CICERONE THEODORESCU O^emirb ★ 19 5 5 editura de stat pentru literatură şi artă DRUMUL SIMPUTĂTII 9 I ntîi, în adîncimi înflăcărate, Au trebuit să lupte, să se muşte Păduri de vietăţi şi de moluşte, împărăţii întregi, defuncte toate, Apoi, sub rugul straturilor dense, Au stat la copt în şistul ca o teacă Şi-a trebuit cărbune să le facă Dogoarea apăsărilor imense 5 Şi-abia târziul, frămîntat cărbune, Cină căpătă, purificat, lumină Şi pîn’la noi cînd izbuti să vină, Ne-a spus ceva ce greu se poate spune, Ceva — sub chipul pietrei nestemate — De limpezi flăcări şi de simplitate. CLEŞTAR (1936) TREPTE CĂTRE CEASUE DE FOC Nu ridicasem coiful de jar, revoltei — şi Tăcerea, ca o moarte, nu o simţisem încă. Pe lespezile bolţii, de cenuşie stîncă, Sorbea-n căluş amurgul, veninuri aurii. Melcu-aşteptării-n mine se-nchide-acum, ' se pierde Cochilie stîlcită sub umerii ce, crunţi, îmi strîng din laturi pieptul, şi năpustiţi, doi munţi Cu umbre încleştate peste-o genune verde. 9 O, libertate! Vîntul îşi surpă între noi Pe noaptea mişcătoare corabia de pîslă Sub care se scufundă, ca apelor o vîslă, Şi-nţepeneşte, glasu-mi, ca vîsla în noroi. Vrăjmaşului orbirea prea fericită fie-i! ...Că n-a văzut năvala din ochii arzători Spre armele — temute de-atîţi învingători — Ascunse pentru ceasul de foc al bătăliei. EXAMEN Locului saltă, albă, inima: în vrejul spaimei, ochi spiral de apă, Năprasnic joc de curbe linii m-a Prins dedesupt şi, tulbure, mă-ngroapă. Suspin, surprins la fund, scafandru greu De aur scump, dar pedepsit păgîn că Abia acum, de sus, simt şesul meu Nerăsturnat de pluguri încă! 11 Mi-s braţele un ţipăt: să nu-nceapă Răceala să le-nfăşure ca ghiaţa Plante-amorţite ce urcînd prin apă, Se-ntind să mai ajungă suprafaţa! INDOIEU ]\/lîlinirea,-n adine, a luminii — Ca luciul săgeţii — îşi trece prin clocotu-mi negru, răceala. Acestea-s spicele, Aceştia crinii Robului liric al vieţii? Mă-nţeapă spinii. Mă ţin scaieţii. 13 Sînge-n buricele Degetelor Mi-a dat... Sînt bicele, E oboseala Pregetelor? îmi sparge vinele Gîndul robiei, Dragostea roşilor Mele înfrîngeri. Urăsc destinele Victorioşilor Albilor îngeri Ai poeziei! Tot ce-am scris, gol, Asemenea lor, îmi făceşte, udă, o suflare de nor, îmi acopăr, vînăt, cu-o bucată de ţol. 14 Nemulţumirea se uită-ndărăt. Gîndul e — de aci înainte... Strălucirile cîte-am crezut că arăt încep, încet, să se desfierbinte. Viu metal ascuţit mă pătrunde Dar durerea mi-i dascăl, durerea e-a mea: în cerul virgin al bălţii imunde Oţeluri de brumă, vegheate de-o stea. Un demon făcîndu-şi în tine culcuşul, Bolind, strecurîndu-ţi veninul fiolei, îţi fu, — sunetului — tot mai trudnic urcuşul Melodic lemn frămîntat al violei! Eu în acest Peisagiu 'vulgar Dau cu sufletul, cum aş da cu un par, Zvîrlu sufletul Cum aş lăsa lest. 15 Şi aştept, Dacă mai e ceva pur Să-şi ridice din mine cîndva în azur Salvele flăcării, paloşul drept. CÎNTECE DE GADERĂ (1946) Ciclu dintr-o carte care a reunit, pentru prima oară în primăvara lui 1946, o parte din poemele scrise pînâîn toamna lui 1914. Îndemn Dă vieţii, irozii Subtilei beţii; Să bîntuie, vii Veninuri, prin bozii... Mai lasă vioară Şi-arcuş — pentru îngeri. Urechea-ţi coboară Vulcanicei plîngeri, 2* 19 Furtunilor caste Ce pîlpîie-n funduri, Murmùrelor vaste, Aprinselor prunduri Sub care iloţii Soboli ai pămîntului, Cer aripă vîntului Să zboare, cu toţii... Cînd tot ce efort e, Al vieţii cuprinse, Dă-n lave încinse, Nu-i loc în retorte! ...Ia-ţi crinii, din sere. E-n cîmp, tot parfumul. Ocnaş în artere Dă sîngelui drumul; 20 Dă inimii, vulpe Roşcată, să muşte Adîncul de pulpe Şi-o stea să ţi-o-mpuşte; Dă vîntului jocul Ştiutelor pravili... Ostatic în stăvili, Dă altuia locul! Ducînd liberate Slăvi largi peste turle — Şi patima-azvîrle, De singurătate... 21 NEUE ORDNUNG Strivind-o-n treacăt pe privighetoare Ce din aripi, a moarte, mai batea, Catîrca se-nţelese cîntătoare: Ea, cîntătoarea, o aplauda! Răspuns dînd răgetului valea, munţii, Vieţuitoarele-i dădură nimb. Şi-n înserare, cu-nclinarea frunţii, Şi-au pus, cuminţi, urechile de schimb. 22 Ca pe-un tufiş de zmeură înaltă Urşii-n păduri pe soare-au tăbărît Şi dintr-o noapte-a zării în cealaltă Nu i-a fost nimănuia nici teamă, nici urît. Altarul nou era un scund jeratic Ce rumenea —de vii —columbii-nvinşi; Şi doar arsura-amară, doar fumul hieratic, Nelinişteau tîrcoalele de lincşi. Spre subterane mlaştini, cu muget de huilă Cavernele gigantului cornut Tîrau spre ele, să-l înece-n silă, Captivul fald de slavă al cerului căzut. Fudul, pe-a ceţurilor rînduieli mai mare, Sorbea tot cerul, jos, un abur clăpăug: Bovinele treceau drept zburătoare, Iar zburătoarele^trăgeau la jug. CULCUŞ SILUIT E ura tîrîtă ce-şi lasă pleoapele Şoptind cuvioasă: „ iubeşte-ţi aproapele “... E cel ce te gîtuie în ora sumbră: „Să nu ucizi"... te învaţă din umbră. „Fiţi buni!“... latră candid spre pajiştea bolţii Hiena, în vreme ce-şi clănţăne colţii. 24 Un înger făţarnic, un sfînt ipocrit Te-au prins, te-au scuipat şi te-au răstignit. Şi Iuda, cu lacrimi pe-obraji suferinzi, E cel ce te mustră, mîhnit: „Tu mă vinzi"... Pămîntul că rabdă — înfige piciorul Mai mîndru (al trunchiului plin) trădătorul. Hoit, ziua ţi-o zvîrle — prin lucarnele zării — Ciclopul hipnotic al înfricoşării. ...Culcuş siluit, ţine-ţi şerpii-n corole! Strigoi, înălţaţi-vă-n aureole! Mărire ţi-aducem, duh pîngăritor Coclit peste lacrimi, şi rouă, şi zbor... Te-năbuşe fulgere, mori prizonier In gratii de ploaie, de sînge şi fier. 25 Voi ape, spre tălpile cărui Isus aţi ţesut Trecătoare de-argint? Bl n-a mai trecut. ...Recoltele lumii pierdute-s cu totul. Lătura dă setei, iar foamei borhotul. Şi-n cer, răsturnată vale de rai, Sclipiră luminile de putregai... Din gloria zărilor silnice, viaţa Şi-ngroapă cu scrîşnet, dezgustului, faţa. . ..Se-ntunecă drumul. Pier roadele. Dar Sămînţa scînteii e stea, în amnar. BALADĂ Heruvi strîmbătăţii şi pradei păstori Tîlharii se-adună la sfat, n-au hodină: Le trebuie pravili, vor judecători!... Despică-te, beznă, şi dă-le lumină. — Luaţi focul şi apa şi legile voi In fundul pămîntului prizoniere, Sub lacăte fără nădejde; şi-apoi Fă, tu, judecata, burete de fiere. 27 In coaste să-ngheţe o vînătă stea Din buzele smulse cînd setea mai smulge, Atunci răstigniţilor le va părea Că suliţa-i caldă şi-oţetul e dulce...“ Cu hohot au rîs şi-mpăcaţi au rămas: Din crucea’nălţată, va da dimineaţă... Dar toţi auziră de-odată un glas, Din fundul pămîntului, viu că-i învaţă: — „Nu, omului iarăşi cînd va urca Golgota, să nu-i daţi, să nu-i daţi ştergarul Cel care, de nimeni ştiut, va păstra Sudorii şi sîngelui feţei, tiparul"... JURNAL 1941 Cea mai de sus spînzurătoare Pe-al meu l-a ales, dintre popoare. Să spînzure, în cea mai de sus, Pe-al meu l-a pus: De leşul lui vîntoasele-n hohot Zgîlţîie, trag, ca de-o limbă de clopot. ...Cu uriaşii, cu uriaşele; Cu ucigaşii, cu ucigaşele Cîntau, hohoteau, se-mbătau de elan 29 — Mereu de-a-ndoasele — La fel, vîntoasele Din septembrie an! Violet ca o inimă revărsată pe gură, Coclită, prelungă, smulsă peste măsură, Leşu-a fost tras Ca să cînte, în clocot. El tăcea-nvineţindu-se, leşul din clopot Zbătut în loc, fără glas... Cîntau ucigaşi — cu tragic elan — Cîntau căpcăuni, în septembrie an, Chemînd la ospăţ, din fîntina flămîndă Reptilul dezastru, obtuza osîndă. Şi ce-a mai urmat cine ştie, Iertare în inima lui nu va scrie! 30 .. .Cea mai de sus spînzurătoare Pe-al meu l-a ales dintre popoare. Pe-al meu, dintre popoare, l-au pus Să spînzure, în cea mai de sus... Şi-n larmă de arme lovite greoi, în vuiet nocturn de război, Oh, uriaşii, uriaşele Ucigaşii, ucigaşele, Ca pe un clopot în clocot tiran în false convulsii zbătut, fără glas, Leşul l-au tras, mai cu sete, de funie L-au smuls ca să cînte, să sune Elanuri de-ospăţ, căpcăune; — El tăcea-nvineţit, se zbătea-n uragan. în douăzeci două-a lui iunie, A lui iunie din tragicul an. SCRISOARE Sîngele bătuse, dînd brînci în muguri Şi-n libere flăcări şi-n ritmice ruguri Puterea aromei dăduse din plin... Acum bate prin vine un vînt de venin Deodată toţi crinii mi-i Scutură inimii; S-or pierde. S-or sălbăteci. Războiul e-aci. 32 Pornit e puhoiul. ...Şi tu li-erai seva şi tu altoiul! Vinele mi-au albit. M-am trezit îngheţat. Sîngele bătuse-mpotrivă şi-a stat. ...Pa despărţirea fără sărut, Ce păsări mici prin lumină Şi unde, Cînd ai întors privirea,-au căzut Prin albul ochilor, verzi şi rotunde? 3 — C. Theodorescu. voi. I MEMENTO Aş găsi pentru piatră noi tăişuri de sapă, V-aş întoarce-n fîntînă, vii, izvoarele basmelor; Aş umbla după leacuri peste muntele iasmelor, V-aş aduce-n pustie pîini, burdufuri cu apă; Pentru voi, la iubire globu-ntreg l-aş împinge, V-aş desface din tîmplecliinga-ncinsă a fierului, Arzătoarelor bice şi blestemelor cerului Ee-aş muia-nfricoşarea şi urgia le-aş stinge; 34 Şi clădite cu sînge şi călite în fiere Spre barajele visului, pururea faur, Mi-aş urca cerbii robi, cu cimentul de aur: Doar mîndria-n tristeţe, numai mila-n durere ; Şi v-aş lua stîrvul umbrei răsturnate prin şanţuri, Proiectîndu-i conturul în vecia-aurorelor, Ridicînd peste vreme scunda pulbere-a orelor, Ucigaşilor! Dacă nu m-aţi ţine în lanţuri... HOTAR Pe hotar, flori strivite, — smalţuri sparte-n peceţi La Viena coclitelor catapetesme! De dincolo cerul se-ntorcea cu miresme: Să le strîngi între gene şi adînc să le-nveţi... Arcuite-n poveri de belşug Au fost zilele, spicele, bolta — cu tine. Şi-a fost jaful să treiere spicele pline Şi îngheţul, scrîşnind, colţuros tăvălug. 36 Cu privirile mute azi chemi Numai ghimpii, din cîmpul de ghiaţă, Numai ghimpii sticlesc şi-n azur — şi te-nvaţă Să urăşti, să refuzi, să blestemi... octombrie 1941 RUGĂCIUNE ^Je prinde, ne-ngheaţă, ne-nvolbură Duhul puterii din scorbură. Ochiu-i sălbatic şi rece Prin mlaştini, înfrînţi, ne petrece, Fugari ai restriştii şi rugăciunii. Umbrele noastre zevzece — Furişe, săltînd, tîrîtoare, Dungi spaime denunţătoare — Ne-arată cu degetul, lunii. 38 ...Da săbii, nu iarbă, tu vale a-nfrîngerii! Ridică-te, piatră, din drumul plîngerii! Cred în tine iarbă de-otravă, Cred în tine piatră bolnavă, Trudă ftespornică, aripă fără slavă, Crater fără lavă, patimă fără glas. — Vei bate, răzbunătorule ceas! Cred în voi, rădăcini. Cred în tine, pămînt. Şi pe tine te chem, izbăvire, vînt crunt: Mă gîtuie, mă suduie, Mă sfîşie, mă zguduie, Cred în sfintele mele ruini, în fantomele lor cu coroane de spini Şi — dospind viitoare izbucniri de lumini— Cred în mugurii crînceni ai rănilor. aprilie 1941 €■ PENTRU PASĂREA PHOENIX Rugaţi-vă zeilor hoitului, seara. Veţi ţine, la flacăra vremii, cît ceara. Să nu lăsaţi veacul să vă aştepte... Veţi ţine-n furtună cît paiele drepte Pucioase, trufaşe — dar goale în mîna Intinsă-a culege, de sus, numai grîna. ...Şi urii-mbuibate şi groazei, strigoi, Şi beznei şi silei — rugaţi-vă voi. ...Ferind-o, să-i treacă dogoarea beteagă Tu roagă-te pentru scînteda pribeagă 40 în piatra, pe care-ai călcat-o, în drumul Pe care-ai trecut fără urme, ca fumul; Iar pentru lacrimă, pentru cătuşe, Pentru lumină, pentru cenuşe, Rugîndu-te arderea să le fie întreagă Tu pentru Pasărea Phoenix te roagă. în stingerea surdă, brutală şi gravă, Mai caută-n piatră o stea în zăbavă Şi-aleargă arzînd şi-alor tăi le dă ştire: De zguri şi păcate şi de mîhnire, De deznădejde şi de ruşine, Şi spovedindu-te zilei ce vine Şi morţilor dîndu-le ştire şi viilor Aleargă acasă şi spune hîrtiilor... aprilie 1941 MOMENT FUNERAR E-un miros iute de hartane fripte, De case-crematorii şi de-afumate cripte, Şi-un iz dulceag, greoi delir,fierbinte piază, In aburi de strivite albuşuri ne-ncleiază, Pe cînd, cu regularitate, tot mai iute, Inima numără obuzele căzute. Şi zidurile-asudă, ne-ntorc spinarea leoarcă, Să ţină se-opintesc, mai cad şi iar încearcă, De zgîlţîie bubuiturile, se strîng în rosturi; — „Doamne, eşti tu?" bătrînii şoptesc în adăposturi. 42 în umbra din pămînt, adîncă, mută, E cineva cu dînşii, îi ajută... Dar voci de groază spintecă de-acolo muribunde! — I s-a-ntîmplat ceva, şi lui, de nu răspunde... Şi mai presus de toate rămîne rană-n ochi Profilul de fetiţă cu funde de deochi — Cu funde roşii-n ceafă şi sîngele-n şuviţe Strîns, împletit pe umeri, în codiţe... MOMENT DE SEARĂ E cîte-o seară bună şi umedă, Boarea aduce puţină răcoare, Cu prişniţi iuţi cîte-o ploaie se-ncumetă Peste rănile-oraşului dogoritoare. Mă furişam pe stradă cu grijă Spre calul cu burta crăpată de-o schijă. Mai sufla, istovit, Cuminte, întins Pe caldarîmul ciuruit şi încins 44 $i-un pîrîu liniştit de măruntaie, Nimic mai mult: un pîrîu liniştit, Ii curgea, fluierînd ca-n cimpoaie Prin coşul pieptului terciuit... O clipă numai, înainte să fug — Strada palpita către cer ca un rug — Lingă el, în genunchi, nu-mi dam seama, O clipă, în fugă, I-am netezit coama; I-am lăsat palma pe-ochii calzi încă — Ochii de spasm şi de rugă Adîncă; — Un fior i-a trecut prin nară, prin bot; A gemut: mîngîierea că mi-o primeşte; Şi-atîta numai, atîta tot... Amintindu-mi prietenii, am să uit foarte greu Cum gîtul i s-a rezemat de pieptul meu Şi cum necheza, hohotind, omeneşte... 45 ...Pe-o astfel de seară cu arşiţa umedă, Boarea aduce puţină răcoare Şi ploaia ce bună cu prişniţi se-ncumetă Peste rănile-oraşului, dogoritoare. VA FI PRIMĂVARĂ — Bună vreme mătuşă, Tot aşa-ţi zice: Muma-Pădurii? — Mulţumim dumitale, Strai-de-Cenuşă, Tot mere acre în cerul gurii? — Bună rouă, doar vouă, pitici, ghiocei! Bună dimineaţa, frumoşii mei, Frumoşilor, şi moşilor, voioşilor! 47 Travestit — în unchiaş — am fugit din oraş în oraş. Da, sînt Strai-de-Cenuşă... Ţara mea e-n cătuşă. Şi prin ţara vîndută trec din uşă în uşă. Fugind ca o umbră, fără chip, fără nume Din lume, de urîtul de lume, Am rătăcit, strigîndu-vă, am răguşit. Auzisem pădurea de voi cum răsună. Fără potecă şi fără lună Toată noaptea am rătăcit. — Fie-ţi inima bună! Bine-ai venit! — Oh, pitici ghiocei clopoţei, Ce tîrziu v-am găsit! 48 Zorii-ncruntaţi, de la stîncă la st încă, Voaluri de sînge i-am văzut cum aruncă: Huietul din prăpăstii şi-aici înghite Splendorile brazilor măcelărite, Trăsnetul ca un taur Le ia-n coarne de-aramă şi aur, Vîntul le duce ca fînul în furcă, Moartea, cu fulgere, şi la voi urcă... Peste culmi, peste rîpile munţilor grei, Prin ceaţa care bătea putinei, Trecînd puntea ciclopilor, sus în ţara bătrînă, M-a adus, călăuză, lătratul din stînă. Dar ce trist e şi-aici Oh, pitici, Ghiocei clopoţei... — Eşti departe, ai făcut cale lungă, Ce vedenii te mai alungă? 