această unică bibliotecă a oraşului se va putea îmbogăţi, într-un chip care s-o facă mai profitabilă cititorilor săi.
Aş mai vrea însă să-ţi comunic ceva în legătură cu o anumită însărcinare pe care ai putea-o primi de la Direcţie. în acest scop ar trebui însă să te deplasezi odată pînă la Bucureşti (de preferinţă într-o marţi sau vineri după-amiază şi anume în orele de după 4). Ne-am duce în acest caz la Direcţie, unde ai afla unele lucruri care socotesc că te-ar putea interesa.
Cu prietenie şi bune salutări,
T. Vianu
126
127
89
91
Către H. Blazian
Către H. Blazian
[Bucureşti,] 27 april 1930
[1930]'
Dragă prietene Blazian,
îţi trimit un exemplar din noua mea lucrare, în amintirea unor zile de demult.
Alătur o notiţă, pe care te rog s-o faci citită la Radio în două-trei rînduri.
Poate că poţi să dai o însemnare şi pentru Adevărul.
Cu multe mulţumiri şi prieteneşti salutări,
T. Vianu
Dragă domnule Blazian,
Neputînd veni astăzi la Radio, din pricina împrejurării comunicate d-tale din vreme, îţi trimit cartea mea Fragmente moderne, din care lectura bucăţii intitulate Dispariţia artei1 ar putea înlocui subiectul la ordinea zilei şi ar completa minutele rezervate mie în program.
Mi-ar face plăcere să aflu că lectura ai făcut-o d-ta însuţi : o voce bărbătească m-ar înlocui mai bine... dar aceasta, fireşte, în cazul că lucrul nu te deranjează.
Mulţumindu-ţi cordial, îţi strîng mina cu prietenie,
T. Vianu
90
92
Către H. Blazian
Către Lucian Blaga
[1930]
Bucureşti, 7 [mai 1930] 1
Dragă domnule Blazian.
Iată prefaţa făgăduită.1 E scurtă, pentru a nu încărca broşura, şi este scrisă numai în vederea ei, încît mi se pare că nu mai poate fi publicată şi într-o revistă, aşa cum vorbisem la început. Ţi-aş fi foarte recunoscător dacă mi-ai trimite o corectură după acest manuscris, pe care aş parcurge-o repede şi ţi-aş înapoia-o chiar cu omuî care mi-ar aduce-o.
Cu multe salutări şi bună prietenie,
T. Vianu
128
Iubite Blaga,
Iţi mărturisesc că scrisoarea ta2 m-a alarmat puţin, în singurătatea în care trăieşti este firesc ca lucrurile pe care le scriem noi aceştia din viitoare să-ţi ajungă cu un ecou amplificat. Cum respect singurătatea şi toate tainele tăcerii şi intimităţii, am fost desigur alarmat gîndindu-mă că modestul meu articol de propagandă a putut să-ţi dea impresia că eşti rău înţeles de acela care de la primele tale cărţi te urmăreşte cu iubire şi admiraţie, de prietenul devotat pe care te rog să crezi că îl ai în mine.
129
Află insă, iubite Blaga, că paragraful articolului din Pax3 care te priveşte nu-mi aparţine. El este un adaos pe care l-a crezut necesar şi pe care şi l-a îngăduit N. Tolu, traducătorul lui în franţuzeşte. Pentru deplina ta edificare îţi alăturez scrisoarea lui Tolu, pe care, prin-tr-o potrivită împrejurare, am primit-o tocmai astăzi şi pe care te rog să mi-o înapoiezi după ce vei fi citit-o. 4. Es ist wirklich toll... (u).
Rămîne să-ţi explic de ce articolul meu în forma lui originală nu te menţionează. Vei fi observat că el nu se ocupă decît de acele ideologii care au un oarecare caracter practic şi social şi că, prin urmare, el putea face abstracţie de filosofia ta mai contemplativă, pe care am avut, de altfel, ocazia s-o analizez în mai multe articole publicate în ţară şi în străinătate.
Nădăjduind că aceste lămuriri vor avea darul să-ţi dovedească ce departe a fost de mine intenţia de a te pune într-o lumină nepotrivită cu opera ta, primeşte salutările mele cordiale şi foarte afectuoase.
T. Vianu
P.S. îţi trimit o dată cu aceasta un exemplar din studiul meu despre Eminescu. apărut zilele acestea. 0
Explicaţia publică pe care mi-o ceri sunt gata s-o ti-■oărcsc, dacă o mai socoteşti necesară.6
la „moartea cugetării burgheze"'. Ceea ce îmi provoacă c mare grijă este programul tău, extrem de încărcat în, aceste ultime zile şi starea de oboseală şi nervozitate în care te-am văzut aseară. Vreau deci să-ţi fac o rugăminte şi în acest scop grăbesc spre Filaret pe solul meu. onorabilul Ion. Te rog mult, mult de tot, Lilica mea dragă, să nu mai ieşi în oraş astăzi după-amiază. Pînă duminica viitoare este mai mult de-o săptămînă şi ------ .'• • -
curse:
care ar reclama prezenţa ta pot fi încă amînate cu cîteva zile. Crede-mă, este inutil să te surmenezi şi să te extenuezi. Gîndindu-mă cît de ostenită te regăsesc seara, în puţinele ceasuri cît putem sta împreună, încerc o mie de griji. Fă-mi deci această imensă plăcere şi adoptă pentru astăzi programul unei după-amieze de vacanţă, senină şi înţeleaptă : odihneşte-te bine, dormi puţin dacă lucrul e cu putinţă şi stai apoi la aer răsfoind un volum. Nu uita nici gramofonul. Slezak în liedul lui Schubert este excelent, deşi placa e cam veche.
Eu voi veni tîrziu. Conferinţa mea este anunţată la 8,40. Voi putea fi la voi abia după ora 9. Mult timp pînă atunci !. Dacă însă antipaticul Beri îmi va reda liniştea mai devreme, voi ieşi în oraş şi voi încerca să-ţi telefonez. Fii bine dispusă şi odihnită diseară. Mi-e grozav de dor de tine, draga mea fetiţă, care te osteneşti şi-mi provoci mari griji.
Tudor
93
Către Elena Vianu
[Bucureşti, 20 iunie 1930]1
Scumpa mea Lilica2,
Stau acasă cu cărţile lui Beri pe masă, căutînd clipa de linişte imposibilă, pentru a aşterne pe hîrtie conferinţa de astă-seară. încercarea a rămas pînă acum zadarnică. Este ora 11 (ceasul al unsprezecelea !) şi n-am reuşit să mă pasionez încă pentru problemele relative
94
Către Victoria Budişteanu
[Sinaia, 17 augu'-t 1930, d. p.]
Dragă Viki 1
Suntem cu toţii la Sinaia : Tanti şi Lulu 2, care vor rămîne aicea cîteva zile. şi Alecu, care va rămîne aici pînă la plecarea noastră.
Suntem cu toţii bine dispuşi şi perfect sănătoşi şi ne petrecem tot timpul împreună.
130
13Î
T
Noi vom pleca din Sinaia la 24 aug.3 Ne oprim cîteva zile la Salzburg pentru a lua parte la spectacolele lui Reinhardt 4.
La Geneva vom fi la 30 sau 31 aug. şi vom căuta veşti de la tine la poste-restante.
' Altă adresă nu ştim deocamdată să-ţi dăm ; putem însă să-ţi spunem că congresul va avea loc în sălile conservatorului de muzică şi artă dramatică.
îndată însă ce vom găsi scrisoarea la poste-restante îţi vom scrie sau telegrafia adresa noastră la Geneva.
Nutrim speranţa plăcută că poate ne vom revedea şi vom petrece cîteva zile agreabile împreună.
Sperăm că te simţi bine, că eşti veselă şi te amuzi.
Spunîndu-ţi cu drag „â bientot", te îmbrăţişăm din toată inima
Lilica şi Tudor
95
Către Gabriel Popescu 1
[Bucureşti, octombrie 1930]
Tudor Vianu, conferenţiar universitar, vă roagă să-i faceţi cinstea a asista la deschiderea cursului său de pedagogie şi estetică la Şcoala de Arte frumoase din Bucureşti, în str. Iulia Hasdeu, 11 bis, luni, 3 nov., ora 6 d.a.2
r 96
Către I. Brucăr
j:
[Bucureşti,] 18 septembrie 1930
Iubite domnule Brucăr L,
Fii bun, te rog, şi încredinţează aducătorului acesteia i lucrările lui Vaschide 2.
îndată după utilizarea lor şi ţinerea conferinţei proiectate la Sfocietatea] R[omână de] F[ilosofie] ţi le voi înapoia, pentru a putea la rîndul d-tale să le înapoiezi Fundaţiei.
Te rog a-mi trimite în acelaşi timp şi însemnarea relativă la articolele pe care Vaschide le-a publicat în Noua revistă română.
Cu multe mulţumiri şi dorinţa de a te revedea cît de curînd, primeşte, te rog, devotate şi cordiale salutăiri de la
T. Vianu
97
Către I. N. Roman
Bucureşti, 24 ianuarie 1931 Mult stimate domnule Roman 1,
N-am uitat făgăduinţa pe care v-o făceam în trecuta mea scrisoare, în legătură cu conferinţa pe care îmi făceaţi cinstea să mi-o cereţi din partea comitetului pentru ridicarea unui monument Eminescu, la Constanţa. Acum, ca şi atunci, vă fac cunoscut că sunt la dispoziţia dvs., pentru începutul lunii aprilie. Omisesem însă să vă întreb în scrisoarea mea trecută dacă subiectul conferinţei urmează să fie în legătură cu Eminescu sau dacă poate fi ales şi dintr-un alt domeniu. Rugîndu-vă să îmi precizaţi data din aprilie pe care o socotiţi mai nimerită pentru venirea mea la Constanţa, v-aş ruga să-mi răspundeţi dacă am toată libertatea în ce priveşte alegerea temei asupra căreia ar urma să conferenţiez.
Folosesc acum această ocazie, stimate d-le Roman, pentru a interveni cu o propunere pe care vă rog să o
132
133
aduceţi la cunoştinţa Comitetului. Este vorba de sculptorul Han, care a executat o mulţime de lucrări pregătitoare pentru un monument Eminescu fără să izbutească a instala vreuna pînă acum. Cum desigur că, împreună cu Comitetul, dvs. reflectaţi la artistul care ar răspunde mai bine intenţiilor dvs., îmi fac o plăcută datorie atră-gîndu-vă atenţia asupra sculptorului Han. Socotesc că Han este astăzi cel mai de seamă sculptor al ţării noastre şi unul ale cărui concepţii sunt mai adecvate stilului ■monumental. Monumentul este, de altfel, specialitatea sa şi operele la a căror desăvîrşire el lucrează acum sunt monumentele lui N. Bălccscu, Al. Vlahuţă, N. Filipescu.
Am arătat într-o broşură pe care am publicat-o de curînd şi pe care v-o alăturez 2, rugîndu-vă să-mi faceţi cinstea .s-o primiţi, cum întreaga sculptură a lui Han, prin tot felul inspiraţiei sale, tinde către monumentalitate, în broşura mea, veţi găsi reproducerea statuii Luceafărului (planşa XXIII), într-o fotografie de altfel puţin reuşită, şi bucata intitulată Elegie (planşa XVII), plănuită de sculptor a fi aşezată pe un plan inferior al structurii unui monument al lui Eminescu. Aceste două bucăţi, completate poate cu un medalion al poetului şi grupate într-o ordine arhitectonică fastuoasă, ar întregi un monument demn de gloria aceluia a cărui amintire o venerăm. Constanţa, care se făleşte acum cu nobilul monument al lui Ovidiu, ar cîştiga astfel o nouă şi impunătoare podoabă.
Dacă propunerea mea ar fi luată în considerare şi acceptată de Comitet, ar mai prezenta avantajul că lucrările despre care vă vorbesc fiind gata, pretenţiile materiale ale sculptorului bănuiesc că vor fi mai mici şi instalarea monumentului s-ar putea accelera.
Luceafărul şi Elegia, executate deocamdată în proporţii mai mici, se găsesc în atelierul sculptorului din Bucureşti (str. V. Alecsandri, 16), unde ele ar putea fi cercetate de dvs. Dacă prilejul unei deplasări la Bucureşti nu se preriniâ pentru moment, un domn din Comitet venind aci v-ar putea comunica impresiile sale.
Cu speranţa că propunerea mea v-ar interesa şi că monumentul lui Han va putea cîştiga pe lîngă admiraţia
mea foarte călduroasă, simpatia dvs, şi a Comitetului, vă asigură de sentimentele sale distinse şi devotate
T. Vianu
98
Către I. N. Roman
[Bucuroşii,] 16 april 193!.
Mult stimate domnule Roman,
Vă mulţumesc mult pentru cele două gazete, cuprin-zînd recenzia conferinţei mele 1, pe care aţi avut amabilitatea de a mi le trimite. Recenzia ultimă e desigur cu mult mai bună decît cea din Dobrogea jună 2, în care recenzentul se dovedea a fi fost mai plăcut impresionat de paltonul meu, pe care avea chiar gentileţea să-1 declare „impecabil", decît de cuprinsul conferinţei. Nu pot spune însă că acest compliment nu mi-a procurat nici o satisfacţie... Recompensa deplasării mele. la Constanţa nu o aşteptam însă atît de tîrziu, căci am avut-o pe loc, în marea plăcere de a fi făcut cunoştinţa dvs. şi de a mă fi bucurat cîteva zile de buna dvs. tovărăşie. Aceste impresii le-am schimbat de multe ori de-atunci cu soţia mea, care îmi dă acum însărcinarea de a vă transmite salutările şi bunele ei amintiri.
Am revăzut zilele acestea pe dl O. Han, care lucrează harnic la macheta sa, în speranţa că în scurt timp sâ v-o poată face cunoscută. E posibil ca dl. Han să întreprindă în acest scop o nouă călătorie la Constanţa, afară numai dacă între timp dvs. nu veţi veni la Bucureşti., Ar fi pentru mine o mare bucurie să vă pot revedea în curînd şi să vă aud povestindu-ne despre multe
134
135
lucruri pe care le cunoaşteţi şi pe care ştiţi să le spuneţi cu atîta farmec,
Salutări devotate,
T. Vianu
99
Către Lucian Blaga
Bucureşti, 11 septembrie 1931
Iubite Blaga,
Răspund cu oarecare întîrziere scrisorii tale 1, primită abia acum, după o lipsă mai îndelungată din Bucureşti, în care timp am întreprins o neuitată călătorie în Italia.
îţi mulţumesc mult pentru bunele tale cuvinte în ce mă priveşte şi în ce o priveşte pe Lilica. Iubite Blaga, ai dreptate.
Cît despre referatul pe care mi-1 ceri, îţi mărturisesc că sunt puţin încurcat. Mă provoci la un adevărat examen de conştiinţă, într-un moment în care, mai mult ca oricînd, mă simt la începutul lucrului meu. Grea întreprindere ! Am încercat-o totuşi în paginele pe care le alătur şi pe care te rog să le întrebuinţezi cum vei crede de cuviinţă. Expunerea mea este succintă, lasă la o parte detaliile şi încearcă să pună în relief o anumită linie generală a modestei mele cercetări de pînă acum.
Cu multe mulţumiri pentru gîndul tău amical, primeşte, împreună cu doamna Blaga, cele mai bune salutări din partea soţiei mele şi a mea.
Cu toată dragostea,
T. Vianu
Numărul din Archiv jur Geschichte der Philosophie în care va apărea cronica ta te rog să mi-1 trimiţi şi mie sau să-mi indici numărul şi anul lui, pentru a-1 putea comanda.2
136
100
Către Horia Petra-Petrescu
Bucureşti, 17 noiembrie 1931
Mult stimate domnule Doctor,
Răspund scrisorii dvs. cu întîrzierea pe care o explică greutatea de a mă fi putut hotărî aşa cum as fi voit din capul locului. Cu multă plăcere aş fi venit la Sibiu pentru a conferenţia, dacă o mulţime de consideraţii nu m}~?r fi arătat în cele din urmă că trebuie să mai amîn călătoria pe care mi-o propuneţi. Ne găsim acum la 'începutul anului şcolar şi în faţa unor lucrări care nu îmi dau răgazul unei deplasări de cîteva zile. Sper totuşi că voi găsi timpul necesar mai tîrziu, cînd, împlinind unele din sarcinile, deocamdată numeroase, ale anului şi poate în preajma unei vacanţe, cele cîteva zile de libertate care îmi lipsesc acum se vor oferi atunci cu mai multă generozitate. în primăvară, cum socoteam şi cu prilejul scurtei întrevederi de la Bucureşti, epoca ar fi desigur mai potrivită pentru a mă înfăţişa publicului din Sibiu.
Mulţumindu-vă pentru amabilitatea şi onoarea invitaţiei dvs., şi rugîndu-vă să arătaţi salutările mele d-lor Preda şi Ţeposu1, vă rog să credeţi, stimate domnule Doctor, în sentimentele mele foarte devotate.
T. Vianu
101
Către Aurel Voina
Bucureşti, 24 ianuarie 1932
Stimate domnule Doctor 1
Răspund cu plăcere întrebărilor dv., dar cu mica întîrziere pe care vă rog s-o scuzaţi şi pe care o explică numeroasele mele însărcinări din ultima vreme.
137
Autorii despre care vorbiţi dvs. au desigur o mare valoare şi, printre ei, Hegel, marele filosof al cărui centenar a fost sărbătorit acum cîteva luni, şi Fr. Th. Vis-cher sunt pentru disciplina noastră nume de primul ordin. Nu cred însă că din punctul dvs. de vedere aţi putea găsi în operele lor — pe care le puteţi consulta la Fundaţia Carol — mai mult decît cîteva citate ornante.
De-asemeni, nu socotesc că vă vor ajuta mult în cercetarea dvs. scrierile de fiziognomică ale lui Lavater şi Carus, continuate azi cu atîta succes de Klages. In toate aceste lucrări chipul omenesc este studiat sub raportul expresivităţii lui, ceea ce înseamnă însă altceva decît studiul igienii şi patologiei tegumentelor.
Cercetări de cadru pentru studiul dvs. socotesc că puteţi găsi mai degrabă în categoria denumită în bibliografia germană cu titlul Kdrperkultur, cum sunt, de pildă, cărţile lui Winther, Korperbildung als Kunst und Pjlicht (Delphin-Verlag, Miinchen) şi Merzbach, Das Schonheitsbuch (Langenscheidt, Berlin) şi cum vor mai fi şi altele.
Cu distinse salutări.
T. Vianu
socoteau că evită numai neajunsurile politicianismului român. în ceasul marilor încercări pe care le trăim, se revelă însă multora dintre fiii ţării adevărul că rezerva lor din trecut întemeia abuzurile conştiinţelor care nu găseau atîtea scrupule.
Prin personalitatea dvs. ne-aţi făcut să simţim apoi, domnule Preşedinte, că linia ideii se poate îmbina cu aceea a faptei. Aţi mîntuit deci de o anumită împotrivire lăuntrică pe mulţi din acei care credeau că devotamentul lor pentru cauza spiritului îi obligă la nepăsare faţă de interesul general. Forţele pe care le-aţi descătuşat doresc acum să se pună în serviciul binelui obştesc, cu dezinteresarea deprinsă în practica profesiunilor în care este ştiut că munca nu se preţuieşte niciodată după răsplata ei. Soldat pornit din tabăra Adevărului, voi fi fericit, domnule Preşedinte, să contribui cu măsura mea modestă la însemnata lucrare pe care o întreprindeţi, menită să dăruiască acestei ţări societatea dreaptă, ordonată şi ierarhizată a RaţiuneiJ.
Tudor Vianu Conferenţiar universitar
103
102
Către Octavian Goga
Bucureşti, 30 martie 1932
Domnule Preşedinte,
în întrevederile pe care aţi avut bunăvoinţa a mi le acorda, v-am făcut cunoscută dorinţa de a mă alătura acţiunii politice pe care o întreprindeţi. înrolat moralmente în rîndurile celor ce vă urmează, socotesc necesar actul de disciplină şi solemnitate pe care-1 execut astăzi.
Vin deci către dvs., domnule Preşedinte, de pe ţări-mul acelora  care, ţinîndu-se departe de viaţa publică,
138
Către N Bagdasar
Sinaia, 13 august 1932
Iubite Bagdasar,
Am primit Omagiul lui Motru ieri, la înapoierea dintr-o călătorie de vreo zece zile pe care am întreprins-o prin Ardeal. Nimeni n-a ştiut să-mi spună cine mi l-a adus în lipsă şi cu ce alte veşti, încît pînă la urmă a trebuit să-1 consider ca un „dar din cer". Este în adevăr o frumoasă realizare ! 1 D-ta, care ai tot meritul conceperii şi întrupării lui, meriţi toate felicitările. Primeşte-le foarte călduroase din parte-mi ! Chiar azi voi începe să
139
citesc articolele la rînd. Deocamdată am răsfoit totalul şi cred că e bine corectat. Mi-a părut rău numai că n-au toate articolele argument analitic şi bibliografie la fine. Aceste ingrediente ştiinţifice şi un index de nume proprii la urmă ar fi contribuit însă să accentueze mai mult caracterul sistematic al volumului şi, prin urmare, să pună în relief mai adînc concepţia d-tale. Ştiu însă pe de altă parte cîte greutăţi ai avut şi ce perseverenţă a trebuit să dovedeşti, pînă a face să scrie pe toţi colaboratorii, necum să-i pui a face argumente analitice şi bibliografii. Volumul rămîne deci fructul celei mai frumoase stăruinţe şi un document suprem al mişcării noastre filosofice, adusă să se exprime în întregimea ei prin d-ta. încă o dată, felicitări !
Eu voi rămîne în Sinaia pînă către finele lui august. Mi-am adus aci un cufăr cu cărţi şi explorez zilnic fundurile lui... manie veche !
Ştiu că aveai de gînd să pleci pe undeva, odată liberat de povara „omagiului". Ai făcut-o ? Rîndurile mele te vor găsi în Bucureşti ?
Cu speranţa plăcută de a te regăsi în curînd, sănătos şi dispus, te salută cu multă prietenie,
T. Vianu
104
Către Elena Vianu
[Turnu-Mâgurele, 26 (?) septembrie 1932, d.p.J Lilica mea dragă şi frumoasă,
Este aproape ora 8 seara' şi abia acum am terminat zecile de formalităţi, de procese-verbale, de apeluri şi cîte şi mai cîte parascovenii cu care mă chinuiesc de azi-dimineaţă 1.
Am venit bine pînă la Costeşti, dar cu o întirziere de o oră. De la  Costeşti  am  călătorit  însă  într-un tren
cufundat în obscuritate şi singur cuc, încît conductorul se uita la mine cu un aer care se mira de fantazia călătorului care voia să ajungă la Turnu-Măgurele. Ce să-ţi spun de oraş şi de hotel ! Timpul a stat pe loc de la generalul Kiseleff, care a tăiat străzile circulare ale oraşului.
După trei ceasuri de somn, mi-am făcut apariţie la liceu, tăind rîndurile compacte ale candidaţilor şi am găsit Comisia... două doamne şi patru domni, printre care un june simpatic, fost auditor al cursurilor mele. între ceilalţi, doi slavi şi un macedonean, amic cu Craja, şi Ciumetti şi bun cunoscut al lui... Bagdasar. M-a amuzat această ubicuitate.
Ce faci tu, scumpa mea, la această oară ? Telefonul de la 1 d.a. m-a înviorat şi mi-a alinat suspinul. Cum te vei fi simţit însă la 5 ? Eşti tu destul de cuminte, de calmă, de încrezătoare, iubita şi frumoasa mea ?
Am fost foarte fericit să pot aranja tezele astfel, încît să pot fi la Bucureşti mîine, înainte de începerea serii. Va fi astfel mai puţin rău decît mă aşteptam. Călătoresc de pe-acum cu mintea şi iată-mă, sunt lîngă tine, te îmbrăţişez, tu îmi surîzi şi cele rele au trecut.
Am 116 candidaţi şi cum nu ştiu dacă vor intra toţi la oral, îmi va trebui mai mult de 5 zile pentru a termina acest stagiu dificil. Astăzi, scripticul va dura pînă la 9 seara. Mă voi duce apoi la masă, în circiuma cu ofiţeri şi burlaci unde am fost şi la prînz... Dar ce va fi pe urmă ? Dacă nu voi putea dormi ? Nu-ţi închipui că e uşor pentru mine.
Vreau, scumpa, scumpa mea, să te găsesc bine şi voioasă şi să fi trecut visul urît al ultimelor zile. Ai fost bolnavă, pasărea, floarea mea ! dar eu te rog acum să te îndrepţi fără urmă de răul trecut şi să revenim la vechea şi nepătata noastră fericire.
Cine a mai venit astăzi să te vadă ? E probabil că eu voi sosi înaintea acestor rînduri, dar aceste minute cu tine au rostul lor. Să ştii, nu e uşor fără tine. Te iubesc mult, mult.
Pe mîine,
Tudor
140
141
105
Către Elena Vianu
Turnu-Măgurele, 30 septembrie [1932j
Lilica mea dragă,
îţi scriu în grabă, între două serii, în timp ce capul îmi vuieşte de cronicari şi voievozi, de silogisme şi în-crîngături zoologice. Ce mizerie ! Am făcut călătoria ceva mai bine ca rîndul trecut, dar n-am mai regăsit grupul bizantin înainte de Piteşti, deşi coşurile cu fructe' erau pe-acolo. Ce mai faci tu, scumpa şi dulcea mea ? Ce mai face Nellica ? Mi-e grijă de voi şi eu sunt ţintuit aici, pe încă patru sau. cinci zile ! Am 103 candidaţi, cenuşii, după cum lucrurile se anunţă. Comisia are oarecare tendinţă la retorică şi prezenţa mea continuă e absolut necesară, pentru a o înfrînge. Ce bine mi-ar părea deseară, cînd voi telefona, să aflu că ai părăsit patul şi că te pregăteşti să ieşi în oraş. Am impresia că marele magistru te-a cam terorizat şi e suspinul meu adînc că nu pot fi lîngă tine tocmai acum, pentru a-ţi da curaj şi încredere. Haide, iubita mea dulce, să uităm răul care-a fost, să ne eliberăm de el şi să revenim la fericita noastră lipsă de griji, de altădată. Sunt obosit astăzi, după scurta noapte din urmă. Ceasurile trec cu greutate, aşa cum încerc să le transform în pulbere de întrebări şi răspunsuri. Ce-ar fi dacă asta ar dura o eternitate ! îndepărtez însă visul urît, instalîndu-mă cu încăpăţînare în momentul din urmă al încercării : revenit, lîngă tine, frumoasa mea pasăre. Mi-ai făgăduit să-mi scrii şi tu (la Liceul de băieţi) şi îmi promit, pentru clipa primirii rîndurilor tale, singura bucurie a epocii de-aci. Ce face tata1 ? N-aş vrea să-1 obosească şederea lui la noi şi ştiu că tu i-o vei face cît mai plăcută. Cine a mai venit să te vadă ? Pune te rog într-un plic două cărţi de vizită pentru Marcel Romanescu (cu menţiunea necesară) şi expedia-ză-i-le la adresa lui din Bucureşti ; dar fă-o neapărat, căci îl ştiu cam corsat şi mi-ar părea rău să nu răspund prieteneşte amintirii lui. Dar fă-o neapărat, chiar astăzi. Mă
tot întreb : fructă sau pasăre ! ? ! Ambele alternative au temeiurile lor serioase, drăguţa mea. Peste cîteva ceasuri te chem la telefon. Draga mea...
Tudor
106
Către Elena Vianu
[Turnu-Măgurele,] 1 octombrie [1932]
Lilica mea dragă,
Te-am auzit foarte rău la telefon ieri. Am auzit numai fragmente din ce mi-ai spus despre tine şi despre Nellica. Tu eşti, aşadar, prin casă, dar nu vei ieşi decît o dată cu sosirea mea ? De ce ? Aş fi vrut să ştiu' că te poţi distra puţin şi că s-a terminat o dată cu zilele tale de arest. Despre Nellica n-am aflat decît nu ştiu ce istorie cu nişte... nervi, dar că, în defintiv, este ceva mai bine : asta m-a mai liniştit.
Pe-aici lucrurile merg destul de greu. .Nu cred să pot termina înainte de miercuri. Sunt 108 candidaţi şi noi nu putem face mai mult de 20—22 pe zi, deşi intrăm în clasă la 8 dimineaţa şi stăm pînă pe la 10 seara, cu două ore de întrerupere la prînz. Eu trebuie să stau absolut toată vremea în clasă, căci şi de data asta comisia este destul de puţin fermă. Adaugă că toată vremea e o căldură sufocantă şi gîndeşte-te dacă mă obosesc sau nu. Dar, în sfîrşit, vor trece şi astea şi cel mai tîrziu miercuri seara sau joi dimineaţa voi fi din nou un om liber.
Scumpa mea iubită, ce mai faci tu ? Cine vine să te vadă ? Lucrezi ceva ? Grozav de dor mi-este de tine şi puţina mîngîiere pe care o am sunt cele cîteva cuvinte pe care le smulg telefonului şi acest sfert de ceas zilnic, pe care îl consacru scrisorii. Am întrebat astăzi în două rînduri, la hotel, despre scrisoarea pe care mi-ai trimis-o,
143
142
dar pînă acum, nimic. Dacă îmi va sosi pînă deseară, voi petrece o noapte mai puţin tristă şi mai puţin singură.
Cu Alecu s-a aranjat ceva ? Aş vrea să am unele ştiri şi despre el, căci poate aş mai scrie de-aici celor în drept, lntreabă-1 deci la telefon şi îndeamnă-1 să-mi scrie, dacă este cazul — sau să-mi comunice cele ce-I interesează, prin tine, la telefon.
Număr zilele despărţirii noastre în fiecare moment : mai sunt cel mult patru. Iubita şi frumoasa mea, te iubesc mult şi te sărut de o mie de ori pe ochi şi pe obrazul tău de floare.
Tudor
107
Către Elena Vianu
[Turnu-Măgurele,] 2 octombrie [1932] Scumpa mea prinţesă Gao,
Astăzi intrînd la prînz în camera mea, am remarcat îndată scrisoarea pe care o aşteptam atîta. Mi-o adusese poşta în lipsă şi stătea cuminte pe masă. Ce bucurie pe mine ! Pot să spun că a fost singurul moment bun de cînd sunt pe-aici. Drăguţa mea, acum văd mai bine cînd mă voi putea înapoia. Cred că miercuri la prînz voi putea termina examenul. Voi pleca deci — sper ■— chiar în cursul după-amiezii de miercuri şi, dacă prefectul îşi va ţine promisiunea, cu un automobil al prefecturii.
Nffffffff ! N-a fost simplu şi nici uşor.
Mai tîrziu mă voi duce să-ţi telefonez de la poştă, căci din cancelaria liceului se aude destul de rău şi mă necăjeşte grozav uruiala care îmi dispută puţinele cuvinte pe care le pot auzi de la tine.
Ieri erai nervoasă şi mi se pare ca ai plîns, scumpa şi frumoasa mea. îţi închipui cum am petrecut restul serii. Vreau să fii curajoasă, înţelegi tu ? Am dormit rău şi
azi sunt mai obosit decît de obicei. Cel puţin dacă examenul m-ar putea interesa, dar nu-ţi poţi închipui ce sunt seriile de toamnă.
Uitasem cu totul de procesul de la 1 octombrie. Bine că a avut Alecu grijă. Ce se va fi întîmplat ? lntreabă-1 neapărat, pentru a-mi putea comunica la telefon. De la Nelli ai mai avut ştiri ?
Ascultă, drăguţa mea Gao, cînd va veni ursul Kuf la Bucureşti (trecînd prin codrul Vlăsiei) va avea multă grijă de tine, va căuta să te distreze şi-ţi va cumpăra lucruri frumoase. Dar pînă atunci ursul Kuf te roagă să fii cuminte şi să nu plîngi niciodată (căci pe el îl doare cumplit lucrul ăsta).
De-astăzi am început în mod regulat seriile de cite şase (şi ieri am făcut două), dar nu-ţi închipui ce extenuante sunt cele trei ceasuri în căldura şi exalaţiile sălii. Lucrăm 12 ceasuri încheiate pe zi (ba chiar ceva mai mult). Asta n-ar putea dura mult : m-aş îmbolnăvi rău.
Mă întreb dacă o să-mi mai scrii ? Ce fericit m-ai face, iubita mea Frumi. Haide dă-mi veşti bune despre tine deseară şi nu mai plînge. Te iubesc mult,
Kuf
108
Către Erich Weil
[Bukarest, Dezember 1932]
Sehr geehrter Herr Doktor 1,
Mit Bezugnahme auf Ihrem liebenswiirdigen Briefe erklăre ich mich gerne bereit fiir die Zeitschrift fur Aesthetik einen Bericht liber die aesthetische und kunstwissenschaftliche Arbeit in Rumănien zu schreiben. Selbstverstăndlich nehme ich alle Ihre Bedingungen an. Das Manuskript konnte ich am 20. Februar tibersenden. Es wiirde mich interessieren, ob in diesem Falie noch mdglich wăre, dass in dem 2. Heft des năchsten Jahr-
144
145
ganges erschiene und ob der Verleger mir 30 Stiick Sonderdriicke iiberlassen wiirde.
In der Hoffnung Sie baldigst lesen zu diirfen und mit der Bitte meine besten Griisse Herrn Professor Dr. Des-soir zu iibermitteln, bin ich mit vorziiglicher Hochachtung Ihr sehr ergebener
Dr. Tudor Viatiu*
[Bucureşti, decembrie 1932]
Stimate domnule Doctor i,
Referitor la amabila dv. scrisoare2, mă declar bucuros să scriu un raport asupra cercetărilor de estetică şi de ştinţa artei din România pentru Revista de estetică. Bineînţeles, accept toate condiţiile dv. Aş putea expedia manuscrisul pe data de 20 februarie. M-ar interesa dacă în acest caz raportul ar mai putea să apară în al doilea număr din cursul anului viitor şi dacă editorul mi-ar putea ceda 30 de extrase.
In speranţa de a putea să vă citesc cît de repede şi cu rugămintea de a transmite cele mai bune salutări domnului profesor dr. Dessoir, sînt al dv. devotat,
cu deosebită consideraţie,
Dr. Tudor Vianuz
109
Către Tracy B. Kittredge, membru al Fundaţiei Rockefeller
[Bucarest, Avril 1933]
Monsieur,
J'ai recu votre lettre concernant M. Golopenţia au retour d'un voyage que j'ai fait â l'etrangeri. Aussl je vous demande mes excuses pour le retard de ma reponse.
M. Anton Golopenţia est en effet un de mes anciens etudiants ă l'Universite de Bucarest. II a suivi mes cours d'esthetique et de philosophie de la culture pendant quelques annees et a travaille dans mon seminaire. Comme je le distinguais par son application et son serieux, je me suiş particulierement interesse â lui et j'ai guide ses lectures, surtout pendant ses premieres annees ■ d'etudes. Ayant eu un commerce scientifique assez etendu avec lui, je vois en M. Golopenţia un des elements les plus doues parmi les plus recents absolvents de notre Faculte, capable de bien informer un sujet scientifique et de le developper dans un esprit original. C'est d'apres ces indications que j'ai eu l'occasion de le re-commander aupres de M. le Professeur D. Guşti, qui en fit de lui un de ses meilleurs eleves et collaborateurs, au cours de ses recherches de monographie sociale. C'est â la suite de ces recherches que M. Golopenţia a redige son etude sur le Processus d'urbanisation du village de Cornova, păru recemment dans la revue du Professeur Guşti (Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială, X. 1—4, pg. 544—572), une contribution qui prouve, autant que la richesse de ses connaissances, la surete et la precision de sa methode sociologique.
Un sejour d'etudes en Allemagne serait bien venu pour M. Golopenţia, par le fait que bien introduit deja dans la litterature sociologique allemande, .il en pour-rait epuiser le detail et mener des etudes d'approfondis-sement. Muni de la nouvelle experience scientifique qu'il pourra amasser dans' les universites et les instituts de l'Allemagne, il est â esperer que M. Golopenţia rendra des services appreciables â notre jeune sociologie naţionale. Cette esperance est d'autant plus probable que les recherches de monographie sociale dans le domaine desquelles M. Golopenţia s'est deja manifeste ont acquis une base materielle d'existence, depuis qu'elles ont ete annexees par la seetion sociologique de l'Institut social roumain. Dans le cadre de l'Institut et par une situation dans l'enseignement ou il trouvera sa place, il est tres probable que M. Golopenţia pourra continuer â travailler scientifiquement.
Comme ancien professeur de M. Golopenţia je me fais donc un devoir de la recommander chalereusement
146
147
â votre attention, sur que vous trouverez en lui, autant qu'un esprit mur pour la reeherche scientifique, un homme d'un caractere sociable et devoue.
En vous confiant mon opinion sur votre candidat, je vous prie, Monsieur, de bien vouloir agreer l'expression de mes sentiments distingues.
Dr. Tudor Vianu [Bucureşti, aprilie 1933]
Domnule,
Am primit scrisoarea dvs. referitoare la dl. Golopenţia la întoarcerea dintr-o călătorie în străinătate Vă cer, aşadar, iertare pentru întîrzierea răspunsului meu.
D-1 Anton Golopenţia a fost într-adevăr unul dintre studenţii mei la Universitatea din Bucureşti. A urmat cursurile mele de estetică şi de filosof ia culturii vreme de cîţiva ani şi a lucrat în cadrul seminarului meu. Deoarece l-am remarcat pentru aplicaţia şi seriozitatea sa, i-am acordat o atenţie specială şi i-am îndrumat lecturile, mai ales în primii săi ani de studii. Fiindcă am avut legături ştiinţifice îndeajuns de vaste cu dumnealui, vă pot spune că văd în dl. Golopenţia pe unul din elementele cele mai talentate printre absolvenţii cei mai recenţi ai Facultăţii noastre, ■ capabil de a structura bine' un subiect ştiinţific şi de a-1 dezvolta într-un spirit original. în urma acestor impresii, l-am recomandat d-lui profesor D. Guşti, care a făcut din el unul dintre cei mai buni elevi şi colaboratori ai săi, în cursul cercetărilor de monografie' socială. La capătul acestor cercetări, d-1 Golopenţia a redactat studiul său despre Aspecte ale orăşenizară satului Cornova, apărut de curînd în revista profesorului Guşti (Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială, X, 1—4, pag. 544— 572), o contribuţie care dovedeşte atît bogăţia cunoştinţelor sale cît şi siguranţa şi precizia metodei sale sociologice.
Un stagiu de studii în Germania ar fi bine venit pentru dl. Golopenţia, prin faptul că, iniţiat deja în literatura sociologică germană, ar putea-o cunoaşte în detaliu şi în profunzime, înarmat cu noua experienţă ştiinţifică pe care o va putea strînge în universităţile şi în institutele germane, este de nădăjduit că dl. Golopenţia va aduce servicii apreciabile tinerei noastre
sociologii naţionale. Această nădejde este cu atît mai îndreptăţită cu cît cercetările de monografie socială în domeniul cărora dl. Golopenţia s-a manifestat deja au căpătat o bază materială de existenţă, de cînd au fost anexate de secţia sociologică a Institutului social român. In cadrul Institutului şi printr-o poziţie în învăţămînt, unde îşi va găsi locul, este foarte probabil ca dl. Golopenţia să-şi poată continua munca ştiinţifică.
In calitate de fost profesor al d-lui Golopenţia, îmi fac, aşadar, o datorie de a-1 recomanda cu căldură atenţiei dvs., încredinţat că veţi găsi în dumnealui nu numai un spirit format pentru cercetarea ştiinţifică, ci şi un om cu un caracter sociabil şi devotat.
Impărtăşindu-vă părerea mea despre candidatul dvs., vă rog. domnule, să binevoiţi a primi expresia sentimentelor mele distinse.
Dr. Tudor Vianu
110
Către Victor Iancu
[Bucureşti,] 17 mai 1933
Scumpe domnule Iancu 1,
Am primit scrisoarea d-tale2 şi am citit-o cu plăcere care ar fi fost deplină dacă, pe lîngă bunele ştiri pe care mi le dai despre înaintarea lucrului d-tale, n-aş fi aflat ceva şi despre greutăţile pe care le întîmpini din pricina nenorocitelor stări din Germania. Mi-a părut bine că ai continuat a lucra „problema formei" şi că astfel discuţiile noastre de altădată, din Seminarul de estetică, au găsit prin d-ta o continuare. Ştiind cît de sîrguitor şi sistematic munceşti, sunt sigur că trebuie să fi ajuns la rezultate interesante.
Ar fi însă păcat dacă după trei ani de petrecere în universităţile germane n-ai putea promova acolo. De
148
149
aceea sfatul meu este să depui toate silinţele pentru a termina la Miinchen lucrul început. Fireşte, dacă lucrul se va dovedi imposibil, vei reveni în Bucureşti, unde nu încape îndoială că semestrele d-tale germane vor fi echivalate şi unde sper că lucrarea d-tale se va bucura de o bună primire. De altfel, un doctorat conştiincios, la Miinchen sau Bucureşti, are aceeaşi însemnătate în preţuirea academică. Ar fi însă păcat să revii, nu după libera d-tale hotărîre, ci prin presiunea unor evenimente atît de stranii şi cu sentimentul că. a trebuit să renunţi la unele din punctele programului pentru care ai lucrat cu atîta hărnicie.
în speranţa plăcută de a avea veşti bune despre d-ta .şi cu multă urări de succes, îţi strînge prieteneşte mina
T. Vianu
111
Către Ruxandra Urechia
[Bucureşti, decembrie 1933]
Stimată domnişoară Urechia 1,
Mi-a făcut multă plăcere primirea urărilor d-tale, venite dintr-o depărtare care face cu atît mai preţioasă buna amintire pe care mi-am luat voia s-o recunosc în ele.
Mulţumindu-ţi din inimă şi pentru unele şi pentru cealaltă, te rog, la rîndu-mi, să crezi în sinceritatea dorinţei mele de a vedea realizate toate gîndurile d-tale şi în satisfacţia cu care voi privi totdeauna împlinirea lor. Constatasem desigur absenţa d-tale în acest an de la facultate cu părerea de rău de a fi lipsit de contribuţia atît de preţioasă pe care o dădeai seminarului meu. O ştire sumară,- comunicată odată de d-1 Edgar Papu, mă informase de călătoria d-tale în Italia, fără însă să pot afla mai mult despre ţintele şi durata ei. îmi spuneam
150
însă că o zăbovire printre oamenii şi în locurile al căror preţ îmi este şi mie atît de scump, nu poate fi decît binefăcător aceluia care, ca d-ta, are atîtea mijloace să se' folosească de ele. Cu această siguranţă şi cu dorinţa foarte vie de a primi bunele d-tale veşti de sănătate şi spor la lucru, te rog să primeşti devotatele mele salutări,
T. Vianu2
112
Către Eugeniu Sperantia
Bucureşti, 15 martie 1934
Scumpe domnule Sperantia
Primesc „PapiTlons" de Schumann2, noua d-tale lucrare puţină vreme după ce avusesem gîndul să-ţi scriu, dintr-un impuls prea liric pentru a mă mai fi împotrivit lui. în ultimele zile ale iernii, într-o oră de oboseală si descurajare, am scos din rafturile mele Paşii umbrelor şi ai veciei. Am recitit atunci cu o nespusă încîntare hexametrii d-tale şi nobila lor îmbinare de cugetare şi emoţie îmi sugera ideea de a-ţi mulţumi cu recunoştinţă. N-am făcut-o atunci, dar iată că prilejul n-a fost cu totul pierdut ! Ce rău îmi pare că multele sarcini pe care mi le-am asumat în ultimii ani m-au împiedicat să scriu atîtea lucruri cîte gîndesc cu iubire curată despre d-ta. Am conceput pentru mine un drum lung. Temele mele se găsesc cu totul la începutul lor. Chiar acum încerc să „dovedesc" sarcinile redactării unui curs de estetică în care trebuie să-şi găsească locul lor organic sute de fapte, de referinţe, de reflecţii personale. Voi izbuti ? Ce chip va lua încercarea mea terminată, dacă o voi termina ? Cu aceste preocupări am citit „Papillons" de Schumann şi nu pot să-ţi spun cît de mult mi-a plăcut libertatea, aş îndrăzni să spun : graţia cu care se ordonează la d-ta materia unei cercetări serioase. Mi s-a
151
părut că d-ta realizezi nespus mai uşor şi mai fericit ceea ce eu încerc să fac acum sub ferula unei discipline penibile. Aş vrea să adaug şi cît mi-e de drag tipul omenesc pe care „Papillons" de Schumann îl manifestă.
Acel amestec de emoţie, de profunzime, de sensibilitate ferventă şi castă eu l-am descoperit la prima mea atingere cu romantismul german şi am căutat să-1 regăsesc întrupat, în acele mici oraşe universitare din sudul Germaniei, unde mi-a 'fost drag să trăiesc. Ce vîrtej nebun ! Ce a devenit acum Germania ! Nu pot spune că mă aşteptam deloc ca sacrul spirit romantic, al lui Fr. Schlegel, al lui Schelling, al tînărului Nietzsche, să-mi adie dinspre „graniţa de vest". încă o dată : mulţumiri şi, dacă dai voie fratelui d-tale mai mic : felicitări.
Cu toată dragostea şi cu tot respectul,
T. Vianu
Scrie-mi repede ce face iubitul nostru Tălpiţă, micul nostru zeu solar. 2 Observi semnele bune ale aerului tare şi proaspăt ? A plouat azi pe-aci şi îmi spun că dacă nici la Sinaia nu se va fi îndreptat timpul, statul forţat' în casă trebuie să te necăjească. Vezi de ieşi la plimbare cînd e vremea bună şi amuză-te cît mai bine.
La plecare, mi-am adus aminte în gară că te-am lăsat fără bani. Mare zăpăcit mai sunt. împrumută-te după trebuinţă la mama şi la înapoierea mea, restituim.
Scriu din odaia mea, cu vederea pe un mic parter de flori. Dar trebuie acum să reintru. Sărut pe toţi ai noştri şi pe scumpul nostru băieţel, pe tălpiţa lui de zefir.
Mi-eşti dragă şi te îmbrăţişez cu mare dor,
Tudor
P.S. îmi permit să adaug o lucrare antologică pe care am scos-o în ultimele luni pentru folosinţa studenţilor mei3. Poate că te va interesa s-o răsfoieşti într-un mo-
ment liber.
T.V.
114
Către Elena Vianu
113
Către Elena Vianu
[Deva,] Vineri, 29 [iunie 1934]
Iubita mea Mimică,
Am ajuns astă-noapte foarte obosit la Deva ; dar la 8 dim. reîmbrăcam funcţiunile mele' prezidenţiale.1 Rezultatul scrisului destul de alarmant : 25 respinşi din 98. Pe cei 73 care ne rămîn sper să-i examinăm pînă marţi, deşi examenul se mişcă greoi. Oralul l-am început azi la ora 4 d.a. şi mă găsesc acum în cursul lui. Nu ştiu pînă acum care va fi capacitatea noastră într-o zi. Marţi reprezintă însă în tot cazul un' termen ultim.
152
[Deva,] Sîmbătă [30 iunie 1934]
Iubita mea Mimică,
N-am găsit azi nici un moment să aştern cîteva rînduri pentru tine. Abia acum, la 11 seara, m-am potolit puţin şi iată-mă în faţa hîrtiei. Şi astăzi am fost foarte obosit şi, pe deasupra, regimul de-aici a sfîrşit prin a mă da gata. Atîtea prînzuri şi cine la masa lui Timur-Lenk m-au smintit cu totul. Chiar de astă-seară m-am înapoiat însă la regimul păstorilor şi n-am de gînd să-1 mai părăsesc cît voi mai sta pe-aci. Treaba a mers însă bine, încît sper acum să termin pînă luni, chiar dacă ar fi să lucrez pînă la 1 noaptea, adică puţin înainte de plecarea trenului.
Ai primit scrisoarea mea de ieri ? Am încredinţat-o cuiva din cancelaria de-aci, care sper că n-a uitat-o prin buzunarele lui. Ce face scumpul nostru băieţel, frumosul
153
şi minunatul nostru? Tare mi-e'dor de zîmbetul lui,, dar şi de-al tău, florile mele curate.
A plouat aci toată vremea, şi dacă la Sinaia va fi fost la fel, desigur că nu v-aţi putut mişca din casă. în cazul acesta, adu' în timpul zilei pe frumosul şi iubitul nostru în camera noastră, unde este mai multă lumină. La el este cam întuneric în timpul zilei, încît nu e deloc bine să stea acolo vreme îndelungată. Supraveghează de asemeni să i se deschidă geamul destul de des şi destul de mult, dar vezi sâ nu răcească. Voi scrie, poate de-aci, lui Rosetti şi Doncscu să-mi trimeată corecturile 1 la Sinaia, căci n-aş mai vrea să mă mişc de lîngă voi. Numai şedinţele comitetului cu Sadoveanu să nu ne turbure, în tot cazul, drumul la Bucureşti aş vrea să-1 fac cît mai tîrziu. Am şi eu nevoie de puţină linişte. Resimt grozav lucrul acesta. Tu mi-ai scris ceva, iubita mea Mimică ? Aştept să văd dacă poşta îmi va aduce mîine ceva. Sărut pe logofătul Tălpiţă, mai mult decît îndrăznesc cu, pe căpşorul lui de piersică pufoasă, şi pe tine mult, iubita mea,
Tudor
115
Către Alexandru Rosetti
Sinaia, 4 iulie 1934
Stimate domnule Sandu,
Mă găsesc la Sinaia, în refacere. Pe ziua de ieri am terminat examenul de bacalaureat' la Deva, în ţara dacilor, regiune pitorească, dar cu populaţie extrem de rară... Sunt acum redat familiei, unde am regăsit tovărăşia incomparabilului meu Ionel şi lîngă el sper să mă refac de feluritele mele invalidităţi. Cum au mers lucrurile la Ploieşti 1 ? M-am gîndit mult în vremea din urmă la d-ta,' a "lină un motiv de întărire în feluritele încer-
cări ale examenului în conştiinţa că le suportăm împreună. Căzut acum în praf, aş vrea, iubite domnule Sandu, să-mi dai o ocupaţie, şi cum nu mă simt apt pentru lucrări de mai mare răspundere, îmi spun că pentru corecturile volumului meu 2 timpul ar fi acum potrivit. Dacă tipografia ţi le-a trimis, te-aş ruga să dispui să mi se expedieze aci. Nu va trece prea mult şi ţi le voi restitui, pentru că sfîrşitul verii să ne găsească cu volumul în depozit. Aş dori ca la 1 sept. să încep redactarea celui de-al doilea volum, pe care m-aş gîndi să ţi—1 predau în primăvara viitoare. N-aş vrea însă ca în redactarea noului volum să fiu interceptat de grija corecturilor, încît aş vrea să folosesc aceste luni de relativă libertate pentru a mîntui cu ele. Ar fi deci timpul să le încep.
Ce mai nou prin Bucureşti ? Ce fac prietenii noştri ? Ce fac espaniolii cei doi Migueli3 ? Cred că săptămîna viitoare voi veni pentru o zi la Bucureşti, mai cu seamă dacă Sadoveanu ne va convoca în chestiunile cunoscute. Mai ai vreo ştire de la el ? Dar de la Eforie ce veşti ? Ce face doamna d-tale Rosetti şi micul Gheorghe, frumosul cucon. Dacă ai prilejul, recomandă-mă, te rog, bunei lor amintiri.
Aşteptând un cuvînt de la d-ta, îţi strînge mina cu afectuoasă şi devotată prietenie,
T. Vianu
Str. Vasile Boerescu, 4, Sinaia
116
Către N. Bagdasar
[Sinaia,! Miercuri, 11 iulie [1934]
Iubite Bagdasar,
înapoiat de' la Deva, caut să mă odihnesc... dar numai cu succesul pe care mi-1 îngăduie corectarea a două
154
155
volume : Estetica (voi. I) şi un altul mai mie, o culegere de studii asupra clasicismului, pe care îl rezerv ca o surpriză prietenilor1.
Am plecat din Bucureşti, chiar în seara care vă întrunea la dl. Motru. Ce s-a discutat şi ce s-a hotărît ? N-aş fi vrut să dau profesorului nostru impresia că mă „de-robez" şi cred, de altfel, că ai explicat pricinile ineluctabile ale absenţei mele. De altfel, după cum ţi-am declarat-o, stau la dispoziţia hotâririlor voastre, în marginile posibilităţilor mele.
Foarte interesant ultimul număr din Revista de filosofic L-am citit cu plăcere aici, unde mi-a fost trimis de-acasă. Nu ştiu dacă rîndurile mele te vor găsi în Bucureşti, sau aiurea, în vacanţă. Dacă însă n-ai plecat şi eşti în căutarea unui loc de odihnă, nu ţi-ar spune nimic să vii prin părţile locului ? M-aş bucura mult să ne revedem şi să mai vorbim de-ale noastre.
Cu prietenească afecţiune,
T. Vianu
Adresa : Str. Vasile Boereseu, 4, Sinaia
1x7
Către Alexandru Rosetti
Sinaia, 23 iulie [1934]
Dragă domnule Sandu,
Iată corecturile1 ! Ţi le trimit printr-o ocazie. Cred că nu sunt prea multe şi sunt destul de citeţe, încît tipograful nu va avea să se plîngă de ele. Aştept acum a doua corectură, în pagină. în ce priveşte formatul, sper că s-a găsit mărimea potrivită de coală, încît volumul să cuprindă circa 300 pagini format mare. îţi mulţumesc mult pentru toată osteneala ce ţi-o dai cu mine. Sunt sigur acum că cel puţin din punct de vedere tehnic, car-
tea va fi frumoasă. Ce literă marcantă ! Ce diferenţieri subtile în compunerea notelor !
Sadoveanu mi-a transmis aci vestea unei apropiate convocări. O aştept cu plăcerea foarte vie de a te revedea. Poate însă şi mai înainte îţi vei face drum spre Sinaia. Ce zici de o masă la Palace, cu povestiri de-ale noastre ?
Altfel, bună pace, cu toate unele mîhniri... Omagii doamnei Rosetti şi îmbrăţişări micului Gheorghe. Cu salutări afectuoase, al d-tale devotat,
T. Vianu
118
Către Elena Vianu
[Bălţi,] Duminică, ora 2 d.a. [24 septembrie 1934, d.p.] Draga mea Mimică,
Rea a mai fost noaptea trecută în wagon-lit. O căldură înăbuşitoare şi vechea mea teroare, care se instala ori de cîte ori prindeam să aţipesc, m-au ţinut treaz tot timpul. La 5 dimineaţa am pus capăt chinului şi m-am îmbrăcat. La 6, revedeam Basarabia prin pînza unei ploi dese. Am petrecut un ceas în gara Ungheni, o bolgie dantescă născocită de Dracu. La 10 începeam examenul la Bălţi. Acum, după-masă, ţin a doua teză şi mîine dimineaţă pe-a treia. Marţi seara vom da rezultatul scrisului şi miercuri începem oralul. Am 152 de înscrişi şi, fireşte, nu ştiu cîţi vor intra la oral. Am pornit-o în tot cazul cu paşi repezi şi, după cît cred, la 1 oct. mă voi mîntui. Locuiesc într-un fel de internat al Liceului, o căsuţă pierdută printre ultimele grădini urnite de oameni. Luăm masa la Şcoala Normală. Despre tîrg, ce să-ţi spun : umilinţa lui e mişcătoare.
156
157
Cum toată noaptea n-am închis ochii, m-am gîndit necontenit la voi, la tine, iubita mea, la scumpul nostru băieţel, atît de frumos, de vioi, de înţelept. Vezi să fie bine îngrijit. O, cum voi putea rezista la această lungă absenţă, scumpii mei. Du-te neapărat şi comandă-ţi blana. Mă voi întoarce cu ceva parale şi vreau neapărat să le dau o întrebuinţare palpabilă.
Acum, mă găsesc în cancelaria Liceului şi aştept începerea probei de după-amiază. Trebuie să-mi iau puţin timp pentru a combina lucrările de lb. germană, pe care trebuie să le ţin eu. Dacă voi vedea că totul merge bine, mă voi duce în odăiţa mea, unde mi s-a părut că e curat, pentru a-mi odihni un ceas capul meu obosit. Te sărut, scumpa mea frumoasă, şi pe băieţelul nostru drag, pe care îl privesc mereu cu ochii minţii. Vezi de te amuză şi păstrează-ţi buna dispoziţie. Te rog. Nu vor trece zece zile şi vom fi iar împreună. Iubita mea !
Tudor
Aştept veşti de la tine.
119
Către Elena Vianu
Luni, ora 7'/z [Bălti, 25 septembrie 19341
Lilica mea dragă,
Azi am avut o zi mai uşoară şi m-am mai liniştit. Am terminat cu lucrările scrise azi-dimineaţă şi după-amiază m-am putut reîntoarce la ideile mele, citind cîteva ore şi scoţînd fişe. Am făcut tot posibilul să urgentez lucrările, încît chiar mîine seară vom da rezultatul scrisului şi miercuri dimineaţa vom începe oralul.
Aseară, mi-era foarte urît şi după-masă m-am dus să regăsesc pe profesori şi pentru a ucide singurătatea, m-am dus cu ei la cinematograf : rula filmul lui Joseph 'Schmidt. Mi-a făcut plăcere să ascult melodiile ştiute şi ascultate de-atîtea ori împreună. Aşa e : nu mi se pare bun decît ce e al nostru, trăit împreună. — Nu este prea rea odăiţa mea de-aci. Mobilată cu simplitate, dar ţinută curat. Ferestrele dau pe o grădină minusculă, eu mari flori galbene. Scriu în faţa unei mese din lemn lustruit, sub abat-jour-ul lămpii electrice şi de-afară îmi vine zarva copiilor din internat. In decorul ăsta m-am complăcut în singurătate şi mi-a fost drag să alternez lectura mea, cu imaginile voastre, iubiţii mei. Ce face scumpul nostru băiat ? Abia aştept rînduri de la tine, cu ştiri despre tine şi el. Sper că personalul este cumsecade şi nu-ţi face neplăceri. Ai fost să-ţi comanzi blana ? Dacă aşezi cărţile, plasează pe cele legate de curînd în biblioteca de sub scară şi strînge în pachete pe cele nelegate, pentru a le lega pe rînd, punînd de-o parte pe cele româneşti. Lasă însă intactă biblioteca din proximitatea sfeşnicului, unde am grupat o seamă de texte care mă interesează acum. Nu uita nici vigneta •cărţii mele de la „Vremea", pe care trebuie s-o duc îndată după înapoierea mea. Mult mă bucur să vă regăsesc în curînd şi să uităm melancoliile acestei separaţii. Crezi că o să mă mai recunoască băiatul- sau o să se sperie de mine şi o să înceapă să plîngă ? Cînd îi vorbeşti, spune-i ceva despre mine şi sărută-1 pe dulcele lui pufuşor de pe cap. Ard de nerăbdare să-1 văd, desigur schimbat mult în atîtea zile.
îndată ce voi cunoaşte rezultatul scrisului, ţi-1 comunic şi ţie pentru a ne da mai bine seama cît voi mai întîr-zia pe-aci.
Te sărut mult, mult, mult, iubita mea şi, te rog, men-ţine-ţi buna dispoziţie. Nu mă lăsa fără ştiri.
Tudor
Adresează-mi scrisorile tale viitoare pe adresa Liceului de fete, Bălţi, căci vom ţine oralul în localul acestuia, dincolo sălile fiind cu totul insuficiente.
158
159
120
Către Elena Vianu
Joi, ora 8','j dim. [Bălţi, 28 septembrie 1934]
Drăguţa şi iubita mea Mimcioc,
îţi scriu din cancelaria Liceului de fete, unde am mutat de ieri examenul. Alături de mine, într-o clasă, o voce basarabeană explică pe +a şi —b. Am dormit foarte puţin, dar moralul e ceva mai bun... desigur pentru că încercarea mea se apropie de sfîrşit. Cred că sîmbătă seara terminăm şi duminică pornesc spre tine. Dacă voi avea curajul să iau un tren foarte matinal, atunci mă opresc şi în Iaşi vreo patru ore, pentru a-1 vedea pe Claudian. Ieri m-am pomenit cu secretarul Episcopiei de-aci, care mă invita, împreună cu întreaga Comisie, la dejun, la Preasfinţitul (Visarion Puiu). Reşedinţa episcopală este în afară de oraş şi pe la IV2 un automobil al episcopului ne transporta acolo. Vast parc foarte îngrijit, cu poartă de intrare' monumentală şi cu o capelă. în mijloc, un somptuos palat, de construcţie recentă, cu toate perfecţionările „confortului modern" şi amenajat cu un conştient gust ecleziastic : coloarea mauve revenea în pictura zidurilor, în draperiile grele, în postavul mobilelor. Episcopul, un om simpatic şi vioi, mai mult tînăr, se întorsese de puţină vreme dintr-o călătorie în Persia. După masa, servită de un valet şi mai mulţi călugări, cîteva momente pe vasta terasă privind către o perspectivă nelimitată. La 3V2 eram înapoi, la treaba noastră. Serii slabe şi foarte eteroclite. Să auzi ce graiuri, ce lungi lamentaţii, ce stilciri !
Ce fericit am fost alaltăieri seara să aud vocea ta iubită atît de clară şi... civilă. M-au bucurat veştile despre scumpul nostru băieţaş, confirmate şi de-a doua ta scrisoare, primită ieri. Aş vrea să-ţi mai telefonez o dată înainte de-a pleca de aci. Numai că serile mă simt atît de zdrobit de lungile, interminabilele noastre şedinţe. Pentru a ne face tot programul zilei, începem la 7 dimineaţa,
încît trebuie să mă scol înainte de 6. Seara nu e chip să scapi înainte de 10—10'Din fericire, avînd să examinez puţini candidaţi, mă economisesc cel puţin în privinţa asta.
Mă întreb dacă poşta de la 12 îmi va aduce ceva de la tine. Este frumoasă rochia ta ? Ai făcut vreun demers în chestia blănii ? (Mare tumult cu rîsete în clasa alăturată.) Te sărut cu mare dor şi drag, iubita şi drăguţa mea Mimcioc, şi pe băieţelul nostru frumos şi cuminte.
Tudor
12J
Către Ion Chinezu
Bucureşti, 25 nov. I934>
Iubite domnule Chinezu 1,
_ Am primit rîndurile d-tale şi m-am bucurat mult văzînd că, întocmai ca şi mine, păstrezi vii bunele amintiri ale trecătoarei noastre colaborări de Ia Deva2 Iţi cer mii de scuze că n-am putut scrie pînă acum nimic pentru Gînd românesc. Ne despărţisem cu cele mai bune intenţii şi eram aproape sigur că voi găsi Ia Sinaia, unde am rămas aproape două luni ale verii, timpul şi dispoziţia necesare pentru a aşterne ceva pe hîrtie. La Sinaia însă m-am simţit în primul timp adînc istovit, incapabil de-a mă reculege, iar mai tîrziu au venit maldărele de corecturi şi toate grijile imprimării celor două cărţi care au apărut abia acum cîteva zile. De atunci, obligaţiile mele s-au ţinut lanţ, astfel încît dorinţa pe care o aveam de a apărea în paginile simpaticei d-tale publicaţii a rămas în rîndul veleităţilor. Sper totuşi să înving în curînd conspiraţia împrejurărilor nefavorabile şi să-ţi pot trimite ceva. Am mai văzut revista d-tale, deşi n-o primesc regulat, şi am fost totdeauna bucuros să regăsesc, alături de o colaborare preţioasă, directiva d-tale
160
16Î
lucidă şi vioaie. Ce ecou aveţi ? Tineretul vă urmează ? Iţi voi trimite chiar mîine prin poştă ultimele mele cărţi3, pe care aş fi mulţumit dacă le-ai anunţa într-un chip oarecare publicului ardelean.
Cu multe bune urări pentru succesul muncii d-tale şi cu devotate salutări colegiale,
T. Vianu.
122
Către Camil Petrescu
[Bucureşti, 2 aprilie 1935]
Iubite Camil,
Iată scrisoarea pe care o adresez Gazetei. Am scris-o în termenii cei mai prevenitori, încît nu-mi închipui ca i s-ar putea face obiecţii. Te rog, dacă se poate, s-o introduci chiar în numărul care apare mîine, miercuri.
Cu multe mulţumiri şi veche afecţiune,
Tudor
123
Către Perpessicius
[Bucureşti, aprilie 1935]
Scumpul meu Perpessicius,
Am ascultat1 cuvintele pe care le-ai consacrat ultimelor mele cărţi la Radio, cum o fac totdeauna cînd se anunţă numele tău. Pentru că, din nefericire, ne vedem
atît de rar şi cum, de cîtva timp, nu te mai pot ceti, folosesc singura compensaţie ce mi se oferă, aşezîndu-mă liniştit şi sorbind pe îndelete comentariile tale radiofonice, totdeauna prilej de mari bucurii pentru mine. De cîţiva ani, de cînd dăruieşti programului de Radio o contribuţie nespus de preţioasă, cred că n-au fost prea multe comunicările tale care să nu mă fi numărat şi pe mine printre ascultătorii lor. Chiar cînd m-am aflat departe de Bucureşti, mi-am potrivit astfel nevoile şi minutele, încît să mă găsesc, la timpul potrivit, într-un loc de ascultare. Cum era, aşadar, să lipsesc săptămîna trecută V Impresia pe care am cules-o a fost pentru mine covîrşi-toare. Am încercat să-ţi telefonez îndată, comunicind persoanei care mi-a răspuns numărul meu de telefon. Dar, fie că nu ţi s-a adus la cunoştinţă dorinţa cuiva de a-ţi vorbi, fie că trecînd cu vederea să-mi las numele, n-ai vrut să ai de-a face cu un necunoscut, a trebuit să amîn pentru prima întîlnire cuvintele de recunoştinţă pe care ţi le-aş fi adresat atunci cu atîta efuziune.
Ai spus despre mine, scumpul meu Perpessicius, lucruri de mare laudă, de care, în adîncul conştiinţei, nu mă simţeam vrednic, dar pe care le-am sorbit totuşi în toată puterea lor binefăcătoare. Munca noastră are nevoie nu numai de înţelegere, dar şi de iubire. Orice semn care ne vesteşte că singurătatea noastră nu este desăvîrşită, ne îmbogăţeşte cu forţe şi hotărîri noi. Te asigur că ecoul cu care tu ai răspuns ultimelor mele tipărituri a lucrat în felul acesta şi într-un chip cu atît mai preţios, cu cît răspîndea un curent cald în marea de gheţuri pe care, de cîtva timp, o simt în jurul meu.
îţi mulţumesc deci cu multă recunoştinţă atît pentru binefacerea cuvintelor tale, cît şi pentru ceea ce mi s-a părut a recunoaşte drept un răsunet al marii iubiri cu care eu însumi păzesc, în taina sufletului, numele tău.
Sunt foarte mulţi ani — îngăduie-mi s-o spun •— de cînd am învăţat a cunoaşte în tine nobleţea în formele ei cele mai spirituale. Farmecul subtil şi graţios al poemelor tale, gustul şi rafinamentul culturii tale de adevărat umanist, acel amestec rareori obţinut de luciditate, ironie şi bunătate tolerantă, întregesc pentru mine o icoană de perfecţiune morală cu care m-am deprins a măsura oamenii. Faptul că am putut cîştiga prietenia
162
163
aceluia pe care îl cinstesc mai mult este pentru mine unul din darurile cele mai minunate ale soartei.
Prietenia ta îmi dă un semn şi în cazul nefericitului articol din Gazeta. Geneza lui este explicabilă. Am avut într-o zi cu numitul Streinu o conversaţie de o oarecare vivacitate în chestia „criticii universitare", pe care credea a o recunoaşte în studiul despre Ion Barbu. Peste trei zile apărea foiletonul din Gazeta. Astfel de apariţii ale resentimentului dau măsura unei...
Nu vreau însă să insist mai mult în această scrisoare, pe care aş fi dorit-o consacrată în întregime dragostei şi admiraţiei.
T. Vianu
124
Către Ion Pillat
Bucureşti, 11 aprilie 1935
Iubite Pillat,
Bucuria vestei pe care mi-ai dat-o 1 a luat formă poetică. Iată variaţiile mele pe teme de actualitate : poeta-socer. Primeşte o dată cu ace ista, împreună cu doamna Pillat şi domnişoara Pia, cele mai călduroase urări de fericire, din partea Lilichii şi a vechiului şi devotatului prieten,
Tudor Vianu
Poeta-Socer
Lui Ion Pillat
Mai ieri, prietene, umblam, pe stradă Ferind a plebei lubrică grămadă,
Cătam pe străzi, cum azi sunt tot mai rare, Un drum tăiat în linişti şi visare.
Şi paşii ni se-opreau sub plopi sau plute Trezind în ramuri păsările multe.
Aşa de tare glasul tău la rime Urca în noapte scări spre înălţime
Incit drumeţii trebuiau să ierte
Pe acel care vorbea în ritmuri certe
Şi-n tropi frumoşi şi dăruiţi cu mia: Atunci a răsărit pe lume Pia.
Poet şi tată e uşor să fii Cînd vîrsta ta sporeşte cu o zi.
Dar au venit şi anii să se adune, Cu Dinu izbucnind în lume,
Cu-atîtea tomuri limpezi, tomuri drepte Rostind cuvîntul limbii înţelepte.
Azi poate nu mai eşti poetul tînăr : Dar tinereţile îţi sunt fără de număr.
Cînd bardul juvenil n-a mai putut Să-şi ţie soclul, tu te-ai prefăcut
In tată tînăr— şi cînd n-ai mai fost Tu vîrstei ai găsit şi leac şi rost;
Eşti astăzi socru tînăr şi — ce nume ! — Cel mai poet din socrii de pe lume.
E sigur deci că tot urmînd aşa Izvoarele Juvenţii vei afla.
Împodobit cu una sută ani
Te vei plimba în parc, la Miorcani,
164
165
Şi-n oacheşul copil ieşit în cale Vei şti pe strănepotul fiicei tale.
T.V.
123
Către Ion Chinezu
Bucureşti, 17 mai 1935
Iubite domnule Chinezu,
Iată articolul pentru G[înd] r[omânesc .'] 1 Volumul II al Esteticei, care nu este încă gata, m-a făcut să nu-mi respect pînă acum făgăduinţele. D-ta eşti însă plin de înţelegere şi mă vei scuza. Îndată ce-mi voi dezlega puţin mîinile, voi şti să răspund mai bine cererii d-tale şi dorinţelor mele. Citesc regulat G[înd\ r[omânesc] şi îmi place să regăsesc totdeauna în paginile lui pecetea d-tale atît de personală.
îţi trimit deocamdată un articol care reia o temă mai veche a discuţiunilor noastre de la Deva : o contribuţie demonstrativă în legătură cu „critica decorativă". Poate n-a.ş fi făcut-o, dacă n-aş fi avut să mă izbesc personal de palavragiii criticei noastre. Dar cum lucrul s-a în-tîmplat, cred că va interesa şi principiul şi cazul particular. Te rog, publică articolul în numărul cel mai apropiat al revistei şi trimite-mi şi mie două exemplare.
Cînd mai vii pe la Bucureşti ? „Luna Bucureştilor" nu-ţi spune nimic ? Cu via dorinţă de a mă apropia cit mai mult de simpatica şi preţioasa d-tale revistă, crede, te rog, în prietenia mea. îmi permit a te ruga să prezinţi respectuoasele mele omagii doamnei Chinezu.
Al d-tale,
T. Vianu
str. Andrei Mureşanu, 33 Bucureşti
126
Către Max Dessoir
[Bukarest, um den 1. Juni 1935] Hochgeehrter Herr Professor
Ich habe Ihren werten Brief nach einer kleineren Reise, die ich neulich unternommen habe, in Bukarest gefunden. 2 Ich danke Ihnen bestens fur die liebenswiir-digen Worte, die Sie mir fur meine Aesthetik ausspre-chen. Leider, weiss ich, dass vvissenschaftliche Werke ru-mănisch geschrieben nur seltene Leser in den weiteren Kreisen des gelehrten internationalen Publikums finden. Die Italiener haben schon meiner Arbeit einige Auf-merksamkeit geschenkt. Das Wenige, was ich der aesthe-tischen Forschung beigebracht habe, mochte ich um so lieber dem deutschen Fachpublikum bekannt wissen, da meine Beziehungen zu der deutschen Philosophie und Aesthetik vielfach entwickelt sind. Gelegentlich wird doch ein deutscher Rezensent Interesse an meiner ru-mănischen Arbeit finden und gerne mochte ich kiinftig-hin auch an den so wertvollen Kongresse fur Aesthetik und allgemeine Kunstwissenschaft die So geschătzten deutschen Fachgelehrten treffen und personlich kennen lernen. Ich beniitze gleichzeitig die Gelegenheit Ihnen zu zeigen, dass ich freilich auch die zweite Auflage Ihren Aesthetik kenne. Nun habe ich die Referenzen aus der ersten Auflage vorgezogen, um die Ideen genauer zu datieren. Die Beitrăge zur allgemeinen Kunstwissenschaft sind mir auch wohl bekannt, und in dem zweiten Band meiner Aesthetik, die in dieser Herbst erscheinen wird, habe ich sie viei benutzt.
Garne hătte, ich, hochgeehrter Herr Professor, Ihre Einladung im Kreise der Bukarester Universităt oder der hiesigen Philosophischen Gesellschaft vermittelt. Es gibt ja hier viele Dozenten und Fachleute, die Ihre Werke aus dem Gebiete' der Aesthetik und Psychologie
168
167
gut kennen und hochschătzen. Bald nach dem Empfangen Ihres Briefes habe ich dariiber mit Herrn Professor Dr. C. Rădulescu-Motru, der Dekan der Philosophischen Wa-kultăt, Prăsident der Philosophischen Gesellschaft und Direktor der Revista de Filosojie, gesprochen. Der Vors-chlage, den ich Ihm machte, war Ihm sehr sympatisch. Unsere finanzielle Verhăltnisse sind aber derart und alle unsere Kulturanstalten sind augenblicklich so verarmt, dass sie nicht die Moglichkeit haben sich die grosse Ehre und Genugtuung zu gestatten, Sie auf unsere eingenen Kosten einladen zu konnen. Im Falie aber, dass Sie die Reise nach Griechenland unternehmen und wenn Sie •zwei Vortrăge in Bukarest halten mochten, wird die Phiiosophische Gesellschaft sich eine   grosse Freude machen, diese Vortrăge zu organisieren. Das Einkommen diesen Vortrăge, die sicherlich    gut besucht werden sein, wird wenigstens einen grossen Teii Ihrer Reisekos-ten decken. Professor Rădulescu-Motru hat mich bemăcht-igt Ihnen dies mitzuteilen. Falls Sie meinen Vorschlag giinstig beurteilen, bitte ich Sie,    hochgeehrten Herrn Professor, mir schreiben zu wollen, um die Einzelheiten festzustellen.
