SNOAVA POPULARA ROMÂNEASCA
IV
Ediţie critică de SABINA-CORNELIA STROESCU
EDIŢII CRITICE DE FOLCLOR — GENURI
EDITURA MINERVA Bucui'eştt — 1989
>
f.-J
■Cfi
III
ÎNSUŞIRI ŞI DEFICIENŢE PSIHOLOGICE
2.	înţelepciune — isteţime
MORARUL ŞI MĂGARUL
Un morar şi fiul său mînau un măgar la oraş, ca să-l vîndă în tîrg.
Pe cale, îi întilni un om călare şi le zise :
—	Voi n-aveţi minte cînd lăsaţi măgarul să meargă gol şi nici unul din voi nu-1 încălecaţi.
Fiul morarului îndată se aruncă pe măgar ; dar nu merse departe şi iată-i întîlnind alt om, ce venea într-o trăsură. Şi acesta zise :
—	Tu, copil fără creştere, cum nu te şfieşti a merge călare, iar pe tatăl tău, om bătrîn şi slab, îl laşi să meargă în urma ta pe jos !
Copilul se ruşină şi îndată se dete jos de pe măgar, şi lăsă pe tatăl său să-l încalece.
Şi iar nu trecu mult şi-i întîlni o muiere, care ducea pe cap o coşară cu bucate la argaţi în cîmp. Aceasta zise :
—	Acest om trebuie să fie om rău, că a încălecat pe măgar, iar pe fiul său l-a lăsat pe jos să meargă atîta cale îndepărtată.
Atunci copilul se aruncă şi el pe măgar lingă tatăl său, cugetând amîndoi în sine, că doar călătorii care-i vor mai întîlni le vor da pace ; dar nu fu aşa, căci iată, trecînd ei pe lîngă un păcurar, ce păştea turma sa de oi la marginea drumului, le strigă :
—	Oh ! sărman dobitoc, voi cu adevărat sînteţi nişte oameni cruzi, că v-aţi pus amîndoi pe bietul măgar ; o să-i frîn-geţi spinarea pînă la oraş.
Deci se coboriră amîndoi de pe măgar, şi zise fiul către tatăl său :
—	Oare ce să mai începem cu acest măgar, ca să putem face la toţi călătorii pe voie ? Nu cumva să-l luăm amîndoi pe o palugă şi aşa să-l ducem la tîrg, sau să-l aruncăm în acel rîu să se înece ?
7
Dar tatăl său zise :	'
—	Acum văd, fiule, că oricum vom face, la toţi pe voie nu le putem face ; deci totdeauna fă ce ştii că-i bine şi n-avea ruşine de nime.
ŞEZ. I (1875), nr. 12, p. 93.
Vezi Typol. bibi.; tip 4640 (A. Th. 1215). Este atestat îti Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Tatăl, băiatul şi călătorii (S. Moldovan), GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 241, p. 2.
3.	Gura lumii, ŞEZ., VTI (1899), nr. 3, p. 40 (Cotîrlagi-Botoşani).
4.	Ciobanul şi măgarul său, GAZ. ŢER., IX (1902), nr. 8, p. 3.
5.	Nu poţi mulţumi pe toată lumea, ALB. Buc., X (1907), nr. 36, p. 369.
6.	Morarul şi măgarul.. Teodorescu-Kirileanu, Poveşti poporale,
p. 78.
7.	Despre cuptorul lui Nastratin Hogea (T. Pamfile), „I. Creangă“, IX (1916), nr. 18, p. 224 ; republicată : „I. CREANGA“, XIII (1920), nr. 7—8, p. 102 ; Pov. pop. rom., p. 158.
8.	Pe placul tuturor, ALB. Buc., XXII (1924), nr. 39—41, p. 622.
9.	Morarul şi viăgarul, LUMEA COPII., V (1926), nr. 230, p. 6.
10.	Gura lumii, CAL. GOSPOD., X (1931), p. 81.
11.	Gura lumii, CAL. CLUJ. ROM., XIII (1936), p. 94.
12.	Cuptorul lui Nastratin Hogea (Ap. Culea), DOINA, I (1935—1936), p. 81.
13.	De cine să asculţi în drum ?, CAL. FR. CAL., I (1938), p. 104.
14.	Gura lumii, CAL. SAT., 1938, p. 136.
15.	Cuptorul lui Nastratin Hogea, CAL, IX (1940), fp.
16-. Să nu te iei după gura lumii, ALB. Buc., XXXIV (1940), p. 54.
LEAC PENTRU VATAmATURA SAU CUM ÎI DOFTORUL AŞA-I ŞI LEACUL
Cică un biet ţigan se tăvălea cît îi prispa, de colo pînă colo ; îl alicnise iar o pîrdalnică de vătămătură şi acum se zvîrcolea ca un şarpe ; aci se întorcea pe pîntece, aci pe o
coasta, aci se făcea cîrlig şi tot nu se putea aciuia... Numai iaca intră pe poartă păzitorii satului :
—	Da ce te trudeşti aşa, bade... ce ai păţit ?
—	D-apoi ce să păţesc ? !... ia, am ridicat ieri la nişte pămînt... şi mi s-a burzuluit iar o pîrdalnică de vătămătură şi acum mă rupe colea-n prag, ca cu cleştele, nu altceva ! Iacă de două zile nu mă pot mişca nicăirea... s-a dus biata femeie singură la muncă.
—	Şi nu i-ai pus nimica, nici un leac ?
—	Apoi ce să-i pui ?... Orice i-ai pune, e tot degeaba... parcă-i pune la perete !... îi ştiu eu hachiţele ei ; pîn’ nu şi-o face praştia, nu trece ; iar dacă şi-o face praştia ei, apoi ■— pe urmă — de-acolea se ostoieşte ea singură, de bun proisul ei !
—	Ei, ba taci bade... nu mai zice !... Iaca, să-ţi aduc eu o buruiană, care creşte la noi prin staniştea vacilor, s-o plămădeşti cu rachiu şi s-o bei... şi dacă-i mai zice „vătămătură“ să nu-mi mai zici mie cum mă cheamă !... Iaca mă duc s-o caut; creşte la noi prin staniştea vacilor !
Peste puţin veni un căldărar de cei care umblă cu spoitul :
—	Haoleu ! da să-ţi aduc eu nişte pilitură de aramă... s-o pui cu rachiu şi s-o bei, şi dacă-i mai zice „valeu !“ cît îi trăi... să mă huidui pe mine, na !...
Peste cîtăva vreme, veni un ţigan fierar din sat :
—	Toate le-ai făcut, da zgură de cea de la cujniţă n-ai băut !... Cît ca aceea, sfîntă pentru vătămătură, nu mai este !... Iacă, să mă reped, să-ţi aduc eu o bucăţică !
N-apucă bine să iasă ţiganul şi numai că iacă popa al satului :
—	Pentru vătămături, bre, e bună aghiazmă mare !... Trimite la mine o sticluţă, să-ţi dau eu olecuţă... că ştiu eu bine că n-ai la casă !... Iacă de aceea vă osîndeşte Dumnezeu !
—	Ba să nu mai dea Dumnezeu să ai nevoie de doftori, părinţele, că nici zahar nu-ţi mai trebuie... cîte leacuri am auzit eu pînă acuma pentru vătămătură : cum e doftoru, aşa-i şi leacul !
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 215—216.
Vezi Typol. bibi; tip 4640 A. Este atestat în Muntenia.
9
[JUDECATA LUI SOLOMON]
Doi soţi, neînţelegîndu-se în căsnicia lor, se hotărăsc să se despartă.
Neştiind cum să procedeze, cu cei trei copii ce îi au, se duc să ceară sfatul unei bătrîne mătuşi. Aceasta le spuse că nu pot împărţi trei copii şi îi sfătui să mai facă încă un copil, ca fiind patru, să-şi ia fiecare cîte doi copii.
Cu acest înţelept sfat al bătrînei mătuşi, cei doi soţi s-au împăcat.
Magazia de veselie, p. 40.
Vezi Typol. bibi.; tip 4041. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante :
2. Judecată solomoniană, CAL. ASOC., VII (1010), p. 172.
3. Judecata lui Solomon, N. C. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene,
p. 4.
4.	(Fără titlu) ţărănism., iv (1029), nr. 47—48, p. 12.
5.	Judecata lui Solomon (A. Gorovei), CAL. PRIM., VII (1934), p. 12.
6.	Judecata lui Solomon, SOL. III (1936), nr. 26, p. 3.
POVESTE
Doi călători, isprăvindu-şi merindele, poposesc lîngă un sat. Unul dintr-înşii rămîne de paza cailor, celălalt se îndreaptă spre o casă care se zărea în apropiere pentru a cere ceva de mîncare. Intrînd în casă vede o femeie, cu. un făcăleţ în mînă, care îşi judeca bărbatul cu răstiri, cu grai semeţ, astfel că bietul om, de frică, ajunsese chiar sub pat. Călătorul începe a mustra femeia. La urmă cerîndu-i mîncare dînsa îl dă pe uşă afară zicîndu-i :
—	Dacă ai fost cerşetor,
Ce ai venit la casa mea să te faci judecător.
io
Se întoarce omul nostru plouat, la	locul unde	îşi	lăsase
tovarăşul, şi-i povesteşte întîmplarea. Al	doilea călător	plecă	la
rîndul său făgăduind că va fi mai priceput.
în adevăr găseşte şi el femeia bătîndu-şi, ocărîndu-şi bărbatul, dar îi laudă purtarea şi linguşindu-se pe lingă dînsa se întoarce la tovarăşul său încărcat cu merinde.
—	Iacă, prietine, zise, dacă ştii cum	să te porţi
Bucăţica chiar din gura lupului poţi	să o scoţi !
Zanne, Proverbele românilor, I (1895), p. 561.
Vezi Tipol. bibi. ; tip 4642. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante :
2.	Cărăuşii (N. Mateescu), ŞC. Mod., II (1898), nr. 20—21, p. 165 {Movilita — Vrancea) ; republicată : GAZ. TRANS., LXI (1898, nr. 65, p. 6.
3.	Păţania lui Lă-mă mamă, CAL. „I. CREANGĂ“, II (1912), p. 90.
4.	Cine ştie vorbeşte, tnănlncă peşte, DUM. POP., VII (1922— 1923), nr. 16, p. 7 (Chilia — Olt).
5.	Ghiduşul, DUM. POP., XIV (1929), nr. 31—32, p. 7.
6.	Cărăuşii, A.I.E.F., i. 10861 (jud. Vrancea ?)
CUSURUL BĂRBATULUI -
Fata era de măritat, ca poama cînd a dat în copt ; flăcăul, de cînd îi lumea, trebuie să umble să-şi caute o copilă şi s-o ţie de soţie, că aşa-i lăsat şi de Dumnezeu care a zis că nu este bine să fie singur omul pe pămînt...
Şi aşa şi unul şi altul. Fata avea frică că nu s-a putea mărita, flăcăul că nu s-a însura. Trebuie să li facă altul tîrgui. Şi s-a găsit. La o aşa treabă, se găsesc oameni buni şi miloşi, că fiecare crede la o frumuseţe de fată care se trece şi la un voinic care trebuie să-şi pună capăt dorului şi frămîntărilor.
Numai că s-a întîmplat că, în satul din care vă spui eu istoria asta, fata şi flăcăul pe care voiau neamurile şi prietenii să-i înturluce nu se prea cunoşteau, adică spun minciuni, că fata îl cam cunoştea pe flăcău.
—	Hai, fato, şi ia-1 pe Ghiţă de bărbat că-i un om. aşa de potrivit şi gospodar, harnic şi...
—	Da, da, toate-s bune şi le ştiu, dar...
11
—	Ce dar, ce nu-ţi place ?
—	Vezi că are un cusur...
Uitai să vă spun, Ghiţâ ăsta era cam birjar de meserie. Scotea un ban, ducînd şi adueînd la gară pe unul, pe altul, că satul era cam pe la un loc unde vinea lume multă pentru sănătate, un fel de băi. Neamurile nedumerite o întrebară :
—	Ce-ai putut tu să afli de cusurul lui, cînd noi şi n-am aflat nimic.
—	N-aţi fi aflat, dar eu am aflat, zise jalnic fata. Prea mînuieşte bine biciul, de cîte ori trece, îl văd, şi mie cusurul ăsta nu-mi prea place...
Şi iaca. de ce nu cred să se fi făcut treabă. Fata îşi cruţa pielea, că, de, cine ştie cîte se pot întîmpla. Şi-i bine să te păzeşti...
(P. Gh. Savin) DOINA Jor., II (1935), nr. 4, p. 52.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4643. Este atestat în Muntenia.
O FATĂ CUMINTE
Fiindcă ne-am luat a spune poloticuri, şi alt meşteşug acuma n-avem, hai să o spunem şi pe asta ! Erau doi fraţi flăcăi şi la amîndoi le era dragă o fată dintr-un sat. Fata era cuminte şi deschisă la mintea ei ; ei însă nu se potriveau : cel mai mare era mai a boalei adică, de, cum am zice, mai iute şi mai rău ; în vreme ce flăcăul cel mai mic de vîrstă avea o inimă mai domoală şi era mai bun. Deci după care să se ducă fata cea cuminte ? Că măritişul nu-i lucru numai aşa, de bucheasve, ci, vorba ceea :
Cată bine ce iubeşti,
Că nu-i petec să-l cîrpeşti...
şi dacă nu-i boldi ochii cît eşti fată, ţi i-a scoate el pe urmă, săraca, de-i zice : mamă, mamă ! Şi vii curat la cuvîntul cela :
Făclia să-mi fie gata,
Cînd mi s-a deschide poarta...
Dar noi să zicem : ferească Dumnezeu de aşa întîmplări pe toată lumea şi pe puiul cel de şarpe ! Şi iaca, şi mintea omului mult ajută. Că fata noastră s-a făcut cerşetoare : cu funingine pe obraz, cu desagi în spinare şi cu nişte clampuci rupţi în picioare, arăta bătrînă şi prăpădită de tot. Vine ea aşa la casa
12
flăcăilor celor doi. în seara aceea era acasă numai baba, mama lor.
—	Bună vremea la d-voastră !
—	Mulţămesc d-voastră ! răspunde baba.
—	Mă rog, faceţi-vă pomană şi o milă c-o calică şi-o pătimaşă... îs îngheţată de frig şi obosită... Primiţi-mă să mîn la d-voastră...
—	Hei ! bucuroasă te-aş primi, draga mea, dar am un flăcău — cel mai mare — şi, arţăgos cum îi, să ferească Dumnezeu cînd vine ! Nu caută : de-i om de casă, de-i străin, ci trînteşte şi izbeşte ca nebunii ! zice baba.
—	Lasă-mă, mă rog, cum a fi, face cerşetoarea. M-oi oploşi şi eu lîngă cotruţă, ia, acolo... Ştiu că n-are să mă omoare !...
Se culcă fata lîngă cotruţă. Numai ce, pe la o vreme de noapte, vine flăcăul cel mare ! Izbeşte, trînteşte, încoace, încolo, ca omul beat şi cu toane.
—	Mîncare este, mamă hăi ? strigă el.
—	Dragul mamei, ia şi tu mămăliguţă de pe fund şi cu ce-a mai da Dumnezeu...
Mai mormăieşte el ce mai mormăieşte, mai dă vreo clouă-trei sudălmi şi calicei celei ce dormea lîngă cotruţă, şi, la urmă, a trebuit să ieie frumuşel opaiţul din ocniţă, şi tot atingea, cogîlţ ! cu stupuşul de mămăligă !
Fata nu dormea şi băga de seamă la toate. Aşa că pe cel mai mare flăcău îl cunoştea ! Acuma, cum să afle ea cît poate şi celălalt ?
Se duce într-o seară tot cu cerutul şi dă să mîie la aceeaşi
casă.
—	Iraa..., draga mea, bucuroasă te primesc... Că în ia-sară nu-i acasă nebunul cel mare ; iar băietanul meu cel mic, numai Dumnezeu să-i deie norocire : tare-i blajin şi bun la inimă. Că cel mai mare ai văzut ce cîine-i, mînca-l-ar raiul dumbră-văţului să-l mănînce !...
Făta s-a culcat tot aşa lîngă cotruţă şi holteiul cel mic a venit într-un tîrziu. în loc să huiască, precum făcuse celălalt, el, dimpotrivă, a trebuit să facă pe cerşetoare să se culce pe pat şi, pînă n-a stat la masă cu dînsul, nu s-a lăsat !
Acum pricepe oricine că la joc avea copila ce rîde de cel mare, cu mămăliga în opaiţ ; şi cînd i-a venit ceasul, s-a dus după fratele cel blînd şi bun, ca o fată cuminte.
Furtună, Cuvinte scumpe, p. 35.
Vezi Typol. bibi.; tip 4644 ; cf. tip 4653. Este atestat în Moldova.
33
CUM TREBUIE SÁ FIE FEMEIA
Un om urît este însurat cu o femeie foarte frumoasă.
Pentru că singura fîntînă din tot satul se afla în curtea sa, el pretindea tuturor celor ce treceau pe acolo să-i spună cine-i mai frumos : el sau nevasta sa.
Dacă oamenii spuneau adevărul, le tăia capetele şi le punea în vîrful parilor de la gard.
Unui trecător, căruia îi pune aceeaşi întrebare, îi răspunde că nevasta este mai frumoasă, pentru ca astfel să-i placă soţului său.
Şi bărbatul, mulţumit de răspunsul abil, lăsă să plece trecătorul sănătos, teafăr.
„I. CREANGA", V (1912), nr. 6, p. 173 (Frătăulii Vechi — Suceava).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4645. Este atestat în Moldova.
MINUNEA RESTEULUI
Soarele dăduse în asfinţit, cînd un călător ajunse într-un sat sărăcăcios ; şi ca să-şi urmeze călătoria, era peste putinţă. De teamă a nu înnopta pe cîmp sau în vreo pădure, se hotărî dară a mînea noaptea aci şi pentru aceasta trase la casa unui ţăran.
—	Bun găsit, vericule.
—	Bun venit, jupîne.
După ce săteanul îl primi să mîie la dînsul, omul începu să se îngrijească oarecum de cină. Merindele le sfîrşise după drum ; prin urmare trebui să ceară a cumpăra de la gazdă. Dară care fu mirarea lui, cînd i se spuse că nu va putea găsi nici de unele, fiindcă erau prea săraci. S-ar fi lipsit el de cină : dară burta îi aducea aminte că de la nămiezi nu primise nici o hrană.
Se văzu dară nevoit a alerga la mijloace piezişe, şi începu :
—	Ziseşi, neiculiţă, că n-aveţi nici de unele ?
■— Aşa, jupîne.
—	Bine. Adu resteul încoa, că-mi fac eu de mîncare, acum. Ţăranul, curios, voind să vază ce mîncare are să fie aceea
din resteu, se grăbi a i-1 aduce.
14
Pînă atunci călătorul adunase nişte rascote, surcele şi aşchii de lemne ce putu afla prin bătătură şi aţîţase un focuşor bunicel, puind şi crăcanele. Ţăranul sta şi se uita, şi din ce în ce nerăbdarea lui creştea.
Ceru iară călătorul o căldare cu apă şi sare şi o atîrnă de crăcane. Mai ceru o tigăiţă, şi	o aşeză	şi pe	dînsa	pe foc.
Apoi, întorcîndu-se către ţăran şi	ţărancă	care căscase	gura la
dînsul, zise.
—	Ia vezi, mă rog, vrun pumn de mălai, aşa, ceva n-aveţi ? Că am să vă fac să vă cruciţi.
Ţăranca alergă, scutură desagii şi aduse mălai ; după ce-1 puse în căldare, călătorul mai adăugă :
—	Ia vezi, aşa, mă rog, niţel	unt, cam aşa,	ştii, întorcînd
din mînă, fie oricum o fi.
Ţăranul, din ce în ce mai curios, făcu semn femeii să caute, şi după ce hodorogi prin toate ulcelele aduse şi unt.
Pus şi acesta în tigăiţă, călătorul zise iarăşi :
—	Ia cătaţi acum doar de-ţi da peste vreo două cuibare de ouă, c-am să vă fac ceva să se ducă pomina.
Femeia sări şi, scotocind prin coteţe şi prin cuibare, aduse patru ouă. Cum le văzu, călătorul zise :
—	Aşezaţi-vă acum, să vedeţi minunea.
Ei zgîiră ochii mari, iar el mestecă mămăliga, făcu jumări şi începu să mănînce.
—	Da bine, jupîne, aşa ştiam să facem şi noi, zise ţăranul, care înţelese că fu amăgit ; unde e minunea resteului ?
•—- Uite-o, răspunse călătorul, scoţînd un sfanţ şi punîndu-i în mînă.
(P. Ispirescu) NAŢ., III (1884), nr.
563, p. 3 ; republicată : Snoave, p.
51 ; CONST., II (1890), nr. 334, p. 2 ;
Poveştile unchiaşului sfătos, p. 306.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4646 (A. Th. 1548). Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
•#
2.	Ciorbă de topor, GAZ. TRANS., LVII (1899), nr. 18, p. 6.
3.	Borş cu topor. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 44.
4.	Minunea resteului, Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 99.
15
1
5.	Borş cu cui de perete, Pamfile, Pov. pop. rom., p. 127 ; republicată : „I. Creangă“, XI (1918), p. 127.
6.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 51, p. 11.
[LA INSPECŢIE]
Se zice eă un împărat oarecare, între alte procedări nimerite pentru binele patriei pe care o iubea din răsputeri, avea şi mania de a umbla adeseori incognito, şi mai mult singur prin diferite uliţi şi mahalale ale capitalei, de multe ori chiar şi prin ţară. Aceasta o făcea ca să ştie cum petrece lumea mică, şi ce se vorbeşte de guvern.
Intr-o seară îmbracă el uniforma de simplu soldat şi pleacă prin oraş. După o îndestulă preumblare, se băgă într-o circiumă ; acolo găsi pe un soldat, îl complimentă şi dorind a-i avea cunoştinţa, acela imediat îşi spuse numele, regimentul, compania etc. Asemenea şi împăratul-soldat se recomandă, înşirînd cîţiva cai verzi pe pereţi, cum neapărat, nici nu putea altmintrelea.
între acestea, împăratul-soldat porunci cîrciumarului să aducă ceva cinste ca să trateze pe noul cunoscut. După aceasta dorind şi adevăratul soldat să nu rămînă mai pe jos, dar neavînd nici spurcată de para în buzunar, chemă pe cîrciumar la o parte, îl asigură cu fierul săbiei, cum obişnuit făcea totdeauna la nevoie, avînd de mai nainte lucrată o şindrilă de lemn ca sabie, care putea să fie prinsă la mîner ; şindrila asta se păstra în acea circiumă pentru astfel de nevoi. Prin urmare a fost posibil ca şi dinsul să facă contratrataţie ; după care la vreun ceas se despărţiră.
împăratul care observase bine cum se petrecu lucrul între soldat şi cîrciumar, în privirea săbiei, a doua zi, dis-de-dimineaţă ordonă şefului regimentului de care era pendinte compania unde se afla soldatul cu sabia de lemn, ca la 10 ore să fie cu tot regimentul la locul cutare, pentru ceva inspecţie.
Cînd era tot regimentul la locul destinat, venind şi împăratul, de îndată porunci să se aducă înaintea lui soldatul cu numele cutare, din compania cutare, ceea ce ştia dînsul deja din seara trecută, şi că odată cu cel numit să i se prezinte şi pe soldatul ce s-ar fi nimerit la stînga lui.
Prezentîndu-se aceşti doi soldaţi, împăratul zise în auzul regimentului :
16
—	în astă-noapte mi s-a arătat îngerul Domnului prin vis., şi-mi porunci ca astăzi să pedepsesc cu moarte prin sabie pe soldatul care se va găsi în stînga soldatului ce mi l-a spus anume ; şi călăul lui să fie acest din urmă. Deci poruncesc ţie, scoate sabia ta şi taie capul acestui fost la stînga ta, ca să. împlinesc porunca lui D-zeu.
Condamnatul tremura văzîndu-şi moartea cu ochii fără să ştie pentru ce ! iar soldatul-călău, cam înţelegînd şiretenia împăratului, pune mîna dreaptă pe minerul săbiei, şi mai înainte de a o scoate, ridică ochi spre cer :
—	Doamne al puterilor, a zis el, care ai făcut cerul şi pămîntul şi toate cele văzute şi nevăzute, pricepute şi nepricepute ; dacă acest om este vinovat morţii, la care-1 hotărîşi prin visul împăratului meu, te rog fierbinte să-mi dai putere a-i lua capul dintr-o singură izbitură ; iar dacă este inocent, .fă să se arate spre lauda Ta o minune cerească : ca scoţînd eu sabia aceasta, să se prefacă fierul ei în lemn.
Terminînd acestea, trage sabia cu eroism ; dar ce să vadă ! o sabie de lemn ; adică cea de la cîrciumar, se-nţelege.
De o minune ca asta tot regimentul se cutremură, iar împăratul, care abia îşi ţinea rîsul, încîntat de spiritul soldatului, îl luă cu sine la palat şi-i porunci : ca spre a rămînea. faptul acesta drept o minune de sus ; să nu descopere misterul acesta nimănui sub pedeapsă de moarte. Cît pentru acest priceput soldat, din cînd în cînd, a fost înaintat la ranguri înalte.
2.	Fă-o Doamne în lemn. Popescu, A". I., Basme şi Snoave, p. 3.
3.	La inspecţie, CĂL., V (1929), p. 104.
Povestea s-a petrecut aidoma, iar cel care mi-a povestit-o
—	un unchiaş meşter la cuvînt de-ţi uitai toate necazurile cînd
Wartic, O sută una de mici istoriir p. 47.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4647. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
POVESTE ADEVĂRATĂ
17
începea să povestească — era copilandru pe cînd se zvonise de isprava ţiganului.
într-un sat de pe valea Ialomiţei, trăia de mult un boier
—	boier Băluţă •— stăpînul unei moşii întinse şi bogate. în cuprinsul ei era şi un heleşteu pe marginea căruia creştea păpuriş şi în a cărui apă se cuibărise într-o seară un neam întreg de broaşte. De cum da soarele în asfinţit te asurzeau cu orăcăitul lor. Conacul moşiei era în apropiere de heleşteu.
Bo:er Băluţă, un om uscăţiv, cam bolnăvicios şi ursuz din fire, suferea şi de nesomn ; punea capul jos de cu seară şi abia după miezul nopţii dacă da ochii în gene. De aceea, de cum se însera, în jurul casei boierului se făcea o linişte ca de pustiu. Numai poporul de broaşte nu ţinea seama de tihna boierului. Azi aşa, mîine aşa, pînă cînd boier Băluţă hotărî ca în fiecare seară un clăcaş să bată toată noaptea în apa lacului cu o prăjină lungă. Broaştele speriate fugeau care încotro dînd pace boierului. Veni rîndul şi lui Ion ţiganul — un zăplan de om, cel mai dezgheţat din cortul ţigăniei. Bătu ţiganul cît bătu cu prăjina în apa lacului, dar de la un timp, ostenit cum era, ce se gîndi el, să nu doarmă din pricina unor broaşte ! îşi umplu traista, în care avusese de-ale mîncării, cu broaşte, şi apoi, legîndu-le de picior cîte o fîşie de tei, le dete drumul în lac, una cîte una. Broaştele cu legătura alergau zănatice în toate părţile iar fîşîitul şuviţei de tei speriau pe celelalte, care nu mai scoteau nici un orăcăit.
Şi aşa, ţiganul, de cîte ori îi venea rîndul să „bată apa“ pentru odihna boierului, îşi vedea tihnit de somnul lui după ce lasă să se chinuiască vreo cîteva duzini de broaşte.
Abia peste cîteva luni, după ce se răpuse boier Băluţă, s-a aflat de isprava ţiganului, care de data asta o nimerise.
DUM. POP., IV (1919), nr. 8, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4649. (A. Th. 1329 *). Este atestat în Muntenia
MOŞ LĂCUSTA
A fost odată un unchiaş. El se chema Lăcustă. Din pricina lui se făcuse vestit satul în care şedea : sfoară se dăduse în ţară că Moş Lăcustă ghiceşte mai bine decît o vrăjitoare. El
18
nu punea oala goală la foc, nuieluşe de alun nici că se pomenea pe la dînsul, el nu citea pe stele şi nu scotea pe dracu din apă ca să-l întrebe cîte ceva, Moş Lăcustă nu-şi vînduse sufletul satanei, nici nu-şi bătea capul cu ştiinţa, şi totuşi ajunsese să se vorbească de numele lui peste nouă mări şi peste nouă ţări, căci era dibaci să ghicească şi să facă pe oameni mai adesea să-şi găsească lucrurile ce pierdeau.
Rareori putea cineva să vadă pe Moş Lăcustă umblînd ziua prin sat. Noaptea, deşi umbla pînă-n revărsat de zori, dar se ferea să nu fie văzut, nici simţit de oameni. Şi dacă venea nescine la dînsul dis-de-dimineaţă să-l întrebe de cîte ceva, trebuia să mai aştepte puţin, fiindcă Moş Lăcustă era obişnuit a se scula tîrziu.
—	Moş Lăcustă, astă-noapte mi-a pierit văcşoara din coşar. Dumneata ştii că asta ne este toată avuţia. Ia caută în cărticica dumitale de vezi : nu spune ceva de dînsa ?
—	Vino mîine de dimineaţă, îi răspunde Moş Lăcustă, şi dacă voi afla ceva bun, îţi voi spune. Totuşi, fii pe pace, vaca ta nu se poate să fie pierdută.
A doua zi biata văduvă, căci văduvă era care venise la Moş Lăcustă să-l roage a-i ghici despre vacă, aducea ghicitorului ce putea şi ea după sufletul ei : cîteva ouă, vreun pui sau niţel mălai, mulţumindu-i din toată inima, şi spunînd că nu ştie cum s-a întors vaca, căci dimineaţa a găsit-o în coşar.
*
—	O pereche de bouleni am avut şi eu, Moş Lăcustă, păcatele mele, şi nu ştiu cine mi-au furat ori cînd eram la plug. Fă bine, moşule, te rog, şi cată în cărticica dumitale de-mi spune unde să fie ei ?
—	Ce smintit eşti tu, mă ! Doară de lîngă tine cum se poate să ţi-i fure ?
—	Apoi de, Moş Lăcustă, mă dasem niţel la umbră, săracul de mine, cînd m-am deşteptat, ia boii de unde nu e, am rămas cu carul în drum !
—	Aşa ţi se cade, cînd se duce cineva la muncă, nu se culcă, că noaptea este destul de mare, mărire Domnului. Dar ia stai, ţine-ţi firea, nu te pierde ; adu zece bani şi mă fac eu luntre şi punte ca să nu-ţi pierzi vitele. Cartea-mi spune că trebuie să fie închişi în oborul satului C... ; au făcut o mare stricăciune prin holde. Dacă te vei duce tu, nu scapi nici cu cămaşa de pe tine.
