N.A. URSU Contribuţii Ia ISTORIA CULTURII ROMÂNEŞTI în secolul al XVII-lea ‘J/XA'L ' V ~ţze-£yi<^ij-LLt - . Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale URSU N.A. Contribuţii Ia istoria culturii româneşti în secolul al XVII-lea / NA. Ursu Iaşi, Cronica, 2003 452 p.; 21 cm ISBN: 973-8216-54-0 821.135.1.09 Lucrare publicată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor © Toate drepturile aparţin editurii „Cronica” N.A. URSU Contributii la 9 ISTORIA CULTURII ROMÂNEŞTI in secolul al XVII-lea Studii filologice Editura CRONICA Iaşi • 2003 Cuvînt înainte ' Spre mijlocul secolului al,XVII-lea, în timpul domniei lui Matei Basărab în Ţara Românească (1632-1654) şi a lui Vasile Lupu în Moldova (1634-1653), dezvoltarea limbii române literare şi a culturii româneşti .înregistrează un salt spectaculos, prin intensificarea eforiurilor'de înlocuire a slavonei cu limba română în administraţie şi prin creşterea numărului de traduceri din limbile slavonă şi greacă, îndeosebi colecţii de pravile şi cărţi de învăţătură sau de polemică religioasă, dar şi cronografe, scrieri hagiografice, cărţi populare şi altele. O bună parte dintre traducerile respective au fost tipărite, în primele tipografii care se înfiinţează atunci îri Ţara Românească şi în Moldova. Procesul acesta de edificare a limbii literare şi a culturii naţionale continuă şi în a . doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind încununat de prima ■realizare majoră a poeziei româneşti culte, Psaltirea în versuri a lui Doşoftei, tipărită la Uniev în anul 1673, şi de. traducerea integrală a Bibliei în. limba, română, tipărită la Bucureşti în anul 1688. Ca în întreaga cultură românească veche, multe dintre traducerile efectuate în acest secol au rămas însă anonime, ori au fost atribuite în mod arbitrar unor contemporani mai cunoscuţi. Cercetarea limbii unui număr relativ mare de traduceri anonime sau cu paternitate controversată din perioada 1640-1670 ne-a oferit posibilitatea să identificăm mai multe lucrări necunoscute ale lui Daniil Andrean Panoneanul din Ţara Românească şi ale lui Do-softei şi Nicolae Spătarul (Milescu) din Moldova. La capătul acestor îndelungate şi anevoioase investigaţii, pe parcursul cărora he-am corectat afirmaţiile privind paternitatea unor texte făcute în primele etape ale cercetărilor, am ajuns la următoarele concluzii mai importante, care pot interesa istoria literaturii şi a culturii româneşti: 1. Daniil Panoneanul este traducătorul Vechiului Testament din ms. 4389 de la Biblioteca Academiei Române, al învăţăturilor lui Nea-goe Basarab către fiul său Teodosie, al Vieţii Patriarhului Nifon şi al romanului religios Varlaam şi Ioasaf, a cărui traducere a fost atri- 5 buită în mod nejustificat logofătului Udrişte Năsturel; 2. Traducerea cronografiilui numit "tip Danovici”, atribuită tot în mod nejustificat logofătului Pătraşco Danovici, este o lucrare de tinereţe a lui Dosof-tei; 3. Traducerea Istoriilor lui Herodot atribuită lui Nicolae Spătarul a fost remaniată de către traducătorul cronografului “tip Danovici", identificat în persoana lui Dosoftei; 4. Nicolae Spătarul a tradus şi părţile I şi a 11-a ale Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Lan-dos, nu numai partea a IlI-a a cărţii, cum a încercat să demonstreze Liviu Om. Tot el a tradus şi Apologia contra lui Mahomed a împăratului bizantin loan Cantacuzino; 5. Prima revizie a Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul, pe care o reflectă copia din ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române, a fost făcută în Moldova, de Dosoftei şi colaboratorii săi. Dedic acest volum de studii Domnului Profesor Gavril Istrate, la apropiata a 90-a aniversare, cu respectuoase şi calde felicitări, modest omagiu al unui elev şi colaborator apropiat, profund recunoscător pentru încrederea şi prietenia cu care m-a onorat şi care m-au ocrotit în cîteva momente mai dificile din viaţa mea. Adresez alese mulţumiri Editurii Cronica pentru iniţiativa şi eforturile editării acestui al treilea volum al meu de studii filologice, precum şi Ministerului Culturii şi Cultelor, care a sprijinit publicarea lui. Mulţumesc de asemenea Domnului Cezar Baciu pentru profesionalismul, bunul gust şi răbdarea de benedictin cu care a învins toate dificultăţile de ordin tehnoredacţional prezentate de aceste studii. N.A.U. Noiembrie 2003 6 Activitatea literară necunoscută a lui , 1 Daniil Andrean Panoneanul, traducătorul - ■ • ' A*. . ......... , ■ - •’ v Indereptării legii ('ffrgovişte, 1652) l.’Sirigura traducere cunoscuta a Iui Daniil Panoneanul 1.1."Kfpnnaţiile privitoare la viaţa şi activitatea acestui enigmatic "cărturar român de la mijlocul secolului al XVII-lea sîiit foarte sărace. Cîţeva relaţii a dat el însuşi, în prefaţa dedicatorie.a îndereptă-rii legii, semnată “Daniil m[onah] Panonean” şi adresată mitropolitului Şiefan al Ţării Româneşti. Cu exces de modestie, impus şi de convenienţele stilistice de .epocă ale unei atare prefeţe, “mai micul, prostul şi plecatul” Daniil'adfirmă că s-a hotărît, la îndemnul’mitro-poiitului Ştefan, “â propune această îndreptare delege dă pre limba elinească pre limbă proastă rumânească, nu doară dăn nevrednicia prostimei mele, sau dă ventr-o învăţătură învăţat, fară numai cît m-am ispitit a linge pre dinafară puţinei gramatica, şi, sintaxisul, ce cu toată mintea, înţelepţia, arătarea, spunerea şi îndreptarea a cuviosului înlru ieromonaşi chir Ignatie Petriţi - şi a lui Panteleimon Ligaridi; dăsdali desavîrşit amîndoi de lâ Hio, vestiţi şi foarte iscusiţi întru toată dumnezeiasca scriptură”1. Bineînţeles, monahul Daniil a putut fi ajutat de către cei doi, dascăli greci, aduşi la şcoala din Tîrgovişte, numai în privinţa clarificării unor noţiuni juridice sau teologice aflate în textele pe care le traducea. Găsirea termenilor echivalenţi româneşti şi redactarea celor aproape 800 de pagini ale pravilei într-o limbă literară românească surprinzător de cursivă şi de frumoasă, pentru acea dată, reprezintă contribuţia deosebit de importantă a modestului cărturar la dezvoltarea limbii şi a culturii noastre: 1.2. îndereptarea legii constituie de multă vreme obiectul unor interesante cercetări, atît de istorie a dreptului cît şi'de istorie'a limbii literare şi a culturii româneşti. A fost reeditată (integral sau parţial) '. Vezi îndreptarea legii. 1652, ediţie întocmită de un colectiv condus de Andrei Rădulescu, Bucureşti, 1962, p. 34. ' ' 7 de cîteva ori, i s-au identificat izvoarele2, i s-a studiat în oarecare măsură limba3. în studiile respective, ca şi în unele cercetări de istorie a învăţământului românesc4, s-au făcut, în mod firesc, şi referinţele de rigoare la formaţia culturală a traducătorului şi la calitatea traducerii. Luînd ad litteram afirmaţiile convenţionale ale lui Daniil Panoneanul din prefaţa sa dedicatorie către mitropolitul Ştefan, citate mai sus, şi exagerînd, ca şi el, importanţa contribuţiei dascălilor greci Ignatie Petriţi şi Paisie Ligaridi Ia înfăptuirea traducerii, unii cercetători au subestimat, poate cu prea mare uşurinţă, capacitatea intelectuală, cultura şi talentul literar al traducătorului român. Intr-adevăr, Daniil Panoneanul a tradus greşit, atît în prefaţa îndereptării pusă sub semnătura mitropolitului Ştefan cît şi în textul pravilei, mai multe cuvinte greceşti, fapt care demonstrează relativ slabele sale cunoştinţe de limbă greacă5. Deşi au importanţa lor pentru studiul acurateţii traducerii, greşelile de această natură, pe care le întîlnim de altfel la aproape toţi traducătorii români de atunci, de la cei mai modeşti pînă la un 2 Vezi bibliografia menţionată şi comentată în introducerea ediţiei citate la nota 1, prccum şi Violeta Barbu, Asupra izvoarelor îndreptării legii (Tîrgovişte, 1652), în “Studii şi cercetări lingvistice”, XLI, 1990, nr. 2, p. 135-144 (1), nr. 3, p. 269-278 (II), nr. 5-6, p. 474-481 (III), şi Prima traducere a unor fragmente din Hippocrale în limba română. îndreptarea legii (1652) şi izvoarele greceşti, în “Limba română”, XLII, 1993, p. 128-133. 3 Vezi Ştefan Giosu, Limba textelor juridice din secolul al XVIl-lea, în “Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi”, (serie nouă), secţiunea IU (ştiinţe sociale), a. Istorie, filologie, IX, 1963, p. 101-151, şi Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, voi. 1, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Bucureşti, 1971, p. 231-240. Vezi Victor Papacostca, Originile învăţâmântidui superior în Ţara Românească, în Studii’, XIV, 1961, nr. 5, p. 1139-1167, şi O şcoală de limbă şi cultură slavonă la Tîrgovişte în timpul domniei lui Matei Basarab, în “Romanoslavi-ca”, V, 1962, p. 183-194, precum şi Sergiu losipescu, Paisie Ligaridi şi studiile clasice din Ţara Românească în secolul XVII, în “Anuarul Institutului de Istoric şi Arheologie «A.D. Xenopol»”, XXI, 1984, p. 379-385. Vezi Ion Pcretz, Predoslovia mitropolitului Ştefan la Pravila lui Matei Basarab, Bucureşti, 1905, şi Cromatica lui Daniil Panonski, în “Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, X,_1909, p. 58-62, precum şi Ghcorghe Cronţ, Dreptul bizantin în Ţările române. îndreptarea legii din 1652, în “Studii” XIII 1960, nr. l,p. 57-82. ’ Nicolae Spătarul (Milescu) sau Cantemir, nu pot însă întuneca ima-, ginea sa de cărturar şi de talentat mînuitor al limbii române, pe. care o reflectă fiecare pagină a îndereptării legii. Căci această volumi- ' noasă lucrare esţe nu numai un preţios .text juridic al vechii culturi româneşti, ci şi un monument al limbii române literare.. , 1.3. Deşi limba îndereptării reflectă, în mare măsură, particularităţile graiurilor sudice ale dacoromânei, în acest text se întîlnesc şi multe cuvinte, forme şi fonetisme specifice graiurilor dacoromâneşti nordice sau sud-vestice. Unele.dintre ele provin din textul moldovenesc al. Cărţii româneşti, de învăţătură de la pravilele împărăteşti (Iaşi,' 1646), folosită de Daniil Panoneanul în prima parte a traducerii sale. Altele sînt însă specifice graiurilor din nord-vestul Munteniei, din Oltenia, din sud-vestul Transilvaniei şi din Banat. Acestea pot constitui indicii că Daniil Panoneanul era originar din regiunea respectivă. Presupunem că asemenea particularităţi ale graiurilor nordice; şi,sud-vestice au fost mai numeroase în manuscrisul traducerii, aşa cum sînt în traducerile rămase în manuscris pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul (vezi 3.2.5., 3.3.3., 3.4.3.), dar cu prilejul tipăririi lucrării ele.au fost eliminate.de tipografi. * ; , Prezentăm mai jos.lista unor cuvinte şi forme specifice graiurilor dacoromâneşti nordice sau de sud-vest aflate în îndereptarea legii, pentru a putea fi comparată cu listele corespunzătoare întocmite la traducerile pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul (vezi paragrafele menţionate mai sus şi 3.7.2.). Caracterul regional dacoromâ-nesc nordic ^au de sud-vest al cuvintelor şi formelor respective, în acea perioadă, a fost determinat pe baza informaţiilor oferite de Dicţionarul român-german al lui H. Tiktin, Dicţionarul limbii române al Academiei (DLR), Dicţionarul enciclopedic ilustrat, elaborat de I.A. Candrea şi tGh. Adamescu, Bucureşti, 1931, A. Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, Iaşi, 1939, de lucrarea lui Ion Gheţie,Baza dialectală a românei literare. Bucureşti, 1975, de Dicţionarul limbii româ-ne, literare vechi,(1640-1780). Termeni regionali, Bucureşti, 1987, elaborat de Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu şi Florentina Zgraon, precum şi de unele studii şi hărţi lingvistice citate în succintele comentarii pe care le facem la anumite cuvinte saii forme. acolisi vb. IV “a se ţine, a se lega de cineva: (cu gînd rău)”: ? “cînd se va acolisi un om cu altul, nefiindu-i cela nice cu o deală... (p. 246). . „ . „ , afunda vb. I “a (se) cufunda”: “să-i afunde şi sa-i nece (p. 384), “să se afunde în undele, şi nădlabii, şi în valurile diavolului (p. 757),cf. şip. 513. _ apleca vb. I “a alăpta”: “să-ş aplece muma coconul” (p. 693), cf. şip. 224, 231, 361, 699. băsău s.n. “pizmă, ură; batjocură”: “de să va fi omorît [...] de frică, sau de scîrbă, sau de băsăul oamenilor” (p. 250). beteag s.m. “bolnav; infirm” “nu să pot pedepsi niceodată stricaţii, şi betegii, şi alţii ca aceia” (p. 87), “coconii carii se nasc ologi, sau într-alt chip betegC’ (p. 720), cf. şi p. 668, 706, 721. betejală s.f. “vătămare; infirmitate”: “cine va năiemi cal şi-l va împovăra [...], şi-l va beteji, aceluia i se judecă betejala” (p. 303), “betejală sau vătămare” (p. 724). beteji vb. IV “a (se) vătăma, a (se) îmbolnăvi”: “carele va da Ia sfadă cu băţ sau sabie de-1 va beteji" (p. 661), cf. şi p. 3, 303, 692, 724,725,732. betejune s.f. “vătămare; infirmitate”: “va avea semn sau altă be-tejune pe trup” (p. 74), “cine-ş va bate joc sau va rîde de un orb, sau de şchiop, sau de surd, sau de alte betejuni” (p. 439), cf. şi p. 724. bui vb. IV “a năvăli mugind puternic”: “cînd vor paşte nişte vite striine împreună la un loc şi va începe una dentr-însele a se bui, ca să întărite pe vreuna să se lupte...” (p. 298), “cînd va veni un dobitoc buindu-st spre altul...” (ibid.). Cu sensul “a (se) revărsa, a năvăli”, acest cuvînt este folosit astăzi în Goq6. canaf s.n. “ciucure”: “ciucuri sau canafurC’ (p. 759). căşuţă s.f. “cameră (mică)”: “niminea să nu facă liturghie în că-şuţa carea să află în mijlocul casii” (p. 651), “căşutele cele de rugă” (p. 601,616, 649). cescuţ s.n. “clipă, moment”: “peste un cescuf (p. 334). cioboată s.f. “cizmă”: “veni dă-i trase cioboatele den picioare” (p. 128). Vezi Radu Sp. Popescu, Graiul gorjenilor de lîngă munte, Craiova, 1980, p. 94. 10 _ cuşmă s.f.! “(Mold.,.Bucov., Transilv. de nord) căciulă cu blană; (Banat şi în Mehedinţi) capă, manta lungă din pătură groasă de lînă, fără mîneci, cu glugă încheiată sub bărbie, care se poartă, mai ales de păstori, pe vreme de ploaie”: “cine-ş bate. joc de ceia ce poartă cuşme,- anatema” (p. 473), cf.'.şi p. 471. Textul citat este o hotărîre a sinodului de la Gangra (sec.. al TV-lea) de condamnare a reacţiei negative a unor comunităţi monahale faţă de inovaţia comunităţilor similare care purtau capă drept îmbrăcăminte de smerenie. Folosirea terni enuluicw^mă în acest text- constituie deci o dovadă indubitabilă că Daniil Panoneanul era originar din regiunea în care acest cuvînt avea atunci, ca şi mai tîrziu, sensul de “capă”, nu de “căciulă de blană”. : dodci vb. IV “ a supăra, a zîdărî, a bîntui”: “nice au dodiit pre cine le ţinea [veniturile]” (p. 521), “alte legi'[...] sînt iubite de dracul, şi nu mai poartă grijă să-i dodiiască [...], căce că. sînt ale lui’’ (p. 775). ... : ' V. " dodeială .s.f. ^“supărare, bîntuială”: “nu se mai părăseşte a nu-i face dodiialâ ca aceea” (p. 688). - duroare s.f. “durere”: “să ungi durorile carele sînt şi se cheamă umflături” (p. 762). ■ face vb. HI “ a naşte”: “pentru muierea carea va muri deaca va face” (p. 383), “pentru muierea carea va muri făcmd, sau deaca va face" (în titlul glavei 377 din sumarul cărţii). fireş adj. “firesc, natural”: ‘‘cînd ţine neştine muiere în casa lui neblagoslovită [...], de va face copil, se cheamă hireş “ (p. 196). fînar s.n. “felinar”: “zerţala, ce să zice fan, închipuieşte trupul, şi lumina carea este în lăuntru în finari închipuieşte sufletul” (p. 712). găta vb. I “a pregăti, a găti”: “frămînta pîinea, şi o punea de-o învăliia şi o găta de tot, numai să o bage: în cuptori” (p. 374), cf. şi 347,o< • i ^ gubav adj.; s.m. şi f. “lepros”: “desparte-se'bărbatul de muiere, de va fi mişa sau gubavă, aşijderea şi muierea se dasparte de bărba-tu-ş,.de va fi mişel sau gubav” (p. 231), cf. şi 721. înturna vb. I “a întoarce”: “darurile înaintea riuntei sînt neîn-turnate” (p. 272). ' , *• ' - . mainte adv. “mai înainte”: “iară el va apuca.moMteţde toţi a ţinea acel loc’’(p. 302),'“preotul să nu între în oltari să şaz&mainte de ll episcop” (p. 500), cf. şi p. 35, 86, 148, 207, 263, 264, 265, 289, 293, 318, 325, 340, 345, 359, 361, 376, 525, 534, 554, 556, 569, 609, 611,614,655,772,779,784. maşteh s.m. “tată adoptiv”: “nu va putea să o ia muiere [...] nice robul iertat pre muierea maştehului său, după moartea lui” (p. 190). maştehă s.f. “mamă vitregă”: “carele va spurca pre maştehă-sa, canoneşte-se...” (p. 678), cf. şi p. 166, 170, 184, 190, 200, 230, 236, 282,315,657. măhăit s.n. “comunicare prin semne făcute cu mîna, cu o-chii...”: “surdul şi mutul, cînd [...] va putea cu măhăitul să arate [...] voia lui” (p. 379). meserere s.f. “funcţie, slujbă”: “cela ce face greşală de nevoie, îndemnîndu-1 mesererea carea are pre mîna lui, aceea nu se cheamă c-au greşit cu înşelăciune” (p. 356), “rogu-te să scoţi pre cutarele den cutare meserere” (p. 327), cf. şi p. 81,252. mumînă s.f. “mamă”: “doi fraţi de un tată şi doao mumînF (p. 276), “mumîni, surori şi mătuşi de tată sau de mumă” (p. 608), cf. şi p. 160, 190,275,281,282,623. năduşi vb. IV “sufoca”: “au cu mîinile-1 sugrumă, sau-1 nădu-şaşte împresurîndu-1 cu ceva” (p. 224), “bărbatul căruia-i este muierea năduşită de duhul necurat” (p. 689). obeştui vb. IV “a se obşti, a intra în obşte, în viaţa comună”: “călugăriţa carea se obeştuieşte, apoi cade” (p. 675). ogradă s.f. “loc îngrădit, îngrăditură”: “cela ce să va apuca de vreo vie striină părăsită, sau de vreo casă pustiită, sau de vreo ogradă, sau curătură părăsită să le dreagă şi să le înnoiască...” (p. 347). pară s.f. “flacără, văpaie”: “dăpară ca o făclie” (p. 761). ' polimi vb. “a lua formă, chip”: “la 40 de zile se polimeşte chip de cocon şi se însufleţeşte [...], în pîntecile muierii întîi se polimeşte inema omului” (p. 719), “deaca se polimeşte trupul în zgăul muierii, după 40 de zile...” (p. 730), cf. şi p. 720. polojenie s.f. “glumă”: “cela ce va face polojenii ca acelea cu ocări şi cu sudălmi asupra altuia...” (p. 94). pomeselnic s.n. “bucată de pînză lungă şi îngustă; broboadă; ştergar’: epitrahilul este chipul pînzii adecă a pomeselnicului cu carele legară pe Hnstos de grumazi şi-l trăgea legat să-l răstignească” 12 (P- 42). •. . • podeală s.f. “piedică, obstacol”: “fără de poticală ni se cade noaoafi şi Iacei deafară...” (p. 645). ! • price s.f. “ceartă, pricină”: “nu va putea nimenile să se puie în price sau să stea împotriva judecătorului” (p. 240), “tocmindu-se toţi într-un cuvînt fară nice de o price''1 (p. 380), cf. şi p. 244, 486, 522, 578, 587,614,749.' . ■ : prici vb. IV “a se certa”: “cînd se va prileji doi oameni să se ia a să prici den cuvinte” (p. 223), “începe întîi a sudui, şi ă ocări,, şi a se sfădi, şi a se prier (p. 241), cf. şip. 90,225,'522,588, 614,648. . sfadă s:f. “ceartă”: ”cînd va fi om ca acela să-i fie dragă sfada” (p. 150), “carele va da la sfadă băţ sau sabie” (p. 661), cf. şi p. 242, 245,246, 298, 321,322,323,330, 357,662. ' sfădaci adj. “certăreţ” : “cliricul carele va hi sfădaci şi ucigaş, acela să se afurisească” (p. 440), cf. şi 428. . - . sfădi vb. IV “a se certa”:, “cînd se va prileji să se, sfădească doi cîini” (p. 299), “se ceartă şi se sfădeşte cu toţi” (p. 363), cf. şi p. 241. sprinţar adj. “deşert, fără judecată”;-nestatornic”: “pentru cuvinte ce va grăi bărbatul sprinţare, şi o va îngrozi în tot chipul” (p. 150),'“cînd va fi bărbatul om rău; sprinţar, şi va■ îmbla den loc în loc...” (p. 158), cf. şi p. 80; ! : sudalmă s.f. “ocară, insultă; înjurătură”: “să fugă de cuvintele cele de sudalmă” (p. 241), “greşala era sudalmă pre împărăţie”, (p. 381), cf. şi pV 80, 81, 82, 84, 85, 86, 87, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 329; ... ' sudui vb. IV “a înjura” : “omul se cade să fugă de cela ce-1 su-duieşte’'’ {p. 241), “ce vor sudui pre împăratul sau pre domnul locului”^, 376), cf. şi p. 38, 39, 40, 41/66, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 89, 90, 91, 92, 93, 95, 240,273, 327, 328, 329, 330. : i r . suduitor s.m. “cel care insultă, înjură”: “iară de nu va fi tatăl început sfada, ce singur sitduitoriul, atunce &e va'certa...” (p. .330), “ca un suduitori de domnie să va pedepsi” (p. 40), cf. şi p. 41, 80, 81,82,83,86,87,90,91,92. sulimezdriţă s.f. “salamandră’’: “dinţii hierilor, scorpiile, şerpii, sulimezdriţile [...], acestea toate se-au făcut pentru izbînda păcătoşilor” (pi 766). 1 -> ’ ' 13 şar s.n. “vopsea”: “să se semneze [...] cu scrisoarea şarurilor (p. 630). tagă s.f. “negare”, în locuţiunea verbală a prinde tagă “a nega : “fie cine ce va prinde tagă de zapis sau de iscălitura lui (p. 19), carele va fi afurisit, şi unde va merge va prinde tagă că nu e afurisit, să fie...” (p. 431). tron s.n. “ladă (de ţinut lucruri mai scumpe)”: “cînd va fura ne-ştine de sparge vreun zid, sau uşă, sau tron, sau altă asemenea acestora...” (p. 337), “căruţa în care purta chivotul, ce să zice tronul în carele era Sfînta Sfinţilor” (p. 743). ucide vb. III “a (se) bate, a (se) lovi”: “vrăjmăşia şi răotatea ce are bărbatul asupra muierii-ş, de o ucide” (p. 150), “iară feciorul l-au ucis de-au murit pre suduitori” (p. 330). zarvă s.f. “gîlceavă, tulburare”: “de va opri aceasta a se face gloata şi zarva, pornirea oamenilor” (p. 568), “muzaviria, carea face şi bătăi, şi toate zărvile, şi uciderile” (p. 734). zărvi vb. IV “a gîlcevi, a tulbura”: “de va fi mers mai apoi [...] şi va fi zărvit acolo la acea ucidere, acela nu se va certa ca un ucigători” (p. 324). Dintre particularităţile fonetice specifice graiurilor dacoromâneşti nordice şi de sud-vest aflate în îndereptarea legii menţionăm conservarea fonetismului etimologic în mîni(le) (p. 119, 223, 302, 309, 315, 391, 494, 558, 651, 724, 731, 737, 745, 747, 764, 766, 772, 773, 780, 784, trecerea lui e la i în crier (p. 725, 726), fonetismul u în adurmi (p. 56) şi îngrupa, îngrupare (p. 28, 56, 103, 115, 120, 125, 134, 238, 271, 281, 298, 399, 694, 726, 729, 770, 778), formele cu accentuare paroxitonă bolnav (p. 130, 227, 230, 285, 306, 307, 389, 390, 391, 392, 430, 558, 634, 687, 734, 748) şi mîr-şav (p. 241). 2. Cine era Daniil Panoneanul şi care a fost cursul vieţii sale înainte de anul 1652 şi după acest an Pomenit mai des doar in studii de istorie a dreptului şi a învăţă-mîntului românesc, numele lui Daniil Panoneanul (la sfîrşitul unor însemnări în slavoneşte de la p. 424 şi 425 ale îndereptării legii sem- 14 nează“Daniil Andrean.monah din'Panonia”) este cvâsinecunoscut. De aproape un secol însă, numeroşi cercetători s-au întrebat cine a fost şi'cu ce s-a mai ocupat el înainte şi după traducerea îndereptării legii. Augustin Bunea este primul cercetător care a presupus, în anul 1902, că mitropolitul Daniil, menţionat în pomelnicul mitropoliei din Bălgrad înaintea lui Sava II Brancovici, este aceeaşi persoană cu Daniil Panoneanul, traducătorul îndereptării legii, care ar fi fost mitropolit al Bălgradului în anii'1654-1656; numit apoi episcop doar peste Ţaira Oltului, el ar fi păstorit aici între anii 1656-1685. A. Bu-nea publică o diplomă din 20 aprilie 1662 prin care Mihai Apaffi, principele Ardealului, îl întăreşte pe “învăţatul” Daniil episcop peste -Ţara Oltului, în timp ce mitropolit al Bălgradului era numit Sava Brancovici. De asemenea, A. Bunea crede că tot el este acel “Daniil proin ardelean”, care participă, în anul 1685, la confirmarea şi sfinţirea,- în Bucureşti, a liii Varlaam, mitropolitul Ardealului7*; ' - ■ ! > . • 2.2. La puţin timp după identificarea lui Daniil Panoneanul în persoana fostului mitropolit Daniil de la'Bălgrad, apoi episcop în Ţara Oltului, el a fost identificat şi cu fostul episcop al Strehaiei. în anul 1904,Ioan Bianu a publicat o notă privitoare.Iâ episcopia de la Strehaia, înfiinţată în 1672, şi la episcopul ei Daniil, care semna cu titlul de“arhiepiscop”. I. Bianu a crezut însă că acesta este “Daniil mitropolitul care au-fost la Sofia”, a cărui semnătură o descoperise într-un document8. Tot în 1904, N. Iorga combină informaţiile oferite de A. Bunea şi I. Bianu, considerindu-1 pe traducătorul îndereptării legii “un călugăr din Ardeal”, “un “Panonean”, care s-a învrednicit a fi mai tîrziu mitropolit la Bălgrad şi episcop la Strehaia9. , 7 Vezi Augustin Bunea, Vechile episcopii româneşti, a Vadului, Geoagiu-lui, Silvaşului şi Bălgradului, Blaj, 1902, p. 110-111, 113, 115, 120, şi Ierarhia românilor din Ardeal şi-Ungarta, Blaj; 1904, p. 241. 8 Vezi Ioan Bianu, Episcopia Strehaiei în anii 1673-1688. Notă istorică, în “Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii istorice”, seria li, tom. XXVI, 1903-1904, p. 171-181. s . • >9 Vezi N. Iorga, Istoria literaturii religioase a românilorpînă la 1688, Bucureşti, 1904, p. 170. Cf. şi Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, voi. I, Vălenii de Munte, 1908, p. 340, unde N. Iorga îl consideră tot “de 15 2.3. în anul 1906, Al. Lăpădatu a descoperit, în pomelnicul mănăstirii Strehaia, copiat în ms. rom. 2148 de la Biblioteca Academiei Române, pisania acestei mănăstiri, în care este menţionat şi faptul că acolo a existat o episcopie, “fiind la scaonul acesta episcop chir Daniil, ce au fost striiii din Ţara Moldovei". Informaţia pe care am subliniat-o îl determină pe Al. Lăpădatu să afirme: “D-l I. Bianu a identificat pe acest «chir Daniil» cu «Daniil mitropolitul care a fost la Sofia», iar d-l N. Iorga cu Daniil Andreian Panoneanul, care a tradus îndereptarea legii din 1652 şi pe care părintele canonic Bunea îl identificase, la rîndul său, cu Daniil, episcop Ardealului prin părţile Făgăraşului între 1654-1656. însă inscripţia de la Strehaia ne-a lăsat o informaţie cu privire la acest Daniil episcopul Strehăii, care ne sileşte a ne depărta de la identificările menţionate mai sus şi bazate numai pe identitatea de nume a unor feţe bisericeşti contimporane, dar evident deosebite [...]. Un zapis moldovenesc din 1686 menţionează pe un «arhiepiscop Daniil», care, împreună cu Teodosie, fost mitropolit al Moldovei (1674), cumpără moşie «la capul tîrgului Focşanii de sus». Şi acesta nu e, credem, altul, decît acelaş cu Daniil episcopul Strehaii «din Ţara Moldovei», unde se va fi retras iarăşi, după ce şi-a încheiat cariera sa episcopală în Ţara Românească”10. 2.4. Cercetătorul care a făcut, în anul 1916, prima sinteză a informaţiilor şi a ipotezelor privitoare la viaţa şi activitatea lui Daniil Panoneanul este Al. T. Dumitrescu11. Trecem peste faptul că autorul îi atribuie lui Daniil Panoneanul, fără nici un temei, Istoria Ţării Ru-ntâneşti, pe care N. Iorga o atribuise, în anul 1898, stolnicului C. Cantacuzino, precum şi peste unele lucruri deja amintite, şi reţinem doar informaţiile noi sau ipotezele plauzibile aflate în capitolele inti- loc din Ţara Ungurească, pentru care-şi zicea, în retorică elinească arheologică, «Panoneanul»”. Vezi Al. Lăpădatu, Episcopia Strehaii şi tradiţia scaunului bănesc de acolo, Bucureşti, 1906, p. 8-13. Vezi A.T. Dumitrescu, Contribuţii la istoriografia românească veche. Despre "Istoria Ţării Româneşti dintru început" şi autorul ei, Daniil Panoneanul, fost mitropolit al Ardealului şi episcop al Străhăil, precursorul şcoalei latiniste (1652-1686), în volumul omagial Lui Ion Bianu, amintire, Bucureşti, 1916 (apărut însă abia în anul 1921), p. 227-255. 16 tulate Ştiri despre, Daniil, fostul mitropolit al Ardealului şi episcop al Străhăii (p. 246-248) şi Reîntregirea datelor privitoare la viaţa şi activitatea lui Daniil (p: 248-253) din studiul lui Al. T. Dumitrescu. Autorul presupune că Daniil Panoneanul a tradus, în anul 1654, Viaţa Patriarhului Nifon, scrisă de Gavriil Protul,' “âhiplificînd-o însă cu episoade favorabile Basarabilor: despre luptele lor interne cu Mihnea cel Rău, despre dărîmarea mănăstirilor de către acest voievod etc., şi cu alte poveşti, pe care le-a cules din auzite,‘deoarece ele nu se constată a,fi fexistat în’manuscrisul original grecesc şi poate că nici nu stau petrecut vreodată”: ' ’ ■ '■ ; ; Corectînd părerea menţionată a lui A. Bunea, Al. T. Dumitrescu crede că nu în 1654-1656, ci în anii 1660-1662 “Daniil ţine loc de mitropolit al Ardealului;^ îri răstimpul cînd Savâ Brancovici, fiind prins de domnul Moldovei pe cînd se înapoia din misiunea lui secretă în:Rusia, fu trimis'la Poartă, unde se vede că a îritîrziat acest interval de, timp”: Plecat de la'Bălgrad, Daniil Panoneanul s-a retras în Moldova; vieţuind aici la mănăstirea Soveja şi, crede' Al.T. Dumitrescu, la mănăstirea Sf. Ioan din Focşani: Drept mărturie, autorul citează două documente, din 3 noiembrie 1667 şi din 12 ianuarie 1668, care atestă faptul că la acea dată trăia la mănăstirea Soveja (la meto-hul ei, schitul Sf. Ioan) un arhiereu “Daniil, ce-au fost mitropolit lâ Beligrad,-în Ţara Ungurească”12. ; ; Al. T. Dumitrescu a presupus, de' asemenea, că în kriur i683 Daniil “revede şi reîntregeşte-traducerea Bibliei româneşti, după iz-vodul. spătarului Milescu”, adică elaborează traducerea' Vechiului Testamentaflată în actualul ms:rom. 4389 de la Biblioteca Acade-miei;Române, care tocmai se descoperise în anul 1915: ' . în sfirşit, trebuie reţinută şi următoarea Observaţie a lui Al. T. Dumitrescu, .prin care el încearcă să respingă presupunerea lui N. Iorga privitoare la originea ardeleană a lui Daniil: “După supranumele de Panoneanul,. se crede îndeobşte că Daniil a fost ardelean, dar : Arhivele Statului .Bucureşti, ‘Condica Mănăstirii 'Vizantia; ms: 530, f. 9y- 10r, şi Condica mănăstirii Soveja, ms. 656, f. 37r. Vezi şi Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a Stalului, voL III, 1653-1675, Bucureşti, 1968, p. 334, fişa nr. 1557, şi p. 338. fîşa’nr.'1577. ■ : ' ■" - : " 17 în această privinţă nu trebuie pierdut din vedere că, în epoca lui, prin Panonia nu se înţelegea numai Ungaria, ci şi Ţara Romanească, Un-grovlahia, întrucît, de pildă, lui Neagoe Basarab, în Viaţa patriarhului Nifon, i se zice «ighemonul Panoniei», înţelegîndu-se prin aceasta Ungrovlahia, adică Ţara Românească. Tot ce putem spune cu siguranţă este că Daniil Panoneanul a fost neaoş român”. 2.5. în anul 1916, N. Iorga a publicat un important document, care avea să pună la îndoială părerea, aproape generalizată atunci, că Daniil “ce-au fost mitropolit la Beligrad”, stabilit apoi în Moldova, este aceeaşi persoană cu Daniil Panoneanul. Este vorba de scrisoarea călugărilor de la mănăstirile Dobromira (Soveja) şi Caşin, din 10 noiembrie 1661, adresată principelui Ardealului Mihai Apaffi, prin care aceştia îl recomandă principelui pe fratele lor “popa Daniil”, “socotind că va fi destoinic şi învăţat întru toată legea creştinească, şi întru toate ce sînt învăţăturile svintei besereci învăţat” ca să îndeplinească înalta misiune care urma să-i fie încredinţată53. Vom vedea mai jos (2.10.) cum poate fi interpretată această scrisoare şi ce importanţă documentară deosebită prezintă ea pentru reconstituirea biografiei lui Daniil Panoneanul. 2.6. Intr-un amplu studiu din anul 1954 consacrat episcopiei de la Strehaia şi episcopului ei Daniil, Niculae Şerbănescu trece în revistă părerile emise pînă atunci cu privire la identitatea acestui episcop, lăsînd să se înţeleagă că nu împărtăşeşte opinia potrivit căreia acest episcop ar putea fi aceeaşi persoană cu Daniil Panoneanul14. Pentru N. Şerbănescu, “singura ştire sigură, care ne poate pune pe drumul adevărat, este aceea dată de pisania întemeierii episcopiei, în care se spune că arhiepiscopul Daniil era «striin din ţara Moldovei». Deci trebuie să ne îndreptăm privirile către acest pămînt românesc, spre a găsi pe ierarhul strehăian. Cam în acest timp actele arată că în-tr-un schit din ţinutul Putnei vieţuia un arhiereu: «Daniil ce-au fost 13 Vezi “Buletinul Comisiei Istorice a României”, voi. II, 1916, p. 263-264. Originalul acestei scrisori se află în Arhivele Ungariei din Budapesta. O fotocopie a ei se găseşte la Biblioteca Academiei Române, cota F. VI/12. Vezi Niculae Şerbănescu, Despre episcopia Strehaiei, în “Mitropolia Olteniei”, VI, 1954, nr. 9-10, p. 488-510. 18 mitropolit la Beligrad în Ţara Ungurească», ceea ce ne face să în-. cercăm: o cercetare în istoria bisericii de peste munţi”15. Considerîn- • durI pe acel Daniil menţionat în pomelnicul mitropoliei de la'Bălgrad drept un român necunoscut de dincoace de munţi, trecut în Ardeal pe la mijlocul secolului al XVII-lea şi ajuns acolo episcop “fără reşedinţă” în Ţara Făgăraşului; de unde s-a retras în Moldova, la schitul Bâ-. bele, metohul mănăstirii Soveja, N. Şerbănescu încearcă să explice rînfiinţarea de.către Grigore Ghica, în anul 1672, a episcopiei de la Strehaia printr-o'mai veche prietenie a sa cu arhiereul Daniil de la Babele/ căruia "domnitorul muntean a vrut să-i creeze’astfel o; eparhie: “Stînd la Babele, Daniil a putut'cunoaşte'pe-Grigore Ghica, domnul Ţării Româneşti, care, prin 1661, ridica în Focşanii apropiaţi :un sfînt: lăcaş mchimVSftntului Ioan Botezătond. Ierarhul fugar îi va ;fi fost în ajutor cu sfatul său şi poate va fi fost faţă Ia sfinţirea bisericii. Ceva mai tîrziu,.în.toamna anului 1664, cînd voievodul muntean •părăseşte ţara, luînd drumul pribegiei, prin Moldova vecină; Va fi făcut, poate,-un popas la cunoştinţa sa, episcopul Daniil - petrecător la graniţa moldoveanăcare îl va fi primit cu bunăvoinţă. Toâte acestea :vQr. fi legat.pe Daniil de voievod într-o strînsă prietenie; creîndu-i-se acestuia din urmă oarecare obligaţiuni faţă de primul”16. -! După ce aduce o serie de ştiri documentare necunoscute privitoare la păstoria lui Daniil la Strehaia, pînă în anul 1679 (cînd episcopia a fost desfiinţată), lă numirea lui de către Şerban Cantacuzino în funcţia de stareţ al ctitoriei sale de lâ Cotroceni (unde a'funcţionat pînă în anul 1682,.cînd mănăstirea a fost închinată Muntelui Athos), la retragerea lui Daniil din nou la schitul "Babele,'unde a şr murit, probabil pe la jumătatea anului 1688, N. Şerbănescu îşi rezumă astfel preţiosul studiu:i “în;primele luni ale anului i 1673 Grigore GHica creează pentru arhiereul Daniil «striin din ţara Moldovei» -r- cunoscut şi poate binefăcător, al său - o episcopie la Strehaia, a cărei întindere cuprinde fostul judeţ Mehedinţi. Deşi această nouă instituţie bisericească nu se întîlneşte în acte decît pînă în august 1676, totuşi ea a putut dura - fieşi numai cu numele-pînă la 1679. cînd e desfiinţată ,v 15 Ibidem, p. 501. Sublinierile autorului. > • 16 Ibidem, p.:503-504. Sublinierile autorului. 19 de Şerban Cantacuzino. Arhiepiscopul Daniil, primul şi singurul ei păstor, se pare că pe la jumătatea secolului al XV13-lea trecuse de dincoace de munţi în Ardeal, unde puţin mai tîrziu se mtilneşte ca episcop «fără reşedinţă» prin partea de sud-est a acestei provincii. De aici, poate din pricina propagandei calvine, trece în Moldova şi se stabileşte la schitul Babele, cu hramul Sjîntul Ioan Bogoslovul, metohul mănăstirii Soveja, unde, poate, a cunoscut şi ajutat pe Grigore Ghica. La începutul anului 1673 e făcut de acesta episcop la Strehaia, rămîind acolo pînă în 1676, cînd, probabil, pleacă pentru un timp, din pricina lipsurilor materiale. în anul 1679, desfiinţîndu-sc formal episcopia de la Strehaia, Şerban vodă îl trece «năstavnic» la ctitoria sa, încă în lucru atunci, de la Cotroceni. Aici rămîne Daniil timp de peste doi ani, adică pînă în ianuarie 1682, cînd iarăşi pleacă la schitul Babele. în decembrie 1685 ia parte la alegerea şi sfinţirea mitropolitului Varlaani al Ardealului, iar în miezul verii anului 1688, sau poate ceva mai înainte, îşi dă obştescul sfîrşit în aci amintitul schit. Cea mai mare parte din agonisita lui, făcută cu trudă în o viaţă zbuciumată, e luată cu sila de Şerban Cantacuzino şi adusă la Cotroceni, iar o parte din ceea ce a mai scăpat de la oamenii şi călugării trimişi de acesta s-a dat fostului mitropolit al Moldovei, Teo-dosie - prietenul şi duhovnicul lui Daniil -, care mitropolit pătimise mult la Bucureşti să mărturisească lui Vodă Şerban averea rămasă, făcînd, cu acest prilej, oarecari cheltuieli pentru cauza confratelui său. In sfîrşit, cealaltă parte rămasă s-a luat de călugării de la mănăstirea Soveja, care moşteneau de drept pe Daniil, căci se pristăvise în metohul lor, schitul Babele11''. 2.7. In anul 1961, N. Şerbănescu aduce noi informaţii, deosebit de preţioase, privitoare la episcopia Strehaiei şi la episcopul ei Daniil, oferite de un act original din 11 ianuarie 1678, aflat în colecţia sa18. Acest act, pe care N. Şerbănescu îl publică şi în fotocopie, Ibidem, p. 509-510. Sublinierile autorului. Documentele pe care şi-a întemeiat N. Şerbănescu afirmaţiile şi supoziţiile prezentate mai sus au fost publicate de autor, sub titlul Documente despre episcopia Strehaiei, în “Mitropolia Olteniei”, VI, 1954, nr. 11-12, p. 683-688. Vezi N. Şerbănescu, Noi mărttirii despre episcopia Strehaiei şi despre episcopul ei Daniil, în “Mitropolia Olteniei”, XIII, 1961, nr. 1-4, p. 71-79. în acest 20 conţine semnătura lui Datiiil,'îh calitate de martor al unei danii făcute de Ştefan'-episcopul!Rîrnriicului, unui diacon Iscru: “+Dariiil arhiepiscop a Străcăii iscal” (vezi fotocopia alăturată,'fig. 1). " Fig. 1 Pe baza acestei semnături originale a lui Daniil, N. Şerbănescu a stabilit că două semnături similare aflate în Condica sfintă a mitropoliei Ţării Româneşti, reproduse prin xilografiere de Ghenadie Enă-ceanu, în ediţia din anul'1886 a manuscrisului respectiv şi citite de el: “Al Rîmnicului Varlaam episcop”, sînt în realitate ale lui Daniil: prima (“Daniil arhiepiscop a Străcăii iscal”) din 24 decembrie 1672, iar a doua (“Daniil arhiepiscop mărturie iscal”) din 15 ianuarie 167319. în comparaţie cu cea originală, aceste două semnături ale lui Daniil reproduse în ediţia Condicii sfinte, observă N. Şerbănescu, au “doar mici deosebiri de amănunt, datorate, cu siguranţă, săpătorului în lemn, care n-a putut' prinde toate detaliile rsemnăturii ce reprodu- articol autorul reia, în bună parte, demonstraţia pe care o făcuse în studiul intitulat Varlaam, mitropolitul Ţârii Româneşti, părintele tipografiei bucureştene (1672-1679), în “Biserica Ortodoxă'Română”, LXXVI,'1958, nr. 12, p. 1129-1133. 19 Vezi Ghenadie Craiovcanu [Enăceanu], Din istoria biserică românilor. Mitropolia Ungro-Valahiei. Condica sîntă, voi. I, extras din “Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, 1886, p. 44 şi 46. 21 cea”. Autorul conchide că episcopia Strehaiei a fost creată, se pare, prin lunile mai-iunie 1672, cînd domnitorul Grigore Ghica, înlăturîn-du-1 pe mitropolitul Teodosie, a încercat o reformă a bisericii Ţării Româneşti. între timp, manuscrisul Condicii sfinte a mitropoliei din Bucureşti, considerat pierdut, a fost descoperit, fiind achiziţionat în anul 1984 de către Biblioteca Academiei Române, unde se află sub cota ms. rom. 4972. Putem deci să reproducem în fotocopiile alăturate (vezi fig. 2 şi 3), după original, şi aceste două semnături ale episcopului Daniil, pe care Ghenadie Enăceanu le reprodusese, cu neajunsurile inerente, prin xilografiere. Fig. 2 O:altă:semnătură a lui Daniil:am descoperit noi în zapisul din 17 ianuarie 1684, prin care schimonahul Teofan dăruieşte mănăstirii Argeş o chilie zidită de el în Bucureşti. în fruntea zapisului semnează ‘Teodosie mitropolitul Ungro'vlahiei”, iar în partea de jos; ca martori; episcopul Ştefan al Rîmnicului;; episcopul Grigorie al Buzăului şi “+ Daniil arhiepiscop iscal ” (vezi fotocopia alăturată, fig. 4).20 . Fis-4. După cum vom vedea (3.2.3.I.), aceste patru semnături ale lui “Daniil arhiepiscop” constituie preţioase mărturii ale identităţii sale cu traducătorul (şi copistul); necunoscut al Vechiului Testament din ms. 4389 de la Biblioteca Academiei Române, iar faptul că particularităţi le; lingvistice şi stilistice ale acestui manuscris sînt comune cu cele ale îndereptării legii arată că episcopul Daniil de la Strehaia nu era .al tul decît Daniil Panoneanul, care mâi tradusese între timp Vechiul Testament din ms. 4389 şi alte texte. 20 Arhivele Statului Bucureşti,- fondul Episcopia Argeşului, XL/11. Actul a fost publicat de George Potra, în volumul Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1634-1800), Bucureşti, 1982, p. 85-86, care nu a pututînsă descifra iscăliturile acestor trei episcopi martori. *' ' 23 2.8. Adunând mărturii privitoare la cunoaşterea de către români a primelor ediţii ale gramaticii slavone a lui Meletie Smotriţ-ki, Diomid Strungaru a reţinut dintr-un articol al profesorului N.M. Dilevski de la Universitatea din Sofia informaţia că un ieromonah Ştefan a copiat, în anul 1655, textul ediţiei din 1619 a acestei gramatici, după un exemplar aflat în posesia dascălului Daniel de la mitropolia din Tîrgovişte, de la care (declară ieromonahul Ştefan într-o însemnare de pe una din foile copiei respective) a învăţat el gramatica slavonă21. D. Strungaru a crezut că acel “dascăl Daniel” este una şi aceeaşi persoană cu grămăticul Staicu de la Tîrgovişte, căruia autorul i-a atribuit fragmentul de gramatică aflat în ms. 312 de la Biblioteca Academiei Române22. Victor Papacostea a arătat însă că “Staico şi Daniel sînt două persoane diferite” şi că “în stadiul de azi al cercetătorilor nu se poate preciza care din ei este autorul” acelui fragment de gramatică23. După cum vom vedea, “dascălul Daniel” de la şcoala slavonească de la Tîrgovişte era Daniil Panoneanul. 2.9. în lumina datelor cunoscute şi a ipotezelor emise pînă atunci, dar, ca şi N. Şerbănescu’, tot fără să cunoască scrisoarea din 10 noiembrie 1661 a călugărilor de la mănăstirile Soveja şi Caşin către pricipele Mihai Apaffi, publicată de N. Iorga, Mircea Păcurariu acceptată, în anul 1981, părerea că Daniil, fostul mitropolit de Bălgrad (şi episcop în Ţara Făgăraşului), mai tîrziu episcop al Strehaiei, este aceeaşi persoană cu Daniil Panoneanul: “Amintim faptul că cele trei pomelnice cunoscute ale Mitropoliei Transilvaniei pomenesc şi pe un vlădică Daniil. Istoricii l-au identificat cu călugărul Daniil, traducătorul Pravilei mari de la Tîrgovişte din 1652. Desigur, păstoria lui a fost efemeră, prin anii 1660-1661, impus de unul din principii de atunci (poate de Acaţiu Barcsai, după moartea lui Ghenadie,- sau de Ioan Kemâiy). Dar, la 20 aprilie 1662, Daniil era numit de Mihai Vezi Diomid Strungaru, Gramatica lui Smotriţki şi prima gramatică românească, în “Romanoslavica”, IV, 1960, p. 293. 22 Ibidem, p. 298. Vezi Victor Papacostea, O şcoală de limbă şi cultură slavonă..., citat la nota 4. p. 189 şi 192. 24 Apaffi ca .«episcop» peste bisericile româneşti din Ţara Făgăraşului. Mai tîrziu a ajuns episcop la Strehaia (1672-1679), iar spre sfîrşitul • vieţii:s-a retras la schitulBabele din părţile Vraricei, unde a şi murit, ■ în 1688”24. - i i. . • ’ • :r 2.10.' Deşinu! ţexistă o mărturie - documentară că acel Daniil “striin din Ţara Moldovei’’, fost episcop al Strehaiei, apoi egumen la Cotroceni, . este aceeaşi persoană cu-Daniil “ce-au fost mitropolit la Beligrad”, care prin anii 1667-1668 trăia la schitul Şf. Ioan de la Ba- : bele, .metohul mănăstirii Soveja, identitatea aceasta a fost pe deplin dovedită de N. Şerbănescu, în contribuţiile citate mai sus, şi'este aproape unanim acceptată. Mulţi cercetători se îndoiesc însă că arhiereul care a păstorit la Bălgrad, iar mai tîrziu la Strehaia, poate fi * aceeaşi persoană cu Daniil Panoneanul,"traducătorul îndereptării legii, aşa cum .au presupus A. Bunea şi1 N. Iorga încă din anii 1902-. 1904. Noi credem că, în toate ipostazele,menţionate, este vorba de acelaşi Daniil, fostul dascăl de slavonă la şcoala de la Tîrgovişte, ca-: re, în.împrejurări.încă necunoscute, s-a retras, înainte de anul 1660, la mănăstirea Soveja.'în anul l655 era încă la Tfrgovişte (vezi 2.8. şi 3.8.). O mărturie indirectă a,identităţii lui Daniil Panoneanul cu “popă Daniil” de la;Soveja, care a fosf chemat în toamna anului 1661 pentru;a.fi sfinţit/arhiereu şi numit în funcţia de;mitropolit,la Bălgrad, ni se pare a fi însăşi, scrisoarea prin care călugării de la mănăstirile Soveja şi Caşin “acceptă” să-l trimită principelui Mihai Apaffi pe acel Daniil. Conţinutul acestei,scrisori dă naştere, în mod-firesc, următoarelor întrebări: de ce 1-âu căutat delegaţii.lui Mihai Apaffi pe viitorul mitropolit de la Bălgrad tocmai la mănăstirea Soveja! Călugării de aici şi de la Caşin îi scriu principelui că “de la credincioşi is-. pravnicii Măriii Tale înţeles-am de toate ce-au fost poronca Măriii Tale; şi pentru ce” şi că l-au aflat potrivit pe “popa Daniil”, “socotind că va fi destoinic şi învăţat întru toată legea creştinească şi întru; toate ce simt învăţăturile svintei besereci învăţat” (vezi 2.5.). Ei nu ■ menţionează însă în; scrisoarea- lor de recomandare că au pentru aceasta binecuvîntarea mitropolitului Moldovei sau a .episcopului 24_Mircea Păcurariu, Istoria bisericii ortodoxe române; voi. 2, Bucureşti, 1981, p. 81. Cf. şip. 51.53. • .. 25 eparhiot. Oare putea fi lăsată alegerea unui nou mitropolit la Bălgrad (ori a unui episcop în Ţara Făgăraşului) la simpla apreciere a soboa-relor celor două modeste mănăstiri din sudul Moldovei?! Nu cumva acei delegaţi ai principelui ardelean căutau la Soveja pe cineva anume? Cine i-a putut deci îndruma pe reprezentanţii lui Mihai Apaffi către această mănăstire? Răspunsul la aceste întrebări îl putem obţine numai prin raportarea scrisorii din 10 noiembrie 1661 a călugărilor de la Soveja şi Caşin la unele evenimente politice petrecute în toamna acelui an în Transilvania, cu urmările lor asupra mitropoliei de la Bălgrad. După cum se ştie, numirea lui Mihai Apaffi în funcţia de principe al Ardealului, la 14 septembrie 1661, a determinat o nouă perioadă de instabilitate a lui Sava Brancovici în scaunul mitropolitan de la Bălgrad25. Scrisoarea călugărilor de la Soveja şi Caşin, din 10 noiembrie 1661, corelată cu scrisoarea din 12 martie 1662 a protopopilor români din Ardeal, prin care aceştia îl rugau pe noul principe să-l menţină pe Sava în scaun, arată că principele era hotărît să numească un alt mitropolit la Bălgrad. în acest scop, Mihai Apaffi va fi luat contact cu mitropolia Ţării Româneşti, în vederea alegerii şi sfinţirii noului mitropolit. Căci, potrivit rînduielilor vremii, mitropolitul Ţării Româneşti avea “blagoslovenie” de la patriarhia din Constantinopol să hirotonească pe episcopii Ardealului. Această regulă este prevăzută şi în îndereptarea legii: “Căce că sînt 2 episcopii supt mitropolitul Ţării Munteneşti, adecă Rîmnicul şi Buzăul; Rîmnicul mai mare, iară Buzăul mai mic. Iară mitropolitul are blagoslovenie de hirotoneşte el şi pre episcopii Ţării Ardealului den Ţara Ungurească, aşijderea şi pre acei de loc ai lui” (p. 402; ed. 1962, p. 364-365). Mitropolit al Ţării Româneşti era atunci tot Ştefan, cel căruia Daniil Panoneanul îi tradusese îndereptarea legii şi pe care îl slăvise el în prefaţa dedicatorie a acestei cărţi. Presupunem deci că mitropolitul Ştefan l-a putut recomanda pe. învăţatul ieromonah Daniil, fostul său colaborator apropiat, pentru scaunul arhiepiscopal de la Bălgrad, iar delegaţii principelui Mihai Apaffi au fost apoi îndrumaţi la Soveja, ca să-l 23 Vezi Mariana I. Lupaş, Mitropolitul Sava Brancovici, 1656-1683, Cluj, 1939, p. 47-52, şi Mircca Păcurariu, op. cit. la nota precedentă, p. 78-81. 26 ceară formal de la soborul mănăstirii Ia care acesta se retrăsese. Pe de altă parte, dat fiind faptul ,că limba îndereptării legii şi, după cum vom . vedea, a traducerilor pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul are unele particularităţi specifice graiurilor româneşti din nordul Olteniei şi sud-vestul Transilvaniei, este posibil ca el să fi fost originar din această regiune şi să-şi fi făcut studiile la o şcoală din Transilvania. în această eventualitate, “ardeleanul” Daniil Panoneanul, devenit o personalitate prin traducerea îndereptării legii, putea fi cunoscut şi în cercul clerical: de la Bălgrad, care l-a putut de asemenea recomanda principelui pentra funcţia de mitropolit. . “Popa Daniil” de la Soveja apututfi deci sfinţit arhiereu în iarr na anilor, 1661-1662,.probabil pentru funcţia de mitropolit; al Ardealului. Nu este exclus ca, în primele , luni ale anului 1662, principele să-i fi încredinţat, interimar,; această funcţie, .de vreme ce Daniil îşi ' atribuia mai tîrziu calitatea de “fost mitropolit la Beligrad”. Abilul Sava Brancovici reuşeşte însă> şi de data aceasta să se menţină în: scaunul mitropolitan, iar încercarea lui Mihai Apaffi de a-1 înlocui se termină cu numirea lui Daniil, la 20 aprilie, 1662, în funcţia de episcop peste bisericile româneşti din Ţara Făgăraşului, în timp ce Sava; este reconfirmat de principe, la 23 aprilie 1662, în calitatea de mitropolit al Ardealului: Dar, fie că nu ira convenit noua situaţie oferită de principe, fie - mai curînd - că nu a putut accepta condiţiile jignitoare pentru un ierarh ortodox pe care i le va fi impus superintendentul calvin, sau, eventual, nu1 s-a putut înţelege cu mitropolitul Sava Brahcovici/care va fi uneltit să-şi reîntregească eparhia, Daniil părăseşte episcopatul din Făgăraş şi se retrage la mănăstirea Soveja. Probabil că după această revenire a sa la Soveja, cu rang de arhiereu şi cu titlul de “fost mitropolit la Beligrad”, soborul mănăstirii îi oferă lui Daniil drept reşedinţă schitul Sfîntul'Ioan de la Babele, metohul acestei mănăstiri. ■ ' Ni se pare puţin probabilă ipoteza emisă de N. Şerbănescu potrivit căreia înfiinţarea episcopiei de la-Strehaia s-ar datora prieteniei îndatoritoare a lui Grigore Ghica faţă de “arhiereul Daniil” de la Soveja, căruia domnitorul muntean a vrut să-i creeze astfel o eparhie. După cum am Văzut, “popa Daniil” de Ia Soveja a devenit arhiereu cel mai devreme în decembrie 1661, deci după ce Grigore Ghica 27. ctitorise mănăstirea Sfîntul Ioan Botezătorul din Focşani. I-a putut fi ieromonahul Daniil de vreun folos domnitorului în această iniţiativă ctitoricească? Noi credem că episcopia de la Strehaia, cu sediul în mănăstirea ctitorită de Matei Basarab în anul 1645, a fost înfiinţată mai cutînd din iniţiativa şi la insistenţele boierilor urmaşi ai vechilor Craioveşti, în amintirea episcopiei care, potrivit tradiţiei, ar fi existat pe lîngă scaunul bănesc de acolo26. Crearea episcopiei de la Strehaia ar putea fi deci o concesie făcută de Grigore Ghica, probabil cu anumite scopuri politice (înteţirea luptei dintre Băleni şi Cantacuzini, de exemplu, căci el avea doar reputaţia de “domn al Bălenilor”), urmaşilor acelei familii boiereşti şi partizanilor lor. Faptul că în scaunul episcopal de la Strehaia este numit acel Daniil “striin din Ţara Moldovei”, care nu poate fi altul decît Daniil Panoneanul, fost probabil un admirator al lui Matei Basarab şi retras într-o mănăstire ctitorită de el, poate fi un indiciu că Daniil era cunoscut drept un statornic partizan al urmaşilor boierilor Craioveşti, în speţă al Basara-beştilor. După cum vom vedea, activitatea sa literară necunoscută pe care o dezvăluim în capitolele următoare ale prezentului studiu confirmă această supoziţie. 3. Traducerile anonime sau cu paternitate discutabilă pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul 3.1. Presupunînd că activitatea de traducător a lui Daniil Panoneanul nu s-a limitat la îndereptarea legii, ci a fost mult mai bogată, dar a rămas necunoscută, ca şi în cazul altor cărturari ai vremii, ne-am întrebat dacă nu aparţin tot lui o serie de traduceri româneşti anonime sau cu paternitate discutabilă efectuate în Ţara Românească, în jurul anului 1650 ori mai tîrziu. Ca atare, am comparat limba traducerilor respective cu limba lui Daniil din îndereptarea legii, precum şi cu limba altor traducători munteni sau olteni de atunci Vezi Al. Lăpădatu, op. cit. la nota 10, p. 18 şi urm., Ştefan Ştefănescu, Bănia în Ţara Românească, Bucureşti, 1965, passim, Ştefan S. Gorovei, Mihai Sorin Rădulcscu, Constantin Basarab Brîncoveanu. Strămoşii, înrudirile şi calea spre tron. în “Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, XXVII 1990 d 28 '(Mihail-Moxa, Silvestru de la Govora/ Mardarie Cozianul,: Staicu grămăticul de la Tîrgovişte şi alţii), iar rezultatele obţinute sînt cu .totul surprinzătoare. După cum Vom vedea,'ele dovedesc că Daniil ; Panoneanul a tradus, într-âdevăr, mai multe scrieri', tipărite sau rămase în manuscris, dintre care unele au fost atribuite unor contemporani ai săi: Am publicat în anul;1981 un rezumat’ăl argumentării prin care îi atribuim lui Daniil Panoneanul paternitatea următoarelor traduceri: Vechiul Testament dirirms.‘43S9, romanul religios Varlaam şi Ioasdf, învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Viaţa Patriarhului Nifon, Mystirio sau sacrament (Tîrgovişte; 1651),' E/zg/ze-'niasmos, sau obnovlenie sau tîmosanie (Tîrgovişte, 1652), învăţă- • turi preste toate zilele (Cîmpulung, 1642) şi fragmentul de gramatică intitulat Tîlcuirea sau arătarea gramaticii sloveneşti, din ms. 312 şi - 3473 de; la ‘BAR27. în studiul de faţă reluam, cu corecturile necesare, şi îmbogăţim în mod substanţial argumentarea de atunci. Mai întîi însă-vom face cîte o scurtă prezentare a traducerilor la care ne refe-rim, în ordinea importanţei pe care o au ele în ansamblul demonstraţiei pe careo efectuăm.' 1 ' ’ 3.2i Vechiul Testament din ms. 4389 . , ’ ’ 3.2.1, Prima tfaducere integrală a Vechiului Testament.în limba română, după versiunea grecească, a fost făcută de Nicolae Spătarul (Milescu), prin anii 1661-1664. Rămasă în manuscris şi'revizuită de către Dosoftei şi colaboratorii săi, apoi de către fraţii Şerban şi Radu Greceanu, precum şi de alţi “diortositori”, între care Mitrofan, fostul •episcop de Huşi şi viitorui episcop al Buzăului, această traducere a -fost tipărită în 5/W/â apărută la Bucureşti, în anul 168828. 27 Vezi N.A Ursu, i/n cărturar puţin cunoscut, de la mijlocul secolului al XVÎl-led: Daniil Andrean Panoneanul, în “Cronica”, XVI, 1981, nr. 43, p. 5, 8. 28 Pentru istoricul chestiunii, vezi Virgil Cândca, Raţiunea dominantă, Cluj-Napoca, 1979, p. 106-171, studiul'intitulat Traducerea integrală cT Vechiului Testament; N.'A. Ursu, Noi infonnaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în “Limba română”, XXXVII, 1988, nr. 5, pi 455-468 (I), nr. 6, p. -521-534 (II), şi XXXVIII, 1989; nr.'l, p. 31-46 (III), nr. 2, p: 107-121 (IV),‘ nr. 5, p. 463-470 (V), reprodus în prezentul volum; Al. Andriescu, Locul Bibliei de la Bucureşti în istoria cultu- 29 între anii 1665-1680 a fost elaborată a doua traducere integrală a Vechiului Testament în limba română, care se păstrează în ms. rom. 4389 de la BAR. în prefaţa intitulată Cuvînt înainte cătră cetitori, traducătorul afirmă că a tradus textul după versiunile slavonă şi latină, dar mai ales din slavoneşte, iar confruntarea cu versiunea grecească a tăcut-o prin intermediul traducerii lui Nicolae Spătarul. Manuscrisul unic al acestei noi traduceri a Vechiului Testament, despre care multă vreme s-a crezut, în mod nejustificat, că reproduce în fond textul lui Nicolae Spătarul (Milescu) şi că s-a folosit ca izvod principal de către traducătorii şi revizorii Bibliei de la 1688, a fost descoperit în anul 1915. Datorită faptului că prima foaie a manuscrisului, care cuprinde prefaţa traducătorului, este stricată în partea de jos, unde s-ar fi putut afla eventual şi semnătura lui, nu se ştie cui aparţine traducerea. încercarea de a o atribui arhimandritului Antonie de la Moldoviţa este neîntemeiată29. 3.2.2. Am văzut mai sus (2.4.) că Al. T. Dumitrescu a emis, în anul 1916, ipoteza că versiunea românească a Vechiului Testament din ms. 4389 a fost elaborată de Daniil Panoneanul. Cercetările noastre confirmă această ipoteză. Comparînd limba ms. 4389 cu cea a îndereptării legii, am identificat o bogată serie de particularităţi comune acestor două texte, care demonstrează că traducătorul necunoscut al Vechiului Testament din manuscrisul respectiv este, fără îndoială, Daniil Panoneanul. La rîndul lui, ms. 4389, care nu a trecut prin “di-ortosirea” unor tipografi, cum s-a întîmplat cu îndereptarea legii, conţine şi alte particularităţi lingvistice ale lui Daniil Panoneanul, care se întîlnesc şi în celelalte traduceri netipărite pe care i le atribuim. Informaţia oferită de acest text îmbogăţeşte astfel baza documentară a argumentării noastre. 3.23. După toate probabilităţile, ms. 4389 este autograful traducătorului, aşa cum rezultă, în primul rînd, din următoarele fraze de rii, literaturii şi limbii române literare, în Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Pars I. Genesis, Iaşi, 1988, p. 7-45, reprodus în cartea domniei sale, Studii de filologie şi istorie literară, Iaşi, 1997, p. 90-208. Vezi Virgil Cândea, op. cit., p. 128-135, şi Al. Andriescu, studiul citat, p. 30 la sfîrşitul Cuvîntului înainte'cătră cetitori; în:caretraducătorul îşi cere obişnuitele scuze atît: pentru eventualele neajunsuri ale traducerii cît şi pentru greşelile de grafie:-“Deci, o, iubite cetitori,1 cetind cartea aceasta, şi ce vei afla într-însa nu bine tîlmăcit, du[pă pr]ice-;pînţa ta, să nu dăfaimi îndată şi numaidecît, pînă nu vei a[lă]tura iz-voadele cîtetrele de pre care am izvodit noi şi am prep[us, a] decă cel-:sloyenesc, şi cel lăţinesc, şi cel,elinesc, de pre care au f[ost pr]epus *cel mai denainte rumânesc. (Avut-am ş-alt izvod slovenesc, tipărit i [în R]usia cea Mare, în ceţatea Moscului, în zilele bunului credincios , împărat Alexii Mihâilpvici, ce acesta într-^un chip se potrivi cu cel de w nr2 "j- h-jtL ■ rî'r/'i'V-i iJUriit. liJf, nthly , h-U* fi ■ Fig. 5 ■ 31 . la Ostrov). D[e-ac]ii şi atunci ce greşală vei afla: au cuvînt nu bine tîlmăcit, au [sljovă ynintită, au ortografia stricată, au altă greşală fie [,..şt]iu cum multe vei găsi, deaca vreme ce sîntem oameni. Ce de cîtu-ţi [...] căuta spre acea puţină greşală, ce soco [...^îndelungată vreme m-am împironat [...] nevoinţă, iară după [...] (f; 1 ; vezi fotocopia alăturată, fig. 5)30. Unele slove din încercarea de condei cu următorul text: “Ero-monah Daneil ot svînta mitropolie”, aflată pe forzaţul ms. slavon 462 de la BAR (f. lr, rîndul 5 de jos), care este, probabil, însemnarea autografă a lui Daniil Panoneanul (vezi fotocopia alăturată, fig. 6), au desenul şi duetul lor identice cu ale slovelor corespunzătoare din ms. 4389. Identitatea grafiei slovelor respective în cele două ţexte este însă mai greu de observat, pentru că în ms. 4389, scris mai tîrziu, multe slove au grafii variate. Fig. 6 Prezentăm mai jos şi alte indicii că ms. 4389 este autograful traducătorului. 3.2.3.I. In numerose locuri, traducătorul a făcut pe marginea textului, în româneşte sau, mai rar, în slavoneşte, în latineşte şi în greceşte, diferite glosări şi însemnări privitoare la comparaţia celor trei izvoade după care a realizat traducerea, la conţinutul şi semnificaţia unor pasaje ori la interesul teologic sau educativ pe care-1 pot prezenta pasajele respective pentru cititor. Majoritatea acestor glosări şi însemnări marginale sînt scrise de la început, cînd textul traducerii a fost copiat de pe ciorne în actualul manuscris, deosebit de elegant Croşetele indică locurile în care textul lipseşte, foaia manuscrisului fiind deteriorată. In unele cazuri, cuvintele respectivc au putut fi totuşi întregite. Sublinierile sînt ale noastre. 32 întocmit şi caligrafiat. O parte dintre ele, scrise în mod evident de aceeaşi persoană, par însă a fi mai tîrzii; acestea se referă numai la conţinutul, semnificaţia' sau interesul pentru cititor al pasajelor respective, iar grafia lor este mai degajată, uneori aproape neglijentă, în aceste glosări şi însemnări, dar şi în textul întregului ms. 4389, apar o serie de particularităţi grafice comune cu cele ale semnăturilor lui Daniil, episcopul Strehaiei (vezi 2.7. şi fig. 1-4). Pentru comparaţie, reproducem în, fotomontajele alăturate (vezi fig. 7 şi 8) următoarele 13 glosări şi însemnări marginale: 1. “Pentru miel, cu-mu-1 vor mîncă” (f. 30r, leş. 12, 4-5), 2. “Puse heruvimi la sicriul legii” (f. 43r, leş. 37, 7-8), 3. “Pentru mişălie” (f. 50r, Lev.. 13, 2), 4. “Zri, calvine şi liutere” (f. 55r, Lev. 20, 17),-5.“Fu Maria stricată” (f. 67, Num. 12, 10), 6. “lui mai” (f. 204v, 1 Parai. 15, 10), 7. “Molitva Ezdrî” (f. 218r, 1 Ezd. 9, 6), 8. “Misir” (f. 298r, Pild. 7, 16), 9. “Vezi pentru post” (f. 353r, Is. 58, 4), 10. “Aici grăieşte pentru Hristos” (f. 414v, Dan. 9, 25), 11. “Cartea lui Dimitrie la Ioanatan” (f. 444r, 1 Mac. 10, 70), 12. “Cartea lui Antioh la Simon” (f. 447v, 1 Mac. 15, 2), 13. “u lat. antiohian” (f. 452r, 2 Mac. 6,1). : Dintre slovele aflate în glosările şi însemnările reproduse în fotomontajele alăturate, care au un desen aparte, foarte apropiat sau identic cu cel pe care-1 au ele în semnăturile episcopului Daniil, mai semnificative ni se par următoarele: a cu aspect grecesc cursiv, în cuvintele aici (îns.: 10), Antioh (îns. 12), antiohian (îns. 13), foarte apropiat de cel din cuvintele Daniil şi iscal ale semnăturilor lui Daniil (acest o cu aspect grecesc cursiv apare relativ des în întregul manuscris); k (kapa) cu braţul din dreapta sus buclat în cuvîntul cartea (îns.-11), ca şi în cuvintele arhiepiscop şi Străcăii din semnăturile lui Daniil (o buclă similară are braţul din stînga jos al literei h, în cuvintele heruvimi, îns. 2, şi Hristos, îns. 10; această particularitate grafică este frecventă în manuscris); m cu aspectul minusculei latine, în cuvintele mînca (îns. 1), mai (glos. 6), molitva (îns. 7), Misir (glos. 8), ca şi în cuvîntul mărturie dintr-o semnătură a lui Daniil (şi acest m este frecvent în întregul manuscris); t suprascris, în cuvintele molitva (îns. 7) şi post (îns. 9), precum şi în alte cuvinte aflate în fragmentele de text reproduse în fotomontajele alăturate (ca şi în întregul manuscris), este identic cu cel din cuvîntul mărturie dintr-o 33 'jn, u£..ytU ‘ /m{- J 1 - , .; *>* & * jiu? * '* ** ♦ ^ ^ V* Jj ,. a.if ,njlv *nji ttvtSffinvfyffjvjriiu^ f srP, - .i: , ’j&Tt'W’- ^rrftp^yiM':: T", -C^'- "J S-T _ 'y. " ^ rr " 1 . jir' \.....-. — IjflUUZf II Jr-9 ‘ t&'t*' -f *? ' -- ■} 't,Ţ^ j rufi>27-isyt/-cM//*vxy cim^tfivA*, p'Tiru-- ‘ ‘ ^ ■***?£*•ti&îtt*4>Z*t4i*slÂLţ................................: ryj ţitpvcj fji*flj "***4 c'? f-**hj, | mJitfj , ts*7t rtlĂv~- m V* * * o t<\ /wjaua.JyA* , Ş AVtp JfţAi * Fl£. 7 34 ; «T ^ o ■ s .? „r -> : ; rrm£t y sr*ituti* ^ /. ^ ■ .4^' *r •* •> ' fa’ĂA-—*f ^ +1'. ry^i*i •-.#£»•>* MrfJa%.ti kito i!; ‘*7f* j** ' _ 'î / ‘ ,** O jt. *A» . 1 '----- -ijiy», umiTtjtfliJ*ttit3h - ■' ţtviAt-eîJJt, vt'nT\jtţ}jj""ittiCt?T>Tf!rtj£iJpţi (* * iror^f+r W*4f frHfy'T v? cW»»-♦■'*'w*ţw■*_« M'ţ/3»b'ţUn «*<4, «fi fi A . » 10 11 12 tj W*ţA ‘ —y #• • ~• ■ « ' «â C*' f■ES/irr;?^rJîa‘i?“v?”'lu.' ;.Î^Wvi' ^ "i^t'fr^" s _.„.JL ■“* 35 semnătură a lui Daniil; literele tr unite într-un singur semn grafic, în cuvintele pentru (îns. 1, 3, 9, 10), stricată (îns. 5), Dimitrie (îns. 11), şi în alte cuvinte aflate în fotomontajele alăturate, au acelaşi desen şi în cuvîntul Străcăii din semnăturile lui Daniil. Desenul acestui grup de litere din cuvîntul Străcăii aflat într-o semnătură a lui Daniil din Condica sfintă (vezi fig. 2) este identic cu cel din cuvintele într-alt (r. 8 de sus), pentr-aceea (r. 12) şi Ostrov (r. 8 de jos) aflate în fragmentul din prefaţa traducătorului (şi copistului) ms. 4389 (vezi fotocopia alăturată, fig. 5), precum şi în numeroase alte locuri din acest manuscris. 3.2.3.2.0 altă dovadă a faptului că ms. 4389 este autograful traducătorului o constituie grafia cuvintelor latineşti şi greceşti aflate în acest manuscris. în aproximativ 20 de locuri traducătorul a menţionat marginal corespondentul latinesc, uneori şi pe cel grecesc (iar într-un loc şi corespondentele în limba polonă şi maghiară) ale unor cuvinte din textul românesc. Grafia cuvintelor respective latineşti şi greceşti (ca şi a celor în limbile polonă şi maghiară) arată că ele nu sînt (nu pot fi) scrise de un copist oarecare, necunoscător al limbilor latină şi greacă, ci de un cărturar care citea şi scria în mod obişnuit latineşte şi greceşte. Spre exemplu, reproducem în fotomontajul alăturat (vezi fig. 9) şapte fragmente de text în care unele cuvinte româneşti au indicate marginal corespondentele lor în limbile menţionate: 1. corbul cel de noapte, marg.: lat. perdix, greci. rcăpSii;, leat. kuro-patwa, ugr. fogolymadar, slav. iioipitjii cp aii (f. 141r, 1 Reg. 26, 20), 2. gubav, marg.: leprosus (f. 174r, 4 Reg. 5, 1), 3. [lipseşte cuvîntul în text], marg.: homarimele, aruspices (f. 184r, 4 Reg. 25, 5), 4. sirumanii, marg.: pupillos (f. 377r, Ier. 49, 11), 5. elam, marg.: vestibulumXf. 388', Iez. 8, 16), 6. trufaşul, marg.: 'e7tr|(p&vr|C, nobilis (f. 443r, 1 Mac. 10, 1), 7. cămara cea de cărţi, marg.: PriPta.o0r|Ka, aerario (f. 447v, 2 Mac. 14, 48). 3.2.3.3. Indicii ale faptului că ms. 4389 este autograful traducătorului pot fi şi următoarele particularităţi ale acestui manuscris. în unele locuri, obişnuitele acolade care cuprind textul notelor marginale ale traducătorului au braţul de jos prelungit, semn că, în cursul redactării lor, notele respective au rezultat mai lungi decît prevăzuse 36 rTtf<î^±^ **" fi™ f**y *]%$>!&1 '^Uf7 1; '‘77.. ^n. C*\ J -* „1 fyf. ^-■ar^Ayf' * /V .■: .______.. _ ;-■ -J- V. n *K J JJ & aşajr.* si V, Jt *" ■ ■,-■ ■ 4 -J*' ,. i* * ' <7 >, < -v ■ « jju't V» * ' J->- ■ ir^» ^n/f uî««#- -- _„ ^ - -yr--. v;^j*7—r— -Tfir'":*?"a t-JU ttr-yrpf xAn fV’5“*-"*A 1 j ' ,m'! ^ f (o*+fht^5/ ■t ^ ^ 41 # < i /*?/ ^ ^ v #v < • *; . • • . J, * *s *** • *♦ ,-■»-'* / • >, • -» ^ ii ■ * •■ r ■ • - . •< ■Jr'"? ^a-o ^ ’l '.' , «J?./’- \ v-'*-.-*" - ' J 1 v V ilt ti/n- -5>i , *« « r ..-%** fT*- 4 *% * * * ■^. - ^ ... _- . '*’. ...__________________________________ - ry J - ţjj. ;//«*-iţÂ^. U&+. ’ yr:/;*- ••* , 1 k^> ^g- 9 37 traducătorul la început, cînd a desenat acele acolade (vezi f. 32v, leş. 15, 20-21, f. 163r, 3 Reg. 9, 3, f. 208r, 2 Parai. 24, 26, f. 256r, Est 4, 16). în alte locuri, traducătorul a anulat, prin haşurare, unele note marginale redactate de el, care la o revedere a textului i s-au părut, probabil, nepotrivite (vezi f. 76v, Num. 30, 14, f. 204v, 1 Parai. 15, 17, f. 217r, 1 Ezd. 7, 24, f. 329r, Sir. 36, 13, f. 405\ Iez. 43, 11). 3.2.3.4. După toate probabilităţile, Daniil Panoneanul a tradus Vechiul Testament între anii 1665-1672, în timpul primei sale şederi la schitul de la Babele, iar copierea textului de către traducător, în actualul ms. 4389, a fost făcută între anii 1673-1679, cînd Daniil era episcop la Strehaia. Timpul şi locul copierii textului par să rezulte din următorul început de însemnare aflat pe o pagină albă la sfîrşi-tulms. 4389 (f. 457v): “Şi cînd s-au tipcris31 această carte în mănăstirea de la veri(e)n” (vezi fotocopia alăturată, fig. 10). Este posibil ca autorul însemnării, cam agramat, să fi vrut să spună că textul a fost scris în “mănăstirea de la [Se]verin”, care nu poate fi alta decît mănăstirea Strehaia, sediul episcopiei înfiinţate acolo în anul 1672. i * * * ^ ÎS fH, i • ■■ujw-rt* cmw'■ > - u' ' w ** - iVS ■.' Ţîi\ .p na îiâHTtvnţ% ■ , , "4*, V * . . .r/i. *”’• ■ V ' ‘* •• ‘ - > L yV? ’ „ <• r 3/'., Fig. 10 3.2.4. în ultima vreme, textul Vechiului Testament din ms. 4389 a început să fie editat şi studiat în anexele ediţiei critice a Bibliei de A fost înccput cuvîntul f;/?[ăritj, dar autorul însemnării şi-a dat apoi seama că textul este scris. 38 la 1688, din care au fost tipărite deja primele cinci volume32, precum şi-în alte studii publicate de colaboratorii acestei ediţii33; .în concluziile studiului lingvistic asupra cărţii {Facerea din Biblia de la 1688, V. Arvinte, face.următoarea apreciere de ansamblu privitoare la textul corespunzător din ms. 4389: “Limba .acestui text respectă, normele literare sudice, munteneşti, şi este cea mai apropiată de limba literară modernă. Cu, prilejul, discutării fiecărui fenomen mai important; această idee a fost mereu scoasă în relief’34. La o concluzie similară a ajuns şi Aurelia Bălan-Mihailovici: “traducerea conferă ms. 4389 valoarea unică;de document în care este conservată limba română populară,-limba vorbită, nesupusă canoanelor artificiale, impuse conştient sau.inconştient de traducătorul care se lasă furat de tiparul slavon sau grecesc”35. Aceleaşi particularităţi le are şi limba îndereptării legii.: r 3.2.5.,Traducerea Vechiului Testament dinms. 4389 este relativ bogată în cuvinte şi forme specifice graiurilor dacoromâneşti nordice şi de.sud-vest, dintre care. multe pot constitui dovezi că traducătorul 32 Vezi Monumenta Linguae Dacoromanonim. Biblia 1688, Pars J. Gene-sis, Iaşi, 1988, 'ParsII. Exodus. Iaşi, 1991, Pars III. Leviticus, Iaşi, 1993, Pars IV. Nimeri,- Iaşi;--1994; Părs V. Deuterohomium, Iaşi, 1997. Fiecare volum are lă început cîte un amplu studiu lingvistic, elaborat de V. Arvinte, asupra'cărţii respective din Biblie de la 1688, în comparaţie cu textele corespunzătoare din ms. 45 şi 4559.-în continuare cităm aceste cinci studii cu următoarele prescurtări: Arvinte; St. /.' Gen., Arvinte, St. ţ Ex., Arvinte, St. l. Lev., Arvinte, St. I. Num., Arvinte,St. I.Deiit”. Observaţii lingvistice interesante privitoare la textul din iris. 4389 se găsesc şi în secţiunea intitulată Comentarii din fiecare volum al ediţiei. Vezi Felicia Şerban, Manuscrisul 4389 al Bibliotecii Academiei Române'. Aspecte ale traducerii, în “Cercetări de lingvistică”, XXXIII,. 1988, nr..l,:p; 11-16; Eugen Munteanu, Biblia de la Bucureşti (1688) şi manuscrisele contemporane paralele, în “Dacoromania. Jahrbuch fur ostliche.Latinitat”, voi. 7, 1988, p. 173-194, şi Tipuri de calcuri’ lexicale în Biblia de lai Bucureşti (1688) şi în versiunile preliminare contemporane (cu exemplificări din Cartea înţelepciunii lui Solomon), în “Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al.I.Cuza» din Iaşi”, (serie nouă), Lingvistică, tomul XXXVI, 1990, p. 59-112; Aurelia Bălan-Mihailovici, Oralitate sau nonpoeticitate în traducerea Vechiului Testament (ms. 4389 al Bibliotecii Academiei Române), în “Memoriile Secţiei de Ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte” [a Academiei Române], X, 1988, p. 119-126. 34 Vezi Arvinte,' St. I. Gen., citat la nota 32, p. 104. : 35 Vezi studiul citat la nota 33, p. 121. 39 era originar din Oltenia, din sud-vestul Transilvaniei sau din Banat, ori va fi petrecut timp mai îndelungat în această regiune. Unele dintre ele, în speţă moldoveneşti, provin din traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul (Milescu), pe care Daniil Panoneâ-.nul a folosit-o în manuscrisul autograf al acestuia; Ca şi în cazul îndereptării legii (vezi 1.3.), prezentăm mai jos o listă de cuvinte şi forme specifice graiurilor dacoromâneşti nordice sau de sud-vest aflate în ms. 4389. acera vb. I “a aştepta”: “aşteptînd ei lumina, le-au fost întu'ne-rec, şi aciorînd rază, au mai întunerec” (f. 353r, Is. 59, 9), “ai aciurat asupra casei lui Israil cu mînă de sabie vrăjmăşască în vremea răotă-ţii lor” (f; 401v, Iez. 35, 5), “se-au aprins inimile lor ca un cuptori, cînd aciura ei” (f. 418v, Os. 7, 6). afund adj. “adînc”: “nu este afund den piele [...], iată, nu va fi vederea ei mai afund decît pielea” (f. 50v, Lev. 13, 26, 31). afunda vb. I “a se cufunda”: “cu fundul îi acoperi, afundară în adînc ca piatra” (f. 32r, leş. 15, 5)36. agru s.n. “ogor, ţarină”: “peştera cea îndoită [...], carea este în-tr-o lăture de agrul lui” (f. 9V, Fac. 23, 9, cf. şi 11, 13, 17, 20), “de va sfinţi omul Iui Dumnezeu den agrul moşiei lui” (f. 59r, Lev. 27, 16, cf. şi 17-21), “în cîmp [marg.: în agru]” (f. 94r, Deut. 28, 3), “agruri-le şi satele cetăţii” (f. 109r, Iosua 27, 12), “agrurile [marg.: cîmpuri-le]” (f.289r, Ps. 106, 37), cf. şi f. 1 lr, Fac. 25, 9, f. 13v, Fac. 30, 16, f. 24v, Fac. 49, 29, 32, f. 34v, leş. 20, 17, f. 92v, Deut. 23, 24, 24, 19, f. 106r, Iosua 15, 36, f. 106v, Iosua 75, 45, f. 114r, Jud.5, 18, f. 117v, Jud. 9, 27, f. 125v, Rut 4, 3, f. 175v, 4 Reg.S, 3, f. 306v, Pild. 31, 16, f. 336r, Is. 5, 8, f. 369v, Ier. 32, 8, 15, 25, f. 426r, Mih. 3, 12. Studiind soarta acestui cuvînt moştenit în română, V. Frăţilă a constatat dă “în dacoromână, după secolul al XVI-lea, agru s-a retras la periferia vocabularului, astăzi utilizîndu-se rar în sud-vestul ţării (prin Banat şi Oltenia, în judeţele Mehedinţi şi Gorj), în Banat, izolat, acesta dobîn-dind şi sensul «strat deasupra, stratul de la suprafaţa terenului»37. V. 36 Vezi Arvinte, St. 1. Lev., citat la nota 32, p. 16. Vezi Rom. agru (Soarta unui cuvînt), în “Analele Universităţii din Timişoara”, Ştiinţe filologice, XXVIÎ, 1989, p. 77. 40 Arvinte crede că “este posibil ca bază dialectală a celui care a făcut traducerea acestei variante a: Vechiului Testament să fi avut acest ter-men.Dar mai degrabă este.de admis că traducătorul s-a lăsat influenţat de modelele străine: cel-latinesc, care:are cuvîntul ager, ăgri în toate ocurenţele .menţionate, precum şi-cel grecesc, cu 6 âVpoq, ou, prezent în aceleaşi locuri din cartea Facerea, ca şi’agra din ms. ,4389”38. Dat fiind faptul că Daniil Parioneanul a tradus Vechiul Testament din slavonă, folosind versiunea latină doar ca text de referinţă, ca. şi pe cea greacă, pe care a consultat-o însă numai în traducerea lui Nicolae Spătarul, (Milescu); noi-credem că frecvenţă'lui agru în ms. 4389 arată că traducătorul era originar dintr-o'regiune de sud-vest a Dacoromaniei, unde cuvîntul se folosea atunci în mod obişnuit. , ■ T: ■ .v ■ ;V. H aleş s.n. “pîndă”: “să-ţi aşăzi o seamă de oameni aleş după ceta- te”. (f. 101r, Iosua 8,2), “puseră spre dînsul aleş în vîrful munţilor” (f. 117r,Jud.-9,25). ; ■„y. . - - ; - >-■, amu adv.., conj. “deci, iată, dar, însă”: “amu nu voi mai tăcea de nedireptăţile lor” (f. 242v, 3 Ezd. 75, 8, cf. şi 10), “că amuzau venit împrejurul pămîntului răotăţile” (f. 243r, 3 Ezd. 15, 27). , .apleca vb.I “a alăpta”: “să-ţi chem o doică [...] să-l aplece şi să-ţi crească acest copil?”.(f. 25v, leş. 2, 7; cf. şi 9), cf. şi f.8v, Fac. 21, 7,-.f. 382r, Plîng: 4,3. , \ ' bănui vb. IV “a lua în nume de rău, a suspecta”: “Efraim va rîmni Iudei, şi Iuda nu-şi va bănui pre Efraim” (f. 338v,.IsU7,13). , băsău s.n. ‘‘pizmă, ură; batjocură”: “vor face cu tine în băsău şi vor lua toate trudele tale” (f. 396r, Iez. 23, 29). bere s.f. “băutură fermentată”, în expresia ă fierbe berea: “cotlon, este cuptoriul în care zidesc căldările care fierb berea sau fac rachiul” (f. 49v, Lev. 77, 35, marg.). V. Arvinte a arătat că expresia a fierbe berea este calchiată după săs. Băer kochen\m germana literară se spune Bier brauen “a.prepara berea”. Prezenţa acestei expresii în ms. 4389 poate constitui deci încă un indiciu că traducătorul textului “a trăit sau a studiat într-unul din centrele săseşti din sudul Tran- 38 Vezi Arvinte, St. I. Gen., citat Ia nota 32, p. 85. Cf. şi Arvinte, St. I. Ex., p. 30. \ . ' \ .' • . ' 41 silvaniei, foarte probabil la Sibiu”39. beteag adj. şi s.m. “bolnav; infirm”: “mai bun este săracul'ţapîn şi sănătos, decît bogatul beteag la trupul său” (f. 327v, Sir. 30, 14). beteji vb. IV “a (se) vătăma”: “de împoncişătura văpăii vitelor celor stricate, n-au betejit [marg.: veştejit] trupurile celor ce au trecut” (f. 318V, înţel. 79,20). , . biglar s.m. “crainic, pristav”: “şi-l puse [faraon] de şăzu în a doua carîtă de ale lui, şi striga biglariul înaintea lui” (f. 20r, Fac. 41, 43). Provenienţa săsească a acestui cuvînt şi aria lui de răspîndire în sud-vestul Transilvaniei au fost stabilite de V. Arvinte40. boaghe s.f. “bufniţă”: “struţul şi boghea” (f. 88v, Deut. 14, 15)41. ; bubat s.n. “boala numită vărsat”: “vărsat [marg.: bubat]” (f. 71r, Num. 79, 16). bubou s.n. “suman scurt, sarică”: “se îmbracă cu o tîrsină [marg.: cu o haină de lînă sau cu bubou]” (f. 18r, Fac. 37, 34), “cela ce poartă lînă [marg.: bubou]” (f. 330v, Sir. 40,4). caie s.f. “un fel de şoim”: “să vă scîrbiţi [...] şi de pajere,' şi de caie” (f. 49r, Lev. 77, 14), cf. şi f. 88v, Deut. 14, 13. căldare s.f. “cazan”: “la căldările cu carnea” (f. 32v, leş. 16, 3), “cuptoriul în care zidesc căldările care fierb berea sau fac rachiul” (f. 49v, Lev. 77, 35, marg.), cf. şi f. 174r, 4 Reg. 4, 39, f. 213v, 2 Parai. 35,13, f. 322r, Sir. 13, 3, f. 396v, Iez. 24,1. căşuţă s.f. “casă sau cameră mică; locuşof’: “vor întră broaştele în casele tale, şi în căşuţa ta” (f. 28r, leş. 8, 3)”, şi era pietrile fericate în căşuţe de aur şi aşăzate în aur” (f. 42r, leş. 36, 8), “dormim în pat în căşuţa lui” (f. 145r, 2 Reg. 4, 7), cf. şi f. 267v, Iov 37, 9. cebălui vb. IV “a(se)buimăci, a(se) ameţi; a(se) înşela: “în spai- , mă să se cebăluiască inima ta” (f. 234v, 3 Ezd. 4, 2). cebăluire s.f. “buimăcire, ameţeală”: “eu zişi în cebăluirea mea... (f. 274', Ps. 30, 23, cf. şi f. 290r, Ps. 775, 11), “întărit-âu cebăluirea în casa Dumnezeului lui” (f. 419r, Os. 9, 8). Vezi Arvinte, St. I. Lev., citat ia nota 32, p. 22. 40 Vezi Arvinte, St. I. Gen., p. 90. 41 Vezi Arvinte, St. I. Lev., p. 21. 42 cetemă s.f. “canal; cisternă”: “băga apa cu ceterne în cetîate” (f. 184r, 4 Reg. 20,>20). ' ..: , : - - chelbaş adj. “bolnav de chelbe; chel”: “de se va smulge cuiva capul den faţă, chelbaş este” (f. 50v, Lev. 13,41). ' : ■ •: chelbăşie s.f. “boala chelbei; chelie”: “de vă fi pre pleaşâ lui sau pre chelbăşia lui bubă albă...” (f. 50v, Lev. 13,42, cf. şi 43). ciriie s.f. “unealtă”: “ia cm/a ta, tolba şi arcul” :(f.l2r; Fac. 27, 3)-: ' ' ■ '■ ' - - -■ cinişor s.n. “unealtă mică”: “trecînd marea’cu1 uncinişor] sînt mîntuiţi” (f. 316v, înţel.: 14,5). .v:- : cioboate s.f.pl. “cheltuieli pentru alergătură, indemnizaţie”; “au vîndut direptâtea pre argint şi pre cel sărac pentru cioboate” (f. 422r, Am.2,6).; . : '• coştei s.n; “întăritură, fort, castel”: “oraşăle cele cu coşteie” (f. 82r, Deut. 3., 5), “avuţia carea era pren cetăţi, şl prencoşteie, şi pren case” (f. 197v,.l Parai,’ 27,25), cf. şi f. 455r, 2 Mac. 11,6. crosriie s.f.“sarcină,;bagaj cît se poate duce în spinare”: “luoă o traistă [marg.: o crosme] de'pîine”'(f. 134v, 1 Reg. 16, 19), “ceia ce purta crama şi încărca pre măgari” (f. 225r, Neem. 13, 15). ■1 crov s.n. “adîricitură, gaură, vizuină”: “[leul şi balaurii] se tem în crovurile lor şi şădflămînzi în găuri” (f.‘ 268r, Iov 38,40): r ■ • cuhne s.f. “bucătărie”: “cuhnii[marg.: socăcii 'sau bucătării]” (f. 407v, l&7.:46, 23). v *' cuzniţă s.f. “cuptor (în atelierul de fierărie)”: “căldura cuptoriu-lui [marg.: cuzniţeî\”.(f. 330r, Sir. 38,29). dotimi vb. IV “a (se) detorai, â (se) întoarce, a (se) abate”: “do-tîmitu-se-au şi se-au pustiit cortul mieu” (f. 357v, Ier. 4, 20), “că va veni asupra voastră pustiirea dotîrnită' (f. 358V, Ier. 6,26). duroare s.f. “durere”: “întru durori m-au umilit” (f. 265v, Iov 30,. 14). 7 - •. : fasule s.f. “fasole”: “ca o fasule carea se învăluie” (f. 427v, Naum /, 10). ■ •: ferdelă s.f. “măsură de capacitate pentru cereale, baniţă”: “30 âe ferdele de’grîu”(f. 159V3 Reg. 3, 22). ' font s.n. “unitate de măsură pentru greutăţi”: “trei fonturi de aur” (f. 164r, 3 Reg. 10, 17). 43 ghizdav adj. “frumos”: “Rahil era frumoasă la obraz şi ghiz-dăvă Ia fată” (f. 13r, Fac. 29, 17), “şi era Iosif frumos la obraz şi ghizdav la faţă” (f. 19r, Fac. 39, 6), ‘Tamar, foarte frumoasă şi ghiz-dăvă” (f. 150r, 2 Reg. 14, 27), cf. şi f. 263r, Iov 18, 16, f. 316r, înţel. 13, U, f. 391v, Iez. 16, 13, f. 450r, 2 Mac. 3, 26. ghizdăvi vb. IV “a(se) înfrumuseţa”: “inima se ghizdăveşte ăt unsori mirositoare, şi de vinure, şi de tămîie” (f. 305v, Pild. 27, 9). ghizdăvie s.f. “frumuseţe”: “se-au arătat ţie lumina soarelui şi frumuseţea ghizdăviei lui” (f. 240r, 3 Ezd. 10, 50), “pune-vei pre dîn-sul slavă şi ghizdăvie [marg.: mare cuviinţă]” (f. 272v, Ps. 20,-6), “harul şi ghizdăvia va iubi .ochiul tău” (f. 330v, Sir. 40, 22), cf. şi f. 273v, Ps. 27, 4, f. 277r, Ps. 44, 3,'f. 295r, Ps. 144, 5, f. 360v, Ier. 10, 25, f. 384v, Bar. 5,1, f. 391v, Iez. 16, 14, f. 419v, Os. 10, 11. gîldău s.n. “adîncătură într-un rîu”: “vor seca rîurile, şi gîlda-ielc, şi toată adunarea apei” (f. 340r, Is. 19, 6). gîrtej s.n. “gît; gîtlej”: “şi 3 gîrtejă în chipul nucilor într-o fo-fează [...] Şi în sfeşnic să fie 4 gîrtejă în chip de nuci” (f. 36v, leş. 25, 33, 34), “grumazul [marg.: gîrtejul] (f. 295v, Ps. 149, 6), “nu-ţi lărgi gîrtejul tău asupra ei” (f. 327v, Sir. 31, 12), “lipitu-se-au limba celui ce suge de gîrtejul lui” (f. 382r, Plîng. 4, 4), “şi limba ta o voi lega lîngă gîrtejul tău” (f. 387r, Iez. 3, 26). Atlasul lingvistic român, I/I, h. 37 “Mărul lui Adam”, atestă prezenţa formei gîrtej în punctele 800 (Costeşti-Vîlcea) şi 125 (Poiana Turnului - Sibiu), iar în punctul 56 (Micălaca-Arad) forma gîrtăj42. . gludie s.f. “bulgăre (de pămînt), glie”: “mă topesc pătimind de gludiile pamîntului” (f. 260r, Iov 7, 5). grumb adj. “grosolan; necivilizat”: “nărodul cel varvar [marg.: grumb] ” (f. 290r, Ps. 113, 1). gubav adj., s.m. “lepros”: “era om puternic şi slăvit, iară era gubav [marg.: leprosus]” (f. 174r, 4 Reg. 5, 1), cf. şi f. 175r, 4 Reg. 7,4 f. 175v, 4 Reg. 7, 8 f. 179v, 4 Reg. 15, 5. gubăvie s.f. “boala leprei”: “de ară fi fost prorocul [.:.], că acela l-ară fi curăţit de gubăvia M” (f. 174r, 4 Reg. 5, 3, cf. şi 6, 11). hasnă s.f. “folos”, întrebuinţat greşit cu sensul lui haslă s.f. 42 Vezi şi Arvinte, St. I. Ex„ citat la nota 32, p. 32-33, 44 “parolă”: “spuneţi dară hostia, iară ei hu: se putură îriderepta să spuie hdsna” (f. 1 lr;-.Jud:‘/2,6), “şi dede hasiiă ajutoriul lui Dumnezeu” (f. 453v, 2 Mac. 8, 23), “şi dede hasnă celor ce era!cu dînsuPbiruinţa lui Dumnezeu” (fi 456v, 2 Mac; 73,•".15). Probabil că îri toate aceste trei locuri traducerea -Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul (Milescu), al cărui manuscris autograf a fost folosit de Daniil Pano-neanul; avea termenul de proveniehţă-pdlonă ■■haslă “parolă’V-pe care el riu-1'cunoştea, confundîndu-1 deci cu termenul de provenienţă maghiară tonă “folos”. Autorul copiei din ms. 45 a traducerii lui Nicolae Spătarul l-a conservat pe haslă în 2 Mac. 8, 23 (f. 436v) şi 2 Mac. 73, 15 (f. 440Y), dar;I-a confundatei el cu>hasnăIn Jud. 72p6 (f. lllr). Biblia de la 1688 are hasnă în Jud. 12, 6 şi 2'Mac. 8, 23, iar haslă în 2 Mac. 13, 15. : - r ' ■ hatman s;m. “comandant de oaste; povăţuitor”: “vei fi întru noi hatman (f. 66r, Num. 70,31), “hatmanul oştilor” (f. 133v, 1 Reg; 14, 50), ‘,‘povaţă [marg.: hatmanul]\or [’..], hatmanul-[marg.:-pbvaţajloi*’ (f. 439r, 1 Mac. 5, 6, 11), cf. şi f. 17r, Fac. 36, 17, 18, f; 17vyFac. 36, 19,2Vi 29,30,40; 43, f. 32r, leş. 15,4,f. 147v, 2 Reg.^70, 16, f. 177v, 4 Reg. 10, 25, f. 197v, 1 Parai. 27, 5, 7, 8, f, 198r, 1 Parai: 28, 1, f. 262r, Iov 75; 24, f;428r, Naum 3, 10, ’f. 437v, 1 Mac. 3, 13, f. 442vf 1 Mac. 9, 30. '• •' ■■ ■ ■ . Mtmănie s.f. .“funcţia de hatman”: “luoă [...] hătmăniă în locul frăţine-său”(f. 442v; l Mac. 9, 31). - ; ’ ■ ■ - . hereţ s.m'. “erete”: “corbul de noapte, şi hereţul; şi stîrcul” (f. 49r, Lev. //, 18). • ' - hodaie s.f. “odaie, tîrla cu adăposturi pentru vite”: “cetăţi tari, şi hodăiâe or [...],' hodăile [marg;': satele]” (f.: 78r, Num. 32, 36, 41), “şi hodăi;sâ aibă dobitoacele lor” (f.-79v, Num. 35, 3), “cetăţi de lă-cuinţă, şi împrejurul lor hodăi de dobitoacele noastre” (f. 108v, Iosua 27, 2, cf. şi f. 109r, 21, 3, 8), “în curţile [marg.: hodăile]lor” (f. 224r, Neem. 11, 15), “lăcaşul păsărilor şi hodăi cămilelor” (f. 345r, Is. 35, 7). V. Arvinte a arătat că aria de răspîndire a formei hodaie cuprinde nord-vestul Munteniei şi centrul şi nordul Olteniei, zonă din care ar putea fi originar traducătorul textului din ms. 438913. ^: :4? Vezi Arvinte, S/.-7. Mtm., citat la nota 32,:p. 28. 45 holdă s.f. “ogor, teren cultivat”: “şi adună în holdă pînă seara” (f. 125r, Rut 2, 17), “vor lua holdele voastre şi viile voastre” (f. 129v, 1 Reg. 8, 14), “jăfuiesc şi calcă holdele’ (f. 138v, 1 Reg. 23, 1), “plîngeti, holde, pentru gxîu şi pentru orz” (f. 420v, Ioil 1, 11), cf. şi f. 129r, 1 Reg. 6, 14, 18, f. 138r, 1 Reg. 22,1, f. 150r, 2 Reg. 14,30, f. 176v, 4 Reg. 9, 25, 26, f. 220v, Neem. 5, 3, f. 369v, Jer. 32, 7, f. 425v, Mih. 2,2. Cf. şi “holda de pădure” (f. 244r, 3 Ezd. 16, 78) hrabor adj. “viteaz”: “oamenii cei hrabori la război” (f. 248v, Iudit. 2, 7), “şi cel cu inimă hraboră va fugi în zioa aceea” (f. 422r, Am. 2,16). - ' • ’• hrăborie s.f. “vitejie”: “vieţuia în dosăzi, pieri hrăboria lor^’.(f. 378v, Ier. 5/, 30). ; - • ' ■ : : 1 ■ hreasc s.n. “vreasc”: “prins într-un sad [marg.: în nişte hreas-curi] (f. 9r, Fac. 22, 13), “să stingă focul curînd, care este aţinat în hreascurF’ (f. 243v, 3 Ezd. 16, 6), “ca nişte pleve [marg. hreascuri]” (f. 347r, Is. 41, 2), cf. şi f 243r, 3 Ezd. 15, 23, f. 265v, Iov 30, 7, f. 385v, Bar. 6,70. iie s.f. “vintre, partea de jos a abdomenului”: “amîndoi rănichii, şi grăsimea ce este pre dînşii şi ce este la ii [marg.: dăşărturi]” (f. 45r, Lev. 3, 4, cf. şi 10), “şalele cu iile, şi praporul, şi băzărul” (f. 48r, Lev. 8, 25), cf. şi f. 48v, Lev. 9,19. jelcui vb. IV “a (se) jelui”: “veni Avraam să plîngă după Sarra şi să se jălcuiască” (f. 9V, Fac. 23, 2), 'jălcuindu-se la mormînturile celor morţi” (f. 318v, înţel. 19, 3), cf. şi f. 239v, 3 Ezd. 10, 11, f. 339v, Is. 15, 3, f. 344v, Is. 32, 11, 33, 9, f. 364v, Ier. 22, 18, f. 380r, Plîng. 1,1, f.388v, Iez. 8,14, f.423r, Am. 5,16, f. 453r, 2 Mac. 7, 24. jelcuială s.f. “jeluire”: jălcuială (f. 330r, Sir. 38, 18). jelciiire s.f. “jeluire”: “la plîngere şi la jălcuire” (f. 423f, Am. 5, 16), “toate cîntecele voastre în jălcuire” (f. 423v, Am. S, 10), “vor cînta cîntec cu jălcuire” (f. 426r, Mih. 2, 4). ; mălai s.n.:“mei”:“mei [marg.: mălai]” (ţ.387r, lez. 4, 9). . mămuie s.f. “momîie”: “cum sînt mămuiele în pomet” (f. 385v, Bar. 6, 69). mejdină s.f. “hat, hotar între ogoare”: “iubit-au necurăţia dentre mejdinele lui” (f. 418r, os. 4, 18). milcui vb. IV “a se milostivi”: “cînd veţi cere voi. milă, nu mă 46 voi mi7a ţionarul limbii române al Academiei (DL/?) la brăţare,. 4, este înregistrat sensul de “cusătură ornamentală pe pieptul şi pe mînecile ii-:: lor”, atestat în; Ţara Oltului şi la;Braşov. nemoaşte adj. pl. “slabe”: “voi judeca între oile cele grase şi în-tre cele «/moflf/e”;(f.401v,Jez. 34, 20).' , :/ nutrica vb. I “a hrăni, a creşte”: “împăratul Moavului notreca , oi multe şi da împăratului lui Israil 100.000 de miei” (f. 172y, 4 Reg. 3,4)........... ... .. .oblu adj..“drept, neted”: “trei păreţi de piatrăoa^/ă” (f. 216v, 1 Ezd. 6,4). , ogradă s.f. “îngrăditură, loc îngrădit”: “zi feciorilor lui Israil [...] să se tăbărască împotriva ogrăzii” (f. 31v, leş. 14, 2, cf. şi 9), cf.;, şi405v,'Iez.42, 20. ",; . , olccăi vb. IV “a se văita, a se tîngui”: “va plînge şi se va olecăC' ■ (f. 425v, Mih. /, 8), “nu plîngeţi cu lacrăme şi nu vă olecăiţf' (f. 426r, Mih. 2, 6), cf. şi 360r, Ier. 9,17, f. 388r, Iez. 7, 27. • , olecăire s.f. “văitare, tînguire”: “plîngere şi olecăire" (f. 369r, Ier. 37, 15). .... ..... olovină s.f., “bere; băutură fermentată”: “să se oprească de vin [...], şi de,oţet.de olovină” (f. 63r, Num. 6, 3), “orice va plăcea sufletului tău [...], sau vin, sau olovină’ (f. 88v, Deut.14,26), cf. şi f. 340r, Is. 79, 10, f. 342v, Is. 28,7, f. 343r, Is. 29,9. , ortac s.m. “tovarăş, asociat”: “loveşte pre păstori, şi se vor ră7 sipi-oile, şi voi întoarce mîna mea asupra ortacilor” (f. 434r, Zah. 13,6). ........... .......... pasăre s.f. “vrabie”: “vrabia [marg.: pasăre]” (f. 270v, Ps.10,2). 47 păcurar s.m. “cioban”.* “căzut-au foc den ceri [...] şi au ars oile, aşijderea au mîncat şi pr& păcurari” (f. 258v, Iov 7,16). ; păcurăresc adj. “ciobănesc”; “tulba [marg.i teşila] cea păcură-reasca ’ (f. 135v, 1 Reg. 17,40). peveţie s.f. “meşteşugul cîntării”: “peveţia noastră s-au umilit, şi cîntarea au tăcut” (f. 239v, 3 Ezd. 10, 22). . v , piatră s.f. “grindină”: “piatră [marg.: grindină]” (f. 342v, Is. 28, 2, f. 344v, Is. 32,19), “grindină [marg.: piatră]’’ (f. 344r, Is. 30, 30). plehupă s:f. “pleoapă; capac de sicriu, de ladă”: “şi făcu Veselii] sicriul [...], şi făcu acoperemîntul lui, adecă capacul [marg.: sau plehupă]” {f. 43r, leş. 37, 6), “plehupele ochilor” (f. 297r, Pild. 4, 25, f. 297v, Pild. 6, 4, f. 306v, Pild. 30, 13). V. Arvinte a stabilit că aria de răspîndire a formei plehupă cuprinde localităţi din sud-vestul Transilvaniei şi nord-estul Olteniei44. poligni vb. IV “a doborî”: “toţi copacii cei bine roditori îi vei polignr (f. 173r, 4 Reg. 3,19, cf şi 35). polimi vb. IV “a da formă, a modela”: “[olarul] lutul îl va po-limi în braţele sale” (f. 330r, Sir. 38, 33). ponoslui vb. IV “a imputa”: p'onosluiră asupra lui Dumnezeu” (f. 283r, Ps. 77, 19). 1 porumboaică s.f. “femela porumbului, porumbiţă”: “cuprinde-ţi feciorii tăi şi-i hrăneşte cu veselie, ca porumboaica” (f. 233v,; 3 : Ezd. 2, 15), “ochii tăi de porumboaică’ (f. 31 lr, Cînt. 6, 8, cf. şi 2, 14), “una este porumboaica mea, cea deplină a mea” (f. 311v, Cînt. 6, 8, cf. şi 5, 12), cf. şi f. 346v, Is. 38, 14, f. 353r, Is. 59,11, f. 388r, Iez. 7, 16, f. 419r, Os. 7, 11, f. 427v, Naum 2, 7. în Dicţionarul limbii române al Academiei (DLR) sînt citate pentru acest cuvînt numai atestările din Atlasul lingvistic român, I, h. 1023, punctele 160 (Ighi-şul Vechi-Tîmava Mare), 170 (Streja-Cîrţişoara, Făgăraş), 341 (Rac-şa-Satu Mare), 780 (Valea lui Enache-Ârgeş), 782 (Arefu-Argeş), 839 (Strîmbu Vulcan-Goij). price s.f. “ceartă, pricină”: “cela ce va faCe price vecinului său” (f. 57 , Lev. 24, 19, cf. şi 20), “tot cel rău va scorni price [marg.: cuvinte împoncişate]” (f. 301v, Pild. 17, 11), “a iubi pricea [marg.: bi- 44 Vezi Arvinte, St. I. Ex., citat Ia nota 32, p. 33. 48 j ruinţa]” (f. 419v, 0s.70, 11), cf. şi>f:^284r, Ps. 50; 8): ; - prici vb. IV “a se certa”: “se certa [marg.: se priciia]” (f. 12r, Fac.26, 35),’“se /?nri/a înaintea împăratului” \f. '159v, 3 Reg: 3, 2), “m-am pricit cu căpeteniile” (f. 225r, Neem. 13,' 11), “nu se va mai prici [marg.: judeca]” (f. 418r, Os. 4, 3). ’ : : ' •' pricire s.f. “ceartă”: “la apa pricireC’ (f.288v, Ps.705,31). -prietnicie s.f. “prietenie” (f. 137v, 1 Reg. 20, 41, f. 204v, 2 Parai. 16, 3, f. 205v, 2 Parai. 19, 2, f.'206v, 2 Parai. 20, 35, 37,; f. 314v; înţel. 5, 18,.f. 320r, Sir. 6, 17, f:'321r, Sir. 9, 9, f. 326v, Sir. 27, 20, f. 380r, Plîng. 1, 2, f. 415r, Dan 11, 6, f. 415V, Dan. 11, 23, f. 441v, 1 Mac. 5,.1, f. 442r,'l Mac. 8,; 12,17, f.:443v, î Mac. 70, 20, 23,'26, f. 444r,..l Mac. ,70,54, f. 445v; 1 Mac. 72, 1, 3, 8,10,11, f. 447r, 1 Mac. 14, 18, 22, f. 448r, 1 Mac. 15, 17, f. 450v, 2 Mac. 4, 11, f. 451v, 2 Mac. 5, 9). Gf. şi împrietnici vb.TV “a se împrieteni” (f. 150v, 2 Reg. 15, 6, A 329v, Sir.>37, 1). ■ : " ' ; . ‘ •:r>; pristavy s.m. “crainic, vestitor”: “strigă pristavul după apusul soarelui” (f. 171v, 3 Reg. 27, 36). ' ; ' .. scărîndăvi vb. IV “a se îngreţoşa, a se scîrbi”: “începură a umbla fieştecare neam în voia poftelor sale [...] şi sescănndiviia de po-rîncile tale” (f. 234r, 3 Ezd. 3, 8), “ascultaţi aceasta [:..], ceia ce vă scărîndăviţi de judecatâ”-.'(f;426r;:Mih. 3,9).' "!v:' scărîndăvie s.f. “greaţă, scîrbă”: “vom şti [...] şi de unde este lucrul vostru, cela ce au ales pre 'voi scîrăndăvie den pămînt” (f. 347v, Is. 41, 24), “ruşinatu-se-au că au făcut cele de scîrăndăvie" (f.