In Erwartung Ihrer eventuellen Antwort und viel-leicht Sie in Bukarest grussen zu konnen, verbleibe ich Ihr
sehr ergebener
Tudor Vianu :J
[Bucureşti, cea. 1 iunie 19.T>|
Mult stimate domnule Profesor',
Am găsit preţioasa dv. scrisoare la Bucureşti, la întoarcerea ■dintr-o scurtă călătorie pe care am întreprins-o de curînd2. Vă mulţumesc foarte mult pentru cuvintele amabile pe care mi le-aţi adresat în legătură cu Estetica mea. Din păcate ştiu că lucrările ştiinţifice scrise în româneşte găsesc doar rareori cititori în cercurile mai largi ale lumii ştiinţifice internaţionale Italienii au acordat deja atenţie lucrării mele. Aş vrea însă si
168
ştiu cunoscut de către lumea ştiinţifică germană puţinul cu care am contribuit la cercetarea estetică, cu atît mai mult cu cît raporturile mele cu filosofia şi estetica germană sunt complexe. Poale se va găsi totuşi un recenzent german care să se intereseze de lucrarea mea şi mi-ar face plăcere ca, în viitor, sâ în-tîlnesc şi să cunosc personal pe învăţaţii germani atît de preţuiţi la valoroasele congrese de estetică şi de ştiinţa generală a artei. Profit de ocazie pentru a vă arăta totodată că eu cunosc negreşit şi ediţia a doua a Esteticii dv. Am indicat referinţele Ia prima ediţie pentru a data ideile mai precis. Contribuţiile la ştiinţa generală a artei îmi sunt şi ele foarte cunoscute şi le-am folosit foarte mult în volumul al doilea al Esteticii mele care va apărea în toamna aceasta.
Aş fi intervenit cu plăcere, mult stimate domnule Profesor, pentru primirea dv. în cercurile Universităţii de la Bucureşti sau în cele ale Societăţii de Filosofie. Sunt aici mulţi docenţi şi specialişti care cunosc bine şi preţuiesc lucrările dv. din domeniul esteticii şi al psihologiei. Imediat după primirea scrisorii dv. am vorbit despre aceasta cu domnul profesor dr. C. Rădulescu-Motru, decanul Facultăţii de Filosofie, preşedinte al Societăţii de Filosofie şi director al Revistei de Filosofie. Propunerea pe care i-am făcut-o a fost bine primită. Resursele noastre financiare sînt însă într-o stare atît de jalnică, iar toate instituţiile noastre culturale sînt momentan aşa de sărăcite, încît nu au posibilitatea să-şi permită marea onoare şi satisfacţie de a putea sâ vă invite pe cheltuielile lor proprii. In cazul însă în care întreprindeţi călătoria în Grecia şi dacă aţi vrea să ţineţi la Bucureşti două conferinţe, Societatea de Filosofie va avea mare plăcere să organizeze aceste conferinţe. Onorariul va fi de natură să acopere o mare parte a cheltuielilor dv. de drum. Profesorul Rădulescu-Motru m-a împuternicit să vă comunic ace:»te lucruri. In cazul în care consideraţi favorabil propunerea mea, vă rog, mult stimate domnule. Profesor, să-mi scrieţi pentru a stabili detaliile.
In aşteptarea eventualului dv. răspuns şi sperînd să vă pot saluta la Bucureşti rămîn al dv.
foarte devotat,
Tudor Vianu.3 IM
127
128
Către Mihail Sebastian
[Bucureşti, 14 iunie ÎL
1935]
Stimate domnule Sebastian,
Am citit în Rampa din 12 iunie c.. reflecţiile d-tale despre polemica în care am fost tîrît mai întîi de ignoranţa, apoi de reaua-credinţă şi intemperanta tristului mî-nuitor de condei care semnează Vladimir Streinu. 1 Deşi d-ta te străduieşti să menţii acul balanţei cu grija celei mai mari imparţialităţi, n-am putut să nu recunosc in cuvintele d-tale reacţiunea spontană a unui om care a cunoscut el însuşi atentatele nedreptăţii. în acea iubire generală a confortului, care ne stânjeneşte opiniile, chiar atunci cînd ele au să se pronunţe asupra unor materii de o desăvîrşită claritate, intervenţia d-tale mi s-a părut cu atît mai preţioasă. Ne cunoaştem puţin, stimate domnule Sebastian, îndeajuns totuşi pentru a saluta în d-ta nu numai un scriitor de mare talent, dar şi o conştiinţă probă, un om grav şi demn. Dă-mi voie să-ţi spun cît de mult m-a făcut experienţa vieţii să preţuiesc într-un scriitor tocmai aceste din urmă însuşiri. Mult talent se risipeşte în scrisul nostru de azi ; puţină valoare morală îl susţine. Lipsa de scrupule, calomnia uşuratică, injuria grosolană înfloresc azi cu atîta exuberanţă, încît mă întreb cu groază ce ne mai rezervă viitorul. Oare oamenii curaţi şi drepţi n-au datoria să se unească pentru a restitui în anarhia clipei de faţă acel sentiment al răspunderii, în lipsa căruia funcţiunile inteligenţii şi ale talentului devin absolut primejdioase obştei omeneşti ? Crede-mă că această întrebare care nu-ţi este adresată decît d-tale personal, se dezvoltă pentru mine din prisosurile adîncului sentiment de turburare cu care urmăresc unele aspecte ale scrisului de azi. Fie ca observaţiile d-tale din Rampa să însemne începutul revirimentului care va găsi în mine un aliat statornic. Cu aceste sentimente, dă-mi voie să-ţi strîng prieteneşte mîna.
T. Vianu
Domnule Preşedinte,
Către Alexandru Lapedatu
Bucureşti, 19 iunie 1935
Am primit adresa Domniei voastre şi am luat cunoştinţă de deosebita cinste pe care Academia Română mi-a făcut-o, alegîndu-mă, în şedinţa sa din 28 mai c[urent], membru corespondent în Secţia literară.
Foarte măgulit de încrederea pe care Academia Română a binevoit să mi-o arate şi fericit a uni puterile mele modeste cu acelea care susţin înaltul renume al acestei instituţii, vă rog, domnule Preşedinte, a arăta mulţumirile mele domnilor membri activi ai Academiei şi a crede în devotatele mele sentimente.
Tudor Vianu 1
1Î9
Iubite domnule Chinezu,
Către Ion Chinezu
Bucureşti, 21 iunie 1935
Am primit ultimul număr din Gînd românesc şi-ţi mulţumesc mult pentru cuvintele pe care le scrii despre cărţile mele.1 Venite din partea unui om care se exprimă cu atîta autoritate şi răspundere ca d-ta, ele mi-au apărut deosebit de preţioase. Multă satisfacţie mi-a procurat şi constatarea acestei potriviri în idei şi orientări, care va da temei şi soliditate prieteniei şi colaborării noastre viitoare. Doresc, în adevăr, să scriu mai des pentru G[înd] r[omănesc], încît îndată ce colaborarea mea ar mai i\ oportună, scrie-mi, te rog, pentru a-mi prepara contribuţia din vreme. Mare plăcere mi-ar face să ne întîlnim
170
171
şi personal, ceea ce însă, pentru moment, nu mai cred că e posibil să se întîmple în vreo comisie de bacalaureat. Am mai bune speranţe că atras de farmecele (ce este drept mai pluvioase) ale Sinaiei, vei descinde într-o zi acolo, pentru a mă căuta în str. Vasile Boerescu, G (vila Dr. Irimescu). Dacă nu, desigur că toamna nu va trece mai înainte de a ne revedea în Bucureşti, adică în locul unde. am dat ultimele şi... vajnicele mele lupte, despre ale căror episoade particulare te voi întreţine atunci. Ce spui despre cavalerii literari din Bucureşti ? Unele amănunte va adăuga impresiei d-tale fostul meu elev şi actualul prieten Al. Dima, pe care l-am revăzut de curînd cu cea mai mare plăcere şi pe care desigur că~l vei întîlni. Ce se mai aude cu estetica şi istoria literară clujeană ? Doresc multe lucruri pentru d-ta, cel puţin atîtea cîte meriţi. Ce lucrări proiectezi sau desăvîrşeşti ? Bucuros să primesc veştile d-tale, îţi strîng prietenos mîna.
T. Vianu
Cred că voi pleca la Sinaia către finele acestei luni. Băiatul meu nu suportă bine căldura şi mă grăbesc să-1 duc la aer curat. Poate că şi eu am nevoie de puţină linişte. Nu ştiu însă dacă voi găsi-o, văzînd că mă fră-mîntă cumplit cîteva gînduri noi. Ai mai cugetat la Curentele actuale ale ştiinţei literare ? Ar fi mereu nevoie de aşa ceva.
Cu drag,
T.V.
130
Către Lucian Blaga
Scumpul meu Blaga,
Bucureşti, 29 iunie 1935
Nam mai primit de multă vreme nici o veste din Tuzteem că vei veni prin Bucureşti si te aş-^^"sîte îmbrăţiL şi să adun în jurul
tău pe toţi  prietenii noştri.  Văd. însă  că  n-ai avut curajul de a înfrunta canicula bucureşteană, nesuferită în adevăr şi care mă va goni şi pe mine, în două sau trei zile. Plec la Sinaia să mă odihnesc şi să reiau unele gînduri mai vechi. Sunt pe cale de a încheia volumul II al Esteticei şi noi hotărîri de lucru se formează în mine. Mi-am pus în bagaje toată opera ta, cu intenţia s-o recitesc atent şi să-mi iau unele note. Cine ştie ce va putea rezulta de aci ? îmi lipsesc însă volumele tale : Daria şi Meşterul Manole. Cu neputinţă să le mai găsesc prin librării sau pe la amici. Ce să mă fac ? Fără ele nu voi putea urmări unele lucruri care mă interesează. M-am gîndit atunci să mă adresez ţie, cu rugămintea de a mi le trimite de urgenţă la Sinaia. Dacă nu' ţi-au mai rămas decît exemplarele proprii, fii fără grijă : ţi le voi păstra bine şi ţi le voi înapoia îndată ce le voi fi studiat.
Ţi-am trimis în ultimul timp primul volum al Esteticei mele şi monografia despre Ion Barbu, în care am notat şi unele lucruri despre tine. Le-ai primit ? Cu speranţa plăcută de a primi în curînd veşti bune despre tine şi cu multe gînduri devotate pentru toţi ai tăi. îţi stringe prieteneşte mîna
T. Vianu
Str. Vasile Boerescu, vila Dr. Irimescu Sinaia
131
Către C. Şaban Făgetel
Iubite domnule Făgeţel1,
[Bucureşti,] 30 iunie 1935
nouf ,3rhi V/' Un -Pret Să mai las fără răsP«ns noua şi amabila d-tale invitaţie de colaborare. In graba
Plecam n-am putut întocmi însă un articol, asa cum as
fi vrut, mulţumindu-mă cu o simplă notă (materiaT de
172
173
petit) despre G. Murnu. 2 îmi rezerv deci adevăratul meu debut la Ramuri pentru un număr următor, cînd voi fi fericit să revin cu o contribuţie-articol. îmi spun însă că nici „nota" mea, destinată părţii finale a revistei, nu va fi fără nici un interes, mai cu seamă că acolo deschide cititorul mai întîi şi măsoară pulsul...
Plec mîine la Sinaia, unde voi rămîne vreo două luni şi unde te rog să-mi adresezi două cuvinte, anunţîn-du-mă că scrisoarea de faţă nu s-a pierdut. Cu toată dragostea şi cu devotate sentimente,
T. Vianu
Vila Dr. Irimescu, str. Vasile Boerescu, 4, Sinaia
132
Către redacţia revistei „Tribuna medicală"
[Bucureşti. 1935J
Stimate domnule Doctor1,
Am venit pe lume într-o casă de medic şi această împrejurare a rămas hotărîtoare pentru tot restul vieţii mele. Copilăria mea s-a desfăşurat nu numai sub copacii mari ai grădinii, dar şi în cabinetul profesional al tatălui meu. unde ani de zile am răsfoit prin tomuri compacte cu planşe anatomice, sub privegherea orbitelor vide ale craniului instalat pe bibliotecă. Uneori însă trebuia să dispar în grabă, pentru că la uşa de intrare se anunţau oameni atinşi de felurite suferinţe, chipuri palide şi preocupate, adevărate probleme vii care îşi cereau dezlegarea. în cîteva rînduri, tatăl meu, autorul primului tratat de medicină legală publicat în limba română, m-a asociat anchetelor sale şi amintirea mea a reţinut adînc imaginea acelor trupuri neînsufleţite, restituite materiei inerte, în care doctorul trebuia să citească secretul unui destin. O lungă şi intensă activitate medicală, cu griji care nu respectau orele mesei, cu alarme în timpul nopţii, cu tăceri care trebuiau să respecte
ceasurile de studiu sau confesiunile şoptite în cabinetul de consultaţii, a format atmosfera morală a copilăriei mele. Aerul respirat atunci a influenţat profund alcătuirea mea. Sentimentul grav şi tainic al vieţii, deprinderea analizei, iubirea de exactitate în toate operaţiunile intelectuale sunt feluri de a fi pe care le atribui acelor îndepărtate sugestii ale copilăriei.
Ani de zile am nutrit ideea de a studia medicina. în eomplexiunea noastră lucrează însă mai mulţi factori şi. dacă pînă la urmă, au învins acei care mă îndemnau către cunoaşterea morală a omului, am ajuns cel puţin la convingerea că ceea ce am încercat a face nu se deosebeşte radical de ceea ce mi-ar fi fost plăcut să întreprind. Mai cu seamă atunci cînd mi s-a întîmplat să trec prin unele crize de sănătate, am înţeles că orice boală este, în primul rînd, o boală sufletească. Demoralizarea omului bolnav, irupţia conştiinţei că nu mai poate dispune de toate puterile sale, complexul de inferioritate pe care îl determină împrejurarea în care omul trece o parte din libertăţile sale în mîna medicului care îl îngrijeşte, impune acestuia din urmă obligaţia de a considera în bolnavul său, nu numai fiinţa fizică, dar şi pe cea morală. Ce curios că studiul medicinei în facultăţile noastre nu face nici un loc aprofundării psihologice şi morale a omului! Medicul are doar de-a face cu oameni, nu numai cu organisme.
Am cunoscut fel de fel de medici, profesionişti brutali, lucrînd cam abuziv cu acel teren prin excelenţă suges-tibil care este omul bolnav ; dar şi practicieni plini de înţelegere şi delicateţe, al căror cuvînt putea face mai mult bine decît ordonanţele lor. Este evident că admiraţia mea se rezervă numai pentru aceştia din urmă. Şi tocmai pentru că ştiu că medicul superior păstrează ceva din firea confesorului şi a filosofului, socotesc că etatizarea profesiunii medicale ar fi legată de numeroase neajunsuri. Raportul dintre medic şi bolnavul său este eminamente individual, nu numai în sensul că medicul de vocaţie recunoaşte totdeauna unicitatea absolută a cazului care i se prezintă, dar şi în acela că cele mai bune cure terapeutice sunt sprijinite de încrederea pe care bolnavul şi-o pune în medicul său, ca într-o fiinţă cu totul singulară şi de neînlocuit. Interesele umanităţii
1~4
175
care suferă cer, aşadar, să se păstreze posibilitatea acelor relaţii dintre medic şi bolnav, animate de căldura iubirii si încrederii, în lipsa cărora vechea artă medicală s-ar transforma într-un rece şi, adeseori, inoperant automatism profesional.
Tudor Vianu
133
Către Ion Chinezu
[Bucureşti,] 17 octombrie 1935
Iubite domnule Chinezu,
Iată articolul cerut.1 Cred că-ţi ajunge în termen. Ti-1 trimit cu plăcerea de a începe să realizez proiectul unei colaborări mai active la G[înd] r[omănesc}. După cum vezi, este un fragment dintr-un studiu cu care mă necăjesc acum şi din care — dacă va mai fi nevoie — îţi voi mai putea trimite, mai tîrziu, încă ceva.
Ce mai lucrezi şi ce se mai aude pe la Cluj ?
Cu omagii pentru doamna d-tale şi cu bune salutări colegiale pentru d-ta,
afectuos
T. Vianu
P.S.  Comunică-mi, te rog,  primirea acesteia.
134
Către C. Narly
[Bucureşti,] 24 octombrie 1935
Iubite domnule Narly \
îti mulţumesc mult pentru trimiterea volumului d-tale. Am'petrecut două seri foarte bogate, răsfomdu-1,
în aşteptarea zilelor de răgaz cînd voi putea să-1 citesc în întregime şi să-mi apropii densa şi nutritiva lui substanţă. Mă grăbesc însă să-ţi comunic prima mea impresie şi să te felicit foarte călduros. Istoria pedagogiei, voi. I 2 mi se pare o remarcabilă reuşită a erudiţiei noastre, pe care viaţa noastră universitară o poate cita ori-cînd spre cinstea ei. Opere atît de temeinice nu s-au scris multe pînă acum, şi faptul că ea apare acum, cînd munca noastră în universităţi este de atîtea ori subpre-ţuită de publicişti grăbiţi, alcătuieşte o replică şi un document de care poate fi mîndru întregul corp academic.
Stau încă sub impresia bogăţiei de idei şi cunoştinţe pe care o aduci d-ta şi sub farmecul expunerii d-taie. Şi îmi făgăduiesc mari bucurii pentru timpul cînd mă voi putea consacra mai îndelung importantei d-tale lucrări.
Mulţumindu-ţi pentru darul d-tale magnific şi rugîn-du-te să transmiţi doamnei Narly respectuoasele mele omagii şi bunele salutări ale soţiei mele. te asigură de tot devotamentul şi afecţiunea sa
T. Vianu
135
Către Ion Chinezu
Bucureşti, 25 octombrie 1935^
Iubite domnule Chinezu,
Primesc cu multă plăcere invitaţia d-tale. Socotesc că, dacă voi continua să lucrez în condiţiile de azi, îmi va fi uşor să-ţi trimit trei articole pe an. Cel puţin pentru anul viitor, lucrul mi se pare foarte posibil. Datele mi-ar fi mai greu să le fixez de pe acum, dar, la înştiinţarea d-tale din timp, voi purta de grijă să nu te las fără răspuns. în ce priveşte scriitorii care s-ar încadra bine în G[înd] r[omânesc\, cuget, dintre camarazi, la Al. Busuioceanu şi Al. Claudian (Iaşi, str. Lăţescu,
17.3
177
9). Cît despre tineri, cum unii dintre ci vin uneori să mă vadă, îmi rezerv dreptul de a-i îndruma către d-ta sau chiar, dacă îmi dai îngăduinţa, să-ţi trimit la ocazie cîteva manuscrise. Aş vrea totuşi să-ţi atrag atenţia asupra a două nume : C. Noica (Sinaia) şi Anton Golopenţia (Leipzig, Schreberster., 1, bei Arnold), care cred că ar răspunde îndată cererii d-tale.
Am fost foarte mîhnit aflînd că frumoasa d-tale muncă la G[înd] r[omănesc] îţi aduce necazuri. Dacă lucrul poate fi o mîngîiere, aş spune că ceea ce se întîmplâ este în ordinea lucrurilor. Din experienţa noastră de oameni care, nu mai suntem cu totul tineri, ştim că răsplata imediată a binelui dezinteresat pe care-î facem este totdeauna râul cu care ni se răspunde. De linişte neturburată şi mulţumiri neamestecate se pot bucura numai indolenţii şi improductivii. Noi trebuie să ne împăcăm nu numai cu grija de fiecare clipă a lucrului nostru, dar şi cu rezistenţa prostiei, ba chiar cu atentatele răutăţii şi invidia. Abia dacă ne rămîne consolarea de a întîlni din cînd în cînd afinitatea unui spirit amic. Te rog să mă crezi că întîmpin totdeauna cu aceste sentimente prieteneşti scrisul şi acţiunea d-tale în G[înd] r[omânesc].
Mi-ar face plăcere să ne revedem curînd. Pînă atunci îţi strînge prieteneşte mîna
T. Vianu
136
Către Constantin Şerbănescu
Bucureşti, 10 nov. 1935
Stimate domnule Şerbănescu 1,
Stau cu multă plăcere la dispoziţia d-tale2, pentru a discuta împreună despre bustul pe care giurgiuvenii vor să-1 ridice lui Eminescu : o iniţiativă pentru care adresez tuturor felicitări călduroase. Sunt mai totdeauna acasă dimineţile, în afară de sîmbete, cînd am curs. Te
aştept deci oricînd, cu plăcerea de a te revedea şi de a mai asculta veşti din urbea noastră.
Cu cele mai bune salutări,
T. Vianu
137
Către Anton Golopenţia
[Bucureşti, 15—30 noiembrie 1935] Iubite prietene Golopenţia 1,
Am primit zilele acestea' vizita d-lui Haufe din K6-nigsberg, care mi-a adus o contribuţie pentru omagiul prof. Guşti. N-am avut încă timpul s-o parcurg în întregime, dar cred că este o lucrare serioasă şi- care va face figură bună în volumul căruia aş dori să-i dăm o alcătuire cît mai serioasă. Au început, de altfel, să-mi sosească numeroase articole, încît cred că începerea tipăritului a devenit acum iminentă. Cu multă nerăbdare aştept deci atît contribuţia d-tale, cît şi a profesorilor germani cărora ai avut amabilitatea să le transmiţi scrisoarea mea 2.
Iţi mulţumesc pentru interesul pe care îl porţi lucrărilor mele prin informaţiile de librărie pe care mi le dai. Estetica lui Vischer, pe un preţ atît de ieftin, m-ar interesa în mare măsură. Din nefericire, obţinerea devizelor, chiar în mic număr, se izbeşte aici de dificultăţi quasi-insurmontabile. După oarecari insistenţe mi s-a spus în sfîrşit că mi s-ar putea da mărcile de care am nevoie, dacă aş putea produce o factură a anticarului, ca dovadă anticipată a scopului căruia urmează să-i destinez suma.
N-ai putea deci să-mi trimiţi această factură ?
Aş mai avea la d-ta o mare rugăminte. Ştii desigur cît m-am ocupat de Maiorescu. In afară de articolu' meu despre ideile lui estetice 3, am cercetat ecourile hegeliene
178
în opera lui şi, o dată cu aceasta, am publicat în Analele Academiei Române o conferinţă de-a lui de la 1861, interesantă pentru cine îi studiază formaţia 4. Ocupîndu-mă cu toate acestea, s-a născut în mine dorinţa de a-i cunoaşte teza de doctorat De philosophia Herbarts, care nu se găseşte aci nicăieri şi pe care am impresia că n-a vă-zut-o nimeni dintre cîţi au amintit-o. Fiindcă ştiu că la biblioteca din Lipsea există toate tezele de doctorat trecute vreodată în Germania, te-aş ruga să transcrii d-ta sau. să pui pe cineva să transcrie acest text, care cred că nu este prea întins. In cazul însă că transcrierea va fi făcută de altcineva, ar fi absolut necesar s-o verifici d-ta, pentru a stabili autenticitatea absolută a transcrierii. Aş traduce apoi acest text latin, pe care publicîndu-1 cu un studiu introductiv, cred că aş aduce un serviciu istoriei noastre literare. Evident, serviciul pe care mi l-ai face va fi consemnat cu multe mulţumiri în lucrarea mea. Se înţelege apoi că n-aş vrea să te deranjez din preocupările d-tale proprii, încît menţin rugămintea mea numai în cazul că timpul ţi-ar îngădui s-o satisfaci 5.
îţi mulţumesc mult pentru cursul lui Heidegger, pe care l-am citit cu mult interes. îndată ce voi. II al Esteticei va fi apărut ţi—1 voi trimite împreună cu primul. Doresc mult ca d-ta să iei cunoştinţă de acest rezultat mai cuprinzător al cercetării mele de un deceniu.
Cu plăcerea de a te putea citi curînd şi de a primi veşti bune despre progresul lucrărilor d-tale, îţi strînge prieteneşte mîna
T. V.
138
Către Ion Chinezu
[Bucureşti,] Marţi, 10 decembrie 1935 Iubite domnule Chinezu,
D-1 I. Petrovici consimte cu plăcere să cedeze Gîn-dului românesc prima dintre conferinţele sale de la Cluj
180
(joi,' ora 6 seara).1 Cum însă n-are manuscris, te roagă să-i aduci un stenograf. Ar fi bine să-i dai stenograma înainte de a părăsi Clujul, pentru a putea s-o corecteze în primele zile ale înapoierii în Bucureşti şi a ţi-o retrimite îndată după aceea. D-1 Petrovici nu cunoştea G[in-dul] r[omânesc], dar auzise tot binele despre d-ta. Cred că revista va putea cîştiga în el un prieten.
Mă grăbesc să-ţi expediez aceste rînduri, pentru a-ţi da timpul să găseşti stenograful şi să-ţi rînduieşti totul pînă joi seara, la ora 6.
Cu multă prietenie şi devotate salutări,
T. Vianu
P.S. Petrovici fiind prevenit, el te aşteaptă joi, neapărat.. Cum mi-e teamă de vreun contratimp, scrie-mi cum au decurs lucrurile.
Cu drag,
T. V.
139
Către Victor Iancu
Bucureşti, 24 decembrie 1935
Stimate domnule Iancu,
Am citit cu mult interes scrisoarea d-tale. 1 Te felicit pentru încheierea tezei d-tale de estetică. Mă voi bucura să iau cunoştinţă cît de curînd de această lucrare pe care o bănuiesc, după cele ce îmi comunici, temeinic alcătuită şi foarte bogată. M-a interesat de asemeni tot ce îmi scrii despre profesorul d-tale actual, dl. Pfănder şi despre cercul fenomenologilor miinchenezi. Nu mă îndoiesc că astfel pregătit, activitatea d-tale ştiinţifică va continua şi în ţară. Iţi urez deci succes strălucit la apropiatul examen de doctorat şi, mai departe, un   frumos drum în
181
viaţă, potrivit cu hărnicia şi însufleţirea pe care le-ai dovedit.
Deşi scrisoarea d-tale mi-a sosit după o îndelungată tăcere, aflasem unele lucruri despre d-ta şi despre întreaga atmosferă de la Miinchen de la dl. Ştefan Teodo-rescu 2, care m-a vizitat în cîteva rînduri de cînd s-a înapoiat în ţară şi care mi-a făcut cunoscută şi teza sa. Sunteţi acum o întreagă generaţie de învăţaţi tineri, care puteţi face mult pentru mişcarea ştiinţifică a ţării. Să nădăjduim că timpurile vor fi destul de liniştite, pentru ca reculegerea necesară gîndului care se întocmeşte să nu sufere prea mult.
Din comunicările d-tale, am regretat numai cele ce îmi scrii despre starea d-tale sufletească. Recunosc însă aci numai semnele acelui surmenaj trecător, legat în genere de toate eforturile prelungite. Dar vor trece şi acestea şi regăsindu-te în mediul d-tale şi într-un regim normal de muncă, este sigur că vei redobîndi plenitudinea sănătăţii. Pentru moment nu se poate face altceva decil să urmezi unei îndrumări spre formele mai concrete ale vieţii. Fenomenologia d-tale este cam ascetică. Rădăcinile ei trebuie căutate în lumea doctorilor medievali, care nu se ocupau decît de „quidităţi" şi „necesităţi''", uitînd într-acestea concretul mai bogat. Dacă permiţi deci o părere, te-aş ruga să te bucuri îndeajuns de toate acele împrejurări care se regăsesc laolaltă şi alcătuiesc caracteristica Munchenului, oraş de artă cu o bogată viaţă muzicală şi cu o lume care grupa — cel puţin altădată — figurile cele mai pitoreşti ale societăţii germane La drept vorbind, un estetician nu este numai un „sistematic", un om de probleme abstracte, dar şi un ins curios şi amator de artă şi de viaţă.
Cu multă plăcere îţi stau la dispoziţie, stimate domnule Iancu, pentru a interveni la Revista de filosofie, în scopul publicării articolelor d-tale. Gînd românesc, care continuă să apară într-o formă foarte frumoasă şi de care în ultimul timp m-am apropiat şi eu, este de asemeni un cadru foarte potrivit.
Urîndu-ţi multă sănătate şi mulţumire, te asigură de vechea sa prietenie
T. Vianv.
140
Către Anton Golopenţia
[Bucureşti, decembrie 1935]
Iubite domnule Golopenţia,
Am primit tot ce mi-ai trimis pentru volumul omagial şi, acum în urmă, plăcuta carte a lui Th. Haering îţi mulţumesc pentru cordiala atenţie de a mă împărtăşi din lecturile care te-au reţinut. în cazul de faţă, cartea trimisă a avut darul să răscolească amintiri bogate şi care îmi sunt atît de scumpe, încît a fost o vreme îndelungată, după înapoierea mea din Germania, cînd refă-ceam adeseori, în timpul nopţii, visul care mă poartă prin uliţele Tubingenului, uneori cu durerea, frecventă în visuri, de a mă simţi împiedicat să păşesc în locuri pe care le îndrăgisem mai mult. Mi-a părut rău că în multele d-tale drumuri prin Germania n-ai avut prilejul să treci şi prin Tubingen. Am fi avut atunci de vorbit încă mai multe de cîte ne aşteaptă la înapoierea d-tale, pe care o doresc apropiată şi încărcată de frumoase rezultate.
Tubingen a fost pentru mine un loc de desfacere şi înflorire, ca puţine altele. Cînd am ajuns acolo, eram un om aproape sfîrşit. Viena din 1920, cu lipsurile ei, mă istovise şi mă găseam, de asemeni, într-un impas al studiilor mele, din care nu ştiam cum voi putea ieşi. Un instinct sigur mă dusese însă către acel loc plin de prospeţime, unde am găsit o natură frumoasă, multă linişte şi o sumedenie de oameni cumsecade. Niciodată n-am avut răgazul să stau mai mult de vorbă cu mine însumi şi să mă cristalizez mai neturburat. Mă încadram apoi destul de bine în acel mediu încă romantic, în care alternam între lungi ore de bibliotecă, pietate muzicală în biserici şi săli de concerte (descopeream pe Bach), plimbări în frumoasa regiune, la Lichtenstein, Hohenzollern, Niedonau etc, şi vesele adunări camaradereşti. Mă vei înţelege deci că Germania a rămas în amintirea mea în ipostaza ei romantică şi că nu pot considera decît cu
182
183
uimire şi durere tot ce s-a întîmplat în urmă, [acea oprimare a omului şi exploziile de brutalitate din vremea din urmă. Ce au devenit oare prietenii mei ? Cum se vor fi schimbat. Şi nu vor şti niciodată cît de frumoasă s-a păstrat imaginea lor în mine.] *
Am fost foarte surprins de rezultatul întrebării d-tale la Giessen. Cînd te gîndeşti că toţi biografii lui Maiorescu au vorbit despre teza lui de doctorat fără. s-o fi văzut vreodată, fără ca ea să existe. Cred că ar fi cazul să întrebăm ce fel de examen a dat Maiorescu şi cum erau regulamentele timpului, încît teza de doctorat poate să lipsească. Dacă ai timp, fă odată această întrebare şi ţi-ne-mă şi pe mine în curent cu răspunsul.
Sunt nerăbdător să primesc contribuţia d-tale pentru volumul omagial, în care voi vedea cîte ceva din rezultatele cercetării d-tale mai noi. în ce mă priveşte, îţi voi trimite Estetica în întregime, deoarece voi. II se găseşte sub tipar şi apariţia lui nu va mai întîrzia mult.
T.V
141
Către Alexandru Rosetti
[Bucureşti, 1935]
Iubite domnule Rosetti,
I
Pentru că n-am mai avut plăcerea să te întîlnesc în
ultimele zile, îţi mulţumesc pe acesta cale de amabila
atenţie' a darului ultimelor cărţi apărute la Fundaţii. O
* Rândurile cuprinse între paranteze drepte sînt tăiate, pe ciornă, cu linii transversale (n. ed.).
desfătare deosebită mi-a produs recitirea studiilor din cartea sărmanului nostru Zarifopol. J. Ce erudiţie solidă şi ce metodă precisă ! Cîtă libertate şi graţie a spiritului! Acest om independent, solitar şi grav a trebuit să treacă printre noi, ducîndu-şi crucea virtuţilor lui. Asociindu-se cu greutate, închis în orgoliul superiorităţii lui incomparabile, a rămas aproape necunoscut în mediul nostru.
M-am gîndit mult la el în zilele din urmă şi, cuge-tînd la destinul lui, am resimţit recunoştinţă pentru acei puţini care, ca d-ta, au ştiut să-i arate afecţiunea şi preţuirea care în genere i se refuzau cu atîta miopie. Nedreptatea ne pîndeşte din atîtea colţuri. Gestul îndreptării ei este atît de rar, chiar din partea prietenilor noştri.
Aceste reflecţii mă aduc însă aproape de o chestiune mai personală, pe care n-aş dori s-o las nelămurită. Sunt informat, iubite domnule Rosetti, că obiecţiile mele relative la Opera lui Eminescu, voi. I, ultima carte a lui Călinescu 2, te-au. nemulţumit şi, poate, chiar impacientat. Ţin. să precizez din capul locului că nu fac parte din acele spirite amarnice care formulează judecăţi aspre în toate împrejurările şi în toate condiţiile. Rezerva este pentru mine o atitudine cu mult mai naturală şi nimeni nu a avut să se plîngă în ce mă priveşte de depăşirea ei. Ştiu însă sigur că sunt mulţi cărora rezerva mea, în foarte multe ocazii, le-a provocat uimire. Aceeaşi rezervă, de astă dată cu mult mai naturală, m-a împiedicat să formulez în public vreo obiecţie faţă de felul injust cu totul în care sunt tratat în cartea amicului nostru. Faptul însă că el se găseşte în momentul de faţă bolnav şi îmi inspiră o vie compătimire nu mă putea determina să renunţ la singura consolare care se mai putea găsi şi pentru mine : aceea de a găsi oarecare înţelegere. Nădăjduiesc în tot cazul că exprimările mele orale şi exclusiv intime nu vor nemulţimi pe nişte prieteni' de la care credeam că pot aştepta puţină atenţie şi simpatie. Pentru că îmi este însă' imposibil să cred că m-am înşelat cu totul, îmi iau îngăduinţa de a-ţi înfăţişa aci piesele „procesului", rugîndu-te să le examinezi cu răbdare. Te vei convinge poate că cele afirmate despre lucrarea lui Călinescu nu sunt o simplă proiecţie a umoarei
135
184
mele dificile şi pornite spre negaţie şi că fondul lor serios merită cel puţin o judecată dreaptă, dacă nu o privire binevoitoare.
Sunt în discuţie două probleme : 1) Eminescu şi He-gel. 2) Interpretarea Luceafărului. Încep cu, prima :
Chestiunea hegelianismului lui Eminescu este discutată de Călinescu între p. 32—35 ale lucrării sale. Sunt folosite în acest scop mai multe citate din Eminescu astfel interpretate încît autorul crede a putea ajunge la concluzia că nimic propriu-zis hegelian nu poate fi identificat în cugetarea lui.' Autorul ia deci o contrapoziţie, ceea ce face evidentă existenţa unei poziţii care trebuie combătută şi amendată. A cui este însă această poziţie ? Toată lumea ştie a cui este ea şi citarea ei în termeni proprii ar fi avut darul să facă mai convingătoare con-traargumentele. Interesul demonstrat şi regulile metodei ştiinţifice cereau aceasta. Autorul n-o face însă, deşi materialul folosit de el este în parte întrebuinţat şi de subsemnatul în Influenţa lui Hegel în cultura română.
Astfel, citatul împrumumutat scrisorii către D. Bră-tianu se găseşte la Călinescu, p. 33 şi în Influenţa, p. 41 (după Lupaş). Citatul care începe cu propoziţia „Cine va vrea să facă istoria unei epoci" etc, la Călinescu p. 34— 35, se găseşte în Influenţa, p. 47—48. Citatul „la Hegel cugetare şi existenţă sunt identice. Aci nu", la Călinescu. p. 32, în Influenţa, p. 43.
în afară de acest material, nou este la Călinescu citatul p. 32 (sus) şi 32—33. în schimb, în Influenţa găsesc citate rămase neîntrebuinţate de Călinescu : la p. 45, p. 47 (al doilea paragraf), de la p. 48.
Totalizez : Călinescu combate părerile unui autor pe care nu-1 citează, ceea ce îi permite să folosească o parte din materialul său, cu înlăturarea acelei părţi care era poate cea mai convingătoare.
Dar rezumă' el cel puţin bine opinia autorului necitat ? Nu. în Influenţa lui Hegel se observă în adevăr că : „Cineva ar putea să claseze ideile politice care alcătuiesc naţionalismul lui Eminescu, după cum prepon-derează în ele motivul filosofic-istoric hegelian sau motorul ştiinţific naturalist" (p. 48). Folosind referinţe potri-
vite se ajunge la constatarea că hegelianismul lui Eminescu nu este pur, că el este contaminat cu idei de provenienţă eterogenă (cp. şi 46 cu nota). Trecîndu-se însă peste această completare, Călinescu reţine numai tema hegelianismului, pentru ca astfel izolată din complexul care o nuanţa să poată fi combătută cu multă uşurinţă Este aceasta procedare corectă ? Este corect să nu aminteşti numele cercetătorului cu care polemizezi ? Să discuţi numai o parte din materialul lui? Să-i falsifici opinia, pentru a-ţi face sarcina mai uşoară ? Ce spune in această privinţă metoda filologică ?
n
Asupra cuprinsului de idei al Luceafărului se ocupă Călinescu între p. 58—73. După ce înlătură interpretările cîtorva autori rămaşi nenumiţi, Călinescu ajunge la concluzia că interpretarea care se găseşte consemnată de Eminescu însuşi, într-una din notele sale manuscrise, este cea mai bună.. „Eminescu a avut grijă să însemne singur pe hîrtie simbolul pe care dorea să-1 dea Luceafărului. «In descrierea unui voiaj în ţările române, germanul K(unisch) povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaşte moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pămînt, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc»-.. E o interpretare banală, dar singura plauzibilă" (p. 72—73).
Mai există însă undeva părerea că faţă de atîtea ipoteze ale comentatorilor săi, Eminescu însuşi atinge înţelesul adevărat al poeziei sale ? Da ! Această părere este clar exprimată de subsemnatul în Poezia lui Eminescu, p. 109—110, în următorii termeni : „într-o notă pe marginea uneia dintre variantele Luceafărului, rămasă în colecţia de manuscrise a Academiei Române, Eminescs* ne-a tălmăcit el însuşi înţelesul poemei sale. în descrierea unui voiaj în ţările române etc, etc. (urmează întreaga notă citată mai sus)... Această limpede însemnare ne fereşte de greşeala de a atribui poetului Luceafărului
186
117
cine ştie ce intenţii tainice şi neguroase, cînd poetul însuşi s-a declarat atît de răspicat" etc.
Nu este aşa că este clar ? Călinescu ajunge la aceeaşi concluzie ca autorul Poeziei lui Eminescu, propria interpretare a poetului este cea mai bună. Cu toate acestea, deşi acordul celor doi este perfect şi ar fi putut fi relevat de acel care a scris mai tîrziu, Călinescu, în dorinţa de a-şi afirma ideea cu o putere cu atît mai mare cu cît s-ar fi ridicat triumfătoare peste mai multe obstacole, crede că poate trece printre victimele criticii sale şi pe autorul Poeziei lui Eminescu.
Astfel, la p. 59, după ce aminteşte în chip impersonal şi dispreţuitor : „unul spune aşa... altul spune altfel", ajunge să noteze : „Altul vede în Luceafăr un numen pă-gîn, pe Neptun stăpînind fundul apelor, demon aquatic cu vrăji venerice". Dar cine să fie acest „altul" ? Este tot autorul Poeziei lui Eminescu, încă o dată citat şi rezumat cu rea-credinţă. în adevăr, în cartea subsemnatului se spune la p. 128 că pentru caracterizarea Luceafărului, Eminescu întrebuinţează atributele mitologice ale lui Neptun şi că, în genere, poema foloseşte un material de imagini împrumutate păgînismului. Această precizare era cu atît mai importantă, cu cît puţin înainte de apariţia cărţii mele, Radu Dragnea (în Gîndireaj încercase să lege poema lui Eminescu de sfera de reprezentări a teologiei creştine. Era deci nevoie de o punere la punct, prin relevarea ideii că inspiraţia lui Eminescu se mişca mai degrabă în sfera de simboluri a clasicismului. Aceasta nu înseamnă însă nicidecum că eu am susţinut vreodată enormitatea că Luceafărul este alegoria lui Neptun. Mersul ideilor mele e cu totul altul. El urmăreşte în ce chip Luceafărul se împleteşte cu întreaga tematică a eroticei eminesciene, pentru a ajunge în cele din urmă la aceeaşi concluzie pe care o regăseşte şi Călinescu patru ani mai tîrziu.
Întreb încă o dată : este aceasta corect ? Este corect să deformezi ideile unui cercetător anterior, pentru a avea cîştig de cauză ? Este corect să-1 persiflezi, cînd în realitate eşti de aceeaşi părere cu el ? Acesta este un procedeu uşor cînd, necitindu-1 în termenii lui proprii, poţi să-i atribui orice. Dar este corect ?
Iată, iubite domnule Rosetti, într-un rezumat succint obiecţiile pe care le aveam de făcut cărţii lui Călinescu, în parte atingătoare cu propriile mele cercetări. N-aş fi făcut această întîmpinare, în mijlocul lucrărilor pe care le întreprind în acest moment şi care m-au absorbit grozav, dacă n-aş avea o deosebită consideraţie pentru opiniile d-tale şi o foarte vie afecţiune pentru d-ta personal. Poezia lui Eminescu mi-a adus multe necazuri. Ea mi-a atras atacurile reiterate ale lui Bogdan-Duică3, alimentate de o rea-credinţă, de o vulgaritate inventivă şi fabuloasă, de o intenţie vădit calomnioasă, cărora nu ic-am rezistat decît cu robusta mea putere de a dispreţui. Ea mi-a provocat amărăciunea de a revedea pe G. Ibrăileanu şi tot cercul Vieţii româneşti, al cărei colaborator credincios am fost multă vreme, stînd indiferenţi faţă de aceste atacuri, negăsind să spună nici un cuvînt în apărarea cărţii şi a persoanei mele. Ea mi-a adus acum în urmă durerea de a mă vedea nesocotit şi falsificat în cartea unui prieten. Trebuie oare ca ea să-mi rezerve şi deziluzia de a primi ecoul impacientelor unui alt amic, de la care puteam totuşi cere avantajul unei discuţii serioase.
Am răspuns o singură dată lui Bogdan-Duică. Am ignorat pe un lătrător din turma lui 4. L-am lăsat pe Ibrăileanu şi pe prietenii lui să descopere singuri nedreptatea făcută primei monografii despre Poezia lui Eminescu, primului studiu de motive, de influenţe, de încadrări în istoria comparată a literaturii, de caracterizare a lirismului eminescian ca totalitate. Nu mi-am făcut reclamă. N-am încercat lansări în stil mare. N-am cerut recenzii şi nicf n-am prea avut. N-am căutat să obţin nici avantaje morale, nici materiale. Am lăsat ca mica mea lucrare să-şi facă drumul ei modest, fără s-o sprijin, fără s-o proclam, din umbra rezervei mele pe care pînă mai ieri nimeni nu mi-o pusese la îndoială. Cînd am avut însă impresia că în cartea lui Călinescu mi se făcuse o nedreptate, resimţită cu atît mai viu cu cît venea de la un amic, m-am plîns altuia, într-o conversaţie particulară, fără incriminări vehemente, mai mult îndurerat, cum este îngăduit între  prieteni  sinceri. Ecoul acestei procedări discrete şi amicale îmi vine sub forma unei bruşte răceli, cu zvonuri de obiecţii relative la carac-
188
189
torul meu, al deprinderii mele de a critica etc. Evident, această neaşteptată reacţie trebuie să fi avut o importanţă deosebită pentru mine, pentru a mă fi decis la o întîmpinare pe care adversari pe care nu-i stimez nu au putut-o onora niciodată.
Dar poate mai este ceva ? Poate că nemulţumirea d-tale are pricini mai numeroase. Ascultă-mă bine ! Am impresia că sunt intrigi în joc. Nu vrei să ne explicăm pentru a divulga mişelia ? îmi vine să cred că am putea descoperi pe nu ştiu care imbecil solemn. Ce zici ? Dacă trebuie să ne purtăm oarecare stimă şi afecţiune reciprocă, mi se pare că ne datorăm această încercare.5
[T.V.]
142
Către N. Bagdasai
Sinaia, 17 mai 1936 Str. Vasile Boerescu, 4
Iubite prietene Bagdasar,
Am primit rîndurile d-tale şi proiectul omagiului Petrovici, pe care îl vom discuta cu prilejul vizitei pe care mi-o făgăduieşti şi pe care o aştept cu cea mai mare plăcere.
Te-aş ruga sâ te interesezi şi de soarta cererii mele de concediu şi să-mi dai de ştire, cînd ai un moment liber. Sunt cam izolat aci şi orice veşti de la prieteni îmi fac multă plăcere.
I-am scris săptămîna trecută cîteva rînduri lui I3u-cuţa în chestiunea lui Spranger, care cere corectura sau informaţii precise despre soarta articolului lui1. Ce-o fi făcut Bucuţa ? I-o fi trimis corectura ? Poate că ai ocazia să-1 întrebi la telefon.
Te aştept pe curînd, cu multă şi afectuoasă prietenie,
T. Vianu
143
Către Alexandru Colorian
Sinaia, 18 mai 1936
Iubite Sandule J,
Aştept de multă vreme un cuvînt de la tine. Mi-ar fi prins bine în singurătatea de aci, pe care nu mi-o pot uşura decît prietenii şi poeţii. Pe unul dintre aceştia — ce e dreptul — l-am regăsit de mai multe ori. Eşti tu, cu volumul tău 2. îţi cer voie să nu-ţi fac o analiză, ci numai să-ţi spun cît mi-au plăcut atîtea din versurile tale, şi unele din acele dure şi triste, şi altele mai avîntate, şi acel „creion", tabloul tratat ca schiţă, atît de frumos în fragmentarul ei, care este Inmormintare. Am revenit apoi de mai multe ori la In memoriarn T.B., poemul atît de veridic în sentimentul lui şi atît de frumos desenat în ţesătura lui de motive clasice.
Nu vii să-mi faci o vizită la Sinaia ? Mi-ar plăcea să mai stăm de vorbă, ca altădată. Te-aş ruga, dragă Sandule, să-mi trimiţi livretul, dacă l-ai vizat. Poţi să-1 depui şi la adresa lui Alecu (str. Basarabiei, fostă str. Occident, no. 19), care va veni să mă vadâ. S-ar putea să mă hotărăsc pentru o mică escapadă peste hotare şi atunci împlinirea acestei formalităţi militare mi-ar fi necesară pentru scoaterea paşaportului.
Am stat pînă acum liniştit, în consecventa voinţă de refacere organică, dar simt că mi s-a cam urît. Am o mare nevoie de variaţie, care să mă facă să uit necazurile şi munca mea îndîrjită de atîţia ani. Nu ştiu dacă n-aş face bine să mă hotărăsc mai curînd a pleca.
Ce mai nou ? Mi-ar face plăcere veştile tale, pe care îmi promit a le avea pe curînd. Cu multe mulţumiri pentru osteneala pe care ţi-ai dat-o cu mine şi cu toată vechea prietenie cordială,
T. Vianu Str. Vasile Boerescu, 4 Sinaia
190
191
144
145
Către Ion Petrovici
Către Victor Iancu
Sinaia, 26 mai 1936
Mult stimate şi iubite domnule Profesor,
Mă găsesc de aproape trei săptămîni la Sinaia, venit să mă refac după accidentul de sănătate destul de neplăcut despre care aţi aflat!. Mă simţeam mai rău ca oricând şi în special eram profund demoralizat în momentul cînd aţi avut amabila idee de a vă interesa de mine. Aş fi dorit mult, iubite domnule Profesor, să vă văd înainte de a părăsi Bucureştiul şi să vă mulţumesc pentru semnul dvs. de prietenie. Medicii se arătau însă absolut intransigenţi, interzicîndu-mi orice oboseală şi chiar efortul cel mai neînsemnat. Se pare că tot răul de care am suferit provenea dintr-o adîncă oboseală adunată mai cu seamă în ultimii trei ani, în timpul cărora am părăsit prea rareori masa de scris. Acum mă simt din nou bine şi, dacă aş asculta numai de impresiile mele, aş reintra în activitatea pe care medicii continuă să mi-o interzică pentru cîtva timp încă. Mă resemnez deci la regimul de convalescenţă, care are însă avantajul unor răgazuri lungi, potrivite pentru a relua multe idei şi a încheia unele socoteli.
în luna iunie voi reveni la Bucureşti pentru a-mi ţine examenele şi mi-ar face atunci o deosebită plăcere să vă pot vedea şi asculta. îmi permit a vă oferi volumaşul alăturat, care se culegea în timpul bolii mele şi pe care I-am primit de cîteva zile aci 2 Sunt mici studii cu privire la cîteva probleme actuale, despre care aş fi foarte măgulit să ştiu că v-au putut reţine cîteva momente.
Rugîndu-vă să transmiteţi doamnei Petrovici cele mai bune salutări ale soţiei mele şi respectuoasele mele omagii, vă rog să credeţi în sentimentele mele foarte afectuoase şi devotate.
T. Vianu
192
Stimate domnule Iancu,
Sinaia, 27 mai 193b'
N-am avut curajul de a trimite prin poştă copia te zei d-tale.1
Am preferat să întîrzii cîteva zile, trimiţind-o acum prin soţia mea, care pleacă la Bucureşti. Fii bun şi confirmă-mi primirea.
Cu bune salutări, T. Vianu
14«
Către D. V. Toni
[Bucureşti, iunie 19,'iti]
Mult stimate domnule Toni,
Am primit tîrziu rîndurile dvs. !, într-un lot de scrisori aflat în Bucureşti, de unde am lipsit în ultimul timp. Deoarece am fost bolnav şi acum mă găsesc într-o stare de convalescenţă în timpul căreia sunt înlănţuit de numeroase prescripţii medicale, îmi va fi cu neputinţă, spre marea mea părere de rău, să conferenţiez învăţătorilor ce se vor aduna la Cîmpulung. Evident, aş fi fost foarte mulţumit s-o fac, cu siguranţa că gîndul bun poate merge, pe această cale, în adîncimi şi depărtări care altfel rămîn interzise. Va fi deci o mare satisfacţie pentru mine să regăsesc învăţătorimea din ţară într-o altă împrejurare, poate la anul viitor, cînd sper că şi condiţiile sănătăţii mele vor fi mai bune.
Cu aceste sentimente, vă rog să primiţi, mult stimate  d-le Toni,  salutările mele  cele  mai cordiale.
/T. VianuJ
19.1
147
Către Alexandru Vianu
Vineri s.'ara
iiiinaia, 24 iuiie ')!> *•>;
Dragă Alecule,
Ce ai făcut cu furunculul ? Aştept veştile tale şi sper râ în momentul acesta ai terminat cu neplăcuta dar i-veră...
Iţi trimit alăturata carte poştală de la Barbilian, pe care ai primit-o pe adresa mea.1
Comunică-mi, te rog, adresa lui Badu Mironescu şi iă-i cunoscut, dacă poţi, cît sunt de nemulţumit de atitudinea lui. Nu neglija însă, te rog, şi comunică-mi neapărat această adresă.
Ce mai e nou pe la Bucureşti ?
Cînd mai vii pe la noi 2 ?
Cu drag,
Tiuh
148
Către Ion Petrovici
Sinaia, 1 august WM>
Mult stimate şi iubite domnule Profesor,
Vă mulţumesc din inimă pentru bunele cuvinte pe care mi le-aţi adresat în marea restrişte sufletească în care mă găsesc. Despărţirea de Alecu îmi împarte viaţa în două1. Ştiu bine acum că a doua parte a vieţii melc va conţine un element de amărăciune pe care nimic nu-! va putea înlătura. Mă doare plecarea atît de timpurie a lui Alecu de lingă mine, nu numai din pricina marii
meio singurătăţi de acum, dar şi pentru ca această plecare s-a întîmplat după o viaţă atît de contrariată, uneori chiar atît de chinuită şi înaintea acelei realizări do sine la care eminentele lui însuşiri îi dădeau dreptul sâ aspire.
Voi povesti poate odată rătăcirile copilului slăbuţ, a cărui siluetă delicată devenise aproape proverbială în Moldova războiului, însoţind pe un bătrîn medic militar în posturile cele mai primejdioase ale serviciului său. Copilul care rămăsese orfan de mamă încă de la vîrsta de nouă ani şi care de pe atunci primise o puternică izbitură nervoasă a trăit şi războiul cu toate încercările lui în tovărăşia tatălui nostru, pe care nu voia în nici un chip să-1 părăsească. Toate aceste impresii, fixate la începutul vieţii, au determinat caracterul lui Alecu, în care o oboseală prematură devenise terenul de înflorire a atîtor virtuţi : rezerva, delicateţea, scrupulul moral departe împins şi o deprindere de a delibera, care ascuţise în el puterile unui intelect de o rară organizaţie logică.
Dar toate aceste însuşiri care întregeau icoana unui om vrednic în atîtea feluri de a fi iubit s-au risipit înainte de a fi cunoscute cum se cuvine. Au fost oameni care l-au jicnit, după cum observaţi şi dvs., iubite domnule Profesor, şi aceste jicniri se îndreptau împotriva cuiva care prin însuşirile şi tradiţiile sale merita afecţiunea şi respectul general. Fie ca acele nemeritate ofense, revenind ca păreri de rău în amintirea oamenilor slabi sau superficiali care le-au provocat, să se transforme în tot atîtea motive de adîncire şi înnobilare Fie ca nedreptatea să se transforme într-o forţă a dreptăţii şi răutatea frivolă în pîrghie a binelui.
Dumneavoastră, iubite domnule Profesor, i-aţi arătat totdeauna multă simpatie lui Alecu şi primirea plină de înţelegere şi bunăvoinţă pe care i-o făceaţi se numără Printre clipele lui cele mai bune. Pentru toate acestea va mulţumesc cu multă emoţie şi recunoştinţă.
Bugîndu-vă să arătaţi respectuoasele mele omagii doamnei Petrovici, vă asigură de vechiul său devotament.
T. Vianu
194
19r)
149
Către Constanta Ianuleseu
[Sinaia, 2 august 1936, .1 p.
Tănţica mea drăguţă,
Am citit plîngînd scrisoarea ta1. Ai dreptate în fiecare rînd pe care-1 scrii. De ce vorbeşti însă de nu ştiu ce ironie sau prea mare încredere a mea ? Faţă de tine n-am decît dragoste, nespusă dragoste.
Iartă-mă dacă nu-ţi pot scrie încă mai mult. Sunt încă foarte obosit ; chiar efortul cel mai mic îmi repugnă. Mult bine mi-ar face dacă ne-am putea vedea şi sta puţin împreună. Nu te hotăreşti să vii pe la Sinaia sar. împrejurimi ? Viaţa în Bucureşti este acum literalmente imposibilă şi sănătatea ta ar avea multă nevoie de puţină odihnă, într-un loc cu aer mai bun. Haide, fă un mic efort de bunăvoinţă şi caută să vii încoace. Mare grijă am şi de Viky şi de Nelly. Nu le poţi deci [convinge) -şi pe ele să se îngrijească puţin şi să caute un refugiu din cumplita arşiţă a Bucureştilor ? Suntem acum atît de singuri, atît de aspru loviţi încît trebuie să ne purtăm de grijă unii altora : tu eşti cea mai înţeleaptă dintre noi şi poate de aceea îţi revin mai multe iniţiative. Dă-mi, te rog, ştiri despre toţi.
Am regăsit pe băieţelul nostru foarte drăguţ şi în progres evident. Iţi închipui însă ce se petrece în mine cînd în fantazările lui, pomeneşte şi de un onki Alecu. Drăguţul meu, niciodată el nu-şi va aminti de bunul şi subţirele om care îl mîngîia cu sentimentul că ceva din el i s-a transmis. Faţă de el, voi rămîne singur în durerea mea.
Dacă prilejul se prezintă şi fără a forţa lucrurile, vorbeşte cu Viky să-mi strîngă materialul de care an, nevoie pentru a publica volumul de studii al lui Alecu Mă gîndesc apoi să scriu un articol lung despre el, cu amintiri şi cu unele discuţii de ordin mai general. Vreau
să slujesc memorie, lui şi să păstrez oamenilor icoana făpturii lui făcute din lumină şi dreptate.
Fii tare, Tănţica mea ! Lumea are nevoie de sufletul tau mare şi bun.
Vă îmbrăţişez pe amîndoi şi îmi făgăduiesc marea bucurie de a vă revedea în curînd.
Tudot
Scumpa noastră Tanti,
Tudor ţi-a spus ce sentimente şi ce gînduri se agită în noi, aci, în singurătatea noastră din Sinaia. Eu aş vrea numai să-ţi spui cu ce drag şi grijă ne gîndim la voi, cit am vrea de mult să vă vedem şi cu ce nerăbdare aşteptăm hotărîrea voastră de a veni aci.
Vă sărută cu mare dor şi drag
Lilica
150
Circulară
Bucarest, Ie... Septembre 1936 Monsieur le Professeur et cher maître 1,
La Societe Roumaine de Philosophie a pris la decision d'offrir ă son eminent membre fondateur M. I. Petrovici, professeur â l'Universite de Jassy, membre de 1'Academie Roumaine et agrege â la Sorbonne, un volume d'hommage â l'occasion de son trentieme anniversaire dans l'enseignement superieur.
Ce volume, dont les differents chapitres seront rediges par les membres de notre Societe, est concu de maniere â former une Histoire de la Philosophie depuis l'epoque de Descartes jusqu'â nos jours et sera une contribution de la nouvelle generation de penseurs roumains dans le domaine que M. I. Petrovici a brillamment Mustre,
196
19t
La Societe Roumaine de Philosophie serait parti-. ulierement hereuso de vous voir assoeie â cet hommage. Nous vous prions donc de nous envoyer un essai de quelques pages sur les suggestions philosophiques de la science contemporaine. La contribution d'un maure illustre, en augmentantla valeur scientifique de l'ouvrage, sera en meme temps une manifestation de l'amitie in-tellectuelle qui a toujours existe entre la France et la Roumanie et le signe de sympathie que la haute pen-.ee francaise accordera au penscur qui n'a jamais' cesse de ia repreţenter en Roumanie.
En nous appuyant sur ces considerations nous nous permettons d'esperer, Monsieur le Professeur et cher maître, que vous considerez avec bienveillance notre invitation et que vous l'accepterez. Nous ajoutons que votre essai devra nous parvenir jusqu'â la fin Jan-vier 1937.2
En vous priant de bien-vouloir nous communiquer votre reponse, je vous prie, Monsieur le Professeur et cher maître, de reeevoir les remerciements de la Societe Roumaine de Philosophie et mes salutations personnelles
bien devouees.
Au nom du Comite de la Societe Roumaine dc Pht-
iosophie.
P. Vianu
Professeur ă la Faculte de Lettres do Bucarest. Membre correspondant de l'Aeademie Roumaine
pînă in zilele noastre, fiind o contribuţie a noii generaţii <le pinditori români in domeniul pe care d-1 I, Petrovici l-a ilustrai, ni strălucire.
Societatea română de filosofie ar fi deosebit de fericită să ra vadă asociat acestui omagiu. Vă rugăm deci să ne trimiteţi un eseu de citeva pagini asupra sugestiilor filosofice ale ştiinţei contemporane. Contribuţia unui maestru cu faimă, sporind In acelaşi timp valoarea ştiinţifică a lucrării, va fi o manifestare a prieteniei intelectuale care a existat întotdeauna între Franţa şi România precum şi un semn al simpatiei pe care elita cugetării franceze o dăruieşte gînditorului care n-a încetat s-o reprezinte în România.
Intemeindu-ne pe aceste consideraţii, ne îngăduim să sperăm, domnule Profesor şi iubite maestre, că veţi privi cu bunăvoinţă invitaţia noastră şi că o veţi accepta. Adăugăm că eseul dvs. va :rebui să ne parvină pînă la sfîrşitul lui ianuarie 1937 2.
Rugîndu-vă sâ binevoiţi a ne comunica răspunsul dvs., vă rog sâ primiţi mulţumirile Societăţii române de filosofie şi salutările, mele devotate.
fii numele Comitetului Societăţii române de filosofie,
T. Vianu
Profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti Membru corespondent al Academiei Române
131
Bucureşti, ...septembrie 1936
Ovmnule Profesor şi iubite maestre \
Societatea română de filosofie a hotărît sâ ofere eminentului ti membru fondator d-1 I. Petrovici, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române şi agregat la Sorbona, un volum omagial cu ocazia celei de-a treizecea lui aniversari in învăţămîntul superior.
Acest volum, ale cărui diverse capitole vor fi redactaţi' ,lr latre membrii societăţii noastre, este gîndit în aşa fel incit s.i 4ilcal.uuu.ca o istoric   a  filosofici de   la epoca lui   Dtscarto-. şi
Către Horia Petra-Petrescu
Bucureşti. 22 octombrie 19:;<i Mult iubite şi stimate domnule Doctor,
Abia' acum mi-a sosit frumosul dar al versurilor d-tale. cărora — după cîte văd — le-a fost ursit să rătăcească mai întîi pe la vechi adrese. îţi mulţumesc din inimi pentru  atenţia  atît de prietenoasă a însemnării
198
199
numelui meu in colţul frumoasei d-tale apologii a sonetului 1.
Am citit de-asemeni cu multă emoţie poema Iui Şora, pe care am auzit-o recitată şi de d-ta, în neuitata dimineaţă cînd te-am vizitat la Sibiu. Îmi sună încă în urechi glasul d-tale şi acea furtunoasă revărsare de pasiune care făcea parcă mai adîncă liniştea lucrurilor nobile — cărţi şi amintiri — care te înconjoară.
Adeseori, in săptămînile de boală care au urmat înapoierii mele de la Sibiu, te-am evocat în decorul d-tale. Şi îmi refăceam făgăduinţa de a te revedea cît mai curînd.
Primeşte, iubite domnule Doctor, în singurătatea d-tale bogată în gînduri şi în simţiri, expresia respectului pe care îl port firii d-tale de idealist şi, dacă permiţi, mărturisirea adîncii mele simpatii.
Tudor Vianu
La date de voire conference a Bucarest pourrait etre Ijxcu' apies le '21 Novembre, de preferenee le Jeudi ou Samedi. Je vous prie donc de bien vouloir nous commu-niquer. dans le cas ou vous etes encore dans la situation de pouvoir acccptor notre invitation bien cordiale, la date de votre arrivee et le sujet de votre conference. Je tâcherai ensuite. de vous expedier le billet de libre-par-rours sur le chemin de fer.
Avec Ie plaisir de recevoir bientot votre reponse, je vous prie, Monsieur le Professeur et cher maître, de iccevoir les salutations des membres de la Societe Roumaine de Philisophie, l'hommage bien affectueux de votre admiratour ainsi que mes l'hommages tres respec-t.ueux pour Madame la Professeur Dessoir et l'expression du devouernent tres affectueux de votre
Tudor Vianu
152
Către Max Dessoir
[Bucarest, le 26 Octobre WW]
Monsieur le Professeur et cher maître,
Quand au mois de Mars passe, je vous ai prie do bien vouloir ajourner vos conferences en Roumanie, en consi-deration de la saison avancee et peu propice aux mani-festations de cet ordre, je n'abandonnai pas l'esperance de vous pouvoir saluer un jour ă Bucarest. 1 Je crois maintenant que l'epoque pour venir â Bucarest est beaucoup plus favorable et par l'avis de la Societe Roumaine de Philosophie et de son President, Monsieur C. Rădulescu-Motru, que me charge de vous transmettre ses meilleures salutations, je me fais un plaisir de vous repeter notre invitation dans les conditions fixees au mois de Mars passe.
200
[Bucureşti. 26 octombrie 1936] Domnule Profesor şi iubite maestre,
Cînd în luna martie a anului trecut v-am rugat să vă ■aminaţi conferinţele din România, avind în vedere sezonul avansat şi puţin prielnic manifestărilor de acest fel,'nu pierdusem nădejdea .să vă pot saluta într-o zi la Bucureşti !. Cred că în prezent s-au întrunit condiţii mult mai favorabile venirii dvs. ia Bucureşti, astfel încît, cu avizul Societăţii Române de Filosofic şi al preşedintelui ei, d-1 C. Rădulescu-Motru, care m-a însărcinat sa vă transmit salutul său, îmi revine plăcerea rie a vă reînnoi inivitnţia noastră în condiţiile fixate In luna martie anul trecut.
Data conferinţei dvs. la Bucureşti ar putea fi stabilită după 21 noiembrie, de preferinţă intr-o joi sau simb&tă. Vă rog, aşadar, să binevoiţi a ne comunica, dacă mai puteţi primi invitaţia noastră cordială, data sosirii dvs. şi subiectul conferinţei dvs. Voi încerca pe urmă să vă expediez permisul pe calea ferată.
Rezervîndu-mi plăcerea de a primi curînd răspunsul dvs., vă rog, domnule Profesor şi iubite maestre, să primiţi salutul membrilor Societăţii Române de Filosofie, precum şi omagiul afectuos al admiratorului dvs., totodată cu omagiile mele foarte
201
M. Edgurd Papu
a ete en e
ffet l'eleve de notre Fa-
tamontului celui caic "
.-l.-vo
153
Către Theodor Capidan
Iţiicureşti,
2 dec laiîG
Mult stimate domnule Capidan
Mă asociez din toată inima la sărbătorirea domnului Sextil Puşcariu, rugîndu-vă sâ mă înscrieţi şi pe mine în acea „Tabula Gratulatoria". pe care vă propuneţi s-o anexaţi volumului ce pregătiţi in cinstea ilustrului in
văţat şi profesor -'.
Vâ rog, în acelaşi timp, sâ dispuneţi sâ mi se rezerve şi mie un exemplar din această lucrare, ale cărei cost vi l-am adresat azi prin mandat poştal.
Mulţumindu-vă pentru amabila atenţie a invitaţiei dvs., vă rog sâ primiţi expresiunea distinsei mele consideraţii.
Tudor Vianu,
154
Către Universitatea din Viena
Bucarest, le 12 J.invier
1937
, ■ •    , h   criere de   M. Ed?ard
gas şss&sss^ <a —
son doctorat 1
culte, oii il a etudie pendant plusieurs annees la phi-Josophie et la philologie moderne, specialoment la langue ct la litterature italienne. Dans l'ensemble des etudes philosophiquos, il a montre un interet particulier pour .l'esthetique et en cette quaiite il a suivi avec beaucoup d'application mes cours et mes seminaires, ou il s'est montre comme un element tres doue et comme un grand l.ravaillcur. Possedant â fond plusieurs langues etran-geres, dont il s'est assimile les litteratures, il s'est enrichi de beaucoup de connaissances et de vastcs possibilitev d'informa'ion. Pendant ses annees d'etudes ă Bucarest j'ai toujours eu la joie de reconnaître en M. Papu un esprit attache â la recherche scientifique et capable do Jui rendre les meilleurs services.
Tout jeune encore, il a publie plusieurs etudes dVsthetique et d'histoire litteraire, accueillies par quel-ques-unes des meilleures revues de pays et qu'il a reunies ensuito dans un volume sous le titre de Car-rejours. Formes de vie et de cxdture (Răspîntii. Forme de viaţă şi de cultură, Editura Societăţii Române de Filosofie, Bucureşti, 1936). Oeuvre de jeunes.se, manifestant un esprit penetrant et erudit, le petit volume de M. Papu apporte des precisions utiles dans les domaines oii ses interets l'ont mene et donne la mesure de ses possibilites.
Comme ancien professeur de M. Papu, je me suiş rendu compte que ses connaissances dans l'esthetique <;t la sciencc de l'art sont tres poussees et tres solides et que sos moyens' de se developper comme un chercheur indepondant sont d'autant plus grands qu'il a su acquerir un nombre important d'impressions artistiques, profon-demont assimilees et finement choisies.
11 m'est ageable d'exprimer ici mes eonvictions, dans l'espoir que sa maniere de travailler dans l'avenir pourra gangner l'avis favorable de   ses nouveaux professeurs.
Tudor Vianu Professeur a la Faculte. de Philosophie et des Lettres de Bucarest Membre eorrespondant do l'Academie Roumaine
203
202
Bucureşti, 12 ianuarie 13)/
155
Răspund cu plăcere rugăminţii d-lui Edgar Papu, licenţia! în filosofie şi profesor, in, invâţămîntul secundar românesc, de a-1 prezenta pe lîngă profesorii săi de la Universitatea din Vien.i, unde ar vrea sâ-şi treacă doctoratul
Dl. Edgar Papu a fost, într-adevăr, studentul facultăţii noastre, studiind vreme de mai mulţi ani filosofia şi filologia modernă, în special limba şi literatura italiană. T)in ansamblul studiilor filosofice' a vădit un interes particular pentru estetica şi, astfel, a urmat cu multă sîrguinţă cursurile şi seminariile mele, în cadrul cărora a dovedit mult talent şi o mare capaci tate de muncă. Cunoscînd temeinic mai multe limbi străine, ale căror literaturi şi le-a asimilat, s-a îmbogăţit cu multiple cu no.ştinle şi posibilităţi vaste de informare. De-a lungul anilor de studiu la Bucureşti, am avut mereu bucuria sâ recunosc în dl: Papu un spirit atras de cercetarea ştiinţifică şi vrednic de a-i aduce cele mai bune servicii.
încă de tînăr a, publicat mai multe studii de estetica şi isto rie literară, găzduite de unele clin cele mai bune reviste ale ţarii, pe care le-a adunat apoi într-un volum sub titlul Răspîntii. Forme de oiaţă şi de cultură. Editura Societăţii Române de Filosofic, Bucureşti, 1936. Operă de tinereţe, manifestînd un spirit pătrun zâtor şi erudit, micul volum al d-lui Papu aduce precizări utile în domeniile în care preocupările l-au 'adus şi dă măsura posibilităţilor sale.
In calitate de fost profesor al d-lui Papu, mi-am dat seama că în domeniul esteticii si al ştiinţei artei cunoştinţele sale sînt foarte aprofundate şi foarte temeinice şi de asemenea că mijloacele sale de a se dezvolta ca cercetător independent sunt cu atît mai bogate cu cît a ştiut să dobîndească un număr important de impresii artistice, adine asimilate şi cu grija alese.
îmi este plăcut să exprim aici convingerile mele. in nădejdea că felul său de a lucra va putea cîştiga şi in viilor părerea favorabilă a noilor săi profesori.
Tudor Vianu Profesor la Facultatea cie Filosofie şi Litere din Bucureşti, Membru corespondent al Academiei Române
204
Către Ion S. Floru
Bucureşti, 31 mari io 1937 Mult stimate şi iubite domnule Profesor Floru l. Am citit cu nespusă înfiorare vestea dispariţiei atit de neaşteptate şi premature a bunului şi iubitului dvs. Titu 2, pe care, deşi îl întîlneam rar, l-am cunoscut destul pentru a-i preţui marea delicateţe şi omenie. Ce seva fi întîmplat ? Ce împrejurări nenorocite au curmat firul vieţii lui preţioase ? Soţia mea şi cu mine suntem încremeniţi de uimire şi durere şi, pentru că în vremea din urmă am fost noi înşine atit de crud încercaţi prin pierderea scumpului nostru Alecu, ne închipuim cu uşurinţă care trebuie să fie starea dvs. sufletească. în aceste clipe atît de grele, am vrea ,să vă aducem mărturia simpatiei noastre profunde, pe care vă rugăm s-o arătaţi şi întregii dvs. familii. Lilica adaugă expresia emoţionată a afecţunii ei pentru doamna Floru, de care o leagă multe amintiri şi calda recunoştinţă a fostei eleve. 3
Rugîndu-vă să primiţi  respect ele  mele. vă strînge mîna. al dvs. foarte devotat.
Tiu/or Vianu
156
Către Cicerone Theodore
seu
'Bueureşti,| 4 aprilie 1937 Iubite dommde Cicerone Theodorescu \
■"note» pe caro o întreprinzi \ Atitudinea mea este inşii
205
in buna parte, fixata încă din paginile tratatului meu di. Estetică (voi. I, pg. 198 urm.), care respinge deopotrivă pornografia practicată cu bună ştiinţă, ca şi falsa „pru-dorio" a cărei dezvoltare consecventă ar trebui sâ încredinţeze flăcărilor sau să denunţe justiţiei o mare parte din literatura universală. Literatura, ca oricare altă manifestare înaltă a spiritului, se întemeiază pe respectul omului şi pe curajul adevărului. Pornografia păcătuieşte faţă de respectul datorit omului, care nu se cuvine a fi înfăţişat în forma instinctivităţii lui degradate şi, sălbatice. Este aci o limită care lasă destul loc libertăţii unui bărbat întreg aplecat asupra sarcinei de a evoca omul în toate aspectele care compun inia'-inea lui complexă. Un scriitor, caro tir ascunde ceea ce aste negativ şi inferior în firea omului ar răpi tabloului său fondul de umbră şi elementele de contrast, care îi condiţionează adevărul moral şi farmecul estetic. Dacă mă întrebi însă cum se poate recunoaşte limita amintită, şi cine o poate stabili, îţi voi răspunde cinstit că nu există un cod valabil în această privinţă şi că singurele criterii operante stau în conştiinţa şi delicateţea morală a scriitorului şi cititorilor săi.
Tocmai din pricina aceasta socotesc că literatura nu trebuie adusă în faţa justiţiei. Nu trebuie denunţata şi nu trebuie urmărită literatura, pentru că, în chipul, acesta, se deschide un drum la capătul căruia ar putea să sufere opere de seamă şi scriitori respectabili. Cine mă încredinţează că, siguri de concursul justiţiei, nu se vor găsi inşi care vor acuza, nu numai lucrări nedemne, dar şi opere împinse în această categorie, prin rea-credinţă calomnioasă sau prin ignoranţă cu privire la firea şi rostul literaturii. Istoria ne arată că drumul acestor excese a fost practicat uneori. Citim şi astăzi, cu o indignare greu stăpînitâ, actele de acuzare îndreptate împotriva unui Baudelaire, recunoscut de-atunci ca unul clin cei mai de seamă poeţi ai catolicismului, sau împotriva lui Flaubert, a cărui viziune a îmbogăţit enorm cunoaşterea omului şi a organizat-o în forme artistice de o neîntrecută perfecţiune. Mă cutremur la gîndul ca alţi mari creatori de literatură ar putea suferi mîine de IX' urma denunţului nu ştiu cărui pigmeu imoral, prost şi laş. Respectul religios pe care îl nutresc pentru fiinţa
poetului de. geniu mă face să doresc ca domeniul activităţii lui sâ fie liber de orice ameninţare.
Mă vei întreba însă, iubite domnule Theodorescu. dacă, la adăpostul geniului prezent sau viitor, nu riscăm sâ vedem strecurîndu-se fabricantul de simple pornografii, pus în mişcare de nemărturisite scopuri lucrativi- ? Lucrul este foare posibil, dar împrejurarea nu mă înspăimîntă peste măsură, deoarece dispreţul oamenilor de conştiinţă şi gust, acei care stabilesc opinia generală, şi acţiunea purificatoare a istoriei rostesc verdicte mai viguroase si mai eficace decît acele ale forurilor judecătoreşti. Spune-mi, te rog, numele' unei singure cărţi de josnică inspiraţie care a supravieţuit momentului în care oamenii au avut să se ocupe de ea ? Eu nu cunosc nici unul.
Este deci datoria criticei să măsoare operele literare şi după valoarea lor omenească. Şi astfel, întărindu-şi autoritatea, prin aplicarea în spirit de bună-credinţă a acestui criteriu, să poată proclama, cu toată autoritatea, drepturile imprescriptibile ale libertăţii literare. Există, în critica literară a zilelor noastre, o seamă de conştiinţe luminate şi oameni de bine, încît nu cred că e nevoie ca lucrarea de demarcaţie şi clasare umană să fie atribuită instanţelor judecătoreşti. Această demisiune spirituală ar fi dureroasă şi n-ar fi necesară.