Nu apunea soarele, şi bietul om avea boii în bătătură.
19
*
Moş Lăcustă se deprinse din copilărie a sta deştept, pe cînd ceilalţi dormeau. Era un şmecher de nu-i dai de căpătîi : cunoştea pe oamenii buni de mînă numai după ochi, şi-şi alegea tovarăşi pe sprinceană. Ei aflară un fel nou de negoţ. Iacă de ce putea să ghicească. Soţii lui puneau mina pe cîte ceva, îl ascundeau şi înştiinţau îndată pe Moş Lăcustă. El, bun de gură şi palavragiu de frunte, putea spune păgubaşilor unde se află lucrul pierdut... pentru un dar de nimic. Aşadar omul nu rămînea păgubaş de ceea ce pierdea, iar tovărăşia era în cîştig, fiindcă nu băgase nici un capital în marfă.
Dar dacă se întîmpla ca vreun înţestat să nu voiască a face aliş-veliş la prăvălie, apoi lucrul cel piei'dut se schimba pe bani tocmai pe unde cu gîndul n-ai gîndi, şi acesta era tot în folosul tovărăşiei.
*
Trei trimişi domneşti se arată la casa lui Moş Lăcustă într-una din zile.
—	Moşule, vestea despre numele tău a ajuns pînă la vodă Măria sa ne-a trimis să te aducem la Curte, ca să ghiceşti cine să-i fi furat piatra cea mare de smarald din coroana domnească.
—	Dară bine, fraţilor, vodă n-are destui cititori de stele, care să-i ghicească ? Tocmai un biet unchiaş ca mine găsi să-i facă astă treabă, eu care îmi ţin zilele de azi pînă mîine ? Cum o să ghicesc eu un lucru aşa de mare ?
Moş Lăcustă se mai codi, mai şovăi, se mai suci, se mai întoarse ; dar îi pieri pofta de scăpare, văzînd că oamenii stă-pînirii nu glumesc cînd sînt trimişi spre slujbă. îl ridicară cu nepusă în masă şi îl duse la curtea domnească.
*
—	Moşule, îi zise vodă, mi-a pierit piatra nestemată ce împodobea coroana mea. Totă lumea zice că eşti un ghicitor bun. Ia caută şi spune-mi, unde aş putea să găsesc giuvaerul furat.
—	Mare lucru ceri de la mine, măria ta. N-am ghicit de cînd sînt aşa lucru scump. Cărticica mea îmi spune numai despre lucruri mici la preţ. Măria ta ai nimeri-o mai bine dacă te vei duce la nescaiva zodiaşi sau vreo vrăjitoare.
—	De azi în trei zile cer să afli unde se va fi găsind piatra mea cea nestemată, căci dacă nu, unde-ţi stau picioarele,
2U
îţi va sta şi capul. Aici la curtea mea s-o gătit pentru tine c cămară, unde vei avea tot ce-ţi va trebui.
*
Trist şi pe gînduri, intrase la grije moşul, li frăminta mintea, şi nu ştia cum să iacă să scape de beleaua asta. Deodată intră la dînsul un slujitor domnesc, care-i aducea de ale mincării. Moşul ţintează ochii asupra lui, şi după ce ctimpăni din ochi cit îi plăteşte pielea, măsurîndu-1 de sus pînă jos, zice : „unul“.
Asemenea făcu şi cu cel ce-i aduse cina, zicînd : „doi“.
Moşul se ruga la toţi sfinţii şi se făgăduia a le aprinde luminări şi a da acatiste, de-1 vor scăpa din astă nevoie.
A doua zi cînd îi aduse prînzul, făcu ca şi la ceilalţi, zicînd : „trei“.
La cină nu zăbovi şi zise : „patru“.
*
Slujitorii domneşti ţinură seara sfatul.
—	Ce vom face noi, zise unul, dacă moşul ne va da pe mîna lui vodă ? Avem să putrezim în ocnă, şi încă de vom scăpa numai cu asta !
—	Eu nu mai cutez să-i duc de mîncare, zise altul. Are nişte ochi ca de dracu : se uită la om parcă vrea să-l cumpere. Nu e lucru curat cu moşul ăsta ! Mie mi se pare că are pe spiriduşul.
—	Ce bine spui tu, mă ! zise altul. Se uită la om parcă ar vrea să-l soarbă. Eu, cum am intrat şi mi-am aruncat ochii la dînsul, am încremenit în loc. Apoi cînd am văzut că m-a cunoscut a fi şi eu amestecat în furtul acesta şi că pune la număr, parcă m-a bătut Dumnezeu.
—	Apoi glasul lui, zise un al patrulea, te bagă în grozile morţii. Iacă eu, cînd am auzit că mă pune la număr, după ce m-a descoperit că ş'i eu fac parte din ceată, p-aci eram să cad jos. Tremuram ca varga.
—	Dacă este aşa, zise altul, să mergem la dînsul, mă, şi să-i mărturisim tot adevărul...
—	Ba încă, mai zise unul, să ne şi rugăm de el să ne scape de belea.
Mustrarea de cuget şi faima cea mare a moşului îi făcură să-şi piardă cumpătul. Frica de a fi descoperiţi şi gîndul de ce au să pătimească în urmă îi aduse la hotărîrea de a se mărturisi.
21.
*
A treia zi, moşul văzu că intră la dînsul şapte slujitori domneşti. El, crezînd că-i aduc vreo poruncă domnească, i se făcuse inima cit un purice. Cînd ce să vezi dumneata ? Unii îi aşezau masa pentru prînz, iară alţii îi dară în genunchi.
—	lartă-ne, moşicule ! Păcatele ne-au împins de am săvîr-şit o aşa faptă necuviincioasă. Noi am furat piatra nestemată ! Sîntem şapte inşi care ştim de dînsa. Ţi-am adus-o dumitale. Fă cum vei şti, numai scapă-ne, rugămu-te, de urgia lui vodă. Cum ai venit aici, noi am simţit că o să ne ghiceşti, şi d-aia am apucat înainte de am venit să ne mărturisim la dumneata.
—	Vedeam eu, zise moşul, că voi sînteţi băieţi de treabă. N-am voit să vă pîrăsc la vodă, căci vă aşteptam să mi-o aduceţi. Dar frumoasă-i piatra, mă ! aţi ştiut voi, pişicherilor, pe ce să puneţi mina !
Pe vremea aceea doamnele erau de faţă dimineaţa cînd se da de mîncare păsărilor din curte ; la cuhnia nu se făcea nimic fără ştirea doamnei ; doamna sta la lucru cu fetele din casă.
Curtea dinapoi a lui vodă gemea de păsări de casă. Moşul porunci slugilor să aleagă curcanul cel mai mare şi mai însemnat şi să-i vîre piatra pe gît.
Slujitorii făcură întocmai precum îi zisese unchiaşul, şi veniră de-1 înştiinţară de toate semnele curcanului.
Spre seară Moş Lăcustă fu adus înaintea lui vodă.
—	Ei, moşule, astăzi sînt trei zile împlinite. Ia spune-mi descoperirile tale.
—	Am citit cărticica, jjiăria ta, din scoarţă pînă în scoarţă. N-am găsit însă într-însa nimic care să-mi descopere un furtişag aşa de mare.
—	Hoţia este tot hoţie, îi zise vodă : ori fură cineva un ou, ori fură un bou.
—	Cu toate astea, după chitirile ce am făcut între deosebitele furtişaguri, împrejurări şi locuri de ascuns, dau cu socoteală că piatra măriei tale trebuie să se afle într-un loc cald. Acel loc cald pare a fi acoperit cu fulgi şi a se muta din loc în loc, de unde înţeleg că trebuie să fie înghiţită de vreo pasăre. Ai păsări în curte ?
—	Şi încă multe, răspunse vodă.
—	Să mergem acolo.
22
Vodă porunci găinăresei să aducă spre a trece pe dinaintea lor toate găinile, claponii, raţele, gîştele şi alte păsări de casă. Moşul la fiecare rînd de păsări se uita ţintă la fiecare şi părea a se gîndi ; apoi printr-un semn poruncea să le dea la o parte.
Veni şi rîndul curcilor. Pe acestea zicea moşul că are să le cerceteze cu mai mare băgare de seamă, ca unele ce din firea lor au tragere de inimă către lucrurile sclipitoare, pe care le înghit cu lăcomie.
Cercetară pe fiecare în parte. In cele din urmă puse mîna pe curcan, ale cui semne i le făcuse cunoscute hoţii.
—	Acesta să se taie, zise Moş Lăcustă.
Porunca lui se împlini îndată, şi în guşa curcanului se găsi piatra nestemată spre mirarea lui vodă, carele nu putu pricepe cum să stea atîtea zile în guşa lui.
Cu toate palavrele moşului, vodă rămase la îndoială şi cugetă să-l pună şi la alte cercări.
—	Moşule, zise vodă a doua zi faţă cu mai mulţi boieri adunaţi la curtea lui, am primit un plocon. Ghici ce era' în sacul acela ?
înmărmurit de teamă, moşul, neştiind ce să răspundă, zise din întîmplare :
—	Aiti ! A intrat vulpea în sac !
—	Bată-te sănătatea, moşule, zise vodă rîzînd, cum ai ghicit ?
Vînătorii curţii prinsese o vulpe vie nevătămată şi o adusese lui vodă plocon într-un sac.
După-amiază preumblîndu-se vodă prin grădină, cu moşul după dînsul, era cu voie bună că-şi găsise piatra nestemată. Deodată se repede şi prinde un gîndac din iarbă.
—	Ghici ce este aici, moşule ? zise vodă, arătîndu-i pumnul în care ţinea gîndacul.
Moşul o băgase pe mînecă de frică : lui îi era teamă să nu-i descopere viclen:ile.
—	Ei, Lăcustă, Lăcustă ! iii umblat cît ai umblat, dară aici ţi s-a înfundat !
Vodă aruncă lăcusta din mînă, căci o lăcustă prinsese. Se miră oarecum de dibăcia lui de a ghici ; apoi, a doua zi, încărcat de daruri domneşti, îl trimise de unde îl acluse.
Moşul era vesel că a scăpat cu faţa curată, dară căta cum să facă să se lase de ghicit. Desfăcu tovărăşia ce avea cu oamenii săi şi începu a lucra pămîntul ce-şi cumpărase. Se gîndea şi răzgîndea cum să facă să se uite numele lui de ghicitor. în :zadar spunea verzi şi uscate celor ce veneau să le ghicească, căci aceştia stăruiau şi nu-i dădeau pace. Dacă văzu şi văzu, pregăti lucrurile aşa cum să scape de-o meserie care putea să-l ducă la pieirea capului.
într-una din zile plecă la cîmp cu femeia, copiii şi argaţii. El îngrijise a lua cu dînsul, fără să ştie altcineva, tot ce avea mai bun şi ochişorii de vulpe ce adunase într-o pungă. N-apucă ;să dezjuge, şi văzu venind la dînsul doi săteni, strigînd :
—	Sări mai iute, Moş Lăcustă, că-ţi arde casa !
—■ Daţi fuga, oameni buni, zise el, de-mi scăpaţi cartea •de ghicit.
Se duse şi moşul, dară alene. Cînd ajunse, casa era copleşită de văpaie, iară sătenii, cu toată hărnicia ce puseră, nu putură să-i scape cartea de ghicit. Moş Lăcustă nu se văita de alta, decît de carte. Fără carte, el nu 2nai ghici nimănui, dar putu apoi să trăiască în largul lui.
(P. Ispirescu) COL. TR., II (1872), nr. 21, p. 165.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4650 (A. Th. 1641). Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Vulpea în sac (I. C. Măldărăscu), LUMINAT., X (1889), nr. 30,
p. 2.
3.	Popa Cărăbuş, VOC. PUTNEI, 1891, p. 3.
4.	Păscălitorul, GAZ. TRANS., LVI (1893), nr. 6, p. 4.
5.	Doctoru vrăjitor, CAL. BASM., 1893, p. 66.
6.	Ţiganul păscălitort Pop-Reteganul, Poveşti din popor, p. 93 ;(Brad — Hunedoara).
. 7. S-a înfundat vulpea în sac, GAZ. TRANS., LXI (1898), nr. 118, p. 7.
8.	Cărăbuş (I. Adam), FL. ALB., I	(1899), nr. 11, p. 5	;	republicată :
HAZ. SAT., I (1901—1902), nr. 1, p. 3	; SOL. SAT., II	(1913),	nr.	17,
p. 6 ; ALB. Buc., XLII (1939), p. 302 ; Pe	lingă vatră, p. 66.
9.	Potrivire, Adam, Pe lîngă vatră,	p. 137.
24
10.	Popa Greluş şi vlădica. Catană, Poveştile Bănaluiui, p. 35 (Caransebeş — Caraş-Severin).
11.	Povestea unui vrăjitor, Catană, Poveşti poporale, p. 2 ; republicată : ŢARA OLT,, III (1909), nr. 32, p. 2.
12.	învăţatul Cărăbuş sau cizmarul doctor. Marian, Insectele, p. 27.
13.	(Fără titlu) Marian, Insectele, p. 27.
14.	Cărăbuş (S. FI. Marian), CAL. GOSPOD., II (1922), p. 53.
15.	Popa Cărăbuş. Oracolul. Nieuliţă-Voronca, Datine, p. 1256 (Botoşani — Botoşani).
16.	Popa Cărăbuş. Florini, Poveşti, p. 3 ; republicată : LUMINA, V (1909), nr. 26, p. 2.
17.	Cărăbuş gicitorul (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 280 ; publicată : Firişoare de aur, p. 46 ; LUMINIŢA, III (1937—1938), nr. 3, p. 24.
18.	Der Zigeunerpfarrer, P. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 543.
19.	Preotul ca păscălitor (S. Molaovan), CAL. POP., 1907, p. 50.
20.	Ghioroc, „I. CREANGĂ“, IV (1911), nr. 7, p. 196 (Zlătărei-Vîlcea).
21.	Popa Cărăbuş, BABA SAT., IV (1911), nr. 15, p. 1.
22.	Vrăjitorul iscusit, Furtună, Vremuri înţelepte, p. 28 (Mînăsti-reni — Botoşani).
23.	Cărăbuş, DUM. POP. III (1918—1919), nr. 21, p. 3.
24.	Soldatul Cărăbuş. Popescu, N. I., Basme şi snoave, p. 69.
25.	Cărăbuş ghicitorul, ALB. Buc., XXIII (1924), nr. 11—12, p. 134.
26.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 16—19, p. 13.
27.	Ghicitorul năzdrăvan, Murnu, Poveştile Pindului, p. 89.
28.	Zodiacul, A.I.E.F., i. 11287 (Cerişor — Hunedoara).
29.	Patru Şarpe şi Ion Leneşul, A.I.E.F., i. 11276 (Cerişor — Hunedoara).
30.	Petru Şarpe şi Ion Leneşul, A.I.E.F., i. 11310 (Cerişor— Hunedoara).
31.	Cu ţiganul păscălitor, A.I.E.F., i. 13248 (Fundu Moldovei — Suceava).
32.	„Un împărat şi-a pierdut verigheta“, A.I.E.F., i. 18192 (Albeşti
—	Argeş).
33.	Cizmarul ghicitor, A.I.E.F., i. 18025 — Albeşti — Argeş).
GHICITORI ISCUSIŢI
A fost odată trei fraţi cărora, după moartea tatălui lor, nu le rămăsese avere decît un cal — şi acela nu tocmai straşnic.
25
Totuşi, cei trei fraţi lucrau cu calul acesta şi îşi cîştigau de bine, de rău, pîinea de toate zilele.
într-o dimineaţă însă, s-au pomenit cu calul furat. Fără să stea şi să-l caute, se duseră la împărat, căci pe vremea aceea împăratul făcea dreptatea la toată lumea, şi i se plînseră că peste noapte cutare vecin le-a furat calul.
—	L-aţi văzut cînd l-a furat ? îi întrebă împăratul.
—	De văzut, nu l-am văzut, îi răspunseră ei, dar am ghicit numaidecît cine e hoţul.
—	Mi se pare că vă cam lăudaţi, le întoarse împăratul vorba. Să vedem, sînteţi într-adevăr aşa de deştepţi ?
Porunci să i se aducă trei lăzi închise.
într-una din lăzi pusese o portocală. Arătă lada fratelui celui mai mare şi-i zise :
—	Ghici	ce e	în lada aceasta ?
Omul se	uită	bine la ladă şi zise	:
—	în lada aceasta e un lucru rotund şi plăcut la gust.
—	Ai ghicit destul de bine, făcu împăratul care, luînd a doua ladă, întrebă pe fratele mijlociu :
—	Poţi să ghiceşti ce e în lada aceasta ?
Se gîndi puţin şi fratele acesta şi răspunse :
—	în ladă e un lucru cu colţuri şi de mare folos.
—	Aşa este, îi întări vorba împăratul din ce în ce mai mirat. în lada aceasta am pus o carte.
—	Dar ce este în a treia ? întrebă acum pe fratele mai mic. (în lada aceea împăratul închisese o lăcustă.)
—	Ce a	fost	nu mai este, îi răspunse	mezinul.
—	Cum	nu	mai este ? întrebă	din	nou	împăratul.
—	A ieşit, a sărit şi a zburat, făcu cel întrebat.
în adevăr, împăratul deschise lada şi văzu că lăcusta zburase.
Foarte mulţumit de deşteptăciunea lor, împăratul porunci să li se întindă o masă şi să le dea de mîncare. El însă se ascunse într-o odaie de alături, de unde putea să audă ce îşi vorbesc cei trei fraţi între dînşii.
Şezură la masă, dar fratele cel mai mare, cum duse o bucăţică de pîine la gură, zise :
—	Pîinea aceasta miroase a om mort.
—	Iar carnea miroase a carne de cîine, făcu al doilea frate.
—	Astea nu-s nimic, grăi la rîndul său fratele cel mic, dar să vă spun eu ceva frumos de tot :
26
împăratul e pui de ţigan !
împăratul auzi cuvintele din urmă, se duse numaidecît la maică-sa şi-i zise :
—	Mamă, de ce nu mi-ai spus pînă acum că eu nu sînt de neam împărătesc, ci sînt fiu de ţigan ?
—	Dintru început maică-sa nu vroi să-i spuie că aşa este, dar la urmă de tot mărturisi şi ea zicîndu-i că adevăratul ei copil murise îndată după naştere şi că chiar în ziua aceea a luat copilul şi l-a crescut ca pe un adevărat fiu. Acest copil pe care l-am alăptat şi l-am crescut eşti tu, dragul meu.
Ce s-a întîmplat pe urmă ? împăratul a rămas împărat mai departe, dar celor trei fraţi nu le mai dete drumul, ci îi făcu sfetnicii săi de care nu se despărţea nici ziua, nici noaptea.
LUMINIŢA, III (1937), nr. 7, p. 20 (Brăila — Brăila).
Vezi Tipol. bibi. ; tip 4650 A. Este atestat în Muntenia.
CUM SE FAC VRĂJITOARELE
Intr-un sat din mînecatu Oraviţii erau doi fraţi dintre care ăl mai mare era bogat şi făr’ copii, iar ăl mai m-ic sărac şi plin de copii. Ei trăiau bine întrolaltă, dar ăl sărac, măcar că era lipit şi de foame şi de sete, tot nu-i pica lui la socoteală ca să cerşească ceva de la frate-so, şi dacă asta totuşi se-ntîmpla, apoi căuta ca să-i răsplătească facerea de bine cu ascultatul.
Dar s-a dus vremea de s-o murit fratele ăl mic, şi biata iui văduvă, n-avînd încotro, fu silită să ceară ajutor de la cum-natu-so, că altcum pierea de foame cu copii cu tot. Cumnatu-so, ce este este, le şi dete o vreme cu ştirea şi fără ştirea muierii, dar, să stăm strîmb şi să vorbim drept, fie omul cît de darnic şi de cu inimă bună, totuşi de la o vreme ţi se pune pe inimă şi-ţi vine de-ţi scapă şi vorbe fi-cum, îţi trece gura pe dinainte
—	Dumnezeu să mă ierte — de-ţi vine să dai dracului şi milă şi miluit.
—	Mai dă şi tu din mîini, nu-mi tot veni pe cap, că nici la mine nu-i izvor, zise odată, către biata văduvă cumnatu-so, cînd îi veni s-o miluiască iară cu ceva, cînd adecă-1 aflase în nişte pîncuri posomorite.
27
—	Dar unde să mă duc şi ce să mă iac, săraca de mine, învaţă-mă că te-ascult !
—	Fă-te vrăjitoare ! îi zise cumnatu-so cam din glumă, cam din loatcea !
—’ Dar cum să mă fac vrăjitoare, că nu-s haluită ca vrăjitoarele de sfintele miluite ?
—	Ei, dar tu crezi că vrăjitoarele îs haluite de miluite ? Alea-şi bat capu cum pot trăi uşor, nu ca tine s-aştepte să-ţi pice mură-n gură gata.
—	Nu fie grăit ! Dar n-ai văzut tu mai anţîrţ pre Pisoa-nie în prăvălie la Rusalie cum o scutura miluitele, cum întorcea ochii pe dos, apoi îi ţinea stîlp la cer, cum vorbea cu morţii şi, cînd îi puneau muierile criţari şi livre pe piept, cum le spunea de bine la fiecare ce-o dat de pomană morţilor lor, le spunea la unii că-s în rai, la alţii că-s la munci — altuia că are să muncească 100-de ani pentru ce-o drăcuit pe mumă-sa şi că nu se scapă de muncă pînă nu-i face popa 20 de liturghii, altu c-o blestemat pe popa şi trebuie să-i citească cinci molitve de iertăciune şi 5 sărindare în 5 ani şi mie mi-o spus că bietu Ion al meu — frati-to — n-are turcităle de peste an. Nu zău, nu ! că nici noi n-am avut ce mînca după moartea lui, şi n-am avut să-i dăm de pomană.
—	Ian taci cu fleanca ta, nu mă aineţi cu flecăciturile tale ! Poate că tu crezi că miluitele i-or spus ei năroziile alea ; muierea, muiere ! crede toate flanzurile. Ian ascultă-mă ce-ţi spun eu : fă-te vrăjitoare, şi vei vedea c-o să trăieşti ca şi-o doamnă ! Acuşi îs Rusaliile aproape, cînd or juca Calueenii în jocul mare, du-te te uită la ei, şi cînd o fi mai multă gianie, fă-te că ai căzut pe spate în mijlocul prăvăliei, fă-te cliecnită cum ai văzut pe Pisoane făcînd. Io m-oi căuta să mă apropii de tine, te-oi striga, te-oi scutura de ce pomenesc, dar tu te fă că bulgneşti cu morţii şi vei vedea c-or vini şi la tine muieri ca la Pisoane. Că ce şi-o dat fiecare de pomană cred că vei şti bine, c-ai fost pe la toate pomenile de cînd o murit frate-mio !
—	Aia oi şti, dar nu ştiu nici o boană de descîntec, apoi ştii că pri la vrăjitoare vine gianie de să le descîntece, ce-oi face atuncea ?
—	Mare lucru ! Dar care vrăjitoare o ştiut la început. Toate or furat cît descîntec de la una, de la alta, că îi fi auzit că descîntecul furat îi de leac. Aşa vei face şi tu. Ceri p-un vătrai cît jâghiu, pui tămîie pe el, îţi faci cruce şi începi cam aşa : „Amin, amin, descîntecu Maichii Vineri, plecatu-o lupu pe cărare cu coada-ntre picioare, pe patru picioare“, apoi bol-
28
boroseşte mereuţ fiece-ţi pică-n cap, ştii, cum fac toate vrăjitoarele mincinoase, mai căşti, mai faci cruce şi aşa...
Biata văduvă se gîndi, se scotoci pîn-ajunse a oţărî că D-zeu e mai cinstit a celui, decît a cerşi, şi-şi propuse să se facă vrăjitoare.
La Rusalie vin Călucienii. Stanca noastră — c-aşa o chema
—	după ei, şi jucă cu ei, la crucea drumurilor şi unde erau poftiţi, făcea adecăte ce nu fac muieri sănătoase, şi prin asta atrase încă de timpuriu privirea lumii, aşa că lumea începu a vorbi că „Stanca nu-i în toate apele“. Dar cînd o văzură în prăvălie în jocul mare lungită pe şele cu ochii stîlpiţi şi o auziră bulguind cu morţii şi că cumnata ei în taină se trudeşte s-o deştepte, auzi muierile zicînd :
—	Am văzut, că n-o să-i fie bine, săraca, or haluit-o miluitele, ian hai să ne spună ce vede despre morţii noştri.
Şi Stanca spunea tot ce ştia şi cum ştia mai bine, aşa că toate muierile se mirau şi se crucişau de spusele ei. „Ca D-zeu, aşa de bine vede tot, tot m-o pus ce godge am dat de pomană. Nici n-am mai văzut aşa vrăjitoare bună, un miel am minit mumii de pomană, şi aia o văzut.“
Atîta o mai trebuit şi lumea o ocolea de erau la ea ca-n tîrg cu întrebările, cu bani, şi pe fiecare-i îndestula şi îi spunea ce i-o dat mortului de pomană. Mai bine spunea de morţii alor oameni carii or dat toate de pomană copiilor ei. Ălora — le zicea Stanca — nu le lipseşte decît sărindare în biserică.
Cînd fu la giungie, Stanca noastră ostenisâ de-atîtea prorocii şi zise că nu se mai vede pe lumea aialaltă, dar care mai are voie să le spună, să-i aducă acasă o ţoală a mortului ca s-o pună peste noapte sub căpătîi, şi mîine li-o spune ce-o văzut. Cînd dete să se scoale, nu putu pînă nu o rădicară nişte vecine ale ei, care o şi duseră pînă acasă de subsiori.
După ce ajunse acasă îşi numără venitul, se bucură văzînd că are destul de trai cu casa şi gloata ei, pe-o lună. D-aci înainte nu trecu zi de la D-zeu să nu vină cînd unu, cînd aitu, ca să-i dea în semn ori să-i întoarcă, să-i facă apa de dureri etc. Iar regulat, în toată săptămîna de 2 ori făcea cinstele albe, de 2 ori cinstele negre pentru care, afară de pui ori puică, făină, unt, linguri, pară, 9 bani ş.a., ştiind-o muierile că-i săracă, îi mai aduceau una cîte-o păsulie, alta cîţiva crîmpei, lapte şi alte legume, aşa încît în scurtă vreme se scăpă de toate nevoile şi ocările.
Destul că se zgogi că la toţi cărora le-a descîntat în ziua cînd a căzut li-o fost bine, şi prin asta i-o mers vestea în tot
mîneeatul nostru, ba şi peste hotare ; şi nu era beteag care să nu vină la vrăjitoarea Stanca să-i descînte.
Vestea Stanchii se lărgi ca fulgerul şi ea vindeca şi chiar şi bătrîn şi orb şi şchiop ; aşa după vreo 2 ani se-ntîmplă că cumnatul ei — omul ei bogat, s-o-necat c-un os. Chemat-a doctori, adus-a vrăjitori din lume, din ţară, dar toate în zadar, osu nu l-or putea scoate din gîrclian.
—	Cheamă pe noru-ta, îi ziceau muierile, că D-zeu de iastă ştiutoare peste ea, şi vei vedea că deloc îţi trece.
Dar putea el, Doamne, să cheme pe noru-sa cînd ştia că el a învăţat-o să se facă vrăjitoare ca să se scape de ea ? ! Se-nţelege că d-asta nu ştia nici muierea lui şi d-aia şi ea stăruia una ca s-o cheme şi s-o cheme.
—	Chemaţi-o, zise omul, gîndind în el, că cine ştie, poate o mai fi furat vreun descîntec de la vrăjitoare şi ala ştie şi el că-i cu leac.
Stanca noastră nici n-aştepta s-o cheme de două ori, ci veni îndată, dar spuse cumnatului la ureche în pat, că ea zău nu ştie mai mult decît o-nvăţa-o el.
—	Nu face nimic, descîntă tot ce ştii, zise beteagul.
—	Aduceţi cît junghi pr-un vătrai şi puneţi cîtă tămîie,, prorunci ea. îşi făcu cruce, luă vătraiul în mînă, ocoli peste cumnatu-so cu ei, căscă o dată ţapărt şi începe tare : „Amin, amin, descîntecu Maicii Marţi (că era marţi), plecat-o lupu pre cale, pre cărare, cu coada între picioare, pe patru picioare“, apoi începu a trondorosi şi alte vorbe ce-i pica în minte.
—	O ! ho ! ho-ho ! începu a rîde în hohote cumnatu-so, beteag cum era, pentru că n-auzise alte vorbe decît care a învăţat-o el; dar, cu rîsu ăsta care era de la băierile inimii, îi ţîşni şi osu din gură şi aşa se scăpă de moarte.
■— No ! ai văzut că n-am minţit, ziseră atunci vecinii ce sta cu gurile căscate prin sobă.
—	Văzut, zău, văzut ce n-aş mai fi crezut !
GAZ. TRANS., LX (1897), nr. 204, p. 2..
Vezi Typol. bibi. ; tip 4650 B. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Mana descîntătoarea, F. POP., X (1901), p. 617.
3.	Un descîntec bun, F. POP., XII (1903), p. 197.
30
4.	Boierul şi baba (N. V. Hodoroabă), „I. CREANGA“, XII (1919), nr. 1, p. 15.
5.	Taina descântecului (P. Gh. Savin), CULT. POP., I (1921), nr. 35, p. 4 ; republicată : Snoave, p. 89.
6.	Boierul cu baba cu descintecele, „I. CREANGĂ“, XIV (1921), nr. 4, p. 59.
7.	Baba Călinuşa, Novacoviciu, Din comoara Banatului, p. 83.
8.	Descîntătoarea, CAL. ZIAR. ACŢ., II (1936), fp.
[FATA VĂDANEI]
Nişte peţitori se duc la peţit la fata unei vădane, care era tare harnică şi frumoasă, dar cam cu totul. în vremea cînd au stat ei la casa vădanei şi au ospătat, fata, ridicând un scaun, scăpă un vînt rău ; ea-i spune tare :
—	Ei... hai, du-te naibii.
Mama fetei se roşi cum îi racu de ruşine şi, cînd peţitorii porniră de la casa ei, le dete un val de pînză, cu rugămintea să tacă, să nu mai ducă vorba de prostia fetei şi-n alte părţi. Fata era pe-afară, la treabă, cînd mă-sa dădu vălul de pînză peţitorilor. Cum intră în casă, mama îi trage o cheptănătură bună, pentru ruşinea ce-a făcut.
