ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ DIN BUCUREŞTI STUDII SI MATERIALE PRIVITOARE L A FORMAREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMlNA VOL. i ■sUkjL±..jJ,u. ii ' iti iii l Jf ti,ittk\\t.mt L\m\- yiiAit t EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMINE 1 959 CUVÎNT ÎNAINTE Printre capitolele lingvisticii care nu au fost încă suficient studiate la noi este şi formarea cuvintelor. Una dintre lipsurile cele mai evidente ale Gramaticii Academiei B.P.R. este tratarea superficială a acestei părţi, lucru explicabil prin faptul că ne lipsea o lucrare de ansamblu din care să se inspire autorii Gramaticii. Prefixele, formaţiile regresive, compunerea n-au fost niciodată obiectul unui studiu de ansamblu în ce priveşte limba romînă. Sufixele, ce e drept, au fost studiate în lucrarea demult publicată a lui G. Pascu, Sufixele romîneşti (Bucureşti, 1916), lucrare meritoasă prin subiectul ales şi prin unele materiale adunate de autorul ei; dar ea nu a fost nici la înălţimea vremii cînd a apărut, prezentînd adesea o surprinzătoare neînţelegere a problemelor, astfel încît, deşi pînă astăzi, în lipsa altei lucrări care s-o înlocuiască, sîntem siliţi să ne folosim de ea, această folosire comportă riscuri serioase. Institutul de lingvistică din Bucureşti şi-a pus în plan, pentru anii următori, un Tratat de formarea cuvintelor în limba romînă. Această lucrare ar avea de scop, între altele, să servească pentru îmbunătăţirea Gramaticii, la o viitoare ediţie. Bar pentru a putea realiza tratatul, este nevoie de numeroase cercetări de detaliu. Iată ce-şi propune să facă volumul de faţă şi cele care vor urma în aceeaşi serie. Trebuie să ne ocupăm de formarea cuvintelor în toate aspectele ei, compunere, formaţii cu afixe etc. în trecut, în acest domeniu, s-a pierdut adesea din vedere aspectul istoric, pe care concepţia noastră materialist-dialectică ne obligă să-l păstrăm mereu prezent; se cuvine să distingem în permanenţă formaţiile productive de cele neproductive şi, în plus, să cercetăm repartizarea procedeelor de formaţie, atît din punctul de vedere al valorii lor, cît şi din acela al temelor la care se folosesc. în volumul de faţă, ca şi în cele următoare, se găsesc tratate numeroase sufixe pe care G. Pascu nu le-a cuprins în lucrarea lui, fie pentru că au scăpat atenţiei lui, fie pentru că atunci nu erau încă productive şi au devenit intre timp ; unele dintre ele nu sînt nici astăzi deosebit de productive, dar tendinţa lor manifestă de a deveni mai productive ne-a obligat să le acordăm atenţie. Aş zice, cu privire la sufixele de origine străină, că, din momentul în care vorbitorul romîn le simte prezenţa în cuvintele împrumutate, ele 4 CUVINT ÎNAINTE şînt, în oarecare măsură, vii în limba noastră şi deci se cuvine să le stu-diemaici. Apariţia Dicţionarului invers, care inserează cuvintele în ordinea alfabetică inversă, ne dispensează de a da toate exemplele de cuvinte formate cu un anumit sufix. CU priveşte cuvintele formate cu prefixe, ele se găsesc, în ordinea alfabetică normală, în dicţionarele curente, deci ne putem mulţumi să cităm numai acele exemple care sînt necesare pentru ilustrarea teoriilor expuse. în afară de lucrările de specialitate citate în bibliografie, autorii au mai folosit ca material şi manuscrisele nepublicate ale Dicţionarului general al limbii romîne, păstrate la Institutul de lingvistică din Bucureşti. Volumul de faţă mai cuprinde şi cercetarea, din punctul de vedere al formării cuvintelor, a unor texte vechi romîneşti. Această cercetare ni s-a impus pentru a putea furniza materiale celor care studiază istoriceşte problemele formării cuvintelor şi care, fireşte, nu pot despuia personal toate textele vechi pentru fiecare dintre problemele speciale pe care le au de cercetat. Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba romînă constituie o operă colectivă a secţiei de gramatică a Institutului de lingvistică din Bucureşti. în vederea acestei lucrări, colectivul a fost lărgit cu un număr apreciabil de cercetători din alte secţii ale Institutului şi de la Facultatea de filologie din Bucureşti. Metoda de lucru a fost următoarea : fiecare autor şi-a lucrat singur subiectul care i s-a atribuit, după ce planul lucrării a, fost supus unei discuţii a colectivului, iar lucrarea însăşi, după ce a fost terminată, a fost discutată în colectiv, urmînă ca autorul să accepte numai acele observaţii cu care a fost de acord. De aceea, există unele diferenţe de la o lucrare la alta, de exemplu sufixele -a şi -i cu care se formează infinitivele au fost studiate în lucrarea Derivarea cu sufixe şi prefixe în Psaltirea Hur-muzaki de Finuţa Asan şi nu au fost luate în consideraţie în Derivarea cu sufixe şi prefixe în Cartea cu învăţătură a Diaconului Coresi din 1581 de Laura Vasiliu. Un punct de vedere unitar va fi adoptat numai în tratatul de formarea cuvintelor. A. G. prefixul PRE- în limba romînă de I. RIZESCU Prefixul pre-, unul dintre prefixele noastre productive, are origine multiplă în limba romînă. El provine pe de o parte din lat. per-, prae-, pe de alta din v.sl. np-fc-, npH-, npo-, iip-kA"11-- Prefixele latine per-, prae- s-au răspîndit în limba romînă prin cuvinte ca : peruigilare > preveghea, priveghea; perambulare > preumbla, primbla, plimba; praeponere > prepune. Din vechea slavă, prefixul np-k-a pătruns prin forme ca : np-fcA<»TH > preda; np-kA^HHie > predanie „tradiţie". Intrat pe aceste căi, prefixul pre- devine cu timpul un element derivativ independent în limba romînă. Cu ajutorul lui s-au format numeroase cuvinte pe teren romînesc : prefira, preîntîmpina, prelinge, presăra etc. Variante fonetice Atît în limba literară, cît şi în graiuri şi în dialecte, pre- apare sub diferite variante fonetice : pri-, pră-, pro-. Se ştie că e neaccentuat, în limba romînă, devine de obicei i. Astfel lat. percipere > rom. pricepe (mai vechi precepe); v.sl. np"k rom. primejdie; srb. pretociti > rom. pritoci etc. Toate cuvintele de mai sus au ca etimon un derivat eu per-, respectiv cu np-k-, prefixe care, în exemplele date, şi-au pierdut cu totul sensul de sine stătător în limba romînă. în numeroase formaţii romîneşti, pre- a devenit pri-1, din cauza lui e neaccentuat. De aceea întîlnim, ca variante ale lui presăra, presădi, 1 Aşadar In formele cu pri- pentru pre- nu avem de-a face cu influenţa v.sl. npH-pentru pre- (v.sl. npH- are cu totul alt sens) aşa cum crede Max Auerbach, Die Verbalprâ-fixe im Dakorumănischen, în Jahresbericht des Instituts fur rumănische Sprache, XIX—XX> 1913, p. 46. I. RIZESCU preface, prevedea, prevesti, formele : prisăra, priface (coconul Andronache era unul din acei oameni . . . care-şi priţac sufletul si portul după vreme şi împrejurări Negruzzi, i. 89), prisădi, privedea, priveşti1. Regional, pre- are şi alte forme. Astfel în Banat (din cauza lui r dur) pre- apare sub forma pră-: prămăsura, prăcîntări ,,a răscoli oile" (alr i 399), prăpune ,,a săpa a doua oară" (alr i 95) etc. în unele cuvinte din graiul bănăţean găsim prefixul pro-, care indică repetarea unei acţiuni (cf. rom. a preface) şi pe care trebuie să-1 socotim tot o variantă a lui pre- : proîncălica „a încăleca din nou", proafla „a afla din nou". Părţile de vorbire derivate cu prefixul pre- în latină per-, prae- formează derivate cu substantive, adjective, verbe şi adverbe (praecordium, praepotens, pergrandus, perfido, praeopto, perlate); în vechea slavă, np-k- intră în derivare cu substantive, adjective, verbe (np-knor-fcK-kAii, np-kKtAHK-k, np-kcîAHTH). în limba romînă, cu ajutorul lui pre- se formează noi substantive : prejudecată, premilitar, preşcolar (şi adjectiv), preziua; noi adjective : preistoric, prerevoluţionar; noi verbe : preface, prepune, prescrie. Cu adverbe, pre- nu formează derivate. Cuvintele prejos, presus sînt formate din prepoziţia pre (ca şi pre + în > pren > prin) -f- jos, sus. Rădăcina cu care intră pre- în compunere poate fi latină, slavă etc, după cum şi prefixul la rîndul lui poate fi de origine diferită. Astfel : pre- ( < lat. per-) pre- (< lat. prae-) pre- (< v.sl. np-k-) pre- (< v.sl. np-k-) + cuvînt latin = presăra, rj- cuvînt latin = precădere, + cuvînt latin = preface, + cuvînt slav = presădi. Aceeaşi rădăcină poate intra în compunere cu pre- din latină sau cu np-fc- din vechea slavă. Astfel prescrie cu sensul de „a face o copie exactă" calchiază pe v.sl. np-knHcaTH, iar sensul de „a stabili, a ordona", pe lat. praescribere (nu e necesar să presupunem, aşa cum crede Candrea, pe fr. prescrire2, nici pe germ. vorschreiben); prepune (azi popular) cu sensul de ,,a bănui", după lat. praeponere; „a transcrie" după v.sl. np-fc-rtoJKHTH. Uneori se pot asocia ambele prefixe la aceeaşi rădăcină, ca de exemplu în preapetrece (v.sl. np-k- + lat. per- > pe -f trece) „a îmbătrîni"3 (Coresi). 1 Prizări nu are nimic comun cu zări, fiecare fiind o formaţie independentă; primul, Împrumut din vechea slavă (np-k3p"kTH), al doilea, verb denominativ. 2 cade, s.v. prescrie. 3 în cod. vor., p. 8 şi 14, apare atît prealmbla, cit şi pretmbla. De asemenea lat. per- traduce uneori pe v.sl. np-fc-, ca de exemplu In Psaltirea Scheiană (ed. I. A. Candrea p. 239, 240, 242 etc.) unde petrece e traducerea v. sl. np-fcfTfcTH, np-fcflTH, np-fcdGJKHTH. Şi In textele mai noi apare de multe ori pre- pentru prea- : al dumitale preplecat fiu KOOiL-HICEANU, S. I 7. PREFIXUL PRE- ÎN LIMBA ROMÎNĂ Valorile lui pre- în latină, verbele derivate cu prefixul per- arătau terminarea, desăvîrşirea unei acţiuni (peragere, perficere, permutare etc), durata (permergere, perscribere, pertinere etc.)1. Un mic număr de verbe derivate cu per- aveau înţelesul de împrăştiere, risipire (perspargere, peruagari, peruolare etc.)2, de pătrundere (peruidere, perrumpere, perscindere etc.)3. Ideea de terminare, ducere a acţiunii pînă la capăt, frecventă în latină, nu s-a menţinut în limba romînă. I. în limba romînă s-au menţinut numai următoarele valori: A. Durata : preveghea (lit. priveghea) „a sta de strajă" (KHTH), presădi „a scoate dintr-un loc şi a planta într-altul" ( prevala, unde nu se simte prefixul) sau pretenăi, de a IV-a, deşi ultimele două conjugări sînt cele mai productive (la fel fr. predisposer > rom. predispune şi nu predispoza). Cei care au calchiat (sau cel care a calchiat) acest cuvînt au asociat pe pre- la verbul Unde, cuvînt vechi în limbă. 3. Numeroase formaţii noi cu pre- n-au corespondente în franceză (sau în altă limbă): prefeudal, premilitar etc. 1 Multe derivate au apărut pe teren romînesc, şi nu ca împrumuturi din franceză : de exemplu prematur nu provine de la fr. primaturi (cade, s.v. prematur), ci e format probabil In limba romînă. într-adevăr cuvîntul de bază e vechi în limbă (sub forma mator < v. sl. MA-TOpTk, latinizat matur); există de asemenea numeroase formaţii asemănătoare. Formele pretanderisi, pretinderisi (şi eu ştiu că pretanderiseste a fi mai cu dragoste deett mine ALECSANDRI. t. iii 1233) nu s-au menţinut. în opera lui Negruzzi apare pretinde. '1 m Este posibil ca multe din valorile lui pre- arătate mai sus să fi apărut pe teren romînesc. Mă refer de exemplu la sensul de împrăştiere, risipire (vezi p. 8). Deşi acest sens îl au şi unele derivate latineşti cu per-, nu s-a transmis totuşi nici un cuvînt cu acest înţeles din latină în romînă1. Pe teren romînesc este posibil să fi apărut atît valoarea de intensificare, cît şi aceea de slăbire a acţiunii verbului. IV. în unele derivate, pre- are rolul nu numai de a exprima dominarea, insistenţa, ci intensifică chiar acţiunea verbului exprimat prin cuvîntul de bază : precumpăni (faţă de cumpăni), precovîrşi (faţă de covîrşi)2. Deşi apare în numeroase cuvinte noi, valoarea lui pre- de intensificare a acţiunii verbului nu e recentă. Aceasta o dovedesc unele cuvinte din poezia populară ca previnde: să te vînă, să te prevînd Densusianu, ţ. h. 296; prejunghia : Acolo junghie, Acolo prejunghie Marian, na. 3713. V. Opusă intensificării este valoarea lui pre- de slăbire a acţiunii verbului, în cuvinte de felul lui pregusta* „a gusta foarte puţin" : codănacele numa-l pun pe limbă [rachiul], abia-l pregustă tdrg, s.v. pregusta, expr. nici cît să te preguştt ,,foarte puţin" (Zanne, p. iv, 98)5. Tot opus intensificării, mai degrabă opus duratei, este pre- din prerupe (învechit) „a face să înceteze pentru un moment"6: prerupînd [cuvîntul craiului] zise cu mirare tdrg, s.v. prerupe, în unele cazuri şi precurma : melodioasa sa cîntare . .. pe care o precurmă din cînd în cînd cristeiul Negruzzi, i 19. în cele mai multe cazuri însă, precurma şi curma au aproape acelaşi sens : [Sub domnia lor] intrigile grecilor E mai bine să curme ( = înceteze) se precurmară ( = încetară) şi discuţia. Sadoveanu, p. m. 232. boierii stăpîniră ţările în pace de dînşii. Bălgesgu, la tdrg, s.v. precurma. Din cele de mai sus se observă că precurma are aproape acelaşi sens cu cuvîntul de bază curma (ca şi prenumăra, socotit calc după v. sl. iiphmhcth, faţă de număra „a se pune la număr, a se socoti"). Datorită faptului că prefixul n-are un înţeles clar în derivatele de mai sus, limba contenv 1 Prefira nu e de la lat. perfilare (Dacoromania, iv, 1925, p. 710), ci este un compus parasintetic de la fir (cade, s.v. prefira). Uneori apare şi în forma presfira, contaminare între răsfira şi prefira. 2 Este posibil ca aceeaşi valoare să aibă pre- şi în preveghea (faţă de veghea) şi poate în preumbla (faţă de umbla). 4 s-ar putea întîmpla ca aceste cuvinte să fie formaţii impuse de necesităţile versificaţiei. 4 Am întîlnit cuvîntul pregusta cu sensul de „a se dedulci" : auzi dumneata nepoate înţelegere într-o vacă şi un şarpe. De-aia cică cresc aşa mari unele lighioane, unde apucă de se pregustă la de-alde astea. sez. xxiv 26. 5 în vechea slavă prefixul npH- avea sensul de „apropiere, atribuire". Este posibil ca v.sl. npH- să fi avut un rol în formarea lui pregusta, dacă ţinem seama de faptul că pregusta „a gusta puţin" înseamnă de fapt „a apropia (ceva) de buze". 6 După unii (cade. s.v. prerupe) prerupe ar proveni de la lat. perrumpere. Se poate însă ea prerupe să fie un calc după v. sl. np"kC6KdTH, după cum nu este exclusă posibilitatea de a fi un cuvînt format pe teren romînesc, fără un model străin. •qpwpPPţpŞpii. lipi ifi iiyijN I. RIZESCU 10 porană foloseşte (în acest caz) mai cu seamă formele fără pre-. Este o situaţie inversă faţă de acele derivate al căror sens s-a rupt cu totul de cuvîntul de bază :' prelinge faţă de linge, presăra—săra, pretinde — tinde, preveni — veni etc. în cele arătate mai sus, se observă că unele sensuri ale lui pre- se pot explica prin etimoanele acestui prefix, altele, prin evoluţia lui pe teren romînesc. Fără studiul istoric al prefixului pre- nu pot fi cunoscute nici valorile lui, nici celelalte probleme legate de pre-1. Faptul că la baza sensurilor lui pre- se găsesc mai multe prefixe latine şi vechi slave este o nouă confirmare a tezei acad. Al. Graur despre etimologia multiplă, deoarece în istoria unui cuvînt „se împletesc fapte numeroase care fac ca, pe lîngă cuvîntul luat pentru etimologie, în dezvoltarea cuvîntului studiat să mai intervină şi alte cuvinte din aceeaşi limbă sau din alte limbi"2. Sensurile lui pre- în raport cu alte prefixe Prefixul pre- are sensuri apropiate de ale prefixelor trans-, răs-, între-, re-, ante-. Astfel pre- din presădi are sensul lui trans- din transplanta, dar şi al lui răs- din răsădi. Apropiat de răs- e pre- din presuci „răsuci" : cu colţii ieşiţi, ieşiţi presuciţi Păsculescu, l. p. 41, 136 şi prefira (= răsfira). De asemenea, pre- din preschimba, preînnoi este sinonim cu trans- din transforma. Pre- din prerupe, prevedea, prezări : a doua năvală de fum acoperi o parte din ostile duşmane şi, în adevăr, în curînd începu a se prevedea prin el, ca printr-o pînză rară, îmbulzeala căzăcimii Sadoveanu, o. vii 11, are sensul lui între- din întrevedea, întrerupe, întrezări. în ce priveşte pre- din preface, preînnoi, are un sens oarecum apropiat de reface, reînnoi. Totuşi, în timp ce preface înseamnă „a face dintr-un anumit obiect alt obiect", reface are sensul de „a face un lucru din nou şi mai bine"3. Pre- cu sensul de anterioritate se apropie de ante- : preistoric — antediluvian ; prerevoluţionar — antebelic ; preceas — antemeridian. Apropierea dintre pre- şi ante- se observă şi în faptul că unele derivate folosesc cu acelaşi sens ambele prefixe : premergător — antemergător (în ultimele exemple, cuvîntul de bază nu este în romîneşte de sine stătător). Există totuşi o oarecare deosebire între pre- şi ante-, deoarece ultimul exprimă mai exact sensul de „anterioritate temporală", în timp ce primul nu fixează momentul, fiind mai general (de exemplu antemeridian arată precis momentul, pe cînd preziua* poate fi cu două zile înaintea unei anumite date şi nu chiar în ajun). 1 Este caracteristică poziţia Rosaliei Brondal care, mergînd pe o linie antiistorică, nu reuşeşte să clarifice numeroasele probleme legate de prefixul s- în italiană (Vezi R. Brondal, La signification du prefixe italien s-, în Acta linguistica, ii, 1940, p. 4.) 2 Acad. Al. Graur, Studii de lingvistică generală, Bucureşti, 1955, p. 26. 3 Preînnoi a devenit (mai nou) reînnoi, pentru că pre- avea sensul de „a reface", nu de „a preface". 4 Anteziuă ar putea fi socotit mai exact un calc după germ. Vortag. 11 PREFIXUL PRE- ÎN LIMBA ROMÎNĂ 15 Productivitatea prefixului în vechile texte romîneşti (îndeosebi în scrierile bisericeşti), întîl-nim un mare număr de cuvinte derivate cu pre- (mai cu seamă cu prea-) multe din ele fiind împrumuturi sau calcuri după vechea slavă. TJn mare număr dintre ele s-au pierdut, altele însă au intrat în limba literară. Pentru a putea stabili gradul de productivitate al prefixului în limba romînă contemporană, trebuie să avem în vedere următoarele fapte : I. Dintr-un număr de 128 de cuvinte1 cu prefixul pre-, vii în limbă, multe sînt formaţii recente. Numărul cuvintelor cu pre- este mai mare decît cel al derivatelor cu prefixe apropiate ca sens (răs- 40—50 de cuvinte, ante- numai 10). II. Derivate cu pre- se formează şi astăzi sub ochii noştri, ca de de exemplu preabecedar (vezi Lecturi pedagogice, Bucureşti, 1956), precomandă (buletin de precomandă), precorectură, preatomic (era preato-mică). III. între pre- şi alte prefixe apropiate ca sens (de exemplu ante-) limba preferă pe pre-. Chiar şi acolo unde limba are de ales între două neologisme, cu ante-şi pre-, se preferă uneori ultimul: prenupţial şi nu antenupţial (deşi în franceză se găsesc ambele forme : prenupţial şi antenupţial).' Aceasta se explică prin faptul că pre- nu e simţit livresc ca alte prefixe (de exemplu ca ante-2). IV. Dacă am alătura prefixul pre- unor cuvinte (de exemplu fierbe) am avea impresia că derivatele (prefierbe) sînt formaţii fireşti, existente în limbă. Cauzele productivităţii acestui prefix: A. Prefixul pre- are un mare număr de valori lexicale. B. Unele sensuri ale lui nu se mai găsesc şi la alte prefixe. C. Prefixul pre- poate intra în compunere cu numeroase părţi de vorbire : substantiv, adjectiv, verb, în timp ce alte prefixe, de care se apropie ca sens, formează mai greu derivate cu unele părţi de vorbire (de exemplu ante-, cu verbe). D. Etimologia multiplă a prefixului pre-. E. Prefixele latine per-, prae- s-au menţinut şi în alte limbi romanice, de unde au pătruns în romînă prin calc şi împrumut. Din cele de mai sus rezultă că prefixul pre- în limba romînă apare atît în cuvinte vechi, cît şi în cuvinte recente. în prima categorie, pre- 1 Ne referim la cuvintele Înregistrate în dicţionare şi în fişele personale. 2 Pre- e atît de sudat cu cuvîntul de bază, încît îşi pierde uneori sensul propriu în cuvinte derivate. Astfel în propoziţia: fără să pre judec lucrul înainte (A. Pann), autorul foloseşte şi adverbul înainte pentru a indica anterioritatea, deşi acest sens este indicat de prefixul pre-. în graiuri se întîlneşte o situaţie oarecum asemănătoare : 11 preface al doilea („distilează rachiul a doua oară") ALR i 252/876, în care, deşi nre- are sensul „a face din nou", se mai adaugă după verb şi al doilea. a pătruns o dată cu cuvinte latine, vechi slave; pe teren romînesc s-au format fie unele calcuri după latină, veche slavă, fie o serie de derivate independente de alte limbi. în ceea ce priveşte derivatele recente cu pre-, acestea sînt în cea mai mare parte calcuri1 'după latină ( după praeparare s-a format pregăti), franceză (după predire, prezice), germană (după ubernehmen, prelua2). TTnele cuvinte recente s-au format pe teren romînesc fără vreun model străin (precădere, premilitar etc). Valorile prefixului pre- sînt multiple. Ele indică durata, extinderea, schimbarea poziţiei unui obiect dintr-un loc în altul, repetarea acţiunii, anterioritatea temporală, spaţială, superioritatea, dominarea; de asemenea, în unele cazuri poate intensifica, în altele (mai rar), slăbi acţiunea verbului. Toate acestea sînt sensuri lexicale. Poate fi vorba de vreo valoare gramaticală a prefixului pre- % Pe iîngă sensul lexical, este posibil ca pre- să aibă şi o valoare gramaticală în cazuri în care exprimă repetarea unei acţiuni3, durata, ideea de momentan, extinderea, valori importante dacă ţinem seama.de faptul că „în romîneşte nu există o categorie morfologică a aspectului, decît doar în cazul verbelor a dormi (acţiune imperfectivă) — a adormi (acţiune perfectivă). Categoria aspectului e exprimată în romîneşte sau prin mijloace lexicale (a umbla, acţiune nedeterminată, a merge, acţiune determinată), sau prin mijloace sintactice, adică cu ajutorul unui verb ajutător (moare, perfectiv, momentan, trage să moară, imperfectiv, durativ, începe să plouă, momentan)"4. Deşi pre- are etimologii şi sensuri multiple, nu putem considera totuşi că avem mai multe prefixe. Oamenii în general nu au conştiinţa originii diverse a prefixului. Chiar şi pentru lingvist e greu să vadă dintr-o simplă privire cărei etimologii îi corespunde pre- dintr-un anumit cuvînt derivat. După cum sensurile unui cuvînt pot avea etimologii diferite, fără ca să avem a face cu mai multe cuvinte, la fel şi pre- este un singur prefix, cu sensuri şi etimologii multiple. 1 în ceea ce priveşte calcurile recente distingem două situaţii: 1) derivatul e nou, cuvintul de bază e vechi (pretinde—tinde, preveni —veni, prezice—zice); 2) derivatul şi cuvintul de bază sînt noi (primul calchiat, al doilea împrumutat: preceda—ceda). 2 Este posibil ca preziua să se fi format independent de germ. Vortag. 8 Prefixul re-, recent în romîneşte, are valoarea esenţială de a arăta repetiţia (vezi acad. Âl. Graur, Note asupra structurii morfologice a cuvintelor, în Studii de gramatică, II, p. 17 şi J. L6ger, A propos du prifixe re-, în Le frangais moderne, 1956, voi. IV, p. 286). 4 Gramatica Academiei R.P.R., I., p. 254. prefixul RĂS- în limba romînă DE GH. BULGĂR Originea şi sensurile prefixului râs- au constituit obiectul unor cercetări lingvistice întreprinse în trecut spre a lămuri diverse aspecte generale ale derivării în limba romînă. Pentru a-1 explica pe răs- s-au propus mai multe soluţii, cercetîndu-se originea şi sensurile celor mai importante derivate romîneşti în care apare acest prefix. Numărul acestor derivate discutate nu a fost mare; ca exemplificare sau ca material de discuţie, în cursul analizării originii şi sensurilor lui răs-, au fost citate pînă la 10—15 derivate dintre cele mai cunoscute şi mai vechi în limbă. O cercetare mai atentă a cuvintelor derivate cu răs-, folosind materialul bogat adunat pentru Dicţionarul general al limbii romîne în manu^ scris (prescurtat în cursul acestui articol DAmsOScît şi culegerile lexicale, unele glosare publicate pînă acum, pot duce la îmbogăţirea şi precizarea datelor despre originea şi sensurile lui răs-. Dar înainte de a duce mai departe analiza problemei, e necesară o scurtă trecere în revistă a discuţiilor de pînă acum. Despre originea lui răs- Ca în cazul lui pre-2, părerile lingviştilor mai vechi despre originea lui răs- sînt împărţite. Diez, Meyer-Liibke, Philippide credeau că răs-derivă din re- latin. Al. Philippide3 susţine că re- din răsar, răstorn, a permis extragerea lui râs- care apoi a intrat ca element de derivare în cuvinte ca : răsfira, răsfrînge, răzbuna, răzgîndi etc. Acest prefix s-ar fi extins apoi şi la răspăr, răstimp, răscruce. « 1 O primă redactare, veche, a acestui material se află în arhiva Institutului de lingvistică din Bucureşti. 2 Gf. studiul lui I. Rizescu, în volumul de faţă. -8 Principii de istoria limbii romtne, Iaşi, 1894, p. 101. 2 - c. 2504 Tiktin, în cunoscutul său dicţionar romîn-german, consideră pe raşca element de origine slavă, provenit din v. sl. pas-. O Densusianu1 a emis părerea dublei origini a lui răs- : pe de o parte moştenit din lat. re- + ex- în cuvintele : răzbuna, răscumpăra, răzqîndi şi, poate, răsfăţa; pe de alta, provenit din v.sl. pas- (pac-) o dată cu numeroasele cuvinte în care acest prefix e evident: rasadi ( < 0dcaAHTH),râzW(ar superlativul relativ printr-un comparativ însoţit de genitivul plural. 5 g. Rohlfs, în Historische Grammatik der italienischen Sprache, i, Berna, [1949 j p. 245, spune că funcţia de întărire a lui pre- e foarte rară în limba scrisă, de asemenea prae- s-a păstrat răzleţ în dialecte. în italiana modernă se dau numai cîteva formaţii savante în care per- are valoare intensivă : percaro, permalso. f. Brunot, în Histoire de la langue francaise, i, Paris, 1922, p. 286, vorbind despre per-, dă numai cîteva verbe ca exemplu : parperdre, parpenser, pe prae- îl socoteşte ca pierdut, în schimb, precizează el, ideea de exces va fi frecvent tradusă prin fors, sor, outre. Darmesteter, în tratatul său despre cuvintele compuse, p. 39, crede că prae- nu mai există decît în cuvintele moştenite din latină: precher < praedicare, privoir < praeuidere etc. 6 J. Andre, Les adjeclifs et Ies adverbes ă valeur intensive en per et prae, în Revae des etudes lalines, xxix, 1951, p. 121. ' a. Vaillant, op. cit., p. 323, şi Al. Rosetti, Influenţa limbilor slave meridionale asupra limbii romîne (sec. VI-XI1), [Bucureşti, 1954] p. 48. c. 2504 34 RODICA OCHEŞEANU Cuvintele cu prea au pătruns în limba veche şi în special în limba bisericească : 1. prin împrumuturi direct din slavoneşte : verbe : preablagoslovi „a blagoslovi, a binecuvînta" < npi;EAar$CAOKHTH preagreşi „a greşi, a păcătui" < np-brp-buiHTH preaizbîndi „a prisosi" < np-fcH3E-hTH preapări „a învăţa, a îndupleca, a convinge" < np-fcnp-bTH preaslăvi „a slăvi, a preamări" < npocuKHTH preavesti „a vesti, a propovădui" < np-bK-fcuiTaTH substantive : preapoăobie ,,cuvioşie" < np-kn«A«EHie adjective : preablagorodnic „nobil, de neam mare" < np-feEAdropoAbut preabogat „foarte bogat, generos" < np-bsoraT-h preamîndru „înţelept" < np-bM^AP"* preapodobn, preapodobnic „cuvios, sfînt" < np-fcnoAOBkH-b preaprost „de rînd, foarte simplu" < np-bnpocTii 2. prin calcuri după cuvinte slavoneşti: preabirui „a birui, a răbda, a îndura" < np-bnos-bKAaTH preacurvi < np-b/iK>E»A'bHTH substantive: * ^ preacurvă < np-k-AWKOA'bHKa preacurvie < np'bAioKOA'^HCTKo adjective: preacurvar < np'bAiofioA'fcti preacuvios < np'bnoAOEkU'h preamult < np-bMHor-K preaţinut „ascuns, viclean" < np-bAP^xrom. piclu „soluţie acidă cu care se tratează pieile înainte de tăbăcire". (Corespondentul franţuzesc este mordangage, iar cel englezesc pickling.) 2. Substantive formate de la teme romîneşti. Acestea se pot clasifica în două categorii: 1 Vezi mai sus, p. 56. 2 Vezi mai departe, p. 62. ________ i i ...II... uw..hwiii..h w) I . I PUf^^^" V9T * '" • ••"'r'GEORGETA CIOMPEC ]2 a. calcuri: aerisajrom. şticuli); văcălaj s.n. (Transilv.) „amestec de var stins şi nisip, cu care se cimentează cărămizile în zid şi se tencuieşte zidul: muruială, tencuială". Variantă a lui vâcălaş Şi calzi de duioşie, Aieve parc-o văd aici, Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Iosif, v. 41. Se miera de frumuseţea... de gingăşimea ei. Beldiman, n. p. ii 72, la da, s.v. gingâşime. Cînd o văzură... se minunară de o asa rară gingăşie. Ispirescu, u. 91. Un exemplu în care -ime colectiv este concurat şi învins de -ie colectiv este burghezime; el apare rar, în limba contemporană, în comparaţie cu burghezie: Aceeaşi burghezime aduce nu numai sărăcirea ţărănimii, ci şi distrugerea industriei mici. Ibrăileanu, sp. cr. 196. Există situaţii în care intră în concurenţă mai multe sufixe abstracte vechi. Astfel în concurenţa dintre -ime, -ie şi -inţă învinge ultimul. ti -AME ŞI -IME IN LIMBA ROMINA 75 Comisia epitropicească va rîndui (episcop) pe cine va socoti mai destoinic, privind către iscusimea, starea, averea şi locuinţa lui. cod. cal., la tdrg, s.v. iscusime. Cărţile scrise de dînsul sînt pline de toată iscusiia şi-nţelepciunea. Dosoftei, v.s. 70. Tu, cu iscusinţa ta, ştiu că ai s-o duci bine. Ispirescu, l. 41. Tot aşa în exemplele : Cu siăbimea (sic) bătrîneţelor trăind. (1722) Iorga, s. d. xvi 109. Acest Basarab Laiotă era ajuns la bătrîneţâ şi slăbie, totuşi pofta stăpînirii stăruia în el neînduplecată. Sadoveanu, f.j. ii 220. Cuvîntul care cîştigă teren nu este nici slăbime, nici slăbie1, ci slăbiciune. în unele cazuri, cînd intră în concurenţă unul sau mai multe sufixe ^vechi cu altul mai nou, ultimul este cel care învinge. Astfel, atît derivatul (ne)curăţie, cît şi (ne)curăţime (după multă necurăţia (necurăţimea psalt. hurm.) loru leapezi ei psalt. sch. 7/19) sînt ieşite din uz2, astăzi folo-sindu-se derivatul în -enie (ne)curăţenie. Tot aşa, în concurenţa dintre -ime şi alte sufixe ca -eală, -enie, de obicei înving derivatele cu sufixe mai noi ca în cazul lui iuţime — iuţeală, surzime — surzenie. Dintre derivatele isteţime şi isteţiune (de ce dar să nu dau pe fie-mea lui Gheorghe care şi-a cîştigat mica lui boierie prin muncă şi isteţiunea minţii ■sale"1. Eilimon, c. 198), isteţime este cel care a rămas în limbă, isteţiune fiind o formaţie personală, neconformă cu spiritul limbii. a. în concluzie putem spune că -ame nu a cîştigat teren în limba Tomînă, fiind slab reprezentat (a format puţine derivate, cu o frecvenţă mică, fiind concurat de -ime care 1-a învins). b. -ime, dimpotrivă, este un sufix bine reprezentat în limbă, cu multe derivate, mai multe sensuri şi cu o frecvenţă destul de mare. c. Cu toate acestea, -ime nu este un sufix productiv, mai ales în ce priveşte valoarea abstractă, pentru că nu formează derivate noi. Unul dintre •derivatele colective mai noi este glotime întîlnit în traducerea romanului Pe Donul liniştit de M. Şolohov (voi. I, p. 524), făcută de Cezar Petrescu : Fu ridicat pe braţe şi dus de glotime în tunete asurzitoare de bun venit. Acest derivat trebuie considerat o formaţie personală care nu are şanse de a se împămînteni, nefiind în spiritul limbii : -ime nu derivă colective de la colective : (glotime < gloată — colectiv--\~ ime). De aceea enumerarea sufixului -ime printre sufixele productive3 din limba noastră este neîntemeiată. 1 Slăbie se foloseşte uneori doar popular : clnd cineva e bolnav . . . are vărsături şi o slăbie In tot trupul şez. I 15. 2 Curăţie se foloseşte in limba contemporană poetic cu sensul de „nevinovăţie, cinste, castitate" : Ici şi colo a ei haină s-a desprins din sponci ş-arată Trupul alb In goliciunea-i, curăţia ■ei de fată. Emi'nescu. o. i 79. 3 Vezi Gramatica Academiei R.P.R., I, p. 158. sufixele -AR şi -AŞ la numele de agent DE ECATERINA IONAŞCU Discutând problema enunţată în titlu, am în vedere numele de agent în accepţia largă a acestui termen. Urmînd exemplul acad. Al. Graur1, voi cuprinde în această categorie substantivele care desemnează pe autorul unei acţiuni, pe cel care produce un obiect, care exercită o meserie, îndeplineşte o funcţie, care are o ocupaţie, care se află într-o stare (situaţie) sau este purtătorul unei calităţi legate de obiectul sau fenomenul exprimat prin cuvîntul de la care se formează derivatul. în cadrul lucrării voi examina în legătură cu fiecare dintre cele două sufixe următoarele probleme : originea, istoria, unele amănunte în legătură cu forma derivatelor, părţile de vorbire şi categoriile de cuvinte de la care se formează derivatele (după perioada în care au intrat în limbă-, după caracterul lor popular sau „savant", după însuşirea lor de a fi simţite cuvinte romîneşti obişnuite sau privite ca „străine"). în partea â doua a lucrării voi studia comparativ sufixele -ar şi -aş în ceea ce priveşte situaţia lor actuală şi perspectivele de dezvoltare. * Sufixul -ar provine în limba romînă din lat.-arws, care în limba latină forma iniţial adjective şi care a devenit, încă în latină, sufix substantival2. Substantivul format cu -arius denumea persoana care se afla într-un anumit raport cu obiectul denumit de cuvîntul de bază: capr arius „căprar", fer arius „fierar", pecor arius „păstor", porcarius „porcar" etc. ' L&t.-arius ca sufix substantival a fost moştenit de toate limbile romanice şi a fost împrumutat şi de limbile greacă, germană şi slavă. Ca rezultat al contactului limbii noastre cu slava, vechiul -ar a fost întărit de slavul -p'k (kht© etc). Iată cîteva exemple de cuvinte din slava veche şi din alte limbi slave : jitar< bg. otcumapb, srb. zitar,pisar< rus: nucapb,scutar< v.sl. ckatmp'k, pînăar < v.sl. nxA^p'k, zidar < v.sl. 3ha<»p'k, stoler < ucr. cmojiapb, sumar < srb. sumar etc. O dată cu puternica influenţă a limbii franceze asupra romînei în perioada modernă, în limba noastră au intrat numeroase cuvinte franţuzeşti, printre care şi multe derivate cu -aire (varianta „savantă" a lui -arius în franceză) şi -ier. Derivatele cu -aire au fost asimilate cu derivatele romîneşti în -ar : acţionar < fr. aciionnaire, bibliotecar < fr. bibliothecaire, librar < fr. libraire, misionar < fr. missionaire, notar < fr. notaire, proprietar < fr. proprietaire etc Şi dintre cuvintele franţuzeşti cu -ier au intrat unele în seria derivatelor cu -ar (bancrutar < fr. banqueroutier), însă cele mai multe şi-au păstrat sufixul în forma -ier. Acestea din urmă au putut fi puse în legătură cu varianta -er a sufixului nostru (vier, moşier, rachier etc). însă, deoarece i, care precedă pe -er în aceste cuvinte împrumutate, nu face parte din tema de la care se derivă, ci din sufix, ele îşi păstrează şi în limba romînă o situaţie oarecum independentă şi se poate vorbi de un sufix -ier deosebit de -ar. Eelativ la forma derivatelor în -ar voi arăta unele trăsături generale şi anumite amănunte pe care le-am putut observa. Ca orice sufix, -ar se, alipeşte la tema cuvîntului de bază : a se cufund-a — cufund-ar, găin-ă — găin-ar, lapt-e — lâpt-ar etc. De cele mai multe ori au loc alternanţele obişnuite în temă: a, nemaifiind accentuat, devine ă, ea neaccentuat devine e, iar oa devine o : corabie — corăbier, gaz — găzar, ceapă — cepar, fleac — flecar, doagă — dogar. în derivatele mai noi însă poate lipsi alternanţa, de exemplu alături de formele mai potrivite cu sistemul limbii gemar şi păstrămar există şi variantele geamar şi pastramar, iar de la faianţă, de exemplu, singura formă întîlnită este faianţar. La cuvintele terminate în -(i)ţâ se produce alternanţa ţ/d: credinţă — credincer, pivniţă — piv-nicer, temniţă — temnicer. După un sunet palatal (i consonantic, c, g, k' şi g' şi dialectal după ş şi j) -ar se transformă în -er: moşii-er, cluâ-er, cruâ-er, grănitî-er, buch-er, cenuş-er „scriitor de cancelarie", păpuş-er. în prezent apare -ar şi după un sunet palatal, de ex. : beneficii-ar, prăvălii-ar. Şi în textele vechi avem în asemenea cazuri -ari, -ariu : dzeceariu, miiariu. După părerea unor lingvişti, de ex. acad. Al. Eosetti, în astfel de cazuri era vorba numai de o grafie tradiţională, pronunţarea în limba vorbită fiind -eriu. Şi alternanţa ţ\c tinde spre dispariţie, pe lîngă pivnicer şi temnicer există şi variantele pivniţar şi temniţar, iar de la doniţă, singura formă întîlnită este doniţar. Uneori, în derivare nu se porneşte de la temă, ci de la forme de plural: areţar, cercurar, corturar, hămurar etc. Cînd se formează derivate de la feniininele în -ea accentuat, se porneşte de la o temă mai veche, care avea un l la toate formele (acest l nu se mai păstrează în prezent decît 3 SUFIXELE -AR Şl -A$ LA NUMELE DE AGENT ' 7» la genitiv-dativ singular şi la forma de plural) : stea (< lat. stella) —stelar, şa (< lat. sella)—şelar etc. După modelul acestor cuvinte, au l şi derivatele de la cuvinte care n-au avut niciodată l la nominativ, de exemplu : acadea — acadelar, curea — curelar, saltea — saltelar. Există însă şi excepţii, de ex. : cherestea — cherestar. La substantivele terminate în -a accentuat se porneşte de obicei de la forma singularului, cu îndepărtarea lui -a : mucavar, protipenăar. Cele mai multe derivate în -ar sînt formate de la substantive comune r acar, blidar, ceasornicar, chioşcar, găzar, homar, işlicar, lemnar, strungart vărar etc. Eoarte rare sînt derivatele de la nume proprii: buştenar, poienar, scăunar etc. (derivatele cu această funcţie, după cum se va vedea mai departe, au, de obicei, alte sufixe). Cuvintele formate de la teme verbale sînt puţin numeroase (chiar dacă cuprindem în această categorie şi cuvintele despre care nu se poate spune precis dacă sînt derivate de la verbe sau de la alte părţi de vorbire). Cuvinte despre care putem spune precis că sînt formate de la verbe : argăsar, măcinar, mulgar, ospătar, sugar etc.; cuvinte despre a căror bază nu putem fi siguri: băjenar (bejenie — a băjeni), fugar (fugă — a fugi), peticar (petic — a petici), vorbar (vorbă — a vorbi) etc. în textele vechi se întîlnesc derivate de la numerale, de exemplu în Palia de la Orăştie (p. 18) întîlnim formele : cindzeceariu, dzeceariu, miiariu, sutariu „comandantul unui grup de cincizeci, respectiv zece, o-mie, o sută de oameni". Dacă privim temele de bază ale derivatelor în -ar din punctul de vedere al vechimii în limbă, constatăm că ele sînt atît moştenite sau împrumutate într-o perioadă mai veche, cît şi împrumuturi mai noi sau formaţii romîneşti pe baza unor cuvinte existente1. Derivatele cu -ar se formează mai ales de la cuvintele care se folosesc în limba comună; totuşi există unele, mult mai puţine, formate de la cuvinte rare, întrebuinţate numai în cercuri restrânse şi necunoscute de marea masă a vorbitorilor : cartotecar, corsetar, rachetar, ştafetar, tezaurar etc. în privinţa valorilor sufixului -ar, am putut constata, pe baza unei statistici, că cele mai multe derivate reprezintă nume de persoană după meseria exercitată, după ocupaţia obişnuită sau ocazională sau după funcţie (între aceste categorii nu se poate face întotdeauna o delimitare precisă) : aurar, fierar, forjor, olar, cizmar, pantofar, zidar, acadelar, cămătar, gunoier, plugar, ajunar, căluşar, colinăar, stelar, arhivar, tezaurar. Numele de agent propriu-zise sînt puţin numeroase. Nici măcar toate derivatele de la teme verbale nu sînt nume de agent (de ex. : măcinar, mulgar arată o ocupaţie, iar Ungar o calitate). Acad. Al. Graur, în opera citată, dă următoarele' două exemple : fugar şi sugar; se mai poate adăuga băjenar. Există apoi derivate în -ar care denumesc persoana după starea-în care se află : bancrutar, bâbar, cărturar, celibatar, demisionar, fălcer, latifundiar, mercenar, paşaportar, pogonar etc. 1 Temele de bază ale celor mai multe derivate în -ar sînt de origine slavă. Urmează apoi. In ordine descrescîndă, cele moştenite din latină, împrumuturi din franceză, din turcă, maghiară, germană, neogreacă, italiană şi, în sfîrşit, temele comune limbilor romînă şi albaneză. * 80 ECATERINA* IONASCU ■„.^.«.p II. Jl 1 |l I l>ll UIMII! J1.ll ■,. HI «IWHI^JI SUFIXELE -AR ŞI -AŞ LA NUMELE DE AGENT 81 O categorie numeroasă — deşi nu este nici pe departe aşa de cuprinzătoare ca aceea a numelor de ocupaţie, meserie, funcţie — şi productivă în prezent este formată din substantivele în -ar care denumesc persoane după o anumită însuşire dominantă, de cele mai multe ori negativă. De aceea cele mai multe dintre aceste cuvinte au o nuanţă depreciativă : arşicar, băsnar, ciomăgar, ciubucar, cobzar, coţcar, covrigar, cuţitar, flecar, foiţar, găinar, gheşeftar, Ungar, năărăgar, slujnicar, şperţar, tipicar, zvonar etc. Numele de persoane după localitatea sau regiunea din care provin sau în care trăiesc (buştenar, scăunar), puţin numeroase, formează un grup aparte, -ar îl poate înlocui pe -ean numai în cazul în care tema cuvîntului de bază cuprinde ea însăşi sufixul -ean (sub forma de plural -eni) sau se termină în -n. Tot nume de agent trebuie considerate şi substantivele care denumesc animale şi păsări (cufundar, măcinar, prepelicar, şoricar, telegar), care, ca şi oamenii, pot face o acţiune sau au o anumită însuşire, calitate. * Originea sufixului -aş în limba romînă nu a fost încă stabilită. Există în această privinţă mai multe păreri. Sînt unii lingvişti care socotesc că-aş provine numai din limba maghiară1. Alţii consideră că -aş provine exclusiv din slavă2. Mai multă dreptate au (după concluziile pe care am putut să le trag din cercetarea derivatelor pe care le-am găsit) cei care consideră că sufixul -aş provine atît din limbile slave, cît şi din maghiară. Într-adevăr, cuvintele cu -aş împrumutate din maghiară sînt ceva mai numeroase decît cele din limbile slave. în schimb, derivatele de la teme maghiare sînt mai puţin numeroase decît cele de la teme sîrbeşti şi bulgăreşti (nu iau în consideraţie derivatele de la teme din slava veche, deoarece sufixul -aş în limbile slave este de origine maghiară şi el nu era cunoscut de slavă în perioada primului ei contact cu limba noastră)3. , în sfîrşit, o rezolvare puţin deosebită propune acad. Al. Graur, care emite ipoteza că derivatele în -aş din maghiară şi slavă au găsit în romînă formaţii mai vechi cu un sufix a cărui origine este necunoscută4. în ceea ce priveşte forma derivatelor în -aş, se observă cam aceleaşi trăsături ca şi la cele în -ar. E de remarcat că -aş rămîne mai. adesea în această formă după sunete palatale : mănuncheaş, prăvăliaş, puşcăriaş, simbriaş etc, şi numai rar devine -eş : megieş, băieş (există însă şi varianta megiaş şi cuvîntul — cu alt sens decît băieş — băiaş), în timp ce -ar îşi 1 W. Meyer-Liibke, op. cit., p. 563 ; Ed. Bourciez, Elements de linguistique romane, Paris, 1923, p. 533. 2 S. Puşcariu, Die rumănischen Diminutivsuffixe. în JahresbericM des Instituts fiir rumă-nische Sprache, VIII, 1902, p. 218 şi urm.; G. Pascu, Sufixele romîneşti,Bucureşti, 1916, p. 351. 