49 4 — Ziua cade luptînd şi nimic n-o alină. Peste rouă din piscuri, peste glodul din turmă, Vine noaptea din văile fără lumină, Să ne gîtuie, noaptea ne aleargă din urmă. Luptător fără arme, eu sînt Faţă-de-Ceară. Eu sînt Abur-în-Zdrenţe rătăcind peste ţară, Peste ţara pierdută, peste-nfrîngerea-amară. — De-acum luminată fie-ţi inima sumbră! Vezi zînele rele Să nu te înşele, Frate Abur-în-Zdrenţe, tu fugar din noroi!... Dacă nu eşti tu negura, dacă nu eşti strigoi Bine-ai venit, domnule Umbră!... Drumul de-1 ştii De ce să mai vii? Iubeşti ghioceii... Răinîi! Vîntoase mari ne-au ţinut sub călcîi, Furtuni şi la noi bîntuiră din greu. 50 Ridică-te tu să ne fii curcubeu Şi peste zdrobitele codrului zale Desfă-le, să cînte, culorile tale... Vezi, cîte-ţi stau la picioare-aici... Cită Zare-i, a timpului, într-un vîrf de ciobani! Viţele norilor ţi se-amestecă-n chică, Barba ţi-acopere pumnii pe bîtă, Ochii se plimbă de sute de ani De-asupra stelelor ce din văi se ridică. Un bucium te-aşteaptă cu gîtul prelung: E-un clocot adine. Sînt voci multe. Te-ajung. Şi neîncetat vor pătrunde Pe urmele tale oriunde... Voci adinei te-or întoarce, căci umblă nesaţul Din nou să le-auzi, după tine, cu laţul... Ai plecat pentru veacuri şi-ai veni-n săptămînă Trecînd puntea ciclopilor — către ţara bătrînă Pe dîra de voci neştiute, dinţii, De care pădurea răsună... Rămîi. 51 Curcubeul nădejdii peste noi înălţîndu-1 Fă-1 să licăre liber pe cer după ploi Şi-o să-ţi scapere, sabie, fapta şi gîndul, Şi-o să-ţi treacă urîtul de lume la noi. — Oh, urîtul de lume, piticii mei, Ghioceii mei proaspeţi! Ghiocei, clopoţei... ...Bucuroşii de oaspeţi, Voioşii de ei! Eu mare şi strîmb, cui să cer să m-ascunză? Bătrîn şi ursuz, cui să cer să mă-ndure? — Eşti acasă la tine şi-ntr-un mugure crud, Uncheşe prietene! Somnul stă să te fure... — Sînt ameţit, vrăjitorilor, abia vă aud... — Ai dat de zăpadă. Te-aruncă Şi-adormi în dogoarea zăpezii. 52 Ce cald e în sarica-i bună şi-adîncă: A-ndesat soarele puterea amiezii. Eşti acasă la tine, eşti un mugure crud, Culcuşul te-aşteaptă: sub o veştedă frunză, Unchiaşule Faţă-de-Ceară... Iar mîine, la noi, va fi primăvară! Dacă ţara vîndută te-a gonit de la uşă, Cea de veacuri te primeşte oricînd. Eşti în ţara bătrînă, Strai-de-Cenuşă. Munţii noştri ridică pumnii grei, aşteptînd. Pot vîntoasele mari să mai bată. împotrivă, ştejarii se proptesc în călcîi: împreună, vom răzbi încă o dată... Eşti acasă. Rămîi. Şi Abur-în-Zdre nţe îngîna să răspunză Euminînd către vale, rămînîndu-i la sîn, 53 Topindu-se-n vîrfuri, visînd să murmure — Mulţumim dumitale, munte bătrîn, Rouă bună, noapte bună, pădure... 194 2 BILANŢ 1944 Slugi gheboşate la stăpîni Cîinoşi sub coifuri şi zevzeci, Sînt patru ani — ce ani bătrîni! Ne-apasă azi cit patruzeci. Oglinzi cărunte, reci himere Se uită lung la ghiocei, Nu-i văd. şi lung se uită-n ei Timp lele noastre florifère... 55 FOCUL DIN AMNAR Fragmente din poem (1946) — De-amar de vreme, nicăieri, nici un far. Nici focul n-a mai răspuns din amnar. In horn înnoptaţi ca-ntr-o turlă, Nebunii închişi ai văzduhului urlă Sau viscolul orb al amărăciunii? — Sînt sorii stinşi scînteindu-şi tăciunii Sub uraganele caste-ale lunii; E-al nevăzutelor focuri asediu Pe ţărmul de dincolo stînd la priveghiu Sînt zorii şoimului şi-ai nesfîrşitului; Sînt macii umezi ai răsăritului Pîlpîietori din tăceri şi-aşteptare; Şi grădinile-ţi sînt cîntătoare... Imagini de abur, vedenii suave, Catarge-ale slavei, grădini plutitoare, — Din libere stoluri, din stelele-nave, Puternicul monstru de uri posedat, Le-a coborît pe patru picioare In juguri, tălăngi şi potcoave! 60 t>in visuri, ca-n vis, le-a zvîrlit în coşare; Acolo-ngenunche cu cornul plecat, Acolo ling, moţăind, răzbunare. — Cine să bănuie-n gluma sinistră O travestire atît de tristă? Ţară de crini şi de şoimi n-o să vadă Nimeni pe lume — într-o cireadă. ...Inima-n lacrimi n-o strepezi înverşunare de-a behăi! Tu strigi,,îndurare"... K-unrăget.N-ajunge Pe demonii tăi asasini să-i alunge; 61 N-ajută Să-nfrîngă cornuta vedenie slută A ţării-n robie căzută. — Nu osîndi... Dă ajutor Nedreptule judecător! Dă, necuvîntătoarelor tale Un cuvînt de îndemn sau de jale. Ascultă-al lor muget sfîşietor Şi dacă e stins şi căznit graiul lor E fierul jugurilor frecate, urcînd Să-şi vadă în cîntec şi viaţă Minunea schimbării la faţă; E robia coşarului treptat plutitoare, Galeră s-ar duce, săltată pe mare; E hîrîitul confuz Al belciugelor. Sună Strident şi netrebnic, strepezind în auz. Sînt catargele: luptă, fără furtună. Sînt pînzele: bat, fără vînt. 62 Ia-le din. nou în larguri şi du-le Galera flămîndă — din ţărmuri sătule. Au fost torturate, Au fost osîndite Pentru orice păcate, Pentru orice ispite... Urechile îmi hăuie ca scoicile marine. Vreau să dorm. Fără voi, fără mine. Şi perna vrăjmaşă, de piatră, Cavernă cu monştri într-una mă latră: '—Sînt eu, greierul tău blestemat... — Eu, cîntecul tău îngenunchiat... — Eu, norodul nălucilor tale uitat... — Uitate rămîneţi! Blestemate să fiţi! Nu-mi trebuiţi, amintiri fără viaţă, 63 Farduri fără chip, iasme de ceaţă Ieşite cu luna să schelălăiţi, Glasuri de iască udă — ne-n stare S-aprindă flacăra pedepsitoare, Nu-mi trebuiţi, trecut vi-i sorocul... Nălucă, ia spada în mînă! Ia, cîntece, focul! Desfă-ţi telegarii — şi mînă! Ochi roşu ciclopic stă inima trează: De fosforul veghei, sticlind, sîngerează... B vie şi bate din somnul armurii, în somn prefăcut, sub focul ei mut, Usca-se-vor balele monstrului urii! — Voi crainici pierzării! Tu, muţilor rege, tu, orbilor domn, Seniori dolofani ai trădării, Daţi umbră colibelor noastre şi somn? 64 Veţi arde, nopţile, pînă-ntr-o zi, Cînd puternicii vieţii strălucind vor ieşi Să pedepsească, spintecînd bolţile — Ei focul, ei trăsnetul mistuind, pedepsind Toate urile, toate nopţile, întreagă cornuta vedenie slută A ţării-n robie căzută... carea grivi?ei Fragmente din poern (ï 949) De mult, pe calea Griviţei, aici în preajma gării, Fără de veste jarul şi-a deşertat vulcanic Adîncul orbitelor şi-al disperării Unui mecanic. Pe stradă orbise !... Despletit peste case Un clopot de groază cu blestemul greu 69 Singur la toate obloanele trase Striga din ochii tatălui meu. Pe calea de piatră, pe calea de fier, IvUminînd în sfîrşit aste căi de povară Ce-opintesc dintre cîmpuri, de-afară, Pa jug — un bou alb cu-un bou negru alături — Prin zgomotul muncilor asurzitor, Baţi aripa îngere răzbunător! Şi-o âripă-i bate Strînsorii la gleznele încătuşate, Un clocot de aripă bate-i Şi-ndată un clocot de lavă Aprinde şi zgura orbitelor tatei... Din stradă în stradă, din slavă în slavă, ■ In vuiet de caznă şi singurătate Dau mugurii dorului de libertate. 70 Iar calea de piatră — prin noapte — şi calea de fier Par albii tăiate de lava unui crater... ...Aşa veni —aşa,-nflăcărata Zi din februarie-a lui treizeci şi trei Pe Griviţa sus, unde curge ţiţei T)e se-mbibă-n pămînt şi-ţi mînjeşte lopata. Cu toţii, erau gata Ca unul, — De grevă: Pe coastele-pirostrii, fără sevă, Mai neagră inima decît ceaunul Fierbea, în flacăra ei, ca-ntr-o rană. V-aduceţi aminte... Cereau ceferiştii dreptate şi hrană. De luase şi blidul de linte! Dreptatea orbise! Cereau, ca şi tata, Măcar un bob de lumină fierbinte. 71 Dar în februarie-al lui ’treizeci şi trei Cei mari au crezut că li se cere Să mute-Abatorul la Ateliere Pe Griviţa, sus, unde curge ţiţei... ...Aşa-n seara de pomină, ultima seară, Văzură flămînzii şi goii spre ei Mişcînd baionete la armă, Ducind în poziţie mitraliere Cu reci reflexe de-oţel taciturn — Şi locomotivele toate strigară In plină alarmă, Şi-n plină alarmă sirena din turn... Şi-ncercuiţi, în puterea restriştii, Şi dîrzi, ceferiştii Văzură cum monştrii greoi, care cască Din cîmpuri de apă Sculaţi să-i zdrobească, Coloana le-o gîtuie pe drumul nocturn, Cu solzii le-o-mping înapoi şi le-o-nţeapă... 72 Sticleau în oglinzi de sudori şi ulei Ce fercheşe talii, ce domni subţirei! Şi-aievea, ofiţerii de neam şi distinşi, ha porţile fabricii, printre stîlpii aprinşi, Dau ordin soldaţilor: şi pe flancuri s-atace, Cînd de jos aburesc sîngerînde băltoace, Cînd — pe stradă — muncitori şi soldaţi Se-mbrăţişează, în moarte,-mpăcaţi, Sau cînd pe-ntuneric, duşmăneşte, orbeşte, Ranga cu glonţul se întîlneşte. Ca şerpii-n lături lanţurile fug Cînd suferinţa-ncinsă le sparge ca un drug. Neştiută, lîngă cer, din văpăi, s-a-nălţat Arătare cumplită peste-a morţii-ncleştare: 73 ...Rămas sentinelă ne-nduplecat, Băiatul sus la sirenă-mpuşcat, Spînzura de manetă şi-n legănare Soldaţii zadarnic trăgeau să-l doboare, Mortul trăgea de sirenă mai tare, Sirena urla mai înfricoşat. Turnători, montatori, cazangii, In zori, mai putură-auzi Aplauzele seci de armă-automată Şi gloanţele ce se-nvăţau să bată Nituri fierbinţi — în trupuri vii? Ucenicul Vasile, nepot de ţăran, Mai ştiu cum îl jeluie, din compresoare — Cu flaut de moarte, Cu şuier ce arde — Bătrînul ţevilor fierbătoare: Aburul alb, ca un cioban Scoborînd acasă cu-un ciopor de mioare? 74 ...Cei mari au crezut că li se cere Să mute-Abatorul la Ateliere... Din nopţile-acelea, glasul umbrelor scumpe în coruri, puternic, irumpe Şi noaptea şi lumea întreagă, le umple: „Aţi tras. Ne-aţi învins. Am murit... Tîrîind, zornăind, fastuoase Eroice oase Drapate în giulgii, după-asfinţit, în giulgii fosforescente de mit, Ne-ntoarcem schelete sub glorii. Cu nopţile — dacă ne-aţi chinuit, Azi nu vă mai apără zorii: Cu luciu de arme ca-ntotdeauna, Cu şanţ de cetate înaltă cît norii, Strigaţi să vă-nconjure noaptea şi luna... Oh, văile bune se cheamă, se-adună Primindu-ne-n straie de sărbătoare Cu-onoruri, sub lună; 75 Dar noi din februarie ’treizeci şi trei Sîntem fantome rătăcitoare Spre lumea drepţilor... N-am ajuns pin’ la ei! Mereu sus, ucigaşilor, sînteţi cerul de pază In haine albastre Travestit lucrător, Sînteţi leneşul, odihnitul cer trădător Care, şi-acolo, barează înaintarea fantomelor noastre Şi-acolo, la ultima poartă, fixează Enormă, o plasă De stele, de sîrmă ghimpată Şi-n creştet, pe piepturi, duşman ne-o apasă. Strigăm gardianului în haine albastre: — Am murit. Dă-ne drumul. De-ajuns!... 76 Dar cerul cu focuri ne dă răspuns, Ne seceră încă o dată... ...Gloanţe ţîşnesc şi din stelele voastre! Pînă cînd? Pînă unde? Mai avem.N-am ajuns." ★ Amintirile trec din tărîm în tărîm. Tu mai treci, bîjbîind, căutînd caldarîm? Din popas în popas, călăuză, Bastonul te-anunţă, lovind, se-opreşte s-auză. Şi-aud ţăcănind telegraful lui slab — dă Să-ntrebe pămîntul, dacă mai rabdă Şi vîntul, pe cine acuză... Dar vine plata lacrimii-ndurate Şi-a limbilor abruptă Dezlegare Şi iureşul de flăcări ne’mpăcate Şi ceasul aprig care Ne’ntîrziat va bate întotdeauna, după luptă. 77 Acoperişul cerului păzit de ucigaşi Sună a moarte, a luptă răsună: Peste ţări, peste lume, din oraş în oraş, Trec pe-aripi de-aluminiu Icari uriaşi Şi pe-aripile plugului Icarii pălmaşi — Neodihniţi, înfruntătorii de furtună — Scrîşnesc de pretutindeni: „răzbună-ne! Răzbună !...“ De-ale istoriei spînzurători rămaşi, Pe frunţi victorioase cu jertfele cunună. Deasupra, se-ngustează şi-aleargă înainte O noapte cu tunelu-ngheţat prin fum fierbinte! E-o pîndă, tot tunelul... Tuşeşti? Te-neacă fumul? Străbate-vom mai iute pe-aici. Scurta-vom drumul. Şi-acele umbre scumpe ce-ntunecau mai greu Tunelurile stinse, ochii tatălui meu, într-una umbra tatei vor întovărăşi-o Pînă-n sfîrşit deplină, la capăt, va fi ziuă... 78 Mai umblă pe deasupra oraşului, în zori, Cu mine,-un coş de fabrică, fumînd cu capu-n nori. Locomotivele pun întunericul zăbranic. — Nu te mai vezi, din aburi, prea bunule mecanic... Dar flacăra de taină — e viaţă, tot ce-mi spune Şi va da: e-n ţiţei. Va ieşi: e-n cărbune. C.F.R. (1938) FOAME Lihnite,-n burţi, cu muget de vite, Huruie vii ţevarii scorojite, Ftizice jgheaburi Arse de-acizi, Mîncate de aburi, Coclite de-oxizi. Maşina poticneşte, Oloagă. 83 Injectoarele nu mai vor Să tragă. O ţin ca în cleşte, Nu mai e nici un spor. Turnători, cazangii, fierari, Montatori, modelori, strungari! Menghina fălcilor scrîşnească silă, Mestecaţi lignit şi huilă, Cocs şi fontă şi moarte. Maşina trebuie să meargă mai departe. carnet o sirenă taie-n lung fîşii de soare, Peste lucrători, peste lucrătoare. Fabrica exală larg miros de fin, Şi de păcuri, foarte bun pentru plămîn. Gongul — ora mesei, gata! Pîine, brînză, Se îndestulează nesătula rînză. 85 Mustesc (pretutindeni) sub paşi, pentru ei, Verzi şi uleioase lacrimi de ţiţei. Flăcările forjei însă, au reacţii Vesele, în parcul ăsta de distracţii. Şi cuminţi soldaţii, pe la porţi, ca pruncii, Reabilitează bucuria muncii. ...Seara,-n fund, aruncă sălcii plîngătoare, Peste lucrători, peste lucrătoare. ABURUL ,/\strele, crivăţ de focuri năuce, Un abur gigant, dinăuntru, le duce, Zgîlţîind bolţilor fierăria, Biciuind noaptea şi veşnicia. Aici, unde jucăria bătrînă Tot un abur o mină, Toiul nopţii se-ngroaşă, dă vrej Şi dă seminţe roşii-n vîrtej: Crivăţ de stele bate-n vijelia Trenului, biciuind cu lumină cîmpia. 87 Nevăzut a trecut pe lîngă noi Fără întoarcere, fără apoi, Mecanicul; însă locomotiva Ne spune în viscol de roţi, Pe toţi călătorii că ni-i va Aduce-napoi, — Odată, pe toţi. ...Ceasornic bat, vii, injectoarele! Şi-aşteaptă tîrziul soroc — Cînd poate-o să ţină, al flăcării joc, Mai mult decît aburul ţîşnit din soarele Ascuns, al cutiei de foc. TRIUNGHI DE-ARGINT, COCORII... Iau slovele, cu timpul, un alt drum, prin ecouri, Şi de la sine mişcă şi unele se-aleg Cocori ce peste fabrici şi docuri şi depouri Triunghi de-argint înalţă, aliniat, strateg. In îmbulzire surdă, acolo jos, săracii Mulţimea şi-o frămîntă în spasmuri fără spor, Puternică şi neagră şi colcăind ca racii Pe care-i pui cu grijă — să fiarbă pînă mor. 89 Pe cer desfăşurată, închipuiesc cocorii Departe, Libertatea, în vast triunghi plutind; Ca să-şi arate-odată în revărsare zorii, Izbăvitori — căldura şi veghea, umezind. Strung, menghină, zid, fontă şi-n fiecare om e Un suflet greu ca fumul furnalelor spre cer, Pe cînd ciclopii-n iureş, astmatice fantome, Lung lunecă pe şine smucit şi prizonier. Măselele-n zăbală de-oţel; încheietura Pătrunsă de cătuşe; strivit fiece os; In fiere (şi ea caldă) se mai clăteşte gura Şi doar sudoarea trece cuţitu-i răcoros. In clocot, deznădejdea ca fonta în cuptoare, Zbătută-n fum şi flăcări, topită prea-ndelung, De nimeni pricepută, netrasă în tipare —, Tîrziu, cine va şti-o meşteşugi în strung? 90 Ca zorii să se-arate cu ochi mai blînzi pe-o lume în păcură-necată şi-n sînge strigător Sub lacăte de-oprelişti, şi ca s-o vadă cum e, Cocorii mei ridică triunghi de-argint în zbor. DIN TOAMNA DUI 39.. Poem (1949) ÎNTREBARE: Prin ce se pot sfîrşi toate acestea? RĂSPUNS: Toate acestea se pot sfîrşi numai pi intr-un eşec ruşinos al aţîţătorilor la un nou război... Sînt încă prea vii în memoria popoarelor grozăviile războiului recent şi sînt prea mari forţele sociale care sînt pentru pace... (Interviul acordat de I. V. STALIN corespondentului ziarului „Pravda") Popoarele libere, liber pămîntul îl vor de străvechea osîndă — De panica morţii, ce-ntr-una revine Din crimă în crimă tîrîndu-1, De fuga lui însuşi de sine Ce gîrbov îl ţine la pîndă, la pîndă. 7 — C. Theodorescu voi. I 97 Mînjit, cocoşat, istovit Şi numai sudoarea-i de sînge plîngîndu-1, L-am iubit. E-am uitat. Mi l-am reamintit: — Pămîntul!... Se gîrbovise de tuse Cu ghiarele svasticii-n piept... Se zbătuse Prin gheizerii sîngelui viu şi-ai puroiului... Tînjeam, spre-al popoarelor din răsărit Şi-al viitorului bloc de granit. Spre-al soarelui semn, tînjeam nesfîrşit. Dar semn nu vedeam. Era-n asfinţit. Eumea-ncepuse să-şi urce calvarul. Franţa căzuse... 