Fata se făcu foc cînd aude că mă-sa a dat peţitorilor un val de pînză şi, ieşind afară, fuga după peţitori-, şi cum îi vede le strigă :
—	Bădişorilor, bădişorilor !... Staţi vă rog oleacă ; în valul de pînză ce v-a dat mămuca este un acuşor cu care m-am învăţat a coase ; staţi vă rog să mi-1 iau.
Oamenii scoaseră din traistă valul de pînză şi-l dete fetei să-şi ieie acuşorul. Cum pune mîna pe val, îl sărută de vreo trei ori şi zice, fugind :
—	Lăsaţi-1 la mine, bădişorilor, că multe tîrlăite şi fîsîite am dat eu pînă l-am văzut în ladă.
Şi pe ici ţi-e drumul, duduţă.
Peţitorii, văzînd în fapta fetei isteţime şi tragere de inimă la gospodărie, se întoarseră înapoi, logodiră flăcăul cu fata, şi peste două săptămîni nunta juca în bătătură.
„I. CREANGĂ“, XVI (1921), nr. 7, p. 100.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4651. Este atestat în Moldova.
31
PEŢITORII
Se povesteşte că era odată într-un sat o fată deşteaptă, bogată şi harnică. Vestea despre dînsa se dusese pînă peste nouă sate şi mulţi gospodari ar fi vroit ca s-o aibă noră. Ajunseră de se certau flăcăii pentru dînsa ; ba se mai păruiau cîteodată. Unii ar fi luat-o în căsătorie pentru hărnicie ; dar cei mai mulţi de dorul bogăţiei.
Intr-o zi se duse la fată doi flăcăi s-o peţească , şi, care va avea norocul, s-o ia de nevastă. După ce stătură de vorbă, de verzi şi mărunte, unul se sculă şi se duse de bău apă, zicînd :
—	Bună-i apa după friptură !...
Seulîndu-se, se duse şi al doilea de bău apă, zicînd :
—	Bună-i apa după brînză !...
Aşezîndu-se apoi pe scaun zise :
—	Cinstiţi gospodari, fiindcă se face seară, întrebaţi-ne la ce-am venit !
Tatăl fetei le zise :
—	Spuneţi-ne, că sîntem bucuroşi să v-ascultăm !
—	Apoi noi am venit să facem treabă şi să vă furăm fata f
—	Bine, zise tatăl ei, sîntem bucuroşi, numai să veniţi duminica viitoare.
După ce mai stătură apoi de vorbă, îşi luară rămas bun şi plecară veseli înapoi, că n-au umblat degeaba.
La vreo două zile după aceea, fata, cu voia mă-sei, se prefăcu într-o cerşetoare şi plecă să vadă cum stă fiecare.
S-a dus mai întîi la cel cu friptură. Bătu la poarta lui şi ieşi din casă o femeie bătrînă. Ea, cum o văzu, îi zise :
—	Bună seara, mătuşică !
—	Bună seara, mămucă !
■— Fie-ţi milă şi pomană şi primeşte-mă în seara asta la dumneata ca să dorm.
—	Vai, draga mămuchii, te-aş primi, dar am un băiat rău, ce-i dus la pădure şi cînd o veni te-a bate şi te-a da afară.
—	Eu nu mă supăr, mătuşică, numai primeşte-mă, că oi sta şi eu într-un colţ şi ţi-a fi pomană !...
Bătrîna, fiind bună la suflet, o primi în casă, ca să doarmă peste noapte la ei. Scoase o turtă din cenuşă de pe vatră şi i-o dădu s-o mănînce. Dar n-avu timpul să îmbuce o dată, de două ori din ea, că veni şi băiatul cu lemnele de la pădure. Şi după ce dejugă boii şi cum intră în casă, şi-ncepu a sudui.
32
Fiindu-i foame şi cum nu găsea ce să mănînce, se duse la covată şi începu s-o radă de firimituri şi să le mănînce.
Ea puse în acest timp turta în traistă şi plecă din casa lui, lăsîndu-1 suduind şi ocărind.
Apoi, ea s-a dus la al doilea flăcău : la cel cu brânza. Bătu şi la poarta lui. îndată îi ieşi înainte mama flăcăului şi o chemă în casă. Cum tocmai ai casei se aşezau la masă, îi dădu şi ei un scaun să mănînce cu ei. Mîncară bucate bune, printre care era şi brînză. Flăcăul era îmbrăcat frumos şi era cuminte, liniştit.
După ce stătu la masă, îi aşternu un pat curat, unde îi spuse să se culce.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, cînd fu să plece, îi dădu brînză, slănină şi pîine, ca să aibă ce mînca pe drum.
Ea, ducîndu-se acasă, povesti totul mamei sale.
Venind duminica, amîndoi peţitorii veniră la fată, după cum le fuse vorba. După ce mai vorbiră, cel dintîi, ducîndu-se să bea apă, iarăşi zise :
—	Bună-i apa după friptură !
—	Ba bună-i apa după răzătura din covată !, îi răspunse fata. Apoi fata îi arătă turta de la maică-sa. El, văzînd că fata îl cunoaşte cine este, îi fu ruşine şi nu ştiu cum să plece mai repede.
Rămase numai flăcăul cel cu brînză, care luă în căsătorie pe fată. Şi au făcut o nuntă mare şi frumoasă, de se duse vestea peste nouă sate.
ALB. Bue., XXXVII (1934), nr. 27, p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 4653 ; cf. 4644. Este atestat în Muntenia.
DE UNDE, ŞI UNDE, ŞI CUM, ŞI OÎTE ?
Un cioban iernase cu oile, şi prin prier se ducea cu tot tîrlanul la livedea cu iarba verde, şi, pentru că era departe pînă acolo, fu nevoit a trece prin multe sate. Pe cînd trecea prîn-tr-un sat, tot cîntînd vesel din caval, iată că iese dintr-o circiumă logofătul satului, şi cum acesta era cu chef, se legă de cioban, închipuindu-şi că ciobanul o să fie prost, şi îi zise :
33
—	Măi ciobane !... De unde, şi unde, şi cum, şi cîte ? Ciobanul se întoarse către el şi, clătinînd din cap, răspunse
foarte vesel :
—	Ghin de la cantina cetate şi merg la verdea livade ; cinci sute am şi Toader mă cheamă !...
—	Iar logofătul, înfundat, rămase cu ochii bleojdiţi şi înghiţi găluşca.
Popescu Ciocănel, Braşoave, p. 27.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4654. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) „I. CREANGĂ1’, V (1912), nr. 12, p. 383 (Valea Hogei
—	Bacău).
3.	Întrebare şi răspuns, Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 34 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 34, p. 555.
4.	Întrebare şi răspuns, CAL. BIH, III (1924), p. 118.
5.	întrebare şi răspuns, GRAI ROM. II (1924), nr. 21, p. 4.
0. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM, III (1928), nr. 35, p. 13.
7.	întrebare şi răspuns, Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 29.
8.	(Fără titlu) PRIM., IX (1929), nr. 4, p. 3.
9.	Cioban deştept, SAT., V (1934), p. 20 (Oancea -- Brăila).
10.	întrebare şi răspuns, BUCIUM., IV (1936), nr. 2, p. 4.
TU SĂ PLĂTEŞTI, AGĂ, CALUL
Cică, pe cînd era turcul stăpîn în ţara noastră, venea primăvara, venea aici şi toamna pleca în ţara turcească.
Unul a avut un cal bătrîn, şi el, ca să nu-1 mai ducă acasă, nu l-a mai dus.
Bieţii oameni mureau de frică c-o să moară cum a şi murit ş-a zis :
—■ Dac-o muri calul ce facem noi, agă ?
Turcul a spus : „Ce, să-l plătească cine-o spune c-a murit“.
Primăvara, cînd a venit turcul, ei au fost tremurînd toţi de frică, c-o să-i puie turcul să plătească calul.
34
Unul bătrîn — tot vorba ăluia că cine nu are bătrîn să-l cumpere, a spus :
—	Să tăceţi voi, să nu vorbiţi nici unul cu turcul, cînd o întreba de cal.
A întrebat turcul cum a venit în sat, adunînd pe oameni : calul, mă, ce face ?
Unchiaşul a răspuns :
—	Calul e bine, e la iarbă pe cîmp.
—	Ia să-l aduceţi încoa, să-l văd, a zis aga.
—	Păi, nu-1 putem aduce agă, că a umplut	cîmpul	:	pi-
cioarele sînt încolo, capul încolo, trupul încolo.
—	Bre, cum spui tu, a murit calul.
—	Tu să-l plăteşti, agă, calul, că tu ai spus	c-a	murit.
Şi aşa, cu bătrînul, au scăpat oamenii de	aşa	satara	belea
ce le căzuse pe cap.
Tuţescu, Din văi şi vîlcele, p. 51 ; republicată : AMIC. COPII. I (1925), nr. 13, p. 14.
Vezi Typol. bibi.; tip 4655. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Calul prinţului, NEAM. ROM. POP., XI (1923), nr. 11, p. 216 (Tg. Neamţ — Neamţ).
3.	Calul prinţului, VEST. SAT., XI (1923), nr. 13—14, p. 7.
CEI ŞAPTE PURCEI
Un plugar intră odată şi el în căfană, unde mîncă şi beau domnii, şi ceru de mîncare. înainte de a mînca, plugarul, ca un creştin adevărat, se ridică, îşi făcu sfînta cruce şi zise Tatăl nostru. La asta, nişte domnişori, ce erau cu mîncarea la masa vecină, începură a se înfoia de rîs şi unul îi zise aşa, în batjocură :
—	Iacă, noi, bădicule, mîncăm şi fără să mai facem mătănii şi cruce, şi încă nici unul nu ne-am înecat.
33
—	Hei, hei, domnişorilor, răspunse plugarul, şi eu am acasa 7 purcei şi cumu-i slobod din cocină dau năvală la lăturar şi încă nici unul din ei nu s-a înecat cu lăturile.
LUMINA SAT., II (1923), nr. 10, p. 5. Vezi Typol. bibi. ; tip 4656. Este atestat în Transilvania.
[CUM AI IEŞIT DUMNEATA DE AICI ?]
Ajungînd un ţăran în capitală, stînd locului, se uită uimit la o casă frumoasă. Trecînd pe lîngă dînsul un domnişor, îl întreabă să-i spună ce casă e aceea. Domnişorul, voind să-şi rîdă de ţăran, îi răspunse :
—	Acesta e grajdul pentru măimucele regelui.
—	Şi cum ai ieşit d-ta de aici ? îi replică săteanu.
CAL. ROM. Car., XIV (1902), p. 158.
Vezi Typol. bibi.; tip 4657. Este atestat în Transilvania.
[„BOII“ ŢĂRANULUI]
Un ţăran venea pe Calea Victoriei, cu biciuşca în mină, şi căsca gura pe la vitrinele magazinelor.
Doi tineri, văzîndu-1 şi voind să-şi facă de petrecere, unul din ei îi zise, cu scop de-ai atrage vreo neplăcere :
—	Mă române, îţi dăm doi franci să mergi pe pod strigînd cum strigi cînd mîni boii.
Ţăranul se gîndi, apoi zise :
■— Bine, domnişorilor.
Tinerii îl luară între ei, iar ţăianul începu să strige : „Hăi Plăvan, cea Boulean, hăis, cea !“
—	Mai tare, mai tare, îi ziseră ei.
—	Hăi Plăvan, cea Boulean ! zise ţăranul cu glas mai tare.
36
—	Ei, apoi nu ţi-am dat 2 franci pentru asta ; vorba a fost să strigi tare.
—	Ei, domnişorilor, dar cum vreţi să strig cînd sînt pe lingă boi ?
CAL. L. CULT., I (1894), p 125—126. Vezi Typol. bibi. ; tip 4658. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2. „Boii" ţăranului, DUM. POP., IX (1924), nr. 37—38, p. 7.
3. „Boii" ţăranului, CAL. ŢÂR. BOT., III (1937), p. 73.
O PĂCĂLITURA
Un domnişor a vrut să-şi bată joc de un plugar român, deci îi zise :
—	Bade ! boii d-tale amîndoi sînt de o parte ?
—	Căci am numai doi, dar dacă d-ta vei sta lîngă ei, atunci unul nesmintit va vii în mijloc.
CAL. UMOR., II (1866), p. 28. Vezi Typol, bibi. ; tip 4659. Este atestat în Transilvania.
RĂSPUNSUL UNUI ŢĂRAN
Doi tineri întîlnind pe un ţăran hotărîră a se amuza pe socoteala lui. Ei îl împresurară şi unul din ei îl întrebă :
—	Ia spune-mi, amice ?
—	Ce poftiţi, domnişorule ?
—	Eşti un prost sau un măgar ?
—	Zău ! răspunse ţăranul cu sînge rece, nu ştiu bine ce sînt, dar ceea ce ştiu de sigur este că mă aflu între dînşii.
CAL. PROF., VI (1867), p. 75.
37
Vezi Typol. bibi. ; tip 4660. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) AMIC. POP. CAL., XXVI (1888). p. 102.
3.	(Fără titlu) ACTIV., I' (1901), nr. 2, p. 4.
4.	Răspunsul unui ţăran, CAL. Buc., XVIII (1920), p. 92.
5.	Un răspuns bina nimerit, VLĂST. Tg. Vişte, III (1921), nr. 2—3,
p. 22.
6.	Intre doi, CAL. PLUG. ROM., 1921, p. 54.
BOIERUL PĂCĂLIT
Cică într-un sat era curtea unui boier, iar lîngă curtea boierească era şi casa unui ţăran nevoiaş şi cu o spuză de copii.
Nevoiaşul se împrumută de la boier cu o sumă de bani, pe care neputînd-o achita la timp, fu dat în judecată.
Judecătorul, văzînd că nu-i nici un chip de scos banii, le propuse să se învoiască cu condiţiunea ca nevoiaşul să-i cînte boierului fel de fel de cîntece şi, de-i va plăcea vreunul, să fie achitat.
Boierul primi propunerea, crezînd că, oricît de mult îi va cînta nevoiaşul, va zice mereu că nu-i place. Azi cînta, mîni cînta, bietul ţăran cînta mereu şi în zadar.
Ce-i veni în gînd într-o zi nevoiaşului şi luînd un portofel rupt se prezentă înaintea boierului şi începu a cînta : „Deschi-de-te portofel, c-am să plătesc pe boier“. Boierul, crezînd că-i achită datoria, începu a striga de bucurie :
—	Asta îmi place... bun... uite aşa să fi cîntat de mult...
—	îţi place, cucoane, apoi rămîi cu bine, că ne-am achitat.
Şi boierul înghiţi găluşca.
HAZ. SAT., IV (1904), nr 1, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4661. Este atestat în Muntenia.
38
CEL NEBĂGAT ÎN SEAMA
într-un sat, demult, venise un om şi se pripăşise cu toată gospodărioara lui, cam la o margine, unde e mai puţin zgomot şi mai multă linişte pentru un om străin ca dînsul. Aici stă el un an, stă doi, linişte, linişte, dar aşa fel de sigurătate nu-i deloc bună. Căci străinul acesta nu era băgat în seamă nicide-fel de către oamenii satului. Parcă ar fi fost o slugă a jitarului, ba, ce zic eu ! Nici aşa. Mă rog, nu-i dădea nimeni nici bună ziua. Se ducea doar şi el adesea prin sat la cea crîşmă. Degeaba. Nu-i zicea nimeni nici cîr. Cîine să fi fost şi tot ar fi intrat cineva în vorbă cu dînsul. Doar nume îi dăduse oamenii şi atîta tot. îi ziceau : Nebăgat în seamă. Şi nu se uita nimeni la el. îşi spunea bietul om :
„Măi ! Parcă-s al dracului, aşa nu caută nimeni să mă ieie în seamă. Te miri că mi-au dat şi o poreclă ; dar lasă, este o vorbă : nu-i destul că-i urîtă, încă o mai cheamă şi Marghioala ! Am să mă fac şi eu al naibei, că, altfel, văd că nu mă ia nimeni în socoteală !...“
Zicînd aşa, se duce Nebăgatul în seamă la primărie. Acolo era lume multă adunată ; şi cum stătea primarul între slujbaşi, omul nostru zice :
—	Bine, cucoane ! Ce dreptate este asta ? Cum de nu mă bagă nimeni în seamă ? Cum aşa ?
Primarul a prins a rîde şi a prins a rîde şi toată lumea de la primărie, ba şi oamenii din sat, de vreme ce Nebăgatul în seamă striga de-i pocneau urechile !
—	Iaca e dreptate ! zise primarul. Cum, nu ştii că eşti Nebăgatul în seamă ? Cum dar mai vrei să te bage lumea în seamă ?
—	Aşa merge treaba ?
—	Aşa !
—■ Şi cum ? Adică sînt eu om prost, om nebun, ce sînt, de nu mă bagă în s-eamă lumea ?...
—	Poate c-o fi aşa ! răspunse primarul.
Şi rîdeau în hohot şi-n lacrimi cu toţii.
Omul nostru face :
—	E, hei ! Nu-i aşa, oameni buni ! Rîdeţi d-voastră, fiindcă mă ţineţi pe mine aşa de prost... Dar ia să văd : care dintre d-voastră, cuminţilor, aţi fi vrednici să vă apucaţi în rămăşag că veţi putea sta la masă cu boierul satului ?
39
Oamenii tăcură.
—	Ei, care ?
Oamenii iar tăcură. Dar primarul, rîzînd, zice :
—	Poate tu, măi Nebăgatule în seamă !
Şi rîdeau toţi.
—	Iaca, chiar eu ! strigă Nebăgatul în seamă. Chiar eu ! Da, da !
—	Tu ? îl mai întreabă primarul.
—	Eu !
—	Haide la rămăşag !
—	Haide.
—	Pe cît ?
—	Pe-o	păreche	de boi !
—	Pe-o	păreche	de boi !
—	Şi ai	să stai tu la masă	cu boierul	?
—	Am	să stau.	Dacă nu,	îţi	dau	o	păreche de boi ! zise
Nebăgatul în seamă şi cum lumea se uita cu gurile căscate, se duse la curte. Intră în curte. Boierul tocmai atunci stătea la masă. Omul, într-un suflet, strigă :
—	Cucoane, cucoane ! Stăi, să-ţi spun o veste mare !
—	Ce-i, măi ?
—	Cucoane, stăi, că mi se moaie picioarele... O veste mare...
—	Ce-i, măi ?
—	Stăi, cucoane ! Cucoane, am găsit pe moşia d-tale o comoară mare, mare !
—	Apoi ia stăi, bre omule, ici şi mi-i spune...
—	Nu,	că mă duc s-o aduc degrabă...
—	Nu,	măi... Stăi ici, pe scaun, şi spune-mi unde	ai	găsit
comoara şi cînd ?
In sfîrşit omul nostru s-a aşezat binişor pe scaun şi, mai din una, mai din alta, pe urmă a prins suflet şi s-a aşternut la spus vestea după comoară... Zice :
—	Iaca, aşa o căldăruşă cu bani, aşa, aşa...
Boierul nu mai putea de bucurie ; şi, pe urmă, l-a poftit să. mănînce	şi omul. Şi omul nostru era băgat în seamă	!	Mînca
el mai	cu poftă decît boierul, căci acesta se gîndea tot	la	bani,
pe cînd Nebăgatul în seamă n-avea nici o grijă ! Nu după multă vreme, iaca vine şi primarul cu notarul. Dau ei să intre sus, slugile îi opresc.
—	Dar de ce ne opriţi, măi ?
40
—	Nu... Căci cuconaşii stau la masă acum... mai aşteptaţi ceva...
—	Care cuconaşi ?
—	Al nostru şi cu mai unul, musafir nou.
—	Măi, ce musafir nou ? Poate o fi tocmai Nebăgatul în seamă ! zice primarul.
—	Chiar el o fi	! zice	şi	notarul.
—	Ce nebăgat	în	seamă ! strigă	o slugă. De-aţi	fi	şi
dumneavoastră aşa !	Că	el	e	cel mai întîi acum băgat în seamă	!
Crapă de ciudă bietul primar. Căci Nebăgatul în seamă căpătase şi un rîndişor bun de straie de la boier şi acum ieşea să se ducă după căldăruşa cea cu bani. Şi tot căldăruşă s-a făcut. Boierul s-a ales cu atîta că a stat la masă cu Nebăgatul în seamă. Nebăgatul în seamă însă a cîştigat nu numa,i că a stat cu boierul la masă, dar a luat încă de la primar o păre-che de boi. în satul său, astăzi, alţii sînt nebăgaţi în seamă. El s-a închiaburit şi-i poartă cinstea toţi oamenii, încă şi din alte sate, şi cine-şi mai aduce aminte adesea zice despre dînsul :
—	Mă ! Straşnic om a fost şi-acela ! Că a stat la masă şi cu boierul satului !...
Altfel rămînea bietul om străin, cum e obicei în lume, un nebăgat în seamă !
Furtună,	Firicele de iarbă,	p.	8 ;
(Vlăsineşti — Botoşani).
Vezi Typol. bibi.; tip 4662. Este atestat în Moldova.
BANII... LUI
—	Te văd că eşti slab. Ţine, moşule, cîţiva gologani, dar vezi, nu cheltui banii pe ţuică !
—	Ce ai d-ta să-mi porunceşti ? eu cu banii mei fac ce
vreau !
POP. ROM., XIV (1914), nr. 26, p. 10. Vezi Typol. bibi.; tip 4663. Este atestat în Transilvania.
41
BUNĂTATEA RĂSPLĂTITĂ ŞI LACOMIA PEDEPSITA
Un boier mare avea doi vecini. Unul dintre vecini era foarte sărac, dar un om foarte de omenie. Celălalt vecin era om cu stare, dar foarte lăcomos şi pizmuitor. Vecinul cela sărac avea numai un cocoş. Şi pentru că prin curtea stăpînului său nu prea găsea ceea ce-i trebuieşte de rîndul traiului, trecea adeseori în grădina boierului, unde strica straturile si făcea paguba boierului.
Văzînd, acest boier zise vecinului său, lui Ion, să taie cocoşul, sau să-l închidă, ca să nu-i mai treacă în grădină, pentru că de-1 va mai afla în grădină, atunci îl împuşcă, iar pe Ion îl dă în judecată pentru pagubă.
Bietul om, ca să scape de necaz, tăie cocoşul, şi puse pe nevastă-sa să-l frigă frumos, şi fript îl duse cinste boierului.
Boierul, cînd a văzut pe Ion că vine cu cocoşul fript, îl întrebă, că de ce nu a dat el cocoşul pruncilor, să-l mănînce, deoarece are prunci mulţi, iar dînsul nu are lipsă de cinste.
Ion răspunse la această întrebare următoarele :
—	Să mă ierţi, măria ta, dar numai aşa este bine, dacă măria ta vei primi cocoşul, pentru că să vezi, de-1 voi da eu pruncilor mei ca să-l mănînce, se vor deprinde cu friptura bună, şi nu le va mai place mălaiul. Nu vreau să-mi mai fac un nou necaz în casă, că am şi aşa destule. Mîncarea şi friptura bună este pentru boieri şi pentru prunci de bo’eri.
—	Bine, Ioane, zise boierul, dacă stă lucrul aşa, primesc cocoşul, dar să vii şi tu la noi, la prînz, încai după ce te-ai necăjit atîta cu cocoşul, să ai şi tu parte să guşti din carne.
Ion merse la prînz, şi cînd se aduse friptura pe masă, boierul îi zise ca să-l împartă între meseni, însă astfel : ca fiecare să capete partea potrivită. Adaose apoi boierul, că dacă nu va împărţi cocoşul bine, are să păţească foarte rău.
—	Bine, zise Ion, dacă-mi porunceşti măria ta, apoi să împart eu cocoşul.
La masă era boierul şi boiereasa, 2 coconaşi şi două co-coniţe.
Ion, după ce se mai gîndi puţin, se apucă de împărţeală zicînd :
—	Măria ta, eşti capul familiei, prin urmare partea potrivită pentru măria ta este capul cocoşului.
Tăie capul cocoşului şi-l dete boierului.
42
—	Măria sa boiereasa este în stăpînia casei mai aproape de măria ta, deci partea potrivită pentru măria sa, boiereasa, va fi acea parte din cocoş care stă mai aproape de cap. Tăie deci grumazul şi-l dete boieresei.
—	Ceşti doi coconaşi învaţă la şcoală să scrie, şi D-zeu să le ajute să scrie mult şi bine, şi să se facă oameni mari. Şi fiindcă ia scris au trebuinţă de pene din aripă, am gîndit că fiecăruia dintre coconaşi să le dau cîte o aripă.
Tăie aripile, şi le dete coconaşilor.
—- Cuconiţelor le place jocul, şi aşa, ca să fie cît mai sprintene şi mai bune la joc, gîndesc că partea potrivită pentru coconiţe sunt picioarele cocoşului.
Tăie picioarele şi le dete coconiţelor.
—	Ce mai rămîne din cocoş gîndesc că este partea potrivită pentru mine, pentru că, om sărac cum sunt eu; cred că pot să mă îndestulez şi cu ce rămîne de la boieri.
Boierului îi plăcu foarte mult împărţirea pe care a făcut-o Ion. Şi mai glumind şi rîzînd mîncă fiecare partea sa din cocoş ; iar după ce sfîrşi masa, boierul dărui pe Ion, pentru isteţimea dovedită la împărţirea cocoşului, cu bucate, cu clisă şi cu vreo doi bani.
Dar lăcomia, aşa se zice, că nu cunoaşte omenia, şi omul lacom ar dori ca numai el să trăiască, şi la alţii să nu mai ajungă niciodată nimic.
Auzind despre întîmplarea lui Ion, celălalt vecin, care era om cu stare bună, şi care putea să trăiască şi fără daruri de la boier, lacom fiind şi pizmuitor din firea lui, îşi făcu şi el planul cum ar putea stoarce şi dînsul nişte daruri de la boier. Zise deci către soţia sa :
—	Vezi, nevastă, ce cinste a căpătat Ion de la boier pentru un cocoş ; iar eu, carele nu sunt un sărăntoc ca Ion, pot să duc boierului 5 cocoşi, nu unul, ca el — apoi să vezi ce daruri fru.moa.se am să capăt. Să tai deci cinci cocoşi, să-i frigi frumos, şi să-i duc cinste boierului.
Muierea tăie cocoşii, îi fripse frumos, iar bărbatul său plecă cu ei la boier.
Boierul, care-1 ştia cît este de zgîrcit şi de lăcomos vecinul său, şi văzînd că numai lăcomia lui l-a îndemnat să-i aducă cei cinci cocoşi, îi zise :
—	Bine, eu primesc cocoşii de la tine. înainte însă de a se pune boierul la masă zise vecinului său :
43
—	Noi sîntem 6 inşi, iar tu eşti al şaptelea, deci dacă mi-ai adus aceşti 5 cocoşi, aştept de la tine să ştii să-i împărţi între noi 7 astfel ca fiecare să-şi capete partea potrivită, iar dacă nu, să ştii că pun slugile mele să te bată, pentru că mi-ai batjocorit casa.
Bietul om se gîndi şi se socoti, ca ce să facă, şi cum să dreagă, ca să poată împărţi cei cinci cocoşi între 7 inşi ; dar văzînd că nu poate, zise boierului :
—	Să mă ierţi, măria ta, dar eu nu ştiu cum să-i împart ca să nu rămînă nimenea nedreptăţit.
Auzind acestea boierul chemă pe Ion şi-i zice că să-mpartă el cei cinci cocoşi între 7 inşi, dar aşa ca fiecare să-şi capete partea potrivită.
Ion zise cu mare sfială că va încerca. Şi zicînd acestea Ion, se puse boierul la masă şi cheamă şi pe Ion, iar pe celălalt vecin al său îl lăsă să se uite cum mînca Ion cu boierul la masă, ca şi prin aceasta să-l pedepsească pentru lăcomia şi pizma lui.
Venind rîndul la friptură, se aduseră la masă cei cinci cocoşi, şi boierul zise lui Ion să-i împartă.
După puţină gîndire Ion începu a-i împărţi, zicînd :
—	Măria ta, boierule, şi măria ta, boiereasă, şi noi toţi sîntem buni creştini, şi ca creştini credem în Sfînta Treime. Numai ca buni creştini mă voi încerca eu să împart aceşti 5 cocoşi între 7 inşi, şi anume : Măria ta, boierul, şi măria sa, boiereasa, şi un cocoş sunt trei, aşadar sînta treime. Cei doi coconaşi şi un cocoş iarăşi sînt trei, aşadar sînta treime. Cele două coconiţe şi un cocoş iarăşi sînt trei, prin urmare sînta treime. Mai rămîn acum doi cocoşi, şi eu sînt al treilea, prin urmare iarăşi facem sînta treime.
Astfel a împărţit Ion cocoşii, şi atît boierului, cît şi la toţi cei de faţă le-a plăcut împărţirea de minune.
Şi atît boierul, cît şi Ion se ospătară bine ; şi după masă boierul dărui pe Ion cu daruri multe, iar vecinul cu cocoşii rămase necăjit şi ruşinat şi lăcomia lui a trebuit să o plătească cu ruşinea.
Astfel se plăteşte în lume bunătatea şi astfel se pedepseşte pizma şi lăcomia !
CAL. Arad, VIII (1887), p. 71.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4664 (A. Th. 1533). Este atestat In Transilvania, Moldova şi Muntenia.
44
Variante
2.	Ţăranul isteţ, CAL. Blaj, II (1926), p. 178.
3.	Omul cu găina dc pomană, ŢARA FAGI., I (1931—1932), p. 36.
4.	Sfat bun, ALB. Buc., XLI (1938), nr. 21, p. 326.
5.	Cum sc împarte dreptatea în lume, CĂL. HAZ., II (1939), p. 9.
[DRAGI ŢI-S FETELE ?]
■— Măi Ioane, dragi ţi-s fetele ?
—	Dragi.
—	Dar tu lor ?
—	Şi ele mie.
CAL. PRIM., VI (1928), p 61 Vezi Typol. bibi.; tip 4665. Este atestat în Transilvania şi M'l
dova.
Variantă-.
2.	Rusu, A.I.E.F., i. 10742 (jud. Vrancea ?).
POPA ŞI PORCARUL
Se întîlnesc pe un cîmp.
—	Ce eşti tu, mă, îl întrebă popa.
—	Păzitor.
—	Şi cît ai pe lună ?
—	10 franci. Dar dumneata ce eşti ?
—	Eu sînt păstor.
■— Şi cît ai pe lună ?
—	50 de franci.
—	Ei, se vede că ai mai mulţi porci decît mine.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 99.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4666. Este atestat în Moldova.
45
LA GARA
—	Cît costă trinu pînă la Bucureşti, domnule ?
