Coperta: D. Verdeş
Toate drepturile rezervate Editurii Minerva
URMUZ
Pagini bizare
Ediţie întocmită de SAŞA PANĂ
19 7 0
EDITURA MINERVA BUCUREŞTI

PÎLNIA ŞI STAMATE
Roman în patru părţi
I
Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, avînd terasă cu giamlîc şi sonerie.
în faţă, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strîns înfăşurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare, la mijloc, bazată pe calcule şi probabilităţi, suportă un vas ce conţine esenţă eternă a „lucrului în sine", un căţel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ţinînd în mină o sintaxă şi... 20 de bani bacşiş... Restul nu prezintă nici o importanţă. Trebuieşte însă reţinut că această cameră, vecinie pătrunsă de întuneric, nu are nici uşi, nici ferestre şi nu comunică cu lumea dinafară decît prin ajutorul uniri tub, prin care uneori iese fum şi prin care se poate vedea, în timpul nopţii, cele şapte emisfere ale lui Ptolomeuţ iar în timpul zilei doi oameni cum coboară din maimuţă şi un şir finit de bame uscate, alături de Auto-Kosmosul infinit şi inutil...
A doua încăpere, care formează un interior turc, este decorată cu mult fast şi conţine tot ceea ce luxul oriental
s
URMUZ
are mai rar şi mai fantastic... Nenumărate covoare de preţ, sute de arme vechi, încă pătate de sînge eroic, căptuşesc colonadele sălii, iar imenşii ei pereţi sînt, conform obiceiului oriental, sulemeniţi în fiecare dimineaţă, alteori măsuraţi, între timp, cu compasul pentru a nu scădea la întîmplare.
De aci, prin o trapă făcută în duşumea, se ajunge, din partea stîngă, în o subt-pămîntă ce formează sala de recepţie, iar din partea dreaptă, prin ajutorul unui cărucior pus în mişcare cu manivela, se pătrunde într-nn canal răcoros, al căruia unul din capete nu se ştie unde se termină, iar celălalt, la partea opusă, într-o încăpere scundă, cu pămînt pe jos şi în mijlocul căreia se află bătut un ţăruş, de care se află legată întreaga familie Stamate...
n
Acest om demn, unsuros şi de formă aproape eliptică, din cauza nervozităţii excesive la care a ajuns de pe urma ocupaţiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărămiţit şi insalivat, asupra unicului său copil, gras, blazat şi în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcîndu-se însă că nu observă nimic, tîrăşte o mică targă, pe uscat, în vreme ce mama sa, soţia tunsă şi legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună, compunînd madrigale, semnate prin punere de deget.
Aceste ocupaţiuni îndeajuns de obositoare îi fac, cu drept cuvînt, să se amuzeze, şi atunci, ajungînd uneori
pagini sizare
3
cu îndrăzneala pînă la inconştienţă, se uita tustrei cu be-noclul, printr-o spărtură a canalului, în Nirvana (care se află situată în aceeaşi circumscripţie cu dînşii, începînd lîngă băcănia din colţ), şi aruncă în ea cu cocoloaşe făcute din miez de pîine sau cu coceni de porumb. Alteori, pătrund în sala de recepţie şi dau drumul unor robinete expres construite acolo, pînă ce apa, revărsîndu-se, le-a ajuns în dreptul ochilor, cînd cu toţi trag atunci, de bucurie, focuri de pistol în aer.
In ce priveşte personal pe Stamate, o ocupaţie care îl preocupă în gradul cel mai înalt este ca să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinţii mai în vîrstă, pe cari le vinde apoi cu preţ redus credulei sale soţii şi mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoţ nepermis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata cînd era abia în vîrstă de un an, numai ca să poată ajuta, cît de curînd, pe doi frăţiori nevoiaşi ai săi, cu şoldurile scoase prea mult în afară, cauza pentru care fuseseră daţi afară din slujbă.
ni
Intr-una din zile, lui Stamate, ocupat fiind cu obişnuitele sale cercetări filozofice, i se păru, o clipită, că a pus mina şi pe cealaltă jumătate a „lucrului în sine‘% cînd fu distras de o voce femeiască, o voce de sirenă, ce mergea drept la inimă şi se auzea în depărtare, pier-zîndu-se ca un ecou.
10
URMUZ
Alergînd de urgenţă la tubul de comunicaţie, Stamate, spre marea lui înmărmurire, văzu cum, în aerul cald şi îmbălsămat al serii, o sirenă cu gesturi şi voce seducătoare îşi întindea corpul lasciv pe nisipul fierbinte al mării.,, în luptă puternică cu sine, pentru a putea să nu cadă pradă tentaţiei, Stamate închine atunci în grabă o corabie şi, pornind în larg, îşi astupă urechile cu ceară împreună cu toţi matrozii...
Sirena deveni însă tot mai provocătoare... Ea îl urmări pe întinsul apelor, cu cîntări şi gesturi perverse, pînă ce o duzină de Driade, Nereide şi Tritoni avură tot timpul să se adune din Iarguri şi adîncuri şi sa aducă pe o superbă cochilie de sidef o inocentă şi decentă pîlnie ruginită.
Plannl de seducţiune al seriosului şi castului filozof putea fi astfel considerat ca reuşit. Abia avu el timpul să se furişeze la tubul de comunicaţie, cînd zînele mării îi şi de-pusera, graţios, pîlnia în preajma locuinţei sale, apoi, uşoare, zglobii, în rîsete şi chiote nebune, dispărură cu toate pe întinsul apelor.
Confuz, înnebunit, dezagregat, Stamate abia putu să apară cu căruciorul prin canal... Fără a-şi pierde însă cu totul sîngele rece, azvîrli el de cîteva ori cu ţărînă asupra pîlniei şi, după ce se ospăta cu puţină fiertură de ştevie, se aruncă, din diplomaţie, cu faţa la pămînt, râmînînd astfel în nesimţire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civilă, credea dînsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului.
După această trecere de timp, reluîndu-şi ocupaţiunile cotidiane şi poziţiunea verticală, Stamate se simţi cu totul
PAGINI BIZARE
11
renăscut. Niciodată nu cunoscuse el pînă atunci divinii fiori ai dragostei. Se simţea acum mai bun, mai îngăduitor* şi turburarea ce o încerca la vederea acestei pîlnii 2 făcea să se bucure şi totodată să sufere şi să plîngă ca un copil...
O scutură cu un otrep şi, după ce îi unse găurile mai principale cu tinctură de iod, o luă cu sine şi, cu legături de flori şi dantele, o fixă alături şi paralel cu tubul de comunicaţie, şi, tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoţie, trecu o dată printr-însa, ca fulgerul, şi îi fură o sărutare.
Pentru Stamate, pflnia deveni de atunci -un simbol. Era singura fiinţă de sex femeiesc cu un tub de comunicaţie ce i-ar fi permis să satisfacă şi cerinţele dragostei, şi interesele superioare ale ştiinţei. Uitîndu-şi cu totul sacrele îndatoriri de tată şi de soţ, Stamate începu să-şi taie în fiecare noapte, cu foarfecă, legăturile ce-1 ţineau ataşat de ţăruş şi, spre a putea da frîu liber dragostei sale neţărmurite, începu să treacă din ce în ce mai des prin interiorul p3niei, făcîndu-şi vîut în ea de pe o trambulină construită expres şi coborîndu-se apoi în mîini, cu o iuţeală vertiginoasă, pe o scară mobilă de lemn, la capătul căreia îşi rezuma rezultatul observărilor sale în afară.
IV
Fericirile mari sînt totdeauna de scurtă durată... în-tr-una din nopţi, Stamate, venind spre a-şi face obişnnita-i datorie sentimentală, constată cu uimire şi dezamăgire că, din cauze încă nepătrunse, orificiul de ieşire al pîlniei se strîmtase într-atîta, incit orice comunicaţie prin el era
12
URM UZ
imposibilă. Nedumerit şi totuşi bănuitor, se puse la pîndă, şi a doua noapte, necrezîndu-şi ochilor, văzu cu groază cum Bufty, urcat sus, gîfîind, fusese lăsat să intre şi să treacă. Pietrificat, Stamate abia avu puterea să se ducă să se lege singur de ţăruş; a doua zi luă însă o hotărîre supremă.
