Coperta: Vlad Mihâilescu POEŢII VĂCĂREŞTI (IANACHE, ALECU ŞI NICOLAE) OPERE Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosară, bibliografie şi indice de CORNEL CÎRSTOIU EDITURA MINERVA Bucureşti, 1982 OBSERVAŢII SAU BĂGĂRI-DĂ-SEAMĂ asupra regulelor şi orînduelelor grammaticii rumîneşti, adunate şi alcătuite acumu întîiu, dă dumnealui IANACHE Văcărescul cel dă acum dicheofilax a bisericii cei mari a Răsăritului şi mare vistieru a Prinţipatului Valahiei, şi hărăzite dă însuşi la prea cinstitul, sfinţitul, dă Dumnezeu iubitoriul episcopii a sfintei episcopii Rîmnecului, chir FILARETU. Tipărite cu porunca şi blagoslovenia sfinţiei sale, acumu în domnia prea înnălţatului şi prea luminatului prinţipu a toatei Ungro-Vlahiei, NICOLAE MAVROGHENI VOEVOD. în arhieria prea sfinţitului şi alesului dă Dumnezeu mitropolitu şi arhiepiscopu a ţării, chir GRIGORIE. La leatu 1787. în tipografia sfintei episcopii a Rîmnecului. De Gheorghie sin Popa Constandinu tip. Rîmni-ceanul. 85 Prea cinstitului, sfinţitului, iubitoriului de Dumnezeu episcopu a sfintei episcopii Rîmnecului şi Craiovei, exarhu Noului Severinu, chir Filaret Şi la cine altu să cuvine a să arătarea meşteşugul cuvîntului? Dăcîtu la îndreptătorul dă cuvîntul adă-vărului? Şi la ce altu să poate cerca metalul aurului şi argintului, dăcîtu la piatra cea cercătoare? Dumnezeiasca providenţă carea te-au povăţuit spre rîvna aceştii învredniciri, de a fi adică îndreptător iu dă cuvîntul adevărului său, te-au gătit mai înnainte ca pe un vasu priimitoriu dă acest mai pre sus dă tot cuvîntul firescu dar, înpodobindu-te şi cu ştiinţa cuvîntului firescu, şi sau păntru căci erai înpodobit cu ştiinţa cuvîntării fireşti, te-au făcut îndreptătorii şi cuvîntării cei pîste fire; sau păntru căci te-au ales a fi îndreptătoru cuvîntării cei pîste fire te-au înpodobit şi cu ştiinţa cuvîntului firescu, // acumu eşti îndreptătorii! şi al unui cuvînt şi al altuia. Deci un bine-credincios al acestui cuvînt ce propo-vedueşti, care poate s-au'amăgit socotindu că au alcătuit un meşteşug al cuvîntului grammaticescu, prin care să să poată dobîndi şi ştiinţa cuvîntului firescu, la cine să cuvine să-1 aducă? La cine să-1 ceârce? Şi la cine să-1 hărăzească altul? Dăcît la cea întru toate Vrednicie a ta. Dar cîndu şi Grammatica aceasta, sau mai bine să zicu Observaţii asupra idiotizmii limbii noastre în starea ce să află acumu după regulile grammaticeşti, nu iaste dă altă limbă ce fieşteşcare nu au cîte puţine gramma- 87 tici, ci iaste de limba rumînească ce nu are în starea ei nici una pînă acum, limba patriei noastre prin care cuvîntăm, limba cu care ne închinăm marelui Dumnezeu proslăvindu-1 întru închinăciunea Troiţii cei dă 0 fiinţă, limba cu care cuvîntîndu petrecem vieţuirea această vremelnică, şi nădăjduind dobîndirea acei statornice ne străduim a o cîştiga. Şi către acestea cîndu urmează ca şi această // gram- 3 matică să-şi ia începutul său,dîn Mehedinţi şi Romanaţi, iarăşi din eparhia sfinţeniei tale, dă unde au început a 1 să zămisli, au a nu firea, au pierzania ei, ce mai rămîne să facu altu ? Dăcîtu la iubitoriul dă cuvîntu şi fericitul tău suflet să o hărăzescu. Ştiutu iaste la ştiinţa sfinţeniei tale, că marele acela Traianu împăratorul romanilor, după ce nesuferindu a mai plăti tribut şi a da dajde la craiul dacilor, ce era atunci craiu al nostru, care încă dă la Domeţian rămăsese în regulă, şi după ce au venit aici în doao rînduri în crăia daciloru, şi au trecut apa Istrului sau a Dunării, pă trecerea cea dă piatră ce ese în judeţul Mehedinţilor, a cărîia să vede rămăşiţa stîlpilor şi pînă astăzi, la văleatu 104, dă la Hs.1 trecîndu prin ţara rumînească, şi suppuindu-să ţara aceasta dă către Flacu 2, arhistra-tigul romaiceştilor puteri, după a căruia nume au luatu şi Valahia numirea (Măcar că alt gheografu zice că să numeşte Valahia după Ulah, numire sau nume, ce ale- 4 manii şi ungurii dau romanilor) 3. Trecîndu şi împe//ra-torul Traian, au mersu în Transilvania către cetatea Cermiceghetura, ce era capitale a craiului nostru Deca-bal, sau Decheval, precum arată şi alţi mulţi istornici şi mulţi gheografi, şi între toţi şi Meletie, ce zice că politia ce să numeşte acum Varel, întru care să vădu rămăşiţe a traianiceştii ulpii, aceasta s-au numit Cermiceghetura, sau Sarmighethusa, între apa Mureşului şi a Oltului; pă care după ce au închis-o cu încungiurări, la al doilea bătălie şi războiu au peritu craiul nostru 1 Abreje hronologhic, tip. la Paris 1753 a lui Rişer Dă Dacia Tipo. a autorului). 2 Gramm. Gheograf. Faţea tip. 1760. Vmeţ. Tom. II. (nota autorului). 3 Buşing Tom. 8 Tip. la Lausana 1780. (nota autorului). Decheval, a căruia i-au dusu şi capul la Roma, şi au suppua crăia noastră la schiptrurile romaiceşti. Şi după ce s-au şi numitu Dacicu şi au dăosibit crăia noastră în provinţii şi eparhii romaiceşti, vrînd a-ş statornici stăpînirea au cugetat să facă strămutări şi să trimită colonii dîn Italia, partea cea mai cinstită atunci din Europa a stăpînirii romaiceşti. Şi cu acestu mijlocu politicescu, sau mai bine să-i zicu înţelepţescu, voindu să-ş facă stăpînirea ohabnică şi fără dă nici o îngrijare au a dusu mulţime dă latini şi 5 dă italiani // aici. Şi dintr-aceia cei ce s-au aşăzat întru sălăşluire aici, întîiu au coprinsu judeţul Romanaţilor, care le poartă numele şi pînă acumu, şi dinpreună cu acela şi celelalte ale creştineştii tale eparhii, apoi s-au întinsu şi în cestelalte şi în Transilvania şi în Moldavia spre ţinuturile Timişvarului şi pă marginile Ungariei, pă apa Tisei în susu în toată crăia dacilor. Dar ce folosu că de au şi lăcuitu aceaste frumoase eparhii romanii au fost pre cum să vede oameni dîn cei ce potu lesne a să muta, adică proşti şi ţărani, şi nu cu ştiinţă dă şienţă, ci şi fără de grammatica, au grăitu ei latineşte şi talieneşte ca oamenii proşti. Dar crezu că dă la fiii lor au început a să şi mai dăjghina limba. Şi fiindu dachii înpreună lăcuitori cu dînşii, sîrbii şi bulgarii vecini, atîtea limbi dăosibite, şi a lor fără grammatica, ce urma să fie alt la limba noastră dăcît aceia ce vedem astăzi? Căci dă ar fi fost măcar un dascăl dă grammatica, astăzi am grăi toţi limba latinească sau talienească, cu carele au venitu acei stăpînitori dă atuncea aicea. > Să cunoaşte adevărul arătărilor // mele, din doao lucruri mai cu deadinsul: cel dîntîiu dîn strămutarea şi dejghinarea limbii nefiind grammatica; cel dă al doilea, din a lipsi dîn limba noastră toţi termenii ştiinţei, şi cîte ziceri au luatu italianii dă la latini, şi latinii dîn izvorul cel mai dăsăvîrşit, adică din limba grecilor. Ar fi lucru dă mirare, şi poate îl socoti fieşteşcine, cum în vreame dă 1601 ani nu să află vreun omu ca să grijască să coprinză starea limbii prin mijlocul a vre- 88 89 unii grammatici şi, să adune termenii filosofii prin vreun dicţionaru, ea să poată tălmăci cu înlesnire cărţile dă şienţă în limba rumînească şi să nu"mai pue în osteneală pă lăcuitorii acestor eparhii ce vor pohti să fie ştiitori dă şienţe şi dă filosofie, ca să înveţe altă limbă streină, întru care să le afle acestea. Cu toate acestea, eu pociu face dăzlegarea aceştii mirări în oareşce chipu cu o chibzuire socotită dă adevărată. Toţi acei vechi lăcuitori a acestor eparhii, neavîndu altă limbă în urma acestor strămutări, care să fie înlăţită ca şi acea talienească, măcar păntru filosofii, şi vreo mumă dă limbi cum iaste acea //latinească păntru jîrtvele închinăciunilor bisericeşti (Mai vîrtosu după ce ne-au dat botezul şi ne-au îndestulat dă lumina credinţii şi a legii ce avemu, marele împeratoru şi sfîntu, Constandin, îprecumu ne încredinţează şi un istornicu adăvăratu 1, ntru toate, însă, la istornicile sale şi la politiceştile arătări numai) au îmbrăţişatu limba sîrbească. Şi cîtu păntru acestea, s-au îndestulatu dă dînsa pînă la anul 1688, căci să afla în preajmă dascăli dă acea limbă, şi s-au zămislit în urmă şi aici. Iar limba rumînească o avea numai păntru a grăire şi păntru negoţiu şi trătăluiri politiceşti. Deci nici urma să să aducă oameni streini denadinsu, ca să facă cele ce am zisu sus, întru o limbă dă care însuş acei ce grăia cu dînsa nu avea trebuinţă dă dînsa. După acestu cuvîntu eu (măcar că cu catahrisis) pociu să zicu că limba rumînească dă la anul 1688 s-au înce-putu, măcar şi dă era începută dă la anul 105 dă la Hristos, adică cu 1583 dă ani mai înnainte, dă cîndu s-au tălmăciţii în limba noastră legea veche şi legea noao, sau sfintele biblii, dă către ră//păosatul Şărban Prin-ţipul Cantacozinul, cel vrednicu dă pomenire şi dă laude domnu. „ Dă atunci măcar că avea biserica aceste doao sfinte cărţi în limba rumînească, dar celelalte era tot . sîrbeşti pînă în zilele fericitului ierarh, predecesorul sfinţeniei tale, Damaschin, cîndu au tălmăcit Antho-loghiul. Iar Mineele s-au începutu a să tălmăci dă către cel dă mai naintea arhieriei tale iubitoriu dă faceri dă i Volter la Viaţa 'lui Petru (nota autorului). bine, Chesarie, şi s-au săvîrşitu dă către cea întru toate iubire dă bunătăţi a ta, care după dreptate cu fero-nimie ţe-au trimis şi numele în adevăru. Unde eu pociu să zicu (măcar că mă rog să-m dea ertăciune veri cîţi mă vor auzi) că limba noastră au la 1688 au luatu începutul cel dă al doilea, sau acumu. Dă aceia şi cuge-tîndu să aducu şi această limbă a noastră în sistemă grammaticească, după starea ce să află acumu, şi soco-tindu că au a nu firea, sau pierzania ei cea dinceputu, dîn eparhia sfinţeniei tale s-au zămislitu, iubirei tale dă Dumnezeu să cuvine să o hărăzescu. Ca iarăş într-acea eparhie zămislindu-se, dă acolo să i să facă şi 9 naşterea şi creşterea în // celelalte părţi, precum şi a ne firea după dreptate şi cuviinţă. înţelepte părinte, am ostenitu, ostenindu, şi am obositu străduindu-mă, nu ca să facu grammatica, ci numai Băgări-dă-seamă, asupra grammaticii a limbii noastre. Un dumnezeescu părinte şi dascăl bisericescu 1 m-au suppus întru această trudă, cu a mă face vinovatu cîndu nu voiu face un bine ce aş putea, întocmai ca cum aş fi făcut răul ce iaste văzutu. Un filosofu latinu2, mi-au datu în totu momentul inemă şi coragiu, zicîn-du-mi: nici un lucru nu iaste cu greu a să birui dă către lucrarea îndesită şi cu tărie, şi dă către silinţa cea cu scumpătate. Dă cîte ori amu luatu condeiul să scriu, dă atîtea ori am şi hotărîtu să mă părăsescu dă această epihirimă grea. Şi după ce amu sositu la această stare, nu pociu iarăş să numescu Grammatica această alcătuire, fără dă numai Băgări-dă-seamă asupra idiotizmii limbii noastre spre regulile grammaticeşti. Dă amu a cădea în vină, căci am făcutu un omu plin dă amathie şi neştiinţă această îndrăzneală, să scoţu acest felu dă carte în vedeală, învinovăţirea-m 10 iaste iubi//rea patriei, a vecinătăţii şi a rumînilor ce vorbescu cu această limbă, şi sîntu gata să-m iau dă la aceştia pedeapsa după vina mea. 1 Marele Vasilie (nota autorului). 2 Seneca (nota autorului). 91 Să nu să mire sfinţenia ta, dă această propunere, şi să o socotească doar ca un ritorismu. Te încredin-ţezu că însuş simpatrioţii miei vor să-m găsească la această alcătuire metahne şi greşăli, cîndu însă? După ce să vor face dintr-aceasta dăstoinici, şi să-i învrednicească Dumnezeu prin blagosloveniile sfinţii [i] tale. Şi atunci le voiu da pă un filosofu latinu1 să le răs-punză, că arhistratigul să înpărtăşază dă slava ce dobîndescu ostaşii lui biruindu, iar şi dă nu vor vrea să-1 auză şi vor pohti ca să priimescu a fi biruitu, la toate sufletul mieu să mulţumeşte. Şi dă amu greşală să va dăsfăima şi firea şi un filosof grecu 2 dîn cei vechi, care m-au învăţatu să moriu păntru patrie. întîmplarea şi norocul dă multe ori face aceia ce nu poate face timpul şi vremea. Unde puteam găsi duhovnicu ierarhu, ca să judece în taină şi nu dă faţă ? Şi acela plin dă învăţătură să poată judeca grammatica? Şi acela episcop Rîmnecului, a epar//hiei dă unde s-au pierdutu a firea a grammaticii, care să voiască să-i dea începerea dă acolo? Acela dăstoinicu a-m îndrepta greşălile? Acela îndreptătoriu la cîte am trecut cu vederea ? Unde puteam găsi vremea a unui mitropolitu şi arhiepiscop al ţării iubitoriu dă a vedea lucruri dă folosul patriei? Unde puteam găsi prinţip sîrguitoriu dă cele dă folosul patriei? Unde puteam găsi fraţi boeri, carii să nu-m judece îndrăzneala, ci să-m laude rîvna ? Dă aceia şi fericescu momenturile ce aducu atîtea îndestulări nenădăjduite în vreme, şi de aceia aducîndu această osteneală a mea în mîinile sfinţeniei tale, a unui judecătoriu, întocmai-următoriu numelui propriu, şi înpodobitu şi cu toate cele ce sîntu trebuincioase spre înfăţişarea aceştii cărţi, mă rogu întru Hs., fii sîrguitoriu, a fi aceasta începere dă învăţătură, iar nu privelişte dă trecere dă vreme. 12 Şi eu iarăş mă aflu în osîrdie ca să aducu dă voiu avea viaţă şi un dicţionaru la vedere, iar dă nu mă voiu învrednici, lasu clironomi şi pă fii[i] miei cei trupeşti, şi pă fii[i]miei ceigramma//ticeşti,casăclirono-misească dragostea, rîvna şi silinţa mea cea păntru binele, cinstea şi folosul simpatrioţilor şi a patriei. 1787, ianuarie Al sfinţeniei tale întru Hs. fiiu smeritu şi gata sluga, IANACHE VĂCĂRESCUL dicheofilax al bisericii cei mari a Răsăritului şi marele vistieru al Prinţipatului Valahiei. Cu mîna mea. Salustie (nota autorului). Thalis (nota autorului). GRAMMATICA RUMÎNEASCĂ CARTE DÎNTÎIU PARTEA DÎNTÎIU: Ce iaste Grammatica ? Şi păntru înpărţeala slovelor, şi păntru părţile cuvîntului Grammatica iaste meşteşugul cuvîntului care arată construcţiul, sau sindaxis, adică alcătuirea părţilor cuvîntului şi orthografia cu care să poată neştine a scriere bine şi meşteşugeşte. Aceasta să înparte în părţile cuvîntului, carele la noi sîntu noao. Deci pînă a nu arăta dă aceste părţi, prin carele să alcătueşte fieşteşce cuvîntu, urmează să arătu întîiu păntru slove şi păntru înpărţeala lor, fiindu că acestea sîntu acelea ce făcîndu adunare întru una, arată şi termenii şi cuvîntul la vedere. Păntru slove şi înpărţeala lor Slova iaste o parte mică a glasului şi nu să înparte, şi la noi sîntu slove treizeci şi //trei: a, k9 k, r, a> h >K, 3, i, H, K, A, A\, H, 0, n? p, C, T, 0, ^5 w, U,, Figură afla? EEs? EBk, Trr, AAa> 2K3K*, 333, In, HHh, KKk, A^Ia, ffiflU, HHh, OOoo, Ilnn, PPp, Gcc, Ttt, ©9e, $0)*, Xxk, TiTi-k, .X/R*, G3(x)w, Iţiţi;, HHh, IHlUuj, iPUIip, Dîntr-acestea sînt glasnice noao: a, e, i, h, o, iv, v-, Şi neglasnice doao-zeci-şi-patru: e, k, r, a,; ^ 3> K> a, a\, h, n, p, c, t, 0, i|s, y, u,, li, u;, ljj, ă, v[r, u. Şi să numescu glasnice, căci fieşteşcare singură îş glăsueşte pronunţia sa: a, e, i. Nemaifiind trebuinţă a zice alfa, sau azu şi î5 slovă singură să-ş glăsuiască pro//nunţia sa dă nu va fi legată cu vreuna dîn cele glasnice; g singur nu să poate zice dă nu să va scrie şi e. Şi aşa să zice kb şi asemenea şi celelalte. Deci dîn slovele cele glasnice carele sîntu lungi sau mari trei: h? w şi scurte sau mici trei: e, o, -r, şi dă obşte iarăş trei: a? i, v. să făcu difthonghi. Difthongul iaste o unire dă doao slove glasnice într-o pronunţie, şi să numeşte dă greci aşa. Şi la noi sîntu difthonghi optu: Ey, ±, ra, k>, k, oa şi wa, Sşiv mut.Şi să făcu dîn: 0,v=E,y; dîn t,&=% dîni,d = ra dîni",o = io;dîni,E==K; dîn o,a=oa; dîn w,a=wd; dîno,v=8 şi v. Iar dîn cele neglasnice avem îndoite k, 3, lji, \|r, şi să numescu îndoite căci să facu dîn doao neglasnice una: dîn m n == k; dîn r -&=3 dîn 111 t = l\i dîn k c=ă; dîn n c =\|r. Şi schimbătoare: k, r, a» ^ 3, k, m, c, t,-u,, yj. Şi acestea să numescu schimbătoare, căci să schimbă la înduplecările numelor şi la furmările graiurilor cum k cu aa, r cu y, a —3 k— m t—u,, c k în ip, cum să va vedea. ^6 Iar neschimbătoare a, h, n, p, 0, $ // x", ui. Ci păntru acestea toate vomu arăta pre largu la partea dintîiu a cărţii a doao, unde avemu să scriemu păntru pronunţia slovelor şi păntru orthografie. Ci dar din slovele acestea să face silaba sau slom-nirea, adică cu, din care apoi şi termenul sau zicerea cutare. Şi dintr-acestea apoi şi cuvîntul: Cutare citeşte. Păntru slomnire Slomnirea ce să zice silabă iaste o înpreunare dă doao slove cît dă puţinu adică Kd; să poate^face şi din trei, cum np-k , şi din patru, cum cKpîS. însă să pot 95 numi şi slovele glasnice slomniri, cum ă, £, vv, şi celelalte. Păntru ziceri Zicerea sau termenul, care să numeşte dă greci lexis, iaste o parte mică din care să alcătueşte un cu-vîntu, adică eu, mergu, în, cutare, loc. Toate acestea în parte ziceri să numescu. Păntru cuvîntu Iar cuvîntul iaste o adunare dă ziceri, înţelegere dăsă-vîrşitu arătîndu, adică Eu mergu in, cutare locu. Şi toate 17 aceste ziceri // un cuvînt să numescu. Şi cuvîntul are noao părţi carele sîntu acestea: articol adică încheerea, nome adică nume, pronome adică pronume, verbu adică graiu, partiţipie adică părtăşire, propoziţione adică propunere, adverbiu adică spre graiu, congiunţione adică legare, şi interieţione. Dintr-acestea, articolul, nomele, pronomele, verbul, partiţipie să înduplecă, iar propunerea, adverbiul, congiunţione şi interieţione nu să înduplecă. Articolul, adică încheerea, iaste una dîn părţile cuvîntului ce să înduplecă şi, adăogîndu-se sau unindu-se la nume şi la pronume, are putere a hotărî şi a face să să înţeleagă lucrul ce s-au arătat mai înnainte. Nome, sau numele, iaste. iarăşi o parte a cuvîntului înduplecătoare prin căderi, care însemnează vreun lucru, fără de a arătare vreme sau timpu, cum: omu, Petru, bunătate. Pronome, sau pronumele, iaste parte ce să înduplecă, care coprinde locul numelui, cum: eu, tu, elu, cesta, cela. Verbul, sau graiul, iaste o parte a cuvîntului ce să 18 furmează, care arată vreun lucru, cu vreme // şi timpu: iubescu, scriu, citescu, şi să înţelege că acumu. Partiţipiul, sau părtăşirea, iaste o parte care să şi furmează la graiu, să şi înduplecă la nume, dă aceia să zice părtăşire, căci să înpărtăşază la doao părţi, şi furmîndu-se dă un graiu arată vreun lucru ce s-au în-semnatu dă dînsul, cum: pîrîş şi pîrîtu, iubitoru şi iubitu vine după pîrăscu şi iubescu. Propoziţione, adică propunerea, iaste una dîn părţile ce nu să înduplecă, care adăogîndu-se la o altă parte a cuvîntului are puteare a o dăosebi la cădere şi la arătare, cum: mergu spre Bucureşti; viu dă la Tîrgovişte ; întru în cetate ; arnu grăitu păntru tine. Adverbiu, sau spre graiul, iarăş din părţile cele [ne] înduplecătoare iaste. Şi acesta adăogîndu-se şi unin-du-se la graiu are putere a tălmăcirea lucrările sale, adică: Petrul grăiaşle înţelepţeaşte; Alexandrul scrie bine. Congiunţione, sau legarea, iaste parte dîn ceale ce nu să înduplecă şi are putere a uni şi a lega întru una părţile cuvîntului, adică: şi, păntru, păntru-căci, deci. Interieţione, iarăş din părţile ce nu să înduplecă // iaste şi unindu-se şi intrîndu prin vorbe dăscopere şi arată patimile sufletului, cumu: ah, oh, vai mie. Şi acestea sîntu părţile cuvîntului toate. Deci acumu să le arătămu dăosebi pă fieşteşcare, păntru ca să facem pă acei ce le-au cunoscutu numai să le şi bine cunoască. PARTEA A DOAO A CĂRŢII DÎNTÎIU Păntru articol sau încheere Articolul sau încheetura iaste una din părţile cuvîntului ce să înduplecă, care adăogîndu-se şi unindu-se la nume şi la pronume are puteare a hotărî şi a face să să înţeleagă lucrul ce s-au zis mai înnainte. La acesta sîntu 97 trei următoare, adică gheneru sau neamu, mimăm, şi cădere. Pentru aceste trei următoare la articol, fiindu următoare şi la nume, le arătăm pă largu acolo cîte trele. 20 Orînduială înduplecărilor ale articolilor: // Barbă- Fămeeşti Neutre Obşteşti teşii Singurite Singurite Singurite Singurite Nominativă 1, le, a! a, oa, ea 1, le a Ghenitivă lui, a, i le i, a, de lui, de a, i, dă a lui Dativă la la la la Acuzativă pă, 1, le pă pă le pe Vocativă o, le o o o Ablativă de la de la de la de la înmulţite înmulţite înmulţite înmulţite Nominat. i le le le Ghenit. lor, de lor, a de a, lor, de lor, de Dativă la la la la Acuzat. pă, i pă, le pă, le pă, le Alocat. o, lor o o o Ablat. dă la de la dă la dă la 21 Calul, Mărie, Lucru, Slugă, vită// şarpele oglindă, şa, bine, gazdă, Maiavemu doao chipuri dă articoli: unul arătătoriu şi săvîrşitoriu, cum: cel, cea, cel, cea;'altul nesăvîrşi-toriu, un, o, un, o. însă nu să zicu articoli, căci sîntu pronume, ci să numescu articoli dă pronume şi să vor vedea la pronume: cel calu, cea oglindă, cel lucru, cea slugă ; şi un omu, o oglindă, un lucru, o gazdă. Articolii, cu toate că la alcătuirea lor ar trebui dă a pururea să să pue înnaintea numelui şi pronumelui, dar la limba noastră nu să urmează aşa, ci au rămas idiotizmă sau însuşire a limbii dă a să pune unii înnaintea numelui şi pronumelui, iar alţii în urmă după căderi. însă, cu toate acestea, şi această urmare, de să şi vede în oareşcare chipu, fără regulă dăsăvîr- şitu, dar şi această ne-nregulare păzeşte canoane la toate locurile. Şi la cele bărbăteşti căderea dativă: la; şi căderea acuzativă: pă ; căderea vocativă o să punu dă a pururea înnaintea tuturor numelor şi pronumelor, cum şi căderea ablativă iarăş înnainte, căci această cădere vine dă la propoziţione, iar căderea nominativă totdeauna să pune în urma numelui şi prenumelui, însă la numele ce să săvîr//şăseu cu u şi iu să pune articolul /, cum: omu-omul; pornit-pomul; fiiu-fiiul. Iar la numele ce să sfîrşescu cu e legat cu altă slovă glasnică, să pune articolul le, cum: şarpe-şarpcle ; verde-verdele; la acestea căderea ghenitivă să pune în urmă: omului, fitului, şarpelui. Şi căderea acuzativă / şi le să pun iar în urmă; şi vocativă le iar în urmă. Iar numele ce vinu săvîrşite în slovă neglasnică şi în e curatu şi în i legat şi în ă, afară din cele obşteşti, la căderea nominativă nu priimescu articoli, cum: Ioan, Ştefan, Ilie, Gheorghie, Pantazi, Pană. Şi la acestea căderea ghenitivă să pune înnainte 1. Şi acestea păzescu mai bună regulă: lui Ioan, lui Ilie. Iar la numele obşteşti ce să săvîrşăscu cu ă, să alcătueşte căderea nominativă cu a, cum, slugă, slugă a-sluga, tăindu-se ă păntru reaoa glăsuire, ca să nu fie alăturate cloao slove glasnice ce nu să pot potrivi. Şi ghenitivă cădere cu i şi să pune după nume: slugăi şi slugii, şi la cele înmulţite numere. Iar cu asemenea orînduială urmează încă şi numele dăla // a doao înduplecare, ce nu au articol la căderea nominativă, la numărul înmulţitu au şi să alcătueşte în urma numelui şi ghenitivă asemenea: Ioanii, Ioanilor. Articolii neutri urmează a să alcătui cu numele ca şi cei bărbăteşti ai acei înduplecări dîntîiu, precum să va arăta la nume şi la înduplecările sale, avînd dăosebire numai la numărul înmulţitu. Cele fămeeşti articole a, oa şi ea, căderea nominativă tot în urma numelui să scriu. Şi ea nu doară că iaste dăosebitu articol, ci tot a iaste, dar de vreme ce e şi a 1 In textul de bază greşit: în urmă. Corectat hvnainte după ediţia de ia Viena, p. H. 98 99 fac acest difthongu oricîndu să va întîmpla e la sfîrşitul numelui, fiindcă urmează a cădea înnaintea lui a să face difthongu, iar articolul iaste tot a, cum: vreme vrînd a să îndupleca rămîne a să zice vremea. Şi ca să nu să facă pronunţia urîtă să zice vremea; muere-muerea, lege-legea. Iar cînd vor cădea a fi numele cu doao glasnice la sfîrşitu, vrîndu a să pune şi articolul a să fac trei. Deci atunci păntru reaoa glăsuire să tae dă la nume slova după urmă, cum iaste: Mărie, Mariea [e-a], sau Mariea [ea = diftong], însă păntru reaoa glăsuire să tae e dă totu // şi rămîne Măria, Anastasia, fămea. Aşijderea şi cîte nume să sfîrşăscu cu ă: fiindu că ă cu a nu să potu alcătui, să tae şi ă dă tot şi să zice fată ; nu fatăa, ci fata, vacă-vaca, săracă-săraca şi toate celelalte. Cele ce să săvîrşăscu cu a şi ea priimescu articolul oa adică: şa-şaoa, ipîngea-ipîngeaoa. Ghenitivă i să pune în urma numelui, iar părticica a înnainte 1, adică: Măriei şi a Măriei. Iar la celelalte căderi urmează şi cele fămeeşti acelor bărbăteşti. PARTEA A TREIA A CĂRŢII DÎNTÎIU Păntru nume 25 Nome sau nume iaste parte a cuvîntului care să înduplecă prin căderi. Şi la nume sîntu următoare: ghenerii sau neamurile, furme, numere, căderi şi înduplecări. Gheneri sau neamuri sîntu cinci, gîndite şi socotite, iar obicinuite şi cunoscute patru: bărbătescu, cum: timpu, înţeleptu, craiu, cîine, şarpe; fămeescu, cum: fămea, crăiasa, Măria, oglinda.// 1 în textul de bază greşit: în urmă; corectat înnainte după ediţia de la Viena, p. 16. 100 26 neutru sau dă nici-unul, cum: obiceiu, lucru, lemnu, nume, bine. obştescu, cum: slugă, vită, barză, gazdă; să zice obştescu căci să obicinueşte a să arăta amîndoao neamurile dă mai sus cu o numire, adică şi partea bărbătească şi partea fămeiască. Mai sîntu şi alte nume obşteşti care să înduplecă la înduplecarea bărbătească, cum: omul şi altele. confuzu care cu un glas sluj aste dă a să numi şi partea bărbătească şi partea fămeiască, cum: vulturul, privighitoarea, rîndurea, şoarice, şarpe, broască, deci acest ghener, fiindu că să înduplecă sau la înduplecarea bărbătească, şi să înţelege şi partea fămeească, cum vulturul, sau la înduplecarea fămeiască şi să coprinde şi cea bărbătească, cum privighitoare, neavîndu dăosebită înduplecare, nu mai să socoteşte confuzu, cum şi iaste, iar să înduplecă la înduplecările bărbăteşti şi fămeeşti. Furme sîntu trei: nealcătuit pusu, alcătuit suppus şi mai alcătuit prea-sitppus. Numere sîntu doao: singuritu, adică timpu; înmulţit — timpi. Căderi sîntu şase: 1) nominativă, adică numitoare; 2) ghenitivă, adică nemuitoare; 3) dativă, adică dătătoare; // 4) acuzativă, sau pricinuitoare; 5) vocativă, sau chemătoare; 6) ablativă, adică aducătoare. înduplecări, noi avem doao. La cea dintîiu să înduplecă toate numele bărbăteşti, fămeeşti, neutre şi obşteşti ce priimescu articol la căderea numitoare, şi sîntu toate acelea ce priimescu cu slovă glasnică. La cea dă a doao să înduplecă toate cele ce nu priimescu încheetură la căderea numitoare, carele sîntu acele ce să săvîrşescu cu slovă neglasnică şi cu e curat, şi cu i, bărbăteşti şi fămeeşti nume. 101 înduplecarea dîntîiu Gheneru bărbătescu — Număru singuritu Nominativă: timpul Ghenitivă: Dativă: Acuzativă: Vocativă: Ablativă: timpului la timpu pă timpu, şi timpul o timpe, şi timpule dă la timpu. Iar o-Jieneru bărbătescu o N.: şarpele G.: şarpelui D.: la şarpe A.: pă şarpe/şi şarpele V.: o şarpe Ab.: dă la şarpe// 27 Numani înmulţitu Nominativă timpii Ghenitivă: timpilor Dativă: la timpi Acuzativă: pă timpi, şi timpii Vocativă: o timpi, şi timpilor Ablativă: dă la timpi. Pă această înduplecare să înduplecă şi altele asemenea cum: omul, tatăl, fiiul, pomul, calul, vasul, domnul, craiul, şi toate cele asemenea lor. N.: şărpii G.: şărpilor D.: la şărpi Ac.: pă şărpi V.: o şărpi, şi şărpilor Ab.: dă la şărpi. Pă această înduplecare să înduplecă şi altele asemenea cum: verdele Gheneru fămeescu 28 N. G. D. Ac: Voc Ab. Nom.: Ghen.: Dat.: Acuz.: Vocat. : Ablat.: Singuritu vremea vremii la vreme pă vreme, şi vremea o vreme, şi vremeo dă la vreme. înmidiiki N. G. D. Ac V. Ab vr emile vremilor la vremi pă vremi, şi vremile o vremi, şi vremilor dă la vremi. Iar gheneru fămeescu Singuritu Măria Măriei la Mărie pă Măria, o Mărie, şi Mărio dă la Măria N.: G.: D.: şi Măria Ac. : V.: Ab.: înmulţitu Mariele Marielor la Marii pă Marii, şi Mariele o Marii şi Marielor dă la Marii 29 Gheneru fam.: Singuritu înmulţitu N.: masa N.: mesele G.: mesii G.: meselor D.: la masa D.: la mese Ac: pă masă, şi masa Ac: pă mese, şi mesele Voc : o masă Voc.. o mese, şi meselor Ab.: dă la masă Ab.: clă la mese 102 103 N. G. D. Ac: Voc Ab. X. G. D. Ac V. Ab N. G. D. Ac V. Ab Singuritu saca şalii la şa pă şa, şi şaoa o şa dă la şa înmulţitu N.: şalele G.: şalelor D.: la şale Ac: pă şale, şi şalele Voc : o şale, şi şalelor Ab.: dă la şale Gheneru neutru Singuritu lucrul lucrului la lucru pă lucru, o lucru dă la lucru si lucrul N.: G.: D.: Ac V.: Ab. Singuritu binele N. binelui G. la bine D. pă bine, şi binele Ac o bine V. dă la bine // Ab. înmulţitu lucrurile lucrurilor la lucruri pă lucruri, şi lucrurile o lucruri, şi lucrurilor dă la lucruri înmulţitu binile binilor la bini pă bine, şi binile o bini, şi binilor dă la bine însemnează că numele bărbăteşti cu cele neutre la înduplecare să aseamănă, şi toată dăosebirea numelor u bărbăteşti dîn cele neutre stă numai la căderea nominativă şi acuzativă a numărului înmulţitu. Gheneru obştescu Singuritu sluga slugăi, şi slugii la slugă pă slugă, şi sluga o slugă N.: G.: D.: Ac.: V.: Ab.: dă la slugă înmulţitu N.: slugile G.: slugiloru D.: la slugi Ac: pă slugi, şi slugile // V.: o slugi, şi slugilor Ab.: dă la slugi 32 Pă această înduplecare să înduplecă şi gazdă şi barză şi pradă şi cîte să potu lua şi la parte bărbătească şi fămeiască. înduplecarea a doao Gheneru bărbătescu Singuritu înmulţitu Ioan N.: Ioanii lui Ioan G.: Ioanilor la Ioan D.: la Ioani Ac.: pă Ioani V.: o Ioani, şi Ioanilor Ab.: dă la Ioani N. : G. : D.: Ac.: pă Ioan V.: o Ioane Ab.: dă la Ioan Altu nume bărbătescu Singuritu Gheorghie N.: lui Gheorghie G.: la Gheorghie D.: pă Gheorghie Ac.: Voc. :o Gheorghie V.: Ab.: dă la Gheorghie N.: G.: D.: Ac înmulţitu Gheorghii Gheorghilor la Gheorghii pă Gheorghii // o Gheorghilor Ab.: dă la Gheorghii Aşijderea şi Pantazi, Pană şi alte nume după canonu ce s-au zis aici să înduplecă. Singuritu N.: Elisavet N.: G.: Elisavetei, şi Eli- G.: savtei D.: la Elisavet şi Eli- D.: savta Ac: pă Elisavet şi Eli- Ac savta V.: o Elisavet, şi Eli- V.: savto Ab. dă la Elisavet, şi Ab. Elisavta SI SI Eli- Eli- Gheneru fămeescu înmulţitu Elisavet ele, savtele Elisavetelor, savtelor la Elisavete, savte pă Elisavete savte o Elisavete, şi Elisav telor dă la Elisavete, şi Elisavte şi Eli- si Eli- 105 Pă această furmă şi înduplecare să înduplecă şl Iudith şi alte nume ce să săvîrşăscu cu slovă neglasnică. Păntru chipurile numelui Chipuri întru carele să înparte numele sîntu multe, precumu să vor vedea, dar cea mai aleasă şimaidăsă-vîrşit înpărţeala iaste în nume soj'/stantivu, adică fiinţat, şi nume adietivu, adică sprepusu. Sostantivu nume iaste acela ce însemnează o fiinţă sau vreun lucru care să coprinză fiinţa care ia dă sineşi să să coprinză şi să să poată alcătui fără dâ altu nume cu care să fie unitu, cum: ceriu, omu, pă-mîntu, apă. Iar adietivu iaste acela ce însemnează mijlocul sau felurimea lucrului şi nu să obicinueşte la alcătuiri fără dă a nu să uni cu un nume fiinţatu, sau zicîndu-se, sau gîndindu-se. Şi zicîndu-se, cum: omul înţelepţii, iar gîndindu-se, cum: înţeleptul. Nume sostantive sau fiinţate Exemplu ceriu - - frumosu omu - - înţeleptu pămîntu - - mare apă - - bună Nume adietive sau sprepuse Numele sostantive să înduplecă numai într-un feliu,. după cum îi va fi gheneru, sau bărbătescu, sau fămeescu, sau neutru, sau obştescu, cum: ceriul, omul. // Iar numele adietive să înduplecă în toate felurile, adică frumosu, frumoasă, bun, bună, înţeleptu, înţeleaptă. Mai sîntu doao chipuri dă nume, adică propriu, sau însuş şi apelativu, sau adusu. Şi propriu iaste acel ce să înparte la vreun lucru sau faţă ca aceasta: Patru, Ştefan, Bucureşti, Tîrgoviştea. Iar cel apelativu iaste acela cu care să numescu multe lucruri şi multe perzone, ce sîntu totu într-acel chip cu o numire, însă dăsăvîrşitu, cum ar fi omu în 36 care să coprinde Patru si Q+^o Sa C°Prinde Bucureştii g Tir^ei * **** Care 35 Nume proprii Patru Ştefan Ioan Bucureştii Tîrgoviştea Craiova Exemplu omu politie nume apelative// Mai sîntu trei chipuri ale numelui carele să numescu: positivu sau puitoriu, comparativu sau alegătoriu, superlativii sau covîrşitoriu. Positivu e tot numele sprepus în furma lui, adică bunu, rău mare, micu. Comparativu e totu numele acela ce însemnează adaosu sau scădere din numele positivu, care la noi să alcătuieşte cu părticica mai, adică: mai bunu, mai rău, mai mare, mai micu. Superlativu să numeşte tot numele ce covîrşaşte toată rîvna adăogării, care şi acesta la noi să alcătueşte cu părticica prea, adică: prea bunu, prea mare, prea rău. Positivu sau puitoriu bunu înţeleptu mare frumosu Comparativu sau alegătoriu mai bunu mai înţeleptu mai mare mai frumosu Superlativu sau covîrşitoriu prea bunu prea înţeleptu prea mare prea frumosu// ---^ou// Mai iaste un chipu dă nume ce să numeşte numără-toriu, adică: unul, doi, trei, patru. Ci la acestu nume, numai unul să înduplecă dă la numărul unitu şi pînă la sfîrşitu, iar doi, trei, patru să înduplecă numai la număru înmulţitu şi totdeauna cu pronume, cumu iaste: cei doi, cei trei, şi toate asemenea. 107 37 Mai iaste un chipu ce să zice orînduitoriu: întîiu, al doilea, al treilea. Mai iaste un chipu ce să zice înpărţitoriu: cîte unul, cîte doi, fieşcare, unul dîn doi, altul, oareşcare, oareş-cine. Mai iaste un chipu dă nume carele să numescu legate sau relative, căci să ţine unul dă altu, cum iaste: tată, fiiu, stăpîn, slugă, dă vreme ce zicîndu tată urmează să arăţi al cui, aşa şi fiiu, şi stăpînu, şi slugă, si altele. Mai iaste un chipu ce să numeşte întrebătoriu: cine ? cui ? pă cine ? şi care ? cărui ? la care ? pă care ? Mai iaste un chipu ce să zice mîngîitoriu, sau răsfă-ţătoriu, căci răsfaţă şi desface un nume dîn mare micu, adică: mare, măricelu, micu, mititelu, bunu-bunişoru, şi căluşălu, omenaşu, nevestică, şi altele. // PARTEA A PATRA A CĂRŢII DÎNTÎIU Păntru pronume Pronome sau pronumele iaste parte a cuvîntului ce să înduplecă, care coprinde locul numelui, şi să înparte în multe chipuri: perzonalu, dobînditoriu, adeveritoriu, arătător iu, relativu, dă felurime, dăosebitoriu, de glie-neralitâ, dă cîtăţime. La pronume sîntu următoare patru: gheneru, număru, cădere şi faţă. Pronume perzonalu sau primitivu Faţa dîntîiu Singurite Nominativă: eu, m, mă înmulţite N.: noi, ne, ni Ghenitivă: mie, îm, m, mi, G.: noao, de noi de mine Dativă: la mine D.: la noi Acuzativă: pă mine, mă, m Ac: pă noi, ne Vocativă: --- V.:------ 38 Ablativă: dă la mine Ab.: dă la noi // 108 Singuritu Faţa a doao N.; G.: D.: tu, te, t ţie, ţ, îţ, ţi, dă tine la tine Ac: pă tine, te V.: o tu Ab.: dă la tine N.: G.: D.: Ac: V,: înmulţitu voi, vă voao, dă voi la voi pă voi, vă o voi Ab.: dă la voi Faţa a treia, care-şi are patru gheneri Singuritu înmulţitu N.: elu, 1, să, s N.: ei, i, să, s Ghen: lui, dă elu, ş, îş, i, îi Ghenetivă: lor, ]e, dă ei, îş, ş Dat: la elu D.: la ei Ac: pă elu, îl, 1, să, s Ac.: pă ei V.: ----- V.: ---- Ab.: dă la elu Ab.: dă la ei Fămeescu. Singuritu 39 N.: ia, să, s G.: ei, i, îi, ş, îş D.: la ia Ac.: pă ia, o, să, s V.: ---- Ab.: dă la ia Neutru. Singuritu N.: 1, să, s G.: lui, i, îi, îş, ş D.: la elu Ac: pă elu, 1, să, s V.: ----- Ab.: dă la elu Obştescu. Singuritu N.: a, să, s G.: i, îs, s D.: la ia înmulţitu ele, le, 1, să, s lor, Ş, îş, de la ele pă ele, le, 1 N.: G.: D.: Ac V.: Ab.: dă la iale înmulţitu N.: le, 1, să, s G.: lor, îs, s D.: la ele Ac.: pă ele, le, să, s V.: ---- Ab.: dă la ele N. G. D. înmulţitu le, 1, să, s lor, îş, ş la ele 109 40 41 Ac: pă ia, a, o, să, s Ac: pă ele, 1, le, să, s V.: ---- V.: ---- Ab.: dă la ia Ab.: dă la ele// Pronume dobînditoru, sau positivu Faţa dintîiu Bărbătescu. Singuritu înmulţitu al mieu, m, a mieu, mieu ai miei, miei al nostru, a nostru, nostru ai noştri, noştri Fămeescu. Singuritu a mea, mea, m a noastră, noastră Neutru. Singuritu al mieu, m, a mieu al nostru, nostru Obştescu. Singuritu a mea, mea, m a noastră, noastră înmulţitu ale mele, mele ale noastre, noastre Înmulţitu ale mele, mele ale noastre, noastre // înmulţitu ale mele, mele ale noastre, noastre Faţa a doao Bărbătescu. Singuritu înmulţitu al tău, şi tău ai tăi, vă al vostru, vă ai voştri, vă Fămeescu. Singi ritu a ta, şi ta a voastră, voastră Neutru. Singuritu al tău, tău, ţ al vostru, vă înmulţitu ale tale, ale voastre înmulţitu ale tale, tale ale voastre, voastre 43 Obştescu. Singuritu ta, a ta a voastră, voastră înmulţitu ale tale, tale ale voastre, şi voastre // Fata a treia Bărbătescu. Singuritu al său, său al lor, lor Fămeescu. Singuritu a sa, sa a lor, lor Neutru. Singuritu al său, său al lor, lor Obştescu. Singuritu a sa, sa a lor, lor înmulţitu ai săi, săi ai lor, lor înmulţitu ale sale, sale ale lor, lor înmulţitu ale sale, sale ale lor, lor înmulţitu ale sale, sale ale lor, lor Pronume aseverativu sau adeveritoriu Fata întîiu N. G. D. Ac V. Singurită însumu N. de sinemu, dă însumu G. la sinemu, la însumu D. înmulţită II înşine dă sinene, dă înşine ~™ ~~r*~"A"' ^ioLAijxu- 1J- lă sinene, la înşine pă sinemu, pă însumu Ac pă sinene, pă înşine ----- V.----- Ab Ab. de la sinemu, de la însumu de la sinene, de la înşine Singurită N. însuţi N. G. dă sineţi, dă însuţi G. D. la sineţi, la însuţi' D. Faţa a doao înmulţită 110 înşivă dă sinevă, dă înşivă la sinevă, la înşivă lll 44 Ac. pă sineţi, pă însuţi V.---- Ab. dă la sineţi, dă la însuti Ac. pă sinevă, pă înşivă V.----- Ab. dă la sinevă, dă la înşivă Singurită N. însuşi G. dă sine, dă însuşi D. la sine, la însuşi Ac. pă sine, pă însuşi V.------ Ab. dă la sine, dă la însuşi Faţa a treia înmulţită N. înşişi G. dă sineşi, dă înşişi// D. la sineşi, la înşişi Ac. pă sineşi, pă înşişi V.------ Ab. dă la sineş, dă la însuşi Pronume dimostrativu sau arătătoriu Furma dîntîiu, faţa a treia, mai apropiată Bărbătescu. Singuritu N. acestu, şi cestu, şi ăstu G. acestui, şi cestui, şi ăstui, şi acestuia D. la acesta, şi cesta, şi ăsta Ac. pă acesta, si cesta, si ăsta V.------- Ab. dă la acesta, şi cesta, şi ăsta înmulţitu N. aceşti, şi ceşti, şi ăşti G. acestor, şi cestor, şi ăstor, şi acestora D. la aceşti, şi ceşti, şi ăşti Ac. pă aceşti, si ceşti, si ăsti V.---- Ab. dă la aceşti, şi ceşti, şi ăşti Fămeescu. Singuritu N. aceasta, şi ceasta, şi asta G. aceştii, şi ceştii, şi ăstei D. la această, si ceasta, si astă 45 Ac. V. Ab. N. G. D. Ac V. Ab pă această, şi ceasta, şi astă dă la această, şi ceasta, şi astă înmulţitu aceste, şi ceste, şi aste acestor, şi cestor, şi ăstor la aceste, şi ceste, şi aste pă aceste, şi ceste, şi aste // N. G. D. Ac, V. Ab N. G. D. Ac. V. Ab. N. G. D. Ac. V. Ab. N. G. D. . dă la aceste, şi ceste, şi aste Neutru. Singuritu acestu, şi cestu, şi ăstu acestui, şi cestui, şi ăstui la acesta, şi cesta, şi ăsta . pă acesta, şi cesta, şi ăsta . de la acesta, la cesta, şi ăsta înmulţitu aceste, şi ceste, şi aste acestor, şi cestor, şi ăstor la aceste, şi ceste, şi aste pă aceste, şi ceste, şi aste dă la aceste, şi ceste, şi aste Obştescu. Singuritu aceasta, şi ceasta, şi asta aceştii, şi ceştii, şi ăştii la această, şi ceasta, şi astă pă această, şi ceasta, şi astă . dă la această, şi ceasta, şi astă înmulţitu aceste, şi ceste, şi aste acestor, şi cestor, şi ăstor la aceste, şi ceste, şi aste 112 113 i .1 46 41 114 Ac. pă aceste, si ceste, si aste V.----- Ab. dă la aceste, şi ceste, şi aste// Furma a doao. Faţa a treia, mai dăpărtatâ Bărbătescu. Singuritu Bărbătescu. înmulţitu N. acela, cela, cel, şi N. acei, şi cei, şi ăi ăla G. acelui, celui, ălui, şi aceluia D. la acela, şi cela, şi ăla Ac. pă acela, şi cela, şi Ac. pă acei, şi cei, şi ăi ăla G. acelor, şi celor, şi ălor D. la acei, şi cei, şi ăi V.----- Ab. dă la acela, şi cela, şi ăla Fămeescu. Singuritu N. aceia, şi ceia, şi aia, cea, a G. acei, şi cei, şi ăi D. la acea, şi cea, şi a Ac. pă acea, şi cea, şi aia V.----- Ab. de la acea, şi cea, şi a, şi aia Neutru. Singuritu N. acela, cela, cel, şi ăla G. acelui, celui, şi ălui D. la acela, si cela, şi ăla // Ac. pă acela, şi cela, şi ăla V.----- Ab. dă la acela, şi cela, şi ăla V.----- Ab. dă la acei, şi cei, şi ăi înmulţitu N. acele, şi cele, şi ale G. acelor, şi celor, şi ălor D. la acele, şi cele, şi ale Ac. pă acele, şi cele, şi ale V. i----- Ab. dă la acele, şi cele, şi ale N. înmulţitu acele, si cele, si ale G. acelor, celor, şi ălor D. la acele, şi cele, şi ale Ac. pă acele, şi cele, şi ale V.------- Ab. dă la acele, şi cele, şi ale Obştesctc. Singuritu înmulţitu N. acele, cele, ale N. aceia, ceia, aia, şi cea, a G. acei, şi cei, ăi G. acelor, celor, ălor D. la acea, şi cea, şi a D. la acele, cele, ale Ac. pă acea, si cea, si a Ac. pă acele, cele, ale V.------ ' V.------ Ab. dă la acea, şi cea, Ab. dă la acele, cele, ale şi a Pronume relativu sau adunătoriu 48 49 Bărbătescu. Singuritu N. carele G. cărui, şi căruia D. la care Ac. pă care, si care V.-----' Ab. dă la care Fămeescu. Singuritu N. carea G. carii, şi căriia D. la care Ac. pă care V.----- Ab. dă la care Neutru. Singuritu N. carele G. cărui D. la care Ac. pă care V.--- Ab. dă la care înmulţitu fi N. G. D. Ac V. Ab. de la carii carii căror, şi cărora la carii pă carii, şi carii înmulţitu N. carele G. cărora D. la carele Ac. pă carele V.----- Ab. dă la carele înmulţitu N. carele G. cărora D. la carele// Ac. pă carele V.---- Ab. dă la carele 115 51 Obştescu. Singuritu N. carea G. carii D. la care -Ac. pă care V.---- Ab. dă la care Bărbătescu. Singuritu N. dînsul, şi elu G. dă dînsul D. la dînsul Ac. pă dînsul, şi îl V.----- Ab. dă la dînsul Fămeescu. Singuritu\\ N. dînsa, şi ia G. dă dînsa D. la dînsa Ac. pă dînsa V.---- Ab. dă la dînsa Neutru. Singuritu N. dînsul, elu G. dă dînsu D. la dînsu Ac. pă dînsu V.---- Ab. dă la dînsu Obştescu. Singurite N. dînsa, ia G. dă dînsa D. la dînsa Ac. pă dînsa // V.----- Ab. dă la dînsa înmulţitu N. carele G. cărora D. la carele Ac. pă carele V.--- Ab. dă la carele Bărbătescu. înmulţit i N. dînşii G. dă dînşii D. la dînşii Ac. pă dînşii V.----- Ab. de la dînşii înmulţitu N. dînsele G. dă dînsele D. la dînsele Ac. pă dînsele V. Ab. dă la dînsele înmulţitu N. dînsele G. dă dînsele D. la dînsele Ac. pă dînsele V.---- Ab. dă la dînsele înmulţitu N. dînsele G. dă dînsele D. la dînsele Ac. pă dînsele V.----- Ab. dă la dînsele 52 întrînsu să arată pronume, dar nu este acest termen singuru pronume, ci iaste unitu cu propoziţione prin tăere dă slove: întru + dînsul = întrînsu.)j N. G. D. Ac. ce V. - Singuritu ce, ci cui la care ci Ab. de la cel înmulţitu N. ce, ci G. căror D. la cei Ac. ce, ci V.---- Ab. de la cei Acest pronume, în toţi ghenerii, cu această înduplecare să înduplecă, adică: omul ce a văzut.; fămeia ce a cusut; lucru ce s-au lucrat; sluga ce slujaşte; şî celelalte căderi asemenea.// Pronume dă cvalita, sau dă felurime Singuritu N. acest felu G. acestui felu D. la acestu felu Ac. pă acestu felu V.---- Ab. dă la acestu felu înmulţitu N. acestu felu G. acestor felu D. la acestu felu Ac. pă acestu felu V.----- Ab. dă la acestu felu Şi acestu pronume, în toţi ghenerii, fără altă schimbare, să înduplecă, adică: acestu felu dă omu; acestu felu dă femee ; acestu felu dă lucru ; acestu felu dă slugă ; adăogîndu-se articolul dă: după dînsul. Pronume dă diversita sau dă dăosibire 54 Bărbătescu. Singuritu înmulţitu N. altul// N. alţii G. altui G. altor D. la altu D. la alţii 116 117 Ac. pă altu V.----- Ab. dă la altul Fămeescu. Singuritu N. alta G. alţii, alţii, şi altiia D. la alta Ac. pă alta, si alta V.---- Ab. dă la alta Neutru. Singuritu N. altul G. altui D. la altu Ac. pă altu V.------ Ab. dă la altu // Obştescu. Singuritu N. alta G. altei D. la altă Ac. pă altă V.---- Ab. dă la altă Ac. pă alţii V.----- Ab. dă la alţii înmulţitu altele altor la altele pă altele N. G. D. Ac. V. Ab. dă la altele N. G. D. Ac. V. Ab. N. G. D. Ac. V. Ab. înmulţitu altele altor la altele pă altele dă la altele înmulţitu altele altor la altele pă altele dă la altele Pronume de gheneralitâ Vericare, oricare, vericine, fieşteşcare, şi fieşcare, verice, fie unde, veriunde, totu, paste totu, dă totu, vreunul, frunul, nici unu, şi nimenea, nimălui, la nimeni pă nimeni, o — dă la nimeni. // Să înduplecă şi celelalte dă mai susu, fieşcare cu termenul după urmă, la înduplecările prenumelor şi numelor ce s-au arătatu. Adică: veri care, veri căruia, la veri care, şi celelalte, afară dîn fie unde şi veri unde, căci termenul dîn urmă iaste adverbiu şi nu să înduplecă. Pronume de cîtăţime sau cvantitâ nesăvîrsită 57 unu, o, unul-altul, oareş care, oareş cine, oareş ce, ori ce, alt atît, înc-atît, atît a cîlu. Să numescu dă cîtăţime nesăvîrsită, căci nu să săvîrşaşte numirea. Adică, zicîndu un omu, nu zici nici cutare, nici unul, şi zicîndu ori ce, nu zici ce? Să înduplecă şi dîntr-acestea unile, ca şi cele dă gheneralitâ: unu, unui, la un, pă un, dă la un, unii, unor, la unii, pă unii, dă la unii. Fam.: o unii, la una, pă una şi o, dă la una, unele, unor, la unele, pă unile, da la unile. Obştescu ca şi femeescu. Acesta la noi să ia dreptu articol nesăvîrşitu şi să înduplecă cu numele. Ca şi articolu, cum şi pronumele cel arătătoru, dă aceia aceste doao să numescu articol-dă-pronume. // PARTEA A CINCEA [A] CĂRŢII 1 Păntru verbi sau graiuri Graiul iaste o parte a cuvîntului care să furmează şi să înparte mai dăsăvîrşitu în doao: în perzonalu şi fără perzonă. Perzonalu iaste acel ce să schimbă prin trei dăosi-bite perzone, cum: eu iubescu, tu iubeşti şi elu iubeşte. . Fără perzonă iaste acel ce nu are mai multu dăcîtu perzonă a treia. Şi aceştiia să clăosebescu în trei chipuri: în rigorozi sau ne-strămutaţi, cum: ploao, fulgeră, tună, ninge, burează şi altele; şi în jumătate de fără perzonă carii cu toate că s-ar putea obicinui şl posluşi prin perzonă, dar să slujăscu cîteodată fără perzonă, unindu-se cu căderea dîntîiu ce să va întîmpla, sau arătată, sau socotită, cum: să cade, să cuvine, şi altele, adică să cade şi mi să cade, să cuvine, mi sa cuvine, i să cuvine; şi în fără perzonă adică înfurmaţi în graiurile perzonale a naturii loru, cu chipul păti-mitoru, cum iaste: să zice, să crede, s-aude, să vorbeşte.. im Dîn graiurile perzonale, altele sînt transitive, sau strămutătoare, altele intransitive, adică nestrămută-53 toare. Graiu strămutătoriu iaste acela // ce însemnează lucrare, care să treacă sau însuşi, sau prin înţelegere într-un termenu sau zicere dăosebită dă începutul său, cum: Dascălul bate pă ucenici; Muma iubeşte pă fii. Iar graiu nestrămutătoriu iaste acela ce însemnează lucrare, care nu să înparte, nici să dăosebeşte dă la începerea sa, nici trece în altu termenu sau zicere. De aceste graiuri avemu dă doao chipuri, păntru căci unile sîntu asolute sau dă-sineş şi nu au după dînsele vreo cădere, cum: a dormire, a murire, a curgere, dormu, moriu, curgu, şi altele. Iar alte graiuri nestrămutătoare au cădere după dînsele, dar fără trecere dă lucrare în vreun termenu altu, sau zicere, cum: intru în casă, căzu în tină, şi altele. Şi dintr-acestea sîntu unile carele au pătimire, păntru căci însemnează lucrare, care să întoarce la sughetu sau la suppunerea sa, cum: a să pocăirea, a să întristarea. Am arătat dă graiurile ce însemnează lucrare, că sîntu cele mai multe, păntru căci graiul a firea însemnează sostanţa sau fiinţa, iar nu lucrarea soghetului, adică a ipochimenului cum zicu grecii, care iaste lucrul dă suppunere, cum ar fi adică aceia ce are soghetul însuş, întru sine, iar nu aceia ce elu lucrează, sau 59 pătimeaşte. // Acumu daru arătămu că limba rumînească nu are orînduelele graiuriloru, ce are limba grecească şi latinească, adică să aibă multe chipuri dă graiuri cumu au aceste doao, şi numere duale cumu are limba grecească şi arăpească, sau graiuri fămeeşti, ci urmează limbii talieneşti şi celorulalte ce sîntu asemenea aceş-tiia, carele au începutul dîn limba latinească şi izvorul dîn limba grecească. Deci limba rumînească dă şase graiuri propii sau însuşite să posluşaşte, carele sîntu acestea: ative sau lucrătoare, asolute sau dă-sineş, neutre sau dă nici-unul, neutre-pătimitoare, şi imperzonale sau fără perzonă, şi obşteşti. Ative sîntu acele ce însemnează lucrare strămutătoare şi au după dînsele pricinuitoare, pătimitoare: iubescu, urăscu, chemu, miluescu. Asolute sîntu acele ce nu au nici o cădere după dînsele: dormu, zacu, şăzu, bănuescu, auzn, scriu, trăescu. Neutre sîntu acele ce nu au însemnare strămutătoare, sau măcar dă sineş săvîrşitoare, şi nu însemnează nici lucrare, nici patimă, cum: dormu, moriu, sîntu, născu, ajungu, staujj. Neutre-pătimitoare să chiamă acele ce însemnează întoarcere dă la lucrare la soghetu: mă adormu, mă bolnăvescu, mă zăticnescu, mă ruşinezu, mă tînguescu. Imperzonale s-au arătatu că sîntu acele ce să furmează în a treia perzonă: ploao, ninge, să cuvine. Nu are limba noastră în vreun graiu dă glasu păti-mitoriu dăosebitu, dar strămutîndu-să nominativă lucrătoare în căderea a şasea cu propunerea dă, sau cu cea dă-către, şi acuzativă pătimitoare în numitoare, ia gîndirea pătimitoare; adică: eu miluescu pă săracii = săracul iaste miluit dă mine; eu iubescu pă prietenii = prietenul iaste iubit de mine sau dă către mine. Să mai poate face graiul pătimitoru, ajungîndu-se cu părticica să, numai lucrătoarea să să pue la căderea a şasea cu propunerea dă, sau cu cea dă către, ca cum am zice: eu iubescu pă Dumnezeu = Dumnezeu să iubeşte dă mine. Şi precum zice Aristotel, cerul dă înţelegeri să mişcă. Şi acestu graiu să numeşte şi reci-procu, sau dă-sineş pătimitoriu. Graiu obştescu este acela ce dă să şi aseamănă cu graiul însuş pătimitoru, însă s-au obicinuit ca // cum nu ar însemna patimă, cum ar fi mă luptu, mă ducu, mă rogu, mă batu, şi însemnează lucrare. Graiul să schimbă prin mode, timpi, numere, per-zone sau feţe, şi această schimbare să numeşte furmare şi să face prin înjugări. Modele sîntu cinci: indicativă, adică arătătoare sau hotărîtoare, imperativă, adică poruncitoare, otativă adică râvnitoare, congiuntivă sau adăogâtoare şi imfini-tivă adică nesăvîrşitoare sau neliotărîtoare. 