—	O sută de lei.
—	Dar pentru un porc ?
—	Treizeci de lei.
—	Şi pentru un cîine ?
—	Douăzeci de lei.
—	Atunci dă-mi un bilet pentru un om şi un porc-de-cîine !
GAZ. ŢÂR., XXVI (1925), nr. 21—22, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 4667. Este atestat în Muntenia.
[CÎND VREI SA GLUMEŞTI]
Un om glumeţ consumă într-un birt o porţie de peşte. Cînd chelnărul trecu pe lingă masa lui îi zise :
—	Chelner, adu-mi o sticlă cu vin ; peştele vrea să înoate.
Un vecin de la o altă masă, care mînca o friptură de porc, vru să profite de această ocazie şi să se arate şi el deştept.
—■ Chelnăr, strigă el la rîndul lui, adu-mi o halbă de bere, că porcul vrea să bea !
FAM., XXXIV (1898), nr. 50, p. 597.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4668. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	Cînd vrei să glumeşti, LUMINA SAT. Sibiu, III (1924), nr. 6, p. 4.
3.	Peştele şi porcul, CAL. SÂT. Sibiu, XIX (1934), p. 86.
4.	(Fără titlu) Ghpaja, Rîsete, p. 75.
[DEŞTEPTĂCIUNEA COPIILOR]
Unul se mira de deşteptăciunea unui copil de 7 ani, dar zise către altul.
46
—	Toţi copiii sînt deştepţi cînd sînt mici, se prostesc cînd sînt mari.
—	Care va să zică d-ta ai fost deştept cînd ai fost mic, răspunse copilul.
.HAZ. SAT., III (190:î), nr. 4, p. 3. Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4669. Este atestat în Muntenia.
ŢĂRAN ISTEŢ
Cică, într-o zi, un ţăran se duce la tîrg să-şi cumpere o vacă. Un şmecher de oraş, văzîndu-1 cam simplu, încearcă să-l înşele şi să-i vîndă o bicicletă veche şi stricată.
—	Ce să fac eu cu ea ? se împotriveşte ţăranul.
—	Cum ce să faci ? Să vii cu ea. la oraş, oricînd ai nevoie... repede şi uşor...
—	Da, dar eu aş vrea mai bine să-mi cumpăr o vacă...
—	Ce-o să zică lumea cînd o să te vadă venind la oraş călare pe-o vacă ?
—	Nu ştiu, răspunse ţăranul şiret, dar mă gîndesc ce-o să zică lumea cînd o să mă vadă mulgînd o bicicletă ?
ALB. Buc., XXVI (1927), nr. 12, p. 459.
Vezi Ti/pol. bibi.; tip 4G70. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	O bicicletă pe o vacă. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 81.
ÎNŢELEPTUL ÎN RAI
Trăia odată pe pămînt un om învăţat, pe care nimeni nu-1 ajunsese, dar să-l întreacă, încă ! Dar, pe cît era de învăţat, pe atîta era de pătimaş şi de ticălos, vorba ceea ■. „brînză bună
47
în burduf de cîine“ şi nimic mai mult. Aşa, a dat Dumnezeu şi i-a sosit şi lui vremea să se ducă pe lumea cealaltă, şi s-a dus ; a venit adică îngerul cel rău de i-a luat sufletul şi, pornind cu dînsul, i-a zis :
—	Haide, acuma să te duc la iad, căci acela ţi-i locul pe care l-ai cîştigat.
Iar sufletul înţeleptului a răspuns îngerului :
—	Mare ţi-i dreptatea ta, îngere ! Mă plec înaintea ta, dar tot am o rugăminte să-ţi fac. Ştii bine că alt înţelept de măsura mea n-a fost. Ce-i pe pămînt şi ce-i sub pămînt toate le-am ştiut şi despre toate am vorbit oamenilor, fără numai despre rai n-am avut nici o ştire. înainte de a-ţi îndeplini porunca, fii bun, rogu-te, şi arată-mi şi mie raiul !
Îngerul s-a înduplecat şi l-a dus pînă la porţile raiului, dar acolo s-au întîlnit cu arhanghelul Gavril, care s-a răstit către înţelept :
—	Pînă aici ai putut călca ; de-aici încolo, nu ! Intoarce-te pe unde ai venit !
Iar înţeleptul i-a răspuns :
—	Nu cred, arhanghele, să fii atît de împietrit la suflet, ca să mă opreşti de la vederea de-o clipă măcar a raiului ! Lasă, nu te teme că voi rămîne acolo !
Arhanghelul s-a muiat oleacă, că-1 ştia pe înţelept om de cuvînt, şi deschizîndu-i porţile raiului, l-a lăsat să intre cu îngerul care-1 adusese pînă acolo.
N-a avut însă cînd să vadă tot raiul, căci arhanghelul i-a spus să iasă. Dar înţeleptului, vedeţi, i se lipise sufletul de frumuseţile raiului şi de aceea nu se îndura să plece.
—	N-ar fi păcat, zise el, de-un om aşa de învăţat ca mine, să mă osîndiţi în focul nesfîrşit al iadului ? Nu-i în tot raiul acesta măcar un colţişor cît de întunecos şi pentru înţelepciunea mea ?
—	Bine, i-a grăit arhanghelul, dacă spui că ai fost aşa de înţelept, noi ţi-om da o întrebare şi, dacă vei pute-o dezlega, atunci vei rămîne aici.
Şi după asta l-a luat arhanghelul şi l-a dus unde erau oamenii cei drepţi şi, arătîndu-i, i-a zis :
—	Dacă vei gîci dintre toţi aceştia pe Adam, vei putea rămîne în rai.
Iar înţeleptul, după ce i-a petrecut pe toţi cu ochii, s-a oprit la unul şi-a zis :
-— Acesta este Adam !
48
Iar arhanghelul l-a întrebat :
—	Dar cum ne vei putea dovedi aceasta ?
—	Toţi oamenii au buric, numai Adam nu are, pentru că toţi ceilalţi sînt născuţi, afară de dînsul care este făcut de mîinile lui Dumnezeu.
Auzindu-1, arhanghelul Gavril n-a mai avut ce zice, şi astfel înţeleptul a rămas _pentru totdeauna în raiul fericiţilor.
Pamfile, Poveşti pop., p. 95 ; republicată : „I. CREANGA“, XI (1918), p. 95.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4671. Este atestat în Moldova.
[SĂSOAICA ŞI PITARUL]
O săsoaică ducea unui pitar, tot sas, în toată ziua 3 kile de unt proaspăt, însă pitarul, încrezîndu-se în săsoaică, nu a măsurat untul pînă la vreo 2 luni, cînd numaidecît a băgat de seamă că din 3 kile de unt toate, în ziua aceea au lipsit 25 decagrame. A doua zi cînd săsoaica a sosit cu untul, pitarul, foarte mînios, o întreabă dacă are măsuri şi. cu ce măsoară untul cînd îl aduce. Săsoaica răspunse :
—	Iartă, jupîne, că zău eu n-am măsuri legiuite, însă cu toate astea să nu cugeţi că doară eu te înşel, pentru că totdeauna măsor untul cu pita cea de 3 kile ce o cumpăr în toată ziua de la d-ta.
Acuma spuneţi : cine a fost înşelat ?
POP. ROM., I (1901), nr. 26, p. 3.
Vezi Typol. bibi.; tip 4672 (A. Th. 1566 **). Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante :
2. Brutarul şi brînzarul, ALB. Buc., X (1906), nr. 40, p. 1095.
3. Brutarul şi brînzarul, CAL. COOP. ROM., I (1931), p. 86.
49
f
3.	Ghidusie — şiretenie
[MÎNGÎIERE]
Preotul, fiind chemat la un creştin care era pe moarte, ca să-l încurajeze, îi zise :
—	Mîngîie-te, fiule, că domnul Cristos, deşi era fiul lui Dumnezeu, a murit.
GAZ. ŢAR., XXVI (1925), nr. 25, p. 4. Vezi Tiipol. bibi.; tip 4673. Este atestat în Muntenia.
I-A SPUS-O
Badea Ion a dat de cină unui ţigan, care a lucrat la el, varză umplută. Văzînd că ţiganul numai umplutura o mănîncă, îl întreabă :
—	Hei ţigane, apoi pielea de pe umplutură de ce n-o mănînci ?
—	Hm, apoi nici calul nu mîncă sacul din care mîncă ovăzul.
CUCU, I (1905), nr. 16—17, p. 9.
Vezi Typol. bibi.; tip 4674. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	I-a spus-o, BABA SAT., IV (1911), nr. 4, p. 3.
3.	(Fără titlu) CAL. CLUJ. ROM., II (1924), p. 96.
4.	I-a spus-o, ROM. XIV, (1929), nr. 52—53, p. 6.
50
UN RĂSPUNS
Un surtucar cu vreo cîţiva ani de şcoală neisprăvită vorbea cu moş Toader, un sătean cuminte şi de omenie :
—	Mă, ţărane, mă ! îi zicea surtucarul.
—	D-apoi d-ta nu eşti tot din sat de la noi, domnule ?
—	Ia ascultă, nu te fă prost, moşule ! se răsteşte domnişorul.
Atunci moşul îi răspunse :
•— Adevărat, dragul moşului... Prost oi fi, prost... dar fără carte...
DU3YI. POP., XV (1931), nr. 25—26, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4675. Este atestat în Muntenia.
BURUIANA
Un tînăr sclivisit, trecînd odată pe lîngă un ţăran care cosea la cîmp, îl întreabă dacă este timpul de cosit.
Ţăranul, care ştia bine că timpul era prielnic, îi răspunde cu toată seriozitatea :
—	Trebuie, tînărul meu domn, să cosim,' fiindcă cîmpul este plin de buruieni...
DACIA TR., 1937, p. 88. Vezi Typol. bibi. ; tip 4676. Este atestat în Transilvania Şi Moldova.
Variantă :
2.	I-a plătit-o pe loc, CAL. ŢAR. BOT., 1937, p. 120.
A DORMIT PE SPINAREA PORCULUI
Un ţigan, de meserie lăutar, cîntînd la o nuntă, pe vreme de iarnă, şi neputînd către noapte să se ducă acasă, fiind din alt sat, gazda-1 culcă pe un cufăr (sipet) cu capacul, cum cam
51
de obicei sînt capacele la cufere, încovoiat; şi ca învelitoare îi dă un surtuc vechi de cele răscroite sau spintecate dinapoi. Aşa că bietul ţigan, cînd vroia să se învelească mai bine, atunci se dezvelea mai rău.
A doua zi'fiind întrebat de tovarăşi, care au găzduit în altă parte, că cum a hodinit astă-noapte, el le răspundea :
—	Am dormit pe spinarea porcului şi m-am învelit cu foarfecele ! ! !
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 39. Vezi Typol. bibi.; tip 4677. Este atestat în Muntenia.
[DOFTORUL ŞI BADEA ION]
Doftorul : ■— Apoi, nene Ioane, nu ţi-i iertat să bei nici vin, nici răchie !
Badea Ion (scărpinîndu-se în cap) : — Barem să mă opreşti şi de la lucru, căci cum se va-ntoarce roata, dacă nu o ung ?
POP., I (1894), nr. 2, p. 8.
Vezi Typol. bibi.; tip 4679. Este atestat în Transilvania.
[CARE-I ÎMPĂRATUL ?]
împăratul Franz Enric al IV-lea, ieşind odată la vînătoare, se pierduse de suita sa.
Văzînd un ţăran şezînd lîngă un arbore, îl întrebă ce face acolo.
Ţăranul îi răspunde că voieşte a vedea pe împărat.
■— Dacă voieşti să vezi pe împărat, răspunde stăpînitorul, urcă-te la spatele meu pe cal şi te voi duce într-un loc unde-1 poţi vedea cu înlesnire.
Ţăranul se urcă bucuros pe cal şi ambii călătorind întreabă ţăranul :
52
—	După ce semn voi putea cunoaşte pe împărat ?
—	După aceasta, răspunde Enric, că, pe cînd toţi care sînt pe lîngă el îşi vor scoate chipiurile din cap, el nu-1 va scoate.
După puţin timp rătăcitul Enric îşi regăseşte suita sa şi toţi, scoţîndu-şi chipiurile, îl salutau cu respect.
Atunci Enric întreabă pe ţăran de la spate :
—	Ai văzut, în fine, pe împărat ?
—	în adevăr, zise atunci ţăranul, unul din noi doi, sau tu sau eu, trebuie să fim împăraţi, fiindcă numai noi doi avem chipiurile pe cap.
FAM., IX (1873), nr. 30, p. 352.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4680. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 72.
3.	Care-i ragele ? CAL. SAT., 1929, p. 140.
4.	Care-i împăratul ? DACIA TR., 1938, p. 85.
[DE CE TRAGE CLOPOTUL ?]'
Un ţigan întrebă pe un om :
—	Cumetre, da oare de ce trage clopotul ?
—	De funie.
—	Da pentru ce-1 trage de funie ?
•— Pentru ca să sune.
—	Da dă ce să sune ?
—	Pentru ca să s-audă.
—	I-hai, cumetre ! că nu-ţi mai dăm de fund cu horba dumnatale.
(E. Baican) ADEV., III (1885), nr. 24, p. 3.
Ve/i Typol. bibi.; tip. 4681. Este atestat în Moldova, Muntenia şi Transilvania.
53
Variante
2.	Clopotele (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 50941 f. 98.
3.	Clopotul (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R.,	5094,	ţ. 93 ;	re-
publicată : Carte pentru tineret, p. 87.
4.	(Fără titlu) GAZ. ŢĂR., III (1926), nr. 19, p.	4.
5.	Trage clopotul, NEAM. ROM. POP., XVTII	(1930),	nr.	14, p.	233.
CRĂCIUN IN ZIUA DE PAŞTI
—	La ce te	gîndeşti, faraoane	?
—	Hei, păi	am auzit că mîine	e	Crăciunu.
—	Şi dacă e ce ? Ori n-ai încropit de-ale gurii ?
—	Ba la altceva.
—	La ce anume ?
—	Că anu trecut Crăciunul a căzut în ziua de Paşti.
—	Ce spui	tu, baragladină ?
—	Păi, nu	ştii că frati-meu Crăciun	a	căzut din scrînciob
anul trecut în ziua de Paşti ?
HAZ. SAT., VI (1906), nr. 12, p. 4.
Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4682. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2. in sat. V. NOUĂ, II (1926), nr. 5, p. 3.
DATORAŞUL LUI DUMNEZEU
—	Mâi Toadere, ia pune şi tu azi în disc batăr un creiţar.
—	Eu l-aş pune bucuros, dacă n-aş avea atîtea datorii, pe care trebuie să le plătesc.
—	Ei bine, dar trebuie să ştii. că tu datoreşti şi lui Dumnezeu mai mult ca la oameni.
54
—	Va fi, dar vezi că Dumnezeu nu mă dă pe mina avocatului pentru ce-i datoresc, cum o fac blestemaţii ăştia de oameni.
CAL. ASOC., II (3913), p. 72. Vezi Typol. bibi.; tip 4683. Este atestat în Transilvania.
Variantă :
2. Datoriile, CAL. Blaj, VII, (1931), p. 111.
TlLCUIREA SCRIPTUREI
Un preot tilcuia locul Scripturei în predica sa : „De-ţi va da cineva o palmă peste faţa obrazului, întoarce-i şi pe cealaltă“.
Judele satului îl întrebă după predică de rămîne pe lîngă părerea sa.
—	Da, răspunse preotul.
Atunci judele alăturîndu-se de el îi cîrpi o palmă de-alea ţepene. Preotul întoarse pe cealaltă şi mai căpătă una.
—■ Acum, zise preotul, mai stă în Scriptură : „Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă“. Şi începură a se bate bărbăteşte.
Un domn ce tocmai trecea pe acolo trimise pe slujitorul său să vază ce e. Servitorul se întoarse şi zise :
■— E preotul şi judele satului ; ei îşi tîlcuiesc unul altuia Scriptura.
POP., VIII (1900), nr. 37, p. 588.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4684. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă:
2.	Tîlcuirca Scripturei, Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 11.
55
BÂIATUL ISPITIT
Un om avea un băiat care umbla la şcoală şi învăţa foarte bine. Văzînd aceasta tatăl său se bucură şi, după ce sfîrşi în şcolile cele mici, îl dete şi la cele mari ca să iasă domn dintr-însul.
După vreo cîţiva ani, sfîrşind toate şcolile, se-ntoarse băiatul acasă pricopsit cu toate ştiinţele.
Tatăl său, din firea lui om cam viclean, nu mult după ce sosi fiul său acasă, se-ndreptă către dînsul şi-i zise :
—	Dragul tatii ! eu mult am cheltuit cu tine pînă ce te-am văzut adăpat cu toate ştiinţele ; acuma aş voi să te ispitesc şi eu ceva, să văd ce ştii.
—	Bine, tată, ispiteşte-mă ! răspunse fiul.
Tatăl său îi arată atunci doniţa cu apă şi-l întrebă cum se cheamă aceea ce e în doniţă.
—	Apă ! răspunse băiatul.
—	Nu ! zise tatăl său, aceasta nu se numeşte apă, ci udeală.
Apoi arătîndu-i o mîţă îl întrebă iarăşi cum se cheamă.
—	Mîţă !, răspunse fiul.
—	Nu !... aceasta se cheamă zgîriitoare.
După aceea arătîndu-i focul aşişderea îl întrebă cum se cheamă.
—	Foc !, răspunse acesta.
—	Ba nu !... acesta se numeşte mîngîiere.
în urmă, ducîndu-se la un stog de fîn şi arătîndu-1 şi pe acesta, zise :
—	Da asta cum se cheamă ?
—	Stog, clăi, fîn !,	răspunse băiatul cam amărît	că	nu
putuse nimeri nici una	din întrebările de mai nainte	ale
tătîne-său.
—	Ba ! nu-i aşa. cum spui tu !... acesta se numeşte pricopseală.
Băiatul, supărat peste măsură că nu-şi putu da seama despre cele ce	a fost întrebat, se gîndi cum	să-i	vie şi el	de
hac tătîne-său	pentru că i-a făcut o ruşine	aşa	de mare.	în
urmă, după ce se gîndi	mult, luă un tăciune aprins,	îl	legă
bine de coada mîţei şi-i	dete apoi drumul în grădină.
Mîţa, frigîndu-i-se foarte tare coada, se sperie şi o tuli pe lîngă stogul de	fîn. Şi cum fugea ea încolo şi-ncoace, fîţîind din
coadă, fînul luă	foc şi începu a arde.
56
Băiatul, cum vede stogul arzînd, se năpusteşte în casă şi strigă cît îl ia gura :
—	Sai iute, tată, cu udeala,
C-a luat zgîriitoarea In coadă cu mîngîierea,
Şi de nu sai cu udeala,
Ţi se duce pricopseala !
(S. FI. Marian) HOŢUL, I (1888), nr. 49, p. 398—399 ; republicată : REV. POL., III (1888), nr. 2, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4685 (A. Th. 1562 A). Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante :
2.	Păcăliciul păcălit. Ispirescu, Snoave, p. 89 ; republicată : Poveştile unehiaşului sfătos, p. 335.
3.	Zgîrietoare, mîngîiere, pricopseală. Popa, Inelul de izbîndă, p. 137.
4.	(Fără titlu) POP., IV (1900), p. 62.
5.	S-ai uitat să vorbeşti româneşte, GAZ. TRANS., VII (1900), nr. 85, p. fi.
6. (Fără titlu) ALB. Buc., III (1900), nr. 19, p. 504.
7. (Fără titlu) TIAZ. SAT., IV (1904), nr. 6, p. 4.
e, Din glumă, R.\S. Pal., I (1905—1906), p. 123.
9.	L-am trimis bou şi l-am adus vacă. Tuţescu, Din văi şi vil-cele. p. 99.
10.	Moşneagul cel rău, Furtună, Vremuri înţelepte, p. 66 (Mînăsti-reni — Botoşani).
11.	(Fără titlu)	F. ŢAR. ROM., II (1913), nr.	6, p.	4.
12.	Mîngîierea	boierului, „I. CREANGA1',	VII	(1914),	nr.	2,	p.	40
(Iaşi — Iaşi).
’3..	Ţiganul la	gazdă, HAZ. SAT., XIV (1914),	nr. 6,	p.	3.
14.	Cine face,	sie-şi face, „I. CREANGA“,	VII	(1914),	p.	238	(Su-
cea vo — Suceava).
15.	Te-ai dus bou şi ai venit vacă (P. Gh. Savin), CULT. POP., I (192!'.. -nr. 27, p. 3.
16.	Din isprăvile lui Păcală, CAL. BIHOR., I (1922), p. 123.
¡7. L-am trimis bou şi a venit vacă, V. NOUĂ, II (1926), nr. 21, p. 3.
57
18.	L-am trimis bou şi a venit vacă, NEAM. ROM. POP., XV (1927), nr. ii, p. 58.
19.	(Fără titlu), CAL., 1927, p. 113.
20.	L-am trimis bou şi a venit	vacă, OP.	SAT.,	Ii	(1928—1929),
nr. 1, p. 6.
21.	Dascălul şi pricopseala, CAL., III (1930), p. 84.
22.	L-am trimis bou şi l-am adus vacă, ŢĂRĂNISM., XI (1936), nr. 7—8, p. 13.
23.	Dascălul şi pricopseala, CĂL. BĂN., IV (1937), p. 104.
24.	Dascălul şi pricopseala, CAL.,	1937, p.	60.
25.	Cuşelnicu cu hodina, A.I.E.F.,	i. 13190	(Dorna	Cîndrenilor	—	Su-
ceava).
26.	Udeală, mîngîiere, zgirietoare, pricopseală, A.I.E.F., i. 10843 (jud. Vrancea ?).
CEL MAI SIGUR MIJLOC ÎN CONTRA SOBOLILOR
—	Am atîtea muşinoie de sobol în livadă, de nu ştiu ce să mă fac, se plînge moş Toma cătră vecinu-său.
—	Lucrul cel mai uşor este să faci ca sobolii să nu-ţi mai sape locul, răspunse acesta.
—	Cum aşa, frate, ţu cunoşti vrun mijloc ?
—	Cunosc da, şi încă sigur. Pentru două litre	de	vin	ţi-1
spun.
—	Dau bucuros şi zece, numai să mă înveţi.
După ce vinul e beut :
—	Acum s-auzim ! zice moş Toma.
—	Dă locul pe bani, frate, şi în veci n-o	să	mai	ai	de-a
face cu sobolii, ci vor avea alţii !
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 102.
Vezi (Typol. bibi.; tip. 4686 (A. Th. 1282 *). Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Leac împotriva muşuroaielor, POP., I (1894), nr. 2, p. 8.
58
NEMIŞCĂTOR ŞI MIŞCĂTOR
Un ţăran se duse într-o treabă oarecare la notarul din sat.
■— Ai d-ta avere nemişcătoare ? îl întreabă notarul.
—	Am, zău, domnule notar. Mai bine ar fi însă dacă n-aş avea, răspunse ţăranul.
—	De la cine ai moştenit-o ?
—	De la socrul meu.
—	Ce mărime are ? întreabă notarul.
—	De la un picior al patului pînă la celălalt, răspunse ţăranul.
—	Cum aşa ?
—	Aşa, d-le notar, că soacra mea zace bolnavă în pat de un an şi jumătate.
—	Ce avere mişcătoare ai ?
—	Am, zău, răspunse ţăranul.
—	Ce ?•
—	D-apoi muierea mea în toate zilele e atît de beată, încît abia poate sta. pe picioare şi se mişcă mereu.
F. POP., III (1895), nr. II, p. 84.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4687. Este atestat în Transilvania.
MORTUL VIU
Pe la Cosîmbeştii Ialomiţei umbla cu căruţa cu marfă un negustor căruia lume-ai zicea „logofete Gheorghe“. într-o seară ploioasă şi cu vijelie trase la biserica din cîmp departe de sat, băgînd căruţa sub şopron, iar el se băgă în tinda bisericii. Bîjbîind încoace, încolo, dete de uşă, cercă să vadă dacă e închisă şi intră în biserică şi, după uşă, pe nişte rogojini şi steaguri vechi îşi petrecu noaptea. în biserică era un mort : logofătul Gheorghe din sat. Dimineaţă pînă-n ziuă vine paracliserul să potrivească toate ce avea să se facă slujbă. Pînă a nu intra în biserică, fiind noaptea şi ca să-şi facă curaj, a-ntrebat tare de afară :
—	Ei, logofete Gheorghe, cum ai petrecut noaptea, cum ai dormit ?
59
Logofătul Gheorghe de după uşă răspunde :
—	Bine, mă, bine, ca-n biserică !
Paracliserul, speriat şi cu părul măciucă, fugi repede la. preotul bisericii, îi spuse c-a auzit mortul vorbind şi plecară amîndoi la biserică. Intrebînd iarăşi, răspunsul li s-a dat la fel ca înainte. Şi mai spăimîntaţi, popa şi paracliserul se duc la primar, care cu vreo zece miliţieni cu puştile vin şi-ntreabă iar. Boierul dinăuntru le răspunde necăjit :
—	Bine, mă, bine ! Ce mă tot întrebaţi ?
Se sperie ei iar, dar unul mai îndrăzneţ deschide uşa şi, intrînd cu ceilalţi după el, dă de logofătul Gheorghe negustorul,
li	spun ei ce credeau că le-a răspuns mortul, atunci află şi logofătul Gheorghe că era un mort în biserică şi zice :
—	Mă miram eu de ce-mi plăcea aşa somnul ! Mă luasem la întrecere cu ăl de dormea pe veci !
„I. CREANGĂ“, VI (1913), m\ 7, p. 223 (Cosîmbeşti — Ialomiţa).
Vezi Typol. bibi.; tip 4688. Este atestat în Muntenia.
SASUL ŞI ROMÂNUL
Un sas se întîlni cu un român la tîrg.
—	Ce cumperi, jupîne ?
— Nouă draci în picioare, şepte-n cap şi zece-n spinare şi încă duce la mine copilul la şcoală să facă la el domn. !
CAL. Blaj, XVI (193!»). p, 116.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4689. Este atestat în Transilvania.
POVESTE
Un bătrîn îşi trimite pe cei trei copii ai săi în lumea largă, pentru a se instrui şi a învăţa cîte un meşteşug.
1 Adică : draci = pantaloni ; şcptc = şapcă ; zece — zeghe,
60
După trei ani, ei se întorc acasă. Primul a adus un sfredel, era fierar ; al doilea, o furcă de lemn, era tîmplar ; şi al treilea, foarte şiret, a adus o lingură scurtă, s-o bage în gura celui ce-1 ascultă.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 28.
Vezi Typol. bibi.; tip 4690. Este atestat în Moldova.
STUDENTUL ŞI CALUL
Un cărăuş din Budapesta avea un cal bătrîn, cu care îşi cîştiga cele de lipsă pentru trai, cărînd cu el pîine la prăvălii. Calul se numea Pompaş. într-o zi Pompaş sta înaintea unei prăvălii, unde căruţaşul descărca pîinea. Un student, care nici el nu-şi aducea aminte de numărul anilor petrecuţi la şcoală, trecînd pe acolo, întrebă pe căruţaş :
—	Ce mai face Pompaş, Ianoş bâcsi ?
—	Ce să facă, domnişorule, nu ştiu ce e cu el, că de o vreme încoace e tot îngîndurat. Mi se pare că are de gînd să se înscrie şi el la şcoală. Vrea, pesemne, să-şi facă examenele mai curînd decît dumneata.
Pop-Reteganul, Poveşti şi snoave, p. 63 ; republicată : Snoave, p. 32.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4692. Este atestat în Transilvania.
ZAMĂ DE POAMĂ DIN ANUL TRECUT
Se duce un şugubăţ la o vie într-o primăvară şi întreabă pe podgorean':
—	Ei, văd eu, merge bine via în ist-an ! Nu-i aşa ? Merge bine ! Poţi să-mi dai şi mie ceva poamă ?
Podgoreanul se uită cam pieziş şi-i răspunde :
—	Din ist-an, vezi bine şi dumneata, că nu s-a copt încă ; s-aşteptăm să-nflorească, să crească, şi s-o păzească Dumnezeu pînă-ncolo cătră Sîntămăria-cea-Mare ; atunci, cu plăcere.
61
—	Bine, zice drumeţul ; asta o ştiu eu tare bine, da vezi, m-a luat gura pe dinainte, şi în loc să vorbesc despre poamă de cea de an, vorbii despre cea din ist-an. Aş pofti de la dumneata nişte poamă din anul trecut.
—	Hm ! zice podgoreanul ; aşa ar mai merge, dragă domnule, dacă n-ar îi şi aicea oleacă de bucluc. Vezi dumneata, eu am făcut o mare greşeală, c-am călcat toată poama din toamna trecută şi am făcut-o must,,şi din must, ştii, s-a făcut vin. Am lăsat eu o sumă de clădării în pod, da, ca la o casă cu atîţia, s-au petrecut toate clădăriile încă pînă pe la Crăciun...
—	A, domnule, zice drumeţul ! de bună samă că aşa-i treaba. Nu se poate să ţie poama pînă pe vremea asta ! Da eu, vezi dumneata, eu îs iute la vorbă ; prea iute. Eu nu mă gîn-deam la poamă din anul trecut; eu mă gîndeam la zamă de poamă din anul trecut ; mai ai vroleacă ; mai păstrezi dumneata vroleacă ?
Şi gospodarul nostru, zîmbind, merse în cramă şi aduse o oală de vin, şi cinsti pe şugubăţul călător.
Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 112.
Vezi Typol. bibi.; tip 4693. Este atestat în Moldova.
TREI DORINŢI
Trei flăcăi, nemaiavînd ce face, s-au pus să arate cam ce ar dori fiecare.
—	Eu, spuse unul, aş vrea să am atîtea vaci cu lapte, cîte frunze sînt în pădure.
—• Eu, zise al doilea, aş dori să am atîţia saci plini cu aur, cîte fire de păr vor avea vacile tale.
■— Măi că minunaţi mai sînteţi ; zise al treilea, care era cam mucalit de felul lui. Eu aş vrea să am tot ceea ce doresc toţi proştii de pe lume !
CAL. COSPOD., XI (1932), p. 45.
Vezi Typol. bibi, ; tip 4694. Este atestat în Muntenia.
62
LA JUDECĂTORIE
Judecătorul — Eşti rudă cu una din părţi ?
—	Nu sînt, domnule -judecător.
—	Pune mina dreaptă pe cruce şi jură !
—	Nu pot, domnule judecător !
—	Nu vrei să juri ?
—: Nu pot pune mina pe cruce, că nu am pus-o în viaţa
mea.
—	Am să te pui la o sută de lei amendă, ca să te învăţ minte alta dată să nu vrei să juri !