Cu cele mai bune salutări camaradereşti,
. Tudor Vianu
157
Către Dinii trie Guşti
Bucureşti, 5 mai 1937
Mult stimate şi iubite domnule Profesor.
Vă trimit aceste documente din care va puteţi face o 'dec despre stadiul lucrărilor noastre. 1
207
20fi
Sper că sunteţi bine şt mulţumit, eu toate marile osteneli — pe care le presupun îndeajuns — ale Expoziţiei
Mi-ar face plăcere» sâ primesc veştile dvs. bune şi. cu speranţa — cine ştie ? — de a vă întîlni în august la Paris,  vă transmite1 afectuoasele şi devotatele sale sa lutări
T. Vianv
158
Către Elena Viana
Tg. Mureş, 27 [iunie] seara [1937, d.p.J
Scumpei şi drăguţa mea Mimoc,
Azi a fost prima din cele două zile libere. Mîine ne adunăm pentru a da rezultatele scrisului şi voi şti atunci mai bine cîte zile voi mai rămîne pe aci. Sper, în tot cazul, ca la 2 sau ,'1 iulie să fiu împreună cu voi la Sinaia
Condiţiile sunt de data aceasta cu mult mai bune. 1 După două nopţi la un hotel în reparaţie, am luat de ieri reşedinţă la liceu, într-o vastă cameră de inspecţie, und" mă pot odihni destul de bine. Luăm masa, de asemeni, la liceu, unde ni se găteşte după indicaţiile noastre şi într-un chip digestibil. Nu mă simt încă prea obosit şi nădăjduiesc să trec cu bine şi cele trei sau patru zile mai grele ale oralului.
Ziua de azi am petrecut-o în vizita cîtorva instituţii ale oraşului, printre care vasta bibliotecă Teleki mi-a lăsat o impresie cu totul neobicinuită : incunabule, alrna-
g- "te, magia Renaşterii (am ţinut în mină şi am răsfoit p. Paracelsus şi pe Agrippa von Nettesheim), tot clasicismul .şi întreaga literatură ieşită din teascurile lui Aldus si Elzevir. Filosofii sec. 17 şi 18 sunt, mai toţi, în ediţii prineeps. Hărţi vechi şi astrolabe... Aş fi vrut să iii si tu pe-aici. Oraşul este, de-asemeni, frumos : sinteza barocă cu faianţa şi verdele maghiar, largi bulevarde umbrite şi pieţe bine tăiate, caldarîm solid şi case bine construite şi întreţinute. Păcat că oraşul este situat atît de departe. Exasperat de lungimea drumului, am coborît la Sighişoara, găsită într-o zi de tîrg cu forfotă pestriţă pe strada principală, de unde un autobus sunînd asurzitor din toate fiarele lui m-a dus într-un timp de aproape două ceasuri la Tg.-Mureş. Borsecul şi Sovata sunt la 4—-5 ceasuri de drum, încît am renunţat de a le vedea, lată, în scurt, ştirile de pînă acum. Mîine, cînd voi putea calcula mai exact cît voi mai rămîne pe-aci, îţi vot comunica îndată adaosul de veşti.
Ti-a trimes banii Bădăuţă ? S-au aranjat cu bine toate celelalte formalităţi ? Am avut o deziluzie văzînd numărul mic de candidaţi, cu marele număr de scutiri Cotele noastre1 vor fi modice. Vor completa totuşi, cît de cit, nevoile voiajului nostru, la care mă gîndesc cu multă plăcere, cu toate că şi de data aceasta am constatat că sunt. in tren, un călător impacient.
Ce faci tu ? Ce face băieţelul nostru mult drăguţ, ale cărui fapte şi vorbe le-am popularizat pe-aici ? Vă plouă ? Vă puteţi plimba ? V-au reapărut bujorii în obraz ? Tu mi-ai scris ?
Cu mult dor şi abia aşteptînd să vă regăsesc şi să pornim cu toţii sub brazi şi în acea completă libertate de spirit, de care am atîta nevoie, vă sărut mult de tot
Cu drag,
Tudor
208
209
159
Către Elena Vianu
Tirtui-Muiv
'I iunie 1 I
Mirai dragă,
îţi scriu, în grabă, intre două serii de candidaţi. dimineaţă, la ora 7- am început examenul oral. Au intrat fi5 de candidaţi şi ne-am propus să examinăm cîte l(i in fiecare zi. Văd că profesorii au cam chef de vorbă ! Sper totuşi să terminăm în seara zilei de 2 iulie. Sîmbătă voi fi la Sinaia, după cît cred, pe la ora 5—6 d.a. Pînă acua; n-a mers prea greu. „Barajul" începe de-acum înainte. Avem însă noroc cu vremea răcoroasă, susţinută de multă ploaie. Nu cumva este prea multă, la Sinaia '■■
Ce face scumpetea şi frumuseţea noastră Tu de ce nu-mi scrii ? Te sărut de o mic de bucur mult, mult să fim din nou împreună.
de băiat ori si m
1H0
Către Dan Basbilian
son seară către P.oadilly. care la ora asta e UP fof. ,r P" curmei, alte vesti.
Te pup.
Tudor
ffil
Cutie Dan UarbiJiar»
Oxford. 2_' iu!,e 19'!/'
Stau in domnul Bodleian Crec atlet şi oxfordian Pajişti, ape, curţi închise Vechi şi sumbre paraclise -Cîntâ clopote prin aier. Pentru Christus şi Empire *
Cu drag,
T.V
l(>2
I .ondr
L'O iulie
Drago Dane,
Iţi scriu după a doua zi londoneză. Vibrez ca un stup de albine. Mă. e boierie maro pe-aci ! Asta ca primă şi sintetică impresie. Detaliile sunt covîrşitoare prin număr şi varietate. Voi avea multe să-ţi povestesc. Trebuit1 să-ţi evoc însă de pc-acum apariţiile botticelienc ale muzeelor. La National Gallorv păreau că descind din cadru. Scot land Y.-.rdul l-am zărit numai din fugă, alergiod
110
Către Dan Barbilart
Londra, «eu Gai -îi iulie li ;t
Dragă Dam
Trebuie să din Kew este
lume brele
ţi împărtăşesc şi impresia asta : parcul unul din locurile cele mai perfecte din Nu vreau sa înjosesc Hampton Court-ul, dar um-m tost aci mai reci, cerul legăna valuri mai mari
Citeşte
empaier (ef. l.ol 1 iot). Ai primit
:Wri -l
211
deasupra unei fiere de o exuberanţă ciudata. Ne-am rafaelit aci o după-amiază, după istovitoarea vînâtoaiv Londrei.
Scrie-mi la Paris (Hotel Palais-Royal, 4, rue de \ x-lois) sau la Sinaia (Str. Vasile Boerescu. 4) pentru i iua o intîlnire în septembrie.
Cu drag.
Tudor
163
Către N. Bagdasar
Braşov, 29 decembrie 1 >'>• Str. Mareşal Averescu, 31 (Pensiunea Carmen
Iubite Bagdasar.
M-am refăcut bine pe-aci. Aproape am uitat necazurile din urmă. Aştept cu plăcere să te revăd pe la 10 ianuarie, îţi urez de Anul Nou multă sănătate şi mulţumire in toate. Cu bune salutări cordiale,
T. Vianu
Către Dan Barbilian
Hăişov. 29 decembrie
Dragă Dane,
Mi-a revenit piuitul. Mă simt bine pe-aici. unde stimmung-ul   oermanie  mă  readuce  în   Svabia noastră
de odinioară şi -- pentru a spune astfel -- la vîrsta dr-atunei. Sper să ne revedem îndată ce mă voi înapoia în Bucureşti, pe la 10—12 ianuarie. Pînă atunci iţi spun ţie şi tuturor ai tăi : La mulţi ani ! Omagii soţiei tale
Cu mult dor şi drag,
Tudor
165
Către V. Nedelcovici
[Bucarest, Ayril 19381
Tres estimee Mademoiselle 1,
Je vous prie d'excuser le retard avec lequel je re-ponds â votre tres aimable lettre du 12 fevrier. Tout ce dernier temps j'ai du soigner ma sânte, â la suite d'une grippe assez fâcheuse dont j'ai souffert pendant l'hiver, et ce n'est que dans les dernieres semaines que j'ai pu reprendre mes travaux. Aussi je me presse de revoir les si interessants document* que vous avez bien voulu m'en-voyer. D'abord Partide de M. Etienne Souriau sur Forme et vos observations, les deux tellement riches d'idees qu'il serait vraiment difficile d'y ajouter quelque chose Ensuite, les observations de M. Souriau â mon article sur Admiration, auquel je voudrais bien repondre — si toutcfois les normes que vous avez adoptees ne s'y oppo-sent pas — par la note que j'ajoute â cette lettre. Parce que vous avez eu la bonte de me demander de nouvelles contributions â votre vocabulaire d'Esthetique, je vous communiquc que je suiş â votre disposition pour re-diger les articles sur Perfection et Profondeur.
En reprenant mes notes, abandonnees pendant ma maladie, je constate qu'il m'est impossible de retrouver la copie de mon petit article sur Admiration, ainsi que le
212
213
premier numere de votre tres preeieuso Revue a"Ari et d'Esthetique. Est-ce qu'il y aurait le moyen de se procuror l'un et l'autre, sans trop vous deranger ? Je vous dis miile fois merci pour tout ce que vous l'aites pour moi et je vous prie d'agreer. chere Mademoiselle, l'e.v.-pression de mes senliments devouos et de mes respec-iueux hommages.
T. Vianu iBucureşti, aprilie lO'.Vo]
Mul! stimată domnişoare,
Vii rog să-mi iertaţi întirzierea cu care răspund la seri;oa-ica dv. atit de amabilă de îa .12 februarie. în tot acest timp am fost nevoit să-mi îngrijesc sănătatea, in urma unei gripe destul de supărătoare de care am suferit dc-a lungul iernii şi abia de citeva săptămîni mi-am putut reluat lucrul. Astfel, mă grăbesc să revăd documentele atît de interesante pe care aţi binevoit a mi le trimite. Intîi articolul d-lui Rticnne Souriau despre Formă şi observaţiile dv., ambele atît de bogate în idei, încît cu greu li s-ar mai putea adăuga ceva. Apoi, observaţiile d-lui Souriau îa articolul meu despre Admiraţie, cărora aş vrea să le răspund — desigur dacă normele pe care le-aţi adoptat nu se împotrivesc acestui lucru — cu nota pe care o adaug acestei scrisori. Deoarece aţi avut bunătatea să-mi cereţi noi contribuţii la vocabularul dv. de estetică, vă înştiinţez că mă aflu la dispoziţia dv. pentru a redacta articolele privitoare la Perfecţiune şi Profunzime.
Keluînclu-mt notele, abandonate în timpul bolii, constat că mi-e tu neputinţă să regăsesc copia micului meu articol despre Admiraţie, cit şi primul număr din foarte preţioasa dv. Revistă de artă vi de estetică. Ar exista oare posibilitatea de a mi le procura fără sâ vă incomodez prea tare '.' Vă mulţumesc de o mie de Ori pentru tot ceea ce faceţi pentru mine şi vă rog să primiţi, sitmată domnişoară, expresa sentimentelor mele devotate ş> omagiile mele respectuoase.
T. Yiar.u
214
IHIi
Către Elena Vianu
Aiuci. i iulie iy:>8
Mimoc, scumpă mea,
E probabil să termin aci1 duminică seara sau luni di mineaţa, încît luni seara sper să fiu la Sinaia, lini dă oarecari griji faptul că nu mi-au sosit încă diplomele de bacalaureat, aşa că mi-e teamă, din această pricină, de întîrzieri. Sper totuşi să mă aranjez în termen. Altfel, bacalaureatul acesta m-a obosit mai puţin decît altele. Am o cameră bună, cu acces la o baie confortabilă, si dorm pe cît pot : mai mult din principiu decît din poftă, căci căldura — destul de mare şi pe-aici — mă ţine treaz, pentru a asculta, în orele crăpatului de zi, mierlele şi cintezoii. Despre mierle îţi voi vorbi mai pe larg. Le-am cunoscut acum de-aproape şi le studiez.
Ce faci tu ? Ce face băieţelul, pe care-1 evoc aci in gesturi şi atitudini cu totul particulare,' de pildă expli-cîndu-mi ce face el cînd se duce la şcoală sau indemnînd convoiul amicilor lui la urcuşul automobilului : „dă-i şi dă-i". E grozav de drăguţ ! Pupă-1 bine.
Mă gîndesc că, abia înapoiat la Sinaia, va trebui să reiau ms. Mfacedonski] şi în cîteva zile să plec, pentru a-1 preda2, mai ales că ar trebui s-o văd şi pe Viky, săraca ! 3 Va trebui să-i scriu de-aici, căci n-am putut pînă acum decît să-i dau o telegramă în ziua înmormîn-1ârii bietului Petrică : ziua de Sft. Petru — curioasă şi impresionantă coincidenţă.
Zi aniversară şi pentru noi — a cărei tainică jubilare am închis-o în inima mea, adînc. Te sărut mult, mult, mult.
Tudor
în singura zi liberă pe care am avut-o, am fost împreună cu profesorii în Munţii Apuseni, pe Trascău, în locuri frumoase, despre care îţi voi vorbi.
215
Nu cumva tc-ai gîndit să-mi seni şi tu ? Poate câ mîine primesc ceva de la tine ?
)«7
Către Basil Munteanu
Sinaia. 12 iuli^
•38
Scumpe si vechi prieten
îţi mulţumesc din inimă pentru darul cărţii d-tale Mi-a sosit aici, la Sinaia, unde am venit să mă odihnesc de ostenelile anului, puţin cam bolnav şi nu prea bine dispus. Nu pot să-ţi spun cîtă plăcere mi-a făcut cartea d-tale. Mai întîi ea îmi aduce mărturia unei vechi amiciţii, a cărei amintire mi-e foarte scumpă şi pe caic c. evocam  adeseori dintr-un trecut destul de îndepărtat, acel al Şcoalei militare în timpul războiului 3 şi al anilor care i-au urmat. N-aş vrea să te alarmez, dar dacă primeşti afirmaţia că ne-am văzut ultima oară în 1919, înseamnă că legăturile noastre văzute au suferit o eclipsa de aproape două decenii. Am fost in vremea aceasta de trei ori la Paris, dar tot în timpul verii sau pe la începutul toamnei, cînd nu speram să te găsesc acolo. Mi se pare de asemeni că în acest, răstimp n-ai prea iost, în ţară. Ştiri despre d-ta primeam totuşi fie de la amici comuni, fie din studiile d-tale, pe care le citeam cu mare plăcere şi satisfacţie. Acum, îmi vii prin minunata d-tale carte asupra literaturii   noastre, care   îmi dovedeşte că prezenţa d-tale printre noi a fost neîntreruptă şi că atunci chiar cînd noi te socoteam departe, spiritul d-tale continua sâ ne supravegheze şi să ne cântăreaţă.
îţi mulţumesc:, scumpe şi vechi prieten, pentru cuvintele amicale cu care însoţeşti volumul d-tale şi pen-
216
tru cele pline de bunăvoinţă cu care, în cursul expunerii d-tale, iei act de contribuţia mea literară.   Am citit volumul d-tale în întregime, l-am reluat în unele din părţile lui şi, dacă îngădui expresia sinceră a opiniei mele, îţi voi spune că preţuiesc lucrarea    d-tale drept une oeuvre maitresse, cum critica noastră literară n-a produs de mult. Folosind perspectiva    străinătăţii (despre care o vorbă celebrii spunea că este posteritatea contemporană), judecăţile d-tale au de cele mai multe ori o pre-ciziune definitivă. Ceea ce spui la începutul volumului despre psihologia românului   şi consideraţiile finale in care relevi fondul de compilaţie metafizică al prezentului nostru literar, stipulînd în acelaşi timp nevoia de a ne îndruma către marea simplitate umană, sunt observaţiile foarte preţioase ale unui filosof şi ale unui moralist. Am admirat o sumedenie de trăsături profunde sau fine, care dau mărturia deosebitei d-tale virtuţi critice. Paginile despre Arghezi sunt dintre cele mai bune care i s-au consacrat. Apoi în nici un moment lucrarea nu manifestă nici măcar umbra vreunei intenţii propagandistice ; niciodată ea nu se îndepărtează de la norma unei perfecte sincerităţi de savant şi de scriitor... Şi, tocmai prin această însuşire,  cred că opera d-tale va aduce mari servicii literaturii noastre, care este pentru întîia oară prezentată cu demnitate publicului străin. Primeşte deci, scumpe prietene, multe felicitări pentru magnifica d-tale lucrare-, cu care ţi-ai cîştigat merite dintre cele mai mari.
Aş fi vrut să-ţi spun unele lucruri si despre mine, dar mă rezerv pentru ocaziunea, pe care o sper nu prea îndepărtată, a revederii noastre, fie în ţară, dacă ai de gînd să revii printre noi, fie la Paris, unde nu este exclus să viu în cursul anului viitor, răspunzând unei invitaţii de a ţine cîteva conferinţe.
Pînă atunci, primeşte, te rog, o caldă strîngere de mîna, o dată cu asigurarea vechii şi devotatei mele prietenii.
T. Vianu 217
ItW
ft>9
Către Ana Macedonski
Către Victor Ian
cu
.Sinaia, 18 :ulv> 19:ilf
[■Sin
Preaonorată doamnă Macedonski,
Am primit ambele scrisori pe care mi le-aţi adresat la Sinaia. Răspunsul meu vine eu oarecare întîrziere. deoarece în vremea din urmă am fost destul de bolnav M-am înapoiat de la Aiud, unde am prezidat comisia de bacalaureat, cu o criză de rinichi, care m-a ţinut în pat mai tot timpul şi în situaţia de a suspenda cîteva din obligaţiile mele cele mai urgente. Cu toate acestea, am căutat să perfectez voi. I al ediţiei pe care o pregătesc şi, pe ziua de ieri, am fost la Bucureşti, unde am predat manuscrisul. L-am văzut pe d-1 Rosetti numai un sfert de ceas, într-un scurt interval smuls numeroaselor solicitări la care trebuie să răspundă, aşa încît n-am putut discuta mai mult chestiunea care vă interesează Cum însă motivul pe care vi l-a dat în ultima intreve dere a dispărut, poate că va fi în stare de a satisface cererea dvs. Este drept totuşi că mi-a vorbit de greutu ţile instituţiei sale... Voi reveni cu noi insistenţe, deoarece: dorinţa mea cea mai vie este de a vă putea fi util.
Vă mulţumesc pentru informaţiile pe care mi le daţi şi de care voi face uz. De altfel, în toamnă, cînd voi reveni în Bucureşti, vă voi ruga să-mi comunicaţi şi restul materialului pe care îl veţi fi strîns între timp, aşa ca lucrarea mea să apară într-o formă cît mai completa
Mulţumindu-vă din inimă pentru bunăvoinţa dvs. şt rugîndu-vă să credeţi în sentimentele mele foarte devo tate, vă asigură de tot respectul său
T. Vianu
O dată cu aceasta expediez o scrisoare şi d-lui Ro-
setti.
218
aia, ccn.
Draţfă domnule lan
ai.mist i.'i.us;.
cu,
ou d
e vorbă. Uncit- vom Putea sta linişti
Aşadar, 1;
1 buna vedere!
Cu salutări cordial
e,
T.V.
170
Iubite prietene.
Către Basil Munteanu
Bucureşti, 17 .vpt. j :,.•;« ■Mr. Andrei Mureşanu. J.i
Scrisoarea d-tale care a fost o mare bucurie a vacanţelor mele şi pentru care îţi mulţumesc din inimă, îmi dă curajul de a face pe lîngă d-ta o intervenţie, pe care sper că n-o vei găsi insolită.
Iată despre ce este vorba :
Lucrez la o ediţie a operelor lui Macedonski 2, un poet pe care l-am cunoscut personal şi a cărui memorie o {venerez] * şi am încercat s-o slujesc din cînd în cînd. Citind splendida d-tale sinteză, am reunit ** una din plă-
* Cuvînt indescifrabil <n. ed.).
*• Probabil o lecţiune presitâ. Din nefericire nu <> putem verifica (n. ed.).
219
cerile acestei lecturi rare, observînd în cîte puncte sentimentul nostru coincide în ce-1 priveşte pe Macedonski Revenind la ediţia mea, trebuie să-ţi spun că mă găsesc la un punct înaintat al constituirii celor patru ma sive volume şi, că cel dintîi, cu studii introductive, bibliografii şi copioase note şi variante, se găseşte în curs de imprimare. într-o lună sau o lună şi jumătate cred că voi apărea.
îmi lipseşte însă o indicaţie pentru notele mele, unde îmi spun că erudiţia d-tale m-ar putea ajuta şi cu aş fi bucuros s-o citez în paginile cărţii pe care o prepar Este vorba de strofele alăturate, însoţite de lămurirea Motiv din Gilkins.3 Mijloacele modeste ale bibliotecilor de-aci mă împiedică să identific pe acel Gilkins şi poeziile lui. Din vechi lecturi, am însă impresia că ar putea fi un belgian — poate unul din acel cu care Macedonski a colaborat la La Wallonie din Liege, în 1886. Ai avea oare timpul să cauţi la Naţională ceva despre acest Gilkins şi poezia la care se referă strofele lui Macedonski ? N-aş vrea să te împovărez ştiind cît eşti de prins cu propriile d-talc  lucrări.   Dar dacă, fără prea   mari   sacrificii, ai putea găsi poezia lui Gilkins şi mi-ai putea-o comenta, ţi-aş fi foarte recunoscător.
Cu foarte via plăcere de a te putea revedea curind (pentru a şti cum arată şi pe din afară scumpul amic din anii tinereţii), te asigură de vechea şi afectuoasa sa prietenie
T. Vianu
171
Către Basil Munteanu
Bucureşti, 26 sept. 1038
Scumpe prietene,
îţi mulţumesc din inimă pentru bunăvoinţa cu care ai răspuns'rugăminţii mele1. Am fost foarte bucuros să
220
aflu modelul poeziei lui Macedonski, pe care îl voi trece printre notele ediţiei mele, o dată cu mulţumirile ce-ţi datorez. Foarte interesante sunt de asemeni spicuirile din Gilkin. care explică afinităţile lui Macedonski, in epoca sa „satanică1'. încă o dată; mii de mulţumiri. La Facultatea noastră de Litere au devenit vacante opt catedre. Ce bucuros aş fi să te ştiu legat de una din ele. Aş spera mult de la o tovărăşie al cărei ecou intelectual şi moral nu mă îndoiesc că ar fi pentru mine dintre cele mai vii şi mai fecunde.
Primeşte expresia întregii mele afecţiuni o dată cu sentimentele mele cele mai devotate.
T. V iar tu
172
Ci'tre Victor Iancu
Bucureşti, 8 ortr.Jnbrie f.Ui
Iubite domnule Iancu,
Mă bucur sâ te revăd cu prilejul venirii d-tale in Bucureşti, cînd te rog să mă anunţi din prima zi. 1
Dacă voi putea cu această ocazie să convoc şi alţi amici de-ai noştri (de altfel cam risipiţi şi greu de adunat laolaltă), pentru a discuta eventualitatea unui anuar de estetică, programul nostru din Sinaia va începe să prindă corp.
Gîndeşte-te în tot cazul la o contribuţie mai lunga si la unele recenzii.
Bag acum de seamă că scrisoarea d-tale datată din 25 septembrie a ajuns la Bucureşti la 4 octombrie. Nu cumva atunci vei fi prin preajmă ?
Cu cele mai bune salutări prieteneşti.
T. Vianu
221
173
Către N. Ladniiss-.Andrecsciu
Bucureşti, 10 nctonihri
Stimate domnule Ladmiss-Andreescu,
Răspund cu plăcere întrebărilor d-tale. 1 Ma vei seu za insă dacă nu o voi face la fiecare din punctele chestionarului şi în ordinea lor. Sunt printre acele puncte unele despre care nu ţi-aş putea spune mare lucru. Aşa, d[e| p[ildâ], nu pot să aduc speciale lumini asupra Gin-dirii la Cluj. Eu am început să colaborez la Gîndirea, Germania.
Invitaţia de colaborare mi-a făcut-o Nichifor Crainic, cu care mă împrietenisem încă din 1915, cînd eu eram student, iar el licenţiat în teologie şi pe punctul de a se face preot. Ne-am întîlnit în timpul războiului, la Iaşi, dar legătura noastră s-a întărit în primii ani după război, când ne vedeam uneori şi în casa lui Vlahuţă. In 1920, m-am dus să studiez la Viena, împreună cu Virgil Zabo-rovschi şi după vreun an a plecat într-acolo şi Crainic, însoţit de d-1 Busuioceanu. De la Viena, unde am fost coleg cîtva timp cu Blaga, am trecut în Germania şi, în decembrie 1923, mă întorceam cu' diploma de doctor în filosofie a Universităţii din Tubingen.
Cînd am primit invitaţia de colaborare a lui Crainic, am răspuns cu tot entuziasmul. Ne unea o prietenie mai veche şi un fond de cultură comună. Dacă vrei să scrii un studiu critic asupra Gîndirii, cred că este necesar sâ ţii socoteală şi de înrîuririle provenite din Germania expresionistă, anti-intelectualistă şi spengleriană a anilor de după război. Mistica, metafizica, filosof ia istoriei şt a culturii sunt preocupări care nu prea erau cultivate mai înainte şi care apar acum în conexiune cu un mo mont european, dar mai cu seamă german, pentru a nu vorbi de cauzele [relale ale acestei orientări.
Cred că contribuţia' Gîndirii trebuie căutată in sfoiţa rea de a înălţa cultura românească la expresie univer-
sală. Noi toţi care ne-am grupat în jurul acestea reviste am crezut că trebuie să depăşim cercul îngust al unei culturi provinciale, punîndu-ne în faţa celor mai îndrăzneţe probleme ale spiritului. Teoria culturilor minore şi majore a lui Blaga este specific gîndiristă. Chiar ortodoxismul Gindirii a avut această semnificaţie : pătrunderea în universal printr-o poartă locală.
Iată, stimate domnule Ladmiss-Andreescu, ce-ţi pot spune pe scurt despre revista pe care d-ta o studiezi.
Pentru alte date concrete îţi stau oricînd la dispoziţie.
Poftă bună la lucru şi izbîndă deplină. Cu urări de sănătate şi salutări cordiale,
T. Vianu
174
Către Mircea Djuvara
[Bucureşti. I.") februarie l:i '<'<[ Mult stimate domnule Djuvara1,
Primesc bucuros să fac o comunicare la Institutul de Filosofie Juridică. - Aş dori să vorbesc despre Mediul axiologic condiţional si creaţia valorilor, un capitol din-tr-o teorie generală a valorilor, pe care o pregătesc de cîtva timp. Cum pentru moment sunt foarte prins cir numeroase angajamente, v-aş ruga să-mi fixaţi data comunicării în a doua jumătate a lunii martie, cînd nădăjduiesc a fi ceva mai liber. îndată ce voi cunoaşte data definitivă a comunicării, voi redacta şi rezumatul pe care mi-1 cereţi.
Cu distinse şi devotate sentimente,
al dvs..
T. r
I7>
Către Alexandru Coioriai»
Bucureşti, -i martie 19M
StimCte domnule coleg ],
Răspund cu plăcere invitaţiei pe care aţi avut amabilitatea de a mi-o adresa. Veţi găsi, alăturat, notele bibliografice pe care le doriţi, împreună cu trei din poeziile mele mai noi. In ce priveşte materialul din Vieaţa nouă, cum nu-1 am sub ochi. vă las dvs. sarcina de-a alege de acolo ce veţi socoti că poate intra în antologia proiectată, adăugîndu-1 cu bucăţile pe care vi le pun acum la dispoziţie.
Aş dori mult să fac corectura paginilor care mă privesc.
Felicitîndu-vă din inimă pentru frumoasa idee a Antologiei „Vieţii nouă", menită să pună în evidenţă preţioase aspecte literare destul de puţin cunoscute, vă rog să primiţi, o. dată cu mulţumirile mele cordiale pentru amicala dvs. reamintire, expresia sentimentelor mele foarte devotate.
T. Vianu
176
dero. îţi mărturisesc că le aştept cu plăcere şi interes Revista apare în condiţii excelente şi — ceea ce a alcătuit pentru mine o surpriză dintre cele mai agreabile — a fost descoperirea d-tale ca publicist politic. Caracterul înaintat şi curajos al ideilor d-tale, seriozitatea şi limpezimea chipului în care le prezinţi, mă fac să te urmăresc cu o simpatică participare. Te felicit din inimă şi îţi urez spor la muncă !
în numărul ultim, am văzut amintit un vechi articol de-al meu, de-acum vreo 15 ani, pe care îl credeam cu totul înmormîntat în colecţiile Gîndirii. 2 El datează din vremea în care, înapoiat de curînd din Germania, aduceam cu mine dorinţa de a vedea cultura noastră îna-intînd către stilul marilor creaţii, poate ceva înrudit cu ceea ce Blaga a numit mai tîrziu cultura majoră. Mi se părea că prea ne menţinem la nivelul etnograficului Pârvan gîndea pe-atunci în acelaşi fel. îmi pare bine că d-ta pari să te alături acestei directive şi îmi place să recunosc că d-ta o poţi face cu bune motive, atît ca ardelean, cît şi prin ceea ce formaţia d-tale adaugă însuşirii de fiu al părţii apusene a pămîntului nostru. Fie ca sforţarea d-tale să fie încununată de succes.
Ţi-am trimis, mai zilele trecute, două noi publicaţii dc-ale mele. Le-ai primit ?
Cu plăcerea de a primi curînd bunele d-tale veşti, te rog să crezi în vechea mea prietenie şi să primeşti o călduroasă strîngere de mînă din partea lui
T. Vianu
Către Victor Iancu
Burtveşti, 6 iunie 1 <>:■?*>
Iubite domnule Victor Iancu,
îţi mulţumesc pentru trimiterea regulată a Ţării nouă. 1 Mi-au sosit pînă acum trei numere şi cu toate ca micul răstimp al apariţiei lor n-a putut crea în mme o depnn
224
17;
Către Elena Vianu
Timişoara ', 28 iunie l'l.sn
Iubita mea Mimoc,
_ Sunt liber astăzi — şi mîine, pînă după-amiază. Pri-lcJ bun de a mai sta puţin de vorbă. Ce faci tu ? Cum
225
ii merge băiatului ? Eşti mulţumită de casă şi nu ţt-e prea greu cu atîtea treburi pe care urmează să le duci singură la bun sfîrşit ?
Eu nu mă simt încă deloc obosit. Asta va veni mai tîrziu, după primele zile ale oralului, care, de altfel, nu vor fi multe. Era însă prea cald (ca şi pe drum, în tren), dar astăzi a plouat şi acum e chiar plăcut.
Am petrecut prima noapte la Hotel Carlton, o cochetă gospodărie mitteleuropăisch, cu drăguţă mobila ilacată şi duş într-o cabină alăturată. A doua zi m-am mutat la Internatul Liceului de fete, unde iau şi mesele de prînz, supravegheate de una din doamnele Comisiunii. Din prima zi am întîlnit pe un domn : Dumitrescu, consilier la Curtea de Apel, un bucureştean... în exil, bucuros să stea de vorbă cu mine şi vag cititor al imprimatelor mele. Aseară a venit, după terminarea tezei, să mă i.i cu un automobil şi am fost împreună la fazaneria regala, apoi am luat masa la Buziaş, în tovărăşia milioanelor de ţînţari ai parcului (care însă ne consumau pe noi). Ne-am întors pe la 11 noaptea în oraş. Astăzi urmează să mergem la Lipova, apoi la Măria Radna (unde este o mănăstire de benedictini) şi apoi la Arad, pentru masa de seară. Dacă însă va' mai fi vreme ploioasă, nu cred să mai mă duc. Mi-ar părea totuşi rău să renunţ. Sunt atîtea amănunte suculente pretutindeni. îţi voi vorbi de fazani şi de cerbi, să audă şi băiatul.
Comisia este aşa şi aşa... Cam prea mult cucoane-... Evident, profesoriţa de franceză nu ştie deloc aceasta limbă. Fiziciană este o dropie. Desprind din galerie şt pe o Consuelă, sora lui Amilcar Georgescu. M-a amuzat evocarea familiei de militari, în care mama striga cînd pe Consuela, cînd pe Amilcar. Aflu că a mai existat im frate : Ramiro. Aşadar, sectorul spaniol, cu anexele lui punice.
Am fost foarte fericit, auzindu-te la telefon că mica noastră casă din Zamora2 ia formă frumoasă. Ai pus să astupe puţul ? Trotoarul de pe latura casei dinspre localităţi (— germ. Lokalităten, spus cu compuncţiune despre atenansele inavuabile) nu trebuie făcut înainte tic a modifica rigolele subterane. Dar cum această operaţii' se va face mai tîrziu, după plecarea lui Andronescu, cine va mai face trotoarul ? Problemă ! Chipul în care ai re-
zolvat aducerea apei în locuinţă mi se pare admirabil Lucrarea este gata — sau se va găti curînd ? Dar cînd '■ Aştept cu mare nerăbdare ziua de joi, pentru a afla toate aceste amănunte.
Miine (29 iunie) este aniversarea noastră, iubita mea Mimoc. Sâ trăieşti, să trăim cu toţii, multă vreme. împreună cu băieţelul nostru. Ce face puiul ? întreabă de mine ? Vă sărut pe toţi şi vă doresc mult.
Turinr
Către Elena Vianu
lArad, | 2fi iunie [l'.iV.i]
Iubita mea Mimi,
După cum ţi-am scris azi de dimineaţă am făcut excursia plănuită cu dl. Dumitrescu. Plină de farmece a fost. etapa la Măria Radna, unde mi-ar fi plăcut să fiu cu tine. După cc am văzut şi Lipova ne-am îndreptat, spre Arad, unde am luat masa. Ne înapoiem acum la Timişoara. Poimîine începem oralul. Mîine te voi chema la telefon.
Vă sărut pe toţi cu mare drag şi dor,
Tu dor
179
Către Elena Viani
[Arad. 2!i iunie J.I.'Jjm
Iubita mea Mi
mne.
Radna.'Mari "snatf h™' mi^^şti din Mana
Mari spaţii baroce _ grossartig - deopotrivă
227
cu neegalata aşezare a întregei construcţii. Dl. Dumitrescu vrea sâ organizeze — pentru noi amîndoi — .> excursie la Reşiţa, Anina, Oraviţa, Ada-Kaleh, în luna sept. Ai fi de acord ? Abia aştept sâ ne revedem. Sărut ă-1 pe băieţel din parte-mi. Cu drag,
Tudor
180
Către Ion Fronzetti
Zum ora, 27 august 1 Iubite domnule Frunzetti,
îţi mulţumesc pentru rîndurile d-tale de reamintire, ea şi pentru gîndul de a mă fi făcut cel dintîi părtaş ai traducerii d-tale din Rimbaud l. Am citit cu multă plăcere Luntrea beată. Am regăsit acolo marea d-tale în-demînare în serviciul unui sentiment atît de just al miracolului rimbaldian. Valoarea traducerii mi se pare apoi a creşte cu înaintarea strofelor şi numai în cîteva. locuri mi s-a părut a putea percepe cîte o şovăire, cîte o reluare de suflu... Dar îmi rezerv judecata definitivă, căci aş dori să fac o confruntare cu textul original, ceea. ce însă nu va fi posibil decît peste cîteva zile, la Bucureşti .
Deocamdată,  o  singură  obiecţie  mai  precisă (daca mi-e îngăduit) : De ce Luntrea beată ? Le băteau iure este o îmbarcaţie care duce mărfuri coloniale... Luntrea prea mică ; este o modestă navă pentru pescuit sau pliir, bări, prin urmare altceva decît în intenţia lui Rimbami. Ar trebui neapărat găsit ceva deosebit...
...Dacă totuşi vom mai avea multă vreme pentru a si -fel de meditaţii. Nu ştiu în ce împrejurări ne vom revedea. Şi nu ştiu nici cînd. îmi vine vestea că la începutul lui septembrie voi fi chemat în concentrare. A-ita
228
mă reîntinereşte. Mă simt plecînd ca acum 23 de ani, la începutul războiului.
îţi mulţumesc pentru rîndurile din Paris. A fost prima luare de contact cu Parisul ? Ai trăit în cazul acesta un eveniment capital, ale cărui ecouri îmi place să le evoc... dar îmi rezerv plăcerea de a vorbi şi despre Paris şi despre atîtea alte lucruri care ne interesează deopotrivă, mai tîrziu, la Bucureşti şi poate — cine ştie ? — într-o atmosferă pacificată.
Pînă atunci îţi doreşte multă sănătate şi spor la lucru, cu cele mai bune sentimente prieteneşti,
T. Vianu
1S1
Către Elena Vianu
Bistriţa, 11 septembrie lf).{<>
Iubita mea,
Ce curios mi se pare că abia mi-este îngăduit să te ascult, din cînd în cînd, cîteva minute... Aseară am dus cu mine ecoul glasului tău şi am căutat să reţin fiecare nuanţă, fiecare intenţie. Am vorbit însă atît de puţin împreună şi, după ce am închis telefonul, mi-am dat seama că nu ţi-am spus nimic din cîte aveam pe inimă.
Astăzi este o zi mai puţin încărcată pentru mine, căci în faţa comisiei noastre 1 s-au prezentat rechiziţiile unei comune de unde nu am de ridicat nimic pentru regimentul meu. Am plecat deci mai devreme şi, în aşteptarea mesei, m-am refugiat într-o circiumă ungurească, de unde îţi scriu aceste rînduri. Nu-ţi poţi face nici o idee de numărul şi felul covîrşitor al impresiilor pe care aş avea să ţi le comunic şi pe care ţi le voi împărtăşi cu de-amănuntul cînd, cu ajutorul lui Dumnezeu, te voi revedea la Tîrgu-Mureş, unde te voi chema, îndată ce voi lua acolo o reşedinţă stabilă. Dar vei putea face
229
Iu călătoria pină la Tg.-Mureş singură şi în trenuri aglomerate ca acelea care circulă acum ? Nu ştiu nici eu ce să spun. Cred că înţolepţeşte va fi să călătoreşti numai în cazul în care îţi vei putea asigura în Gara de Nord un Ioc bun, în clasa I-a. Altfel te sfătuiesc să amini. Vei călători pe linia principală (direcţia Cluj), pînă în staţia Războieni, de unde vei lua un alt tren pînă la Tg.-Mureş. Cînd vei veni te voi ruga să-mi aduci livretul meu militar, care se găseşte fie în cutia cu acte (roşie, o fostă cutie de bomboane), aflătoare în dulapul bibliotecii din vechiul meu birou, ultima despărţiturâ din dreapta cînd priveşti biblioteca din faţă ; fie în servieta mea, care se găseşte prin casă. Caută-1 şi pune-ţi-1 deoparte, în aşteptarea zilei cînd vei putea veni încoace.
E multă durere printre oameni acum. Rechiziţia ia săracului strictul necesar. Să vezi jale, lacrimi, implorări. Pentru îngrijirea animalelor ni s-au adus miliţieni, printre care se găsesc şi oameni de peste 70 de ani, unii din ei cu totul frînţi şi nenorociţi. Un moşneag atins de hernie, rîurînd de sînge, mi s~a prăbuşit în faţă, cuprins de un groaznic tremur al durerii. L-am trimis într-o clinică particulară apropiată, cerînd pentru el un ajutor care mi se părea urgent. Nu ştiu însă ce a devenit... Dar nici caii nu sunt mai fericiţi. Am aflat acum despre cal că aparţine unei speţe foarte nenorocite, foarte bolnave... Un foarte mare număr dintre ei sunt atinşi de emfizem pulmonar (aşa-numitul suspin, pe care medicul veterinar se pricepe să-1 provoace printr-o simplă apăsare a căilor respiratorii), apoi de orbenie, de hernie, de neoplasme etc.
Mulţumesc lui Dumnezeu, cu toată osteneala neobişnuită a regimului meu de aci, eu mă simt bine şi poate chiar întărit. Dacă dorm bine noaptea, a doua zi stau fără şovăire la treabă. Abia acum îmi dau seama că au fost ani. în viata mea cînd trebuie să fi fost destul de bolnav, într-atît de repede mă ajungea istovirea. Am mină bună şi dispoziţie egală. Apoi — ce lucru ciudat — faptul de a fi emigrat într-o altă individualitate, departe de gîndurile şi preocupările mele obişnuite, faptul de a rămîne un necunoscut printre foarte numeroşii oameni cu care am de-a face îmi dă uneori impresia unei vacanţe ' pirituale. Numai amintirea şi dorul cumplit de voi mă
z::!0
turbura, mai ales cînd rămîn singur. Ce face băiatul, scumpul nostru ? întreabă el de mine uneori ? Cînd văd un copil de vîrsta lui pe-aici, mi se strînge inima de înduioşare. Cel puţin dacă va avea el parte de vremurt mai bune decît acelea care ne-au fost hărăzite nouă. Situaţia nu mi se parc însă că se dezvoltă, ameliorîndu-se Ştirile pe care mi le aduc ziarele mă fac să cred mai degrabă că ne găsim la începutul unui lung război european, în care nu este sigur că nu vom fi tîrîţi şi noi Dar, in fine, să sperăm că cel puţin soarta noastră individuală şi — mai cu seamă ■— aceea a scumpului nostru băieţel va fi scutită de încercări prea mari. Eu am mare încredere în înţelepciunea ta, iubita mea.
Păstrează-mi tot ce vine pentru mine. Dacă sosesc corecturi, păstrează-le şi pe acelea ; poate că ţi le vot cerc la Tg.-Mureş, dacă mi se va părea că voi găsi acolo momente de linişte pentru a putea lucra cîte ceva.
Deocamdată lucrul ar fi cu neputinţă. Seara cad de oboseală şi nu pot citi nici măcar o pagină din puţinele cărţi pe care le-am adus cu mine. Cînd te voi chema data viitoare la telefon (poate mîine, poate poimîine), mi-ar plăcea s-o pot face la o oră cînd aş putea auzi şi glasul băiatului.
îmi pare foarte rău că taică-tău nu este mai bine Caută de-1 amuză ; ieşiţi uneori împreună. Este absolut necesar să se întremeze. Transmite-i lui şi maică-tii sărutări şi multe lucruri' bune din parte-mi. Asigură-i că nu-mi merge rău pe-aci.
îl sărut pe băiat — şi pe tine, iubita şi frumoasa mea
Tud'i'
182
Către Elena Vianu
Bistriţa, 12 sept. 1939
Iubita mea Mimi,
Iţi scriu în grabă şi numai cîteva rînduri, îndată după convorbirea noastră telefonică. Nu pot să-ţi spun cită
231
emoţie am simţit auzind şi glasul scumpului nostru băieţaş, care mi-a spus că a făcut cunoştinţă cu un copil la şosea şi că este cuminte. Sunt de asemeni mai liniştit, aflînd că lui taică-tu îi merge mai bine. Le voi scriu şi lor zilele acestea.
Eu continuu să rechiziţionez cai, stînd toată ziua în oborul de vite, în zgomot de nechezaturi şi într-un praf, ca al [...] *. Aş dori acum să mă pot întoarce la baterie, dar lucrul nu va fi posibil decît în cîteva zile. Sper atunci să te pot avea lîngă mine, măcar cîteva zile. Pînă atunci, aştept scrisoarea ta la Hotel Kovacs în Bistriţa, curios de ştirile pe care mi le-ai anunţat. Ţi-am făgăduit o fotografie. Iat-o. Fotografia e cam prea retuşată şi urechea dreaptă este prinsă într-un racourci cam exagerat. Altfel expresia locotenentului pe care-1 ai în faţă este destul de naturală. Aş vrea şi eu o fotografie de-a ta mai portabilă, căci cea pe care am luat-o cu mine n-o pot ţine decît într-o carte, pe masa mea. Aştept de asemeni o fotografie de-a băiatului.
Vă sărut şi vă doresc.
1S3
Către Elena Vianu
Bistriţa, Ifi sept. 1939 (Sîmbătă)
Iubita mea Mimi,
Astăzi mă aflu într-un arest voluntar. M-a ros o cizmă şi pentru ca să nu las răul să se întindă, am anunţat pe şeful meu şi m-am închis în casă pentru 24 de ore, cu merinde şi leacuri, trimiţînd, în acelaşi timp, cizma la întinsoare. împrejurarea îmi prinde bine şi pentru odihna generală. Ara găsit apoi puţin timp şi pentru corespondenţă. I-am scris lui Ralea şi lui Rosetti.
Cuvî
nt indescifrabil (n. ed.).
232
După cum te-am anunţat aseară la telefon, cred că pe la mijlocul sâptămînii viitoare voi fi din nou la Tg.-Mureş. Ma pregăteam atunci să te aduc la mine. Dar dapâ cum mi s-a părut aseară, tu ai prefera să vin eu la Bucureşti. Ideea este excelentă, mai ales că în felul acesta l-aş putea vedea şi pe băiat, de care mi-este un dor nebun. Să văd numai dacă pot obţine permisia.
Aseară, la telefon, mi-ai părut mai nervoasă. Trebuie sâ ai răbdare, iubita mea. Vor trece şi încercările acestui răstimp şi ne vom regăsi în pace şi fericire. Mă gîndesc dacă n-ar fi cazul să-i scriu lui Motru; arătîndu-i că, deoarece în luna oct. am examene şi trebuie să încep cursul. Facultatea ar trebui să ceară statului-ma-jor deseoneentrarea mea. Numai că bătrînul este tare indolent. Mai eficace ar fi intervenţia lui Ralea, invocind aceste motive reale. Caută de-i vorbeşte la telefon sau altfel. Pentru începutul lui oct., intervenţia ar trebui făcută de pe acum.
Scrisoarea ta, ca şi fotografiile, foarte reuşite, ale băiatului, m-au umplut de fericire. Rău îmi pare că nu te-am rugat să-mi scrii mai des. Credeam însă că voi termina mai repede pe-aci. Nu-mi închipuiam că ocupaţia asta abrutizantă vă dura aproape două săptămîni. Cel puţin dacă în felul acesta voi fi făcut o jumătate de concentrare. Pesimiştii văd şi posibilitatea unor intervale mai lungi. Dar eu îmi voi da silinţa .să fie altfel.
Mîine seară te voi chema din nou la telefon şi aş vrea să te regăsesc mai veselă, dulcea mea. Te sărut cu mare drag şi dor — şi pe frumosul nostru de băiat.
7'uc/or
184
iubita mea Mimoc,
Către Elena Vianu
Iauni, 1.9 sept. 1,939 Bistriţa
Conversaţia telefonică de ieri, duminică, m-a alarmat oarecum. Zvonuri despre intrarea ruşilor in Polonia
233
ajunseseră, în formă vagă, şi pe aci. în primul momentani crezut că mă găsesc din nou în faţa unei ştiri lansate de saşii de pe aci — care sunt destul de activi în propaganda lor. Tu vorbeai însă şi de primejdii care ne ame ninţă pe noi. In mintea mea au început să se încrucişeze fel de fel de ipoteze — care de care mai chinuitoare Avusesem apoi, mai clar ca oricînd, impresia stării tale subiective. M-am întors la hotel (căci după-amiază serviciul era suspendat) şi am petrecut o după-amiază de mari frămîntări. Chinuit de nelinişte şi singurătate, am ieşit clin nou pe la ora 6 seara, în prada unei mari do rinţe de a întîlni un om, de a schimba o vorbă cu cineva... Nimeni. Zilele trecute văzusem pe aci pe Alex Rally, concentrat şi el în Bistriţa. Am umblat pe stradă să-1 întîlnese. M-am învîrtit de vreo două ori prin parcul public. O amintire îndepărtată mi s-a impus. Aşa de singur nu mai fusesem de lfi ani, ele la Tubingen, cind am' petrecut o lungă primăvară ploioasă într-o singură -tate şi o derutare fără egal. La 9 seara m-am gindit să-ţi telefonez din nou. Dar să te chem a doua oară în aceeaşi zi mi-am spus că le-ur putea alarma. Tîrziu de tot mi-am regăsit liniştea. Iar astăzi am început sâ văd lucrurile în culori mai favorabile. Căci terminarea virtuală a războiului din Polonia, împreună cu declaraţia ruşilor de a respecta neutralitatea noastră — despre care zice-se că au vorbit posturile de radio — socotesc că îndepărtează de noi primejdia. în cercul nostru ofiţeresc au pătruns şi zvonuri de desconcentrare. Ce bine ar fi 1 Toată ziua de ieri am petreout-o evocînd bunele noastre momente de fericire, anumite clipe de linişte şi plem tudine, la noi acasă. în călătoriile noastre, odată la Constanţa, pe dig — îţi aduci aminte ? — apoi astâ-varâ Ia Zamora, cu scumpul nostru băieţaş, prin poieni şi păduri. Acum. seara, am găsit scrisoarea ta, la care îţi nV--pund neîntîrziat, în aşteptarea orei !), cînd mă voi duce
să-ţi telefonez.
Eu cred că miercuri voi pleca spre Tg.-Mureş unde. îndată ce voi termina operaţiile de predare a rechiziţ'n-i, voi cere o permisiune, pe care dacă n-o voi obţine, te voi ruga pe tine sa vii la mine. Bine ar fi ca Amiralul -:.< aranjeze ceva. Desigur că nu am nimic contra. Te' rog. iubiţii mea Mimoc, să desprinzi din corectura Macedonski
234
textele franceze (Le Fon şi Le Bun llomnie Misere, din Note, pe care să i le dai lui Sandu, pentru a le încredinţa spre citire şi  corectare  Dudichii Graur). La înapoiere, intercalează-le cu grijă la locul lor. Te-aş ruga, de-ase-meni, dacă ai timp să citeşti tu restul corecturii, aşa încît Ia înapoierea  mea, pe care o sper totuşi  apropiată, să .n-am decît a depune ultima mină. Piciorul meu s-a vindecat, dar dacă va fi să rămîn mai multă vreme aci, va trebui să-mi  procur o chaussură  mai confortabilă. Să sperăm însă că nu va fi nevoie. Iubita mea, ce dor nebun mi-este de tine.  Toată ziua mă gîndesc la tine şi' la scumpul  nostru  băieţel,   regăsind  amintiri particulare foarte precise.  Abia  aştept  clipa fericită  a reîntîlnirii noastre, în condiţii — cel puţin relative — de linişte şi mulţumire. Ce-ai spus de noua infamie rusească ? Ce vor face oare aliaţii ? Care va fi leacul capabil să zăgăzuiască monstruozitatea acestor abuzuri ?
Peste o jumătate de oră voi vorbi cu tine. Mă duc spre telefon. Ce bine ar fi să te găsesc mai liniştită, mai veselă. Am scris maică-tii şi lui taică-tău. Au primit scrisoarea mea ? Am scris şi amicilor noştri. Ţi-au comunicat ? în ce formă şi cu ce rezultate ?
Te iubesc mult şi te sărut cu mare dor — ca şi pe .scumpul nostru băieţaş.
Tudc
is.i
Către Dan Barbili
an
Iubite Dane,
Bucureşti, 9 octombrie 19,'î!)
1*£zj™^*%^ ?le dln concentrare. Sunt
însă Af Roset    ne -a ^ CWar ie" « "^cut
■ "°"Ui pe K, m^, rar0 mi_a adus
235
187
laie dureri. 1 Am rămas consternat. Prin. locurile pe unde am fost, lipsit cu totul de ştiri, ajungînd rar sâ străbat jurnalele, nu aflasem despre cumplita despărţire.
Dragul meu, îţi dau un semn tardiv al participării, mele la doliul tău. O fac cu toată emoţia unei amintiri care şi în sufletul meu este vie şi duioasă. N-a trecut jumătate de an de cînd l-am întîlnit pe bătrînul care se oprise să se odihnească din drumul lui şi pe care l-am regăsit, aşa cum era el, plin de bonomie şi nobila sirn plitate.
Binecuvîntată fie amintirea lui. Dumnezeu sa aibă milă de noi toţi.
Te sărut frăţeşte şi pîing împreună cu tine
Tudor
lSfi
Către Mihai Celarianu
Bucureşti, 17 ianuarie 1940
lvbite domnule Mihai \
Mă bucur mult de vestea pe care mi-o dai...2 îţi mulţumesc mult pentru gîndul de a mi-o fi împărtăşit din primul moment. Mica d-tale satisfacţie o merita cu atîtea. drepturi omul pe care te rog să mă crezi cît de mult îl iubesc şi-1 stimez. îţi mulţumesc de-asemeni pentru tot ce-mi spui cu privire la chipul în care am înfăţişat teatrul lui Macedonski. Pregătesc acum voi. III al Operelor, a căror siluetă masivă începe să se contureze.
Respectuoasele mele omagii doamnei Celarianu. D-tale, o călduroasă strîngere de mînă din partea vechiului prieten
T. Vianu
Către C. Şaban Făgeţei
(Bucureşti. 1 Vineri, 1 fie
19 1»
Stimate şi iubite domnide Făgeţel,
Zilele din urmă am fost foarte prins cu pregătirea unor conferinţe pe care urmează să le ţin duminică şi luni la Cluj, unde plec mîine. Te rog să mă ierţi deci că n-am putut pune încă la punct manuscrisul pe care ţi—1 făgăduisem pentru Ramuri. Marţi seara sunt, insă înapoi la Bucureşti şi chiar a doua zi vot căuta să-ţi expediez manuscrisul la Craiova sau — poate — să ţi-I înapoiez în capitală, dacă bunul meu noroc mă va sluji scoţîndu-mi-te-n cale : ceea ce îmi doresc din inimă. Cu afectuoase şi devotate salutări,
T. Vianu
23H
188
Către Victor Iancu
Bucureşti, 8 ianuarie 1941
Iubite domnule Iancu,
îţi mulţumesc din inimă pentru rîndurile d-tale Ele mi-au sosit într-unui din ceasurile mele mohorîte, in care cerul întunecat al iernii pare sâ adăpostească atit de bine îngrijorările de tot felul care ne apasă. Nu contenesc să mă întreb cum se va constitui viitorul ţării şi al nostru personal ? Totul stă încă învăluit pentru noi în aceste neguri reci ale iernii, pe care nici o rază de soare nu izbuteşte să le străpungă. .Scaunele de prietenie
231
pe cure d-ta mi ic dai fac parte din puţinele motiv.- .1.» înseninare ah1 ceasului de faţă. îţi mulţumesc.
îmi pare bine că te-ai regăsit, în fine. cu famib > d-tale. Şi că răgazul lucrului ştiinţific par sa ţi se ofere acum mai din belşug. înţeleg însă la fel cumplitele păreri de râu care te poartă către Clujul părăsit, in eaiv eu însumi constatam, acum un an, bunii şi înalţii atmosferă de cultură. Pentru că d-ta îmi faci mie atîtea bune urări, dâ-mi voie să-ţi doresc, la rîndu-mi. să te revezi cât de curînd in locurile aşezării de pînă acum, unde hărnicia d-tale realizase atîtea lucruri frumoase.
Am citit remarcabilul d-tale studiu din R[erista\ F\undaţiilvr' R[egale\ asuprii sintezei spirituale nord transilvane şi a fost pentru mine o mare satisfacţie sâ regăsesc acolo expresia unor gînduri şi a unor tendinţe care m-au făcut totdeauna să privesc cu adeziune şi respect către sectorul moral evocat de d-ta.
V[ifl(a] r[omdneascu] nu mai apare. Despre Simefin nu ştiu nimic, pentru că n-am putut vedea încă pe dl Cantacuzino - oare. după cum ştii, poate, a trecut printr-o gravă criză de viaţă. Dacă va fi însă vorba de vreo con • tinuare u activităţii, îmi va fiice multă plăcere să prezint studiile d-tale.
llugîndu-tc să prezinţi doamnei Iancu respoctir-avl-» mele omagii. împreună cu bunele amintiri alo soţiei mele, te rog să crezi în vechea şi devotata mea prietenie.
T. Vianu.
Către Victor Iancu
Bucureşti. ;■! fehrUan-"
Iubite domnule Iancu.
îţi scriam în ultima mea scrisoare ca nu cunosc mea intenţiile d-lui G. M. Cantacuzino în ce priveşte reapa -
238
riţia revistei Simetria. Ştiri despre aceasta mi-au sosit abia pe ziua de ieri : dl. Cantacuzino pregăteşte un nou număr al Simetriei şi colaborarea d-tale va fi bine venită. Dacă iii ceva gata, trimite deci. Pînă la 15 februarie nu va fi prea tîrziu. Eu însumi mă pregătesc să dau ceva, poate unele note pentru dicţionarul revistei, unde sunt dorite cît mai multe contribuţii. 1 D-ta vei fi avind însă şi ceva mai larg.
Ce mai faci ? Credeam că vei avea drum pe la Bucureşti în timpul vacanţei. Sperînd cu multă plăcere să te revăd cît de curînd, îţi strânge mîna, cu vechea prietenie,
T. Vianu
lf»0
Către C. Şaban Păgeţel
(Bucureşti,] 1.1 dec. Itm
Mult stimate şi iuliite domnule Făgeţel,
iată articolul făgăduit ! 1 Recitindu-1 mi-am dat seama că, trunchiat, pentru a puteţi fi publicat în două numere consecutive, ar pierde mult clin valoarea lui. Cum, pe de alta parte, acord oarecare importanţă acestui articol, în fii re schiţez pentru întîia oară partea cea mai generală ;t concepţiei mele, îmi permit să insist a fi primit in întregimea lui, fie în acest, număr, fii1 în numărul viilor ;il revistei. Foarte recunoscător ţi-aş fi, iubite domnule Făgeţel, dacă mi-ai trimete o corectură, cel puţin înaintea tipăririi extrasului.
Cu muite mulţumiri şi .afectuoase salutari, romin al foarte devotat.
d-tak
7". Vianu
2.')')
191
Către Ion Rrea/u
Bucureşti, >i ,\pv,
Mult stimate domnule Breazu l.
Vă mulţumesc: pentru amabila atenţie a trimiterii Transilvaniei, unde alături de atîtea studii, pe care le-am citit cu mult interes şi folos, am avut si surpriza recenziei d-lui Victor Iancu cea mai bogată din cîte au fost consacrate recentei mele lucrări şi în care mi-a fost plăcut a recunoaşte nu numai aprobarea pe care a cis tigat-o, dar şi bunăvoinţa prietenească de care autorul ei a putut să se facă vrednic. As dori să mulţumesc personal d-lui Victor Iancu, clar cum adresa d-sale nu-mi este acum la dispoziţie, îmi iau îngăduinţa s-o fac prin dvs. Cum vă cunosc de multă vreme preţioasa activitate, folosesc prilejul de a vă exprima afinitatea intelectuală cu care o urmăresc necontenit, rugîndu-vă în acelaşi timp să primiţi bunele mele urări de sărbători şi sâ credeţi în sentimentele mele foarte devotate.
7 V:anu
mi-u sosit şi am descoperit cu plăcere în ea recenzia, despre Arta prozatorilor românil, desigur cea mai bogată din cîte i-au fost consacrate, preţioasă mult şi prin consideraţiile de cadru. Am reţinut accentul pe care îl pui asupra „psihologismului" meu şi cred că nu te înşeli Este aici o trăsătură a mea şi, poate, un rest din ceea ce era încă structura pregătirii umanistice in vremea cînd începeam studiile mele. în epoca de dinainte de 1 !">](), psihologia era resimţită drept disciplina de oază a studiilor filosofice şi filologice. Astăzi încă continuu să gîndesc la fel, cu toate limitele pe care cu timpul am ajuns să le fixez psihologiei. îţi mulţumesc pentru tot ce aduci ca contribuţie la cunoaşterea lucrărilor mele şt pentru tot ce adaugi ca accent al prieteniei de cîte ori binevoieşti să te ocupi de mine. Am mulţumit d-lui Breazu, care mi-a trimis revista, rugîndu-1 să mă reprezinte pe lîngă d-ta, deoarece nu-ţi mai găseam adresa. Astăzi am avut şi plăcerea landurilor d-tale, încît pot. s-o fac şi personal. Cînd mai vii prin Bucureşti ? Te aştept, cu mult drag şi cu toată vechea' prietenie devotată.
T. Vianu
192
Către Victor Iancu
Bucureşti, 7 aţin
'. 1-H7
Iubite domnule Iancu,
Adevărat a înviat ! Primeşte din parte-mi bune şi cordiale urări pentru d-ta şi toţi ai d-tale. Transilvania
240
Către Ion Breazu
Bucureşti, 27 mai 1942
Stimate domnule Breazu,
:ti mulţumesc: mult pentru expedierea Transilvaniei Am primit ultimele două numere |x> care sunt acum pe calc de a le citi,  cu atenţia  pe care o merită sumarele lor atît de bogate.
Articolul despre Semnificaţia Ardealului in cultura romaneasca, pe care ştiu că îl doreşte mai de mult ami-
241
cu] nustru, d-1 Victor Iancu, ar trebui să aibă caracter miei contribuţii atit de serioase, încît cred că este ma.' bine să nu deptin nici o grabă în sarcina de a-1 redac*.. îmi vei îngădui deci, stimate domnule Breazu, să amin termenul lui, pînă cînd mă voi libera nu numai de ,u~ tualele mele îndatoriri şcolare, dar şi de prima orinduirv a unui material cu care mă asediază acum o nouă orare în curs ?
Resimţind amabila d-tale invitaţie de a colabora „• Transilvania ca o deosebită plăcere şi cinste, te rog •** primeşti, stimate domnule Breazu, împreună cu mulţumirile mrSc. expresia salutărilor mele foarte devota:.:-,
T. Viw
1<)4
Către AI. Dimu
■'Bucureşti.] L'fî mai I
Dragă Dima,
Referatul pe care îl doreşti1 — .şi pe care cu cea mr marc» plăcere ţi-1 ţin la dispoziţie — îţi va sosi înainie de data fixată de d-ta. Dacă între timp vei veni la Bucureşti, vei avea ocazia să-1 iei personal de la mine. Ma interesez viu de candidatura d-tale şi am întreprins chiar unele demersuri, pe care le cred utile. Cînd ne-om vedea, iţi voi spune mai multe. Pînă atunci, îţi doresc succes, adică energie personală şi acel „dram de norud' al poetului (care mi se pare indispensabil). îmi pl.ue să-mi închipui că meritul d-tale va învinge, ceea ce e-io sigur dacă vei ajunge la examen. Cu veche afecţiune
Către Al. Dima
Bucureşti, lf» august l!>42
Iubite Dima,
îmi pare foarte, foarte rău că am făcut-o pe d-na Dima să vină pînă la mine într-un moment în care nu eram acasă. Nepoliteţea mea a fost cu totul involuntară Fii că luasem întîlnire pentru ora fi, fie că pe nedrept rămăsesem eu încredinţat că aşa ne înţelesesem la telefon, am plecat la ora 5 la o întîlnire urgentă, propu-nîndu-mi să mă întorc după un ceas. La înapoiere am aflat însă că doamna Dima trecuse pe la mine. Am fost dezolat. A doua zi am aşteptat zadarnic telefonul d-net Dima. Contez mult pe d-ta, pentru a explica doamnei Dima toate scuzele mele împreună cu explicaţia neinţe-leiierii pe care am regretat-o atîta.
îţi trimit cu plăcere prin dl. Victor Iancu două din cărţile pe care mi le ceri, pe Hamann şi pe Geiger. Pe. celelalte nu le am. Istoriile esteticei sunt la amicul Ralea. absent în acest moment clin Bucureşti! După ce vei întrebuinţa cărţile trimise — şi care, pare-mi-se, sunt şi acele care te interesează în primul rînd — te-aş ruga să mi le restitui, aici este posibil să am şi eu nevoie de ele pentru cursul meu. Sau' poate vei veni personal pe aici ? Mi-ar face plăcere să mai vorbim despre ale noastre si să-ţi strîng mîna prieteneşte.
Am primit Memoriul1 d-tale. Dar de ce nu i l-ai trimis şi lui Ralea ? Scrie-mi, te rog, cîteva cuvinte pentru confirmarea primirii acestora. Salutări prieteneşti,
T, Vianu
Adaug o nouă broşură a mea. 2
I Oii
Către Alexandru T. Stamatiai!
j Bucureşti,] 1*7 april  i >i '
Iubite nene Alexandre,
Răspund tocmai darului ultimei d-tale cărţi, citită în ultimilc zile cu mare plăcere şi interes. între timp am fost însă rău bolnav şi nici acum nu pot spune că mă simt restabilit în totul. în ziua de 30 martie am fost. supus unei operaţii de mare urgenţă. în cursul nopţii precedente se declarase o apendicită cu peritonită. Am fost transportat la Sanatoriul francez şi operaţia a trebuit să aibă loc fără întîrziere. Au urmat apoi martie greutăţi ale vindecării ! o mie de mizerii... mais passortv . Peste puţin timp nădăjduiesc să pot pleca la munte, spre a mă odihni şi reface. Bietele mele lucrări zac fulgerate, dar tot nu părăsesc speranţa, că te voi putea vedea ir. curînd. Te felicit pentru Eşarfe1 — un adevărat tezaur- — şi te îmbrăţişez cu vechea prietenie şi dragoste.
T. Vianu
197
Către Victor Iancu
Bucureşti, 12 mai  M1
Iubite domnule Iancu,
Astăzi, după o lungă convalescenţă, am ieşit pentru întîia oară în oraş, cu alte destinaţii decît acele ale tratamentului meu. 1 M-am dus să-1 văd pe dl. Lovinescu. internat la Sanatoriul Colentina, unde urmează să i se stabilească diagnoza răului care l-a făcut să slăbească atît de mult în vremea din urmă. Citisem încă de azi-dimt-neaţă frumoasa d-tale scrisoare din Viaţa, semnată împreună cu tinerii d-tale prieteni2, printre care am reu-
244
noscut cîteva nume remarcate mai dinainte. L-am găsii, pc dl. Lovinescu foarte mişcat de gestul d-tale şi al tinerilor care te însoţesc şi ne-am putut schimba, cu plăcere, impresiile noastre. De altfel, iubite domnule Iancu, in vremea din urmă, am citit multe pagini de-ale d-tale, care mi-au provocat cea mai vie satisfacţie, prin felul în care ele erau gîndite şi scrise. Te felicit şi-ţi urez să ai mai departe aceeaşi vervă şi sîrguinţă creatoare.
De astăzi, cred că mă pot considera angajat pe drumul bun al sănătăţii, chiar dacă trebuie să mai mă supraveghez cîtva timp. Sunt însă ca un om care s-a rătăcit pe drum. Nu ştiu bine de unde să reîncep lucrul meu şi folosesc lungile răgazuri ce mi se oferă acum ca în anii fericiţi şi îndepărtaţi ai tinereţii, pentru a întreprinde lungi lecturi fără plan. îmi dau apoi seama că am nevoie de o vacanţă odihnitoare, după atîţi ani de mare încordare, şi mă pregătesc să mi-o ofer în mica noastră casă de la Zamora. Deocamdată mai rămîn însă în Bucureşti, pentru a reveni apoi pe la începutul lui iune, cînd — cine ştie ? — poate ne vom revedea.
Mulţumindu-ţi pentru ultima d-tale scrisoare, ifai urez tot binele şi-ţi st ring prieteneşte raîna, ca al d-tale vechi şi devotat amic,
T. Vianu
138
Către Ion Petrovici
Poiana Ţapului,       iulie 1943
Mult stimate şi iubite domnule Profesor,
Am luat cunoştinţă clin ziare de distincţia ce mi-a fost acordată la propunerea dvs. Ţin să vă mulţumesc cu multă căldură pentru bunăvoinţa pe care mi-o acordaţi şi să vă asigur că ea întăreşte în mine, împreună cu convingerea de a merge mai departe pe căile mele, căldura ataşamentului pentru dvs.
245
Prilejul acestor rînduri este insă îndoit : voiau; u vă spun cît de mult m-au mişcat cuvintele pe care le ai rostit la incinerarea bunului şi regretatului nostru prieten Lovinescu, ia al cărui destin, nu numai dvs.. -a vechi coleg, dar şi noi, admiratorii aparţinînd unei generaţii, ceva mai tinere, asistam adeseori cu un negrăit sentiment de uimire şi amărăciune. Cuvintele dvs. uit de nobile şi curajoase alină în noi această durere» şi, rostite dintr-un' loc înalt, restituie memoriei lui Lovinescu recunoaşterea care i-a fost refuzată în viaţă. Ele mi s-au părut a avea şi o semnificaţie mai generală, capabilă să întărească pe orice intelectual care s-a izbit vreodată de unul din nenumăratele prilejuri ale nedreptăţii şi neînţelegerii. Ştiam prea bine de cîte ori obiectivitatea şi .generozitatea dvs. au avut ocazia să se exprime, încît manifestarea lor a mîngîiat oarecum durerea pierderii unui prieten şi a unui maestru mult preţuit, cu satisfacţia de a vedea continuîndu-se o linie şi stabilindu-se un exemplu.
Ultima dată cînd am fost în Bucureşti am vrut să mă prezint dvs., la Minister, dar cum mi s-a spus că sunteţi în cursul primirii unor delegaţii străine, mi-am rezervat plăcerea de a vă cere o audienţă la o dată, ulterioară.
Pînă atunci, vă rog să primiţi, mult stimate şi iubite domnule Profesor, expresiunea vechiului şi respectuosului meu devotament,
T. U'auu
199
Către Victor Iancu
Poiana Ţapului (Z.a:en, } :i0 iulie 194.'!
Iubite domnule Iancu,
Răspund cu întirziere ultimei d-tale scrisori. Am fost insă mereu pe drumuri în ultima lună, de două ori şi
î.J Bucureşti, cînd te-am căutat, încît abia acum regă s.sc răgazul necesar acestor rînduri. îţi mulţumesc mult pentru cuvintele pe care mi le-ai adresat cu pri lenil actului de la Universitate (care mă tem insă că-şi va afla urmarea abia tîrziu) şi pentru sentimentele pe < are le-ai manifestat cu această ocazie, cunoscute de mme şi răspunzînd cu totul celei mai calde reciprocităţi O veste bună a fost hotărîrea d-tale de a mă vizita aci, ia Zamora, încît privesc acum necontenit drumul, cu nădejdea de a te vedea apărînd. Locul este foarte frumos aci şi ar fi pentru mine o mare plăcere să-ţi pot. face onorurile lui. Nici tihna favorabilă lucrului nu lipseşte. Am luat deci cu mine cursul de Filosofia culturii, pe care l-am transcris în urmă la Bucureşti şi doresc acum să-1 pun la punct. Deşi lucrarea aceasta aparţine unui moment anterior al meu, el a jucat atunci un oarecare rol şi se face uneori referinţă la ea, încît mă gîndesc să o public in toamnă.
Multe, foarte multe lucruri am avea de vorbit şi aştept prilejul reîntîlnirii noastre, poate aci, la Zamora Pînă atunci, te rog să crezi în vechile mele sentimente prieteneşti şi să primeşti o caldă strîngere de mînă.
T. Vianu
201)
Către Al. Lăzeanu
Bucureşti, 25 ianuarie 1914 Mult stimate domnule Lăzeanu l,
îţi mulţumesc pentru bunele cuvinte de amintire pe care mi le trimiţi din Craiova. Mi-a făcut şi mie o deosebită plăcere reîntîlnirea unor colegi de altădată, după o trecere de timp care ne dă dreptul să privim cu duioşie trecutul. Am citit poezia nepotului d-tale, d-1 Se-rapion. Autorul trebuie să fie foarte tînăr şi cred că este necesar să mai aştepte înainte de a se înfăţişa pu-
247
246
Micului, li lipseşte încă meşteşugul poetic. Nu e nimic. Kl poate veni, prin lucru mult, prin bune lecturi şi mai cu seamă printr-o creştere a naturii în direcţia asta.
Făgâduindu-mi plăcerea de a te reîntilni, iţi string eu prietenie mîna.
Tudor Vianu
201
Către Ion Petrovici
Bucureşti, 23 iunie p44
Preaonorate domnule Ministru,
Luînd cunoştinţă din ziare de numirea mea ca profesor titular la Facultatea de Litere din Bucureşti, am venit cu primul tren pentru a vă cere audienţă şi a vă prezenta mulţumirile mele. Din nefericire, ajuns aci, mi-am dat seama că informaţia ziarelor fusese prematură şi că în Monitorul Oficial (din 16 iunie c.) nu apăruse decît raportul Comisiei care m-a recomandat şi pe care Consiliul Facultăţii şi l-a însuşit la 30 martie, iar Senatul Universitar la 12 aprilie. Deşi în cele trei zile de cînd sunt în Bucureşti am depus silinţele cele mai mari. n-am putut afla dacă decretul a fost întocmit şi în ce punct al cursului său se găseşte. Lucrurile îmi par acum atît de complicate, încît nu-mi rămîne decît unica nădejde de a vă ruga în mod respectuos să binevoiţi a interveni pentru lămurirea situaţiei şi pentru îndrumarea decretului către stadiul lui final. Cum viza Comisiei de numiri a Ministerului de finanţe a fost obţinută, nu cred că mai sunt dificultăţi esenţiale.
Aş fi rămas aci pentru a încerca să fiu primit de Domnia voastră mîine, vineri, dar cum am lăsat bolnav acasă pe băiatul meu, mă grăbesc să mă înapoiez la Poiana Ţapului (Zamora) cu un automobil în care mi s-a oferit un loc.
248
Vă cer scuze, preaonorate domnule Ministru, pentru îndrăzneala acestei intervenţii şi, nădăjduind că nu mi-o veţi lua în nume de rău şi că îmi veţi acorda, şi de data aceasta, bunăvoinţa cu care m-aţi onorat de atîtea ori în trecut, vă rog să primiţi expresiunea sentimentelor mele foarte respectuoase şi devotate.
T. Vianu
202
Către Perpessicius
Poiana Ţapului (Zamora) 26 iunie 1944
Iubite Perpessicius,
Venit aci, la Zamora, încă de la 5 aprilie, am încercat zadarnic să aflu pe unde te găseşti. Cu prilejul celor cîteva reveniri ale mele în Bucureşti, telefonul tău a sunat fără răspuns. Se vedea bine că eşti plecat. Săp-tămîna trecută, chemat din nou de treburi felurite, am revăzut Ln Bucureşti pe amicul nostru AL Rosetti şi misterul mi s-a lămurit. Sunt bucuros să te-ştiu sănătos, într-un loc care, chiar de va fi cam izolat, presupun a fi o staţie bună a pazei şi aşteptării. După întil-nirea cu Rosetti, am luat de la Casa Şcoalelor noul tău op ], pe care l-am citit cu acea deplină desfătare pe care mi-o produce totdeauna scrisul tău, aşa cum el mi te aduce în faţă, cu învăţătura ta atit de solidă şi de exactă, cu marile graţii ale stilului tău. îţi mulţumesc pentru minunatele ceasuri pe care mi le-ai dăruit. îţi mulţumesc şi pentru binevoitoarea menţiune de la pg. 13. Nu ştiu dacă şi alţii resimt lucrurile în acelaşi fel, dar eu mă însoţesc totdeauna cu paginile tale, oricit de generale ar fi temele lor, într-o intimitate omenească din cele mai calde.
_ Aş fi vrut să-ţi dau şi eu veşti substanţiale despre mine, dar eu mă găsesc, în toate felurile, în provizorat.