Mai întîi îşi îmbrăţişa soţia devotată şi, după ce-i dădu în grabă o vopsea, o cusu într-un sac impermeabil, în scopul de a păstra mai departe, intactă, tradiţiunea culturală a familiei. După aceea, în mijlocul unei nopţi reci şi întunecoase, luă el pîinia şi pe Bufty şi, aruncîndu-i într-un tram-car, ce tocmai trecea la întîmplare, le făcu vînt cu dispreţ în Nirvana. Totuşi, mai tîrziu, sentimentul patern învinse, şi Stamate, graţie calculelor şi combinaţiilor sale chimice, reuşi să facă cu timpul, prin puterea ştiinţei, ca Bufty să ocupe acolo un post de sub şef de birou.
Cît despre eroul nostru, Stamate, pentru ultima oară cătînd prin tubul de comunicaţie, mai privi odată Kos-mosul cu ironie şi indulgenţă.
Suindu-se apoi pentru totdeauna în căruciorul cu manivelă, luă direcţia spre capul misterios al canalului şi, miş-cînd manivela cu o stăruinţă crescîndă, aleargă şi astăzi, nebun, micşorîndu-şi mereu volumul, cu scopul de a putea odată pătrunde şi dispărea în infinitul mic.
1SMAÎL ŞI TURNAVITU
Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate.
înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică, iar mai tîrziu, graţie progresului ştiinţei moderne, s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.
Ismail nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe' la ora 5 1/2 dimineaţa, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoţit fiind de un viezure de care se află strîns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mă-nîncă crud şi viu, după ce mai întîi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămîie... Alţi viezuri mai cultivă Ismail în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreţine pînă ce au împlinit vîrsta de 16 ani şi au căpătat forme mai pline, cînd, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinsteşte rînd pe rînd şi fără pic de mustrare de cuget.
Cea mai mare parte din an, Ismail nu se ştie unde locuieşte. Se crede că stă conservat într-un borcan situat în podul locuinţei iubitului său tată, un bătrîn simpatic
14
UH.MUZ
cu nasul tras la presă şi împrejmuit cu un mic gard de'nu iele. Acesta, din prea multă dragoste părintească, se zice că îl ţine astfel sechestrat pentru a-1 feri de pişcăturile albinelor şi de corupţia moravurilor noastre electorale Totuşi, Ismail reuşeşte să scape de acolo cîte trei luni pe an, în timpul iernii, cînd cea mai mare plăcere a lui este să se îmbrace cu o rochie de gală, făcută din stofă de macat de pat cu flori mari cărămizii şi apoi să se agaţe de grinzi pe la diferite binale, în ziua cînd se serbează tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensă şi împărţit la lucrători... în acest mod speră el că va contribui într-o însemnată măsură la rezolvarea chestiunii muncitoreşti... Ismail primeşte şi audienţe, însă numai în vîrful dealului de lîngă pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare băneşti şi lemne sînt mai întîi introduşi sub unabat-jour enorm, unde sînt obligaţi să clocească fiecare cîte 4 ouă. Sînt apoi suiţi în cîte un vagonet de gunoi de-al primăriei şi căraţi cu o iuţeală vertiginoasă pînă sus la Ismail, de către un prieten al acestuia, care -îi servă şi de salam, numit Tumavitu, personaj ciudat, care, în timpul ascensiunii, are untul obicei de a cere solicitatorilor să i se promită corespondenţă amoroasă, contrar ameninţă cu răsturnarea.
Turnavitu nu a fost multă vreme decît un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, greceşti, de pe strada Covaci şi Gabroveni. Nemaiputînd suporta mirosul ce era silit să aspire acolo, Tumavitu făcu mai multă vreme politică şi reuşi astfel să fie numit ventilator de stat, anume Ja bucătăria postului de pompieri „Radu-Vodâ“.
PAGINI BIZARE
15
La o serată dansantă făcu cunoştinţă lui Ismail. Ex-punîndu-i acestuia mizera situaţie în care a ajuns din cauza atîtor învîrtituri, Ismail, inimă caritabilă, îl luă sub pro-ţecţiunea sa. I se promise să i se servească de îndată cîte 50 de bani pe zi şi tain, cu singura obligaţiune pentru Tnr-navitu de a-i servi de şambelan la viezuri; asemenea, să-i iasă înainte, în fiecare dimineaţă, pe strada Arionoaiei şi, prefăcîndu-se că nu-1 observă, să calce viezurele pe coadă spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatenţie, iar pe Ismail să-l măgulească pe rochie cu un pămătuf muiat în ulei de rapiţă, urîndu-i prosperitate şi fericire...
Tot spre a place bunului său prieten şi protector, Tur-navitu ia o dată pe an formă de bidon, iar dacă este umplut cu gaz pînă sus, întreprinde o călătorie îndepărtată, de obicei la insulele Majorca şi Minorca: mai toate aceste călătorii se compun din dus, din spînzurarea unei şopîrle de clanţa uşii Căpităniei portului şi apoi reîntoarcerea în patrie...
în una din aceste călătorii, Tumavitu, contractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în aşa hal, pe toţi viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi Ismail nu îi mai putea avea la discreţie oricum. Fu imediat concediat din serviciu.
. Fire afară din cale sensibilă şi neputînd suporta o atare umilinţă, disperat, Turnavitu îşi puse atund în aplicare funestul plan al sinuciderii, după ce avu însă mai întîi grijă sa îşi scoată cei patru dinţi canini din gură.. -
16
UK.MUZ
înainte de moarte se răzbună grozav pe Ismaîl, căci, punînd să i se fure acestuia toate rochiile, cu gaz dintr-însul le dădu foc pe un maidan. Redus astfel la mizerabila situaţie de a rămîne compus numai din ochi şi favoriţi, Ismail abia mai avu puterea să se tîrască pînă la marginea pepinierei cu viezuri; acolo căzu el în stare de decrepitudine şi în această stare a rămas şi pînă în ziua de azi...
EMIL GAYK
Gayk este singurul civil care poartă pe umărul drept un susţinător de armă. El are gîtlejul totdeauna supt şi moralul foarte ridicat. Nu poate fi ostil multă vreme cuiva, dar din privirea-i piezişe, din direcţiunea ce ia uneori nasul său ascuţit, precum şi din împrejurarea că este aproape în permanenţa ciupit de vărsat şi cu unghiile netăiate, îţi face impresia că este. în tot momentul gata să sară pe tine pentru a te ciuguli.
Ascuţit bine la ambele capete şi încovoiat ca un arc, Gayk stă totdeauna puţin aplecat înainte, astfel că poate uşor domina împrejurimile. Ţine să fie bine pregătit pentru orice eventualitate, şi de aceea doarme numai în frac şi mănuşi albe, păstrînd ascunse sub pernă o notă diplomatică, o cantitate respectabila de pesmeţi şi... o mitralieră.
în timpul zilei, Gayk nu poate suferi altă îmbrăcăminte decît o perdeluţă cu brizbizuri, una în faţă şi alta în spate, şi cari se pot foarte uşor da în lături de oricine cu permisiunea sa.
ÎS
URMUZ
Timpul şi-l petrece înotînd continuu 23 de ore, însă numai în direcţiunea nord-sud, de teamă de a nu ieşi din neutralitate. în ora liberă ce-i mai rămîne se inspiră de la muze cu bocanci.
A reuşit în curînd să ne dea o nouă îndrumare în politica noastră externă, emiţînd cel dintîi şi cu multă autoritate părerea că trebuie să luăm pe transilvăneni fără Transilvania; susţine însă că trebuie cu orice preţ să obţinem prin intervenţia Vaticanului Năsăudul cu trei kilometri, kilometri situaţi nu însă împrejur, ci aliniaţi unul lingă altul, în lungime alături de oraş şi cu direcţia spre ducatul de Luxemburg, ca semn de admonestare pentru că a permis să i se violeze neutralitatea de armatele germane.