8 W. Vondrâk, Vergleichende slavische Grammatik, voi. I, Gottingen, 1924, p. 635, consideră că în slavă este vorba de două sufixe omonime în cazul lui -aş : un slav comun -a&e < -achio- şi un -aş care provine din maghiară în limbile slave meridionale şi în special în sîrbo-croată. în dicţionarul recent al lui L. Sadnik şi R. Aitzetmliller, Handwbrterbuch zu den altkirchenslavischen Texten, Heidelberg, 1955, p. 196, nu există nici un derivat cu sufixul -aş. 4 Al. Graur, op. cit., p. 86. păstrează mai bine varianta -er după consoana muiată şi în special după * consonantic (probabil că a influenţat şi sufixul de origine franceză -ier în sensul păstrării acestei variante). Derivatele nume de agent în -aş sînt formate de la substantive, verbe, adverbe şi, foarte rar, de la adjective. Majoritatea o. alcătuiesc derivatele de la substantive : breslaş, odăiaş, plutaş, slujbaş, vîslaş. Urmează apoi derivatele de la verbe : în afară de cuvintele care reprezintă în mod sigur derivate de la verbe (Mrfaş, cercetaş, completaş, gonaş, mulgaş, tocmaş, ucigaş), există şi unele de a căror bază nu putem fi siguri (dicţionarele le consideră de cele mai multe ori denominative) : arendaş — arendă şi a arenda, buciumaş — bucium şi a buciuma, cîştigaş — cîştig şi a cîştiga, cosaş — coasă şi a cosi, pîndaş — pîndâ şi a pîndi, prădaş — pradă şi a prăda, ţintaş — ţintă şi a ţinti etc. Derivatele de la adverbe sînt mai puţin numeroase: călăraş, devălmaş, împrejuraş, înaintaş, înapoiaş. ^umărul lor s-ar mări dacă am cuprinde aici şi derivatele care sînt în legătură cu folosirea substantivelor de bază în locuţiuni adverbiale : buiestraş, codaş, fruntaş, lăturaş, mărginaş, rotaş „cal care e înjugat sau înhămat la roată", fundaş (la fotbal), trăpaş etc. Derivatele în -aş de la adjective sînt extrem de puţine : bogătaş şi sprintenaş (învechit) „ostaş înzestrat cu arme uşoare". în urma unei analize a cuvintelor în -aş din punctul de vedere, al vechimii temelor de la care sînt formate, am ajuns la concluzia că cele mai multe derivate în -aş sînt vechi. Acest lucru rezultă din faptul că, în timp ce derivatele de la cuvinte moştenite sau împrumutate într-o perioadă mai veche sînt foarte numeroase, derivatele în -âş de la teme mai noi sînt puţin numeroase. Cele mai multe dintre temele derivatelor sînt de origine slavă, urmează apoi cele de origine latină, maghiară, franceză, turcă, albaneză (sau traco-ilirică), neogreacă, germană şi, în sfîrşit, italiană ; cele mai multe dintre derivatele de la cuvinte recente sînt neobişnuite (multe dintre ele sînt date în dicţionare ca variante învechite sau rare ale unor cuvinte formate cu ajutorul altor sufixe : complotaş — complotist, intrigaş — intrigant, pontaş—pontator, trompetaş — trompetist etc.)1. Derivatele concrete (care denumesc persoane după meserie, ocupaţie, funcţie) cu sufixul -aş nu sînt atît de frecvente (deşi nu se poate spune nici că sînt puţine): băieş, căruţaş, industriaş, luntraş, meseriaş, odăiaş, plăieş, slujbaş etc. în această categorie se remarcă două grupuri de derivate relativ numeroase. Unul este alcătuit din cuvinte care desemnează pe ostaş după armă, unitatea şi funcţia militară : arcaş, călăraş, completaş, flotilaş, pihotaş (învechit) „infanterist", pichetaş, potecaş, poteraş, prăş-tiaş, puşcaş, răspîntiaş, satîraş (la turci) „oştean înarmat cu satîr", schim-baş „călăraş sau pedestraş cu schimbul", scutaş, sîneţaş, suliţaş, tălpaş (învechit) „pedestraş", ţintaş etc. Al doilea grup este format din derivate ' care denumesc persoana după instrumentul muzical la care se pricepe: ălăutaş, buciumaş, ceteraş, cimpoiaş, diblaş, dobaş, drîmboiaş, fluieraş, glanetaş2, naiaş, surlaş, trîmbiţaş etc. Sînt oarecum asemănătoare cu aces- _____ V 1 Şi printre cuvintele cu -aş de la teme vechi în limbă se află unele neobişnuite astăzi: stegaş, mesaş „mesean", pămtntaş „pămintean". 2 Numele de familie al eroului din Ion al lui L. Rebre^nu este Glanetaşul. 6. - C. 2504 ArtViiiiiii ritmn 11 82 ECATERINA IONAŞCU tea : doinaş, povestaş, zicaş şi zicalaş. Există apoi cuvinte care arată o stare în care se află persoana denumită : codîrlaş (învechit) „ultimul", lotaş „ţăran împroprietărit", lunaş „angajat cu luna", mijlocaş, pălmaş, porţiaş, puşcăriaş, simbriaş etc. Sau o situaţie trecătoare : colindaş, înaintaş} înapoiaş, mesaş, nuntaş, rotaş etc. Numele de agent propriu-zise sînt destul de numeroase : buntaş căuzas, clăcaş (în sensul de „participant la clacă"), complotaş, cosaş, culpaş, dăunaş, făcaş „vrăjitor", mănuncheaş „care înmănunchează pologii după secerători", păgubaş, părtaş, pricinaş „împricinat", seceraş, tăinaş, tocmaş, ucigaş (şi omucigaş', pruncucigaş, sinucigaş), urmaş etc. Unele cuvinte din această categorie sînt întrebuinţate mai mult ca adjective : pizmaş, poznaş, trufaş, zăcaş etc. O comparaţie între sufixele -ar şi -aş se impune datorită faptului că aceste sufixe au o situaţie asemănătoare în multe privinţe. Ele au o vechime considerabilă în limbă şi fiecare este reprezentat prin numeroase derivate. Acest lucru arată că, cel puţin într-o perioadă mai veche, amîn-două au fost productive (asupra gradului lor de productivitate în prezent voi reveni mai departe). între aceste două sufixe există o asemănare destul de mare atît în ceea ce priveşte forma, cît şi în ceea ce priveşte funcţiunea (-ar şi -aş formează substantive cu valoare de nume de agent, de preferinţă de la teme nominale). Cele mai multe derivate în -ar sînt formate de la substantive. Acelaşi lucru se poate spune despre sufixul -aş1. în timp ce în cazul sufixului -ar nu se poate vorbi de o preferinţă pentru teme de un anumit gen, derivatele în -aş sînt formate mai ales de la substantive feminine. Acest lucru trebuie pus, desigur, în legătură cu faptul că un nume de agent cu sufixul -aş format de la masculin sau neutru ar putea fi confundat cu diminutivul cuvîntului respectiv: buciumaş „cel care buciumă" şi „un bucium mic", fluieraş „cel care cîntă din fluier'^ şi „un fluier mic", ocolaş „funcţionar care răspundea de conducerea unei unităţi administrative numite ocol" şi „un ocol mic", toporaş „cel care lucrează cu toporul", „ţăran sărac care muncea cu braţele" şi „un topor mic" etc. Comparaţia între -ar şi -aş în privinţa productivităţii pe care o au m limbă trebuie făcută în ordinea diverselor valori pe care le au aceste sufixe, aceasta pentru că situaţia diferă de la o valoare la alta. înainte de aceasta trebuie să subliniez o deosebire importantă care se constată în general între valorile lui -ar şi -as. Marea majoritate a cuvintelor în -ar denumesc persoane după meserie, ocupaţie, funcţie şi au prin urmare un caracter mai concret. Numărul derivatelor abstracte cu acest sufix este extrem de mic. în cazul lui -as, deşi avem numeroase formaţii cu sens concret, 1 în limba latină sufixul -arius se ataşa pentru a forma nume de agent numai la teme nominale (vezi M.E. Staaf, Le suffixe -arius dans Ies langues romanes, Upsala, 1896, p. 3). Sufixul -dp'fa din slavă se ataşa mai ales la teme nominale, dar şi la teme verbale (vezi Al. Graur, op. cit., p. 67). în ceea ce priveşte sufixul-aş, situaţia se prezintă la fel; atît in maghiară cit şi în slava, -aş este mai ales un sufix denominativ (vezi pentru slavă W. Vondrâk, op. cit., p. 635). Hpjijmiiwm.i ...... 'P'iM^IPrWpipilIW'll' ■ ' iii ,.vTax-n.x:6<;) : încheieri syntacticeşti (1757) D. Eustathiev, la J. Bygk, v. 35. 2. Adjective intrate prin filieră rusească din franceză şi germană. Aceste adjective nu au corespondent grecesc; unele dintre ele sînt la origine latineşti (iuridicesc, cf. lat. juridicus), altele sînt de origine franceză (romanticesc, cf. fr. romantique). iuridicesc (rus. mpudunecKuu) : tagmele iuridiceşti (1818) Gaster, cr. ii 219; mozaicesc (rus. MoaaunecHuu)2 : zugrăvală mozaicească (1785) la J. Bygk, v. 40; poeticesc (rus. nosmmecKuu)3: ţesătură poeticească Dosoftei, v. s. 193, basna poeticească CaNTEMIR, IST. IER. 243; stihuri poeticeşti mineiul (1776), la da ms., s.v. poeticesc; romanticesc (rus. poMaummecnuU) : o plimbare .... foarte frumoasă şi romanticească GOLESGU, î. 169. 3. Adjective de origine grecească : avlicesc „de curte" (gr. auAixoc) : orice zapise aviiceşti sau prosopichis să plătească din periusia sa Urigariul x 29; puterea avlicească Poteca, f. 11; ' englimaticesc „criminal, care acuză" (gr. syxToiLiaTixo?) : pricini engli- maticeşti UrECHIA, IST. ROM., la GÂLDI, m. 179 ; _ epistimonicesc (gr. eiicrr/jjjiGvtxoc;) : epistimontceşti cărţi (1829) b. R. v. in 649 (cf. şi forma epistimonicos la Gâldi, m. 182); fratoricesc (gr. 9potTopix6<;) : tagma fratoricească a celor ce să zic dominicani (1771) b. R. v. ii 197 ; hrimaticesc (gr. XPW^^11) '■ aceste patru sfinte biserici cele mai mari ale principatului Valahiei văzîndu-se în chinonie politicească şi ' în dosolipsie hrimaticeşti (1819) la GÂLDI, M. 196 ; ighemonicesc (mai rar heghimonicesc, gr. ■^y^w'^O : ighemonicesc scaun (1785) UricAriul I 104 ; ighemoniceasca datorie (1815) Urigariul i 237 ; schipticesc (gr. axsnxixoc): lucrul în prepusul schipticesc lăsăm Cantemir, ist. ier. 93 ; zograficesc (gr. £ colombier), fie de la terminaţia adjectivală -arius (aduersarius > v. fr. aversiers)2. în evul mediu şi -er a trecut la -ier : bacheler, boucler, colier, singuler au devenit bachelier, bouclier, collier, singulier. Sufixul -ier se ataşează în limba franceză la substantive şi la adjective, substantivele predominînd ca număr : a. derivate substantivale : brigadier, boursier etc. b. derivate adjectivale : plenier, grossier, journalier. în trecut, în franceză existau şi derivate de la teme verbale (destour-bier, devancier etc), procedeu care nu s-a păstrat. 1 Vezi W. Meyer-Liibke, Grammaire des langues romanes, ii, Paris, 1895, p. 555 şi urm. 2 Vezi Kr. Nyrop., Grammaire hislorique de la langue francaise, III, Copenhaga, 1908, p. 123 şi urm. mŞyyHwJŞPW» -IIMigŞMWI Hlj^WMII »!■ P f '«'" pup,^w !■ II». 1 ţ l,,l|pil«inyi. I| BIJ . |[ IIIIIIHJJMIIŞ.I II ....., 118 ZIZI ŞTEFĂNESCU-GOANGA ' 2 Nyrop 1 împarte cuvintele în următoarele categorii : a. derivate substantivale care desemnează o persoană lucrătoare, care produce, fabrică, are grijă de obiectul indicat de temă sau poate să aibă cu acest obiect diferite raporturi: sellier, choeolatier, chemisier, bijoutier, fermier, prisonnier, geâlier, rentier. Din exemplele de mai sus se poate observa că derivatele au sensuri foarte variate. Astfel e de semnalat sensul contrar al anumitor cuvinte : geâlier şi prisonnier (prisonnierînse&mnă „deţinut", iar geâlier „persoana care păzeşte deţinuţii"); b. derivate substantivale care arată locul în care este conţinut ceva : salaăier, sucrier, plumier, ancrier, herbier; c. nume de arbori, în special fructiferi: palmier, bananier. Adjectivele formate cu sufixul -ier desemnează o calitate : coutu- mier, ^ospitalier, fruitier, princier, routier. Adjectivele pot fi substantivate ca, de pildă, fruitier, routier. Varianta feminină a lui -ier, forma -iere, serveşte de asemenea la formarea de noi cuvinte. De obicei arată : locul unde este conţinut primitivul (aumoniere, cafetiere, grenadiere, sabliere); un loc locuit (fourmiliere, renardiere); un loc semănat şi plantat (cheneviere, sapiniere, pepiniere, melonniere); diferite ustensile (brassiere, chatiere). în concluzie, -ier în franceză indică în primul rînd o persoană care se ocupă de un lucru (prin profesie, muncă, face comerţ, găseşte un mijloc de întreţinere în aceasta sau scopul vieţii sale)sau mai poate indica nume de locuri, instrumente, nume de arbori etc. O dată cu influenţa masivă a limbii franceze, în limba romînă au pătruns foarte multe cuvinte care conţineau sufixul -ier. La noi, după cum am arătat la început, exista un sufix romînesc -ar(iu) din latinescul -arius, cu varianta -er(iu). Sufixul -ar(iu), cînd tema derivatului se termină în i sau în consoană muiată, are varianta -er(iu). Dacă sunetul anterior, care ţine de radical, este un», atunci avem -(i)er(iu) : prăştier(iu), analizat de vorbitor prăşt-ier(iu) 2 sau albier (alb-ier). Această situaţie din limba romînă n-a evoluat pînă la a face din varianta -ier a lui -ar, un sufix de sine stătător, care să formeze derivate. Majoritatea formelor pe care le avem iniţial cu sufixul -ier sînt provenite din limba franceză şi cred că nu se poate susţine existenţa nici unui exemplu de •cuvînt format cu un sufix vechi romînesc -ier. Deci sufixul a venit în limba noastră din franceză prin numeroasele cuvinte împrumutate care îl conţineau (-ier avînd în această limbă o extindere şi o productivitate foarte mare). Situaţia acestui sufix a fost întărită şi de faptul că la noi au fost importate nu numai derivatele, dar şi cuvintele de bază, astfel că uneori e greu de stabilit dacă un derivat cu -ier e împrumutat ca atare din franţuzeşte sau dacă a fost format la noi, însă cu elemente (temă + sufix) împrumutate. De exemplu: brancardier, buchetieră, bufetier, bulevardier, camerier, cantinier, cantonier, cartuşieră, costumier, echipier, factu- 1 Vezi Kr. Nyrop, op. cit., III, p. 123 şi urm. 2 Iorgu Iordan, Sufixe romîneşti de origine recentă {neologisme), în Buletinul Institutului de filologie romtnă „Alexandru Philippide", VI, 1939, p. 35 şi urm. r ,J jlJI llL^!ll^^jW^p^!Pyr^^'"l■l''^J'°^','*','l^''^'"■*''■*'«_■ ■.■ww.-»'»'* I n ■ n Ji.iiuyvi .■ijimi.şii^hiihhiw. iiji mii nw. 3 SUFIXUL -ier ' 119 rier, fermier, fişier, grenadier, hotelier, mobilier, obuzier, petrolier, plafo-nieră, pudrieră, supieră s-ar fi putut foarte bine să fie formate pe teren romînesc, deşi toate au corespondente în franceză. Dicţionarul limbii romîne moderne1 dă ca etimologie la gondolier, it. gondoliere şi la casier, it. cassiere. La cele de mai sus se poate adăuga condotier. Sufixul -ier n-a putut veni la noi din această limbă, deoarece substantivele provenite din italină în romînă sînt foarte puţine. * Şi la noi, ca şi în franceză, derivatele cu -ier sînt în cea mai mare parte substantive, adjectivele fiind într-un număr mai mic faţă de acestea. Substantivele indică în primul rînd numele unei profesii, îndeletnicirea cuiva, un mijloc de existenţă : artificier, autocarosier, betonier, brichetier, brancardier, bufetier, bijutier, bursier, costumier, condotier, casier, cantonier, cantinier, corsetier, extractier „funcţionar însărcinat cu extragerea şi eliberarea unor acte" (extractierul Vistieriei Iorga, s. d. xvr, la da), fermier, garderobier, glucozier „tehnician specializat în prelucrarea glucozei", gondolier, infirmier, liftier, plafonier „meseriaş care face plafoane", rentier, şamotier „lucrător care arde cărămizi refractare", textier, uşier. Numeroase sînt derivatele care arată anumite grade în armată sau categorii legate de specificul muncii sau al armei respective : archebuzier, armurier, chiurasier „soldat în armata franceză făcînd parte din cavaleria grea şi purtînd cască şi platoşă", pompier, plutonier, scutier, pontonier „soldat care lucrează la construirea podurilor în armată", timonier. Derivatele cu -ier mai pot arăta apartenenţa la un grup de oameni care îndeplinesc o muncă sau o acţiune comună : brigadier, coechipier, echipier etc, pe lîngă sensul de profesiune pe care-1 mai au. Din domeniul terminologiei şcolare menţionez: bursier, pionier (în accepţia aceasta venit prin intermediul limbii ruse), restanţier. Sînt foarte multe derivatele care desemnează un receptacul, în majoritate formate pe teren romînesc, avînd forma feminină -ieră : bombonieră, ciocolatieră, compotieră, fructieră, scrumieră, săpunieră, salatieră, untieră. Derivatele în -ier mai denumesc : colecţii de diferite obiecte : fişier, medalier, mobilier; formulare tipizate : chitanţier, bonier, facturier; diferite feluri de arme : obuzier, bombardier; denumiri de nave (legate de specificul fiecăreia) : petrolier; accesorii de îmbrăcăminte : burtieră, colier; unelte şi maşini: balansier, betonieră, cremalieră, distanţier; arbori : bananier, copaier, cocotier, palmier; conglomerate : coralier, polipier; alte feluri de obiecte : afişier, butonieră etc. După cum vedem, sensurile imprimate de acest sufix sînt foarte diferite. Sufixul -ier a format foarte multe derivate adjectivale. Majoritatea arată calitatea sau însuşirea unui lucru : animalier, ciocolatier, cora- 1 Bucureşti, 1958. J20 ZIZI ŞTEFANESCU-GOANGA 4 5 SUFIXUL -ier J21 lier, manufacturier, forestier, perlier, rutieră, trustier. Altele arată o atitudine (de obicei cu sens peiorativ) a unei persoane : aventurier, bulevardier, cancanier. Multe din adjectivele în -ier pot fi substantivate, de ex. : aventurier. Poate fi adusă în discuţie şi confuzia dintre -ier şi -er. Acad. Iorgu Iordan, în lucrarea citată, consideră că această confuzie se datoreşte unor cauze fonetice şi morfologice. Pe de o parte, i neaccentuat înaintea unui e accentuat are tendinţa de a fi eliminat. în felul acesta, s-a ajuns la mono-silabizarea lui -ier şi ulterior la -er. Aşa au apărut, în vorbirea puţin îngrijită, cantiner, plutoner, pioner etc. Pe de altă parte, confuzia a fost întărită şi prin faptul că, de la acelaşi radical, avem derivate cu ambele sufixe : miner, minier (derivate venite din franceză, primul format din mine + -eur şi al doilea din mine + -ier). Sufixul -ier din franceză a fost redat uneori în limba romînă prin -iar : familiar < fr. familier, princiar < fr. princier. Aceste forme deosebite se datoresc fie influenţei latine, fie probabil unui amestec cu vechiul sufix romînesc -ar(iu). ★ în limba romînă, alături de formaţiile cu -ier, există altele în -ist: betonier şi betonist, după cum poate să existe şi bulevardist, camerist etc. Concurenţa nu este prea mare şi are loc mai ales la denumirile de ocupaţii sau profesiuni. Consider că se formează derivate cu -ier, nume de profesiuni, atunci cînd există modelul francez, şi în general acest model există. Derivatele formate la noi sînt în număr redus şi sînt influenţate de cele franceze. Se poate vorbi aici şi de un calc lingvistic. De pildă, uşier nu există în franţuzeşte, în schimb există portier format din porte + suf. -ier; la fel şi săpu'nierâ (fr. savonniere), scrumieră (fr. cendrier), burtieră (fr. ventriere). Formaţiile romîneşti care indică un receptacul au tendinţa de a se forma numai cu -ieră : fructieră, salatieră, spumieră, spirtieră, şerbetierăr tuşieră, untieră. Deci existînd în limbă (venite din franceză) derivate ca : pudrieră, supieră, sosieră, au apărut şi formaţii!» romîneşti citate mai sus. Altele, ca noptieră de exemplu, au apărut independent de modelele existente în franceză. * Din cercetarea tuturor cuvintelor din Dicţionarul limbii romîne moderne şi din vechiul Dicţionar general al limbii romîne, în manuscris, se poate afirma că sufixul -ier(ă) a fost şi este productiv în limba romînă. Voi da mai jos lista cuvintelor formate pe teren romînesc fără corespondente în alte limbi : afişier, autopsier, betonier, bonier, burtieră, bustier, cabanier, cabinier, cauciuchier (neînregistrat), chitanţier, extractier, garderobier, glucozier, noptieră, pilotier, plafonier, plutonier, restanţier, salatieră, sâpunieră, scutier, spirtieră, spumieră, şamotier, şerbetieră, textier, trustier, tuşieră, untieră, uşier. în concluzie, din materialul studiat şi din parcurgerea unor texte din secolul al XlX-lea în comparaţie cu textele actuale, se poate constata că sufixul continuă să formeze derivate în număr mai mare decît în trecut, în domeniul tehnic, la cuvintele care denumesc ustensile şi maşini şi mai ales la numele de profesiuni, procedeul este obişnuit. După cum am arătat, denumirile de receptacule sînt numeroase şi sufixul -ieră de la aceste denumiri nu e concurat de nici un alt sufix. Acad. Iorgu Iordan, în Limba romînă actuală. O gramatică a greşelilor 1, la capitolul privitor la sufixul -ier, menţionează ca noi derivatele : articlier, artificier (al limbii şi stilului), animalier, biografier, bustier, epis-tolier şi la acestea se mai pot adăuga şi altele : cauciuchier, moăelier, scutier, şamotier etc. -ier este un sufix neologic care poate fi alăturat la teme diferite. El se poate ataşa, în afară de temele provenite din latină şi franceză, şi la cele din greacă, turcă. Din materialul studiat n-am găsit nici o temă din slavă care să fi dat vreun derivat cu ajutorul sufixului -ier. Părţile de vorbire care formează derivate cu sufixul -ier sînt doar substantivul şi adjectivul. Prin cuvintele împrumutate s-a împrumutat nu numai forma, ci şi conţinutul lor, fără modificări de sens. Mai mult chiar, derivatele formate pe teren romînesc s-au încadrat, după cum am arătat, în categoriile de sensuri ale derivatelor împrumutate. Deci sufixul -ier este un sufix productiv cu posibilităţi de dezvoltare. Afirmaţia din Limba romînă. Fonetică-vocabular-gramatică 2 că sufixul a încetat să mai fie productiv nu este întemeiată. Permanent apar în limbă derivate cu -ier, derivate cu largă circulaţie în limba noastră. 1 Iaşi, 1945. 2 Bucureşti, 1956, p. 84. sufixele -ISM şi -IST DE JANA ALB IN Sufixele -ism şi -ist sînt de origine greacă (-wyfioc, -iarr\c,). In greceşte -icrfi.6c, -KTTvjţ derivă substantive ca : papPaptcrfi.6; „barbarism", sXXtj-vkj[a6<; „elenism", oro artist, atlet > atletism, atom > atomism, 1 Vezi Iorgu Iordan, Sufixe romîneşti de origine recentă (neologisme), inBuletinul Insti-lutului de filologie romtnă „Alexandru Philippide", VI, 1939, p. 3 — 4. 2 Ibidem, p. 59. 3 O excepţie ar putea Ii ego >egoism, -ist, egotism, -ist, care nu este însă pronume romînesc. 3 SUFIXELE -ism ŞI -ist 125 -ist, aventură > aventurism, -ist, cameleon > cameleonism, cameră > camerist, trăire (infinitiv lung) > trăirism etc. b) Adjective şi adverbe : alpin > alpinism, -ist, autoritar > autoritarism, -ist, clandestin > clandestinism, negativ > negativism, -ist, (uneori rădăcina poate fi şi substantiv şi adjectiv : pasiv > pasivism, -ist, snob > snobism etc). c) Cîteva numerale compuse : cincisute > cincisutist, patruzeciopt > patruzecioptist, cu varianta paşopt > paşoptist, sută de mii > sutamiist. d) Cîteva verbe : a compune > componist (germanism ieşit din uz), ■a determina > determinism, -ist, a manipula > manipulist, a transforma > transformism, -ist. Derivatele în -ism sînt substantive. în majoritatea cazurilor ele au sensuri abstracte. Există unele cuvinte care au şi un înţeles abstract şi unul concret. Aşa sînt : banditism, secăturism, exemple date de acad. Iorgu Iordan în Sufixe romîneşti de origine recentă, care denumesc atît modul de a se comporta al unor oameni cît şi rezultatul comportării lor, fapta propriu-zisă. G. Pascu, în lucrarea sa Sufixele romîneşti1, susţine că aceste substantive sînt de genul masculin, fiind folosite numai la singular, cu excepţia lui mahalagism, care este eterogen, avînd formă şi pentru plural. Dicţionarul limbii romîne literare contemporane consideră aceste cuvinte de genul neutru, multe din ele avînd plural, cum ar fi de pildă : antagonism—antagonisme, arhaism—arhaisme, cavalerism—cavalerisme etc. sau chiar dacă sînt folosite numai la singular, există totuşi, teoretic, posibilitatea de a se crea pluralul de la oricare din ele. Terminaţia lor la plural fiind aceea a femininelor (-e), ele sînt pe drept cuvînt considerate neutre. Derivatele în -ist pot fi substantive sau adjective. Multe derivate în -ist au ambele valori (substantiv şi adjectiv), cum ar fi: carierist, colonialist, formalist etc. * Sufixele -ism şi -ist nu se ataşează totdeauna singure la temele respective, într-o serie de cuvinte ele sînt precedate de alte sufixe sau formează un sufix compus. a) -ian + -ism, -ist : arghezianism, eminescianism, malthusianism, politicianism, -ist etc. b) -an + -ism, -ist : poporanism, -ist etc. c) -for _|_ -ism, -ist : conciliatorism, -ist, conservatorism, -ist etc. d) -ar -f- -ism, -ist : familiarism, -ist etc. e) -ai _j_ -ism, -ist : colonialism, -ist, fenomenalist, memorialist etc. î) -onism, -onist: decepţionism, -ist, iluzionism, -ist, profesionism, -ist, revizionism, -ist etc. g) -onal + -ism, -ist: convenţionalism, -ist, internaţionalism^ -ist, naţionalism, -ist etc. 1 Bucureşti, 1916, p. 421. în cazurile enumerate mai sus nu ne dăm seama totdeauna dacă avem de-a face cu două sufixe sau cu un sufix compus. La aceasta contribuie uneori şi faptul că tema propriu-zisă (fără sufixul care precedă pe -ism şi -ist) nu este un cuvînt complet (memori -+- al + ist). Exemplele date pot fi grupate în mai multe categorii : 1. Cuvinte a căror rădăcină sau temă este precis distinctă, cum este cazul lui arghezianism, poporanism (arghezi -f- an + ism, popor -f-an -f- ism). 2. Cuvinte în care avem de-a face cu un sufix compus : -onism, -onist, format după modelul franţuzesc. Aşa este cazul lui decepţionism, -ist, profesionism, -ist. L-am numit sufix compus, deoarece în romîneşte -on (-ion) nu este sufix. îfu avem cuvinte ca: decepţion, profesion. Sufixului franţuzesc -ion îi corespunde în limba romînă sufixul -ie sau -iune. în multe din aceste cazuri avem de-a face cu cuvinte împrumutate din limba franceză (expansionnisme, -iste, illusionniste, revisionniste etc). 3. Cuvinte la care este greu de precizat tema sau rădăcina (este greu de distins dacă sufixul care precede pe -ism sau -ist aparţine temei sau formează împreună cu -ism, -ist un sufix compus), ca în': colonialism, -ist, conservatorism, -ist, familiarism, -ist, deoarece avem în romîneşte şi colonie şi colonial. * Principalele sensuri ale derivatelor în -ism în limba romînă sînt: 1. Doctrine, curente filozofice, politice, culturale: aboliţionism, anarhism, anexionism, animism, antropomorfism, ateism, autocratism, catolicism, clasicism, democratism, eclectism, empirism, evoluţionism, idealism, materialism, modernism, realism. Multe dintre acestea au ca temă nume proprii, indicînd pe întemeietorul curentului sau doctrinei respective : calvinism, darvinism, leninism, marxism sau denumirea cercului respectiv : junimism, semănătorism. 2. Atitudini, concepţii, obiceiuri, practici, apucături etc. : aristocratism, ascetism, automatism, cavalerism, clandestinism, dinamism, eroism, laconism, patriotism, sadism. 3. O stare de spirit, o stare de fapt: ambulantism, analfabetism, dramatism, idilism, nomadism, pauperism, schematism. 4. Denumirea orînduirilor sociale sau a unei etape din istoria societăţii : sclavagism, feudalism, capitalism, imperialism, socialism, comunism. 5. Denumirea unor sporturi: aeromodelism, alpinism, atletism, automobilism, motociclism, paraşutism. 6. Noţiuni din diferite domenii de activitate, medicină (în special denumirea unor boli), fizică, lingvistică, economie : artritism, limfatism, miopism, noctambulism, prezbitism, rahitism; acromatism, cromatism, dimorfism, electromagnetism; arhaism, barbarism, bilingvism, consonantism, fonetism, galicism, hiperurbanism, neologism, regionalism, vocalism etc.; bimetalism, inflaţionism, monometalism. Cuvîntul turism „automobil" provine din automobil de turism sau autoturism. Principalele sensuri ale derivatelor în -ist sînt : 1. Adept al unei doctrine, al unui curent filozofic, cultural; ceea ce este caracteristic acestor curente, doctrine : anarhist, animist, antropo-morfist, ateist, autonomist, calvinist, darvinist, empirist, extremist, fracţionist, idealist, materialist, realist. Majoritatea acestor cuvinte sînt şi substantive şi adjective. Şi aici ca şi la -ism, avem derivate de la nume proprii, indicînd pe întemeietorul curentului sau al doctrinei respective : leninist, marxist, stdhanovist. 2. Cel care are anumite atitudini, trăsături de caracter, concepţii, obiceiuri, practici, apucături şi ceea ce este caracteristic acestora : altruist, autoritarist, calamburist, contrabandist, evazionist, pesimist (substantive şi adjective). 3. Cel ce ia parte la o acţiune politică; membru al unei organizaţii politice; care se referă lâ acţiunea respectivă: activist, comunist,' congresist, eterist, grevist, ilegalist, propagandist (substantive şi adjective). 4. Cel ce aparţine unei clase sociale, adept al orânduirii sociale respective; care se referă la orînduirea socială respectivă : capitalist, feudalist, imperialist, iobăgist, sclavagist, (substantive şi adjective). 5. Cel ce practică diferite sporturi, jocuri de societate : alpinist, automobilist, baschetbalist, bridgist, excursionist, fotbalist, motociclist, pingpongist (substantive). 6. Cel care ocupă o funcţie, lucrează într-un anumit domeniu de activitate, tehnică, ştiinţă, artă etc. : arhivist, betonist, colectivist, combai-nist, cooperatist, furnalist, linotipist, telefonist, anatomist, chimist, folclorist, flautist, nuvelist (substantive). 7. Termeni din domeniul economic, indicînd sistemele monetare : bimetalist, monometalist (adjective). O serie de cuvinte terminate în -ist, indicînd fie pe cel care ocupă o funcţie, fie pe membrul unei organizaţii politice, au ca temă iniţialele întreprinderii sau ale organizaţiei respective. Avem astfel cuvintele mai vechi: ceferist, petetist, seteb'ist etc, formaţii mai noi: pemerist, utemist etc. Din analiza funcţiilor semantice ale derivatelor în -ism şi -ist în limba romînă, am constatat că aceste cuvinte au o largă folosire şi cuprind numeroase domenii de activitate. în primul rînd,ele sînt legate de viaţa politică, ştiinţifică şi culturală. Majoritatea acestor sensuri le-am găsit şi în limbile pe care le-am analizat în prima parte a articolului, ceea ce ne dovedeşte că limba noastră a împrumutat de la acestea nu numai sufixele respective, ci şi conţinutul cuvintelor. Valoarea sufixelor nu a suferit nici o schimbare. Toate exemplele pe care le-am dat pentru limba romînă, fiind analizabile, ar putea fi considerate ca formaţii pe teren romînesc. Cu toate acestea, multe dintre ele sînt'împrumuturi din limbile franceză, italiană, rusă sau. germană. în general este greu de stabilit dacă sînt formaţii romîneşti sau dacă .sînt împrumutate din alte limbi. De exemplu : cameră + -ist camerist / fr. cameriste it. camerista caricatură + -isi caricaturist / fr. caricaturiste it. caricaturista democrat + democratism / fr. democratisme rus. deMonpamusM Multe clin exemplele date în lucrarea de faţă au teme cu circulaţie mondială. * De obicei, de la aceeaşi temă sau rădăcină se formează derivate cu ambele sufixe. Teoretic se poate presupune că acolo unde există unul din cele două sufixe poate apărea şi celălalt. Aceasta este situaţia' privită în general. în realitate însă există cazuri în care aceste două sufixe nu apar împreună. Dacă ne gîndim la cuvintele care denumesc doctrine, curente filozofice etc, ne dăm seama că sînt destul de multe cazuri cînd unui derivat în -ism nu-i corespunde unul în -ist. Uneori cuvîntul care denumeşte pe adeptul doctrinei respective este chiar acela care a servit ca bază pentru formarea derivatului : autocratism—autocrat, catolicism—catolic. în aceeaşi situaţie se află o serie de derivate care denumesc atitudini, practici (ascetism—ascet; patriotism—patriot) etc. în schimb, unui derivat în -ist care denumeşte pe adeptul unui curent, al unei doctrine, îi corespunde totdeauna un derivat în -ism. Cuvintele în -ism care exprimă o stare de spirit, o stare de fapt, nu au în general un corespondent în -ist (ambulantism, analfabetism, dramatism, pauperism, schematism). Derivatele în -ist care denumesc pe cei ce ocupă o anumită funcţie, pe cei ce au o meserie oarecare, pe specialiştii din diferite domenii de activitate nu au un corespondent în -ism (artile-rist, furnalist, pianist, scenarist, tractorist). Cuvintele din domeniul sportiv, precum şi cele care denumesc o orînduire socială, pe cel ce aparţine unei anumite clase sociale, dau de obicei derivate şi în -ism şi în -ist (alpinism, -ist, automobilism, -ist, capitalism, -ist, socialism, -ist). Valoarea afectivă a sufixelor -ism şi -ist Majoritatea derivatelor în -ism şi -ist sînt sărace în sensuri. Ele au unul sau cel mult două sensuri şi foarte puţine dintre cuvintele respective au şi o nuanţă figurată. Dintr-un număr de aproximativ cinci sute de cuvinte am putut extrage doar cîteva exemple : cameleonism „schimbarea bruscă şi variată a culorii pielii unora dintre animale, adesea pentru acomo- darea la culoarea mediului", (fig.) „schimbarea părerilor sau a atitudinilor unei persoane, după interese oportuniste"; canibalism „antropofagie", (fig.) „cruzime ca de canibal"; echilibrist „persoană care se ocupă cu echilibristica", (fig.) „cel care ştie să iasă dintr-o încurcătură cu ajutorul şireteniei, minciunii"; fetişism „faptul de a adora fetişuri", (fig.) „adoraţie totală, lipsită de discernămînt, pentru o idee, o concepţie etc". Cuvintele care denumesc curente, concepţii filozofice, politice şi pe adepţii acestora capătă o valoare peiorativă numai cînd sînt folosite de adversarii curentelor, ai concepţiilor respective. Să luăm de exemplu cuvintele care denumesc curente decadente, ca : cubism, -ist, estetism, simbolism, -ist, suprarealism, -ist etc, curente foarte preţuite de unii, dar criticate de adepţii unei arte realiste, sau concepţiile filozofice, politice, economice burgheze de cele mai diferite nuanţe. Cuvintele care le denumesc sînt folosite cu sensul lor propriu de către adepţii acestora, dar cu valoare peiorativă de către partizanii ideologiei marxist-leniniste. ★ în afară de cazurile discutate pînă acum, există un număr de cuvinte formate cu sufixele -ism şi -ist care au numai o valoare peiorativă, definind trăsături de caracter negative şi pe cei ce le au. Unele dintre aceste derivate sînt creaţii mai vechi ale limbii noastre şi s-au născut probabil din necesitatea de a caracteriza o stare de fapt specifică perioadei care a urmat după 1848. Aşa, de exemplu, sînt: boierism (la I. Ghica), bonjurism (la V. Alec-sandri), ciocoism (la C. Negruzzi), lichelism, mahalagism, tartufism (la N. Filimon). Unele cuvinte cu valoare peiorativă sînt împrumutate din limba franceză (snobism). Cele mai multe însă, în special creaţiile recente (după 23 August 1944), au luat fiinţă sub influenţa limbii ruse de unde am împrumutat sau calchiat parte din ele: birocratism < rus. 6iopoKpamu3M; carierism, -ist < rus. Kapbepu,3Mrucm; formalism, -ist < rus. g5opMajiu3M, -mm; codism,-ist după rus. xeocmmM, -ucm etc. Chiar dacă unele dintre aceste cuvinte sînt de origine franceză, noi le folosim astăzi sub influenţa limbii ruse, ele fiind destinate să denumească şi la noi, ca şi în ruseşte, atitudini învechite faţă de muncă, trăsături de caracter care contravin moralei comuniste. Valoarea peiorativă în exemplele citate pînă acum este imprimată de tema cuvintelor. Există totuşi un număr de derivate în -ism şi -ist a căror temă detaşată de sufix nu are valoare peiorativă sau are chiar un conţinut favorabil, pozitiv. Dau mai jos o listă de cuvinte care ilustrează acest lucru : centrist < centru, colaboraţionist < colaboraţie, conformism, -ist < conform, didacticism < didactic, egoism, -ist < ego, individualism, -ist < individual, nepotism < nepot, obiectivism, -ist < obiectiv, oportunism, -ist, < oportun, practicism < practică, revizionism < revizie, stîn-gism, -ist < stingă. în cele ce urmează voi încerca să analizez de unde provine valoarea peiorativă a acestor cuvinte. 9. — c. 2504 130 JANA ALBIN Să luăm de exemplu cuvîntul nepot. El reflectă o stare de fapt, denumeşte un grad de rudenie. Cînd adăugăm acestui cuvînt sufixul -ism, el îşi schimbă conţinutul, denumind atitudinea condamnabilă de a acorda avantaje, funcţii, rudelor, prietenilor. Cînd spunem despre cineva că este obiectiv, că este de stingă sau că are o anumită manieră de a scrie, care îl individualizează şi îl caracterizează, facem o apreciere pozitivă. Dacă constatăm că un anumit material de specialitate este didactic sau că un anumit lucru este făcut la timpul oportun, facem de asemenea o apreciere pozitivă. Cînd toate aceste atitudini, obiceiuri bune devin însă un scop în sine, ele se transformă în opusul a ceea ce este bun, iar cuvintele respective îşi schimbă conţinutul, devenind peiorative datorită sufixelor -ism şi -ist, care le imprimă tocmai acest caracter de principiu, de normă de conduită. Este greu de precizat ce dezvoltare vor lua cuvintele a căror valoare peiorativă este dată de sufixele -ism şi -ist. Datorită faptului că există totuşi un număr de derivate de acest fel, unele din ele fiind, chiar creaţii recente, se poate presupune că astfel de cuvinte mai pot fi încă create. Productivitatea sufixelor -ism şi -ist Sufixele -ism şi -ist sînt considerate ca cele mai productive dintre sufixele noi. Argumentele de mai jos vin să sprijine această afirmaţie pe deplin întemeiată : 1. Sufixele -ism şi -ist nu intră în general în conflict cu alte sufixe pentru denumirea aceloraşi noţiuni. 2. Aceste sufixe nu au preferinţă pentru un anumit fel de teme. Ele pot fi ataşate la neologisme şi la cuvinte mai vechi. Majoritatea părţilor de vorbire formează derivate în -ism şi -ist. 3. Derivatele în -ism şi -ist denumesc noţiuni din domenii de activitate importante. 4. O dovadă a faptului că aceste sufixe nu întîmpină în general piedici în formarea de noi derivate o constituie şi numărul mare de creaţii personale cu aceste sufixe : teocritism < Teocrit, barbism < (I) Barbu, -feribilism (la G. Călinescu1), bâieţism, piţigoism, aforismist (la T. Arghezi)2, tripturist (la N. Iorga), oarecarism (la G. Adrian, în Cuvîntul liber, 26 sept., 1936, p. 6)3 etc. 5. Productivitatea sufixului -ist este dovedită şi de unele formaţii greşite. Aşa este cazul lui invalid, cuvînt simţit ca străin, greu de descompus în elementele lui şi care din acest motiv a putut fi modificat prin etimologie 1 Iorgu Iordan, Limba romînă actuală. O gramatică a „greşelilor", Iaşi, 1943, p. 181—182. 2 Comptes rendus des siances, în suplimentul la Bulletin linguistique, IX, 1941, p. 15. 3 Iorgu Iordan, Sufixe romîneşti de origine recentă, în Buletinul Institutului de filologie romînă „Alexandru Philippide", VI, 1949, p. 23, 45. SUFIXELE -ism ŞI -ist 131 populară, aşa încît să pară derivat în -ist : invalist La fel cuvintele evahe-nist (evghenis), divanist (divanit). Multe creaţii personale, de moment, ca cele de la punctul 4, nu s-au păstrat în limbă. Ele sînt folosite numai de cei ce le-au creat. Alte derivate au dispărut din vocabularul uzual, nemaicorespunzînd realităţilor de azi (bonjurism, -ist ). De asemenea au dispărut şi derivatele de îa anumite organizaţii care astăzi nu mai există {ufederistâ < U.F.D.B., penevist < P.N.P. etc). r 4 Alexandru Graur, Glosar din comuna Reviga (Ialomiţa), în Buletinul Institutului de, filologie romînă „Alexandru Philippide", V, 1938, p. 167. sufixele -ITĂ, -OZA, -OM DE ANA CANARACHE Mă voi ocupa aici de o serie de sufixe, -itâ, -oză, -om, cu care se formează termeni medicali, în special denumiri de boli : colită, gastrită, nefrită, conjunctivită, flebită, meningită, tuberculoză, ciroză, fibrom, gra-nulom, glaucom, hematom, sarcom şi mulţi alţii. Aceşti termeni, care au intrat în limbă gata formaţi (în cea mai mare parte din franceză), nu erau încă introduşi pe la mijlocul secolului trecut, în orice caz, nu-i găsim înregistraţi în Dicţionarul de cuvinte tehnice şi „altele greu de înţeles" al lui Stamati1. Dicţionarul de „ziceri radicale şi străine, cuprinzînd şi termeni ştiinţifici" al lui Protopopescu, din 1862, nu înregistrează cuvîntul tuberculoză, deşi cunoaşte cuvîntul tubercul. îhi consemnează nici pleurită, deşi dă cuvîntul pleură. Dicţionarul romîn-german al lui Polizu, apărut în 1857, are cuvîntul tuberculos, dar n-are tuberculoză, are termenul fibros, dar nu şi fibrom. Medicii din acea epocă au şovăit multă vreme, căutînd să fixeze terminologia ştiinţifică de specialitate, şi au încercat, fie să introducă termeni din limbile străine în forma în care îi găseau acolo, fie să găsească un corespondent romînesc potrivit2. Curînd, sub influenţa culturii în plin progres, terminologia medicală începe să se îmbogăţească rapid, cu termeni care au înfăţişare romînească şi care au rămas în limbă. Cităm cîteva titluri de lucrări apărute în ultimele trei decenii ale secolului trecut: în 1868 apare Meningitele la copii (de C. G. Mea); în 1889 apare Despre prevenirea tuberculozei (de dr. Felix). Mai menţionăm Contribuţiune la tratamentul chirurgical al pleuritelor 1 Ed. I din 1851, ed. a Il-a din 1856. 2 într-un Curs elementar de medicină, predat la seminarul din Socola, în 1863, doctorul Bassero (sic !) numeşte cavităţile inimii „ventricule şi urechiţe". în manualul doctorului Ştefan Vasilie Piscupescul, Practica doctorului de casă (apărut în 1846), se vorbeşte de „junghiul urechii, otitis". , mmw» mm 134 ANA CANARACHE (de dr. A. Demosthen, 1897), apoi Tuberculoza în armată şi profilaxia ei (de dr. S. D. Corvin, 1898) etc. Deşi un cuvînt ca tuberculoză apare încă în 1889, totuşi Dicţionarul sănătăţii al doctorului Bianu din 1907, care consacră mai bine de 10 coloane acestei boli, întrebuinţează mai mult termenul oftică (astăzi aproape nefolosit, răspîndirea largă a instituţiilor spitaliceşti introducînd denumirea ştiinţifică a bolii în cele mai depărtate sate şi cătune). . Termenul apendicită, cunoscut şi el acum în toate straturile sociale, era încă nou la începutul secolului. în acelaşi dicţionar al lui Bianu citim : „Această boală nu este nouă, după cum este numele ei, ea este veche, dar s-a confundat cu altele". Deşi termenii de care mă ocup aici n-au fost formaţi în limba romînă şi nu pleacă de la o rădăcină romînească, totuşi ei prezintă un interes special pentru cercetători, permiţînd să se urmărească evoluţia sufixelor străine şi atragerea lor în grupul de sufixe productive în romîneşte. Să vedem mai întîi valoarea sufixelor în discuţie : -ită şi -om se adaugă în genere la substantive care denumesc un organ sau un ţesut. Astfel avem stomatită (gr. <7TOfxa „gură"), blefarită (gr. pXek'i. De pildă : Ureche — Urechioaia, Iordache — Iordăchioaia. Numele de persoană masculine terminate în vocală pierd de obicei vocala finală cînd primesc sufixul -oaia. Exemplu : Poenaru — Poenăroaia, Armaşu — Armăşoaia, Calotă — Calotoaia, Vărzaru — Vărzăroaia, Farfara — Farfaroaia. Numele masculine terminate în -ea, -ei sau -pi pierd diftongul : Donea — Donoaia, Negrea — Negroaia, Erizea — Hrizoâia, Ştirbei — Ştirboaia, Priboi — Priboaia, Moroi — Moroaia. Ceea ce am spus în legătură cu sufixul -oaia este valabil şi pentru f-oaica, deoarece ambele sufixe pot fi adăugate aceluiaşi nume masculin. O altă problemă în legătură cu numele feminine de persoană este legată de formarea pluralului. Aşa cum de la numele de familie masculine 142 • •unui iVig«J«l ELENA CIOBANU se poate crea un plural, — de pildă cînd se vorbeşte de toţi membrii familiei Popescu se spune Popeştii,—tot aşa şi de la numele feminine putem avea formă de plural. Cînd Caragiale spune în Pive o'clock : era Gonstan-tineasca, Dumitreasca. . . Ogretinencile, se referă la două sau mai multe femei din familia Ogretineanu. Pluralul numelor de familie feminine se face în felul următor : 1. Cele care primesc la singular sufixul -a fac pluralul: a. în -ele : Neacşa — Neaoşele ; b. femininele care la singular primesc sufixul -a precedat de c au pluralul neregulat : Hînca — Hîncile, Ionaşca — Ionaştile ; c. cele care au singularul format cu a, adăugat numelor terminate în -eseu, de tipul Diaconeasca, Popeasca, fac pluralul în -eştile : Biaconeasca — Biaconeştile, Popeasca — Popeştile, Ştefăneasca — Ştefăneştile ; d. numele feminine care aula singular sufixul -a (adăugat numelor terminate în -oi(u)) fac pluralul, ca şi cele terminate în -oaia, în -oaiele : Brăiloaia — Brăiloaiele. 2. a. Numele de persoană feminine terminate la singular în -ca (Deleanca, Bîrlădeanca) fac pluralul în -encile : Bălâceanca — Bălăcencile, Deleanca — Belencile, Bîrlădeanca — Bîrlădencile, Blejoianca — Blejo-iencile; b. numele de familie masculine formate cu sufixul -oi(u) care primesc la feminin sufixul -ca (Brăiloaica) fac pluralul în -oaicele : Brăiloaicele. 3. Femininele care la singular au sufixul -easa fac pluralul în -esele : Poenăreasa — Poenăresele, Păsculeasa — Păsculesele. 4. Numele care au la singular sufixul -ina, fac pluralul în -inele : Papadopoiina — Papadopolinele. 5. Numele terminate la singular în -oaia fac pluralul în -oaiele : • Mironoaia — Mironoaiele, Marinoaia — Marinoaiele. 