-359v, Ier. 8, 12). . . • ; - ; - scopot-s.n. “cîntec, melodie”: “vinul şi scopotele- veselesc' inima” (f. 330v,:Sir. 40, 20), “cu chimvale, şi cu fluiere, şi cu cîntări; şi cu scopote" (f. 447r, 1 Mac. 13, 51). ; sfădi vb; IV “a se’certa”: “sesfădiră păstorii Gherarilor cu păstorii. :i”.(f. llv,Fac..26, 20), “dese vor sfădi doi oameni” (f. 34v, leş.' 21, 18,22). -/ir , ,.i- ■: ; ! ; socaci s.m. “bucătar”: “zise Samoil socaciului [marg.: bucăta-riului]...” (f. 130v, 1 Reg. 9,23, cf: şi 24)'. socăcie s.f. “bucătărie”: “cuhnii [marg.: socăcii sau bucătării]” (f. 407v, Iez. 46, 23). spichinar subst. “levănţică”: “floare de zmimă aleasă 500 de 49 sicle, şi scorţişoară mirositoare jumătate pre atîta, adecă 250, şi spi- chinar 250” (f. 39v, leş. 30, 23)4> spîrli vb. IV “a (se) zbîrli”: “va îndirepta perii [marg.: spîrli]" (f. 326v, Sir. 27, 15). : •’ stavă s.f. “herghelie”: “cirezile de boi, şi turmele de oi şi de capre, şi stavelc de cai” (f. 249r, Iudit. 3, 3). stîrminare s.f. “dărăpănare”: , “munţii îi apără, şi-i pasc dealurile care sînt puse în stîrminare'’ (f. 250v, Iudit. 7, 8). j • stîrminos adj. “rîpos”: “ţi-au scos izvor de apă den piatră stîr-minoasa” (f. 85r, Deut. 8, 15). stobor s.m. “îngrăditură de scînduri, împrejmuire”: “tăiaţi lemnul ei, şi dăşchideţi împrejurul Ierusalimului stoborii” (f. 358r, Ier. 6, 6). - ’ ' . ; strămurare s.f. “nuia cu vîrf ascuţit, cu care se îndeamnă vitele la mers”: “cuvintele celor înţelepţi sînt ca strămurările boilor” (f. 310v, Eccl. 12, 11), “cela ce se va lăuda cu strămurarea şi va goni boii” (f. 330r, Sir. 38,26). : stidi vb. IV “a se ruşina, a se smeri”: “se vor ruşina, şi se vor stidr (f. 281v, Ps. 70, 24), cf. şi f. 284r, Ps. 82, 19, f. 347r, Is. 41, 11,: f. 349r, Is. 45, 16,17, f. 359v, Ier. 8, 12, f. 362r, Ier. 15, 9, ^ - stidintă s.f. “ruşine”: “în ruşine şi în stidintă’ (f. 281v, Ps. 70, 13). sudalmă s.f. “ocară;, înjurătură”: “cu blesteme şi sudălmi” (f. 327f, Sir. 29, 9), cf. şi f. 342v, Is. 28, 1, f. 427v, Naum 2, 2. şireag s.n. “trupă, ceată, coloană de ostaşi”: “şireagul tăbărăi Iudei” (f. 60v, Num. 2, 3, cf. şi 17), “era învăţaţi la şireagure” (f. 188v, 1 Parai.,5, 18), “spre rînduirea [marg.: şireag] oştilor” (f. 294v, Ps. 143, i), cf. şi f. 340v, Is. 21, 8. şiregui vb. IV “a se aduna, a se aşeza în şirag, în poziţie de luptă”: “într-acel loc să se şireguiască [marg.: puie şireaguri]” (f. 191v, 1, Parai. 11, 13), “se şireguiră împotriva feciorilor lui Amon” (f. 194v, 1 Parai. 19, 11), “se va şiregui spre război” (f. 420v, Ioil 2, 5), cf. şi f. 437r, 1 Mac. 2, 32, f. 438r, 1 Mac. 3, 58, f. 446r,' 1 Mac. 13,13. 45 Ibidem, p. 31. 50 ■ . _ şireguire s.f. “adunare, aşezare în şireag”: “oameni aleşif spre şireguire [marg.: la război]” (f. 446r, 1 Mac.'72,41).u • 1 :şupi vb. IV “‘a răpi”, şupitură s.f. “răpire, lucra răpit”: “boierii lui în mijlocul lui; ca lupii cei ce şupesc şupiturt’ (f. 395v, Iez. 22, 27). ' .• . şuşală s.f. “fîşie de came uscată”: “strînse şi uscără lor şuşală împrejurul-taberii” (f. 66v, Num. 77, 32), “oasele mele se uscără ca şuşala [marg.ruscăchmea]”(f. 287VPs. 101,4).- ■ tearfă s.f. “zdreanţă”: “luă de acolo nişte îerfe vechi şi funi [...] Pune terfele ceste supt ftini” (f.-372v, Ier. 38, 11.-12). teşUă s.f. “taşcă, geantă”: “tulba [marg.: teşila] cea păcurească” (f. 135v, .1 :Reg; 17, 40), “luă den teşila lui partea ceea de ficaţii peştelui” (f.246v, Tob. S, 2). tîmpi vb. iy:;“a se toci”: “se tîmpise toate cîte avusese "ei gata în vremea secerişului săcurile şi secerile” (f. 132v, 1 Reg. 13, 21). tron s.n. “ladă (de ţinut lucruri mai scumpe); sicriu”: “să faci sicriul mărturiei de lemn neputred...[marg.: cît să fie tronul legii de mare şi cum să se împodobească]”, (f. 36v, leş. 25, IO)46. tulbă s.f. “taşcă, geantă, traistă”: “ia cinia ta, tulba şi arcul” (f. 12r, Fac. 27, ’3), “alese 5 pîetri den părău bune şi le băgă în tulba [marg.: teşila] cea păcurărească careă'o purta el” (f.'l35v, l.Reg. 17, 40, cf/ şi 49), cf. şi f. 246v, Tob. 8, 2, f. 265v, Iov 30, 11, f. 270v, Ps.' 70,3;f.341r,Is.22,6,f 350r,ls.49,2. : ucidie'vb. HI “a(se) bate, a (şe) iovi”: “lovi [marg.: ucise] Domnul' pre: nărod pentru facerea viţelului căre-1 făcu Aaron” (f. 40v, leş. 32, ’ 35), “Dâvid [...] se ucidea şi'plîngea, şi. postiră după Saul”,(f. 143r,2Reg. 7; 12). / " ; , uniciune s.f. “unitate” : “uniciunea gîndului” (f. 326r, Sir. 25, 2). ' văiera vb. I “a se jeli, a se: văita”:“se văierd căci au închis Domnul pînteceiei ti” (f. 126v, 1 Reg/ 7, 6), “zicea că se văierează împăratul pentru fiiu-său” (f. 153r, 2 Reg. 19,2). vîrghină s.f. “instrument muzical, ţimbal”: “ieşiră fete [marg.: cenghierese] dănţuind [...], zicîndîn timpane şi în virghine, şi juca cu 46 Ibidem. 51 veselie” (f. 136r, 1 Reg. 18, 6), “jucînd şi zîcînd în organe întinse cu tărie, şi cu cîntări, şi-cu alăute, şi cu tîmpane, şi cu virghine” (f. 145v, 2 Reg. 6, 5), “şi leviţii, feciorii lui Asaf, în virghine să laude pre Domnul” (f. 215v, 1 Ezd. 3, 10), “lăudaţi-1 în ţimbalele [marg.: virghine] cele cu glasuri bune” (f. 295v, Ps. 150, 5), cf. -şi f. 192 , 1 Pa-ral. 13, 8, f. 193r, 1 Pral. 75, 29, f. 193v, 1 Parai. 16, 42, f. 196v; 1 Parai. 25,1, f. 200v, 2 Parai. 5,12, f. 210r, 2 Para], 29,25. Cuvîntul este de provenienţă maghiară, rar folosit în epocă. Vezi şi Gheorghe Chi-vu, Emanuelâ Buză, Alexandra Roman Moraru, Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limbă română veche (1421-1760),'Bucureşti, 1992, p. 363. - ' zgrebeni subst. pl. “puzderii, resturi de la meliţatul cîriepii şi ăl inului”: “ca nişte puzderii [marg.: zgrebeni], cîndu-i prigoreşte focul” (f. 120v, Jud. 15, 14), “zgrebeni strînşi, săborul celor farade lege” (f. 324v, Sir. 21,10), “va fi tăria lor ca puzderiile zgrebenilor’' (f. 335r,Is. 1,31). ; ; ' 3.3. Romanul Varlaam şiIoasaf ■■ ■■ • ' .i . • \n:- 3.3.1. Datorită faptului că două dintre primele copii cunoscute ale traducerii româneşti a acestui roman (ms. 2470, copie din anul 1671, şi ms! 3339, copie din anul 1673, ambele.de la BAR) conţin informaţia, preluată şi de unii copişti de mai tîrziu, câ traducerea a fost făcută de Udrişte Năsturel, istoria literară îl consideră drept traducător incontestabil al romanului Varlaam şi Ioasaf pe acest învăţat: boier muntean din prima jumătate a secolulului al XVII-lea. Această! atribuire de paternitate literară s-a făcut însă nu pe baza,mărturiei lui,! Udrişte Năsturel, consemnată în vreo însemnare proprie, ci -potrivit afirmaţiei unor copişti de după un deceniu de la moartea lui, care puteau transmite o informaţie inexactă, cum este cea din ms. 3339 potrivit căreia Udrişte ar fi tradus romanul “dupre elineşte slavoneşte şi rumâneşte” (f. 28 lr). Este posibil ca adevăratul traducător să nu-ş fi semnat lucrarea, sau ca numele lui să se fi pierdut între timp, de li o copie la alta, iar mai tîrziu, întrebîndu-se cine a putut face traduce rea acestui roman, un cititor sau un copist să o fi atribuit mai curîn învăţatului şi reputatului boier Udrişte, decît modestului şi mai puţi 52 ■ } I ....- - - - ............................... Cunoscutului1 monah. Daniil, care, prin anii 1656-1660, a fost nevoit ;să .părăsească,Ţară Românească. Constatarea noastră că traducerea 'Vechiului Testament din ms.;4389 are numeroase particularităţi lingvistice şi stilistice comune cu îndereptarea legii, tradusă de Daniil ; Panoneanul,' şi cu traducerea romanului Varlaam şi Ioasaf, a învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, a. Vieţii Patriarhului Nifon şi a altor texte româneşti din aceeaşi perioadă schimbă 'datele problemei, pentru că Vechiul Testament din ms. 4389 a. fost tradus după anii. 1664 (căci traducătorul a folosit şi textul autograf al 1 versiunii lui Nicolâe Spătarul), iar Udrişte Năsturel murise probabil [în anul 165847. Dupăcum vom vedea, faptul că romanul Varlaam şi Ioasaf nu a fost tradus de Udrişte Năsturel; cum ne-am obişnuit să | credem, ci de Daniil Panoneanul, este o certitudine pe care .ne-o oferă studiul limbii acestei: traduceri, în comparaţie cu limba îndereptă-rii legii, la Vechiului Testament din ms. ‘4389 şi a altor traduceri care i ! se pot atribui învăţatului monah. . - | : 3.3.2. Determinarea textului slavon după care a fost făcută traducerea românească a,romanului,.descrierea manuscriselor versiunii româneşti, stabilirea filiaţiei lor şi alte chestiuni, filologice privitoare :1a această traducere.au constituit obiectul unor minuţioase cercetări ■ efectuate îndeosebi de Emil Turdeanu48,Lucian Predescu49, Dan Holdă Mazilu50, Mihai Moraru şi Cătălina Velculescu51. Nu considerăm necesar să prezentăm aici rezultatele cercetărilor respective. Ne vom ' referi numai la unele observaţii discutabilei făcute pînă.acum cu pri- 47 Vezi art. cit' h nota 27. ' •' 48 Vezi Varlaam şi-Ioasaf Istoricul şi filiaţiunea redacţiilor româneşti, în ■_ "Cecetări, literare”, I, 1934, p. 1-46, Varlaam şi Ioasaf Versiunile traducerii lui Udrişte Năsturel, în “Biserica Ortodoxă Română”, LII, 1934, nr. 7-8, p. 477-481, Le roman de Barlaam et Ioasaph en roumain,-în-volumul âtudes de litterature roumaine et d’ecrits slaves et grecs des Principautes Roumaines, Leiden, 1985, p. 329-380,450. . ; 49 Vezi Udrişte Năsturel şi răspîndirea romanului religios Varlaam şi Ioa-:saf, în “Biserica Ortodoxă Română”, LXXIII, 1965, nr. l-2i p. 91-113.: 50 Vezi monografiile Udrişte Năsturel, Bucureşti, 1974, p. 204-269, şi Varlaam şi Ioasaf. Istoria unei cărţi. Bucureşti, 1981. . 51 Vezi Bibliografia analitică a literaturii române vechi. Voi. I,,Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, partea a 11-a, Bucureşti, 1978, p. 437-495. 53 . vire la grafia primelor trei copii cunoscute ale traducerii romanului Varlaam şi Ioasaf (ms. 588, 2470, şi 3339 de ]a BAR), la relaţia din- -tre manuscrisele 2470 şi 588, a căror copiere a fost atribuită, integral sau parţial, lui Fota grămăticul, copistul ms. 3339,şi, pe scurt, la modul în care a fost remaniat textul aflat în copia din ms. 3339. 3.3.2.I. însemnarea de pe f. 28lr a ms. 3339 arată că acest text este copiat de “Fota, gramatic domnesc”, în anul 1673. Manuscrisul a fost achiziţionat de BAR abia în anul 1955. în introducerea ediţiei din 1904 a traducerii romanului Varlaam şi Ioasaf G. Dem. Teodo-rescu şi P. V. Năsturel au atribuit lui Fota şi copiile din ms. 588 şi 2470 (fost ms. 293 de la Muzeul de Antichităţi)5 , atribuire acceptată de E. Turdeanu53 şi de alţi cercetători. Dan Horia Mazilu este de părere că în ms. 588 sînt “trei feluri distincte de scris”: primul, f. 1-192v; al doilea, f. 193r-276r; al treilea, f.276r-296, “faţă de numai două modalităţi utilizate în ms. 2470”: prima, f. 1-381v; a doua, f. 382r-443. După ce afirmă că scrisul din prima parte a ms. 588, f. l-193r, este “similar cu cel din prima parte din ms. 2470", D.H. Mazilu conchide: “după părerea noastră, doar aceste ultime caiete [f. 382r-443 din ms. 2470, n.n.] sînt rodul muncii lurFota grămăticul; acestea şi partea mediană a ms. 588”54. între timp, E. Turdeanu a constatat însă că ms. 588 este scris de numai doi copişti: primul, f. 1-276r; al doilea, f. 276r - 296, dar continuă să creadă că prima parte a ms. 558, ms. 2470 şi ms. 3339 “sont l’oeuvre d’un seul et meme scribe”55. Comparînd grafia manuscriselor 588, 2470 şi 3339, am ajuns şi noi Ia concluzia că ms. 588 este scris, într-adevăr, de numai doi copişti anonimi, aşa cum a constatat E. Turdeanu. Edificatoare este, de exemplu, grafia identică a slovelor tr unite într-un singur semn grafic, care apare frecvent în f. l-276r ale ms. 588, în cuvintele cătră (f. 52 Vezi Viaţa sfinţilor Varlaam şi Ioasaf tradusă din limba elenă, la anul 1648, de Udrişte Năsturel de Fierăşti, Bucureşti, 1904, p. X1II-XVI şi XXXI11-XXXIV. 53 Vezi Varlaam şi Ioasaf. Istoricul şi filiaţiunea..., citat la nota 48, p. 3-5. 54 Vezi monografiile Udrişte Năsturel, p. 239-241, şi Varlaam şi Ioasaf..., p. 107-109, citate la nota 50. Sublinierile autorului. 55 Vezi Le roman de Barlaam et Ioasaph..., citat la nota 48 p 338-339 si 345. 54 >6r, 8V, \2T, 23r, 51r, 70r, 104r, 110r, 127r, 137r, 157v, 159v, 214r, 219r, 223v,i227v, 229v, 236r, 246v, 251r, 256r, 258v, 266v, 270r, 274r, 276r 7), «mt (f. 6V, 7V, 14v, 17r, 102r, 118r, 204v, 212v, 223v, 236v, 243v, 244v, 250r, 270v, 274r), panf/w (f. 7V, 8V, 10r, 12r, 27r, 40r, 51r, 90r, 113v, 154r, 158r, 160r, 168r, 180r, 198r, 209v, 219v, 220v, 227r,229v, 236r,-242r, 250v, 255y258r, 258v, 266v, 2741) şi. altele. Grafia similară a slovelor tr,\n aceleaşi cuvinte, are alt desen în f. 276v-296 ale ms. 588-, de exemplu, cătră (f. 277\ 285r, 290r, 290v); întru (f. 285r, ,387Y288V, 295v), păntru (f. 277r, 291v, 295v). ' . în ms. 2470, numai foile l-381v sînt scrise, în mod evident, de Fota grămăticul, cum atestă, de exemplu, următoarele grafii absolut identice cu cele din ms. 3339, copiat de el: slova / în cuvîntul cătră (ms. 2470, f. 322v, 324v, 325r, 326r, 344r; ms. 3339, f. 9V, 10r, 1 lv, ] 8r, 30r, 152r, 162y, 171v, 181r, 194v); slova t suprascrisă în cuvintele alt (ms. 2470, f. 325r, 337r, 338v, 342r; ms. 3339, f. 10v, 15r, 22v, 92v, 93r, 184r, 201T), fost (ms. 2470, f. 323r, 328v, 330v, 332r, 332v; ms. 3339, f. 103v, 148r, 149v, 188r, 188v, 244r), mult (ms. 2470 î. 324r, 326r, 334r, 338r; ms. 3339, f. 8V, 122v, 129v,i95r), sînt (ms. 2470, f. 320v, 321r, 322v, 324r, 327v, 328r, 335r, 336v, 337r,'337v,; 338v, 339r, 340r, 341r, 342v, 343r; ms. 3339, f..8y, 99v, 101v, 103r, 137r, 164v, 191r, 242v) şi altele; semnul două puncte urmat de o tildă, de la sfîrşitul unor titluri, capitole sau paragrafe (ms. 2470, f. 320v, 321v, 322r, 322v, 323r, 323v, 325r, 325v, 327r, 327v, 328r, 328v; ms. 3339, f. 201v, 202r, 206r, 206v, 218r,226r, 233v, 240r, 245v, 250v, 258v, 263r, 267v,274r, 28 lr). în foile 382-443 ale ms. 2470, scrise de al doilea copist, necunoscut, grafia slovelor tr unite într-un singur semn grafic este diferită de grafiile, lor similare din cele două scrisuri aflate în ms. 588, semnalate mai sus; de exemplu, în cuvintele cutremurat (f. 382r), împotriva (f. 441r), întră (f. 440r), întregi (f. 440r), întm (f. 439v, 441v, 442r), pentru (f. 385r, 441r), potrivnică (f. 440v), strălucire (f. 440v), trupul (f. 439v), trupuri (f. 440r) şi altele. în scrisul lui Fota grămăticul din ms. 3339 asemenea grafie a slovelor tr apare sporadic şi are un desen total diferit de cele ale grafiilor similare aflate în ms. 588 şi în foile 382r-443 ale ms. 2470', de exemplu, în cuvintele cătră (f. 54v, 102v,, 130r, ,130v, 138r„240v), Dumitraşco (2811), întru (f. 1141r, 24 lv), măiestrii (f. 210r), noastre (f. 203v), pentru (f. 69r, 139r), strîn- 55 seră (f. 177v). în foile 320v-344r ale ms. 2470, luate de noi drept eşantion de scriere pentru comparaţia cu ms. 3339, această grafie a slovelor tr, nu apare niciodată. Aşadar, Fota grămăticul nu este copistul părţii mediane a m's. 588 (f. 193v-276r), nici al părţii de la sfîrşit a ms. 2470 (f. 382r-443), cum a crezut D.H. Mazilu. Ms. 588 este o copie mai veche, efectuată de doi copişti necunoscuţi, după care Fota grămăticul a reprodus, aproape fără modificări, textul aflat în prima parte a ms. 2470 (f. 1-381v), lăsînd copia neterminată. Numerotarea cu roşu a glavelor în colontitlurile acestei părţi a ms. 2470 şi grafia, tot cu roşu, a slovelor iniţiale ale cuvintelor cu care încep multe paragrafe aparţin, în mod evident, altei persoane, fiind scrise în general cu caractere cursive. 3.3.2.2. E. Turdeanu, Lucian Predescu şi alţi cercetători au afirmat că ms. 2470 a fost copiat după ms. 588. D.H. Mazilu a încercat să demonstreze că ms. 2470 ar reproduce un alt izvod, nu textul din ms. 588, dar argumentele invocate de domnia sa nu sînt întemeiate. De exemplu, D.H. Mazilu interpretează în mod eronat felul în care au fost făcute de copist două corecturi pe o pagină din ms. 588 : “La fila 132r din ms. nr. 588 copistul, în timpul transcrierii, a sărit două pasaje, pe care, veriflcînd ulterior lucrarea, le-a adăugat deasupra şi dedesuptul textului din pagină, introducîndu-Ie cu +) infra şi ++) su-pra (completarea este în mod cert ulterioară, pentru că diferă cerneala). Comparînd pasajele omise cu textul complet din mssele nr. 2470 şi 3339 B.A.R., am ajuns la constatarea că în ms. 588 ele au fost introduse greşit, invers, unul în locul celuilalt. Că lucrurile stau aşa, şi nu altfel, ne-o dovedesc nu numai comparaţia cu versiunile citate, ci şi logica internă a textului, precum şi ultima probă, şi cea mai concludentă, alăturarea de textul slavon. în acest caz, dacă ms. nr. 2470 ar fi fost copiat după ms. 588, aşa cum s-a afirmat, ar fi însemnat ca ms. 2470 să reproducă eroarea din izvodul model, ceea ce nu se confirmă. Ne permitem să presupunem că ms. nr. 2470 este copiat nu după 588 (deci acesta nu este arhetipul unic), ci după un alt izvod...”56. Autorul nu a cercetat însă cu atenţia cuvenită pagina res- 56 Vezi Varlaam şi Ioasaf..., citat la nota 54, p. 111-112. Sublinierea autorului. 56 pectivă din ms. 588, în care cele două completări, atît în coloana cu textul slavon cît şi în coloana cu textul românesc, suit introduse corect, aşa cum tot corect au fost citite şi copiate de Fota în ms. 2470. Numai că textele paralele ale primei completări (introduse cu semnul arc, de cerc deschis spre stînga, cu un punct la mijloc) au fost scrise în josul paginii, jar textele paralele ale completării a doua (introduse cu semnul bară, oblică avînd în stînga trei puncte dispuse în forma unui triunghi) au fost scrise în partea de sus a paginii, pentru că spaţiul disponibil de jos fusese deja ocupat cu textele primei completări. în ms. 558 nu'există deci “eroarea” imaginată şi folosită drept argument de D.H. Mazilu. Completări similare se află şi pe foile 43r, 74v, 142v, 176v, 18C/ ale acestui manuscris. în categoria “deosebirilor de conţinut” dintre textele copiate în ms. 588 şi ms. 2470, “care pot proveni din lecţiuni eronate, omisiuni sau,greşeli comune de pisar”, D.H. Mazilu încadrează şi pretinsa omisiune din ms. 2470, unde ar lipsi din capitolul 27 un pasaj mai lung, egal cu .textul aflat pe ambele pagini ale unei foi din acest manuscris57. “Omisiunea” a fost semnalată în ediţia din 1904 â traducerii (p. 218-219) şi într-o însemnare de pe f. 336v a ms. 2470, iar informaţia despre existenţa ei a fost preluată ca atare de E. Turdeanu58 şi de alţi cercetători. In realitate însă, în ms. 2470 nu există această lacună. La legatul manuscrisului, probabil, s-a produs intervertirea actualelor foi 337 şi 338 (paginate mecanic), încît foile 336-339 ale ms. 2470 trebuie citite în ordinea 336, 338, 337, 339, textul respectiv fiind astfel complet, ca şi în ms. 588, f. 223r-223v. Faptul că ms. 2470 a fost copiat după ms. 588 este evident pînă la amănunte. Elocvente sînt mai ales unele greşeli de copist aflate în ms. 588, pe care Fota le-a reprodus mecanic în ms. 2470. De exemplu: “au fost ţiindu-se de ciocan şi de cleşte, de au fărit derept hrana lui” (ms. 588, f. 220r, şi ms. 2470, f. 330v; în ms. 3339, f. IST: făurit), “căutîhd pre bărbatul ei pre Sirid” (ms. 588, f. 222v, şi ms. 2470, f. 335r; în ms. 3339, f. 189v: Osirid). Uneori însă Fota comite el în- 57 Ibidem, p. 111. ■ 58 Vezi Varlaam şi Ioasaf. Istoricul şi ftliaţiimea..., p. .5, şi Le roman de Barlaam et Ioasaph..., p. 340-341, citate la nota 48. 57 suşi greşeli de copist: “culcător cu parte bărbătească” (ms. 588, f. 220r; în ms. 2470, f. 330r: călcător), sau înlocuieşte unele cuvinte: “piatra cea scumpa' (ms. 588, f. 35v; în ms. 2470, f. 51r: de mult preţ), “doauă racle de acelea le ferecă pretiutindin'ea cu aur” (ms. 588, f. 40r; în ms. 2470, f. 56r: preste tot, ca şi în ms. 3339, f. 33r). 3.3.2.3. Comparînd, prin intermediul ediţiei din 1904 a traducerii, un fragment din textul copiat de Fota în ms. 3339 cu textul corespunzător aflat în copiile din ms. 588 şi 2470, E. Turdeanu a constatat că “redacţiunea manuscrisului întocmit în anul 1673 [ms. 3339, n.n.] se deosebeşte însă şi prin unele particularităţi de stil de izvoadele de pînă acum. Fără a schimba nimic din textul traducerii, copia din anul 1673 mlădie limba mai aproape de forma vorbită, dînd, pretutindeni, topicei o linie mai cursivă şi, mai rareori, înlocuind unele cuvinte [...] Acest manuscris - conchide E. Turdeanu - ales de gen. Năsturel pentru tipar, deşi mai limpede ca stil, se dovedeşte, la lumina criticii de texte, neindicat să reprezinte tradiţia tălmăcirii lui Udrişte Năsturel şi izolat în arborele de filiaţiune al redacţiunilor pe care le-am putut cerceta”59. Opinia aceasta, împărtăşită de mulţi cercetători60, trebuie însă revăzută, în lumina datelor oferite de comparaţia integrală a copiilor aflate în ms. 588,2470 şi 3339. Căci, dacă este adevărat că ms. 2470 a fost copiat după ms. 588, nu acelaşi lucru se poate afirma şi despre ms. 3339. In copia din acest manuscris apar o serie de cuvinte şi forme rare care nu se află în ms. 588 şi care nu au putut fi introduse în text de copistul Fota. Ele se găsesc şi în traducerea Vechiului Testament din ms. 4389, iar unele apar şi în îndereptarea legii,în învăţăturile lui Neagoe Basarab, în Viaţa Patriarhului Nifon, în învăţături preste toate zilele, în Mystirio sau în Engheniasmos, sau obnovlenie, sau tîrnosanie. Ne referim la cuvinte şi forme ca adeverinţă (şi adevericiune) “adevăr” (vezi 5.2. şi 6.2.), fărădelegiu-ire “fărădelege” (vezi 6.4.), gravani “roşu purpuriu” (vezi 6.7.), încăpui “a cuprinde, a conţine, a încăpea) (vezi 6.8.), moştena “a moşteni” (vezi 6.15), vîrstnic “de o vîrstă” (vezi 6.20.) şi altele. Prezenţă 59 Vezi Varlaam şi Ioasaf. Istoricul şi filiaţiunea redacţiilor..., p. 7-8; cf. şi Le roman de. Barlaam el loasaph..., p. 341-343. 60 Vezi şi D.H. Mazilu, Varlaam şi Ioasaf.., p. 92-97. 58 unor cuvinte rare ca gravani, încăpui sau moştena în ms.3339 şi lipsa lor din copia mai veche aflată în ms. 588 arată că aceste două copii sînt independente, fiind făcute probabil după alte copii, în care textul original al traducerii a suferit modificări mai mari sau mai mici,' atît în ramura reprezentată de ms. 3339 cît şi în cea reprezentată de ms! 588. Evident, într-o ediţie critică a acestei traduceri a romanului Varlaam şi Ioasaf, drept text de bază trebuie luată copia mai veche din ms. 588, aşa cum a opinat E.:Turdeanu. Se pune acum întrebarea: în ce măsură pot fi atribuite grămăticului Fota modificările aflate în copia din ms. 33391 După cum am constatat, în foile l-381v ale ms. 2470 el realizase, în anul 1671, o copie relativ fidelă'a porţiunii corespunzătoare din ms. 588. Putem deci presupune că tot relativ fidel a copiat Fota, în anul 1673, şi textul din ms. 3339, după o copie necunoscută, în care traducerea suferise o serie de modificări, dar păstra încă unele particularităţi lingvistice deosebit de importante, care nu se găsesc în copia din ms. 588. •■Este posibil ca grămăticului Fota să-i aparţină multe dintre numeroasele greşeli de copist aflate în copia din ms. 3339, cum sînt, de exemplu: căzusem (ms. 588, f. 9V; ms. 3339, f. llr: crezusem), “nespusa naştere” (ms. 588, f. 50r; ms. 3339, f. 41r: spusa), “temeiele lumii” (ms. 588, f. 68v; ms. 3339, f. 53v: “temeliile lui”), “se face pulbere”'(ms. 588, f. 75r; ms. 3339, f. 58r: purbele), “se închipuiesc omului' vînătorT’ .(ms: 588, 't >78r; ms. 3339, f. 60v: -vîrtos), “veri dur-mF- (ms. 588, f. 84r; ms. 3339, f. 64v: “vei dobîndF), “pîlcul lucrurilor bune” (f. 588, f. 117r; ms. 3339, f. 89r: tîlcul), povaţă (ms. 588, f. 133r, 133v; ms. 3339, f. 101v: pavăţa), “bărbăţia şi chipzuiala” (ms. 588, f. l72v; ms. 3339, f. 132v: bogăţia), “arătat este cum că...” (ms. 588, f. 173v; ms. 3339, f. 133v: adevărat),/‘pre pămînt culcîndu-mă” (ms. 588, f. 203v; ms. 3339, f. 168v: călcînd), “derept hrana lui” (ms. 588, f. 220r; ms. 3339, f. 187r: rana), “credea [...], şi în lup, şi în maimuţă, şi în zmeu” (ms. 588, f. 222v; ms. 3339, f. 190r: “şi în lup, şi mai mulţi in zmeu”), “o rază cît de mitiutea de lumină” (ms. 588, f. 236v; ms. 3339, f. 207r: un obraz), necurăţenie (ms. 588, f. 25 lv; ms. 3339, f. 225v: necurie), dusese (ms. 588, f. 257r; ms. 3339, f. 233r: didese), păţise (ms. 588, f. 260r; ms. 3339, f. 237v: păţile), “zidi nu-maidecît botezătoare” (ms. 588, f. 260v; ms. 3339, f. 237v: botez ta- 59 re), netăiata (ms. 588, f. 264r; ms. 3339, f. 242r: “cea neiătă”), oraşelor (ms. 588, f. 274v; ms. 3339, f. 255r: oroşanilor), “de treaba hranei"’ (ms. 588, f. 278v; ms. 3339, f. 259r: hainei), răcnire (ms. 588, f. 280v; ms. 3339, f. 262r: rivnire), “mulţimea durorilor” (ms. 588, f. 282r; ms. 3339, f. 263v: mulţimirea). în ms. 588 greşelile de copist sînt rare: “lupesc bunul săraciIor”(f. 74v, probabil în loc de şu-pesc, ms. 3339, f. 58r: răpesc), “mărindu-se ce va face” (f. 114r, probabil în loc de mirîndu-se\ în ms. 3339, f. 86v: nedomirîndu-se), “op să se lipsească tot cătră ceia ce au biruit” (f. 186r; ms. 3339; f. 148v: “cu totul se va lipi spre cei ce...”). Alte două exemple am citat mai SUS. — Grămăticul Fota va fi schimbat, în copia din ms. 3339, o serie de cuvinte şi forme din textul pe care îl transcria, aşa cum procedase şi în copia din ms. 2470. Este puţin probabil însă că lui i se datoresc numeroasele modificări sintactice din această copie, înlocuirea aproape sistematică a unor termeni vechi şi regionali, cum vom constata în cazul cîtorva cuvinte din listele citate în paragraful următor, şi eliminarea unor slavonisme, în locul cărora în copia din ms. 3339 apar sinonime mai cunoscute sau calcuri ale lor, cu care au fost în mod obişnuit glosate slavonismele respective de către traducător şi care sînt mai bine păstrate în copia din ms. 588. De exemplu: bla-gocestie (ms. 588, f. 158v, 253v, 267v, 272v, 273r, 285v; ms. 3339, f. 121r, 227v, 246r, 252v, 253r, 268r: credinţa cea bună), “blagoruzmie (ce se zice cunoaşterea lui Dumnezeu)” (ms. 588, f. 253v; ms. 3339, f. 228r: cunoaşterea lui Dumnezeu), “blagovestnici (ce se zice de bine vestitori sau evanghelişti)” (ms. 588, f. 59v; ms. 3339, f. 47r: vestitori buni), bogoslov (ms. 588, f. 130r; ms. 3339, f. 99r: grăitor de dumnezeire), ciudă (ms. 588, f. 48v, 49r, 51v, 59v, 65v, 137v, 178r, 224v, 254r, 259r, 259v, 268v, 295r; ms. 3339, f. 39r, 39v, 40742r, 47v, 51v, 104v, 139r, 192r, 228r, 236r, 247v, 279v: minune), ciudat (ms. 588, f. 49v, 51r, 244r; ms. 3339, f. 40r, 41v, 216r: minunat), “este-stvoslovia (cum am zice graiul de firea) dumnezeilor” (ms. 588, f. 223v; ms. 3339, f. 191r: graiul de firea), ispovedanie (ms. 588, f. 178v, 290r; ms. 3339, f. 139v, 273r: mărturisire), ispovedi (ms. 588, f. 186r; ms. 3339, f. 148v: mărturisi), “ispovedire (ce se zice mărturisire) (ms. 588, f. 181r, 230r; ms. 3339, f. 142r, 199r: mărturisire), 60 pravoslavnică (ms. JSS, f. 53r, 85v, 93r;ms. 3339, f. 43r, 66r, 71v: drept slăvitoare), pridădi (ms. 588, f. 109V, 167r; ms. 3339, f. 83v: duce, f. 127r; vinde), propovedui (ms. 588, f. 20r, 53r, 134v, 252v, 259v; ms. 3339, f. 18v, 43r, 102v, 226v, 236r: măr/Hrw/), propovedu-ială (ms. 588, f. 156v; ms: 3339, f. 119v: mărturisire), propoveduin-ţă (ms. 588, f. 252v; ms. 3339, f. 226v: mărturisire)', propoveduire (ms. 588, f. 135r, 247v; ms. 3339, f. 103r, 220r: mărturisire), propo-veduitor (ms. 588, f. 256r; ms. 3339, f. 231v: mărturisitor), slavo-slovi (ms. 588, f. 183r; ms. 3339, f. 145v: lăuda), slavoslovie (ms. 588, f. 264v, 267v; ms. 3339, f.'242v: cuvîntare, f. 246v: grăirea slavei), “bărbaţi slovesnici” (ms.: 588, f. 234r; ms. 3339, f. 203v: răspunzători), vîrhovnic (ms. 588, f. 76v; ms: 3339, f. 59v: mai mare), vremennic (ms. 588, f. 6r, 121v, 127v, 141r, 204r, 283r; ms. 3339, f. 92v, 107r: pînă la o vreme, f. 8V, 97r, 169r, 265v: trecător). Adj. vremennic apare o dată şi în ms. 3339, f. 118r: “moarte vremennică’\ în ms: 588, f. 154v, îi corespunde semicalcul vremesc, folosit mai des în acest'manuscris (vezi şi f. 153v, 154v,- 200r, 209v, 210r, 275r, 278v, 383r; în locurile corespunzătoare din ms. 3339, f. 117r, 117v,r 165r, 175r, 255v, 259v, 265v: trecător). Prezenţa lui vremennic în locul menţionat din ms. 3339 constituie încă o dovadă că Fota nu a copiat textul după ms. 588, căci, în atare eventualitate, el ori l-ar fi transcris acolo pe^ vremesc din ms. 588, ori l-ar fi înlocuit cu trecător, nu cu vremennic. - Din textul copiat în ms. 3339 au fost eliminate şi următoarele neologisme de provenienţă greacă sau latină: ‘‘cherdos [marg.: folos]” (ms. 588, f. 79r; ms. 3339, f. 61 T\ folos), “etimologhie [marg.: răspuns gata]” (ms. 588, f. 132v; ms* 3339, f. 101r: gata răspundere), materie (ms. 588, f. 238r, 248v; ms. 3339, f. 208v: lucrare, f. 222r: lucru), “pedagog [marg.: dascăl]” (ms. 588, f. 26r, 31v, 33r, 34r; ms. 3339; f. 23r, 27r, 2%!, 2&v: dascăl), predecălui (ms. 588, f. 213v; ms. 3339, f. 179r: mărturisi), predecăluitor (ms. 588, f. 254r; ms. 3339, f. 229r: mărturisitor), “satir, ce se zice om sălbatec” (ms. 588, f. 219v; ms. 3339, f. 186v: om sălbatec), “siloghizmii lor (ce se zice chipzuielele gîndurilor lor)” (ms. 588, f. 227r; ms. 3339, f. 195v: chipzuielile gîndurilor), “tirania (ce se zice muncitoria)” (ms. 588, f. 135r;ms. 3339, f.l02v:a/77îo^7)- 61 3.3.3. Ca şi îndereptarea legii şi Vechiul Testament din ms. 4389, traducerea romanului Varlaam şi Ioasaf conţine o serie de cuvinte vechi şi regionale care caracterizează graiurile dacoromâneşti nordice şi de sud-vest. Unele dintre ele sînt comune acestor trei texte. Cuvintele şi formele respective, care nu au putut fi introduse de copişti în textul traducerii, constituie dovada de netăgăduit că traducătorul romanului Varlaam şi Ioasaf nu poate fi logofătul Udrişte Năsturel, originar din localitatea Fiereşti (fostul judeţ Hfov), situată la sud-vest de Bucureşti. Prezentăm aceşti termeni regionali în trei liste: prima (A) cuprinde cuvinte şi forme existente atît în copia din ms. 3339 cît şi în cea din ms. 588, a doua (B) pe cele păstrate numai în copia din ms. 3339, iar a treia (C) pe cele păstrate numai în copia din ms. 588. A. Cuvinte aflate în ambele copii (ms. 3339 şi 588). afunda vb. I “a (se) adînci, a (se) cufunda”: “se afundă în hreasturi şi în crăpăturile pietrilor” (f. 93v; ms. 588, f. 122v), “să te afunde în propastia pămîntului” (f. 158v; ms. 588, f. 194r), cf. şi f. 67v, 232v; ms. 588, f. 87v, 256v. amu adj., conj. “deci, iată, dar, însă”: “tot omul ce au căutat muierii ca pentru să o pohtească, amu curvie au făcut cu dînsa în inima lui” (f. 68v; ms. 588, f. 89v), “au fost avut trei prietnici, den carii pre doi amu cinstiia-i de la inimă” (ms. 588, f. 113v), “eu amu is-pitit-am şi am cunoscut chipzuinţa şi vîrtoasa mintea ta” (ms. 588, f. 144v), “mă duc amu în calea cea de sfîrşenie a părinţilor miei” (ms. 588, f. 289r, cf. şi f. 40v, 43r, 44v, 71v, 129v, 222v, 253r’, 279v). v băsău, s.n. “pizmă, invidie, ură”: “întru carii băsău sau pizmă nu este” (f. 12r; ms. 588, f. 1 lr), “le em băsăit pre dînsul, pentru voia ce avea la împăratul” (f. 16r; ms. 588, f. 16v), cf. şi f. 58v, 66r, 185r; ms. 588, f. 75v, 86r, 218V. beteag adj., s.m. “bolnav; infirm”: “priimind cuvintele beteagului, făcu cumu-1 învăţă” (f. 20r; ms. 588, f. 22r), “a mea beteagă minte şi nebunie” (f. 88v; ms. 588, f. 116r), cf. şi f. 38v, 84r; ms. 588, f.47r, 110v. betejală s.f. “îmbolnăvire, vătămare”: “li se-au răsturnat sănătatea den betejala umedelelor” (f. 25r; ms. 588, f. 29r), “şi-ţi scutură den ochii minţii toată betejala şi negura” (f. 163v; ms. 588, f. 198v), 62 cf. şi f. 237v, 247v; ms. 588, f. 260v, 268r. biciului vb. IV “a aprecia, a preţui”: “călca toate dulceţile, bogăţia şi slava, şi cinstea cea omenească nu o biciului” (f. 260r;.ms. 588, f. 278v). , : - buicie s.f. “nestăpînire, nechibzuiiiţă”: “i se ridica buicia spre semeţie” (f. 787; ms. 588,102v), cf. şi f. 79r; ms. 588. f. 103r. duroare s.f. “durere”: “cu durorişi cu chinuri...” (f. 140r; ms. 588, f. 1791), cf. şi f. 180r, 268r; ms. 588, f. 214r, 286r; duroare.(ms. 588, f. 58r, 28 lr, 282r; durere, ms. 3339, f. 45r, 263v). ’ duroros adj. “dureros”: “duroroasă căinţă” (ms. 588, f. 92v; ms.3339, f. 71r: durăros), duroros(ms.f,128r, 157v, 278v; cu durere, ms. 3339, f. 97v, 120r, 260r). felegă s.f. “zdreanţă; haină de proastă calitate”: “îmbrăcat întru neşte/e/egfproaste” (f. 104v; ms. 588, f. 137r), “neşttfelegi de păr” (f. 118v; ms. 588, f. 153v), cf. şi f. 34r, 120r, 142r, 259r, 261r, 274v; ms. 588, f. 41r, 157v, 181r, 277v, 278r, 291r. ghizdav adj. “frumos”: “fete cu feţe ghizdave” (f. 203r; ms. 588, f. 233v: frumoase). ghizdăvie s.f. “frumuseţe”: “să mă îndulcesc eu de frumuseţa ta, şi tu de ghizdăvia mea” (f. 213v; ms. 588, f. 241v). gîcitură s.f. “enigmă”: să se întrebe în cuvinte, sau să încape în gîcituri sau în răspunsuri” (f. 203v; ms. 588, f. 234r). • glodi vb. IV.“a roade, a înţepa”: “ce veste au întrat în urechile mele [...] şi-mi glodeşte sufletul cu întristăciune” (f. 158r; ms. 588, f. 1930- ■ >, gubav adj., s.m. “lepros”: “văzu 2 oameni, carii unul era gubav, stricat, mişel” (f. 25r; ms. 588, f. 28v), “surzii şi şchiopii a vindeca, gubavii a curăţi” (f. 41v; ms. 588, f. 511). Vezi şi mişel (6.12). hlăpie s.f. “lăcomie”: “înşelăciunea şi hlăpia ce aduc ei spre dumnezeii lor” (f. 186r; ms. 588, f. 219r), cf. şi f. 189r; ms. 588, f. 222r. . iani inteij. “hai, haideţi”: “iani să venim...” (f. 181v; ms. 588, f. 215v), “iani cheamă-1” (ms. 588, f. 18r; ms. 3339, f. 17r: cheamă-1), “iani ascultă” (ms. 588, f. 34v; ms. 3339, f.29r: ia), iani (ms. 588, f.61v, 110r, 118r, 197r, 204r, 226r; ms. 3339, f. 48v, 84r, 90r, 162r, 169r, 194v: ia). 63 jelcui vb. “a se jelui, a se tîngui”: “plîngînd şi jelcuindu-se” (f. 32v; ms. 588, f. 39r), cf. şi f. 73v, 88v, 99r, 252r, 270v, 280r; ms. 588, f. 95v, 116r, 130r, 272r, 287v, 296r. jelcuire s.f. “jelire, tînguire” (f. 81r; ms. 588, f. 106r). lăcuită s.f. “locuinţă”: “iară de lăcuită, eu lăcuiesc în pustiile...” (ms. 588, f. 152r; ms. 3339, f. 115v: lăcuinţă), lăcuită (ms. 588, f. 104r, 125r, 154r, 245v, 289r, 292v; ms. 3339, f. 79v, 95v, 217v: lăcaş, f. 117r: lăcuinţă, f. 272r: lăcuită). meser s.m. “sărac” (ms. 588, f. 74v, 278r; ms. 3339, f. 58r: mese r, f. 259r: sărac). - meseretate s.f. “sărăcie” (ms. 588, f. 122r; ms. 3339, f. 93r: sărăcie). meserere s.f. “funcţie, slujbă”: “voievod pre oşti cu mesererea lui” (ms. 588, f. 2V; în ms. 3339 lipseşte foia corespunzătoare), “lepădat fu den cinstea şi mesererea lui” (ms. 588, f. 44r; ms. 3339, f. 36r). nemoşti vb. IV “a slăbi, a se topi”: “topirea trupurilor lor den truda postului, şi den sudorile ostenelelor se-au nemoştit aşa” (f. 32r; ms. 588, f. 38r). price s.f. “ceartă, pricină; dezbatere”: “iară împăratul, vrînd să-i biruiască în price, lc zise...” (f. 21r, ms. 588, f. 23v), “adevărate sînt, fără de nici o price” (f. 30; ms. 588, f. 36r), cf. şi f. 105v, 106v, 148r, 175v, 176r, 203v, 219v; ms. 588, f. 139r, 140r, 186r, 210r, 210v, 234r, 247v. prietnic s.m. “prieten” (f. 94v; ms. 588, f. 123r), prietnic (ms. 588, f. llv, 83r, 100v, 109r, 112v, 113v, 115v, 116v, 127r, 136v, 161r, 181v, 27lr, 279v; ms. 3339, f,12r, 64r, 77v, 83r, 86r, 86v, 88r, 88v, 96v, 104v, 122v, 143r, 251r, 261v: prieten). prietnicesc adj. “prietenesc” (f. 23r; ms.JSS, f; 25v). prietnicie s.f. “prietenie” (f. 10r, 12v, 23r, 87v, 140r, 171v, 229v; ms. 588, f. 8V, 12r, 26r, 114v, 179r, 206v, 254v), prietnicie (ms. 3339, f. 88r, 146r; ms. 588, f. 115v, 184v: prietenie). procator s.m. “avocat”: “nimea acolo procator nu va fi, sau măiestrie de cuvinte” (ms. 588, f. 63r; ms. 3339, f. 49v). rătăcitură s.f. “rătăcire”: “să-ţi iei zioabună [...] de cătră aceste rătăciturr (f. 159r; ms. 588, f. 194r). 64 sfadă s.f. “ceartă”: “sfadele, băsăurile, mîniile” (f. 66r; ms. 588, f. 86r). ■■■■.' stîrmină s.f. “rîpă”: “rătăceşti pren sfimiini şi pren maluri” (f. 172v; ms. 588, f. 207v: stîrmine). stîrminos adj. “rîpos”: “malurile cele slîrminoase” (f. 197r; ms. 588, f. 228v). sudalmă s.f. “ocară, înjurătură”: “pre unii cu rea sudalmă şi ocară-i batjocuri” (f. 200r; ms. 588, f. 23 lr). suduială s.f. “înjurătură”: “voi pierde suduiala celor fără de lege” (f. 57y; ms. 588, f. 74r: supărarea [marg.: suduială]”). şar s.n., “vopsea”: “cu amestecătura şarurilor se văpseşte” f. 184r; ms. 588, f. 217V). : şupi vb. IV “a răpi”: “giudecară-1 spre moarte, şupindu-şi ei spre vînzarea lui. pre unul dentr-ai lui ucenici” (f. 42r; ms. 588, f. 52r)i “iară tu, şupuind avuţiile altora, le adaogi cătră ale tale” (f. 153v; ms. 588, f. 190v), cf. şi f. 118v; ms. 588, f. 155v; şupi, ms. 588, f. 109r, zmîci, ms. 3339, f. 83r; şupi, ms. 3339, f. 277r, zmulge, ms. 588, f. 293r. şupire s.f. “răpire”: “să fie de răpire şi de şupire pasărilor” (ms. 588, f. 36v; ms. 3339, f. 31r: rumpere). văiera vb. I “a se tîngui, a se văita”: “văierind eu lucrurile ceştii vieţi” (f. 17v; ms. 588, f. 19r), “se văiera pentru nădejdea ce avusese într-acei prieteni” (f. 87v; ms. 588, f. 115r), cf. şi f. 88v; ms. 588, f. 116r. văierat adj. “vrednic de jale, de tînguit”: “cine sînt aceştea, că văierată este vederea lor” (f. 25r; ms. 588, f. 28v); văierat (ms. 588, f. 110r; ms. 3339, f. 84r: ticălos). voroavă s.f. “vorbă”: “ascultă voroavele lui ce vorbeşte cătră mine” (ms. 588, f. 177v; ms. 3339, f. 138r: vorbele). vorovi vb. IV “a vorbi”: “deci vorovind el de nuntă cătră fiiu-său...” (f. 107v; ms. 588, f. 141r: făcînd cuvînt), “şi vorovind creştinii cu mine, multe am auzit” (ms. 588, f. 241r; ms. 3339, f. 212v: vorbind), vorovi (ms. 588, f. 290r; ms. 3339, f. 273r: vorbi). vorovire s.f. “vorbă, discuţie”: “lungindu-se vorovirea tocma pînă seara” (ms. 588, f. 227r; ms. 3339, f. 195v: întrebarea), “vorovire duhovnicească” (ms. 588, f. 284r; ms. 3339, f. 266v: vorbă). 65 B. Cuvinte aflate numai în copia dinms. 3339. acolisi vb. IV “a se lega, a se ţine de cineva”: “se acolisiia de dînsul, aprinzîndu-1 spre spurcata amestecare” (f. 208r; ms. 588, f. 237v: lega). apriat adv. “curat, lămurit”: “aceea să-mi spui mai apriat, cum aş putea trimite acolo comorîle...” (f. 96v; în ms. 588, f. 126v, lipseşte propoziţia respectivă, atît în textul românesc cît şi în cel slavon). Atestarea acestui cuvînt cu peste un secol înaintea primelor atestări de care a dispus Dicţionarul limbii române al Academiei (DLR) facilitează elucidarea problemei controversate a etimologiei lui. Al. Ciorănescu, în Diccionario Etimologico Rumano, 346, îl consideră cu etimologie necunoscută, dar, după ce comentează succint etimologiile propuse de unii cercetători, conchide că nu trebuie exclusă posibila origine slavă a cuvîntului. Autorul nu a cunoscut etimologia propusă de B.P. Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, tom. II, Bucureşti, 1887, p. 1354, care pare a fi cea adevărată: “Apriat este curat paleoslavicul npH/vra «gratus» (Miklosich, Lex., 690), serbeşte priîatan, cu prepoziţionalul a, ca în «a-nevoie», «a-lene» şi-n atîţia alţi adverbi. Sensul fundamental este dară «gratum acceptumque ha-bendo», «plausiblement», «de faşon â etre agree»”. căşuţă s.f. “cameră, casă mică”: “întrînd în căşuţa cea împărătească” (f. 158r; ms. 588, f. 193r: chilia). piatră s.f. “grindină”: “te omoară cu piatră de foc” (f. 158v; ms. 588, f. 194r: grindină). tulbă s.f. “tolbă (de săgeţi)”: “totdeauna au fost ţiind în mîna lui arcul şi tulbele” (f. 188r; ms. 588, f. 221r: sahaidacele), “au fost fiind vînătoare, avînd arc cu tulbe” (f. 188v; ms. 588, f, 221v: sahai-dace). ! uniciune “unitate”: “despărţire numai în feţe, iară în dumnezeire uniciune” (f. 63v; ms. 588, f. 82v: unie). C. Cuvinte aflate numai în copia din ms. 588. chelciug s.n. “plată, leafa”: “oştilor den dăstul împărţind chel-ciug” (f. 204r; ms. 3339, f. 168v: lefi). gătare s.f. “gătire, pregătire”: “picioarele încălţîndu-le întru gătare bunei vestiri de pace” (f. 162r; ms. 3339, f. 123v: gătire). 66 . înturna vb. I “a se întoarce”: “deaca va veni vremea a se lua plata lucrurilor, atunce i se vor înturna nemăsurate” (f. 262v; ms. 3339, f. 240r: întoarce). înveşte vb. HI “a (se) îmbrăca”: “cu semnele vieţii de pustie deacă-1 văzu învescut...” (f. 3V; ms. 3339 lipseşte foaia corespunzătoare), “să-i învesc cu văşmîntul ruşinii” (f. 161v; ms. 3339, f. 123r: înfăş), înveşte (f. 188r, 243r, 248r; ms. 3339, f. 151r, 215r, 241v: înfăşură), înveşte (f. 214v; ms .3339, f. 180v: învălui), înveşte (f. 262r; ms. 3339, f. 239v: înfaşa). la vb. I “a (se) spăla”: “le spăla picioarele şi le la capetele” (f. 260r; ms. 3339, f. 237r: spăla). Jăutură s.f. “spălare; scăldare”: “te veri afunda în lăutura dumnezeiescului botez” (f. 256v; ms. 3339, f. 232r: scăldătoarea). mainte adv. “mai înainte”: “şi mainte se rugă în mintea lui” (f. 206r; ms. 3339, f. 171r: întîi), mainte (f. 61v, 93r, 185v; ms. 3339, f. 48v, 7 lv, 148r: mai nainte). nădăi vb. IV “a nădăjdui”: “întru domnii cestui veac se nădă-ia”{f. 212r;.ms. 3339, f;178r: nădăjduia), cf. şi f. 130v, 179r, 243v, 273v; ms. 3339, f. 99v, 140r, 215r, 253v: nădăjdui; nădăi {f. 228r; ms. 3339, f. 196v: sili). op subst., în expresii ca ăfi op “a trebui, a fi necesar”, a avea op “a'avea ;rievoie”: “deaca va vedea feciorul împăratului cum că Varlaam fu biruit şi ai noştri fură biruitori, op să se lipească tot cătră ceia ce au biruit” (f. 186r; ms. 3339, f. 148v: cu totul se va lipi). peliţă s.f. “trup; came”: “va veni toată peliţa [marg.: carnea] a să închina” (f. 73v; ms. 3339, f. 57r: carnea). ponoslui vb. IV “a imputa, a reproşa”: de-i împuta şi-i ponos-luia de neascultarea lui” (f. 246v; ms. 3339, f. 219v: împuta). prunc s.m: “copil”: “sînt prunc încă cu crescutul duhovnicesc” (f. 125v; ms. 3339, f. 95v: tînăr), “ca un nou născut prunc’ (f. 169v; ms. 3339, f.:129v: coconaş). stăjire s.f. “grabă; dorinţă”: “un lucru vrednic de toată nevoinţa şi de toată stăjirea” (f. 204r; ms. 3339, f. 168v: dorinţa). tăcător adj. “tăcut”: “priimeşte [...] întru linul şi tăcătoriul sînul tău pre mine” (f. 295v; ms. 3339, f. 280r: negîlcevitor). ticăiţcşte adv. “în mod nevolnic, ticălos”: “căriia foarte ticăi- 67 ţeşte şi blăstemăţeşte supusu-se-ău” (f. 123r; ms. 3339, f. 94r: ticălo-şaşte). urător s.m. “orator; retor”: “zise împăratul ritorilor (sau urătorilor) lui şi filosofilor” (f. 212v; în ms. 3339, f. 178r, lipseşte glosarea aceasta). Tot numai în copia din ms. 588 a traducerii romanului Varlaam şi Ioasaf apar: fonetismul u în adurmi (f. 199r, 248r, 291v), durmi (f. 84r, 84v, 243v), dunnire (f. 86v, 285r), îngrupa (f. 165v, 166r, 172r, 294'), îngrupare (f. 116, 291r), trecerea lui n la m în simt “sînt” (f. 152r, 183r, 273v), r “lung” (vibrant), scris rr, în rrăotate (f. .196v, 203v, 250r, 255v), rrăotăţi (f. 197v, 222v, 223v, 230r, 255v), rrău (f. 166v, 171r, 193v, 199r, 201r, 201v, 223v, 227r, 229r, 231r, 239v, 254v), rrîuri (f. 245r), nea (f. 171r, 196v, 236r), rrele (f. 191% 199v, 207v, 219r, 224r, 23 lv, 239r, 269r), adverbul acmu (f. 5V, 173v, 255v, 258v, 27 lv, 273v, 285v, 290r). 3.4. învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Viaţa Patriarhului Nifon şi pisaniile bisericii de la Curtea de Argeş 3.4.1. învăţăturile atribuite lui Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti între anii 1512-1521, au fost redactate în limba slavonă, Viaţa Patriarhului Nifon, considerată a fi opera lui Gavriil Protul, conducătorul Muntelui Athos între anii 1516-1527, a fost scrisă probabil tot în slavoneşte, iar pisaniile ctitoriei lui Neagoe de la Curtea de Argeş sînt în slavoneşte. Toate aceste trei texte au fost traduse în limba română în prima parte a domniei lui Matei Basarab (1632-1654), probabil la dorinţa acestui domn, care se considera cu mîndrie un descendent al lui Neagoe. In unele manuscrise ele se află copiate împreună. Cu privire la aceste texte, care au fost şi editate de cîteva ori, integral sau parţial, există o bogată literatură, menţionată şi comentată în unele studii mai noi61. 61 Vezi, de exemplu, P. P. Panaitescu, Contribuţii la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1971, p. 154-273, studiile introductive semnate de Dan Zamfi-rescu şi G. Mihăilă la ediţia învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theo- 68 în articolul intitulat Când şi de cine a putut fi iniţiată elaborarea învăţăturilor Iui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie?, apărut în “Cronica”, XXX, 1995, nr.18, p. 4-5, şi reprodus, cu unele adăugiri, în volumul nostru Contribuţii la istoria literaturii române. Studii şi note filologice, Iaşi, 1997, p. 7-21, ne-am însuşit opinia susţinută de Demostene Russo şi P.P. Panaitescu că această scriere este pseudoepigrafă şi am emis ipoteza că elaborarea ei ă fost iniţiată de puternica partidă a boierilor Craioveşti, nu prea târziu după moartea lui Neagoe şi a lui Teodosie, cu scopul de a lăsa posterităţii o imagine exemplară a domnitorului ridicat din familia lor. Căci prin moartea lui Neagoe şi a lui Teodosie, fără urmaşi pe linie bărbătească, se stingea casa domnitoare a Basarabilor... Craioveşti, cea mai importantă. izbîndă; politică a Craioveştilor. Presupunem că învăţăturile atribuite lui Neagoe au fost elaborate, pînă în anul 1530, eventual prin anii 1526-1528, sub domnia lui Radu de la Afumaţi, ginerele lui. Neagoe, cînd este pictată biserica de la Argeş. Autorul lor este desigur un călugăr învăţat din Ţara Românească, trecut probabil prin climatul ascetic şi de studiu al Muntelui Athos, care va fi trăit mai cu-rîrid la mănăstirea Bistriţa, ctitoria Craioveştilor, unde a putut beneficia de o bibliotecă mai bogată şi de un mediu cultural mai bine constituit decît putea să aibă atunci tînăra ctitorie a lui Neagoe de la Argeş. Probabil tot el a redactat şi textul pisaniilor bisericii de la Argeş. în anul 1996 a ăpărUt la Bucureşti şi ediţia facsimilată a ms. slavon 313 de la Biblioteca Naţională din Sofia, care conţine, în porţiuni disparate, puţinmai mult de o treime din cuprinsul unicei copii’ dosie, text ales şi stabilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu, cuo nouă traducere apriginaluluislavon de.G. Mihăilă, Bucureşti, 1970, Dan Zamfirescu, Neagoe Basarab şi învăţăturile către fiul său Theodosie. Problemele controversate, Bucureşti, 1973, Tit Sitriedrea, Viaţa şi traiul Sfintului Nifon, patriarhul Constanti-nopolului. Introducere şi text, Bucureşti, 1937, Demostene Russo,: Viaţa Sfîntidui Nifon de Gavriil, Protul Sfetagorei-,m Studii istorice greco-româhe, voi. I, Bucureşti, 1939, p. 17-34, Petre Ş. Năsturel, Recherches sur Ies redactions greco-rou-maines de la "Vie de Saint Niphon U, patriarche de Constantinople", în “Revue des dtudcs sud-cst europ&nnes”, V, 1967, nr. 1-2, p. 41-75, Dan Zamfirescu, Gavriil Protul, în Literatura română veche (1402-1647). Introducere, ediţie şi note de G. Mihăilă şi Dan Zamfirescu, voi. 1, Bucureşti, 1969, p. 60-65. 69 cunoscute a textului original al învăţăturilor lui Neagoe Basarab. Ediţia este însoţită de transcrierea textului slavon, de traducerea lui în limba română, de un studiu introductiv al prof. G. Mihăilă şi de o prefaţă semnată de Dan Zamfirescu. Este surprinzător şi regretabil faptul că nici de data aceasta, aşa cum nu a făcut-o nici în variantele acestui studiu introductiv din anii 1967 şi 1972, G. Mihăilă nu a publicat cele două tipuri de filigran aflate pe hîrtia manuscrisului de la Sofia (deşi declară că posedă decalcurile respective), pe baza cărora a conchis că el poate fi datat “aproape cu siguranţă; între 15 iunie 1520- 15 septembrie 1521 (poate şi puţin mai tîrziu)” (p. CII-Cni, cf. şi LIV). Necesitatea publicării acestor filigrane, pentru verificarea ' datării manuscrisului propusă de domnia sa, a fost arătată de Al. Ma-reş, autorul lucrării Filigranele hîrtiei întrebuinţate în ţările române în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1987, încă din anul 1973, în recenzia cărţii lui G. Mihăilă, Contribuţii la istoria culturii şi literaturii', române vechi, Bucureşti, 1972, apărută în “Limba română”, XXII,' 1973xp. 176. în studiul introductiv al ediţiei menţionate (p. XCVII- XCIX), G. Mihăilă semnalează faptul că prof. I. Dumitriu-Snagov a identificat, într-un manuscris grecesc din biblioteca Vaticanului (studiat în anul 1988 de cercetătorul italian Santo Luca), o copie necunoscută a versiunii greceşti a învăţăturilor lui Neagoe Basarab, datată 1557, care conţine acelaşi text din ms. 227 de la mănăstirea Dionisiu, disimulat sub titlul învăţăturile lui Varlaam către fiul său loan (autorul trimite la I. Dumitriu-Snagov, Monumenta Romaniae Vaticana, 1996, p. 89-94), şi comunică următoarele rezultate ale primului examen filologic al textului: “Obţinînd fotocopia integrală a manuscrisului, de 255 de file, domnul'I: Dumitriu-Snagov a procedat recent, împreună cu Dan Zamfirescu, la confruntarea cu ediţia Grecu a învăţăturilor. In urma acestei confruntări s-a ajuns la concluzia că în manuscrisul din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, prezentat Patriarhiei Ecumenice drept opera lui Varlaam către fiul său Ioari (Ivan),' avem traducerea din ms. 221 de la Dionisiu, în aceeaşi ordine a capitolelor (diferită de cea a originalului slavon şi a versiunii româneşti), cu aceeaşi dezmembrare a capitolului IV şi trecere a Pildei şarpelui după capitolul HI, şi cu exact acelaşi text” (p. XCVIH). 70 Descoperirea este deosebit de importantă, deoarece manuscrisul de Ia Roma constituie dovada indiscutabilă că versiunea grecească a învăţăturilor lui Neagoe Basarab datează din secolul al XVI-lea, ca şi cea slavonă. Se impune deci adâncirea comparaţiei celor două versiuni, pentru a identifica dovezi de netăgăduit că versiunea slavona reprezintă textul original. Căci, aşa cum a observat Al. Mareş în recenzia citată, reflexele lingvistice româneşti sau sârbeşti din versiunea slavonă se pot datora şi unui traducător din greceşte al acestei versiuni. “în rezolvarea acestei probleme dificile - conchide Al. Mareş -.cercetările viitoare ar trebui să se oprească [...] mai ales asupra dovezilor întemeiate pe aflarea în textul grecesc a unor calcuri semantice, explicabile numai prin raportare la limba slavonă” (p. 177). Recent, Petre Ş. Năsturel a încercat să susţină ipoteza emisă de Leandros Vranoussis şi împărtăşită de Nicolae Stoicescu potrivit căreia marele logofăt Harvat a fost unul dintre colaboratorii lui Neagoe la elaborarea învăţăturilor sale (vezi Omagiu. Virgil Cândea la 75 de ani, Bucureşti, 2002, p. 49-56). v : Este posibil ca Viaţa Patriarhului Nifon să fie tot o scriere pse- udoepigrafă, ca şi învăţăturile lui Neagoe Basarab. Aşa cum a observat Demostene Russo, “autorul Vieţii, fleşi a fost în ţară [...], totuşi nu putea să ştie din propria lui observaţie toate datele şi intrigile politice ale partidelor, pe cari le relatează. Desigur altcineva trebuie să-i fi pus la dispoziţie materialul istoric,' altcineva trebuie să-l fi iniţiat în culisele luptelor politice de atunci, şi acest cineva nu poate fi altul decît însuşi Neagoe şi partidul lui: Acest lucru reiese clar nu numai din laudele şi părtinirea vădită pentru Crăioveşti în tot cursul povestirii, dar şi din amănuntele relatate, pe care nu putea să le ştie decît Neagoe sau. intimii lui” (vezi stud. d?., p. 30). P.P. Panaitescu crede că scrierea de către Gavriil Protul a Vieţii Patriarhului Nifon a fost inspirată de Crăioveşti: (“Istoricii de pînă acum:au socotit această scriere ca fiind inspirată de Neagoe însuşi, formînd o pledoarie în favoarea lui. La o cercetare mai atentă se vede că Viaţa este inspirată în primul rînd de Crăioveşti [...] Partea politică a Vieţii lui Nifon se concentrează în jurul ideii că ultimii reprezentanţi ai dinastiei miin-tene (Radu cel Mare, Mihnea, VI ad cel Tînăr) au fost domni răi şi că i-a pedepsit Dumnezeu, pentru că au vrut să scape-de tutela: Craio- 71 veştilor, iar Neagoe, care era unul dintre Craioveşti, a fost ales domn, pentru că întotdeauna divinitatea a stat de partea acestei familii, folosind chiar pe turci pentru ridicarea lor. Ridicarea în scaun a lui Neagoe este prezentată numai în funcţie de lupta pentru putere dintre Craioveşti şi familia domnitoare” (vezi op. cit., p. 258-260). D. Russo şi P.P. Panaitescu nu şi-au pus însă şi următoarea întrebare: putea acest conducător al “republicii mănăstireşti” a Muntelui Athos să aibă atît de puţin tact diplomatic, încît să facă o amplă şi nemotivată digresie în hagiografia fostului patriarh Nifon; în care să se implice în rivalităţile şi intrigile politice din Ţara Românească cu âtîta-părfi-nire pentru Craioveşti şi Neagoe Basarab, cînd ştia bine că donaţii şi • ctitorii însemnate la Athos şi în alte locuri făcuseră' şi numeroşi domni din vechile case domnitoare al Ţării Româneşti? Probabil că nu, pentru că obiectul scrierii sale trebuia să se limiteze la viaţa lui Nifon. De fapt învăţăturile au, ca şi Viaţa Patriarhului Nifon, acelaşi caracter partizan. în capitolele părţii a doua a scrierii, în care sînt date numeroase sfaturi privind comportarea domnitorului în diferite împrejurări, nu apare nici o dată numele Ţării Româneşti (pomenit doar în titlurile celor două părţi ale lucrării, alături de numele lui Neagoe) şi nu se află nici o referire, cum era de aşteptat să fie, la tradiţia şi experienţa domnitorilor mai vechi sau la protocolul'şi ceremonialul curţii domneşti, constituite şi practicate în cei'150 de ani de existenţă a principatului. Totul începe cu Neagoe, cu învăţăturile date de el lui Teodosie şi “altor domni”!? Este puţin plauzibilă şi presupunerea că informaţia pentru partea politică din Viaţa lui Nifon i-ar fi fost pusă la dispoziţie lui Ga-: vriil de Neagoe însuşi sau de cineva dintre Craioveşti. Pe de altă parte, din felul în care este menţionată în text, de trei ori, prezenţa lui Gavriil Protul, în fruntea unei mari delegaţii a Sfintului Munte, la sfinţirea bisericii lui Neagoe de la Argeş, rezultă că pomenirea numelui său este făcută mai curînd de altă persoană, nu de el însuşi; ca atare, acest fapt nu poate constitui o dovadă că Viaţa Patriarhului Nifon a fost scrisă de Gavriil. Presupunem că Viaţa lui Nifon a fost elaborată prin jurul anului 1530, iar autorul ei este un călugăr învăţat din Ţara Româneas- 72 că,.eventual tot cel care a scris învăţăturile lui Neagoe Basarab şi pisaniile de la Argeş, un partizan al Craioveştilor şi un apropiat al casei lui Neagoe. El a atribuit scrierea lui Gavriil, fostul conducător al Athosului, probabil pentru a certifica astfel, prin invocarea mărturiei acestei autorităţi bisericeşti a Sfîntului Munte, autenticitatea informaţiilor privitoare la viaţa Sfîntului Nifon, de altfel bine cunoscute atunci în mănăstirile de acolo, mai ales la Dionisiu (unde Nifon petrecuse puţin timp în tinereţe şi, ultimii ani ai vieţii), precum şi pentru a acorda mai mare credit aprecierilor cu caracter politic din text. Autorul anonim a considerat viaţa Sfîntului Nifon,, care trăise cîţjva ani în Ţara Românească şi care îl cunoscuse pe Neagoe, un bun pretext şi cadrul cel mai potrivit pentru a alcătui pe fondul ei un panegiric acelui “neam ales de Dumnezeu al Băsărăbeştilor”, adică al boierilor Crăioveşti, şi un elogiu fostului domnitor Neagoe Basarab, pentru numeroasele şi mărinimoasele sale ctitorii de la Âthos şi din multe alte locuri ale Orientului ortodox, precum şi din Ţara Românească.,. : Este de asemenea posibil ca autorul anonim care a elaborat în limba slavonă aceste trei texte să fi, fost mai curînd un călugăr învăţat sîrb, instruit la Âthos, unde sîrbii aveau deja un mare centru cultural propriu. Acest călugăr învăţat sîrb se putea afla în anturajul familiei lui Neagoe, apoi în cel al domnei Despina. A putut fi şi confesorul familiei, dat fiind faptul că Despina doamna era sîrboaică. El, care,redactase prolixele pisanii, ale bisericii de la Argeş, similare cu cele ale unor, biserici sîrbeşti, cum s-a observat, şi probabil lucra la redactarea învăţăturilor atribuite lui Neagoe, a căror caracteristică stilistică este tot prolixitatea, a putut folosi prompt prilejul morţii lui Gavriil Protul (în anul 1527,; la timp, am putea spune!), pentru a-i atribui acestuia Viaţa lui Nifon. O dovadă că anonimul autor, al învăţăturilor era un învăţat sîrb poate fi prezenţa în textul siavon al acestei scrieri a expresiei UHAOBh “ziua bătăliei, ;a luptei” (etimologic: “«ziua sfîntului Vit», 15 iunie, zi în care a avut loc, în 1389, înfrîngerea cneazului Lazăr al Serbiei la Kosovopolje; expresia a căpătat în limba sîrbă sensul: «ziua unei bătălii hotărîtoare»”, cum o explică G. Mihăilă în ediţia citată din 1996, p. 422; cf. şi edi- 73 ţia din 1970, p. 390). Este însă greu de crezut că într-o învăţătură ca aceasta: “cînd va fi ziua de război, tu să nu stai unde vor fi oameni mai mulţi, nici unde va fi temeiul şi toiul oştilor tale (cum a tradus Daniil Panoneanul, ed. 1970, p. 283; sublinierea noastră, sau ziua luptei, cum a tradus G. Mihăilă, ibid:, p. 390), un autor român ar fi folosit în pasajul citat expresia metaforică RHAOBh A^, un sîrbism în slavonă posibil neînţeles de cititorii români neavizaţi. Prezenţa în textul slavon al învăţăturilor a mai multor particularităţi ale limbii sîrbe este astfel semnalată şi comentată de G. Mihăilă, în studiul introductiv al ediţiei din 1970: “cît priveşte trăsăturile fonetice, morfologice şi sinactice, peste fondul general mediobulgar, pot fi observate o serie de trăsături sîrbeşti, câ şi în documentele timpului, în particular în cele de la Neagoe Basarab, cum am arătat mai sus. P.A. Lavrov, care era un excelent cunăscător a limbii slave vechi şi al variantelor ei slavone, în particular mediobulgară şi sîrbă, scria următoarele: «Nu e deloc de mirare că întîlnim multe exemple care dovedesc că autorului i-a fost greu să respecte ortografia mediobulgară: Chiar formele dovedesc simplificarea declinării; există abateri şi în conjugare. în sfîrşit, şi în sintaxă se observă abateri de la întrebuinţarea corectă a limbii' slavone. De exemplu, [...], ca în sîrbocro'ată, etc.»” (p. 101). . r Termenii de provenienţă greacă aflaţi în traducerea românească a Vieţii lui Nifon nu presupun în mod neapărat un original grecesc, după care ar fi fost realizată versiunea slavonă (necunoscută) sau, direct, cea românească, deoarece ei pot aparţine atît autorului anonim al versiunii slavone cît şi traducătorului identificat al textului, Daniil Andrean Panoneanul, care ştia greceşte, limbă din care a tradus înde-reptarea legii. Poate fi o legătură între numele Pănonia “Ţara Românească”, din traducerea Vieţii lui Nifon; şi supranumele Panoneanul, din semnătura lui Daniil?! Căci este suiprizător faptul că din Viaţa lui Nifon, text hagiografic pe care l-ar fi scris în greceşte Gavriil, Protul Athosului, nu s-a păstrat o copie din secolele al XVI-lea sau al XVII-lea, nici la Athos, în speţă la mănăstirea Dionisiu, unde se află moaştele lui Nifon şi unde a fost el sanctificat, nici la Constantinopol sau în alt loc. In consecinţă, unii cercetători au presupus că Gavriil ar 74 fi scris Viaţa lui Nifon în slavoneşte, supoziţie puţin probabilă, pentru că el trebuia să se adreseze în primul rînd unor cititori de limbă greacă. Presupusul text original grecesc al lui Gavriil Protul nu s-a păstrat, pentru că, probabil, el nu a existat. Gele mai vechi versiuni greceşti ale Vieţii'lui Nifon datează din secolul al XVIU-lea şi, în raport cu versiunea românească, unică, cu care adeseori coincid, ele sînt remanieri, adaptări sau copii parţiale, cum au observat V. Grecu şi Ş. Năsturel (vezi stud. cit. la nota 61, p. 42). Faptul că Leandros Vranoussis a semnalat prezenţa într-un manuscris de la Muntele Athos, datat 1518, a textului grecesc al Slujbei Sfîntului Nifon, folosit de călugării de la mănăstirea Dionisiu (vezi “Magazin istoric”, VI, 1972, nr. 2. p. 10), nu schimbă cu nimic datele problemei, nu atestă.pentru acea dată existenţa Vieţii Sfîntului Nifon, cum au crezut unii cercetători. Căci slujba unui sfînt (gr. ’aKoA,oD0ia), care se oficiază la anumite date pentru pomenirea, laudele şi invocarea ajutorului său, mai ales în mănăstirea (biserica) unde i se păstrează, integral sau parţial, moaştele, este altceva decît viaţa sau jitia lui, un text hagiografic alcătuit după anumite canoane consacrate în acest gen de literatură bisericească şi care se :povesteşte sau se citeşte la sfîrşitul slujbei respective. Despre existenţa slujbei Sfîntului Nifon, care, cu prilejul sfinţirii bisericii de la Argeş, “se blagoslovi de Theolipt patriarhul şi de tot soborul să se facă şi să se aşază pretudindenea”, ne informează însăşi Viaţa Patriarhului Nifon. Considerând deci cunoscute controversele privitoare la datarea şi paternitatea fiecărui text, menţionăm mai jos doar ipotezele emise de unii cercetători cu privire la identitatea traducătorului în limba română al acestor texte. 3.4.2. Datorită faptului că limba traducerii româneşti anonime a învăţăturilor lui Neagoe Basarab, a Vieţii Patriarhului Nifon şi a pisaniilor de la Argeş are numeroase particularităţi comune cu limba traducerii romanului Varlaam şi Ioasaf, considerat a fi în mod sigur tradus de învăţatul boier muntean Udrişte Năsturel, unii istorici literari au presupus că şi aceste scrieri au fost traduse tot de Udrişte, sau “de cineva din anturajul său”. Petre Ş. Năsturel a emis ipoteza că textele menţionate au putut fi traduse de Udrişte (sau din iniţiativa lui) pentru educaţia şi instrucţia fiului său Mateiaş, adoptat de sora 75 lui, Elena, şi de soţul ei, domnitorul Matei Basarab, cu intenţia de a-1 lăsa urmaş la domnie (copilul a murit însă la vîrsta de 17 ani). Pentru Viaţa Patriarhului Nifon, P.Ş; Năsturel admite şi posibilitatea ca ea să fi fost tradusă de Daniil Panoneanul62, aşa cum a presupus cîndva şi Al. T. Dumitrescu63. Dan Horia Mazilu se îndoieşte că Udrişte Năsturel ar fi traducătorul textelor menţionate şi, pe temeiul unei însemnări aflate în ms. 2642 de la BAR, emite ipoteza că Viaţa Patriarhului Nifon ar fi fost tradusă de ieromonahul Anania, stareţul mănăstirii din Brîncoveni, satul de baştină al lui Matei Basarab64. Ştefan Andreescu consideră “foarte probabil” ca Viaţa lui Nifon să fi fost tradusă din greceşte în româneşte de către logofătul Sima, grec de origine, colaborator apropiat al lui Matei Basarab65. în anul 1981 noi am atribuit lui Daniil Panoneanul atît traducerea romanului Varlaam şi Ioasaf cit şi a învăţăturilor lui Neagoe Basarab, a Vieţii Patriarhului Nifon şi a altor traduceri contemporane cu paternitate discutabilă, care au numeroase particularităţi lingvistice şi stilistice comune cu Indereptarea legii, traducerea cunoscută a învăţatului monah66. Intr-un articol publicat în anul 1975, pe care noi nu l-am cunoscut în 1981, P. Ş. Năsturel a invocat o nouă mărturie în sprijinul ipo- 62 Vezi studiul citat la nota precedentă, p. 63-68. 63 Vezi studiu] citat la nota 11, p. 249. 64 Vezi monografia Udrişte Năsturel, citată la nota 50, p. 279-282. 65 Vezi Ştefan Andreescu, Istoria românilor: cronicari, misionari, ctitori (sec. XV-XVIII), Bucureşti, 1997, studiul Cu privire la "faza Matei Basarab" din cronica Ţârii Româneşti, p. 90-94. Este posibil ca logofătul Sima să fi contribuit la întregirea cronicii Ţării Româneşti, prin anii 1643-1644, aşa cum presupune Şt. Andreescu, dar traducerea Vieţii Patriarhului Nifon are particularităţi lingvistice şi stilistice comune cu traducerea îndereptârii legii şi cu traducerile pe carc i le-am atribuit lui Daniil Panoneanul (vezi în studiul de fajă, de exemplu, 1.3., 3.2.5., 3.33., 3.4.3., 5.3., 5.31., 6.5., 6.23.). Unele dintre aceste particularităţi se găsesc şi în fragmentul din Viaţa lui Nifon încorporat în Letopiseţul cantacuzinesc (vezi, de exemplu, în ediţia din 1960, îngrijită de C. Grecescu şi Dan Simonescu: adeverinţă “adevăr”, p. ÎO, 21 \ fârădelegiuitor, p. 21; plehupă, “capac", p. 29; priet-nicie “prietenie", p. 9; tron, “ladă, sicriu”, p. 32; locuţiunea verbală a se prinde de lăcaş “a se aşeza, a locui”, p. 10). 66 Vezi art. cit. la nota 27. • 76 tezei că învăţăturile lui Neagoe Basarab. sa fost traduse de Udrişte Năsturel, şi anume: prezenţa pe f. 16v a textului slavon al învăţăturilor aflat în ms. 313 de la Biblioteca Naţională din Sofia a unei corecturi marginale, în care o trimitere la prorocul Daniil este înlocuită cu trimiterea la “Isaia, gl[ava]45” (cu cifre arabe, rar folosite atunci în Ţara Românească). Această trimitere corectă lă Isaia, fără indicaţia “gl. 45’’, se află şi în vechea traducere românească aînvăţăturilor61. Examinînd fotocopia paginii respective din ms. 313 (reprodusă în articol), P.Ş. Năsturel îşi aminteşte că grafia cifrei 5 din această corectură seamănă cu cea a cifrei 5 din următoarea însemnare de pe o frescă a ,bisericii .domneşti din Hîrlău: “H(ic) f(uit) Urielus Năsturel 1625”, pe care domnia sa o văzuse cu 20 de ani în urmă68. în articolul citat din “Cronica”, noi am atribuit lui Daniil Panoneanul şi traducerea Vechiului Testament din ms. 4389 de la BAR, efectuată; după anul ,1664. Ms. 4389 este, probabil, autograful său (vezi 3.2.3.-3.2.3.3.). în acest text versetele sînt numerotate marginal cu cifre arabe, după o ediţie latină a Bibliei, folosită de traducător alături de .cea slavonă, în care versetele nu sînt numerotate. Grafia cifrelor 4 şi 5 din numerotarea versetelor în ms. 4389 este identică cu grafia celor din corectura aflată în ms. 313 de :1a Sofia. în acelaşi ms. 4389, cu cifre arabe sînt însemnate versetele, în numeroase cazuri, şi în trimiterile marginale la diferite cărţi ale Bibliei, reproduse tot dUpă ediţia latină. Aici, mai ales în ,partea a doua a manuscrisului, ele sînt subliniate, ca şi cifrele din corectura aflată în ms. 313 de la Sofia (vezi, de exemplu, f. ,16v, 21r, 22v, 24r, 46r, 74r, 74v, 283r, 295v, 296r, 297v, 302v, 303r, 336v, 337r, 349v, 350r, 414r, 432v). Această particularitate grafică apare şi în trimiterile la diferite cărţi biblice făcute marginal în traducerea românească a învăţăturilor lui Neagoe Basarab, cum atestă copia ei din actualul ms. 109 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, în care glavele (capitolele) sau zacealele (pericopele) cărţilor respective sînt adeseori indicate cu ci- 6’ Vezi ediţie citată la nota 61, p. 364 şi 213. r. 23. 68 Vezi Remarque sur Ies version greque, slave et roumainedes “Enseigne-ments du price de Valachie Neagoe Basarab â son fils Theodose", în “Byzanti-nisch-Neugriechischc Jahrbiicher”, XXI, 1975, p. 266-269. fire arabe, de regulă tot subliniate (vezi, de exemplu, f.8v, 9r, 9V, 10r, 10v, llr, 13r, 21v, 23r, 24v, 25r, 29v, 31v, 34v, 37r, 43r, 57r, 68v, 69v, 70r, 70v, 73r, 73v, 78r, 84v, 96r, 120r, 134v, 142r, 186r, 221r, 223r, 228v). Trimiterile marginale la unele texte biblice citate în învăţături aparţin desigur traducătorului; în originalul slavon ele nu există. Faptul că în aceste trimiteri cifrele arabe folosite sînt în general subliniate, ca şi în corectura menţionată din ms. 313 de la Sofia şi în numeroase trimiteri la cărţile biblice aflate marginal în traducerea Vechiului Testament din ms. 4389 (efectuată după moartea lui Udrişte Năsturel), poate constitui-un indiciu că traducătorul învăţăturilor- este Daniil Panoneanul, aşa cum demonstrează particularităţile lingvistice ale acestui text. : Avînd în vedere faptul că şi corectura marginală de pe f. 48r a originalului slavon din ms. 313, în traducere: nici preacuratei ‘ lui maici, în loc de în preacurata lui maică, s-a transmis traducerii româneşti a învăţăturilor69, este posibil ca traducătorul să fi folosit chiar actualul ms. 313 de la Biblioteca Naţională din Sofia (care, bineînţeles, la acea dată era complet şi bine conservat) şi lui să-i aparţină corecturile menţionate din acest manuscris. Căci nu poate fi în-tîmplător faptul că atît în trimiterea la prorocul Isaia, din corectura de pe f. 16v a ms. 313 de la Sofia, cît şi în numeroase trimiteri marginale la diferite cărţi biblice aflate în traducerea românească a învăţăturilor sînt indicate, cu cifre arabe subliniate, numai glavele (sau za-cealele), nu şi versetele. Probabil că textul original slavon nu a circulat prin copii manuscrise, cum a conchis şi G. Mihăilă70. Un alt indiciu important că traducătorul învăţăturilor lui Neagoe Basarab este Daniil Panoneanul îl constituie numeroasele concordanţe de text între traducerea fragmentelor din Vechiul Testament citate în învăţături şi pasajele corespunzătoare din traducerea Vechiului Testament aflată în ms. 4389 de la BAR, care se dovedeşte â fi fost făcută de Daniil Panoneanul (vezi 3.2.). Concordanţele la care ne referim nu se pot datora faptului că traducătorul învăţăturilor, considerat altă persoană decît traducătorul Vechiului Testament, ar fi 69 Vezi ediţia citată la nota 61, p. 384, r. 43, şi p. 227, r. 7-8. 70 Ibidem, p. 60. 78 folosit textul din ms. 4389, ci se explică prin faptul că ambele texte sînt traduse de una şi aceeaşi persoană, care, la date diferite, a tradus aproximativ la fel aceleaşi pasaje din versiunea slavonă a Vechiului Testament. Unele mici. deosebiri între textele din învăţături şi cele corespunzătoare din ms. 4389 se pot datora şi faptului că autorul învăţăturilor nu a reprodus totdeauna întocmai textele respective din Vechiul Testament ', uneori acestea sînt comprimate sau rezumate, alteori sînt interpolate. Cităm doar cîteva exemple, oferite de două pasaje mai mări din Vechiul Testament (cărţile Judecătorii şi Iudita) aflate în partea a D-a a învăţăturilor, capitolul VII, privitor la “cum să cade domnitorilor să şază la masă şi cum vor bea” (cf. ediţia 1970, p. 261-263, unde Dan Zamfirescu a indicat marginal locurile corespunzătoare din Vechiul Testament). învăţături Vechiul Testament (ms. 109 de la Biblioteca Filialei (ms. 4389 de la Biblioteca Cluj a Academiei Române) Academiei Române) 1. F. 150r (ediţia 1970, p. 1. F. 119V, Jud.13, 3-4: “Şi 261): “Iară îngerul lui : se arătă îngerul Domnului Dumnezeu să arătă muierii şi muierii şi-i zise: «Iată tu eşti zise cătră dînsa: «Iată tu eşti stearpă, şi vei naşte. Iată că vei stearpă şi «feciori n-ai făcut, iară îngreca, şi vei naşte fiiu, şi să nu de acum să ştii că vei începe bei vin şi rachiu [marg.: toate rod, şi vei îngreca, şi vei naşte băuturile care îmbată], nici să fiiu. Şi să te păzeşti să nu bei ; mănînci nimic necurat»”. vin, nici rachiu, şi nimic spurcat ;• să nu mănînci»”i s • ; . ^ 2;F. 150v(ed.,p, 262):. 2.F.119V, Jud. 13, 13-14: “îngerul zise: «De toate cîte am “Iarăîngerul Domnului zise zis muierii tale, să să păzească, cătră Manoe: «De toate de cîte Şi ce să ya face învie să nu am zis muierii, să se păzească, mănînce, şi vin să nu bea, nici Şi nimic den ce se va naşte den ce va fi spurcat să nu ■ vie să nu mănînce, şi viii, băutu- " mănînce»”. 1 ră de îmbătăre, să nu. bea, şi"' 'r 1 , v i . . nimic spurcat să nu mănînce, ce tot ce am porîncit să păzească»”. 79 în ediţia din 1970 a învăţăturilor, p. 262, nota 2, privitoare la fraza citată: “Şi ce să va face...să nu mănînce”, se află precizarea: “Frază interpolată de traducător”, fapt care arată că el era un bun cunoscător al Bibliei şi nu traducea în mod mecanic, cum am constatat şi în corecturile sale din textul original, semnalate şi comentate mai SUS. ' ' 3. F. 150v (ed., p. 262): “Şi va lua poarta cetăţii dintr-amîndoao ţîţînile şi cu toate încuietorile şi o va duce în vîi-ful muntelui, înaintea Hevronului". 4.F. 150v-151r (ed., p. 262): “Şi peri [Sampson] zicînd: «Să moară şi sufletul mieu cu păgînii aceştea»”. 3.F. 121r,Jud. 16,3: “...de-aicii de la miezul nopţii se sculă şi luoă porţile cetăţii cu amîndoaoă ţîţînile şi le ridică cu încuietorile şi le puse la umere, şi le sui în vîiful muntelui care era înaintea Hevronului!’. 4. F. 121v; Jud. 16,30; “Şi zise Sampson: «Să irtoară şi sufletul mieu cu filistimlenii aceştea»”. Pe aceeaşi pagină 262 a ediţiei din 1970, nota 3, se află următoarea precizare privitoare la acest text: “De la «şi peri zicînd», inclusiv, cuvintele sînt interpolate de traducătorul în româneşte. Lip- sesc în 0 şi /, dar sînt în Biblie” semnalat mai sus (vezi nr. 2). 5.F. 151r-151v (ed., p. 262-263): “«O, jupîneasă, nu-ţi fie ruşine, ci pasă la stăpînă-mieu Olofer, de mănîncă cu dînsul şi bea vin cu veselie». Iară ea zise: «dară eu ce sînt, să stau împotriva stăpînului mieu? Eu tot ce va pohti el voi face, şi ce va fi lui drag a face mie, încă va fi de veselie şi de bucurie în toată viata mea»”. ■ Procedeul este deci similar cu cel 5. F. 252v, Iudita 12, 12-14: “«Nu-ţifie ruşine, bună cocoană, a merge la stăpînul mieu, ca să iei cinste înaintea feţei lui, şi să mînînci cu dînsul, şi să bei vin cu veselie». Iară Iudita îi răspunse: «Dară carea -sînt eu, să mă pui împotriva stăpînului mieul Tot ce va fi bun şi plăcut înaintea ochilor lui voi face, şi ce va fi lui drag, şi mie va plăcea în toate zilele vieţii mele»”. 80 6. F. 151v (ed., p: 263): ' 6: F. 252\ Iudita, 13, 1 -2: “Iară deaca însera, să duseră “De-aicii, deaca însera, se toate slugile lui cineşi pre la grăbiră slugile lui a merge pre conac [...], că era toţi îngreuiaţi la gazde-şi [...] Şi era toţi şi biruiţi de vin”.' biruiţi de vin”. • : 7.F. 152r(ed.,p.263): 7. F. 252v, Iudita 13,6-7: " “Iară Iudita să rugă lui “Şi stătu Iudita înaintea patului Dumnezeu cu lacrămi zicînd: de se ruga cu lacrăme[...] şi «Doamne, Dumnezeule lui ' zise: «Intăreşte-mă, Doamne, Israil, caută într-acest ceas Dumnezeul lui Israil, şi caută spre lucrul mîinilor mele şi să în acest ceas spre lucrul înalţi Ierusalimul, CM/tt te-ai ■ mîinilor mele, precum ai făgăduit, şi să săvîrşăsc ce am făgăduit Ierusalimului, cetăţii cugetat, nădăjduindu-mă spre tale, că-1 vei mări, să săvîrşesc tine că voi face lucrul acesta»”. aceasta ce am gîndit, nădâjduindu-mă că va putea fi ; j acest lucru cu putinţă de la tine»”. : . 8. F. 152r (edi, p. 263): 8. F. 252v, Iudita 13, 8-12: “...şi-i luo sabia lui de la ’ - “... şi scoase sabia lui, care eră căpătîi. ^i deaca o scoase den legată de spînzura de stîlp. Şi teacă, îi apucă cu o mînă de păr w deaca o scoase, îl apucă de şi-şi rădică ochii la cer, şi zise: chica capului şi zise: «Doamne, Dumnezeul lui «Intăreşte-mă, Doamne, în - Israil, întăreşte-mă într-acesta ceasul acesta» Şi-l lovi de 2 ori ceas». Şi-l lovi de 2 ori preste preste grumazi şi-i tăie capul grumazi şi-i tăie capul,'şi-l [..'] Şi preste puţinei ieşi afară băgă în traista ei care purtase şi dede capul lui Olofer bucate, şi-l dede slujnicii. Şi slujnicii sale, şi porînci de-/ ieşiră amîndoao din tabără, băgă în traista ei. Şi ieşiră cum le era obiceiul şi la vreme amîndoaoă afară, după cum le de rugăciune”. era obiceiul, afară den tabără, ca spre rugăciune”. Pentru alte concordanţe similare, compară, de exemplu, următoarele citate din Vechiul Testament aflate în învăţături (ed. 1970) 81 cu textele corespunzătoare din ms. 4389: învăţ., p. 139-141, la sfîr-şitul primului capitol din partea I, citatul din 1 Regi 2, 12-36, cu ms. 4389, f. 127r-127v; învăţ., p. 141, în capitolul Aicea muriră feciorii lui Ilia preotul de sabie în război, şi chivotul legii vechi fu luat de păgîni, citat din 1 Regi 4,12-17, cu ms. 4389, f. 128r; învăţ., p. 152, în capitolul Judecata cea dintîi a lui Solomon, citatul (lin 3 Regi 3, 16-26, cu ms. 4389, f. 158r-159v; învăţ., p. 188-191, în capitolul Aici s-au sculat Avesalom asupra tătîne-său lui David, citatele din 2 Regi 16, 20-23,17, 1-10,14-24, şi 18, 5-17, cu ms. 4389, f. 151v-152v: ■ 3.4.3. Încercînd, printr-o minuţioasă analiză lingvistică, să localizeze traducerea românească a învăţăturilor lui Neagoe Basarab, Emanuela Buză a ajuns la concluzia că acest text “a fost tradus de o persoană originară din regiunea de limită între Muntenia şi Oltenia (nord-vestul Munteniei, estul Olteniei)”71. în traducerea învăţăturilor apar însă şi o serie de cuvinte şi'forme specifice graiurilor româneşti din Banat-Hunedoara, din sud-vestul Transilvaniei, şi unor graiuri dacoromâneşti nordice, cum sînt: coştei s.n. “întăritură, castel”: “îşi năpustiră toţi cetăţile şi coşteiele şi fugiră” (f. 20r)72; hlăpie s.f. “lăcomie”: “plini de hlăpie şi de neomenie” (f. 143v); hrăbor adj. “viteaz, curajos”: “hrăbori la război” (f. 671), “să ieşiţi la dînşii hrăbori" (f. 169v), “omul viteaz, şi bărbat, şi hrăbor” (f. 172v); iani inteij. “hai, haideţi”: “deci iani să lepădăm aceasta muncă cumplită” (f. 74v), “iani dară, fraţilor, să ne nevoim...” (f. 11 lv), “ce iani să plîn-gem aici puţinei, şi acolo să ne veselim...” (f. 119r), “iani să vedem cu beţia ce lucru de folos am,făcut” (f. 147r); ni inteij. “hai haideţi”: “ni dară să mărim pre Dumnezeul nostru” (f. 2V), “ni acum, .bogaţilor, plîngeţi văitîndu-vă...” (f. 8rj, “ni dară, fraţilor, să fugim de lume” (f. 112r), cf. şi f,159v; olecăire s.f. “tînguire, văitare”: “şi cîte la-crămi, şi suspini, şi olecăiri ne vor împrejura într-acel ceas” (f. 226r); prietnic s.m. “prieten” (f. 164v, 1701); prietnicie s.f. “prietenie” (f. Vezi Contribulii la localizarea traducerii româneşti a învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, în “Limba română”, XXIX, 1980, nr. 2, p. 148. Cităm după ms. J09 dc la Bibliotcca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române, reprodus în ediţia menţionată la nota 61. 82 48v, 92r, 92\ 168r). Acest fapt a determinat-o pe Emanuela Buză să admită posibilitatea participării la traducere “şi a unei persoane originare din altă zonă decît Ţara Românească”, sau să explice prezenţa în text a unora dintre cuvintele menţionate (hlăpie, hrăbor, prietnic, prietnicie) prin “intervenţia unui copist intermediar, originar din Ba-nat-Hunedoara sau din sud-vestul Transilvaniei”73. Traducerea învăţăturilor lui Neagoe Basarab conţine şi alte cuvinte specifice graiurilor dacoromâneşti nordice sau de sud-vest, cum sînt: apleca vb. I “a alăpta”: “cînd m-am sculat să-l aplec copilul” (f. 28r), beteag adj. “bolnav”: “cei;cu sufletele betege” (f. 74v), căşuţă s.f. “cameră mică”: “rămase singură în căşuţa cea mai din [lăujntru” (f. 151v), în-turaa vb. I “a(se) întoarce”: “să vor înturna în ţările lor” (f; llv), mumînă s.f. “mamă”: “boierii, mumînile şi fetele, călugării...” (f. 50r, cf. şi f. 35r, 51v), plehupă s.f. “capac de sicriu, de ladă”: “făcu 4 coşciuge de lemn [ -],.şi plehupele deasupra le bătu şi le ţintui tot cu cuie de aur” (f. 81v), procator s.m. “avocat”: “acolo vom avea pro-catori buni săracii pre.carii i-am miluit [marg.: procatorii să cheamă cei ce grăiesc trebi şi lucru altora la judecată]” (f. 94v), voroavă s.f. “vorbă, sfat”: “voroava lor este plină de blîndeţe” (f. 78v). Noi credem,că toate aceste cuvinte specifice graiurilor dacoromâneşti nordice sau de • sud-vest, dintre care unele apar şi în îndereptarea legii (vezi 1.3.), în Vechiul Testament din ms. ,4389 (vezi 3.2.5.) şi în Varlaam şi Ioasaf . (vezi 3.3.3.), aparţin limbii traducătorului unic al învăţăturilor lui Neagoe Basarab, care poate fi Daniil Panoneanul. în Viaţa Patriarhului Nifon apar, de asemenea, iani inteij.: “iani ascultaţi ce făcu Dumnezeu cînd...” (ms. 109, f. 296r; ms. 464, f. 27v: ia)74, plehupă s.f.: “făcu sicriiul tot de argint curat [...], şi deasupra pre plehupăacrise chipul sfîntului întreg” (ms. 464, f. 29r; ms. 709,,f.,270v: pleupă), prietnicie s.f.: “făcu Dumnezeu den cele amară dulci, şi den cele pizmaşă cu prietniciF (ms. 464, f. 15v; ms. 109, f. 257v: prietnicie), precum şi tron s.n. “ladă; sicriu”: “tinda bisericii o au zidit [.-..], şi pre tronul cu moaştele au făcut un cerdăcel de pia- 73 Vezi art. cit. la nota 71, p. 147. : 74 Cităm după textul din ms. 464 de la BAR, confruntat cu copia din ms. 109 de la Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. 83 tră [...] Iară pe tronul cu moaştele au pus un covor de mătase” (ms. 464, f. 31v; ms. 109, f. 272v), folosit'în Oltenia şi prin sud-vestul Transilvaniei. ; 1 3.5. Mystirio sau sacrament, sau taine 2, din cele 7, Botezul şi sfinlul mir (Tîrgovişte, 1651) Cartea conţine slujbele, tipicul şi învăţătura primelor două taine ale religiei creştine: botezul şi ungerea cu mir; textul slujbelor respective este în slavoneşte. Cu toate că pe foaia de titlu a cărţii este menţionat faptul că ea a fost tipărită “cu porunca, cu userdia, nevoin-ţa şi cu toată cheltuiala a cinstitului de Hristos părinte Ştefan, mitropolitul Ţării Româneşti, care afirmă în prefaţă că indicaţiile tipicona-le au fost “cu proasta nevoinţă şi osteneală a smereniei noastre adunate într-această cărţulie, dă pre molitvenicul grecesc şi slavonesc amîndoauă înfăţişate [...], de am mai dres rînduielile şi le-am prepus rumâneşte”, această carte, inclusiv prefaţa semnată de mitropolit, are particularităţi lingvistice comune cu îndereptarea legii, care arată că este tradusă tot de Daniil Panoneanul. Vom demonstra comunitatea particularităţilor lingvistice la care ne referim în capitolele următoare ale prezentului studiu. Aici reproducem, spre exemplu, doar uri pasaj din capitolul intitulat Canoanele sfinţilor apostoli şi ale sfinţilor părinţi pentru sfintul botez, aflat pe f. 33v-36r din Mystirio, alături de pasajul corespunzător din îndereptarea legii, care sînt traduse la fel şi conţin o particularitate a limbii lui Daniil Panoneanul (folosirea s.f. rinză cu sensul de “uter; pîntece”). Mystirio: “Muierile grecioase carele vor vrea să se boteze, nu le opreşte a nu se boteza pentru copilul ce va vrea să nască, că nu se bagă seamă că doară se botează rînza muierii, în carea este pruncul; şi deaca se va naşte şi se va boteza, va socoti că se botează a doa oară; ba nu poate fi aşa, ce să botezi coconul, deaca se va naşte deritr-însa, că deaca se botează ea, nu poate fi botezat şi coconul dentr-însâ, că încă acela la lumină n-au ieşit, nici are vreo voie” (f. 34v-35r). Îndereptarea legii: “Pentru că nu se apără muierea grecioasă a nu se boteza pentru copilul ce va vrea să nască, că nu se bagă seamă că doară se botează rînza muierii ce va să nască, în carea este prun- 84 cui, şi deaca se va naşte şi se va boteza, va gîndi că se botează a doa oară (ba nu poate fi aşa, ce să se boteze coconul, deaca se va naşte dentr-însa, că nu poate fi botezat şi coconul dentr-însa, deaca se botează ea), că încă acela la lumină n-au ieşit, nice adinseluşi este, nice are vreo voie” (p. 464). ' Probabil tot ale lui Daniil sînt şi cele şase versuri slavoneşti de laudă la adresa mitropolitului Ştefan, de pe verso foii de titlu a cărţii. 3.6. Engheniasmos, sau obnovlenie, sau tîrnosanie (Tîrgovişte, 1652) Cartea conţine slujba, tipicul şi învăţătura sfinţirii unei biserici creştine ortodoxe; textul slujbei este în slavoneşte. Pe foaia ei de titlu se afirmă că a fost “prepusă dă pre elineşte şi slavoneşte pre limbă proastă rumâneşte, cu tot tipicul şi învăţătura ei, foarte îndreptată şi tocmită bine pre rînd, cu toată userdia şi cheltuiala a prea sfintului mitropolit chir Ştefan a toată .Ţara Muntenească”, iar în prefaţă mitropolitul o prezintă ca pe o lucrare a sa. Limba acestei cărţi, inclusiv a prefeţei semnată de mitropolit, are însă particularităţi comune cu limba îndereptării legii, fapt care arată că şi ea este tot opera lui Daniil Panoneanul, ca şi Mystirio sau sacrament, publicată în anul precedent.* Probabil ale sale sînt şi cele şase versuri româneşti de laudă la adresa mitropolitului Ştefan, de pe verso foii de titlu a cărţii.Nu se ştie bine în ce consta cultura mult lăudată a mitropolitului Ştefan. Fireşte, el cunoştea limba slavonă, poate în oarecare măsură şi greaca, dar, marele lui merit în promovarea culturii româneşti, ca şi al mitropolitului Teofil, predecesorul său, rămîne acela de iniţiator, de îndrumător şi de sprijinitor al înfăptuirilor culturale care i se atribuie75. Căci laudele encomiastice adresate lui de Daniil Panoneanul în dedicaţia'la îndereptarea legii sau propriile sale afirmaţii din predosloviile semnate de el la Mystirio, la Engheniasmos şi la îndereptarea legii nu pot fi citite în litera,lor. Şi atunci, ca şi astăzi, importante cărţi apărute sub,numele unor înalte feţe bisericeşti, al unor domnitori sau 75 Vezi Virgil Cândea, Raţiunea dominantă. Contribuţii la istoria umanismului românesc, Cluj-Napoca, 1979, p. 62-66. al altor înalţi demnitari, inclusiv prefeţele semnate de ei, sînt în realitate opera unor vrednici colaboratori ai lor, puţin cunoscuţi sau pierduţi în anonimat. Acesta este şi cazul ieromonahului Daniil Panoneanul, care, din iniţiativa, sub îndrumarea şi cu cheltuiala mitropolitului Ştefan (adică cu spesele mitropoliei), a elaborat şi publicat cele două cărţi menţionate (Mystirio şi Engheniasmos), cum dovedesc particularităţile limbii lor. 3.7. învăţături preste toate zilele, alese pre scurt den multe dumnezăieşti cărţi de folosinţa tuturor creştinilor (Cîmpulung, 1642) 3.7.1. Pe foia de titlu a cărţii, scrisă parte în româneşte, parte în slavoneşte, este menţionat faptul că învăţăturile preste toate zilele au fost “prepuse de pre limbă grecească pre limbă românească [...], cu osteneala plină de osîrdie şi cu cheltuiala ieromonahului Melhise-dec”, egumenul mănăstirii Uspenia sau Adormirea Maicii Domnului din Cîmpulung, iar în prefaţa cărţii, semnată de el, Melhisedec afirmă: “pohtit-am şi am nevoit de le-am scos pre limbă românească”. Acest Melhisedec era grec din Peloponez şi, probabil, nu ştia bine româneşte. Poate că nu era nici prea învăţat, cum. îl consideră unii cercetători. A fost primul stareţ al mănăstirii din Cîmpulung, după refacerea ei de către Matei Başarab, în anii 1635-1636 (căci fusese dărîmată de cutremur în 1628). în numele lui Melhisedec redactează Udrişte Năsturel, în slavoneşte, predosloviile la Antologhionul slavon, Cîmpulung, 1643. Tot lui Udrişte i-a fost atribuită, de către Virgil Cândea, şi prefaţa, în româneşte, scrisă de asemenea în numele ieromonahului Melhisedec, la învăţături preste toate zilele16. Dan Horia Mazilu a respins, pe drept cuvînt, această atribuire' fără a dovedi însă că prefaţa este scrisă într-adevăr de Melhisedec77. în 1904, N. Iorga comenta astfel chestiunea paternităţii sale asupra traducerii învăţăturilor preste toate zilele: “Melhisedec a scris două scrisori de afaceri, care se păstrează şi astăzi în Arhivele Braşovului: amîndouă 76 Ibidem, p. 57. 77 Vezi monografia Udrişte Năsturel, citată la nota 50, p. 200-204. 86 sînt greceşti, cu toate că braşovenii ar fi înţeles mai bine ce e cu ţiganii mănăstirii cîmpulungene, dacă părintele ar fi scris în româneşte. Deci ar fi aplecat cineva să creadă că Melhisedec se laudă numai cu o carte pe care n-a făcut-o, .dar o precupeţeşte; însă unele grecisme din lucrare îl adeveresc autor, şi, chiar în locul ce am adus înainte [în prefaţa, cărţii, n.n.], întrebuinţarea cuvîntului cinste cu înţelesul de preţ, ca în greceşte tip.fi, lămureşte asupra neamului din care făcea parte scriitorul. Melhisedec era, în adevăr, un peloponesian' sau un moreot”78, • - Cartea aceasta a fost recent reeditată, în transcriere şi fotocopii, iar limba ei amănunţit studiată de Willem van Eeden, într-o remarcabilă teză de doctorat79. Cu privire la paternitatea traducerii şi la eventualul compilator al cărţii, W. van Eeden este de părere că “Melhise-dec, qui signe la preface, dont il n’y a pas raison de lui refuser la paternii, affirme non seulement etre responsable du cotefmancier de }?£dition [...], mais encore s’etre occupe de la traduction du texte en roumain â partir,d’originaux grecs [...] S’il n’y'a pas lieu de mettre en doute cette affirmation explicite, il n’est pas clair par contre si Melhisedec est aussi l’auteur de la compilation .ou s’il n’a fâit que traduire un texte preexistant,' grec â son dire, â contenu identique ou au moins semblable”80. „ii Stabilind izvoarele nedeclarate ale unor texte aflate în învăţături preste toate zilele, ,între care. şi < trei pareneze ale lui Damaschin Studitul, Pândele Olteanu crede că alegerea şi traducerea textelor respective au fost făcute, fară îndoială, de către Melhisedec, care, “venit în Ţara Românească prin 1632, a învăţat curînd româna şi slavona”, fiind“un mare cărturar şi un om de acţiune”8‘.Domnia sa presupune că “ieromonahul Melhisedec cunoştea şi chiar a folosit şi in- ■ 78- Vezi'Istoria literaturii’religioase a românilor pînă la 1688, Bucureşti, 1904, p. 156. a . ■ . - . • • : , 9 Vezi învăţături preste toate zilele (1642), edition et dtude linguistique, voi. I-n, Amsterdam, 1985. 80 Ibidem, voi. I, p. 3. 81 Vezi Originalele greceşti şi versiunile slavone ale învăţăturilor de la Cimpulung Muscel (1642), în “Memoriile Secţiei de Ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte” [a Academiei Române], X, 1988, p. 7. 87 termediarele slavone ale celor trei învăţături sau pareneze de Damas-chin Suditul, introduse în cărticica sa. Limba conţine slavonisme, latinisme arhaice, dar nu conţine grecisme care să se identifice în originalul tradus [...] Originalul grecesc a lăsat urme neîndoielnice în conţinut, în topică şi în semantism”82. Drept dovadă că “semantismul unor cuvinte este caracteristic limbii greceşti”, autorul citează cuvintele “a privedui < npoaipeco, -â «preferer, choisir volontairement», priveduitoare < gr. 7tpooapETiKf| «de bună voie* la libera alegere»”83. P. Olteanu remarcă şi virtuţile literare ale acestei cărţi, în care traducătorul a apelat îndeosebi la graiul expresiv popular. 3.7.2. în anul 1981, într-un articol pe care nu l-au cunoscut W. van Eeden şi Pândele Olteanu, noi am atribuit elaborarea acestei cărţi lui Daniil Panoneanul84. Limba ei dovedeşte că atît prefaţa şi traducerea învăţăturilor, pe care le conţine aparţin unei singure persoane, iar anumite particularităţi lingvistice, care apar şi în înderep-tarea legii, precum şi în alte traduceri prezentate mai sus, arată că această persoană este Daniil Panoneanul. De altfel, formulările din foaia de titlu şi din prefaţă, pe care le-am citat, sînt ambigue, lăsînd mai curînd să se înţeleagă că traducerea cărţii s-afăcut de altcineva, nu de Melhisedec, care doar s-a străduit şi a cheltuit ca ea să se facă şi să se publice. Probabil că Daniil Panoneanul vieţuia la acea dată în mănăstirea din Cîmpulung, iar stareţul său Melhisedec, apreciindu-i buna pregătire teologică, cunoaşterea limbilor slavonă şi greacă, precum şi aptitudinile sale literare (este posibil ca pînă atunci el să fi tradus romanul Varlaam şi Ioasaf, poate şi Viaţa Patriarhului Nifon), l-a însărcinat, eventual sub îndrumarea Iui, cu selectarea şi traducerea învăţăturilor preste toate zilele, aşa cum mai tîrziu, cînd Daniil se afla la Tîrgovişte, unde fusese chemat profesor de slavonă la şcoala de acolo, noul său stăpîn, mitropolitul Ştefan, l-a însărcinat cu traducerea cărţilor Mystirio sau sacrament, Engheniasmos, sau ob-novlenie sau tîrnosanie şi lndereptarea legii. In traducerea învăţăturilor preste toate zilele apare de mai 82 Ibidem, p. 9. 83 Ibidem, p. 19. 84 Vezi ari. cil. la nota 27. 88 multe ori inteijecţia de provenienţă maghiară ni “hai, haideţi, ia”: “n/ să-l băgăm într-o groapă [...] Ni mai bine să-l vindem” (f. 16v), “ni să apucăm mai nainte de sfîrşenie, ni să plîngem mai nainte pînă nu ne muncim”, (f. 45r),; cf. şi f. 33v, 38v, 45v, 46r. După cu'm am văzut (3.4.3.),, această interjecţie apare şi în traducerea învăţăturilor lui Neagoe Basarab. Ea aparţine unei categorii mai largi de fapte de limbă specifice graiurilor româneşti din nordul Olteniei, din sud-vestul Transilvaniei şi din Banat85, care apar în îndereptarea legii, tradusă de Daniil Panoneanul, şi în traducerile care îi pot fi atribuite lui, cum sînt: duroare s.f. “durere”: “cuvîntul bun mîngîie duroarea” (f. 39v), milcui vb. IV “a milui”: “să iai sărac la casa ta să-l milcuieştF (f. 13^), milcuire s.f. “milostenie”: “să dăm din carele avem, carele .bucate, carele cuyînt bun, carele. milcuire” (f. 121), şupi vb. IV “a acapara, a răpi”: “şi cum le aduc banii şi pungile, ei şupesc dă le numără ei singuri...” (f. IO1), şi altele. ' , .