98 Anii războiului Apocaliptice, colcăitoare Ploşniţe bete-n banchete trecură Peste mulţimile albe ca varul, Peste armatele negre de ură. Pusă pe chef — şi gata Fu cheful!... La turbata Clefăitoarea-i cină, Beţia sanguină Scotea din cizme unghii imense nespălate — Un fel de frunţi pătrate Sub negre cozoroace — Pe faţa omenirii lăsînd însîngerate Stigmate, In şiraguri De cheaguri Şi băltoace... Şi te-ai văzut atotstăpînitoare Tu, lume de călcîie strivitoare A cizmelor prusace! 99 ... O lume slută-ntoarsă-n sus cu dosul, — A biruinţii strîmbă Grotescă şi scălîmbă Icoană, ciocănită cu barosul — Vin, nesătulă liotă, pe sus, cu gîturi lungi PICIOARELE.., Sucite cu tălpile spre soare, Ea degetul cel mare nu le-ajungi! Din degetul cel mic aruncă bobîrnace! Şi puse-n locul lor din greu la munci — Balaurul şi-a părăsit fîntîna: Te-nghite, ci-că să-l iubeşti, cu anasîna, — Pe jos, ţi-e silă să le-atingi cu mina, Ocnaşe tunse capete, supuse perii, Ticăloşite, îmbîcsite şi puzderii, Tîrîş. trec capetele măturînd ţărîna... Uitare bezmetică! Sufli-n feştile... ...Din straturi, re’nvie puhoiul De-adînci, patrupede milenii fosile? 100 Blindaje mişcătoare: solzi, fierării reptile, Megalosauri robi urneau războiul — Flagel delung, diluviu fabulos — Şi crima geologică de jos îşi ridica prin scoarţe, înfierbîntat, altoiul, In greaua negură-a acelor zile, In toamna tragică-a acelui an Cînd fără capăt, minte de mai ţineţi, Pe cer, la ţărmul lui, cu zorile Se-aliniau — la pescuit — spînzurătorile în undiţele lor cu oameni vineţi, Iar pe-al pămîntului nefericit liman, După-nvoială poate, Spre-a-i mîntui definitiv pe oameni de păcate îşi trimisese fiul şi Satan... ★ Zadarnic pe munţi mai ies muguri albaştri? Cărarea se-afundă văzînd călătorul? Prăpastia nu dă refugiu, nici piscul? ... Se-ncrîncenă Marte, incendiatorul Ciclop, să răscoale puternicii aştri, 101 Să zvîrle-n pădurea văzduhului discul De flăcări robite, al soarelui, S-o ardă-nsetat dintr-o parte-n cealaltă Pîrjol furios cînd un vreasc mai tresaltă — Şi-n urmă, pe nesăturate mîncău, Lătura de oameni să-şi soarbă hîrdău Tihnit, în sfîrşit, laolaltă Cu domesticită unealtă A jocului său. Nu vede-mpotrivă-i cîţi aştri în zale Aşteaptă al soarelui semn, să se scoale, Nu ştie că licărul vieţii îl apără Şi ultima stea care scapără. Bl scoate din pînda culcuşului cald Vulcanii — la pradă—ca fiarele-n salt, Cu limbile lavei dogoritoare Sărind din gîtlejuri în desfătare, Cu-o mie gigantici torenţi de asfalt Lingînd tîrîtori a pămîntului toarte, 102 Sâ-1 rupă din smulsele lui cheutoare Să-l verse cazan cu incendii şi moarte. Vulcanii ei singuri în cer şi pămînt Să fie stăpînii, dădeau jurămînt. Povestea întreagă... ar şti-o, ar spune, Cutremure vaste de soare apune, Verzi funduri de mare ieşite în lunci, Pădurile temple cu huiete lungi Sau prăbuşirea bolţilor noastre In valuri cu temniţe vaste — Şi-ar fi doar mocnite văpăi de tăciune Din tot jeraticul cel fără nume, Ar fi doar scînteia răcită în rouă, De veghe sub lună pe irişii ciungi, Doar duhu-ntîmplărilor negre-n tumult, Pe care şi astăzi îl simt, îl ascult, Un virus sălbatic cum creşte în lume Din nou pustiind peste lume, de-atunci, 103 Din toamna lui ’treizeci şi nouă — Din tragica toamnă şi mult mai de mult. Duşmani în pustiuri de-albastre păduri! Vulcani ai văzduhului! Robi ai misterului! Comete cu pinteni ciocnite-n armuri! Tenebrelor vechi daţi încă fiinţă? Rămîneţi stigmate şi bube-ale cerului... ...Noi soarelui păcii jurat-am credinţă. Puteri ale focului, Uri infernale, Jurate-aventurii şi jocului, Nevrednice vieţii şi slujnice morţii ! Noi coacem cu voi în furnale Oţeluri şi fontă, plămezi de tractoare, Noi smulgem tenebrelor cheile porţii, Iar faur aici de lumi viitoare Nu-i pieptul umflat după luciu de zale, Sînt frunţile, dîrze-n sudoare. 104 Nu-s pîndele morţii flămînde să secere, E viaţa, e lupta de-ntrecere! Acolo-n furnale văpăile supte Invaţă-ntre ele şi altfel să lupte. Şi oamenii noi pe pămîntul bătrîn învaţă ei singuri să-şi fie stăpîni. Rîvnite cuceriri: pămîntul, apa, focul, Nimic nu-şi lasă de la sine locul Şi bogăţiile ce ard sau curg în ele Mai colcăie, ne’nvinse şi rebele. Principiile în eternă luptă Dau echilibru lumii şi-o veşnic altă faţă Răpind-o nemişcării, ne’nsufleţirii ruptă, Din anorganic smulsă către viaţă. 105 Contrariile-ntr-una măcinate, Fără odihnă zămislesc cimentul Care înalţă harnicei durate Şi vieţii însăşi, invincibil, monumentul. Chemate-n cai putere de-al văii nostre jind, Izvoarele nu-şi culcă albastre albii lente, Sar undele, au firul electric, despletind Metalicelor coame mînii fosforescente Şi, între ele, aprig se mînă licărind — Să-ntinerească valea cea bătrînă — Rivalităţi virgine ascunse-n elemente. Nimic din ce distruge dinadins, Şi tot ce-n muguri reapare-anume, Un răsărit—din moartea-i neîncetat aprins—■ Acesta e altoiul Ce-mprospătează vechea noastră lume: — B lupta, nu războiul! 106 Şi dacă oamenilor nu le e măsură Un pas greşit, o strîmbă călcătură, Nici luptei pentru-al lumii nou temei Războiul, ura, nu-s măsura ei. ★ Bezmetică, oarbă uitare! Să spargă, să spargă buboiul, îşi umflă gîtlejuri de poftă războiul Şi ochiul ciclop al lui Marte sclipind Tresare Cu jind: — „Pămîntul... se-nvîrte-n frigare..." Dar sute de ani să se bată pe capete Planetele toate izbească-se-n capete, Ai soarelui păcii sînt munţii albaştri,,. 107 Şi — gata să-nfrunte războinicii aştri Din vechi-univers în cutremure — Al nostru nu-i soare să scapete! Ai noştri nu-s oameni să tremure! 3 UN CÎNTEC DIN UUIŢA NOASTRĂ (1953) I/IMBA NOASTRĂ „...nucă s-o laud eu!... îngrijită, ce flori frumoase şi ce sănătos rod ar da această voinică buruiană, de veacuri dcspreţuită.. (Caragiale: „Peste 50 ani“) IVIunte, dealuri, şesuri, mare, mult se surpă, mult se schimbă. Tu ne duci spre larg, cîntare, fluviule, maternă limbă! Haiducea, în vremi betege, doina tristă, vorba suptă... Noi din toate vom alege vorba zdravănă, de luptă. 111 Mari, furtunile să vie! N-aruncăm şi n-am ucis Palia din Orăştie au străvechiul manuscris... Veacuri, dacă-au fost, de trîntă, n-au trecut zadarnic anii: vie-i limba care-o cîntă muncitorii şi ţăranii. E-n istorii, e-n baladă, scînteiază în folclor. E pe uliţă, pe stradă, zi de zi, a tuturor. Gînduri noi sporesc silaba rădăcinii — vechiul leat — întîlnindu-se ca apa cu pămîntul însetat. 112 Fluviu este azi izvorul care-aduce din străbuni limba ce-o vorbi poporul, graiul marilor furtuni. A spus foşnetele holdei... ...Şi harapnicul spunea! A spus scrîşnetul revoltei... ... Şi-asupririle, tot ea! Franţuzită şi pudrată, ne-nţeleasă de cei mulţi, stîlcitura — niciodată n-o iubiră cei desculţi! Nedreptate fu; osîndă; bici le-a fost; trufaş şi crud... Eu, desculţă şi flămîndă, mi-o iubesc şi mi-o aud. 113 Grai de borangicuri scumpe, strai de cînepă şi-aba, ce pahar amar îşi umple nimenea n-o întreba! ... Graiul vechi, adînc şi dulce, trece epocile-n şir. De război, vorbi Neculce, De idee, Cantemir. Dung fior cînd trece vîntul au pe valuri, au în brazi, armă vie ni-i cuvîntul din istorii şi de azi. Azi, savanţi de Turnul Babei vor popor lîngă popor să ne-aducă-n patru labe, graiul să ni-1 stingă vor. 114 Lumea ca s-o nimicească, atomiştii de pe glob vor, ca-n epoca turcească: graiuri roabe, omul rob. Gîndul ăsta mă-ndîrjeşte şi cu cît mai bine-1 ştiu, mie-mi sună-n romîneşte lupte vechi, cu graiul viu Nu-mi sînt vorbe mai frumoase, mai adine în mine nu dor, c-au vorbit vorbele noastre Hor ia şi Domnul Tudor. In grai viu ne-a spus Bălcescu Revoluţia, fierbinte... Şi-azi prin grai urmăm firescul drum al luptei înainte! 115 Spadă ne rămîn şi zale şi parfum şi dulce suc, Eminescu, Caragiale, Sadoveanu şi Coşbuc! Noi cuvinte cresc puterea zămislită-n vechiul trunchi. Nu sînt flori de nicăierea; ale noastre sînt, mănunchi. Iar cînd zicem azi: poporul — şi cînd zicem: muncitorii, clocotă biruitorul fluviu, străbătînd istorii... în oraşe, au la ţară, au pe valuri, au în brazi, gînduri mari şi-adînci măsoară graiul omenilor, azi. 116 Graiul lor... Par vorbe simple după cum le spune gura... După cîte pot să schimbe, uriaşă li-i măsura. ... Munte, dealuri, şesuri, mare, malurile se tot schimbă. — Noi te-om duce-n larg, cîntare, fluviule, maternă limbă! PE GRIVIŢA EA NOI BUNICUL L,e spui la fetiţe Povestea bunicului, Cioban cu noj iţe Pe Rîpa Calicului... La păsări, în munte, Cu meştere şuiere Ştia să le cînte, Ştia să le fluiere. 121 Il vezi. Pe Zamora... N-avea de nici unele.. ...De-ai tăi, tuturora, Cu patimă, spune-le. Păduri — numai moaşte! Ia fluierul, cîntă-le... Răspund, te-ar cunoaşte, Şi valea şi muntele. ...Greu scoate rumînul Dărabul de pîine: Ba, astăzi, jupînul... Ba, potera, mîine... Cu ei, cit e anul, îşi face de lucru Bunicul, ciobanul, Bunicul, haiducul. 122 ★ îl vezi pufăind Pe cînd se-ntunerică: De codru-i e jind Şi nu de biserică! înalt. Păduratic. Duleaua, pe-o latură. Părea de jăratic Că nu se mai satură... Cînd frunza amară Da Pajiştea Nucilor Cu toamna coboară, Sta, gazdă, haiducilor. El vrăbii şi mierle — Cu meştere şuiere — Ştia să le-nşele, Ştia să le fluiere... 123 Pe-o noapte, 'ntre săbii, P-au dus, se pierdu... Vorbea, doar la vrăbii. Pa poteră, nu. DIN EMINESCU JL/e din vale de Rovine“... — Ţii tu minte, Păuniţă? — „Grăim, Doamnă, cătră tine“... — Mai citeşte-mi, şcolăriţă! „Nu din gură ci din carte...“ Glăsuia oşteanu-acela. Mică eşti şi grijă foarte Mi-i de tine, Mihaela. 125 Dar cum ei, bătrînii-aceia Bine se luptau odată, Be-om cinsti obrazul, tată, Celor din „Scrisoarea treia“. Fiara din trecut şi azi-i! Pînda fălcilor îşi strînge: Fiara din trecut vrea sînge Şi bejenii şi invazii. Robi ar vrea cotropitorul Să fim iarăşi pe moşie! Pentru voi — are să fie Mai prieten, viitorul... Zale port pe sub cămaşă, Zornăire ne’ntreruptă, B cămaşa mea de luptă Bibertăţii pătimaşă. 126 Sîngele din nou să curgă? Viforele să pornească? Vom opri, că-i nefirească, Moartea roadelor în pîrgă! Stau cu viaţa voastră-n faţă: — Tu eşti mare, puiul tatei, Adîncimile străbate-i... Dupta noastră-i pentru viaţă! Scoată şerpii capul verde — De săgeţi ni-i plină torba Şi ne-om bate, dacă-i vorba. Nu ne temem. Nu ne-om pierde. Drept, netulburat, firescul Cîntec ce vi-1 las eu vouă, Suie cald spre lumea nouă, Din bătrîni, din Kminescu. SCURTĂ ÎNTÎUNIRE Pentru clipa aceea, atît Cît ai stat lingă mine, Singur sînt şi mereu mi-e urît Şi mi-e dor — şi ruşine: Trebuia să te prind, să te ţin, Fîlfîire de-o clipă! Trebuia — am fost orb şi hain — Zbor, să-mi fii, în aripă... 128 Mai întoarce-te, valul meu blînd. Adierea-ţi mă-mbată. Rămas bun, leagăn scump, pe curînd, Ia-mă, încă o dată. ...Fiecare la grijile lui Alergarăm, fireşte. Dar scăpare şi linişte nu-i. Ard, ca jarul, în cleşte. Munca, da, mă ajută puţin Răcorindu-mă, undă... Dar nici ea în uitare deplin Nu mă ia, nu m-afundă. Să mă smulg m-am gîndit, dinadins, Dar nimic nu mă smulge — Şi de clipa aceea stau prins, De vecia ei dulce. 9 — C. Theodorescu, voi. J POVESTE DIN UEIŢA NOASTRĂ V* spun — de pe uliţa noastră! Ţin minte... Sînt treizeci de ani. ...E-o fată. Se joacă-n fereastră. E-o casă. De oameni sărmani. Ţin minte... Aici lingă curte Trăgea o maşină mereu. — „Copoii*1... Cu şoaptele scurte, Cu pasul de pîndă şi greu. 130 Vînează pe tata, fireşte! Pe mama, ascunsă-n vecini... ... Fetiţa din uliţă creşte Sub pînda acestor streini. E mică. Nu ştie ce-i viaţa. Se uită şi nu zice pîs. Se-ntoarce spre soare cu faţa... Dă-n mugure, cald, un surîs. Şi-i duse —pe mama, pe tata... De unde să ştie-n ce loc? ...E-n grija vecinilor fata, Tovarăşa noastră de joc. Privind pe sub gene, din joacă, Ea creşte cu ochii atenţi: — Şi azi percheziţii-or să facă? Şi mîine-or să vină agenţi? 131 Cînd lumea aude motorul, Scrîşneşte ca frînele-n roţi... îşi lasă, ferestrele, storul... ... Şi noapte, şi pîndă, e-n toţi. Trec, astăzi, pe uliţa noastră... Mă uit — un tablou amintit: ...Băiatul ce zburdă-n fereastră ti seamănă fetei, leit! în soare se-ntoarce cu faţa Privind, pe sub gene, spre drum Aşteaptă să-l ia, dimineaţa, Maşina — la creşă, acum. Ce zgîlţîie caroseria? ...Şoferul nu spune nici pîs: Ii joacă în ochi bucuria Că saltă, maşina, de rîs... 132 In hohot pufneşte motorul, In tumbele repezi de roţi... îşi ’nalţă ferestrele storul... Şi soare, şi viaţă, e-n toţi! ... De chiot maşina e plină, De rîsul atîtor copii. — „Or ţi-e de mirare, vecină — „Vecine, copil să tot fii 1“ MAMA Luăm ceaiul. Şase jumătate. Pe noi ne-mbraci, prin casă strîngi. ...Cum ai tu vreme pentru toate Şi niciodată nu te plîngi? Zici: — „Tata-a fost în schimb de noapte. In şoapte să vorbim, ce-ar fi?“ ...Dar greu e să vorbim în şoapte Cînd sîntem droaie de copii! 134 Doi pionieri. Doi mici, de-o seamă. ...Şi-aşa de bine ne-ngrijeşti, Că-ţi spun vecinii: — „Şi ca mamă, Tu tot fruntaşă-n muncă eşti!“ generalul nostru Sta — jumătate prins sub zid Copilul, la pămînt cu faţa, In Bucureştiul pîrjolit Din care dispăruse viaţa. Era cu faţa la pămînt. Părea că adormise-o leacă. Părea că, mîngîiat de vînt, De-a v-aţi ascunselea se joacă! ...Un cartier de muncitori, Sub bombe. în ruini, o casă. Zăceau, sub zid, doi pantofiori: Ei nu au mai putut să iasă! Pe jos, alături, un jurnal Cu-ndoituri nenumărate, Boţit era şi fără hal... Fusese-o jucărie poate! Să-i fac din el un vaporaş? Un turcaleţ? O jucărie? Să chem copiii din oraş? ...Uitam că nimeni n-o să vie! De-acel copil de muncitor Mereu ne vom aduce-aminte. Mereu, în faţa ochilor, Doi pantofiori merg înainte. 137 Cu-obrajii-n palme, la pămînt Părea copilu-ascuns de moarte. Văd colţul de jurnal, în vînt: Se joacă, singur, mai departe.. A joacă flutura, hai-hui, Acolo... Ce putea să fie? Fusese poate coiful lui, Un coif, cuminte, de hîrtie. De pace nu scria-n jurnal Pe-atunci!... Nici că vei duce, iată, Tu, coif de tînăr general, Nebiruita ei armată. în faţa ochilor mereu Copilul merge înainte... De tine, generalul meu, Mereu ne vom aduce-aminte. CÎNTEC PENTRU NEVASTĂ „Toată lumea-mi zice lotru C-am furat un lemn din codru, Toată lumea-mi zice hoţ — Numai mîndra-mi zice soţ...** Inima izvor o cere De credinţă şi putere. Satu-ntreg o cheamă-n horă. Fraţii mei o cheamă: soră. Fetele-mi o cheamă: maică. Maica îi zicea: drăcoaică! De mi-am luminat amarul Măre!, ea mi-a-ntins amnarul. 139 De-am răzbit, cu voi, pădurea Nu i-a stat nici ei securea... lyîngă-aşa nevastă, mai că Aş ierna pin’ la Drăgaică: La iubit, ibovnică, La război, polcovnică, Şi la greu, duhovnică. — Parcă-ntîia oară-acum îmi zîmbeşti şi-mi vii în drum. Parcă-abia ţi-am dat bineţe, Dragoste la bătrîneţe! Tu eşti miercuri? Eu sînt joi. Scai ne ţinem amîndoi. Stînd ca joia lîngă vineri Nu ne lasă anii tineri: Ard şi sfîrîie-n călcîie, Bătrîneţea s-o rămîie. 140 S-o râmîie — că-i trecutul... Noi o luăm de la-nceputul! Ca-n poveştile Gheenii, In războaie şi bejenii Am răzbit, le-am dovedit, Cu ce-am fost, cu ce-am iubit. Alunga-vom, măre, toate Scrîşnetele vechi şi mute, Umbrele însîngerate Ale zilelor prădate, Ale zilelor pierdute... Zilele prădate... Zi-m’ Nu-i pe drept să le trăim? Omul caută de veacuri Pentru viaţă lungă, leacuri. Viaţa cit o fi de lungă, Prea puţină-i să ne-ajungă! 