6. Femininele care au la singular terminaţia -oaica fac pluralul în -oaicele : Ştirboaica — Ştirboaicele, Ciliboaica—Ciliboaicele. * în afară de numele de familie feminine discutate pînă acum, am putea aminti aici şi formele diminutivale de feminin folosite numai în limbaj familiar. Astfel, de la numele masculin Fulga se formează femininul Ful-guţa, de la Lungii — Lunguţa, Brezeanu — Brezica etc. în ceea ce priveşte răspândirea geografică a acestor sufixe este greu de făcut o delimitare precisă. Pe baza materialului extras din Bocumente, privind istoria Bomîniei am constatat că în Moldova au o frecvenţă mai mare sufixele -oaia şi -eanca, iar în Muntenia -easa şi -a (pentru masculinele formate cu -eseu). Totuşi am întîlnit în Muntenia nume formate cu -oaia (de la Bălămiăă — Pălămiăoaia, Hîrju — Eîrjoaia etc), iar în Moldova nume formate cu sufixul -easa (de la Gherman — Ghermăneasa, Longhin—Longhineasa, Samoilă— Samoileasa). P^PPPI^RI, . ......,.1.1.^.11. , , ,„.,!,..„«!.,. .U.J!» FORMAREA NUMELOR DE FAMILIE FEMININE DE LA MASCULINE 143 Sufixele -a (adăugate altor nume masculine decît cele formate cu -eseu) şi -ina cunosc o foarte mică răspîndire, fiind în general înlocuite prin -oaia. Problema răspîndirii geografice a sufixelor necesită însă un studiu amănunţit, făcut pe baza materialului viu al limbii. * Procedeul de formare a numelor de familie feminine de la masculine este vechi în limba romînă. în Studii şi documente şi în Bocumente privind istoria Bomîniei, întîlnim aproape cu regularitate forma feminină a numelui, atunci cînd e vorba de o femeie şi numai rareori forma masculină. Cele două forme au existat totdeauna paralel, neexcluzîndu-se una pe alta. întîlnim : aici se odihneşte Luxandra Oteteieşanca Iorga, s. d. xv 278, faţă de Buxandra Oteteleşanu cere nişte acte. Iorga, s. d'. viii 73 sau Rusătoaiei Iorga, s. d. v 329, alături de Marioara Roset Iorga' s. d. viii 51. Dau cîteva citate care demonstrează vechimea acestor formaţii: Jupaniţa Cîrjoaie a pîrît înaintea domniei sale. (1533) dog ist. Rom. xvi, B. ii 127. Fiul Todosiei Samoileasa. (1579) doc. ist ROM xvi a in 127. Aceste sate se cuvin cneaghinei Dingoaie. (1580) doc. ist rom xvi, a. in 134. Varvara Hăcimăndroaia. (1611) doc. ist. ROM. xvii, a. in 26. Jupaniţa Brădeascd. (1715) IoRGA, s. d. xv 40. Adică eu, Smaragda Bălăceanca. (1755) Iorga, s. d. iii-iv 62. Zoiţa . . . Deleanca cere amaneturi. (1823) Iorga, s. d. viii 69. Cu timpul formele feminine ale numelor de familie au dispărut din actele oficiale şi din vorbirea oamenilor culţi. La dispariţia acestor forme din limbajul îngrijit a contribuit foarte mult schimbarea rolului femeii în societate. Pe măsură ce femeia a început să depindă mai puţin de bărbat, a început să aibă ea însăşi un rol important în societate, nu s'-a mai numit Popeasca, Ştefăneasca etc, ci i s-a spus cu respect „avocata Popescu", „profesoara Ştefănescu". Formarea femininelor s-a păstrat însă pînă în zilele noastre în limbajul familiar şi, în cea mai mare parte, în vorbirea locuitorilor de la periferiile oraşelor. Din această cauză aceste formaţii au fost simţite ca mahalagisme, fiind folosite astăzi mai ales cu nuanţă peiorativă. ' ■"■^*it' unele probleme ale compunerii cuvintelor în limba romînă de HAL INA MIRSKA (Varşovia) Lexicul este într-o continuă schimbare, reflectînd imediat şi direct transformările survenite în diferitele domenii de activitate ale oamenilor. Pe măsură ce viaţa se complică, progresează, apar noi obiecte şi noţiuni, care la rîndul lor necesită apariţia unor' termeni care să le desemneze. Paralel cu aceasta are loc şi un proces invers: dispar unele obiecte sau noţiuni şi, în consecinţă, cuvintele care le desemnează. Un rol important în procesul continuu de dezvoltare a lexicului îl joacă formarea de cuvinte noi — pe baza celor existente în limbă — cu ajutorul unor procedee lingvistice speciale. Cunoaştem două mijloace interne principale, de formare a cuvintelor : derivarea şi compunerea. Compunerea a fost înţeleasă în mod diferit de diverşi lingvişti, fapt care a dus la concepţii diferite asupra noţiunii de cuvînt compus. Charles Bally1 consideră cuvîntul compus ,,o sintagmă potenţial caracterizată, care desemnează, motivînd totodată, o idee unică". Bally susţine că un cuvînt compus : 1. Este o sintagmă care, după părerea lui, permite ca fiecare din elementele componente să fie înlocuit prin alt cuvînt din aceeaşi clasă. Aşadar, pot a eau constituie un compus, deoarece elementele componente se pot schimba formînd pe de o parte : pot ă lait şi pot ă vin, pe de altă parte : verre â eau şi verre â vin. Dimpotrivă, pot au feu sau blanc-manger nu sînt pentru Bally decît locuţiuni, în care nu se poate schimba nici unul dintre elementele componente. Cu atît mai mult, spune Bally, nu trebuie considerate compuse vechile sintagme care, în urma unor schimbări fonetice, au devenit neanalizabile (connetable). 2. Exprimă o idee unică, deci poate fi înlocuit printr-un cuvînt simplu, chiar dacă acesta nu are absolut acelaşi sens. După părerea lui Linguistique generale et linguistique francaise, ed. a 111-a, Paris, 1950, p. 94 şi urm. 10. - c. 2504 ^^^^^ 146 HALINA MIRSKA COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMÎNĂ 147 Bally, sintagma, spre deosebire de cuvîntul compus, poate să cuprindă , mai multe idei. 3. Este un potenţial (virtual), care prin lipsa „semnelor de actualizare" — de exemplu a articolului — se opune unui grup sintactic paralel : fils de roi — le fils du roi ; agir en ennemi — agir comme un ennemi. Subliniind că, spre deosebire de grupurile sintactice, un compus poate să fie format nu numai din cuvinte întregi, ci şi din teme şi că într-un compus cuvintele se îmbină uneori într-un mod care nu este normal în vorbirea obişnuită (pot ă lait în loc de un pot pour le lait), Bally ajunge la concluzia că întrebuinţarea frecventă a unui grup de cuvinte duce la aglutinare şi apropie acest grup de un cuvînt simplu. Deci, după părerea lui Bally, unui compus îi lipseşte stabilitatea, ceea ce nu corespunde realităţii. Consider că un compus presupune tocmai stabilitatea elementelor componente, care rezultă din întrebuinţarea frecventă a grupului de cuvinte alcătuit pe baza legăturilor logice şi uneori şi afective. în această privinţă M. D. Stepanova1, discutînd problema sintagmelor stabile, pune accentul pe următoarele trăsături ale acestor sintagme : „integritatea lor internă, exprimarea unei noţiuni unice, obişnuinţa întrebuinţării lor în limbă" şi subliniază tocmai faptul că, datorită stabilităţii ei, sintagma stabilă în întregimea ei, şi nu fiecare cuvînt în parte, desemnează un obiect, fenomen sau proces nou, adică exprimă o noţiune nouă. Cred că acest punct de vedere, care insistă asupra stabilităţii sintagmelor, este valabil pentru cuvintele compuse care au, pentru vorbitori, aceeaşi valoare semantică ca şi cuvintele simple. Arsene Darmesteter2 consideră criteriul semantic esenţial în studierea compuselor. în ce priveşte formarea cuvintelor compuse, Darmesteter deosebeşte două feluri de compunere : 1. Compunerea aparentă, prin juxtapunerea a două sau mai multe cuvinte. Compusul obţinut prin juxtapunere nu este decît rezultatul alăturării prin uz a elementelor componente şi nu furnizează idei cu totul noi faţă de cele exprimate de elementele componente. 2. Compunerea propriu-zisă, eliptică, în care înţelesul elementelor componente dispare ca să facă loc unei idei noi. Elipsa — spune Darmesteter— constituie condiţia de bază, trăsătura fundamentală a unui compus, iar absenţa flexiunii primului element este un semn exterior al elipsei. Luînd în consideraţie faptul că sudura elementelor componente nu se produce imediat, deci nu poate constitui criteriul hotărîtor dacă un grup de cuvinte este sau nu compus, Darmesteter ajunge la concluzia că unitatea semantică trebuie să aibă preponderenţă asupra unităţii formale. Autorul vorbeşte şi despre un criteriu „social-profesional", afirmînd că un grup de cuvinte poate fi pentru vorbitorii de aceeaşi meserie un compus, în timp ce pentru alţii rămîne un simplu grup de cuvinte3. 1 Slovoobrazovanie sovremennogo nemeţkogo iaztka, Moscova, 1953, p. 26 şi urm. 2 Trăite de la formation des mots composes dans la langue -francaise actuelle comparie aux autres langues romanes et au latin, ed. a Il-a, Paris, 1894, p. 6 şi urm. 3 Cf. Constant Mâneca, Cuvinte compuse In terminologia ştiinţifică şi tehnică actuală, in volumul de faţă, p. 191—202. Pentru analizarea compuselor, Darmesteter propune „să luăm fiecare cuvînt de la originea lui, să determinăm felul compunerii care i-a dat naştere şi apoi să-i urmărim istoria de-a lungul modificărilor şi schimbărilor care au putut să-i altereze caracterul". Pornind de la acest punct de vedere, voi studia compusele limbii romîne, avînd în vedere criteriul semantic şi criteriul elementelor componente. Criteriul semantic. Un compus trebuie să exprime o idee nouă, diferită de cele exprimate de fiecare din elementele lui componente : un coate-goale exprimă altceva decît cuvintele coate şi goale luate separat : bunăstare exprimă altceva decît bună şi stare privite independent. Din punct de vedere semantic, compusul este un cuvînt simplu, deoarece exprimă o idee unică. El poate fi înlocuit printr-un cuvînt simplu, ca de exemplu zgîrcit pentru zgîrie-brînză, sărac pentru coate-goale, rachiu pentru vinars. Compusele populare, care datorită expresivităţii lor au căpătat sensuri figurate, pot avea chiar mai multe corespondente printre cuvintele simple : tîrîie-brîu poate însemna şi leneş, şi neglijent, şi certăreţ. Alte compuse, de pildă calcurile, pot să nu aibă un corespondent simplu în limba romînă : anotimp, drum-de-fier, zi-muncă. Faptul că s-a recurs la calchiere arată că pentru desemnarea noţiunii respective nu exista în limbă un termen potrivit. Atunci cînd cuvîntul compus este nou, vorbitorii înţeleg elementele componente, care circulă independent în limbă, şi analizează formaţia. în cazul unor cuvinte foarte vechi, cum este mijloc, compunerea nu se mai simte. Pentru majoritatea vorbitorilor, care nu-şi dau seama că este vorba de medius locus, cuvîntul a devenit neanalizabil, deci dintr-un compus s-a transformat într-un cuvînt simplu. în cazul compusului bot-gros însă, vorbitorii îl analizează, deoarece ambele componente circulă şi independent. Din aceleaşi elemente, pe lîngă botgros (ornit.) „cireşar", vorbitorii limbii romîne au creat un alt compus : bot-gros „nesimţit, prost crescut, lipsit de bună-cuviinţă". Criteriul elementelor componente. Compunerea utilizează cuvinte de sine stătătoare, care au un înţeles deplin şi care circulă în limbă. Astfel se pot combina substantive cu alte substantive, cu adjective, verbe, adverbe, prepoziţii; adjective cu substantive, adjective, adverbe, numerale etc. De multe ori cuvîntul compus are la origine o sintagmă construită conform regulilor sintactice obişnuite ale limbii respective. întrebuinţarea frecventă a acestui grup sintactic poate să ducă la crearea unui cuvînt compus. Aşa cred că s-a ajuns la fr. gendarme, rom. cuminte, făt-frumos. întrebuinţarea repetată poate să ducă şi la aglutinarea elementelor componente (codalb), ceea ce se reflectă în flexiunea compusului. Nu consider compuse, ci derivate, cuvintele formate cu prefixe, deoarece prefixele nu au o existenţă independentă în limbă, cu toate că iniţial ele au fost prepoziţii sau adverbe. Ele şi-au pierdut înţelesul originar şi nu apar decît alipite la un verb, substantiv etc. Totuşi cuvintele formate cu prejDOziţii au fost trecute în categoria compuselor, fiindcă, deşi lipsite de un conţinut concret, prepoziţiile există în limbă independent, exprimînd — ca toate uneltele gramaticale — un conţinut lexical foarte abstractizat sau, mai bine zis, raporturile existente între noţiuni. Astfel, prepoziţiile se pot uni cu substantive, cu adjective, cu adverbe, cu alte prepoziţii, dar nu se pot combina cu verbe : adjectivul cuminte vine din sintagma om cu minte, pe cîtă vreme verbul a cutremura, în care cu este prefix, are la bază lat. eontremo, -ere. De aceea socotesc că prepoziţiile pot fi considerate elemente de compunere. Problema se pune diferit pentru compusele savante de tipul hipopotam, electroliză, aeromodel. Ele trebuie privite în raport cu limba din care provin elementele componente şi în care aceste elemente au un înţeles de sine stătător şi circulă independent. Compuse ca inginer-şef, marxism-leninism desemnează o noţiune care este suma înţelesurilor exprimate de elementele componente. Consider că în urma unei întrebuinţări frecvente pot deveni compuse unele „sintagme stabile" care exprimă o idee unică şi nouă (sfat popular, gazetă de perete, casă de naştere). în concluzie, un compus este cuvîntul rezultat din combinarea a două sau mai multe elemente care au existenţă independentă în limbă şi un înţeles de sine stătător. Compusul desemnează o noţiune nouă, diferită de cea redată de componentele lui. în ceea ce priveşte procedeul compunerii cuvintelor, este cunoscut faptul că nu toate limbile l-au dezvoltat în egală măsură. Acest procedeu este foarte productiv în greacă, germană şi în limbile slave, pe cînd limbile romanice preferă derivarea : de exemplu franceza, derivarea prin prefixare, iar romînă, derivarea mai ales cu ajutorul sufixelor. Tipurile de compunere variază şi ele de la o limbă la alta. Astfel în limba greacă, ca şi în limbile influenţate de ea, în privinţa compunerii este preferat tipul progresiv, adică, în cazul cînd unul dintre elemente este verb, determinantul urmează după elementul determinat. în aceeaşi situaţie, germana preferă ordinea regresivă (determinantul precedă elementul determinat). Deosebirea dintre limbile care preferă derivarea şi cele care au preferinţă pentru compunere se vede şi din faptul că limbile care folosesc mult procedeul compunerii — cum sînt germana şi limbile slave — au mai puţine cuvinte străine, deoarece ele se servesc mai mult de procedeul calchierii. Limbile romanice recurg la împrumuturi din alte limbi pentru a desemna o noţiune nouă, introducînd cuvinte cu construcţii străine şi uneori chiar fonetisme străine. Semnificativ în această privinţă este faptul că, dintre numeroasele calcuri din slavă (existente în textele vechi), limba romînă n-a păstrat decît un număr relativ restrîns de cuvinte, eliminînd pe celelalte ca fiind artificiale şi incomode pentru vorbitori. Uneori a fost preferat modelul slav traducerii romîneşti făcute după el: beznă în loc de fără-de-fund. Limbile care întrebuinţează pe scară largă procedeul compunerii prezintă încă un avantaj faţă de celelalte limbi, întrucît compunerea cuvintelor sporeşte familiile de cuvinte vechi, întărindu-le. Prof. Al. Graur1 constată următoarele : „în limba rusă sînt 6 500 de cuvinte radicale i încercare asupra fondului principal lexical al limbii romtne, Bucureşti, 1954, p. 157. (nederivate). în romîneşte am găsit peste 10 000, deşi vocabularul romîn e mult mai restrîns decît cel rus. Astfel compunerea, fiind un element de întărire a cuvintelor din fondul principal, este în acelaşi timp un element de stabilitate al vocabularului şi, implicit, al limbii". Limbile care au influenţat, într-o oarecare măsură, limba romînă în privinţa procedeelor de compunere a cuvintelor au fost: latina, limbile slave, franceza şi germana. Dintre ele, limba germană este cea care a dezvoltat mai intens procedeul compunerii. Limba germană cunoaşte compunerea tematică, ca şi cea din cuvinte întregi (două sau mai multe) : Blumenkranz, Eisen-bahn, Filnfjahrplan, Eisenbahnfahrplan etc. Din compunere pot rezulta substantive (Tischtuch, Schreibtisch), adjective (sauersufi, grasgrun), verbe (richtigstellen) etc. Caracteristic pentru germană este faptul că primul component determină pe al doilea (determinant -f determinat) : Vaterland, Schreibtisch, Schwarzbrot. Limbile slave concordă în linii mari între ele în ce priveşte compunerea. Şi în limbile slave se compun teme sau cuvinte întregi. Compusele cele mai numeroase sînt substantive şi adjective. Verbele compuse sînt puţine (în mare parte calcuri din greacă)1. Compunerea tematică se realizează cu ajutorul vocalelor de legătură o şi e : rus. 3eMjienon, cojinuenen, eodonad, napoxod etc, ceh. svHoznamy ; pol. samolot, wielkoduszy. La fel de răspândită este şi compunerea unor cuvinte întregi: rus. copeu-zojioea, depwciiMopda, MceAe3o§emoH, nujia-pu6a; pol. pedziwiatr, obiezyswiat, wiercipieta; ceh. svetobeznik, darmoslap, svetlomer. Foarte cunoscută este compunerea adjectivelor : rus. rneMHOcumiu, ceh. modrobily, pol. dlugotrwaly etc. Din punctul de vedere al elementelor componente, ca şi al raporturilor care pot exista între ele, sînt posibile variate combinaţii. Datorită tipului mai mult sintetic al acestor limbi, compunerea se face fără ajutorul prepoziţiilor, adică prin juxtapunere. într-o situaţie cu totul deosebită se găseşte compunerea în latină şi în limbile romanice de azi. în latină compunerea nu constituia un procedeu de formare a cuvintelor noi prea productiv. Totuşi, latina cunoştea compunerea tematică, în care cele două teme (dintre care una conţinea de obicei o idee verbală) erau legate cu ajutorul vocalei de legătură -i: signifer, agricola, siluicola, largifluus etc. Se puteau combina şi cuvinte întregi, prin juxtapunerea substantivului şi a atributului său, care putea fi adjectival (respublica, sacerignis) sau genitival (aquaeductus, auripig-mentum). Sînt cunoscute de asemenea numele proprii latineşti cu structura verb + complement direct, ca Portaflorem, Tenegaudia, Pendelupum, care au fost reluate şi dezvoltate de limbile romanice. Cu toate că în cazul hmbilor romanice compunerea cuvintelor nu este un procedeu de bază în formarea cuvintelor noi, ele posedă — faţă de latină — un număr mult mai mare de compuse. Astfel limba franceză are multe compuse cu structura verb + complement direct, printre care sînt şi compuse mai vechi, de pildă diferite nume proprii : Boivin, Boileau, Boicervoise ca şi unele mai recente : porte-plume, garde-feu, garde-robe. 1 Cf. N. M. Szanski, Osnovu slovoobrazovatelnogo analiza, Moscova, 1953. 150 HALINA MIRSKA După cum vedem, ele sînt în general de tip progresiv. Tot aşa s-a dezvoltat compunerea substantivelor cu adjective, în care determinantul poate să preceadă sau să urmeze determinatul: bonheur, libre arbitre sau amour-propre, eau-forte, etat-major. în mare măsură s-a dezvoltat în franceză compunerea prin apoziţie : chou-fleur, cafe-concert, coton-poudre, chien- loup etc. în compusele formate prin elipsă, cum este timbre-poste, avem de-a face probabil cu influenţa limbilor germanice (lipsa prepoziţiei). Limbii romîne nu-i este proprie compunerea cuvintelor ca procedeu curent de formare a cuvintelor noi. Ea posedă un număr relativ restrîns de compuse, din care o mare parte se datorează influenţelor străine. Analizînd compusele romîneşti, voi încerca să prezint procedeele de formare care le stau la bază şi eventual să specific datorită căror influenţe au apărut; mă voi ocupa apoi de schimbările semantice suferite de unele dintre ele, ca şi de valoarea afectivă a acestor compuse. Voi încerca de asemenea să desprind perspectivele compuselor discutate, căutînd să disting categoriile de compuse productive. Lucrarea aduce în discuţie substantivele şi adjectivele compuse. în cele ce urmează voi studia compusele limbii romîne din două puncte de vedere. Mai întîi din punctul de vedere al originii şi, o dată cu aceasta, al înţelesului lor, apoi din punctul de vedere al procedeelor care stau la baza formării cuvintelor compuse1. I. CLASIFICAREA CUVINTELOR COMPUSE în capitolul de faţă voi încerca să clasific cuvintele compuse deli-mitînd în primul rînd creaţiile romîneşti savante de creaţiile romîneşti formate din elemente populare. în cadrul acestor două categorii mari voi distinge unele subcategorii în dependenţă de caracterul afectiv al compuselor, de domeniile cărora le aparţin ele, de sfera lor de circulaţie etc. în cazul celor savante voi menţiona şi rolul influenţelor străine, modelele urmate de compusele romîneşti, problema adoptării acestor cuvinte de către limba romînă. CUVINTELE COMPUSE MOŞTEMTE Un loc aparte printre compusele romîneşti îl ocupă cuvintele compuse moştenite. După cum am mai spus, compunerea nu constituia un mijloc curent •de formare a cuvintelor noi în latină. Luînd din latină un număr relativ mic de compuse, limbile romanice au preluat totodată şi preferinţa pentru i Procedeele care stau la baza formării cuvintelor compuse în limba romînă sînt analizate din punct de vedere gramatical într-un capitol aparte (vezi p. 175). COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 151 alte mijloace de îmbogăţire a lexicului decît compunerea, în primul rînd pentru derivare. Faptul că limbile romanice n-au moştenit, ci au împrumutat mai tîrziu unele compuse din latină (iusiurandum, iurisdictio, senatusconsultum etc.) este explicabil prin aceea că nu s-au moştenit nici noţiunile denumite de aceste cuvinte. O situaţie specială au limbile romanice care s-au format pe teritoriile unde romanizarea a atins sistemul şcolar şi administrativ. Aceste limbi au păstrat mai multe compuse latineşti (calefacere > fr. chauffer, it. calfare, prov. calfar; arcubalista > fr. arbalete, it. arcobalestro etc). Limba romînă, fiind mai analitică în comparaţie cu latina, nu cunoaşte decît în cazuri cu totul sporadice compunerea tematică. Dintre cuvintele latineşti compuse din teme, ea a moştenit doar cuvinte ca trifoi şi caprifoi1. A păstrat în schimb compuse formate din cuvinte întregi care şi în latină erau mai numeroase2. Marea majoritate a acestor compuse o constituie adverbele (aproape < ad prope), pronumele (acest < eccum iste) şi prepoziţiile (după < de post), în care compunerea are ca scop întărirea înţelesului cuvântului de bază şi rezultă din întrebuinţarea frecventă a grupului sintactic respectiv. Unele tipuri de compuse moştenite din latină au fost preluate şi dezvoltate de limba romînă. Substantivele şi adjectivele compuse moştenite (verbele compuse nu s-au moştenit), deşi fac parte din diferite domenii, au o trăsătură comună : majoritatea lor fac şi astăzi parte din vocabularul curent al vorbitorilor limbii române, iar unele chiar din fondul principal lexical; cu timpul, unele din ele (mijloc, adevăr) au devenit neanalizabile, avînd o formă unitară potrivită cu înţelesul unitar al cuvântului respectiv. Totuşi, cu toată vechimea lor în limbă, cînd unul din componente are şi existenţă independentă, vorbitorii âl sezisează ca atare (primăvară). Voi trece ân revistă câteva din aceste compuse, grupându-le în dependenţă de construcţia latinească care le stă la bază şi urmărind, unde este cazul, schimbările semantice suferite de ele. Adjectivul determinant precedă substantivul determinat : amiazăzi, miazănoapte, mijloc, primăvară etc. Toate aceste compuse sînt formate prin juxtapunere, iar raportul care există între cele două componente este de subordonare. Amiazi (-ă), amiazăzi < ad mediam diem; există şi forma miazăzi, avînd la bază mediam diem. Cuvântul defineşte noţiuni de timp şi de loc Miazănoapte < mediam noctemz; există şi forma amiazănoapte. Pe lingă sensul temporal şi local, compusul a căpătat şi un sens eufe- 1 Lat. Irifolium > it. Irifoglio, v. fr. Irefeuil, alb. terfoi; caprifolium > fr. chevrefeuille. cdde, s.v. trifoi, arată că normal lat. trifolium > trăfoi (Banat-Wr/oi). Forma trifoi se explică prin influenţa terminologiei savante. 2 Citez după Ed. Bourciez, Elements de linguistique romane, Paris, 1923, p. 197 şi urm. : sanguisuga (it. sanguisugo,îr. sangsue); ossifraga (fr. orfraie); auisstruthio (sp. avestruz); comes stabuli (fr. connetable); Forum Iulium (Friul); auistarcla, dies dominica, Cantalupis, Tenegaudia etc. 3 Cf. Th. Capidan, Aromlnii. Dialectul aromin, Bucureşti, 1932, p. 520; de acelaşi autor, Meglenorominii, voi. I: Istoria şi graiul lor, Bucureşti, 1925, p. 123; ar. fiadză, megl. tiadzăf; ar. battere. în diferite regiuni, cuvîntul a căpătat forme variate: mold. cotrobatură, ban. codobatşiţă, reg. Suceava coţobatinâ. De la codobatură în limba romînă s-a format şi masculinul codobator şi codobăturoi. Codobatură se explică printr-un mai vechi cudubatură, care apare în aromînă alături de coadăbatură şi reprezintă rezultatul normal al lat. *codobattula. Vocalismul o poate fi explicat printr-un fel de recompoziţie a cuvîntului, în care primul termen a fost apropiat de coadă. Cel de-al doilea o poate fi explicat prin influenţa primului o, fie printr-o reacţie la tendinţa de transformare a lui o neaccentuat în u, fie, în sfîrşit, prin analogie cu un derivat al lui coadă, cum ar fi codorîşte. în diferite dialecte ale limbilor romanice numele acestei păsări se compune din aceleaşi elemente. Totuşi în forme ca batikoa (vincentin), bat-ticova (parmez), battiTcova (florentin), battkoda (Urbino), bateco (n. prov.) sau battequeue (fr. dialectal), elementul verbal precedă substantivul. Şi în limba rusă există compusul asemănător eepmuxeocniKa. O situaţie asemănătoare au majoritatea compuselor romîneşti formate dintr-un verb şi un substantiv : verbul precedă substantivul. O formă cu structură asemănătoare cu cea a compusului codobatură găsim în cuvintul italian codatremola. Tiktin pune în legătură cu codobatură şi un alt substantiv cu aceeaşi topică a elementelor componente şi anume mînăştergură, emiţînd ipoteza că la baza lui ar sta un manistergula; explicaţia dată de Tiktin nu pare a fi justă. Mînăştergură nu e moştenit, ci mai probabil un regionalism format în limba romînă. Limba romînă posedă destul de multe compuse moştenite din latină, avînd la bază un grup sintactic în care primul element îl constituie o prepoziţie. Exceptînd cazul cuvintelor în care prepoziţia s-a transformat în prefix încă din latină (ca de exemplu : adiungo > ajunge), sînt unele cuvinte care presupun un etimon compus latin. Din aceste cuvinte fac parte: adevăr, adăpost, aminte etc. 1 cdde., s.v. codobatură. 154 HALINA. MIRSKA 10 Adevăr are la bază construcţia ad de uerum care probabil a fost simţită mai puternică decît clasicul uerum (cf. şi it. davvero). Cuvîntul a intrat în fondul principal lexical al limbii romîne şi are azi derivate ca : adevărat, adeveritor, adeverinţă, a adeveri şi intră în mai multe expresii. Pentru explicarea cuvîntului adăpost, Tiktin propune forma *ad-depositum, iar Candrea şi Densusianu1 *ad-appos fi)tum. Cuvîntul este foarte răspîndit; de la el s-a format şi verbul a adăposti (există şi forma adăposteală „odihnă"). FORMAŢII ROMÎNEŞTI Prin compuse romîneşti înţeleg toate cuvintele compuse formate din elemente lexicale romîneşti, indiferent de provenienţa lor (populară sau savantă), de procedeele care le stau la bază şi de domeniul căruia îi aparţin. a) Creaţii populare Compusele populare ale limbii romîne sînt pe de o parte afective, pe de alta, denumesc obiecte, noţiuni sau fenomene mai mult ori mai puţin concrete. Un loc intermediar între aceste două grupuri îl ocupă toponimicele. O trăsătură comună a compuselor populare este caracterul lor expresiv şi spontan, precum şi conciziunea lor perfectă. Un compus popular construit pe baza unei imagini sau a unei metafore exprimă de fapt sensul unei propoziţii întregi. Se pare că majoritatea acestor compuse au fost iniţial creaţii ocazionale, care s-au răspîndit tocmai datorită expresivităţii lor. Compusele afective din lima romînă formează o categorie destul de numeroasă. Printre ele un grup de sine stătător îl constituie compusele afective de tipul pierăe-vară, zgîrie-brînză, care au căpătat multe sensuri figurate. Ele au luat naştere în limba vorbită, cînd vorbitorii voiau să exprime mai precis o noţiune, intenţie pe care n-ar fi realizat-o cu ajutorul unui cuvînt simplu. Cuvintele formate pe bază de imagini sînt foarte plastice şi au o pronunţată coloratură afectivă. Aşa, de exemplu, ele sînt ori depreciative, exprimînd atitudinea de indignare, ironie, batjocura poporului faţă de cei leneşi, zgîrciţi, linguşitori, laşi sau vagabonzi (bate-poduri, frige-linte, linge-blide etc), ori admirative (aceasta mai ales în basmele populare) la adresa oamenilor harnici, buni, generoşi, frumoşi şi puternici (Făt-Frumos, Sfarmă-Piatră, Strîmbă-Lemne, Albă ca Zăpada etc). Asemenea cuvinte expresive găsim şi în alte limbi, de exemplu: germ. Tellerlecker, fr. pique-assiette corespund romînescului linge-talere; port. boguiaroto corespunde rom. gurâ-spartă; port. maniroto corespunde rom. mînă-spartă; fr. mauvaise-langue corespunde rom. gură-rea; pol. obiezyswiat, pedziwiair, ceh. darmoslap sînt egale cu rom. bate-ărumuri, vîntură-lume; 1 ci-DE, s. v. adăpost. 11 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 155 cuvintele franţuzeşti ca bejaune, pied-plat au sensuri figurate : ,,un tînăr ignorant" (bejaune), „o lichea" (pied-plat), „o femeie bătrînă" (sans-dent). Datorită sensurilor variate pe care le poate avea un compus afectiv, el se pretează, mai mult decît un cuvînt simplu, la diferite schimbări semantice (de exemplu coate-goale, iniţial desemnînd probabil anumiţi mici funcţionari care îşi frecau mînecile pe birouri, a ajuns să însemne „sărac, lipsit de avere" ; burtăverde, un epitet atribuit negustorilor care purtau şorţuri verzi, a căpătat sensul de „negustor" şi apoi „burghez"; substantivul colectiv format de la acest compus — burtăverzime — a început să însemne „negus-torime", iar mai tîrziu, în limba contemporană — „burghezie"). Compusele afective aveau pentru început o valoare ocazională. Pornind de la cazuri concrete, particulare, s-au extins, s-au generalizat asupra unor categorii întregi de oameni, căpătînd totodată din ce în ce mai multe sensuri figurate (abstracte) şi pierzînd într-o anumită măsură sensurile lor concrete. Ele au devenit de fapt sinonime cu multe cuvinte simple. Acestor transformări (pierderea sensului iniţial concret, căpătarea unui nou înţeles, exprimarea noţiunilor abstracte şi „sinonimia figurată" cu alte cuvinte) li se supun numeroase compuse afective. Astfel un gură-cască (sau cască-gură) niciodată n-a însemnat un om care cască, ci unul care, dorind să fie atent la un lucru, scapă din atenţia sa pe celelalte. Deci gură-cască este un neatent, nevigilent, prost. Zgîrie-brînză, pornind de la o imagine concretă, a devenit sinonimul cuvîntului zgîrcit. Tîrîie-brîu nu este acela care tîrîie după el brîul, ci un om leneş, certăreţ. Există însă unele compuse afective, la care înţelesul figurat este mult mai apropiat de cel iniţial: vorbă-lungă, limbă-lungă, gură-clanţ etc. O problemă care se pune în legătură cu aceste cuvinte este în ce măsură vorbitorii îşi mai aduc aminte de înţelesul iniţial al acestor compuneri, de imaginea de la care au pornit. Vorbitorii „simt", după părerea mea, compunerea acestor cuvinte, întîi pentru faptul că elementele componente ale compuselor afective au o existenţă independentă în limbă şi pot fi întrebuinţate şi în alte construcţii; în al doilea rînd pentru că, oricît de figurat ar fi sensul nou căpătat de ele, înţelesul compuselor afective nu s-a depărtat prea mult de punctul său de plecare, „imaginea-bază" (brînză-n-sticlă, sac fără fund etc). într-o anumită măsură ilustrative în această privinţă sînt şi cuvintele botgros „cireşar" şi bot-gros „nesimţit, prost crescut", amîndouă compuse din aceleaşi elemente. Datorită faptului că un cuvînt compus exprimă o idee mai complexă decît unul simplu (ţinînd seama că în mintea vorbitorului persistă sensul propoziţiei pe care o prescurtează aceste cuvinte), ca şi datorită conciziunii lor, compusele afective au o mare importanţă pentru scriitori şi publicişti. Voi arăta cîteva exemple, conducîndu-mă după înţelesul căpătat de compusele afective în limba populară şi familiară. Astfel, pentru a reda noţiunea de om care vorbeşte mult poporul a creat : vorbă-lungă, limbă-lungă, gură-clanţ, gură-spartă, gură-bogatâ, însă între aceste cuvinte există deosebiri de nuanţă, care au dus ulterior la diferenţierea sensurilor. Astfel un vorbă-lungă este un om căruia îi place să vorbească în general, pe cînd un limbă-lungă este unul care vorbeşte 156 HALINA MIBSKA 12 mai mult decît trebuie; deosebirea constă nu în durata acţiunii, ci ia faptul că un limbă-lungă nu ştie să păstreze secretele ce i-au fost încredinţate. Gură-spartă este un om care vorbeşte mult, nu totdeauna adevărul şi mai ales promite, se laudă, dar nu se ţine de cuvînt. Gură-bogată se spune despre unul care vorbeşte mult şi minte. Unui om căruia nu i se mai opreşte gura, i se spune gură-clanţ; unuia care aruncă vorbe de pomană, vîntură-vorbe. Un gură-rea este un bîrfitor. Pe lîngă aceste exemple se mai pot cita expresii ca : gura lumii, gura satului şi altele. în limbajul familiar şi în general în limba vorbită, pentru a reda noţiunea de zgîrcit se întrebuinţează „cuvinte-imagini" sau „cuvinte-fraze" ca zgîrie-brînză, brînză-n-sticlă, frige-linte. Aceste cuvinte sînt foarte puternice, ele cuprinzînd oarecum şi noţiunea de superlativ, ceva ce este „foarte". Un frige-linte sau zgîrie-brînză este un om atît de zgîrcit, încît ţine brînza în sticlă ca să mănînce mai puţin. La fel un. suge-bute sau suge-cep nu este un beţiv oarecare, ci un beţiv de frunte. Unui om certăreţ i se poate spune cată-ceartă, însă cuvîntul este foarte aproape de sensul „concret". în multe cazuri abstractizarea a mers mult mai departe, în cazul lui tîrîie-brîu s-a pornit de la o imagine foarte concretă, de la un om care tîrîie brîul după el şi provoacă la ceartă pe un alt om care 1-a călcat sau un om leneş care tîrîie după el brîul. Tîrîie-brîu a căpătat însă pe lîngă sensul de leneş sau certăreţ şi alte înţelesuri. Cuvîntul se întrebuinţează şi în sensul de neglijent, un om oarecare, ce nu merită să fie luat în consideraţie. Despre un sărac se spunea maţe-fripte, coate-goale. Un om fricos este un taie-fugă. Un leneş şi un vagabond au foarte numeroase, cred cele mai multe, sinonime de acest fel. Despre vagabond se spune : pierde-vară, vîntură-cenuşă, vîntură-lume, vîntură-ţară, bate-poduri, bate-drumuri. Unui om care îşi pierde vremea de pomană i se mai zice : paşte-vînt, fluieră-vînt, suflă-n-vînt etc. Un om zăpăcit, care nu este bun la nimic şi de care alţii se împiedică mereu, este poreclit încurcă-lume. Un prinde-muşte, un soarbe-zeamă este un om nepăsător, neatent, nevigilent, căruia îi scapă totul. Un om lipsit de energie, indiferent, nepăsător, fără voinţă, care nu se pricepe la nimic şi aşteaptă ajutor de la alţii este un papă-lapte, un lă-mâ-mamă, un lasă-mă-să-te-las. Acestei categorii îi mai aparţin cuvinte ca linge-talere (mold. linge-talger), linge-blide cu sens de parazit, care se hrăneşte de la mesele unora şi ale altora, linguşitor. Se mai pot cita şi alte exemple : un papă-tot este un om foarte lacom; un înghite-cîlţi este egal cu un panglicar, un înşelător; un meşter-strică este un meşteşugar prost; un spurcă-miercuri este un om care nu ţine posturile ; >un împuşcă-n-lună înseamnă un om disperat şi fără idealuri; un împuşcă-franc — om care este în stare să facă orice pentru un franc. De asemenea, mînă-spartă este un risipitor, mînă-lungă — un hoţ, cap-mare — un prost etc. Aici intră şi unele compuneri foarte ironice, ca : ciocoflean-dură, lipciofleandură, care denumesc pe oamenii ce se cred importanţi, pe cînd, de fapt, nu sînt decît nişte linguşitori. Dar asemenea compuse afective exprimă nu numai trăsăturile negative ale oamenilor. Cuvinte ca Sfarmă-Piatră, Sfarmă-Munte sau Strîmbă-Lemne sînt expresia admiraţiei poporului faţă de oamenii tari, puternici. Personajele pozitive din basmele populare, ca Făt-Frumos, întruchipează 13 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMIN 157 cele mai bune calităţi ale poporului, năzuinţele sale. Astfel, Făt-Frumos este harnic, generos, frumos, el luptă pentru binele tuturora. în schimb, Muma-Pădurii este în basme un personaj negativ, o femeie foarte urîtă şi vicleană, o vrăjitoare. Cuvîntul este destul de răspîndit şi în limba vorbită. în strînsă legătură cu credinţele populare stau eufemismele. Astfel pentru zmeu se spune ăl-mai-rău, pentru diavol ucigâ-l-crucea, ucigă-l-tdaca, ucigă-l-tămîia sau ducă-se-pe-pustii. Ducă-se-pe-pustii se mai spune şi pentru ciumă sau epilepsie. în cadrul compuselor populare, o altă categorie numeroasă este constituită din cuvinte care denumesc obiecte, acţiuni şi fenomene mai mult sau mai puţin concrete. Din această categorie fac parte cîteva dintre cele mai vechi compuneri romîneşti : Bobotează. în cdde, s.v. boteza, găsim următoarea explicaţie: format din apă-botează, sub care formă se păstrează în Banat, regiunea Haţegului şi Maramureş. Din apă + botează > *păbotează > *pobotează > bobotează prin afereză şi asimilarea labialelor. tdrg explică însă primul element din această compunere prin v. sl. eor-h, iar da (s.v. bobotează) comentează : „Se pare că avem a face cu o dezvoltare a formei (a)pă-botează (formă atestată. Mai greu e de admis că elementul întîi al cuvîntului compus ar fi slav. bog „dumnezeu", precum se admite de obicei, sau chiar slav. voda „apă")". Etimologia „apă-botează'''' pare mai verosimilă. Termenul denumeşte o sărbătoare bisericească şi este foarte popular în comparaţie cu sinonimele lui : Bogoiavlenie sau Arătarea Domnului. Batjocură. Etimologia acestui cuvînt nu este explicită şi înţelesul compusului s-a schimbat oarecum de-a lungul timpului. înainte batjocură însemna „spectacol" şi abia mai tîrziu a căpătat sensul de „derîdere", „bătaie de joc", da constată că aceeaşi combinaţie a cuvintelor bat {din palme) şi joc (spectacol) se găseşte cu acelaşi înţeles în limbile sîrbă şi bulgară. Cuvîntul romînesc nu poate fi compus din elementele bat -f- joc + suf. -ură, căci după legile compunerii romîneşti am aştepta în acest caz *jocbatură, ca mînă-şterg-ură, codo-bat-ură, cap-întort-ură (cf. ital. latti-vend-olo, terre-muot-olo etc), ci trebuie admis că forma mai veche era bat-joc, cu pluralul batjocuri, şi că de la acesta s-a refăcut apoi singularul batjocură. Ultima explicaţie mi se pare justă, deoarece batjoc este construit progresiv şi structura acestui compus este aceeaşi ca şi a multor altor compuse romîneşti — verb -f- complement direct. Cuvîntul are forme derivate ca : batjocoritor, a batjocori. Verbul a batjocori alternează adeseori cu locuţiunea verbală a-şi bate joc, cu toate că cele două forme se deosebesc semantic. _ în această categorie de compuse populare se încadrează denumirile date de oameni plantelor, insectelor şi animalelor, fenomenelor naturii, corpurilor cereşti, bolilor etc. Această categorie este deosebit de bogată, deoarece o plantă oarecare poate să aibă cîteva nume, care variază după regiuni. De exemplu : arnicăi i se spune în Banat carul-zînelor sau carul-pădurilor, iar în Ardeal podb(e)al-de-munte. Compusele pot fi construite în diferite feluri: cu atributul care precizează, delimitează categoria 158 H ALINA MIRSKA 14 15 Vp»««pp«fll>..luiWii..j,ul im , UMIi, ,plw COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA (florile sînt mnlte, dar floarea-soarelui este una), cu atributul care arată locul, originea (bou-ăe-baltă, cal-ăe-mare), prin comparaţie (sor-cu-frate) sau pe bază de metafore (şi acestea sînt cele mai multe), ca : brîul-lui-dumnezeu, ciuboţica-cucului. Ele denumesc întotdeauna realitatea printr-o asemănare, dovadă a spiritului de observaţie şi a fanteziei populare. Este semnificativ cazul compusului car-de-foc. Cînd au apărut primele trenuri, ţăranii, prin asemănare cu obiectele cunoscute de ei, le-au poreclit car-de-foc. Procedeul apare mai evident dacă comparăm formaţiile romîneşti cu formaţii din alte limbi. Cîteva exemple din limba franceză : barbe-de-chien, barbe-de-renard, ceeur-de-pigeon, pied-de-loup, belle-de-nuit, dent- de-lion, pomme de terre. în limba romînă cuvintele compuse în acest fel aparţin diferitelor domenii ale ştiinţei populare : biologie, medicină, geografie sau astronomie. Ele sînt numeroase şi se bucură de o circulaţie mai mare decît a sinonimelor lor savante. Ele au pătruns şi în literatură : Iar din alte-i face scăldătoare : Iarba-vîntului şi iarbu-creaţă, larbă-mare, spînz şi limbă-vecină, Romo-niţă, nalbă, mătăcină Budai-Deleanu, ţig. 210. Voi cita cîteva exemple din fiecare domeniu. Cele mai multe par a fi nume de plante : floarea-soarelui, rochiţa-rîndunicii, gura-leului, ciuboţica-cucului, ochiul-boului, floarea-reginei, traista-ciobanului şi se bucură de un uz general. Altele ca : iarba-gâinilor „gălbenuş", căciula-şarpelui „popenchi", iarba-fiarelor „roua-cerului", flori-de-paie „imortele", floarea-boului „ciochină", floarea-griului „vineţele", cinci-coade „căldăruşă" sînt tot aşa de bine cunoscute. De unele din aceste plante sînt legate credinţe populare. Se crede că sor-cu-frate este purtată întotdeauna de hoţi, pe care-i ocroteşte, sau că iarba-apelor arată locurile cu izvoare. De asemenea numeroase sînt numele de insecte şi în general de animale. Galul-dracului se mai numeşte şi calul-popii, licuriciul este denumit, prin asemănare, foeul-lui-dumnezeu, rădaşcă este boul-lui-dumnezeu, boul-de-apă sau buhaiul-de-baltă este Hydrofibus piceus, boul-sur este zimbrul. Sînt cunoscute cuvinte ca: broasca-cu-foc, vierme-de-mătase, cocoş-de-munte. Şi medicina populară cunoaşte numeroase asemenea compuse. Pentru dizenterie, de exemplu, se întrebuinţează apa-trîndului sau sfînta-boală; pentru somnambulism — boala-de-lună; pentru tuberculoză — boala-seacă; pentru insolaţie — soare-sec; pentru cataractă — apă-albă sau apă-neagră; pentru dambla — luatul-ielelor sau boala-copiilor (eufemisme) ; pentru scorbut — bubă-putredă-n-gură. în vorbirea populară pentru cordon ombilical se spune aţa-buricului, pentru membranele care leagă dosul limbii cu partea inferioară a gurii — aţa-limbii; iodura de potasiu — apă-de-oase etc. Corpurile cereşti au şi ele, pe lîngă denumiri savante, şi denumiri populare. Astfel: boldul-cerului „polul", calea-laptelui, calea-rătăciţilor, calea-robilor, calea-şchiopilor etc. Fenomenele naturii : pentru curcubeu se mai spune şi brîul-lui-dumnezeu, pentru răsărit — soare-răsare, pentru apus — soare-apune sau soare-scapătă. Soare-răsare sau soare-scapătă au un înţeles dublu. înseamnă atît momentul apusului sau al răsăritului, cît şi locul, direcţia în care răsare sau apune soarele, respectiv est şi vest. 159 . De mitologia populară ţine Ilie-Palie, o formaţie spontană din numele sfîntului Ilie şi verbul a păli, care denumeşte ziua de 31 iulie, sărbătorită în unele regiuni de ţărani, de teamă ca sfântul Ilie să nu le pălească holdele. O altă categorie de compuse populare neafective este formată din cuvinte rezultate din folosirea frecventă a unor grupuri sintactice, care s-au unificat în mintea vorbitorilor şi au căpătat un mţeles nou. Un astfel de compus, foarte vechi, este cuvîntul deochi cu derivatele lui: deochiat şi a deochia. în aceste compuse diferenţierea înţelesurilor n-a mers prea departe. De exemplu, demîncare este ceea ce se aduce cuiva de, pentru mîncare. Formele demîncare şi demîncat sînt foarte răspândite ân limba vorbită, avînd sensul de „mâncare". începînd probabil cu vorbirea elevilor, numărul care trebuie înmulţit a devenit ăeînmultit, iar numărul care trebuie împărţit, deînrpăxţiţ. La fel, nici sensuTadjectivului J^Ijn^uT^lîepărtăt prea mult "de sensul" lui plin; totuşi se pare că deplin s-a specializat mai mult pentru sensurile abstracte, figurate. De exemplu : se poate spune fericire deplină, dar nu se spune un pahar deplin. însă, se spune un pahar plin şi se poate spune în plină fericire etc. De la substantivul minte s-a format adjectivul cuminte. Un om cu minte (din a fi cu minte) înseamnă un om deştept. însă un om cuminte este un om ascultător (fii cuminte, copil cuminte). Deci, cu toate că înţelesul iniţial şi de bază se păstrează, sfera cuvîntului compus s-a lărgit. Compusul are şi derivate : cuminţenie, a cuminţi, bazate mai mult pe înţelesul nou dobândit. Tot aşa cuvântul forobraz înseamnă altceva decît „fără obraz" (la propriu). Cuvîntul se întrebuinţează în Transilvania cu sens de obraznic (cf. rus. 6eao6pa3Huu). Cuvinte ca : după-masă, după-amiază, după-prînz sînt în strînsă legătură cu sensul lor iniţial; în toate aceste cazuri este vorba despre timpul care urmează după amiază, după masa luată la amiază. Formulele de salut, care exprimă o urare (bună ziua, bună dimineaţa, rămas bun), datorită utilizării lor frecvente au devenit compuse. Interesante sînt cazurile de substantivizare a adverbelor sau a locuţiunilor adverbiale : dedesubt, cumsecade (cu derivatul cumsecădenie) şi altele, ca înşir (ă)-te-mărgărite. Tot în această categorie trebuie să intre denumirile jocurilor de copii : de-a baba-oarba, de-a puia-gaia, de-a mama-gaia etc, ca şi : halea-malea, ala-bala în expresia „ce mai ala-bala", tandea-mandea, cîţ-mîţ, de fapt cuvinte imitative. în cadrul compuselor populare, numirile topice şi numele de familie constituie un grup aparte. Pe de o parte, procedeele care au stat la baza formării lor sînt identice cu procedeele formării altor cuvinte compuse populare. Pe de altă parte, ele denumesc locuri sau persoane. Toponimicele1 reprezintă o categorie foarte stabilă, ele sînt într-un fel martorii istoriei unui popor. Totuşi în multe cazuri avem de-a face cu nume de locuri mai recente, date în amintirea unor oameni sau a unor fapte, şi cîteodată nu se poate recunoaşte imediat dacă toponimicul respectiv este popular sau „savant" (şi în acest caz compus după un model 1 Cf. acad. Iorgu Iordan, Nume de locuri romîneşti in R.P.R., Bucureşti, 1952. I 160 HALINA MIRSKA 16 popular). Un grup de compuse din acest domeniu se caracterizează prin faptul că locuitorii le-au format conducîndu-se după însuşirile localităţii date, relevînd tocmai ceea ce este caracteristic, specific aspectului exterior al locului. Astfel sînt : Buza Plaiului, Capul Coastei, Capul Moşiei, Limba Caprei, Poiana Ţapului, Valea Mărului, Vadul Mare etc.; altele ca: Lunca Dunării, Poiana Mărului, Iazul Nou, Baia Mare, Cetatea de Baltă, redau mai îndeaproape natura terenului. Toponimicele Drumul Amarului, Cîmpul Ascuns, Iezerul Frumos, Seaca de Cîmp, Valea Lungă, Valea Bea scot în evidenţă însuşirea locului, arătînd şi atitudinea afectivă a locuitorilor faţă de el. Unele, cum sînt Busul de Sus sau Busul de Jos, indică aşezarea geografică a acestor localităţi. Altele reflectă legăturile cu popoarele străine (Podul Arapului, Iazul Bulgarului, Movila Arnăutului, Cetatea Neamţului), originea romînească a locuitorilor (Olteanul Mare, Mînăreşti-Molăoveni, Mărgineni-Munteni) sau amintesc evenimente istorice (Bătaia Mare, Trecătoarea Oştilor) etc. Un grup interesant îl prezintă unele toponimice care au la bază compuneri afective, calificări sau imagini. Astfel sînt: Barbă Albă, Barbă Lată, Oarba de Mure, Dealul Ologilor, Podul Şchiopului, Adunaţii Teiului, Haimanalele Poştei, Apă de Leac, Arăe-Pâmînt, Cată-Cal, Cată-n Sus, Plînge-Banul, Poiana Chioară etc. Tot printre compusele populare afective trebuie considerate poreclele date oamenilor. Mai tîrziu ele şi-au pierdut caracterul afectiv, devenind nume ăef&v&i\iv(Pierdevară,Botgros,Boroşmîndru,Barbălată,Barbăroşie etc). Exemple se pot cita foarte multe. Unii scriitori folosesc cu preferinţă astfel de nume-porecle. Astfel în cronica lui îfeculce găsim porecla Frige-Vacă, Budai-Deleanu semnează o notă din Ţiganiada Arhonda Suflăvînt, Petru Dumitriu foloseşte în Pasărea Furtunii numele Ion Gură-cu-Lacăt {cf. Ion Gură de Aur), la Camilar întîlnim un Bot-de-Cîne, la Geo Bogza — Cap-ăe-Fier; la Mihail Sadoveanu găsim: Păr-Negru (Fraţii Jderi), Botgros (Mcoară Potcoavă), Calalb (Păuna Mică), Trei Nasuri (Mitrea Cocor) etc. în romanul Un om între oameni, Camil Petrescu are personaje ca : Vasile Peştefript, Măria lui Căciulă-Mare. Sînt bine cunoscute nume ca : Vorbă-Lungă, Ţară-Lungâ, Barbă-Boşie, Barbă-Lată, Haină-Boşie, Manta-Boşie, Buze-Groase, Ochi-Boşii, Trei-Pîini, Tulbură-Apă, Limbă-dulce, Capmare, Celmare, Capdebou. Un procedeu de compunere a cuvintelor care apare sporadic în limba romînă este contaminarea. Astfel s-au format cuvinte ca cocostîrc şi cocobarză, (din cocor şi stîrc, cocor şi barză). în aceste compuneri (bazate probabil tot pe o asemănare) a fost redus ultimul sunet al primului element component. Cîteva compuse se datorează etimologiei populare. Cuvîntul firoscos este o formă alterată a lui filozof, contaminată cu expresia scos din fire. în etimologia populară pelagra a devenit piele-largă, iar calorifer calu-de-fier1. Pentru a evita eventualele confuzii care izvorăsc dintr-o pronunţare asemănătoare a cuvintelor miere şi mere, lui miere i s-a adăugat un atribut menit să-1 precizeze : de albine. Astfel s-a creat un nou cuvînt compus : miere de albine. T 17 |PppiWw^wi.