—	Da ţi-am spus, domnule judecător, că nu pot pune mîna pe cruce !
—	Şi de ce nu poţi, omule ?
—	Pentru că sînt ciung de mîna dreaptă !
POP. ROM., XIV (1914), nr. 20, p. 3. Vezi Typol. bibi. ; tip 4695. Este atestat în Transilvania.
DIRIGÂTORII
Odată se întîlnesc doi prieteni buni, unul dintr-un sat şi celălalt dintr-altul, şi începură a povesti şi a se întreba despre stările lor de pe acasă.
Vorbiră mult laolaltă, că nu se văzuse de mult şi aşa aveau multe de povestit; deodată unul întreabă pe celălalt :
—	Mi se pare că aveai trei copii, cînd am fost eu acuma mai pe urmă Ia tine, ce fac ? Acum vor fi feciori mari ? !
—	O, lasă-mă-n pace ! Mai bine nu întrebai nimic despre ei.
—	Dar pentru ce ? Ori nu te ascultă, de nici nu vreai să vorbeşti despre ei.
—	Ba m-au ascultat toţi, dar nu-mi place de purtarea lor.
—	Se poartă rău, poate !
—	Ba pentru ei să poartă cît de bine, dar nu-mi place ce i-am făcut.
—	Apoi ce i-ai făcut ?
—	Destul de rău am umblat cu ei, mai rău ca mine, nu cred să fi umblat nime !
—	Nu vorbi, şi cum a fost de rînd ?
(¡3
—	Rău, că cel mai mare l-am făcut cerşetor, pe cel mijlociu tîlhar, iar pe cel mai mare hoher, călău.
—	O, bată-te truda ta. Cum ai putut ajunge aşa rău cu ei.
D-apoi că tu nu vei avea cap de ieşit între oameni cu blestemaţii aceia.
—	Nicidecum. Toţi oamenii îi cinstesc şi-i stimează.
—	D-apoi cum aşa ?
—	Aşa, că unul, cel mai mare, e preot la noi, cel mijlociu s-a făcut advocat, iar cel mai mic a dat examenul de doftor.
—	O ! fire-ai a naibii, poznaşule, apoi pentru ce ai zis că unul e cerşetor, al doilea, tîlhar, şi al treilea, călău ?
—	Foarte bine e explicarea la botezul acesta. Feciorul cel mai mare, care e preot, pînă-i lumea tot cere de la oameni bucate, zile de lucru şi cîte şi mai cîte. Al doilea, care e advocat, ia prea mult de pe oameni, îi fură văzînd cu ochii, iar al treilea, fiind doftor, de cele mai multe ori vindecă oamenii de nu-i mai doare nimic pe vecie.
POP. ROM., V (1905), nr. 33, p. 1—2-
Vezi Typol. bibi. ; tip 4696. Este atestat în Transilvania.
FOCUL IN pivniţa
Un oaspe glumeţ al unei crîşme a văzut cum birtaşul cară apă în pivniţă. Iese afară la uliţă şi strigă cît îl slujesc plă-mînile : „Foc !“ Vecinii aleargă spăriaţi şi-ntreabă, că ce arde ?
—	Arde în pivniţă la birtaş, că l-am văzut de două ori ducînd apă în ea !
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 97.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4697. Este atestat în Transilvania.
ÎNTRE BELŞUG
Un ţi<Tan mergea pe drum tînguindu-se şi smulgîndu-şi părul din cap. Întîlnindu-l, un român îl întreabă :
—	Dar ce s-a întîmplat, măi ţigane ?
64
Ţiganul răspunse :
—	Iată, rău mare, românico : a murit dada înţepenit între
pite.
—	Dar cum se poate asta, măi ţigane, întrebă iar românul. Ţiganul răspunde :
—	Da aşa, că pita hai veche s-a fost gătat si hai nouă acum era sa vie în sat, şi dada chiar acum l-a luat dracul.
F. POP., III (1895), nr. 43, p. 339.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4698. Este atestat în Transilvania şi Moldova,
V	a r i a n t e :
2.	A murit de foame ţiganul Pralea intre două piti, CAL., I (1925), p. 38.
3.	între belşug, DOINA Jor., I (1928—1929), p. 206 (Vîrlcxi—Galaţi).
4.	intre ţigani, CAL. V. BAN., 1929, p. 138.
5.	Pricina de moarte, VOINŢA BAN., XVIII (1940), nr. 7, p. 2.
[TOT DUPĂ PLĂCINTE A STRIGAT]
Un ţigan se tînguia, plîngînd că i-a murit muierea de foame cu plăcintele în gură.
—	Cum se poate asta ? îl întrebă vecinul său.
—	Foarte uşor, răspunse acesta, pînă a murit degeaba tot după plăcinte a strigat.
GURA SAT., XIII (1873), nr. 28, p. 107. Vezi Typol. bibi.; tip 4698 A. Este atestat în Transilvania.
TREI OAMENI
Un împărat umblînd prin lume a văzut un om cu barba albă şi cu părul negru ; pe unul l-a văzut cu părul alb şi cu barba neagra ; iar pe altul l-a văzut spîn de tot.
65
Această vedenie a născut curiozitatea împăratului care i-a .şi chemat la împărăţie să-i întrebe : de ce sînt aşa ?
întrebînd pe cel cu barba albă şi cu părul negru, el i-a răspuns :
—	Părul stă sub căciulă acoperit şi nu dă de el toate neajunsurile. Apoi i-a zis „du-te“ şi s-a dus.
întrebînd pe cel cu părul alb şi cu barba neagră, i-a spus :
—	Părul are dreptate să fie alb, că el este ieşit cu 25 de ani mai. înainte decît barba.
Chemînd şi pe cel spîn şi întrebîndu-1 de ce e aşa, a spus :
„Părinţii săi- neavînd copii s-au rugat lui Dumnezeu să le dea un copil. Mama zicea să le dea fată, tatăl, băiat ; Dumnezeu ca să-i împace pe amîndoi le-a dat pe el, de la brîu la deal fată, şi la vale băiat.“
Rădulescu-Codin, Dăţii, p. 29—30 (Catanele-Dolj).
Vezi Typol. bibi.; tip 4699. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
V	a r i a n t e :
2. Omul cu părul negru, ŞEZ., VI . (1880), nr. 20, p. 160.
3. Bobîrnacul neamţului. Ispirescu, Snoave, p. 31 ; republicată : Poveştile unchiaşului sfătos, p. 296.
4.	Virsta oamenilor. Adam, Vorbe de clacă, p. 41.
5^ Cei trei oameni pociţi. Painfile, Pov. pop. rom., p. 148.
PĂI ATUNCI CĂUTAM CHEILE RAIULUI
Un călugăr, cît a fost simplu monah, umbla numai cu ochii în jos ; dar după ce a devenit stareţ, ridica ochii în sus .şi aşa îi purta întotdeauna. Un cunoscut, întrebîndu-1 odată pentru ce acuma nu mai merge cu ochii în jos, ca mai înainte vreme, dînsul îi răspunse :
—	Păi, atunci căutam cheile raiului, însă acum le-am găsit !
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 147. Vezi Typol. bibi. ; tip 4700. Este atestat în Muntenia.
66
NU CREDE ÎN MINUNI
Badea Ion, care se ţinea că e om învăţat, zise către preotul său în o zi :
—	Nu cred, părinte, în minuni, dar totuşi aş voi să-mi explici ce sînt acelea.
—	Bucuros, zise părintele, întoarce-te numai.
Badea Ion ascultă, iar părintele îi trage una bună cu un băţ peste spate, şi apoi îl întreabă :
—	Ai simţit-o ?
—	Simţit-o, zău.
—	No, vezi, aceea ar fi fost minune, dacă n-ai fi simţit-o.
CAL. Arad, XVIII (1897), p. 109.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4701. Este atestat în Transilvania.
OLARUL ŞI IAPA
Se zice că a fost odată un olar şi dînsul avea o telegă cu două roate şi o iapă ; aşadară, încărcînd dînsul telega cu oale, prinse iapa şi plecă cu ele la tîrg la Lugoj. Ajungînd la tîrg, desprinse şi coborî oalele, apoi le înşiră frumuşel pe vatră ; dar nu mult după aceea vine un om, naiba îl ştie unde va fi fost, şi zise către olar :
—	Măi prietene, lasă-mă să vorbesc ceva cu iapa ta, că eu ştiu vorbi cu caii.
—	Las bucuros, răspunse olarul, neştiind ce va să-i facă omul.
Omul se plecă la urechea iepei, o■ prinse cu dinţii şi o strînse cît putu el de ureche, şi apoi o lăsă ; după aceea iapa începu să sară în sus şi alergă pînă ce sparse toate oalele bietului olar. Toată lumea se mira ce putu să spună omul acela iepei, de deveni aşa de înfuriată, iar olarul, supărat de atîta pagubă, merse la poliţie, care numaidecît aduse pe omul străin, carele bufnea în rîs. După ce fură ascultaţi, zise judeţul :
—	Măi, ce ai spus iepei la ureche de ai făcut atîta pagubă olarului ?
67
—	Cinstită adunare judecătorească, eu am ştiut că iapa mai are un frate şi aceea i-am spus că dînsul se însoară chiar astăzi în Timişoara, şi ea, de necaz că n-a fost invitată şi n-a putut să fie la nunta fratelui său, s-a pus să joace aici de bucurie.
Ce va fi cugetat judecătorul nu e treaba noastră, destul că omul fu absolvit.
REV., I (1884), nr. 7, p. 4.
Vezi Typol. bibi.; tip 4702. Este atestat în Transilvania .
Variantă:
2.	A jucat la nunta mume-si, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 170, p. 7.
[BADEA IVAN ŞI JUPÎNUL]
Porcul unui român, într-o dimineaţă, intră în bucătăria unui evreu şi mănîncă o scrumbie. Cum prinde de veste evreul, fuga la român.
—	Bade Ivan, porca dumitali mîncat scrumbii me, ti rog să mi-o plăteşti.
—	Hei ! Bată-te să te bată, jupîne ! în loc să-mi plăteşti d-ta porcul, c-a mîncat scrumbia fără pîine şi se poate îmbolnăvi, vii d-ta să-ţi plătesc eu scrumbia ! Da prost mai eşti, zău, jupîne !
F. TOŢI, II (1898), nr. 1, p. 8.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4703. Este atestat în Muntenia.
ÎNTRE CRASNA şi HUŞI
O ştie toată lumea, şi cine n-o ştie o află îndată, cînd treburile îl abat să meargă la Huşi, cu trenul cel mic, pe linia mai îngustă.
68
O babă urcă grăbită pe cărarea de pe lîngă drumul-de-fier spre Dobrina, la deal. înaintea ei suia din greu, oftînd şi pufăind, trenul de la Huşi. Baba ajunse trenul, trecu pc lîngă maşină şi zori înainte, cînd maşinistul îi zise :
—	Hei ! mătuşă ! Sui ici, în tren, că te-or fi durînd picioarele !
Iar bătrîna îi răspunse :
—	Mulţumesc dumitale, domnule, nu poci, că mi-i în grabă. Vreau să apuc tîrgul mai de dimineaţă, neapărat, că rămîn cu ouăle nevîndute ! Nu poci ! nu !
(T. Pamfile) „I. CREANGA“, IX (1916), nr. 7, p. 220 ; republicată : NEAM. ROM. POP., XVIII (1930), nr. 5, p. 93.
Vezi Typol. bibi.; tip 4704. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Cînd trenul merge încet. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 7.
3.	Mă grăbesc. Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, p. 83.
4.	Un secui cuminte. CAL POP., XIX (1935), p. 120.
[OMUL ŞI PEŞTELE CU GLAS]
Un oaspe şi-a cerut într-un restaurant peşte. Aducîndu-i-se, bagă de seamă că acela nu e proaspăt şi cam mirosea.
Ospătarul, văzînd deodată că îşi puse peştele la ureche, întrebă că pentru ce face aceasta ?
—	Pentru că înainte cu dos.ă săptămîni frate-meu s-a înecat în apă ; deci am voit să întreb peştele dacă nu l-a văzut.
—	Şi ce ţi-a răspuns ?
—	Mi-a răspuns că nu poate să ne dea nici o ştire despre el, căci e prins mai de mult.
FAM., XV (1879), nr. 89, p. 573.
69
Vezi Typol. bibi. ; tip 4705. Este atestat in Moldova, Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	Omul şi peştele cu glas (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 58 ; republicată : VIAŢA LIT., 1906, nr. 1, p. 7 ; Carte pentru tineret, p. 269.
3.	Ţăranul... „I. CREANGA“, II (1909), nr. 9, p. 278 (Griviţa — Vaslui).
4.	Omul cu peştele cu glas, ALB. Buc., XXVII (1928), nr. 11, p. 392.
[RĂSPUNS]
—	De ce eşti atît de rău cu nevasta, măi Marine ? Dacă te-a înşelat, iart-o, că şi Cristos a iertat pe femeia păcătoasă.
—	Apăi da, părinte, a iertat-o, dar n-a fost a lui !
GAZ. ŢAR., XXVIII (1927), nr. 8, p. 4. Vezi Typol. bibi. •; tip 4706. Este atestat în Muntenia.
[CE SA'FIE ÎN PALATUL ĂSTA ?]
Alt ţăran trece pe dinaintea tribunalului. O sumă de avocaţi se suie şi se coboară cu gheozdanele la subţioară. Ţăranul întreabă pe unul :
—	Dar oare ce să fie în palatul ăsta, domnule ?
—	Moară de vînt, răspunse în glumă cel întrebat.
—	Ei, că să zici ! nu-mi dădea în gînd : uite ce de măgari se suie cu sacii !
CAL. CLAP., 1878, p. 67i Vezi' Typol. bibi.; tip 4707. Este atestat în Muntenia.
70
CINE TRĂIEŞTE TOT AUDE !
Se ducea ţiganul, băgat în fiare, la subprefectură, se-nţe~ lege, nu singur, ci cu „mergi mai iute, ţigane, că dau“ pe urmă.
Pe drum însă, iată că-1 ajunge un şiret de român şi-l întreabă :
—	Da-ncotro, măi ţigane, prin crăpatu ăsta şi ale fiare de 5 oca ori şi mai bine la picioare ?
—	Iaca... Şi ţiganul, neştiind cum să răspundă, tăcu ca să nu spuie adevărul, fiindcă îi era ruşine.
—	Ce taci, mă.ţigane ?... ori aştepţi să rog.pe ăl dorobanţ să te facă să-mi răspunzi... hăi ?
Şi ţiganul, cînd auzi de dorobanţ, răspunse cît ai clipi, însă ca şi cum nici n-ar fi auzit de el :
—	Iacă, în plimbare la puşcărie merg... şi dă-mi pacea, măi români co !
ROM. Buc., XLIII (1899), nr. 289, p. 2.
Vezi Typol. bibi.; tip 4708. Este atestat în Muntenia.
DUPĂ ÎNTREBARE Şl RĂSPUNS
Un biet român cobora la vale cu carul încărcat, stînd în calea boilor şi încetinindu-le pasul cu vorbele :
—	Ho, tată, ho i
Un ciuf, trecînd pe lîngă dînsul, îl întreabă :
—	Ce, mă, ai pus pe tată-tu la jug ?
—	Da, deşteptule, ca să nu împungă pe mă-ta !
CAL. SÄT., XIX (1929), p. 138. Vezi Typol. bibi■; tip 4709. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2. Ţiganul şi tîrgoveţul, PRIETEN-. SÄT., I (19.35), nr. 1,; p. 4.
71
[RĂSPUNS]
Un domn de pămînt a trimis mai mulţi cosaşi la cîmp, ca să-i cosească finul. Intre cosaşi era şi un copilandru.
Ieşind mai tîrziu şi domnul la cîmp, ca să vadă cum lucră ziaşii lui, se apropie mai întîi către copilandru.
—	Slab coseşti tu, fiule, îi zise domnul cu faţa surizînd
—	Ca un copil, domnule, răspunse băiatul cu grăbire. Sosind prînzul, copilandrul fu cel dinţii la mîncare, mîncînd
cît trei.
—	Bine mănînci tu, fiule, zise domnul, rîzînd cu ceilalţi împreună.
—	Ca un cosaş, domnule, răspunse pruncotanul, cu gura plină de mazăre.
GURA SAT., XV (1875), nr. 3—4, p. 10. Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4710. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă:
2. (Fără titlu) (P. Gh. Savin), VEST. SAT., VII (1918—1919), nr.
21,	p. 4 ; republicată : CULT. POP., I (1921), nr. 34, p. 4 ; CULT. POP., II (1922), nr. 45, p. 3 ; VEST. SAT., XI, (1922), nr. 7—8, p. 4.
[APRECIEREA ŞVABULUI]
Un şvab, voind să cumpere o vacă de la un român, l-a întrebat pe acesta zicînd :
—	Vecine ! Ce ceri pe vaca tău ?
—	O -sută de florini.
—	Ala prea mult, ca vaca tău e batrîn, şi orice e batrîn nu este pun.
— Ba să mă ierţi, jupîne, că este ceva bătrîn ce e şi bun.
— Ba la tracu ! nu este, vaca batrînu nu este pun, calu batrîn nu este pun, muierea batrînă nu este pună.
72
— Dar, jupîne şvabule, rachia bătrînă nu e bună ?
— Ah ! sărind în sus, ala este pun, ca el place şi la mine,
UMORIST., II (1864), nr. 1, p. 7. Vezi Typol. bibi. ; tip 4711. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2.	(Fără titlu) TIMIŞ. — GAZ. POP., I (1885), p. 223.
VOINICIE Doi ţigani şedeau de vorbă :
—	Sa vezi mo : danciu meu e de 2 ani şi ridică 5 kilograme în două mîini.
—	Apoi ce te miri tu !... Al meu e de 5 luni şi ridică bor-deiu-ntreg... cînd ţipă.
REV. COP. TIN., III (1915), nr. 1—2, p. 532.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4713. Este atestat în Muntenia.
NU E BINE SA ZICA OMUL NUMAI „VAI DE MINE“ !
Cică nu e bine să stea omul singur, ca să nu zică numai „vai de mine“, ci să se însoare, să zică „vai de noi“ !
—	De ce, mă frate ?
—	Apoi, uite de ce : tot mai rău sărăceşte omul care n-o avea rost în treburile lui, după însurătoare. He, he, he, biet! Femeia şi casa se ţin greu.
S-a întîmplat că un sărac, căsătorit de curînd, să aibă cămaşa ruptă în spinare şi a pus pe un flăcău să i-o înnoade :
73
1
—	„Innoadă-mi, măi vere, astă cămaşă, ţi-oi înnoda-o şi eu ţie, după ce te-i însura“.
Rădulescu-Codin, Cal de zmeu, p. 155 (Fureşti — Avges).
Vezi Typol. bibi.; tip 4734. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	jYu vă însuraţi, Zaharescu, Anecdote, p. 26.
3.	Rugăminte (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 99.
LA DOFTOR
—	încotro, neică George ?
—	Mă duc la oraş la doftor, că nu ştiu ce-i cu nevastă-mea, nu-mi prea place de ea.
—	Mai că merg şi eu, că mie de mult nu-mi place defel de-a mea.
LUMINA SAT. Cr„ II {1923}, nr. 5, p. 5. Vezi Tţlpol. bibi.; tip 4715. Este atestat în Muntenia.
[CE TOT FLUIERI TU ?]
Nişte români coseau fîn la un turc, care se zice că era foarte deştept. Un flăcău mai tînăr mereu fluiera, ca să nu-1 trădeze o slăbiciune ; cînd ascuţea coasa, sta din fluierat. Turcul, care era aproape, aude ghiorăind maţele flăcăului.
—	Bre, Ivane, ce. tot fluieri tu ?
—	Ca să taie coasa bine, ago, şi să facem spor la lucru.
—	Maţele tale ce tot au de mereu ghiorăiesc ?
—	Mi-e dor de tata care bine mai ştie ascuţi coasa.
74
—	Bre, Ivane, nu spui drept. Românul fluieră cînd îi e foame.
După ce ospătară, turcul vede că flăcăul nu mai fluieră.
—	Acum nu-ţi mai e dor de tata, bre Ivan ?
Nu, a«o !
Zanne, Proverbele românilor, III (1899), p. 561. Ve/i Typol. bibi. ; tip -1716. Este atestat în Muntenia.
CONTRAOTRAVÂ
Judecătorul : — De ce te-ai despărţit de nevasta dintîi ? Acuzatul : — Fiindcă îmi otrăvea viaţa.
Judecătorul : — Şi de ce ţi-ai luat o altă soţie ?
Acuzatul : — Ca contraotravă.
POP. ROM., XIII (1913), nr. 18. p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 4717. Este atestat în Transilvania.
[CUM ŢI-AI PETRECUT LA OSPĂŢ ?]
Un ţăran venea de la un ospăţ şi se întîlni cu un prieten care-1 întrebase :
—	Cum ţi-ai petrecut la ospăţ ?
—	Da*.â zama ar fi fost atît de caldă ca vinul, iară vinul atît de bătrîn ca gîsca, iară gîsca atît de grasă ca mireasa, ar fi fost foarte bine.
CAL. Blaj, XI (1934), p.102.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4719. Este atestat în Transilvania.
75
[MÎNC PLĂCINTE DE TREI FELIURI]
Un ţigan mînca plăcinte, iar altul privea cu lăcomie la dînsul cum înghiţea bucăturile nenumărate. După un timp, cel ce privea zise către cel ce mînca :
—	Neamule, spune-mi ce mînci ?
—	Mînc plăcinte de trei feliuri ! Una este fara brînză, alta este cu scîr curat şi a din urmă este cu scîr fără brînză.
PRIC., I (1874), nr. 19, p. 76.
Vezi Typot. bibi.; tip. 4720. Este atestat în Transilvania.
[RĂSPUNS]
în Mănăstirea Neamţului, era un stareţ teribil asupra călugărilor, dar călugării cu atît mai zăpăciţi.
În lumea întîia după lăsatul secului de brînză, se duc toţi la biserică ; după ce ies din biserică, se uită stareţul la ei şi vede (pe cîţiva) că aveau în picioare cîte un imin (papuc bărbătesc) şi cîte un pantof (femeiesc).
Cauza era. pentru că Agapia (mănăstirea călugăriţelor) se afla foarte aproape de Neamţul (călugărilor).
■— Ticăloşilor, desfrînaţilor, răilor ! Am să vă dau dracului ! zise stareţul.
—	Cuvioşia voastră, cu dracul am petrecut toată noaptea, şi nici s-a oţărît asupra noastră, nici nu ne-a trimis la sfinţia voastră.
Baican, Literatură populară, p. 36.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4721. Este atestat în Muntenia.
LIMBA DE ROMAN PE FAŢĂ
Un ţigan deschisese şi dînsu) o erîşmă. Ştia el vorba veche că crîşma ori o vinzi, ori te vinde, şi ce-şi zicea : „Ca să vinzi, trebuie să ai muşterii, şi ca să ai, trebuie să-i aduci, adică să-ţi
76
vie, ba nu să-i aduci, dar, dacă nu vine, să vie“ „se-ncurca-n planuri. Cum să facă, să dreagă, auzise că românului îi place vorba, şi atît, hai să fie şi el vorbăreţ, un fel de Pîcală, ori Pîcălici. De asta-nvaţă vreo chiteva ghiduşlicuri.
Vine un român la crîşmă.
—	Domnule, dă-mi un pahar de vin ! cere creştinul.
Dar ţiganul :
—	N-am pahare de vin.
—	Dar de ce ai ?
—	De steclă.
—	Aha, atunci dă-mi un păhar de steclă cu vin.
—	Pahare de steclă amestecată cu vin n-am, steclă curată,
da.
—	Ei bat-o norocul s-o bată de limbă românească.
—	Dar de ce, moşule ?
—	Ia aşa, pentru că-n toate-i pe dos.
—	Pe dos ? da pe faţă cum îi ? (... ţiganul tot cu pîcîlitul !...)
—	Pe faţă, domnule-i neagră de tot, şi cu plisc, iar eînd te dai la ea, unde face : cîrrrr ! cîrrrr !
(T. Pamfilc — Fără titlu) B.A.R.S.R. 5094, f. 73.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4722. Este atestat în Moldova.
[SOLDATUL LA JUDECATĂ]
Un soldat de cavalere mergînd într-o zi pe jos, îmbrăcat în marea ţinută a lăncierilor desfiinţată de acum cîţiva ani, şi avînd pe umeri lancea, trecind pe o stradă dosnică, fu înconjurat de o droaie de cîini care se năpustiră asupră-i să-l sfîşie şi mai multe nu.
Văzîndu-şi uniforma şi pielea ameninţate de colţii blestematelor şarle, soldatul nostru începu să se apere cu suliţa şi Înfipse fierul lăncii în burta unuia din agresorii lui, care muri.
Toată mahalaua se sculă în picioare la auzul acestui omor şi se năpustiră spre bietul soldat ca o nouă droaie de cîini, să-l facă praf. într-o clipă fu dus înaintea judecătorului de pace învecinat.
—	Pentru ce nu te-ai apărat cu coada ? strigă magistratul acuzatului.
77
1
—	Pentru că, răspunse soldatul cu naivitate, ei n-au vrut să muşte cu coadele.
Judele găsi argumentul fondat şi dete drumul soldatului.
CAL. POP. ROM., 1874, p. 97.
Vezi Typol. bibi.; tip 4723. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) CAL. CLAPON., 1878, p. 67.
3.	(Fără titlu) ROM. BUC., XXIII (1881), p. 235.
4.	Ţăranul şi judecătorul, CAL. CARAŞ. SEV., 1882, p. 52.
5.	(Fără titlu) CAL. LIT. HUMOR., 1885, p. 381.
6.	Dacă rn-ar fi muşcat cu coada, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 87, p. 7.
7.	Vorbe şi răspunsuri potrivite (P. Ispirescu), FAM., XXIV (1898), nr. 13, p. 153.
8.	Ţăranul la judecată, F. POP., XI (1902), p. 391.
9.	(Fără titlu) CĂL. POP. BUCOV., VIII (1904), p. 99.
10.	(Fără titlu) ALM. ADM. IL., I (1905), p. 233.
11.	Judecată bună, REV. V. SAT.. III (1934), nr. 6—8, p. 33.
12.	(Fără titlu) PRIETEN. SÂT., II (1936), nr. 4, p. 4.
13.	Răspuns potrivit, CAL. ŢAR. BOT., 1937, p.142.
NEGUSTOR ŞI MUŞTERIU
Un negustor ambulant mergea pe stradă tot ţiindu-se de capul trecătorilor să-i cumpere ochelari.
—	Ce vezi cu ei ? întrebă unul zîmbind.
—	Tot ce pofteşti.
Ia o pereche, îi pune la ochi, se uită la negustor şi zice :
—	Ei drăcie !... Văd numai nişte proşti.
Apoi dă înapoi ochelarii. Negustorul îi ia repede, îi pune la ochi şi privind pe muşteriu care se gătea să plece :
—	Aşa e, ai dreptate !
ALB. Buc., X (1907). nr. 33, p. 885. Vezi Typol. bibi. ; tip 4724. Este atestat în Muntenia.
78
DE-ALE LUI MOŞ ZAINEA
Zainea Matei bătrînul, de aproape suta de ani, era unul din cei doisprezece fii la părinţi în Mănucu. Dintre toţi fraţii, el s-a prăpădit cel mai din urmă, acum, ceva înainte de războiul unirii, dar era un om plin de duhul vorbei, care l-a făcut să rămînă în sat de pomină.
Odată, cind oarecari săteni se plîngeau că le-au spart şoarecii pereţii şi că le rod toate celea şi le strică, el, de colo, se scoală liniştit şi le zice :
—	Ce vă plîngeţi ?... Trimiteţi-i la mine, să vedeţi cum stau toţi cu giturile strîmbe şi le mori de milă cum duc jindul mălaiului. Că mult-puţin, ce am şi eu, îl spînzur de grindă şi şoarecii mor de foame stînd tot timpul cu gîturile strîmbe la el.
DUM. POP., XIII (1929), nr. 13—
14,	p. 4 (Dolhasca — Suceava).
Vezi Typol. bibi.; tip 4725. Este atestat în Moldova.
BOALA MOŞULUI
—	Ce mai faci, vere Pantilimoane ?
—	Ce să fac ? îs cam ciumurlit.
—	Da ce păcatele ai păţit ?
—	Ce să păţesc ? Toată noaptea de astă-noapte am băut şi am mîncat şi acum nu mi-i îndămînă.
—	Şi unde ai petrecut ?
—	Acasă !
—	Şi ce-ai băut şi ai mîncat ?
—	Apoi, ia, toată noaptea am băut vin şi am mîncat bostan copt.
—	Aşa ?
—	Aşa !
„I. CREANGA“, II (1909), nr. 9, p. 250 (Tg. Neamţ — Neamţ).
Vezi Typol. bibi.; tip 4726. Este '»testat în Moldova şi Muntenia.
79
Variante
2.	Boala moşului, GAZ. TRANS., LXVII (1909), nr. 206, p. C.
3.	Boala moşului, HAZ. SAT., X (1910), nr. 6, p. 2.
4. (Fără titlu) DUM. POP., VII (1922—1923), nr. 24, p. 4.
5. Boala moşului, Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 55 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 16, p. 253.
6.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 36, p. 13.
[DE-AŞ FI AVUT EU CREIERI...]
Un sătean, voind a face pace între doi bătăuşi, spre nenorocirea lui căpătă o lovitură în cap.
Leşinat îl duseră acasă din locul de pricină.
Doftorul chemat veni numaidecît şi văzîndu-i capul spart zise :
—	Să văd, nu sînt vătămaţi creierii ?
Bătutul, auzind întrebarea aceasta, se grăbi a-i răspunde :
—	Nu te mai osteni a căuta creierii în capul meu, căci nu vei afla. De-aş fi avut eu creieri, nu m-ar fi pus potca să mă duc între doi bătăuşi să mă bată şi pe mine.
F. POP., III (1895), nr. 11, p. 83.
Vezi Typol. bibi; tip 4728. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. (Fără titlu) Gheaja, Rîsete, p. 130.
[RĂSPUNSUL MERITAT]
Un morar mergea cu măgarul său. Un om deştept, întîl-nindu-1, îi strigă în gura mare :
•— Dar unde vă duceţi, mă, amîndoi ?
—	Ne ducem să aducem fin pentru cîteşitrei, răspunse . morarul.
OPINCA, I (1885), nr 1, p. 4.
Vezi Typol. bibi; tip 4729. Este atestat în Transilvania.
80
OMUL GLUMEŢ
La o curte domnească se afla un om glumeţ care avea meseria să facă pe domn şi pe boierii curţii să rîdă de glumele ce ştia să le spună. Intr-o zi îl cheamă doamna în casă şi-l întreabă dacă e însurat,
—	Da, măria ta, răspunse glumeţul nostru, am şi nevastă şi copii.