141 Ştii, pămînte, vr'un mijloc Să pui zilele la loc? Fruntea leoarcă... Omul cearcă Drumul apelor să-ntoarcă. Unde-i arşiţa fierbinte, Apa-i iese înainte. Unde-i sapă albii noi, Ea va curge şi-napoi. Văi adînci, ape-nspumate... Va mai fi încă-o uzină! Smulgem neguri şi lăcate. Noi puteri or să ne vină. Şi cît vezi cu ochii-n toate, Omul biruie... Şi poate! Şi-i mai licăre-o lumină. Muncitor mă ţin, de frunte; Ea, ţărancă de la munte, 142 Precum azi — la noi — oriunde, Şi oriunde pe pămînt, Mii şi milioane sînt... Nu vă-nşir la verzi şi-albastre, Eu vă spun dintr-ale noastre. Şi de mi-i nevastă, dar Nu v-o laud în zadar! Invăţată-n aspru vînt, E făcută ca s-o cînt: E ca bolta, primăvara. E ca vatra. E ca ţara. Ce vă spun eu de-amîndoi, Vreau să spuneţi şi de voi. Ce vă cînt de ea şi mine, Eu gîndesc să cînte-oricine. ...Nu-i un soţ, nu-i o nevastă, Ci e toată viaţa noastră. 143 ...Dar, ca scorbura în trunchiuri, Măcinînd — cu vicleşuguri — Usturînd pe-ntunecime, înrăită de vechime, De războaie şi de crime, Moartea nu ne lasă, dragă, Viaţa s-o trăim întreagă! Tot pe-ascuns, de la o vreme, Parcă fuge şi s-ar teme, Oamenii să n-o cunoască, — Mare meşteră-n tertipuri — Ia mereu tot altă mască, Ia mereu tot alte chipuri. Nici n-o simţi că-ţi dă ocol: Parcă-i cu piciorul gol... Vine unde-s oameni vii Şi cînd vine, nici nu ştii. 144 Dar noi ştim de unde vine: ...Colo-n depărtări streine N-avem voitori de bine! Gîndul lor, Tot la omor, Ci-că-i binefăcător! Ci-că-ar fi, omorul, leac... El, topor — iar tu, copac! Ci-că-ar fi sfîrşitul drept, Somn al mîinilor pe piept Şi odihnă de-nţelept... Eegea vieţii e omorul? A copacului, toporul? ...Minte, „binefăcătorul11! Dintre chipurile morţii, — Usce-i-se-n lume soiul! Ori zîmbeşte-n pragul porţii, Ori că-şi întărită colţii, Cel mai crîncen e războiul. 145 io Şi-acu, iar se ia de noi. Ci-că-i altfel, mai de soi... Acu, iar de om se leagă, Ca din viaţă să nu-şi tragă Nici o bucurie-ntreagă. Iar, războiul, chip al morţii, Bate-aripa-n pragul porţii, Iar vrea să ne luăm adio! Dar nu stăm să cadă sorţii, Ci stăm strajă, noapte-ziuă. Sînt — la noi — cu noi părtaşe Toate străjile ţintaşe... Rîndurile lor se-ngroaşe, Iar aripa ucigaşe Vom abate-o, vom goni-o! 146 Gîndul morţii... Greu şi-amar e! Doare, Dragă, Cîteodată, Ca o rană roşie-neagră Ce-o crezusem vindecată... Vreau de ea să mă desferic! Dă-1 încolo de-ntuneric! Vreau de moarte să mă leapăd, Incă-o viaţă să mai capăt. Vieţii ăştia nu i-om scoate Noi, puterile-ncuiate? Nu te mai uita-n fîntînă. N-ai să fii nicicînd bătrînă. ...Sorbitura-a mai puţină, Cel mai de pe urmă strop De putere, De lumină, 10* 147 Din adîncuri le vom smulge, Şi-om mai cere, Să mai ţină Sucul dragostei cel dulce. Fie-ţi dragostea deplină Şi-o să trecem orice hop, O să-l trecem, poa’ să vină Şi-un al doilea potop! Poa’ s-ameninţe spre noi Moartea, iarăşi, cu război, Cu-alte furii, cu-alt puhoi! ...Jinduiască-ne ea, vatra — Sînt ca fierul. Eşti ca piatra. E putere-n noi şi leac Dragă, să tot facem casă... — Ştii ce-am pus de gînd să fac Să rămîi mereu frumoasă, Semn să fii şi altui veac? 148 ...Fetele, la noi acasă, Să le învăţăm să ţeasă Ţesătura — a mai deasă, Un chilim — ca de mireasă! Ochii — zori Cu geana-albastră — Fa culori Ţi-i folosească. Sîngele-mi arzînd ca biciul, Sîngele va fi arniciul, In chilim din loc în loc Presărînd culori de foc... Ţesătura de lumină în tiparu-i să te ţină Cu-ntreită-ntruchipare: Zburătoare, Floare, Albină... 149 Zburătoare, că mi-eşti zborul Dacă eu am ostenit; Floare, că-ţi respir fiorul; Şi albină, c-ai muncit — In chilimul ăsta sui-te! ...Nici pe mine să mă uite: Un’ ţi-e umărul ca floarea Să-i fiu preajma şi răcoarea, Unde-i rîul auriu Prundul viu din fund să-i fiu, Unde-n fir văpaia-i deasă Şi pe mine să mă ţeasă, L,îngă firu-albastru-dulce Firul, roşu, să mi-1 culce... Ca mătasea, pe obraz, Ca persanul de Şiraz, 150 Şi-auriu cum e lumina Borangicului de China, Ăst chilim ţesut de fete, Cin'l-o vrea, nu-1 vrea-n perete — Ci de inima şi-l leagă! Mai adine să înţeleagă Ţesătura lui întreagă, Mai adînc să se desfete, Şi să-l soarbă, să se-mbete, Neam de neam privind cu sete Frumuseţea-i grea şi veche, Dragoste fără pereche! ...Zi-m’: au nu ţi-ar place, zi-m’ — Cu ce sîntem şi slăvim, Ce luptăm şi ce iubim — Să ne ţeasă-ntr-un chilim? Un chilim... Dar ce mîndreţe! Asta să ne fie partea! Viaţa fără frumuseţe, E cu mult mai rea ca moartea. 151 Astăzi, oamenii de rînd, Au dat faptă — ca nicicînd Vieţii noi ce arde-n gînd, Frumuseţe izvorînd... Rîvna timpului ne-adună Mai puternici împreună. Viaţa umblă să ne-nveţe Tineri fără bătrîneţe. Şi bărbatul şi femeia Rup, din cremene, scînteia Amîndoi tot mai înalţi. Uîngă oamenii ceilalţi. Muncă, tehnică, şi gînd Ridica-vom în tot locul, Fără preget supun înd Apa, aerul şi focul... Unde mai usucă vîntul Cu pustiitoare guri, Mîine-ntinerim pămîntul în perdele de păduri. 152 Unde-s muncile în toi, Or să curgă fluvii noi. Unde coborau spre sud, Către nord săpînd le-aud... Fluvii mari ne ard prin vine... Pretutindeni sînt cu tine Şi mi-i drag, şi mi-i firesc Să trăiesc, să te iubesc. Dar cînd muntele-i pieptiş, Nu ţii braţele cruciş. Smulge-le-om, din mîini, cuţitul Celor ce gătesc sfîrşitul! N-om pieri. De mine nu mi-i. Mi-i de tinereţea lumii. ...Spre odrasle-ntinde scutul! Paşii lor, urcînd, i-ascult Cucerind necunoscutul, Biruindu-1 tot mai mult. 153 Cîte semne de-ntrebare Cîrlionţii lor îmi pun — E-n copii, e-n fiecare, Un răspuns mereu mai bun. N-am stat nici în alte rînduri Prizonieri în anii grei: Viitorul, stol de gînduri, Lumină, cu porumbei... Pe pămînt, sătul de crime, Lumea prinde alte feţe, Nici nu-i pasă de vechime Şi de-atîta bătrîneţe. Creştem, tari, din ţară-n ţară. Viaţa prinde alţi altoi. ...Poa’să sară moartea iară Cu-mbiere sau ocară, 154 Vom răzbi şi-a doua oară! Nu dă iarnă, nu dă seară, Cînd în om e primăvară. Mai puternici sîntem noi. Sînt cu noi prieteni care Bine luptele purtară-şi Şi sînt braţe muncitoare Şi sînt inimi de tovarăşi. în zadar un fum de sînge Urcă dinspre mări şi ţări... Sus, e-un roşu steag ce strînge O furtună de chemări! Moartea cine vrea s-o poarte, Să se mistuie în moarte! Apele, cui vrea războiul, Ducă-i hoitul şi gunoiul! 155 Eu vă spun: cu drag privind Tot ce-i nou şi pîlpîind, Toată-această Vi aţă-a noastră, — Munca, dragostea şi ţara Mugurii şi primăvara — Ce dezmierd Nu vreau să pierd. Ce mi-i drag Nu las în prag. Ce iubesc Nu irosesc. Ani de ne-am iubi o sută, Viaţa-i încă ne’ncepută. Ani dacă-am trăi o mie, Viaţa n-a spus tot ce ştie. ...Tu, mi-eşti maică la copii Tu şi soră ştii să-mi fii. Cîntec eşti în casa noastră, Măi tovarăş — măi nevastă! PK GRI VITA LA NOI... Cîrmaciule şi veghea mea, o tată, Nu te desparţi de mine, niciodată. ...Urca, mereu, pe Griviţa la noi, Al muncii, greu, clocotitor şuvoi. Mereu, în zborul gîndului, m-ajungi. Sînt de la tine, toate... Sînt de-atunci. 157 Mă bîntuie-amintirea şi mă ceartă. Privirea ta mă mîngîie, mă iartă. De ani de zile taci. De ani te-ascult. Tu niciodată n-ai vorbit prea mult. Da fiece greşală din trecut, M-ai cercetat pe gînduri şi tăcut. Da fiece greşală nouă, azi, Mă cercetezi în suflet şi obraz. Da fel şi azi, cînd am o bucurie, îmi spui: s-aştept pe cea care-o să vie! — „Vremuri de veghe-au început, luaţi seama..." Te-am auzit spunînd, copiii, mama. ...Greu gîfîia locomotiva ta, Prin nopţile de-atunci. Nu vom uita. 158 Văzduhuri, zboruri, jar, victorii,-avînt, De-atunci sînt, tată... De la tine sînt. Nu vom uita viforniţele toate — Dar azi, locomotiva ta, răzbate... Şi viforul din oameni — şi-adăpostul — E altu-acum... Şi viforu-i al nostru! ...Azi ţi-ar plăcea, pe Griviţa la noi, Al muncii, nou, biruitor şuvoi, Prin veghea aspră, prin furtuna grea... Cîrmaciule şi veghea mea! CERTIFICATUL DE ALEGĂTOR i^\.şa cum de la Maiakovski ştiu, mă simt dator să n-o spun mai tîrziu, acum vreau să v-o spun din capul locului.. E-un adevăr — şi-n inimă-i dogoritor ca para focului Da... Niciodată. în trecut, 160 n-ar fi putut să fie Certificatul de alegător — un proaspăt, viu izvor de poezie! El e-o mîndrie pentru cine-1 are... El e-o fereastră către viitor. Iar pentru trîntorii din vremea noastră e-un act de acuzare, arzător. Ştiu'mutre lungi — şi cine nu le ştie — o, mutre-cutre azi pleoştite tare, la care cu prăjina n-ai fi putut s-ajungi, se miră, uite, pline de candoare în priceputa lor făţărnicie: ll-o Theodorescu voi. I 161 — „Ce-ţi fi găsit deosebit în asta? E-o biată hîrtiuţă subţirică... o fiţuică... basta...“ Sînt cei ce prin unghere mai destramă mirosuri putrede şi-amare... Ii ştim cîte parale fac ce fel de poamă sînt la un loc — şi fiecare — şi cu ce poftă ne-ar veni de hac! Sînt „înţelepţii14, în sfîrşit, sînt căldiceii, lachei convinşi, vechi „democraţi44 din umbră şi de după uşă, pîndind şi azi c-un ochi lipit în borta cheii, la treabă unii; alţii demascaţi. 162 Sînt toţi, o apă — fără leac — scurgîndu-se prin searbede nisipuri, şi-s tot un drac sub felurite chipuri... Vechi şobolani de catifea şi de mătase, se vîră-n treabă, muşcă, te-ar descoase... Ba chiar te-ntreabă, nu le vine greu, gravi, întinzînd cutezătorul bot: — „Dar eu, ei bine, eu, de ce n-am drept de vot?“ ...Cînd ai aşa prieteni trufanda, cum poţi să-i laşi să mucezească, de pripas? Ştim c-au rămas duşmani întregi şi-acum se fac doar jumătăţi, zemoase... 163 bar nici o îndoială nu-i! Smiorcăitori duşmani dulcegi — îşi pun vertebre de elastic, nu de oase, — pe-aceştia, lumea de-altădată îi lăsase la toate şi din plin sătui... E drept, că, vreau-nu-vreau, se mai găsesc pe-alocurea destui. Dar romîneşte-acestora, pe şleau, nu poţi să nu le spui: — „V-aţi bate voi, cu lumea nouă, peste burtă, îil buni amici, că-aveţi curajul asasinilor! Dar nici ea n-are orbul găinilor şi nici memorie-aşa scurtă... „Erecaţi-vă-n chelie... E-n zadar. Sau poate chiar, a pagubă pustie puteţi să fluieraţi, şi-a supărare... 164 Miraţi-vă, ca babele, cu palma peste gură, Certificatul meu de-alegător, Certificatul meu de-alegătoare, e încă-o aripă care-mi dă zbor! E-o nouă unitate de măsură: nu pot, cetăţeneşte, cu el să vă măsor! „El e-mpotriva voastră, şi-aşa are să fie un act de acuzare. El, pentru cine-1 are, e-o mîndrie... El e-o fereastră către viitor.“ Certificat de-alegător! Dar fiecare ştie că nu-i o fiţuică, o hîrtie, ci e coperta cărţii scrisă la un loc de-ntreaga lume muncitoare de la noi, în anii probelor de foc dezrobitoare 165 şi-ai oţelirii-n luptă — părtaşi părînd minunii — şi-n anii de război şi-n ăştia şase ani spre care ruşine nu ni-i a privi-napoi. I,a 3 decembrie va fi o sărbătoare cum puţine sînt: Nu-s oare, cei o sută zece mii, pe drept cuvînt, aleşii puterii populare? Sînt, fără greş... Şi niciodată n-or să mai existe acei „reprezentanţi11 — jigodii triste, scări de serviciu, preş, la bănci capitaliste. Că te mai poţicneşti, mai cazi pe drum? Noi nu ne legănăm ca valul. Noi nu ne-acoperim în fum... 166 Noi scoatem oameni de nădejde şi cinstiţi, nu mici clănţăi, nu mari misiţi cu pipotele-n desfătare. Se-nâlţă dintre noi acei cu inimile treze şi cei mai harnici, cei mai încercaţi... N-alegem, nu, palavragii şi diplomaţi ca-n parlamentele burgheze! De-aceştia nu ne arde, nu ne doare... Alegem însă primii deputaţi de Sfaturi Populare! Noi — de la meşterii uzinei la muncitorii de pămînt, din şcoli, birouri, biblioteci, laboratoare şi pînă-n fundul minei — ştim cine merită să fie-ntîi cum ştim şi dacă e şi cine-i codaş, flutură-vînt sau fără căpătîi. 167 Certificat de-alegător? Ei da, el îţi certifică, în adevăr, ceva: el îţi certifică prezenţa nouă-n toate, a oamenilor printre care eşti şi‘tu, şi peste care totdeauna se trecu, iar azi să se mai treacă nu se poate, a tuturora care-acuma ştiu (alt’dată nu) şi mărunţişul curgător şi viu de fapte, munci şi lipsuri şi păcate, dar în acelaşi timp şi pentru ce se bate Vîşinski, la O.N.U.! ...Certificat de-alegător? Certifică, v-asigur, că valurilor morţii, că mugetului lor le stăm, în faţă, diguri. 168 Dar — lata — şi Pegasul cu-aprinse coame despletite-n vînt, nu mă mai lasă orişice să cînt, nu-mi mai dă voie astăzi să-l încalic de nu-mi aude glasul ca viforul, luptînd cu sîngeroasa înteţită larmă, cu-ameninţarea morţii şi corul canibalic, pe care — la Varşovia, acum — le-nfruntă omul, le retează ghiara... Sînt partizanii păcii. Bi vor închide fiara ! B-acesta un certificat? — Neapărat. — Dar cum? „De-alegător?“ — De-alegător, bine’nţeles... B calea nouă, iată ce-am ales! B viaţa, iată pentru ce-am votat! 169 Şi-s vifore de glasuri luptătoare. Socialism vor... Pace... Bună stare. decembrie 1950. ŢĂRMI ARBAŞTRI * ADAM-CUISI Oricîte neguri peste zare Se-adună, bubuie şi latră, L,a noi e pentru fiecare Un drum, o albie, o vatră. Se vede, de departe, marea... Sînt urme vechi, vechi bătălii Trec Valea Dacilor spre zarea Unde-a domnit Adam-Clisi. 173 * E-o seară parcă-i toga unui Strateg şi împărat roman. Trecutul! Mărăcini adunu-i... Ruină-i Valul lui Traian. E-o-ncremenire grea şi calmă Şi sînt vestigii fără an. Culegi istoria în palmă: Un splendid rest de vas roman. Trufia, cucerirea, slava Spre Pontul Euxin dînd zor Găsi mormînt, la noi, zăbava Apusului cuceritor. Nu uită, paginile vremii, Pe mîndrii luptători ţărani. Trăim de cîteva decenii? Euptăm de două mii de ani! 174 # Alături, sub aceste stele — Şi-n paşii mei şi-n noul zbor Şi-n toate gîndurile mele, Răspund ecourilor lor. Ea Dunăre, cînd primii zori Mijeau în nopţile-Europii, De Geţi plugari şi luptători Spun Herodoţii şi Esopii. Şi dacă ziua e-n fereastră, Şi dacă zorii bat cu spor, Rejiaşte-n toată lupta noastră Ecoul viu al luptei lor. înmuguresc şi-mi dau de ştire Şi capătă contur şi glas Şi lung mă cheamă-n amintire, Treziţi la fiecare pas. 175 I» Că „Maica Romă cea bătrînă“ Re trimisese pretori vajnici? Că le-au întins frăţească mînă Centurioni în zale... paşnici? La Sarmisegetuza, cartea Bătrînă, spune despre Geţi, Că şi-au ales „mai bine moartea11... „Barbarii11 ceia îndrăzneţi. Se-nţelegeau cu orice neamuri Dar îi ardea străvechea rană: Tot sclavi istoriei, în hamuji, Să tragă lectica romană? Ştiau cei buni străpunşi de lănci, Durînd în luptă viitorul: Nu-i plîng nevestele ţărănci Şi-i va glorifica poporul! 176 Că geţii nu se tem de moarte Spunea bătrînul Herodot... De-acest trecut nu ne desparte Nimic, de el ne leagă tot. * Vrînd toate căile să ducă La New York azi, ca ieri la Roma, Vrea a războiului nălucă Să reînvie-n foc Sodoma? Iar li se umflă guşa-n sete După războaie şi omor? De sînge, iar vrea să se-mbete Apusul cel cticeritor? La Dunăre, cu primii zori Mijind în nopţile-Europii, De „Geţii cei nemuritori14 Spun Herodoţii şi Esopii. 177 ...Nu-i noaptea asta, toga-albastră A unui împărat?... Ba da: — Ce arme-ai vrea, din vremea noastră? Cu bomba, împărate,-ai da? I-ai vrea pe oameni cu zăbale Şi-ai vrea, oriunde te-ai uita, Să fie drumurile tale Pămîntul tău şi marea ta? Be-ai zice tot „înapoiate'4 Popoarelor, ce cresc, puzderii? Be-ai da, să le supui pe toate, Noi arme, molimi şi bacterii? Ai vrea-n străbunul meu Carpat Să te distrezi cu-o vînătoare Ca blana lui de urs, la pat, Să te-ncălzească la picioare? 