>u..'P»i''w-iiP.i|-»ii»>^iii"l ■ ■» yjn iiii.M^) COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINĂ 161 1 Vezi Al. Graur, op. cit., p. 134. b) Formaţii savante De cîte pri oamenii se lovesc de necesitatea redării unei noţiuni, pentru exprimarea căreia nu găsesc un echivalent în limba lor, ei recurg la alte limbi. îmbogăţirea lexicului cu ajutorul altor limbi se face prin împrumuturi directe, prin calchieri de cuvinte din aceste limbi sau, în sfîrşit, prin împrumutarea procedeului de formare a cuvintelor din limbile respective (bineînţeles o dată cu cuvintele). în diferite perioade de dezvoltare a limbii romîne, aceste procedee au constituit un mijloc eficace de lărgire a vocabularului. în vocabularul limbii romîne treptat, paralel cu pătrunderea împrumuturilor, au intrat şi calcuri după cuvinte străine, printre care şi cuvinte compuse. Faptul că s-a păstrat numai un număr relativ restrîns de cuvinte compuse calchiate îşi găseşte explicaţia în însăşi structura limbii romîne, care nu a dezvoltat decît într-o mică măsură procedeul compunerii. De aceea, adaptarea calcurilor, incomode din cauza lungimii lor, întîmpină greutăţi. Bineînţeles cuvintele compuse împrumutate trebuie considerate compuse din punctul de vedere al limbii în care s-au format. în cadrul limbii romîne ele devin de obicei cuvinte simple, cu excepţia cazurilor (împrumuturi din limbi romanice) cînd elementele lor componente se asemănau cu cuvinte romîneşti (capodoperă, portarma). Multe din cuvintele compuse împrumutate au suferit în limba romînă schimbări semantice. Voi împărţi formaţiile savante în următoarele categorii: împrumuturi, calcuri, creaţii ocazionale. ÎMPRUMUTURI Trecerea în revistă a compuselor împrumutate de limba romînă în diferite perioade ale dezvoltării ei prezintă interes prin faptul că o dată cu aceste cuvinte s-au împrumutat şi procedeele de formare a lor. Compusele slave care au intrat în limba romînă în epoca mai veche sînt atît termeni bisericeşti, pe care îi găsim atestaţi numai la unii scriitori şi care se datorează traducătorilor de texte bisericeşti, cît şi cuvinte de circulaţie mai largă în limba populară. Un grup destul de numeros de compuse slave intrate în limba romînă îl constituie cele compuse cu bogo- : bogoboreţ, bogonoseţ, bogorecenie, bogorojdenie, bogorodiţa, bogoslov (şi bogoslovie, a bogoslovi) etc.1. Cel mai răspîndit dintre ele este Bogoiavlenie. Cuvîntul a fost şi este puternic concurat de termenul popular Bobotează. Poate şi mai numeroase au fost împrumuturile compuse cu blago-La Dosoftei, Varlaam, Cantemir şi alţi scriitori vechi, găsim atestate cuvinte ca : blagoboreţ, blagocestie, blagocestiv, blagocestivie, blagocin, blago-darenie, a blagoăari, Blagoiavlenie, blagomanie, blagonoseţ, blagopriemnic, 1 Vezi DA, s.v. bogo-. 11 — c. 2504 a\ mi' iVitill i 1(52 HALINA MIRSKA 18 blagorecenie, blagorodnic, blagorod, blagoroăie şi blagorodnicie, blagorojdenie, blagoveşnic, blagoveşti şi blagovestui etc. Cuvîntul slav Blagoveştenie, care circulă în limba romînă, este mai răspîndit decît corespondentul lui, calcul Bunavestire. Cuvintele slave atestate în texte vechi: idoloslujenie şi idoloslujitel au şi forme ca : idolatrie, idoloslujitoriu şi idoloslugaş. Tot acestui domeniu îi aparţin cuvinte ca : iconoboreţ, iconoborenie şi iconobornic, inoplemenic, inoslavnic, Zlatoust. Cuvinte ca: beznă, samovar, samavolnicie, voievod îşi păstrează sensurile din slavă. Cuvîntul slăbănog apare frecvent în textele bisericeşti cu sensul de „bolnav". Astăzi în limba populară el se întrebuinţează mai mult cu sensul de „slab". Bazaconie în limba veche păstra înţelesul din slavă : fărădelege (cf. şi verbul a bezaconui). Este posibil ca schimbarea înţelesului acestui cuvînt să se fi produs datorită faptului că fărădelege — calc — s-a încetăţenit foarte repede şi pentru exprimarea unei noţiuni circulau două cuvinte. Dintre cele două sinonime, cel ale cărui elemente nu se înţelegeau a evoluat semantic. Astăzi bazaconie înseamnă ciudăţenie. Bogdaproste provine din v. sl. EorAanpocrH „Dumnezeu să ierte (păcatele morţilor tăi)", acesta a fost şi înţelesul iniţial în limba romînă. Cu timpul însă a început să însemne „mulţumesc pentru pomană", iar cuvîntul se întrebuinţează şi cu sens de cerşetor (cf. expresia pui de bogdaproste). Neculce, ca şi alţi scriitori vechi care au intrat în contact direct cu diferite instituţii din Eusia şi Polonia, foloseşte în cronica sa1 cuvinte ruseşti ca : samoderjeţ, samoderjavie (voi. I, p. 78, 95) şi cuvintele polone : eşniosfinţiunii, recipospolita, rohmistru (voi. II, p. 271, 276, 404). Cuvîntul de origine rusă rucodele (pynodejiue) a fost introdus în secolul al XVIII-lea, cînd se traduceau cărţile ştiinţifice din limba rusă; el a fost înlocuit ulterior cu neologismul manoperă. în perioada fanariotă, în limba romînă a pătruns uh număr considerabil de cuvinte din limbile turcă şi greacă. Majoritatea lor -a dispărut apoi din limbă. Cuvintele compuse de origine turcă, ca şi cuvintele simple, aparţin, în general, domeniului administrativ; ele denumesc titluri, funcţii, documente etc. : baş-ceauş, caplan-paşa, hatişerif, şaf-islam, muhgur-aga, başbulucbaş, saraschex^paşa, başbuzuc, bulubaşa (cu derivatul bulubaşiu), caravanserai. Aceste cuvinte se găsesc atestate la cronicari, în opere literare şi istorice din această perioadă sau în cele care vor să evoce această perioadă. Dintre compusele greceşti din limba romînă, unele datează dintr-o epocă mai veche decît secolele XVII—XVIII. Cele care aparţin domeniului bisericesc (ca antologhion, chiriacodromion) au pătruns în limbă o dată cu călugării din mănăstirile care erau închinate Muntelui Athos. în perioada fanariotă au pătruns în limbă cuvinte compuse ca : arghirofilie, arhondologhie, fantasmagorie şi altele. 1 Editura „Scrisul romînesc", Craiova, 1936. 19 - ' COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA Următorul val de împrumuturi este constituit de cuvintele latine şi neolatine, mai ales de cele franceze. Cuvintele latineşti savante apar în limba romînă cu mult înaintea secolului al XlX-lea. Ele apar şi la cronicari şi la Cantemir. în secolul al XlX-lea au fost introduse de latinişti, împrumuturile latineşti au fost depăşite numericeşte de împrumuturile făcute din limba franceză, ceea ce se explică prin faptul că latina nu era decît o limbă moartă, pe cînd franceza este o limbă vie, iar contactul cu Franţa a fost, începînd cu această perioadă foarte dezvoltat. în afară de aceasta, unele compuse latineşti au intrat în limba romînă prin intermediul limbii franceze. Altele, în sfîrşit, au fost împrumutate direct. Majoritatea acestor cuvinte latine este comună limbilor romanice. Multe dintre ele fac parte din terminologia juridică : jurisconsult, jurisprudenţă, jurisdicţie, uzufructuar, circumscripţie, a circumscrie (formă hibridă). Cuvinte cum sînt: multicolor, multilateral, unilateral, beneficiu, benevol, sacrificiu, circumspect, carnivor, circumflex circumferinţă, circumlocuţiune, republică şi multe altele sînt frecvent întrebuinţate. De la început neologismele franţuzeşti s-au bucurat de o circulaţie mai mare, au fost mai legate de viaţa zilnică şi ca atare au pătruns 'în vorbirea unor cercuri mai largi. Majoritatea acestor cuvinte compuse au devenit în limba romînă cuvinte simple. în abajur nu se mai simte nicidecum abat-jour. Cuvintele franceze ca : bonjour (cu derivatul bonjurist), bonsoir, rendez-vous, circulă frecvent, fiind preferate de unii oameni corespondentelor lor romîneşti. Avangardă, avanscenă, avanradă s-au încetăţenit în limbă. Sînt răspîndite şi ariergardă, avanpost. Unele franţuzisme, folosite de oamenii care cunosc limba franceză, au căpătat şi o formă „mai" romînească : bonom (adjectiv), galantom, galanton şi galantomeşte, sansculoţi, monşeric (Cez. Petrescu, a. 375). O categorie mai interesantă o formează compusele franţuzeşti cu verbul porter. în franceză, aceste compuse sînt foarte numeroase : porte-affiches, porte-allumettes, porte-bonheur, porte-malheur, porte-clefs, porte-crayon, porte-montre. Limba romînă a împrumutat asemenea cuvinte : portmoneu (fr. porte-monnaie), portofel (prin intermediul limbii ruse, din fr. portefeuille), portţigaret (fr. porte-cigarette), portvizit (fr. porte-visite), portdrapel (fr. porte-drapeau), portparol (fr. porte-parole). Altele ca portavion, portaltoi, portbagaj, portbaionetă, portcartuşe, porthartă, portsatelit au fost create în romîneşte după modelul celor' împrumutate. Situaţia acestor cuvinte în limba romînă diferă de la caz la caz, de exemplu: portparol a fost înlocuit prin purtător de cuvînt; în portofel compunerea nu mai este simţită, pe cînd celelalte cuvinte cu port- sînt considerate compuse şi au calitatea de a atrage după modelul lor alte formaţii (portsatelit). împrumuturile din italiană sînt mai puţin numeroase. Cele mai multe aparţin domeniului artei şi arhitecturii.' Cîteva din ele, ca: altorelief, basorelief, acvaforte, calcio vecchio, bele-arte au căpătat o circulaţie generală. împrumutate din italiană au fost şi port-voce, saltimbanc, f'ar-niente, bancrut (prin intermediul limbii franceze) etc. Cel mai vechi, cred, din împrumuturile italieneşti este caşcaval (it. caciocavallo), care iipiPVpiL i1 w 164 HALIN A MIRSKA 20 există aproape în toate limbile balcanice. Printre împrumuturile din italiană o situaţie specială are capodoperă. Pe lîngă il capo lavoro, limba italiană posedă şi forma capo d-opera (cf. fr. chef-d'ceuvre) care, introdusă în limba romînă ca împrumut şi calchiată mai tîrziu, a circulat în cîteva variante : cap-de-operâ, cap-d-operă, cu forma de plural capete-de-operă. Cele mai multe dintre cuvintele germane existente în vocabularul limbii romîne denumesc noţiuni sau obiecte din domeniul tehnicii: bor-maşină, patvagon (germ. Pacltwagen), banţig (germ. Bandsăge)~. Compusele împrumutate, care sînt în folosinţă generală, nu sînt prea numeroase. Cîteva cuvinte din terminologia militară, ca feldmareşal, sînt atestate foarte de timpuriu. Cuvîntul rotmistru a intrat prin filieră polonă, dar are la origine germ. Rottemeister. Tot din limba germană provin cuvintele compuse cu maistru: capelmaistru (germ. Kapellmeister) şi baggermaistru. Cuvîntul bancnotă, care circulă în mai toate limbile europene, are ca punct de plecare formaţia germană Banknote. Printre compusele mai cunoscute împrumutate din germană se mai pot enumera crenvurşt şi leit-motiv. Limba actuală împrumută cuvinte din limba rusă. Printre ele se introduc şi compusele sau prescurtările ruseşti. Astfel de cuvinte sînt : partorg (organizator de partid), obcom (comitetul regional de partid), raicom (comitetul raional de partid), hozrasciot (gospodărie chibzuită), colhoz, sovhoz, Comsomol, întrebuinţate cînd vorbitorul se referă la realitatea sovietică. în majoritatea cazurilor ele apar în traduceri din limba rusă. Toate aceste cuvinte străine, care au fost folosite în limba romînă un timp mai scurt sau mai îndelungat, reprezintă un mijloc lexical eficace pentru scriitori. întrebuinţarea lor contribuie la caracterizarea personajelor, la redarea culorii locale, a epocii etc. Ca şi arhaismele care ajută la evocarea atmosferei trecutului şi neologismele pot ajuta la caracterizarea epocilor istorice mai noi. Un grup aparte printre compusele împrumutate îl constituie cuvintele din domeniul ştiinţei şi tehnicii (telefon, telegraf, fotografie, cosmografie, democraţie, monogeneză, zoomorfism, cronometru, dactilografie, agricultură, silvicultură, locomotivă, agrominim, agrimensură, circumferinţă, aerodrom, aeroplan, aeronavă, aerostatic, arheologie, atmosferă, arborlcultură, arterîoscleroză, duraluminium, electrodinamic, electromagnet, electroscop, politehnică, geopolitică, fotoelectron, fotogenie, macrocosmos, microcosmos, radio-scopie, radiofonie, radiogramă, polimorfism, osificaţie etc). Ele se deosebesc de celelalte compuse în primul rînd prin conţinutul lor noţional. Dezvoltarea continuă a vieţii, a producţiei şi a ştiinţelor necesită completarea permanentă a vocabularului. De aceea termenii tehnici şi ştiinţifici, introduşi în limbă (pe orice cale), sînt simţiţi ca necesari şi ca atare sînt „învăţaţi". Faptul că ei sînt introduşi şi nu se formează în fiecare limbă în parte are o cauză importantă : limbajul ştiinţific trebuie să fie extrem de precis şi numai operînd cu cuvinte cu un conţinut bine definit se pot evita confuziile. Cuvintele compuse din două sau mai multe elemente care nu există şi independent în limbă sînt neanalizabile. Aceasta este situaţia celor mai multe dintre cuvintele compuse tehnice. Astfel un cuvînt cum este oxigen, 21 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 165 deşi compus din două elemente greceşti, pentru majoritatea vorbitorilor este un cuvînt simplu. împrumuturile de cuvinte compuse tehnice au loc mai mult în limbile romanice, pe cîtă vreme germana sau limbile slave, care folosesc compunerea în mod curent, preferă calchierea lor : oxigen este redat în ruseşte prin nucjwpod, iar în germană prin Sauerstoff1. în studierea termenilor ştiinţifici compuşi din limba romînă nu interesează filiera prin care au pătruns. Ei aparţin fondului de cuvinte internaţionale. calcuri Cele mai numeroase compuse savante sînt calcuri; în general, compusele calchiate sînt creaţii cărturăreşti, dintre care numai unele au fost păstrate în limbă, cu toate că, în perioada traducerii lor, ele au avut o oarecare răspîndire. Totuşi, există cazuri cînd un cuvînt compus, tradus în limba romînă, s-a încetăţenit şi chiar a atras după sine şi altele care se formează după acelaşi model. Se calchiază deci nu numai textual cuvintele, ci se introduc şi procedeele de formare a lor din limba din care s-a calchiat cuvîntul respectiv2. Astfel s-a procedat în cazul unor calcuri după modelele slave (fărădelege), franceze (binecrescut) etc. Cîte-odată se întîmplă ca în calchierea unui compus dintr-o limbă străină să nu se traducă decît o parte a lui. în asemenea situaţii au rezultat forme hibride ca: împrejur-stanţie, apeduct. Există şi cazuri cînd compusul respectiv intră în limbă întîi ca împrumut, iar pe urmă este calchiat şi totuşi împrumutul nu dispare, ci circulă amîndouă cuvintele, sensul lor diferenţiindu-se tot mai mult : fărădelege — bazaconie (v. sl. ES3aK©NHie), locotenent — locţiitor sau dispare de cele mai multe ori tocmai calcul: fâră-de-fund — beznă (v. sl. iu3a-kiik). Cît despre modelul din limba străină care stă la baza calcului romînesc, de multe ori el este greu de stabilit, în cazul cuvintelor care încep cu bine- sau bună- poate fi vorba de un model slav, latin, francez sau german. Unul dintre cele mai vechi calcuri romîneşti este untdelemn (v. bulg. Ap-fcR-fcHo amca©). Judecind după înţelesul cuvintelor care intră în compunere, cuvîntul pare a fi fost calchiat atunci cînd unt însemna orice grăsime (aici de măsline), iar lemn avea sensul de copac. Majoritatea calcurilor din slavă aparţin traducătorilor de cărţi bisericeşti. Datorită caracterului lor cărturăresc multe din ele n-au depăşit niciodată graniţele operelor respective. Marea lor majoritate o constituie calcurile compuselor slave care încep cu bez şi pe care traducătorii textelor vechi le-au redat prin fără sau fără de. Voi analiza cîteva dintre ele : Fără-de-apă traduce cuvîntul slav . e(3kcahi€, adică „un loc sec, pustiu" : mîniară desusul în fără-de-apă Coresi, la da, s.v. fără. Cuvîntul a dispărut din limbă. 1 Vezi Al. Graur, op. cit., p. 156. Iorgu ^dan^p^U-1G71' F°rmatH cărturăr^i tn compunerea romtnească, în Omagiu lui 166 HALINA MIRSKA 22 23 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMÎNĂ 167 Fără-ăe-cinste este calcul slavului e(3mkcthi6 : întru sărăcie şi întru fără-de-cinste au fost Coresi, e. 31. Cuvîntul a fost înlocuit prin alt antonim al lui cinste : necinste. Circulă totuşi şi formele împrumutate din slavă : bicisnic (v. sl. Kja-h'ikCThiiHK-fc), bicisnicie etc, cu toate că sensul lor s-a schimbat într-o oarecare măsură. Fără-de-dumnezeire corespunde cuvîntului slav luaKojKKCTKwe : şi mai vârtos fecioarele călugăriţe striga asupra lui, mustrîndu-l pentru fără-de-dumnezeirea lui mineiul (1776) 144. Fără-fund redă v. sl. k63A'mik : toate cîte vru Domnul feace în mări şi în toate fără-fundurile Coresi, la da, s.v. fără. Fârâ-minte traduce cuvîntul v. sl. e{3o\-a\hi6 şi are sens de „prostie, nebunie". Fărâ-ăe-moarte a fost calchiat după compusul v. sl. ej3-kcmpthi€ şi însemna „nemurire". Fâră-omenire şi fâră-d-e-omenie sînt calchiate după slavul ei3Ti-; fărâ-veste după EOiiiucTHie „incertitudine"; fără-rău după EC3 ii3aoehi€ „nevinovăţie"; fără-voroavă după Ei3roKopHie etc O excepţie printre calcurile compuse cu fără o constituie fărădelege care traduce v. sl. e<3KHT«Aii, lat. omnitenens), atotputernic, care a avut şi o formă cărturărească atotputinte (v. sl. kkcika a. 472. Din exemplele citate reiese că, prin natura lor, aceste cuvinte nu se pot răspîndi. Şi chiar dacă nu Bacalbaşa a fost primul care a spus minis-tru-lipitoare despre Take Ionescu, cuvîntul a circulat numai atîta timp cît nu şi-a pierdut actualitatea. O situaţie asemănătoare au şi cuvintele : şedinţomanie, citatomanie etc, care s-au format în limba vorbită prin analogie cu anglomanie şi altele de acelaşi fel. în Limba ziariştilor şi a publiciştilor sînt foarte răspîndite compunerile prin apoziţie. Aceasta se explică prin faptul că sfera unei noţiuni exprimate printr-un compus prin apoziţie este mai largă decît cea a unui cuvînt simplu. Acest fapt se vede foarte clar în stilul unor critici literari, care întrebuinţează compuneri ca : scriitor-reporter, poet-cetăţean (o creaţie a secolului trecut, folosită de Dobrogeanu-Gherea), povestire-cronică, roman-cronică, baladă-poveste, peisaj-stare sufletească (care amintesc formaţia roman-fluviu) şi altele ca : articol-manifest, articol-program. în cursul dezvoltării limbii romîne au existat diferite curente care propagau introducerea unor formaţii artificiale în vocabular. Ele au eşuat tocmai din cauza artificialităţii lor. Unul dintre aceste curente a fost cel al latiniştilor care voiau cu orice preţ să sporească fondul latin al limbii. Compusele pe care voiau să le introducă n-au avut circulaţie în limbă nici în momentul respectiv. Astfel latiniştii ţineau să introducă 1: labefacere, labefactione, labefactare pentru a se prăbuşi, prăbuşire etc. ; ignicolor pentru a reda culoarea focului; ignipotente pentru focos, luminos; lacticoloru pentru a denumi culoarea laptelui; latipede „picioare late", latimanu „mîinilate" şi altele ca : melliferu, mellificare, mellificiu, mellifluu, melli-genu, merinoctiale, merinoctiu etc, care pentru a fi înţelese de vorbitorii limbii Romîne ar fi trebuit ca măcar unele din ele să fie traduse. Puriştii, care au luptat împotriva neologismelor, au încercat să înlocuiască elementele străine din vocabularul limbii romîne cu cuvinte romîneşti. Dar creaţiile lor n-au reuşit să elimine cuvintele străine. Formaţii ca : gît-legău „cravată", nas-ştergău „batistă", lungo-foco-vărsătoriu „puşcă" nu s-au răspîndit; şi dacă unele din ele sînt totuşi întrebuinţate din cînd în cînd, aceasta se face întotdeauna cu intenţie ironică. A existat tendinţa de a înlocui terminologia ştiinţifică cu termeni compuşi din elemente romîneşti. Aceşti termeni romîneşti n-au putut să fie decît calcuri. Şi cum în această perioadă limba era în centrul preocupărilor, era firesc ca tendinţa să se manifeste întîi în domeniul gramaticii. Astfel Dimitrie Eustathiev 2 spune : în-loc-de-numele cu pluralul în-loc-de-numirile pentru pronume; înainte-punere pentru prepoziţie, iar 1 Citez după Dicţionariul limbei romîne de A.T. Laurian şi J. C. Massim, t. I şi Glos-sariu, Bucureşti, 1871 ; t. II, 1876. 2 Gramatica rumtnească, Braşov, 1756. pentru interjecţie, în-mijloc-aruncare. Macarie1 întrebuinţează : întîia-punere în loc de prepoziţie, iar Scoleriu 2 foloseşte loc-de-nume pentru pronume s. Urmînd aceeaşi linie, Aron Pumnu 4 propune să se întrebuinţeze : binescriinţă în loc de ortografie, bineleginţă pentru ortoepie şi binesunînţă pentru eufonie. Tot aşa G. Săulescu propune să se folosească ţearomesorie pentru geometrie, peste-fizică pentru metafizică şi prunc-educ sau prunc-educător în loc de pedagog. Mei unul dintre aceşti termeni n-a rezistat şi astăzi îi putem găsi numai în operele scriitorilor respectivi. II. ANALIZA PROCEDEELOR DE FORMARE A CUVINTELOR COMPUSE La analiza cuvintelor compuse interesează în primul rînd procedeul care a dus la formarea lor. Prin procedeu înţeleg felul în care vorbitorii, bazîndu-se pe unele legături logice şi atitudini afective, au ajuns să compună cuvintele — procedeul fiind în strînsă legătură cu funcţiile pe care fiecare dintre elementele componente le îndeplineşte în compunerea respectivă. Voi încerca să arăt cum s-au introdus în limba romînă procedeele străine de compunere a cuvintelor, dacă (şi în ce măsură) ele au găsit vreun sprijin în compusele romîneşti existente. în analiza de faţă voi lua în consideraţie numai substantivele şi adjectivele compuse, arătînd în ce măsură compunerea este simţită de către vorbitori şi cum aceasta se reflectă în flexiunea şi în gradul de aglutinare a compuselor. Totodată, voi urmări natura raportului care există între elementele componente ale compuselor, ce funcţie îndeplinesc ele în compunere şi din ce categorii gramaticale fac parte. Pentru aceasta voi analiza cuvintele compuse condueîndu-mă după următoarea schemă: Substantiv Adjectiv juxtapunere < coordonare subordonare joncţiune coordonare bordonare 1 Gramatica rumtnească, mss. 102, B.A.R.P.R. 2 Lectione, adecă cuvintare scoasă de la înttia parte a gramaticii, Iaşi, 1789. 3 Exemplele citate au fost luate din J. Byck, Vocabularul ştiinţific şi tehnic In limba romtnă din sec. al XVIII-lea, în Studii şi cercetări lingvistice, V, nr. 1/2, 1954, p. 34 şi urm. 4 Citez exemplele după Ov. Densusianu, Literatura romînă modernă, I, Bucureşti, 1921, p. 310, 323. 6 Prin juxtapunere inţeleg alăturarea a două elemente fără ajutorul cuvintelor de legătură, valabilă chiar în cazul cînd formele sînt flexionare. 176 H ALIN A MIRSKA 32 SUBSTANTIVE COMPUSE A. JUXTAPUNERE 1. Raport de coordonare Substantiv -j- substantiv = substantiv. Limba romînă cunoaşte puţine cazuri de compuse vechi formate dintr-un substantiv determinat de un alt substantiv în nominativ (afară de compusele romîneşti vechi din toponimie). Acest procedeu, dezvoltat mai tîrziu, se datoreşte în mare măsură calcurilor şi împrumuturilor din alte limbi şi este răspîndit în scrierea (şi într-o măsură şi în vorbirea) oamenilor instruiţi, în care a devenit chiar foarte productiv. Apoziţia a două substantive cu aceeaşi valoare are la bază două procedee. Unul dintre ele este simpla juxtapunere însoţită de obişnuinţa întrebuinţării, datorită căreia apar substantive ca : prefaţă-manifest, articol-program, dumnezeu-om etc. Ele se bazează pe o legătură logică, însă rezultatul compunerii nu aduce o idee complet nouă faţă de cele exprimate de componentele lui. Prefaţă-manifest este în acelaşi timp şi prefaţă şi manifest. Deci în asemenea cazuri avem de-a face cu o compunere aparentă. Al doilea procedeu îl constituie elipsa. Compusele care au la bază elipsa se sprijină pe o legătură internă mai strînsă. Zi-muncă nu este ziua şi munca în acelaşi timp, ci exprimă o altă noţiune „normă care măsoară cantitatea muncii" ; Barbă-Got are la bază o comparaţie, iar ajutor-maistru în realitate înseamnă „ajutor de maistru". Deci în dosul acestor compuse se ascunde de fapt un raport de subordonare neexprimat, cu toate că, din punct de vedere formal, ele nu diferă de substantivele compuse prin simpla juxtapunere. Exemple Prin apoziţie burghezo-moşierime ceas-brâţară maistru-fierar meşter-lăcătuş şof'er-mecanic 'prefaţă-manifest ajutor-maistru bani-gheaţă Barbă-Cot casă-model călători-Tcilometri corp-delict copil-minune fermă-model natură-mamă puşcă-mitralierâ raid-anchetă remorcă-platformâ roman-cronicâ scriitor-reporter Prin elipsă formă-tip locomotivă-tip maşină-oră maşină-sport mobilă-tip roman-fluviu Statu-Palmă-Barbă-Cot zi-muncă 33 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 177 Barbă-Cot este unul din puţinele compuse romîneşti vechi de acest fel. în toponimie întîlnim totuşi denumiri ca : Itrgu Ocna, Bîmnicu-Vîlcea, Tîrgu-Jiu, Piatra-Neamţ şi altele, dar cred că forma acestor cuvinte este rezultatul unor modificări ulterioare şi că iniţial aceste toponimice au sunat : Tîrgul Ocnei, Piatra Neamţului etc. Cred că tot aici ar trebui amintite unele contaminări cum sînt : cocostîrc, cocobarză, care de fapt şi ele sînt compuse din două substantive în apoziţie. 2. Raport de subordonare a) Substantiv + substantiv = substantiv Un raport de subordonare intervine între două substantive în cazul nominativ, cînd al doilea element component este determinantul celui dintîi : maistru-fierar inginer-şef redactor-şef meşter-lăcătuş general-locotenent general-maior b) Substantiv + substantiv = substantiv Cu excepţia cuvîntului codobatură moştenit din latină, şi care nu mai este simţit compus, şi a lui mînăştergură, care are o construcţie asemănătoare, din această categorie fac parte numai cuvinte savante, împrumutate ori calchiate, în care al doilea element conţine ideea verbală. Exemple : fiuucidere omucidere, omucigaş (ă) pruncucidere, pruncucigaş (ă) sinucidere vasfrîngere agricultură- agricultor floricultură-floricultor legumicultură-legumicultor pomicultură-pomicultor viticultură-viticultor Procedeul compunerii în care complementul sau atributul precedă substantivul sau verbul nu este obişnuit în limba romînă. Cuvintele romîneşti : sinucidere, pruncucidere, omucidere etc. sînt copiate după cuvintele franţuzeşti : homicide, infanticide etc, care au la bază compusele latineşti: homi-cida, infanticidium. Latina clasică compunea diferitele forme cazuale sau temele cuvintelor. Verbul latinesc caeăo, -ere, cecidi, caesum, ca şi romînescul a ucide, fiind tranzitive, cer un complement direct. în cazul cuvîntului homicida avem de-a face cu tema horn- (legată cu ajutorul vocalei de legătură i), care are funcţiunea de complement direct. Forma romînească a cuvîntului ar fi ucidere de om, în care ucidere este forma lungă a infinitivului. Deci, din punct de vedere logic, elementul om în omucidere are rol de complement direct. Aceste compuse au fost întărite de împrumuturi de genul fratricid, infanticid. în derivatele : omucigaş (a), pruncucigaş (ă), ideea de complement direct care însoţeşte un postverbal apare mai clar. într-o situaţie asemănătoare se găseşte şi vasfrîngere, calchiat după naufragiu. Compusul latinesc naufragium (fiind şi el calchiat după limba greacă) înseamnă „frângere de corabie". în limbile în care compunerea este dezvoltată, ca de exemplu limba rusă, el a fost redat printr-un compus (Kopa6jienpyuieHue). în limba romînă însă, acest calc s-a încetăţenit, situaţie explicabilă tocmai prin structura lui. 'Cuvintele : agricultură, silvicultură etc. sînt împrumuturi. în agricultură avem de-a face cu un genitiv obiectiv (deci logic şi agri- are funcţie de complement direct). Mei această construcţie nu este proprie limbii romîne, în care, de obicei, atributul urmează după substantivul pe care-1 determină. Asemenea cuvinte compuse, nefiind analizate de vorbitori, circulă ca nişte cuvinte simple. O situaţie asemănătoare are şi compusul locotenent (ca şi traducerea lui romînească locţiitor), în care loc complineşte înţelesul postverbalului tenent sau ţiitor. Compusul nu este perceput ca atare şi este socotit un cuvînt simplu. c) Substantiv + substantiv (în cazul genitiv) = substantiv Asemenea compuse sînt deosebit de numeroase în limba romînă. Toate sînt populare şi formate pe bază de metafore, comparaţii etc. Exemple : Adunaţii- Teiului apa-trîndului boala-copiilor boldul-cerului brîul-lui-dumnezeu calea-robilor calul-dracului carul-zînelor ciubotica-cucului floarea-soarelui Greul-Pămîntului gura-leului iarba-fiarelor iarba-vîntului muma-pădurii părul-ciutei rochita-rîndunicii Atributul substantival (genitival) joacă în aceste compuse diferite roluri. El poate preciza, delimita sfera cuvîntului determinat ca, în floarea-soarelui. Cele mai multe din aceste compuse sînt metafore : brîul-lui-dumnezeu, carul-zînelor, vaca-ăomnului, rochiţa-rîndunicii etc. în flexiunea acestor compuneri nînd neschimbat. variază' numai primul element, determinantul rămî- d) Verb + substantiv = substantiv Substantivele care intră în această categorie aparţin unui tip vechi de compunere a cuvintelor în limba romînă. Se pare că acest procedeu nu mai este productiv. Exemple Aleargă-Cale bate-poduri (şi drumuri) cască-gură (şi gură-cască) frige-linte încurcă-lume înghite-cîlţi linge-talere (şi blide) fluieră-vînt papă-lapte (şi tot) paşte-vînt pierde-varâ prinde-muşte Sfarmă-Piatră (şi munte) soarbe-zeamă Strîmbă-Lemne spală-varză suge-bute (şi cep) taie-fugă tîrîie-brîu tulbură-apă vîntură-lume (şi ţară, cenuşă, vorbe) zgîrie-brînză Toate aceste compuse sînt substantive de genul masculin. Ele sînt invariabile. Se compun dintr-un verb şi un substantiv care joacă rolul unui complement direct. Ele aparţin limbajului afectiv şi familiar şi au luat naştere în limba populară. Cu toate că acest tip de compunere nu mai este productiv, cuvinte ca pierde-vară menţin existenţa categoriei în limbă şi permit adaptarea unor neologisme care au o structură asemănătoare (verb -f complement direct). Exemple portarma portavion portbagaj portdrapel parttabac portaltoi portsatelit posed-armă zgîrie-nori Bineînţeles că în aprecierea acestor cuvinte compuse intervine şi faptul că elementele din care se compun ele există în limba romînă sau vorbitorii le-au asemănat cu cele romîneşti. Mai mult, unele din ele ca : portaltoi s-au format pe teren romînesc avînd numai model francez (porte-greffe). Bineînţeles calcul este de provenienţă savantă. Tot astfel, urmînd aceste modele, s-au creat: porthartă, portcartuş, posed-armă, zgîrie-nori. Dimpotrivă, compusele franţuzeşti cu aceeaşi structură, ale căror elemente componente nu există în limba romînă, au devenit cuvinte simple (portmoneu, garderobă etc). Cu toată identitatea structurii lor, între vechile compuse de tipul fluieră-vînt şi neologismele de care a fost vorba aici, există o deosebire în flexiune : cele dintâi sânt invariabile, pe cînd neologismele se comportă ca toate cuvintele simple. e) Substantiv -f adjectiv (participiu) = substantiv în această categorie se încadrează atît compuse populare cît şi savante. Compusele populare, în care substantivul este determinat de un adjectiv, ■■ i>i■ 180 HALINA MIRSKA 36 sînt vechi însă (cu toate că topica lor este cea obişnuită) această categorie nu VZtlJafiproductivă. în compunerile de faţă, adjectivul are rol de atribut. Exemple burtăverde coate-goale gură-bogată gură-spartă limbă-dulce maţe-fripie mină-spartă mînă-strînsă vorbă-lungă Ele sînt formate pe bază de imagini sau asocieri nnmnn înunele cazuri cum este coăroş, botgros cireşar», ţlemeji ele^componente nu se mai disting în flexiune. în cazul compusului fat-frumos apar în flexiune forme ca : făt-frumosului dar şi ]"ţi-frumoşi. Acelaşi procedeu stă la baza creării unor porecle care au devenit cu timpul nume de familie şi care se comportă ca şi numele proprii. Exemple : Barbă-Lată Botgros Căciulâmare Calalb Haină-Boşie Limbă-Bulce Beştefript Boalelungi Asemenea construcţii găsim şi printre toponimice : Cîmpulung, Bîmnicu Sărat, Satu Mare, Tîrgu Frumos etc. Flexiunea lor variază în dependenţă de vechimea cuvîntului. Se spune Cîmpulungului, dar Tîrgului Frumos. Compusele ca : boală-seacă, limbă-vecină, bou-sur, soare-sec se comportă aşa cum se comportă în mod obişnuit un substantiv urmat de un adjectiv. în această categorie intră de asemenea şi cuvinte mai noi (calcuri) : amor propriu apă-tare cameră obscură fapt divers gard viu mină moartă mamă-mare portofranc proces-verbal sînge rece tată-mare vinars Aceste compuse respectă topica obişnuită romînească, dar, cu excepţia compusului vinars (un calc mai vechi), se comportă în declinare ca substantiv + adjectiv. f) Adjectiv + substantiv = substantiv Cu excepţia cîtorva compuse moştenite din latină (primăvară, mijloc), ca şi a formulelor de salut (bună seara, bună ziua), în această categorie nu intră decît calcuri şi împrumuturi. 37 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMlNA 181 Exemple : bună-credinţă bunăstare bunăvoinţă (şi rea-voinţă) bunâ-cuviinţă Bunavestire Toate aceste compuse sînt calchiate după modele străine şi se caracterizează prin faptul că adjectivul se acordă cu substantivul pe care-1 determină. în ciuda relativei vechimi a unora din ele, vorbitorii ezită în declinarea lor. Pe lîngă forma bunei-stări tot mai des apare forma bunăstării. Altfel se prezintă calcurile sau împrumuturile mai recente, ca: altorelief basorelief clarviziune (şi clarvedere) liber-arbitru liber-cugetător liber-schimb (şi liber-schimbist) liber-profesionist plusprodus plusvaloare pur-sînge scurtcircuit Flexiunea diferă aproape de la caz la caz : liber ul-schimb, liber-cuge-tătorul, scurtcircuite, plusproduse, clarviziuni etc. Topica acestor compuse este străină limbii romîne. g) Adverb sau numeral sau prepoziţie cipiu = substantiv substantiv sau adjectiv sau parti- Majoritatea compuselor care aparţin acestei categorii îşi datorează existenţa unei întrebuinţări frecvente (unele din ele sînt calcuri) : după-amiază, după-masă, după-prînz, peste-şef şi altele. Deoarece prepoziţia sau adverbul sînt invariabile, flexiunea priveşte numai al doilea element (după-amiezele, după-mesele etc). Binefacere este dubletul compusului cu adjectiv bunăfacere. Substantivele formate cu numerale : cinci-coaăe, Trei-Fraţi, Trei-Bîini, Trei-Nasuri provin din limba populară şi sînt formate pe bază de metafore. Batruped este un semicalc care poate fi şi substantiv şi adjectiv. Compusele foarte recente ca : cincisutist şi sutamiist, care calchiază compuse ruseşti, sînt formal derivatele unor numerale compuse (cinci sute, o sută de mii). Un caz asemănător este paşoptist derivat de la paşopt (patruzeci şi opt). Substantive ca: deochi (şi verbul a deochia), demîncare, demîncat, deîmpărţit, deînmulţit îşi datoresc existenţa întrebuinţării frecvente a construcţiilor prepoziţie -f- substantiv, participiu etc. (aceasta a dus şi la aglutinarea elementelor). Compusul deochi (şi a deochia) pare a fi foarte vechi şi poate fi pus în legătură cu v.sl. 3rvu3-i*. Un caz aparte, care nu poate fi pus în legătură nici cu raportul de coordonare, nici cu cel de subordonare, îl constituie substantivele cu structura substantiv + verb, în care substantivul are rol de subiect, iar verbul, de predicat. în această categorie intră puţine compuse populare, ca : soare-răsare, soare-apune, soare-scapătă. Ele constituie de fapt propoziţii simple. mmmmmjmm 182 HALINA MIRSKA 38 B. JONCŢIUNE 1. Raport de coordonare Substantiv + conjuncţie -f- substantiv = substantiv Această categorie este foarte puţin numeroasă. în cazul cînd conjuncţia este coordonatoare, avem şi raportul de coordonare între elementele componente. De ex. verzi şi uscate — unde de fapt avem două adjective la plural, legate cu ajutorul conjuncţiei şi. Cuvîntul (substantiv) este expresiv-popular. 2. Raport de subordonare a) Substantiv + prepoziţie + substantiv = substantiv Acest grup cuprinde compuse populare ca şi calcuri şi împrumuturi din alte limbi. O parte din ele au la bază comparaţii (sor-cu-frate, Albă ca Zăpada), imagini (Gurâ-cu-Lacăt, broască-cu-foc), asemănări (Cap-de-cîine). Cele mai numeroase sînt compusele în care legătura se face cu ajutorul prepoziţiei de. Exemple : apă-de-oase boală-de-lună bou-de-baltă bou-de-noapte cal-de-mare car-de-foc Cap-de- Cîine Cap-de-Fier Gură-de-Aur iarbă-de-puşcă Oarba-de-Mureş vierme-de-mătase în aceste cazuri, atributul (de + substantiv) îndeplineşte diferite funcţiuni. în bou-de-baltă, cal-de-mare arată locul; în apă-de-oase „iodură", originea, materia; în boală-de-lună, cauza; în Gură-de-Aur, calitatea. în cursul declinării nu se schimbă decît substantivul determinat. Un caz foarte interesant este cuvîntul capodoperă. Astăzi el este simţit ca un cuvînt simplu, însă în perioada introducerii lui în limba romînă, datorită faptului că existau cuvintele romîneşti cap, de, operă, vorbitorii au simţit compunerea şi au calchiat cuvîntul italian : un cap-de-operâ, cu pluralul eapete-de-operă, capuri-de-operă. într-un calc atît de vechi cum este untdelemn, compunerea nu se mai simte. Cuvîntul este considerat simplu, deşi toate elementele componente au şi o existenţă independentă de această construcţie. Calcuri mai recente ca : mină de lucru, munte de pietate, fată-n casă n-au ajuns atît de „compuse" pentru vorbitori; ele se comportă ca îmbinări de cuvinte (muntelui de pietate, fetei în casă etc), deci la fel ca cele populare (calului-de-mare, cai-de-mare). O situaţie asemănătoare cu cea a calcurilor o au unele construcţii care se repetă des şi care au un înţeles unic, cum ar fi: gură de apă, tragere de inimă, dare de seamă şi altele mai noi: spirit de partid, gazetă de perete, casă de naştere etc. 39 1 ' ■.....111111111111,1 ■ COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 183 b) Prepoziţie -f- prepoziţie 4- substantiv = substantiv Dintre numeroasele calcuri din slavă de tipul fără-de-fund, fără-de-apă, fără-de-dumnezeire etc, numai fărădelege, fiind des folosit, s-a încetăţenit în limba romînă. Astăzi fărădelege are derivate şi se comportă ca un cuvînt simplu. Mai mult, structura cuvîntului atrage după ea şi alte compuneri ca fărâ-de-grijă, fărâ-de-nădejde, fără-de-rost, dar şi altele, fără prepoziţia de, ca : fărâ-vlagă, fără-timp etc. c) Verb + pronume -f- substantiv = substantiv. Această structură o au cîteva compuse populare : ducă-se-pe-pustii lă-mă-mamâ ucigă-l-crucea lasă-mă-să-te-las ucigă-l-tâmîia nu-mă-uita ucigă-l-toaca De fapt, toate sînt propoziţii imperative. în aceste compuse pronumele joacă rolul unor complemente. Lă-mă'mamă, lasă-mă-să-te-las se încadrează în categoria cuvintelor expresive. Ucigă-l-crucea (toaca, tămîia), ducă-se-pe-pustii desemnează noţiuni tabu, adică sînt eufemisme. Nu-mă-uita este denumirea unei plante (miozotis). Nu ştiu dacă aici poate fi vorba despre un calc, însă în limba franceză se spune ne m'oubliez pas (sau pensez ă moi), în rusă He3a6ydna, în germană Vergissmeinnicht etc. Alte cazuri: d) Articol -f- prepoziţie 4- adverb — substantiv cel-de-sus e) Articol (+ adverb) + adjectiv = substantiv ăl-mai-rău „zmeu" cel-alb „înger" f) Prepoziţie -f- adverb = substantiv desusul „dumnezeu" dedesubtul (de fapt, adverbul substantivizat) g) Verb -f- pronume + verb = substantiv ău-te-vino (după fr. va-et-vient) se întrebuinţează numai cu articolul nehotărît. O situaţie deosebită de cuvintele compuse prin coordonare şi juxtapunere prezintă cuvintele formate din iniţiale şi din părţi de cuvinte. a) Cuvinte formate din iniţiale Procedeul cunoscut în limba romînă şi înainte de 23 August 194=4 (Cefere, Setebe, Petete) s-a dezvoltat în ultimii ani şi sub influenţa limbii 184 HALINA MJRSKA 40 ruse : Bepere-ul, Uteme-ul, Pemere-ul, Semete-ul. De la cuvintele compuse din iniţiale se formează şi derivate ca : utemist, semetist, ceferiadă. b) Cuvinte formate din silabe sau părţi de cuvinte. Procedeul a existat şi înainte în limba romînă : Astra (Asociaţia Transilvană), Aro (Asigurarea romînească) şi a luat o dezvoltare mai mare în anii de după război. Exemple : Agerpres, Comcar, Plafar, Gostat, Goscol, Peco etc. Cuvintele formate în acest fel sînt simţite ca substantive adevărate. ADJECTIVE COMPUSE Adjectivele se compun numai prin juxtapunere, fără ca legătura să. se facă cu .ajutorul prepoziţiilor. 