■3.$.Tţlcuirea sau arătarea gramaticii sloveneşti Astfel este intitulat un fragment din gramatica slavonă, cu traducerea lui paralelă în limba română, aflat în ms. 312 de lai BAR, f. 217-254, în continuarea uniii lexicon slavorio-româri: în anul 1960, Diorriid Strungaru a stabilit că acest text conţine extrase din gramatica slavonă a lui Meletie Smotriţki şi a crezut că atît lexiconul slavo-no-român aflat în ms. 312 cît şi fragmentul respectiv de gramatică au fost traduse de grămăticul Staicu de la mitropolia din Tîrgovişte, care în a doua jumătate â secolului al XVH-lea a fost profesor de slavonă la şcoala de acolo'. Ms’. 312 este autograful grămăticului Staicu. Tot autografele lui Staicu sînt şi ms. 1385, 1570 şi 2341 de la BAR, care conţin diverse traduceri ale sale86. Lexiconul şi fragmentul de gramatica din’acest manuscris, puţin revizuite, se găsesc şi în ms. 85 Vezi Emanuela Buză, art. cit. la nota 71. .** Vezi Gramatica lui,Smotriţki şi prima gramatică, românească, .în “Ro-'manoslavica”, IV, 1960, p. 287-307. Cf. şi Victor Papacostea, 0 şcoală ăe limbă şi cultură slavonă la Tîrgovişte..'., citat la nota 4, N.A. Ursu, Paternitatea unor traduceri atribuite grămăticului Staicu de la Tîrgovişte, în “Limba-română”, XXX, 1981, nr. 5, p. 515-528. 89 f-Ăf ce '5. £ AJF_icclc' 'r ?rx' o; -ir. Ii'şr.Si:5-Eisf. =-=•---•*-*-' .Cfi ”-~2T-CÎ -'.ră'«'rx "fc TT.C- 5."' 52 ' "CITl ŢTî- rccrcc ce -;L 5tî îT&î rgrrciEsrxIrf “Hîirric:; £ Si mc. J.'J, Zcra cam ~cm s căcecc ii: cneie ca^cifan-.1 Cc ~r?r= cnr ccnrăfemm -5 -aere rcnc- sne re mcc t; cecsr crâi: ' CCSC. : ccscc :cm a. ”>7. crcccc zer ce grinrânccf. ?t5fbi_ rf ce resml re drc s. ei caccâl Is. şxsis. —inrTŢrcSrî ar;. 4. 2-i 'Tsf se îî3 te sânâsţd ca pnsssd ns&ăevScsT ,;?. 32?\ Sir. 57. 7-?l ~~v szi prorocire -{t. 5^?'. is. ii. 2\ “Veri drcgoste-a :;r. DînrrDeces cărl IsteT" ■ •- 55 O. Is. 49. I5\ “Veci rerstrc T'osf' if. ?55T. Is. 5S.-A. ~2n că sss păcat 2 face case o? caniT . ~Ved5. icc»d!' •{?. -Sf. Msl 2.7\ *“Vszî n§c2î perm: Ieş?“ [f. 452T, 2 Mac. 5. 301 Note â cecasrsîi similare în slavoneste- ce exsînrsla. la f. ]7£iF. 3 Rig. 29.29, f. 2IS~. i Ezd. v. 6. ?. 503\ F5£ 2T, k\ f. 55 î\ Ss.'G.V.t 5t4\. Isr. 19. 9. f. 5S3\ Bar. 5. 4.14I4V. Av. J. 15. f. 455î2Mac.7il29. bzâsjaazls Uză 2*£aşo£ Sxszrzb: ~V£ă îavSSnna copiilor” x2D2£ M Tfennssec~ (f. 24\ ’ii\’sâ hcnai bnne" (î.70\ ~Veâ Itjcnrî r£e~ fî. 7(Fl “Vezi al dcîisa bcGsf (f. S5\ "Vei viaţa sfîn-fjarţf-STV Vîşs P&nsrkikâ Sîfcvz ~Veă laHime’* (f. 2$T)~r. Note ş co-Z3smsi5 In sasvcoeşs. Ia f. 17. ÎS*. 3?. 41 Uds2s szsagn» folosire în notele marcinaîe dîare apar şî în ■cnpnnsd sadoasilor respecăvs. fsp: care dovedeşte că ele aparţin naăicărnnihn. rra tipografilor sas copiştilor acestor texte. De exenv pin: îndfTipzzreu iesih ~că2i?cn dă veJed foarte bine peritrn acestea- rfîî Rocheti;. ft Chim cjpl rs. -64 ds Iz BAR. 95 vreo gedea...” (f. 138r, 1 Reg. 21, 8), “Caută acuma de vezi unde este suliţa împăratului” (f. 140v, 1 Reg. 26, 16), “Deci acuma socoteşte şi vezi ce voi răspunde” (f. 156v, 2 Reg. 24, 13), “căută şi văzu la căpă-tîi şi o turtă de ovăs” (f. 169r, 3 Reg. 19, 6), “întăreşte-te şi socoteşte şi vezi ce faci” (f. 170r, 3 Reg. 20, 22). ' învăţăturile lui Neagoe Basarab: “Socoteşte ce vezi că zice Hristos...” (f. 5r), “socoteşte şi vezi şi aici iubirea de cinste” (f. 73r), “căutaţi, fraţilor, de vedeţi cum...” (f. 117r), “socotiţi şi vedeţi cîte meşteşuguri are...” (f. 132v), “tu încă socoteşte de vezi...” (f. 177r), “socoteşte de vezi bunătăţile cele necurmate...” (f. 198“socoteşte de vezi puterea cuvîntului rugăciunii” (f. 208r). Viaţa Patriarhului Nifon: “socoteşte cu de-adinsul şi vezi că toţi mă ţin sfînt...” (f. 28v), “căută şi văzu pre toţi oamenii...” (ibid.). 4.3. Verbul îngrozi “a se înspăimînta”, care apare de patru ori • în notele citate din îndereptarea legii: “Caută dă vezi aicea lucru minunat şi te îngrozeşte" (p. 29), “Caută de vezi minunată poveste [...], ascultă şi te îngrozeşte” (p. 129), “Caută de vezi cu,de-adinsul şi te îngrozeşte” (p. 131), “îngrozeşte-te” (p. 138), şi într-o notă similară în Vechiul Testament din ms. 4389: “Vezi şi te îngrozeşte” (f. 95r, Deut. 28, 53), arată în mod aparte că notele respective sînt redactate de aceeaşi persoană. 5. Alte particularităţi lingvistice comune îndereptării legii şi traducerilor pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul 5.1. Dovada cea mai elocventă a faptului că Daniil Panoneanul este autorul traducerilor anonime sau cu paternitate discutabilă prezentate mai sus (vezi 3.2.-3.8.) o constituie identitatea limbii lor cu limba îndereptării legii. Unele particularităţi lingvistice regionale ale acestor texte au fost menţionate în paragrafele 13., 3.2.5., 33.3., 3.4.3. şi 3.7.2. In acest capitol prezentăm o serie de cuvinte, forme şi sintagme neîntîlnite sau mai puţin folosite în limba română literară a epocii, care pot fi considerate particularităţi ale limbii îndereptării legii şi care apar şi în traducerile atribuite de noi lui Daniil Panoneanul, dovedind astfel paternitatea sa asupra acestor traduceri. Folosim în expunere următoarele sigle: GS = Tîlcuirea sau ară- 96 tarea gramaticii sloveneşti, ms. 312 de Ia BAJR; IC = învăţături preste toate zilele, Cîmpulung, 1642; ÎL - îndereptarea legii, Tîrgovişte, 1652; INB = învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, ms.. 109 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române; IVI = Cuvînt de învăţătură al bunului creştin domn Neagoe voievod [.:.] către 2 slugi credincioase ale sale şi dragi, ms. 464 de la BAR; M = Mystirio sau sacrament, Tîrgovişte, 1651 (am folosit exemplarul aflat la BAR, cota CRV 59, unicat, şi trimitem la paginaţia mecanică a filelor, pusă de bibliotecă); PA = Pisaniile bisericii ctitorită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş, ms. 464 de la BAR, după ediţia .Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, Bucureşti; 1888, p. 128-141; T = Engheniasmos, sau.obnovlenie, sau tîmosanie, Tîrgovişte, 1652 (cartea ne-avînd paginaţia pusă la tipar, trimitem la numerotarea filelor făcută de noi); VI = Varlaam şi Ioasaf, ms. 3339 de la BAR (îri cazuri speciale trimitem şi la ms; 588 de'.la BAR, pe care îl menţionăm ca atare); VPN - Viaţa Patriarhului Nifon, ms. 464 de la BAR; VT - Vechiul Testament, ms. 4389 de la BAR. 5.2. S.f. adeverinţă “adevăr, încredinţare”. IL: “întru adeverinţă vor veni, căindu-se ce au făcut” (p. 457); “adeverinţa nu lasă a cununa pre cei cîte cu doauă nunte” (p. 699), cf. şi p. 2, 218, 288,418, 423, 478, 512, 535, 560, 564, 570, 576, 577, 585, 596, 611, .629, 632,654,704,713,730, 751,755,776; VT: “să facă şi Domnul milă şi adverinţă cu voi” (f. 143v, 2 Reg. 2, 6), “să îzbîndeşti adeverinţa direptului, plătind fieştecui după direptatea lui” (f. 201r, 2 Parai. 6, 23), “voi spune adeverinţa ta cu gura mea” (f. 285r, Ps. 88, 2), cf. şi f. 47v, Lev. 8, 8, f. 150v, 2 Reg. 15, 20, f. 236v, 3 Ezd: 6, 28, f. 237v, 3 Ezd. 7, 44, f. 238r, 3 Ezd. 8, 24, f. 242r, 3 Ezd. 14, 17, f. 427v, Mih. 7,20, f. 432v; Zah. 8,3; VI: “Dumnezeu cu ceia ce sta împotrivă arăta adeverinţa" (f. 14v; ms. 588, f. 14v: adevărul), “spune-mi cu toată adeverinţa, că te ţiu că eşti om mai adevărat” (f. 18r; ms. 588, f. 19v: cu tot; adevărul [marg.: den singurul adevăr]), “să vie la cunoştinţa adeverinţe(f. 27v; ms. 588, f. 32r;. adevărului), “m-am apropiat de adeverinţă' (f. 159v; ms. 588, f. 195r: adevăr), cf. şi f. 119v, 123v, 130r, 145r, 169v, 176r, 177r, 177v, 179r, 180r, 181v, 182r, 192v, 193r, 194r, 194v, 196v, 201v, 202v, 231v, 240v, 241v: adeverinţă-, ms. 588, f. 97 157r; 162r, 170r, 183r, 205r, 210v, 2MV, 212r, 213r, 214r, 215v, 216r, 224v, 224r, 225r, 226r, 226v, 228r, 232v, 233v, 256r, 262v, 263v: adevăr; INB: “am umblat cu adeverinţă înaintea ta” (f. 47r), “noi credem cu toată adeverinţa cum să fie...” (f. 88v), cf. şi f. 25r, 25v, 31v, 52r, 62r, 92v, 97v, 102r, 108r; VPN: “căce mă goniţi [...]? Căce v-am spus adeverinţa? (f. 16v), “cum ştiu toţi boierii [...] cu toată adeverinţa" (f. 241); IC: “eu sînt viaţa, zice, şi adeverinţa, şi pacea lumii” (f. lv), “iară deaca veni adeverinţa cum zise Iosif, adecă foametea...” (f. 18v), “să cade să le spui duhovnicului cu toată adeverinţa” (f. 22v), cf. şif.51r. 5.3. Adj. adeverit “adevărat, încredinţat”. EL: “dreptul şiade-veritul judecători” (p. 2), “învăţători adeveriţi ai besericii” (p. 44), “întru adeverita lumină a priceperii” (p. 120), “episcop al adeveritei beserici” (p. 451), “adeveritul'Dumnezeu” (p. 605), cf. şi p. 15, 20, 22, 29, 140, 269, 286, 386, 394, 397, 408, 450, 454, 500, 501, 502, 509, 521, 541, 544, 545, 582, 589, 590, 594, 596, 597, 605, 613, 615, 624, 627, 629, 635, 639, 661, 671, 674, 695, 697, 708, 722, 732, 737, 738, 739, 740, 741, 748, 750, 751, 764, 772, 774, 775; VI: “adeveritul Dumnezeu” (ms. 588, f. 48r, 139v, 170r, 192v, 27 lv; ms. 3339, f. 39v, 106r, 130r, 157r, 251v: adevăratul), “adeveritul judecători” (ms. 588, f. 63r; ms. 3339, f. 49v: adevăratul), cf. şi f. 87r, 129r, 155r, .163r, 163v, 267r, 279r, 289v, 294v: adeverit: ms. 3339, f. 66v, 98v, 118r, 124r, 124v, 246r, 260v, 273v, 278v: adevărat; INB: “să ştie adeverit şi să cunoască” (f. 4r), “carii slujiţi cu buna şi sfînta adeverita credinţă” (f. 96v); IC: “cuvintele ale lui Hristos [...] sînt adeverite” (f..l2r), “să nu muriţi moarte adeverită” (f. 331), “cînd faci aşa, închi-puieşti cea cruce adeverită” (f. 34v), “Dumnezeu adeverit” (f. 36r, 36v, 380, cf. şi f. 44v, 50r. 5.4. Pronumele de întărire şi de reciprocitate adinsmineşi “însumi, însămi”, adinstineşi “însuţi, însăţi”, adinseluşi “însuşi”, adin-seaşi “însăşi”, adinsnoişi “înşine, însene; între noi”, adinsvoişi “înşivă, însevă; între voi”, adinseişi “înşişi; între ei”, adinseleşi “înseşi, însele; între ele”. EL: “ca să nu, pentru lenea sau vreo răpire ceva, să te înşeli adinstineş” (p. 415), “să nu cinsteşti pre tine adinstineş mai nainte de cel mai mare de tine” (p. 569), “răotate ce ţe-ai lacut singur adinstineş (p. 783), “nice să se facă singur socotitori adinseluş (p. 98 23), “pentru căce că el adinseluş ş-au făcut socoteala judecăţii” (p. 29), “de va hi căzut supt blăstămul arhiereului [...], sau singur adinseluş se-au blăstămat” (p. 416), cf. şi 56, 128, 453, 469, 485, 492, 499, 554, 580, 624, 650, 588, 689, 692, 731, 768, “una ca aceea ca-rea se duce ădinseaş lu. Dumnezeu şi se îmbracă în rase” (p. 583), “cînd ne dosădim şi ne urgisim noi adinsnoiş” (p. 690), “pentru vreo vrajbă ce-au fosf avînd ei adinseiş" (p. 39), “oameni care pre sine adinseiş se-au dat întru ceata călugărilor” (p. 463), “pentru căce ei adinseiş să cinstesc ca cinul anghelilor” (p. 496), cf. şi p. 40, 409, 521, 580,>642, 768, “une altele besericii, mai vîrtoscele ce-s adinse-leş făcute de moşie ale ei” (p. 643); VT: “răspunse ei cuventele acestea adînseaşi’’ (f. 114v, Jud. 5, 29), “ceea ce face idoli ea adînseaşi” (f. 395r, Iez. 22, 3), “să ne ducem noi adinsnoişi" (f. 144v, 1 Reg. 26, 11), “iară ei ziseră adînseişi’ (f. 21r, Fac. 43, 18), “lucru cusut de sine împletit ei înşişi făcură adînseişi” (f. 42r, leş. 36, 8), “se-au bătut împăraţii adînseişi!' (L 173r, 4 Reg. 3, 23), “făcură legătură mare adînseişi!'{f. 178v, 4 Reg. 12, 20), cf. şi f. 103r, Iosua 10, 2, f. 175v, 4 Reg, 7,.9, f. 206v, 2 Parai. 20, 23, f. 345r, Is. 34, 15, f: 385v, Bar. 6, 48, f. 439r, 1 Mac. 5, 15, f. 446r, 1-Mac. 12, 50, f. 453v, 2 Mac. 8, 30, “văzui că se-au săvârşit doao capete adînseleşi..." (f. 240v, 3 Ezd. 11, 30); INB: “şi voi, fraţilor, nu vă sfătuiţi adihsvoişi” (f. 157r), “boierilor nu le fu aceasta pre voie, ce zicea adînseişi...” (f. 80v), .“şi hainele lui le împărţiră ei adinseişF (f. 104r); VPN: “cînd se va împărţi casa adînseaşi, atuncea să va pustii” (f. 19v); IC: “ca să nu mă arăt adins-mineş. iubitori”. (prefaţă, p. 2), “mulţi oameni s-au tocmit binelui adinseişF' (ibid.; p. 1). 5.5. Vb. I amesteca (a se) “a avea o relaţie sexuală”. EL: “de va fi fost neştine cocon.mic şi s-au amestecat cu altul în.păcate” (p. 49), “nu pot unii cătră alţii să se ia sau să se amestece” (p. 190), “nu pot să se amestece bărbatul cu muierea lui” (p. 210), “cela ce să va amesteca^ fetei ceea ce se-au nevestit lui Dumnezeu” (p. 608), cf. şi p. 141, 218, 675; VI: “cum că nu este păcat a se amesteca o dată cu muierea”(ms.588, f. 243r; ms.3339, f. 215r: împreuna). 5.6. S.f. amestecare “relaţie sexuală”. IL: “nu se-au oprit bărbatul şi muierea den amestecarea trupului lor” (p. 139), “bărbatul de se va afla cu muierea lui afară de fire [...], ca o amestecare rea şi lu- 99 cru ruşinat” (p. 214); VI: “aprinzîndu-1 spre spurcata amestecare" (f. 208r; ms. 588, f. 237v: amestecătură), “iară a-mi spurca sufletul cu tine, cu amestecare de ruşine, este-mi cu greu” (f. 212r; ms. 588, f. 241r), “pentru ce ziseşi amestecării lucru spurcat şi ruşinat...?” (f. 212V, ms. 588, f. 241r), cf. şi f. 213r; în ms. 588, f. 241v, lipseşte cuvîntul. 5.7. Vb. IV brodi “â (se) grăbi, a (se) sili”. IL: “nu vrea să nu socotească poveştile elineşti întru nemica, ce brodiia şi nevoia să le lipească şi să le puie la beserică” (p. 396), “brodind pentru buna pro-copsire a spăseniei oamenilor” (p. 610), “şi cîte răotăţi vei brodi să faci mie, nemica nu poţi să-mi faci” (p. 734), cf. şi p. 241, 590; VT: “ferice de omul cela ce va muri întru înţelepciune, şi cela ce se va brodi întru înţelegerea sa” (f. 322v, Sir. 14, 22), “foarte se întristă pentru dînsul şi se brodiia să-l mîntuiască, şi tot se brodi pînă seara să-l izbăvească” (f. 412v, Dan. 6, 14); VI: “nici împărţind ceva cu tine den cele ce sînt aici, să se brodească a-ţi lua” (f. 153r; ms. 588, f. 189v);.M: .“iară de nu va fi voie ca aceasta şi nu va putea brodi să ne-merească cu mintea, încai să fie aşa...” (f. 11v); IC: “nu vor să miluiască nice o dată pre nirriine, ce brodesc să facă şi mai multă avuţie” (f. 9V), “brodiţi cît veţi putea să le luaţi blagoslovenia” (f. 53v). Pentru acest sens al lui brodi, Dicţionarul limbii rotnâne'al Academiei (DLR) a dispus de atestări numai din Învăţături preste toate zilele, din Îndereptarea legii şi din Lexiconul de la Buda. 5.8. Vb. IV ciocni “a (se) ciocni”, s.f. ciocnire “ciocnire”. IL: “şi aşa ne lovim şi ne ciocnim cu vicleanul” (p, 595), “norii [•••] îm-preună-se şi se ciocnesc tare. Şi lovindu-se unul cu altul aşa tare, iese foc. Deci ciocnirea aceea este tunetul, iară focul este fulgerul” (p. 786), “cumu-e oţelul şi cremenea, cînd le ciocneşti, ele sună şi lasă foc...” (p. 787); VT: “se vor ciocni adînseişi şi vor lovi stea mare pre pămînt” (f. 243r, 3 Ezd. 15, 35), “se-au ciocnit de cîte patru comu-rile casii” (f. 258v, Iov 1, 19), “ce părtăşie este oalei şi căldarea? Că ceea se va sparge, iară ceasta se va clocnr (f. 322r, Sir. 13, 3), “şi genuchiele lui înseşi se clocniia" (f. 412r, Dan. 5, 6), “auzind glasul mulţimei lor, şi mergerea mulţimei, şi ciocnirea armelor” (f. 440v, 1 Mac. 6, 41); VI: “păindu-i că e om prost, el se ciocni cu Dumnezeu...” (f. 225v; ms. 588, f. 25lv). Aceste cuvinte nu sînt înregistrate 100 în DLR.san în alte dicţionare româneşti. Ciocni apare şi în traducerea unui pateric, copie din 1676, a cărui traducere am atribuit-o grămăticului Staicu de la Tîrgovişte (ms. 1429 de la BAR, f. 163r), iar ciocnire apare în lexiconul slavono-român din ms. 312 de la BAR, f. 124r. Cf. ser. kljucnuti “a lovi cu ciocul; a ciuguli”. 5.9. S.f. fumedenie “mulţime,.cantitate mare”. IL: “iertare multelor mele fumederiii:de.păcate” (prefaţa lui Daniil), “prăpastia de adîncime se întunecează, ca şi cum ai căuta într-o mare fumedenie (p. 762). T: “să-mi ierte multa mulţime de fumedeniapăcatelor” (f. 34r). . / ■ .’ /: ■ . 5.10.,S.n.'goIpiu “encolpion”. BL: “iară golpiul, carele este tot cu cruci [...], acelaunchipuieşte slava...” (p..42), “ca un rotocol pre piept, adecă ca un golpiu de .mătase cu sîrmă de aur” (p/758); VT: “efud [marg.:;golpiu sau spunerea]” (f. 418r, Os. 3,4). 5.11. S.f.: horă “ceată, grup” (< gr. %opeia s.f. “ceată; cor”). IL: “iară acolo.să te destoinicească să dobîndeşti ceata arhierească,1 hora drepţilor, hrana raiului...” (prefaţa lui Daniil); VT: “vei întîlni o horă de proroci ieşind de la [...], şi iată o horă de proroci se întîlni cu dîn-sul”(f. 130v, 1 Reg. 10,5, 10). 5.12. Adv. împotrivă “pe măsură, egal’’. BL: “dăscîntătoriului, sau farmăcătoriului, sau altora carii vor fi împotriva acestora” (p. 465), “au luat putere de la Dumnezeu a lega şi a dăzlega împotriva numărului păcatelor” (p. 557), “să aducă vindecare tocma'împotriva puterii celui bolnav”: (p. 634), cf. şi p. 40, 497; 566, 578, 769;VT: “de vor fi ani mai mulţi, împotriva anilor să se socotească mai mult” (f. 58r, Lev. 25, 51); VI: “şi alţii mulţi după dînsul împotriva lui cu nevoinţă nevoindu-se” (f. 81v; ms. 588, f. 107r), “eu, împotriva multei prietniciei tale carea ai arătat cătră mine, nici o plată nu ştiu” (f. 140r; ms. 588, f. 179r)> “cuvîntul aceştii poveşti, carea o scrişi voao împotriva puterii” (f. 279v; ms. 588, f. 295v), cf. şi f. 36r, 197r, 257r; ms. 588, f. 43v, 228v, 267r; INB: “acum trebuieşte să vă sfătuiţi împotriva,sfătuim solului [...], ca să putem da răspuns buri solului, împotriva cuvintelor lui” (f. 156v), “că osteneala nu este tot într-o potrivă, iară plata împotrivă' (f. 227v), cf. şi f. 158v, 165v; M: “să aibi [...] umivalniţă.sau alt vas împotriva aceluia” (f. 241); T: “să aibi o cutioară împotriva moaştelor şi într-însa să le pui” (f. 6r). In INB 101 apare şi vb. IV împotrivi “a fi deopotrivă, egal”: “unul ca acesta să împotriveşte cu Iuda vînzătoriul” (f. 64v), “am putea noi să ne asemănăm sau să ne împotrivim lor în ceva...?” (f. 79r). 5.13. Vb. I înceta “a intra, a fi într-o ceată”. IL: “el să se înce- teze, adecă să fie în ceata şi în rîndul preoţilor” (p. 459); INB: “să încetă şi el cetei prorocilor” (f. 20v). ' • 5.14. Vb. IV înfolosi “a (se) folosi; a ajuta”. IL: “carele va putea să înfolosească şi să spăsească sufletele oamenilor” (p. 102), “cu rugă doară se-ar putea ceva înfolosC’ (p. 258), “carii vor citi şi dentr-însa se vor înfolosC’ (p. 795), cf. şi p. 129, 131, 513, 518, 620, 622; VT: “iară cel fără de minte trecînd, nimică nu se înfolosira” (f. 303v, Pild. 22, 3), “cel silnic cu limba sa de dăparte este cunoscut, iară cel înţelept ştie în ce se va înfolosi" (f. 324v, Sir. 21, 8), cf. şi f. 306r, Pild. 29, 1; INB: “de-ţi vei înfolosi slugile pururea cu cuvinte dulci” (f. 149r), “şi de vei face aşa, tu nu vei înfolosi pre acela, ci pre tine” (f. 210r); M: “cine va citi şi se va înfolosi., acelora milă...” (f. 64v); IC: “să nu mă arăt adinsmineşi iubitori, cum nu iubesc să se înfolo-sască şi alţii” (prefaţă), “Dumnezeu de multe ori dă unui om puţină patimă şi împiedecare, ca să înfolosacă prea alţii mai mulţi. Şi-idă şi înrobire, ca iară să înfolosacă pre alţii mulţi” (f. 8V). 5.15. Vb. I însetoşa “a înseta”. EL: “flămînzind, însetoşind' {p. 792); VT: “şi însetoşară acolo noroadele de apă” (f. 33r, leş. 17, 3), cf. şi f. 120v, Jud. 15, 18, f. 155v, 2 Reg. 23, 15, f. 222v, Neem.9, 15, f. 350r, Is. 48, 21, f. 350v, Is; 49, 10; VI: “pohtiia cu o pohtă neoprită şi însetoşa & găsi pre cineva” (f. 27r; ms .588, f. 31v), cf. şi f. 126r, 133v; ms. 588, f. 165v, 173r; INB: “de va însetoşa, tu îl adapă” (f. 210r, cf. şi f. 225r; PA: “nici am flămînzit, nici am însetoşat' {p. 133); IC: “flămînzind şi însetoşind' (f. 13r). 5.16. Adj., s.m. însetoşat “însetat”. IL: “adăpi însetoşatuV’ (p. 740); INB: “cei flămînzi şi însetoşaţi (f. 7V), “dă un păhar de apă rece celor însetoşaţC’ (f. 198r); IC: “şi însetoşatului de-i dă să bea” (f. 12v), “ei să bea aşa [...], iară alţi robi [...] să fie însetoşaţC' (f. 41v). Paralel cu însetoşat, în unele dintre textele menţionate apare adj., s.m. setos “însetat”. VT: “oamenii cei slabi şi setoşi" (f. 342r, Is. 25, 5), cf. şi f. 152r, 2 Reg. 17, 29; VI: “setos am fost şi m-aţi adăpat” (f. 54r; ms. 588, f. 69v: însetoşat-am), “flămînzi şi setoşi" (f. 68r; ms. 102 588, f. 88v); INB: “cînd te-am văzut [...] setos şi te-am adăpat?” (225r); cf. şi f. 225v, 246r; PA: “sau flămînzi, sau setoşf’ (p. 131), cf. şi p. 133. 5.17. Adv. mai “mai mult”. IL: “căce ţinea şi cinstia mai decît toate eresurile ale lu Nestorie” (f. 510), “mai decît toate să se socotească cîtiirea a păcatelor” (p. 634); VT: “el măi voi moarte cu cinste decît viaţă cu urîciune” (f. 452v, 2 Mac. 6, 19); VI: “a mai voi şi a mai alege unul decît altul” (f. 101r; ms. 588, f. 132v), “se cade a mai alege cele mari decît cele mici” (f. 164v; ms. 588, f. 200r), “de bună voie am mai voit răul decît ce este de folos şi am mai voit moartea decît viaţa” (f. 168r; ms. 588, f. 203v), cf. şi f. 105v, 134r; ms. 588, f. 138v, 173v; INB:' “ci omul în veacul acesta: el mai iubeşte feciorii carii sînt din păcate.;.” (f.'193v); IC: “să iubeşti pre Dumnezeu mai decît pre toate” (f. 54v). 5.18. S.f. mirizmă “miros plăcut, mireasmă” (< gr. (j.tipio(ia) IL: “florile raiului [...] sădite cu buna mirismă a darului Duhului Sfînt” (prefaţa lui Daniil), “ca să priimească mirizma Duhului Sfînt” (p. 723); VT: “şi-l puseră pre aşternut plin de miriztne şi-l unseră cu mirosele frumoase” (f. 204v, 2 Parai. 16, 14); VI: “toate mirbs'ele cu mirizma cea bună” (f. 33v; ms; 588; f. 40r), “ a bunei mirizme a sculelor...” (f. 34r; ms. 588, f. 41r), mirizmă (ms. 588, f. 243v, 262v; ms. 3339, f. 215V, 240r: miroseală); T: “să verse pire dînsele mirizmele, să spele cu dînsele prestolul” (f. 26v), cf. şi f. 27r. ■ - 5.19. Vb. IV numeni “a (se) numi, a (se) chema”, adj. nume-nit “numit, chemat; renumit”. IL: “de folosinţe turmei a numenitei de Hristos” (p. 410, 411), “carele se-au numenit episcop de curaţi” (p. 451), “întru numenită şi vestita biserică” (p. 653), “este şi nenu-menită, de n-are nume” (p. 724), “de unde ne-arh numenit dă ne cheamă creştini’? (p. 728); VT: “şi numeni Dumnezeu lumina ziua” (f. 2r, Fac. 1, 5), “şi numeni Dumnezeu întăritura ceri” (f. 2r, Fac. 1, 8), “şi numeni Dumnezeu uscatul pămînt” (f. 2r, Fac. 1,10), “şi o numeni Lavan movila mărturiei, iară Iacov o numeni movila mărturiilor” (f. 15r, Fac. 31, 47), “întru tot locul unde voi numeni numele mieu” (f. 34v, leş. 20, 24), “care te-au făcut numenit, şi lăudat, şi slăvit” (f. 93v, Deut. 26,19), cf. şi f. 110v, Iosua 23, 4, f. 188r, 1 Parai. 5, 2, f. 191v, 1 Parai. 11, 20, 24, f. 194r, 1 Parai. 17, 8, f. 198r, 1 Pa- 103 ral. 28, 7, f. 203v, 2 Parai. 12, 14, f. 209v, 2 Parai. 28, 15, f. 228r, 2 Ezd. 4, 63, f. 235v, 3 Ezd. 5, 26 f. 236r, 3 Ezd. 6, 4, f. 238r, 3 Ezd. 8, 44, f. 21T, Ps. 48, 12, f. 312v, înţel. 2, 16, f. 313v, înţel. 5, 5, f. 316v, Intel. 14, 22, f. 332r, Sir. 44, 3, f. 342r, Is. 26, 13, f. 344v, Is. 32, 15, f. 366v, Ier. 25, 29, f. 430r, Sof. 3, 19, f. 452r, 2 Mac. 6, 2. DLR a dispus pentru aceste cuvinte de numai două atestări din îndereptarea legii, citate după Principiile de limbă ale lui Cipariu, la vb. numeni. ■ 5.20. S.f. pradă “amendă”. IL: “aceluia să-i fie certarea cu bani, ce să zice să plătească pradă’ (p. 341); VT: “să se certe sau cu moarte, sau cu caznă, sau cu pradă de bani” (f. 230v, 2 Ezd. 8, 27). 5.21. S.f. privire “spectacol”. EL: “duminecile şi pre la prazdni-ce să nu se strîngă la priviri’ (p. 562), “se fac măscărici şi adună oamenii cătră privire” (p. 623); VI: “şi danturi bine tocmite jucînd pre uliţe şi cîntînd cîntece, şi multe feliuri de priviri să tocmească” (f. 24v; ms. 588, f. 28'), “privirile şi alergările cailor” (f. 200v; ms. 588, f. 231 5.22. S.f. rînză “uter; pîntece”. IL: “carele vor lua ierbi ca să strice rînza unde să zimislesc coconii” (p. 464), “rînza muierii ce va să nască, în carea este pruncul” (p. 469), “se-au mistuit în rînzele fie-rilor şi ale jigăniilor” (p. 709); VT: “şi căzu sabia de la Ioav asupră-i în dăşărtul lui şi se varsă rînza lui pre pămînt” (f. 154r, 2 Reg. 20, 20), “şi săgetă pre împăratul lui Israil între plumîni şi între rînză’ (f. 17lv, 3 Reg. 21, 34), “mâtiţă [marg.: rînza în carea zace copilul în pîntecele mîne-sa]” (f. 279r, Ps. 57, 4); VI: “acel balaur [...] se închi-puieşte prea înfricoşata rînză a iadului” (f. 85v; ms. 588, f. 112v), “în rînza mea este un mărgăritari mai mare decît oul de stratocamil” (ms. 588, f. 79r; ms. 3339, f. 61r: pipota), “crezuşi cum să fie în rînza mea mărgăritari mai mare decît statul mieu” (ms. 588, f. 79v; ms. 3339, f. 61v: pipota); M: “rînza muierii, în care este pruncul” (f.34v). 5.23. Adj. selbed “palid, searbăd”. VT: “inimă smerită, şi faţă selbedă, şi rană a inimii este muierea cea rea” (f. 326r, Sir. 25, 31); INB: “cu feţele selbede” (f. 80v). 5.24. S.f. selbezeală “paloare”. VT: “se-au întors feţele toate în selbezeală [marg.: în gălbeneală]” (f. 368r, Ier. 30, 6). '5.25. Vb. IV selbe zi “a slăbi, a deveni palid”, adj., s.m. selbezit “slăbit”, IL: “de va fi cineva bolnav şi va fi selbezit foarte de multă 104 boală întrebarea este pentru bolnavul şi selbezitul de i se va cădea adevărat să se postească [...], cela ce e selbezit de boală cade-i-se să mănînce şi unt...” (p. 687); VI: selbeziia şi se topiia de grijă” (f. 26v; ms. 5cSS,f. 31r)- " ' 5.26. S.f. selbeziciune “paloare”. VT: “să fugă de la tine selbe-ziciunea carea ţine obrazul tău” (f. 250r, Iudit. 6,5). 5.27. Adj. singiiresc “izolat”. BL:/‘ţarinile cele ce-s osebi de biserică, nici sînt împreună, carele sînt cu totul pre lâ nişte sate sau oraşure, carele acum se cheamă ţarine singureşti” (p. 614); VI: “sîn-gureasca (ce se zice călugăreasca) negîlcevitoare viaţă” (f. 78r; ms. 588, f. 101v). în VI apare şi derivatul neobişnuit similar vremesc “trecător” (vezi 3.3.2.3.), iar în VT derivatul strieinesc “străin”: “i-au curăţit de toate necuirăţiile streineştî■ (f. 225r, Neem. 13, 30). 5.28. S.f. strînsoare “avere, agoniseală”. IL: “iară une altele şi strînsoarea păcătoasă şi fară dreptate le lasă copiilor săi [...], de-acia cela ce ţine une altele şi strînsoarea striiriă rămîne gol adecă dă nedreptăţile tătîne-său” (p. 757); VT: “puterea lui şi strînsoarea ce au strîns” (f. 177v, 4 Reg: 10, 34); VI: “faceţi-vă prieteni din strinsoa-rea nedireaptă” (f. 96v; ms. 588, f. 127r), “că de ar fi bună strînsoare a aurului...” (f. 141v; ms. 5<58, f. 180r), “toată avuţia şi strînsoarea” (f. 238r, 250v; ms. 588, f. 260v, 270v); INB: “avuţia şi strînsoarea voastră” (f. 192r); IVI: “veţi avea ce aţi strîns la tinereţe, însă nu altă strînsoare, ce bunătăţi sufleteşti” (f. 47r). 5.29. Formele articulate ale prenumelor nehotărîte unul, altul, în' componenţă adverbelor pronominale nehotărîte uneleori, alte-leori. BL: “tîmplă-se uneleori” (p. 189), “nu vor merge, uneleori de slăbiciunea bătrîneţelor” (p. 566), “uneleori lăsîndu-1, alteleori apu-cîndu-1” (p. >685), “nu ş-au fost în fire, uneleori de supărarea...” (p. 689), “uneleori mărturiseşte greşala” (p. 703), “uneleori sînt oamenii bogaţi, alteleorisăraci” (p. 717), “uneleori merge în casă [...], alteleori la mormînt” (p. 726); VT: “sufletul bărbatului celui direpUfne/e-ori mai adevărat va spune decît./.” (f. 329y, Sir. 37,18); VI: “de multe ori avea zminteală [...] pentru vorbe, iară uneleori şi pentru venirea împăratului” (f. 145v; ms. 588, f. 183v), “uneleori se bucură, alteleori se întristează” (f. 185r; ms. 588, f. 218v: aorea [...], aorea), “uneleori au fost curvind cu dînsa Arin, alteori Aghis” (f. 188v; ms. 105 588, f. 221v), "uneleori într-un chip, alteleori într-alt chip” (f. 255v; ms. 588, f. 2750, cf. şi 262r; ms. 588, f. 280r; INB: “uneleori le da moşii” (f.60r). 5.30. S.f. zare “rază”. IL: “lumina şi zările soarelui” (p. 654), “piatra cea de adamant [...] arunca mare- lumină şi zări afară” (p. 759), “[piatra antrax] ori cu ce haine de o ar acoperi, zările ei tot ies afară” (p. 762); VI: “cum trimite soarele zările înainte, cînd va să ră-saie” (f. 100r; ms. 588, f. 13f); INB: “va străluci mai vîrtos decît zările soarelui” (f. 195v); VPN: “si apuse zarea denaintea a tot ochiul” (f. 18r; ms. 109, f. 260r: “zarea soarelui”)., . ' 5.-31. Adj. zvăpăiat “impetuos, nestăpînit, sălbatic”. IL: “cătra cei buni să fie smerit, iară.cătră cei răi şi zvăpăiaţi mare şi tare” (p. 705), “le dă stăpîni ca nişte muncitori, şi zvăpăiaţi, şi sălbateci” (p. 766); VT: “acel om zvăpăiat şi în chip de fiară” (f. 170r, 3 Reg. 20, 42), “să treacă valurile cele zvăpăiate” (f. 316v, înţel. 14, 1), “muşca-rea şărpilor celor zvăpăiaţi” (f. 317r, înţel. 16, 5), “calul neînvăţat umblă zvăpăiat’ (f. 327v, Sir. 30, 8), “se vor zvăpăia şi te vor"ocoli împrejur” (f. 386v, Iez. 2, 6); INB: “fierăle cele zvăpăiate şi cumplite” (f. 5V), “o hiară foarte zvăpăiată’ (f. 1011), cf. şi f. 133^; -VPN: “iară z\’ăpăiatul domn, deaca auzi de pribegia lor...” (f. 20v); IC: “ca nişte lupi zvăpăiaţi şi sălbateci” (f. 10r), cf. şi “fiară dezvăpăiată’ (f. 43v; probabil greşeală de tipar). • 5.32. Adjective (atribute adjectivale) articulate cu articolul enclitic şi precedate de adjectivele demonstrative (a)ceea, (a)cela. IL: "cela ucisul de mulţi, de va avea şi rane multe...” (p. 368); VT: “dară tată-vostru cela bătrînul, care mi-aţi spus, trăieşte?” (f. 21v, Fac. 43, 27); VI: “credinţa ceea buna”(f. 10r; ms. 588), f.8v), “viermele cela veninatut’ (f,175r; ms. 588, f. 209v), “robia ceea reaoa” (ms. 588, f.261v; ms. 3339, f. 239r: cea rea), “viaţa lui ceea buna” (ms. 588, f. 262v; ms. 3339, f. 240v: cea bună), “fătul mieu cela dulcele” (ms. 588, f. 263v, 269v; ms. 3339, f. 241v, 249r: cel dulce); INB: “laudă şi pre cămăraşul acela nedreptuF' (f. 196v). 5.33. Forma compusă a mai mult ca perfectul: fusese + participiul verbului respectiv. IL: “iară un lucru bun făcuse. Iară pentru acea cinste ce luă, la îngruparea lui luat-au acea plată a acelui bine carele fusese făcut’ (p. 770); VT: “fiind pre cale în pustie, că în pus- 106 tie nu se fusese obrezuif.' (f. Î09r, Iosua 21, 40), “iată că ies ovreii de pren boitele cele de piatră de unde se fusese ascuns” (f. 132v, 1 Reg. 14,,11), “toţi israiltenii cărei se fusese ascuns preri munţii...” (f. 133r, 1 Reg. 14, 21), “oasele [...] carii le fusese furat de pre zidurile [...] unde 1 e fusese spînzurat” (f. 154v, 2 Reg. 20, 12), “că nu fusese fă-cutu-se paştile acestea den zilele judecătorilor” (f. 184v, 4 Reg. 23, 22), “se întoarseră toţi jidovii de pren toate locurile de unde fusese fugîf'if. 373v, Ier. 40, 12); VI:.“îşi fusese uitat a păzi atuncea...” (f. 25r; ms. 588, f. 28v), “caiele-şi fusese luat avere de la tată-său şi se-au fost dus într-o ţară departe” (f. 72r; ms. 588, f. 94r), “au zis Domnul cătră un bogat ce-\ fusese -întrebat cum ar putea face să...” (f. 97v-98r; ms. 588; f. 128v), “că fusese înţeles împăratul şi mai denainte de lucrurile lui Vărlâam” (f. 147r; ms. 5880, “fusese-i spus de logodna aceea” (ms; 588, f. 141v; ms: 3339, f. 107v: îi spuse), “cele ce nu ştia [...], care cu urechile inimii nu \e fusese auzit” (f. 244v; ms. 588, f. 266r),' “hitlenele duhuri ce fusese lăcuit pentr-acelea capişti”(ms. 588, f..267v; ms. 3339, f. 247r: fusese lăcuind). Cu privire la răspîn-direa acestei forme de mai mult ca perfect, Cristina Călăraşu face următoarea constatare: “înregistrată rar în secolul al XVI-lea (2 atestări în textele bogomilice şi 2 atestări în Cazania (1580-1581) lui Coresi, cf. Densusiahu, 1901-1938, n, p. 225), această formaţie cunoaşte o unică apariţie în cronica lui I. Neculce”, autoarea citînd fraza respectivă după ediţia Iordan, 1959, p. 5190. 5.34. în IL apare sporadic gerunziul verbului a şti sub forma ştiurid (p. 58, 61, 96, 636). Această formă apare des în VI (ms; 588, f. 26r, 82v, 142r, 176r, 205r, 228v, 254v, 261v, 273v; în ms. 3339 am întîlnit forma ştiund într-un singur loc, f. 63v). 5.35. Locuţiunile adjectivale (bătrîn, mare, plin, tînăr, vechi) de zile. IL: “de va întrece muierea să fie de zile mai mare de bărbat...” (f. 171); VT: “muri Avraam! întru bătrîneţe bune, bătrîn, plin de zile “ (f. llr, Faci 25; 8, cf. şi f. 17r, 35, 29), “era mai bătrîn de zile decît dînsul” (f. 266r, Iov 32, 4), “mai tînăr sînt de zile” (f. 266r, Iov 32, 6), “pînă ce veni cel vechi de zile” (f. 413v, Dan. 7, 22); VI: 90 Vezi Timp, mod, aspect în limba română din secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, Bucureşti, 1987, p. 153. 107 “un unchiaş vechi, bătrin de mult de zile” (f. 25v; ms. 588, f. 29v: “un unchiaş vechi de multe zile”), “cînd şi scaunele se vor pune, şi cel vechi de zile şi făcători de toate va şedea” (f. 49r; ms. 588, f. 62v: “cel de zile vechi”), “fiind bătrîn şi plin de zile duhovniceşti” (f. 274r; ms. 588, f. 290v). 5.36. Locuţiunea adverbială, cîndai doară “poate, eventual”. IL: “vreun vraci bun să-l păzească, cîndai doară l-ar tămădui” (p. 227), “să faci vindecare spre dînşii, cîndai doară vei putea să-i faci să te asculte” (p. 314), “să ia cu sine şi vreun vecin, cîndai doară i-ar întoarce” (p. 570), cf. şi p. 145, 255, 564, 784; VT: “cîndai doară va face...” (f. 150r, 2 Reg. 14, 15, f. 364r, Ier. 21, 2)., “cîndai doară mă va vedea” (f. 151v, 2 Reg. 16, 12), “cîndai doară va auzi” (f. 182r, 4 Reg. 19, 4); VT. "cîndai doară mă va milui” (f. 197v; ms. 588, f. 229r: cîndai); INB: “cîndai doară ne va ierta” (f. 38r), “cîndai doară s-ar întoarce” (f. 142v), cf. şi f. 47r, 216V, 218r. 5.37. Locuţiunile adverbiale explicative cum ai zice, cum am zice, cum s-ar zice, ce se zice “adică”. IL: “dragoste să cheamă o iubire şi apropiare a unui lucru, cum ai zice pentru dragostea fiului mieu văz...” (p. 744), “ceia ce să cheamă schiti, cum ai zice tătarii” (p. 762), cf. şi p. 746, 772; “iară a sluji întru cele sfinte n-au ei putere, cum am zice agneţul sau potiriul să poarte...” (p. 457), “acelora trebuie, cum am zice, un loc de taină...” (p. 555), “cînd zicea apostol Petră acesta cuvînt, era (cum am zice) toată lumea păgînă” (p. 779), cf. şi p. 44, 189, 450, 474, 476, 497, 507, 513, 520, 535, 550, 560, 572, 582, 595, 605, 620, 651,. 652, 661, 696, 710, 721, 769, 775, 788, 790; “atunce nu se vor certa, cum se-ar zice, de vor fi numai logodiţi...” (p. 202), “cînd se tîmplă, cum se-ar zice, înşălăciune” (p. 223), “va plăti mult, cum se-ar zice mai mult decît 2 galbeni” (p. 244), cf. şi p. 226, 241, 259, 290, 326, 341, 376; “ să cheamă polista-vrion, ce să zice multe cruci” (p. 42), “închipuiesc legea veche, ce să zice a lui Moisi” (p. 43), “oile, ce să zice oamenii, şi ucenicii, adecă preoţii...” (p. 53), “pentru ucidere, ce să zice pentru moarte de om” (p. 223). “să se certe ca un răpitori, ce să zice să i se taie capul” (p. 320), “ospătărie, ce să zice casă de striini” (p. 351), “de pururea văd pre cel nevăzut, ce să zice pre Dumnezeu (p. 711), cf. şi p. 24, 31, 44, 58, 66, 73, 92, 124, 157, 201, 203, 228, 233, 300, 326, 341, 343, 108 345;, 391, 582, 586, 694, 710, 712, 719,724, 746; VI: “nici va voi (cum ai zice.va alege) ceva pînă nu va lua seama” (f. 101r; ms. 588, f. 133r); “dentr-o parte înţelegem, cum ai zice cîte puţinei înţelegem” (f.: 113v;.ms. 588, f:149v); “este desupra a toate patimelc [...], cum am zice estedeasupra mîniei...” (f.;181v; ms. 588, f. 215v), “ceriul să clăteşte de nevoie, cum am zice de silă” (f. 183r; ms. 588, f. 217r), cf. şi f. 245v, ms. 588, f.266r; în ms. 588 locuţiunea cum am zice apare mâi des, cf. şi f. I88r, 19V, 192r, 204v, 218v, 272v;“a stihiilor (ce se zice a temeielor lumii)” (f. 39r; ms. 588, f. 47v); “ucenici şi apostoli, ce se zice soli” (f. 47r; ms. 588, f. 59r), “lucrurile darului (ce se zice ale botezului)”, (f. 67r; ms. 588, f. 87v), “că altă vestire, ce se zice evanghelie, nu mai este” (f. 128v; ms. 588, f. 168r bis), “filosofia, ce se zice înţelepciunea” (f. 155r; ms. 588, f. 191r), “să spargă muncito-ria (ce se zice împărăţia) păcatului” (f. 160r; ms. 588, f. 195v), cf. şi f. 45r, 52v, 53v,'66v, 67r, 71r, 101r, 125r, 126v, 134r,187r, 190v, 225v, 246r; ms. 588, f. 56r, 67r, 68v, 86v, 87r, 92v, 132v, 164r, 166r, 173v, 220v, 223r, 251v, 267r; INB: “ce este omul? Cum ai zice, omul este o nimica” (f. 4r), “păsaţi pre la răspîntii, cum'ai zice pren toate locurile ...” (f. 71iv), “să luaţi plată cerească, cum am zice viaţa cea de veci” (f. 136r)/ “cu puţinei oarece l-ai mai micşurat decît îngerii, cum s-ar zice, după ce greşi, judecă-1 şi-l osîndi cu moartea” (f. 5V), “să aibă cinste şi socoteală mai multă decît alţii,-cwm s-ar zice toate măririle pre dînşii să razime” (f. 143r), “le puse numele anichitos (ce să zice nebiruit)” (f. 58r), “Di, Ei, lama savahtami, ce să zice Dumnezeule...” (f. 104“); VPN: “biserica [...] să înfrumuseţează cu prea cuvioşii şi îngăduitorii săi, cum se-ar zice ca să împodobeşte..!” (f. 3V); IVI: “de o va ajunge în tristeţe, ce se zice rievoinţa spre Dumnezeu...” (f. 47r); IC: “«Oricine va, să vie după mine», cum am zice nu grăbesc, nu ne-voiesc, nu îndemn” (f. 31v), “sînt unii oameni de-şi aduc aminte de moarte în toate zilele, cum am zice ca furii, ca ucigătorii de oameni...” (f. 33r); GS: cum ai zice, f. 227r, 228r, 233r, 234r, 235r, 237r, 250r. 5.38. Locuţiunea adverbială cu (de) totuluş (totul, totului) tot “cu totul, de tot”. EL:, “să fie pînă la o vreme, iară nu de totului tot (p. 147), “oprit-au acestea cu totuluş tot (p. 222), “se cade cliricului cu totuluş să-caute cu măre socotinţă...” (p. 689); VI: “vă părăsiţi de to- rn tul tot de acel lucru” (f. 151r; ms. 588, f. 188r: de'tot), “pomenirea voastră cu totul tot se va şterge” (f. 178v; ms. 588, f. 212v: de tot); INB: “tu de totul tot vei fi osîndit” (f..l45r), “pierdut şi de totul tot căzut în oceianie” (f. 202v), “să pieie de totul tot dupre pămînt numele lui” (f. 2091); IC: “acela este cu totuluş tot cu Dumnezeu” (f. lv), “vine moartea şi-i ia cu totuluş tof (f. 9V), “era plină cu totiduş tot de îndemnarea diavolească” (f. 17v), cf. şi f. 32r. 5.39. Locuţiunile adverbiale de eluşi, de eaşi “separat, sin-gur(ă)”. IL: “nu-1 scoate numaidecît de la beserică [...], ce-1 cheamă singur de eluşi" (p. 24), “va lăcui singură de eluşi" (p. 233), “fac dăscălii şi săboară de eluşi” (p. 474), “va trage oameni de eluş, facînd săbor deosebi” (p. 482), “nu i se cade să mănînce de eluşi cu fameie” (p. 646), cf. şi p. 745; VT: “alt pridvoraş de eluşi, iarăşi într-acest chip făcut” (f. 161r, 3 Reg. 7, 8), “iară împăraţii [...] veniră de eluşi şi stătură la cîmp” (f. 194v, 1 Parai. 19, 9), “lăcuia în casă de eluşi” (f. 209r, 2 Parai. 25, 21), “vă gătiţi după casele şi după seminţiile voastre întru usebire de eluşi (f. 213r, 2 Parai. 35, 4), “au mers sîngur de eluşi” (f. 356v, Ier. 3, 6), cf. şi f. 222r, Neem. 8, 16, f. 258r, Est. 8, 9, f. 446r, 1 Mac. 72, 36, f. 455r, 2 Mac. 10, 27; VI: “zidi în oraş de. eluşi nişte curţi foarte frumoase” (f. 14v; ms. 588, f. 15r: deusebi), “chemîndu-1 în laturi de eluşi şi ispitindu-1” (f. 17v; ms. 588, f. 18v: deusebi); IC: “fieşcare taină de eaşi dă dar” (f. 55r). j 5.40. Locuţiunile adverbiale foarte cu de-adinsul şi cii tot de-adinsul. IL: “să socotească foarte cu de-adinsul de lucrul cela ce va să facă” (p. 27), “cela ce va grăi rău [...] şi-l va înjura cu mînie şi cu tot de-adinsul” (p. 92), “aceasta se cheamă moarte apestitoare,' pentru că o face omul cu tot de-adinsul" (p. 224); VT: “cu tot de-adinsul le făcea” (f. 244v, Tob. 7, 20), “ia-te aminte, fătul mieu, cu tot de-adinsur (f. 243v, Tob. 4, 13), “strigară cătră Domnul cm tot de-a-dinsul" (f. 425r, Iona 3, 8), cu tot de-adinsul, f. 300v, Pild. 13, 24, f. 316v, înţel. 14, 17, f. 395v, Iez. 22, 30; VI: “doftorul [...] foarte cu de-adins îl cerceta” (f. 146r; ms. 588, f. 184r: foarte cu de-dinsul), “se da pre rugă foarte cu de-adinsul” (f. 236r; ms. 588, f. 259r); INB: “vă păziţi cu tot de-adinsuF’ (f. 22v), “să va întoarce [...] cu tot de-adinsul cătră Dumnezeu” (f. 37r), “să afli [...] mormîntul şi locurile cele sfinte/oarte cu de-adinsuF’ (f. 54r, cf. şi f. 9r), cu tot de-adinsul, 110 f. 54v, 94v, 162v, 237v; VPN: “ceia ce-1 cearcă cm tot de-adinsul (f. ;3r); M: “să se socotească foarte cu de-adinsul să nu grăiască.:.” (f. 10v), “să te păzeşti şi de aceasta, o, pveote, foarte cu de-adinsul” (f. IV),foarte cu de-adinsul, f. 13r, 19r, 20v. ; 5.41. Locuţiunea adverbială (tocma, tot) într-o potrivă “de asemenea, la fel”. DL: “tocma într-o potrivă se cearta boierenul, ca şi cel mai mic” (p. 377), “ţarigrădeariul să se cinstească tocma într-o potrivă.cm Roma” (p. 618), “urgiseşte tocma într-o potrivă pre bărbatul carele se desparte” (p. 662), “cine va pricepe greşala a fie cui şi o va ascunde, într-o potrivă să se canonească” (p.r 677); VT: “[stîl-pii] să fie tot într-o potrivă de jos pînă sus” (f. 37r, leş. 26, 24); VI: “întru o potrivă cu aceasta zis-au şi alt proroc” (ms,'5§8, f. 75r, ms. 3339, f. -58r: împotrivă), “sînt şi ei într-o potrivă cu păgînii”. (ms. 3339, f. 192v; ms. 588, f. 224v: împotrivă); INB: “osteneala nu este tot într-o potrivă, iară plata împotrivă” (f. 227v), “la judecătoriul cel nefaţamic, unde vom sta cu toţi într-o potrivă şi întocma” (f. 24 lr). 5.42. Locuţiunea conjuncţională deaca vreme ce “deoarece, devreme ce”. BL: “deaca vreme ce au făcut aşa, să fie rieîmpreunat...” (p. 569), “deaca vreme ce papa nu poate veni, încai să vie ispravnici în locul lui” (p„ 594), ‘‘însă sufletul, deaca vreme ce ce înviază trupul, el este fără de moarte” (p; 731=), “deaca vreme ce sînt următori adevăraţi lui.Hristos, se cheamă creştini” (p. 738), cf. şi pi 8, 10,44, 45, 58, 385, 513, 544, 595, 609, 610, 641, 684, 688, 696, 700, 717, 728, 734, 737; 749, 767, 784; VTv,“deaca vreme ce ai făcut aceasta [...], te voi blagoslovi” (f. 9r, Fac. 22, 16), “deaca vreme ce au arătat ţie Dumnezeu toate [...], să fii tu încredinţat...” (20r, Fac. 41, 39-40), “mare lucru este mie acesta, deaca vreme ce este fiiu-mieu Iosif viu” (f. 22v, Fac. 45,28), cf. şi f. 7V, Fac. 19, 19, f. 9V, Fac. 23, 13, f. 177v, 4 Reg. 10, 30, f, 133v, 4 Reg. 27, 11, f. 204v, 2 Parai. 16,1, f. 314r, înţel.- 6, 22, f. 394r, Iez. 20, 30, f. 445v, 1 Mac. 72, 7; VI: “deaca vreme ce.au fost osîndiţi cu moarte, iată murim toţi” (f. 47v; ms. 588, f. 6QT), “deaca vreme ce cunoşti tu să fie acestea:aşa [...], dară căce nu-ţi aduci aminte...” (f. 152v; ms. 588, f. 189r), “iară deaca vreme ce nu mă laşi să-mi fac celea ce-mi sînt de folos, iată de aceasta mă supui ţie”, (f. 235r; ms. 588, f. 258v), cf. şi f. 122v, 14lv (ms. 588, f. 161r’ 180r: deaca), f. 151v, 162r, 230r (ms. 588, f. 188v, 197r, 255r: de Ui vreme ce); INB: “să cade foarte cu de-adinsul să mâi învăţăm' [...], deaca vreme ce spune apostolul că...” (f. 9r), “deaca vreme ce cerşuşi de la mine acestea, iată-ti dau...” (f. 301), “deaca vreme ce âi aur, dă-1 săracilor” (f. 197v), cf.’şi f. 25v, 81r, 117v, 188v, 191r, 192r,,193v, 200r, 21 lr, 23 lr; M: “aşa şi noi creştinii, deaca vreme ce rie fac împăraţi patimilor” (prefaţă, f. 3V), “deaca vreme ce se răsipeşte [...], nu se cade voauă...” (ibid., f. 5r); T: “deaca vreme ce de multe ori se tâmplă ,de nu poate să meargă [...], atunce cu voie...” (prefaţă, f. 3V); GS: “deaca vreme ce toată scriptura este adîncamea prea înţelepciunii [...], ce nu îndatăşi...” (f. 217v), “deaca vreme ce întru învăţătură chemat sînt, ca întru chemarea mea să petrec...” (ibid.). ■' ■ : în unele traduceri rămase în manuscris, această locuţiune con-juncţională apare sporadic şi sub forma deaca de vreme ce (contaminare între deaca vreme ce şi de vreme ce). VT: “deaca de vreme ce n-ai dat mie roadă, să fie sluga mea moşteari...” (f. 6r, Fac. 15, 3), “deaca de. vreme ce este Mardohei seminţie ovreiască, şi tu ai început...” (f. 257r, Est. 6, 13), “deaca de vreme ce oamenii cei pierzători au apucat împărăţia [...], eu voi să:..” (f: 447v, 1 Mac. 75, 3); VI: “deaca de vreme ce întrebi [...], ascultă” (f. 8r-8v; ms. 588, f. 6r: de vreme ce), “amară este această viaţă [...], deaca de vreme ce sînt acestea aşa” (f. 26v; ms. 588, f. 30v: deaca vreme ce), “deaca de vreme ce pentru păcat în trase în lume moartea, cădea-să dară;..’? (f. 41r; ms. 588, f. 50v: deaca vreme ce), “deaca de vreme ce chemaţi tată pre cela ce judecă fără de făţărnicie [...], petreceţi vremea...” (f. 136v; ms. 588, f. 176r: deaca), cf. şi f. 134v, 141r (ms. 588, f. 174v, 180r: de vreme ce); INB: “deaca de vreme ce ai făcut aşa [...], iată eu voi lua împărăţia din mîinile tale” (f. 29v), “dară cum să va păzi niştine după botez curat de toate păcatele, deaca de vreme ce cu pocăinţă... (f. 84v), “deaca de vreme ce am greşit, noi să ne pocăim” (f. 180v). 5.43. Locuţiunea conjuncţionălă măcară deşi “cu toate că”. EL: “nu se va certa nicecum, măcară deşi zic o seamă de dascăli cum se cade să se.certe” (p. 203), “măcară deşi arăduce tocmeala ajunului acea vineri, iară nu o postim” (p. 388), “4 ani să se pocăiască, măcară deşi este mai mare păcat decît...” (p. 678), cf. şi p. 77, 423, 453, 483, 518, 575, 590, 594, 620, 644, 665, 690, 731, 744; VI: “măcară deşi este socotită la creştini obrezania un lucru fară de lege, iară el mi 112 se.lepădă a nu face aceea” (f. 213V; ms. 588, f. 2421), “măcară deşi ' este dezmierdarea dragă şi dulce, ce mie nu-mi fie a o priimi...” (f. 20r; ms. 588, f. 21v: de e şi), “calea este gata şi lesne, măcară deşi fu ea oarecum chemată scîrbnică” (f. 130v: ms. 588, f. 170r: măcară de), “măcară deşi ştim lăcaşul [...], iară nu-1 vom arăta” (f. 151r, ms. 588, f. 188r: de-l şi), “măcară deşi nu vrea să caute de tot cătră lumina lui Hristos, iară de atunce pre popi nu-i mai cinstiia” (f. 200r; ms. 588, f. 23lr: săvai că), “spunea biruinţa cu carea fură ei biruiţi, măcară deşi sînt iubitori de minciuni” (f. 218r; ms. 588, f. 245v: măcară că); INB: “că vrea îngerul să-l taie cu sabia, măcară deşi nu era nimi drag lui Dumnezeu ca David” (f. 22v), “că Dumnezeu, măcară deşi rabdă şi aşteaptă'să' ne întoarcem den păcatele noastre, iară izbîndă tot face pentru...” (f.'40v), “măcară deşi fu Costandin prins de turci întîi [...], iară fu degrabă scos” (f. 64r); IVI: “şi stupul, măcară deşi iubeşte şi pohteşte pre albini în fagurii săi, iară'ele, deaca fug de fum.:.” (f. 49v); VPN: “paşa se aprinse cu dumnezeirea spre răscumpărarea acelui neam, măcară deşi era el păgîn” (f. 24v), “şi măcară deşi dănţu-ieşteîn cer cu îngerii, iară cei ci lăcuiesc pre pămînt [...] nu se lipsesc de agiutoriul lui” (f. 38v); PA: “măcară deşi sînt cu întunerece de păcate spurcat ce tot te rog...” (p. 130), “eu măcară deşi n-am putut să vă plătesc [...], iară tu [...] priimeşte să‘le fie plată...” (p. 132); GS: “învăţătura gramatichiei, carea, măcară deşi nu foarte este mare adîncâme a prea’înţelepciunii; ce fără de tîlcuire neînţeleasă este” (f. 217V). ’ ' 5.44. Formele neobişnuite v(r)entr-un “în vreun”, v(r)entr-o “în vreo”, rezultate prin introducerea între părţile componente ale adjectivelor pronominale nehotărâte vreun, vreo a prepoziţiei intru. IL: “nu doară dăn nevrednicia prostimei mele,' sau dă ventr-o învăţătură' învăţată..;” (prefaţa lui Daniil), “de să va afla arhiereul ventr-o pîră” (p. 16), “de va fi protivitori ventr-un lucru” (p. 436), “să nu iscălească ventr-o carte” (p. 525), “de va cădea ventr-o greşală” (p. 548, 549), “de va face oltari (adecă beserică) ventr-o selişte sau ventr-o vie” (p. 568), cf. şi p. 102, 495, 500, 530, 541, 547, 567, 642, 649/ 711, 770;' VT: “de se va mai ivi încă vrentr-o haină sau vrentr-o ţesătură” (f. 51r, Lev. 13, 57), “de se va afla la tine vrentr-una den cetăţile tale...” (f. 89v, Deut. 17, 2), “de vei afla [...] pre cale, sau vren- 113 tr-un copaci, sau pre pământ...”-(f. 91v, Deut. 22, 6), “el acum va fi ascuns într-un munte, sau .vrentr-un loc” (f. 15 lv, 2 Reg. 77, 9, cf. şi 13), cf. şi f. 51v, Lev. 14, 34, f. 88r, Deut. 13, 12, f. 88v, Deut. 15, 7, f. 90v, Deut. 19, 11, f. 108v, Iosua 20, 4, f. 143v, 2 Reg. 2, 1, f. 325v, Sir. 24, 11, f. 423r, Am. 6, 9, f. 446r, Mac. 13, 5; VI: “sau lăcuiesc întru slujba idolească, sau vrentr-o eresă ceva” (f. 56r; ms. 588, f. 71v); INB: “să va fi ascuns vrentr-un munte sau vrentr-un loc” (f. 67r), “nu-ţi pară că sînt acestea zise vrentr-o pildă” (f. 78v), “cum s-ar sui cineva vrentr-o măgură înaltă” (f. 79v), “vom să mergem vrentr-o lăture de loc, sau vom să întrăm vrentr-o cetate striină” (f. 94r); M: “de să va şti că este ventr-un păcat de moarte” (f. 9V), “de se va tîmpla să se nască de ventr-o muiere vreo price sau policie” (f. 16v), “să nu fie carea cumva ventr-un chip botezat de cineva osebi” (f.24v)91. 5.45. Forme neobişnuite ale unor pronume nehotărîte sau adjective pronominale nehotărîte rezultate prin introducerea între părţile componente ale formelor oricare, orice, oricine a formei verbale fie sau (precum şi) a unor prepoziţii, articole posesive şi pronume nehotărîte. IL: “ori fie care preot ce va vrea să se preoţească” (p. 7) “ori fie cine ce va îndrăzni de va lua...” (p. 78), “ori fie cine carele nu se va naşte den apă...” (p. 122), “ori fie ce preot carele va îndrăzni...” (p. 307), “ori fie care episcop, au preot [...] ce nu va posti...’’ (p. 389), “şi tot alt ori fie ce nume sau lucru mare” (p. 409), “şi ori pre carii...” (p. 418), “să o facă elineşte, ovreieşte, sau ori în fiece eres” (p. 512), “şi ori alt ce va avea” (p. 520), “măcară judecători [...], mă-cară ori alt fie cine carele...” (f. 558), “carii vor face ori fie care den-tr-acestea” (p. 623), “de i se va tîmpla ori fie ce primejdie” (p. 692), “apoi, ori pentru fie ce primejdie, se va face...” (p. 698), “ori în ce cetate ce veţi merge” (p. 779); VT: “şi va veni ori la fieşte ă cui casă” (f. 51v, Lev. 14, 34), “tot cela ce se va atinge'măcară ori de fieşte ce ce va fi supt dînsul” (f. 52r,Lev. 15, 10), “ori pre cine vei blagoslovi, se vor blagoslovi” (f. 72r, Num. 22, 6), “de va arunca îndată în-tr-însul ori cu fie ce dichis [...],_ sau va arunca ori cu ce piatră” (f. 79v, Num. 35, 23-24), “şi veţi face ori fieşte ce chip cioplit” (f. 83v, 91 Vezi şi Arvinte, St. I. Lev., p. 10. 114 Deut. 4, ,25), “toată .ruga şi rugăciunea ce va fi ori a cărui om” (f. 201r, 2 Parai. 6, 28), “tot cine va fi rămas ori în ce cetate” (f. 214v, 1 Ezd./, 4), "oria cărora ureche deaca auziia...”.(f. 265r, Iov 29, 11): “ori la cine se, va aflacetatea...” (f. 436v, 1 Mac. 7, 60), “să fie într-ajutori limba ovreiască, ori în ce vreme...” (f. 442r, l:Mac. 8, 25); VI: “a cădea cineva ori în ce pohtă” (f. 74v; ms. 588, f. 97r), “şi hainele lor, şi alt orifieşte ce ce se-au atins de...” (f. 76v; ms. 588, f. 100r: veri ce alt ceva), “ori în ce zi se va întoarce” (f. 232r; ms. 588, f. 256v; în care zi), “merge într-o cale ori în carea vei pohti” (f. 235r; ms. 588, f. 253v: în ce,cale); M: “de i să va fi tâmplat ei aceasta ori în fie, ce chip de voia ei...” (f. 32v); IC: “măcară preoţi măcară mireni, încă şi arhierei; ori fie carele, tot li se cade să...” (f. 6r), “cînd să află părinte duhovnic la vreun sat, sau la vreun oraş, sau ori în fie ce loc...” (f. 24v); PA: “că de vei vrea să iei măcară orifieşte ce, de la Maica cea curată a lui Dumnezeu iei” (p. 138)9l 5.46. Parataxa şi conjuncţie copulativă - şi adverb de întărire. IL: “să-şi ucigă pre soru-sa cînd va curvi, împreună cu curvariul, şi şi pre soţia [= tovarăşul] lui” (p. 233), “voi carii credeţi în naşterile oamenilor, şi-şi în zodii, şi în năroc” (p. 747); VT:. “dragu-mi este stăpînul mieu, şi,şi muierea mea, şi copiii miei” (f. 34v, leş. 21, 5), “fă-mi lighin de aramă, şi şi fundul lui de aramă” (f. 39v, leş. 30, 18), “cîte sînt în ape, şi şi în nuri, şi în bălţi” (f. 49r, Lev.-11, 9), “fiind un om de jos .şi şi prost” (f. 136r, 1 Reg. 18, 23), “foarte frumoasă şi şi temătoare de Dumnezeu” (f. 416r, Dan. 13, 2), cf. şi f. 436v, 1 Mac. 1, 64, f. 456r, 2 Mac. 12, 21; VI: “iară noi şi den mărturisirea lor, şi şi den sîngurile lucruri ale firei [...] pricepem” (f. lllv; ms. 588, f. 146v), “şi multe ciude şi şi vindecări [...] făcu” (ms. 588, f. 295r; ms. 3339, f. 279v: minuni şi vindecări). ' , în VT apare şi parataxa similară nici conjuncţie copulativă -nici adverb de,întărire a negaţiei: “să nu fie preoţilor, nici leviţilor, nici nici unuia den neamul lor parte” (f. 90r, Deut. 18,1). 5.47. în EL formele prenumelor personale neaccentuate de dativ şi acuzativ ale persoanei a ni-a, sg. şi pl., apar sporadic, desigur numai grafic, cu e protetic, în loc de î: “pre ceia ce se pleacă lor ei îri- 92 Vezi şi Arvinte, ibidem. 115 dreptează cătră...” (prefaţa semnată de Ştefan, p. 4), “pre unii [...] ei rîdică” (ibid., p. 10), “pre unii ca aceştea supuitori ei scoate den...” (p. 111), “dăscălii cei dă demult ei ierta” (p. 163), “atunce trupurile acele moarte eşi ia cineşi sufletul” (p. 385), “atunce cliricul el va lua în chizăşie” (p. 433), “cîndu-1 botează el întreabă...” (p. 685), “deaca nu-i trebuie a-i fi slugă [...], el ia, şi vine altul în locul lui” (p. 750), “o curte a împăratului ei închide” (p. 788). Un caz similar am întîlnit şi în M: “la nevoie de moarte ei botează oamenii proşti” (f. 15v). Exemple mai numeroase oferă IC: “răbdarea lui cea multă el făcu împărat” (f. 9r), “e/ prinse de-1 băgă [...] în temniţă” (f. 10v), “lui ei păru că nu ştie” (f. 15r), “el întrăba şi-i zise [...], iară el [...] ei răspunse” (f. 15r), ”iară fraţii-şi (f.i 26Lv;:ms.:588, f: 279v: ceia ce era de o vîrstă), “să fiu soţ şi vîrstnic lui Hristos” (f. 268r; ms. 588, f. 285v: de o vîrstă). -i;; 6.21. S.f. zulufie “pomadă”. VT: “se unse cu unsori şi cu zulufii cu miros frumos” (f. 251v,:Iudit. 10, 3), “zulufiile cele scumpe şi cu miros frumos”1,(f. 256V‘Est. 2, 12), “afumată ca o steblişoară de cădi-rile zmimei [.„] şi ;de toate miroselele fierbătoriului de zulufii" (f. 311r, Cînt. 3, 6, cf. şi 4, 10), “aromatele [marg.: unsorile sau zulufii-leT (f. 311v, Cînt. 4, 16,: cf. şi 6, 1), cf. şi f. 255r, Est, 2, 12; INB: “unde sînt unsorile şi zulufiile cele cu miros frumos?” (f. 95r). 6.22. Forma persoanei I sg. a indicativului prezent al verbului a crede folosită cu-valoare de adverb interogativ “au (nu), oare (nu)”. VT: “Ce aţi venit ,1a mine? Crez voi m-aţi urît şi m-aţi gonit de la voi?” (f. lly, Fac. 26, 21), “Căce-ai făcut aşa? Crez eu pentru Rahil am slujit ţie, dară tu căci:m-ai zmintit?” (f. 13V, Fac. 29, 25), “Căce-ai făcut aceasta? [...] Crez de mi-ai fi spus, eu te-aş fi lăsat cu bucu- 95 Vezi şi Arvinte, St. I. Gen., citat la nota 32, p. 101. 123' rie, cu tobe şi cu căpuze?” (f. 14v, Fac. 31, 27), “Iară .muierea zise cătră dînsul: Crez'tu însuţi ştii ce au făcut Saul...?” (f.; 141v, 1 Reg. 28, 9), cf. şi f. 95v, Deut. 29,, 16); VI: . “N-aţi zis că vă duceţi, după cumam poruncit? Crez deaca nu vă temut de moarte, în ce chip v-aţi apucat de fugă?” (f. 21v; ms. 588, f. 23v), “nici un folos n-ai dobîndit: Crez ţe-am zis de lucrul cel trecut să nu te căieşti...” (f. 61v; ms. 5S8,' f. 79v), “Qum va putea fi aceasta, fiind tu sărac, şi să dai'milostenie bogaţilor? Crez iîn. toată vremea bogaţii fac bine săracilor, nu săracii bogaţilor?” (f. 121v; ms. 588, f. 159v), “să jăhuiască, să uciga şi să facă toate răutăţile. Crez dumnezeii lor de acelea au facut,: dară ei în ce chip să nu facă ca acelea?’.’ (f. 185v; ms. 588, f. 219r), “Crez deaca n-au avut nici o putere spre mîntuirea lor, dară oamenilor cum le-ară face vreo osfinteală?” (f. 190v; ms. 588, f. 223r),,cf. şi f. 62r, 150v, 188r; ms. 5SS, f. 80v, 187v, 221r; INB: “Nu este bun acest sfat ce au sfătuit Ahitofel. Crez tu bine ştii că tată-tău şi toţi* oamenii lui sînt toţi viteji buni...” (f. 67r), “nici o folosinţă deritr-însele ri-ai cîştigat. Crez eu ţe-am zis de lucrurile cele ce au trecut să nu te căieşti...” (f. 83v), “Crez eu v-am izbăvit de faţa satanii, dară acum cine v-au sfătuit...” (f. 229v), “Crez ştiut-aţi voi că a mea zidire aţi fost, iară nu aţi fost a satanii?” (f. 230v). în textul paralel slavon din VI (ms. JSS), lui crez îi corespund adv., conj. boi ubo9?.- V ' 6.23. Locuţiunea verbală a se piinde (apuca), de lăcaş (de Iă-cuinţă, de-a lăcui) “a se aşeza, a se stabili, a locui”. VT: “veniră pî-nă laHaran şi se prinseră de lăcaş acolo” (f. 5v, Fac. //, 31), “lăcui între Cadis şi, între Sur şi se prinse de lăcaş la Gherâra” (f. 3r, Fac. 20, 1), “se prinse Isaac de lăcaş la puţul Videinului” (f. llr, Fac. 25, 11), “cînd se prinse Israil de-a lăcui într-acel pămînt” (f. 17, Fac. 35, 22), “se prinse Israil de lăcuinţă în toate cetăţile amoreilor” (f. 72r, Num. 21, 25), “au pierdut şi pre Horei [...] şi se-au prins de lăcuinţă în locul lor” (f. 81v, Deut. 2, 22), “clădiţi case şi vă apucaţi de lăcaş, şi sădiţi grădini” (f. 367v, Ier. 29, 5); VPN: “şi cum merse acolo, îndată să prinse de lăcaş în sfînta şi marea mănăstire a Vatopedului” (f. 16v), “merse la mănăstirea Dionisatului şi să prinse de lăcaş acolo" (f. 17r). 56 Vezi şi Arvinte, ibidem, p. 97. 124 6.24. Locufiunile. adverbiale faţă cătră faţă şi faţă făţiş. VT: “am văzut pre Dumnezeu faţă făţiş" (f. 15v, Fac.32, 30), “grăia Domnul cătră Moisei'faţa cătră faţă’ (f. 40v, leş. 33, \ 1 ),“faţă cătră /4â grăi Domnul cătră voi” (f.' 83v, Deut. 5, 4), “Moisei, pre‘ care-1 ciirioscu î)omm\ faţă făţiş”(f. '98v, Deut' 34, 10), “am văzut îngerul Domnului faţă făţiş” (f 115r, Jud. 6, 22), “mă voi întreba cu voi faţa cătră faţă' (f. 394r, Iez. 20, 35); VI: “iară cînd va veni ce este deplin şi voi cunoaşte cu faţa cătră faţă, atunce...” (f. 95v;vms. 588, f. 125v: faţa la faţă), “ca cum ar . ‘sta faţă făţiş înaintea Iui Dumnezeu” (f. 134v; ms. 588, f. 174r: faţă cătră faţă), “vorbeşte cu dînsul faţă cătră faţă” (f. 134v; mş: 588, f. 174r); IVI: “Moisi cu postul grăi cu Dum-nezeu![L] faţă făţiş” (f.471).' ' . ‘ 6.25; ‘ Locuţiunea. adverbială pre-ncet (uneori repetată). VT: “pre-ncei îi voi împuţina şi-i voi goni de la tine” (f. 367 leş. 23, 30), “şi vâ f>ier(de![...] limbile acestea [...] pre-ncet pre-ncet‘‘(f. 85r, Deiit. 7, 22), “văzîrid'pre acel bărbat viind pre-ncet spre procopseală” (f. 453r,"2 Mac! 8, 8); VI: “pre-ncet pre-ncet scăzîndu-i virtutea” (f. 25v; ms. 588, f. 29v: încet încet), “că pre-ncet pre-ncet nici locul vostru nu va să se afie” (f. 228r; ms. 588, f. 253v: puţintel puţintel), “şi aşa, pre-ncet pre-ncet [...], veniră cu închinăciune...” (f 229v; ms. 588, f. 254v: încet încet). . ; 6.26. Varianta fonetică neobişnuită sprenjini a vb. IV sprijini, prezentă şi în derivatele sprenjineală s.f., sprenjinitor, -oare, adj., s.m. şi f. VT: “sculatu-m-am că m-au sprenjinit Domnul” (f. 269v, Ps. 3/6), cf/şî f. 165!, 3 Reg. 77, 34, f. 272r, Ps. 19,2, f. 276r, Ps. 39, 12, f. 277\ Ps. 47, 4, f. 319v, Sir 3, 14, 4, 12, f. 354v, îs. 63, 5; “feri-, cit bărbatul căruia este spre'njineala lui la tine” (f.‘284v, Ps. 83, 6), cf. şi f. 155v, 2 Reg! 22,36, f. 202r, 2 Parai. «S, 4, f. 285r, Ps. 88,19.f. 336r, îs. 5, 29; “Domnul, ajutoriul mieu şi sprenjinitoriul mieu” (f. 273v, Ps. 27,1), cf. şi f. 155r, 2 Reg. 22, 3, f. 271v, Ps. 77, 3, f 273v, Ps; 27, 7, 8, f. 274r, Ps. 30, 3, 5, f. 274v, Ps. 32, 20, f. 275v,.Ps. 36, 39, f. 276r, Ps. 39, 18, f. 276v, Ps. 47, 10, f. 217, Ps. 45, 8, 12, f. 281v, Ps. 70, 3, f. 284v, Ps. 83, 10, f. 294v, Ps. 743, 2; VI: “le cerea sprinjeneală şi mîntuire de la Dumnezeu” (f. 254v; ms. 588, f. 274r: prijeneală); VPN: “părintele lui şi sprinjinitorul său” (f. 38v), ”carele eşti [...] sprinjinitoare caldă împăraţilor...” (f. 39r)- 125- 7. Originea locală şi cea etnică a lui Daniil Panoneanul Am menţionat în capitolele precedente numeroase particularităţi ale graiurilor dacoromâneşti nordice şi de sud-vest aflate în îndereptarea legii şi în traducerile pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul, îndeosebi în Vechiul Testament din ms. 4389 şi în Varlaam şi Ioasaf. Potrivit informaţiilor înregistrate în dicţionarele şi în studiul de referinţă citate la 1.3., precum şi celor oferite de cî-teva hărţi din Atlasul lingvistic român, unele dintre aceste particularităţi restrîng baza dialectală â limbii lui Daniil Panoneanul la nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, Oltenia şi Banat; Pentru a scoate şi mai pregnant în evidenţă acest lucru, precum şi legătura pe care o stabilesc particularităţile lingvistice respective între îndereptarea legii şi traducerile pe care i le atribuim lui Daniil Panoneanul (sau numai între cele atribuite lui), enumerăm aici cuvintele şi formele la care ne referim, cu trimiteri, în paranteză, la paragrafele unde sînt ele semnalate şi, cînd a fost cazul, succint comentate: acera (3.2.5.), agru (3.2.5.), apriat (3.3.3.), hăsău (1.3., 3.2.5., 3.3.3.), biciului (3.3.3.), biglar (3.2.5.), bui (1.3.), cebălui (3.2.5.), ceternă (3.2.5.), coştei (3.2.5., 3.4.3.), crosnie (3.2.5.),, crov (3.2.5.), dotîrni (3.2.5.), fasule (3.2.5.), ferdelă (3.2.5.), font (3.2.5.), gîldău (3.2.5.), gîrtej (3.2.5.), hlăpie (3.3.3., 3.4.3.), hodaie (3.2.5.), hrabor, hrăborie (3.2.5., 3.4.3.), iani (3.3.3., 3.4.3.), iie (3.2.5.), mămuie (3.2.5.), mejdină (3.2.5.), mumînă (I.3., 3.2.5., 3.4.3.), naşfă (3.2.5.), nemoaşte, nemoşti (3.2.5., 3.3.3.), ni (3.4.3., 3.7.2.), olovină (3.2.5.), ortac (3.2.5.), op (3.3.3.), pasăre “vrabie”, (3.2.5.), plehupă (3.2.5., 3.4.3.), polimi (1.3., 3.2.5.), porumboaică (3.2.5.), prietnic, prietnicesc, prietnicie (3.2.5., 3.3,3., 3.4.3.), procator (3.3.3., 3.4.3.), socaci, socăcie (3.2.5.), spichinar (3.2.5.), spîrli (3.2.5.), stavă (3.2.5.), stîrmină, stîrminos (3.2.5., 3.3.3.), stobor (3.2.5.), strămurare (3.2.5.), sulimezdriţă (1.3.), şupi, şupi-tură (3.2.5., 3.3.3.), teşilă (3.2.5.), tron (1.3., 3.2.5., 3.4.3.), virghi-nă (3.2.5.), zgrebeni (3.2.5.). Cuvintele şi formele citate confirmă ipoteza emisă de A. Bunea, în 1902, şi acceptată de N. Iorga, în 1904, că Daniil Panoneanul era ardelean. Probabil că era originar din sud-vestul Transilva- 126 niei.saudin nordul Banatului,.“din Panonia”, cum spunea el. Presupunem că a studiat-în şcoli din Transilvania, poate la Sibiu, unde a putut. învăţa limbile latină şi greacă.; Va fi. trecut probabil de.tînăr dincoace de munţi, la una din mănăstirile oltene,: de unde a venit la Cîmpulung, apoi la Tîrgovişte. ' '• După cum am văzut mai sus (2.5.-2.7. şi 3.3.2,-3.2.3.3.), este exclusă posibilitatea ca Daniil Panoneanul, traducătorul îndereptării legii, să fie altă, persoană decît “popa Daniil” de la mănăstirea Soveja,-chemat îritoamna anului 1661 la scaunul mitropolitan de la Bălgrad, apoi “arhiepiscopul” Daniil al Strehaiei (1672-1679); despre care se afirmă, în pisania mănăstirii Strehaia; că “au fost striin din Ţara Moldovei” (vezi 2.3.). .■ ; . îPrimul document, cunoscut în care acest Daniil este numit “striin din Ţara Moldovei” îl reprezintă o însemnare din 4 ianuarie ; 1677, scrisă la mitropolia- din "Bucureşti de1 către “ieromonahul Ghervasie .da la Putna„din Ţara Moldovei” pe.un liturghier slavon dăruit de marele spătar Lupu Buhuş, împreună cu jupîneasa lui Saf-ta, duhovnicului său, “episcopului Daniil ot Strehaie, fiind striin din Ţara Moldove?’. Liturghierul respectiv se află acum la BAR, cota ms. slav. 65297. Este posibil ca Lupu Buhuş, care spre sfîrşitul vieţii a trăit în .Ţara Românească, unde a fost, prin anii 1675-1677, mare spătar, să-l fi cunoscut pe episcopul Daniil încă de pe cînd acesta vieţuia lai schitul Sf. Ioan Bogoslovul de la Babele, iar boierul şi l-a ales duhovnic. Din faptul că ieromonahul Ghervasie, autorul Însemnării, careJ a reprodus probabil spusele lui Lupu Buhuş, îl numeşte pe Daniil “striin din Ţara Moldovei”, ca şi pisania de măi tîrziu â mănăstirii Strehaia, rezultă ca el era considerat în Moldova uri străin. De neam însă era român. Pentru a risipi orice îndoială asupra, orijginii etnice româneşti a acestui modest, călugăr învăţat, reproducem următoarele două fraze diri prefaţa traducerii Vechiului Testament din ms;. 4389: “nevoitu-ne-ănva prepune această sfîntă şi de Dumnezeu suflată carte, carea se cheamă Biblia [...], pre limba 97 Vezi Ilie Corfus, însemnări de demult, Iaşi, 1975, p. 183. Sublinierea noastră. Informaţia ne-a fost semnalată de colegul Ştefan S. Gorovei, căruia îi aduccm şi aici cuvenitele mulţumiri. . • 127 românească, carea pînă acuma într-această limbă a noastră rumâ-nească nu foarte se-au aflat prepusă”, “că legea noaoă, adecă Evanghelia, şi celelalte cărţi ale apostolilor toate, se află multe pren bogate locuri, şi cu mîna scrise, şi în tipări date pre limba noastră ru-mâneşte, iară de această carte a legii vechi noi rumânii foarte sîn-tem lipsiţi” (f. lr-lv; sublinierile noastre). Iar la dovezile aduse în capitolele 4 şi 5 ale acestui studiu că învăţatul român necunoscut care a tradus Vechiul Testament din ms:4389 este acelaşi Daniil Panoneanul, traducătorul cunoscut al îndereptării legii, adăugăm aici comparaţia următoarelor comentarii (motivări) similare din prefaţa lui Daniil la îndereptarea legii şi din prefaţa traducerii Vechiului Testament. în IL: “voi cu toată inema [...] a prepune această ' îndreptare de lege dă pre limba elinească pre limba proastă rumâ-nească, nu doară dăn nevrednicia prostimei mele, sau dă ventr-o învăţătură învăţat [...], ce...”; în VT: “acuma şi noi, tiu doară pentru vreo ştiinţă a noastră, sau [...]98 cea desăvîrşit a vreunii limbi streine [...]" sfîntă carte [...] am nevoit a prepune această carte a legii vechi...”. Sublinierile noastre. ~ V 8. Locul lui Daniil Panoneanul în istoria culturii româneşti 8.1. Identificarea bogatei activităţi literare şi didactice necunoscute a lui Daniil Panoneanul dezvăluie contribuţia sa de prim ordin la dezvoltarea limbii române literare şi a culturii româneşti la mijlocul secolului al XVH-leâ, alături de cea a lui Eustratie logofătul, a traducătorilor Cazaniei lui Varlaam, a traducătorilor Noului Testament de la Bălgrad, a lui Dosoftei, traducătorul cronografului numit “tip Danovici” şi, mai ales, de cea a lui Nicolae Spătarul (Milescu), traducătorul Istoriilor lui Herodot, al Vechiului Testament tipărit în Biblia de la 1688, al Apologiei contra lui Mahomed a lui Ioan Cantacuzino şi al Mîntuirii păcătoşilor â lui Agapie Lan-dos. Cauzele care au Scut ca traducerile pe care I le atribuim lui Daniil Panoneanul să rămînă anonime ori să fie puse pe seama unor contemporani ai săi diferă, după cum am văzut în paragrafele unde 98-99 Text lipsă, foaia fiind stricată. 128 le-am prezentat (3.2.-3.8.), de la o traducere la alta .Vechiul Testament din ms. 4389, cea. mai întinsă traducere a lui, a fost probabil semnată, dar partea de jos a foii pe care se putea află numele traducătorului, la sfîrşitul Cuvîntului înainte cătră cetitori, este acum ;dişţrusă; traducerea ,s-a făcut din iniţiativa Iui; Daniil Panoneanul, cum afirmă el.în prefaţa manuscrisului. învăţături preste toate zilele, Mystirio, sau sacrament şv Engheniasmos, sau obnovlenie, sau tîrnoşanie sînt lucrări elaborate din.îndemnul şi, poate, sub îndrumarea superiorilor săi bisericeşti, egumenul Melhisedec şi, respectiv, mitropolitul Ştefan,-.care; semnează prefeţele acestor cărţi. Romanul Varlaam şi Ioasaf, a cărui traducere a fost atribuită logofătului Udrişte. Năsturel,: este. probabil prima traducere făcută de Daniil. Panoneanul; acestui fapt i s-ar putea datora următoarele particularităţi ale, textului, conservate.mâi bine în, copia din ms. 588: maniera în general literală de a traduce, folosirea unui număr mare de slavonisme: şi-frecvenţa explicaţiilor date de traducător în text unor cuvinte sau. noţiuni; fiind o scriere destinată în primul rînd educaţiei monahale, probabil că traducerea nu a fost semnată de tî-nărul . monah Daniil, eventual şi pentru că va.fi primit elaborarea ei ca ascultare. Este posibil ca învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Viaţa Patriarhului Nifon şi pisaniile bisericii lui Neagoe de la Curtea de Argeş să fi fost traduse din iniţiativa sau la dorinţa domnitorului Matei Basarab, transmisă lui Daniil Panoneanul fie prin logofătul Udrişte Năsturel, cum s-a presupus, fie printr-un superior al. său ecleziastic. Cu. excepţia Vechiului Testament, toate traducerile Iui Daniil, âtît cele tipărite cît şi cele rămase în manuscris, au fost mult citite în vremea lui şi mai tîrziu. Nu este exclus ca cercetările filologice viitoare să identifice şi alte traduceri făcute de acest cărturar român aproape necunoscut. 8,2. Rodnică.se pare că a fost şi activitatea didactică a lui Daniil Panoneanul. în ms. 312 de. la BAR avem dovada preocupării sale ca elevii şcolii de limbă slavonă de la mitropolia din Tîrgoviş-ţe, unde a funcţionat ca profesor, să înveţe bine această limbă de cultură,a vremii. Pe forzaţul ms. slav. 462 de la BAR (f. lr), încercarea de condei a lui Daniil (vezi fotocopia reprodusă mai sus, fig. 6).se află într-un şir de însemnări similare, datate 1643, 1644, 129 1646. Prin jurul anului 1650, între elevii lui Daniil se afla desigur şi grămăticul Staicu de la mitropolia din Tîrgovişte, care i-a urmat în postul de profesor şi care a desfăşurat, prin anii 1660-1670, o remarcabilă activitate de traducător diii slavoneşte. Tot el a copiat, în ms. 572, fragmentul din gramatica slavonă a lui Meletie Sftiotriţki tradus de Daniil şi un>lexicon slavono-român, a cărui traducere fusese probabil începută de fostul său profesor. Rămîne de stabilit, printr-o atentă raportare a limbii lexiconului slavono-român copiat în ms. 312 la particularităţile lingvistice ale traducerilor lui Daniil şi la cele ale traducerilor lui Staicu, cît de însemnată poate fi contribuţia lui Daniil la elaborarea acestui lexicon. 1 8.3. După toate probabilităţile, versurile la stema mitropoliei Ţării Româneşti şi de laudă mitropolitului Ştefan (6 slaivoneşti în Mystirio, 5 româneşti în Engheniasmos şi 16, tot româneşti, în îndereptarea legii) sînt ale lui Daniil Panoneanul. Este posibil să fie tot ale sale şi cele 16 versuri slavoneşti de la sfârşitul traducerii romanului Varlaam şi Ioăsaf, păstrate în copiile din ms. 588 şi 2740. El poate fi considerat deci un pionier âl versificaţiei culte în literatura română, alături de Udrişte Năsturel, de'Eustratie logofătul şi de alţi autori de versuri encomiastice, slavone sau româneşti, din jurul anului 1650. • 8.4. Traducerea Vechiului Testament din ms. 4389 a fost elaborată într-o manieră filologică cu totul remarcabilă, care îl situează pe traducător între pionierii filologiei româneşti. în prefaţă, după ce face cîteva observaţii asupra traducerii Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul (Milescu) “de pre izvodul elinesc ce se-au fost tipărit în Frangofort”, Daniil Panoneanul arată că: “alăturîiid isvodul slovenesc carele au fost tipărit în Rusia cea Mică, în cetatea Ostrovului, şi izvodul lătinesc care au fost tipărit în cetatea Ântver-piei, şi acel izvod rumânesc de care se spuse mai sus, aşa de pre dînsele cu multă socotinţă am prepus. Iară totuşi mai mult ne-âm ţinut de izvodul cel slovenesc şi de care au umblat mai aproape de dînsul. Şi văzînd cum că alte limbi toate, de la o vreme încoace, scriu cartea legii vechi şi noaoă cu stihuri [= versete] pre margine, pentr-aceea şi noi toată cartea aceasta o am scris cu stihuri Ia toate capetele. Şi cuvintele care sînt şi într-alt Ioc grăite, semnate iarăşi 130 la margine, precum este la latini, pentru aflarea mai lesne a fiecărui lucru şi cuvînt” (f. lv). în afara numerotării versetelor şi a semnalării concordanţei biblice, reproduse după versiunea latină citată, precum şi în afara numeroaselor note şi comentarii ale traducătorului de felul .celor menţionate mai sus (vezi 4.1.), traducerea Vechiului Testament din ms. 4389 are peste trei sute de note marginale cu conţinut filologic, redactate în româneşte sau în slavoneşte, în care traducătorul semnalează unele diferenţe de text aflate în izvoadele folosite la elaborarea versiunii sale. De exemplu: “Aceste doaoă so-roace [= versete] la sloveni nu se află, iară la greci şi la latini sînt. Şi în bibliile cele de la Mosc iară să află” (f. 32r-32v, leş. 75, 20-21), “Acestea la greci şi la latini nu se află, iară la sloveni sînt, ce nici'noi nu le-am1 lăsat” (f. 42r-42v, leş. 36, 8), “La sloveni este aşa, iară la greci şi la latini merge într-alt chip, mai pre scurt, că vezi că n-are soroacele semnate” (f. 43v, leş. 37, 19), “La greci vine mai sus de picioarele lor" (f. 49r, Lev. 11, 22)100, “La sloveni zice să se spele în sîngele juncii la mîini” (f. 91r, Deut. 21, 6), “Acestea la latini nu sînt, iară la greci şi la sloveni sînt” (f. 109v, Iosua 27, 40), “Aici merg aceste stihuri într-alt chip la latini; pentr-aceea şi noi le-am pus amestecate numărurile” (f. 11 lr, Iosua 24,28-31), “La latini zice cumnaţi, iară la greci socru, iară la sloveni zice ginere” (f. l'12r, Judi 7,16), “La latini merge într-alt chip într-acest Ioc” (f. 127r, 1 Reg. 2, 8-9), “La sloveni zice muşte” (f. 128v, 1 Reg. 5, 6), “La sloveni zice de aur, iară la latini de cojoc” (f. 128v, 1 Reg. 5, 10), “La sloveni zice pînzătura care o punea preste cap” (f. 136v, 1 Reg. 19, ,13), “La sloveni zice după masa cea sfîntă” (f. 138r, 1 Reg. 21, 3),“U latin, gedele” (f. 152v, 2 Reg. 18,14), “Aici la greci şi la lat. este într-alt chip, iară noi am pus ca la sloveni” (f. 160r, 3 Reg. 4; 28), “Aceasta la sloveni nu este” (f. 160v, 3 Reg. 5, 17-18), “De aici la sloveni merge într-alt chip, iară noi am pus ca la greci şi la lat.” (f. 161r, 3 Reg. 6, 37), “U lat. ca cînd înfloreşte crinul” (f. 161v, 3 Reg, 7, 26), “Acest stih laiât. merge într-alt chip, iară Ia greci şi ia sloveni aşa este” (f. 208r, 2 Parai. 24, 26), “Aici ca la slo- 100 Cuvintele şi sintagmele subliniate în aceste note se găsesc în copia din ms. 45 a traducerii lui Nicolae Spătarul (Milescu). 131 veni am pus; pentr-aceea nu sînt stihuri puse” (f. 230v, 2 Ezd. S, 34-42), “Acest stih la sloveni nu este” (f. -232r, 2 Ezd. 9, 29), “Acesta este mai mult la sloveni” (f. 232r, 2 Ezd. 9, 31), “La sloveni zice sfeştnice” (f. 234r, 3 Ezd. 2, 46), “La latini lăcustele” (f. 234v, 3 Ezd. 4, 24), “Aici la latini merge într-alt chip; pentr-aceea n-am pus stihuri pînă la un loc. într-acest cap. Iară noi am pus ca la greci şi ca la sloveni” (f. 254r, Est. 1, 1), “U grek. i lat. rodiilor” (f. 312r, Cînt. 8, 2), ‘V grek. i lat. trandafirilor”(f. 325v, Sir. 2^, =18), “U grek. i lat. marea” (f. 339v, Is. 16, 8), “U grek. acoperemînf’ (f. 342v, Is. 28, 2), “U grek. stîlpul sau catargul” (f. 345r, Is. 33, 23), “U lat. în sete, a u grek. umedeală” (f. 376r, Ier. 48, 18), “Un grek. vîna” (f. 396v, Iez. 24, 5), “U grek. turnurile tale” (f. 397r, Iez. 26, 4), “U lat. despre răsărit” (f. 434v, Zah. 14, 8), “U grek. zestre” (f. 449r, 2 Mac, 1, 14). ' Aceeaşi manieră filologică de a traduce se constată şi în cazul romanului Varlaam şi Ioasafm, unde versiunea slavonă (sau versiunile slavone) după care s-a făcut traducerea a (au) fost raportată(e) la o versiune latină a operei. Din această versiune a tradus Daniil Panoneanul, în româneşte şi slavoneşte, o rugăciune de la sfîrşitul textului, care în versiunea (versiunile) slavonă(e) nu exista, fapt menţionat de el în următoarea notă similară celor citate mai sus din traducerea Vechiului Testament: “Această rugăciune la sloveni riu se află, ce numai la latini” (ms. 3339, f. 280v; ms. 588, f. 2961). în copia din ms. 588, rugăciunea respectivă, inclusiv nota citată şi epilogul care îi urmează, semnat Ioan Damaschin, au numai versiunea în limba slavonă. Este posibil ca tot după versiunea latină a romanului să fi reprodus traducătorul român şi numele corespunzătoare latineşti ale unor zei şi zeiţe din mitologia greco-latină, care în versiunea slavonă copiată paralel în primele manuscrise ale tra-ducerii româneşti nu se află, cum sînt “Cron sau Satumus” (ms. 588, f. 219r), “Afrodita (sau Venus)” (f. 219v, 221v), “Zevs (sau Io-viş)” (f. 219v), “Festa (sau Vîlcan)” (f. 220r), “Ermie (sau Mercu-rie)” (f. 220r), “Arei (sau Mars)” (f. 220v), “Dionis (sau Bacus)” (f. 221r), ” Iradia (sau Hercul)” (f. 221r), “Apollon (sau Apollin)” (f, 101 Vezi şi D.H. Mazilu, Varlaam şi Ioasaf..., citat la nota 54, p. 144. 132 , > ,221-), “Artemida (sau Diana)” (f. 221v), “Persefona (sau Proserpi-na)” (f. 22lv), “Adon (sau Adonid)” (f. 221v). 8.5. Toate cele arătate mai sus (8.1.-8.4.) se adaugă faptului : ; cunoscut de multă vreme că Daniil Panoneanul este traducătorul ■ celui mai mare şi mai important cod juridic civil, penal şi ecleziastic al vechii culturi româneşti. 133 Traducerea cronografului numit' “tip Danovici” poate fi o lucrare de tinereţe a lui Dosoftei 1. Dosoftei necunoscut 1.1. în timp ce elaboram ediţia critică a Psaltirii în versuri a lui Dosoftei, publicată de Mitropolia din Iaşi în anul 1974, ne-am întrebat care va fi fost activitatea literară a acestui cărturar şi poet de pînă la vîrsta de circa 40 de ani, cînd a început să versifice Psaltirea, prin ce lucrări şi-a creat el stilul artistic atît de personal. Căci ştirile privitoare la prima parte a vieţii sale şi la începuturile activităţii lui literare sînt puţine şi nesigure. în 1673, cînd tipărea la Uniev Psaltirea în versuri şi Preacinstitul Acatist, avea 49 de ani. De la 1679, cînd tipăreşte la Iaşi prima ediţie a Dumnedzăieştii Liturghii, şi pînă în 1686, cînd pleacă în Polonia, a publicat încă patru cărţi, la traducerea cărora lucrase şi mai înainte. In foaia de titlu a Psaltirii în versuri mărturiseşte că versiunea în proză a Psaltirii a fost stabilită de el “cu lungă osteneală în mulţ ai socotită şi cercată prin svintele cărţ”1. Pe f. 119v a Molităvnicului de-nţăles (Iaşi, 1681) se află tipărită următoarea însemnare, în slavoneşte: “Scris la Cetăţuia, în anul 7182 [= 1674], iunie 23”, care atestă că Dosoftei lucra atunci la traducerea acestei cărţi. In prefaţa cătră cititor la Viaţa şi petrecerea svinţilor (Iaşi, 1682-1689), menţionînd pe domnitorii Moldovei care l-au îndemnat să traducă vieţile sfinţilor, Dosoftei îl numeşte întîi pe Gheorghe Ghica (1658-1659), în a cărui domnie, probabil, a fost ales el episcop al Huşilor. între anii 1686-1693, exilat în Polonia, desfăşoară de asemenea o bogată activitate de traducător din greceşte, atît în limba română2 cît şi în slavono-rusă. Aşadar, în a doua parte a vieţii sale, mai 1 Vezi şi Dragoş Moldovanu, Miscellanea philologica, 3. O sursă a traducerilor lui Dosoftei: izvodul trilingv al lui teronim, în “Limba română”, XXXIII, 1984, nr. 5, p. 420-425, N. A. Ursu, Concordanţe lingvistice între Psaltirea în versuri a lui Dosoftei şi unele psaltiri româneşti din secolul al XVIl-lea, în “Limba română”, XXXVI, 1987, nr. 5, p. 427-442. 2 Vezi Al. Elian, Dosoftei poet laic, în “Contemporanul”, XXII, 1967, nr. 21, p. 3, Dragoş Moldovanu, Paternitatea traducerii Legendei Iui Afrodiţian 134 bine cunoscută, Dosoftei se dovedeşte \in cărturar deosebit de activ. Presupunînd că la fel de activ a fost şi în anii tinereţii, am căutat în textele româneşti ale epocii, anonime sau cu paternitate controversată, urme necunoscute ale activităţii sale literare de atunci. Cercetarea limbii acelor texte, în raport cu limba scrierilor cunoscute ale lui Dosoftei, bogată în elemente caracteristice, precum şi cu limba altor cărturari ai vremii, ne-a condus la concluzia că el este traducătorul necunoscut al Istoriilor lui Herodot şi al cronografului lui Matei Kigalas. (versiunea atribuită lui Pătraşco Danovici), precum şi primul revizor al traducerii Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul (Milescu), text reprodus, după o nouă revizie, în Biblia de la 1688. Argumentele invocate pentru susţinerea acestor afirmaţii au fost prezentate în studiul Dosoftei necunoscut, publicat în anul 19763. în anul următor i-am atribuit lui Dosoftei şi traducerea textelor din broşura aflată la BAR, sub cota CRV 48 A (unicul exemplar curioscut),; tipărită la Iaşi, probabil în 1645 sau puţin mai tîrziu, care cuprinde Paraclisul Precistii şi două povestiri extrase din Vechiul Testament, cu titlul comun Cuvinte şi jele la robie Ierusalimului, cînd din Ierusalim la Vavilon i-au mutat Navuhodonosor, şi pomenire şi de năpaste ce-au năpustit acei doi giudecători pre Su-sana. Aceste povestiri sînt precedate de un comentariu referitor la conţinutul lor, în 48 de versuri cvasipopulare4. Identificarea în ultimii ani a unor traduceri necunoscute ale lui Nicolae Spătarul (Mîntuirea păcătoşilor a lui Agapie Landos5, aşa- Persul, în ari. cit. la nota 1, p. 417-420, şi Al. Mareş, Traduceri necunoscute ale lui Dosoftei din perioada celui de-al doilea exil polonez, în “Limba română”, XXXVI, 1987, nr. 5, p. 413-426 (I), nr. 6, p. 515-523 (II). ■ 3 Vezi “Cronica”, XI, 1976, nr. 6, p: 4-6.- ' 4 Vezi articolul Debutul literar al lui Dosoftei, în “Limba română”, XXVI, 1977, nr. 6, p. 707-620. • - - ■ 1 ; 5 Vezi N.A. Ursu, O traducere necunoscut a lui Nicolae Milescu, în “Cro- nica”XXl, 1986, nr. 44, p. 5, şi Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntu-irii. păcătoşilor a luiYAgapie Landos, în “Studii‘şi cercetări lingvistice’, XLIV, 1993, nr. 5, p. 417-432 (I), nr. 6, p; 489-502 (II), XLV, 1994, nr. 3-4, p.173-186 (III), studiu reprodus în prezentul volum. 135 zisa “interpolare” din Cartea cu multe întrebări şi Apologia contra lui Mahomed1) şi adîncirea studiului limbii traducerii Vechiului Testament făcută de el8 ne-au oferit posibilitatea să cunoaştem mai bine particularităţile sale lingvistice şi să delimităm astfel pe o zonă mai întinsă, în traducerea Istoriilor lui Herodot, stratul lingvistic al traducătorului, care s-a dovedit a,fi Nicolae Spătarul, aşa cum a susţinut Liviu Onu9, de un strat lingvistic diferit, destul de reprezentativ, pe care ne-am întemeiat noi atribuirea acestei traduceri: lui Dosoftei. in consecinţă, într-un studiu recent am corectat teza aceasta,.în sensul că Dosoftei, pe care îl considerăm în continuare traducătorul cronografului numit “tip Danovici”, este doar remaniatorul,rm autorul traducerii Istoriilor lui Herodot10. în prezentul studiu ne propunem să lămurim, în capitolul 2., unele chestiuni bibliografice privitoare la ms. 3517 de la BAR, cea mai veche copie integrală cunoscută a cronografului “tip Danovici”; şi împrejurările în care această traducere a fost atribuită, fără nici un temei, lui Pătraşco Danovici, iar în 3.7. să aducem noi şi variate dovezi că ea poate fi o lucrare din tinereţe a lui Dosoftei, aşa ciim am susţinut în studiul menţionat din anul 1976, pe care în parte îl reluăm aici. • ;■ 6 Vezi Al. Mareş, “Interpolarea” din Cartea cu multe întrebări a lui Nicolae Spătarul (Milescu). O chestiune de paternitate, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XL, 1989, nr. 2, p. 145-159. 7 Vezi N. A. Ursu, încă o traducerea necunoscută a lui Nicolae Spătarul (Milescu): Apologia contra lui Mahomed a împăratului bizantin loan Cantacu-zino, în “Cronica”, XXXIV, 1999, nr. 9, p. 11, studiu reprodus în prezentul volum. - ...........- - - • 8 Vezi N. A. Ursu Noi informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, “Limba română”, xxxvn, 1988, nr. 5, p. 455-468 (I), nr. 6, p. 521-534 (II), XXXVm, 1989, nr. 1, p. 31-46 (III), nr. 2, p. 107-121 (IV), nr. 5, p. 463-470 (V), studiu reprodus în prezentul volum. 9 în studiul filologic al ediţiei Herodot, Istorii, îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu. Prefaţă, studiu filologic, note şi glosar de Liviu Onu. Indice de Lucia Şajjcaliu, Bucureşti, 1984, p. 479-661. Vezi studiul Traducerea Istoriilor lui Herodot atribuită lui Nicolae Spătarul (Milescu) a fost remaniată de traducătorul cronografului numit "tip Danovici”, în prezentul volum. . •. 136 1.2. Folosim următoarele sigle ale textelor comparate: B = Biblia de la Bucureşti, 1688; Cron. = traducerea cronografului lui Matei Kigalas atribuită lui Pătraşco Danovici, ms. 3517 de la BAR; DC = traducerea cronografului lui Matei Kigalas făcută de Dosoftei; ms. 3456 de la BAR; DL = Dosoftei, Dumnezăiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (cităm după textul stabilit de noi în ediţia de la Iaşi, 1980); DM = Dosoftei, Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681; DO = Dosoftei, Opere, voi. I. Versuri, Bucureşti, 1978; DP = Dosoftei, Parimiile preste an, Iaşi, 1683; DPV = Dosoftei, Psaltirea în versuri, Uniev, 1673 (cităm după textul stabilit de noi în ediţia de la Iaşi, 1974, indicînd numărul psalmului şi al versului respectiv, sau pagina ediţiei, pentru alte texte); DVS - Dosoftei, Viaţa şi petrecerea svinfilor, Iaşi, 1682-1686 (după siglă indicăm luna şi pagina respectivă); VT = traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul, copia remaniată din ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. Alte sigle folosite în prezentul studiu: BAR = Biblioteca Academiei Române, BCU Iaşi = Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi; DLR = Dicţionarul limbii române al Academiei; TDRG = Rumă-nisch-deutsches Worterbuch, voi. I-III, Bucureşti, 1903-1924. Trimiterile la cronograful lui Matei Kigalas, Nea synopsis dia-foron istorion,.., se fac după unica lui ediţie (Veneţia, 1650), din care singurul exemplar cunoscut de noi, provenit din biblioteca lui Do-softei şi cu numeroase adnotări ale sale, se află la BAR, cota CRII-170.343, iar trimiterile la cronograful lui Dorotei ăl Monemvasiei, Vivlîon istorikon periehon en synopsei diaforous kai exohous istor-(as...(Veneţia, 1631, reeditat tot acolo de mai multe ori în secolele al XVII-lea şi al XVIU-lea), se fac după ediţia de la 1752, din care un exemplar se află la BCU Iaşi, cota CR HI-372. . 2. Prima traducere în limba română a cronografului Iui Matei.Kigalas (versiunea atribuită lui Pătraşco Danovici) 2.1. Cronograful numit “tip Danovici” reprezintă traducerea cronografului grecesc al lui Matei Kigalas, amendată în unele părţi cu informaţii, extrase din cronograful mai vechi al lui Dorotei al Monemvasiei şi din alte surse, încă neideritificate. Potrivit informaţiilor 137 aflate pe foile de titlu ale cîtorva manuscrise de mai tîrziu, traducerea este de multă vreme atribuită lui Pătraşco Danovici, fost “logofăt al treilea şi gramatic de scrisoare grecească” în cancelaria domnească a Moldovei. ' Acest cronograf a avut o largă circulaţie în cultura veche românească, cum atestă numeroasele copii manuscrise în care s-a păstrat, integral sau parţial. O mare răspîndire, prin diferite manuscrise miscelanee, au avut şi unele fragmente desprinse din el, în parte publicate. A fost editat integral abia acum cîţiva ani, sub titlul Cronograf, tradus din greceşte de Pătraşco Danovici: ediţie îngrijită de Gabriel Ştrempel, cu studiu introductiv de Paul Cemovodeanu, părţile I-H, Bucureşti, 1998-1999. Atît editorul, în Cuvînt înainte, cît şi autorul studiului introductiv consideră absolut sigură paternitatea lui Pătraşco Danovici asupra traducerii. Cum vom vedea însă, problema aceasta continuă să fie controversată. Conţinutul traducerii şi manuscrisele în care se află ea copiată au fost studiate, timp de peste un secol, de numeroşi cercetători. Ultima sinteză a bibliografiei respective, cu preţioase comentarii şi informaţii noi, este făcută de Paul Cemovodeanu în studiul introductiv al ediţiei menţionate. Considerînd deci cunoscută problematica textului de care ne ocupăm, discutăm în continuare numai chestiuni privitoare la paternitatea traducerii şi unele probleme nelămurite sau necunoscute privitoare la copiile din ms. 3517 şi 86 de la BAR, care au implicaţii în stabilirea paternităţii şi în datarea traducerii. 2.2. Am luat ca text de referinţă în studiul de faţă copia din ms. 3517, în care sînt păstrate mai bine particularităţile lingvistice ale traducătorului. Ca atare, am studiat mai atent acest manuscris şi sub aspect bibliografic. Analizînd structura iniţială a primei lui părţi în raport cu paginaţia făcută de copistul părţii a doua şi cu paginaţia mecanică făcută de BAR, am ajuns la următoarele concluzii, în parte diferite de cele ale lui Iulian Ştefanescu, care i-a făcut prima descrie- 11 în studiul Cronografele româneşti: tipul Danovici, publicat postum în “Revista istorică română”, IX, 1939, p. 1-77, deunde a fost reprodus în volumul Iulian Ştefanescu, Opere istorice, Bucureşti, 1942, p. 111-187. Trimiterea noastră 138 Prima parte a acestui manuscris (f. 1-271, în paginaţia mecanică) reprezintă o copie parţială mai veche a traducerii, întreruptă în mod accidental pe la mijlocul capitolului 143, privitor la împărăţia lui Iustinian cel Mare; îi lipsesc acum 11 foi de la început, iar în interior are cîteva lacune. Partea a doua a manuscrisului (f. 272-608) este copiată de o persoană care a încorporat în actualul ms. 3517 acea copie mai veche, i-a completat , lacunele şi i-a făcut numeroase corecturi, folosind pentru aceste operaţii o altă copie mai veche, a întregii traduceri, sau poate chiar autograful (ciornele) traducătorului. Acest copist a paginat apoi cu slove chirilice întregul manuscris (căci prima parte nu avea paginaţie) şi a întocmit la început, pe foi nenumerotate, sumarul cronografului. Copia mai veche încorporată în actualul ms. 3517 conţinea 34 de caiete a cîte opt foi, deci 272 de foi. Pînă la data încorporării ei în acest manuscris pierduse numai ultima foaie a caietului 34, lipsă care fusese între timp completată pe două foi scrise cu slove unciale mai mari, ambele, existente la data paginaţiei manuscrisului de către copistul părţii a doua. Mai tîrziu, prima dintre aceste foi s-a pierdut, iar a doua este f. 271, în paginaţia mecanică. Copia aceasta mai veche care constituie prima parte a ms. 3517 avea “din naştere” patru lacune mai mari, completate de copistul părţii a doua. Primele două, nesemnalate de I. Ştefanescu, se aflau pe f. 25v, r. 12-27v jos (paginaţia mecanică; în ediţie, I, p. 37, r. 5 de sus ~t 39), unde lipsea sfîrşitul capitolului 11, şi pe f. 44r, r. 1-5 de jos (în ediţie, I, p. 57, r. 3-5 de jos), în ambele locuri spaţiile respective fiind lăsate de copist nescrise, iar ultimele două lacune, despre care I. Şte-fănescu credea că se datorau pierderii unor foi din manuscris (p. 133), se aflau în locul actualelor foi 101-102 şi 178-183. Lacunele completate prin introducerea în structura iniţială a primei părţi a ms. 3517 a foilor 101-102 şi 178-183 nu se datorau însă pierderii unor foi din manuscris, cum a crezut I. Ştefanescu, ci unor bourdon-uri este Ia textul aflat în volum, p. 130-136. Alte observaţii şi concluzii ale lui I. Şte-fănescu privind descrierea manuscrisului 3517 au fost corectate atît de noi, în studiul din 1976 citat la nota 3, p. 4, cît şi de Doru Mihăescu, în studiul Cronografele româneşti. (Cu privire specială asupra tipului Danovici) (I), în “Memoriile Secţici de ştiinţe filologice, literatură,şi arte” [a Academiei Române], seria IV, tom. 1,1977-1978, p. 55-58. 