178 ...Atunci, civilizate hoarde, Veţi informa pe împărat în steaua roşie cum arde Un sînge milenar vărsat! Să i se-aducă-n veci aminte: ...Un fir de sînge prelingea Pe-un piept de dac, pe-un piept fierbinte, O decoraţie, o stea. Nu-i steaua slăvilor trufaşe. E steaua sîngelui prădat. E steaua luptei pătimaşe Ce-nfuria pe împărat. Un fir de sînge lumea leagă! O stea se-alege, dă fiori: Din sclavi, istoria întreagă Ridică liberi luptători. 179 De-a lungul lumii azi, de-a latul, E-al stelei roşii viu tumult! ...N-o să se mire împăratul. De mult se teme el, de mult... Vechimile înaripîndu-1 Şi-aripa deschizînd deplin, De lîngă mare zboară gîndul Pe fluviu, pîn’ la Severin. Acolo Dunărea îşi face Din vale şa, din deal oblînc... Aici, în undele-i gonace Aduce murmur din adînc. In ţara Geţilor, stăpînă E munca-ntregului popor Şi-n luptele de azi se-ngînă Ecoul viu al luptei lor. 180 E şi-al vechimii drept, ce-i mină Pe ei, spre timpii viitori — Nepoţi, la Dunărea bătrînă, Ai „Geţilor nemuritori14... BUCUROŞI DE OASPEŢI La prieteni Ei se spune-n ţara mea: — Bună să vă fie Inima... E din fund De secoli, acest glas. Treacă secoli, Glasul a rămas. 182 Din istorii, Da răscruci de vînturi, Gazde-au fost Aceste vechi pămînturi. Ca din zarea Triburilor dace, Vorbe, obiceiuri Vin încoace. Rod al ospeţiei Peste anii-n zbor, Urmele Rămaseră-n popor. ... E, la noi, o vorbă Din strămoşi: — Bucuroşi de oaspeţi? — Bucuroşi. 183 De vreo două mii De ani încoace E, la noi, o vorbă: — Bună pace... E, la noi, o vorbă: — Omenie... Pentru-acestea ne vom bate. Să se ştie. ... Da prieteni, Bun venit în ţara mea! — Bună să vă fie Inima. MARIA Din Galeşul, bufnind în Poarta Albă, învîrte praful pîlnii zburătoare. Pe negîndite-n ochi plesneşte-o salvă... K greu, nu-i glumă la excavatoare. Săltînd pe vînt, nu se mai vede şapca... Ce hohote zvîcnesc pe urma ei! — „Vîrtejul iarăşi s-a pornit cu japca11... Rîd excavatoriştii de la „trei“. 185 De-aproape strigă-o voce de femeie: — „Vezi Dorule? O ţii prea pe ureche." Maria-i printre dînşii. — „D-apăi ce e?“ Răspunde Doru: „Rasă. Era veche." Se-aţîţă, creşte vraiştea duşmană, Ciclonul stepei, hula dobrogeană... ... Vîrtejuri vin, din fund, de unde-or zace, Fac noapte ridicîndu-se încoace, Se scutură mugind, sar ca din arcuri Şi-aşa cum muşcă-n Galeşul din ţarcuri, Fug spre maşini, le zgîlţîie, se-aruncă Urlînd — să smulgă oamenii din muncă, Să-i biciuie, să-i prindă, să-i dezbrace, Vîrtejuri răsucite şi dibace. Spinările se-ntorc, se-apleacă unii, Se-ncurcă alţii, nu mai dau de rost: Sub plesnetele aspre-ale furtunii, Şi-ar căuta o leacă de-adăpost... 186 Bălană, ochi albaştri, puţintică (Dă vîntul s-o dărîme de pulpană), Sprîncenele spre ei cînd îşi ridică, Maria e — de praf — şi mai bălană. Nu-i mustră cu-un cuvînt. Nu-i este felul. Dar peste cei mai lăsători, mai grei, Trec ochii ei albaştri ca oţelul, Pînă-n adîncuri scormone în ei. Stă pe maşină, nu clinteşte, dreaptă. Pe toţi parcă-i glodeşte la chimir: Se ruşinează, din spinări se-ndreaptă, Dau zor la lucru toţi, mai abitir. ... învîrte praful pîlnii zburătoare, Be-nalţă-ntr-una, lunecă şi sare, Pîndeşte, stă o clipă şi re’ncepe, Prin măruntaiele fierbintei stepe, Bătîndu-se pe viaţă şi pe moarte, Să-şi apere coclaurile sparte, Moşia, vizuinile, coteţul, Şi să gonească omul, îndrăzneţul, 187 Cu bicele nisipului şi jaful, Scrîşnind, ameninţînd... Vîrtejul. Praful. — „A dracului furtună..." unul zice. Abia inai poate ochii să-şi ridice. — „Furtună?..." rîde vocea de femeie. — „Păi, da, tovarăşă Maria, ce e? — „E praf, atît... Şi chiar de-ar bate-ntr-una, Nu, n-o să ne chiorască, nu-i furtuna!" „E praful, e năsăţiosul praf... Ne dijmuie mereu, ca un zaraf. Dar măturîndu-1 tot, din zare-n zare, E-n noi bătaia vîntului cel mare." AIŞE Zîi-mi de dragoste,-o poveste ... Tînără-i de tot, turcoaica. Tînăr şi minerul este. Şi-i frumoasă, papugioaica. Dropie cu calde pene — Vînt trimite Bărăganul, Ciugulindu-le alene: Ei şalvarii, lui minteanul... 189 Aişe, cînd ies minerii, — Tacticoasă şi cuminte — Vine-ncet ca boarea serii Să le iasă înainte. Sor’sa-i iute ca arcuşul! Ea e molcomă în totul... ... Dintre ierburi, măgăruşul Dă spre ea, uşor, cu botul: C-o aşteaptă, să mai vină, Măgăruşul dă să-i spună. ...Ei duc apă la cantină, Cară pîinea împreună. Ea e la bucătărie: Primă ajutoare! Mare-i... El e vesel că se ştie Ajutorul ajutoarei! 190 Lutul moale cît se-ntinde, Cu potcoava-i trage stanţă: Calcă apăsat, e plin de Doniţe şi importanţă. ...Aişe va ţine minte Tot ce*o învăţă Maria. Şorţul alb ce bine-o prinde! Lună e bucătăria. Seară... O petrec lăstunii. — Ăştia nu-i chip să lipsească. Lin trecînd prin dreptul lunii, Cîntă-n limba ei turcească... ...Tot turcoaică e, oricît de Cald feciorul îi vorbeşte! Dar se înţeleg. Ea rîde Foarte bine romîneşte. FANFARONII Pe fanfaroni, pe purecii cu coadă, Să nu-i lăsăm! Uşor se fac cirezi! Şi clinele, dacă se lasă pradă — De pureci tăbărît, nici nu-1 mai vezi... Cu fanfaronii nu se prea împacă Cei harnici la motoare, plug, condei... îi dau — în fel şi chipuri — în tărbacă! vŞi, de-orice soi ar fi, îşi rîd de ei: 192 .. .Scaietele! Se vîră-n covorul cîmpenesc: — „îmi iau angajamentul... să-nfloresc!“ ...Broscoiul! Verde tot, vesteşte unui astru — „îmi iau drept sarcină... să fiu albastru ! O gaură cu apă de ploaie, o băltoacă, E-oglindă stelelor!... Ce-aveţi cu ea ? Jignită în adînc, se face neagră, Cînd trece-o vietate-nsetată, şi o bea. ... Cu-aripi ca două paveze sumese Şi cîrîind lăudăros prin curţi, E-un vultur al coteţelor?... Nu. Iese Un cocoşel cu pantalonii scurţi. Privind de sus ograda şi cocoşii Şi ne’ncăpînd de coadă,-ntors alene, Curcanul fercheş, cu mărgele roşii — „Sînt gata“ strigă... „să mă umflu-n pene!“ 13 — C. Theodorescu voi. I 193 Jigodia cea lacomă cit patru S-a hotărît şi ea: — „De mîine,osă latru...“ Motanul gras, bătrîn ca vremea parcă, S-a-ntors pe partea-ailaltă: „O să toarcă..." Sus hornul dărîmat, nu-şi vede halul Şi-nvăluit în fumuri ca-ntr-un nor, Măreţ, de la-nălţime, le spune tuturor: — „Grozav îmi trage, fraţilor, furnalul!" Mărunta străzii pulbere, se-nfruntă C-un ciucure, lîngă-un pantof nesoţ: — „Vă-ntrec pe toţi! Voi fi... cea mai măruntă! “ — „Mă! Eu sînt ciucure! Eu sîntcumoţ..." Chiar licuriciul —v-amintiţi? —d-aseară, Că lumina micuţ şi inocent, Picat din cer voia şi el să pară: — „Ei bine, eu, eu sînt fosforescent!" 194 Nici barza, filozoafă ca o babă, Nu-şi ştie lungul nasului... Ar vrea Ca mamele să facă altă treabă — Copiii, lasă, că-i aduce ea... O veche cîrtiţă săpînd orbeşte, Minerul satului se socoteşte. Un iepure, ce prăpădeşte prazul, Se crede cuşma lui Mihai Viteazul! Şi cine-n iarba care vrea să crească, Se ţine că-i de viţă, că —din istorii — vine Nepot de vîrf de suliţă domnească? ...Un ghimpe lung, soi rău de mărăcine! ★ Pe fanfaron, aşa ţi-1 tot înşfacă Cei harnici la motoare, plug, condei. Cu gluma-1 biciuiesc. Şi nu-i de joacă. — „Te văd! te văd!“... aruncă-n hohot, ei. 13* 195 ...„Te lauzi, numai vorba e de tine! Ajungă-ţi măre, nu mai bate cîmpii... Cu-aşa năravuri, ia aminte bine: Curînd-curînd, te-or strînge rău carîmbii!" PE DE-AEE NOASTRE vJotii, cîntec, şoapte... Cînd se lasă noapte Colea-n gura văii Roată stau flăcăii. Ăsta e timp Iar Cellalt e zidar, Ici e un miner Colo un şofer, Toţi din şantier 197 E şi-un ghiuj, şoltic. Baciu — toţi îi zic. Stau pe brînci, pe coate... Zice, cîte toate Baciul, cîte cele, Despre mări şi stele... De-unde le mai scoate? — Baciule blajin, Ia mai zi puţin... — Frunză să vă şuier? Fluier să vă fluier? — Nu cu munţi de sare Sau păduri de brazi Care mişcă-n mare... Zi, mai bine, azi, Fără mări albastre ... Zi pe de-ale noastre! — Rîdeţi voi de mine, Măi tovărăşei, Eu vă cînt ce-mi vine... 198 N-ascultaţi? . — Ba, miei! — Hei flăcăii mei... Noi păzeam la oi — l,upul printre noi. Bl, bogat Şi ţieşter, Tu, argat, Serveşte-1... Eu dormeam pe baltă — Casa lui, ce-naltă! Grajduri. Şi maşină. Curtea lui, ce plină! Nici ca să se-nvîrte N-avea loc în curte! Mîinile în şolduri, Se loveau de stoguri... Şi tot el, vulpoi, Se plîngea de noi: „Ce e el de vină? Spune: poţi să spui? Ce-i cătăm pricină Pe averea lui?“ 199 Am crezut că poate Ne-o lăsa în pace. Aş!... A dat din coate Şi-a venit şi-ncoace. Şi-a venit în ffunte Iarăşi, după-nvăţ: Tu, la hamuri pun’te. El, ţinînd de hăţ. Colo la cantină El ne da în troacă, Colo la baracă El ne da lumină. Ce mai meşter mare! Ce „specialist"... îţi cădea-n picioare, Ca la circ... Artist! 200 Totul, ca pe roate... Jar, cînd vrea, mănîncă. Pe-ăl de ştie toate, Nimeni nu-1 aruncă. De-1 prindeai cu-o cioară Sau cu-o mîţă-n sac, Te uitai: ce drac! Toate le repară, Toate se refac... Dar ce spun tîmplarii? Şi ce spun zidarii? Ci-că pe departe Şi din cînd în cînd I/uîndu-i ca din carte De vrăjea, pe rînd... 201 L,uîndu-i cu frumosul Le-arăta folosul Pentru viaţa lor Şi-a copiilor: — „Viaţa, măi feciori, Nu-i de două ori! Ce să te omori? “ ... Se bătea pe piept Că le-ar spune drept, Că-i folosu-n burtă, Că e viaţa scurtă, Că le-om face, toate, Mai pe jumătate, Mai pe cit se poate, Nu pe deşelate. ... Om milos din fire! Ce să vă mai mire? Şi ce spun minerii? Şi ce spun şoferii? 202 Că-n lăsatul serii, In puterea verii, Cei de lingă el Mai mîncau un fel... Ala care-i slugă, Nu-1 ştii? Bine-mbucă. Ăla gîtloman, Bagă şi-n suman. Ba, pe săturate, Ce zicea el: — „Frate, Prea munciţi din plin, Prea trudiţi hain. Mai cxte puţin...“ Luăm diurnă?... Luăm! Cumsecade om. Auzeam — se-aude!, Multe auzim — Cum că are rude La Ierusalim. 203 Dar pe-nghiţitoare Multe mi-mi mai trec! Că şi azi mă doare De-nghiţit în sec. ... Era vărul verii Şi nepotul lelii Ş-apăi — vezi că nu ştii? Unchi, venea, mătuş’tii, Rudă cu nevasta Prin Adam, cu coasta Şi — capac la toate — Care-1 întrebaţi Eraţi fraţi, din taţi! ...D-aia, că mi-e neam, Am cu el ce am. Nu c-ar fi pe-aicea. Nu mai e; a fost; 204 — Ne batea fericea De nu-i dam de rost — Dar şi azi, în faţă Parcă-1 văd, la fel. N-am să-l tiit, o viaţă. ... Şi mai sînt ca el. Zău Că-mi sta în gît! Rău Mi-era urît... Parcă-mi sta pe gheb, Iacătă... Şi-ntreb (Că-i o vorbă veche Fără de pereche): — ,,Poţi să fii ca el Meşter, dar mişel? ...Poţi să-ntingi în unt Cu-ochii în părnînt? — Ba să-ntingi în sare, Dar cu fruntea-n soare!“ 205 Fie că-i zidar, Fie că-i tîmplar, Ori că e miner, Ori că e şofer, Toţi din şantier, Roată stau flăcăii Colea-n gura văii. Gureş e bătrînul! Tar din cînd în cînd Zice cîte unul Spre bătrîn, rîzînd: — Baciule blajin, Ia mai zi puţin... Altul, tot ca el, De-o mai fi la fel, Zi să-i meargă-n os Critica de jos! Noi pe brînci, pe coate, Tu, lîngă chirpici. 206 ...Serile albastre Calcă în cipici. Zi, pe de-ale noastre. Bine le mai zici. CUVÎNTUIv AUTORULUI iStii cîte-n lună, cîte-n soare, Dar lasă-le în soare,-n lună! De tot ce-i bucură şi-i doare Vor, oamenii, să li se spună! E focurilor mari părtaşe Şi-ţi dogoreşte iute faţa O forjă-adîncă, uriaşe, Cu jaru-i veşnic proaspăt, viaţa. 208 Cu-aprinsă muncă, lumea noastră, Cu ce-i mai bun în el, poporul — Mai taie-un drum, mai ia o creastă, îndreptăţindu-şi viitorul. Cu cleşti fierbinţi şi cu ciocane, De-aici, pe soi şi pe mărime, Să ştii s-alegi — sînt milioane! — Scîntei şi cîntece şi rime. Colindă ţara şi alege Cu toate meşterele-ţi scule! Hîrtiile s-or face negre. Nopţi albe vei avea destule... ... Sînt oamenii. E munca. Planul. E-a patriei bătrînă vatră Ce bubuie, ca uraganul, Din mii de metri cubi de piatră. 209 14 De-aşa explozii omu-i mîndru: Trotiluri parcă explodară Spre toţi duşmanii dinăuntru, Spre toţi duşmanii din afară. Pe unde a umblat doar gîndul Vin oameni noi, cresc noi oraşe. Au despicat întreg pămîntul Ca pe-o păstaie uriaşe. Pe unde lanuri de urzică Striviră roade viitoare, Aceste roade azi ridică Belşuguri răscumpărătoare. ...Incandescente, mii de fire! Abia dacă le prinzi în cleşte. Şi dacă-i viaţa-n povestire, Cu cît o spui, mai mult ea creşte. 210 Ce sorţi măreţi schimbară timpii? Ce s-a-ntîmplat în lume? Ce e? Atîta tot e: oameni simpli Trăiesc la noi în epopee... Pe-a patriei bătrînă vatră Sînt ei. E munca lor. E planul. Nu-s numai metri cubi de piatră, E-al oamenilor, uraganul... ...E focurilor mari părtaşe Şi-ţi dogoreşte iute faţa, O forjă-adîncă, uriaşe, Cu jaru-i veşnic proaspăt: viaţa. 14* COCOŞI DE TABDÀ I GREŞELI DE CREŞTERE — „Greşeli de creştere... Vezi bine! Să le-arătăm, aşa, oricui?" E-am auzit pe-un oarecine, Pe-o dumneaei, pe-un dumnealui. Grozav, se pare, li-e ruşine Şi să le-ndrepţi — şi să le spui! „Greşeli de creştere... Vezi bine. Să le-arătăm, aşa, oricui?“ 215 Şi critica ce-o faci, în fine, Ei o resping, plăcută nu-i: S-or năpusti destui pe tine... Şi-amar s-or şifona, destui. ...Greşeli de creştere, vezi bine! COCOŞ DE TABDĂ CTocoş de tablă, de pe casă! Te-ai duce-n vînt, te-ntorci subit... Te-ar crede omul — păcălit — Adevărat cocoş, de rasă. ...S-aştept cîntarea-ţi furtunoasă? S-aude, sec, un zornăit... * Cocoş de tablă, de pe casă! Te-ai duce-n vînt, te-ntorci subit. 217 Nebun să fiu sau mucalit, Oricît ţi-aş da vopsea frumoasă, Din tine-o ciorbă n-o să iasă Şi nici un cîntec, negreşit, Cocoş de tablă, de pe casă! RONDELUL DOPULUI ISTET PIuţind uşor, isteţul dop Se vrea mereu la suprafaţă... Filozofia lui măreaţă Durează, cred, de la potop. „Ca să răzbaţi mai iute-n viaţă Nu trebuie să fii Esop...“ Plutind, uşor, isteţul dop Se vrea mereu la suprafaţă... 219 Şi fie-n zeamă de dulceaţă, în apă simplă, sau sirop, Fin, fără caznă, filantrop „Fă tot ca mine“... te învaţă Plutind, uşor, isteţul dop. DE DA BIROU... El ştie tot ce-i de făcut! Atît nu ştie doar: să facă... Se-nşurubează pe şezut... Şi pun’ te la taifas, neneacă! Sever chibiţ, duios mamut, Dorindu-ţi binele, te freacă: El ştie tot ce-i de făcut! Atît nu ştie doar: să facă... 221 Se vîră spadei tale, teacă. Fidel —să nu greşeşti —ţi-e scut. De la birou, etern limbut, Nu-i chip să te mai ierte-o leacă... Bl ştie tot ce-i de făcut! PE DRUMUE TĂU La munca ta, pe drumul tău, Cînd treci cu capul în văpaie, Te latră un căţel hălpău Şi-adesea, după el, o droaie. E duşmănos şi ca un scai e... Te-ar sfîşia — de-ar fi dulău — Ea munca ta, pe drumul tău, Cînd treci cu capul în văpaie... 223 Te-ai învăţat acum, aşa e, Dar nu-1 lăsa, oricît de rău Te latră cîte-un lepădău!... Alungă jalnica potaie Din munca ta, din drumul tău. RONDELUL SERVILISMULUI Intinde-i şi-n clondir de gaz, Zi-i suc de flori de primăvară, El ci-că-i dărui o comoară! ...Surîs servil, servil grumaz. Nici nu-1 priveşte, bunăoară, Că ăsta-i crin, că ăla-i praz... întinde-i şi-un clondir de gaz, Zi-i suc de flori de primăvară! 15 — C. Theodorescu voi. I 225 Că-i dai parfum, ori apă chioară Din cel mai ne’ndoielnic iaz, Da fel se-mbată, e-n extaz. Dicoare rară o să-i pară, întinde-i şi-un clondir de gaz! ŞABLONUL vJablonul, vechi duşman de clasă, Bătrîna artelor lichea ,,Succese — zice — ai avea Şi-onoruri şi cinstire-aleasă, Dar prea, de-un cuvinţel, îţi pasă! Prea vrei la toate cîte-o stea!“ ...Şablonul, vechi duşman de clasă, Bătrîna artelor lichea. 