1. Raport de coordonare a) Adjectiv + adjectiv = adjectiv Apoziţia adjectivelor cu valoare egală este un tip de compunere foarte răspîndit şi productiv în limba romînă. De fapt se pot combina orice adjective între care există legături logice. Cred că şi aceste compuneri se dezvoltă sub influenţa diferitelor modele străine. Situaţia acestor adjective seamănă oarecum cu cea a substantivelor juxtapuse prin apoziţie. Surdomut este un om şi surd şi mut. Condiţiile social-ehonomice sînt de fapt condiţiile sociale şi economice. Aceste compuneri sînt curent create de către vorbitori şi cîteodată n-au decît o valoare accidentală. Altele ca social-politic, social-istoric s-au „fixat". însă şi aici elementele componente îşi pot schimba locul: se spune şi politico-social şi istorico-social. Aceasta depinde, cred, de accentul pe care vorbitorul vrea să-1 pună pe unul din adjectivele componente. Exemple tematico-iăeologic economico-social etico-social ideologico-tematic social-economic socidl-etic în unele cazuri, de exemplu în dicţionare, ordinea e impusă v romîno-rus ruso-romîn romîno-bulgar bulgaro-romîn Unele dintre adjectivele compuse şi-au fixat forma : democrat-popular marxist-leninist 41 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 185 Motivul care-i determină pe vorbitori să prefere o anumită ordine a adjectivelor componente este tendinţa spre scurtime, laconismul. Astfel, forma anglo-american este preferată formei americano-englez; austro-ungar formei ungaro-austriac; franco-german formei germano-francez. în acest tip de compunere, adjectivul care precedă capătă de multe, ori un o final, care îndeplineşte rolul vocalei de legătură : turco-iranian, greco-francez, absolutisto-poliţist, politico-ideologic etc. în flexiunea adjectivelor aparţinînd acestui tip de compunere, variază numai al doilea adjectiv. 2. Raport de subordonare a) Substantiv + adjectiv — adjectiv. Sînt puţine cazuri cînd din compunerea între un substantiv şi un adjectiv rezultă un adjectiv. Cred că aceasta se poate explica prin faptul că valoarea substantivului precumpăneşte. Aceste adjective — codalby codoberc şi bucălat — sînt vechi; mai ales codalb, care datează din latină şi care, probabil, a atras după el prin analogie şi pe codoberc (codroş cu aceeaşi structură a devenit substantiv). b) Prepoziţie + pronume, adjectiv sau adverb -f- adjectiv = adjectiv în această categorie intră un grup de calcuri şi cîteva cuvinte formate prin analogie cu ele. Exemple : atotputernic atotvăzâtor atotcuprinzător atotfăcător atotrăbdător atotcreator atotvbitor atotmîncător atotştiutor şi atoateştiutor atoatecumpănitor atotprezent Majoritatea lor au fost calchiate după modele slave, iar mai tîrziu întărite de cele latineşti. Cu excepţia lui puternic şi prezent, al doilea element al acestor compuse a fost tradus în romîneşte prin adjective cu nuanţă verbală foarte pronunţată (adjective postverbale), care cer un complement. Complementul în aceste cazuri a fost redat prin pronumele nehotărît tot. Deci atotputernic înseamnă cel care poate (să facă) totul. în această categorie se mai încadrează cuvinte ca : binevoitor, răuvoitor, binefăcător, răufăcător, deoarece adverbul bine, ca şi adjectivul rău (aici cu funcţie adverbială) complinesc de fapt adjectivele voitor sau făcător. Binevoitor este „cel ce voieşte binele", iar răuvoitor „cel ce vrea răul". De obicei flexiunea se face ca în cazul cuvintelor simple. însă rău, în ciuda vechimii cuvîntului, se'acordă uneori cu forma feminină a adjec- 186 HALINA MIRSKA 42 tivului cu care intră în compunere. Astfel, pe lîngă forma răuvoitoare, apare forma reavoitoare. La fel, de la răufăcător se formează pluralul răi-fâcători. c) Adverb -+- participiu sau adjectiv = adjectiv în această categorie intră adjective ca : binedefinit binevăzut binecunoscut binevenit binemeritat bineprimit binecrescut binenorocit bineăispus bineslăvit binelăuăat . binecredincios binefăcut dreptcredincios binemirositor satisfăcător, nesatisfăcător Un caz aparte îl constituie cîteva adjective ca : nou-născut, nou-ales. Normal, pluralul acestor compuse ar trebui să sune : nou-născuţi şi nou-aleşi. Totuşi în vorbire capătă răspîndire forme în care flexiunea atinge ambele componente şi în care adverbul devine adjectiv : noi-născuţi, noi-aleşi. în general, aceste cuvinte sînt mai toate calchiate după modele slave sau franceze. Procedeul este însă productiv, deoarece adverbul are facultatea de a se alipi la verb sau la un participiu, pe care-1 determină aducîndu-i o nuanţă modală. d) Adjectiv (adverb) -f- adjectiv = adjectiv în compusele care fac parte din această categorie unul dintre adjective îndeplineşte funcţie de adverb şi determină pe celălalt. Determinantul poate urma sau preceda determinatul. în cazul cînd determinantul precedă, primul element îndeplineşte funcţia de adverb : bun-bucuros clarvăzător nou-nouţ bun-noroeos mult-deplîns Aceste adjective se comportă ca nişte cuvinte simple (mult-deplînşi). în notlfuîSun-bucuros avem de-a face cu ^ZÎlZ^ntTl™ adjective capătă înţelesul unor superlative, în care PJ^J/Tf^^tul putea înlocui cu adverbul foarte. Situaţia se schimba cînd determinantul urmează după adjectivul determinat : acru-dulce alb-vioriu alb-trandafiriu ăulce-sărat galben-verzui gri-cafeniu negru-verde roz-alb roşu-vioriu verde-auriu 43 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 187 în aceste cazuri determinantul precizează noţiunea exprimată de elementul determinat, îi dă o nuanţă nouă. De ex. gri-cafeniu este culoarea gri cu nuanţă cafenie. în compusele ca albastru-închis sau roşu-deschis intervine o schimbare de sens mai pronunţată, deoarece determinantul (deschis, închis) introduce în noţiunea exprimată de determinat nu numai o altă nuanţă, ci, alter-nînd sensul, face ca din compunere să rezulte o noţiune nouă. în această categorie intră compusele populare (galben-verzui) şi altele care au luat o dezvoltare mai mare, poate, sub influenţa adjectivelor compuse din limbile franceză şi germană. Adjectivele compuse sînt foarte numeroase, deoarece ele pot fi create de fiecare dată cînd trebuie redată o noţiune, un atribut mai complex. Spre deosebire de cazurile în care adjectivul are numai rolul de adverb, aici flexiunea atinge ambele adjective (cu excepţia lui rozalb unde s-a produs sudura elementelor componente) : cenuşiu-vînăt, cenuşie-vînătă; alb-trandafiriu, albă-trandafirie etc. e) Prepoziţie + substantiv = adjectiv Asemenea cazuri sînt puţin frecvente : cuminte, forobraz etc. Cu minte a devenit cuminte datorită unei judecăţi logice, care cred că s-ar putea enunţa astfel: un om care are minte este şi cuminte. ■Cuvîntul are derivate : cuminţenie, a cuminţi. Forobraz este un om obraznic, neruşinat, ,,fără obraz". Un caz aparte îl constituie cuvîntul cumsecade. Locuţiune adverbială la origine, el a devenit adverb şi pe urmă a început să determine şi substantive, mdeplinind rol de adjectiv, invariabil ca formă. De la cumsecade a derivat substantivul cumsecădenie. CONCLUZII Limba romînă, ca şi celelalte limbi romanice, n-a dezvoltat compunerea cuvintelor ca un procedeu curent de îmbogăţire a lexicului. în comparaţie cu limbile neromanice, de exemplu germana şi limbile slave, ea posedă un număr restrîns de cuvinte compuse, deoarece, avînd structura mai analitică decît aceste limbi, compunerea cuvintelor în limba romînă întîmpină greutăţi. Cuvintele noi se formează în primul rînd prin derivare. Avînd în vedere faptul că nici în latină cuvintele compuse nu erau prea numeroase, trebuie să constatăm că totuşi, în comparaţie cu ea, numărul compuselor în limba romînă este mai mare. Ca să stabilim situaţia cuvintelor compuse în limba romînă, trebuie în primul rînd să desprindem tipurile de compunere şi să vedem care din ele sînt productive. Din materialul studiat reiese că următoarele tipuri de compuse sînt productive în limba romînă :. O categorie dezvoltată o constituie compusele romîneşti cu structura substantiv + atribut genitival, care corespund tipului latin de compu- 188 HALINA KIRSKA 44 nere : aqua vitae. Această categorie este una dintre cele mai productive din limba romînă (floarea-soarelui, calea-laptelui). O mare dezvoltare a luat recent în limba romînă, mai ales în scrierea oamenilor instruiţi, compunerea a două substantive în apoziţie (casă-model, artist-cetăţean, poet-filozof). Consider că nu se poate spune că aceste formaţii au găsit vreun sprijin în puţinele compuse romîneşti asemănătoare (Barbă-Cot). Procedeul compunerii a două substantive legate printr-o prepoziţie este o inovaţie faţă de latină : boala-de-lună, flori-de-paie, buhai-de-baltă, drum-de-fier. Această categorie este productivă. Compusele latineşti de tipul auis tarda cu adjectivul determinant aşezat în urma substantivului determinat sînt continuate de compusele romîneşti : codalb, botgros, vorbă-lungă, burtăverde, apă-tare etc. Corespunzând regulilor sintactice ale limbii romîne, aceste compuse constituie un grup numeros. De asemenea numeros este grupul eu structura verb + substantiv, corespunzînd tipului latin flexanimus, Cantalupis. Compusele din această categorie ca : fluieră-vînt, înghite-cîlţi, formate din elemente populare, au fost întărite de împrumuturi din limba franceză (portparol, portarma). Procedeul apare şi la unele calcuri ca portaltoi, zgîrie-nori, ca şi într-o formaţie savantă recentă : portsatelit. O categorie numeroasă şi foarte productivă o constituie adjectivele compuse : albastru-rînduniu, politico-social etc. în ultima vreme a fost întărită compunerea din iniţiale (C.F.B., C.O.Ş., I.C.A.B.) sau din fragmente de cuvinte (Viscofil, Aprozar, Plafar). O categorie productivă sînt şi compusele savante de tipul : automitra-lieră, electrochimie, microradiografie. TJn număr de compuse romîneşti aparţin categoriilor care nu mai sînt productive : Tipul compuselor romîneşti cu structura adjectiv (determinant) •tf- substantiv (determinat), de pildă primăvară, mijloc, continuă categoria din latină : primauera, medius locus. Cu toate că acest tip de compunere a cuvintelor a fost întărit de-a lungul dezvoltării limbii romîne de cuvinte compuse calchiate după modele slave (bună-facere, Bunavestire), după modele franceze (clarviziune, liber-cugetător) sau germane (bunăstare), acum el nu mai este productiv. Categoria compuselor romîneşti în care un verb sau un substantiv postverbal urmează după un substantiv (lat. carnemligat, agricola) nu este productivă şi în majoritatea cazurilor este constituită din calcuri (fiuucidere, pomicultură). O inovaţie faţă de latină este compunerea de felul lui atotputernic. Acest tip de compunere a fost introdus în limba romînă o dată cu cuvintele calchiate după modele slave (atotmilostiv, atotştiutor) şi întărit de neologismele latine (omniprezent). Categoria nu este productivă. Se poate spune deci că o dată cu cuvintele din limbi străine, limba romînă a împrumutat procedee noi de compunere (de exemplu, două substantive în apoziţie) sau a reintrodus procedee existente mai înainte în limbă (de pildă verb + complement direct). - 45 COMPUNEREA CUVINTELOR IN LIMBA ROMINA 189 în diferitele perioade de dezvoltare ale limbii romîne au existat în vocabular numeroase calcuri din care numai puţine au fost păstrate în limbă, majoritatea lor rămînînd formaţii cărturăreşti (mai ales în cazul, vechilor calcuri din slavă). Acest fapt este explicabil, deoarece compunerea cuvintelor noi trebuie să se facă potrivit regulilor sintactice ale limbii. Eedînd structura limbii pe care o copiau, majoritatea calcurilor nu respectau structura romînească. Din cauza aceasta adaptarea lor la limba romînă întîmpină greutăţi. în încheiere se poate spune că, în ciuda unor influenţe străine numeroase şi puternice, limba romînă a păstrat caracterul derivativ, deşi, în comparaţie cu latina, punctul ei de pleCare, ea posedă astăzi fără îndoială un număr mai mare de cuvinte compuse. cuvinte compuse în terminologia ştiinţifică şi tehnică actuală DE CONSTANT MÂNECA Termenii tehnici pot fi cuvinte simple sau combinaţii de cuvinte. Terminologia ştiinţifică şi tehnică posedă un mare număr de combinaţii de cuvinte care denumesc noţiuni de specialitate. O serie dintre aceste combinaţii sînt cuvinte compuse ; acestea constituie obiectul lucrării de faţă. Selectarea compuselor din toată mulţimea de combinaţii de cuvinte care denumesc noţiuni tehnice este o chestiune destul de dificilă, deoarece întreaga noastră terminologie specială este relativ recentă, creată în mare parte, aşa cum vom vedea mai departe, din împrumuturi şi din calcuri lingvistice care nu au avut timpul să se încetăţenească în limbă, înainte de a trece la tratarea subiectului propus voi încerca să prezint cîteva idei în legătură cu compunerea cuvintelor. în general prin compunere se obţine un cuvînt nou din două sau mai multe cuvinte, care îşi pierd într-o măsură oarecare înţelesul lor iniţial. ,,Prin urmare, în mintea noastră, cînd rostim sau auzim un cuvînt compus, nu apar două (sau mai multe) noţiuni, ci una singură. Cuvîntul compus constituie o unitate"1. Privite din acest punct de vedere, nenumărate combinaţii de cuvinte care denumesc noţiuni tehnice ar trebui considerate cuvinte compuse. Cred totuşi că numai relativ puţine pot fi socotite ca atare. într-o rezoluţie a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO)2, care se ocupă cu studiul terminologiei, sînţ socotite cuvinte compuse numai termenii de tipul scurtcircuit, turbogenerator, electromotor etc, în care s-a petrecut contopirea elementelor componente. Toţi ceilalţi termeni formaţi din mai multe cuvinte prin juxtapunere sînt socotiţi simple grupuri de cuvinte. 1 Limba romtnă. Fonetică — vocabular — gramatică, Bucureşti, 1956, p. 50. 2 ISO/TG. (URSS-3) 72 F./19.VI.1955, Question no 1. J92 CONSTANT MÂNECA Se face deci deosebire între compuse şi grupuri de cuvinte, potrivit unor criterii care au în vedere gradul de sudură a elementelor componente. Distincţia aceasta în categoria termenilor denumiţi prin combinaţii de cuvinte este desigur foarte utilă, dar nu credem că poate fi aplicată în limba romînă chiar aşa cum s-a făcut în documentele ISO. Astfel termeni ca ochi de pisică, coadă de rîndunică etc, care au la bază o metaforă, nu pot fi socotiţi ca simple grupuri de cuvinte, deoarece aici a avut loc un proces de compunere din care a rezultat o unitate semantică nouă. în limbi a căror structură este asemănătoare cu limba romînă, contopirea elementelor de compunere se face destul de greu, predominînd juxtapunerea. Prin urmare, pentru determinarea compuselor, criteriul semantic este mult mai bun. Distincţia dintre compuse şi grupuri de cuvinte trebuie totuşi reţinută, deoarece tocmai aceste grupuri de cuvinte sînt combinaţiile care, cu timpul, prin uz, devin adevărate cuvinte compuse.. în cele ce urmează voi prezenta pe scurt criteriile după care m-am călăuzit la selectarea compuselor din marea mulţime de combinaţii de cuvinte care denumesc noţiuni tehnice. Am socotit cuvînt compus o formaţie alcătuită din două sau mai multe cuvinte, care constituie o unitate stabilă, ale cărei elemente şi-au pierdut într-o măsură oarecare sensul lor iniţial, rezultînd prin combinarea lor ■ceva nou din punct de vedere semantic, care nu poate fi înţeles numai prin simpla analiză a cuvintelor componente. Am socotit, de exemplu, că din combinaţia cuptor + înalt a rezultat o formaţie (cuptor înalt „instalaţie industrială pentru extragerea fierului din minereu"), care reprezintă ceva deosebit faţă de cele două cuvinte componente luate separat, elementul semantic nou rezultînd tocmai din această- combinaţie. Ca un criteriu secundar de recunoaştere a compuselor este şi faptul că noţiunea pe care o denumesc nu poate fi denumită corect decît prin formaţia întreagă, numai unul dintre elemente nefiind suficient pentru înţelegerea noţiunii. Am arătat că o altă categorie de termeni tehnici este compusă din grupuri de cuvinte. Un grup de cuvinte este tot o combinaţie stabilă de cuvinte care denumeşte o noţiune tehnică, însă spre deosebire de compuse, ■nu formează o unitate lingvistică, înţelesul ansamblului reieşind din reunirea sensurilor elementelor componente. Prin alăturarea 'a două cuvinte ca anhidridă şi acetică a rezultat un grup care denumeşte o noţiune tehnică, fără ca cuvintele respective să sufere vreo modificare semantică. Sensul grupului de cuvinte reiese din simpla însumare a sensurilor elementelor componente. în aceeaşi situaţie sînt şi grupurile maşină de bărbierit, maşină de depănat1 etc. în mod curent, noţiunile respective sînt denumite numai printr-un singur element al combinaţiei. în general grupurile de cuvinte denumesc noţiuni accesorii care intră în sfera unei noţiuni generale. în lucrarea de faţă mă voi ocupa şi de unele dintre acestea, întrucît ele constituie un stadiu care precedă compunerea. i Cf. p. 195. COMPUSELE IN TERMINOLOGIA ŞTIINŢIFICA ŞI TEHNICA 193 La rîndul lor, grupurile de cuvinte trebuie deosebite de simplele combinaţii de cuvinte care denumesc şi ele noţiuni tehnice (în general noţiuni accesorii), fără să prezinte însă, din punctul de vedere care ne preocupă, nimic interesant. Cele mai multe dintre asemenea combinaţii sînt un fel de termeni-definiţie, fără o formă precisă : aparat de comandă a ascensorului, avans de aprindere, conoid cu plan director etc. Atît compusele cît şi grupurile de cuvinte reprezintă termeni care fac parte dintr-un sistem de terminologie, corespunzător sistemului de noţiuni din ramura de specialitate respectivă. Spre deosebire de elementele cuvintelor compuse obişnuite, elementele de compunere ale termenilor tehnici îşi pierd într-o mai mică măsură înţelesul iniţial. Cred că la aceasta contribuie două cauze : a) faptul că aceste combinaţii au fost făcute în aşa fel încît sensul fiecărui element să contribuie în general la înţelegerea noţiunii exprimate printr-un compus ; b) faptul că termenii tehnici compuşi sînt creaţii oarecum recente şi uneori destul de efemere. Din acest ultim motiv, elementele componente nu au putut să-şi piardă sensul iniţial şi nici să se sudeze între ele astfel încît să capete o formă fixă, a cărei flexiune să fie identică cu aceea a cuvintelor simple. în lucrarea de faţă mă voi ocupa numai de cuvintele compuse care aparţin terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne. Compusele vechi, care aparţin terminologiei ştiinţifice şi tehnice din trecut şi care au încetat să mai fie socotite ca termeni tehnici, fiind simţite cuvinte compuse uzuale, populare, nu vor fi studiate aici, ele urmînd să fie tratate într-o lucrare aparte1. De la început trebuie să spun că cuvintele compuse tehnice sînt formate în general prin aceleaşi procedee ca şi compusele obişnuite. De obicei aceste compuse sînt formate din elemente neologice şi au la bază un model străin pe care îl imită, traducîndu-1 sau împrumu-tîndu-1, terminologia specială romînească fiind în general împrumutată din alte limbi. Faptul că în majoritatea cazurilor avem de-a face cu calcuri sau cu împrumuturi nu este specific terminologiei ştiinţifice şi tehnice din limba romînă; aceeaşi situaţie există şi în alte limbi. Putem afirma pe drept cuvînt că această terminologie are un pronunţat caracter internaţional. Pentru sistematizarea materialului am adoptat criteriile care stau la baza lucrării lui A. Darmesteter, asupra cuvintelor compuse din limba franceză2. în consecinţă am împărţit compusele potrivit combinaţiilor de idei care au determinat formarea lor. Cred că clasificarea bazată pe analiza procedeelor logice folosite de gîndire pentru a forma cuvinte compuse este cea mai potrivită cu siste- 1 Cf. Halina Mirska, Unele probleme ale compunerii cuvintelor in limba romtnă, in volumul de faţă. Pentru începuturile terminologiei ştiinţifice şi tehnice, cf. J. Byck, Vocabularul ştiinţific şi tehnic în sec. al XVIII-lea, în Studii şi cercetări lingvistice, VI, 1955, 1 — 2, p. 31 şi urm. 2 Cf. Arsene Darmesteter, Trăite de la formation des mots composes dans la langue fran-ţaise actuelle comparee aux autres langues romanes et au latin, Paris, 1894, p. 2 şi urm. 13 - c. 2504 194 CONSTANT MÂNECA matizarea compuselor din domeniul ştiinţei şi tehnicii. Potrivit acestor criterii, mtîlnim două feluri de compunere : compunerea aparentă sau juxtapunerea şi compunerea propriu-zisă sau compunerea eliptică1. Juxtapunerea este o simplă reunire de termeni alăturaţi la întîm- plare şi fixaţi astfel prin uz. Compunerea propriu-zisă, eliptică, este o uniune intimă a unor cuvinte a căror alăturare îşi are raţiunea în elipsă8. „La juxtaposition isole Ies idees, indique, quand il y a îieu, Ies rapports ă l'aide de parti-cules, et recourt â l'analyse. La composition groupe dans une unite simple des idees qui se presentaient naturellement separees, et procede,* par voie de synthese. La premiere, si je puis me servir de ces expressions chimiques, est un melange; la seconde, une combinaison"3. Iată deci criteriile după care am clasificat întregul material. La sfîrşit voi consacra o parte împrumuturilor compuse savante. * Cele mai multe cuvinte tehnice compuse s-au format prin juxtapunere. Cel mai răspîndit tip de compuse este acela format dintr-un substantiv şi un adjectiv : apă grea, apă oxigenată, apă regală, arc voltaic, bec electric, cheie franceză, cuptor înalt, corp galben, curent electric, dreptunghi, metal alb, ochi magic, priză directă, punct mort, scurtcircuit etc. Aproape toate aceste cuvinte sînt împrumuturi sau calcuri lingvistice : apă grea (cf. fr. eau lourde, germ. schweres Wasser); apă oxigenată (cf. fr. eau oxygenee); apă regală (cf. fr. eau regale) etc. Deosebit de interesant este scurtcircuit*. Elementele acestui compus s-au contopit (scurtcircuite, scurtcircuitului), mult mai bine decît acelea ale modelului său franţuzesc (court-circuit, pl. courts-circuits5). De la acest compus avem şi un derivat scurtcircuita, care la rîndul său a dat scurtcircuitat şi scurtcircuitare. Bec electric este format în romîneşte prin analogie cu becul de lampă şi becul de gaz (cf. fr. bec ă'une lampe, bec de gaz). Cheie franceză este de asemenea o formaţie romînească (cf. fr. clef anglaise) a cărei,combinaţie de cuvinte se datoreşte probabil faptului că această unealtă a venit la noi din Franţa. Dreptunghi este un compus ale cărui elemente s-au sudat foarte bine. El păstrează topica cuvîntului francez (rectangle) după care a fost calchiat, fapt care îl deosebeşte puţin de compusele de acelaşi gen şi care cred că a contribuit şi la sudarea elementelor lui componente. Alături de aceste compuse trebuie să ne ocupăm măcar în treacăt de o serie de grupuri de cuvinte pe care le socotim demne să ne reţină atenţia. ' Cele mai multe se întîlnesc în terminologia chimiei, unde găsim tot felul de acizi, baze şi săruri denumite astfel: anhidridă acetică, anhidridă carbonică, acid azotic, acid carbonic, acid sulfuric, alcool etilic, alcool 1 Arsene Darmesteter, op. cil., p. 6. 2 Ibidem, p. 8. 8 Ibidem. * Cf. Jacques Byck, Derivaţie şi sintaxă, în Studii şi cercetări lingvistice, II, 1951, p. 126. 5 Deosebirea dintre singular şi plural este numai ortografică. COMPUSELE IN TERMINOLOGIA ŞTIINŢIFICA ŞI TEHNICA 195 metilic, alcool denaturat, cromat de potasiu etc. Toate aceste grupuri de cuvinte sînt împrumuturi făcute mai ales din limba franceză. Ele sînt perfect analizabile în romîneşte, elementele lor intrînd în sistemul terminologiei chimice. ]STu am trecut aceste formaţii în categoria compuselor, deoarece din combinarea lor nu rezultă nimic nou din punct de vedere lingvistic (înţelesul lor fiind rezultatul reunirii sensurilor cuvintelor componente), cu toate acestea am socotit necesar să le amintesc, deoarece denumesc, fiecare, o noţiune precisă şi ne amintesc de compusele formate prin juxtapunere, care, aşa cum arată Darmesteter „n'offre pas plus d'idees â l'analyse que chacun des termes qui la composent"1. Grupuri de cuvinte de acest fel mtîlnim şi în terminologia altor domenii (construcţii, electrotehnică, fizică etc.) : armă albă, beton armat, tub electronic, sistem tehnic, sistem fizic, sistem chimic etc. Topica compuselor şi a grupurilor de cuvinte formate dintr-un substantiv şi un adjectiv este cea obişnuită în limbă : determinatul precedă determinantul. în cazurile unde întîlnim altă topică (dreptunghi, scurtcircuit), avem de-a face în general cu un model străin2. Al doilea tip de compunere prin juxtapunere îl constituie alăturarea a două substantive. Cele mai multe compuse din această categorie sînt formate din două substantive legate între ele printr-o prepoziţie : ac de macaz, lungime de undă, schimbător de viteză, maşină cu vapori, cutie de viteze, pulpă de fructe, gol de aer, apă de var etc. Am trecut aici aproape toate tipurile de compuse de acest fel. După cum se poate uşor observa, aproape toate sînt împrumuturi sau calcuri: ac de macaz (cf. fr. aiguille de changement de voie), lungime de undă (cf. fr. longueur d'onde), maşină cu vapori (cf. fr. machine â vapeur), cutie de viteze (cf. fr. boîte ă vitesse) etc. /Schimbător de viteză este un calc imperfect, care nu redă decît ideea exprimată de fr. changement de vitesse şi care pînă nu demult era redat (mai ales în limbajul şoferilor) prin şanjmân. în general formaţiile compuse din două substantive sînt în raport de subordonare, al doilea termen fiind un atribut substantival prepoziţional. Multe dintre compusele care denumesc maşini, unelte sau instrumente sînt formate dintr-un substantiv şi un supin : maşină de cusut, ac de cusut, maşină de scris, ciocan de lipit etc. în terminologia care se formează acum, toate grupurile de cuvinte care denumesc astfel de noţiuni sînt compuse dintr-un substantiv şi un supin. în această categorie sînt şi cîteva grupuri de cuvinte care cred că merită să ne reţină atenţia, avînd şansa de a deveni cu timpul adevărate compuse : maşină de ascuţit, maşină de bobinat, maşină de depănat, maşină de copiat, maşină de egrenat, maşină de filetat, maşină de frezat, maşină de havat, maşină de mortezat, maşină de perforat, maşină de rabotat, maşină de tricotat, maşină de găurit. Astfel de formaţii noi au înlocuit chiar cuvinte 1 Op. cit., p. 8. 2 Vezi p. 192. 196 CONSTANT MÂNECA tehnice mai vechi, ex. : maşină de rabotat (raboteză), maşină de frezat (freză), maşină de mortizat (morteză), maşină de havat (haveză), maşină de găurit (bo'rmaşină) etc. Cred că înlocnirea termenilor mai vechi prin formaţiile noi pe care le-am pomenit nu este prea fericită, deoarece s-au înlocuit nişte neologisme cu alte neologisme (cf. haveză = maşină de havat), ultimele avînd dezavantajul că sînt mai lungi şi mai greoaie. Un alt tip îl constituie compusele formate după modele străine : riglă de calcul (cf. fr. regie ă calcul), instrument (sau aparat) de măsură- (cf. fr. instrument de mesure), aparat de sudură (cf. fr. appareil de soudure). Iată şi cîteva grupuri de cuvinte de acest gen: aparat de reperaj (cf. fr. appareil de repe-rage), aparat de reglare (cf. fr. appareil de reglage), aparat de respiraţie (cf. fr. appareil de respiration), aparat de protecţie (cf. fr. appareil de protection), aparat de racordare (cf. fr. appareil de raccordement) etc. Grupuri de cuvinte de acest fel sînt foarte multe. Cred că trebuie să fie socotite grupuri de cuvinte toate combinaţiile lexicale care denumesc aparate, instrumente, operaţii etc. care ocupă un loc bine definit în terminologia domeniului respectiv. Fiind formate din cuvinte dintre care cel puţin unul are o largă circulaţie şi multe sensuri în tehnică, socotesc că aceste grupuri de cuvinte ar putea deveni adevărate compuse, prin folosirea lor mai îndelungată. Să vedem acum care sînt prepoziţiile care intră de obicei în compunerea acestor termeni. Prepoziţia cea mai frecventă în asemenea combinaţii este de. Mai întîlnim de asemenea pe cu (maşină cu aburi, motor cu explozie), arătînd instrumentul, şi rar de tot pe în (staţie în derivă), în combinaţii care ar putea fi socotite mai degrabă locuţiuni adjectivale. într-o serie de compuse şi de grupuri de cuvinte formate din două substantive, al doilea substantiv este un nume propriu : salpetru de Chile, salpetru de India, roşu de Berlin, roşu de China, roşu de Prusia, nucă de Cola, verde de China, verde de Paris, apă de Colonia, apă de Javel. Toţi aceştia nu sînt termeni strict tehnici şi astăzi au început să fie înlocuiţi cu alte forme : salpetru de Chile=nitrat de potasiu, salpetru de India = nitrat de sodiu etc. Un alt fel de grupuri în care intră nume proprii sînt acelea de tipul maşina lui Atwood, apa lui Labarraque, discul lui Newton etc, formate dintr-un substantiv şi un nume propriu la genitiv. Aceste grupuri de cuvinte reprezintă tipul de compuse din limba comună : lemnul lui Dumnezeu, calul dracului etc. Cred că toate combinaţiile ca: legea lui Gay-Lussac, legea lui Henry, legea lui Joule, legea lui Ohm, binomul lui Newton, teorema lui Thales, teorema lui Pitagora etc, pot fi considerate tot grupuri de cuvinte. Deşi par simple alăturări de cuvinte, uneori simple titluri, le putem socoti tot grupuri de cuvinte, deoarece denumesc noţiuni fundamentale în ştiinţă, fixate în această formă de multă vreme şi folosite pe plan internaţional. în alte grupuri de cuvinte al doilea substantiv, numele propriu, are rol atributiv şi este legat direct de primul substantiv : vas Bewar, celulă Kerr, tub Ceissler, convertizor Siemens-Martin, tub Braun, bobină Bahmkorff, bec Auer, arzător Bunsen, aparat Kipp etc COMPUSELE IN TERMINOLOGIA ŞTIINŢIFICA ŞI TEHNICA 197 Cred că tot grupuri de cuvinte trebuie socotite şi calculul probabilităţilor, calculul variaţiunilor, în compunerea cărora intră un substantiv articulat la genitiv (ca în tipul de compuse floarea soarelui, traista ciobanului etc). Am enumerat aici şi aceste două formaţii, deoarece exprimă o noţiune unică care nu poate fi denumită în alt fel decît prin combinaţia respectivă. în sfîrşit, să analizăm acum o serie de compuse formate prin juxtapunere, la baza cărora stau figuri de stil, mai ales metafore. în limba comună există numeroase compuse de acest gen şi mai ales astfel sînt denumite popular plantele. în limbajul tehnic unele unelte, dispozitive, etc. sînt denumite: coadă de şoarece, coadă de vulpe (ferăstraie de un anumit tip), gură de lup (nod de parîmă), ochi de tigru (varietate de cuarţ), om mort (dispozitiv de frînare), gură de broască (un tip de rindea), scară de pisică (scară de coborît în bărci), ghiară de pisică (tip de ancoră), ochi de pisică (mic semnal luminos care se ataşează la vehicule), ochi de bou (lucarnă ovală sau rotundă). Cea mai mare parte dintre aceşti termeni sînt calchiaţi din alte limbi: coadă de şoarece (cf. fr. queue-de-rat), coadă de vulpe (cf. fr. queue-de-renard, germ. Fuchsschwanz), gură de lup (cf. gueule-ăe-loup), ochi de tigru (cf. fr. ceil-de-tigre, germ. Tigerauge), om mort (cf. germ. Totmannkopf), gheară de pisică (cf. germ. Katzanker), ochi de pisică (cf. fr. ozil-de-chat, germ. Katzenauge), ochi de bou (cf. fr. ceil-de-bceuf). Scară de pisică este o variantă recentă a compusului scara mîţei, format prin etimologie populară din it. scaramuecia. Deşi metaforele care stau la baza acestor termeni nu au apărut în limba romînă (fiind vorba mai ales de nişte calcuri), cred că aceste compuse pot fi socotite ca formate pe baza unei metafore, deoarece la adoptarea lor s-a menţinut metafora din limba de origine. în vechea noastră terminologie meşteşugărească sînt de asemenea mulţi termeni de acest fel, de care nu ne ocupăm aici, fiind astăzi termeni populari, nemaifolosiţi în terminologia tehnică. După cum am văzut, în domeniul ştiinţific şi tehnic, prin juxtapunere se formează în general substantive compuse. Sînt foarte puţine adjective compuse. Cităm obtuzunghi (cu un unghi obtuz), ascuţitunghi (cu unghiurile ascuţite), dreptunghi (cu un unghi drept), care se întîlnesc mai cu seamă în combinaţiile triunghi ascuţitunghi, triunghi obtuzunghi, triunghi dreptunghi. în terminologia matematică modernă dreptunghi (adjectiv) a fost înlocuit cu dreptunghic1, probabil pentru a se evita confuzia cu dreptunghi (poligon cu patru laturi). Un procedeu nou de formare de adjective compuse este acela al a-lăturării a două adjective după tipul franco-german, romîno-bulgar etc. Acest procedeu noi l-am împrumutat din franţuzeşte2. în ştiinţă şi tehnică asemenea adjective compuse sînt foarte frecvente. Iată cîteva dintre cele mai importante : fizico-chimic, chimico-mecanic, genito-urinar, cerebro-spinal, alcalino-pămîntos, electroacustic, electromecanic, electrodinamie etc. 1 Cf. Lexiconul tehnic romtn, Bucureşti, 1950, s. v. 2 Darmesteter, op. cit., p. 256, socoteşte adjectivele de tipul gallo-romain,franco-allemande etc. ca formaţii create după modelul compunerii greceşti. 198 CONSTANT MÂNECA Şi acestea sînt în general împrumuturi din alte limbi, ele sînt însă perfect analizabile, iar procedeul lor de formare pare că s-a încetăţenit astăzi în limba romînă1. Adjectivul alcalino-pămîntos este o formaţie romînească, după fr. alcalino-terreux. Compunerea de prepoziţii, adverbe etc. nu este specifică terminologiei speciale şi deci nu va fi tratată în această lucrare. Al doilea tip de compunere întîlnit în terminologia ştiinţifică şi tehnică este compunerea prin elipsă. Dintre compusele formate astfel, cele mai frecvente sînt acelea care reunesc două substantive : maşină-unealtă, lunetă-foarfece, oţel-carbon etc. în mod obişnuit elementele de compunere se găsesc în raport de coordonare prin apoziţie. Elipsa în aceste compuse este rezultatul asocierii a două noţiuni luate împreună2. Astfel, compusul maşină-unealtă denumeşte o maşină care permite mişcarea mecanică a unei unelte sau a unei piese care trebuie prelucrată. Din îmbinarea acestor două noţiuni (maşină şi unealtă) a ieşit noţiunea complexă de maşină-unealtă, denumită printr-un cuvînt compus, format sintetic din două cuvinte care reprezintă fiecare elementele componente ale noţiunii complexe. Iată acum cîteva tipuri de compuse prin elipsă : zi-muncă, lunetă-foarfece, bloc-motor, bloc-sistem (sau motor-bloc, sistem-bloc). Pe lîngă aceste compuse, întîlnim o serie de grupuri de cuvinte: bec-lumînare, convertizor-pară, crater-lac, frezâ-burghiu, fereastră-ghilo-tină, foarfece-ghilotină, arc-disc, asfălt-lac, bornă-teacă, conductă-funie, ecluzâ-puţ, automobil-omnibus, navă-omnibus, tren-omnibus, izolator-bară, izolator-clopot, sfredel-lingură, mină-clopot, clemă-papuc, perie-melc, alti-metru-radar, metru-etalon, navă-far, vagon-atelier, vagon-spital, vagon-res-taurant, lampă-pilot, balon-pilot, antenă-cadru, vagon-cisternă, tonă-registru, tonă-Mlometru, osie-Mlometru. O problemă importantă pentru aceste compuse şi grupuri de cuvinte este flexiunea nominală (formarea pluralului şi a genitivului, mai ales la forma articulată). Cum vom zice : tone-registru sau tone-registre, becuri-lumînare sau becuri-lumînări, ferestre-ghilotină sau ferestre-gJiilotine ? Uzul este încă nesigur. Colectivele de specialişti care lucrează la terminologie au adoptat pentru formarea pluralului acestor compuse un criteriu care se bazează pe felul elipsei. Astfel pentru compuse ca maşină-unealtă, pluralul este maşini-unelte; la fel va fi şi cratere-lacuri, tone-Mlometri, osii-lcilometri. Zi-muncă (calchiat după rus. mpydodeub) are pluralul deja consacrat de uz, zile-muncă. Pentru tipul de compuse sau de grupuri de cuvinte, ca fereastră-ghilotină (fereastră care funcţionează ca o ghilotină, de tip ghilotină), antenă-cadru (antenă în formă de cadru, de tip cadru), izolator-suport (izolator, în formă de suport, de tip suport), automobil-omnibus3 (automobil de tip omnibus), în care cel de-al doilea element de compunere reprezintă tipul, forma, funcţia etc. primului element, s-a propus ca numai primul substantiv să primească flexiunea de plural, aşa cum se pare că este şi uzul: ferestre-ghilotină, antene-cadru, izola- Cf. Gramatica Academiei R.P.R., i, p. 39. Cf. Darmesteter, op. cit., p. 137 — 138. „K««^« Din această formaţie a apărut cuvîntul autobus, o formaţie hibrida şi absuraa. COMPUSELE IN TERMINOLOGIA ŞTIINŢIFICĂ ŞI TEHNICA 199 toare-suport, automobile-omnibus etc. Cred că soluţia este bună şi poate fi adoptată ca normă pentru formarea pluralului, cu atît mai mult cu cît ea este folosită de mult, marea majoritate a acestor compuse primind desinenţa pluralului numai la primul element. Genitivul urmează în general situaţia pluralului. Compusele care primesc desinenţa pluralului numai la primul element, primesc şi desinenţa de genitiv tot astfel: antenă-cadru, gen. antene-cadru, art. antenei-cadru; izolator-suport, gen. izolator-suport, art. izolatorului-suport etc. Compusele care au desinenţa de plural la ambele elemente, primesc desinenţa genitivului nearticulat în acelaşi fel: maşină-unealtă, gen. maşini-unelte. La genitiv articulat, cel de-al doilea element al compusului nu mai primeşte articolul (maşinii-unelte). Multă vreme flexiunea nominală a unor împrumuturi compuse a fost foarte nesigură (ca şi în limba lor de origină). Este cazul unor cuvinte care denumesc unităţi de măsură : wattoră, hilowattoră, electr onvolt, am-per-oră, voltamper. Astăzi elementele lor s-au sudat complet, cuvintele respective primind desinenţele ca şi cuvintele simple: wattore, Mlowattora, electr onvolţi, amperore, voltamperi. După cum se vede uşor, marea majoritate a acestor compuse şi grupuri sînt tot calcuri lingvistice. Topica lor urmează de obicei regulile ordinii normale a cuvintelor în limba romînă, substantivul-apoziţie urmînd determinatul, în cazul lui bloc-motor şi bloc-sistem ordinea cuvintelor se explică prin influenţa unei topici străine (cf. germ. Bloclcmotor, fr. engl. bloch-system). într-o serie de compuse şi grupuri de cuvinte elipsa constă în suprimarea unor instrumente gramaticale. în formaţii ca cele enumerate mai jos lipseşte prepoziţia, adăugată de noi în paranteză : oţel- (de) balot, oţel- (de) beton, far- (de la) pupă, navă- (de) şcoală, vagon- (de) şcoală, bicicletă- (în) tandem, raze- (de la )canal. După cum se poate uşor observa, elementele acestor formaţii sînt în raport de subordonare. Un alt tip de compus prin elipsă este acela format dintr-un verb şi un complement: apără-roate (stîlp aşezat la marginea unei şosele), spar-ge-val (tip de dig), alături de care pot fi trecute grupurile de cuvinte filtru elimină-bandă, filtru trece-bandă, filtru trece-sus, filtru trece-jos. Ultimele combinaţii sînt calcuri după limba franceză (cf. fr. passe-haut, passe-bas, passe-bande). Puţin numeroase, aceste formaţii dovedesc totuşi că procedeul este folosit şi în acest domeniu. De acelaşi tip de compunere se leagă toate formaţiile compuse cu port- (< fr. porte < porter), simţit astăzi aproape ca un prefix1: portavion, portaltoi, portcuţit, portdrapel, port-hartă, portţigaret, portburgMu etc. în sfîrşit o ultimă serie de cuvinte compuse tehnice sînt formate prin reunirea sunetelor sau silabelor iniţiale ale unor cuvinte. în terminologia ştiinţifică şi tehnică acest fel de compuse sînt destul de rare, ele putînd da naştere la confuzii. Modul acesta de compunere a fost şi este mult folosit, mai ales pentru numirile comerciale ale unor produse (ferodo, Ugnomet etc), domeniu unde sînt căutate creaţii care să reunească într-un 1 Cf. DLRLC, s. v., iar pentru situaţia lui porte in fr., cf. Quillet, Dictionnaire de la langue franţaise, Paris, 1946, şi Dauzat, Dictionnaire etymologique de la langue franţaise, Larousse, Paris, 1938, s. v. 200 constant mâneca 10 11 compusele in terminologia ştiinţifică şi tehnica 201 cuvînt denumiri ale unor elemente din componenţa produsului sau cuvinte care pot aminti de calităţile lui (ex. lignomet = lignum (lemn) cu calităţi de metal—met.). în 1930 ing. C. Budeanu a denumit o unitate de măsură var prin alăturarea iniţialelor cuvintelor volt, amper, rezistenţă, întrebuinţînd acest cuvînt de uz internaţional prima oară în limba romînă. TFF (telegrafie fără fir), sistemul MKSA (metru-kilogram-secundă-amper), aragaz, pebegaz, alnico, nital etc. sînt de asemenea compuse curente în tehnică. M-am ocupat pînă acum de compuse ale căror elemente sînt analizabile şi fac parte din vocabularul tehnic şi ştiinţific al limbii romîne. Deşi, aşa cum am mai spus, împrumutate sau calchiate în marea lor majoritate, totuşi acestea pot fi numite compuse romîneşti, fiind formate în general prin procedeele din limba comună. Cred că nu este locul să mă ocup aici şi de împrumuturile de cuvinte compuse făcute pe cale populară, ale căror elemente nu sînt analizabile (ex. bomfaier < germ. Bogenfeiler). în încheierea acestei lucrări voi trata pe scurt compusele savante împrumutate din alte limbi. Marea majoritate a acestor cuvinte compuse sînt de provenienţă greacă, latină sau latino-romanică şi ne-au fost transmise de obicei prin intermediul limbilor franceză, rusă şi germană. Aceste cuvinte se bucură în general de circulaţie universală. Cîteva limbi, cum ar fi germana, maghiara, care rezistau acestor cuvinte şi le înlocuiau cu altele formate în limba respectivă, în ultima vreme au început să adopte şi ele aceşti termeni internaţionali. Formaţiile savante pot fi împărţite în patru mari grupe : a) formaţii greceşti sau din elemente greceşti; b) formaţii latine sau din elemente latine; c) formaţii din elemente latino-greceşti; d) formaţii din elemente latino-greceşti şi cuvinte 'dintr-o limbă modernă. în general aceste cuvinte au fost adaptate la structura fonetică şi lexicală a limbii care le-a adoptat. Astfel gr. savant, tc pwtotuttoc; > rom. prototip, fr. prototype; lat. aqueductus > rom. apeduct, fr. aqueduc. Uneori unele compuse savante sînt formate greşit. Astfel formaţia hectometru nu reprezintă exact pe gr. qwctojastpov, nici kilometru pe gr. xiX^H-STpov etc1. Să studiem acum cîteva compuse din fiecare categorie. în ştiinţă şi tehnică există multe formaţii greceşti care denumesc tot felul de noţiuni de specialitate. Mai ales medicina excelează în aceşti termeni. Citez : agronomie < gr. chirurgie; geometrie < gr. ys^şerpia, cf. fr. geometrie; hemiciclu < gr.TjfiixuxXiov, cf. fr. hemicycle; heptagon < gr. e7CTâywvoţ, cf. fr. heptagone; omolog < gr. ofxoXoyoc, cf. fr. homo-logue ; metalurgie < gr. (i,STaXXoupys tov, cf. fr. metallurgie ; prototip < gr. 7tpwt6tu7to(;, cf. fr. prototype. La acestea se adaugă o serie întreagă de compuse savante recente, formate din elemente şi după procedee greceşti: fotografie < fr. photographie < gr. termometru < fr. ther- mometre < gr. 6epfj.6<:, yi-upov ; telemetru < fr. telemetre < gr. tyjXs, jj^rpov ; telegraf < fr. teUgraphe < gr. t^Xs, ypa9&>; telegramă < fr. teUgramme < gr. f/)Xe, y?x(i.