249
Aştept diferite, nenumărate lucruri. Printre altele, apa riţia a două volume, pe care aş fi bucuros să ţi le pot irimite în curînd. Mi se spune că termenele ar fi apropiate. Pînă atunci, pînă la împlinirile de toate felurile, am încercat să reiau cîteva din gîndurile pe care le-am retezat aşa de brusc la 4 aprilie. Am scris cîte ceva. pentru Revista  Fundaţiilor, la cererea lui Camil Pe-lrescu,  care şi-a asumat direcţia. Camil circulă între iîucureşti şi Sinaia (Hotel Excelsior) şi l-am întîlnit de ( iteva ori pe aici ; a fost şi la mine în vreo două rînduri şi, acum cîteva zile, cînd ne aflam în Bucureşti am petrecut (vorba vine !) două ceasuri împreună, într-un adăpost.  Admirasem  tocmai  relativa  refacere a .animaţiei în capitală, revenită în unele puncte la imaginea ei mai veche şi pe care n-o mar putusem regăsi aidoma nici în aprilie, nici în mai. Cele două ceasuri petrecute împreună cu Camil în subsolul Micei mi-au spus însă că nu este încă timpul înapoierii şi că — vechi bueureştean — trebuie să mă mai privez de bucuriile oraşului nostru, printre rosturile familiare.
Mi-ar face multă plăcere, iubite Perpessicius, să primesc cîndva noi veşti bune despre tine şi familia ta, căreia îmi permit a-i transmite, ca şi ţie, gîndurile cele mai cordiale, cu vechea şi foarte devotata prietenie.
T. Vianu -
>î, desigur, aş fi întrerupt-o eti mai devreme, dacă aş fi ştiut că veştile mele te-ar fi putut găsi în Sibiu. Eu mă aflu aci încă de la 5 aprilie, dar am. tot fost prin Bucureşti, cu atîtea treburi care au rămas acolo în suspensie şi, printre altele, cu încercarea de a urni decretul, împotmolit într-o vreme. îmi aminteşti de planul „turneului" prin Ardeal. O, cum l-aş face, în tovărăşia d-tale, dacă transporturile n-ar fi acum atît de grele şi chiar atit de primejdioase. Dar pentru că d-ta imi scrii că te deplasezi uneori, n-ai vrea ca prima staţie a „turneului'' nostru — al cărui proiect rămîne valabil — să înceapă chiar la Zamora, unde este oarecum o limită a riscurilor ? Mi-ar face multă plăcere să te revăd pe aci. Sunt încîntat de impresiile pe care mi le comunici despre dl. Dan Bădărău, pe care deşi personal îl cunosc puţin, îl cunosc suficient din scrieri şi prin amici comuni ca pe o personalitate cu totul remarcabilă. Mi s-a părut din rîndurile d-tale că perspectivele d-tale la Universitatea din laşi s-au mai lămurit, ceea ce îmi produce cea mai mare satisfacţie. Cînd ne vom vedea, vom mai vorbi despre acestea şi despre alte multe lucruri care ni se impun totdeauna în lungile noastre conversaţii, pe care le aştept totdeauna cu mare nerăbdare. Deci, pe cînd ? Rugîndu-te să transmiţi doamnei Iancu şi micuţilor d-tale cele mai bune şi devotate salutări, te asigură de vechea sa prietenie afectuoasă
20:s
T. Viam
Către Victor Iancu
Poiana Ţapului, 8 iulie 194-i
Iubite domnule Iancu,
îţi mulţumesc mult pentru rîndurile d-tale1. Ştiair câ recenta'mea promoţie- va întîmpina în d-ta bunele şi vechile sentimente prieteneşti, care — te rog, să nu te îndoieşti — sunt si la mine deopotrivă de vn şi devotate. Eram oarecum îngrijorat de lunga d-tale tăcere
250
204
Către Ion Petrovici
Poiana Ţapului, îl iulie I')44 Preaonorate domnule Ministru,
îmi fac o datorie dintre cele mai plăcute adresîn-du-vă, cu prilejul numirii mele la Facultatea de Filosofie
251
şi Litere din Bucureşti, caldele mele mulţumiri şi ex presia întregii mele recunoştinţe. Nu pot uita că sunt aproape optsprezece ani de cînd dvs. m-aţi numit în învăţămîntul superior în calitate de conferenţiar şi că tot dvs. trebuie să vă mulţumesc acum pentru desăvîr-şirea chemării mele ca profesor titular. Leg astfel de persoana dvs., cu sentimentul celei mai vii gratitudini, datele cele mai de seamă ale carierei mele şi îmi place sa recunosc în această împrejurare nu numai o potrivire a soartei, dar şi expresia unei comunităţi spirituale i are, în ce mă priveşte, a luat totdeauna formele celei mai sincere admiraţii. Fie ca revenirea unor timpuri mai bune, într-o lume care să regăsească drumurile păcii şi ale înţelepciunii, să ne îngăduie realizarea planurilor noastre ştiinţifice,' consacrate ţării şi culturii noastre, adică acel singur şi modest bun care rămîne în definitiv ţinta noastră cea mai de seamă. Îmi spun că,' la Bucureşti, trebuie să fi apărut voi. I din Istoria literaturii române, şi aş fi foarte fericit dacă aş şti că lucrarea mea nu v-a displăcut prea mult. Ar fi, desigur, o mare satisfacţie pentru mine dacă aş putea să fiu primit, în curînd, de dvs. pentru a vă putea culege impresia şi pentru a vă putea prezenta şi cu grai viu.. Împreună cu respectuoasele mele omagii doamnei Petrovici, mulţumirile vechiului şi devotatului dvs.,
T. Vianu
de adresă necomplete, îmi aduce ştirea că te găseşti din nou la Sibiu. îţi mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le adresezi cu prilejul definitivării mele. Sper că ne vom putea regăsi curînd la treburile noastre şi într-o colaborare pe care aş dori-o cît mai frecventă şi mai apropiată. Eu sunt aici, la Poiana Ţapului, încă de la 5 aprilie, dar nevoile m-au readus mereu în Bucureşti şi chiar acum, în urmă, către finele lui iulie, cînd grozavul bombardament de noapte m-a aflat oarecum în mijlocul tragediei. Lucrez cu toate acestea cu sîrg, printre altele la tratatul despre Metaforă, pe care aş dori să-1 public în toamnă. Istoria literaturii, voi. I, şi Filo-sofia culturii au văzut în fine lumina tiparului şi aş dori să ţi le ofer cît de curînd. Oare expediţia prin poştă te-ar afla la Sibiu ? Sau nu ai cumva un drum pe aci. cu care ocazie mi-ar fi atît de plăcut să ne revedem şi să mai vorbim despre atîtea lucruri de-ale noastre ? Aş teptînd veştile d-tale, îţi urez multe lucruri bune şi-ţi strîng mîna cu veche prietenie,
T. Vianu
20 H
Către Victor Iancu
205
Căire Al. Dima
Poiana Ţapului (Zamora 8 auffust 1944
Iubite -prietene Dima,
Bine ai venit ! Scrisoarea d-tale l, care mi-a sosit cu oarecare întîrziere, probabil din pricina unor indicaţi'-
Poiana Ţapului. 1 1 august l'H-t
Iubite domnule Iancu,
M-a bucurat mult vestea sosirii d-tale aci. Dacă nu ai nimic împotrivă, te-aş ruga însă s-o fixezi pentru luni, 21 august (deoarece duminică, la 20 crt. s-ar putea întîmpla să lipsesc de-acasă). Cu plăcerea de a te revedea în curînd şi de a mai sta puţin de vorbă despre atîtea lucruri care ne leagă, îţi strînge mîna cu toată prietenia
T. Vianu
252
207
Către N". Georgescu-Tistu
Zamora, 12 auyust 1:>44
Iubite domnule Tislu
Iţi mulţumesc pentru rîndurile d-tale prieteneşti2» găsite la Bucureşti, cu mare întîrziere. Ca vechi coleg, rămas statornic în sentimente de preţuire şi prietenie, îţi spun acum c'est votre taur şi să dea Domnul să sărbătorim şi înaintarea d-tale neîntîrziată.
Sunt aici, la Poiana Ţapului (Zamora), încă de la ă august, dar cu destul de dese alarme şi bombardamente. Nu sunt plăcute... Cîteva volume, luate în grabă, şi oarecare material de note îmi permit să-mi continuu lucrările. în aşteptarea reluării activităţii la Universitate. Dar cînd vom începe-o oare ? La Universitate am auzit, despre ravagiile de la etajul seminarului de bibliologic'. Sper însă că depozitul lui Actum, I, a rămas neatins. Ce mai lucrezi ? Ce mai plănuieşti ? Făgădu-indu-mi plăcerea de-a te revedea în curînd şi rugîndu-te să transmiţi respectuoasele mele omagii doamnei Geot-gescu-Tistu, îţi strînge prieteneşte mîna
al d-tale devotat,
T. Vianu
20S
Către Miron Constantinescn
|Bucureşti, septembrie 11144]
Domnule Redactor,
Am citit cu surprindere in Scinteia, anul I, nr. 1, articolul unuia din colaboratorii dvs., consacrat capito-
254
lului despre Condiţionările economice ale culturii, cuprins în cartea mea Filosojia culturii.1 Lă.sînd la o parte chestiunea de un interes pur teoretic a chipului în care am interpretat materialismul istoric, ţin sâ precizez mai întîi că în lucrarea mea, conţinînd substanţa unui curs profesat încă de acum 15 ani şi pe care am izbutit să-1 tipăresc în timpul cenzurii, adică într-o vreme in care tratarea unei astfel de materii era o întreprindere dintre cele mai dificile, cred că mi se poate recunoaşte că numai datorită curajului şi independenţei intelectuale am putut vorbi despre aspecte ştiinţifice trecute altădată sub tăcere, subliniind în' acelaşi timp valoarea lor în dezvoltarea modernă a ideilor. Nu-mi fac un merit deosebit din relevarea acestor atitudini, dar dacă se contestă intenţiile învăţămîntului meu, socotesc că le pot aminti împreună cu atmosfera de progres intelectual despre care pot mărturisi sutele de studenţi care s-au bucurat de cuvîntul meu, în timpul unei cariere consacrate adevărului şi ideilor generoase.
Primiţi, vă rog, domnule Redactor, asigurarea deosebitei mele consideraţii.
T. Vian\
Domnului redactor al ziarului Scinteia, Bucureşti
200
Către G. Tutoveanu
Bucureşti. 7 februarie M4"
Mult stimate domnule Tutoreanu g
Vă mulţumesc pentru ecoul 2 pe care îl trimiteţi poeziei mele Pe stinci. îl primeşte, mai degrabă decît omul pe care îl adăpostesc astăzi în mine, tînărul student care a scris-o cu un sfert de veac mai înainte, pe cind se afla la Universitatea din Viena. Am publicat poezia încă de-atunei într-o revistă a vremii 3 şi  apoi într—
Antologie*, de unde redactorul Ardealului a repro-dus-o :\ fără a indica izvorul. In numele acelui tînăr, pe care nu-1 reneg, dar pe care sunt surprins şi desigur mişcat cînd cineva îl recheamă in actualitate, vă mulţumesc. El va citi, ca şi mine, cu vechea preţuire şi cu plăcere, răspunsul pe care îl veţi da în C[onvorbiri] Literare], îngăduiţi-mi pînă atunci să vă adresez bunele mele urări pentru anul nou şi să vă rog a primi salutările mele cordiale şi devotate,
T. Vianu
210
Către Eniilian I. Constantinescu
Bucureşti, 7 mai |!»4">
lubile prietene Emilian l,
Multă plăcere mi-au făcut rîndurile d-tale. Ştiam de la d-1 Peter, pe care l-am întîlnit mai săptămânile trecute, că eşti la Cîmpulung şi îmi explicasem astfel lungul răstimp de cînd nu ne-am văzut. Nu mă aşteptam totuşi la bucuria unui semn din partea d-tale. El îmi vine acum, încadrat de emoţii cuceritoare, ca un dar de Paşti, şi îţi mulţumesc pentru el. Evoci, iubite prietene, anii îndepărtaţi ai tinereţii noastre, cum o fac şi eu de atîtea ori, cînd întîlnesc un vechi coleg, pe unul din acei cu i-are legăturile sufleteşti au fost mai puternice, oricît de intermitentă ar fi fost manifestarea lor. Suntem atît de răpiţi de vîrtejul vieţii, încît, iată, trec zilele şi anii şi numai din cînd în cînd observăm că-i întrebuinţăm atît de rău pentru a cultiva prieteniile care ne sunt mai dragi şi mai preţioase, pentru că numai tinereţea fugitivă ni le-a putut dărui.
Ce faci ? Ce lucrezi ? îmi vorbeşti despre un „exil benevol", ceea ce animă în mine speranţa că vei renunţa curînd la el şi că, înapoiat între ai d-tale şi la o activitate care îmi spun că va fi în continuare fecundă, în
tăcerea şi discreţia ei, ne vom întîlni desigur într-un interes comun. Dar şi pînă atunci, dacă întîmplarea te aduce în Bucureşti, te-aş ruga să nu mă ocoleşti. Cred că am avea multe lucruri să ne spunem.
îţi mulţumesc pentru bunele gînduri pe care mi le trimiţi cu prilejul .numirii mele la direcţia Teatrului Naţional. 2 Mi-am luat o sarcină grea şi care îmi modifică mult viaţa. Deocamdată lichidez un repertoriu şi fac administraţie. Dar dacă directoratul meu va fi destui de lung, sper să pot aduce şi acea contribuţie artistică pentru care sarcina încredinţată mi s-a părut ispititoare
Reînnoindu-ţi toate mulţumirile mele, te asigură de vechea şi devotata sa afecţiune prietenească
T. Vianu
211
Către Henri Jacquier
(Bucureşti, ianuarie l!M(i| Mult stimate domnule Jacquier1,
Am petrecut, aseară, ceasuri de mare desfătare intelectuală citind articolele d-tale din ultimul număr al Buletinului lingvistic. Noul concept pe care l-ai făurit in contribuţia despre Le discours direct lie 2 şi multele, atît de finele precizări pe care le-ai adus în studiul consacrat Stilisticii lui Iordan3, au găsit în mine un cititor pasionat şi admirativ. Urmăresc de mai multă vreme articolele d-tale din Revista Cercului literar: acele despre atmosferă au devenit punctul de plecare al unor reflecţii proprii, care vor dobîndi poate odată o formă închegată. Nu mi-a scăpat nici cealaltă recenzie asupra cărţii lui Iordan cu adaosurile-i atît de interesante găzduite de Buletinul lingvistic. Rezervele pe care le faci în legătură cu observaţiile mele din R[evista\ Fundaţiilor] R[egale\ pot fi dezvoltate mai departe. Deocamdată
257
deosebirea dintre stilistica lingvistică si cea estetică nu mi se pare încă suficient întemeiată.
Am dorit să însemn aci via participare cu care citesc fiecare dintre contribuţiile d-tale şi marele interes cu care le aştept. Deunăzi, stînd de vorbă cu amicui nostru Al. Rosetti, făuream planul unei concentrări mai intense într-o lucrare comună. N-ar exista oare putinţa să ne apropiem şi în spaţiu ? Deocamdată m-aş bucura mult dacă, venind în Bucureşti, ne-am putea revedea şi sta de vorbă despre atîtea lucruri care ne sunt comune.
Dorindu-ţi un an spornic şi multă mulţumire sufletească, te asigură de sentimentele sale foarte devotate,
T. Vianu*
212
Către Lucian Blaga
teatrul naţional din bucureşti cabinetul directorului
15 ianuarie tsUn
Iubite Blaga,
Am auzit că ai fost prin Bucureşti şi am resimţit o mare mîhnire că nu mi-ai dat un semn pentru a ne putea vedea şi mai vorbi despre lucruri de-ale noastre. Ce să fie? Altădată ne întîlneam totdeauna şi, cu toate că ocupaţiile tale îţi lăsau puţin timp liber, puteam cel puţin să te văd în treacăt. Rogu-te nu mă ocoli la viitoarea ta venire. Iată, începem să îmbătrînim şi nu e bine să risipim clipele care ne pot menţine alături. Ce lucrezi ? Ce te pregăteşti să mai publici ? Eu sunt pe punctul să dau la lumină două volume de studii \ dar mi-a rămas puţină vreme să mă aşed la o nouă cercetare. Teatrul mi-a modificat viaţa şi nu pot spune că sun:
mulţumit : virtejul e prea ameţitor ; zgomotul e prea mare.
Transmite, te rog, doamnei şi domnişoarei Blaga orna giile mele şi crede în întreaga mea dragoste prietenească
T. Vianu
213
Către Elena Vianu
roumanih amba33ade de roumanie a belgrade1
[cea 28 martie 1946J
Iubita mea Mimoc,
Folosesc prilejul înapoierii la Bucureşti a unei domnişoare secretare a Legaţiei iugoslave, care ne-a însoţit în călătoria noastră, pentru a-ţi da primele mele veşti. Am călătorit în bune condiţii, ajungînd la Pancevo marţi, pe la ora 2 d.a.,' unde ne aştepta şeful Protocolului. Am fost conduşi cu maşinile la Belgrad, traverstnd Dunărea pe un bac. M-am instalat aci la Hotel Majestic, unde ocup un agreabil şi bine instalat apartament compus din vestibul, hali, salon şi odaie de culcare cu sală de baie. La rigoare, am fi putut locui cu toţi aci. Pentru cancelarie, am închiriat o altă mare odaie la mezanin, unde am instalat casa de fier, arhiva, dactilografele şi unde, noaptea, doarme omul de serviciu. Ceilalţi membri ai misiunii sunt adăpostiţi —- în condiţii mai puţin bune — la Hotel Moscova. Iau mesele la restaurantul (etatizat) al Hotelului, unde o masă suficientă şi îngrijită (în sensul maghiaro-german) costă aproximativ 150 dinari Se poate lua masa şi la alte restaurante. Pînă acum, pentru oameni trăind în condiţiile mele, n-am observat semne de criză de aprovizionare. Totul pare mai bin* 0rganizat ca la Bucureşti. Oraşul, cu aspect mitteleuro Păisch, a suferit desigur mari distrugeri, nu însă în toate
258
cartierele. Există mari străzi, frumos tăiate, cu vitrine în faţa cărora te poţi opri o clipă şi clădiri monumentale. Circulaţie vie în anumite ore ale zilei şi, în genere, mai multă ordine şi curăţenie decît la noi. Impresia nu e.sle deloc nefavorabilă. Din cînd în cînd, privirile scapă către perspectivele Dunării şi ale Savei. pe care o văd şi de la una din ferestrele apartamentului meu. Marele parc al oraşului — Kale Megdan — cu vechea, măreaţa cetate este un loc foarte frumos şi atrăgător. Cred că ne vom simţi bine aci.
Mai greu stau cu banii. Leii pe care i-am luat :u mine nu i-am putut schimba nici în timpul călătoriei, nici ajungînd aci. Este probabil că-i voi înapoia prin-tr-un curier la Bucureşti. Deocamdată, am împrumutat 50 000 dfinari] de la Ministerul de Externe iugoslav, dînd apoi colaboratorilor mei, după nevoia fiecăruia. Am fost primit ieri de ministrul de Externe, d-1 Simici. vechi, diplomat plin de distincţie. în două, trei zile voi fi probabil primit de Ribar, căruia va trebui să-i ţin şi un discurs, al cărui text, în copie, l-am şi înaintat. Chiar în ziua sosirii am dat un interview ziarului Politika. apărut a doua zi. Multe persoane solicită audienţe, trebuie să mă ţin în curent cu presa, îmi organizez serviciile, încît toată ziua sunt ocupat. Mai greu este seara, cînd rămîn singur şi, uneori, mă întreb, din nou, ca la Bucureşti... Atunci, mi se face un mare, arzător dor de voi. Cum aş face să vă am mai repede lîngă mine ? Casa din str. Clemeneeau este net urîtă. Cealaltă, ocupată de albanezi, ar fi mult mai frumoasă, mai încăpătoare şi mai potrivită, văzînd numărul serviciilor mele şi nevoile adăpostirii proprii. Am trimis un avocat să confere cu ei. Albanezii l-au trimis la Ministerul de Externe. At\ observ însă timiditate : se găsesc într-o încurcătură pe oare nu ştiu cum s-o rezolve. Voi vedea ce voi face.
Ce fac scumpii, frumoşii noştri copilaşi ? Mi se spune că aci nu există liceu francez.. Ce vom face cu Ionel '.' Trebuie să ne gîndim. Azi sau mîine voi încerca să te chem la telefon, deşi ieri, cînd am vorbit cu Stoica, >o auzea cu foarte mare dificultate. Ţi-a telefonat Stoica, aşa cum îl rugasem ?
Nu pot să-ţi scriu mai multe acum, căci domnişoara aşteaptă. Vreau să adaug nunţiii că te iubesc mai mult
< c. orice pe lumea asta si că, departe de tine şi de copiii, noştri, viaţa mi se pare searbădă şi tristă.
Vă sărut,
Tudor
îmbrăţişări tuturor ai noştri şi lui Mişu şi Fetiţei Voi folosi toate noile ocazii pentru a vă scrie. Vă îmbrăţişez cu mare dor, iubiţii mei,
Tudor
214
Către Elena Vianu
roumanie ambas.sade de roumanie a. bf1lgrade
30 IU [1946] (Simbatâ)
hibita mea.
Scrisoarea pe care ţi-am trimis-o deunăzi şi pe Care cred că ai primit-o a fost aşternută în mare grabă şi a rămas foarte incompletă. Multe nu ţi-am putut spune nici la telefon, alaltăieri, cînd am fost atît de fericit să-ţi aud vocea, dar şi atît de nenorocit să-mi dau seama că trăieşti în nelinişte şi îndoială. Astăzi, cînd mi se prezintă un nou prilej să stau mai mult de vorbă cu tine, îl folosesc cu mare voluptate. Nopţile mele nu sunt prea lungi. M-am sculat la 6 dimineaţa şi m-am aşezat îndată la masa de lucru. Vreau să-ţi vorbesc despre mine Şi despre tine, despre voi toţi, iubiţii mei.
Săptâmîna asta a fost un şir de zile goale. în aşteptarea audienţei la Ribor, care va avea loc astăzi, m-am tîrît intre mese şi puţinele treburi ale Cancelariei, iţi închipui contrastul pe care îl resimt între relativa inac-
260
261
iivi-tate a acestor zile şi munca atît de încordată din Bucureşti. Deşi, cu puţin timp înainte, mă plîngeam uneori de sarcinele mele atît de covîrşitoare, le duc acum dorul şi, dacă nu voi izbuti să dau un conţinut mai bogat vieţii mele de aci, va trebui să mă angajez în lucrări personale mai întinse, pentru a acoperi vidul şi urîtul.
Suferinţa mai mare a acestor zil,e a fost însă dorul arzător de voi. Necontenit vă evocam, pe tine, iubita mea, atît de frumoasă, de bună şi de înţeleaptă, atît de necesară mie în orientarea tuturor acţiunilor mele, pe scumpii şi frumoşii noştri copilaşi, fără de ale căror glume şi jocuri şi fără bucuria pe care mi-o produce urmărirea creşterii lor splendide, viaţa îmi apare atît de pustie.
Mult m-am gîndit în aceste zile din urmă şi la schimbarea vieţii mele, ca produsul unei idei stabilite altădată şi pe care nu ştiu dacă am reexaminat-o suficient, cu destulă atenţie şi aprofundare, în lumina situaţiilor mai noi. A fost, pînă la urmă, ceva ca ţinerea unui pari mai vechi, un fel de experienţă făcută cu ciudata curiozitate de a vedea ce dă... Aveam însă dreptul s-o fac? S-ar putea întîmpla, ca în cursul lunilor sau anilor ce vor veni, să-mi găsesc un rol pozitiv, să pot sluji şi să cuceresc sentimentul împlinirii unui destin fericit. Deocamdată mă simt însă apăsat de regretul părăsirii activităţii mele, mai cu seamă la Facultate şi în mijlocul bibliotecii mele, unde ani de zile am trăit în sentimentul creaţiei şi al creşterii interioare continui... Ani de zile alături de tine, iubita mea, în care am fost cu adevărat fericit şi pe care' aş dori să-i văd reîntoreîndu-se. Uneori, mă cuprinde o mare nerăbdare. Aş vrea să mă înapoiez. Cred că mă voi înapoia. Este drept că. în vremea din urmă, treburile mele la Teatru (pe care nu le regret) şi multele altele însărcinări, îmi stricaseră vechea mea linişte studioasă, încît se formase în mine dorul evaziunii. Este adevărat apoi că, în timpul ultimului an şi jumătate de muncă încordată, temele mele se împuţinaseră, fecunditatea mea intelectuală slăbise. Eram ameninţat de o primejdie. Poate că a trebuit să plec, pentru a mă regăsi pe mine şi pentru a-mi putea continua lucrul meu esenţial. Voi fi din nou fericit dacă voi cîştiga acest rezultat şi dacă, în împrejurări bune pentru noi toţi, în pace şi
siguranţă, mă voi înapoia la vechea mea formă şi mă voi simţi din nou rodind. îmi leg speranţele mele de Dumnezeu, rugîndu-1 fierbinte să ne lumineze şi sâ ne ajute.
Deşi ţi-am comunicat cîte ceva despre oraş şi despre aşezarea mea aci, vreau să revin cu impresii noi. Belgradul este un oraş frumos, etajat pe terase descendente, cu perspective pitoreşti asupra Savei şi Dunării. Are străzi mari, lungi şi drepte, clădiri monumentale, un parc frumos în interiorul vechei cetăţi. Cartierul vilelor (De-dine), înglobînd locuinţe somptuoase, este aproape în întregime ocupat de armată. Există un frumos bulevard al Ambasadelor, unde se află şi vechea ambasadă română, ocupată acum de albanezi. Nu ştiu dacă vom putea reintra acolo, deşi — după spusele avocatului cu care am stat de vorbă — contractul nostru este încă în vigoare Ministerul de Externe de aci este însă ezitant pe această chestie şi eu n-aş vrea să produc nici un fel de tensiune Cum voi rezolva deci problema instalării Ambasadei, văzînd grava criză locală de locuinţe ? Poate răniînind pur şi simplu în Hotel, unde ocup un apartament bine mobilat, compus din vestibul, hali mare (cu profuziune de fotolii, credenţe, plante exotice şi cu un întreg perete de cristal deschizîndu-se asupra unui lung balcon cu perspectiva către Sava), salon destul de fastuos, cameră de culcare cochetă, unde se află şi masa de lucru, ba chiar şi o mică bibliotecă cu cărţi sîrbeşti"şi franţuzeşti, apoi sala de baie, foarte bine instalată şi aceasta, dar unde apa caldă nu vine decît o dată pe săptâmînă, sîm-băta după-amiază (este mare lipsă de cărbuni aci). Spaţiu ar fi deci destul pentru a instala divanele copiilor, unul într-un colţ al hallului, celălalt în salon sau poate amîndoi în salon, restul spaţiului rămînîndu-ne nouă, pentru confortul şi pentru serile noastre. în ce priveşte recepţiile, există la primul etaj al hotelului un salon anume amenajat pentru astfel de scopuri şi unde am şi văzut o recepţie, dată de una din misiunile care locuiesc aci. Toate acestea sunt însă simple ipoteze. Incepînd de luni voi face diligentele necesare pentru a găsi o locuinţă şi pentru a încerca s-o mobilez. Mobila care se zăreşte prin vitrine este populară şi modestă (ca mai toate mărfurile care se pot vedea prin vitrine). Simici
262
263
mi-a vorbit de anticari, dar eu n-am găsit încă vreunul. Rămîne să văd .şi să te ţin la curent, o dată cu progresul cercetărilor.
Alte amănunte despre Belgrad. Oraşul a fost foarte lovit, mai mult decît Bucureştiul. Totuşi nu este nici murdărie, nici dezordine. Echipe de tineri, pe care le întîlne.şti mai pretutindeni, lucrează de zor, strîng pe alocuri resturi de dărîmături, sapă gazoanele marilor bulevarde. Oraşul este bine asfaltat şi curat întreţinut. Centrul oraşului, unde sunt clădirile monumentale sau — cel puţin — cele mai noi şi mai solide, a rezistat mai bine bombardamentelor şi luptelor, încît distrugerile n-au alterat prea mult imaginea totală şi cea cu care, ca străin, te întîlneşti mai des.
Pare a fi lipsă pe aci, pentru populaţia modestă. UNTIA trimite însă ajutoare şi în marile magazine, etatizate, se pot cumpăra provizii alimentare sau alte mărfuri, unele pe bon, altele fără. Există şi un economat al Legaţiilor (cartelele mele vor sosi în curînd). Comerţul este sau etatizat sau liber, dar ceea ce am văzut pînă acum sunt mai mult mărfuri pentru pungile modeste. Magazine de lux n-am impresia că există.
Restaurantele de aci au liste destul de bogate, cu feluri de carne (mai ales de porc), cu oarecari legume şi prăjituri. Cea mai bună masă se poate lua tot la Majes-tic, deşi felul de a găti aminteşte oarecum pe al ungurilor sau nemţilor şi regimul este în genere prea carnat. Mă refugiez deci, serile, în salade (cu un untdelemn mai bun ca al nostru), măsline, smochine (mici). Cred că recolta de vară va spori această parte a menu-urilor. Viaţa mi se pare mai ieftină ca la Bucureşti. De altfel, şi ocaziile de a cheltui sunt ceva mai rare. Există numeroase cafenele (ba chiar una destul de bine instalată), dar cu un public popular, şi alte localuri nu cred că există. Pe la 91/2-—10 scara nu mai trece nimeni pe stradă sau numai rari întîrziaţi. Nu ştiu ce va fi dincolo, în viaţa Legaţiilor. Probabil că acolo există o viaţă de societate, '"'unt însă reprezentaţii de teatru (se joacă Revizorul de Cogol), operă (Tosca... Traviata etc.) şi concerte simfonice. Duminică seară mă voi duce la Operă, să asist la •i reprezentaţie de balet. Oamenii mi se par serioşi şi harnici.  Multă lume vorbeşte franţuzeşte şi nemţeşte.
2»i4
Am descoperit un oficiu de propagandă american şi unul francez, cu ziarele şi revistele noi. La chioşcuri se găsesc .ziarele englezeşti. Numeroasele librării n-au literatură străină.
Serile, mă înapoiez devreme în apartamentul meu, uneori însoţit de unul sau mai mulţi din colaboratorii mei, care sunt drăguţi şi vor să mă ajute. La prînz, iau mesele cu unii dintre ei, totdeauna cu d-na şi d-1 Geor-gescu.
Am fost destul de necăjit de vestea pe care mi-ai dat-o în legătură cu repercusiunile articolului lui Eugen lonescu. 1 Articolul este incontestabil injust, lipsit de delicateţe şi tact. Avea nevoie Suehianu să amestece numele meu ? Eu n-am făcut decît oficiul transmiterii şi nu puteam reţine un text care nu mi-era adresat. Am fost însă împotriva publicării lui şi i-am atras atenţia lui Suehianu în mai multe rînduri. Dacă Suehianu a mărturisit acest lucru, nu înţeleg pentru care motive mi s-au putut aduce învinuiri. Acest idiot incident mă irită, deoarece desluşesc în el o agresiune politică. Nu-mi dau seama care a fost întinderea şi însemnătatea lui. Continuă el şi acum ? Este cazul de a adresa o scrisoare de punere la punct. ? Cui ar trebui s-o adresez ? Dacă este cazul, nu ezita să mă chemi la telefon sau să-mi teie-grafiezi. întreabă pe Massoff ce se mai vorbeşte şi ex-plică-i împrejurarea. Din puţinele lucruri pe care mi le-ai spus, am avut impresia că s-a iscat un adevărat scandal public. Este aşa ? Stupidă istorie ! Abia am plecat şi rea-credinţa latră în urma mea. în tot cazul, faţa de ostilitatea liberalilor (manifestată a doua oară, după penibila întîlnire cu Fărcăşanu), nu ştiu dacă nu e cazul să retrag colaborarea mea la volumul pentru Pillat. - Eu am înţeles să continuu vechi legături prieteneşti, ajti-iîndu-1 pe Dinu şi dîncl contribuţia cerută volumului Pillat. în timp ce ci sunt sau mojici sau mîriie în urma mea. Dacă Liberalul continuă, ar trebui să-i spui toate astea .Măriei Pillat. Dar chiar dacă s-au calmat, i le voi spune eu, cînd mă v>»i înapoia. Fanatismul lor politic <ste dezgustător, acum cînd vechea lor clică de speculanţi este oleacă deplasată. Dă-mi, te rog, amănunte şi trimite-mi eoupurele de presă, cu prima ocazie. Dacă Viky n-a dat articolul, sâ nu-1 mai dea; să ţi-1 înapoieze.3
265
Ce ai fâcut cu Casa Şcoalolor ? Ţi s-au trimis volumele ?4 Dar cartea care trebuia sâ aparâ la editura Im Blazian ce devine5? întreabă-1 la Ministerul Artelor.
Termin acum, iubita, iubiţii mea si te sărut pe tine si pt scumpii noştri copilaşi, şi încă o dată, şi încă o dată.
Tudtrr
;i. iu
Mimi dragă.
Ieri am predat scrisorile de acreditare. A fost o solemnitate impunătoare. îţi trimit ziarele. Şeful Protocolului mi-a spus că e posibil să ni se cedeze Ambasada Poloniei, care caută o casă ceva mai mare. Trebuie să-ţi spun însă că Amb[asadaj Poloniei este un hotel particular impunător. începe să se deseneze multă activitate. Vă sărut, iubiţii mei,
Tudor
215
Către Elena Vianu
roumanik
\ belgra.oe
Iubita mea Minu,
-) aprilie il'-Mfii
Mi-a venit o idee luminoasă. Ce-ar fi dacă, în loc să vin eu de Paşti la voi, aţi veni voi la mine ? Am primit, în fine, autorizaţie de a trimite un curier, pe d-1 C. Beaca, prim-secretar de Legaţie. D-1 Beaca se înapoiază la Belgrad cam într-o săptămînă de la sosirea lui la Bucureşti, şi mi-a făgăduit că va depune cel mai mare zei posibil pentru a vă tran porta aci. D-l Beaca va fi, de
altfel, el Însuşi însoţit de soţia şi fetiţa lui. Nu mai ezita. Veniţi. Primăvara este aci minunată. Azi am fost la Avala, o colină înaltă în preajma Belgradului, unde se află monumentul Soldatului necunoscut. Am depus o coroană. Era' o înflorire miraculoasă în toată ţara, văzută de-acolo pe mari întinderi. M-a încins un dor cumplit să fiu iar împreună cu voi. Veniţi deci. Vei sta îndată de vorbă cu d-1 Beaca şi veţi reţine îndată locuri la wagon-Jits. (Nu uita să iei viza pe permisul tău şi al lui Ionel de C.F.H.. de la Facultate.) La Timişoara veţi trece într-un alt tren şi, în mai puţin de-o oră, veţi fi la graniţa românească, la Stamora Moraviţa. Acolo voi căuta să vin cu o maşină, pentru ii vă lua, iubiţii mei. Este mult mai potrivit să faceţi voi vacanţa aci decît eu la Bucureşti. Nu lua cu tine prea mult bagaj, pentru că după 3—4 săptămîni de rămînere aci, mă gîndesc să mă înapoiez cu voi la Bucureşti, pentru ca eu să fac raportul meu personal lui Tătă-reseu şi Ionel să-şi termine şcoala. Telefonează-i, în preajma plecării, lui Sotiriu, prevenindu-1 că Ionel va lipsi cîteva zile de la şcoală, urmînd să-şi facă vacanţa la Belgrad. După ce Ionel îşi va termina şcoala, veţi veni definitiv aci — şi pînă atunci este de nădăjduit că voi găsi soluţie instalării noastre în localitate. De altfel, această soluţie, amînată acum de ezitările mele, se va prezenta mai uşor îndată ce vei fi şi tu aici. Chestiunea maşinii este posibil s-o rezolv mai înainte, şi n-ar fi exclus cit la Stamora Moraviţa să vin să vă iau în maşina noiistrâ. Beaca mi-a promis că mă va chema sîmbătă la telefon, pentru a-mi da răspunsul tău şi precizări în legătură cu ziua şi ora sosirii voastre. De altfel, dacă Beaca nu mă va chema, voi încerca să te chem eu, sîmbătă seara sau duminică. Nu este aşa că ideea mea este bună şi că aranjamentul pe care ţi—1 propun minunat ?
I-am scris o scrisoare şi lui Mişu şi Fetiţei V însoţind-o de o cutie de bomboane, cum so găsesc pe aci. îţi trimit şi ţie un mic pachet. Ai primit scrisoarea şi şocolata trimisă prin Aurelian Rădulescu?' Am fost supărat cînd am vorbit la telefon cu Ionel, miercuri seara, aflînd că scrisoarea nu-ţi ajunsese încă. îmi spun însă că, pînă acum, ea ţi-a fost predată. Era o scrisoare foarte intimă, pe care aş fi dezolat să ştiu că s-a pierdut sau că au citit-o alţii.   De altfel,   Aurelian  Rădulescu  are telefon
267
266
acasă şi-1 poţi chema, pentru a-ţi reclama scrisoarea în cazul că nu ţi-a depus-o încă. Venind aci, adu-mi şi extrasele de presă în chestia Eugen lonescu, care, de altfel, îmi place să cred că s-a clasat.
Multe, enorm de multe lucruri   am să-ţi   spun, dar fiindcă acum ştiu că nu vor trece prea numeroase zile şi veţi fi aici, le amîn pentru acea fericită clipă. Deci, ho tărîre rapidă, bagaj nu prea încărcat, bună dispoziţie şi. la drum ! Într-un ceas bun. Vă sărut pe toţi, cu dragoste mare de tot.
Tudor
Cum viza pe paşaportul tău este numai pentru ve ni re, n-ar fi rău s-o luaţi şi pe cea de ieşire. Beaca se va interesa şi, la nevoie, nu ezita să recurgi la ajutorul lui Ali.şu sau Pătrăşcanu. Casa sunt de părere s-o închizi cu grijă şi să laşi pe Ana şi Fr[ăujl[ein] să te aştepte. Pe aceasta din urmă o vei lua la revenirea ta aci. Duta 2 e fată mare ; ne va însoţi pretutindeni şi, la nevoie, îi vom găsi o Fr[ău|l[ein] locală. Aştept cu nerăbdare telefonul de sîmb. sau dum.
211.
Către Ion î run/etî
Ai mei au sosii acum două zile, după o călătorie foarte obositoare. Copiii sunt superbi. Trebuie însă să-i păzesc •şi asta mă va face să nu te pot vedea cîtva timp. Mi-au sosit numeroase ziare, pe care ţi le trimit. Mi-au venit şi noile mele cărţi, pe care îmi iau îngăduinţa să ţi le ofer. Matei îmi spune că — după avizul medicului d-tale •— boala evoluează normal şi că o ameliorare serioasă se şi poate semnala, fîămîi însă prudent şi nu brusca desfăşurarea firească a lucrurilor, prin scularea intempestivă din pat sau prin abateri de la regimul pe care, cîtva timp, trebuie să-1 respecţi cu stricteţe.
Ştii că scarlatina este o boală de copii. După trecerea ei, vei obţine supremele d-tale decrete. îţi spun : Hristos a înviat ! îţi doresc din inimă o grabnică însănătoşire şi te îmbrăţişez ca un frate mai mare şi iubitor.
T. Vianu
Se înţelege că orice nevoie ai avea — comunicată prin Matei, care a primit ordinul să treacă zilnic pentru a lua veştile d-tale — îşi va primi îndată satisfacţia. Crezi că este cazul de a înştiinţa pe d-na Frunzetti, la Bucureşti ? Părerea mea ar fi să o scutim deocamdată de această rnîhnire. în cîteva zile îi vei putea da veşti foarte bune şi îmbucurătoare.
r.v.
[Belgrad, aprilie tiMtil
Scumpul meu Frunzetti,
Cum să-ţi spun surpriza şi mîhnirea pe care le-am încercat, aflind de boala d-tale. 1 Trebuia deci sâ se în-tîmple lucrul acesta ? Trebuia să se intercaleze în şirul descoperirilor şi al noilor d-tale experienţe episodul acesta supărător ? Te rog din inimă să accepţi cu înţelepciune situaţia şi să te laşi cu docilitate îngrijit. Totul a devenit acum o chestiune de răbdare. în cîteva- săptămîni, boala de acum va deveni o simplă amintire neplăcută şi, regăsiţi în anotimpul devenit matur pînă atunci, vom relua plimbările, discuţiile, gravele noastre dezbateri.
217
Către Ion Frunzetti
fBel»rad. 3
mai 1!I4<>]
Scumpe Frunzetti,
- secare zi cu treaba ei. Meseria diplomatică nu este deloc comoda. Sarcini de birou, modeste. Cînd mi se pare ca sunt mai liber, fug la anticar. Astăzi am recoltat pentru d-ta micul florilegiu, que voici. Mi s-a părut numai ca sunt liber, pentru că între timp a avut Bucurestiul
268
nevoie de mine. Se pare că erau Externele, d ir Ga ba iul n-ii putut înţelege nimic. Ce-or fi vrut ?
Alaltăieri ii fost parada de 1 Mai. Peste cîteva zile aştept delegaţii! militară română pentru marea paradă a victoriei de 9 Mai. A doua zi voi primi felicitările coloniei române : 10 Mai. Pe urmă am de gînd să plec in ţară, pentru vreo 10 zile sau două săptămîni. Ne vom întîlni poate itcolo. Dacă iii ceva comunicări sâ transmiţi, fâ-mi-le cunoscut telefonic. în ajunul plecării, va trebui
să convorbim.
Cum te simţi? Cum îţi treci timpul? Sorocul eliberării d-tale s-a apropiat. Fii prudent şi calm. Ce-ţi pot trimite ? Matei a vorbit cu d-na Frunzetti, intr-o seară cînd primisem din nou ştirea că linia s-a stricat. întîr ziind pe-aici, a avut mai mult noroc ca mine.
Astăzi, înapoindu-mă de la anticar, am zărit din nou pe ştrengarii vînzători de şocolată şi ţigarete („puşti", cum îi numeşte d-ra Felicia Georgescu) : de la ei ai luat scarlatina. Am înţeles deodată şi m-am uitat urît la ei Ţi-a fost dată şi această erupţie, după celelalte, mari ale spiritului. Ia-o cum amori fati.
Vremea noastră va veni mai tîrziu, în umiul înflă cărat, la munte, la mare.
Multe lucruri bune şi o călduroasă strîngere de mîna,
de la al d-tale
T. Vianu
218
ambassade ue roumanie a bei.ghade
Către Victoria .Şerbesc.
2H   VI. l^l»
Scumpa mea Viky l,
îti scriu din Belgrad, unde am revenit de cîteva zile, după «am condus-o pe Lilica cu copiii la Abbazia, unde
am stat şi eu «itva timp şi unde mă voi reîntoarce. Locul este minunat şi ne simţim cu toţii bine, acolo. Luăm băi de marc, ne lăsăm cuceriţi de marele farmec al locului şi ne bucurăm văzînd copiii înflorind. Voi continua să fac naveta Belgrad-Abbazia pînă pe la 20 iulie, cînd ne vom instala pentru o altă lună la Bled, în Slovenia, unde se va duce o mare parte a corpului diplomatic.
Liniştea noastră este turburată numai de quasi-totala lipsă a ştirilor din ţară. Nu mai ştiu nimic nici despre voi, nici despre casă, nici despre împrejurările generale din ţară. Ţi-am fi deci foarte recunoscători dacă ai vrea să ne scrii din cînd în cînd. Scrisorile ajung aci şi, de altfel, dl. Frunzetti, care îţi va aduce această scrisoare, va avea. cred, amabilitatea de a-mi aduce răspunsul tău. Mare serviciu mi-ai face dacă ai vrea să treci uneori şi pe la noi. acasă, şi dacă ne-ai comunica impresiile tale. Cred că ştii că am lăsat acolo, împreună cu Marioara, pe doi tineri amici, foşti studenţi ai mei, d-nii Dinescu şi Ga fi ţa.
Aş fi vrut să-i scriu şi lui TantziL>, dar îmi spun că ea trebuie sâ fie acum la Zamora. Sărut-o, cînd vei vedea-o, din parte-mi. A terminat casa ? Dar cu a noastră, ce-a făcut ? Dacă n-a închiriat-o şi nu o poate închiria în bune condiţii, este de la sine înţeles că o poţi folosi tu cînd vei vrea. Ştiu că Zamora nu ţi-e dezagreabilă, şi tovărăşia lui Tantzi poate să fie un punct de atracţie mai mult.
Ne este foarte dor de voi. Nu pregeta deci de a-mi da veşti. Haide, iii condeiul şi scrie-mi chiar azi. Primirea rîndurilor tale, si poate ale lui Tantzi, va fi pentru noi o sărbătoare.
Te sărutăm cu mult drag şi dorim să primim multe veşti bune de la voi.
Tudor
271
270
219
Către Mihai Şor.i [lieifiiad.l 9 auqust 194':
Stimate domnule Sora,
Primesc, prin intermediul lui Eugen Ionescu, numărul din Cahiers France Roumanie unde d-ta ai binevoit a traduce şi prezenta cîteva texte spicuite din Teoria va -lorilor. îţi mulţumesc din inimă pentru osteneala pe care ţi-ai dat-o cu proza mea, ca şi pentru cuvintele atît de amabile cu care o însoţeşti.
Revista, în întregime, mi-a făcut cea mai bună im presie. Este plină de articole şi cronici substanţiale, cu pabile să intereseze nu numai pe români, dar şi pe francezi. Bunul gust şi tactul redacţiei o ţin apoi departe de schema aşa-ziselor publicaţii de propagandă, care, după cum se ştie, au de obicei un efect contrariu celui aşteptat. Stîrnesc neîncrederea şi rămîn necitite. Dvs., cei de la Cahiers, faceţi o altfel de propttgandă, cea adevărată prezentînd valori oarecum obiective, şi lăsînd ca reacţi-unea de interes şi simpatic să se formeze de la sine, prin însăşi virtutea lucrurilor prezentate. Nu mă îndoiesc că aceasta este calea cea bună şi că lucrul dvs. va fi remarcat. Ce cuprind oare numerele anterioare ale revistei ? De la nr. 3, pe care prietenul Eugen Ionescu a avut buna idee a mi-1 trimite, a mai apărut oare vreun altul ? M-aş bucura dacă, văzîndu-le vreodată, aş rcîntîlni şi alte studii de-ale d-tale, la fel de bogate ca cel din numărul pe care-1 am sub ochi şi care cuprinde notarea atîtor aspecte, caracteristice Franţei mai noi, rămase necunoscute cititorului izolat de mişcările ei spirituale în anii grei ai războiului şi ai epocii care i-a urmat.
Revin la versiunea în care ai binevoit a reda cîteva din paginile axiologiei mele. Mersul analitic al gîndirii, preocuparea de preciziune mi s-au păiojt bine reprezentate în oglindirea versiunii d-tale. Aceastti mă face sâ doresc ca d-ta să continui lucrul şi să ajungi a traduce mica operă în întregime. O văd de pe-aoum rînduttă, ca
umil din volumele seriei mici a lui Felix Alean. Crezi ca ilarul n-ar putea deveni posibil?
Mă gîndesc de mult să înfăţişez unele clin lucrările mu ■le cercului mai larg al cititorilor de limbă franceză şt mi-ar părea bine să încep cu Introducerea în teoria valorilor. Am scris această lucrare în epoca de mari încercări-morale de la finele anului 1940 şi începutul lui 1941, cine! totul se clătina în jurul meu, ameninţînd să mă îngroape sub dărîmături.. Cartea mea a fost încercarea de a-mi. reorganiza certitudinile şi de a-mi consolida temeliile. A fost, într-un fel oarecare, o cură terapeutică, din ciire am ieşit cu sănătatea refăcută.
\u ştiu, stimate domnule Sora, care sunt împrejurările şi nevoile propriilor d-tale lucrări. Dacă proiectul meu ţi se pare însă posibil şi vrednic a fi urmărit prin-tr-un interes ceva mai susţinut, aş fi foarte fericit sâ aflu că doreşti sâ-ţi iei sarcinii de a traduce şi găsi editorul pentru Introducerea în teoria valorilor. Un cuvînt al d-tale, cuprinzînd poate şi unele ştiri despre d-ta in lunga perioadă de cînd ne-am despărţit la Facultatea de Lin re, din Bucureşti, mi-ar face cea mai mare plăcere
Heînnoindu-ţi mulţumirile mele, îţi strînge mîna, cu lo::u"i prietenia,
T. Vianu
220
Către Şerban Cioculescu
[ Belgrad,] 24 august 194(5
Iubite domnide Şerban,
Te felicit pentru suprema d-tale promoţie. Am luat cunoştinţă de ea. cu mare satisfacţie, din ultima d-tale scrisoare. 1 Permite-mi deci să intonez, ca în vechile ri-
272
273
turi ale breslei : Dignus est intrare... Sa trăieşti, şi te îmbrăţişez. D-ta crezi că am avut mîna bună. Eu voi adăuga că Facultatea din Iaşi a ştiut ce are de câştigat şi-ai văzut ? — lucrurile au mers  oarecum  de la sirio.
In ce mă priveşte, duc dorul ţării, al prietenilor, .d catedrei. Dacă voi veni prin oct.-nov. prin Bucureşti, ara de gînd să fac şi eu cîteva prelegeri. Deocamdată am suferit cumplit din pricina marilor călduri de aci. Am stat mai toată vara în Belgrad, făcând cîteva salturi către Abazzia şi Bled, unde mi-am dus familia. Lilica şi copiii «unt acum din nou la Abazzia şi am de gînd să-i surprind pentru a face călătoria de înapoiere împreună, prin Split. Ragusa, Cetinje, Sarajevo. Plec chiar astă-seară. Va fi desigur partea cea mai bună a vacanţei, căci pînă acum aproape nu m-am mişcat de la biroul meu, prins de multele treburi ale misiunii, abia variate prin uncie lecturi franceze, dovedite în sfîrşit posibile aci. Domnii de la Ambasada Franţei, deveniţi amici, m-au îndestulat cu noile cărţi franceze.
Primesc ziarele din Bucureşti şi mă bucur să regăsesc substanţialul d-tale foileton din Adevărul. Parcurg cu mare plăcere şi articolele prietenului nostru Vladimir Streinu în Semnalul, parcă mai rare în vremea din urmă. Citesc apoi şi alte lucruri, dar uneori cu mîhnire. Prea multă îndîrjire şi vrajbă !
Ce alte noutăţi ai putea să-mi dai ?
Scrisoarea aceasta porneşte prin d-na Georgeta Popa, funcţionară la Ambasada română din Belgrad, care cred că ar avea şi amabilitatea de a-mi aduce răspunsul d-tale, dacă ai avea răgazul sâ mi-1 trimiţi.
Prezint respectuoase omagii doamnei Cioculescu şi-i strîng mîna lui Barbu (este acum student? sau cînd, şi unde ?). Pe d-ta te îmbrăţişează, cu vechea prietenie,
T. Vianu
221
Către Petru Groza
ambasada regala a româniei belgrad
[17 noiembrie 1947|
Domnule Preşedinte al Consiliului,
In ziua de 3 noiembrie am primit de Ia Domnia voastră ordinul de a mă înapoia la post, urmînd a aştepta aci instrucţiunile de care aveam nevoie. Deoarece de atunci au trecut două săptămîni şi situaţia mea a rămas neclarificată, îmi iau îngăduinţa de a vă adresa rugămintea de mai jos.
După cum am avut cinstea a vă declara în ultima audienţă pe care aţi binevoit a mi-o acorda, sunt cu totul la dispoziţia Guvernului pentru a continua să reprezint ţara, într-un alt post, sau pentru a mă înapoia în ţară şi a relua vechile mele ocupaţii.
Menţin şi astăzi această declaraţie. Hotărîrea mea de a sluji ţara ca trimis al ei în străinătate sau ca profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti este deopotrivă de fermă şi ea este gata să accepte oricîte osteneli sau sacrificii i s-ar cere. Nu voi discuta niciodată felul însărcinărilor publice ce mi s-ar da şi pe care doresc din inima să le duc la bun sfîrşit. îmi dau perfect seama de însemnătatea momentului pe care ţara noastră îl trăieşte astăzi şi aş dori să mă găsesc şi eu în măsură de a aduce contribuţia mea la opera de refacere a ţării şi de consolidare a democraţiei româneşti. Ceea ce mă apasă deci mai greu în perioada de tranziţie în care mă găsesc este conştiinţa de a nu-mi cunoaşte rolul ce mi se rezervă şi de a nu putea lua iniţiativele necesare în vederea realizării lui
Dar deşi nu voi şovăi niciodată să urmez ordinele Guvernului, îmi permit să vă arăt că înclinaţia mea cea mai intimă şi personală, pe care v-o mărturisesc Domniei voastre, ca şef politie al meu, merge către înapoierea în ţară. Motivele care susţin această înclinaţie sunt de ordine şi însemnătate deosebite. Le voi enumera pe rînd
274
275
in urma comprimărilor in invâţâmînt, au rămas \ < Facultatea do Litere din Bucureşti abia 17 profesori, d./ tre care cinci sunt în străinătate sau în concediu. Cred că cifrele sunt exacte. Subsemnatul mă găsesc printre profesorii cu misiuni în afară de graniţele ţării. Oricine cunoaşte complexitatea programului de studii la Fac ii tatea de Litere poate înţelege că numărul profesorilor ei, actualmente în funcţiune, a rămas atît de mic, încît înapoierea unora dintre cei întrebuinţaţi peste frontiere răspunde unei nevoi foarte viu resimţite a învăţămîn-tului. Constatarea este cu atît mai valabilă cu cît numărul studenţilor a crescut într-o mare proporţie, în anii de după război. Fără să exagerez însemnătatea cursur.'.or mele, cred deci că pot fi de oarecare utilitate Facultăţii de Litere din Bucureşti, revenind la catedră. Aparţin acestei Facultăţi ca docent, apoi ca profesor, de pe-to douăzeci de ani şi vechimea legăturilor mele cu instituţia căreia i-am fost şi student sunt atît de puternice, încît n-aş vrea să continuu a rămîne departe de ea In-tr-un moment atît de greu al istoriei sale.
Plecînd în străinătate m-am îndepărtat nu numai ac catedră, dar' şi de cercetările mele ştiinţifice. Cred ins;: că un om de 50 de ani, care a încercat să dea cîte ceva ştiinţei şi literaturii ţării sale, n-are dreptul să-şi considere opera încheiată. Dar misiunea în străinătate iasă un loc atît de mic lucrărilor ştiinţifice şi literare ! In cursul celor 19 luni de cînd am cinstea să reprezint România la Belgrad, gîndul meu s-a înapoiat mereu către lucrările începute şi neterminate sau către acele care au rămas în simplă stare de proiect. A sosit poate momea*u! sâ mă întorc la ele.
Un alt motiv al înclinării mele de a reveni in ţar;'., trăgind greu în cumpănă, provine din îngrijorarea ci. care privesc copiii mei. Ambii mei copii sunt în vîrsta şcolarităţii şi aş dori pentru ei o dezvoltare normal:;., în şcoli regulate şi în atmosfera ţării, nu cu profesori şi şcoli întîmplătoare la care am fost constrîns să mâ adresez în vremea din urmă. în special băiatul meu, în vîrstă de 14 ani, are absolută nevoie de seriozitatea şi disciplina unui învăţămînt regulat. Sacrificiul pe care i-1 impun, prin natura ocupaţiilor mele actuale, o-te poate prea greu pentru el.
Se adaugă la toate acestea şi dorinţa soţiei mele de a reveni în preajma părinţilor săi bătrîni, care au multă nevoie de ajutorul nostru.
Pentru toate aceste motive îmi iau îngăduinţa, domnule Preşedinte al Consiliului, să vă rog a interveni pe lîngă doamna Ministru al Afacerilor Streine, pentru a dispune rechemarea mea în ţară. Evident, dacă motive de un ordin mai înalt s-ar opune înclinării exprimate aci, atunci sunt gata a primi o altă însărcinare a Guvernului
M-am gîndit un moment să mă adresez direct doamnei Ministru Ana Pauker, în vederea rechemării mele Dar cum considerentele pe care le invoc sunt de un ordin oarecum personal, am crezut că este mai potrivit sâ fac mărturisirea mea şefului meu politic, care este şi şeful guvernului, şi să încerc a obţine, prin intervenţia sa binevoitoare, rezultatul pe care îl doresc.
Dacă hotărîrca pe care o aştept se va produce in sensul dorinţei formulate aci, aş vrea atunci ca ea să fie pronunţată cu un moment mai devreme, pentru a putea lua măsuri, cel puţin în acest moment înaintat, în vederea îndeplinirii uzanţelor diplomatice de plecare, a expedierii efectelor mele, apoi, în ţară, a reînceperii activităţii universitare, a instalării familiei şi a* pregătirilor de iarnă etc.
Ţin să vă asigur, domnule Preşedinte al Consiliului, că revenind în ţară, nu voi uha nici datoriile mele cetăţeneşti, ca soldat credincios al Frontului plugarilor şi ca sincer luptător al democraţiei româneşti.
Cu aceste sentimente, îmi leg nădejdile mele de bunăvoinţa pe care mi-aţi arătat-o totdeauna şi vă rog a primi, domnule Preşedinte al Consiliului, împreună cu expresia prea înaltei mele consideraţii, asigurarea întregului meu devotament şi a afecţiunei mele foarte respectuoase.
T. Vianu Ambasadorul României în Iugoslavia
27t>
277
222
Către Ana Paukcr
[Belgrad, 21i noiembrie 1947)
Doamnă Ministru,
Subsemnatul, Ambasador al României la Belgrad, dorind să mă înapoiez pentru a-mi relua activitatea de profesor la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, într-un moment în care instituţia căreia îi aparţin de un mare număr de ani şi programul de refacere a ţârii au poate nevoie de prezenţa şi serviciile mele, vă rog să binevoiţi a dispune rechemarea mea.
Primiţi, vă rog, doamnă Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţii.
T. Vianu Ambasadorul României la Belgrad 5
D-Sale doamnei Ana Pauker, Ministrul Afacerilor Streine, Bucureşti
223
Către Aurel Buteanu
Bucureşti, 20.XI1. 947
Iubite domnule Buteanu J,
După o lungă şi foarte obositoare călătorie am ajuns la Bucureşti. Descinşi din tren la ora 1 noaptea, am trecut o parte a nopţii cu transportarea bagajelor. Au urmat zile de mare forfotă, resimţită mai ales de soţia mea. Suntem acum aproape instalaţi, mulţumiţi a ne regăsi în casa noastră, împreună cu copiii, pe care i-am aflat sănătoşi. Am povestit tuturor alor noştri ospitalitatea atît do\ amabilă pe Care am găsit-o în căminul
d-tale, într-un moment de îngrijorare pentru noi. Te rog sâ primeşti, împreună cu doamna Buteanu, multe şi foarte călduroase mulţumiri pentru prietenia şi ajutorul pe care ni le-aţi oferit.
Păstrez nădejdea să te pot vedea în curînd la Bucureşti, unde te rog să ne faci un semn, îndată după sosirea d-tale. Ne-ar face multă plăcere să mai stăm de vorbă.
Rugindu-te sâ transmiţi respectuoasele mele omagii doamnei Buteanu, împreună cu cordiale salutări ale soţiei mele, primeşte, iubite prieten, o caldă şi devotată strîngere de mînă.
T. Vianu
P.S. Am expediat chiar azi un mandat pentru suma pe care ai binevoit a mi-o împrumuta la Timişoara. ''
224
Către Al. Dima
[Bucureşti, 18 februarie 1948]
Iubite d-le D[ima],
îţi mulţumesc pentru trimiterea monografiei d-tale despre Ibrăileanu. 1 O citesc acum cu plăcere şi folos1., foarte atras de metoda ei, exactă, după cele mai bune tradiţii ale filologiei. Dar de ce n-ai dat un titlu capitolelor ? Ai fi avut poate prilejul, astfel, să marchezi mai clar ansamblul sistematic al ideilor şi poate şi dezvoltarea în timp a concepţiei lui Ibrăileanu. Cît priveşte titlul general al lucrării (pe copertă şi pe prima pagină a textului), aş fi pus poate rîndul al doilea înaintea celui dintîi, dar asta este un amănunt. Te felicit pentru intensa şi via d-tale activitate. Ce ai acum în lucru ? Eu sunt încă nehotărît în soarta ce urmează să dau simbolului artistic. 2
278
279
Asteptînd cu multă plăcere să te revăd în preajma /a-anţei de Paşti, te asigur de toată vechea mea ^
225
Către Dimitrie Guşti
{Bucureşti, februarie i «4«>J
Domnule Preşedinte ],
Am onoarea de a vă ruga să binevoiţi a-mi rezerva un;t din şedinţele publice ale Academiei Române, pentru a citi comunicarea mea : Categorii comune tehnicei şi artei 2, al cărei manuscris sunt gata a vi-1 pune la dispoziţie îndată ce-mi veţi face cunoscută dorinţa Domniei voastre de a-1 parcurge şi de a încuviinţa lecturii lui.
Primiţi, vă rog, domnule Preşedinte, asigurarea deosebitei mele consideraţii.
T. \'ianu
M|embru| |Corespondent al] A[eademieij Riom.i.K-; D-Sale domnului ]~>reşcdinte al Academiei Român-
22 ti
Către Ana Pauker
Doamnă Ministru,
Uîueuresti, aprine
Refcrindu-mă Iii adresa Ministerului] Alfaeeruon Strlăine], no. 152587, din 31 martie 1948, primita oe subsemnatul la 21 aprilie cJurent], prin care sunt mvtun a depune suma do lei stabilizaţi 35 840, rcp».! contravaloarea sumei de fr[anci] elvleţiem] 1000 una mic), primită de subsemnatul drept aconto asupra indom-
nizaţiilor mele de reprezentare pe lunile mai şi iunie 1940, nm onoarea a arăta că nu datorez această sumă Onor. Minister, deoarece ea reprezenta 1/5 din indemnizaţiile cuvenite mie pe aceste luni, restul fiindu-mi completat prin plăţi ulterioare.
In adevăr, conform baremului în vigoare la data plecării mele în misiune, adică la finele lui martie 1946, subsemnatul urmii să primească lunar fr[anci] elvjeţienij 2500 (două mii cinci sute) ca drepturi de reprezentare. Suma de 1000 (una mie) fr[anci] elvjeţieni] echivala deci numai cu 1/5 din sumele ce mi se datorau, cu acel titlu, pe lunile mai şi iunie 1946, sume ce mi-au fost ulterior completate.
în consecinţă, neîncasînd nici o sumă in plus peste acele ce mi se datorau pe lunile mai şi iunie 1946 şi, in general, nici o sumă peste cele ce mi-au fost atribuite, in mod legal, în tot timpul cît am avut onoarea a conduce Ambasada Română din Belgrad, vă rog să binevoiţi a dispune să se ia act şi sâ mi se dea cuvenita descărcare. Pentru orice alte lămuriri stau la dispoziţie.
Primiţi, vă rog, doamnă Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţiuni
T. Vianu
Profesor universitar Str. Andrei Mureşanu, T,\
D-Sale
doamnei Ana Pauker, Ministrul Afacerilor Streine al R.P.R. (Direcţia Contabilităţii)
227
Către Sândor Toriik
Bucarest, le 17 Mai 194<!
Cher Morisieur Tordk
J'ai bien recu votre lettre, ainsi que celle signee par
M. G. Sohâpflin 2, le Directeur du Programme de la R;
idio
281
280
hongroise. J'eprouve un grand respect pour le sentiment qui inspire votre enquete3 et je voudrais donner une reponse â la question que vous avez bien voulu m'adres-ser. Le „desarroi", dont vous pariez, ne me paraît que trop evident, si on compare entre elles les conceptions qui dominent actuellement les diverses parties dtt monde 11 me semble trouver la cause dc ce desarroi dans Ie fait que l'humanite ne se trouve pas partout dans le meme stade  de  son  evolution.  Tout  le  monde  croit vivre aujourd'hui, dans l'annee de grâce 1948. Pourtant, si je considere la mechancete, l'avarice, la peur et la violence, qui se font jour dans les actions des hommes — qui vivent maintenant sur la terre, je suiş bien oblige de conclure qu'en fait ils ne sont pas contemporains et que de grandes tranches de l'histoire les separent. Le decalage dans Ia duree a toujour.s existe pour les hommes et leurs cultures ;   seulement  il  est  devenu   aujourd'hui plus frappant et plus vif de consequences, en raison meme du rapprochement spaţial et de l'augmentation de Tinde-pendance entre les nations. Les antagonismes qui les dechirent sont un curieux effet de leur unite m marche Et voilâ donc un premier motif pour esperer ! Je trouve encore un autre motif pour notre foi dans l'avenir de l'humanite,  dans  la certitude  qu'avec le progres de Î'unite, notre espece comprendra combien il lui est plus profitable de donner un sens parallele ă l'activite des hommes et des nations, au lieu d'oppresser ces activites et de les faire s'affronter dans la guerre et l'exploitation Je ne m'exagere point du tout la force et l'efficacite de l'esprit qui connaît et qui contemple, surtout dans les epoques tellement troubles que la notre. Pourtant si l'homo theoreticus peut faire quelque chose pour ses freres malheureux, ce n'est qu'en se mettant au service de Î'unite humaine  qu'il  peut  acquerir  la conscience d'avoir fait son devoir. C'est dans ce sens, cher Monsieur Tdrok, que j'apprecie la signification et la valeur de votre recherche. En vous priant de bien vouloir voir en moi un ami de votre iniţiative, je vous prie> d'agreer l'expression de mes meilleurs sentiments.
T. V
Bucureşti, 17 mai I94S
Dragă domnule TOrok »,
Am primit scrisoarea dvs. ca şi cea semnată de d-1 G. Scho-pfiin -, director de program la Radiodifuziunea maghiară. Am un mare respect pentru sentimentul care a generat ancheta dvs.1 si sunt de acord să vă răspund la întrebarea pe care aţi binevoit să mi-o puneţi. „Confuzia" despre care vorbiţi mi se pare şi mie evidentă dacă comparăm   între   ele   concepţiile   după   care .->e conduc diversele părţi ale lumii. Cauza acestei stări confuze mi se pare că vine din faptul că omenirea nu se află pretutindeni in acelaşi stadiu   de   evoluţie. Toată   lumea este   convinsă că trăieşte a/i în anul de graţie 1948. Cu toate acestea, dacă iau in consideraţie răutatea, calculul, frica şi violenţa care se manifestă în acţiunile oamenilor din zilele noastre, mă văd constrîns să conchid că, în fapt, ei nu sunt contemporani şi că mari intervale de istorie îi   despart.   Pentru   oameni   .şi pentru   culturile lor decalajul în timp  a fost mereu o constantă ;  astăzi a devenit doar mai frapant si mai plin de consecinţe tocmai datorită apropierii spaţiale şi creşterii   independenţei între naţiuni. Antagonismele care   le sfîsie sunt  un curios  efect  al unităţii  lor în mers. Iată deci un prim motiv de speranţă ! Mai găsesc un alt motiv de încredere în viitorul omenirii în certitudinea că, o dată cu progresul unităţii, speţa noastră va înţelege 'cît i-ar fi mai profitabil să dea un sens paralel activităţii oamenilor şi naţiunilor, în loc să oprime aceste activităţi şi să le facă să se înfrunte în război şi exploatare.
Nu-mi fac iluzii asupra forţei şi eficacităţii spiritului care cunoaşte şi contemplă, mai ales într-o epocă atît de tulbure cum este a noastră. Totuşi, dacă homo theoreticus poate face cîte ceva pentru fraţii săi nefericiţi, numai punîndu-se în serviciul unităţii umane poate dobîndi conştiinţa că şi-a făcut datoria. In acest sens apreciez, dragă domnule Torcik, semnificaţia şi valoarea investigaţiilor dvs. Rugîndu-vă să binevoiţi a vedea în mine un sprijinitor al iniţiativei dvs.. vă rog să primiţi expresia sentimentelor mele cele mai bune.
T.V.
282
283
22S
Către Gh. Vasilichi
1 Bucureşti, iulie 19481
Domnule Ministru,
Subsemnaţii, profesori ai Facultăţii de Filosofie şt Litere din Bucureşti, am luat hotărîrea do a ne adresa d-voastră într-o chestiune care, interesînd de aproape instituţia de cultură superioară pe care o slujim, nu ne îndoim că o veţi considera cu cea mai binevoitoare atenţie şi că o veţi soluţiona în spiritul pe care ne luăm îngăduinţa de a vi-1 sugera.
După cîte suntem informaţi, colegul nostru, d-1 prof Guşti, preşedintele Academiei Române, preşedintele Institutului Social Român, membru corespondent al Institutului Franţei, preşedintele celui de-al XlV-lea Congres internaţional de sociologie, membru al Academiei de Ştiinţe Morale din New York, se găseşte în ajunul pensionării sale. Cum ştim că noua lege a învăţă -mîntului superior, actualmente în elaborare, intenţionează să renunţe la prelungirile de termen acordate în trecut membrilor Academiei Române şi ai unei academii străine, d-1 prof. Guşti ar urma să părăsească postul său în învăţămîntul superior, ilustrat timp de peste 30 de ani cu o deosebită strălucire şi cu roadele cele mai binefăcătoare pentru dezvoltarea culturii noastre în tot acest interval de timp.
Socotim că nu este necesar să reamintim aci tot ce datoreşte cultura şi viaţa socială în genere activităţii d-lui prof. D. Guşti, care, nu numai că a dus, faima ştiinţei româneşti dincolo de hotare, dar în acelaşi timp, cu prilejul marilor expoziţii internaţionale la Paris, în 1937, şi la New York, în 1939, la care a luat parte ca comisar al guvernului român, a fost ambasadorul plin de prestigiu al întregii noastre culturi, pe care a izbutit
s-o prezinte în   luminii   capabilă   a   ne face   mai bine cunoscuţi şi a ne cîştiga simpatiile atît de necesare vieţii statului. In activitatea sa  internă,  în' afară  de operele sale ştiinţifice, d-1 prof.  D. Guşti este întemeietorul unei puternice şcoli de studii sociale, una din puţinele şcoli pe care vreun savant român a izbutit să le determine, şi, prin cercetările sale pe teren făcute prin colaboratorii şi studenţii grupaţi în jurul d-sale din întreaga Universitate, d-1 prof. Guşti a fost unul din factorii care au contribuit să se păstreze mai bine conştiinţa revendicărilor sociale ale păturilor noastre populare, în special a ţărănimii. Democraţia românească datoreşte mult d-lui prof. Guşti şi istoria progreselor ei mai noi va ţine neapărat socoteală de contribuţia  sa. Tîrît în judecăţi nevrednice de trecutul regim dictatorial, d-1 prof. Guşti a avut de atunci satisfacţia să asiste la triumful ideilor sale, dar se găseşte astăzi' în apropierea momentului in care nu le va mai putea servi ca profesor şi ca îndrumător al tineretului.
Cum d-1 prof. Guşti se găseşte nu numai în cea mai perfectă vigoare fizică şi intelectuală, dar şi într-unui din momentele celei mai vii productivităţi, pregătind încă un mare număr de studenţi şi doctoranzi şi pro-fesînd o doctrină a cărei valoare pentru reconstrucţii) şi democratizarea statului nostru este notorie, socotim că plecarea sa din învăţămînt ar lăsa un mare'gol şi ar lipsi Facultatea noastră de unul din cei mai preţuiţi îndrumători ai ei.
în consecinţă, ne permitem, domnule Ministru, ii vă ruga să binevoiţi a lua dispoziţiile necesare, pentru ca d-1 prof. Guşti sâ poată rămîne la catedra sa, dincolo de virsta obişnui*;! a pensionării şi pe duraţii necesarii încheierii lucrărilor sale în curs.
Asigurîndu-vă câ, în felul acesta, veţi da o profunda satisfacţie Facultăţii noastre şi întregii opinii publice intelectuale care urmăreşte cu profund- interes lucrările Şi opera de îndrumare socială a d-lui prof. Guşti, va rugăm, domnule Ministru, sâ primiţi, împreună cu mulţumirile noastre,  asigurarea  înaltei  noastre consideraţii
T. Vianu
284
28;
229
Către Ovidiu Drimba
Bucureşti, 5 ianuarie 193*
Iubite domnule Drimba,
Am fost foarte mulţumit aflînd despre soluţia fericită ce s-a putut găsi în chestiunea reînsărcinării d-tale cu cursul de istoria literaturii universale. îmi reprezentam bine ce însemna pentru un om tînăr, plin de elan, iubitor al cercetării, concediul nedorit la care te vedeai constrîns. Acum te găseşti din nou la treabă. Ştiu că mulţimea temelor nu te sperie ; le vei rezolva cu siguranţă. Bucurîndu-mă sincer do evoluţia satisfăcătoare a împrejurărilor, te felicit şi-ţi doresc spor la lucru.
Nu m-am' simţit bine în zilele vacanţei, încît n-am putut încă transmite prietenilor şi colaboratorilor mei dorinţa d-tale. Astăzi îi întîlnesc pe toţi şi le voi adresa rugămintea să-ţi adreseze traducerile cerute, care, fiind opere de-ale lor, socotesc că e dreptul fiecăruia să dispună personal de ele. Cred că te gîndeşti mai ales la traducerile în versuri, pentru că cele în proză pot fi făcute oriunde (fiind, de altfel, şi greu de multiplicat, cînd este vorba de fragmente mai întinse).
Dorind să primesc noi şi bune veşti despre d-ta, şi făcîndu-ţi cele mai călduroase urări de bine pentru noul an, îţi strînge mîna cu prietenie
T .Vianu
2W
Către G. Călinescu
[Bucureşti,] 21 mai 1932
Iubite prietene,
Am dorit adeseori în vremea din urmă să te întîlnesc Te-aş fi căutat, desigur, dacă nu m-ar fi reţinut teama de a-ţi răpi timpul pe care îl dăruieşti cu atîta hărnicie
28(i
lucrărilor d-tale. Pentru că nu ştiu cum şi cînd te-a^ putea vedea, m-am hotărît să-ţi comunic pe această cale unele împrejurări de-ale mele şi să-ţi adresez o rugăminte.
Am întrerupt activitatea mea la Dicţionarul limbii române încă din luna august a anului trecut, cînd m-am îmbolnăvit. întremat către sfîrşitul anului, am găsit lucrările Dicţionarului pe sfîrşite şi echipa din care făceam parte ajunsă aproape de capătul misiunii ei. De mai bine de şase luni însărcinările mele la Dicţionar s-au încheiat. Sunt deci liber şi doritor să reiau, în alt cadru, colaborarea mea la Academie.
Actualizînd un proiect mai vechi, te întreb, iubite prietene, dacă n-ar fi nevoie de mine la Institutul de istorie literară, pentru lucrări pe care le-aş executa iu calitate de colaborator extern şi în regimul muncii în acord. Mi-ar plăcea să lucrez în orice problemă a istoriei literaturii române a secolului XIX şi XX şi în alte cîteva interesînd literaturile străine sau comparaţia lor, dacă aoeste din urmă probleme figurează printre preocupările Institutului.