139 comise de copistul manuscrisului respectiv. în primul caz el a sărit la copiat textul aflat între segmentul “om mare fi” cu care a terminat f. 100v, şi segmentul “şi-i vădzu”, cu care a început să scrie pagina următoare (adică f. 103r; în ediţie, p. 115, r. 16 de jos - p. 117, r. 12 de jos), iar în al doilea caz a sărit textul mai mare aflat între'segmentul “şi l-au”, cu care a terminat f. 177v, ultima foaie a caietului 23, şi cuvîntul botedzat, cu care a început să scrie f. 184r, prima foaie a caietului 24 (în ediţie, p. 194, r. 17 de jos - p. 200, r. 1 de jos). în structura iniţială a acestei părţi a ms. 3517 nu sînt foi lipsă, nici în caietul 14, unde lipsea textul copiat de copistul părţii a doua pe f. 101-102, pe care le-a cusut la locul lor în partea a doua a acestui caiet, nici la sfîrşitul caietului 23 şi începutul caietului 24, între care lipsea textul copiat de el pe f. 178-183, care constituie un caiet de şase foi intercalat între caietele respective. Ipoteza că aici s-ar fi putut pierde un caiet întreg din vechiul manuscris nu este plauzibilă; pentru că textul copiat pe foile 178-183 este mult mai mic decît textul pe care-1 putea cuprinde un caiet de opt foi, iar copistul care a completat lacuna nu avea nici un motiv să-I comprime într-un caiet de şase foi, încît avea posibilitatea să-l copie integral într-un caiet de opt foi. După completarea acestor două lacune prin introducerea în locurile menţionate a foilor 101-102 şi 178-183, prima parte a ms. 3517 avea 285 foi (cum atestă şi analiza paginaţiei cu slove chirilice făcută de copistul părţii a doua, care a fost sărită însă cu cîte o cifră în patru locuri: f. 78, 79, 117 şi 164), distribuite în 35 de caiete, dintre care 32 şi-au păstrat structura iniţială de cîte opt foi, al 14-lea a devenit de zece foi, cel intercalat între caietele 23 şi 24 are şase foi, iar ultimul, al 34-lea (devenit al 35-lea) avea deja nouă foi, prin înlocuirea ultimei foi pierdute cu cele două foi scrise cu unciale mai mari. Cum a constatat I. Ştefănescu, lacunele completate îri ms. 3517 pe foile 101-102 şi 178-183 se află şi în prima parte a ms. Sigmarin-gen 5 şi a celorlalte manuscrise din familia A stabilite de el, în care este copiat textul corespunzător celui din prima parte a ms. 3517. Doru Mihăescu, care a studiat amănunţit ms. Sigmaringen 512, prin 12 Vezi La plus ancienne synlhese roumaine des chronographes rieogrecs venitiens du XVII-e siecle, în “Revuc des 6tudes sud-est europeennes”, XVIII, 140 intermediul unui microfilm pe care-1 are la dipoziţie, a avut amabilitatea să vadă, la rugămintea noastră, dacă în acest manuscris se găsesc şi lacunele completate pe f. 25-27 şi 44 din ms. 3517. Răspunsul domniei sale este afirmativ. Lacunele respective există şi în ms. Sig-maringen 5, pe f. 31v şi 42r, fapt care constituie încă o dovadă că o copie a manuscrisului lacunar încorporat ulterior în actualul ms. 3517 a ajuns la Braşov, unde a fost folosită (direct, sau prin intermediul unei copii a ei) la întocmirea, în anul 1678, a actualului ms. Sig-maringen 5. Probabil tot înainte de anul 1678 s-a produs şi încorporarea în ms. 3517 a copiei care constituie prima parte â acestui manuscris. ■ în stadiul în care se afla ms. 3517 după ce a fost întregit, cum am văzut, de către copistul părţii a doua a lui, pe cînd era încă tot nelegat, dar înainte de a se deteriora (pierzînd, la început, foile nepaginate cu sumarul cronografului şi foile 1-11 din text, prima dintre cele două foi cu care a fost completată lipsa ultimei foi din ultimul caiet al părţii întîi. a manuscrisului, perechea actualei f. 271, şi cinci foi de la sfîrşit), după acest manuscris s-a făcut copia din ms. 86, începută de Pătraşco Danovici, probabil prin anii 1681-1682, şi continuă în anul 1689 de.diacul Gavril din Bălţăteşti. între timp a fost făcută, în anii 1682-1683, după.ms. .3517 şi după partea din ms. 86 copiată de Danovici, copia din manuscrisul aflat acum la Harkov. Aceste trei manuscrise sînt cele mai vechi copii cunoscute ale textului integral al traducerii cronografului “tip Danovici”. 2.3. Traducerea acestui cronograf nu a .putut fi făcută de logofătul Pătraşco Danovici. Nu avem nici o dovadă că el era un cărturar, un “erudit”, ,cum l-au considerat unii cercetători. Faptul că a fost treti logofăt şi .‘‘gramatic de scrisoare grecească” în cancelaria domnească nu înseamnă în mod neapărat că era un învăţat şi că avea posibilităţi sau măcar, veleităţi literare. , Nu se cunoaşte pînă acum nici un text tradus de Pătraşco Danovici, din greceşte sau din slavoneşte, care să ofere unele indicii că el ar fi putut să elaboreze o lucrare atît de întinsă, în bună parte o compilaţie cu caracter personal, şi dificil 1980, nr. 3, p. 493-517 (I), XIX, 1981, nr. 1, p. 109-131 (II), nr. 2, p. 355-367 (III). ' 141 / de tradus, fiind bogată în trimiteri la texte biblice, în episoade de’istorie bisericească şi în referinţe la chestiuni de teologie şi de polemică religioasă, mai curînd de competenţa unui cleric decît a unui mirean. Pe de altă parte, în traducerea cronografului apar o serie de cuvinte specifice graiurilor ardeleneşti, pe care nu le-ar fi putut folosi Pătraşco Danovici, originar din nordul Moldovei. Informaţii documentare mai noi dovedesc faptul că Pătraşco Danovici este doar copistul primei părţi a ms. 86 de la BAR (foile 1-202) şi că i s-a atribuit traducerea după moartea lui, printr-o mistificare, probabil inocentă, comisă în anul 1683 de copistul manuscrisului aflat acum la Harkov. Demonstrăm acest lucru cu fotomontajul alăturat (vezi fig. 1) în care am reprodus la început un fragment din-tr-un zapis din 22 ianuarie 1680, scris la Iaşi de Pătraşco Danovici, care-1 semnează la sfîrşit astfel: “Şi eu Danovici am scris acest zapis, să să ştie”13. în continuare, am reprodus în fotomontaj un fragment din prefaţa copiei cronografului din ms. 86, aflat pe ultimele patru rînduri ale paginii 16r şi pe primele trei rînduri ale paginii 16v, după care am transcris textul respectiv cu caractere latine. Foaia 16 din ms. 86 fiind cîndva deteriorată, mai ales în partea de jos, a fost reparată între timp prin lipirea pe părţile ei laterale a unor fîşii de hîrtie; mai groasă, care au acoperit o parte din text. în transcrierea cu caractere latine am pus în croşete textul acoperit, după copia cronografului aflată la Harkov, în care copistul a reprodus, în mod evident, prefaţa din ms. 86, adaptată însă, în partea ei finală, la circumstanţele în care executa el copia. Această copie de la Harkov a fost descrisă de Gh. Bogaci, în volumul său Pagini de istoriografie literară, Chişinău, 1970, p. 12-19, unde autorul a reprodus în întregime dedicaţiile şi predosloviile aflate pe primele pagini ale manuscrisului., Iată cum este adaptat în copia de la Harkov fragmentul din prefaţa ms. 86reprodus în fotomontaj: “cea mai de pre urmă. Şi să cheamă cartea aceasta letopiseţ, întru care cineş va ceti multe istorii şi lucruri de folos va afla. Şi-i scrisă şi prepusă această carte de pre 13 Documentul se află Ia Arhiva Naţională a României, Bucureşti, Fond Mănăstirea Brazi, IX/16; vezi şi Catalogul documentelor moldoveneşti..., voi. IV, Bucureşti, 1970, p. 118, fişa nr. 453. 142 t C ’ / v' ^ if ' V *> , | St® ■ r . A\-r m* tf*yf$k *k**ii7tHtHi *p «.*, fe*r ^ ' (3pi.v “la case de toleranţă spre ruşinare”. Aşadar, traducerea acestui pasaj, ca şi a multor pasaje din cronograf, este liberă şi cu interpolări. Prin sintagma ironică boiniţă cea de curvărie, cu informaţia complementară din fraza următoare, traducătorul aprecia deci sarcastic faptul că acel împărat prigonitor al creştinilor trimitea pe slujitorii [= soldaţii] săi la casele de toleranţă, spre a batjocori pe nevinovatele fete creştine, ca şi cum i-ar fi trimis la boiniţă “loc de instrucţie, stadion”. După cum vom vedea (în 4.2.-4.4.), ironii similare sau epitete ofensatoare la adresa unor împăraţi prigonitori ai creştinilor a folosit traducătorul şi în alte locuri. Cuvîntul boiniţă apare şi în DVS; unde Do-softei glosează prin el termenul stadiu (< gr. oxâSiov), în sintagma “uliţa stadiului [marg.: boiniţei]” (oct., f. 86v). Vezi şi DLR, unde boiniţă s.f.este înregistrat doar cu trimiterea la acest text şi cu men- 15 Mulţumim călduros colegilor Mircea Ciubotaru de la Institutul de Filologie Română din Iaşi, şi Doru Mihăescu şi Gheorghe Chivu de la Institutul de Lingvistică din Bucurcşti, care au primit cu deosebită amabilitate rugămintea noastră de a verifica în ms. 86 de la BAR, pe care nu-1 avem la Iaşi în fotocopie, corectitudinea lecţiunii unor cuvinte şi forme depistate de noi prin intermediul textului editat al cronografului. " ' .i- 146 ţiunea: “numai Ia Dosoftei”. - ' . ' 2. In fraza: “Şi iată că strîrig ceste surceluşe să fac pre vro turti- şoară de pîine” (ms. 3517, f. 81v), Danovici a înlocuit formele diminutivale subliniate de noi cu formele surcele şi turtă (ms. 86, f. 81r). Textul este din Biblie. în YT, f. 154r, 3 Reg. 17, 12, ca şi în B, lui surceluşe îi corespunde forma lemnişoare. In DP, f. 48r (a treia paginaţie), Dosoftei foloseşte'în traducerea aceleiaşi fraze forma lemnu-şele. Danovici, nefamiliarizat cu textele biblice, nu a perceput deci valoarea stilistică pe care o au formele (diminutivale în textul respectiv," '! ; ' ’ _ ' 3. Intr-un alt loc Danovici a înlocuit forma potîmiche cu pătur-niche, variantă aflată probabil în graiul regiunii sale natale: “pasări potîmichr (iris. 3517, f. 39v; ms. 86, i. 52r: pătumichi). yariantapo-tîrniche caracterizează limba lui Dosoftei; apare în DPV: “le-au dat cîrsteie / Şi potîmichr (ps. 104, v. 116) şi în DC: “să suiră potîr-nichi, prepeliţă” (f. 47r). 4. în fraza: “săgetaţ şi struncinăţ de pietri” (ms. 3517, f. 143v), Danovici aîniocuit forma striincinăţ cu strînciutiaţi (ms. 86, f. 1261), variantă pe care;o avea el, probabil, toţ din graiul regiunii sale natale. Dosoftei folosea forma struhcina-, de exemplu,'în DPV: “toată dzua struhcinat 'de maluri” (ps. 87, v.'44), “striincinat-au crai.mare” (ps. 135,v.65). \ ' 2.6. Prezenţa în copia de la Harkov a unei prefeţe în care copis-tul'dedică lucrarea sa lui Dosoftei, în timp ce atribuie traducerea lui Pătraşco Danovici, nu poate constitui un indiciu că această traducere nu â fost făcută de Dosoftei. Putea şti “Ghiorghe diac sîn Andronic”, probabil im oni mai.tînăr, ce activitate literară a desfăşurat Dosoftei în anii tinereţii sale? Probabil că traducerea acestui cronograf nu a fost semnată, ca şi traducerea Istoriilor lui.Herodot sau alte traduceri din epoca veche a culturii româneşti. Copia din manuscrisul de la Harkov nu era făcută pentru Dosoftei, ci pentru hatmanul Alexandru Buhuş. Este posibil deci ca mitropolitul nici să nu fi aflat de acest omagiu adus lui de copistul respectiv. 147 3. Particularităţi lingvistice comune traducerii cronografului “tip Danovici” şi scrierilor cunoscute ale lui Dosoftei 3.1. Pentru că traducerea acestui cronograf este atribuită perioadei necunoscute a începuturilor activităţii literare a lui Dosoftei, este firesc să se afle în ea unele cuvinte şi forme vechi, regionale, neologice sau creaţii personale, precum şi o serie de expresii care nu mai apar în scrierile sale de mai tîrziu. Unele dintre ele pot fi explicate prin originea lui ardeleană (pe linie paternă), prin influenţa mediului lingvistic în care s-a dezvoltat, prin formaţia sa culturală preponderent slavonă sau prin preocuparea tînărului Dosoftei de a-şi îmbogăţi mijloacele de expresie. Lipsa acestora din scrierile lui nu poate pune însă la îndoială posibilitatea ca traducerea de care ne ocupăm să aparţină totuşi lui Dosoftei. Şi în Psaltirea în versuri se găsesc cuvinte şi forme sau expresii care nu se mai întîlnesc în scrierile sale ulterioare. După cum vom vedea, hotărîtoare pentru atribuirea paternităţii lui Dosoftei asupra acestei traduceri sînt numeroasele ei particularităţi lingvistice sau de traducere comune şi scrierilor sale cunoscute, nu cele mai puţine care apar numai în ea. Susţinem aceste afirmaţii mai întîi prin citarea, în două liste, a unor cuvinte, forme şi sintagme mai semnificative, comune traducerii cronografului “tip Danovici” şi scrierilor cunoscute ale lui Dosoftei16. 3.2. Prima listă conţine o serie de particularităţi lingvistice şi de traducere cu grad mai mare de specificitate, care, potrivit informaţiilor de care dispunem (prin dicţionare, istorii ale limbii literare şi alte lucrări de referinţă), se întîlnesc numai sau îndeosebi la Dosoftei. 1. Articularea curioasă şi artificială cu procliza articolului hotă-rît al genitivului şi a articolului posesiv, numită de D. Puşchilă “dublă articulare”17. Cron.: “să cadză în mîna puternicului a lui al mieu Dumnedzău” (f. 27v); DM: “Că ş-a lui nevoinţă n-au fost cu nemică / 16 Alte concordanţe lingvistice similare între aceste texte am citat în studiul menţionat la nota 10, pentru a dovedi că traducerea Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul a fost remaniată de traducătorul cronografului “tip Danovici”. 17 Vezi studiul Molitvenicul lui Dosoftei, în “Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii literare”, seria II, tom. XXXVI, 1913-1914, şi extras, p. 96-97. 148 De-a lui al.său părinte şă fie mai, mică” (în stihurile'despre domnii Moldovei,, v. 52), “vasul cel de ales a lui al tău apostol” (f. 87r); DVS: “priîmeşte-ţ mînule, dintr-agiutoriul şi harul a lui al mieii fiiu şi Dumnedzău” (iun.,rf. 147r). Cf. şi formele similare,ale genitiv-da-tivului pronumelor posesive, în DM: “alor tale daruri”, “a lor săi grumadz” (f. 29r), “a lui tău şerb” (f. 61v), “a lui tău trup” (f. 89r), DVS:;“ale lor mele bunătăţ” (ian., f. 19r), DP: “a lui mieu rost” (f. 14r), “a lor mele budze” (f. 16r), “a lor voştri bărbaţ”, “a lor săi băr-baţ” (f. 15v, a treia paginaţie), DC; “a lui mieu glas” (f. 50r), şi VT, unde au putut fi introduse de remaniatorul acestei traduceri: “a a sale fiinţe”' (f. 390v, înţel. , 2, 23), “a a .lui Iacoy rod” (f. 446v, col. 1, 3 Mac.), “a ai lor. maică” (f. 447v, col. 2, ,4 Mac 1), şi altele. Acestea sînt singurele texte cunoscute pînă acum în care apar asemenea forme.. ; v, •, ’ 2. Vb. I ascruma “a (se) preface în scrum”. Cron.: “locul unde au fost era ascrumat'’ (f. 83r), “sau hainele să Ie mirosască măcară a ceva ars sau ascrumat’ (f. 103r); DVS: “s-au opărit de-au ascrumat ş-au ars buruienile” (noiem., f. 110r). în DLR cuvîntul ascruma este înregistrat numai cu atestarea din DVS. în Cron. apar şi formele similare apipăi (f. 16r), atămîia (f. 971) şi aumbri (f. llr, 294v, 401v, 546v), iar în DVS se întîlneşte frecvent forma astă (oct., f. 64v, 93v, noiem., f. 127*, dec., f. 220v, ian., f. 18r, 23r, 24r, 44v, mart., f. 29v, 38v, 48v, 57r) şi, mai rar, asimţi (noiem., f. 100v), aulma (oct., f. 81r, noiem., f. 140r, dec., f. 210r), şi altele. : 3. Vb. I cercăta “a cerceta”. Cron.: “va cercăta de amărunt şi va sămălui aii” (f. 529v), “nu te mai sîli a cercăta adîncurile lui Dumnedzău” (f. 549r); DVS: “veniia adese de cercăta pre toţ călugă-raşii” (sept., f. 27v), “Dumnedzău pre toţ cercăteadză şi socoteşte” (iari.,ff. 28v). Cf. şi s.f.cercătare, în DP: “în anul cercătării lor” (f. 45r, a doua paginaţie), DC: “cu cercătare va cerceta-vă Domnul” (f. 44r). " 4. Adj. creştin şi locuţiunea adjectivală creştin bun “pios, evlavios”, prin care sunt traduse mai ales adj. eî)Xapri<; şi e-ucEpfy;, apar frecvent în Cron.: “[Numa Pompilius] era foarte om blînd şi creştin bun. Ş-au făcut multe beserici şi preuţ...” (f. 1461), “[Traian] la toate era bun, ce numai nu era creştin bun, nice vrea să creadză în Domnul 149 3. Particularităţi lingvistice comune traducerii cronografului “tip Danovici” şi scrierilor cunoscute ale lui Dosoftei 3.1. Pentru.că traducerea acestui cronograf este atribuită perioadei necunoscute a începuturilor activităţii literare a lui Dosoftei, este firesc să se afle în ea unele cuvinte şi forme vechi, regionale, neologice sau creaţii personale, precum şi o serie de expresii care nu mai apar în scrierile sale de mai tîrziu. Unele dintre ele pot fi explicate prin originea lui ardeleană (pe linie paternă), prin influenţa mediului lingvistic în care s-a dezvoltat, prin formaţia sa culturală preponderent slavonă sau prin preocuparea tînărului Dosoftei de a-şi îmbogăţi mijloacele de expresie. Lipsa acestora din scrierile lui nu poate pune însă la îndoială posibilitatea ca traducerea de care ne ocupăm să aparţină totuşi lui Dosoftei. Şi în Psaltirea în versuri se găsesc cuvinte şi forme sau expresii care nu se mai întîlnesc în scrierile sale ulterioare. După cum vom vedea, hotărîtoare pentru atribuirea paternităţii lui Dosoftei asupra acestei traduceri sînt numeroasele ei ,particularităţi lingvistice sau de traducere comune şi scrierilor sale cunoscute, nu cele mai puţine care apar numai în ea. Susţinem aceste afirmaţii mai întîi prin citarea, în două liste, a unor cuvinte, forme şi sintagme mai semnificative, comune traducerii cronografului “tip Danovici” şi scrierilor cunoscute ale lui Dosoftei16. 3.2. Prima listă conţine o serie de particularităţi lingvistice şi de traducere cu grad mai mare de specificitate, care, potrivit informaţii-, lor de care dispunem (prin dicţionare, istorii ale limbii literare şi alte lucrări de referinţă), se întîlnesc numai sau îndeosebi la Dosoftei. 1. Articularea curioasă şi artificială cu procliza articolului hotă-,; rit al genitivului şi a articolului posesiv, numită de D. Puşchilă “dublă articulare”17. Cron.: “să cadză în mîna puternicului a lui al mieu Dumnedzău” (f. 27v); DM: “Că ş-a lui nevoinţă n-au fost cu nemică / 16 Alte concordanţe lingvistice similare între aceste texte am citat în studiul menţionat la nota 10, pentru a dovedi că traducerea Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul a fost remaniată de traducătorul cronografului “tip Danovici”. Vezi studiul Molitvenicul lui Dosoftei, în “Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii literare”, seria II, tom. XXXVI, 1913-1914, şi extras, p. 96-97. 148 De-a lui al.său părinte să fie mai mică” (în stihurile despre domnii Moldovei,, v. 52), “vasul cel de ales a lui al tău apostol” (f. 87r); DYS: “priîmeşte-ţ mmule, dintr-agiutoriul şi harul a lui al mieu fiiu şi Dumnedzău” (iun.,f. 147r). Cf. şi formele similare.ale genitiv-da-tivului pronumelor posesive,,în DM: “a lor tale daruri”, “a lor săi grumadz” (f. 29r), “a lui tău şerb” (f. 61v), “a lui tău trup” (f. 89r); DVS: “ale lor mele bunătăţ” (ian., f. 19r), DP: “a lui mieu rost”, (f. 14r), “a lor mele budze” (f. 16r), “a lor voştri bărbaţ”, “a lor săi băr-baţ” (f. 15v, a treia paginaţie), DC; “a lui mieu glas” (f. 50r), şi VT, unde au putut fi introduse de remaniatorul acestei traduceri: “a a sale fiinţe” (f. 390v, Intel..2, 23), “a a lui Iacov rod” (f. 446v, col. 1, 3 Mac.), “a ai for maică” (f 447v, col. 2, .4 Mac 1). şi altele. Acestea sînt singurele texte cunoscute pînă acum în care apar asemenea for-me.. . . 2. Vb, I ascruma “a (se) preface în scrum”. Cron.: “locul unde au fost era ascrumaf’ (f. 83r), “sau hainele să le mirosască măcară a ceva ars sau ascrumaf (f. 103r); DVS: “s-au opărit de-au ascrumat ş-au ars buruienile” (noiem., f. 110r). In DLR cuvîntul ascruma este înregistrat numai cu atestarea din DVS. în Cron. apar şi formele similare apipăi (f. 16r), atămîia (f. 97r) şi aumbri (f. llr, 294v, 401v, 546v), iar în DVS se întîlneşte frecvent forma astă (oct., f. 64v, 93v, noiem., f. 127v, dec., f. 220v, ian., f. 18r, 23r, 24r, 44v, mart., f. 29v, 38v, 48v, 57r) şi, mai rar, asimţi (noiem., f. 100v), aulma (oct., f. 81r, noiem., f. 140r, dec., f. 210r), şi altele. 3. Vb. I cercăta “a cerceta”. Cron.: “va cercăta de amărunt şi va sămălui aii”, (f. 529v), “nu te mai sîli a cercăta adîncurile lui Dumnedzău” (f. 549r); DVS: “veniia adese de cercăta pre toţ călugă-raşii” (sept., f. 27v), “Dumnedzău pre toţ cercăteadză şi socoteşte” (ian., f. 28v). Cf. şi s.f.cercătare, în DP: “în anul cercătării lof' (f. 45r, a doua paginaţie), DC: “cu cercătare va cerceta-vă Domnul” (f. 44r). 4. Adj. creştin şi locuţiunea adjectivală creştin bun “pios, evlavios”, prin care sunt traduse mai ales adj. £t)/\.oc|3T|(; şi £i)ae{iric;, apar frecvent în Cron.: “[Numa Pompilius] era foarte om blînd şi creştin bun. Ş-au făcut multe beserici şi preuţ...” (f. 1461), “(Traian] la toate era bun, ce numai nu era creştin bun, nice vrea să creadză în Domnul 149 Iisus Hristos” (f. 164r), “[Teodosie cel Mare] era [...] foarte om bun şi creştin, ce încă nu era botedzat” (f. 2270, “[patriarh] au ales pre unul ce l-au fost chemînd Nectarie, foarte orii bun şi creştin, şi încă nu era botedzat” (f. 228r), cf. şi f. 174v, 257v, 313v, 386v, 419v, 454r, 474v. în DVS, adj. S'ucepfiq este tradus atît prin creştin şi creştin bun: “dănăoară adusă un creştin neşte făclii mare...” (oct., f. 89r), “s-au născut din părinţi creştini şi bogaţ” (mart., p. 14), “era în dzîlele lui Dioclitian, din tată creştin bun, ce mărturisiia Domnul Hristos” (iul., f. 10^, cît şi prin adj. blagocestiv: “dintăiş era om blagocestiv” (sept., f. 3r), “s-au născut din părinţ blagocestivi' (mart., f. 44v). ; Atribuirea, în Cron., a calităţii de creştin (ori creştin bun) unor persoane necreştine sau încă nebotezate reflectă concepţia teologică a traducătorului despre natura divină a însuşirii de pios, evlavios, care decurge din principiul că Dumnezeu este părintele iubitor al tuturor oamenilor, şi prin îndeplinirea poruncilor sale morale, oricare om se poate mîntui, deci poate fi asimilat creştinilor. La fel procedează Dosoftei în Psaltirea în versuri, unde, în comentariul la ps. 28, afirmă: “Fiii lui Dumnedzău sînt creştinii, ori din legea noauă, ori din lege veche, ce-au fost mainte de botedz”, afirmaţie repetată în comentariul similar la ps. 5(5: “izrailtenii, adecă creştinii din legea ve-' che” (ediţia 1974, p. 191 şi 605), fapt pentru care în numeroşi psalmi versificaţi el foloseşte, aparent anacronic,' termenii creştin, creştină-_ tate, creştinesc: “Iară noi, creştinii, stăm fară cădere” (ps. 19, v. 29), “Mîncînd pre creştinii ca pre neşte pîine” (ps. 52, v. 15), “Să-ţi cînte creştinii cu prea cuviinţă” (ps. 67, v. 148), cf. şi ps. 83, v. 36, 86, v. 10, 129, v. 18, 146, v. 6; “Şi să izbăveşti creştinătatea” (ps. 24, v. 71), cf. şips. 52, v. 30, 35, 67, v. 151; “Tot soborul creştinesc...” (ps. 67, v. 22), cf. şi ps. 56, v. 42. 5. Sintagma în divuri în chipuri “în chipuri minunate; de mirare” se întîlneşte frecvent în Cron.: “începură a să izvodi armele cele de războaie în divuri în chipuri (f. 6V), “avea oamenii aceia eresîi în divuri în chipuri” (f. 376v), cf. şi f. 76r, 275r, 295v, 403r, 513r. în DVS apare într-o relatare autobiografică a lui Dosoftei: “să ştii că puţîne dzîle sînt preste an să nu fie svinţ într-însele de a Ţara Rusas-că, în divuri în chipuri minunaţ svinţ” (iun., f. 15 lv). Sintagma este înregistrată în TDRG, s.v. div, cu atestarea citată din Dosoftei şi cu o 150 trimitere Ia Divanul lui D. Cantemir. ' 6. Vb. II încheia “a închide” (şi descheia “â deschide”). Cron.: “să ţî să încheie, gara şi să rămîimut [...], i s-an încheiat gura” (f. 199r), cf. şi “doară de va deşchide Dumnedzău încheieturile ceriului” (f..87r); DPV: “Nice smîrcul budza să-ş deşcheie / Să mă soarbă şi să să încheie” (ps. 68; v. 49-40); DL: “ca un miel fără răutate împotriva celuia ce-1 tunde [...], aşe nu deşcheie rostul său” (p. 24); DVS: “să vedea [...] ceriuL deşcheidt, şi'deasupra ceriului vedea.!.” (oct., f. 41v); DC: “s-au dişcheiat pămîntul ş-au înghiţit cinci sate” (f. 298r). Acest sens al vb. încheia nu este înregistrat în DLR. 7. Vb. I însîmbrâ “a se asocia, a se uni”. Cron.: “nu să poate potrivi, nice a sâ..însî[m]brare firile a îngeri cu a oameni” [...], “împreunare facem cu Dumnedzău şi ne însî[m]brăm, de sîhtem neîm-părţîţ şi neusăbiţ” (f. 552v); DM: “carele te-ai însîmbrat cu noi de-aproape” (f. 114r); DVS:'“să te-nsîrnbredz cu patriarhul” (oct., f. 63r), “să fece nedespărţit de învăţătoriul, însîmbrat la svinţia sa toată vremea” (noiem., f. 178v), cf. şi febr., f. 53r, iul., f. 3r; DC: “nici să te-nsîmbredzi cu strîmbii” (f. 194r). în DLR, aria de răspîndire a acestui cuvînt, cu sensul 1: “a lua (pe cineva) de tovarăş, p. ext. de bărbat, de nevastă” este limitată la Maramureş, iar cu sensul 2: “a se întovărăşi, a se asocia [...]; p. ext. a se uni”, la Moldova şi Transilvania de miazănoapte”. Pentru Moldova însă, atestările citate sînt numai din scrierile lui Dosoftei, în limba căruia se întîlnesc numeroase cuvinte specific ardeleneşti. 8. Adj. învîrvomat “plin peste măsură, cu vîrf; covîrşitor, abundent”. Cron.: “trupuri de oameni m[orţi], învîrvomaţ unii preste alalţ” (f. 477v); DM: “omdragoste-nvînwnafă” (f. 99r); DVS “nevo-inţă învîrvomată [marg.: covîrşitoare]” (sept., f. 3r), “învîrvomate bunătăţ” (febr., f. 65v), cf. şi ian., f. 19r, apr., f. 91r. în DLR, s.v. învîr-vona vb. I, adj. învîrvonat (învîrvomat), -ă este ilustrat numai cu două citate din Dosoftei. 9. Adv. mai deinte “mai înainte” este des folosit în Cron:: “cel mai deinte decît vecii” (f. 31v), “încă mai deinte de împărăţîia turcilor” (f. 483v),'Cf. şi f. 35v, 49v, 180r, 232r, 246r, 252r, 258v, 266r, 505r, 525v, 530r, 555v. în DVS se întîlneşte de două ori: “şi mai deinte în vis Domnul Hs. i-au spus...” (sept., f. 29v), “pre carii şi mai deinte îi 151 vînasă cătră credinţa...” (iul., f. II1)- în DLR, s.v. înainte,' acest adverb este ilustrat cu un singur citat din DVS. Alte atestări, în afara celor citate din aceste două texte, nu mai cunoaştem. 10. Adj. muierareţ “afemeiat”. Cron.: “împăratul [Solomon] era prea muierareţ’ (f. 73v), “acesta împărat f...] au fost şi'curvari, şi muierareţ” (f. 424r), cf. şi f. 424v; DVS: “i s-au scornit nume rău cum să fie muierareţ arhimandritul” (sept.; f. 22v), “deprins :a-nşela femeile cele curate [...], ca un îndrăzneţ şi muierareţ’ (dec., f. 235v); DC: “ştiind pre împăratul că-i muieraref {f. 79v), “acesta [...] era scîmav muieraref (f. 871)- în DLR acest cuvînt este ilustrat numai cu cele două atestări din DVS. în Cron. apare şi derivatul similar mă-gărareţ: “ş-au fost măgărareţ, de păştea măgarii” (f. 326v), cf: ;şi f. 345r. • ■ 11. S.f. rugă “biserică; loc de rugăciune, capelă”. Cron.: “în locul acelui copaci au făcut o svîntă rugă întru numele Preacuratei Pre-ciste” (f. 159v), “[Iustinian] gîndi să facă o svîntă rugă [biserica Sfîn-ta Sofia] în mijlocul Ţarigradului” (f. 268r), “iară împărăteasa Teodora, făcrnd această svîntă rugă, au săvîrşit şi ea cîtă avuţie au avut [...] Şi cu acei galbini au săvîrşit împărăteasa ruga Svinţilor Apostoli” (f. 271r-271v), cf. şi f. 230v, 231r, 231v, 397r, 400v, 411v; DVS: “gătindu-ş o rugă aproape de a svîntului Andrei” (mai., f. 121v), cf. şi: “svintele lui moştii [...] le pusă într-o casă de rugă ce-ş făcusă” (oct., f. 861), “sosî la un loc de rugă naintea cetăţîi” (dec., 202v), “şi casă de svîntă rugă zidind” (ian., f. 7V), cf. şi ian., f. 12r, iul., f. 138v. In Cron., prin este tradus s.f. 8KKXr|cria şi s.n. vaoq, iar în DVS, atît prin rugă cît şi prin sintagmele citate este tradus s;n. eiiKTfipiov “capelă, orator; loc de rugăciune”. în DLR, unde acest sens al lui rugă este înregistrat cu menţiunea “prin Transilv. şi Ma-ram.”, nu este citată nici o atestare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. 12. Adj. schitaci “vioi, sprinten; isteţ, deştept”. Cron.: “şi de vrea ieşi la săgetat sau la luptat, cum sînt coconii, nime nu putea sta împrotiva lui, că era mai schitaci şi mai tare decît toţi” (f. 116v); DP: “ş-am luat din voi bărbat înţălepţ, şi măiestri, şi schitaci, şi i-am pu-su-i să oblăduiască preste voi” (f. 25v, a treia paginaţie). în DLR, s.v. 152 schitaciunde cuvîntul este înregistrat cu menţiunea “Transilv. şi Ban”, nu este citată nici o atestare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. 13. S.n. stan şi sintagma stan de piatră “turn; coloană”. Cron.: “[Nevrud] să sfătui la inema sa ca să facă un stan de piatră [...], să să suie toţ oamenii în acel stan” (f. 3V), “au fost zidind stanuri şi stîlpi de marmuri” (f. 31r), “s-au răsîpit un stan mare de piatră ce-1 făcuse elenii acolo” (f. 253r),' cf. şi f- 4V, 183v, 253v, 344v, 390r, 459r, 459v; DVS: “[sfînta] era în pază într-un stan de piatră mit” (dec., f. 191r), “[sfînta] într-un stan de piatră nalt petrecea, care tatăl ei i-au zidit” (mai, f. 109r; în continuare însă este folosit sinonimul turn: “la turnul ce-ş făcusă hiicei sale”, “venind la turnul unde era tatăl ei”, f. 109v). în Cron., prin .stan de piatră şi stan sînt traduse atît s.m. TropYoţ “turn”, cît şi, mai rar, s.f. gtt$.t| “coloană” şi KoX.ova, iar în DVS s.m. nvpyog. în DLR, s.v. stană s.f., forma stan s.m. şi n. şi sintagma stan de piatră sînt înregistrate numai cu sensul de “bloc masiv, dar şi imobil (de piatră); p. ext. stîncă (1)” şi fig., iar precizarea din TDRG că forma stan s.n., pl. -nuri, este specifică graiurilor ardeleneşti nu a fost reţinută, deşi rezultă suficient de clar din atestările citate în articol. - • 14. S.f. tîrgovişte “piaţă publică; loc de tîrg”. Cron.: “o aducea pren mijlocul tîrgului, ca vai de ea. Şi dacă sosîră unde să făcea tîr-goviştea, o pusără gios.’.” (f. 425v); DVS: “feceră foc mare în tîrgovişte şi l-au mînat în foc de l-au ars [pe şarpe]” (noiem., f. 128v), cf. şi sept., f.-.ir, noiem., f. 128r, 150r, dec., f. 194r, ian., f. 40r, 42v, iul., f. 4r, unde în original este atît s.m. tpopog, cît şi, mai rar, s.f. ccyopcc. în DLR, pentru limba veche sînt citate numai atestări din DVS. 15. Locuţiunea adverbială cu totului (totul) tot “cu totul, în întregime”18. Cron.: “cu praguri [...], şi eu lăcăţ, şi cu zăvoară, cu totului tot” (f. 57v), “arsă acea jirtfa cum era, cu apă, cu lemne, cu pietri, cu totului tot” (f. 82v), “era cu totului tot vas procleatului” (f. 210v), “au făcut toate etniile meşterilor [...] cu totul tot de aur” (f. 216r, cf. 18 Semnalată de Doru Mihăescu în studiul Cronografele româneşti..., (I), citat la nota 11, p. 76, cu menţiunea că este rară în limba română din secolul al XVII-lea. ' 153 şi 215v), “tot paturi de aur, şi păreţii cu totul tot de aur” (f. 2691); DVS: “svîntul sănătos cu totului tot s-au aflat” (oct., f. 73v), “aflîn-du-1 cu totului tot întreg şi nestricat” (mart., f. 32r); DC: “carile este cu totului tot vas diavolului” (f. 131v), “şi vru cu totului tot să să în-chipuiască...” (f. 249r), cf. şi f. 134r.. • 16. Formele contrase s-pare (< se pare), s-părea (< se părea) şi alte forme similare. Cron.: “s-aude s-pare să ciocănesc şi bat în nişte căldări” (f. 188r), “cum s-pare că-i fură înfipte mînule în pie-le-i” (f. 404r), “scripeşte de s-pare că-i îmbrăcat copaciul cu radza soarelui” (f. 530v), “[molima ] uneori s-părea că să mai potoale” (f. 168r), “de făclii multe ce era [...] aprinsă, s-părea că. este ceriul, cu stelele” , (f. 255r), “cîinele ţîpa şi scînciia, s-părea s c-au turbat” (f. 316r); DVS: “cu mare simeţie vă sămeţiţ, s-pare că aveţ uric să nu mai muriţ” (mart., f. 62v). ; în DVS şi, mai ales, în DPV, din, necesităţi de versificaţie, precum şi în alte scrieri ale.lui Dosoftei.se întîlnesc numeroase cazuri similare de contragere, în care forme neaccentuate ale dativului şi acuzativului pronumelui personal sînt folosite proclitic şi cînd se unesc cu cuvinte care încep cu o consoană. De exemplu, în DPV: “Ce scoţ din greutate pre carii ţ-vor bine” (ps. 7, v. 30), “Su-, gării din braţe ţ-cîntă cu credinţă” (ps. 8, v. 4), “Cu nevinovatul, ţ-va fi viaţa-n pace” (ps. 17, v. 70), “Binele tău l-voi spune” (ps. 29, 34), “Denainte-ţ svinţii tăi, carii ţ-fac dzîsâ” (ps. 31, v. 17), “Giu-deţul ţ-va scoate” (ps. 36, v. 14), “L-va ţinea în braţe” (ibid., v. 60), “Ţ-pare-n mintea cea zlobivă / Că...” (ps. 49, v. 87), “Ţ-voi mărtu-risi-n minune” (ps. 138, v. 45); DVS: “cînd grăiia, ţ-părea că grăiesc de-afund” (oct., f. 81rj, “ţ-părea că-i din acest ceas adormit, ţ-părea că-i scăldat” (iun., f. 152r); DC: “ca lumina cînd fulgeră ţ-păre, pentru multele feliuri de lucruri ce avea...” (f. 185v), “şi-ndată ţ-voi număra aurul ce-ai dat” (f. 1#9V). 17. Forme arhaice ale vb. uita, cu vocalele ui- în hiat şi cu ac-j centul pe i. Cron.: “cred în vrăji şi în năroc, şi uită pre Dumnedzău” (f. 14r), “omul de la nevoie cînd scapă, să nu uite pre cela ce l-au scos...” (f. 70v), “fiiule, să nu uiţi...” (f. 5950, cf. şi f. 78v, 96r. Formele acestea cu accentul arhaic ale vb. uita apar frecvent în scrierile lui Dosoftei. în DPV poetul obţine prin ele silaba în plus de care 154 avea nevoie în versurile respective: “Nice le uită rugă şi strigare” (ps. 9, v. 33), “Să nu mă Dumnedzău svinte” (ps. 24, v. 24, cf. şi v. 22), “Să nu să uite lacrămile mele” (ps. 38, v. 43), “Veşmintelor tale toţ li să uită’ (ps. 44, v. 30, cf. şi v. 37), “Pre Domnul să nu-1 uite” (ps. 49, v. 95), cf. şi ps. 12, v. 2, ps. 58, v. 36, ps. <55, v. 44, ps. 73, v. 80, ps. 76, v. 23, ps. 83, v.'4, ps. 102, v. 7, ps. 136, v. 29; DPP: “să'nu cîndva uite legea ta” (f. 71v, cf. şi 9r, 97r); DVS: “eu n-am pagubă că mă uit ţie [...] Iară tu să cade să te uiţ în pămînt” (ian., f. 42v). ’ 3.3. A doua listă, mai cuprinzătoare, conţine cuvinte, forme, locuţiuni, expresii şi particularităţi de traducere care pot fi, eventual, întîlnite şi la alţi cărturari ai vremii, dar care, prin anumite aspecte formale, prin modul în care sînt ele folosite în contexte identice sau similare şi prin frecvenţa lor în traducerea cronografului “tip Danovici” şi în scrierile cunoscute ale lui Dosoftei, pot fi considerate particularităţi lingvistice şi stilistice ale sale. Unele dintre ele sînt adevărate clişee stilistice, atît în Cron., cît şi în DPV sau DVS. 1. Vb. m abate “a întreprinde o acţiune”. Cron.: “ş-abătu Re-veca de făcu bucate” (f. 16r), “abătură de feceră loitre” (f. 313r), “acei creştini abătură de scoasără icoana den puţ” (f. 340v), cf. şi f. 62v, 230v, 245r, 287r, 439r, 441r, 449v, 496v, 51 lv; DVS: “abătu de-ş gătă mormîntul de-ngropăciune” (sept:, f. 25r), “abătu de-i fece bese-recă mare” (oct., f.'86v), “abătu de botedză pre toţ oglaşenicii” (dec., f. 242r), cf. şi sept., f. 29r, dec., f. 200V 2. Locuţiunea adverbială într-adevărat (întru adevărat) “într-adevăr”. Cron.: “ieşi într-adevărat că împăratul crede ca arienii” (f. 205r), “au arătat într-adevărat să vadză şi să creadză toţ...” (f. 248v), cf. şi f. 210v, 494v, “întru adevărat şi goniia de la sirie averea” (f. 419r); DVS: “iara el s-au botedzatîntr-adevăraf (febr., f. 82r). 3. Locuţiunea adverbială într-adormit “în timpul somnului”. Cron.: “au venit într-adormit şi mi-au luat cuconul mieu cel viu” (f. 73r), “l-au giunghiat muierea lui într-adormit” (f. 1681), cf. şi f. 145r, 207v, 239v; DVS: “într-adormite [...] visam că să tîmplară...” (apr., f. 74r), “îi băgară în temniţă şi, într-adormite, mearsă vrăjmaşul...” (ibid., f.83v). 4. Locuţiunea adverbială de astăzi de mîine “şi astăzi şi mîi- 155 ne”. Cron.: “şi de astădz de mîne l-au deprins şi fiiul împăratului” (f. 414v); DPV: “Şi să nu-ţ mănînce oamenii cu pîine, / Ca să-i conce-nească de astădz de mîine” (ps. 13, v, 18, cf. şi ps. 52, v. 16); DVS: “zăbăvindu-ne în păcate de astădz de mîine” (apr., f. 67v), cf. şi: “era mîhnitşiartădz^' mîine” (noiem., f. 120v). Vezi şi locuţiunea similară de zi de noapte (mai jos, la nr. 62). 5. Locuţiunea adverbială într-auzul tuturor. Cron.: “strigă într-audzul tuturor•” (f. 199r), “au spus ş-au mărturisit într-audzul tuturor” (f. 2571), cf. şi f. 284r, 494v; DVS: “puindu-i ocări într-audzul tuturor” (oct., f. 93v, cf. şi 92r), “cartea ce s-au cetit într-audzul tuturor'' (noiem., f. 107r, cf. şi 149v, 1531), “au strigat într-audzul tuturor' (ibid., f. 126v), cf. şi dec., f. 217r). 6. Forma boacet a s.n.bocet. Cron.: “audzîboacete şi vaiete” (f. 177r), “s-au făcut plîngere, şi boacete, şi chiote...” (f. 230v); DVS: “le ieşiia boacetele şi vaietele cu umiliciuni” (oct., f. 47r), “boacete şi vaiete, şi plînsuri cu ţîpete...” (ibid., f. 79v), “răspundzîndu-mi cu ovilite boacete, îmi dzîsă...” (ibid., f. 83r), cf. şi: “să nu faci ceva boaceturi pană ce ne vom duce de la ostrov” (noiem., f. 152v); DP: “boacet şi goid”,(f. 35r, a doua paginaţie). 7. Locuţiunea verbală a ridica cap “a se răscula”. Cron.: “în dzîlele acestor păgîni de împăraţi au rădicat cap tot nărodul” (172v), “să apuce cetate [...] şi să ridice cap pre împăratul” (f. 203r), “nu suferi ia nice cuvînt să le dzîcă împăratul că rădicară cap” (f.'206v), cf. şi f. 203v, 209r, 210r, 229v, 507v; DPV: “Şi toţ pizmaşii ş-au datu-ş coaste, / De-au rădicatu-ş cap preste oaste” (pS; 82, v. 8). în DLR, cel mai vechi citat este din Hronicul lui D. Cantemir. 8. Sintagma a clăti cu capul “a clătina capul (a mirare)”. Cron.: “Isaac clăti cu capul şi dzâsă...” (f. 16v), “împăratul clăti cu capul şi dzisă...” (f. 94v), cf. şi f. 386v, 445v; DPV: “Mă-mprohită ci-neş mă zăreşte, / Budze mişcă, cu capul clăteşte” (ps. 21, v. 26), “cînd vor să să mustre, pre noi ne pus pildă / Şi clătesc cu capul de-a noastră osîndă” (ps. 43, v. 42), cf. şi: “Vădzîndu-mă tins afară, / Cu capul \or clătinara” (ps. 109, v. 92). 9. Locuţiunea verbală a(i se, Ii se) cumpăni cu capul “a fi în primejdie de moarte”. Cron.: “l-au apucat acolo furtune mari, cît cu capul li s-au cumpănit’ (f. 133r), “au şedzut trei ai închis şi i s-au 156 cumpănit cu capuT';'(f/317y); DVS: “i-âu fugit doi fărmăcători daţi pre samă de de la scaun, şi dintr-aceasta i să cumpăneşte cu capul" (sept., f. 29v). ' 1 : ' 10. Expresia a da chiot “a chiui, a striga; a intimida (înspăimîn-ta) pe adversari prin strigăte de luptă, de biruinţă”. Cron.: “şi le de-deră chiot deri cetate şi da într-înşii cu puşci mari” (f. 493v); DPV: “Noi să le dăm chiot cu preasvîntul nume / A Domnului nostru...” (ps. 19, v. 25);' “Cu- tine dă-chiot şi rădică-n coame” ($s:43, v. 17), “Iacă dau chiot de să răsună” (ps. 52, v. 5), “Ieşind la război cu ste-je, / Vor da chiot din gîlteje” (ps. 149, v. 24). 11. Sintagma clipala ochiului. Cron.: şi cît clipala ochiului l-au dus tocma la Vavilon” (f. 123r); DVS: “în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa” (dec., f. 237v); cf. şi DPV: “cînd vor peri strîmbii în clipala mică”(ps.36, v. 24). 12.: Sintagmele cuvinte dulci (cuvînt dulce), cuvinte bune, cuvinte rele. Cron.: “începu a-i întări cu cuvinte dulci ş-a le dzî- ce...” (f. 530, -“cătră toţi slujitorii era plecat şi cu cuvînt dulce” (f. 88v, cf. şi 92v), “şi-i îmbună cu cuvînt dulce” (f. 120r), “cine ne va mai adăpa cu cuvinte dulci ca mierea” (f. 2391), cf. şi f. 11 lr, 302r, 306v, 395r, 413v, 597v, 607v; “l-au început a-1 mîngîia cu cuvinte bune” (f. 140v), “l-au certat cu cuvinte bune” (f. 195r), cf. şi f. 301v, 302r, 330v; “cine va mai grăi cuvinte rele pentru...” (f. 103v), “sudal-mele şi cuvintele cele rele” (f. 141r), “a strîga în gura mare ş-a dzîce cuvinte rele” (f. 237v), cf. şi f. 233r, 360v; DPV: “Inema mea scoate cuvîntul cel dulce” (ps. 44, v. 1), “Cu cuvîntul tău cel dulce” (ps. 49, v. 19), “Să-mi uredz dulce cuvinte” (ps. 108, v. 102), “Cîtu-s de dulci cuvintele tale” (ps. 118, v. 243); “pentru care lucru, Doamne svinte, / Mîriie pizmaşul cu rele cuvinteT (ps. 9, v. 106), “Căscînd gura pănă la măsele / Asupra mea cu cuvinte rele” (ps. 34, v. 70); DC: “cu dulci cuvinte, ca un părinte” (f. 201v). Vezi şi paragraful vb. lua, determinat prin locuţiunile adverbiale cu bine, cu cuvinte, cu cuvinte bune (dulci)..., la nr. 25. Sintagma cuvinte rele apare şi în traducerea Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul: “suduindu-1 cu multe cuvinte răii” (I 128), “vă faci de grăiţi cuvinte răle” (I 212), “le poronci [...] să zică aşa cuvinte răii şi varvare” (VH 35), “zisă lui [...] multe cuvinte răii 157 şi altile” (IX 107): Tot aici se găseşte şi sintagma cuvinte proaste: “nefiind vrednici [grecii] a mii cuvinte proaste” (VII 10), “iar eu, auzind de cătră tine cuvinte proaste, nu atîta mă muşcă scîrba...” (VII 16), care este de asemenea folosită des în Cron.: “iară David începu a-i grăi cuvinte proaste şi-i dzîsă...” (f. 64r), “şi grăiră cuvinte proaste pentru Duhul Svînt”;(f. 166r), “ş-au fost dzîcînd îmbăiaturi şi cuvinte proaste” ,(î. 218v), “dzîcînd [...] şi alte. cuvinte proaste pentru lege” (f. 2331)- Prezenţa acestor două sintagme în traducerea Istoriilor lui Herodot, dar nu şi în alte traduceri ale lui Nicolae Spătarul, poate fi încă o dovadă că textul ei a fost revizuit de către traducătorul Cron., cum demonstrăm în studiul alăturat din prezentul volum. Vezi şi nr. 23, 51, 52,59, •; . . 13. Locuţiunea adverbială pre cuvîntul “după porunca, spusa, învăţătura...”. Cron.: “iară Lot s-au sculat pre cuvîntul îngerilor şi ş-au luat...” (f. 9V), “şi fece Moise pre cuvîntul lui Dumnedzău” (f. 42r), “cum şi i-au ucis, pre cuvîntul prorocului” (f. 123v), cf. şi f. 81v, 118r, 122r, 15 lv, 158r, 225r; DPV: “Că tînărul încă ş-ar derege / Pre cuvîntul tău calea ce-ar merge” (ps. 118, v. 22), “Şi spre mine mila ta să-m vie, / Pre cuvîntul tău, Doamne, -n tărie” (ibid., v. 90), “Pre cuvîntul tău să-m tocmeşti paşii” (ibid., v. 305); DC: “feceră pre cuvîn-tul împăratului” (f. 189r). 14. Locuţiunea adverbială cu dulce “cu multă plăcere”. Cron.: “şi-l sărutară cu dulce” (f. 416v); DPV: “Mă vei odihni cu dulce” (ps. 4, v. 42), “Că le dai spaimă prin somn cînd dorm cu dulce” (ps. 75, v. 9), “Rugaţî-vă cu dulce la Domnul” (ps. 106, v. 1), “...te va duce / Cătră răpaos cu dulce” (ps. 120, v. 26); DVS: “cu dWce sărutîndu-1” (noiem., f. 147r), ‘Lui [...] Hristos duce / Al său cap [...] cu dulce” (ian., f. 12r), “Să-ndesa cuconii la sabie cu dulce” (febr., f. 65r). 15. Expresia a schimba feţe (obraze) “a-şi modifica (des) culoarea feţei, a obrazului, într-o stare emoţională”. Cron.: “împăratul atunce să împlu şi mai rău de mînie, cît schimba feţe” (f. 102v), “iară el schimbă obrază şi să mînie” (f. 71r), cf. şi: “[mozaicului] în toate chipurile dencătro-i căutai totu-ş schimba feţîle” (f. 270v); DPV: “De-i mustră pentru giudeţe, / Bănuindu-ş, schimbînd feţe” (ps. 81, v. 4); DC: “şi cetind schimba feţi şi-i amurţie putere” (f. 175v). 16. Locuţiunea conjuncţională fără ce “în afară de; decît”. 158 Cron.: “şi altă nevoie nu avea Daniil acolo, "fără .ce i să facusă a mînca” (f. 123r), “şl fără ce tăiară şi strîcară, luară şi robi fără nu-măr” (f.,295r), cf. şi f.:203r, 258v, 445', W, 480v, 500r, 548v, 549r, 552r, 561r, 596v, 599r: DPV: “Vine de la dînse miros şi dulceaţă, / Fără ce eşti rumăn şi vesel în faţă” (ps. 44, v. 32), “Întinzînd laţuri în drum cu riadă, 7 Fără ce-nşală şi scornesc sfadă” (ps. 54, v. 26), cf. ps. 67, v. 72. ■ 17! Formele fietecare, fîeţece, fîetecine ale pronumelor şi adjectivelor pronominale fiecare, fiece, fiecine. Cron.: “fietecarele, de nu să va nevoi pre sîrie...” (f. 60lr, cf. şi 545r), “să nu creadză capetele şi giudeţăle pre lesne fietece” (f. 545r, cf. şi 43r, 605v), “trebuie să fie curat şi cinstit fîetecine” (f. 605r); DPV: “fietecare grăieşte” (comentariu la ps. 25, ed. 1974, p. 199, cf. şi p. 201), “de sfîrşitul fietecăruia” (ps. 72,. v. 57), “fietecăruia creştin” (comentariu la ps. 128, ecl. 1974, pl 1120); DVS: “să-ş aibă fietecarele aducere aminte” (rioiem., f. 183v), “mergea fietecarele vrînd să o ruşinedze” (ian., f. 24r), “pre fapte să cunoaşte fietecarele” (apr., f. 93v); DP: fietecăruia (f. 14v, a treia paginaţie), fietecarele (f. 16v, a treia pag.); DC: “folosul fietecăruia grijind” (f. 358v).. 18. Sintagma friguri cu lîngoare. Cron : “de voie rea şi de amar au cădzut în friguri ci lîngoare” (f. 244v); DVS: “dănăoară l-au apucat neşte friguri cu lîngoare şi dzăcea nepomenit [...], şi făcând rugă, să sculă sîngur den acea lîngoare cu friguri" (oct., f. 72v), cf. şi: “lîngorile stîngînd cu ruga şi frigurile potolind ” (febr., f. 68r). 19. Sintagma pleonastică frumos şi ghizdav (sau ghizdav şi frumos). Cron.: “o fată [...] frumoasă şi ghizdavă" (f. 142v, 171r); DVS: “loculacesta [...] frumos şi ghizdav” (oct., f. 46v), “[trup] ce era întâi ghizdav şi frumos" (noiem., f. 167r, cf. şi mart., p. 1), frumos şi ghizdav, noiem., f. 162v, mart., p. 6, apr., f. 88v, cf. şv.frîmseţe şi ghizdăvie, noiem., f. 164r. . 20. S.f. greime “greutate; mulţime”. Cron.: ‘.‘au audzit de atîtea greime de oşti ce sînt” (f. 1190» “hatmanul său cu greime mare de oşti” (f. 246r), “şi ce greime le va mai pune în spate” (f. 263v), cf- şi f. 136r, 299v, 327r, 476v; DVS: “îşîngreuia trupul şi cu greimea he-rului ce-ş ferecasă” (dec., f. 216r), “atîta greime de fier” (mart., f. 50v), “nu este nici o greime de păcate să poată cumpăni mila lui 159 Dumnedzău” (apr., f. 67v), cf. şi ian., f. 46r, apr.,f. 83', mai, f. 123r. 21. Vb. I a se ierta “a abdica, a renunţa la”. Cron.: “s-om iertat sîngur de bună voie den scaunul patriarhiei” (f. 228'),“împăratul [...] s-au iertat de împărăţîie” (f. 450r), cf. şi f. 174', 454r, 463r, 464', 500', 519'; DVS: “să iertă de la dînsul din mănăstire şi ieşi de-ş află o peşteră” (oct., f. 42r), “şi iertîndu-să acela de egumenie, stătu fericitul acesta egumen” (noiem., f. 119v). 22. Expresia a nu avea încotro face “a nu avea alternativă într-o anumită situaţie”. Cron.: “şi nu avu încătro mai face Maxentie, ce dede pre podul care facusă” (f. 175v); DPV: “Calea să le-nchidz [...] / Să n-aibă gonaci încătro face” (ps. 34, v. 6), “De grele păcate n-am încătro face” (ps. 37, v. 8), “Cu ruşine să să-mbrace / Şi să n-aibă-ncătroface” (ps. 70, v. 54), “Muşte cîneşti le-au trimis cu ace, / Şi de muşini n-avea-ncătro face” (ps. 104, v. 90). 23. Sintagma nici întîi, nici apoi şi locuţiunile adverbiale şi prepoziţionale mai întîi, mai dintîi (de, de ce, decît, cu) “mai înain-, te (temporal)”, respectiv “mai dinainte”. Cron.: “Iosif nice întăi, nice apoi n-au mai spus cătră nime, mai are părinţi, au n-are” (f. 23v), . “nice un împărat n-au mai făcut ca dînsul, nice întăi de dînsul nice apoF’ (f. 98v), “cu Filip n-au făcut Olimbiada feciori nice întăi, nice apor (f. 1260, “carii dzicea că nu mai este Dumnedzău nice întăi, nice apoi” (f. 2620; “Reveca [...] au fost săvîrşitu-să mai întăi de Isaac” (f. 19r), “împăraţi carii au fosţ împărăţît [...] mai întăi de tine” (f. 1010, “precum i să menisă încă mai întăi de veci” (f. 540'), “fu născut mai întăi de toţi vecii” (f. 549v), cf. şi f. 75v, 480'; “încă mai dentăi de ce i-au blagoslovit tată-său, ş-au dat locul şi mărirea Isaf lui Iacov” (f. 17v), “de ai fi sosît mai întăi de .ce am trimis poroncă la frate-tău...” (f. 503'); “cuvîntul lui este mai întăi decît & tuturor” (f.. 13v), “Melhisedec, cel mai dentăi decît toţi preuţii pre pămînt” (f. 1910, cf. şi f. 95v; “cînd au fost să să săvîrşască, mai întăi cu un an , au pus pre fiiu-său [...] împărat” (f. 243v), “prorocisă [...] cu mulţ ai mai întăi” (4790; DVS: “cariile mai întăi decît alţîi au mărs de să bo-tedză” (ian., f. 27v)- Sintagma nice-ntăi, nice apoi apare şi într-un vers din epilogul alcătuit de Dosoftei la traducerea prologului tragediei Erofdi: “Că nice-ntăi, nice apoi n-au făcut socoteală / Spre Pa-naret... ” (DO, p. 380); cf. şi DPV: “Nu-ţ voi lua de la casă / Viţăl, 160 nice vacă grasă, / Nice ţap hrănit din turmă, / Nice-ntăi, nice pre urmă' (ps. 49, v. 44), unde avem, probabil, o adaptare a sintagmei nice-ntăi, nice apoi, cu adv. apoi înlocuit, pentru rimă, prin loc. adv. corespunzătoare pre urmă. ; Sintagma nice întîi, nice apoi se găseşte şi în traducerea Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul şi remaniată de traducătorul Cron.: “zic ei cum întru atîtea mii de ani să nu fie făcut Dumne-zău în chip de om, nice întîi, nici mai apoi" (II142; ediţia din 1984, citată la nota 9). Vezi şi nr. 12,51, 52,59. , 24. Adj. şi adv. lin, diminutivul linişor, loc. adv. cu linul, sintagma lin şi blînd (sau blînd şi lin). Cron.: “ce numai lin şi cu arăta-rea.Svintei Scrisori [să se facă dezbaterea]” (f. 1981), “cu vederea lină dzîsă” (f. 364v); “să spală linişor” (f. 76v), “s-au sculat linişof’ (f. 1250; “şi-i întrebă împărăteasa cu linul” (f. 184v); “să făcea a hi ca un sahastru lin şi blînd” (f. 2070, “vădzînd pre împăratul că este aşe om blînd şi lin” (f. 3680; DPV: “Cu cîntare şi cu faţă lină’ (ps. <55, v. 10), “Să petrec cu viaţă lină’ (ps. 91, v. 38, cf. şi v. 58); DVS: “dzîsă [...] cu graiul lin” (noiem., f. 126v); “cu glas încet şi linişor” (ibid., f. \33v); “linişor dzîsă cătră dînşii” (mart., p. 23); “svîntul, cu linul îndemnat şi cuprins acum...” (febr., f. 66v); “cu blînd şi linicel glas le dzîsă” (noiem., f. 177v), “începu a răspunde cu linicel glas şi blîndi-cet' (mai, f. 1320- 25. Vb. lua, determinat prin locuţiunile adverbiale cu bine, cu cuvinte, cu cuvinte bune (dulci). Cron.: “ş-au început a o lua cu bine, doară o va întoarce...” (f. 2360, cf- Şi f- 245v, 512r, 538r; “începură a lua pre împăratul cu cuvinte domnii şi boierii, şi-l plecară a să închinare bodzilor” (f. 910, cf. Şi f- H5V; “să-i iei cu cuvinte bune, să-i îmblîndzăşti” (f. 1050, cf. şi f. 330v; “şi-i lua cu cuvinte dulci, şi apoi i-au scos şi den robie” (f. 1110; cf. şi “iară Dalila au început a lua cuşegi,pre Sampson” (f. 58v, cf. şi 56v, 580; DVS: “şi luă pre Fi-limon cu bine, să să lepede de...” (dec., f. 2180, “şi-l sfătuirâ boierii să-i ia cu bine, doară 1-a-ntoarce...” (mai, f. 1170, cf. şi dec., f. 218V, iul., f. 6V, 8r; “luîndu-i duxul cu cuvinte dulci şi cu măguliciuni” (ian., f. 210- Semnalăm şi identitatea în frazele citate din Cron., f. 236r, şi DVS, mai, f. 117r, a propoziţiei oreţ “creator; autor” (Cron., f. 417r, 422v, 426r; DM, f. 102r; DVS, dec., f. 237r, 238r, 241r, febr., f. 87r, mart., f. 36v, 62r, apr., f. 83v, mai, f. 106, 114r, 127v, 133'), şi altele. O nouă dovadă că traducerea Cron. a fost făcută de Dosoftei poate fi prezenţa în acest text şi în principalele scrieri cunoscute ale sale a slavonismului s.f. ciudesă “minune”, în sintagmele pleonastice minimi şi ciudese (sau ciudese şi minuni) şi semne şi ciudese. Cron.: “făcea multe minuni şi ciudese” (f. 214r), “arăta minuni şi ciudesă cătră oameni” (f. 33lr), “spunea cătră dînsă minuni şi ciudesă’ (f. 47 lv), cf. şi f. 548v, 566r; “multe ciudesă şi minuni au făcut” (f. 537r); “multe semne şi ciudese să arăta” (f. 224v); DPV: “Minuni şi ciudese vor răspunde” (ps. 144, v. 15); cf. şi “glosarea” s.f. ciudesă prin s.f. minune şi/sau s.n. semn: “Ce ţ-voi spune de ciudese, / De minuni, de semne dese” (ps. 70, y. 15-16), ‘Tu eşti Domnul din ce-put ce faci ciudese, / De te-arăţ în oastea ta cu semne dese” (ps. 76, v. 35-36), “Ce-au făcut pentru dînşii ciudese / Prin Eghipet, minuni, semne dese” (ps. 105, v. 67-68); DVS: “fac miunini şi ciudese nepovestit” (dec., f. 208r), “facîndu-să minuni şi ciudese dumnedzăieşti” (ibid., 229r); “multe ciudese şi minuni facînd” (ibid:, f. 226r). 3.5. Ca şi în scrierile lui Dosoftei, în Cron. se găsesc mai multe cuvinte şi forme specifice graiurilor ardeleneşti, unele de provenienţă maghiară. Am semnalat în 3.2. vb. însîmbra “a se asocia; a se uni” (nr. 7), s.f. ragă “biserică; loc de rugăciune, capelă” (nr.. 11), adj. schitaci “vioi, sprinten; isteţ, deştept” (nr. 12), s.n. stan (de piatră) “turn” (nr. 13). Aici mai prezentăm.doar-vb. şchiopi “a scuipa”, de asemenea aflat în Cron. şi în scrierile lui Dosoftei, precum şi un cuvînt necunoscut, s.m. pulhăcaş, care poate fi tot ardelenism, de provenienţă maghiară. 1. Cercetînd pe baza Atlasului lingvistic român răspîndirea teritorială a diferitelor pronunţări ale vb. a scuipa, Vasile Arvinte a stabilit că variantele fonetice şchiopi şi şcopi caracterizează graiurile 172 din sud-vestul Transilvaniei propriu-zise - Banat19. Probabil că aceasta era situaţia şi în secolul ăl XVII-lea. Ca atare, folosirea consecventă de către Dosoftei a formei şchiopi20, iar mai rar şi a formei şcopl, constituie încă o dovadă, alături de multe altele, că el era originar din Transilvania. De exemplu, DM: “suflă-1 şi şchiopeşte-1 pre insul” (f. 50v); DVS: “le şchiopi şi le oborî” (oct., f. 50v), “şchiopi lui Iulian în obraz” (noiem., f. lllr), “i-au şchiopitu-i în obraz” (dec., f. 188r, 234v, ian., f. 19v, 41r, febr., f. 81v, mart., p. 20, apr., f. 97v, 100v, mai f. I33v, 140v; “şi-i şcopi în obraz” (sept., f. 26r); DC: “ş-au curmat limba cu dinţii [...] ş-au şchiopitu-o...” (f. 98v), “oamenii îi şchiopie şi-i suduia” (f. 2351), cf. şi f. 205v, 249r, 28lr; Cron.: “ş-au mîncat limba cu dinţii şi o au şchiopit...” (f. 171v), “de-1 mustra şi-l şchiopiia în obraz” (f. 308v), cf. şi f. 350r, 376v, 427r, 548r. 2. în Cron. se află următoarea informaţie privitoare la împăratul roman lunor: “Acesta împărat au izvodit ceata lunilor, cum s-ar dzîce ceata pulhăcaşilor” (f. 167v; textul subliniat reprezintă glosarea traducătorului). în Kigalas textul corespunzător este mai larg: auveoT^ce xo xâyp.a tcov c%oXapicov, kou ekkc&bgev oano ’lo'ovucop eiq to ovop.a xoS (p. 178), conţinînd, în formă grecească, şi denumirea latină a “tagmei” instituite de împăratul lunor şi numită, după numele său, â “lunilor”: scholăres, -iuni, m. “gărzile palatului (imperial)”. Presupunem deci că s.m.pl. pulhăcaşi din glosarea traducătorului Cron. ar putea fi un derivat de la subst. magh. pâlya “faşă” (în limba veche polha, pâlyha, cf. Fr. Pariz Papai, Dictiona-rium hungarico-latinum, et germanicum, Sibiu, 1767, p. 290, s.v. polha - fascia, Windeln, Vinde, polyha - fascia, eine Windel), cu sensul: “purtători ai unei (unor) feşi, eşarfe, ca semn distinctiv ornamental ori vestimentar”, cum vor fi avînd atunci unele gărzi imperiale sau regale cunoscute de el. 3.6. Alt cuvînt necunoscut aflat în Cron. este dpur, care apare 19 Vezi studiul lingvistic la ediţia critică a Bibliei de Ia 1688, Pars III. Levi-ticus, Iaşi, 1993, p. 7. 20 Scrisă atît uiKionH, grafie care ar putea reprezenta şi pronunţarea şchiupt, cît şi uiKîionn, dar uneori şi cu s-, introdus probabil de tipografi şi copişti, obişnuiţi cu formele cu s-. 173 de peste 20 de ori, în următoarele locuţiuni conjuncţionale: âpur ce, ca âpur ce, că âpur ce, de âpur ce “pentru că, deoarece, fiindcă”. De exemplu: “nu putu să înfrîngă voia lui Daniil, apur ce-i era drag” (f. 122v), “să o ia să-i hie lui ţiitoare, apur ce au fost frumoasă şi ghiz-davă” (f. 171r), cf. şi f. 92v, 116r, 268v; “şi gîndul lui cel diavolesc începu a-1 plini, ca apur ce-i întrasă dracul în coş de-i cuprinsesă ine-ma” (f. 372v), cf. şi f. 307; “şi nu putea să-i caute-n faţă, că apur ce-i era faţa luminată” (f. 43v), cf. şi f. 228r; “iară Sampson nu să îndura de dînsa, c-apur ce-i era dragă” (f. 58v), cf. şi f. 43v, 270v “iară de apur ce-şi scoase nume mare, toţi împăraţii să temea de dînsul” (f. 88v), “iară de apur ce au plîns mult [...], i să facusă ochii roşii” (f. 112v), “şi are şi acela [stîlp] slove de carte greceşti, ce nu să văd, de apur ce-i înalt” (f. 182r), cf. şi f. 120r, 127v, 162r, 172r, 234v, 274v, 282r, 385v. Nu am găsit ori nu am reuşit să identificăm acest cuvînt în diferitele dicţionare ale limbilor maghiară, sîrbă, ucraineană şi turcă pe care le-am consultat. Ne-am gîndit şi la posibilitatea ca el să fie, ca şi fr. pom (vezi Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire etymologique et historique, deuxieme edition, revue et corrigde, Paris, 1964, s.v.), prepoziţia latină pro (pronunţată în latina populară por), cu sensul “en raison de, en vertu de”. Forma lat. pop. por a putut deveni şi în română *pur, iar prin compunerea ei cu prepoziţia a a putut rezulta forma *apur, accentuarea âpur putîndu-se produce, mai ales în Transilvania, sub influenţa accentului pe prima silabă a cuvîntului, specific limbii maghiare. 3.7. Unele particularităţi lingvistice şi stilistice comune Cron. şi scrierilor lui Dosoftei sînt semnalate în studiul următor din prezentul volum, Traducerea Istoriilor lui Herodot..., 2.1.: sintagma cum mai de sîrg (nr. 2), numeralul adverbial de daori (nr. 3), numeralul colectiv îmbe (nr. 4), loc. adv. cu bine (nr. 6), vb. a se lăuda “a ameninţa” (nr. 7), expresia a se umple de mînie (nr. 10), loc. vb. a veghea voie “a favoriza, a părtini” (nr. 12), iar în 2.3. şi 2.4. diferite glosări similare sau identice, precum şi în studiul Noi informaţii..., 83.4.: s.m. pl. umşori “uşori, părţile laterale ale tocului uşii” (nr. 3). Fireşte, s-ar putea cita încă multe cuvinte, locuţiuni sau expresii comune textelor respective, căci limba lor este cvasiidentică. 174 4. Mărturia unor particularităţi stilistice şi de traducere comune cronografului numit “tip Danovici” şi scrierilor cunoscute ale lui Dosoftei 4.1. O interesantă legătură stilistică între Cron. şi unele scrieri cunoscute ale lui Dosoftei, care arată că traducătorul (respectiv autorul) acestor texte este una şi aceeaşi persoană, am depistat-o în cîteva jocuri de cuvinte similare şi într-o serie de calificative defăimătoare comune cu care sînt caracterizate în aceste texte zeităţile păgîne şi jertfele închinate lor, unele persoane cu grave abateri de la morală, unii conducători ai poporului evreu care nu au îndeplinit poruncile transmise lor de Dumnezeu, unii împăraţi romani, bizantini sau musulmani persecutori ai creştinilor, unii iniţiatori sau adepţi ai diverselor erezii în sînul bisericii creştine, şi alţii. In majoritatea cazurilor, atît în Cron. cît şi în DVS sau în DC, calificativele respective au corespondente identice sau asemănătoare în textele greceşti după care au fost traduse cele româneşti. De multe ori însă ele aparţin traducătorului, care se implica astfel afectiv în actul traducerii. 4.2. în relatarea faptului că un pseudocălugăr eretic i-a prevestit lui Vardan Filipic că va ajunge împărat, iar cînd acesta a ajuns împărat, falsul călugăr .i-a cerut, drept răsplată pentru împlinirea prevestirii sale, să anuleze hotărîrile celui de-al şaselea sinod ecumenic, care condamnase erezia monoteliştilor, traducătorul Cron. înfierează astfel pe patriarhul eretic pus de împărat să pregătească un sinod ad-hoc care să anuleze hotărîrile sinodului al şaselea: “Dece împăratul şi cu javrăiarhul, nu patriarhul, şi cu alţ spurcaţ ce să potriviia lor [•••] afurisîră şi anatematisîră pre toţ carii au fost pricina de s-au făcut svîntul săbor al şesălea” (f. 323r)- Jocul de cuvint& javrăiarhul, nu patriarhul nu are corespondent nici în cronograful lui Kigalas (p. 309), nici în cel al lui Dorotei (p. 285). Tot în Cron., un joc de cuvinte similar se găseşte în capitolul privitor la împăratul Leon înţeleptul. Acesta, vrînd să obţină aprobarea bisericii pentru a patra căsătorie a sa, şi fiindu-i refuzat acest lucru de către patriarh, a fost sfătuit de “un boieri de ai împăratului, pre anume Samonă, au să-ifie dzîs Mamona, că-i asămăna, om sprînţari şi urdzîtori de rele” (f. 423r), să-l demită. Nici acest joc de cuvinte nu 175 are corespondent în cele două surse ale Cron. (Kigalas, p. 377, Do-rotei, p. 362), unde numele patrichiului Samonas este menţionat fără comentariul subliniat în textul citat. Două jocuri de cuvinte asemănătoare se află şi în scrierile lui Dosoftei. în cunoscutele sale stihuri despre domnii Moldovei, publicate prima dată la începutul Molităvnicului de-nţăles (Iaşi, 1681), domnitorul Iancu Sasul, fiul natural al lui Petru Rareş şi al unei săsoaice din Braşov, a cărui scurtă domnie (1579-1582) a reprezentat pentru ţară o adevărată calamitate, este menţionat astfel, numai în cea de-a treia versiune a acestor stihuri, datată 1 ianuarie 1690 şi păstrată într-un manuscris autograf: “Stăpînit-au Moldova domnul ce-i dzic Iancul, / Şi cu nemulţămire i să spune VeacuF (vezi DO, p. 6, V. 92-93 şi p. 392-394, 396). în Letopiseţul Ţării Moldovei întocmit de Simion Dascălul, unde domnia lui Iancu Sasul este prezentată în culori sumbre, nu se află acest joc de cuvinte. în DC, în capitolul privitor la împăratul iconomah Teofil, este relatat faptul că acesta a demis din scaun pe patriarhul drept credincios Metodie, care l-a dojenit pentru erezia sa, “ş-au pus pre un eretic, anume Ioan, sau să-i dzicem Ianni sau Ianuş, cari ave soţii eretici ca şi sine pre [...] Acie mai vîrtos învita pre împăratul în mai multă eresă, cu farmicile ş-alte dimoneşti lucruri. Ci lucra nu trebuie Ianni şi lamvri a Eghiptului nainte lor” (f. 255v; în ms. Ioani, probabil greşeală de copist). Jocul de cuvinte şi comentariul pe care le-am subliniat în textul citat nu se găsesc nici în cronograful lui Kigalas (p. 352), nici în cel a lui Dorotei (p. 333). Ele aparţin lui Dosoftei. Numele Iani şi Amvri apar în DC şi în următorul comentariu al lui Dosoftei aflat într-un pasaj din capitolul privitor la împăratul Constantin Copronim, de asemenea iconomah: “spurcaţi ca şi sine, ca cumu-i Liuter şi Calvin, şi Arie, şi Nestorie, şi ca Iani şi Amvri, fărmăcătorii EghipetuluF’ (f. 233v; sublinierea noastră). Izvorul în care sînt consemnate numele celor doi vrăjitori egipteni este epistola a doua către Timotei a apostului Pavel, citată de Dosoftei în Viaţa şi petrecerea svinţilor, într-o notă marginală la “jitia” lui Ioan ispovednicul, episcopul Cataronilor, care a pătimit pe vremea aceluiaşi împărat iconomah Teofil, text tradus din Mineiul grecesc: “după multe cuvinte, l-au dat pre mîna nevrednicului patri- 176 arh Ioan [marg.: lanuş, Ianni; 2 Timotei, 3, 5]” (apr., f. 100r). Textul versetului respectiv din 2 Timotei, în Biblia de la 1688, este acesta: “Şi, în ce chip Iarus şi Iamvris au stătut împotriva lui Moisi, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte, nelămuriţi în credinţă”., .... Numele celor doi vrăjitori sînt menţionate şi în cronograful lui Kigalas (p. 47, unde numele lannis este scris ’lcoavvrig), fraza respectivă fiind însă tradusă numai în Cron.: “Iară pre aceea vreme era la faraon împărat doi vrăjitori şi farmăcători, cît nu să mai putea spune nice într-o ţară ca aceia, şi-i chema anume pre unul Ianis şi pre altul Iamvris” (f. 32v), nu şi în DC (f. 37v). în locul corespunzător din cronograful lui Dorotei (p. 38) nu sînt menţionate aceste nume. Comparaţia patriarhului iconomah Ioan cu Ianni, vrăjitorul egiptean, se explică prin faptul că el făcea (sau făcuse) vrăji cu lighe-ne, cum aflăm din “jitia” sfintei Teodora împărăteasa dreptcredin-cioasă a împăratului iconomah Teofil, tradusă de asemenea din Mi-neiul grecesc: “[Teofil] pre svîntul Metodie, patriarhul Ţarigradului, au izgonit, şi în locul lui au pus pe Ioan lecanomandul, adecă midel-nicovlaşebnicul [marg.: cearovnicul]” (DVS, febr., f. 65r; lecano-mand < gr. XeKavojactv'tiq, s.m. “ghicitor care se serveşte de un lighean”). Aşadar, în jocul de cuvinte aflat în DC acel patriarh Ioan este comparat de Dosoftei cu vrăjitorul Ianni, pentru că se ocupa (sau se ocupase) cu farmece, iar pentru că era eretic iconomah îl mai numeşte şi lanuş, facînd astfel aluzie la calvinii maghiari, care, ca toţi creştinii reformaţi, resping cultul icoanelor. în DC se află şi alte referinţe critice la adresa calvinilor şi a luteranilor, pe care le reproducem mai jos (vezi 4.4.). O dovadă în plus că Dosoftei recurgea uneori la jocuri de cuvinte pentru a-şi acidula unele comentarii critice aflăm şi în DPV, în următoarele două referinţe Ia “cei fără de lege”: “Ce sînt preste tot ceasul cu răul amînă / Şi de mîzde strîmbe li-i direapta plină” (ps. 25, v. 26), “Carii grăiesc cu gură deşartă / Şi li-i strimbă mîna cea direap-tă” (ps. 143, v. 30, cf. şi v. 40). 4.3. Calificativele defăimătoare folosite frecvent în cronograful lui Kigalas şi în cel a lui Dorotei sînt adj. aGeoţ, ov “ateu, necredin- 177 cios”, cx0?aog, a, ov “mizerabil; ticălos, netrebnic”, acepfiţ, eţ “murdar; neruşinat, imoral”, aKaGapxoţ, ov “necredincios; nelegiuit”, piapot;, 25 Vezi şi comentariile făcute de Dorn Mihăescu privitoare la traducerea lor, în studiul Cronografele româneşti. (Cu privire specială asupra tipului Danovici) (II), în “Memoriile Secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi arte” [a Academiei Române], seria IV, tomul II, 1979-1980, p. 159-160. 193 Tot în versuri de 16 silabe, cu cezură la mijloc, ca şi în original, a tradus Dosoftei rugăciunea sfintului Ioan Damaschin către Fecioara Maria, aflată în.DVS, dec;, f. 194v (vezi DO, p:'353-354, 471). Cităm, spre exemplu, primele patru versuri ale traducerii, dintre care al doilea, cu atributele Maicii Domnului, este adăugat de Dosoftei, iar în fotocopia alăturată (fig. 6) reproducem textul corespunzător din original (Agapie Landos, Ekloghion, Veneţia, 1783,’p. 64; BCU Iaşi, CR111-171): Domnitoare Preacurată, ce-ai născut fără prihană : ; Pre Dumnedzău, cum să cade şi cu ficioria-ntreagă, Pentru svintele icoane mi s-au tăiatu-mi direapta; • Svinţia ta ştii şi pizma pentru carea-m fece Leon. x Attnroipei- 'Ttşfa.'yH'-.toV (ânop■ rsitStretn A/â mţ Oeîctţ ..Et’koMft V' J'tt'/a/ux :’ Ouk uyvo&Ş- tIoj airttiPy- «T/. :ltp zfAXPH o Atav. Fig-6. , . în acelaşi metru, numit de el “în 2 cetverodvoiţe”, a versificat Dosoftei psalmul 33, care începe astfel: Blagoslovi-voi pre Domnul toată vremea şi tot ceasul, Lauda lui este-n rostu-mi să-i cînt cîtîm poate glasul. De Domnul s-a bucura-să sufletul mieu şi va dzîce, Blîndzîi toţ ca să audză, bucurie şi ferice. ; Versul de 12 silabe cu cenzură după silaba a cincea, aflat în cele 25 de stihuri din Cron. reproduse mai sus, nu a fost folosit de Dosoftei în versificarea Psaltirii. El se întîlneşte însă des în Viaţa şi petrecerea svinţilor, în numeroasele epigrame de lauda unor sfinţi de la începutul “vieţilor” respective, traduse din Mineiul grecesc. DVS conţine 116 asemenea epigrame, cu structuri silabice diferite (sînt editate în DO, p. 347-371). în majoritatea cazurilor, Dosoftei Ie-a tradus în maniera în care sînt traduse şi versurile citate din Cron., re-producînd întocmai conţinutul şi structura lor silabică. Uneori însă el le-a modificat în oarecare măsură conţinutul (îmbunătăţindu-1), le-a transpus (fireşte, din necesităţi prozodice) în alte structuri silabice şi le-a alcătuit rime, căci în original multe dintre ele riu sînt rimate. 194 Spre exemplu, prezentăm mai jos, în două grupuri,' 18 epigrame din Mineiul grecesc, în versuri dodecasilabice cu cezură după silaba a cincea, pe care Dosoftei le-a tradus în două structuri silabice. Primul grup cuprinde 10 epigrame traduse în structura silabică din original (compară cu textele corespunzătoare din fotomontajul alăturat, fig. 7), iar grupul al doilea cuprinde opt epigrame traduse în versuri de 13 silabe, cu cezură după silaba a şaptea, sau a şasea (compară cu textele corespunzătoare din fotomontajul alăturat, fig. 8), structură silabică folosită de Dosoftei în versificarea psalmilor 6, 7, 12, 28 şi 29, precum şi în stihurile despre domnii Moldovei. Am reprodus în cele două fotomontaje versurile corespunzătoare celor citate din DVS, după următoarele volume şi ediţii ale Mineiului grecesc aflate la BCU laşi:.noiembrie(Veneţia, 1731; CRV-99), decembrie (Veneţia, 1732; CR V-99), ianuarie (Veneţia, 1732; CR V-99), februarie (Veneţia, 1689; CR V-98) şi iulie (Veneţia, 1777; CR V-102). Primul grup: ; - 6. DVS, noiem., f. 100v (Min. gr., p. 23), pentru preacuviosul Ilie: în car te-ai suit de bunătăţ, Ilie, ■ La ceri ai sosît ca celalalt Ilie. 2. Noiem., f. 103v (Min. gr., p. 32), pentru sfîntul mucenic Por- firie: De podoaba lui Porfirie să miră îngerii, veştit în de sînge porfiră. 3. Noiem., f. 174v (Min. gr., p. 226), pentru sfînta Ana, ucisă în bătăi: - . ,■ Pre Ana, -n bătăi din viaţă scuturată, . O ţîne Hristos lîngă sine-nstemată. 4. Ian., f. 6V (Min. gr., p. 100), pentru sfînta Domnica: Lăsă pămîntul, de ceri gîndind Domniţa, în ceri s-au suit, precum ş-au pus priinţa. 5. Ian., f. 10r (Min. gr., p. 115), pentru sfîntul Marchian: S-au suit de-acii cătră ceri mare veste, Marchian, cărui cinstea şi-n pămînt este. 195 6. Ian., f. 18r (Min. gr., p. 167), pentru sfînta mucenică Xeni, aruncată în foc: Hristos au venit să bage-n lume focul, Xeni pentru dîns rabdă, arsă cu totul. -i wjj apt-ra}/ &q ajjjia *Trpo/3ac HXia}- 0Â.03 7rpocmA.0 xapTEpQ td Trup ţcvac. 7 ^ Â’juoyctQ, ţinjia TrXHpcoaaq airay 1 Zt coku J^>£upov j tsTTOTE 'irXupisjxovluf • g Av'aet jiapapS'a’c capxia S'a&et jzapoair* M BreufyurdjîjeÎQ» -rac eJspt 75 • 9 A^«aa77î y Y*tuj. jxae^aVvK Trap3'eV°S* » Trapd'qj'ou Xe*îfop ^Âe-rm* 10 Ztolw s)cXnroo^ o ©wjxaţ /ie?]?ujicyliw î Zcotu; £^>a/pqi o^rrac a ji£'7£Kp.cylu>. Fig- 7 196 7. Ian., f. 44r (Min. gr.', p. 232), pentru preacuviosul Amonâ: Araonâ, sfirşind a vieţii sale firul, ; ’ Vieţuieşte-n ceri, cu îngerii în şirul. 8. Febr., f. 68r (Min. gr., p. 81), pentru preacuviosul Mâron: Mâron pre pămînt au trăit cu trup veşted, Acmu cu svinţii în ceri trăieşte neted. 9. Febr;, f.: 71r (Min: gr., p. 93), pentru sfînta Mariamm: Lăsînd pămîntul, Mariamni ficioară Pre Hristos vede, din Măria Ficioară. 10. Iul., f. 9V (Min. gr., p. 33), pentru cuviosul Toma: ' . Din viaţă lipsind Toma cea măsurată, Viaţă-n de-adevăr află nemăsurată. Al doilea grup: 1. DVS, noiem., f. 112v (Min. gr., p. 64), pentru sfîntul arhanghel Mihail: Ţ-aş cînta, Mihaile, cîntecul cu viersuri, Ce n-am de-agiuns muzică să-ţ cînt într-alesuri. 2. Noiem., f. 138v (Mih. gr., p. 172), pentru intrarea în biserică a Maicii Domnului: . r Hrană, Ficioară, ţ-cară Gavriil cerească, Pănă cînd îţ va spune naşterea fetească. 3. Noiem., f. 174v (Min. gr., p. 226), pentru sfîntul mucenic Andrei, tMt pe pămînt pentru cultul icoanelor: Din ţămă sînt făcut, şi ţăma să mă strice, ' - '. . Celui ce o au fapt chipuri voi da ferice. 4. Dec., f. 204v (Mih. gr., p. 76),.pentru sfînta Ana, mama Fecioarei Maria. Dosoftei amplifică epigrama cu încă trei versuri, mo-tivînd astfel, prin referinţa la atributele Maicii Domnului, omagiul adus sfintei Ana: . Nu ca Eva ce năştea, grije şi durere, ‘, Ce tu, Ano, ai născut cu bună părere. Ş-ai aplecâtu-ţ hiîcă ce-au născut pre Domnul, De-au rădicat osînda de preste tot omul. Cu a sa zămislire fără de păcate Ş-au tins preste tot rodul a sa bunătate. 5. Dec., f. 212v (Min. gr., p. 94), pentru sfinţii mucenici Teren-tie, Vichentie, Emilian şi mucenica Veveea: Tăiaţ, veselesc cei trei, şi-ncă cu cea una, Trei feţe lui Dumnedzău, ce li-i firea una. 6. Ian., f. 36r (Min. gr., p. 226), pentru preacuviosul Mar cîntă- reţul: Iubind Mar pre Dumnedzău, i-au cîntat pre lume, Acmu-i cu svinţii în ceri, în fericit nume. 1 E’_fyXop-lwrroi Mix&uh a cruce. TrpnToy, A’ oca irpEirofToq, a^N.’ auXop «x &Xw * 2 £ ag Ta/SeîhX NaS v.opH , Se jirjcco'y ^ ttd x^P£ cr0! « 3 ^>xymiTv\dâ‘lwjyH}xs Sh (t «TCt^aTO. £$Xccq'x y) ca/toc AV£oeoq tiaoa tuttxq. O uxwcu7$>E’iracru(TtîpXvtvcuqtIx&q» 4 X apaţj}& A'ypa koAku; T £ sycrrtf Magittu -S'eojaHTDpcc au^a-* (Scv A^ţjpa* -X uH^cVTdy duŞpatyyol fţi&ic re S' J“ a r , .© TrpoaaiTra fc ^>uoiy jxi cqJ« ICctt o Mnpuc yvjj, Jiaxctetoc u-rrapX^ 5, 6 O ia ttXhpwthc Xu ^ cVTaX• y «y XzTroyTaqj'TCq TTSju HcVOc^ujyTa., A'/Spa |ow£au t5 Xoys TrauScucrta. 1 II e<ţ>oţ atu) tTOTct t ©aXaoray elaaSu 5 O iq A^ayjac; H^fcaiq aau&irgSu . Fig. 8 198 7rlan., f. 36v (Mm. gr.,p. 231), pentru preacuviosul Xenofont: ' De la Iume-ristreinat Xenofont cu soţîi, în ospăţ Ia Avraam să-ndulcesc cu toţîi. 8. Ian., f. 38r (Min. :gr., p. 232), pentru sfîntul mucenic Petru temnicerul şi alţi şapte ostaşi: întrihd în mare Petră cu şepte, s-afundă, , . ,, Ieşi în ceri laHristos dintr-a mării undă. ’ în două dintre exemplele de versuri traduse în diferite structuri silabice citate mai sus am constatat că Dosoftei a amplificat textul original; cu un vers, în'cazul celor patru versuri de Ia începutul rugăciunii lui Ioan Damaschin către Fecibara Maria (vezi fotocopia, fig. 6), şi cu trei versuri, în cazul epigramei pentru sfînta Ana, mama Fecioarei Maria (vezi fotomontajul, fig. 8, textul nr. 4). Numeroase amplificări similare ale imaginilor din textul original în proză se întîlnesc şi în Psaltirea versificată de el. Acelaşi lucru l-am constatat şi în Cron., unde, pentru a întregi (clarifica) înţelesul primului dintre cele 12 versuri iricizate pe faţa sfinţilor Teodor şi Teofan (vezi fotocopia,' fig. 2), traducătorul i-a adăugat înainte versul: Scriem tuturor, ca să poată cunoaşte. Considerăm deci acest fapt, care reprezintă un aspect al manierei lui Dosoftei de â traduce versuri, încă o dovadă că versurile aflate în Cron. sînt traduse (respectiv create) de el. 5.4. Celelalte 10 versuri aflate în Cron. au, după cum vom vedea, structuri silabice diferite de cele ale textelor originale, dar identice cu ale multor versuri ale lui Dosoftei, ăm Psaltirea versificată de el şi din'epigramele traduse în Viaţa şi petrecerea svinţilor. . 1.' îri jurai năframei cu chipul său imprimat pe,ea, trimisă de Ii-sus Hristos împăratului Avgar de la Edesa, pe care acesta a expus-o pe o veche coloană situată la intrarea în cetate, în locul unui idol elin, îndemnîrid pe supuşii săi să i se închine, se afla o inscripţie tradusă astfel în Cron.: “Hristoasă Doamne, cine spre tine nădăjduieşte, nice odănăoară nu greşeşte” (f. 332r). în mod evident, după vocativele iniţiale avem în traducerea acestei inscripţii următorul distih de 10 silabe:' : Cine spre tine nădăjduieşte, Nice-odănăoară nu greşeşte. 199 Prin acest distih este tradus versul corespunzător de 15 silabe, cu cezură după silaba a opta, din cronograful lui Dorotei (p. 293; vezi fotocopia alăturată, fig. 9). Fig. 9 în DC versul din această inscripţie este tradus în proză: “Hris-toase Dumnedzău, cine nedejduieşte spre tine; nice dănăoară nu să scapătă să cadză” (f. 219v), însă nu după acelaşi text din Dorotei, ci după versiunea lui puţin modificată din cronograful lui ,Kigalas (p. 316; vezi fotocopia alăturată, fig.' 10), în care versul respectiv este de 13 silabe, cu cezură după silaba a şaptea. «îwţ f C4t7tl1&to Fig. 10 Versul de 10 silabe a fost folosit de Dosoftei în 60 de psalmi (1, 15, 16, 18, 21, 22, 24, 32, 34, 39, 40, 50, 51, 54, 58, 62, 65, 68, 69, 71-74, 77, 78, 82, 85, 99, 104-107, 109, 113, 114, 117, 118, 121, 123-129,130-134,137,142-148), dintre care opt (16, 54, 58, 62, 63, 77, 82, 104) au cezură după silaba a cincea, ca şi primul vers al distihului din Cron., iar unul {114) are cezură după silaba a şasea, ca versul al doilea. 2. Cu privire la faptul că împărăteasa Irina, fosta soţie a împăratului Leon, l-a orbit pe fiul său Constantin,, moştenitorul legal al tronului, ca să rămînă ea singură împărăteasă, şi a mituit pe toţi magnaţii influenţi ai imperiului, ca să împiedice accesul la tron al unuia dintre fraţii fostului ei soţ, în.Cron. se află următorul comentariu: “Şi să împlu acolea pilda cuvîntului ce au dzîş Omir filosoful aşe: «Daruri de-argint şi de aur rău strîmbadză direptatea. Şi toţi de-aceasta să miră, cum pren daruri să fac valuri, şi dreptatea cale n-are, şi pravila-i supt călcare»” (f. 362v). Acest text nu există nici în Kigalas (p. 336), nici în Dorotei (p. 315). Este deci o interpolare a traducătorului Cron. După cum vedem, în citatul din Homer, tradus în proză ritmată, 200 avem şase versuri de opt silabe, bine construite, dar cu rimă numai la ultimele două: Daruri de-argint şi de aur Rău strîmbadză direptatea. Şi toţi de-aceasta să miră, Cum prin daruri să fac valuri, Şi dreptatea cale n-are, Şi pravila-i supt călcare. Nu am găsit sau nu am reuşit să identificăm versurile corespunzătoare în opera Iui Homer. Să fie vorba de o confuzie de nume a . traducătorului (sau a altcuiva), care va fi citat textul respectiv din , memorie? Rămîne de văzut. Dacă vor fi identificate în opera lui Ho-: mer, acestea ar .fi .primele sale versuri traduse în limba română. , Traducerea în proză ritmată constituie un procedeu de asemenea întîlnit .la Dosoftei. Cercetînd versiunile din secolul al XVII-lea ale Acatistului şi Paraclisului Precistei, Mariana Costinescu a observat că în Paradisul publicat de Dosoftei la Uniev, îri 1673, unele pasaje sînt în proză ritmată. Studiindu-le structura prozodică, autoarea a constatat că pasajele respective conţin versuri de şapte silabe, co-i'rect construite, dar rimate doar sporadic, şi 'le-a editat ca atare26. Le-am reprodus şi noi îri DO, p. 338-340. Cităm, spre exemplu, primul fragment: ; ' ■ De trupeşti neputinţe , ,, : Şi dc sufleteşti boale, , . A lui Dumnedzău Maică,' Pre carii vin cu dorul ■ ; : i Supt umbra ta cea svînta, . . , "* Spodobeşte-le leacul, ’ , : Care-ai născut pre Hristos, Mîntuitoriul nostru! între cele şase versuri de opt silabe prin care sînt traduse unele versuri ale lui Homer (sau atribuite lui), citate mai sus, se află unul (al patrulea) cu rimă in temă'sau interioară: Cum prin daruri să fac : valuri. Particularitatea aceasta de versificaţie se întîlneşte şi la Do- " 26 Vezi Versuri necunoscute ale lui Dosoftei, în “Limba română”, XX, 1973, nr. 2, p. 155-159. 201 sofiei, în versurile de opt silabe ale celor patru “părechi de stihuri” [= distihuri] compuse de el pe marginea psalmului 132: Cine face zidi de pace, Turnuri de frăţîie, Duce viaţă fără greaţă ‘Ntr-a sa bogăţîie. Că-i mai bună, depreună, Viaţa cea frăţască, Decît armă ce destramă Oaste vitejască. (DO, p. 298; sublinierile noastre), precum şi .în unele emistihuri de opt silabe ale versurilor de 15 silabe în care a tradus el, ca în original, prologul tragediei Erofili: “Cu tunete, cu fulgere, din iad de la pră-paste / Mă slobodziră...” (DO, p. 377, v. 3), “Dîrjiile, mîndriile, pre gios le culc de-armdul” (v. 20), “Alaltaieri, şi cea de ieri, şi dzilele ce vine” (p. 379, v. 75), “Lăutele, cobuzele, la veselii de giocuri” (v. 85), “Părinţilor, cuconilor, fiţ toţ cu mîngîiere” (v. 95). 3. în capitolul privitor la cucerirea Constantinopolului de către turci, în anul 1453, este relatat faptul că în timpul asediului final al oraşului, împăratul Constantin Paleologul şi sfetnicii lui au hotărît să trimită în taină un vas uşor cu 40 de tineri aleşi, bine înarmaţi şi echipaţi, ca să incendieze flota turcească asediatoare. Vasul este însă interceptat de turci şi scufundat, cei 40 de tineri fiind astfel sacrificaţi, întîmplare nefericită care a produs multă jale împăratului şi populaţiei. Relatarea se încheie cu următorul comentariu: “Şi să plini cuvîntul ce dzîce filosoful: «Uride Dumnedzău dă, zavistia nu-ncape, iară unde nu dă, nici plîngerea nu poate»” (f. 477v), aflat şi în original (Kigalas, p. 425). în acest citat din Cron. avem următorul distih de 13 silabe, cu cezură după silaba a şasea: Unde Dumnedzău dă, zavistia nu-ncape, Iară unde nu dă, nici plîngerea nu poate, prin care este tradus distihul de 12 silabe, cu cezură după silaba a cincea, din original (vezi fotocopia alăturată, fig. 11). Cazul este deci similar cu cel al traducerii epigramelor la sfinţi din DVS prezentate în paragraful precedent, în al doilea grup, şi identic cu traducerea epigramei aflată la nr. 3 din fotomontajul reprodus în fig. 8. Pentru 202 alte cazuri identice, vezi în DVS stihurile pentru sfînta Vasilisa, împărăteasa Iui Maxenţiu'(noiem., f. 170r; Min. gr., p. 205), şi stihurile pentru sfinţii Victorin, Victor şi Nechifor (ian., f. 48v; Min. gr., p. 279): - Stă £tfotwţi0vS‘t«i%iet. Iară acea împărăteasa iarăş dzîsă cu mînie mare cătră maica lui Leon: «Nu să mai potoale. ficiorul tău a nu vărsarea sîngele creştinilor celora ce să închină chipurilor mele şi fuu-mieu celui sîngur născut. Iară bine să ştie că curînd îi va sosî şi lui plată de osîndă»” (f. 375v); în DC: “Şi dzîsă împărăteasa slugilor: «Luaţi o medelniţă şi o împle fi de sînge, şi daţi să-l be maica lui Leon». Şi ea răspunsă: «Sînt mulţi ani de cîndu-s săracă şi came n-am mîncat». Atunci cu mînie îi dzîsă: «Nu părăsăşti fiiul tău vărsînd sîngile creştinilor carii să închină icoanelor mele ş-afiiului mieu singur născut. Dară să ştii 214 că-ş va lua curundplata osînde grele»” (f. 248v). ; , , Prin sintagma săracă de soţ “văduvă”, comună pasajului citat din Cron. şi interpolării din DVS, este tradus s.f. %ripa, cu acelaşi ,sens. In DVS apare şi în alt loc: “rămasă săracă de soţul ei” (noiem., f. 119v). Aţît în Cron. (f. 284v, 310r, 381r) cît şi în DVS (oct., f. 98r) apare şi sintagma sinonimă săracă de bărbat. Altă interpolare mai mare în DVS, cu informaţii extrase în mod evident din Cron. (episodul luptei dintre Constantin cel Mare şi Ma-xenţiu lîngă Tibru, la Roma), se află la 14 septembrie (f. 17v-18r), în textul privitor la.înălţârea crucii, tradus din Mineiul grecesc (cf. şi Cron., f. 175r-176r, f.'f. 101r-102r). . 7.4. Traducerea cronografului numit “tip Danovici” are numeroase particularităţi lingvistice şi stilistice comune cu traducerea cronografului din ms. 3456, dintre care multe se găsesc şi în alte scrieri ale lui Dosoftei (vezi îndeosebi 3.2. şi 3.3.). Semnificativ este însă ;faptul-că în aceste două versiuni româneşti ale cronografului lui Kigalas unele cuvinte, forme, expresii, glosări, sintagme sau chiar fraze comune se află în traducerea aceloraşi pasaje, cum am constatat şi mai sus, iar în cîteva cazuri comparaţia textelor respective.lasă impresia că textul din ms. 3456 (DC) este un compendiu al celui corespunzător din ms. 3517 (Cron.). Cităm doar cîteva exemple. ;1. Cron.: “şi el [Lot] bat, neştiind nemică, au făcut păcate cu amîndouă fetile sale” (f. 10r); DC: “şi feciră păcate cu tatăl fetile, el neştiind, de beţie*(f. 211)- Expresia eufemistică a face păcate “a avea relaţii sexuale”, pe care DLR, s.v. păcat, nu a înregistrat-o cu acest sens, apare şi în alte locuri, atît în Cron. (f. 8r, 20v, 69v, 123v) cît şi în DC (f, 278r, 2891), precum şiîn DVS (dec., f. 228v, 235v, 240v, apr., f. 65r). Este specifică vechiului limbaj bisericesc. Se găseşte şi în Cazania lui Varlaam (ed. 1943, p. 421). . . 2. Cron.: ,“dentr-apă mai ieşiră încă 7 boi wV/oan/ [...], şi mîn-cară cei vitioani pre cei graşi” (f. 21v); DC: “ieşiră alţi 7 boi răi şi vi-tioani” (f. 26v). ;3. Cron.: “să-ţ spui o iarbă carea, numai cît te vei unge cu dîn-sa, tiu(te vei mai teme [...], şi dzîsă: ia-ţ sabia şi te opinteşte,cît ce poţ şi mă loveşte preste grumadzi, că nice leac nu mă va prinde ascuţitul sabiii” (f. 171v); DC: “şi-i va arăta o iarbă să să ungă să nu-1 prindză 215 nici o armă la război [...] Şi i-au dzîs să înfle sabie în toată virtute să o lovască, că nice leac nu o va beteji. Şi yarvarul acela credzînd, în-flă cît ce putu de o lovi cu sabie” (f. 98v). Locuţiunea adverbială cît ce poţi, construită şi cu alte forme ale verbului a putea, apare: şi în alte locuri din Cron. (f. 38r, 52r, 143v, 237V). Se găseşte şi în DVS, în relatarea aceleiaşi întîmplări la care se referă pasajele citate mai sus: “şi-i dzîsă [...] să dea cît ce poate cu sabia în grumadzuî ei” (ian., f. 20r), precum şi în alt loc: “începu a striga cît ce putea” (dec., f. 212r). 4. Cron.: “gios pre faţa besericii este polileu, şi este buricul pămîntului, adecă mijlocul lumir (f. 187v); DC: “gios la pomosteală este buricul pămîntului, mijlocul lumir (f. 112v). 5. Cron.: “iară împăratul dzîsă cu mînie cătră patriarhul: «Iată că voi strînge şi eu săbor, ca şi tată-mieu, şi voi şi mai cerca acesta lucru». Iară patriarhul dzîsă: «De vei strînge şi săbor, împărate, am nedejde pre Dumnedzău să dzîcă şi arhiereii carii vei strînge toţi ca şi mine” (f. 205v); DC: “Atunce împăratul cu mînie dzisă: «Eu voi chema săbor, ca şi tatăl mieu, să giudece de iznov acel gideţ». Iară patriarhul dzisă: «De vei şi strîngi săbor, o, împărate, am nedejdi pre Dumnedzău că vor dzîci şi ei aşe cum dzic eu arhiereii ce-i vei strîngi» (f. 132r). 6. Cron.: “aproape de Patriarhie, [Arie] aii întrat într-o ieşitoare pentru sine. Şi numai cum au şedzut, aşe i s-au desfăcut şedzutul şi i-au cădzut toate mănuntaiele dentr-îns [...], şi i-au rămas numai co-şuF (f. 2061); DC: “mărgînd Arie spre Patriarhie, să abătu la o ieşitoare. Şi cum şedzM de treaba trupului [...], îndată i s-au desfundat şedzutul şi s-au vărsat toate maţile1 [..:], âe-au rămas numai coşuT’ (f. 132v). S.f. ieşitoare “latrină” şi s.n. coş “toracele (şi abdomenul)” apar şi în alte locuri din Cron: “pren ieşitori şi pren locuri spurcate” (f. 341v), “că-i cuprinseră diavolul de-şi făcusă cuib în coşurile lor” (f. lv, cf. şi 341v, 4I4r). S.f. ieşitoare se găseşte şi în DVS: “să cură-ţască ieşitorile cu mînule sale” (noiem., f. 196v), iar s.n..my, cu acest sens, apare şi în alt loc din DC (f. 103v). 7. Cron.: “...şi pusără atîta avere pentru să facă Sionul, cît au făcut toate ciniile meşterilor tot de aur [.:.] Iară spurcatul Iulian le-au trimis pristavi ai săi oameni împărăteşti...” (f. 215Vi216r); DC: “Ş-atîta lucru s-au strîns, cît sapele [...] ş-alte am7 a meşterilor tot di ar- 216 gint era. Şi singur păgînul Iulian oameni ai săi au trimis pristavi la lucru” (f. 140v). . 8. Cron.: “Iară spurcatul Iulian [...] dzîsă cătră Marele Vasilie cu scîrbă multă: «Bine să ştii, Vasilie, că numai cît mă voi întoarce de la Persia, voi să te fac să mă cunoşti, că pănă acmu încă nu m-ai cunoscut cine sînt»” (f. 217r); DC: “Şi împăratul i-au dzis: «Să ştii bine, Vasilie,,cînd m-oi întoarce di la Persie, face-te-voi să mă cunoşti, că precum te vădz încă nu m:ai cunoscut»” (f. 141v-142r). 9. Cron.: “[Iulian] acolo ş-au lepădat pîngăritulu-ş de suflet în mînule lui Velvezul” (f. 218v); DC: “şi aşe-j lepădă spurcatul suflet de-1 luă Satana” (f. 142r). , 10. Cron.: “ş-au iertat pre rîmleni de multe aghirii. Iară pre aceea vreme era o. obicină la Rîm[...] Iară împăratul au strîcat acea obicină, să nu mai hie” (f. 233r); DC: “ş-au tăiat din angării, de-au iuşurat. Şi era obicina [...] Iară împăratul au tăiat, să nu mai fie” (f. 154r). 11. Cron.: “Iară odănăoară au ieşit împărăteasa Evdoxia la primblare la viile împărăteşti. Şi îmblînd cu carîta pen viile împărăteşti, au vădzut şi via aceii sărace de văduve. Şi era rodită lucru mare” (f. 235v); DC: “Iară împărăteasa, primblîndu-să cu carîta, zări vie săracii rodită, cu struguri copţi” (f. 156r). 12. Cron.: “acele cuvinte pentru Irodiada, ce tot în pilda fa le-au fost dzîcînd” (f. 237r); DC: “cazanie ce-au făcut patriarhul svîntu-lui Ioan fttf în pilda ta au făcut” (f. 157r). 13. Cron.: “iarăpreste puţină vreme au dobîndit prunc muierea jidovului aceluia. Deci s-au strîns jidovi mulţ şi jidovce la rodine” (f. 337v); DC: “Şi trecînd puţină vreme, născu jidovca cucon şi viniră jidovi la rodine” (f. 224r), cf. şi f. 130r. Cuvîntul rodine (şi rodini) apare des în'scrierile lui Dosoftei. De exemplu, în Psaltirea de-nţă-les, forma rodine (f. ,32v, 131v), şi în DVS, forma rodini (sept., f. 12v, 19r, 22r, mai, f. 139'). 14. Cron.: “să strîngă giocuri şi haburi acolo la acel chip [...], acolo în toată vremea strîngea haburi şi giocuri, cu surle şi cu tîm-peni” (f. 238r); DC: “şi strîngea acolo nărod la prăvit şi la haburi şi giocuri, cu tîmpene...” (f. 157v). Cuvîntul haburi, pluralul lui habă s.f. “petrecere, şezătoare” (vezi DLR), apare şi.în alte locuri, atît în 217 Cron. (f. 41r, 396v, 398r) cît şi în DC (f. 179r). 15. Cron.: “şi cetiră arhiereii scrisoarea împăratului pre mor-mînt. Şi cum o au cetit, cum s-au cutremurat locul ş-au ieşit svintele moştii a svîntului în faţa pămîntului nepipăit de mînă de om” (f. 254v); DC: “cum cetiră carte, să suia trupul svîntului nepipăit de mînă de om şi, pănă fîrşiră de cetit, ieşi din pămînt' (f. 173v). Este puţin probabil că vb. gr. juavco “a lua, a apuca, a prinde; a opri, a întrerupe, a împiedica” a fost tradus în acest pasaj prin vb. a pipăi de persoane diferite. Existau şi alte posibilităţi de ă fi tradus, între care la îndemînă era vb. a atinge, cum apare în alt loc din Cron., în traducerea aceleaşi sintagme: “să rupsă dent-un munte o piatră sîngură, fără de mînă de om neatinsă’ (f. 101r)- 16. Cron.: “Iară împărăteasa s-au ruşinat de cătră toţ oamenii împăratului şi nu avea obraz să iasă nice într-o parte, ce tot şedea de plîngea şi dzua şi noaptea” (f. 256v-2570; DC: “Iară împărăreasa de ruşine [plîngea] dzua şi noaptea, şi nu mai ave obraz să vadză pre împăratul” (f. 1750- Expresia a nu avea obraz apare în DC şi la f. 204v. : ' 17. Cron.: “şi îndată trimisă de adusără cenuşe şi rumăgături de hiristeu de scînduri şi aruncară pre gios” (f. 4040; DC: “locul [...] era umed di ape, şi aştemură cenuşe şi rumăgări de hiristeu” (f. 267v). -• ' ' 18. Cron.: “iară feciorul lui Copronim, Leon împărat, chemă pre Mitrofan, credinciosu-1 tătîne-său, şi-l întrebă: « Ce esie\taind acea mare ce au fost pomenind tată-mieu c-au avut cu tine pănă la moartea sa?». Iară Mitrofan dzîsă: «Cinci sute de chentinari de aur am îngropat într-un loc, cu învăţătura tătîne-tăuşi cu.cuvîntul a fraţîlor tăi a chesarilor»” (f. 353v); DC: “au chemat Leon, fiiul împăratului, pre Mitrofan di l-au întrebat: «Ce este taina mare a. tătîni-miu?». Şi i-au răspuns:«Cmc/ sute de ţentinari di aur am îngropat cm cuvîntul fraţilor tăi chesarilor şi nobillisiilor»” (f. 236v-2370- 19. Cron.: “cu acesta cumpăt să purtă nebunul de împărat, să să bage el sîngur noapte pre-ntunerec să margă atîta cale cu Teodosîie, şi nu socotiia: dară de-l va ucide Teodosîie ca pre un lucru de nemi-că, şi va sta el împărat?” (f. 371v); DC: “Lucru ca acesta fece nebunul împărat, şi nu gîndi: dară di-l va ucide Tudosie, ş-a hi el împă- 218 ralT (f. 246r). 20. Cron.: “Celui de viu mort şi iarăşi mort cu viii...” (f. 387r); DC: “Celui de viu mort şi mortului cu viaţă...” (f. 256v). Vezi şi comentariul din DO, p. 492-493). 21. Cron.: “[împărăteasa Teofana, soţia lui Leon înţeleptul] de bună, şi creştină, şi nemăreaţă ce era, cînd vrea întreba pre vriun ha-dîmb den casă, sau pre vriun slugă, sau pre slujnică muiere den casă, nu dzîce nice unuia măi, sau tu, sau măcară pre nume a prostid să-l strige, să-i dzîcă Ioane, sau Ileana, ce cînd grăiia cătră cineva tot dzîcea dumneata, Ioane, sau dumneata, Ileano, fără dumneata nu-i era cuvîntul, măcară cît de prost om ari hi fost” (f. 419v); DC: “iară pre scopirii, şi robii, şi roabile ce ave împărăteasa nu le dzîce prost numele, ce tot dumn[ea]ta, Ioane, diunn[ea]ta, Eleno” (f. 2771). Pronumele de politeţe dumneata şi dumneavoastră apar des, în contexte similare, atît în Cron.: “eu, dumneata, avuţîie n-am găsît necăiuri [...], eu, dimineaţa, încă mă mir de aceasta...” (f. 249v), “iară de nu mă credeţi dumneavoastră, blamaţi cu mine [...], şi să vedeţi dumneavoastră că sînt om dirept” (f. 250r), “să nu te mîhneşti dumneata, giupîneasă, de lucrul acesta” (f. 3101), “răspunsără cu glas mare: «A noastră-i, dumneata, a noastră-i»” (f. 3351), “să ştii dumneata că eu pre omul acesta [...] nu l-am vădzut” (f. 4010, cît şi în DVS: “acela ce căutaţ dumneavoastră, iată-mă-i” (sept., f. 9r), “dumneata, Livel-lisie, întră cu dînsa...” (ibid., f. 21r), “nu bănui dumneata asupra şer-bei tale” (oct., f. 561), “Cîtă ţi-i datoria, nevastă? [...] Patru sute de galbeni, dimineaţa” (dec., f. 189v), “prieteşugul carele am cu dumneata” (ibid., f. 1941), “nu, dumneata, o femeie în aspra dzî sînt eu” (ibid., f. 205v), “pentr-aceea, dumneata, mulţămescu-ţ foarte de binele acesta” (febr., f. 56r). 22. Cron.: “Iară Teofana [...] au şi scris Ia Ţîmischi cum mai de sîrg să sosască la Ţarigrad [...] Şi aşe fece, şi veni la zidurile curţîi împărăteşti. Iară Teofana împărăteasa l-au tras cu coşniţa preste zidi, şi pre dîns şi pre soţîile lut’ (f. 437r-437v); DC: “Şi ea [...] au scris la Zimischi să vie la Ţarigrad, ş-au venit. Şi ea l-au tras cu coşniţa sus în poiată, şi pre soţii lui" (f. 289r)- 23 . Cron.: “o stea au făcut vărsare despre apus spre răsărit” (f. 443r), “să fece vărsare unii stele, carea au purces despre amiadzădzî 219 spre miadzănoapte” (f. 445r), “să fece vărsare de stea în trei ceasuri a nopţîi” (f. 446v); DC: “s-au făcut şi vărsare de stea. Mergea den apus spre răsărit” (f. 294v), “s-au vărsat o stea di la amiadzădzi spre miadzănoapte” (f. 295v), “s-au vărsat o stea [...] la al treilea ceas din noapte” (f. 297r). în toate locurile citate este tradusă sintagma gr. XWlţ OCCTTEpOţ. 