[i.«; teleautograf < fr. Uleautographe < gr. t?)Xs, owto, ypatpto ; telefon < fr. telephone < gr. tyjXs, cpwvrj etc. Alte cuvinte savante, mai puţin numeroase, sînt luate din latină sau sînt formate din elemente latine: apeduct, cf. lat. aquaeductus, fr. aqueduc; viaduct creat prin analogie cu aquaeductus de la lat. via ,,cale" ; calorific < fr. calorifere < lat. color şi ferre; calorifug < fr. calorifuge < lat. calor şi fugere; frigorifer < fr. frigorifere < lat. frigus şi ferre; frigorific < fr. frigorifique < lat. frigorificus < frigus, facio; febrifug < fr. febrifuge < lat. febris şi fugere; centrifug < lat. centrum şi fugere; centripet < fr. centripete < lat. centrum şi petere; carnivor < fr. carnivore < lat. caro şi vorare etc. Iată acum şi cîteva exemple de compuse savante formate din elemente latine şi greceşti : planisferâ < fr. planisphere < lat. planus, gr. o-cpoupa ; coxalgie < fr. coxalgie < lat. coxa, gr. âXylw ; bioxid < fr. bioxyde < lat. bi, gr. 6?oţ etc. Sistemul metric şi în general întreg siste-mult MKSA se bazează pe forme de compunere latino-greceşti, adaptate la structura fiecărei limbi: centimetru < lat. centum, gr. ; mili- gram < lat. miile, gr. ypa[i[xa etc. Important este că, o dată cu aceste compuse, în terminologia ştiinţifică şi tehnică — şi nu numai aici — s-a împrumutat şi sistemul de compunere tematică. Aceasta ajută la formarea unor compuse bine sudate, de circulaţie internaţională, care sînt foarte potrivite pentru ştiinţă şi tehnică. în multe limbi moderne întîlnim acum frecvent compuse după acest sistem : electromotor, electrodinam, electromecanică, farmacodinamică, filmotecă, fotoelectric, fotoluminescenţă, turboreactor, turbocompresor, televizor, cablogramă, radiogramă, radioreceptor etc. De la astfel de cuvinte se formează uşor şi derivate: adj. electromecanic, farmacodinamic, fotoluminescent etc. Se pot deriva şi verbe: telegrafia, radiografia, termocauteriza, radiotelegrafia etc. Cred că, se poate prevedea o mare dezvoltare în viitor pentru acest procedeu de compunere. Şi acum mă voi ocupa pe scurt de ortografierea acestor termeni, problemă astăzi la ordinea zilei. Desigur că ortografierea fiecărui cuvînt compus este o problemă care trebuie să ne preocupe în mod special, în general însă cred că se pot aplica anumite principii de scriere. Elementele componente ale compuselor formate prin juxtapunere trebuie scrise separat, cu excepţia cuvintelor compuse ale căror elemente s-au contopit (ca : scurtcircuit, dreptunghi etc). Cuvintele compuse prin elipsă ar trebui scrise cu linioară pentru a marca mai bine legătura elementelor componente : maşină-unealtă, lunetă-foarfece etc.1. Grupurile de cuvinte ar trebui să urmeze ortografia tipului de compuse cărora le corespund. Unităţile de măsură, aşa cum sînt ortografiate în întreaga lume, trebuie scrise într-un singur cuvînt, deci: kilometru, kilowatt, kilowatt-oră, kilovolt, kilogrammetru etc. 1 Cf. A. Darmesteter, op. cit., p. 253. 1 Cf. F. Ciobanu, Scrierea cuvintelor compuse, Bucureşti, 1958, p. 15 — 17. 202 CONSTANT MÂNECA 12 De asemenea cuvintele savante compuse din elemente străine, neanalizabile pentru un vorbitor care cunoaşte numai limba romînă, ar trebui scrise într-un singur cuvînt pentru uşurarea ortografiei, deci; radiotelegrafie, cablogramă, teleobiectiv, fotogrammetrie, fotosinteză, foto-electric, turboreactor, morfofiziologie, otorinolaringologie, termonuclear, far-macodinamic etc. în încheiere să vedem ce concluzii putem desprinde în urma acestui studiu asupra compuselor din terminologia ştiinţifică şi tehnică actuală. Terminologia noastră specială este în general împrumutată din alte limbi. Cum este şi firesc, şi cuvintele compuse tehnice sînt în marea lor majoritate împrumuturi sau calcuri lingvistice. Acestea au fost adaptate structurii fonetice şi lexicale a limbii romîne. Din toată bogăţia de termeni tehnici formaţi din nenumărate combinaţii şi grupuri de' cuvinte — numărul acelora pe care le consider că sînt adevărate compuse este destul de redus. în general terminologia specială foloseşte toate procedeele de compunere din limba comună. Se poate afirma că în acest domeniu se dezvoltă în mod special unele dintre ele, cum sînt compunerea prin elipsă şi-, în mai mică măsură, compunerea din iniţiale sau din silabe. în general compusele tehnice sînt substantive, adjective fiind foarte puţine. Derivarea de la aceste cuvinte este destul de redusă, cred, datorită gradului puţin avansat de contopire a elementelor componente. Acolo unde elementele componente s-au contopit întîlnim şi derivate. Cuvintele compuse tehnice sînt formate mai ales prin juxtapunere. Contopirea elementelor de compoziţie este foarte rară. Cea mai mare parte dintre aceste cuvinte sînt recente. Vocabularul ştiinţific şi tehnic fiind foarte mobil, multe cuvinte compuse au viaţă scurtă în limbă. Tehnica şi ştiinţa modernă în continuă dezvoltare aduc noi noţiuni, noi obiecte care primesc noi denumiri. Grupurile de cuvinte recent formate care denumesc aceste noţiuni prezintă un interes deosebit din punct de vedere lingvistic, deoarece,'cu timpul, ele s-ar putea fixa ca adevărate cuvinte compuse. Trebuie să remarcăm că în compusele tehnice, ca şi în compusele din limba comună, intră ca elemente de compunere în general cuvinte care se bucură de o largă circulaţie şi care fac parte uneori chiar din fondul principal lexical al limbii (ac, cuptor, maşină,-unealtă etc). Faptul acesta confirmă teza generală că „sînt compuse de la cuvintele vechi"1. în domeniul terminologiei ştiinţifice şi tehnice se va dezvolta desigur şi compunerea savantă cu elemente' luate din limbile clasice şi moderne. Ca ultimă concluzie pot afirma că, în domeniul terminologiei tehnice, limba romînă nu şi-a schimbat structura în ceea ce priveşte formarea cuvintelor prin compunere, ea rămînînd mai departe o limbă de tip derivativ, ca şi latina şi celelalte limbi romanice. derivarea cu sufixe şi prefixe în psaltirea hurmuz a ki DE FINUŢA ASAN Psaltirea HurmuzaM este o traducere a psalmilor lui David, făcută în Maramureş, la începutul secolului al XVI-lea. Psaltirea poartă numele lui Eudoxiu Hurmuzaki, care a donat manuscrisul Bibliotecii Academiei Romîne. Importanţa acestei lucrări constă în faptul că este unul dintre cele mai vechi texte romîneşti păstrate şi singura traducere originală, autografă, a psalmilor din limba slavonă, şi nu o copie după un manuscris anterior1. Articolul de faţă este un capitol dintr-un studiu mai amplu asupra limbii Psaltirii Hurmuzaki şi se mărgineşte să se ocupe numai de formarea cuvintelor prin derivare cu sufixe şi prefixe. Pentru a da o imagine cît mai completă a folosirii procedeului derivării în textul studiat, am crezut că e bine să iau în consideraţie toate cuvintele formate cu sufixe sau cu prefixe, atît pe cele derivate în limba romînă, cît şi pe cele împrumutate gata derivate, dar a căror formaţie este clară pentru romîni. Urmărind să pun în lumină influenţa originalului slavon asupra versiunii romîneşti în ceea ce priveşte derivarea cuvintelor, am dat în paranteză, după cuvîntul din Psaltirea Hurmuzaki, corespondentul slavon, atunci cînd acesta a fost împrumutat şi folosit ca atare de traducătorul psalmilor sau cînd a servit ca model pentru formarea derivatului romînesc (de cele mai multe ori nici nu se poate stabili care dintre aceste două alternative este cea reală). în listele de exemple am înregistrat toate derivatele, fără a menţiona însă de cîte ori e folosit fiecare derivat. 1 Al. Graur, încercare asupra fondului principal lexical al limbii romîne, Bucureşti, 1954, p. 134. 1 Cf. I. A. Gandrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte, I, Bucureşti, 1916, p. XLVII şi urm. 204 FINUŢA ASAN Sufixe care formează substantive şi adjeetive - aş formează adjective şi substantive de la substantive : aducând ponoslu trufaşilor 122/41 (cf. trufă „trufie") ; du-mea la dereptatea a ta preantru vrăjmaşii miei 5/10. Sufixul creează derivate care denumesc pe posesorul unei însuşiri. Derivatele cu acest sufix apar rar în textul Psaltirii. - ătate formează substantive de la adjective : domnia şi bogătatea e în casa lui 111/3 (de la bogat, cu haplologie); veri vedea bunrătatea Ierusalimului 127/5 ; mea veri învaţă cu dereptatea ta 118/171 (de la derept, cu haplologie) ; ochii miei nu putură de meserătate 87/10 ; den reotatea... măntui-va sufletul lor 71/14. Sufixul derivă cuvinte care exprimă o însuşire; derivatele apar adesea în Psaltirea Hurmuzaki. - ciune formează substantive de la verbe : puşu îmbrăcăciurea mea sac 68/12 („îmbrăcăminte"); rugăciurea mea socoteaşte 38/13 ; vărsă-sea uriciunri pre giudeţele lor 106/40 (cf. uri „a urî"). Cuvintele formate cu acest sufix exprimă rezultatul acţiunii verbului de la care au derivat sau, avînd un sens foarte concret, obiectul prin care se realizează acţiunea. Aceste derivate nu sînt frecvente în Psaltirea Hurmuzaki. - eală formează substantive de la verbe : cărarea de greşală 139/6 ; nu a dat în smenteală picioarelor meale 65/9. Derivatele denumesc rezultatul acţiunii verbului. Textul nostru nu atestă sufixul decît în exemplele menţionate mai sus. - enie formează substantive de la verbe : blagoslovenia lu Dumned-zău pre voi 128/8 (cf. blagoslovi şi v. sl. EAarocAOKeHHie); vedzi smea-renia mea 24/18 (cf. smeri şi v. sl. c-hMiipieHHie); iubitorii spăseniei tale 39/17 (şi ispăseniei 17/3, cf. spăşi şi v. sl. ChnaciHHie). Cuvintele derivate exprimă rezultatul acţiunii verbului de la care derivă şi apar destul de des în textul studiat. - esc formează adjective de la substantive : tremise pre ei muşte cănreşti 77/45 ; satele chidăreşti 119/5 („ale Kidarujui"); dumnedzeească e 67/21; lucru de mănră omenrească 134/15. Adjectivele derivate cu sufixul -esc arată că obiectele determinate aparţin, sînt de natura, sînt caracteristice obiectului denumit de substantivul de la care s-au format adjectivele respective. Aceste derivate sînt puţin folosite în Psaltirea Hurmuzaki. - eţ formează adjective de la verbe : bărbatul strâmb şi prilăsteţ 5/8 (cf. prilăsti „a înşela"). Derivatul arată că obiectul determinat săvîrşeşte în mod obişnuit acţiunea denumită de verbul de la care s-a format adjectivul. Sufixul apare o singură dată în Psaltirea Hurmuzaki. - eţe formează substantive de la adjective : bătrănreaţdle meale 91/11; tote blăndeafeale lui 131/1 (ambele la plural cu sens de singular); frumuseţea îndereptata 15/11 (foarte frecventă şi forma sincopată frum- 1 Cifrele indică psalmul şi versetul. DERIVAREA CU SUFIXE ŞI PREFIXE ÎN PSALTIREA HURMUZAKI 205 setea); tinreareaţele meale 70/17 (frecventă şi forma tinreaţele, cu haplologie ; de asemenea la plural cu sens de singular). Sufixul derivă cuvinte care exprimă o calitate. Derivatele apar destul de des în textul Psaltirii. - ie formează substantive : a. de la adjective : părăsindu-şi strinrilor avuţia sa 48/11; dănău-mi reu derept binre şi bescisnicie sufletul mieu 34/12 ; cur'ăţiea mănrulor meale 17/21; veseleaşte giunrieu mea 42/4; necuraţii îmbla dopă înrălţiea ta 11/9 ; lăudat e vrătos şi măria lui 144/3 ; număra-va mulţia stealelor 146/4 ; necurăţia noastră 64/3; spunreţi pomeană sfinţiei lui 29/6 ; Domnul tărie oamenilor săi da-va 28/11; în trufăşiea necuratului 9/23 ; împlea-me-veri de veselie cu faţa ta 15/11 (cf. vesel şi v. sl. KtctAHte); b. de la substantive : scoatea fărecaţii cu bărbăţiea 67/7 ; carele face curvie 72/27 ; e în veaci domnia lui 135/2 („milă"); împărăţiata, împărăţie întru toţi veacii 144/13 („faptul de a împăraţi"); toată împărăţia Rana-anului 134/11 („ţară"); mărturiea mea 131/12 ; piâcupiea lui lua-va altul 108/8; şedea-va Domnul împărat în vecie 28/10. Sufixul -ie are mai multe valori. El derivă abstracte (cuvinte care exprimă o calitate, un sentiment, o acţiune : bărbăţiea, curăţiea, domnia, veselie, ctirvie, împărăţie, piscupiea) şi cuvinte cu un sens concretizat (avuţia, împărăţia „ţara"). Derivatele apar frecvent în Psaltirea Hurmuzaki. - ime formează substantive de la adjective : tnrălţimea de departe o şti 137/6; mulţimea vrăturţiei solea 32/17; necurăţimea lor 5/12. Formînd abstracte ale calităţii ca şi -ie, -imee concurat de primul sufix, care e mai puternic. în textul nostru apar mult mai rar mulţimea şi necurăţimea faţă de mulţia şi necurăţia. Deşi mulţime este cel care a învins şi e folosit şi astăzi, sufixul -ime e în general mai puţin frecvent şi în limba contemporană decît -ie. - inţă formează substantive de la verbe : upovăinţa mea 21/10 (cf. tipovăi „a nădăjdui"). în Psaltirea Hurmuzaki nu întîlnim decît un singur derivat cu sufixul -inţă : abstractul verbal menţionat mai sus. - mint formează substantive de la verbe: acoperemăntul are-pilur tale 16/8; descoperiră-sea urdzirea a lumiei de cuntrimăntul tău, Doamne 3 7/16 (cf. cuntiri „a opri, a înceta"); giurămenteale menciunrilor vesti-vor 58/13; punre-voi încălţămăntul mieu 107/10 ; de la adjective : chemaiu Domnul şi mea audzi în lărgămănt 117/5 („loc larg, întins"). Derivatele exprimă rezultatul acţiunii verbului de la care s-au format şi obiectul prin care se realizează acţiunea acestui verb sau denumesc obiecte care posedă o însuşire arătată de adjectivul de bază. Aceste derivate apar rar în textul nostru. - nic formează adjective şi substantive: a. de la verbe : a micşura clevetnicul 71/4 (cf. cleveti „a calomnia" şi v. sl. KA«KiTkHHKiv); moartea greaşnicilor 33/21 (cf. greşi şi v. sl. rp-feiuKHHK'h); arăe-va ca focul protivnicul numelui tău 73/10 (cf. prolivi ,,a se împotrivi"); 206 FINUŢA ASAN b. de la adverbe: cu înderetnicii înderetnici-veri 17/27. Derivatele denumesc pe cel care săvîrşeşte de obicei acţiunea verbului sau arată că obiectul determinat are o anumită însuşire (legată semantic de rădăcina cuvîntului de la care derivă). Cuvintele formate cu acest sufix sînt rareori folosite în Psaltirea Hurmuzaki. - oniu formează substantive de la verbe : de păsoniul răzimaţilor 44/9 (cf. păsa ,,a apăsa"). Substantivul numeşte obiectul care îndeplineşte acţiunea verbului. -oniu derivă numai acest cuvînt în Psaltirea Hurmuzaki. - os formează adjective (uneori substantivate) : a. de la substantive : mărturiea lui Dumnedzău credinciuasă e 18/8 ; putirile fricoase ale tale 144/6 ; măniea menciunrosă 39/5 ; limbă necuvin-[ci]osd 42/1; neputincios sămtu 6/3 ; lucrară păcătoşii 128/3 ; pasările pănoase ] 47/10 ; ţerina tinoasă 39/3 ; untu unturos 91/11; b. de la verbe : calea... lunrecoasă 34/6; acela easte măngăios 77/38. în ceea ce priveşte cuvintele : bucuros (bucuroşii tăi bucurară-se 131/9) şi mînios (vrăjimaşii miei cei mănioşi 17/48) nu putem stabili dacă sînt derivate de la substantive (bucurie, mînie) sau de la verbe (bucura, mînia). Pe apătos (riurele apătoase 73/15) I. A. Candrea şi O. Densusianu1 îl consideră derivat de la un presupus *apăta, iar Tiktin2 îl explică prin lat. *aquatdsus. Adjectivele derivate cu sufixul -os de la substantive arată că obiectul determinat este la fel sau este prevăzut cu obiectul exprimat prin substantivul de bază ; adjectivele derivate de la verbe arată că obiectul determinat săvîrşeşte de obicei sau este caracterizat prin acţiunea desemnată de verbul de bază. Cuvintele în -os apar frecvent in Psaltirea Hurmuzaki. - şig formează substantive de la adjective : hiclenşig înraintea ta feciu 50/6. Derivatul numeşte acţiunea săvîrşită de purtătorul însuşirii indicate de adjectivul de bază. în textul nostru, sufixul -şig derivă numai substantivul menţionat. - toriu (mai rar -tor), fem. -toare formează substantive (uneori cu valoare adjectivală) de la verbe : tu eşti al mieu acoperitor 70/6; şi va fi Domnul aciuotoriu mişelului 9/10 ; cu mănrule-şi adunrătoriul 128/7 ; aflătoriul mieu 72/14; fuiu ca corbul de noapte la afundotorea 101/7 („loc adînc, unde te afunzi"); Domnele agiutătoriu mieu 18/15; Domnul că e agiutoriul nostru 32/20; în loc de amistuitoriu a mea scoate 70/3; biruitoriul mieu 54/14; a legiei călcătoriul 40/9; limbă celuitoare 51/6 (cf. celui „a înşela"); feciorii lui cerşitori 108/10 ; piatra aceea ce nu o gândiră clăditorii 117/22; clevetitori sufletului mieu 70/13 ; curăţătoriu e Domnul 110/4 ; cungiurător 70/4 ; dătătortului viteei mâncare 146/9; glasul descăntătorilor 57/6; dodeitorii sufle- i Dicţionarul etimologic al limbii romtne, Bucureşti, 1907, s. v. * TDRG, S. V. DERIVAREA CU SUFIXE ŞI PREFIXE IN PSALTIREA HURMUZAKI 207 tului mieu 142/12 ; limba mare dzicătoare 11/4 ; trudiră-se dziditorii 126/1; toţi făcătorii fără-ăe-legiei 5/7; se sfiească-sea cei fără-de-legitorii 24/4 (cf. verbul fără-de-legi „a face nelegiuiri, nedreptăţi"); a legiei frăngător 25/4; mănrul gilăluitori\yL]lui 105/10 (cf. gilălui „a urî"); a-l scoate de gonitorii sufletulu miu 108/31; toţi grăitorii menciunra 5/7 ; toţ giude-cătorii pământului 2/10 ; tu eşti Dumnedzeul ispăşitoriul mieu 24/5 ; izbă-vitoriului lu David 143/10 ; iubitorii spăseniei tale 39/17; cei imblători îmblără 125/6 ; se ispitească de împrumutătoriul 108/11; omul lăstitoriu 42/1 (cf. lăsti „a înşela"); Doamne, lege dătătoriu 9/21; toţi lucrătorii fără-de-legiei 6/9; luminrătoriul picioarelor meale 118/105; mulţi luptători 55/3 ; măntuitoriul mieu 143/2 ; mărturisitori nederipţi 26/12 ; de la şerbu mulgătoare luatu-l-au 77/70 („oaie care se mulge"); mutătoriu-s eu la tinre 38/13 ; nedejditorii pre Domnul 124/1; nederegători amu fără-de-legiei 118/3; a legeei păşitori 36/38 („călcători"); scaunu pierdzătoriu 1/1; glasul ponos'luitoriului 43/17 (cf. ponoslui „a dojeni, a mustra"); tu eşti... por\ws.~\citoriu 43/5; răni-va Domnul toatea ustneale prilăstitorilor 11/4 (cf. prilâsti „a înşela"); în lung răbdătoriu 144/8; au fost domnul rădicătoriul mieu 17/19; seţi revnitori 138/20 (cf. revni „a invidia"); rugătorii de EgMpt 67/32; sămărătoriul sămănăd cu lacrămi 125/5; măntuit-au sufletul mieu den mijlocu de scăncitori 56/5; Domnu e... scoţătoriul mie 26/1; repede scrietoriului 44/2 ; tu eşti scutitoriu miu 30/5 (cf. scuti „a apăra"); nu-şi împlu mănru sale secerătoriul 128/7; Sfintitorii tăi 131/9 (cf. sfinţi „a sfinţi"); eşti sleditoriu 138/3 (cf. sledi „a cerceta"); Domnul spăsitoriul 23/5; sponetorii mie nu hiclenireţi 104/15; tu, Doamne, sprejenitoriul mieu eşti 3/4; în deşert preveaghe stră [jui]toriul 126/1; ăziseră trecătorii 128/8 ; căt e ţietoriu 22/5 ; ugoditoriu 52/6 (cf. ugodi „a plăcea"); toţi upovăitorii pre Domnul 30/25 (cf. upovăi „a nădăjdui"); ca pasărea izbăvise de cursa vănrătorilor 123/7 ; pus-au Ierusalimul ca poamelor veghetoarea 78/1; pre pămîntul celor vietori 26/13 (cf. vie „a trăi"). Cu acest sufix se formează nume de agent. Substantivul mulgătoare denumeşte însă pe cel care suferă acţiunea verbului, iar afundotorea este locul unde se săvîrşeşte acţiunea. în Psaltirea Hurmuzaki sînt folosite foarte frecvent cuvintele derivate cu sufixul -toriu. • ură formează substantive de la verbe (participii): adunrătură hicaeanilur 21/17; beautura mea 101/10; bunru e Domnul a toată firea şi cruţătorile lui 144/9 („milostenie"); toate cumplăturile vădzuiu 118/96 (cf. cumpli „a sfîrşi; a pierde, a prăpădi"); făptura mânrulor lui 18/2; mai cântaţi întru limbi începuturile lui 9/12 ; ascunde-i-veri... de învăluitură omenreasca 30/21 (cf. învălui „a tulbura, a chinui"); leagea ta învăţătură mi-iaste 118/174; la măniielăstituri găndiea 34/20 (cf. lăsti „a înşela"); legăturile lor rupe 106/14; măngăeturile tale 24/6 ; picătura ce pică pre pământ 71/6; cei ce deşting în săpătură 142j"l; lua-vor riurile strujiturile sale 92/3; tivitura veşmietealor 132/2 ; ţineturli lor plinri 143/13 („loc unde se ţine ceva; depozit, magazie"); vindecă zdrobiturile lui 59/4. Derivatele denumesc rezultatul acţiunii verbului de la care s-au format sau mijlocul prin care se îndeplineşte acţiunea. Cuvintele formate cu sufixul -ură apar des în textul nostru. 208 FINUŢA ASAN Sufixe moţionale - easă formează femininul unui substantiv de la forma lui masculină : înrainte stătu împărăteasa 44/10. Sufixul apare o singură dată în Psaltirea Hurmuzaki. Sufixe diminutivale - el formează diminutivele unor adjective (uneori substantivate) : dentru nişchiţet den pământ împarţi-i 16/14 (cf. nişehit „puţin"); mai bunră puţinei dereptului decăt bogătatea greaşnicelor multă 36/16. în Psaltirea Hurmuzaki acest sufix este ataşat numai la cuvintele nişehit şi puţin. - iţă formează diminutivul unui substantiv: lăsară rămăşiţele pruncilor săi 16/14 (probabil de la rămas „ceea ce rămîne"). - şor formează diminutivul unui adjectiv (mic), care nu apare în textul nostru decît într-un derivat al său format cu sufixul verbal -a : mieşurat-au în pământ viaţa mea 142/3. Sufixe care formează adverbe - iş formează adverbe de la substantive: den cruciş necuraţii îmbla 11/9 („împrejur"); a săgeta furiş nevinovatul 63/5 (cf. fur „hoţ"). Sufixul apare numai în aceste două exemple. Sufixe care formează teme verbale Multe teme verbale sînt formate cu sufixele -a şi -i, sufixele caracteristice ale conjugării I şi a IV-a, şi cu sufixul -u-, - a formează teme verbale a. de la substantive : bucinraţi în lunra noao cu bucinrul 80/4; dinţii greaşnicilor fărimaşi 3/8 ; luminra-veri înturearecul 17/29 ; greşitul veăea-va şi se va măniea 111/10 ;nuoreadză ceriul de nuori 146/8 ; numea ruşinredz 30/18; semnă-sea spre noi luminra feaţeei tale 4/7 (cf. semn); b. de la adjective : riuri apătoşară-se 104jil; înrălţaiu sufletul mieu 130/2 ; mieşurat-au în pâmănt viata mea 142/3; unturoşa-va fata cu unt 103/15. - i formează teme verbale : a. de la adjective : giunre fuiu şi amu bătrănriiu 36/25; va bogaţi omul 48/17; cu sopun curăţi-mea-voiu 50/8; vor flămăndzi ca on cănre 58/7 ; şi cu înderetnicii înderetnici-veri 17/27 ; întru bănat lărgişi-mea 4/2 ; se mălească-sea Domnul 34/27 ; într-aşternutelea voastre milostiviţi-vă 4/5 ; ce sea muiţiră ăodeitori-mi 3/2 ; noitu-s-au ca a volturului giunriea ta 102/5 ; în fără-de-legile sale putrediră 52/2 ; se reiră de grije 106/39 ; cetatea dzeului sfinţit-au 45/5 ; slăbiră şi cădzură 26/2 ; slobodzi ei pohteei 80/13 ; iote ca o DERIVAREA CU SUFIXE ŞI PREFIXE ÎN PSALTIREA HURMUZAKI 209 cămeaşe vechi-sea-vor 101/27; veseli-tu-seau împăratul 20/2; cădea-va şi va veştedzi şi seca 89/6; vinovaţi oamerii 17/48; b. de la substantive : nece cu mânia ta căzni menre 6/2 ; chinuiră-sea fărăcat 104/18; găndiiu caile tale 118/59; izvoritul apeei l/3;împără-ţeaşte dept adevărul 44:j5 ; se 'murgească 68/24 („amurgi"); gata e înrima lui a nedejdi pre domnul 111/7; nu păşi de la menre 34/22 ; poveastit-au oamenri 86/6 ; protviiumea lor 117/10 ; sărgueaşte a mea loa 70/2 ; şerbiţi lui Dumnedzău 2/11; cu spateale sale umbri-te-va 90/4; vor vesti dereptatea 21/32. - u - formează teme verbale de la substantive : ce plenuiră ei 105/46 (cf. plean „pradă"); după acealea sărguiră-sea 15/4 (cf. sărg „grabă"). Prefixe a- formează verbe: a. de la verbe : întră acoperemăntul arepilur tale acoperişi-mea 16/8 ; adorm şi poposesc 4/6; vinea de leghipt aduseşi 79/9; nu aput 113/14 („a simţi mirosul"); b. de la adjective (împreună cu sufixele -a sau -*') : amuţiu şi mea smeariiu 37/3 ; astriinraţi fură greaşnicii 57/4 (participiul verbului astri-inra „a înstrăina"); c. de la substantive (împreună cu sufixul-a) : se vor afuma 143/5; afundaiu-mea în tina 68/3. Formează substantive de la substantive : a fundurile măriei 64/8. Prefixul arată locul, dobîndirea unei însuşiri, începutul unei acţiuni. Derivatele cu prefixul a- sînt puţin folosite în textul nostru3. des- (dez-) formează verbe: a. de la verbe : descăntă-sea de cel mai înţealept 57/6; descoperiră-sea urdzirea a lumiei 17/16; va face Domnul giudeţ measerilor şi deseum-părat mişeilor 139/13 (abstract verbal al lui ăescumpăra „a izbăvi"); desfece-sea pământul 105/17 ; împăratul dezlegă-l 104/20 ; deslupind den ceasta 143/13 (din dez -f- *lupi2 < v. sl. Aoţ-nHTH „a scoate, a trage") ; b. de la substantive (împreună cu sufixele -a sau -i) : despărţi-veri 67/10; rostul deşcheeaiu 118/131. în descumpăra şi dezlupi prefixul nu are o valoare determinată; în celelalte exemple, des- are valoare de prefix negativ. Formaţiile cu des-sînt puţin folosite în textul Psaltirii. în- formează verbe: a. de la adjective (împreună cu sufixele -a sau -i) : înrălăbi-mea-voiu 50/9; înbunrară oamenrii 143/15 ; înderepteadză-mea pre adevărul tău 24/5; îndrăgiţi Domnul 30/24; îndulci-sea-vor în veselie 67/'4; înfierban-tatu-ne-ai 65/10; eşitul demenreţiei şi a seriei tu infrumseşi 64/9; se împuţinară adevărul 11/2 ; tntări-sea înrima lui 111/8 ; cu cuvânteale lui Dumnedzeu ceriurele învrătoşară-sea 32/6 (cf. vârtos „tare"); 1 Lui amurgi de astăzi îi corespunde în Psaltirea Hurmuzaki murgi (68/24), deci fără prefix. ' 2 Cf. O. Densusianu, Histoire de la langue roumaine, II, Paris, 1938, p. 351. 14. - o. 2504 210 FINUŢA ASAN b. de la substantive (împreună cu sufixele -a sau -i): îmbărbăteadză-te 26/14 ; codrii închegaţi 67/17 ; înfluri-va sfinţia mea 131/18 ; mea voiu înfrica 26/1; cu frănul fălcile lor înfrănra-veri 31/9 ; înghimpă-mea spinrul 31/4; nu fu de-i îngruparea 78/3; nu vor îngiumătăţi dzilele sale 54/24; dzua şi noaptea împăsone pre menre mănra ta 31/4 („a apăsa", cf. păso-niu); împărţi şi deade mişeilor dereptatea lui 111/9; împiedecaşi toţi ce sea vor scola pre menre 17/40 ,• însetadză onagrile în seta sa 103/11; toţi învrăjbiea menre 3/8 ; c. de la verbe : mea înacoperi-mea 26/5 ; înareta-mea-va derept cu mila 140/5; brăul cu ce pururea se încinge 108/19; Domnul... învie-l-va 40/3; încungiurară-mea ca albinrile fagurul 117/12; d. de la adverbe (împreună cu sufixele -a sau -i): împreurară-se îngeri 33/8. Verbele derivate arată că subiectul a suferit o transformare, dobîn-dind însuşirea indicată de adjectivul de la care s-au format verbele (înră-lăbi, îmbunra, înfrumşa, întări, învrătoşa) sau însuşirea dominantă a obiectului denumit de substantivul de bază (îmbărbăta), sau că subiectul săvîrşeşte o acţiune caracteristică pentru obiectul denumit de substantiv (înghimpa, înfluri, împăsonia, împiedeca). Uneori, prefixul (împreună cu un sufix verbal) nu face decît să treacă în categoria verbelor alte părţi de vorbire sau să transforme un verb în altul fără a-i schimba înţelesul. Derivatele cu prefixul în- apar des în Psaltirea Hurmuzaki1. ne- ataşat la adjective, substantive şi verbe, schimbă sensul acestor cuvinte, de obicei formînd paralela lor negativă. ■ Adjective şi participii (uneori cu valoare de substantive) : ustnele meăle neapărate 39/10 ; cailor nebure 35/5 ; cărarea mea şi necălcatu mea 135/5; vitolor necugetatea 48/13 ; limbă necuvinosă 42/1; bărbatul ne-derept 17/49; vitele negăndite 48/21; pământ pustiniu neîmbiat 62/3; neîndereptată 61/10 ; nemănioşii şi derepţii 24/21; apă neoprită 123/5 ; văăzuiu neprecepuţii 118/158 ; neputincios sămt 6/3 ; nesătul 100/5 ; chin neustoit 139/11; nevinovat voi fi 18/14. Substantive : lăsai ne'curăţiile înrimiei meăle 31/5; necurăţimea lor 5/12 ; nederegători amu fără-de-legiei 118/3 ; iubeaşte nedereptatea 10/5 ; nedereasele mele 138/16 ; nu e neînţealepciore mie 21/3 ; ţinre nemănia 36/37 ; multiră-sea neputerile lor 15/4 ; neştiinţa mea 24/7 ; locul de nevoe 43/20. Verbe : nu necurăţiiu de la Domnel mieu 17/22 ; carile neştiuiu 34/11. Adjective formate cu ne- apar uneori substantivate : nederegători 118/3 ; necugetatul pieind 48/11; nemănioşii şi derepţii 24/21; vădzuiu neprecepuţii 118/158; nevinovaţi 25/6. Unele derivate şi-au modificat cu timpul categoria gramaticală : necuratul (9/6) este folosit ca substantiv, iar nespus (50/8) ca adverb (la această schimbare nu a contribuit însă prefixul ne-). Derivatele cu ne- apar des în textul studiat. pre- apare ataşat la patru verbe : apa ce prelăns cure 57/8; aupre-spunre limbiei nu află 93/10 (format după modelul corespondentului slavon 1 Următoarele verbe formate azi cu prefixul in- apar in Psaltire fără prefix : bătrănri (36/25), bogaţi (48/17), cungiura (21/17), dupleca (20/8), mulţi (3/2), neca (123/4), nuora (146/8) râi (106/39), semna (4/7), tocmi (118/73), veseli (20/2), vinovaţi (17/48). 9 DERIVAREA CU SUFIXE ŞI PREFIXE IN PSALTIREA HURMUZAKI - 211 tMKASATH „a învăţa"); toatea căile medie prevădzuşi 138/4; în deşert preveaghe străjuitoriul 126/1. în cazul verbului prevedea, prefixul imprimă o nuanţă de anterioritate, în celelalte exemple, el nu are o valoare bine determinată. Prea- alipit la verbe, substantive şi adjective formează cuvinte din aceeaşi categorie gramaticală, al căror sens e intensificat. Verbe : sfatul domnului predlăcueaşte în veacie 32/11 (cf. lăcui şi v. sl. np"kK-KiKdTH); acie corăbii preanoată 103/26 (cf. nota şi. v. sl. np-bnAdBdTH); preslăvit 86/3 (cf. slăvi; pre- apare probabil dintr-o greşeală de grafie în locul lui prea-); nu prevăncură menre 128/2 (cf. vence „a învinge" şi corespondentul din textul slavon np-kA\ouiTH; pre- apare dintr-o greşeală de grafie în locul lui prea-1); neee voiu preavătăma întru adevărul mieu 88/34 (cf. vătăma şi v. sl. np-fcKp-fcjKAdTH). Substantive : ştiuşi fără-de-mentea mea şi preagreşirea mea 68/6 (cf. greşire şi v. sl. npiîrp-fciiKHHie); preatnţealepciunriei tale 50/8 (cf. înţelepciunre şi v. sl. np-fcrtA^Apocrfc). Adjective : slava aceasta easte tuturor precuvioşilor lui 149/9 (cf. cuvios şi v. sl. np-fcnoAOKKH-K; în locul lui prea-, apare dintr-o greşeală de grafie pre-); veşmente aurite... preaîmpistrite 44/10 (cf. împistri şi v. sl. np-koyKpacHTH); preaînţelept 48/4 ; va vedea preamîndri murind 48/11 (cf. mîndru şi v. sl. np-kAUiAP'k)- răz- formează împreună, cu sufixul -a un verb de la un substantiv : Domnul răzfiră sfatul limbilor 32/10. Prefixul imprimă cuvîntului nuanţa de împrăştiere, de răspîndire. stră- apare numai în exemplul următor : noorii străbătură grindire 17/13. Prefixul arată trecerea, pătrunderea prin ceva. Dintre cele 15 sufixe care derivă numai substantive, 7 (-ciune, -eală, -enie, -inţă, -mint, -şig, -ură) formează cuvinte care numesc acţiunea verbului sau, mai adesea, rezultatul acţiunii verbului. Cel mai folosit dintre aceste sufixe e -ură. Alte 4 sufixe (-ătate, -eţe, -ie, -ime) formează substantive care exprimă o însuşire. Dintre ele, cel mai productiv este -ie. Două sufixe (-oniu, -toriu) derivă nume de agent; -toriu apare foarte des în textul Psaltirii. Sufixul moţional -easă formează femininul unui singur substantiv masculin, iar sufixul -iţă, forma diminutivală a unui substantiv. Sufixele care derivă numai adjective sînt: -esc, -eţ şi -os. Cel mai productiv dintre ele este -os. Diminutivele adjectivelor sînt formate cu -el şi -şor. Sufixele -aş şi -nic derivă adjective şi substantive, iar sufixul -iş adverbe. Temele verbale se formează cu trei sufixe : -a, -i şi -u-. Cel mai folosit dintre aceste sufixe este -i. 1 O. Densusianu, op. cit., p. 363. I 212 FINUŢA ASAN 10 Dintre toate sufixele folosite în Psaltirea Hurmuzaki, cel mai frecvent apare -toriu. Dintre prefixe, şase (a-, des-, în-, pre-, răz-, stră-) sînt ataşate numai la verbe şi două (ne- şi prea-) la substantive, adjective şi verbe. Cel mai productiv dintre prefixe este ne-. Constatăm, în concluzie, că în Psaltirea Hurmuzaki sînt folosite 26 de sufixe şi 8 prefixe. Această cifră e destul de importantă dacă o comparăm cu numărul total al sufixelor şi prefixelor (36 de sufixe şi 11 prefixe) găsite de Densusianu în scrierile secolului al XVI-lea1. Prin urmare, procedeul derivării e folosit din plin în textul de care ne-am ocupat. compunerea şi schimbarea categoriei gramaticale în psaltirea hurmuzaki DE GEORGETA MARIN ^TT317 si urm. în lista lui I. A. Candrea (Psaltirea Scneiană, I, P şi urm.) nu figurează decît 13 sufixe şi 6 prefixe. CXGVII în afară de derivatele cu sufixe şi prefixe, în textul Psaltirii Hurmuzaki se găsesc cuvinte formate prin compunere şi prin schimbarea categoriei gramaticale. După elementele din care sînt alcătuite, compusele se pot grupa în : 1. Substantive formate din : a) Două substantive dintre care unul este calificativul celuilalt : batere-gioc (v. sl. nopSraHu1) folosit paralel cu forma batugiocură, are acelaşi înţeles cu aceasta : fum . .. îngănarie şi de baterea-gioc a cei depregiur noi 78/4 2; lege-călcare (v. sl. 3dKe>H©npecT$n/\iHîe) cu sensul de „infracţiune" : nu îndrăgi carele sărguiaşte pre cale sa omului ce face leagi-călcare 36/7; lege-călcător (v. sl. 34KOHonp-kcT8nKHHK) cu sensul de „infractor" : nece vor lăcui a legiei-călcători între ochii tăi 5/6; lege-dâtâtor (v. sl. 3dKOHono/io?KHTMh) cu sensul de „cel care face legi", „conducător" : punre Doamne, lege-dătătorlu sprinşii 9/21; lege-frîngător (v. sl. 3dKOHonpicT8niiH'h) cu acelaşi înţeles de „infractor" pe care l-am mai întîlnit şi la cuvîntul Ze<7e-călcător : nu şedzuiu cu gloata deşerţilor şi cu a legiei-frăngători 25/4 ; reu-făcător (v. sl. H3AHuin,K«>pHTSAhN-h) are înţelesul de „cel care face rău, infractor" : că adevăr ceare Domnul şi va da de reu-făcăto-rilor trufăşiia 30/25. în citatul următor : pre făcătorii-reu a pierde ăepre pământ 33/17, elementele componente ale cuvîntului acestuia sînt folosite inversat, deşi înţelesul este acelaşi, datorită modelului din textul slav (TKopiîujihi/ft 3aaa), pe care traducătorul îl urmează cu fidelitate. Este unul dintre puţinele cuvinte pătrunse în limba comună şi păstrate chiar cu acelaşi înţeles pînă în zilele noastre; 1 Pentru corespondentele slave, vezi Biblia slrlc' knlgi svjaicennago pisănija velchago i nâvago zav&'le, III, f. 1. şi f.a. 2 Cifrele indică psalmul şi versetul. 214 GEORGETA MARIN păcate-cădere (v. sl. rp-kXona'u noSMHiuacA TIIieTHhimii) 2/1; 1 în paranteză este menţionată situaţia din slavă după biblia slavonă citată mai sus 1 216 GEORGETA MARIN gras „grăsime" : că de gras (wt TJîKfl h aucth) şi unturos împlu-sea sufletul mieu 62/6 sau figurat, traducîud aceeaşi formă slavă t8k giodeţ 24/9; ^ bun : înbunreadză, Doamne, bunrilor şi derepţilor cu înrimile (Bdrf/ft h npdKki/ft epufM'h) 124/4. în citatul următor, tot cuvîntul bun nu mai traduce însă acelaşi cuvînt slav : făcu milosti bunrului său lui Davidu (X'PTX ckosaaS Aka$ ) 17/51; cuvios : cu cuînvioşii (ck IIPGIIOAOEHhlfllTi npfnoAOKJH-k k8a»"h) cuvios veri fi 17/26 ; deşert, de la care, în afară de substantivul neutru de care am vorbit mai sus, se formează un substantiv feminin cu sensul de „faptă deşartă", „greşeală", după cum se vede din citatul: întoarce ochii miei se nu vedzi deşertele (oki iu kha^th cSîtki) 118/37 ; drept „care nu face strîmbătăti" : că blagosloveşti dereptul (tki E/\arec-noKHujH HPflK6AHHKfl) Doamne 5/14; flămînd : ce tinre adevărul în veac ... ce dă hrană flămăndzilor (Adwuiaro hhuiS AAlklIIUMt) 145/7; 1 Histoire de la langue roumaine, II, Paris, 1938, p. 292. j „ j;„ 2 Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şl XVII traduse am slavoneşte, Bucureşti, 1916, p. 469. a Lexicon Palaeoslovenico-graeco-latinum, Vindobonae, 1865. COMPUNEREA IN PSALTIREA HURMUZAKI 217 gras : toţii graşi (kch Tă>HHÎH simah) pământului înrainte-i vor cădea 21/30; înalt: toate înrăitele tale (KtlCOTtl tkom) şi undele tale prespre menre trecură 41/8; mic şi mare : blagoslovit-au carii se tem de Dumnedzău micii cu marii (MflrthI/& c-k K6AHKHMH) 113/21; misei „sărac, sărman" : si va cade cănd va vence mişeilor (ivea4A4th O^EOrHfllH) 9/31; necurat „necurat la suflet, păcătos" : nu mearse la svatul necuraţilor (Ha coK-fcTii HtIHGCTHKKIX'h) şi în calea greaşiţilor ne stătu 1/1; nemănios şi drept : nemănioşii şi derepţii (HdSdOBHEÎH h IIPflKÎH) lepia-sea de meînre 24/21; nevinovat: ferice de cei nevinovaţi (e/ukihh HeiIOPO^HiH) în cale-îmblători în leagea Domnului 118/1; obiduit „jignit, batjocorit, umilit" : ce face si giudetă obiduiţilor (TBopAujaro cSA-h. QBHAHMMMTi) 145/7; păcătos: aşu vie în satul păcătoşilor (kt» ciaihihA* TP'BIIIHHHHXt) 83/11; sărac şi smerit: a giudeca săracului si smearitului (c»ah CHPS h CMHPeHX) 9/39; străin : de stritnri (wt HSJSKJ^HXt nouidAH pasa Tsotro) cruţă şerbul tău 18/14; strîmb „care face nedreptăţi, mincinos" : nu voiu aăunra săboru lor de străbi (coEOpw hX-h wt KPOKGH) 15/4; tare „puternic" : măntuesti measerul den mărule mai tarelui (h3 pSkh KP^IIdlUHXTi) 34/10; tînăr: mârturiia lui Dumneăzăy, creăinciuasă e mijiaşte tinrerii (c^mSAP/usuJ" MdflA6HIIiiI) 18/8 ; viclean : nu se va muta cătră tinre hicleanul (m npH«ahtc/i\ kt* t«e-k AKKflKH^H) 5/6; viu: ce noi viii (ho mw JKHKtH) blagoslovim Domnul 113/26. 2. Verbe folosite cu valoare de substantive. a) Devin substantive masculine şi feminine, ca şi adjectivele de la punctul 1, grupa b), următoarele participii:. aplecat „sugaci" : ca aplecatul (hkw wt A06H0© Ha Avrpk ckoio) către mumă-sa 130/2; botezat: nu vă atingereţi de botedzaţii (m npHKacaHTf cm II0AW3AH-Ilfilfll'fi mohavk) miei şi în sponetorii mie nu hiclenireţi 104/15 ; ferecat „încătuşat, legat cu fiare" : Domnul dezlegă fărecaţii {vj°^ p-buiHT-k QKOKflHHMA) (de la wkok-k,, piedică") 145/7; greşit „cel care greşeşte, păcătos" : griji mea luatu-me-au de greaşiţii (wt rP-R'lllhHHKTi) ce lasă leagea ta 118/53) ; omorît: măriia braţului tău preveaghe feciorii umoriţilor (ckiiiki 0\"-M6PjjIM6HHhIX'Ii) 78/11; ştiut „cunoscut" : fui ... frică ştiuţilor miei (cTpaX-k 3Hfl6fl/lIiIflni AAOHAVh) 30/12; uns „ales, împuternicit al lui Dumnezeu" (sens la care s-a ajuns pornind de la faptul că cei aleşi se ungeau cu mir) : întoarce faţa ta de la unsul (II0Mfl3flHHflr© TKotrw) tău 131/10. 218 GEORGETA MARIN COMPUNEREA IN PSALTIREA HURMUZAKI 219 b) Altă grupă de participii devin numai substantive feminine cu înţeles propriu lor. agonisită „strînsură, adunătură, agoniseală" : într-agonisita (k-k TPK.A/fiX'Ti ThI) tale Doamne 78/8; judecare „judecată" : că-i faptu giudecare (cSati) mie 9/5 ; împlere „acţiunea de a umple" : a Domnului iaste pământul şi fm-plearea (h HeiIOÂHeHÎa «a) ei 23/1; lăuăare „acţiunea de a lăuda, laudă" : Dumnedzeului nostru se se îndulcească lăudarea (o^c/UAHTC/a XKflfldHΩ) 146/1; mutare „aşezămînt, sălaş" : spre soare puse mutarea sa (C6fl6HÎ6 cko«) 18/6; plîngere „acţiunea de a plînge, plîns, jeluire" : întors-ai plăngere (IlăilHh moh k-h pdAocT-h) mea bucurie 29/12; putrezire „acţiunea de a putrezi" : nece veri da cuvinosului tău a vedeea putreadirea (kha^th HCTH'BHÎA) 15/10 ; rădzimare „sprijin, reazem, nădejde" : că nu e rădzimare (hkiv h^cth K0CKA0H6HÎift k-k cautph hX-k) în moartea lor 72/4; răbdare : rebdarea (TdPUliHÎtl oyEorHX''h) mişeilor nu va peri pănră în cuplit 9/19; scoatere „mîntuire" : nu e scoaterea (N-kc-ra GIIAC6HÎA tmS) lui de Dumnedzeul lui 3/3; spunere „mărturisire, spusă" : spunrere (HCnOK1i,MlHl6 H mahk*a"knîi) şi mare frumuseaţe e lucrul lui 110/3 ; tânpinare „întîmpinare": ieşitul lui si tănpinrarealui (CPliTdHÎd trw) 18/7; vrere „acţiunea de a vrea" : voia înrimiei lui datu-ai vreare (XoT-km*») 20/3 ; 220 GEORGETA MARIN 3. Există în textul de care mă ocup şi cîteva cazuri de adverbe devenite substantive, prin schimbarea categoriei gramaticale. Astfel este aproape, substantiv masculin însemnînd „orice om, semen", derivat de la adverbul cu aceeaşi formă şi care înseamnă „în apropiere". Substantivul este folosit mai ales articulat — aproapele—şi a devenit un cuvînt de sine stătător, care s-a impus în limbă, folosindu-se mai ales în textele religioase : nece face aproapelui său (HGKP6HH6rtl£ cR0£a\s) reu şi ponosluire 14/3. De la destul se formează substantivul destulul „îndestulare, îmbelşu-gare, belşug", care nu s-a păstrat : iară eu dzişu în destulul mieu (go OEHAÎH moiavk) 29/7. Există încă două substantive derivate de la adverbele apoi şi demult, desigur sub influenţa textului slav pe care traducătorul a căutat să-1 redea întocmai, formînd cuvintele acestea după modelul celor slave : adecă tu cunoscuşi toate de-apoile şi de demu'tele 138/5. Cuvîntul apoile are înţelesul de „cele de pe urmă, ultimele" şi traduce slavul noc/rfcAH<«a, iar demultele are înţelesul de „cele de mai demult, primele" şi traduce slavul apckha/A. II. Cu valoare de adjectiv sînt întrebuinţate următoarele participii: afundat „adînc" : înrimă afundată (cpiti Td^BOKO) 63/7 ; deschis : mormăntu deschis (rpoEi* ivE@PCTTi) e grumadzul lor 5/11; mirat „minunat" : mirat (ahk£ht\ Er-h) e Dumnedzeu 67/36 ; neumblat, negativul participiului verbului umbla : în pâmînt pustinîniu neîmbiat (k-k 3(amh nSc-rk h H6 IiPOXOAHli) şi fără-de-apă 62/3. III. Cu valoare de adverb este folosit participiul verbului a se prelinge în : ca apa ce pretăns cure (hkiv koa<» AlHMOTd K8iua/îv) 57/8. Tot cu valoare de adverb apar folosite şi substantivele compuse : amiazăzi şi miazănoapte : amiazăzi are înţelesul de „la amiază" şi apare în următorul citat : sara şi demănreaţa şi într-amiadză-dzi (nonSAHe) spuniu 54/18 ; miazănoapte „la miezul nopţii" în : miiadzănoaptea (iioaShoiuh) sculaiu a mea spovedi ţie 118/62. După Candrea1, întrebuinţarea adverbială a lui miazănoapte, pe lîngă influenţa corespondentului slav dat mai sus, ar mai putea fi considerată ca „o rămăşiţă cristalizată din corespondentul latin media nocte pe care-1 întrebuinţează în acelaşi loc Vulgata". IV. Adjectivul derept este foarte des folosit cu valoare de prepoziţie însemnînd pentru : scoate-mea derept (p^ah) mila ta 6/5. Din cele prezentate în cursul acestei lucrări, care este de fapt un fragment dintr-o lucrare mai amplă despre Psaltirea Hurmuzaki, se poate ajunge la concluzia că formele menţionate, în marea lor majoritate, sînt datorite traducătorului. Dificultăţile pricinuite în cursul traducerii de sărăcia unei limbi neîntrebuinţate în scris îl fac să creeze cuvinte noi, recurgînd la diversele mijloace pe care le-am văzut. Modelul slav este în asemenea cazuri sursa cea mai bună de inspiraţie şi, după cum rezultă din comparaţia făcută cu textul slav, el a fost mai în toate cazurile cel care a determinat felul formaţiei respective (compus, derivat etc). derivarea cu sufixe si prefixe în cartea cu învăţătură a diaconului coresi din 1581 * DE LAURA VASILIU în articolul de faţă mă ocup de sufixele şi prefixele care apar în textul coresian anunţat în titlu, urmînd ca, într-un articol viitor, să tratez cuvintele compuse, schimbarea categoriei morfologice şi derivaţia regresivă. Voi înregistra numai sufixele lexicale, deci voi lăsa la o parte sufixele conjugărilor (sufixe gramaticale). Voi trata atît sufixele cît şi prefixele în ordine alfabetică, urmărind la fiecare următoarele aspecte : formele în care apare (atunci cînd sînt mai multe), cuvintele care se formează, temele la care se ataşează şi valorile pe care le au sufixele şi prefixele în derivatele atestate în text. Voi avea în vedere întotdeauna ansamblul derivatelor care apar în text, încercînd să stabilesc raporturile dintre ele precum şi ce rezultă din concurenţa dintre unele afixe sau dintre unele derivate. Voi încerca, acolo unde datele oferite de text îmi vor permite, să fac observaţii asupra productivităţii afixelor şi asupra dezvoltării sensurilor lor, pe cît se va putea, în perspectiva limbii actuale. Fireşte că aceste observaţii vor fi doar ipoteze, pentru că se bazează pe un singur text (ce-i drept foarte mare — 563 de pagini — şi poate cel mai ilustrativ pentru limba secolului al XVI-lea, totuşi, unul singur). Urmează ca ele să fie verificate şi eventual corectate atunci cînd vom avea monografii similare^ pentru toate textele contemporane. Mă voi ocupa de sufixele şi de prefixele care sînt reprezentate în text atît prin derivate împrumutate cît şi prin derivate pe teren romînesc De aceea voi lăsa la o parte sufixe ca -in (ucenin), -iv (nezlobiv) şi -oste (miloste) şi prefixe ca (ispovedi), o- (oscîrbi) şi pro-(proslăvi), care nu apar în limba romînă în mod independent de derivatele slave împreună 1 i. A. Candrea, op. cit., I, p. CCIII. * Text editat de Sextil Puşcariu şi Alexie Procopovici, Bucureşti, 1914. mm 222 LAURA VASILIU DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI cu care au intrat. Le avem însă în vedere pe cele care au intrat mai tîrziu în sistemul afixelor romîneşti, adică au format derivate noi de la teme romîneşti (-isi şi -ist), pentru ca cei care vor studia istoria acestor afixe să poată data-primele lor apariţii în limbă. Voi consemna întotdeauna toate derivatele prin care e ilustrat sufixul sau prefixul în textul nostru, oprindu-mă la una sau două atestări (alese la întîmplare), atunci cînd derivatul e frecvent, şi menţionîndu-le pe toate, atunci cînd e rar. SUFIXE -ame Se ataşează la substantive. Derivatele sînt substantive concrete cu sens colectiv: îngereştile tării şi voinicămea arhanghelilor 177/91. Apare în tot textul de două ori, legat de aceeaşi rădăcină; în afară de locul citat mai sus, la p. 305/16. Sufixul nu mai este viu în limba de astăzi. Puţinele exemple din Banat pe care le dă Pascu2 nu contrazic afirmaţia mea. Se pare că sufixul e mai puternic în dialectul aromîn, unde are şi mai multe valori, apropiate de ale sufixului -inie : abstracte care exprimă starea sau calitatea şi concrete colective3. Mei atestarea lui în acest dialect nu pledează pentru viabilitatea sufixului în limba romînă actuală, întrucît nu se ştie în ce măsură mai corespunde realităţii actuale şi întrucît acest dialect e mai arhaic. -anie Derivă substantive de la verbe de conjugarea a IV-a. Derivatele în ■anie sînt numai patru : ispovedaniie 14/28, 36/26, jelanie 266/3, pocaanie 141/32, 248/30, propoveăanie 129/24, 185/3,4, dar fiecare apare des în cursul textului. Toate aceste derivate au corespondente în slavă (HcnoB/fc-AdHHie, >KertdHHie, noKdiaHHie, nponoK-fcA^HHie*) dar întrucît formaţia lor e clară în romîneşte, e greu să ne pronunţăm asupra faptului dacă sînt împrumutate sau formate în romîneşte. Numărul mic al derivatelor, deşi frecvente (fapt explicabil prin natura textului), ne face să credem că sufixul nu e productiv. Aceasta o dovedeşte şi concurenţa lui cu sufixul -inţă (pocăinţă 5/5) şi cu infinitivul lung substantivat (ispovedvre 140/31). Faza consemnată de text pregăteşte situaţia de astăzi, unde sufixul se păstrează în foarte puţine cuvinte (dintre cele amintite, doar spovedanie, cuvînt bisericesc). In urma concurenţei, -anie a ieşit învins. 