Cred că sunt, astăzi, printre puţinii universitari care nu colaborează în nici o formă cu Institutele Academiei, cărora aş dori să le pot deveni din nou util. 1
Cum îmi spun că s-ar putea întîmpla ca oferta mea de lucru să fie primită favorabil, aştept un singur semn de la d-ta pentru a porni cu însufleţire la treabă. Nutresc în pespeetiva acestui proces şi speranţa de a te vedea mai des şi de a ne regăsi pe terenul atîtor gînduri şi aspiraţii comune. Cu veche prietenie afectuoasă,
T. Vianu
231
Către Elena Vianu
Joi seara
iBucureşti, probabil început de iulie 1932'
Mimi dragă,
Am primit scrisoarea ta şi mă grăbesc să-ţi răspund, ţi-am trimis 300 lei marţi dimineaţa şi cred — deşi nu
28Î
sunt absolut sigur — că ţi-au ajuns destul de devreme, pentru a nu fi avut neplăceri. Dar dacă banii n-au sosit la timp? Ce v-aţi făcut? Banii i-am luat de la Viky, căreia îi voi restitui sîmbătă, cînd voi lua chenzina, dar nu şi suma ce-mi datorează E.S.P.L.A., care m-a amînat cu încă o săptămînă. De la Teatru aştept un răspuns sîmbătă, dar mă îndoiesc că va fi pozitiv. în scurt, tot amînări şi amînâri. Personal, am tras coada personajului infernal, cum n-am făcut-o niciodată în viaţa mea. Această situaţie, ca şi grija de viitorul' apropiat, m-a făcut sâ mă gîndesc la o anumită tranzacţie care sper că va reuşi mîine, căci altfel ce ne-am face ? în tot cazul, nu vă îngrijoraţi : voi găsi   neapărat soluţiile necesare.
Mă hotărîsem să vin duminică, dar o mică lucrare urgentă cu care m-a însărcinat din nou E.S.P.L.A. (!) mă obligă să mai rămîn pînă luni, dacă nu chiar pînă marţi. Sâ vedem, vă voi anunţa într-un fel oarecare. Spune-î lui Ionel că am făcut formalităţile mele la cazier. Mai rămîne să le facă şi el. L-am revăzut pe Toh[ăneanu!, care a plecat şi do la Institut. Speră să vie la noi pe la 25 ale lunii. Kiva 1 cred că va veni la Zamora, deşi spune câ lui bărbatu-său îi e urît să rămînă în casă. Ea mi-a făgăduit însă că-i va combate această stare de spirit. Am fost pe la maică-ta şi taică-tu : sunt bine ! Adineaori m-a vizitat Piticu. Viky nu va sosi la Poiana decît săptămînă viitoare. O reţine botezul băiatului lui Gaby2. Am luat o masa la maică-ta, una la Tanti şi una la Rali 3. Voi căuta să nu omit nici unul din comisioanele tale. Am avut mult de lucru cu programele ce mi s-au cerut de Facultate. La noapte, voi sta să lucrez. Opresou mi-a telefonat că n-a sosit încă răspunsul cadrelor, dar are bune speranţe... Azi am fost la impunere. Am rămas la vechiul impozit, ba chiar ceva mai mic. Voi aranja cu Smara şi E.S.P.L.A. să-mi trimită sumele datorate la Poiana.
Mi-e dor mult de voi şi vă sărut cu dragoste şi. foc
Tudor
288
232
Dragă Mimi,
Către Elena Vianu
Miercuri, ora 5 d.a [Poiana Ţapului, 23 iulie 1952. d.p.j
Cum ai ajuns in Bucureşti ? Cum ai găsit casa ? Mi-e teamă că noul tău program te va obosi mult. Vezi de te aranjează astfel ca să ai răstimpuri mai lungi de odihnă. Dar cu masa cum te-ai aranjat ? Am mari griji, gîndin-du-mă la tine. Aşteptăm acum veştile tale prin Ionel, care — cine ştie ? —• va veni poate mîine. N-are nici un motiv să mai rămîie prin Bucureşti şi cred că s-a hotărît să plece mai curînd. Dar cu Radu P. ce este ? Adineaori a trecut poştaşul şi nu mi-a adus nimic. Trebuie deci să cred că familia lui va veni duminică ? Ar fi avut astfel timpul să-mi telegrafieze. Dacă aceste rînduri îţi vor sosi  înainte de  duminică,  iar el nu s-a deois să accepte  oferta  de-aici, întreabă-1 telefonic dacă mi-a telcgrafiat — sau fă-mi tu comunicarea la rigoare. Programul nostru se desfăşoară normal. Marţi am fost la Buşteni, pentru baie. Am cumpărat făină albă excelentă. Cred că mă duc şi astăzi, acum, în acelaşi scop. Duta1 se duce s-o vadă pe Nadia 2. E foarte bine şi te sărută de mii de ori, ca şi mine.
Lucrez mult, încît uneori itm nevoie de pauză.
Tudor
233
Către Elena Vianu
[Zamora, cea. 27 iulie 1932:
Dragă Mimi,
facemiaf dUP+-PleCHrea ta am realizat situatfa- Ce-o să ^cem   fara   tine   atîta vreme?   Vom   căuta   totuşi să
289
umplem golul. Deci, nu te mat gîndi : odihneşte-te şi amuză-te. A doua zi, după plecarea ta, durerea în piciorul drept a slăbit şi, a treia zi, a dispărut aproape cu totul, încît am putut relua incursiunile în pădure pentru cunoscutele scopuri domestice şi cursele alimentare. Astăzi, am pornit, la ore matinale, spre Buşteni, pentru baie. Eram o veselă companie. După baie, bere şi aperitive la restaurantul de stat, în dispoziţie epicuriană. Duminică a fo*t pe-aici Sandu1 cu o pereche de ciraci. Regreta că nu te-a mai găsit pentru a te' conduce la Bucureşti. Apoi, alte întîlniri, cu vizite în perspectivă. Continuu să citesc pe Doktor Faustus, cu mari transporturi. Fabula trece prin anii 1920—1923 cînd eram şi eu prin Germania : regăsesc deci multe tipuri ale vremii şi, apoi, cîtă pătrundere, cîtă libertate de spirit. Mă simt în vechea mea sferă, biet meteorit ieşit din circuit.
Copiii sunt delicioşi, foarte cuminţi şi de treabă. Ne plîngem de lipsa ta, dar încercăm să ne consolăm în suferinţa noastră solidară. De astăzi, un vecin a transportat la noi 1 m3 de lemne — încît problema combustibilului a devenit mai puţin acută.
Cînd ai plecat, ţi-am făgăduit aceste rînduri — dar nu ne-am gîndit că ai putea să ne scrii şi tu. Ce-ar fi s-o faci ? Ne-ai produce o mare bucurie. Te sărut de o mie de ori şi te aştept cu mare drag,
Tudor
234
fără tine. Duta, ca şi mine, numărăm mereu zilele pînă la înapoierea ta şi ne întrebăm dacă, ajungînd abia miercuri la Dobrina, ne vei reveni totuşi la 8 august, cum ne-am înţeles.
Ai aflat desigur, din comunicările mele act vri »a.v ■—■ ţi-am mai scris în alte două rînduri — de plecarea precipitată a lui Ionel. Cred, de altfel, că îţi va fi scris şi el de la Bucureşti. Ce-o face pe-acolo ? Nici de la ei "■am primit iacă nimic. Duta e admirabilă, cuminte, -scultâtoare, bine dispusă. Ies cu ea împreună în fieoare zi. Seara ne pregătim mesele împreună, pe urmă jucăm cărţi. E o tovarăşă perfectă.
Eu lucrez mult şi nu văd pe nimeni. Am început să-mi redactez lecţiile. Soarta mea ! Veşnic cufundat în note şi hârţoage. Pe ziua de azi —• cînd mă aşteptam mai puţin — au sosit banii de la E.S.P.L.A., aşa încît împreună cu leafit şi cu produsul covorului, am încropit o mică sumă cu care sper s-o duoem în luna august — sau aproape... dar sunt taxele de plătit. In fine !
Tu cum îţi petreci timpul, pe-acolo ? Vezi de te odihneşte bine şi revino sănătoasă şi voioasă.
Am datat scrisoarea 2 august, de fapt îţi scriu la 1 august, noaptea. Trebuie să fie aproape de miezul nopţii. Dacă pînă mîine la prînz nu vine nimic de la tine, ţi-o trimit aşa ; dacă vine ceva, mai adaug cîteva rînduri Mă duc acum să mai fumez o ţigară pe terasă ; pe urmă -noapte bună !
Salutări afectuoase prietenilor noştri. Pe tine te sărută cu mult dor
Tudor
Către Elena Vianu
Pfoiana] Ţapului, 2 august 1952
Dragă Mimi,
Am aşteptat mereu a doua ta scrisoare, care trebuia să-mi aducă amănuntele lipsă din cea dintîi. Poate că va veni în cursul zilei de azi, poate mîine.
Ce-ţi pot spune despre noi altceva deoît că suntem sănătoşi, că rinduielile noastre merg bine, dar că ni-e urît
235
Către Eleua Vianu
Marţi, 7.VII.953 [Poiana Ţapului (Zamora) |
Dragă Mimi,
Ieri am fost la Buşteni după cumpărături : recuzită birou pt. mine, ciorapi pt. Duta şi mine etc. Am plătit
291
290
la Percepţie taxele pînă în luna mai, cu majorări. M-am cam scuturat de bani, încît devine necesară încasarea pe care avem s-o facem către finele acestei săptămîni, A mai rămas de plată asigurarea şi restul impozitelor : încă vreo 4—500 lei. Pe drum,, la înapoiere, ne-a surprins ploaia. Ne-am adăpostit în două rînduri pe la casele din drum, dar tot ne-a udat şi, cum Dutei îi era frig, i-am dat haina. N-am făcut însă guturai şi suntem sănătoşi. Azi ne ducem la baie. Ne gîndim mereu la tine şi te urmărim în fiecare ceas. Ne îngrijorează însă că prea eşti singură în casă. Nu e chip să muţi pe Chiva1 la tine ? îmi cam pare rău că te-am lăsat să-ţi iei angajamentele care te ţin acum departe de noi. Sper însă că sîmbătă vei veni cu siguranţă. Adu-mi pe Slavici. Mi-ar mai trebui Poeziile lui Alecsandri şi Bolintineanu : tot pe biurou.
Sărutări si mare dor,
Tudor
Am primit o scrisoare de la Institutul de Lingvistică (iscălită de D. Macrea), care îmi cere colaborarea pt. Studii şi cercetări. Am răspuns făgăduind predarea contribuţiei melc la începutul lui sept. Am întrebat de asemeni dacă figurez pe state şi, în caz afirmativ, am cerut să mi se trimită drepturile aici. Cum te simţi cu noul tău program ? Scrie-ne neapărat. Nu ne lăsa fără veşti. Duta e foarte bine.
Te sărutăm amîndoi cu mult dor şi drag,
Tudor
237
Către Elena Vianu
236
Vineri
[Bucureşti, 28 august 1953]
Către Elena Vianu
Sîmbătă, 25 iulie [1953] [Poiana Ţapului (Zamora)]
Dragă Mimi,
îţi scriu dimineaţa, la ora 7, în aşteptarea lui Ionel, care ne ATa aduce, desigur, multe veşti despre tine şi amintirile lui din lungul timp de cînd nu ne-am văzut. Programul nostru se urmează regulat şi paşnic. Vremea este constant frumoasă, poate chiar ceva mai caldă decît de obicei, aşa încît ieri seara, pe o lună admirabilă, am putut rămîne pe terasă pînă aproape de miezul nopţii.
292
Dragă Mimi,
Am găsit bine casa. Nu se întîmplase nimic. Taică-tu merge bine, dar mai rămîne în spital încă vreo 10—12 zile. Astăzi, la prînz, mă duc să-1 văd. Vella şi-a dat demisia şi va fi la dispoziţia noastră pe ziua de 12 sept. îţi trimit, prin d-na Ianovici, cărţile de care ai nevoie. Sunt foarte ocupat cu manuscrisele mele. Alerg apoi după bani — şi am greutăţi, dar le voi înlătura. Staţi liniştiţi şi bucuraţi-vă de locul minunat care e Zamora. Cred că aţi aflat din ziare că s-a amînat deschiderea tuturor şcolilor pentru 14 sept. Deci, staţi liniştiţi !
Mă grăbesc să duc doamnei Ianovici cărţile şi scrisoarea. Alte ştiri într-o zi sau două.
Vă sărut pe toţi cu drag,
Tudor
293
■ ■ 238
Către Elena Vianu
Luni, după-amiază [Bucureşti, 1 sept. 1953]
Dragă Mimi,
Abia acum după-amiază voi fi în posesiunea unei sume, pe care ţi-o voi trimite prin mandat poştal. Mi-e teamă că nu v-au ajuns banii şi că aţi avut poate neplăceri. Mîine seară, marţi, termin o parte din treburile mele, dar cred că voi fi reţinut şi miercuri de chestia înscrierii Dutei, în care întîmpin greutăţi, deoarece nici direcţia scoalei, nici inspectoratul nu sunt de acord cu mutarea ei într-o altă şcoală. Trebuie apoi să mai redactez conspectul unei serii de prelegeri şi' să-1 depun la Facultate. Aşadar, dacă nu va mai interveni nici o altă înenreătură, aş dori să plec joi dimineaţa cu trenul care ajunge la Poiana Ţapului la 9. Dacă însă nu voi apărea atunci, veţi înţelege că am fost' încă reţinut, iar eu vă voi telegrafia data sosirii «iele. Pe-acasă totul e bine. Taioă-tu, pe care l-am văzut de mai multe ori, e de-ase-meni bine.
Vă sărut cu drag,
Tudor
239
Către G. Călinescu
[Bucureşti,] 19 iunie 1934
Lui G. Călinescu, care mi-a transmis că este informat de pregătirea unui atac al meu în presa literară, cu prilejul apariţiei romanului său, Bietul Ioanide.
Aşa m-ai vrut ? Mă ştii aşa ? Tinînd stiletul sub manta ?
Ne-aduse valul din vechime,
Ne-a cufundat în mare adîncime
Şi cînd, luptînd, la spumă, sus, ajung
Tovarăşul de luptă să-1 străpung ?
Nu m-am legat şi eu cuvîntul
Să îl slujesc ? Au care-i legămîntul
Ce-am rupt vreodată, aspru sau perfid V
Eşti Musaget şi sunt Apollonid.
Deci drumul nostru-alături să-mplinim :
Ne tragem dintr-o spiţă ;
ne iubim !
Tudor Vianu
240
Către Lucian Blaga
Poiana Ţapului, 20.YII.1954
Iubite Blaga,
Scrisoarea ta1 mi-a adus-o Lilica astăzi din Bucureşti, pe care l-am părăsit la 5 iulie. Luasem şi eu cunoştinţă de atacul „confratelui", cunoscut de toata lumea ca un vechi profesionist al insultei iresponsabile. 2 Nu este suficient să arunci cu noroi în cineva, pentru ca proiectilul să-şi atingă ţinta, mai este nevoie de dovezi care să-ţi justifice gestul său de prestigiul unei „conştiinţe", cum nenorocitul mercenar în versuri şi proză n-a dat niciodată dovadă că are. Te rog deci să nu te mîhneşti, după cum nu m-am mîhnit nici eu. Ored de-asemeni că nu există nici o legătură între „atacul" de care vorbim şi fragmentul noii versiuni din Faust, apărut în aceeaşi zi.3 Autorului acestei versiuni i s-a răspuns la editură, căreia i s-a adresat, că lucrarea ta a fost acceptată. Existenţa unui contract face, de altfel, orice discuţie inutilă. Noua versiune se mărgineşte la prima parte a operei întregi. în fine, pentru a te convinge că nu este vreo urzeală la mijloc, îţi mai pot spune că şi această nouă versiune a fost obiectul unei menţiuni dezagreabile
295
294
în nişte declaraţii apărute în Gazeta literară. Nu, nu, nu se ţese nimic din umbră, cum în singurătatea ta ţi-ai putut închipui. Lucrurile îşi urinează cursul lor normal. Ou cîteva zile înainte de a pleca din Bucureşti, am predat editurii studiul introductiv, vreo douăzeci si cinci de pagini. Mi-a sosit aici ştirea că redacţia l-a acceptat cu foarte puţine obiecţii şi că este citit acum de referenţii externi. După ce toate formele acceptării vor fi fost făcute, întregul m[anu]s[cris] va lua drumul tiparului. Nu cred că va trece multă vreme pînă atunci. Mi s-a spus că lucrarea trebuie să apară pînă la sfîr.şitul anului.
Rămîn aici, la Poiana Ţapului, pînă la sfîrşitul lui august sau, cel puţin, doresc să rămîn pînă la această dată, foarte bucuros de singurătatea în care mă găsesc. Mai zilele trecute credeam că-1 voi vedea pe D. D. Roşea, vechiul amic, care îşi anunţase vizita. Mai tîrziu am aflat că, plecînd spre Sibiu, a fost obligat să ia un alt itinerar, aşa că l-am aşteptat zadarnic în gară. Dacă-1 intîlneşti, te rog să-i transmiţi salutările mele cordiale, împreună cu părerea de rău că nu l-am putut vedea.
Ce gînduri mai ai ? Ce mai lucrezi ? Ştirile tale îmi fac totdeauna mare plăcere. îţi doresc multă sănătate şi te îmbrăţişez cu vechea dragoste,
T. Vianu
241
Către Petru Du mit rin
[Bucureşti,] 23.V1II.IC>54
DAVtDA
lui Petru Dumitrii!
Am stat tîrziu, cuprins de amintiri ■ Din ţara de-altădată : Atlantida — Un continent descins sub unduiri De ape mari. citind-o pe Davida.
''Of)
De unde ştii, cum ai ghicit livida
Lor lume de strigoi şi năluciri ?
Mă înfiori, mă turburi şi mă miri
Cînd vii ca martor crimei veahi, perfida.
Pe Ibykus tilharii l-au căznit
Pe cînd cocori vîsleau, ţipînd prin seară
.Şi ţipetele lor îi acuzară.
Dar ţie, tainic, cine ţi-a şoptit
Decretul amuţit al faptei sumbre ?
Nici freamăt de aripi, nici glas de umbre.
Fantasma doar a ghidului lucid.
Tudor l'iaiiii
242
Către Alexandru T. Stamatiad
• Bucureşti,| 3 noi; mlaăc
lulrite şi vechi prieten.
Mi-a făcut plăcere să parcurg Arta poetică '. Te-am regăsit aşa cum te cunosc de mulţi, de foarte mulţi ani, căci după socotelile mele se vor împlini în curînd patru decenii de cînd ne-am întîlnit în preajma marelui .şi scumpului nostru Alexandru Macedonski. Acest frumos jubileu se însoţeşte pentru mine cu unele încheieri, pe care Arta poetică vine acum să le întărească. Mica scriere, transcrisă de d-ta în forma şi dispoziţkmea viitoarei ci publicări, mi te aduce în faţă, aşa cum n-am încetat sa te admir şi să te iubesc : pasionat şi orgolios. Oricine şi-a consacrat ostenelile vieţii sale scrisului literar are dreptul şi chiar datoria să noteze concluziile lui cele mai generale, esenţa de zeci de ani distilată a experienţelor lui. Concluziile d-tale pun in evidentă, m pri-
297
mul rind, substratul etic al creaţiei literare, fâcut din intransigenţă, din mare hărnicie, din austeritate, din cultul marilor înaintaşi. Fie ca îndemnurile care se desprind din paginile Artei poetice să fie auzite de urmaşii noştri, cărora un poet le este îndatorat nu numai prin operele lui, dar şi prin tot ce-a gîndit în timp ce le compunea. D-ta ţi-ai plătit acum şi acesta datorie, ceea ce nu înseamnă că cititorii d-tale nu vor aştepta mai departe noile d-tale creaţii. Aşteptîndu-le, împreună cu ei toţi, îţi strînge mîna,' cu vechea şi afectuoasa lui prietenie,
Tudor Vianu
24:!
Către Ci. Călinescu
IBucureşti, 19 martie 195.">. d.p.ţ
Stimate şi iubite prietene.
Iartă-mi întîrzierea acestor rînduri. Dacă ai cunoaşte însă viaţa mea, cu cele unsprezece ore de curs săptămî-nale şi cu multele, ncsfîr.şitelc însărcinări care se ivesc în tot momentul, sunt sigur că ai avea indulgenţa pe care ţi-o cer. îţi mulţumesc din tot sufletul pentru darul lui Filimon al d-tale. L-am citit din primul moment, cu aviditatea pe care o depun ori de cîte ori mă bucur de privilegiul de a străbate noile d-tale opere. Şi acum ca totdeauna m-am bucurat să te regăsesc acelaşi, chiar sul: masca arhivistică, pe caro d-ta ţi-o aşezi cu gesturi absolut proprii, într-un fel caro nu lasă îndoială asuprs figurii vii de dedesubt. L-am iubit totdeauna pe Filimon E un vechi bucureştean,' un exemplar format din pasta omenească pe care o cunosc mai bine. Acum, fiindcă încep să îmbătrînesc, îmi place să mă regăsesc între vechile cunoştinţe, între oamenii cu care am avut ma mult şi de mai multă vreme de-a face. Cîţi alţi oamen
mobili, ingenioşi, spirituali .şi senzuali in acelaşi timp. nu i-a.ş putea pun*» alături ! Am regăsit deoi pe eroul d-tale ca pe un om cunoscut din lumea veche şi mi-a plăcut să rătăcesc cu el printre locuri şi deprinderi care nu-mi erau cu totul străine, fiindcă mă trag şi eu din secolul al XlX-iea românesc si bucureştean. Filimon mi-a dat gustul să-1 citesc şi pe Gr. Alexandrescu*, a cărui .monografie aş îndrăzni sâ te rog să mi-o comunici, dacă nimic nu va sta în calea acestei favori. A propos de Gr. Alexandrescu. mi-aduc aminte că trecând odată cu Macedonski pe bulevard. înainte de Cişmigiu, Macedonski mi-a arătat casa retrasă de la stradă, înainte de imobilul unde se află magazinul „Spicul", în care era aşezat pe-atunci restaurantul „Ileana", spunîndu-mi : „Aici a trăit şi l-am vizitat pe Grigore Alexandrescu, <ind era bolnav, in anii lui din urmă''. Informaţia ar trebui controlată. Mi se pare că i-am vorbit despre aşa ceva şi lui Oprescu. Dar încă ceva. Privindu-i portretul, mi s-a părut totdeauna că Gr. Alexandrescu trebuie să fi semănat cu Macedonski : aceeaşi sculptură a figurii, aceeaşi puţinătate a trunchiului cu sistem muscular destins şi consumat în lungi vegheri, cu tutun şi cafea, cum practicau intelectualii bucureşteni în veacul trecut, căci astăzi se trăieşte altfel.
Mult mi-ar mai plăcea să te văd, pe la d-ta sau pe la mine, dacă ai avea timp  şi dispoziţie pentru aşa ceva.
Mulţumiiadu-ţi încă o dată pentru darul oporii d-taie •şi pentru gândurile amicale cu care l-ai însoţit, te asigură de vechea sa prietenie, devotaşi şi admirativă,
T. Vianu
244
Către Victor Iancu Bucureşti, 24 mai 19:).")
Iubite domnule Iancu.
Scriu in mare grabă pentru a nu lăsa mai mult timp l'ira răspuns   scrisoarea d-tale K  Rîndurile d-tale m-au
298
299
ga*-it într-un moment în care treburile curente ale zilei mi-au lăsat puţin răgaz pentru a urmări ceva mai de aproape chestiunea care, cu drept cuvînt, te preocupă atîta. Am aflat totuşi că Sadova2 este încă bolnavă şi nu va veni la examene. Voi vorbi însă neapărat cu cei doi asistenţi ai ei. Cu unul din ei, cu Raicu, este posibil să mă pun chiar azi în comunicare. Cred că nu mai e nevoie sâ te încredinţez că voi depune toată căldura în stăruinţă, începuturile Florichii la Institut au fost foarte bune. Sadova mi-a comunicat bunele ei impresii acum cîteva luni. Ce te face să crezi că situaţia ei s-a schimbat ? S-ar p.îtea să fie ■— îmi spun — o alarmă, sporită prin depărtare şi incertitudine. Am sunat toată dimineaţa la Sadova, fără ca telefonul ei să răspundă. îşi cruţă probabil liniştea. Dar voi găsi mijlocul să mă pun în legătură cu ea prin Ion Marin. Te rog să crezi în tot zelul meu. Mi-ar face plăcere să te salut curînd în Bucureşti. Cu bune salutări şi veche prietenie,
T. Vianu
245
Către Al. Colorian
[Bucureşti,] 25 VI 1955
LTJI SANDI
Ai spus în versuri clare. Iubite Sandi, cum Prietenia noastră, în splendidul ci drum, Vreo patru lungi decenii In urmă a lăsat, — înfrînţi n-am fost, amice Mereu am adăogat Ardorii de-altădată Puteri de toamnă şi Zburdălniciei noastre,
Moi, grave armonii.
Dar, pentru că c toamnă,
Cuvine-se, e clar,
Să bem, sorbind uitare,
Din veşnicul pahar.
T. V.
246
Către Elena Vianu
Joi seara
[Poiana Ţapului, iulie 1955]
Dragă Mimi,
Am fost mulţumit aflînd aseară, la telefon, că Ionel merge spre vindecare, deşi mă îngrijorează faptul că mai are o febriculă. în scrisoarea pe care am găsit-o acasă îmi spuneai că nu mai are febră. Care este acum situaţia ? începusem această scrisoare cînd au venit soţii Rădăceanu 1 să ne ia cu maşina, întîi la Sinaia, apoi la Buşteni, apoi aperitiv la ei. Duta s-a amuzat mult. Uitase cu totul Sinaia : se mira de zor, de Peleş, de Bulevard. Pretindea că nu le mai văzuse nieiodată.
Cînd crezi că vine Ionel ? Aş vrea să vie complet restabilit şi să nu mai fie vorba de consecinţele stagiului militar, care nu i-a priit deloc.
Mi s-a urît grozav fără tine. Cînd crezi că vii ? Anun-ţă-mă din timp.
Lucrul meu înaintează, chiar a luat proporţii. Aş vrea să-1 termin sau, cel puţin, să-1 fac să înainteze mai mult. ca să putem sta mai mult împreună cînd vei veni.
îţi trimit bonurile pe care mi le-ai cerut. Dacă mai poţi mai adu-mi ţigări Festival, care mi s-au părut excelente — şi ungureşti, bune şi ele, dar mai grele.
Vă sărut şi vă doresc,
Tudor
300
Ieri m-am trc/it cu vizita unui redactor do l.« PSPL >\ (d-1 Roman). Venise să-mi mai ceara mocttii-cări la Odobescu-. Am consimţit numai la cîteva amănunte fără maro importanţă, dar cred ca a plecat mulţumit. Sau mai ştiu eu ?
247
Către Al. Husar
liîuciuvşti.l !' octombrie l!»f>~>
Iubite, prietene Husar,
Te rog să scuzi lunga întirziere a acestui răspuns M-am purtat mereu cu gîndul să-ţi scriu, dar s-a pus mereu de-a curmezişul îndemnurilor mele programul clin cale-afară de încărcat pe care trebuie să-1 realizez. N-aş fi vrut nici să-ţi trimit cîteva rînduri de circumstanţă, pentru că d-ta mi-ai scris cu căldură şi, aşa-zicînd, des ciiizindu-mi-te. Mi-a plăcut să aflu cîte ceva despre planurile d-tale literare. îţi doresc să le duci la bun sfîrşit Hevăzîndu-te, astâ-vară, după atîţia ani, mi-a făcut marc plăcere să constat că vremea n-a trecut în zadar pentru d-ta. Am regăsit un om grav şi lucid, dar — pentru a-ţi spune tot adevărul •— şi oarecum febril, ceea ce mi s-a lămurit mai bine atunci cînd am aflat că d-ta adăposteşti oarecum o taină şi trăieşti într-o aşteptare. Nu mi-a fost dat să aflu nimic din secretul elaborărilor d-tale dar sunt înclinat să le acord toată încrederea văzind omul care li se consacră. Poate că va veni momentul în cart mă vei împărtăşi din rezultatul lucrărilor literare proiectate, dar pînă atunci noi nu putem discuta decît lucruri cu totul generale, dar de o anumită însemnătate practică Mai intîi cred că trebuie să elimini acele nemulţumiri acel inconfort interior prin care prima tinereţe a omu lui si1 prelungeşte în d-ta. în acest scop trebuie să te legi mai strîns de specialitatea d-tale. una clin cele ma
IÎ02
interesante şi pe care ai norocul s-o practici alături de un învăţat cu orizontul d-lui Prodan :. Voi privi deci ca un semn al celor mai tăgăduitoare progrese ştirea că te-ai angajat, nu numai în lucrări literare, dar şi într-o lucrare ştiinţifică. Ce putere, ce sănătate se revarsă în omul care a ajuns să închege cincizeci de pagini limpezi, exacte, bine întemeiate, adevărate ! Mi s-a părut de cîteva ori că am făcut astfel de oxperienţe şi m-am tămăduit, prin ele, de multe agonii care m-au bîntuit în lungi răstimpuri ale vioţii mele.
Ştiu apoi că nutreşti gîndul să schimbi locul aşezării d-tale, mutîndu-te la Bucureşti. N-aş vrea să combat proiecte care cred că nu s-au format cu uşurătate. îmi permit totuşi să cred că, pînă la urmă, schimbarea nu te-ar satisface. Se trăieşte mai greu în Bucureşti, mai risipit, mai ostenitor. Acum vreo treizeci de ani, G. Bogdan-Duică a vrut să mă aducă la Cluj. N-a fost dat acestui gînd să se înfăptuiască, dar am vizitat atunci oraşul vostru şi m-am lăsat ademenit de visul unei existenţe liniştite şi studioase la umbra zidurilor acelai cetăţi cen-tral-europene, pentru care îmi simţeam afinităţi. Să se fi schimbat oare lucrurile într-atîta încît să nu se' mai degajeze din casele, din grădinile, din apele, din vechile instituţii de cultură ale Clujului aceleaşi sugestii care funcţionau pentru mine ? Mai examinează încă o dată lucrurile, iubite Husar, şi — cine ştie-? — poate că o dată cu refacerea plăcerii de a trăi în locul căruia îi aparţii şi unde eşti chemat să joci un rol însemnat, vei elimina o altă cauză a neliniştei care — crede-mă — nu-ţi este deloc folositoare. Altfel, nu mă recuz deloc ca prieten şi sprijinitor al oricăror întreprinderi ale d-tale în vederea mutării. îndată ce aceasta ar deveni posibilă într-un fel oarecare.
îţi mulţumesc mult pentru trimiterea cărţii d-lui profesor D. Prodan. Am răsfoit-o îndată şi mi-am dat seama de interesul şi caracterul lucrării. Te rog să ai amabilitatea de a transmite d-lui Prodan rîndurile de mulţumire pe care le anexez acestei lucrări.
Mi-ar face mare plăcere să mai primesc veşti de la d-ta, pe care le doresc pe măsura afecţiunii şi devotamentului pe care ţi le port.
T. Vianu
:io::
Câlrc Dimitrie Guşti
Către Laszlo Gâldi
Bucureşti. 29 octombrie 1055
Mult stimate şi iubite domnule Profesor,
Mă port de mai multă vreme cu gîndul să vă ofer una din ultimele mele publicaţii, traducere românească a operei lui Goethe, Dichtung und Wahrheii, împreună cu studiul introductiv care o însoţeşte, pe care vă rog sâ le judecaţi cu bunăvoinţă. 1 Cunoscînd afinitatea dvs pentru autorul lui Dichtung und Wahrheii, îmi permit -ă cred că aducerea lui in domeniul limbii noastre vă va trezi interesul.
As fi vrut să vă aduc personal acest volum şi sâ suspend astfel o eclipsare, care nu s-a produs fără neîncetata mea părere de rău, dar pe care am crezut câ e mai bine să mi-o impun atunci cînd — îmi daţi voie s-o spun ? — atunci cînd mi s-a părut că vizitele mele nu vă mai făceau plăcerea de altădată şi pe aceea cu care au le legam ori de cîte ori aveam prilejul să le fac. Amin tirea trecutului n-a pălit însă niciodată în mine şi, astăzi, cînd prieteni comuni îmi aduc ecoul unor sentimente neschimbate, mă simt stăpînit de o vie emoţie
Trăiesc de multă vreme, iubite domnule Profesor, în desfăşurarea unei activităţi pe care trebuie s-o judeceam prea întinsă. Este prea mult de făcut ; energiile folosite nu sunt poate îndestulătoare. La finele acestei săptămîni voi fi obligat să plec din Bucureşti pentru opt-zece. zile. înapoindu-mă, îmi voi lua permisiunea să vă caut. Rugîndu-vă să primiţi sincere felicitări cu prilejul onomasticei dvs. şi să transmiteţi doamnei Guşti omagiile melc foarte respectuoase, vă asigură de vechile sale sentimente afectuoase şi devotate
T. Vianu
Buc Ure^ti.
•mbrte iXCt
Stimate şi iubite domnule Găldi
Postumele lui Eminescu, aflate cu oarecare greutate1,, deoarece ediţia Perpessicius este de multă vreme epuizata, vor porni într-o zi sau două spre d-ta prin grijile Academiei. Te rog să ierţi această întîrziere, care explica şi pe aceea a rîndurilor de faţă. îmi propusesem să-ţi scrin îndată ce voi fi putut să anunţ expedierea Ptstu-mel'ir. spre a-ţi mulţumi din inimă pentru marca d-tale amabilitate, pentru toată osteneala ce ţi-ai dat cu mine în timpul şederii mele la Budapesta. Reiau mereu toate frumoasele amintiri,  adunate  alături     de dumneata2: splendoarea capitalei voastre, pe care am regretat că n-am putut-o admira sub lumina soarelui, cordialitatea oamenilor întîlniţi, frumosul schimb de idei cu d-ta şi cu ceilalţi colegi. Te rog deci să transmiţi tuturor acestora calde mulţumiri pentru primirea ce mi-au făcut-o, împreună cu asigurarea că nu voi uita nici una din făgăduinţele cu care m-am legat. Păstrez, în recunoştinţa mea. un loc special persoanei d-tale, în care mi-ar plăcea să ştiu că am cî.ştigat un prieten. Adresez un salut amical domnului rector Bardti, care ne-a primit cu atîta amabilitate la Szeged.
Zilele trecute, Academia a întocmit o listă de personalităţi din Ungaria care urmează să fie invitate pentru a no vizita ; numele d-tale figurează pe această listă Nutresc deci speranţa, iubite domnule Găldi, de a te putea revedea în Bucureşti. Pînă atunci te rog să primeşti afectuoasele şi devotatele mele salutări colegiale
Tudor \'ianu
250
Către Al. Hodos
[Bucureşti. 3 aprilie II1"
Volumul va avea 000—1000 pagini de tipar.
Colegii noştri te roagă să-mi comunici mie dacă accepţi sarcina redactării capitolelor de mai sus şi daca poţi veni la 7 iunie
Cu prietenie,
7'. Vianu
Iubite domnule Hodoş1,
Stau cu plăcere la dispoziţia d-tale pentru a ne sfătui cum ar putea vedea din nou lumina tiparului vechea d-tale traducere din Romain Rolland.2 Sunt de obicei acasă în cursul dimineţilor şi un telefon de-al d-tale ar fi suficient pentru a ne pune de acord asupra locului şi orei întîlnirii.
Salutări cordiale.
T. Vi emu
251
Către Al. Dima
Bucureşti.] 4 mai :■>:>'
Iubite Dima,
La şedinţa din 3.V. în care s-a constituit colectivul de redactare şi sumarul manualului de Literatură universală'1, ţi s-au distribuit următoarele capitole :
10 paulni 20 pag. 20 pag. 20 p.i'4, 30 pag.
Renaşterea şt Reforma in Germania Iluminismul german Romantismul german Realismul critic german Naturalismul (în special cel francez)
La 7 iunie urmează să ne întrunim din nou, pentru ;i .onfrunta si coordona sumarele pe care fiecare dmtu
colaboratori urmează să le dezvolte.
252
Către Tudor George
[Bucureşti.] 1 august l'i5ti
Stimate domnule Tudor George
Scurta întârziere a acestor rînduri provine din faptul că mesajul d-tale 2 a sosit la mine într-un moment cînd nu mă aflam în Bucureşti. Astăzi plec din nou. Am avut deci puţin timp pentru a citi scrisoarea d-tale şi poemul ^are o însoţeşte. A fost destul pentru a recunoaşte în d-ta un om de spirit şi în compunerea d-tale o poemă autentică, foarte interesantă ca temă, plină de substanţă lirică, mai ales în pasajele descriptive. Versul mi s-a părut solid construit şi mi-a sunat cu armonii ample, metalice, ca la parnasieni. Nu mi-au scăpat pe-alocuri unele pauze şi reluări ale naraţiunii, ca în Luceafărul lui Eminescu. Dacă îngădui însă şi o rezervă, aş dori să-ţi spun că nu sunt totdeauna de acord cu limbii d-tale, in care am notat forme forţate (bărăganii, răcoară), formaţii personale discutabile (selenit,. hertiir, eden ca adjective), deviaţii nejustificate (silvanic, herrn ir), termeni improprii (ghiotura de ape) etc. Sunt sigur că d-ta însuţi te vei convinge de neajunsurile legate de astfel de forme şi că vei ajunge la o limbă mai firească. Am întîmpinat uneori şi imagini oarecum forţate. Dar altfel ce minunate evocări, ce just şi adînc sentiment al naturii. îţi mulţumesc pentru plăcerea pe care mi-ai provocat-o Şi pentru încrederea arătată.
307
3t)i;
Aşteptind prilejul de a te cunoaşte personal, iţi st ring mina cu prietenie.
Tudor Vianu
253
Către Mircea Şepticili
[Bucureşti,] 21 septembrie l:"Ot>
Stimate domnule Şeptilici,
Vă mulţumesc pentru rîndurile dvs Vă întrebaţi cum ar Ii putut să fie interpretate ? Desigur ca pe o mărturie de prietenie, întîmpinată cu recunoştinţă. Nu vă cunosc decît din activitate, dar aflu acum lucruri noi despre dvs. Am înţeles de ce urmăriţi din nou, numai de trai ani, revistele şi cărţile. îmi reprezint bine dificultăţile pe care le întîmpinaţi. Salut hotărîrea de a reveni la îndeletnicirile artei şi vă doresa succes şi bună dispoziţie plină de încredere, căci mi se pare că aveţi umor şi înţelepciune. Dacă voi avea prilejul să vă întîlnesc, vom putea vorbi mai pe larg de toate acestea.
Tudor Vianu
254
Către Elena Vianu
[Belfirad.) Duminică, 23 oct. [!'Cfe; Dragă Mimi, scumpii mei,
Am ajuns la Belgrad pe la 5 d.a. 1 Pe la (i >-a întunecat. Am regăsit deci înserările timpurii ale Bel-
gradului. Oraşul e foarte schimbat. Multe magazine şi localuri noi. Mărfuri numeroase. Circulaţie imensă pe străzi, probabil şi pentru că e duminică. în vitrina librăriilor traduceri din Gide, Kierkegaard, Lawrencc... Am văzut în grabă expoziţia unui pictor în manieră Brueghel. La Majestic mari reparaţii. Nu funcţiona decît cafeneaua. Familia Minici nu mai locuieşte acolo. Şofeurul cunoştea pe Ibrovacz2 şi pe Nicolas, acum şofeur la finlandezi. Luăm masa în localul unui hotel frumos : Excelsior, pe care noi nu-1 cunoşteam. Astă-seară plecăm mai departe, dar fără wagon-lit. Vom fi la Roma marţi dimineaţă. Vom sta mai multe ore la Veneţia.
Vă sărut de mii de ori,
Tudor
Sărutări de la vechea voastră reşedinţă, familie Mimoc
Mişu, Catinca
255
Către Elena Vianu
Venezia, luni, 29 oct. [195C] Taverna La Fenice
Dragă Mimi, scumpii mei,
Am cerut totuşi wagon-lit de la Belgrad la Venezia, unde am ajuns la ora 5. Ce emoţie mi-a produs revederea Veneziei. Aţi fost tot timpul cu mine. Feeria Ve-neziei m-a răscolit. Suntem acum, cu Mişu şi Catinca, la Fenice. Masă pantagruelică. Astă-seară, la 11, plecăm la Roma, unde vom fi mîine la 71/: dim.
Vă sărut cu dor,
Tudor
Sărutări, Mimoci mici şi mari,
Catinca
309
256
25s
Către Elena Vianu
[Roma.) Şti ort. i'ifx;
Dragă Mimi, scumpii mei,
Ţi-am scris de la Belgrad .şi Venezia. Am ajuns la Borna, cu wagon-lit, azi-dimineaţă la 7>;2. Revederea Romei mi-a adus aminte tinereţea. Plecăm astă-seară la iV;*, dar prin Bombay. Abia joi dim. vom zbura do la Bombay la New-Delhi. Itincrariul comunicat la Buc. nu m<i cel adevărat. Nu-ţi pot spune emoţia pe care o încerc revăzând locuri în care am fost altădată cu tine. Vâ sărut de mii de ori. pe tine şi pe scumpii noştri copii.
Tudor
257
Către Elena Vianu
;Roinn.l :n oct. l'i.i.i
Dragă Mimi, scumpii mei,
Aseară n-am putut pleca, din cauza evenimentelor din Orient. Plecăm acum prin Bombay, unde vom întrerupe călătoria câteva ore, cu un .avion quadrimntor Ceylon-Air cu 72 locuri, toate ocupate. Suntem bine dispuşi. Acum aşteptăm în restaurantul aeroportului. Mă gîndesc cu drag şi dor la voi. Alte ştiri de la Bombay.
Vă sărut de mii de ori.
Tudor
Înainte de îmbarcare un gînd bun Mimocilor
Coco 1
Suntem cîteva minute înaintea plecării avionului.
Mişu
Către Elena Vianu
!KharlumJ, 31 oct. [1936], ora 9 seara Dragă Mimi, scumpii mei,
După un zbor de nouă ore am ajuns la Khartum (Sudan). Luăm masa la aeroport, serviţi de simpatici africani, cu turbane şi cămeşi albe de in cu brîuri verzi sau roşii. Aici escală de o oră. în timpul nopţii zburăm pînă la Caraci. Apoi la Bombay şi Delhi. Călătoria a fost făcută în   bune condiţii.
Ţi-am scris clin toate părţile. Vâ sărut cu mare dor,
Tudor
259
Către Elena Vianu
[Karachi,] Joi, 1 nov. 195t>
Dragă Mimi, scumpii mei,
Călătoria s-a prelungit mai mult decît credeam. Azi ne-am oprit o zi întreagă şi la noapte la Caraci, capitală orientală.
Plecăm mîine la Bombay şi de-acolo la New-Delhi. Ţi-am scris din multe locuri. Aseară, din Khartum. Vă sărut cu mare dor şi drag,
Tudor
310
311
260
Către Ion Marin Sadoveanu
Deliii. 2 nov
Dragă Ionel.
Am ajuns aici după o lungă şi ocolită călătorie prin Roma, Khartum, Bahrein, Caraci, Bombay. Oraşul cu aspecte moderne şi altele străvechi, milenare, prezintă cel mai mare interes. A vrut ceasul ca la cei aproape şaizeci -de ani ai mei să fi trăit impresiile cele mai covârşitoare ale întregii mele vieţi. îţi voi povesti, multe, multe lucruri. Sper să pot atinge şi alte puncte ale Indiei. Dacă-ţi ajung aceste rînduri. dă-i un telefon  şi Lilicii.
Te îmbrăţişez cu drag, Tudor
261
associated hotels of india limited maiden's hotel delhi
Către Elena Vianu
!!).r)fi
Dragă Mimi, scumpii mei,
Teribil de departe sunt de voi ! Am călătorit pentru a ajunge aci şase zile şi şase nopţi. Evenimentele din Egipt ne-au obligat să ocolim enorm. Am făcut escale mai mult sau mai puţin lungi la Khartum, Bahrein, Caraci, Bombay. V-am scris din drum patru sau cinci curţi poştale. Le-aţi primit oare ? Cunoscătorii sunt de părere că o scrisoare dc-aici ajunge în ţară abia într-o lună. Cînd va ajunge aceasta ? Legaţia de-aci a telegrafiat ştirea sosirii noastre şi Mişu a dat si el două telegr.irne. V-au ajuns ?
Tot ce-am văzut şi văd este de o noutate atit de uluitoare, încît îmi rezerv serile noastre, aşezaţi în jurul ca-
napeluţei galbene, pentru a vă depăna pe rînd toate impresiile culese aici. Sunt bine instalat într-un hotel elegant, cam vieux jeu, în bune condiţii de sănătate. Sunt foarte activ : văd, citesc, notez. Astăzi s-a deschis conferinţa şi este probabil că voi face şi unele cunoştinţe. Aş vrea să-mi organizez astfel timpul pe care urmează a-1 petrece aici, încît să văd cît de mult, căci desigur că nu voi avea multe ocazii să văd locuri atît de depărtate. Mişu şi Catinca sunt şi ei sănătoşi şi bine dispuşi. Mişu ar vrea să plece de-aci la 16 nov., dar s-ar putea să mai fie reţinut. în tot cazul, cred că va ajunge acasă înaintea mea, aşa încît îl indiviez că o să vă revadă înaintea mea. Dorul de voi este, pînă acum, singurul sentiment penibil al acestei mari întîmplări. Apoi, dacă păstrez unele nădejdi că scrisorile mele vor ajunge pînă la voi, nu ştiu dacă pot conta pe ştirile voastre. O, ce fericit aş fi dacă mi-aţi scrie pe adresa legaţiei din Doini !
Sper să pot aduce unele cărţi şi lucruri de tot felul pentru voi. Vă sărut de mii de ori, cu mare dor şi foc.
Tudor
262
Către Elena Vianu
Deliii. (J.XI.l.Tifi
Dragă Mimi, scumpii mei,
Azi a primit Mişu telegrama voastră. Am înţeles din ea, deşi în mod indirect, că sunteţi cu toţii bine. Asta a mai uşurat melancolia mea, adeseori simţită aici. Trăiesc, de altfel, zile bogate, pline de impresii nemaiîncer-cate de mult ca număr şi felurime. Irealul devine aci impresie concretă. Ştiu că voi avea ce să vă povestesc. Zilele trecute ţi-am scris o scrisoare mai lungă. A ajuns ? Sănătatea e bună. Am scris şi lui Tanti, Viky şi Ion Marin.
Vă sărut cu mare dor şi drag,
Tudor
312
263
Către Elena Vianu
]Nc\v Deliii,] 14 nov, 19.)t>
Dragă Mimi, scumpii mei.
Azi am luat masa la Hotel Imperial, pentru a fi mai aproape de conferinţă. Este o casă de mare splendoare Zilele trecute am fost la Agra şi în alte locuri arheologice ale regiunii. Taj-Mahal de la Agra trece drept una din minunile lumii. Suntem aici în sfera civilizaţiei mo-gole. Aş vrea să mă duc şi la Benares. Sunt sănătos ; lucrez. Mult aş vrea să am ştiri despre voi. Cred că vom ajunge   în ţară pe la 12 dec. Mişu pleacă în 5—fi dec
Vă sărut cu dor,
Tudor
264
Către Elena Vian»
rifi noiembrie 19561
associated hotels of india limited maiden's hotel delhi
Dragă Mimi, scumpii mei,
Nu pot să vâ spun ce plăcere, ce fericire mi-a provocat scrisoarea voastră. Am primit-o azi, 16 nov., deci nouă zile după ce aţi scris-o. Suntem departe unii de -ilţii, dar totuşi »u fără nici o legătură, fără nici o posibilitate de a comunica. O, dacă aţi avea ideea să-mi scrieţi mai des ! Am văzut aici multe lucruri interesante, totuşi şedinţele la care trebuie să iau parte limitează putinţa de a-mi satisface toate curiozităţile. într-o zi am luat cuvîntul şi se pare că vorbirea mea a avut oarecare răsunet. S-a transmis o corespondenţa ziarelor din ţară
314
Cred că voi mai interveni în cursul discuţiilor incă o dată. in afară de monumentele de la Delhi, am mai văzut pe cele de la Agra, Sikandon şi Sikri. Suntem aici în civilizaţia marilor moguli (sec. XVI—XVII), o dezvoltare monumentală a mahomedanismului. Sunt şi aspecte ale hinduismului. Budismul este ca şi absent. Aceste două feţe ale Indiei le voi vodca mai bine la Benares, unde doresc neapărat să mă duc, deşi mijloacele mele materiale sunt modeste. La Bombay, unde am aruncat o primă privire venind încoace, mă voi înapoia la sfîr-şitul călătoriei. Acolo este un alt cadru, foarte substanţial, în genere, impresiile se adună cu destulă bogăţie şi cred că voi avea multe să vă povestesc. Altfel, duc aci o existenţă de diplomat, cu multe recepţii, schimbarea costumului de mai multe ori pe zi şi numeroase cunoştinţe, ba şi regăsiri cu oameni întîlniţi în circumstanţe analoage anterioare. Clima este ideală şi sănătatea bună. Mişu şi Catinca vor pleoa în cîteva zile şi vă vor aduce primele ştiri. Sărutări Fetiţei, lui Tanti şi Viki, cărora le-am scris de-asemeni. Am început sâ strîng lucruri pentru voi. Cu mult dor şi drag,
Tudor
265
Către Elena Vianu
Delhi, 21.XI.19J6
associated hotels of india limited matden's hotel delhi
Dragă Mimi, scumpii mei,
Folosesc prilejul plecării în ţară a unui coleg din delegaţie, d-1 lonescu-Bujor, pentru a vă da veşti care vor ajunge, desigur, mai devreme decît pe calea obişnuită. V-am scris de multe ori şi din ocazii foarte variate. Cred că cel puţin unele din scrisorile mele v-au ajuns. .-Acum cîteva zile am avut bucuria să primesc scri-
315
soarea voastră (din 7 nov.), căreia i-am răspuns îndată. Aştept în fiecare zi ştiri noi de la voi şi vă rog să nu ezitaţi de a mi le trimite. O scrisoare de-a voasrtă, trimisă cu avionul, ajunge aci cam în vreo zece zile.
Am adunat aici multe şi curioase impresii. Am notat pe unele din ele în formă foarte succintă, cu ideea de a le regăsi atunci cînd ne vom regăsi şi voi încerca să vă povestesc tot ce am văzut şi am trăit aici. Nu vreau să anticipez asupra acestui moment, dar ceea ce vă pot spune de pe acum este că experienţa acestei călătorii este, desigur, cea mai originală pe care am făcut-o vreodată. Totul ia aici forme oarecum fantastice, de basm, şi amestecul de modern şi arhaic, de splendoare şi mizerie sordidă, tipurile omeneşti, moravurile, natura alcătuiesc ceva unic, care nu poate fi descris decît pe îndelete. Foarte interesantă este şi conferinţa U.N.E.S.C.O., cu marea felurime de tipuri şi tendinţe pe care le vădeşte. De cîteva zile, mi-am luat oarecare libertate faţă de automobilul care ne transportă în felurite puncte ale oraşului, depărtate unele de altele prin mulţi kilometri. Am ieşit singur, utilizînd mijloacele publice de locomoţie, ceea ce mi-a îngăduit o cunoaştere mai detaliată şi mai practică a locurilor. Am vizitat şi familia indigenă a unui savant, un filolog, obţinînd şi pe această cale impresii noi.
Mişu şi Catinca sunt încă aici. Trebuiau să plece de săptămînă trecută, dar au fost reţinuţi. Cred că în două-trei zile vor pleca totuşi,, dar se gîndesc să zăbovească vreo patru zile în Italia, aşa încît vor fi în Bucureşti pe la sfîrşitul lunii. Pe la 12—15 dec. nădăjduiesc să fim cu toţii din nou împreună. Suntem sănătoşi şi foarte animaţi, deşi nu lipsiţi de oarecare îngrijorare.
Poate că astăzi legaţia îmi va remite o nouă scrisoare de-a voastră. Sărutări lui Tanti, lui Viky şi Fetiţei.
Vă îmbrăţişez cu mare dor şi drag,
Tudor
hotel ambassador new delhi
266
Către Elena Vianu
. cea
Dragă Mimi,
23 noiembrie 1.956J
Acum cîteva zile a fost ziua ta. Să trăieşti şi să ne faci fericiţi, cum ne-ai făcut şi pînă acum ! Să ne trăiască copiii noştri si să ne bucurăm de ei !
De două zile am schimbat hotelul. Ne găsim într-o casă încă mai elegantă şi mai confortabilă. în spaţiul pe care-1 locuiesc am la dispoziţie aparat pt. aer condiţionat, radio, frigidaire şi maşină de scris. Nu întrebuinţez nici una din aceste maşini, dar oricum te simţi flatat de aceste răsfăţuri...
Astăzi c o zi melancolică. Pleacă Mişu şi Catinca. Ne-am înţeles bine tot timpul şi amicii noştri au fost drăguţi ca totdeauna. Ce-o să mă fac fără ei ? Va fi mai trist şi zilele îmi vor părea mai lungi. S-a adăugat şi surpriza destul de neplăcută că nu s-au găsit bilete de avion decît pentru 9 decembrie, aşa că nil voi putea fi la Bucureşti înainte de 15.
Nu ştiu cum să fac să-1 împiedic pe Mişu de a nu vă povesti el mai întîi multele lucruri curioase, splendide sau teribile pe care le-am văzut aici. Ştiu că lucrul nu este posibil, dar îmi spun că impresiile culese sunt atît de numeroase, încît îmi vor rămîne destule şi pentru povestirile mele, acasă, în jurul canapeluţei, cînd no adunăm seara.
Nu vă pot spune ce dor mi-e de voi. Vă am în minte toată ziua. Nu mă părăsiţi nici o clipă. V-am adunat o mulţime de lucruşoare : nu vă spun ce anume. Poate că nu o să vă displacă.
Există ameninţarea unei delegaţii în continuare, pentru congresul de filosofie de la Bombay. Sper însă sâ ocolesc primejdia.
316
317
Vremea a  fost  tot  timpul superba. Căldura plăcuta în tot timpul zilei ; răcoare o dată cu apusul soarelui Sănătatea mi-a fost bună tot timpul, dar poate că m-am îngrăşat. Mişu şi Catinca pretind că semăn cu Buddh.i, pe care mă duc astăzi să-1 comemorez.
Sărut pe Fetiţa şi pe voi, scumpii şi iubiţii mei,
Tudo>-
ţeşte virsta d-tale. Şi să rămîi mereu activ, astfel încît să nu treacă nici o clipă fără folos pentru formaţia d-tale.
Salutări prieteneşti,
Tudor Vianu
267
Către Marius Dau
i
[Buciiri'şti,| 4 ianuarie 1957'
Domnide Marius Dan1,
Am primit scrisoarea d-tale şi îţi răspund cu plăcere Mi s-a părut, citindu-te, că eşti un tînăr inteligent şi capabil de cea mai bună dezvoltare. Primul sfat pe care ţi-1 dau, la cererea d-tale, este că trebuie să termini studiile începute, prezentîndu-te neapărat la viitoarea sesiune a examenului de stat. N-am înţeles bine, din scrisoarea d-tale, dacă ai fost exclus pentru totdeauna de la acest examen. Dacă acosta este cazul, trimite-mi, te rog, de urgenţă, o cerere către Ministerul învăţămîntului, în care, după ce vei expune pe scurt situaţia d-tale şcolară, vei solicita aprobarea de a te prezenta la proxima sesiune. Voi duce această cerere la Minister şi voi încerca (deşi nu ştiu dacă voi izbuti) sa obţin aprobarea cerută Ma voi interesa, de asemenea, zilele acestea, dacă un absolvent al Şcoalei Normale poate să se prezinte la examenul de admitere al Facultăţii de Filologie. Dacă răspunsul va fi afirmativ, atunci se va pune întrebarea cînd, cum şi unde trebuie să dai acest nou examen. Dar despre toate astea mai avem timp să vorbim.
Al doilea sfat pe care ţi-1 dau este să izgoneşti gîn-durile negre, să păstrezi nădejdile la care te îndreptă-
268
Către Constantin Cuza
Bucureşti, 2:î ianuarie 1957
Stimate domnule Cuza g
întirzierea rindurilor mele2 provine din faptul că, în ultima vreme, sănătatea mea n-a fost prea bună. Nici acum nu sunt cu totul în apele mele. Poate că la urma urmei totul s-ar aranja dacă mi-aş acorda puţină odihnă, pe care — interesantă coincidenţă — m-am gîndit s-o caut la Braşov. Nu cred că pot. pleca însă într-acolo decît în circa zece zile — dacă totuşi mă voi hotărî s-o fac -aşa încît oricum, pînă atunci, poţi depune manuscrisul la mine sau îl poţi trimite prin poştă, dacă ţi-ar fi greu să întreprinzi acum o călătorie. Ai dreptate, timpul meu este foarte măsurat, dar cum să nu găsesc ceasurile necesare pentru a parcurge lucrarea cuiva care-mi scrie cu o încredere pentru care-i sunt recunoscător şi ale cărui rezerve mă fac să mi-1 reprezint cu simpatie ? Poate, dacă vei veni în Bucureşti, vom găsi şi mijlocul de a ne vedea, după ce vom lua înţelegere telefonică în cursul dimineţii sau după ora 6 seara.
Cu prietenie, T. Vianu
318
269
Către A. E. Baeonsk.y
Bucureşti, 20 martie 1937
Stimate prietene Baconsky,
Vă mulţumesc, cl-tale şi colegiului redacţional al revistei Steaua, pentru cinstea ce-mi faceţi chemîndu-mă in mijlocul dvs. 1 Am urmărit, de la începuturile ei, activitatea grupului de scriitori de la Steaua, cu' admiraţia si increderea pe care mi le inspiră toate manifestările gîndirii avântate către formele înalte ale culturii. Printre dvs., iubiţi prieteni, cred că mă voi simţi bine. Primesc deci cu plăcere propunerea de a face parte din colegiul redacţional al revistei Steaua, rugîndu-vă să-mi precizaţi ce sarcini îmi revin în această calitate.
Nădăjduiesc că ne vom păţea întîlni în curînd pentru a discuta unele din problemele care ne sunt, de aci înainte, comune.
Trimit tuturor steloforilor un salut cordial.
Cu multă prietenie,
T. Vianu
270
Către Elena Vianu
Bucureşti. 2.'î aprilie [19">7'
Dragă Mimi,
Te-am urmărit cu gîndul în tot timpul călătoriei tale. Ştim că mîine vei sosi şi aşteptăm nerăbdători veşti de la tine. De cînd ai plecat nu s-au adunat multe lucruri noi vrednice să ţi le comunicăm. Ne vedem zilnic cu Fetiţa, în companie redusă. Altfel, îndată ce putem,
320
ne regăsim cu toţi acasă, pentru a vorbi de tine. A mai apărut o recenzie despre cartea ta1, în laşul literar2. Ţi-o păstrez. Poimîine, adică joi dimineaţă, plec la Cluj ; de-acolo la Timişoara. Voi fi înapoi la Bucureşti marţi dimineaţa. Voi lua toate măsurile ca să meargă totul în ordine, în lipsa mea, inclusiv... recepţia lui Ionel, sîmbătă seara. Maică-ta telefonează zilnic. E sănătoasă şi aşteaptă şi ea primele veşti de la tine. De la Editura Tineretului mi s-a comunicat că ţi s-au trimis încă zece volume legate din lucrarea ta, prin Petru Dumitriu. Le-ai primit ? îţi urăm zile bune şi frumoase şi te sărutăm cu mare drag şi dor,
Tudor
271
Către Teodor Ionescu
[Bucureşti,] 2 mai 1957
Iubite domnule Ionescu 1,
Iartă, te rog, întîrzierea acestor rînduri'. Dar de la începutul lui aprilie, cînd am primit scrisoarea d-tale, mi s-au întîmplat mai multe lucruri. Mai întîi am fost prins de urgente obligaţii academice, pe urmă m-am îmbolnăvit, apoi a trebuit să ţin un regim plictisitor. în fine, am întreprins o scurtă călătorie prin Ardeal şi m-am gîndit, la un moment dat, să mă opresc şi la Sibiu. A trebuit însă, din diferite motive, să renunţ la acest proiect. Răspunsul meu a suferit deci mai multe amînări şi ajung abia acum să-ţi mulţumesc pentru Studii şi comunicări, unde am citit cu mare interes articolul d-tale2, plin de fapte noi şi de ingenioase demonstraţii estetice. îţi mulţumesc şi pentru inyitaţia de a reveni la Sibiu, unde d-ta ai dori să conferenţiez asupra esteticii secolului al XVIII-lea, cu incursiuni în lumea ideilor lui Brukenthal. Ştiu destul de puţine lucruri asupra acestuia din urmă, încît poate că tema ar trebui altfel precizată.
321
Deocamdată sunt însă singur la Bucureşti şi n-aş vrea să mă depărtez de casă pînă la înapoierea soţiei mele, care se află actualmente în călătorie, peste hotare. Este probabil că se va înapoia pe la mijlocul lui mai, cînd, dacă problema conferinţei va mai fi actuală, putem s-o discutăm din nou cu prilejul sezisării mele pe o cale oficială.
Mi-au ajuns aci ecouri diferite despre activitatea tuturor cercetătorilor de la Muzeul Brukenthal şi sunt în-cîntat să văd cum întregul grup, descoperit cu atîta plăcere în împrejurarea întîlnirii noastre de acum un an, dezvoltă în chipul cel mai fericit preţioasa lui activitate ştiinţifică.
Trimit tuturor colegilor d-tale salutul meu prietenesc, iar d-tale îţi strîng mîna cu veche şi sinceră amiciţie.
T. Vianu
272
Către Elena Vianu
[Bucureşti,] 2 mai 1957
Dragă Mimi,
M-am înapoiat alaltăieri de la Cluj şi Timişoara, unde am stat şase zile încheiate. Totul a mers foarte bine şi mulţumitor. Am găsit bine pe copii la înapoiere şi mi-am reluat lucrul. Eram îngrijoraţi că nu primim nimic de la tine, dar azi-dimineaţă un anonim care a vorbit cu Ionel ne-a comunicat adresa ta. Am fi dorit totuşi şi ştiri mai ample. în fiecare seară ne spunem că mîine, desigur, vom primi vestea aşteptată. La Timişoara m-am întîlnit cu Victor Eft[imiu] : emoţie a împăcării ! Agepsina te roagă să-i aduci un baton sau două de Rouge medical Sineo, care se găseşte în farmacii. Vezi de nu uita, căci are mare. trebuinţă, iar eu i-am promis să-i fac acest mic serviciu. în ziua sosirii am fost, seara, la Athenee Palace cu Fetiţa şi Ionel, după piesa lui Florin. Duta a defilat. Sindrofia lui Ionel s-a desfăşurat cu succes zgomotos.
si draŞg?Ptâm WŞtl ^ 13 tine Şi te SârUtăm cu mare dor
Tudor
273
Către Gh. Iancovicî
Bucureşti, 4 iunie 1957
Stimate domnule Iancovici1,
Aţi avut o idee foarte prietenoasă, despărţindu-vă de imaginea din San Gimignano, pentru a mi-o trimite. Aşadar, mai există cititori ai Imaginilor italiene. Vă mulţumesc pentru această mărturie. Am privit încă o dată pietrele, zidurile Pieţii de la Cisterna. Mi-a' lipsit însă marea animaţie, găsită acolo într-o seară de vară a tinereţii. Am văzut-o numai cu ochii minţii, incitat de rîndurile dvs. Ce faceţi la Lugoj ? Ce alte gînduri aveţi ?
Poate voin avea odafă prilejul să vorbim şi despre aceasta.
Cu prietenie,
T. Vianu
274
Stimate domnule Tudor George,
Către Tudor George
[Bucureşti,] 23 iunie 1957
nite^arnS35 T-f ,Vreme dator cu mulţumirile cuve-darului amabil al poemei d-tale.' M-am bucurat s-o
322
323
văd tipărită. Nu se putea ca editurile să nu devină sensibile la frumuseţile ei. Am citit-o cu plăcerea regăsită a primei impresii, deşi m-am izbit şi de data aceasta de o anumită artificialitate a limbii. De aci înainte te voi urmări cu interesul de a vedea fantezia d-tale la lucru, dar şi pentru a înregistra soluţiile pe care urmează să le găseşti problemelor d-tale, deschise. Crede că vei găsi mereu un prieten în mine, atent la tot ce vei face mai departe.
T. Vianu
275
Către Gh. Iancovici
[Bucureşti,] 1 iulie 1937
276
Către Redacţia revistei „Steaua"
Buc, 1 sept. 1937
Stimată Redacţie,
Articolul meu din Steaua, VIII, 7J, a apărut cu multe şi grave erori de tipar. îmi pare rău, iubiţi prieteni, că nu mi-aţi trimis corectura sau că nimeni dintre dvs. nu i-a acordat atenţia pe care o merită orice colaborare, pentru a-i fi asigurat condiţiile de apariţie vrednice de o publicaţie serioasă cum este Steaua. Binevoiţi a imprima în nr. 8 erata alăturată 2.
Rog a confirma primirea acesteia.
Cu salutări tovărăşeşti,
Acad. Tudor Vianu
Stimate domnule Iancovici,
Amănuntele pe care rni le daţi mă fac să-mi reprezint bine cazul dvs.1 Sunteţi un om cult, cu întinse interese literare şi artistice, deloc mulţumit în mediul in care vă este dat să trăiţi şi să lucraţi. Aş dori mult să vă pot fi de folos, dar n-o pot face deocamdată decît sfătuindu-vâ să încercaţi din nou a intra în colegiul profesional pentru care vă indică pregătirea academică. Faceţi o nouă cerere ; dacă ea ar ajunge la conducerea centrală, la Bucureşti, poate că ar primi o soluţie favorabilă. Deşi nu vă cunosc decît din scrisorile pe care mi le-aţi adresat, cred că sinceritatea şi onestitatea degajată din rîndurile dvs. ar putea fi recunoscute. Ce alte lucrări mai puteţi face ? Preocuparea literară a luat şi forma unor creaţii originale? îmi spun că împrejurarea' aceasta ar putea face parte din rîndul ipotezelor imaginabile. încrederea arătată m-a mişcat mult şi aş dori din toată inima să-i răspund' prin actul unei solidarităţi în're oameni cu năzuinţe intelectuale comune.
T. Vianu
277
Către G. Călinescu
[Bucureşti,] 26 decembrie 1957
Iubite domnule Călinescu,
îţi mulţumesc pentru mesajul d-tale din Tribuna. 1 Rîndurile d-tale au făcut să răsune mai multe coarde ale inimii mele şi au calmat unele nelinişti. Va să zică nu eşti supărat pe mine, cum mă făceau să cred anumite semne, pe care nu ştiam cum să le introduc într-o legătură de idei. Evoci pe omul tînăr. pe poet. Aceştia îţi răspund cu simţirile mereu noi ale iubirii şi admiraţiei vechi. Respectuoase omagii doamnei Călinescu. Vă doresc an nou cu sănătate şi deplină mulţumire.
T. Vianu
324
325
278
Către Victor Iancu
operele de pînă acum, aşteaptă cu încredere pe cele viitoare.
T. Vianu
[Bucureşti,] 26 decembrie 1957
280
Iubite domnule Iancu,
Mesajul d-tale şi al colectivului d-tale de catedră m-a mişcat adînc. Vă mulţumesc tuturor cu adîncă recunoştinţă. Ne cunoaştem, iubite domnule Iancu, de mulţi ani, am stat mereu alături, în neîncetata comuniune spirituală şi faptul că,, după atîta vreme, prietenia noastră a rămas la fel de puternică, este pentru mine un semn al statorniciei bunurilor cîştigate prin partea mai bună a fiinţei noastre. Te rog să primeşti şi din parte-mi asigurarea preţuirii şi afecţiunii şi, împreună cu doamna Iancu şi cu întreaga familie, expresia gîndurilor celor mai bune, o dată cu urări de sănătate şi mulţumire sufletească în noul an.
T. Vianu
Către Nicolae Lupu
[Bucureşti,] 3 ianuare 1958
Iubite domnule Lupul,
Iţi mulţumesc pentru prieteneştile cuvinte. Te rog să transmiţi aceleaşi mulţumiri colectivului de cercetători pe care-1 conduci. Semnul de simpatie îmi este cu atît mai preţios, cu cît el îmi vine de la oameni pentru care nutresc cea mai adîncă stimă şi preţuire. Fie să ne regăsim mereu în aceleaşi năzuinţe consacrate creşterii culturii noastre.
Cu salutări afectuoase.
T. Vianu
279
281
Către Tudor George
Către Ion Zamfirescu
[Bucureşti,] 1 ianuarie 1958 Stimate domnule Tudor George,
îţi mulţumesc pentru cuvintele d-tale, atît de frumos rînduite şi evocatoare, în care preţuiesc gîndul prietenului şi dorul poetului. Crede, te rog, în simpatia şi emoţia cu care le-am citit şi primeşte cele mai bune urări de anul nou. Fie ca el să-ţi aducă mulţumirea împlinirilor de care să ne bucurăm şi noi, acei care, preţuindu-te în
Iubite prietene Zamfirescu1,
Bucureşti, 10 ianuarie 1958
noasrl-mUîUmeSuPentrU °aldele d~tale cuvinte- Prietenia
meni fi l T,6 l1 SUntem unul Pentru altul un element al orizontului fiecăruia din noi. Ai dreptate, ne-am
văzut mai puţin in vremea din urmă, dar nu cred că din
LSft rd0miC Să te revăd totdeauna cu bucuria regăsirii tinereţii care se cam îndepărtează...
326
327
Transmite, te rog, d-nei Zamfirescu respectuoase omagii. Vă trimit împreună, o dată cu caldele mele urări de fericire pentru noul an, salutări cordiale şi bune amintiri.
T. Vianu
282
Către Ion Nijloveanu
mată de ele.1 Este o recompensă preţioasă a ostenelilor mele, aceea care-mi vine o dată cu semnul de înţelegere şi simpatie trimis de la oameni faţă de care mă simt legat prin afecţiune şi admiraţie. Dă-mi voie să te trec în rîndul acestora, iubite prietene Baconsky, şi să te încredinţez de interesul viu cu care urmăresc întreaga d-tale activitate de poet şi publicist.
Cu sinceră afecţiune şi stimă colegială,
T. Vianu
[Bucureşti,] 21 ianuarie 195B
Stimate domnule Nijloveanu
Ajung abia acum să răspund prieteneştilor d-tale cuvinte, pentru care îţi mulţumesc din inimă 2 Ne-am întîlnit mai demult în preocupări comune şi sunt bucuros să aflu că stăruieşti pe vechile drumuri. Dacă vei publica ceva, voi fi încîntat să iau cunoştinţă de lucrările d-tale, pe care mi le închipui luminate de focul sacru care văd că arde mereu la d-ta. M-au mişcat mult versurile adăugate scrisorii d-tale, cu evocările lor din vremea de altădată. Fidelitatea amintirii d-tale corespunde întru totul aceleia păstrate de mine faţă de toţi ascultătorii cursurilor mele, necesari mie într-o măsură egală cu aceea în care le-am putut fi folositor lor. îţi mulţumesc şi te asigur de toată prietenia mea devotată.
T. Vianu
283
Către A. E. Baconsky
[Bucureşti,] 7 februarie 1958
Iubite prietene Baconsky,
îti mulţumesc pentru rîndurile din Steaua, pentru caracterizările lor şi, mai ales, pentru  simpatia exprt-
284
Către Petre Pandrea
[Bucureşti,] 8 februarie 1958
Iubite domnule Pandrea
Ecoul rîndurilor d-tale 1 mi-a făcut plăcere. A fost ca un coideal pe drumurile mele, nu totdeauna* uşoare. M-a făcut apoi să mă gîndesc la trecut. Mi se pare că au trecut peste treizeci de ani de cînd ai apărut odată în birourile Fundaţiei din str. Latină, ca un tînăr încîntător, plin de chemări înalte.
Am primit apoi de la d-ta scrisori de mare interes de la Berlin. Le mai păstrez. 2 Andrei, fiul d-tale, m-a emoţionat odată, reproducîndu-mi unele din trăsăturile d-tale, totuşi în altă configuraţie generală. Este un tînăr pe care-1 preţuiesc şi—1 stimez foarte mult. Cartea lui3, pentru darul căreia îi mulţumesc din inimă, este o frumoasă reuşită. Ce-i va urma ?
Gestului d-tale de prietenie, iubite domnule Pandrea, vreau să-i răspund cu rugămintea de a crede în toată afecţiunea devotată cu care mă gîndesc totdeauna la d-ta Şi la toţi ai d-tale.
T. Vianu
328
329
285
Către Simon Bayer
[Bucureşti,] 26 martie 1933
Dragă Bayer,
Am citit cu dragoste, cu atenţie, cu recunoştinţă rîndurile tale 1. îţi mulţumesc pentru ele. Dar bine, e posibil ca trăind în acelaşi oraş, să nu putem comunica decît prin scris ? Este adevărat că sunt şi eu răspunzător de această anomalie. Dar dacă ai şti cum trăiesc ? Veşnic încărcat de treabă, în alarma termenelor mele. Iată cum ne trece viaţa, îmbătrînim şi ne dăm seama că am acordat atît de puţin timp lucrurilor care  ne-ar fi  făcut mai multă plăcere. De pildă, mare plăcere mi-ar face să mă întîlnesc cu tine, să stăm de vorbă ca altădată, cînd nu ne erau de-ajuns nici douăsprezece ore în şir, nici toate zilele, una după alta. Ce mai faci ? Am auzit că ai o fată frumoasă şi cuminte, mi se pare căsătorită. Nu cumva eşti şi bunic? Am şi eu copii mari, buni. copii, sunt mîndru de ei. Ionel este aproape medic. Mâriuca se pregăteşte şi ea pentru' ştiinţe. Se vede că amîndoi n-au putut cîştiga o ideea prea bună despre îndeletnicirile tatălui. Dar, ştii tu, iubirea cea mai mare se întemeiază pe diferenţe.
îţi doresc, ţie şi tuturor ai tăi, mult bine, deplină
fericire şi te îmbrăţişez cu vechea dragoste.
Tudor
286
Către Marius Dan
[Bucureşti, 26 martie 1958}
Dragă Marius,
Mi-au făcut plăcere ştirile d-tale1, deşi le aşteptam cu unele amănunte în ce priveşte lecturile şi pregătirea
330
pentru examenul din toamnă. N-am înţeles, de asemeni, dacă ai şi vreo activitate profesională, vreo slujbă oarecare. Sunt mult mişcat de străduinţa d-tale de a deveni student, de dragostea de cultură pe care o arăţi. îmi place şi cum scrii : ca un tînăr matur şi cuminte. Cînd vei fi student şi vei intra într-o activitate regulată şi pe gustul d-tale, vei vedea cum se alină şi zbuciumul pe care mi-1 închipui destul de bine. Din această pricină dar şi din aceea că am recunoscut în d-ta un tînăr capabil să se dezvolte şi să producă, te urmăresc cu simpatie. Văd că nu ai cărţi prea multe. Voi încerca să fac astfel încît să-ţi ajungă unele, convins că la d-ta vor întîmpina teren rodnic.
Cu prietenie,
T. Vianu
287
Către A. E. Baconsky
[Bucureşti,-10 mai 1958, d.p.]
Iubite prietene Baconsky,
îţi mulţumesc pentru amabila invitaţie l. Tema descendenţei literare a lui Macedonski mă preocupă, în adevăr, în acest moment, cînd pregătesc noua ediţie a operelor Maestrului. Se pot spune multe lucruri în această privinţă,' căci, fără îndoială, influenţa lui Macedonski a fost imensă asupra dezvoltării literaturii mai noi. Şt. Petică, Mircea Demetriad, Duiliu Zamfirescu, Bacovia, D. Anghel, Galaction, Minulescu, Pillat şi nenumăraţi alţii, aproape toţi scriitorii din epoca 1880—1920, au trecut pe la Macedonski şi au împrumutat cîte ceva din arta lui poetică. Prin extinderea sferei tematice, prin mijloace de stil, prin atitudine în faţa vieţii, Macedonski a lăsat urme adînci. A fost poate un poet mai puţin adînc decît Eminescu, dar descendenţa lui literară a fost însem-
331
nată, în sensul că a deschis mai multe şi mai lungi cuz ale viitorului. Astăzi încă această influenţă' n-a fost epuizată : regăsesc încă urma înrîuririlor lui, iar un tînăr şi valoros poet, cum eşti d-ta, arată interes, marelui înaintaş şi ar dori să i se facă dreptate. Dreptate ? Ea a fost stabilită cu greutate pentru Macedonski, şi greutăţile
n-au dispărut încă.