24. Cron.: “înseamnă de pre aici să ştii de rodoslovia lui Meh-met turcul cel dentăi...” (f. 471r); DC: “dară să scriem şi rodoslovia lui Moamet...” (f. 338r). S.f. rodoslovie “genealogie: (< slavon, pofip-CAOBHie) nu este înregistrat îri DLR. în DC apare şi vb. rodoslovi “a descinde din” (< slavon. poAOCAOBHTH): “pre-acele vremi's-au ivit. Melhisedec devestăvnic preut nerodoslovit, şi slujiia jărtvă cu pîine şi cu vin” (f. 20v), “Domnul nostru Is. Hs. de pre svîntă sa maică blagoslovită purure ficioară rodoslovindu-să de pre trup...” (f. 82v). 25. Cron.: “pentru cum au întrebat Avgust chesari împărat pre duhurile necurate la vrăjelniţa, la capiştea lui Apolon dumnedzău” (f. 580v), “şi era acolea la capişte şi vrăjelniţă, de-şi vrăjiia elenii, ca nişte rătăciţi” (f. 581r), “Precum ş-âu vrăjit şi faraon împărat la capişte, la vrăjelniţă’ (f. 581v); DC: “Spun istorii cum faraon au mers la Memfida cetate, la vrăjelniţa cea vestită...” (f. 68r), “şi-ncă dzice Evsevie cum acest Avgust au mărs la Delfini, la vrăjelniţa lui Apol-lon” (f. 80r), cf. şi f. 16v. S.f. vrăjelniţă “prezicătoare” este creat de la ■ vb. a vrăji + suf. -elniţă, după slavon. BpAtKAAHiţA. 7.5. Prezenţa în aceleaşi pasaje^ în ambele traduceri, ale cronografului şi în interpolările menţionate din Viaţa şi petrecerea svinţi-lor, a unor cuvinte mai puţin cunoscute (sau chiar hapaxuri) şi a unor forme, expresii sau sintagme identice constituie de asemenea o dovadă că textul cronografului numit “tip Danovici” nu-i era străin lui Dosoftei. Căci este greu de crezut că, traducînd întocmai sau compri-mînd în DC textul din cronograful lui Kigalas, el a putut prelua cuvintele, formele, expresiile sau sintagmele respective dintr-o lucrare similară pe care ar fi elaborat-o altcineva, dat fiind şi faptul că unele dintre acestea, cum sînt, de exemplu, loc. adv. cît ce poţi, s.f. ieşitoa-re, s.f. obicină, sintagmele ghimpi şi ciuline, săracă de soţ, apar şi în 220 DVS, nu numai în DC. După toate probabilităţile, Dosoftei avea în bibliotecă o copie a cronografului numit “tip Danovici”, tradus de el în tinereţe (eventual împreună cu un colaborator necunoscut, cum lucrau de obicei şi mai lucrează unii episcopi), pe care a folosit-o în noua traducere a cronografului lui Kigalas, reţinînd din vechea lucrare, ici şi colo, ca dintru ale sale, cîte un cuvînt, o expresie sau o sintagmă pe care o regăsea în ea. 8. Concluzii Faptul dovedit documentar că logofătul Pătraşco Danovici, căruia i s-a atribuit traducerea acestui cronograf, este copistul primei părţi a ms. 86 de la BAR (f. 1-202) şi că în prefaţa lui la această copie (neterminată de el probabil din cauza îmbolnăvirii şi a morţii sale, înainte de 25 ianuarie 1683) afirmă că doar a copiat, nu că a şi tradus cronograful (vezi 2.), cele 17 particularităţi lingvistice prezentate în 3.2., comune Cron. şi scrierile lui Dosoftei, cu grad mai înalt de specificitate, cum sînt vb. încheia “a închide” (nr. 6), deosebit de semnificativă, adv. mai deinte “mai înainte” (nr. 9), loc. adv. cu totului tot “cu totul, în întregime” (nr. 15), şi ardelenismele vb. însîmlfa (nr. 7), s.f. rugă.{nr. 11), adj. schitaci (nr. 12) şi s.n. stan(de piatră) (nr. 13), cele 62 de particularităţi lingvistice şi stilistice de asemenea comune Cron. şi scrierilor lui Dosoftei, prezentate în 3.3., dintre care loc. adv. de astăzi de mîine (nr. 4), sintagma a clăti cu capul (nr. 8), expresia a da chiot (nr. 10), loc. adv. cu dulce (nr. 14), loc. conj. fără ce (nr. 16), iarăşi deosebit de semnificativă, sintagma nici întăi, nici apoi (nr. 23), s.f. nepace (nr. 34), propoziţia interogativă exclamativă cine poate spune (scrie)(nr. 39), expresia a avea (de) ştire (nr. 54), loc. adv. la urmă (nr. 56), sintagmele a(-şi) face voie(a) bună (sau rea) (nr. 59), loc. adv. la vreme de treabă (nr. 61), loc. adv. de zi de noapte (nr. 62) şi altele constituie adevărate clişee stilistice în Psaltirea în versuri şi în Viaţa şi petrecerea svinţilor, particularităţile stilistice şi de traducere semnalate în 4.: jocurile de cuvinte (4.2.) şi frecvenţa calificativului spurcat în Cron. şi în scrierile lui Dosoftei (4.3.), mărturia prefeţei în versuri a Cron. (5.2.) şi maniera specifică lui Dosoftei în care sînt traduse versurile aflate în acest 221 cronograf (5.3.-5A), comentariile moral-religioase asemănătoare aflate în Cron. şi în scrierile lui Dosoftei, semnalate în 6., şi numeroasele concordanţe de text între Cron. şi traducerea selectivă şi comprimată a aceluiaşi cronograf al lui Matei Kigalas făcută de Dosoftei după anul 1686 (cuvinte, sintagme sau chiar fraze întregi aflate în aceleaşi pasaje), semnalate în 13.-1 A., ne îndreptăţesc să considerăm cronograful numit “tip Danovici” o traducere necunoscută a lui Dosoftei, din anii tinereţii sale, aşa cum am afirmat în anul 1976. Traducerea aceasta conţine cîteva cuvinte şi forme gramaticale .a care nu se găsesc în scrierile cunoscute ale lui Dosoftei. In raport cu numeroasele particularităţi lingvistice şi stilistice comune Cron. şi scrierile sale, dintre care doar cele mai semnificative au fost semnalate în prezentul studiu, ele nu constituie probe că traducerea nu a putut fi făcută de Dosoftei în perioada prea puţin cunoscută a începuturilor activităţii lui literare. Cercetarea lor mai atentă ar putea oferi unele informaţii noi privitoare la originea locală a lui Dosoftei şi, eventual, la posibilitatea ca el să fi efectuat traducerea Cron. ajutat de un colaborator, originar din Transilvania, rămas de asemenea anonim, cu care va fi tradus în primă formă şi Viaţa şi petrecerea svin-ţilor. 222 Traducerea Istoriilor lui Herodot atribuită lui Nicolae Spătarul (Milescu) a fost remaniată de traducătorul cronografului numit “tip Danovici” 1. Prima traducere în limba română a Istoriilor lui Herodot şi controversata problemă â paternităţii şi datării ei 1.1. In anul 1908, N. Iorga a descoperit la mănăstirea Coşula de lîngă Botoşani singura copie cunoscută a unei vechi traduceri româneşti a Istoriilor lui Herodot, pe care a editat-o la Vălenii, de Munte, în 1,909. După editarea textului, Iorga a predat manuscrisul Bibliotecii Academiei Române, unde se afla şi astăzi, sub cota ms. rom. 3499. însemnările de copist de pe foile lr şi 5r ale manuscrisului conţin informaţia că această copie a fost efectuată în anul 1816, de “Ion, ficiorul lui Tudurii blănariul din Botoşani”, pentru medelnicerul Sta-vărachi Tăutul”, de pi alta, a dumnealui Vasili Pogor”, iar dintr-o însemnare de posesor de pe o copie mai veche a traducerii, reprodusă pe marginea de jos a ambelor feţe ale foii 2, aflăm că în anul 1746 logofătul Ianachi Buzilă a plătit de i s-a făcut o copie a acestei traduceri, “de pre izvodul cel vechi moldovinesc”, care era “din cărţi domneşti”, adică din biblioteca curţii domneşti. Nicăieri în cuprinsul manuscrisului nu este însă menţionat numele traducătorului, nici data traducerii. , O nouă ediţie a acestui text, îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, cu prefaţă, studiu filologic şi glosar de Liviu Onu, şi cu un indice întocmit de Lucia Şapcaliu, a apărut la Bucureşti, în anul 1984. 1.2. Identificarea traducătorului anonim al traducerii şi datarea ei au preocupat pe mulţi cercetători. O prezentare amănunţită şi critică a ipotezelor emise în legătură cu aceste probleme a făcut L. Onu în studiul filologic ăl ediţiei menţionate mai sus (p. 481-497). Considerăm deci cunoscute ipotezele respective şi nu le mai con- 223 semnăm aici. Menţionăm doar faptul că în anul 1976 noi am atribuit această traducere, împreună cu traducerea cronografului numit “tip Danovici” şi cu revizia Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul, lui Dosoftei, considerîndu-le lucrări efectuate de el în perioada necunoscută a începuturilor activităţii sale literare, de pînă prin anii 1665-1670, cînd a versificat Psaltirea1. Puţin mai tîrziu, atribuirea lui Dosoftei a traducerii Istoriilor lui Herodot a fost susţinută şi de Doru Mihăescu2. Alte informaţii sau precizări care interesează direct argumentarea pe care o facem în studiul de faţă vor fi citate şi discutate la locurile cuvenite. în acelaşi studiu filologic al ediţiei, L. Onu a invocat o serie de probe că traducerea aparţine lui Nicolae Spătarul, care ar fi făcut-o la Constantinopol, în anii 1668-1670. Mulţi cercetători au acceptat fără rezerve aceste concluzii ale lui L. Onu. După cum vom vedea însă, problemele respective nu sînt nici acum pe deplin clarificate. 1.3. Deşi nu toate probele invocate de L. Onu au valoarea pro-batorie care li s-a atribuit, argumentarea sa privind paternitatea lui Nicolae Spătarul asupra traducerii Istoriilor lui Herodot este, în fond, justă şi reprezintă o contribuţie filologică importantă la soluţionarea acestei probleme îndelung controversate. Ne-am convins de acest lucru în ultimul timp, prin identificarea altor traduceri necunoscute ale lui Nicolae Spătarul (Mîntuirea păcătoşilor a lui Agapie Landos3, aşa-zisa “interpolare” din Cartea cu multe între- 1 Vezi studiul Dosoftei necunoscut, în “Cronica”, XI, 1976, nr. 6, p. 4-6. Cf. şi Din nou despre paternitatea traducerii Istoriilor lui Herodot şi despre revizia Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în “Limba română”, XXXIV, 1985, nr. 1, p. 30-45, O nouă ediţie a primei traduceri româneşti a Istoriilor lui Herodot, în “Cronica”, XX, 1985, nr. 8, p. 5. • 2 Vezi studiul Une version roumaine d’Herodote au XVII-e sitele, în “Re-vue des dtudes sud-est europdcnnes”, XV, 1978, nr. 3, p. 529-551 (I), nr. 4, p. 745-770(11). 3 Vezi N. A. Ursu, O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu, în “Cronica”, XXI, 1986, nr. 44, p. 5, şi Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntuirii păcătoşilor •a lui Agapie Landos, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XLIV, 1993, nr. 5, p. 417-432 (I), nr. 6, p. 489-502 (II), XLV, 1994, nr. 3-4, p. 173-186 (III), studiu reprodus în prezentul volum. 224 băr'â şi Apologia contra lui Mahomed a lui Ioan Cantacuzino5), care ne-au, oferit posibilitatea să cunoaştem mai bine particularităţile sale lingvistice şi să-delimităm astfel pe o zonă mai întinsă, în traducerea Istoriilor lui Herodot, stratul lingvistic al traducătorului, care s-a dovedit a fi Nicolae Spătarul, aşa cum a susţinut L. Onu, de un strat lingvistic diferit, destul de reprezentativ, pe care ne-am întemeiat noi şi Doru Mihăescu atribuirea acestei traduceri lui Dosoftei, teză pe care o corectăm în prezentul studiu. în ultimul capitol al studiului filologic al ediţiei, intitulat Observaţii generale, L. Onu comunică următoarele concluzii la care a ajuns prin analiza grafiei şi a limbii manuscrisului care conţine traducerea Istoriilor lui Herodot: “La nivelul expresiei lingvistice, în versiunea de la Goşula distingem trei straturi mai mult său mai puţin distincte: limba traducătorului, contribuţia unui contemporan cu Ion Neculce şi contribuţia ultimului copist, acela din deceniul al doilea al sec. al XDiAea. Natura erorilor de grafie şi de limbă pare a exclude posibilitatea ca, în procesul de transcriere, copiştii să fi intervenit şi în alte domenii decît acela al structurii fonetice (adesea cu implicaţii morfologice) şi al grafieF (p. 658; sublinierea noastră). Aşadar, la baza argumentării lui L. Onu privind paternitatea lui Nicolae Spătarul asupra acestei traduceri se află premisa că textul din ms. 3499 de la BAR îi aparţine în întregime şi reprezintă “limba traducătorului” (bineînţeles cu excepţia unor erori de grafie şi a modificărilor fonetice datorate copiştilor, la care s-a referit el). Această premisă este însă falsă şi se datoreşte unei greşeli de metodă în cercetarea textului. Cu toate că într-un loc din cuprinsul studiului filologic L. Onu formulează următoarea “învăţătură”: “sub raport metodologic, e absolut contraindicat ca, în cercetările de atribuire a paternităţii unui text, să eludăm studiul atent al textelor epocii respective. Pe drumul acesta 4 Vezi Al. Mareş, “Interpolarea ” din Cartea cu multe întrebări a lui Nicolae Spătarul (Milescu). O chestiune de paternitate, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XL, 1989' nr. 2, p. 145-159. 5 Vezi N. A. Ursu, încă a traducere necunoscută a lui Nicolae Spătarul (Milescu): Apologia contra lui Mahomed a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, în “Cronica”, XXXIV, 1999, nr. 9, p. 11, studiu reprodus în prezentul vo-lum. 225 ajungem la fetişizarea rolului unui anumit cărturar în evoluţia limbii literare şi în evoluţia culturii în general” (p. 604), el a ignorat faptul că, în studiul din anul 19766, noi i-am atribuit lui Dosoftei atît traducerea Istoriilor lui Herodot cît şi prima traducere în limba română a cronografului lui Matei Kigalas (versiunea numită “tip Danovici”)7, pentru că am identificat în aceste două traduceri anonime o serie de particularităţi lingvistice şi de traducere comune, dintre care multe se găsesc şi în traducerile cunoscute ale lui Dosoftei. Dacă nu ar fi ignorat acest lucru şi, punînd în aplicare “învăţătura” citată măi sus, ar fi citit cu atenţie traducerea contemporană a cronografului lui Kigalas, L. Onu ar fi avut astfel o perspectivă mai largă în analiza limbii acestei singure copii cunoscute a traducerii Istoriilor lui Herodot şi, probabil, ar fi sesizat prezenţa în ea a particularităţilor lingVistice şi de traducere la care ne-am referit, existente şi în traducerea cronografului lui Kigalas, dar care nu se întîlnesc nici în cele două traduceri de multă vreme cunoscute ale lui Nicolae Spătarul, nici în cele atribuite lui în ultimul timp. Prezenţa în textul pe care îl cunoaştem al traducerii Istoriilor lui Herodot a unui atare strat lingvistic diferit de cel al traducătorului nu poate fi explicată decît prin faptul că această traducere a fost remaniată ide cineva, iar remaniatorul ei se dovedeşte a fi traducătorul cronografului lui Matei Kigalas (versiunea numită “tip Danovici”), pe care l-am identificat în persoana lui Dosoftei. Cunoscute fiind maniera de a traduce literal a lui Nicolae Spătarul şi alte neajunsuri ale traducerilor sale, constatate atît de contemporanii săi români care le-au folosit cît şi de cercetătorii care i-au editat multe traduceri din greceşte în limba rusă8, este de presupus că 6 Vezi notai. 7 O sinteză a informaţiei privitoare la traducerea acestui cronograf a făcut Paul Cemovodeanu în studiul introductiv al ediţiei Cronograf, tradus din greceşte de Pătraşco Danovici, îngrijită de Gabriel Ştrempel, voi. I-Il, Bucureşti, 1998-1999. Vezi N. A. Ursu, Ediţia cronografului numit "tip Danovici" şi problema paternităţii traducerii lui, în “Cronica”, XXXIV, 1999, nr. 11, p. 12-13. Vezi Nicolae Milescu, Aritmologhia, Etica şi originalele lor latine, ediţie critică, studiu monografic, traducere, note şi indici de Pândele Olteanu, Bucureşti, 226 nici textul autograf al traducerii Istoriilor lui Herodot nu reprezenta “o tălmăcire de excepţie, bogată în expresii şi nuanţată”, cum credea L. Onu (p. 632). Mai curînd, cum admite în alt loc însuşi L. Onu (p. 572-573), putea fi asemănător textului autograf al traducerii Vechiului Testament făcută de el, în care, după aprecierea primului său revizor şi remaniator al traducerii, “era, pentru neîntocmirea lui, foarte cu greu a să înţelege vorba tălmăcirei şi abaterea cuvintelor [= ; frazelor]”9. Dar nu numai Vechiul Testament, ci şi alte traduceri ale lui Nicolae Spătarul ni s-au transmis în copii mai mult sau mai puţin remaniate. : ' 1.4. După cum vom vedea, identificarea particularităţilor lin- • gvistice şi de traducere comune Istoriilor lui Herodot şi cronografului “tip Danovici”, care dovedesc faptul că traducerea Istoriilor a fost remaniată de către traducătorul acestui cronograf, pune sub semnul întrebării atît datarea traducerii propusă de L. Onu cît şi paternitatea lui Nicolae Spătarul asupra unora dintre numeroasele adaosuri la textul lui Herodot aflate pe tot parcursul traducerii. 1.5. Folosim următoarele sigle ale textelor comparate: ACM = traducerea Apologiei contra lui Mahomed a. lui Ioan Cantacuzino, atribuită lui Nicolae Spătarul, ms. 91 de la Direcţia Iaşi a Arhivei Naţionale; B = Biblia de la Bucureşti, 1688; CIC = Cartea cu multe întrebări, traducerea lui Nicolae Spătarul, editată de Virgil Cândea în volumul domniei sale Raţiunea dominantă, Cluj-Napoca, 1979, p. 89-105 (noi cităm însă după textul din ms. 494 de lă BAR); CIM = “Interpolarea” din Cartea cu multe întrebări, atribuită lui Nicolae Spătarul, ms. 494 de la BAR; Cron. = traducerea cronografului lui Matei Kigalas atribuită lui Pătraşco Danovici, ms. 3517 de la BAR; DC = traducereacronografului lui Matei Kigalas făcută de Dosoftei, ms. 3456 de la BAR; DM = Dosoftei, Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681; DO = Dosoftei, Opere, voi. I. Versuri, Bucureşti, 1978; DP = 1982, p. 9 şi 128-140, precum şi studiul filologic al lui L. Onu la ediţia din 1984 a traducerii Istoriilor lui Herodot, p. 618-619. 9 Vezi N. A. Ursu, Noi informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în prezentul volum, 2. 227 Dosoftei, Parimiile preste an, Iaşi, 1683; DPP = Dosoftei, Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680; DPV = Dosoftei, Psaltirea în versuri, Uniev, 1673 (cităm după textul stabilit de noi în ediţia de la Iaşi, 1974, indi-cînd psalmul şi numărul versului respectiv); DVS = Dosoftei, Viaţa şi petrecerea svinţilor, Iaşi 1682-1686 (după siglă indicăm luna şi numărul foii respective); Her. = traducerea Istoriilor lui Herodot (folosim ediţia îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, Bucureşti, 1984, dar interpretăm personal grafia textului din ms. 3499 de la BAR); MD = traducerea Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos, partea a IlI-a, cu Minunile Maicii Domnului, atribuită lui Nicolae Spătarul, ms. 494 de la BAR; MP = traducerea Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos, părţile I şi a D-a, atribuită lui Nicolae Spătarul, ms. 2517 de la BAR; VT = traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul, copia remaniată din ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. Pentru a nu relua în studiul de faţă întreaga informaţie privitoare la anumite cuvinte şi forme aflate în traducerile cunoscute sau în cele atribuite lui Nicolae Spătarul, pe care am citat-o şi am comentat-o în studiul Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntuirii păcătoşilor..., menţionat la nota 3, trimitem şi la acest studiu, reprodus în prezentul volum, folosind abrevierea Trad. MP, urmată de indicarea numărului paragrafului respectiv. La fel procedăm, în cazuri similare, şi cu studiul Noi informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, apărut în “Limba română”, XXXVII, 1988, nr. 5, p. 455-468 (I), nr. 6, p. 521-534 (II), XXXVm, 1989, tir. 1, p. 31-46 (ffl), nr. 2, p. 107-121 (IV), nr. 5, p. 463-470 (V), de asemenea reprodus în prezentul volum, pe care îl cităm cu abrevierea Noi inform. Alte sigle folosite în prezentul studiu: BAR = Biblioteca Academiei Române; DLR = Dicţionarul limbii române al Academiei; TDRG = H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, voi. T-TTT, Bucureşti, 1903-1924. 228 2. Particularităţi lingvistice şi stilistice comune Istoriilor lui Herodot, traducerii cronografului “tip Danovici” şi unor scrieri cunoscute ale lui Dosoftei 2.1. Am depistat în traducerea Istoriilor lui Herodot o serie de cuvinte, forme şi sintagme cărora le corespund în celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul cuvinte şi forme diferite, uneori chiar şi cînd sînt traduse prin ele aceleaşi cuvinte, forme şi sintagme greceşti. Natura lor exclude posibilitatea să fi fost introduse în acest text de către copişti. Prezenţa aceloraşi particularităţi lingvistice şi în traducerea cronografului “tip Danovici” sau în scrierile cunoscute ale lui Dosoftei constituie, după cum vom vedea, dovada că traducerea Istoriilor lui Herodot a fost remaniată de către traducătorul cronografului, pe care noi l-am identificat în persoana lui Dosoftei. Cităm doar cîteva exemple. 1. în Her. au fost traduse, prin acelaşi s.m. pl. arapi, atît s.m. pi. âpâpioi “arabi” (1131, 198, H 73, 75, 141, ID7, 9, 88, 91, 107, 108, 109, 112, IV 39, VII 184) cît şi s.m. pl. aiGvâjieg “etiopieni” (II 12, 28, 29, 86, 100, 104, 110, 127, 134, 135, 137, 139, 152, 161, HI 17,19,20,21, 22, 23, 25, 30, 94, 97, 101, IV183,197, VH 9, 18, 69, 70, 86, 87). Cf. şi Ţara Arăpească “Arabia” (II 11, 12, 75), Arapia “Arabia” (II15, 19), arăpesc “arabic” (II11, IV, 39); Arapia “Etiopia” (II 11), arăpesc “etiopian” (II106, IU 17,19,30). Sporadic apar în text şi termenii corespunzători aravi (U, 30, VII 69), Aravia (II12, m 107, IV 43), etiopi (II 30, VII 69), Etiopia (II22, 30, m 114). în Indicele ediţiei din 1984 a traducerii, sub cuvîntul arapi (s.m. pl.) “etiopieni; arabi”, trimiterile la locurile respective din text nu sînt însă făcute separat pentru cele două sensuri ale cuvîntului, iar corespondent grecesc al termenului românesc este menţionat numai ocp&Pioi, nu şi alGioneţ. De asemenea, la Arapie (topon.; art.) “Etiopia” este menţionat drept corespondent grecesc termenul ’ApafM.t|, în loc de AiGiom/n. în cîteva locuri din Her. s.m. pl. arapi “etiopieni” este determinat prin adj. negri, cu sau iară forma corespunzătoare a articolului demonstrativ cel: “ţara arapilor celor negri’ (II12), “[Nilul] giumă-tate cură lâ Misir [...], iar giumătate la arapii negri’ (II 28), “de la 229 Cetatea Elefandinii în sus lăcuiesc arapii cei negri” (II 29), “mitropolie a celoralalţi arapi negri” (II 29), iar într-un loc s.m. pl. art. etiopii este glosat prin sintagma arapii cei negri: “etiopii, arapii cei negri” (VII 69). S.m. arap, atît cu sensul “arab” cît şi cu cel de “etiopian”, este folosit şi în VT. De exemplu, arap “arab” (f. 190r, 2 Parai. 21, 16, 22,1, f. 27 lr, Is. 15, 7, f. 42lr, 1 Mac. 5, 39, f. 427r„l Mac. 11, 39, f. 428r, 1 Mac. 12, 31), Arăpimea “Arabia” (f. 99r,,Iosua 12, 3, f. 185v, 2 Parai. 9, 14, f. 269v, Is. 10, 9, f. 270r, Is. 11, 11), arăpesc “arabic” (f. 99r, Iosua 12, 3), cf. şi Aravîa (f. 237r, Ps. 71, 15, f. 358r, Sof. 3, 4); arap “etiopian” (f. 187v, 2 Parai. 16, 8, f. 331v, Iez. 38, 4), arap [marg.: etiop] (f. 237v, Ps. 73, 15, f. 240r, Ps. 59, 4, f. 294r, Ier. 13, 23, f. 305r, Ier. 39, 6, f. 327r, Iez., 29, 10, f. 352r, Am. 9, 7, f. 357v, Avac. 3, 6, f. 358r, Sof. 2, 12), Arăpimea “Etiopia” (f. 209r, Est. 3, 12, f. 21 lv, Est. 8, 12), Arăpimea [marg.: Etiopia] (f. 219v, Iov 28, 19, f. 327v, Iez. 30, 4), Arăpia [marg.: Etiopia] (f. 358v, Sof. 3, 11), Ţara Arăpască [marg.: Etiopia] (f. 21 lr, Est. 8, 9), cf. şi etiop “etiopian” (f. 187r, 2 Parai. 14, 12, f. 190T, 2 Parai. 21,16, f. 307v, Ier. 46, 9, f. 344v, Dan. 11, 43), etiopancă [marg.: arapcă] (f. 65v, Num. 12, 1), Etiopia (f. 270r, Is. 11, 11, f. 327v, Iez. 30, 9, f. 370r, Iudit. 1, 9). Nu putem şti cui aparţin glosările marginale menţionate, dar în B ele au fost peste tot înlăturate. în nici un loc din VT s.m. arap “etiopian” nu este determinat prin adj. negru, nici s.m. etiop glosat prin sintagma arap negrii. Determinarea s.m. pl. arapi “etiopieni” prin adj. negri şi glosarea s.m. pl. etiopi prin sintagma arapi negri, exact ca în Her., se întîlneşte însă în Cron.: “iară Hus, feciorul lui Ham, să cheamă etiopi, adecă arapi negri” (f. 4V), “den săminţia lui [Ham [...] sînt arapii cei negri, ce să cheamă etiopii” (f. 61), “eţiopii, oamenii cei negri, adecă arapii' (f. 30r, 1241), “cu arapii lui cei negri şi ciudaţ” (f. 305r), “mii de robi arapi negri’’ (f. 509). Prin aceeaşi sintagmă este glosat şi s.m. mor “maur”: “un mor, adecă un arap de cei negri” (f. 510v). O glosare a s.m. pl. etiopi identică cu cea din Cron. (f. 30r, 124r), citată mai sus, se află în DPV, în următoarea notă marginală la v. 25-26 din ps. 71: “etiopii sînt oamenii cei negri, păgîni grei...” (ed. 1974, p. 1100). 230 Presupunem deci că, după toate probabilităţile, determinarea în Her. â s.m. pl. arapi “eriopieni” prin adj. negri se datoreşte rema-niatorului traducerii. Prima dată s-a produs în următorul context din U 12: “$i încă şi pămîntul [Eghiptului, n.n.] nu samănă nimica cu a Araviei, fiind aproapi, nici cu Siriei (pentru că, despre marea Ţării A răpeşti,-Siriei sînt), ce este la Misir pămînt negru şi crăpat, carile tot este mîl adus de apă din Ţara Arapilor celor negri, iar Livia este pămînt mai arinos şi mai roşiu. Iar Ţara Arăpască şi Siria este mai albă şi mai pietroasă”. Dacă sintagma Ţara Arapilor “Etiopia” nu ar fi fost determinată prin adj. celor negri, textul citat ar fi fost mai dificil de înţeles, datorită prezenţei în el, de două ori, a sintagmei ŢaraAră-pească “Arabia”. Remaniatorul a mai determinat la fel s.m. pl. arapi “etiopieni” în trei locuri din II 28 şi 29, apoi a lăsat textul aşa cum era. Doar în VII 69 a mai glosat s.m. pl. etiopii prin sintagma arapii cei negri, ca şi în Cron. Dacă determinarea substantivului arapi “etiopieni” prin adj. negri ar fi fost făcută de Nicolae Spătarul, ca să diferenţieze cele două sensuri ale cuvîntului arap, este de presupus că ar fi recurs la ea mai des, poate chiar consecvent, în întreaga traducere. Or, după cum am văzut, el nu a apelat la această determinare nici în traducerea VT.. 2. în Her. apare des sintagma cum mai de sîrg “cît mai repede”: “răcoşiţi-vă [...] cum mai de sîrg” (I 126), “cum mai de sîrg să piară” (I 210), cf. şi I 209, II 162, m 105, 129, IV 127, 133, 136, 151, VII 38, 162, VIE 114, 144). Tot des apare această sintagmă şi în Cron.: “cum mai de sîrg să vă trimiteţi cărţile încoace” (f. 129v), “cum mai de sîrg să faceţi un foc mare” (f. 1851), cf. şi f. 55r, 156r, 176v, 218r, 218V, 233v, 296v, 437v, 438r, 469r, 512r. în DVS apare de două ori: “cum mai de sîrg să taie capul svîntului” (noiem., f. 157v), “cum mai de sîrg trebuie să fie venit împăratul” (febr., f. 61v). Prezenţa ei în aceste texte a fost semnalată de Doru Mihăescu, cu menţiunea că este rar întîlnită în limba română literară din secolul al XVII-lea10. De exemplu, în Cazania lui Varlaam apare doar de două 10 Vezi Cronografele româneşti. (Cu privire specială asupra tipului Danovici) (I), în “Memoriile Secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi arte” [a Acade- 231 ori (vezi ed. Byck, p. 394 şi 442). Pe lîngă frecvenţa ei relativ mare în Her. şi în Cron. (acestea fiind singurele texte din secolul al XVH-lea în care se întîlneşte atît de des), semnificativ este şi faptul că în ambele texte, ca şi în DVS, sintagma cum mai de sîrg alternează cu sintagma mai de sîrg, prima fiind superlativul, iar a doua comparativul locuţiunii adverbiale de sîrg. Cf., de exemplu, mai de sîrg în Her. (EI 65, VII 194), în Cron. (f. 16r, 22r, 29v, 63r, 69v, 86v, 91v, 117v, 119r, 121v, 134r, 140v, 162v, 195v, 241r şi altele), în DVS (oct., f. 53r, 76v, noiem., f. 182v, febr., f. 63r, mart., f. 26 bisv). O situaţie similară, dar la scară mai redusă, prezintă în aceste texte sintagmele corespunzătoare cum mai curînd şi mai curînd. De exemplu, în Her.: cum mai curînd (IU 64, V 23, 106, VII 18, VI H 107, IX 7, 41), mai curînd (I 127, DI 69, IX 41), în Cron.: cum mai curund (f. 132r), mai curund (f. 9V, 37v, 41r,107r, 124v, 129v, 140v, 173r, 185r, 185v, 195v, 216r şi altele), în DVS: cum mai curund (noiem., f. 118v, 164v), mai curund (noiem., f. 160r, febr., f. 54v, mart., f. 32r, mai, f. 133v, 135r, 139r). Sintagmele cum mai de sîrg, mai de sîrg şi cum mai curînd nu apar niciodată în traducerile cunoscute ale lui Nicolae Spătarul sau în cele atribuite lui, iar sintagma mai curînd se întîlneşte sporadic (vezi, de exemplu, VT, f. 418v, 1 Mac. 2, 40, şi ACM, f. 50r, 118v, 153v). Alături de locuţiunea adverbială de sîrg, care este folosită frecvent, ca şi în Her., în celelalte traduceri ale sale se întîlnesc alte sintagme cu sensuri corespunzătoare, cum sînt cît de sîrg: “cît de sîrg va alerga cuvîntul lui” (VT, f. 250v, Ps. 747, 4), cu sîrguială: “sîrguia eghiptenii pre nărod cu sîrguială” (VT, f. 32v, leş. 12, 11, cf. şi f. 33r, leş. 12,33, f. 316% Iez. 7,11, f. 338v, Dan. 2,25, f. 339v, Dan. 3, 25, f. 341v, Dan. 6, 19, f. 384r, 3 Esd. 2, 30, f,416r, Sus. 50, f. 422r, 1 Mac. 6,27; MD, f. 222r; MP, f. 24v, 62v), cu multă sîrguială: “alergă îndată cu multă sîrguială” (MP, f. 67r, cf. şi 363v; ACM, f. 25r), prin sîrguială: “pren sîrguială dînd lui judecată” (VT, f. 21 lv, Est. 8, 12, cf. şi f. 224v, Ps. 6, 10, f. 386v, 3 Esd. 6, 10), cît de curînd: “cît de miei Române], seria IV, tom I, 1977-1978, p. 76, şi Une version roumaine... (II), citat la nota 2, p. 750. . . : ■ 232 curînd cătră ei să margă” (VT, f.' 442v, col. 1, 3 Mac.; MP, f. 202r), foarte curînd (ACM* f. 110v,. 118V, 147v), dintre care cu sîrguială, cît de curînd şi foarte curînd au o circulaţie mai largă în textele epocii. : 3. Numeralul adverbial de două ori are în Her. forma de dăori: “să spală în toate zilile de dăori” (II 37), cf. şi II142, IE 42, VII 23, 120,- VIII 104. în 1976, noi am afirmat că aceasta este forma de da-ori, modificată de un copist în de dăori, şi că forma de daori apare frecvent în scrierile lui Dosoftei, fapt pentru care am invocat-o drept dovadă că el a tradus Istoriile lui Herodot11. L. Onu, în studiul filologic al ediţiei din 1984 a acestui text (p. 650-652), a considerat eronate afirmaţiile noastre, încercînd să demonstreze că dăori nu reprezintă o modificare a formei daori, ci o formă creată independent: “Formal,-.afirmă L. Onu -, dăori se poate explica în trei feluri: 1. doă ori, pronunţat împreună > doăori >, dăori. 2. doo ori > doori > dăori. 3. doao ori > dooori > doori > dăori. Cea mai probabilă este ipoteza întîi”. în continuare, după ce arată că este puţin probabil ca dăori să aparţină lui Nicolae Spătarul, căruia el i-a atribuit traducerea Istorii- ■ lor lui Herodot, L. Onu presupune că “forma dăori aparţine mai degrabă unui copist (poate acelaşi care a scris băgără, descărcără, ple-cără, săpnpreunără, scăpără, în loc de băgară, descărcără etc.) decît traducătorului”, iar în încheiere ne mustră în următorul comentariu: “prin urmare, o demonstraţie ca aceea a lui N. A. Ursu, după care de dăori constituie o modificare consecventă a lui de daori, din partea unui copist, şi că această ultimă formă aparţine scrisului lui Dosoftei, a fost şi este posibilă dacă facem abstracţie de istorie, de nişte principii elementare ale criticii textuale şi de structura generală' a textelor din care extragem argumentele”. Să vedem deci ce informaţii ne oferă textele epocii şi cum se explică de fapt forma dăori din Her. - • ■ ; ■, Numeralul adverbial de daori, caracteristic limbii scrierilor lui Dosoftei (deşi apare de două ori şiiîn Cazania lui Varlaam), se găseşte şi în Cron.: “Dumnedzăul său, carele i s-au arătat de daor?’ (f. 78r, cf. şi f. 75v, 307r, 367v), text pe care, după cum am arătat (vezi 1.3.), L. Onu nu l-a avut în vedere în studiul filologic menţionat, cu 11 Vezi Dosoftei necunoscut, citat la nota 1, p. 4. toate că asupra concordanţelor lingvistice între traducerea acestui cronograf şi traducerea Istoriilor lui Herodot fusese informat atît prin studiul nostru din 1976 cît şi,- mai ales, prin studiile publicate de Do-ru Mihăescu în anii 1977-198012. Atît în Cron. cît şi în scrierile lui Dosoftei (vezi, de exemplu, DPV, ps. 61, v. 34, DVS, sept., f. 3V, 32r, dec., f. 187v, 206v, 209v„ 243v, ian., f. 36v, DP, f. 17v, a doua paginaţie, DC, f. 58v, 62r, 63r, 63v), accentul formei daori este pe o, daori, scris (sau tipărit) de regulă cu io (omega). Numeralul adverbial de daori nu se întîlneşte în nici una dintre traducerile cunoscute sau atribuite luiNicolae Spătarul, cu excepţia traducerii Istoriilor lui Herodot, în care apare sub forma de dăori, cu accentul tot pe o, scris de asemenea cu omega. Această formă nu poate fi însă asimilată formelor aberante, sporadice în text, băgără, descărcăm etc.' cum presupune L. Onu, pentru că în ele un a accentuat este pronunţat ă. Avînd în vedere şi faptul că forma dăori este folosită consecvent în text, noi am presupus că în “izvodul cel vechi moldovinesc” după care a fost făcută copia din anul 1746 a traducerii Istoriilor lui Hero-dot, prima copie despre care avem ştire, se afla forma daori, pe care un copist, poate cel care a executat copia din anul 1816, ultima şi ; singura cunoscută, a modificat-o în dăori, fie sub influenţa’lui două ori, fie prin analogie cu cuvinte în care un a protonic este pronunţat uneori ă, fonetism frecvent în graiurile moldoveneşti şi1 des întîlnit şi în Her. (de exemplu, baltag, VII 75, cănaf, I 171, căpac, 148, că-targă, D 158, DI 4, 41, 124, 136, V 30, 32, 38, VI39, 41, 48, 95, VH 89, Vm 82, 120, palanca, I 15,'DC 15, 70, 98,102, 106, părăsang, V 53, tălant, I I94, II 134,135, 149, VI136, tava, 1119, şi altele). Prezenţa în Her. a numeralului adverbial de daori (modificat de un copist sub forma de dăori) se poate deci datora rerrianiatoruliii acestei traduceri, care se dovedeşte a fi traducătorul necunoscut al cronografului numit “tip Danovici”, identificat în persoana lui Dosoftei! 4. In Her. apare frecvent numeralul colectiv îmbe, alternativ cu sinonimul său amîndouă. După ce, la început, este folosit de trei ori numeralul amîndouă (137, 53, 60), apare de nouă ori consecutiv nu- 12 Vezi nota 10. 234 / merâlul îmbe (174 (x 2), 75,76, 80, 82, 85, H19, III 11)), apoi, alternativ, îmbe (IV 11, 62, 201, V 119, VI101, VII 11, vm 18, IX 33) şi amîndouă (IV 11, 101, 125, 134, 136, V 109, VH 166, Vffl 16, IX 55, 97, 101). în cele două traduceri mai mari ale lui Nicolae Spătarul, VT!şi MD, MP,apare numai numeralul amîndoao. De exemplu, în VT, f. 39v, leş. 26, 19, 21-, 25, f. 40r, leş. 28, 7, 12, f. 42r, leş. 32, 19, f. 44v,’leş. 36, 21, 22, 26, f.' 168r,- 4 Reg. 21, 12, şi altele, în MD,' f. 248v, în MP, f. 33v, 207r, 250v, 290r, 424v şi altele. Doar în ACM am întîlnit o singură dată pe îmbe: “de îmbe părţile” (f. 74r), alături de amîndouă (f. 75), dâr prezenţa lui aici se poate datora remaniato-rului acesteitraduceri. ' Numeralul îmbe apare des în Cron. (f. 139r, 400v, 404r, 405v, 502r, 507r, 509r, 512v, 514v, 542v, 597v şi altele) precum şi în scrierile lui Dosoftei: DPV (ps. 16, v. 30, ps. 26, v. 47), DVS (sept., f. llv,12r,25v, oct., f. 48v, 92v,noiem., f. 107r, dec., f. 209v, 210r, 220r, 234v, ian., f. llr,27r, şi altele). 5. îri Trad. MP, 5.8., am arătat că o particularitate a limbii lui Nicolae Spătarul este‘folosirea locuţiunii conjuncţionale în vreme ce, care apare des în CIC, CIM, VT, MD, MP, alături de forma corespunzătoare de vrenic ce, care se întîlneşte mai rar. In ACM, al cărei text a fost probabil remaniat, apare numai forma de vreme ce. în Her., la început apare de patru ori consecutiv forma în vreme ce (I, 3, 11, 24, 33), apoi, pînă la sfîrşitul textului, de cîteva zeci de ori forma de vreme ce, cu o singură excepţie, unde apare varianta de vreme că (1112).’ Presupunem deci că în Her. locuţiunea în vreme ce era folosită frecvent de Nicolae Spătarul pînă la sfîrşitul textului, dar a fost înlocuită’ de remaniator. în1 scrierile lui Dosoftei apare forma de vreme ce şi, mai rar, varianta de vreme că, iar în Cron. forma den vreme ce." ' •" v - ’ • 6. Lbcuţiurifea adverbială cu bine “favorabil, binevoitor”. Her.: “l-au priimit foarte cu bine şi l-au dăruit” (Di 119), “grăindu-i cu bini străjării, el să mai potoliia” (II121), cf. şi IU 75; Cron.: “voi mi-aţi vrut inie râu, iară Dumnedzău'mi-au fost cu bine’' (f. 25r), “petrecea împărăţia sa cu pace şi cu bine” (f. 93v), “vădzînd că li-i îrhpăratul cu ■ bine” (”f. 222r); cf. şi f. 404v, 405v, 483r; DPV: ‘Dumnedzău, ce-m eşti cu bine” (ps. 3, v. 8), “L-ai întîmpinatu-1 cu dar şi cu bine” (ps. 235 20, v. 5), “Ce să-m dai bucurie cu bine” (ps. 50, v. 34), “De ne-a spori Dumnedzău cu bine” (ps. 121, v. 8) cf. şi ps. 21, v. 29, ps. 26, v. 14, ps. 35, v. 24, ps. 37, v, 34, ps. 40, v. 41, ps. 84, v. 13, ps. 85, v. 16, ps. 89, v. 57, ps. 90, v. 10, ps. 100, v. 83, ps. 101, v. 10, ps. 125, v. 8, ps. 147, v. 8; DM: “Şi Dumnedzău cu bine le-au ascultat ruga’’ (în stihurile despre domnii Moldovei, v. 32; vezi DO, p. 5); DVS: “să cădea să-i mulţămască cu bine (noiem., f. 10v), “pre cela cu bine să-l biruiască” (mai, f. 133v). 7. Vb. I a se lăuda “a ameninţa”. Her.: “zisă: «Nici aşă nu să va bucura Chiros», şi i să lăuda” (I 128), “foarte să scîrbi Chiros pre apă [...], şi i să lăuda aşa să o facă de slabă...” (I 189), cf. şi III 77, IV 81; Cron.: “s-au fost lăudînd căva paşte prilejul lui Mardoh şi-i va hi moartea acolo” (f. 115v), “s-au lăudat că, numai cît să va întoarce, cît nu va mai lăsa necăiuri călugăr de poveste” (f. 218r), cf. şi f. 228v, 249v, 313r; DPV: “Că să lăudară-n sărbătoare / Să-i puie veşmînt de strecătoare” (ps. 73, v. 15; DVS: “audzînd pre-mpăratul lăudîndu-să că-i va împrăştia trupul mădulări” (oct., f. 73v), “şi-i dzîsă să desfacă boala împărătesei, lăudîndu-să cu amară muncă” (apr., f. 71v), cf. şi mai, f. 126r. 8. Sintagma a se mira ce (cum) va (vor) face “a fi nedumerit, în ce mod să acţioneze”. Her.: “mirîndu-să ceva faci în vreme ce este aşa...” (I 24), “să mira ce va faci; pentru că vremea treci...” (I 190), “să mira ce vor faci: merge-vor [...], au...” (IX 98), cf. şi II 121, m i, 78, VI134, Vn 134, VIH.52, IX 53; Cron.: “să fece foamete preste tot locul, şi să mira Isaac ce va face” (f. 15r), “să mira cum vor face să facă samă lui Iosif” (f. 19v), “să mira cum va face să-şi răscumpere de cătră împăratul” (f. 118v), cf. şi f,10r, 30r, 40r, 51v, 93v, 95r, 136v, 165r, 220v, 231v, 238r, 268v, ' 297.v, 432r, 440r, 446r, 449v, 450r, 503v, 574r; DVS: “avea frică şi să mira ce va face” (sept., f. 17r), “mirîndu-să ce va face împăratul...” (noiem., f. 128v), cf. şi oct., f. 85v, iun., f., 146v,, 149r; DC: “să mirară cum va faci” (f. 260'), cf. şi f. 263r. ' ‘ ; - : 9. în Her. apare o singură dată vb. I mîna “a trimite”: “să si- • lească Cleomen să-l pui împărat, şi cela să mîi, oastea la Eghina” (VI , 65). Tot o singură dată l-am întîlnit şi în Cron.: “am ,şi minat vărtaş oameni împărăteşti să-l păzască” (f. 4510; în alte locuri este folosit 236 aici, în contexte similare, vb. trimite (f. 95r, 298r, 302r, 320v, 326r, 424v), mina putînd fi astfel înlocuit de un copist. Acest verb apare însă frecvent în scrisorile lui Dosoftei. De exemplu, în DVS: “îndată mînă împăratul de-1 adusă” (sept., f. 5V, cf. şi 16r), “audzînd de svîn-tul, au minat rugători de l-au chemat” (noiem., f. 128v, cf. şi 116V, 125v, 136v), “mînă de-1 adusară naintea sa” (dec., f. 214r, cf. şi 239r, 240v), cf. şi.ian., f. 4V, mart., f. 40r, 51r, 61v, apr., f. 73r, mai, f. 116v, iun., f. 146r, iul., f. 5V; în DC: “şi oblicind rîmlenii, minară pre Malie voivodul cu oşti” (f. 770, cf. şi f. 214v, 234v, 276v, 286r, 286v. 10. Expresia a se umple de mînie “a se mînia tare; a se enerva” apare o singură dată în Her.:' “auzind împăraţii tătărăşti cuvîntul acesta [...], să împle de mînie” (IV 128). Ea se întîlneşte des în Cron.:- “dac-audzî Pentefrei aşe, să împlu de mînie...” (f. 21r), “să împlu de mînie ca un leu” (f. 256v), “împăratul să împlu de mînie spre fiiu-său” (f. 415r), cf. şi f. 102v, 104r, 117r, 172v, 223v, 230r, 265r, 447v, precum şi în DVS: “deaca le vădzu, să-mplu de mînie “ (dec., f. 194r)f împlîndu-să de mînie, au izgonit pre toţ” (mart., f. 26r, cf. şi 51r), vezi şi oct., f. 67v, mai, f. 134v, iul., f. 6V. Această expresie apare o singură dată şi în ACM: “să împlură de mînie cărturarii şi fariseii” (f. 49v), traducere a lui Nicolae Spătarul remaniată, probabil, de acelaşi traducător al Cron. (vezi în prezentul volum studiul Altă traducere necunoscută..., 7.). în celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul nu mai apare. în VT, de exemplu, am întîlnit verbul îmriî-nia: “şi el nu aşe să înmîniâ” (f. 269v, îs. 10, 7) şi expresia a se înfo-ca cu mîniile: “şi înfocîndu-să cu mîniile, îndată a lui Andronic rao-horîta haină luînd...” (f. 434r, 2 Mac. 4,38), “şi încă viu fiind, şi înfocat cu mîniile...” (f. 441v, 2 Mac., 14,45), în MD: “fiind de mînie biruit’ (f: 225r), iar în MP: “cu mult mînios şi scîrbit” (f. 345r). 11. Expresia a nu lăsa (rămîne, scăpa) (nici, măcară) de poveste “a-ucide pe toţi”, care apare o singură dată în Her.: “socotea nici de poveste să nu, lasă vrun grec” (VIU 6), este folosită de mai multe ori în Cron.: “n-au rămas den cîţi au fost acolo tiici unul, în-cai să să fie întors la Eghipet pentru povestea” (î. 38v), “şi au perit toţi galii, de n-au rămas măcară unul să margă în ţara lor de poveste” ,(f. 1481), “cît nu va lăsa necăiuri călugăr de poveste” (f. 2181), “de nu rămasă măcară una de poveste” (f. 3211), cf. şi f. 35 lv, 41 lv, 237 44 lv, iar o dată în DPV: “De n-au scăpat unul de poveste I Să-ntoar-că la urmă să dea veste” (ps. 105, v. 39). 12. Locuţiunea verbală a veghea voie “a favoriza, a părtini” apare o singură dată în Her.: “Iar Solon, nimică veghindu-ivoie, zisă...” (I 30). Această locuţiune şi sintagma voie vegheată “favorizare, părtinire” se întîlnesc frecvent în Cron.: “nice mitelor nu să potriviia, nice voie nemărui nu veghea” (f. 163v), “de vei vedea că fac vro strîmbătate, să nu-m veghi voie căce sînt împărat, ce să-mi tai capul” (f. 164r), cf. şi f. 273v; “să facu vonic Moisi în toată vîr-sta ş-avea voie vegheată în toată curtea lui faraon” (f. 29v), “l-au priimit pre-ngă sîne şi-i fece cinste mare şi voie vegheată’ (f. 62r), “avea voie vegheată mare de la împăratul” (f. 149v); cf. şi f. 483r, 484r, în DPV: “Cînd vei veni cu pohoaie, / Nimărui n-ii veghea voaie” (ps. 49,, v. 10), “Pre-aceia ce-ţ veghe voaie, / Să nu ducă-n veci nevoaie” (ps. 102, v. 63), “Acolo vor şedea pre giudeţe7 Scaune, neveghind voaie-n feţe” (ps. 121, v. 18); “A ce faceţ lege strîm-bă, / în voie căutînd vegheată / A vinovâţ pentru plată? “ (ps. 81, v. 7), în DVS: “căce nu veghea voia nimărui la dereptatea în giudeţe” (ian., f. 36v); “avînd voie vegheată la-mpărăţîie” (noiem., f. 185r), în DC: “că nu-ţ va veghe voie, daca vei greşi” (f. 56v)- 13. In Her. apare de cîteva ori vb. a (se) împlătoşa şi mai des adj. şi s.m; împlătoşat “îmbrăcat cu platoşă”: “au zis slugii de l-au implătoşat şi l-au băgat în tabără” (VII 229), cf. şi 1172, II 152; “10 mii de oameni împlătoşaţiI” (VII 173), “1000 de împlătoşaţi” (IX 17) cf. şi IV 160, V 111, VH 158, 202, 217, VIII 95, IX 11, 28, 29, 30. Prin aceste cuvinte sînt traduse vb. o7rX.i^co şi s.m. ort^ixriq. în VT apare adj. înzăoat (f. 420r, 1 Mac. 4, 7, f. 422r, 1 Mac. 6, 35, f. 422v, 1 Mac. 6, 43), prin care este tradus participiul vb. GtopaKiCco, iar în alt loc s.m: orcXocpopog este calchiat prin'sintagma purtător de platoşă: “platoşe a purtătorii de platoşe” (f. 187r, 2 Parai. 14, 8). Adj., s.m. împlătoşat nu apare nici în VT, nici în altă traducere a lui Nicolae Spătarul. Vb. a (se) împlătoşa şi adj. împlătoşat se găsesc însă în Cron.: “s-au împlătoşat tot în her şi ş-au pus coiful în cap” (f. 137v), “ca un viteaz îndzoat, împlătoşat” (f. 120r), “oameni tot împlătoşaj şi încoi- 238 ■ faţ” (f. 144r), “oameni călări, şi împlătoşeţ şi încoifaţ” (f. 182r), “cu sabia zmultă în mînă, îndzuat şi împlătoşat" (f. 454r), cf. şi 273, precum şi în DC: “suliţe, fuşturi de zvîrlit şi un viteaz împlătoşet în cotigă” (f. 44v). 14. în Her. apare de cîteva ori s.m. suliţaş “lăncier” (1103, VII 41, 55, 103, VUI 90), prin care este tradus s.m. aixţiotpopoq. Acest cuvînt nu apare în VT, unde sinonimul său s.m. Soputpopoi; este calchiat prin sintagma purtător de suliţă (f. 433r, 2 Mac. 3, 23, f. 450r, col. 1, 4 Mac. 6, f. 450v, col. 2,4 Mac. 8, f.'451r, col. 2, 4 Mac. 9, f. 451v, col. 1, 4 Mac. 9, f. 452r, col. 1, 4 Mac. 11, f. 454r, col. 1, 4 Mac. 17). S.m. suliţaş se găseşte însă în Cron.: “80 de mii de suli-ţaş" (f. 801). 1 15. în Her. apare de două ori adj. arătos “voinic, bine făcut; chipeş”: “văzînd pre Darie om arătos şi amintirile cu un noroc” (HI 139), “i-au ales cărei era arătoşi şi facusă undeva şi cîte o vitejie” (VIII 113). . în VT este folosit sinonimul vederos: “şi acesta au lovit pre omul eghipteanul, om vederos” (f. 142r, 2 Reg. 23, 21), “om vederos” (f. 175r, 1 Parai. 11,23), “omul vederos şi iute la lucrurile lui la împăraţi trebui a dvori” (f. 258r, Pild. 22, 29). Adj. vederos “chipeş; de cinste, însemnat” se găseşte şi în DVS: “împăratul şi cu noi sîn-tem vederoş şi domnim” (oct., f. 59v), “om vederos, de viaţă şi plin de avere” (noiem., f. 1 llv), “din rudă ca aceasta luminată şi vederoa-să fiind svîntul” (dec., f. 216r), “cinsteş la stat, vederos şi luminat în bunătăţ” (dec., f. 222r), DC: “era vederos şi viteaz, deci fu stratig” (f. .2161), “l-au priimitu-1 bucuros, vădzîndu-I vederos şi statnic” (f. 266v), “tînără frumoasă şi vederoasă’ (f. 268r). în Cron. se întîlnesc însă atît adj. arătos: “era Saul om mare la trup şi arătos” (f. 62r), “au ieşit o muiere luminată şi cu podoabe împărăteşti, şi cu dînsa mulţîme de slujitori îmbrăcaţ şi' arătoşi" (f. 305v), “era om cu chip şi arătos” (f. 313v), cît şi sinonimele sale arătător. “că era tînăr şi om foarte frumos şi el [Alexandru Paris], şi om arătători, şi cu chip” (f. 133r), “fiind om şi viteaz, şi arătători, şi cu chip”(f. 327r), şi vederos: “frumuseţele lui, şi tot chipul Iui cel vederos” (f. 1171). Este posibil deci ca şi adj . arătos, care nu este folosit 239 în alte traduceri ale lui Nicolae Spătarul, să fi fost introdus în Her. de remaniatorul acestei traduceri. Nu putem şti cum era tradusă de Nicolae Spătarul fraza din IU 139 citată mai sus, dar Herodot spune acolo că Darie se arăta interesat să cumpere o haină de la Siloson, nu că era “om arătos". Se vede că remaniatorul a “corectat” fraza fără să mai consulte textul original, cum de altfel se constată şi în alte locuri. 16. Urmărind în cartea I din Her. frecvenţa adverbului anume “numit astfel” şi a locuţiunilor adverbiale corespunzătoare pre anume şi pre nume, am constatat că la început apare o singură dată pre anume: “fata împăratului, pre anume Evropa” (paragraful 2), formă care l-a determinat pe L. Onu să se întrebe, în glosarul ediţiei (la pre nume), dacă nu este o coruptelă, după care este folosit de cinci ori consecutiv pre nume (paragr. 2, 8, 23,43, 60), apoi, alternativ, de patru ori anume (parag«-71, 92, 152, 209) şi de şase ori pre nume (paragr. 84, 96, 144, 179, 205, 209). Aşadar, de 11 ori pre nume, de patru ori anume şi o dată pre anume. Raportînd această situaţie la frecvenţa adverbului anume şi a locuţiunii adverbiale pre nume (căci pre anume nu mai apare) în cărţile următoare din Her., am constatat în ele o descreştere semnificativă a numărului de apariţii ale locuţiunii pre nume. De exemplu, dacă în cartea a Ht-a pre nume apare de şase ori ((paragr. 30 (x 2), 68, 85, 120, 138), iar anume de patru ori (paragr. 4, 50, 88, 145), în cartea a IV-a pre nume apare tot de şase ori (paragr. 12, 78,: 154, 159, 160, ,162), în timp ce anume se întîlneşte de 18 ori (paragr. 5, 17, 78, 84, 108, 138, 145, 150, 151, 154, 155, 158, 159, 160, 161 (x 2), 165, 175). La fel şi în cartea a Vl-a, pre nume apare de două ori (paragr. 71,127), iar anume de nouă ori (paragr. 14, 39, 71, 79, 85, 86, 102, 109, 119). < Şi acest fapt arată că traducerea Istoriilor lui Herodot a fost remaniată de traducătorul cronografului “tip Danovici”, care a redus în textul remaniat frecvenţa locuţiunii adverbiale pre nume, înlocuind-o înfavun loc cu pre anume, iar în alte locuri cu adv. anume. După cum atestă traducerea Mîntuirii păcătoşilor, Nicolae Spătarul folosea locuţiunea adverbială pre nume. De exemplu, în MD: “era un croitori pre nume Ioan” (f. 196r), “un boierin pre nume Ghiorghie” (f. 196v), cf. şi f. 194v, 197r, 198r, 198v, 207r, 213r, 214r, 216v, 223r, 226v, 229r, 240 238r, 239v, 241r, 250v, 251r; în MP: “un egumen [...] pre nume Antonie” (f. 63v), “un sihastru pre nume Marco” (f. 1201), cf. şi f. 96v, 259v, 273v, 347r, 347v, 369\ 374r. în VT am întîlnit atît prenume (f. 259v, Pild. 27, 15) cît şi pre anume (f. 444v, col. 2, 3 Mac.), datorat probabil primului revizor al traducerii. în CIC (f. 261r), CIM (f. 254v, 264r) şi ACM (f. 55v, 122v) apare adv. anume. Lipsa loc. adv. pre nume din aceste traduceri ale lui Nicolae Spătarul se poate datora remaniatorilor lor. în Cron., unde nu se întîlneşte loc. adv. pre nume, apare frecvent forma pre anume: “un om [...] pre anume Noe” (f. lr), “unui om ce-1 chemă pre anume Elcana” (f. 60r), “un împărat pre anume David” (f. 276r), cf. şi f. 18v, 51% 60v, 63r, 93v,'97v, 98v, 120v,127r, 13lr, 132v, 204v, 26 lr, 334r, 368v, 414r, 473v, 520v şi altele, alternativ cu adv. anume: “un fecior a lui Ham, anume Hanaan” (f. 5V), “o slujnică, anume Agar” (f. 8V), cf. şi f. 2r, 6V, 7r, 15v, 17r, 28v, 32v, 47v, 51r, 52r, 61r, 63r, 166r, 215r, 242r, 258v, 259v, 261v, 422v, 519r şi altele. : - . . Adv. anume apare şi în scrierile lui Dosoftei. De exemplu, în DVS (sept., f. 5V, oct., f. 65v, noiem., f. 15lr, dec., f. 218v, 243v, mart., f. 40v, iun., f. 138v), şi în DC (f. 167r, 206v, 255v, 3181). 17. în Her. este des folosită locuţiunea prepoziţională afară din (de) “cu excepţia”: “şi afară din bir, mare venit ia şi dintru acest lucru” (III 117), cf. şi IV 87, 90, 198, 202, V 3 (x 2), 104, 115, VI 5, 53, 62, VII 21, 29, 51, 83, 95, 106, 107, 110, 161, 196, 212, IX 70, 71. Această locuţiune apare des şi în VT: “să nu fie ţie alţi dumne-dzăi afară den mine” (f. 36v, leş. 20, 3), cf. şi f. 57v, Lev. 23, 38, f. 78r, Deut. 1, 36, f. 87r, Deut. 20, 14, f. 103r, Iosua 22, 19, f. 134r, 2 Reg. 7,22, f. 141v, 2 Reg. 22, 32, f. 163r, 4 Reg. 12, 3, f. 210r, Est. 4, 16, f.'253r, Pild. 7, 2, f. 280v, Is. 44,6, f. 427v, 1 Mac. 11, 70, şi altele, precum şi în MP: “să posteşti [...] tot anul miercurile şi vinerile, afară den cele 12 zile a Născutului” (f. 22v), cf. şi f. 118v, 184v, 192v. Este deci caracteristică limbii lui Nicolae Spătarul. în Her. apare însă de mai multe ori şi locuţiunea prepoziţională sinonimă alegînd din (de), care nu se găseşte în celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul: “împăratului celui mare este împărţit tot pămîntul pentru hrana lui .şi a oştilor, alegînd dm biruri” (1192), cf. şi I 93, H 4,77, 86, IC 107, 122, 125, IV 13,53, V 31, VI33. 241 Analizînd frecvenţa în text a acestor două locuţiuni, constatăm că, pînă la cartea a IV-a, alegînd din (de) apare de opt ori, iar afară din (de) o singură dată, în cărţile IV-VI ele alternează, mai frecventă fiind locuţiunea afară din (de), iar în cărţile VII-IX apare frecvent numai aceasta. Putem deci conchide că locuţiunea alegînd din (de) a fost introdusă în Her. de remaniatorul traducerii, care a înlocuit cu ea, la început în mod consecvent, locuţiunea afară din (de) din textul lui Nicolae Spătarul. Locuţiunea alegînd din apare în Cron.: “şi închipuinţa lui într-un ipostas, alegînd den nenăscut şi de părinţîie” (f. 560v, unde vb. alege “a excepta” este folosit şi în alte locuri), “să fie exarh a tot Pe-loponisului, alegîndu-să den locurile Ierusalimului” (f. 464r), cf. şi f. 461r, 461v. Vb. alege “a excepta; a părtini, a favoriza” se întîlneşte frecvent şi în DPV: “Să giudece lumea ne-alegînd în feţe” (ps. 9, v. 18), “Iacă vă dzîc să-nţălegeţ / Şi pre nime să n-alegeţ” (ps. 81, v. 10), cf. şips. 44?, 14, 93\ 2,9&, 16,118\ 18, 138. 18. în Her. apare de şase ori s.f. oaste într-o construcţie neobişnuită: “aleasă 50 mii de oaste şi trimisă...” (HI 25), “lăsînd acolo cu dînsul 80 de mii de oaste” (IV 143), “să-mi dai 300 mii de oaste aleasă” (VIU 100), cf. şi VIII 113, IX 66, 96. Nu am întîlnit această construcţie în celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul. Ea apare însă frecvent în Cron.: “era 1000.de mii de oaste [...], iara Asa avea numai 500 de mii de oaste” (f. 801), “doi voivodz a împăratului cu dzece mii de oaste” (f. 444v), cf. şi f. 303v. 304r, 308v, 351v, 352v, 398r, 398v, 453r, 453'V 458r, 474r, 496v, 501r. Această construcţie apare şi în DVS: “strînsără 120 de mii de oaste” (oct., f. 85r). Tot aici se găseşte şi construcţia similară cinci mii de nărod: “înmulţind cinci pîini la cinci mii de nărod” (mai, f. 135v), existentă şi în DM (f. 79v), despre care D. Puşchilă afirmă că este “traducere ad litteram după slavonă”13.; Acelaşi paralelism între Her., Cron. şi DVS există şi în cazul sintagmelor om de oaste şi om de.război. De exemplu, în Her.: “şi oamenii cei di oaste a Misirului n-au fost vrînd să oştească” (II 13 Vezi D. Puşchilă, Molitvenicul lui Dosoftei, în “Analele Acadcmiei Române. Memoriile Secţiunii literare”, seria II, tom. XXXVI,1913-1914, p. 99. 242 141)”, “să nu să calci de oameni de oaste” (VII 173), “240.000 eghipteni oameni de război' (II 30), “vor cunoaşte cum sîntem oameni bărbaţi de război foarte” (VH 9), cf. şi IX 30; în Cron.: “ş-au luat cu sîne 32 de mii âe,oameni de oaste" (f. 52v), “ş-au găsit numai oameni de oaste 1000 de mii” (f. 62v, cf. şi 440v, 476v, 499r), “tot oameni vîrtoş de război’ (f. 80r), “era într-o catargă cîte 100 de oameni de război” (f. 26lr); în DVS: “[era] om de oaste de nărocul său” (dec., f. 2360, “să dede a fi om de oaste” (ian., f. 25v), cf. şi: “un steag ăe vonici. de oaste" (oct., f. 68r, cf. şi noiem., f. 99v), “slujitori de oaste de cin” (noiem., f. 135v, cf. şi febr., f. 73r, iu!., f. 1 lr). 2.2. Traducerea Istoriilor lui Herodot şi scrierile lui Dosoftei au şi alte particularităţi lingvistice comune, care nu se găsesc însă şi în Cron. De exemplu: . l.,în Her. apare o singură dată s.f. fericinţă “fericire”: “ştiind fericinţa ominească cum nici într-un chip stă într-un loc” (I 5). In studiul, filologic al. ediţiei din. 1984 a,acestei traduceri (p. 600), L. Onu I-a considerat un derivat neobişnuit produs de Nicolae Spătarul. Este adevărat că în traducerile lui se întîlnesc mai multe derivate neobişnuite similare, dintre care dovedinţă “dovedire” (VT, f. 449r, col. 1,4 Mac. 3, MD, f. 218r, MP,f. 157r, 388r, ACM, f. 9r, 18v, 67v, 75v, 77r, 157v) şi iubinţă “iubire” (CIC, f. 267r, şi MD, f. 1930 sînt, probabil, creaţii ale sale. Derivatul fericinţă, care nu se întîlneşte în celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul, este însă o particularitate a limbii lui Dosoftei, în scrierile căruia apar de asemenea numeroase derivate cu suî.-inţă. Pentru fericinţă, cităm spre exemplu DPV (ed. 1974, titlul ps. 1, p. 27, şi comentariul la ps. 28, p. 193), DM. (f. 1290, DVS (o'ct.; f- 52r, noiem. f.. 166r, 171v, dec., f. 234r, ian., f. 12v, febr!, f. 55v, mart., p. 6, f,45r, 58r, apr., f. 75v), DC (f. lv, 121r, 176r, 349v). Este surprinzător faptul că în DLR şi în alte dicţionare nu a fost înregistrat acest cuvînt. Prezenţa lui fericinţă la începutul traducerii Istoriilor lui Herodot poate fi deci o mărturie a intervenţiei lui Dosoftei în acest text. . . - 2. în Her. apare de trei ori s.f. lance, alături de s.f. suliţă, în următoarele contexte: “Zici sîngur cum visul au arătat cum de o lance de suliţă voi peri; dară la gligan ce mîini sînt, sân ce, lance, ca să mă omoară pre mini? [...] Iară acmu, de vreme ce zici de suliţă, război 243 nu avem cu oamenii, să mă tem de suliţă' (139), “dînd cu o gedea să lovască gliganul, el greşi pre gligan şi lovi pre fiiul lui Crisos de muri. Acesta, lovindu-să de lance, împlu visul ce văzusă Crisos” (I 43). în primul citat, prin sintagma lance de suliţă şi prin s.f. lance este tradusă sintagma ai^ri oi8r|per| (alx|XT) “vîrf, bold, colţ”, oiSriperi “de fier”), care în paragrafele precedente este tradusă prin sintagma suliţă de fier: “arăta visul cum îl va lovi o suliţă de fier şi-l va omorî” (I 34), “o vedere de vis [...] rrii-au arătat cum puţin vei sa trăieşti, pentru că de o suliţă de fier vei fi perit” (I 38)14. în acelaşi citat din I 39, s.f. ai%ţir|, nedeterminat de criSi-pâr), este tradus prin suliţă, iar în 143 prin lance. Evident, sintagma suliţă de fier din I 34 şi 38, care putea fi şi în 139, în manuscrisul traducătorului, este neclară, pentru că o suliţă, în accepţia obişnuită a termenului, nu poate fi de fier, ci doar cu vîrfulei ascuţit de fier sau de alt metal. Ca atare, remaniatorul textului, probabil, înlocuieşte sintagma suliţă de fier cu sintagma lance de suliţă şi s.f. lance, cuvîntul lance avînt aici sensul “vîrf metalic ascuţit”. în continuare lance nu mai apre în text, iar vîrful metalic ascuţit al suliţei şi al săgeţii este numit/zer, cum sînt traduse s.f. odxiiri în 1215: “la sigeţi/zera/e şi la suliţi le fac tot de aramă”, şi s.f. XoyxT), cu acelaşi sens, în VII 40: “cu suliţăle în gios, ţiindu-le cu fierăle spre pămînt”. Cf. şi hieră de sigeţi (IV 70), fier de sigeată, fieră de sigeţi (IV 81), hierul si geţii (VIII 128). în ediţia din 1984 a Her., L. Onu credea că, în 139, în sintagma: “de o lance de suliţă’ avem o “traducere dublă”, adică o‘glosare a neologismului lance prin suliţă, şi transcrie textul astfel: “de o lance, de suliţă”, iar în notă explică: “de suliţă trad. dublă (vezi de o lance preced.)”. Noi considerăm greşită această emendăre şi vedem în .folosirea sintagmei lance de suliţă şi a s.f. lance o încercare a remania-' torului traducerii de a indica sensul adevărat cu care fusese folosit de traducător cuvîntul suliţă (eventual şi sintagma suliţă de fier) în locurile respective. 14 în Iraduccrea modernă a Istoriilor lui Herodot, elaborată de Adelina Piat-kowski şi Felicia Vanţ-Ştef, Bucureşti, 1961-1964, această sintagmă este tradusă vîrf de fier. 244 în secolul al XVII-lea, singurul cărturar din Moldova care foloseşte neologismul lance, mai ales cu sensul special: “vîrful metalic ascuţit al săgeţii şi al suliţei; vîrf sau lamă ascuţite, sabie”, este Do-şoftei. De exemplu, în DPV: “Are săgeţ amînă scoase din tulbiţă. / Arcul întins încoardă, lancea străluceşte, / De strică şi răstoarnă în ce să opreşte” (ps. 7, v. 35), “Că iată păgînii încordară arce, / Pun săgeţ în tulbă, să grijesc de lance, / Şi vin prin tunerec cu arce pre-amînă / întru să săgete pre cei fără vină” (ps. 10, v. 8), “Cu venin iute li-i arcul gata. / Fără de veste, cu lancea plină, / Vor să săgete cei fară vină” (p. 63, v..9), “Că puternicul îş face / Săgeţîle iuţ de lance, / Cu jeratec înfocate” (ps. 119, v. 10), “Aceştia-s săgeţ cu lănci călite, / De mînă puternic slobodzîte” (ps. 126, v. 11), cf. şi ps. 37, v. 3), 44, v. 19,,54,, v. 66, 56, v. 20, 77, v. 30, 82, v. 20; DVS: “Cu lance Ma-nuil în părţ tăiat două” (ian., f. 36v), “pre roată legat plină de lănci ascuţîte şi slobodzît cu roata din.deal la vale” (apr., f. 92v), “Lui Harfe cu lance cap tăiară” (iul, f. 12v), cf. şi sept., f. 33r, noiem., f. 109v, 115r, dec., f. 199v, 201v, 218r, ian., f. 12r, 23v, 41v, 44r, 48v; în DC:, “băgîndu-i în focuri şi în roate cu scripeţi, în cuţite şi-n lănci” (f. 98r). ’ Cu acelaşi sens apare cuvîntul lance şi în VT: “şi fuştele suleţii lui ,ca sulul pîndzariului, şi lancea lui de 600 sicii de fier” (f. 124r, 1 Reg. 17; în B: “şi lemnul suleţii lui ca sulul pîndzariului, şi fuştele lui de 600 de.sicle de fier”), “cu lancele ochilor au sărit...” (f. 216v, Iov 16, 10; în B: ţaglele), “şi vor tăia săbiile lor la pluguri, şi lancele lor spre .seceri” (f.;267r, Is. 2, 4; B: fuştiurile). Şi aici însă, ca şi în Her., cuvîntul lance a fost introdus de remaniatorul traducerii, care se dovedeşte a fi Dosoftei. în alte locuri din VT şi în celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul nu se mai întîlneşte acest neologism. , - 3. în Her. apare de două ori s.f. zână “muză”, prima dată în titlul traducerii: “care istorie în nouă părţi se împarte, carile să cheamă muse, adecă zine, pentru dulceaţa cuvintelor”, iar a doua oară la sfîrşitul cărţiiT: “Sfîrşitul cărţii dintu a Iui Irodot, ce să zice zina dintîi şi Clio”. în;celelalte.traduceri ale lui Nicolae Spătarul nu se mai întîlneşte acest cuvînt. Este de presupus că a fost introdus în Her. de către Dosoftei, remaniatorul traducerii, în scrierile căruia s.f. zînă “zeiţă, muză” se întîlneşte frecvent. De exemplu, în DVS: “idolul Afro- 245 ditei, Venerii, dzînei spurcăciunelor” (sept., f. 18r), “idolul dzînei Ar-temidei” {ibid., f. 28v, cf. şi 29r), “Că erai ca o dzînă de frumoasă” (mart., p. 6), “să jărtvască Afroditei strigoaiei, dzînei pîngăriciunilor” (mai, f. 135r), cf. şi noiem., f. 180v. într-un loc s.f. muză este glosat prin zînă, ca şi în Her.: “şi pre alalte muze, a înţălepciunilor dzîne’’ (noiem., f. 164v). în alte locuri apar şi s.m. zînoi “zeu”: “popii lui Apolon dzînoiului” (sept., f. 30r) sau zîn: “defăima naintea tuturor dzînii elinilor” (oct., f. 62r, cf. şi 62v); în DP: “dzîna dragostelor [...], o chema acea dzînă Chipra şi Afrodita” (f. 123v, a doua paginaţie), “Atina, ifema-nţălepciunii” (f. 124v); în DC: “Afrodita, dzîna spurcăciunilor” (f.5v, cf. şi 13v). * 4. în Her. apare expresia a se dâ în viaţă “a stabili relaţii apro- piate; a trăi împreună”: “şi văzînd ceilalţi voinici, într-acest chip să dederă în viaţă cu eli împreună şi cu celelalte amazoane” (IV I 13). In celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul nu mai apare această expresie. în secolul al XVH-lea (după informaţia din 'fişierul DLR), se întîlneşte numai în scrierile iui Dosoftei; în DPV: “Sileşte cu Domnul să te dai în viaţă” (ps. 36, v. 9), “Bine este a tot omul / Să să dea-n viaţă cu Domnul” (ps. 91, v. 2), “Nu s-au dat cu mine-n viaţă / Cel cu inemă sămaţă” (ps. 100, v. 15); în DVS: “şi dîndu-mă în viaţă cu Petră, l-am întrebat să-m dezlege nepriceperea ce aveam” (noiem., f. 150v), “acolo sădede în cunoştinţă{marg.: viaţă] cu dum-nedzăiescul Pavel” (ibid., f. 179v). Expresia ase da în cunoştinţă, cu acelaşi sens, mai apare în DPV, în comentariul la ps. 86: “Rahaăva blîdniţa [...], căci s-au dat în cunoştinţe cu iscoadele lui Isus, fiiul lui Naviin...” (ed. 1974, p. 607). ’ ': . " 1 ' 5. Alături de locuţiunea adverbială pre lesne, folosită frecvent (vezi glosarul ediţiei din 1984), ca şi în celelalte traduceri ale lui 'Nicolae Spătarul, în Her. apare o singură dată şi locuţiunea adverbială sinonimă cu lesne: “să poată apuca lucrurile mai cu lesni, ucisă pre toţi...” (DI 143). Această locuţiune este caracteristică limbii lui-Dosoftei. De exemplu, în DPV: “Că tu, Doamne svinte, cu lesne ni-i scoate...” (ps. 67, v. 95), “Şi de boală cu-lesne să-ntramă” (ps. 72, v. 12), “Şi ca de vînt cu lesne s-or strînge” (ps. 77, v. 116), cf. şi ps. 73, ' v. 63, ps. 89, v. 27); DVS:'“apoi toate le-au fost cu lesne'' (im., f. 41r), “carile nu-i cu lesne a le scrie” (apr., f. 94r, cf. şi 69v); DC: “nu 246 , să cu lesne pot spune” (f. 359v, cf. şi 322v). 2.3. In Her. cîteva toponime vechi greceşti sînt înlocuite sau glosate prin corespondentele lor neogreceşti sau turceşti. Aceasta este însă o particularitate de traducere şi a Cron., unde se întîlnesc şi cazuri de înlocuire ori glosare a unor toponime greceşti prin corespondenţele lor de origine slavă sau prin calcuri slave după termenii greceşti respectivi, iar faptul că unele glosări din Her. sînt formulate în mod similar sau chiar identic cu cele din Cron. poate constitui un indiciu că ele se datoresc, ca şi particularităţile lingvistice discutate mai sus, remaniatorului traducerii lui Nicolae Spătarul. De exemplu: “Tenidos, ce-izic acmu Bogceada” (I 151, cf. şi VI31, 41), “şi scala, căriia îi zic elineşti Crimni, ce să înţălegi «ripi» (acum îi zic Crîm)” (IV 20), “Calhidon (acum să cheamă Cadicheoi)” (IV 85, cf. şi 114), “spre Petrile Negri (unde zic Mavrosmilos acum)” (N 85). Alături de Peloponisos (şi var.; vezi Indicele ediţiei din 1984), în Her. apare de două ori, în cartea I, şi Moreea, denumirea neogrecească a regiunii respective: “şi mai mult de ţara Moriei o supusără laconii” .(168), “[ionii] şi cînd lăcuiala Moreea, încă era în 12 simin-ţii împărţiţi”. (I 145), iar numele insulei greceşti Xioq a fost înlocuit peste tot cu numele corespunzător turcesc Sacîz (în 11 locuri; vezi Indicele citat şi p. 528 din studiul filologic al ediţiei; cf. şi sacîzanî). ’ în Cron.: “Samaria, carea să cheamă acmu Sevastin” (f. 85v), “Vizantia [...], carele să cheamă acmu Ţarigradul" (f. 99r, cf. şi 1761), “Constantinagrada, iară noi îi ducem Ţarigrad’ (f. 176r, 181v, 201r, 222v, 228r, 234r, 582r; pentru Ţarigrad, cf. şi f. 284r, 294v, 301rv, 451r; în orig.: Kcovaxcxvxi.vowi:o?ac;), “Adrianagrada, adecă Udriul” (f. 164r; în orig.: 'ASpiavotmoTaţ, termen tradus peste tot prin corespondentul său slav Udriu, cf., f. 167v, 356r, 429v, 466v, 470v, 47 lr, 490r, 504r, 507v), “este la Ţarigrad un loc larg ce să cheamă greceşte Ipodrom, iară turceşte Âtmeidan, cum am dzîce româneşte «loc de cursul cailor»” (f. 274r), “la Ipodrom, ce să dzîce acmu Atmeidan” (f. 3500, cf. şi f. 181v, 229r, 272v, “la Zlatagrada, adecă la.ScutarF (f. 294v; în orig.: XpioojioXig; în alte locuri apare în original şi termenul Eicomapi, cf. f. 254v, 314r), “la Cetatea de Aur, ce-i dzîce acmu ScutarF (f. 360r, 3661), “la Scutari, ce să dzîce 247 greceşte Cetatea de Aut” (f. 434v), “în ostrovul Hersonului, adecă în Crîm” (f. 3110, “ostrovul Hersonii, carele să dzîce CrimuF (f. 3171), “strîmtoarea danei, ce să dzîce acmu Baluclavă” (f. 320r), “poarta cea de vînat ce să dzîce acmu Balata” (f. 3210, “la Peloponis, adecă la moraif (f. 4001), “ţara Peloponisul, carea să cheamă Moreă; de unde sînt grecii moraiţîF (f. 476r, cf. şi f. 5700, “fiind naşterea patriarhului de la Mareea” (f. 490r, cf. şi 3250, “la cetate la Distra, cei dzîc acmu Drîstor” (f. 421v). Ca şi în Her., numele insulei Xioq este înlocuit peste tot prin corespondentul său turcesc Sacîz (f. 442r, 477r, 516r, 519r, 522r). Unele glosări similare cu cele din Her. şi Cron: menţionate mai sus se găsesc şi în DVS sau.în DC. De exemplu, în DVS: “Peloponi-sul, adecă ostrovul moreanilor” (noiem., f. 172v), “luminatul ostrov Peloponisul, unde să cheamă Morea” (ibid., f. 176v), “Peloponisul [marg.: Morea]” (ibid., f. 1820, “Vizantia, unde-i acmu ŢarigrăduF (ibid., f. 176r), “Herson [marg.: Corsun, Crîm]” (mart., f. 230, “Her-son, ostrovul unde-i Crîmul” (apr., f. 83v), “Schitopol oraşul şchei-lor, adecă UdriuF (iul., f. 10v); în DC: “la Mesopotamie, ce să cheamă sîrbeşti Mejdorecie” (f. 1310, “stratigul UdriuluF (f. 2350, “stră-tigul Hiului [marg.: Sacîzului]” (f. 293v), “Aravfa cea bogată, cari să dzici acmu HintF (f. 333v). 2.4. In Her. se întîlnesc sporadic unele glosări mai puţin obişnuite, prin simpla alăturare în text la termenul sau sintagma glosată â cuvîntului ori a sintagmei prin care se face glosarea, în general fără â fi despărţite prin virgulă sau alte semne de punctuaţie. De exemplu: “sosind la cel praznic, la nedeea” (I 31), “la Spart is, scaonul laco-nilor” (II 113, III 46), “viind şi la Darie voroava, sfatul, zisă...” (HI 71; L. Onu, în ed. cit., p. 163 şi 654r655, numeşte aceasta glosare “traducere dublă”), “au de voie, au de [nejvoie, greşind vraja,'îşi plini, potca, nărocuF (IV 164; în ms;: nărocului, greşală de copist, iar s.f. potcă înseamnă “ursită”, nu “vrajă”, cum este explicat de L. Onu în glosarul ediţiei. în MP, MD şi CIM apare şi vb. a potci “a desemna; a decreta; a împlini ursita”; vezi Trad. MP, 4.34.), “iar tătarii, sachii aceştiia în cap avea...” (VII 64), “iar etiopii, arapii cei negri cu piei de leu şi de pardoşi era îmbrăcaţi” (VH 69), “300 de sparteani, laconi împlătoşaţi” (VII 200), “vestiţi sparteani, laconi” 248 (VII 224), “viteaz spartean, lacon” (VII 226). Acest mod de glosare nu se găseşte însă şi în celelalte traduceri cunoscute ale lui Nicolae Spătarul: sau atribuite lui. Este posibil deci ca glosările menţionate din Her. să aparţină remaniatorului traducerii, căci atît în Cron. cît şi în DVS.şi DC apar numeroase glosări similare. De exemplu, în Cron.: “Şchitia, ţara tătărascff’ (f. 5V)15, “un viteaz îndzăoat, împlătoşaf’ (f. 120r), “de la acei arapi, sarachinenF’ (f. 449v), “au trimis [...] treaba, deaania aceasta la împăratul” (f. 456r), “sarachinenii, arapii” (f. 457v), “cădzu pre mîna agarinenilor, turcilor” (f. 464v), “puterea agarinenilor, turcilor să lăţîsă” (f. 465"), “ismaiitenilor, agarinenilor şi sarachinenilor” (f.4731), “dzîseră să-i aducă o cnigă, carte, de beserecă să cetească” (f. 521r); în DVS: “toată Elada, ţara grecească’ (oct., f. 71r, cf. şi apr., f. 850, “svînta hlamidă, plaşca svîntului” (ibid., f. 87v), “avea un împărat, crai a lor”Xibid., f. 88v), “popind ea la aceia bodz, idoli” (dec., f. 242v), “[moaştele] înfăşîndu-le în năfrămi, şirince16 cu mirosuri, cu unsori scumpe” (ian., f. 2V), “svinţilor besrebnici, neluători de bani’ (ibid., f. 48r), “cu rmrnca doica, ce l-au aplecat” (mart., f. 33v), “Iosif imno-graful, peasnopiseţuT’ (apr., f. 69v), “era măscărici, pelevan, de îngî-na pre alţîi” (ibid.,t 840, “legea lor cea saraţinească, turcească’ (mai, f. 133v), “să jărtvască Afroditei strigoaiei, dzînei pîngăriciuni-lor” (ibid., f. 135r), “nepot, anepsei svuitului” (ibid., f. 139v), “aproape de ortfanotrofie, bolniţă de săraci” (iun., f. 138v), “acesta Chimi-nâ este munte, măgură în Asia” (iul., f. 2V), “Cetatea şcheilor, Schi-tâpoli” (ibid., f. 4r); în DC: “feci Eghipetul, MisiriuF’ (f. llr), “furind dumnedzăii, păpuşile tătîni-său” (f. 24*),.“să suirăpotîmichi, prepeliţă de coperiră tabăra” (f. 47r), “belciugi mare di băgat jărdii, părîngi di purtat” (f. 58v), “voi faci voroavă, legătură de paci” (f. 67r), “legile, pravilele ce-au tocmit” (f. 751), “să feceră orăşenii, cetăţenii omă- 15 Cf. şi: “numai tătarii [= sciţii] stau pre acea tocmală” (f. 202v), “împăratul schitilor, adecă a tătarilor “ (f. 354v), “la Schitia, adecă la ţara tătărasca' (f. 516). . 16 h DLR, s.v. şirincă, menţiunea că în acest citat cuvîntul “atribuie calitatea ca un adjectiv” nu este deci adevărată, chiar dacă în original după năfrămi nu este virgulă, cum nu este virgulă nici după mirosuri, glosat prin unsori. Lecţiunea înfăfişindu-le este eronată, în loc de mfăşindu-le. 249 noş” (f. 75v), “îi făcea jărtvă, corban” (f. 103r), “pentru smerenie, stidinţă” (f. 114r), “să-i facă pomeni, comîndărF (f. 1221), “nepot, anepsei Iui Prov împărat” (f. 128r), “monarh, samoderjeţ în tot Apusul” (f. 133r), “îl află în Ipodromion, Atmeidan" (f. 144r), “spitale de hrănit săracii, mişeii' (f. 164r), “ş-au îmbrăcat sac, zăblău” (f. 182v), “la limanul, vadul Siţeliei” (f. 223r), “stratigul, hatmanul Anatolii-lui” (f. 243v), şi multe altele. 2.5. Este posibil ca multe dintre numeroasele precizări, explicaţii sau comentarii aflate în Her., care, cum a arătat L. Onu în aparatul critic al ediţiei din 1984, reprezintă adaosuri la textul lui Herodot, să aparţină remaniatorului traducerii, nu lui Nicolae Spătarul. Particularităţile lingvistice şi de traducere citate în paragrafele anterioare îndreptăţesc această propunere. Un atare exemplu îl pot constitui următoarele propoziţii cauzale introduse cu conjuncţia ca aflate în construcţii similare atît în Her. cît şi în Cron. şi DVS. în Her.: “acesta bogaz cade în marea ce să cheamă Propondis, adică «înaintea Mării Negri», că Mării Negre Pondos îi zic grecii’' (IV 85), “Şi pusă numele Dimarit, pentru că s-au fost rugat tot nărodul, pentru destoinicia lui Ariston, să-i dea Dumnedzău fecior, că aşa să înţălegi Dima-ritos” (VI63; paragraful în care apare propoziţia subliniată este abreviat în traducere); în Cron.: “şi de pre atunce să cheamă aceea cetate Nicheea, că aşe i-au dzîs atunce svinţii oteţi, căce că nicheea să cheamă în limbă grecească «biruinţă», adecă cum au biruit pre spurcatul Arie" (f. 200v; comentariul subliniat nu este în Kigalasn, p. 220, nici în Dorotei18, p. 185), “şi născu pre Emmanuil, carele să în-ţălege «cu noi Dumnedzău», că emmanuil aşe să înţălege în limbă jidovască’ (f. 527v; comentariul subliniat nu este în Kigalas, p. 443, iar în Dorotei lipseşte capitolul respectiv); în DVS: “într-aceastaş dzî svinţii măcinici în Martiropol, şi preacuviosul Marutâ, ce-au făcut cetatea în numele svinţilor, că Martiropoli greceşte să dzîce «cetatea 17 Trimitem la unica ediţie a cronografului lui Matei Kigalas, Veneţia, 1650; exemplarul avut de Dosoftei în biblioteca se afală acum la BAR, cota CR n-170343. 18 Trimitem la cronograful lui Dorotei de Monemvasia, ediţia de la Veneţia, 1752, din care un exemplar se găseşte la BCU Iaşi, cota CR 111-372. 250 de măcenici»” (febr., f. 70r; comentariul subliniat nu se află în textul corespunzător din Mineiul grecesc, după care a fost tradus acest pa-saj). Probabil că nici următorul comentariu din Her.: “pentru că streinii caută stăpînului, iar nu ţăriF (II 163), adăugat în textul lui Herodot, nu apaitine lui Nicolae Spătarul, ci remaniatorului traducerii. De asemenea, este posibil ca nici următoarele comentarii să nu fie ale traducătorului: “[în descrierea ceremonialului unei jertfe la egipteni] postind mai nainte şi rugîndu-să, belesc apoi boul” (II40), “certă Feretima, fata liii Vatos, pre varchei, şi certată fu şi ea de la Dumnedzău” (IV 205), “şi sămn de strigători de oaste încă să arătă, pre o scîndură stîrid. Iar această veste aşa veni, pentru că Dumnedzău multe poate face” (IX 100), ci mai curînd ale remaniatorului traduceri^ care era cleric19. Comentariul privitor desigur la asediile din anii 1645 şi 1649 ale cetăţii Candia (din insula Creta) de către turci: “(care nu o pot turcii lua acum)” (IU 59) poate fi atît al traducătorului cît şi al remaniatorului. 2.6. Fireşte, s-ar putea cita din Her. şi alte particularităţi lingvistice sau stilistice comune cu Cron. şi cu scrierile lui Dosoftei, care pot constitui dovezi că traducerea Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul a fost remaniată. Unele dintre ele sînt semnalate şi în studiul precedent din prezentul volum, Traducerea cronografului numit “tip Danovici”..., 3.3., nr. 12, 23, 51, 52, 59. G delimitare mai strictă între stratul lingvistic al remaniatorului şi cel al traducătorului este însă imposibilă, ca şi în cazul textului remaniat al traducerii Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul. Considerăm totuşi suficiente exemplele citate pentru a releva şi în acest caz adevărul istorico-literar. -;!- 19 Vezi în prezentul volum studiul precedent, Traducerea cronografului numit “tip Danovici’’..., 6. Mărturia unor comentarii moral-religioase... 251 3. în ce a constat remanierea acestei traduceri a Iui Nicolae Spătarul? 3.1. Am încercat să demonstrăm în capitolele precedente că textul cunoscut al traducerii Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul a fost remaniat de către traducătorul anonim al cronografului numit “tip Danovici”, care poate fi Dosoftei, în anii tinereţii sale, eventual ajutat de un colaborator apropiat, rămas necunoscut. Aceeaşi persoană a remaniat şi traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul, cum am demonstrat în studiul Noi informaţii..., reprodus în prezentul volum. Mai mult sau mai puţin remaniate se dovedesc a fi şi celelalte traduceri ale lui Nicolae Spătarul: Cartea cu multe întrebări, Mîntuirea păcătoşilor a lui Agapie Landos şi Apologia contra lui Mahomed a lui Ioan Cantacuzino. Pentru că Nicolae Spătarul traducea adeseori literal şi lucra grăbit, precum şi datorită faptului că, mai ales în tinereţe, întîmpina unele dificultăţi în folosirea corectă a limbii române, toate traducerile sale se resimţeau, în măsură mai mare sau mai mică, de aceste neajunsuri, cum arată unii contemporani ai săi şi cercetătorii de mai tîrziu care i-au folosit ori i-au studiat manuscrisele20. Ca atare, pentru a putea fi utilizate, traducerile respective au fost remaniate, prin grija instituţiilor sau a persoanelor care l-au angajat pe Nicolae Spătarul să le efectueze. Căci, după toate probabilităţile, traducerile sale în limba română au fost făcute la cerere şi au rămas la dispoziţia celor care i le-au comandat: Vechiul Testament şi celelalte scrieri cu conţinut religios la Mitropolia Moldovei (de unde, cu excepţia Apologiei contra lui Mahomed, au ajuns în anul 1686 în Ţara Românească), iar Istoriile lui Herodot, după cum vom vedea, în biblioteca curţii domneşti din Iaşi. Remanierea traducerii Istoriilor lui Herodot diferă însă de cea a traducerii Vechiului Testament, deşi ambele au fost remaniate de aceeaşi persoană (sau de aceleaşi persoane). în timp ce traducerea Vechiului Testament a fost corectată şi, probabil, substanţial îmbunătăţită prin confruntarea ei cu textul original al Septuagintei, traducerea Istoriilor lui Herodot nu a mai fost confruntată cu textul original, 20 Vezi informaţiile aflate în lucrările cilate la notele 8 şi 9. 252 ci doar rescrisă, cu care prilej remaniatorul a îndreptat, probabil, numeroase fraze traduse litera] de Nicolae'Spătarul, impriraînd'astfel textului cursivitatea pe care o are în prezent, a înlocuit multe cuvinte, locuţiuni sau expresii eventual nepotrivit folosite de traducător cu cele folosite în mod obişnuit de el, a mai făcut unele glosări, actualizări 'de toponime sau-diferite comentarii pe marginea textului lui Herodot, şi altele. In consecinţă, multe defecte “din naştere” ale acestei traduceri a lui Nicolae Spătarul, cum sînt confuziile surprinzătoare în identificarea sau actualizarea unor toponime ori nume de grup şi traducerea eronată â mai multor cuvinte au rămas necorectate. Aproximativ Ia fel, dar în proporţie mai mică, se prezintă lucrurile şi în celelalte traduceri ale lui' Nicolae Spătarul, remaniate fară confruntarea lor cu textele originale. 3.2. Neobservînd faptul că între limba traducerii Istoriilor lui Herodot din copia unică şi tîrzie pe care o cunoaştem şi cea a traducerii Cărţii cu multe întrebări şi a succintelor texte româneşti autografe ale lui Nicolae Spătarul (rugăciunea Tatăl nostru, Crezul şi fragmentul din slujba pavecemiţii) există nu numai cîteva concordanţe, ci şi deosebiri semnificative, şi raportîndu-se la limba traducerii Vechiului Testament făcută de Nicolae Spătarul nu prin consultarea copiei din ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca^'Acade-' miei Române, care conţine mai numeroase particularităţi ale limbii traducătorului, ci prin intermediul unui indice al Bibliei de la 1688, L. Onu nu şi-a putut da seama că în traducerea Istoriilor lui Herodot se află un strat lingvistice deosebit de cel al traducătorului, identificat de el în persoana Iui Nicolae Spătarul, că textul acesta a fost remaniat. 3.3. în capitolul intitulat Unele observaţii privind tehnica traducerii din studiul filologic al ediţiei din 1984 (p^ 506 şi urm.), L. Oriu comentează concepţia lui Nicolae Spătarul despre traducere şi modul în care a tradus el Istoriile lui Herodot. Considerînd lucrarea efectuată din proprie iniţiativă, la Constantinopol, în anii 1668-1670, cînd Nicolae Spătarul era în plină maturitate, autorul credea, împreună cu Al. Cizek, că “traducătorul a operat o selecţie în lucrarea lui Herodot, traducînd cu predilecţie acele pasaje care prezentau un oarecare interes politic, social sau moral pentru societatea românească a vre- 253 mii” (p. 507). Observaţia aceasta nu corespunde însă realităţii, deoarece lucrarea lui Nicolae Spătarul nu este o antologie de texte “selectate” din opera lui Herodot, ci o traducere propriu-zisă, cu unele paragrafe omise, iar multe altele abreviate sau rezumate. Acest mod neobişnuit în care a realizat el traducerea şi numeroasele greşeli de traducere pe care le conţine lucrarea se explică, mai curînd, prin faptul că, după toate probabilităţile, a fost efectuată în anii tinereţii sale şi la cerere, nu din proprie iniţiativă. Din cele 1534 de paragrafe pe care le conţin Istoriile lui Herodot (cartea I, 216; II, 182; HI, 160; IV, 205; V, 126; VI, 140;: VH, 239; Vin, 144; IX, 122), 27 de paragrafe nu au fost traduse, iar 604 sînt abreviate sau rezumate (potrivit precizărilor făcute de L. Onu în aparatul critic al ediţiei). Analizînd distribuţia paragrafelor netraduse, abreviate sau rezumate în cele nouă cărţi, am constatat că numărul acestora sporeşte în mod considerabil spre sfîrşitul lucrării. Astfel, dacă în cărţile I-IV, din cele 763 de paragrafe cîte conţin ele, 16 au fost omise, iar 126 sînt abreviate sau rezumate, majoritatea lor {79) aflîndu-se în cartea II, cu descrierea Eghiptului, din cele 771 de paragrafe cîte conţin cărţile V-IX, 11 au fost omise, iar 478 sînt abreviate sau rezumate. Se observă deci, spre sfîrşitul traducerii, o grabă a traducătorului, o plictiseală, am spune. în cîteva locuri traducătorul motivează astfel omiterea sau abrevierea ori rezumarea paragrafelor respective (sublinierile noastre): după ce rezumă astfel paragraful 13 60: “Şi întru aceste praznice şi nidei fac mulţi lucruri ciudaţi, carile le lăsăm, pentru supărări [...], şi fac obiceiurile lor la praznicile la carile mai sus zisem, şi le lăsăm, pentru zăbavă”, omite paragrafele 61-63, în care sînt descrise obiceiurile respective; rezumatul paragrafelor II 143-146 se încheie cu fraza: “Iar pentru bojii eţinilor multă osebire este .şi între eghiptii, care lucru părăsim, pentru lungimea povestii, să mai spunem”', paragraful II156, tradus fragmentar, se încheie cu fraza: “iară pentru căci este ostrovul îmblători, zic ei nişti basni multe a bozilor, cari li părăsăsc acum iară’; după rezumarea paragrafului IV 32, privitor la ipervorei, sînt omise paragrafele 33-35, cu motivaţia: “Şi este aice o poveste foarte încîlcită pentru aceşti ipervorei, cum să fie venit la dînşii vrajă de la Dil, carile noi acum le lăsăm, pentru nefolosinţa”; rezumatul 254 paragrafului V 54 privitor la calculul distanţei dintre Sardis şi Susa se încheie cu frază: “Şi în alt chip să poate afla acesta lucru cît este di departe, cârc lăsăm acum”-, paragrafele V 67-68 sînt rezumate astfel: “Asămănîndu-să şi el.moşu-său de la Argos, lui Clisthen, cari- - le .fece sichionilor mult măcaz şi le împărţi neamurile în felul dobitoacelor, şi altile multe făcea, carile; pentru nefolosinţă, le lăsăm într-o iaturF; după rezumatul paragrafului V 87, încheiat cii fraza: Această istorie lungă este şi în multe feliuri, ce noi o scurtăm, pentru nefolosinţă, şi o facem mai mică”, este omisă povestea expusă în paragraful 88; rezumatul paragrafului VII 122, într-o serie de alte paragrafe privitoare la înaintarea lui Xerxes asupra Greciei, abreviate sau rezumate, se încheie astfel: “pentru că multe cetăţi au trecut pînă a ajunge la .Thermis, şi altile prin pregiur, carile acmu le lăsăm, pen-.tru zăbavă; în paragraful VI153 este omisă o lungă naraţiune genealogică privitoare la Ghelon, tiranul Siciliei, iar în continuare sînt rezumate paragrafele 154-156. Aşadar, grăbit să termine cît mai repede lucrarea, Nicolae Spătarul a eliminat pe tot parcursul traducerii numeroase informaţii din textul lui Herodot, pe care le-a considerat neinteresante sau nefolositoare pentru cititor. Omiterea sau comprimarea unor pasaje din textele originale şi motivări ale acestui fapt în formulări similare celor citate mai sus se întîlnesc şi în alte două traduceri atribuite în ultimul timp lui Nicolae Spătarul. De exemplu, în traducerea părţilor I şi a Ii-a ale Mîntuirii păcătoşilor (copia din ms. 2517 de la BAR): “şi altele multe, carele pentru lungimea le lăsăm” (f. 38v); “pre carii nu scriu, pentru scurtarea” (f. 143v); la sfîrşitul capitolului 53 din traducere (f.348v) este omis un lung pasaj din original (p. 241 jos - 242 mijloc, cap. 12 al părţii a doua), privitor la arhierei; în cuprinsul capitolului 57 din traducere (f. 362r-363r) este comprimat un lung pasaj din original (p. 256 mijloc - 260 .sus, sfîrşitul cap. 16 al părţii a doua), privitor la arbitrii războiului; comprimat este şi capitolul 58 din traducere (f. 363v-366v), care în original cuprinde p. 260 sus - 268 jos (sfîrşitul cap. 17 al părţii a doua). în traducerea Apologiei contra lui Mahomed (ms. 91 de la Direacţia Iaşi a Arhivei Naţionale): “şi prorocii încă nu numai pentru Domnul Hristos au prorocit, ce şi pentru Fecioara Maria maică-sa, carele pentru mulţimea le lăsăm, să nu 255 ţi să supere’’ (f. 27v), “pentru care lucru toate cuvintele acestea au laudă mare prea desăvîrşit şi arată pre Hristos fiiul lui Dumnedzău adevărat şi deplin, carele pentru mulţimea le vom lăsa, nesocotind acesta lucru că va fi cu greşală" (f. 68v). Este posibil însă ca multe paragrafe din textul traducerii lui Herodot să fi fost abreviate sau rezumate de remaniator, cu prilejul re-scrierii lucrării; în cazurile în care nu a putut clarifica sensul unor fraze traduse literal de Nicolae Spătarul sau a considerat şi el că unele informaţii sînt mai puţin interesante pentru cititorul român şi, ca atare, pot fi eliminate. > Unele indicii că Nicolae Spătarul a tradus Istoriile lui Herodot nu numai în grabă, ci şi în anii tinereţii sale, pot fi surprinzătoarele confuzii ale traducătorului în actualizarea unor toponime sau nume de grup şi dificultăţile întîmpinate de el în încercarea de a adapta numeroase unităţi de măsură şi unităţi monetare din textul lui Herodot la unităţile corespunzătoare curente atunci în ţările româneşti sau în sud-estul Europei, confuzii şi greşeli care nu dovedesc “o bună cunoaştere a geografiei sud-estului Europei, o cunoaştere ieşită din comun”, cum o aprecia L. Onu (ed. 1984, p. 529), şi nu pot fi atribuite unui cărturar “în plină inaturitate, cu o bogată experienţă de viaţă’ (ibid., p. 551; sublinierile noastre). De exemplu, Mysia (gr. Mugiţi) “regiune în vestul Asiei Mici, între Lydia şi Frigia, în faţa insulei Lesbos” este confundată de traducător cu Moesia şi numită deci, prin actualizare eronată, “ţara sîrbilor” (VII 42), iar misii (gr. p/UGoi) “misienii”, confundaţi cu moesii, sînt numiţi fie sîrbi (I 28, m 90, VII 74), fie bulgari (I 36, 37, 171, VI 20). După cum am văzut, şi în Cron. sau în scrierile lui Dosoftei se întîlnesc actualizări similare de toponime şi de nume de grup, dar nu şi asemenea confuzii. Cu privire la dificultăţile şi neajunsurile adaptării unor unităţi de măsură sau monetare, sînt edificatoare următoarele concluzii ale lui L. Onu: “traducătorul parcă a uitat [sublinierea autorului, n.n.] valoarea unor unităţi de măsură româneşti curente: valoarea funiei, ca măsură de lungime, a găleţii ca. măsură de capacitate, iar în două locuri (din 5) el uită valoarea talerului. Mila, folosită adesea în transformările pe care le efectuează traducătorul român, are valori foarte 256 variabile” (ibid., p. 541), “examinarea încercărilor de a adapta numeroase unităţi de măsură şi unităţi monetare ale textului herodotean .[...] dovedeşte, adesea, un fel de afazie din partea traducătorului. Transpunerile terminologice nu concordă totdeauna cu valorile numerice, iar transformările terminologice şi valorice, pe care le operează în alte cazuri, sînt adesea foarte aproximative” (ibid., p. 548). Toate aceste neajunsuri constituie pentru L. Onu dovada faptului că traducerea a fost efectuată la Constantinopol: “Dacă traducerea s-ar fi făcut pe pămînt românesc, traducătorul ar fi avut posibilitatea să-şi verifice cunoştinţele din domeniul metrologiei şi al circulaţiei monetare româneşti” (ibid., p. 541). 4. Datarea şi localizarea traducerii 4.1. Faptul că traducerea Istoriilor lui Herodot făcută de Nicolae Spătarul ni s-a transmis într-o copie remaniată, după cum am văzut, de către traducătorul cronografului “tip Danovici”, identificat în persoana lui Dosoftei, împune, în mod firesc, revizuirea datării ei propusă de L. Onu în studiul filologic al ediţiei din 1984 (p. 604-608), pentru că această problemă trebuie privită acum în lumina altor date de referinţă. Căci traducerea cronografului “tip Danovici” a fost elaborată, probabil, între anii 1650-1660, iar remanierea traducerii Istoriilor lui Herodot a putut fi făcută după cîţi va ani de la efectuarea ei, în timp ce Dosoftei era episcop la Huşi, apoi la Roman, deci pînă în anul 1670. în ultimul timp a fost emisă şi ipoteza că traducerea Istoriilor lui Herodot s-a făcut la cererea domnitorului Vasile Lupu, nu din iniţiativa traducătorului. în comunicarea intitulată "Istoriile” lui Herodot în limba română. Constatări şi ipoteze, prezentată în şedinţa din 28 noiembrie 1996, la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi, istoricul Ştefan S.! Gorovei s-a întrebat, pe drept cuvînt, de ce s-au tradus Istoriile lui Herodot în secolul al XVII-lea, prematur în cultura românească, şi cine putea să aibă atunci un interes special în efectuarea, acestei traduceri. Considerând că “o asemenea traducere nu a putut fi decît urmarea unei înalte iniţiative, a puterii laice sau a celei ecleziastice” şi că cel interesat de efectuarea ei putea fi numai dom- 257 nitorul Vasile Lupu, Şt. S. Gorovei a conchis: “Istoriile lui Herodot s-au tradus în Moldova lui Vasile Lupu, din porunca acestuia, într-o vreme cînd programul său politic putea să confere celebrei opere a antichităţii eline un caracter de manifest de putere, legitimînd, ca orice istorie, pretenţiile sale de stăpînire imperială (ecumenică). Nimeni altcineva, în Moldova anilor 1645-164921, nu mai putea să aibă un asemenea gînd”22. Această ipoteză a fost întemeiată şi pe faptul că în acea perioadă are loc o expansiune a culturii greceşti, care a putut stimula şi în cultura românească interesul cuvenit şi iniţiativa traducerii unor scrieri religioase sau laice greceşti. Şt. S. Gorovei a amintit prezenţa în acei ani la Iaşi, cu diferite prilejuri, uneori timp mai îndelungat, a ilustrului cărturar grec Meletie Sirigul (1586-1664), un apropiat al domnitorului Vasile Lupu şi al altor personalităţi din sfera puterii şi a conducerii bisericii ortodoxe din Moldova. în atare împrejurări va fi fost iniţiată atunci şi traducerea, de către acelaşi Nicolae Spătarul, a Apologiei contra lui Mahomed a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, transpusă de Meletie Sirigul în greaca populară, versiune care circula în copii manuscrise şi în Moldova şi după care a putut fi efectuată traducerea românească, pînă în luna ianuarie 1661, cînd este semnalată existenţa ei23. 4.2. Ipoteza plauzibilă a traducerii Istoriilor lui Herodot din iniţiativa domnitorului Vasile Lupu a fost emisă şi argumentată de Şt. S. Gorovei în principiu, fără a fi raportată la persoana traducătorului, pînă nu demult anonim. Acum însă, cînd cercetările privind paternitatea acestei traduceri au depăşit faza ipotezelor şi a controverselor, 21 Cînd au loc cele două asedii ale Cândiei de către turci, la care se referă comentariul traducătorului sau al remănialorului citat mai sus, şi cînd Vasile Lupu dorea organizarea unei cruciade împotriva turcilor. 22 Textul acestei comunicări, care, cu deosebită amabilitate, ne-a fost pus la dispoziţie de domnul Şt. S. Gorovei, a apărut de curînd în “Arhiva genealogică’^ V (X), 1998, nr. 3-4, p. 155-170, împreună cu textul altei comunicări a domniei sale, Circulaţia "Herodotitlui" de la Coşula: explicaţii genealogice pentru un fenomen cultural, prezentată în ziua de 11 mai 1997, la cel de-al VllI-lea Congres de studii genealogice. . J Vezi în prezentul volum studiul încă o traducere necunoscută a lui Nicolae Spătand..., 2. 