227 15* K-nfipt, se-ndeasă, intră-n casâ, Stă la cafea pe canapea... Cum zici, — mai ieftin chiar, îţi lasă Cum vrei, —nu-i trebuie belea! Şablonul, vechi duşman de clasă... MAI E ŞI CÎTE-UN CAP PĂTRAT t ^/lai e şi cîte-un cap pătrat... Prea multe capete-s ovale! Şi tocmai el te ia la vale, Pretenţios şi-nfumurat. Deschide gîndurilor tale Surîsul viu, netulburat: Mai e şi cîte-un cap pătrat... Prea multe capete-s ovale! 229 O, nu-ţi mai fie cu bănat! Goneşte-1, nu te-opri din cale. Pe lista bolilor banale, De ce să-ţi mint, e-adevărat, Mai e şi cîte-un cap pătrat... ADEVĂRATA-NVÂŢĂTURĂ .Â^devărata-nvăţătură N-o-ngheaţă dogme şi bucheri! Ia-ţi viitorul drept măsură, Nu dîra zilelor de ieri. Rugină, zgură, vechi poveri, Ee-ar azvîrli, dar greu se-ndură. ... Adevărata-nvăţătură N-o-ngheaţă dogme şi bucheri. 231 Stîlcit ţi-o dau? Sau mură-n gură? Tu luminoasă să le-o ceri! Că ei o apără, se jură? S-o aperi tu, din răsputeri, Adevărata-nvăţătură... EASĂ FRUMUSEŢEA VIE Las5 frumuseţea vie Care-nalţă, care-alină, Dacă vrei mai cald să-i fie Omului — şi mai lumină.* Ea dureri sau bucurie, Sau că luptă, sau suspină, Easă-i frumuseţea vie Care-nalţă, care-alină. 233 Inima de viaţă plină Ciopîrţindu-i-o-ntr-o mie, Ce-i mai vii cu doctorie? B degeaba... O, rutină, I,asă frumuseţea vie! SA NU TE UIŢI CU OCHI DE GHIAŢA LA TREISPREZECE ANI i^U treisprezece ani... Eşti mare. (La doisprezece, erai mică.) Păpuşa, plină de mirare, Nici nu mai ştie ce să zică: — ,,Ai dat copilăria oare Pe-o-nţelepciune de bunică?" ...Ai treisprezece ani. Eşti mare. (La doisprezece, erai mică.) 237 Privirea — ce cutezătoare! Ce calmă, fruntea, se ridică! Ceva se duce... Nu te doare. Ceva soseşte... Nu ţi-e frică. Ai treisprezece ani. Eşti mare CE FACE TATA — „(Te face tata, păpuşică?" — „Niriiica, ce să facă, scrie. Aşa spunea-n copilărie Neştiutoarea fată mică. Memento plin de gingăşie! Da, mîzgălici, să-ţi fie frică: — ,,Ce face tata, păpuşică?“ — „Nimica, ce să facă, scrie. 239 Ca tot ce scrii — adine să fie Te-nţeapă şi-azi ca o urzică Acest răspuns, mustrare vie, Pedagogia lui unică: — „Nimica, ce să facă, scrie. „ RONDEEUE DESPRE FEUTURAŞ ...Hai, fluturaşule, de zboară — Ţi-ar fi îndemnul, delicat. Dar ce folos cînd, bunăoară, îl ţii de-aripi ne’nduplecat. E-ai necăjit, l-ai ferecat, Şi-acuma, dîndu-i drumul iară, ...Hai, fluturaşule, de zboară! Ţi-ar fi îndemnul, delicat. 16 241 Te uiţi, l-aştepţi, neapărat, Din nou — văpaie — să tresară. Dar cu polenul scuturat, Poţi să te miri, poa’să te doară — ...Hei, fluturaşul! Nu mai zboară. RĂNI VECHI (3ropi negre, răni vechi, sfîrtecate. Re număr în gînd, le repet... Pămîntul e plin de stigmate. Se vindecă încă încet. Dau, unii, la ei în palate, Cu sîngele lumii, banchet! ...Gropi negre. Răni vechi, sfîrtecate. Re număr în gînd, le repet. 243 16* î)ar iată grădini parcelate Şi-n scuaruri — copiii, buchet. Şi jocuri şi flori berechet... E-o forţă ce biruie toate, Gropi negre, răni vechi, vindecate. FEREASTRA CTopiii cu rîsetul lor, I-auzi prin fereastra vecină... De-un tril cu zigzagul sonor E casa vecinului plină. E cîntec, e joc, e lumină. Sînt ăripi ce zburdă în zbor... Copiii, cu rîsetul lor, I-auzi prin fereastra vecină. 245 Şi-un gînd te umbreşte, un nor: „Ai vrea rîsul lor să mai ţină?.. Veghează! E-o pîndă haină..." ...Ei nu ştiu, se joacă, n-au zor Copiii, cu rîsetul lor... RONDELUL CUPTORULUI CALD (Z-uptorul cald, ce pîini scotea!... Cînd, inimă, îl vei întrece? Era în zori. Cădea o stea. Zăpezile bufneau zevzece. Vedeam cum bolta mă petrece, C-un zîmbet — steaua ce cădea: ...Cuptorul cald, ce pîini scotea! — Cînd, inimă, îl vei întrece? 247 E noapte-acum. în faţa mea Hîrtia-i ca zăpada, rece. Şi-un gînd, un zîmbet, peste ea, Stea călăuză parcă trece: Cuptorul cald... Ce plini scotea! SĂ NU TE UIŢI CU OCHI DE GHIAŢĂ Să nu te uiţi cu ochi de ghiaţă Da om, la munca lui, la tot... Nu-i preşul tău şi nu-i un ciot, Nici nu-i maşină fără viaţă. Să zboare? Bine. Fii pilot. învaţă-1... Dar şi tu învaţă: Să nu te uiţi cu ochi de ghiaţă Da om, la munca lui, la tot... 249 Nu-i om cel care vrea să scoaţă Din om, cărbune doar, azot! ...Şi tot ce-i mai de preţ, socot, K-o-nvăţătură, o povaţă: Să nu te uiţi cu ochi de ghiaţă... UN CÎNTEC DIN UDIŢA NOASTRĂ Un cîntec din uliţa noastră... — Sînt chipuri, sînt cîntece, mii! N-am stat să-l ascult la fereastră Ci viaţă în el plămădii. Nu-i cîntec de inimă-albastră. O boltă e, de melodii: Un cîntec din uliţa noastră... — Sînt chipuri, sînt cîntece, mii! 251 Crîmpeie, aci, din această Poveste, am vrut să le ştii. Crîmpeie, măcar, dintr-o vastă Vioară cu corzile vii, — Un cîntec din uliţa noastră... DE VORBĂ CU UN TÎNĂR BA SONDA 90 BOBEICA Pe deal, în fund, trec nori romantici Iar sondele par să ridice Desferecaţi scheleţi gigantici Din roci de sare şi silice! ...Da sonda 90 Bobeica Venisem c-un grăbit poet. Zvîcnea pe-ntreceri, ca suveica, Echipa şase tineret. 255 Forau cu 400 suta, Nu cum fixară geologii. Podelele jucau bătuta, Prăjinile ţineau dîrlogii. Cuţitul întreba, sfîrlează In inima adîncă-a pietrii: „De ce poeţii nu forează Şi ei, la patru mii de metri? „Smulgînd din stratul nesupus Coloane de ţiţei în soare, Cuvîntul să arunce-n sus Vibrînde fluvii în picioare...“ Sondori. Cu pantalonii scoarţă. Ce bine că — s-o spun pe şleau — N-au timp de vorbă şi de harţă! Altminteri, poate întrebau: 256 — „A, sînteţi în documentare? B drept că nu v-am mai văzut... Dar arta voastră, asta-i oare? Fotografie-â la minut? „Aşa cum noi ne-am învăţat Să sfredelim în adîncime, Nici vouă nu vă dăm rabat ! Şi nu vom da rabat, la nimeni...“ ...Sondori cu pantalonii scoarţă De lut, de minereu, de păcuri, Cînd pleci — par unii că se-nalţă Cit turla sondei, peste măguri! Se duc pe dealuri, seara, norii.., Trec sondele prin nori romantici Şi parcă sînt chiar ei, sondorii, Pe dealuri — răsărind gigantici. 17 — C. Theodorescu vol. I TOVARĂŞUL CAZAN DULGHERUL — „\^iclene straturi. Aspră stîncă. E, munca omului, grea încă... Şi-i turla de foraj prea-nceată! Se mişcă tot ca altădată! „Aşa s-o ţinem, cu domolul? Adică e codaş petrolul? Să depăşim, adică, planul, Dar nu acuma, ci la anul?“ ...Cazan dulgherul sta pe gînduri Şi se-ncrunta la stîlpi şi scînduri. — „Măi sondă, cum drac să te mute Aceiaşi oameni, dar mai iute?“ Cu grea privire de chirovnic, Cu meşteri ochi, de inginer, Ba sonda lui urcînd spre cer Se uită, azi, ca un ibovnic... — „S-o muţi mai repede!...“ Cădea-va? Ba nu. Va izbîndi isprava. — Ia probe, fă măsurători! De trei, de cinci, de zece ori... Tovarăşul Cazan dulgherul Se-ndreaptă. Stă. Scrutează cerul. Desaga anilor şi-aruncă. ...Ce tînăr novator e-n muncă! 17" 259 „în ciuda anilor, cincizeci, B greu ’naintea lui să treci...“ Spun şefii de echipă, cinci, Cu teslă, rangă şi cu vinci. Vezi turlele pe catalige? Cazan le-aduce pe tîrlige... Cînd geologul zice-„aici e!“ Le şi aduce, pînă zice. Că sonda e ca omul, ci-că, Se mişcă, pleacă, se ridică Şi trece dealul, valea, lunca, Acolo unde-i este munca. Şi-acum îi munca mai uşoară Că turlele, de-i iarnă, vară, Le muţi în sania sprinţară, în sania cu bot mobil 260 — De-i zice lumea „crocodil** A lui Cazan de la Bărcoi, Dulgherul cu metode noi. — „De muţi! Dar cum?“ — „Cu binişorul.“ — „De trage omul?“ — „Ba tractorul.“ — „Păi sonda, ce, mă rog frumos, Nu poate dumneaei pe jos?“ — „I-a cumpărat, Cazan, opinci! Şi-o ia, pe umere de vinci, O ia pe sus, ca pe-un copil, Pe sania cu bot mobil, O ia şi-o duce la plimbare Pe deal, cu faţa către soare, Pe vale, dacă-i e de umbră... Pe unde vrea, pe-acolo umblă!“ 261 * Stă cîte unul, se cruceşte: — „Cum, sonde-n sănii? Boiereşte? Coboară valea? Suie coasta? S-a mai văzut drăcia asta?“ — „Tu sănătos să fii, băiete... S-a mai văzut. In Soviete." — „Dar demontate în bucăţi, Nu se mutau în alte dăţi?“ — „Ba s-au mutat sonde surore, Da-n patru zile, mi-n trei ore! Cazan le saltă copăcel Că umblă timpul după el..." Şi gîndul umblă, viu... Pătrunde Pe sub pămînt, pe-acolo unde, Prin neştiutele livezi, Numai cu gîndul poţi să vezi 262 Ţiţeiul lenevos, cu toane, Cum mină negrele-i drigane Cu ugerele lor untoase, Nemulse, uriaşe, grase... — „Vin tinerii, Cazane-aţin’te...“ — „Doar nimeni nu-i bătut în ţinte!“ — „Şi nimeni nu-ţi rămîne-n loc?“ — „Toate echipele-s de şoc!“ Tractoru-i duce înainte Cu turlele, un gînd fierbinte: ...Prind cîinii, peste deal, să urle? Cazan, constructorul de turle, „E mult de muncă — zice — ’n ţară Şi de forat sînt multe, iară, Şi muncile se cer făcute, Mai bine, astăzi, şi mai iute.“ 263 Geamblacu-adulmecă tot largul, în fund e sapa sondei, trează... Şi turla-n vifor e: vibrează Ca la corabie, catargul. Alăturea de-ai lui, dulgherii, Zbicind cămeşile, că-s leoarcă, Stă-n vîntul de odihnă-al serii, îi place-o clipă să se-ntoarcă, Şi cu privire de chirovnic, Cu meşteri ochi de inginer — Cazan, la turla de pe cer, Se uită. lung, ca un ibovnic. B mulţumit de ea şi-i mîndru Şi peste ţară-şi plimbă gîndul, Că turla toţi vor şti s-o mute Mai bine, mai uşor, mai iute... CUM A SEMNAT SONDORUE POPA Foram în rocă şi-n nămol Ţiţeiul bun să suie-ncoace, Cînd muncitorii din petrol Semnau adeziuni de pace. — Duc norii veste de război? Să-i dovedim! îi vom întrece Muncind, pe capete, la noi Ea „patru sute doisprezece..." 265 Prăjinile în fund s-au dus Să sape roca şi s-o roadă... Ca şerpii şuieră în sus Noroiul, ridicat în coadă. Noroiul... Colcăie-mproşcînd Cocleală galbenă şi fiere! înfruntă-1. Ţine-i piept. Curînd Va da ţiţeiul, cu putere. Foram... Şi granicul bătea în miezul sondei, între coaste, La fel bătea ca inima, La fel ca inimile noastre. Din lanţ, de sus, s-ar repezi Cîrligul, să te ia de ceafă, Te caută, în orice zi, Cîrligul morţii... Nu te află! 266 Ca-n vifor turla se-ncorda. Noroiul gîlgîia afară. ...Deasupra creştetului, da Cîrligul lanţului să sară. ...Un lanţ! Se rupe... Nu m-ascund... Crunt mă izbesc verigi şi zale. Dar sonda de-i pierdută-n fund, Nu-i chip s-o mai întorci din cale! M-am aruncat pe frîna grea. Tăcuse inima-ntre coaste. — Tu, granice de fier nu sta! Nu stau nici inimile noastre... Azi vin tovarăşi din petrol, Privesc la dreapta-mi în proteze: — Da, ciotul braţului meu gol El, numai el, n-o să semneze! 267 Dar, greu citeaţă, scrisa mea Cu litere de cheaguri groase, Pe lanţ, pe granic, pe podea, Destul de bine mă semnase... CÎNTEC DIN BARCELONA Frumoşi, generalii-n parăzi... Cînd fac represalii să-i vezi! Cînd trag, criminalii, pe străzi Şi morţii-s cu tona! Pe noi, generalii ne ştiu. Noi parte n-avem de scriu: Din trei, numai unul e viu, Aci-n Barcelona. 269 Un om, dintre sute de mii, Aci-n Barcelona-ntr-o zi De Spania iar ne vorbi, Ea luptă ducînd-o... Aci-n Barcelona gemînd, De-atunci, între oameni de rînd, E-un nume, e-o luptă, e-un gînd Raimundo! Raimundo! Dictatori, imperii sau regi, Sînt vechi ale lor făr' delegi. — Salvaţi, cerem lumii întregi, Salvaţi pe Raimundo! Daţi, Spaniei,_ sprijin şi-ndemn... Asupra lui Franco, blestem! Voi ştiţi doar: şi pietrele gem, Aci-n Barcelona. CE IyIBERTATE-N GUATEMALA CTe libertate, ce roman, Ce roze vii şi-aprind petala, Ce mod de viaţă diafan E modu-acesta-american... ... I-a mers şi fala! Trei trusturi mari, un mare clan, — De pildă — neieşind tocmeala, Au tăbărît ca pe-un duşman Pe micul stat american, Pe Guatemala. 271 Stăpînii jafului etern Se vaită:—„Chiar la noi acasă, Să iasă, moţ, un mic guvern, In calea marelui concern? ... Dar e-o neruşinare crasă!“ Da, vinovat e micul stat Că libertatea nu şi-o lasă: S-a-mpotrivit, nu le-a cedat, Prestigiul tot le-a şifonat — Şi asta, chiar la ei acasă! ...Al libertăţilor slogan Să-şi cînte înainte fala! Nu merge chiar ca-ntr-un roman In micul stat smerican, In Guatemala. „ATENŢIE: COPII!...“ E-un cîntec despre pace Pe strada mea, în zori. ...Ce aripi mari desface! E-aud de multe ori. Cîntîndu-1 iar, pe seară, Se-ntorc ostaşii-n rînd. ...De dragostea de ţară Ades i-aud cîntînd. 18 273 Mai trece şi-o maşină. Da noi pe stradă-aci. De rîsete e plină Şi larmă de copii. Ostaşii-o văd, le place Cînd o-ntîlnesc în drum, Şi-acelaşi cînt de pace Copiii-1 cîntă-acum. Cu dragoste ostaşii Se uită-n urma ei: — Nu vor lăsa vrăjmaşii Goni-vor norii grei! Şi toţi copiii parcă Răspund acestui gînd, Dînd iute să se-ntoarcă, Mînuţa fluturînd... 274 ...Maşina trece plină De glasuri mici, zglobii. Şi scrie pe maşină: — „Atenţie: copii.“ MANGALIA 1949 IVlarea — culmea îndrăznelii (Nu dau voie! Nu se poate!), Are ochii Mihaelii Ea doi ani şi jumătate. Iv'as-o... Nimeni să n-o cheme. Einiştit ce-i este chipul: B-adîncită în probleme... E-n şedinţă, cu nisipul... 276 In bătăile luminii, Oglindiţi pe-un cer cu toane, Joacă norii ca rechinii — Vineţi monştri de oceane. Fantezia-i o mănuşă Care-ajută adevărul: Ciotul ăsta-i o păpuşă... Algele-ncîlcite-s părul... Mihaela nu-şi dă seama Care-s ochii, care-s aştri: Ochi albaştri are mama, Cerul are ochi albaştri... Salte-şi, aurii, zulufii Plaja toată şi de-a buşa... — Mihaela dragă, tu fii Mamă bună!... Baţi păpuşa? 277 Marea-i face funde albastre Caraghioase fără seamăn. Joaca Mihaelii noastre I-o imită valul geamăn. Numai salturi, numai tumbe, Vine-n chiot, ca haiducii; Tălpi desculţe, mofturi scumpe, Prunc albastru-al mării lucii... i MAI IVl-am dus cu tata la serbare. E cald. E soare. E-ntîi Mai. Şi-un steguleţ frumos luai... Dar uite, am o supărare: Prin steagurile fără număr, De la tribună le-o fi greu Să vadă steguleţul meu... — Hai, tată, ia-mă sus pe umăr! 279 FATA CARE NU PUÎNGE Carpaţi îşi află adăpostul Copiii coreeni sosiţi la noi. E legea noastră nouă: scutul nostru, Dînd ocrotire micilor eroi... Un lac în munţi... O curte romînească... Şi-nchipuind duşmani în buruieni, ^ I-atacă, hotărîţi să-i nimicească — Cu beţele, copiii coreeni. 280 Cu ordine de luptă — militare — Pe piept, în dreptul inimii, aici, Se-apropiase un băiat mai mare Privind pe gînduri lupta celor mici. Căzu, din joc, o fată — mititica — Şi-i sîngerează, văd, genunchiul stîng... îmi face semn că „trece, nu-i nimica11, Iar ochii-i rîd: „N-ai grijă. N-am să plîng." îmi spune —fără vorbe —gura-i strînsă: — „... Vezi ochii mei? Obrazu-acesta supt? Sînt, da, o vale-a lacrimilor... însă Cu lacrimile,-acuma, ştiu să lupt.“ ... Să ştii să lupţi. Acesta este leacul. Copii, pe malul lacului... Ce grea, Ce uriaşă lacrimă şi lacul, în genele-i de stuf, îşi reţinea! 281 E biruinţa vieţii-n ochii fetei. Ochi de copil. Ca-ntr-o oglindă văd. E-o grea poveste: spusă pe-ndelete-i... A răzbătut dezastre şi prăpăd. Fetiţa coreeană... De ce oare Nu scoate nici un scîncet, cit de mic? ... Privirea şi-a-nălţat surîzătoare Cînd m-aplecai s-o mingii, s-o ridic. Un licăr mic în ochii ăştia arde. O mină mică-mi ţine mina, strîns. — Măi, pui de om, măi, oaspe de departe, Fetiţa mea, lovindu-se-ar fi plîns... I-s ochii ageri, lungi, ca de migdală... Ce arde-n ei acolo îndărăt? Oglinzi adinei, tăiate cu migală, Mă-mbie: — , ,Ştii să vezi? Am să-ţi arăt... 282 „Surîsul viu din ochii mei, ascultă, Suris ne’nvins de marile urgii, E-al mamei mele... Nu s-a dat bătută, întîi de-acest suris te rog să scrii ! Şi-un chip, acuma, de soldat ţi-apare? E-ntors într-o permisie de-o zi... II vezi... Cu zeci de răni —şi tot mai tare E tatăl meu. Aşa a fost. Să ştii. Iar în adîncul ochilor, profilul Ocrotitor alăturea de ei, Partidul este...