121 Timpii, mai dăsăvîrşitu grăindu, sîntu trei: cel dă acumu, cel irecuiu, şi cel viitoriu. Aceştiia apoi după firea şi natura fieşteşcăruia chipu să înparte în dăose-biri schimbătoare. Moda indicativă are timpi şase propii, dîn carii unul arată vremea dă acum, patru arată vremea trecută, prin alcătuiri după vremea şi timpul ce vor să arate. Unul arată vremea viitoare. însă nu să pot numi cu un termenu toţi, nici în limba noastră, precum nici în limbile talieneşti şi latineşti, dîn care să trage limba noastră, ci numai în limba grecilor să numescu cu un termenu. Perzenle să numeşte timpul cel de acum: eu iubesc, Prelerit imperfetu, cel nesăvîrşitoru trecutu, care însemnează lucrare nu dăsăvîrşitu, adică // cu vremea nearătată cîndu, cum: eu iubi amu. Preteritu indeterminatu, cel trecutu nehotărîtoriu, adică eu iubim. Preteritu per felu, trecutu săvîrşitoriu, adică eu am iubitu. Trapasalu imperfetu, şi mai trecutu nesăvîrşitoriu, adică eu iubisemu, şi aveamu iubitu. Foiuru, cel viitoriu, adică iubi-voiu, şi voiu iubi. Moda imperativă are doi timpi: Cel dă acumu: iubeşte Cel viitoriu: să iubească însă această modă are numai 2 feţe, lipsindu cea dîntîiu, căci nu poate nimeni a-ş porunci lui. Moda otativă are timpi cinci: Cel dă acum: ca să iubescu; dă aş fi avulu noroc ca să iubescu învăţătura aş fi învăţat. Cel dă acum al doilea: aş iubi ; dă nu aş avea frică dă Dumnezeu, aş iubi cur vii a. Cel trecutu hotărîtoriu: ca să fin iubit; n-am avutu noroc ca să fiu iubit pă cutare. Cel viitoriu: iubire-aşi; iubire-aşi învăţătura, iubire-aşi cinstea, jj Cel viitoriu al doilea: ca să pociu iubi; dă m-ar învrednici Dumnezeu ca să pociu iubi spăsenia. Moda congiuntivă are timpi patru: Cel dă acum: dă aş iubi ; dă aş iubi beţia aş fi dăs-făimalu. Cel trecutu nesăvîrşitoriu: dă vreamu iubi; dă vreamu iubi atunci pă cutare. Cel trecutu hotăr[îtoriu]: dă aş fi iubitu; da aş fi iubitu banii aş fi bogatu. Cel viitoriu: dă voiu iubi; dă voiu iubi pă cutare mă pociu însă la. Moda imfinitivă are timpi trei: Cel dă acum: a iubire, iubire, iubi; să ia câteodată şi moda otativă timpul dă acum, care să alcătueşte cu să congiunţione: soarta pricinuirii să iubescu, să facu, nu pociu să facu, în loc dă nu pociu facere şi face, şi pentru aceasta arătăm la partea Sindaxiei. Cel trecut hot[ărîtoriu]: a firea iubitu. Cel viitoriu: a avearea de a iubirea. Numerile graiului sîntu doao: singurite: cumu eu iubescu mulţite: noi iubimu Perzonele sau feţele în fieşteşcare nume sîntu trei: 64 eu, tu, elu, noi, voi, jj ei. Cîtu păntru furmare, dă doao chipuri sîntu graiurile, dă vreme ce unile sîntu regulate, şi altele fără regulă, care să numescu şi anomale. Şi regulate sîntu acelea ce să furmează cu regulă dă obşte la multe graiuri. Iar fără regulă sîntu acelea ce esu dîn regula cea dă obşte, a celorlalte graiuri, şi au în parte dăosebită furmare a loru. Patru sîntu la noi furmările graiuriloru care să cunoscu şi-si iau regula dă la timpul cel dă acumu a modei imfinitive şi să numescu înjugări. Cea dintîiu să sfîrşaşte în are sau în a: a chitare, a mîncare, a dăsfăimare, a mustrare, a dăsfătare, şi are doao furmări. Cea dă a doao să sfîrşaşte în ere şi să numeşte lungu căci are oxia mai înnainte dă slomnirea dă la sfîrşitu: a mergere, a facere, a dregere. 65 66 Cea dă a treia să sfîrşaşte cu ire şi îre: a simţire, a mărire, şi a tăbărîre, a omorîre, şi aceasta are doao furmări, sau patru. Cea dă a patra să sfîrşaşte cu ere şi să numeşte scurtu, căci are oxie la slomnirea dă la sfîrşitu, a vedere, a tăcere, a zăcere, şi acea// sta are o furmare. Doao graiuri avemu din cele fără regulă: a fire şi a avere, carele să numescu ajutătoare, dă vreme ce cu acestea ne ajutorămu mai dăsăvîrşitu la furmarea graiurilor celoralalte. Şi cu a avere ne ajutorămu la cele lucrătoare, iar cu a fire la cele pătimitoare. Put emu numi graiuri ajutătoare şi alte doao: a putere, şi a vrere. Daru, fiindu că cu acestea ne ajutorămu la puţini timpi, să arătămu păntru cele mai dăsăvîrşitu ajutătoare graiuri. a avere Modă indicativă sau hotărîtoare Timpulu cel dă acumu: eu amu, tu ai, el are, noi avemu şi amu, voi aveţi şi aţi, ei au. Cel nesăvîrşitoriu: aveamu, aveai, avea, aveamu, aveaţi, avea. Cel nehotărîtoriu: avuiu, avuşi, avu, avumu, avutu, avură. Cel săvîrşitoriu: am avutu, ai-avutu, a avutu, am avutu, aţi avutu, au avutu. Cel şi mai nesăvîrşitoriu: avusesemu, avuseseşi, avusese, avusesemu, avusesetu, jj avuseră, şi aveamu avutu. Cel viitoriu: voiu avea, vei avea, va avea, vomu avea, veţi avea, voru avea. Modă imperativă sau poruncitoare Cel dă acumu: aibi, aibă, aveţi, aibă. Cel viitoriu: să aibi, să aibă, să aveţi, să aibă. Modă otativă sau răvnitoare Cel dă acumu dintîiu: ca să aibu, ca să aibi, ca să-aibă, ca să avemu, ca să aveţi, ca să aibă. Cel dă acumu al doilea: aşi avea, ai avea, ar avea, amu avea, aţi avea, ar avea. Cel hotărîtoriu: ca să fiu avutu, ca să fii avutu, ca să fie avutu, ca să fimu avutu, ca să fiţi avutu, ca să fie avutu. Cel viitoriu: avear-aşi, avear-ai, avear-ar, avear-amu, avear-aţi, avear-aru. Cel viitoriu al doilea: să pociu avea, să poţi avea, să poată avea, să putemu avea, să puteţi avea, să poată avea. 67 Modă congiuntivă sau adăogătoare Cel dă acumu dîntîiu: dă aş avea, dă ai avea, dă ar avea, dă amu avea, dă jj aţi avea, dă aru avea. Cel nesăvîrşitoriu: dă vreamu avea, dă vreai avea, dă vrea avea, dă vreamu avea, dă vreaţi avea, dă vrea avea. Cel hotărîtoriu: dă aş fi avutu, dă ai fi avutu, dă ar fi avutu, dă amu fi avutu, dă aţ fi avutu, dă ar fi avutu. Cel viitoriu: dă voiu avea, dă vei avea, dă dă vomu avea, dă veţi avea, dă vor avea. Modă imfinitivă sau nesăvîrşitoare Cel dă acumu: a averea şi avea Cel hotărîtoriu: a fi avutu Cel viitoriu: a fi dă a avea va avea, 68 Gherundiu avîndu, întru a avea, cu a avea Gherundiu trecutu: avîndu avutu Partiţipie sau părtăşire avutoriu, avutoare, şi cel ce are, ceia ce are // A fire Modă hotărîtoare sau indicativă Timpul cel dă acumu: sîntu, eşti, iaste şi e şi i, sîntem, sînteţi, sîntu. 124 125 Cel nesăvîrşitoriu: eramu, erai, era, eramu, eraţi, era. Cel nehotărîtoriu: fuiu, fuşi, fu, fusemu, fusetu, fură şi fuseră. Cel săvîrşitoriu: amu fostu, ai fostu, a foM, amu fostu, aţi fostu, au fostu. Cel şi mai nesăvîrşitoriu: fusesem, fuseseşi, fusese, fusesem, fuseseţ, fuseseră. Cel viitoriu: voiu fi, vei fi, va fi, vomu fi, veţi fi, vor fi. Modă poruncitoare sau imperativă Cel dă acumu: fii, fie, fiţi, fie. Cel viitoriu: să fii, să fie, să fiţi, să fie. Modă răvnitoare sau otativă Cel dă acumu: ca să fiu, ca să fii, ca să fie, ca să fimu, ca să fiţi, ca să fie. Cel dă acumu al doilea: aş fi, ai fi, ar fi, am fi, aţi fi, ar fi. Cel hotărîtoriu: ca să fiu fostu, ca să fii fosttc, ca să fie fostu, ca să fimu fostu, ca să fiţi fostu, ca să fie fostu. Cel viitoriu: fire-aşi, fire-ai, fire-ar, fire-amu, ftre- 69 aţi, fire-ar. II Cel viitoriu al doilea: ca să pociu fi, ca să poţi ft, ca să poată fi, ca să putem fi, ca să puteţi fi, ca să poată fi. Modă adăogătoare sau congiuntivă Cel dă acumu: di aş fi, dă ai fi, dă ar fi, dă amu fi, dă aţi fi, dă ar fi. Cel nesăvîrşitoriu: dă vreamu fi, dă vreai fi, dă vrea fi, dă vreamu fi, dă vreaţi fi, dă vrea fi. Cel hotărîtoriu: dă aş fi fostu, dă ai fi fostu, dă ar fi fostu, dă amu fi fostu, dă aţi fi fostu, dă ar fi fostu. Cel viitoriu: dă vom fi, dă vei fi, dă va fi, dă vom fi, dă veţi fi, dă vor fi. Modă nesăvîrşitoare sau imfinitivă Cel dă acumu: a fire, şi a fi, şi fi. Cel hotărîtoriu: a firea fostu, şi a fi fostu. 70 Cel viitoriu: a avea dă a fi.// Gherundiu fiindu, întru a fi, cu a fi. Gherundiu trecutu: fiindu fostu. Părtăşire sau partiţipie fiitoriu, fiitoare, cel ce iaste, ceia ce iaste. înjugarea dîntîiu sfîrşaşte moda imfinitivă cu a şi timpul dă acumu a modei indicative totu cu acea slovă neglasnică cu care să fîrşaşte şi imfinitivă, cum: a mîn-care-mănîncu. Aşijderea şi cu z: a înştiinţare-înştiinţezu. Avîndu această înjugare doao furmări. A mîncare A înştiinţare Modă hotărîtoare Timpul cel dă acum mănîncu, mănînci, înştiinţezu, înştiinţezi, înştiin-mănîncă, mîncămu, ţează, înştiinţămu, înştiinţaţi, mîncaţi, mănîncă înştiinţează Cel nesăvîrşitoriu mîncamu, mîncai, înştiinţămu, înştiinţai, înştiinţa, mînca, mîncamu, înştiinţămu, înştiinţaţi, înştiinţa mmcaţi, rninca Cel neh[otărîtoriu] mîncaiu, mîncaşi, înştiinţam, înştiinţaşi, înştiinţa, mîncă, mîncămu, înştiinţămu, înştiinţatu, înştiin-mîncatu, mîncară ţară. Cel săvîrşitoriu am mîncat, ai mîn- am înştiinţatu, ai înştiinţatu, cat, am mîncatu, aţi a înştiinţatu, am înştiinţatu, aţi mîncatu, au mîncatu înştiinţatu, au înştiinţatu Cel şi mai nes[ăvîrşitoriu] mîncasem, mîncasei, înştiinţasemu, înştiinţaseş, în- mîncase, mîncasemu, ştiinţase, înştiinţasem, înştiin- mîncasetu, mînca- ţasetu, înştiinţaseră seră 126 127 voiu mmca, vei mînca, va mînca, vomu mînca, veţi mînca, vor mînca Cel viitoriu voiu înştiinţa, vei înştiinţa, va înştiinţa, vomu înştiinţa, veţi înştiinţa, vor înştiinţa Modă poruncitoare Cel dă acumu mănîncă, mănînce, înştiinţează, înştiinţeze, mîncaţi, mănînce înştiinţaţi, înştiinţeze Cel viitorhi să mănînci, să mă- să înştiinţezi, să înştiinţeze, si: nînce, să mîncaţi, să mănînce înştiinţaţi, să înştiinţeze Modă răvnitoare Cel dă acumu ca să mănîncu, [ca] să mănînci, [ca] să mănînce, ca să mîncămu, ca să mîncaţi, [ca] să mănînce ca să înştiinţezu, [ca] să înştiinţezi [ca] să înştiinţeze, [ca] să înştiinţăm, [ca] să înştiinţaţi, [ca] să înştiinţeze Cel dă acum al doilea aş mînca, ai mînca, aş înştiinţa, ai înştiinţa, ara ar mînca, am mînca, înştiinţa, amu înştiinţa, aţi aţi mînca, ar mînca înştiinţa, aru înştiinţa // Cel hot[ărîtoriu] ca să fiu mîncatu [ca] să fii mîncatu, [ca] să fie mîncatu, [ca] să fimu mîncatu, [ca] să fiţi mîncatu, [ca] să fie mîncatu, ca să fiu înştiinţatu, [ca] să fii înştiinţatu, [ca] să fie înştiinţatu, [ca] să fimu înştiinţatu, [ca] să fiţi înştiinţatu, [ca] să fie înştiinţatu. mmcare-aşi, mîncare-ai, mîncare-ar, mîncare-amu mîncare-aţi, mîncare-ar Cel viitoriu întîiu înştiinţare-aşi, înştiinţare-ai înştiinţare-ar, înştiinţare-amu, înştiinţare-aţi, înstiintare-ar. Cel viit[oriu] al doilea ca sa pociu mmca, [ca] să poţi mînca, [ca] să poată mînca, [ca] să put emu mînca, [ca] să puteţi mînca, [ca] să poată mînca. ca să pociu înştiinţa, [ca] să poţi înştiinţa, [ca] să poată înştiinţa, [ca] să putemu înştiinţa, [ca] să puteţi înştiinţa, [ca] să poată înştiinţa. Modă adăogătoare Cel dă acumu dă aşu mînca, dă ai mînca, dă ar mînca, dă amu mînca, dă aţi mînca, dă aru mînca. dă aşu înştiinţa, dă ai înştiinţa, dă aru înştiinţa, dă amu înştiinţa, dă ati înştiinţa, > ) 7 ' dă aru înştiinţa. Cel nesăvfîrşitoriuj dă vreamu mînca, 73 dă vreai mînca, dă vrea mînca, dă vreaţi mînca, dă vrea mînca. dă vreamu înştiinţa, dă vreai înştiinţa// dă vrea înştiinţa, dă vreaţi înştiinţa, dă vrea înştiinţa. Cel hotfărîtoriuj dă aşu fi mîncatu, dă ai fi mîncatu, dă ar fi mîncatu, dă amu fi mîncatu, dă aş fi înştiinţatu dă ai fi înştiinţatu, dă ar fi înştiinţatu, dă amu fi înştiinţatu, >8 dă aţi fi mîncatu, dă ar fi mîncatu. dă voiu mînca, dă vei mînca, dă va mînca, dă vomu mînca, dă veţi mînca, dă vor mînca. dă aţi fi înştiinţatu, dă ar fi înştiinţatu. Cel viitoriu dă voiu înştiinţa, dă vei înştiinţa, dă va înştiinţa, dă vomu înştiinţa, dă veţi înştiinţa, vor înştiinţa. dă Modă imfinitivă Cel dă acumu: a mîncare şi a mînca; a înştiinţare şi înştiinţa Cel hotărîtoriu: a fi mîncatu; a fi înştiinţatu Cel viitoriu : a avea de a mînca; a avea dă a înştiinţa Gherundiu mîncîndu, întru a înştiinţîndu, întru a mînca, cu a mînca. cu a înştiinţa. Trecutu: fiindu mîncatu fiindu înştiinţatu înştiinţa, Părtăşire înştiinţătoriu, înştiinţătoare, cel ce au înştiinţatu, ceia ce au înştiinţatu.// xnjubu.^___v sfîrşaşte moda imfinitivă cu e lungu şi timpul dă acumu a modei indicative totu cu acea slovă neglasnică cu care să sfîrşaşte şi cea imfinitivă: a mergere — mergu a facere — facu a dregere —- dregu mîncătoriu, mîncătoare, ceia ce au mîncatu; şi cel ce au mîncatu, înjugarea a doao Cel facu. dă A facere Mfo]dfă] hotărît f oare] acfumu]: facu, faci, face, facem, faceţi, 75 Cel nesăvfîrşitoriu]: făceamu, -ai, -ea, -eWu, -eaţi, -ea. Cel nehfotărîtoriu]: f ăcuiu, -uşi, -u, -umu, -utu, -ură. Cel săvfîrşitoriu]: amu făcutu, ai făcutu; Cel şi mai nesăvfîrşitoriu] : făcusem, -seş, -se, -sem, -ţ, -seră. Cel viitforiu]: voiu face, vei face, va face. M[o]d[ă] poruncit[oare] Cel dă acfumu]: fă, facă;// Cel viitforhi]: să faci, să facă, să faceţi, să facă; M[ojdfă] râvnit[oare] Cel dă acfumu] : ca să facu, [ca] să faci, [ca] să facă; Cel dă acfumu] al 2-flea]: aş face, ai face, ar face; Cel hotfărîtoriu] : ca să fiu făcutu, [ca] să fii făcutu, [ca să fie făcutu]; Cel viitf oriu] fîntîiu ]: facere-aş, -eai, -ear, -eam, -eaţi, -ear; Cel viitf oriu] [al] 2-flea] : ca jsă pocnit face, [ca] să poţi face, [ca să poată face]. Mfo]dfă] adăogătfoare] Cel dă acfumu]: dă aş face, dă ai face, dă ar face Cel nesăfvîrşitoriu]: dă vreamu face şi cell. Cel nehotfărîtoriu]: dă aş fi făcutu şi celL Cel viitf oriu ]: dă voiu face şi cell. M[o]dfă] imf[initivă] sau nesăvîrşfitoare] Cel dă acfumu]: a facere, şi a face Cel hotf ărîtoriu ]: a fi făcutu Cel viitf oriu ]: a avea de a face // Gherundiu făcîndu, întru a face, cu a face Trecutu: fiindu făcutu 131 . Părtăşire făcătoriu, făcătoare, şi cel ce au făcutu, ceia ce au făcutu. înjugarea a treia săvîrşaşte m[o]d[a] imfinitivă cu i şi timpul dă acumu a cei indicatpve] şi cu slova neglas-nică, ce iaste la m[o]d[a] imfinitivă, şi cu eseu, cumu: a iubire-iubescu, şi a simţire-simţu. Aşi jder ea şi cîte graiuri sfîrşăscu m[o]d[a] imfinitivă cu î, care are tot o unire dă a pururea cu i. Totu la această înjugare să furmează: a tăbărî-tăbărăscu, a omorî-omoru, şi celelalte. a iubire a tăbărîre Mfojdfă] hotărît [oare] Cel dă ac [umu] iubescu, iubeşti, tăbărăscu, tăbărăşti, tăbăraşte, iubeşte, iubimu, tăbărîmu, tăbărîţi, tăbărăscu.// iubiiţi, iubescu. Cel nesăvfîrşitoriu] iubiamu, iubiai, tăbăramu, tăbărai, tabăra, iubia, [iubiamu, [tăbăramu, tăbărâţi, tabăra] iubiaţi, iubiau]. Cel neh[otărîtoriu] tăbărîiu, -îşi, -î, -îmu, -îtu, -îră. iubiiu, -işi, -i, -imu, -itu, -iră. Cel săv[îrşitoriu] amu iubitu şi cell. amu tăbărîtu şi cell. Cel şi mai nesăv[îrşitoriu] iubisem, -seş, -se, tăbărîsem, -seşi, -se, -sem, -setu, -seră. -sem, -setu, -seră. Cel viitoriu voiu iubi şi*:cell. voiu tăbărî, şi cell. Mfo]df ă] poruncitfoare] Cel dă acfumu] : iubeşte, iubească, tăbăraşte, tăbărască, -iţi, -ească. -îţi, -ască. Cel viitf oriu] să iubeşti, -ească, să tăbărăşti, -ască, -iţi, -ească. -îţi, -ască. Mfo]dfă] răvnitoare Cel dă acfumu] fîntîiu]: ca să iubescu şi cell; ca să tăbărăscu şi cell. Cel dă ac furnic] [al] 2-[lea]: aş iubi şi cell; aş tăbărî, şi cell. Cel hotf ărîtoriu ]: ca să fiu iubitu; ca să fiu tăbărîtu şi cell. Cel viitf oriu ] [ întîiu ] : iubire-asi, -ai tăbărîre-asi, -ai, -ar, -amu, -ar, -amu, -aţi, -ar. -aţi, -ar. Cel viitf oriu ] [al] 2-flea]: să pociu iubi şi cell.; să pociu tăbărî şi cell. Modă adăogătfoare] Cel dă acf umu] : 77 dă aş iubi şi cell.; dă aş tăbărî, şi cell.// Cel nesăvfîrşitoriu] dă vreamu iubi, dă vreamu tăbărî, şi cell. şi cell.; Cel nehfotărîtoriu] dă as fi iubitu si dă as fi tăbărîtu [si celelalte] cell.; Cel viitf oriu ] dă voiu iubi; dă voiu tăbărî 133 Modă nehotărît[oare] 1 Cel dă acumu: a iubire, şi a iubi; a tăbărîre şi a tăbărî Cel hotărîtoriu: a fi iubitu; a fi tăbărîtu Cel viitoriu: a avea de a iubi; a avea de a tăbărî Gherundiu iubindu, întru a iubi, cu a iubi; tăbărîndu,întru a tăbărî, cu a tăbărî Cel trecutu: fiindu iubitu; fiindu tăbărîtu Partiţipie sau părtăşire iubitoriu, iubitoare, tăbărîtoriu, tăbărîtoare, cel ce şi cel ce iubeşte, tăbăraşte, ceia ce tăbăraşte ceia ce iubeşte a simţire a omorîre Modă hotărîtoare Cel dă ac [umu] : simţu, simţi, simte, omoru, omori, omoară, simţimu, simţiţi, omorîmu, omorîţi, omoară simtu Cel nesăv[îrşitoriu] : simţeamu, -eai, -ea, omoramu, -ai 2, -a, -amu, 78 -eamu, -eaţi, -ea -aţi, -a.// Cel neh[otărîtoriu] : simţiiu, -iş, -i, omorîiu, -îşi, -î, -îmu, -îtu, -îră. -imu, -itu, -iră. Cel săv[îrşitoriu] amu simţitu şi cell. amu omorîtu şi cell. Cel şi mai nesăv[îrşitoriu] : simţisemu, -eşi, -ise, omorîsemu, -eşi, -se, -sem, -isem, -iset, -iseră. -setu, -seră. Cel viit[oriu] : voiu simţi si cell. voiu omorî şi cdL 1 în textul de bază — dintr-o eroare — se continuă conjugarea la „Moda nehotărîtoare" cu verbul a cinstire; corectat după ediţia de la Viena, ^p. 82. 2 în textul de bază ca şi în ediţia de la Viena greşit: aţi. Modă porunci[toare] Cel dă ac [umu ] simţi, simtă, -iţi, -ţă omori, omoară, -îţi, -ră Cel viitf oriu ] : -îti, -re. Modă răvnit[oare] Cel dă ac [umu ] : ca să simţu, şi cell; ca să omoru Cel dă ac[umu] [al] 2~[lea]: aş simţi şi cell. aş omorî Cel hot[ărîtoriu] ca să fiu simţitu ca să fiu omorîtu şi cell. Cel viit[oriu] [întîiu] simţire-aşi, -ai, omorîre-aşi, -ai, -ar, -amu, -ar, -amu, -aţi, -ar. -aţi, -ar. Cel viitoriu [al doilea] să pociu simţi şi cell. să pociu omorî şi cell. Modă adăogăt[oare] Cel dă ac [urnit] dă aş simţi şi cell. dă aş omorî şi cell. Cel nesăvfîrşitoriu] 79 dă vreamu simţi dă vreamu omorî // Cel neh[otărîtoriu] dă aşi fi simţitu dă aşi fi omorîtu 134 Cel viitf oriu] dă voiu simţi dă voiu omorî Modă nehotfărîtoare] Cel dă acfumu]: a simţire, a simţi; a omorîre, a omorî Cel hotf ărîtoriu ] : a fi simţitu; a fi omorîtu Cel viitf oriu ]: a avea dă a simţi; a avea dă a omorî Gherundiu simţindu, întru a omorîndu, întru a omorî, cu a simţi, cu a simţi omorî Trecutu : fiindu fiindu omorîtu simţitu Părtăşire simţitoriu, simţi- omorîtoriu, omorîtoare, 80 omoiiLuiiu., u^4"— cel ce au omorîtu, ceia ce au omorîtu. toare, cel ce au simţitu, ceia ce au simţitu înjugarea a patra săvîrşaşte moda imfinitivă cu ere scurtu, sau eare şi timpul dă acumu a cei hotărî-t[oare] cu acea slovă neglasnică ce iaste şi la moda imfinitivă: a tăcere-tacu, a vedere-văzu, a zăcere-zacu, şi a tăceare, a vedeare, a zăceare.jj Modă hotărîtfoare] Cel dă acfumu]: tacu, taci, tace, -em, -eţi, tacu Cel nesăvfîrşitoriu]: tăceamu, tăceai, tăcea, -amu, -aţi, -a. Cel nehfotărîtoriu] : tăcuiu, -uşi, -u, -umu, -utu, -ură. Cel săv[îrşitoriu] : am tăcutu, şi cell. Cel şi mai nesăv[îrşitoriu] : tăcusem, -eşi, -se, -semu, -et, -eră. Cel viitf oriu ] : voiu tăcea, şi cell. SI Modă poruncitoare Cel dă acfumu]: taci, tacă, tăceţi, tacă Cel viitf oriu ] : să taci, să tacă, şi cell. Modă răvnitoare Cel dă acfumu] fîntîiu]: ca să tacu şi cell. Cel dă acfumu] [al] 2-[lea]: aş tăcea şi cell. Cel neh[otărîtoriu]: ca să fiu tăcutu şi cell. Cel viitf oriu] fîntîiu] : tăceare-aş şi cell. Cel viitf oriu] [al] 2-flea]: ca să pociu tăcea şi cell. Modă adăogăloare Cel dă acf umu ] : dă aş tăcea Cel nesăvfîrşitoriu] : dă vreamu tăcea Cel nehfotărîtoriu]: dă aş fi tăcutu Cel viitf oriu ]: dă voiu tăcea Modă nehotf ărîtoare] Cel dă acumu: a tăcere, a tăcea Cel hotf ărîtoriu [: a fi tăcutu Cel viitf oriu ]: a avea dă a tăcea Gherundiu tăcîndu, întru a tăcea, cu a tăcea Trecutu: fiindu tăcutu Părtăşire tăcutoriu, tăcutoare, cel ce tace, ceia ce tace // Graiurile pătimitoare şi neutropătimitoare să furmează cu graiul a firea şi cu pronumele perzonalu paste totu, cum sîntu acestea : Modă hotf'ărîtoare] Cel dă acfumu]: sîntu cinstitu, eşti cinstitu, iaste şi e cinstitu, sîntemu cinstiţi, sînteţi cinstiţi, sîntu cinstiţi. Şi toate cell. cu graiul a fire. Cel dă acumu: mă cinstescu, te cinsteşti, să cinsteşte, ne cinstimu, vă cinstiţi, să cinstescu. 137 136 Şi toate celelalte tot cu acestu pronume, neschim-bîndu-se graiul ajutătoriu a averea, ci dînpreună să furmează la toţi timpii, adăogîndu-se numai pronumele. Graiuri fără regulănoi avemu prea puţine, şi nu poate zice neştine că avemu doar puţine, căci ar fi adică toate fără regulă. Dă vreme ce după ce am arăt atu bună orînduială graiuriloru, şi pă aceste furme şi înjugări să voru furma toate graiurile. Ştiu starea ce au alte limbi, şi încă cele mai mari, asupra graiuriloru anomale, cumu ştiu şi cîţi ştiu, şi-m vor da dreptate după ce voru cunoaşte limba noastră. Iar noi nu numai avemu puţine, ci încă şi acelea nu păzescu regulă la un timpu sau doi, mai vîrtosu la cei dă acumu, cum: a luare nu face 82 timpul dă acumu luu, cum să cuvenea, ci // face: iau, iai, ia, Ixxîmu, luaţi, iau. Iar ceialalţi timpi mergu după regulă. Şi iar timpii dă acumu ale altoru mode să schimbă. A avere şi a fire nu facu avu şi fiu, cumu să cuvine, ci face amu şi sîntu, cumu să vădu la furmare. Alte graiuri nu au neînregularea loru, la furmarea graiuriloru, ci numai la schimbatul sloveloru. A vrere nu face vreu, cumu să cuvine, ci face voiu. A putere nu face potu, cumu să cuvine, ci face pociu. Aceste doao în prinţipatul Moldaviei să pronunţie cu regulă şi nu sîntu anomale. Şi măcar că n-am avutu norocu pînă acumu să mergu într-acea lăudată eparhie, dar dîa întîlnirile ce amu avutu cu fraţi moldoveni aici, amu băgatu seamă că la multe graiuri din obiceiu păzescu regula grammaticească, mai cu scumpătate: nu vreu să mergu, zicu, nu potu să facu, şi aşa iaste regula. A puterea trebue să facă potu. Iar dă vomu da ca să schimbă t, trebue să să schimbe în /, să să zică încai 83 potu. La noi însă // s-au obicinuitu pociu şi nepăzindu nici unu canonu, rămîne a fi fără regulă. La multe graiuri păzescu şi rumînii ardeleni regulile grammaticeşti, cumu a lucrare, lucru, zicu nu lucrezu şi altele. Cumu şi orthografia o obicinuescu mai cu scumpătate, acolo la cele mai multe, însă pînă acumu totu dîn obiceiu. CARTEA ÎNTÎXU. PARTEA A ŞASE Păntru părtăşire şi gherundii Părtăşirea iaste parte a cuvîntului ce să înduplecă, înpărtăşîndu-se şi la nume şi la graiu, căci dîn graiu să izvorăşte, şi să înparte în doao: în lucrătoare şi pătimitoare. Şi lucrătoare părtăşire iaste mîncătoriu, făcătoru, pîrîşu ; iar pătimitoare iaste mîncatu, făcutu, pîrîtu. Să poate face şi cu pronumele unită părtăşirea, adică lucrătoare: cel ce iubeşte, iubitorul, şi cel ce să iubeşte-iubitu. Şi această părtăşire pătimitoare să cunoaşte ca un nume lucrător în toate graiurile: mersul mieu,/1 făcutul tău, chematul lui, şi să ia ca şi graiul imfinitivu cu articolul: mergerea mea, facerea ta, chemarea lui, şi celelalte, cumu să va arăta în urmă. Deci această parte fiind înpărtăşită şi la nume şi la graiu, să şi înduplecă, să şi furmează, urmîndu-i toate cîte urmează la aceste doao. Doao pronume unindu-se cu graiu facu părtăşirea lucrătoare: cel ce merge, cel ce face. Iar trei facu părtăşirea însuş pătimitoare: ceia ce să iubeşte. Gherundiu nu să înduplecă, cumu: mergîndu, fiindu, avîndu, cercetîndu. Să poate face şi timpu trecutu: avîndu avutu şi fiindu fostu şi altele asemenea. Moda imfinitivă cu articolii să face nume, şi sîntu obşteşti, nu pociu să-i numescu fămeeşti, dă vreme ce de ar fi fămeeşti ar fi şi bărbăteşti unii, iar în vreme ce nu sîntu bărbăteşti, nici fămeeşti nu sîntu toţi, ci obşteşti, căci să iau la amîndoao părţile, şi să înduplecă ca un nume obştescu şi toate numele grainice ce ca fămeeşti să cunoscu astăzi, iaste modă imfinitivă cu articol a obştescu, ce după canoane să pune la sfîrşitu. Adică mergerea a mea să face ca un nume mergerea mea păntru difthongu, deci să şi înduplecă: mergerea, mergerii. Avere a lui să face averea lui, unde averea, averii. Aşa toate: firea-firii, natura, şi lucrarea, dăsfăi-marea, starea, şi toate imfinitivele cu articol a să facu grainice nume obşteşti. Sîntu însă cu adăvăratu mode imfinitive cu articol a, măcar că aceasta o obicinuescu şi alte limbi a o face, şi italienească, franţoz[ească], latinească, şi încă şi muma tuturor, cea grecească. 138 139 CARTEA ÎXTÎÎU. PARTEA A ŞAPTE Păntru propoziţione sau propunere Propoziţione, sau propunerea, iaste o parte a cuvîntului ce nu să înduplecă, care adăogîndu-se la o altă parte a cuvîntului, are putere a o dăosibi la cădere şi la arătare, şi să numeşte aşa căci dă a pururea să pune înnaintea părţii aceia ce cade, păntru căci face schimbare de căderi, zicînd aşa: mergu acasă. Această propoziţione a arată că aicea casă iaste cădere dătătoare 86 dativă; păntru tine cădere pricinuitoare, acuzativă.// Propunerile sîntu unile semplici, şi altele composte, alcătuite, adică, cum: a, spre,prin, şiînpotrivă, deasupra, dă-dăsuptu ; şi dintr-acestea unile dăspărţite, altele nedăs-părţite. Şi dăspărţite sîntu acele ce să potu scrie şi cuvînta dă sineşi, cu a însemna oareşce, cumu: înpotrivă, lîngă, suptu, înprejuru. Iar nedăspărţite sîntu acelea ce dă sineş nu însemnează nimicu, cum: dîn, prin, dăs, ne: dîn casă, prin mijlocire, ne dreptu, ne cuviosu, ne norocitu, dăsfăcutu, dăsfăimatu. Propoziţione sîntu acestea: prin, lîngă, în urmă, în, întru, deasupra, supu, suptu, paste, spre, dăs, în preajmă, înpotrivă, dela, a, dîn, dă a, ad, către, con, păntru, cu, înpreună, pro, întîiu, ne, după, prea, mai, $7 foarte, şi altele asemenea.// CARTEA ÎNTÎIU. PARTEA A OPTU [Păntru adverbiu sau spre graiu] Adverbiul, sau spre graiul, iaste o parte a cuvîntului ce nu să înduplecă, care adăogîndu-se şi unindu-se la graiu are putere a tîlmăci lucrările sale, înmulţindu-i şi împuţinîndu-i puterea; şi iaste adverbiul cu graiul aceia ce iaste numele adietivu cu cel sostantiv, adică face să să cunoască mtîmplările graiului. Deci adverbiul iaste de multe soarte şi chipuri, cum să vădu acestea. Soarta timpului sau a vremii: Acumu, atunci,, iar, iarăş, cîndu, pînă, eri, alaltăeri, mîine, poimîine, acuşi, dămultu, pururea,. tot dauna, în veci, dă veci, pînă într-atîtu, curîndu, dăgrabu, apoi, odată, dă multe ori, înnainte, mai înnainte, în urmă, mai în urmă, mai dăgrabu, desu, şi adesea, în cea după urmă, în sfîrşitu. Soarta locului Susu, jos, afară, înlăuntru, aproape, dăparte, înpotrivă, contra, încotro, încotrova, unde, dă unde, mai în colo, $8 mai încoace, deasupra, dădăsuptu,/j în dreptu. A sumei Cîtu, cîte, atîtu, atîţi, multu, puţinu, prea, mai, şi mai multu, odată, dă doao ori, dă trei, dă multe ori, foarte, foarte multu, prea multu, puţinu, d-abia, numai. A felului Bine, frumos, tare, înţelepţeşte, şi cîte să săvîrşăscu cu şte: filosof este, meşteşugeşte, şi cîte să sfîrşăscu cu at şi cu it şi cu ît: întristat, înveselitu, amărîtu, cu cale, cu dreptate, pă largu. A îndoelii : Abia, abia să poată, poate, bag-seamă, să vedemu. A adunării: întru una, amîndoi, cîte trei, toţi. A înpărţirii: fără, însă, dăosebi, afară A făgăduinţa :jj 89 dă acumu înnainte, dă mîine, dă poimîine, dă azi încolo bucurosu, cu toată menta, asupra capului mieu. A tăgăduirii: nu, ba, nici, nicicum, nici măcar, dă leacu, nici dă leacu, ferească Dumnezeu. A asemănării: cumu, ca, ca cumu, de ce, în scurtu, ca cîndu, mai vîrtos, poate, pre cumu oare. 140 141 A întrebării: Cîndu? cîţi? oare? dă ce? unde? în ce locu? cu cine? dă unde ? păntru ce ? căci ? A arătării: iată, iaca, ia, colo, acestu feliu, aşa. A hotărîrii: aşa, în adăvăru, nesmintitu, fără greşală, fără glumă, fără îndoială, mai vîrtos, să. A alegerii:// mai vîrtosu, mai multu. A tîlmăcirii: adică, adicăte, ca cum, cum, sau. A nehotărîrii: oareşi cumu, ori ce felu, A. scăderii: afară, fără A încetării: ram, d-abia, abia, puţinu, prea puţinu. A popririi : o, încetu, nu, nu A înmulţirii: prea, foarte, multu. A încredinţării: negreşitu, adăvăru. A înfricoşării:// ao A chemării: o, ei, mă, măi. A orarii: să, să fie, amin, măcar. A sprepunerii: aş, aşa. Mai sîntu şi alţi adverbii şi soarte carele unu gra-maticu să poate singura să le afle şi să le întocmească. CARTEA ÎNTÎIU. PARTEA A NOAO Păntru congiunţione Congiunţione, sau legarea, iaste o parte a cuvîntului ce nu să înduplecă, avîndu putere a lega părţile celelalte 92 una cu alta; şi aceasta prin soarte să înparte. // Soarta înpletirii: şi, încă, şî, cu, ci, şi şi, deci, ci şi, i. A dăspărţirii: nici, au, nici aşa, adică, însă, osebi, afară, dîn, şi din. A întîmplării: dă vreme, dă vreme ce, dă cîndu, fiindu, cu toate că. A pricinuirii: păntru căci, căci, dă ce, dă aceasta, ca să, ca să. A cercetării: oare ? nu care cumva ? nu cumva ? apoi ? dar ? dă va fi ? A chibzuirii: oare? deci? unde? de? dă voiu? dă va? A alegerii: au tu, au el, au, sau. A înplinirii : 93 oriunde, orice, oare unde, fite unde, fieşteşce. jj A înpotrivirii: numai, dar, ci dar. poate şi celelalte. A înduplecării: 143 CARTEA ÎNTÎIU. PARTEA A ZECE 9? GRAMMATICA RUMÎNEASCĂ Dă interieţione Interieţione, sau parenthesis, cum zicu grecii, iaste parte a cuvîntului ce nu să înduplecă, tîlmăcindu rîv-nile şi patimile sufletului. Şi sîntu multe, însă cele mai obicinuite sîntu acestea. Şi iarăşi prin soarte să în-ţelegu. A bucuriei: oh, bine, vivat, slavă lui Dumnezeu. A durerii: ah, oh, vai mie, vai dă mine. // A mîniei: deh, afară, fugi, lasă-mă. A fricii : oh Doamne, oh Dumnezeule. A voinţii: fie, n-am ce-m face capului, aide. A mirării: o, cum poate, cum va fi, cum s-a întîmplatu, o Doamne şi altele asemenea. 96 CARTEA A DOAO Păntru pronunţie; Orthografie; Păntru construţione, adică Sindaxis, şi păntru poetică sau facere dă stihuri PARTEA ÎNTÎIU: Păntru pronunţie şi orthografie Am arătat că noi ne posluşîmu dă slove treizeci şi trei, adică: d,K,K,r,a şi cell. Dîntr-acestea sîntu glasnice noao: djE/ijHjOj'Kj^vv,^ dîn care trei sîntu lungi: u,&,w Trei scurte: e,^ şi de-a valma sau dă obşte trei: âyl}Ţ Să chiamă lungi căci să fac dîn 2 scurte una lungă. Dîn doao ee = h dîn doao t^tv = /k dîn doao oo = w. Cele scurte să numescu aşa păntru dăosibirea ce-loru lungi, căci sîntu fireşte în starea loru. Cele dă obşte, căci să iau şi să amestecă, şi la o parte şi la alta, la număratul poeticii. Dîntr-acestea să facu diftonghi optu: *fc,ey,ra,k,io, oa, wa,8 şi v mutu; dîn Ed să face rk: vremea, de-a valma. Dîn e y să face tv Evropa, evanghelie. Dîn i a =13 Ianache, Iacovu. Dînd i e să face k : bietul, viespe, Dîn i o să face 10 iubescu. Dîn o d să face Od: oameni, Dîn w d = Wd: şaoa. Dîn $ v = $: urăscu,şi \r care să pune la sfîrşitu termenului, şi nefiind oxie asupră-i numai să însemnează//iar nu să pronunţie: omu. însă nu cîndu va urma articol după dînsul, căci atunci să pronunţie, cum omul. Deci 9 slove glasnice avemu, şi pronunţii glasnice 17, precumu să vor arăta cu orthografia dînpreună. Iar slove neglasnice avemu 24: k, k, r, a, >k% 3, [şi celelalte], dîn care cinci sîntu îndoite: k, 3, ijj, 3, \|r, Să chiamă acestea îndoite căci să facu dîn doao neglasnice una. Dîn m n = k ; dîn c a — 3; dîn 145 yj T = ljj ; dîn k c = ă; dîn n c = \|r. Şi 12 sîntu schimbătoare: K,r,a,>K,3,K,M,c,T,ii,M,i4J, Să chiamă schimbătoare, căci să schimbă la înduplecările numeloru şi la furmă-rile graiurilor, una în alta, adică: k în aa; a avea — amu ; r în g: mergu — mergi; a în 3: văzu — vede; k în m : facu — faci; t în u,: batu — baţi; ck în [jj * cinstescu — cinsteşti. Iar optu sîntu neschimbătoare: A,N,n,p,0,$,\\,iiJ. Pronunţia şi orthografia la noi nu are greotate, dă vreme ce avîndu slove dîn dăstul, putem a înplini şi pronunţia cu înlesnire şi orthografia cu regulă dăsă-vîrşit. â : are pronunţia ei curată şi orthografia orînduită unde să va cădea, ne mai fiindu altă asemenea slovă ei, ca să să dăosebească. e : şi acesta cîndu iaste legat cu slovă neglasnică // înnaintea sa pronunţia îi iaste curată: are. Iar cîndu nu iaste legat cu slovă neglasnică, pronunţia i să face ca cumu ar fi legat cu un I: eu-ieu, elu-ielu, trebueşte-trebuieşte. Şi orthografia sa iaste una, unde să va cuveni a cădea. ¥,H,y: acestea au tot o pronunţie, dar nu tot o orthografie, dă vreme ce î dă a pururea să scrie cu canonu şi regulă înnainte dă toate slovele glasnice veri cîndu, veri unde s-ar întîmpla: Ioan (Ivvmh) scriu (ckpTS) Ilie (Haie) avuţie (dK&i/iE.) h: să scrie înnainte dă toate slovele neglasnice: isteţu (hcteu,$) inemă, (hneaatv), Isaia (Hcaîd), înnainte. (înn4inte) y: împlineşte pronunţia difthonghilor numai, E\',oy şi întră în unile termene ce vinu dă la greci scrise cu această slovă, cum kyr, kyrie, typariu; însă aceasta nu iaste aşa trebuincioasă la noi, căci păntru a scrie limba noastră cu orthografie nu ne îndatorăm să aflăm orthografia altor limbi. ^ aceasta iaste ca cum am zice e ^ aceasta iaste ca cum am zice h însă şi ^ şi a nu face e, ci face mai groasă pronunţia -k: văzu, văzduh, şi nu vezduh şi vezu, dar să amestecă amîndoao: văzu, vedem. Şi ^ nu face h, ci iar mai groasă pronunţia:,*: pîste, pînă, pîntece, dar iar să amestecă cu h: piste—pîste, şî—şi pintece — pîntece, 98 dîn—-din. jj Păntru orthografia acestor doao, un grammaticu, urmîndu pronunţiei lor numai, nu va greşî niciodată la orthografie: pînă, vînătu, vînezu, văzu. o,w aceste doao slove iarăşi o pronunţie au, însă nu şi o orthografie. o: să scrie înnaintea tuturoru slovelor: omu, oameni, prostu, orbu, osu, totu, oaste, oae, oi; o: să scrie şi după toate slovele neglasnice: slovă, sobă, hotaru. w: să scrie dă a pururea după slovele glasnice : Iwan, Iwrdan, Iwrdache, oaw, doaw, ploiwsu, ploaw, dăwsebescu, şawa. w: să scrie articol chemătorii, w Doamne. w: să scrie pronumele fămeescu, w chemară, şi număru, w fămee, în locu dă una fămee. Obicinuescu unii scriitori, cum am văzutu la ţipară vechi, dă scriu pă w, şi cîndu să fie legatu cu slovă neglasnică la sfîrşitu termenului şi să aibă oxie deasupra, cum sîntu adverbii încotrw, încolw; însă de a să păzi canonul cel dă obşte dă mai sus, că o să scrie dăsăvîrşit după toate slovele neglasnice. Aceasta iaste catahrisis, şi nu să cuvine a să urma. >9 t:^ pronunţia acestui difthongu iaste ea, luate// tot dăodată: vreme—vremea—vremk. Mergere, m[o"!d[al imfinptivă], puindu-i-se articol a-obştescu, la înduplecare să face mergerea, să face difthongu şi să scrie şi să zice MEpyEpt, APEUEpt, $dMEpt tv: pronunţia acestui difthongu iaste grecească, şi vine ca cum ar fi scrisă cu k, sfînta eyanghelie— evanghelie, Eyropa—Evropa, şi Eystathie—Evstathie, şl altele. ra (ia) : acestu difthongu cumu să scrie aşa să şi pronunţie: Ianache, numai ia să ia tot dăodată, nu i-a, ci ia. m (ie) : asemenea cum să scrie să pronunţie, cumu: bietul, fierul, vieru, viespe. Nu să zice bietul, 100 şi fierul, şi vierul — cel ce păzeşte via, căci vieru, va să zică rămătoriu sau porcu. k>: acesta are doao pronunţii, şi ca cum ar fi io luat totu dăodată. Deci atunci să scrie cu vv, căci vine iv după slovă glasnică, cum Kpai'WKa, iwKayio; şi ca cum ar fi iu şi atunci să scrie k> : ioehtS, iote, jowarS. oa, wa: aceşti doi difthonghi iarăş tot dăodată să iau la pronunţie, nu o-a, ci oa şi wa. însă oa să scrie în tot locul: oameni, oae, oase, oală. Iar wa să scrie după canonul lui w, cîndu să scrie acest difthongu după slovă glasnică: lua—mawa Hn^Hui: —Hn^Nuiîwa şi altele.// 8, v: are pronunţie dăosibită dîn ceia ce să scrie, căci nu face oy, ci face 8: SaakaS, SamaS, ScSkS, ScKarS. Şi v mutu tot această pronunţie are, însă să zice mutu căci la unile nume ce să sfîrşăscu în u nu să pronunţie cu tărie u cel dă la sfîrşitu zicerii, cîndu nu au articol, şi nu au oxie asupra loru, ci o au mai înnainte, ci atunci numai să furmează, cum: oaw% toaav, luohaav, ocv, AAEpcvr, a$AaTr, afară dîn numele ce să sfîrşăscu cu cr, înnaintea lui u cumu: lucru, socru, şi tr: patru. Iar puindu-se articol să pronunţie cu tărie: omul, pomul, şoimul; iar la graiuri nu să obicinueşte atîta: mergu, facu, dregu, cîştigu, văzu, şi altele. Slovelor neglasnice pronunţia le iaste aşa: b: ca be al limbii latineşti. ca vita a limbii greceşti şi ve latineşti, nu ca gama a grecilor, ci ca ghe al latinilor, ca d al latinilor. ca je al franţozilor şi je al perşilor, ca zita a grecilor. ca kapa a grecilor şi cel a latinilor; dă aceia 101 k: r: A*. >k: 3: k: să schimbă în m. // a: a\: h: o: n: p: l acestea toate ca grecii şi latinii şi italienii. 148 102 t ca grecii 0: 1 $: \ ca grecii X: J u, ca ts al latinilor, dă aceia să schimbă în t şi ca 3 a loru. q ca ce al latinilor, dă aceia să schimbă în k [c]. uj ca şa al slovanilor şi şîi al turcilor. qj: ca şt al slovanilor \Jr: jca grecii ă:j g: ca g al latinilor şi gim al turciloru. Nu avem vreo deosibită orthografie cu acestea, căci la noi nu să scriu îndoite, ci după pronunţia sa fieşteşcare, atîta numai cîndu să unescu şi să facu dîn doi termeni unul, şi să întîmplă doao asemenea slove, să scriu aşa cum: suppusu, căci vine dîn sup şi pus, însă raru. jj [A] CĂRŢII A DOAO. PARTEA A DOAO Păntru prosodie, frasis, idiotizmă sau obiceiu Prosodie am arătat că iaste o tărie dă glăsuire scrisă, care arată cum să să facă pronunţia la cele scrise. La noi, dîn obiceiu, să vădu a fi optu trebuincioase, si sîntu acestea:-— u D- (') oxie sau acentu, păntru a arăta apăsarea glăsuirii, cum: mergu, vină, şi vina. ("): apostrofu, care să obicinueşte la termeni cîndu să tae şi să pune ca să înţeleagă slova ce lipseşte, cum: cîndu mergi, în locu dă cîd mergi, şi cin mergi şi far dă numai în locu dă fără dă numai ; să-i în locu dă să îi, şi altele. Să pune şi deasupra a toatei slove glasnice cîndu A A iaste la începutul termenului sau zicerii: astăzi, iată, eu. (-) Linea să pune cîndu să leagă doao ziceri sau termeni întru una, şi să arată un termenu: dă bine- 149 voitoriu, dă bun-neam, dă bine-făcătoriu, bagu-seamă, fără-dă numai. însă aceasta la tiparuri iaste trebuincioasă, iar la scrieri grabnice, şi la fieşteşce scriitoriu să poate trece cu vederea. (u) Yfenu iaste numai păntru a arăta articolii cei ce au slovele dăspărţite, cumu: ie, oa, wa. 103 (,) Stigmi mică să pune cîndu să fîrşaşte o parte // dă cuvin tu, şi. să înţelege cugetul său, şi să înţelege că mai iaste dă a să zice şi nu s-au fîrşit cuvîntul, cumu: eu şi cu prietenul mieu am mersu la o grădină, (.) Iar stigmi mare să pune cîndu să fîrşaşte totu cugetul cuvîntului ce voiu să arătu, cumu: eu şi cu prietenul mieu am mersu la o grădină şi după ce ne-am primblalu, iarăş ne-am întorsu acasă. (•) Stigmi mare deasupra să pune păntru a arăta pă h, la dăosibirile ce are la pronunţie, cumu: bune, şi buserică, vune, şi bune, semunţe, mustrie, şi pă i, asemenea: prietenu, scriu, vieru, şi fieru, vieru, via, viaţa, domnie, boerie. (?) Şi semnul întrebătoriu şi răspunzătoriu, cumu: cine? cînd au mersu? eri? Frasis iarăş iaste aceia ce doi termeni uniţi cu dăosibită înţelegere arată o cunoştinţă şi o înţelegere, cum: bagu-seamă, va să zică pricepu, iau-aminte va să zică grijăscu, dăşchide-ţ ochii va să zică caută si altele multe asemenea. Idiotizmă iarăş iaste aceia ce are limba obiceiu, fie şi fără regulă, şi căci iaste obiceiu al limbii rămîne regulă şi canonu, cumu: timpulu cel săvîrşitoriu trecutu a modei indicative a graiului a firea s-aru cuveni 104 după orînduială să fie jj eu sîntu fostu, iaste însă eu amu fostu şi iaste idiotizmă cumu sîntu şi altele ce vomu arăta. Limba noastră obicinueşte a tăia prea multu termenii şi zicerile, spre a le scurta, cumu ar fi: săvîr-şitu face sfîrşitu şi fîrşitu ; avîndu vorbă — avîn vorbă ; fără dă numai — fără numai ; lasă să meargă — las să meargă ; întru acest feliu — într-acestu feliu ; să îi — să-i ; fiindu bine — fiih bine ; umblîndu tare — umblîn tare şi altele multe dîn obiceiu. A CĂRŢII A DOAO, PARTEA A TREIA Păntru construţione sau alcătuire Construţione, sau alcătuirea, care dă greci vine numită sintaxis, iaste acea cuviincioasă orînduială ce trebue să aibă între dînsele părţile cuvîntului. în doao chipuri poate să fie alcătuirea: sîmplice şi înfigurată. Cea sîmplice alcătuire, au fie cea regulată, iaste aceia ce urmează orînduelii fireşti şi reguliloru grammaticii, cum iaste aceasta: eu amu iubitu şi iubescu pă Constandin. Cea înfigurată iaste aceia ce să dăpărtează dă orînduială firească şi dă regulile cele de obşte ale grammaticii, dă aceia încă să numeşte şi 105 fdră dă regulă jj cumu iaste aceasta: la aceia rămîindu, puţinu sau nimicii putea să arate cevaş dîn vrednicia sa. Ci păntru alcătuirea înfigurată vomu grăi la locul său, iar acumu să arătămu pentru cea sîmplice şi cu regulă. Trei lucruri trebuescu a să socoti la alcătuirea sîmplice sau regulată: întîiu, întocmirea şi aşăzarea păr-ţiloru după orînduială; a doao, dipendenţa sau suppu-nerea a unii părţi ce să ţine dă către ceialaltă; a treia, şi con-glăsuirea sau concordanţa a unii părţi cu alta. Să tîlmăcimu în parte aceste trei lucruri şi cu aceasta vomu veni a da idea cea dăsăvîrşită a constru-ţionei rumîneşti. Buna întocmire, cea orînduită, a părţilor cuvîntului La alcătuirea cea regulată trebue să să bine întocmească şi să să aşaze părţile cuvîntului, fieşteşcare la locul ei, după natura şi firea loru şi după regulile şi după orînduelile grammaticii. Regula 1 Căderea nominativă dă a pururea să pune în locul cel dîntîiu, la care să aduce şi să alcătueşte lucrarea graiului, şi această nominativă cădere după 151 150 106 orînduială trebue să fie un nume sau un pro // nume, sau o modă imfinitivă cu articol, obicinuită în locu dă nume: omul citeşte, eu scriu, a lucrarea foloseşte. Regulă al doilea Cîndu lucrarea graiului să aduce la mai multe perzone, sau lucruri, acestea toate sîntu suppuse la căderea nominativă şi să punu în locul cel dintîiu unite cu legarea, sau cu congiunţionea loru, cumu: Pătrul şi Constandin citescu; florile şi erbele crescu; bogaţii şi săracii vieţuescu. Regulă a treia Aşijderea la căderea nominativă să aducu numele sprepuse sau adietive, înpreunate la numele sostan-tivu, a căruia iaste lucrarea graiului, şi de aceia adie-tivele să punu după cel sostantivu înnaintea graiului, cumu: şcolarii silitori şi sîrguitori procopsescu ; ostaşii harnici şi viteji biruescu ; şi tot asemenea trebue să să zică şi dă vreo propunere întîmplătoare care prin mij-loculu pronumelui relativu să fie unită ia căderea nominativă, cumu: Radul, pă care tu prea bine-l cunoşti, au muritu. Regula a patra De va avea un nume articol, sau articol dă pronume, şi între acestea alte părţi, acele părţi ce să înţelegu 107 sau sîntu între articol şi între nume, sîn //tu iperbaii, şi nu au parte la alcătuirea sîmplice sau regulată, ci la cea înfurmată cumu: tînâru rău crescutu ; sau cel rău eres cutu tînăru la proastă şi dăsfăimată chibzuit ea lui, aduce totu gîndiri netrebnice. Regula a cincea Câteodată un graiu cu căderea lui ia părţile căderii nominative, cum: creştinescu lucru iaste d-a avea corn-pasione şi durere dă cei întristaţi; şi cîteodată încă ia şi cîte o propunere întreagă: în astă seară tu cu noi te culcă. Regula a şase Dă multe ori nominativă să înţelege fără a să zice şi a să scrie, cum: iubescu, să înţelege că eu, citescu, iar să înţelege că eu. Regula a şapte Adverbiul pururea cu graiul să alcătueşte, păntru căci îi tîlmăceşte puterea şi cugetul, sau înnainte, cum să şi cuvine, sau în urmă, însă nu după cuviinţă, cum: Patru au grăit înţelepţeşte şi Ioan alcătueşte astăzi grammatica. Iar înnainte 1: Radul bine aleargă, 108 cîndu îl goneşte cinevaş. jj Regula a optu Gherundiul fiindu o arătare a graiului îi înplineşte locul, cu toate acestea face trebuinţă să-i întărească altu graiu cugetu, cum: eu, înpreunîndu pă prietenul mieu, am săvîrşit cutare treabă. Să face şi adunare dă mulţi gherundii legaţi cu un graiu, cum: Ioan, întîl-nindu pă înnălţatul nostru domnu şi arătîndu-i cutare pricină, şi cerîndu dreptatea o au aflatu. Regula a noao După graiu dă a pururea să punu căderile sale, carele potu să fie şi una şi multe după firea lucrării sale, cum :eu iubescu pă Petre; şi eu dăruescu lui Ştefan o carte. Cu toate acestea, un graiu a unii căderi nominative, care s-au pusu mai înnainte, poate să aibă şi multe căderi pricinuitoare după dînsul, sau legate cu congiunţione, sau cu o propoziţione, sau şi cu un graiu întregu cu căderea sa, cum iaste: eu iubescu pă Constandin, şi pă Alexandru,şi [pă] Nicolae; şi Dimitrie voeşte să bea apă; şi dascălul grijaste ca ucenicii săi să ştie orînduelele grammaticii. Regula a zece 09 Cîndu are stigmi mică căderea graiului, aceasta // dă a pururea să pune înnaintea căderii sale, ca cum ar 1 în textul de bază: pă urmă. 152 153 i zice nestine: iaste dă o frumoasă şi plăcută făptură; i si dă un groaznicu şi foarte iute focu să arde. însă şi aceasta să numără la alcătuirea figurată, la iperbati. j Regula a unsprezece \ Cîndu razimă căderea graiului într-o modă imfinitivă cu căderile ei, dă are moda imfinitivă cădere \ acuzativă, să pune înnainte, iar cîndu are nominativă : să pune în urmă: mai dă multe ori, să cuvine a-l milui i (urmează a-l dăpărta) după dragostea în care te arcan hotărît nu de-a trimite, ci de-a merge însuş sfinţia j sa păntru dumneata. j Regula a doaosprezece I în locu dă modă imfinitivă ia cîteodată gherundiu i părţile căderii graiului, dar are putere dă modă imfi- j nitivă: Măriia sa Vodă le-au scrisu arătîndu-le pe- \ deapsa ce era să le facă. Regula a treisprezece Congiunţionea să dă la soarta pricinuirii, legîndu-se cu timpul dă acumu a modei indicative, facu timpul dă acumu a modei otative: ca să mergu, şi să mergu Deci acestu timpu al modei otative ia mai de multe 110 ori locul modei imfinitive//şi mai vîrtosu la vorbă cumu în locu de a să zice: nu poem merge, nu voiu mînca — nu pociu să mergu, nu voiu să mănîncu. Regula a patrusprezece Partiţipia, fiindu că să pune şi la nume şi la graiu cîteodată, seamănă ablativă de sineş şi are putere dă gherundiu, şi iaste frumoasă alcătuire, cumu: şi aceşti vrăjmaşi (uniţi) cu acei făcători dă rele veniră asu-pră-mi, în locu dă unindu-se. Propoziţione merge dă a pururea înnaintea căderii, cumu: lîngă casă, aproape dă mine, cu tine, pîste dînsul, spre el, în cetate. Congiunţione trebue să să pue în mijlocul acelor părţi ce leagă, cumu: eu şi tu, cutare cu toate că nu iaste bogatu, face milostenii. Iar cîndu să începu cu congiunţione iaste mijlocu ritoricescu, care arată chib-zuire acelui ce scrie, sau mirare. Interieţione nu are locu dă a să uni cu celelalte părţi, căci să înţelege dă sine, şi să obicinueşte pururea a să pune înnaintea cuvîntului, cumu: vai dă mine, ce iaste aceia ce văzu ; ah, duşmanilor şi vrăjmaşilor; oh, şi morţii mănîncă. Regula a cincisprezece // Articolii să punu înnaintea numelor unii, şi alţii în urmă, să înduplecă şi cu pronumele, precum amu arătatu. Articolii dă pronume să înduplecă cu numele, cumu: un omu, o fămee, şi cel omu. Şi aceşti articoli dă pronume, uniţi cu însuşi articolii la unile căderi, să înduplecă cu numele: la cel omu, la un omu. Dipendenţa sau supunerea a unii părţi ce să ţine dă ceialaltă Regula una Căderea nominativă iaste basis şi fundamentu vorbii, şi la dînsul să suppune şi face graiu dipendenţa, precumu şi la graiu să suppunu celelalte căderi. Adietivu să suppune la sostantivu, la care să razimă. Şi adverbiul la graiu, căci îi tîlmăceşte puterile. Regula a doao Căderea ghenitivă dipende dă un sostantivu arătă-toriu sau tăcutu, sau totu dă o potrivă care să alcătueşte. Regula a treia Căderea acuzativă razimă sau într-un graiu lucrător, a căruia graiu să-i fie căderea pătimitoare, sau 154 155 112 dă o modă imfinitivă, ca cumu: auzisu că ar fi greşit jj la aceasta, sau dă o propoziţione, ca cumu: mergu spre biserică. Regula a patra Dativa şi vocativă cădere nu au dipendinţă cu scumpătate 'dă celelalte părţi. Dativa iaste cădere da arătare, şi iaste dă obşte mai la toate numele şi graiurile. Vocativă nu însemnează altu decîtu perzonă cu care altul grăeşte. Con-glăsuirea a unii părţi cu alta Regula una Cele adietive să să con-glăsuiască cu sostantivele în gheneru, număru, şi cădere, cumu: un omu înţeleptu, palături frumoase. Şi graiul cu numele sau pronumele, la număru şi la perzonă: eu iubescu, noi sîntemu, elu face. Regula a doao Cîndu sîntu multe sostantive singurite şi unite, adietiva sau partiţipia ce să ajunge cu ele, trebue să fie număru înmulţitu: Constandin, şi Ioan, şi Gheorghe, mnlţămiţi să întoarseră. Păntru alcătuirea şi construţione graiurilor lucrătoare Toate graiurile lucrătoare au după dînsele o pri[ci]nuitoare ce arată termenul lucrării loru, şi afară dîntr-aceasta potu să aibă şi alte căderi după^ca// 113 raterul şi după lăţimea lucrării loru, cumu să va vedea. Chipul sau regula una Toate graiurile ce sîntu strămutătoare dăsăvîrşitu, la carele să dă un termenu lucrătoriu cu o cădere acuzativă pătimitoare, sîntu ale aceştii regule şi dă aceia mai pă scurtu toate graiurile lucrătoare ce vor fi fără alte căderi în urma căderii acuzative, sîntu înpărtă-şite la această orînduială şi regulă, cumu: dascălul iubeşte pă ucenicu ; stăpînul milueşte pă slugă. Cîteodată au aceste graiuri în locu dă acuzativă pătimitoare, un graiu cu căderea sa, sau o modă imfinitivă, cum: eu aşi pohti să aflu un mijlocu cuviinciosu dă a-m păzi-rea cinstea; şi armele ocrotescu sănătatea celoru ce poh-tescu a vieţuirea. Regala a doao Graiurile aceştii regule, afară dîn acuzativă pătimitoare, mai punu o ghenitivă arătătoare dă materie, sau dă materia lucrării graiului, cumu: amu chematu un omu dă cinste ; şi ca să facu aceia dă care tu în multe rînduri m-ai rugatu. Regula a treia Graiurile aceştii regule după o pricinuitoare pă // 114 timitoare punu o dătătoare arătătoare dă termenu, care să priimească lucrarea graiului: eu făgăduescu a aduce calul la tine. Regula a patra Graiurile aceştii regule după acuzativă pătimitoare punu şi altă acuzativă tîlmăcitoare dă vro felurime a soghetului lucrării graiului: noi te socoteamu înţeleptu. Şi cu propoziţione dă: noi îl socoteamu dă bogatu; eu te credeamu dă frumoasă. Regula a cinci[a] Graiurile aceştii regule după acuzativă pătimitoare mai punu şi alta cu propoziţionele în, a, carele să arate înduplecare spre vrunu altu termenu sau sfîrşitu: i să prinse a-ş întoarce mîniia sa cea mare în blîndeţe ; amorul m-au îndemnatu a sili, sau a merge. 157 156 Regula a şase Graiurile aceştii regule după acuzativă pătimitoare mai punu deasupra o ablativă care să însemneze cinste, organu, mijlocit şi altele asemenea. Sau fără asuprire, sau cu asuprirea păntru, cu, în, a, prin: amu vîndutu un calu în doao zeci dă lei ; să duseră oamenii să-l cerce 115 prin drumuri părăsite, jj Regula a şapte Graiurile aceştii regule după acuzativă pătimitoare mai punu deasupra o ablativă, care să arate dăosebire, cu propoziţione dîn sau dă: să mutu un lucru dîn locul său ; l-am scăpatu dă mii dă fapte netrebnice. Păntru graiuri asolute Graiurile asolute sîntu acelea ce nu au nici o cădere după dînsele, şi acestu fel sîntu dă obşte toate cele nestrămutătoare, cumu: dormu, zacu, iubescu. Multe şi dîn cele ce sîntu dăsăvîrşitu strămutătoare cîteodată să iau ca asolute: eu citescu. Păntru graiul neutru Graiurile neutre vinu în oareşcare chipu cu cele lucrătoare, ce însemnîndu vreo patimă mai vîrtos arată lucrare; cu toate acestea sîntu dăosibite, nu arata ca cele lucrătoare dăsăvîrşitu lucrare strămutătoare, ci nestrămutătoare, sau strămutătoare nesăvîrsită. Regula una Această regulă are doao căderi numitoare: una şi cea dîntîiu arătătoare dă soghetul lucrării; cea după 116 urmă arată fiinţa sau numele, sau//vreo cîtăţime a însuş soghetului: eu sîntu sănătosu; eu nu sîntu încă bătrînu ; eu născu zdravănu ; eu ajungu mare ; elu pare frumosu, bunu. Regula a doao Graiurile aceştii regule au după dînsele o căd[ere] ghenitivă, ce arată materie sau sfirşitu, sau au o modă imfinitivă cu semnul ghenitivei, sau fără semnu: eu dedeiu Radului; elu îş dă; îndrăzni a i să zice; cuteză a-i aduce; îndrăzni a-i da palme. Regula a treia Graiurile dă această regulă au după dînsele o dătătoare ce arată soghetu, sau sfîrşitu: atunci vomu putea crede; de a plăcea lui Dumnezeu; cîndu nu vomu plăcea la ceia ce nu sîntu plăcuţi la Dumnezeu; cu o dăosibită însemnare voiu adăoga în scrisoare. Regula a patra Graiurile aceştii regule au după dînsele acuzativă nu adăvăratu pătimitoare: amu dormitu un somnu hunu ; amu visatu un visu frumos. Regula a cinci [a] Graiurile aceştii regule au după dînsele o pricinuitoare cu propoziţionele a, păntru, sau în, care să însemneze mişcare la vreun termenu//sau sfîrşitu, cumu: a merge păntru o pricină ; a intra, sau a intra în casă ; a veni înlăuntru. Regula a şasefa] Graiurile aceştii orîndueli au după dînsele ablativă cu propunerile în, cu semplici sau cu articoli, cum: Tu mi-ai făgăduitu să mă faci să vorbescu cu cutare hoeru; şi voiu rămînea într-acest bunu obiceiu; şi asta într-acestu locu, căzu în tină. Regula a şaptefa] Graiurile aceştii orîndueli au după dînsele o ablativă cu propunerile dîn, dă la, de a: esu din casă ; pur-cegu dă la curte ; născu dîn mumă-mea. 159 [ Păntru graiurile pătimitoare Graiurile ce sîntu la noi pătimitoare sîntu doao dăsăvîrşitu: unul îl alcătueşte graiul neutru a fire, adică verice graiu lucrătoriu înduplecîndu-se cu graiul a firea prin schimbarea căderiloru şi adaosul propo-ziţionei să face pătimitoriu: eu sîntu iubitu dă tine; altul îl alcătueşte părticelele pronumelui mă, te, să, cu care să înduplecă: mă iubescu dă cătră tine. Altă alcătuire nu are, fără numai strămutîndu-se nominalii tiva lucrătoare în căderea a şase, cu propu//nerea dă sau dă către, şi acuzativă pătimitoare în numitoare, să arată puterea pă dăplinu: eu cinstescu pă cutare; cutare să cinsteşte dă mine ; eu iubescu pă cutare ; cutare iaste iubitu dă mine ; şi cutare să cinsteşte dă către mine ; şi cutare să iubeşte dă cătră mine. Păntru graiurile neutre-pătimitoare Părticelele pronumelui iarăş facu graiu neutru-pasivu mă, te, să, care arată întoarcerea lucrării la soghetu, care face a să şi cunoaşte graiul dă pătimitoru. Regula una Graiurile aceştii regule nu au după dînsele vreo cădere însuşită, căci ar putea să aibă o propoziţione, cu căderea ei, sau adverbiu: mă bolnăvi foarte; a să porni în grabu ; a să ţinea prin drumuri. Regula a doao Acestea au după dînsele o ghenitivă arătătoare dă materia lucrării, sau o acuzativă cu propoziţione: a să abate dîn cale ; a să slăbi dă mine. Regula a treia Acestea au după dînsele o dătătoare, ce însemnează U9 un termenu, care să priimească în oareş//care chipu lucrarea graiului; s-au supusu cetatea la înpăratu; ni-amu îndatoratu la dragostea şi bunătatea ta. Regula a patra Acestea au după dînsele o acuzativă cu propoziţione, care arată mişcare, la vreun altu termenu: a mă înnălţa în mîndrie ; a mă îndemna spre războiu ; a mă arîdica în slavă. Regula a cinci[a] Acestea au după dînsele acuzativă cu propoziţione, care însemnează înjugare: a mă întîlni cu însuş Ioan ; a mă întovărăşi cit dînşii; a mă ascunde în cămară; a mă înţelege cu tine. Regula a şasefa]. Acestea au după dînsele o acuzativă cu propoziţione, care să însemneze dăosibire: a mă astîmpăra dă fapte rele; a mă dăpărta dă lucruri netrebnice. Păntru cele obşteşti Asemenea acestora sîntu şi cele obşteşti, căci şi dă să înfurmează cu pronumele mă, te, să, dar însemnează lucrare, cum: mă luptu, mă rogu; mă batu; mă ducu. Regula una Regula dîntîiu iaste aceia ce după graiu are prici- // nuitoare cu propoziţione: mă batu cu tine; mă luptu cu dînsul. Regula a doao Regula a doao are după graiu şi cădere ghenitivă: mă rogu dumitale, sau domnii tale; mă rogu ţie. Regula a treia Regula a treia are după graiu cădere dativă şi ablativă, cumu: mă ducu la dînsul; şi mă ducu dă la dînsul. 