258 fiind dovedit pe deplin faptul că traducerea a fost făcută de Nicolae Spătarul şi că lucrarea lui a fost remaniată de către traducătorul - cronografului numit “tip Danovici", este necesar să vedem dacă ipoteza traducerii din iniţiativa lui Vasile Lupu concordă cu datele biografice ale. traducătorului. Acest lucru impune restudierea problemei ; controversate a anului naşterii lui Nicolae Spătarul. ,.. . : In articolul Contribuţii la biografia lui Nicolae Milescu Spătarul: anul naşterii -1625? Anul morţii -1707, apărut în revistă “Iconar”, Uf, 1997, nr. 6, p. 12-15, Mihai Pînzaru a dovedit, cu facsimilele unor documente aflate în Arhiva Centrală de Stat de Acte Vechi (ŢGADA) din Moscova, că Nicolae Spătarul a murit în iunie 1707, informaţie introdusă în circuitul ştiinţific încă din anul 1985 de cercetătorul I. Eremia de la Chişinău. Cu privire la’ data naşterii sale, autorul readuce în discuţie anii cunoscuţi: 1625 (?), propus în 1883 de Emile Picot, primul biograf al lui Nicolae Spătarul, considerat între timp de mulţi cercetători drept adevăratul său an de naştere, şi .1636, dedus din răspunsul dat de Nicolae Spătarul împăratului Chinei, în cadrul audienţei din 19 iulie 1676, că “este în vîrstă de 40 de ani”, informaţie introdusă în circuitul ştiinţific de cercetătorul rus I. N. Mihailovski, în anul 1896. Căci, aşa cum observă pe drept cuvînt M. Pînzaru,- acceptarea sau respingerea uneia dintre aceste date prezintă o mare importanţă pentru aprecierea corectă a activităţii sale literare, ştiinţifice şi politice, în funcţie de vîrstă pe care ar fi avut-o în diferite perioade. ; Bine: informat, M. Pînzaru prezintă cîteva inadvertenţe între vîrstă pe care ar fi avut-o Nicolae Spătarul, raportată la anul 1636, şi . calitatea sau funcţia avute de el la anumite date, atestate documentar, şi conchide: “în urma acestor inadvertenţe considerăm că anul 1636 nu este anul real al naşterii [lui Nicolae Spătarul, n.n.] şi că, în lipsa unor date documentare, trebuie să menţinem cu semnul întrebării anul 1625, anul atribuit de Emile Picot, unul din marii săi biografi, care probabil a avut la dispoziţie surse greceşti pentru a admite această dată” (p. 13). Dintre inadvertenţele semnalate de M. Pînzaru, următoarele două pot fi, într-adevăr, avute în vedere cu atenţia cuvenită. Prima este cea între informaţia lui Nicolae Spătarul din Enchiridion sive 259 Stella Orientalis Occidentali splendens că, la Marea Şcoală a Patriarhiei din Constantinopol, l-a avut profesor pe Gavriil Vlasios, “meus olim professor in urbe imperatoria”24, şi faptul că acesta este atestat profesor acolo în jurul anului 1638; mai tîrziu, prin 1642 a trăit cîtva timp în Moldova, în 1647 este atestat mitropolit la Nau-pacta şi Arta25, iar în 1650 era profesor la Tîrgovişte26. Este posibil deci, cum conchide şi M. Pînzaru, ca Nicolae Spătarul să-l fi avut profesor pe Gavriil Vlasios prin anii 1638-1640, la vîrstâ de 12-14 ani. A doua inadvertenţă semnificativă este cea între vîrstă de numai 23 de ani, pe care ar fi avut-o Nicolae Spătarul în 1659, dacă s-ar fi născut în 1636, şi faptul că domnitorul Gheorghe Ghica îl trimite atunci în Transilvania, în fruntea unui corp expediţionar de o mie de ostaşi. De bună seamă, la acea dată el era mult mai în vîrstă, căci este greu de crezut că i se putea încredinţa o misiune militară atît de importantă unui tînăr de 23 de ani. ' Pe de altă parte, cum sugerează şi M. Pînzaru, răspunsul dat de Nicolae Spătarul împăratului Chinei, în 1676, că este în vîrstă de 40 de ani trebuie apreciat, în circumstanţa respectivă, drept o informaţie convenţională. După ce l-a informat pe împărat, în cifre rotunde, că ţarul Rusiei are 50 de ani (majorîndu-i vîrstă reală cu trei ani) şi că domneşte de 30 de ani, spre a-1 încredinţa astfel pe interlocutor că stăpînul său este la vîrstă bunelor chibzuieli, avînd şi experienţa politică cuvenită, ambasadorul ţarului va fi considerat nepotrivit să-i răspundă împăratului Chinei că şi el este în vîrstă de 50 de ani. Ca atare, şi-a declarat, tot în cifră rotundă, o vîrstă mult mai mică. Este posibil deci ca Nicolae Spătarul să fi fost cu aproximativ zece ani mai în vîrstă decît ne-am obişnuit să credem. Fiind un om 24 Vezi Nicolae Spătarul Milescu, Manual sau Steaua Orientului strălucind Occidentului, ediţie îngrijită, cu traducerea textului latin, note şi comentarii de Traian S. Diaconescu, Iaşi, 1997, p. 40. . . 25 Vezi fi. Legrand, Bibliographie hellenique..., voi. III, Paris, 1895, p. 287- 288. 26 Vezi P.P. Panaitcscu, Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708). Versiunea românească de Silvia P. Panaitescu. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ştefan S. Gorovei, Iaşi, 1987, p. 7. 260 cultivat şi ştiind bine limbile greacă, latină, slavonă şi italiană, a fost multă vreme gramatic în cancelaria domnească, în domnia lui Vasile Lupu şi în cea a lui Gheorghe Ştefan. în această calitate, el a putut fii însărcinat de Vasile Lupu sau de alte persoane din sfera puterii şi cu efectuarea unor traduceri de care aveau nevoie, cum este cea a Istoriilor lui Herodot sau Apologia contra lui Mahomed a lui Ioan Canta-cuzino. 4.3. In mod firesc, manuscrisul autograf al traducerii Istoriilor lui Herodot efectuată de Nicolae Spătarul a fost predat imediat curţii domneşti din Iaşi, care a comandat şi, eventual; a finanţat executarea lucrării. El s-a păstrat în biblioteca domnească (oricît de mică va fi fost aceasta!) pînă cînd, în împrejurări necunoscute, s-a hotărît remanierea (rescrierea) traducerii, după care manuscrisul lui Nicolae Spătarul a fost anulat, fiind înlocuit în bibliotecă cu copia versiunii remaniate. Probabil acesta este textul la care se referă D. Cantemir, în următoarea frază din Descriptio Moldaviae, partea I, cap. 4, unde sînt descrise ţinuturile şi tîrgurile Moldovei: “Legebamus aliquando in Herodoti manuscriptis historiis ad Hierasum tribus diebus ab Istro bellicosissimam Taiphalorum gentem habitasse, civitatemque am-plissimam condidisse”27. . Aceeaşi informaţie despre taifali, cu invocarea mărturiei lui Herodot, se găseşte şi în Hronicul lui Cantemir, precum şi într-o notă marginală a sa pe f. 19r a copiei versiunii în şapte capitole a operei lui Miron Costin, De neamul moldovenilor, aflată într-o bibliotecă din SanlifPetersburg28. 27 Vezi ediţia jubiliară a acestei opere, Bucureşti, 1973, p. 76; pe p. 77 se află următoarea traducere a textului citat: “Citeam odată într-o copie scrisă de mî-nă a Istoriilor lui Herodot că neamul foarte războinic al taifalilor locuise pe Prut, la distanţă de trei zile de Istru, şi că întemeiase o foarte mare cetate”. 28 Vezi studiul filologic al ediţiei din 1984 a traducerii Istoriilor lui Herodot, p. 612-614, precum şi articolul nostru, Note la bibliografia lui Dimitrie Cantemir, în “Cronica” XXXII, 1997, nr. 5, p. 10, reprodus în volumul Contribuţii la istoria culturii româneşti. Studii şi note filologice. Iaşi, 2002, p. 34-36, unde am arătat, între altele, că această copie a versiunii în şapte capitole a operei De neamul moldovenilor, cu note marginale ale lui D. Cantemir, nu este scrisă de Axintc Uricariul şi că a putut fi oferită lui Cantemir de însuşi Nicolae Costin, autorul versiunii rcspective. 261 Discutînd afirmaţiile citate din Descriptio Moldaviae, L. Onu credea că D. Cantemir face o confuzie, deoarece taifalii, populaţie germanică, sînt atestaţi în Dacia de-abia în sec. DI-IV e.n.: “E posibil ca izvorul la care se referă Cantemir să fie Ammianus Marcellinus (din sec. IV e.n.), în a cărui lucrare (Rerum gestarum libri XXXI), în-tr-adevăr, sînt pomeniţi taifalii”. în continuare, L. Onu exclude posibilitatea ca D. Cantemir să fi consultat traducerea lui Nicolae Spătarul, “nici vreo versiune grecească, manuscrisă sau tipărită, a Istoriilor lui Herodot, pentru că, dacă ar fi consultat o versiune oarecare a operei respective, e imposibil ca fostul domn moldovean să nu fi reţinut unele informaţii referitoare la Dacia, cuprinse în cartea a IV-a a Istoriilor. Oricum, formularea legebamus aliquando (= citeam odată) exclude posibilitatea ca referirea lui Cantemir să privească o lectură recentă în raport cu anii 1712-1714, cînd, în exilul din Rusia, el redacta Descriptio Moldaviae” (p. 612). Intr-adevăr, D. Cantemir nu l-a folosit direct pe Herodot în nici una dintre operele sale. Relatarea din Descriptio Moldaviae, citată mai sus, care conţine informaţia eronată că Herodot s-ar fi referit la taifali, prezintă o deosebită importanţă prin informaţia că el a aflat-o “într-o copie scrisă de mînă a Istoriilor lui Herodot”, pe care o “citea odată’. Este posibil deci ca faptul relatat de Cantemir să fie amintirea unei lecturi făcută de el în copilărie, cînd, pe la 12-14 ani, după propria-i mărturisire, “deşi în vîrstă destul de tînără”, era “lacom să ştie şi să deprindă atît cele de obşte cît şi cele private”29. în 1688, la vîrstă de 15 ani, D. Cantemir a fost trimis ostatic la Con-stantinopol, în locul fratelui său Antioh. înainte de această dată el a putut deci să citească un manuscris dl Istoriilor lui Herodot, aflat în biblioteca domnească din Iaşi, care, după cum am presupus mai sus, putea fi textul remaniat al traducerii lui Nicolae Spătarul. în acest text, după fraza din IV 48: “Deci Prutul este apă mare şi cură spre răsărit şi să împreună cu Dunărea”, tînărul Cantemir a putut găsi un adaos al traducătorului sau al remaniatorului (eliminat în copiile de mai tîrziu) care conţinea informaţia că pe Prut au locuit taifalii. Fi- 29 Vezi D. Cantemir, Viaţa lui Constantin Cantemir, text stabilit şi tradus de Radu Albala, cu introducere de Const C. Giurcscu, Bucureşti, 1973, p. 157. 262 reşte, el nu avea cum şti atunci că această informaţie nu putea să-i aparţină Iui Herodot, reţinînd-o deci ca atare, iar mai tîrziu nu a mai verificat-o, ci a citat-o din memorie30. în operele lui D. Cantemir se întîlnesc şi alte erori de informaţie similare. .0 referire la faptul că taifalii au locuit între Prut şi Nistru face şi Dosoftei, într-un comentariu privitor la unele evenimente din istoria românilor aflat pe o foaie de la sfîrşitul manuscrisului său cu ultima versiune a stihurilor despre domnii Moldovei, datat 1 ianuarie 1690, pe care l-a lipit pe două foi de la începutul exemplarului Bibliei de la 1688 trimis lui în Polonia, în numele domnitorului Constantin Brîn-coveanu, exemplar păstrat acum în biblioteca mănăstirii Putna. După ce arată că a aflat citind “cum fiiul lui Constantin împărat, Consta, au purces asupra vlahilor, adecă rumânilor celor de pre Dunăre, să-i bată, căce să rocoşisă pre împărăţie, şi i-au potolit”, comentînd acest lucru, Dosoftei continuă: “Dară între Prut şi-ntre Nistru lăcuia taifalii pre-atunce, de n-or hi fost ş-aceia rumâni, că pre-acele vremi şi rumânii era războinici cu rusii, cu schitii, că era tot păgîni”31. Ce legătură poate avea informaţia aceasta referitoare la prezenţa taifalii or pre Prut din manuscrisul lui Dosoftei cu cea reţinută de Cantemir din manuscrisul Istoriilor lui Herodot? O va fi aflat Dosoftei în textul traducerii lui Nicolae Spătarul, sau a introdus-o el în continuarea frazei citate din IV 48, cu prilejul remanierii traducerii? Acest lucru este imposibil de stabilit. Presupunem doar că informaţia aflată de Cantemir în manuscrisul Istoriilor lui Herodot reprezenta mai curînd un adaos al remaniatorului traducerii lui Nicolae Spătarul. 4.4. Prima traducere în limba română a Istoriilor lui Herodot a putut,fi deci efectuată de Nicolae Spătarul la Iaşi, în anii tinereţii sale, cînd, proaspăt absolvent al Marii Şcoli a Patriarhiei din Constanti-nopol,, era gramatic în cancelaria domnească. După toate probabili- 30 Prin opera lui D. Cantemir, informaţia că Herodot se referă la taifali a trecut, tot nccontrolată, şi în lucrarea lui A. Fr. Biisching, Nene Erdbeschreibung. De exemplu,'în ediţia a 4-a, Hamburg, 1760, partea I, voi. II, p. 1349: “Faltschii, eirie Stat am Flusse Pruth [...] Thaifali sind, deren Herodotus gedenket" (s.n.). în ediţii de mai tîrziu ale acestei lucrări a lui Biisching, precum şi în traducerea ei în limba franceză, trimiterea la Herodot a fost eliminată. 31 Vezi Dosoftei, Opere. /. Versuri, Bucureşti, 1978, p. 398. . 263 tăţile, ea a fost făcută din iniţativa şi în timpul domniei lui Vasile Lupu, cum a presupus Şt. S. Gorovei. Datarea şi localizarea acestei traduceri (1688-1670, la Constantinopol), propuse de L. Onu, sînt, într-adevăr, neverosimile, deoarece, după ce i se spulberaseră ambiţiile politice şi alte rosturi, atît îri Moldova cît şi în Ţara Românească, şi cînd se afla la Constantinopol lucrînd, eventual, pentru Patriarhie şi aranjîndu-şi plecarea definitivă la Moscova, este greu de crezut că Nicolae Spătarul ar mai fi'putut avea motivaţia cuvenită şi timpul necesar să elaboreze acolo o traducere în limba română. Remanierea (rescrierea) lucrării s-a făcut însă puţin mai tîrziu, la o dată necunoscută, şi fireşte, la cererea altei persoane decît cea care a iniţiat traducerea, aşa cum s-au petrecut lucrurile şi cu celelalte traduceri efectuate de Nicolae Spătarul. Anexă Observaţii pe marginea ediţiei din anul 1984 a traducerii Istoriilor Iui Herodot 1. Această ediţie, îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, re- prezintă o contribuţie importantă la studiul şi modalitatea de editare a primei traduceri în limba română a Istoriilor lui Herodot, păstrată într-o singură copie tîrzie. Numeroasele ei calităţi se împletesc însă cu unele neajunsuri surprinzătoare în stabilirea textului şi în glosarea anumitor cuvinte, datorate unor cauze menţionate cu diferite prilejuri pe parcursul studiului de mai sus, asupra cărora nu mai revenim; Pre-supunînd că, într-un viitor apropiat, va fi (va trebui să fie) elaborată o nouă ediţie a acestei traduceri, în care textul să fie stabilit cu măi multă acribie filologică şi restituit perioadei căreia îi aparţine, am considerat necesar să Semnalăm în această anexă a studiului precedent cîteva dintre neajunsurile respective, cu unele propuneri sau sugestii de remediere a lor. , ! 2. Prezentăm mai întîi, în ordinea apariţiei lor în text, unele emendări sau glosări eronate ori discutabile, precum şi cîteva cazuri 264 în care greşeli evidente de copist nu au fost emehdate. După cura vom vedea, între emendările eronate pe care le corectăm se află şi cîteva particularităţi lingvistice ale lui Nicolae Spătarul, care constituie noi argumente că traducerea a fost făcută de el. 1. în 12: “nici ei au dat răscumpărare pentru jacul îi Ios”, forma îi a articolului hbtărît prepus al unor nume feminine, existentă în manuscris, nu trebuia înlocuită cu forma corespunzătoare ii, pentru că ea apare frecvent în documente, în.manuscrise şi chiar în unele tipărituri moldoveneşti din secolul al XVII-lea. Vezi, de exemplu, DPP: “pre Og împăratul îi Vasan” (f. 174r), DC: “Livie, fata îi Io” (f. 17*). Pentru alte exemple şi comentarii, cf. Noi inform., 7.3.2. 2. In 15: “pentru supărarea Troadii află vrajbă cătră greci”, supărarea este, m mod evident, o grafie coruptă a s.f. surparea “cucerirea; dărîmarea” (în orig.: ălcaaiq “cucerire, luare a unei cetăţi”). Vb. a surpa, cu acest sens, apare şi în alte locuri din Her. (14, 17, 46), precum şi în alte texte vechi româneşti; vezi DLR. Coruptela trebuia deci corectată. 3. în I 55: “să fugi la muntile cel gonţos al Ermonului”, adj. gonţos “pietros”, din manuscris, nu trebuia înlocuit cu grunzos. S.m. gonţ “piatră; pietricică” apare şi în alte traduceri ale lui Nicolae Spătarul; vezi Noi inform., 8.3., şi Trad. MP, 3.1. 4. în I 65: “fiind epicon [...] nepotului său [...] Şi cît stătu epi-con, cît schimbă obiceiurile...”, s.m. epicon din manuscris nu trebuia înlocuit cu epitrop, pentru că nu este rezultatul unei “contaminări între epitrop1 + rs. opekun «epitrop»?”, cum a presupus L. Onu, ci un sinonim al lui epitrop, ngr. £7rr|Koov, care apare şi în alte traduceri ale lui Nicolae Spătarul; vezi Trad. MP, 4.11. 5. în 192: “pre acel om ce-i sta împotrivă l-au pus la nişte văr- psitori şi l-au omorît”, cuvîntul vărpsitori nu trebuia înlocuit cu văr-titori (?), pentru că ar putea fi o creaţie a lui Nicolae Spătarul sau o adaptare a vreunui derivat neogrecesc necunoscut de la vb. Papă “a lovi, a bate; a omorî”. ' 6. în 198: “feceră ziduri mari şi tari [...], şi încă şi locul pristă-neşti, fiind înalt”, forma verbală pristăneşti a fost înţeleasă greşit şi, ca atare, înregistrată în glosar drept s.f. pristăneşte “port, liman”, cu 265 întrebarea: “eroare de grafie, în loc de pristaniştel". în realitate avem aici, ca şi în VI140, VIU 108, o formă avb. a prisîăni, al cărui sens nu este “a opri, a împiedica”, cum a fost explicat în glosar, ci, dimpotrivă, “a favoriza, a înlesni”. Apare şi în VT: “văzu Ionatan că vremea lui pristăneşte” (f. 427v, 1 Mac., 12, 1), precum şi în MP: “ti-au ajutat şi ti-au prisîănif (f. 303v), “locul nu i-au pristănif (f. 310'). Vezi şi DLR. 7. în I 122, grafia spica din manuscris nu trebuia înlocuită cu spunea că, ci doar citită corect Spaca (vezi şi 1110), iar fraza respectivă, în care sînt reproduse în stil indirect faptele relatate de Chiros părinţilor lui, trebuia transcrisă astfel: “Şi zicea cum aceea Spaca, fi-meea văcarului, l-au hrănit, şi pururea o pominea pre dînsa şi o lăuda”. Derutantă pentru editori a fost interpretarea grafiei ahea drept pluralul masculin, în loc de singularul feminin al acestui adjectiv pronominal, grafie care trebuie transcrisă aceea, nu aceia. In felul acesta, sensul frazei citate este în concordanţă cu sensul frazei următoare: “Iar părinţii lui au luat numile acesta a Spacăi, ce să înţălegi «ţinea», cum să-l fie hrănit pre Chiros o ţincă în pustii...”. 8. în 1151, forma codruri din manuscris nu trebuia înlocuită cu sg. codru, pentru că, deşi este un plural neobişnuit, nu este o formă coruptă, ci reală în unele graiuri moldoveneşti şi texte vechi, în care se pot întîlni multe plurale asemănătoare. De exemplu, în DVS: ‘'stîlpuri să le rîdicăm şi icoane vădzute” (pref., p. IU), “şi noi înşine ■ însufletaţi stîlpuri lor şi icoane” (ibid., p. IV). 9. în 1160: “şi de aice, de la biserica Athinei, luîndu-să cu sila de sacîzani, să dede, şi-l dederă sacîzanii pentru plată...”, forma verbală să dede din manuscris (scrisă corupt A^A^) nu trebuia înlocuită cu să-l dea, pentru că vb. a da are în fraza citată sensul “a (se) preda”, ca şi în I 174: “tară de război să dederă pre sini” (în ms. scris corupt AMAep®), cf. şi IV 202, IX 87. Emendarea este greşită, datorită neînţelegerii corecte a textului respectiv. 10. în 1179: “Şi deasupra zidului, la margini, au făcut casă cu cîte un sclip, căutînd una spre alta”, s.n. sclip nu înseamnă “magazin”, cum este explicat în glosar, ci “boltă, construcţie de zidărie cu tavanul arcuit”. Cuvîntul apare des în textele vechi româneşti. Vezi 266 Noi inform., 8.3.2., şi DLR. 11 în 1194: “şi mulţi buţi plini de vin de finici”, adj. pl. mulţi, care nu este acordat în gen cu s.f. pl. buţi, nu este o grafie coruptă, ci reprezintă o particularitate de traducere a lui Nicolae Spătarul, şi anume: dezacordul în gen al unor substantive cu articolele, pronumele, numeralele sau participiile aferente, el menţinînd adeseori acordul în gen din limba greacă, în cazul unor substantive traduse în româneşte prin cuvinte corespunzătoare de gen diferit. în cazul citat mai sus (poate şi adj. pl. plini este în aceeaşi situaţie), dezacordul se explică prin faptul că subst. pÎKoq “amforă pentru vin”, tradus prin s.f. bute, este de genul masculin. Dezacorduri similare se găsesc şi în alte locuri din Her. De exemplu: “sînt şi alti api curătoari, carile nu sînt de mare ca Nilos, iară mari lucruri au făcut. Carii poci să-i şi nu-măsc: întîi Aheolul...” (II 10; prin s.f .apă este tradus gr. 7toTap.o<;, s.m.), “este o biserică în 4 muchi, a lui Perseu [...], şi pregiur dînsul sînt finici” (II91; prin s.f. biserică este tradus gr. ipov, s.n.), “şi este lung iezărul di cătră amiazăzi şi cătră miazănoapte [...] Iară cum să fie făcut de mînă di om şi este săpat, ea suigură arată” (II 149; prin s.n. iezer este tradus gr. Xip.vr|, s.f.), “acesta începu întîi a faci zăgaşi [sg. ]-din Nilos la Marea Roşii, cari o săvîrşi Darie persul” (II 158; prin s.n. zăgaş este tradus gr. 8i(opui;, s.f.), “şi făcu la Sais Athinei porţi foarte înalte, întrecînd pre toţi cu iscusenia şi cu mărimea” (II 175; prin s.f. poartă este tradus gr. Ttpojrutaxiov, s.n.), “iară Samosul luară perşii şi e> dederă lui Siloson, fiind pustii şi fără de oameni; iară mai apoi iarăşi o lăcui hatmanul...” (IU 149; n. pr. gr. £ . 4.25. S.f. cOToyvcocu; “desperare”, tradus prin sintagma fără de nădejde. MP: “o hulă şi fără de nădejde” (f. 145r), “să ia păcătoşii mare/ara de nădejde” (f. 287v), “au murit întru fără de nădejde” (f. 432v); MD: “şă nu cază la fără, de nădejde” (f. 192v), “leapădă fără de nădejdea sufletului mieu’’ (f. 225v), “n-au căzut la fără de nădejde” (1236*). 4.26. Adjectivele sinonime aneYvcoc^.evoq, ti, ov şi âneXm-cj|j,evoţi Tţ, ov “desperat”, traduse prin aceeaşi sintagmă fără de nădejde. De exemplu, ajteyvcoc)a.evo(;, în MP: “carele, ca un fără de nădejde ce. este, poate ca să zică...” (f. 310r), “atuncea, ca fără de nădejde dă ce zice fieştecarele acesta cuvînt, piere...” (f. 416v); în MD: “cît zăcea ca un fără de nădejde în cuvinte de hulă” (f. 223r), “au priimit ca un fără de nădejde şi au scris împotriva botezului’’ (ibid.)\ ccrcetauGnevoţ, în MP: “te lasă în groapă gol Jără de nădejde şi împuţit” (f. 58v); în MD: “nădejdea celor fără nădejde” (f. 191v), “maica sirimanilor şi a celor fără de nădejde ajutori” (f. 195r). 4.27. S.f. aGavagta “nemurire”, tradus prin calcurile nemoarte şi fără de moarte. MP: “o, ce hulă, carele leapădă nemoartea su- 309 fletului” (f. 3850, “au priceput dintru mintea lui cea multă a sufletului nemoarte” (f. 3860, “ca să iei tu fără de moarte [...], Dumnezeu se-au răstignit” (f. 434r); VT: “a şti tăria ta, rădăcină-i a nemorţif’ (f. 394v, înţel. 15, 3), “spre a nemorţii cale alergînd” (f. 453r,col. 1, 4 Mac. 14), “nădejdea lor de fără de moarte plină-i” (f. 390v, înţel. 3, 4, cf. şi f. 392r, înţel. 8, 14), “şi spre fără de moarte de iznoavă zidind cel al fiilor număr” (f. 453v, col. 2, 4 Mac. 16). Interesantă este, în MD, traducerea prin nemoarte a s.f. ctp.Ppoola: “cele mai dulci decît nemoartea şi nectarul” (f. 214r). 4.28. Adjectivele sinonime aiiâxprixog, ov, ajiexpog, ov, âva-pl0^t|Tog, ov şi cateipog, ov “fără număr, incalculabil”, traduse prin calcurile nenumărat, frecvent, şi fără de număr, mai rar. De exemplu, 6cn.expr|xoq, în MP: “ruşine nenumărată’ (f. 219r), “nenumărat bine” (f. 286v), “nenumărată [...] dulceaţă” (f. 331r), “pagubă nenumărată’ (f. 406r), “durerea cea nenumărată’ (f. 414r); “milostenie nenumărată’ (f. 4210, “numărul cel fără de număr al îngerilor” (f. 155r); MD: “mila [...] nenumărată’ (f. 23 lv); VT: “ţară mare şi nenumărată’ (f. -273r, Is. 22, 18), “avere nenumărată’ (f. 407r, Sir. 30,14), “nenumărată mulţime” (f. 445r, col. 1, 3, Mac.); a^expoţ, în MP: “odihnă nenumărată “ (f. 400r), “nenumărată sete” (f. 407v), “val fără de număr” (f. 640; MD: “pagubă nenumărată’ (f. 200v), “avuţie nenumărată’ (f. 21 lr), “nenumăraţi bani” (f. 222v), “milă nenumărată’ (f. 229r), “întristare nenumărată’ (f. 242v); dvapiBjitixot;, în MP: “plată nenumărată’ (f. 138r), “saţiul nenumărat’ (f. 2650, “darurile cele nenumărate” (f. 2840, “nenumărată facere de bine” (f. 3410, “plaşca [...] nenumărată’ (f. 363r), “nărod nenumărat’ (f. 427v); MD: “nenumărată biruinţă” (f. 2190, “mulţime nenumărată’ (f. 2210/*nenumărate suflete” (f. 2310, “nenumăraţi oameni” (f. 2460, “mulţi fără de număr” (f: 2720; VT: “nenumărată avuţie” (f. 391v, înţel. 7, 12), “mulţime [...] nenumărată’ (f. 432v, 2 Mac. 3, 6, cf. şi f. 446r, col. 1, 3 Mac.), “nenumărate spurcăciuni” (f. 443v, col. 1, 3 Mac.); djreipog, în MP: “nenumărată bucurie” (f. 219v, 4010, “nenumărată milă” (f. 245r, 3280, “nenumărată mulţime” (f. '288r, cf. şi 3460 “nenumărată genune” (f. 332r, cf. şi 4220, “nenumărată lumină” (f. 321v); MD: “nenumărată milă” (f.!92v, 210v, 2470, 310 “mulţime nenumărată' (f. 253r, cf. şi 225r), “avuţie nenumărată’’ (f. . 271r), “bucurie/ăra de număr” (f. 216r, 221r), “minuni fără de număr3’ (f. 221'). 4.29. Vb. âSuvajii^co (şi ocSuvoct^co) “a slăbi, a debilita”, tradus prin calcul neobişnuit a neputinţa. MP: “această patimă strică la suflet [...] şi neputinţează trupul” (f. 100v); VT: “am cunoscut duh [.:.] întru tine, şi taina nu te neputinţează’ (f. 339v, Dan. 4,6), “dă va neputinţa înaintea acelor rămaşi a nărodului [...], au înaintea mea va neputinţa!” (f. 36 lv, Zah. 8, 6), “la oarecarele cuvinte a neputinţa [la tălmăcire]” (f. 397r, Sir., pref. a doua); 4.30. Adv. otopocTcog ‘In-mod invizibil”, tradus prin sintagma prin nevedere. MP: “în toate zilele oarecine prin nevedere îmi aducea pîine” (f. 184v), “au luat prin nevedere purtătoriul de agrieţ şi 1-au dus pre sfîntul prestol” (f. 357v); MD: “au certat [...] obrăznicia, tăindu-i mîinile pren nevedere” (f. 1940, “acelui viclean carele mă trage pren nevedere cu lanţ de fier” (f. 208v), “au certat pren nevedere într-acelaşi ceas pre acel hulitori” (f. 246r), cf. şi: “cela ce s-au răpit pren nevăzut pentru puţină hulă” (f. 250r). 4.31. .Adj. axpavxoq, ov “imaculat”, tradus prin; calcul nevi-nuit. MP: “cele nevinuite şi dumnezeieşti taini” (f. 23v), “ai luat dar şi frumuseţe din cele nevinuite mădulare a despuitoriului” (f. 148r), “nesfîrşită comoară care ne-au lăsat la cele nevinuite taini despuito-riul nostru” (f. 165r), “acestea nevinuite ale trupului tău şi ale sînge-lui tău taine” (f. 334v); MD: “s-au născut dentru staţia [= substanţia, greşeală de copist; în orig.: oucia] ta cea nevinoită [sic!, greşeală de copist] fiiul şi cuvîntul lui Dumiiezeu” (f.251v). Tot prin nevinuit este tradus, în MP, adj. a|icop.oq, ov “ireproşabil”: “fie cel dintîi al tău lucru cea nevinuită rugăciune” (f. 30r), iar în VT adj: sinonim â)j,ep,7rTo<;, ov: .“apucînd bărbat nevinuit, au dat război...” (f. 396r, înţel. 18,21). ■ 4.32. S.n. o%fj|j.a “formă, chip, figură” este tradus în MP prin s.f. ocăzuire: “care dar este.ca un chip şi ocăzuire preste fire” (f. 17v). în VT apare.de două ori verbul a ocăzui, prima dată traducînd o ;formă a verbului c%£8ia£(D “a schiţa, a închipui, a proiecta”: “eram neascultînd cătră Domnul Dumnedzăul nostru şi ocăzuiam ca 311 să nu audzim glasului lui” (fi 377v, Bar. 1, 13), iar a doua oară o formă a verbului xuitu “a forma; a imprima”: “pentru că toată zidirea întru al său fel iarăşi de sus să ocazuia, slujind la ale sale porînci” (f. 396v, înţel. 19, 6). Cf.' şi Noi inform., IV, p. 110. 4.33. Vb. SiopGco “a corija, a îndrepta”, tradus prin'vb. a opră-vui. MP: “nu răbda măcar un ceas neoprăvuit” (f. 40v), “au oprăvuit a lui lene” (f. 112; scris oprăvit, probabil greşeală de copist), “să oprăvuieşti pre ceia ce greşesc” (f. 304r); MD: “deci rămase acesta neoprăvuit uitînd frica” (f. 196r), “să nu cetim numai cărţile [...], şi mai apoi să rămînem neoprăvuiţi” (f. 274r); VT: “de te vei otprăvui, Ierusalime” (f. 286v, Is. 62, 7; grafia cu ot- aparţine, probabil, copistului ms. 45). în VT, prin oprăvui este tradus şi vb. Kaxop0â> “a reuşi, a executa, a putea”: “de la cea den Ierusalim robire saotprăvuias-co” (f. 437r, 2 Mac. 8, 36). în MP, s.f. SiopGcomg “corecţie, îndreptare” este tradus prin s.f. oprăvuire şi oprăvuinţă: “ne-au trimis bunătatea lui cătră oprăvuirea noastră” (f. 129r; scris oprăvirea, greşeală de copist), “pre cîţi fac [...] mai nainte gătire şi oprăvuinţă’ (f. 323v). 4.34. Vb. \)/r|cpi£co “a alege prin vot, a desemna, a decreta”, tradus prin vb. a potci. MP: “nu vrea nicicum cei iubitori de Hristos aceia părinţi ca să ia vreo cinste de bună voie, ce-i potciia cu sila” (f. 1871), “preste puţină vreme au murit mitropolitul, şi l-au potcit pre el arhiereu cetăţii” (f. 347v); MD: “să ruga să dăruiască bărbatului ei puţină viaţă, pînă ya împărat pre Costandin, fiiul lor” (f. 198v), “s-au hirotonisit arhiereu cu mijloc minunat, căci nu s-au făcut ca ceilalţi arhierei să-I porcească .fiind faţă, ci...” (f. 200r), “şi după moartea egumenitii, cu gîndul tuturora au potcitu-o pre ea” (f. 209r); CIM: “se arată cum Dumnezeu să fie socotit mai bine, pentru ca să nu ia ei întîi plata şi apoi noi. Pentru aceea o vreme au potcit tuturor să fie de plată” (f. 275r). 4.35. Vb. âvaGs^axi^o)’“a afurisi”, tradus prin vb. a procleţi. MP: “nu mulţimesc, ce procleţesc zioa care s-au născut” (f. 21r), “de ai procleţit pre vreun creştin sau l-ai dat dracului” (f; 297v), “să pro-cleţeşti a trupului petrecerea şi gustarea” (f. 369r), cf. şi f. 301r, 349v; MD: “cărei muncindu-să, procleţiia pre nestorieni” (f. 214v), “pre 312 vrăjmaşul procleţesc, defaimu-1 şi mă leapăd de el” (f. 2261); VT: “şi . au proclefit pre ea, şi au surpat pre ea” (f. 105r, Jud. 1,17), “şi-i pro-cleţiră pre ei pînă întru dzua aceasta” (f. 172r, 1 Parai. 4, 41), “să va procleţi toată averea lui, şi el să va despărţi...” (f. 201r, 1 Ezd. 10,8), cf. şi f..ll5v, Jud. 21,11, f. 167r, 4 Reg. 79,11. 4.36. Adj. axcxKTog, ov “dereglat, dezordonat; indisciplinat”, tradus prin sintagma fără (de) rînd. MP: “cînd se satură, iubit trupul este un obraznic şi fără rînd al tău vrăjmaş” (f. 95v); MD: “văzînd mulţimea varvarilor şi pornirea aceea fară de rînd” (f. 221v). în MP, prin aceeaşi sintagmă este tradus şi adj. araprox;, ov “neproductiv”: “de vei lăsa şi tu să treacă fără de rînd vremea ta, te vei tîngui” (f. 1050. 4.37. Adj. e'uyevfit;, kq “nobil”, tradus prin sintagma de (din) bun rod (bună rudă) născut. MP: “cei de bună rudă născuţi boieri” (f. 8V), “un boierin prea de bună rudă născut’ (f. 880, “muiere prea de buri rod născută (f. 306v), cf. şi 37 lr, 384v; MD: “o fecioară de bun rod născută” (f. 242v), “prea din bună rudă născut" (f. 201v, 216v); VT: “sfîntă şi de bun rod născută oştire” (f. 451Y col. 1,4 Mac. 9), “ce\.de bun rod născut tînăr” (f. 451r, col. 2,4 Mac. 9), “cea de bun rod născută frăţie” (f. 451v, col. 2,4 Mac. 10). 4.38. S.f. eutaxpsm “pietate, respect”, tradus prin s.f. sfială şi prin sintagma bună sfială. MP: “îngerii să te aibă în sfială’ (f. 12v), “sfială petrecerii duhovniceşti” (f. 27v), “cu curăţia inimii, cu multă sfială bună’ (f. 103v), “să te cinstească cu atîta bună sfială’ (f. 117v, cf. şi 95v), “să i se închine împăraţii cu bună sfială’ (f. 141r), cf. şi f.23v, 30r, 52r, 104r, 138r, 242v, 243r, 247r, 249r, 257v, 268v, 271v, 283v; MD: “avînd poftă şi bună sfială la aceasta” (f. 1921), “avea pre despuitoriul întru ftună sfială’ (f. 1930, “pentru cea multă sfială bună ce avea la Precista” (f. 2010, “sfiala cea multă care avea cătră Preacurata” (f. 210v), “stînd cu frică şi sfială’ (f. 232v), “avea multă sfială cătră Precista” (f.-,241v), cf. şi f. 192v, 195r, 208r, 21 lv, 230r, •248r, 248v, 250Y271r; VT: “plini de rîs sfială boliia” (f. 395v, înţel. 17,8). 439. Adj. e-u^aprig, sg “pios, respectuos”, tradus prin sintagmele cu bună sfială şi bine (bun) sfiitor. MP: “o muiere cu bună 313 sfială” (f. 156r, cf. şi 308r, 353v), “cei cu bună sfială şi plini de bunătăţi” (f. 190v, 133v, 323r), “oarecare împărat cu bună sfială” (f. 355r), “era la arătare cu bună sfială” (f. 350r), “era bine sfiitor şi plecat la chip” (f. 96v), “un călugăr foarte bun sfiitor Ia cele dumnezeieşti” (f. 3940; MD: “călugăr cu bună sfială' (f. 199v), “mulţi cu bună sfială şi plini de bunătăţi oameni” (f. 206r), “o muiere oarecare cu bună sfială’ (f. 210V), “cel cu bună sfială ucenic” (f. 232v), “o muiere foarte cu bună sfială' (f. 241v, 2511), “o fată [...] plină de bunătăţi şi cu sfială buna (f. 243v), “iară muierea lui, ca o bună sfiitoare, i se-au rugat...” (f. 195r), “acel bun sfiitor patrichie” (f. 197r), “oarecare preot bine sfiitor” (f. 1971), “era plin de bunătăţi şi bine sfiitor” (f. 199v), “cei sfiitor bine robi ai Precistii” (f. 201r), cf. şi f. 215r. 4.40. Adv. E'o^.aprâq “cu pioşenie, cu respect”, tradus prin locuţiunea adverbială cu sfială. MP: “să ne închinăm ei cu sfială’ (f. 149v); VT: “cu sfială era” (f. 453r, 2 Mac. 6, 11). . 4.41. S.m. amoicpocTcop “stăpîn, împărat, autocrat”, tradus prin calcul singur ţiitor. MP: “a cerescului împărat şi singur ţiitori (f. 140r), “atîţea împăraţi singuri ţiitori” (f. 387v); VT: “căci sîngur ţiitor este paternilor gîndul” (f. 447v, col. 2, 4 Mac. 1), “mărturisitsîngur ţiitor este a patimilor cel binecredincios gînd” (f. 453v, col. 2, 4 Mac. 76), cf. şi f. 448r, col. 1,4 Mac. 1, f. 451r, col. 1, 4 Mac. 8). 4.42. S.f. crovo5ioc “companie, anturaj”; tradus prin s.f. soţieta-te, împrunutat din latină sau derivat de la soţie “tovarăş”, cu suf. -ătate. MP: “pururea să ai pre cineva la soţietatea ta” (f. 7 lr), “au obicei unii să ia cotei şi cîini la soţietatea lor” (f. 121v), “şi pentru soţietatea lumească care a avut aici, petrec acum cu cei întunecoşi şi prea grozavi diavoli” (f. 372v), “sau în rai să fie, sau în soţietatea îngerilor” (f. 409v), “căci-I desparte în veac dintru soţietatea oamenilor” (f. 420v); MD: “unul [...] Maxim pre nume, carele era în soţietatea Martei şi a Măriei” (f. 194v), “aşa au mers întru soţietatea altor boieri pentru preumblare” (f. 229r). Neologismul soţietate apare de cîteva ori şi în VT, unde sînt traduşi prin el alţi termeni, mai mult sau mai puţin sinonimi: “sufletul carele va greşi [...], şi va minţi cătră aproapele-şi, au întru zălojire, au pentru soţietate, au pentru jiac” (f. 48r, Lev. 6, 2; în orig.: Koivcovia), “să riu întri la soţietatea lor, şi să 314 nu mergi să te boceşti şi să plîngi pre ei” (f. 295r, Ier. 16, 4; în orig.: euacoq), “şi cresc mai tare, pentru soţietatea hrănii şi pren cea de toate zilele cunoştinţă” (f. 452v, col. 2,4 Mac. 13\ în orig.: crovxpocpia). 4.43. S.n. ocrcpccKov “pămînt ars; vas de pămînt ars”, tradus prin s.f. strachină. MP: “era ca o piatră au strachină de la cap pînă la picioare” (f. 182v); VT: “şi luă şie strachină, pentru ca să rază pu-roile” (f. 213r, Iov 2, 8), “uscă-să ca o strachină virtutea mea” (f. 227, Ps. 21, 16), “atuncea s-au mărunţit deodată strachina, fierul, arama, argintul, aurul şi s-au- făcut ca pravul de la arie de vara” (f. 338v, Dan. 2,35, cf. 2,41,42,43,4$). 4.44. Adjectivele sinonime cpoPepog, oc, ov, (ppiKtog, ri, ov şi (ppiKtbSrii;, 'eq “înfricoşător; oribil, hidos; formidabil, teribil”, traduse prin adj. straşnic. De exemplu, (poftepoq, în MP: “un rîu mare şi straşnic” (f. 27r), “cele straşnice munci” (f. 36r, 146), “straşnica a nemilosteniei arătare” (f. 61v), “doi draci straşnici” (f. 650, “la cel straşnic divan” (f. 113r), “un şarpe mare şi straşnic” (f. 121r), “cel straşnic ceas al morţii” (f. 368v), “întru aceeaşi straşnică zi” (f. 376v), cf. şi f. 110v,187r,254v,347r,348v,372v,374r,391v; MD: “vide-nie straşnică' (f. 1960, “munca straşnică’ (f. 196v), “prea straşnic leu” (f. 21 lv), “propastie foarte straşnică’ (f. 2310, “văzu straşnică vedere” (f. 2390, “straşnic judeţ” (f. 248v), cf. şi f. 246r, 246v, 249v, 253r; VTr “pre înalt straşnic" (f. 236r, Ps. 46, 2), “straşnic numele lui” (f. 245r, Ps. 110,9), “venind den pămînt straşnic” (f. 272v, Is. 21, 1), “şi vederea lui straşnică” (f. 338v, Dan. 2, 31); tppiKToţ, în MP: “această straşnică şi dumnezeiască taină” (f. 3280, “cea viitoare straşnică judecată” (f. 3460, “să dea seamă straşnică’ (f. 3760; MD: “straşnică răscumpărare” (f. 2460; VT: “tiranii cei straşnici” (f. 392r, înţel. 8, 16); cppiKrirâriq, în MP: “această straşnică taină” (f. l\T), “straşnicele arătînd locuri” (f. 3900; MD: “vedere prea straşnică” (f. 1940- . 4.45. S.f. Xâîtpcx, tradus prin s.f. stricăciune. MP: “Gheezi, sluga lui Elisei proroc, ’ moşteni stricăciunea întru toată viaţa lui” (f. 610, cf. şi; “vindecară pre cei zece stricaţii” (f. 114v); MD: “cînd eram copil în şcoală, aveam în cap stricăciune şi ieşiia puroi” (f. 2500, “friguri, stricăciunea, orbire, albeţe şi altele de multe feliuri 315 de boale” (f. 198r); VT: “de să va face nescui în pielea trupului său [...] semn de stricăciune” (f. 51r, Lev. 31, 2), “de va fi înflorind înflori stricăciuni întru piele, şi va acoperi stricăciunea toată pielea pi-păirei...” (f. 51v, Lev. 13, 12), “şi la bărbat, şi la fămeie, la carii să va face întru ei pipăire de stricăciune în cap au în barbă...”' (f. 5 lv, Lev. 13, 29, cf. şi 13, 3, 8, 9, 13, 15, 19, 20, 22, 23, 24, 25, 27, 30, f. 52r, 13, 42, 51, 52, 57, 59), cf. şi: “şi iată vederea pipăirei albă au roşieti-că întru pleşe au întru chelbăşia lui ca un chip de stricăciune întru pielea trupului, om stricat este” (f. 52r, Lev. 13, 43). 4.46. S.m. Kîjpv)^ “herold; predicator”, tradus prin s.m. strigător. MP: “atuncea Dumnezeu trimite strigători şi le mărturiseşte în toată lumea mărirea lor” (f. 190v), “prorocii toţi, evangheliştii, stri- . gătorii, dăscălii” (f. 430v, cf. şi 408r, 434v); MD: “iară el, cu luminat glas şi mare, strigători minunei să facea, zicînd...” (f. 202v); VT: “şi striga înaintea lui strigători" (f. 22r, Fac. 47, 43), “şi strigătoriul striga cu vîrtute” (f. 339r, Dan. 3,4), cf. şi f. 157r, 3 Reg. 22, 36. 4.47. S.f. a'0vel8r(aiq (şi cwe'iStioti) “conştiinţă”, tradus prin s.f. ştiinţă şi prin calcul împreună ştiinţă. MP: “mustrarea ştiinţii să te necăjească neîncetat” (f. 11', cf. şi 27r, 761), “să-şi pocăiască greşa-la lor, mustrindu-se de a lor ştiinţă’ (f. 140v), “amărăciunea ştiinţii care urmează păcatului” (f. 197r, cf. şi 76r, 87v, 193r, 199r, 216r, 220r, 292r, 294v, 33lv, 332v, 350r, 380v, 414v, 426v, 427v), “îl mustră sfînta împreună ştiinţa lui” (f. 302r), “să cerceteze întîi împreună ştiinţa lui fieştecarele” (f. 328v), “cearcă-ţi împreună ştiinţa ta” (f. 433r), cf. şi f. 323v, 430v; MD: “pentru .fieştecare vină huliia nebunul greu, fară de luare aminte întru ştiinţa lui” (f. 2461); VT: “pururea au luat cele năsîlnice, ţiindu-să de împreună ştiinţă' (f. 395v, înţel. 77,11); cf. şi CIC: “neavînd .ştiinţa răotăţii” (p. 96). 4.48. Formele.adjectivului raxi;, năaa, 7râv “tot, complet, deplin, întreg”, cu care sînt compuse numeroase cuvinte greceşti, pentru a exprima ideea de integralitate sau de generalitate a unei calităţi, sînt traduse prin sintagma întru tot. De exemplu, s.m. navxoKpâxtop este tradus în MP (f. 75r, 4071) prin întru tot ţiitor, aşa cum îl traduce Nicolae Spătarul în Simbolul credinţei22 şi în VT: (f. 133r, 2 Reg. 5, 22 Vezi fotocopia textului autograf reprodusă de Al. Mareş, în art. cit. la nota 316 L 10, f. 134r, 2 Reg. 7, 26, 27, f. 155% 3 Reg. 19, 10, 14, f. 175r, 1 Pa-ral. 11,9, f. 177r, 1 Parai. 17,7, f. 218r, Iov 22,17, f. 220v, Iov 33,4, t 392r, înţel. 7,‘ 25, f. 43ÎV, 2 Mac. 1, 17, 25, f. 435v, 2 Mac. 6, 26, f. 437r, 2 Mac. 9, 5). Adj. jravxoSwaţioi;, oq, ov este tradus atît prin întru tot ţiitor (MP, f. 39r, 244v, 328r, 335r; VT, f. 393r, înţel. 11, 18) cît mai ales prin întru tot puternic (MP, f. llv, 69v, 126r, 127v, 335r, 343r, 349v, 396r, 397r, 407r; MD, f. 195r, 195v, 197v, 198r, 199r, 200v, 202v, 208r, 208v, 221v, 224r, 232v, 243r, 246r, 248v, 259r, 272v, 273r, 274v; VT, f. 392r, înţel. 7, 23, f. 396r, înţel. 18, 15). Adj. 7tavaya0oi;, ov, tradus prin întru tot bun (MP,.f. 319r, 324-v, 331v, 382r, 433v; MD, f. 2071). Adj. Trav-ceX^-iog, ia, ov, tradus prin întru tot deplin (MP, f. 319v, 409v; MD, f. 216r). Adj. nanTroGrixog, fţ, ov, tradus prin întru tot poftit (MP, f. 381r, 396v; MD, f.,,251v). Adj. Jtctye-Dcppoo'ovoţ, ov, tradus prin întru tot vesel (MP, f. 197v, 209r, 232r, 396v, 397V;.MD, f. 224v, 231r).,Adj. naunovripoş, oq, ov, tradus prin întru tot viclean (MP, f. 52v; MD, f. 212v), şi multe altele. 4.49. Adj. axpricxoi;, ov “inutil”, tradus prin sintagma fără (de); treabă. MP: “vierme pucios şi fără de treabă' (f. 1571), “mai putred ş\ fără ide treabă’ (î. 216v), cf. şi f. 241r, 350r, 364v, 379r; VT: “slabul fără de treabă să dovădeşte” (f. 390r, înţel. 2,11), “închipuiri de vite, sau piatră fără treabă, a mînă faptă veche” (f. 394r, Intel. 13, io), , \ ' ■; , ,; ' -.. 4.50. Vb. 7iapapXe7ico “a nu remarca, a nu vedea” este tradus, în MP, prin sintagma a trece cu vederea: “face milostenie [...], tre-cînd cu vederea fărădelegile lor” (f. 421r). Prin aceeaşi sintagmă este tradus, în MD, verbul sinonim riapoprâ: “să nu treci cu vederea aceia ce cu credinţă să roagă” (f. 274v). Sintagma trece cu vederea este des folosită în VT, unde traduce verbele sinonime "urcepeiSo) (f. 233V, Ps. 54, 1, f. 238v, Ps. 77, 65, f. 359v, Zah. 1, 12,1 383v, 3 Ezd. 2, 20, f. 396v, înţel. 19, 21, f. 397v, Sir. 2, 11, f. 404v, Sir. 23,11, f. 409r, Sir. 35,: 410r, iSir. 38, 17, f. 451r, col. 1,4 Mac. 9, f. 453r, col. 2, 4 Mac. 15), uitepopto (f. 285r, Is. 58, 7, f. 316r, Iez. 7,19, f. 336v, Iez. 8, p. 260, şi Violeta Barbu, Preliminării la studiul naţionalizării serviciului divin: unificarea versiunilor Simbolului credinţei (1660-1713), în “Revista de istorie şi teorie literară”, XXXIX, 1991, nr. 3-4, p. 354-355. 317 47, 12, f. 373r, Iudit. 8, 18, f. 435r, 2 Mac; 7, 11), Trapopco (f. 264v, Eccl. 72,14), TiapeiSco (f. 249v, Ps.137, 9, f. 452r, col. 1,4 Mac. 13). 4.51. Adj. capKiKoq, tj, ov “carnal”, tradus prin adj! trupesc. MP: “cine trupesc şi iubitori de lume să înţeleagă atîtea înşălă-ciuni...” (f. 12r), “ca nişte trupeşti şi fară de minte” (f. 1741), “iubitori de dragoste şi trupesc om” (f. 185v), “aceasta simţitoare şi trupească gustare” (f. 197v), “arată celui trupesc dulceţile, darănu-i arată tina” (f. 213r), cf. şi f. 138v, 232r, 238r, 240v, 250r,266r; MD: “cheltuia avuţia lui la hlăpii şi la multe petrecanii trupeştF (f. 223r), “era un om trupesc, petrecea rău şi hlap” (f. 246r); CIC: “ca aceia ce-1 iubesc să să arate, şi ceia ci iubesc trupeştile să se dovedească” (p. 105). 4.52. Adj. ppocaxog, r\, ov “clocotit”, tradus prin adj. undezat. MP: “o căldare cu apă undezată' (f.. 153v); MD: “i-au turnat o căldare de apă undezată pre cap” (f. 2501). Cuvintele undeza, undezare şi undezat sînt citate în TDRG şi în manuscrisul DLR numai din surse moldoveneşti şi ăm Biblia de la 1688, unde provin tot de la moldoveni. 4.53. S.m. ?ap.evag “port”, tradus prin s.n. vad. MP: “ochii sînt un vad pre carele întră toate deşătăciiinile în sufletul nostru” (f. 70r, cf. şi 26 lv), “m-au povăţuit la acel vad al mîntuirii” (f. 110v, cf. şi 201v), “căznindu-se corăbierii, vor sosi la'cel vad ce pohtesc” (f. 1781), cf. şi f. 8V,432V; MD: “cel întru întuneric vadul celor învăluiţi” (f. 191v), “au stătut multă vreme la un vad, pînă suflă vîntul în calea lor” (f. 195r), “mă va lua cu sila de la vadul acesta al mîntuirii” (f. 215v), cf. şi f. 252r; VT: “a aduce plute la. vadul Ioppii” (f. 386r, 3 Ezd. 5, 78), “aprins-au vadul cu armata”,(f. 439r, 2 Mac. 12,9), “au înotat la a cei fără de moarte biruinţă vad' (f. 450r, col. 2, 4 Mac. 7), “înainte puşi a vadurilor turnuri [...] celor ce îmblă vaduF (f. 452v, col. 1,4 Mac. 13). ' ' ’ 4.54. S.f. aixla “cauză, motiv”, tradus prin s.f. vină. MP: “a doua vină a hulii este jocul, şi mai vîrtos cărţile” (f. 41v), “jocul .este vină mai tuturor păcatelor” (f. 42r), “sănătatea trupului ieste vină a boalei sufletului” (f. 206v), “era începătură şi vină a tuturor răutăţilor” (f. 330v), cf. şi f. 157v, 199r, 228r, 285r, 314r, 323r, 324v, 349r, 352v, 360v; MD: “frumuseţile trupului mieu sînt vină ca să bîrfesc 318 acelui ceresc.mire” (f. 209v), “petrecea rău şi hlap [...], şi pentru fieş-tecare vină huliia, nebunul” (f. 246r), cf. şi f. 249r. 4.55. Adj. ’sjiixriSeioq, a, ov “propice”, atribut al s.m. Kcapoq “vreme”, este tradus, prin sintagma cu (bun) prilej. MP: “de făceai păcate, de cîte ori aflai vreme cu prilef' (f. 293r), “să facă păcatul, de ar fi aflat vreme cu bun prilef' (f. 3101), “de aş fi aflat loc şi vreme cu prilej, aş fi făcut şi lucrul” (f. 3111), “cînd vor afla vreme cu prilej şi loc pristănitori la gînduMor” (f. 431v); MD: “cerca vreme cu bun prilej să se depărteze dintru lume” (f. 215r), “să-l omoare, cînd vor , afla vreme cu prilef' (f. 240v), “cerca vreme cu prilej ca să-l omoare” (f. 24 lr). , 4.56. Adj. aKaipog, ov “intempestiv, inoportun”, tradus prin calcul fără (de) vreme. MP: “cele de zăbavă ş\fără de vreme cuvinte” (f. 105r), “puterea lui este întru deşert şi fără de vreme” (f. 137r), “nădejde dăşartă şi fără de vreme” (f. 215r), “mîndria este fără vreme la toate” (f. 284v), “să nu zici-cuvintefără de vreme şi poveşti” (f. 294v), cf. şi f. 10r, 152v, 212r, 220r, 234r, 368v, 375v, 380r; VT: “Omul fără har, basnă fără vreme” (f. 403v, Sir. 20, 19), “Cîntare întru jale, fără vreme poveste” (f. 4Q4r, Sir. 22, 6). ■„ 4.57. Pentru a preveni eventuala observaţie.a unor;cercetători că, deşi numeroase, concordanţele de traducere menţionate mai sus nu ar constitui dovada peremptorie că traducătorul părţilor I şi a H-a ale Mîntuirii păcătoşilor, din ms. 2517, este aceeaşi persoană cu traducătorul părţii a Ol-a a cărţii lui Agapie Landosj din ms. 494; deoa- t rece multe dintre cuvintele sau sintagmele respective apar (ori ar putea fi întîlnite) şi în alte texte contemporane sau mai vechi, atragem atenţia asupra faptului că valoarea probatorie a acestor concordanţe constă nu numai în numărul lor mare (care nu se poate datora întîm-plării!),, ci mai ales în caracterul cu totul particular al unora dintre ele. Prezenţa în traducerea Mîntuirii păcătoşilor din ms. 2517 şi 494 a substantivelor epicon şi soţietate, care apar şi în traducerea Vechiului Testament din ms. 45 (vezi 4.11. şi 4.42.), sau a verbului a potci, cu un sens neobişnuit, ;care apare şi în traducerea Cărţii cu multe întrebări din ms. 494 (vezi 4.34.), nu poate fi întîmplătoare. De asemenea, nu poate .fi întîmplător faptul că în traducerea primelor două 319 părţi ale Mîntuirii păcătoşilor din ms. 2517 şi în traducerea Vechiului Testament din ms. 45 apare calcul neobişnuit aneputinţa (vezi 4.29.), precum şi împrumutul slavon a ocăzui (vezi 4.32.), care nu se mai întîlneşte în alte texte vechi româneşti. Asemenea cuvinte nu au putut fi introduse în textele respective de către copişti sau de eventualii revizori. Ca şi alte împrumuturi saîu calcuri menţionate, cum sînt, de exemplu, Adunătoriul (vezi 4.2.), a mai alege (vezi 4.3.), plin de bunătăţi (vezi 4.8.), îngustare (vezi 4.18.), întregăciunea minţii şi întregăciunea firii (vezi 4.20.), întru mijlocul (vezi 4.24.), nevinuit (vezi 4.31.), a oprăvui (vezi 4.33.), sfială şi bună sfială (vezi (4.38.), bine sfiitor (vezi 439.), întru tot (vezi 4.48.), trupesc (vezi 4.51.), undezat (vezi 4.51.), ele aparţin traducătorului acestor texte, reflectă maniera de a traduce, adeseori literal, â lui Nicolae Spătarul. 5. Comune traducerii părţilor I şi a Ii-a ale Mîntuirii păcătoşilor, din ms. 2517, traducerii părţii a IH-a a acestei cărţi, din ms. 494, şi traducerilor cunoscute ale lui Nicolae Spătarul (Vechiul Ţestament din ms. 45 şi Cartea cu multe întrebări din ms:494) sînt şi alte particularităţi lingvistice semnificative, îndeosebi de ordin gramatical. Unele dintre ele demonstrează aceeaşi manieră de a traduce literal, specifică lui. 1 . . 5.1. Un fapt caracteristic limbii lui Nicolae Spătarul din traducerea Vechiul Testament, care probabil îl singularizează între traducătorii români din toate timpurile, este dezacordul ui gen al unor substantive cu articolele; pronumele şi participiile aferente. Elaborînd traducerea în grabă şi cu oarecare neglijenţe lingvistice, cum au constatat doi contemporani care i-au folosit manuscrisul autograf al lucrării, el menţine adeseori acordul în gen din limba greacă, în cazul unor substantive traduse în româneşte prin cuvinte corespunzătoare de gen diferit. De exemplu: “fa medelniţă de aramă, şi fundul lui de aramă, ca să să spele, şi-/vei pune întru...” (VT, f. 41v, leş. 30, 18, cf. şi f. 42r, leş. 31, 8, f. 46r, leş. 40, 7,10,27; prin s.f. medelniţă este tradus gr. Xomip, s.m.), “şi făcu Veseleil săcriiul den lemne neputrede [...] Şi o ferecă pre însă cu aur curat [...] şi-i facu ei zimţi supţii” (f. 44v, leş. 37, 1-2, cf. şi f. 43v, leş. 35, 11; prin s.n; săcriiu este tradus.gr. Kipco-rog, s.f,);“cortul mărturiei [...] şi toate vasele ei” (f. 41y.Ieş. 30, 26; prin s.n. cort este tradus gr. oktivti, s.f.), “şi făcură amîndoauă pietrile smaragdului, găvozdiţi şi ţintuiţi cu sar, săpaţi şi ciopliţi'cioplitură de pecete” (f. 45v, leş. 39, 5; prin s.f. piatră este tradus gr. -W.0oi;, s.m.), “cînd veţi întră la pămîntul carele eu dau ,voao şi veţi secera secerea ei”. (f. 57r, Lev. 23,10, cf. şi f. 230r, Ps. 36\ 3, f; 429v, 1 Mac; J4, 8; prin s.n. pămînt este tradus gr.'Yn, s.f.), “şi ca un pămînt crescînd floarea ei, şi ca o grădină săminţele lui răsar”1 (f. 286v,Is.(5i, 11; prin s.f. grădină este tradus gr. KfjTtog, s.m'), “Sion cu judeţ să vă mîritui robimea ei” (f. 266v, Is; 1,27; n. pn hvoav este'.s.f.rîn.gr.), “veseleşte-te, lerusalime, şi faceţi nedeie întru ea toţi...” (f. 288r, Is. 66, 10; n. pr. ’lepo'oca/'op este.s.f. în gr.), “căldare dedesupt arzînd eu văz, şi faţa lui de cătră faţa crivăţului” (f. 288v, Ier. 7,;!13; prin.s.f. căldare este tradus gr. XeP'n?, s.m.), “prestă Eghipt.şi .prestă dumnedzăii ei” (f. 307v, Ier. 46^25; n; pr. Aîy'Ujixoq este s.f. în gir.),-“şi preste ceia ce lăcuiesc Vavilonul, şi preste’ măriţii ei, şi preste pricepuţii ei” (f. 309v, Ier. 50, 35, cf. şi f. 310r, Ier. 51, 8,9, f. 310v, Ier. 51, 50, 51,52; n. pr. Bapt>Xcbv este s;f. în gr.), “şi 4 capete- la fiară, şivolnicie să dede /i/i-” (f. 342r, Dan.: 7, 6; prin s:f. fiară esWtradus gr. 0TiploVjis.nO, “tot pămîntul adevărul cheamă, şi tot ceriul pre ea binecuviriteâză [...], şi nu este întru ea strîmb riimi-că” (f- 383r, 3 Ezâ.4,36; prins.n. adevăr este tradus gr. ăXrjQeia, s.f.), “cela ce întinde laţ, la ea să va prinde” (f. 406r, Sir. 27, 27; prin s.n. laţ este tradus gr. nayiq, s.f.). Fireşte, la ultima revizie a textului, îri ediţia Biliei de la 1688, aceste dezacorduri au fost corectate. • Particularitatea aceasta gramaticală se întîlneşte relativ des şi în traducereaMîntuirii păcătoşilor. De exemplu, în MP: “şi ce feli de dobîndă îţi dă păcatul, şi cu cîte învredniceşte pre robii ei,'şi aşa să fugi de aceasta ca de la şarpe” (f. 17v, cf. şi 40v, 198r; prin s.n .păcat este tradus-gr. â|iapua, s.f.), “curii zice dumnezeiescul' Zlatousr la cea ot Matei cuvînt a unsprăzece” (f. 84v; prin s.n. cuvînt este tradus gr. ojn?da, s.f.), “aşa fi şi tu să te mîntuieşti de mînie, ca să nu te stăpîneştl despre eZ [...], căci cea dulce voroavă stinge mînia, şi cuvîntul. cumplit îl.aţîţă” (f. 86v; prin s.f. mînie este tradus gr. Oupoţ, s.m.), “să nu dai dară urechile la făgăduinţele cele mincinoase ale lu- 321 Cron. (f. 41r, 396v, 398r) cît şi în DC (f. 179r). 15. Cron.: “şi cetiră arhiereii scrisoarea împăratului pre mor-mînt. Şi cum o au cetit, cum s-au cutremurat locul ş-au ieşit svintele moştii a svîntului în faţa pămîntului nepipăit de mînă de om" (f. 254v); DC: “cum cetiră carte, să suia trupul svîntului nepipăit de mînă de om şi, pănă fîrşiră de cetit, ieşi diripămînf (f. 173v). Este puţin probabil că vb. gr. niavco “a lua, a apuca, a prinde; a opri, a întrerupe, a împiedica” a fost tradus în acest pasaj prin vb. a pipăi de persoane diferite. Existau şi alte posibilităţi de a fi tradus, între care la îndemînă era vb. a atinge, cum apare în alt loc din Cron., în traducerea aceleaşi sintagme: “să rupsă dent-un munte o piatră sîngură, fără de mînă de om neatinsă' (f. 101r). 16. Cron.: “Iară împărăteasa s-au ruşinat de cătră toţ oamenii împăratului şi nu avea obraz să iasă nice într-o parte, ce tot şedea de plîngea şi dzua şi noaptea” (f. 256v-257r); DC: “Iară împărăreasa de ruşine [plîngea] dzua şi noaptea, şi nu mai ave obraz să vadză pre împăratul” (f. 175r). Expresia a nu avea obraz apare în DC şi la f. 204v. 17. Cron.: “şi îndată trimisă de adusără cenuşe şi rumăgăfuri de hiristeu de scînduri şi aruncară pre gios” (f. 404r); DC: “locul [...] era umed di ape, şi aştemură cenuşe şi rumăgări de hiristeu” (f. 267v). 18. Cron.: “iară feciorul lui Copronim, Leon,împărat, chemă pre Mitrofan, credinciosu-1 tătîne-său, şi-l întrebă: « Ce este taina acea mare ce au fost pomenind tată-mieu c-au avut cu tine pănă la moartea sa?». Iară Mitrofan dzîsă: «Cinci sute de chentinari de aur am îngropat într-un loc, cu învăţătura tătîne-tău şi cu cuvîntul a fraţîlor tăi a chesarilor»” (f. 353v); DC: “au chemat Leon, fiiul împăratului, pre Mitrofan di l-au întrebat: «Ce este taina mare a tătîni-miu?». Şi i-au răspuns:«Cmd sute de ţentinari di aur am îngropat cw cuvîntul fraţilor tăi chesarilor şi nobillisiilor»” (f. 236v-237r). 19. Cron.: “cu acesta cumpăt să purtă nebunul de împărat, să să bage el sîngur noapte pre-ntunerec să margă atîta cale cu Teodosîie, şi nu socotiia: dară de-l va ucide Teodosîie ca pre un lucru de nemi-că, şi va sta el împărat?' (f. 371v); DC: “Lucru ca acesta fece nebunul împărat, şi nu gîndi: dară di-l va ucide Tudosie, ş-a hi el împă- 218 ratV (f. 246r). 20. Cron.: “Celui de viu mort şi iarăşi mort cu viii...” (f. 387r); DC: “Celui de viu mort şi mortului cu viaţă...” (f. 256v). Vezi şi comentariul din DO, p. 492-493). ; . 21. Cron.: “[împărăteasa Teofana, soţia lui Leon înţeleptul] de bună, şi creştină, şi nemăreaţă ce era, cînd vrea întreba pre vriun ha-dîmb den casă, sau pre vriun slugă, sau pre slujnică muiere den casă, nu dzîce nice unuia măi, sau tu, sau măcară pre nume a prostid să-l strige, să-i dzîcă Ioane, sau Ileana, ce cînd grăiia cătră cineva tot dzîcea dumneata, Ioane, sau dumneata, Ileano, fără dumneata nu-i era cuvîntul, măcară cît de prost om ari hi fost” (f. 419v); DC: “iară pre scopiţii, şi robii, şi roabile ce ave împărăteasa nu le dzîce prost numele, ce tot dumn[ea]ta, Ioane, dumn[ea]ta, Eleno” (f. 277r). Pronumele de politeţe dumneata şi dumneavoastră apar des, în contexte similare, atît.în Cron.: “eu, dumneata, avuţîie n-am găsît necăiuri [...], eu, dumneata, încă mă mir de aceasta...” (f. 249v), “iară de nu mă credeţi dumneavoastră, blămaţi cu mine [...], şi să vedeţi dumneavoastră că sînt om dirept” (f. 250r), “să nu te mîhneşti dumneata, giupîneasă, de lucrul acesta” (f. 310r), “răspunsără cu glas mare: «A noastră-i, dumneata, a noastră-i»” (f. 3351), “să ştii dumneata că eu pre omul acesta [.::] nu l-am vădzut” (f. 401r), cît şi în DVS: “acela ce căutaţ dumneavoastră, iată-mă-i” (sept;, f. 9r), “dumneata, Livel-lisie, întră cu dînsa...” (ibid., f. 21r), “nu bănui dumneata asupra şer-bei tale” (oct., f. 56r), “Cîtă ţi-i datoria, nevastă? [...] Patru sute de galbeni, dumneata” (dec., f. 189v), “prieteşugul carele am cu dumneata” (ibid., f. 1941), “nu, dumneata, o femeie în aspră dzî sînt, eu” (ibid., f. ,205'), “pentr-aceea, dumneata, mulţămescu-ţ foarte de bine- > le acesta” (febr., f. 56r). ; ., . . 22. Cron.: “Iară Teofana [...] au şi scris la Ţîmischi cum mai de sîrg să sosască la Ţarigrad [...] Şi aşe fece, şi veni la zidurile curjîi împărăteşti. Iară Teofana împărăteasa l-au tras, cu coşniţa preste zidi, şi pre dîns şi pre soţîile lui” (f. 437r-437v); DC: “Şi ea [...] au scris la Zimischi să vie la Ţarigrad, ş-au venit. Şi ea l-au tras cu coşniţa sus în poiată, şi pre soţii lui" (f. 289r). . 23. Cron.: “o stea au făcut vărsare despre apus spre răsărit” (f. 443r), “să fece vărsare unii stele, carea au purces despre amiadzădzî 219 părţi ale Mîntuirii păcătoşilor din ms. 2517 şi în traducerea Vechiului Testament din ms. 45 apare calcul neobişnuit a neputinţa (vezi 4.29.), precum şi împrumutul slavon a ocăzui (vezi 4.32.), care nu se mai întîlneşte în alte texte vechi româneşti. Asemenea cuvinte nu au putut fi introduse în textele respective de către copişti sau de eventualii revizori. Ca şi alte împrumuturi sau calcuri menţionate, cum sînt, de exemplu, Adunătoriul (vezi 4.2.), a mai alege (vezi 4.3.), plin de bunătăţi (vezi 4.8.), îngustare (vezi 4.18.), întregăciunea minţii şi întregăciunea firii (vezi 4.20întru mijlocul (vezi 4.24.), nevinuit (vezi 4.31.), a oprăvui (vezi 4.33.), sfială şi bună sfială (vezi (4.38.), bine sfiitor (vezi 439.), întru tot (vezi 4.48.), trupesc (vezi 4.51.), undezat (vezi 4.51.), ele aparţin traducătorului acestor texte, reflectă maniera de a traduce, adeseori literal, a lui Nicolae Spătarul. 5. Comune traducerii părţilor I şi a Ii-a ale Mîntuirii păcătoşilor, din ms. 2517, traducerii părţii a IlI-a a acestei cărţi, din ms. 494, şi traducerilor cunoscute ale lui Nicolae Spătarul (Vechiul Ţestament din ms. 45 şi Cartea cu multe întrebări din ms;494) sînt şi alte particularităţi lingvistice semnificative, îndeosebi de ordin gramatical. Unele dintre ele demonstrează aceeaşi manieră de a traduce literal, specifică lui. ' ' • 5.1. Un fapt caracteristic limbii lui Nicolae Spătarul din traducerea Vechiul Testament, care probabil îl singularizează între traducătorii români din toate timpurile, este dezaicordul în gen al unor substantive cu articolele; pronumele şi participiile aferente; Elaborînd traducerea în grabă şi cu oarecare neglijenţe lingvistice, cum au con-. statat doi contemporani care i-au folosit manuscrisul autograf al lucrării, el menţine adeseori acordul îri gen din limba greacă, în cazul unor substantive traduse în româneşte prin cuvinte corespunzătoare de gen diferit. De exemplu: “fa medelniţă de aramă, şi fundul lui de aramă, ca să să spele, şi-/ vei pune întru...” (VT, f. 41v, leş. 30, 18, cf. şi f. 42r, leş. 31, 8, f. 46r, leş. 40, 7,10,27; prin s.f. medelniţă este tradus gr. taruxrip, s.m.), “şi făcu Veseleil săcriiul den lemne neputrede [...] Şi o ferecă pre însă cu aur curat [...] şi-i făcu ei zimţi supţii” (f. 44v, leş. 37, 1-2, cf. şi f. 43v, leş. 35, 11; prin s.n. săcriiu este '320 tradus;gr. Kipcoxoq, s.f.), “cortul mărturiei [...] şi toate vasele eC’ (f. 41v, leş. 30, 26; prin s.n. cort este tradus gr. OKT|vr|, s.f.), “şi făcură amîndoauă pietrile smaragdului, găvozdiţişi ţintuiţi cu sar, săpaţi şi ciopliţi cioplitură de pecete” (f. 45v, leş. 39, 5; prin s.f. piatră este tradus gr. Xi0og, s.m.), “cînd veţi întră la pămîntul carele eu dau voao şi veţi secera secerea ei” (f. 57r, Lev. 23,10, cf. şi f. 230r, Ps. 36} 3, f; 429v, 1 ,Mac. prin s.n. pămînt este tradus gr. yfj, s.f.), “şi ca un pămînt crescînd floarea ei, şi ca o grădină săminţele lui răsar”' (f. 286v, Is. 61, 11; prin s.f. grădină este tradus gr. KTyioq, s.m.), “Sion cu judeţ să vă mîritui robimea ei" (f. 266v, Is. 1,27; n. pn Ivrov este-s.f.; în.gr.), “veseleşte-te, Ierusalime, şi faceţi nedeie întru ea toţi...” (f. 288r, Is. 66, 10; n. pr. lspouaaA.fi|i este s.f. în gri), “căldare dedesupt arzînd eu văz, şi faţa lui de cătră faţa crivăţului” (f. 288v, Ier. 7,^13; prin siv căldare este tradus gr. XePtiq, s.m.), "prestă Eghipt şi pt&stă dumnedzăii ei" (f. 307v, Ier. 46,25; n; pn Aîymxoi; este s.f. în gr.), “şi preste ceia ce lăcuiesc Vavilonul, şi preste’ măriţii ei, şi preste pricepuţii ei” (f. 309v, Ier. 50, 35, cf. şi f. 310r, Ier. 51, 8,9, f. 310v, Ier. 51, 50, 51,52; n. pr. BapuXfbv este s:f. în gr.), “şi 4 capete lăsară, şi volnicie să dede /ui” (f. '342r, Dan.: 7, 6; prin s:f. /wraestetradus gr. 0ripiov,)s.n;), “tot pămîntul adevărul cheamă, şi tot ceriul pre eă bmecuviriieâză şi nu este întru ea strîmb nimica-’(f. 383r, 3 Ezd. 4, 36; prin s.n. adevăr este tradus gr. d^fţGeia, s.f.), “cela ce întinde laţ, la ea să va prinde” (f. 406r, Sir. 27, 27; prin s.n. laţ este tradus gr. Jtayic;, s.f.). Fireşte, la ultima revizie a textului, în ediţia Biliei de la 1688, aceste dezacorduri au fost corectate. ■ ' Particularitatea aceasta gramaticală se întîlneşte relativ des şi în traducerea Mîntuirii păcătoşilor. De exemplu, în MP: “şi ce feli de dobîndă îţi dă păcatul, şi cu cîte învredniceşte pre robii ei, şi aşa să fagi de aceasta ca de la şarpe” (f. 17v, cf. şi 40v, 198r; prin s.n. păcat este tradus gr. a^apxla, s.f.), “cum zice dumnezeiescul" Zlatoust la cea ot Matei cuvînt a unsprăzece" (f. 84v; prin s.n. cuvînt este tradus gr. omilia, s.f.), “aşa fa şi tu să te mîntuieşti de mînie, ca să nu te stăpîneşti despre d [...], căci cea dulce voroavă stinge mînia, şi cuvîntul cumplit îl aţîţă” (f. 86v; prin s.f. mînie este tradus gr. 0T)|a.oq, s.m.), “să nu dai dară urechile la făgăduinţele cele mincinoase ale lu- ni mii, de-ţi este voia să nu cazi. în laţurile lui, căci toate răutăţile lui sînt deşarte” (f. 216r; prin s.f. lume este tradus gr; Kocp.oq, s.m.), “am arătat pînă aicea cum pe/n'/e cele arătate se cunosc dentru toţi, pentru căci sînt ca ostroavele mării...” (f. 252v; prin s.f. peire estre tradus gr. KivSuvoq,- s.m.), “poţi ca să cunoşti adevărul acesta, carele o am izvodit din cartea carea...” (f. 304v; prin s.n: adevăr este tradus gr. d^rjGsia, s.f.), “şi râurile să storc, ce/ ce izvoriia întins” (f. 391r; prin s.n. rîu este tradus gr. tcoto^oi;, s.m.); în MD: “cînd va face ne-ştine un păcat şi nu cunoaşte într-acelaşi ceas greutatea ei” (f. 192v; prin s.n. păcat este tradus gr. a^ap-ua, s.f.), “arată-se la viaţa lui sveati Ioan Damaschin, carele /-au scris prea învăţatul...” (f. 201v; prin s.f. viaţa este tradus gr. JM-og, s.m.). ; ' Am citat, din ambele traduceri comparate, mai multe fraze în care apare această particularitate de traducere, pentru a se putea vedea mai bine că ea nu este accidentală, datorată eventual neglijenţei copiştilor. Căci copiştii, chiar şi unii mai puţin cultivaţi, puteau cel mult să corecteze asemenea acorduri greşite în româneşte, dar nu puteau să le introducă în textele respective, prin-relaţie sistematică cu genul substantivelor corespunzătoare din originalele greceşti23. Neglijenţe asemănătoare se întîlnesc şi în traducerile lui Nicolae Spătarul în slavoneşte, după originale greceşti sau latineşti, ca şi în scrierile sale originale în slavoneşte,'cum au constatat aproape toţi cercetătorii care le-au studiat24. . - ■ - - > 5.2. In traducerile lui Nicolae Spătarul se găsesc şi forme neobişnuite de plural sau de singular ale unor substantive, care se explică tot prin traducerea literală a formelor corespunzătoare greceşti. în Vechiul Testament din ms. 45, substantivul chitos “balenă, chit” (< gr. KTrtoq, s.n.; cf. f. 219r, Iov 26, 12, f. 235r, Ps.' 64, 7, f. 353r, Iona 2, 1,2,11) are forma de plural chitoâse, prin care traducătorul a transpus astfel în româneşte pluralul neutru al cuvîntului gre- 23 L. Onu, Consideraţii..., p. 35, crede că asemenea concordanţe de traducere “nii sînt concludente”. 24 Vezi Nicolae Milescu, Âritmologhia, etica şi originalele lor latine, ediţie critică, studiu monografic, traducere, note, indici de Pândele Olteanu, Bucureşti, 1982, p. 128-140. 322 cesc: “Şi fece Dumnedzău chitodsele cele mari” (f. 2v,'Fac.7, 21; în Biblia 1688; “chitoşiicei mari”), “Blagosloviţi, chitoâse şi toate cîte •vă clătiţi întru ape, pre Domnul” (f. 38 lv, Cînf. 3 tin., 48; în Biblia 1688: “chitoâse şi toate cîte să mişcă în ape”), “întru împistrirea a tot dobitocul, zidirea chitoâselof’ (f. 421r, Sir. 43, 30; în Biblia 1688; “zidirea chîtoşiloS’)..Aceeaşi formă de plural mai apare în Cartea cu multe întrebări: “chitodsele, adecă peştii cei mari ce să află în mare” (CIM, f. 257v), precum şi în traducerea primelor două părţi ale Mîntuirii păcătoşilor.: “să să arate deasupra mării chitoâsele cele mari” (MP, f.'377r). ; La fel se explică şi prezenţa în traducerea Vechiului Testament din ms, 45 a formei neobişnuite de plural clopoţi, prin care traducătorul a reprodus pluralul substantivului masculin grecesc ko)8cov “clopot” (vezif. 40v, leş. 28,30, f. 45v, leş. 39,24, 25). : In partea a IlI-a a Mîntuirii păcătoşilor se întîlneşte, alături de dugheană, şi forma de singular dughean: “era în tîrgul denafară un dughean” (MD, f. 271r; cf. şi dugheană, f. 272v), care se explică prin genul neutru al substantivului corespunzător ’epYaoTTipiCov) din original. . ,: ■ • Atît în partea a IEI-a cît şi în părţile I şi a Ii-a ale traducerii Mîntuirii păcătoşilor apaze, alături de formaTobişnuită de singular arvună, şi forma amin: “nu sufere nicicum obrăznicia lor, ci le dă de acum arvunul lor, a ceii nesăvîrşite munci” (MD,'f. 246r; cf. şi arvu-nă;ţ. 2\(f.), “îi dă arvunuia fericirii veciriice” (MP, f. 331v; cf. şi arvună, fi 89r, 128v, 290v, 337v, 348v, 354r), care se explică prin genul masculin al cuvîntului corespunzător grecesc âppaprâv (şi appa(5â>-vaţ). în VT apare de asemenea forma de singular masculin, aravon (f. 20v; Fac. 38, 17,18,20). , 5.3.0 altă particularitate a limbii traducerilor lui Nicolae Spătarul este folosirea redundantă a articolului genitival. De exemplu, în Cartea cu multe întrebări: :“neavînd ştiinţa răotăţii a diavolului” (CIC, p. 96), “cu odată îndemnarea a Sfîntului Duh” (CIC, p. 97), “pentru împeliţarea a Cuvîntului” (CIC, p. 68), “lumina a fulgerului” (CIC, p. 98), “lemnul al cunoştinţii” (CIC, p. 100), “prin mijlocul a unui înger” (CIC, p. 105), “tropariul al învierii” (CIM, f. 323 259v), “groapa a lui. Ioasaf” (CIM, f; ;259v), “papa al Rîmului” (CIM, f. 261v), “laudele a mitropoliei” (CIM, f. 264v); în Vechiul Testament din ms. 45; “bătrînii a fiilor lui Israil” (f. 28r, leş. 3, 16), “poala a uşii cortului” (f. 43r, leş. 35, 16), “împăraţilor a arăpimei” (f. 185v, 2 Parai. 9, 14), “poarta a cailor” (f. 202v, Neem. 3,28), “şiragurile a păcatelor”;i(f.-252v, Pild. 5, 22), “cîmpul al pămîntului” (f. 328r, Iez. 31, 12), “zăvoarele ale Damascului” (f. 350r, Am. 7, 5), “îngerul al Domnului” (f. 364r, Mac. 2, 7), cf. şi.f. 44r, leş. 36, 29, f. 45v, leş. 39, 16, f. 55v, Lev. 19, 27, f. 199v, 1 Ezd. 6, 8, f. 228r, Ps. 25, 4, 27, 5, f. 253v, Pild. 8, 28, 9, 14, f. 258r, Pild. 22,15, 23, 19, f. 26lr, Eccl. 1,1, f. 265v, Cînt. 4, 8,5, 14, f. 275r, Is. 29, 8, f. 304r, Ier. 36, 31, f. 314r, Iez. 1,28, f. 340v, Dan. 5,5, 14, f. 383r, 2 Ezd. 7,33. Această particularitate morfologică apare frecvent şi în traducerea Mîntuirii păcătoşilor. De exemplu, în MD: “limbile ale oamenilor” (f. 192r), “nădejdea a mîntuirei” (f. 192v), “mîhnirea a îndrăgitei mele” (f. 198v), “milele ale săracilor” (f. 206v), “egumenul al lavrii” (f. 215r), “icoana a Precistii” (f. 232r), “ajunările a sărbătorilor” (f. 233r), cf. şi f. 212r,-214r, 224v, 234r, 239r, 244v; în MP: “zidirile ale lumii aceştia” (f. 81r), “puterea a dragostii” (f. 118V), “gîndirea a hia-rălor” (f. 120v), “episcopul al mediolanilor” (f. 121v), “vestirile ale înţelepciunii” (f. 165r), “roada a răbdării” (f. 167r), “durerea a boa-lei” (f. 176v), “întru focul al muncii” (f. 220r), “toate laudele ale bunătăţii” (f. 258^, “biserica a sfintului” (f. 285v), “spurcăciunea a păcatului” (f. 286r), “canonul al Trulii” (f. 297v), “dulceaţa a zicături-lor” (f. 383v), cf. şi f. 101r, 104r, 106r, 122r, 123r, 175v’, 181v, 194r, 195v, 221v, 226v, 227r, 243r, 247r, 262r, 265r, 267r, 275r, 28 lv, 287r, 323r. 325", 326r, 328r, 328v, 349r, 352v. 5.4. In traducerea Vechiului Testament din ms. 45, verbul a fugi este folosit şi cu sensul neobişnuit, tranzitiv, de “a îndepărta, a alunga”: “pildele înţelegerii să nu te fugă pre tine” (f. 399r, Sir. 6; 37). Cu acelaşi sens apare verbul a fugi şi în traducerea Mîntuirii păcătoşilor din ms. 2517: “să scriem păcatele'ce să cade^ să le fugim” (f. 15r), “toate păcatele vatămă sufletele, pentru care lucru trebuie să le fugă fieştecarele” (f. 34v), cf. şi f. 68r. în toate locurile citate sînt traduse forme ale vb. (pe'uyoj. 324 5.5. în Vechiul Testament din ms. 45, prepoziţia uapă este frecvent tradusă prin prepoziţia lîngă;m numai cînd este construită cu acuzativul, ci şi cînd este construită cu dativul sau cu genitivul, unde în limba română veche şi popular se foloseşte în mod obişnuit prepoziţia la. De exemplu: “înaintea fraţilor noştri cunoaşte ce reste lingă mine de ale tale” (f. 16v, Fac. 31,32), “cunoscut va fi adevărat cum am aflat har lîngă tine” (f. 43r, leş. 33,16),“Doamne, nu este cu neputinţă lingă tine a mîntui” (f. 187r, 2 Parai. 14, 11), “Lingă el învăţătură şi putere, lui sfat şi pricepere [...] Lîngă el tărie şi vîrtute, lui ştiinţă şi pricepere’: (f.'215v, Iov 72,13,17), ‘fericit omul căruia este ajiitoriul lui lîngă tine”'(f. 239v, Ps. 83, 6), “cela ce face credinţă, crezut îi lîngă el” (f. 254v,' Pild: 12,23), “toate lucrurile smeritului ivite-s /ingă'Dumnedzău” (f. 255v, Pild. 16, 5),“în casa împăratului [...] vei şedea, şi vei fi numită lîngă tot pămîntul” (f. 375r, ludit. 77, 23), “fară moarte este în pomenirea ei, că şi lîngă Dumnedzău să cunoaşte; şi lîngă oameni” (f. 390v, înţel. 4, l),'cf. şi f. 65v, Num. 11, 15, f. 240v, Psi 88, 27, f. 255r, Pild. 14,' 12, f. 255v, Pild. 15, 9,12,16, 6, f. 256r, Pild. 16,7,14,17, 3,15, f. 257v, Pild. 21, 3, f. 392v,‘înţel.9, ■10. Prepoziţia lîngă apare, într-o construcţie similară, şi în Cartea cu multe întrebări: “şi altele multe osibiri să poată afla lîngă Dumnezeu” (CIM, f.275r). • - y ■ Tot prin prepoziţia lîngă este tradusă prepoziţia jrapoc, în construcţii similare, şi în Mîntuirea păcătoşilor. De exemplu, în MD: “să cunoaşteţi cît dar află lîngă Dumnezeu” (f. 200v), “cele neputute lîngă rioi, lîngă Dumnezeu putute-s” (f. 2081); în MP: “cît este de urît lîngă Domnul acest păcat” (f 82v), “şi ne smerim, nu numai lîngă Dumnezeu, ce şi lîngă oameni” (f. 1411), “prin rugă âu nemerit lîngă Dumnezeu iertare” (f. 160v), “va să afle milă lîngă Dumnezeu” (f.316r). ' . 5.6. Locuţiunea adverbială pentru care lucru “de aceea; de ce?, pentru ce?” apare frecvent în traducerea Vechiului Testament din ms. 45: “pentru care lucru m-au părăsit pre mine şi tămîia la dumnedzăi alţii” (f. 168v, 4 Reg. 22, 11), “şi acum dzi mie pentru care lucru ai fugit de la ei” (f. 374v, Iudit. 11,3), “pentru care lucru răul acesta întru noi?” (f. 353r, Iona 7, 8), cf. şi f. 20v, Fac. 38, 26, f. 133r, 2 Reg. 325 6,8, f. 156v, 3 Reg. 21, 29, f. 286r„Is. 61, ,1, f. 291v, Ier. 7,,12, f. 292v, Ier. 9, 11, f, 296v, Ier. 19, 4,.f. 301v, Ier. 31, 20, f. 338r, Dan. 2,15. Această locuţiune se găseşte şi în Cartea cu multe întrebări: “pentru care lucru zicem noi, cum credem noi, un Dumnezeu în trei feţe” (CIC, p. 89), “pentru care lucru Dumnezeu nu spăsi pre bm fară de împeliţare” (CIC, p. 99), “aiurea am arătat pentru care lucru Mel-chisedec este fără maică şi fară tată” (CIM, f. 263r). : Locuţiunea penfra care lucru apare des şi în traducerea Mîntuirii păcătoşilor din ms.-25/7: “pentru căci au căutat lemnul cel oprit în rai, pentru care lucru la moarte să osîndiră” (p. 701), “au întrebat pre părintele Isaia pentru care lucru să temea de el atîţea draci” (f. 86v), “cheltuieşti mult spre hrana casei tale, pentru care lucru sărăceşte casa ta” (f. 90v), “pentru care lucru direpţii au necazuri îritr-această lume” (f. 133v), cf. şi f. 33r, 34y,255v. , ' 5.7. Frecventă în traducerea Vechiului Testament din ms.:45 es- te şi locuţiunea adverbială pre lesne “cu uşurinţă”: “birui-va pre lesne” (f. 254v, Pild. 12, 25), “pre lesne îşi priimeşte limba” (f. 256v, Pild. 17,21), “pre lesne fiind a să prinde” (f. 260v, Pild. 30,.28), “pre lesne hulit” (f. 308v, Ier. 49, 14), cf. şi f. 371r, Iudit.4, 5, f. 396v, înţel. 19,20. . Această locuţiune apare des şi în traducerea Mîntuirii păcătoşilor: De exemplu, în MD: “pre lesne vei lua biruinţă” (f. 201v); în MPf’defaimi pre lesne” (f. 30r), “să.biruieşti mai pre lesne” (ţ. 68r), “zdrobi-l-vom pre lesne” (f. IA'1), “pre lesne te vei mîntui” (f. 76r), cf. şi f. 44v, 74r, 80v, 88v, 89v, 170v, 198v, 203v, 205v, 218r, 219v, 222r, 23 lr, 252], 280r, 281r, 285r, 320v, 324v, 369v, 381r, 390r, 402v, 424r. 5.8. In Vechiul Testament din ms. 45 este frecvent folosită locuţiunea conjuncţională în vreme ce, prin care sînt traduse atît conjuncţiile cauzale stieiSt) şi ekei “pentru că, deoarece” cît şi conjuncţia condiţională si “dacă”. De exemplu, 87rei8t): “în vreme ce mie nu mi-ai dat sămînţă, posluşnicul mieu mă va moşteni” (f. 8r, Fac. 15, 3), “rogu-mă, Doamne, în vreme ce au aflat sluga ta milă înaintea tâ” (f. 10r, Fac. 19, 19), “să înmulţi nărodul, şi să întări foarte, în vreme ce să temea moaşele de Dumnedzău” (f. 27v, leş. 1, 21), “în vreme ce n-aţi crezut cuvintelor mele, iată eu voi trimite...” (f. 299r, Ier. 25, 8), 326 cf. şi f. llv,-Fac. 23, 13, f. 22r, Fac.'41, 40, f. 430r, 1 Mac. 15,3,1 450v, col. 1; 4 Mac. 8; ârcet: “în vreme ce nu mai putea să-l ascun-dza, luă maica lui...” (f. 27v, leş. 2,3), “în vreme ce au săvîrşit tot nă-rodul trecînd Iordanul, dzise Domnul;.;” (f. 95V Iosua 4, 1),' “mă pî-rîia, îhvreme'ce gOniiam bunătatea” (f. 230v, Ps. 37, 21), “cursori de apă afundară ochii miei, în vrenîe ce n-am păzit legea ta” (f. 247r, Ps. 118, 135), “în vreme dară ce porîncele lui să batjocoriia de nărod, el sîngur pren munci...” (f. 449Vcol. 2,4, Mac. 4), cf. şi f. 98r, Iosua 10, 9, f. 238r, Ps. 77, 23, f. 396r; înţel. 18, 12, f. 427V1 Mac. 12,1, f. 440r, 2 Mac.-13, 8, f. 441r, 2 Mac. 14, 29; ei: “în vreme ce stăpînul mieu nu cunoaşte pre mine, nice una den cîte Sînt în casa lui” (f. 23v, Fac. 44, 8), “în vreme ce dreptul abia se spăşeşte, cel necurat şi păcă-tos unde să va ivi?” (f. 254v, Pild. 11, 31), cf. şi f. 213v, Iov 4, 3, f. 45 lr, col. 1,4 Mac. 9.. . Fiind o particularitate ă limbii lui Nicolae Spătarul, locuţiunea conjuricţională în vreme ce apare des şi în Cartea cu multe întrebări, unde alternează, ca şi în traducerea Vechiului Testament, cu varianta de vreme ce. De exemplu, în CIC: “în vreme ce Dumnezeu este nevăzut şi necunoscut, nice acesta lucru vom putea să-l alegem” (p. 95), “deci în vreme ci nu birui dumnezeirea, ci omenia, cuvine-să ia-răş..;.” (p. 99), cf. şi p. 92, 96, 101, 102; în CIM: “să zidească de iz-noavă Ierusalimul, în vreme ce în multe feliuri s-au făgăduit aceasta” (f. 257v), “în vreme ci la mijlocul lumii fu făcută mîntuirea, iată că pentru toţi într-un chip fii răstignit” (f. ■ 263v), cf. şi f. 254r, 254v, 258v, 264', 264v, 265r, 275r. O mare frecvenţă are locuţiunea conjuncţională în vreme ce şi în traducerea Mîntuirii păcătoşildr, unde sînt traduse prin ea atît conjuncţiile cauzale e7cei8ti şi ârtei cît şi conjuncţia condiţională eâv “dacă”. De exemplu, e7iei8rj, în MP: “în vreme ce mă ştii dintru scrisori, pentru căci ai mai dat înfricoşarea...” (f.1961), “să se cheme dă-ţătorul de viaţă izvor, în vreme ce apa aceea era dar de la cel adevărat izvor de viaţă” (f. 1980, “iară în vreme ce ziceţi cum i-aţi făgăduit mîinile mele, tăiati-le” (f. 204v), cf. şi f. 197v, 206r, 206v, 208r, 209v, 21 lv, 215v, 217r, 218\ 219v, 223v, 224r, 226r, 226v, 227v, 228r, 23 V, 234v, 236r, 24 lv, 245v; în M0P: “în vreme ce nu e destul atîta cît am 327 zis [...], scriem aici...” (f. 28"), “aleargă ca să-ţi dea vreun ajutor [...], în vreme ce la aceasta este toată peirea” (f: 75r), “nici să pohteşti paguba lor, în vreme ce toţi stntem fraţi...” (f. 860, cf. şi f. 24r,: 103r, 122r, 124r, 125v, 127r, 129r, 137v, 140r, 142v,,146\ 155v, 156v, 162v, 170v, 173r, 192v, 205v, 229v, 233v, 237v, 247v, 257v, 258r,'265r, 267v, 271v, 322r, 324v, 400v, 407r, 422r, 426r; errei, în MD: “în vreme ci cu credinţă să ruga [...], pentru dragostea cea frăţească s-ait ascultat” (f. 208v), “să-l dea lor, în vreme ci au murit la păcat de moarte” (f. 248r), cf. şi f. 236v; în MP: “să se smerească cu tot sufletul, în'vreme dară ce pentru vindecarea mîndriei...” (f. 45v), “deci în vreme ce au făcut mîndria pre îngeri draci [;..], păzeşte-te să nu te semeţeşti” (f. 46v), “deci în vreme ce rugăciunea este de atîta folos, să nu te îngreu-iezi...” (f. 161v), “în vreme âdxace eşti nefriemec, pentru căci.zideşti tumure, nemernice?” (f. 234v), cf. şi f. 212v, 229v, 242r, 272v, 341v, 372v, 382r, 388v, 404v, 425v; eâv, în MD: “că.in vreme ce.fiiul ei au priimit şi se-au îngropat, cum şi sfînta lui maică să nu paţe aşijdirea” (f. 194r); în MP: “deci în vreme ce aceia facea aşa [...], cu cît trebuie să facem noi...” (f. 73v), “deci în vreme ce dobitoacele cele necuvântătoare [...] au atîta dragoste cătră stăpînii lor, cu tu te arăţi...” ;(f. 122r), cf. şi f. 115r, 118r, 119r, 129v, 130r, 150v, 159v, 163r, 174r, 179r, 182r, 185r, 186v, 226v, 230r, 244v, 245r, 258v, 278v, 287v, 316v, 335v, 364\ 380r, 400r, 408r, 424r; 428r, 429v, 431r, 433v. 5.9. în traducerea Vechiului Testament din ms. 45 şi în Cârtea cu multe întrebări apare frecvent locuţiunea conjuncţională pentru căci “pentru că; de ce?”. De exemplu, în VT: “şi să duseră, pentru căci lăcuia la Sodom” (f. 7V, Fac. 74,12), “au nu pentru Rahil ţ-am slujit, pentru căci m-ai smintit?” (f. 15v, Fac. 29, 25), “pentru căci n-aţi mîncat cele pentru păcat în loc sfînt” (f. 50v, Lev. 10, 17), “pentru căci v-aţi suit preste noi?” (f; 112r, Jud. 15, 10), cf. şi f. 13r, Fac. 25, 28, f. 13v, Fac. 26, 5, 22, f, .15v, Fac. 29, 20, 25, f. 16r, Fac. 30, 16, 18, f. 27v, leş. 2, 13, 20, f. 33v, leş. 14, 11, f. 216v, Iov 16, 3, f. 307v, Ier. 46, 14; în CIC: “această întrebare s-au pus pentru căci şi la Psaltire zice cum...” (p. 89), “pentru căci, să te vor întreba [...], vei zice...” (p. 90), cf. şi p. 92, 93, 96, 97, 105; în CIM: “pentru căci, văzînd ţărîna în groapă, să cunoaştem cum...” (f. 258v), “carii fusese tot învăţaţi,;ci nu învăţaţi bine;pentru căci huliia zicînd..:” (f. 262v), cf. şi f: 254r, 254v, 257r, 257v, 258r, 259r, 259v, 263v, 264v, 265r, 266r, 266v, 275r. - - .'/ ■ . - Această locuţiune are de asemenea o mare frecvenţă în traducerea Mîntuirii păcătoşilor. De exemplu, în MD: “pentru căci nu este fărădelege care să biruiască...” (f. 192v), “pentru căci, fiiule, nu te nevoieşti să te vindeci.:.?” (f. 250v), cf. şi f. 193r, 203r, 250v; în MP: “să fugim [...], pentru căci omoară sufletul nostru” (f. 261), “pentru căci l-au repezit vîntul, au hulit’’ (f. 38r), “pentru căci dară, nebune, aduni avuţie,putredă?” (f. 59y), cf. f. 13v, 17r, 20r, 44v, 46r, 47r, 59r, 60v, 78v, 89r, 95v. ■ ; V ;■ ::: 5.10. 0: deosebit de mare frecvenţă are în traducerea Vechiului Testament din ms.,45 locuţiunea conjuncţională pînă unde,■ care alternează cu locuţiunea corespunzătoare pînă.cînd. De exemplu: “le voi adăpa,] pînă unde vor părăsi bînd [...], şi-l adăpă pre însul, pînă unde au, părăsit de băut [•••]> Şi vor scoate apă pînă unde toate vor bea” (f. 12r, Fac. 24,14,18,19), ‘te vor goni pre tine, şi te vor prinde, pînă unde te'vor surpa” (f. 90v, Deut. 28,45), “şezi, pînă unde vei înţărca pre el” (f. 117v, 1 Reg. 7*23), “goni-voi pre neprietenii miei [...], pînă unde vor lipsi” (f. 226v, Ps. 17, 41), cf. şi f. 141v, 2 Reg. 22,38, f. 160r, 4 Reg. 6,25, f. 185r, 2 Parai. 8,16, f. 220v, Iov 32; 12, f. 265r, Cînt. 2, 17, f. 273r, Is. 22, 14, f. 298r, Ier. 23, 20, f. 371v, Iu-dit. 6,9, 10. t. Şi această locuţiune este frecventă în traducerea Mîntuirii păcătoşilori unde alternează de asemenea cu pînă cînd. De exemplu, în AID: “au auzit trei zile cîntările îngerilor, pînă unde au luat...” (f. 194r), “n-au putut ca să-l priceapă, pînă unde au auzit pre Precista” (f. 200r), “au trecut trei zile pînă unde au sosit bărbatul ei în ţara lui” (f.,205v), cf. şi f. 206r, 230v, 233v, 235r, 241v, 243v, 253r; în MP: “nu l-au lăsat diavolul, pînă unde [...] l-au omorît” (f. 83v), “fi altă slujbă, pînă unde să va stinge mînia văpăii” (f. 86r), “n-au cunoscut greutatea păcatului, pînă unde le-au trimis năcazul cel mare” (f. 1361), cf. şi f. 181V183T, 188r, 210v, 21 lr, 223r, 286r, 373v, 375v,413v. 6. Numeroasele concordanţe lingvistice şi de traducere între partea a DI-a a Mîntuirii păcătoşilor, din ms. 494, şi părţile I şi a O-a 329 din ms. 2517, citate mai sus, demonstrează faptul că prima traducere în limba română a acestei cărţi a lui Agapie Landos a fost făcută în întregime de o singură persoană, care s-a dovedit a fi Nicolae Spătarul (Milescu), traducătorul cunoscut al Vechiului,Testament din ms. 45 şi al Cărţii cu multe întrebări dm 494. Fireşte, ar putea'fi citate şi alte concordanţe similare între textele respective, deoarece; cum se poate cu uşurinţă constata prin lectura paralelă a acestor texte, limba lor este, în fond, identică. Se impune deci următoarea întrebare: oare L. Onu, care nu a acceptat paternitatea lui Nicolae Spătarul asupra traducerii părţilor I şi a Ii-a ale Mîntuirii'păcătoşilor; din Ins. 2517, considerînd nedemonstrată atribuirea făcută de noi, a citit cum se cuvine aceste texte? Faptele prezentate arată că nu le-a citit, duj)ă cum nu a citit pe o întindere mai mare nici traducerea Vecinului Testament aflată în ms. 45. Căci, dacă le-ar fi citit cu atenţia cuvenită, nu este posibil să nu fi observat particularităţile lingvistice şi de traducere comune acestor texte, care demonstrează faptul de netăgăduit că ele sînt traduse de una şi aceeaşi persoană. Se vede însă că, respin-gînd cu prea mare uşurinţă proba concordanţelor lingvistice făcută de noi, deoarece pentru el “aceste concordanţe au valoare probâtorie complementară”, şi considerînd, tot în principiu, neconcludente concordanţele de traducere (dintre care noi am citat în articolul din 1986 numai un anumit tip de acord sintactic)25,'L. Onu a acordat, şi în acest caz, importanţă primordială unor presupuneri sau vreunei “informaţii colaterale” vagi şi greşit interpretate, care I-au condus spre concluzia că traducerea textului din ms. 2517, pe care o numeşte “cantacuzinească”, a fost făcută “de către un monah, probabil oltean”. Prin urmare, răspunzînd cu întreaga demonstraţie de mai sus pasionatelor reproşuri pe care ni le face L. Onu pentru metodele “eronate” aplicate de noi în încercările de stabilire a paternităţii unor texte vechi româneşti, ale căror concluzii “subiective, pripite, deru-! tante” ar fi provocat, în ultimele decenii,'“numeroase încurcături şi confuzii” în istoria literaturii şi a culturii noastre26, sîntem nevoiţi să atragem atenţia* cu toată jena, asupra unei obligaţii elementare, tot de 25 Vezi L. Onu, Consideraţii..., p. 35. 26 Ibidem. p. 35-37. 330 ordin “metodologic”: pentru ca cineva să poată emite o opinie cu privire, la paternitatea unui text, este absolut necesar ca el să citească cum se cuvine măcar textul respectiv. 7.-Curioasă este şi mirarea dispreţuitoare a Iui L. Gnu pentru faptul că noi ne-am revizuit, după cîţiva;ani (în circumstanţele arătate mai sus, vezi Î şi 1.1.-1.3.), părerea cu privire la paternitatea primei traduceri româneşti a Mîntuirii păcătoşilor. “Nu vrem să dăm lecţii - declară indignat L. Onu - unui cercetător care, cu-mult zel, atribuie o.traducere astăzi unui cărturar, iar mîine al tui'cărturar. Erorile de ,metodă sînt mult jprea evidente şi grave, şi într-un caz, şi-n celălalt, ca să mai insistăm asupra lor”27. După cum se ştie, de aproape un secol şi jumătate zeci; de cercetători au emis diferite opinii, cu privire la paternitatea unor texte vechi româneşti.' De la o etapă la alta a cercetătorilor, mulţi dintre ei şi-au schimbat părerile, fie în urma unor. noi investigaţii proprii, fie acceptând opiniile altora, iar generaţie după generaţie de cercetători au revizuit mereu părerile, mai vechi, în cadrul unor controverse ştiinţifice care, în unele cazuri, au rămas deschise şi se vor reaprinde pînă la stabilirea adevărului. în cazul primei traduceri româneşti & Mîntuirii păcătoşilor, noi ne-am revizuit, în anul 1986, o opinie eronată avansată în 1978, iar în studiul, de faţă corectăm erorile unor cercetări recente ale lui L. Onu, privitoare la această traducere. Alţi cercetători vor revizui; la rîndul lor, concluziile noastre şi vor acredita opinia care se va dovedi mai bine argumentată. Ce gravitate poate avea deci “vina” pentru care ne mustră cu atîta patimă L. Onu? Nu aceasta este calea firească pentru aflarea adevărului în asemenea probleme?! Este locul să amintim aici următoarea observaţie înţeleaptă a lui I. Bogdan referitoare la cercetările istorice,- care se potriveşte însă şi celor filologice: “în istoriografie, mai mult decît în orice altă ştiinţă, erorile sînt greu de,evitat; ca să ajungi, însă, la adevăr, trebuie să ai curajul de a le săvîrşi şi dorinţa statornică de a le îndrepta” : ^ Ibidem, p. 36. < 1 . -j2* I. Bogdan, ,prefaţă la Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XVşi XVI, Bucureşti, 1905, p. V. 331 8. Cu privire la relatările unor “minuni” ale Maicii Domnului incluse de Dosoftei în Viaţa şi petrecerea svinţilor, am afirmat în articolul din 1986 că ele “reprezintă de fapt textul, mai mult sau mai puţin remaniat, tradus de Milescu şi păstrat în copia din ms. 494”29. Nu am avut atunci posibilitatea să aducem şi probele necesare în sprijinul acestei afirmaţii. Dosoftei a realizat o traducere personală a textelor respective din Mîntuirea păcătoşilor a lui Agapie Landos, dar prezenţa în traducerea sa a unor fraze, fragmente de frază sau cu1 vinte care se află, în aceleaşi locuri, şi în traducerea lui Nicolae Spătarul arată că el a avut în faţă (ă remaniat, de fapt) traducerea acestuia, folosind fie manuscrisul autograf al lui Milescu, fie o copie'mai fidelă. Căci este puţin probabil ca două persoane, traducîrid acelaşi text, să folosească aceleaşi cuvinte sau să construiască frazele respective la fel. Cităm doar cîteva exemple. Reproducem, pentru comparaţie, şi textul corespunzător din versiunea aflată în ms. 1284. 8.1. Ms. 494, f. 199r: “Juru-te pre numele despuitoarei'Născătoarei lui Dumnezeu să nu mă lepezi în mare, ci să [mă] pui întru sicriu să mă duci Ici acea sfintă biserică să mă îngropi acolo, şi aşa vei avea ajutoriu pre Precista. Şi-ţi las şi eu dintru banii miei 100 de galbeni, şi ceilalţi să-i dai pentru pameritea sufletului mieu. Acestea zicînd bolnavul, juratu-s-au corăbierul'cumu-i va face1 pre voia lui”; Dosoftei, V.S., 4 iunie, f. 143r-143v: “Te giur cu numeie stăpînei Dumnedzăunăscătoarei să nu mă arunci în mare, ce să mă bagi într-un secrii să mă duci la acea svîntă beserică să mă îngropi acolo, şi aşe vei avea agiutoriu pre Precista. Şi-ţ las şi eu din bănii miei 100 de galbeni de aur, iară ceialalţ să-i dai la acea svîntă beserică pentru pomană sufletului mieu. Acestea dzicînd bolnavul, i s-au giurat corăbierul că-i va face pre voie”. Ms. 1284;î. 72r: ‘Te giur cu numele stăpînei Născătoarei lui Dumnedzău să nu mă lepedzi în mare; ce să mă pui într-un săcrei să mă duci la acea sfîntă beserică să mă îngropi acolo, şi vei avea agiutori de la Precista. Şi-ţi las şi eu dentru banii miei 100 de galbeni,Iară ceialalţi să-i dai pentru pomenirea 29 Vezi şi precizarea făcută în studiul de faţă, la nota 9. Stupefiat, L. Onu, Consideraţii..., p. 36, se mulţumeşte doar să afirme: “Ne abţinem să mai'comen-tăm o asemenea afirmaţie nedemonstrată”. 332 sufletului mieu. Acestea dzicînd bolnavul, să giură corăbierul cum că va face pre voia lui”. 8.2. Ms. 494, f. 204v: “iară în vreme ce ziceţi cum i-aţi făgăduit mîinile mele, tăiaţi-le să le vază, să să bucure, şi pre mine lăsaţi ai-, cea ca să mori de durere. Şi ei aupriimit ca să o lase vie". Dosoftei, V.S., 5 iunie, f. 145v: “iară deaca dzîceţ că i-aţ giuruit mînule mele, tăiaţi-le de i le duceţ să le vadză, să să bucure, şi mă lăsaţi aicea să mori de durori. Şi priimiră să o lase vie”. Ms. 1284, f. 76v: “iară de vreme ce dziceţi că i-aţi făgăduit mînule mele, tăiaţi-le să le vadză, să să bucure, şi pre mine mă lăsaţi aici să mori de durere. Deci aceia priimiră să o lasă vie” 8.3. Ms. 494, f. 204v: “întrebară povestea, iară ea nimica nu răspundea, ci plîngea cerşind ajutori. Iară boierinul zise slugilor: vreme nu este să o întrebăm, ci în vreme ci Domnul ne-au îndereptat aici pentru dînsa, luaţi-o binişor să o ducem in oraş”. Dosoftei, V.S., 5 iunie, f. 145v: “o întrebară, şi ea nemică nu le răspunsă, numai ce plîngea cerşind agiutori. Iară boierinul dzîsă slugilor, nu este vreme să o-ntrebăm, dară deaca ne-au Dumnedzău îndireptat aicea pentru dînsa, luaţi-o binişor să o ducem la oraş”. Ms. 1284, f. 76v: “o întreba de povestea ei, şi nemică nu le răspundea, ce plîngea cercînd agiutor. Iară boierul dzise slugilor: lăsaţi-o, că nu este de întrebat acum, ce de vreme ce Domnul ne-au îndreptat aici pentru dînsa, luaţi-o binişor să o ducem în cetate”. 8.4. Ms. 494, f. 205r: “şi vrînd hatmanul să încalece, nu l-au lăsat fiiul lui, zicînd: părintele mieu, nu se cade să te osteneşti, fiind bătrîn, atîta cale, numai te odihneşte, şi eu voi merge pentru tine”. Dosoftei, V.S.,5 iunie, f. 146r: “şi vrînd voievodul să încalece, nu-1 lăsă fiiu-său, dzîcînd: părintele mieu, nu să cade să te osteneşti, bătrîn fiind, la atîta cale, ce te odihneşte, şi oi merge eu pentru tine”. Ms. 1284, f. 77r: “şi vrînd bătrînul să meargă, iară fiiul lui nu l-au lăsat, dzicînd: părintele mieu, nu se cade să osteneşti, fiind bătrîn, atîta cale, ce te odihneşte, şi eu voi merge pentru tine ”. 8.5. Ms. 494, f. 194v: “i-au pus într-o şaică fără de vetrile şi fără de opacine [...] Şi era în lăuntru în şaică Mâria... Dosoftei, V.S., 1 iunie, f. 138v: “le băgară într-o şaică fară cîrmă şi fără vînsle [...] Şi era în şaică Maria...”. Ms. 1284, f. 68v: “i-au pus într-un caic, adecă 333 corabie mică, fără de pîndză şi fară de opacine [...] Iară îri vas era Maria...”. 8.6. Ms. 494, f. 203v: “şi văzînd pre fiastra ei cum avea frumuseţi minunate...” Dosoftei, V.S., 5 iunie, f. 144V: “şi vădzînd pre hias-frâ-sa minunat de frumoasă...” Ms. 1284, f. 75v: “deci vădzind pre acea cucoană a -[mjpăratului cum avea frîmseţă prea minunată...” 8.7. Ms. 494, f. 205v: “aceasta carte au dat năpîrca ducătoriului de carte”. Dosoftei, V.S., 5 iunie, f. 146v: “această carte vicleană o dede năpîrca, viperea aceea, la slugă”. Ms. 1284, f. 77v: “aceasta carţe au dat năpîrca ducătorului de cărţi”.' 8.8. Ms. 494, f. 206v: “Iară procleta de muiere a lui s-au ascuns, ca să nu o afle împăratul”. Dosoftei, V.S., 5 iunie, f. 147'’: “Iară procleta maştihă s-au ascuns, să nu o afle împăratul”. Ms. 1284, f. 78r: “Iară procleta de muiere a împăratului s-au ascuns”. 8.9. Ms. 494, f. 233r: şi era rănit, şi den rane cura sînge proaspăt, ca cînd s-ar fi făcut într-âcela ceas”. Dosoftei, V.S., 24 mai, f.. 141r: “şi era tot rănit, şi de prin rane cura sînge proaspăt, cum vrea fi rănit într-acel ceas”. Ms. 1284, f. 103r: “şi era preste tot rănit, şi din rane mergea sînge proaspăt', cum s-ar fi rănit într-acela ceas”. 8.10. Ms. 494, f. 233v: “Iară el au răspuns: nu mă dodăi pentru acesta, maică, căci nu este vrednic de iertare. Iară ea zise: [...] căci te-am crescut cu atîta pohtă şi te-am aplecat...” Dosoftei, V.S., 24 mai, f. 141r: “Iară Domnul răspunsă: nu mă dodei, maică, pentru aceasta, că nu este vrednic de iertare. Iară svinţia ei dzîsă: [...] că te-am hrănit de te-am crescut cu atîta dor, aplecîndu-te la sîn...”. Ms. 1284, f. 103v: Iară el au răspuns: nu mă nevoi, o; maică, că nu este vrednic de iertare. Iară ea dzise: [...] că te-am crescut cu atîta dor de maică şi te-am aplecat...”. 