Gayk nu are copii. A adoptat însă pe cînd era încă elev în gimnaziu pe o nepoată a sa, în momentul cînd aceasta lucra la gherghef. Nu s-a dat înapoi de Ia nici un sacrificiu pentru a-i da o educaţie aleasă — avînd grija să-i trimită în fiecare zi, la institutul unde o internase, cîte un chelner care să o roage din partea sa să se spele în fiecare sîmbătă pe cap şi sâ-şi formeze neapărat o cultură generala.
Foarte sîrguitoare şi conştiincioasă, această nepoată a sa ajunge în scurt timp la maturitate şi, observînd în-tr-una din zile că a reuşit să dobîndească o cultură generală, a cerut iubitului său unchi să o libereze din pension şi să fie acasă la cîmp... încurajată că a fost atît de uşor satisfăcută, ea nu pregetă mai tîrziu să ceară sa i se garanteze şi accesul Ia mare. Gayk atunci, drept orice Tăspuns, sări brusc asupra ei şi o ciuguli de nenumărate ori; ceea ce-dînsa găsind că i s-a făcut contra oricărui uz mternaţio-
PAGINI BIZARE
19
nai şi fără nici un aviz prealabil, se consideră în stare de război, război care îi ţinură angajaţi mai mult ca trei ani de zile şi pe un front de aproape şapte sute de kilometri. Amîndoi luptară avînd hrana în bani şi cu foarte mult eroism, însă în cele din urmă Gayk, fiind avansat mareşal pe cîinpul de luptă şi negăsind acolo nici un ceaprazar militar pentru a-şi pune galoanele noului său grad, renunţă de a se mai bate şi ceru pace. Aceasta conveni de altfel de minune şi nepoatei sale, care tocmai atunci căpătase un furuncul şi căreia, rămasă cu retragerea tăiată, nu i se mai trimitea de neutri nici fasole, nici benzină.
Primul schimb de prizonieri îl făcură la casa Teatrului de operaţiuni, obţinînd pentru el preţuri modeste. După aceea convenirii să încheie o pace ruşinoasă. Gayk îşi luă angajamentul să renunţe pentru totdeauna de a mai ciuguli pe cineva, mărginindu-se de aci înainte numai la cîte o litră de grăunţe ce se obliga nepoata să-i aducă zilnic sub garanţia şi controlul Marilor Puteri; iar nepoata sa obţinu în sfîrşit o fâşie lată de doi centimetri pînă la mare, însă fără dreptul de a se dispensa de pantaloni de baie. Totuşi, în cele din urmă, amîndo# rămaseră pe deplin satisfăcuţi, căci o clauză secretă a tratatului le dădea dreptul să-şi poată ridica fiecare pe viitor cît va putea mai sus moralul.
PLECAREA ÎN STRĂINĂTATE
Din toate preparativele voiajului, cea mai mareparte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuşi să plătească şi chiria, ajutat fiind de cele două bătrîne raţe ale sale, şi care nici de astă dată nu-I lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era ca să fie şi ele primite, cel puţin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un aşa de dulce şi îmbătător miros de durciuvele. Se sui în corabie.
Sentimentul puternic şi neînvins de tată îl trase însă înapoi la ţărm, unde, cu o mişcare distrată şi nervoasă şi în mijlocul poporului iubit, îşi cusu două tampoane de sugătoare pe căptuşala mucegăită a smokingului său, şi imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furişă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curţii, trecînd la religiunea mozaică.
Nu mai avea nici un moment de pierdut. Intrase în al şaptezecelea an al existenţei sale, lăsînd în urmă un trecut glorios, şi acuma zilele îi erau numărate. Singura dorinţă ce mai avea era să-şi serbeze nunta de argint. în acest
PAGINI BIZARE
21
scop chemă pe toţi argaţii şi, după ce îi invită mai întîi să ciugulească din nişte sămînţă de cînepă, îi aruncă în o cristelniţa de var. Urmară apoi trei impiegaţi definitivi de clasa treia şi un arhiereu! El însuşi, ca să poată linişti mulţimea, care începuse să cîrtească, îşi ciunti trei degete de la mina stingă şi se sui apoi pe un scaun de cizmărie cu trei picioare, de unde, în sfîrşit, spre satisfacţia tuturor, ciocul său mătăsos putea să atîrne, plutind liber şi nesupărat de nimeni pe apa rece şi proaspătă a pîrîiaşului cristalin.
După aceea se sui din nou în corabie. Bătrîna sa soţie refuză însă să-l urmeze, roasă fiind de viermele geloziei din cauza legăturilor de inimă ce bănui că el ar fi avut cu o focă. Totuşi, conştientă de îndatoririle ei de soţie şi pentru a nu se arăta prost crescută, îi oferi la plecare două lipii, un caiet de desen de Borgovanu şi un zmeu cu speteze „din patru", pe cari el Ie refuză, cu indignare, scuturînd nişte alune într-un sac.
Ambiţioasă ca orice femeie şi neputînd suporta afrontul unui asemenea refuz, netrebnica soţie îl legă atunci cu o frînghie de umerii obrazului şi, după ce îl tirî în mod barbar pînă la marginea corăbiei, îl luă şi îl depuse fără nici o formalitate pe uscat.
Dezgustat de viaţă şi încărcat de glorie şi de ani, îşi scoase căciula şi luă tot atunci ultimele dispoziţiuni cari erau şi ultima sa voinţă. Renunţă la toate titlurile şi întreaga sa avere, se dezbrăcă în pielea goală, rămînînd încins numai cu o funie de tei şi, după ce în această stare mai privi încă o dată marea nemărginită, se sui în prima
22
UK.MUZ
I
căruţă cu arcuri ce întîlni îcl cale şi, ajungînd în goana cailor la oraşul cel mai mare din apropiere, merse de se înscrise în barou...
I
CONCLUZIUNE ŞI MORALĂ	I
De vreţi cu toţi, în timpul nopţiit un somn în tihnă sa
guStaţU i
Nu faceţi schimb de ilustrate cu cel primar din Ctrligaţi.


COTADI ŞI DRAGOMIR
Cotadi este scurt şi pîntecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară şi o dată înăuntru şi veşnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreaţă şi încărcat cu sclipitori şi scumpi piep-ţeni de bagă.
Cotadi nu are mai niciodată poziţiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de şiţă ce-i formează un fel de cuirasă, şî care, deşi îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvîr-şită abnegaţie direct pe piele, sub cămaşa ţărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat şi cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, şi anume, cînd soarele ajunge la solstiţiu.
Cea mai mare plăcere a lui Cotadi — în afară de aceea de a-şi lipi cu gumă-arabîcă diferiţi nasturi şi insecte moarte pe pieliţa fină şi catifelată a guşei sale — mai este şi aceea ca, din dosul tejghelei unde şade, să caute să atragă cu şiretenie pe cîte un client al său în discuţii, la început cît se poate de plăcute şi din ce în ce mai animate, pînă ce
24
UR.MUZ
reuşeşte, iuţind tonul, să fâcă să fie oel puţin o dată contrazis — pentru a răspunde interlocutorului său prin mai multe lovituri puternice ce Ie da în duşumea cu muchea unui capac de pian, pe care îl are înşurupat la spate, deasupra feselor, şi pe care îl pune totdeauna în mişcare în asemenea ocaziuni, punînd în nedumerire pe clienţii săi şi băgînd în sperieţi pe cei mai slabi de înger.
Acest capac mai servă lui Cotadi şi ca perete pe care se urinează mai ales iarna, cînd e frig afară şi nu poate ieşi din prăvălie, deşi trebuie să-i fie destul de dezagreabil aceasta, capacul fiind ataşat Ia spate, iar nu în faţă. De asemenea, el servă la nevoie de urinar şi pentru ceilalţi clienţi mai vechi ai magazinului şi pentru intimii casei, deşi, încă de Ia început, Cotadi, cu ocazia instalării mecanismului, nu era dispus să facă nici o concesie,probă că pusese pe un zugrav de firme sâ-i scrie pe acel capac: „Murdăria oprită".