160 161 Păntru cele fără de perzonă Păntru articoli şi nume şi pronume Graiurile fără de perzonă sîntu dăsăvîrşitu asolute, căci nu au căderi, nici înnainte, nici în urmă, cumu: ploao, tună, fulgeră, ninge. Cele jumătate fără perzonă potu a avea căderea după dînsele, cumu ghenitivă şi m[o]d[ă] imfinitivă: i să cuvine a merge ; şi nominativă: trebue elu să meargă ; şi dativă: urmează la elu să să dea ; şi celelalte.// Păntru gherundii şi partiţipii Gherundii urmează să fie legaţi cu graiu, păntru mai buna loru dăsluşire: umblîndu în cutare locu, amu văzutu iată ce. Să alcătuescu şi doi şi trei gherundii cu un graiu, cumu: mergîndu la cutare şi apropiindu-mă dă cutare, i-amu arătatu ce să cuvine să facă. Gherundii să alcătuescu cu toate căderile, după chipurile şi regulile graiurilor, cumu: mergîndu eu; făcîndu elu; aducîndu la tine; chemîndu-l; viindu dă la tine. Cu pronume: rugîndu-mă, zicîndu-mi, trimiţîn-du-mă, stîndu-mi înpotrivă. Cu numele, cumu: omul vrednicu, socotindu că poate săvîrşi orice va vrea, să sileşte de a pururea. Şi cu multe nume: dascălul şi ucenicul, crezîndu că osteneala amînduroru pricinueşte învăţătura, nu încetează a să sîrgui. Gherundii totu cu un termenu arată amîndoao numerile: gîndindu elu, gîndindu noi. Gherundiul să alcătueşte cu adverbiu: umblîndu tare; socotindu bine; scriindu frumosu; şi cu propoziţione: alergîndu dă la curte; mergîndu spre tine; si'cu congiunţione: mergîndu şi zicîndu. // Iar partiţipia împărtăşită fiindu şi la nume ca şi la graiu, are toate urmările şi ale graiului şi ale numelui, are toţi ghenerii ca şi numele adietive şi să înduplecă şi la graiu şi la nume, şi să alcătueşte cu un nume la toate. Articolii carii să alcătuescu cu nume s-au arătatu la cartea dîntîiu şi măcaru că amu dăsluşîtu la care nume să punu articolii şi la care nu să punu, dar şi acumu pă scurtu să dămu o idee şi cumu să leagă cu numele şi pronumele. Cîndu sîntu doao nume alăturate la înduplecare, adică sostantivu şi adietivu, unul dintr-acestea prii-meşte articolii, şi cei dăsăvîrşitu şi cei nesăvîrşitori, carii sîntu articolii dă pronume, adică: omul frumos, omului frumos, şi un omu bunu, unui omu bunu. Articolii dă pronume să înduplecă cu articolii iarăş, adică: la un omu bunu, pă un omu bunu, de la un omu bunu; însă numai căderile dat[ivă], acuz[a-tivă şi ablativă. Pronumele să alcătueşte cu articoli precum s-au 123 arătat. // Cîndu să înduplecă sau doao nume, sau un nume cu pronume, am arătatu că amîndoao cu un articol să înduplecă: omul frumosu, lucrul bunu, nevasta frumoasă. Dar la numele înmulţite dîn idiotizmă şi obiceiu al limbii să face un anacoluthon, căci articolul dă la căderea nominativă rămîne şi la cea dativă, şi acuz[ativă], şi abl[ativă], cu toate că nu lipsăscu articolii aceloru căderi, şi rămîne numele dîntîiu cu 2 articole: la omul frumosu, la lucrul bunu, pă omul frumos, pă lucrul bunu, oamenii frumoşi, lucrurile bune, la oamenii frumoşi, la lucrurile bune, pă oamenii frumoşi, pă lucrurile bune, şi dă la oamenii frumoşi. Şi cu toate că aicea articolii / şi i şi le sîntu în zadaru, nu putem însă să zicem anacoluthon, căci iaste idiotizmă. Am putea însă să zicemu că acestea nu sîntu articoli, ci sîntu pronume perzonale dă la faţa a treia. (Dă vreme ce să aseamănă cu articolii, şi dăosebirea loru să cunoaşte numai la alcătuiri, fiindu că cu articolii să alcătuescu numele, iar cu pronumele graiurile, adică lucrurile, acestu le iaste articol; si le aduseră, 163 acestu le iaste pronume). Şi mai vîrtosu că zicîndu la lucrurile bune, acestu le seamănă ca cumu le-ai 124 arăta, dă aceia nu pociu să-i zicu pronume, ci // articol, că de-ar fi pronume aru trebui să fie arătătoru, care să şi pune cîndu trebue, şi iar să scriu din obiceiu 2 articoli, cumu: la lucrurile cele bune, la oamenii cei frumoşi. Pronumele să alcătuescu cu graiurile, ca cum ar fi articol, cu nume, cumu şi numele cu graiul; îl chemai, l-am adusu, îi amu zisu, bate-l. Propoziţione să pune dă a pururea înnaintea numelui, cumu s-au arătatu. Să alcătueşte şi cu graiul: întru a merge, cu a merge. Adverbiul să alcătueşte cu graiul. Să pune şi înnainte şi în urmă. însă în urma graiului să cuvine pururea a să pune, aşa iaste regula, adică îi sade bine, dara să zice şi bine îi sade. însă aceasta să ia spre dăsfăi-mare, în locu dă îi sade rău, daru nu pururea, căci dă multe ori luîndu-se şi spre bine să zice şi să scrie adverbiul înnaintea graiului. Cu toate acestea la buna construţione nu să cuvine. Congiunţione înpleteşte o parte a cuvîntului cu alta, şi unu cuvîntu cu altul; să pune cîteodată şi înnaintea numelui. Iaste însă chipu ritoricescu şi însemnează că o leagă acel cuvîntu cu altul dă mai înnainte cugetat, ca cumu ar fi: şi ce rămîne altu să mai facu, să arată 125 pyin jj cugetu că la această pricină, sau stare rea, ce amu făcutu, iată ce, şi iată ce, ce rămîne altu să mai facu. Interieţione să pune dă a pururea înnainte. Păntru construţione figurată îndăstulată iaste limba noastră dă alcătuiri figurate şi pă cîtu va fi din dăstul ca să facu pă iubitorii dă învăţătură să înţeleagă şi acestea voiu arăta fără preget, făcîndu-i dăstoinici printr-această arătare ce voiu face, a afla toate cele ce nu amu arătatu aici păntru prelungime. Cinci sîntu figurile grammaticeşti, carele sîntu în obiceiu, adică: ELLIPSIS, prin care să trece cu vederea şi. să lasă la alcătuire vreo parte a cuvîntului; PLEONÂZMU, prin care să pune la cuvîntare şi ora-ţione vreun termenu care să va putea socoti în zadaru; SILLIPSIS, prin care părţile cuvîntului să să prigonească una cu alta; ENALLAGHI, prin care să pune o parte a cuvîntului în locul alţia, carea fireşte să cuvenea aceia să să pue; şi IPERBATU, prin care vine turburată orînduială firească a părţiloru cuvîntului. Şi cu toate că aceste chipuri s-aru arăta dreptu // greşăli la orînduelile grammaticii, sîntu însă greşăli cu cuvîntu, precumu zice şi un autoru, sau acestu cuvîntu iaste, sau cea mai mare scurtare, şi laconizmu de a grăi, sau unu lucru nu ştiu ce dă dulceaţă, şi dă graţie, ce au unile chipuri dă a grăi afară din regulile cele mai dă obşte, şi le numescu latinii VENUS dă a grăire şi d-a alcătuire. Păntru ellipsis La noi această figură iaste obicinuită, printr-aceasta dar fără vreo întunecire şi cu desluşire încă să tace sau o parte sau alta a cuvîntului. Exempluri Ellipsis a numelui fiinţatu iaste: cumu n-au petrecuţii nimicu dîntr-atîta înnălţime să cază. Lipseşte de locu. Alta: / voiu da atîtea, încît să nu le poţi număra. Lipseşte dă multe bătăi. Alta: eu d ămultu, te iubescu. Lipseşte timpu şi vreme. La cîte am fost suppusu. Lipseşte întristări. Ellipsis a numelui adietivu: eu te socoteamu dă omu. Lipseşte înţeleptu. Ellipsis dă nume imfinitivu: am cercatu să te a- jj jutu, dar nu s-au putut u. Lipseşte dă a găsi 164 vreme şi mijlocu. M-amu rugatu dă dumnealui şi mi-au zisu că nu să poate: lipseşte a-mi face voia. Ellipsis dă propoziţione: nu p o ci u da — lipseşte a; nu pociu mînca — lipseşte a. Ellipsis dă adverbiu: îi amu cî nt atu încîtu s-au mulţămitu — lipseşte bine, frumosu, multu. Ellipsis dă interieţione: lasă-mă — lipseşte oh, săracul dă mine, ferice dă elu — lipseşte oh. Ellipsis dă congiunţione; bogăţia lui Crisu, viaţa Mathusalii, îndăslularea cea mai râvnită, sîntu vrednice a să da la perzonă ta: lipseşte şi. Ellipsis dă pronume: ştiu că ai mersu — lipseşte tu ; am zis să-i dau — lipseşte eu. Păntru pleonazmu "îndesită iaste la noi şi această figură, la care să înpărtăluescu adăogările, păntru care să arătămu vreo cătevaş, păntru a da exemplu la iubitorii dă învăţătură. A adăoga fără trebuinţă pronumele iaste foarte obicinuitu la noi, cumu: milueşte-ne pă noi. Să adaogă 128 un pronume, fără trebuinţă: şi ne învredniceşte// pă noi, stăpîne. Asemenea şi ne dă noao. Altul: adun pă ei. Altul: dă-le-o loru. Altul: elu mă înfricoşază cu elu. Şi la articolii: pă oamenii aceia. încă cîndu iaste dă a să pune după un nume altu nume sau pronume: pă slugile mele, pă oamenii frumoşi. Şi cu graiuri :■ cîndu merseiu a face cutare treabă — merseiu iaste pleonazmu; cîndu v eni i u a citi cutare carte ; Cîndu t ă c ui u a zice ; cîndu stătuiu a vorbi. Păntru sillipsis Această figură nu iaste multu obicinuită la noi, cu toate acestea nu lipseşte iarăş, şi încă dîn fire. Inthu toate numele obşteşti, atît sostantive cît şi adietive, înduplecîndu-se ca şi cele fămeeşti, să prigonescu între dînsele. Numele neutre, la numărul înmulţitu, să aseamănă cu cele fămeeşti, şi să prigonescu şi acestea. Să prigonescu şi la concordanţa numelor: am umblat Ţara Rumănească pîste totu, în locu dă a să zice toată, si altele. Păntru enallaghi Şi această figură iaste îndesită la limba noastră, a căriia însuşire iaste dă a să pune în unile căderi o 129 parte dă cuvîntu păntru ceia//laltă. M[o]d[a] imfinitivă în locu dă nume, cumu: dîntr-aceasta să pricinueşte a vieţuirea noastră în linişte în locu de viaţa ; a te urî îm pricinueşte lauda. Sostantivul şi adietivul în locu de adverbiu, măcar că la noi să aseamănă multu cu adverbiul, numele. Eu bine cunoscu că tu nu mă iubeşti — aici acest bine iaste adverbiu şi să ia cu enallaghi şi drept nume sostantivu. Şi ce înţeleptu judecă sau grăeşte — în locu dă înţelepţeşte. Şi cu meşteşugu scrie — în locu dă meş-, teşugeşte. M[o]d[a] otativă în locul dă imfinitivă: nu pociu să mergu — în locu dă nu pociu merge. Şi preteritul trecutu, în locul celui dă acumu: cutare ohtă un mare ohtatu, în locu dă ohtează. Şi cel nesăvîrşitu, în locul celui trecut a modei congiuntive: înnălţă cesta sabia şi l-ar fi tăiatu, dă n-ar fi fostu unul să-l oprească; şi dă n-ar fi fostu că elu era bătrînu, ar fi păţitu multe. Un graiu păntru altu: a ştirea păntru a puterea, cumu nu ştiu face, în locu dă nu poem face. Şi nu ştiu să trăescu fără dă tine, în locu dă nu pociu să trăescu fără dă tine. 130 A avea în locu dă a socoti: eu te amu dă sfîntu, în // locu dă te socotescu a fi cu frica lui Dumnezeu. 166 167 A avea păntru a şti: eu amu dă la părinţii miei, în locu dă stiu dă la părinţii miei. A face în locu dă a sili: fă să ajungi, şi altele asemenea. Păntru iperbatu Cinci chipuri dă iperbatu dăsluşăscu grammaticii, păntru carele vomu arăta aici, însă pă scurtu; anastofi, tmisis, parenthesis, sinhisis, şi anacoluthon. Anastofi să numeşte cel dîntîiu, şi iaste cîndu un glasu sau un termenu ce să cuvenea să stea înnainte să pune pă urmă, cum: iaste elu atît dă harnicu cît eu mă miru, în locu dă elu iaste. A să pune un sostantivu în mijlocul dă doao adietive: frumosu omu şi înţeleptu. Tmisis să numeşte cel dă al doilea şi să face cu a înpărţi un cuvîntu în doao şi a întră în mijlocu altu cuvîntu, adică: vezi cumu de cu ce înţelepciune şi cu frumoasă critică ne învaţă Aristoiel firea lucruriloru. Şi aceasta: cu acestu omu bunu fieş-teşcine putea, î n p a c e şi cu linişte, să vieţuiască. Parenthesis să numeşte cea dă al treilea, care iaste £31 de a copi[a] a unui periodu scurtu, fără //de care să poată sta ceialaltă parte a cuvîntului, şi care la scrisoare să închide mai dă multe ori, în doao linee întoarse, adică la această pă scurt însemnare (îi zicu pă scurtu căci în puţine slove să coprinde) va urma a să cunoaşte în grabu plăcerea şi dulceaţa alcătuirei şi eu mi-am pus toată puterea (cumu Dumnezeu ştie) ca să isprăvescu porunca dumitale. Parenthesis nu trebue să fie nici prea lungi, nici prea desu obicinuite. Sinhisis să chiamă cea dă a patrulea, adică turbu-rare la alcătuire în periodu, cîndu s-ar pune o cădere fără construţione într-altu chipu, adică necuviindu-se. Iar cea dă a cincilea să zice anacoluthon şi iaste cîndu să pune vreo cădere păntru să-i zicu aşa în vîntu, şi fără legătură şi cuvîntu la construţione. La noi această figură iaste idiotizmă precumu amu arătatu la articole. însă numai la articole, iar la altele cîndu să va întîmpla iaste anacoluthon, măcar că lăsă însrisu un autoriu că aceste figuri s-au aflatu dă grammatici şi le-au pus în număr, păntru a să erta greşalele întru carele cîteodată cadu din neputinţa omenească si cei 132 mai buni autori. // Păntru metafora şi aligorie Aligorie iaste a asemăna arătarea ce vei să faci, sau patima ce ai, sau bucuria, cu vreo istorie trecută, care să să asemene cu pricina ce vei să arăţi întocmai, şi să să închipuiască sau povestirea aceia cu arătarea ce vei să faci, sau arătarea ce vei să faci cu povestirea trecută. Cumu: Bucură-tă Scara Ceriului pre care s-au pogorîtu Dumnezeu. Către sfînta Fecioară — aligorie; scara ce o au văzut-o Iacovu în somnu: Bucură-te mare, care ai înnecatu pă faraon cel gînditoriu. Bucură-te piatra care ai adăpatu pă cei însetoşaţi dă viaţă. Stîlpul dă focu ce povăţueşti pă cei ce sîntu la înturiericu. Şi altele toate dîn Biblie, aligorii ale Sfintei Fe-133 cioare.// Iar metafora iaste a arăta pricina ce vei să zici, şi să scrii, închipuită întocmai asupra, sau a vreunii vite, sau a vreunii ape, sau a vreunui elementu, sau a vreunii păsări, sau vreunii flori, sau pomu, sau copaciu, sau veri ce altu lucru lumescu, văzutu şi ştiutu, a cărora sau firea sau mişcarea, sau fapta, să să asemene cu cugetul arătării ce vei să faci, cumu iaste: Bucură-te viţa mlădiţii cei neveştejite. Bucură-te bae care speli cunoştinţa. 168 169 Aceste doao chipuri însă, fiindu însuşire a ritoricii, nu să cuvenea, nici le pomenimu aici, numai fiindu că unu grammaticu dăsăvîrşitu ar putea să înpodo-bească scrierile sale cu acestea, şi nefiindu ritorica, amu binevoitu să-i dămu o idee şi dă acestea. Iar dă nu va avea trebuinţă a scrie, fie încai cîndu le va în-tîmpina la vreo citanie, să le cunoască pă amîndoao.// 134 A CĂRŢII A DOAO. PARTEA A PATRA Păntru poetică Poetica iaste foarte veche precumu să vede de la greci, arapi, perşi, încă şi evrei şi haldei. Poetica iaste aceia ce arată a să face stihuri, mai vîrtos că aceste stihuri să numescu poetică şi poezie. Grecii au obicinuitu foarte multu poetica, şi puindu osteneală au aflatu multe feluri dă chipuri a alcătui stihuri cu mare meşteşugu, cumu să văd. întîiu le-au obicinuitu spre laude dumnezeieşti, după aceasta şi spre laude omeneşti, şi spre istorii, comodii, opere, şi verice altu, cumu au scris întru aceasta lăudaţii Aris-tofan, Isiod, Euripidu, şi vestitul Omir, şi mulţi alţii, carii toate alcătuirile loru le făcea în stihuri, vrîndu a să numi poetici, şi nu logografi. Latinii au urmatu la aceasta întru toate grecilor, precumu să văd lăudatele şi frumoasele alcătuiri ale lui Ovidie şi Virghilie, şi altora dîn cei noi şi pînă astăzi. Italianii, franţezii, işpaniolii şi alţii ce li să trage limba dîn limba latinească ca nişte pîrae, precumu şi 135 această a noastră rumînească, n-au // obicinuitu a face stihuri cu numere pă picioare ca grecii şi latinii, şi eu nu bănuescu a fi pricina alta dăcîtu neaverea dă multe slove glasnice. Eu măcar că sîntu datoru să urmezu întru toate meşteşugului şi obiceiului acestor limbi ce-1 au la poezie, fiindu poezia acestora şi dulce şi frumoasă, dar în vreme ce sîntemu îndăstulaţi, şi dă multe slove glasnice şi difthonghi, răvnescu să arătu şi vreo cîteva chipuri dă stihuri cu număr dă picioare, dorindu a urma şi celor doao mai sus arătate limbi, dîn carele avemu începutul, şi cu aceasta ca să arătu şi evlavia cea după datorie ce are limba noastră la acelea. Limba talienească n-au obicinuitu a avea stihuri cu număru dă picioare ci numai cu număr dă silabe, şi cu multe feliuri, altele dă şase, altele dă optu, altele şi dă 12 şi pînă la 15. Acestea totu cu o furmă dă glăsuire la pronunţie, totu cu o curgere, cu potrivire dă silabe la fîrşitu. Şi aceasta dă multe chipuri cu paza construţionii, după regulile grammaticii, cu multă dulceaţă, cu mari gîndiri, precumu sîntu dîntr-ale 136 multor alţi autori, ale lui Tasu, // şi Ariostu şi Petrarha, şi ale prea înţeleptului şi plinului dă istorie, şi dă ştiinţă, şi mai vîrtosu dă duhu născătoriu, Metas-tasie, păntru care îndrăznescu a zice că nu s-au înpo-dobitu acestu poetă cu poezia talienească, ci au înpodo-bitu poezia talienească cu duhul şi cu condeiul său. Nu să poate uita lesne, dă către cei ce au cititu nici dulceaţa Enriadii, ce au alcătuitu în limba gali-cească filosoful Volteru. Toate versurile acestora, afară dîn mijlocul alcătuirii loru ce nu-1 poate urma fieşteşcine, afară dîn arătarea cea însufleţită a istoriei, ce o dau la toţi prin urechi, ca prin ochi, afară dîn regulile construţionii şi orthografiei, meşteşugul iaste. 1: A să păzi cursul cititului, avîndu apăsările cu regulă totu un feliu a unui stih cu altul, cumu zicu arapii, vezi-i, şi usul acesta iaste la greci numărul cu picere, însă meşteşugitu foarte, cumu vomu arăta. 2: A să păzi construţione şi orthografia, şi noima pă dăplinu. 3: A să face tăerile termenilor cele cuviincioase şi 137 obicinuite. // Iar chipurile potrivirii loru la sfîrşit, măcar că arătămu vreo cîteva stih[uri] păntru pildă, dar poate 170 171 u[n] poetă după orînduială şi regulile grammaticii alcătuindu să facă şi alte multe chipuri, păzindu cîte amu arătatu pentru acestea. Un chipu Musă, putere, dă, mă rogu, la graiurile mele. Zi-m cumu să-ncepu? 'n ce fel s-arătu? gîndirea mea prin ele? Altu chipu Grammatica e meşteşugu ce-arat-alcătuire, Şi toţi printr-însa potu afla verice povăţuire. Ş-a scrie încă într-alesu cu reguli arătate, Pă toţi învaţă d-a le şti fără greşală toate. vŞi versuri înmeşteşugite arată d-a să face. Siliţi-vă a o-nvăţa, sau faceţi cumu vă place. // Altu chipu Ce ai să-m zici dă mîndrie, Eu n-aş fi mai vrut să fie. Căci să-npotriveşte firii, Şi legii, şi omenirii. Omu la omu să să arate, Ca cumu nu-i e ca unu frate. Totu cu rea dăosibire, Face pă la toţi privire. Cu turbare ca o vită, Şi natura n-e 1 urîtă. Aib-o cin' va vrea s-o aibă, Iaru cu mine treabă n-aibă. 2 Cu aceste chipuri să poate scrie şi istorii şi cîntece. Altu chipu ■ A socoti că poate Unu omu să. facă toate Oricîte va gîndi 1 în ediţia de la Viena, p. 170: natura-i-e. 2 în ediţia de la Viena, p. 170: Cu-nţelepţii treabă n-aibă. 139 Nu-i duhu dă isteciune. Nici semnu dă-nţelepciune, Şi n-o va dobîndi. // Altu chipu De-a avea 1 milostivire, Nu-i lucru pîste fire. Şi cei ce au simţire Nu potu tăgădui. Iaru firea arătată, D-a fi nenduplecată, Dă obşte dăsfăimată. N-amu ce povăţui. Altu chipu La o-ntristare Amară foarte, 'Ncîtu cel ce o are Să-ş roage moarte N-ai ce să faci. HO Nu-i mîngîere, Nici e putinţă. Acel ce piere Să-ţi dea credinţă. Trebue să taci. // Păntru stihurile cu număru dă picere, după orînduială greciloru Picioru la meşteşugu poeticii să zice numărătoare sistemă, adică o parte a stihului ce să face dîn doao, trei, sau patru slomniri; să numeşte picioru metafo-riceşte, după vite care prin mijlocirea picioareloru umblă, aşa prin mijlocirea piciorului să alcătueşte cuvîntul dîn care să face stihul, după cumu arată prea 1 în textul de bază: de-avea. ,173 învăţatul Antonie Catiforu, în cartea sa. Deci din picioarele acestea, 4 sîntu cu 2 slomniri, optu cu trei slomniri şi 16 cu patru slomniri. Daru dă vreme ce am făgăduitu să arătăm numai trei feluri de stihuri, care să şi obicinuescu astăzi dă greci a să face, nu iaste trebuinţă dă ştiinţa tuturora acestor picioare, ci numai dă aceste ce arătu mai josu. Păntru picioare cu doao slomniri Spondiu să face dîn doao slomniri lungi, cum: timpul. Pirrihiu, dîn doao slomniri scurte, cumu: vreme. Troheos, dîntr-o slomnire lungă şi una scurtă, cum, HI bine. jj lambos, dîntr-o slomnire scurtă şi una lungă, cumu: omul. Păntru picioare cu trei slomniri Dactilos, dîn o slomnire lungă şi doao scurte, cumu: durere. Iar celelalte nu sîntu trebuincioase. Păntru stihurile dactiliceşti Exametru iroicescu, adică cu şase numere, aşa să zice, căci Omiru au scris dă iroi cu aceştia, şi să face dîn şase picioare, dîn care cel dă al cincilea negreşitu trebue să fie dactilu; cel dă al şaselea spondiu sau troheu. Iar celelalte picioare, fie sau dactili, sau spondii. Numai cu acestu felu dă stihuri să poate face istorie. Iar epigrammata să face dîntr-un stihu iroicescu şi unu eleghiu sau iroeleghiu. 174 142 143 Să poate face şi vreo istorie scurtă, sau învăţătură cu aceştia. Acesta iaste pendametru şi are cinci picioare, şi să înparte în doao frîngeri, // care să numescu cola. Are în colul dîntîiu doao picioare, au spondii, au dactili, după plăcerea cuiva, şi o tăetură adică o slomnire lungă. în cea dă al doilea doi dactili, şi altă silabi. Trebue acestu stihu eleghiu la frîngerea dîntîiu să i să sfîrşască lexis. Cea după urmă slomnire a acestui stihu să ia în locu dă lungă, dă ar fi măcaru şi scurtă, cumu sîntu aceştia: Proemiu la vreo epigrammă sau începere dă istorie. Şi ce voescu cumu poci s-arătu? Amu glas? Musă grăeşte. Zi ce să cuvine, sau fă-mă a-nţelege. Cumu să arătu mai pă-nţelesu în graiu curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri. // Păntru stihurile iambiceşti: Trimetre ce să obicinuescu Stihurile iambiceşti ce să facu dîn 12 slomniri, adică dîn şase picioare. Picioarele să potu face la aceştiia toate iambe. La cel dîntîiu, cel dă al treilea şi cel dă al cincilea poate intra spondiu picioru.' La cel dă al şaselea dă multe ori pirrihiu. Cumu sîntu aceste stihuri: Asupra silinţii Epigrammă Ce are? Cine? Şi în ce fel să ne-arate? Silinţa cîte nu săvîrşaşte-n vreme? Războae face cu-npotriviri ciudate. Aduce, duce, osteneala ş-o are. Drept hrană dulce, încă şi bucurie. 175 Apleacă firea, şi voinţa ş-o cere. Nestine unde, ţie-o ca o basis \ La'verce treabă, va avea de-a începe. // Canoane păntru stihuri şi învăţătură păntru număratul lor Capii. 1: Slovele glasnice amu arătatu că se înpartu în trei; în mici, sau scurte, carele sîntu t, o, ; în lungi sau mari, carele sîntu h, w, 7h, şi acele dă obşte, carele să iau şi dreptu lungi şi dreptu scurte, carele sîntu a, i, y. Acele scurte dă a pururea să numără dreptu mici şi scurte, numai cîndu va urma după dînsa doao slove neglasnice, sau una îndoită (căci să face dîn doao) atunci rămîne slomnirea scurtă, dreptu lungă, dîn punere, iar nu fireşte. Iar cîndu dîntr-acele neglasnice cea dîntîiu va fi schimbătoare, şi cea după urmă neschimbătoare, atunci să poate număra slomnirea, şi scurtă, şi lungă, cum va vrea poet a. Cele lungi şi mari sîntu dă a pururea lungi, şi mari fireşte. Difthonghi fireşte şi sîntu lungi, şi să numără aşa. Păntru frîngerile stihuriloru şi păntru sinizisis Capu. 2: Stihul eleghiu dă a pururea are frîngere, care să face dîn doao picioare şi jumătate. Stihul iambicescu are frîngere care să face sau dîn picioare 2 pl[ine] sau 3 pline . Frîngerea dă a pururea să face la sfîrşitu zicerii şi termenului. 1 în textul de bază: vasis, corectat după ediţia de la Viena, p. 177. 146 Stihurile toate pot avea sinizisis, şi sinizisis iaste cîndu doao slomniri nu vor avea între ele slovă neglasnică, şi dă nevoe păntru număru le vei lua pă amîndoao dreptu una, şi aceasta iaste dă cinci feluri: 2 lungi, dreptu una lungă. 2 scurte, dreptu una lungă. 2 scurte în locul unii scurte. Scurtă şi lungă în locul unii scurte. Scurtă şi lungă în locul unii lungi. // 147 Păntru tăetura lexelor şi păntru numărul stihuriloru Capu. 3 La stihuri să iartă multe mîngîeri, adică a să scurta termenii (însă pînă să să poată înţelege) şi a să tăia slove ca să vie la număru, însă tot prin orthografie. Şi mai vîrtosu cele după urmă glasnice, ce neavîndu acentu asupra lor, rămînu mute dă totu, să tae, şl prin apostrof să arată, cumu: lucrur', oamenV Patru regule au a să păzi, care sîntu acestea: 1. Canoanele stihuriloru ce amu arătatu aici. 2. Gîndirea, cugetarea, sau noima cuvîntului. 3. Construţione după meşteşugul grammaticii. 4. Şi orthografia. Iar aflarea şi evglotia alcătuirii, şi gîndirile cele înnalte rămînu la duhul şi isteciunea făcătorului di stihuri. // Număratul stihului iroicescu Şi ce vo-esc, : mare : mică : mică : mare cumu: mare am : mare s-a- : mică rătu ?: mică dactil spondiu dactil Şi s-au făcutu şase picioare după canonu. 177 148 149 Am glas ?: Mu- : să : gră- : este. ne, sau fă-mă a-n-ţe le ge. Ce a- re? ci- mare mare mare : mică : mică mare mică spondiu dactil troheu Şi s-au făcutu şase picioare dupăcanonu.// / Zi : mare ce : mică să : mică cu- : mare vi : mare Număratul stihului eleghiu dactil | spondiu jumătatea piciorului dă la frîngerea dîntîiu, şi mare mare mică mică dactil : mare : mică dactil : mică : jumătatea piciorului dă la frîngerea dă a doao, şi mare, şi să face cu ceialaltă jumătate spondiu.// Numărul stihului iambicescu mica mare mică mare iambu iambu ne? Şi-n ce fel să ne-a ra : te? : 150 Şi s-au făcutu cinci picioare. mică \ S si jumătatea mare I ' • • , . JA ,A. J piciorului dintnu mica I mare j : mică mare iambu iambu mică 1 Pimliiu > şi jumătate picior mica > după urmă// Şi s-au făcut picioare şase Acestu stihu iaste dîn doao picioare şi jumătate. 178 ISTORIE A PREA PUTERNICILOR ÎNPÂRAŢI OTHOMANI SCARĂ j 150 Grammatica rumînească. Partea dîntîiu a cărţii dîntîiu. Ce iaste gram. ? şi păntru înpărţeala sloveloru, şi părţile cuvîn- tului ............................................listai3 (94) Partea a doao. Păntru articolu sau încheere ........ „ 19 (97) Partea a treia. Păntru nume ...................... „ 24 (100) Partea a patra. Păntru pronume.................... „ 37 (108) Partea a cincea. Păntru verbi sau graiuri............ „57 (119) Partea a şase. Păntru gherundii şi părtăşire ........ „ 83 (139) Partea a şapte. Păntru propoziţione sau propunere.... „ 85 (140) Partea a opta. Păntru adverbiu sau spre graiu........„ 87 (140) Partea a noao. Păntru congiunţione sau legare ...... „91 (143) Partea a zecea. Păntru interieţione sau parenthesis . . „ 93 (144) Grammatica rumînească. Cartea a doao. Partea dîntîiu.. „ 95 (145) Păntru pronunţie şi orthografie.................. .. „ 95//(145) 151 Partea a doao. Păntru prosodie, frasis, idiotizmă sau obiceiu „ 102 (149) Partea a treia. Păntru construţione sau alcătuire .... „104 (151) Partea a patra. Păntru poetică sau facere dă stihuri .. „ 134(170) Sfîrşitu, în numele marelui Dumnezeu, şi cu ajutorul său, a Grammaticii rumîneşti. Iar de la jumătate s-au tipăritu de DTMITRIE MIHAILOVICI typ. Rîm. 180 ISTORIE A PREA PUTERNICILOR ÎNPÂRAŢI OTHOMANI Adunată şi alcătuită pă scurtu dă dumnealui Iannache Văcărescul, dicheofilax a bisericii cei mari a Răsăritului şi spătar al Valahiei. Incepîndu-se în vremea prea puternicului înpăratu sultan Abdul Hamid I, la văleatu Hîjretu 1202 şi Mîntuitoriu 1788, în Nicopoli a Bulgariei şi s-a săvîrşitu în zilele prea puternicului înpăratu sultan Selimu III, la văleatul 1794 şi 1208, în luna lui şevalu. TOMU I PROIMION Mulţi dîn cei ce au vrutu să scrie istorii după vremi, sau mai vîrtosu dîn cei ce au răvnitu a înnoi cele scrise dă alţii mai dînnainte, fiind îndăstulaţi dă darurile ştiinţei, ş-au înpodobitu condeiul cu înfrumuseţate alcătuiri, strălucite, şi dă furme ritoriceşti, şi dă meşteşuguri grammaticeşti, şi prin mijlocul acestora au pututu a birui şi fireasca înlenevire cea spre citanie a celoru mai mulţi, a aţîţa şi pohta cea dă multe ştiinţe a celor mai lăudaţi, şi cu aceasta pă toţi îi au îndemnatu a le citi dă îndesite ori, şi a le afla curgerile cu deadinsul, şi a dobîndi folosirile cele ce să născu dîn istorii. Iar eu aflîndu-mă dăzbrăcatu dă văşmînturile darurilor ştiinţei, şi condeiul mieu fiind numai abia pututu a să ţinea în degetele nedăstoiniciei // mele, nici să cuvenea să-1 povăţuescu spre a îripleti alcătuiri dăpărtate dă dulceaţa aceia, fără care istoriile scriindu-se, dăosebi că nu pricinuescu vreo folosire, supără încă şi auzul, şi mai vîrtosu acelor ce fireşte nu sînt statornici a suferi cu răbdare prelungirea citaniei. însă acumu la văleatul 1788 aflîndu-mă strămutatu cu lăcuinţa spre vreme în cetatea Nicopolii dîn crăia bulgarilor, dă lumeştile furtuni ale întîmplărilor, şi dă multele feluri dă războae, ce dăsăvîrşitu au turburatu toată liniştea patriei mele, unde şi dăspre o parte aflîndu-mă lipsit dă toate trecerile dă vreme cele veselitoare dă sufletu, şi afundatu în valurile întristărilor, şi păntru 185 patimile ce suferă iubiţii miei simpatrioţi, neputînd afla eu acumu vreun mijloc spre a le tămădui, dăspre _3r altă parte fiind şi dă multe ori // întrebatu dă unii dă 3 aici, ce înpăratu au suppusu Bulgaria şi Nicopoli, la sangeacul othomanicescu; fără vrednicie m-amu îndem-natu a scrie o adunare istornică, a prea puternicilor înpâraţi othomani pă scurtu alcătuită, arătînd dă cînd şi cu ce mijloc au luatu această stăpînire începerea ei, şi creşterea, şi starea, şi urmările celelalte pînă astăzi, ca prin scurtarea povestirii să poată afla fără multă osteneală vericine istoria othomaniceştii înpărăţii. Iar mai vîrtosu ca să mîngîiu cu această osteneală şi petrecerea vremii cei turburate întru care mă aflu. Iată dau începere, nădăjduind ca fără zăbavă să-i aratu şi săvîrşitul la obşte. Mulţi sîntu scriitorii tevarihurilor sau analelor turceşti, mai vîrtosu că la puternica aceasta înpărăţie iaste şi mansupu dăosebitu sau drăgătorie, carele iaste 3v //orînduită numai păntru a scrie tevarihurile înpăra- 4 ţilor, sau vizandida turcească, care să numeşte Vaca-nuis, adecă scriitor dă cele întîmplătoare, şi la acestu ofiţiu să punu dă a pururea oameni înpodobiţi cu pro-copseală. Şi acestu Vacanuis totdeauna iaste dator a să întîlni cu învăţaţii ulemali, şi cu toţi luminaţii rigeali, şi mai vîrtosu cu Kephudai sadrî azem, şi cu reizul chitabu spre a cerceta toate vestirile, pricinile şi scrisorile ce mergu şi vin la înpărăţie, ca să ia ştiinţă dă toate curgerile lor, şi să le aştearnă în alcătuirile istoriilor înpărăteşti, ce să scriu dă dînsul, şi toţi numiţii rigeali sînt datori să i le arate toate, fără preget, şi tăinuire. Dintr-aceşti istornici trei mi s-au întîmplat a vedea, şi a citi: pă Naima, pă Raşid, şi pă Subhî, carii au scrisu cu atîtea frumoase // tejnişuri, şi istileahuri sau meta- 5 fore şi idiotizme şi potriviri la cuvinte şi la ziceri în periode ce le numescu turcii cafiele după obiceiul limbii lor, istoriile multor înpâraţi după vremi; precumu şi alţi înnaintea acestora, şi în urmă pînă acum, cumu şi astăzi iaste scriitor slăvitul Eiveri efendi. Nu cu mai puţin gustu au alcătuitu istoriile turceşti şi mulţi alţi istornici greci, latini, franţezi şi itali1, dintru ale cărora istorii cu multă băgare dă seamă făcînd o adunare, arătu pă scurtu toate cîte ar putea da o idee pă dăplin la cititori dă curgerea, starea şi otcîr-muirea înpăraţilor othomani. MOAMETH Moameth dătătorul, sau aşăzătorul şi întemeitorul legii, şi credinţii moamethiceşti, după arătarea unor 4v istornici, s-a născut la 560, iar după dăsluşirea // altora 2 6 s-au născut la văleatul 571, maie 5 la Meca în Arabia, dîn neamul lui Ismail, precum cred moamethanii. Ismail-teni, agarineni, şi saraceni s-au numit toţi acei ce s-au trasu dîn neamul lui Ismail, zicîndu-să ismailteni, după Ismail, agarineni după Agar mumă-sa, şi saraceni după Sara stăpînă mumă-sii, aceasta însă fără cuvînt, neavînd nimic a face numele Sării cu Ismail. Toţi aceştia după Ismail pînă la Moameth era idolatri sau şi dă alte legi ce era atunci în lumină. Abda-lah, tată-său, şi mumă-sa Emine era şi ei idolatri. El în vîrstă mică ş-a pierdut părinţii şi unchiu-său Abu-taleb a avut grija creşterii lui. Acesta 1-a pus în slujba Hatigii, sau Hatige, văduvei dă un bogat neguţător ce să neguţătorea la Siria. Mai susu numita stăpînă-sa s-a prinsu dă dragoste asupra lui,// şi s-a măritaţii cu 7 dînsul. Moameth avu dintr-însa trei fii carii muriră mici, avu şi patru fete, carele să măritară cu îndăstu-lare. întru acestea mergînd elu adesea pă la Palestina şi aiurea, şi întîlnindu~se cu iudei şi cu creştini şi luînd ştiinţă dă toate scripturile şi dă înmulţitele lor tîlmă-ciri, şi dîn toate făcînd o adunare a scoposului său celui 1 Nichifor, Zonara, Laonic, Leungravie, Ladvocat, Cantemir, Volter, Buşing şi alţii (nota autorului). 2 Melitie, Ladvocat (nota autorului). 186 187 politicescu a alcătuiţii divanul, sau Alcuranul a acăruia coprindere o voiu arăta pre scurtu mai înnainte. A adeyeritu la oameni casii sale că are întîlnire cu arhanghelul Gavriil în vremile ce arăta că este cuprins dă videnii, şi fu fără zăbavă dă toţi aceştia cunoscut dă prooroc. Stăpînitorii dă la Meca luînd înştiinţare dă aceste discorsuri, şi avînd temere dă apucăturile numitului prooroc, l-au izgonitu dă acolo,// şi aşa dosindu s-a tras ia Medine, cu toţi ai săi. Dă la această fugă a lui Moameth, care s-a întîmplat la 16 ale lui iulie în zi vineri, la văleatul 622 de la Hs., numără moamethanii anii eghirii, adică hîjretu tarihî, carii după cursul numă-rulri lor, adecă după al lunii sînt acum ani 1202, şi s-a în'împlat la al 13 enn a înpărăţiei lui Iraclie. Viind la Medine să făcură mulţi următori propove-duirilor şi stăpînirii sale, şi dăscoperindu-ş cugetul către unchiu-său Hamza îi dete steagul stăpînirii sale (care şi pînă astăzi să află la puternica înpărăţie othomanică, numindu-să Sangeag-şerif, adecă sfîntul steag, ce dîn-preună şi cu alte steaguri ale halifilor şi cu hîrcaoa sau văşmîntul proorocului sînt rămase dă la halifi în haznelele prea puternicii înpărăţii) ş-îl trimise să facă dobîndiri.// Deci după alte multe urmări, la leat 630 s-a făcut stăpînitor şi mecîz. Şi aşa dăspre o parte cu slobozenia legii, care hărăzeşte credincioşilor ei toate bunătăţile cereşti, fără depărtarea plăcerilor lumeşti, încă şi aceste bunătăţi cereşti arătate cu înlesnită înţelegere şi la cei fără simţire, şi dînspre altă parte, cu steag şi cu arme, adecă cu stăpînire, s-a întins şi legea, pînă a fi şase părţi musulmani, dîn treizeci părţi dă oameni ce s-au socotit că sînt în lume şi înpărăţia în trei părţi ale pămîntului, precumu să vede în Asia, Africa şi Evropa. După ce deci îi a murit soţia, şi a moştenit şi multă avuţie a ei, şi a făcut şi alte mari dobîndiri, s-au întă-ritu în putere şi a adunatu şi mulţi următori şi suppuşi, fa şi a stăpînitu multe locuri şi politii // şi ale romai-10 ceştilor schiptruri, şi lăsînd sucesor al său întîiu pă Abubechir, a murit la leatul 633 în Medine a Arabiei. • ' •• -' ' ' - Stih■:■ ' • 4 - ■ Moameth stătu-n lume om foarte minunat. Căci s-arătă dîn slugă prooroc şi înpărat. Şi dătătoriu d-o lege, ce după ce-o-ntocmi, în trei părţi ale lumii dă mulţi să priimi. Halifi Sucesorii săi s-au numit halifi, adecă epitropi, precum este şi să numeşte şi pînă astăzi puternicul nostru înpărat erhalifesî, sau halifei rui zemin, şi va să zică epitropu pă faţa pămîntului. Stăpînirea halifilor a fostu la Damascu vreo cîtăva vreme, apoi la Bagdat, şi a ţinut ca la 690 dă ani, cînd după ce Alahu tătarul omorînd pă Musta-agi halifu, a suppus şi Bagdatul, atunci s-a săvîrşit acestu mijloc al stăpînirii halifilor, şi după aceasta a început al acei 7r othomaniceşti pîste puţină vreme.// IT Deci după Abubechir a rămas diadoh Umani care a suppusu Damascu prin mijlocul lui Abuavir şi Eghi-petul prin Umereu şi Persia prin Abdila. Curan[ul] Coprinderea Cur anului în perilipsis iaste aceasta. A crede un Dumnezeu făcătoriu a tuturor, într-o faţă, necoprins, fără început şi săvîrşit, răsplătitor celor bune şi rele. A aduce la acestu Dumnezeu cinci namazuri, sau închinăciuni, pă zi. A-ş spăla mîinile şi picioarile cu apă înnaintea închinăciunii, care spălare o numescu abdestu, şi cred a fi curăţitoriu dă păcate. A nu bea vin. A nu mînca vite necurate sau cu unghia necrapată, sau ce nu rumegă, şi să nu fie înnecată şi mortăciune. Toibe, adecă părăsire dă păcatu cel spălat în abdestu 1. A crede pă Mîntuitorul nostru Hs., nu Dumnezeu, nici fiiu a lui Dumnezeu, ci proorocii, născut din dumne-^7 zeiască suflare, şi dîn fecioara Mariam,// şi înnâlţat la 12 ceruri pînă a nu să răstigni, şi fostu dă a veni ca să judece la divanul cel după urmă faptele tuturor. însă Dă la Arie (nota autorului). 189 întîiu să adevereze pă Moameth, păntru a căruia venire zicu că ar fi proorocit, şi încă are să vie întîiu la Damascu într-un şerif a unii minarele. A crede Biblia, Psaltirea, Evanghelia şi Curanul, căci dîn aceste trei dă mai sus să face adunarea alcătuirii Cur anului, cu deosibite tîl-măciri, căci dîn Biblie cred zidirea şi facerea lumii, îngerilor, omului, căderea diavolului, pă Avraam căci a dat tăerea înprejur şi a născut pă Ismail dîn Agar, şi încă cred că jîrtva cea dîn poruncă nu era să să facă lui Isaacu, ci lui Ismail, dîn care să trage Moameth, şi aceasta este pricina Curban-bairamului. Şi fieşteşce musulman este dator să junghe berbece la această zi, urmînd lui Avraam, şi însuş puternicul înpărat // să îndatorează să ia cu o mînă berbecele şi cu alta cuţitul, şi apoi să le dea la altul ca să facă jungherea, mai vîrtos că în Cur an să arată că ei urmează credinţii lui Avraam care a fost înnaintea şi a legii vechi şi a legii noao. Tăerea înprejur nu urmează a o face la optu zile, precum a fostu porunca, ci dă la al 13-lea anu dă cît era Ismail cînd s-au dat porunca. Dîn Psaltirie iarăş iau cîntările măririi dumne-zeeşti. Dîn Evanghelie, între altele, şi proorociia ce zicu că păntru Moameth s-a zisu, iar cînd va veni Mîngîi-torul, şi judecata viitoare, şi raiul, şi iadul. Iar Curanul a crede că 1-a trimis Dumnezeu dîn ceriu cu arhanghelul Gavriil, păntru căci cei ce credea Biblia, Psaltiria, şi Evanghelia, le învicleniseră şi le amestecaseră şi nu le lăsasără cumu s-au datu dîn ceput, şi după aceia ca să să dăscopere adăvărul cumu au fostu acestea mai înnainte, s-a trimis Curanul cu coprinderea acestor cărţi îndreptate, păntru aceasta postescu şi ramazanul, căci la bairamul // acesta i-a dat Curanul. Raiul îl cred dătător dă bunătăţile ce aducu înţelegere la simţirile trupeşti, ca să nu mai zică acei ce-1 vor crede că nu pot să-1 înţeleagă, precum zice dascălul Michiat. Iar iadul îl cred cu săvîrşîre, adecă un musulman ce a crezut Curanul şi pă Moameth trimis dă Dumnezeu, nu iaste cu putinţă a să munci în veci, măcar verice păcate ar avea necurăţite prin abdestu, şi nepărăsite, ci cred că acele păcate arzîndu-să la iad în vreme, şi musulmanul rămîind curăţit merge la raiu în pace. Păntru această pricină mi s-au întîmplat şi dispută cu înnălţatul vezir, Varcalî zade Selimu paşă, ce să află într-această vreme orînduit Nigheboli şi Cule mu-hafîzî, Efleacu şi tuca sevahîlî baş-bogu. Viind vorbă într-o seară păntru iad, m-a întrebat, cumu credem noi iadul; îii-amrăspunsu căHazretiIsâ, 9r cît pîntru alte legi, cu un cuvînt ne arată // a nu putea 15 vedea raiul zicînd că cel ce nu va trece prin apă şi prin duh, nu va întră în raiu. Iar iadul dăsăvîrşit noao creştinilor ne-1 hotărăşte cînd vom călca poruncile sale şi nu ne vom pocăi, şi acesta dă veci muncitoriu şi fără săvîrşit. Mi-a zis apoi: „Căci credeţi Evanghelia numai, ce folos vă rămîne'' ? Am răspuns: „Noi cînd nu vom urma a face cele ce ne porunceşte Evanghelia, cum şi musulmanii cînd nu vor urma cele ce le zice Curanul să cunoaşte că nu le credem, căci dă le-am crede cu dea-dinsul, n-amu călca poruncile?" M-a mai întrebat: „Dar ce dreptate iaste păntru un păcat ce are puţină dobîndire şi dulceaţă să să pedepsească neştine dă veci în munca iadului?" Amu răspunsu că tot aceea dreptate ce păntru puţin bine ce va face, sau numai păntru căci n-a făcut rău, are să-1 înveselească dă veci în raiu. Apoi l-am între-9v batu: „Totu // un feliu trebue să să pedepsească un 16 musulman, cînd mă va necinsti pă mine, şi pă înnălţimea ta un vezir, tot cu un feliu dă necinste?" „Ba" —- mi-a răspuns. „Dar cînd va necinsti pă înpăratul asemenea? Ce i să cuvine aceluia?" Mi-a zisu: „Trebue să-şi piarză capul." „Dar cînd va îndrăzni a nu cinsti pă Dumnezeu? Nu trebue să-şi piarză sufletul? fiindcă necinstea nu să socoteşte cîtu iaste dă mare în graiurile şi faptele ce să zicu şi să facu, ci în ipochimenul la care să zicu şi să făcu, şi ce face altu cînd calcă porunca lui Dumnezeu neştine? şi dă vreme ce cum Dumnezeu n-are sfîrşitu nici pedeapsa acelui îndrăzneţ nu să cuvine a avea 191 sfîrşit, fie creştinii, fie musulmanu, căci cît iaste Dumnezeu dă mare, atît iaste dă mare şi fieşteşce călcare a poruncilor sale, şi cum nu are săvîrşît Dumnezeu, *0r acestu fel nici pedeapsa acelui//păcătos nu să cade 17 după dreptate a avea săvîrşît". A zîmbit a rîde şi a întrat în altă vorbă. Să venim iarăş la prochimen. Ethica, în Cur an, întru care să coprindu faptele cele bine plăcute, iaste a ţinea cu slobozenie patru soţii după lege cu nicheahu în viaţa lui, cine va avea mijlocu şi cîte roabe dăosebi va putea a robi, sau a cumpăra, să le aibă fără păcatu, ca şi soţiile cu nicheah. Şi copiii să n-aibă dăspărţire la moştenire. Această voe avînd apoi să nu curvească; aşijderea şi fămeia în toată viaţa ei un bărbat să nu-i lipsească, fiind datoare a văduvi luni trei numai. Cine va omorî vrăjmaşul, şi să va omorî dă vrăjmaş, iaste mucenicii, şi clilonomu raiului. A posti la ramazan zile 30, zioa numai, însă şi dă apă şi dă mirosuri, nefiind musulmanul bolnav şi călător iu. Iar seara şi noaptea a mînca şi carne şi lOv verice,// şi a dobîndi toate pohtele trupeşti, cele fără 18 păcat. Şi altele multe cîte lăţescu legea şiînmulţescu credincioşii ei, fără osteneală multă dă propoveduiri. Cred în cea după urmă, Egelul, sau Mucaderul, adică proorizmu, sau mai înnainte hotărîrea, arîdicînd aitexu-sion şi dă sineş stăpînirea omului, şi apoi nu ştiu ce cuvînt îi îndatorează a să înfăţişa la judecata dă apoi. Cinstescu pă toţi proorocii pînă la Moameth, şi la călin-darăle lor sînt aşăzaţi la zilele ce sînt orînduite şi la noi, însă fără a le prăznui, căci nu prăznuescu, cu a nu lucra nici bairamul. Cinstescu şi mulţi sfinţi ai noştri, iar mijlocitori către Dumnezeu nu-i cred a fi. Icoane nu suferă nici a vedea, nici săpate, nici zugrăvite (de la iconomâhi); şi altele care pre scurt nu le pociu arăta. Eu la această Istorie ce scriu în limba rumânească Hr amu găsit //cu cale a da idee şi dă Moameth, şi dă 19 legea moarnethană cititorilor, păntru ca să aibă oareş-care ştire dă ethica credinţii a stăpînirii căriia povestescu Istoria. ORTUGLULI Deci dă la leat 1300 dă la Hs., şi 700 dă la Moameth, a luatu începerea ei stăpînirea othomanicească după ce mai nainte cu vro 20 dă ani, scoţîndu-să şi izgonindu-să dîn Persia, şah Suleiman, stăpînitorul Osuziilor turci, fiiul său Ortugluli a mersu către Aladin, sultanul Ico-niei, pă lîngă care linguşîndu-să cu multe mijloace, i-a dat întîiu Carajadagă hărăzire, în coprinsul Anghirii. Deci el fiind om drept, s-a arătat cu slujbe credincioase către Aladin şi 1-a pornit cu dragoste asupra sa, atîta încît făcîndu-1 epitrop în tot cuprinsul stăpînirii sale şi capu tuturor oştilor sale, fără zăbavă au murit, după ce au făcut şi multe dobîndiri dă locuri şi dă ţări, Hv fi precum au luat şi Chiutaia dă la greci, şi le-au adaos 20 toate la stăpînirea lui Aladin. Dreptatea lui Ortugluli i-aduse stăpînire, Căci Aladin să-ndatori să-i facă mulţămire, D-aceia şi-1 făcu vechil pă ale sale toate, Şi cu deadinsu ne arătă, dreptatea ce mult poate. îndată Aladin, după moartea lui .Ortugluli, au chemat pă fiiul său Otman şi i-au dat toată puterea în mîini, şi l-au făcut epitrop în locul tătîne-său Ortugluli, care cu înţelepciune şi vrednicie, făcînd bune otcîr-muiri, şi multe dobîndiri, era iubit şi acesta foarte mult dă Aladin. între acestea însă o ruptură noao dă tătari gazanieni năvălind în locurile stăpînirii lui Aladin la 699 valeatul hîjret şi 1299 dă la Hs., prinţipii şi cei mai mari din ţările lui Aladin socotiră ca o norocire a lor scăderea domnului lor Aladin, şi să arîdicară a doao J_££_ oară cu epanastasis // asupra lui toţi. Aladin şi temîn-21 du-să că nu-i va mai putea suppune supt stăpînirea sa, lăsînd toate, au fugit pă taină, către Mihail Paleologul, înpăratul grecilor, însă într-un zadar, că în vreme ce socotea să afle dă acolo scăpare şi ajutor, găsi o închisoare dă a pururea, întru care şi muri, la văleatul 703 hîjret şi 1303 dă la Hs. 192 193 12v 22- 23 Radu Vodă Negru dă la 1290, a doilea dăscălicătoare, era domn Ţării RumîneştL ÎNPĂRÂŢIA LUI SULTAN OSMAN I, CE S-A NUMIT SI ALIOSMAN SI OSMANGIC OSMAN i Deci la mai sus zisul valeat, l adecă la 700 hîjret şi 1300 dă la Hs., un an după fuga lui Aladin, Otrnan, ce păntru vrednicia sa şi păntru ipolipsis, şi putere, şi bogăţie, ţinea rangul cel dîntîiu între prinţipii ce era suppuşi ia Aladin, să făcu dă a să cunoaşte stăpînitor a toate înpărăţiei lui Aladin, dă către toţi cei mai sus arătaţi suppuşi ai lui Aladin, pă unii dobîndindu-i cu făgăduieli,// pă alţii silindu-i cu înfricoşeri, au tras suppunerea dă la fieşteşcare după trebuinţa ce avea vericare dîn ei dă protecţia sa. Deci mai sus numitul sultan Osman, ce s-au numit şi Osmangicu, şi Aii-Osman, din spiţa a căruia să trag toţi prea puternicii înpăraţi osmanlîi, văzîndu-să pă sineş stăpînitor unii înpărăţii ce poate o aştepta dă multă vreme, şi numindu-să şi cunoscîndu-să sultan şi înpărat, după ce s-au aşăzat scaunul la Carahîsar, a'orînduit gubernaturi sau chiver-nisitori eparhiilor ce stăpînea, pă fiii săi, Orhan căruia i-au şi dat soţie pă Olofira, fiica prinţipului Mihail Grecul, (acest Mihail a făcut podul dă piatră din Odriiu ce să zice Mihai Kiopru), dîn părţile locului, dîn care Orhan au dobîndit doi fii, pă sultan Suleiman, şi pă sultan Murat, ce au fostu şi moştenitori în urmă. Deci lui Orhan, dîndu-i sangeacul dă la Caragea-dagî, şi lui Ghiunduzaleb sangeacul dă la Eşchisehri, şi lui Aiubaleb sangeacul //dă la Ainonghi, şi lui Husanaleb, acel dă la larhîzar, şi lui Dunghiunaleb, acel dă la Ainaghiol, şi lui Aladin, acel de la Bilezichi, au început a face dobîndiri stăpînind într-acel an şi Chiuprihisar, şi au mutat scaunul împărăţiei la Enghi-şehri, şi făcînd biruinţe mari, şi suppuneri dă multe ţări, la văleat 726 hîjret, şi 1326 dă la Hs., au stăpînit şi cetatea Brusii capitalul Vithinii, La 1318. Mihail, sin Negru Vodă prin fii-său sultan Orhan, ce-1 trimisese serascher, cu sumă multă dă oaste, şi cu toate că Ornusu sau Onorius, cubernatul grec al aceştii cetăţi, avea şi oaste dîn dăstul în cetate, şi zaherele, dar fu poruncit dă însuşi înpăratul Mihail, să dea cetatea, şi aşa se stăpîni dă către sultan Osman, care şi la văleatul 726 hîjret, şi 1326 dă la Hs., trecînd în ceilaltă lume, au lăsat moşte-13v nitor înpărăţii pă fii-său // sultan Orhan, pă care şi 24 înnaintea morţii sale chemîndu-1, l-au sfătuit întîiu cu multă înţelepciune, în ce chipu să cuvine, şi să vieţuiască, şi să înpărăţească. Stih D-a să numi Eroe în lume cineva, Osman trebue să fie dar nu doar altceva. Făcu întîiu stăpînirea, apoi s-a arătat Fără războiu şi în grabă, halif şi înpărat. Şi adaogă devletu cu ţări, şi să făcu 'Ncepere şi părinte — npăraţilor d-acu. PĂNTRU ORÎNDUIALĂ OTCÎRMUIRII ÎNPĂRĂTEŞTI OTHOMANICE Stăpînirea othomanicească iaste legată la legea moamethană, ca şi faptele omeneşti, adică ethica cre-dinţii, însă dă la Moameth, ce au fostu şi stăpînitor sau înpărat, şi prooroc, şi dătător dă lege. Deci în şeri-şerif, adică în pravila turcească ce iaste alcătuită după coprinderea Cur anului, nu sînt fetfale numai păntru pricinile ethice, ale faptelor omeneşti, ci mai vîrtosu Hr şi păntru // toate mijloacele otcîrmuirii înpărăteşti ale 25 poHticeştilor pricini, căci nici cerere dă dăjdii, nici războiu, nici pace, nici nimic nu să porunceşte fără fetfa, adică fără de a scrie pravila, şi fără dă a să arăta cu capu dă pravilă, dă către prea înţeleptul muftiu, adică şeih-islamu, cuviinţa păntru care să dă porunca şi să arată. Aşa s-au urmat şi în vremea stăpînirii halifilor 194 195 14 v 26 şi dă la sultan Osman, ce s-au arătat după halifi, şi padişah adică înpărat, şi halifei rui zemin, adică epitrop pă faţa pămîntului, şi să urmează întocmai şi pînă astăzi, şi turcii, adică moamethanii, sînt datori să fie suppuşi legii şi poruncilor ce să dau după lege, dă aceia şi fără coprinderea legii poruncă nu să dă, păntru nici o pricină. Stih Coprinsul stăpînirii aceşti othomaneşti, E-npărăţit dă lege ca faptel-omeneşti. Pravila să întreabă, apoi să dau porunci.