9. Raportînd versiunea părţii a IlI-a a Mîntuirii păcătoşilor din ms. 1284 (numită de el versiunea C) la textul corespunzător aflat în ms. 494 (versiunea A), L. Onu a ajuns la următoarele concluzii: “Compararea celor două versiuni ale cărţii a IlI-a ne arată însă că alcătuitorul versiunii C nu a preluat totdeauna mecanic textul lui Nicolae Spătarul (versiunea A) şi ca acest iniţiator al versiunii C a avut în 334 faţă şi un original neogrecesc. Nu ne vom opri asupra criticii de text pe care o face revizorul versiunii C în partea finală a cap. 21 al cărţii a Dl-a, în legătură cu traducerea eronată a lui Nicolae Spătarul pentru secvenţa to raţjâpi xrâv Kapeujv prin tîrgul Nucilor, în locul denumirii tîrgul Cariei (propriu: «tîrgul căpăţînelon>) [...] Critica respectivă de text este o mărturie precisă a faptului că realizatorul versiunii; C a confruntat traducerea lui Nicolae Spătarul cu originalul neogrecesc. Dintre celelalte indicii tipice ale faptului că versiunea lui Nicolae Spătarul a fost confruntată cu textul neogrecesc vom alege, în continuare, încă un element”30. Acest element este s.pl. monoxile, “piroge, vase dintr-un lemn”, aflat în ms. 1284: “s-au adunat la mănăstirea. Iverului cu monoxile, adecă luntre dentr-un lemn” (f. 90v; în orig.: (ie liovo^u^a), dar nu şi în textul corespunzător din ms. 494, unde cuvîntul grecesc respectiv este tradus prin s. pl. vase: “s-au adunat la mănăstirea Iverilor cu vase” (f. 220v). Şi aceste concluzii ale lui'L. Onu trebuie corectate. O comparaţie mai atentă a celor două versiuni ale părţii a lQ-a a Mîntuirii păcătoşilor arată că textul aflat în ms. 1284 nu a fost confruntat cu originalul grecesc. Acelaşi lucru rezultă şi din compararea traducerii părţilor I şi a H-a ale cărţii lui Agapie Landos, din ms. 25/7, cu textul corespunzător aflat în ms. 1284. > •9.1. Aşa-zisa “critică de text” de la sfîrşitul cap. 21 nu este o “mărturie precisă” că versiunea din ms. 1284 a fost confruntată cu originalul grecesc, cum crede L. Onu. Autorul acestei versiuni a putut face comentariul respectiv şi fară a vedea originalul grecesc. După fraza: “căci este în mijlocul măgurii şi tîrgul nucilor aproape” (ms. 494, f. 222v), care în versiunea din ms. 1284 este modificată astfel: “pentru că este în mijlocul locului şi tîrgul Sfetâgorei aproape, pre care tîrg îl cheamă Caria, adecă căpăţinele” (f. 92v; sublinierile noastre), .comentatorul face un scurt istoric al mănăstirii Protas din acest tîrg şi discută etimologia toponimicului Caria, motivînd, cu datele unei legende acreditate în mediul călugăresc ortodox, părerea că numele localităţii respective înseamnă “căpăţini”, nu “nuci, nucet , 30 L. Onu, Din tradiţia manuscrisă..., p. 338-339. Sublinierile sînt ale autorului. 335 cum a găsit el că-i “zicea” în manuscrisul autograf al lui Nicolae Spătarul. Autorul versiunii din ms. 1284^n\i se referă deci la textul citat din originalul grecesc, pe care l-ar fi tradus greşit Nicolae Spătarul, ci doar la sensul toponimicului Caria. Intr-un alt loc din acelaşi cap. 21, Nicolae Spătarul traduce toponimicul respectiv tot prin nuci: “să duse derept aceea la cea slîntă măgură a Athonului şi află la nuci un bătrîn prea prost sihastru” (ms. 494, f. 217r; în orig.: eiţ'-taîg Kapaîq), denumire pe care autorul versiunii din ms: 1284 nu o înlocuieşte cu Caria sau Căpăţini, cum i-ar fi sugerat confruntarea cu originalul, ci o omite: “să duse la cel sfînt munte al Athonului şi află pre un bătrîn prost săhastru” (f. 87r). ' 9.2. în ceea ce priveşte prezenţa s.pl. monoxile, cu glosarea respectivă, numai în versiunea reprezentată de ms. 1284, noi credem că acest cuvînt se găsea în manuscrisuhautograf al lui Nicolae Spătarul şi în primele copii ale traducerii sale, fiind apoi înlocuit în versiunea reprezentată de ms. 494. Dat fiind faptul că Nicolae Spătarul traduceam mod obişnuit aproape literal, este greu de crezut că el ar fi putut echivala cuvîntul fiovo^vXa cu termenul generic vase. ' 9.3. Faptul că autorul versiunii din ms. 1284 a părţii a IH-a a Mîntuirii păcătoşilor nu a confruntat textul tradus de Nicolae Spătarul cu originalul grecesc este dovedit de prezenţa în acest manuscris a unei presupuse greşeli de traducere şi a numeroase greşeli de copist aflate şi în versiunea din ms. 494, care nu au fost corectate. Cităm doar cîteva exemple. 9.3.1. Presupusa traducere eronată (confuzie între numele propriu A’Yqcrciog şi s.f. ocyocjtri “dragoste”) din titlul prefeţei lui Agapie Landos către cititori: Cătră dragostea celor ci vor citi (ms. 494, f. 191v) / Cătră dragostea celor ce vor ceti (ms. 1284, f. 67r), în loc de Agapie celor ce vor ceti cartea, cum este tradus acelaşi titlu al prefeţei lui Agapie Landos la părţile I şi a Ii-a ale. Mîntuirii păcătoşilor (ms. 2517, f. 9V, cf. şi f. I1)31, putea ;fi corectată, dacă titlul respectiv ar fi fost confruntat cu originalul. Or, deşi formulat în mod neobişnuit, acest titlu a fost mecanic reprodus de autorul versiunii din ms. 1284. 31 Vezi şi observaţia noastră de mai sus (4.4.). 336 9.3.2. într-o frază din cap. 12, încercînd să înlăture confuzia creată,de o greşeală de.copist (cuvîntul maică transcris taică), autorul versiunii din ms. 1284 nu â corectat eroarea prin confruntare cu originalul grecesc, ci a introdus în text o explicaţie personală: “un domn carele era mai mare preste ţară [...], carele avea o fată săracă despre, taică-şi, carea au pus-o şi el la mănăstire” (ms. 494, f. 2071) / “un domn carele stăpîniia ţara aceea [...], carele avea o fată săracă de tată, pentru că.muiere lui fusese văduvă, pre carea o pusese şi el la acea mănăstire” (ms. 1284, f. 78v). în Viaţa şi petrecerea svinţilor, Dosoftei traduce astfel: “un voievod ce stăpîniia.acel oraş [...], carele şi el avînd o fiică rămasă de maică, o dede la acea mănăstire” (6 iunie, f. 148v; în orig.: opcpavfiv •ujto -rf|V ntţtâpa). 9.3.3. In următoarea frază din cap. 60: “că adevărat s-au născut dentru staţia ta cea nevinuită fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu” (ms. 494, f. 251v), grafia staţia este în mod evident o coruptelă a cuvîntului substanţia, prin care Nicolae Spătarul a tradus termenul corespunzător omia “substanţă, esenţă” din original: ’ek xf[c, âxpocvxo'o oucnag. Autorul versiunii din ms. 1284, care nu a văzut textul original, a înlăturat coruptelă staţia, modificînd fraza astfel: “că adevărat s-au născut dintru tine cea nevinuită fiiul şi cuvîntul lui Dumnedzău” (f. 122r). . \ - 9.3.4. într-o frază din capitolul 11 lipseşte, în ambele versiuni, un segment important: “care nu este atîta cît este fără de mîini [...], şi va fi ruşine noao” (ms. 494, fi 250r) / “carea nu este atîta cît este fară mîn [...], şi ne va fi ruşine” (ms. 1248, f. 76v), pe care îl reproducem după traducerea lui Dosoftei din Viaţa şi petrecerea svinţilor: “cît nu ştim de este fată de mojic” (5 iunie, f. 146r). • 9.3.5. Atît în ms. 494 (f. 250v) cît şi în ms. 1248 (f. 120v) nu es- te tradus titlul capitolului 58. 9.3.6. în mai multe locuri, autorul versiunii din ms. 1284 a reprodus mecanic, ca şi copistul ms. 494, numele proprii transcrise greşit de primul copist al textului autograf al lui Nicolae Spătarul. De exemplu: Chilidonie (ms. 494, f. 194v; ms. 1284, f. 68v; în orig.: KaXAaSrimoq), Eftrâpie (ms. 494, f. 197r; ms. 1284, f. 70v; în orig.: A’vxcovioţ), Maclin (ms. 494, f. 198r; ms. 1284, f. 71r; în orig.: Ma- 337. KeA.riq), Arcâdie (ms. 494, f. 207r; ms. 1284, f. 78v; în orig.: PiKâpStog), Carus (ms. 494, f. 223r; ms. 1284, f. 93; în orig.: KâpoA-ot;), “la eparhia căschianilor” (ms. 494, f. 224v; ms.' 1284, f. 94v: caschianilor, în orig.: tffiv KiUkcdv). 9.4. Inadvertenţe similare, care arată că autorul versiunii din ms. 1284 a Mîntuirii păcătoşilor nu a confruntat traducerea lui Nicolae Spătarul cu originalul grecesc, ci a reprodus mecanic greşelile de lectură ale unui copist sau, eventual, a citit el însuşi greşit autograful traducătorului, aflăm şi în textul rezumativ al părţilor I şi a Il-a: ale cărţii, din ms. 1284, comparat cu textul corespunzător din ms. 2517. De exemplu; “făcu gră\Xm\i,aducînddinfilosofii’(jns.l284, f. llr) / “au făcut odată voroave înalte şi adinei pentru filosof ie” (ms. 2517, f. 38v; în orig.: 8id?„£f;iv "o\|/ri\riv kco. ŞaBeav nepi (piXoorocpiaq), “mai lesne este să păzească curăţia fătul decît cela ce ăucurvit” (ms. 1284, f. 19v),/ “mai lesne este să păzească întregăciunea minţii un fecior, decît cel văduv” (ms. 2517, f. 68r; în orig.: xov %t|p£D0|XEV0v “cel văduv”), “unde petrecea preacuviosul Marţian” (ms. 1284, f. 21r) / “unde sihăstriia marele Martinian” (ms. 2517, f. 79r; în orig.: Mapxiviâvoq), “Aristotel grăieşte, a 2 carte a filosofii, că.;.” (ms. 1284, f, 24v) / “Aristotel zice, la a doaoa carte a ritorii, că...” (ms. 2517, f. 97v; în orig.: xfjq P'tixoptKfîg), “săpa o rudă de argint a unui boieriţi’ (ms. 1284, f. 38v) / “scotea ţărînă de argint al domniei’ (ms. 2517, f. 183v; în orig.: eijyavav âaip.6xco|a,a xfjţ AuGevxlaţ), “aproape de mănăstirea Costandei Kiprului este un sat ce-1 cheamă Traiada” (ms. 1284, f. 52v) / “aproape de mitropolia Constantiei Kiprului este un sat ce să cheamă Tahiâdis” (ms. 2577, f. 345v; în orig.: îAriclov n/r|xpo7i6A.£coi; [...]Tpaxi6t8s), “un tînăr cu numele Udoh” (ms. 1284, f. 53r) / “un tînăr pre nume Untos” (ms. 2517, f. 347r; în orig.: Oftvxoq). • 9.5. In ms. 2517 se află numeroase greşeli de copist care nu se găsesc şi în textul corespunzător al versiunii din ms. 1284 a părţilor I şi a Il-a ale Mîntuirii păcătoşilor, aşa cum am văzut că asemenea greşeli sînt comune părţii a IlI-a a versiunii din ms. 1284 şi textului corespunzător din ms. 494. De exemplu: “fugi [...], adecă jocurile, relele împreună soţii toţi” (ms. 2517, f. 28v; coruptelă a s.f. soţie- 338 .rate3-2)./“fugi adecă de giocuri, de soţiile rele” (ms. 1284, f. 8r; în orig.: xaîq KaKaîq ffO'voStaiţ), “la paseri era'un cărăuş” (ms. ■ 2517, f. -38r) / “în 'Paris'-' (ms. 7254, f. 10v; în orig.: eiţ xo napiCTiov), “la sveti Teodosie" (ms. 25/7, f. 38r) / “cătră sfîntul Dio-■■ nisie" (ms. 1284, f. 10v; în orig.: Ăiovtxnov), “iară2 săraci prea hulitori, văzînd carne într-o zi” (ms. 2517, f. 38r) / “era doi mesărcii foarte hulitori, într-o dzi vinde carnea” (ms. 1284, f. llr; în orig.: fjxav 8uo ixaKE^ocpoi [...jârcouXoOoav xo Kpeaq), “mîndria îm-parte-să în tot păcatul” (ms. 2517, f. 43r) / “mîndria împărăteasa tuturor păcatelor^’ (ms. 1284, f. 12r; în orig.: fţ pocmUcaa), “oareca-rea pohtă şi rîvnă să le vindecăm” (ms. 2517, f. 56r) / “o vrere şi oa-recarea pohtă să vedem” (ms. 1284, f. 16r; în orig.: eL8o0jj,ev), “în martie s-au spart o corabie” (ms. 2517, 183r) / “pre mare” (ms. 1284, f. 38r; în orig.: eiq xfiv BoXaccav), “chiotul Domnului este la cort” (ms. 2517, f. 2781), chivotul (ms. 1284, f. 48r; în orig.: fi Kipcoxoq)., 9.6. Numeroase greşeli de copist aflate în toate cele trei părţi. ale traducerii Mîntuirii păcătoşilor din ms. 2517. şi 494, precum şi în versiunea rezumativă a părţilor I şi a H-a din ms. 1284, se datoresc desigur dificultăţii pe care au întîmpinat-o primii copişti ai acestei traduceri în descifrarea scrisului probabil mai neglijent al manuscrisului autograf al lui Nicolae .Spătarul. După cît se pare, autorul versiunii din ms. 1284 a rezumat textul părţilor I şi a Ii-a ale traducerii după autograful lui Nicolae Spătarul, sau după o copie mai fidelă, diferită de. cea care s-a transmis în ms. 2517, iar pentru partea a IlI-a el a folosit o copie 'identică cu cea transmisă în ms. 494. _ 10. Prima traducere în limba română a Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos a fost deci făcută în întregime de Nicolae Spătarul (Milescu), fie în Constantinopol, între anii 1661-1664 sau mai tîrziu, pînă în 1678, fie mai curînd în Moldova, înainte de 1659, pe cînd era grămătic în cancelaria domnească. Probabil că manuscrisul autograf al acestei traduceri a rămas în Moldova, ca şi manuscrisul autograf al 32 Pentru prezenţa în ms. 2517 a neologismului sofietate, vezi în studiul de faţă 4.42. 339 traducerii Vechiului Testament a lui Nicolae Spătarul, ambele texte fiind folosite de Dosoftei, iar în Ţara Românească va fi ajuns abia în anul 1686, prin episcopul Mitrofan şi: alţi colaboratori âi lui Dosoftei refugiaţi atunci din Moldova.; Acolo întreaga traducere a Mîntuirii păcătoşilor a fost revăzută de unii “dascăli” locali sau refugiaţi din Moldova, cum rezultă din următoarea menţiune aflată în foile de titlu ale primelor copii ale părţilor I şi a. Il-a ale cărţii: “ce este de mulţi şi mari dăscăli tălmăcită după limba elinească pre limba noastră rumâ-nească” (ms. 25/7, f. 8r). Acest stadiu al traducerii lui Nicolae Spătarul îl reflectă copiile din ms. 2517 şi 494, făcute de munteni (olteni). Cu mici modificări de ordin redacţional; am reprodus acest studiu aşa cum a apărut el în “Studii şi cercetări lingvistice”, XLIV, 1993* nr. 5, p. 417-432 (paragrafele'1.-3.3.3.), nr. 6, p. 489-502 (paragrafele 4.-4.57.), şi XLV, 1994, nr. 3-4, p. 173-186 (paragrafele 5.- 10.). L-am elaborat cu intenţia de a dovedi pe deplin faptul afirmat şi parţial demoiistrat de noi în articolul O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu, apărut în “Cronica”, XXI, 1986, nr. 44, p. 5, că Nicolae Spătarul a tradus în întregime voluminoasa lucrare a lui Agapie Landos, nu numai partea a m-â a ei, cum admisese L. Onu, şi a-1 convinge astfel pe partenerul nostru de polemică privitoare la această problemă să accepte, în beneficiul studiului monografic pe care' îl elabora, adevărul istorico-literar dovedit prin demonstraţia filologică efectuată de noi. L. Onu şi-a încheiat însă studiul la 1 august 1993, depunînd lucrarea spre publicare la Editura Academiei Române. După apariţia primelor două părţi ale studiului nostni el a mai încercat, în articolul Ce a tradus Nicolae Spătarul (Milescu) din Mîntuirea păcătoşilor a lui Agapie Landos'!, publicat în “Studii şi cercetări lingvistice”, XLVI, 1995, nr. 2-6, p. 141-155, să-şi apere opinia, dar, fiind în vîrstă înaintată şi suferind de mai multe afecţiuni, a dovedit de fapt că nu mai avea capacitatea să aprecieze corect valoarea pro-batorie a argumentelor invocate de noi, mai ales în paragrafele 4.- 4.57. Monografia lui L. Onu a apărut postum, la Editura Academiei Române, în anul 2002, cu titlul Tradiţia manuscrisă a unei sinteze 340 europene la români în secolele al XVII-lea al.XlX-lea. Mîntuirea păcătoşilor (Amartolon sotiria).-Studiu de critică textuală, sub îngrijirea editorială a profesorului Gheorghe Chivu şi a redactorului Alexandra Ardelea. Deşi cam stufos concepută şi redactată, aşa cum sînt toate studiile filologice ale lui L. Onu, lucrarea are meritul incontestabil de a conţine o informaţie foarte bogată, internă şi externă, privitoare la traducerile şi răspîndirea prin manuscrise a acestei importante cărţi în cultura românească. La baza primelor patru secţiuni ale ei, în care'sînt studiate cele dintîi traduceri româneşti ale Mîntuirii păcătoşilor, făcute din limba greacă, şi manuscrisele prin care ni s-au transmis ele,'se află însă o mare greşeală, pe care L. Onu ar fi putut să o evite, dacă ar fi acordat un minimum de atenţie şi credit celor arătate de noi în articolul din 1986, citat mai sus, unde, corectîndu-ne atribuirea greşită a traducerii Mîntuirii păcătoşilor lui Dosoftei, aduceam o serie de dovezi importante că ea aparţine lui Nicolae Spătarul şi că el a tradus toate cele trei părţi ale cărţii Iui Agapie Landos. în Ioc să verifice afirmaţiile şi argumentarea noastră, printr-o lectură integrală personală â traducerii, paralel cu lectura traducerilor sigure ale lui Nicolae Spătarul, aşa cum am făcut-o noi (lucru care ar fi necesitat timp mai îndelungat şi multă muncă), L. Onu a resprins cu prea mare uşurinţă posibilitatea ca Nicolae Spătarul să fi tradus şi părţile I şi a Il-â ale cărţii lui Agapie Landos, limitîndu-se la diferite speculaţii pe marginea prefeţei uneia dintre copiile acestor prime părţi ale traducerii, de la sfîrşitul secolului al XVII-lea (1696), şi lăsînd astfel traducerea tot în anonimat. în consecinţă, această lucrare de‘referinţă a lui L. Onu, care putea să nu conţină o eroare atît de mare, datorată superbiei nemăsurate a autorului şi dispreţului său declarat faţă de metodele folosite şi rezultatele cercetărilor noastre filologice (căci pentru fostul dascăl de metodologie a cercetării ştiinţifice faptul de â-ţi corecta o afirmaţie sau o demonstraţie era descalifi-cant!), va produce multă vreme confuzie şi va induce în eroare pe mulţi cercetători mai puţin iniţiaţi în problema respectivă, pînă cînd se vor lămuri cum stau lucrurile în realitate. 341 încă o traducere necunoscută a lui Nicolae Spătarul (Milescu): : Apologia contra Iui Mahomed a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino 1. Pînă nu demult erau cunoscute doar două traduceri1 româneşti mai ample făcute de Nicolae.Spătarul (Milescu), ambele din greceşte: Cartea cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinţei noastre, care conţine două scrieri atribuite lui Atanasie al Alexandriei (Alte întrebări şi Către prinţul Antioh despre diferite probleme necesare...), traduse în anul 1661, text păstrat într-o copie din anul 1699, în manuscrisul miscelaneu 494 de la Biblioteca Academiei Române (BAR), şi Vechiul Testament, tradus probabil între anii 1662-1664, text revizuit întîi de un moldovean (probabil Dosoftei) şi păstrat într-o copie munteană din anii 1686- 1687, în ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, care, din nou revizuit, a fost editat în Biblia de la 16881. După ce a lămurit unele probleme importante privitoare la o traducere de mai mică întindere a lui Nicolae Spătarul2, în anul 1989 Al. Mareş i-a atribuit învăţatului moldovean traducerea anonimă a unui grup de nouă texte cu conţinut teologic şi de istorie bisericească, însumînd circa 18 pagini, aflate în ms. 494 de la BAR, cărora nu li s-a acordat pînă atunci atenţia cuvenită, fiind considerate o interpolare în Cartea cu multe întrebări tradusă de.Nicolae 1 Alte informaţii privitoare la aceste traduceri se găsesc în următoarele studii mai noi consacrate lor: Virgil Cândea, Nicolae Milescu şi începuturile traducerilor umaniste în limba română, în volumul domniei sale Raţiunea dominantă. Contribuţii la istoria umanistului românesc, Cluj-Napoca, 1979, p. 79-223, şi N.A. Ursu, Noi informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în “Limba română”, XXXVn, 1988, nr. 5, p. 455-468 (I), nr. 6, p. 521-534 (II), XXXVIII, 1989, nr. 1, p. 31-46 (III), nr. 2, p. 107-121 (IV), nr. 5, p. 463-470 (V), studiu reprodus în prezentul volum. " Vezi articolul In legătură cu o traducere românească a lui Nicolae Milescu, în “Limba română”, XXVIII, 1979, nr. 3, p. 253-265. 342 -Spătarul, printr-o eroare de copist. Traducerea acestor-texte datează tot din anul 16613. în anul 1986 noi i-am atribuit lui Nicolae Spătarul traducerea românească anonimă a voluminoasei cărţi de educaţie morală creştină a lui Agapie Landos, Mintuirea păcătoşilor ('A|xapxoo^cov acotripia, Veneţia, 1641, reeditată de mai multe ori, pînă în secolul al XlX-lea), text păstrat în numeroase copii din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, aflate mai ales la BAR4. între timp am constatat că tot , lui . Nicolae; Spătarul îi datorăm şi traducerea anonimă a Apologia contra lui Mahomed a lui Ioan Cantacuzino aflată în mş. 91 de la Direcţia Iaşi a Arhivei Naţionale a României (ANR), după cum vom dovedi prin argumentarea filologică de mai jos. Cele trei texte identificate în ultima vreme a fi traduceri necunoscute ale lui Nicolae Spătarul, deşi au fost eventual remaniate ori au suferit sub aspect lingvistic unele modificări datorate copiştilor, ca şi cele două traduceri cunoscute ale sale, conţin numeroase particularităţi lingvistice, stilistice şi de traducere ale acestui cărturar. Cercetarea lor ne-a oferit dovezi suficiente că şi traducerea Istoriilor lui Herodot, atribuită de noi lui Dosoftei5, este făcută tot de Ni1 colae Spătarul, aşa cum a susţinut Liviu Onu6, dar textul acestei traduceri, păstrat în copia unică pe care o cunoaştem, din ms. 3499 de la BAR, efectuată în anul 1816, a fost remaniat de către traducătorul cronografului lui Matei Kigalas (versiunea atribuită logofătului Pătraşco Danovici), identificat de noi în persoana lui Dosoftei7. 3 Vezi studiul “Interpolarea " din Cartea cu multe întrebări a lui Nicolae Spătarul (Milescu). O chestiune de paternitate, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XL, 1989, nr. 2, p. 145-159. 4 .Vezi articolul O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu, în “Cronica”, XXI, 1986, nr. 44, p. 5, şi studiul Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XLIV, 1993, nr. 5, p. 417-432 (I), nr. 6, p. 489-502 (II),’ XLV, 1994, nr. 3-4, p. 173-186 (III), reprodus în prezentul volum. 5 Vezi studiul Dosoftei necunoscut, în “Cronica”, XI, 1976, nr. 6, p. 4-6. 6 în studiul filologic al noi ediţii a acestui text, elaborată de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, Bucureşti, 1984. 7 Demonstrăm acest lucru în studiul Traducerea cronografului numit “tip Danovici"..., inclus în prezentul volum. 343 2. în articolul Une version roumaine du XVII siecle de /' Apologie contre Mahomet de Jean Cantacuzene, publicat în “Revue des etudes sud-est europeennes”, IV, 1966, nr. 1-2, p. -233-237, Virgil Cândea a semnalat faptul că în ms. 494 de la BAR (f. 259r), în textul considerat o interpolare în traducerea de către Nicolae Spătarul a Cărţii cu multe întrebări, m care este reprodus un'pasaj din această scriere a lui Ioan Cantacuzino, se află următoarea informaţie privitoare la o traducere a ei, integrală1 sau parţială, în limba română: “cuvine-se dară ce au grăit dumnezeiescul împărat Ioan Cantacuzino a asculta, unde zice, la al treilea răspuns ce să face cătră Samsatin persul, care este tălmăcit pre limba rumânească şi să cheamă Mehmet...” (p.235; sublinierea noastră). ' După ce aminteşte faptul că Ioan Cantacuzino (1292-1383) a fost regent, apoi împărat al Bizanţului (1341-1355), iar spre sfîrşitul vieţii s-a retras în monahism, sub numele de Ioasaf, şi arată că scrierea este redactată de el în numele unui prieten al său, musulman convertit la creştinism, retras de asemenea în monahism, sub numele de Meletie, constituind răspunsul dat de acesta încercării unui oarecare Sampsatin, persan din Ispahan, de a-1 readuce la islamism (scrierea conţine patru apologii de apărare a religiei creştine împotriva criticii musulmanilor, sub forma unor răspunsuri date de Meletie Iui Sampsatin, şi patru oraţii contra lui Mahomed şi de combatere a Coranului), V. Cândea face următoarele observaţii pe marginea informaţiei din ms. 494 citată mai sus: “Le texte repro-duit par nous ci-dessus atteste donc l’existence d’une version roumaine d’apr&s YApologie contre Mahomet de Jean Cantacuzene, en reproduissant un fragment du chapitre III, 7. La refdrence n’indique pas s’il s’agit d’une traduction integrale de l’Apologie qui «s’appelle Mehmet» ou seulement de «la troisieme r^ponse faite â Samsatin le Persan» (Mehmet dtant Pabrâviation du titre de l’oeu-vre integrale). Quelle est la datte de cette traduction et qui en est l’auteur? Le simple fait que ce texte se trouve interpold dans une traduction de Milescu ne saurait suffire â prouver la patemit6 de l’humaniste moldave, car son interpolation n’est que l’erreur du copiste. Du reste, Ies informations interpolees dans le ms. 494 n’ont aucun rapport avec la traduction de Pseudo-Athanase, ce qui ecarte 344 la supposition qu’elles y auraient ete inserees par Milescu lui-meme. L’unique date qui pourrait servir pour Pinstant comme un terminus ante quem est celle indiquee par le manuscrit 494, c’est-â-dire 1699. La traduction de cet ouvrage de Cantacuzene semble donc avoir ete faite durant la seconde.moiti^ du XVIF siecle, ce qui cpinciderait avec Tepoque ou -une version en grec vulgaire de l’oeuvre râdigee par l’empereur byzantin avait beaucoup circule dans Ies pays roumains egalement” (p. 236). Gonsiderînd posibilă cunoaşterea de către învăţaţii români ai vremii atît a ediţiei princeps a acestei scrieri a lui Ioan Cantacuzino (Basilea, 1543), după care a fost reprodus textul în Patrologiae cursits completus. Series graeca, tomul 154, col. 371-671, cît mai ales a traducerii ei în greaca, populară, de către Meletios Syrigos (1586-1664), versiune care s-a răspîndit prin numeroase copii manuscrise, între care una făcută la mănăstirea Goli a din Iaşi, în anul 1670, iar alta la,mănăstirea Hlincea de lîngă Iaşi, în 1673, V. Cândea conchide: “Bien qu’on ne puisse pas encore faire etat d’un manuscrit de la version roumaine anterieur â l’an 1699, on doit cepen-dent tenir compte du temoignage peremptoire produit par le ms. 494, qui permet d’inserer VApologie contre Mahomet dans la bi-bliographie des anciennes traductions roumaines de la litterature byzantine” (p. 237). 3. Stabilirea de către Al. Mareş a faptului că textul din ms .494 în care a fost inserată informaţia privitoare la existenţa în secolul al XVII-lea a unei, traduceri româneşti, integrale sau parţiale, a Apologiei contra lui Mahomed a fost tradus de Nicolae Spătarul, în anul 1661, cînd a fost tradusă de el Cartea cu multe întrebări, lăsa loc presupunerii că informaţia respectivă îi aparţine acestuia, cum a insinuat şi domnia sa în comentariul pe marginea ei8. Mai mult, se putea presupune că şi traducerea la care se referea fusese făcută de el. 4. Ms. 91 de la Direcţia Iaşi a ANR, intitulat Cartea blagoces-tivului şi bun credinciosului împărat Ioan Cantacuzino, scrisă cu 8 Vezi studiul "Interpolarea" din Cartea cu multe întrebări...”, citat la nota3, p. 152-153. 345 adeverite şi drepte dovădz împotriva legii lui Mahmet...{f.‘3r), conţine 161 de foi scrise, format 17/14 cm, numerotate recent cu creion negru de o funcţionară a instituţiei, dintre care numai foile 2-160 aparţin structurii lui iniţiale. Nu are paginaţie originală sau o paginaţie mai veche. Provine de la un profesor Fotescu. Legătura mai veche i-a fost restaurată în atelierul Arhivelor din Iaşi, în anul 1961, cu care prilej i-au fost legate greşit linele foi de la început, care trebuie citite acum în ordinea 3, 4, 7, 8, 5, 6, 9 şi urm. Pe f. 2V are un desen reprezentîndu-1 pe Meletie, inspirat de Dumnezeu, discutînd cu Sampsatin. Textul traducerii se află pe foile 3-160, fiecare pagină avînd de regulă cîte 18 rînduri. Pe f. 57r jos - 58r sus nu a fost copiat un pasaj din text, locul rămînînd gol (este posibil ca acest gol să fi fost în manuscrisul autograf al traducătorului), iar între foile 155-156 lipseşte textul corespunzător celui de pe două coloane şi jumătate din original (după ediţia din Patrologie), foile respective fiind probabil pierdute, căci manuscrisul a fost deteriorat şi în partea de la sfîrşit. Nu se poate şti dacă a avut sau riu foaie de titlu. Textul aflat în acest manuscris este îri mod evident o copie, nedatată şi nesemnată de copist pe foile existente. Grafia manuscrisului este o chirilică semiuncială îngrijită, care âr putea data din a doua jumătate a secolului al XVII-leâ sau din primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Particularităţile lui lingvistice arată că atît traducătorul cît şi copistul erau moldoveni. Pe f. 57v, rămasă albă (vezi mai sus), se află o interesantă însemnare privitoare la unele evenimente militare şi politice petrecute în Moldova în anul 1769, probabil a posesorului de atunci al manuscrisului. De aceeaşi mînă sînt scrise şi notele marginale de pe foile 50r, 53r, 89r, 95r, 96v, 99r, 108r şi 153r. Pe marginea de jos a foilor (în ordinea actuală) 3, 4, 7, 8, 5,;6, 9-13 se află înseninarea de posesor a medelnicerului Constantin Veisa, diac la Vistierie, datată 13 ianuarie 1812, în care spune că manuscrisul i-a fost dăruit de “pah[amicul] Iani”. Pe f. 161r se află o altă însemnare, privitoare la cuprinsul şi însemnătatea textului, datată 18 ianuarie 1824 şi semnată Şărban Buhăescu. Acesta scrie şi notele marginale de pe f. 154v-155r. Pe marginea din dreapta a f. 53r se află o ştampilă mare, slab imprimată, în care abia se distinge cuvîntul Socola. Este pro- 346 babil ştampila seminarului de la Socola din Iaşi, unde a ajuns manuscrisul la o dată necunoscută. 5. Confruntînd textul traducerii cu textul original aflat în volumul menţionat din Patrologie, am constatat că au fost traduse toate părţile componente ale scrierii: prefaţa (f. 3-4 şi T), scrisoarea lui Sampsatin către Meletie (f. 7v-8 şi 5), cele patru apologii cu răspunsurile date de Meletie lui Sampsatin (f. 6 şi 9-107r) şi cele patra oraţii împotriva lui Mahomed şi a Coranului (f.,107v-160r), dar nu toate sînt traduse integral. în numeroase locuri traducătorul a redus textul, eliminînd sau comprimînd unele comentarii prea lungi ale autorului făcute pe marginea anumitor texte biblice. Această reducere sensibilă a textului original rezultă şi din simpla raportare a versiunii româneşti din cele 160 de foi de format mic ale manuscrisului la cele 160 de coloane in-cvarto şi tipărite cu caractere relativ mici ale originalului editat în Patrologie. Nu este locul să discutăm aici felul în care a fost făcută traducerea, nici dacă ea reprezintă textul ediţiei princeps, din anul 1543, ori pe cel al versiunii lui în greaca populară, dată de Meletios Syrigos. Problemele acestea, foarte importante sub aspect filologic, pot constitui obiectul unui studiu special sau pot fi discutate în aparatul critic al unei eventuale ediţii a traducerii, care merită să fie publică. 6. Traducerea de care ne ocupăm conţine numeroase particularităţi ale limbii lui Nicolae Spătarul, care constituie suficiente dovezi că este făcută de el.Le menţionăm mai jos pe cele mai semnificative, folosind următoarele sigle ale textelor din care cităm cuvintele şi formele care dovedesc în mod indubitabil paternitatea lui asupra acestei traduceri: ACM: = Apologia contra lui Mahomed, ms. 91, de la Direcţia Iaşi a ANR; CIC = Cartea cu multe întrebări..., editată de Virgil Cândea în volumul Raţiunea dominantă, Cluj-Napoca, 1979, p. 89-105 (noi cităm însă după textul din ms. 494 de la BÂR); CIM = “Interpolarea” din Cartea cu multe întrebări, a cărei traducere a fost atribuită lui Nicolae Spătarul de Al. Mareş, ms. 494 de la BAR; MD = Mîntuirea păcătoşilor, partea a IlI-a, cu Minunile Maicii Domnului, ms. 494 de la BAR; MP = 347 Mîntuirea păcătoşilor, părţile I şi a Il-a, nis. 2517 de la BAR; VT = Vechiul Testament, ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Nâpoca a Academiei Române. Pentru a nu repeta aici informaţia şi comentariile privitoare la anumite cuvinte şi forme aflate şi în traducerea Mîntuirii păcătoşilor, după citarea lor din Apologie trimitem la locul unde sînt comentate ele în studiul prin care i-am atribuit lui Nicolae Spătarul această traducere9, folosind abrevierea Trad. MP, urmată ide indicarea numărului paragrafului respectiv. 1. Terminologia folosită în Apologie pentru denumirea lui Dumnezeu Tatăl şi a unor atribute ale Sale este s.m. Părinte, loc. adj. întru tot ţiitor, s.f. pricină şi loc. adj .fără pricină, ca şi î n Cartea cu multe întrebări. De exemplu, îri ACM: “este de o potrivă şi de o asămănare Fiiul cu Părintele ceresc” (f. 20r), “ne închinăm Lui în trei feţe, întru Părintele, şi Fiiul, şi Duhul Svînt, un Dumnedzău în trei obraze [...], întru tot ţiitor Părintele, fară începătură, nu numai fără ani, ce încă şi fără pricină, ce este pricină, şi izvor, şi rădăcină dumnedzăirei” (f. 160r), “Dumnedzău cei întru tot ţiitor” (f. 137v); în CIC: “un Dumnezeu în trei feţe [...], adecă Părintele, Fiiul şi Duhul Svînt” (f. 296r, cf. şi 296v, 261r, 261v, 275v, 276r, 276v, 278v), “Cîte pricini pui la Dumnezeu? [...] O pricină zic că este la dumnezeire: singur Părintele nenăscut naşte Fiiul, porneşte Svîntul Duh, deci trebuie să ştim cum numai singur Părintele este pricina, iară Fiiul este pricinuit, şi Duhul iară pricinit, deci o pricină este numai Părintele, iară cele pricini[te] doaoă, Fiiul şi Duhul Svînt” (f. 275v, cf. şi 296r); în CIM: “asupra Ariei ereticul, carele huliia cum Fiiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu cel mai nainte de veci născut nu este născut, ci este zidire de Dumnezeu, Părintele, şi nu este într-o fire cu Părintele, ce e mai mic” (f. 262v), “asupra Machi-donie, care huliia zicînd cum Duhul Sfînt este zidit de Părintele, iară nu iese de la Părintele, nici este într-o cinste cu Părintele şi cu Fiiul” (f. 262r). Pentru prezenţa loc. adj. întru tot ţiitor în alte traduceri ale lui Nicolae Spătarul, vezi Trad. MP, 4.48. 2. Termenii care denumesc în Apologie natura omenească şi 9 Vezi nota 4. 348 întruparea lui Iisus Hristos sînt s.f. omenie şi vb. împeliţa, s.f. îm-peliţare, ca şi în Cartea cu.multe întrebări. De exemplu, în ACM: “căci dumnedzăirea, împreunîndu-să cu omenia, nu păţi nemică [...], ce dumnedzăirea neclătită rămasă,.şi omenia o svinţi, şi o curăţi, şi o lumină cu lumina dumnedzăirii Lui” (f. 20r, cf. şi 15v, 20v, :22r, 23v, 26v, 27v, 31v, 38r, 40v, 41r, 62v, 131v, 149v), “să fece om şi să împeliţă pentru mîntuirea omenească” (f. 38r, cf. şi 40v, 62r), “foarte mare este taina împeliţării Fiiului dumnedzăiesc” (f. 10r, cf. .şi llr, 13r, 22r, 22v, 104v, 107v, 113r, 124v, 148r, 1501); în CIC: “cînd .rătăci omul, nu birui diavolul dumnezeirea, ci omenia [...] Decijîn vreme ce nu birui dumnezeirea, ci omenia, cuvine-să iarăşi cu omenia cea biruită'ca să biruiască pre neprietenul diavolul” (f. 277v, cf. şi 278!), “trebuie să ştii cum acesta Fiiul s-au împeliţat cu .ţrupul nostru [...], şi după ce să împeliţă să chemă Hristos” (f. 276r, cf. şi 276v), “că împeliţarea trupului păţiia şi durea, iară dumnezei-rea:fără chin au rămas” (f. 277v, cf. şi 276r); în CIM: “asupra lui Nestorie ereticul, carele huliia cum împeliţarea Domnului Hristos fu numai omenie singură, iară nu şi dumnezeire [...], sfinţii părinţi arătară împeliţarea deplin a omeniei şi a dumnezeirei” (f. 262r), “huliia zicînd cum Domnul nostru Is. Hs. au avut numai o fire la la împeliţarea Sa” (f. 262'). Vb. împeliţa este folosit de Nicolae Spătarul şi în traducerea Crezului: “s-au împeliţat den Duhul Svînt şi Mărie Fecioară”10, iar s.f. împeliţare apare şi în MP: “împeliţarea lui Hs.” (f. 36v). Alţi cărturari români contemporani, între care şi Dosoftei, foloseau termenii corespunzători s.f. omenire, vb. întrupa, s.f. întrupare, ultimii doi fiind mai tîrziu consacraţi în terminologia teologică românea.scă. .... 3. Fiecare dintre cele trei “ipostaze” ale dumnezeirii este denumită în Apologie prin termenii s.f. faţă, s.n. obraz sau s.n. stat, ca şi în Cartea cu multe întrebări. De, exemplu, în ACM: “Dumnedzău. [...] este unul şi mainte de toate, şi ne închinăm Lui în trei feţe, întru Părintele, şi Fiiul, şi întru Duhul Svînt, un Dumnedzău în trei obraze” (f. 160r, cf. şi 8V, 71v), “amîndouă legile acestea [mo- 10 Fotocopia manuscrisului autogtaf a] acestei traduceri este reprodusă de Al. Mareş, în articolul în legătură cu o traducere.... citat la nota 2, p. 260-261. 349 zaică şi musulmană, n.n.] cred un Dumnedzău într-un stat, nu în trei staturi” (f. T), “închină-să anghelii, adecă îngerii, în ceri statului Fiiului depreună cu omenia” (f. 40v, cf. şi 20v, 131v, 148v, 149v); în CIC: “cum credem noi, un Dumnezeu în trei feţe, au în trei obraze, au în trei staturi, adecă Părintele, Fiiul şi Duhul Svînt” (f. 269r), “Cîte staturi mărturiseşti la dumnezeire? Trei staturi, trei obraze” (f. 275v, cf. şi 269v, 261r, 261v). 4. S.f. dovedinţă “dovedire”, derivat neobişnuit întîlnit numai în traduceri ale lui Nicolae Spătarul: “cheamă spre dovedinţă vedeniei acelui întreg gînd” (VT, f. 449r, 4 Mac. 3, col. 1), “iată cu cîte dovedinţe poţi să te încrezi” (MP, f. 157r,"cf. şi 388r,' precum şi MD, f. 218r), apare de şase ori în ACM: “[Hristos a fost] şi om deplin, şi Dumnedzău nelipsit, după dovedinţă de sus” (f. 18v), “iată că şi pentru cruce multă dovedinţă aveam a-ţi arăta” (f. 75v, cf. şi 9r, 67v, 77r, 157v). 5. în Trad. MP, 4.10., am semnalat faptul că o particularitate lingvistică a lui Nicolae Spătarul este folosirea adjectivului neobişnuit cuviitor “care convine, care trebuie, necesar, oportun, decent” (şi a formei corespunzătoare negative necuviitor). Forma hecuviitor apare de două ori şi în traducerea Apologiei: “bine ar fi fost să socotească şi de aceasta cum este necuviitori..." (f. 85v), “deci socoteşte ce cuvinte necuviitoare sînt acestea toate” (f. 144r). ' 6. Tot în Trad. MP, 4.48., am observat că formele adjectivului 7tSg, Tcâga, nâv “de tot, complet, deplin, întreg”, cu care sînt compuse numeroase cuvinte greceşti, pentru a exprima ideea de integralitate sau de generalitate a unei calităţi, sînt traduse de Nicolae Spătarul îndeosebi prin sintagma întru tot. Aceeaşi particularitate lingvistică se întîlneşte frecvent şi în traducerea Apologiei: “ocărită fu legea lui de însul şi întru tot supusa' (f. 4r), “şi spatele lor întru tot gîrbovite” ({. 16r), “întru tot deşert şi de nemică să arată” (f. 27v), “fiind om deplin întru tot" (f. 40r), “rămasără păgînii ruinaţi întru tot" (f. 69r), “ce-1 fece volnic întru tot" (f. 88v), “căci este întru tot cuvîntâreţ" (f. 143r). 7. Altă particularitate lingvistică a lui Nicolae Spătarul semnalată în Trad. MP, 5.6., este folosirea locuţiunii adverbiale pentru care lucru “de aceea; de ce?, pentm ce?”. Această locuţiune apare 350 des şi în traducerea Apologiei: “te-ai căit mult, pentru care lucru mi-ai trimis cărţile îndărăpt” (f. 6r), “şi pentru care lucru fu povestea aceasta?” (f. 33v, cf. şi 35v, 40r, 53r, 63r, 67r, 68r, 71r, 80v, 81v, 93r,:i08\ 127r, 130v, 137v, 142v, 146v, 150v). , 8. în VT apare de cîteva ori adj: pripoit “atîrnat”n, care este folosit şi în traducerea Apologiei: “în ce chip ar fi un lanţ din ceri pripoit şi să să ţie de pămînt” (f. 30r). 9. întraducereaApologiei se întîlneşte de mai multe ori o for-■ma neobişnuită a pronumelui nehotărît oricare şi a adjectivului pronominal nehotărît orice: “şi ori fie ce suflet nu va ascultă de ,prorocul acela, va fi perit” (f. 17v), “deci ori fieşte carele dintru dînşii arăta cîndai să nu fiu eu” (f. 50r), “cîndu-şi va aduce aminte ori fieşte ce om pentru Dumnedzău...” (f. 64r), “ori fie ce om ce face o colibă...” (f. 101v), “căci ori fie carele nu va avea un stat dintru tustrele...” (f. 148v, cf. şi 7r, 43r, 49r, 88r, 92r, 156r). Aceeaşi formă neobişnuită o are şi adverbul pronominal nehotărît oricînd: “şi omul, ori fie cînd să tîmplă a muri, ori de sabie, ori de năpaste...” (f.- 621). Forme similare am întîlnit şi în traducerile cunoscute ale lui Nicolae Spătarul: a pronumelui nehotărît oricine în CIM: “sau va mînca cu sînge ori fie cine, ori vlădică, veri preot...” (f. 257r), iar a adjectivului pronominal nehotărît orice în VT: “i-au slobozit de toată ori fie de ce vină chip” (f. 447r, 3 Mac., col. I). 10.: în sfîrşit, semnalăm prezenţa în traducerea Apologiei a adverbului de negaţie netocma “nicidecum”, în relaţie cu conjuncţia adversativă ce: “netocma să le dzică [...], ce încă mai vîrtos le dzicea...” (f. 16v), “cît netocma să fie proroc, ce încă nici ca prorocii cei mincinoşi nu era”' (f. 110r), “netocma să-i oprească, ce încă mai vîrtos îi îndemna” (f. 136v). Acest adverb, rar întîlnit în textele vechi româneşti12, este folosit, în aceeaşi relaţie cu conjuncţia ce, şi în CIC, unde însă copistul l-a scris greşit nu tocma: ‘Tirea lui Dumnezeu nimea nu poate să o ajungă, netocma cu cuvîntul, ci nici cu cugetul” (f. 269r). 11 Vezi în prezentul volum studiul Noi informaţii..., 8.3.2. 12 Vezi de exemplu, în Cazania lui Varlaam (ediţia J. Byck, Bucureşti, 1943): “pentru Dumnedzău netocma să. lăsăm ceva, ce de nu ne-am giura încai pre numele lui”,(p. 263). 351 7. în studiile respective.din prezentul volum am demonstrat că traducerea Istoriilor luiHerodot şi cea a Vechiului Testament, făcute de Nicolae Spătarul, au fost remaniate de traducătorul cronografului numit “tip Danovici”, care poate fi Dosoftei, în anii tinereţii sale, eventual cu un colaborator apropiat, rămas în anonimat. De acelaşi traducător al cronografului “tip Danovici”. a fost remaniată şi traducerea Apologiei contra lui Mahomed, făcută tot de Nicolae Spătarul, cum dovedesc, de exemplu, următoarele particularităţi lingvistice ale traducerii cronografului (Cron.) şi ale urior scrieri ale lui Dosoftei, care se află şi în ACM. Pentru informaţia privitoare la cuvintele şi sintagmele din Cron. citate şi comentate în studiul Traducerea cronografului numit “tip Danovici”...”, din prezentul volum, trimitem la acest studiu, folosind abreviereaTrad. cran., urmată de indicarea numărului paragrafului respectiv. ; 1. Sintagma pleonastică minuni şi ciudese (sau ciudese şi mi- nuni), folosită des în Cron. şi în unele scrieri ale lui Dosoftei (cf. Trad. cron.,3.4.), apare de cîteva.ori şi în ACM: “multe minune şi ciudese fece acolo” (f. 45r, cf. şi 46v), “făcu multe minuni şi ciudese' (f. 81'). ■ 2. în Cron. apare sintagma neobişnuită a urma urma “a face la fel, a urma, a lua urma”: “căce nu urmedz urma împăraţilor cari au fost mai întăi de tine” (f: 334r). Această sintagmă se întîlneşte de trei ori şi în ACM: “şi el încă urmă urmă împăratului şi fu şi el călugăr” (f. 4r), “urma urma stelii aceia, pană cînd sosiră de la Persi-da la Palestina” (f. 30v), “şi urină urma unui eretic” (f. 141v). 3. în Cron. şi în Viaţa şi petrecerea svinţilor a lui Dosoftei apare loc. adv. cu,linul (cf. Trad. cron., 3.3., nr. 24), care se întîlneşte şi în ACM: “pre încetul şi,cu linul” (f. 95v)- 4. în Cron. şi în scrierile lui Dosoftei este folosită în mod consecvent forma a şchiopi “a scuipa”, care este o particularitate a graiurilor din sud-vestul Transilvaniei şi Banat (cf. Trad. cron., 3.5., nr. 1). Aceeaşi formă apare de două ori şi în ACM: “şi-l vor batgiocuri întru tot şi-l vor şchiopi” (f. 48v), “şi-l măscări şi-l şchiopF' (f. 51r)> alături de forma ştopi, specifică unor graiuri din Maramureş şi din Bucovina: “dederă-i palmă, ştopiră-i în obraz” (f. 54r; "cf şi ştopit “scuipat”, ibid.), care poate fi cea folosită de Nicolae Spătarul. 352 5. In Cron. apare de două ori sintagma a petrece nevoie “a suferi”: “omul lasă pre sine la toată răutatea, numai să nu-ş vadză feciorul petrecînd nevoie” (f. 12v), “şi petrecea nevoie de sete şi de năduşală oamenii şi caii” (f. 508r), care se găseşte şi în ACM: “cîtă vreme petrece nevoie aceea...” (f. 15v). 353 Noi informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul (Milescu) 1. Faptul că Nicolae Spătarul a tradus din greceşte, prin anii 1661-1664, Vechiul Testament care a intrat în ediţia Bibliei de la Bucureşti (1688) este de multă vreme cunoscut. Nu se descoperise însă un manuscris în care să fie păstrată această traducere a sa. într-un studiu publicat în anul 1963 şi reprodus în volumul d-sale Raţiunea dominantă (Cluj-Napoca, 1979)1, Virgil Cândea a identificat, în ms. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (provenit de la Blaj), textul revizuit al traducerii lui Nicolae Spătarul, într-o copie efectuată de un caligraf Dumitru din Cîmpulung (Muscel), prin anii 1683-1686 (după opinia lui V. Cândea), pentru mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti. Existenţa acestui manuscris fusese semnalată de N. Comşa2, în anul 1944, dar textul respectiv a rămas neobservat pînă la cercetarea lui V. Cândea. 1.1. în Cuvîntul înainte cătră cititori, care se păstrează la sfîrşitul ms. 45 (f. 456r-457v), revizorul (necunoscut) al acestei traduceri a Vechiului Testament face o serie de observaţii preţioase cu privire la manuscrisul autograf al lui Nicolae Spătarul, la calitatea traducerii acestuia şi la modul în carea îmbunătăţit el textul respectiv. Alte informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la calitatea traducerii lui Nicolae Spătarul se află în Cuvîntul înainte cătră cititori şi în notele marginale ale unei noi traduceri româneşti integrale a Vechiului Testament efectuată în secolul al XVII-lea, care se păstrează în ms. 4389 de la Biblioteca Academiei Române, descoperit în anul 1915. Autorul necunoscut al acestei traduceri (identificat de noi în persoa- ' Vezi capitolul Traducerea integrală a "Vechiului Testament”, p. 106-171, în cadrul secţiunii intitulate Nicolae Milescu şi începuturile traducerilor umaniste în limba română. 2 Vezi Catalogul manuscriselor Bibliotecii Centrale de la Blaj, p. 43-49. 354 : na lui Daniil Panoneanul, IraâucătoruYÎndereptării legii, Tîrgovişte, 16523), care a tradus Vechiul Testament după versiunea slavonă, declară că a folosit manuscrisul autograf al lui “Nicolae spătariul moldovean” drept text de referinţă pentru versiunea greacă, deoarece el nu a avut la îndemînă o ediţie grecească a Bibliei. 1.2. In lumina celor afirmate în prefaţa revizorului traducerii lui Nicolae Spătarul şi în cea a traducătorului Vechiului Testament din ms. 4389, precum şi a datelor oferite de analiza lingvistică a textului aflat în copia din ms. 45, este necesar să fie lămurite două chestiuni foarte importante privitoare Ia revizia traducerii lui Nicolae Spătarul: I. Caracterul revizieipe.care’o reflectă copia din ms. 45 (a fost ea o revizie superficială, limitată doar la copierea textului lui Nicolae Spătarul şi la îndreptarea cu acest prilej a greşelilor de grafie şi de punctuaţie ale unei “ciorne”, ale unui manuscris întocmit în grabă, sau, dimpotrivă, a fost o revizie substanţială, care a luminat, în transcriere, textul în general greu de înţeles al traducerii lui Nicolae Spătarul?) şi 2. Unde, cînd şi de cine a fost făcută această revizie (reprezintă ea opera “oamenilor locului” munteni, la care se referă, fără să--i menţioneze, prefaţa Bibliei de la 1688, sau în copia din ms. 45 avem de fapt textul rezultat dintr-o primă revizie a traducerii lui Nicolae Spătarul, făcută în Moldova, de către Dosoftei şi colaboratorii lui, iar “oamenii locului” munteni au efectuat numai a doua revizie a textului respectiv, cu prilejul editării lui?). Aceste probleme; constituie, de peste două decenii, obiectul unei pasionate dezbateri filologice, la care au participat V. Cândea, iniţiatorul discuţiilor, care consideră revizia traducerii lui Nicolae Spătarul pe care o reflectă textul copiat în ms. 45 drept operă a “dascălilor locului” munteni4, subsemnatul, care am susţinut că textul copiat în ms. 45 este cel rezultat din prima revizie (substanţială) a traducerii lui Nicolae Spătarul şi am atribuit această primă revizie lui Dosoftei şi colaboratorilor lui5, şi 3 Vezi Un cărturar puţin cunoscut de la mijlocul secolului al XVII-lea: Daniil Andrean Panoneanul, în “Cronica”, XVI, 1981, nr. 43, p. 5, 8. 4 Vezi op. cit., îndeosebi p. 121-141 şi 164-171. 5 Vezi N.A. Ursu, Dosoftei necunoscut, în “Cronica”, XI, 1976, nr. 6, p. 4-6; Dosoftei, Opere. I. Versuri, ediţie critică de N.A. Ursu, studiu introductiv dc Al. Andriescu, Bucureşti, 1978, p. 504-513; Din nou despre paternitatea primei tra- 355 Liviu Onu, care, combătînd părerile noastre, se raliază, cu unele mici nuanţări, opiniei exprimate de V. Cândea6. i ; r . 1.3. în studiul de faţă ne propunem să atragem atenţia asupra interpretării eronate dată de. V. Cândea şi L. Onu unor afirmaţii din Cuvîntul înainte cătră cititori al revizorului traducerii lui Nicolae Spătarul, să scoatem şi mai pregnant în evidenţă caracterul substanţial al primei revizii a traducerii sale, pe care o reflectă copia din ms. 45, şi să demonstrăm specificul moldovenesc (şi ardelenesc) al limbii textului rezultat din prima revizie a traducerii lui Nicolae Spătarul, pe care copistul muntean al ms. 45 l-a conservat în măsură apreciabilă, atît sub raport fonetic şi morfologic, cît mai ales sub raport lexical. Căci, după cum vom vedea, particularităţile lingvistice moldoveneşti (şi ardeleneşti) trecute prin pana primului revizor al traducerii lui Nicolae Spătarul şi păstrate în copia din'ms. 45 au fost înlăturate abia la a doua revizie a textului, de data aceasta făcută de munteni, cu prilejul editării lui în Biblia de la 1688. 2. După ce arată, în Cuvîntul înainte cătră cititori, cum a confruntat traducerea românească cu o ediţie britanică a Septuagintei, pînă la 7 Paralipomenon, iar de aici înainte cu aceeaşi ediţie de la duceri româneşti a Istoriilor lui Herodot şi despre revizia Vechiului Testament tradus de Nicolae Milescu, în “Limba română”, XXXIV, 1985, nr. 1, p. 30-45; O nouă ediţie a primei traduceri româneşti a Istoriilor lui Herodot, în “Cronica”, XX, 1985, nr. 8, p. 5; O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu, în “Cronica”, XXI, 1986, nr. 44, p. 5; Concordanţe lingvistice întrePsaltirea în versuri ă lui Dosoftei şi unele psaltiri româneşti din secolul al XVII-lea, în “Limbă română”, XXXVI, 1987, nr. 5, p. 427-442. ; - 6 Vezi Herodot, Istorii, ediţie îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, prefaţă, studiu filologic, note şi glosar de Liviu Onu, indice de Lucia Şapcaliu, Bucureşti, 1984, p. 572-573; Şi totuşi Spătarul Nicolae Milescu... O problemă controversată de paternitate literară, în “Revista de istorie şi teorie literară”, XXXIII, 1985, nr. 4, p. 108-114 (I), XXXIV, 1986, nr. 1, p. 77-79 (II), nr. 2-3, p. 291-295 (III), nr. 4, p. 105-109 (IV), XXX, 1987, nr. 1-2, p; 166-170 (V), nr. 3-4, p. 230-242 (VI); Spătarul Milescu sau Dosoftei? O problemă controversată de paternitate literară, în “Limba română”, XXXV, 1986, nr. 3, p. 185-197 (I), şi nr. 5, p. 439-448 (II); Concordanţe lingvistice în traducerile Spătarului N. Milescu, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XXXVII, 1986, nr. 3, p. 240-244. 356 Frankfurt după care a tradus Nicolae Spătarul, revizorul textului aflat în copia din ms. 45 face, între altele, următoarele precizări: “am urmat aceluia [izvodului grecesc după care a tradus Nicolae Spătarul] pentru tocmala greşalelor, şi pentru tocmirea soroacelor, şi deplinirea cuvinţelor, şi întăritura oxiilor, den cît am putut, şi izbrănirea stihurilor, precum le'vei vedea scrise tot pre de margine. Şi încă am pus şi mărturiile cuvintelor prorociilor, den cea slovenească, tot pre de margine, neavîndu-le cele greceşti. Pentru căci izvodiil lui Necolae, pentru degraba scriindu-1, n-au pus nici unile de acestea, ci era, pentru neîntocmirea lui, foarte cu greu a să înţelege vorba tălmăcirei şi . abaterea cuvintelor” (ms. 45, f. 457r)7. Observaţii similare privitoare la scăderile traducerii lui Nicolae Spătarul face şi traducătorul Vechiului Testament din ms. 4389, care a folosit tot autograful lui “Nicolae spătariul moldovean”: “Ce însă şi izvodul acesta, pentru multa pripă a acelui pre[puitor]iu, care se-au grăbit curînd a şi tîlmăci şi a şi scrie, aflatu[-se-au greş]ale şi prea mare învăluială, care era lucru ,foarte cu greu a înfţelege]” (ms. 4389, f. lr)8. Aşadar, în ambele referinţe asupra calităţii traducerii lui Nicolae Spătarul.este menţionată, ca principal neajuns, dificultatea înţelegerii textului. Cum însă textul revizuit aflat în copia din ms. 45 este, cu puţine excepţii, în întregime inteligibil,,se poate presupune că revizorul a contribuit în mare măsură la îmbunătăţirea traducerii lui Nicolae Spătarul. In aceeaşi prefaţă, revizorul afirmă că “măcar că multă nevoinţă am pus şi noi, ci, după datoria omeniei, n-am putut ca să nu greşim”, cerîndu-şi iertare şi pentru eventualele greşeli de traducere, nu numai de copist, pe care cititorul le va întîlni în text. Raportând deci textul revizuit aflat în copia din ms. 45, care, cu unele modificări, a fost editat în Biblia de la 1688, la referinţele citate mai sus asupra calităţii traducerii lui Ni- ' . 7 Vezi şi V. Gândea, op.cit., p. 158-164, unde este reprodusă integral această prefaţă. Ea este reprodusă şi în prima parte a ediţiei Biblia. 1688, Geiiesis, Iaşi, 1988,' p. 154-161. 8 Foaia manuscrisului fiind deteriorată la margini, am întregit în croşete cuvintele respective. Prefaţa acestui manuscris a fost reprodusă integral de Dan Si-monescu, în studiul Scriitorul Nicolae Milescu (1636-1708). La 250 de ani de la moartea lui, în “Glasul Bisericii”, XVIII, 1959, nr. 1-2, p. 115-126, precum şi în prima parte a ediţiei Biblia. 1688, Genesis, p. 162-165. 357 colae Spătarul şi la operaţiile efectuate de revizor pentru îmbunătăţirea acelei traduceri, noi am presupus, fără intenţia de ă subestima meritul incontestabil şi considerabil al Iui Nicolae Spătarul ca traducător al Vechiului Testament, că revizia a fost substanţială şi că anonimul care a făcut-o (după toate probabilităţile, Dosoftei cu colaboratorii lui) poate fi socotit drept coautor al traducerii9, aşa cum tot coautori pot fi socotiţi “oamenii locului” munteni care au făcut ultima revizie a textului, în ediţia Bibliei de la 1688. Vom aduce în continuare unele probe documentare în sprijinul acestor afirmaţii. 3. Apreciind contribuţia “dascălilor locului” la revizia traducerii, V. Cândea crede că aceştia au păstrat cu grijă textul lui Nicolae Spătarul, completîndu-1 doar cu cele specificate de ei în prefaţă, fără să-l modifice. Ca atare, operaţia de “deplinire a cuvintelor”, menţionată de revizor, a fost interpretată de d-sa drept “completarea cuvintelor prescurtate”10, considerînd că dificultatea înţelegerii textului lui Nicolae Spătarul, invocată de revizor, s-ar fi datorat mai ales faptului că manuscrisul său era o “ciornă”, cu numeroase cuvinte'scrise incomplet. Este însă greu de crezut că textul lui Nicolae Spătarul, fie şi în grabă tradus şi scris, avea aspectul unei stenograme. Dificultatea de a fi înţeleasă “vorba tălmăcirei” în manuscrisul lui Nicolae Spătarul, la care se referă atît revizorul acestuia, cît şi traducătorul ms. 4389, se datora, probabil, numeroaselor greşeli de traducere, nu de grafie. Corelînd menţiunea revizorului că a operat “deplinirea cuvintelor” cu observaţia sa că în manuscrisul lui Nicolae Spătarul era “foarte cu greu a să înţelege vorba tălmăcirei şi abaterea cuvintelor”, noi am conchis că el foloseşte aici termenul cuvînt cu sensul de “propoziţie, frază”. Revizorul afirmă, după părerea noastră, că a “deplinit cuvintele” (adică a făcut inteligibile propoziţiile, frazele), pentru că multe dintre ele nu aveau sens deplin, clar. Traducerea lui Nicolae Spătarul fiind literală, cum a rămas textul, în multe locuri, şi în Biblia de la 1688, era firesc, mai ales în stadiul puţin evoluat al limbii române literare de atunci, ca multe cuvinte şi expresii să fi fost cal- 9 Vezi Dosoftei necunoscut, p. 5, şi Dosoftei, Opere, I, p. 507. 10 Vezi op. cit., p. 123. 358 chitite sau traduse prin termeni nepotriviţi ori prin perifraze mai greu de înţeles. Pentru a deplini “a clarifica, a desăvîrşi” frazele respecti-■ ve, ca să se înţeleagă “vorba tălmăcirei”, revizorul a trebuit să “toc-mască greşalele” (reale sau considerate de el ca atare), înlocuind o serie de cuvinte, expresii sau perifraze folosite de Nicolae Spătarul. Căci, după cum afirmă în Cuvîntul înainte cătră cititori şi cum vom vedea mai jos, el facea şi revizia traducerii, nu numai o copie a ei. Pe L: Onu, care crede că revizorul a făcut doar o “tehnoredactare” a traducerii nefinisate a lui Nicolae Spătarul, îl miră atît de mult interpretarea noastră, încît exclamă: “iar «deplinirea cuvintelor», adică completarea cuvintelor (evident: prescurtate), devine la filologul ieşean, nici mai mult nici mai puţin: «[anonimul] a îmbunătăţit, a desăvîrşit ■frazele»”1', fară să observe că în partea a doua a aceleiaşi prefeţe este folosit termenul cuvînt “propoziţie, frază” în următoarea indicaţie privitoare la corectarea “înlăuntru” a unor cuvinte (fie de către revizor, care revenea astfel asupra unor fraze deja copiate de el, fie chiar de către copistul ms. 45, care îndrepta unele greşeli ale sale): “Iară unde vei vedea acesta v, a, g asupra cuvintelor, fiind greşala direasă înlăuntru, vei citi pănă vei veni la vede, şi vei sta acolea, şi vei începe cuvîntul de la az, pănă vei veni la glagoli, ş\ te vei întoarce lâ vede, şi vei citi pănă vei veni la az, şi apoi vei îndrepta cuvîntul de la glagoli, după numărul slovelor” (ms. 45, f. 457r-457v). Asemenea cuvinte “propoziţii, fraze” corectate “înlăuntru” sînt numeroase în ms. 45. Deexemplu, f. 150r, 3 Reg. 12, 10: “Şi grăiră cătră el copilaşii, ceia ce s-au crescut cu el,v şi dzisără lui [fl ceia ce dvoriia înaintea feţii lui]:g acestea vei grăi nărodului...” (în B, unde textul a fost restabilit după originalul grecesc, ediţia Frankfurt: “Şi grăiră cătră el copiii ceia ce s-au crescut cu el şi ziseră lui: acestea vei grăi norodului...”; textul în croşete, aflat în paranteze unghiulare roşii în ms. 45, semn că'este tradus de revizor după ediţia R. Daniel, a fost înlăturat în B)\ f. 305r, Ier. 40,5: “şi te întoarnă cătră Godolfa,v ficiorul lui Sa-fan,a ficiorul lui Ahicam,s pre carele l-au pus împăratul Vavilonu-lui...” (în B: “şi te întoarce cătră Godolia, feciorul lui Ahicam, feciorul lui Safan, pre carele l-au pus împăratul Vavilonului..”); f. 320v, 11 Vezi Şi totuşi Spătarul Nicolae Milescu... (II), p. 78. 359 Iez. 17, 21: “Şi toate fugile lui,v cu sabie, vor cădea, a întru toată rîn-duiala lui,s şi pre cei rămaşi [ai lui] la tot vîntul voi sămăna...” (în B: “Şi toate fugile lui întru toată rînduiala lui cu sabie vor cădea, şi pre cei rămaşi ai lui la tot vîntul îi voi răsipi...”; textul din croşete, aflat în paranteze unghiulare negre în ms. 45, a fost menţinut în B, pentru că este tradus din ediţia Frankfurt, unde se află în paranteze rotunde). Pentru cazuri similare, vezi şi f. 89r, Deut. 24, 20-28, f. 137v, 2 Reg. 15, 18, 20, f. 143r, 3 Reg. 1, 8-9, f. 146r, 3 Reg. 6, 16-23, f. 160r, 4 Reg. 6, 25-26, f. 299r, Ier. 25, 30, f. 317r, Iez. 10,22, f. 321r, Iez. 18, 3, 12-13, f. 334v, Iez. 43, 11, f. 436v, 2 Mac., 5, 2, f. 437r, 2 Mac. 5, 30. . ' . . 3.1. Termenul cuvînt cu sensul de “propoziţie, frază” se întîlneşte relativ des în textele noastre vechi. Cu acest sens, cuvînt a fost folosit mai ales în terminologia gramaticală, începînd chiar cu cea a primelor gramatici româneşti. De exemplu, în gramatica lui Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, din 1757: “Din silave sau sloveniri ce purcede? Zicerea [...] Din zicere ce să naşte? Cuvîntul, adecă voroava. Ce este cuvîntull Este încheierea zicerilor înţelegere întreagă săvîr-şită arătînd, precum: Daniil este proroc întru adevăr dumnezeiesc", “Etimologia, fiind partea a doao; a gramaticei, învaţă a cunoaşte şi a arăta osebirile fieştecăruia cuvînt, făcînd despărţire prin părţile vo-roavei [marg. cuvîntului, xou ^oyo'u] şi prin aceloraşi întîmplări”12. La fel şi în gramatica lui Macarie, din 1772: “tăiere a celor opt părţi ale cuvîntului”, “grăirea este o despărţicioasă mai mică parte a cuvîntului celui alcătuit”, “Cuvîntul este împreunată punere a grăirilor înţelegere sîngură desăvîrşicioasă arătînd”13. în gramatica lui Ienăchiţă Văcărescu, din 1787: “Gramatica este meşteşugul cuvîntului, care arată construcţiul sau sindaxis, adică alcătuirea părţilor cuvîntului”, “Zicerea sau termenul, care să numeşte dă greci lexis, este o parte mică din care să alcătuieşte un cuvînt [...], iar cuvîntul este o adunare dă ziceri înţelegere dăsăvîrşit arătînd, adică: Eu merg în cutare loc. 12 Vezi Gramatica rumînească. 1757. Prima gramatică a limbii române, ediţie, studiu introductiv şi glosar de N.A. Ursu, Bucureşti, 1969, p.‘27, 30. - 13 Vezi ms. 102 de la BAR, f. 3r, 3V. 360 Şi toate aceste ziceri un cuvînt să numesc”14! Este surprinzător faptul că DLR nu menţionează şi acest sens al lui cuvînt (o accepţie mai re-strînsă a sensului “discurs”), dar mai ales ne miră necunoaşterea lui de către unii filologi care au cercetat texte vechi româneşti. '3.2. Greşelile de traducere şi numeroasele calcuri, perifraze sau construcţii mai puţin clare aflate în textul copiat în ms. 45 se dato-resc fie lui Nicolae Spătarul, fie revizorului traducerii sale, care, folosind aceeaşi metodă a traducerii literale, a putut considera drept bune unele traduceri greşite din manuscrisul lui Nicolae Spătarul ori a putut introduce el însuşi în text greşeli similare. Căci revizia, chiar şi substanţială, a traducerii nefmisate a lui Nicolae Spătarul nu presupune în mod neapărat realizarea unei traduceri perfecte. Traducerea necorespunzătoare în româneşte a unor cuvinte, expresii sau metafore, atît de către Nicolae Spătarul, cît şi de revizorul traducerii sale, era înlesnită şi de textul grecesc, în care abundă calcurile sau traducerile ad litteram ale unor expresii şi metafore din originalul ebraic, în unele cazuri, traduceri evident greşite aflate în textul copiat în ms. 45,.care au,rămas ca atare şi în Biblia de la 1688. Prezenţa unora dintre ele şi în traducerea Vechiului Testament din ms. 4389 poate constitui un indiciu că acestea existau în manuscrisul autograf al lui Nicolae. Spătarul. Vom cita aici doar cîteva exemple de greşeli de traducere, de diverse tipuri, aflate în ms. 45, care au fost corectate ori au rămas .necorectate în Biblia de la 1688: f. 15v, Fac. 29, 31: “iară Rahil era văduă [marg. stearpă]” (în orig.: cxeîpa “sterilă”; ms. 4389: stearpă; în B: stearpă', cf. şi Palia (1582): fără plod, Biblia (1795): stearpă)', f. 18v, Fac. 35, 8: “Şi muri Devorra, mamca [marg.: doica] Revecăi, şi să îngropă mai gios de Vetil, supt ghindă, şi-i numi Iacov numele eighindă jelii” (în orig.: pd^avoţ “ghindă”, dar şi, p.ext., “stejar”; ms. 4389: stăjar, în B: stejar, cf. şi Palia (1582): lemn de cer, Biblia (1795): stejar)', f. 39r, leş. 26, 1, 2, 3: “Şi cortului vei face 10 garduri de vişină împletit, şi de verde, şi de mohorît, şi roşiu împletit [...], de lung un gard de 28 coţi, şi de lat 4 coţi un gard va fi, o măsură va fi la toate gardurile. Şi 5 garduri vor fi deuna ţiin- • 14 Vezi Observaţii sau băgări dă seamă asupra regalelor şi orînduielilor gramaticii româneşti, Rîtnnic, 1787, p. 13,16-17. 361 du-să unul de altul, şi 5 garduri vor fi ţiindu-să unul de la alalt”, cf. şi f. 44r, leş. 36, 7 - 9, f. 45r, leş. 38, 9, 15, 16, f. 46r, leş. 40, 17 (în orig.: cfbXaia “perdea, cortină, covor”; ms. 4389: zăvasă, zăvese; în B: gard, garduri-, cf. şi Palia (1582): pocrov, pocroave. Biblia (1795): păreîar, păretare); f. 40r-40v, leş. 28, 15, 22, 24: “Şi vei face cuvîntul judeţelor, lucru a împistritoriului [...] Şi vei face pre cuvînt lanţuri împletite, lucru de lanţuh [...] Şi vei pune pre cuvîntul giude-ţului lanţurile celea ce-s lanţuje”, cf. şi f. 40v, leş. 29, 5, f. ,45v, leş. 39, 7, 13, 18, f. 49r, Lev. 8, 8 (în orig.: Xoyiov, dim. al lui Xoyoq, “cuvînt mic, maximă; răspuns de oracol”,.dar şi “engolpionul arhiereului iudeilor”; ms. 4389: cuvînt, în B: engolpion, engolpui, cngol-piu; cf. şi Palia (1582): hozen, hojen, Biblia (1795): engolpiân); f. 106v, Jud. 4, 18: “Şi ieşi Iail întru tîmpinarea Sisarei şi-i dzise lui: răsuflă [marg.: abate-te], domnul mieu, răsuflă [marg.: abate-te] cătră mine, nu te teme. Şi să abătu cătră ea la cort” (în orig.: ekvedoov, imperat. lui ekveucq “a devia, a se deturna, a se abate”; ms. 4389: abate-te (x 2); în B: abate-te..., răsuflă', cf. şi Biblia (1795): abate-te (x 2); f. 107v, Jud. 6, 11: “şi Ghideon, ficiorul lui, bătea grîu într-un teasc [marg.: cramă], ca să fugă de cătră faţa lui Madiam” (în orig.: Xrivoq “lin, teasc, tocitoare”; ms. 4389: “mlătiia grîu la aria lui”; în B: “bătea grîu în teasc”; Biblia (1795): “îmblătea grîu în arie”); f. 448v, col. 2,4 Mac. 3: “lovind pre cei striini de fel David, pre mulţi dentru ei au omorît cu limba oştenilor” (în orig.: (iEtâ xou e0voi><; axpaxicoxcov; în B: cu oştenii cei de o limbă). în mod obişnuit, gr. vEcppoq “rinichi” este tradus în ms. 45 prin rărunchi sau rănichi. Uneori însă apare tradus prin muşchi. De exemplu, f. 92v, Deut. 32, 14: “cu săul a muşchiilor grîului” (în B: muşchilor; ms. 4389: “cu grăsimea grîului”; cf. şi Biblia (1795): mă-duha);,î. 216v,,Iov 16, 13: “încungiurară-mă cu fuşturi, lovind întru muşchii miei” (în B: muşchii; ms. 4389: “pren muşchi”; cf. şi Biblia (1795): rărunchii); f. 224v, Ps. 7, 10: “cercetînd inimile şi muşchi?’ (în B: muşchii; ms. 4389: droburile; cf. şi Biblia (1795): rărunchii); f. 226T, Ps. 15, 7: “m-au certat muşchii miei” (în B: muşchii; ms. 4389: droburile; cf. şi Biblia (1795): rărunchii).,Cu excepţia Psaltirii de la Bălgrad (1651), unde în locurile citatc din psalmii 7 şi 15 362 apare cuvîntul rărunchii, în toate celelalte psaltiri româneşti în proză din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, pînă la Psaltirea de-nţăles (1680) a lui Dosoftei, inclusiv, apare în locurile respective numai Zgăul {zgăurile). în Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, în ps. 7, v. 27, apare zgăK/, iar în ps! 75, v. 26, rărunchii. 4. Determinată de aceeaşi convingere că revizorul nu a modificat deloc textul lui Nicolae Spătarul este şi interpretarea dată de V. Cândea şi L. Onu următoarei afirmaţii cu care se încheie un alineat din Cuvîntul înainte cătră cititori al revizorului: “ci, precum s-au ţî-nut el tot de temei, aşa şi noi am urmat lui” (ms. 45, f. 456v). V. Cândea crede că aici revizorii lui Nicolae Spătarul declară că ei “nu vor să adauge sau să scadă operei lui. îi respectă textul”15, iar L. Onu, citind aceeaşi afirmaţie a revizorului,' se raliază acestei opinii: “subliniem însă în special faptul că în prefaţa respectivă se precizează că textul lui Milescu a fost respectat”16. în realitate, revizorul afirmă în locul citat cu totul altceva,: după cum rezultă din lectura integrală a alineatului respectiv: “Ci măcar că deşi zice el [Nicolae Spătarul] că, pre‘lîngă izvodul acesta [ediţia Frankfurt, 1597], au avut şi izvodul slovenesc, şi leteneşti, şi au avut şi alt izvod letenesc, ce au fost scos de curînd den limba jidovască, adecă den izvod jidovăsc, aşa scrie el la predoslovia lui, şi au scris şi cele precum se află la letenie, şi cele precum să află la slovenie, şi însemnările şi tălmăcirile cele ci să află mai jos la izvodul acel grecesc zice că le-au pus tot cu însemnări pre de margine, dară ri-au pus nice unele de acestea la izvodul lui. Că au început să facă şi acestea la capul dentăi la Bitie; dară mai d-apoi, pentru neaşezămînlul vremilor,' s-au lăsat şi n-au făcut nice unele de acestea. Ci, neaflîndu-le noi întru izvodul lui aceste însemnări ce mai sus zisem, nice noi nu le-am pus, ci, precum s-au ţînut el tot de temei, aşa şi noi am urmat lui” (ms. 45, f. 456v). După cum se vede, revizorul afirmă aici numai faptul că nu a continuat comparaţia de texte începută de Nicolae Spătarul, nu şi faptul că nu a modificat, în procesul reviziei, textul traducerii sale. Menţiunea “aşa şi noi am 15 Vezi op. cit., p. 122. 16 Vezi Şi totuşi Spătarul Nicolae Milescu... (II), p. 78. 363 urmat lui” se referă nu la textul lui Nicolae Spătarul, ci la “temeiuF’ traducerii sale, adică la textul grecesc. Revizorul afirmă deci că, aşa cum Nicolae Spătarul s-a limitat la traducerea textului grecesc al ediţiei Frankfurt, 1597, a Septuagintei, iără să-l mai compare cu textul Vulgatei sau cu traducerea slavonă, aşa şi el, revizuind traducerea lui, s-a condus tot numai după textul grecesc (pînă la 1 Paralipome-non după ediţia R. Daniel, iar mai departe după ediţia Frankfurt, 1597, pe care a folosit-o Nicolae Spătarul). 4.1. în această ordine de idei, trebuie corectată şi afirmaţia lui V. Cândea că revizorii traducerii lui Nicolae Spătarul, care au pregătit textul aflat în copia din ms. 45, ar fi reţinut de la el ideea “necesităţii unui aparat critic” şi că ar fi completat textul lui cu “variante după Codex Vaticanus şi alte manuscrise, luate din ediţia sixtină întruna din retipăririle sale”, realizînd astfel “cel dintîi text critic întocmit vreodată la noi”11. în realitate, revizorul traducerii lui Nicolae Spătarul nu a intenţionat să facă (cum afirmă în pasajul citat mai sus) şi, cum vom vedea, nu a realizat-o comparaţie cu “alte izvoade greceşti”. Confruntarea cu izvodul “carele au fost tipărit la Englitera” (ediţia R. Daniel, Londra, 1653, sau Cambridge, 1665), efectuatătîh-mai pînă la 1 Paralipomenon, i-a fost impusă de faptul că nu găsise încă ediţia Frankfurt, 1597, după care tradusese Nicolae Spătarul., Imediat însă ce a găsit această ediţie, el a continuat revizia pe baza ei. Fireşte, dacă avea de la început ediţia după care tradusese Nicolae Spătarul, revizorul nu ar fi apelat nici la ediţia R. Daniel. In partea a > doua a Cuvîntului înainte cătră cititori, revizorul dă următoarea explicaţie: “Iară unde vei vedea acest semn [ ] [= paranteze unghiulare; negre] şi slove în mijloc, să cheamă greceşte diameson, adecă «pren mijloc», adecă pentru înţelegerea vorbii,, şi bogate cuvinte dentru îngrăditurile acestea la unele biblii nu să află, ci şi cu acelea poate fi, şi fără de acelea poate fi, tot să înţălege vorba” (ms. 45, f. 457!). Asemenea paranteze unghiulare negre sînt foarte numeroase, în'majoritatea cărţilor Vechiului Testament din ms. 45, iar textele aflate între ele variază ca mărime, de la un cuvînt pînă la mai multe propoziţii sau fraze. Pentru a trimite doar la cîteva exemple, cf. f. 109r, Jud. 8, 17 Vezi op. cit., p. 122-125; sublinierile sînt ale autorului. - 364 26,f. 113r, Jud. 16, 21, f. 114v, Jud. 19, 30, f. 1 17r, 1 Reg. 1, 6, 8, f. . .119r, il. Reg. 5, 6,6,1, f. 136v, 2 Reg. 13, 34, f. 144r, 3 Reg. 2, 29, 30, f. 146r, 3 Reg. 6, 31-33, f. 152v, 3 Reg, 14, 26, f. 159v, 4 Reg. 4,' 24, f. 162v, 4 Reg. 77, 11, f. 181v, 1 Parai. 28, 20, f. 184r, 2 Parai. 6, 16, f. 195r-195v, 2 Parai. 35, 20, f. 196v, 2 Parai. 36, 2, 4, 5, f. 212v, Iov 7, 1, 17, f. 213r, Iov 7, 20, f. 216v, Iov 75, 21, f. 222r, Iov 37, 5, f. 223v, Iov42, 16, f. 269r,Is. 8,22, f. 270v, Is.74,4, f. 273r, Is. 23,15, f. 275v, Is. 30, 6, f. 278V, Is. 38, 11, f. 296v, Ier. 18, 20, f. 296v, Ier. .79, 3, f. 297v, Ier. 22, 18, f. 298v, Ier. 23, 36, f. 302v, Ier. 33, 6. Textele pusejîn aceste paranteze unghiulare negre sînt traduse din ediţia Frankfurt, 1597, unde se află tot în paranteze (rotunde). Aşadar, comparaţia cu “alte izvoade greceşti”, pe care V. Gândea o'atribuie revizprilor traducerii lui Nicolae Spătarul, fusese făcută de îngrijitorii ediţiei Frankfurt, iar faptul că în ms. 45 asemenea texte în paran-teze unghiulare negre apar şi pînă la 7 Paralipomenon (deci şi în par-/tea.iconfruntată de revizor cu ediţia R. Daniel) arată în mod limpede că traducerea lor (cu menţinerea parantezelor din original) aparţine lui NicolaeiSpătarul, nu revizorilor traducerii sale. Acest fapt consti-tuie şi o dovadă că manuscrisul său nu era chiar o “ciornă”. De altfel, în pasajul din Cuvînt înainte cătră cititori reprodus mai sus revizorul numai explică prezenţa în manuscris a parantezelor unghiulare ne-'gre, nu afirmă că el ar fi determinat diferenţele de text respective, cum precizează acest lucru în cazul textelor aflate în paranteze unghiulare roşii (“să ştii că l-am aflat mai mult întru izvodul Englite-rii”). Afirmaţia revizorului că “pre lîngă izvodul lui Necolae am mai alăturat şi alte izvoade greceşti, pren care izvoade fost-au unu! carele au fost tipărit la Englitera” (ms. 45, f. 457r) se referă deci numai la modul în care a ales el pentru revizie; în lipsa ediţiei Frankfurt, 1597, ediţia R. Daniel. în majoritatea .cazurilor, textele aflate în ediţia Frankfurt în paranteze rotunde se găsesc şi în ediţia R: Daniel18, dar aici nu sînt puse în paranteze. Existînd deci în ediţia Frankfurt, texte-le aflate în ms. 45 în paranteze unghiulare negre, traduse iniţial de 18 La secţia de carte rară a Bibliotecii Centrale Universitare din laşi există două exemplare din Vechiul Testament, ediţia Rogeriis Daniel, Londra,' 1653 (cotele CR III-21 şi 514). ; 365 Nicolae Spătarul, au rămas în ediţia Bibliei de la 1688, de regulă fără paranteze. Doar sporadic au rămas aici şi parantezele rotunde din original, probabil pentru a nu fi îngreuiată, prin lipsa lor, înţelegerea frazelor respective (cf., de exemplu, 1 Reg. 10, 21,13, 5, 14, 41, 43, Neem. 8, 9, Cînt. 2, 9,13, Is. 44,11). 5. Neîntemeiată este şi afirmaţia lui V. Cândea că revizorii traducerii lui Nicolae Spătarul “au avut în faţă nu numai izvodul lui Milescu, ci şi ms. 4389”19. D-sa a dedus.acest lucru din următorul comentariu aflat în Cuvîntul înainte cătră cititori al revizorului traducerii lui Nicolae Spătarul: “Şi iară mărturiseşte el [Nicolae Spătarul, în prevoslovia lui] de zice că de cel slovenesc nu s-au ţînut, că numai acest izvod este slovenesc, care acum să află tipărit la Ostrov, şi zice că pre[n] bogate locuri adaoge, şi la. multe şi scade, după cum merge ceastă elinească. Şi pentru a patra carte a Ezdrii, ce se află în cea slovenească scrisă, ci nu ştim de unde să să fie aflat cartea aceasta să să fie tălmăcit, ci, pentru aceea, nefiind elineşte scoasă, nice rumâ-neşte nu s-au scos, pentru că multe cărţi sînt oprite de Biserică să nu să citească” (ms. 45, f. 456v - 457r). Raportînd partea a doua a acestui comentariu la Vechiul Testament din ms. 4389 (tradus din slavonă, după Biblia de la Ostrov, 1581), în care se găseşte şi textul cărţii 4 Ezdra (numerotată aici 3 Ezdra), V. Cândea a crezut că observaţia “ci nu ştim de unde să să fie aflat cartea aceasta să să fie tălmăcit” se referă la prezenţa cărţii respective în ms. 4389, fapt care ar constitui deci o dovadă că revizorii lui Nicolae Spătarul au avut în faţă şi acest manuscris. Or, asemenea interpretare a pasajului citat nu este posibilă. Dacă revizorul traducerii lui Nicolae Spătarul ar fi avut în faţă ms. 4389, care, fiind tradus după Biblia de la Ostrov, conţine textul cărţii 4 Ezdra, el nu putea să afirme că nu ştie de unde a luat traducătorul român cartea aceasta, deoarece avea pe masa de lucni Biblia de la Ostrov, pe care a folosit-o la revizia traducerii lui Nicolae Spătarul (din ea a reprodus marginal referinţele la locuri paralele). Este deci limpede că în comentariul citat, preluat parţial de revizor din 19 Vezi op. cit., p. 133. Fără să o verificăm, am preluat şi noi această afirmaţie, într-un studiu mai vechi. 366 prefaţa traducerii lui Nicolae Spătarul, observaţia “ci nu ştim de unde să să fie aflat cartea aceasta să să fie tălmăcit” se referă la prezenţa cărţii 4 Ezdra în Biblia de la Ostrov, nu în ms. 4389. Atît Nicolae Spătarul, cît şi revizorul traducerii lui se puteau întreba de unde au luat traducătorii Bibliei de la Ostrov cartea 4 Ezdra, care nu se găsea în ,ediţiile Septuagintei, nici în cele ale Vulgatei cunoscute de ei. Unele ediţii latineşti ale Bibliei, cum sînt, de exemplu, cele apărute la Antverpia, în anii 1565 şi 1645 (aflate la BAR, secţia carte rară, cotele 1376217, respectiv 173136), conţin însă cartea 4 Ezdra. 5.1. Traducătorul Vechiului Testament din ms. 4389, care a avut la dispoziţie şi manuscrisul autograf al traducerii lui Nicolae Spătarul* face, în notele marginale, dese referinţe la textul său, iar studiul limbii manuscrisului 4389, în raport cu limba manuscrisului 45, dovedeşte că traducătorul textului aflat în ms. 4389 a folosit în măsură apreciabilă traducerea lui Nicolae Spătarul. Din comparaţia lingvistică a manuscriselor 45 şi 4389 nu rezultă însă că revizorul traducerii lui ar fi folosit traducerea din slavoneşte aflată în ms. 4389. 6. Atragem atenţia şi asupra faptului că, în ms. 45, vinieta desenată în peniţă de la începutul Facerii (f. 2r) nu reprezintă “Facerea lumii”, cum afirmă V. Cândea20. După cum se vede şi în fotocopia reprodusă de V. Cândea în cartea d-sale (ilustraţia nr. 15), această frumoasă vinietă reprezintă o tulpină ramificată de floare, în vîrful căreia se află Iisus Hristos binecuvîntînd. Puţin mai jos, în stînga, se află chipul aureolat al Maicii Domnului, cu inscripţia M.0. [= Mirtepa ©eoî>], iar în dreapta un chip aureolat de bărbat, cu inscripţia I.S [= Iosif, logodnicul Măriei]. în partea de jos a vinietei se află două chipuri de bărbat încoronate, cel din stînga avînd inscripţia S [= Solomon], iar cel din dreapta D.V [= David]. Ambele personaje desfăşoară cîte un sul de hîrtie. Ele reprezintă deci pe cei doi regi cărturari ai Vechiului Testament. Inspirată din Matei, 1, 1-16, ilustraţia simbolizează astfel ideea (clasică în literatura creştină) că Noul Testament se întemeiază pe Vechiul Testament, potrivit afirmaţiei de la începutul Cuvîntului înainte cătră cititori al revizorului: “aceasta 20 Ibidem, p. 109. 367 carte este mai presus decît toate alte cărţi cîte sînt, că dentru aceasta să izvorăsc toate, şi toată legea noastră cu aceasta să întemeliază”. 7. Am menţionat mai sus faptul că, în lipsa ediţiei Frankfurt, după care tradusese Nicolae Spătarul, revizorul a confruntat traducerea acestuia, pînă la 1 Paralipomenon (fi 170 din ms. 45), deci mai mult de o treime din Vechiul Testament), cu izvodul “carele au fost tipărit la Englitera”, adică cu textul ediţiei R. Daniel. Constatînd însă că “[izvodul] acesta nu să potriviia cu cel de la Frangofort, pentru căci pren bogate locuri adăogea şi pren bogate locuri lipsiia, nu ve-niia cu cestalalt”, revizorul a decis să procedeze astfel: “lipsele nu s-au socotit, iară adaosele s-au pus, precum vom face dosluşirea mai jos, cu însemnări” (ms. 45, f. 457r)- In partea a doua a. Cuvîntului înainte cătră cititori se află următoarea “dosluşire”: “Iară unde vei vedea acest semn cu roşiu [ ] [= paranteze unghiulare roşii], şi la mijloc iarăşi cuvinte, să ştii că l-am aflat mai mult întru izvodul En-gliterii, ci şi fără de acele cuvinte de vei citi, nu vei greşi”. Aceste paranteze unghiulare roşii sînt numeroase în porţiunea menţionată a ms. 45 şi conţin, ca şi parantezele unghiulare negre, texte de diferite mărimi, de la un cuvînt pînă la mai multe propoziţii sau fraze. Trimitem doar la cîteva locuri, unde apar în paranteze unghiulare roşii texte mai mari: f. 99v, Iosua 13, 28, f. 102r, losua 79, 47, 48-49, f. 105r, Jud. 1, 21, f. 115r, Jud. 20, 39, f. 119r, 1 Reg. 5,4, f. 137v, 2 Reg. 15, 18, 20, f. 141r, 2 Reg. 21, 11, f. 146r, 3 Reg. 6, 17-18, f. 146v, 3 Reg. 7, 22, f. 148v, 3 Reg. 9, 9, f. 149v, 3 Reg. 11, 14. Neexistînd în ediţia Frankfurt, textele adăugate de primul revizor în paranteze unghiulare roşii, după ediţia R. Daniel, au fost.eliminate de către ultimii revizori ai traducerii, cu prilejul editării ei în Biblia de la 1688. O menţiune specială, pentru mărimea lor, se cuvine făcută textelor aflate în paranteze unghiulare roşii la f. 150v-151r, 3 Reg. 12, 24, şi f. 153v, 3 Reg. 16,28, care cuprind împreună peste trei coloane din manuscris, adică circa patru pagini dactilografiate standard. Absenţa din manuscrisul autograf al lui Nicolae Spătarul a acestor fragmente mai mari, inexistente în ediţia Frankfurt, este confirmată şi de traducătorul ms. 4389, care, la f. 165v, 3 Reg. 12, 24, după textul scurt corespunzător celui din ediţia Frankfurt, tradus de Nicolae Spă- 368 tarul, pune puncte de suspensie în croşete, iar marginal face următoarea precizare: oy aat. h rpeK., a oy caab. 34,6 ft\Noro npHAo-meţiîe etT (adică: “în versiunea latină şi în cea greacă, iar în cea slavonă un mare adaos este aici”). La fel procedează şi la f. 167v, 3 Reg. 16, 29, unde precizarea marginală este redactată astfel: oy rpeK. h aat., a oy caab. npHAOTKENie ecT (adică: “în versiunea greacă şi în cea latină, iar în cea slavonă un adaos este aici”). în ambele locuri, traducătorul ms. 4389 nu a mai tradus deci textul în plus aflat în versiunea slavonă. . ■Prezenţa în ms. 45 a acestor pasaje mai mari traduse de revizor - după ediţia R. Daniel prezintă o deosebită importanţă pentru aprecierea caracterului reviziei (evident, o apreciere aproximativă, în lipsa autografului, lui Nicolae Spătarul). Aceste pasaje conţin şi preţioase mărturii lingvistice că primul revizor al manuscrisului lui Nicolae Spătarul vorbea un grai românesc de tip nordic, moldovenesc (sau ardelenesc). Vom semnala mai jos particularităţile lingvistice la care ne referim. - După cum se poate cu uşurinţă constata, limba fragmentelor traduse de revizor (şi a Cuvîntului înainte cătră cititori al revizorului) .este aproape identică cu limba textului tradus de Nicolae Spătarul, fapt care poate avea numai două explicaţii: ori revizorul şi-a însuşit, pînă la amănunte, particularităţile lingvistice ale manuscrisului lui Nicolae Spătarul,-pe care, revizuindu-1, îl transcria (ceea ce, după părerea noastră, este puţin probabil), ori, mult mai probabil, revizorul a introdus în textul, lui Nicolae Spătarul numeroase particularităţi ale limbii sale, în procesul unei revizii substanţiale a traducerii. .< 7.1. în cele două pasaje mai. mari traduse de revizor, ca şi în restul manuscrisului 45, apare africata dz în locul fricativei z. De exemplu, f. 150v-151r, 3 Reg., 72,24: audzi (x 3), Dumnedzău (x 3), dzice (x,7), dzua, iuşureadză; f. 153v, 3 Reg. 76, 28: dzi (x 2), dzice, unsprădzece.;;Revizorul traducerii Iui Nicolae Spătarul scria deci cu africata dz,.pe care copistul muntean al textului aflat în ms. 45 o menţine, cu excepţii sporadice, pînă spre mijlocul manuscrisului, cînd începe să o înlocuiască treptat cu fricativa z. De exemplu, pe f. 369 31r, leş. 9, 1-26, apar numai forme cu dz: Dumnedzău ( x 5), dzi, dzi-ce (x 8),dzua, spudză (x 2), vădzînd, ca şi pe f. 114r, Jud. 79, 1-29: astădzi, cădzut, desfătedze, dzi (x 2), cfo'ce (x 12), dzuă (x 4), fedzM, şedzut (x 2), vădzu, vădzut, în timp ce pe f. 216v, Iov 15, 6-25, şi 16, 1-20, apar atît forme cu dz: audzit (x 2), budze (x 2), Dumnedzău (x 2), dzi/e, dzwa, cît şi forme cu z: cază (x 2), căzînd, căzu, căzură, crează, răspunzînd, văzu, văzut, zise, ca şi pe f. 426r, 1 Mac. 10, 47-79: altfel" (x 3), dzi, dzice (x 5), dzuă, dar şi căzu, şezut (x 2), văzură, zic, iar pe f. 451v, col. '2, 4 Mac. 10 apar numaiforme cu z: auzind, bozi, căzînd, Dumnezău (x 4), dumnezăiesc, zice (x 5). Este semnificativ faptul că o formă cu dzidzic) apare şi în Cuvîntul înainte cătră cititori al revizorului (ms. 45, f. 456r, col. 2, r.14 de jos), unde, probabil, nu a fost introdusă de copistul muntean, care, aşa cum am văzut, spre sfîrşitul manuscrisului avea tendinţa să înlăture grafiile cu dz aflate în textul .pe care îl copia. \ \ ■ Încercînd să dea alte explicaţii decît cea dată de noi prezenţei formelor cu dz în ms. 45, L. Onu face următoarele observaţii: “Nu avem certitudinea că Dumitru din Cîmpulung, care a executat ms. 45, era originar dintr-o arie dialectală cu fonetismul z (corespunzător lui dz în cazurile citate mai sus). Dacă el avea totuşi în pronunţie pez (nu pe dz), el a putut transcrie un model scris de un copist dintr-o zonă cu pronunţia dz, iar izofona^cu dz nu înseamnă numaidecît Moldova. Excluzînd regiunile de vest sau sud-vest şi cele de nord, care nu intră, aici, în competiţie, ne putem gîndi la nordul Moldovei [sic! = Olteniei, n.n.], sau nord-estul Munteniei, aşadar la arii dialectale de tranziţie. Revizia a putut fi făcută deci chiar de către unii «dascăli ai locului», munteni sau olteni, iar transcrierea pe curat a textului să fi aparţinut unui călugăr din zona submontană (de ex. de la mănăstiri cum sînt Cheia sau Ciolanul) cu pronunţia dz. Grafia cu dz 'din ms. 45 poate să reprezinte o tendinţă de arhaizare din partea unui copist care avea în graiul său o asemenea particularitate. La un moment dat, din motive necunoscute, copistul a renunţat la imprimarea acestei note arhaizante”21. Nu considerăm necesar să mai demonstrăm aici fragilitatea acestor ipoteze. . • 21 Vezi Şi totuşi Spătarul Nicolae Milescu... (III), p. 295. 370 7.2. Manuscrisul 45 conţine şi numeroase forme cu africata g, în locul fricativei j. De exemplu, agiunge (f. 25r,Fac. 47, 9), agiuta (f. 134% 2 Reg. 8, 5), agiutor (f. 3r, Fac. 2, 18, 20, f 27v, leş. 2, 23, f. 93r, Deut. 33, 7), agiutori (f. 8r, Fac. 15, 1, f. 15v, Fac. 30, 7, f. 36r, leş. 18, 22), batgiocuri (f. 20v, Fac. 38, 23,1 31v, leş. 10, 2, f. 113r, Jud. 16, 27), gios (f. 18v, Fac. 35, 8, f. 40v, leş. 29, 5, f. 45v, leş. 39, 21, 23,f. 49r, Lev. 8,1, f. 90v, Deut. 28, 43), giuca (f. 113r, Jud. 21, 5, f. 115r, Jud. 21, 21), giudeca (f. 8r, Fac. 15, 14, f. 9V, Fac. 19, 9, f. 15V, Fac. 30, 5, f. 36r, leş. 18, 22), giudecător (f. 104v, Jud., chiar titlul cărţii), giug (f. 80v, Deut. 5, 21), giumătate (f. 38v, leş. 24, 6,'f. 44v, Ieş. 27, 6, f. 48v, Lev. 6, 20,.f. 67r, Num. 15, 9,10, f. 73v, Num. 28, 14, f. 76v, Num. 34, 15, f. 153v, 3 Reg. 16, 21), giumătăţare (f. 75r, Num. 31, 42, 43), giunc(ă) (f. 8r), Fac. 15, 9, f. 69r, Num. 19, 2, f. 107r, Jud. 6, 4), giungheâ (f. 32v, leş. 12, 21, f. 37v, leş. 22, 1, f. 40v, leş. 29, 11, f. 47r, Lev. 3, 8, 4, 4, f. 52v, Lev. 14, 25), giura (f. 12r, Fac. 24,1, f. 14r,;Fac. 26, 31, f. 33v, leş. 13, 19, f. 48v, Lev. 6, 3, f. 557 Lev. 19, 12, f. 80r, Deut. 4, 31), giurămînt (f. 10v, Fac. 21, 14, f. 1 lr, Fac. 21, 33, f 14r, Fac. 26, 33; f. 33v, leş. 13, 19, f. 74v, Num. 30, 10, 13, f. 206r, Neem. 10, 29), împrcgiur (f. 40v, leş. 28, 28, f. 44v, leş. 37, 12, f. 129r, 1 Reg. 26, 5, f. 133r, 2 Reg. 5, 9,'f. 141v, 2 Reg. 22, 12, f. 145r, 3 Reg. 4, 25, f. 145r, 3 Reg. 6, 5, f. 146v, 3 Reg. 7, 15, 35, f. 404v, Sir.,23, 13, f. 451r, col. 2,4 Mac. 9, f..451v, col. 2, 4 Mac. 10), împregiura (f. 146v, 3 Reg. 7, 15, f. 212v, Iov 1,1), în-cungiura (f. 96r, Iosua 6, 15, f. 145v, 3 Reg. 5, 3, f. 153r, 3 Reg. 16, 17, f. 212v; Iov 1, 17, f. 216v, Iov 16, 13), încungiurare (f. 169v, 4 Reg. 24, 22), pregiur (f. 10r, Fac. 19, 28, f. 14r, Fac. 27, 16, f. 19v, Fac. 37, 6, f. 20r, Fac. 37, 22, f. 35r, leş. 18, 15, f. 38v, leş. 25, 11, f. 39r, leş, 25, 24, 25, f. 47v, Lev. 4, 3.0, f. 115r, Jud. 20, 29, f. 142v, 2 Reg. 24, 16, f. 153r, 3.Reg. 15, 21, î. 160r, 4 Reg. 6, 25, f. 237v, Ps. 75, 11, f. 449v, col. 1,4 Mac. 5, f. 450v, col. 1,4 Mac. 8, f. 450v, col. 1, 4 Mac: 8, f. 45lr, col..2, 4 Mac. 9, f. 451v, col. 2, 4 Mac. 10, f. 452r, col. 1, 4 Mac. 11, f. 452v, col. 1,4 Mac. 13, f. 453r, col. 1, 4 Mac. 14, f. 453v, col. 2,4 Mac. 16, şi altele; forma aceasta este frecventă în tot textul). în Biblia de la 1688, africatei g din cuvintele citate îi corespunde fricativa j. Sporadic însă, în Biblie apar şi forme cu 371 g: agiutor (Jud. 5, 23), batgiocurî (Jud. 16, 27), încungiura (Fac. 2, 13, Ps. 25, 6, 4 Mac. 14,17,18), care, cu excepţia lui agiutor, sc găsesc în aceleaşi locuri şi în ms. 45. Prezenţa în Biblie a formelor cu g se datoreşte deci fie existenţei lor în manuscrisul după care s-a cules textul, fie meşterilor moldoveni care au lucrat la tipărirea'ei. Chiar de la primele foi ale ms. 45; dar mai frecvent în partea a doua a lui, copistul muntean înlocuieşte formele cu g, aflate desigur în textul pe care îl copia, cu corespondentele lor cu j. De exemplu, ajunge (f. 52v, Lev. 14, 21), ajuta (f. 90v, Deut. 28, 31, f. 93v, Deut. 33, 29, f. 141r, 2 Reg. 21, 17, f. 228r, Ps'. 27, 9, f. 426r, 1 Mac. 10,12, f. 448v, col. 2, 4 Mac. 3), ajutor (f. 93v, Deut. 33, 29, f. 214r, Iov 6, 13, f. 228r, Ps. 27, 9, f. 229r; Ps. 32, 20, f. 426r, 1 Mac. 10, 74), ajutori (f. 148v, 3 Reg. 9, 11, f. 250r, Ps. 145, 8, f. 401r, Sir. 72, 8, f. 426r, 1 Mac. 10,10, f. 448v, col. 2,4 Mac. 3), ajutorie (f. 444r, col. 1, 3 Mac.), ajutorinţă (f. 439r, 2 Mac. 77, 26), batjocuri (f. 158r, 4 Reg. 2, 23), batjocurie (f. 229v, Ps. 34, 19, f. 426r, 1 Mac. 10, 70), joc (f. 21r, Fac. 39, 14, f. U4r, Jud. 19, 25), juca (f. 113r, Jud. 16, 25, f. 133r, 2 Reg. 6,16, 20, 21, f. 143v, 3 Reg. 1, 40, f. 453r, col. 1, 4 Mac. 14), judeca (f. lllr, Jud. 11, 21, f. 146r, 3 Reg. 7,1, f. 225r, Ps:9, 42, f. 23 Iv, Ps. 42, 1, f. 280v, Is. 43, 26, f. 283r, Is. 50, 8), judecător (f. 105r-115r, colontitlu, f. 137v, 2 Reg. 15, 4), jug (f. 38r, leş. 22, 30, f. 80v, Deut. 5, 14, f. 119r, 1 Reg. 6, 7, f. 212v, Iov 1, 14, f. 214r, Iov 6, 2),jugător (f. 36v, leş. 20, 10,,f.’37\ leş. 22, 10, f. 38r, leş. 23, 5. f. 96r, Iosua 6, 21), juguitor (f. 37v, leş. 22, 9, f. 38r, leş. 23, 12, f. 96v, Iosua 7, 24), jumătate (f. 41v, leş. 30, 13, 15, f. 146v, 3 Reg. 7, 30, 35, f. 153r, 3 Reg.76, 9), jumătăţare (f. 242v, Ps. 101,25), junc(ă)(ţ. 130r, 1 Reg. 28, 24, f. 151r, 3 Reg. 12, 28, f. 165v, 4 Reg. 17, 16, f. 236r, Ps. 67, 33, f. 365r, Tob. 1, 5', f. 453v, col. 1, 4 Mac. 15), jun-ghea (f. 20r, Fac. 37, 30, f. 23r, Fac. 43, 16,' f. 47r, Lev. 3, 2, f.-48v, Lev. 6, 25, f. 53r, Lev. 14, 51, f. 90v, Deut. 28, 31, f. 230r, Ps. 36, 15, f. 287v, Is. 65, 11, f. 449v, col. 1, 4 Mac. 5), jura (f 122v, 1 Reg. 14, 27, f. 128r, 1 Reg. 24, 22, 23, f. 141r, 2 Reg. 21, 17, f. 143v, 3 Reg. 2, 8), jurămînt (f. 115r, Jud. 21, 5, f. 141r, 2 Reg. 21, 7, f. 144v, 3 Reg. 2, 43), împrejur (f. 417v, 1 Mac. 1, 39, f. 451v, col. 2, 4 Mac. 10), înjuga (f. 34r, leş. 14, 15, f. 119r, 1 Reg. 6,1, 10, f. 146r, 3 Reg. 7, 6, f. 155r, 3 Reg. 18, 44), prejur (f. 453r, col. 2,4 Mac. 15). 372 Cuvîntul judeţ “judecată”, des folosit în ms. 45, apare aici atît sub forma giudeţ (f.9v, Fac. 19, 9, f. 35v, leş. 18, 15, f. 36r, leş. 18, 22, f. 37r, leş. 21, 6, f.,37v, leş. 22, 9, f. 38r, leş. 23, 3, 6, f. 40v, leş. 28, 24, ,f. 17, Num. 35, 12, f. 83r, Deut. 10, 18, f. 225r, Ps. 9, 4), cît mai ales sub formale/ (f. 40v, leş. 28, 23, 26, f. 96r, Iosua 6, 15, f. 134r, 2 Reg. 8, 15, f. 137v, 2 Reg. 15,4, f. 143v, 3 Reg. 2, 42, f. 149r, 3 Reg. 10, 9, f. 166r, 4 Reg. 17, 33, f. 230r, Ps. 36, 6, f. 249r, Ps. 139, 13, f. 249v, Ps; 142, 2, f.,283r, Is. 50, 8, f. 285r, Is. 58, 2, f. 451v, col. 1, 4 Mac. 9). înlocuirea lui giudeţ (judeţ) cu termenul corespunzător judecată, probabil de către copist, este sporadică în ms. 45 (cf. f. 25 lr, Pild. 1, 3, f. 285r, Is. 58, 2, f. 364v, Mal. 3, 5, f. 451r, col. 1, 4 Mac. 8, f. 45 lv, col., 2, 4 Mac. 11). Abia în ediţia Bibliei de la 1688, cuvîntul giudeţ (judeţ), specific atunci graiurilor româneşti nordice, a fost înlocuit peste tot cu judecată, specific graiului muntean. înlocuirea lui giudeţ!“judecată” prin judecată avusese loc şi în îndereptarea legii (Tîrgovişte, 1652),. în porţiunea reprodusă din Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti (Iaşi, 1646). O, preţioasă mărturie că primul revizor al traducerii lui Nicolae Spătarul scria cu africata^ ne oferă una dintre indicaţiile sale marginale privitoare la locurile paralele. în partea a doua a Cuvîntului înainte cătră cititori,revizorul face şi următoarea “dosluşire”: “Iară unde însemnează sus sau jos, să ştii că să mai mărturiseşte acel cuvînt tot întru acea carte, ci cînd zice sus, mai sus decît acel cap, într-alte capete, în cîte să va însemna, iară de va zice jos, aşijderile, mai jos decît acel cap, într-alte capete, la cîte să va răspunde” (ms. 45, f. 457v). în prima parte a manuscrisului, unde formele cu africata g afe cuvintelor menţionate sînt mai frecvente, indicaţia marginală jos, care aparţine în mod indiscutabil revizorului, apare scrisă aproape numai sub forma gios. De exemplu, pe f. 2 - 42, în cărţile Facerea şi Ieşirea,, indicaţia cu forma jos apare numai de două ori (f. 14r, Fac. 26, 35, şi f. 15r, Fac. 28, 18), în timp ce gios apare de 47 de ori (cf. Fac. 1, 28, 29, 6, 5,8, 17,12, 13,16, 14, 23, 16, 24, 2, 25, 34,26, 3, 4, 28, 13, 31, 29, 32,28, 34, 25, 35, 11, 19, 23, 37, 21, 30, 38, 4, 41, 50,,42, 3, 20, 43, 8, 32, 45, 5, 47, 29; leş. 1, 2, 2, 22, 3, 18, 21, 7, 19, 20,13,3, 12, 20, 8, 11,23,16, 19, 22, 32, 24, 18, 25, 9, 17, 1, 8, 32, 373 9). în partea a doua a manuscrisului, unde formele cu j ale cuvintelor menţionate sînt preponderente, indicaţia marginală de care vorbim apare aproape numai sub forma jos. De exemplu, pe f. 266-287, în cartea Isaia, şi pe f. 398-401, în cartea înţelepciunea lui Sirah, forma gios apare o singură dată (f. 398r, Sir. 3, 7), în timp ce jos apare de 23 de ori (cf. Is. 1, 16,10, 12,11, 6, 22, 13, 14, 34, 8, 41, 4, 42, 6, 8, 44, 6, 48, 21, 49, 3, 18, 50, 2, 57, 14, 58, 12, 65, 11; Sir. 4, 1, 6, 36, 7,21, <5, 3, 15,14, 1). Constatăm deci, ca şi în cazul prezenţei africa-tei dz în ms. 45, că munteanul Dumitru copia un text ieşit din pana unui revizor care scria cu africata g, pe care copistul o menţine,’ mai ales în prima parte a manuscrisului. 