Se mai ştie despre Cotadi că se hrăneşte numai cu ouă de furnici, pe cari le introduce pe o pîlnie, dînd în schimb afară sifon şi că este astupat timp de şase luni pe an cu un dop de sticlă de şampanie, pe care de cîte ori îl trage afară, se încearcă să-l împartă în loturi inalienabile şi să-l distribuie populaţiunii rurale, sperînd că va putea rezolva în acest mod, cu totul empiric şi primitiv, delicata şi complicata chestiune agrară...
Despre origina şi rudeniile lui Cotadi nu se ştie aproape nimic precis. Se crede că purcede dintr-o familie nobilă, al cărui ultim descendent a rămas o mătuşă a lui bătrînă, care şade la mahala şi care zilnic îi trimite scrisori pline
PAGINI BIZARE
25
cu epigrame spirituale compuse în dialectul macedonean, precum şi pacheţele mici cu tărîţe, sperînd prin aceasta să-l abrutizeze şi să-l facă să renunţe de bunăvoie la partea de moştenire ce i s-ar cuveni după moartea ei. Toate acestea ea i le trimite printr-un băiat foarte deştept, cu urechile nichelate şi cu pantalonii vărgaţi, numit Tudose.
Cotadi, care este însă un om cu judecată, ştie să rabde toate aceste curiozităţi ale bătrînei şi se consolează de mizeriile vieţii cu sincera prietenie ce i-o arată Dragomir, vechi camarad de şcoală şi totdeodată cel mai bun prieten.
Dragomir este foarte lung, cîrn, cu ochi rotunzi şi foarte mobili, avînd gîtul subţire de culoarea cafelei cu lapte şi fasonat ca la strung, şi purtînd două smocuri fine de păr, lustruite şi negre ca pana corbului, care-i atîrnâ ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită şi lăsînd să se scurgă din ele la vîrfuri cîte două picături limpezi de untdelemn franţuzesc.
Dragomir are o inimă foarte bună. Cînd vede pe iubitul sau Cotadi că, cu toate pocniturile ce le dă în duşumea cu muchea capacului de pian, nu a putut reuşi încă să pună în nedumerire pe naivul care a avut imprudenţa să-l contrazică, atunci Dragomir, bănuind cit de delicioasă trebuie să fie senzaţia artistică şi rafinată ce o urmăreşte prietenul său, îi sare în ajutor şi, spre a da învins pe clientul său atît de îndărătnic, îşi lungeşte gîtul cu un supliment de mucava de un metru şi 20 cm, pe care se suie graţioşi iedera şi alte plante agăţătoare şi care are în partea de sus un aparat care arată cele „patru puncte cardinale".
26
URMUZ
Pentru toate aceste importante servicii, precum şi pentru acele că ţine contabilitatea prăvăliei, că dă în fiecare zi grăunţe la păsări şi ca-1 reprezintă pe Cotadi ca procurator mai în toate procesele ce le are, Dragomir este răsplătit ca vîrf şi îndesat, putînd să ia orişicînd la Cotadi masa de seară, ce se compune din picioruşe de caracatiţă şi pîine; pe lîngă aceasta se mai adaugă în fiecare duminică şi sărbători bisericeşti cîte un lighean mare plin cu scoruşe, în care de multe ori se ascunde cîte un bobinaş de amici pentru dres ciorapii, ceea ce face lui Dragomir o surpriză din cele mai plăcute. în plus, Dragomir mai are dreptul ca, de cîte ori va fi timp de ploaie, să poată împreună cu întreaga sa familie petrece noaptea în jumătatea din stingă unei firide situată în zidul de la poarta locuinţei lui Cotadi; cealaltă fiind rezervată pentru vardistul de zi.
De multă vreme nu se mai aude vorbindu-se nimic de cei doi mari eroi. Ultima veste ce se mai ştie despre dînşii este că, om practic, Cotadi, şi conştient pe ce amic preţios şi excepţional a pus mîna, spre a putea acapara pentru totdeauna sursa eternă a bogăţiilor din capul Iui Dragomir, a lăsat prin testament ca să fie îngropat în aceeaşi groapă cu acesta, în speranţa ca din cîte două picături de untdelemn franţuzesc, de cea mai fină calitate, ce se scurg la fiecare secunda din smocurile de păr ale acestuia vor răsări, cu timpul, livezi întregi de măslini deasupra, livezi cari, împreună cu terenul devenind de drept proprietatea familiei sale, aceasta va avea astfel la îndemînă destul untdelemn gratuit spre a întreţine candela după obiceiul creştinesc.
ALGAZy & GRUMMER1
Algazy este un batrîn simpatic, ştirb, zîmbitor şi cu barba rasă şi mătăsoasă, frumos aşezată pe un grătar înşurupat sub bărbie şi împrejmuit cu sîrmă ghimpată...
Algazy nu vorbeşte nici o limbă europeană... Dacă însă îl aştepţi în zori de zi, în faptul dimineţei, şi îi zici:
1 E fosta firmă a unui cunoscut magazin de geamantane, port-moneuri etc. din capitălă, rămasă astăzi sub un singur nume. în tot cazul, ne permitem a crede că numele de Algazy sau Grummer, după imaginile ce trezesc prin muzicalitatea lor specifică — rezultat al impresiimii sonore oe produc în ureche — nu par a corespunde aspectului, dinamicii şi conţinutului acestor doi simpatici şi distinşi cetăţeni aşa cum îi ştim noi din realitate...
Ne permitem a arăta mai sus cititorilor cum ar fi trebuit şi cum ar fi putut să fie un Algazy sau un Grummer „in abstracto‘% dacă dlnşii nu ar fi fost creaţi de o întîmplare, o soartă care mai de loc nu ţine seama dacă obiectele creaţiunilor ei corespund, în forma şi mişcarea lor, cu numele ce Ii s-a hărăzit.
Cerem scuze d-lor Algazy & Grummer pentru observările ce ne permiserăm mai sus; o facem însă şi din dorinţa de a-i servi, deş-teptîndu-i din vreme asupra măsurilor mai nimerite de îndreptare în această privinţă.
Se paie că remediul nu ar putea fi decît unul şi singur; sau sâ-şi găsească fiecare alt nume, în adevăr adecvat realităţii lor personale, sau să se modifice ei înşişi, ritmai e timpul, caformăşica roluri, după singura estetică a numelor ce poartă, dacă vor să le mai păstreze...
28
URMUZ
„Bună ziua, Afgazy!“ insistînd mai mult pe sunetul z, Algazy zîmbeşte, iar spre a-şi manifesta gratitudinea, bagă mîna în buzunar şi trage de capătul unei sfori, fă-cînd să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră... De-şurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curăţirea şi liniştea casei...
Algazy nu ia mită... O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, cînd era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai cîteva cioburi de străchini, ■din dorinţa de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi...
Cea mai mare plăcere a lui Algazy — în afară de obiş-nuitele-i ocupaţii la prăvălie — este să se înhame de bunăvoie la o roabă şi urmat cam Ia doi metri de coasociatul său Grummer — să alerge, în goana mare, prin praf şi arşiţa soarelui, străbâtînd comunele rurale, în scopul unic de a aduna cîrpe vechi, tinichele de untdelemn găurite şi în special arşice, pe cari apoi Ie mănîncă împreună, după miezul nopţii, în tăcerea cea mai sinistră...
Grummer are şi un cioc de lemn aromatic...
Fire închisă şi temperament bilios, stă toata ziua lungit sub tejghea, cu ciocul vîrît printr-o gaură sub podea...
Cum intri la ei în magazin, un miros delicios îţi gîdilă narile... Eşti întîmpinat la scară de un băiat cinstit, care, pe cap, în loc de păr, are fire de arnici verde; apoi eşti salutat cu multă amabilitate de Algazy şi poftit să stai jos pe un taburel.