// Ş-aşa războiu sau pace, toate să fac atunci, Cînd nu sloboade legea nimic nu e urmat. Fetfa cînd nu să scrie tot lucru-i nelucrat. ÎMPĂRĂŢIA LUI SULTAN ORHAN I ORHAN I 2 15r 27 Sultan Orhan, la leat 1326 creştinescu, şi 726 othomani-cescu, suindu-se în tahtul pă-rintescu şi înpărătescu la Enghişehri, şi râvnind a-ş lăţi laturile stăpînirii, suppuse Nicomidia, şi mută tahtul înpărătescu la Brusa, bătu şi monedă în numele său, şi punîndu-ş ostile în bună orînduială, stăpîni şi Nicheia, şi dete poruncă ca ostaşii săi să ia soţii pă văduvele grecilor, şi yăzînd că în Asia slăbise puterea romaicească, făcu a trece ostile sale în Evropa, orînduind serascher pă fiiul său Suleiman, care şi trecu cu flota sa ce avea la doao porturi ale mării, şi îndată suppuse Calipoli, şi Malgara, şi Ypsala. Sultan Orhan porni şi pă fiiul său Murat în Evropa // puindu-1 în capul unii oştiri noao ce gătise, care şi între alte cetăţi stăpîni şi cetatea Ciorlu. Suleiman în mijlocul izbîndelor sale, îş pierdu viaţa, căzînd după 1332. Alexandru Vodă sin un cal, şi întristarea morţii Mihail Voevod lui Suleiman să făcu călăuză 15v 28 1343, Vădislav Voevod, brat Negru Voevod 1352. Nicolae Voevod, sin Alexandru Mihail tătîne-său lui Orhan spre mor-ixiînt, care şi după doao luni trecu în ceialaltă lume dă ani 70, înpărăţind ani 35. Era om iubitor dă învăţătură, căci după ce au făcut şi scoale multe, pohtea să să şi sfătuiască păntru verice pricină a stăpînirii sale, cu oameni procopsiţi. Arată unii că ar fi luat în urmă în căsătorie şi pă fiica lui Ioanu Cantacuzino, înpăratul grecilor, Theodora sau Măria, însă dîn istornicii creştini, iar nu dîn turci. Stih 'N Evropa 'ntîiaş dată 'Npărat, Orhan s-arată Din cei othomaneşti. Thrachii, în România // Şi în Machedonia Trimise aceste veşti. ÎNPĂRÂŢIA LUI SULTAN MURAT I 16r 29 MURAT i La 1360 dă la mîntuire, şi 761 3 hîjret, sultan Murat cel dîn- tîiu, unul dintre cei mai mari înpăraţi othomani, în vîrstă dă ani 41, moşteni şi tahtul şi darurile bunătăţilor tătîne-său. Acesta atît era iubitor dă lege, încît îl 1362. Dan Vodă, sin Negru numiră Hudavenchear, adecă Vodă lucrător dă Dumnezeu, sau cu totul dat la Dumnezeu. îndată suppuse şi stăpîni Anghira în Asia, şi tot într-acest an, adică în anul dîntîiu, porni pă Atabeghi şahîn Lala în Evropa, să lovească Andrianopoli, după care trecu şi înpăratul. însă pînă a nu sosi înpăratul, Andrianopoli să luă dă vezirul la asaltul sau iuruşu cel dîntîiu. Dă aceasta vestindu-să, înpăratul să întoarse la Brusa, şi îndată numi Rumeli — Beilerbeghi, pă Hagi // Ornuz-beghi şi îi porunci ca să treacă în Thrachi, care şi 197 suppuse Filippopoli, şi Eschizagara, şi toate cetăţile acestor împrejmuiri. După aceasta a aşăzat breaslă noao dă ostaşi, pă care Hagi bectaş proorocul îi a numit eniceri blagoslovindu-i a fi pururea biruitori. După acestu Hagi bectaş, şi orînduială dervişilor bectaşîi ia numirea ei, patru fiind orînduelele dervişilor: bec-taşii, mevlevii, cadri şi seiah. Aceşti eniceri dar în grabu la 766 stăpîniră Batha în Asia şi Zagara şi Ghiu-murgina în Evropa, şi Lala şahîn făcu zapt Ischen-derie, şi Darma şi Cavala. Aşişderea Machedonia şi Albania primiră şi această lege dă la biruitorii musulmani. La 788 stăpîni Zihna, 1386. Mircea Vodă, sin Radu Caraferia, şi Mînăstirea. în-Vodă paratul făcu la Andrianupoli geamia ce să numeşte Muradie, făcu şi la Brusa una în uliţa ce să numeşte Caplue,// *6v şi stăpîni şi atîtea eparhii în Asia. începuse şi războiul 30 asupra bulgarilor şi sîrbilor, rugat fiind dă Andronic Paleologul, înpăratul grecilor, căci avea supărare dă dînşii. Deci în toate părţile aducea izbînde asupra lor, făcînd 39 dă bătălii. Iar la văleatul 1389 mîntuitor, şi 791 hîjret, Lazar, craiul sîrbescu, puindu-se în capul oştilor a noroadelor confederate dă atunci, ce era unguri, bulgari, sîrbi, valahii, tribalii şi dalmaţii, au purces asupra sa. Drept aceia, însuşi sultanul mergînd în potriva lor, s-au întîmpinat la Casovia în Servia, unde şi făcîndu-să un sîngeros războiu, păntru căci au zăbovit biruinţa a să cunoaşte la ce parte spînzură. în cea după urmă să înduplecară creştinii şi să făcu prigionier craiul Lazar, ceialalţi să trecură supt sabie, 17r mulţi au şi fugit, şi aşa rămase//izbînda a turcilor, 31 căci a dăsfăcut armada creştinească. După bătălie merse înpăratul să facă vizită cîmpului bătăliei şi să cunoască morţii. Şi mergînd să întoarse şi zise vezirului: „Ce mirare, că nici unul n-are barbă". Vezirul răspunse: „Acei cu barbă au minte şi nu să îndrăznescu a să înpotrivi armelor celor nebiruite ale othomanilor". „Aceia ce-m pare mai minunat — mai zise înpăratul vezirului — ştii ce este, că după visul ce 198 17v 32 _18r_ 33 am visat astă noapte, eu astăzi trebuia să fiu lovit dă o mină dă vrăjmaş." Nu săvîrşî vorba bine, şi un soldat tribal ce era ascunsu în trupuri dă frică, socotind că a venit vremea să-ş imîntuiască patriia, văzînd pă înpăratul aproape dă unde era el, să sculă plin dă mînie şi lovi pă înpăratul cu un cuţit pîn vintre. Deci acesta fu // în grabu făcut în bucăţi, dar şi înpăratul pînă în doao ceasuri trecu în ceialaltă lume, dă ani 71, înpărăţind ani 30, la 1390 văleatu mîntuitor, şi hîjret 792. Stih Murat peri la pace, Iar nu cînd să bătea. Ci dar Minerva 1 tace, Iar Marte 2 cît putea Striga la toţi să crează Că ş-acu e slăvit Şi cum peri, toţi vază Că-i dă vrăjmaş lovit. ÎNPĂRÂŢIA LUI SULTAN BAIAZID BAIA ZID I 4 Cel mai micu fiiu a lui sultan Murat, ce să numiă. Baiazid, moşteni scaunul înpărătescu şi îndată tăie capul craiului Lazar, ce era prins în războiu, căci au fostu pricina morţii tătîne-său. Acest înpărat era iute şi grabnic la săvîrşirile hotărîrilor sale, încît păntru desele treceri dîn Asia în Evropa, şi păntru grabnicile // războaie şi marile biruinţe ce făcea, îi deteră numire dă Ildîrîm, adecă fulger. Deci păntru ca să să arate că nu este mai jos dăcît tată-său, la ruluij. SM MaS' du"—oaică a înţelepciuni, ?i a ştiinţe]or (nota ^ 2 Dumnezeu războaielor şi a vitejiei (aota autorului). 199 1 darul vrednicii, îndată stăpîni în Evropa, Caratova şi Iseibul, şi în Asia Aidinul, Sarihanul, Carzul şi Mon-teşul. Au făcut un războiu asupra moldovenilor şi i-a biruit întîiu, dar în urmă fu biruit dă către moldoveni. Birui pă Caramanoglu şi îi stăpîni locurile în Asia. Trecu iarăş în Evropa, şi luă Nicopoli, Şiştovul, Ruş-ciucul, Silistra, şi toată marginea Dunării. Apoi trecînd la Brusa, pentru pricini trebuincioase ale înpărăţiip], luă vestire că Sighizmond, craiul ungurescu, unit şi cu alţi prin ţipi creştini, au trecut Dunărea cu mareşalu Novai, şi viind aici la Nicopoli au închis-o cu încun-I8v giurare prin sumă multă dă oaste, numai decît // trecu 34 în Evropa şi adunînd în grabu ca 60 dă mii dă oaste au sosit fără zăbavă la Nicopoe, şi au bătut pă unguri luîndu-le şi toată ordia, şi zaherelile, şi sumă mare dă bani, cu carii au şi făcut geamia dă la Andrianopoli cu daruşîfâ şi medrise. Peri şi conte Nevei în razboiu. Sighizmond abia a scăpat la Ţarigrad, şi pă Marea Neagră s-au întors să-ş găsească ţările. Baiazid şi numaidăcît să află înnaintea Ţarigradului cu o oaste grea, făcîndu-1 muhasere şi hotărînd să-1 ia cu asalt. Atunci vezirul luă îndrăzneală şi merse la înpăratul şi zise: „Zavistia noroadelor nu te sloboade să ei acum cetatea Ţarigradului, în vreme ce ţe-ai lăţit atîta dă mult înpărăţia, şi în Evropa, şi în Asia şi în vreme ce la toţi creştinii numai aceasta au rămas a fi ca o mîn-gîere a tuturor locurilor ce au pierdut, şi acea zavistie *9r poate face pă toţi să să // adune asupră-ţi; ci fă cerere 35 dăocamdată prin care să poţi avea suppus pă înpăratul grec, şi cu vreme ia şi cetatea daca vom întemeia cîte am stăpînit.'' Fu plăcut acest sfat la înpăratul. Şi îndată porunci să meargă soli în Ţarigrad, carii şi mergînd închiseră pace cu Paleologul, înpăratul grecilor, aşa: Să plătească grecii la turci 10 mii filuri altîn, adică galbeni de aur pă an; să facă turcii geamie la Ţarigrad, să aibă mehcheme şi cadiu. Şi aşa să arîdică înpăratul cu ostile şi merse la Odriiu. într-acea vreme Tamerlan, craiul schithilor, care dîn om prost ajunse prin vrednicie şi minte, cu mijloc tirănescu, a stăpîni toată India, Persia şi cea mai multă parte în Asia, înflorea în puterea armelor sale. La acesta au năvălit Paleologul, înpăratul grecilor, plîn-£9v gîndu-să dă necinstea şi nedreptatea // ce i-a făcut 36 Baiazid şi Taring beiul. Asemenea s-au plîns şi alţi prinţipi dîn Asia. Şi s-au rugat înpăratul grecilor să-1 scape dă Baiazid, şi-i făgădueşte ca să-i fie suppus lui. I-a răspuns că protecţia sa o va avea, dar nu o schimbă cu daruri, nici îl voeşte a-1 avea suppus, căci nu râvneşte la binele altora. Deci Tamerlan arîdicîndu-să asupra lui Baiazid, cu un milion dă oaste, l-au întîmpinat şi Baiazid cu cinci sute dă mii dă oaste, unii zicu la Anghira, alţii zicu aproape dă Brusa, şi s-au făcut mare războiu încît au murit 350 dă mii dă oaste. Mustafa şahzade a lui sultan Baiazid peri în războiu, căzu prigionier şi înpăratul Baiazid, pă care Tamerlan îl închise într-o colivie dă 2fa fier, unde şi nemaiputînd suferi tirania, s-au omorît 37 singur la leat 1401, şi 704.// Stih Slavă şi dobîndire, la înpâraţi e fire Şi sînt îndatoraţi Pururea să le ceară, pînă măcar să piară Ş-atunci sînt lăudaţi Şi fulgerul să trece, neştine ce să cerce Nu-i lucru necrezutu, Şi Baiazid dă piere, cinstea lui aşa cere, Dă faţă e văzutu. CELE CE S-AU URMAT ÎNTRE FII[I] LUI SULTAN BAIAZID Suleiman Celebi, fiiu lui Baiazid, trecînd în Evropa cu Ali-paşa, vezirul tătîne-său, să sui la Andrianopoli în scaunul înpărătescu. Tamerlan după izbîndă intră în Brusa şi găsi eu cale să trimită sol ca să hereti- 200 m sească pă Suleiman dă înpărăţie şi să-i zică că el au uitat că au fost vrăjmaş lui Baiazid, şi acum voeşte a să afla ca un părinte copiilor lui, şi cum că el să multă -meşte pă lucrurile stăpînirii sale, şi dîn stăpînirile lui 20v Baiazid nu va să să înpărtăşască nimic.// 38 Suleiman au răspunsu că el nu poate uita că a avut un părinte care au dat lege în lume; şi n-au făcut cinstea cea cuviincioasă solilor lui. Tamerlan după toată dreptatea s-au turburat şi au adus pă şah zade Musa Celebi, fratele lui Suleiman şi l-au înpărăţit în locul tătîne-său în Brusa, zicîndu-i: „O inimă adevărat înpă-rătească ştie să stăpînească locuri şi în urmă să le dăruiască". Şi aşa au purces la ţara lui şi Musa au rămas înpărat în Asia. După purcederea lui Tamerlan,, Suleiman, mergînd în Asia cu oaste grea, au izgonit pă Musa dă acolo. Musa, fugind în Evropa, au năzuit la noi în Valahia, unde fiind bine priimit dă rumîni* şi el şi ostile sale, i s-au dat ajutor şi oaste rumînească,. şi mergînd la Andrianopoli au luat-o în stăpînirea sa. Suleiman, adunînd oaste în Asia, au venit asupra lui Musa şi iarăş l-au izgonit. Musa au năvălit iarăş în 2ir ţara noastră //cu ai săi şi luînd dă iznoavă ajutor au 39 mers şi au izgonit pă frate-său dîn Odriiu, şi l-au şi omorît prinzîndu-1 între Odriiu şi Ţarigrad, şi mulţi socotesc că la Ciorlu. Celebi sultan Mehmed, frate-său, ce era frate bun şi dă mumă cu Suleiman, ce să afla atunci la Amasia, nesuferind moartea frăţine-său, s-au sculat asupra lui Musa. Musa temîndu-să să nu-1 izgonească şi dîn Odriiu au trimis sol la sultan Mehmed rugîndu-1 să înparţă înpărâţia şi să stăpînească Asia, şi el să stăpînească părţile dîn Evropa. Sultan Mehmed au priimit atunci. Musa, după aceasta, au făcut un sefer asupra Moreii şi au suppus Peraverdul şi Matruna. După aceasta a mers asupra ungurilor şi au suppus Semendria, şi au prăpădit pă ostile ungurilor încît numai un om au 2iv scăpat şi au dus vestirea la craiul.// Enicefii s-au umplut 40 dă bogăţie, şi sultan Musa cu banii ce au luat dă acolo au făcut o geamie ce s-au numit geamiatic. După aceasta sultan Mehmed negăsînd a fi cu cale să rămîie înpărăţiia înpărţită, poate luînd pildă dă la greci, sau romani, au purces cu grea oaste asupra frăţine-său Musa şi au trecut prin Ţarigrad, unde au fostu priimit dă înpăratul grecilor cu multă cinste, şi viind asupra Odriiului, mulţi dîn paşi şi rigeali ai frăţîne-său dosind au mersu spre întîmpinare-i. Deci lovindu-să ostile fraţilor, rămase biruit sultan Musa, care dosind spre Servia, 1-a prins un ostaş şi aducîndu-1 viu la frate-său, l-au omorît şi au rămas singur înpărat în toată stăpînirea othomanicească şi dîn Evropa şi dîn Asia sultan Mehmed, la 1413 creştin eseu şi 816 turcescu. Istornicii toţi pă aceşti doi, Suleiman şi Musa, nu-i 22r numescu // înpâraţi, şi pricina iaste că n-au stăpînit 41 nici unul toată înpărâţia, ci cînd unul cînd altul pă cîte jumătate. Dă aceia şi după moartea lui Baiazid, scriu istoria lui sultan Mehmed I. ÎNPĂRÂŢIA LUI SULTAN MEHMED I mehmed i Sultan Mehmed cel dîntîiu, la 5 leat 1413 mîntuitoriu şi 816 hîjret, dă ani 39, s-au propovăduit înpărat a toate otomaniceştii înpărăţii în Andrianopoli, şi atît păntru bunătăţile sale, cît şi păntru dreptatea ce cu multă scum-1414. Vlad Voevod Ţepeş sin pătate o păzea, şi păntru multa Vâdîslav Vodă rîvnă ce avea să să ţie de cuvînt nesilit, şi să nu-ş strămute parola şi hotărîrile, a dat mult ipolipsis la opşte. Deci fu dă toţi cunoscut dă înpărat. Suppusese Pontul şi Cappadochia mai nainte. După aceasta trecînd iarăş în Asia asupra lui Caraman oglu, ce să arîdicase 22v în potriva înpărăţii,// au venit el însuş înfricoşîndu-se, 42 şi s-au închinat la înpăratul. Şi întocmind trebile înpărăţii[i] în Asia au trecut în Evropa şi, făcînd gătire dă războiu, a purces asupra Valahiei. Şi trecînd Dunărea o parte dă oaste pă la 202 203 Mehedinţi, au stăpîtiit Turriu Severinului, altă parte trecînd pă la Ruşciuc a luat Giurgiuv. Rumînii au adunat oşti şi s-au diafendeysit în toate părţile întîiu după datoria ţării şi a slobozeniei, şi mai vîrtosu avînd temere dă supărarea legii. Dar în cea după urmă, văzînd că înpăratul s-au arătat purtător dă biruinţă şi au întemeiat şi Giurgiuv cu un garnizon nu dă puţin număr, înţelepţeşte s-au socotit că dă vor închina ţara la stăpînirea othomanicească fără războiu, vor dobîndi priveleghiile ce nădăjduia, şi dă care să-nveselescu şi astăzi. Iar înpotrivindu-să şi rămîind suppuşi prin bi-23r ruinţă, vor fi urmate cele înpotrivă, ştiind// căci capul 43 plecat, după parimie, dă sabie nu va fi tăiat. Au hotărît şi cu sfat dă obşte la leat 1418 şi 820, domnul cu boierii au închinat Ţara Rumînească fără război la înpăratul Mehmed cel dîntîiu şi s-au făcut tributarii. Şi prii- miţi fiind cu bucurie la înpă-1418 şi 820. s-a închinat râtul, le-au făcut multă cinste, Valahia. atît domnului, dîndu-i caba- Mihail Vodă sin Mircea Vodă niţă sau hlamidă înpărătească, şi cucă, şi sangeacu, şi doao tuiuri, cu paia dă trei, căci are voe a face toate ale î pompei, cîte fac cei cu trei tuiuri, adică noao calcanuri, noao dauluri, şase satiri, ceauşi gavazi şi altele, încă mai multe, de vreme ce i-a dat şi peici înpărăteşti, cum da numai hanului, şi divan ceauşi, capigii, şi mecterhanea înpărătească, şi cal cu divan tacîmî, şi hai ahîrlîi, cum şi pă boieri, înbrăcîndu-i cu caftane, le-au hărăzit toate priveleghiile, adică a rămînea la 23v toate prinţipatul, cum au fost // şi pînă atunci, cu 44 obiceiurile şi orînduelile sale cele dîn ceput, şi cu a nu să putea face măcar o geamie în ţară, şi cu dă, va şi veni vreun pămîntean la legea turcească, să-ş piarză patria, robii şi toate cele nemişcătoare, şi acela să iasă dîn ţară, şi ţara să-ş dea numai tributul sau dajdea, care atunci ş-a legat a fi pă an taleri cincisprezece mii (precum am auzit) şi doisprezece şoimi, şi la vremi dă oaste, cînd ar avea devletul cu altă înpărăţie războiu, să aibă datorie a merge şi prinţipul cu ostile rumîneşti spre ajutor. Prinţipul să să facă dîntre boeri^ 204 24r 45 cu alegere dă către boeri, şi înpărăţia să aibă a cunoaşte pre cel ales, trimiţîndu-i spre cinste cîlîciu caftan şi toate darurile ce s-au zis mai sus. Le-au hărăzit şi locuri doao în Odriiu, unul în potriva mitropoliei peste uliţă, să facă saraiu dînd voe să facă şi biserică dă piatră, ce stă şi pînă astăzi, iar unul afară // dîn Odriiu păntru ciftlîc. Şi aşa făcînd prinţipatul mefruzul calem, adică dăosebit condeiu, s-au întors în pace spre ocîr-muirea ţării toţi, rămîind Turnul, Giurgiuv şi Brăila a fi serhaturi, cum în urmă şi Hotinul luat dă.la Moldavia. Deci mai sus numitul lăudatu înpărat, mai stăpî-nind în urmă în Asia Taricli, Eschigheboli, şi Herge, şi înpărâţind cu multă slavă, 1421. Radu Vodă sin Mircea ani Optu> luni zece, au mu- Vodă rit dă apoplexie la leat 1421, şi 821, în Adrianopoli. Stih Uni înpărăţia Mehmed cea dăjghinată Păntru nu ca a Romii să pată rău vreodată, Valahia să-nchină la el, dă bunăvoe Ca nu cu vreme-n urmă să-i vie vreo nevoe. Dreptatea, -nţelepciunea, şi dă cuvînt ţinerea Unite-n bunătate, ii fu toata averea. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN MURAT II 24v murat ii Sultan Murat al doilea, fiiul 6 lui sultan Mehmed, să sui în _ scaun //la 1422 şi 825 în vîr- 46 stă dă ani 18, vrednic fiiu a unui părinte înţelept şi mare. Deci întîiu fu silitoriu 1423. Dan Vodă sin Mircea să facă războae asupra unor Vodă zorbale ce să sculase înpotrivă înpărăţii, cum şi asupra unui mincinos Mustafa, ce să arăta pă sineş a fi Mustafa, fiiul lui sultan Baiazid, care perise în războiu lui Tamer- 205 1427. Alexandru Mircea Vodă. Vădisîav Mircea Vodă lan, ale cărora oşti dăsfăcîndu-le, cu vitejiia cea cuviincioasă, le prăpădi, prinzînd şi tăind şi pă acel Mustafa. A luat întîiu soţie pă fiica lui Laz oglu, domnul sîr-bilor, vestită la frumuseţe, şi în urmă pă a unui Isfin-dar beiu, stăpînitorul Sifabului dîn Asia, dîn care născu pă sultan Mehmed al doilea. Stăpîni în Asia MonteşuL Aidînu şi Sarihan; luă şi ostrovul Ianta dă la veneţeni. După aceasta Gherman oglu viind să închină la dînsul în Odriiu, cu toate locurile stăpînirii sale, căruia îi 2>5t făcu multă cinste în urmă.//Trecu în Grecia şi luă 47 Thesalonichi, Athina şi Cariina, bătu prin Casim paşa Rumeli beilerbei, şi pă Mora cralîul în Morea, ce să socoteşte a fi Dimitrie Despotu. Şi stăpîni Giogher-ginlîcul. Să aţîţă războiul cu ungurii, asupra cărora făcură multe izbînde turcii. între acestea Valac oglu, domnul sîrbilor, care era cunoscut dă aleat şi prieten al lui sultan Murat păntru rudenia ce avea, să dăscoperi hain şi traditoriu, la războiul ungu-rescu. Deci întoarse înpăratul armele asupra lui şi suppuse Semendria, şi în cea după urmă să făcu stăpînitor Serviei. Şi la întoarcere stăpîni şi Sofia, capitalul Bulgariei. Deci înpăciuindu-să cu toţi prin tractaturi,, făcu şi trecerea cea dă piatră la Uzun chiopru, minunată,, pă 60 dă cămări lungul, cu geamie şi han. într-această vreme răvni ca să să odihnească şi să prosti dă-npărăţie 25v la 1443 şi 847 //şi făcu pă fiiul său Mehmed în locul 48 său, şi elu să trase la Magnisia. Caraman oglu văzînd că s-a tras Murat şi socotind că a venit vremea să prăpădească înpărăţia turcilor, făcu unire cu Stanislau, craiul ungurescu, care la pacea trecută un istornicu1 arată că jurînd pă sfînta Evanghelie,. a fostu iscălit şi tractatul cu sînge dîn sfîntul potiriu că va păzi pacea şi prieteşugul dă a pururea. Deci dîzle-gîndu-1 papa Romei dă jurămînt, întemee oastea ungurească cu boemezi, cu Ieşi şi bulgari şi paste toţi cu Valac oglu, şi purcese cu mare putere la Varna. Minis- 1 Volteru (nota autorului). 26r 49 26v 50 teriu othomănescu chemară dă iznoavă pă sultan Murat să ia înpărăţia şi să înduplecă în cea după urmă şi trecu în Evropa la Odriiu. Deci sfătuindu-să cu fii-său şi cu cei mari ai înpărăţiei, şi făcu o dimigorie, aşa: „Noi credem că Hazreti Isâ, adăvărat iaste duh al lui // Dumnezeu, născut dîn fecioara Măria, prooroc foarte multu iubit dă Dumnezeu, şi încă trăind înălţat fiind la cerul al treilea unde sade păntru ca să vie să judece şi să osîndească şi pă aceşti 1432. Alexandru Mircea păgîni ce au îndrăznit să Vodă strice Evanghelia sa, şi să-1 numească Dumnezeu şi încă păntru că cred şi alte oareşcare ponturi ce le numescu taine, zicînd că prin preoţii lor să săvîrşescu şi să face vinu sînge a lui Hazreti Isâ şi altele. Acesta a jurat pă Evanghelie şi a iscălit cu acel sînge acestu tractat, care şi luîndu-1 în mîini zise: «Dă crede adevărat Ladislau că iaste acesta sînge, Dumnezeu are să-1 osîndească păntru căci crede. Dă nu crede să cunoaşte că n-are nici o credinţă. Deci Dumnezeu, ziditorul lumii, are să-1 osîndească.»" Şi aşa prea puţină oaste luînd, şi zicînd că nu iaste trebuinţă dă multă, căci osînda are să o facă Dumnezeu, a purces // la Varna, nu 1434. Radu Vodă sin Mircea ca la UU războiu, ci ca la O Vodă privelişte, unde şi biruind dă tot pă Ladislau, căci întîm-pinîndu-se amîndoi în furia războiului, lovi cu giritu sultan Murat calul lui Ladislau, care şi căzu cu dînsul, şi îndată îl tăie. Şi puindu-i 1436. viad Vodă Ţepeş a capul într-o suliţă 1-arătă oşti-doao oară lor sale care şi începură a fugi, şi turcii a-i goni şi a-i tăia, pînă să dăsfăcură dă tot. Şi puindu-1 într-un car înpodobit, şi puindu-i tractatul acel iscălit pă pieptu, îi a scrisu şi eftâ în care arăta că cine cearcă a înşăla pă Dumnezeu, aşa să osîndeşte; deci cu acestu mijloc 1-a adus pînă la Andrianopoli. Moartea acestuia a pricinuit multă pagubă şi stricăciune ţării ungureşti şi înpărăţiei grecilor. După aceasta iarăş s-a prostit 206 207 1441. Radu sin Vlad Vodă dă-npărăţie al doilea rînd şi lăsîndpă fii-său, merse la Mag-nisia. Dar iarăş fu chemat la 27r înpărăţie dă eniceri, păntru//amestecături ce să urma- 51 seră, unde şi mergînd îl puseră în taht şi trimiseră pă fii-său la Magnisia. La anul viitor îş întoarse armele asupra Castriotului ce să nu-1446. Vădisîav Vodă, sin mea Schender-beiu, care să Dan Vodă * făcuse apostat turcindu-să în- tîiu dîn grecu, şi iarăş făcîn-du-să creştinu să făcuse şi zorbâ. Deci întrînd în Morea luă Palidabri şi Acşeehisar şi căci au îndrăznit acesta a să face dîn turcu creştinu, a făcut înpăratu toate bisericile geamii în ţara arnăuţească. Şi într-acele părţi aflîndu-se păntru nizam, luă ştire că craiul ungur eseu cel nou vine asupra lui şi cu mulţi alţii la Caso via. Deci mergînd înpăratul la Sofia, şi gătind oaste merse în potriva lor şi prăpădi doaosprezece mii dă oaste ungurească, au perit şi toţi gheneralii, nemţi, unguri, boemezi şi Ieşi ce era acolo. Să zice că şi domnul rumî-27v nescu // ce era pă acea vreme ar fi fost acolo, făcîndu-se 52 rebel atunci şi el. După aceasta, întorcîndu-să la Odriiu, au însurat pă fii-său sultanu Mehmed tot într-acel an, în cursul a căruia muri şi înpăratul Murat al doileaP fiind leatul mîntuitor 1451, şi hîjret 855, de ani 49, înpărăţind ani 30 şi jumătate. < Stih Marte ni să făleşte, Şi zice că-1 cinsteşte Murat cît el voeşte, Iar nu elu pă Muratu. Miner va-1 dojeneşte, Şi-i spune că-1 slăveşte Pă ia căci o iubeşte D-aceia-i lăudatu. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN MEHMED II mehmed ii Sultan Mehmed al doilea, ce fu 7 numit Fatih şi Buiuc, adică stăpînitor şi mare (căci în adă-văr fu cel mai slăvit între înpărăţii othomani), după 28r moartea tătîne-său // sultan Murat al doilea, în vîrstă 53 dă ani 21, la 1451 dă la Hs. şi 855, să sui în tahtul înpărăteştii sale moşteniri în al doilea rînd în Andrianopoli, şi dă loc porni armele asupra unchiu-său Ca- raman oglu ce ţinea pă mătuşă-1452. Radu Vodă cel Fru- sa, căci să arîdicase înpotrivă mos, sin Vlad Vodă înpărăţiei, care şi auzind dă venirea înpăratului asupră-i, căzu cu rugăciune şi ceru a să suppune. Ci dar şi înpăratul, ca să nu piarză vremea altor mai trebuincioase biruinţe şi dobîndiri, îi dete ertăciune şi îndată purcese asupra Ţarigradului şi asedii cetatea. înpăratul grec ce era Constandin Paleologul, cel după urmă înpărat, tremurînd dă apropierea unei primejdii aşa mari, trimise soli ca să ceară pace cu verice condiţii va pohti. Sultanul răspunse solilor că nu poate vedea pă înpăratul lor să ceară pace cu rugăciune şi să nu i-o dea, mai vîrtosu // că şi legea îi porunceşte, dar nu poate să facă 54 pace fără dă a cunoaşte ostile sale că au făcut vro izbîndă. Ci ceru ca să-i dea un loc în Evropa pă Boaz în Vospor, largu cît o piele dă bou, cu această condi-ţiune, zise, eu voi arîdica asediul. Grecii să socotiră fericiţi, d-a încheia pacea cu o aşa mică cerere, şi făcură cererea sultanului. Deci arîdică asediul cetăţii şi în grabu porunci să aducă o piele dă bou, care şi puse dă o făcu făşîi foarte supţiri cu carele înfurmă o circomferenţă dă coprindere dă cinci sute dă paşi dă locu, în petrecere, fără a nu îndrăzni grecii să-i zică un cuvînt. Deci în patruzeci dă zile făcu o cetate cu cinci turnuri, pă furma numelui său Mehmed, şi tot dăodată făcu şi alta în dreptul aceia în Asia, şi puse un garnizon tare în amîndoao cu toată artileria în fieşteşcare, şi 29r toate cele trebuincioase,// dînd poruncă oblăduitorilor 55 acestor forteţe să nu lase vite să meargă la Ţarigrad. 208 209 3Qr 57 Săvîrşînd acestea să întoarse la Odriiu unde şi începu a întemeia un saraiu pofhainicu, care şi astăzi să numeşte Gihan-numâ. în cea după urmă, la al treilea an a înpărăţii lui, şi la leat 1453 şi 857, dăsco- peri dizeniu cel mare, ce avu 1453, şi 857 s-a luat Ţari- ascuns pînă atunci, şi pur-gradui cese cu o groaznică armadă asupra Ţarigradului, pă care îl asedii al doilea rînd şi-1 închise şi pă mare, şi pă uscat, pă dă toate părţile. Deci după asediu dă zile 53 nemaiputînd grecii să lupte truda, şi să să înpotri-vească la atîtea bătălii, cerură să să închine cu condiţii ; încă nu perise înpăratul, şi trimiseră soli la sultan Mehmed, pă care îi priimi cu multă politeţă, şi le făgădui cererile, cu închinarea cetăţii şi întorcîndu-să solii la cetate cu răspunsu trimise sultanul // să-i ajungă şi să-i cheme îndărăt, nu ştiu ce să le mai zică. Ci dar pînă aproape dă poarta cetăţii neputînd ajunge trimişii, strejile dă la poartă socotind că gonescu pă soli, deteră focuri în trimişi. Luară ştire turcii şi începînd a striga să facă iuruş, că grecii sînt necredincioşi şi necinstiţi, năvăliră şi intrară pă la Toncapi în cetate. Luă înpăratul ştire, fără veste că turcii au întrat, năvăli cu ai săi cu armele în miini, să-ntîmpină, să bătu cu vitejie, cînd ca un ghenerar, cînd ca un soldat, pînă ce îl tăiară. Tăia turcii fără milostivire după datoria războiului. Grecii dăznădăjduiţi să înpotrivia cît era cu putinţă, pă dă altă parte năvăliră la singură scăparea, care iaste suppunerea şi închinăciunea, scoaseră steaguri albe la porţi, semnul cel obicinuit al păcii, şi striga: „N-aveţi frică dă Dumnezeu, noi ne închinăm voao, şi voi ne tăeţi". Auzind // aceasta, înpăratul Mehmed porunci să înceteze bătălia, şi atunci să înţelese greşala ce s-au întîmplat. Le făgădui toate cîte mai înnainte prin soli le hotărîse şi singur le zise: „Toate cîte v-am hotărît vi le hărăzescu iarăş, atîta numai, cetatea cătă am stăpînit cu arme, să-mi daţi bisericile spre geamii, iar ceialaltă parte ce o închinaţi să-ş ţie bisericile în pace". Şi aşa toate bisericile dă la Acsarai, pînă ia Sfînta Sofia, să făcură geamii, iar celelalte să deteră 1460. Vlad Vodă Laiotă 1461. Radu, sin Vlad Vodă 1462. iar Vlad Vodă creştinilor. Şi să luă Ţarigradul la leat 1453, şi 857, în 20 gemaziievel, şi mai 29. Scriu cu prelungire mulţi această jalnică istorie, şi nu rămîne a mai scrie şi eu cevaş. Deci întră înpăratul pă la Toncapi, şi merse la Sfînta Sofie, şi cîndisi namaz, şi apoi merse la saraiul înpă-30v rătescu, în urmă făcu şi saraiul // ce să numeşte Eschi-38 saraiu, i să închinară şi Sili- vria şi Burgazu, în grabu, şi toată ţara grecilor. în urmă să arădică asupra ungurilor şi bătu Beligrad, răni pă craiul în războiu, care pîste puţin şi muri. După aceasta întoarse armele la Morea şi o stăpîni, bătu în Asia pă Cîzîl Ahmed, şi pă Uzun Hasan beii, şi fără zăbavă luă Sinopul şi asedii Trapezunda. David înpăratul i să închină şi fu priimit cu cinste şi trimis la Ţarigrad. După aceasta stăpîni Bosna, la 1463 şi 868, şi făcu pă Caraman oglu otcîrmuitor acolo, şi în 1466. Radu Vodă, urmă toată Albania, către aces- sin vlad Vodă tea stăpîni Evripu şi Mitilinu, şi făcu războiu cu perşii şi-i birui luîndu-le locuri, suppuse Arabia, şi toată Cara-mania; la 1471, şi 876, stăpîni Crîmul şi nogaii, şi 31r fâcu han întîiu pă Menghili Gherai, prin care // luă 59 Căpceacul. Bătu pă ghenovezi şi luă Cafaua. Ştefan vodă din Moldova bătu pă Suleiman paşa trimis dă înpăratul, pă care tăindu-1 înpăratul căci n-a chivernisit ostile bine, merse înpăratul însuşi în Moldova, şi fugind moldovenii prin munţi, pradă şi robi Moldova dă o pustii. Schimbă şi pă Caziclî Vodă, domnul rumînescu, căci nu da haraciul, şi seamănă să fie acesta Vlad Vodă Ţepeş, şi puse altu domnu în Valahia. Trecu în Italia şi supuse Otrantul, şi să spăi-1480. Radu Vodă, sin Vlad mîntă Evropa foarte. După Vodă aceasta întorcîndu-să în Asia, 1477, Vlad Vodă sin Vlad Vodă Ţepeluş 210 211 cu gînd ca să meargă în Eghipet, şi ajungînd la Mai-tepu, aproape dă Nicheia, să bolnăvi şi trecu în ceia-laltă lume la 1481, şi 886, dă ani 51. Un istornic 1 zice că era om foarte procopsit, şi grăia elineşte, lati-3lv neşte şi perseşte, şi foarte viteazu//şi politicos, a 60 suppus'2 imperii, 12 craii şi au luat 200 cetăţi. Stih Marte văzînd p-acest Mehmed, în extasis rămase. Acesta-i Marte ne zicea, aşa să-nfricoşase Şi cu Saturn 2 războaie D-o face îl despoaie, ; Striga ne-nruşinat. Unde a rămas pămîntul A nu-i face cuvîntul ; Ş-a sta nevătămat Şi aşa zicînd tăcu dă tot, şi ne lăsă a crede Că cel mai mare între sultani el fu, pă cum să vede. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN BAIAZID II baiazid ii Sultan Mehmed, încă trăind, 8 dedese sangeacul Amasiei, fii- său Baiazid, şi sangeacul Ico-niei fii-său Iem, luase şi pă nepotu-său Corcut, 'pa fiiul lui Baiazid, lîngă dînsul ca să-1 facă sunet. Deci după ce au murit Mehmed, vezirul şi rigealii trimiseră davetname la Baiazid, chemîndu-1 să vie să moşte-32r nească tahtul tătîne-său.// El şi într-acea vreme să 6i gătise şi purcesese la Meca spre închinăciune. Priimind ^ ' această vestire şi chibzuin- 1494. Vlad Vodă iarăş du-să ce să facă, găsi cu cale să orînduiască vechil a în- ; 1 Ladvocat (nota autorului). , 3 Dumnezeu, părintele tuturor dumnezeilor. Aceştia sînt stele şi se numesc planete şi sînt: Saturau, Giove, Marte, Mercuriu, Venere. Grecii ii numea dumnezei, cum şi elementurile, adică ir a şi la toate virtuţile şi viţiile da cîte un dumnezeu băsnindu. (nota autorului). pârâţi pă fii-său Corcut şi elu să duse la Meca. Corcut, ce să afla lîngă sultan Mehmed, otcîrmui înpărăţia pînă să întoarse tată-său. întorcîndu-să sultan Baiazid, fii-său Corcut să sculă cu tot devletul şi-i eşi în nainte la Nicheia, şi întîmpinîndu-1 cu toată cinstea veniră la Ţarigrad şi şăzu în taht. Şi fii-său Corcut purcese a fi otcîrmuitor la Magnisia. Iem, fratele lui Baiazid, să sculă asupra frăţîne-său Baiazid cu războiu ca să-i ia înpărăţia cu cuvînt că-i mai cuvine lui, fiind că s-au născut aflîndu-se tată-său Mehmed înpăratu. Merse asupră-i Baiazid şi-1 birui. El fugi la Eghypet, 32v acolo fiind bine priimit, strînse oaste // dă iznoavă 62 şi merse asupra lui Baiazid. Deci fu bătut dă isnoavă şi fugi în Italia la Napoli. 1495. Mircea Voevod, viad Acolo fiind priimit, cerea aju-Vodă sin Vlad Vodă tor ca şă vie asupra frătîne-său iarăş şi evropeii îl politeisea cu mîglisiri. Berber başa a lui sultan Baiazid, ce era dîn italian turcit, să făgădui înpăratului că el va omorî pă Iem. Deci înpăratul îi făgădui vezaretul. îş schimbă hainele în grabu şi purcese în Italia. Şi făcîndu-se bărbier la Iem, găsind vreme îl omorî adormit cu briciul, şi fugind veni la Ţarigrad şi să dete această vestire în public şi să făcu Berber başa vezir. După aceasta făcu doao forteţe lă Isthmul 1497. Radu Vodă sin viad dă la Corinthu. în urmă stă-Vodă pîni Achermanul şi Chilia şi porni războiu în Cerchezia, suppuse şi partea ce mai rămăsese dîn Bosna şi Croaţia. 33r Iar în urmă fii-său Selim, ce era // otcîrmuitoriu la 63 Trapezunda să scula asupra tătîne-său şi trecînd Marea Neagră veni la Odriiu. Tată-său merse asupră-i şi-1 bătu, el fugi la Varna şi dă acolo la Cafa. Baiazid voi să dea corona înpărătească fii-său lui Ahmed. Minis- teriul devletului cu enicerii 1498. Mihnea Alexandru chemară pa Selim, care tre-Vodă cmd veni la larigrad. Deci fu silit Baiazid să-i dea tah- 1499. Radu Vodă sin Viad tul, căci enicerii striga că Vodă. Baiazid nu e războinic şi stau 213 212 1501. viad Vodă sin viad atîtea ţări în lume neluate. Vodă. Baiazid purcese la Demetona „ , . „ , wr Jw să să odihnească. Selim îl 1502. Radu sm Vlad Voda cu dîn Ţarigrad 1507. Alexandru Vodă pînă la Cecmege. Baiazid şi mergea încet în călătorie fă- 1509. Mihnea Vodă, sin crncl oturacuri. Aceasta poate viad fu pricină dă bănuială şi zicu 1510. Mircea Vodă, sin că i s-ar fi dat otravă prin Mihnea mijlocul unui dohtor ovreiu, unde şi muri la Ciur în Thrachi, ^ 1511. viăduţ sin viad Vodă dă ani 62, înpărăţind // 32, la ! 1512, şi 918. Stih înpreună cu Minerva şi mîna ta porneşte, Un sfătuit dă dînsa, aşa ne sfătueşte. Dar Baiazid acesta, pă semne n-o aflase Deci dete-n părăţia, căci Marte nu răbdase. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN SELIMU I SELEVÎU I 9 Sultan Selim, ce s-au numit lavuz, adecă însălbătăcit şi ca o fiară, la 1512 şi 918, suindu-se în tahtul înpărătescu, precum s-au arătat, şi auzind dă moartea tătîne-său, care zicu că o pricinuise, făcu să să aducă trupul la 1512. Neagoe Vodă Ţarigrad cu multă cinste şi după aceasta purcese cu oaste asupra frăţîne-său Admed, pă care prinzîn-du-1 îl omorî. Merse şi asupra frăţîne-său Corcut, la Magnisia, şi pă acesta prinzîndu-1 îl omorî; şi dă loc întră în Persia cu războiu, căci aceşti 34r doi era atunci pă carele zavistiia craiul Persiei şi al // 65 Eghipetului. însă găsi cu cale să bată întîiu pă craiul Persiei, şi apoi să între în Eghipet. Deci intră în Persia şi aproape dă Tibriz, la Şaldiran, întîmpinează 214 pă perşi ce venea asupra lui. Şi' aşa cu mijloc ce a găsit el cu cale, care mijloc şi defterdaru Piri paşa l-au sfătuit a-1 face, începînd războiul au năvălit înnainte Sinan paşa cu ostile Asiei, şi după dînsul şi înpăratul. Şi au prăpădit pă perşi, perind şi Mehmed han, şi Techel han. Iar Ismail han au scăpat cu fuga, şi îndată i s-au închinat Tibrisul. Şi făcu pă Piri paşa vezir. Şi porni şi robi perşii la Ţarigrad. Şi înpăratul merse şi ernă la Amasia. în primăvara anului 1515 şi 921 eşi dîn Amasia şi întrînd în Persia, stăpîni Giu-inah şi Baiburud, luă şi Diarbechirul, ce era supt pro-34v tecţia perşilor. Şi după cererea // dierbechirenilor, le 66 făcu beiler-beiu pă fiiul lui Buiucli oglu, Mehmed beiu, prin care au stăpînit 13 cetăţi dă la perşi, au suppus şi toată crăiia curdilor în-1522. Radu Vodă, sin Nea- treagă, au bătut Cerchezia şi goe Vodă îndată ş-au întors armele asu- pra Eghipetului. Şair beiu, chivernisîtorul Damascului, şi Gazeli beiu, chivernisitoriu Halepului, ce era suppuşi la Eghipet, să închinară lui sultan Selim. Sultan Gavri al Eghipetului luînd veste dă acestea, purcese asupră-i şi să întîmpină cu sultan Selim la Buri-vaic, şi să făcu o sîngeroasă bătălie, întru care peri sultan Gavri, şi stăpîni Halepul şi Damascul, prăpădi şi pă Tuman beiu, peri însă şi Sinan paşa, dă care foarte s-au întristat înpăratul, încît au zis că „Ce-i iaste bun Eghi-petul fără Iosif". Luă dîn stăpînirea cerchejilor Gaza 33r şi 9 cetăţi şi politii în Asia, cum şi Eghipetul, // luă 67 şi Alexandria şi stinse stăpînirea Mamaluchilor şi bătu şi pă arapi şi le suppuse ţările arăpeşti şi Meca şi trecură toate acestea în stăpînirea othomanilor, mai vîrtos că în Cair încă aflîndu-să însuşi şeriful dă la Meca viind îi aduse cheile Mecăi ce stăpînea el pînă atunci înpreună cu alte ţări din Arabia. Şi aceasta fu cea mai mare slavă ce putu dobîndi Selim înpărat. La întoarcerea sa, sosind la Halep, veniră soli dă la perşi spre închinăciune cu atîtea daruri şi îi deteră titlu dă şahînşahî alem, ve sahîb cîraci beni adem, adică înpăratul înpăraţilor şi singur stăpînitor fiilor lui 215 Adam. Dă acolo veni la Ţarigrad cu atîtea izbînde şi dobîndiri. Iar la anul viitor, leat 1521, şi 927, voind a merge la Odriiu, păntru pricini trebuincioase, trimi-35v sese pă toţi vezirii // înnainte. Şi el să afla numai cu 68 Ferhat paşa, caimacamul, lîngă dînsul. în urmă deci sosind la un sat ce să zice Suvaşdi să bolnăvi şi în puţine zile trecu în ceialaltă lume, dă ani 54, înpără-ţind ani 9, luni 8. Şi să făcu eclipsis şi aceştii stele strălucitoare a imperiului othomănescu. Stih înpărăţia şi dă-i fu scurtă dîn vieţuire, Dar foarte lungă s-arătă dîn multa dobîndire Arabia şi Persia şi cele dîn Asia, Şi Eghipetul dîn Africa-i tremură vitejia Iar firea întristîndu-se dă fraţi şi dă părinte T dăsfaimă faptele la toţi, cu jalnice cuvinte. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN SULEIMAN I SULEIMAN CANON I 10 36r 69 Ferhat paşa, ce era înpreună cu sultan Selim, ascunse moartea înpăratului şi îndată înştiinţa vezirului numai, care să afla la Odriiu aştep-tînd venirea înpăratului. Vezirul otcîrmui lucrurile ca cum ar fi // trăit Selim şi cu mare grabă înştiinţa curgerea pricinii lui sultan Suleiman, care şi atunci să afla la Trapezunda, şi-1 rugă să vie fără zăbavă. Deci dîn-du-se în publicu sosirea lui Suleiman, să dăscoperi şi moartea lui sultan Selim. Atunci toţi vezirii şi rigialii eşiră spre întîmpinarea lui Suleiman, care şi întrînd în Ţarigrad îl puseră în tahtul înpărătescu la 1521, şi 927, în luna lui şeval. Tot într-acea zi, după prînzu, eşîră cu înpăratul spre întîmpinarea trupului lui Selim, pă care cil multă cinste îl duseră şi-1 îngropară în geamia lui sultan Mehmed Fatih, 216 37r •71 1524. Vlad Vodă sin Radu Vodă 1525, Radu Vodă sin Radu într-această vreme, Gazeli, beilerbeiul Damascului, făeîndu-se înpotrivitor înpărăţii, fu bătut prin Ferhat paşa şi scosu dă acolo şi omorît. După aceasta, pornind înpăratul armele în Evropa, 36v merse însuşi şi luă Beligradul dă la unguri, // care îi 70 deschise şi drumul Budinului în urmă, mai luă acolo Burgajul, Bafigiui, Tirugiul, Bughiurdlenul şi altele. : Iar la leatul 1522, şi 929, luă ostrovul Rodos de la cavalerii dă Malte, după asediu dă 5 luni. Bătu dă isnoavă pă rebelii[i] dă la Eghipet şi-i suppuse întemeind stăpînirea Eghipetului în toată cuviincioasa suppunere. La 1524 şi 931 merse însuşi la Misir şi bătu şi monedă în numele său, şi lăsînd oblă-duitor acolo pă Suleiman paşa, să întoarse la Ţarigrad. La 1525 şi 932 merse dă isnoavă asupra ungurilor şi-i bătu la Mohaciu. Peri şi craiul Ladoş sau Lodovic al doilea, fiiul lui Ladislau. La 1526 şi 933 luă Baiul, Seghedinul, şi să întoarse la Ţarigrad izbînditor. La 1529, şi 936, luă Budinul dă la nemţi, căci Ferdinandu dîn 1529. Vlad sin Vlad Vodă austria Ce t^ea pă sora lui Ladislau cerca sa moştenească Moisi Vodă crăiia// dar puterea lui;Sulei- man încunună cu moştenirea pă Ioanu Zapolu prinţipu Ardealului făcînd şi Vienna asediu în urmă, multă vreme păntru aceasta. Deci rămase craiu ungurilor Ioannu, însă cu legătură la pace, ca încît va trăi. Iar după moartea lui Ioan, să rămîe la strălucită Casa Austriei, ca şi Boemia. La 1540, murind Ioann, ceru sultan Suleiman să facă moştenitor pă pruncul său, căruia ca un protector îi fu şi epitropu, şi după puţin murind pruncul, i să făcu ca 1530. Vlad, sin Vlad Vodă 1532. Radu sin Radu Vodă 1533. Vlad sin Vlad Vodă 1535. Vintilă Vodă 1536. Radu sin Radu Vodă 1536. Patru Mircea Vodă 1538. Neagoe Laiotă 217 1540. Vlad Vodă, Radu 1541. Radu Vodă, Radu 1539. Radu Vodă i Radu un epitrop şi părinte, şi moşie-Vodă, viadu. nitoriu, unde stăpîni cu acestu cuvînt şi cu altele Transilvania şi Budinul cu toată Ungaria dă Jos pînă în hotarăle Ghermaniei, rămîind Ungaria s-a închinat Moldavia. dă Susu la Austria, în toate aceste războaie. La leat 1529 şi 936, Bogdan Vodă domnul Moldovei, după sfatul 37v tătîne-său închină Moldova la sultan Suleiman, şi // 72 trimise întîiu sol pă Tutuc logofătul, care fu priimit dă înpăratul. Ceru priveleghii ca şi rumînii, şi închină Moldova. După aceasta veni şi domnul Bogdan Vodă şi în-tîlnipă înpăratul la Filipopoli cînd să întorcea la Ţarigrad. Fu priimit cu cuviincioasa cinste şi i să făcură toate ţirimoniile ca şi domnului Valahiei şi să întoarse la Moldova în pace. La 1529, şi 936, merse înpăratul la Beciu şi închise cu asediu, precum s-au arătat mai sus. La 1535, şi 940 porni război în Persia şi luă Bagdatul bătînd pă Techelus Mehmed han şi în-asedii Vanul şi-1 luă. Păntru acest înpărat zice un filozof (căci avea război şi cu perşii şi cu ungurii): „Acum îl vedeai pă ţărmurile Efratului, şi acum îl vedeai pă ţărmurile Dunării". 1 La 1536 şi 943, suppuse şi stăpîni Ghiurgia. La 38r 1538 şi // 945 stăpîni crăia Yemenului, cu toate pro- 73 vinţiile ei, între Marea Roşie şi între Persia. La 1552 şi 959 stăpîni Timişvar. La 1554 şi 962, dete pacea perşilor, rămîind Vanul, Meraşul 1554. Pătraşco Vodă iar Şi Musului hotară turceşti. La 1566, luă Hio sau Sacîzul dă 1556. Patru Vodă Mircea la ghenovezi şi dete lege şi 1545. Mircea Vodă Radu 1552. Nicolae Vodă nici o lună 1552. Pătraşco Vodă 1553. Iar Radu Vodă 1 Volter Istoria de obşte (nota autorului). 38v "74" 1557. Pătraşco Vodă iar canon (acesta iaste teşrifatu) şi regule dă iznoavă înpărăţiei, carele să urmează şi pînă acum şi dă aceia s-au numit si Canon. Dar în cea după urmă muri şi elu, 1558. Mircea Vodă, Radu şi prin şeriful dă la Sfînta Sofie, şi fu silit ca 53r să dea schiptrul înpărăţiei frăţîne-său, şi el să treacă 103 la închisoare dîn taht, unde şi după amîrîtă petrecere dă patru ani, trecu şi în ceialaltă lume, dă ani 52, înpărăţind ani 41, şi stînd la închisoare ani patru. Stih: Mare-npărat sultan Mehmed, şi micu tot într-o vreme, Căci unde toţi îl tremura, ajunse d-a să teme. înnorocit ne-n norocit, şi acestea totu odată, C-aşa patu cei ce trebile singuri nu şi le cată. Stă şi la slugi adevăratu, o cinste stăpînească, însă-ntre slugi sînt osebiri, stăpînii dar grijască, Că-s Chiprulîi, şi Panaioţi, şi Cara-Mustafale, Ş-acei dîntîiu aduc folos, cei după urmă jale. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN SULEIMAN II SULEIMAN II 20 Să trimise bostangi başa ca să cheme pă sultan Suleiman dă la Cafas în taht. El cu toate 53 v 104 54r 105 54v 106 că temîndu-se dă frate-său // să discovleisea să iasă şi să priimească schiptrul, dar în cea după urmă trecu în taht şi să cunoscu dă înpărat. Şi veniră toţi spre închinăciune. Făcu confermaţione vezaretului asupra lui Siaus paşa pă care zurbale îl omorîră în grab, făcîndu-1 bucăţi, cu pricină că nu le-au 1689. Constandin Vodă dat bacşişul cel obicinuit. Fă-Brîncoveanu cură şi alte multe răotăţi în Ţarigrad. Dar în cea după urmă, enicerii suppuindu-se la sangeac, înfrînară pă zorbale. Şi să făcu vezir Techiurdalî Mustaa paşa. înpăratul merse la Odriiu şi trimise oşti, şi asupra înpărăţiilor înpotrivitoare, şi asupra zorbalelor, căci să sculase şi în Rumeli, şi în Ânadol imperialii, şi aducea izbîndă în toate părţile. Dreptu aceia înţăleptul înpărat făcu chibzuire ca să mişte lanţul înpăciuirii şi să facă cercare ca să vază în ce să află. Deci găsi cu cale ca să trimită soli la Beciu cu giuluşname către // înpăratul Leopold şi cu arătare că au priimit schiptrul înpărăţiei othomaneşti. Deci să orînduiră, Zulficar efendi, ce atunci era enicer chiatîbî, şi cu prea învăţatul Scherlet zade Alexandru Mavrocordatu, ce atunci să afla şi mare tergiman al divanului înpărătescu, care să făcuse după famozul Panaiotache, şi măcar că în vremea ce s-au tăiat Cara Mustaa paşa, fiind pîrît cum că ar fi dat sfat vezirului ca să facă Beciul muhasere, fuse fără vină scos dîntr-această drăgătorie, care şi să dete iarăş la musulmani făcîndu-să un sefer aga tergeman. Şi să află şi în primejdie dă viaţă înţeleptul Mavrocordat. Dar fiind că la această drăgătorie este trebuinţă dă procopseală multă, şi dă ştiinţă dă limbi dă îndăstule, şi dă minte supţire, fu adus iarăş şi dă iznoavă aşăzat tergiman. Duca Bavariei luase Beligradul în vremea ce au ajuns aceşti doi soli la Beciu //şi prinţipul dă Baden intrase în Bosna. Cu toate acestea solii ajungînd la Beciu şi povăţuindu-să la audienţa imperatorului, deteră giu-luşnamelele înpărat eşti, însă nu găsiră cu cale ca să dea pricină ei întîiu dă vorba înpăciuirii, lăsînd ca să facă această dăşchidere întîiu creştinii, cu socoteală ca să 234 235 afle mai multă înlesnire la negoţul ei. Văzînd însă că la acest articol, nemţii făcură o adîncă tăcere, în cea după urmă merseră înnainte şi făcură provlimă inpera-torului, dă a tratălui pacea în doao chipuri, sau pă picior, cu o trecvă scurtă, sau cu o pace statornică, şi făgăduira să lase toată Ungaria la nemţi, şi Transilvania să rămîie a plăti tribud, şi la o înpărăţie şi la alta, Cameniţa să să dea la Ieşi, şi Beligradul cu Timiş-varul să rămîie la turci. Şi cu toate că vestitul Alexandru, arată unii că ar fi făcut şi un cuvînt în limba 55r latinească asupra//păcii, cu atîta pitho şi dulceaţă, 107 încît unii zic că ar fi scos şi lacrăme dîn ochii biruitorului atuncea Leopold şi ar fi dat poruncă ca să să înceapă tractatul. Deci cu toate acestea, văzînd solii turceşti că li să dă un răspunsu cu multă măreţe, adecă într-acest chip: „Că măcar că starea dă acum şi norocirea armelor mele îmi dau nădejde dă a dobîndi nu numai ţara ungurească, ci şi toată înpărăţia turcilor, amorul însă ce am păntru pace mă face ca să dau mîinile la ia. Deci voiu să am crăia ţării ungureşti cu toate provinţiile dînprejur, adică cu Sclavonia, Croaţia, Bosna, Ser via, Bulgaria şi Transilvania. Iar Moldova şi Valahia să rămîe slobode dăspre mine. Legea catolică să fie priimită în toată ţara turcească, şi sfîntul mormînt să să dea franţişcanilor. La Ieşi să să dea Crîrnul, Bugeacul, 55v Moldova şi Ţara Rumînească. La veneţeni să să dea 108 Morea,// Eiripul şi o parte dîn Dalmaţia/' Nu făcură altu răspunsu, fără dăcît dăspre o parte găsiră cu cale să facă tăcere şi să înştiinţeze la Poartă, iar dăspre alta, Alexandru Mavrocordatul întîlnindu-să cu solul Franţiei ce era la Beciu, i-arătă cererea nemţilor şi-i zise, (precum m-am încredinţat dă la mulţi istornici): „Eu sînt plenepotenţiariu ca să dau nemţilor ce voru cere şi să fac pace", şi îi arătă şi hati-şiriful dă această plenipotenţă. „Voi însă ce sînteţi supăraţi dă dînşii dă a pururea, şi după starea întru care să află acum, nu vă pot face nici un rău, cînd va lua aceste craii dă la înpărăţia noastră, şi să va face atîta dă puternici, mai puteţi voi să mai staţi la Paris?" Văzînd şi auzind acestea solul Franţiei, îndată porni ştafete la craiu şi fuse dîn dăstul ca să arîdice armele 56r franţezilor asupra nemţilor. Deci craiul franţozescu // 109 arîdică războiu asupra nemţilor şi-i făcu ca puterile ce făcea triomful asupra Dunării, să să întoarcă asupra Rinului. Şi făcu înştiinţare sultanului prin mijlocul ambasadorului Şatoniof, cum că are 400 000 dă oaste gata ca să între în lucrare, şi cum că la anul viitor se va strădui cu războiul în inima Ghermaniei. Această făgăduială învie inimile turcilor şi începură a nu mai gin di la pace. Şi porunci solilor la Beciu ca să să ţie tari. Mavrocordatul cugeta ca Beligradul să-1 facă a rămînea la turci prelimenariu a păcii, şi apoi să între în tractatu. înpăratul Leopold şi răvnea ca să facă o trecvă cum ar fi putut, căci nu-i da mîna a fi înpiedicat cu doao aşa puternice înpotriviri, căci îi era cu neputinţă să facă izbîndă la amîndoao. Solii turceşti răspunseră că n-au plenepotenţă ca să închee pacea cum vor vrea, ci ziseră ca să rămîe păntru altă vreme. Chiu- 56v prulu//Mustafa paşa să făcu vezir dîn caimacam şi 110 adună sfat mare în Ţarigrad. Şi să hotărî la sfat ca să să urmeze războaiele. Şi scrise solilor la Beciu ca să să întoarcă la Ţarigrad, şi făcu strigări dă oaste. Şi trimise porunci în toate părţile, în care arăta că nu voeşte să vie nici un ostaş silit. Şi aşa începură dă toate părţile a năvăli ostaşi vrednici dă izbîndă, căci avea mare ypolipsis vezirul, care îndreptă şi veniturile înpărăţiei. Şi întră în campania războiului. Şi purcegînd spre Beligrad luă Şiahîrchioiu, bătu pă conte Ştarenberg şi luă Nişu. în cea după urmă luă şi Beligrad. Şi trecu Dunărea şi luă Lipa şi trimise oşti în Timiş var. Domnul Ardealului Apafi murise, deci dedese domnia vezirul lui Techeli, şi orîndui serascher cu zece mii dă oaste, şi orîndui şi pă hanul tătărăscu, şi pă domnul 58r Ţării Rumîneşti,// atunci era Constandin Brîncoveanu. 111 Şi le porunci ca să între în Ardeal şi să încredinţeze domnia lui Techeli. Deci întrară cu toţi în Ardeal pă munţii Ţării Rumîneşti, şi bătură pă Haizler gheneral, şi dicherară pă Techel domnu. Şi să întoarse vezirul cu aceste izbînde la Odriiu, şi dă acolo merse la Ţari- 236 237 grad cu înpăratul şi intrară biruitori. Şi începu vezirul a face gătire dă anul viitor. Deci să bolnăvi înpăratul dă idropică, şi la acest an 1691, şi 1102, trecu în ceia-laltă lume dă ani 52, înpărăţind ani 3, luni 9. Stih Şi Suleiman silinţă făcu după putinţă, D-a fi biruitoru. Dar nu fu cu putinţă, să facă vro silinţă D-a fi nemuritoru. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN AHMED II 58v 112 AHMED II 21 59r 113 La acestu văleat, 1691, ş£ 1102, vezirul scoase în tahtu pă // sultan Ahmed II, dupâ nobetul saltanatului, frate mai mic a lui Suleiman, şi trecu la Odriiu, şi măcar că curtea înpăratului acestuia avea multă îndrăsneală la înpăratul încît Cîzlar aga au putut să facă cu pîri pînă să trimită înpăratul ca să aducă pă acestu meşhur vezir, şi să-i ia pecetea. însă vezirul cu toată înţelepciunea cea cuviincioasă putu face, ca nici să meargă, nici să dea pecetea, nici să să arate înpotrivitor, cu toate că-1 iubea şi ulemalile şi rigialii şi enicerii toţi ca p-un părinte, numindu-1 mîn-tuitorul musulmanilor, căci toate acestea curgea la neamul Chiprulîilor, ca fierul la magnif. Şi îţi părea că toate aceste virtuţi sînt fireşti la acest neam. Şi cu un mijloc supţire făcu dă a să trimite surgun Cîzlar aga, la Eghipet, şi a să spînzura lazagi efendi cu căli-mările la brîu, căci ei îl pîrîseră. Şi purcese vezirul la oaste.// Imperatorul şi puse mijlocitori dă pace pă Guliermu III, craiul englezilor. Vezirul cu toate că priimi pă sol cu mare cinste, dar îi zise că el este prii-mitor dă a să face o pace cinstită. Şi cu acest mijloc îl lăsă cu socoteală să-1 surdisească, pînă va lua Budinul. Trecu Sava şi să apropie dă Petre Varadin, şi 59v 114 bătu 5 000 dă oaste nemţească ce era cu prinţipul Baden. Dar nenorocirea oştilor othomaneşti aduse lucrul, încît acest eroe, vezirul Chiuprulu zade, în furia bătăliei, fu lovit dă un glonţu în tîmplă şi căzu mort. Ofichialii curţii sale strigînd unul pă altul la această întristată întîmplare, păntru ca să să auză vorba, făcură dă încetă mehterhaneaoa. Şi această încetare a meMerhanelei, dete pricină enicerilor a pricepe că să făcu cevaş dă mîhnire. Această şastisire făcu încetare iuruşurilor şi hugiumului şi aduse lucrul dă a să birui dă nemţi, dă unde era biruitori,// şi să făcu Aii paşa caimacamul vezir. Paghen, solul englezilor, şi Colier, solul olandejilor, veniră iarăş mediatori, păntru pace la turci dîn partea nemţilor. Solul fran-ţezilor monsiu dă Şatonov să înpotrivi avînd ajutor şi pă Mavrocordatul, şi arătară turcilor că nu pot nemţii a suferi doao războae aşa mari, dăcît un an sau mult doi, ci să nu facă turcii pacea. Deci să făcură gătiri noao dă războiu, şi să urmară fără dă nici un rod, pînă la văleat 1695, şi 1106, cînd sultan Ahmed II, bîntuit fiind dă vrăşmaşi dîn toate părţile trecu în ceialaltă lume, dă ani 51, înpărăţind ani 4. Stih Un lucru necuviincios cînd să va da odată, Urmează în urmă multe mii, 'nţelepţii toţi ne-arată. 