“ Mă ţinti copilul: —„Cum am să pling, crescut de-aceştia trei? ... Aci-n Carpaţi îşi află adăpostul Şi-această mică-orfană de război. E legea noastră-aci, e scutul nostru Dînd ocrotire micilor eroi. SUS I/A TUŞNAD SUB UN BRAD. Lină luluie-n poiană Apa mică, mîngîioasă, Begănînd doi pui de mreană Ce se joacă, nu le pasă, Amîndoi la ei acasă... Sus la Tuşnad, sub un brad, Sta-n poiană O codană — O fetiţă coreeană — Şi-asculta la rîu-n vad Coreeana cea orfană. Apa asta de mătasă, Nu foşneşte ca pe-acasă, Sabie, prin ierburi trasă... Bacrimi mici la colţul genei Ard în ochii coreenei, Cînd — la marginea poienei Vede-un pui De secui Necăjind pe maica lui: O ţărancă Cu bocancă Şi cu testemel verzui, Care se-odihnea, pe-o bancă. Băieţelul rîde, fuge, Plînge, degetul şi-l suge, Dar pe bancă, nu vrea, de! Nu vrea el — ,,şi gata, ce... 285 Maică-sa abia-1 ţinea... El, fugea de lingă ea! Dar, la marginea poienei, Ochii ridicînd băiatul, Mult se miră-mpeliţatul: Eacrimi mici la colţul genei Vede-n ochii coreenei... Ea-i zîmbeşte, încă plînsâ. Prea e mic ca să-şi dea seama! ...El, tăcut, se uită însă Cînd la fată, cînd la mama; Mîna fetei netezeşte, Mîna-i prinde-n joc, hoţeşte, Şi-opintindu-se niţel, — Trage fata după el! Ce-1 frămîntă-aşa de-adînc, Ce e-n mintea lui de ţînc, N-aş putea să spun; şi nu ştiu; Dar, cu ea de mînă, puştiu’, 286 — Micul pui De secui — Vine, glonţ, la maica lui... Sus la Tuşnad, sub un brad, Stau pe bancă, stau tustrei, Maică, fată şi băiat, Parcă-ar fi şi maica ei! ...Dină luluie-n poiană Apa mică, mîngîioasă, Degănînd doi pui de mreană Ce se joacă, nu le pasă, Amîndoi la ei acasă. COMANDANTUL Bătrînii mei, cu mintea dreaptă, Aşa m-au învăţat — de ţînc — Că-n om e-o lacrimă ce-aşteaptă Nedezlegată, în adînc... Aceasta este şi povestea Tovarăşului comandant Pe care — că i-a mers şi vestea — Nu-1 vatămă nici glonţ, nici brand! 288 ...Aşa cum sînt biruitorii La bătălie şi la greu, Pe comandant toţi luptătorii îl ştiu ne’nduplecat mereu. N-a fost înfrîngere şi-osîndă La care-nvins să se fi dat! Pe drumul greu, către izbîndă, Ne-a dus mereu ne’nduplecat. Şi cînd copiii lui, acasă, Aflarăm că pierduţi sînt, toţi, El arăta că nu-1 apasă Nici glas de tun, nici plîns de roţi... Nepricepînd această faptă Eu mă miram ca un nătîng Că nu-i văd lacrima ce-aşteaptă Să se dezlege, din adînc. 19 — C. Theodorescu voi. I 289 Curgea pe drum şuvoi de sînge, Şuvoi de lacrimi, precum ştiţi. Pe-ai lui, el n-avu timp a-i plînge. El se-ngrijea doar de răniţi. ...Dar cînd s-a-ntors, cel de departe, Cînd pe copii i-a regăsit, Nebiruit nici chiar de moarte, O lacrimă — l-a biruit! DE VORBĂ CU UN TÎNĂR Cu Gorki am să-ncep, desigur. La unul cum eşti tu gîndea Spunînd că scrisul nostru-n friguri E muncă... Şi-ncă muncă grea. Tu care suferi pentru-un vers Şi arzi scriind literatură! E drum’nainte-ţi... Ai de mers. Fii, timpului de azi, măsură. 291 19* înaltă fie-ţi deci, cîntarea! Tu, bolţi de cîntec să ridici... Ta noi, pe culmi, e largă zarea. De jos — şi zările sînt mici. ...Te pipăi să-nţeleg şi caut Ce-i drept în tine şi ce-i strîmb: Eşti tu o spadă? Eşti un flaut? Eşti arc, vibrezi? Sau zbîrnîi, drîmb? Te doare că-ai cioplit în ghiaţă Un vers pe care vreai — fierbinte Să-l scrii, cu viaţa noastră-u faţă, Cu viitorul înainte? Un fapt măreţ din vremea noastră Cîntînd, vezi că-i rămîi în coadă, Că-1 gîtui într-o carte proastă, într-o imagine schiloadă?... 292 Că-ţi ia mereu’nainte viaţa? Că-i greu să ţii cu dînsa pasul? ...Să nu-ţi întuneci dimineaţa! Şovăitor nu-ţi fie glasul. Aşa-ntrebări, pe toţi ne-alungă O, tinere prieten! Nu e Răspuns pe loc... O veghe, lungă, Răspunsurile le descuie. Sau, poate, roade-n tine dorul Izbînzii repezi şi uşoare? ...Crezi, coatele, mimînd doar — zborul, Că vor ajunge chiar să zboare? „Ţi-e alta suferinţa trează? ...A, spui că „vor să te doboare"? Cutare nici nu te citează? Prea rău te-a scărmănat cutare? 293 Cumva, scînteietoare scule vSucind, aştepţi cununi de laur? Te vezi un zeu sau un Hercule Cînd biruise pe Centaur? Nu-i nimenea ca să greşească Fără-a răspunde... Nu. Ta noi e In cinste critica obştească. De zeităţi n-avem nevoie! Nu-ţi fac vreun bine, de te lasă In vechi culcuşuri căldicele, Cei cu opinii de mătasă Şi-aprecieri de catifele! ...Iţi jumuliră niscai vise? Te critică? —Neapărat. Metoda criticei deschise Ea, mai ales, ne-a ajutat. Nici mie, niciodată-n file Nu-mi cad, de-a gata, struguri copţi. ...Muncesc adesea ani de zile. îmi iau, din viaţă, ani de nopţi! Şi-adesea, îngrijind de-a surda Nu creanga proaspătă, ci ciotul, Iau de la capăt, toată truda: Greşit e, şi pierdut e, totul! La mine-au fost zăpezi, jigănii, Copaci geroşi gătiţi cu artă Şi zurgălăi ducînd în sănii O rece frumuseţe moartă. Dar ploile de primăvară Spălară zeghile ninsorii, Pădurea mea ca să tresară Prin toate frunzele şi porii. 293 Văd oamenii — pădure vie: Tot urcă... Urc cu ei pe creste. Un cîntec orice frunză ştie. Copacul, ştie o poveste! Ce bună-i seva pămîntească La rana frunzelor pierdute! ...Pe tine, e cin’ să te crească Şi primăvara să-ţi ajute. Dar cit de tînăr eşti!... Cu grijă Mă uit la boiul tău mlădiu. Dă, cîte-un vînt, cu colţ de schijă? Tu ţine piept. De-aceea-ţi scriu. Da, au dreptate-ncepătorii... Dar ce prieten (nu o dată) Un braţ dă sprijin subţiorii, O rază drumul ţi-1 arată! • 296 Acum ni-i călăuză sacră Ilumina care-alungă bezne. E braţul purtător de faclă... Acum, în toate, ni-i mai lesne. E o căldură, o lumină, Ce-ajută mugurii cîţi sînt. Ea nu întîrzie să vină... Tu nu eşti singur pe pămînt. Nu sta cu fruntea abătută. Ştiu calde critici juste, deci, Şi-acelea mult mai mult ajută... Nu-s juste criticile reci. ...Copacul creşte nu-n asceze, Ci-n fierbere şi-adîncă luptă, Dînd drumul sevei să viseze O primăvară ne’ntreruptă. 297 Bolnav, nu-1 vindeci prin secure! Iar dacă-i tînăr şi gingaş, Te-apleci cu-atît mai mult, pădure Să nu se piardă, să nu-1 laşi... ...Tu-mi spui că unora, săracii, Bi-i rece vorba ca securea. — Aşa vor, retezînd copacii, Să vadă în sfîrşit pădurea? Tu-mi spui că floarea ta de mai S-ar revărsa aromă, spumă: ...Şi-alăturea pe cine ai? Şi cine paşii ţi-i îndrumă? ...Sînt grădinari —şi n-au căldură. Sînt mîini — şi nu le simţi frăţeşte Flori de hîrtie ochii fură, Iar floarea ce-ar da rod, tînjeşte... 298 Ideie şi talent şi muncă Pe-oricine trebuie să doară... Dar unii, trudă ta adîncă Cu obtuzunghiul o măsoară! Pe cei ce dreptul şi-l asumă Să-ţi vîre oarbă sula-n coastă, Nu-i vom lăsa... Nu-i luăm în glumă. Noi nu glumim cu munca noastră. Pe cel ce nu-ţi iubeşte munca Şi nu ţi-a cunoscut efortul, Nu-1 vom lăsa să-ţi pască lunca, Să facă-n păpuşoi pe mortul... Nu. Sensibilitate iască, Şi-napoiat ca Tata Noe, Un critic prost, să zăpăcească Pe-artişti şi munca lor — nu-i voie! 299 Stilou-i bun şi ca seringă! Culoarea, sunetul — şi ele Ca apa tare pot s-atingă Să-l usture, să vadă stele. ...Adună, criticii, lumină Şi-aripa ţi-o ajută-n zbor, Dar cum albinele-au regină Şi muştele-au regina lor. Această filozoafă toantă Te bîzîie la cap, cu toane — Ea zbor de muscă-ţi recomandă Cînd eşti pilot de avioane. Ii va striga poporul: „Ce ţi-i? Stai sus, regitio, la fereastră? Din turn au coborît poeţii... Ia coborîţi şi dumneavoastră!“ 300 îi va striga: „Te ştim. Ţi-e frică. Aştepţi ca alţii-ntîi să spună... Eşti otrăvită, rea şi mică Şi la nimica nu eşti bună. Te-ascunzi în turnuri crenelate Să nu greşeşti, să nu te-mpiedici Şi-abia alegi ceva, din toate — Oprită parcă-ai fi de medici... Dar critica ce este? Poate E-nfricoşare crezi?... Sau ce-i? E-o insulă de gheţuri moarte Cînd nu e omul ţinta ei!“ Vrea, unul, fontă, —cu ocaua. Oţel îţi cere —în ciubere. Vrea altu-n artă mucavaua Unei gîndiri rutiniere. 301 Abia de ieri ştergîndu-şi cîşii, Poftim chiţibuşar cumplit: Nu ştie el cînd tu te sfîşii. El află — cînd ai biruit! Te-ar rupe — şoarece ridicol — Un altu-n umbra, ca motanul. ...Va scrie un vestit articol! Iar pîn’ să-l scrie — trece anul. îi spui şi pare să-l surprindă: Şi-a strîns sprîncenele mirate... vSe uită poate şi-n oglindă Şi-ntreabă: — Cine-i ăsta, frate? Sînt unii ca vulpoii sacri: Refuză ce nu pot s-ajungă — Ai poeziei struguri acri — Şi li se face gura pungă. 302 Sînt alţii, scot idei din burtă Şi drepturi vin ca să-şi aroge Şi-amestecă la tine-n turtă Formule gata, ventriloge. Alt mers decît în cărucioare Nu vor, betegii, să permită! Şi gem, de supralicitare... Şi mor, de papagalicită... Iţi scriu reţete păsăreşte Cu-o mutră doctă şi funebră, Cînd opera, dacă-ţi trăieşte, Tu zaci, scriind-o, ca de febră. Cu unii mumă, cu-alţii ciumă, Te-ajută, simţi, aşa de tare, Că ajutorul — fără glumă — L,i-i ajutor... de-nmormîntare! 303 Apar noi undiţe şi moduri De-a pescui greşeli — şi, poate, In papură să cauţi noduri Devine-o specialitate. Duceferi scaperi, sau — cu sete — îţi sorbi noptaticul chiştoc... Sar toţi pompierii cu trompete Şi-ar stinge tot ce este foc! Aşa-i cu gintea criticastră: Cu ea, şi-aprind doar paie-n cap Cei ce-n literatura noastră în plapomele vechi nu-ncap. Guriştii noştri!... Fac vreo brînză? Bat apa chioară-n putinei, întind a frazelor grea pînză... De curge zerul de idei. 304 Grozavi şi fercheşi vin să-ntrebe De-s gata platoşele toate Ei, gata cei dinţii, căci — ghebe — îşi cară platoşa pe spate! Gurişti! Buc-heri!... Ea ei, petarde, Puşcoace, dopuri, bine trag; Aşa victorii poetarde De ţi-ar plăcea, le-ai fi chiar drag. Sînt şi destui ce tac din gură: Prudenţi, te-aşteaptă-ntîi să mori — Mari dascăli plini de-nvăţătură, Mici repetenţi ca scriitori. Ei te despoaie-n eprubete: Aici aripi, aici polen. Şi-o apă-i, tot... Cea vie, Eethe, Sau hidrogen doi o'xigen... 20 305 Gînd, artă, mica ta minune, Nici nu-i priveşte, nici n-au zor, Talentul fiind o chestiune Streină de voinţa lor... De ce-şi spun ei „îndrumătorii" Cînd nu ştiu ce e îndrumare? Te uită: ofilindu-ţi zorii, De munca ta nimic nu-i doare. ...Au văruit o casă veche Şi-acum zic altfel că o cheamă. Principiile lor de veghe Sînt doar în firme de reclamă! Ţi-aşează „măestria“-n dreapta Şi-n stînga, gîndul... Dar se poate Ideea ici, iar colo fapta, Apartamente separate? 306 Cînd dă cu bobii, ce îndemn e? Oracol ţeapăn tuturora, E-o călăuză după semne: Cum bate ochiul, vîntul, ora... Dinam îţi spune că-i mosorul, Dinam sadea — şi alt nimic. Şi-ţi spune că-i furtună, zorul Şi clocotul unui ibric! Pălăvrăgeala-i, cît de goală, Să te doftoricească vrea: Iţi inventează-ntîi o boală Şi-apoi... te vindecă de ea. Ce n-a mişcat la el sub lupă, Aceea nu e viaţă — scurt! (...El n-a suflat la timp în supă, Acuma suflă şi-n iaurt.) 20* 307 Melc rece — „criticul" acesta Deschide-o dîră, nu o cale! Nu-i drept să-şi facă doar siesta Aici, la tine-ntre petale... în conţinut el nu se pierde, Cu forma straşnic s-a-nvăţat: De-o parte — ci-că-i iarba verde, De alta —aerul curat. Dar cînd, pe dos, cu ochiul rece Te cerne-n sitele-i hapsîne, Făina nu e bună —trece... Tărîţa-i bună — ea rămîne ! Să calci prin smîrcuri cu plevuşcă Sau ardă-ţi capul printre aştri, Ce te doboară şi te muşcă Nu-i critica... Sînt criticaştrii. 308 Descoperă-i, ca să-i condamne Furtuna oamenilor noi — Nu „cum nu vii tu, Ţepeş Doamne...1*, Nu „judecata de apoi...“ Tu dîrză fruntea ţi-o aţine. Nu te-ntrista de-al lor oprobiu. Să-ncerci mereu să faci mai bine. Să fie nou. Să fie propriu. Poeme scrii — să fie arme ! Romane, teatru —cazemate! De ţărmii noştri să se sfarme Corăbii şi rîvniri pirate. De-om fi artiştii-acestor ţeluri, Atunci şi critica — cea justă — Vedea-va arcuri, bolţi, oţeluri, Nu sărituri ca de lăcustă. 309 Nu ierni cu urme de jigănii, Copaci geroşi gătiţi cu artă, Nu zurgălăi frumoşi la sănii Care pe nimenea nu poartă! Din mugurii ce astăzi leagă Şi vin în floare la lutnină, Noi cetitori or să se-aleagă Şi noi puteri or să ne vină. îndemn văpaia asta fi-vă! Nu cîrdul de viteji cu clanţa. Sentinţă nu-i definitivă Cînd e-ndoielnică substanţa... Vă-nvioreze fruntea, pieptul, Furtuna oamenilor, vie — Şi bată veşnic: ei au dreptul Da artă şi la poezie. 310 Nu flori cu foşnet de hîrtie! Dă-ţi scrisa inimii, firească. Poeţii —dacă sînt! —să scrie... Şi, opera, o să vorbească. De veacuri multe înţelepţi, Duptînd şi nerăbdînd zăbală, Cei mulţi, cei muncitori, cei drepţi Cer temelie — nu spoială. ...Sînt critici limpezi ca izvorul: Gîndiri adînci, sentinţe drepte, Aşa cum chibzuind, poporul De dă —s-ajute şi să-ndrepte. Partidul, ţelurile tale Aşa le-ndrumă. Aşa fi-vor. Ce steag porţi tu!... Şi ce-ţi stă-n cale? Nisipul stă... Dar tu eşti vifor! 311 Cu Gorki am să-nchei, desigur! Ce critic minunat era Spunînd că scrisul nostru-n friguri E muncă... Şi-ncă muncă grea. Iubise lupta de opinii! Nimic după tipic sau silnic. Cătase florile, nu spinii. Soluţii, nu examen clinic. Ca el —să iei din cărţi, destule... Dar luînd şi celor mulţi povaţa, Topeşte ghiaţa din formule, Iubeşte-adînc, fierbinte, viaţa! Azi cititorii, mîine pruncii, Vor pune strugurii la teascuri... Furtuna oamenilor muncii, Ea mătură gunoi şi vreascuri! 312 Şi măturaţi vor fi, puzderii, Cei ce-ntîrzie noii muguri, Jefuitorii primăverii Şi ai văpăilor din ruguri. Pădurea oamenilor, vie, Tot urcă... Urci cu ea pe creste. Un cîntec orice frunză ştie. Copacul ştie o poveste! Din vîrfurile-n soare vine Un aer limpede şi tare. Răcoarea respirînd spre tine, Simţi ramurile-mbătătoare. Sînt oamenii de mîine!... Poate Eroii noştri — tineri pururi De-au fost adevăraţi — cu toate Nenumăratele cusururi... 313 E-o bibliotecă... E-un cămin... Doi ucenici cu păr de aur Citesc... Sînt ei! Cei care vin. Sînt ei, cununile de laur. Sînt ei... Deprinşi să-nvingă piedici Şi întuneric şi poveri, Vor fi metalurgişti sau medici Sau tractorişti sau ingineri, — Nu din Olimp, de la Apollo, Ci din popor, adînci şi vii Şi proaspete-ntăriri, de-acolo Cu noi alături vor veni. Oricîte vreascuri să oprească Privirea cerului albastră, Nu-i uscătură şi nu-i iască Să-nece primăvara noastră! 314 în tot ce faci, în orice clipă, Dă primăverii noastre semn... Să afle-n tine o aripă. Să afle pavăză şi-ndemn. Să fim alături — freamăt, şoapte Un stol să fim, cu zboru-nalt, Ce-şi urmăreşte, zi şi noapte, Cu zborul sigur, ţărmul cald... MUNCA DE NOAPTE Prin roca fumurie, viitorul Trecea încoace tot scurtîndu-şi zborul. Lămpaşu-nainta, statornfc astru; înfrigurată fruntea dase rouă Iar ochii —scînUind — tăiau ca două Perforatoare de oţel albastru. IVlinerule, venirăm la voi în dese rînduri: Tai rocile-n adîncuri, pe sub pămînt te ghemui... Adesea Valea Jiului ne şerpuie în gînduri. Cu munca ta, mă-ngădui pe-a noastră s-o asemui? 316 M-ai întrebat ce mină-i a noastră — şi ce soi. Să-ţi spun... Poftim, minerule şi dumneata la noi. M-ai întrebat ce mină-i a noastră... Poate-o laud, Dar altă-asemuire mai bună cum să-i caut? E unul... Scrie-ntr-una. Ce vrea si care-i zorul? ...Miner e şi savantul, poetul, gînditorul. Miner fruntaş, ajută pe-ai lui prin inovaţii. Cum să-i mai spui că umblă cu capu-n nori, prin spaţii? Diverşi se-ocupă, ci-că, de munca lui, fireşte... O, ce puţin se ştie! O, mult ce se vorbeşte! Miner şi gînditorul — savant, poet, alfaptei — Muncind din zorii zilei şi treaz cînd iarăşi noapte-i, Vrea viaţa s-o-noiască şi să-i hrănească focul! De-aceea se frămîntă şi nu şi mai află locul. 