1 Numerele indică pagina şi rîndul. 2 Sufixele romîneşti, Bucureşti, 1916, p. 14 — 15. 3 Cf. Pascu, op. cit., p. 13 — 16 şi Th. Capidan, Aromtnii, Bucureşti, 1932, p. 513. 4 Formele vechi slave slnt date după Fr. Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-graeco-lalinum, Vindobonae, 1865. 223 în ceea ce priveşte valoarea, situaţia e simplă : derivatele cu -anie sînt substantive abstracte care denumesc acţiunea ca şi derivatele în -enie (care însă mai au şi alte valori)1: cuvîntul propovedaniei 128/36. -ar Apare în formele : -ar : curvarului 20/21, mitar 11/5, vistiiar 430/24; -ari: cârtulari 251/4, curvari 29/33, mitari 12/3; -ariu : cârtulariul 251/7, curvariu 28/10, mitariu 17/29, vistiiariu 288/15. Atunci cînd substantivele apar la forma articulată, nu se poate şti sigur dacă sufixul are forma -ari sau -ariu; în exemplele următoare se poate spune cu siguranţă numai că sufixul nu apare în forma -ar, dar nu se poate alege între celelalte două (-ari şi -ariu) : curvariul 42/31, mitariul 32/6. Atunci cînd derivatele apar numai la plural nu ne putem opri cu certitudine asupra nici uneia dintre cele trei variante, întrucît toate fac pluralul la fel. în această situaţie sînt cuvintele următoare : păscari 208/21, tîrgarilor 406/33, uşarii 178/35. Sufixul derivă substantive : a. de la substantive : uşar. Mitar şi tîrgar s-ar putea să reprezinte v.sl. •AVhTdph2 „vameş" şi Tp-hrapK3 „negustor", dar s-ar putea tot atît de bine să fie formate în romîneşte. în orice caz schema derivaţiei lor e perceptibilă în limba romînă. în această categorie intră şi derivatele moştenite care în limba de origine erau provenite din substantive : pescar (-u- 230 LAURA VASILIU 10 păgînesc, păstoresc, preuţesc (rugăciunea preuţească 145/22), prorocesc (după al prorocescului şi apostolescului cuvînt meargem 176/26), sădesc (den toată inima, trupească şi sădească arătă tăriia 390/9 „caracteristică plantelor"), sufletesc, tîlhâresc, trupesc, varvaresc; 2. apartenenţa: galileesc (celor ce era mai mari pre mii şi întîiilor gaiileeşti 543/37 „fruntaşii galileeşti" = ai galileenilor), grecesc (limba grecească 12/8), heruvimesc (scaunul heruvimesc 179/2), idolesc (slujitorii idoleşti 417/28), iudeesc (preuţii... iudeeşti 155/25), prorocesc (glasurile proroceşti 177/32), samareaninesc (cetatea samareaninească 476/15), sărăcesc (nu puţinei ceva şi sărăcească cerere cerşu orbul de la Dumnezeu 441/18), sirineiesc (limba sirineiască 332/22), sichemeesc (Domnului sichemeesc 156/7). Derivatele creştinesc şi dumnezeesc exprimă uneori natura (creştineasca ăereptate 162/24, le deade lor dumnezeiasca frîmseaţe a sa învăţătură 225/20), alteori apartenenţa (nu putredesc trupurile creştineşti fără voe şi cu nevoe 99/25, cătrâ dumnezeescul sălaş duce-ne-va 255/25). De fapt, legătura dintre cele două sensuri se poate urmări foarte uşor. Adică, de la apartenenţă se poate ajunge în mod logic la natură. 3. originea : asiriesc (ruda asiriiască 519/36), sîrbesc (cartea sîrbească 6/7) ; 4. asemănarea: dobitocesc (a chipului dobitocesc arătă tăriia 390/10), domnesc (aceasta chip de slugă iaste, iară ce vine chip domnesc iaste 105/29), omenesc (chip omenesc 163/29), porcesc (viaţă porcească 242/4); 5. elementele constitutive: îngeresc (cinurele îngereşti 89/36), muieresc (întru scîrbă era ruda muerească pentru înşelăciunea stră-moaşăei 129/18 „neamul muieresc", sămînţa muerească au fost mai tare osînditâ în rai 138/28 „neamul muieresc"); 6. destinaţia : trupesc (cîţi amu iubitori sînt de al lor trup, de vor să-l hrănească şi trupeasca lor a-ş tinde masă 263/16). 7. în exemplul oamenii jidoveşti 97/23, sufixul -esc nu adaugă nici un sens cuvîntului de bază (jidov). Valoarea lui e doar aceea de a transforma substantivul în adjectiv. După cum se vede, sufixul -esc este puternic. Are 34 de derivate. Multe dintre ele apar şi la masculin şi la feminin şi sînt foarte frecvente în text. B foarte bogat în valori, multe derivate avînd fiecare în parte mai multe sensuri (creştinesc : sensul 1 şi 2, domnesc : 1 şi 4, prorocesc : 1 şi 2). Ultima dintre valorile menţionate, numită de unii lingvişti trans-pozitivă1, dovedeşte o dată mai mult faptul că sufixul era viu în limbă : sistemul derivării cu -esc era aşa de prezent în mintea vorbitorilor, încît acest sufix formează derivate şi acolo unde nu este nevoie. Sensul exprimat de jidovesc împreună cu substantivul determinat oameni (e vorba de funcţia înregistrată sub 7) îl exprimă mai simplu numele respectiv, format fără sufix : în loc de oameni jidoveşti, jidovi. Acest motiv face, cred, existenţa valorii respective a derivatului amintit inutilă. 1 Vezi Ch. Bally, Linguistique generale et linguistique franţaise, Berna, 1950, p. 116. 11 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 231 Construcţii paralele creează şi unele derivate care exprimă apartenenţa : cuvînt apostolesc / cuvîntul apostolilor, slujitori idoleşti j slujitorii idolilor. Aici mi se pare evidentă influenţa construcţiilor slave asemănătoare unde mare parte din adjectivele în -kckt» sînt tratate ca adjective posesive1: jkjhkck-k „care aparţine, care este propriu femeilor", H»a-kHCK-fc „care aparţine, care. e propriu iudeilor". Studiul celorlalte texte din secolul al XVI-lea va dovedi măsura în care aceste cuvinte sau altele asemănătoare erau frecvente în limbă sau erau formaţii ocazionale caracteristice în special pentru traduceri. în orice caz, situaţia din limba actuală, unde nu s-a păstrat nici unul din derivate cu acest sens, dovedeşte că valoarea respectivă nu a avut viaţă lungă. în afară de categoria aceasta, foarte restrînsă, sufixul -esc este productiv şi acum. -este Apar două grafii deosebite : -eaşte după consoane (bărbăteaşte, sufle-teaşte) şi -iaste după vocale (dumnezeiaşte). Procesul de derivare poate fi formulat în două feluri: fie de la adjective în -esc cu sufixul -e, fie de la substantive cu sufixul -este. Cele mai multe dintre adverbe au în text adjectivele corespunzătoare2 şi e foarte probabil ca şi adjectivele corespunzătoare celorlalte (bărbăteaşte, curveaşte, fră-ţeaşte, ovreiaşte) să fi existat în limbă. De aceea, spre a simplifica expunerea, le voi considera pe toate ca derivate de la adjective. Adverbele în -este care apar în text sînt : bărbăteaşte 69/15, curveaşte 25/10, dumnezeiaşte 158/20, frăţeaşte 335/17, împărăteaşte 326/19, înge-reaşte 479/3, omeneaşte 163/25, sufleteaşte 43/15, trupeaşte 54/2. Sufixul formează, în general, adverbe, cu valoare modală. Două derivate exprimă relaţia: sufleteşte (cărei sînt în temniţe, sufleteaşte să le dăm 43/15), trupeşte (cine seamănă amu trupeaşte el adună pre pămînt 54/2). Derivatele sînt în număr de zece. Unele (curveşte, îngereşte) apar foarte rar, unul singur e frecvent (sufleteşte). Dacă însă considerăm că există o corespondenţă stabilită în limbă între adverbele în -este şi adjectivele în -esc, dacă ţinem seama că procedeul derivării în -esc e foarte viu3, putem să presupunem că şi sufixul -este era productiv. Situaţia astfel interpretată ar pregăti-o pe cea de azi, cînd -este e un sufix foarte productiv. -ete Formează un singur derivat (scumpete) despre care e greu să spunem dacă se formează de la adjectiv (scump) sau de la verb (scumpi). Acest derivat apare o singură dată. Este un abstract care exprimă situaţia (aştepta scumpeatea griului şi pohtiia atuncea să desfacă el jitniţa 401/8). 1 A. Vaillant, Manuel du vieux slave, trad. rusă, Moscova, 1952, p. 235. 2 Vezi p. 229. 3 Vezi p. 230. 232 LAURA VASILIU 12 13 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 23S -eţ Tema de la care e format derivatul poate fi adjectivală {mare) sau verbală (a (se) mări). Dacă admitem primul mod de derivare e mai greu să definim valoarea sufixului (necurat amu iaste înaintea lu Dumnezeu toţi ceia trufaşii şi măreţii 94/1). Măreţ însemnînd „îngîmfat", care este sensul pe care îl adaugă sufixul -eţ adjectivului mare! Dacă pornim însă de la verb, derivatul este nume de agent1 şi sensul lui se poate desprinde foarte uşor : măreţ este cel care se măreşte, cel care se îngîmfă, îngîmfatul. De aceea înclinăm pentru ultima interpretare. După cum se vede, -eţ are un singur derivat care apare de două ori. E un sufix slab. -eţe Apare în forma -(e)aţă în dulceaţă şi în forma -eaţe în celelalte derivate. Derivă substantive de la adjective : bătrîneaţe pl. 224/17, blîndeaţe sg. şi pl. 137/34, 41/13, dulceaţă sg. şi pl. 2/15,85/18, frîmseaţe sg. şi pl. 179/25, 221/25, tinereaţe pl. 288/12. Derivatele sînt abstractele calităţii: Avraam întru adîncul bătrîneaţelor den pîntece fără plod născu 224/17, toate acelea feresc den tinereaţele mele 288/12. Uneori, formele de plural au valori concrete: de dtilceţi şi de frîmseţi să nu ne preaînălţăm 85/18 „fapte plăcute şi frumoase". -eţe e reprezentat în text numai prin cinci derivate. Dar aceste derivate au două serii de valori: abstracte şi concrete. E de reţinut de asemenea că unul dintre derivate (frîmseaţe) formează la rîndul lui derivate : înfrîmseţa 239/24 şi frîmseţat 241/12. Sensurile multiple şi derivatele derivatelor dovedesc că sufixul era puternic. -ie Derivă substantive de la : a. adjective: avuţie (, nu-1 inserează printre sufixe, deşi amîndoi autorii menţionează verbul mărturisi la p. 454 şi 111, iar Densusianu notează şi verbul liturghisi la p. 546. 4 De etimologia acestui cuvînt mă voi ocupa într-un articol viitor. 238 LAURA VASILIU ÎS -18 Derivă substantive de la verbe : coperiş 108/2, grădiş1 478/29, seceriş 153/20, trieriş 459/25 şi de la adjective : mîlcomiş 457/7. Derivatele seceriş şi trieriş exprimă acţiunea. Coperiş şi qrădis „îngrădire", mijlocul prin care se realizează acţiunea verbului de bază (ca neşte oi afară den grădiş lăsate 479/29). Iar mîlcomiş, care apare doar în locuţiunea adverbială cu mîlcomiş (fieşcare de noi cătră sfîrsirea vietiei sale şi cu mîlcomiş curărea apropie-se 457/7) are, se pare, sensul „încetineală'' Mai tirziu (la Dosoftei, Cantemir) mîlcomiş va apărea singur cu valoare adverbială. Sufixul -iş este slab reprezentat în textul nostru : cinci derivate atestate fiecare o dată. Singura circumstanţă care ar putea pleda pentru o situaţie mai puternică în alte texte sau, mai degrabă, în alte stiluri ale limbii, este faptul că, deşi cu derivate atît de puţine şi rar întrebuinţaţi are mai multe sensuri. însă bazîndu-ne numai pe acest lucru nu putem face nici o ipoteză asupra situaţiei sufixului în secolul al XVI-lea sau asupra perspectivelor sale de mai tîrziu. -iţă Derivă substantive de la substantive : feciuriţă 381/11, 384/34 494/1, peliţă 28/15, prorocită 50/36, 515/16. Ucenifă 546/11 este împrumutat din slavă (ov^Hmia). Rămăşiţă 260/32,36 are formaţie neclară. S-ar putea să fie derivat de la participiul rămas cu valoare substantivală („lucru rămas"). Sufixul este moţional în cazul derivatelor prorocită şi ucenită şi diminutival în cazul lui feciuriţă : feciuriţă, scoală ! 381/1 i acelaşi citat la 384/34 (în ambele citate e vorba de o fată de 12 ani): o fată şi de nuntă neispitită feciuriţă 494/1. Rămăşiţă exprimă rezultatul acţiunii (de a rămîne) : de rămăşiţe 12 coşure era pline 260/32 „fărîmituri". Peliţâ se detaşează de restul derivatelor : are sensul de „trup", „carne", care nu are nimic comun cu diminutivele (răneaste-se de frica ta peliţa mea 28/15). S. Puşcariu2 consideră chiar că „nu pare a fi un derivat din piele". Tiktin3 însă îl tratează în acelaşi articol cu pelită diminutiv, considerând că sensul de „trup" s-a dezvoltat sub influenta n. slov. polt şi cr. put „carne, trup, piele, culoarea pielii". Deci rom. piele, pielită a împrumutat cel de-al doilea sens („trup") de la corespondentul său slav nrt-KTii. Ipoteza aceasta este verosimilă, există însă alta mai simplă şi, de aceea, mai uşor de admis : rom. pieliţă „carne, trup" s-a dezvoltat sub influenţa v. sl. nATkTkiţa „carne (caruncula)". Sufixul are în text doar cinci derivate care apar rar (toate atestările sînt cele menţionate mai sus). 1 Datorită faptului că apare după din, Densusianu, op. cit., p. 329, consideră că provine din tngrădiş, prin afereză. Deci grădiş<îngrâdis<îngrădi + -iş. 2 Dacoromania, IX, p. 442. 3 TDRG, s.v. 19 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 239 Situaţia aceasta nu ne dă nici un indiciu asupra marii productivităţi pe care o au azi atît -iţă moţional, cît şi -iţă diminutival1. -iu Formează un adjectiv de la substantiv, mijlociu „de mijloc, mediu", care apare o singură dată (roduri să aducem . .. sau mijlocii sau mai puţinei 361/7). -iune, -ciune Ambele derivă substantive de la : a. verbe de conj. I şi a IV-a : asupriciune 73/16, ertădune 69/8, ferecăciune 176/4, împutâciune 224/22, împuţiciune 239/20, închinăciune2 64/19, înşelăciune 138/29, lăsăciune 456/12, orbiciune 173/18, pricăjiciune 217/7, p'utrejiciune 99/3, putrejuciune 239/20, răpiciune 122/25, rugăciune 83/13, smericiune 92/5, spurcăciune 145/14, stricăciune 290/22, topiciune 335/24, urâciune 37/3, urîciune 289/14, uscăciune 158/28, botejune 246/18, putrejune 276/4 ; b. de la adjective : amărăciune 25/163, goliciune 512/27, înţelepciune 196/31, slăbiciune 199/16. Sufixul se ataşează la tema infinitivului formată cu sufixul -î, la conjugarea a IV-a, şi -ă (< a neaccentuat) la conjugarea I. în putrejuciune, -i- a devenit î sub influenţa lui j (pronunţat dur) şi apoi a devenit u, fiind asimilat la -u- următor accentuat4. în cazul derivatelor botejune, putrejune, sufixul -iune apare sub forma -une datorită caracterului dur al lui j precedent5. După cum se vede, sufixul -ciune formează 24 de derivate şi -iune, două. Derivatele sînt deci numeroase. în privinţa frecvenţei : cele două derivate în -iune şi unele dintre celelalte, ca închinăciune, înţelepciune, înşelăciune, rugăciune şi spurcăciune, apar des. Altele, ca goliciune şi lăsăciune, apar : primul, o dată, iar al doilea, de două ori. în limba de astăzi cele două sufixe nu sînt productive. Există un număr destul de mic de cuvinte care se mai întrebuinţează, şi anume majoritatea o formează tocmai cele care apar în text : afară de cele în -ciune menţionate ca foarte frecvente, iertăciune, împutâciune, stricăciune, uscăciune, goliciune şi slăbiciune. Mei cuvintele acestea însă nu au o mare frecvenţă. Cum se explică deosebirea de situaţie dintre cele două faze menţionate ? ' Atît -ciune cît şi -iune erau încă din secolul al XVI-lea concurate de alte sufixe : -ie (înţelepţie) şi -enie (smerenie) şi de infinitivul lung (iertare, imputare, putredire, slăbire, stricare). E drept că, afară de iertare 1 Vezi Gramatica Academiei R.P.R., I, p. 160. 2 E posibil ca atît Închinăciune, cît şi rugăciune şi amărăciune să fie moştenite din latină (rogatio, inclinatio, amaritio). 3 Din punct de vedere formal, atît amărăciune cît şi urîciune pot fi derivate atît de la verbe cît şi de la adjective. Sensul lor însă (vezi p. 240) mă determină să-1 consider pe primul derivat de la adjectiv şi pe al doilea de la verb. 4 Trebuie remarcat şi faptul că e precedat tot de un -u-. 5 Vezi şi la p. 226 situaţia lui -eală după ş şi /. 240 LAURA VASILIU 20 şi smerenie, celelalte derivate concurente n-au reuşit să se impună, s-au impus însă altele, de acelaşi tip, care nu apar în text : asuprire, orbire, răpire. Derivatele în -iune şi -ciune au următoarele valori abstracte : 1. acţiunea: asupriciune, botejune, ertăciune, ferecăciune (surpă ei întru fundul iadului, de-i puse ei cu ferecăciunea sărăciei şi a fiarâlor 176/4), împutăciune, închinăciune, lăsăciune „eliberare" (să propoveduesc prinşilor lăsăciune 456/12), pricăjiciune „pîngărire", rugăciune; 2. faptul: urîciune „ură" (dentr-aceasta amu mii de reale nascu-se, întîi ce e cătră vecini urîciune şi cătră iubiţi fără-credinţă 289/14); 3. starea: goliciune, putrejune (viermii şi putrejunea piarde şi bucatele şi veşmintele 53/19), slăbiciune, topiciune (deci nu în putrejuni şi în topiciune să fim 335/24). Unele dintre aceste derivate au în anumite contexte valori concrete : putrejuciune „lucru putred" (în multe putrejuciuni şi cu împuţiciuni împluţi sînt 239/20), urîciune „lucru, faptă urîtă" (cum am putea prăznui în rele şi în urîciuni 122/23). Alte derivate apar numai cu valoarea concretă aici menţionată : împuţiciune1, spurcăciune, stricăciune. Amărăciune are sensul de „lucru, situaţie amară, care provoacă supărare" (toate amărăciunile şi boala Şi năpăştile. . .le stinge 66/13). -îs * Apare o singură dată în derivatul pîrîş < pîrî (tîlharii şi pîrîşii 403/20). Derivatul este nume de age n t. -mînt Derivă substantive de la verbe : (a)coperimînt2 56/37, 223/3,îmbră-cămînt 45/24, 267/20. Exprimă instrumentul, obiectul prin intermediul căruia se realizează acţiunea verbului de bază : coperimîntui casei 54/29, să ne îmbrăcăm întru îmbrăcămîntul cela luminatul 45/24. După cum se vede, are o poziţie slabă în textul nostru : are numai două derivate, dintre care primul apare destul de des, dar al doilea numai de două ori. Primul s-a păstrat în limba de astăzi, dar n-are largă circulaţie. Ultimul nu s-a păstrat în forma în care apare în textul nostru : astăzi apare îmbrăcăminte. -nic Derivă adjective de la : a. substantive : curvarnic, -ă 547/35, 74/30, negrijnic 233/10, groaznic, -ă 235/28, 43/19, năravnic 474/31, putearnic (< putere) 16/3, 40/29, veacinic 496/16 ; b. adverbe : îndărătnic 80/9; 1 Vezi citatul de la p. 239/20. 2 Apare şi forma acoperemtnt. 21 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 241 c. verbe: (ne) făţarnic, nefăţarnică 113/34, 196/30, 123/12 şi substantive de la : a. substantive : comornic 403/23, datornic1 285/16, mitarnic 16/18, 27/15, părearnic <.părere 333/24; b. substantive sau verbe : paznic (<_pază sau păzi) 430/24. Cea mai numeroasă categorie de cuvinte în -nic este formată din adjective şi substantive care au formele corespunzătoare în slavă, dar şi derivaţia explicită în romîneşte. Adjective : clevetnic (427/22) cf. v.sl. KA6K6ThHHK'H2 şi clevetă, cleveti, hulnic (247/14, 365/12) cf. v.sl. Yoy/tkHHK-h3 şi hulă, huli, (ne)trebnic (19/18, 25/3) explicat de Tiktin4 prin v. sl. TpkGMiHK-k „altar, templu", bulg. mpn6nuKb, rus. mpeduuK, sîrb. trebnik şi v.sl. Tp-fcKkH-k „bun de sacrificiu" şitreabă, postnic (526/26) cf. nccTkNHK'k5 şi post, posti, protivnic (105/31) cf. npoTHKkHHK-k şi (îm)-potrivâ, împotrivi, războinic (176/12) cf. v. sl. P43e«hnhk'k6 şi război, silnic (45/12, 145/39) cf. v.sl. CH/iivHHK'k7 şi silă; substantive: camatnic (42/17, 285/14) cf. v.sl. KdMdTkHHK-k8 şi camătă, glasnic (424/29) cf. srb. glăsnilc9 şi glas, glăsui, jărtavnic (160/36) cf. v.sl. JKp-kTKkHHK-h10 şi jertfă, jertfi, liubovnic (327/17) cf. v.sl. AioEOKkHHK-k11 şi liubov care este atestat în textele din secolul al XVI-lea, năemnic (28/16, 29/8) cf. v.sl. HdHA\kHHK-k12 şi năimi şi, foarte rar, năem „chirie", propoveaănic (209/28) cf. v.sl. nponoK-fcAkHHK'k13 şi propovădui, sfeatnic (6/4, 134/15) cf. v.sl. CkK-KTkHHK-k14 şî sfat, sfătui. O altă categorie este formată din adjective şi substantive împrumutate din slavă, a căror derivaţie nu este explicită în limba romînă : adjective: bezaconic „nel giuit" (258/19) < v.sl. Ec34K0HkHHK-k15 (ne)-destoinic „(ne)vrednic" (110/26, 28/35) < v.sl. aoctchhti prin analogie cu compusele în des-16 şi, probabil, cu schimbarea sufixului, ocaanic „păcătos" (389/11) vicleşug) îşi va dezvolta un sens nou „faptă vicleană", spre a se deosebi de sinonimul său din secolul al XVI-lea, hitlenie2. Eftenşug dispare, ca şi sinonimul său efteniie. -(t)oare Derivă substantive de la verbe: îngrupâtoare 102/23, prinsoare 210/32, sculătoare 515/13, (ne)strînsoare 255/9, 436/31, tocitoare 296/5, vînătoare 329/10. Cele mai multe derivate exprimă acţiunea: zioa de îngrupă-toarea mea 102/23 „înmormîntare", prinsoarea botezătoriului 210/32, zace cesta la căzătură şi la sculătoare a mulţi întru izraili 515/13, strinsoare iaste în ceia lume ce va să fie, nu lucrare 255/9, Andrei se întoarse întru al lui meşterşug şi cu frate-său Petru făcea vînătoare 210/34. Sensul lui tocitoare este definit în citatul următor : făcură tocitori de aduna rodurile, de le împlea 144/35, cf. v.sl. tomhth „a lăsa să curgă"3. Sufixul are şase derivate foarte rar întrebuinţate (singurele atestări sînt cele menţionate mai sus). în limba de astăzi, afară de îngrupâtoare şi sculătoare, toate celelalte se întrebuinţează fie cu acelaşi sens, fie cu sens schimbat. Probabil, sufixul -ft)oare, el însuşi puţin frecvent, a fost întărit de sufixul -tor. -tor, -toare în marea majoritate a cazurilor apare în forma -toriu. -tori apare o singură dată : nu iaste acela iubitori 343/2. Atunci cînd găsim doar pluralul, nu putem spune dacă avem a face cu -toriu, -tor sau -tori. 1 Densusianu, op. cit., p. 332, consideră că sensul de „milă" pe care îl are eftenşug corespunde v.sl. UTTfApOTa „milă". 2 Vezi. p. 234. 3 Cf. CADE şi TDRG, S.V. 25 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 245 Derivă substantive şi adjective de la verbe : ajutătoriu, -toare 4/36, 157/8, alergătoriu 15/34, amărîtoriu 342/36, arătătoriu, -toare 132/29, 198/22, ascultători (pl.) 253/5, asupritori (pl.) 106/13, bătători (pl.) 383/10, biruitoriu 228/35, botezătoriu 157/10, 258/9, călcătoriu 196/17, cătitoriu 167/12, cinstitoriu 117/38, cîntători (pl.) 123/1, 27, cîrmitoriu 1/12, 15, cle-vetitoriu, -toare 128/22, cugetătoriu 192/30, curătoriu, -toare 145/29, 152/8, curăţitoriu 265/2, cuvîntâtori (pl.) 333/12, dătătoriu 12/28, deregători (pl.) 138/16, dereptătoriu 252/34, despuitoriu, -toare1 104/17, dobînditori (pl.) 344/3, domnitoriu 192/30, dosăditori (pl.) 15/19, ertâtoriu 18/3, făcătoriu, -toare 130/27, 212/31, fărmăcători (pl.) 70/28, folositoare 2/35, furătoare 283/7, glăsitoriu 56/31, gonitori (pl.) 205/18, grăbitoare 128/30, grijitoriu 488/9, hulitoriu 61/32, iscoditoriu 409/23, ispititoriu 120/29, iubitori (sg.) 343/2, iubitoriu 31/7, îmblătoare 194/12, împărâţitoriu 179/36, începătoriu, -toare 15/17, 126/25, închinători (pl.) 161/20, îndărătnicitori (pl.) 214/2, îndrăznitori (pl.) 130/3, îndurătoriu 150/26, înfluritoare 309/16, îngădui-toriu 49/29, înjugători (pl.) 414/13, înnoitoriu 506/32, înnotători (pl.) 235/3, (ne)înşelătoriu, -oare2 123/7,208/5, (ne)înţelegători (pl.) 3/4,472/7, înţelegătoare 401/33, învăţâtoriu 93/26, învrăjmăşitori (pl.) 285/21, jucătoare 546/9, judecătoriu 35/17, 213/21, junghetoriu 386/26, lâcuitoriu, -toare 194/32, 293/13, legiuitori (pl.) 180/5, lucrătoriu, -toare 174/3,192/2, lumi-nătoriu 198/16, (ne)luotori (pl.) 403/21, mărturisetoriu 164/9, mergători3 (pl.) 201/8, mestecători (pl.) 393/22, miluitoriu 20/9, mîncătoriu 229/35, mîngîitoriu 265/2, mîntuitoria, -toare 12/12, 118/22, moştenitoriu 290/24, (ne)mulţemitoriu 41/6, 261/9, muncitoriu 136/22, năpăstuitori (pl.) 235/11, (rău-)nărăvitoriu 284/15, născătoare 14/12, năstăvitoriu 330/32, • neapărătoare 436/32, neapropietoriu 399/'2,neguţătoriu 18l7,neîmputătoriu20j8, neîndurători (pl.) 118/10, neploditoriu, -toare 454/22, 23, neprecepătoare 6/3.6, nepriitoriu 222/16, neroditoriu, -toare 224/19, 20, nestătătoare 330/27, nevoitoriu 45/35, obid(u)itori (pl.) 453/33, oblicitoriu 36/34, ogoditoriu 250/30, otrăvitori (pl.) 70/28, peritoare 481/27, pierzătoriu27'8/27, pizmitori (pl.) 340/17, plătitoriu 480/29, plîngătoriu 5/15, nepohtitoriu 385/31, pohti-toUre 27/27, pomenitoriu 48/8, (ne)postitori (pl.) 50/1, priimitorîu 391/23, prilăstitoriu 196/17, propoveduitori (pl.) 106/33, protivitoriu, -toare 162/28, 213/17, purtătoriu, -toare 30/10, 233/13, putreditoare 289/22, răbdătoriu 50/22, răpitoriu 42/17, răpştitoriu 365/12, răspunzători (pl.) 536/4, nerăspunzătoare 473/21, rînjitori (pl.) 58/20, rîvnitoriu 533/15, rîzătoriu 343/2, nerîzători (pl.) 203/5, rugătoriu 265/2, săditoriu 301/8, săpători (pl.) 266/16, săritoare 154/24, scumpărătoriu 195/12, sfîrşitori (pl.) 535/22, slobozitoriu 142/3, slujitori (pl.) 122/39, (ne)socotitoriu 284/16, (i)spăsitoriu 150/15, 151/10, spăsitoare 233/13, străjuitori (pl.) 266/19, strigătoare 271/7, şezători (pl.) 102/14, ştiutoriu 146/3, neştiitori (pl.) 198/21,,?wteZaori (pl.) 434/16, Wte-«oHm 541/17,' tocmitoriu 286/16, fwe^ trecătoare 70/8,516/32, ţiitoriu* 118/32, 1 Apare şi forma despuetoriu. 2 Apare şi forma înşSlătoriu. 3 Apare şi forma mărgători. 4 Apare şi forma ţietoriu. 246 LAURA VASILIU 26 ucigătoriu 19/10, urîtoriu 42/1, uspătătoriu 388/8, vătămătoriu 45/17, nevătămătoare 436/32, văzătoriu 50/33, vieţuitoare 309/23, viitoriu 95/30, vindecătoriu 20/9, vînători (pl.) 210/8, vînzătoriu 290/24, zăc&tori (pl.) 316/11, zăcâeoare 357/1, ziditoriu 169/11. Dator iu 41/4 şi păstor iu 60/15, singurele derivate a căror formaţie nu mai e clară în romîneşte, sînt probabil moştenite din latină1 (debitorius, pastor). O dovadă că dator nu a mai fost simţit ca un derivat clar, legat de verbul a da, e existenţa unui nou derivat de la acelaşi verb, dătătoriu (vezi mai sus). Marea majoritate a derivatelor în -tor denumesc a g e n t u 1: amă-rltoriul frate... cade-se a-l derepta 342/36 „care te amărăşte, te supără", nu iaste numai ascultătoriu, ce şi orb, că carele iaste mai mare, el i se ascultă 229/1, bătătorilor deşchide-le-se-va 4/32, diaconi şi ctntători 123/1, rîu curătoriu 191/7, peşti cuvîntători 333/12, milostiv iaste şi iubitoriu de oameni despuitoriul 5/14 „stăpînitor" ( ca «acolo ™de radicalul cuvîntului în -tor nu poate lattaâ sauf"? SlgUrî Că aVem 3 face cu cuvinte vechi (moştenite din Tpăstor" romîneşte într-o epocă foarte veche)" şi dă ca exemple tocmai pe dator 2 CADE Şi TDRG, S.V. 3 Op. cit, p. 335. 27 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 247 care desăvârşeşte", socotitorul nostru, Domnul Isus Hristos 238/7 „păzitor" (< socoti „a păzi, a îngriji"), spăsitoriul nostru Hristos 128/3 „salvator", Bazar era unul den şezători cu nusul 102/14 „cel care şade", nu rudeloru-ţi, nici bogaţilor, nici şutelitorilor, ce mişeilor 434/16 „linguşitor" (<şutili „linguşi"), dulceaţa ceştii lumi trecătoare 53/29 şi un sens special în : locul loruş cela îngerescul făcutu-l-au cale netrecătoare şi neîmbiată 370/5 „pe care nu se poate trece", eu biruii lumea şi ţietoriul lumiei (ce se zice vrăjmaşul) 127/29 „stăpîn"1, duse el în casa de oaspeţi... şi demîneaţa eşi, scoase doi arginţi, deade uspătătoriului 388/8, învăţătoriul viitoriu iaste şi te cheamă 95/30. Cu sufixul -tor se formează 147 de derivate, dintre care 21 apar şi la masculin şi la feminin, 12 şi la forma afirmativă şi la cea negativă. Sânt foarte frecvent întrebuinţate : făcător, despuitor, iubitor, învăţător, judecător şi (i)spăsitor. Frecvenţa deosebit de mare a sufixului, manifestată atît prin întrebuinţarea unora dintre derivate cît şi, mai ales, prin numărul mare al derivatelor, este unul din factorii care dovedesc poductivitatea lui. Concurenţa cu alte sufixe pe care o atestă textul este redusă : pizmitorj pizmaş, postitor / postnic, propoveduitor f propovednic, protivitorjproiivnic. Concurenţa cu -ar nu este atestată de loc în textul nostru. Existenţa a două derivate paralele a dus uneori la diferenţierea sensului: glăsitor „cel care vorbeşte" / glasnic „sol", ogoditor „sprijinitor" / ugodnic „iubit". Cu excepţia a două derivate moştenite (dator şi păstor), celelalte derivate în -tor se poate să fie formate pe teren românesc. Multe din ele sânt formaţii ocazionale, construite probabil sub influenţa limbii slave care în general foloseşte mult derivatele pentru a reda mai succint propoziţiile relative : bătător (s.), îmblător (adj.), închinător (s.), otrăvitor (s.), plîngător (s.), şezător (s.), uspătător (s.) şi altele. Aceste elemente dovedesc o dată mai mult productivitatea sufixului, chiar dacă unele derivate nu se vor păstra (cum e şi firesc, dat fiind caracterul lor ocazional şi condiţiile ân care au apărut). Dar cele mai multe derivate se vor păstra pînă în limba de astăzi, unde -tor este cel mai productiv sufix-nume de agent2. -u- Derivă verbe de la substantive: chinui 121/6, 278/35, (în)chipui 75/32, 224/29, învălui 75/37, jălui* 264/7, legiui apare numai m derivatul legiuitor 180/4—5 şi în compusul fărâ-de-legiui 485/15, nădăjdui 122/35, obidui apare numai în derivatul obiduitor 453/33, păcătui 286/32, pîlcui 528/39, sălăşui 176/14, (ne) sfătui 172/30, 242/23, sîrgui 320/32, străjui 71/39, vestui 193/1, vieţui 2/20, vinui 276/20, vremui apare numai în compusul bine-vremui 524/25, vrâciui 61/3, zeciui 16/26. 1 Densusianu, op. cit., p. 339. 2 Vezi Gramatica Academiei R.P.R., I, p. 157. 3 -i este sufixul conjugării a IV-a. 4 Apare şi forma jelui. 248 LAURA VASILIU 28 0 serie de verbe tot atît de numeroasă ca cea de mai sus este formată din împrumuturi din vechea slavă şi din maghiară : birui (161/8) < magh. birni1, eebălui „a-şi tulbura mintea" (83/18) < magh. csdbulni2, dărui (184/2) < v. sl. A<»p«KaTH3, făgădui (193/19) < magh. fogadni*, lăcui „a trăi" (187/11) 13; 14; J5j 1« TDRG Şi CADE, S. V. 17 Densusianu, op. cit., p. 536 — 537. 18 Vezi p. 230. '39 Voi. I, p. 325-326. 29 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 249 -ură1 Derivă substantive de la verbe : aăăpostitură 150/32, adeveritură 174/27, adîncătură 191/12 (< adînea), alergătură 323/31, aparatură 451/26r arătură 161/37, asupritură 397/24, bătătură 357/5, bătjocuritură 470/26, călcătură 51/32. căzătură 515/13, cebăluitură 273/30, cumenecătură 30/33, dereptătură 9312, descoperituri 515/9, despuetură 325/36, dezlegătură 136/22, 183/31, (ne)ăomiritură 465/15, 519/14, ferecătură 208/7, feridtură 479/12, feritură 459/17, (ne)iubitură 42/30,385/29, împăcătură 38/37, începătură 129/32, încleştitură 222/15, îndemnătură 6/23, (neJînăurătură 352/28, 400/24, îngrupătură 98/20, înnoitură 134/7, îniăşurătură 435/3, (în)tină-tură 238/29, 378/4, (ne)înţelegătură 192/23,' 400/24, învăţătură 44/16, luptătură 466/30, mărturisitură 68/32, mestecătură 82/8, mîngîitură 514/28, mîntuitură 515/8, muşcătură 464/5, nălucitură 259/22, necătură 56/7, orbitură 15.1/1, picătură 192/2, pierzătură 47/9, postitură 83/6, precepătură 56/2, prilăstitură 235/33—34, prorocitură 317/8, proslăvitură 464/33, răslăbitură 247/21, răstignitură 69/29, rînjitură 80/16, săru-tătură 491/3 2, scâldătură 150/21, semănătură 459/26, sfârîmitură 260/28, sfinţitură 74/36, simţitură 390/4, (ne)strînsura 202/30, 479/18, strimtură 87/23—24, (ne)ştiutură 83/3, 198/21, şutilitură 291/27, tescuitură 480/1, udătură 440/2, unsură 52/8, vătămătură 145/25, 246/7, (ne)văzătură 247/33, 370/22, ziditură 92/36, zdrobitură 79/12. în afară de aceste derivate textul mai cuprinde două substantive în -ură : făptură 254/6, moştenit din latină (factura), şi scriptură 176/27, 273/7, împrumut tîrziu, pe cale savantă, tot din latină (scriptura). Derivatele în -ură au următoarele a^alori: 1. acţiunea, faptul : alergătură, asupritură, bătjocuritură, călcătură, cugetătură, cumenecătură, dereptătură (acea dereptătură şi ziditură a trupului lu Hristos 93/2), descoperitură, dezlegătură, ferecătură, feritură, (ne)iubitură, începătură, îndemnătură, (ne)îndurătură, îngrupătură, înnoitură, (în)tinâtură, luptătură, mărturisitură, mestecătură nu este suficient de clar, dar se pare că are sensul de „amestec" (cînd se tîmplă omului de cea boală, de cea betejală cu mestecătură rea, ce-i zic de lună 82/17, i se-ară fi tîmplat neputinţă den turburatul ceii mestecături rea a trupului 82/8), mîntuitură, necătură „înecare" (nu a vîntului sunet . iaste vina necăturiei lu Petru, ce neputinţa 268/33) şi „loc unde te poţi îneca uşor" (nu iaste lesne . . . celuia ce se chinuiaşte întru o necătură a înnota bine 122/31), postitură, prilăstitură „înşelătorie" (minciunile lor şi prilăs-titurile 235/33—34), proslăvitură, răstignitură, sărutătură, scăldătură, semănătură, sfinţitură, (ne)strînsura, şutilitură „linguşeală", tescuitură, (ne )văzătură, ziditură ; 2. rezultatul acţiunii: adeveritură „adevăr" (la lumină să dereptaţi ceia ce-au orbit, spre lucrurele cealea bunele şi spre adeveritură şi spre creştinătate 174/27), bătătură, făptură, înfâşurâtură (lemn de chedru înfăşurat cu canură roşie . . . lemnul de chedru şi infăşurătura canurei roşie 425/3), învăţătură, legătură, muşcătură, nălucitură, pierzătură „pierdere" (toate vrăjmăşiile şi pierzăturile dragostea le biruiaşte 47/9), prorocitură, 1 Cu variantele -sură, -ătură, -etură, -itură, -utură. 250 LAURA VASILIU 30 31 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 251 scriptură, sfărîmitură, udătură (acea boală iaste cînd i se întărită omului mocrota (ce se cheamă apa, udătură) den tocmeala ei, derep'ce că luna, cînd i-e lumina plină fire are lumina ce iase den ea să tulbure udăturile trupului 81/33, 35); 3. obiectul acţiunii : văzătură (văzătura lor să le fie mărturie 370/22) ;mij locul prin care se realizează acţiunea exprimată de verbul de bază : adăpostitură (ajunsem la cea adăpostitură bună şi fără voroavă, la adăpost şi la lin şi fâră-scîrbă 45/7), aparatură (mare aparatură de cătră spăsenie iaste boala bogăţiia 451/26), arătătură (toată amu jărtva iudeiască umbră era şi ca o arătătură adevărului 161/37); 4. însuşirea: adîncătură „adîncime" (dulceţiei lui iaste fără fund şi fără moarte . . . şi nescăzută adîncătură 191/12), despuetură „atotputernicie" folosit ca titlu de adresare (încă nu-s striin sau a altuia, ce a dumnezeiei tale 'şi a despueturiei tale 325/36), domiritură nu e suficient de clar, s-ar părea că înseamnă „convingere"1 (fie oarecine de are datorie, deci ispiteaşte şi bate şi în temniţă aruncă, deci într-acea domiritură şi pre cela ce nemica ăatoriu nefiindu-i într-aceiaş temniţă şi muncă de-l va duce 465/15), împâ-cătură „însuşirea de a fi împăciuitor, supus" (oile amu cheamă-se sfinţii, derept blînziia lor şi liniia şi împăcătura 38/37), înţelegătură „posibilitatea, capacitatea de a înţelege, de a cunoaşte" (omenească înţelegătură avea ucenicii şi cu pizmă ţinuţi era 91/11), nălucitură (nu iaste nălucitură, ce însuşi Hristos iaste 267/30), picătură (apă vie iaste, picătură, învăţătura lu Hristos 192/2), precepătură „pricepere" (şi înotăm, neprecepîndu-ne, pînă la o vreme şi an cu soroc, cum şi ceia ce înoată pre mare cu precepătură 56/2) şi „înţeles" (lucru şi precepătură ce-aţi auzit 301/2), simţitură „simţire, simţ" (fără de simtitură-s ca şi acealea [pietrele] 390/4), strimtură „strîmteţe" (nu poate încăpea cămila pren urechile acului derept multă strimtură şi pentru grosime a cămileei 294/11), ştiutură (Dumnezeu se arată pre sineş Hristos cu ştiutura gîndurilor 61/22), unsură; 5. starea: cebăluitură „tulburare" (teame-se şi se ohileaşte şi cu frica şi cu cutremurul şi în cebăluitură de tot va fi 270/30), căzătură (să ne dereptâm den căzătură (ce se zice, den păcate) 62/13), fericitură, încleştiturâ (amărăciune ce avăm noi oamenii încleştitură, de ce ne vine noao de la ne-priitoriul 222/15), orbitură, răslăbitură „paralizie"2 (cu puteare rădică şi scoală şi întăreaşte răslăbitură 247/21), strimtură „teamă, supărare"3 (cu sufletul de nu se va înălbi mainte şi să se zâpădească cu scîrbele şi cu strimturile . . . nu se poate înfluri 87/23—24), zdrobitură. Derivatele în -ură sînt în număr de 72 în textul nostru, 7 din ele apar la forma afirmativă şi negativă, 6 (cumenecătură, făptură, începătură, învăţătură, scriptură, vătămătură) sînt foarte frecvente. în afară de două, toate celelalte sînt, probabil, formate pe teren romînesc. Multe sînt formaţii ocazionale, ceea ce, coroborat cu numărul impresionant al derivatelor, dovedeşte productivitatea sufixului. Forma- Cf. şi Densusianu, op. cit., p. 342. Ibidem, p. 346. Ibidem p. 347. 1 Cf, 2 ţiile acestea însă nu se păstrează şi de aceea, din numeroasa serie a derivatelor în -ură existente în text, relativ puţine mai apar astăzi în limbă, unele din ele cu alte sensuri : alergătură, bătătură, călcătură, căzătură, cuminecătură, făptură, învăţătură, legătură, muşcătură, nălucitură, scriptură, semănătură, udătură, vătămătură. Concurenţa cu alte sufixe este foarte redusă numeric în ceea ce priveşte derivatele care intră în joc, dar mare în ceea ce priveşte sufixele care se opun : -urăj-ie (prorocitură/-ie, proslâviturăj-ie), -ură/oare (în-grupăturăj-toare, strînsură/-oare), -urăj-eală (strimturăj-eală). Cu infinitivul lung substantivat concurenţa e mai întinsă numericeşte : înţelegere, noire, piiardere, preceapere, răslăbire etc. Numărul mare al sufixelor cu care -ură intră în concurenţă se explică prin echivalenţa de sens dintre ele. Numărul mic al derivatelor care intră în concurenţă se explică prin caracterul lor accidental. -uţ Are un singur derivat, care apare o singură dată : păhăruţ 368/3 şi are valoare diminutivală: nici un păhăruţ de apă rece setosului n-au dat. PREFIXE a- Formează verbe de la verbe : acoperi 353/35, apuţi (apare numai în supinul devenit substantiv apuţit 342/11). Dat fiind că în text apare şi derivatul descoperi1, s-ar părea că a- se opune lui des-, formînd perechea analogă cu în-/des-. în citatul următor care cuprinde pe coperi cu ambele forme, reiese foarte clar opoziţia dintre cele două prefixe : toate învăţăturile lu Dumnezeu... să le obîrşim, ca întunecatul acoperimîntul sufletelor noastre descoperire să priimim 101— —102/39,1. Dar întrebuinţarea lui coperi fără prefix ne dovedeşte că opoziţia aceasta o realizează tot atît de bine verbul cu prefixul a-, ca şi forma fără prefix (eoapere pre el 52/1), care este tot atît de frecventă şi are aceeaşi valoare. Pentru stabilirea valorii lui a- din apuţit nu avem nici măcar indiciul opoziţiei, întrucît varianta fără a- (puţi) nu apare, iar formă cu des- verbul nu are. în schimb apar verbele stîmpăra 233/5 şi mesteca (mestecătură 82/8) fără prefix. Situaţia prezentată de textul nostru ne dovedeşte că prefixul a-era foarte rar folosit în perioada respectivă, iar valoarea lui nu era bine definită pentru vorbitori. Probabil că prefixul a- (< lat. ad-), care fusese clar şi frecvent în latină, s-a întrebuinţat tot mai puţin, în limba romînă nemaiformînd derivate noi. Astfel prefixul a- â rămas cu o poziţie slabă în sistemul prefixelor limbii romîne, situaţie pe care o păstrează pînă astăzi. i Vezi p. 252. 252 LAURA VASILIU 32: arhi- Derivă substantive de la substantive : arhiepiscop 182/14, arhimi-tropblit 5/34, arhisinagogă 381/3. Frazele în care apar primele două derivate ne dovedesc că valoarea prefixului arhi- nu era clară pentru autorul textului, că probabil titlurile respective nu erau încă prea folosite în terminologia de specialitate sau chiar că traducătorul reproduce o confuzie existentă în textul originar. Lap. 1/11 se vorbeşte de arhiepiscopul Ghenadie şi la r. 15 de arhiepiscupul Serafim, pentru ca la p. 5/34 să fie pomenit ca arJiimitropolit acelaşi Serafim şi la 6/1 mitropolitul Ghenadie. Contextul în care apare arhisinagogă este foarte vag (vine oarecine de la arhisinagogă 381/3) şi nici nu apare cuvîntul de bază fără prefix, spre a putea desprinde diferenţa. Se pare totuşi că nu e vorba de clădirea sinagogii, ci de persoana conducătorului ei: traducătorul a redat în mod mecanic v.sl. ap-iJfTiCf Naror-h (< âp/iCTUvâyWYoţ) ,,mai marele sinagogei", care probabil în textul slavonesc avea desinenţa -a (un element care ne conduce spre această interpretare este şi faptul că în citat apare arhisinagogă şi nu arhisinagogă, cum ar fi fost corect după prepoziţie). Valoarea neclară a prefixului se datoreşte, cred, faptului că, în perioada apariţiei textului, arhi- nu exista ca prefix în limbă. Arhiepiscop şi arhisinagog sînt împrumutate din slavă (apXHenHCKon-h, apTJThcyHaror"H). Arhimitropolit e singurul care ar putea fi format în romîneşte1 după modelul lui arhiepiscop, dar el nu e suficient pentru a justifica prezenţa prefixului în sistemul prefixelor romîneşti. des- Derivă verbe de la : a. verbe : dezbate 83/27, descoperi 128/5, desface 213/14, desgvozdi 137/2 (< găvozdi ,,a bate în cuie, a ţintui"), dezlega 96/23, dezrupe 51/33 ; b. substantive: despărţi 205/22, dezrădăcina 246/5 (< rădăcină)2. Formaţia următoarelor verbe cu des- nu e clară, întrucît temele lor nu există în romîneşte : dezbrăca 34/9, deschide 115/12, desculţa care apare numai în substantivul desculţii 123/9 şi descurca 212/34. Deschide şi desculţa au etimoanele în latină : dîscludere şi disculciare. Pentru dezbrăca3 nu există corespondent atestat în limba latină. Există însă un derivat al substantivului braca ,,un soi de iţari pe care îi purtau barbarii", şi anume bracatus „îmbrăcat cu iţari . . .". E posibil ca de la acest bra-catus să se fi format un derivat cu in- (*imbracatus), care apoi a fost luat drept participiu (era terminat în -atus) al unui verb *imbracare. După modelul acestui verb sau în acelaşi timp cu el s-a putut forma şi negativul lui, *disbracare* (*dîsbracatus), care a completat seria. Existenţa acestor 1 In slavă, nu e atestat, iar da îl dă ca formaţie romînească. 