'N cea după urmă dă-ntristări, cînd nu avem scăpare, Scăpăm dă viaţa cu-ntristări, cu bucurie mare. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN MUSTAFA II MUSTAFA II 22 După moartea lui sultan Ahmed, Tarabooluz Ali-paşa vezi-— , , A w , rul//cugetă ca să treacă în 115 taht pa^ şah zade Ibrahim, fiiul lui sultan Ahmed II ce era în vîrstă dă trei ani, cu socoteala ca să înpără- 238 239 ţească el. Sultan Mustafa, fiiul lui sultan Mehmed IV, luînd înştiinţare dă la Nejir aga Cîzlar aga dă moartea unchiu-său, nu mai dete vreme vezirului ca să să sfătuiască păntru aceasta, ci trecu în tahtu după nobetul sultanatului, la 1695, şi 1106. Vezirul şi enicer aga, luînd veste că ofichialii saraiului să făcură stăpînitori aceştii alegeri, alergară cu bucurie mincinoasă şi sărutară poala înpăratului celui nou. Şi aşa urmară şi toţi ceilalţi după obiceiu. Deci înpăratul dete vezaretul iar lui Aii paşa, însă hotărî ca să meargă însuşi înpăratul în războiu. Dar aduse pă Elmas Mehmed paşa dă la Bosna şi-1 făcu caimacam, şi după trei zile tăe pă Aii paşa şi numi vezir pă Elmas Mehemed paşa. Şi purcese înpăratul spre // Beligrad. Şi după ce s-au trecut acea 116 campanie, să întoarse pă la Logos şi Caransebeş ale Timişvarului, pă care le şi luă. Şi trecu prin Ţara Rumânească, pă la Mehedinţi şi pîn Romanaţi. Si trecînd Dunărea pă la Izlaz, la Nicopoli, merse la Odriiu. însuşi domnul Ţării Rumâneşti i-au fost conac-ciu după cuviinţă. Muscalii înasediiră Azacul şi să urmară iarăş răz-boaele şi la anul viitor cu izbîndă turcilor către nemţi, căci goniră dîn Timişvar pă imperiali. Luară însă muscalii Azacul, însuşi înpăratul Petru fiind dă faţă. Muri şi Sobievschi, craiul leşăscu, şi căzură leşii la alegere dă craiu, şi părăsiră războiul dăocamdată. Solii Engliterii si Olandiei, iarăş cercară a face pace la înpăratul. înpăratul, cu toate că ştia că să înpăciuiseră franţozii cu nemţii, însă nu priimi pacea, ci purcese la Beligrad cu 135 000 dă oaste. Trimise şi 6ir înpăratul // Leopold pă prinţipul Evghenie dă Savoe 117 asupra Varadinului. Se dete bătălia la Genta cu biruinţa nemţilor. înpăratul merse iarăş la Beligrad şi făcu pă Husein paşa vezir, şi merse la Ţarigrad. Frideric August, electorul Saxoniei, să făcu craiu Poloniei. Şi într-această vreme sultan Mustafa începu a cunoaşte cît era dă trebuincioasă încheerea păcii. înpăratul Leopold, cu toate că era biruitor asupra turcilor, dar aştepta să moştenească crăia Spaniei, după moartea lui Carlu II, şi nu pohtea să-ş prăpădească ostile. Solii englezilor şi a olandezilor văzînd că s-au înfruntat într-atîtea rînduri, nu vrea ca să mai facă provlimă. Alexandru Mavrocordatu, tergimanul divanului, om dă un duh supţire şi petrecător, cunoscu că cu înlesnire ar putea pune în orînduială aceste doao puteri. El era dăsăvîrşit dat ia enteresurile othomaneşti. Deci răpi această ocazione prin care să arătă cu slujbă// 6lv vrednică dă însemnare la înpărăţie, cu care covîrşi 118 atîta alte slujbe ce făcuse şî-ş dobîndise o ipolipsis nemuritoare. Deci mergînd la vezirul pă care nădăjdui să-1 facă cu înlesnire ca să dea mîna la acest acomodament, între alte vorbe îi zise cum că: „Cu puţina cunoştinţă ce am Ia pricinile Evropei socotescu că după starea întru care să află acum imperatorul Leopold, cu multă bucurie ar pohti să facă pace cu turcii". îi zise vezirul: „Este cu putinţă un biruitor ca dînsul să facă această gîndire?" îi răspunse Mavrocordatul: „Stăpîne, aceasta ce eu îţi zic iaste dă la mine. Eu nu m-am întîlnit cu soli interesaţi, ca să grăescu cevaş asupra acestui punt, numai de vei pohti ca să-m dai voe să mă întîlnescu o săptămînă cu solii. Eu îţi făgăduescu că nu numai să-ţi arăt cugetările imperatorului, ci să fac ca să facă 62r ei cerere dă a întră în negoţiul păcii". Deci // îi dete 119 toată voia vezirul lui Mavrocordat ca să să întîlnească cu solii creştini. Deci mergînd către soli, le zise că „în vreme ce au fostu la Vienna, el au priimit atîtea semne dă bunătate dă la imperatul Leopold, încît el s-ar număra cel mai mare nemulţămitor, cînd nu s-ar înplini datoria să să arate cu vreo slujbă către înpărăţia sa, aflîndu-să în cea după urmă şi creştin, şi cum că nu putea să afle mai cu favore ocazione dăcît acum, căci el ştie făr dă nici un fel dă îndoială că imperatorul ar rămînea mai mult mulţumit, cînd ar face pacea cu turcii acum, dăcît cînd s-ar întîmpla a face curînd vreo ruptură cu Franţa sau cu altă crăie, căci turcii atunci ar răspunde cu măreţe şi nebăgare dă seamă, şi cum că ar putea el fi silitoriu acum să.să facă o pace cu condiţii care să poată fi priimite la imperatorul". Şi-i puse 240 241 la jurămînt ca să păzească taină această provlimă, şi 62v altele. Solii // îi mulţumiră şi-i ziseră: „Că imperatorul 120 nu să dăpărtează dă a iscăli condiţii cinstite, şi cum că el este volnic să facă propuneri dă aceasta către prea înnaltul dovlet, şi imperatorul îi va rămînea mulţămit''. Mavrocordatul să întoarse către vezir, şi i le arătă toate acestea dă care foarte să mulţămi vezirul şi zise: „Să fi încredinţat că vei da cu această silinţă o slujbă la înpăratul vrednică dă însemnare, căci vei pricinui liniştea înpărăţiei othomaneşti". Şi începu a face tractatul dă pace cu solii nemţeşti, englizeşti şi olandezi. Feriol, solul franţozescu, aflînd dă aceasta, să sili mult ca să stînjînească săvîrşîrea aceştii păci. Dar nu i să dete ascultare, şi încă i să răspunse ca să nu să mai amestece. Cu toate acestea înpăratul lăsă Ţarigradul şi merse iarăş la Odriiu şi trimise pă vezirul cu toată 63r armia // la Beligrad. Deci ostile turceşti sta în Beligrad 121 şi ostile nemţeşti la Petrevaradin şi să păzea una pă alta. Ruşii, leşii şi veneţenii asemenea urmară la hota-răle lor. Deci să orîndui Carloviţa, locul congresului. Şi dîn partea dovletului să orînduiră soli, Rami Mehmed reiz efendi, şi Alexandru Mavrocordatul, care şi să numi beiu şi mahrem esrar. Dîn partea nemţilor, conte Petinghen şi conte Şlic. Dă la muscali, Bogdanovici şi Vozniceni. Dă la Ieşi, Stanislav voivodul Posnaniei. Dă la veneţeni, Ruzini. Şi mediatori era englezul Paghet şi olandezul Colier. Să făcu întîiu dispută care să şază mai sus la rînd. Şi aceasta înţeleptul Mavrocordat o îndreptă cu o efevrimă, dă a să face o casă dă congres rătundă, cu atîta uşi cîţi şi soli şi cu o masă rătundă şi cu scaune înpregiur. Şi cu acest mijloc să îndreptă 63v şi madeaoa // dă protimisis. Deci rămase imperatorul 122 mulţămit cu a să ţinea pace 25 dă ani. Budinul cu ţara ungurească dă jos şi prinţipatul Ardealului pînă la Mureş şi pînă în Tisa rămaseră ale nemţilor. Timiş-varul şi Beligrad cu Bosna rămase al turcilor. Rusia au făcut o trecvă dă doi ani în care au stăpînit Azacul. Leşii a luat Cameniţa cu Podolia şi Ocraina. La veneţeni s-au dat Mor ea şi Lefcadia. 242 Şi aşa s-au încheiat pacea, la văleat 1698, şi 1109. Deci s-au întors fieşteşcare la locul său. Şi înpăratul după comfermaţiile păcii lăsînd trebile asupra lui Husein paşa vezirul, merse la Caristeran, la saraiul ce-1 făcuse sultan Mehmed, tată-său, acolo unde mergea la vînă-toare. După aceasta trecu la Odriiu şi scoase înpăratul pă Husein paşa vezirul, păntru căci l-au găsit viclean, căci 64r învăţase pă//nepotu-său Cîblelîu să nu arate înpăra- 123 tului mişcările cele adăvărate ale muscalilor, care le înştiinţase hanul. Şi făcu vezir pă Daltaban, ce să afla atunci Bagdat-valesî, care sosind la Ţarigrad ceru tractaturile păcii să le vază. Deci văzînd locurile şi cetăţile ce să dedese, a început a striga de ce să se facă pace cu acest mijloc. Şi au început a grăi multe asupra lui Rami efendi şi asupra lui Mavrocordat, şi mai vîrtos asupra muftiului, dă ce au dat fetfaoa. Muftiu, şi fiind puternic la înpăratul, făcu dă luă pecetea lui Daltaban şi-i luă şi capul, şi făcu vezir pă Rami Mehmed paşa, dîn reiz efendi, şi trecu înpăratul la Odriiu. Deci moartea lui Daltaban pricinui turburare în Ţarigrad. Şi făcînd zorbalîc enicerii păntru lefi că nu li să plătea, omorîră pă caimacam Chiuprulî Abdu-lah paşa, şi făcură pă Firari Hasan paşa, făcură şi 64v vezir // pă Ahmed paşa, făcură şi muftiu pă Nacîb 124 chiasî efendi. Şi plecară zorbalele la Odriiu să scoată pă înpăratul. Omorîră acolo pă muftiu, pă Feizulah efendi. Rami paşa fugi, cum şi Mavrocordatul. în cea după urmă, unindu-să ostile înpăratului cu zorbalele, scoaseră şi pă înpăratul, şi-1 puseră la închisoare, unde după 6 luni muri dă melanholie, înpărăţind ani 8 şi 3 luni. Stih Războaele prieteneşti, pururea sînt mai rele, Dăcît acele vrăşmăşăşti, ce fug toţi dă ele, Cu pagube dă multe ţări, cu ai săi vrăşmaşi să-npacă Suppuşii şi prietenii ce alt au să-i mai facă. Cu mijlocul cel arătat, pierdu ş-o-npărăţie, Şi viaţa-n urmă, Mustafa, păntru melanholie. 243 ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN AHMED III ahmed iii La acest văleat, 1702, şi 1114, 23 cerînd zorbalele ca să să facă înpărat sultan Ahmed, frate-65r său, însuş Mustafa merse // şi-1 înbrăţişă în Odriiu şi-i 125 zise să meargă în tahtu şi să dea nizam zorbalelor în urmă, ca să nu-i facă şi lui asemenea. Deci înpărăţind în Odriiu făcu comfirmaţie întîiu drăgătoriilor, tuturor celor orînduiţi dă zorbale, şi cu. aceasta rămaseră amăgiţi. După 20 dă zile merse la Ţarigrad. Deci în urmă cu multă înţelepciune, măcar că ş-a slăbit puterea înpărăţiei cu morţile ce a făcut la atîţia viteji, carii fuseseră pricina scoaterii frăţîne-său, dar ş-a sigurefsit tahtul spre vreme, cu a nu să teme că poate-i veni vrodată şi lui o asemenea întîmplare, dă care şi în cea după urmă n-a putut scăpa, precum să va vedea. Deci dăspre o parte grijînd a înnmulţi şi a îndăstula comorile înpărăţiei, fu cel dîntîiu care a îndrăznit a schimba şi moneda. Dîspre alta otcîrmuind toate celelalte întocmiri ale puterii, cu bună chibzuire, 65v // a fost dăstoinic dă a întoarce la coronă şi locuri dîn 126 cele pierdute mai dîn nainte. într-această vreme avînd războiu cei mai mari prin-ţipi ce a văzut atunci Evropa, adecă Petru I, înpăratul Roşiei, şi Carlu al XII, craiul şfeţilor, după şase ani a înpărăţiei lui sultan Ahmed, rămîind Carlu dă tot dăsfăcut şi biruit dă către Petru la Pultava căzăcească, şi neavînd altu mijlocu dă scăpare, rănit, a năvălit în braţile othomaniceşti. Fu dar priimit dă către prea puternicul înpărat cu mult libov şi orînduit a sădea în Besarabia la Bender, cu toată cinstea crăiască, unde au şăzut cinci ani. Nu au lipsit însă dă a face aţîţări focului războinic, între osmanlîi şi ruşi, prin mulţi mijlocitori, şi mai vîrtos prin hanul tătărăscu. Deci la leat 1711, înarma înpărăţia othomanilor asupra 66r Roşiei. Fu trimis Baltagi Mehmed paşa vezirul // ser- 127 dari ecrem, cu ostile turceşti asupra moscalilor, şi să întîmpinară cu însuşi Petru înpăratul la apa Prutului, unde aflîndu-se încungiurat dă turci acolo, şi cu multă lipsă dă zaherea, căci să înşălase dă făgădueli mincinoase, cu toate că ostile roşeşti luaseră Brăila, fu silit înpăratul Petru a cere pacea, care şi i să dete cu întoarcerea Azacuiui înnapoi şi a tuturor locurilor ce luaseră dă la turci la 1698. După aceasta fu şi Carlu îndemnat a merge la ţările sale, care şi nesuppuindu-să fu silit 1714. ştefan Vodă Cânta- a să trimite cu necinste. Nu cuzin prelungescu povestirea aceştii istorii, căci s-a scris pă largu dă mulţi vrednici dă laudă istornici. La leat 1715 porni războiu asupra veneţenilor, şi Chiumurgi Aii paşa vezirul merse cu armadele pă uscat şi pă mare şi suppuse iarăş Morea la înpărăţia othomanicească. Carol al VI, înpăratul romanilor, fiind &6v garante la pacea ce s-au făcut la // Carloviţa, cînd a dat 128 turcii Morea la veneţeni, fu silit a rîdica războiu asupra 1716. Nicolae Vodă Ma- turcilor. Deci mergînd ostile vrocordat turceşti la Beligrad, şi întîm- 1717. Ion Vodă frate-său pinîndu-să cu duca Savoiei, 1719. iar Nicolae Vodă. prinţipul Evghenie, rămase stricate şi dăsfăcute dă tot, să stăpîni pîste puţin şi Beligradul dă cătră nemţi, şi Timişvarul, şi Craiova Valahiei. Deci să siliră turcii a cere pacea, care să închise la Pasaroviţa, luînd turcii Morea dă la veneţeni şi dînd nemţilor Beligradul cu Servia, banaturile Timişvarului şi Craiovei, cu toate districturile sau judeţele lor. Nu mult după aceasta s-a făcut sadrî azem, Ibrahim paşa şi chehaia, gineri-său Mehmed. Şi într-această vreme i-a dat şi paiaoa ce o are chehaialîcul acum, adică Rumeli paiasî. Aceşti doi fiind foarte iubiţi înpăratului, a prelungit mulţi ani într-aceste doao drăgătorii, avînd toată puterea 67r otcîrmuirii înpărăteşti, şi măcar că n-au // pricinuit 129 vreo stricăciune prelungirea drăgătoriei lor. Insă s-a arătat ca o statornicie la minţile nestatornice şi iubitoare dă vederi noao. Deci cei mai mulţi aprinzîndu-să dă zavistie la leat 1730, şi 1143, făcură mare zorbalîc în Ţarigrad, avînd căpetenie pă Patrona şi Musiu. Deci năvălind 244 245 I la Atmeidan uniţi cu enicerii, cu mare hugiut încun-giurară saraiul Burnu, adecă Bizantion, palatul înpărătescu, unde rămaseră închişi cu ai palatului şi vezi-1730. Constandin Vodă Ma- rul şi chehaiaoa şi cei mai vrocordat, 15 zile întîiu mulţi rigiali şi ulemali. Iar căpeteniile zorbalelor tăbărîră la Atmeidan, şi dă acolo dă la acea tabără făcea cereri şi porunci trimetea dă călca case şi prăvălii, da focuri pă alocurea şi înfricoşa să arză toată cetatea cea mare Costanclinupoli cu saraiul, şi toate cele dă împrejurul ei, şi să treacă 67v suptu sabie dă obşte pă toţi. înpăratul, // sigurevsit 130 spre vreme în saraiu, supt paza bostangiilor şi balta-giilor, să temea dă toate cele întîmplătoare, trimise să-i întrebe ce le este cererea? (Această istorie cu giornal şi pre larg să scrie dă Subhî-efendi, şi dă mulţi evropei, şi cine va răvni să o ştie cu amăruntu, o va afla dîntr-acelea, iar eu dau numai o idee cititorilor dă aceasta pă scurt) au răspuns că cer pă chehaia beiu. Mulţi dîn cei dîn lăuntru sfătuia să să dea. Şi mulţi, mai vîrtos sora înpăratului, zicea că dă le va face voia numai la o cerere, are să le o facă la toate, pînă şi la a să lepăda dă înpărăţie. Sultan Ahmed văzînd hugiumul şi faptele lor, porunci să tae capul chehaelii şi să-1 arunce pîste ziduri, zorbalelor, socotind că cu aceasta îi va potoli. Ei însă văzînd că li să făcu voia aceasta, cerură capul vezirului cu mai multe înfrico- 68r şiri. Să // dete şi acela fără zăbavă. în cea după urmă 131 cerură eşirea înpăratului din taht şi giuluş dă alt înpărat nou şi strigară să să facă sultan Mahmud. Sultan Ahmed văzînd că nu i-au mai rămas nădejde, să scoborî dîn taht şi însuş zise lui sultan Mahmud să facă giuluş şi rămase în cafasuri unde după puţină vreme muri, înpărăţind ani 28. Stih Ahmed cu-nţelepciunea, ce foarte mult iubi, Şi cu luări dă locuri, devletu-npodobi. Grijî mai mult dă toate, a fi înleneşitu, Dar şi elu la aceasta, rămase amăgitu. 68v 132 A ISTORIEI OTHOMANEŞTI, A PREA PUTERNICILOR ŞI MARILOR ÎNPÂRAŢI ce s-a alcătuit dă dum[nealui] spătarul Ianache Văcărescul TOMU 2 69r* "133 69* ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN MAHMUD I 134 mahmud i Sultan Mahmud cel dîntîiu, şi 24 Mehmed al cincilea precum îi zic evropeii, fiiul lui Mustafa al doilea, la 1730, şi 1143, trecînd în taht să pro-1730. Mihai Racoviţă povedui înpărat. Să înştiin- ţară zorbalele şi-1 cunoscură dă înpărat, şi ţiindu-ş tabăra tot la Atmeidan zicea că înpăratul iaste ciracul a lor. însuşi Patrona lovindu-1 pă spate cu mîna, îi zicea: „Tu eşti ciracul mieu". Deci vezirii, ulemali, paşi, rigealii, domnii şi acei ce să orînduia în treabă, era acei ce poruncea Patrona şi Musiu cu zorbalele. Era dă la 1722, încă dîn vremea lui sultan Ahmed, pornită ecstratie, sau seferîn Persia, păntru turburările lui Mirveis. înţeleptul înpărat sultan Mahmud, neputînd suferi acestu mijloc dă necinste, care curgea la otcîrmuirea înpărăţiei, pricinui trebuinţă dă a merge oşti în Persia, şi hotărî să scoată 7Or a ordie înpărătească la Scutari, şi să să facă gătirea 135 acolo, ca să să pornească la Persia. Deci după ce a trecut ordia la Scutari, întru una dă zile să făcu hotă-rîre dă a să face sfat dă războiu, în saraiul înpărătescu la Vizantion. Fuseră dar chemaţi, vezirul, ulemalii, rigeali, şi paşii, cîţi să afla atunci la Ţarigrad, între carii era şi căpitan paşa, Geanîm hogea, vestitul acela Naiarh, care a dat şi sfîrşitul aceştii comedii sau tra- Pagină albă în manuscris. 249 ghedii. Fură chemaţi la acestu sfat şi cei mai pre sus dă sfat, într-acea vreme, Patrona şi Musiu. Carii viind cu ai săi să închiseră porţile palatului. Rămaseră după obiceiu şi orînduială, toţi ostaşii şi calabalîcul afară, şi în palat rămaseră numai cei chemaţi la sfat, şi breslele cele orînduite ale palatului şi obicinuite. Să începu sfătuirea dîn care să aţîţă prigonire Patronii, cu Geanîm hogea. Şi dîntr-această prigonire, aprinzîndu-se//gîlceavă, sări căpitan paşa şi năvăli asupra Patronii, şi alţii asupra lui Musiu, ce era gătiţi cu hotărîre păntru aceasta şi 1731. Costandin Vodă al V***1?- Să dete Poruncă ca doilea rînd sa 11 sa amnce capetele piste ziduri să le vază oamenii lor, şi zorbalele, şi enicerii ceialalţi. Şi în grab eşî şi enicer aga cu toţi zabitanii săi. Şi îndată urmîndu-i enicerii cu toată suppunerea, să luară după zorbalele ce începuseră a fugi văzînd capetele căpeteniilor lor. Prinseră, înnecară, tăiară, pă cîţi aflară. Eşî şi capetan paşa cu galiongii săi, făcînd aseme-1733. Grigorie Ghica nea, şi numai puţin şi bos- tangi başa cu ai săi. Şi aşa patruzeci dă zile ţiind această vînătoare, nu scăpă viu nici un vinovat. Mulţi însă şi fără vină trecură în ceialaltă lume, păntru ca să nu să întîmple a să învinovăţi şi aceia în urmă, altă dată. Dar să înpuţi şi marea în Ţarigrad dă leşuri, încîtu multă vreme, zic, că nici peşte, nici ostraca nu să putea // mînca. Deci să potoliră toate răzvlătirile dă totu, şi să făcu la obşte o înveselită petrecere, care să pomeneşte şi acum, căci numitul înpărat era înţelept şi plin dă bunătate. La leat 1735, Anna, înpă-t, j- ™ răteasa Roşiei, avînd 1735. Costandin Voda Ma- w w . jv .. suparan da tătarii nogai, si vrocordat a treia ^ ^ ^ ^ ^ ^ ce călca locurile sale şi bîn-tuia sudiţii şi suppuşii, ceru la înnaltul devlet othoma-nicescu ca să-i înfrîneze. După vreme văzînd că înnal- tul devletu puţin grijaşte dă aceasta, porni războiu asupra tătarilor. Şi întrînd ostile roşeşti supt povă-ţuirea mareşalului Mineh, în ţările tătărăşti, purtătoare dă biruinţă, prăpădiră Crîmul şi stăpîniră şi Ozia, întrară şi în Moldavia. Devletul trimise ordia înpărătească la Isaccea cu toată puterea. Şi să întîm-pinară în multe locuri ostile, totu cu izbîndă oştilor roşeşti. 7lv Totu într-această vreme, avea înnaltul devlet seras- 138 cheri trimişi // şi în Persia păntru turburările lui Tah-mazu, care a cercat să facă şi aleanţă cu amîndoao curţile inperiale înpotrivă Porţii. Şi la leat 1737 arîdică războiu şi înpăratorul Carlu al VI, asupra othomaniceştii înpărăţii fără veste, trimiţînd feldmareşal pă duca dă Lorena, gineri-său, care fu în urmă prin schimbu, mare ducă dă Toscana, şi înpărat romanilor Fran-ţiscu I, ce avea soţie pă fiica lui Carlu, pă lăudata înpărăteasa Măria Terezia, carele şi după ce a trecut în hotarăle turceşti, suppuse cetatea Nişului. Deci prea înnaltul devlet, lăsînd serascheri asupra biruitorilor muscali, trecu în grabu cu sangeagî şerif şi cu toată ordia la Diiu, dă unde apoi întoarse Nişul la stăpînirea sa, dete bătălia dă la Isargic cu mare izbîndă, şi făcu Beligradul asediu, care şi să închină cu tractat. Să înpăciuiră ruşii cu întoarcerea tuturor 72r ţărilor ce luase, şi cu stricăciunea //dă totu a Aza- 139 cului, şi a tuturor cererilor şi supărărilor tătărăşti, luîndu-şi şi cheltuiala ce făcuseră la războiu. în urmă la 1739 să înpăciuiră şi nemţii la Pasarovici, întorcînd la înnaltul devlet, Beligradul, cu Servia şi banatul Craiovei, cu judeţele sale, pă care prea puternica înpărăţie îl uni iarăş cu ţara noastră rumânească, cum a fostu dîn ceput, măcar că cercaseră unii să-1 facă dăosibit prinţipat. Acestu înpărat a suppus foarte mult zorbalele, căci dă la 1730 dedese voe şi prăvăliaşilor turci, şi creştinilor şi ovreilor, şi armenilor, 1741. Mihaiu Vodă Racoviţă ca să aibă îndrăzneală să lovească şi să omoare pă eni- 251 ceri, la vremile ce-i vor vedea pornind zorbalîc. Dedese însă şi enicerilor voe să să poată neguţători. Era plin dă bunătate şi dă înţelepciune, iubia raelele şi le dedese la toate slobozenie în zilele sale cele fericite. Beşîr 72v aga cîzlar agasî, // luase multă îndrăzneală şi putere, 140 încît puţin era să pricinuiască mari turburări, dă nu i-ar fi arîdicat viaţa înpăratul. Deci a înpărăţit cu pace pînă la 1754, cînd întru 1744. Costandin Vodă a una dă vineri, măcar că să 4-a afla foarte bolnav, dar ne- eşînd doao vineri la selamlîc, 1748. Grigorie Ghica Vodă ^ai în nainte păntru nepu- 1752. Mateiu Vodă fiiu-său tinţă, la a treia fu silit să iasă la geamie ca să nu dea 1753. Costandin Vodă Gi- bănuieli. Deci întorcîndu-să nan dă la seleamlîc, nemaiputînd sta pă cal, aproape dă Babi-Humaiun, s-a povîrnit să cază, şi priimindu-1 în braţe baş-aga, 1-a luat şi 1-a dus pă, mîini dînpreună cu ceia-lalţi ai săi aproape într-o odae, unde şi acolea îş a dat săvîrşîtul, trecînd la saraiu cel dă trandafiri dîn ceialaltă lume, înpărăţind ani 24. în zilele acestui fericit înpărat la......1 am văzut şi eu lumina lumii aceştii pline dă amaru, şi la fericirile ei, şi dă nestatornicie, şi la cele ce să pot socoti mai statornice. 73r // Stih 141 Mahmut apoi la toate rămase lăudatu Căci toţi îl socotiră dă vrednic înpăratu. Aduse şi izbînde, făcu şi dobîndiri Şî-ş veseli suppuşii cu multe fericiri. Ş-aşa trăind cu slavă, devletu-ş dăsfătă, înpărăţind cu pace, pînă să strămută. 1 Loc alb în manuscris. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN OSMAN III osman iii Mustaa paşa, ce s-a numit 25 Tîlchi, aflîndu-se vezir, trecu cu grabă în saraiu şi scoase după nobetul saltanatului pă sultan Osman III, fratele lui Mahmud, şi îl sui în tahtul înpărătescu la leat 1754, şi 1167. Acestu înpărat era foarte drept atîta încît avea prolipsis cum că toţi veri cîţi să află în treaba devletului sînt jacaşi şi năpăstuitori săracilor 73v şi nemernicilor, şi păntru aceasta // mai în toate săptă-142 mînile schimba rigealii şi pă veziri, în fieşteşce doao luni sau trei, îi scotea, pă alţii surghiunindu-i, pă alţii şi tăindu-i, şi în adăvăr jafurile şi ruşfeturile după cît era putinţă să înpuţinaseră, căci toţi tremura dă frică. Mulţi însă şi nevinovaţi au perit. Mai sus numitul vezir fiind 1756. Constandin Vodă Ma- scos dîn vezaret, după ce au vrocordat, a 5-a înpărăţit, şi iarăş adusu dă iznoavă la pecete, singur el s-a prostit, sfătuind pă înpăratul ca să facă pă Halep valesî. în cea după urmă aducînd dă la Halep pă vestitul acela Mehmed paşa Ragîp 1-a făcut vezir, care şi cu înţelepciunea sa cea mare otcîrmuind, a putea ţinea vezaretul mai mult dăcît alţii, în zilele acestui înpărat, fiind că a putut sta pînă la moartea înpăratului, însă cu multe meşteşuguri, şi cu mare primejdii, căci dă mai trăia doao trei ceasuri înpăratul îşi pierdea şi viaţa, dîn pricina Cîzlar agăi şi a lui // lazagi efendi. Acesta îi o a proorocit şi un munegim la Halep încă, zicîndu-i că peste puţinu ai să ajungi vezir şi după aceasta pîste puţin ai să te primejdueşti şi dă vei scăpa dă acea primejdie, vei să fii vezir încît vei trăi (Aceasta dă la însuş Hachim başa al acestui vezir Athanasache, ce s-au numit Ipsilant am auzit-o cu încredinţare). Deci la leat 1757, şi 1171, bolnăvindu-se înpăratul Osman foarte rău ş-a dat săvîrşitul. 74r 143 252 253 Puţina vieţuire nu dete păsuire Acestui înpărat. S-arate vro mărire, ca cu dăosebire, Să fie lăudatu.1 ÎNPĂRĂŢIA LUI fSULTAN MUSTAFA III mustafa iii Mehmed Ragîp paşa vezirul, 26 trecînd în saraiu, merse la sultan Mustafa III şi îi dete buna vestire dă nobetul înpărăţiei ce i-a sosit şi îi 7^v făcu davet dă giuluş. Sultan Mustafa // care fu cel mai 144 cu multă înţelepciune înpodobit, dăcît toţi înpărăţii osmanlîi a acestui strălucit neam, şi cel mai mare politic între musulmani, aşişderea şi cel mai bîntuit dă nenorocire, nu să birui dă obicinuita bucurie a iubirii dă slavă în deşărt, ci vru întîi să afle starea înpărăţii, şi mijlocul dă a bine înpărăţi, şi apoi să să sue în taht. Deci după multele cercetări ce făcu vezirului, cunoscînd că şi înţelepciunea lui este dăstoinică dă a străluci şi pă a sa în lume, îi înnoi vezaretul, priri cuvînt şi jurămînt, pînă a nu eşi în tahtu. Apoi eşind trecu în tahtu după orînduială obiceiurilor înnaltului devlet şi înnoi şi înfurmă vezaretul lui Ragîp. După ce dar fu cunoscut înpărat dă toată obştea, îndată cugetă să fie şi cunoscut la această obşte cum că este înpodobit şi cu darurile înpărăteşti. Unde întîiu înbrăţişă dreptatea, darul cel ce mai cu de-a 75r dinsul aseamănă pă înpărăţi //cu Dumnezeu, căzu la 145 cercetări prelungite şi cu amăruntul păntru verice pricină, atîta încît fără zăbavă arîdică toată frica norodului şi dă năpăstuiri, şi dă mozavirii, şi dă pîri mincinoase. Şi după ce dete pilde multe asupra dreptăţii, cu mare statornicie vru să semene în minţile tuturor 1 Marginal autorul a corectat: lăudatu în loc de arătatu. şi economia, schimbă porturile cele dăsfrînate, şi ale raelilor, cu iasac dă a purta toţi haine negre şi în Ţarigrad şi aiurea, afară numai dîn Valaho-Moldavia, cum şi ale turcilor, atît cu poruncă ca să poarte haine proaste, cît şi cu pildă, căci le purta însuşi înpăratul. Unde îndată să văzu o îndăstulare, şi mai bine să zic o bogăţie la obşte. Urmă tătîne-său la schimbatul monedii, şi mai vîr~ tos la înmulţirea haznelilor, şi îndăstulă devletul cu atîta comori noao ce a adăogat şi cu multă avere. Oamenii înţelepţi şi procopsiţi luară mare ipolipsis. Şi la toate fără multă vorbă. Străluci buna otcîrmuire, 75v încît //la toţi dă obşte să încredinţa, o fără dă griji 146 şi fericită petrecere. La leat 1758, tătarii dă la Crî-1758. Scarlat mu făcînd ribelione, sau zorbalîc, Vodă Ghica asupra hanului tătărăscu, sau mai bine să zicu asupra Porţii, prin îndemnările lui Cîrîm Gherei, ce atunci era serascher sultan şi cugeta a să face han cu acestu mijloc, eşiseră dîn hotarăle tătărăşti precum şi dîntr-acele ale suppu-nerii şi robiră mult norod dîn Moldavia, ajungînd şi pînă la judeţul Rîmnecului al Valahiei. înnaltul devlet, cu toate că dete porunci vezirilor dă la Rumeli, dă la Ozu, şi dă la Vidin, şi domnilor Ţării Rumâneşti şi Moldoveneşti, şi muha-fîzilor după la cetăţile Bugeacului şi Crîmului, să lovească şi să suppue pă tătari. Dar cu toate acestea, şi cu mai mult politicescu mijloc, arîdică pă Cîrîm Gherei la cinstea hăniei şi-1 făcu han Cîrîmului. Să 76r potoliră răzvrătirile în grab şi să // întoarseră toţi 147 robii cu filotimia hanului, ce vru să să arate mai vîrtos cu aceastea că el este credincios devletului, cum încă şi cu a pedepsi pă mulţi dîn zorbale, poate căci i-a dat ascultare, şi au fostu pricina îndăstulării sale. într-această vreme, Ştefan Văcărescul, părintele mieu, să afla spătar mare al ţării şi pînă a nu să înli-nişti mai sus zîsele turburări, luase poruncă dă la prinţipul Valahiei ce era atunci Scarlat Ghica, ca să meargă cu ostile ce să afla gata, la Focşani, păntru paza ţării, cînd sosi şi înştiinţare că s-au întors tătarii în ţara lor. 254 255 1761. Costandin Vodă Mavrocordat, a 6-a 76 v 148 77r 149 într-aceste vremi iroele veacului său, şi al casii Brandeburghilor, Friderecul I, craiul Prusiei, avînd războiu în a doao oară, cu strălucită casa Austriei, întru care înpărăţea cu multă slavă şi vrednicie Măria Terezia, care cu vreo cîţiva ani mai înnainte, prin vestită purtarea dă biruinţă a armelor sale înpotrivă // voinţii, nu numai a multor corone dîn Ghermania, ci şi a multora dîn Evropa, încununase cu stema imperiului romanilor pă iubitul său soţu, Franţiscu I, mare duca al Toscanii, dîn prinţipii Lo-renii/ ce atunci să afla gheneralisim oştilor austriane. Să arîdicase spre ajutoru aceştii fericite case şi Elisavet I, înpărăteasa Rosielor, şi Luighi al XIV, craiul franţezilor, şi duca Saxoniei Avgust, ce era craiu Poloniei, făcînd toate aceste puteri războiu asupra craiului Prusiei, care şi cu toate că a pierdutu pînă şi Berlinul, dar ţinea războiu cu multă ciudire a obştii. Acest craiu, aflîndu-se într-această stare, năvăli la ajutorul prea înnaltei Porţi, cugetă însă întîiu a lucra dă a putea trimite şi ţinea solu, dă a pururea la Ţarigrad, asemenea ca şi alţi crai şi înpărăţi, care şi prin mijlocirea tergimanului Grigorie Ghica la veziru Ra-gîpu paşa, fu priimit şi să sili foarte mult numitu sol ca să-n // armeze pă prea înnalta Poartă asupra casii d-Austria, cu mari făgădueli. Nu fu însă cu putinţă a să priimi această cerere. Deci craiul Prusiei alergă la ajutorul hanului tătărăscu ce într-acea vreme era tot Cîrîm Gherei, omu războinic şi plin dă îndrăzneală, care şi nu zăbovi dă a să arîdică şi a şi purcede asupra nemţilor să între în Ardeal, fără dă a nu da ştire la prea înnalta Poartă, măcar după datoria ce avea ca un suppus. Prea înnalta Poartă să turbură asupră-i, şi după ce îl întoarse înnapoi, fără prelungire dă vreme, îl scoase şi 1763. Costandin Vodă Ghi ca 1764. Ştefan Vodă, frate său 77v 150 78r 151 dîn hăttie. Aceia însă ce nu poate aduce şi pricinui anii şi strădania, pricinueşte cîteodată ceasul şi norocul. Muri fireşte Elisaved, înpărăteasa Roşiilor. Petru al treilea ce era moştenitor înpărăţii, nepotul zisei înpă-rătese dă sor, şi fiiu dîn ducii dă Olştain, avea printr-âs-cunsu corispondenţă prietin ească cu craiul prusianu. Deci priimind moştenirea //Roşiei, întoarse în grab asupra nemţilor armele sale ce era arîdicate asupra prusianilor păntru ajutorul nemţilor. Fu dar silită Austria a priimi pace, cu pierderea ducatului Sileziei. Fără prelungire însă dă multă vreme, făcîndu-să mare epanastasis la Roşia, scoaseră muscalii pă Petru înpărat păntru faptele sale şi încoronară pă Ecaterina a doao, soţia sa, cu stema 1765. Scarlat Vodă Ghica Roşiei; cea dîntîiu iroină ce a văzut veacul nostru, şi una dîn cele alese şi dîntîiu persone ce au văzut lumea, pînă în zilele sale. Această născută fiind în Ghermania dîn casa dă Analt-Zerbst, ca cum ar fi fostu destinată şi hotărîtă păntru coroana Roşiei, nu ar fi putut Roşia său. vreodată să arate în lume darurile sale cele fireşti ce s-au văzut fără otcîrmuirea acestui duh. Trebuia însă Roşia a fi suppusă la acestu duh, păntru ca să-1 putem vedea toată lumea cît iaste dă mare şi dăosibit. Această//înpărăteasa după ce a priimit schiptru-rile roşeşti, în vremea ce a început a da lustruri înpărăţii, s-a întîmplat moarte craiului leşăscu, Avgust, duca Saxoniei. Deci fiind chemată dă Ieşi, păntru obicinuitul ajutor ce dă a pururea ceru la Diete în vremea ce fac alegere dă craiu, n-a trecut cu vederea a nu arăta şi la înnălţata Poartă, această chemare obicinuită, ci a cere ca şi înnalta Poartă, ca o vecină a leşilor, să trimită sol păntru aceasta în Polonia, şi să fie dînpreună sîrguitoare la această alegere. Poarta şi arătînd că să îndăstulează, cu toată mulţămita, ca alegerea dă craiu să fie dîn neamul leşilor, iar nu dă aiurea, şi cum că n-are dăosibit interes dă a să face 1766. Alexandru Vodă, fiiul 256 257 dîntre Ieşi vericine va fi, a răspunsu Roşiei, că nu are d-a trimite sol, ci să urmeze a da ajutorul cel cuviin-ciosu. Deci trimeţînd înpărăteasa Ecaterina sol, pă prin-?8v tipul Nicolae Repnin, şi vro cîteva // polcuri ca să să 152 afle păntru ajutor, s-a făcut alegere dă a fi craiu, Stanislau Poniatoschi, care şi astăzi trăeşte cu îndăs-tulare. Mulţi dîn cei ce râvnea a crăi s-a turburat păntru aceasta şi au urmat a face răzvlătiri, şi trăitorii craiului şi confederaţiile. Ruşii şi sta în Polonia, spre ajutorul craiului ce să alesese. într-această vreme şi leşii preagoslavnici fiind bîn-tuiţi la slobozenia legii, dă către leşii catolici, cum şi luteranii, şi lipsiţi dă toate dreptăţile, a dreptului noroadelor, şi dă toate priveleghiile neamului lor, păntru lege, alergară la protecţia şi ocrotirea înpărătesii Ecaterinei, care, şi priimindu-i cu braţe înpărăteşti, să arătă protectriţă dreptăţilor şi priveleghiilor lor, şi a legii către Ieşi. Leşii, ce cu multă zavistie nu suferea alegerea craiului Poniatovschi, cu mai multă nemulţămire nesuferind şi această ocrotire, alergară 79r la prea înnalta Poartă. Cerură ajutoriul înnaltului // 153 devlet, dă a să izgoni ruşii dîn ţara lor, şi cu acestu mijloc, dă a să putea înpotrivi la protecţia Roşiei ce să întocmise, şi asupra legii pragoslavnice, şi asupra craiului, şi deteră făgădueli dă a face hărăziri dă locuri şi ţări la prea puternica înpărăţie păntru acestu ajutor. Cu înlesnire deci aţîţară şi aprinseră focul războiului şi înarmară pă prea înnalta Poartă asupra ruşilor. Fu scos dîn vezaret înţeleptul vezir Muhsun oglu, ce nu vrea să dea suflare aceştii aţîţări, fără cuvînt. Să făcu Hamza paşa vezir, care arîdică solul Roşiei la Edicule. La 1768 septemv[rie] să făcu han Crîmului, războinicul Cîrîm Gherei. Pîste puţin în urmă să făcu vezir Emin Meh-1768. Grigorie Ghica med paşa iailîcciul, care a eşit cu sangeac-şerif dîn Ţarigrad. Să făcu domnu Ţării Rumâneşti, Grigorie Ghica, 79v în locul cumnată-său Alexandru Ghica, şi domnu Ţării 154 Moldoveneşti Constandin Mavrocordat, în locul // lui Grigorie Calimah. Să făcu tergiman şi Nicolache Şutul. Şi purcese ordia la leat 1769 martie la Isaccea, care ordie dăsăvîrşit socotindu-se dînpreună şi cu oastea serascherilor ei, era alcătuită dă un milion dă ostaşi. Ruşii ce nu pohtea acest fără 1770. Manuii Vodă pricină războiu, şi n-avea nici o gătire dîn vreme, măcar că priimiră cu braţe dă fier pă Cîrîm Gherei, încă dă ia ghenarie, căruia în cea după urmă iuţimea gerului îi pricinui şi moarte, dar să silea să stingă acest jăratec războinic cu multe mijloace. Mehmed paşa ce fu coprins dă făgăduieli roşeşti fără vreme şi fără cuvînt, căci a pricinuit răul înpărăţiei cu acest scopos, prelungea dă a să face şi năvălirea serascherilor în Polonia, ce era trebuincioasă, şi înple-tirea războiului, a ordiei, ce nu să cuvenea a fi zăbav-nică, şi vrînd să înşale pă înpăratul, rămase înşălat dă ruşi. 80r Ruşii ce-i făcea făgăduieli pricinuitoare //dă pace, 155 făcea şi gătiri vrednice dă izbîndă. Vezirul umbla dă la Han Tepesî la Bender, cînd ruşii mergea dă la Lati-ciov spre Cameniţa. Vezirul tăia zahreaoa şi tainurile ostaşilor ca să fugă şi să poată cere pace către înpăratul cu pricinuiri. Ruşii amăgea pă vezirul cu a nu da războiu, şi a cere pace pînă va face a izgoni ostaşii. Toate aceste nenorociri ale înpăratului Mustafa să urmară pînă la septemv[rie] cînd ruşii făcură muhasere Hotinul şi pă Boznalî Mehmed paşa serascherul. Trimise devletul pă Moldovangi Aii paşa serascherul dă la Bender să mîntuiască Hotinul. Ruşii să traseră dă la Hotin în grab, păntru ca să pue mai cu lesnire in mîini şi pă Moldo van giu. Să încredinţa înpăratul dă vicleşugurile vezirului. îş luă pecetea dă la vezirul Han Tepesî. Şi îi luă şi capul în Odriiu. Luă şi capu dragomanului Nicolae Şutul cu pricină că ar fi fost 8Qv amestecat // într-aceste sfaturi, în Ţarigrad. Dar toate 156 fără folos, fiind fără vreme, căci ostaşi nu mai rămăseseră. Dete pecetea Moldovangiului, cu cuvînt că a mîntuit Hotinul, şi fără cuviinţă, căci nu era om dă a cunoaşte, că nu este cu putinţă a face el la octomvfrie] 258 259 cu 30 000 dă oaste, aceia ce trebuia să facă Mehmed paşa cu un milion la maie. Deci trecu Moldovangiu ostile la Cameniţa în Polonia şi în grab fuseră stricate dă muscali, şi ostile, şi ipolipsis a devletului, căci s-au biruit vezirul şi fără zăbavă stăpîniră Hotinul ruşii, şi tot cîmpul armiei turceşti rămîind părăsit dă turci. Trecu Dunărea şi ordia, şi vezirul la Isaccea, şi dă unde şi să nădăjduia şi să cuvenea să ia turcii stăpînirea în Polonia, să înpatroniră ruşii, şi dă Moldavia şi dă Valahia. Şi pă domnul Moldaviei îl făcură prigio-9Qr nier la Galaţi, dă unde şi bolnăvindu-se // ducîndu-1 la 157 Iaşi au murit pă drum. Pă domnu Valahiei, Grigorie, iarăş călcînd Bucureştii ostile volontarii prin comanda unui pol polcovnic, Nazarie Carazin, şi prin ajutorul şi conglăsuirea Pirvului Cantacuzinul, ce era atunci spătar al ţării, îl prinseră şi-1 trimiseră prigicmier ia Petroburgu. Călca-voiu păstoriul, după scriptură, era atunci urmările. Toţi creştinii ce n-a chibzuit cele după urmă, şi care nu era adăpaţi dă ştiinţa politiceştilor otcîrmuiri, socotea că Roşia are să arîdice dîn lume, sau cei puţin dîn Evropa, toată stăpînirea turcească. Unii păntru rîvna legii, alţii păntru pohta slavei, şi alţii păntru iubirea hrăpirii, să făcură ostaşi ruşi, şi cei mai mulţi şi fără comandir, alţii iarăş dă frica turcilor, fiindunie credincioşi fugea dă dînşii să nu piară. Prinţipul Ghica putea să scape şi să fugă la turci, dar fiindu-i frică să nu-ş 90v piarză//capul, cu pricina că n-au ocrotit ţara, cu 158 1 500 dă ostaşi turci, ce era atunci în Bucureşti, şi la zgomotul cel dîntîiu au fugit fiind izgoniţi dă 30 dă cazaci, şi dă trei patru sute ţărani volintiri, fără arme, s-a paradosit dă nevoie. Boerii, ce ne aflam la Bucureşti, am cugetat a trimite soţiile la Ceraş în Săcueni, să le depărtăm dă primejdiile văzute, unde şi mulţi boeri s-a dus dă nevoie. Eu am fostu popritu dă către cei [ce] stăpînea dăspre ruşi, cum şi dă spătarul Pîrvul, care şi hrănea dragoste asupră-m şi ipolipsis dîn ceput. Şi atunci avînd nădejde că voiu vrea să-i facu slujba ce socotea că pociu, mă silise a rămînea. Eu şi văzînd primejdia obştii, şi aceia în care să afla ţara, şi mai vîrtos învinovăţirea către lege, căci arîdicase epanastasis asupra stăpînitorilor, şi neputînd a face pă spătarul să cu-9lr noască primejdia, şi a patriei // şi a dumnealui, după 159 datorie-m cugetam să mă trag. Dumnealui ce gîndea că poate să să facă domn ţării dă către muscali, au adunat o înpreunare dă boerii acei mai mari şi mai bătrîni şi cu mitropolitul Grigorie, la carii s-au făcut provlimă ca să meargă doi boeri mari la feldmareşalu ce atunci să afla la Laticiov, păntru ca să ceară oaste dă paza ţării, şi aceşti doi boeri unul să fie Mihail vistierul, frate-său, şi altul eu prietenul, ce şi eu mă aflam vistier mare, făcut dă la septemvrie 69, după Mihail Cantacozinul. Deci ne orînduim soli păntru aceasta. în urmă să mai orîndui dînpreună şi Nicolae Brîncoveanul logofătul, dă care vistierul Mihail îş ascundea chib-zuirile. Pă cale mergînd îş dăscoperi Mihail chibzuirile către mine la o gazdă într-o seară, cînd dormea Nicolae, şi mă ispiti întrebîndu-mă aşa: „Feldmareşaîul cînd ne va porunci să facem şi alegere dă un domnu în ţara noastră dîntre noi, pă cine găsescu eu cu cale?" 91v Socotind // poate că voiu răspunde „pă dumnealui spa- 160 tarul, fratele dumitale". Eu şi i-am răspuns că nu găsescu altul mai cu cale dăcît pă mine. îmi zise şi acest răspunsu îl potu face toţi boerii. „Şi ce îndoeală ai dumneata?", îi ziseiu. îmi zise: „Dacă ar fi^ ştiut frate-mieu aşa, mai bine ar fi fugitu la turci". îi răs~ punseiu că „Mai lesne s-ar fi făcut deocamdată domnu acolea, căci în Evropa înpărăţii domnu asolut nu fac"; îi arătai pildă, Transilvania, Timişvarul şi Podolia, Smolenscul, şi altele şi d-abia începu a mă crede. Şi văzîndu-1 întristat poftitoriu zicîndu-i; „Acestea stau în mîna lui Dumnezeu". A doao zi purcesem la Buzău, unde, dîn norocul mieu, găsim viind în ţară pă polcovnicul Nazarie, pricinuitoriul răzvrătirii, şi prietenul spătarului, dînpreună cu episcopul Buzăului Cozma şi Pantazi Cîm-92r pineanul clucerul. Avea oaste vreo patruzeci dă cazaci 161 şi.vro 200 dă ciobani, săteni şi asemenea, cu carii// 261 260 mergea îndatu la Bucureşti. îl întîlnim cit pă un mîn-tuitoriu al ţării. Elu şi întrebîndu-ne unde mergem, îi arătăm pricina. Omul şi ce scrisese că au călcat Ţara Rumânească, şi adeverise aceasta cu trimiterea dă prigionier a domnului Ghicăi, mai scrisese că au şi stăpînit ţara şi vrea să adevereze şi aceasta cu trimiterea de boeri la Petrupoli, ne zise: „Ce căutaţi a merge la feldmareşalul, căci oaste vine multă, mai bine să mergeţi la înpărăţie să cereţi priveleghii'', ca cum ar fi mai rămas altă treabă pă aici dă stăpînirea ţării, şi numai priveleghiile lipsea. Prinseră bucuroşi solii să să întoarcă cu dînsul la Bucureşti, să facă această gătire. Eu atunci cugetaiu a găsi un mijloc şi să fug şi să nu mă gonească cinevaş. Deci lăsai pînă să sfătuiră toţi mai sus numiţii cu Nazarie, dă cele ce era să ceară, şi mă dedei somnului. Săvîrşindu-să sfatul, să deteră dumnealor somnului, şi eu privegherii, şi mergînd la $2v Nazarie îi zisei: „Bine // ai socotit dumneata să trimiţi 162 deputaţi la Petroburg, numai fiind că la aceasta trebue să fie conglăsuirea tuturor boerilor cel puţin, căci trebue să iscălească toţi cererile, bine ar fi ca să fie chemaţi toţi după unde sînt". El ce aceasta pohtea mă întrebă: „Şi unde sînt?" îi ziseiu că unii să află la Ceraş, în Săcueni, alţii la Rucăr în Muscel. îmi zise: „Tu, frate, să mergi să-i aduci la Bucureşti". Eu îi răspunseiu că mai mult aş pohti să merg şi eu la Petro-burgu, căci cu aceasta îl făcuiu a nu bănui că doar am gîndit gîndul ce pîste puţin l-am pus în lucrare, îm mai poftori vorba cu a-m zice: „Să mergi să aduci boerii la Bucureşti, încredinţîndu-i că iaste oaste multă, şi eu te voiu trimite la Petroburgu în urmă", îm luaiu zioa bună şi purceseiu prin plaiurile Buzăului, cu cărţi către boeri poruncitoare să vie la Bucureşti. Şi mergînd prin plaiurile Săcuenilor sosiiu la Ceraş, dă unde luîndu-mi soţia şi pă mumă-mea şi 93r fi un copil ce aveam, trecuiu în Ardeal la Braşov, 163 prin lazaretul Buzăului, dînpreună şi cu cîţi boeri să afla acolo, şi dă loc înştiinţam socru-mieu lui Iaco-vache, ce să afla la ordie la Babadagî. Boerii cei dîn ţară, sfătuindu-să la Bucureşti, plecară la Petroburg, cu mitropolitul Grigorie, Mihail Cantacozinul şi Nicolae Brîncoveanul şi Pantazi Cîmpineanul. Turcii după la serhaturi făcură gătire să lovească ţara. Şi aianul Rusciucului, vestitul Celebi aga, om înţelept şi cu ipolipsis, era cap oştilor, veni în ţară la mînăstire la Comana, unde aflîndu-se Nazarie, îl făcură muhasere în mînăstire. Pîrvul spătarul era în Bucureşti, unde venise şi un maior cu 300 iagheri, şi cu 2 tunuri. îl luă Pîrvul şi purcese cu dînsul la Comana, să izbăvească şi mînăstirea, şi pă Nazarie, şi fu prăpădit şi el şi toţi ostaşii ruşi dă tot. Un gheneral Ale-93v xandru Zametnin, ce să afla la Focşani, fiind chemat // 164 dă Pîrvul, au sosit la Bucureşti cu 1 200 dă oaste, cu care turcii în urmă s-au lovit la mănăstirea Văcăreşti, şi au fostu biruiţi în doao rînduri. La Craiova să afla un boer al lui Grigorie Voevod, caimacamul Manole postelnicul, care aducînd şi oaste dă la Diiu, şi cu catanele ot prez Olt, au lovit volin-tirii ce să numia ruşi în doao rînduri. Deci fu chemat dă Vidin valesî, Capicîran paşa, şi-1 făcu ban la Craiova, şi-1 trimise cu oaste în Craiova. Şi după aceasta fu orînduit a veni iarăş cu Celebi aga spre Bucureşti, cu făgăduiali ca de vor goni pă ruşi, să rămîe domnu. Fu însă bătut şi izgonit dă muscali. Prea înnaltul devlet îl făcu domn, aflîndu-să vezir Halii paşa, căci nu era atunci cinevaş ca să ceară într-această vreme domnia. Nu-i dete însă semnele domneşti, cu pricină că după ce va veni la Bucureşti îi le va da, şi merse pă 94r la Diiu în Craiova. Făcu // şi boerii, şi sta acolo adăs-165 tînd primăvara. Prea puternicul înpărat luînd pecetea dă la Moldo-vangiu după ce au fugit la Babadagî trimiţîndu-1 muhafăz la Cenic calesî, şi făcînd vezir pă fiiul Aivaz paşii, Halii paşa, care au şi făcut domnu pă mai sus zisul Manole Vodă, porunci să facă gătire mare la Saccea. Deci ruşii trăgîndu-să dîn Bucureşti spre Focşani ca să să unească cu feldmareşalul în Moldova, veni Manole Vodă în Bucureşti, unde veni şi un saras-cher, Bosnalî Mehmed paşa. Prea înnaltul devlet trecînd Dunărea la Cartan, cu vreo 150 000 dă oaste şi 262 263 merse spre Han Tepesî, unde să întîlni cu ostile ruseşti ce era ca 27 000, avînd comandir pă an şef gheneralul Petru Romanţov, care şi după această izbîndă, l-au numit înpărăteasa şi feldmareşal. întîmpinîndu-să ostile, au năvălit dalcîlîcii turci cu multă vitejie asupra muscalilor. Ruşii, cu toate că s-au spăimîntat 94v foarte // mult dă năvala othomănească, dar ţinea răz- 166 boiul cu statornicie, dăspre o parte silindu-să cu răbdarea şi cu vitejia, dăspre altă parte făcînd rugi la Dumnezeu. Cu această dăznădăjduire dă biruinţă mai pă scurt străduindu-să, le sosi ajutorul norocului, dîntr-o primejdie ce s-au întîmplat aprinzîndu-li-să gephaneaoa ce avea pîn cară, care şi învîlvoind ecstra-ordinarii vîlvori dă foc şi văpăi înfricoşate, şi socotin-du-le dalcîlîcii că sînt lagumuri şi secreturi, s-au întors înnapoi şi au năvălit la fugă. Ruşii i-au gonit făcînd năvală pînă la un loc, şi i-au părăsit, ca să nu dea pricină dă a să întoarce, dînd locul urgiei, Şi aşa stă-pîniră tot cîmpul armiei turceşti, rămîind biruitori şi la această bătălie a anului al doilea. Trecură turcii la Isaccea. şi ernară la Babadagî. Ruşii să înpatroniră iarăş dă Ţara- Rumînească şi dă 95r Crîm, căci o armie ce era în părţile locului cu // dăosibit 167 comandir, izgoniseră şi dă acolo pă turci, şi tătarii puseseră armele gios şi trimiseseră şi diputaţi la Petro-burgu pă Şahin Gherei, ca să ceară protecţia inpera-toriţii. înţeleptul înpărat Mustafa văzîndu-să bătut şi biruit mai rău dă nenorocire, decît dă vrăjmaşii săi, dete poruncă Austriei îndatorînd-o şi cu a-i da unile locuri, carele le vom arăta aiurea, cum şi cheltuiala războiului, care îi o şi trimise pă la Timiş var cu un aga şi aduse lucrul ca să priimească şi să orînduiască Austria o sumă dă oaste grea, suptu oblăduirea mareşalului Hadic, care sta, gata în Ungaria, şi în Transilvania, păntru ca şă între în Moldavia şi în Valahia asupra muscalilor. Aduse şi pă pacificur vezir Muhsun zade Mehemed paşa, dă la Morea, şi-1 făcuse Tuna se-rascher şi sărdar pîste atîţia uci tuiulîi, dîndu-i toată puterea pă deplin asupra războiului, şi scoţînd dîn 95v 168 96r 169 96v 170 vezaret pă Halii paşa. // Făcu sahîibi devlet, pă silictar Mehmed paşa, dîndu-i poruncă ca să stea la Babadagî şi să urmeze la toate cererilor şi povăţuiţilor serascherului Muhsun oglu. Muhsun oglu deci, viind dă la Morea, trecu pă la Diiu în Ţara Rumînească, cu o ordie dă 80 000 dă oaste. Aduse şi pă domnul Manuil Vodă dă la Diiu iarăş în Ţara Rumînească. Ruşii ce era puţini în banatul Craiovei, lăsară judeţele dă peste Olt şi să traseră în Bucureşti. Vro cîteva ortale ce era la Ruşciuc trecură la Giurgiuv şi stăpî-niră cetatea. Vezirul Muhsun oglu şi cu domnul Manuil Vodă, după ce ajunseră în Craiova, ne scrise şi noao boerilor ce ne aflam la Braşov ca să mergem acolo să ne aflăm în slujba devletului. Deci eu şi cu unchiu-mieu Radul spătarul Văcărescul, şi cu vreo doaozeci, treizeci dă boeri am purces pîn Ardeal, şi eşînd pîn lazaretul Vîlcani, am mers la Craiova. Serascherul //şi dă la Craiova au mers pîn Roma-naţi la Cule, şi dă acolea pă malul Dunării Ta Giurgiuv unde au aşăzat ordia, şi nu vrea să vie asupra Bucureştilor în zadar, ci cugeta că au să găsească mijloc, păntru ca să şi biruiască cînd va da războiul, sau cînd va cunoaşte că nu va birui să-şi păzească ipolipsis încai. Acestea urmîndu-se aici. Şi Roşia înştiinţîndu-să dă mişcările ce hotărîse nemţii a face, puse în lucrare idea ce avea de a lua cîte o bucată dă locu dîn Polonia, atît Roşia, cît şi Prusia. La această înprilejire, Austria şi făcuse pretensione, ca să să înpărtăşască şi ia dă Galiţia şi Lodomeria, în Polonia. Roşia, cu toate că nu avea aleanţă atunci cu nemţii, priimi cererea au-striană, păntru ca să poprească războiu nemţilor dă asupră-ş, ce să pusese în regulă după cererea turcilor. Deci să trătălui mai lesne aceasta, într-aceste trei gabineturi. Şi cîte trele aceste puteri să înpatroniră în Polonia dă cîte un loc. // Hadic ce era să iasă în Moldavia să să bată cu muscalii să găsi mai cu cale ca să iasă în Polonia spre a să înpatroni dă Galiţia şi Lodomeria, căci acestea era văzute dobîndiri. Polonia 264 265 97r 171 97v 172 ce fu pricină nenorocirii înpăratului, căci păntru dînsa au rădicat războiul, fu mai mare pricină dă nenorocire, căci stînjîni războiul nemţilor dă asupra muscalilor. Acestea lucrîndu-să în lăuntru, oastea othomani-ceaşcă ce era cu Muhsun oglu, nevrînd ca să şază mai mult cu ordia la Giurgiuv, căci să sicîldisise, plecară făr' dă voia serascherului să vie la Bucureşti şi găsiră, la Popeşti ostile muschiceşti, bine întrinceate cu şanţuri şi cu toate cele trebuincioase, unde după ce s-au bătut multe zile cu muscalii, rămaseră stricate şi izgonite la Giurgiuv. Înpărăţia văzînd întîrzierea nemţilor şi neştiind ce să urmează, păntru ca să aducă tărie trebii, trimise pecetea vezaretului lui Muhsun oglu. Muhsun oglu // ce nu lăsase oastea să vie la Bucureşti întîiu precum am arătat, auzind că s-au stricat la Popeşti după cum le proorocise, nici le-au mai aşteptat întoarcerea la Giurgiuv, ci au trecut la Ruşciuc^ şi pierzînd bătălia la Popeşti (căci aşa să arăta că este a lui) găsi pecetea la Ruşciuc, şi merse ca să erneze la Şumna. Ne întoarsem şi noi dă la Craiova cu domnul care să temea să meargă la Diiu, avînd pricină cu paşa* şi mergînd la Haţec, domnul rămase aşteptînd răspunsu,, la înştiinţarea ce făcuse la devlet pă unde să iasă. Iar noi ne întoarsem la Braşov. Ci dară nemţii ce luaseră parte în Polonia, nu găsiră cu cale a nu să arăta cu vreo treabă şi către turci. Deci făcură provlimă dînpreună cu curtea Prusiei către muscali, păntru ca să facă pace cu turcii, şi aceasta nu doar cu preliminarii sau cu vreo garanţie şi numai păntru a înplini un bun ofiţiu. Priimi Roşia, hotărînd ca să să facă tractatul // la Focşani. Aşa Austria ce era invitată dă turci să facă războiu cu muscalii, să văzu că face cerere dă pace la turci. Devletul şi socotind că nemţii şi prusianii vor fi mediatori în formă, priimiră. Şi să orînduiră soli, Sabica Reiz Osman efendi ce era haleanii sangiu, şi cu Iasîngi zade Osman efendi mutevelîul. Murahaşî şi dragoman aceştii muchealemele, să orîndui socru-mieu Iacovache Rizul. Orînduiră şi muscalii pă Gri- 266 98r 173 9-8v 174 gorie Orlof şi pă Abreşcov. Şi aşa veniră la Focşani, unde merseră şi dăspre partea nemţilor Tugut, şi dăspre partea prusianilor, GegUn, ce să afla soli la Ţarigrad. Osman efendi, ce era om periergos, şi vrea să aibă dîn toate părţile înştiinţări, îmi scrise prin mijlocul socră-mieu Iacovache, ca să mă scol dă la Braşov şi să merg la Focşani. Iacovache şi-i arăta că face trebuinţă ca să încarce cu această treabă pă solul nemţescu. Deci Os//man