Grummer sta şi pîndeşte... Perfid, cu privirea piezişă, scoţînd mai întîi numai ciocul, pe care ostentativ îl pre-
PAGINI BIZARE
2»
linge în sus şi în jos pe un jgheab anume făcut la muchea tejghelei, apare la urmă în întregime... Face prin tot felul de manopere pe Algazy să părăsească localul, apoi, insinuant, te atrage pe nesimţite în tot soiul de discuţii — mai ales de sport şi literatură — pînă ce, cînd îi vine bine, te plesneşte de două ori cu ciocul peste burtă, de te face sâ alergi afară în stradă, urlînd de durere.
Algazy, care are mai totdeauna neplăceri şi discuţii cu clienţii, din cauza acestui procedeu nepermis al Iui Grummer, iese în goană după tine, te pofteşte înapoi şi, spre a-ţi lua meritata satisfacţie, îţi dă dreptul — dacă ai cumpărat un obiect mai scump ca 15 bani — să... miroşi puţin ciocul lui Grummer şi, dacă vrei, să-l strîngi cît de tare de o băşică cenuşie de cauciuc, pe care o are înşurupată la spate, puţin deasupra feselor, ceea ce îl face să sară prin magazin fără să mişte din genunchi, scoţînd şi sunete nearticulate...
într-una din zile, Grummer, fără a anunţa pe Algazy, luă roaba şi porni singur în căutare de cîrpe şi arşice, dar Ia înapoiere, găsind din întîmplare şi cîteva resturi de poeme, se prefăcu bolnav şi, sub plapomă, le mîncă singur pe furiş... Algazy, simţind, intră după el acolo cu intenţia sinceră de a-i face numai o uşoară morală, dar cu groază observă în stomacul lui Grummer că tot ce rămăsese bun în literatură fusese consumat şi digerat.
Lipsit astfel pe viitor de orice hrană a Iui mai aleasă, Algazy, drept compensaţie, mîncă toată băşica lui Grummer, în timp ce acesta dormea...
30
UH MUZ
Dezesperat, a doua zi, Grummer — rămas fără băşica singur pe lume — luă pe bătrîn în cioc şi, după apusul soarelui, îl urcă cu furie pe vîrful unui munte înalt... O luptă uriaşă se încinse acolo între ei şi ţinu toată noaptea, pînă dud, înspre ziuă, Grummer, învins, se oferi să restituie toată literatura înghiţită.
El o vomită în mîinile lui Algazy... Dar bătrînul, în pîntecul căruia fermenţii băşicii înghiţite începuse să trezească fiorii literaturii viitorului, găsi ca tot ce i se oferă este prea puţin şi învechit...
înfometaţi şi nefiind în stare să găsească prin întunerec hrana ideală de care amîndoi aveau atîta nevoie, reluară atunci lupta cu puteri îndoite şi, sub pretext că se gustă numai pentru a se complecta şi cunoaşte mai bine, începură să se muşte cu furie mereu crescîndă, pînă ce, consumîn-du-se treptat unul pe altul, ajunseră ambii la ultimul os... Algazy termină mai întîi...
EPILOG
A doua zi, la poalele muntelui, trecătorii putură vedea într-un şanţ, aruncate de ploaie, un grătar cu sîrmă ghimpata şi un mirositor plisc de lemn... Autorităţile fură anunţate, dar mai înainte ca ele să fi sosit la faţa locului, una din soţiile Iui Algazy, care avea formă de mătură, apăru pe neaşteptate şi... dînd de două-trei ori, în dreapta şi în stingă, mătură tot ce găsi, la gunoi...
DUPĂ FURTUNĂ
Ploaia încetase şi ultimele rămăşiţe de nouri se împrăş-tiasera cu totul... Cu vestmintele ude şi părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopţii, căutînd un locaş de adăpost...
Ajunse, fără să ştie, lingă cripta învechită şi roasă de vremuri a minăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenţie, o mirosi şi o linse de vreo 56 ori în şir, fără să obţină nici un rezultat.
Contrariat, îşi scoase atunci spada şi năvăli în curtea minăstirii... Fu însă repede înduioşat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieşise întru întîmpinare şi care, cu un gest timid, dar plin de caritate creştină, îl pofti să aştepte cîteva momente în cancelarie... Calmat puţin cîte puţin, apoi emoţionat pînă la lacrimi şi cuprins de fiorii pocăinţei, renunţă el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare şi, după ce sărută găina pe frunte şi o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile şi le frecă scîhdurile cu moloz.
După aceea îşi numără gologanii şi se sui într-un copac Spre a aştepta sosirea dimineţii. „Ce splendoare! Ce
32
UR.MUZ
măreţie!" exclama el în extaz în faţa naturii, tuşind uneori semnificativ şi sărind din craca în cracă, în vreme ce, pe sub ascuns, avea grijă sâ dea regulat drumul în văzduh unor muşte cărora le introducea sub coadă lungi fîşii de hîrtie velină...
Fericirea nu-i fu însă de lungă durată... Trei drumeţi, cari la început i se dădură drept prieteni şi care în cele din urmă pretextară sosirea lor acolo ca fiind trimişi din partea Fiscului, se apucară să-i facă tot felul de mizerii, începînd prin a-i contesta mai întîi însuşi dreptul de a sta urcat în copac...
Pentru a se arăta însă binecrescuţi şi a nu uza direct de rigorile ce legea le punea lor la îndemînă, încercară atunci prin tot felul de mijloace piezişe să îl silească a părăsi copacul,,. mai întît prin promisiunea de a-i face regulat spălaturi stomacale, oferindu-i în cele din urmă saci cu chirie, aforisme şi rumegătură de lemn.
El rămase însă indiferent şi rece la toate aceste ademeniri, mulţumindu-se să scoată pur şi simplu actul său de paupertate, pe care întîmplarea făcuse să îl aibă în acea zi la sine şi care, printre alte scutiri şi avantagii, îi conferea dreptul de a sta pe vine deasupra crengii unui copac, în mod absolut gratuit şi oricît timp ar fi voit...
Totuşi, pentru a arăta că nu ie poartă ranchiună şi ca să le dea în acelaşi timp o lecţie fină, de tact şi urbanitate, se dete jos, îşi scoase spada şi intră de bunăvoie în lacul mocirlos şi infect din vecinătate, unde înotă iepureşte timp de aproape o oră; după care comisiunea fiscală, umilită şi ruşinată, o rupse pe loc la fugă, răspîndind pre-
PAGINI BIZARE
33
tutindeni, prin sate şi oraşe, prin munţi şi prin cîmpii, un miros pestilenţial fiscal.
El însuşi, îndurerat şi decepţionat de pe urma atîtor încercări rele prin care trecuse, îşi numără gologanii şi se sui din nou în copac, de unde de astă dată se găinăţâ asupra întregului teren, zîmbind cu perversitate...
După aceea, regretînd sincer ceea ce făcuse, dar totuşi cu mult profitat moralmente, se dete jos, se scutură cu un centimetru şi intonînd cîntecul libertăţii vîrî găina sub gheroc şi dispăru cu ea în întuneric...
Se crede că ar fi apucat drumul spre oraşul său natal, unde, sătul de buriăcie, s-ar fi hotârît ca împreună cu dînsa să întemeieze un cămin şi să devină folositor semenilor săi, învăţîndu-i arta moşitului.
J — Pagini bizare — c. 476
FUCHSIADA
Poem eroico-erotic şi muzical, în proză
I
Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, cînd a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs cînd a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicei sale, mama sa neavînd de Ioc ureche muzicală...
După aceea Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întîi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi Ia suprafaţă şi în cîteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterîndu-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă — cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...
Mai tîrziu, la pubertate — zice-se — îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tînără
33
PAGINI BIZARE
şi exuberantă frunză de viţa, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decît cel mult o frunză sau o floare...
Aceasta frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană — se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite pînă a doua zi, cînd — ruşinos cum este — nu iese din umbrelă pînă nu i-a crescut altă frunză în loc.