Deci, iubite poet, este oare actuală această temă, pentru a putea fi dezvoltată într-o conferinţă publică ? Mi-e teamă că nu, deocamdată nu. Părerea mea este că e mai bine să amînăm conferinţa proiectată de d-ta. Prilejul et. va apărea altă dată, poate la toamnă, şi va fi bun .şi atunci. Mulţumindu-ţi deci pentru gîndurile prieteneşti., te salută cu sinceră afecţiune şi preţuire.
T. Vianu
Am trimis revistei Steaua un articol 2. A fost primit ? Va apărea ?
288
Către Teodor Ionescu
[Bucureşti,] 8 octombrie 1958
Stimate domnule Ionescu,
Nu cunoşteam revista Rumănien heute, dar m-ain interesat de existenţa ei şi am trimis articolul d-tale la redacţie, cu recomandarea înlesnită mie de interesul lui i. Rîndurile d-tale îmi aduc şi ştiri despre d-ta : eşti sănătos şi lucrezi; este aproape tot ce ne trebuie. — Cu multe gînduri bune şi salutări amicale,
T.. Vimtu
289
Către Elena Vianu
[Paris,] 5 nov. 1958
Dragă Mimi, scumpii mei,
Cred că vi s-a comunicat că locuim la Hotel Pierre I de Serbie, avenue Pierre I de Serbie, 25 (16e), chambre 512 (tel. Kleber 7300). E un hotel nou, destul de bine instalat şi confortabil, în cartierul Champs-Elysees. Pentru comunicări telefonice, este mai bine să mă chemaţi voi, în primele ore ale dimineţii, căci după ora 9 plec de obicei la UNESCO, unde programul este destul de încărcat. A trebuit să iau parte la o şedinţă şi să vorbesc chiar în prima zi, îndată după sosire, înainte de a fi avut timpul să mă schimb. Călătoria decursese însă în bune condiţii şi nu eram obosit. îmi pierdusem pălăria, pe care o lăsasem în vagonul restaurant rămas la Bale, de unde probabil că o voi recupera. Am constatat apoi că timpul făcea necesar un pardesiu, paltonul cu care am plecat fiind aici cu totul de neîntrebuinţat. Am debutat deci prin a-mi procura obiectele necesare. Au alternat apoi zile frumoase de toamnă şi zile ploioase.^ După trei zile s-a instalat însă obligatoriul guturai parizian, pe care l-am combătut energic. Intr-o seară cred că am avut febră. Acum sunt bine. în afară de şedinţe (dimineaţa şi după-masă, de obicei între 3 şi 6), apoi în toate răstimpurile libere, am dat un timp oarecare flaneriei prin Paris, prin locurile pe unde rătăceam cu Alecu acum treizeci de ani şi mai bine : plimbări melancolice prin evocarea fratelui meu pierdut cu atîta durere pentru mine, prin măsurarea zecilor de ani care au făcut din mine un om aproape bătrîn. Pe unde n-am fost; cîte colţuri n-am regăsit, neschimbate. într-o zi am traversat Parisul de la Etoile la. Notre-Dame, înaintînd pe covor de frunze moarte, sub cerul care cînd se lumina, cînd se învălmăşea de nori. Am căutat în lăzile anticarilor, am adunat stampe vechi. Am dejunat apoi în Place Saint-Michel, în dosul vitrinei unui bar-restaurant, de unde priveam defilarea cartierului latin. La Les Deux Ma-
332
333
gots, unde m-am dus să iau cafeaua, mi s-a părut că-1 văd pe Eugen Ionescu, dar n-am reacţionat. Prînzesc şi cinez de obicei cu Malinski1, prieten plăcut, cu care am ce vorbi. Mişu şi Fetiţa se cam eclipsează. Am luat masa o singură dată cu Mişu, Eliza şi Manole. Pe Fetiţa n-am văzut-o decît o dată, circa cinci minute. Am impresia că nici ea nu ţine să ne vedem prea mult. Probabil că, fiindcă la Bucureşti ne vedem zilnic, înţelege aci să-şi ia vacanţe. într-o dimineaţă, împreună cu Malinski, am fost mai multe ore la Luvru, trăind emoţiile pe care ţi le închipui. Duminică, pe o zi ploioasă, am fost cu o parte numeroasă a delegaţiei la Orangerie, unde este instalată acum admirabila colecţie a impresioniştilor : mare moment de intuiţii franceze, neuitat. Aseară, am luat cu toţii parte la repetiţia generală a piesei lui Sebastian, jucată aici sub titlul Edition du Midi2. Mi s-a părut că la Bucureşti se juca mai bine. Azi-dimineaţă, ecourile de presă cam rezervate. Am întîlnit aici multă lume cunoscută la New-Delhi, cu ocazia conferinţei generale precedente.
Alte lucruri despre activitatea noastră veţi fi aflat din presă. Lucrăm cu toţii mult şi în bună înţelegere. Zumthor3 mi-a scris că va veni la Paris între 11 şi 13 nov. Păstrează amintirea excelentă a vizitei lui în România şi a profesorilor cunoscuţi la noi. Este probabil că ne vom vedea aici. Iordan doreşte de asemeni să-1 întîlnească.
Ce mai faceţi, scumpii şi iubiţii mei ? Ivaşcu mi-a comunicat că mă veţi chema telefonic vineri dimineaţa. Aştept cu nerăbdare telefonul vostru. Ce noutăţi îmi mai puteţi da ? Nu întîrziaţi să-mi scrieţi. Vă sărut cu mare drag şi dor,
Tudor
Tudor
291
Scumpii mei,
Către Elena Vianu
[Paris,] Duminică, 8 nov. [1938]
Mai multe decît găsesc acum timpul de a vă scrie, vă voi povesti la înapoiere. Fiecare zi aduce impresii noi şi interesante. Ştiu că vom avea ce să vorbim. Mai telefonaţi-mi ; e mai uşor pentru voi decît pentru mine. Lucrez mult dar şi văd. Nu mi-e grea decît despărţirea de voi. Vă doresc mult şi aştept cu nerăbdare să vă văd.
Vă sărută,
Tudor
292
Către Elena Vianu
290
Către Victoria şi Sebastian Şerbescu
[Paris,] Duminică, 8 nov. [1958]
Mă gîndesc cu dragoste la voi. Am multe impresii pe care mă pregătesc să vi le comunic în curînd. Progra-
[Paris,] Marţi [18 noiembrie 1958] Dragă Mimi, scumpii mei,
Sunt din cale-afară de surprins că n-aţi primit nici o scrisoare de la mine. V-am trimis două, prin avion, încît nu-mi explic deloc cum de nu v-au ajuns pînă la 11 nov., de cînd e datată ultima voastră scrisoare. Este
334
335
evident că s-au pierdut. Prima scrisoare conţinea impresiile debutului, plin de amintirea melancolică a lui Alecu, cu care rătăceam pe-aici acum treizeci de ani şi mai bine. Pe urmă, impresii mai fugare. Lucrurile numeroase, variate, importante mi le rezerv însă pentru povestirile înapoierii, care va avea loc la 2—3 zile după 5 decembrie. Deocamdată ce vă pot spune, pentru a nu trăda varietatea, despre activitatea    la UNESCO, despre teatre şi expoziţii, despre lungile, interminabilele flanerii în ceasurile libere, mai sugestive decît toate celelalte experienţe pariziene ?    Am lucrat   aici,   cu toţii, în bună armonie, şi Joja, preşedintele1, a avut pentru noi toate atenţiile. Tot lui îi datorez că pot trimite acum un pachet mare de cărţi, pe care nu-ţi va fi greu să le distribui după interesul ştiinţific al copiilor şi după al nostru. Trimit prin aceeaşi ocazie şi un pachet de medicamente cerute de voi şi pentru metehnele mele. Am uşurat astfel, prin bunăvoinţa preşedintelui, bagajele mele, care vor conţine restul lucrurilor pe care mi le-aţi cerut. Joja,' care se înapoiază în ţară împreună cu Ma-linschi, va sosi la Bucureşti vineri dimineaţa şi este sigur că-ţi va trimite pachetele îndată.
N-am văzut aci deloc români, în afară de Eugen Ionescu şi Rodica, pe care s-ar putea să-i mai întîlnesc o dată. Am regăsit însă mulţi cunoscuţi de la conferinţa precedentă de la New-Delhi, apoi diferiţi funcţionari de la UNESCO şi intelectuali francezi din medii diferite, îmi rezerv însă să vizitez pe Adam2 şi pe Dupront3. Daix4 ne-a invitat o dată la masă. Pe Mişu, bineînţeles, îl văd zilnic ; pe Fetiţa ceva mai rar. Au apărut de cîteva ori Manole (imens şi bătrîn) şi Eliza, care mă va ajuta la cumpărături.
Mi-e dor de voi şi, cu toate că interesul unei şederi de cîteva săptămîni la Paris nu este contestabil, mă gîndesc cu plăcere la regăsirea casei, a ocupaţiilor mele, a ritmului meu obişnuit. Uneori mă simt cam obosit şi zecile de încălcări ale regimului meu mă umplu de aprehensiuni. Dar poate că voi trece cu bine şi hopul ăsta.
De ce s-a tuns Duta ? Sper că pînă la înapoierea mea să-i crească, cel puţin în parte, cozile care aveau în mine un atît de mare admirator.
Dacă îmi vor mai rămîne bani şi după procurarea celorlalte obiecte necesare, aş dori să mai pot lua ceva cărţi. Voi îngriji de abonamentul la Presse Medicale. Vă sărut cu mare drag şi dor,
Tudor
293
Către Elena Vianu
Duminică seara [Paris, 23 noiembrie 1958]
Dragă Mimi,
Cred că acum vei fi primit toate scrisorile mele, inclusiv pe aceea trimisă prin Joja, împreună cu pachetele. Telefonul a completat informaţiile reciproce, acele telefoane primite dimineaţa, cînd eram încă somnoros, dar care erau pentru mine ca un frumos început de zi şi ca o binecuvîntare. Cel clin urmă, acum cîteva zile, se petrecea în ziua ta de naştere şi, părăsind receptorul, mi-am reproşat uitucenia. Să trăieşti, Mimi dragă, să ne trăiască copiii şi să ne bucurăm mult timp unii de alţii, în deplină sănătate şi fericire.
Şederea mea la Paris evoluează acum spre sfîrşitul ei. Am avut tot timpul vreme mai mult favorabilă, fără ploi şi frig, cu dulce lumină scăzută, uşoară ceaţă dimineaţa şi către seară : lumina cea mai caracteristică a peisajului parizian. Am văzut multe lucruri interesante şi sesiunea UNESCO a fost o' experienţă bogată şi interesantă. Ştiu că voi avea multe lucruri să vă povestesc şi abia aştept sâ ne regăsim cu toţii pentru a relua firul atîtor amintiri.
Trimit această scrisoare prin d-1 Ionescu-Bujor, care se grăbeşte să plece chiar acum la gară., D-1 Bujor va li în Bucureşti miercuri dimineaţa şi cred că-ţi va remite această scrisoare îndată după sosirea sa. E probabil
336
337
că şi Mişu, împreună cu Fetiţa, va pleca înainte de sfîr-şitul conferinţei, probabil la 30 nov. (duminică). Noi (Iordan, Ivaşcu, eu) vom rămîne pînă la încheierea lucrărilor, adică încă o săptămînă, aşa încît la începutul celeilalte săptămîni, dar probabil înainte de 10 dec, vom fi şi noi în Bucureşti. Nu ne mai desparte deci multă vreme pînă la revederea noastră, pe care o doresc din inimă.
De mîine încep să-mi procur lucrurile pe care vreau să vi le aduc. Am adunat cîte ceva şi pînă acum, printre picături, folosind intervalele libere între şedinţe şi multele obligaţii la care a trebuit să răspund. Vă sărută cu mare drag şi dor
Tudor
294
Către Hartmut von Hentig
[Bucarest, environ 25 aout 19591
Cher arai von Hentig î,
Comment vous dire la joie que j'ai eprouvee â la lec-ture de la lettre que vous avez eu la bonte de m'envoyer au debut de ce mois pendant que vous etiez encore en vo-yage ! 2 Nous nous sommes separes un peu â la hâte, ă Wittenberg, sans avoir eu le temps de discuter les quel-ques idees qui ont ete affirmees dans l'avant-der-niere seance de notre congres. Vous le faites dans votre lettre, mais je devine aussi dans vos paroles le sou-venir amical que vous consacrez â notre rencontre. Je voudrais vous dire egalement ma sympathie et l'interet avec lequel je vous suivrai desormais. Vous avez ete pour moi un messager de cette lointaine Tubingue, oii j'ai passe — il y a quelques trente-cinq ans — une epoque feconde, â laquelle je n'ai cesse de penser pendant toute ma vie. J'etais jeune alors, je sortais de la guerre et je cherchais cette vieille Allemagne des philosophes, des
poetes et des musiciens, dont je voulais me nourrir pour devenir un homme. On ne peut pas faire du bon et du grand travail avec la seule perspective d'un paroissien. J'ai cru retrouver cette vieille Allemagne â Tubingue, en rodant autour des grands murs de la Stijt, oii j'evo-quais Ies grandes ombres de Hegel, de Schelling, de H61-derlin. J'ai ete leur disciple et, en general, je puis dire que les experiences vecues dans les milieux allemands pendant quelques annees ont ete decisives pour moi et pour tout ce que j'ai pu realiser ensuite dans mon pays, comme professeur et comme ecrivain. Mes sources se trouvent toutes dans les oeuvres des Anciens et des Allemands qui les ont interpretees et enrichies, dans l'une des plus productives epoques de l'histoire du monde. Les noms de Winckelmann, de Goethe, de Holderlin sont pour moi des noms sacres. C'est vous dire la profonde commo-tion, que j'ai recue pendant la derniere guerre et pendant la terrible periode qui l'a preparee. Comment cela a-t-il ete possible ? Ce mepris de l'homme, cette infatuation, ce hybris monstrueux me remplissaient d'etonnement et de terreur,  et me  faisaient remettre  en question les assises memes de toute mon organisation morale. Je crois avoir bien depasse cette crise en dissociant le nom de mes maîtres glorieux et cheris de l'image de ce petit bour-geois stupide, rendu faux par une propagande execrable. Mes grands Allemands m'ont fait passer haureusement une des periodes les plus tourmentees de ma vie. Aussi, â la fin de la guerre, ai-je traduit la Dichtung und War-heit et j'ai publie des etudes sur Goethe et sur son Faust.
Vous voilâ donc vous, jeune homme de Tubingue, connaisseur des Gresc anciens et educateur, comme un de vos ancetres, peut-etre, â la fin du dix-huitieme siecle. Je n'avais plus rencontre pendant un long intervalle, un jeune homme de l'Allemagne ; vos idees, votre maniere d'etre, m'interesaient profondement. Je dois vous avouer que je vous ai observe avec quelque curiosite indiscrete. Je vous crois bon et franc, hautement cultive. Soyez le Neoptoleme pres du Philoctete souffrant et malheureux. Vous autres Allemands vous avez Ie devoir d'apporter votre contribution pour faire revenir dans le monde la confiance et la paix. Qu'importent les differends d'opi-
338
339
nions, si on pcu* r. ster amis, communiant dans les grands ideaux de l'homme et de la culture...
Je suiş absolument de votre avis qu'il ne s'agit pas de vouloir avoir toujours raison et de lancer des maniles-tes. Nous avons tous beaucoup â faire. Mais je crois que le travail de rhomme — inspire par l'amour, comme vous le dites si bien — doit regarder loin devant soi. Ne faut-il pas completer la Liebe zum Năchsten avec la Liebe zum ?
Merci pour toute la gentillesse de vos paroles. J'aime-rais pouvoir garder en vous un ami et peut-etre le ren-contrer quelques' fois en Roumanie ou en Allemagne.
En ce moment nous preparons â Bucarest un collo-que de civilisations, litteratures et langues romanes. Nous aurons des hotes nombreux venus de beaucoup de pays. Je viens d'inviter aussi un professeur de Tubingue, M. Kurt Wais 3, par lequel je tâcherai de vous envoyer Un mes ouvrages, si toutefois un livre ecrit en roumain pourrait avoir de l'interet pour vous. Votre essai păru dans Der altsprachliche Vnterricht m'est parvenu et je Tai parcouru avec Tattention que m'a inspire l'ex-perience si originale que vous avez faite avec vos ele-ves, ainsi que la maniere concrete de laquelle vous abordez vos problemes.
Merci encore une fois pour tout. Je vous souhaite beaucoup de succes dans votre travail et je vous prie de croire â toute mon amitie bien devouee.
Tudor Vianu
[Bucureşti, cea 25 august 1959]
Dragă prietene von Hentig
Cum să-ţi spun cîtă bucurie mi-a făcut citirea scrisorii' pe care ai avut bunătatea să mi-o trimiţi la începutul acestei luni, în timp ce te mai aflai încă pe drum.2 Ne-am despărţit oarecum in grabă la Wittenberg, fără să avem răgazul să discutăm cele cîteva idei care au fost susţinute în penultima şedinţă a congresului nostru. O iaci acum, în scris, dar ghicesc în cuvintele d-tale şi amintirea prietenească pe care întîlnirea noastră ţi-a inspirat-o.
Aş vrea să te asigur totodată de simpatia şi interesul cu care te voi urmări de aci înainte. Ai fost pentru mine un mesager al acelui Tubingen îndepărtat, unde am petrecut — acum vreo treizeci şi cinci de ani — o perioadă fecundă, la care n-am încetat sâ mă gîndesc toată viaţa. Eram tînăr pe atunci, ieşisem din  război şi  căutam acea Germanie a filosofilor, poeţilor şi muzicienilor de la care voiam să mă nutresc pentru a deveni un cm adevărat. Nu poţi să faci o lucrare bună şi trainică doar cu perspectiva îngustă a unui provincial. Am crezut că descopăr această bătrînă Germanie la Tubingen, rătăcind în jurul vechilor ziduri ale seminarului teologic, unde evocam marile umbre ale lui Hegel, Schelling, Holderlin. Am fost discipolul lor şi, în general, pot spune că experienţele trăite în mediile germane vreme de cîţiva ani au fost decisive pentru mine şi pentru tot ce am putut realiza mai tîrziu, în ţara mea, ca profesor şi ca scriitor. Izvoarele mele se găsesc toate în operele anticilor, şi în cele ale germanilor care le-au interpretat şi le-au îmbogăţit, in-tr-una din cele mai productive epoci ale istoriei universale. Numele lui Winckelmann, al lui Goethe, al lui Holderlin sunt pentru mine sacre. îţi dai deci seama ce şoc profund am trăit în timpul ultimului război şi în cursul perioadei teribile care l-a pregătit. Cum a fost oare cu putinţă ? Acest dispreţ faţă de om, această infatuare, acest hybris monstruos mă umpleau de mirare şi de spaimă si mă făceau să repun în discuţie bazele înseşi ale întregii mele organizări morale. Cred că mi-a fost cu putinţă să depăşesc această criză disociind numele maeştrilor mei glorioşi şi iubiţi de imaginea mic-burghezului stupid, falsificat de o propagandă odioasă. Marii mei germani m-au ajutat să depăşesc cu bine una din perioadele cele mai chinuitoare ale vieţii. La sfîrşitul războiului am tradus Poezie şi adevăr şi am publicat studii despre Goethe şi despre Faust.
Iată-te, aşadar, tinere din Tubingen, cunoscător al vechilor greci şi pedagog, asemenea unora dintre strămoşii d-tale, poate, de la sfîrşitul veacului al XVIII-lea. De multă vreme n-am mai întîlnit un tînăr din Germania ; ideile, felul d-tale de a fi mă interesau profund. Trebuie să-ţi mărturisesc că te-arn cercetat cu o curiozitate indiscretă. Te cred bun şi sincer, foarte instruit. Fii ca Neoptolemeu, sprijinul lui Philoctet cel suferind Şi nenorocit. Voi germanii aveţi datoria să vă străduiţi ca lumea să-şi recapete pacea şi încrederea. Ce importanţă au divergenţele de opinii, dacă putem rămîne prieteni, uniţi prin marile idealuri umane şi de cultură.
340
Sunt cu' totul de acord cu d-ta că nu trebuie să vrei totdeauna să ai dreptate ţi să lansezi manifeste. Avem cu toţii multe de făcut. Insă cred că munca omului, însufleţită de iubire, cum o spuneai atît de bine, trebuie să privească departe, înainte. Nu se cuvine oare întregită dragostea de aproapele tău cu dragostea în accepţiunea ei cea mai vastă ?
îţi mulţumesc pentru întreaga amabilitate a cuvintelor d-tale. Mi-ar plăcea să am în d-ta un prieten pe care să-1 pot reintîlni din cînd în cînd în România sau în Germania.
Acum pregătim la Bucureşti un colocviu de civilizaţii, literaturi şi limbi, romanice. Vom avea oaspeţi numeroşi veniţi din multe ţări. L-am invitat şi pe un profesor din Tubingen, d-1 Kurt VVais3, prin care voi încerca să-ţi trimit una din lucrările mele, desigur dacă o carte scrisă în limba română te-ar putea interesa. Eseul d-tale apărut în Der altsprachliche Unterricht mi-a parvenit şi l-am citit cu atenţia pe care mi-o impune o experienţă atît de originală ca aceea pe care ai făcut-o cu elevii d-tale ca şi maniera   concretă în care abordezi chestiunea.
încă o dată mulţumesc pentru toate. îţi urez mult succes in activitatea d-tale şi te rog să crezi în prietenia mea devotată,
Tudor Vianu
nesc lucrările. Să te ţii. Două săptămîni n-o să am timp nici să răsuflu. Aseară, am fost cu toţi s-o vedem pe Fetiţa, pe care o mai vizitasem, singur, cu două seri înainte. Umblă prin, casă cu bastonul. Are încă unele dureri în muşchii picioarelor, altfel totul pare a se îndruma bine. Cam astea despre noi ! Aşteptăm veştile tale şi, pînă la sosirea lor, te urmărim cu fantezia. Vezi să-ţi îndeplineşti programul şi să n-ai grijă de noi. Sintem cuminţi şi facem tot ce trebuie. Ni-e dor de tine, dar ne bucurăm că îţi realizezi acum un proiect longuement caresse. Maică-ta e bine, după ce vreo două zile s-a plîns de un guturai. O vom avea cu noi la Coş 3. Te sărut cu drag şi cu dor,
Tudor
296
Către Kurt Wais
295
Către Elena Vianu
[Bucureşti,] Joi [9 septembrie 1959)
Mimi dragă,
Duta a trecut bine examenul. Deci,, a doua zi, care era şi a doua zi după onomastică, am luat-o, i-am cumpărat pantofi, pulover şi am trimis-o la coafor. Am adus-o astfel la starea prezentabilă, gen păpuşă adorată. Cu o seară înainte refuzase şi să mă însoţească la Miţa ^ unde s-a băut vin cu pişcoţi. Muncesc pe capete. De mîine încep să primesc^ oaspeţii colocviului2. Apoi, luni, por-
[Bucarest, Novembre 1959]
Cher ami et collegue,1
J'ai recu votre tres aimable lettre2 et je vous re-mercie pour le bon souvenir qu'elle m'apporte. J'ai ete tres charme de faire votre connaissance personnelle â l'occasion du colloque de Bucarest, apres vous avoir lu parfois et apres avoir appris ă apprecier en vous la savant eminent. Nous sommes rarement dans Toccasion d'eprouver le sentiment d'une affinite avec les auteurs, par les oeuvres qu'il nous transmettent. C'etait votre cas, et l'experience vecue a confirme mon sentiment avec une joie d'autant plus grande que je retrouvai en vous le vieux Tubingen de ma jeunesse au souvenir duquel je suiş reste tellement attache pendant toute ma vie. Voilâ bientot trente-neuf ans depuis que j'ai quitte Tubingen, sans avoir retrouve pendant ce long delai la possi-
342
343
bilite de m'y rendre encore et d'essayer de revivre sur les lieux meme de mes debuts dans la science, les im-pressions qui s'y rapportent. II y a quelques mois â Wit-tenberg, j'ai fait avec plaisir la connaissance du jeune Hentig, et voilă, peu de mois apres, un nouveau messa-ger de Tubingen qui m'apparaît, apportant avec lui Tair si frais de l'Osterberg et la maniere d'etre des hommes de la Souabe parmi lesquels mes jeunes annees ont trouve tant d'amis.
Merci de vous etre interesse du vieux Weber3 : j'ai ete heureux d'apprendre qu'il a atteint l'âge des patri-arches ; si jamais vous le voyez, je vous prie de me rap-peler â son souvenir et de lui transmettre mes compli-ments.
Le colloque de Bucarest a vraisemblablement laisse de bonnes impressions â ses participants ; aussi presque tous nos collegues nous ont-ils ecrit. Nous preparons maintenant les actes du colloque que vous reeevrez, aussi-tot apres leur parution, ainsi que quelques-unes des pho-tos prises pendant les seances de travail ou dans les ex-cursions. Notre ami Lipatti, qui s'applique maintenant â organiser le volume â paraître, vous remercie affeetu-eusement pour le mot si aimable que vous avez pour lui.
Au debut du mois d'Octobre ma fernme est revenue de Paris avec une bonne recolte de notes pour le livre qu'elle prepare et, en lui parlant de vous, elle a beaucoup regrette de ne pas avoir eu la possibilite de faire votre connaisance. Nous sommes tous rassembles maintenant â la maison ; chacun de nous pris par son travail. Je suppose que vous aussi vous faites votre travail avec plaisir et que vous trouvez dans l'interet que vous y apportez un remede, du moins pârtiei, au terrible deuil qui vous a frappe et auquel j'ai souvent pense avec la plus vive sympathie. pour vous. J'espere que votre petit Ulrich, ainsi que votre frere, se portent maintenant bien.
En formant les meilleurs voeux pour vous et pour tous les votres, je vous prie, cher ami et collegue, de croire ă mes sentiments cordiaux et devoues,
T. Vianu
344
[Bucureşti, noiembrie 1959]
Iubite prietene şi coleg 1,
Am primit scrisoarea dvs. foarte amabilă'-2 şi vă mulţumesc pentru bunele impresii pe care mi le aduce. Am fost toarte ;n-cîntat să vă cunosc personal cu ocazia Colocviului de la Bucureşti, după ce vă citisem uneori şi după ce învăţasem să apreciez în dvs. pe eminentul cărturar. Sîntem rareori în situaţia să încercăm sentimentul unei afinităţi cu autorii prin operele pe care ei ni le dau. Era însă cazul dvs., iar experienţa trăită a confirmat sentimentul meu cu o bucurie cu atît mai mare cu cit am regăsit în dvs. vechiul Tubingen al tinereţii mele, de amintirea căruia am rămas legat toată viaţa. Sînt In curînd treizeci şi nouă de ani de cînd am părăsit Tubingen-ul, fără sâ fi găsit în tot acest timp posibiilitatea de a reveni acolo şi de a încerca să retrăiesc chiar pe meleagurile debutului meu ştiinţific impresiile legate de acel moment. Acum cîteva luni, la Witten-berg, am făcut cu plăcere cunoştinţa tinărului Hentig şi iată că, scurt timp mai tîrziu, soseşte un nou mesager din Tubingen, aducînd cu sine aerul atît de proaspăt al Osterbergului şi felul de a fi al oamenilor din Suabia, în rîndul cărora tinereţea mea a găsit atîţia prieteni.
Vă mulţumesc că v-aţi interesat de bătrînul Weberi; am fost fericit să aflu că a ajuns la vîrsta patriarhilor; dacă il veţi vedea vreodată, vă rog să-i aduceţi aminte de mine şi să-i transmiteţi salutări din partea mea.
Colocviul de la Bucureşti a lăsat, se pare, impresii bune participanţilor ; aproape toţi colegii noştri ne-au scris. Acum pregătim actele Colocviului, pe care le veţi primi îndată ce vor apărea împreună eu unele fotografii făcute în timpul şedinţelor de lucru sau în excursii. Prietenul nostru Lipatti, care se îngrijeşte acum de apariţia volumului, vă mulţumeşte călduros pentru complimentele amabile ce i le-aţi adresat.
La începutul lunii octombrie, soţia mea s-a întors de la Paris cu o bună recoltă de note pentru cartea pe care o pregăteşte şi, vorbindu-i de dvs., a regretat mult de a nu fi avut posibilitatea să vă cunoască. Acum ne-am adunat cu toţii acasă, fiecare prins cu munca lui. îmi închipui că şi dvs. lucraţi cu plăcere şi că găsiţi în acest interes un remediu măcar parţial la doliul teribil ce v-a lovit şi la care m-am gîndit deseori cu cea mai vie simpatie pentru dvs. Sper că micuţul dvs. Ulrich, ca şi fratele dvs., se simt acum bine.
345
Cu cele mai bune urări pentru dvs., ca şi pentru toţi ai dvs., vă rog, iubite prietene şi coleg, să credeţi în sentimentele me.e cordiale şi devotate,
T. Vianu
298
297
Către Al. Husar
Bucureşti, 21 decembrie 1939
Dragă Husar,
Te felicit că ţi-ai împlinit o veche dorinţă, mutîndu-te la, Iaşi şi lucrînd în cadrul unei catedre literare. 1 Te credeam instalat, în fine, în istorie, parcurgînd cartea d-tale solidă şi plăcută despre cetăţi2, pentru care iţi mulţumesc. Vechiul gînd lucra însă mai departe şi acum ai schimbat cu totul mediul şi, pot zice, tipul de civilizaţie, îţi doresc din toată inima să te simţi bine în noile împrejurări şi să rodeşti fericit şi bogat. Minte şi inimă ai din belşug. Fii norocos şi fericit !
N-am prea înţeles ce mesaj anume doreşti să adresez studenţilor d-tale în practică. N-am nici unul la îndemînă, pentru că se întîmplă că, la începutul acestui an, am făcut şi eu un lanţ de lecţii teoretice asupra poeziei, menite de a ajunge la expunerea istorică. Analiza mă împiedică acum să operez sinteza. Dacă voi găsi vreun cuvînt cuminte care sâ exprime rapid ceea ce am spus pe îndelete, nu voi pregeta să ţi-1 comunic.
Cînd vii pe la Bucureşti, pentru a-mi spune cum ai găsit pe studenţii ieşeni şi [cît] eşti [de] mulţumit de activitatea d-tale ? Pînă atunci îţi strîng mîna cu afecţiune sinceră şi devotată.
T. Vianu
Către Emilian Constantinescu
Bucureşti, 19 ianuarie 1960
Scumpe prietene Emilian,
Iartă, te rog, întîrzierea acestor rînduri. Cind ne vom întîlni, îţi voi amănunţi programul meu şi vei vedea că poţi fi indulgent cu un vechi amic, care te preţuieşte mult, te iubeşte tot atît şi care nu se plînge decît de raritatea întîlnirilor cu dumneata. Am avea atîtea să ne spunem din trecut şi atîtea alte lucruri care ne unesc în multe preocupări şi năzuinţe. Nici nu mai ştiu să număr anii de cînd nu ne-am văzut. între timp am mai primit însă ştiri despre d-ta şi, acum în urmă, de la prof. Guţu, în care mi-a făcut plăcere să aflu pe unul din numeroşii d-tale preţuitori. Poate că el îţi va fi comunicat conţinutul unei scurte conversaţii pe care am avut-o în legătură cu d-ta, şi poate că această comunicare va fi fost prilejul generoasei d-tale scrisori.    Ce să spun ? îmi acorzi multe însuşiri şi merite, poate prea multe, dar nu pot spune că nu mi-a făcut plăcere să ghicesc, sub caracterizările atît de binevoitoare,    afecţiunea care ne bucură, mai ales atunci cînd porneşte de ,1a cineva stimat şi iubit la fel. Dar pentru că s-a prezentat ocazia, îmi dai voie să te întreb prieteneşte, cu niţică mîhnire : de ce nu ieşi mai mult în lume, de ce nu dai drumul la lucrările care se vor fi înmulţit în sertarele d-tale şi care, judecate după cele cunoscute, prezintă desigur mare interes X Ştiu că ai fost suferind într-o vreme destul de lungă, dar scrisoarea d-tale îmi vorbeşte de un om cu suflet robust, capabil de entuziasm, atent la tot ce se petrece în juru-i. Pune la contribuţie aceste daruri, numai cîteva din cele pe care ţi le, cunoaştem, şi ieşi în arenă. Poate că atunci vor amuţi şi suferinţele cu care ai avut de luptat.
Mă gîndesc la d-ta cu sentimentele neschimbate ale vechiului prieten şi coleg din anii îndepărtaţi ai studenţiei şi îţi urez an nou în deplină mulţumire sufletească,
T. Vianu
346
347
299
301
Către Ovid S. Crohmălniceanu
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 27.1.1960
biblioteca
academiei republicii populare române
Iubite prietene Crohmălniceanu,
După părerea noastră, poeziile alăturate sînt de mare valoare şi autorul lor, tînărul CD. Zeletin l, medic de curînd ieşit din Facultatea de Medicină din Bucureşti, un talent remarcabil. Ni se pare deci că executăm o îndatorire literară, recomandînd lectura atentă a acestor poezii şi publicarea lor într-un număr apropiat al revistei pe care o conduceţi 2 cu priceperea şi gustul mult preţuite de noi.
Salutări tovărăşeşti,
T. Vianu Perpessicius
300
Către Elena Vianu
[Palermo,] 22.11.1960
Dragii mei,
După o jumătate de zi la Roma; ne-am dus la Na-poli, de unde am luat vaporul pentru Palermo. Astăzi, după o altă zi şi jumătate, plecăm la Taormina 1. Dispoziţia — excelentă. Multe impresii admirabile de natură şi artă. Voi avea ce să vă povestesc.
Vă sărut pe toţi, cu drag şi dor,
Tudor
348
Către Victoria şi Sebastian Şerb
eseu
Taormina, 26.11.195.)
Dragii mei,
caldă  Si   fînrn      ?   I ^ ^P3^'  ^ Vremea ^Ste
calda şi flora in plina splendoare. Am ajuns aci după ce am stat doua zie la Palermo, unde am ajuns pe mare Voi vedea mai multe locuri prin Sicilia şi mă voi înapoia prin Neapole şi Roma. Mă voi înapoia către sfîrşitul primei saptarmru din martie, plin de impresii. Vă'sărut
Tudor
302
Către Klaus Heitmann
biblioteca
academiei republicii populare romane »
Bucureşti, Calea Victoriei, V2'i [21 martie 1960]
Mult stimate domnule Doctor Heitmann -,
înapoiat de cîteva zile din Italia, am avut plăcerea să găsesc aici lucrarea dv. despre Petrarca3, pentru care vă mulţumesc cu multă recunoştinţă. Admirabilă operă de filologie şi istoria ideilor, vrednică de marile tradiţii ale romanisticei germane ! O voi studia cu cea mai mare atenţie şi voi face şi pe studenţii mei să profite de rezultatele acestui studiu.
Mi-au sosit şi amabilele dv. rînduri4, pentru care vă mulţumesc de asemeni. Bibliografia care le însoţeşte
349
cuprinde poate numai două omisiuni mai importante : Transformările ideii de om, 1945 şi Figuri şi forme literare, 1946. Arta actorului este din 1934. în schimb, O. Han şi Medrea sînt introduceri la nişte albume de artă, care pot să şi lipsească. Vă sînt foarte recunoscător pentru interesul arătat lucrărilor mele şi pentru osteneala de a refera despre ele în dicţionarul de la Francke.
D-1 profesor Block îmi scrie a fi primit cărţile româneşti trimise prin Biblioteca Academiei. Stau, desigur, mai departe la dispoziţia d-lui profesor Block, ca şi la dispoziţia dv. şi a seminarului de romanistică din Mar-burg, pentru orice alte trimiteri de cărţi, necesare studiilor dv.
Aducîndu-vă încă o dată mulţumirile mele călduroase, vă asigură de cele mai bune sentimente colegiale
Acad. Prof. Dr. Tudor Vianu
303
Către Al. Husar
Bucureşti, 8 noiembrie 1900
Iubite Husar,
Nu-ţi pot scrie acum decît puţine cuvinte, pentru a~ţi spune recunoştinţa trezită în mine de toate semnele prieteniei arătate şi pentru a te asigura, la rîndu-mi, de afecţiunea şi încrederea mea.
îţi urez succese în tot ce întreprinzi şi de asemenea să-ţi păstrezi vreme îndelungată sănătatea şi sufletul d-tale tînăr. Mă pregătesc pentru o călătorie în străinătate şi la înapoiere îmi va face mare plăcere să te revăd.
T. Vianu
304
Către Elena Vianu
hotel clahidge avenue des champs elysees paris chambere 539
19 nov. 1960, Paris Dragă Mimi, dragii mei, voi toţi, fete şi băieţi1
Astăzi, (sîmbătă) s-a împlinit săptămînă de cînd sînt în Paris. 2 V-am telegrafiat, îndată, la sosire, pentru a vă da de ştire şi pentru a vă spune că sînt sănătos. Călătoria n-a fost prea ostenitoare ; am. stat multă vreme culcat şi n-am coborît decît la Viena, vineri dimineaţa, pentru a mă restaura, dar nu cu tradiţionalul capuţiner, ci cu un ceai slab, cu ingrediente sobre. După alte două zile de odihnă, în care a trebuit să combat, cu oblivcn, o anumită stare de emotivitate, produsă desigur de noua situaţie în care mă găseam, luni dimineaţa mi-am început activitatea la UNESCO. Trebuie să vă spun că am rămas uimit de iuţeala şi întinderea cu care se răspîn-dise vestea despre accidentul cardiac suportat de mine la începutul lunii septembrie. 3 Numeroşii mei cunoscuţi de la conferinţele generale, francezi şi alţi oameni din ţările cele mai felurite erau la curent cu păţania mea şi manifestau acea atitudine de îngrijorare şi circumspecţie, ca şi cum vechile cunoştinţe s-ar fi temut să nu mi se întîmple ceva, dacă înt'lnirea ar fi decurs în condiţiile unui entuziasm prea mare. Va trebui deci să treacă timp pentru ca penibila impresie produsă de boala mea să se şteargă, nu numai pentru mine, dar şi pentru alţii.
începînd de luni, am fost la UNESCO în fiecare zi, cu excepţia zilei de azi. Am luat parte la şedinţe, la consfătuirile delegaţie noastre şi la acele ale biuroului uneia din comisii, care m-a ales vicepreşedinte şi ale cărei, lucrări va trebui să le conduc în mai multe rîn-
350
351
duri. în orele libere, am făcut plimbări pe jos, conform programului, şi am privit în dreapta şi stînga, regăsind marea exuberanţă a acestui oraş. Privesc exuberanţa pariziană ca pe un spectacol, dar nu particip propriu-zis la ea. Ţin un regim alimentar foarte strict, caut să respect orele de odihnă ale după-amiezii şi, seara, să mă înapoiez în camera mea la ore oneste.
Sînt încă sub stăpînirea sugestiei şi autosugestiei tratamentului medical. Mai ales în ce priveşte regimul, cred că n-am făcut nici o abatere. Mănînc foarte puţin, fără grăsimi animale, evit făinoasele. Mă hrănesc mai mult cu salate, peşte şi carne friptă sau fiartă, fructe. Rezultatul este că am continuat să slăbesc şi m-am apropiat de greutatea pe care mi-a recomandat-o Basil la începutul bolii.  Evident, n-am  avut dureri precordiale (ferească Domnul de aşa ceva !), dar somnul nu este încă bun, uneori chiar în ciuda somniferelor luate în fiecare seară. Abia ultima noapte a fost mai bună şi, din această pricină, azi-dimineaţă m-am sculat aşa bine dispus. Pe de altă parte, deşi mobilitatea mea e acum mai bună, durerile de picioare n-au încetat, ba chiar acum vreo două zile mi s-au părut că sînt uşoare dureri gutoase, produse probabil de faptul că, în ultima săptămînă, am mai slăbit. Astăzi mă simt însă mai bine şi din acest din urmă punct de vedere.
Miercuri, la amiază, m-am dus să-1 văd pe profesorul Basil Theodorescu, în hotelul lui din rue Pasquier, unde îmi dăduse întîlnire. M-a primit cu îmbrăţişări şi nu m-a certat că am călcat prescripţia lui. Credeam că o să mă examineze şi că o să-mi dea vreo nouă reţetă, dar el — cu precauţia lui bine cunoscută — s-a mulţumit să-mi recomande să-1 consult pe profesorul Mouquin, mare cardiolog parizian, prietenul lui. S-a oferit să mă şi însoţească la Mouquin acasă, dar eu aş prefera să fiu văzut de el la spital, deoarece vizita, analizele, electrocardiograma etc. costă aici cifre ruinătoare. Voi vedea cum aranjez lucrurile, deocamdată continuu a lua Sintrom (1 tabletă pe zi), Carena (3 tablete zilnic) şi, peste vreo trei zile, voi reîncepe cu tabletele împotriva colesterinci ; cînd mi s-a părut că sînt ameninţat din nou de o criză de gută, am luat, cu rezultate bune, aspirină şi piramidon.
352
îmi pare rău că de data aceasta trebuie să vâ scriu de la Paris numai astfel de lucruri. Gindindu-mă bine, înţeleg că eu am nevoie şi de o cură psihică, de redo-bîndirca încrederii în viaţă, de reintrarea în vechile mele forme de viaţă, adică revenirea la activitate şi creaţie. Fie ca lucrurile sâ decurgă astfel şi ca accidentul din septembrie să rămînă un vis urît, din ce în ce mai' şters. Poate că pentru a atinge acest scop, călătoria la Paris, activitatea desfăşurată aici, multele impresii noi să fi fost necesare şi binefăcătoare.
Am crezut toată săptămînă că voi primi vreun telefon de la voi (ceea cc este preferabil chemării voastre de către mine). De azi înainte aştept şi vreo scrisoare de la voi. Nu mă lăsaţi fără ştiri şi spuneţi-mi ceea ce doresc din fundul inimii, că sînteţi cu toţii sănătoşi, activi şi mulţumiţi. Daţi-mi, de asemeni, multe alte detalii despre tot ce vă priveşte, şi despre ce se mai întîmplă in casa noastră.
Voi continua să vă scriu ; mai ales după ce îl voi vedea pe Mouquin, vă voi scrie neapărat. Basil a motivat invitaţia de a-1 consulta pe acesta prin faptul că îi lipseşte experienţa noilor medicamente. Dar există oare substanţe miraculoase ? Speranţa mea se leagă, mai degrabă, de evoluţia spre fericire a omului întreg. împreună cu voi pot face acest drum. Vă iubesc mult, mi-e dor de voi, vă sărut pe fiecare în parte,
Tudor
305
Către C. D, Zeletin
Bucureşti, 14 ianuarie 1061
Iubite prieten1,
Mi-au făcut plăcere rîndurile d-tale, deşi aş fi pre-erat să-mi aducă numai ecoul unor experienţe pozitive.
353
După cîte înţeleg, te găseşti într-un moment de dez-adaptare, pe care am bune speranţe că-1 vei depăşi cu atît mai uşor cu cît este probabil că locul şi împrejurările care l-au provocat nu vor alcătui, decît pentru scurtă vreme, cadrul d-tale de viaţă. De altfel, dacă acest cadru ţi se pare eterogen, ceea ce se găseşte între limitele lui, conţinutul însuşi al vieţii d-tale, în noua aşezare, nu este tot atît de interesant cu acel trăit un şir de ani în Bucureşti ? Medicul se asociază, de altfel, atît de fericit în d-ta cu poetul, şi acesta din urmă dispune de o vibraţie atît de exultantă la atingerea tuturor înfăţişărilor lumii, încît sînt sigur că vei şti să distilezi uimirea şi bucuria chiar din substanţa existenţei celei mai cenuşii. Mi-aş permite să invoc, în această privinţă, propriile experienţe ale anilor mei tineri, cu bucuriile lor imense chiar îh împrejurările cele mai inexpresive pentru alţii.
Faptul de a te fi descoperit astfel, încă din primul moment al cunoaşterii d-tale, şi acum în scrisoarea adresată mie cu atîta prietenie, îmi dă un adaus de posibilităţi de a te putea urmări şi înţelege ca poet. Am citit deci cu mare delectare cele patru stanţe ale poeziei După ploaie, una din cele mai bune, din cîte mi-ai arătat în ultima vreme. Am admirat deopotrivă delicateţea şi exactitatea notaţiilor de natură, fervoarea lirică, dar mai ales — după cum mi se pare că ţi-am spus-o şi alteori — nu ştiu ce atitudine înaltă şi nobilă a poetului. îţi mulţumesc pentru a-mi fi comunicat poezia d-tale şi sînt mişcat adînc de faptul că, scriind-o într-o legătură oarecare cu încercările sănătăţii mele şi cu simpatie inspirată de ele, te-ai gîndit să mi-o închini.
îţi mulţumesc, aştept să ne revedem la una din viitoarele d-tale deplasări la Bucureşti, cînd vom găsi, ca totdeauna, să vorbim despre atîtea lucruri ale vieţii şi ale artei, şi te îmbrăţişez cu iubire părintească. Ionel a citit şi el poezia d-tale, cu reacţii asemănătoare întru totul cu ale mele.
T. Vianu
306
Către Elena Vianu
Paris 7e, 26 mai 1961
Dragii mei,
V-am telegrafiat îndată după sosire, apoi l-am văzut şi pe Mişu. Locuiesc la Hotel L'Alcyon de Breteuil, Avenue Duquesne, 38 (la cinci minute de UNESCO). Am regăsit aici    mulţi    cunoscuţi    din Secretariatul UNESCO. Am început să lucrez. Programul tinde să devină complicat, dar va trebui să-1 rezonez. Caut să respect disciplina de viaţă de acasă. Caut totuşi să pot vedea şi multele lucruri din Paris. Luni v'nă duc la Bois Ro-chere, unde sînt cursuri pentru experţii UNESCO; voi rămine acolo toată ziua. Astăzi (vineri), mă duc la recepţia dată de Legaţie pentru o delegaţie parlamentară. L-am întîlnit pe Fănică Nicolau -1, care a fost foarte bolnav ajungînd aici ; probabil o simplă gripă, acum era bine. Vă rog să-mi scrieţi îndată. Mi-e dor de voi şi vă sărut pe toţi cu drag,
Tudor
307
Către Elena Via
nu
Dragă Mimi, scumpii mei,
[Paris,] 31 mai [1961]
354
ţ^asZtn^Z1?'^' mâ ^ăsesc - condica că locui™ acum TrS      °amenii şi locurile eu di-
^ nu IiPS£ s^-r» ÎLtlS
355
mult, încît programul liber e redus. Seara sînt de cele mai multe ori obosit şi dornic să mă culc. Iau parte îa diferite dejunuri oficiale, sau colegiale. Sîmbătă mă voi duce probabil la Chartres. Vă scriu acum din şedinţa Consiliului Executiv, unde mă pregătesc să iau cuvîntul, care mi-a fost acordat. După cum mă aşteptam Vasile D. nu s-a ţinut de cuvînt. Toacă, în mare modestie.
Vă sărut,
Tudor
deauna, dar vremea a fost ploioasă şi mai ales rece, iar eu m-am simţit singur, parcă mai singur ca altă dată N-am găsit bilete de w[agon]-l[it] înainte de 19 iunie (luni), încît abia atunci voi putea pleca pentru a ajunge la Bucureşti la 22 iunie (joi), în zori. Voi fi atunci foarte fericit.
Vă sărut pe toţi cu drag şi dor,
Tudor
308
310
Către Elena Vianu
Către Vladimir Alexeevici Svacichin
[Paris,] 3 [iunie 1961]1
Dragă Mimi, scumpii mei,
Azi a fost o zi deosebită. Am fost la Chartres, cu prieteni de la UNESCO ; mare descoperire la vîrsta mea. Sînt îngrijorat că nu-mi scrieţi nimic. Corespondenţa ar trebui să fie bilaterală. Poate soseşte ceva mîine. Sînt în plină desfăşurare a programului. Cred că pe la 20 sînt în ţară. Vremea a fost rece, uneori ploioasă. Azi a fost însă o zi splendidă, parcă anume pentru a-mi arăta vi-traiurile.
Vâ sărut cu dor,
Tudor
309
Către Elena Vianu
[Paris,] 11 iunie 1961
Dragă Mimi, scumpii mei,
356
[Bucureşti, iunie-iulie 1961)
Stimate tovarăşe Svacichin,
Mi -au făcut multă plăcere rîndurile d-tale, împreună cu amintirea pe care ele o conţin din vremea cînd d-ta erai studentul Universităţii din Bucureşti. Desigur, am fost surprins să aflu că un ascultător al cursurilor mele se găseşte activ în învăţămîntul unui oraş atît de îndepărtat precum este Permul. Dar asta mi s-a mai întîmplat, fiindcă în cei vreo treizeci şi patru de ani de cînd predau la Bucureşti, am avut atîţi ascultători, cu drumuri de viaţă atît de deosebite, încît întîlnirea lor în locurile cele mai diferite şi mai îndepărtate sau ştiri de la ei din acele locuri fac parte dintr-o serie de experienţe care s-au tot repetat pentru mine. In definitiv, lumea nu este prea întinsă şi mijloacele, ca şi înlesnirile de a o parcurge, s-au înmulţit şi s-au perfecţionat în asemenea măsură, încît, după ce te-am citit, iubite tovarăşe Svacichin, sper să te şi întîlnesc, poate în România, poate în Uniunea Sovietică, unde este foarte probabil că voi face o călătorie.
îmi scrii că ai citit studiul meu despre metaforă 1. Este o lucrare ceva mai veche şi împrejurarea aceasta explică faptul lipsei materialului rus şi sovietic. De-atunci m-am ocupat adeseori despre scriitorii ruşi şi sovietici şi stu-
357
diile consacrate lor au apărut în reviste sau în volumele mele. E adevărat că n-am studiat încă metafora lui Ma-iakovski, aşa de vrednică a fi studiată ; dar am dat ceva despre metafora lui Esenin2. Sînt sigur că şi rîndul lui Maiakovski va veni odată pentru mine, mai ales atunci cînd mijloacele de a mă informa, nu cu totul absente nici azi, se vor înmulţi.
Mulţumindu-ţi pentru buna amintire şi făcîndu-ţi calde urări de succes în activitatea d-tale, sănătate şi mulţumire sufletească, îţi strînge mîna cu prietenie
Acad. Tudor Vianu
311
Către Elena Vianu
Leningrad, 9 oct. 1961
Dragă Mimi, scumpii mei,
Telefonul la care mi-a răspune Ionel m-a mai liniştit. Mă gîndeam că eu vă pot da ştiri despre mine, dar nu pot să le primesc pe ale voastre. încercasem să telefonez şi cu o zi mai înainte, dar casa noastră nu răspundea. în fine, acum ştiu că sînteţi sănătoşi, iar tu,. Mimoc, sper că te-ai înapoiat de la Iaşi cu impresii bune. N-ai mai fost acolo de cînd odată, de mult,-în anii tinereţii noastre, îi revedeam împreună. îţi mai aduci aminte ?
La Moscova am demarat cu oarecare greutate. Pe urmă impresiile s-au înmulţit şi s-au completat faţă de acele din 1959, cînd descopeream marea, puternica metropolă. Arn multe, foarte multe lucruri să vă povestesc. Aseară am plecat din Moscova la miezul nopţii cu un elegant expres, care m-a adus la Leningrad la ora 9 dim. Mă aştepta în gară, împreună cu un funcţionar al Universităţii, drăguţa Pepina cu flori, Golubova, o altă auditoare a cursurilor de la Sinaia, şi prof. Casatin, titularul catedrei de romanistică. Primire foarte cordială. Arn la dispoziţie, ca şi la Moscova, un automobil timp de şase
353
ceasuri zilnic. Locuiesc la Hotel Astoria, unul din cele mai   bune,   frumoasă    instalaţie   în   gustul secolului al XlX-lea. Am pornit îndată în oraş şi sînt îneîntat. E unul din oraşele cel mai monumentale ale lumii. Perspective imense, parcuri cu splendidă vegetaţie, catedrale, palate clasice  şi baroce, cu  profuziune  de monumente frumoase,   de  arcuri,    peristiluri,   porţi monumentale, efecte coloristice ale faţadelor galbene, roşii, verzi, pieţe imense, admirabil încadrate, cheiuri nesfîrşite de-a lungul Nevci, un fluviu larg, navigabil şi navigat, mare animaţie, pînă tîrziu, prin faţa vitrinelor uriaşe, cu marfă multă. Există şi un stil al moravurilor, făcut din curtenie şi spontaneitate. Mi-am petrecut seara la circ şi voi vedea Călăreţul de aramă şi Floarea de piatră, Fîntîna din Bac-ciserai. La Moscova am văzut,  în sala Teatrului Mare, Lacul lebedelor. Aştept, în fine, să văd Ermitajul, căruia va trebui să-i consacru mai multe dimineţi, apoi toate celelalte numeroase colecţii, palate şi monumente din oraş şi din împrejurimi, pînă la Golful finic, pe care îl voi atinge cu vaporul.
S-au şi fixat conferinţele mele la Universitate, trei la număr, la 11, 13 şi 16 oct. în ziua de 18, voi fi la Tbilisi (nu la 19, cum mi se pare că i-am spus lui Ionel), iar la 25 voi fi la Kiev. înapoierea în ţară este fixată pentru 28.
Diurna, primită îndată după sosirea la Moscova, este suficientă pentru întreţinerea foarte cumpătată. Dar eu am nevoie poate de un plus de îngrijiri, afară de împrejurările neprevăzute care se ivesc în fiecare moment. L-am rugat deci pe Ionel să comunice d-nei Lovinescu 2 că doresc un transfer de ruble, la Moscova, pe adresa Ambasadei române, pe care o ţin la curent cu toate deplasările şi cu adresele mele succesive. S-a făcut ceva ? S-au trimis banii ? Dacă nu-i voi primi, voi rămîne în situaţia cam strîmtorată de acum.
Nu ştiu cum să fac să primesc ştiri de la voi. Dacă scrisoarea de faţă n-ajunge prea tîrziu, aţi putea să-mi telefonaţi aici, la Hotel Astoria (camera 429). Ce mai nou ? Ce faceţi voi, scumpii mei ? Ce mai fac toţi ceilalţi ai noştri ? Dacă voi vedea şi voi vedea că nu primesc nici o veste, voi încerca un nou telefon sau poate o telegramă de la Tbilisi ; cu indicarea adresei mele îmi puteţi telegrafia şi voi.
359
Deşi călătoria asta mă interesează enorm şi-mi procură multe momente de încîntare, doresc mult să mă văd acasă, cu toţi împreună, revenit la ocupaţii ceva mai sedentare. Sănătatea mi-a fost bună tot timpul. Am respectat, în general, regimul meu (cu ecarturi minime).
Vâ sărut pe toţi cu mare dor şi drag,
Tudor
312
Către Victoria şi Sebastian Şerbescu
Leningrad, 13 oct. 1961
Dragii niei,
După revederea Moscovei, Leningradul este o revelaţie. Vâ voi povesti multe despre acest oraş monumental şi despre oamenii lui, printre care am găsit, o dată cu primirea cea mai amabilă, colegi de mare valoare. Aştept cu nerăbdare să vă revăd sănătoşi şi vă îmbrăţişez cu drag.
Tudor
313
Către Istvăn Soter
[Bucarest,] le 25 Janvier 1962
Cher et tres honore Camarade l,
J'ai recu votre tres aimable lettre du 12 Janvier 1962, par laquelle vous m'invitez â passer une semame en Hongrie, comme hote de 1'Academie des Sciences de Hongrie.
Je suiş tres sensible â l'honneur qu'on me fait et je vous prie de bienvouloir transmettre au Presidium de 1'Academie des Sciences, avec l'expression de ma pro-fonde gratitude, tous mes remerciements, ainsi que la reponse affirmative que je donne â son aimable invitation.
Je crois pouvoir passer en Hongrie la semaine entre 9 et 15 avril de cette anee, et â cette occasion je pourrais faire la conference que vous m'avez demandee, sur le therae : Madăch et Eminescou. 2
Je suiş vraiment tres content de pouvoir me retrouver dans votre magnifique capitale et dans votre pays, que j'ai toujours cheri et ou j'ai beaucoup d'amis.
Dans l'espoir de pouvoir apporter ma modeste con-tribution au developpement des relations, deja si cor-diaîcs et si fecondes, entre nos deux Academies, je vous prie, cher camarade et ami, de croire â mon fidele souvenir et d'agreer l'expression de mes meilleurs senti-ments.
Acad. Tudor Vianu Directeur general de la BibUotheque de 1'Academie de la R.P.R.
[Bucureşti,] 25 ianuarie 1962
Jubite şi mult stimate tovarăşe \
Am primit foarte amabila dvs. scrisoare din 12 ianuarie 1962, prin care mă invitaţi să petrec o sâptâmînâ in Ungaria ca oaspete al Academiei maghiare de ştiinţe.
Sînt foarte sensibil la onoarea ce mi se face şi vâ rog să binevoiţi a transmite Prezidiului Academiei de Ştiinţe, o dată cu expresia profundei mele gratitudini, toate mulţumirile mele, precum şi răspunsul afirmativ pe care îl dau amabilei sale invitaţii.
Aş putea veni în Ungaria în săptămînă dintre 9 şi 15 aprilie a acestui an şi aş putea ţine cu acest prilej conferinţa pe cara mi-aţi cerut-o, cu tema Madăch şi Eminescu2.
Sînt cu adevărat foarte bucuros să revăd minunata dvs. capitală şi ţara dvs., pe care o iubesc dintotdeauna şi unde am mulţi prieteni.
360
361
în speranţa să pot aduce modesta mea contribuţie la dezvoltarea relaţiilor, de pe acum atît de cordiale si fecunde, între cele două Academii ale noastre, vă rog, iubite tovarăşe şi prietene, să credeţi în ataşamentul meu şi să primiţi expresia sentimentelor mele cele mai bune,
Acad. Tudor Vianu Director general al Bibilotecii Academiei it.P.R.
tran^nSăe'MuSri       PUtea Vedea rf^va, vă
T. Vianu
315
314
Către Mircea Maiorescu
[Bucureşti,] 7 februarie 1962
Stimate domnule Doctor i,
Scrisoarea dvs. mi-a făcut multă plăcere2. Vorbisem tocmai la Facultatea de Medicină unui grup de interni ai spitalelor despre tot ce aşteaptă lumea suferinzilor de la medicii umanişti (medicii cu „cultură morală", ziceam eu), cînd unul din aceştia mi s-a înfăţişat în rîndurile dvs., cu o prietenie şi semnele unei afinităţi pentru care vă sînt recunoscător. Spre deosebire de dvs., doctorii, noi, care atingem pe semenii noştri mai ales prin cuvîntul scris, adică prin acel trimis fără o adresă precisă, nu ştim bine dacă acest cuvînt poate fi de folos şi cui anume. Din cînd în cînd avem însă bucuria de a afla că mesajul nostru a ajuns la o destinaţie şi atunci simţim ceva ca o întărire pe drumurile străbătute de ani de zile. Vă mulţumesc pentru că m-aţi făcut a încerca din nou acest sentiment. Şi pentru că, după cum rezultă din rîndurile dvs. prieteneşti, ca şi din ştirile ce mi le daţi în legătură cu activitatea şi preocupările dvs., pare că am avea şi alte lucruri să ne spunem, ce-ar fi dacă ne-am întîlni odată ? La Biblioteca Academiei, după ora 12, sau la mine acasă, către sfîrşitul după-amiezelor, sînt uşor de găsit, mai ales dacă sînt prevenit prin telefon.
362
Către Elena Vianu
[Florenţa,] 13.111.1962
Dragă Mimi, scumpii mei,
După ce am dîrdîit la Viena, a continuat vremea rece şi aici. Pe drum, pînă la Bologna, ningea ; mai departe, ploaie şi frig. Abia ieri a zîmbit soarele. Se încălzeşte. Italia este un loc frumos al lumii în bune condiţii corporale. Regăsesc treptat anestezia    italiană. Alaltăieri m-am plimbat prin ploaie, cu umbrela. Ieri am lăsat-o pentru a mă duce la Dom, la Baptister, la Capella me-diceană. Mare recepţie la Palazzo Vecchio, care ardea cu mii de facle. Lăncieri m-au primit cu trîmbiţe. Costume quatrocentiste. Congresul — interesant. Am regăsit mulţi cunoscuţi.
Vă sărut cu drag,
Tudor
Către Elena Vkmi
Dragă Min
u,
-Tivcli, lS.ni.ieC2]
*nâf¥JlnAe amintiri răscolitoare aic' H v>, , hvltr ani în urm;1- H1 mai adUa aminte, cu mulţi,'
363
fost soare  Prob abil cai conferinţă. se depun insistenţe sa mai ţin u l.
Te sărut cu mare dor si drag, ^
întîlniri cu mulţi colegi în diferite institute. Acum sînt clin nou la Viena, în Westbanh[of]. Plec peste o jumătate de ceas. Mîine sosesc la Paris.
Vă sărut cu dor,
Tudor
317
Către Elena Vianu
Miercuri dim. [Budapesta,] 11.IV.1962 1
Dragă Mimi,
Am ajuns cu bine, după o zi odihnitoare în tren. Am întîlnit mulţi cunoscuţi, foarte cordiali cu toţii. Joi ţin conferinţa2. Programul este bogat. Locuiesc la noul hotel Royal, o instalaţie modernă, magnificenţă. Vineri noaptea plec spre Paris, după recepţia pe care o va da
legaţia.
Vă sărut cu dor şi drag,
Tudor
Vremea alternează : soare, apoi ploaie. Fac eforturi pentru regim. Mănînc puţin.
318
Către Elena Vianu
Sîmbătă dim. [Viena, 14.lV.Wo2j
^ mmi' t      fost foarte reuşită. Prietenii,
f0^SSiB»:aSavSimu1ţi auditori,
319
Către Elena Vianu
Paris, marţi 17. IV. 1962
Dragă Mimi, scumpii mei,
Sînt aici de duminică. A doua zi s-a comunicat Ministerului sosirea mea aici, împreună cu rugămintea de a vi se anunţa şi vouă. Sper că lucrul s-a făcut. V-am mai trimis o veste indirectă, prin Ion şi Mariana Dumi-trescu, care locuiau în acelaşi hotel cu mine, dar cu care n-am, putut vorbi decît telefonic. Din B[u]d[a]p[esta] şi Viena v-am scris. La B[u]d[a]p[esta] totul s-a desfăşurat foarte bine. A urmat apoi o călătorie într-o Europă îngheţată, în Austria şi Elveţia ningea : peisajul era cu totul iernatic. La Paris, cînd am ajuns, era atît de frig, încît tremuram umblînd pe străzi. Afară de asta, ploua mărunt şi oraşul era pustiu. N-am văzut niciodată Parisul într-o astfel de formă. De ieri a venit însă o primăvară timidă, cu înseninări trecătoare.
Am reîntîlnit mulţi cunoscuţi la UNESCO. Am fost să-1 văd şi pe Nicuţă 1. De ieri am început treaba, cu şedinţe ante- şi post-meridiane : şase ceasuri pe zi. Cam mult ! Azi am luat de două ori cuvîntul şi cred că am fost în notă. Bineînţeles, diurnele mele n-au fost transferate la timp, aşa încît a trebuit să mă mulţumesc cu un acont. Spune-i lui Valentin să se intereseze de chestiune. De altfel, Legaţia va face ea însăşi o întrebare. în schimb, mi-a sosit schimbul cerut de mine la Min[isterul] de Finanţe, dar nu l-am încasat încă, dar în ce-1 priveşte nu mai am griji.
365
364
Astăzi, spre marea bucurie,' am primit scrisoarea ta, draga mea Mimoc. Merci, şi nu mă uita nici pe viitor. Locuiesc convenabil, mai bine decît acum un an. Seara, cinema şi staţiuni pe terasele închise ale cafenelelor, pentru a citi jurnalele. Am, de altfel, un bogat program de vizite oficiale, teatre etc.
Mi-e dor de voi şi vă sărut cu mare drag.
Tudor
către sfîrşitul şederii mele aici şi bucuros să mă regăsesc printre ai mei. îţi voi povesti multe. Cu mult drag şi dor,
Tudor
322
Către Istvân Soter
320
Către Elena V'tanu
IParis.l Duminică,
IV. [1362
Dragă Mimi,
Sînt într-o excursie, pentru o zi, cu un car, la Bar-bizon şi Fontainebleau, singur şi puţin melancolic. A venit primăvara : toţi pomii în floare. Număr zilele pînă la plecare, fiindcă mi-e dor mult de voi.
Vă sărut cu drag,
Tudor
321
Către Ion Marin Sadoveanu
Paris, 1 mai 1962
Dragă Ionel,
Parisul a fost îngheţat mai toată vremea şi mai puţfn anTmat ca altădată, din  pricina  vacanţelor. Sînt
[Bucarest,] le 22 Juin 1962
Monsieur et cher Collegue,
Certes, je suiş tout pret de venir encore â Budapest pour prendre part aux travaux de la Conference de litte-rature comparee qui se derouleront dans votre Capitale â la fin du mois d'octobre.
J'accepte egalement de faire le rapport que vous me demandez sur le theme : Formation et transformation des termes d'histoire litteraire 1. C'est un sujet bien inte-ressant, que je tâcherai de traiter de maniere â pouvoir animer les discussions dont j'attends l'enrichissement de mes propres idees.
Avec la joie de pouvoir vous saluer, ainsi que nos autres eminents collegues, veuillez accepter, cher Monsieur Soter, l'expression de mes sentiments' cordiaux et de mon fidele souvenir.
Tudor Vianu Membre de l'Academie de la R.P.R.
[Bucureşti,] 22 iunie 1962
Domnule şi iubite coleg,
Desigur, sînt gata să vin încă o dată la Budapesta pentru a lua parte la lucrările Conferinţei de literatură comparată care se vcr desfăşurat în capitala   dvs. la sfîrşitul lunii octombrie.
Primesc de asemenea să fac raportul pe care mi-1 cereţi asupia temei : Formarea şi transformarea termenilor de istorie
367
366
literarăEste un subiect foarte interesant, pe care mă voi strădui să-1 tratez astfel încit să pot suscita discuţiile tl* la care aştept îmbogăţirea propriilor mele idei.
Cu bucuria de a vă putea saluta, precum şi pe ceilaţi eminenţi colegi ai noştri, primiţi, iubite domnule Soter, expresia sentimentelor mele cordiale şi a statornicei mele amintiri.
Tudor Vianu Membru al Academiei P..P.R.
323
Către Victoria Şerbescu
[Paris, 21 noiembrie 1962, d.p-1
Viki draga,
Parisul e cufundat în ceaţă, dar atît de luminat seara încît pare şi mai feeric. Zilele noastre sînt pline. Tudor şi cu mine nu ne vedem adeseori decît seara cînd, cam obosiţi, mergem prin cîte un cinema. Îmi rezerv cînd voi sosi în ţară să vă povestesc rezultatele, sper pozitive, ale activităţii noastre. Pînă atunci te îmbrăţişez pe tine şi trimit cele mai bune gînduri lui Sebasto.
L[ilica] Vă sărut cu drag şi dor,
Tudor
Je vois de prime abord que nous nous sommes trouves devant Ies memes themes. Cest aussi la raison pour la-quelle vous vous interessez â mon essai sur le monde comme theâtre, que vous trouverez dans le volume que je vous communique maintenant en vous priant de l'ac-cepter comme un signe de raa bien vive sympathie. Je laisse â la destinee le soin de nous reunir un jour, soit au pied des Carpathes, soit au cap Sounion ou â Daphne ou j'ai erre il y a quelques trente ans, pour bien un en-tretien sur Ies beautes de la parole humaine.
Tout â vous, Tudor Vianu
[Bucureşti, 19 decembrie 1962]
Stimate domnule Kokolakis
Vă mulţumesc călduros pentru trimiterea frumoaselor dvs. lucrări, pe care le voi citi cu cel mai viu interes.
Văd din capul locului că ne-am găsit în faţa unor teme comune. Este şi motivul pentru care vă interesaţi de eseul meu despre lumea ca teatru, pe care îl veţi găsi in volumul pe care vi-1 trimit acum, rugîndu-vă să-1 acceptaţi drept un semn al viei mele simpatii. Las în seama destinului grija de a ne aduna odată, fie la poalele Carpaţilor, fie la capul Sounion sau la Daphne, unde am rătăcit acum vreo treizeci de ani. pentru un dialog despre frumuseţile cuvîntului omenesc.
Al dvs., Tudor Vianu
324
Către Minos Kokolakis
[Bucarest, le 19 Decembre 1962]
Cher Monsieur Kokolakisî,
Je vous remercie chaleureusement pour l'envoi de vos beaux ouvrages, que je lirai avec le plus vif interet.
368
325
Către Teodor Ionescu
[Bucureşti,] 14 februarie 1963
Iubite prietene,
îţi mulţumesc pentru comunicarea rezultatelor cercetării d-tale în preţiosul tezaur al Muzeului Brukenthal,
369
ca şi pentru cuvintele cordiale care o însoţesc. Desigur, identificarea unei opere a lui Giorgione este o lucrare remarcabilă. Se pare totuşi că operaţia identificării nu este încă dusă la sfîrşitul ei şi îmi închipui că mai trebuie să arăţi pentru care motive o pînză datorită unui maestru atît de mare a stat atîta vreme ascunsă sub o atribuire mai puţin ilustră. Seria posesorilor succesivi ai tabloului şi cel din urmă dintre aceştia, baronul Bru-ken.thal, n-ar fi avut tot interesul să perpetueze titlurile de autor ale lui Giorgione ? Dar ce se întîmplă, în general, cînd amintirea unui asemenea artist se pierde şi atribuirea unei opere devine problematică. Este aici o problemă de sociologie a artei. D-ta, care ai adunat atîta experienţă în chestiunile de atribuire, ai putea s-o tratezi.
Desigur, portretul pe care îl contemplu acum în fotografie vorbeşte puternic. Observ şi eu, împreună cu d-ta, concentrarea privirilor, bogata viaţă .interioară a modelului, dar şi îmbinarea de vigoare şi delicateţe care îl caracterizează, lumina livid-fantomatică aşezată pe figura lui, monumentalul compoziţiei. Este, desigur, o apariţie a Renaşterii şi Giorgione poate să fi fost pictorul ei, mai ales dacă ne gîndim că opera acestuia a suscitat atîtea alte controverse. Fiindcă te-ai dovedit de-atî-tea ori un abil detectiv al istoriei artei, nu mă îndoiesc că vei descurca şi de data asta firele încurcate ale noului mister giorgionesc.
Dorindu-ţi din toată inima mult succes în lucrările d-tale şi mulţumire deplină în tot ce întreprinzi, simţi şi gîndeşti, te asigură de vechea lui prietenie
T. Vianu 1
326
Către M. H. Maxy
Bucureşti, 9 martie 1963
Iubite prietene Maxy i,
îmi pare rău că obligaţii profesionale mă împiedică să iau parte la şedinţa de constituire a asociaţiei prietenilor
grupaţi în jurul muzeului pe care-1 conduci. Te rog să-mi scuzi absenţa şi să arăţi tuturor colegilor adeziunea mea la grupul amical care va lua naştere astăzi. Este evident că un muzeu nu este doar un tezaur de opere de artă, alese şi rînduite cu mare pricepere. în jurul unui muzeu s-au dezvoltat totdeauna şi în sălile lui cresc tot alte şi alte generaţii de oameni înnobilaţi prin atingerea artei. Marele muzeu de artă naţională şi universală din Bucureşti, mai ales în formele atît de perfecte ale organizării lui de astăzi, îndeplineşte condiţiile esenţiale ale menirii lui. Devotamentul activ al unui grup de prieteni îl va aduce mai aproape de această menire. Voi fi fericit să-i pot aduce contribuţia puterilor mele.
Primeşte te rog, iubite Maxy, încredinţarea vechii şi statornicei mele prietenii,
Acad. Tudor Vianu
327
Către Leon Edel
Bucarest, le 10 Avril 1963
Cher Projesseur Edel,
370
J'ai recu avec grand plaisir votre lettre du 4 mars 19631, par laquelle vous' m'invitez tres aimablement de prendre part aux travaux du IXe Congres International de la Federation Internationale des Langues et Litteratures Modernes. Je vous remercie bien vivement pour votre invitation, â laquelle je reponds d'une maniere affir-mative. Je crois etre en mesure de venir aux Etats-Ums pour participer aux travaux du Congres de la F.I.L.L.M. auquel je pourrai presenter un rapport sur Les poem.es de l'humanite dans la litterature roumaine.
Cependant, votre derniere lettre circulaire, ainsi que le programme du voyage, ne me sont pas parvenus, et je vous prie de bienvouloir m'expedier ces deux documents, qui me sont indispensables pour connaître le lieu, la date et les autres circonstances du Congres.
371
Certes, cher Professeur Edel, vous facilitez la lâche que je m'assume en m'envoyant le billet de voyage aller ■et retour, mais je ne sais pas si Ies frais du sejour aux Etats-Unis sont egalement assures par le comite organi-sateur. Vous m'aiderez grandement en me donnant Ies precisions aussi sur ce dernier point.
Avec l'esperance de pouvoir vous rencontrer bientot, ainsi que nos eminents collegues, je vous prie, cher Professeur, d'agreer l'expression de mes sentiments tres •distingues.
Dr. Tudor Vianu Membre de l'Academie de la R.P.R. Professeur â l'Universite de Bucarest.
328
Bucureşti, 10 aprilie 1963
Stimate Profesore Edel,
Am primit cu mare plăcere scrisoarea dvs. din 4 martie 1963' prin care mă invitaţi foarte amabil să iau parte la lucrările celui de-al IX-lea Congres Internaţional al Federaţiei Internaţionale de Limbi şi Literaturi Moderne. Vă mulţumesc din inimă pentru invitaţie, pe care o accept. Sper să fiu în măsură să vin în Statele Unite pentru a participa la lucrările Congresului F.I.L.L.M., căruia aş putea să-i prezint un raport cu tema Poemele omenirii în literatura română.
Totuşi ultima dvs. circulară ca şi programul călătoriei nu mi-au parvenit. Vă rog să binevoiţi a-mi expedia aceste două documente, care îmi sînt indispensabile pentru a cunoaşte locul, data şi celelalte împrejurări ale Congresului.
Desigur, iubite Profesore Edel dvs. uşuraţi obligaţia pe care mi-o asum trimiţîndu-mi bilet de drum dus şi întors, însă nu ştiu dacă cheltuielile şederii în Statele Unite sînt de asemenea acoperite de către comitetul de organizare. M-aţi ajuta în mare măsură   dîndu-mi  precizări  şi   asupra  acestui   ultim punct.
Cu speranţa de a putea să vă întîlnesc curînd, pe dvs. ca şi pe eminenţii noştri colegi, vă rog, stimate Profesore, să primiţi ■expresia sentimentelor mele foarte distinse.