7.3. Fragmentelor traduse de revizor aflate în copia din ms. 45 a traducerii Vechiului Testament şi textului revizuit al părţii traduse de Nicolae Spătarul din acest manuscris le sînt comune şi trei particularităţi morfologice mai semnificative (lipsa articolului hotărît al geni-tiv-dativului unor nume proprii, procliza articolului hotărît al genitiv-dativului unor nume proprii feminine şi folosirea improprie a pronumelui reflexiv şie pentru persoana' a doua), dintre care una (procliza articolului hotărît al genitiv-dativului unor nume proprii feminine) constituie, în acelaşi timp, o nouă dovadă că primul revizor al Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul nu era muntean. 7.3.1. Lipsa articolului hotărît al genitiv-dativului unor nume proprii, atît masculine cît şi feminine. De exemplu, în fragmentele traduse de revizor, 3 Reg. 12, 24, f. 150v: “în cetatea David’, “Na-amâ, fata Ana fiiul Naas împăratul fiilor Amon”, “den munţii Efraim”, “preste rădicările casei Iosif’, “în muntele Efraim”, “întru rădicările casei Efraim", “au închis cetatea David’, “grăi la urechile Susachim”, “tot buzduganul Efraim’’, “fămeii Ierovoam”-, f. 151r: “adună acolo feliurile IsraiF’, “Rovoam, fiiul Solomon, “plăcu cuvîntul înaintea Rovoam’’ “nice moştenire cu fiiul Iese”, “tot buzduganul Iuda şi tot buzduganul Veniamin”, “tot bărbatul Iuda şi Veniamin”, “Rovoam, împăratul Iuda”, “toată casa Iuda"', f. 153v, 3 Reg. 16, 28: “Ahav, ficiorul GamvrC’,“ Asâ, împăratul luda”, “Iosafat, fiiul Asa\ “Gazuvâ, fată Seif’, “împăratul Iuda", “dzilele împăraţilor Iuda"; “împăratul Israil”, “în cetatea David’, “Iosafat, împăratul Iuda”. Pa- 374 ralel, apar în pasajele respective aceleaşi nume şi cu articol: “calea lui David” (f. 150v), “preste 10 feliuri a lui Israil”, “Rovoam, fiiul lui Solomon”, “fiii lui Israil” (f. 15 lr), “calea luiAsă”, “dzilele lui Asă” (f. 153v). Această surprinzătoare particularitate morfologică a fragmentelor traduse de revizorul versiunii lui Nicolae Spătarul a Vechiului Testament', neobişnuită în textele româneşti ale secolului al XVII-lea, se explică prin traducerea literală a textului Septuagintei, în care formele nearticulate ale genitiv-dativului numelor proprii abundă. Iată, de exemplu, textele corespunzătoare din original ale primelor citate de mai sus: ev jto^ei Aavî.8; Notata, 0'uyocTr|p ’Ava moft Naâcq PacriXecog •uirâv ’Amicbv; opoiţ ’Ecppoujr,; etu. apCTEiq oi'KO'O i’Itoor|cp; ev op ei ’E(ppai[x; ev xaîţ apasciv oîkou ’Ecppca'fi etc. Modalitatea aceasta de preluare ad litteram a unor atare forme din original, motivată de grija de a nu greşi, de a nu trăda textul biblic, se constată însă şi în restul manuscrisului 45, în textul revizuit al'traducerii lui Nicolae Spătarul, unde frecvenţa unor asemenea cazuri de lipsă a articolului hotărît al genitiv-dativului numelor proprii este la fel de , mare ca şi în fragmentele traduse de revizor. în ediţia Bibliei de la 1688, aceste forme improprii limbii române au fost, cu puţine excepţii, înlocuite cu formele corespunzătoare articulate. Cităm doar cîteva exemple: “tăiară pre toţi boierii Amalic" (f. 7V, Fac. 14,1, în B: lui Amalic), “întră în casa Rahil” (f. 16v, Fac. 31, 33, în B: Rahilei), “Dumnedzăul Israil” (f.'18r, Fac. 33, 20, în B: lui Israil), “stîlpul mormîntului Rahil” (f. 19r, Fac. 35, 20, în B: Rahilei), “slujnicii Rahil” (f. 19r, Fac. 35, 25, în B: Rahilei), “niimerile a fiilor Isav” (f. 19r, Fac. 36, 10, în B: lui Isaf), “ficiorul Vasemat” (f. 19r, Fac. 36, 10, în B: Vasematii), “numerile hatmanilor Isav” (f. 19v, Fac..36, 40, în B: lui Isaf), “pre sănătatea Faraon” (f. 22v, Fac. 42, 16, în B: lui Farao), “ficiorii Vală” (f. 25r, Fac. 46, 22, în B: lui Va-la), “ficiorii Vală' (f. 25r, Fac. 46, 26, în B: Valii), “în preajma Mamvri” (f. 26v, Fac. 49, 30, în B: Mamvriei), “den mîinile Faraon” (f. 27v, leş. 2, 23, în B: lui Farao), “strigarea'fiilor IsraiF' (f. 28r, leş. 3, 9, în B: lui Israil), “împăratul Hevron” (f. 99r, Iosua 12, 15, în B: Hevronului)< “sabia SauF' (f. 13lr, 2 Reg. 1, 22, în B: lui SăuF), “înaintea slugelor David' (f. 13 lv, 2 Reg. 2, 17, în B: lui David), “întru 375 dumbrava Efraim” (f. 139r, 2 Reg. 78, 6, în B: Iui Efraim), “Iero-voam, împăratul Iuda” (f. 151r, 3 Reg. 12, 27, în B: ludei), “Fiii Adem” (f. 167r, 4 Reg. 79,. 12, în Br lui Adem), “fiiul Amos” (f. 167r, 4 Reg. 79, 20, în B: lui Amos), “în cetatea David' (f. 191r, 2 Parai. 24, 25, în B: lui David), “vasele Tarsis” (f. 232v, Ps. 47, 6, în B: Tar-sisului), “den cîntările. Sion” (f. 248v, Ps. 136, 4, în B: Sionului), “toate feliurile IsraiF (f. 365r, Tob. 7, 4, în B: lui Israil); “întru dzile-le Atfaxad’ (f. 369v, Iudit. 1, 1, în B: lui Arfaxad), “întru moştenirea lacov” (f. 404v, Sir. 23, 13, în B: lui lacov), “întru dzilele David’ (f. 413v, Sir. 47, 1, în B: lui David), “la casa Ioachim” (f. 415v, Susana 7, în B: lui Ioachim), “pre fata IsraiF (f. 416r, Susana 48, în B: lui Israil), “la pămîntul Iuda" (f. 425r, 1 Mac. 7, 10, în B: Iudii). Ca şi în fragmentele;traduse de revizor, în restul manuscrisului 45 se întîlnesc frecvent şi formele corespunzătoare articulate ale numelor proprii, care apar ca atare şi în ediţia'Bibliei de la 1688. De exemplu: “ficiorul lui VatuiF (f. 15r, Fac. 29, 1), “slujnica LieF (f. 15v, Fac. 30,11), “fămeii lui Isav” (f. 19r, Fac. 36, 12); “sacul lui Veniamin” (f. 23v, Fac. 44, 12), “fiii lui IsraiF (f. 24v, Fac. 46; 5), “ficiorii lui Iosif ’ (f. 25r, Fac. 46, 20), “ţarina a lui Efron” (f. 26v, Fac. 50, 4), “prişleşenia lui Iosif' (f. 26v, Fac. 50, 8), “casei lui IsraiF (f. 13 lr, 2 Reg. 7, 12), “casei lui David' (f. 132r, 2 Reg. 3, 6), “cetatea lui David' (f. 133v, 2 Reg. 6, 12, f. 185r, 2 Parai. 8, 11), “ficiorul lui Amos” (f. 167,4 Reg. 20,1), “fur/ni David' (f. 171v, 1 Parai. 3, 8). în unele cazuri, în textul din ms. 45 sînt reproduse întocmai formele articulate ale genitivului unor nume proprii feminine din original, care în ediţia Bibliei de la 1688 au fost uneori înlocuite cu formele corespunzătoare româneşti, alteori păstrate şi articulate din nou, şi cu articolul hotărît românesc. De exemplu: “ficiorii Valas” (f. 19r, Fac. 35, 25, în B: Valei), “ficiorii Zelfas” (f. 19r, Fac. 35, 26, f. 25r, Fac. 46, 18, în B: Zelfii), “ficiorii Zelfas” (f. 19v, Fac. 37, 1, în B: Zelfief); “ficiorul Adas” (f. 19r, Fac. 36, 10, în B: Adasei), “ficiorii Adas” (f. 19r, Fac. 36, 12, în B: Adâsii), “ficiorii lui Olevemas" (f. 19r, Fac. 36, 14, în B: Olivemasii), “ficiorii Valas” (f. 19v, Fac. 37, 1, în B: Valăsii), “boierii Tâneos” (f. 272r, Is. 79, 11, 13, în B: lui Ta-neos), “boierii Memfeos” (f. 272r, ts. 19,13, în B: lui Memfios): 7.3.2. Procliza articolului hotărît al genitiv-dativului:unor nume 376 proprii feminine. De exemplu, într-un fragment tradus de revizor: “şi Susachim au dat lui Ierovoam pre Ano, .sora-/ Techemina cea mai bătrină.a fămeii lui, întru fameie”, “ieşi dară întru tîmpinarea ii Ano, fameii Ierovoam” (f. 150r, 3 Reg. 12, 24). Această particularitate morfologică este atestată de mai multe texte româneşti din secolele al Xyi-lea şi al XVII-lea, scrise în Transilvania de nord-est, în Banat - Hunedoara şi, mai ales, în Moldova?2. în ms. 45 frecvenţa unor asemenea forme este deosebit de mare; în ediţia Bibliei de la 1688 ele,au fost înlocuite cu formele corespunzătoare cu articolul postpus sau cu alte forme echivalente. De exemplu: “dzise Lâmeh muierilor lui, ii Adâ şi Se/â” (f. 4r, Fac. 4, 22, în B: “muierilor lui Ada şi Se-la”), “Vală, slujnica-/ Rahil” (f. 15v, Fac. 30,4, 6, în B: Rahilei), “şi-şi, aduse aminte Dumnedzău ii Rahil" (f. 16r, Fac. 30, 22, în B: de Rahil), “ficiorii ii RahiF’ (f. 19r, Fac. 35, 24, în B: Rahilii), “dzise Iuda ii Tamar” (f. 20r,,Fac. 38, 11, în B: Tamarii), “cîte au facut [...] ii Mariam” (f. 88v, Deut. 24, 9, în B: Mariămei), “în ce chip ai făcut ii Eriho”.( f. 96v, Iosua 8,2, în B: Ierehonului), “de la marea ai Ghe” (f. 96v, Iosua 8,9, în B: Gheii), “asupra-/ Ghe” (f. 96v, Iosua 8, 10, în B: Ghe ii), “în ce chip au făcut ii Hevron” (f. 98v, Iosua 10, 39, în B: Hevronului), “au slujit ii VaaF' (f. 105v, Jud. 2, 13, în B: Vaalii), “întru mijlocul ii Ramă şi întru mijlocul ii VetiF’ (f. '106v, Jud. 4, 5, în B: “întru mijlocul Rama şi întru mijlocul Vetil), ‘‘bărbatuI ii Noe/nin’’ (f. 115v, Rut 1, 3, în B: Noeminii);“lîngă gropniţile-/ RahiF’ (f. 120v, 1: Reg. 10, 2, în B: Rahilei), “ficiorul ii Anghif (f. 132r, 2 Reg. 3, 4, în B:cAnghitei), “Safatia ai Avitaal” (f. 132r, 2 Reg. 3, 4, în B: al Avita-alii), “îngrădirea-/ Sion” (f. 133r, 2 Reg. 5, 7, în B: Sionului), “şi-/ Melhol, fetei Saul” (f. 133v, 2 Reg. <5, 23, în B: Melholii), “împăratul ii Vasan” (f' 145r, 3 Reg. 4, 18, în B: Vasanului), “Tesvon ai Gala-ad" (f. 153v, 3 Reg. 17, 1, în B: “Tesvanul Galaadului), utmncînd masa-/ Iezavel” (f. 154v, 3 Reg. 18, 19, în B: lezavelii), “povesti //- 22 Vezi I. Tanoviceanu, Articolul antepus ei, ai, ii, ’i la numele proprii femini-. ne, în “Arhiva”, VII, 1897, nr. 5-6, p.J329-344, şi comentariile făcute de I. Cotea-nu, Morfologia numelui în protoromânâ (româna comună), Bucureşti, 1969, p. 114-123, şi de Ion Gheţie şi Al. Mareş, Craiurile daco-române în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1974, p. 230-231. 377 Ezaveî' (f. 155r, 3 Reg. 79, 1, în B: cătră lezjaveî), “în Rama ai Ga-laad” (f. 161r, 4 Reg. 8, 28, în B: Ga.laad.ului), “pănă la marea ai Arava" (f. 164r, 4 Reg. 14, 25, în B: Aravei), “aupra-f Lovna" (f. 167r, 4 Reg. 19, 8, în B: Lovnii), “au moştenit pămîntu-/ Sion" (f. 205r, Neem. 9, 22, în B: lui Sion), “împăratul ii Esevon" (f. 205r, Neem. 9, 22, în B: Esevomduî), “ce i să va tîmpla ii Est ir' (f. 209r, Est. 2, 11, în B: Estirii), “cuvintele-/ Est ir” (f. 209v, Est. 4, 11, în B: Esti-rii), “dzise împăratul ii Eşti?' (f. 210v, Est. 5, 6, în B: cătră Estir), “împăratul pămîntului ii Vasan” (f. 248v, Ps. 134, 11, în B: Vasanu-lui), “jirtvuiai ii VaaP’ (f. 289r, Ier. 2, 28, în B: lui Vaal), “tămîiaţi ii VaaF (f. 29lr, Ier. 7, 8, în B: la Vaal), “a tămîia ii VW” (f. 293r, Ier. 11, 13, în B: pre Vaal), “a să jura ii VaaF (f. 293v, Ier. 72, 16, în B: pre Vaal), “au zidit înalte ii VaaF (f. 296v, Ier. 19, 5, în B: Vaalii, “clădiră cuptoare ii VaaF (f. 302r, Ier. 32, 35, în B: Vaalii), “cetăţile ii Naghev" (f. 302v, Ier. 32, 44, în B: Nagheevii), “vei zice ii Sor" (f. 325v, Iez. 27, 3, în B: cătră Sor), “ostroavele alor Hotiim" (f. 326r, Iez. 27, 6, în B: Hetiimilor) “hotarăle alor lsăhar" (f. 337v, Iez. 48, 26, în B: celor ai lui Isahăr), “den dreapta Chidios ai Neftalim” (f. 365r, Tob. 7, 2, în B: cea den Neftalim), “dederă ii Iudit cortul” (f. 376v, Iudit. 15, 13, în>5; huliţii), “s-au tăbărît asupra-/ Dora" (f. 430v, 1 Mac. 75, 25, în B: Dorit). - Procliza articolului hotărît al genitiv-dativului se întîlneşte în ms. 45 şi la unele substantive feminine comune, cărora traducătorul şi primul revizor al textului le-au menţinut astfel forma din original. De exemplu: “şi acesta lucru alor mehonot încheiat între ei” (f. 146v, 3 Reg. 7, 28, în B: al mehonotilor), “cele 4 unghiuri ai mehonot uniia" (f. 146v, 3 Reg. 7, 34, în B: ale unui mehonot), “pre capul ii mehonot" (f. 146v, 3 Reg. 7, 35, în B: mehonotului),“închiderile alor mehonot" (f. 165r, 4 Reg. 16, 17, în B: fundurilor), “capetile alor ho-tareF (f. 183r, 2 Parai. 4, 12, în B: hotaretilor), “cele doao golot alor hotareF (f. 183r, 2 Parai. 4, 13, în B: ale hotaretilor), “deasupra turnului alor tanurim" (f. 207r, Neem. 12, 37, în B: tanurimilor) “iară dzilele acestea [alor frureă]n să vor petrece întru toată vremea” (f. 212r, Est. 9, 26, în B: ce să zic frure), “cea mai denainte pusă carte 23 Parantezele unghiulare negre sînt în text. 378 alorfrurea (f. 212 , Est. 10, 11, în B: a celor ce să zicfrure), “vasele alor aganof' (f. 273r, Is. 22, 24, în B: aganotilor). Este posibil c'a forma ii a articolului prepus să reprezinte în ms. 45 numai o grafie, în loc de ti, formă care apare frecvent în documente şi în unele manuscrise moldoveneşti ale epocii. Un argument în sprijinul unei atare interpretări îl constituie faptul că aceeaşi grafie iiapare în ms. 45, în mod consecvent, şi pentru forma îi a pronumelui,personal (pers. 3, dat. sg. şi acuz. pl.) şi a verbului a fi (pers. 3 sg. a ind.prez.). în aceste cazuri, grafiei îi din ms. 45 îi corespunde în ediţia Bibliei de la 1688 pentru pronume forma îi (sau -i, în construcţii modificate), iar pentru verb îi corespund formele e sau este. De exemplu: “//apropia pre ei de însul” (f. ,26r, Fac.' 48, 13,-în B: “apropie-/”), “// păru lui greu” (f. 26r, Fac. 48, 17, în B: îi), ‘‘ii smeriia pre înşii” (f. 27r, leş. 1, 12, în B: îi), “ii răspundea lui” (f. 36v, leş. 19, 19, în B: îi), “ii voi lovi pre înşii” (f. 66v, Num. 14, 12, în B: lovi-/ voi”), “ii va întoarce pre ei” (f. 82r, Deut. 9, 3, în B: îi), “oricît ii va trebui” (f. 85r, Deut. 15, 8, în-B: îi), “ii goniia pre ei” (f. 98v, Iosua 7i, 8, în B: îi), “ii va plăti lui” (f. 128r, 1 Reg. 24; 20, în B: îi), .“vii ii prindeţi pre înşii” (f. 155v, 3 Reg; 20, 18, în B: “prindeţi-/), “// vei zbate” (f. 161r, 4 Reg. 8, 12, în B: îi), “ii junghe” (f. 170r, 4 Reg. 24, 27, în B: îi), “// dede lui” (f. 393r, înţel. 10, 12, în B: îi); “pămîntul ii larg” (f. 113v, Jud. 18, 10,în B: este), “viu ii sufletul tău” (f. 125r, 1 Reg.. 17, 56, f. 126r, 1 Reg. 20,3, f,.128v, .l Reg. 25, 26, în B: e), “viu ii Domnul” (f. 128v, 1 Reg. 25, 26, f. 130r, 1 Reg. 29, 6, în B: e), “viu // fiiul tău” (f, .154r, 3 Reg. 17,23, în B: e); “ii bun” (f. 245v, Ps. 117, 1, în B: e), “crezut ii lîngă el” (f. 254v, Pild. 12, 23, în B: e), “prisosit ii dentru ele” (f. 264v, Eccl, 12, 12, în B: este). Probabil tot numai grafie este i, în loc de î,:în forma de pers. 3 sg. şi pl. a conj.prez: să mă-nince (cf. f. 151v, 3. Reg. 13, 9, f. 158v, 4 Reg. 4, 8, f. 159r, 4 Reg. 4, 40, 41, f. 198r, 1 Ezd. 2, 63, f. 228r, Ps. 26, 3, f. 260v, Pild. 30, 17, f. 262v, Eccl. 6, 2, în B: să mănîrtce) şi în forma de pers. 3 pl. a ind. prez;fiicăvesc (f. 275r, Is. 29, 24, f. 276r, Is. 32,4, în B: fiicăvesc). \ Prezenţa articolului hotărît proclitic al formelor de genitiv-dativ ale unor nume proprii feminine într-un fragment adăugat de revizor în textul Vechiului Ţestament tradus de Nicolae Spătarul este încă o dovadă că revizorul era tot moldovean. Dacă ar fi fost muntean sau 37 9 oltean, revizorul textului aflat în copia din ms. 45 nu putea folosi în traducerea lui asemenea forme, care nu apar în textele '• munteneşti din secolul al XVH-lea, şi, probabil, le-ar fi eliminat şi din textul pe care, revizuindu-1, îl transcria, în eventualitatea că ele se găseau (şi probabil se găseau) în manuscrisul autograf al lui Nicolâe Spătarul. Or, eliminarea acestor forme se produce, după cum am văzut, abia la a doua revizie a traducerii, cu prilejul editării ei în Biblia de la 1688. Este mai greu de presupus că un revizor muntean şi-ar fi însuşit acest mod de articulare a numelor proprii feminine din textul moldovenesc al lui Nicolae Spatarul. 7.3.3. Folosirea improprie a pronumelui reflexiv şie pentru persoana a doua. De exemplu, într-un fragment tradus de revizor: “ia-ţi şie văşmînt nou”, “ia-ţi şie 10 rumpturi” (f. 151r, 3 Reg. 12, 24; în orig.: cearnă)). Tot prin şie este tradus oeccdico şi în alte locuri din ms. 45: “vei prăda şie, şi pune ţie aleşi cetăţii” (f. 96v, Iosua 8, 2, în B: ţie), “ai cerut şie pricepere”1 (f. 144v, 3 Reg. 3, 11, în B: ţie), “ai usăbit pre ei şie întru moştenire” (f. 148r, 3 Reg. 8, 53, în 5: ţie), “ai mers şi ai făcut şie dumnedzăi alţii” (f. T52r, 3 Reg. 14, 9, în B: ţie), “înalţă-te şie” (f. 160r, 4 Reg. 6, 7, în B: pre tine). în numeroase cazuri, în ms. 45 pronumele reflexiv y/e este folosit în mod propriu, cu sensul “luişi”, traducînd pe samrâ (cf. f. 15r, Fac. 28, 6, f. 18r, Fac. 33, 17, f. 144v, 3 Reg. 3, 15, f. 394r, înţel. 13, 16, f. 401v, Sin 14, 5, f. 422v, 1 Mac. 6, 44, în B: lui\ f. 37v, leş. 22, 16, f. 409v, Sir. 37, 8, în B: luiş), sau cu sensul “loruşi”, traducînd pe eounoîq (cf. f. 29r, leş. 5, 7, f. 227r, Ps. 21, 19, f. 396r, înţel. /7, 21, f. 430r, 1 Mac. 14, 36, în B: lor). ' : : 7.4. In Cuvîntul' înainte cătră cititori al revizorului traducerii Vechiului Testament din ms. 45 apare adjectivul pronominal nehotărît altul postpus: “şi apoi, âflînd şi noi izvod grecesc altul, de cele den Frangofort” (ms. 45, f. 457r). Topica aceasta se întîlneşte frecvent în textul Vechiului Testament din ms. 45, unde reproduce, în traducere literală, topica din original. în ediţia Bibliei de la 1688 ea a fost aproape peste tot înlocuită cu topica adjectivului pronominal altul obişnuită în limba română. Doar sporadic,' mai ales în cărţile de la începutul Vechiului Testament, au fost menţinute în Biblie sintag- 380 mele respective aşa cum apar ele în copia din ms. 45. De exemplu: “rădicatu-mi-au Dumnedzău sămînţa alta, pentru Avei carele au omorît Cain (f. 4r, Fac, 4, 24, în B: sămînţă alta), “şi adăogînd încă, născu ficior altul, al treilea” (f. 20r, Fac. 38, 5, în B: fecior altul), “şi vor lua pietri cioplite altele, şi vor pune pentru pietri” (f. 53r, Lev. 14, 42, în B: p/e/n cioplite altele), “s-au făcut duh altul în el” (f. 66v, Num. 14, 24, în B: alt duh), “vădzu străjariul om altul alergînd” (f. 1391!, Reg. 18, 26, în B: alt om), “ai mers şi ai făcut şie dumnedzăi alţii” (f. 152r, 3 Reg. 14, 9, în B: alţi dumnezăi), “şi află om altul şi-i dzise lui” (f. 156r, 3 Reg. 20, 37, în B: alt om), “la muierea a om altuia” (f. 220r, Iov 31, 9, în B: altui om), “să povestiţi la rudă alta” (f. 2327 Ps. 47, 12, în B: altă ruda), “voi da lor cale alta şi inemă alta" (f. 302% Ier. 32, 39, îri B: "altă cale şi altă inimă”), “şi luă Varuh hîrtie alta şi scrise” (f. 3047 Ier. 36, 32, în B: altă hîrtie), “nu mergeţi denapoia a dumnedzăi alfiF (f. 303v, Ier. 35, 15, în B: altor dumnezei);“să vor îmbrăca haine altele” (f. 334r, Iez. 42, 15, în B: cu alte haine), “iată fiară alta, ca pardosul” (f. 341v, Dan. 7, 6, în B: altă hiară), “şi înger altul ieşiia” (f. 360r, Zah. 2, 3, în B: alt înger). Textul corespunzător din original al sintagmelor respective din primele citate de mai sus este: arapia exepov; mov exepov; /‘âBouq a7rei;i)G|ievou<;'exepow;; îivEÎp.a exepov; âvSpa exepov; Geo'oţ eiepouc. • Tot priri traducerea literală a textului original se explică şi postpunerea numeralelor cardinale cu valoare adjectivală unul, una, care apare de asemenea frecvent în copia din ms. 45 a traducerii Vechiului Testament. Şi topica aceasta a fost înlocuită în ediţia Bibliei de la 1688. De exemplu: “la marginea gardului unuia” (f. 39r, leş. 26, 4, f. 447 leş. 36, 10, în B: unui gard), “şi pîine una den unt de lemn” (f. 41r, leş. 29, 23, în B: o pîne), “proroc unul bătrîn” (f. 151v, 3 Reg. 13, 11,, în B: un proroc), “şi muiere una dentru fiii prorocilor” (f. 1587 4 Reg. 4, 1, în B: o muiere), “iată gaură una întru părete” (f. 3167 Iez. 8,1, în B: o gaură), “şi boierin unul va fi lor” (f. 331r, Iez. 37, 22, în. B: o căpetenie), “iată berbece unul stînd” (f. 3487 Dan. 8, 3 în B: un berbec), “vor pune întru ei domnie una” (f. 345r, Os. 1, 11,’ în B: o domnie). Iată şi textul original al sintagmelor respective din primele citate de mai sus: xfjţ a\Acda<; xfjq ixiâg; apxov eva; 381 Tcpocptltrig eîq; yovfi (xia; orcf) ţna. 7.5. Cvasiidentitatea limbii fragmentelor traduse de revizor şi a textului revizuit de el al Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul, aflate în copia din ms. 45, este evidentă şi pe plan lexical. Aceiaşi termeni greceşti, uneori aflaţi în contexte similare,' sînt traduşi prin aceleaşi cuvinte, atît în fragmentele traduse de revizor, cît şi în restul textului. Bineînţeles, ne referim la situaţii mai speciale, în care revizorul avea posibilitatea să traducă aceleaşi cuvinte sau perifraze greceşti, chiar şi în limitele unei traduceri literale, prin alţi termeni decît cei folosiţi de Nicolae Spătarul. Unele cuvinte cu circulaţie regională în limba română literară a secolului al XVTC-lea (atestată de texte moldoveneşti sau ardeleneşti), care se află atît în .fragmentele traduse de revizor, cît şi în restul textului copiat în ms. 45, sînt totodată noi dovezi că primul revizor al Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul nu era muntean. De exemplu: aleş s.n. “pîndă; cursă, ambuscadă”. în frag. trad. de revizor: “şi vădzură fiii lui Israil că întăi au luat aleşul pre Gavaa” (f. 115r, Jud. 20, 39, în orig.: eveSpov). Cuvintele aleş s.n., aleşui (şi leşui) vb. IV şi derivatele aleşuire s.f., aleşuitor s.m. sînt atestate numai de texte ardeleneşti şi moldoveneşti ale epocii (vezi TDRG şi DLR). Aceste cuvinte, care apar frecvent în ms. 45, au fost înlocuite peste tot în ediţia Bibliei de la 1688 cu diferiţi termeni corespunzători, dintre care unii sînt mai puţin potriviţi în contextele respective. De exemplu: aleş s.n. (f. 96v, Iosua 8,2, f.’ll5r, Jud. 20, 29, 33, 37, 38, în B: strajă-, f. 96v, Iosua 8, 9, în B: ascunsoare, 8, 12: aleşuri, în B: pînditori; f. 96v, Iosua 8, 13: “i-au pus pre ei aleş”, în B: de pază; f. 97r, Iosua 8, 14, 18, 19, în B: ascunşi; f. 97\ Iosuâ 8, 21: alejuri, în B: pînditori; f. 109v, Jud. 9, 25: aleş ,[marg.: aveghi], în B: paznici într-ascuns; f. 109v, Jud. 9, 32: “te pune aleş”, în B: păzeşte, 9, 35: ale-şiuri, în B: cei străjuit; f. 112v, Jud. 16, 12: aleşiul, în B: ascunşii; f. 156r, 3 Reg. 20,40, în B: judecată; f. 218v, Iov 25, 3, în B: poruncă; f. 225r, Ps. 9, 30, în B: vicleşug; f. 399v, Sir. 8, 14: aleşi sg., în B: ca un hicleşug; f. 401r, Sir. 11, 30, în B: meşteşug; f. 426v, 1 Mac. 10, 80, în B: ficleşug; f. 427v, 1 Mac. 11, 68, 69, în B: oaste ascunsă), aleşui vb. IV (f. 110r, Jud. 9,43, în B: strejui; f. 115v, Jud. 21, 20, în B: ascunde; f. 222v, Iov 38, 40, în B: păzi într-ascuns; f. 225r, Ps. 9, 382 31, f.,312v, Plîng. 3, 10, f. 313v, Plîng. 4, 19, f. 401v, Sir. 14, 23, f. 406% Sir. 27,10, în B: pîndi; f. 390% înţel. 2, 12, în B: vîna cu vicleşug-, f. 394v, înţel. 14, 24, în B:ficleni; f. 398v, Sir. 5, 16, f. 401r, Sir. 11, 32, în B: hicleni, f. 406% Sir. 27, 29, în B: vîna; f. 406v, Sir. 28, 29, în B: pîndi cu vicleşug-, f. 420v, 1 Mac. 5, 4, în B: păzi cu vicleşug), aleşuire s.f. (f. 394v, înţel. 74, 21, f. 417v, Sir. 7, 38, în B: vicleşug), aleşuitor s.m. (f. 393r, înţel. 10, 12: aleşuitori, în B: cei ce pîndiia). Cf. şi leşui vb. IV (f. 109v, Jud. 9, 14, în B: străjui; f. 132r, 2 Reg. 3, 21, în B: vicleni; f. 218V, Iov 24, 11, f. 252v, Pild. 7, 12, în B: pîndi). Prin aleş, aleşui (şi leşui), aleşuire, aleşuitor sînt traduse s.n. eveSpov, respectiv vb. âveSpeuco. Cuvîntul aleş apare şi în altă traducere a lui Nicolae Spătarul24. Probabil din manuscrisul autograf al Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul aleş a trecut, ca şi multe,alte cuvinte, în traducerea Vechiului Testament din ms. 4389, dar numai în două locuri dintre cele menţionate mai sus (Iosua 8, 2 şi Jud. 9, 25). In rest, cuvintelor a/ep, aleşui (şi leşui), aleşuire, aleşuitor le corespund în ms. 4389 alţi termeni: a (se) ascunde, (cei) ascunşi, a lătra, lătrare, lătrător, viclenie, vicleşug, a vîna. buzdugan s.n. “seminţie, trib”. în frag.trad. de revizor: “Şi să adună acolo tot buzduganul Efraim” (f. 150v, 3 Reg. 72, 24), “şi veni şi să Sui la carul Iui, şi întră la Ierusalim. Şi merg denapoia lui tot buzduganul Iuda şi tot buzduganul Veniamin” (f. 15.1% 3 Reg. 72, 24). în restul textului: “şi acum staţi înaintea Domnului, după buzduganele voastre şi după feliurile voastre. Şi aduse Samuil toate feliuriie lui Israil, şi săînsorţi buzduganul lui Veniamin” (f. 121% 1 Reg. 10, 19 - 20, în B: toiegele [...], toiagul), “însă toată împărăţia nu o voi lua. Un buzdugan voi da fiiului tău” (f. 149v, 3 Reg. 77, 13, în B: buzdugan), “şi voi lua împărăţia den mîna fiiului său, şi voi da ţie cele 1.0 buzdugane. Iară fiiului lui voi da cele doao buzdugane” (f. 150% 3 Reg. 77, 35 - 36, în B: buzdugane [...], buzdugane), “şi 24 Vezi N.A. Ursu, O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu, în “Cronica”,XXI, 1986, nr. 44, p. 5,' articol reluat în stadiul Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mîntuirii păcătoşilor a lui Agapie Landos, în “Studii şi cercetări lingvistice”, XLIV, 1993, nr. 5, p. 417-432 (I). nr. 6, p. 489-502 (II), şi XLV, 1994, nr. 3-4, p. 173-186 (III), reprodus în prezentul volum. 383 nu era denapoia casei lui David, afară den buzduganul Iudei şi a lui Veniamin singuri. Şi Rovoam întră în Ierusalim şi adună toată adunarea Iudei şi buzduganul Veniamin” (f. 150v, 3 Reg. 72, 20 - 21, în B: neamul [...], neamul). Cf. şi: “Iată eu rump împărăţia den mîna lui Solomon, şi-ţi voi da ţie 10 schiptre [marg.: buzdugane]. Şi doao schiptre [marg.: buzdugane] vor fi lui” (f. 149v, 3 Reg. 11, 31 - 32, în B: buzdugane). Glosarea aceasta poate fi a primului revizor al traducerii liii Nicolae Spătarul. în toate locurile citate, în original: aKfjjtTpov. cerere s.f. “rugăminte, solicitare; dorinţă”. în frag.trad. de revizor: “Şi dzise Susachim: cere ceva cerere, şi voi da ţie” (f. 150v, 3 Reg. 12,24). în restul textului: “o cerere cer eu de la tine” (f. 144r, 3 Reg. 2, 16), “cere ceva. cerere ţie” (f. 144v, 3 Reg. 3, 5), “ce-i cererea ta?” (f. 21 lr, Est. 7, 2), “carele va cere cerere de la tot dumnedzău” (f. 34 lr, Dan. 6, 7). în toate locurile'citate, în original: ai'rrija.a, iar în ediţia Bibliei de la 1688 a fost menţinut cuvîntul cerere. copilaş s.m. “copil mic; tînăr”, dar şi “copil de casă; slugă”. în frag. trad. de revizor, copilaş “copil mic; tînăr”: “şi bolnăvi copilaşul lui”, “întreabă pre Dumnedzău pentru copilaş dă va trăi” (f. 150v, 3 Reg. 12, 24) “şi vor dzice ţie: copilaşul au murit”, “întră la.Sarirâ, şi copilaşul muri” (f. 151r, 3 Reg. 12, 24); copilaş “slugă”: “şi dzise Ahia copilaşului lui: ieşi dară întru tîmpinarea...” (f. 150v, 3 Reg. 12, 24). în restul textului: copilaş “copil mic; tînăr” (f. llr, Fac. 22, 5, f. 118r, 1 Reg. 3, 1, f. 149v, 3 Reg; 77,18, f. 361v, Zah. 8, 5, f. 427v, 1. Mac. 11, 54, fi 428v, 1 Mac. 13, 17, în B: copilaş); copilaş “copil de casă; slugă” (f. 134v, 2 Reg. 9,9: [marg.: slugă], f. 136r, 2 Reg. 13, 17, în B: copilaş; f. 139r, 2 Reg. 18, 15, f. 431r, 1 Mac. 16, 16, în B: slugă). In toate locurile citate, în original: raxi8âpiov. farmac s.n., variantă moldovenească a lui parmac. în DLR, la parmac şi parmaclîc nu sînt înregistrate şi variantele moldoveneşti farmac şi farmaclîc. Al. Graur a stabilit legătura etimologică dintre farmac “unitate de măsură pentru lungimi” şi palmac25, dar nu a conchis că şi palmac este, în fond, tot variantă a lui parmac. Vari-anta farmac nu este înregistrată în DLR nici la. palmac, deşi (cum re- 25 Alte etimologii româneşti. Bucureşti, 1975, p. 50. 384 zultă din comentariul lui Al. Graur) este atestată de unele'surse din bibliografia de referinţă a dicţionarului. în frag.trad. de revizor: “şi farmac preste amîndoi stîlpii, şi pre de asupra coastelor bold, ca far-macul la grosime” (f. 146v, 3 Reg. 7, 22; în orig.: fiela0pov). Cuvîntul apare şi într-o glosare marginală, probabil tot a revizorului traducerii lui Nicolae Spătarul, la perifraza cel făcut ca mreaja, prin care fusese tradus termenul Sikxucotov “grilaj, parmaclîc”: “Şi cădzu Ohozia pren cel făcut ca mreaja [marg.: farmacuri, fereastră], ce . era în cerdacul Iui” (f. 157v, 4 Reg. 1, 2, în B: cele făcute cu mreje; în ms. 4389: “dentru fereastră”). în restul textului, farmac s.n.: “Pren ; fereastră să pleca maica Sisarei, pren farmacuri” (f. 107r, Jud. 5, 28; în orig.: Sikxucoxov; în B: mrejuire', în ms. 4389: “pren pamaci [marg.: zăbrele]"), “Şi farmac preste amîndoi stîlpii, şi de asupra coastelor bold” (f. 146v, 3 Reg. 7, 20; în orig.: peXaBpov; în B: poli-mar)\ fărmăcui vb. IV: “Şi toate uşile, şi dăspărţiturile, în patru cor-nuri fărmăcuite” (f. 146r, 3 Reg. 7, 5; în orig.: fj.ep.eA,a0pco)ieva; în B: pămăcuite). Prezenţa în ms. 4389 a cuvîntului parmac (Jud. 5, ;28), căruia îi corespunde în ms. 45 varianta farmac, poate fi un indiciu că el exista în manuscrisul autograf al lui Nicolae Spătarul, eventual chiar în varianta farmac. în această eventualitate, traducătorul ms. 4389 a înlocuit pe farmac cu forma parmac, obişnuită în Muntenia, aşa cum ultimii revizori (munteni) ai Vechiului Testament copiat în ms. 45 au înlocuit, în ediţia Bibliei de la 1688, pe fărmăcuite cu părmăcuite. Dacă ar fi fost muntean, primul revizor al traducerii lui Nicolae Spătarul nu ar fi folosit în textul tradus de el forma specific moldoveneasc & farmac şi, în eventualitatea că această formă se găsea în manuscrisul pe care îl revizuia, probabil ar fi înlocuit-o şi el cu parmac. Prezenţa în ms. 45 a variantelor fannac şi fărmăcui, alături de multe alte, cuvinte, forme şi fonetisme moldoveneşti, pe care le vom prezenta mai departe, constituie, aşadar, un preţios indiciu că primul revizor al Vechiului Testament tradus de Nicolae Spătarul a fost un moldovean. fiiu s.m. în frag. trad. de revizor: “Şi om era la Silom, şi numele lui Ahiâ. Şi acesta era fiiu de 60 de ani, şi cuvîntul Domnului cu în- 385 sul” (f. 150v, 3 Reg. 72, 24), “[Fiiu]26 de 35 de ani cînd împărăţi el” Cf. 157r, 3 Reg. 22, 42; în B cuvîntul a fost eliminat). în restul textului: “fiiu de 80 ani eu astădzi sînt” (f. 140r, 2 Reg. 19, 35, în B: om), “Fiiu de 25 ani era cînd împărăţi el” (f. 165r, 4 Reg. 15, 33, în B: fiiu), “Fiiu dc 21 de ani era Sedechia cînd împărăţi el” (f. 310v, Ier. 52, 1, în B: fiiu). în toate locurile citate, în original: moi;. îngreuia vb. I “a deveni apăsător, greu”. în frag. trad. de revizor: “şi s-au îngreuiat mîna lui Efraim preste ei” (f. 102r, Iosua 79, 47), “şi să îngreuid mîna Domnului preste azotcni” (f. 119r, 1 Reg. 5,4), “tatăl tău au îngreuiat lanţul lui preste noi, şi au îngreuiat bucatele mesei lui” (f. 151r, 3 Reg. 12, 24), în toate aceste cazuri fiind tradus prin îngreuia verbul (îapâco. în restul textului: “iară să să vor îngreuia preste el răscumpărări, da-va răscumpărări” (f. 37r, leş. 21, 30; în orig.: CTuPaptivu; în B: îngreuia), “îngreuiat-aţi preste mine cuvintele voastre” (f. 364v, Mal. 3, 13; în orig.: Papeco; în B: îngre-uia), “nu numai ca asupra celor neascultători să îngreuia tiranul” (f. 45lr, col. 2,4 Mac. 9; în orig.: yakznzta-, în B: îngreuia). Metafora din original o'uprâvxa rcpoq toî%ov, cu sensul de “cei de parte bărbătească, bărbaţi”, este tradusă de revizor ad litteram: “Iată eu voi surpa a lui Ierovoam pişind către părete” (f. 15 lr, 3 Reg. 72, 24). La fel este tradusă această metaforă şi în restul textului, dc unde a trecut ca atare în ediţia Bibliei de la 1688: “de voi lăsa dentru toate ale lui Naval pănă dimineaţă pişind Ia părete”, “de va rămînca lui Naval pănă la lumina dimineţii pişind la părete” (f. I28v, 1 Reg. 25, 22, 34; în ms. 4389: care se pişă la părete, respectiv den cîte se pişă la părete), “şi voi surpa pre Ierovoam pişind la părete” (f. 152r, 3 Reg. 14, 10; în ms. 4389: ce udă la părete), “şi lovi toată casa lui Vasă, şi nu-i lăsă lui pişind la părete” (f. 153r, 3 Reg. 16, 12; în ms. 4389: ce pişă la părete). Traduceri similare prin gerunziu ale unor participii greceşti se întîlnesc frccvent în textul copiat în ms. 45. în majoritatea cazurilor, ele au fost menţinute în ediţia Biblici Ac la 1688. Dc exemplu: “Rogu-mă, Doamne, alege altul, putinii, carele vei trimite” (f. 28v, leş. 4, 13, în B: să poată), “şi dvoriia ‘ o: în lontru(l), den lontru(l), specifice atunci graiurilor dacoromâneşti nordice33 (cf., de exemplu, în lontru(l), f. 4V, Fac. 6, 4, 21, f. 5r, Fac. 7, 16," f. 10r, Fac. 19, 33, f. 15v, Fac. 29, 23, f. 21r, Fac. 39, 14, f. 24r, Fac. 44, 14, f. 25v, Fac. 47, 14, f. 27v, leş. 2, 3, f. 28r, leş. 3, 18, f. 29r, leş. J, 15, 23, f. 31v, leş. 10, 1, 13, f. 33r, leş. 13, 5, f. 35r, leş. 16, 33, f. 37v, leş. 21, 34, f. 38r, leş. 23, 19, f. 39r, leş. 25, 16, f. 40v, leş. 28, 26, f. 46r, leş. 40, 5; den lontro(l), f. 4V, Fac. 6, 14, f. 146r, 3 Reg. 6, 14, f. 316v, Iez. 8, 3, f. 333r, Iez. 40,45, f. 335v, Iez. 45, 19, f. 420v, 1 Mac. 4, 48, f. 425r, 1 Mac. 9, 54, f. 441v, 2 Mac. 14, 43, f. 454v, col. 1, 4 Mac. 18; în B, peste tot: în lăuntru, respectiv den lăuntru, forme care în ms. 45 apar cu totul sporadic: cf. den lăuntru, f. 190v, 2 Parai. 23, 20). 8.1.7. Cuvîntul preot are în ms. 45 aproape numai forma preut, specifică atunci graiurilor dacoromâneşti nordice34 (cf., de exemplu, f. 36v, leş. 19, 22, f. 51r, Lev. 12, 7, f. 53r, Lev. 14, 36, 37, f. 56r, Lev. 21, 9, f. 56v, Lev. 22, 12, f. 59v, Lev. 27, 12, f. 113v, Jud. 18, 4, f. 186r, 2 Parai. 11, 14, f. 245r, Ps. 109, 5, f. 296v, Ier. 20, 1, în B: preot). Forma cu o, datorată desigur copistului muntean, este rară (cf., de exemplu, preoţască, f. 46v, Lev. titlu, f. 385r, 2 Ezd. 4, 54; preoţi, f. 386r, 2 Ezd. 5, 61). 32 Ibidem, p. 136. 33 Ibidem, p. 119. 34 Ibidem, p. 116-117. 396 8.1.8. Alături de forma făină, datorată probabil copistului muntean,al textului (cf., ,de exemplu, f. 46v, Lev. 2, 4, f. 52\ Lev. 14, 21, . f. 64r, Num. 5, 9, f. 67% Num. 75, 4, f. 319%.Iez. 16, 19, f. 336r, Iez. 46, 15, f. 347% Os. 8, 7, f. 408v, Sir.,35, 2, f. 410% Sir. 38, 11), în ms. 45 apare des şi forma fănină, care în secolul al XVII-lea era frecventă în textele moldoveneşti (cf., de exemplu, f. 9% Fac. 18, 6, f. 40v, leş. 29, 2, f. 46v, Lev. 2, 1, f. 48r, Lev. 5,: 11, f. 48v, Lev. 6, 15, 20, f. 49v, Lev. 9,4, f. 52v, Lev. 74, 10, f. 63v, Num. 7, 25, f. 67, Num. 75, 6, 9, f. 73v, Num. 2S, 5, f. 107v, Jud. 6, 19, f. 145r, 3 Reg. 4, 23, f. 160v, 4 Reg. 7, 18, f. 175v, 1 Parai. 72, 40, f. 179v, 1 Parai. 23, 29, f. . 266v,Is. 7,13,înB.-/o/«ă). r 8.1.9. Dintre numeroasele cuvinte care prezintă, în ms. 45, fenomenul trecerii lui e medial aton la i, menţionăm doar pe ficior, deoarece aproape numai cu această formă apare cuvîntul aici, ca şi în textele moldoveneşti din secolul al XVII-lea35 (cf., de exemplu, f. 3V, Fac. 3, 16, f. 4r, Fac. 5, 4, f. 4V, Fac.6, 10, 18, f. 5\ Fac. 9, 1, f. 15r, Fac. 29,5, f. 16% Fac. 30,35, f. 19r, Fac. 35, 24,25,26, 36, 12, f. 25% Fac. 46, 18, 19, 20, 26, f. 27, leş. 2, 23, f. 31v, leş. 10, 9, f. 141r, 2 Reg. 27, 8, f. 168r, 4 Reg. 22, 3, în B: fecior). Forma fecior, datorată desigur copistului muntean, apare sporadic în ms. 45 (cf. f. 38% leş. 23, 12, f. 61v, Num. 4, 16). 8.1.10. O particularitate fonetică (sau numai grafică!) frecvent întîlnită în ms. 45 este lungimea vocalelor a şi i accentuate, marcată grafic prin dublarea literelor respective. De exemplu, “milă şi dreptaate” (f. 12v, Fac. 24, 49), “de cătră faaţa lor” (f. 78v, Deut. 2, 21), “ţie voi da pămîntul Hanaan, funiire moştenirei voastre” (f. 176v, 1 Parai. 16, 18, cf. şi f. 243r, Ps. 104, 11, f. 336v, Iez. 47, f. . 358r, Sof. 2, 5, 7, f. 362\ Zah. 11, 7, 14), maare s.f. (f. 65v, Num. 11, 31, f. 17, Deut. 7, 7, f. 101% Iosua 18, 12, f. 134r, 2 Reg. 8, 8, f. 177% 1 Parai. 16, 32, f. \17, 1 Parai. 18, 8, f. 205% Neem. 9, 11, f. 260v, Pild. 30, 19, f. 27 lv, Is. 16, 8, f. 273% Is. 23, 2, f. 280% Is. 42, 10,43, 16, f. 283% Is. 51, 10, f. 359v, Ag. 2, 22, f. 402v, Sir. 18, 9, f. 405% Sir. 24, 29, 33, f. 411% Sir. 40, 13, f. 412v, Sir. 44, 24, f. 246v, 1 Mac. 11, 8,’f. 430% 1 Mac. 75, 11), “arina măriilor” (f. 397v, Sir. 35 Ibidem, p. 105-107. 397 1, 2) “prăpastie maare foarte” (f. 363v, Zah. 14, 4), “carele era cu miine” (f. 18v, Fac. 35, 3), “şi să moşteniiră pre el” (f. 25v, Fac. 47, 27), moştenire s.f. (f. 16v, Fac. 31, 14, f. 34v, leş. 15, 17, f. 58r, Lev. 25,24, f. 69r, Num. 18, 20, f. 77r, Num. 35, 8, f. 77v, Num. 36, 3, 4, 8, f. 10lv, Iosua 19, 10, f. 243r, Ps.104, 11), pomeniire (f. 47r, Lev. 2, 16), “piei de berbece ruşîite” (f. 43v, leş. 35, 22), “slugii saale” (f. 12v, Fac. 24, 44), soare s.f. (f. 198v, 1 Ezd. 4, 14, f. 199v, 1 Ezd. 6, 9), “sorţiite cetăţi” (f. 102r, Iosua 21, 4, 5, 6, 7), “apă de stropiire" {f. 69r, Num. 19, 9), “abur supţiire” (f. 155r, 3 Reg. 19, 12), “decinde de vaale” (f. 131r, 1 Reg. 31, 7). în Biblia de la 1688, acestor fonetisme (sau grafii) le corespund fonetismele (grafiile) obişnuite. Bineînţeles, în numeroase alte locuri din ms. 45 cuvintele menţionate sînt scrise iară dublarea literelor respective, aşa cum apar şi în Biblie. Am întîlnit totuşi un caz în care formei obişnuite din ms. 45 îi corespunde în Biblie grafia cu dublarea literei respective: “şi iată un berbece prins într-un sad savec de coame” (f. 11r, Fac. 22, 13, în B: saad), care a putut fi preluată de tipograf din manuscrisul după care culegea (adică manuscrisul după care se efectuase în prealabil copia din ms. 45): Lungimea vocalelor a şi i accentuate (marcată grafic prin dublarea literelor respective) era o particularitate a scrisului lui Nicolae Spătarul. Scurtele fragmente autografe în limba română păstrate de la el, care abia întrunesc o pagină dactilografiată standard, conţin patru asemenea fonetisme (sau grafii): două în Tatăl nostru şi în Crezul din manuscrisul Oxford (faacă-să, lumiinăf6 şi două în pagina din manuscrisul de la Cluj-Napoca (măriire, miine)37. Această particularitate se întîlneşte şi în alte texte moldoveneşti ale epocii. De exemplu, în copia cronicii lui Gr. Ureche - Simion Dascălul din ms. 169 de la BAR apar în mod curent grafiile bunătaate (f. 55v), cetaate (f. 36 Vezi fotocopia aflată la BAR, cota F ms. 129, p. 1 şi 2, parţial publicată de Al. Mareş, lrt legătură cu o traducere românească a lui Nicolae Milescu, în “Limba română”, XXVIII, 1979, nr. 3, p. 262, precum şi comentariile lui L. Onu, în Herodot, Istorii..., Bucureşti, 1984, p. 634, care crede că “fenomenul îşi are originea, probabil, în stilul cîntat al textului”. Dar, cum se ştie, Crezul nu se cîntă, ci se rosteşte. 37 Vezi fotocopia textului la Al. Mareş, art. cit., p. 262. 398 llv, 17r, 24r, 26r; 27v, 30r, 31v, 32r, 37r, 37v, 41v, 42v, 46r, 46v, 48r, . 50r, 50v, 55v, 85r), creştinătaate (f. 56v, 70v), desfătaate (f. 9V, 10v), direptaate (f. 6V, 12v, 31r), giumătaate (f.lOv, 75r), strimbătaate (f. 20v, 34r, 52r; 55v, 61v) şi altele. B.P. Hasdeu, în Cuvente den bătrîni, tom 1, Bucureşti, 1878, p. 417, semnalează prezenţa acestei particularităţi fonetice (sau grafice) în cîteva documente munteneşti din secolul al XVI-lea. Se pare că şi primul revizor al traducerii lui Nicolae Spătarul avea în scrisul său această particularitate, de vreme ce a folosit (ori a preluat din autograful acestuia) în textul revizuit şi transcris de el grafii ca cele menţionate mai sus. 8.1.11.0 altă particularitate fonetică a ms. 45, care, probabil, îşi are originea în textul autograf al lui Nicolae Spătarul, o constituie apariţia sporadică a formelor de gen.-dat. caruia, cariia (carie) ale pronumelui relativ care: “şi lemn roditor făcînd roadă, caruia sămîn-ţa lui întru Insul” (f. 2V, Fac. 1, 11, în B: căruia), “iară limba cariia vor sluji voi giudeca-o eu” (f.' 8r, Fac. 15, 14, în B: căriia), “şi iată scară întărită în pămînt, carie capul ajungea în ceriu” (f. 15r, Fac. 28, 12, în B: căria), “zidindu-să ca o cetate, cariia partea ei depreună” ,(f. 247v, Ps. 121, 2, în B: căriia), “şi cela ce-i dator” (f. 273v, Is. 24, 2, în B: datornicul), “a unii cetăţi tari ce s-au luat, carie îndată de'fa-. ţă îi căderea” (f. 275v, Is. 30, 13, în B: căriia). în textul Crezului din manuscrisul autograf al'lui Nicolae Spătarul apare aceeaşi formă: “şi iară va veni cu mărire ca să giudece pre cei vii şi pre cei morţi, ca raza împărăţie nu are să vîrşit”38. 8.2. Dintre particularităţile morfologice specifice graiurilor dacoromâneşti nordice aflate în copia din ms. .45 cităm doar două exemple. : , • 8.2.1. Forma de plural mînule (cf. f. 5V, Fac. 9, 2, f. 8V, Fac. 16, 12, f. 12V, Fac. 24, 41, f. 14r, Fac.,27, 22, f. 20r, Fac. 37, 20, ,f. 40v, leş. 29, 10, f. 49v, Lev. 8, 26, f. 74v, Num. 31, 6, în B: mînile; f. 12r, Fac. 24, 30, f. 14r, Fac.-27, 17, 23, f. 23v, Fac. 43, 22, f. 63r, Num. 6, -19, f 73r, Num. 27, 33, f. 47r, Lev. 3-, 2, în B: mîinile; f. 18v, Fac. 35, 4, f. 41,r, leş. 29, 24, în B: mîinile)39. Cf. şi mînele (f. 17r, Fac. 31, 42, 38 Vezi fotocopia textului la Al. Mareş, ari. cil., p. 261 39 Vezi şi 1. Ghcţie, op. cil., p. 158-159. 399 în B: mîinele; f. 31r, leş. 9, 8, în B: mînile), mîinele (f. 86, Fac. 16, 6, 9, f. 9V, Fac.19, 10, f. 141r, Fac. 27, 22, f. 91\ Deut. 31, 14, f. 93r, Deut. 33,1, în B: mînile; f. 41r, leş. 29, 24, în B: mîinele; f; 26r, Fac. 48, 14, f. 40v, leş. 29, 10, f. 73r, Num. 27, 18, f. 81v,- Deut. 7, 24, în B: mîinile), mîinile (f. 31v, leş. 9, 29,’ f. 49v, Lev. 8, 26, f. 81v, Deiit. 7, 2, f. 158v, 4 Reg. 3, 13, în B: mînile; f. 81v, Deut. 7, 23; f. 85v, Deut. 7<5, 15, în B: mîinile). 8.2.2. Formele tus şi tute adj.pl. “toţi, toate”, în numerale colective: “şi tustrei fameile” (f. 5r, Fac. 7, 13, în B: cîte trele), “tustrei împăraţii” (f. 158v, 4 Reg. 3, 13, în B: cîte 3), cf. şi cîte trele: “şi pre dedesupt lumină împrejur la cîte trele” (f. 333v, Iez. 41, 16, în B: cîte trei; “şi cădzură acolo tute 7 [marg.: cîte] într-un loc” (f. 141r, 2 Reg. 21, 9, în B: cîte şapte). ; în limba veche, forma tute (în numerale colective) apare frecvent în scrierile lui Dosoftei (vezi, de exemplu, ediţia Opere I. Versuri, Bucureşti, 1978, p. 345, 347, 348, 368, 380, Parimiile preste an, Iaşi, 1683, f. 29r, prima paginaţie, f. 30r, 108v, a doua paginaţie, f. 19v, a treia paginaţie, şi cronograful tradus de el în exilul polon de după anul 1686, aflat în ms. 3456 de la BAR, f. 58v, 60r, 11 lr, 173r, 355v), precum şi în alte texte moldoveneşti şi ardeleneşti (vezi, de exemplu, traducerea cronografului lui Kigalas atribuită lui Pătraşco Danovici, în ms. 3517 de la BAR, f. 66v, 87r; 89v, 142v, 169v, şi traducerea lui Gheorghe Şincai, învăţătură firească spre surparea superstiţiei norodului, ediţie de Dumitru Ghişe'şi Pompiliu Teodor, Bucureşti, 1964, p. 104; pentru alte atestări, vezi şi DLR. ;; 8.3. Prezentăm în două liste lexicul regional (dacoromânesc nordic, în special moldovenesc) aflat în ms. 45. Prima listă cuprinde cuvinte care au fost înlocuite peste tot de ultimii revizori ai textului, în ediţia Bibliei de la 1688, iar lista a doua cuvinte care, de obicei înlocuite în ediţia Bibliei, se mai întîlnesc sporadic în acest text. în prima listă am inclus şi unele neologisme de provenienţă greacă, latină ori slavonă, iar în lista a doua şi cuvintele care au fost înlocuite în Biblie cu variantele lor fonetice specific munteneşti (de exemplu, ha-dîm pentru hadîmb, jaf pentru jac, suruman pentru sărăiman şi. altele). 400 Caracterul regional moldovenesc sau dacoromâneşc nordic al cuvintelor respective, în acea perioadă, a fost determinat pe baza informaţiilor oferite de TDRG şi DLR, de lucrarea citată a lui I. Gheţie şi de Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780). Termeni regionali; Bucureşti, 1987, elaborat de Mariana Costinescu, Magda-lena Georgescu şi Florentina Zgraon. ! ' ; 8.3.1. Cuvinte aflate în copia din ms. 45, care au fost peste tot 'înlocuite îii ediţia Bibliei de la 1688: ai s.m.,(f. 65\ Num. 11, 5: [marg.: usturoi], în B: usturoi); _apreg adj., adv. (f. 402r, Sir.76, 12: apreg [marg.: năsîlnic la grumazi], în B: tare în cerbice; f. 407r, Sir. 30, 8: “[copilul] alege-să ticălos [marg.: apreg]”, îft B: obrazitec)',. : " r argea s.f , (f. 120v, 1 Reg. 9, 25: cerdac [marg.: argea], în B: foişor; f. 138v, 2 Reg.16, 22, în B: foişor;,f. 167r, 4 Reg. 19,26: “pa-jeşţe a argele”, în B:”pajişte de case"; f. 389r, 2 Ezd. 9, 5: “argeaoa bisericii [marg.: lărgimea]'’, în B: curtea; f. 389v, 2 Ezd. 9; 38, 4.1, în B: lărgime); , • . . . , - arină s.f. (f. 15r, Fac. 28, 14, f. 108r, Jud. 7, 12, f. 122r, 1 Reg. 13,5, f. '138V, 2 Reg. 17,11, f.!45r, 3 Reg..4, 20, f. 259v, Pild. 23, 3, f. 269v, Is. 10, 22, f. 282r, Is. 48, 19, f. 290v, Ier. 5, 22, f. 307v, Ier. 46, 22;f. 370v, Iudit. 2, 14, f. 391v, înţel. 7, 10, f. 397v, Sir. 1, 2, f. 402v, Sir. 18, 9, f. 404r, Sir. 22, 16, în B: năsip; f. 27v, leş. 2, 12: arină [marg.:.«ăs?/7], în B: năsip; f. 380v, Cînt. 3 tin. 9: arină [marg.: năsip], în B:.năsip), arinos adj. (f. 404r, Şir. 22, 18, f. 405v, Sir. 25, 22, în B: năsipos). Cf. şi năsîp s.n. (f. 7V, Fac. 13, 16, f. llv, Fac. 22, 17, f. 17v, Fac. 32, 12, f. 22r, Fac. 41, 49, f. 214r, Iov 6, 3, f. 294v, Ier. 15, 8,;f. 345r, Os. 1, 10, f. 356v, Avac. 7, 9, f. 378v, Bar. 5,6, în B: năsip); 1 ' arşiţă s.f. (f. 220r, Iov 30, 30: arşiţă [marg;.: arsură], în B: arsură; f. 259r, Pild. 25,13, f..372v, Iudit,5, 3, f. 403r, Sir. 18, 16, în-B: zăduf; f. 412r, Sir. 43, 3, în B: pripec; i. 271v, Is. 18, 4, f. 304r, Ier. 36, 30, f. 309v, Ier. 57, 1: arşiţă, în B: arsură; f. 378r, Bar. 2, 19: ar-şită [marg.: arsură], în B: arsura); ; ’, , asin s.m. “catîr” (f. 154r, 3 Reg; 18,5, f. 175v, 1 Parai! 72,40, f. 185v, 2 Parai. 9, 24, în B: muşcoi). în orig.: rpiovoţ. Acelaşi cuvînt grecesc este tradus şi prin muşcoi (f. 7r, Fac. 72, 16, f. 24v,- Fac. 45, 401 23, în B: mîşcoi; f. 288r, Ls. 66, 20, în B: muşcoi) şi catîr (f.;229r, Ps. 31, ll,înB:.muşcoi); ■ ■ batcă s.f. (f. 50v, Lev. 11, 15, f. 84v, Deut. 14, 15, în B; bâbiţă)\ băhuros adj. (f. 219V, Iov 29, 5, în B: avut). Acest cuvînt poate fi raportat la baharoasă, bahadarcă şi baharaucă (vezi DLR, s.v.), atestate în nordul Moldovei; r :: : bîrdan s.n. (f. 364r, Mal. 2, 3, în B: băndor); . boaghe s.f. (f. 50v, Lev.' 11, 15, în Ş: bogzăi '£ ’84v; ‘D'eut. 14, 15, în B: ciuh); ; \ . ' bobiţă s.f. (f. 55r, Lev. 19, 10: [marg.: broboană], în B: broboană', f. 271v, Is. 17, 6, în B: borboană; f. 287v, Is: 65, 7: [marg.: broboană], în 5: borboană)', . . bocet s.n. (f. 209v, Est. 4, 3: [marg.: plîngere], în B: tînguire; f. 301v, Ier. 31, 15, f. 326r, Iez. 27, 31, f. 351r, Am. 5,17, f. 363r; Zah. 12, 10, f. 420r, 1 Mac. 4, 39, f. 442v, col. 2, 3 Mac., f. 444v, col. 1, 3 Mac., în B: tînguire; f. 410r, Sir. 38, 18, în B: tînguială; i. 419r, 1 Mac. 2, 70, f. 428v, 1 Mac. 13, 26, în B: plîngere), boci vb. IV (f. 131r, 2 Reg. 1, 11, f. 139v, 2 Reg. 19, l,.f. 290r, Ier. 4, 8, t. 305v, Ier. 41,5, f. 363r, Zah. 12, 10, f. 420r, l .Mac. 4, 39, în B: tîngui; t 132v, 2 Reg. 3, 31, f. 152r, 3 Reg. 13, 30, f. 419, 1 Mac. 2, 70, f. 428v, l Mac. 13, 26, în B: plînge; f. 152r, 3 Reg. 13, 29: [marg.: plînge], în B: plînge); bortă s.f. (f. 224v, Ps. 7,16, f. 308r, Ier. 48, 28, f. 308v, Ier. 48, 43, 44, în B: groapă; f. 267r, Is. 2, 19, f. 268v, Is/7, 19, f. '270r, Is. 11, 8, f. 295v, Ier. 16, 15, f. 308v, Ier. 49, 15; f. 358r, Sof. 2, 14, în B: gaură; f. 289r, Ier. 2, 34, în B: scorbură). Cf. şi gaură (f. 43r, leş. 33, 22, f. 163r, 4 Reg. 12, 9, f. 264v, Eccl. 12, 3, f. 265v, aht. 5, 5, f. 294r, Ier. 13, 4, f. 316v, Iez. 8, 7, f. 352v, Av.7, 3, f. 363v, Zah. 14, 12, în B: gaură), găuri Vb. IV (f. 85v, Deut. 15, 17, f. 163r, 4 Reg. 12, 9, f. 166v, 4 Reg. 18, 21, f. 223r, Iov 40, 21, în B'Şgăuti);' brîncă s.f. (f. 318v, Iez. 73,19,^în B: mînă); brudiu adj., s.m. (f. 312r; Plîng. 2, 11, f. 335v, Iez. 45, 20, f. 347, Os. 11, 2, în B: prunc; f. 444r, col. 2, 3 Mac., în B: copil mic; f. 446, col. 1, 3 Mac., în B: de curînd născut), brudiere s.f. (f. 345v, Os. 2, \5, în B:pruncie); ; budăi s.n. (f. 166v, 4 Reg. 18, 17: [marg.: izvor], în B: ştiubei; f. 402 \61\ 4 Reg. 20, 20, în B: ştiUbei\ f. 405r, Sir. 24, 31, în B: urloi de apă); ■ • buhai s.m. (f. 26r, Fac. 49, 6, f. 37r, leş. 2/, 32, f. 37\ leş. 27, 35, 36, f. 92v, Deut. 32, 14, în B: taur, f. 37r, leş. 27, 28: [marg.: taur], înB: taur; f. 84v, Deut. 74, 4: [marg:: bivol], în B: bivol; f. 38ir, Cînt. 3 tin. 12, în 5: june; f. 348v, Ioil 7, 17: buhaii, în 5: comorile, în orig.: Toojpcn). Cf şi taur (f. 227r, Ps. 27, 12, f. 232v, Ps: 49, 14, f. 309r, Ier. 50, 11, f. 387r, 3 Ezd. 7, 7, în B: tawr;f,387v, 3 Ezd. 8, 16, f. 388v, 3 Ezd. S, 67, f. 399r, Sir. 6, 3, f. 410r, Sir. 38,28, în B:'junc); bulz s.n. şi m. (scris: pulz, f. 108r, Jud. 7, 13: [marg.: turtă], în B: turte); • — chelbaş adj. (f 52r, Lev. 13, 41; în B: tîrcav), chelbăşie s.f.‘(f. 52r, Lev. 13,41,42, în B: tîrdăvire);' ' ‘ chilină s.f. (f.-127v, 1 Reg. 24, 4: chiline [marg.: cirezi], în B: cîrduri), chilini vb. IV (f. 121v, 1 Reg. 11, li [marg.: zdrumică], în B: făcu bucăţi). S.f. chilină mai apare atunci, de două ori, în Psaltirea în versuri a lui Dosoftei: “Că i-au pus ca turmele, chiline, / Pre moşii în rind, cum li să vine” (Ps. 706, v. 105 — 106), “Că-n cartea ta toţ chiline/ Să vor’scrie, cum să vine” (Ps. 138, v. 55 -56)40;1 • cinie s.f. (f. 14r, Fac.' 27,’ 3, f. 17r, Fac. 31, 36, f. 40r, leş. 27, 19, f. 122r; 1 Reg. 13, 20,: f. 122v, 1 Reg. 74, 1, f.l31v, 2 Reg. 7, 27, f. 142v, 2 Reg. 24, 22, f. 145v,'3 Reg. 6, 7, f. 155r, 3 Reg. 79, 21, f. 184v, 2 Parai. 7, 6, f. 264r, Eccl. 9, 17, f. 376r, Iudit. 74, 2, f. 439r, 2 Mac. 72, 15, f.‘ 450v, col. 2, 4 Mac. 5, f. 45 lr, col. 1, 4 Mac. 8, f. 451v, col. 1, 4 Mac. 10, în B: unealtă; f. 78r, Deut. 7, 41: vas [marg.: cinie], în B: unealtă; f. 176v, 1 Parai. 76, 5: [marg.: organ], în B: organ; {..190 \ 2 Parai. 23, 13, f. 195v, 2 Parai. 34, 12, f. 451v; col. 2, 4 Mac. 10,'în B: organ; f. 248v, Ps. 136, 2: [marg.:-organ], în B: unealtă; f. 45v, leş.'39, 37, în B: vas; f. 46r, leş. 39, 42, f. 362v, Zah. 11, 15, În B: dichis; f. 163r, 4 Reg. 77, 11, f. 372r, Iudit. 7, 5, f. 419r, 1 Mac. 3, 3, în B: armă; f. 237r, Ps. 70, 24, în B: meşteşug; f. 450r, col. 2, 4 Mac. 6, în B: lucru); 40 Vezi şi comentariul nostru din “Limba română”, XXXIV, 1985, nr. 1, p. 40. 403 ducă41 s.f. (f. 55v, Lev. 79, 27, în B: creţ;l 1.12v, -Jud. 16, 13: ciuci [marg.: viţe de păr], în B: şuviţe ale capului)', coşciug s.n. (f. 21v, Fac. 40, 18, f. 162r, 4 Reg. 10,1, în B: coş; f. 40v, leş. 29, 3, f. 239r, Ps. 80, 5, f. 298v, Ier. 24, 1, 2, în B: coşniţa). Cf. şi coşniţă s.f. (f. 21v, Fac. 40, 16, 17, f. 63r, Num. 6, 19, în B: coş; f. 40v, leş. 29, 2, f. 41r, leş. 29, 23, f. 49r, Lev. 8, 2, f. 49v,.Lev. 8, 25, f. IOT, Jud. 6, 19, f. 401r, Sir. 11, 31, în B: coşniţa), coş s.n. (f. 63r, Num. 6, 15, înB: coş); - . crezut adj. (f.399r, Sir. 6, 17: “prietenul crezut”, în B: credincios); ... . ' cruşi'ţă s.f. (f. 154r, 3 Reg. 17, 11: “o cruşfţă de pîine [marg.: bucată], în B: bucăţea). Cuvîntul nu este.înregistrat în DLR:. Cf. rus. KpomeHKa (dim. lui Kponnca) “farîmiţă”; custa vb. I (f. 23v, Fac. 43, 21J. 143r, 3 Reg: 1, 25, f. 190v, 2 Parai. 23, 11, f. 217v, Iov 21,1, f, 232v, Ps. 48, 8, în B: trăi); denemici vb. IV (f. 293v, Ier. 11, 16: “denemiciră-să ramurile lui”, în B: “săfăcură de nimicaCf. şi “denimica a denimicilor [...], toate-s de nimică’ (f. 264v, Eccl. 72, 8, în B: “deşărtarea deşărtări-lor [...], toate-s deşarte”). După cîte ştim, verbul denemici mai apare la Dosoftei, în Dumnedzăiasca Liturghie, Iaşi, 1679: “sau au defăimat, sau au denemicit, sau au osîndit” (vezi ediţia de la Iaşi, 1980, p. 192; în ediţia a doua a liturghierului lui Dosoftei, Iaşi, 1683, şi în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681: micşurat). Cf. şi Psaltirea de-nţăles a lui Dosoftei, Iaşi, 1680: “denemica-să-vor ca apa trecătoare” (Ps. 57, 7), “va denemica pre carii supără pre voi” (Ps. 59, 13), “denemi-căciunile lor ani fi-vor” (Ps. 89,5); ' . , ■ > ' , ' despui vb. IV (f. 181v, 1 Parai. 29, 11, f. 243r, Ps. 102, 19, f. 393v, înţel. 72,18, f. 445v, col. 1, 3 Mac., f. 447r, col. 2, 3 Mac., f. 448v, col. 1, 4 Mac. 2, în B: stăpîni; f. 227v, Ps. 21, 31, în B: oblădui; f. 447v, col. 1,4 Mac. 1, în B: bina), despuire s.f. (f. 210r, Est. 4, 16, f. 243r, Ps. 102, 22, f. 250r, Ps. 144, 13, în B: stăpînire), despuitor s.m. (f. 8r, Fac. 15, 2, f. 24r, Fac. 15, 8, f. 267r, Is. 3, 1, f. 288r, Ier.7, 41 Corectăm aici lecţiunea greşită ciuclă a acestui cuvînt (datorată unei fotocopii defectuoase a paginii respective a ms. 45), pe care am comunicat-o în “Limba română”, XXXIV, 1985, nr. 1, p. 40. 404 6, f. 290r, Ier. 4, 10, f. 353v, lona 4, 4, f. 374v, Iudit. 11, 10, f. 391v, înţel. 6, 7, f. 393v, înţel. 11,27, î. 443r, col. 1, 3 Mac., f. 447r, col. 1, 3 Mac., în 13: stăpîn-, f. 8r, Fac. 15, 8, f. 213v, Iov 5, 8, f. 260v, Pild. 29, 26, f. 392r, înţel. 8,3, f. 398r, Sir. 3, 6, f. 409r, Sir. 36, 1, f. 434v, 2; Mac. 5, 17, 20, f. 446r, col. 2, 3 Mac., f. 448v, col. 1, 4 Mac. 2, f. 454', col. 2, 4 Mac. 17, în B: stăpînitor; f. 37lv, Iudit. 6, 3, în B: domn; f..450r, col. 2, 4 Mac. 6, în B: biruitor); , deuna adv. (f. 39r, leş. 26, 3: “deuha ţiindu-să”, în fi; unul de alalt); . ' ’ diac s.m.- (f. 168v, 4 Reg. 22, 8: [marg.: log.], în fi: logofăt. Cf. şi logofăt (f. 29r, leş. 5, 6,. 10, 15, f. 163r, 4 Reg. 12, 10, f. 166v, 4 Reg. 18, 18,37, f. 168r, 4 Reg. 22,3, în fi: logofăt); v făta vb. I “a naşte (o femeie)” (f. 144v, 3 Reg. 3, 18, în fi: naşte; f. 380r, Episti Ier. 26: fătate, în fi: lehus'e). Frecvent în ms. 45 este însă verbul a naşte; feredeu s.n. (f. 162v, 4 Reg. 10, 27: [marg.: baie], Cf. şi baie (f. 265r, Cînt. 4, 2, 6, 5, în fi: baie);, : feştelit adj. (f. 404r,Sir. 22, 1, în fi; întinat); r flerţ adj. (f. 403v,Sir. 20, 6, în fi: bălmăjit or); V ful ăi vb. IV (f. 16v,Fac. 31, 26, în B:jăhui); : găvozdi.vb. IV (f. 45v, leş. 39, 5, f. 247r, Ps. 118, 119, în fi. ţi- nuturi; f. 444v, col. 2,3 Mac. găvozdiţi, în fi: prinşi cu cuie); ghigă s.f. “ghioagă, buzdugan” (f. 141r, 2 Reg. 21, 16, în fi: sabie); ( ‘ ghigorţan s.m. (f. 50v, Lev.^1J, 30, în fi: cliiţoran); giurui vb. IV (f. 385r, 3 Ezd. 4, 43, 46, f. 386r, 3 Ezd. 5,76, în B: făgădui), giuruinţă s.f. (f. 286r, 3 Ezd. 5, 76, îri B: făgăduinţă), giuruită s.f. (f. 385r, 3 Ezd. 4,46, în B: făgăduială); gîltan s.n. (f. 215v, Iov 12, 11, f. 217v, Iov 20, 13, f. 219v, Iov 29, 10, f. 236r, Ps. 68, 4, f. 245v, Ps. 113, 15, f. 246v, Ps. 118, 102, f. 248v, Ps.736, 7, f. 252r, Pild. 5, 3, f. 258v, Pild. 24; 13, f. 265v, Cînt. 5,16, f. 266r, Qnt. 7,9, f. 289r, Ier. 2, 25, f. 313r, Plîng. 4, 4, f. 407v, Sir. 31, 13, f. 409r, Sir. 36,19, în fi; gîtlejf2; . glăsi vb. IV (f. 295v, Ier. 17, 11, f. 386r, 3 Ezd. 5, 82, f. 389v, 3 42 Vezi şi comentariul Feliciei Şerban, art. cit. la nota 28, p. 45. 405 Ezd. 9, 47, f. 447r, col; 2, 3 Mac., în B: glăsui; f. 385r, 3 Ezd. 4, 41, înB: răspunde', f. 453v, coL 1,4 Mac. 75, în'B: striga)-, 'glod.s.n. (f. 236r, Ps. 68, 2: [marg.: noroi], în B: noroi). Cf. şi noroi (f. 3.04v, Ier. 38, 6, în B: împucicume); " . gonţ s.m. (f. 28v, leş. 4, 25, în B: pietricea ascuţită-, f.‘218r,'Iov 21, 33, f. 426r, 1 Mac. 10, 73, în B: pietricică-, f. 257r, Pild. 20, 20: gonţi, în B: halîce; f. 312v, Plîng. 3,16: “scoase cu gonţ dinţii miei”, în B: “scoase cu dinţii miei număr”,.probabil greşeală de lectură a manuscrisului); grumb adj. (f. 339r, Sir. 6’, 22: “cît este de grumbă foiarte”, în B: grea). în textele moldoveneşti din secolul al XVII-lea, cuvîntul mai apare la Dosoftei (vezi DLR); guşter s.n. (f. 214r, Iov 6, 30, f. 220'Vlov 33, 2, f. 221r, Iov 34, 3, f. 227r, Ps. 21, 16, f. 250v, Ps. 149, 6, f; 253r, Pild. 8, 7, f. 265r, Qnt. 2, 3, f. 399r, Sir. 6, 6, în B: gîtlej-, f. 224v, Ps. 5, 11, în B: grumaz)''1,; . guziu s.m. (f. 50v, Lev. 11,30,-în'fî; şdmîc); ' - hatman s.m. (f. 1 lr, Fac. 21, 22, f. 14r, Fac. 26, 26, f. 19r, Fac. 36, 15-18, 21, f. 19v, Fac. 36, 40, f. 34v, leş.-75, 15, f. 123r,"l Reg. 14, 51, f. 129r, 1 Reg. 26, 5, f. 130r, 1 Reg. 29, f: 181r, l'Parai. 27, 34, f. 200v, 1 Ezd. 9, 2, f. 310r, 51, 28, f. 324r, Iez. 23, 23,-f. 339v, Dan. 3, 28, f. 370r, Iudit. 6, 4, f. 375v, Iudit. 73, 17, f. 384r, 2 Ezd. 3, 2, f. 384r, 2 .Ezd. 3, 2, f. 384r, 2 Ezd. 3, 14, f. 384v, 2 Ezd. 4, .47, f. 423v, 1 Mac. 8, 10, f. 426r, 1 Mac. 10, 65, f. 430r, 1 Mac. 14, 17, f. 433r, 2 Mac. 10, 11, 14, f. 449r, col. 1, 4 Mac. 4, în B: v'oi(e)vod\ f. 95v, Iosua 5, 14: [marg.: mai mare preste oşti], în B: mai marele voievod; f. 370r, Iudit. 2, 11: [marg.: voivod], în B: voivod; f. 33v, leş. 14, 7, în B: căpetenie; f. 34r, leş. 15, 4, în B: căpitan; f. 34r, leş. 75, 4, în B: căpitan; f. 153r, 3 Reg. 76, 16, în B: povăţuitor), hătmănie s.f. (f. 60v, Num. 1, 52, f. 371r, Iudit. 5, 3, în B: voivozie). Cf. şi vo-i(e)vod (f. 95v, Iosua 5, 15, f. 106v, Jud. 5; 3, f. 144r, 3 Reg. 2, 22, 32, f. 149v, 3 Reg. 11, 15, f. 194v, 2 Paral.i32, 21, f. 203r, Neem. 4, 14, f. 207r, Neem. 12, 39, f. 209r, Est. 3, 12, f. 216v, Iov 15, 25, f. 339r, Dan. 3, 3, f. 342v, Dan. 8, 11, în B: voi(e)vod); voivodzie (f. 43 Ibidem. 406 144r, 3 Reg. 2, 35, in B.\voivozie); . ' . - ' , hăşt (sau hîşt) s.n. (f. 12', Num. 25, 7, în B: fuşte; f. 126r, 1 Reg. 20,,20: hăşturi [marg.: dăspicături, gerâturi], în B: săgeţi', f. 126r, 1 Reg. 20, 21, 22, f. 126v, 1 Reg. 20, 36, 37, 38, în B: săgeată)44; , hrubă s.f. (f.'296v, Ien 20, 2, în B: locul de muncă, 20, 3, în B: .locul închisorii; f. 300v, Ier. 29, 2], în B: locul muncii); hudiţă s.f. (f. 289r, Ier. 2,'28, f. 29lv, Ier. 7, 32,în B: răspîntie; .f., 294v,;Ier. 14,-.16: [marg.: răspîntie], în B: răspîntie; f. 369r, Tob. 13, ;17, f. 400r, Sir. 9,7, f. 444v, col.. 1,3 Mac;, în B: uliţă); : huiet s.n. (f. 222v, Iov 38,25, în B: urlet); ilău s.n. (f. 223r, Ipv 41,16: [marg.-: năcovalnă], îri B: năcoval-.nă: f; 410r, Sir:38, 33,'înB;,năcovalnă);. ■ yry •: ima vb. I (f. 20r, Fac. 37,20: [marg.: întina], în B: unge; f. 45 lr, col. 2,4,Mac. 9, în B: mînji); , .; îmbla vb. I, în formele de imperativ precedate de interj', ia: ia-mblă, ia-mblaţi {ia-mblă, f. 10r, Fac. 19, 32, f. 17^ Fac.. 37, 44, f. 28-, leş. 3, 10, f. 109v, Jud. 9, 15, f. U4r, Jud. 79, 11, f.,139v, 2 Reg. 7S, 22, f. 428, 1 Mac. 12, 45, în-B: vino; f. 65r, Num. 70, 29, f. 109r, -Jud.-9, 10, f. l 10V, Jud. 77, 6: [marg.: vino], îri B: vino; f. 19v, Fac. 37, 12: [marg.: vino], în B: ia vino; f., 106v, Jud. 4, 22, în B.: ia vino; f. 70v, Num. 22, 6: [marg;: vino de], în B: vino; ia-mblaţi, f. 6V, Fac. 11, 3, 4, 7, f. 21', leş. 7, 10, în B: veniţi; f. 20r, Fac; 37, 18, f. 390r, înţel; 2, 6: [marg.: veniţi], in B: veniţ; f. 160r, 4 Reg. 6, 13, în B: «m-blati de). Cf. şi ia blăm (f. 71v, Num. 23, 13, 21, 24, 14,-în B: vmo), ia vino (f. 152v, 3 Reg. 75,19, f. 159v, 4 Reg. 5, 5, f. 164r, 4 Reg. 74, 8* în Brvino), vino (f. 120r, 1 Reg. 9, 5, f. 120v, 1 Reg. 9, 10, f. 122v, jl Reg. 14, l,6,f.125ri;l.Reg. 77,44, f. 263v, Eccl. 9,7, în B: Vino); întărnechia vb. I (f! 444r, col. 1,3 Mac., în B: semeţi), înteme-chîere s.f. (f. 44 lv, 2 Mac. 75,6, în B; semeţie). în DLR este înregistrat acest cuvînt sub forma întemăchia, dar cu alt sens, care poate fi greşit determinat în izvorul respectiv; janc s.n. “butaş, coardă de viţă de vie” (f. 21r, Fac. 40,10, 12, f. 44 Vezi şi comentariul nostru, în “Limba română” XXXIV, 1985, nr. 1, p. 36, nota 26. Corectăm aici eroarea strecurată în această notă cu privire la provenienţa lurccască a lui arnangari. Cuvîntul este în textul Septuagintei. 407 239r, Ps. 79, 11, f. 320v, Iez. 17, 6, în'B: viţă). Gf. şi viţă (f. 308r,Ier. 48, 32, f..319r, Iez.75, 2, f. 320v, Iez. 17,6, f.348v, M\l;l,mB: viţă). Cuvîntul janc mai este cunoscut numai din Psaltirea în versuri a iui Dosoftei (v. DLR)45; • ' • ! ; ' * lance s.f. “suliţă; fierul ascuţit al suliţei şi al săgeţii” (f. 124r, 1 Reg. 17,7, f. 267r, îs. 2; 4, în B: fuşte\ f. 216r, Iov 16, 10/îh B: ţigla): Frecvente în ms. 45 sînt însă cuvintele fuşte şi suliţă. Iri textele moldoveneşti din secolul al XVH-lea, cuvîntul lance, cu ambele sensuri menţionate, mai apare în scHerile lui Dosoftei (utide este frecvent) şi în traducerea anonimă a Istoriilor lui Herodot46; lastoviţă s.f. (f. 45v, leş. 39, '3: “şi să tăiară lastoviţile de aur ca părul”, în B: potcoavele). în DLR cuvîntul este înregistrat sub forma lăstăviţă; ' i ‘ lăptucă s.f. (f. 64v, Num. 9, 11: lăptuci [marg.: păpădii], în B: păpădie).Ne zi şi susai; ... . lingări vb. IV (f. 217V, Iov 19, 17, în B: linguşi; f 384v, 3 Ezd. 4, 31, în B: a se cuceri), lingăriciune s.f. (f. 440r, 2 Mac- 13;3, în B: linguşire-, f. 45lr, col. 1,4 Mac. 9, în B: munci)\ lînged adj. (f. 395v, înţel. 77, 5, în B: zăbavnic),- lîngezi vb. IV (f. 346r, Os. 4,5, f. 356r, Naum 3, 3: [marg.: slăbi], în Brslăbi); mai s.n. (f. 47r, Lev. 3, 11, 15, f. 49r, Lev. 7, 20, 8^ 16, ţ. 50r, Lev. 9, 10, în B: ficat). în orig.: fjjtocp. Vezi şi plămînă. în două Io-' curi (f. 40v, leş. 29, 13: “maiul de la plemîni”, şi f. 41r, leş. 29, 22: “maiul plămînii”), prin mai este tradus gr. X.opoţ -“pieliţă, pojghiţă, prapor”; în ambele locuri, în B: “praporul ficatului”. Cf. şi ficat (f. 47r, Lev. 3, 4, f. 48r, Lev. 6, 34, f. 49v, 8, 24, f. 50r, Lev. 9, 19, f. 259v, Pild. 26, 22, f. 367r, Tob. 6, 4, 7, f. 45lv, col. 2, 4 Mac. 10, în B: ficat), hicat (f. 223r, Iov 41,1, f. 367r, Tobl 6, 6, f. 367v, Tob. 8, 2, în B: ficat)-, ' ■ . ' mancă s.f. (f. 18r, Fac. 35, 8: mamcă [marg.: doică], în B: doi- 45 Vezi şi comentariile noastre, în “Limba română” XXXIV, 1985, nr. 1, p. 39-40, şi XXXVI, 1987, nr. 5, p. 432, precum şi cel din Stiuiiul lingvistic Ia prima parte a ediţiei Biblia. 1688, Genesis, Iaşi, 1988, elaborat de Vasile Arvinte, p. 90-92. ' 44 Vezi şi comentariul nostru, în “Limba română” XXXIV, 1985, nr. 1, p. 44. 408 că; f. 27v, leş. 2, 7, f. 117r, Rut 4, 16, f. 442v, col. 2, 3 Mac.: mancă, în B: doică\ f. 282v, Is. 49, 23: mancă [marg.: hrănitoare], în B: doică)', : mătalnic s.m. (f. 259v, Pild. 27, 13, în B: semeţ), mătălnici vb. IV (f. 435r, 2 Mac. 6, 4, în B: desfăta). în limba veche, mătalnic mai apare la Dosoftei. Vezi în DLR mătalnic, mătălnici, mătălnicire; medelniţă s.f.(f. 41v, leş., 30, 18: [marg.: leghin], în B: spălătoare; f. 45r, leş. 38,, 8: [marg.: spălătoare], în B: spălătoare; f. 42r, leş. 31, 8, f. 46r, leş. 39,40, în B: spălătoare); ; meni vb. IV (f. 287v, Is. 65, 17, în 5: aduce aminte); - 0. •„ mintean s.n. ;(f. 134v, 2 Reg. 10,4, în B: haină; î. \19T; l Parai. 19,4, în B: veşmint);, > mire s.m. (f. 226v, Ps. 18, 5, f. 286v, Is. 61, 10, f. 299r, Ier. 25, 10, f. 349r, Ioil 2,16, f. 378r, Bar. 2, 17, în B: ginere); mîţă s.f. (f. 50v, Lev. 11, 29, în B: pisică); moimîţă s.f. (f. 185v, 2 Parai. 9, 21, în B: maimuţă). Cf. şi maimuţă (f. !49r, 3 Reg. 10, 22, în B: maimuţă); \ ■ •, > mişel s.m. (f. 89r, Deut. 24, 21: mişăl, în B: suruman; f. 450v, col. 2, 4 Mac. 8: mişel, în B: ticălos),- mişea s.f. (f. 453v, col. 2, 4 Mac. '16: mişa, în B: ticăloasă), mişeii vb. TV (f. 448v, col; 2,4 Mac. 3: mişelindu-să, în B: cu mare dosadă le era; f. 449r, col. 1, 4 Mac. 4: mişelindurşă, în B: doşădindu-să);. , naft s.n. (f. 380r, Cînt. 3 tin. 17, în B: iarbă pucioasă); nazireu s.m. (f. 313r, Plîng. 4, 7: nazireii, în B: cei sfinţi). în original: va£r|pouoi; cf. şi obricit. Cuvîntul nazireu mai apare, o singură dată, la Dosoftei, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, f. 45v (a treia paginaţie), într-un text din Jud. 13: “că nazireu lui Dumnedzău va fi” (în ms. 45: “făgăduit [marg.: obricit]”, în ms. 4389: “nazirei [marg.: făgăduit]”, în B: sfinţit); nechitit adj. (f. 362v, Zah. 11, 15, în B: nechibzuit); , nedeie s.f. (f. 288r, Is. 66, 10: [marg.: panairuri, iarmaroace, tîrguri slobode], în B: zbor; f. 336r, Iez. 46, 12: [marg.: iarmarocuri, tîrguri slobode], în B: bulciuri; f. 345v, Os. 2, 11, f. 347r, Os. 9, 5, f. 351r, Am. 5, 21, f. 395r, înţel. 15, 12, în B: zbor); - nemeteţ s.n. (f. 265v, Cînt. 5, 8, f. 267v, Is. 3, 22, în B: brobo-delnic). Cf. şi brobodelnic (f. 13r, Fac. 24, 65, f. 20v, Fac. 38, 14: 409 [scris greşit: brobodenic], în B: brobodelnic; f. 20v, Fac. 38, 19, în B: brobodelnic); ■ •' numere s.n. pl. (f. 3r, Fac. 2, 20, f. 13r, Fac. 25, 13, f. 40r, leş. 28, 10, f. 60r, Num. 34, 19, f. 133r, 2 Reg. 5, 14, f. 14573 Reg. 4, 8, în B: nume)', obricit adj. (f. UT, Jud. 13, 5: făgăduit [marg;: obricit], în 5: sfinţit', f. 11 lv, Jud. 13, 7; f. 112v, Jud. 16, 17, în B: sfinţit). în orig.: vo^Tpaîoq. Cf. şi nazireu. Cuvîntul mai este atestat,’sub această formă, numai de evangheliarul lui Coresi şi de prefaţa liturghierului lui Dosoftei, ediţia din 1679 (vezi DLR, s.v. obrăci, obrăcit); ocoli vb. IV (f. 114r, Jud.19, 22, f. 188v, 2 ParaK 18, 31, în B: încunjura', f. 234v, Ps. 58, 16, în B: încungiura): Cf.- şi încungiura, încungiurare, împregiura (vezi 7.2. j;' olat s.n. (f. 102v, Iosua 21, 38, 39,41,42, în B: prenprejurile)', oteşi vb. IV (f. 142v, 2 Reg. 24, 16, f. 315v, iez. 5, 13: [marg.: mîngîia], în B: mîngîia', f. 169v, 4 Reg. 24, 4: “să să oştească [marg.: să să ierte, să să uite], în B: “să'să îmblînzască’; f.'409r, Sir; 35, 16: [marg.: sluji], în B: odihni; f. 409v, Sir. 38, 7, în B: odihni), oteşitor s.m. (f. 259v, Pild. 26, 22: [marg.: mîngîitor], în B: mîngîitor); ! oţărî vb. IV (f. 14r, Fac. 26, 29, f. 434v, 2 Mac. 5, 8, f. 444r, col. 2, 3 Mac., f. 449v, col. 1, 4 Mac. 5, în B: scîrbi), oţărî adj. (f. 23v, Fac. 43, 32: “oţărît este la eghipteni tot păstoriul de oi”; în B: scîr-bă), oţărîtură s.f. (f. 82r, Deut. 7, 27, în B: scîrbuire); păcurar s.m. (f. 350v, Am. 3, 12, în B: păstor). Cf. şi păstor (f. 23v, Fac. 43, 32, f. 33 lr, Iez. 37,24, f. 402v, Sir. 18, 13, îri B: păstor), păstoresc (f. 362v, Zah. 11,15, în B: păstoresc); ■ plămînă s.f. “ficat” (f. 40v, leş. 29, 13; “maiul [matg.: ficatul] de la plemîni”, în B: “praporul ficătuluC’; f. 41r, leş. 29, 21: “maiul plămînii”, în B: “praporul ficatului”; f. 125v, 1 Reg. /9, 13: “plemî-ne a caprelor”, în B: flocul părului, 19, 16: “plemînca caprelor [şi flocul cel de păr]”, în B: flocul părului; f. 253r, Pild. 7, 23: “ca un cerb cu săgeata rănindu-se la plemînă”, în B: ficat). în orig.: -fj^ap. Vezi şi mai; pocinoc s.n. (f. 218V, Iov 25, 2: “Ce-i dară? Pocinoc, au frică de la el [...]?”, în S: cuvînt înainte [scris: cu vînt], în orig.: Jtpooijaiov); 410 i , . poeiumb s.m. (f. 40r, leş. 27, 19, f. 45r, leş. 3S, 32, f. 46r, leş. 39, 42, în B: ţăruş; f. 45r, leş. 38, 20: [marg.: ţăruş], în B; ţăruş; f. 43v,' leş. 35, 10, în B: zăvor). Gf. şi ţăruş (f. 106v, Jud. 4, 21, f. 405v, Sir. 26,14, îri B: ţăruş; f. 401v, Sir. 14; 25, în B: păruş); ■ ■ r ■ . podîri s. invar (f. 316r, Iez. 9, 2: [marg.: haină pănă în pămînt], în B: haină pînă în pămînt; f. 360r, Zah.3, 4: haină pînă în pămînt [marg.:.podiri], în B: haină pînă în pămînt). Cf. şi haină pănă în pămînt (f. 316v, Iez. 9,3, f..317r, Iez. 9, 11, f. 412v, Sir. 45,11, în B: .haina cea pînă în pămînt). In toate aceste locuri, în original apare numai cuvîntul rcoSfipri. Cf. şi haina cea pănă gios (f. 49r, Lev. 8,7, .în B: haina cea pînă jos; în orig.; •utoSutcov). Cuvîntul mai apare o "singură dată la Dosoftei, în Viaţa şi petrecerea svinţilor, sept., f. 12r: .“şi. iarăş, altă ceată de popi luminaţ, şi întră îmbrăcat în podiri [marg.: veşminte lungi], veşminte mohorîte” (vezi şi DLR); polegniţă s.f. (f. 90v, Deut. 28, 42: [marg.: lăcustă], în B: păli-.tură; 147v, 3 Reg. 8,37yînB: pălitură); " ponor s.n. (f. 355r, Mih. 6, 2, în B: vale); poret s.n. (f. 241r, Ps. 89, 5: “poretul [marg.: batjocurile] lor ani vor fi”, în B: ponoslurile, în orig.: e^o'o5Evcb(iaxa; f. 372r, Iudit. 7, 2; “şi puterea lor bărbaţi de război mii de pedestri 170, şi călăreţi mii 12, afară den poret şi den bărbaţii carii era pedestri întru ei”, în B: zbirştină, în orig.: craocrKeuTi). Cuvîntul nu este înregistrat în DLR; poslanet s.m. (f. 107v, Jud. 6, 35, în B: posluşnic; f. 121v, 1 Reg. 1.1, 7, 9,’f. 124r,' 1 Reg. 16, 19, f. 125v, 1 Reg. 19, 11, f. 126r, 1 Reg. 19, 20, 21, în B: poslanic). Cuvîntul mai apare numai în tradu-. cerea anonimă a Istoriilor lui Herodot (vezi DLR)47; postîmpi vb. IV (f. 199r, 1 Ezd. 4, 24: [marg.: zăbăvi], înB: conteni; f. 384r, 3 Ezd. 2, 31, în B: conteni), nepostîmpire s.f. (f. 441r, 2 Mac. 14, 38, în B: nevoinţă), nepostîmpit adv. (f. 441v, 2 Mac. 15,1, în B: neîncetat); . r ■ prepune vb. IU (f. 125r, 1 Reg. 18,9, î. 400r, Sir. 9, 15, în B: bănui), prepus s.n. (f. 433r, 2 Mac. 3, 32, în B: îndoială; f. 434r, 2 Mac. 4, 34, f. 439r, 2 Mac. 72,4, în B: bănuială); 47 Cf. şi comentariul nostru, în “Limba română”, XXXIV, 1985, nr. 1, p. 39. 411 prihodişte s.f. (f. 398v, Sir. 5, 11: [marg.: cale], în B :cale', f. 427r, 1 Mac. 11,46, în 5: răspîntie); - pristav s.m. (f. 25r, Fac. 47, 6, în B: mai mare\ f. 27r, leş. 7, 11, f. 29r, leş. 5, 6, 10, 13, f. 116r, Rut 2,,5, f. 136r, 2 Reg. 13, 17, f. 145v, 3 Reg. 5, 16, f. 170r, 4 Reg. 24, 39, f. 181v, 1 Parai. 29, 6, f. 182v, 2 Parai. 2, 2, f. 185r, 2 Parai. 8, 10, f. 375r, Iudit. 12, 10, f. 383v, 3 Ezd. 2, 12, f. 386r, 3 Ezd. 5, 80, în B: ispravnic', f. 182v, 2 Parai. 2, 18: [marg.: goniior de lucru], în B: ispravnic, f. 370r, Iudit. 2, 11: [marg.: ispravnic], în B: ispravnic), pristăvi vb. IV (f. 126r, 1 Reg. 19, 20, f. 185r, 2 Parai. S, 10, în B: ispravnici', f. 145v, 3 Reg. 5, 16, în B: a fi ispravnic), pristăvie s.f. (f. 435r, 2 Mac. 6, 3, în B: isprăvhicie). Cf. şi ispravnic (f. 145r, 3 Reg. 4, 7, f. 433v, 2 Mac. 4, 29, în B: ispravnic', f. 436v, 2 Mac. 8, 9: ispravnic de oaste, în B: sărdariul)', prohrab s.m. (f. 67v, Num. 15, 36: “să-şi facă şie prohrab pre aripile hainelor lor [...], prohrabi”, în B: sîngif, sîngifuri', f. 248v, Ps. 132, 3: “prohrabul îmbrăcămintei”, în B: marginea-, f. 362r, Zah. 8, 23: pohrab [marg.: poala], în B: poala)', prostire s.f. (f. 261r, Pild. 31, 24, în B: cearşaf, f. 345v, Os. 2, 5,9, în B: zăvastă)', răgălie s.f. (f. 26v, Fac. 49, 21: [marg.: rădăcină], în B: rădăcină)', rărunchi s.m. şi n. (f. 40v, leş. 29, 13, f. 41r, leş. 29, 22, f. 47r, Lev. 3, 4, f. 49r, Lev. S, 16, f. 50r, Lev. 9, 10, f. 228r, Ps. 25, 2, f. 249v, Ps. 138, 12, f. 295v, Ier. 17, 10, f. 297r, Ier. 20, 12, f. 312v, Plîng. 3, 13, f. 390r, înţel. 1, 6, f. 418r, 1 Mac. 2, 24: rărunchii, în B: rănichii', f. 47r, Lev. 3, 10, 15,4, 9: rărunchele, în B: rănichii). Cf. şi rănichi (f. 49v, Lev. 8, 24, f. 50r, Lev. 9, 19, în B: rănichi); rula vb. I (f. 236r, Ps. 68, 15: rula [marg.: să glumiia], în B: limbuţiia-, f. 237v, Ps. 76, 3: rulai, în B: mă uimii întru mine; f. 238r, Ps. 76,6: rulam [marg.: glumeam], în B: chitiiam', f. 399; f. 399v, Sir. 7, 15: “nu rula”, în B: nu fi vorbitoriu\ f. 407v, Sir. 32, 10: “nu multe rula”, în B: nu prea lungi vorba), rulare s.f. (f. 233v, Ps. 54, 2: [marg.: dezmeticire], în B: voroavă), rulă s.f. (f. 258v, Pild. 23, 29: “voi rele şi rule”, în B: bîrfele), rulător adj. (f. 440r, 2 Mac. 12, 44, în B: bîrfelnic), rulitor adj. (f. 449v, col. 1,4 Mac. 5, în B: bîrfitor)-, 412 scop s.m. “castrat” (f. 278v, Is. 39,1,1 337v, Dan. 7,1, 11, în B: scopii). Cf. şi scopit (f. 120r, 1 Reg. 8, 14, f. 161r, 4 Reg. 5, 6, f. 162r, 4 Reg. 9, 32, f. 163r, 4 Reg. 77, 16, f. 169r, 4 Reg.23, 11, f. 169v, 4 Reg. 24, 15, f. I81r, 1 Parai. 28, 1, f. 188r, 2 Parai. 78, 8, f. 208v, Est. 7, 10, 15, f. 209r, Est. 2, 14, f. 337v, Dan. 7, 3, f. 375r, Iudit. 72, 10,' f. 407r, Sir. '30, 19, în BrscopU; f. 209v, Est. 4, 5, în B: hadîtri). Vezi şi hadîmb, în lista următoare. Cuvîntul scop mai apare numai în scrierile lui Dosoftei: Viaţa şi petrecerea svinţilor (sept., f. •27r, oct., f. 93r, 93v, noiem., f. 1491), cronograful tradus în ultimul săii exil polonez, aflat în ms. 3456 de la BAR (f. 297r, 301v) şi o traducere necunoscută, studiată de Al Mareş48, aflată în ms. 34 de ia BAR (f. 57v, 61r, 61v). Vezi şi DLR; • smerin adj., adv. (f. 273v, Is. 25, 4, f. 297v, Is. 66, 2, f. 4()5V, Sir. 25, 25, în B: smerit; f. 125v, 1 Reg. 18, 24, f. 226v, Ps. 77, 30, f. 252r, Pild. 3, 34; smeren, în B: smerit; f. 260v, Pild. 29, 23: “cei ce gîndesc smeren”, în B: cu smerenie); sîlţă s.f. (f, 217r, Iov 75, 10, în B: cursă); sponcă s.f. (f. 39r, leş. 26, 6: belciuge [marg.: sponce], în B: copce; f. 44r, leş. 36, 11, 15, f. 45r, leş. 38, 10, 12, în B: copcă, f. 45r, leş; 38, 11: sponci [marg.: copci], în B: copci); - stâvăr s.n., îri loc. adj. de stavăr (f. 333v, Iez. 41, 25: “de sta-văr lemne”, în B: de treabă); stăji vb. IV (f. 40lr, Sir.! 72, 3, în B: îndesi; f. 417r, Ist. Băl. 37: steji, în B: întişti), stăjire s.f. (f. 358r, Sof. 7, 19: [marg: sîrguială], în B: sîrguire); ■ • stidi vb. IV-(f. 3r, Fac. 2, 25, f. 168v, 4 Reg. 22, 19, f. 220v, Iov 32, 21, f. 22lr, Iov 34, 19, f. 229v, Ps. 34, 5, f. 394r, înţel. 13, 17, f. 449r, col. 2, 4 Mac. 5, în B: ruşina; f. 214r, Iov 6, 16, în B: smeri), stideală s.f. (f. -236v, Ps. 70, 14, f. 405v, Sir. 25, 24, în B: ruşine), sti-dinţă s.f. (f. 231v, Ps. 43, 17, în B: ruşine); susai s.m. (f. 32v, leş. 72, 8, în B: păpădie). Vezi şi lăptucă; sveştenui vb. IV (f. 40v, leş. 28, 38, f. 42r, leş. 31, 9, în B: preoţi; f. 40v, leş. 29, 1, în B: sluji; f. 41r, leş. 30, 30: sfeşteni, în B: pre- 48 Vezi Traduceri necunoscute ale lui Dosoftei din perioada celui de-al doilea exil polon (II), în “Limba română”, XXXVI, 1987, nr. 6, p. 521. 413 prihodişte s.f. (f. 398v, Sir.'5, .11: [marg.: cale],.m B: cale; f. 427r, 1 Mac. 11,46, în B^răspîntie); / - ; - > ' -:' pristav s.m. (f. 25r, Fac. 47, 6, în B: măi mare; f. 27, leş. 1, 11, f. 29r, leş. 5, 6, 10, 13, f. 116^, Rut.2,5, f. 136r, 2 Reg. 13, 17, f. . 145v, 3 Reg. 5, 16, f. 170r,-4 Reg. 24; 39, f. 181v, 1' Parai: 29, 6, f. 182v, 2 Parai. 2, 2, f. 185r, 2 Parai. S,10,f. 375r, Iudit. 12, 10, f. 383v, 3 Ezd/2, 12, f. 386r, 3 Ezd.«5, 80, în B: ispravnic; f. 182v, 2 Parai. 2, 18: [marg.: gonilor de lucru], în B: ispravnic; f. 370r, Iudit. 2, 11: [marg.: ispravnic], în B: ispravnic)i pristăvi vb. IV (f. 126r, 1 Reg. 19, 20, f. 185r, 2 Parai. 8, 10, în B: isprăvnici; f. 145v, 3 Reg. 5, 16, în B: a fi. ispravnic), pristăvie s.f. (f. 435r, 2 Mac. 6, 3, în B: isprăvhicie). Cf. şi ispravnic (f. 145r, 3 Reg. 4, 7, f. 433v; 2 Mac. 4, 29, în B: ispravnic; f. 436v, 2 Mac. 8, 9: ispravnic de oaste, în B: sărdariul); ' > . prohrab s.m. (f. 67v, Num. 75, 36: “să-şi facă şie prohrab pre aripile hainelor lor [...], prohrabi”, în B: sîngif sîngifiiri; f. 248v, Ps. 132, 3: “prohrabul îmbrăcămintei”, în B: marginea; f. 362r, Zah. 8, 23: pohrab [marg.:poala], înB:poala);. prostire s.f. (f. 261r, Pild. 31, 24, în B: cearşaf, f. 345v; Os. 2, 5,9, în B: zăvastă);. • . ' ; : : ;; răgălie s.f. (f. 26v, Fac. 49, 21: [marg.: rădăcina], în B: rădăcină); ■ .> ,•> - rărunchi s.m. şi n. (f. 40v, leş. 29, 13, f. 41r, leş. 29, 22, .f. 47r, Lev. 3, 4,.f. 49r, Lev. 8, 16, f. 50r, Lev. 9, 10, f. :228r, Ps. 25, 2, f. 249v, Ps. 138, 12, f. 295v, Ier. 77, 10, f. 297r, Ier. 20, 12, f. 312v, Plîng. 3,13, f. 390r, înţel. 7, 6, f. 418r, 1 Mac. 2, 24: rărunchii, în B: rănichii; f. 47r, Lev. 3, 10, 15,4, 9: rărunchele, în B: rănichii). Cf. şi . rănichi (f. 49v, Lev. 8, 24, f. 50r, Lev. 9, 19, în B: rănichi); rula vb. I (f. 236r, Ps. 68, 15: rula [marg.: să glumi ia], în B: limbiiţiia; f. 237v, Ps. 76, 3: rulai, în B: mă uimii întru mine; f..238r, Ps. 76,6: rulam [marg.: glumeam], în B: chitiiam; f. 399;.f. 399v, Sir. 7, 15: “nu rula”, în B: nu fi vorbitoriu; f. 407v, Sir. 32, 10: “nu multe rula”, în B: nu prea lungi vorba), rulare s.f. (f. 233v, Ps. 54, 2: [marg.: dezmeticire], în B: voroavă), rulă s.f. (f. 258v, Pild. 23, 29: “voi rele şi rule”, în B: bîrfele), rulător adj. (f. 440r, 2 Mac. 72, 44, în B: bîrfelnic), rulitor adj. (f. 449v, col. 1,4 Mac. 5, în B: bîrfitor); 412 scop s.m. “castrat” (f. 278v, Is. 39, 7, f. 337v, Dan. 1, 1, li, în B: scopit). Cf. şi scopit (f. 120r, 1 Reg. 5, 14, f. I61r, 4 Reg. 5, 6, f. 162r, 4 Reg. 9, 32, f. 163r, 4 Reg. 77, 16, f. 169r, 4 Reg. 23, 11, f. 169v, 4 Reg. 24, 15, f. 181r, 1 Parai. 25, 1, f. 188r, 2 Parai. 75, 8, f. 208v, Est, 7, 10, 15, f. 209r, Est. 2, 14, f. 337v, Dan. 7, 3, f. 375r, Iudit. 72, 10,' f. 407r, Sir. 30, 19, în B: scopit, f. 209v, Est. 4, 5, în B: hadîm). Vezi şi hadîmb, în lista următoare. Cuvîntul scop mai apare numai în scrierile lui Dosoftei: Viaţaşi petrecerea svinţilor {sept., f. ■ 27r, oct., f. 93r, 93v, noiem., f. 1491), cronograful tradus în ultimul său exil polonez, aflat în ms. 3456 de la BAR (f. 297r, 30 lv) şi o traducere necunoscută, studiată de Al Mareş48, aflată în ms. 34 de la BAR (f. 57v, 61r, 61v). Vezi şi DLR; smerin adj., adv. (f. 273v, Is. 25, 4, f. 297v, Is. 66, 2, f. 405v, Sir. 25, 25, în B: smerit; f. 125v, 1 Reg. 75, 24, f. 226v, Ps. 77, 30, f. 252r, Pild. 3, 34; smeren, în B: smerit-, f. 260v, Pild. 29, 23: “cei ce gîndesc smeren”, în B: cu smerenie)-, ■ sîlţă s.f. (f. 217r, Iov 18, 10, în B: cursă); sponcă s.f. (f. 39r, leş. 26, 6: belciuge [marg.: sponce], în B: copce; f. 44r, leş. 36, 11, 15, f. 45r, leş. 38, 10, 12, în B: copcă-, f. 45r, leş. 55,11: sponci [marg.: copci], în B: copci)-, • - stâvăr s.n., în loc. adj. de stavăr (f. 333v, Iez. 41, 25: “de sta-văr lemne”, în B: de treabă); stăji vb. IV (f. 401r, Sir. 72, 3, în B: îndesi-, f. 417r, Ist. Băl. 37: steji, în B: întişti), stăjire s.f. (f. 358r, Sof. 7, 19: [marg: sîrguială], în B: sîrguire); : stidi vb. IV'(f. 3r, Fac. 2, 25, f. 168v, 4 Reg. 22, 19, f. 220v, Iov 32, 21, f. 22lr, Iov 34, 19, f. 229v, Ps. 34, 5, f. 394r, înţel. 13, 17, f. 449r, col. 2, 4 Mac. 5, în B: ruşina-, f. 214r, Iov 6, 16, în B: smeri), stideală s.f. (f. 236v, Ps. 70, 14, f. 405v, Sir. 25, 24, în B: ruşine), sti-dinţă s.f. (f. 231v, Ps. 43, 17, în B: ruşine); susai s.m. (f. 32v, leş. 72, 8, în B: păpădie). Vezi şi lăptucă; sveştenui vb. IV (f. 40v, leş. 25, 38, f. 42r, leş. 31, 9, în B: preoţi-, f. 40v, leş. 29, 1, în B: sluji; f. 41r, leş. 30, 30: sfeşteni, în B: pre- 48 Vezi Traduceri necunoscute ale lui Dosoftei din perioada celui de-al doilea exil polon (II), în “Limba română”, XXXVI, 1987, nr. 6, p. 521. 413 oţi). Cf. şi preoţi (f. 386r, 3 Ezd, 5, 61, în B: preoţi; f. 118r, 1 Reg. 2, 28: priofi, în B: prioţt)', şerb s.m. (f. 223v, Iov 42, 8, f. 331v, Iez. 38, 17, f. 341v, Dan. 6, 20, f. 374v, Iudit. 77, 4, f. 385v, 3 Ezd. 5, 53, f. 387v, 3 Ezd. 8, 5, f. 393r, înţel. 10, 16, f. 396r, înţel. 18, M, f. 396\ înţel. 75,21, în B: rob”, f. 371r, Iudit. 5, 5: [marg.: rob], în B: slugă] f. 371v, Iudit. 6, 13, în B: slugă). Frecvent în ms. 45 este cuvîntul rob; şugui vb. IV (f. 399v, Sir. 8, 5,în B: glumi)] ţărcălam s.m. (f. 222r, Iov 37, 12, f. 394r, înţel. 13, 2, în B: crug] f. 261r, Eccl. 7, 6, f. 279r, Is. 40, 22, în B: încungiurare] f. 405r, .Sir. 24,5,înB: încungiurare); •, ţînc s.m. (f. 26r, Fac. 49, 9, f. 213v, Iov 4, 11, f. 260v, Pild. 30, 30, f. 321v, Iez. 19, 1, în B: pui)] umşori s.m. pl. (f. 32v, leş. 72, 7, 22, 23, f. 81r, Deut. 6, 9,X 85v, Deut. 15, 17, f. 112V, Jud. 16, 3, f. 146r, 3.Reg. 30, 32, f. 285r, Is. 57, 8, f. 335v, Iez. 45, 19, în B: stîlpii uşii, stîlpii [uşii sauai porţii]; f. 117r, 1 Reg. 7, 9: [marg.: pragurile], în B: pragurile). Formele neobişnuite umşori şi uuşori ale cuvîntului uşor “toc la uşă” mai apar în scrierile lui Dosoftei49; vajnic adj. (f. 409v, Sir. 37, 13: [marg.: rînjitor], în B: pizmaş); văpărste s.f. pl. (f. 438v, 2 Mac. 11, 5, f. 439r, 2 Mac. 72, 9: [marg.: stadii], în B: stadii] f. 439r, 2 Mac. 72, 10, 16, 17, f. 439v, 2 Mac. 72, 29, în B: stadii). Cuvîntul mai apare numai în traducerea anonimă a Istoriilor lui Herodot; vinars s.n. (f. 50r, Lev. 10, 9: [marg.: rachiu], în B: rachiu] f. 62v, Num. 6, 3: [marg.: amestecături, sichera],în B: rachiu). Cuvîntul apare la Dosoftei50; ' - vîrsfcc adj. (f. 452r, col. 1, 4 Mac. 77, în B: de o vîrstă); voiera vb. I “văiera” (f. 117r, 1 Reg. 7, 6, f. 139v, 2 Reg. 79, 2, f. 220v, Iov 31, 39, în B: întrista] f. 221r, Est. 6, 12, f. 259r, Pild. 25, 20, în B: mîlini), voierat adj. (f. 291r, Ier. 6, 26: “bocet voierat”, în B: “tînguire de milă’), voieros adj. (f. 256v, Pild. 77, 23, în B: mîhnitor); 49 Vezi textele rcspcctive şi comentariul nostru, în “Limba română” XXXIV, 1985, nr. 1, p. 42-43, precum şi în prezentul studiu, 8.3.4., punctul 3. 50 Vezi locul respectiv şi comentariul nostru, ibidem, p. 40. 414 zăgaş s.f. (f. 30r, leş. 8, 5, 272r, Is. 19,6, f. 274v, Is. 27, 12, f. 276v, Is. 33, 21, f. 301r, Ier. 31, 9, f. 405r, Sir. 24, 33, în B: iaz)\ zăminti vb. IV (f. 395, înţel. 15, 8: “olariul moale pămînt ze-mintind”, în B: călcînd); zănăi vb. IV (f. 168r, 4 Reg. 21, 12: dzănăi [marg.: răsuna], în B: răsuna; f. 296v, Ier. 19,3: dzănui [marg.: suna], în B: suna). 8.3.2. Cuvinte specifice graiurilor dacoromâneşti nordice aflate în ms. 45, de regulă înlocuite în ediţia Bibliei de la 1688, dar care se mai întîlnesc sporadic în acest text51: amistui vb. IV (f. 275r, Is. 29, 6: “şi pară de foc amistuind”, în B: mistuind). Cf. şi mistui (f. 431v, 2 Mac. 1, 23, f. 432r, 2 Mac. 2, 10, în B: mistui); astară adv.' “astă-seară” (f. 34v, leş. 16, 6, în B: astară); băhniş s.n. (f. 272r, Is. 19,1, f. 424v, 1 Mac. 9, 42, 45, îri B: băhniş; f. 277r, Is. 35, 7, în B: mocioriţă; f. 280r, Is. 42, 15, în B: baltă). Cf. şi bahnă (f. 279v, Is. 41, 18, în B: baltă), baltă (f. 30r, leş. 8,5, în B: moceriţă); boinic s.m. (f. 181', 1 Parai. 28,1, f. 307v, Ier. 46,9, 12, f. 309r, Ier. 50, 9, f. 310r, Ier. 51, 30, f. 349v, loil 3, 9, în B: războinic; f. 349r, loil 2, 7: boinicii, în B: oameni războinici; f. 309v, Ier. 50, 30: boinicii [marg.; războinicii], în B: bărbaţii cei războinici; f. 350v, Am. 2, 14: războinic, în B: boinic). Cf. şi războinic (f. 310v, Ier. 51, 51, f. 326r, Iez. 27, 10, f. 362r, Zah. 9, 13, f. 372r, Iudit. 7, 6, f. 376v, Iudit. 15, 3, f. 406r, Sir. 26, 22, în B: războinic); brehnace s.f. (f. 50v, Lev. 11, .14, în B: şorliţă; f. 216v, Iov 15, 22: brăhnace, în B: brehnace); , chelşug s.n. (f. 85r, Deut. 75, 14, în B: chelşug; f. 199r, 1 Ezd. 5, 3, 9, în B: cheltuială;'ţ. 4l9r, 1 Mac. 3, 28, f. 429v, 1 Mac. 14, 32, în B: leafă), chelşugui vb. IV (f. 85r, Deut. 75, 14, în B: chelşugui); ciobotă s.f. (f. 32v, leş. 72, 11, f. 89r, Deut. 25, 9, f. 97v, Iosua 9, 5, f. 270r, Is. 77, 15, în B: cizmă; f. 93v, Deut. 33, 25, f. 121v, 1 Reg. 72, 3, f. 325r, Iez. 24, 17, în B: ciobotă; f. 352r, Am. 8, 6, în B: 51 Aşa cum am arătat mai sus (vezi 8.3.), includem în această listă şi cuvinte cărora le corespund îri Biblie variantele lor fonetice munteneşti; 415 încălţăminte). Cf. şi cizmă (f. 143v, 3 Reg. 2, 5, f. 413v,,Sir. 46, 22, în B: cizjnă; f. 205r, Neem. 9, 21, în B: încălţăminte-, f. 325r, Iez. 24, 23, f. 350r, Am. 2, 6, în B: ciobotă); dăzbina vb. I (f. 451v, col. 1, 4 Mac. 10, f. 452r, col. 1, 4 Mac. 11,înB: dejghina)-, > ' ‘ demica vb. I (f. 71v, Num. 24, 8: “grăsimile lor le va demica”, în B: suge camăduha; f. 297v, Ier. 21, 7: dămica, în B: tăia de tot; f. 356r, Naum 1,6: dămica, în B: zdrumica; f. 417r, Isţ. Băl. 40: dămica, în B: dumica; f. 216r, Iov 14, 19, f. 285r, Is. 58, 7: demica, în B: dumica; f. 226r, Ps. 17, 46: dimică, în B: mărunţi); dodăi vb. IV (f. 250v, Fac. 48, 1: [marg.: bîntui], în B. dodăi; f. 66v, Num. 14, 11: [marg.: bîntui], în B: zîdărî; f. 88v, Deut... 23, 16: [marg.: supăra], în B: bîntui; f. 425v, 1 Mac. 10, 35, f. 428r, 1 Mac. 12, 13, în B: dodei; f. 445v, col. 2, 3 Mac., în B: tînji; f. 82v, Deut. 9, 22: dodei [marg.: mînia], în B: mînid; f. 112v, Jud. 16, 16, f. 426r, 1 Mac. 10, 63,f. 430v, 1 Mac. 15, 40: dodei, în B: dodeij, dodăială s.f. (f. 81v, Deut. 7, 19: [marg.: învăluială], în B: bîntuială; f. 215r, Iov 10, 17: dodăiele, în B: dodiele; f. 397v, Sir. 2, 1: [marg. bîntuială], în B: ispită; f. 399r, Sir. 6, 8, în B: ispită;.i. 412v, Sir. 44, 21: [marg.: ispită], în B: ispită; f. 90v, Deut. 28, 57: dodeială [marg.: îngustare], în B: dodeială; f. 109r, Jud. 8,27, în B: dodeială); făgadă s.f. (f. 184r, 2 Parai. 6, 19, în B: făgăduială; f. 272r, Is. 79,21,înBi făgadă);^ genune s.f. (f. 450r, toi. 2,'4' Mac. 7: “întru a patimilor genune”, în B: genune); grişcă s.f. (f. 274v, Is. 28, 25: “mei şi grişcă”, în fî. hricică);. . hadîmb s.m. (f. 20r, Fac. 37, 35, f. 21r, Fac. 40, 2,1, f. 167v, 4 Reg. 20,18, f. 208v, Est. 7, 12, f..209r, Est.,2, 15, f. 21 lr, Est. 7, 9, f. 284v, Is. 56, 4, în B: hadîm; f. 169", 4 Reg. 24, 12, f. 284v, Is. 55, 3, f. 337v, Dăn. 7,'9, 10, în B: scopit). Vezi şi scop, scopit, în lista precedentă; . „ hîtru adj., s.m. (f. 399r, Sir. 6, 34, în B: iscusit; f. 401r,.Sir. 77,33, în B: ficlean; f. 404r, Sir. 27, 13, în B: hîtru, 27, 22, în B: hiclean; f. 404v, Sir. 22, 30, f. 409v, Sir. 37, 22, în B: isteţ; f. 408r, Sir. 33, 31, în B: făcător de rău), hîtrie s.f. (f. 374v, Iudit. 77, 8, în B: meşteşug; f. 397v, Sir. 1, 6, în B: meşterşug; f. 403r, Sir. 79, în B: 416 măiestrie-, f. 404r, Sir. 27, 13, în B: hîtrie; f. 408v, Sir. 34, 10, în B: isteţie; f. 41 lv, Sir. 42, 24, în B: vicleşug)-, ■ „ hreasc s.m. (f. 279r, Is. 40, 24, f. 282r, Is. 47, 14: hreascuri, în B: uscăciuni; f. 279r, Is. 41, 2: hreascuri, în B: hreascuri; f. 294r, Ier. 13, 24: hreascuri în B: ojogituri; f. 347v, Os. 10, 7: “ca hreas-curile preste faţa apei”, în B: o gătejie; L 380v, Epist.Ier. 60: spin [marg.: hreasc], în B: mărăcini); , iezunie s.f. (f. 219r, Iov 28,10, în B: vizunie); înturna vb. I (f. 225r, Ps. 9, 3, f. 238v, Ps. 79, 4, f. 245v, Ps. 117, 13, f. 254r, Pild. 10, 33, f. 257r, Pild. 21, 14, f. 260v, Pild. 30,4, f. 265Vi Cînt. 6,4, f. 298v, Ier. 23, 36, f. 301v, Ier. 31, 13, f. 303v, 36, ■3, f. 305r, Ier. 40, 5, f. 318v, Iez. 14, 6, f. 344r, Dan.11, 18, f. 348v, Os. 14, 5, f. 390r, înţel. 2, 1, f. 398v, Sir. 4, 20, f. 403v, Sir. 20, 29, f. 417v, 1 Mac. 7, 22, 41, 42, f. 450r, col. 2,4 Mac. 7, f. 450v, col. 1, 4 Mac. 7, în B: întoarce; f. 25lv, Pild. 3, 28, f. 264v, Eccl. 72, 6, f. 301v, Ier. 31, 22, f. 347r, Os, 8, 13, f. 365v, Tob. 2, 5, f. 371r, Iudit. 5, 10, f. 406v, Sir. 29, 12, f. 410v, Sir. 39, 33, f. 426r, 1 Mac. 10, 52, f. 437-r, 2 Mac. 9, 2, f. 453v, col. 2,4 Mac. 16, în fi: înturna), înturna-re s.f. (f. 403r, Sir. 18, 21, f. 410r, Sir. 39, 2, în B: întoarcere). Ci. şi întoarce (f. 89r, Deut. 24, 20, f. 137r, 2 Reg. 14; 24, f. 137v, 2 Reg. ’ 15, 8, f. 139v, 2 Reg. 18, 30, f. 140r, 2 Reg. 79,14, 15, f. 192v, 2 Parai. 29, 6, f. 26lr, Eccl. 7, 6, f. 348v, Os. 14, 2, f. 355v, Mih. 7, 19, f. 365v, Tob. 2, 6, f. 410r, Sir. 38, 37, în B: întoarce); jac s.n. (f. 21V, Est. 7,4, f. 267v, Is. 5, 5, f. 329r, Iez. 33, 15, f. 428r, 1 Mac. 13, 34, în B: jah; f. 268v, Is. 8, l, f. 321r, Iez. 18,1,12, {. 325r, Iez. 25, 7, f. 364r, Mal. 7, 13, în B: jaf; f. 48r, Lev. 6, 2, 4: jiac, în B: jah, jaf; f. 74v, Num. 31,11, 12: jiacuri, în B: jafuri), je-cui vb. IV (f. 18v, Fac. 34, 27, 28, f. 90v, Deut. 28, 31, f. 105\ Jud. 2, 16, f. 217v, Iov 20, 19, f. 218V, Iov 24, 2, f. 321r, Iez. 18,1,12, în B: jăfui; f. 33r, leş. 72, 36, fi 48r, Lev. 6, 4, în B: jefui; f. 115V Jud. 27, 21, în B: răpi; f. 123r, 1 Reg. 14, 36, în B: jăhui; f. 160v, 4 Reg. 7, 16: jefui; în B\ jăcui; f. 269v, Is. 10, 2: jehui, în B: jecui), jecaş adj. (f. 26v, Fac. 49, 27, în B: hrăpitor). Cf. şi jaf (f. 168r, 4 Reg. 27, 14, f. 247r, Ps. 118, 161, f. 280r, Is. 42, 22, f. 321r, Iez. 18, 16, 18, f. 356r, Naum 2, 12, f. 371r, Iudit. 4, 10, f. 372v, Iudit. 7, 23, în B: jaf; f. 269v, Is. 10, 2, f. 280r, Is. 42, 22, f. 344v, Dan. 77, 33, f. 358r, Sof. ,417 1, 14, f. 366r, Tob. 3, 3, f. 370r, Iudit. 2, 6, în B: jah; f. 33 lv, Iez. 38, 13, în B: plean), jefui (f..268v, Is. 8, 3, f. 321% Iez. 18, 16, f. '354r, Mih. 2, 2, f. 356r, Naum 2, 9, f. 454r, col. 2, 4 Mac. 77, în B.jăfui; f. 23 lv, Ps. 43, 12, f. 437r, 2 Mac. 9, 2, în B: jefui; f. 338r, Dan. 2, 5; în . B: jăhui; f. 268r, Is. 5, 17, în B: hrăpr, f. 332r, Iez. 39, 10, în B: ple-nui), jah (f. 286v, Is. 61, 8, f. 370r, Iudit. 2, 9, în B: jah; f. 269v, Is. 10, 6, f. 357r, Avac. 2, 7, f. 364v, Mal; 3, 10, f. 373r, Iudit. 8, 17, în B: jaf), jehui (f,240v, Ps. SS, 40, în B: jefui; f. 280r, Is. 42, 22, f. 321', Iez. 18, 18, f. 354r, Mih. 2, 2, f. 356r, Naum;2, 9, f. 358r, Sof. 2, 4, înB; jăfui; f. 309r, Ier. 50, 10, f. 325v, Iez. 26, 12, în B: jehui; f. 27lv, Is. 17, 14, în B: jăhui; f. 331v, Iez/ 38, 13, în B: plenui)', jemnă s.f. (f. 129v, 1 Reg. 28, 22: “jemnă de pîine”, în B: jămnă); lac s.n. “groapă” (f. 205r, Neem. 9, 11, în B: adîncime', f. 258r, Pild. 22, 14, f. 313r, Plîng. 3, 52, f. 325v, Iez. 26, 20, f. 328r, Iez. 31, 16, f. 328v, Iez. 32, 28, 29, f. 341v, Dani 6, 16, 19, 23, 24, f. 362r, Zah. 9, 11, f. 373v, Iudit. 8, 27, în B: groapă, f. 393r, înţel.10, 14: [marg.: groapă], în B: groapă, f. 277v, Is. 36, 16,' în B: lac). Prin lac sînt traduse cuvintele taxKkog, PoGpog şi PoQuvoq.-Cu acelaşi asens, lac apare şi la Dosoftei, în Psaltirea în versuri'. “Pănă cînd s-a săpa lacul / Păcătosului cu dracul” (Ps. 93, v. 47 - 48) şi în Viaţa şi-petrecerea svinţilor. “Scurmat-au lacul şi l-au săpatu-1, şi va cădea-ş în groapa ce ş-au făcut” (sept., f. 17v), precum şi în traducerea anonimă a Istoriilor lui Herodot: “Şi acolo, la pustii, să fie facut /aci/r/ mari di s-au strîns apa” (IU, 9), unde prin lac este tradus cuvîntul SE^ajievri; mălai s.n. (f. 315r, Iez. 4, 9, în B: mălai; f. 274v, Is. 28, 25: mei, 'înB; mălai); meser s.m. (f. 38r, leş. 23, 3, 6, f. 58r, Lev. 25, 25, 35; f. 85r, Deut. 15, 11, f. 135v, 2 Reg, 12, 1, 3, f.'221r, Iov 34, 28, f. 225r, Ps. 9, 9, 12, 19, 30,33, 35, 41, f.-225v, Ps. 10, 4, f. 229v;Ps .34, 12, f. 232r, Ps. 48, 2, f. 236v, Ps.77, 4, f.-244v, Ps. =706,-41, f. 245r, Ps; 111, 8, f. 255r, Pild. 14, 21, 33, f. 256r, Pild. 77,5, f. 260r,: Pild. 28, 15, f. 260v, Pild. 30, 14, f. 261r, Pild. 37, 9, f.'262v, Eccl.' 4,-13,' f. 264r, Eccl. 9, 15, f. 400v, Sir. 11, 21, f. 406v, Sir. 29, 12, f. 408v, Sir. 34, 22, în B: sărac, f. 230r, Ps. 36, 15, f. 23 lr, Ps: 39, 21, f. 236v, Ps; 69, 418 6, f. 237r, Ps. 71, 13, f. 237v, Ps. 75, 20, 2'2, f. 239v, Ps. S/, 4, f. 240r, Ps. 85, 1, f. 244v, Ps. 108, 15, 21, f. 245r, Ps. 112, 6, f. 249v, Ps. 139, 13, f. 258r, Pild. 22, 22, 23,4, în 5: meser), mese'retate s.f. (f. 221v, Iov 36, 8, f. 253v, Pild. 10, 4, f. 254, 4, f. 254r, Pild. 10, 16, f. 259r, Pild. 24, 34, f. 260r, Pild. 28, 19, f. 260v, Pild. 30, 8, f. 261r, Pild. 31, 7, în B: sărăcie); mireasă s.f. (f. 265v, Cînt. 4, 8, 9, în B: mireasă; f. 265v, Cînt. 4, 10, 11, 12, 5, 2,.f. 286v, Is. 61, 10, f. 299r, Ier. 25, 10, f. 349r, Ioil 2, 16, f. 378r, Bar. 2, 17, f. 392r, înţel. 8, 2, în B: nevastă); mîlcomiş adv. (f. 128r, 1 Reg. 24, 5, în B: pre ascuns), mîlco-mişi vb. IV (f. 222r, Iov 37, 8, în B: odihni] f. 268v, Is. 7, 4: [scris greşit: mîncomişi], în B: potoli; f. 347v, Os. 10, 11, în B: mîlcomişi, 10, 14, în B: tăcea; f. 254v, Pild. 12, 2: “şi omul fară dă lege dă va tăcea”, în B: “şi omul fară de lege se va milcomişi”), mîlcomişire s.f. (f. 441r, 2 Mac. 14, 17, în B: tăcere). Cf. şi mîlcomi vb. IV (f. 3V, Fac. 4, 7): “mîlcomeşte [scris greşit: mîncomeşte] cătră tine întoarcerea lui”, în B: [unde a fost înţeles greşit textul din ms.]: “greşit-ai mîlcomeşte cătră tine e întoarcerea lui”; f. 201r, 1’ Ezd. 9, 3, 4: “şedea nulcomind” în B: “şădea mîlcomind”). Confuzia din Biblie s-a transmis şi în DLR, unde, s.v. molcomi, 4, citatul respectiv este decupat şi interpretat greşit; neascultoi s.m. (f. 266v, Is. 1,25, în B: neascultător); ocăzui vb. IV (f. 377v, Bar. 1,13: “eram-neascultînd [...] şi ocă-zuiam ca să nu audzim glasului lui”, în B: ocăzuiam; f. 396v. înţel. 19, 6: “pentru că toată zidirea întru al său fel iarăşi de sus să ocăzu-ia, slujind la ale tale porînci”, în B: închipuia). Acest cuvînt (< slavon. oKA3hmATh, 0KA3ă58. în ediţia Bibliei de Ia 1688 cuvintele respective ajpar numai cu d moale, Cităm doar cîteva-exemple cu d dur. dă conj. (f. 123v, 1 Reg. 75,32, f. 146r, 3 Reg. 6, 12, f. 175v, 1 Parai. 72,17, f. 285V'ls. 58, 5, f. 304v, Ier. 3