II
într-una din zile, Fuchs, dîndu-şi umbrela la reparat, fu silit să-şi petreacă noaptea sub cerul liber.
Farmecul misterios al nopţii, cu armoniile sale, cu acele şoapte, pare-ca venite din altă lume, cari dau visarea şi melancolia, îl impresionară pe Fuchs într-atîta încît — în extaz — după ce pedală trei ore la piano, fără însă a cînta, de teamă a nu turbura liniştea nopţii, ajunse, graţie acestui mijloc bizar de locomoţiune, pînă în un cartier întunecos, înspre care, fără voia Iui, o putere tainică îl atrăgea — gurile rele spun că în chiar acea stradă celebră pe care bunul împărat Traian, după consiliul tatălui său Nerva, a indicat-o naivului păstor Bucur să o aşeze cea diutîi, and a întemeiat oraşul ce îi poartă numele...
Deodată mai multe slujitoare terestre ale Venerei, servitoare umile la altarul amorului, îmbrăcate în alb-
36
UR.MUZ
străveziu, cu buzele încarminate şi ochii umbriţi, înconjurară pe Fuchs din toate părţile. Era o superbă noapte de vară. împrejur, cîntece şi veselie, şoapte dulci şi armonie... Vestalele plăcerii îl primiră pe artist cu flori, cu şervete artistic brodate şi cu interesante ibrice şi lighene antice de bronz pline cu apă aromatizată. Toate strigau, care mai de care: „Dragă Fuchs, dă-mi dragostea ta imaterială!" „O, Fuchs, tu eşti singurul care ştii să ne iubeşti curat!11; iar parcă minate de unul şi acelaşi gînd terminară în cor: „Dragă Fuchs, cîntă o sonată!11...
Fuchs, din modestie, se strecură în pian. în zadar fură orice sforţări de a-1 face să apară. Artistul consimţi abia să lase să i se tragă afară numai mîinile şi execută în chip magistral ca o duzină de concerte, fantezii, etude şi sonate, iar apoi trei ore în şir făcu game şi felurite exerciţii de „legato11, de „stacato11 şi „Schule der Gelăufigkeit"...
Cum însă chiar zeiţa Venus, însăşi Venera născută din spuma alba a mării, fu fermecată — poate mai ales de studiile de „legato", ale căror sonorităţi eterice ajunseseră pînă şi Ia dînsa în Olymp, turburată în liniştea ei de Zeie, ea, care nu mai fusese a nimănui de la Vulcan şi Adonis — păcătui acum cu gîndul şi, învinsă de patimă, nemaiputînd rezista tentaţiei la audierea Iui Fuchs, se hotărî să îl aibă Ia dînsa o noapte...
în acest scop trimise mai întîi pe Cupidon de îi săgeta inima; pe vîrful săgeţii fiind pus un bileţel prin care era invitat în Olymp.
PAGINI BIZARE
37
III
La ora fixată, „Cele trei graţii11 apărură...
Ele luară pe Fuchs şi-l purtară uşor pe braţe moi şi voluptoase, pîaă la capătul unei scări de mătasă, făcută din portative, scară ce fusese agăţată de balconul Olym-pului, unde Venera îl aştepta...
Întîmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaîstos să prindă de veste şi, gelos, o ploaie puternica făcu el să se dezlănţuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus...
Fuchs, deşi cu umbrela la reparat, nu se dădu însă învins, ştiind să umble foarte uşor cu portativele şi, ajutat de aripele puternice ale inspiraţiei lui de compozitor, el se înălţă tot mai sus, bravînd elementele naturii. în sfîr-şit, ajunse plouat în Olymp. Aphrodita îl primi ca pe un erou. Ea îl îmbrăţişa, îl sărută cu patimă şi apoi îl trimise la o uscătorie de prune sistematică.
Fuchs fu introdus noaptea în alcov. împrejur, numai cîntece şi flori. Graţiile şi celelalte slujitoare Olimpiane ale Venerei, dansînd înaintea Iui, îl acoperiră cu flori şi-l stropiră cu miresme îmbătătoare, pe cînd în depărtare nenumăraţi amoraşi nevăzuţi, sub bagheta măiastră a lui Orpheu, intonau cîntece de slavă iubirii...
Peste puţin, „cele nouă muze" apărură. Prin glasul melodios al Euterpei grăiră ele astfel lui Fuchs de întîm-pinare:
— Fii binevenit, o, muritor ales, tu, care prin aita-ţi divină apropii pe oameni de zei! Venus te aşteaptă! Facă Jupiter ca arta şi amorul tău să fie demne de Zeiţa — stăpîna noastră — şi facă el ca o nouă şi superioară se-
38
UE. MUZ
minţie să zămislească din. iubirea ce vă uneşte, seminţie care va să populeze de acum nu numai pămîntul, ce nu e în stare să aspire decît la Olymp, ci şi Olympul — ca şi pămîntul — supus, vai, decadenţei!!...
Ziseră, şi corurile de amoraşi nevăzuţi intonară iarăşi slavă iubirii, iar aiezii Olympului, instrumentîndu-şi lyrele, preamăriră în versuri momentul nemuritor.
Dar nu trecu mult, şi totul reintră în tăcere... împrejur nu mai era nimeni... O semiobscuritate albăstruie se făcu în alcov. Venus era goală. Albă, cu mîinile după cap împreunate sub păru-i de aur despletit, cu un gest de delicioasă abandonare şi de supremă voluptate, îşi întinse superbu-i corp de lapte pe patul de perne moi şi de flori. în aer, căldură şi arome aţîţătoare. Fuchs, de ruşine şi de teamă, ar fi vrut sa intre undeva într-o crăpătură. Cum însă aşa ceva nu exista în Olymp, se văzu nevoit să-şi facă singur curaj.
Parcă ar fi vrut să alerge întâi puţin prin cameră, dar Aphrodita, cu mina ei fină, cu degetele de trandafiri parfumaţi, îl scoase din încurcătură... Ea îl culese uşor de jos, îl tnîngtie, îl ridică de două-trei ori pînă în tavan şi, privindu-1 lung, îl săruta o dată cu patimă. Apoi îl mai mîngîie, îl mai sărută de o mie de ori şi îl aşeză uşor între sîni...
Fuchs începu să tremure de bucurie, şi de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sîni calzi şi parfumaţi îl ameţise şi îl zăpăcise, începu să alerge ca un mormoloc ieşit din minţi în toate părţile, circulînd în zig-zag pe corpul Zeiţei, iute şi nervos, tre-
PAGINI BIZARE
39
cînd nebun peste vîrfurile roze ale sinilor, peste şoldurile mătăsoase, strecurîndu-se printre pulpele-i ronde şi arzătoare. ..
Fuchs nu mai era de recunoscut. Ochelarii lui aruncau acum luciri perverse, mustăţile îi deveniră lubrice şi libidinoase. Trecu astfel o bună bucată de vreme, dar artistul nu ştia, în definitiv, oarecum ce îi mai rămîne de făcut, şi nici Zeiţa nu ar mai fi putut să aştepte mult.
' Auzise el cîndva, undeva, că: „în dragoste, spre deosebire de muzică, totul sfirşeşte printr-o uvertură". Ei bine, Fuchs nu o găsea, nu... o auzea nicăieri...
Deodată îi veni o idee. îşi zise că precum Uvertura, ca muzică, nu se poate raporta decît numai la ureche şi cum urechea este cea mai nobilă Uvertură a corpului (din cele pe cari le cunoştea Fuchs) — organul muzicii divine şi prin care el, apărînd pe lume, văzuse întîia oară lumina zilei — atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decît în ureche...
Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încordă şi, de pe vîrful picioarelor Zeiţei, cu o frenezie de nespus, se repezi printr-un „sforzando“ şi pătrunse în găurica lobului urechii drepte a Zeiţei, pe unde ea de obicei îşi in-ţroducea cerceii, dispărînd înăuntru cu totul.
Din nou corurile de amoraşi nevăzuţi şi de muze intonară în depărtare cîntece de slavă iubirii şi din nou aezii Olympului inspiraţi înstrunindu-şi lyrele preamăriră în versuri momentul nemuritor...