Dr. Tudor Vianu Membru al Academiei R.P.R. Profesor al Universităţii din Bucureşti
Către Gian Franco Pompeî
Bucarest, le 14 Avril 1963-
Cher Monsieur le Ministre
Tres sensible â l'amitie â laquelle je dois la faveur d'avoir recu le faire-part du mariage de M-lle votre fille, je vous prie de bien vouloir accepter, ainsi que Madame Pompei, mes felicitations et mes voeux cha-leureux pour le bonheur des jeunes maries. Je leur sou-haite une longue vie toute remplie de joies, qui seront aussi Ies votres. Je vous serais tres oblige si vous vouliez transmettre mes cordiales felicitations â Madame Ri-ghetti, â laquelle je presente egalement mes bien respec-teux hommages.
Dans l'espoir de vous revoir bientot au Conseil Execu-tif de l'UNESCO, je vous prie d'agreer, cher Ministre, ainsi que Madame Pompei, l'expression de mon fidele souvenir et de mes salutation tres devouees.
Tudor Vianu
Bucureşti, 14 aprilie 1963
Dragă domnule Ministru
Foarte impresionat de prietenia căreia îi datorez favoarea de a fi primit faire-part-ul de căsătorie al domnişoarei, fiica dvs., vă rog să binevoiţi a primi, dvs, ca şi d-na Pompei, felicitările şi urările mele călduroase pentru fericirea tinerilor căsătoriţi. Le doresc o viaţă lungă, plină de bucurii, care vor fi şi ale dumneavoastră. V-aş fi foarte îndatorat dacă acceptaţi să transmiteţi felicitările mele cordiale doamnei Righetti, căreia îi prezint de asemenea respectuoasele mele omagii.
în speranţa că vă voi revedea curînd la Consiliul Executiv al UNESCO, vă rog să primiţi, stimate domnule ministru, dvs. ca şi d-na Pompei, expresia ataşamentului meu şi salutul meu devotat,
Tudor Vianu
372
373
329
330
Către Elena Vianu
Vineri dim. [26.IV.1963, Paris, d.p.]
Dragă Mimi,
Am ajuns foarte exact la Paris : la ora 12,10 eram la Le Bourget. Camera era reţinută la Hotel Saxe-Re-sidenee, 9, Villa de Saxe, Paris (VIIe), tel. SUF. 98-28. Ţi-am telegrafiat îndată adresa. Comunic-o şi lui Valentin. Hotelul este foarte bun : în proximitatea imediată a UNESCO-ului, într-un impas, cu vederea către grădini şi drăguţe case vechi, cu scări exterioare şi terase, în mijlocul unor mici culturi, unde lucrează copii. E ca la ţară; nu ajunge zgomotul oraşului, dar se aud clopotele vinei biserici. Preţul : 35 fr[anci] n[oi] pe zi. Păcat că n-am ştiut de acest hotel, de curînd construit cu tot inventarul nou, mai înainte. Nici o comparaţie posibilă cu Derby.
Am ieşit-îndată în oraş şi am trimis cotizaţia ta, ca şi textul conferinţei1, lui Besterman, la Geneva. Cred că în momentul acesta le-a primit. Am intrat, un minut, şi la UNESCO, unde primul om întîlnit a fost Julien Cain 2. Astăzi mă duc din nou, fiindcă activitatea mea va începe chiar de azi. Aştept acum, cu nerăbdare, vtşts de la voi ; poate voi avea bucuria să aflu că soseşte Ionel. Cerul este acoperit, e ceaţă, dar ieri s-a înseninat ele cîteva ori şi sînt de aşteptat unele înseninări şi astăzi. Temperatura maximă : 13—15°. Cînd am intrat in Pari-. pe Ia ora prînzului, circulaţia era redusă, dar mai tîrziu, sub zîmbetul soarelui, obişnuita, simpatica animaţie' op-.rv.istu. Seara am luat unica masă a zilei. într-un restaurant italian, cu ravioli şi escalop, şi vin roşu. Scrieţi-nit şi voi. Poate că într-o zi îmi veţi da un telefon, 5r.ain.ie de ora 10 dim, ammţîndu-mi sosirea Iui Ionel. Vă sâ-uit p- toţi cu mare drag,
374
Către Elena Vianu
hotel saxe — residence s. vjlla  de saxe paris (vii «)
Paris, 1 mai [19S3[
Mimi dragă,
Vă mulţumesc pentru telegrama voastră, primită azi de dimineaţă. Astăzi nu se lucrează şi stăteam acasă, să mai mă odihnesc. Dacă am fi fost împreună,, evenimentul ne-ar fi reunit altfel. Aşa, stau în obişnuita singurătate şi mă gîndesc la mulţii noştri ani, cînd fiecare rînd al meu a avut nevoie de sfatul şi îndrumarea ta.
Aşteptam o telegramă. Simţeam că va veni, dar credeam că va veni alta. întrebam dacă a sosit, la fiecare înapoiere acasă. Crezi că mi-o vei mai trimite ? îmi spun că dacă, pînă la sfîrşitul săptămînii, nu voi .mai afla nimic despre sosirea lui Ionel, pe care aş dori atît de mult să-1 am cu mine în scurtul timp cît voi mai rămîne aici, atunci nu mai este nici o nădejde. Şi, drept să-ţi spun, mi-ar părea foarte rău. Dar, cine ştie ? poate că lucrul va deveni posibil şi optimismul meu se reface încă, dar mereu mai timid.
Am mult de lucru aici : două şedinţe în fiecare zi (împreună între 6 şi 7 ore), cu atenţie susţinută, luare de note, intervenţii orale. Apoi tratativele cu Secretariatul. Am întîlnit mulţi vechi cunoscuţi, şi toată lumea mă întreabă de tine. Mă mîndresc atunci cu ce pot povesti.
Cred că ai primit scrisoarea mea, trimisă a doua zi după sosirea aici, în care îţi anunţam că mi-am îndeplinit comisioanele în legătură cu participarea ta la congresul de istorie literară de la Geneva. Cred că ai primit şi telegrama de la sosire, deşi o, mică diferenţă în
375
felul în care ai transcris adresa mi-a provocat o uşoară îndoială. Dar desigur că mă înşel.
Vremea este satisfăcătoare, cam acoperită, cam răcoroasă, dar nu plouă mult şi soarele se arată din cînd în cînd. Mă ţin, în general, de regim, şi cred că am şi ■slăbit puţin. Fac lungi plimbări pe jos, spre seară. Am şi văzut cîteva lucruri interesante : sălile Brâncuşi şi retrospectiva Kandinsky la Musee d'art moderne.
Mi-ar face mare plăcere, şi sper neapărat, să primesc veşti mai amănunţite de la voi. îmi spun că este posibil şi un telefon în orele matinale.
Mi-e dor de voi şi vă sărut pe toţi cu mare drag,
Tudor
332
331
Către Liviu Rusu
Bucureşti, 9 iunie 1963
Iubite domnule Rusu,
Citisem articolul d-tale despre Titu Maiorescu 1 înainte de primirea amabilei d-tale scrisori2., Acest articol înseamnă un punct de răscruce în dezvoltarea actuală a studiilor de istorie literară. Am admirat seriozitatea şi temeinicia lui. Este o manifestare de mare onestitate intelectuală, care te cinsteşte şi pentru care te felicit călduros. Ani de zile am exprimat, în diferite împrejurări, puncte de vedere asemănătoare cu ale d-tale.. Ţi-a fost dat să le poţi înfăţişa unui public mai larg şi nu mă îndoiesc că cele arătate de d-ta vor avea întinse şi fericite repercusiuni. Desigur, dacă voi găsi timpul necesar, voi interveni în discuţie, pentru a mă alătura poziţiei d-tale 3.
Exprimîndu-ţi încă o dată sincere felicitări, te rog să primeşti salutările mele călduroase.
T. Vianu
Către Francois Jost
Bucarest, le 23 Juillet 1963 Cher Monsieur Jost1 et tres estime collegue,
?e vous remercie pour votre lettre du 30 Juin. Je me conforme â vos prescriptions, en vous envoyant aussi-tot ie resume de ma communication au Congres de Fribourg.
Ma femme, qui vient de rcntrer de Suisse, m'a parle de votre rencontre â Geneve. Je pensai vous rencontrer moi-meme, â la fin du mois d'aout â New York, au Congres de la Federation mondiale des langues et littera-tur.es etrangeres, mais certaines circonstances person-nelles m'ont oblige de renoncer â ce beau voyage. Cest pârtie remise. L'ete prochain je serai â Fribourg, ce dont je me rejouis beaucoup.
Avec mes meilleures salutations, je vous prie d'agreer, cher collegue, l'expression de mes sentiments tres de-voues.
Tudor Vianu
Bucureşti, 23 iulie 1963
Iubite domnule Jost1 şi stimate coleg.
Vă mulţumesc pentru scrisoarea dvs. din 30 iunie. Mă conformez prescripţiilor dvs., trimiţîndu-vâ de indată rezumatul comunicării mele la Congresul de la Fribourg.
Soţia mea, care tocmai s-a întors din Elveţia, mi-a vorbit de întîlnirea cu dvs. la Geneva. Credeam că vă voi întîlni eu însumi la sfîrştul lunii august la New York, la Congresul Federaţiei mondiale de limbi şi literaturi străine, însă anumite circumstanţe personale m-au silit să renunţ la această frumoasă caJâlorie. Rămîne însă pentru vara viitoare, cînd voi fi la Fribourg, lucru care mă bucură mult.
376
377
O dată cu salutul meu, vă rog presia sentimentelor mele devotate,
să primiţi, iubite coleg.
Tudor Vianu
333
Către fiul lui Kaghu Vira
bucarest, le 2 Septembre 1963
Cher Docteur,
J'ai appris avec un tres vif regret la nouvelle, si dou-îoureuse, que votre pere, le Professeur Raghu Vira \ nous a quitte. Je vous prie, cher Docteur, de bien vouloir croire combien je participe â votre deuil et de trouver, dans ma tres vive sympathie, du moins le faible allege-ment du lourd fardeau de votre douleur.
J'ai reneontre plusieurs fois le Professeur Raghu Vira, a New-Delhi et a Bucarest, et j'ai apprecie beaucoup l'etendue de son savoir et la bonte de son coeur. A New-Delhi, vous vous en souvenez peut-etre, j'ai reneontre le Professeur Raghu Vira au moment ou il reve-nait de Chine, charge de tant de souvenirs et de docu-ments d'un haut interet artistique : il a eu l'obligeance de m'en faire part. Je savais egalement combien l'en-quete scienlifique qu'il menait, appuye par sa familie, embrassait toute la culture de l'Asie. C'etait un homme profondement ancre dans Ies grandes et glorieuses tra-ditions de son monde. Son grand labour aurait du dis-poser d'un vie plus longue. Mais Ies resultats qu'il a ob-tenus, dans Ies divers domaines de la philologie, et sa bienveillance humaine, qui m'a tant touche, garderont son nom de Toubli et l'imposeront aux hommes de l'a-venir.
En vous priant d'agreer ce temoignage de la part d'un ami lointain, je vous transmets, cher Docteur, ainsi qu'â tous Ies membres de votre familie, l'expression dc mon amicale sympathie et mon tres fidele souvenir.
Academicien Tudor Vianu
Bucureşti, 2 septembrie 1963
Iubite Doctore,
Am aflat cu mare regret ştirea, atît de dureroasă, că părintele dvs., profesorul Raghu Vira \ ne-a părăsit. Vă rog, iubite Doctore, să fiţi încredinţat că particip profund la doiiul dvs. şi să găsiţi în via mea simpatie măcar o slabă alinare pentru greaua povară a durerii dvs.
L-am întîlnit de mai multe ori pe profesorul Raghu Vira, la New-Delhi şi la Bucureşti şi i-am apreciat mult întinderea pregătirii şi bunătatea inimii. La New-Delhi, poate că vă mai amintiţi, l-am întîlnit pe profesorul Raghu, Vira la întoarcerea din China, încărcat de atîtea amintiri şi de documente de înalt interes artistic : a avut amabilitatea de a mi le împărtăşi. Ştiam, de asemenea, în ce măsură cercetarea ştiinţifică pe care o ducea, ajutat de familie, îmbrăţişa întreaga cultură a Asiei. Era un om adînc înrădăcinat în marile şi glorioasele tradiţii ale lumii sale. Strădaniile lui ar fi trebuit să se .bucure de o viaţă mai lungă. însă rezultatele pe care le-a obţinut în diferitele domenii ale filologiei şi omeneasca sa bunăvoinţă, care m-a în-presionat atîta, îi voi feri numele de uitare şi îl vor impune viitorimii.
Rugîndu-vă să primiţi această mărturie din partea unui prieten depărtat, vă transmit, iubite Doctore, dvs. ca şi tuturor membrilor familiei, expresia simpatici mele prieteneşti şi a ataşamentului meu,
Acad. Tudor Vianu
334
Către Li viu Rusu
Iubite domnule Rusu,
[Bucureşti,] 10 septembrie 1963
întrebînd la Contemporanul, unde nu l-am putut găsi Pe. G Ivaşcu, secretarul de redacţie mi-a răspuns că vo Primi în curînd o chem-o tclpfo-'ră   ^rJ- i unnr nh^c-n    ■ -   i u-lcl0*"Cd, pentru lămurirea
unor cuestmni in legătură cu articolul d-tale i. L-am citit
378
şi eu pe acesta. în copia trimisă, şi l-am găsit foarte probant, scris cu seriozitatea tuturor lucrărilor d-tale, dar m-am întrebat dacă va putea obţine altceva decît să convingă pe convinşi, lăsînd pe ceilalţi pe poziţiile lor. Reflecţie personală, fără alte pretenţii !
îţi mulţumesc pentru bunele aprecieri, în care ştiu să recunosc partea amiciţiei. Crede, te rog, şi în vechea, devotata mea prietenie.
T. Vianu
perea dejunului 1       ora). Bună intervenţie, ascultată în mare tăcere. La prînz, la „Madagascar", unde erai lîngă mme. Acum mă duc acasă, să prepar o nouă intervenţie Dar trebuie să termin sticla mică de St. Emilion l " Vă sărut pe toţi cu dor nebun,
Tudor
337
335
Către Elena Vianu
[Paris,] 28 sept. [1953J
Scumpii mei,
Analizele bune: protrombina 46%, colesterolul] 2,40. Dragă Mimi, Besterm[an] nu mi-a confirmat. 1 Ar fi bine să-i scrii şi tu, pentru a-i cere actele Congresului, mai ales că eu mi se pare că n-am indicat exact titlul Congresului, dar el ştie, desigur, de care congres e vorba. Lucrez intens la UNESCO. Momentul cel mai greu e la 3 după amiază. Enfin ! De ce nu-mi scrieţi ? Vă sărut pe toţi cu mare drag şi dor,
Tudor
336
Către Elena Vianu
[Paris,] 8 oct. [1963,] ora 10 seara
Dragă Mimi,
Ta Coupole singur, ca totdeauna. Animaţia din jur esteLL?ruzântă.gAzi am avut
în şedinţă la 10 dim. şi am teşit la 8 seara (cu nureru
Dragă Mimi,
Către Elena Vianu
[Paris,] Vineri, 18 oct. [1963]
îţi scriu din şedinţă. Sunt aproape tot timpul ocupat. Cînd nu e şedinţă, e cocktail, dejeuner sau dîner, adică tot aşa ceva. Mi-au făcut mare plăcere scrisorile copiilor ; le voi face micile comisioane. E probabil că voi rămîne aici şi după 1 nov. pentru Les journees de Vamitie. Nu pot face altfel. Dacă va fi nevoie de vreun text de la Bucureşti, ţi-1 voi cere, poate telefonic. Merci pentru cartea mea 1. Are aspect monumental. Conţinutul ? C'est â vous de juger. Victor Dum[itrescu] mi-a adus două exemplare, pe celelalte le aştept.
Va sărut cu mare drag şi dor,
Tudor
338
Către Elena Vianu
[Paris,] 23 oct. [1963], dimineaţa, în şedinţă
Dragă Mimi,
Sesiunea merge spre sfîrşit. La 29 oct. vom avea ultima şedinţă. Este probabil, dar încă nu cu totul sigur, ca va trebui să mai rămîn cîteva zile pentru a ţine unele
380
381
conferinţe   în   cadrul   „Zilelor  de   prietenie". Victor Dum[itrescu] mi-a promis că îmi va da toate precizările necesare în cursul acestei săptămîni. Ce rău îmi pare că n-am luat cu mine textele mele atît de numeroase pe care le-aş fi putut folosi  aici ! Aşa, va trebui să scriu lucruri noi, dar fără bibliotecă, fără nici o fişă. Voi vedea cum mă voi descurca. Poate că. tocmai din această pricină, va ieşi ceva mai bun... Lungul răstimp pe care l-am petrecut de data asta la Paris mi-a adus atîtea impresii noi, încît îmi va trebui multă  vreme pentru a' vi le desfăşura pe toate. Mi-e foarte dor de voi, de casă, de toată treaba mea la Bucureşti. Aştept cu nerăbdare ziua plecării. Poate voi mai avea bucuria unui telefon de la tine, pînă atunci.
Te sărut pe tine şi pe copii cu mare dor,
Tudor
339
Către Hartmut von Hentig
academia republicii populare romane biblioteca
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 le 4 Novembre 1963
Tres cher ami,
Revenu de Paris, ou j'ai pris part ă une nouvelle session de, l'UNESCO, j'ai trouve chez moi votre lettre du 26 septembre Comment vous dire le chagrin eprouve par le commentaire si inattendu fait â ma derniere inter-vention au Congres sur l'humanisme, par la revue Gym-nasium! C'est surement un essai, assez malhabile, de vous reprocher — mais par quels moyens ! — d'avoir
382
pri? Ia parole â Wittenberg ! Oii a-t-il apercu ie collabo-rateur de Gymnasium la schallende Ohrjeige ? Je me suiş exprime, non seulement avec deference, mais avec ia hauîe appreciation que je porte â tous vos ecrits, tout en precisant un point de vue qui me paraît juste et normal. Mon chagrin reste pourtant de savoir que j'ai pu etre ă l'origine d'un desagrement pour vous, alors que mon sentiment me porte toujours â vous faire part de ma tres vivc amitie et de l'admiration que j'eprouve pour vous.
Mais laissons de cote cet incident, qui ne fait guere honneur â celui qui l'a provoque, et qui se range parmi les miile avanies de la vie litteraire. J'en ai goute telle-mem dans ma longue carriere !
Je ne possede pas les actes du Congres de Wittenberg, mais j'ai recu les extraits de ma communication, ainsi que de mon intervention finale, faite dans la derniere soiree du Congres. Je vous envoie un exemplaire de cette derniere et je suiş sur qu'il apaisera toute apprehension possible.
Je suiş revenu de Paris, cette fois-ci, assez eoranle dans ma sânte. Je tâche donc de me refaire et de re-prendre mon travail. Je serais tres heureux de recevoir encore de vos nouvelles, pour me dire que vous etes content, et que le zele de l'humaniste du Gymnasium n'a jete aucune ombre sur une amitie qui m'est tellement chere.
Tout â vous
T. Vianu
academia refublicii populare romane biblioteca
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 4 noiembrie 1963
Scumpe prietene,
Reîntors de la Paris, unde am luat parte la o nouă sesiune UNESCO, am găsit scrisoarea d-tale din 26 septembrie'. Cura aş putea să-ţi spun ce mîhnire m-a cuprins, citind comentariul atit de neaşteptat al revistei Gymnasium la ultima mea intervenţie de la Congresul despre umanism ! Este, fără îndoială, o încercare,
383
destul de' neîndemânatică, de a-ţi imputa — dar prin ce mijloace ! — că ai luat cuvintul la Wittenberg ! Dar de unde a scos colaboratorul la Gymnasium „palma răsunătoare" ? M-am exprimat nu numai cu deferentă, dar şi cu înalta stimă ce o port tuturor scrierilor d-tale, precizînd în acelaşi timp un pur.:t de vedere care mi se pare just şi firesc. Rămîn însă mîhnit de -l şti că m-am putut afla la originea unei neplăceri pentru d-u,' in vreme ce sentimentele mă îndeamnă să-ţi împărtăşesc pno'.jnia sinceră şi admiraţia mea.
Dar să lăsăm la o parte acest incident, care nu face oroare celui ce 1-a stîrnit şi care se numără printre miile de mizeril ale vieţii literare ! Am avut parte de atîtea de-a lungul lungii mele cariere !
Nu posed actele Congresului de la Wittenberg, dar am primit extrase după- comunicare, precum şi după intervenţia mea finală, în ultima seară a Congresului. îţi trimit un exemplar din aceasta din urmă şi sînt sigur că el va linişti orice aprehensiune.
De astă dată, m-am întors de la Paris destul de zdruncinat în sănătatea mea. Încerc, aşadar, să mă refac şi să-mi reiau lucrul. Aş fi foarte bucuros să mai primesc veşti de la d-ta, pentru a-mi spune că eşti mulţumit si că zelul umanistului ie la Gymnasium n-a aruncat nici o umbră asupra unei prietenii care îmi e atît de scumpă.
Al d-tale,
T. Vianu
cu interesul purtat tuturor lucrărilor dv. Am preţuit mult felul atît de clar în care delimitaţi motivele ideologice studiate de- dv. în desfăşurarea lor pină mtr-o epocă recentă, ca şi mulţimea şi varietatea izvoarelor dv., grupate în chipul cel mai convingător. Deoarece, printre lucrările dv. mai noi, am întîmpinat şi alte contribuţii consacrate raportului dintre estetic şi etic, îmi spun că noua lucrare va fi desigur un capitol dintr-o cercetare mai largă, pe care, de aci înainte, o aştept cu nerăbdare.
Îmi iau libertatea să consider gîndul de a-mi trimite noua dv. cercetare ca pe un act de prietenie, pentru care vă sînt nu mai puţin recunoscător, şi căreia îi răspund cu trimiterea unui volum de-al meu, apărut de curînd. Socotesc că el va ajunge, în scurt timp, în posesiunea dv.
Vă salută cu multă prietenie şi bune amintiri
Dr. Tudor Vianu
341
Către Elena Vianu
340
academia republicii populare romane biblioteca
Către Klaus Heitmann
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 7 noiembrie 1963
Mult stimate domnule Doctor,
Vă mulţumesc pentru comunicarea studiului dv. Ethos des Kunstlers' und Ethos der Kunst, pe care l-am citit
Paris, 19 nov. [1963]
Mimi dragă,
Ieri, 18, am fost, în gîndurile mele, lîngă tine, împreună cu voi. Să trăieşti, Mimi dragă, să ne bucuri mereu cu inima şi cu mintea ta şi să ne bucurăm împreună de frumoşii, cuminţii, admirabilii noştri copii. De cînd am ajuns aici, trăiesc în vîrtej. Fiindcă sînt conducătorul delegaţiei, trebuie să fiu pretutindeni şi să iau cuvîntul în toate împrejurările, la Ministerul Afacerilor Externe, la Gala de filme, la deschiderea expoziţiei de scenografie etc., etc. Adaugă vizitele, dejunurile oficiale,
384
385
reprezentaţiile de teatru, pentru a avea tabloul întreg. Vineri (22 nov.) vorbesc la Sorbona. Plecăm a doua zi, pentru o  excursie de trei  zile, la Rouen, Caen, Mont Saint-Michel. Voi dormi o singură noapte la Paris, pentru a pleca din nou la Arles, Nîmes, Aix-en-Provence, în fine la Montpellier, unde voi ţine a doua conferinţă. La înapoiere, mă opresc la  Lyon,  pentru  conferinţa a treia. Vineri seara, la 29, voi fi din nou la Paris. Sîmbătă va fi zi liberă. Duminică, 1 decembrie, aş dori să mă întorc, dar se depun unele insistenţe, pentru a rămîne pînă la avionul următor,  miercuri,  4 decembrie,  cînd  se vor înapoia şi colegii Burghele şi Petrulian. Voi vedea ce voi face. Dar în tot cazul îţi voi telegrafia din vreme ziua sosirii. Deşi trăiesc în mare agitaţie, nu mă simt prea obosit. Caut să am  nopţi bune  şi  mănînc cu măsură. Colegii sînt drăguţi şi franţujii m-au primit foarte bine. In alocuţia rostită de Basdevant,  ai fost amintită şi ţi s-au transmis omagii. Et c'est ce que je fais. Mi-e foarte dor de voi şi nu ştiu dacă voi  primi vreo ştire de-a voastră (la Hotel Montalembert,  Rue Montalembert, Paris 7{). Nu ştiu nici dacă scrisoarea asta va ajunge într-un timp rezonabil, aşa ca să aibă vreo valoare pentru voi. Miercuri, săptămînă viitoare. Valentin va fi însă în Bucureşti şi el vă va aduce ultimele mele ştiri. Aştep-tînd cu nerăbdare momentul înapoierii, vă sărută cu mare dor şi drag
Tudor
pieri de subiect şi cu căldură mişcătoare pentru mine, îndeosebi, şi pe care îmi permit a o considera ca pe manifestarea unei prietenii deosebit de preţioase.
îţi mulţumesc din inimă. Am citit-o în primul ceas al revenirii în ţară, ca pe un salut al regăsirii. Mă înapoiez plin de impresii noi, mai ales din sudul Franţei, străbătut acum pentru întîia oară. Ţi le voi comunica desigur cu prilejul reîntîlnirii, pe care o nădăjduiesc apropiată. Pînă atunci îţi urez mult succes în lucrările d-tale şi te asigur de vechea şi afectuoasa mea prietenie.
T. Vianu
343
Către Hartmut von Hentig
biblioteca republicii populare romane academia
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 5 Decembre 1963
342
Către Al. Husar
[Bucureşti,] 5 decembrie 1963
Scumpul meu Husar,
Foarte interesantă recenzia din SCSF K Cuprinde multe referinţe laterale, încît o consider ca pe schema unui adevărat'studiu. E scrisă apoi din poziţia unei apro-
Tres cher ami,
Je vous ai adresse une lettre 1 au sujet du compte-rendu păru dans Gymnasium, le 7.XI.1963. J'ai accom-pagne cette lettre d'un extrait de mon intervention finale au Colloque de Wittenberg. C'etait le lendemain de ma rentree de Paris, ou j'avais pris part au dernier Conseil Executif de l'UNESCO (18 octobre — fin novembre). Apres un court sejour en Roumanie, je suiş parti de nouveau en France, pour donner des conferences dans la Faculte des Lettres de Paris, Montpellier, Lyon. ' Je viens de rentrer encore et je trouve votre lettre du 5-XI.1963. par laquelle j'apprends que vous n'aviez pas recu ma  communication. Est-elle  arrivee  dans l'inter-
386
387
valle ? Ayez la bonte de me le faire savoir, pour pouvoir vous reitercr l'expression de mon opinion au sujet de la question qui vous preoccupe.
Le dernier voyage en France a ete tres reussi. Je suiş encore tout bourdonnant des impressions que j'ai cueillies dans Ies villes de la Gaule romaine, dont je viens dc faire la decouverte.
Croyez â la tres affectueuse amitie et â la fidelite de mon souvenir.
T. Vianu
ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE BIBLIOTECA
344
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 5 decembrie 1963
Scumpe prieten,
Iţi adresasem o scrisoare 1 în legătură cu darea de seamă apărută în Gymnasium, pe 7.XI.1963. însoţisem această scrisoare cu un extras al intervenţiei mele finale de la Colocviul de la Wittenberg. Era indată după întoarcerea mea de la Paris, unde luasem parte la ultimul Consiliu Executiv UNESCO (18 oct. — sfîrşit de noiembrie). După o scurtă şedere în România, am plecat din nou în Franţa, pentru a ţine conferinţe la Facultatea de Litere de la   Paris,   MontpeMier, Lyon.   Acum   m-am întors
iarăşi şi găsesc scrisoarea d-tale din ă.XI.1963, prin care aflu că
n-ai primit expediţia mea. A sosit între timp ? Fii bun să mi-o
spui, pentru a-ţi reitera, dacă va fi cazul, expresia opiniei melc
despre chestiunea care te preocupă.
Ultima călătorie în Franţa a fost  foare reuşită. Sini: încă
foarte încărcat de impresiile pe care le-am cules în oraşele din
Galia romană, descoperită de această dală.
Crede în prietenia mea afectuoasă şi in fidelitatea amintirii
mele,
T. Vianu
Către Hartmut von Hentig
ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMANE BIBLIOTECA
Bucureşti, Calea Victoriei, 12) le 6 Decembre 1963
Tres cher arai,
J'avais â peine ecrit, avec une certaine inquietude, ma derniere lettre, ecrite le lendemain de ma rentree de Paris, que je recois la votre, du 29.XI.1963 1. Ainsi donc mon message vous est parvenu. Je vous remercie pour ce que vous  me dites,  et qui se situe tout-â-fait  â la hauteur de votre caractere.  La lettre  de votre Recteur n'est pas encore arrivee et, d'ailleurs, l'evenement de votre installation comme professeur de l'Universite de Gottingen a eu lieu  dans  l'intervalle. Je vous felicite bien cordialcment â l'occasion de vos nouvelles fonctions. Je vous  souhaite,  de tout coeur, une  longue,   bei le et feconde carriere, la vigueur du corps pour la soutenir, la serenite de l'esprit pour la mener â ses fins. Vous allez donc faire part â vos etudiants d'un enseignement huma-niste, et je suiş sur que vous allez le faire avec ce sens si aigu et si delicat des besoins de l'homme actuel et de la vie qui nous entoure. J'ai reconnu ces eminentes qua-lites dans toutes Ies pages que vous avez eu l'obligeance de me eommuniquer et que j'attends  voir fleurir dans vos oeuvres futures, et tout d'abord dans votre lecon inaugurale,  que  j'attends  desormais  avec  une grande impatience. Je vous envoie, â    mon tour, un recueil d'etudes, que je viens  de publier,  et que je  vous prie d'accepter comme le signe de ma tres vive amitie.
T. Vianu
388
389
academia republicii populare romane biblioteca
Bucureşti, Calea Victoriei, 125 6 decembrie 1963
Scumpe prieten,
Tocmai îţi scrisesem, cu oarecare îngrijorare, ultima scrisoare, îndată după întoarcerea mea de la Paris, cînd am primit-o pe a d-taie, din 29.XI.1963 '. Aşadar, mesajul meu ţi-a parvenit. Iţi mulţumesc pentru toate cite- îmi spui şi care se situează, într-adevăr, la înălţimea caracterului d-tale. Scrisoarea Rectorului d-tale n-a ajuns încă şi, de altfel, evenimentul instalării d-tale ca profesor al Universităţii din Gottingen a avut loc între timp. Te felicit din toată inima cu prilejul intrării în noile funcţii. îţi urez o carieră lungă, frumoasă şi rodnică, vigoarea trupului pentru a o susţine, seninătatea gîndului pentru a o duce pînă la ţelurile ei. Vei împărtăşi deci studenţilor d-tale o învăţătură umanistă şi sînt încredinţat că o vei face cu acel simţ atît. de ascuţit şi atît de fin al nevoilor omului actual şi a!e vieţii care ne înconjoară. Am recunoscut aceste eminente calităţi în toate paginile pe care ai avut amabilitatea să mi le comunici, şi aştept să le văd înflorind în opere viitoare şi, mai intii de toate, în lecţia d-tale inaugurală, pe care o aştept cu marc nerăbdare. îţi trimit, la rîndu-mi, o culegere de studii care mi-a apărut de curînd şi pe care te rog să o primeşti ca semn ai prieteniei mele sincere.
T. Vianu
345
ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMANE BIBLIOTECA
Către Klaus Heitmann
Bucureşti, Calea Victoriei, 123 6 decembrie 1963
Mult stimate domnule Doctor,
Am primit scrisoarea dv. din 22.XI.1963 x. Vă mulţumesc pentru bunele dv. cuvinte, ca şi pentru referinţa
bibliografică al cărei izvor voi căuta să mi-1 procur, dacă totuşi lucrul va fi posibil faţă de greutatea cu care îmi ajung cărţile din Republica federală. Din citatul pe care mi-1 daţi, văd că noţiunea manierismului, astfel cum. o înţelege Hugo Friedrich, nu este prea îndepărtată de aceea pe care am elaborat-o eu însumi, în acord, de altfel, cu textele antice şi cu interpretarea lor modernă, în special aceea a lui Norden. Dar întreaga dezvoltare a ideilor lui Hugo Friedrich, pe care îl citesc totdeauna cu cel mai mare folos, mă va interesa, desigur, îndată ce-mi voi procura noul lui studiu.
Mi-ar face plăcere să mai aflu, din cînd în cînd, cîte ceva despre progresul propriilor dv. lucrări, pe care le voi întîmpina cu interesul şi prietenia pe care v-o poartă al dv.
Dr. Tudor Vianu
346
Către Mărio Ruffini
[Bucureşti, 19641
Mult stimate domnule Coleg 1,
Vă mulţumesc pentru amabila comunicare a volumului dvs. de traduceri din Eminescu. Am admirat arta dvs. de traducător şi consideraţiile Introducerii, menite să-1 pună la curent pe cititorul italian cu biografia şi creaţia eminesciană. Aţi adus, desigur, o contribuţie importantă pentru cunoaşterea lui Eminescu în Italia. Dar acum, după ce aţi dat traducerea poeziilor erotice ale lui Eminescu, cred că se poate aştepta de la dvs. şi prezentarea celorlalte aspecte ale creaţiei eminesciene, care cuprinde, desigur, un cîmp mult mai larg.
Dorindu-vă deplin succes în lucrările pe care prietenia dvs. pentru ţara noastră le consacră literaturii ei, vă asigură, cu fidele amintiri, de întreaga lui stimă
Acad. Tudor Vianu Adaug, rugîndu-vă să binevoiţi a i le transmite, călduroasele   mele   mulţumiri   domnului   Giulio Vicenzo Bona.
390
391
347
Către Walter Biemel
Bucureşti, 27 februarie 1964
Iubite prietene Biemell,
îţi mulţumesc pentru cele două volume pe care ai avut marea amabilitate de a mi te trimite. Prelegerile de psihologie ale lui Husserl mă vor interesa, desigur, în cel mai înalt grad, ca şi lucrările d-tale despre Estetica lui Kant, care de la prima răsfoire mi-au apărut drept o cercetare temeinică şi cu atît mai utilă cu cît, spre deosebire de alţi cercetători anteriori, d-ta introduci Critica judecăţii într-o serie istorică nouă, care ne conduce pînă în timpul nostru. Aştept răgazurile vacanţei, pentru a mă adinei în lectura celor două volume, cu siguranţa plinită a folosului pe care-1 voi trage din ele.
înapoiat de la Paris, am găsit aici şi scrisoarea lui Cornel Irimia, care-mi anunţă vizita d-tale la Bucureşti, în luna aprilie. La acea dată voi fi în ţară şi-mi va face mare plăcere să te revăd şi să te ajut în chestiunea împrumutării lui Codex auraeus, o operaţie asupra căreia va avea să decidă Comitetul de cultură şi artă 2.
îţi spun deci, iubite prietene Biemel, la revedere pe curînd şi, felicitîndu-te pentru frumoasa d-tale activitate, te încredinţează de sentimentele sale afectuoase şi devotate
Tudor Vianu
392
1
DE VORBA CU D-L TUDOR VIANU
O societate eminesciană. — Infuenţa lui Eminescu. — La răspîntia lui Hercule. — Genul obiectiv. — Problema teatrului. — Proiecte literare.
Spirit sintetic, dublat de un atent cercetător în problemele estetice, d. Tudor Vianu îşi ascunde cu voinţă exuberanţa tinerească sub masca cugetării grave.
Cineva s-a exprimat odată că face parte din rarele exemplare de la noi care poartă pe umeri un cap organizat.
în volumele de critice, d. E. Lovinescu într-un graţios medalion, i-a prins o parte distinctă a caracterului : onestitatea convingerilor mărturisite îndrăzneţ şi independent.
Din vremea de atunci ne amintim de unele poezii, care vădeau un poet de rasă.
Şi dacă urmărim cu ochi prietenoşi ascendenţa către catedra universitară, unde d. Tudor Vianu este chemat prin studiu şi vocaţiunea interioară, nu-i vom ierta niciodată că a sugrumat conştient foetusul poetic înainte de a-h lăsa să păşească pe drumul realizărilor definitive.
...Mă întrebi dacă urmaşii şi-au arătat prinosul de recunoştinţă faţă de Eminescu în raport cu valoarea acestuia. Nici pe departe. în alte ţări un poet de talia lui ar fi avut de mult cel puţin o ediţie completă şi veridică a operelor. La noi nu se poate vorbi pînă acum de aşa ceva. Cu opera lui Eminescu s-a făptuit o ciudată nedreptate, care se răsfrînge adînc asupra culturii noastre.
Poetul V. Voiculescu a publicat în această chestiune un interesant articol în „Pagina culturală" a Universului. Alături de monumentul de bronz, trebuie creat monumentul spiritual, după care Eminescu să poată fi apreciat în justă valoare, fiind la îndemîna tuturor.
395
în Italia s-a procedat la fel cu operele Iui Dante. Ba s-a format o societate dantescă în scopul tipăririi unei ediţii critice cît mai desâvîrşite.
Această stare de lucruri a făcut că din cercul „Fundaţiei Principele Carol" să nască ideea unei societăţi eminesciene. Anticipez asupra ei, căci deocamdată se găseşte în stare de gestaţiune, dar în curînd îi vom da o largă publicitate spre a avea rezultatul urmării. Cîteva idei călăuzitoare vor fi neapărat înfăptuite în programul nostru : stabilirea textului critic, de care se simte atîta nevoie ; studii serioase asupra lui Eminescu, pentru ca această uriaşă personalitate să apară în istoria literaturii în lu-mina-i reală.
Apoi publicarea operei lui Eminescu într-un text ne varietur şi în două ediţii : ediţia-monument — despre care vorbea Voiculescu — şi o ediţie populară, destinată celei mai largi răspîndiri cu putinţă.
Aşa cum e reprezentat pînă acum Eminescu este cel puţin o greşeală naţională.
Pentru a îndrepta răul va trebui să recurgem la competenţa tuturor specialiştilor noştri. De pe acum mă gîn-desc la serviciile pe care le-ar putea aduce întinsele cercetări ale d-lui G. Bogdan-Duică, care în ediţia cunoscută a Poeziilor a cules şi primele roade.
Operele complete se vor tipări în Imprimeria „Fundaţiei Principele Carol" care este un mare aşezămînt tehnic şi cred că ar putea răspunde scopului nostru.
Societatea va cuprinde în primul rînd membri onorifici, care ne vor sprijini fie prin propagandă orală sau scrisă, fie prin donaţiuni. Se va lansa o foarte largă subscripţie publică. Un comitet central va dirija lucrările administrative. Paralel cu acesta va funcţiona şi o co-misiune ştiinţifică formată din specialiştii despre care vorbeam mai înainte.
Eu sunt însărcinat să fac un memoriu în această chestiune, pentru a stabili anume principii fundamentale.
Această iniţiativă a „Fundaţiei Principele Carol" trebuie subliniată, avînd un caracter cu totul dezinteresat. De altfel, la această fundaţie a predominat întotdeauna un fel de morală cavalerească : acolo unde se simte nevoie, oferim ajutorul cît mai larg. Cazul recent cu „Pagina culturală" a Universului poate fi încă o do-
vadă a afirmaţiilor mele : ne-a venit într-o zi, în mod spontan, am propus directorului, şi peste o săptămînă ideea noastră era înfăptuită.
...Fireşte adolescenţa lui Eminescu a suferit o intensă influenţă romantică. Toată viaţa a luptat cu expresia cea mai pură, pînă a reuşit să taie brazdă adîncă în limba noastră. Această putere lingvistică este pentru mine semnul genialităţii autentice.
Interesant în această privinţă este cazul lui Goethe, care, tînăr fiind, scrie poezii rococo, fără nici o importanţă, în franţuzeşte. în momentul cînd a luat cunoştinţă deplină de sine a renunţat a scrie în limba franceză şi a ţinut drumul marei arte.
De bună seamă că şi Eminescu a fost influenţat la începui de poezia germană şi de poeţii români anteriori lui, pe care apoi i-a depăşit.
O falsă interpretare mai stăruie şi asupra aşa-numi-tului pesimism eminescian. Formula aceasta trebuie întrebuinţată cu mare circumspecţie. Pesimist este cineva a cărui acţiune nu solicită nicidecum viaţa, este eminamente deprimată. Dar un poet ca el, care găseşte accente puternice pentru a cînta natura şi iubirea, este un mare stimulator de energie. în această privinţă nu sunt de părerea acelora care opresc pe Eminescu de a-1 răs-pîndi în şcoală sub cuvîntul că ar avea o influenţă dizolvantă. Dimpotrivă, poezia lui Eminescu promovează copilăria placidă la rangul vîrstei adulte.
Prin poezia lui Eminescu viaţa se trăieşte mai amplu, avînd rezonanţe adînci de sentiment. Aici s-ar putea face o paralelă între această depăşire a epocei de copilărie a individului, ca însăşi trecerea la maturitate a culturii noastre prin Eminescu.
Revenind la pesimismul lui Eminescu, remarc aceeaşi greşeală la interpretare şi asupra filosofului german care 1-a influenţat : Schopenhauer. Pentru aceleaşi motive, nu poate fi considerat ca pesimist acela care pune în valoare viaţa şi dă o capitală importanţă iubirii şi frumosului.
Şi totuşi există un predecesor, pentru care am aceeaşi admiraţie ca şi pentru Eminescu, şi—1 cred tot aşa de mare în raport cu neamul şi împrejurările istorice.
396
397
Este Alecsandri, a cărui fire adînc clasică d. Drouhet a pus-o mai demult în lumină 1. Dar trăim încă sub impresia formidabilă a romanticului Eminescu, astfel că Alecsandri e ţinut în conul de penumbră.
Mai tîrziu, este sigur că admiraţia pentru unul nu va anula pe cealaltă. Literatura noastră va căpăta atunci acea universalitate internă, capabilă să adăpostească contrastul : Alecsandri-Eminescu. în acel moment vom întrece acea exclusivitate a gustului care ne caracterizează astăzi uneori.
în privinţa influenţei eminesciene, cred că este mult mai mică decît se crede în realitate. Curentul eminescian s-a propagat mai mult în mod formal, ca vocabular şi versificaţie, dar temperamentul eminescian nu a fost sesizat suficient. Caracteristica operelor lui Eminescu s-ar putea defini printr-o continuă luptă cu realităţile vieţii pentru a o stăpîni prin cugetare. în literatura actuală însă domneşte un alt temperament, l-aş putea numi : unul contemplativ leneş, care priveşte viaţa in mod pasiv şi superficial, spicuind numai aspecte graţioase din mediul ambiant.
Vedem poeţi care mînuiesc uşor şi cu talent imaginile rare, sunt abili în procurarea de sugestii, dar nu dovedesc nicicînd sforţarea eroică de a răspunde problemelor fundamentale ale vieţii. O asemenea atitudine lirică o putem învăţa de la Eminescu, a cărui influenţă spuneam, aşadar, că nu ni se pare epuizată. Căci este de sperat — după cum unele semne o vestesc — că şi în literatura noastră va promova în curînd temperamentul problematic, făuritor de probleme şi de tragice răspunsuri, acela pe care îl socotesc generator de mare artă.
Astfel vom asista şi la o reală dezvoltare a genurilor obiective. Pentru mine interesanţi sunt numai acei care gîndesc.
Poeţii posedaţi, tristele victime al propriului subconştient, mărturisesc că mă interesează în slabă măsură.
Din ceata poeţilor contemporani face desigur excepţie Arghezi, mă refer mai ales în producţiile mai vechi. Âş dori să am în faţă mult aşteptatul volum. în producţia mai recentă, mi se pare că a adoptat tonul unui fel
de panică nervoasă, care diferă de felul organizat prin cugetare al începuturilor.
în mijlocul lirismului juvenil de azi, temperamentul matur al lui Arghezi se desprinde viguros. în mod general se poate spune că numai un om care a fost odată la răspîntia lui Hercule poate scoate accente reale din tragicul vieţii, demne de marea artă.
Eeferindu-mă la lirismul contemporan, nu afirm că suntem lipsiţi de antagonistul său, genul obiectiv. Amintesc numai de Liviu Rebreanu şi Cezar Petrescu, cel dinţii în plină maturitate, celălalt'în curs de afirmare.
Din Rebreanu, prefer pe Ion, Pădurea spînzuraţilor şi cele trei nuvele. Caracteristica acestui scriitor este lupta între conştient şi subconştient. Romanul Ion este o adevărată epopee a Ardealului. în care sunt just desfăşurate forţele propulsive seculare ale românilor ardeleni : setea de proprietate şi capacitatea de propagare.
Pădurea spînzuraţilor este mai mult analiza unui caz psihologic : Apostol Bologa, din momentul în care asistă Ia scena spînzuraţilor, devine un posedat. Fatalitatea psihologică îl mînă din inconştient către cunoscutul dez-nodămînt.
Noi suntem poate singurul popor din Europa care am rămas în teatru tot la formula romantică manifestată în drame istorice, feerii sau poeme dramatice..
Mi se pare că de la această regulă se abat M. Sorbul (Patima roşie) şi Caton Theodorian (Bujoreştii), primul ţine de formula teatrului neotragic, iar secundul de cealaltă formulă contemporană posibilă a teatrului de observaţie. Eroul din Bujoreştii este un reuşit document al boierilor olteni.
în teatrul de situaţii tragice am putea situa şi producţiile lui Blaga, de-o manieră ceva mai nouă, pe care publicul n-a avut încă ocazia s-o aprecieze. între scriitorii tineri şi publicul nostru este mare ruptură, care ar trebui nivelată.
în curs de apariţie am Masca timpului, o culegere de eseuri critice, interesînd sentimentul de viaţă al timpului nostru aşa cum este el exprimat în literatura con-
'398
399
temporană. Din această lucrare, precum şi din Fragmente moderne, sper să rezulte dovada că ocupaţia criticei literare nu este o preferinţă recentă la mine, după cum un confrate binevoitor observa de curînd. Adevărul este că mă hotărăsc greu să scriu despre literatura care mă plictiseşte sau care îmi repugnă.
încheind convorbirea mi-am dat seama că d. Vianu păstrase pentru sine indicibilul mai preţios decît cuvintul. Obsedat de continua perfecţionare de sine, intervievatul meu trebuia căutat înapoia ochilor săi întorşi lăuntric, iar nu realizat in fuga unei conversaţii' cotidiene. Dar pentru aceasta se pare că nu era suficientă lumina cenuşie a zilei : îmi trebuia lampa minunată a lui Aladin să mă călăuzească, pe treptele tăinuite ale sufletului.
Şi în adevăr femeia din casă aduse o lampă, dar nu era decit una obişnuită, care-mi aduse aminte că, ademenit ue primirea prietenoasă a gazdei, pierdusem cu totul noţiunea timpului.
I. Valerian
1926
DE VORBA CU D. TUDOR VIANU
E un destin nedrept care imprimă tuturor convorbirilor redate tipografic un caracter de act neterminat, de insuficienţă de rezumat.
O convorbire vie de-acum o oră capătă, filtrată prin redactor, zeţar şi corector, un vestmînt aproape străin, de nerecunoscut.
Astfel, întrebarea şi răspunsul pierd elementul esenţial, intonaţia, care poate fi caldă sau indiferentă, dulce sau agresivă, limpede sau  confuză şi în alte cîteva zeci  de nuanţe.
Convorbirea în lectură suferă ca drama care fără glasuri nu poate vibra pe pînza cinematografului. Aceste cuvinte preliminare scuză oricînd prezentarea unei convorbiri uşor alterate, prin ordinul unei fatalităţi redacţionale.
D. Tudor Vianu este autorul a trei volume de studii şi eseuri : Dualismul artei, Fragmente moderne, Masca timpului şi al unui studiu în limba germană asupra lui Schiller. Cercurile literare diverse, cu admiraţia hermetic păstrată membrilor coti-zanţi, sunt însă aproape unanime recunoscînd în d. Tudor Vianu unul' din capetele cele mai organizate, între cele cărora ie revine  conducerea  spirituală  a  generaţiei  care  se ridică...
Mă servesc în convorbirea cu d-sa de chestionarul obişnuit, interogator-tip în tradiţia reportajului.
— Cum aţi debutat ?
— Primul cerc literar cu care am luat contact şi prima revistă la care am avut un rost mai activ a fost cercul literar al d-lui Densusianu şi revista sa, astăzi dispărută Vieaţa nouă. .
împrejurări ulterioare au vrut ca drumurile mele să se despartă de acelea pe care d. Ovid Densusianu a mers
pînă la urmă aproape neînsoţit, dar şi astăzi păstrez amintirea reconfortantă a caracterului integru, a învâţâmîn-tului desăvîrşit, a omului cu o viaţă de înaltă spiritualitate care este profesorul de filologie romanică de Ia Universitatea din Bucureşti. Am publicat la Vieaţa nouă versuri parnasiene, între 1915 şi 1918 ; nu le-am recitit de atunci niciodată, dar tinerescul meu zel poetic, abătut cc atunci către studiu şi teorie, mi-a lăsat în conştiinţă un punct nevralgic care pînă la urmă cred că mă va reîntoarce către producţiunea literară.
La Vieaţa nouă am învăţat însă mai- mult decît am publicat. Am deprins acolo interesul activ pentru manifestările spiritului modern, pe care nu l-am mai putut niciodată privi cu acel pedantism arhaizat care ma uimeşte în alte cercuri. Am mai, contemplat acolo exemplul unei discipline intelectuale împerecheate cu o norma selectă de viaţă, care trebuie să fi intrat într-o măsură oarecare în repulsiunea pe care îmi permit s-o mărturisesc pentru toate exagerările firei boeme, pentru [purtarea]* antisocială şi foarte curios oscilantă între deprimarea uşoară şi iubirea vîlvei indiscrete in jurul propriului nume. Se ştie că de aceste defecte viaţa noastră literară nu este cu totul străină.
— Care credeţi că sunt tendinţele actuale ale literaturii noastre ?
— întrebarea d-tale are nevoie să fie precizată. în credinţă intră un puternic element de voinţă. Credem nu numai ceea ce ne spune realitatea considerată cu un ochi rece şi neprevenit, dar şi ceea ce ne impune direcţia aspiraţiunilor noastre. De teamă, aşadar, de a nu atribui literaturii române contemporane nişte trăsături care nu există poate decît în preferinţele mele, voi înăbuşi cu totul glasul voinţei. Este un sacrificiu cu care te obişnuieşte munca într-un domeniu oarecare de specialitate. Dar pentru- că specializările sunt în noi rudimentare şi pentru că firea noastră este în mare măsura impregnată de caracter liric, de mult subiectivism, ştiu că acest sacrificiu pare destul de curios. N-am însă ce face, deoarece — dacă nu mă înşel — d-ta m-ai întrebat care so-
* Jumătate de rind este repetat, prmtr-o greşeatâ tipografica (n. ed.).
cotesc că sunt de fapt tendinţele actuale ale literaturii noastre, iar nu care anume doresc eu să fie. Iată. Avem mai intîi un tineret care ocupă cantitativ cel puţin ti el pătrimi din întinderea scrisului românesc. Acest tineret face poezie lirică, notează sonorităţi agreabile şi imagini interesante şi dovedeşte în genere talent. Este cunoscut însă că talentul nu este chiar o piatră preţioasă — deoarece este destul de răspîndit, iar la popoarele meridionale alcătuieşte o trăsătură a caracterului naţional. Ceea ce nu constat în suficientă măsură ia tinerii noştri scriitori este sentimentul adîncului tragic al existenţei şi felul de a înţelege viaţa ca o dificilă şi redutabilă problemă.
Mă bucur de aceea îndoit acolo unde îl găsesc.
Pentru excesul liric de care ţi-am vorbit, mai disting un curent realist reprezentat prin câţiva proza1 ori preocupaţi să fixeze momentul social sau să intre —• cum se întîmplă destul de rar în literatura română — in complicaţiile psihologiei individuale. Teatrul, cu puţine excepţii, rămîne juvenil, liric şi feeric, chiar cînd provine de la persoane mature după starea civilă. Pentru reprezentanţii literaturii de idei, nu ştiu dacă-ţi trebuie să-i numeri toate degetele unei mîini.
—- Credeţi  atunci  că literatura  noastră străbate o criză ?
— A, nu ! Deloc ! Nicidecum ! Limba noastră a intrat într-o fază de echiilbru şi armonie care face din ea un instrument admirabil. Formele prozodice au fost în uî-tiva vreme mult experimentate şi sunt acum întrebuinţate cu preciziune şi eleganţă. Temperamentul artist .t căpătat un fel de primat în virtutea căruia literatorii noastră a căpătat o valoare estetică incontestabilă. Na este nimeni vinovat dacă un Eminescu sau un Caragule nu s-au născut destul de tîrziu pentru a fi contemporanii şi camarazii noştri de generaţie. Şi totuşi...
— Există cineva astăzi care să le semene ?
— Eu nu compar ceea ce prin firea sa este incomparabil : predispoziţia şi opera artistică. Dar există astăzi un scriitor care mă îneîntă necontenit deşi nu mă satisface totdeauna. Este poate singurul, printre cei de astăzi, la care surprind neprevăzutul unei ereaţiuni autentice, capriciul unei naturi de nabab, larga curbă a unui suflet
402
403
care poate să evolueze de la graţia diafană la vehemenţă, poetul popular şi filosof, frust, savant şi uneori preţios.
— Vorbiţi de domnul Tudor Arghezi ?
— Desigur, desigur.
— Ce proiecte literare aveţi ?
— O sumedenie. Dar  pentru  că toate  excesele îmi repugnă, combat proiectele mele pe măsură ce ele apar. Reţin numai puţine, pentru a mă aplica cu stăruinţă la realizarea lor. Proiectul meu principal  este propria-mi clarificare în chestiunile care mă interesează. Tot ce scriu are acest înţeles. în tot ce public, transcriu de fapt caietele mele de studii. Urmăresc, de altfel, limpezimea cea mai mare şi persuasiunea prin sinceritate. Permite-mi însă să nu-ţi fac mai multe precizări într-o chestiune pe care — după cum vezi — o socotesc  că ţine dc viaţa intimă a personalităţii.
...Dimineaţa Bucureştilor se desfăşură — fierbinte steag solar.  Femei  proaspete  grăbesc  prin  vuietul   străzii  care creşte
către amiază...
Aci scara. Sus, redacţia.
Sergiu Dan
1926
DE VORBA CU D. PROF. TUDOR VIANU Interviu filosofico-literar
L-am văzut în aceeaşi universitate bătrină şi savant:», pre-zidîndu-şi seminarul de estetică în sala de la capătul celor trei etaje. Era vorba despre „Natură şi arta plastică" sau in orice caz ceva asemănător. Un seminar viu în care studentele se arată mai ştiutoare, mai pline de iniţiativă si poate mai apropiate de disciplina filosofică decît colegii lor. E drept că de la depărtare privite lucrurile, subtilitatea acestor postulate ia tainica cetate a adevărului pare puţin comică ; numai că poţi fi prudent mic.şorînd distanţa, aşa cum am făcut eu...
După un sfert de oră eu însumi am răspuns la o întrebare a d-lui Vianu, muţind discuţia pînă în domeniul spaţiului şi al timpului, apoi am plecat amîndoi şi năruind rezistenţa profesorului am stăruit cu întrebările. Iată rezultatul iscodirilor mele :
— Credeţi că filosofia are posibilităţi in România ?
— Se înţelege ! Atunci cînd oamenii care trăiesc intre marginile acestei ţări vor căpăta un simţ al individualităţii, filosofia va fi posibilă... Deocamdată oamenii vorbesc cu proverbe, adică se folosesc de un limbaj prin excelenţă colectiv.
— Există lucrări remarcabile la noi ?
întrebarea mea a cam rămas fără răspuns şi n-am mai stăruit deoarece mi-am închipuit că profesorul a tăcut fie din modestie, fie din încredere în propriile d-sale lucrări...
In schimb, d. Vianu mi-a explicat cu multă limpezime răspunsul la întrebarea : ,
— Epoca noastră eminamente politică poate conveni gînditorului ?
— Dacă epoca nu e sortită să degenereze în ciocniri brutale şi absurde de forţe primare, atunci ea trebuie să
405
se orienteze după idealurile gînditorilor. Nu ştiu întru cît ea convine gînditorului, dar dacă nu convine, atunci trebuie să ne aşteptăm la o sumbră decadenţă,
—■ Cum aţi izbutit să armonizaţi exigenţele gîndirii cu preocupările efemerului fenomen literar ? Sau nu socotiţi literatura drept un fenomen efemer ?
Aci d. Vianu mi-a ocolit abil prima întrebare şi şi-a constituit un răspuns al cărui accent cădea pe a doua întrebare.
— Literatura este un extract de experienţă, cu alte cuvinte o materie importantă pentru gînditori : cel ce n-are priză asupra literaturii se privează de experienţă. Literatura rămîne o formă a experienţei omeneşti.
— Dacă este aşa, spuneţi-mi : în ce măsură poate fi, estetica o disciplină filosofică ?
— Ca unul care m-am ocupat de toate formele gîn-diiii, recunosc această prejudecată care constă în confuzia dintre două lucruri : 1. Considerarea esteticei ca o coroborare a experienţei artistice sau 2. ca o cale pentru a cunoaşte mai exact această experienţă. De altminteri, poate că ea nu se constituie ca o ştiinţă.
Mi s-a părut că d. prof. Vianu s-a angajat pînă în acest moment într-atîta pe drumul răspunderilor incit să-mi răspundă direct la întrebarea mea fundamentală faţă de care celelalte de pînă acum erau simple pretexte.
—■ Nu credeţi că poezia şi — generic vorbind —■ fenomenul de artă efeminează sufletele ? Aşadar, un ideal legiuitor al orînduirii în cetate nu trebuie să socotească manifestarea de artă ca opunîndu-se vieţii colective ?
— Eu cred a putea lămuri sensul estetic al civilizaţiei actuale : arta este sublimarea meşteşugului ; ea este produsul cel mai avansat al tehnieei omeneşti şi atunci îmi apare ca firească orientarea structurii noastre către calităţile artei.
In această secundă, mi-am amintit de extraordinara lecţie pe care Platon a dat-o lumii atunci cînd întilnin-du-se cu Socrate şi-a ars toate versurile şi semnalînd d-lui Vianu această — aş zice — o lecţie care mi s-a înscăunat în minte mi-a spus :
— Astăzi interdicţia lui Platon nu-şi mai are locul, deoarece el legifera pentru o societate dominată de figura aristocratului gînditor ; legiuitorii noştri însă tre-
buie să ţină socoteală de această epocă a lucrătorului, pe cînd Platon n-avea nici o consideraţie pentru lucrător.
Se-nţelege că punctul de lumină a interviului cade cu preciziune asupra acestui răspuns care poale sugera argumente serioase gîndirii care nu legitimează arta. Pe de altă parte, acest fel de a răspunde lasă problema deschisă, întrucîl trebuie să ne punem întrebarea dacă legitimare se numeşte un complex de condiţiuni accidentale cum ar fi caracterul eminamente tehnic al epocii noastre. Care este atitudinea legiuitorului într-o societate perfect organizată: constat însă viciul întrebării deoarece o societate perfect organizată anulează necesitatea legiuitorului...
— Dacă aşa stau lucrurile, domnule profesor, nu mai am să vă întreb decit: ce lucrări intenţionaţi să tipăriţi şi — pînă-ntr-un punct — care e justificarea lor ?
— Deocamdată lucrez la volumul al doilea al Esteticei mele care cred că va apărea în toamna viitoare. Pentru că mă simt dator să dau unele aplicaţii ideilor expuse acolo am plănuit o serie de monografii asupra scriitorilor români ; una dintre ele asupra lui Ion Barbu.
Dar pe măsură ce munca acestei organizări creştea mi-am dat seama că o concepţie de artă se înrădăcinează într-o înţelegere generală a vieţii. O lucrare viitoare la care intenţionez să mă opresc îndată ce voi reuşi să domin furtuna de documente, experienţe şi informaţii este o Etică concepută ca o temelie a personalităţii omeneşti, o etică în care să fixez ce poate gîndi în mijlocul contracţiilor, a adversităţii şi a dezlănţuirii    de forţe oarbe de azi un om singur liber care nu poate da nimic, care nu cere nimic şi care concepe munca gîndirii ca împlinirea unui inexorabil destin interior.
D. Vianu a mai aruncat o privire asupra hîrtiei pe care i se aşternuse covorul sobru al ideilor şi cu un ton egal m-a întrebat despre lucruri de toată ziua şi, vorbind aşa despre o mi'-de nimicuri care poate au împlinit rolul subteran de atenuare a interviului, l-am condus pînă în acel pasagiu care din Calea Victoriei dă drept în uşa editorului.
Oscar Lemnarii
1935
406
UN ETERN STUDENT Răspunsul d-lui Tudor Vianu
O amintire din vremea studiilor ? Doamne, am atîtea ! Pe care să ţi-o povestesc mai întîi ?
Acum cîţiva ani, în focul unei polemici, vechiul meu prieten şi camarad, Camil Petrescu, m-a numit „un student întîrziat". Aş fi primit bucuros epitetul, dacă prietenul Camil Petrescu ar fi consimţit la o uşoară modificare. Căci dacă nu sunt un student „întîrziat", sunt în tot cazul un etern student şi mai toate amintirile mele se desprind din cadrul acelei osteneli de lămurire proprie, în care mi s-a părut că pot întrezări un scop al vieţii.
Am fost şi am rămas student. Un student romantic, întreabă pe vechii mei camarazi, pe Marcel Romanescu, pe Mihai Ralea, pe Alexandru Busuioceanu, pe Ion Barbu, pe Ştefan Neniţescu, pe Alexandru Claudian, pe George Fotino şi vei afla că cei douăzeci de ani ai noştri au fost însufleţiţi de pasiunea cunoaşterii şi de cultul poeziei. Nu-ţi pot spune acum cît datorau elanurile mele de atunci exemplului şi învăţăturii unuia din marii profesori ai generaţiei mele, d-lui Ovid Densusianu. Ştiinţa şi poezia se îmbinau armonic şi decurgeau paralel din influenţa lui. Am dus cu mine în război aceste elanuri şi pe masa bordeiului meu de artilerist, la Tuta, stăteau deschise Datele imediate ale conştiinţei şi Poeziile lui Goethe.
Mai tîrziu, în Germania, în micul oraş universitar unde am fost atît de fericit, am găsit atmosfera necesară romantismului meu. Acolo, la Tubingen, în pragul Pădurii Negre, pe sub platanii care se înşiră de-a lungul Neckarului, la umbra zidurilor Seminarului teologic, und.e
au trăit altădată Schelling şi Hegel, sprijinit de tragicul turn al nebuniei lui Holderlin, am avut mai deseori sentimentul atingerii unei ţinte, al împlinirii unui destm. Aceîo am cunoscut pe profesorul Constantin Ritter, care nu admitea să se întreţie asupra unui alt subiect decît dialogurile lui Plafon. Acolo întîlneam în fiecare zi pe filosoful panteist Adickes, editorul marelui' Opus poslu-mum al lui Kant, drapat în pelerina lui de păgîn mistic. Pe cărările înverzite care urcau pe Oesterberg îmi răsărea adeseori silueta blîndului romanist Haas. Nu-ţi pot vorbi de toţi maeştrii mei din univesitatea suabă. I-am evocat odată, în cadrul lor de ape, de dulci coline, de păduri, sub cerul acelei vechi Germanii romantice care a mai trăit şi pentru mine o clipă. O societate turistică m-a făcut odată să vorbesc despre „un oraş universitar german". Care nu mi-a fost mirarea cînd, după vreo două săptămîni, Rectorul Magnific al Universităţii din Tubingen adresa o scrisoare emoţionantă 1, de bune amintiri si urări, aceluia pentru care Timpul, milostiv, voise să râmînă o clipă în loc.
1937
408
LUMEA DE MÎINE De vorbă cu d. Tudor Vianu
Formaţia intelectuală. — Arta ca muncă. — Mărturii de adincime. — Lumea care vine, o lume a muncii. — Perspective la noi în ţară. —   Un  program naţional.
Lectura unui text semnat de d. Tudor Vianu aduce totdeauna dovada unei întinse informaţii şi a unei stricte probităţi intelectuale ; autorul este structural opus diletantismului si intuiţiilor brusce, neîndestulător sprijinite pe cercetări şi bibliografie ; el respinge, din capul locului, apropierile de suprafaţă, impresionismul facil şi jocul ideilor după ureche ; articolele sale sunt studii adîncite, iar cărţile pe care le-a dat culturii româneşti exprimă deopotrivă poziţii proprii şi fructul unor cercetări îndelungi ; impresia dominantă a frecventării d-lui Vianu, sub o formă sau alta, este temeinicia ; cunoaşterea adîncită a profesorului, după o lectură, o conferinţă sau o întrevedere, îţi aminteşte fără vrere de cuvîntul lui Goethe : er hat sckrecklich viei gelesen !
Cititorul, chiar familiarizat cu scrisul domnului T. Vianu. va putea cu greu ajunge pînă la felul de a fi al omului. Scriitorul care e d. Vianu oferă în echilibrul şi ţinuta expresiei numai partea de rigoare mentală care-1 defineşte, dar fără a-1 epuiza. Tehnica scrisului său ascultă de simetria unei gîndiri care se supraveghează, iar arhitectura cărţilor sale exprimă disciplina severă   pe care i-o impune formaţia sa universitară.
Înfăţişarea sa' fizică ne confirmă aceeaşi impresie de echilibru şi statornicie, de linişte interioară. Numai ascultînd vorbind pe d. Vianu intr-o conferinţă publică se poate apropia cineva de adevărata sa formaţie. Un atare auditor va îi ;ot-deauna surprins de contrastul dintre aspectul masiv  si static
410
al omului .şi mişcarea vorbirii, întreţinînd şi dezlănţuind valul emotiv eloeinţei. Nu ne aflăm, desigur, în faţa unui orator. Vioiciunea ritmului este interioară, facilitatea expresiei nu ajunge niciodată la dezlănţuirea verbală care se urmăreşte singură, dînd impresia vorbitorului că vorbeşte automat, oferin-du-şi plăcerea de a se asculta singur. Animaţia d-lui Vianu nu e de ordin oratoric, adică predominant verbală si retorică ; e expresia unei mistuitoare pasiuni pentru idei ; este puterea lăuntrică susţinînd şi dezlănţuind valul emotiv, dar explicînd în acelaşi timp fizionomia lăuntrică a omului.
Balzac a căutat să înţeleagă şi să descrie un om după vesi-mînt sau după înfăţişarea locuinţei, dovedindu-se astfel un bun elev al lui Lavater. Pentru a-1 putea înţelege pe d. Vianu trebuie să-1 surprinzi în locuinţa sa, în mijlocul bibliotecii. Atunci descoperi omul în adevăratul lui climat : în lumea ideilor, pe care le adînceşte, le cunoaşte, le iubeşte, care-1 însufleţesc, dar care nu-i dau niciodată entuziasme rapide, trecătoare. Partea de echilibru şi ponderare care-1 domină îl fereşte de atari exaltări spumoase fără consecinţe.
înţelegerea omului mai e uşurată de o împrejurare : de a-1 surprinde într-un moment de părăsire, cînd povesteşte cu savoare, humor sau pitoresc.
Datoresc unui atare moment, situat cu luni în urmă, aceste mărturii :
— Vedem adesea in frămîntările şi problemele de conştiinţă ale adolescentului o prefigurare a fizionomiei intelectuale a omului de mai tîrziu. Vreţi să ne vorbiţi despre aceste preocupări dominante, în epoca formaţiei dvs. sufleteşti ?
— Primesc cu bucurie îndemnul dumitale de prospecţiune. Voi face cu, sinceritate un examen de conştiinţă, o întoarcere în timpuri, care îmi va fi profitabilă şi mie şi care, poate, va interesa pe alţii.
Mi-am cunoscut încă de la început o mare afinitate către clasicismul elen şi mai cu seamă latin. Formaţia mea sufletească şi literară este esenţial clasică. M-a preocupat îndeosebi problema expresiei, a. stilului, pe care mai tîrziu am regăsit-o cu bucurie în orientările unui Gustave Flaubert. Visam o artă fără subiect, fără nici un alt sprijin decît al perfecţiei formale, al strălucirii şi echilibrului stilului. în corespondenţa sa, Flaubert pomeneşte chiar de o atare operă care s-ar susţine prin
411
simplele relaţii ale stilului, după cum pămîntul se menţine pe orbită fără să se sprijine pe ceva. Pagina aceasta m-a entuziasmat. Am fost sensibil la perfecţia formală a scriitorilor, Ia concizia expresiei, la mînuirea şi elaborarea cuvîntului, la înlănţuirea şi construcţia frazelor ; voiam să intru în laboratorul intim al creaţiei, al expresiei, în munca de atelier a artistului: Eram atent, mai ales către vîrsta de 25—26 ani, la caracterul eliptic, concis, al expresiei. Cu cît interes şi cu cîtă admiraţie n-am aflat că un italian a reuşit să traducă pe Tacit într-un text şi mai concis decît al autorului latin !
— Aţi avut, prin urmare, o epocă de predominantă preocupare formală, cu interes către clasicismul antic, şi, desigur, pentru Mallarme sau Rimbaud din Les lilu-minations. Nu aţi rămas totuşi aci.
— E adevărat. După o primă fază, în care mergeam către concizie, sinteză şi chiar obscuritate, şi care, în paranteză fie spus, nu a fost fără legături cu mişcarea simbolistă, am avut o a doua perioadă, de explicare a expresiei, de analiză şi de adîncire a conţinutului. Clasicismul mi-a servit ca punct de plecare pentru elaborarea unei concepţii estetice mai largi. Am considerat pe scriitor ca pe un muncitor al cuvîntului şi de aci am trecut, către 1924—1925 (poate şi sub unele influenţe absorbite din Valery şi a concepţiei lui de artizanat artistic, de Poeta faber), la o concepţie estetică bine conturată.
— Nu aţi fost influenţat în această concepţie a artei ca expresie şi de către Benedetto Croce ?
— Cred că foarte puţin,- dacă nu deloc. Croce pune accentul pe intuiţie. împreună cu Valery, eu stăruiesc asupra caracterului raţional al prelucrării artistice.
Consider arta ca o forma primară a activităţii omeneşti. Cred că prima formă a muncii umane este de natură artistică ; cu vremea, şi această tendinţă s-a accentuat prin secolul XVIII şi XIX, am asistat la o disjuncţi-une între muncă şi artă. dar cred că mai tîrziu evoluţia se va face înspre o nouă fuziune a celor doi termeni.
—■ Acordaţi artei o valoare de cunoaştere ?
— Nu pot nega acest caracter al artei. Dacă mi-ai îngădui să formulez aforistic aş spune : arta nu e atît
412
cunoaştere, cît creaţie, „facere*. E o formă a raţiunii practice. între cele două curente, idealist, reprezentat de Hegel, şi cel formalist, al raţiunii practice, înclin, de bună   seamă, către cel din urmă.
— Vreţi să încercaţi o cuprindere rezumativă, sintetică, şi cit mai puţin deformantă cu putinţă ci concepţiei dus. asupra artei ?
D. T. Vianu răspunde după o clipă de gindire, co-rectîndu-se în mai multe rînduri, şi apoi precizînau-si gîndirea :
— Arta e muncă ajunsă la libertate şi fericire. Este, cum vezi, o concepţie prea puţin teoretică, e o concepţie activistă, practică. Sunt condus de ideea de perfecţiune şi armonie, care îşi poate găsi deopotrivă termenul în activitatea muncii, ca şi în viaţa socială. în chipul acesta, prin năzuinţa către armonia socială şi armonia muncii .am putea justifica rolul normativ al artei.
în studiul meu despre Semnificaţia filosofică a artei, tipărit la finele volumului Filosofie şi poezie, am încercat o întemeiere mai adîncâ a acestui punct de vedere.
— Bunăvoinţa cu care mi-aţi îngăduit să intru în datele esenţiale ale gîndirii dvs. mă îndeamnă să merg mai departe.
Socotesc că timpul de faţă ne impune mărturii totale, de supremă sinceritate. Poate că mai important de ştiut despre un om de gîndire, decît rodul reflecţiilor lui, este atitudinea în faţa vieţii, viziunea generală despre lume, poziţia faţă de problema etico-religioasă. Ajungem, astfel, în domeniul vieţii de adîncime, în care, în general, nu îngăduim imixtiuni străine şi pe care nu le dezvăluim cu uşurinţă. O anumită reţinere, un fel de sentiment al secretului personal, ne îndeamnă la tăcere. Totuşi, nu putem uita că aceste drame de conştiinţă au fost dezvăluite de oamenii de intensă viaţă' interioară. Un Pascal sau un Goethe nu s-au sfiit să ne vorbească despre experienţa lor religioasă. în pragul acestei lumi noi, ia a cărei naştere asistăm acum, putem trece peste reticenţe şi putem încerca atari sincerităţi.
— Din cele ce am spus reiese că în viaţa mea lăuntrică fac să primeze raţiunea practică, eticul. Am avut, desigur, o criză religioasă, dar nu în sensul că mi-am pierdut credinţa, ci printr-o lărgire a elanului religios
413
difuz, pe care l-am trăit în copilărie. Nu am fost niciodată ateu sau indiferent în materie religioasă. Am avut înţelegere, emoţie, mişcare pentru acest fapt esenţial, în copilărie am avut — cum aş spune ? — bunăvoinţă, deschidere de suflet religioasă. Către douăzeci de ani acest interes a devenit zbatere,- căldură, fără să fi luat totuşi vreodată forme organizate.
Nu stărui, fireşte. Trec mai departe, continuînd firul întrebărilor dumitale : concep lumea ca un proces, în care înţeleg să mă integrez, la care aş vrea să particip într-un fel sau altul, pe care aş dori să-1 fac a trece prin mine. Abstragerea, depărtarea de palpitul lucrurilor mi-ar fi intolerabile. Aş putea concepe moartea ca o atare absenţă personală din desfăşurarea lucrurilor.... Fireşte, e o atitudine uneori veleitară, aşa cum poţi bănui din partea unui cărturar. Dar am, cel puţin teoretic, o afinitate pentru formele active ale vieţii. Nu am un spirit spectacular, sau exclusiv spectacular.
M-au atras deci problemele devenirii, ale istoriei, ale creaţiei. Am o concepţie activistă a culturii. înţeleg cultura ca o transformare a Naturii în sensul vederilor şi exigenţelor omului.
— Ar fi poate necesaf să precizaţi poziţia omului în
lume şi în cultură.
■— Nu pot considera pe om izolat. îl integrez într-un imens elan de creaţie, care trece prin întreaga lume. E o concepţie practică, activistă, travailistă dacă vrei. Poate te va surprinde acest caracter al gîndirii mele şi această depărtare de concepţii metafizice cuprinzătoare. Datorez însă adevărul.
— Gîndirea şi atitudinea unui om în faţa vieţii prezintă adeseori urma vreunei influenţe străine, a unui maestru, a unei, întîlniri hotărîtoare cu un alt om, cil o realitate, cu o operă. Recunoaşteţi în viaţa dvs. înriu-rirea unei atari întîlniri ?
D. T. Vianu reflectează îndelung :
— Nu văd, nu cred. Desigur, atîtea şi atîtea lecturi şi opere... Desigur Bergson... Fichte iarăşi m-a interesat. Şi totuşi : nu-mi descopăr un maestru. Am lucrat de la mine, cu spontaneitate, pornind din propriul meu centru.
Nu-mi descopăr multe influenţe. Dar contactul cu Goethe a fost pentru mine revelator.
— Concepţia dvs. activistă va avea, de bună seamă, o aplicaţie, o răsfringere in viaţa socială. Cum vedeţi poziţia omului în realitatea socială '.'