2 Există şi verbul rădăcina (vezi p. 254), dar înclin să cred că dezrădăcina ca şi tnrădăcina s-au format de la substantivul rădăcină, întrucît acesta din urmă avea mai mare circulaţie decît verbul rădăcina. 3 Ca şi pentru tmbrăca, vezi mai jos p. 254. 4 Pupă Cade etimonul lui desbrăca este 'disbracare, iar al lui îmbrăca, *imbracare. 33 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 253 forme în latină ar putea explica formele care nu se pot explica în interiorul limbii romîne : îmbrăca şi dezbrăca. Pentru stabilirea valorii prefixului des- trebuie să luăm în consideraţie opoziţiile dintre verbele cu des- şi verbele neprefixate corespunzătoare lor, dintre verbele cu des- şi perechile lor cu în-, atunci cînd forma neprefixată nu există. întîi vom da exemple pentru prima serie de opoziţii: dentr-acea nebunie drăcească nu poate lesne a se dezbate sau a scăpa 83/27 „a scăpa de sub stăpînirea cuiva", nu-ş ascunde el chinul, ce-l descoapere1 128/5, cărţile desfăcea-se 38/26, deade trupul lu Iosif. Şi cumpără pînză, şi dezgvozdi el, şi-l puse jos 137/2, legătura nedezlegată 36/20, boala împreună cu păcatele să se desrădăcineaze 246/5, întru eiş aciiaş răsare credinţa, şi nu ajunge de-aciia pînă în sfîrşit să se rădăcineaze 357/21, să rumpi legătura fără-legiei, dezlegâtura, călcătura, slobozeşte ceia cărei pat năpaste, şi tot tarul dezrupe 51/33. A doua serie de opoziţii : va despărţi ei unii dentr-alalţi 38/11 „a desface"/împârfi lor şi doi peşti 260/35 ,,a distribui", dezbrăcat era şi mă îmbrăcat 34/9, cărţile se vor deschide 35/16, să ne nevoim a închide uşile 128/12, a încălţa desculţii 123/8. După cum se vede, în afară de despărţi, verbele derivate cu des* exprimă contrariul acţiunii exprimate de perechile lor (cu sau fără prefix). Prefixul des- are un număr destul de mare de derivate (12) şi valoarea bine precizată. Sistemul de opoziţii destul de întins în care intră atestă stabilitatea derivatelor şi productivitatea prefixului. în afară de dezgvozdi şi dezrupe, toate derivatele menţionate de noi se păstrează în limba actuală. în- Derivă verbe de la : a. substantive : înarma (apare numai în participiul înarmaţi 106/20), îmbăia 51/19, îmbărbăta 183/26, închipui 68/15, încredinţa 247/8, încuia 248/4, înduia2 318/11 „a dubla", îndumnezei 497/18, înfluri 309/23, înfrica (apare numai în participiul înfricat, -ă 117/13), infrîmseţa 239/24, ingheţa 364/11, înghimpa 358/3, îngrupa 138/4, înjuga 277/36, înjumătăţa 99/29, înomeni 497/17, împăinjina 252/37, împărţi 192/17, împeliţa 91/38, împe-trici 364/14, împleti 326/7, înrădăcina 246/4, însoţi 449/17, însufleta 347/36, înşira 244/15, întemeia 179/21, întina 378/4, întrupi 2/19, învăli, învălui 137/2, 233/37, învrăjbi 246/28, învrăjmăşi (apare numai în derivatul învrăjmăsitor 285/21); b. adjective : înălbi 87/22, îmbăta 287/9, îmblînzi 137/36, îmbogăţi 149/6, încălzi 159/3, îndrăgi 186/6, îndulci 87/33, înflâmînzi 34/21, înfricoşa 234/10, îngraşă 73/29, îngreoia 83/12, înmulţi 6/10, înnoi 115/15, în'setoşa 154/20, întări 290/28, întrista 79/23, învechi 164/15, învineţi 158/36, învia '102/27, învîrtoşa 182/26; 1 Pentru opoziţia cu forma neprefixată, vezi mai sus. 2 L-am trecut pe îndoi în categoria derivatelor de la substantive, întrucît numeralul aparţine categoriei numelui. 254 LAURA VASILIU 34 c. verbe : încrede 276/23, înfrînge 46/27, împresura 266/17, întoarce 32/28, întocmi 246/37. Apare şi o categorie de verbe a căror formaţie nu e clară în romîneşte : îmbrăca 215/5, inedita 123/8, închide 267/24, îndrăzni 48/31, îngrădi 81/22, învesti 111/7. Primele trei provin probabil din latineşte : Hmbracare1, incalciare2 şi includere3. La prima vedere s-ar părea că valoarea prefixului în- este, în cea mai mare parte a cazurilor, aceea de a exprima ideea de ,,a introduce (în ceva)", cu diverse grade de abstractizare : începînd de la îngropa şi împeliţa, pînă la încredinţa şi însufleta („a înzestra un obiect cu suflet"). Dar nu putem stabili valoarea prefixului în- fără să comparăm formele prefixate cu cele neprefixate : închipui/ chipui (75/32), îndrăzni]drăzni (267/12), îndulcijdulcire (38/2), înfricoşajfricoşa (200/17), înmulţi/mulţi (143/22), înnoi/noi (509/13), împresura/presura (188/4), înrădăcina/rădăcina (357/21), întinajtinătură*, întocmi/tocmeală5, învrăjbi/vrăjbi (246/29). De asemenea trebuie să avem în vedere încă o serie de verbe, care apar în text numai cu formele neprefixate : cremeni (cremenii 229/27), crunta 358/23, derepta 64/8, draci 50/29, griji 74/27, nebuni 97/23, neca 16/22, negri 192/10, pinge 244/4, protivi 208/6, ruşi (= înroşi) 192/11, sănătoşi 142/18, semna 453/30, spămînta 84/12, striina 69/20, timpina 95/17, tinde (tinse pers. III sg. 136/13), tîmpla 201/24, ţepeni 294/7, venina (veninat 203/1). Din compararea verbelor neprefixate cu perechile lor prefixate din textul nostru, din alte texte contemporane sau din limba actuală, ajungem la concluzia că verbele formate cu prefixul în- exprimă acelaşi lucru ca şi cele fără prefix. Aceasta înseamnă că valoarea principală a prefixului este aceea de a forma derivate verbale denominative. Micul grup al verbelor derivate de la verbe se formează după modelul categoriei majoritare a verbelor derivate de la substantive. Este adevărat că derivatele neprefixate apar mult mai rar decît cele prefixate : derivatele cu în- sînt în număr de 63, celelalte, 31. Dintre primele, 15 sînt foarte frecvente în text (îmbrăca, încredinţa, încuia, îndulci, înflori, înfricoşa, înfrîmseţa, înfrînge, îngropa, înmulţi, înnoi, însetoşa, întări, întrista, învia), dintre ultimele, numai două (timpina şi tîmpla). Preponderenţa derivatelor prefixate faţă de cele neprefixate, atît în ceea ce priveşte numărul, cît şi frecvenţa lor, dovedeşte că formele prefixate sînt cele mai noi6. Această cronologizare este confirmată de situaţia din limba contemporană unde formele neprefixate au dispărut aproape în întregime. 1 Vezi dezbrăca, p. 252—253. 2 CDDE, s.v. 3 CDDE, s.v. 4 Vezi p. 249. 5 Vezi p. 226. III, 1936^?! ?104°rgU l0rda"' Buletinul Instit^ului de filologie romtnă „Alexandru Philippide"^ 35 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 255 ne- Se ataşează la : a. substantive (în mare parte infinitive lungi): neascultare 130/30, neavere 259/23, neblagodarenie 422/7, necinste 471/35, necredinţă 276/14, necurăţie 113/3, necuviinţă 72/25, nedereptate 53/10, nedestoinicie 156/27, nedomiritură 519/14, negrije 157/33, neiubitură 385/29, neîmpăcare 289/15, neîndurătură 400/23, neînţelegătură 400/24, neînţelepciune 398/12, neluător 476/2, nemărie 157/31, nemilă 284/3, nemilosîrdie 343/36, nemilostenie 41/35, nemilostivie 284/2, nemilostivnicie 283/24, nemiluire 40/22, nemînie 506/12, neom 368/16, nepăreare 304/3, neplecare 293/22, nepost 278/10, nepremenire 488/26, nepurtare 287/14, neputere 312/5, neputinţă 143/24, neputredire 233/24, nerău 338/31, nesaţiu 45/9, nesănătate 262/2, nesfâtuire 242/23, nesocotinţă 266/12, nestrîngere 454/25, nestrînsoare 434/11, nestrîn-surâ 217/6, neştiinţă 45/14, neştiutură 83/2—3, netrufă 157/31, neţinere 504/28, nevăzăturâ 247/33, nevedere 252/16, nevoe 143/23, nevoinţâ 93/29, nevoitor 479/35; b. adjective (majoritatea participii) : neaăurmit 237/28, neajunsă 231/30, neapărată 325/37, neapărătoare 436/32, neapropietoriu 399/2, nearat 190/12, neavut 315/19, nebiruit 70/6, neblagodarnic 422/28, nebun 19/3, necăit 284/33 (< a se căi), necălcată 424/19, neclătinat 3/13, neclătit 202/9, necredincios 131/33, necrunt 505/2, necugetător 340/19, necununat 88/11, necurat 112/24, necurmată 349/31, necuvios 58/38, nederept 147/17, nedestoinic 115/18, nedestulă 6/34, nedeşertat 118/15, nedezlegată 36/20, nedreptat 4/18, nedulce 336/19, neertat 472/12, nefăcut 182/29, nefăţarnic 35/17, negătit 480/23, negrăită 75/24, negrăitoriu 365/2, negrijnic 233/3.0, negustată 497/6, nehitleană 164/4, neispitit 30/26, neisprăvit 6/30, neiuşor 340/9, neivit 137/7, neîmbiată 370/6, neîmpăcat 328/29, neîmpărţit 163/18, neîmputată 307/6, neîmputătoriu 20/7, neîncăput 209/22 (< încăpea), neîndrăznită 173/24, neîndurător 118/10, neîngreoiat 83/14, neînşelat 83/13, neînşelător 203/8, neîntărit 23/38, neîntrebată 403/11, neîntrupat 163/13, neîntunecată 199/13, neînţelegător 4:12/7, neînţelepl 104/16, neînţeles 386/36, nejudecat 40/2, neluminat 36/19, nelunecoasă 151/7, nemăreţ 202/24, nemăsurat 101/17, nemilostiv 36/25, nemîngîiată 129/14, nemînios 393/9, nemulţemitoriu 261/9, nemuncit 202/12, nemutat 293/17, nenăscut 168/24, neîncetat (adj. şi adv.) 221/35, nenumărat 150/4, neobidit 339/17, neoprit 46/3, neosîndit 149/18, nepărăsit 19/19, nepierdută 199/14, neplecat 226/2, neploditoriu 454/23, nepocăit 112/15, nepohtitoriu 385/31, nepostitor 200/4, neprecepătoare 6/36, nepreceput 323/26, neprepus 203/5, nepriitoriu 278/27, neprins 465/34, neputincios 46/6, neputred 132/8, nerăbdată 274/1, nerădicată 248/29, 'nerăsipită 295/30, nerăspunsă 37/11, nerăspunzătoare 473/21, nerîzător 203/4, nesănătos 245/25, nes#?;îr-ş*7 276/20, nesăţioasă 154/29, nescăzut 354/36, neschimbat 447/9, nescris 209/23, nes/im<109/4, neslăvit 333/1, nesocotitoriu 284/16, nespartă 93/10, nespurcat 412/1, nespusă 132/12, nestătătoare 330/27, nestătut 23/37, nestins 36/21, neşchită 32/10, neşfowf 276/16, neştiutor 198/15, netrebnic 19/18, netrecătoare 516/32, netrecută 370/6, newîtai 140/22, nevătămat 239/ 13, nevătămătoare 436/32, nevăzut 168/9, nevederos 333/18, nevindecat 112/27, nevinovat 53/4, nezisă 39/22, nezlobiv 282/17; I 256 LAURA VASILIU 36 37 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 257 c. verbe la gerunziu : neaducînd 428/16, neavînă 106/18, necrezînd 274/ 33, nefiină 169/36, nefugind 89/9, nemurind 236/22, neplăcînd 474/19, neprecepînă 55/24, netruăind 221/10, nevăzînd 108/32. Valoarea prefixului ne- este aceea de a nega noţiunea exprimată de cuvîntul la care se ataşează. După cum se vede, derivatele cu ne- sînt în număr foarte mare (187), însă relativ puţine (19) sînt frecvente în text: necredincios, necredinţă, necurat, necurăţie, necuvios, nederept, nedereptate, nedestoinic, neîncetat, nemilostiv, neputincios, neputinţă, neputred, nescăzut, nesfîrşit, nevăzut, nevoe, nevoi, nevoinţă. E drept însă că multe din ele formează familii. De fapt, multe dintre derivate sînt formaţii ocazionale, construite probabil sub influenţa originalului. Vom da un singur exemplu : de ceia ce năpăstueşc şi turbură noi a-i învăţa cu nerăul nostru 338/31. Deci, după cum arată numărul mare de derivate, sufixul este foarte productiv, dar nu toate derivatele sînt stabile. Este semnificativ genitivul următor, unde articolul posesiv e intercalat între ne- şi substantiv : acesta ale sale greşaleşi ne-a-credinţei el o lăsă 274/18. Nestabilitatea derivatelor nu face decît să dovedească o dată mai mult dezvoltarea continuă în care se găseşte prefixul ne- la epoca în care a fost tradus textul. De altfel şi astăzi ne- este cel mai productiv prefix. pre-, prea- pre- formează trei derivate verbale de la verbe : prepune 60/34, prevedea 495/5, preveghea 266/21, fiecare apărînd o singură dată. Primele două exprimă anterioritatea în timp : nu-ş pre niminea prepunea el, numai pre păcatele lui 60/36 „a bănui', cunoscu preaditece glasul sărutăriei şi spăseniia omenească prevăzu 495/5. Ultimul are acelaşi sens ca şi verbul de bază : preveaghe si îmbla ocolind cetatea 266/21. prea- formează : a. adjective de la adjective : preaadîncă 367/11, preablagoslovită 251/38, preublîndâ 397/11, preabogat 426/28, preabună 294/9, preacinstită 109/23, preaciuăată 225/21, preacumpăratâ 122/36, preacurat 138/3, prea-curătoare 154/24, preadulce 136/11, preaglăsitoare 12/8, preaîmplut 253/10, preaînaltă 304/17, preaînălţat 117/16, preaînmulţit 116/26, preaînţelept 98/1, preaînţelepţit 106/16, prealuminată 501/5, preamare 196/35, preamărit 137/21, preamilostiv 258/35, preaminunată 231/7, preamîndru 2/30, preamultă 496/18, preanederept 453/24, preanevinovată 519/10, prea-plină 154/24, preapodobnic 176/22, preaprost 332/21, preaputernică 187/35, preasătulă 368/5, preascîrbit 432/7, preasfînt 187/34, preaslăvit 182/3; b. verbe de la verbe : preacînta 177/33, preacurvi 287/10, preaeşi 443/22, preaizbîndi 315/19, preaîmple 191/13, preaînălţa 63/17, preamări 49/19, preamărturisi 160/23, preamînca 45jS,preapetrece 519/36, preaplînge 349/35, prearădica 150/5, preastriga 473/3, preasui 454/30, preaşti 488/22, pr-eavărsa 191/13 ; c. substantive de ia substantive: preaiubire 288/9, preaînălţare 94/6, preaînălţime 122/26, preaînmulţime 116/4, preamărie 332/35, prea- mîncare 222/4, preamîndrie 250/31, preamulţime 375/12, preaoteţ 176/33, preaslăvie 494/28, preastrigare 444/29. în toate exemplele de mai sus prea- dă valoare de superlativ derivatelor sale : den păcate să ne slobozească preadulcele Dumnezeul nostru, Hristos 136/11, ne săturam şi ne îndulciiam şi preamincam 45/3, le părea că nu va răbda preamulţimea relelor de ce lucrează ei spre oameni 237/4. Cîteva exemple atestă trecerea lui prea- superlativ către pre- care exprimă anterioritatea, întrunind ambele valori1: văzu ca un preavăzătoriu Dumnezeu inima ceaia buna şi deschisa a sutaşului 226/21, ştiia amu ca preavăzătoriu Dumnezeu, că aşa are a răspunde 292/8, proroc şi înainte curătoriu, c-au propoveduit s-au preavestit Domnul nostru Isus Hristos 528/27. Alături de aceste exemple apare unul cu pre- superlativ: mare fu şi presus şi a robului iuţimea 284/2. Avem a face probabil cu o confuzie de prefixe : pre- cu prea-, uşor de explicat datorită alternanţei e/ea frecventă în limbă, iar derivatul e calchiat după v.sl. np-fcs-htuHH. Cu timpul însă, datorită faptului că era singurul, sau în orice caz unul dintre puţinele exemple de pre- superlativ, presus nu a mai fost simţit ca atare, şi de aceea vorbitorii au simţit nevoia să-1 întărească prin alt cuvînt. Textul nostru atestă şi această fază a superlativului presus întărit de adverbele prea şi mai : creştineasca [dreptate], a elineştiei pro-tivitoare e, iară de a jidoveasca prea mai presus şi mai vîrtos e cu mult număr şi mai cinstită 162/29. în Limba contemporană construcţia s-a simplificat : presus este întotdeauna precedat de adverbul mai. Prefixul pre- e slab reprezentat din punct de vedere numeric în textul nostru : 4 derivate, 3 apărînd o singură dată şi unul de 2 ori. Prea- are 63 de derivate dar, după cît se pare, multe din ele sînt calcuri ocazionale după slavă : preaînălţa (cf. v.sl. npbK-K3H0CHTH), preaizbîndi (cf. v.sl. np-kH3E-KTH2). Deci, conform atestărilor oferite de textul nostru, nici prea- nu pare a fi deosebit de productiv. raz- Se ataşează la verbe. Singurele exemple pe care le mtîlnim in text sînt următoarele trei: războli, care apare o singură dată, folosit la mod personal (426/21), răslăbi, care e mai frecvent şi apare sub diverse forme :. la mod personal (245/11), la participiu, (242/13) şi în derivatul răslăbitură (v. p. 249), şi în sfîrşit răsturna, care apare tot o singură dată, la participiu (242/9). Primele două verbe sînt luate aşa din slavă (v.sl. pa3E0A-kTHCA şi v.sl. pacAdKHTH3. Numai ultimul este format în romîneşte. Datorită frecvenţei foarte slabe şi numărului minim de derivate pe teren romînesc, cred că prefixul răz- nu era productiv în acea perioadă. După cît se pare, nici valoarea lui nu era bine fixată. 1 Vezi prevăzu, p. 256. 2 O. Densusianu, op. cit., p. 362. 3 Ibidem, p. 528, 17__C. 2504 258 LAURA VASILIU 38 Răslăbi exprimă clar acţiunea amplificată, într-un citat ca: fiiule, nu te slăbi de învăţăturile Domnului, nici te răslăbi de ce eşti oblicit de el 245/37, alteori însă se pare că traducătorul nu face net deosebirea între răslăbi şi slăbi. La pagina 240/5, în textul evangheliei apare fraza • aduseră lui slăbitulde vine în pat zăcînd. La pagina 241/33, apare aceeaşi frază intercalată în tîlcui evangheliei: aduseră lui râslăbitul în pat zăcînd (cf. v.sl. pacAdEAieN'k „paralitic"). Răsturna se pare că exprimă tot amplificarea acţiunii verbului de bază : aduseră lui râslăbitul în pat răsturnat 242/9. în războli însă, valoarea lui răz- nu e clară : iaste să fie neosîndit cela ce se răsboleşte fără voe 426/21. Apare în text doar cu două derivate formate pe teren romînesc. Unul dintre ele este verb derivat de la verb : scumpăra 101/22, iar ai doilea, verb derivat de la substantiv : sfărîma, care apare numai în derivatul sfărămitură 260/28. Em. Vasiliu explică pe scumpăra „pornind de la răscumpăra de la care, prin falsă tăietură, a fost detaşat prefixul ră-, prin analogie cu răsuna-suna,n. Această ipoteză este sprijinită de sensul pe care îl are scumpăra în textul nostru, şi anume un sens identic cu al lui răscumpăra (den robia lui scumpăratu-ne-au. 118/36). Totuşi, această explicaţie rămîne valabilă numai dacă se dovedeşte că răscumpăra este mai vechi decît scumpăra. Textul nostru neatestîndu-ne decît pe scumpăra, nu putem trage nici o concluzie în această privinţă. Aceasta cu atît mai mult cu cît există şi posibilitatea mai simplă, de a deriva pe scumpăra din cumpăra cu prefixul s-, ' Ca sens însă, s- în scumpăra este echivalent cu răs-, acesta exprimînd aici repetarea acţiunii („a cumpăra din nou"). în sfărîma, s- are numai rolul de a deriva un verb de la un substantiv, adică are valoare transpozitivă. în strămoş 173/2, strămoşie 51/22 şi primele două, stră- Apare sub două forme : stră stre- în streinei 35/27. Derivatele sînt doar trei, cele menţionate mai sus substantive de la substantive, al treilea, verb de la verb. Valoarea prefixului este de superlativ, în ambele cazuri : pre Moisi amu nu văzuse, ce den strămoş auzise 173/2, îngerii împrejurul scaunului înfricoşat ... sta-vor, în vedere de văpae ... focul munciei strelucind 35/27. ■ • Prefixul stră- este slab reprezentat în text atît prin numărul derivatelor, cît şi prin frecvenţa lor. * După cum se vede din paginile precedente, în tot cuprinsul Cazaniei a II-a a diaconului Coresi apar 38 de sufixe şi 10 prefixe. 1 Studii ţi cercetări lingvistice, VI (1955), nr. 3 — 4, p. 248. 39 DERIVAREA IN CARTEA CU ÎNVĂŢĂTURA A DIACONULUI CORESI 259 Cele mai bine reprezentate din punct de vedere numeric sînt următoarele : -esc (34 de derivate), -ie (84), -nic (35), -os (18), -tor (147), -u- (36), -ură (72), des- (12), în- (63), ne- (187) şi prea- (63). Cele mai rare sînt -ete, -îş, -iu şi -uţ: au cîte un singur derivat care apare o singură dată. în mare, 'situaţia afixelor reflectată în textul nostru e la fel cu cea din limba actuală, atît în ce priveşte numărul derivatelor, cît şi în ce priveşte valorile lor. Uneori însă, situaţia ilustrată de text nu concordă cu cea de astăzi. Dar de cele mai multe ori unele trăsături ale textului ne ajută să întrevedem evoluţia ulterioară a afixelor. Productivitatea actuală a sufixului -şor, slab reprezentat în text, se poate deduce dintr-un singur derivat: micşor apare, ce-i drept, o singură dată, dar formează la rîndul lui un derivat nou în limbă. Slăbirea sufixului -enie, care are destul de multe derivate în text, poate fi întrevăzută din faptul că cele mai multe dintre aceste derivate sînt termeni de cult. Derivatul mulţime se va păstra tocmai cu sensul care apare mai rar (sensul colectiv), datorită faptului că e mai nou. Dispariţia multor derivate ale unor sufixe şi prefixe productive ca -nic, -tor, -ură, ne- şi prea- este pregătită de caracterul ocazional al derivatelor lor, care le dă o stabilitate relativă. în unele cazuri însă, de exemplu în cazul sufixului -el, care formează puţine derivate aici, textul nu ne oferă nici un indiciu asupra productivităţii lui viitoare. S-ar părea că concurenţa dintre sufixe influenţează dezvoltarea sau dispariţia unor cuvinte sau chiar a unor sufixe. ISTu întotdeauna însă lucrurile se petrec astfel. în primul rînd observăm că această concurenţă contribuie la slăbirea sufixelor care şi aşa nu au deosebit de largă răspîndire (-anie, -ciune, -eală). Soarta unor sufixe dezvoltate ca -ie, -tor şi -ură nu este periclitată de dispariţia unor derivate ale lor învinse de derivatele altor sufixe. Afară de aceasta, rezultatele concurenţei nu merg toate în acelaşi sens : rezultatul concurenţei lui înţelepciune cu înţelepţie e păstrarea primului, în schimb dintre smericiune şi smerenie cel care dispare e primul. Dintre derivatele în -ciune şi infinitivele lungi corespunzătoare care apar în text se menţin formaţiile cu -ciune, dar din concurenţa cu infinitivul lung vor învinge mai tîrziu alte infinitive care nu apar în text. Deci procesul concurenţei nu atinge decît termeni izolaţi, şi nu seria întreagă a derivatelor sau accentuează procesul de dispariţie a unor sufixe. Valorile pe care le au sufixele sînt în general clare : cele mai multe şi cele cu mai mare frecvenţă sînt abstracte; sufixele diminutivale, augmentative, colective şi moţionale sînt mult mai puţine, au puţine derivate, puţin frecvente în text,' probabil datorită conţinutului religios al textului. Valorile prefixelor nu sînt întotdeauna uşor de delimitat, pentru că nu există întotdeauna sistem de opoziţii cu alte prefixe sau forme neprefixate. % -l • 1 Deci, faţă de sistemul sufixelor care ne apare dezvoltat, sistemul prefixelor este mai puţin întins, încă nefixat pe deplin. Unele prefixe (de exemplu a-) nu au valoare clară. Altele, cele cu derivatele cele mai numeroase (ne-, prea-), au multe formaţii ocazionale care nu se vor păstra, în schimb apar în text multe verbe neprefixate care în limba contemporană au prefixe. BIBLIOGRAFIE AGtRBICEANU. S. P. ALB. BOM. ALECSANDRI, P. I-III ALECSANDRI, P. A. ALECSANDRI. T. I-III ALEXANDRESCU. P. ALR I ALEM ANT. LIT. POP. I ARDELEANU. V. D. ARGHEZI. P. T. BANUS. B. EUGEN BARBU, G. BARONZI, L. I BART, E. BĂLCESCU, O. I-II BENIUC, V. BIANU. CAT. MAN. I-II BIBLIA (1688^ — Ion Agîrbiceanu. Schiţe şi povestiri. Editura de stat pentru literatură şi artă. Biblioteca pentru toţi. [Bucureşti, 1954.] — Albina Romînească. Gazetă politico-literală. Eşii, 1829-1858. — Vasile Alecsandri. Opere complete. Poezii. Voi. I-III. Editura Librăriei Socec & comp. Bucureşti, 1875. — Vasile Alecsandri. Poezii alese. Editura de stat pentru literatură şi artă. Biblioteca pentru toţi. [Bucureşti, 1952.1 — Vasile Alecsandri. Opere complete. Partea I. Teatru. Voi. I-III. Editura Librăriei Socec & comp. Bucureşti, 1875. — Grigore Alexandrescu. Poezii alese. Editura de stat pentru literatură şi artă. Biblioteca pen\ru toţi. [Bucureşti, 1951.] — Atlasul lingvistic romîn. Partea I. Voi. I: Părţile corpului omenesc şi boalele lui. Muzeul limbii romîne. Cluj, 1938. — Micul atlas lingvistic romîn, publicat de Muzeul limbii romîne din Cluj. Voi. I. Cluj, 1938; Voi. II. Sibiu-Leipzig, 1942. — Antologie de literatură populară. Voi. I: Poezia. Editura Academiei Republicii Populare Romîne. [Bucureşti] 1953. — C. Ardeleanu. Am ucis pe Dumnezeu. Editura Cartea romînească. Bucureşti, 1929. — Tudor Arghezi. Pagini din trecut. Editura de stat pentru literatură şi artă. [Bucureşti, 1955.] — Măria Banuş. Bucurie. Poeme. Editura pentru literatură şi "artă a Societăţii scriitorilor din R.P.R. Bucureşti, 1949. — Eugen Barbu. Groapa. Editura de stat pentru literatură şi artă. [Bucureşti, 1957.] — George Baronzi. Opere complete. Voi. I: Limba romînă şi tradi-ţiunile ei. Nebunely. Galaţi, 1872. — Jean Bart (Eug. Botez). Europolis. Roman. Ed. a IH-a. Editura Cugetarea. Bucureşti [1939]. — N. Bălcescu. Opere. Voi. I: Studii şi articole. Voi. II: Istoria romînilor sub Mihai Vodă Viteazul. Editura Academiei Republicii Populare Romine. Bucureşti, 1953. — Mihai Beniuc. Versuri alese. Editura pentru literatură şi artă a Societăţii scriitorilor din R.P.R. [Bucureşti] 1949. — I. Bianu, R. Caracas. Catalogul manuscriptelor romîneşti. Voi. I. Bucureşti, 1907. Voi. II. Bucureşti, 1913. — Biblia, adecă dumnezeiasca scriptură ale cel vechi şi ale cei noao leage toate care s-au tălmăcit dupre limba elinească, spre lnţelea- mşmm 262 bibliografie bibliografie 263 bîrlea. b. I-It bra escu. m. b b. r. v. I-III budai-deleanu. lex. budai-deleanu. ţig. CADE camilar. n. i-ii camilar. 1001 n. camilar. t. cantemir. d. cantemir. hr. Cantemir. ist. ier. Caragiale. o. i-vn Caragiale. t. i-ii m. i. Caragiale, c cdde codrescu. dict. ood. vor. Conachi. p. gerea limbii rumlneşti cu porunca prea bunului creştin şi luminatului domn Ioan Şărban Cantacozino Basarab Voevod şi cu înde-mînarea dumnealui Costadin Brîncoveanul Marele logofăt . . Tipăritu-s-au intăi In scaunul mitropoliei Bucureştilor.. . la anul 1688. - I. Bîrlea. Balade, colinde şi bocete din Maramureş. Voi. I-II. Ed. Casei şcoalelor. Bucureşti, 1924. - Gh. Brăescu. Maiorul Boţan. Editura Viaţa romînească. Bucureşti, 1921. - Bibliografia romînească veche (1508-1830). Tom. I alcătuit de Ioan Bianu şi Nerva Hodoş. Stabilimentul grafic J. V. Socec. Bucureşti, 1903. Tom. II alcătuit de Ioan Bianu şi Nerva Hodoş. Atelierele Socec & co.. Bucureşti, 1910. Tom. III alcătuit de Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu. Atelierele grafice Socec & co.. Bucureşti, 1912-1936. - I. Budai-Deleanu. Lexicon latino-romaenicum sau valachicum. - I. Budai-Deleanu. Ţiganiada. Ediţie îngrijită de J. Byck. Editura de stat pentru literatură şi artă. [Bucureşti, 1953.] - Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea romînească". Partea I: Dicţionarul limbii romine din trecut şi de astăzi de I. Aurel Candrea. Partea a II-a : Dicţionarul istoric şi geografic universal de Gh. Adamescu. Editura Cartea romînească. Bucureşti [1926-1931]. - Eusebiu Camilar. Negura. Roman. Voi. I-II. Editura de stat. Bucureşti, 1949-1950. ■ Eusebiu Camilar. 1001 de nopţi. Basme arabe povestite de... Editura tineretului. [Bucureşti] 1956. - Eusebiu Camilar. Turmele. Roman. Ed. II. Editura de stat. [Bucureşti] 1946. Principele Demetriu Cantemir. Operele... tipărite de Societatea Academică Romînă. Tom. V, partea a II-a : Divanul. Cu o prefaţă şi un glosar de G. Sion. Bucureşti, 1878. Principele Demetriu Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, publicat de Gr. G. Tocilescu. Bucureşti, 1901. Principele Demetriu Cantemir. Operele... publicate de Academia Romînă. Tom. VI : Istoria ieroglifică, operă originală, inedită, scrisă în limba romînească la 1704... Bucureşti, 1883. I. L. Caragiale. Opere. Voi. I: Nuvele şi schiţe. Ed. Cultura naţională. Bucureşti, 1930. Voi. II: Nuvele şi schiţe. Ed. Cultura naţională. Bucureşti, 1931. Voi. III: Reminiscenţe şi notiţe critice. Ed. Cultura naţională. Bucureşti, 1932. Voi. IV: Notiţe critice, literatură şi versuri. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1938. Voi. V : Articole politice şi cronici dramatice. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1938. Voi. VI: Teatru. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1939. Voi. VII: Corespondenţa. Editura pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1942. I. L. Caragiale. Teatru. Voi. I-II. Şaraga. Iaşi [f. a.]. M. I. Caragiale. Craii de Curtea Veche. Editura Cartea romînească. Bucureşti, 1929. I. A. Candrea (şi) Ov. Densusianu. Dicţionarul etimologic al limbii romîne. Socec. Bucureşti (a început să apară în anul 1907). Theodoru Codresco. Dictionariu franceso-romanu. Iaşi, 1859. Ion al lui G. Sbiera. Codicele Voroneţean, cu un vocabulariu şi studiu asupra lui, de... Cernăuţi, 1885. Logofătul Costachi Konaki. Poezii. Alcătuiri şi tălmăciri. Ed. a II-a. Şaraga. Iaşi, 1887. CONTEMPORANUL, S. II CONV. XIT. I şi urm. coresi. e. Coşbuc. ae. cosbuc. p. i-ii Creanga, a. Creangă, o. creanga, p. cuv. batr. 1-ih da ms. dame Dicţ. Delavrancea. a. Delavrancea. s. densusianu. t. h. Deşliu. g. dlrlc doc. ist. rom. DOSOFTEI, PS. DOSOFTEI. v. S. DRAGHICT. E. DUMITRIU. N. DUMITRITJ. P. F. EMINESCU. N. Contemporanul. Săptămînal politic-social-cultural. Seria a II-a. Bucureşti, 1948 şi urm. Convorbiri literare. Anul I (1867-1868) şi urm. Anul l-XVIII, Iaşi, XIX- Bucureşti. Redactor: Iacob Negruzzi (I-XXV). Un comitet de redacţie (XXVI-XXXV), Director: I. Bogdan (XXXVI-XL). Director : Al. Tzigara-Samurcaş (LVI-). Diaconul Coresi. Carte cu învăţătură (1581). Comisia istorică a Romîniei. Atelierele grafice Socec & co. [Bucureşti] 1914. Diaconul Coresi- Cartea ce se cheamă Evanghelie cu învăţătură... în anii şi în zilele măriei lui Bâtăr Criştov ... cu jupanul Hrăjil Lucaci, judeţul Braşovului. . . Şi se-au săvârşit lucrul la 1581. George Coşbuc. P. Vergilius Maro. Opere complete. Partea I: Aeneis. Traducere în formele originale de... Editura librăriei C. Sfetea. Bucureşti, 1896. George Coşbuc. Poezii. Voi. I-II. Editura de stat pentru literatură şi artă. Clasicii Romîni. [Bucureşti, 1953.] Ion Creangă. Scrierile lui... Voi. II. Diverse. Iaşi, 1892. Ion Creangă. Opere. Editura de stat pentru literatură şi artă. [Bucureşti, 1953.] Ioan Creangă. Scrierile lui... Voi. I. Poveşti. Iaşi, 1890. B. Petriceicu-Hasdeu. Cuvente den bătrîni. Tom. I. Bucureşti [1878]. Tom. II. Bucureşti, 1879. Tom. III. Bucureşti [1881]. Dicţionarul limbii romîne. T. I, partea I. Librăriile Socec & comp. şi C. Sfetea. Bucureşti, 1913. T. I, partea a II-a. Tipografia Universul. Bucureşti, 1940. T. II, partea I. Imprimeria naţională. Bucureşti, 1934. Dicţionarul tezaur al limbii romîne, aflat sub formă de manuscris la Institutul de lingvistică din Bucureşti. Fr^deric Dame. Neuveau Dictionnaire roumain-franţais. Buca-rest, 1894. B. Delavrancea. Apus de soare. Dramă în 4 acte. Editura librăriei Socec. Bucureşti, 1912. B. Delavrancea. Sultănica. Bucureşti, 1885. Ovid Densusianu. Graiul din Ţara Haţegului. Socec. Bucureşti, 1915. Dan Deşliu. Goarnele inimii. Editura pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1949. Academia Republicii Populare Romîne. Dicţionarul limbii romîne literare contemporane. Voi. I-IV. Editura Academiei Republicii Populare Romine. [Bucureşti] 1955-1957. Documente privind istoria Romîniei. Veacul XVI, A. Moldova, voi. III (1571-1590), 1951. Veacul XVII, A. Moldova, voi. V (1601-1605), 1952. Veacul XVII, A. Moldova, voi. III (1611- 1615), 1954. Veacul XVI, B. Ţara Romînească, voi. II (1526-1550), 1951. Editura Academiei R.P.R. Bucureşti. Dosoftei. Psaltirea în versuri. Ed. Bianu. Bucureşti, 1887. Dosoftei. Viaţa şi petrecerea svinţilor. Iaşi, 1682. Sardariul Vasile Drăghici. Robinson Crusoe, sau Intîmplările cele minunate a unui tlnâr, compus de Kampe şi tradus pe romlnie de. . . Eşi, 1835. Petru Dumitriu. Nuvele. Editura pentru literatură şi artă. [Bucureşti, 1951.] Petru Dumitriu. Pasărea furtunii. Ed. tineretului. [Bucureşti] 1954. M. Eminescu. Nuvele. Editura librăriei şcoalelor Fraţii Şaraga. Iaşi [f. a.]. 264 BIBLIOGRAFIE 5 BIBLIOGRAFIE ' 265 EMINESCU. O. I FlLIMON. C. GALACTION. O. I. GALDI. m. GANE. N. I-III GASTER. CR. I-II GAZETA LIT. GHEHEA. ST. CR. I-III GHICA, A. GHICA, S. GHICA. S. I-IV GOG A. P. GOLESCU, I* gramatica academiei de ştiinţe a u.r.s.s. gramatica academiei e.p.r. greceanu. pr. m. grecescu. el. Hamangîu. cod. r. Hasdeu. i. v. Hasdeu. e. v. - M. Eminescu. Opere. Ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Voi. I. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1939. - Nicolae Philimon. Ciocoii vechi şi noi. Bucureşti, 1863. - Gala Galaction. Opere. Voi. I. Editura pentru literatură şi artă a Societăţii scriitorilor din R.P.R. Bucureşti, 1949. - Ladislau Gâldi. Les mots d'origlne neo-grecque en roumain â l'epo-que des Phanariotes. Budapesta, 1939. - N. Gane. Nuvele. Voi. I-III. Editura Alcalay. Biblioteca pentru toţi. [Bucureşti] 1921. - M. Gaster. Chrestomatie romînă. Voi. I-II. Ed. F. A. Brock-haus, Leipzig. Socec & co. Bucureşti, 1891. - Gazeta literară. Organ sâptămînal al Uniunii scriitorilor din R.P.R. Bucureşti, 1954 şi urm. - I. Gherea (C. Dobrogeanu). Studii critice. Voi. I. Ed. a V-a. Editura Universala-Alcalay. Bucureşti [f. a.]. Voi II. Ed. a Il-a. Editura Viaţa romînească. Bucureşti, 1923. Voi III. Ed. a IH-a. Editura Viaţa romînească. Bucureşti [1923]. - Ion Ghica. Amintiri din pribegia după 1848. Noue scrisori către V. Alecsandri. Editura librăriei Socec. Bucureşti, 1889. - Ion Ghica. Scrisori către V. Alecsandri. Bucureşti, 1940. Ion Ghica. Scrisori către V. Alecsandri. Voi. I-IV. Ed. Alcalay. Biblioteca pentru toţi. Bucureşti [f. a.]. - Octavian Goga. Poezii. Editura Minerva. Bucureşti, 1907. - Dinicu Golescu. însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, lăcută în anul 1824, 1825, 1826. Ediţie îngrijită de Panaitescu-Perpessicius. Editura de stat pentru literatură şi artă. Biblioteca pentru toţi. [Bucureşti 1952.] - Akademiia Nauk SSSR. Grammatika Russkogo Iazîka. Voi. I sub redacţia acad. V. V. Vinogradov şi a membrilor corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., E.S. Istrina şi G. S. Barhudarov. Moscova, 1952. Voi. al Il-lea, partea I şi a Il-a sub redacţi a acad. V. V. Vinogradov şi a membrului corespondent al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., E. S. Istrina. Moscova, 1954. - Academia Republicii Populare Romîne. Gramatica limbii romîne. Voi. I-II. Editura Academiei Republicii Populare Romîne. Bucureşti, 1954. - Radu Greceanu. Pravoslavnica mărturisire a săborniceştii şi apos-toleştii besearecii Răsăritului, dupre grecească, den porunca prea luminatului şi prea înălţatului domn Ioan Constandin Basarab Voevod, întoarsă în limba rumînească, de Radu Logofăt Grecea-nul... Buzău, 1691. Doctorul D. Grecescu. Conspectul florei Romîniei. Plantele vasculare indigene şi cele naturaliste ce se găsesc pe teritoriul Romîniei, considerate subt punctul de vedere sistematic şi geografic. Bucureşti. 1898. • Hamangîu. Codul general al Romîniei. Ed. Alcalay. Bucureşti [f. a.]. \ B. Petriceicu-Hăjdeu. Ion Vodă cel Cumplit. Aventurile, domnia, rezbelele, moartea lui; rolul său în istoria universală şi în viaţa poporului romln. Imprimeria Ministerului de Rezbel. Bucureşti, 1865. B. Petriceicu-Hasdeu. Răzvan şi Vidra. Poemă dramatică în 5 cînturi. Biblioteca pentru toţi. Bucureşti, 1909. HEM hodos. P. P. hogaş. de. M. IBEĂILEANU. SP. CE. INFOEMATIA i. ionescu. d. I. ionescu. M. IOEGA. I.L. I-II IORGA. N. E. a. I-II IOEGA. S. d. I-xxxi IOSIF. t. — IOSIE. V. — ispirescu. l. — ispieescu, V. — IVIEEANtJL, carte — jarnik-bîeseanu, d. — kogălniceanu, s. — Lesnea, c d. — let. i-iii — let. i-iii» lex. BUDA B. Petriceicu-Hasdeu. Etymologicum Magnum Romaniae. Dicţionarul limbei istorice şi poporane a romlnilor. Stabilimentul grafic Socec & Teclu. Bucureşti. Tomul I 1886. Tomul II 1887. Tomul III 1897. Tomul IV 1898. Enea Hodoş. Poezii poporale din Bănat. Culegere publicată de... Editor Enea Hodoş. Caransebeş, 1892. C. Hogaş. Pe drumuri de munte. Răzleţe şi diverse. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1947. G. Ibrăileanu. Spiritul critic în cultura romînească. Ed. a Il-a. Editura Viaţa romînească. Iaşi, 1922. Informaţia Bucureştiului. Ziar al Comitetului Orăşenesc Bucureşti al P.M.R. şi al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti. [Bucureşti] 1953 şi urm. ■ Ion Ionescu. Agricultura romînă din judeţiul Dorohoi. Imprimeria Statului. Bucureşti, 1866. Ion Ionescu. Agricultura romînă din judeţul Mehedinţi. Imprimeria statului. Bucureşti, 1868. - N. Iorga. Istoria literaturii romîne în secolul al XVIII-lea (1688-1821). Voi. I-II. Minerva. Bucureşti, 1910. N. Iorga. Neamul romînesc în Ardeal şi Ţara Ungurească. Voi. I-II. Minerva. Bucureşti, 1906. N. Iorga. Studii şi documente cu privire la istoria romînilor. Voi. I-XXXI. Bucureşti, 1901-1916. St. O. Iosif. Tălmăciri. Editura Minerva. Bucureşti, 1909. ■ St. O. Iosif. Versuri. Editura de stat pentru literatură şi artă. Biblioteca pentru toţi. [Bucureşti, 1952.] - P. Ispirescu. Legende sau Basmele romînilor... Adunate din gura poporului. Bucureşti, 1892. • - P. Ispirescu. Din poveştile uncheaşului sfătos. Basme păgîneşti întocmite de. . . Cu o precuvîntare de A. I. Odobescu. Partea I. Tipografia Academiei Romîne. Bucureşti, 1879. - Antim Ivireanul. Carte sau lumină cu dreapte dovediri din dogmele besearecii Răsăritului, asupra dejghinării papistaşilor, descoperită şi aşezată de prea învăţatul Ieromonah Maxim Peloponniseanul. Acum întăi tipărită pre limba romînească... de smeritul întru ieromonahi... Snagov, 1699. Dr. Ioan Urban Jarnik şi Andrei Bîrseanu. Doine şi strigături din Ardeal. Date la iveală de. . . Ediţia Academiei Romîne. Bucureşti, 1885. M. Kogălniceanu. Scrisori (1834-1849). Editura Minerva. Bucureşti, 1913. George Lesnea. Cîntec deplin. Versuri. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1934. Letopiseţele Ţării Moldovei, publicate pentru întliaşi dată de M. Kogălniceanu. (Cronicarii: Miron Costin, Nicolae Costin, Gri-gore Ureche, Ioan Neculce, N. Muşte, Alexandru Amiras, Spătarul Ioan Conta, Enachi Kogălniceanu, Gheorgachi Logofătul, Simeon Dascălul, Eustratie Logofătul şi Misail Călugărul.) Iaşi. Tom. I 1852. Tom. II 1845. Tom. III 1846. M. Kogălniceanu. Cronicele Romîniei sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei. A doua ediţiune. Tom. I-III. Bucureşti, 1872-1874. Lesicon romanesc-latinesc-unguresc-nemţesc care de mai mulţi autori, în cursul a trizeci şi mai multor ani, s-au lucrat. Budae, 1825. ■^1 266 BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAFIE 267 lex. mabs. — macedonski. o. i-iv — p. maiob, ist. — maiorescu. cr. i-iii — marian. ch. — marian, na. marian. nu. marian. t. mat. folk. mineiul (1776) murnu, o. neculce. cr. i-ii negruzzi, i-iii negruzzi. legiuiri odobescu, i-iii palia (1582) pamfile. m. e. i pann. e. i-v pann. p.a. i-ii. Dr. Carlo Tagliavini. II „Lexicon Marsilianum". Dizionario latino-rumeno-ungherese del sec. XVII. Studio filologico e testo. Academia Romînă. Etudes et Recherches. V. Cultura naţională. Bucureşti, 1930. Alexandru Macedonski. Opere. Ediţie critică, cu studii introductive, note şi variante de Tudor Vianu. Fundaţia pentru literatură şi artă. Voi. I: Poezii. Voi. II: Teatru. Bucureşti, 1939. Voi. III: Nuvele, schiţe şi povestiri. Bucureşti, 1944. Voi. IV: Articole literare şi filozofice. Bucureşti, 1946. - Petru Maior De Dicio-Sîn-Martin. Istoria pentru Începutul roml-nilor în Dachia, întocmită de... Buda, 1834. - Titu Maiorescu. Critice (1867-1892). Voi. I-III. Ediţie nouă şi sporită. Socec. Bucureşti, 1892-1893. - S. FI. Marian. Chromatica poporului romîn. Discurs de recep-ţiune, rostit în şedinţa Academiei Romîne de la 12 martie 1882. Bucureşti, 1882. - S. FI. Marian. Naşterea la romîni. Studiu etnografic. Bucureşti, 1892. - S. FI. Marian. Nunta la romlni. Studiu istorico-etnografic-compa-rativ de... Editura Academiei Romîne. Carol Gobl. Bucureşti, 1892. - S. FI. Marian. Tradiţii poporane romine din Bucovina. Adunate de... Imprimeria statului. Bucureşti, 1895. ■ Materialuri folcloristice culese şi publicate prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu. Voi. I. Socec. Bucureşti, 1903. - Chir Chesarie, Episcopul Rîmnicului. Mineiul, luna lui octombrie, care s-au tipărit acum întîi în rumîneşte întru întîia domnie a prea înălţatului domn Io Alexandr Ipsilanti Voevod... prin usărdia sfinţii sale iubitorului de Dumnezeu... la anul de la Hs. 1776. Homer. Odiseea. In romîneşte de George Murnu. Cultura naţională. Bucureşti, 1925. I. Neculce. Cronica lui... Ediţie îngrijită de Al. Procopovici, Voi. I-II. Scrisul romînesc. Craiova, 1932. Constantin Negruzzi. Scrierile lui ... Voi. I: Păcatele tine-reţelor. Voi. II: Poezii. Voi. III: Teatru. Socec. Bucureşti, 1872-1873. - C. Negruzzi. 'Legiuiri în ramurile administrativ şi giudecătoresc votate de Generalnic^ Obicinuită Adunare în sesiile de la 1834-1849. Adunate de... Iaşi, 1853. • A. I. Odobescu. Scrieri literare şi istorice. Voi. I-III. Editura librăriei Socec & comp. Bucureşti, 1887. Palia d'Orăştie (1581-1582). I Preface et livre de la Genese, pu-bli^s par Mărio Roques. Champion. Paris, 1925.. Tudor Pamfile. Mitologie romînească. I: Duşmani şi prieteni ai omului. (Academia Romînă. Din viaţa poporului romîn. Culegeri şi studii. XXIX şi XXX.) Bucureşti. Librăriile Socec & comp., C. Sfetea, Pavel Suru. Leipzig, Otto Harrassowitz. Viena, Gerold & comp., 1914. Anton Pann. Noul Erotocrit, compus în versuri de... Tomul I-V. Klozius. Sibiu, 1837. Anton Pann. Pagini alese. Ediţie îngrijită de I. Fischer. Voi. I-II. Editura de stat pentru literatură şi artă. Biblioteca pentru toţi. Bucureşti, 1963. Pann. p. v. t. papahagi, m. Pas, z.i-iv pasca. n. păsculescu, l. p. camil petrescu, o. I-II camil petrescu. 9. v. camil petrescu. t. I-III camil petrescu, u. n. cez. petrescu, a. cez. petrescu. c. v. cez. petrescu, I. i-ii cez. petrescu. r. dr. popa. v. popovici. r.d. poteca, f. preda. m. psalt. psalt. hurm. psalt. sch. bomanu Anton Pann. Culegere de proverburi sau Povestea vorbii. De prin lume adunate şi iarăşi la lume date de... Partea a II-a. în tipografia lui Anton Pann. Bucureşti, 1853. ■ T. Papahagi. Graiul şi folclorul Maramureşului. (Academia Romînă. Din viaţa poporului romîn.) Cultura naţională. Bucureşti, 1925. Ion Pas. Zilele vieţii tale. Editura de stat. Voi. I-II. Bucureşti. 1949. Voi. III-IV 1950. Şt. Pasca. Nume de oameni şi nume de animale în Ţara Oltului. Bucureşti, 1936. ■ Nicolae Păsculescu. Literatura populară romînească, adunată de... Cu arii notate de Gheorghe Matei. (Formează voi. V din colecţia: Din viaţa poporului romîn. Culegeri şi studii. Academia Romînă.) Socec. Bucureşti, 1910. - Camil Petrescu. Un om între oameni. Roman. Voi. I. Editura tineretului. [Bucureşti] 1953. Voi. II. [Bucureşti] 1955. Camil Petrescu. Cei care plătesc cu viaţa. Nuvelă. Editura pentru literatură şi artă a Uniunii scriitorilor din R.P.R. Colecţia: Cartea poporului. [Bucureşti, 1947.] ■ Camil Petrescu. Teatru. Fundaţia pentru literatură şi artă.Bucureşti, Voi. MI 1946. Voi. III 1947. - Camil Petrescu. Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Fundaţia pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1946. - Cezar Petrescu. Aurul negru. Roman. Editura de stat. [Bucureşti] 1949. ■ Cezar Petrescu. Calea Victoriei. Roman. Editura naţională Ciornei. Bucureşti [f. a.] - Cezar Petrescu. întunecare. Roman. Partea I-II. Scrisul romînesc. Craiova, 1928. ■ Cezar Petrescu. Comoara regelui Dromichet. Roman. Editura naţională Ciornei. [Bucureşti, 1931.] - Victor Ion Popa. Velerim şi Veler Doamne. Roman. Editura Cultura naţională. Bucureşti [f. a.]. - Iosif Popovici. Rumănische Dialekte. I : Die Dialekte des Munteni und Pădureni im Hunyader Komitat. Niemeyer. Halle a. d. S., 1906. ■ Eufrosin Dimitrie Poteca. Filosofia cuvîntului şi a năravurilor adecă loghica şi ithica elementare, cărora să pune înainte istoria filoso-ficească... Buda, 1829. • Adunarea cuprinzătoare în scurt din cărţile împărăteştilor pravile. Acum întîi tipărită cu pozvaleniia prea învăţatului Domn şi stă-pînitoriu Moldaviei Scarlat Alexandru Callimah Voevod... Alcătuită cu osteneală şi osîrdia boiarului Moldaviei Andronaki Donici. Iaşi, 1814. - Marin Preda. Moromeţii. Editura de stat pentru literatură şi artă. [Bucureşti, 1955.] • I. A. Candrea. Psaltirea scheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte. Ediţiunea critică de... I: Introducerea cu unsprezece planşe. II: Textul şi glosarele. Comisia istorică a Romîniei. Socec et comp. Bucureşti, 1916. - Psaltirea Hurmuzaki. - Psaltirea Scheiană (1482). Publicată de prof. I. Bianu. T. I. Bucureşti, 1889. - Romanu. Ziar săptămînal redactat de un comitet. Roman, 1882-1892. ■r''-: «.».«««. Sun de «par: i6 os.,969. Tini: f«» Eirtie semivelină if o. m». Formal: icpoxioo. Coli «Mortafc: 21 Coli'de tivar: 17. A onzs\sas». Indicei* de clasificare ventru biblioteci mari: 459-S41.1 Indicele de clasificare pentru biblioteci mici: < B-« Tiparul executat sub com. nr. 2504 la Întreprinderea poligrafica nr. 3 Bd. 6 Martie nr. 29. Bucureşti. K.P.B.