Dar după aproape o oră de şedere, în care timp îşi verifică frunza de viţă şi schiţase o romanţă pentru piano,
40
U&MUZ
Fuchs apăru în sfârşit pe lobului urechii, îmbrăcat în frac şi cravată albă, satisfăcut şi radios, mulţumind şi complimentând în dreapta şi în stînga mulţimea care îl aşteptase înfrigurată, întocmai cum ştia să facă pe pămînt cînd da cîte un concert de gală. EI înainta şi oferi graţios Venerei romanţa dedicată.
Dar cu surprindere şi amărăciune constată artistul că nici un aplauz nu sosea de nicăieri. în adevăr, toţi locatarii Olympuhri se priveau nedumeriţi. Zeiţa, întîi mirată, apoi contrariată şi grav ofensată, văzînd că Fuchs îşi considera misiunea sa ca definitiv terminată — ea, care nu primise vreodată nici de la Zei un asemenea afront — se sculă brusc în picioare şi, roşie ca floarea macului, înciudată, scutură o dată capul cu graţie, dar cu putere, facînd pe Fuchs să cadă la pămrnt.
Deodată, ca la un semn nevăzut, tot Olympul fu în picioare... O ploaie de strigăte şi ameninţări din toate părţile. Toţi turbau de ofensa adusă Olympului de către un muritor nedibaci... O mînă viguroasă din ordinul Iui Apollon şi Marte îi smulse lui Fuchs frunza de viţă, ane-xîndu-i în loc obiectele la cari avea dreptul. Ordin sever fu dat ca pe viitor frunza să nu fie acordată decît numai la statui... iar o mînă graţioasă, însăşi mîna de trandafiri a Zeiţei, îl luă pe artist uşor de o ureche şi, cu un gest nobil, dar energic, îl azvîrli în Haos.
IV
O ploaie de strigăte şi ameninţări. O ploaie de disonanţe de acorduri răsturnate şi nerezolvate, de cadenţe evitate,
PAGINI BIZARE
41
de falşe relaţiuni, de triluri şi mai ales de pauze cădea din toate părţile asupra artistului izgonit. O grindină de dieji şi de becari ascuţiţi îl lovea necontenit în spinare, o pauză mai lungă îi sfărîmă ochelarii... Alţi zei mai răutăcioşi aruncară asupra lui cu tibii, cu harpe eoliene, cu lire şi cu cimbale, şi culmea răzbunării cu „Acteoucu „Polyeucte11 şi cu „Simfonia III-a“ a lui Enescu, a căror muzică inspirată venea, de astă dată în adevăr, chiar din Olymp.
în sfîrşit, soarta lui Fuchs era hotărîtă. El avea să rătăcească mai întîi în Haos cu o iuţeală nemaipomenită, în circuituri de cîte cinci minute în jurul planetei Venus, după aceea, pentru a expia pe deplin afrontul adus Zeiţei, avea sa fie exilat de unul singur pe planeta nelocuită, cu obligaţiunea de a lăsa numai din el şi prin el însuşi, acolo, progenitura, acea superioară seminţie de artişti, care ar fi trebuit să iasă în Olymp din amorul lui cu Venus.
Fuchs începuse tocmai săvîrşirea osîndei, cînd Pallas-Atbena, îndurătoare, interveni (pe neaşteptate) pentru dînsul...
I se admise să cadă tot pe pămînt, însă cu o singură condiţiune: este în adevăr acolo atîta progenitură inutilă, artistică şi neartisticâ, încît nu mai era deloc nevoie de a se mai crea alta... I se impuse însă lui Fuchs obligaţia de a distruge snobismul şi laşitatea cugetării în artă de pe meleagurile pămîntene.
Pus, astfel, în o teribilă dilemă, după o lungă şi matură chibzuinţă, găsi artistul că această din urmă condiţiune ar fi cu mult mai greu de îndeplinit decît chiar aceea de a face progenitură pe planeta Venus...
42
URMUZ
O deriziune eroică luă atunci eroul în rătăcirea iui prin Haos. Declară că primeşte favoarea Athenei cu con-diţiunea ce i se impuse; însă, cînd simţi că este aproape de pămînt, făcu ce făcu şi, urnindu-se puţin spre dreapta, căzu tot în acel cartier, puţin cam suspect, de unde plecase, şi care îl atrăgea îndeosebi.
Ştiindu-se acuma bine pregătit, ar fi vrut să înveţe şi să pună în practică aci ceea ce nu ştiuse pînă atunci, pentru ca apoi, pe deplin iniţiat, să ceară audienţă Venerei şi să încerce să se reabiliteze cum va şti mai bine pentru tot ceea ce lăsase de dorit. în chipul acesta, îşi zicea el, se va face cu putinţă creaţiunea noii seminţii de supraoameni, şi astfel va fi dispensat de a mai îndeplini pe pămînt imposibila corvoadă ce i se impune.
Dar slujitoarele plăcerii, cari îl primiră rîzînd, aflînd de intenţiile cu cari acum venise, îl înconjurară toate din toate părţile, îl opriră brusc de a mai înainta şi contrariate, mîhnlte, agitînd în aer braţele în semn de protestare, îl excomunicară din cartier, exclamînd cu toate:
—Vai ţie, Fuchs, te-am pierdut şi nu te mai recunoaştem, căci tu erai altădată singurul care de la epoca lui Platon mai ştiai să iubeşti curat... Cu ce gînd vii şi păşeşti acum printre noi! Vai nouă de acum fără estetica sonatelor tale, vai ţie fără inspiraţia din amorul nostru înalt! Ruşine aceleia care, deşi stăpîna noastră, a Olympului şi a lnmei, nu a ştiut să te înţeleagă şi, refuzîndu-ţi iubirea şi arta, te-a făcut să cazi atît de sus!... Fugi, Fuchs, căci nedemn eşti acum de noi!
PAGINI BIZARE
4»
Fugi, Fuchs, satir murdar! Să nu respecţi tu cel mai nobil organ, urechea?! Fugi, Fuchs, căci compromiţi cartierul.
Fugi, Fuchs, şi zeii să te proteagă!
Excomunicat şi sub temerea vreunei eventuale descărcări a supărării lor lichide, Fuchs se aşeza în grabă la piano şi, pedalînd energic şi neîntrerupt, ajunse în sfîrşit la căminul său liniştit, cu moralul deprimat, deconcertat, scîrbit de oameni ca şi de zei, de amor ca şi de Muze...
Alergă de îşi scoase umbrela de la reparat şi, luînd şi pianul cu sine, dispărură pentru totdeauna în mijlocul naturii măreţe şi nemărginite...
De acolo muzica sa radiază cu egală putere în toate direcţiunile, făcînd astfel să se împlinească în parte culantul Destinului recunoscător, care-i hărăzi ca prin gamele, concertele şi etudele sale de staccato, să ducă departe acel cuvînt, şi graţie lor, prin forţa educaţiei, să facă să apară cu timpul pe această planetă o rasă mai bună şi superioară de oameni, spre gloria sa, a pianului şi a Eternităţii. ..
PUŢINĂ METAFIZICĂ ŞI ASTRONOMIE
La început — ziseră toţi comesenii laolaltă — nu este adevărat că: „Cuvîntul a fost la Dumnezeu şi că D-zeu a fost cuvîntul". La început — afirmară ei cu tărie — mai înainte de a fi fost orice „cuvînt" a fost „alfabetul surdomut", căci nu este probabil ca materia cosmică, astrele să fi învăţat chiar de la început a grăi ceva; că e prea posibil ca ele să nu fi fost în stare, Ia început, nici măcar să se ceară afară, şi nici chiar să zică „papă" sau „mamâ“. Asemenea, este foarte probabil — ziseră mai departe comesenii — că corpii cereşti s-au format nici din dărnicia lui D-zeu, nici din pofta lor proprie de a se învîrti şi a se face numai pentru atîta lucru din nimic ceva, apoi din gazoase solide; ci e prea posibil ca ele să nu fi fost nici create, nici necreate: copii ai nimănui, ieşiţi din calcule reuşite sau greşite şi, cu chiu, cu vai, în rate şi hrăniţi insuficient la institutul „Maternitatea cerească" cu lapte contrafăcut cu apă gazoasă de lăptăresele Căii-lactee.