efendi pohti pă solul Tugut să mă aducă la Focşani. Solul Tugut, sau că au uitat ca să scrie la feldmareşalul Romanţov să-mi scoată un paşaport dă trecerea mea prin ţară, după cum să cuvenea, fiindcă era supt stăpînirea roşească, sau că au socotit că cu paşoportul nemţescu voiu putea merge fără popreală, n-au făcut alt dăcît trimiţîndu-mi porunca lui Osman efendi, au scris comandirului dîn Ardeal să-mi dea paşoport nemţescu. Deci mi să dete un paşoport cu acest mijloc. „Acest boer al înpărăţiei othomaneşti ce merge la Focşani supt protecţia chesaricească, fiind chemat dă soli la Congres, să treacă cu pace." Şi îm făcură şi multe ţirimonii la purcedere. Eu cu toate că văzuiu că acest paşoport nu poate să fie dîn dăstul, dar socotiiu că poate va fi scris şi la feldmareşalul Roşiei, solul nemţescu, şi aşa purceseiu, şi mergînd pînă la Focşani aproape dă congres, mă popriră // muscalii la streajă nelăsîndu-mă să întru în congres, căci nu aveam paşoportul feldmareşalului. Ci dar rămăseiu poprit cu corturile în cîmp optu-sprezece zile. Cîtă turburare şi mîhnire pricinui aceasta lui Osman efendi asupra solului nemţescu, şi cîtă melanholie luă solul nemţescu, şi cîtă silinţă făcu ca să-mi scoată slobozenie să nu să ruşineze mai mult, fieşteş-cine poate s-o cunoască. însă văzînd eu că trec atîtea zile şi voia nu mi să mai dă, şi socotind că poate curge dîn doao lucruri, sau căci au apsifisit solul nemţescu ca să-i scrie carte păntru aceasta, sau căci poate va fi fost rugat dă boerii ce era aici în slujba Roşiei, păntru ca să nu-mi dea voe să mergu la turci, hotărîiu ca să-mi scoţ eu voia, care nu putea să o tăgăduiască. Deci 267 scriseiu o carte la feldmareşal în limba talienească, într-acestaş chip: „Eceienţa, domnule şi patronul mieu, 99r de vreme ce norocul şi întîmplarea // au binevoit ca să. 175 facă prigionier pă mine, un om fără dă arme, şi în vreme dă armistriţiu, adecă dă încetarea războiului, la purtătoarele dă biruinţă astă dată armele ruseşti, mai vîrtos avînd şi paşoport cu protecţie chesaricească, păntru vină, căci îmi păzescudupă datorie credinţa, la stăpînii ce Dumnezeu mi-au orînduit, sînt dăsăvîrşit întîmplării mulţămit şi norocului, căci mi-au făcut această dăosi-bită'cinste'. Unde nu fac altă rugăciune exelenţii tale, fără dă numai în vreme ce arderea soarelui îm pricinueşte multă tiranie, aflîndu-mă într-un cîmp, mă rog exelenţii tale ca să fiu trimis cu un ceasu mai nainte şi eu la locul unde să află şi ceilalţi prigionieri turci, ce s-au făcut prigionieri în vreme dă războiu şi cu armele în mîna, şi voi fi foarte mulţămit aceştii faceri dă bine 99v rămîind."5 Pecetluiiu cartea şi o dedeiu maiorului // 176 supt paza a căruia mă aflam, rugîndu-mă ca să o trimită cu poşta ce mergea în toate zilele la Iaşi. EÎ şi gîndind că doar am făcut intisap la slujba roşească, îmi fericea norocul. Eu şi ce ştiam ce am scris, mă puneam în orînduială dă călătorie lungă, şi unde aşteptam răspunsu dă această poruncă, a treia zi văzuiu'pă un Melicov ce era atunci diloglan la soli, că veni cu poruncă ca să mă ia dă acolea şi să mă ducă la solii turceşti să mă facă teslim, şi îndată purceseiu, şi mă duseiu la Osman efendi, care şi mă priimi cu libov, orînduindu-mi şi corturi şi cele trebuincioase. Deci rămăseiu acolea şi văzuiu că nu are dă a lua . săvîrşîre pacea, fiindcă dîn solii mediatori nu era garanţii nici unul, şi dedeseră răspunsu că ei sînt mijlocitori, păntru a-ş 'înplini un bun ofiţiu unde nici la muchialeme nu i-au lăsat ruşii să între, ci după ce 100r să făcea muchialemeaoa dă turci, //şi dă muscali 177 numai, apoi mergea şi ei dă la unul la altul, ca să facă tîlmăciri. Ruşii şi dă loc au propus in dipendenţa Crî-mului. Osman efendi şi voind a să strica muchialemeaoa, căci nu-i da mîna să să înduplece la acestu fel dă condiţii, aflîndu-să singur dîn rigiali murahas, 268, dete răspuns că mai bine ar fi priimitor ca să dea dă tot Crîmul la ruşi, dăcît să să facă indipendente cu lege turcească, şi la geamii să să pomenească hanul, iar nu înpăratul aflîndu-să halif. Ruşii ce acestu scopos avea, ca în cea după urmă să ia dă totu Crîmul, pă cum l-au şi luat, atunci însă fiind că nu le da mîna păntru alte interesuri, rămase pacea neisprăvită, şi să strică congresul. Venise şi poruncă lui Orlof, să să întoarcă, căci nu era mulţămit feldmareşalul, ca să săvîrşască numai biruinţele el, şi să nu săvîrşască şi 100v pacea. Deci purcese Orlof înnaintea//noastră, şi făr' 178 dă veste viind la Osman efendi să-şi ia zioa bună, neaflîndu-să Iacovache dă faţă, i-am făcut eu drago-manlîcul pînă au venit Iacovache. Abreşcov au trimis tot într-acea seară pă solul nemţescu şi prusian la Osman efendi, pohtindu-1 ca să înnoiască mutarecheaoa alte 40 dă zile, şi el cu Roman-ţov sînt plenepotenţiarii dă a face pace. Osman efendi priimi a să face mutareche noao. însă ceru d-a să face cu vadea dă şase luni. Muscalii făgăduiră că vor scrie şi vor face silinţă. Osman efendi socotind că iaste înşălăciune, nu vru să mai aştepte, ci la începutul lui septemvrie purcesem dă la Focşani şi mersem la Şumna pă la Giurgiu. Feldmareşalul scrise vezirului o carte întru care arăta că Osman efendi iaste înpotrivă păcii şi n-au vrut să facă altă mutareche. Ci dar vezirul trimise pă un Vazif efendi hogea aianul, şi scrise o 1Qlr carte//lui Osman efendi dojănindu-1 păntru aceasta, 179 şi ne ajunse la Copăceni. Osman efendi şi trimise pă Vazif efendi la Focşani, ca să lege mutareche dă 40 dă zile cu Abreşcov, şi să aştepte acolo pînă va veni răspunsul şi dă cea dă şase luni, şi după ce va veni răspunsu dă acea dă şase luni, apoi să să întoarcă Vazif efendi la ordie. Iar Osman efendi cu toţi cu noi urmăm călătoria la Şumna, de vreme ce Osman efendi cugeta să să tragă dîntr-această slujbă, ce nu-i da mîna ca să o săvîrşască. Viind deci veste că s-au priimit şi acea dă 6 luni mutareche, să orîndui murahas, Abdulrezac reiz efendi, şi tergiman, Scarlat Caragea ce era tergiman al diva- 269 nului, şi să orîndui loc dă congres Bucureştii, curtea domnească cea veche, şi purcese Abdulrezac efendi spre Bucureşti. Eu după ce am sosit la Şumna, şăzînd m-am înfă-1Qlv ţişatu la prea înnaltul vezir // Musun oglu, şi am dat şi 180 mahzarul boerilor dă la Braşov, şi am fostu priimit cu libov, orînduindu-m şi tainaturi şi cele trebuincioase. Şi am şăzut 30 dă zile. După aceasta am fostu trimis iarăş înlăuntru, păntru oareşcare slujbe ale dovletuluL Şi orînduindu-mi-să un divan ceauş cu ferman înpărătescu, către toţi vezirii după marginea Dunării păntru călătoria mea, dîndu-mi-să şi o emriname către boeri„ a vezirului, şi mehtupuri ale înnălţimei sale dăosebite către ghenaralii Ardealului, am purces dă la Şumna, şi pă la Ruşciuc, şi Nicopoe şi Diiu trecînd, am mers în Mehedia la lazaret, şi dă acolo m-am dus la Braşov iarăş. La Bucureşti s-au trătăluit muchelemeaoa pînă la martie a valeatului 1773, cînd neputîndu-să încheia pacea, s-au stricat muchealemeaoa. Şi s-au început iarăş războaele. Feldmareşalul au trecut ostile roşeşti 2r pîste 1 // Dunăre şi au făcut multe biruinţe pă la 181 Carasu, pă la Babadagî, şi s-au întors iarăş înnapoi în Ţara Rumânească, şi însuş au mers la Iaşi ca să erneze. într-acest an, la 1773, mae, înpăratul romanilor Iosif II, vrînd ca să meargă în Galiţia şi Lodomeria, în ţările ce dobîndise atunci, trecînd pîn hotarăle Ardealului,, au venit şi la Braşov unde au şăzut şi trei zile, şi ne-au făcut noao boerilor rumâni ce eram musafiri acolea, multă cinste, căci cum au sosit la conacul unde era gătit, dăloc au trimis pă dohtorul înpărăţiei sale, la noi unde eram adunaţi toţi, la gazdă la mine şi ne-au zis, că „măcar că înpăratul cearcă întristare păntru noi,, căci sîntem înstreinaţi dă patrie, dar are părere bună, căci ne aflăm acioindu-ne în ţara înpărăţiei sale, şi i Urmează o nonă numerotare, a Bibliotecii Academiei RSR pentru că aici se găseşte o pagină de titlu, a tomului II, numerotată 1. ^z^m othZâneIfi a 'prea puternicilor şi marilor înpăraU ce s-a alcătuit da d-lui spătarul ianache Văcărescul. Tomu II . 270 pohteşte ca a doa zi la zece ceasuri nemţeşti, să ne dea audienţă". 2v Deci după ce am făcutu // mulţămita către dohtor, 182 a doa zi am mersu toţi înnaintea înpăratului. Eu am făcut dragomanlîc boerilor în limba talienească şi am fostu priimiţi cu atîta libov şi cinste, încît după ce ne-au întrebat şi dă sîntem mulţămiţi dă ghenăralul cetăţii şi dă chivernisitorii locului, şi i-am arătat adă-vărul, s-au întors şi au mulţămit ghenăralului însuşi păntru noi. Aiholţu să numea ghenăralul acesta, care au şi lăcrimat dă bucurie atunci. Cu toate acestea au dat poruncă, ca veri ce pricină vor avea rumânii noştri între dînşii, să nu fie volnic a-i judeca cineva, fără dă cît noi între noi să-i judecăm. încă şi arde-leanii, atît parte ostăşască, cît şi politicească, dă va avea pricină cu vre un rumân, iarăş la noi să vie să-şi caute judecata. După aceasta ne-au chemat ca să mergem într-acea seară la casa ghenăralului cetăţii, 3r dînpreună cu familiile noastre//unde au poruncit ca 183 să să facă asamblee. Deci seara ne-am adunat toţi acolo după poruncă cu jupînesele noastre, şi viind şi înpăratul la optu ceasuri nemţeşti, întrînd în casă m-au întîmpinat lîngă uşă pă mine, şi mi-au zisu „Sinior Vacarescule (căci îmi aflase numele dă la audienţă), te pohtescu şi te puiu în osteneală ca să-mi faci astă seară tergimanlîc". îndată eu închinîndu-mă i-am răspunsu că aceasta iaste cea mai fericită noapte ce am întîmpinat în lume dă cînd m-am născut. Şi aşa luîndu-1 dă supţioara dîn stînga, m-am aflat într-această slujbă şi cinste pînă la un ceas după 12, nelă-sînd nici un boeru şi nici o jupîneasă ca să nu facă vre o întrebare sau vorbă, sau mîngîere, pînă cînd vrînd să meargă la gazdă, ne-au chemat ca să mergem a doa zi afară dîn cetate la loagher, unde are însuşi să facă ezer-ciţiu ostaşilor ce era acolo. Deci mergînd, după ce au 3v făcut ezerciţiu // ne-au făcut iarăşi multe vorbe dă 184 mîngîere, şi aşa ne-au slobozit a merge la gazdele noastre, şi înpăratul au purces în ţara leşască. Războiul tot să urma pînă la dichemvrie a acestui văleat 1773, cînd bolnăvindu-să înţeleptul înpărat sultan 271 Mustafa dă asthmă, au trecut în ceialaltă lume, înpărăţind arii 16, lăsînd războiul dăşchîs. Era om cu mare duh, şi cu multă înţelepciune, şi nu era grabnic a face moarte zicînd: că vieţuire nu poate dărui, surdisea. multu la închisori pă vinovaţi, numai păntru ca să cerceteze şi să afle a dă vărul bine, căci era foarte dreptu şi politicos, însă bîntuit dă nenorociri, precum am arătat. Pînă a nu muri, dă doao trei ori au chemat pă frate-său şahzade Abdul-Hamid, şi l-au sfătuit multe mijloace dă a înpărăţi, măcar că unii zic că ar fi cugetat 4r şi s-ar fi silit, ca să înpărătească pă fii-său // şahzade 185 Selim, ce atunci era mititel, puind mijlocitor pă Melec Mehemed paşa ce atunci era caimacam, atît către ule-niali, cît şi către rigeali, şi cum că n-ar fi vrut mai sus. numiţii să strice nobetul saltanatului, însă nu ştim dă putem să dăm crezămînt la aceasta. Stih O picătură dă norocu, nu un borcan dă minte. Un omu zicea, voescu să aibu, şi nu. ştiu. cu ce minte^ Pă semne, elu proorocea, ce va să fie-n vreme. Dar înţeleptul Mustafa zicea şî-n astă yreme„ Dă minte o stropitură voiu, dăcît dă norocire O adîncime a dobîndi, fiu cu nenorocire. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN ABDUL HAMID I abdul hamid î La acestu văleat 1773, mîn- 27 tuitor, şi 1187 hîjret, Melechi Mehmed paşa caimacamul scoase după nobetul saltanatului, pă sultan Abdul 4v LIamid cel dîntîiu, şi să sui //în tahtu. Şi îndată porni 186 pă capîgilar chehaiasî cu hatişerif la Şumna. Şi înnoi vezaretul lui Muhsun zade Mehmed paşa, şi îi dete toată puterea în mînă şi asupra războiului, şi asupra păcii. Deci vezirul ca un serdariecrem, orîndui seras-cheri pă toată marginea Dunării pă cei mai vrednici ce au socotit că pot fi. Şi au început a face gătire dă războiu. înpăratul dete priveleghiul cel dîn ceput ogeacului baltagiilor, ce-1 stricase sultan Mustafa, şi făcu iarăş iazîgi efendi cu beretă şi ortacuşac. Avea pă un Ahmed efendi încă dă cînd era şahzade, pă care îl făcu iazîgi efendi şi mai sus numitul avea toată puterea la înpăratul. Schimbă şi pă caimacamul. Şi vezirul Muhsun oglu să găti dă războiu, şi trimise oşti în toate părţile. Trecu şi Romanţov Dunărea şi să întîmpinară ostile în multe părţi. Şi mai pă scurtu, mai la toate părţile era muscalii purtători dă biruinţă. 5t jj în cea după urmă, lovindu-să şi armiile cele mari, 187 rămaseră turcii biruiţi. Şi aşa pă dă toate părţile Dunării, făcînd muscalii hugium, păntru ca să dea săvîrşît odată unui războiu supărător ca acesta, un gheneral Caminischi ajungînd la Şumna, şi încun-jurînd dă toate părţile ordia othomănească, ajunseseră strejile muşchiceşti pînă la un sat ce să numeşte Do-braiî, ce iaste pîste munţii Emului, atîta încît ordia împărătească sfătuindu-să în multe rînduri, şi văzîndu-să stenohbrisită, încît cînd vrea să trimită tătari la Ţarigrad, cerea paşoport dă la muscali. Ci dară hotărîră să ceară pacea. Romanţov să afla atunci în părţile Cainargicului. Deci cerură turcii mutareche, şi să hotărî loc dă congres Cainargicul. Şi asa sa orînduiră murahaşi, Resni Ahmed efendi, ce era che-haia beiu, şi Munibu reiz efendi. Orîndui şi Romanţov pă ghenăralul prinţipul Repnin, dîn partea sa, şi la 5y 1774, iulie 4, s-au încheiat // pacea la Cainargic, rămîind, 188 Crîmul indipendente, şi în stăpînirea ruşilor rămaseră trei cetăţi, Enicale, Chersui şi Cîlburunul dîn dreptul Oziei, cu voe dă a avea ruşii corăbii pă Marea Neagră, înnoind şi oareşcare priveleghii ale Moldaviei şi Ţării Rumâneşti, cerîndu-ş şi cheltuiala războiului. întoarseră celelalte locuri la prea înnalta Poartă. Şi aşa să înpăciuiră muscalii cu turcii, nepriimind alţi mijlocitori păntru aceasta. Şi aşa purcese ordia înpărătească la Odriiu. Să întoarse şi Romanţov la Iaşi, şi de acolo să duse în lăuntru. 272 273 Devlet Gherei ce să afla han, în vreme ce au văzut că tătarii trimit deputaţi la Roşia, el trecuse la Anadol spre Sinop, şi văzînd că s-au încheiat pacea într-acestu chipu, avînd şi mulţi dîn mîrzali şi sultani, tarafu al lui, fu chemat dă dînşii la Crîm ca să fie han. Deci trecu şi luă hănia. Ruşii ce avea scopos ca să să facă şahin 6r Gherei, nimic nu ziseră // dăocamdată, ci rămase devlet ~Ts9 Gherei han. Vezirul Muhsun oglu plecînd, după ce au ajunsu la Odriiu, s-au bolnăvit foarte rău, încît au şi murit. Şi aga paşa, ce era hagi Eecu au dusu sangeacul în Ţarigrad. Şi s-au făcut vezir Izet Mehemed paşa. La septemvrie 15 a acestui 1774. Alexandru ipsilant, văleat, să făcu domnu Ţării după pace, Vodă Rumîneşti Alexandru Ipsi- lant, ce stătuse dragoman cu vreo doao-trei luni mai nainte. Grigorie Vodă Ghica, ce fusese prigionier la muscali, eşîse dîn robie şi, nu ştiu cu ce socoteală, făcu rugăciune la devlet ca să-i dea domnia Moldovei. Această rugăciune făcîndu-o cerere şi Romanţov, i să dete domnia Moldovei. Tergiman divanului înpărătescu în locul lui Alexandru Vodă Ipsilant, să făcu Costandin Muruz, care în urmă au stătut şi domnu Moldovei. Şi sosindu-ne şi noao poruncă înpărătească la Braşov 6"y ca să ne pogorîm în ţară, mergînd //şi eu în ţară, am 190 trecut pă la Silistră, unde găsind pă Seit Hasan paşa Stancioiulîul, serascher, un vezir plin dă bunătate şi iubitor dă faceri dă bine, mă luă în multă dragoste şi-mi dete cinci mehtupuri către vezirul, către chehaia beiu, către reiz efendi, către iazîgi efendi, şi către domnul Ţării Rumâneşti. Şi printr-acestea arătîndu-mi slujbe mă adresea la devlet, îmi dete şi pă Ichingi ciohodar, mihmandar, ca să mă ducă pînă în Ţarigrad. Şi aşa purceseiu dă la Silistra cu menzil şi merseiu la Ţarigrad în al treilea rînd, unde fuseiu priimit şi dă vezirul, şi dă toţi ceilalţi cu evmenie. Şi dîndu-mi-să şi ferman arătător dă slujbele credinţii mele cei către devlet, şi cu musaade, mă întorseiu cu domnul în Ţara Rumânească, unde fuseiu orînduit iarăş în drăgătoria vistierii în al treilea rînd. 274 7r Să înlinişti//toată otcîrmuirea devletului. Un 191 gezaerli Hasan paşa ce să afla în vremea războiului serascher la Ruşciuc, fuse adus la Ţarigrad, şi să orîndui capetan paşa. în adăvăr era şi om vrednicu, dar era şi epihirimaticos. într-acestaş chip curgea lucrurile pînă la 1777, cînd Şahin Gherei, făcînd la Crîm o sistemă dăosibită a sa, cu mijloc dă epanastasis, să făcu han la Crîm avînd şi protecţia ruşilor. Devlet Gherei neputînd să stea la Crîm au trecut la Sinop, cerînd protecţia prea înnaltului devlet. Prea înnaltul devlet şi hotărî să-i dea ajutor şi orîndui pă Abdulah paşa serascher cu 100 000 dă oaste la Ismail. Orîndui şi pă căpitan paşa cu armadă pă Marea Neagră, ca să dea ajutor hanului Devlet Gherei. Să porunci acestor doao ţări să facă şi pod la Ismail. Şi într-această îndămînare dă vreme, devletul trimise 7v pă Cară Hîsarî zade capigi başa, la Iaşi, // şi luă capul 192 lui Grigorie Vodă. Făcu domnu Moldovei pă Costandin Muruz şi tergiman divanului pă Nicolae Caragea. Căpitan paşa era poruncit ca să corisponderisească şi cu Devlet Gherei, şi să cerceteze şi la Crîm că dă va avea taraf mare la Crîm şi lîngă dînsul numitul han, sau dă-1 vor pohti tătarii dă a-1 avea han, aşa să-1 treacă la Crîm, şi să înştiinţeze serascherului dă la Ismail ca să năvălească şi el în Crîm. Trimisese poruncă păntru aceasta şi lui Abdulah paşa, ca cu acestu mijlocu să strice in dipendenţa Crîmului. Ruşii ce întăriseră cetăţile lor, Chersul, Enicale şi Cîlburunul cu oaste cît făcea trebuinţă, ca unele ce era ale lor, trimiseseră şi vreo doao-trei polcuri, spre ajutorul lui şahin Gherei, ce avea protecţia lor. Acestea fură dîn dăstul ca să facă pă toţi mîrzalii şi sultanii să u 8r priimească pă şahin Gherei // dă han şi să nu mai voiască 193 pă Devlet Gherei, mai vîrtos că şahin Gherei au putut lesne să arîdice şi vreo cîţiva dîn cei ce nu-1 pohtea, şi să-i surgunească în ţările ruseşti, au ridicat şi viaţa la vro cîţiva şi aşa au rămas han. Căpitan paşa ce să plimba cu armadă dă la Sinop la Oziiu, văzînd că dă la Crîm vreo nădejde nu e, şi 275 rămînea ca toată lucrarea dă a să face Devlet Gherei han, să fie a prea înnaltului devlet, să trase la Ţarigrad la văleatul 1778 octomvrie. La văleatul 1779, prea înnaltul devlet negăsind cu cale ca să mai strice pacea ce avea cu muscalii, mai vîrtos fiind şi solul Franţiei mijlocitor (căci făcuse Franţa cu Roşia un tractat dă comerţiu şi cu aleanţă, păntru mijlocul cu care să arătase Roşia către Franţa, la războiul ce au avut cu englezii, păntru coloniile englezeşti dă la America, ce dîn îndemnarea Franţiei făcuse epa-nastasis asupra englezilor, şi prin războiul şi ajutorul // Franţiei, au rămas indipendente dă către englezi) să orîndui a să face o muchealeme la Cara-agaciu în Ţarigrad, la care fuse murahas Abdulrezac reiz efendi, şi solul muscalilor dîn Ţarigrad, şi să înnoi pacea ce făcuse la 74 cu muscalii. Imperatorul romanilor losif II, trăind încă mumă-sa înpărăteasa Măria Terezia, a cugetat după războiul ce au avut cu prusienii păntru Bavaria la 79 ca să facă o aleanţă cu Roşia, păntru interesurile curţii sale. Marele duca Pa vel, diadohul Roşiei, luase întru al doilea căsătorie pă Măria Feodorovna dîn casa dă Virtemberg a Ghermaniei. Hotărîse şi losif ca să ia pă ceilaltă sor ... 1 soţie. Nepotu-său dă frate Franţiscu II, ce avea gînd să-1 facă moştenitoriu şi coronii Austriace, şi coronii imperiului, şi cu aceasta să înte-meeze şi mai mult aleanţă Roşiei, au mers însuşi inco-nitu, supt nume dă conte dă // Finchenştain, pînă la Smolenţc şi s-au împreunat cu înpărăteasa Ecaterina ce venise în părţile locului, şi făcuse o aleanţă între aceste doao înpărăţii, care aleanţă multe curţi nu o văzură cu ochiu bun. Aceste doao aleanţe ce au făcut curtea Roşiei, cu Franţa şi cu Austria, i-a pricinuit mult folos. La văleatul 1780, s-au întîmplat moarte înţeleptei înpărătese Marii Terezii, care în toată vremea înpărăţiei şi crăiei sale nu au avut războiu cu prea puternica înpărăţie othomănească niciodată. Imperatorul losif rămase moştenitor şi casii dă Austria, om plin dă duh şi dă multe ştiinţe. într-această vreme să afla domnu Ţării Rumâ-neşti tot înţeleptul Alexandru Ipsilant, care au domnit 7 ani în Ţara Rumînească. Cu trei ani înnaintea maziliei, mă făcuse pă mine spătar al ţării. La văleatul 1781, avgust, făcuse după mine spătar pă Gheorghie 9V Mavrocordatul şi logodise şi pă fii-său cel mai mare // 196 beizade Constandin. Nu ştiu însă dîn ce pricină s-au întîmplat, ca luminaţii fii a acestui bun otcîrmuitor amîndoi la dichemvrie a acestui văleat să fugă, nu numai dîn curtea părintească, ci şi dîn Ţara Rumînească, şi să treacă în Ardeal. Eu ştiind libovul părin-tescu al domnului ce avea asupra fiilor, şi mijlocul cu care îi creştea, şi silinţa ce făcea păntru ca să-i strălucească în lume cu procopseală dă multe ştiinţe, mai vîrtos văzînd şi multa credinţă cu care să purta domnul Ipsilant către prea puternica înpărăţie, căci am cunoscut în faptă, atît în vremile vistierii, cît şi în vremea spătăriei, ce m-am aflat slujind într-această domnie a înnălţimei sale, nu am putut să dau la alt fuga acestor doao îndăstulate odrasle dăcît că dăosebi dă dascălii elineşti, şi dăosebi dă hogii turceşti, avea şi dascăli evropei, şi dă limba franţozească şi dă limba talie-lQr nească, oameni // vrednici dă laudă, şi înpodobiţi cu 197 multe ştiinţe, şi poate dîn istoriile gheograficeşti luînd sevdâ ca să vază şi ţările Evropei în simţire, şi mijlocul cu care să otcîrmuescu, şi nefiind cu putinţă ca să meargă, sau cu voe înpărătească, sau cu voia părintească, au cugetat siliţi fiind dă rîvna vederii şi dă căldura vîrstii să meargă cu acest mijloc. S-au făcut nevăzuţi într-o noapte dîn palaturile domneşti, şi cea mai mare mirare au fostu cum au putut trece în a doao noapte călări, şi cu doao slugi, oameni dă fel braşoveni, potecile plaiului Prahovii, carele cu greu le putea trece şi ziua cei ce să călătorea în toată vremea pă dînsele. Rămaseră părinţii acufundaţi într-o nepovestită şi jale şi temere: şi jale căci pierduse doi fii ce putea fi pierduţi amîndoi şi trupeşte şi sufleteşte dă a pururea; şi temere căci se afla domnu, şi domnu al înpărăţiei 1 Loc alb în manuscris. 277 *Qv othomaneşti //şi cu toate că prea înnaltul vezir ce era 198 Izet paşa în al doilea rînd, care în rîndul dîntîiu acesta era ce dedese domnia mai sus arătatului domnu, şi măcar că mai sus zisul vezir n-au lăsat mijloc dă mîngî-iere şi dă cinste ce nu au făcut domnului Ipsilant. Dar vrăşmaşii să înarmaseră, căci găsiseră îndemînare dă vreme dă a pîrî. Prietenii să trăseseră, căci pierduseră îndemînarea dă vreme dă a mai ajutora. Serha-turile după marginea Dunării însălbătăcite păntru niza-mul Ţării Rumâneşti, ce-1 păzea mai sus zisul domnu cu multă străşnicie, striga întru o înprilejîre dă vreme ca aceasta: „Aceşti ce fugu, nu sînt încai slugi, ci sînt însuşi fii ai domnului, locul dă la care fug iaste prea înnaltul devlet othomănescu, fericirea care părăsescu iaste îndăstularea domniei Ţării Rumîneşti, locul la care năvălescu iaste devletul chesaricescu, unde cît **r bişug? şi cîtă//abondanţă? şi cîtă materie?" dă a 199 gîndi şi a cugeta veri cine ce va vrea. înţeleptul domnu, după scrisorile, după sfătuirile, după blestemele în cea după urmă cu care prin mulţi trimişi făcu fiilor săi, păntru a să întoarce, şi fuseră în zadar. Dar întîiu alergă la prea înnalta Poartă şi făcu castriet şi prostire domniei rugîndu-să să-1 mazilească, şi arătînd că numai iaste dăstoinec dă a oblădui, măcar că să mai prostise mai înnainte şi nu priimise Poarta, dăspre altă parte mişcase toate lucrările prin mijlocirea solilor dă la Ţarigrad. în cea după urmă hotărî să trimită şi soli la Beciu păntru aceasta, şi acel hotărît dă a merge sol fuseiu eu. Eu şi cu toate că cu un an şi trei luni mai nainte pierdusem soţia cea dîntîiu, fiica lui Iacovache, rămîin-du-mi trei copii fără dă oblăduire dă mumă, pierdusem şi pă mumă-mea într-această vreme, şi-m rămaseră llv fiii şi mai făr' dă // oblăduire, gazretul însă ce am către 200 credinţa prea înnaltului devlet, dăspre o parte, căci socoteam întoarcerea acestor doao luminate odrasle, a fi o slujbă întocmai către înpărăţie, dăspre altă parte, datoria ce aveam către domnul Ipsilant, păntru dragostea întru care mă avea, mă făcură ca să las şi casa şi copiii făr' dă oblăduitor şi pă însuşi soţia mea 278 12r 201 12v 202 dă al doilea, Eleni Caragea, fiica tergimanului Iordache Caragea necununată, căci într-acea zi ce am purces eu la Beciu sosise dă la Ţarigrad prin mijlocirea domnului în curtea domnească. Deci la dichemvrie 26 a 1782. Nicolae Vodă Caragea văleatului 81 purceseiu dîn Bucureşti cu mitropolitul Grigorie, cu episcopul Rîmnecului Filaret, cu banul Dumi-trache Ghica, carii era trimişi dînpreună cu mine pînă în lazaretul Timişului păntru a îndemna pă mai sus arătaţii luminaţii coconi să să întoarcă înnapoi, şi cînd nu vor vrea,//eu să mă ducu la Sibiiu, să facu toate lucrările, doar dă voiu putea dă acolo să facu ca să-i trimită nemţii siliţi. Şi cînd nu va fi cu putinţă, atunci să mă duc la Vienna să-mi puiu solia în lucrare. După ce ajunsem la lazaret şi mersem în Braşov, episcopul, banul şi eu făcum multă silinţă spre a-i face să să întoarcă, şi nu întîmpinăm lesnirea. Prin ghenăralul Aiholţu al Braşovului, ce-mi era bine cunoscut încă dîn răzmiriţa trecută, făcuiu multă strădanie să-i iau, şi înţeleseiu însumi că eşîse treaba dîn mîna lui, La ghenarie 5 a văleatului 82, purceseiu la Sibiiu, Comandirul Ardealului ce era ghenăralul Prais, îm era iarăş cunoscut, cum şi gubernatul Ardealului, Bruchental; făcuiu toate cele ce să putură şi cu aceştia, şi nu fuse cu putinţă ca să mi să dea. Deci la ghenarie 16, purceseiu la Beciu încă cu un boer grec, paharnicul Hurmuzache ce-1.// trimisese domnul acolo ca să meargă înpreună cu mine, şi cu toate că era o iarnă foarte grea, însă în optu zile am ajunsu la Beciu. Cărţile dă solie să trimiseseră la canţilaria curţii cu secritarul Raicovici. A doao zi merseiu la prinţipul Caoniţ ce era mare canghelariu al curţii. După ce mă întîmpină cu multe ţirimonii şi cu multă cinste, îmi zise să fiu încredinţat că s-au trimis porunci la toţi ghenăralii Ardealului, ca să îndemneze pă aceşti doi prinţipi să să întoarcă înnapoi. După ce făcuiu mulţămita cea cuviincioasă şi mă bucuraiu căci înţeleseiu că au priceput nemţii că nu iaste vre un misteriu dăosăbit la mijlocu, între- 279 bîndu-mă prinţipul Caoniţ, cînd pohtescu să aibu audienţă la înpăratul, eu vrînd să-mi caut treaba cu temeiu, răspunseiu că mă rog să fie îngăduială pînă va veni răspunsul dă la Ardeal, păntru ca să vedem şi dă *3r s-au întorsu //prinţipii în Valahia, la audienţă să nu 203 mai facu rugăciune înpăratului ci numai mulţămită, iar dă nu s-au întorsu atunci să-i facu şi rugăciune. Priimi Caoniţ cererea mea, şi zicîndu-mi că eu ştiu să-mi caut treaba, mă luă dă mînă şi eşim în sala dă asamblee unde era toţi ambasadorii curţilor adunaţi, şi cele mai strălucite dame dîn Vienna, făcuiu cunoştinţă cu toţi şi mă înfîmpinară cu libov şi cu cinste, atîta încît ambasadorul Spaniei mă şi pohti ca să merg la balul ce vrea să dea a doao seară el după obiceiul ce au la carnavaluri. Pînă a nu sosi eu la Beciu cu vreo doaozeci dă zile mai nainte, purcesese dă la Beciu în Italia, marele duca al Roşiei, Pa vel, ce venise acolea păntru logodna cum-nată-sii ce am arătat mai sus, şi păntru o înnoire aleanţii ce făcuse aceste doao curţi, dă care mă pliroforisiiu pă larg. într-această seară dar // prinţipul Caoniţ ce vrea să-mi arate o blană dă samur şi o tabachere cu berleanturi, ce-i dăruise granduca al Roşiei, găsi pricină cu a-m lăuda blanele dă samur cu care eram eu înbrăcat (căci obicinuescu evropeii să arate la aceste o semplicitâ şi la oamenii acei ce-i văd întîiu, şi pă mine Ia această asamblee mă dăscinsese damele şi dă brîu, păntru ca să-mi vază şalul); după lauda ce-m făcu prinţipul blanelor mele mă întrebă dă ce preţu sînt samurii. îi răspunseiu. îmi zise: „Să-ţi arăt o blană dă samur ce mi-au dăruit moştenitorul Roşiei, şi mă rog să mi-o preţuieşti." Aduse blana şi o puse p-un bileard. Eu înţeleseiu păntru ce mi-o arată şi cum că nu era scoposul preţuirea. îi răspunseiu cum că blanele dă samur nici cînd iaste soare, nici cînd iaste noapte nu să pot preţui bine. Această blană însă, socotindu-să *4r locul dă la care s-au datu şi locul // la care s-au datu 205 nu are preţu, şi eu dă o aş fi văzut şi zioa nu sînt dăs-toinicu ca să o preţuescu. Cu acestu fel dă întrebări şi 13v 204 280 206 I5r 207 răspunsuri am trecut acea noapte pînă la un ceasu după 12, şi aşa m-am întors la gazda mea. A doao zi duminecă am priimit cu ştafetă înştiinţare dă la Bucureşti că s-au mazîlit domnul Ţării Rumâneşti Alexandru Ipsilant după cererea ce făcuse, şi cum că s-au făcut domnu Nicolae Caragea tergimanul divanului înpărătescu, şi Mihalache Şuţui ce era capi-chihaia al ţării s-au făcut tergiman. Şi mi să scria dă către mitropolitul ţării şi dă către boerii dă la Bucureşti, cum că dă vreme ce sînt şi eu orînduitu caimacam şi mi să coprinde numele în fermanul înpărătescu dă căimăcămie, să lasu toate trebile acolo şi să viu la Bucureşti cu ştafetă. întîiu am mersu la conte Cobensel, ce era vice canghelariu, şi dînpreună // cu dînsul am mersu la prinţipul Caoniţ, şi i-am dat această vestire. Prinţipul Caoniţ şi m-au întrebat cu mirare, păntru ce s-au mazîlit domnul Alexandru Vodă? Au doar s-au turburat Poarta păntru dosirea fiilor săi? Eu şi i-am arătat că Poarta nu urmează să să turbure, fiindcă şi de au dosit, au dosit la locu prietinescu, dă la care cînd îi va cere, nu are nici un fel dă îndoială că nu-i şi va lua. Şi am arătat cum că Poarta pînă acum în furmă nu ştie dă aceasta, numai prinţipul Alexandru aflîndu-să afară dîn sineş păntru multa întristare şi-a cerut mazilia, şi Poarta i o au datu cu multă musaade. Deci fiindcă eu sîntu orînduit un logotenente al domniei Ia regenţă, face trebuinţă să purcez. Mi-au zis că nu pociu să purced pînă nu voiu lua audienţă dă la înpăratul. Şi îndată au făcut talhîsu înscris la chesarul pricina, şi eu dă acolea m-am dus pă la // toţi ambasadorii dă i-am heretisit cu bileturi, şi întorcîndu-mă la gazdă să prînzescu, au venit toţi ambasadorii la mine dă m-au heretisit cu bileturi. Monsiu Bretaliiu, ambasadorul Franţiei, ce era un om cu un dăosibit duh, în bilet mi-au făcut şi chemare ca să merg în al treilea seară şi la balul său, socotind că voiu sădea la Beciu, şi-m făcea mai multe ţirimonii dăcît toţi, păntru ca să arate cu aceasta dăosibită shesis către prea înnaltul devletu, şi eu mă purtam către dînsul ca cu un turcu şi cerca mare plăcere. N-au ţinut însă acestea mult că 281 pîste trei ceasuri au eşitu talhîsul buiurdisit dă la înpăratul către şambelanul cel mare, ca să mă înştiinţeze să merg a doao zi la curte să-m dea audienţă la 10 ceasuri, într-această seară am mersu la balul solului Spaniei, unde era toţi cei mari ai Beciului pînă şi arhiduca }5v_ Maximilian, fratele chesarului ce iaste acum elector al 208 Coloniei.// A doao zi la zece ceasuri am mersu la curte, şi întrînd în curtea dîntîiu cu carîta, căci în curtea dă a doao numai familia înpărătească întră, m-am dat josu la scară şi m-am suit într-un foişor cu stîlpii dă marmură ce-i ţinu lei în spinare. într-acea curte dîntr-ai curţii nu să vedea nici pasăre, dăcît numai acei ce sînt orîn-duiţi dă a priimi audienţă, dă vreme ce gvardia dă ostaşi iaste afară dîn curte. Am trecut într-o sală unde am găsit unu dîn gardia corpului cea nemţească, care şi m-au întrebat dă sînt eu boerul dă la Valahia, şi au căzut înnaintea mea rămîindu-m slugile aci. Am mai mersu doao sale pînă la uşa divanului înpărătescu ce are tahtul, şi acolea găsind trei gvardii dîn somatofi-laci, un neamţ, un ungur, şi un leah, cu cîiafeturile lor fieşteşcare, s-au întors gvardia cea dîntîiu la locul ei 16r ce 'ţinea puşcă. Şi dîntr-aceşti trei ce păzea aici // cu 209 săbiile scoase, au căzut neamţul înnaintea mea şi am trecut prin divanu ce să numeşte sala dă audienţă. Acesta are un tahtu cu baldachin tot dă aur lucrat, perdeaoa ce să spînzură dă la baldachin şi dosurile sînt tot dă sîrmă şi cu mărgăritar frumosu. Această sală dă o parte are ferestre, şi dă o parte are ferestre dă oglinzi. Dîntr-această sală am trecut în alta iar cu taht mai micu dă frînghie. Dîntr-aceia am întrat într-o cameră mare, unde păzea la uşa gabinetului chesarului^ un dejur şambelan cu chee, care, acesta era şi ghenăral, ne-au priimit cu cinste şi ne-au pohtit cu ţirimonie să aşteptăm puţintel pînă va da veste înpăratului, şi mergînd să întoarse în grab, căci înpăratul era în altu gabinet şi mai înnainte. Ne spuse: „Acum ese".^N-apucă să sfîrşască vorba, şi să sună un clopoţel şi îndată să I6v repezi şambelanul şi trase dă la perdea un cloş dă fir 210 şi să // ridică perdeaoa, şi-m făcu semn să întru în casă. întrînd la uşă văzuiu pă chesarul în mijlocul casii făr' dă capelă, în picere, şi dă locu călcînd doi paşi am înge-nunchiat turceşte, şi puindu-m capul în pămînt vrînd să-1 arîdicu, m-am pomenit cu mîna chesarului la cap zicîndu-m că nu face trebuinţă dă această ţerimonie şi să mă arîdicu, şi vrînd să-i sărut mîna au tras-o şi m-au cunoscut dă cînd mă văzuse la 73 la Braşov şi îndată mi-au zis: „Sinior Vacarescule, dumneata în Vienna cum au fostu cu putinţă a veni, aflîndu-te şi conselier al prinţipatului?" Am răspunsu cu multă smerenie că: „Un prin ţip plin de jale şi un prin ţipat plin dă întristăciune mi-au dat lacrămile lor în pumni rugîndu-mi-să ca să le aduc şi să le vărsu la picioarele sfintei tale măriri şi să pociu printr-această vărsare a lacrămilor lor să dăşărt dîn comorile cele nedăşărtate l7r ale milostivirii // tale, o clemenţă spre a înveseli' aceşti 211 ochi cu vederea întoarcerii acestor doi fii ai prinţi-pului Ipsilant, în Valahia". M-au întrebat: „Păntru ce pricină au dosit ?" Am răspunsu că: „Dă să dă păntru vre un rău, răul nu iaste alt dăcît multa îndăstulare şi răsfăţăciune". M-au întrebat dă au duhu şi ce cuge-tează. I-am arătat că: „Duhul i-au îndemnatu să facă această pornire, iar cugetul nu urmează a fi alt dăcît a să învrednici la mai multă îndăstulare dăcît aceia ce au avut în Valahia". Mi-a răspunsu că: „Aici aceasta nu să dobîndeşte aşa lesne, ci şi cu slujbă multă şi cu vreme prelungită", şi-m zise: „Pot avea vreun venit al lor dăosibit dă undeva?" îi arătaiu că: „Cine doseşte dă la noi iaste lege a pierde şi cîte nemişcătoare are", îmi zise: „Şi cum au socotit că pot trăi aici; aici slu-jescu prinţipi din Ghermania, cu 20 florinţi leafă pă lună, dar trăescu cu rendite dă la casele lor". Am răs- t7v punsu, // că: „Dă ar fi putut şti aceasta, poate n-ar fi 212 făcut această îndrăzneală, şi rîvna ca să vază lucruri ce nu putea vedea cu voe, şi tinereţele i-a făcut a face această pornire, care dăosebi dă văzută întristarea ce au adusu părinţilor, au pricinuit şi o gîndită necinste patriei noastre". îm răspunse că au trimis porunci pă la gheneralii Ardealului, să-i îndemneze a să întoarce în ţară. Răspunseiu că: „Iaste şi ruşinea şi necinstea ce 282 283 socotescu că potu avea dă să vor întoarce, care numai cu îndemnare nu-i va lăsa să să întoarcă dă nu vor fi şi siliţi". îm zise: „Cînd îi voiu sili, atingu asilul înpărăţiei". Răspunseiu, că: „Asilul tuturor înpăraţilor iaste cinstea înpărăţiilor, şi dă toată lumea iaste rîvnit asilul tuturor înpărăţiilor, păntru rifugiul şi scăparea tuturor; însă asilul iaste asii, cînd să va socoti ca un I8r asii, şi cînd i să vor păzi canoanele şi regulile lui.// 213 Asilul să cuvine a-1 dobîndi acei ce dosescu dă la un mare rău, şi peire, şi primejdie, unii ca aceia cînd îl vor afla dă ia verce înpărăţie, atunci să cunoaşte cinstea şi canoanele asilului. Iar cînd doseşte neştine dă la bine, păntru a nu petrece bine, dîn neştiinţă numai, şi fără nici o vină, şi mai vîrtos păntru a pricinui şi altora rău, acela cînd nu să va întoarce silit, atunci să atingu canoanele asilului, căci iaste lucrul înpotrivă lor,^ şi asilul păntru a-ş păzi însuşirea lui, însuş să sileşte dîn canoanele lui, să silească întoarcerea aceluia." Mi-a zis: „Bravo, dumneata îm grăeşti cu duh şi cu dreptate, dar cum pociu să facu tot trupul ostăşăscu să o ştie aceasta?" Am zis că: „A fi tot trupul ostăşăscu^indişi-plinat şi pedepsit iaste dăstui a şti fără dă a întreba că sfînta ta mărire nu face lucrul înpotrivă nici a asilului, nici a cinstei înpărăteşti". Şi am mai zis: I8v „Prea milostive // înpărate, eu ştiu că neîndăstularea 214 elogvenţiei mele nu poate trage milostivirea înpără-teştii tale măriri asupra aceştii pricini, a caria nenorocirea şi vina dă a nu să săvîrşi după cererea soliei mele nu iaste alta dăcît vîrstă mea, căci aflîndu-mă cel mai tînăr, în adunarea consiliului Valahiei, neputinţa vîrstii şLbătrîneţelor, nu au slobozit să vie vreunul dîn cei mai bătrîni, şi în vîrstă şi în ştiinţă, ca să poată pricinui cu înlesnire această facere dă bine la o obşte, şi pă lîngă osteneala ce cu multă cinste şi slavă a mea am făcut pînă a veni, îm pierzu şi puţina reputaţie şi ipolipsis dă la tot prinţipatul Valahiei, unde pă lîngă întristarea ce am dă pricina aceştii întîmplări, mi să mai grămădeşte şi alta cu a nu mă fi putut arăta dăstoinic a o săvîrşi/şi a nu fi fostu vrednicu să dobîndescu 384; dreptatea, nici dă la însuşi dreptatea ce esti înpărăţia -ta".// ' ' ^r Dăodată puindu-ş mîna în pieptu mi-au zis: „îţi 215 făgăduescu pă înpărătească mea parolă, că nici în ţările mele, nici în slujba mea, nu-i voiu ţinea, şi îi voiu întoarce în Turchia, fără dă alt, numai trebue să-i aducu întîiu aici ca să le sigurivsescu buna petrecere, ci nu grijî şi te mulţămeşti cu aceasta?" mă întrebă. I-am răspunsu îngenunchind că „Foarte mă mulţu-mescu, căci aceasta iaste şi mai înpărătească faptă, căci iaste plină dă iubire dă omenire". M-au heretisit dă căimăcămie, şi m-au întrebat păntru mazilie, mi-au făcut multe întrebări dă Ţarigrad, dă Valahia, dă obiceiuri şi altele, ţiindu-ne doao ceasuri şi mai bine. Şi răspunzînd la toate după cuviinţă, i-am spus că mă rog să aibu voe să purcezu căci mă^ grăbescu, şi m-am rugat să aibu îndoite paşopor-turi, şi dă drumul Sibiului şi dă drumul Timişvarului. i9v „Le vei avea", mi-au zisu. Şi mai stînd //puţintel 216 ne-au zis: „Vă urezu bună călătorie", şi noi făcînd mulţămita cu îngenuncherea, s-au tras la gabinet, şi aşa am eşitu dîn lăuntru, căci nu poate eşi nimeni dă la audienţă dîn gabinet pînă nu să trage însuşi întîiu. După ce am eşit dîn lăuntru, am mersu la gazdă, şi la masă încă aflîndu-mă, au venit un canţelist dă la canţelaria curţii, şi mi-au adus doao paşoporturi precum cerusem la înpăratul şi dăosebită poruncă către ghenăralul Zetfisu, comandirul Timişvarului, cu poruncă ca de voiu merge dă la Timişvar... 1 să-m dea zece husari cu cai dă poştă înpărăteşti, să mă aducă pînă la hotar. Şi aşa sculîndu-mă dă la masă, am mai şăzut pînă au înnoptat, şi seara la şase ceasuri nemţeşti am eşit dîn Vienna, şi am venit la postea dă la Fişe-ment şi acolea am dormit. Patru zile am şăzut în Beciu numai, şi purcegînd am 20r sosit la Timişvar, şi de acolea, ştiind turburarea // ce 217 au serhaturile fără cuvînt, şi chibzuindu-mă că se'vor 1 Loc alb în manuscris. 285 fi înştiinţat şi dă mergerea mea la Beciu, şi dă aş fi mersu pă la Mehedia cu husarii ce-m orînduiseră păntru paza drumului şi păntru cinste> putea să să facă zvon pă la cafenele, că m-am dus să aducu catane, iar nu pă fii[i] domnului, şi ca să nu mai dau pricină dă tur-burare ţării, am lăsat acel drum ce-m era mai îndămînă şi mai aproape să întru în ţară, şi am venit pă la Sibiiu. Aici sosind am găsit pă domnul Ipsilant purcesu la Giurgiu, şi eu rămîind aici ca un caimacam, am înştiinţat dă toate măriei sale cu spătarul Mavrocordat ce păntru aceasta îl lăsase aici. Deci după patru luni au purces şi beizadelile dă la Beciu, ca curierii, şi au mersu la Ţarigrad pă la Beligrad. După Paşte au venit şi domnul Nicolae Caragea, care m-au orînduit iarăş în drăgătoria spătării în al doilea rînd, şi după şapte luni dîn voia lui Dumnezeu întîm-20v plîndu-se // moarte şi cei dă a doao soţie ai mele, 218 mi-au dat întru a treia căsătorie pă a cincilea fiică a măriei sale, la văleatu 1783. înpărăţia Roşiei dîndu-ş 1783. Mihaiu Vodă Şuţu nizam politic eştilor [otcîrmuiri celor cuviincioase după curgerea vremii au adus cu atîta înţelepciune lucrul, încît însuşi Şahin Gherei, hanul tătărăscu, prostindu-să dă hănie, au închinat Crîmul şi toată stăpînirea la înpărăţia Roşiei cu zapis şi cu tractat, şi el s-au trasu în ţările roşeşti, orînduindu-i înpărăteasa locul dă a sădea şi făcîndu-i leafă pă an cîte 120 000 dă ruble. Au făcut pă prinţipul Potemchin gubernat Crîmului şi ţării tătărăşti, dîndu-i aceştii craii şi numirea cea veche Tavrica Hersonisos. Au întrat şi ostile roşeşti într-această crăie şi au luat-o în stăpînire. Solul moschicescu dîn Ţarigrad au arătat la prea puternica înpărăţie curgerea pricinii. Au făcut şi solul chesaricescu provlimă cum că face trebuinţă a să 21r îndrepta hotarăle//nemţeşti că sînt strîmbe, cerînd 219 Ruşava şi o bucată dă locu dîn Bosna dă la apa Una, şi diafendefsi şi cererile ruseşti. Ruşii au adus o oaste grea în Crîm. Şi nemţii au coborît alta în ţara ungurească dă jos spre părţile Varadinului şi spre apa Tisii. 286 Mareşalul Laudon să orînduise ca să vie la Varadinul cel mare. însuş imperatorul losif au venit pă la toate aceste hotară, pînă şi ale Ardealului, ale ţării noastre, ca să vază aceste gătiri. Vezir într-acea vreme era Halii Hamid paşa, om foarte procopsit, ce slujise şi multă vreme la calemul divanului înpărătescu, şi dă la care divan cheatîbî, încă aflîndu-să şi cheatîb al ţării noastre lîngă capiche-haele, am învăţat şi eu sarfu, la văleat 64 în Ţarigrad. Acesta despre o parte, dă locu au poruncit ca să să facă gătiri dă războiu, însă în taină. Trei cereri au făcut atunci la socru-meu Neculae Vodă: să facă gătire _21v dă pod la Brăila, să gătească jj o sumă mare dă zaherea 220 dă făină la Silistra, şi să facă şi o mie dă ostaşi furci lîngă măria sa, şi căte trele să să facă în taină. Şi cu acestea cîte trele m-am încărcat eu şi le-am gătit fără dă a nu şti nici vistieria măcar. Dă cînd mă aflam vistier în al patrulea rînd la 76 făcusem pod la Ismail, şi aveam catastih dă cheres-teaoa ce trebuie şi dă locu am şi gătit cheresteaoa tumbazilor, şi am făcut-o teslim la Brăila cu riza-pazar, şi cu numiri cum că taiu cherestea păntru trebuinţa unii case ce are să facă vodă la Ţarigrad. Zahereaoa am cumpărat-o dîn ţara turcească şi am măcinat-o la Silistra. O mie dă turci i-am făcut prin marifetul beşlegilor după la judeţe, fiind că mă aflam spătar, carii fiind presăraţi în toată ţara, şi leafa li să da dă la cămară prin marifetul mieu, nu era văzuţi. Dăspre altă parte, mai sus numitul vezir au făcut şi multe meşfereturi, şi în cea după urmă văzînd că 22r a face // războiu prea înnaltul devlet neaflîndu-să gata 221 dă războiu, cu doao înpărăţii aşa mari, carele întîiu să gătisără dă războiu apoi făcuseră aceste propuneri la Poartă, şi mai vîrtos că văzuse ce să întîmplase în răzmiriţa trecută, s-au găsit cu cale ca să nu să facă războiu, ci să facă cererile amînduror puterilor. Şi după aceasta, fiindcă vedea pă ruşi şi pă nemţi şi pă franţezi legaţi în aleanţă, au hotărît ca să alerge la puterile luterani şi reformate, adecă la englezi, la olandezi, la prusieni, la darimarchezi, şi la sfeţi, şi să facă 287 cu acestea o aleanţă întîiu, şi dăspre alta să facă dîn vreme gătire dă războiu, şi aşa în urmă să pornească războiu devletul, şi să izbîndească după scoposul ce avea. Acestu sfatu au plăcut la obşte, căci într-acea zi au ţinut meşferetul mai mult decît şase ceasuri, fiind dă faţă toţi ulemalii, toţi paşii, toţi ogeagheanii, şi ogeaclîii. 22v Ci//dar la văleatul 84 ghenarie s-au făcut alte 222 tractaturi păntru Crîm şi alte cereri cu ruşii, păntru locul dă la Bosna şi Ruşava cu nemţii, şi s-au înpăciuit lucrurile iscălindu-să tractaturile. încă. dă la. 83 avgustu venise domnu aici Mihail Vodă Şutul. Şi după acestu tractat ce s-au săvîrşit la 84 ghenarie, dedese prea puternica înpărăţie şi Ţării Rumâneşti un dăosibit hatişerif cu mai multe priveleghii dăcît acel ce au dat la 75, care au sosit aici la fevruarie. înţeleptul vezir după ce ie-au făcut acestea, dă locu au început a lucra dizeniu cel mare, ce am arătat mai susu, căci englezii era mîhniţi într-ascunsu cu Roşia, păntru ajutorul ce făcuse Franţiei dîn pricina a căruia cu neutralite arme pierduse noao colonii la America. Prusienii era mîhniţi păntru aleanţă ce făcuse 23r Roşia cu chesarul. Şfezii iarăş nu pot // vedea cu ochi 223 buni atîtea eparhii, cum Livoniâ, Ingria, Filandria, şi altele trecute în stăpînirea ruşilor. Olandezii iarăş avea pricini cu chesarul. Ci dar baron Enslie solul englezului ce era în Ţarigrad, nu găsi greotate dă a face lucrare prin solii acestor puteri ce era în Ţarigrad ca să aducă scoposul la săvîrşire. Dăspre altă parte, înţeleptul vezir începu a face şi celelalte gătiri. Dă la iunie 2 a văleatului 84 mă făcuse domnul Mihail Vodă iaraş vistier întru al cincilea rînd, cînd la septemvrie veni fermanul ca să tăem cherestea dă pod pîste Dunăre dă iznoavă care să o ducem la Silistra şi să trimitem zaherea dă trei feluri la patru serhaturi, la Nicopoli, la Ruşciuc, la Silistra şi la Brăila, care le-am şi gătit fără zăbavă. Ne orînduisem 23v să facem şi dîn Ţara Rumânească şi o corabie dă armadă 224 precum mai făcusem şi la 76. // Să orîndui şi serascher la Ismail, Şahin Aii paşa. Toate acestea să lucrară dă mai sus zisul vezir, care şi dăsfăimîndu-să dă unii-alţii şi mai vîrtos dă căpitan paşa, ce avea multă putere păntru tractatul ce făcuse, i să luă pecetea şi pîste puţine zile şi capul. vŞahin Aii paşa dă la Ismail să făcu vezir şi merse la iunie în Ţarigrad. Nu să făcu însă păntru ca să rămîe ci păntru ca să să facă înnainte mergător la vezaret lui Isuf paşa. Isuf paşa fusese haznadar căpitan paşîi, apoi îl făcuse capigi-başă şi capichehaia. Apoi îl făcuse Mora-valesî, dă unde şi la văleatul 86 fevruarie să făcu vezir, şi Şahin Aii paşa să trimise iarăşi la Ismail. Căpitan paşa după aceasta au vrut să mai facă un ciraclîcu, mai vîrtos găsind înprilejîre dă vreme, căci era trebuinţă ca să meargă la Misir cu armadă păntru 24r //ca să suppue zorbalele ce să ridicaseră acolo. Deci 225 făcu cerere ca pă dragomanul armadei să-1 facă domnu Ţării Rumâneşti. Acesta dă felul lui era ostrovean, dă la ostrovul Păros şi să 1786. Nicolae Vodă Mavro- numia Nicolae Mavrogheni, şi ghem să aflase slujind la alţi dra- gomani ai armadei mai dîn nainte vreme. Doao lucruri să pricinuia cu aceasta dă stricăciunea ţării: unul căci dîn dragoman al căpitan paşii nici odată n-au stătut a să face dcmnu nici în Valahia, nici în Moldavia, ci d-abia am văzut a să face boer şi încă boer în drăgătorie mică, ca agathomagicu, mai vîrtos că eu am văzut şi vechil dă tergiman al divanului înpărătescu, care au făcut şi recheap la înpăratul, să ia în urmă boerie în Ţara Rumânească ca Scarlat Caragea; a doao că acesta nu era un om crescut la Fener ca să ştie orînduelile Fenerului încai, sau ale 24v prea înnaltei Porţi. Unde rămînea să ştie dă // aceste 226 ţări, şi dă obiceiurile noastre, cînd nici a grăi greceşte sau turceşte bine nu ştia, rumâneşte nu era în viaţa lui cu putinţă ca să înveţe, om prostu şi la fire, şi la gîndire, şi la simţire. îl făcu însă domnu cu mirarea 288 289 a tuturor, la martie 26 a văleatului 86. Şi veni păntru păcatele şi peirea ţării la sfîrşitul lui maie aici. Căpitan paşa căcatatrecsise pă vezirul Hali paşa cu pricină că au iscălit tractatul, dar în adăvăr el avea altă pizmă şi patimă asupra lui, de vreme ce căpitan paşa nu pohtea nici într-un chip a să face războiu cu puterile ce s-au arătat mai susu. Drept aceia purcese cu armada la Misir. Isuf paşa lucră dizeniul cel început dă Hali paşa prin baron Enslie. Mavrogheni sosind în ţară dete pricină tuturor a rămînea încremeniţi după ce l-au văzut ictromă sau 25r poznă a firii a semăna. Ce să povestescu fap // tele 227 şi lucrările acestuia, fiindu-mi şi ruşine să le iau în condeiu. De aceia şi le las la cei ce scriu analele domnilor ca să facă această osteneală după datoria la care s-au suppus. La văleat 87, ghenarie, mă făcuse vistier dîn dvor-nec Mavrogheni, şi în grabă văzuiu doao-trei fermanuri înpărăteşti: unul ca să trimitem sumă multă dă zahe-rea la ambarăle Sacsiei; altul ca să trimitem salahori şi cherestea la Ozu; altul ca să trimitem cară, salahori şi cherestea la Ismail. Cu carele mă încărcasem eu după datoria drăgătorie! a le săvîrşi. Nu după multe zile văzuiu încă un ferman ce ni să trimesese dă la Ismail prin care făcea înpărăţia serascher pă Aii paşa pîste 100 000 dă oaste şi scria ca în vreme ce înpărăţia îl socoteşte ca un dulbun, îi poruncea să privească mişcările vecinilor, şi dăspre o parte să le 25v înştiinţeze înpărăţiei, dăspre // altă parte să facă şi el 228 mişcări neîntrebate. Deci îndată zugrăviiu războiul în inima mea. într-această vreme Şahin Gherei ce să odihnea în Roşia să stenohorisise acolo, şi ceruse voe dă la prea puternica înpărăţie, nu ştiu cu ce îndrăsneală şi nădejde, ca să fie prii .nit în ţările turceşti, şi i să dete, care şi după ce au eşit în Bugeag, au început a zice că iaste ţara lui şi a face şi alte mişcări necuviincioase. Deci trimeţînd înpărăţia, îl sili a trece la Silistra mai în grabu, şi dă acolo îl trimise la ostrovul Rodos, unde pîste puţin îl şi omorî. înpărăteasa Roşiei nu ştiu păntru care trebuinţă venise la Crîm, poate ca să vază ţara cea noao ce do-bîndise. La această plimbare merse şi imperatorul losif. Şi cel mai ciudat lucrul că mersese şi solul Franţiei cel ce era în Ţarigrad la Crîm. Toate aceste pri-26r cini ciudate turburară // inimile turcilor. 