— Nu pot, fireşte, fi decît rezumativ. Viaţa socială se defineşte prin anumite cadre, prin forme instituţio-nr.lizate, prin organizări statornice, exprimînd anumite raporturi între faptele sociale. Dezvoltarea omului se face pe aceste coordonate. O societate organizată va trebui sâ aibă însă un complement al acestor cadre : perfecţionarea omului menit să umple aceste cadre. Idealul antic al „înţelepciunii" poate juca un nou rol în omenire.
— Ajungem domnule Profesor, pe un teren mult mai general şi de o actualitate mai directă. Mă refer la structura şi orientarea vremii care se plămădeşte acum sub ochii noştri. Ca şi după trecutul război, viaţa socială şi culturală va prezenta schimbări de ritm., de înfăţişare, de structură, desigur, de data aceasta mult mai adinei. Cum vedeţi această orientare a vieţii de după război ?
— Civilizaţia de mîine va fi o civilizaţie a muncii. Poate că pentru prima oară în istorie entuziasmul pentru muncă, convingerea adîncă a omului în valoarea etică a muncii şi dezvoltarea forţei de muncă a omului ajung acum la treapta lor cea mai înaltă. De abia acum, cultura umană a îngăduit o liberare totală, să nădăjduim definitivă,- a muncii. Istoria a ajuns la stadiul în care munca reprezintă conştiinţa unei înălţări a omului deasupra lui însuşi. Căci omul nu trebuie să fie robul, ci domnul muncii. Muncitorul trebuie să aibă faţă de muncă fervoarea, dragostea pe care o are un artist faţă de opera pe care o înfăptuieşte. Va trebui să aibă aceeaşi libertate faţă de muncă.
Aş vrea să-ţi redau plastic, printr-o experienţă de viaţă, această atitudine a. omului în faţa muncii. îmi amintesc însufleţirea cu care am citit o pagină din Amintirile lui Gorki şi orizontul pe care mi l-a deschis faptul povestit de scriitor. Gorki povesteşte într-un loc cum, rătăcind pe malul Volgei, a plecat într-o dimineaţă împreună cu alţi tovarăşi înspre un vapor eşuat pe ţărm, din care avea să descarce mărfuri într-un alt vapor, trimis în căutarea celui dintîi. Au început cu toţii să lu-
414
415
creze. După mai multe ore de muncă susţinută s-a creat între aceşti oameni o comuniune intimă, în bucurie şi entuziasm. Oamenii care munceau acolo deveniseră, după textul francez pe care îl parcurgeam, „de veritables betes joyeuses". Atunci am înţeles poate mai bine decît totdeauna fericirea pe care o poate găsi omul în munca ce conduce la realizări concrete.
Socotesc deci că civilizaţia de mîine a lumii va fi întemeiată pe această conştiinţă şi bucurie a muncii, care înnobilează şi ridică pe om deasupra lui însuşi.
Desigur, lucrurile pe care ţi le spun nu sunt improvizate, adaptate la condiţiile actualităţii. Ele au fost expuse cu, ani înainte în diferite lucrări. Insist însă asupra faptului că leg această concepţie a muncii sociale de problema estetică, de munca artistică. închid, astfel, ciclul. Concepţia artei ca muncă eliberată îşi găseşte un complement obligator în concepţia muncii ca stare de bucurie şi graţie artistică. în aceste împrejurări artistul devine adevăratul călăuzitor al activităţii sociale.
■—■ Formularea generală a acestei probleme presupune o precizare a condiţiilor particulare sub care se va desfăşura munca în ţara noastră.
— Nu mă depărtez de acest gînd. Enunţînd datele generale ale problemei, nu am făcut decît o introducere la cele ce am de gînd să spun acum. în ţara noastră, poate mai mult decît în alte părţi, vom avea un teren mai vast pentru desfăşurarea muncii ; iar programul de muncă, de creaţie va fi 'mai încărcat. Ne aflăm încă într-o etapă de trecere. Am avut totdeauna impresia, călătorind peste hotare si comparînd cele văzute cu situaţia din ţara noastră, că există la noi o carenţă, un spaţiu vid, o lipsă de realizări. Care putea fi cauza acestei stări de fapt ? S-a creat puţin ? S-a distrus mult ? Nu mă opresc acum. Ceea ce vreau să spun e că peisajul românesc prezintă un fel de vacuitate, indicînd că procesul de creaţie e încă în stadiul începător. Va trebui deci să creăm o civilizaţie a noastră şi mai ales o mentalitate tehnică, de producţie. Va trebui să dăm imbolduri către activităţile pozitive, creatoare. Aspectul de tehnicitate, de practic, alcătuieşte întreaga osatură a activităţii sociale. Am arătat în ceie ce am spus că însăşi estetica
prezintă, o dată cu caracterul ei creator, o latură morală, chiar tehnică.
Vom avea nevoie în ţara noastră de muncitori oneşti, consacraţi cu austeritate şi competenţă unor domenii în care facultăţile lor personale să se poată exercita creator. Avem nevoie de omul trebii lui, de exemplarul uman tehnic. Să denunţăm tipul atît de curent în viaţa noastră socială,, pe omul de vorbe, de formule, de avînturi nereflectate. Aceşti oameni bagatelizează lucrurile cele mai grave, le demonetizează. Ei aduc cu ei un suflu demoralizant şi transformă totul în neînsemnătate şi farsă. De aceea subliniez încă o dată nevoia de seriozitate a oamenilor consacraţi unei tehnice creatoare, oricare ar fi ea ;• de aceea am pus totdeauna, chiar şi în estetică, accentul pe factorul raţional, activ, al procedeelor şi tehnicităţii.
Răspund acum şi unei întrebări a dumitale, privitoare la proiectele mele de lucru : aş vrea să dau acestor gînduri o formulare coherentă, unitară. Pînă acum nu am putut publica decît fragmente...
1944
Ion Biberi
416
DE VORBA CU TUDOR VIANU
Despre începuturile literare. — O. Densusianu şi E. Lovinescu. — Existenţa scriitorului, despre democraţie. — Forţe constructive, forţe negative —• Despre intervenţia statului in viaţa culturală.
Refuzîndu-se convorbirilor cu caracter de interviu şi refractar la soiul ăsta de deprinderi gazetăreşti, d-1 profesor Tudor Vianu a acceptat interogaţia mea numai după ce l-am încredinţat că doresc să-mi acorde o simplă convorbire de la scriitor la scriitor.
Personalitate proeminentă în domeniul studiilor estetice, unde este un fondator, d-1 Tudor Vianu are îndoitul noroc de a fi Intîi apreciat şi iubit de auditorii cursurilor sale şi al doilea, de publicul cetitor, autorul Esteticei şi al Artei prozatorilor români fiind unul din scriitorii ale căror opere se vînd foarte bine. E de ajuns să amintim că Estetica va ieşi zilele acestea în ediţia a treia.
Popularitatea manualului acesta al fecundului autor de studii literare îmi aminteşte de una din anualele zile ale sărbătorirei Săptămînii cărţii^ cînd, în Pavilionul din Piaţa Senatului, se adunau oficialitatea culturală şi scriitorii români, spre a prăznu-harul cel mai pur al omului : creaţia slovelor menite semenului său. După ce partea oficială se mîntuise, suveranul, sfîrşind vizitarea standurilor de cărţi, făcuse cerc cu condeierii şi adresîndu-se autorului Esteticei, ce apăruse tocmai in ediţia Il-a, i-a spus ; „Va să zică se vînd cărţile noastre, d-le Vianu".
Auzindu-1 depănîndu-şi gîndurile în timp ce umblă solemn şi concentrat prin încăperea biroului, am înţeles de ce profesorului Vianu nu-i plac facilele şi exterioarele luări de contact ţi, urmărind intonaţiile glasului încet, am observat că esteticianul se exprimă formulînd idei. Şi în vreme ce editorul lui A. Macedonski, făcea, cu mîinile In buzunar, înconjurul odăii, modu-lîndu-şi vorbele rar şi serios, mi-am adus aminte de versul lui Camil Petrescu : Eu am văzut idei.
— D-voastră aţi publicat, la 'începutul carierii, versuri. Cum aţi început ?
— Ca simbolist. Eram student şi aveam ca profesor pe Ovid Densusianu şi m-am simţit la un moment dat atras de mişcarea simbolistă. Era pe vremea aceea o mare adversitate între mişcarea sămănătoristă şi cea simbolistă.
Profesorul nostru, în afară de cursul lui de linguistică, ne ţinea prelegeri despre literatura din ţările de limbi romanice, Belgia, Franţa, Italia, Spania, Republicele Ame-ricei de Sud şi, uneori, în conexiune, literaturile nordice, ca acele din Anglia şi Germania.
Cursurile şi prelegerile acelea au fost o mare deschidere de orizont pentru studentul avid de a şti ce eram pe atunci.
înainte de a fi atras de mirajul cenaclului Literatorul şi de fascinanta personalitate a maestrului Macedonski, eu începusem, dintr-o întîmplare pe care am să ţi-o povestesc, încă din fragedă adolescenţă, să scriu versuri.
Şi rîzînal, dascălul atît de sobru şi de închis deobşte se lasă luat de vîrtejul cald al amintirilor din copilărie :
— Aveam 13 ani şi m-am îmbolnăvit de o scarlatină care e, după cum ştii, o boală care te creşte. Şi, după ce m-am sculat din ea, am prins pe nesimţite sâ îngîn şi să rimez versuri şi, exerciţiul plăcîndu~mi, m-am lăsat antrenat şi am continuat activitatea lirică.
— Cum se face că n-aţi scos în volum rodul atîtor ani de colaborare la diverse reviste ?
— Vorbeşti de versuri ?
— Da.
— Da, e drept. Intîia mea colaborare în versuri a fost la România, de sub direcţia lui Ion Minulescu, ziarul pe care îl socotea Marele Cartier General al Armatei, apoi am continuat să public în Flacăra lui Banu, Literatorul, Vieaţa nouă şi în Sburătorul. Mă întrebi cum de n-am scos versurile în volum ? Iată de ce : activitatea mea lirică se întinde pe un timp destul de lung, însumînd un mare număr de ani şi — eşalonată pe o astfel de întindere — am socotit că producţia mea nu e omogenă — în sensul că etapele succesive nu sunt destul de reprezentative. Am impresia că faţă de ceea ce am realizat în adolescenţă, am dat mai tîrziu mai mult. Aşa că odată
418
419
şi odată voi publica o plachetă din produsul anilor din urmă.
— Şi ce a întrerupt această perioadă lirică ?
— Am început o activitate de alt domeniu, am lucrat în stil, nopţi întregi am întîrziat la perioadele arborescente ale stilului şi, prins de atracţia pe care o oferă pentru un scriitor rigoarea şi problemele stilului, am scris un studiu despre Flaubert, ale cărui Scrisori au fost pentru mine un fel de carte de căpătîi. Am, aşadar, în manuscris un studiu, o teză asupra artei stilistice a lui Flaubert.
— Cum teză ?
— Să vezi. îmi făceam doctoratul cu Carol Groos, la Tubingen şi profesorul mă constrîngea la o metodă prea statistică, ce nu-mi convenea, deşi era bine mînuită. Ca să scap de constrîngerea asta am început să scriu studiul despre Flaubert. Dascălul meu aflînd şi fiindcă nu mă încadram în metoda lui, mi-a cerut îngăduirea să trateze el subiectul şi-atunci am renunţat la încercarea mea.
Studiul lui Carol Groos despre Flaubert a apărut cu o notă în care fostul meu profesor recunoştea că el a rezultat din mai multe convorbiri avute cu un student al cărui nume îl dădea l.
— De ce n-aţi reluat studiul ?
— M-a împiedicat faptul că profesorul meu a tratat subiectul. Şi ceea ce m-a determinat să renunţ complet a-1 relua a fost studiul lui Albert Thibaudet asupra lui Flaubert 2, aşa că nu l-am mai continuat şi am renunţat să-1 mai desăvîrşesc.
La o întrebare a noastră : ce atitudine aveţi în faţa
Uteraturei, ne-a răspuns :
— Socot arta expresia cea mai înaltă a forţelor constructive. Există forţe ce distrug şi forţe ce edifică ; cele ce construiesc se afirmă de la mineral pînă la dezvăluirea embrionului şi pînă la om. Arta stă în fruntea puterilor constructive. Aceasta e, de altfel, si ideea centrală ce străbate lucrarea mea Estetica.
Fiindcă reuşisem să-l fac pe d. Tudor Vianu să vorbească, împotriva mărturisirei d-sale că n-are spirit oratoric, mi-am îngăduit să-l întreb în ce fel l-a cunoscut pe E. Lovinescu.
— După colaborarea mea la Literatorul, i-am trimis nişte poezii lui E. Lovinescu. Dorind să mă cunoască, l-am vizitat şi am intrat apoi în relaţii strînse. Criticul avea pe atunci sub 40 de ani şi m-a cucerit dintru început amabilitatea lui. Am început să fac o „Cronică a ideilor", o rubrică pe care revistele noastre nu o aveau pe vremea aceea şi au adoptat-o mai apoi.
Colaborarea însă, spre regretul meu, nu a fost de lungă durată, întrucît eu doream mai mult să mă formez decît să activez pe tărîmul literar şi ea s-a întrerupt o dată cu plecarea mea la studii în străinătate. Mai tîr-ziu, la reîntoarcerea mea în ţară, l-am regăsit pe E. Lovinescu şi prietenia literară s-a dezvoltat, fără însă ca să iau parte la cenaclu, ci vizitîndu-1 numai din cînd in cînd.
Era un om fermecător, îşi continuă d. Vianu firul amintirilor evocatoare ; foarte învăţat; un scriitor de seamă, dar care în formula personalităţii sale avea acel gust şi acea rezervă ce îl îndepărtau de la atitudinile pontificale, pretenţioase, afectate, cu atîta trecere în lumea noastră. A fost un mare critic şi tot atît de mare scriitor şi este pentru mine unul din faptele cele mai inexplicabile răceala cu care a fost primit de cercurile conducătoare. Lucrul se explică prin intransigenţa judecăţii lui critice şi printr-un spirit de independenţă ce împodobeşte figura lui. A fost departe de a-fi o victimă, cum eronat au vrut să-l înfăţişeze unii, el realizîndu-se complet, şi a dispărut într-un moment de plenitudine şi cînd toate rezistenţele din trecut ar fi dezarmat, şi personalitatea lui covîrşitoare s-ar fi impus chiar celor ce îl negau.
— Nu credeţi, d-le profesor, că activitatea lui a avut şi un rol social ?
— Da, are şi o latură socială în lucrarea Istoria civilizaţiei române. E. Lovinescu, ca să-l concretizez într-o formulă, a reprezentat un moment de afirmare a liberalismului, cu multe elemente din personalitatea lui luate de la „Junimea" — fiind o sinteză liberalo-junimistă.
Şi poate că drama acestui om foarte merituos şi foarte devotat cauzei literare, a fost că nu a fost recunoscut Şi îmbrăţişat nici de cercurile liberale şi nici de cele junimiste. El a depăşit şi întrecut momentul acesta de con-
420
421
trast, aparţinînd prin gust, rezervă şi clasicism „Junimei" şi fiind prin tendinţa socială un liberal.
Cum d. projesor Vianu deţine, ca profesor universitar şi ca director de editură, un post de conducere culturală, fiind ca scriitor şi istoriograf o 'personalitate cu o poziţie precis delimitată în faţa fenomenelor sociale şi artistice, am, ţinut să-i punem o întrebare oarecum lăturalnică, dar fiind totuşi de actualitate :
— Nu credeţi, d-le profesor, că în raport cu cît sunt retribuiţi muncitorii manuali, scriitorii şi îndeobşte muncitorul intelectual se află pe scara cea mai joasă ? De pildă, un taxator de la S.T.B. cîştigă 45 000 lei pe lună, un controlor de tramvaie 60 000. Un lucrător tipograf 250—300 lei pe oră, aşadar lucrînd 8 ore pe zi, între 60 000 şi 72 000 lei lunar. Deosebit de aceasta, are o lună de zile concediu şi 3 săptămîni gratificaţie de sărbători Simt în artele grafice lucrători specialişti ce cîştigă 100— 250 000 lei pe lună, iar în industria textilă specialişti sau lucrători calificaţi ce sunt retribuiţi între 200 000 si 250 000 lunar.
Un medic cîştigă în medie sub 100 000 lei pe lună, un profesor universitar şi mai puţin...
— Posibilitatea de cîştig mai mare a scriitorului trebuie văzută în conexiune cu dezvoltarea gustului cititului a întregului popor şi cu necesitatea ridicării nivelului cultural al mulţimii şi ea se regulează în ultimă analiză prin legea raportului dintre producţie şi consumaţie. Aici se vede nevoia intervenţiei statului. El trebuie să vină în ajutorul scriitorului, iar scriitorul prin asociaţiile lui profesionale trebuie să practice o politică de apărare a acestor interese.
— Cum vedeţi deci remediată situaţia inferioară din punct de vedere a valorificării muncii scriitorului ?
— Remedierea fundamentală o văd în organizarea şi înmulţirea bibliotecilor orăşeneşti şi săteşti şi a ateneelor populare. Ruşii sunt un popor de mari cititori şi cititori de cărţi bune. Criticul Mihalache Dragomirescu îmi povestea că, aflîndu-se în timpul războiului trecut refugiat la Harkov, a remarcat cu surprindere că bucătăreasa lui citea în mod frecvent pe Tolstoi şi pe Dostc-ievski.
Aşadar, mai întîi statul trebuie să intervină înfiinţând peste tot biblioteci ; să nu existe sat sau orăşel fără bi-
blioteci : al doilea : trebuie cultivat gustul pentru cetit şi gustul însuşi.
Continuîndu-şi interesantele declaraţii, d. prof. Vianu. adaugă după un moment de gîndire :
— In măsura democratizării şi ridicării nivelului cultural al poporului, se va îmbunătăţi şi soarta cărţii. Scriitorii trebuie să dorească ridicarea nivelului economic al poporului, nivelul economic condiţionînd pe cel intelectual ; soarta literaturii române este strîns legată de succesul democraţiei.
— Ştim că la trecutele alegeri de la Soc. Scriitorilor Români aţi candidat pe o listă în frunte cu Mihail Sadoveanu. Dacă eraţi ales în comitetul Societăţii, ce măsuri eficace aţi fi luat pentru ocrotirea scriitorului ?
— Statul, printr-o politică culturală, are primul rol în suplearea indiferenţii faţă de carte ; el trebuie să su-pleeze ceea ce este insuficient în pregătirea gustului şi rîvnei cetitorului.
Mă întrebi ce aş fi făcut dacă veneam în comitetul S.S.R.-ului ? Aş fi întocmit o lege a bibliotecilor — comunale şi săteşti— numai ele fiind în stare să sporească şi numărul cititorilor de carte românească şi —- prin aceasta — situaţia autorului de cărţi. Ca şi în Rusia sovietică şi în ţările înaintate ale Occidentului — unde este o adunare de oameni, să fie o bibliotecă. Tot procesul civilizaţiei noastre moderne se datoreşte iniţiativei statului.
— Cum vedeţi problema editurii în genere şi în special ca director de editură ?
— Recunosc organizaţia şi dezvoltarea dată de predecesorul meu, d. profesor AL' Rosetti editurii Fundaţiilor Regale, precum recunosc activitatea sa rodnică şi cu însemnate urmări în domeniul cultural şi editorial de două decenii încoace.
In ce priveşte editura noastră, la secţia editurii pe care o conduc s-a contopit fosta Fundaţie culturală Regele Mihai I cu Fundaţia pentru literatură şi artă. Fundaţia culturală iniţiase şi lansase „Cartea satului", un model de înfăţişare grafică aleasă şi în care s-au publicat scrieri din toţi scriitorii noştri reprezentativi ce scriu pe gustul şi pe înţelesul poporului. Extinzînd rolul acestei colecţii, am înfiinţat „Cartea muncitorului" care va publica primele broşuri în linia colecţiei : Ion Pas : Lumea
422
423
noastră, Şt. Baciu : Antologia muncii, G. Spina : Din istoria românismului social, G. Ivaşcu : Stakhonov şi Stu-khonovisnwl şi Ştefan Tita : Mai multă omenie. Apoi vom sistematiza colecţiile vechi, creînd alte noi: „Biblioteca de cultură modernă", în care vor intra cărţi de popularizare ştiinţifică din toate domeniile şi „Biblioteca de literatură universală", în care vom da traduceri din marii scriitori ai lumii, dar mai ales din ciclul clasicismului universal.
Voi actualiza colecţiile care sunt deja bunuri cîşti-gate, voi tipări cîţiva autori ruşi, Oblomov de Goncearov, Nenorocirea de a avea prea multă minte de Griboedov, Nuvele de Cehov şi povestiri de Puşkin, vom da pentru prima dată în traducere românească opera lui Marcel Proust, care va însemna desigur o etapă în dezvoltarea limbii române, în sensul că ea este supusă îa o mare încercare de mlădiere şi preciziune prin această tălmăcire.
In colecţia „Scriitori români vechi şi moderni" vom scoate Scrierile istorice ale lui M. Kogălniceanu, dispărute de o sută de ani din circulaţie ; în „Biblioteca de filosofie" e gata de apariţie lucrarea regretatului profesor Petre Andrei : Filosojia valorii, publicată de Dimi-trie Guşti, şi a ieşit zilele astea importanta lucrare a d-lui profesor Anton Dumitriu : Paradoxele logice şi e sub tipar volumul Individualitate şi destin de Ion Biberi.
în colecţia „Scriitori români contemporani" am angajat şi vom tipări în anul acesta volumele Menţiuni critice, voi. V, de Perpessicius, Cartea Oltului de Geo Bogza, Revolte de F. Aderca, Album de familie, de L. Demetrius şi cîteva volume de versuri de : Mihail Ce-larianu, Camii Baltazar, Emil Isac, Ion Vinea, Magda Isanos, Dimitrie Stelaru şi Radu Teculescu.
Camil Baltazar
1945
D-l Tudor Vianu priveşte un teanc de volume, aşezate în ordine pe birou.
—■ Sunt cărţi recente. Am printre ele un studiu de Jankelevitch. Nu-mi pare adevărat.
— Asupra minciunii ?
— Nu. Văd că te interesează problema. Ai citit cartea d-lui C. Georgiade, Originile magice ale minciunii şi geneza gîndirii, despre care ţi-am vorbit ?
— Nu încă. Nici nu am deschis-o, deşi o am pe masa de lucru. îşi aşteaptă rîndul. Tema îmi pare, însă, ciudată. E, fireşte, o impresie de necunoscător al argumentării autorului. Dar mentalitatea magică, a omului din paleolitic, îmi pare greu conciliabilă cu minciuna.
— De ce ? întreabă d-1 Vianu. Primitivul actual, care prezintă trăsături comune cu omul preistoric, practica minciuna şi faţă de ceilalţi şi faţă de sine. întîlnind, de pildă, un leu, nu-şi spune, pentru a se încuraja : e o pisica ?
— Nu iau faptul izolat, ci-l integrez într-o structură, aceea a mentalităţii magice. Primitivul priveşte şi înţelege lumea nu numai prin participare, ci prin identificarea totală a planurilor de existenţă într-un complex: este ştergerea diferenţierii dintre subiect şi obiect,, dintre cauză şi efect, dintre percepţie şi reprezentare. E o contopire a tuturor faptelor lumii, conducîndu-l, de altminteri, la identificarea imaginii scrijelate pe pereţii peşterii ca însuşi animalul reprezentat. Imaginea nu e simbolul animalului — ci însuşi animalul. Operaţia magică le topeşte în aceeaşi realitate. De asemeni, în momentul cînd primitivul se îmbracă în pielea unui animal pe care vrea să-l vinete, el nu o face pentru a-l înşela, a-l minţi, ci pentru
425
câ el se identifică animalului, pentru că el e, în acel moment, animal !
Unde mai poate fi, în aceste condiţii, loc pentru minciună, pentru simulare, pentru transfigurarea intenţională a realităţii sau pentru negaţia ei ?
D-l Vianu nu răspunde. Răsfoieşte preocupat într-un dosar, în care caută notări autobiografice şi indicaţii ce ne vor sluji în prospecţia pe care o vom începe. înţeleg că ascultă cu urechea distrată. Continuu totuşi, arătînd că origina minciunii trebuie căutată într-o mentalitate post-magică, în care diferenţierea planurilor lumii e să-vîrşită, în care subiectul se desparte de obiect, în care apare expresia simbolică, semnul convenţional al unei realităţi exterioare sau de suflet, în care se afirmă într-o formă sau alta o revoltă a omului împotriva realităţii, închei, în atenţia mereu distrată a d-lui Vianu :
— Mi se pare caracteristică, de altminteri, reputaţia vechilor elini de a fi fost mari mincinoşi.
Dar, ca să ajungem la preocuparea noastră, îngăăui-ţi-mi să observ că alături de minciuna intenţională, trebuie să menţionăm şi minciuna implicită, involuntară, amăgirea de sine, deplasarea lentă a perspectivelor şi chiar deformarea faptelor din partea celui ce-şi propune să-şi facă, într-o biografie, un portret mental.
— Adaugă, reia însufleţit d-l Vianu — poate pentru că sfîrşisem digresia — adaugă, te rog, greutatea alegerii faptelor ce trebuie amintite, ca şi neputinţa de a spune tot, din motive de discreţie sau din neputinţa de a face o alegere în mulţimea datelor ce ar putea fi menţionate.
— Putem ocoli greutatea, trecînd peste partea anecdotică şi stăruind asupra semnificaţiilor şi evoluţiei interioare, a portretului moral. Este metoda pe care ne-o putem propune.
— Mărturisesc, adaugă d-l Vianu, că nu sunt deloc strein de atari preocupări. Am aci, printre pagini, o schiţă autobiografică, pe care ţi-o voi citi ; am amintiri asupra cîtorva scriitori, în parte publicate ; am, mai ales, un autoportret spiritual, pe care l-am scris de mai multă vreme.
— Vă voi cere îngăduinţa de a-l reproduce. Dar aceste mărturii sunt tîrzii, rodul omului format. Ar fi, poate.
pieferabil să urmărim linia evolutivă a devenirii dvs. morale. Să încercăm un fel de embriogenie spirituală.
Aşadar: sunteţi născut în anul 1897, la Giurgiu. Care au jost primele dvs. amintiri? Datele acestea mi se par pline de interes. Atît pentru vîrsta de la care datează, cît pentru claritatea şi mai ales semnificaţia lor psiho-loqică; nu dezvăluie, desigur, numai o calitate a memoriei; revelează aptitudini senzoriale, înclinaţii, interese sau atitudini mentale, care se vor dezvolta mai tîrziu. Poate că veţi stărui asupra acestui punct, asupra căruia s-au oprit îndelung o seamă de psihologi şi pe care îl subliniază un scriitor ca R. Kipling în cartea lui de amintiri: „daţi-mi primii şase ani ai vieţii unui copil; nu am ce face cu restul".
— Primele mele amintiri sunt, fireşte, foarte confuze. Datează din epoca primilor paşi. întrevăd o cameră foarte mare. un fel de culoar, în care păşesc nesigur, poate înspre tatăl sau mama mea. Apoi, o perioadă fără amintiri, pînă înspre cinci sau şase ani : revăd o grădină mare, cu arbori mulţi şi vegetaţie bogată ; într-un loc, resturile unui obuz din războiul de la 1877. Aşadar, imagini conturate, interes pentru cele de dincolo de mine. Dar trebuie să adaug amănuntul curios că înspre aceeaşi epocă am fost urmărit de un sentiment de tristeţe, pe care l-am şi mărturisit mamei camaradului meu de joc.
în urmă, aceste unde de tristeţe m-au copleşit adesea, la intervale. Am deosebit în numeroase rînduri alternanţe de elan şi depresiune, semn al unui temperament ciclotimie. D-ta le cunoşti ? mi se adresează d-l Vianu. Sau d-ta aparţii celeilalte categorii, sehizotimice ?
— Fireşte, dar unele stări nu exclud pe celelalte Ai'em acum destulă înţelegere a sufletului uman pentru ca să nu separăm cu hotărîre frontierele şi să acceptăm în aceeaşi viaţă coexistenţa stărilor disparate şi chiar opuse. De altminteri, diagnosticul, psihiatric, atunci cînd e făcut cu înţelegere, presupune mai totdeauna atari interferenţe.
— N-am mărturisit starea mea de tristeţe mamei mele, reia d-l Vianu, poate pentru că o vedeam foarte distrată, aproape absentă. Mi-o amintesc fredonînd mereu, ca gîndul în altă parte. în bună măsură, îi seamăn, ca aspect corporal. Era mai degrabă scundă ; mai tîrziu începuse să se îngrase. Ducea o viaţă foarte retrasă ; ci-
426
427
tea foarte mult; îi plăcea muzica ; era o cititoare pasionată şi cunoştea mai multe limbi. Avusese o educaţie îngrijită, de pension, ca toate fetele de bună condiţie de pe acea vreme, dar cred că depăşea condiţia obişnuită a acestei categorii printr-o viaţă lăuntrică bogată. Â murit în vîrstă de 45 ani, pe vremea cînd aveam 15 ani.
Tatăl meu a fost mult mai ferm, aş spune despotic. Era un spirit riguros, format în disciplina meseriei lui — era medic — şi avea şi sentimentul prestigiului profesional. Demnitatea lui socială implica purtarea redingotei. Era un om distant şi înţelegea să păstreze raporturi sociale rezervate. îi plăcea fastul : armata, uniforma, decoraţiile. Era foarte instruit. Studiase în Germania, unde audiase pe Virchow 1 ; la Paris, asistase la lecţiile lui Charcot2; îşi completase cunoştinţele profesionale la Londra. Faţă de noi, copiii, era sever. îmi amintesc că m-a bătut odată... pentru că îi furasem nişte mărci !
— Care a fost limba dvs. maternă ?.
— Româna. Părinţii vorbeau însă între ei franţuzeşte în mod curent : era în atmosfera vremei. Prima limbă streină pe care am cunoscut-o mai adîncit a fost franceza ; germana a urmat mai tîrziu.
— Care a jost evenimentul cel mai impresionant pe care l~aţi trăit înainte de intrarea la şcoala primară ?
— Ştiu eu ? Poate că Dunărea... cheiurile... vasele de pe Dunăre... insulele din mijlocul apei şi, afară din oraş, viile pe care le vizitam în răstimpuri, cu familia.
— Aşadar, în esenţă, forme, culori, privelişti. Trebuie să înţeleg că sunteţi un vizual ?
— Nu. Sunt un auditiv. încă din copilărie am cunoscut vraja muzicii.
— Au fost stări emotive pure, sau asociate cu viziuni sau fenomene sinestezice ?
— Nu, aceste fenomene le-am cunoscut mai tîrziu, din lecturi. Nu au fost lucruri trăite. Sunt un auditiv pur.
— Să împingem, mai departe indiscreţia. Care muzică a găsit ecou în copilul ce eraţi la şase ani ?
D-l Vianu rămîne nehotărît. Răspunde şovăitor:
— Mai mult Chopin; Schubert... lieduri... Schumann.
— Se înţelege, muzica pe care o auzeaţi cîntată în casă, la pian. Vă întreb şi din pricini subiective. La ace-
eaşi vîrstă, fusesem copleşit de o arie a lui Wagner, auzită la o „boite ă musique", pe care o aveam în casă. Este neînchipuit cît de profunde şi de violente pot fi uneori emoţiile muzicale ale copiilor de şase-şapte ani ! Dar iertaţi-mi aceste amintiri personale. V-aş ruga să-mi evocaţi atmosfera familială în care v-aţi dezvoltat şi raporturile cu tatăl dvs.
— Ah, tatăl meu avea o concepţie patriarhală a vieţii familiale. Purta, de altminteri, barbă. Atît băieţii cît şi fetele îi sărutam mîna, pe care ne-o întindea, autoritar. Era. de bună seamă, rigid, dar drept. Pe cînd eram în vîrstă de patru-cinci ani, după nu ştiu care greşeală, m-a obligat să-i cer iertare ; faptul m-a îndurerat. Era şi foarte formalist. Poate că nu e de prisos să-ţi spun că raporturile dintre mine şi copiii mei sunt cu totul altele...
— Am putea cuprinde acum, într-o vedere largă, fiinţa copilului care aţi fost înainte de a intra în şcoală. Socotesc de mare însemnătate mărturia privitoare la viaţa interioară specifică a copilăriei, atît de diferită prin atmosferă, tonalitate emotivă şi nevoi sufleteşti de a omului de mai tîrziu. V-aş ruga să-mi vorbiţi, anume : despre putinţa copilului ce aţi fost de a proiecta în lume propriile dvs. fantasme, despre universul dvs. magic, despre chipul cum aţi trăit şi cum v-aţi cufundat în basmele citite. Ce loc a avut „visul treaz", în viaţa dvs. infantilă ? Dar nevoia de singurătate, de explicaţie a necunoscutului ? Cum s-a răsfrînt lumea în mintea dvs. de copil ?
— Nu am avut o copilărie, mitică, fabuloasă. Am trăit puţin în lumea basmelor. Cred că lecturile mele în această epocă şi în cea care a. urmat, în timpul şcolii, au fost foarte restrînse. Am cunoscut, fără îndoială, visul treaz, dar nu în forme exagerate. Am avut, în schimb, sentimentul vieţii imediate şi al peisajului. Am cunoscut voluptatea intimă a după-amiezelor de vară toride, cînd ră-mîneam în casa cufundată în linişte, în lumina filtrată prin geamurile acoperite cu hîrtie albastră ; am căutat retragerile umbrite ale grădinii stufoase ; m-am bucurat de căldura verii, de pulsaţia vegetală, pe care o simţeam bătînd în jur.
— Aşadar, dacă îmi îngăduiţi o formulă mai cuprinzătoare, eraţi un contemplativ şi un senzorial mai degrabă decît un retras în imaginile visului.
428
429
UN NOU PRAG
— Şcoala primară, reia d-1 Vianu, nu mi-a înlăturat distracţia, risipirea ; am avut totuşi succese şcolare, mai cu deosebire la compoziţie. învăţam cu destulă uşurinţă ; aveam şi am si acum o memorie foarte exactă ; reţin cu uşurinţă versurile. Raţionamentul abstract mi-a fost familiar de timpuriu, dar matematicile au rămas depărtate de structura mea mentală. Aceasta nu înseamnă că am fost obtuz, strein cu totul de tot ce e calcul şi operaţie matematică. Mi-a plăcut jocul.
— Aţi impins jocul pînă la violenţă ? Vă amintiţi de bătăi primite sau aplicate camarazilor de joc ? Mă gîndesc la gradul combativităţii dvs. infantile.
— A fost moderată.
— Mă urmăreşte nevoia de a stabili o legătură între căutările cărturarului de mai tîrziu şi curiozităţile copilului de a-şi explica lumea. Nu aţi importunat pe părinţii dvs. cu întrebări asupra cauzelor fenomenelor naturale, asupra cauzei vintului sau a luminii lunare, de pildă ?
— Nu-mi descopăr curiozităţi timpurii. N-am fost un precoce, un Wunderkind.
— N-ati avut vreo dragoste, vreo exaltare ?
— Nu.'
— Pentru a reveni, nu puteţi lega cu nimic din sufletul copiluhii de atunci nevoia de temeinicie, de mergere în adine, ce vă defineşte acum ?
— Iarăşi, nu.
■— Eraţi un copil credul, uşor de înşelat de minciunile sau exagerările camarazilor de joc ?
— Nu cred.
—■ Aţi cultivat minciuna, minciuna gratuită, instinctivă ?
— Nu-mi amintesc.
— Iertaţi-mi stăruinţa, dar socotesc lucrul plin dc însemnătate. Văd în minciună germenul revoltei imaginaţiei împotriva realităţii, a constrîngerii imediate a realului. Căci, pînă la urmă, ce e filosofia decît transcenderea cotidianului, a imediatului, uneori negarea lui.
D-l T. Vianu, instalat comod pe scaunul de la masa de scris, îşi schimbă poziţia. Bănuiesc că nu pare mulţumit de o nouă cotitură, care schimbă direcţia centrală a gin~ dului. Obiectează totuşi după o clipă:
— Treci uşor peste rolul experienţei de fiecare zi şi al bunului-simţ.
_ Nu trec, le accept, dar afirm că trebuie să facem
distincţii. Empiria ne conduce, împreună cu reflecţia, la negarea simţului comun, care nu trebuie confundat cu bunul-simţ. Toate disciplinele de gîndire au suferit cîte o revoluţie copernicană, nu numai astronomia. In primul rînd, filosofia prin Kant, apoi biologia, fizica... Peste tot, aceeaşi repudiere a simţului comun.
— Uiţi evidenţa şi bunul-simţ cartezian. Şi apoi, ce este intuiţia bergsoniană, decît o cuprindere metafizică a imediatului ? Dar pragmatismul ?
— Nu pot nega, desigur, semnificaţia pragmatismului ca teoretizare a unei concepţii utilitariste. Dar bunul-simţ cartezian nu este decît un alt nume al raţiunii; iar intuiţia bergsoniană presupune, epistemologic, o ajungere pînă la absolutul ascuns în lucruri. Cred, prin ur-mare, că, în bună parte, gîndirea înseamnă revoltă împotriva simţului comun şi a gîndirii omului de pe stradă
Să reluăm însă firul. Ajungem în pragul virstei de zece ani.
— Virsta de zece ani înseamnă, pentru mine, 1907. Amintirile sunt vii. îmi revăd părintele venind zorit acasă şi îndemnîndu-ne să ne facem bagajele, pentru a trece Dunărea, la Rusciuk : oraşul urma să fie atacat de mulţimile răsculate. Primejdia a fost însă înlăturată. Am rămas în oraş. Tatăl meu, în calitate de medic al închisorii, a proteguit pe Vasile Kogălniceanu, unul din capii mişcării. Mai tîrziu, în urma achitării unora din răsculaţi, tatăl meu, care fusese prim-jurat Ia judecarea acestora, a fost mutat la Slatina.. Am cunoscut acolo o primenire de peisaj.
D-l Vianu zîmbeşte.
— Acolo, un elev de liceu, poate mai în vîrstă decît mine, mi-a vorbit despre Schopenhauer. A adăugat apoi că lectura acestui filosof este atît de primejdioasă, încît cei ce-1 înţeleg cu adevărat înnebunesc. Faptul m-a impresionat. Am întrevăzut atunci riscurile marilor înălţimi ale gîndirii.
— ...Cette chose dangereuse, la pensee — cum scrie undeva Taine.
— în acest timp au avut loc o seamă de evenimente cu adînc răsunet moral asupră-mi : lectura poeziilor lui
430
431
Eminescu, înspre 12—13 ani, adevărată revelaţie ; moartea mamei mele, care m-a îndurerat nespus ; începutul marilor lecturi, apoi, prin liceu, primele mele poezii. Am intrat în liceu în 1913, la „Gh. Lazăr", şi anii polari s-au urmat fără întîmplări deosebite.
— Trebuie să înţeleg că este vorba de o creştere organică, fără criză de adolescenţă ?
— Nu am cunoscut, propriu vorbind, o criză adolescentă. Am cunoscut însă pasiunea absorbantă a lecturii. Am început prin lecturi în limba franceză. Era epoca în care am citit de toate.
— Nu puteţi da titluri, autori ?
— Cu deosebire, literatură : Balzac, clasici francezi ; critică literară : Faguet.
D-l Vianu se opreşte, caută. Risc o întrebare :
— Renan?
— Desigur, Renan, Taine, apoi scriitorii pe atunci la modă, Nordau, Arreat.
—• în filosofie ?
— Amintirile sunt confuze. Mărturisesc că... a, da, iată : Ribot, James. In ştiinţă, Gustave le Bon, FeliK le Dantec.
— Astronomia v-a interesat ? D-l Vianu răspunde repede :
— Desigur. Am citit pe Flammarion.
— îmi puteţi da titlurile cărţilor citite atunci ?
— Nu.
— Aş putea trage, în acest caz, încheierea că aceste lecturi nu au reprezentat pentru dvs. evenimente intelectuale hotărîtoare. Dar am putea lămuri alte lucruri: aţi trăit pînă în pragul vîrstei de optsprezece ani o dramă religioasă ? Aţi cunoscut chinuitoare întrebări etice, asupra propriei conduite, asupra binelui şi răului ? Aţi trăit o suferinţă a nevoii de cunoaştere ?
— Toate acestea au venit mai tîrziu. Pe această vreme experimentam ; mă răspîndeam în afară : mă întregeam. Nu aveam nici măcar o viziune limpede a ceea ce aveam să devin mai tîrziu : aş fi vrut să devin medic.
— V-aţi descoperit, totuşi, măcar confuz, o vocaţie.
— Fără îndoială, dar în vremea ultimilor ani ai liceului.
— Evenimentul e în legătură cu vreo înrîurire exterioară ?
— E rodul unei învăţături şi al unui dascăl : H. Frol-]o, care mi-a arătat bogăţia limbii şi literaturii latine, a expresiei concise şi exacte. De aci porneşte o întreagă evoluţie. Limba latină nu mi-a dat numai o disciplină de gîndire şi de expresie, ci şi un stil de viaţă. Vedeam în această lume un fel de apreciere aristocratică a vieţii, o depărtare de plebeismul intelectual, care nu se poate exprima decît confuz şi prolix. Am descoperit un ideal : al expresiei corecte, elegante şi concise. Am descoperit o parte din frumuseţea şi adîncimea uneltei noastre de expresie : Cuvîntul. Am scris atunci şi un sonet.
Pot răspunde, acum, întrebării d-tale : evenimentul adolescenţei mele a fost complexul latin. De aci a iz-vorît şi o încercare literară : o tragedie, Didona. Desluşeam în această lume de valori, după cum ţi-am spus, nu numai o călăuză literară şi psihologică, dar şi un mijloc şi un îndemn de cunoaştere a omului.
— O introducere la umanism.
[Ion Biberii
[1949]
432
INTERVIU CU TUDOR VIANU DESPRE MĂIESTRIA STILISTICA
Obişnuiţi  să-l ascultăm  pe acad. Tudor Vianu numai din amfiteatru, ca studenţi, sau ca audienţi din săli publice, cu prilejul unor evenimente culturale deosebite, cunoscîndu-i ţinuta gravă, severă a expunerilor, în domeniul literaturilor şi artelor, eleganţa şi poezia expresiei, ne-am gîndit dintru început la dificultatea unui interviu care, prin natura sa. presupune mijloace şi împrejurări mai cotidiene. Potrivite catedrei şi studiilor smple, cu- aparat ştiinţific complex, problemele de estetică, de subtilă cercetare a literaturii universale se împacă mai puţin ca intervalul care ţine, oricum, de „genul scurt" al publicisticii cu-rer>te. Prin întrebările transmise în scris profesorului Tudor Via-mi am socotit că vom obţine totuşi cîteva sugestii pe linii mari de ordin estetic, intenţionînd, în acelaşi timp, să putem mijloci tîn arului cititor posibilitatea unei cunoştinţe mai apropiate cu profesorul şi omul de ştiinţă care în anii noştri, de la catedra universitară şi prin scrieri în mod deosebit preţuite, a contribuit la pregătirea a numeroşi filologi, cercetători ai literaturilor, critic i, editori, din generaţia tînără.
— înţelese în aportul lor la cultura noastră — pe care aţi gîndit-o mereu în relaţiile ei cu cultura universală — studiile dvs. de estetică şi prodigioasa dvs. activitate multiplă in domeniul literaturilor sînt astăzi apreciate în mod public drept contribuţii superioare de ordin ştiinţific. Nu mai puţin — o contribuţie originală la o estetică pusă sub semnul unor cerinţe sociale contem-pcrane- generoase. Aţi putea mărturisi tinerilor ceva din reflecţiile dvs. asupra sarcinilor actuale ale esteticii, despre locul ei de seamă în complexul de activităţi înalte
ţi de atitudini culturale fertile, desfăşurate în condiţiile desăvîrşirli construcţiei socialiste ? 1
— Întrebarea dvs. îmi arată că atribuiţi esteticii un caracter normativ. Mă rînduiesc bucuros alături de părerea dvs., deoarece estetica, avînd ca obiect una din valorile culturii omeneşti, este limpede că judecăţile ei nu pot avea un simplu caracter de constatare. Cine studiază arta, ca estetician, este adus să o confrunte, în realizările ei, cu idealul pe care şi-1 face despre artă şi să pronunţe judecăţi de valoare. Acest caracter general al esteticii dobîndeşte o dezvoltare deosebită în epocile în care arta căutîndu-şi drumuri noi, este firesc ca şi reflecţia asupra ei să confrunte necontenit noile creaţii cu conceptul ei despre artă.
Fără să exagerez însemnătatea pe care gîndirea estetică o poate avea asupra creaţiei artiştilor, întreaga experienţă a istoriei arată că cercetările esteticii n-au rămas niciodată fără influenţă asupra artiştilor. Normalizarea estetică este un moment al creaţiei şi, cu acest rol, putem să-i recunoaştem şi locul pe care-1 deţine în mişcarea artistică a vremii noastre.
Aş dori însă să precizez că, adeseori, esteticienii au lucrat cu un concept al artei format în faze anterioare ale istoriei culturii şi că, de aci, rezultă pentru estetician obligaţia de a îmbogăţi şi de a lărgi conceptele ei fundamentale. Nu pot preţui deloc pe esteticianul disociat de mişcarea artistică a vremii, închis îh cercul achiziţiilor unei epoci anterioare a culturii. învăţ ceva numai din cercetările estetice în care simt suflul înnoitor al timpului. Normalizarea estetică pare utilă numai atunci cînd nu este practicată de oameni învechiţi.
— In sfera atît de largă a unor preocupări estetice actuale, s-a reliefat in ultima vreme o temă care a suscitat interesante dezbateri (nu o dată polemice !) şi pe care tinerii o urmăresc cu atenţie *; mai ales tinerii care-si dedică munca fie studiului literaturii, fie unor aspiraţii scriitoriceşti. Tema priveşte munca artistică, importanţa concepţiei în artă, raportul dintre reflecţie şi spontaneitate sau fantezie. Tinerii — printre care foarts
* Ne referim, după cum cititorul a remarcat, la recentul dialog din paginile Contemporanului, între G. Călinescu şi Al. Philipide (nota red.). 2
434
435
mulţi pe care i-aţi pregătit ca profesor şi care vă urmăresc ca artist, critic şi om de ştiinţă — ar dori să afle părerile dvs. in aceste probleme ce privesc, de fapt, viaţa şi arta, artistul şi opera.
— Sînt la curent cu controversa pe care o evocaţi. Am citit, în legătură cu ea, în publicaţiile noastre literare, mai multe articole interesante. Dar, la drept vorbind, nu prea înţeleg bine distincţia dintre „spontaneitate" şi „concepţie", „reflecţie" şi „fantezie". Nu cumva se revine, o dată cu această nomenclatură, la vechea psihologie a facultăţilor ? Se pot face oare delimitări atît de precise între aceşti termeni, cum lasă să se înţeleagă acei care le întrebuinţează şi încearcă să introducă anumite contraste între ele ?
Un artist are o anumită idee despre opera pe care doreşte să o realizeze. Zicem atunci că se găseşte în faza concepţiei. Dar în cursul executării operei sale, culege şi utilizează toate datele procurate de spontaneitatea fanteziei lui. Dar nu cumva ideea însăşi a operei i-a apărut în împrejurări pe care nu le putea prevedea, prin urmare cu spontaneitate ? In timpul realizării, el desfăşoară apoi numeroase operaţii de adaptare a părţilor între ele, foarte multe acte de eliminare a detaliilor inutile sau de întregire, cerute de constituirea totalităţii. Funcţiunile inteligenţii şi ale imaginaţiei sînt tot timpul active în munca artistului şi se întrepătrund necontenit. Cum vreţi să mă decid pentru una singură dintre aceste funcţiuni, recomandînd-o numai pe ea ? Pieluînd o veche maximă filosofică şi adaptînd-o la împrejurare, aş spune că, fără concepţie, opera este oarbă, şi că, fără fantezie, opera este vidă. 3 Nu pot preţui decît pe artistul în acelaşi timp reflexiv şi imaginativ.
_ Tot în perspectiva utilităţii actuale — privind formarea tinerilor scriitori şi a tînărului intelectual în genere _ am socoti bine venite intervenţiile dvs. într-o chestiune referitoare la particularităţile activităţii de critic literar, angajat în colocviul continuu de stabilire ă
valorilor literaturii noi şi a sensurilor ei multiple. Există
0 părere care consideră că operaţia critică trebuie făcută cu uscăciune, că vibraţia intimă de artist, mărturisită, nu e proprie criticului autentic : ea ar voala obiectivitatea şi luciditatea observaţiilor...
— Mă puneţi în faţa unei alternative pe care, în ce mă priveşte, nu mi-e greu s-o rezolv. Orice lucrare critică porneşte de la impresia de artă. Fără „vibraţia intimă" despre care vorbiţi dvs., unde va găsi criticul îndreptarul judecăţilor sale ? Un critic, mai ales unul creator de valori, adică cercetătorul care stabileşte valorile de artă ale epocii sale, porneşte neapărat de la ecoul trezit de opere în propria lui sensibilitate. Dacă n-ai un interes emotiv pentru artă, dacă operele acesteia nu stîr-nesc în tine reacţii spontane şi fine ale sensibilităţii, cercetarea critică nu este posibilă. în lumina acestor reacţii,
1 se luminează criticului particularităţile operei, structurile ei delicate. Criticul care nu porneşte de la intuiţia emotivă a operei nu va putea spune despre ea decît lucruri cu totul generale, lipsite de interes.
Dar după ce această primă etapă a fost depăşită, încep operaţiile de analiză, comparaţie, explicaţie, menite să întregească lucrarea critică. „Vibraţia intimă" nu este suficientă, dar este indispensabilă.
— De asemenea, relativ la operaţia critică, în privinţa unei chestiuni de meşteşug mai 'puţin -atins de criticii literari. Critica stilistică a lucrărilor literare luate in dezbatere nu numai că lipseşte adesea, dar există si o părere, tacit admisă profesional, că problema stilistică e de ordin secundar, în orice caz mai potrivită preocupărilor unui lingvist, de pildă. Ni se pare, de fapt, că operaţia critică desfăşurată astfel eludează o problemă de valoare interioară a lucrărilor literare remarcabile. O recomandare din partea dvs. ar mări interesul tinerilor critici pentru o viziune mai complexă asupra creaţiei artistice.
— Cunosc părerea potrivit căreia problema stilistică ar fi de ordin secundar şi că, în definitiv, ea ar aparţine mai mult lingviştilor decît criticilor literari. Opera literară este însă un fapt de expresie, o creaţie a limbii, şi studiul mijloacelor ei lingvistice nu mi se pare a fi nici
436
437
secundar, nici străin de preocupările legitime ale unui critic. Întregul conţinut al operei se comunică prin limbă şi nu există un alt mijloc de a lua cunoştinţă de mesajul ei decît pornind de la cuvintele, construcţiile şi de la întreaga alcătuire a contextului ei. Chiar tăcerile elocvente într-o scenă de teatru îşi dobîndesc semnificaţia prin locul în care apar în cursul unui dialog sau al unui monolog şi se leagă, ca atare, de restul comunicării ; sînt tot fapte de expresie. Percepţia unui, conţinut este neapărat realizarea unei indicaţii de limbă. Dacă nu primim această constatare, trebuie s-o acceptăm pe cealaltă, evident falsă, şi anume că ar putea exista conţinuturi intelectuale independente de formele de limbă care le exprimă.
Fiindcă socotesc că între gîndire şi limbă există o perfectă unitate,- cred că nu există o metodă mai bună de a preciza conţinutul unei opere decît observînd particularităţile ei de limbă. Şi deoarece conţinutul unei cpere literare corespunde viziunii unui artist original, cred că nu putem defini această originalitate decît prin studiul mijloacelor lui proprii de expresie, adică al stilului său. Este înţelesul criticii stilistice, despre care vorbiţi dvs., reluînd nişte cuvinte care au fost anexate, în ultimii ani, de terminologia noastră literară.
Pătrunzînd pe calea cercetării stilului în intimitatea creaţiei literare, criticul vede deschizîndu-i-se toate perspectivele operii şi poate trece, mai departe, la celelalte operaţii de analiză, explicaţie şi valorificare, prin care lucrarea critică se completează. Critica stilistică nu este întreaga critică, dar este o parte oarecum obligatorie a ei.
— Ca. revistă de tineret, vă invităm la o scurtă discuţie despre munca tinărului editor şi despre înţelegerea pe care el trebuie s-o aibă asupra activităţii editoriale ca act de cultură. Colectivele de editori, formate în bună măsură din tineri, sînt angajate într-o misiune de mare interes public, efortul lor vizînd nu numai realizarea u.:\i plan calendaristic de editare, ci înfăptuirea unei vaite şi consecvente configurări pe plan editorial a patrimoniului nostru literar şi a seriei remarcabile de opere contemporane. In diversitatea de probleme privind munca tinărului editor, probleme pe care le implică o asemenea
activitate înţeleasă ca act de cultură, vine desigur în discuţie şi chestiunea împlinirii unor ediţii moderne, ştiinţific întocmite, care să oglindească, în faţa unui public cititor exigent, procesul organic, complex, al literaturii noastre. Poate aţi dori să ne vorbiţi, la acest capitol, şz despre problema reeditărilor, de întocmirea unor serii de opere complete care să contribuie efectiv — la nivel superior — şi în cea ce priveşte efortul de revalorificare a moştenirii literare.
■— întrevăd posibilitatea unei reeditări a marilor noştri scriitori într-o serie omogenă de ediţii critice. Există, astăzi, numeroase realizări în domeniul publicării de ediţii ştiinţifice. S-a format, în editurile noastre, şi un personal înzestrat cu bune cunoştinţe, relative la problemele criticii de texte. Din acest punct de vedere, ne găsim într-un progres netăgăduit faţă de fazele anterioare. Filologii ţării ar trebui însă să se organizeze într-o acţiune colectivă, pentru a dota cultura noastră cu un corpus al tuturor scriitorilor clasici, prezentaţi prin operele lor complete şi cu tot aparatul critic cerut de exigenţele filologiei noi. Munca istoricilor literari ar fi mult uşurată cînd ei ar găsi, grupate în aceeaşi serie, în forma aceleiaşi prezentări şi cu un aparat critic constituit după aceleaşi criterii, operele tuturor scriitorilor de seamă ai literaturii române. Cînd lucrarea aceasta va fi făcută, istoricii literari, liberaţi de sarcinile pur filologice ale cercetării lor, s-ar putea consacra celorlalte teme impuse de cunoaşterea, explicaţia şi aprecierea operelor şi autorilor.
Sînt cîţiva ani de cînd am propus Editurii Academiei R.P.R. un astfel de plan de lucru, primit cu interes. Un început a fost făcut prin punerea la cale a ediţiei critice a Operelor complete ale lui Al. Odobescu, al cărei prim volum va intra în curînd la tipar4. Seria trebuie însă continuată şi ea se cuvine să absoarbă şi celelalte iniţiative paralele, în curs de realizare.
— La ce lucraţi în prezent, ce proiecte literare aveţi ?
— Cer îngăduinţa să nu răspund la această întrebare. Un simplu proiect literar este atît de departe de a deveni o operă !  Intre   proiecte   şi opere   se interpun
438
439
luptele, îndoielile, cazna autorului şi împrejurările mobile, figura enigmatică a neprevăzutului. Nu dispare apoi ceva din dinamismul unui proiect prin divulgarea Iui ? Ceea ce vă pot spune este că, întocmai ca într-un lung trecut, continuu să stau aplecat asupra mesei mele de lucru, în răstimpuri întinse ale zilelor şi nopţilor mele, cu dorinţa fierbinte de a fi de folos cuiva.
Hie Purcaru
1963
ARCADIA
I
Arcadia e o ţară aşezată Sub ceruri cu lumină lăudată, Cuprinsă între ape, o străbate Un lanţ de munţi. Păduri întunecate Aruncă umbra lor peste coline. Curg rîuri reci prin ea, şuvoaie line Se lenevesc cînd din zăgazuri scapă Şi ţărmi de humă rod şi le adapă.
Sunt ţări ştiute ce nu au hotare : Arcadia le are, fiecare E aşezat acolo din vecie. Oriunde s-ar întoarce, omul ştie Că va afla cetatea lui păzită, Grădina lui frumos împrejmuită. O calcă vîntul uneori, o-nghiaţă Dar ea trăieşte-o vecinică viaţă.
Cînd Marte tînăr urcă fum alene Pămîntul se acopere de semne, Enigme şi-arabescuri prea ciudate. Se-alungă nori pe zări întunecate, Plutesc mai sus — şi iată-le — se-mbină In pînze mari de navă şi lumină : O clipă stau, apoi le umflă vîntul Tîrînd în larg cu ele tot pămîntul.
Cînd nestatornici ai plutirii meşteri Adorm în rîpe umede şi peşteri,
443
Va şti sâ spună limba omenească Torida pace, liniştea ce cască Şi înfierbîntă-n buruieni otrava ? Ce îngînate muzice afla-va Să cînte-adormitor povestea veche A brazdelor fecunde, la ureche ?
Se-ndoaie lin în holde graminee Setoase roua nopţilor să bee, Tăcut se-ascunde-n gluga lui porumbul, Adormitorul mac, cu somn ca plumbul învinge firea bolnavă de-arşiţă. Dar mîzga humei dulce urcă-n şiţă ; Sfîrşi ţeposul spic acum să iasă : Ţăranul dur îl fulgeră cu coasă.
Răstoarnă mămăliga lui rotundă Şi aburindă peste masa scundă. A azvîrlit pescar u-n balta lină Năvodul lui cel des : peşti de lumină Săltînd îi umplu coşul de nuiele, Poverile le cară-n spate, grele, Le spintecă tăioasa Iui custură, Le fierbe şi le gustă cu măsură.
A muls ţăranca ugerul ca fraga Şi brînza dulce i-a umplut desaga, A azvîrlit în apa clocotită Ca luna, oul ; 1-a cules pe plită Albit. Prioru-n jar se rumeneşte în blana lui. Pelinul aromeşte Din cana de pămînt : ascultă ! spune Un cint a vieţii pacinică minune.
Privind lung, din pridvor, sub palma lată Ţăranului un cocostîrc se-arată. Păşeşte-n brazdă prin trifoi şi-aglici Şi-i iese-n drum însuliţat arici. Sobolul saltă sub movilă ; stupul Vibrează lung ; adoarme-n munte lupul, Dar iarna groaznic cînd orcanul muge Păroasa-i labă urs bătrîn îşi suge.
Ii
Aşa trăiau de veacuri arcadienii. Pe unde-au fost doar ierbile poienii Oraşele s-au ridicat în urmă: Vedeai pe-alocuri turle, unde-o turmă Păscuse, turn împodobit de piatră, Cîte-un castel pe unde a fost o vatră, Cîte-un portal sculptat : adeverinţe Că se născură arte şi ştiinţe.
Erau şi semne de înavuţire A doinelor cu ode şi satire Scandate de strămoşi cu plete sure. Copii cu negrii ochi miraţi, de mure, Ţineau în mîni compasul şi echerul. Aflau cum se roteşte-n mersu-i cerul, Prea bucuroşi şi dornici a-nţelege Fiinţă, spaţiu, număr, timp şi lege.
Nu vreau să spun că-n ţara fericită Curgea doar lamură de grîu prin sită. E cronicarul mincinos de-aratâ Doar faţa lucrurilor luminată Sau e netot cînd cîntă-n gura mare A vieţii neîntreruptă desfătare. Dacă-ţi ascunde chipul suferinţii E cumpărat, şi-i zornăie argintii.
în roata lumii pune sigur beţe De-aude numai cîntec de ospeţe De nu-i înfige pinteni, telegarul Se-opreşte dacă vede doar hambarul. Peceţile de foc cînd nu le-apasă Pe mort îl scoate repede din casă. Cuvîntul mînios şi amărui Se potriveşte chiar cu arta lui.
Sub antica, arcadica splendoare Pe arcadian o bubă rea îl doare, îi creşte-adesea-n bătătură pirul : Zîmbeşte-n glastra doamnei trandafirul.
444
445
Cînd milostenie cere ca ologii Il bat la scară domnii cu dîrlogii. îl suflă vînturi rele din cîmpii Şi-i mor de boală vite şi copii.
Citeşte domnul, cufundat în carte, C-a fost cîndva, aievea, dar departe. Un înflorit şi parfumat ostrov, El pune deştul umed pe hrisov Şi dăruieşte domnului un munte. Nemsta, cu şuviţele cărunte, încrucişează mîinile pe ie Şi i se-adună-o lacrimă-n bărbie.
Au nu este stăpîn în- ţara lui ?
De ce atunci asprimea domnului ?
îi ştie bine fel şi obîrşie :
El stă aici din anul una mie.
Pe domn l-aduse ape mari în ţară,
îl duc apoi să-1 scape de ocară.
Se dă de-a fundul el, cînd vine-amarul,
în scoici se-ascunde, ca mărgăritarul.
Veniră domnii toţi în adunare Să chibzuiască legi şi îndurare : Frumos sunau cuvintele cîntînd. El prinse coasa lui şi, spumegînd, Căzură mulţi atunci în roata ei. Amnarul lui îi scapără scîntei Şi-aprinde-n ţară focuri, rînduri-rînduri, Şi domnii toţi căzură-atunci pe gînduri.
in
Povestea mea abia aici începe (încearcă-te, tu, minte, de-o pricepe). Trezit în faptul unei dimineţe Un arcadian, pe drum, dădu bineţe: —■ Hei, noapte bună, frate ! dar cellalt Privi la el chiorîş şi supărat :
— Ce-mi spune el de noapte şi de lună? A-nnebunit vecinul ? Nu-i a bună !
— Batjocurâ-i şi vorbă de ocară Să-i spună zilei noapte, iernei vară. Mă crede oare orb, mă crede tîmp Cuvintele cînd îşi suceşte strîmb ? Să-i spui nevestei fată sau să-i spui Prea înălţate Doamne sclavului
E ghiduşie, dacă nu cumva E vorbă otrăvită. Nu-i aşa ?
Se duce omul nostru cumpănind Şi întîlneşte un creştin cerşind. Un ochi îi curge, altul îi lipseşte Şi gura-i pare că bolboroseşte : —- Te-ndură de-un sărac fără vedere, Strein pe lume, fără de putere, Şi miluieşte-1, frate, cu ce-i vrea. Să te ajute Sfîntă Vinerea !
Il umflă rîsul pe drumeţ şi cată
Cu ochi mirat la iasma cea spurcată,
în zdrenţe, fără nas, milog pe drumuri,
Cu glas piţigăiat, dar plin de fumuri,
De punga-i grea vorbind şi de moşia
Bogată-n acareturi şi de via
Ce tocmai a-nceput să dea în pîrg —
Şi, tot rîzînd în sine, intră-n tîrg.
Ce zarvă printre oameni, ce răscoală : Ivitu-s-a în tîrg ciudată boală (îl lămureşte alt arcadian) Se-ncurcă limbile şi sună-n van Trecîndu-şi-1 din gură la ureche Cuvîntul arcadian, muşcat de streche. Anapoda răsună şi-n răspăr Cuvîntul despărţit de adevăr.
Mari vorbitori, urcaţi pe catalige. Au început de-alaltăieri să strige Că-n fine este-n ţară libertate, Dar oameni trec cu coatele legate
446
447
Şi sunt zvîrliţi de-a valma şi pe brînci In blestemate temniţe adinei. Vorbesc de libertate, însă par Că zic robie grea de Han-Tătar.
— Toţi oamenii au dreptul sfînt la muncă, Un orator, sus cocoţat, aruncă.
Dar meşterului i-au răpit mistria. Ciocanul, sula, acul şi mişchia. Nu-i muncă bună nici aceea care La fel e cu a hoţului la sare. Cînd deci cu drept la muncă te îmbie Braţ ferecat auzi sau silnicie.
în scaun de judeţ nu vezi Dreptatea Cu marii ochi legaţi, ci strîmbătatea Privind justiţia cine-o dă şi-o cere. Balanţa-i măsluită : după vrere Se-nclină acul ei şi drept n-arată Cît cîntăreşte fapta judecată. Curată, toga omului din for învăluie făţărnicia lor.
— Bogată-i ţara, spune oratorul ; Şi pentru prînz a-ntins stăpînitorul îmbelşugată masă : ce-a cules
Din rod de cîmp şi ape mai ales. Dar celuia ce singur osteneşte Prin lege aspră hrana-i drămuieşte, Ba chiar îi ia, sleită de la gură Hoţeşte, biata lui dumicătură.
— Ştiinţa e ţinută-n cinste mare, Au spus savanţii chei în adunare, Dar cărţile porniră la topit Suspecte că un ochi le-a fost citit Şi ce-a rămas, pe raftul cel de sus, Să nu le-ajungă nimenea le-au pus. Stau gravi în jilţ înalt, profesorali, Spunînd ştiinţa lor de papagali.
Cuvintele-au căznit, le-au pus în jug Tot două cîte două, ca la plug
Şi să le zici întocmai ei îţi cer,
Precum le-a rînduit un ienicer.
îşi umflă glasul : totul e măreţ,
Genial, neauzit şi peste preţ :
Cînd adevăr rostesc ei c-o să-ţi spună
Tu îi asculţi, dar îl numeşti minciună.
De Dumnezeu nu vor s-audă, dar Cinstesc barbarii idoli în altar Şi îi păstrează-n patul lor de ghiaţă, Icoanele cu bărbi le scot în piaţă. Proclamă tare ţara că-i stăpînă în graniţele ei, dar aspră mină S-o ferece cu lanţuri a sfîrşit : Nu înţelegi ce-ai auzit !
IV
O, turn din Babei, neamurile toate S-au adunat cu limbi amestecate Pe Dumnezeu din cer să îl doboare Punînd osîndei scară să coboare. Arcadia nu are zeci de limbi Dar două îi ajung de vrei să schimbi Un înţeles cu altul, mincinos : Aripi cu lanţuri, lipsă cu prisos.
Căzut-a pe acradieni pedeapsă grea ?
Trezeşte-te, Arcadia ! Vechi nedreptăţi doreşti tu să răzbuni ? Dar fă-o-n limba ta. Mii de străbuni Ţi-au dat destule vorbe să alinte Sau să dezmierde pe acel ce minte, Să pună-n ţară rînduială dreaptă Tocmită după gînd şi după faptă.
Atunci cînd vei vorbi în grai curat, Cuvîntul tău va fi adevărat. Străluce rodul bucuros în pom : Pe arcadian n-o să-l desparţi de om Cuvîntul tău, lovit de beteşug, Cînd nu va spune foametei, belşug.
44S
449
Rosteşte-l drept în faţa orişicui : Cînd nu-i al tău, nu e al nimănui :
Ideile cu veşnic legămînt
Se prăbuşesc ca idoli de pămînt.
Se surpă şi dispar pe veci din lume
Cînd nu le ştii adevăratul nume.
Cînd libertate spui robiei, iar
Dreptate nedreptăţii, mie-mi par —
Le strigă-n pieţi, le tipăreşte-n carte
Oricît vei vrea — doar vorbe seci, deşarte.
înalţă sus ideile eterne, O, arcadian, învaţă a le cerne Din praful şi din teaca lor de zgură, Redă-le astăzi vechea lor căldură ! Nu e nicicînd de două feluri, nici Cu două chipuri, capul de-1 ridici Şi de priveşti cum odihneşte-n sine Cereasca boltă scăpărînd lumine.
Aşază-ţi rînduiala, dacă vrei Să o clădeşti puternică, pe stei De piatră, pe cuvîntul de un fel. Cu singuru-nţeles cuprins în el. Şi nedreptatea veche şi cea nouă Aruncă-le departe pe-amîndouă. Cărarea ta s-o lumina în zare De vei reda cuvîntului crezare.
PRESTIGIUL IDEALURILOR
Printre multele consecinţe ale războiului, una care prezintă un interes teoretic, vrednică în adevăr a fi meditată, este aceea relativă la revizuirea cîtorva din poziţiile principiale ocupate de autorii marei încăierări. Au trecut mai bine de zece ani de cînd un conducător german declara cu o caracteristică impacienţă : „Cînd aud vor-bindu-se de cultură îmi vine să scot revolverul şi să trag". Era vremea cînd în' oraşele Germaniei se aprindeau ruguri de cărţi şi cînd scriitorii, artiştii şi savanţii erau urmăriţi pentru ideile lor, închişi în lagăre, izgoniţi de pe catedre, siliţi să-şi părăsească patria. Cuprinşi de o adîncă restrişte, mulţi din reprezentanţii spirituali ai Europei priveau spectacolul fără să aibă putinţa de a-1 împiedica.
Spiritul — se spunea — este atît de slab. Numai viaţa are putere şi ceea ce se petrecea în Germania părea a fi expresia unei erupţii de forţe vitale, menite să intimideze pe oricine şi-ar fi luat misiunea de a vorbi în numele spiritului şi al idealurilor lui. Am trecut pe vremea aceea prin Germania şi am revăzut vechile oraşe ale studenţiei mele, ocupate milităreşte de un tineret paradind pe străzi, desfăşurînd steaguri, strigînd la răs-pîntii. Germania era mîndră de tineretul ei. „Suntem o naţiune tînără", declarau reprezentanţii naţional-socialis-mului şi, în numele acestei tinereţi, ei proclamau întîie-tatea valorilor vitale, a sîngelui şi puterii de reproducere, a acelei fecundităţi biologice care urma să inunde toate spaţiile Europei cu valul ei nesecat' de oameni şi să-i asigure puterea şi stăpînirea asupra întregii lumi. Astăzi închid uneori ochii şi caut să adun într-o imagine totală această mare revărsare a vieţii : o mie, o
453
sută de mii, milioane de oameni tineri încâlcind graniţele naţionale, desfiinţînd statele, suprimînd libertăţile, practicînd în ţările învinse metodele unei terori care înfiorează şi uimeşte. Germania n-a fost niciodată o ţară cu graniţe bine stabilite sau impermeabile. Migraţiunea germană este un fenomen care n-a încetat niciodată. în alte timpuri însă vedeam pe germani venind ca meşteri dibaci, ca muzicanţi, ca negustori. Astăzi ei veneau înarmaţi, într-o înaintare sistematică, sprijinită de multe mijloace tehnice, cucerind tot alte pămînturi, impunînd o s-tăpînire crudă, în numele unei etice tinereşti, dar fără iluzii. Cînd auzeau vorbindu-se de cultură şi de vechile idealuri înscrise în cărţi, acestor tineri le venea să tragă cu revolverul şi să aprindă ruguri de cărţi.
De la o vreme războiul începu a lua o întorsătură pe care autorii lui n-o crezuseră posibilă. Victoria nu fusese atît de rapidă cum trebuia să fie după planul iniţial al agresiunii. Amînindu-se, ea devenea nesigură îndoiala intra în suflete. Admiratorii puterii tinereşti a Germaniei cădeau pe gînduri. Şi atunci s-a produs un fapt de cel mai mare interes pentru toţi cei cărora le place să distileze din spectacolul evenimentelor curente înţelesul lor mai general. De unde pînă la un moment dat, germanii vorbeau de drepturile tinereţii şi al puterii lor de a se multiplica, de pămînt, de pîine, de singe, de spaţiu vital, ei începură a vorbi acum despre cultură, despre libertatea popoarelor, de vechile tradiţii idealiste ale Europei, ai căror campioni se declarau a fi. Vechea propagandă germană era cinică, dar era sinceră. Propaganda mai nouă era idealistă, dar era prefăcută şi falsa, căci erau oare armatele germane cu adevărat apărătoarele libertăţilor, ale culturii, ale Europei ? Puteau oare să-şi asume cu dreptate aceste nobile titluri oamenii care invadaseră Polonia, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Franţa, Iugoslavia, Grecia, Rusia, acei care desfiinţaseră statul austriac şi cehoslovac, instauratorii metodelor de deportare sau exterminare a unor întregi populaţii, prigonitorii artiştilor şi savanţilor din propria lor ţară, mînuitorii metodelor de constrîngere a gîndirii şi creaţiei libere în patria lor şi pretutindeni unde puterea lor se întinsese, dispensatorii acestor concepţii în toate ţările pe care trebuiau să le folosească în opera d« îngenunchere a întregului continent ? Oricît de relativ
ar fi înţelesul cuvintelor noastre, nu era cu putinţă sâ numim agresiunea universală luptă pentru libertate, pentru cultură, pentru tradiţia europeană. Cred că puţini oameni s-au lăsat convinşi că germanii luptă pentru toate acestea. Mulţi au aflat însă cu acest prilej că lozincile spirituale ale omului trebuie să fie nişte mari puteri ale lumii, poate mai mari încă decît cele ale biologiei, dacă acei care le dispreţuiau în realitate, se vedeau nevoiţi să le proclame cu atîta prefăcută căldură. Ipocrizia, spunea La Rochefoucauld, este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii. Viciul depune omagiul acesta pe altarul virtuţii atunci cînd începe să se simtă slab.
Cîţiva filosofi germani, a căror operă a culminat în intervalul dintre cele două războaie, un Max Scheler, un Nicolai Hartmann, poposind în faţa problemei ontologice, adică în faţa aceleia relative la planurile realului şi a valorilor care se leagă de fiecare din acestea, au arătat că spiritul n-are nici o putere, că numai viaţa are putere. Cea mai profundă meditaţie a lui Descartes sau Kant nu poate muta din locul lui nici măcar un fir de praf. Este drept că gînditorii amintiţi adaugă că spiritul, deşi nu deţine puterea, deţine conducerea. Cum poate însă spiritul să conducă, dacă el este cu totul lipsit de putere ? Mi-e teamă că în doctrina impotenţei spiritului conducător se ascunde negaţia radicală a valorii practice a spiritului, o demisiune totală a lui în faţa forţelor mai active ale vieţii. S-ar putea spune că singura putere a spiritului ar fi aceea de a limpezi ţintele imanente ale vieţii, dînd acesteia o direcţie mai precisă, mai sigură de sine, în dezvoltarea acţiunii sale. Dar fă-cînd din spirit un lucrător în subordine, un advocatus diaboli, nu-i făgăduim, de fapt, orice valoare eficientă cît priveşte aşezarea practică a lucrurilor ? Dacă spiritul nu apare decît în urma impulsiunilor iraţionale ale vieţii, pentru a le sistematiza şi limpezi, nu urmează că el ar putea să rămînă cu totul în afară din joc ? La ce bun intervenţia acestui actor cu vocea slabă, chemat să sublinieze acţiunile şi să le explice, cînd protagoniştii principali ai dramei, acei care o constituie de fapt sunt marile puteri ale vieţii : foamea, sîngele, sexualitatea ? Nu încape nici o îndoială : plăpindul actor poate rămîne mut, poate să se ascundă între culise, poate să dispară cu totul. Consecinţele acestea au fost trase cu toată vi-
454
455
goarea, în cea mai antispiritualistă epocă a întregei istorii moderne, epoca războiului german, pînă cînd arborarea vechilor lozinci a dovedit că spiritul are totuşi o putere a iui, care se numeşte prestigiul.
Interesantă lecţie a evenimentelor, vrednică a fi ascultată cu toată atenţia ! Din adîncimea celei mai mari înjosiri a lor, idealurile omului se ridică din nou şi apar refăcute. Prestigiul lor n-a ieşit deloc umbrit din această încercare; dimpotrivă, el se impune acum cu o nouă strălucire, din care toţi acei ce ar dori să lucreze împo-trivă-le pot învăţa că cea mai năvalnică putere a vieţii trebuie să li se subordoneze, nu numai pentru a-şi limpezi direcţia, dar şi pentru a obţine acea justificare, pe care n-ar putea-o ignora multă vreme, căreia, pînă la urmă, ar trebui să-i aducă cei puţin omagiul ascuns al ipocriziei.
1944