—	Dar pentru ce n-o aduci şi pe nevasta ta la curte ? zise doamna. Ar putea să-mi dea ajutor la multe lucruri şi ar vedea mult bine de la mine.
—	Măria ta, iartă-mă, zise glumeţul, dar nu pot s-o aduc, nu cutez s-o înfăţişez înaintea măriei tale.
—	Şi pentru care cuvînt ? întrebă doamna cu mirare.
—	Pentru cuvîntul că e surdă.
—	Dar nu face nimic, voi striga mai tare şi mă va auzi.
—	Ai putea, măria ta, să strigi pînă i-ai sparge urechile, că tot nu te poate auzi, aşa de rău e surdă.
—	Ei bine, cu toate astea eu voi să mi-o aduci şi vei vedea singur cum voi şti să mă înţeleg cu ea.
—	Prea bine, măria ta ; astă-seară voi fi aici cu dînsa.
Cum ieşi de la doamna, glumeţul nostru intră în casă la
domnul şi-i vorbi astfel :
—	Dacă vrei, măria ta, să rîzi astă-seară, t intră la măria sa doamna după ce s-or aprinde luminările şi aşteaptă acolo pînă voi veni şi eu.
Ducîndu-se apoi acasă la dînsul, chemă pe nevastă-sa şi-i zise :
—	Nevastă, te-a bătut fericirea ; măria sa doamna vrea să te cunoască şi m-a însărcinat să te duc astă-seară la curte.
—	Dacă e aşa, să mă gătesc, zise femeia veselă de soarta ce o aştepta.
—	Găteşte-te, dar un lucru am uitat să-ţi spun : bagă de seamă că doamna e surdă aşa de rău, că d-ai trage cu tunul la urechea ei, nici din sprinceană n-ar încrunta.
—	Las-o pe seama mea, doar am destul piept să zbier ca să scol şi morţii din morminte.
—	Aşa nevastă : Dumnezeu să taie din nopţile mele şi să înmulţească zilele tale ca nisipul mării şi ca firele de iarbă din piaţa lui sf. Anton. Te-ai gătit ?
—	Să-mi iau maloteaua şi iată-mă gata.
81
Cînd ajunseră la casa domnească, vodă sta cu doamna p-un divan roşu de catifea şi aştepta să vie glumeţul care-1 încredinţase că are să rîdă.
Iată-1 intrînd în casă şi înfăţişînd pe nevastă-sa măriei sale doamnei.
—	Să trăieşti, măria ta, zbieră ea, ştiind, după zisa bărbatului său, că doamna era tare de urechi.
—	Bine ai venit, răcni doamna, crezînd pe acea femeie că e surdă ca piatra.
Apoi, întinzîndu-se la vorbă şi una şi alta, începură să zbiere şi să răcnească din ce în ce mai tare una către alta, crezîndu-se una pe alta surdă. Deodată domnul, care se uită în Ochii glumeţului, pufni a rîde, tăvălindu-se pe un divan şi nemaiputînd să-şi ţină rîsul.
—	Ce va să zică astă comedie ? întrebă doamna uitîndu-se cînd la bărbatul său, cînd la glumeţ, care o şterse pe uşă cu nevastă-sa după dînsul.
: — Nu înţelegi ? îi zise vodă, că asta e o drăcie a ticălosului aceluia, care a făcut pe una să creadă că cealaltă e surdă, ca să vă facă să zbieraţi amîndouă ca broasca în gura şarpelui ?
—	Curînd să se pedepsească mişelul care a cutezat să-şi facă o asemenea glumă cu mine ! zise doamna supărată foc.
—	Mîine se va pedepsi, răspunse vodă.
—	Dar negreşit, măria-ta, căci de nu vei face aceasta, sînt în stare să mor de necaz.
Vodă se jură că-i va împlini dorinţa.
A doua zi de dimineaţă chemă pe glumeţul său şi, dîndu-i o scrisoare, îi zise să o ducă singur şi s-o dea în mîna poliţaiului. Luă el scrisoarea din mîna lui vodă, dar, ieşind din curte, se gîndi şi se răzgîndi :
„Miroase a pute, zise el. Ce e în scrisoarea asta nu e lucru ■curat. Cum să scăpăm de ăst hop ca să nu păţim alageaoa !“
Tot mergînd înainte, iată un evreu trecînd :
—• Mâi omule ! ia stai puţin ; unde te răţoiai cu nasul în aer ? Ia ascultă, vrei să cîştigi trei sfanţi ?
—	De unde am si ghişlig ? zise evreul.
—	De la dracu să te ia ! Eu ţi-1 dau. Na ; întinde laba încoa.
—	Şi ce i si fac pintru asta ban ?
—■ Să te duci cu scrisoarea asta şi s-o dai în mîna poliţaiului din partea măriei sale şi să ceri răspuns : adică are •să-ţi numere 200 de galbeni pe care să mi-i aduci acasă pentru că eu mă grăbesc să mă duc într-alt loc unde m-a trimis măria sa-
<32
Evreul luă scrisoarea şi banii şi se duse la poliţie, mulţumit de cîştigul ce i-1 aduse ziua aceea. Poliţaiul îndată citi scrisoarea, zise evreului să mai aştepte ; apoi chemă pe unul din ofiţerii poliţiei şi-i zise să numere evreului două sute după cuprinderea scrisorii. Ieşind ofiţerul poliţienesc dimpreună cu evreul, chemă doi dorobanţi şi le dete ordin să tragă două sute de nuiele pe spatele evreului.
—	Ce va si zichi asta ? urlă evreul ; doi suti de nuieli ! pi mini mi trimis cum si primesc doi suti de galbân, nu doi suti de nuieli.
—	Aşa zice în scrisoare ; ce sporovăieşti surda din gurii.
—	Nu-i zice aşa, zice doi suti galbîn.
—	Ascultă, omule, zice ofiţerul, citind scrisoarea precum urmează :
„Aducătorului acestuia să i se numere două sute nuiele la spate fără întîrziere“. E scrisă de mîna măriei sale. Apoi întorcîndu-se către dorobanţi :
—	Luaţi-1 curînd, ce mai aşteptaţi ? zise el.
Vai mir ! ghevalt ! strigă evreul, clănţănindu-i dinţii în gură şi tremurîndu-i barba parcă era prins de friguri. Dar nu-s eu aducătorul, zise el, altu dat la mini scrisor. Vai mir ! Ala talharoi şelat pi mini ! O, vai mir ! ce drac eu crezut pi ala talharoi ! Oiu ! oiu ! oiu ! balabusta-1 meu, che mor di tot !
Dar dorobanţii n-ascultau de văităturile evreului, ci-i nu-mărară pe deplin două sute nuiele, şi astfel glumeţul nostru a scăpat de bătaie cu pielea evreului.
CAL. BASM. CÎNT., I (1874), p. 82—84.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4730 (A. Th. 1707 *). Este atestat în Muntenia.
Variantă :
2.	(Fără titlu) Wartic. O gută şi. una de mici istorii, p. 30 ; republicată : CAL. ISR., XIII (1889—1890), p. 138.
[SĂRACUL ŞI HOŢII]
Un fur intră noaptea în casa unui om sărac şi începu a bîjbîi prin întuneric pentru a găsi ceva. Săracul, care nu dormea, îi zise :
83.
■p
—	Hei ! frate, tu cauţi să găseşti ceva prin întuneric într-o casă uncie eu ziua nu găsesc nimic !
CAL. NASTRATIN, 1872, p. 51.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4733 (A. Tli. 1341 C). Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) GAZ. ŢER., II (1893), nr. 33, p. 3.
3.	(Fără titlu) TIMP., XIX (1898), nr. 242, p. 2.
4.	(Fără titlu) Gheaja, Rîscte, p. 41.
5.	(Fără titlu) GAZ. TRANS., LX (1902), nr. 284, p. 7.
6.	(Fără titlu) IIAZ. SAT., II (1902), nr. 10, p. 3.
7.	(Fără titlu) GAZ. TRANS., LXI (1903), nr. 255, p.	6.
8.	Lotrul în casa săracului, BABA SAT., II (1909),	nr. 2,	p. 3.
9.	(Fără titlu) AGRIC., VI (1909), nr. 17, p. 167.
10.	(Fără titlu) SOL. SAT., I (1912), nr. 6, p. 2.
11.	Săracul şi hoţii. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 13 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 20, p. 315.
12.	Săracul şi hoţii, CAL. COPII, VIII (1922), p. 26.
13.	Săracul şi hoţii, LUMINA SAT., II (1923), nr.	9, p.	5.
14.	(Fără titlu) CAL. BIHOR., III (1924), p. 125.
15.	Săracul şi hoţii, CAL. F. LUMINA SAT., II (1928), p. 92.
16.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM'., III (1928), nr. 33—34, p. 13.
17.	Au nimerit-o, Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 53.
18.	Hoţii la casa săracului, DUM. POP., XIV (1929), nr. 17—18, p. 4 (Dolhasca — Suceava).
19.	Hoţii la casa săracului, ŢĂRĂNISM,, VI (1931), nr. 36—37, p. 14.
20.	Săracul şi hoţii, ŢĂRĂNISM., VI (1931), nr. 42, p. 12.
21.	Hoţii la casa săracului, SAT., V (1934), p. 20 (Oancea — Brăila).
22.	La casă de om sărac, CAI,. BUN. CREŞT., II (1934), p. 151.
23.	Hoţul la casa săracului, LUMINIŢA, IV (1938—1939), nr. 1, p.31.
‘ [ŞVABUL ŞI ROMÂNUL]
Şvabul, mergînd la moară, se-ntîlneşte cu un român, care venea de la moară.
—	Pun dio (bună ziua) mo frate ! Thun ce (de unde) vini thumneata ?
£4
—	De la moară, jupîne !
—	Este moara la loc ?
—	La loc, jupîne !
—	Pot cina (măcina) ?
—	Poţi, jupîne — dacă ai în straiţă !
TIMIŞ-GAZ.POP., I (1885), nr. 28, p. S33. Vezi Typol. bibi. ; tip 4735. Este atestat în Transilvania.
UMBLĂ MOARA
—	Umblă moara, morar ?
—	Aş, ţi-ai găsit. Dac-ar umbla, aş fi luat-o cu mine-n deal, şi pînă acu, de cînd o dăscălesc, ea nici în brînci nu s-a deprins să meargă.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 92.
Vezi Typol. bibi.; tip 4736. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă:
2.	Umblă moara, POP. ROM., Buc., III (1934), p. 35.
[CE MĂNÎNCI ?]
■— Ce mănînci, de ţi-i aşa bine,
De eşti numai os şi vine ?
—	Ia, mămăliga cu ceapă,
Şi-un căuş, două, de apă !
GAZ. ŢER., VIII (1901), nr. 2, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4737. Este atestat în Muntenia.
85
L-O MÎNCÂT
Era pe vremuri grele, cînd un biet creştin se văicărea împotriva ciocoiului grăind :
—	M-a sărăcit, oameni buni, şi m-a lăsat gol şi nemîncat. Dar’ altul îi răspunse, tot cu glasul jalnic :
—	Nu face nimic, prietene, te-a mînca de-acu că nu i-i vremea trecută.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, ţ. 92—93.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4738. Este atestat în Moldova.
LAUDA TURCULUI
—	La noi, toată lumea este şi bogată, şi deşteaptă tare ! se lăuda un turc calic.
—	Dar vacile cine le mai păzeşte la voi, mă ? îl întreabă, nedumerit, românul.
—	Ho-hooo, pentru treaba asta, la Turcia, ca tine şi ca mine mulţi oameni sînt, bre ! !
DUM. POP., XII (1928), nr. 43—44, p. 7. Vezi Typol. bibi. ; tip 4739. Este atestat în Muntenia.
CAUZA ADEVĂRATĂ
Într-o societate veselă întreba oarecine :
—	Pentru ce nu au şi muierile barbă ?
Un bărbat, carele ştia cauza din experienţă, răspunse :
—	Cine hantătar le-ar putea rade, cînd nu le stă gura un minut ?
AMIC. POP, XLIV (1895), p. 103.
Vezi Typol. bibi; tip 4740. Este atestat în Transilvania.
86
[TOCMEALA]
Unul a cumpărat de la altul un cal pentru douăzeci şi cinci de galbeni şi cu condiţia să plătească cincisprezece galbeni nu-maidecît, iar zece să rămîie dator.
După vreo cîtăva vreme îşi cere vînzătorul banii.
—	Ce Iei de vorbă, îi răspunse cumpărătorul, tocmeala noastră a fost să plătesc cincisprezece galbeni, şi cu zece să rămîi dator. Dacă ţi-aş plăti acum aceşti zece galbeni, atunci nu-ţi mai rămîn cu nimic dator !
Magazia de veselie, p. 6.
Vezi Typol. bibi, ; tip 4741. Este atestat în Muntenia.
FUMATUL
—	Să ştii că moş Gheorghe s-a lăsat de fumat.
—	Cum se poate ?
—	A murit.
CAL. Blaj, VII (19?,0), p. 172. Vezi Typol. bibi.; tip 4742. Este atestat în Transilvania.
[TARE-I GREU DE TRĂIT !]
Intr-o zi se întîlnlră doi oameni. Unul zise :
■— Ce ai, vericule, de eşti aşa de supărat ?
—	Ah ! Tare-i greu de trăit !
—	Apoi, dacă-ţi pare greu, mai pune jos şi ia cit poţi-
IZVORAŞUL, IV (1922), nr. 3—4, p. 4 (Bîrlad — Vaslui).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4743. Este atestat în Moldova.
87
[CUM VINZI VACA ?]
—	Nepoate, cum vinzi vaca asta ?
—	D-apoi, bade, d-tale ţi-o dau mai ieftin, pentru că mi-eşti neam şi-mi va pare bine dacă vaca va rămîne în familie.
FAM, VII (1871), nr. 47, p. 564. Vezi Tu pol. bibi ; lip 4744. Este atestat în Transilvania.
CÎRPEAU ÎMPREUNA
—	Ai fost la Mărioara, ce făcea ?
—	Cîrpeau amîndoi cu soţul ei.
—	Ce cîrpeau ?
—	Ea îi cîrpea cămaşa, iar el îi cîrpea spinarea.
CAL. Blaj, VIII (1931), p. 110.
Vezi Ti/pol. bibi ; tip 4745. Este atestat în Transilvania.
[CIND AVEM CE, N-AVEM CU CE]
—	Ce dracu sînteţi, mă, aşa de săraci, voi ţiganii ?
—	D-apoi, de, coconule !
Cînrl avem în ce,
Cînd n-avem ce ;
Cînd avem ce,
N-avem în ce ;
Cînd avem cu ce,
N-avem în ce ;
Cînd avem ce,
N-avem ce ;
Baican, Literatură populară, p. 22.
Vezi Ti!pol. bibi ; tip 4746. Este atestat în Muntenia.
88
PE GlCITE
Românul : — Auzi, ţigane, încotro îi ştaieramţu (preceptori;'.) ?
Ţiganul : — Da de unde ştii că eu îs ţigan ?
Românul : — Am gîcit.
Ţiganul : — Apoi dacă d-ta eşti aşa de mare ghicitor, atunci ghiceşte şi unde-i ştaieramţu.
LUMINA SAT. Sibiu, II (192;!), nr. 1G, p. 5.
Vez; Tţ/pol. bibi. ; tip 4747. Este atestat în Muntenia.
[ÎNTRE DOI POCIŢI]
—	Eu, dragă, nu sînt om cu două feţe !
—	Atît ţi-ar mai trebui, ca mutra asta pocită s-o ai de două ori !
BUCIUM., I (192?), nr. 10, p. 2.
(Dezeşti — Bucium).
Vezi Typol. bibi.; tip 4748. Este atestat în Transilvania.
VINE SINGURA
Un domnişor, mergînd pe malul Begheiului, întîlneşte un ţăran.
—	Ilei, bade, cum chemaţi voi apa asta ?
—	De, d-le, ce s-o mai chemăm ? Nu vezi d-ta cum vine ea singură ?
VOINŢA BAN, XII (1932), nr. 36, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 4749. Este atestat în Transilvania.
8rJ
GAZETA SCUMPA
Un ţăran merge la librărie, cere o gazetă şi plăteşte 2 lei.
—	Bade, mai dă doi lei, că gazeta costă 4 Iei, zise domnişoara de la librărie.
—	Destui sînt şi 2 lei, domnişoară, că eu şi aşa o citesc numai pe jumătate.
CAL. Blaj, VI (l'J29), p. 193. Vezi Typol. bibi. ; tip 4750. Este atestat în Transilvania.-
MĂRTURIE BUNĂ
—	Auzit-ai că Nieolae mi-a zis măgar ? Bună mărturie să-mi fii la judecătorie !
•— Bucuros, am să şi jur pe asta !
CAI.. Blaj, VI (1929), p. 194. Vezi Typol. bibi. ; tip 4751. Este atestat în Transilvania.
VOINICIE
•— Voinic om şi Neculai !
—	Da, nici că se poate mai voinic :
Prinde musca de-o ureche Şi-o trînteşte de părete !
Pamfile, Carte pentru tineiet, p. 87. Vezi Typol. bibi.; tip 4752. Este atestat în Moldova.
90
[DESCÎNTEC]
Pe unul îl durea amarnic capul. Ce să facă? cu ce să se lecuiască ?. Aşa cugetînd, se duse la badea Ion românul, că doar prin descîntece îi va mai trece durerea.
Badea Ion începu a-1 descînta :
—	Vino nalbă de la munte,
Să-ţi sară ochii din frunte,
Să-ţi rămînă scăfîrlia,
Să se ouă ciocîrlia,
Să se ouă ouă verzi,
Lumea ca să'-n-o mai vezi,
Să se ouă ouă moi,
Să dea dracul peste voi,
Şi pe toţi să vă ia dracul,
Să nu vă mai doară capul !...
(S. FI. Marian) COL. TR, III (1872),
nr. 16, p. 125.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4753. Este atestat în Moldova.
[POLIŢISTUL ŞI PUNGAŞUL] ’
Poliţistul (către pungaş) : — Eşti aşa zdrenţăros, de-i ruşine omului să meargă cu tine.
Pungaşul : — Las’că nici a merge cu d-ta nu-i fală. :
POP. ROM, V (1905), nr. 34, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4754, Este atestat în Transilvania.
ŢIGANUL ÎN RAI
Bag seamă i se unse şi ţiganului de zilele acestei lumi, că se hotărîse să plece la rai. Şi-şi luă ţiganul merinde în cea straiţă şi plecă, şi în curînd şi ajunse chiar la uşa raiului. La
91
uşa raiului, din întimplare era chiar Sînpetru păzitorul şi îl întrebă pe ţigan că ce va ? Ţiganul, de colea, îi spuse verde-n faţă că lui i s-a urît a mai da cu barosul cel greu şi că a venit să intre-n rai.
—	Ha, ha, ha ! ţigane ! îi zise Sînpetru, nu aşa intrăm în rai, ca-n cortul vostru ! Multe şi grele canoane trebuie să dezlegi, ca să poţi intra aici !
—	Să te norocească D-zeu, să mă laşi barem după uşă.
Dar nici după multe rugăminte nu-1 putu îndupleca pe
sîntul Petru ca să-l lase în rai.
Şi dacă văzu şi văzu ţiganul că cu buna nu are s-o scoată la cale, cum vorbea el aici, în gura raiului, cu Sînpetru, zvîrli cu căciulită lui drept în fundul raiului.
—	Apoi să mă laşi, sfinţia ta, să-mi iau barem căciuliţa de acolo.
Şi ce să facă sfîntul Petru, că doară nu s-o prinde sfinţia sa de căciula cea unsuroasă a ţiganului, îl lăsă să intre după căciulă ; da ce să-l mai poată scoate pe ţigan din rai !
Sînpetru, văzînd că nu-1 poate scoate, zîse una şi dumnealui, bag seama că ţiganul tot ţigan rămîne şi-n rai !
Aceia care au fost în rai povestesc că l-or văzut pe ţigan şi acum şezînd după uşa raiului cu căciuliţa lui zburlită.
CAL. Arad, XI (1890), p. 94.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4755. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Ţiganul la rai (P. Gh. Savin), ALB. Buc., XXIII (1924), nr. 50— 52, p. 822.
3.	Ţiganul în rai (P. Gh. Savin), CAL. F. LUMEA, III (1927), p. 50.
MIJLOACE DE A INTRA ÎN RAI
Un evreu zise unui creştin că, deşi la poarta raiului stă sf. Petru, care e creştin, totuşi, el, ca evreu, e sigur că are să intre în rai.
—	De unde eşti aşa de sigur ?
92
—	Ştiu eu ? Iată ce am să fac : am să mă aţin la poarta raiului şi, cînd voi vedea că introduc un cuvios, am să mă iau după dînsul şi am să încerc să intru şi eu, în învălmăşeala aceea ; desigur că au să mă oprească ; am să plec, dar apoi am să mă reîntorc şi am să mă plimb iar pe la poartă ; şi cînd vor introduce iar vreun cuvios, din nou am să cerc să intru ; iar au să mă respingă ; iar eu am să mă plimb din faţă şi aşa mereu, pînă cînd sf. Petru are să se supere şi are să rîcnească la mine : „Mă evreule, ce tot încurci locul ? Ori intră înăuntru, ori pleacă de aci !
Eu atunci am să intru !
Jurescu, Snoave, p. 47.
Vezi Typol. bibi- ; tip 4756. Este atestat în Muntenia.
fClND ORB, CÎND OLOG]
—	Fie-ţi milă şi pomană, coconaşule, şi-ajută cu ce te vei milostivi pe un orb din naştere, zise într-o zi un cerşetor, pe cînd trecea un domn pe stradă.
—	Ce fel, azi eşti orb ? exclamă trecătorul surprins, săp-tămîna trecută vedeai de minune şi erai olog.
—	Ce să fac, coconaşule ? Dacă am văzut câ nu mergea cu una, am luat-o cu alta, să mă pot hrăni.
HAZ. SAT., V (1905), nr. 5, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4757. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Cerşetorii între ei, LUMINA SAT. Sibiu, IV (1925), nr. 14, p. 5.
[CÎINELE E ORB]
Un cerşetor ţine un cîine legat de o sfoară şi se roagă la trecători :
93
1
—	Aveţi milă de un biet orb !
Mulţi trecători miloşi îi dau cîte ceva, dar unul mai luător de seamă îi zice :
—	Dar, bine, omule, tu n-ai nimica la ochi, vezi bine.
—	Eu văd, răspunde cerşetorul, dar cîinele e orb.
DEŞTEPT., IV (1922), nr. 7—8, p. 101. Vezi Typol. bibi.; tip 4758. Este atestat în Moldova.
[MUTUL CARE VORBEŞTE]
Un cerşetor s-a prefăcut că e mut. Trecînd un bărbat pe lîngă el, care îl cunoştea, şi seoţîndu-şi bugilariul cu bani, îl întrebă :
—	De mult ai pierdut graiul ?
—	Din copilărie, răspunse cerşetorul.
CAL. ROM. Car., XI (1099), p. 110.
Vezi Typol. bibi.; tip 4759. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Mutul care... vorbeşte, Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 150.
3.	Mutul... care vorbeşte, ALB. Buc., XXVII (1928), nr. 5, p. 233.
4.	Mutul care vorbeşte, PRIETEN. SĂT., II (193(5), nr. 7—8, p. 5.
[ORBIA ŢIGANULUI]
Plătea un ţigan o datorie unui român. Şi cînd fu la număratul banilor, ţiganul punea un ban şi zicea că-s doi. Românul îl vede :
94
—	Bine, mă ţigane, vrei să mă-nşeli, ai ?
—	Nu, românico, nu vreau să te înşel, păcatele mele. Nu prea văd bina şi d-aia mai greşesc.
—	Lasă atunci că-i număr eu, îi zise românul.
S-iipucă românul să-i numere. Şi ce făcea ? Punea cîte trei gologani odată şi zicea că-i numai unul. Da ţiganul, de colo :
—	Aoleo, mînca-te-aş, nu mai pune trei pentru unu, că acum mi-a venit iar vederile.
DUM. POP., VI (1922), nr. 45, p. 6.
Vezi T’jpol. bibi.; tip 4760. Esto atestat în Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) ALB. Buc., XXII (1924), nr. 39—41, p. 67.
3.	Orbia ţiganului, CAL. F. LUMEA, II (1927), p. 67.
4.	Cinci orbise ţiganul, ALB. Buc., XXXI (1937), nr. 11, p. 116.
CINE ÎNŞEALĂ, MAI MULT ?
Odată nişte ţărani neavînd de lucru stăteau de vorbă în mijlocul drumului şi, din una în alta, unul din ei întreabă :
—	Ştiţi voi cine este mai înşelător ? grecul, evreul sau mocanul ?
Unul dintre ei răspunse :
—	Pe mine m-au fript toţi ; decît să ştiţi : un grec înşeală zece români, un evreu înşeală 10 greci şi un mocan înşeală 100 de evrei !
ALM. ADEV., V (1902), p. 126.
Vezi T’jpol. bibi. ; tip 4761. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. Cine înşeală mai mult ? Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 68.
95
PRÎNZ FÂRÂ BANI
Trei pungaşi, rupţi de foame, se gîndiră ca ce să facă spre a-şi putea lua prînzul.
Unul din ei se oferi să procure piine, şi altul se oferi să procure untdelemn ; cel de al treilea zise atunci că el pune la dispoziţie vin.
Fără a pierde vreme, ei se îndreptară la o pitărie.
Cel care urma să procure pîine se opri la tarabă, scoase o piesă de cinci bani si dînd-o vînzătorului îi zise :
—	Ţi -am rămas dator acum trei săptămîni cu cinci bani, poftim să ţi-i plătesc ; de ce nu mi-ai adus aminte ? adăugă el cu reproş, că eu uitasem.
Pitarul nu cunoştea decît din vedere pe pungaş şi nu-.şi aducea aminte ca acesta să îi fi rămas dator vreodată cu ceva ; dar, fiindcă o spunea el însuşi, se mulţumi să-l creadă pe cuvînt şi puse bucuros moneta în saltar, scuzîndu-se că fiind o datorie mică îi ieşise din gînd.
—	Foarte rău, opina pungaşul, eşti negustor şi, dacă ai să neglijezi datoriile mici, ai să te încurci cu socoteala ; eu nu pot să ţin minte aşa bagatele, dar d-ta trebuia să-mi aduci aminte ; pe viitor, te rog să-mi cei, că eu nu mă supăr ; din contra, îmi pare bine cînd îţi plătesc dreptul d-tale.
Zicînd acestea, pungaşul plecă, urmat de tovarăşii săi ; dar, după ce făcu cîţiva paşi, se reîntoarseră şi zise pitarului :
—	Ştii ce ? Dă-mi o pîine caldă, dacă ai ; cînd voi trece deseară pe aici, ţi-o plătesc.
—	Chiar acu am scos-o ; nu-i nici un sfert de ceas, zise pitarul, văzînd că are a face cu un client aşa de bun, şi se grăbi a-i da o pîine, alegîndu-i un coltuc frumos.
—	Voi aţi luat deja pîine ? întrebă pungaşul pe tovarăşii săi.
—	Nu, răspunseră ei.
—	Atunci dă şi oamenilor mei cîte una şi le scrie în socoteala mea.
Pitarul le dete şi lor cîte o pîine, voios că a făcut vînzare aşa de bună.
Cei trei prieteni plecară, ducînd fiecare cîte un coltuc minunat,
*
Cel care urma să procure untdelemn, se opri în apropiere de o băcănie şi, spunînd celorlalţi să-l aştepte puţin, scoase miezul din pîinea sa, puse în loc un burete pe care îl şterpelise
de la o prăvălie, intră apoi în băcănie şi întrebă de untdelemn bun, zicînd că are a cumpăra o cătăţime mai mare.
Băcanul, om foarte complezant., se grăbi să-l servească, arătîndu-i un butoi aproape plin şi lăudîndu-şi marfa.
Pungaşul cerca untdelemnul, mirosind la el şi gustînd o picătură cu vîrful limbii, şi plăcîndu-i se puse la tocmeală. După ce se învoi din preţ, dete să plece, spunînd că se reîntoarce intr-un sfert de ceas cu două bidoane, spre a lua cîţiva litri. Cînd scutură însă, pentru plecare, mîna băcanului, se prefăcu că s-a împiedicat de un sac de năut şi scăpă pîinea în butoi.
Băcanul scoase o exclamaţie de supărare pentru pozna întâmplată clientului şi răcni la calfe, dojenindu-le că aşează marfa în drum fără să bage de seamă. Dar presupusul cumpărător îl linişti zicînd că nu e nimic şi scoase el însuşi din butoi pîinea, cu buretele îndopat de untdelemn, şi îşi căută de drum.
*
Apoi veni rîndul celui de al treilea. Acesta conduse pe tovarăşii săi la o circiumă şi, spunînd cîrciumarului că au poftă să bea puţin vin bun, trecură într-o cameră separată şi cerură un tacîm.
—	Poftiţi şi mîncare ?
—	Ba nu ; dar am adus pîine caldă şi untdelemn ca me-zelic.
După cerere, eîrciumarul le servi din vinul cel mai bun ce-I avea ; un vin vechi minunat, din care îl cinstiră şi pe el cu cîteva palice.
Ei mîncară cu toată pofta şi după ce băură cîţiva litri cerură socoteala. La plată, cinstiţii muşterii se puseră la ceartă, pretinzînd fiecare să-l lase pe el să plătească şi, fiindcă nu se putură înţelege, se învoiră ca să lege la ochi cu un testemel pe cîrciumar şi aşa pe nevăzute pe cine are să pună mîna acela să achite contul.
Cîrciumarul, om vesel şi de petrecere şi el, primi propunerea.
Cum îl legară însă la ochi, pungaşii se furişară din odaie şi dispărură, lăsînd pe cîrciumar să orbecăiască în vînt.
Jurescu, Snoave, p. 93.
97
1
Vezi T'ijv.,1. hihi. ; tip 47(>2. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvan:.:.
V ari n :: te:
2.	Câtanch' şi crismaraGAZ. TRAN.S., LVI .(1893), nr. 12, p. 6. !!. CiUanele şi erişmurui, RE V. IL., II (1899.), nr. 2, p. 31.
4.	!)-ale înşelălorilor. (C. liăduiescu-Codin), • „I. CREANGA“, VIII (1915), m-.-l, p. 27 (Priboieni — Argeş) ; republicată : Glriţă Bondoc, p. 78.