229 Prinţipul Potemchim făcea cereri dă a comerţii şi dă tractaturi noao. Deci turcii începură a face cerere ca să părăsească muscalii Crîmul şi să să dea tătarilor, şi altele. La acestea neputînd solul moschicescu să răspunză, fu arîdicat la Edicule la avgust 5 a acestui văleat. Şi după fetfaoa legii să propovedui războiu asupra muscalilor, şi să porunci paşii dă la Ozu ca să lovească Cîlburunul şi să între în Crîm. Şi într-acea toamnă, dă unsprăzece ori au năvălit. Sovarov ghenăralul însă ce era la Cîlburun, măcar că avea puţină oaste, dar s-a diafendefsit cu multă vitejie ocrotind cetatea şi suferind multe răni pă trupul său. Prea înnaltul devlet au orînduit serascheri pă la toate serhaturile. Au făcut şi han la Cubanu, care să ia Crîmul. înpărăteasa Roşiei au orînduit doao armii, o armie 26v sub comanda feldmareşalului Petru Romanţov // care 230 avea dă a întră în Moldavia şi a coprinde Dunărea; altă armadă suptu oblăduirea feldmareşalului prinţipul Potemchin care era dă a face războae în părţile Oziei şi în părţile Cubanului. Au orînduit şi o armadă pă Marea Neagră. Eu văzînd că s-au început un războiu ca acesta, şi oblăduitor ţării noastre iaste Mavrogheni, m-am prostit dă drăgătoria ce aveam, păntru ca să nu fiu amestecat în faptele mai sus numitului fiind dă tot netrebnice. Au întrat într-o idee ca să să facă serascher şi aceasta dă a o câtorthosi, au găsit mijlocu ca să strîngă oaste turcească cu leafă. Doao interesuri socotea să aibă dîntr-aceasta: unul cinstea ca să să zică că cu plată dă la dînsul ţine oaste păntru slujba devletului; şi altul ca suptu această 27r numire să prade şi să jefuiască ţara, de vreme ce toată 231 oastea care ţinea cu plată, nu era // dăcît cinci-şase 290 291 mii dă oameni. Şi atît la devlet, cît şi aici, arăta că are 20 000 dă oaste. Şi pă această analoghie făcea luările şi jafurile. Doao lucruri rele au pricinuit devle-tului: unul, că propovăduind în toată ţara turcească că el plăteşte cîte zece lei la un călăreţu pă lună, şi căte şapte la un pedestraş, turcii ce datoria legii şi fetfaoa îi suppunea ca cu cheltuiala lor să meargă la oaste, auzind dă leafa lui Mavrogheni, nu mergea la ordia înpărătească şi la serhaturi, ci alerga aici; aici era numai numele dă oaste multă, iar plata era pă oaste puţină, aceasta ca să nu dea falie, o otcîrrnuia cu acestu mijloc: priimea pă cîţi turci venea, şi le orînduia tainuri, căci nu le da cu vre o plată, ci cu jafuri, şi urma aceasta pînă era aproape să să sfîr-şească luna, şi atunci pă care vrea să izgonească, îi 27v tăia tainul ca să fugă şi să nu aştepte vremea //lefii; 232 iar altul, că cu numirea lefilor cum că dă la 20 000 dă oaste dîn punga lui, şi cu tainurile ce le hrăpia dă la ţară cu jaf şi nu cu plată, prăpădea memlechetul înpăratului. în multe rînduri i-am arătat aceste stricăciuni ce le pricinuia, şi la devlet, şi la ţară. Dar ce să zicu, şi cui să zicu? El văzînd că vezirul are rîvnă să arîdice războiu după toată dreptatea, şi nemaisocotind cele ce să cuvenea, şi cele dă care era trebuinţă, şi să afla lipsite, făcea toate mişcările casă grăbească pornirea războiului. Zaherelile şi cherestelile ce să dedese în-tr-acestu an dîn ţară, care poruncise înpărăţia să le plătească dîn haraciul ţării, el le-au făcut teberu şi au zis că le dăruieşte înpărăţiei, ca cum înpărăţia cînd ar fi vrut să le ia dîn ţară fără plată nu ar fi putut, şi ca cum nu ar fi fost ţara a înpăratului. Dar el^arăta că le plăteşte cînd şi dobîndea dîntr-acestea. însum 28r // l-am văzut să scrie un tacrir la devlet prin care 233 arăta că nemţii nu numai n-au aleanţă cu ruşii, ci zicea că le sînt şi vrăjmaşi. însuş el mi-a arătat tacrirul acesta cînd îl scria. L-am întrebat. „Şi ce vrăjmăşie au?" Mi-a răspunsu că nu voescu nemţii să dea titlu dă imperatriţă înpărătesei Roşiei. Auziţi poznă dă răspunsu, cititorilor. Atunci nemaizicîndu-i alt, i-am spus că „Aleanţă nemţilor cu muscalii o ştie devletul dă la 80, şi dă la tractatul dă 84. însuşi chesarul prin solul său la Ţarigrad au arătat-o prea înnaltei Porţi aceasta. Estimp au mersu chesarul iarăş la Crîm, şi poţi să mai zici că n-au aleanţă? La acestu tacrir n-are să-ţi facă altu răspunsu prea înnaltul devlet dăcît să-ţi ia capul cu pricinuire că-ţi baţi jocu". „Nu ştii tu, mi-a zis, acesta iaste adevărul." Şi adă-vărat, eu n-am ştiut că dă unde socoteam că voiu 28v vedea răspunsul ce am zisu, // am văzut că-i vine 234 răspunsu cu aferin şi cu slugă credincioasă. La ghenarie a văleatului 88 au arîdicat nemţii războiu asupra Porţii păntru muscali. Şi ghenăralii dă la hotară au înştiinţat pă paşii după la hotară păntru aceasta. Apoi solul au arătat la Ţarigrad, şi lui Mavrogheni i-a venit carte dă la ghenăralul Sibiiului dă propoveduirea războiului. Dar pînă a nu-i veni această carte îi veni o caime dă la Melechi paşa ce era Vidin-valesî, prin care îl înştiinţa dă războiul nemţilor. La fevruarie 2 era cînd m-au chemat pă mine şi mi-au arătat-o, şi mergînd l-am găsit muşcîndu-ş barba. Şi îm zise: „Văzut-ai, nemţii a arîdicat războiu. Bine îm ziceai tu. Şi acum ce să facu? " I-am zis: „Nu te teme, că înpărăţia dă te-ar fi crezut dă atunci te omora, cum ţe-am zisu eu, ci aceasta o ştia şi creză-29r mînt nu ţe-au dat; numai // dă la înnălţimea ta, înpă-z35 raţia nu cere slujbă ca aceasta dă cele gîndite, ci numai slujbă dă cele văzute; părăseşte-te însă dă acestea şi cere la devlet să trimită un serascher să păzească ţara dă vrăşmaşi, şi noi să-1 hrănim cu zaherele după datorie că aşa să cuvine. Şi înnălţimea ta fi încărcat cu slujbele devletului şi cu trebile ţării. Iar trebile războiului să fie asupra acelui serascher." Nu putea să-mi dea ascultare, căci cu acestu mijloc i să arîdică toată treaba jafurilor dîn mînă. Aşa văzînd şi neputînd să-1 mai sufer, şi mai vîrtos temîndu-mă ca să nu-mi arunce şi vro năpaste, precum a aruncat la mulţi nevinovaţi ca să-i jăfuiască, şi la mulţi pă care-i avea pizmă, căci îi surgunea cu cartea lui la cetatea Giurgiului. I-am arătat că eu nu pociu într-aceste vremi ca să şăzu 293 292 aici în ţară temîndu-mă dă cele în potrivă, şi am cerut ca să-mi dea voe să mergu la Ţarigrad cu casa mea, 29v mai // vîrtos că soţia mea era şi ţarigrădeancă. El şi 236 pohtea să lipsescu dă aici, dar nu voia să merg la Ţarigrad, unde îmi făcu provlimă ca să mă duc pîste Dunăre la un serhat dăocamdată (aşa îmi zicea) păntru ca să nu ceară şi alţii să meargă la Ţarigrad văzîn-du-mă pă mine, şi-mi făgădui că dă acolo ori cînd voiu vrea să-mi trimiţu casa la Ţarigrad, o va trimite cu cheltuiala lui, şi eu să viu lîngă dînsul. Eu şi ce mă mulţămiam să lipsescu odată dă a-1 mai vedea, şi să mergu unde mă vor duce, am ales Nicopoia, numai căci ştiam mintea şi înţelepciunea lui Selim aga Var-nalî-zade. Să mai afla trimişi acolo zălog trei boeri; Iannache dvornecul Moruz, Scarlat logofătul Ghica, şi Tudorache paharnecul Iuliano. Cu mergerea mea au mai trimis Mavrogheni şi alţi boeri, pă banul Nicolae Brîncoveanul, pă Dumitraşcu dvornecul Racoviţă, 30r pă Manolache dvornecul // Creţulesciil, pă Costache 237 Ghica logofătul, pă Dumitrache Fălcoianul clucerul, şi pă stolnecul Alexandru Farfara. Doao lucruri cugetase Mavrogheni, păntru trimiterea acestor boeri. Unul ca să arate la Poartă cînd va fi înprilejire dă vreme, că aceşti boeri au avut corispondenţă cu nemţii şi cu muscalii mai înnainte, şi păntru ca să nu-i aducă în ţară întru aceste vremi de aceia i-au trimis zălog acolo; şi altul, ca dă va vrea să întoarcă în ţară, vreunul dîntre aceştia, să-1 întoarcă cu multă luare dă bani, precum au şi făcut în urmă dvornecului Grecean căruia îi trimisese soţia la Nicopoe, şi păntru ca să o aducă îndărăt după rugăciunea sa, i-au luat ruşfet t[a]l[eri] 10 000. Eu am cerut în multe rînduri ca să-mi dea voe, să-m trimit soţia la Ţarigrad, precum îmi făgăduise, însă n-a fostu cu putinţă, socotind că voi merge şi eu înpreună, căci pă mine singur m-au chemat dă multe ori la Bucu-30v reşti, fără dă // a-mi cere bani, fiind că avea ipolipsis 238 la mine. Eu însă dăspre o parte văzînd dragostea întru care mă avea Selim paşa, care fiind om dă fel dîn Nicopoli, şi aflîndu-să capigibaşă şi aian, şi procopsit 294 31r 239 31v 240 şi înţelept, îi dedese înpărăţia trei tuiuri, aflîndu-ne noi în Nicopoe, şi-1 făcuse muhafîz Nicopoi şi Culii. Dăspre altă parte neputînd suferi să mai văzu pă Mavrogheni, n-am vrut să viu, ci am şăzut acolea, dă la martie pînă la octombrie. La martie deci, a acestui văleat, după ce arîdica-seră şi nemţii războiu asupra devletului, au eşit Isuf paşa cu sangeacul dîn Ţarigrad la Odriiu. Muscalii cu toate că avea aleanţă cu nemţii, căci nemţii arîdica-seră şi războiu păntru dînşii, feldmareşalul Romanţov însă hrănea o mare urîciune asupra nemţilor, încă dîn ceilaltă răzmiriţă, păntru căci să zicea că-1 dăsfăima-seră nemţii atunci. Deci acum mai //mult grija ca să joace pă nemţi, şi să-i aducă în stare dă a pierde răz-boaele şi a rămînea biruiţi, dăcît să facă însuşi izbîndă, şi să fie purtător dă biruinţă asupra turcilor, căci dă năvălea dîn vreme dă la martie cu ordia şi cu comanda sa, nu numai toată Dunărea ar fi luat-o în stăpînire-ş, slobozind foarte puţine tunuri, ci şi paste Dunăre ar fi trecut cu înlesnire, dă vreme ce turcii nu avea gătire dă oaste dîn vreme nici dă haznele, căci pă Isuf paşa, stînjinindu-1 înpăratul a nu dăşchide războiul, arătîn-du-i că nu are haznele, i-a răspunsu că să mulţumeşte să-i dea acei bani, ce zicea însuşi vezirul că să află gata, care am auzit că ar fi fostu numai 17 000 dă pungi, şi s-au făgăduit vezirul că ce va mai trebui va iconomisi el dă a-i găsi dă aiurea. Aceasta însuşi Hechin başa al înpăratului mi-au spus-o aflîndu-mă la Rodos, şi acestu Hechin başa după moartea//lui sultan Hamid, făcîndu-se Misir molasî au trecut pă la Rodos. Şi acolo şezînd trei zile, mi-au spusu aceasta, că au auzit-o dîn gura înpăratului, cu trei zile pînă a nu muri. Şi îmi zicea că să tînguia înpăratul înpotrivă vezirului cu aceste vorbe: „Mi-au făgăduit, zicea, că cu 17 000 dă pungi ce să afla atunci în hazneaoa dă cheltuieli numai, are să facă acestu războiu, şi dă atunci pînă acum, i-am trimis trei haznele întregi, şi după ce nu numai n-au făcut biruinţă, au pierdut şi locuri, şi acum iar îmi cere bani." Şi-mi spunea Hechin başa că, o săptămînă dă ar fi mai trăit înpăratul Hamid, 295 ar fi arîdicat viaţa vezirului. S-au văzut însă pîste puţin după ce s-au arîdicat războiul că şi moneda s-au micşorat cu multă pagubă a opştii. Ordia înpărătească dar sosind la Odriiu, şi văzînd că muscalii nici să pomenescu mci/js2i arată, nici la Hotin, nici la Bender, au lăsatu treaba muscalilor, asupra serascherului dă la Ozu, dă Bender, dă la Hotin, şi dă la Ismail. Şi ordia cu tot devletul au purces spre Beligrad. Şi mergînd pînă la Niş, şi văzînd că nu era înlesnire să meargă la Beligrad, dă vreme ce sîrbii îndemnaţi dă nemţi eşîseră dîn hotarăle suppu-nerii către turci, şi era dă la Niş pînă la Beligrad toţi arîdicaţi în picere cu înpotrivire. Cu multă înţelepciune Isuf paşa vezirul au lăsat serascher la Niş pă Feizi Suleiman paşa Rumeli valesî, şi au mers cu ordia la Diiu, cu chibzuire ca să aducă războiul în ţările vrăşmaşilor, unde şi dă va fi purtător dă biruinţă, lesne va suppune pă sîrbi. La Diiu sosind dar, aflînd şi înlesnirea dă a avea zaherele cu Dunărea, au năvălit pă la Mehe-dia cu multă ciudirea opştii, păntru că sînt locurile strimte // şi primejdioase. Bătu pă nemţi la Mehedia şi merse vezirul cu oastea pînă la Caransebeş. Nemţii şi păntru ajutorul ruşilor orînduiseră pă prinţipul Saxcuburgu cu 30 000 dă oaste ca sa sa afle lîngă muscali. Dedese şi comanda ordiei cei mari asupra mareşalului Lasu. Şi la această comandă să afla şi imperatorul losif. Spre părţile Sclavoniei, să orînduise prinţipul Lihtenştain. însă rămîind nemţii bătuţi şi la Caransebeş, la o bătălie la care fiind şi înpăratul tră-gîndu-să spre Timişvar s-au bolnăvit foarte rău. Această izbîndă a turcilor au pricinuit şi multă îndrăzneală oştilor othomaneşti, şi multă înfricoşare oştilor chesa-riceşti, care rămîind biruite şi la Beligrad, întrară turcii pă dă toate părţile în banatul Timişvarului, şi pricinuiră multă robie şi prăpădenie. Deci vezirul să întoarse ca să erneze//la Rusciuc. Chesarul bolnăvindu-să şi rămîind cu olentă pîste un an dă zile şi muri. Atunci însă după ce au sosit la Beciu, au orînduit alţi comandiri păntru anul viitor, 33v 244 34r 245 în părţile Sclavoniei pă mareşalul Laudon, şi în părţile Ungariei pă mareşalul Hadic. Acestea urmîndu-să într-această vară a văleatului 88 în părţile hotarălor nemţeşti, prinţipul Cuburg, socotind că va avea ajutorul ruşilor, trimise un ghenă-ral şi calcă Iaşii, şi luă pă domnul Ipsilant prigionier şi toată boerimea moldovenească. Hanul ce să afla în Bugeac şi cu ostile turceşti merse asupra Iaşilor. Deci să traseră nemţii dîn Iaşi iarăş înnapoi. Prea înnaltul devlet făcu domnu Moldovei pă Manuil Vodă încă dă la Sofia mergînd spre Beligrad, care trecînd pă la Nicopoe, şi pă la Bucureşti, au mersu la Iaşi. După aceasta nemţii făcură Hotinul muhasere multă vreme. // Atunci sosi şi oaste dă la Romanţov. Şi deteră turcii Hotinul. Si aşa lăsîndu-1 muscalii în stăpînirea nemţilor, merseră la Iaşi, şi izgoniră pă domnul şi pă hanul dă acolo, carii să traseră în Bugeac şi la Galaţi. Atîta izbîndă au făcut feldmareşalul Romanţov într-acest an. Iar prinţipul Potemchin ce avea comanda Crîmului, luînd înştiinţare dă acestea, hotărî să facă Ozia muhasere, pă care în zioa dă Sfete Nicolae o şi luă cu iuruş. Noi ce ne aflam la Nicopoe fără dă protecţia lui Selim paşa, căci îl trimisese înpărăţia la Bender, într-un serhat lipsiţi dă toate cele trebuincioase, şi ca cum eram închişi, căci nu eram slobozi să mergem aiurea. Şi nu numai nu ne aflam atunci în vreo vină, ci unii dîn noi aveam şi merit la devlet, după credinţa cu care ne-am purtat în cealaltă răzmiriţă, mai vîrtos eu că aveam dă atunci fermanuri // şi multe buiurul-tiuri arătătoare dă aceasta, întru care să coprindea, arătarea credinţii şi altor boeri. Am trimis un arzohal cu unul dîn boeri la prea înnaltul devlet întru care făceam rugăciune ca să avem voe să mergem în Mema-lichi Mahruse, la un locu cum iaste Odriiul, unde să putem a ne înlesni petrecerea vieţii. Acestu arzohal după ce l-au luat vezirul, ne-au trimis răspunsu să stăm acolea pînă să va face hotărîre. După ce au sosit la Rusciuc, viind la Bucureşti, şi pîrîndu-ne Mavrogheni cu multe pîri mincinoase, dînd şi la haznea o 297 sumă dă bani, au putut face ca să să trimită ferman cu un ceauş înpărătescu, şi să ia şi pă şase dîn noi să-i ducă la Rodos surgun. Şi aşa lăsîndu-ne familiile la Nicopoe, la sfîrşitul lui noemvrie am purces după poruncă şi am mersu la Rodos. într-acestu fel au curs lucrurile într-această iarnă, pînă la martie a vălea-34v tului // 89, cînd bolnăvîndu-să înpăratul, în foarte 246 puţine zile au trecut în ceialaltă lume înpărăţind ani 16 şi lăsînd războiul dăşchisu. ÎNPĂRĂŢIA LUI SULTAN SELIMU III CARE ÎNPĂRĂTEŞTE ŞI ASTĂZI CU MULTĂ ÎNŢELEPCIUNE La Rodos eram acufundaţi în selimu in multă întristare (şi nu păn- 28 tru noi, căci noi şi pă unde am trecut, şi acolo am fostu priimiţi cu multă peri-35r piisis şi cinste dă toţi cei mari, ci păntru fami // liile 247 noastre, ce nu numai era dăpărtate dă noi ci le lăsasem şi într-un serhat ca Nicopoli, fără dă nici o protecţie omenească) cînd am luat buna vestire că prea puternicul sultan Selim, fiiul înţeleptului Mustafa, chemat fiind dă caimacam după nobetul saltanatului, au trecut în tahtu la martie a leatului 1789 şi 1203, care şi pă vezirul Isuf paşa pîste puţin scoţîndu-1 dîn vezaret, 1-a orînduit serascher la Diiu, făcînd vezir pă Hasan Paşa serascherul. Pă Gezaerli Hasan paşa ce 15 ani stătuse căpitan paşa, iarăş îl scoase şi-1 făcu serascher la Ismail şi să urmă războiul într-acestu an. Să arîdl-caseră şi şfezii cu războiu asupra ruşilor, şi le pricinuia multă stînjînire dă izbîndă asupra turcilor. Să înpo-trivia şi leşii cu multe supărări asupra muscalilor. Cu 1 Loc liber pentru versuri pe care nu le-a mai scris. toate acestea pînă acum semăna războiul rosescu a 35v fi difensiv. Prinţipul Cuburgu // aştepta, ca unit cu 248 ruşii să lovească ordia. Mareşalul Romanţov dăsfăi-mîndu-se dă otcîrmuirea ce făcuse pînă acum, dîn care s-au pricinuit şi nemţilor stricăciune, şi ruşilor neizbîndă, îi arîdică comanda dîn mînă înpărăteasa, şi cu mijlocul disgraţiat să orîndui a sădea la Jîjîia în Moldavia fără treabă. Şi să dete şi comanda sa tot asupra prinţipului Potemchin, care şi veni la laş. Mareşalul Hadic întîmplîndu-i-să moarte, să dete comanda sa mareşalului Laudon, care şi fără zăbavă făcînd izbînde asupra turcilor, luă şi Beligradul, şi Fethislam, şi Adacali, aducea izbînde nemţii şi în Bosna, luînd cetăţi. Să loviră şi ordiile cele mari, dîn sus dă Măxineni, în Rîmnec, Hasan paşa vezirul, cu anşef ghenăraru rosescu, Sovarov, om viteaz şi înţelept, ce avea 7 000 dă muscali, şi cu prinţipul Cuburg, 36r ce avea // 30 000 dă nemţi, şi să strică ordia othomă-.249 nească dosind vezirul pîste Dunăre, la care dosire s-au înnecat şi învăţatul Mehemed Hairi-efendi, în apa Buzăului. Mavrogheni în vremea ce aducea turcii izbînde în Bosna, şi în Ungaria, aducea şi el cu turcii ce avea aici izbîndă pă la hotarăle Transilvaniei, şi apoi să întorcea şi jăfuia mănăstirile ţării, şi lua şi odoară şi sfintele vase dupîn biserici, şi rasele călugărilor, şi sfărîma zidurile curţilor, cum au făcut la Cozia, şi la Argeş, şi scria la devlet că au luat dă la nemţi Cozia calesî. Iar într-acestu an, ce s-au înpotrivit norocul biruinţei la prea înnaltul devlet, neavînd ce să mai facă şi Mavrogheni aici, căci nu avea ce să mai prade, şi să mai jăfuiască, nici mai rămăsese boerinaş şi mazî-laş, dă a-i da drăgătorie şi fără dă voe, şi apoi îi jăfuia, 36v şi trimitea caftanele pă la judeţe // şi înbrăca fără dă .250 voe pă cine auzea că are bani, făcuse şi caimacam la Craiova turcu, şi chehaia turcu, şi capigilar chehaia turcu, şi neavînd ce alt a mai face aici, cu pricină că merge ca să-şi facă cercetare ordiilor, umbla prin sate şi înbrăca pă ţărani cu caftane şi apoi îi punea la închisoare ca să-i dea bani, fapte ce nu le-au mai văzut 299 298 Ţara Rumînească, necinste care n-au mai văzut-o domnia Ţării Rumîneşti. Spăimîntat după acestea toate, au lăsat trei ichituiulîi cu puţină oaste în Bucureşti, şi el s-au tras la Giurgiuv, dă unde au cugetat un dizeniu ca să facă o trecvă cu prinţipul Potemchin întru care să lege, ca să nu vie muscali şi nemţi în ţară, şi să tragă şi el turcii din ţară pînă să va face pace, nu ştiu dă ar fi putut-o săvîrşi. Trimisul ce au fost încărcat cu această solie ajungînd la Focşani, şi 37r găsind acolo pă prinţipul Cuburg ce //cu toate că fusese 251 biruitor la această campanie, dar nu să îndrăznea să vie la Bucureşti, poate căci nu era încredinţat că va găsi zaherele. Deci trimisul lui Mavrogheni găsi mai cu cale să-1 încredinţeze dă toată neîngrijirea, şi dă zaherele, şi să-1 aducă la Bucureşti, şi să lase dizeniul lui Mavrogheni nelucrat. Şi aşa să pogorî şi prinţipul Hohenloh la Craiova. Şi stăpîniră Ţara Rumînească nemţii. Prea înnaltul devlet scoţînd pă acestu vezir, făcu pă gezaerlîul Hasan paşa vezir, care şi merse la Şumna. Prea milostivul înpărat luînd înştiinţare dă starea noastră, şi că ne aflăm la Rodos, şi famiiliile noastre la Tîrnova, dete poruncă prea înnălţatului Mustaa paşa caimacamul, ca să scrie la ordie la vezirul, să ne facă itlacul negreşit, şi în fermanul itlacului să să coprinză, că după porunca ce s-au trimis prin caima-37v camul la ordie. Si aşa ni să făcu // itlacul şi noao, şi 252 boerilor Filipeşti, ce era surguniţi la Meteora, cu doi ani mai nainte, păntru alte pricini. La fevruarie a văleatului 1790 ne sosi itlacul la Rodos cu un ici aga al vezirului, dă unde şi purcesem ca să venim la Tîrnova. Ajungînd la Hio, luăm înştiinţare, cum că ar fi murit gezaerlî Hasan paşa vezirul, şi s-ar fi făcut vezir Celebi aga-zade şerif Hasan paşa, ce să afla la Rahova muhafîz. După ce sosim la Calipoli, ne încredinţăm dă aceasta. Mavrogheni ce venise pă la Arvanitohori, dă la Şumna, într-acea iarnă, şi mersese la Şiştov, ceru ca să fie orînduit lîngă Isuf paşa serascher la Diiu, şi merse acolo. Hasan paşa gezaerlîul cercase ca să afle un 300 mijlocu dă a putea încheia o pace, şi cu muscalii, şi cu nemţii. Deci întîmpinînd cereri mari, nu săvîrşi nimic, pînă i să întîmplă şi moarte dă lingoare. Celebi zade// Hasan paşa, după ce sosi, dăspre o parte întări găti-38r rile războiului, dăspre altă parte prea înnaltul devlet 253 îndemna şi pă craiul prusian, ca să să rîdice asupra nemţilor, după datoria aleanţii ce făcuse cu Poarta. Chesarul losif murise, frate-său Leopold ce era ducă al Toscaniei, să făcuse craiu Ungariei, şi moştenitor Casii dă Austria, nu să făcuse însă imperator. Era şi ungurii nemulţămiţi dă priveleghiile ce le stricase imperatorul losif. Să făcuse şi mare epanastasis la Filandra austriacească. într-acestu chip curgea lucrurile cînd prinţipul Cuburg, purcegînd dîn Bucureşti cu 30 000 dă oaste, ca să ia cetatea Giurgiului, fu oastea bătută acolo dă 700 dă turci, şi să trase iarăşi la Bucureşti. Craiul prusian văzînd starea întru care să afla Austria atunci, socoti cu înţelepciune că nu va putea Austria să facă războiu şi cu Prusia, ci va fi dîn dăs-38v tul, ca numai să arate // Austrie[i] că iaste aleat, şi 254 mediator păntru turci. Şi Austria îndată va cere pace cu prea înnalta Poartă. Aşadar, făcu craiul prusian această înştiinţare craiului ungurescu Leopold, care şi văzîndu-ş starea întru care să afla atunci, şi trebuinţa ce avea dă craiul prusian, păntru corona imperiului, ce o cerea craiul ungurescu, ceru ca să facă pace cu prea înnaltul dovlet, şi să fie craiul Prusiei, şi craiul Engliterii, şi Olanda, mijlocitori. Şi-să orîndui loc, Raişembah, unde să să facă adunarea trimişilor acestor puteri, păntru ca să închiză preliminariul păcii. Noi venisem dă la Rodos, la Arvanitohori al Tîrno-vului, şi ne găsisem familiile în proastă stare, mai vîrtos eu ce dîn patru copii ce lăsasem cu soţia mea domniţa, cînd am mersu la Rodos, am găsit numai unul. După ce am sosit la Arvanitohori, n-au trecut vreme multă, 39r şi au venit un ferman // înpărătescu, ca să mergem la 255 Odriiu cu familiile noastre, să ne odihnim acolo. Deci mergînd şi ajungînd acolo la începutul lui iulie a vălea- 301 tului 1790, n-am şăzut o săptămînă dăplin, şi mi-au venit o emriname a prea înnaltului vezir Hasan paşa, întru care după ce dăsfăima pă Mavrogheni păntru surgunia noastră, îmi poruncea mie cu multe laude, şi cu că fiind trebuincios, numai decît să mă scol să merg la ordie la Rusciuc, care mehtup să află cu multă cinste supt păstrare, în arhiviile casii mele. Deci îndată lăsîndu-m soţia şi un copil mai mic ce aveam la Odriiu, luînd pă fii-mieu cel mare, am plecat cu menzil, şi am mersu la Rusciuc. în ceasul ce am sosit am dăscălicat în ordie la bostangilar odabaşa, care şi îndată dînd veste la luminatul chehaia beiu, chehaia cheatîbi efendi, chemîndu-mă m-au luat şi 39v m-au dus drept la vezirul. După ce m-au priimit // cu 256 milostivire, şi cu cinste, m-au pus dă am şăzut, şi între alte vorbe şi întrebări ce mi-au făcut păntru pricinile războiului, şi ale Ţării Rumâneşti, mi-au poruncit să scriu boerilor dă la Bucureşti, şi să le arăt că va să vie ordia înpărătească la Bucureşti, păntru ca să dea războiu nemţilor, şi că de va fi izbîndă a turcilor, precum şi să nădăjduia, şi ar fi fostu, să nu dosească vreunul ci să stea toţi pă locu, şi să aştepte venirea vezirului cu bucurie, căci prea înnaltul devlet are multă milostivire asupra ţării, şi ca de acestea. Şi mă încredinţa şi cu mare jurămîntu pă chitabul Azam, păntru ca să-i încredinţez şi eu cu jurămînt. Eu şi răspunseiu, că în vreme ce ştiu toţi dîn Bucureşti că domnul Mavrogheni să află la Diiu, şi iaste halea domnu, şi fiind izbîndă turcească are să vie la Bucureşti, nu iaste cu putinţă să-m dea ascultare mie, şi toţi trebue să dosească. Mă întrebă: „Pînă acolo îl 4Qr urăscu rumânii?"//îi răspunseiu, arătîndu-i şi toate 257 faptele lui, şi-i zisei: „Pă mine vei să mă ei cu înnălţimea ta mergînd la Bucureşti?" îmi zise: „Negreşit am să te iau, dă vreme ce am să te trimiţu înnaintea mea la Bucureşti." îi răspunseiu: „Lîngă înnălţimea ta dă mă voiu afla, şi voiu auzi că vine Mavrogheni iarăş în ţară, negreşit voiu dosi unde îmi va da mîna, numai ca să nu-1 văzu". îndată trimise şi chemă pă luminatul chehaia beiu Feizulah aga, pă prea slăvitul tefterdar Raic Aii efendi, şi pă prea slăvitul reisul chitabu Biri Abdulah efendi. Sosind aceşti trei miniştri, îi puse vezirul dă şăzură, îm porunci şi mie să şăzu, şi-mi zise ca să spuiu şi înnaintea acestor rigeali, acele ce am spus înnălţimei sale. Şi le mai spuseiu încă o dată. Şi dă locu răspunseră rigealii că aceasta trebue să să scrie la înpăratul, şi-m zise vezirul: „Mergi dă scrie cărţile ce ţe-am zis şi-i încredinţează că nu va mai fi Mavrogheni dom-4Qv nu". îi răspunseiu că voiu // scrie, numai mă rog ca să 258 vază şi înnălţimea sa acele ce scriu. Şi cerui ca să să facă doao porunci: să vie şi ceilalţi boeri dă la Arvanitohori, şi dă la Odriiu, ca să să afle în slujba înpărăţiei, vrînd cu aceasta ca să sistisescu şi pă boerii ceialalţi. Şi porunci să să facă doao fermanuri şi să meargă devlet-tatar ca să-i aducă. într-acea seară mă dete musafir la frate-său Celebi aga, care ducîndu-mă la Rusciuc în casele sale, îmi făcu ziafet în seara aceia aducînd şi sazuri. A doa zi, mergînd la ordie, arătaiu scrisoarea ce am scris la boeri la Bucureşti, care făcîndu-să tergime, o trimise la înpărăţie să să vază. Acest fel era scrisoarea . . . 1 // 42r Iar mie îmi orîndui treaba Ţării Rumâneşti, ca să 261 să caute dă mine toată, şi atît robii dîn Ţara Rumânească, veri nemţi, veri rumâni cîţi vor veni la închisoarea muhzur-agîi, să aibu datorie să-i cercetez eu, şi să le facu tacrirurile, să le ducu la vezirul, şi muhzur aga să-m dea ascultare păntru dînşii ori ce-i voiu zice. îmi orîndui şi un harbagiu înpărătescu, ca să fie nelipsit dă lîngă mine. Şi îm porunci ca şi eu să fiu nelipsit dă la corturile vezirului, unde dîntr-acea zi am fost nelipsit dîn slujba înpărătească, făcînd şi drago-manlîc în divan în toată curgerea dă vreme ce am fost la ordie într-această campanie. La avgust în una au trecut ordia înpărătească la Giurgiu, cu care înpreună trecînd şi eu m-am aflat 1 Urmează loc liber pentru scrisoare pe f. -şi f. A1 r, şi v, pagi- 258 nile 259 şi 260. 303 302 nelipsit pînă s-au întors înnapoi. Scrisorile mele ce am scris în judeţele Ţării Rumâneşti au fost dîn destule, la înduplecarea şi credinţa ce au fireşte rumânii 42v către prea puternica Poartă, ca să pornească // pă 262 lăcuitorii a tuturor judeţelor după marginea Dunării, să care zaherea şi să vînză la serhaturile turceşti, j>i. să o vînză la turci aflîndu-să nemţii în Bucureşti. în hasul Giurgiului o mie şi şapte sute dă familii veniseră cu carăle lor dîn Ilhov, dîn Vlaşca, şi dîn Teleorman, şi hălăduia supt ocrotirea mea în has, ca să să afle în slujba înpărătească, şi pă unde lăcuia în has le-făcusem sate şi orînduisem cîte un harbagiu înpărătescu prin toate satele ca să nu-i supere cinevaş. Şi pă. toată zioa aducea în ordie cîte o mie dă cară şi mai mult dă vindea cum vrea, feluri dă lucruri, fîn, lemne, zaherele dă tot felul. Şi făcea alişveriş cu îndăstulare. într-acest fel s-au urmat pînă s-au întors ordia înnapoi. Şi prea înnalţi stăpîni cu multă bucurie să veselea dă credinţa şi sadacatui rumânilor, şi nu s-au bîntuit nici măcar cu un paiu. în toată această curgere dă vreme, judecăţile şi 43r pricinile lor să căuta dă mine //şi dă cîte ori venea la 263 cortul mieu cu pocloane, îi luam însumi eu pă ei cu acele pocloane şi-i duceam pă la rigeali cu pocloane, pă unii la chehaia beiu, pă alţii la reiz efendi, pă alţii la tef-terdar, pă alţii ia ceauş başa, şi arătam că într-adins au adus pocloanele pentru dînşii şi le priimea^ cu libov stăpînii şi le dăruia galbeni dîn destui. într-acest chip am otcîrmuit trebile ţării cu multă plăcere a stăpînilor pînă cînd s-au făcut armistriţia cu nemţii. La avgust 2 s-au făcut mare sfat la iatacul prea înnaltului vezir, la care sfat am fost chemat şi eu. Şi şăzînd au început vezirul să arate că le-au sosit hatişerif, ca să meargă să lovească pă nemţi, cu un ceas mai nainte, dă vreme ce şi craiul Prusiei ce era aleat al Porţii, scria în hatişerif că au purces dă la Berlin, şi au întrat în Boemia. însuşi vezirul era hotărît să vie cu oastea la Bucureşti, şi au cerut dă la mine 43v ca să dau în scris pă unde iaste // mai cu cale să meargă 264 oastea la Bucureşti, şi cu ce mijloc. înpăratul losif murise, eparhiile belghige ale nemţilor arîdicase cap cu epanastasis cu doi ani mai nainte, toate ţările ce sînt suppuse la Casa Austriei nu era mulţămite dă otcîrmuirea ce făcuse înpăratul losif. Clironom rămăsese Leopold, care nici cu corona ungurească nu să încununase, unde rămîne că avea să să încoroneze şi imperator romanilor, şi această încoronare urma să să facă prin alegerea electorilor, dîn carii era şi craiul Prusiei unul. Deci am arătat vezirului că nemţii nu sînt în stare ca să facă războiu şi cu craiul Prusiei, ci eu sînt încredinţat în chibzuirile mele că la cea dîntîiu provlimă ce vor face prusienii către nemţi, iaste trebuinţă nemţii să ceară pacea cu noi, şi eu crez că vor să-i pue şi 44r mediatori pă prusieni, şi sînt // fără dă îndoială că 265 peste puţină vreme vom avea şi soli dă la Prusia aici. Atunci însă dă să cuvine ca prea înnalta Poartă să dea pacea nemţilor sau nu, rămîne la înţelepciunea sfatului şi la voinţa prea puternicului înpărat. Multe şi altele după trebuinţă şi după datorie-m am grăit, care şi nu să cuvine a întră în condeiu dă istorie. Deci s-au săvîrşit sfatul hotărîndu-să ca la trei ale lunii să pur-cează ordia enicerilor la Daia, şi la opt să purcedem noi cu vezirul. Şi au şi purces ordia enicerilor la Daia. La 6 ale iui avgust aflîndu-mă la Rusciuc m-am sculat dă dimineaţă să merg la Giurgiu şi trecînd Dunărea şi vrînd să es din caic în malul Dunării la cortul lui hagi Eieni aga capigi başa, unde a pururea eşam, am văzut dodată supt cort evropei, muhurdarul lui reiz efendi Osman efendi, şi caracuiacul lui chehaia beiu. 44 v îmi ziseră că sînt prusieni şi să merg //să mă întîlnescu 266 cu dînşii. Unde şi mergînd mă întîlniiu cu conte Lisi. Acesta dă felul lui era dă la Chef alinia, om foarte bun, vorbea şi talieneşte şi greceşte, şi avînd mare sevda ca să vorbească greceşte, au început să-m vorbească greceşte. Eu şi temîndu-mă ca să nu înţeleagă turcii ce era acolea, căci nu să cuvenea, am urmat a-i grăi talieneşte, şi la cea dîntîiu întrebare îmi spuse toată pricina venirii sale, şi cum că iaste sol şi mijlocitor dă pace. El venise pă Dunăre dă la Diiu şi pricina venirii 304 305 nu o ştia vezirul, măcar că o proorocisem eu. îi ziseiu solului ca să nu mai spuie nimănui pentru ce au venit, pînă să va întîlni cu vezirul, şi eu încălecaiu şi merseiu drept la vezirul, şi-i spuseiu pricina, grăind şi altele. Peste doao ceasuri fuse solul adus în ordie la dăosibite corturi pînă i se tîlmăciră cărţile, şi la opt ceasuri fuse 45r adus dă ceauş başa înnaintea // vezirului după obiceiu. 267 Şi după ce i să citiră cărţile, îl înbrăcară cu blană dă samur şi pă secretar cu blană dă cacurn, şi pă stafier cu caftan, şi să trimiseră iarăş la corturile sale în ordie, şi îndată să purceseră cifte-tatari la Ţarigrad cu înştiinţare la înpărăţie. Prea puternica înpărăţie s-au turburat foarte asupra vezirului, pentru ce să priimească mijlocirea dă pace, arăt în d că craiul Prusiei după datoria aleanţii să cuvenea să dea războiu nemţilor, ca şi nemţii sau să ceară şi pacea noastră dă la ruşi cu interesurile Porţii, sau să să facă aleaţi cu noi şi să aridice războiu asupra muscalilor. Şi în adevăr acesta [era] interesul prea înnaltei Porţi. Deci cu toate că mulţi în taină arăta vezirului, şi la rigealii cei mai aleşi că nu să cuvine să dea pacea nemţilor, însă într-un zadar le-au fost osteneala, căci chehaia beiu şi tefterdar-efendi socotea că daca vor 45v încheia pacea cu nemţii, // pă moscali îi vor prăpădi cu 268 multă înlesnire, şi să afla în idee cum că după ce vor încheia armistriţia cu nemţii, nemţii le pot da voe să treacă ostile turceşti pîn Ţara Rumânească, să treacă în Moldova, să meargă asupra moscalilor. Eu cu adă-vărat ştiu un obraz, care înnaintea vezirului au zis lui chehaia beiu, şi tefterdarului: „în ceialaltă răzmiriţă n-aţi avut războiu numai cu moscalii, şi ce izbîndă aţi făcut ? Moscalii vă făcuse muhasere la Şumna, şi puţin au fost să vă ia şi sangeacul daca ar fi vrut; şi ce vă face să credeţi acum că puteţi să-i biruiţi? Nu care cumva oastea care n-o avem?" Dă vreme ce atunci la ordie nu era mai mult decît 53 000 dă oaste, cu toate acestea n-au folosit nimic. Peste doao zile s-au făcut mare sfat, şi ogeaclîi şi hogeagheani. La acestu sfat 46r eu n-am fost. Ştiu însă că chehaia beiu şi tefter darul 269 şi dînpreună şi vezirul, au călcat picior, pînă încît // au 306 46v 270 trimis şi făgăduială înpăratului, că dă vor încheia pace cu nemţii, ei iau asupra lor ca să biruiască pă moscali. Şi aşa în 30 dă zile reiz Abdulah efendi au încheiat armistriţia cu conte Lisi în Rusciuc. După ce s-au încheiat armistriţia au cerut vezirul ca să treacă cu ostile pîn Ţara Rumânească la Focşani, şi n-au priimit nemţii, ci trecînd la Rusciuc ordia, s-au răspîndit toată oastea. într-această vreme domnul Mavrogheni au purces dă la Diiu ca să vie la ordie, avînd cu dînsul vreo şapte-optu mii dă oaste, şi vreo 20 dă tunuri. Şi fiindcă rumânii printr-un mahzar arătaseră toate faptele sale la vezirul, şi vezirul la înpăratul, au venit hatişerif şi au trimis vezirul pă un Sultan, şi pă frate-său care era capigi başă şi mirahor-paiasî, şi întîlnindu-1 pă cale viind, într-un sat ce să numeşte Bela, i-au tăiat capul şi l-au adus la ordie. Şi chemîndu-mă vezirul pă mine // m-au trimis la Leilec-ceadîr, cu caftangiul măriei sale să-i văz capul, şi întorcîndu-mă mi-au poruncit să scriu la Bucureşti boerilor o carte ca dîn porunca înnălţimei sale, şi să le arăt, că dreptatea prea puternicului înpărat aflînd dă faptele lui Mavrogheni ce au făcut în Ţara Rumânească i-au făcut răsplătirea. Şi după poruncă îndată i-am înştiinţat, şi s-au bucurat cu toţii. N-au trecut zile multe, şi să găti ordia ca să pur-ceagă la Silistra, să meargă asupra moscalilor. Eu şi socotindu-mă că în Moldova nu am nici o treabă, şi neavînd acolo, nu urmează ca să mă duc nici cu ordia, am cugetat ca să ernez la Odriiu, şi să triimeţ să aduc şi pă soţia mea domniţa dă la Ţarigrad, căci o trimisesem la mumă-sa s-o vază. M-am dus şi m-am rugat dă vezirul ca să-mi dea voe să merg la Odriiu. Şi mi-au dat voe dîndu-mi şi ferman înpărătescu, şi doao emri-47r namele sistatica cu//multe laude. Carele şi acestea 271 să află păzite în scrisorile casii mele cu multă evlavie. Şi aşa purcegînd cu ceauş înpărătescu am mers la Odriiu, şi dă acolo am trimis şi am adus soţia. Şi am ernat cu multă cinste, căci eram iubit foarte şi dă mola efendi, şi dă bostangii bas, dă enicer-agasî, şi dă însuşi caimacam paşa, Izet Mehemed paşa, ce venise la Odriiu şi 307 cu care cinam în cele mai multe seri, şi am petrecut cu multă odihnă şi cinste pînă la fevr.[uarie]. Prea înnaltul vezir plecînd cu ordia dă la Rusciuc au mers la Silistra, şi dă acolo făcea gătiri ca să meargă asupra moscalilor, cînd moscalii năvălind fără dă prelungire au luat Ismailul, şi Chilia, şi Achermanul, cum şi ... 1 ' Deci prea puternica înpărăţie au trimis dă au luat capul vezirului, făcînd surgun şi pă chehaia beiu, şi pă tefterdar, şi au făcut vezir iarăş pă prea înnaltul Isuf 47v paşa. Chehaia beiu să afla // atunci, fiiul prea înnaltului 272 Cheamil Ahmed paşa, Hacî Mehemed beiu. La febr[uarie] era cînd mi-au venit prea slăvită poruncă a luminatului chehaia beiu la Odriiu, ca să mă scol şi să merg la Şumna, scriind şi către aianul Odriiului Mehemed efendi, să-mi dea tot felul dă ajutor la purcedere. Deci gătindu-mă fără zăbavă am mers la Şumna. într-această vreme să urma la Şiştov congresul nema ţilor. Dîn partea noastră era orfnduiţi murahaşi pre-slăvitul reiz efendi Biri Abdulah, şi prea învăţatul Meche molasîn şi Ordu cadîsî, Ismet beiu efendi, şi slăvitul Oruznamegi efendi Duri Mehemet, aflîndu-să tergiman Alexandru Moruz, ce în urmă s-au făcut şi domn. Dîn partea nemţilor era murahas baron Her-bert, şi conte Esterhazil. Era şi trei soli, al Engliterii, al Olandei, şi conte Luchezini al Prusienilor. Şi cu 48r toate că să începuse congresul de la noemvjne] // şi 273 preliminarele păcii era hotărîte, văzîndu-să însă biruinţele moscalilor, nemţii după datorie prelungea pacea, potrivind vremea dă a o săvîrşi sau dăodată cu moscalii sau oareşce mai nainte. Eu după poruncă m-am dus la Şumna şi înfăţî-şîndu-mă după datorie la chehaia beiu întîiu, am fost priimit cu cinste orînduindu-mi şi conac aproape lîngă paşa capisî şi tainuri. Vechil dă tergiman să afla bei-zade Iordache Moruz. După puţine zile mi-au dat audienţă prea înnaltul vezir Isuf paşa cu multă cinste, 1 Loc alb în manuscris. m-au şăzut lîngă înnălţimea sa şi m-au ţinut mai mult dăcît trei ceasuri. Prea înnaltul devlet adusese cu multe înduplecări şi pă un Mahmut paşa dă la Scodra (om viteaz, şi ce făcuse mai nainte şi ribelione) cu 30 000 dă oaste a lui. Era chemat pentru ca să meargă asupra moscalilor. 48v Nu să încredea însă ca să treacă Dunărea // dă la Vidin 274 mai jos, căci să temea. Prea înnaltul vezir Isuf paşa, doao lucruri mi-au cerut, care sînt acestea: să fac în Ţara Rumânească pă taină cinci poduri, pă Jîiu, pă Olt, pă Argeş, pă Ialomiţa, şi pă Buzău, care poduri să le pociu întinde peste aceste ape în vremea ce va fi să treacă Mahmut paşa dă la Diiu, să meargă la Focşani; să gătesc şi pă alocurea trei-patru mii dă chile dă zahe-rea, ca să să afle dă va avea trebuinţă Mahmut paşa. Al doilea mi-au zis că dă vreme ce au hotărîre ca să treacă ordia pă la Silistra, şi avea gînd să întinză pod la Silistra, în Ţara Rumânească, să dau ajutor la nis-careva cherestea ce va fi trebuincioasă. Am arătat înnălţimii sale cum că dă voiu merge dă faţă în Ţara Rumânească pentru ca să le fac acestea, nemţii pentru prieteşugul ce au cu moscalii, nu numai 49r că // nu-mi vor da voe ca să fac acestea, ci încă poate să 275 să facă pricină să surdisească săvîrşirea păcii cu noi, pentru ca să nu pricinuiască vreun rău moscalilor, căci dă s-au şi înprietenit cu noi, nu s-au învrăjbit cu moscalii. Dă voiu merge pă taină în Ţara Rumânească, adecă tiptil ca cum aş merge pentru altă trebuinţă a mea, podurile cîte cinci şi zahereaoa pentru Mahmut paşa le pociu găti pă taină, însă Mahmut paşîi voe dă a trece dă la Diiu nicidăcum nu-i vor da nemţii, pînă să va face pacea lor, dă vreme ce acestea trebuia să fie întocmite în capetele armistriţii. I-am arătat că şi pod peste Dunăre la Silistra nu pot nemţii să-i dea voe să facă, şi încă i-am zis mai mult că i-aş găsi mijloc să facă podul, căci ostroavele ţării nu le puseseră nemţii în mutareche, şi nu ziseseră în capetele mutarechelii, Ţara Rumânească toată sau cu 49v ostroavele ei pînă în matca //Dunării, să să afle supt 276 stăpînirea nemţilor, pînă să va face pace, ci ziseră 309 308 numai, Ţara Rumânească, ce am luat în stăpînirea noastră, să să afle supt stăpînirea nemţilor. Dar ostrovul ce iaste în dreptul Silistrei, nu să uneşte cu pămîntul ţării, căci îl dăsparte Borcea. Au beendisit vezirul arătările mele, şi au rămas să le vază dă vor eşi aşa, cu toate că începuse a le cam pricepe. Pă lîngă acestea, făcîndu-mi întrebare şi dă domnul ţării şi dă domnie, mi-au zis să mă gătesc să viu în Ţara Rumînească teptil, şi cu înţelepciunea, ce va fi prin putinţă să-i sluj eseu. Mi-au dat o carte către murahaşii dă la Şiştov, ca să-m ia voe dă la baron Herbert ca să viu în Ţara Rumânească să-m caut socotelile casii, şi să-mi iau şi pă noră-mea dă aici ce era logodită cu fii-mieu şi-i murise părinţii. Deci am trimis un ceauş înpărătescu cu ferman ca să arîdice pă domniţa dă la Odriiu, să o aducă la Arvanitohori, precum am şi adus-o cu mare cinste, şi eu am // mers la Şiştov, şi prin mijlocul solilor noştri luînd carte dă la baron Herbert, către conte Mitrofschi, ce era comandir în Bucureşti, am venit la Bucureşti, unde doao poduri al Oltului şi al Jîiului le-am tăiat cu înlesnire, prin mijlocul răposatului mitropolitului Cozmei, şi prin mijloc dă preoţi zicînd că taie cherestea pentru ca să facă mori, şi am şi dat bani pă dînsele. Podul Argeşului şi al Ialomiţii n-au fost trebuinţă să le fac, căci să afla şi multe poduri şi în dombazuri. Podul dă la Buzău l-am făcut cu mijlocul episcopului Dositheu. Am arvunit şi o sumă dă zaherea prin mijloc dă oameni credincioşi, şi acestea toate le-am gătit cu mijloc dă nu m-au înţeles nimeni. Am trimis şi pă noră-mea la Arvanitohori, scriind domniţii să o cunune cu fii-mieu, şi eu mai şezînd vro cîteva zile în Bucureşti am trecut la Şiştov, unde ..........1 Această frază netermînată marchează sfîrşitul manuscrisului. 1 STIHURI ZECE DE CÎTE DOAOSPREZECE SLOMNIRI ALE PECETII PREA LUMINATULUI DOMN ylceste doao seamne ce-n peceat-am pus, Luminat domnului nostru i s-au adus. Eşiţi muze, cîntînd, întîmpinaţi-1, Cu flori de crin frumos încununaţi-1. Slăvească-se şi-n mulţi să se vestească ^tlexandr-iros în Ţara Rumânească, iVoroade, mîini, ochi să ridicaţi, De la ceriu fericire să-i rugaţi, i?aze de aur anii să-i înmulţească C/meri protivnici să se zdrobească. 2 CEA DINTÎI MOLIFTĂ DĂ RUGĂCIUNE CĂTRE SFÎNTA FECIORĂ Oh, puternică stăpînă, La acest ceas amărît Dă-mi spre ajutor o mînă Cînd să pier sînt hotărît. 313 Datoria mă-nplîntează A mă arăta-ndrăzneţ, Nu trufia, să mă vază Lumea doar că sînt măreţ. Şi, dă nu mi să cuvine Pentru mine ajutor, Fie voia la tine Cînd vei vrea, pohtesc să mor ! Numai fii-mi milostivă D-a muri ca un creştin, Apără-mi cele-npotrivă, Că sînt dă păcate plin. Dar ajută o lehuză, Că tu bine ai voit La acesta-a fi supusă Şi eu m-am în datorit, * Din porunca ta cea mare A-i da acum ajutor Şi-ntr-aceast-amară stare Să m-arăt ocrotitor. Vezi trei prunci fără dă vină, Ce din mila ta trăiesc Neştiind nimica, suspină C-acum să primejduiesc. Dă ochi cu milostivire La părinte amărît, Ce tu a grîjî prin fire Dă ei m-ai orînduit. D-o năprasnică urgie Că să află ocoliţi; Cine să-mi ajute mie Şi să-i ţie ocrotiţi? La puterea ta cea mare Caz, alerg şi năvălesc Şi crez să găsesc scăpare, După cum nădăjduiesc. Vezi fecioarăle, Fecioară, Ce le sînt eu hrănitor, Să primejduiesc să moară Şi cer al tău ajutor, Slugi şi slujnice, dă tine Ce d-a să chivernisi Sînt orînduiţi la mine Buna stare d-a-şi găsi. Ce sînt vinovaţi să piară Cu acest mijloc amar? Toţi cad, mila ta să ceară; Scapă-i dă acest pahar ! Astă datorie mare Mă făcu ca să-ndrăznesc Au să fac şi lor scăpare, Au să mă primejduiesc. Ci, dar, cu nădejde mare Eu la tine năvălesc Ajutorul tău cel tare Rugîndu-mă să-1 găsesc. Deci urechea ta, stăpînă, Pleac-o d-a mă auzi Şi puternica ta mînă 'Ntind-o spre a ne păzi. N-am la cine da năvală într-acest ceas osîndit, Pe tine te am pohfală Nu mă lăsa obidit! 3 A DOAO MOLIFTĂ DE RUGĂCIUNE LA SFÎNTA FECIAORĂ Stăpînă, iar la tine S-alerg mi să cuvine Şi iar să năvălesc. Dă am multe păcate, Mintea nu mi s-abate Şi iar nădăjduiesc. Tu singură scăpare Eşti, şi nădejde mare Acelor păcătoşi. La tine cine-aleargă 'N zadar n-are să meargă; Să fac toţi sănătoşi. Dă daruri eşti fîntînă, Slăvită mea stăpînă, Şi izvorăşti la toţi. Cîţi sînt la neputinţă Verice au trebuinţă, C-atîta vei, cît poţi. Şi poţi, cît poate-o mumă Să aflu daruri — sumă — Dă la un fiu iubit, Şi fiu aşa puternic, Un dumnezeu cel veşnic C-acest fel te-au slăvit. Şi eu ce crez la tine Să aflu verice bine, în starea ce-am sosit, La cin-să dau năvală, încît să am pohfală Că n-oi fi părăsit? Nădejdea mea, ştii bine Amarul ce-i la mine: Nu mă lăsa să pier ! Cu lacrămi mă rog ţie, Ajută-mi astăzi mie, Căci mila ta o cer. 4 TREIA MOLIFTĂ DĂ MULŢĂMITA Nu sînt vrednic s-aduc ţie Mulţămită pă deplin, Trei cuvinte-ar fi destule, Dar cu fapte creştineşti. Dă acestea sînt departe Ce-ndrăzneală am să fac? Ce dar cu ruşine multă Ca un păcătos eu tac. Ş-atuncea iar nu să cade, C-apoi n-am să mai îndrăznesc, Să cer ajutor şi milă Cînd ajung să pătimesc. Ci la tine iar, stăpînă, Caz, mă rog şi năvălesc: Fă-mă vrednic în tot ceasul Ca să poci să-ţi mulţămesc Curăţă-mă dă păcate Cîte pîn-acum făcui, Luminează-mi proasta minte, La lege să mă supui. Nu că n-aş găsi cuvinte, Dă-mi putere, dă-mi izbîndă ca să poci să biruiesc Ci sînt dă'păcate plin. înpotrivnica armadă dă patimi, ce mă trudesc. înarmează-mă, stăpînă, cu armă d-a birui, Care iaste sfînta cruce şi-n ea poci nădăjdui. La atîtea daruri multe Fă-mă însă tu, stăpînă, vrednic dă a o purta Ce pururea-mi hărăzeşti Ş-apoi cu a ei tărie viteaz a mă arăta 319 Şi, biruitor dă patimi, dă păcate curăţit, ^ Vrednic că cu trei cuvinte să mă arăt mulţămit. La atîtea daruri multe ce pururea-mi hărăzeşti Şi nu mă laşi niciodată, nici nu vrei să mă mîhneşti. S-asa după cuviinţă să caz şi să-ţi mulţămesc Si nădăjduiesc la tine, pururea să te slăvesc. STIHURI LA CEŞMEAOA DĂ LA COTRĂCENI Veniţi, acei însetoşaţi şi beaţi cu îndăstulare Apa ce prinţipii Moruzi vă dau cu libov mare. Ca să auză oareşcînd: M-aţi adăpat pă mine, Zicîndu-le şi lor Hristos: luaţi cerescul bine. Tot într-o vîrstă amîndoi, unchi şi nepot dîn fire, Şi fii ai Evangheliei fără tăgăduire, Panaiotache odrăslit dîn Constandin ce fuse Stăpînitor Moldaviei cu laude nespuse; Iar Constandin, dîn cel ce-acum domneşte-aici cu pace, Alexandru, şi numele nemuritor îşi face. 1795, iulie, STIHURI LA CEŞMEAOA CEA DÎN DRUM Porunca legii împlinind ş-a firii trebuinţă, Domnul Alexandru Moruz, prin rîvnă şi silinţă, Adap-acum pă cei setoşi cu multă-ndăstulare Şi priimeşte de la toţi o pomenire mare. STIHURI LA CEŞMEAOA DÎN OBOR Veniţi, faceţi vînzările, nu mai grijiţi dă apă, Domnul Alexandru Moruz acum pă toţi v-adapă, Şi, chipzuind ce sufereaţi, cînd n-aveaţi adăpare Cît să cuvine mulţămiţi 1-atîta milă mare. 1796, iulie 4. Amărîtă turturea Cînd rămîne singurea, Căci soţia şi-a răpus, Jalea ei nu e de spus. Cît trăieşte tot jăleşte, Şi nu se mai însoţeşte ! Trece prin flori, prin livede, Nu să uită, nici nu vede. Trece prin pădurea verde Şi să duce de se perde. Zboară pînă de tot cade, Dar pre lemn verde nu sade. Şi cînd sade cîteodată, Tot pre ramura uscată. Umblă prin dumbrav-adîncă, Nici nu bea, nici nu mănîncă. Unde vede apă rece, Ea o turbură şi trece; 320 321 Unde e apa mai rea, O mai turbură şi bea. Unde vede vînătorul Acolo o duce dorul Ca s-o vază, s-o lovească, Să nu se mai pedepsească Cînd o biată păsărică Atît inima îşi strică, încît doreşte să moară Pentru a sa soţioară, Dar eu om de naltă fire, Decît ea mai cu simţire, Cum poate să-mi fie bine ? ! Oh ! amar şi vai; de mine I Spune, inimioară, spune ! Ce durere te răpune? Arată ce te munceşte, Ce boală te chinuieşte? Fă-o cunoscută mie, Ca să-ţi caut dohtorie! Te rog fă-mă a pricepe Boala din ce ţi s-începe? Arată, spune, n-ascunde, Dă-mi un cuvînt şi-mi răspunde. Spune, inimioară, spune ! Ce durere te răpune? 10 Tu eşti puişor canar ! Nu te hrăneşti cu zahăr, Nici măcar cu cînepioară, Ci hrăpeşti o inimioară Ce-ai făcut-o jertfă ţie ! Ce-ai cu ea de gînd nu 1 ştie !! li într-un copaci, zarifior, Un şoim prins în lăţişor 2 Strigă 3 amar 4 ciripind, Norocul său 5 blestămînd: — „Multe păsări am vînat, Şi-mi zicea şoim minunat; Iar aici laţ fiind întins, Cum am dat, pe loc 6 m-am prin De inimă, nu 7 de cap ! N-am 8 nădejde să mai 9 scap." 12 înţr-o grădină, Lîng-o tulpină, Zării o floare ca o lumină. 1 Cuvînt lipsă în Ms. 332, întregit după Ms. 421. 2 în Ms. 332: S-au pritis un şoim în lăţişor. 3 în Ms. 332: Şi strigă. 4 în Ms. 332: cu amar. 5 în Ms. 332: lui. 6 în Ms. 332: de loc. 7 în Ms. 332: iar nu. 8 în Ms. 332: Şi nu e. 9 în Ms. 332: lipseşte cuvîntul mai. S-o tai, să strică! S-o las mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică. ALECU VĂCĂRESCU 13 Zilele ce oi fi viu vrednic aş vrea ca să fiu, Oftînd, ca să te slăvesc, dar cum poci să îndrăznesc ? Iscusit aş trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, şi-1 luminează. Oi putea oare vrodată, păn'nu merg pe lume-ailaltă, Măcar pe scurt să-ţi vorbesc, să vezi cum mă chinuiesc? Oftările-mi sărcinează pieptul, viaţa îmi scurtează, i?ăpaus, viaţ-oi avea numai Stixul 1 cînd o vrea. 14 Urmaşilor mei Văcăreşti! Las voă moştenire: Creşterea limbez româneşti Ş-a patriei cinstire. 1 în textul de bază: stihul; poezia fiind scrisă cu un alfabet de tranziţie — x desemnînd atît pe h (în alfabetul cirilic) cît şi pe x (în alfabetul latin) — optăm pentru lecţiunea Stixul nu stihul. [PREFAŢĂ] întru această condicuţă să trecură vreo cîteva stihuri greceşti şi rumîneşti, făcute de însumi, dar nu toate cîte le-am făcut în toată viaţa mea, căci acelea toate avîndu-le într-altă carte trecute, le-am şi pierdut cu totul, şi măcar că unile le şi ţiu minte, dar nu vru-seiu să mai muncescu să le mai scriu o dată, nădăjduind că cel ce-mi va fi furat condicuţă va avea atîta ominie 1 să le arate în lume şi nu supt numirea altui poetic. De aceea aici să însemnară numai aste alcătuite de la luna lui aprilie a veleatului 1795 şi pînă astăzi şi cîte şi de acum înainte ceasurile şi întîmplările, atît ai tinereţii cît şi ai norocirii mă vor mai povăţui a mai face. Către aceasta rogu şi pă tot cititorul ca de va întîm-pina vreo noimă ori neplăcută sau nepotrivită atît la ideea sa cît şi la a obştii, să nu mă criticarisească îndată, ci să socotească că ori vreun interes ori vreo idee dă ale meale 2, care nu sînt dator să i le tălmî-cescu 3, mă vor fi silind a scrie într-acestaşi chipu, şi judecind că eu n-am fost stihurgos pentru gustul lumii, decăt pentru trebuinţele mele, nădăjduiesc că din suflet mă va ierta. 1796, dechemvrie, 4 Clucer AL[ECU] V[ĂCARESCU] In Ms. 287: omenie. în ms. 287: mele. în ms. 287: tălmăcescu. 327 [PREFAŢĂ] ca aceasta m-ar fi lăudat, mărturisinc. chiar că pentru una mă iartă şi la ceilaltă că mai umilit este; pociu cu tot dreptul să mă fălesc la atăta norocire pentru multe alte cuvinte şi pentru că şi acrostihidile dinlăuntru sînt făcute iarăşi pă numele tău. Judică dar însuţi şi vezi de mi să cuvine această fală sau ba şi crezu că tot într-o glăsuire vei fi cu credinciosul robul tău, NICOLACHE [VĂCĂRESCU]. Frumuseţea, duhul şi sentimentul împreună şi cu celelalte daruri, ce fără lipsă le ai, întocmai o desăvîr-şită zidire şi vrednică celuia ce te-au zidit te arată. Deci şi eu astufeliu văzîndu-te şi cunoscîndu-te, nu cu părerea, ci chiar după întregimea dovezilor ce în toate zilele îmi faci, îndrăznim să cuget să fac o după cuviinţă închinăciune, şi neputînd din însumi să o fac, neavînd duh năseocitor, aflîndu-să cu totul neputincios de a face deopotrivă fapta cu obrazul căruia să cuvine închinăciunea, alergaiu la duhul cel cu noian al răposatului fratelui mieu şi găsiiu cu ce să-mi răsplătesc rîvna întocma, judecind vrednice aceste osteneli ale sale mai multu de darurile ce firea ţe-am dăruit ţie decăt de obrazul ale căruia scîntei îi aprindea cu văpăi iuţi inima însufleţii!du-o la această pornire, şi ţi le închinu rugăndu-mă să caţi, cetindu-le, să vezi pînă în ce treaptă să suie şi focul celuia ce scînteiele tale îi fac o mare şi iute văpaie, aprinzîndu-1 cu totul, şi sînt prea încredinţat că m-ăi crede, pentru că-ţi spuiu drept şi că pentru amîndoauă asemenea este adevărul. Duhul şi născocirea acelui iubit frate nu mi-au rămas de moştenire mie dar norocirea cugetîndu-mi fericirea, mi-au dăruit buni prieteni, făcînd printr-înşii să aibu ca de o moştenire aceste fragmenturi, şi să mă pociu sluji cu dînsele cănd voiu găsi astfel de vrednicu obrazu. Şi sînt încredinţat că să fi fost în fiinţă acum acel iubit frate, şi de o alegere şi de o îndrăzneală cu cuvînt 1 La doi ochi ce sînt din fire Plini de nur şi dă simţire LTrmează ca să să-nchine vrînd şi nevrînd fieşcine. Căci într-o căutătură viaţă dau şi viaţă fură. Sînt dăprinşi tot a supune ş-a robi fără minune, aceşti ochi plini de putere, căutînd cu mîngîiere iV-au zăbovit să găsească lesnire să mă robească; Dar şi eu fără sfiială le didei făgăduială Roh să le fiu în vecie cu mare statornicie; Acest dulce de rob nume să-1 port şi în ceea lume. 2 A-ti fi rob îm este fală, rău te afli la-ndoială. La ochii ce au din fire, osebit nur şi simţire, Este către toţi o lege bucuroşi robi să să lege. Cu cît mai ales la mine unu, ce moare de tine 0 să poci sta împrotivă 1 la lege-aşa milostivă ! 