Că admiţînd că ele se învîrtesc numai din propriul lor gust, apoi e greu de presupus că fac aceasta în mod
PAGINI ■ BIZARE
45
cu totul dezinteresat, fără nici o intenţie cît de mică de procopseala. Parcă ar fi chiar puţin comic să te învîrteşti în veci de veci gratuit şi numai pentru a te vedea alţii...
—■ Cum, interese meschine, egoiste la corpii cereşti? protestă plebea ideologică, naivă, care aştepta rezultatul afară, în curte.
Şi totuşi ei aveau şi nu dreptate să se teamă astfel...
în adevăr, cine a putut mai întîi obliga materia şi forţa cosmică să fie ceva, cînd ele însele, la rîndul lor, desfiin-ţîndu-se, dîndu-şi demisia, ar putea oricînd obliga pe acel „cine“ să nu fie „nimic"?!...
Şi iarăşi, cine din noi se mai poate plînge că forţa primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, cînd toţi se căznesc să apuce de la început, dinapoi, şi nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de faţă, să o prindă măcar o dată pe flanc?
Şi care e rostul să ţii morţiş să descoperi vreo cauză, şi încă numai una singură şi cea dintâi, cînd toate cauzele, din nenorocire, sînt şi efecte şi dau din ele efecte îndrăcit de multiple şi de încîlcite.
Deci la ce bun să vrei numai o singura cauză, o forţă iniţială care vrem (trebuie) să fie şi generatoare, cînd ea însăşi ţine cu atîta încăpăţânare să dea din ea numai multiplicitate; are setea mulţimilor, a încîlcelei şi a contradicţiei; îi trebuie multe milioane de oameni, de muşte, de bureţi, de jivine, de astre, şi aceasta încă cu preţul suferinţelor lor. îi trebuie şi „peştele-cufâr", şi „peştele-fierăs-trău“ şi are setea numărului, a distanţelor şi iuţelilor mari, fără rost şi necesitate...
48
URM UZ
(Urmează o variantă a finalului schiţei:)
Şi oare merită osteneală să ţii să descoperi numai o singură cauză şi cea dintîi, cînd ea însăşi ţine cu atîta îndărătnicie să dea dîn ea numai multiplicitate, încîlceală şi contradicţie? Are setea mulţimilor şi a distanţelor mari, fără rost şi necesitate.
CRONICARI
Fabulă
Cică nişte cronicari Duceau lipsă de şalvari. Şi-au rugat pe Rapaport Să le dea un paşaport, Rapaport cel drăgălaş Juca un caramholaj, Neştiind că-Aristotel Nu văzuse ostropel.
„Galileu! O, Galilea Strigă el atunci mereu — Nu mai trage de urechi Ale tale ghete vechi,11 Galileu scoate-o sinteză Din redingota franceză,
Şi exclamă; „Sarafoff Ser veşte-te de cartof /“
MORALĂ
Pelicanul sau babiţa.
ÎNSEMNĂRI-CIORNE RĂZLEŢE
în lume răul e activ, binele e pasiv. Natura însă a dat omului putinţa să aleagă binele de rău şi să (un cuvînt indescifrabil) binele de rău (un cuvînt indescifrabil) puterea binelui — Nu ştim ce în viaţa (ultimele două vocabule şterse) după moarte dar e sigur că lumea noastră nu poate fi ultimul cuvînt al creaţiunii, e deci o stare de tranziţie. E o stare prin care se încearcă credinţa noastră în puterea acestui bine. Cînd are această putere e cel mai cîştigat
căci---------în lumea viitoare binele poate fi activ, iar răul
pasiv.
Pe aceeaşi foaie, într-wi colţ liber:
Te rog să mă ierţi că n-am putut veni joi. Sunt împrejurări familiare grave (două cuvinte indescifrabile) că pentru moment sunt silit să întrerup lecţiile.
Te voi anunţa la timp.
(Lecţiile de contrapunct, probabil.)
Pe verso:
Atribuind şi răul aceluiaşi D-zeu căruia îi atribuim şi binele (,) nu facem decît să compromitem şi să slăbim încrederea noastră in puterea binelui.
Urmuz, ultimul portret realizat în timpul vieţii, de Marcel Iancu (1921)
PAGINI BIZARE
4»
Nimeni nu e sigur că fiinţa care ne-a dat binele ne-a dat şi răul (;) însă toţi atribuim şi răul aceleiaşi fiinţe.
în josul aceleiaşi pagini:
Dezvolt:
1)	Sentiment
2)	calităţile poporului român
3)	principiul unui D-zeu al binelui şi unul al răului
4)	suferinţele femeilor şi situaţia prostituatelor.
*
Ciorna—mult chinuită — a unei sentinţe judecătoreşti. Pe verso:
Sunt cazuri cînd Dumnezeu nu te poate ajuta decît dindu-ţi mereu suferinţa. Acel care le recunoaşte şi ştie să mulţumească pentru asta, acela rămîne creditor pii-veligiat al lui Dumnezeu.
Sunt unele rele cari nu sunt de cît forme ale binelui şi sunt încă şi mai multe bunuri cari nu sunt de cît forme ale răului.
Personalitatea nu e rezultatul vreunor anume virtuţi ascunse sufleteşti. S-ar părea că e mai mult gradul de concentrare diferit şi de densitate pe care fluxul vital universal împrăştiat la întîmplare, l-a căpătat oprindu-se în fiecare din indivizi — şi această densitate nu implică o concentrare de virtuţi. Personalitatea coexistă alături de virtuţi fără să le creeze ea — şi coexistă tot aşa de bine alături
4 — Pagini bizare — c. 476
50
URM UZ
de lipsa de virtuţi. Ba încă sunt mai mulţi oameni săraci cu duhul, cari au fermă conştiinţa personalităţii lor, de cît oameni de ispravă,
*
Filă răzîeaţă dintr-un caiet de Cugetări:
578)	Pînă cînd aceşti oameni, cari-şi zic buni şi nobili, vor continua cu pasivitatea lor faţă de prostia şi răutatea pe care — de silă să nu se murdărească, — se feresc să o asvîrle cu piciorul?!... (Oare) dacă ai ştiut să ocoleşti şi să-ţi astupi nasul, înseamnă că murdăria nu poate continua să crească şi să miroasă mai rău?!... Şi atunci numai energia de a avea silă şi inteligenţa de-a şti să ocoleşti vor fi de ajuns să facă ca răutatea şi prostia să devină mai puţin active decît sunt, iar bunătatea şi înţelepciunea mai puţin pasive?!...
579)	în zadar se tot încearcă unii să tot măsoare cu unitatea de măsură a cunoştinţei şi gîndirei drumul către prima cauză a lucrurilor, să afle ultimul adevăr, cum se spune. Chestiunea de-a şti dacă ipoteza aşa zisei existenţe sau neexistenţe a unui D-zeu este conformă cu adevărul, este un non-sens. Divinitatea există pentru dne crede în ea şi atîta e de ajuns pentru a nu ne mai încerca să verificăm prin logica şi raţionamentul nostru existenţa ei undeva. Credinţa formează în sufletul omenesc un substrat aparte _şi cel mai fundamental. Ea e de o esenţă superioară gîn-
PAGINI BIZARE
51
direi cu purul ei adevăr şi planează d-asupra convingerilor, căci nici de examenul lor nu are nevoie pentru a exista. Voinţa însăşi îşi (finele paginei).
tt
Revolverului, aproape de sinucidere; (Iulie 1914)
Suveran al lumii, trebuie să mă închin ţie, căci fără un creier care s-o ceară, Divinitatea nu mai poate avea rost; iar tu eşti cel care poţi dispune cum vrei de acel creier!... Tu eşti deci Zeul cel mai puternic!...