5.	Cei irei pungaşi. Popescu, N. I., Ba.mic, p. 15. fi Trei şireţi, A.I.E.F., i. 10895 (jud. Vraticea ?).
PENTRU BANII MEI
La o crîşniă veni într-o zi un drumeţ şi, aşezîndu-se la o masă, zise crîşmarului :
■ — Juphie crî.şmar, ia să-mi dai o ciorbă; da ştii, aşa, ca pentru banii mei.
Crîşmarul îi aduse ciorba, şi drumeţul zise apoi după ce o sorbi :	:
—	Acu parcă aş pofti la o găină friptă, grasă, de, ca pentru banii mei.
După ce mîncă şi găina, ceru nişte plăcinte cu poalele-n brîu, şi tot pentru banii lui ; apoi o sticlă cu vin şi, scoţînd după aceea o pungă soioasă din chimir, puse zece gologani pe masă şi dădu să plece.
—	Ia stai, vere, că nu-i p-aşa. Oare cum vine asta ? Ciorbă, găină, plăcinte şi vin, toate pentru zece gologani. Da ce, sccoţi că eşti în satul lui Cremene ?
—	La ce te superi, măi jupirie ? nu ţi-am cerut eu să mi le dai pentru banii mei ? Uite şi dumneata, am eu mai mult în pungă decît ăşti zece gologani ?
Văzînd crîşmarul că a fost păcălit şi că n-are ce-i face drumeţului, socoti să-şi bată joc de celălalt crîşmar care îşi avea circiuma peste drum şi cu care nu se prea avea bine.
—	Uite, zise el drumeţului, ia-ţi îndărăt' gologanii şi du-te la crîşmarul de peste drum şi păcăleşte-1 şi pe el cum m-ai păcălit pe mine.
98
Drumeţul băgă gologanii în chimir, îşi trase bine căciula peste urechi, îşi luă traista-n spinare şi zise ieşind pe uşă afară ::
—	Apoi că de-acolo vin şi chiar el m-a trimis să-ţi fac şs dumitale ce i-am făcut lui. Sănătate să dea Dumnezeu...
Crîşmarii rămaseră amîndoi păcăliţi, iar drumeţul pleca sătul şi cu gologanii la chimir.
CAL. Blaj, IV (1927), p. 118',
Vezi Typol. bibi. ; tip 4763. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Hangiii păcăliţi. Sudiţeanu, Din natul lui Cremene, p. 77,.
3.	Un şiret, A.I.E.F., i. 10804 (jud. Vrancea ?).
[ŞARLATANUL]
Intr-un restaurant, o dată cu un personaj onorabil, intră şi un individ din tagma celor care mai întîi îşi fac planuri bine nimerite şi apoi se decid a mînca fără să plătească.
Personajul s-aşează la o masă, se uită pe listă şi se pregă tea acum a ordona să-i aducă bucate. Celălalt, care şi dînsul se aşeză la o masă alăturea, prefăcîndu-se cu desăvîrşire amorţit :
—	Vă rog, d-le, zise el cu glas mai de tot pe neauzite, vedeţi cit sînt de amorţit ; şi, după dieta doctorului, n-am voie să vorbesc multe cuvinte, fiţi bun a spune chelnărului să-mi aducă şi mie aceleaşi bucate care le va aduce şi dv. Aceasta nu va costa nimica şi faceţi ş-un bine unui om bolnav.
Fără să se gîridească la vreo şarlatanie, domnul acela, vrîncJ: să facă un bine : „Ce mă costă zicînd numai să-i deie bucate de care voi lua şi eu“, a cugetat în sine bunul om.
Prin urmare i-a împlinit cererea pînă la fine, ba încă şi cafea ; bînd domnul, a bătut şi coţcariul. De la un timp însă, acest din urmă se scoală, complimentează şi pleacă.
Personajul a crezut că e vreunul din abonaţi sau un onorabil prea cunoscut, încît chelnărul nu-1 mai întrebă ; cînd şi ăst din urmă, asigurat că-i plăteşte cei ce a poruncit a i se da
99
prînzul. cazul părea că era în toată regula, şi îndoială de vreo încurcătură nu mai urma. Dar cînd la cont !
—	Ce socoteli îmi faci d-le ? Cum mă dai platnic pentru un om pe care astăzi l-am văzut de prima oară ? zise personajul în vedere a două conturi.
—	Dar şi eu tot astfel îl cunosc. Dv. aţi poruncit să-i dau, prin urmare dv. veţi şi plăti.
Wartic, O sută şi una c,V mici istorii, p. 79.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4764. Este atestat în Muntenia.
UN OM NEVOIAŞ
Era un om nevoiaş, căruia îi bătea vîntul în pungă, însă o foame îl punea pe frigare.
Se duce la un han şi cere de-ale mîncării. După ce mănîncă bine cîteva feluri de mîncare şi-şi astîmpără setea şi cu un păhărel de vin, intră în vorbă cu hangiul.
—	Jupîne ! Ţi s-a întîmplat, mă rog, ca să mănînce cineva şi să nu-ţi plătească ?
—	jncă cîţi ! Unii aveau cu ce, dar n-aveau bani la dînşii, şi-mi plăteau pe urmă ; alţii nu aveau, erau nevoiaşi, şi nu le mai luam nici o plată.
—	Foarte bine ! Dar dacă, acum bunăoară, vine un nevoiaş ca mine şi fără de-ale mîncării, i-ai da ?
—	Cu toată inima !
—	Dar dacă n-are bani ?
—	Ce are a face ? îmi fac o pomană !
—	Foarte bine, jupîne. Fă-ţi dar o pomană şi cu mine, că eu nu am cu ce-ţi plăti ce-am mîncat.
CAL. SÄT., XXVIII (1938), p. 106.
Vezi Typol. bibi; tip 4765. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă :
2.	Golanu la hotel, A.I.E.F., mg. 1079 (Bătrîni — Prahova).
100
ANTICIPAŢIUNE
—	Ce-ţi e la mină, soaţe, d-o porţi aşa ?
—	Nu-mi e nici dracu, mi-am legat-o numai, ca să îmi hodinească niţâl, pentru că mîine plec la oraş şi am să rad advocatului meu o palmă !
CAL. CALIC., IV (1889), p. 51. Vezi Typol. bibi. ; tip 4766. Este atestat în Transilvania
Variante:
2.	De ce ţi-i mina legată ?, CUCU, I (1905), nr. 15, p. 3.
3.	De ce ţi-i mîna leyată?, BABA SAT., II (1909), nr. 12, p. 3,
DOI TELEGARI
Cică pe-un fecior de bani gata îl trimisese tat-so la învăţătură, încolo, departe. Dar p-acolo el era un pierde-vară şi umbla numai tăind cîinilor frunză.
Venise şi el pe-acasă şi sta de vorbă cu tat-so, care îl tot descosea, să vadă ce pricopseală a făcut pe unde a fost. La poarta curţii erau doi nuci mari şi frumoşi, unde stau amîndoi, la umbră.
Ca să sperie pă tat-so cu învăţătura lui, îi zise :
—	I... măi tată, ce mai telegari aş face eu din ăşti doi nuci ; mă prind că ar întrece p-ai lu’ sfîntu’ Ilie !
—	Bine, dragul tatii, taie-i şi fă !
Băiatul taie nucii şi... dă-i, retează-i, ciopîrţeşte-i, pînă a ostenit.
—	N-o să iasă, măi tată, doi telegari ; lasă-mă să fac doi ogari !
—	Bine, fă şi doi ogari, zise bietul tat-so, cu gura catn pe jumătate.
Şi iarăşi se apucă de ciopleşte, retează, se suceşte, se în-vîrteşte, se mai scarpină după ceafă, şi...
10J
— N-o să iasă nici doi ogari, măi tată ; lasă-mă să iac doi şoricei !
— Ba mai bine, zise tat-so, galben de supărare, fă doi draci, să mă ia unul pe mine şi altul pe tine.
PRIETEN. NOSTRU, I (1911), nr. 7—
8,	p. 127.	'	:
Vezi Typol. bibi. ; tip 4767. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) CAL. ASOC., III (1914), p. 82.
.3. Moşul şi ginerele lemnar. Cazan, Literatură'populară, p. 76.
4.	Moşul şi ginerele lemnar. Cazan, Literatură populară, p. 77.
5.	Bătrînul şi fata, A.I.E.F., mg. 665 (Bătrîni — Prahova).
MEDICUL PIŞICHER
Cămătarul Pungă Strînsă vine în oraş -gă; se sfătuiască cu un vestit doctor. în sala de aşteptare a medicului sînt o mulţime de pătimaşi aşteptînd fiecare să-i vie rîndul:
Pungă Strînsă se interesează ce plată' ia' doctorul pentru o vizită. I se răspunse 20 lei, pentru prima vizită, şi 10 lei, pentru vizitele următoare.
Ce se gîndeşte Pungă Strînsă ? Doctorul ăsta are mii de pătimaşi, de unde pînă unde o să îi ţie în minte pe toţi. Hai să-i spun că am mai fost o dată la dînsul şi1 atunci am să-i dau 10 lei în loc de 20.	'	•’
Zis şi făcut.
Cînd îi vine rîndul, Pungă Strînsă intră cu curaj în odaie şi, ca şi cum ar fi o cunoştinţă veche a doctorului, îi dă zece franci şi zise :
—	Bună ziua, domnule profesor ! largam venit la d-ta. Te rog să vezi cum stau şi ce să mai iau pentru boala mea.
Profesorul îl ascultă, îl întreabă de toate, cercetează limba, pieptul, şi apoi (ghicind gîndul-lui Pungă-Strinsă) îi zice :
102
—	Domnul meu, să iei înainte aceeaşi doftorie ce ţi-ani prescris cînd ai mai fost la mine.
Vă închipuiţi mutra lui Pungă Strînsă.
POP, ROM., XII (1912), nr. 9, p. 12.
Vezi Typol. bihl- ; tip 4769. Este atestat în Transilvania.
CARE PE CARE ?
Avram ovreiul se duce la tîrg să-şi cumpere un cal. Aici dă de Lae ţiganul, care-şi vindea mîrţoaga, şi după multă vorbii fac tîrgul cu 10 florini. Avram pune în mîna lui Lae o bancnotă de 10 florini şi-şi duce calul. Lui Solomon, vecinul lui Avram, îi pare de tot ieftin calul şi căutînd pe Lae îi zice :
— Dar ce-i, Lae, ţi-ai pierdut mintea, de ai vîndut mîn-drenia de cal mai pe nimica ?
—	Da, zise Lae zîmbind cu şiretenie, calul e frumos, dar şchioapătă de un picior, caută-1 numai şi vei vedea.
Solomon caută calul şi află că are dreptate Lae. Se duce la Avram şi zice :
—	Bine, Avram-leben, tu n-ai ochi să vezi că şchioapătă calul ?
—	N-ai grije de mine, Solomon~Zebe?i, că ştiu eu ce fac. Calul şchioapătă că nu e bine potcovit, ha-ha-ha, caută-1 numai mai bine.
Solomon vede că are dreptate Avram ; se duce la ţigan şi-i zice :
—	Ei, Lae, ştii că tu te-ai păcălit, căci paripul tău şchioapă numai pentru că e potcovit rău. Asta n-ai ştiut-o ?
—	Ba am ştiut-o, căci eu l-am potcovit aşa, ca Avram să creadă, că numai de aceea şchioapă, pe cînd calul e şchiop de mult.
Avram, auzind de aceasta, trage la o parte pe Solomon şi-i şopteşte la ureche :
—	Nu face nimic, eu tot nu sînt păcălit, deoarece bancnota cea de zece florini e falsă.
RÎND. Sibiu, I (1894), nr. 25, p. 210,
Vezi Typol. bibi. ; tip 4770. Este atestat în Transilvania.
103
[MÎNZA POPII]
Un popă avea o iapă albă, frumoasă iepşoara, zic iepşoara, căci era mică mai numai cit o capră, dar era bătrînă : mai avea şi o mînză sură, ca de doi ani, tot de la acea iapă. Lasă popa mînza acasă şi cu iapa merge la tîrg să o vîndă şi mai punînd ceva bani să cumpere soaţă la mînză. Vinde iapa, la un ţigan, cu VI florini. Ţiganul însă fuge cu iapa sub podul cel mare de peste vale, îi tunde coama şi coada şi o scoate in tîrg sub nume de mînză de doi ani. Cui o vinde ? popii, cu 46 florini. Popa merge apoi mîngîiat acasă, o duce fireşte de căpăstru, că doar e păcat a călări pe mînza de doi ani. Dar ce să vezi, cînd se apropie de casă, preoteasa îl întîmpină de departe :
—	Dar tu, popă, nebunit-ai, ori ce ai tuns hîrşoaga asta de iapă ?
—	Că doar nu am tuns-o, ci am vîndut-o şi am cumpărat mînza asta, lîng-a noastră, ştii, cum ne-a fost vorba, vezi că nici nu venii călare pe ea, că-i numai de doi ani.
Cînd o pune însă lîngă mînza cea de acasă, vede că aceea se apleacă să sugă la cumpărată !
POP-RETEGANUL, Ţiganii, p. 22.
Vezi Typol. bibi■ ; tip 4771. Este atestat în Transilvania.
[SACU AL NOU]
O femeie împrumută pe cumătră-sa c-o ruptură de sac. Peste vreo cîteva zile se duce să şi-l ia.
—	Am venit, cumătră, să-mi dai sacul cela, că mi-au făcut capul călindar, cerîndu-mi-1 să-şi facă obiele.
—	Aşa, cumătră, iştalalţi ai mei, crezînd că-i sacul nostru, s-au apucat mai nainte de l-au rupt şi au făcut obiele dintr-însul.
—	Vai de mine şi de mine, dar cum s-au îndurat şi au rupt un sac nou-nouţ ? Să mi-1 dai în grabă că mă pune bărbatul cu ochii pe foc !
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 283 ; publicată : Pov. pop. rom., p. 143 (Ţepu-Galaţi) :	„I.
CREANGA“, IX (1916), nr. 9—12, p. 267.
104
Vezi Typol: bibi. ; tip 4772. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Sacu ăl nou (N. I. Dumitraşcu), NEAM. ROM. POP., VII (1916), ar, 5, p. 73.
3.	(Fără titlu) SUFLET OLT., 1927, nr. 5, p. 146 (Nemoiu — Vîlcea).
căldarea ţiganului
Fusese odată ţiganul căldărar vestit, dar pesemne nu-i prea mersese bine cu meseria, că dintr-atita scule rămase numai cu o singură şi bună căldare. Dar un român şiret îi puse gînd rău căldării ţiganului. Cum să i-o ieie însă ? Să vedeţi.
Se duse la ţigan acasă.
—	Ce mă gîndii eu, cumetre. Duc vergile căldării d-tale ; ca mîni te faci fără ea ! Aş zice că mai bine s-o laşi la mine să ţi-o păstrez, c-ar sta mai bine la mine, d-ta fiind om cu meserie : o zi acasă şi zece pe drum, după lucru.
Ţiganul se prinde şi dă căldarea. După un timp se duce ţiganul la român şi întreabă de căldare.
—	Căldarea, cumetre ? răspunde românul: Ehei, bine face şi are şi un pui făcut la mine !
Ţiganul holbează ochii.
—	Ce spui, cumetre ? Unde-i ?
Românul îi aduce o căldăruşe mică.
—	Iacăt-o, cumetre !
Se gîndeşte ţiganul în sinea lui. „Am să ţi-o fac eu acuşi“, şi îi zice românului :
—	Ştii ce, cumetre ? Aveam de gînd să mi-o iau căldarea, dar fiindcă are mamă la d-ta, iau numai puiul şi-o mai las, poate mai face unul.
—	Las-o, cumetre, las-o, zice românul, mai ales că după cum mi se pare mie căldarea iar mai are semne bune să mai facă pui...
—	Aşa ? Apoi să fie cu noroc.
Şi ţiganul bucuros ia căldarea zicîndu-şi în gînd : „Văzui şi eu un român prost în viaţa mea...“
Vine peste cîtăva vreme iar ţiganul vesel şi zice :
—	Noroc, cumetre.
105
!
Dar românul îi răspunde cam cu gura altuia :
—	Noroc, cumetre.
Ţiganul, repede :
—	Ce mai face căldarea ? Acu am venit chiar s-o iau. Hoţul de român, făcîndu-se că-şi şterge o lacrimă :
—	Hei, sărăcuţa de ea, râu de tot.
Ţiganul, şi mai repede :
—	Da’ ce are ?
—	A murit de facere, sărmana !
lan ţiganul cică ar fi înghiţit în sec şi ar fi zis în gînd : „Mi-o făcuşi, române !“
Iar tare, cu glas duios :
—	Apoi Dumnezeu s-o ierte, cumetre, dar !, şi plecă, rara-rara, uitînd să-şi ia rămas bun.
(P. Gh. Savin) NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr. 1, p. 9—10 (Jorăşti — Galaţi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4772 A. Este atestat în Moldova.
Variante:
2.	Una de-ale lui Nastratin Hogea (N. I. Munteanu) „I. CREANGA“, VII (1914), nr. 4, p. 127.
3.	Omul la judecată, CULT. POP., VII (1927), nr. 185, p. 3.
4.	Din năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, „IZVORAŞUL“, (1934), nr. 2, p. 59 (Macedonia).
5.	S-a apărat, CAL. Blaj, XIII (1937), p. 117.
UN MINUT
Pe vremea cînd Dumnezeu umbla pe pămînt, îl întîlneşte jupîn Iţic şi, ca să nu scape chilipirul din mină, hai înaintea lui D-zeu.
—	Mu rog, domni, chiţ valoari ari la dimnita un mie di ani ?
—	Cît un minut, răspunse D-zeu.
—	Dar chit faşi la dimnita un mie de galbini ?
—	Cît o para.
—	Ştii ci ghindesc iu, domni, dai la mini paraua aşeea.
106
■— Aşteaptă şi tu un minut, răspunse D-zeu păcălind pe
Iţic.
RAS. Pal., I (1905—1906), nr. 8—9, p. 179.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4773. Este atestat în Moldova şi Transilvania.
Variantă:
2.	Armeanul şiret, LUMINA, II (1906), nr. 17, p. 6.
NEGUSTOR CINSTIT
Jupînul Ştrul : — Iţi jur, bade Stane, să-mi moară nevasta şi copiii, dacă nu mă costă pe mine mai mult.
Badea Stan : Bine, jupîne, nu ţi-e frică să te juri pe nevastă şi băieţi ?
Ştrul negustorul : — Taci mai, iu nu ştiu ce zic ? Dacă iu n-am nevastă, nici copii, pierzi iu ceva ?
GRAI ROM., I (1923), nr. 30, p. 2,
Vezi Typol. bibi. ; tip 4774. Este atestat în Muntenia.
CEI TREI FECIORI
Un ovrei avea trei feciori şi ce-i veni lui într-una din zile că, chemîndu-i, spuse lor :
—	Burăh, tu ai să te faci turc.
Moritz, tu ai să te faci creştin.
Tu Şloim, ai să rumui ovrei.
—	Dar, zice, ne rugăm ţie, tată, a spune care să fie cauza că părăsim religia noastră şi să facem d-asta.
—	Iu la voi n-am să dau socoteala pen’ce, şi zice : dar să ştiţi, cînd voi muri fiecare din voi să-mi puneţi în coşciug cîte 500 lei în aur.
Zis şi făcut, copiii executară dorinţa părintelui, dar cum se întîmplă că imediat muri şi părintele.
107
îl duseră la groapă cu mare alai, dar cînd să-l bage în pămînt, fiul turc scoase punga şi, conform dorinţei mortului, îi puse în coşciug 500 lei în aur.
Creştinul îndată imită pe frate său şi-i puse şi dînsul 500 lei în aur.
Cînd veni rîndul copilului ovrei, acesta, în faţa tuturor, îi puse o poliţă.
—	Şloim... da tu ce pui tatii ? îl întrebară fraţii.
—	Ci... i pui... asta mă întrebaţi... ? iu pun la el o poliţă cu scadenţa de 500 lei ; cînd va avea nevoie tata de bani, poate sconta poliţa şi primi banii.
N. I. Popescu, Snoave, p. 89.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4775. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM. III (1928), nr. 49, p. 10.
3.	Cei trei feciori, CĂL. POP., XIII (1929), p. 141.
[SOACRA ŞI MOARTEA]
Un om ţinea închisă pe soacră-sa ■— care, rămîne vorba-ntre noi, era rea de gură, ca toate soacrele —• într-o chiliuţă mică de unde tot ofta biata babă şi cîteodată chema şi pe prea cuvioasa moarte s-o ia.
Gineri-su auzea acestea, dar o lăsa în pace.
Odată însă, se hotărăşte ginerele să se prefacă în felul morţii şi, ungîndu-se cu cărbune pe faţă, îşi pune o coasă în spinare şi pe la miezul nopţii bate în uşa chiliei unde dormea soacra :
Baba întreabă :
—	Cine-i acolo ?
—	Eu !
—	Cine eu ?
—	Eu, moartea. Am venit să te iau.
—	Vai, drăguţa mamei, da că eu nu te chemam pentru mine, că eu îs bătrînă şi ţi-îi rupe dinţii în carnea şi în oasele mele ; ci fii d-ta bună, dragă, şi treci dincolo, că gineri-meu
J08
doarme acolo şi are şi un trupuşor fraged şi tinerel ca un pe-penaş de ţi-a fi drag să guşti din el.
Ce s-a întîmplat mai departe, nu vi-o mai povestesc !
TIMIŞ.-GAZ. POP., I (1885), nr. 26, p. 207.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4777 (A. Th. 1354). Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
'V ariante :
2.	Soacra şi moartea. Baican, Palavre şi anecdote, p. 48.
3.	Moartea	(I. Adam), OPINIA, II	(1898), nr. 120 p. 1 ;	republicată :
Glume ţărăneşti,	p. 74 ; Pe Ungă vatră,	p. 129.
4.	(Fără titlu) CÂL. POP. ROM. VI (1908), p. 92.
5.	Soacra şi Moartea, DUM. POP., II (1915—,1916), nr. 13, p. 3.
6.	Moartea.	Pamfile, Duşmani şi	prieteni	ai omului, p. 335.
7.	Marţea.	Pamfile, Duşmani şi	■prieteni	ai omului,	p. 33G.
8.	Femeia care-şi ruga mereu moartea (D. Furtună), NFAM. ROM. POP., VII (1916), nr. 4, p. 51.
9.	Baba şi Moartea, CAL. GOSPOD., III (1924), p. 123.
10.	(Fără titlu) LUMINA SAT. Sibiu, IV (1925), nr. 30, p. 5.
11.	Soacra şi Moartea, DOINA Jor., III (1930), nr. 2—3, p. 25 (Sătuc — Buzău).
12.	Moartea şi soacra, DUM. POP., XV (1930), nr. 21—22, p. 7 ¡(Osica — Olt).
13.	Baba cu crosnia, Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 30.
14.	Baba şi moartea, A.I.E.F., i. 10763 (jud, Vrancea ?).
[CÎND UMBLAM LA ŞCOALĂ]
Un moş iubea foarte tare biserica şi totdeauna o şi cerceta, dar se necăjea foarte, văzînd pe alţii rugîndu-se, şi el nu ştia nici rugăciunea Tatăl nostru. De aceea s-a dus la învăţător şi l-a rugat să-l primească între şcolarii săi ; a fost primit şi după aceea moşul regulat a şi cercetat şcoala. într-o zi, cînd mergea la şcoală, a aflat în drum o ladă cu bani, şi luînd-o, a ascuns-o bine pînă la reîntoarcerea de la şcoală, cînd apoi a dus-o acasă.
In altă zi proprietarul lăzii a adunat pe toţi oamenii satului, pe care apoi i-a întrebat de n-au aflat lada. Nici unul n-a ştiut de ea pînă la moşul care n-a negat, ci le-a vorbit :
109
1
—	Eu am aflat acea ladă.
—	Cînd ? întrebară antiştii comunali cu bucurie.
—	De cînd am mers la şcoală de am învăţat rugăciunea Tatăl nostru.
—	Te poţi căra moşule cu ladă cu tot, că pe timpul acela noi nici n-am trăit.
—	Apoi sănătate, şi moşul se cără.
UMORIST., I (1863), nr. 8, p. 31.
Vezi Typol. bibi■ ; tip 4778 (A. Th. 1381 E). Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Nunta cea de-a doua-i cu noroc, LIB., I (1890), nr. 22,	p.	3.
3.	Nunta cea de-a doua-i ca noroc. Bogdan, N.	A.,	Poveşti,	p, 16 ;
republicată : Poveşti şi bazaconii, p. 61.
4.	Cînd umblam la şcoală, CAL. COPII., II (1910), p. 26.
5. BAtrînii ajunşi în mintea copiilor (D. Furtună), „I. CREANGĂ“,
V	(1912), nr. 12, p. 362 (Vlăsineşti — Botoşani).
6. Norocul babei, VEST. SAT., V (1916), nr. 11, p. 5.
7. Moşul la şcoală, LUM. COPII., IV (1925), p. 560 (Iaşi — Iaşi).
8.	Mireasă cu noroc, ALB. Buc., XXXIII (1934),	nr.	15, p.	6.
9.	(Fără titlu) ALB. Buc., XXXV (1936), nr. 5, p.	70.
10.	(Fără titlu) Maican, Glume, p, 15.
[POMANA ŢIGANULUI]
Ţiganul fură într-o noapte o clisă şi în întuneric ajunse la un pîrîu, peste care ducea o punte. Fiind de tot întuneric, bietul ţigan nu vedea deloc puntea, atunci zice el :
—	Lumină, Doamne, lumină, că ţi-oi da şi ţie slănină ! Atunci începu a fulgera, şi ţiganul la lumina fulgerelor
păşi fălos pe punte, şi cînd era mai în capăt, zise :
—	Ori vei lumina, Doamne, ori nu vei lumina, slănina nu-ţi voi da !
Dar, iată, fulgerele încetară. Ţiganul alunecă şi căzu în apă, şi de acolo zise :
—	Vai, Doamne, ce puţin pricepi la gluma ţigănească !
FAM., VII (1871), nr. 21, p. 252.
110
Vezi Tţipol. bibi.; tip 4779 (A. Th. 1718*). Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) TIM1Ş-GAZ. POP., I (1885), p. 2u7.
3.	Bine-ţi şade. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 95.
4.	Pomana ţiganului. (D. Stănescu), FAM., XXIX (1893). p. 460; republicată : Snoave, p. 33.
5.	Gluma ţiganului, ALB. Buc., I (1897), nr. 24, p. 753.
6.	Făgăduiala ţiganului. Crăciunescu; Copii de găsit, p. 46.
7.	Şagă ţigănească, OPINIA, II (1898, nr. 170, p. 2.
8.	Der Zigeuncr mit dem Speck. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 412.
9.	Ţiganul viclean, LUMINA, II (1906), nr. 22, p. 7.
10.	(Fără titlu) COM. SAT., II (1906—1907), nr. 22, p. 10.
11.	Cum ţiganul a vrut să înşele pe Dumnezeu, GAZ. TRANS., LX (1907), nr. 253, p, 6.
12.	Fădăduiala ţiganului, „I. CREANGĂ“, IV (1911), p. 129 (Bîrlad — Vaslui).
13.	(Fără titlu) NEAM. ROM. POP., II (1911), nr. 28, p. 448.
14.	Peştele ţiganului, NEAM. ROM. POP., V (1914), nr. 34, p. 543. . 15. Ţiganul, puntea şi luna, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, XVIII
(1932), p. 112.
16,	Făgăduiala ţiganului, FEM. SAT., I (1935), nr. 9, p. 8.
17.	Luminează, Doamne, lumina. Hîrlea, Polojăuii, p. 25.
DIE WEIHKERZE DES ZIGEUNERS 1
Ein Zigeuner steckte einmal in einem sumpfichten hohlwege mit seinem wagen, auf dem er seine ganze familie, sein zeit und seine habseligkeiten aufgeladen hatte, bis an die achse im koth. Trotz allen ermahnungen mit zunge und peitsche, auf die sich nur Juden und Zigeuner gründlich verstehn, vermachte das kleine pferd, der einzige fleissige gef ährte der ganzen no-madengesellschaft, nicht mehr die stränge noch einmal tüchtig anzuziehen. Das schwingen der peitsche, so wie ihr umgedrehter stiel, hatten ausser vergeblichen anstrengungen nichts zur folge, als dass die arme gescundene mähre mit jeder neuen ermahnung auf knie und nase fiel.
lli
f
Vielleicht machten diese fussfälle den Zigeuner aufmerksam seinen sinn auch nach oben zu richten, und Gott und seine heiligen, insbesondre die heilige mutter Gottes, um ihren bei-stanci anzuflehen : er batete so gut er konnte, d.h. in bruch-stücken wie er sie von christenmenschen aufgeschnappt hatte, und in welche sich unwillkürlich auch hie und da ein fluch mengte, zu der die in allen nöthen hilft. Das beste hiebei war dass er der heiligen, wenn sie ihm beistünde, versprach gleich in der nächsten geweihten kirche an die er käme, eine Wachskerze zu stiften, so dick als er selbst.
Da sich das arme thier, während sein herr betete, etwas verschnauft natte, so that jetzt der wagen unter den erneuten schlagen des Zigeuners einen kleinen ruch. Schon hoffte der gottesfürchtige haidebruder seine noth sei gehoben, und es bedürfe nur noch einiger tuchtiger hiebe auf sein thier, aber der wagen stund wieder wie gemauert. Da nahm er seine Zuflucht abermals zum gebet, welches er wie zuvor mit dem gelübde schloss der heiligen mutter eine kerze darzubringen,, dissmal freilich nur noch so dick wie sein schenke!.
Statt des amens schnalzte er mit der peitsche kreuz und queer über das arme thier hin, bis es demselben nach unsäglichen anstrengungen gelang den wagen wieder un ein paar schritte vorwärts zu bringen. Der glückliche Zigeuner sah nun wohl dass er unter beistande der heiligen Maria, und mit ernstlichen mahnungen an sein rö'sslein endlich doch gute fahr-bahn erreichen würde, und gelobte ohne weiteres gebet der heiligen eine weinkerze so dick wie sein finger.
Der gute weg war endlich, evreicht und bald gelangte der Zigeuner auch zu einer capelle welche der himmelsmutter gewidmet war. Als er dort voürberfuhr, nahm er die mütze ab. dachte lachend bei sich die heilige werde es mit einem armen teufel wohl nicht so genau nehmen, und fuhr ohne anzuhalten vorüber.