3 La obrazul ce mă-nchin văzînd daruri pă dăplin Imite cu nur firesc nu poci să tăgăduiesc Că rob credincios îi sînt pîn' voi întră în pămînt. Singur eu aşa 2 mă leg ele vreme ce înţeleg /lltfel că nu poci trăi, fără d-a mă chinui. 7Vu-i găsesc nici un cusur pă razile lui mă jur. D-aceea m-am hotărît cu dulcele lanţ de gît, i?ăbdînd în veci să-i robesc, ştiind cît mă fericesc. A şa lui m-am închinat de cînd l-am întîmpinat! 4 Oglinda cînd ţi-ar arăta ! întreagă frumuseţea 3 ta ! Atunci şi tu, ca mine, Te-ai închina la tine. 1 în Ms. 3238: înpotrivă. 2 în Ms. 3238: Singur aşa-eu. 3 In Ms. 3238: frumseţea. N-ar fi mijloc să te priveşti Asemenea după cum eşti Şi idololatrie Să nu-ţi aduci tu ţie. Ochii în ea cînd ţi-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Şi dă te şi arată Iar nu adevărată D-aceea nu da crezămînt Oglinzii, ce cu scăzămînt Iţi face-nşălăciune Şi tot minciuni îţi spune. Ci cîtă eşti să ştii, dă vei, Dă crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nşală Nici fac vreo greşală. în ei te cată să te vezi întocma pă cît luminezi Şi dîntr-a lor vedere Vezi cîtă ai putere. Crede-i, săracii, cînd îţi spun Că numai ţie să supun Şi că le eşti din fire  lor dumnezeire 5 Cît e ziua de frumoasă Lîng-o noapte-ntunecoasă, Atît eşti si tu-ntre toate Hotărît şi fără poate. Singură eşti numai una, Care ai luat cununa Darurilor de la fire Mai pă sus dă omenire ! N-ai potrivnică supt soare ! Şi mă jur şi pui prinsoare Că eşti mai deosebită Şi cu toate-npodobită: Frumuseţe,-nţelepciune, Vorbă, duh şi isteciune, Le văz toate adunate Şi la tine-npreunate. Ah, dar cît eşti dă frumoasă ! Cînd a fi şi credincioasă, Şi eu sufletul din mine Sâ-1 fac jărtfă pentru tine! 6 Ochilor ! ajung-atît, Nu mai plîngeţi amărît! Vremea este să uscaţi Păraiele ce vărsaţi. Şi tu, limbă ! ce tăcuşi Ca o mută pîn-acuşi, Dezleagă-te ca să spui Focul unde te supui. 332 333 Pieptule ! ce pînă azi Nu ştiuşi decît să arzi, Aflînd acum unde mergi, Bate-te ceasuri întregi. Mîinilor! nu vă-nleniniţi, Ci vedeţi să pipăiţi Şi să strîngeţi binişor Acel minunat trupşor. Picerelor ! alergaţi, Săriţi, nu mai tremuraţi! Duceţi-mă să-ntîlnesc St anina care-o slăvesc. Iar voi, buze ! ce-mi ţineţi Sufletul, acum vedeţi Fără saţiu sărutînd, Să-1 faceţi prinos rîzînd. Afrodita întristată Căci nu s-află pă pămînt Frumuseţe-ndestulată Şi de duh, şi de cuvînt; Te zări d-abia pă tine Şi te hotărî de om Căruia i să cuvine Ca să-i fie clironom. Şi zîmbind îţi lăsă ţie După cum s-au cuvenit Schiptrul său dă-mpărăţie Şi puternicul magnit. Dăruindu-ţi şi putere Ca să poţi să stăpîneşti Şi să tragi la a ta vrere Inimile omeneşti. Dar cînd te-au făcut stăpînă Pă tot neamul omenesc, Ţi-au şi zis să fii blajină Către cei ce te slăvesc. Iar să nu te-arăţi tirană Şi judecător nedrept Către unul ce-are rană Şi atîta foc în piept. Dar să vede amăgită L-acest după urmă gînd Şi stăpînă Afrodită, Căci tu, cînd mă vezi plîngînd, Nu că nu mai milostivă Nu-mi eşti nicidecum atunci, Ci te-arăţi şi înprotivă 1 L-ale ei sfinte porunci! în flacăra care mă arz în loc de chinuri si necaz 1 în Ms. 3238: înpotrivă. 334 355 Găsesc tot mîngîere, Dulceaţă şi plăcere. D-a spune la oricine C-aşa ţi se cuvine. Ca pervaneaoa am ajuns Nu e vrun lucru de ascuns, Singur alerg de voie, în foc fără nevoie! Cînd nu te văz, înghieţ de frig, Voi să te văz şi să mă frig i A ochilor tăi rază îm place să mă arză î în focu-ţi cînd mă prigoresc, Atunci îmi pare că trăiesc ! Atunci mă ştiu cu viaţă, Aminteri sînt de ghiaţă. Această parte mi-am ales Din flacără-ţi să nu mai ies ! Nu voi să am scăpare D-un foc ce rai îm pare ! Să arz trăind, să mor arzînd! Ş-al tău obraz numai văzînd, Să-m pară focul viaţă, Şi moartea o dulceaţă ! Aşa m-am hotărît să fiu Cît voi trăi, cît voi fi viu, în piept purtîndu-ţi focul, Să-mi fericesc norocul! Iar cînd pă urmă voi muri, Nici între morţi nu voi feri 9 Firea dă te-au înpodobit, Cu acest nur osebit, Dar nu te-au făcut gelat Să omori fără păcat. Nici ţi-au zis, te fac şi na ! Pă oricin' ţi s-o-nchina 1 Omoară-1 numaidecît Sau măcar fie-ţi urît. Ci poate ţ-o fi şi spus Că trebuie p-un supus Cum te-o iubi să-1 iubeşti Dup-ale ei legi fireşti. Apoi mie, căci rnă-nchin De ce îm răsplăteşti cu chin ? Şi cu moartea drept hair Nu ştiu nici cum să mă mir! Căci în starea care sînt Nu găsesc nici un cuvînt A te-ndemna să faci morţi Prin frumuseţea ce porţi. Tirană să te numesc Nici nu voi, nici nu-ndrăznesc 1 In Ms. 287: orice fi s-o închina; corectat după Ms. 3238. 336 337 I De vreme ce mie îm placi Şi cu moartea care-m faci. Atîta numai îţi zic: Să nu numeri drept nimic Şi drept bagatelă chiar A mă omorî-n zadar. Ca să nu-ţi vie vrun ceas Pentru cîte trag şi-am tras Să vezi nişte răsplătiri Şi singură să te miri. 10 Cum nu socoteşti vrodată Cum că e şi judecată, Care-ntreabă pă oricine D-au făcut sau rău, sau bine. Şi gîndind la răsplătire Să-ţi vii singură-n simţire Şi să laşi atîtea rele, Care faci inimii mele ! Dă gîndeşti că n-or să-ţi vie Cîte mi le faci tu mie, Vei vedea vreodinioară Cît de mult o să te doară! Ale mele toate zise De le numeri tot drept vise Şi drept basne, aşa numa, Ai greşală, lasă gluma. Şi-nţelege, te dăşteaptă, Judecata că te-aşteaptă! Unde n-or să fie jocuri Cît îmi dai dureri şi focuri. Ci-o să dai răspuns la toate, Cîte una cînd le-o scoate, Arătînd din ce pricină M-ai căznit, neavînd vină. Dă aceea dă ţ-e teamă Dă dreptate, bagă seamă; Nu vărsa-n zadar un sînge Ce atunci să poate plînge ! Ci îţi vino în simţire, Şi cunoaşte că din fire Nu poţi face strîubătate Unde vezi numai dreptate. 11 Iţi arăt cu jurămînt Că a nu sta la cuvînt Ş-a-ţi strica parola-ndată Nu te credeam niciodată. Totdeauna socoteam Şi a crede mă sileam Că poţi fi deosebită Şi la ce-i vorbi, robită. Iar acuma pă dă-ntreg Începui să înţeleg 339 Că la cîte vei a spune Nici un temei nu voi pune. Cînd îm zici că mă iubeşti De leşini, te prăpădeşti; Cînd te văz iar cu schimbare Si deosebire mare. Apoi nici aci nu stai, Ci iar pricină îm dai Şi te-arăţi iar cu durere, Mai cerînd întemeiere ! Nu ştiu eu cc să mai zic, Că oricîte-oi face, stric ! Cum voi gîndi, am greşală Dragostea, căci mă înşală. Nici într-un fel nu te-apuc, Că eşti chiar ca un năluc, Şi aidoma ca luna Ce să schimbă totdeauna. Ci dar, te rog să mă ierţi, De vreme ce-n doauă părţi Ţi se-nduplecă cuvîntul Dincotro l-o bate vîntul.1 12 Ochişori frumoşi Dulci şi mîngîioşi! Ce sînteţi mînioşi? 1 Numai aceste stihuri nu le-au făcut poeticul pentru trebuinţa sa, neiiind atît nenorocit, ci îe-au făcut rugat de un scump prieten al său, care 1- a/ii osiridit striştea la acest fel de loc, care prieten ticălosul nici aşa nu s-au. putut folosi (nota lui N. Văcărescu). 340 Voi vă bucuraţi Cînd mă-ntîmpinaţi, Iar nu vă turburaţi. Vă ştiam porniţi Să mă miluiţi, Nu să mă chinuiţi. Dar acum pricep Că sînt la gazep Şi nu ştiu cum să-ncep. Ca să vă-nblînzesc, Că mă tot sfiesc Să nu vă necăjăsc. Vinovat nu sînt! Vă fac jurămînt, Apoi cu ce cuvînt. Să vă necăjiţi vŞi să urgisiţi P-un rob ce stăpîniţi ? ! De sînt vinovat, Spuneţi-mi curat Să ştiu adevărat: Ce feli să urmez Să vă-ncredinţez Şi cum să mă îndreptez? 341 Ochişori cu haz, Nu-m faceţi necaz, Ajunge-mi cît mă arz. 13 Cu laţurile ce întinzi Din ochii tăi cei frumoşi Ştiu bine că pui nu prinzi, Ci inimi dă ticăloşi. Şi-ncai după ce le prinzi Di ce nu le şi omori? Ci numai vei să le-aprinzi Pă ceasuri dă mii dă ori! Le arzi pînă le dăprinzi Cu flacără, de-o fac haz, Apoi d-aci le dăsprinzi Pentru mai mare necaz. încă te faci că-ţi dăsprinzi Şi mrejile, şi c-îţi uiţi Cum că aprinzi, cît coprinzi Cu ochii, încotro te uiţi! Dar astea dă ni le vinzi Drept marghiolii, te-amăgeşti, Că minţile sînt oglinzi Şi văd curat ce gîndeşti. 14 Cine are piept să poarte Focuri şi dureri de moarte, Si să fie odihnit? Suferind cu mulţămită, Aşa patimă cumplită Făr' d-a s-arăta mîhnit? Numai eu mă văz în stare Să mă arz fără-ntristare Şi rîzînd să mă topesc. Numărînd drept datorie, A muri cu bucurie Pentru ceea ce iubesc ! Mulţi gîndesc că despărţire N-am din cei fără simţire Piatră-mi zic că sînt şi fier. Văzînd astfel dă răbdare, Făr' d-avea asemănare Şi să miră cum nu pier! Şi măcar că au dreptate, Dă urmări aşa ciudate, Toţi deobşte-a să mira ; Să am moartea drept plăcere Şi să sufer cu tăcere Făr' d-a nu mă supăra. Dar greşăsc, căci n-au ştiinţă Că cu pohtă şi voinţă A răbda este dator, Cin-o şti să te-nţeleagă, Şi-o mucenie întreagă, Nu ca un nesimţitor. Dă aceea cu-ntregime Dă simţiri, nu cu prostime, Cîtă eşti înţelegînd,— Ş-al meu suflet te iubeşte, Şi dă voie să trudeşte ! Şi să bucură arzînd! Dar mă rog şi tu-nţelege, Că la pieptul meu e lege Pentru tine a ohta; Ş-a răbda dureri şi chinuri, Patimi, focuri şi suspinuri Şi a nu să văita: Şi rămîi încredinţată Că şi d-oi muri vrodată Tot acela fiind eu Şi în iad şi fiteunde Voi striga, făr-a ascunde, Că tu eşti amorul mieu ! 15 Dă nu mă crezi pă mine, întreabă pă oricine Şi vezi cît pătimeşte Un suflet ce iubeşte ! întreabă-ncai pă lume, Să vezi că nu sînt glume Necazurile mele, Care petrec cu ele. Dă lacrămi vărs pîraie Cu groaznică văpaie, Şi sufletul îmi iese Dă ohtături adese ! Un ceas nu văz odihnă ! Nu dorm vrodată-n ticnă, Durerile-m sînt hrană, Şi mîngîieri la rană! Mă arz peste măsură! Slăbesc fără căldură! Sînt bolnav în picere, Şi mor făcînd tăcere. Cînd nu te văz am chinuri, Şi cînd te văz, leşinuri; Şi-un ceas nu-m prisoseşte S-îţi spui ce mă trudeşte ! Şi tu-n loc de răpaos, Mai mult îm faci adaos Dă chinuri cu voinţă, Nevrînd să-m dai credinţă. Nu crezi cum că fireşte Să dăznădăjduieşte Ş-o inimă-npietrită Cînd nu e miluită? 16 Foarte multă văz plăcere La a tuturor părere, Hotărînd cu o pornire, Far' d-a face osebire: Cum că lucruri delicate Trei să află-n lume date Care pot să îndulcească O vedere omenească. Zic: c-o apă şi-o verdeaţă Şi un chip frumos la faţă 344 345 Au fireasc-a lor putere Să mîngîie o vedere. Arătînd că pot să facă Orice suflet ca să placă, Şi cusur să nu rămîie Pă cît simte să-1 mîngîie. Dar o minte cu simţire, Delicată şi supţire, Vrînd acestea să le-adune, Face judecăţi mai bune ; Nu dă făr' dă cercetare Privileghiu aşa mare: Tot un fel sînt cîte trele Dopotrivă între ele. Căci la apă şi verdeaţă Şi dă este vro dulceaţă, Dar o ştim cu legătură într-un fel dă la natură Dînd dă obşte o plăcere La a tuturor vedere, Şi mai mult nu se-nmulţeşte Nici mai scade, nici mai creste. Iar viind la frumuseţe, Aici voi, idei isteţe ! Căci întrăm în adîncime Si dă tălmăciri mulţime. Vedem chipuri milioane, Dar sînt cadre şi icoane — Care-npodobesc păreţii — Cu năpastea frumuseţii! Şi măcar că-s mişcătoare, Mai ales şi vorbitoare, Dar le-arată tot cuvîntul Că umblînd geme pămîntul. Merg acelea, bunioară, La verdeaţă, la apşoară, Să-m dea singure credinţă, Cît nu sînt de trebuinţă! Cînd voi zice frumuseţe, Voi şi suflet cu blîndeţe, Cu simţiri, cu isteciune, Depărtat de-nşelăciune. Şi un nu ştiu ce prea dulce Ce simpadie aduce ! Şi să-nnoadă cu strînsoare Unde va fi dat prinsoare. Atunci este însuşită: Frumuseţe săvîrşită, Care poate să numească Fitecine si cerească. Atunci fermeca din fire Orice suflet cu simţire, Şi mîngîie şi vederea, Şi adaogă plăcerea. Acest dar al frumuseţii Cu al apei ş-al verdeţii, Avînd şi singurătatea Face rai pustietatea ! 1 17 Armele-n vreme de pace Ştiu că izbînzi nu pot face, Nici a face vro pornire, Cînd nu văd împotrivire. Ci şi dă sînt ascuţite S-arat-a fi amorţite, Nemaicerînd biruinţă Dă unde văd umilinţă. Dar inima mea, stăpînă! Şi-n vreme ce ţi să-nchină, Şi ţi-e cu totul robită. Nu poate fi odihnită. Fiindcă armele tale, Pornindu-se fără cale Şi-n linişte îi fac bătaie Şi-n mii dă chipuri o taie! 1 Aceste stihuri învrednicindu-să poeticul lor într-o zi de maiu de dimineaţă într-acest feliu de fericită şi întreită pustietate şi între alte multe pline de foc şi de dulceaţă sohpeturi, dăschizîndu-să şi acestea, au luat poruncă ca să le facă. Ah! şi nu de alt, decît ca să facă numai arătarea ziselor sale mai însufleţită, întîmplîndu-se oareşcare dispută, plină dă nenumărate plăceri asupra vorbii. Cu cîtă dar silinţă şi bucurie le-au făcut sărmanul las pă toţi cei simţitori să judece, măcar că n-au avut soroc mai mult dăcît un ceas. Ah, zi şi pustietate fericită! Cu toate că ai fost trecătoare, dar în sufletul poeticului te încredinţez că ai rămas vecinică! (Nota lui N. Văcărescu.) îi dau o caznă nespusă Ca cum ţi-ar fi nesupusă, Ş-o chinuiesc vrăjmăşaşte în vreme ce nu-ţi greşaşte. Cu cît o văd hotărîtă Roabă a-ţi fi să-ntărîtă, Gîndind că fac vro dobîndă Cînd fac această izbîndă. Nu vor dă leac să înveţe, Că trebuieşte blîndeţe, Iar nu războaie şi oaste La inimi ce vrînd sînt proaste. 18 Cum să-ntoarce după soare Pururea această floare, Aşa inima din mine în veci umblă după tine.1 19 Uăzboi să fac cu stelile, cu soarele, cu luna, cu cerul tot am hotărît, ş-acum şi totdauna, Unite toate dă vor fi şi stîndu-m înpotrivă, nu mă-ngrozesc daca-m vei fi tu numai milostivă; Cu toate poci a mă lupta cu straşnică răbdare şi hotărîrea ce-am făcut nu va avea schimbare Să nu gîndeşti, lumina mea, d-acu-ncolo vrodată, că focul tău din pieptul meu poate să să abată; 1 Aceste stihuri s-au cusut la o gevrea (nota lui N. Văcărescu). 348 349 Am hotărît cu jurămînt supt preslăvita-ţi mină, pîn-oi muri să fiu supus şi tu să-m fii stăpînă. iVu mă mai poate dăzlipi în viaţa mea dă tine, nici moarte/ nici necaz/nici chin, nici frică, nici ruşine. Z)-aceea, dar, stăpîna mea, şi tu mă înarmează cu arme d-ale dragostii, cît poţi mă-nbărbateazâ, iîăbdare şi putere dă-m, şi nu-m da bănuială că dragostea-ţi va fi în veci după făgăduiaiă. ^poi şi eu atunci să ştii că, cît voi fi pă lume, din lanţul tău n-oi mai ieşi: mă jur pă al tău nume. 1 20 N-are cine-m spune drept Dă ţi-e milă de un piept Care rabdă mii de morţi Pentru nurul care porţi: Sau de-ţi place şi faci haz Să-1 vezi în foc şi-n necaz, Fără d-a putea trăi Pînăr nu-1 vei milui. Ca să poci să înţeleg, Care dîn doauă s-aleg Şi ce mai întîi să fac: Să-ţi vorbesc oar', sau să tac? Căci arzînd far' d-a-ţi grăi, Mă tem că mă voi căi, Şi-ndrăznind iarăşi să-ţi spui, Poci viaţa să mi-o răpui. 1 Aceste stihuri, care sînt şi purtătoare ale strălucitului nume, s-au făcut de înfocatul poetic aflîndu-să ascuns de frica vrăjmaşilor într-o căsuţă, în diiastimă de o giumătate de ceas şi plin de frică, de bătaie de inimă şi dăznădăjduită hotărîre şi ieşind de acolo le-au lăsat spre pliroforie (nota lui N. Văcărescu). Cum şi puind drept temei Că m-ai hotărît să piei, Fără d-a-ţi fi vinovat Şi aşa poci fi-nşelat. D-aceea iată-ndrăznesc Şi îţi spui cît pătimesc Arătîndu-ţi prin raport Că durerile ce port Atît de mari au ajuns încît nu sînt de ascuns! Nici le mai poci tăinui Făr' d-a nu mă chinui Şi cum că milă aştept La focul ce am în piept. Să nu mor fără cuvînt Văzînd la ce stare sînt. Ci să te încredinţezi Din toate cîte le vezi Că credincios voi să-ţi fiu Cît voi trăi ş-oi fi viu. 1 21 Trandafiraş norocit, Care te-ai învrednicit Să-npodobeşti acel sîn Unde pururea mă-nchin ! 1 Aceste stihuri, cu toate că aici sînt aşezate la numărul 23, după atîte alte stihuri, dar sînt mai întîiu făcute dăcît toate, adică de la fericitul aprilie al leatului '95, însă neavînd copia pînă acum, la maiu leat '98, de aceia acum dobîndindu-o de unde cu grabu s-au fost dat atunci, silit am fost ca să le trec aici, dar pricina este aşa (nota lui N. Văcărescu). (în volumul de faţă poezia indicată de N. Văcărescu la nr. 23 poartă numărul 20 intre poeziile lui Alecu Văcărescu, întrucît cele trei poezii de mai înainte scrise în limba greacă le-am trecut la ciclul traducerilor din greceşte.) 350 351 Roagă-te şi pentru mine Să mă aibă mai la bine, Găseşte vreun mijloc Să m-aşeze într-al tău loc ; Şi îi spune că am durere, Nu dragoste cu părere, Poţi să-i şi făgăduieşti Că tu, de te veştezăşti; Eu firea nu mi-o prefac D-oi avea noroc să-ţi plac. Arată-i cu umilinţă Că-n loc de ghimpi am credinţă, Fă-mă s-ajung la devlet Şi ia-mi şi viaţa ruşfet. 1 22 Rabdă, inimă, cît poţi, Nu-ţi da taina pî la toţi; 1 Iar aceste stihuri cu toate că sînt foarte pă scurt şi nu cu multă noimă şi încă şi scăzute din tot meşteşugul poeticesc, dar pricina le este ciudată, căci la mai al veleatului '95, întîmplîndu-să ticălosul poetic numai cu scumpa pricină a flăcărilor sale şi şezînd amîndouă părţile peste doauă ceasuri cufundaţi într-o tăcere foarte adîncă şi sorbindu-să unul cu altul cu căutăturile, mai la urmă au ieşit acest trandafiraş dintr-acel sîn ceresc şi adică cam cu nebăgare de seamă s-au pusu pă pernă, ca cum ar fi fost lepădat, la care întînzîndu-să ticălosul şi luîndu-1, tremurîndu-i şi sufletul, şi mîna, întîiu au fost dojănit dă ce să-1 ia, apoi iertîndu-i-să greşala au fost întrebat că să pot face stihuri asupra trandafirului? Şi el cu multă smerenie răspunzînd că focul acelui trandafir ar putea însufleţi şi pietrile a face stihuri cu multă blîndeţe, însă plină de mărime şi de putere, au fost poruncit să facă. Deci el, nepierzînd vreme nici un minut, ţiind tran-dafiraşul în mînă, cu ochii plini de lacrămi, au început a le zice dîn gură. Şi de nu să întîmpla asupra aceştii fericiri o pîrdalnică de venire. ........ vă făgăduiesc că ar fi zis un.milion de stihuri fără eondeiu. Dar acea venire i-au tăiat puterea şi atît numai au apucat de au auzit că foarte frumoase sînt şi să să scrie; unde le-au şi scris îndată şi le-au închinat făr' de a avea copie. Iar acum, dobîndindu-o, s-au scris aici. Iar acel trandafiraş norocit şi astăzi să află la scumpă păstrare şi să va afla pînă la sfîrşitul vieţii poeticului (nota lui N. Văcărescu). Patimile vrînd să-ţi spui, Nu te-ncrede fitecui. Căci anevoie găseşti O inimă pă cum eşti, Să aibă prieteşug Curat, fără vicleşug. Şi astăzi văz foarte rar între oameni acest dar, Cît poci să zic c-aşa firi Mai nu găseşti nicăiri. Nu le căta c-îţi zîmbesc Şi îţi rîd cînd îţi vorbesc, C-acelea sînt făţării Şi te muscă, cînd nu stii. S-arată bine, de loc Dar pîntr-ascuns îşi bat joc Şi caută vreme, cînd Să te strice mai curînd. D-aceea aş vrea să vezi Să nu te prea-ncredinţezi, Să faci astfel de mişcări Făr' d-a face cercetări. Ci vrînd să te jăluieşti Şi să spui ce pătimeşti Cearcă-ntîi pă cineva Şi vezi dă poate şi va 352 Să-ţi dea vreun ajutor, Ş-atunci spune-ţi al tău dor Iar altfel foarte te rog Să fii al obştii zălog. 23 Ochii tăi ce s-au dăprins Să mă vază tot aprins, Ce să miră că mă arz, Şi nu judec al lor tarz. Care m-au topit de tot Ş-a-i înţelege nu pot, C-am ajuns să voi să mor Numai dă pricina" lor. Nu mai e de suferit Acest foc acoperit Care mi-1 aţîţă ei, C-o mie de jucărei; Căci, arzîndu-mă dă viu, Acum să fac că nu ştiu C-al acestui foc izvor Este numai, fapta lor. întîi plini de vicleşug Şi înşălător meşteşug. M-au amăgit pîn' m-au ars, Ş-acum îi văz că s-au tras; Ca cum ar tăgădui C-a mă dăznădăjdui, Sau a-m da vrun ajutor Nu e numa-n mîna lor. Ci vor să s-arate drepţi, Nevinovaţi şi-nţelepţi, Cînd numai ei sînt greşiţi, Ca nişte nelegiuiţi. Şi cum pot a nu gîndi, Cînd vor a mă prăpădi, C-arăt şi eu tuturor Toată răutatea lor? 24 Ele-ncotro m-oi duce Tot patimi îmi aduce Norocul cel amar; Ş-ale coprinde toate O inimă nu poate De fier fie măcar. Au amorţit simţirea, Căci s-a-nmulţit mîhnirea Şi văz că mă topesc. A m-îndoi cu firea Că-mi va lipsi mîhnirea Nici cum nu socotesc. 25 LA AMOR Oricine eşti, stăpînul tău vezi-1! şi rob te scrie. Că ori ţi-au fost, ori ţi-este azi sau mîine o să-ţi fie ! 26 Chipul tău e ce dă rază Soarelui şi luminează ! Ochii tăi arme nu poartă, Mă mir dar cu ce săgeată? ! îmi dau trudă, nevoire, Şi pedeapsă peste fire. 1 Traducerea epigrafului lui Voltaire la statua Amorului din grădina de la Maisons: „Qui que tu sois, votci ton maître ; II Vest, le fut, ou le doit etre'. 355 Că doar tu nemilostivă, tînără şi prea frumoasă Poţi să fii deopotrivă — de aceea nu e divă, vorba nu-n zadar e scoasă. TRADUCEREA POEZIILOR SCRISE ÎN LIMBA GREACĂ De inima ne-mblînzită mă mir pe care o ai; Căci nu te laşi ispitită şi suferinţă cumplită la amorezaţi le dai. De lacrimi nu ai ştiinţă şi oftări dispreţuieşti. La-nchinători cu credinţă le arăţi nesocotinţă şi milă nu le nutreşti. Dac-a ochilor săgeată în pieptul lor pătrunzînd Ar face rană bogată sau chiar moarte-nfricoşată, nu se tulbură-al tău gînd. Mă mir de cruda inimă ce ai şi de nebăgarea în seamă cu care disperezi pe amorezi. Nesocoteşti pîraiele de lacrămi, rîzi de oftările nenorociţilor tăi adoratori şi cu o privire rece ie arăţi că nu simţi nimic de dînşii ; ie arăţi că nu te turburi dacă săgeţile privirilor tale le va pricinui chiar moarte. De nevoie chiar şi firea de tine se va mira Cum nesocoteşti menirea precum şi povăţuirea ce ţi-a lăsat a urma. Pe cine-ţi iese-n cărare ştii numai să-1 săgetezi. Nu vrei s-aduci vindecare, ci robi ţie-n ascultare pe toţi ai dori să-i vezi.. Nici sfîrşitul cînd îţi vine nu te mai poate uita Cine te-a iubit pe tine şi de-ar muri în suspine fericire nu-i vei da. Tînără, atît de frumoasă şi atît de crudă, nu mai este alta afară de tine. De aceea lumea se miră cu multă dreptate. Negreşit că şi natura cală să se minuneze, cum at putut să părăseşti fără voia ei toate mijloacele de iubire ce eq ţi-a dat. Ştii mimai să săgetezi pe oricine î ni î In eşti fără să-i şi tămăduieşti. îţi place să le pui lanţul de braţe, ca să devie toţi sclavi ai tăi. De ar ajunge cineva pînă la moarte din pricina amorului tău, nu poate să te uite, nici să dobîndească de 356 357 Cruzimea cea nendurată în inima-ţi s-a oprit, Iar frumuseţea ne-arată că-n sufletu-ţi niciodată blîndeţea n-a poposit. la tine o picătură din roa fericirei ! Cruzimea cea mai aspră locuieşte în mima ta, şi frumuseţea strigă în contra putinei blîndeţe ce se găseşte în sufletul tău. Din clipa cînd te-am zărit, în lanţul tău fericit Am alergat să mă leg. Şi-n robie cu credinţă, Cu statornică voinţă Ca să-ţi rămîn înţeleg. Cît voi fi-n această viaţă Chipul tău cel cu dulceaţă Si de neasemuit Să-1 slăvesc fără-ncetare Şi să nu-1 las în uitare Voi fi pururea pornit. Din ceasul în care te-am văzut, am alergat să mă leg în lanţid tău cel dulce, cu hotărîre statornică să rămîi totdeauna în această plăcută robie, să privesc în toată viaţa neimitatul şi dulcele tău chip, fără să doresc a-mi elibera inima din această robie ! Căci natura a unit în 359 Frumuseţe prea plăcută, Graţie neîntrecută, Putere de-a fermeca, | Toate firea le-a-mpletit Şi pe toate le-a sădit j Cu drag în fiinţa ta. j Afrodita nu-i ca tine, Şi-n loc să ţintească bine Zeul Amor, fiul ei, A trecut în apărare Şi ţi-a depus la picioare Arcul şi săgeţile-i. Fiind aşa de frumoasă De ce priveşti mînioasă Cînd acel ce te-ndrăgeşte Credinţa lui ţi-o închină | Şi o dragoste deplină Vine de-ţi făgăduieşte, _ t I tine toate darurile frumuseţii: puterea de a incinta şi j nobleţea sufletului. j Tu întreci pe Afrodita, şi sărmanul Amor, văzîn- j du-te, a luat măsuri de apărare, depunînd la picioarele tale arcul şi săgeţile sale, de bunăvoie. Dacă, dar ai atîta putere, de ce priveşti cu mînie pe un adorator ce vine a depune la picioarele tale inima, \ Zicîndu-ţi că vorba-i dată îi va fi nestrămutată în toată viaţa sa. Şi nu-şi va uita cuvîntul Cît timp va călca pămîntul, Orişice s-ar întîmpla? N-ar fi mai cu cale oare Să-i faci o mare favoare Şi cu dragoste, cum poţi, Din primejdia în care A căzut fără scăpare Neîntîrziat să-1 scoţi? Ah ! de-aş fi eu norocitul De a-ţi fi ţie iubitul M-aş lega cu jurămînt, Prea frumoasa mea stăpînă, Totdeauna să-ţi rămînă Credincios al meu cuvînt. credinţa şi adorarea sa, zicîndu-ţi că va fi statornic pentru tot ce ţi-a făgăduit şi că îşi va ţine cuvîntul chiar cu pierderea vieţii sale? Aceasta ar trebui să-ţi pricinuiască bucurie şi, văzîn-du-l că se primejduieşte numai din pricină că te adoră peste măsură, să-l şi ajuţi cu favoarea şi iubirea ta ! Ah ! de-aş putea să nădăjduiesc că voi avea norocirea să fiu iubit de tine, frumoasă doamnă, ie asigur că ţi-aş fi totdeauna credincios ! 361 Eu aş vrea ca să ajungă la urechea ta atît: Ca să mai trăiesc în silă viaţa mult mi s-a urît, Mai groaznică decît iadul mi se pare şi doresc Cu urgiile ei negre cît mai curînd s-o sfîrşesc. Eu doresc să ajungă odată la auzul tău că nu mai voiesc să trăiesc, în silă, o viaţă pe care cu drept cuvîni o urăsc, nu o mai pot suferi şi mă îngrozesc de dînsa mai mult decît de numele iadului ! Cerule, cînd va ajunge la auzul tău vr codat' Cînd are să se audă glasul meu cel întristat? Pînă cînd n-ai s-asculţi oare şi nu ai să faci privite Ofurile cele ascunse şi din pieptul meu ieşite? Dacă nu eşti cu dreptate şi nici cu milă n-ai fi Firea ta să o pătrundă omul cum s-ar domiri? Fără cauză nu strig eu, ca să fii tu supărat. Spre a afla ce se-ntîmplă, mă rog fă-mă ascultat,. Slavă, bogăţie, cinste eu nu-ţi cer să-mi dăruieşti; Nu-mi pasă dacă pe acestea la alţii le-mpărtăşeştL Nu mă supăr că aceia bunul şi l-au împlinit Din harul tău care mie nu îmi este hărăzit. Cerule, cînd o s-ajungă la auzul tău glasul meu cel plin de întristare ? Pînă cînd o să întorci privirile şi-auzul de la oftările mele cele de faţă şi secrete? Dacă nu eşti drept, nici măcar milostiv, care este caracterul tău, căci omul disperează? Eu nu strig fără mvînt, ca să te superi. Fii cu băgare de seamă, ca să te încredinţezi că eu nu cer, ca alţii9 bogăţii, mărire şi cinste; nu mă turbur de asemenea bucurii, nici pentru preferinţa ce le dai lor. Puţin îmi pasă, dacă ei dobîndesc după dreptate acele bunuri ! I I 4 Inimă nenorocită, eşti nebună de mai crezi C-ai putea să-nduri durerea pe care-o simţi şi o vezi. Ştiu că răbdarea se prinde suferinţele să-nfrunte Şi că o vreme le ţine pieptul, cît ar fi de crunte. Dar cînd puterea-i slăbeşte, atunci nu mai e răbdare, Numai poartă acest nume, ci se chiamă disperare. Timp e ca să crapi acuma, să zbucnească flăcări mari Şi mistuită de ele fără chinuri să dispari. Căci de astăzi înainte din adînc a suspina E-njositor şi ruşine şi nici folos n-ai afla. Numai dacă pieri, atuncea îţi poate fi de folos. Altfel ori şi ce vei face e desigur de prisos, Nenorocitul meu piept! Dacă şi acum mai gîndeşti să te împotriveşti la dureri, eşti în adevăr nebun ! Ştiu că răbdarea, pînă la un loc, ştie să combată nenorocirea şi suferinţele; cînd, însă, ajunge la adevărata neputinţă, atunci se numeşte disperare, iar nu răbdare. Iată, dar, timpul să faci explozie ! Unde sînt flăcările, să te arză odată, să nu te mai chinuieşti ! Căci de astăzi înainte a mai suspina este-ruşine şi înjosire, este chiar nefolositor ! Numai a te pierde ţi-e de folos ! Pe pămînt, în iadul negru şi nici în ceruri vreodat' O întristare mai mare nicicînd nu s-a mai aflat. Mori deci ca să dai o pildă de cum merg către mormînt Amor, jale, despărţire şi oricare jurămînt. 1798. Din campania Craiovei. Pe pămînt, în iad, şi chiar în cer, nu s-au cunoscut chinuri mai mari decît acelea ce suferi tu astăzi ! Mori, dar, şi te pierde, ca să vază fiecine cum să sting în mormînt: amorul, întristarea şi despărţirea ta. 1798. Din campania Craiovei. 5 TETRASTIH BRODAT PE UN TURBAN Cînd strălucita cometă a părului tău de aur, A nurului locuinţă şi al dragostei tezaur, O soartă prea fericită s-o leg a-ncuviinţat, Capul precum o coroană de ţi l-am încununat; De-acum nu mai îndrăznească ochii cei cu gelozie Privitori să mă deoachie, ci numai cu bucurie Să cate acei ce varsă lacrimă neistovită Pentru ochii plini de viaţă cu care eşti dăruită. TETRASTIH CUSUT PE UN TURBAN După ce m-am învrednicit a servi de legătură unor atît de străluciţi comeţi şi unor peri cu totul de aur, ce sînt locaş al graţiilor şi cuib al amorului, de acuma să nu mai cuteze a mă privi ochii cei geloşi ; ci numai cei ce varsă pîraie de lacrămi pentru ochii tăi cei frumoşi şi plini de viaţă, să mă privească cu bucurie. ALT TETRASTIH CUSUT PE UN SARIC 6 Lucrurile fără viaţă sînt ades mai norocite Şi decît cele în viaţă deseori mai pizmuite. Cîte inimi doar o clipă să se facă nu ar vrea Cum sînt: saric de muslină, şal, batistă sau gevrea Ca să se învrednicească să steie în acel loc Unde pe mine acuma m-a pus clipa de noroc. E zadarnic-a lor pizmă, căci dacă sînt fericit Este pentru că norocul astfel să fiu a voit. ALT TETRASTIH CUSUT PE UN SARIC De multe ori lucrurile neînsufleţite sînt mai norocite decît cele vii şi, prin urmare, pismuite. Cîte inimi n-ar dori să devie, măcar un moment, şal sau gevrea, precum sînt eu, ca să se învrednicească a sta în locul acela unde eu mă găsesc, din norocire ! Insă în zadar mă pizmuiesc, căci norocul asa a voit ! 366 367 8 7 DISTIH BRODAT PE UN CORDON Dacă norocul pe lume există-n grad diferit Chiar la lucruri fără viaţă, aş fi foarte fericit Ca cerc să-ncing nu pămîntul, ci al amorului loc Şi sfera nurilor care e frumosul ei mijloc. DISTIH CUSUT PE UN COLAN Dacă s-ar lua în băgare de seamă gradele de fericire ale lucrurilor neînsufleţite, ar fi o mare fericire pentru mine să-ncing un mijloc atît de frumos ! Mă mulţumesc, dar, să fiu cerc şi să am de centru, nu pămîntul, ci sfera graţiilor şi izvorul amorului ! SATIRĂ Fără sfială Şi socoteală, Lumea-ntreagă te minte şi-nşeală. Orice prietenie A ajuns viclenie, într-un cuvînt doar vrăjmăşie. Şireată Şi stricată S-a făcut societatea deodată. Unde te-nvîrteşti, Duşmani găseşti ; Nu-i unul în care să nădăjduieşti. Lumea toată, fără sfială, a ajuns să fie minciună şi vicleşug. Prieteşugul este desăvîrşită viclenie sau curată vrăjmăşie. Societatea întreagă a devenit o turmă de mîrşavi. S-a schimbai omenirea. Oriunde te-ntorci, întîmpini vrăjmaşi; nu găseşti pe nimeni la care să nădăjduieşti ceva. 368 36f> Fiecare mă ţine De bine Numai cît timp e cu mine. Nimeni nu-i Pe faţa cui Ochii cu-ncredere să-ţi pui. Popa de l-ai întîlnit, Ţi se dă drept sfinţit Dar masca pe faţă şi-a potrivit. Cît te nimereşte, Te blagosloveşte Şi ca şarpele pe ascuns te otrăveşte. i Oriunde ai porni I în plină zi, ' Ca noaptea întuneric vei găsi. i Te periclitezi, . I De nu crezi Şi vrei lumina s-o vezi. In faţă toţi sînt pentru tine, dar, cum pleci, sînt pentru toată lumea. Toţi sînt amăgitori, nu găseşti pe unul asupra căruia să-ţi ridici privirile. De cauţi asupra clerului, îl găseşti şi pe dînsul plin de făţărnicii: îţi dă o mulţime de binecuvîntări de tot felul, dar te muşcă pe ascuns ca un şarpe. Ne temem să vorbim despre celelalte, căci găseşti noaptea în mijlocul zilei şi, de nu vei crede în întuneric şi vei căuta lumina, (te) primejduieşti. La judecată Niciodată Dreptatea nu se mai arată. La cine vrei Ajutor să cei Vezi că minciuna e obicei. Ca-n ciudă — Şi la rudă în zadar e orice trudă. în loc de mulţumire Afli împotrivire Pîn' te scoate din fire. Ca lupii te-nconjoară Luîndu-te de subsuoară Prietenii perfizi de-odinioară. De au putinţă, Cu mare silinţă Te sfîşie, fără căinţă. De vei îndrepta paşii către judecătorii, vei găsi nedreptatea înrădăcinată într-însele. La oricine alergi să-i ceri vreun ajutor, găseşti într-insul un mincinos. De ceri protecţia rudei tale, ea catetă să se scape deţine cu orice preţ. 371 Las pe aşa zişii fraţi Şi mai colţaţi, Hidre şi balauri înverşunaţi. Aceştia fiind tari Şi mari, Dinaintea lor să dispari. Sînt şi slugi haine, Intrigante şi meschine, Gata să trădeze pe oricine. Se-ntrec în ipocrizie Şi prefăcătorie, Chipurile, la modă să fie. De sirene Cu lungi gene Ce fac bărbaţilor cazne şi scene, Oratori Şi retori Ar fi trebuitori, Cei de o vîrstă ca tine, în loc să-ţi fie prieteni adevăraţi, sînt lupi vicleni care, de ar putea, te-ar sfîşia într-o clipă. (Lăsăm la o parte pe alţii mari şi mici, balauri şi hidre cu multe capete.) Oriunde alergi, interesul nu te lasă să reuşeşti ; chiar pe slugi îi găseşti plini de mîrşăvie, înşelăciune şi vicleşug. Toţi au ambiţia să se ţie de mode. Dacă te duci la femeile cele frumoase, vezi că ele pricinuiesc bărbaţilor cele mai mari nenorociri. Pentru a arata, A picta Şi ca într-o oglindă a prezenta, Josnica linguşire vŞi pervertire Ce are sexul femeiesc din fire. Te amăgesc, Te rătăcesc Şi pîn' la urmă te zăpăcesc. Dragostea curată In furtună turbată Şi ură pe dată-i preschimbată. Mai bine omul să şadă Şi să vadă Dacă nu poate să prevadă. Orice amor se învîrteşle ca un dulap şi se preface-n ură. Ca să poată cineva descrie cu de-amănuntul această materie şi să reflecteze, ca într-o oglindă, linguşirea, răutatea şi obşteasca amăgire a femeilor, care turbură şi prefac totul, se cere să aibă o pană măiastră, ritorică mare şi să fie ajutat de muze, căci, altfel, s-ar osteni în zadar. 312 313 Să mă iertaţi Cîţi cugetaţi Că scriu satiră, nu vă miraţi. Nenorocitul Şi nedreptăţitul De mine, eu sînt păţitul. N-o luaţi de-a buna C-am scris cîte una, Că pe nimeni n-ating cu minciuna. Această izbucnire E o izvodire Pentru propria-mi înveselire. Minţile să se înveţe Şi cu poveţe Altădată să fie mai isteţe. De aceea, omul trebuie să afle toate patimile şi să le bage de seamă, ca să nu mai cază în greşeli. Cer iertare de la toţi cei ce cred că i-am satirat. Să nu se mire nimeni de aceasta, căci eu, sărmanul, sînt ars şi amăgit fără dreptate, ci numai ca să petrec. TATĂL NOSTRU PARODIAT Tată, tu te duci răpind avutul — nostru, Deci ai lucrat împotriva celor ce-ţi porunceşte — cel din ceruri, Ai luat cu totul în deşert cuvîntul — sfinţească-se Şi sîntem siliţi să blestemăm — numele tău. Căci tu, abuzînd de puterea ta, ai zis: — vie, însă din nelegiuitele tale jafuri s-a unplut — împărăţia ta. Dacă Dumnezeu te va pedepsi, noi vom zice: — fie Pentru că întotdeauna s-a arătat nouă silnică — voia ia. Fie ca de-acum să putem trăi şi noi — prectim în cer. Adică fără necazuri şi nedreptăţi; — aşa şi pe pămînt. Iar dacă tu ai furat pe nedrept de la noi — pîinea noastră Şi de nevoie ne-ai lăsat plîngerea — cea de toate zilele, Măcar ceea ce ne-a răpit lăcomia ta — dă-ne nouă, Pentru că abia ne-a rămas ce ne trebuie ca să trăim — astăzi. Zadarnic ţi-am strigat în gura mare — iarlă-ne nouă. Fiindcă tot ai făcut să crească — datoriile noastre, Cum dar vom putea fără a minţi să spunem — precum şi noi iertăm. Ţie, tiraniile, şi celor din jurul tău — greşiţilor noştri Mai degrabă plîngînd şi strigînd cu mare durere fiecare -— dintre noi NICOLAE VĂCĂRESCU „3capă-ne, Doamne, de ei"—şi nu ne duce -pe noi Cu căldură te rugăm, fă-ne graţia — în ispită Şi nu trece cu vederea astă rugăciune a noastră — şi ne izbăveşte Ca pe oricare neam şi supus — de cel rău De fiorosul şi cruntul păstor — amin, POEZII 1 în rai fără tine1 e moarte ! e gheaţă ! Ş-în iad lîngă tine e bine! e viaţă! Ş-în iarnă cu tine sînt toate-nflorite! Ş-în vară cînd nu eşti sînt toate pierite ! Tu eşti sufleţire dă duhuri isteţe, Ş-ai fi mîngîiere d-ai fi cu blîndeţe, Eşti inimi[i] trufaşe în trează 2 plăcere, Cu orice mişcare şi chiar 3 cu tăcere. 2 Ca un pom ce dă dă ploaie Şi pă lîngă el să moaie Uscăciunea ce-1 seca, Tocm-aşa fără-ndoială Cu fireasc-orînduială Acum şi inima mea 4 D-o dumnezeiască ştire S-au mai dat şi ea în fire Ş-a-nceput a să-ndrepta. 1 în Ms. 1651, f. 343: bez tine. 2 In Ms. 1651, f. 343: La inimi trufaşe întreagă. 3 în Ms. 1651, f. 343: dar. 4 în Ms. 1651, f. 343: Ş-a mea inimă acum. 379 6 în noian dă întristare cînd s-o afla cineva, Cum să-şi mai afle scăpare, cînd şi dragostea nu va, Dragoste, fii milostivă la amară starea mea, Lasă, nu mai sta-nprotivă şi blîndeţea iar ţ-o ia. Amărîtul 1 al mieu trai, Iad îm pare, iar nu rai! 5 Un pic dă nădejde d-aş şti c-o să-m vie, Şi traiul mai dulce că poate să-m fie, Atuncea şi viaţa mi-ar fi doar mai scumpă, Şi aţa ce-o trage n-aş vrea să se rumpă. Dar cînd de nădejde dă leac 2 nu să simte, Şi nici cum să-m vie nu-mi trece prin minte, D-amor 3 ... nu e vorbă, dar nici dă viaţă, S-au săvîrşit toate ! .. . ah, rumpe-te 4, aţă ! vŞi poate atuncea, de n-o fi simţire 5, Să fiu în odihnă, să am fericire 6. 1 în Ms. 1651, f. 344: fericitul (scris de autor deasupra cuvîntului amărîtul). 2 In Ms. 1651, f. 343: deasupra cuvintelor dă leac autorul scrie: un pic. 3 în Ms. 1651, f. 343: Dă traiu. 4 în Ms. 1651, f. 343: rupe-te. 5 In Ms. 1651, f. 343: d-o fi nesimţire. 6 In Ms. 1651, f. 344: poezia se continuă cu încă două versuri: Dar cînd din rea soartă voi simte ş-acolo Oriunde aiurea să merg mai încolo. A trăi făr-a iubi, Mă mir ce trai o mai fi ! A iubi făr-a simţi, Mă mir ce dragoste-o fi! A simţi făr-a dori, Mă mir ce simţire-o fi! A dori făr-a jertfi, Mă mir ce dor o mai fi! 7 Ticălosul al mieu piept, Lasă taina, spune drept, Arată ce pătimeşti Şi d-al cui foc te trudeşti. Că focul ce te-au pătruns Nu mai e să stea ascuns, Iar să taci e în zadar, Că tăcerea n-are dar. Cînd un suspin te vădeşte, Taina ce-ţi foloseşte ? Crapă dar ş-o dă dă faţă, Dă te-ai curaţi dă viaţă. 8 DURDA Primăvara se iveşte, Ia vezi muguru-nfrunzeşte, Şi iarba cum încolţeşte, Inima-mi zburdă şi creşte ! 380 381 Cucul a-nceput să cînte, Nu pe crăci uscate, frînte; Micşuneaua, cam plăpîndă, Altor flori miros comîndă, Daleo, Doamne, ce orîndă ! Roibul meu, iarna mai toată, N-a văzut vifor, nici zloată, Că-1 ţineam tot pe cătare, Pe bere şi pe mîncare, Vai de draga lui spinare ! Roibule, mi te găteşte, Şalele-ţi înţepeneşte, Să mă'duci peste pripoare, Văi şi coaste la strimtoare, Pre potecă făr' de soare. Daleo, daleo, dragă dur dă î Fă-te-ncoacea, nu fii surdă, Vin' să te-ngrijesc mai bine C-a-npuiat greierii-n tine, Daleo, dur dă, vai de mine ! Oleo-leo ! vremea-n vitează. P-ăl cu inima vitează, Să nu stea să se clocească, Ci-n sînge să bălăcească, Pomina să-şi înflorească. CORESPONDENŢA din corespondenta lui nicolae Văcărescu către nepotul său iancu văcărescu] i Iubitul mieu Ianco ! Niciodată nu poci a te uita, să fii încredinţat, fiindcă această axiomă este pravilă la mine. Vruseiu, însă, să văzu de-ţi place a suferi, să aştepţi scrisori şi să nu-ţi vie de la unul ce ţ-au fîgăduit. Am pătimit de la dumneata astă cercare şi vruseiu să mi să facă răsplătire şi să te facu mai delicat spre astă madea. Dăzleg tăcerea şi scriu dumitale acumu, ne mai putînd suferi a fi cufundat în noianul său şi a nu şti despre ale sănătăţii dumitale, cei scumpe mie. Cercetez sînătatea, petrecerea şi bunăvoia dumitale, ca aflînd, sau să mă bucur (care mult îm place a fi), sau să pătimescu tot întru una. Nu întră în bănuială că te-au lepădat uitării si nepomenirii cel care este legat fireşte a-ţi fi bun prieten şi slugă ca un frate, Nicolae Văcărescu. 1814, iunie 17. [P.s.] Prietenul Fierăscul 1 să logodeşte, dumineca viitoare, cu fiica logofătului Bălianului2. [Adresa]: Cinstit dumnealui biv vel comis Ianco Văcă-rescul, iubitului meu nepot, cu frăţească dragoste. 1 Constantin Herăscul Năsturel. 2 Grigore Băleanu. 383 II Iubitul mieu şi dulce Ianco ! Dă piatră d-aş fi fost, iarăşi dulceaţa şi ritmul ce are lăuta ta cea poeticească putea, fără alt, să mă însufleţească! Cu căt mai ales, însă, fiind simţitor, şi mai vărtos tot d-un sînge cu tine, să putea să fiu decăt nesimţitoarele mai nesimţitoriu ? Ba, aceasta ar fi fost, decăt toate greşalile mele, cea mai neertată, şi poci zice că şi elementurile s-ar fi supărat, obidin-clu-să asupră-mi, şi m-ar fi avut multă vreme la gazepu. Aş fi venit însumi, negreşit, să dau această răsplătire, dar prilejul cu o fericire mă stănjineşte de alta. Ştii parola (adică cuvîntul cel netăgăduit), că era astăzi sa mă aducă să te văz. Venirea ninecăi cei mari, ai vrednicii de închinăciune fămei, mă stănjineşte, cum zic. Ascultă dar, şi crede că din inimă zic, nu din politică !.. . Dar vezi bine, nu scrie Metastazie, sau Virghilie, nici Ovidie, scriu eu, voiu să zic slabul şi în condeiu şi în idei, din suflet curat, însă: Darul poeticii ţ-e dat drept bună moştenire, D-aceea văzu că-ţi prisosesc tot întru o unire. Dulceaţă, duh poeticesc, tîlc bun şi înclinare, L-ast meşteşug, nu zic minciuni, vericine nu le are. Nu te înşel cu măglisiri, nu mă prefac, mă crede, Sînt drepte toate cîte zic, neştine nu le vede? Şi ce să zică ar putea, căt de duşman să fie ! 1 Mlădiţe eşti acelui trunchiu2.... drept e, dar, o trufie ! Să nu te laşi a te-nşăla, că scapeţi în greşale ! Mintea să-ţi fie-ndreptar, de poate apoi, te-nşalei Şi iar atunci vei mai vedea căte stălpări îţi vine De obşte, de la cei ce simtu c-aşa ţi să cuvine. Trăeşte, dar, îndelungat, vesel şi cu dobândă, Să vezi adeseori cununi, departe de osândă. 1 Auvaxai yap Kai 7toXeLxog av8pog apeinv ou,oXoyeiv! Poate şi un duşman să confirme virtutea acestui bărbat! (nota autorului). 2 La devitse qui dit: ,,Je sors d'ttn tronc accoutume au triomphe"' (nota autorului). Aceste, de vreme că s-au scris, pot fi şi drept ţinere aminte şi drept cununi. Iar eu sănt cu mare căldură sufletească, al tău liubit si libovnic unchiu. N.V [P.S.] '814, septemvrie 26. După ce m-am întors de la Văcăreşti, spre răsplătirea stihurilor ce au făcut. N. [Adresa]: Cartia cătră nepotul Ianco Văcărescul. în Iubite şi dorite obraz ! Am înţeles că nu mai mergi nicăirea, am înţeles că tot în Văcăreşti te afli, iar nu în dărdora amestecăturii, ci în limanul odihnii. Bine ai făcut de m-ai înştiinţat că nu ai purces, fiindcă eu te ţineam în Ploieşti. Nenorocirea, zici, te întrigariseşte, tot pă dumneata, ori şi pă alţii, şi încă mai simţitor. De te întrigariseşte numai pă dumneata, ai cuvînt să te jălueşti de dînsa; iar de şi pă lume, ce te jălueşti atăt de ager? îmbu-niază-te însuţi pă sine şi nu te mai plînge, cînd vezi bine că răul altora este mai mare ! Mă-ntrebi ce fac. Şăz într-un unghiu de casă, uitîn-du-mă şi privind vîrful nasului mieu cu ochii amîndoi, şi întocmai ca gîngăniile la vremea iernii, aşa sînt; nici din deget nu pociu mişca. Iată dar, că măsurîndu-ţi mormîntul, poţi să-ţi mişei trupul; iar cel ce nu-şi poate mişca degetul, nu e atăt de slabu, oare, încăt să apropie să-şi piarză şi mormîntul? Cum mi să întîmplă mie acum. Nemuritorii sînt nesimţitori, pentru că, cînd ar simţi, nu ne-ar lăsa să ne împresoare înghieţul ernii. Apoi, cum ceri să chibzuiască că sînt muritori? Simte, din căte-ţi scriu, de sînt viu sau mort. Iată şi pentru pârtia soolui celui frumos, răspuns, nu înpotrivă, ci într-o glăsuire: Acum smochinul nu le înbracă,, însă nici mărul nu crezu să placă La dumnealor. 384 385 Acuma Lipsea, Londră, Parisuri, Sînt de batjocură şi de fisuri: Sînt altfel toate la gustul lor. Toate figurile le văz schimbate, Şi-n locul celora, alte ciudate, Pă placul lor, Sînt mai de modă deocamdată, Şi la nevastă cît şi la fată, Cum e ştiută mai tutulor. Nu foi cu colţuri, nu mere moarte, Lucruri mai bune, întinse foarte Le sînt pă plac. Haine ciudate, poame uscate, Lasă pa Eva să aibă parte, Şi croitori nu le mai fac Decăt o roche, sau o cămaşă, întinse, scurte pîn' la gogoaşă: Aşa s-îmbrac. Şi fără saţiu, nu mai mănîncă Decăt fişecuri, sau şi butincă Cu aromat uri, iar nu cu mac. Macul îl lasă de alte ceasuri, La ale patului foarte dulci păsuri, Cînd inimioara le face tac ! Iubitul tău prieten, N. '814, n[oiembrie] 5 [P.S.] Sora vătafului este foarte bolnavă, sărmana! N. IV Iubitule! Satu Bungetu i Văcăreştii au venit la ispravnicat şi ziseră mulţime dă lucruri înpotriva dumitale, şi arătînd că priimesc şi scăzămîntul, ce li s-au făcut drept mîngăiere, a să încărca, numai să scape de cererile dumitale cele grele, adică dă luare de oameni, dă cereri dă clacă — ce în anul acesta nu e dator a da dumitale satul Bungetu i altele, pentru care să arătară foarte mîhniţi şi amărîţi. Dumnealui cliuceru să arătă foarte supărat pentru aceasta şi, de va fi adevăr, are mult cuvînt. Apoi acest lucru este împotriva şi interesului şi cinstii dumitale, şi nu faci cu aceasta dăcît o împrospătare celor trecute. Socotesc că este bine şi că face trebuinţă a veni dumneata mîine, a sta faţă cu dînşii pentru a te îndrepta, şi mai ales acum! Eu aşa zic, şi aş găsi foarte cu cuviinţă aceasta, cu proastă părerea mea. Iar dumneata judecă şi fă cum ştii. Sînt al dumitale iubit unchiu şi gata slugă, Nicolae Văcărescu '815, maiu 12 [Adresa]: Cinstitului şi mie dorit şi iubit nepotu, dumnealui biv vel comis Ianco Văcărescul, cu frăţească dragoste, la Văcăreşti. v Iubitul mieu şi mult dorit! Pentru că vreme nu am avut de a copiarisi (să vede, însă că ai înţeles că mai mult să cuvine aşa), îţi trimit un epitre dedicatoar ce au făcut moşi-tău către Filaret, cînd i-au închinat Grămmatica rurnî-nească. îl trimit ca să-1 vezi, îl trimit ca să te invitez şi să te aţăţ, îl trimit ca să te aprinz, să te fac să fii foc viu, mai mult dăcăt eşti, şi apoi, tot ce am păţit şi eu, ca să te fac să-ţi aduci aminte cu toată puterea şi virtuţia duhului şi a inimi[i] şi a cugetului ce porţi, ce au fost părinţii noştri: tată-tău şi moşă-tău, şi să plîngi cu inimă înfrîntă şi cu duh slobod, dar supus dăn întâmplări a purta jugu. 387 Ah, dorite ! Mult şi scump iubite sînge al mieu ! Ah, ramură a trunchiului celui obicinuit în slavă şi laudă! Mă crede că, atunci, adică din mult norocita şi amară noapte ce am cetit această epigramă, istorie, şi ce ori alt vei vrea, îmi arde inima în flacără nestinsă şi în cumplită văpaie, şi mă amărăsc, cît mă simţ muscă. Mă arz atît încît şi în ceasul ce-ţi scriu mă podidesc lacrămile, simţind ce era acei oameni şi văzînd că noi nu sîntem nici de a face cevaş fiteşcui în parte, nici măcar oameni dă a ne uni şi a face. Dar, bine ! Nu trebuie cumplit să mă amărăsc cînd, lăsînd pă cei Streini, văz că nici cei de la fire înclinaţi nu să unesc? Poţi să-mi vorbeşti dumneata, aici, cu oarecare dăosibire, dar eu zic că te greşăşti, căci simţ că şi dumneata iubeşti, poate pă unchi, iubeşti şi pă văr şi pă nepot, dar nu ai dă prieten pă nici unul dîn ei. îţi scriu cu inimă dăschisă, fiindcă ştiu că ai îndoială asupră-mi —- nu crezi ceea ce, cînd mai la urmă ne-am împăciuit,— ţ-am zis şi ţ-am făgăduit; nu crezi, încă, că eu nu cuget să te înşăl. Nici nu ştiu această vorbă, cînd gîndesc la tine şi cînd îţi chibzuiesc darurile. S-ar fi căzut, pentru această îndoială, sau ca un drept, să nu-ţi mai scriu, sau ca un mincinos şi om al lumii noastre, să-ţi scriu, ca mai mult să te înşăl. Dar unde putere, unde curaj, dă a-mi amăgi sîngele şi dă a mă înşăla pă mine? Nu îndrăznesc nici noaptea singur fiind, şi în sihăstria ce mă aflu, să o chibzuiesc ! Cînd aş cugeta într-alt chip, mi s-ar părea dă toate păsările noaptea trăitoare ! Mi-ar căşuna în cap ! Deci şi dumitale, cu toată sfiala ce să cuvine a avea pentru prieteşug şi la sfînta unire, nechibzuind la nici o împotrivire a vremii sau ale întîmplărilor, mă leg cu cuget curat a fi unit, şi mă unesc cu inimă dăschisă a fi legat cu inima şi sentimentul tău cel bun, nu că nu am fost cum arăt şi mă leg cînd am zis, ci numai ca să te încredinţez. Strînsoarea nodului o aştept dă la tine pă jumătate, fiindcă ceilaltă parte ţ-o trimisei, si mă crede... Am arătat luminatului beizade 1, căte Islam Aga, prietenul nostru, mi-au zis pă drum. S-au maniat foarte luminăţia sa, hotărînd să înfrunteze pă Delibaşa şi poruncind cămăraşului să zică Turnagiului multe cam înfruntătoare pentru Islam, şi ca să-lorînduiască; iar eu luai răspuns tot atunci, că să scriu dumitale pentru aceasta. Sînt al dumitale unit şi legat şi din sînge şi din cuget, unchi şi prieten, Nicolae Văcărescu '815, octomvrie 31 P.S. Cetind scrisoarea dă închinarea Grammaticii, să mi-o trimiţi; poţi să o şi copiariseşti. VI Doritul mieu Ianco ! Te superi, oare, de multele mele scrisori? Dar eu, nu poţi face chibzuire, cum doresc pă ale tale! Nu ţ-aş fi scris acum, de nu aş fi fost silit de o ştire noao şi nu prea cu noimă bună. Cercetaiu astăzi păun prost, de dumneata, şi într-un cuvînt, fără dă leac ţirimonii, îmi spuse că nu sînt mulţămiţi dă dumneata p-acii, pentru că dormi mult, pentru că pînă a te găti faci multe ceasuri, că nu vei a scoate pricinile înnaintea dumitale, şi, mai la urmă, că ţii pricinile căte doao şi trei zile, fără a le cerceta. Dă sînt adevărate, nu pociu şti, poate (şi la idea mea este fără îndoială) să fie minciuni. Dar, judică dumneata, dă să cuvine p-aici să să auză acestea dă un ispravnic nou, şi mai ales de un Văcărescu! Ianculeţule, iarăş te rog, rădică acest fel de pricini din gurile bîrfitorilor, că ştii că, fireşte, noi sîntem orîn-duiţi să avem mulţi neprieteni. Arată tot înpotrivă, 1 Beizadea Costache Caragea, fiul cel mare al lui vodă Caragea. 389 ca să nu mai aibă ce să zică. Mă iartă dă mă întinz, judecind că nu vine dă duşmănie aceasta. Am auzit că clucer Mihăiţă 1 nu voeşte a veni acii; dă este adevăr, nu ştiu. Atăt numai ştiu că sînt al dumitale cel ştiut, N. [1816], iulie 6 [Adresa:] Cinstitului dumnealui căminar Ianco Văcă-rescul, ispravnic ot sud Dîmboviţa, cu frăţească dragoste. Pentru praşila pepenilor au fost sunet si auzire, iar acum văz că i-au lăsat să să coacă neprăsiti; dar pînă cmd, nu ştiu. Aceasta văz, că cele slabe au înghiţit pă cele grase. ' ^ ^ Eu ţiu amîndoă măestriile: şi vînătoria de cele târâtoare pre pămînt, căt şi dă cele zburătoare prin văzduh, şi dă peştii apelor. Dă te tine cureaua, fă-le * iar de nu, taci! Şi cu toată plecăciunea sînt prea plecatul dumitale slugă, Cel ştiut [Nicolae Văcărescu] [Fără dată] VII Cu căzută plecăciune închinîndu-mă, sărut prea cinstită mânuşiţa dumitale! Turburată era viiaţa mea când am priimit hîrtiuţa cea scrisă de dumneata; din pricina boalii, că în 30 dă zile nu am ştiut ce să face în lume. Iar acum, slavă Domnului, sînt mai binişor şi mă simţu că să întărescu puterile întru mine şi au început a mi să umfla pantalonii dinnainte. Eu lumea în pace nu o las, că ea pă mine mă supără. Şi rănd tinerilor nu voi da, că încă grindeiul mieu n-au albit, ci este negru ca un samur dă Moca ! Zi haiducului Aleco să-m trimită pă omul cel ştiut, şi îl încredinţez că nu va mai dori de pămîntul de aciia, ci i să va părea Drajna, Paris şi alte prea frumoase locuri împărăteşti. Pă Dafinica am părăsit-o, că i s-au spart traista dinnainte. Am alta acum, numele Vitoriţa, care este dăparte Dafina dă aceasta, şi pentru aceasta poţi să-mi faci jurămîiit că-m eşti vrăjmaş. însă zicu şi aceasta: dă simţi putere întru dumneata, a ţinea cu mine la duel, că eu sînt hotărît să-m pierzu viiaţa pentru acest obrăjelu ! 1 Clucerul Mihăiţă Filipescu.