317 Vin literele-n şiruri ca nişte vagonete... Nişte cărbuni va scoate şi el, muncind cu sete. El e de-ai noştri... Scoate în slove, pe hîrtie, Unelte noi pe lume şi lumii bucurie. Aprins de munca zilei s-a-ntors, prin seara- albastră, In tîmplele-ncărcate bătîndu-i viaţa noastră; Se-aşează n el — spre seară — de sus, de jos, din laturi, Şi parcă-1 înconjoară carbonifere straturi. în linişte coboară ca-n galerii, sub munte. Se-aşează totul... Trece, spre tot, o vie punte... E noua Hotărîre şi — doldora-i desaga — Şedinţa de la O.N.U., procesul de la Praga; 318 Congresul pentru pace;... războiul, iar războiul ! Furnalul; combinatul; imagini de tot soiul. Vor unii — spaimă-n oameni şi moarte şi declinuri ; Vor alţii — nici o mamă să nu mai nască-n chinuri; E clocotul pămîntului; e şi acel copil Ce-şi aruncâ-n fereastră hohotitorul tril ; E-avîntul viu, cu care înalţă muncitorii Descătuşate forţe chezaşe de victorii... Victorie a vieţii, a vieţii noi anume, Şi el vrea să te-ajute ca să-nfloreşti în lume! ...Bogat de munca zilei, cu tîmpla mai fierbinte, Ar despica o, sută de drumuri înainte! 319 Din ţări şi mări, la uşă-i bat ale lumii toate Ecouri — lupta, visul... E noapte. Iar vor bate. Chemări clocotitoare îşi urcă pătimaş Puterea fără tihnă, îndemnul uriaş. Ziua de azi, la umăr îi puse-aripă, scut... Puternic e. Se-aude strigat, ca din trecut, Sînt lupte-ndelungate, experienţă, viaţă, Ce vin ca să-l sporească şi-l mînă şi-l învaţă Şi parcă îl îndeamnă şi parcă îl încearcă Nedesluşite chipuri, voci cunoscute... Parcă (Suflînd în pumni, prin gerul istoriei) i-ar spune: „ —Aprinde-ne şi nouă, pe vatră, un cărbune! “... 320 ... Piinos ca sa le-aducă, obida să le-o stingă, Vin, se desprind de lanţuri, vin, se desprind de jug, Bătrînii cu bocancă, străbunii cu opincă, Cu răngile pe umăr, sau aplecaţi la plug. Şi ca pe-autostrade şi ca pe cărărui Pe-artere largi, prin vine subţiri, coboară-ai lui Din fabrici sau din fundul codrului... Savantul, gînditorul, îi simte, le ia seama Cum vin spre el cu forţa unei seve, Sau cum, în juru-i, conturaţi aeve, Cu-obrazul ca arama La focu-n vălvătaie, Stau roată ca oştenii pe cîmpul de bătaie, Sau trec, în şir, şi fără capăt şiru-i... Iar mama — Umbră vie ce negurile taie, — Ca dintr-un basm, năframa I-o-ntinde: — Ai să birui! 321 21 — C. Theodorescu voi. I Vin, gîndurile, fluviu. Alt fluviu, e tutunul... Pe dedesubt, sau din perete, bate i. Savantul, gînditorul, sub bobul de lumină Eucrează-n fundul nopţii cum tu lucrezi în mină... Un gînd la el sub frunte tot scormone hain. Ar vrea să-ntoarcă moartea din drum! S-o mai amîne. Cu-un calcul sau un cîntec, cu-un ser sau un vaccin, Să facă-n om văpăile vieţii, mai stăpîne. Ea el sub frunte gîndul acesta viu, fierbinte, De mult s-aşează straturi, s-adună—zăcăminte. Ar trebui să fie de mult o mină-adîncă. Şi-abia e-un licăr, gîndul! Şi mina nu e încă. ... Zăvoare-n dinamită sar tîmplele-amîndouă. E albia ideii. E galeria nouă. 322 De-acolo,desub tîmple—un astru de cărbune Nălucitor apare şi-ndată iar apune, Ideea, zăcămîntul ce-şi adunase-n straturi! Ca pe-un miner îl cheamă, dintre străbune leaturi: — Kşti tu, idee scumpă?... —Sînt eu, dar ca-ntr-o stîncă Incătuşată-n şisturi nestrăbătute încă... O, fruntea i se pare o rocă-n colţuri, neagră! Va trebui să afle. Va trebui s-o spargă. Cu braţul care simte vibrînd perforatorul, Din galeriile-astea va scoate viitorul, Dar drumul către-adîncuri alunecă, se surpă: Din toate părţile, nisip, şuvoaie, turbă. Butuci armează bolta. Văpăi subpămîntene S-au răsculat... Alarmă! Timpanele-s sirene. 323 Un vuiet larg se-alege în ritmuri, în orchestre. Se crapă spre lumină pereţi fără ferestre. Bat inimile lumii în fund la abataj: — Nu da-napoi. Cuprinde-ne. Curaj... Cu ochi aprinşi, sub palidul mugur de lumină, Ducrează-n fundul nopţii, cum tu lucrezi în mină; Miner de alte straturi dar nu din altă tagmă, Scurmînd mereu, fierbintele-adînc, — miner în magmă; Şi-mbătător e gustul acestei noi ambrozii De aer comprimat, de pulberi, de explozii. Bat inimile lumii ca-n şisturi ferecate. De-auzi în toată clipa. Sînt lîngă tine-alături. Savantule, poete, neîncetat vor bate, Din galerii, din noapte, sub munţii cu omături! 324 E, lîngă tîmplă, ghiocelul de carbid. Şi pajişti fără vreme la tîmple i-au albit... Pe dedesubtul lumii cit ai să fugi, comoară, Pînă s-ajungi cărbune al tuturor, afară? Ca o sentinţă cade un neclintit răspuns: — E drumul care-ncepe. Mai greu e de străpuns ... Paşii-ncercînd’nainte-n nenumărate chipuri, Se-mpiedică, nesiguri, printre fierbinţi nisipuri, Vedenii de Sahară-n pustiu subpămîntean!... Un pas e pin’ la oază. Un pas pin’ la liman. Dar noaptea nu-i învinsă. Şi peste-ntreaga muncă, Noroi — un duş de noapte lichidă — îi aruncă. 325 Colcăitoare încă, prin rocile încinse Se mai răscoală resturi vulcanice, nestinse. Mai sare, în şuvoaie, lătura clocotindă, Sub deznădejde munca şi viaţa să i-o prindă. Ecou duşman dă hohot sub frunte-adânc, sub munte: — Nu, n-ai să poţi pătrunde! Nu, n-ai să poţi pătrunde! Şi ies noroaie-aprinse, ies colţii de văpaie Ai fundului pămîntului, cu duh de gaz şi zoaie. Un rîu de foc ţîşneşte prin galerii, pe jgheaburi. Cărbunii ard’năuntru!... Afară ies do ar aburi... 326 (Doar aburi! Joacă noaptea-n fereastră, ca paiaţa... Ii taie răsuflarea, îi mai scurtează viaţa. ...B albă iar hîrtia! Şi iarăşi îl îmbii Sahară de vedenii, Sahară de hîrtii. Pe masă, pagini goale... Le scrie şi le-aruncă Pe jos, neizbutită şi-mprăştiată muncă. Spre ţări şi mări, prin uşă, ies flăcări, urcă şoapte... In fiecare noapte. In fiecare noapte). Şi iar, pînă cînd ceasul izbînzii o să bată, îşi vede tot efortul, zadarnic încă o dată! Un vis rămase drumul cel încă nedeschis? Nu. De pe-acum e faptă! Nu, pentru el nu-i vis. Aici e prototipul visat, modelul, leacul: Din mîini n-o să-i mai scape, la fund, de-a berbeleacul. 327 El taie galeria întîia. Nu-i uşor. Şi porţile-n adîncuri, nu se deschid, nu vor. — Ce scaperi tu sub timp le, întunecime rea? Prin şisturi, vîna nouă sticlea... şi dispărea! Nu-i leacul. Nu-i modelul visat. Nu-i prototipul... Şi munca lui se duce, în spulber, ca nisipul! Nu-i serul... Nu-i vaccinul... Nu-i cîntecu-n sfîrşit! N-a reuşit. îi fuge sub ochi... N-a reuşit. Dar trebuie! Şi leacuri — şi cîntec — şi unelte Atîţia le aşteaptă... Greu, cugetu-o să-l certe. Şi inimile lumii-1 îndeamnă: —,}Ai să poţi. Ţi-e pentru oameni truda. Şi-alăturea de toţi.“ 328 ...O, setea de-a cunoaşte, cum rătăci flămîndă! Să-nveţe din înfrîngeri. L,e va schimba-n izbîndă. Armează iarăşi bolta... Şi iată, ajutîndu-1, E viaţa-adevărată care-i armează gîndul. Da, pentru oameni!... Iată-1 cătînd, cu fruntea-n rouă, Un aparat mai ager, sau o metodă nouă; Noi munci fără povară, cum n-au fost mai ’nainte; Viu — înaintea ochilor — un adevăr fierbinte; Licoarea salvatoare, unealta decisivă: La orice poartă-nchisă — o cheie pe potrivă ! Va şti să-mpuţineze din nou necunoscutul, Oricît de grele-n cale-i ies piatra, fierul, lutul. 22 — C. Theodorescu, voi. I 329 Da, pentru oameni. Drumul acuma nu mai minte. Iar gîndul vrea să iasă cu-o clipă mai-nainte. Şi nu-i, acuma, numai a lui această faptă: Bat inimile lumii, le-aude, îl aşteaptă. De nu despică drumul şi-opreliştea n-o curmă, El va răspunde pentru toţi care vin din urmă. Trec literele-n şiruri de goale vagonete... El, de la capăt, munca e gata s-o repete. Ce cade cu hîrzobul din cer şi-i fără trudă, Nici un folos temeinic n-a dat cîndva. Şi nu dă. Ne’nduplecare-adîncă îşi face-n el sălaş: E-o forţă liniştită, e-un umăr uriaş. 330 Bătrînii — cu ciocanul, străbunii lui — cu plugul, L-au învăţat să-şi ţină cu cinste meşteşugul... Porunca strice-o alţii, grăbiţi să iasă-n frunte ! Ne’nduplecat, el ştie în faţa cui răspunde. Ca şi-altădată... Zidul şi bezna au bătut De şase ori. K semnul s-o ia de la-nceput. Izbîndă de-o să fie, or să vorbească-o mie. Dar şi de greul muncii s-ar cuveni să ştie. Lumină şi căldură, acum, mai multă vrea. Va birui adînca întunecime grea. — „Vei birui“... Voci scumpe vin, ise-ncred, îl cheamă: „Vei birui“... aude. „Sîntem aici! N-ai teamă... 331 Tu, litere şi cifre, nu vagonete-nşirui, Dar ştim ce sînt cărbunii pe care vrei să-i birui! Noi ştim ce-i încordarea şi lupta cea adîncă A omului cînd taie căi neumblate încă.“ îndemnul lor pe drumul pe care l-a ales, Dă drumului acesta un rost, un înţeles. Un adevăr îi strigă să-l afle, să-l auză: — Există-n toată munca, o forţă călăuză... E-o faclă neînvinsă-nainte care-1 duce Bătînd, cu vîlvătaie, la pasul de răscruce. Izvor etern puterii, e-această bucurie Ce inima i-o umple, ulcior de apă vie, Şi-a datderouăparcă...Şi tîmplele-i sînt ude. Clar, prin bătaia iute a tîmplelor, aude: 332 — „Aşa uşor, nu-ţi iese cărbune nou în faţă... Poţi sfredeli şi-un munte! Poţi căuta şi-o viaţă! Ştiinţă, artă — iată specificul amar: E munca ne’ncetată ce reuşeşte rar.“ Cînd el le simte semnul, eînd ei îi dau de ştire, Ce mare e această fărîmă de iubire i în el bătînd — mai vie ca-ntr-un perforator— Vibraţia aceasta, prietenia lor, Ce-a fost un şir de lupte şi-o lungă, grea risipă, Acuma, ca un fulger, va birui-ntr-o clipă... Hipnotică văpaie, vis — viitor cărbune ! — îţi va afla povestea, la oameni o va spune, 333 Singurătăţii tale el te va smulge-afară, Miez ferecat, iar mîine domesticită pară! Vei fi lumină si căldură cui * Nu te-a avut, — şi pentru toţi ai lui, Nevindecată, veche, a sufletului hibă... Să vezi în lumea vie cum ai să prinzi aripă! Comoară de putere, de energii şi unde, Tu, lumii de afară nu te vei mai ascunde... Vaccin, ser, energie atomică, sau artă, N-ai să rămîi putere-a pămîntului deşartă, N-ai să slujeşti orgoliul, profitul orb şi sacru, Tu n-ai s-ajungi unealtă de spaimă şi masacru, 334 Tu, glorie a omului — şi nu a unui nume — Victoriile vieţii le vei sluji în lume! Bogat de munca nopţii, legat de viaţa noastră, Pîlpîitoare gene-i pun zorii la fereastră. Prin norul tîmplei, iarăşi bat ale lumii toate Ecouri —munca, visul... Va scrie. Vor mai bate. ... Ajunge! Oboseala detună repezi salve Şi fulgerîndu-i capul în paginile albe, Şi-n somn acele pagini îl mîngîie, l-aşteaptă... Iar peste ele, zorii —pecete pun, de faptă! CUPRINSUL Pag. Drumul simplităţii ........................... 5 CLEŞTAR (1936) Trepte către ceasul de foc.................... 9 Examen .................................... ! 1 îndoieli .................................... 13 CÎNTECE DE GALERĂ (1946) îndemn ...................................... 19 Nene Ordnung................................. 22 Culcuş siluit ............................... 24 Baladă ...................................... 27 Jurnal 1941.................................. 29 Pag. Scrisoare .............*........................ 32 Memento ........................................ 34 Hotar .......................................... 36 Rugăciune ...................................... 38 Pentru Pasărea Phoenix ....................... 40 Moment funerar ................................. 42 Moment de seară ................................ 44 Va fi primăvară................................. 47 Bilanţ 1944.................................... 55 FOCUL DIN AMNAR (1946) 59 Fragmente din poem CALEA GRIVIŢEI (J949>......................... Fragmente din poem C.F.R. (193S) Foame ........................................ 83 Carnet ......................................... 85 Aburul ......................................... 87 Triunghi de-argint, cocorii..................... 89 DIN TOAMNA LUI 39............................... 97 (1949, poem) UN CÎNTEC DIN ULIŢA NOASTRĂ (1953) Limba noastră.................................. m PE GRIVIŢA EA NOI Bunicul.......................................... 121 Din Eminescu..................................... 125 Scurtă întîlnire ................................ 128 Poveste din uliţa noastră........................ 130 Mama ............................................ 134 Generalul nostru................................. 136 Cîntec pentru nevastă............................ 139 Pe Griviţa la noi................................ 157 Certificatul de alegător......................... 160 ŢĂRMI ALBAŞTRI Adam-Clisi ...................................... 173 Bucuroşi de oaspeţi ............................. 182 Mar ia .......................................... 185 Aişe ............................................ 189 Fanfaronii ...................................... 192 Pe de-ale noastre ............................... 197 Cuvîntul autorului............................... 208 COCOŞI DE TABLĂ Greşeli de creştere.............................. 215 Cocoş de tab-lă.................................. 217 Rondelul dopului isteţ........................... 219 De la birou...................................... 221 Pag. Pe drumul tău ..................................... 223 Rondelul servilismului............................. 225 Şablonul .......................................... 227 Mai e şi cîte-un cap pătrat........................ 229 Adevărata-nvăţătură ............................... 231 Lasă frumuseţea vie ............................... 233 SĂ NU TE UIŢI CU OCHI DE GHIAŢĂ La treisprezece ani................................ 237 Ce face tata ...................................... 239 Rondelul despre fluturaş........................... 241 Răni vechi ........................................ 243 Fereastra ......................................... 245 Rondelul cuptorului cald........................... 247 Să nu te uiţi cu ochi de ghiaţă ................... 249 Un cîntec din uliţa noastră........................ 251 DE VORDĂ CU UN TlNĂR La sonda 90 Bobeica ............................... 255 Tovarăşul Cazan dulgherul ......................... 258 Cum a semnat sondorul Popa......................... 265 Cîntec din Barcelona .............................. 269 Ce libertate-n Guatemala .......................... 271 „Atenţi! copii !...“ 273 Mangalia 1949 .........*..................... 276 r \ / Pag. i Mai.......................................... 279 Fata care nu plinge ........................... 280 Sus la Tuşnad sub un brad ..................... 284 Comandantul ................................... 288 De vorbă cu un tînăr .......................... 291 Munca de noapte................................ 316 Responsabil de căite : H. Grămescu Tehnoredactor : A. Vîntu Corector : M. Stefănescu Dat la cules 17.05.955. Bun de tipar 02.08.955. Tiraf 8100 ex. Hîriie velină ma'ă de 80 Rr. m.p. Ft. 700x 1080132. Coli ed. 6,27. Coli de tipar 10,75. Ediţia I. Comanda 1627. Planşe tipo 1. A. nr. 01454. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 8 R—l Tiparul executat sub com. nr. 1709 la Combinatul Poligrafic Casa Scînteid „I. V. STALIN", Bucureşti R.P.R.