LUMINAREA SFINŢITĂ A ŢIGANULUI
Un ţigan a intrat odată într-o mlaştină cu căruţa lui în care îşi încărcaso întreaga familie, cortul său şi toate boarfele sale, pînă la osia căruţei. Cu toate sforţările sale, cu vorba şi cu biciul. Ia care se pricep evreii şi ţiganii, nu putea prăpăditul de cal, care era singurul tovarăş de nădejde al întregii cete de nomazi, să tragă nici cu funii şi nici să tragă cu putere. Biciuirea şi lovirea cu coada biciului n-au avut nici un efect, aşa încît sărmana mîrţoagă, cu toate imboldurile, a căzut îrs mlaştină, răsturnînd căruţa.
112
Poate această întîmplare neplăcută l-a făcut pe ţigan să-şi îndrepte' mintea în sus spre Dumnezeu si sfinţii săi, îndeosebi spre sfînta mamă-a Domnului, pentru a-i cere ajutor. El s-a rugat aşa cît a crezut şi cit a prins de la creştini, amestecînd fără ştiinţă şi cîte un blestem, crezînd câ-1 va ajuta în toate nevoile. Cea mai bună dintre toate era că, dacă sfinţii îl ajută, el făgăduieşte ca ia prima biserică la care va ajunge să dăruiască o luminare groasă cît el.
In timp ce ţiganul se ruga Domnului, bietul animal se opinti şi, odată, la loviturile repetate, căruţa se mişcă puţin. Şi ţiganul netemător de Dumnezeu, văzînd că a scăpat din greu, cu numai cîteva lovituri zdravene date calului, nu s-a mai gîndit la Dumnezeu, deşi căruţa totuşi nu înainta. Atunci s-a rugat din nou sfintei Maicii Domnului că îi va da o luminare de data aceasta groasă ca şoldul său. In loc să zică amin ! ţiganul a început să bată bietul dobitoc atît de tare, că, după multe opinteli, căruţa a mai înaintat cîţiva paşi mai departe.
Fericit, ţiganul, văzînd că este ocrotit de Maica Domnului, şi cu loviturile date calului a reuşit să iasă la drumul cel bun, făgădui sfintei Maria o lumînare sfinţită, groasă cît degetul său.
Ieşit la drum, ajunge la o biserică închinată sfintei Fecioare. în dreptul bisericii, ţiganul scoţîndu-şi căciula s-a gîndit, rîzîrtd în sine, că sfînta nu-1 va lua în serios pe un biet amărît şi a trecut pe lingă ea fără să se mai oprească.
Schott, Walachische Mărchen, p. 288.
Vezi Typol. bibi ; tip 4780 (A. Th. 1553 A *). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Pst / Să nu v-audă ! GAZ. TRANS., LII (1889)r nr. 237, p. 7.
3.	Dumnezeul ovreiesc (D. Stăncescu), GAZ. TRANS., LVII (1894).,. nr. 277, p. 6 ; republicată : CAL. REV. LUMEA IL., III (1896), p. 112.
4.	Ţiganul şirei. Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 121 ; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 93.
5.	Ţiganii la drum, GAZ. TRANS., LXI (1898), nr. 173, p. 7.
(>. Făclia ţiganului, 12 basme [ale] românilor, p. 3.
7.	Căruţa bulibaşei, HAZ. SAT., VTII (1908), nr. 3, p. 3.
8.	Păcăleala lui Stanciu, BIBL. SOC. VRANCEA, I (1922), nr. 4.,
p. 16.
9.	Păcăleala lui Stanciu, LUMEA COPII., I (1922—1923), p. 703.
10.	„Sporeşte-l sfinte !“, LUMINA SAT. Cr„ IV (1923), nr. 6, p. 5..
11.	„La sfiniul aşteaptă“, CULT. POP., IV* (1924), nr. 86, p. 6 (Dă-eşti — Vîlcea).
12.	Făgădui ala ţiganului, SUFLET OLT.,. 1927, nr. 3„ p. 84 (Pic--niţa — Dolj).
13.	(Fără titlu) SAT., IV (1933), nr. 28, p. 17..
HS
ŢIGANUL ŞI PUII DE PASARE
Un cioroi avea şapte purdei, toţi micuţi, golaşei. Se duse . fiir-o zi de primăvară cu ei la pădure, să-şi facă un sac de cărbuni, iar purdeii să se joace-ntre aluni. Umblînd mereu după iernne uscate, şi purdeii, fiind rupţi de foame, începură a ţipa după' mîncare. Dada îi mîngîia zicîndu-le :
—	Nu mai plîngeţi, parpandeilor, că Dumnezeu ne va da un iiib de pasăre cu pui mititei şi fiecare din voi va căpăta cîte inul din ei.
Tocmai ajunseră lîngă un fag înalt cu ramuri la vîrf, unde era şi un cuib de porumb. Să se suie cioroiul cel bătrîn nu era cu putinţă, iar să lase puii-n cuib, că îi va da şi lui, adică lui Dumnezeu, un pui. Fagul făcu crengi — ,se vede că Dumnezeu u crezu cioroiului vorba — şi se sui dada cu toţi purdeii pînă sus, unde se aşezară cu toţii pe o creangă groasă împrejurul cuibului.
Dada luă puii din cuib şi dete fiecărui purdeu cîte unul, şapte la număr, apoi se prefăcu că bagă a opta oară mîna în cuib, ca să-i dea şi lui Dumnezeu unul, dar scoţînd-o goală, zise :
—	Ţie, Doamne, nu ţi-a rămas.
Atunci, deodată se făcură crengile fagului de la ei în jos nevăzute, iar cei opt cioroi rămaseră toţi în vîrful fagului pe o creangă. Cum să se coboare acum jos ? Dada învăţă pe purdei să se ţină fiecare de picioarele celuilalt şi aşa se făcu un lanţ pînă jos, iar el se ţinea de creanga fagului, atîrnînd de picioarele lui lanţul de purdei. Aşa făcură. Iar cioroiul cel bătrîn te striga :
—	Ţineţi-vă acum, parpandeilor, că o să scuipe dada-n pălmi.
Atunci toată ceata ţigănească fu chic peste grămadă la rădăcina fagului, iar cel mai mic turtit sub ei.
GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 142, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4781. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	Der Zigeuner und seine sieben Sohne, P. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 428.
3.	Ţiganul la miere, NEAM. ROM. POP., V (1914), nr. 35, p. 555 (Larga — Bacău).
:114
POPA PRICEPUT
Un oarecare cărturar pentru popie a mers la un sat să se învoiască a se popi pentru acel sat. El le ceru bani de cheltuială. Oamenii îi dădură cît ceru. Nu trecu mult şi iar se pomenesc sătenii cu el spunînd că nu i-au ajuns banii. Sătenii pun ban cu ban şi îl ajută şi astă dată fără murmur.
Se mirară cînd a treia oară îl văd venind în sat nepopit tot după bani. Oamenii atunci se adunară şi-i puseră condiţiuni imposibile de îndeplinit, pentru a-1 mărgini.
Anume îi spuse că ei mai dau şi alţi bani dar cu condiţia ca el cînd va veni popă să le dea după gustul lor : ploaie, vînt,, zăpadă, soare etc. Omul nostru fără şovăire se învoi şi le zise că le va da după plăcere ceea ce vor cere toţi. Plecă şi spre norocul lui se şi popi.
Veni în sat şi începu a-şi îndeplini apostolatul. Intr-o dimineaţă se pomeneşte cu cîţiva săteni că-i cer ploaie, alţii cereau vînt căci erau cu boabele pe arie, alţii să usuce griul: spălat, alţii timp bun pentru o călătorie. Se gîndi puţin preotul şi cu darul lui Dumnezeu le răspunse : „Fraţilor, voi nu ştiţi să cereţi, dacă vă voi da ploaie, ce va face cel care treieră ? Şi, de vă voi da vînt, se supără vecinul. Eu am vorbit ca toţi să veniţi şi să-mi cereţi : ploaie, vînt etc. Duceţi-vă acum ca să veniţi toţi şi să-mi cereţi ceea ce vă veţi învoi“.
Ei nu s-au putut învoi niciodată a cere acelaşi lucru toţi, astfel că a rămas popa popit cu banii lor.
Popescu-Ciocănel, Basme, p. 172.
Vezi Typol, bibi. ; tip 4783 (A. Th. 1830). Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	Popa ccl cuminte, GAZ. TRAXS., LVI (1893), nr. 58, p. 1,
3.	Demagogie. Kovacoviciu, Folclor bănăţean, p. 3G.
O SOCOTEALA BUNA
Baba aceea amarnică ţinea crîşmă la drumul mare şi avea şi moară la fundul curţii pe unde trecea gîrla satului.
115
Cinci zrăncănea dînsa în crîşmă cu muşteriii, nu ştiai dacă vorbeşte baba sau umblă moara...
Vezi că nu-şi prea stricase vorba calul dracului în viaţă cu rugăciunile şi, dacă avea mîini, le avea mai mult pentru luat, vdecît pentru dat...
Ocaua babei de la crîşmă era de trei litre, pe cînd merii cui de la moară era de cinci.
Şi cînd oamenii o pîndeau cu ocaua mică şi uiumul mare, de-i ziceau de la obraz :
—	C-aşa ţi-s măsurile, mătuşă ?
Baba dracului îşi sugea gura înţepat şi o lua înainte cu prăjina :
—	Cum se şi cuvine, aşa mi-s măsurile, că ce n-ajunge la oca în crîşmă, întrece la mertic, şi aşa se face patru şi patru, . 'îte litre sînt în măsura cea dreaptă.
ŢĂRĂNISM., IX (1934), nr. 26, p. 14.
Vezi Typol. 6/6?. ; tip 4784. Este atestat in Muntenia.
'•'/ ariante:
2.	Nici în cer nu e dreptate, GAZ. TRANS., LXXII (1909), nr.
121, p. 0.
3.	Nici în cer nu e dreptate, DUM. POP., XIII (1928), nr. 1—2, p. 6.
4.	(Fără titlu) PRIETEN. SĂT„ II (1936), nr. 9, p. 4 (Călugăreni — Neamţ).
CE E NOU ?
O babă preumblîndu-se printre nişte cojocari, la un tîrg ;::nare, neîncetat striga oftînd :
—	Doamne, de ar şti şi maiştrii aceştia ce e nou ? bine ar ii de ei !
Cojocarii o întrebară ; ea însă le promise a le spune numai atunci, dacă i-or da un cojoc. Cojocarii îi deteră babei cojocul ;dorit şi-apoi o întrebară :
—	Babo, ia spune-ne acuma, ce e nou ?
Baba, după ce a îmbrăcat cojocul, le răspunse :
—	Apoi vedeţi, dragii mei, cojocul babei e nou !
UMORIST,, V (1867), nr. 15, p. 86.
"06
Vezi Typol. bibi. ; tip 4785. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2. Cojocul babei, ŞEZ.,1 (1875), nr. 12, p. 95.
3. Cojocul babei, OPINCA, I (1885), nr. 7, p. 4.
4.	Baba (Gr. Sima), REV. GEN., II (188(3), p. 17 (Cărpiniş — Alba) republicată : Ardeleanul glumeţ, p. 50.
5.	Baba şi cojocul, F. TOŢI, III (1898), nr. 32, p. 424.
6.	O fi ce-o fi, ŢARA OLT., I (1907), nr. 17—18, p. 2—4.
SOCOTEALA UNUI PIŞCULANT
Bunica şi nepoata au intrat în tirg. Nepoata vroia să-şi ia nişte panglicuţe, pentru zestrea ei.
—	Poftiţi, vă rog, zice pişculantul.
—	Nepoată-mea vrea să cumpere nişte panglicuţe.
—	Poftiţi, avem de tot felul.
■— îmi trebuie panglică roză.
—	Pentru ce ?
—	Pentru găteală la aşternutul de mireasă. •
—	Poftiţi, alegeţi ce vreţi.
—	Asta-mi place. Să-mi daţi.
—	Cit poftiţi ?
—	O sută de coţi.
■— O sută de coţi ? Pentru ce ?
—	Pentru treburile mele.
—	Bine, vă dau, fără supărare.
—	Măsoară, atunci.
—	Unu, doi, trei patru. Dar eşti tinerică încă. Cîţi ani ai ?
—	Am optsprezece.
—	Aşa ? Nouăsprezece, douăzeci. Dar mirele cîţi ani are ?
—	El ? treizeci şi cinci, pe şase.
—	Bun, treizeci şi şapte, treizeci şi opt. Dar mama matale, cîţi ani are ?
—	Patruzeci şi şapte.
—	Bun. Patruzeci şi opt, şi nouă. Dar tata matale ?
—	Are vreo cincizeci şi doi.
U7
’— Bun. Cincizeci şi trei, şi patru, şi cinci. Dar bunica cîţi ani are ?
—	Nouăzeci şi cinci, pe şase.
—	Nouăzeci şi cinci, pe şase.
—	O sută şi unu.
—	Bun ! Iacă trec un cot de la mine.
Şi biata fată, astfel bolmojită, s-alege cu cîţiva coţi şi plăteşte drept o sută.
Baican, Palavre, p. 39. ’Vezi Typol. bibi. ; tip 4786. Este atestat în Muntenia.
CINE MĂNINC.Â LA IUM-CHIPER ?
La lum-Chiper, cînd au ovreii postul cel aspru, a născut balabusta lui Iţic. Şi ce	era de făcut ? O	balabustă care naşte
la	lum-Chiper se cade	să mănînce, ori	nu se	cade ? îndată
balabusta a trimis pe Iţic la haham şi să-l întrebe, că el, clacă-i haham, trebuie să ştie.
Merge Iţic, bate la haham la uşă, hahamul mai stă ce mai stă,-şi-l cheamă înăuntru.
—	Iaca aşa şi aşa : se cade ori nu se cade ?
—	Nu se cade ! îi răspunse hahamul.
Merge Iţic acasă şi spune balabustei :
—	Iaca ce a zis hahamul : nu se cade.
—	Du-te Iţic şi mai	întreabă o dată !	îi zice	balabusta : se
cade ori nu se cade ?
Merge Iţic, bate iar Ia haham în uşă, şi hahamul iar îi răspunde ceva mai tîrziu.
—	A zis balabusta să te mai întreb o dată : se cade ori nu se cade ?
—	Nu se cade !
' Iţic iar spune balabustei şi balabusta iar îl trimite să întrebe pe haham ; se cade ori nu se cade ?
Iţic pleacă, dar nu mai bate în uşă. Intră aşa. Hahamul cu balabusta lui şi cu toată roata de copii stătea la masă : pe masă o ştiucă rasol, o ştiucă umplută şi o ştiucă prăjită.
Cînd îl vede Iţic, rămîne trăsnit. Atîta poate să strige :
—	Şi f aşi ?
118
—■ Mununc.
—	Mununci ? Da cînd am întrebat, pintru di şi ai spus î. i balabusti a meu că nu se cade ?
Dar hahamul :
—	Puntru	di şi	? Puntru c-ai întrebat !
—	Şi dimiata di	şi mununşi ?
—	Puntru	di şi	? Puntru cî iu n-ai întrebat	la	nime	!
(T. Pamfile)	POP.	ROM,.	Buc., IE
(1933), nr. 8, p. 15«.
Vezi Typol, bibi. ; tip 4787. Este atestat în Moldova.
ŞI MARE, ŞI MICĂ
Un rumân avea o fetică, aşa cam de vreo paisprezece ani.. dacă nu şi mai puţin.
Cum o avea numai pe ea de ajutor, o mîna să facă treabă ba încoace, ba încolo.
Făcea şi fata ce putea, că era şi cam puţintică de trup : dar mămăliga n-o putea ea s-o mestece cu nici un chip ; sau. dacă o mesteca, o făcea numai cocoloşi.
Tată-său, mai în glumă, mai cu tot dinadinsul, îi zicea adeseori :
—	Cum ? Nu ţi-i ruşine ţie ? fată mare de acum încolo, şi să nu poţi mesteca nici o mămăligă ?...
Nu trecu mult şi vin fetei logoditori, că se vede că era cu zestre bună, de aceea avea cătare de mică.
—	Aş ! Ce s-o mărit ?, zicea rumânul cătră peţitori, mică, o mînă de carne... !
Da fata, care asculta la fereastră :
—	Aşa, păi dar... ! La mămăligă, mare, şi la măritat, mică...?
Crăciunescu, Copii de găsit, p. 29,
Vezi Typol. bibi. ; tip 4788. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variantă :
2. Fată de măritat (N. I. Munteanu), NEAM. ROM. POP., VI (1915),, nr. 44, p. 690 ; republicată : Povestiri, p. 36.	1
119
DAS MÄDCHEN VON SCHELLENBERG
Schellenberg ist ein Dorf bei Hermannstadt und zeichnet sich von vielen Städten des Landes da durch aus, dass ein Blitzableiter an seine Kirche angebracht ist. Vir vielen Jahren hat sich hier eine ergötzliche Begebenheit zugetragen. Ein junger Bursche, der seine Mutter verloren hatte, lebte mit seinem bereits betagten Vater zuzammen in einem Hause. Der Vater wünschte vir seinem Tode den Sohn gerne versongt zu würzte das ein christliche Haus nicht in Ordnung bestehen könne ohne eine christliche Hausfrau, und drang daher in den Sohn, sich zu verehelichen. Der hatte auch bereits sein Auge geworfen auf eine schmücke Jungfrau am anderen Ende des Dorfes ; dieselbige war ihm von Herzen gut und die Sache schien ihre volle Richtigkeit zu haben. Aber Mädchen wollen gebeten sein und sich nicht beim ersten Anlauf erobert wissen. Als aber unser Bursche um die Hand unserer Schellen bergerin frömlich beim Vater und Mutter angehalten hatte, und daa Mädchen mit der Mutter allein war, machte es Allerhand Einwendungen und versicherte, dass es den Burschen noch gar nicht so gut kenne und so sehr liebe, um ihm gleich ohne Weiters ihre zusage zu geben. Vergebens gab ihr die Mutter, die den Werber gerne zum Schwiegersohn haben Mochte, zu bedenken, dass der Bursche tüchtig sei und ein Erbe habe und dass es noch andere unverheiratete Mägde im Dorfe gebe und der Freier bei dem Drängen seines Vaters vielleicht bei einer Anderen anzuklopfen genöthigt sein werde ; das Matchen holte immer neue 'Einwendungen hewer, bis die Mutter endlich überdrüssig aussief :
—	„Nun zwingen werde ich dich nicht !“
Aber das Mädchen hatte es ganz anders erwartet und rief, entsetzt über diese Rede, die im gründe gar nicht nach ihrem Sinne war, ohne sich zu bedenken :
—	„Ach Mutter, zwingt mich doch !“
Im nächsten Augenblick hatte der Bursche des Mädchens. Einwilligung, und sie werden denn auch wahrscheinlich Mann und Frau geworden sein.
FATA DIN SCHELLENBERG
Schellenberg este un sat în vecinătatea Sibiului şi se deosebeşte de ■celelalte localităţi ale ţării prin biserica sa care este prevăzută cu un paratrăsnet.
12D
Cu mulţi ani în urmă s-a petrecut aici o întîmplare hazlie. Un tînăr, orfan de mamă, trăia împreună cu bătrînul său tată în aceeaşi casă,. Ta tăi dorea, ca înainte de a muri, să-l vadă pe băiat rostuit. I)i'oarece o casă de creştin nu poate exista fără o gospodină, bătrînul insista ca fiul său să se însoare. Acesta avea deja în vedere o drăguţă •do fată, care locuia la celălalt capăt al satului, aceasta plăcîndu-1 deopotrivă pe băiat.
Dar, ca orice fată, ea dorea să fie cucerită. Aşadar, cînd veni băiatul să ceară for;nai mîna fetei de la părinţi, cînd rămase singură cu mama •sa, fata invocă tot felul de motive, pentru a nu ceda aşa uşor, şi pretextă că nu îl cunoaşte aşa de bine pe băiat şi că nu îl prea iubeşte pentru a accepta aşa uşor cererea sa. Degeaba îi spuse mama, care dorea foarte mult să-l aibă de ginere, că băiatul e harnic şi are avere şi că mai sînt
o	mulţime de fete nemăritate în sat, dintre care băiatul ar putea să-şi aleagă una, avînd în vedere insistenţa tatălui său de a-1 vedea cît mai repede însurat. Dar fata găsea mereu noi piedici, pînă cînd mama supărată îi spuse :
—	Bine, de obligat, n-am să te oblig !
Dar fata, care nu se aştepta la un asemenea deznodămînt, spuse speriată :
—	Ah, mamă, obligă-mă totuşi !
In acest fel obţinu flăcăul imediat încuviinţarea fetei şi pesemne că au devenit în scurt timp soţ şi soţie.
Müller, Siebenbürgische Sagen, p. 297.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4789. Este atestat în Transilvania.
VITEJIA ŢIGANULUI
Un ţigan, fără nici un ban în buzunar, trecea prin piaţă, printre vînzătoarele de smîntînă, făcînd pe cumpărătorul amator de smîntînă, din care gustă cîte puţin de-aici, ceva mai mult de colo...
O vînzătoare, înţelegînd şiretenia ţiganului, în momentul cînd vroia să-şi vîre degetele în oală, ia o lingură cu smîntînă şi i-o aruncă în faţă.
Ţiganul linge smîntînă care se prelingea pe obraz şi strigă în gura mare :
—	Da, nu-i rău, poţi repeta frumosul gest...
(D. Stăncescu) COM. SAT., (1889— 1890), nr. 16, p. 115.
Vezi Typol. bibi.; tip 4790. Este atestat în Muntenia, Transilvania
şi Moldova.
121
V a r ; a n t e
2.	Mai dă o dată, GAZ. TRANS., LIII (1899), nr. 173, p. 6.
3.	Mai dă o dată, OPINIA, III (1899), nr. 77, p. 2.
4.	Mai dă o dată. Adam, Pe lingă vatră, p. 124 ; republicată : Glume ţărăneşti, p. 42 ; CAL. GOSPOD., XIV (1935). p. 65.
LiA JUDECATĂ
Judecătorul : — Nea Gheorghe, e adevărat că to-ai sfădii: la circiumă cu Gilcă a Marandei şi i-ai trîntit peste cap o sticlă., care s-a spart într-p sută de bucăţi ?
Nea Gheorghe : —• Se poate, d-le judecător, dar eu nu: le-am numărat.
CAL. Buc., XVI (1920), p. 92. Vezi Typol. bibi■; tip 4791. Este atestat în Moldova.
MULŢĂMIT
Judecătorul : — Pentru fapta asta capeţi 5 zile închisoare», sau 20 de coroane... eşti mulţumit ?
Ţăranul : — Atunci m-aş ruga să-mi daţi cele 20 de coroane, şi-s mulţămit.
POP. ROM., XII (1912), nr. 17, p. 10. Vezi Typol. bibi. ; tip 4792. Este atestat în Transilvania.
ŞTIU CE AM DE FĂCUT
într-o zi Erşl nu-şi găsea caftanul ; el îşi certa nevasta, acuzînd-o de neglijenţă, şi îi zise ameninţător :
—	Dacă cumva se va fi furat caftanul, ştiu eu ce am de făcut.
122
Nevasta, intimidată, s-a pus să răscolească toată casa şi în sfîrşit spre marea ei bucurie găsi paguba.
—	Ce aveai să faci, dacă nu-1 găseam, întrebă ea pe Erşl, după ce îl crezu îmblînzit.
—	îmi luam nădejdea de la el, răspunse Erşl, şi mă duceam .frumos de-mi cumpăram altul.
Jurescu, Snoave, p. 106.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4793. Este atestat în Muntenia.
CRUCEA MĂ-SII, CUI ŞTIU EU !
—	Măi cumetre, măi ! Crucea mă-sii, cui ştiu eu !.
—	D-apoi, măi cumetre, nu cumva m-ăi fi suduind pe mine !
—	Nu, măi, nu... ! D-apoi şi tu cîte mi-ai făcut !
(T. Pamfile) POP. ROM., I (1932), nr.4, p. 69.
Vezi Typol. bibi- ; tip 4794. Este atestat în Moldova.
[BANDITUL ŞI POPA]
Un bandit întîlneşte într-o pădure un popă şi-i spune că de multă vreme vroia el să omoare un popă.
Popa, fără să-şi piardă cumpătul, se plînge că este obligat să facă să-l aştepte pînă va fi uns preot, căci în prezent el este numai diacon.
GAZ. ŢÂR., II (1893), nr. 33, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4795. Este atestat în Muntenia.
OM DE OMENIE
A.	— Poţi să-mi împrumuţi 100 lei ?
B.	— Pentru ce ?
123
A. — Vreau să-mi plătesc o datorie la un cizmar. Nu vreau rărnîn dator nimănui !
ALB. Buc., XXI (1922), nr. 26—27, p. 445.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4796. Este atestat în Muntenia.
TESTAMENTUL ŢIGANULUI
—	Dragii mei, puişori de voinici, veniţi la mine, ca să vă las cu limbă de moarte testamentul !
Ţiganii se îndesau, şi toţi cu gurile căscate, ca să audă testamentul dadei :
Dada : „Dragii mei, auziţi ce vă spun. Ce aveţi voi de la alţii să nu lăsaţi, şi ce are altul la voi să nu daţi.“
Şi a închis ochii.
F. POP., VII (1899), nr. 13, p. 147.
(Moşniţa — Timiş).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4797. Este atestat în Transilvania.
ÎNTR-O CIRCIUMĂ (LA CRĂCIUN)
„Bine te-am găsit, ziua de azi la mulţi ani ; ce mai faci tu, ce mai fac eu ? Te cunosc şi mă cunoşti, negustor ai fost şi-am fost — dă-mi un franc să te cinstesc că-mi crapă obrazul de ruşine !“
(C. Muche) F. TOŢI, II (1898),. nr.
54, p. 615.
Vezi Typol. bibi.; tip 4798. Este atestat în Muntenia.
FILOZOFIA ŢIGĂNCII
O ţigancă intră la vecină-sa :
—	Rogu-te, vecină, ţucu-ţi sufleţelul, nu m-ai lăsa să-mi coc un mălăiaş în cuptorul d-tale ? Că nu cuprinde loc mare.
—	D-apăi d-ta ce-mi vei face pentru asta ?
—	D-apăi, ţucu-te-aş, şi eu te voi lăsa în dumineci să-ţi fierbi cîrnatul în curechiul meu...
CĂL., VI (1930), p. 111 Vezi Typol. bibi■ ; tip. 4799. Este atestat în Transilvania.
[JUDECATĂ DREAPTĂ]
Un ţăran ducea la tîrg un car cu lemne spre a-1 vinde ; şi măcar că strigase adesea : „în lături, în lături“, un îndărătnic, neviind a se da în lături, fu împins de ţăran şi i se rupse man-tela ; şi voind ca ţăranul să i-o plătească, îl trase înaintea judecătorului, carele, după ce auzi pîra, întrebă pe ţăran dacă e adevărat, carele nu răspunse nimica. De unde judecătorul se întoarse către cel cu mantela.
—	Ce vreţi, zise, să fac cu un mut ?
—	Ce mut, răspunse el, nu e mut, pentru că puţin mai înainte striga în gura mare : „în lături !“
—	Dacă striga el, îi zice atunci judecătorul, trebuia să te dai în lături, şi aşa nu v-ar fi rupt mantela.
CAL. Sibiu, 1858, p. 60.
Vezi Typol bibi. ; tip 4800. (A. Th. 1534 D *). Este atestat în Transilvania.
GRIJA
îl apucă noaptea grija pe ţigan într-un sat străin ; poposeşte la un român. Ai casei tocmai atunci se sculase de la masă. Da ţiganu, flămînd de nu vedea nimica înaintea ochilor. Cum să
125
facă, s-aducă vorba de mîncare, că gazda habar n-avea. Se uita el împrejur la spuza de copii ai românului şi, prefăcîndu-se-îngrijat., zise :
—	Doamne, măi române, multă supărare îţi mai iac ; acu dă, pîn'la vremea mîncării mai calea-valea, da, după ce-om mînca, nu ştiu unde ne-om mai culca.
OPINIA, II (1898), nr. 36, p. 2., Vezi Typol. bibi.; tip 480], Este atestat în Moldova.
[TURCUL ŞI BOIANGIUL]
Un turc dădu odată, la un boiangiu, să-i vopsească o stofă cu condiţia să nu fie în lume culoare ca aceea. Boiangiul îî făgădui că i-o va face, însă cu o condiţiune, ca ziua cînd va veni să o ia să nu fie nici luni, nici marţi, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sîmbătă, nici duminică.
Trecu multă vreme pînă cînd, într-o vineri, veni turcul să-şi ia stofa.
—	Nu ţi-am spus să nu vii vinerea ?
Turcul venind iar a doua zi, îi spuse că e sîmbătă, a treia zi că e duminică. Astfel că turcul venind în toate zilele era respins de boiangiu sub cuvînt că se învoiseră să nu vie în acea zi.
Turcul se hotărî să reclame. Cînd boiangiul fu adus înaintea judecăţii şi după ce amîndoi îşi pledară cauzele, judecătorul îi legă pe amîndoi spate la spate şi porunci să-i ducă în vîrful unui deal şi d-acolo să le dea drumul la vale de-a berbeleacul. In căderea lor, cînd turcul ajungea dedesubt, striga :
—	Văpseşte-o, frate, cum vei văpsi-o, că o primesc !
Iar cînd ajungea boiangiul dedesubt, zicea :
—	Vino cînd vrei, vei găsi-o gata.
Şi astfel, pînă ajunseră la vale, se împăcara între ei.
CAL. BASM. CI NT., IU (1876). p. 77.
Vezi Typol. bibi.; tip 4802. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
126
’Variante
2.	Boiangiul şi zvonoxul (P. Ispireseu), NAŢ., III (1884). r.r p
3	; republicată : Snoave, p. 15.
:i. Românul şi boiangiul, F. TOŢI, II (1897), nr. 31, p. 243
4.	(Fără tiuu) FL. ALB.. II (1899), nr. 25, p. 8.
5.	(Fâră titlu) ACTIV., I (1901), nr. 1, p. 4.
i>.	Românul	şi	boiangiul, HAZ. SAT., VIII (1908), nr. 8, p. ;.
7.	Românul	şi	boiangiul, GAZ. TRANS., LXVI (1908), nr. 195,	p.	ti
8.	Tot naşul	arc naş, COM. SAT., VIII (1912—1913), nr. 11—12,	p.	7.
9.	Croitorul	şi	muşteriul, DUM. POP., II (1915—1916), nr, 13,	c	3
ÎCorbu — Olt).
LA JUDECATĂ
Judecătorul : — De ce nu te-ai prezentat la prima chemare ? Martorul : — Pentru că, din cauza unei boli de urechi de care am pătimit, aud toate ceva mai tîrziu.
SAT., I (1931), nr. 12, p, 9,
Vezi Typol. bibi. ; tip 4803. Este atestat în Muntenia.
TU SĂ NU CREZI
Eu nu mă pricep la poveşti, dar fiindcă mi-a venit rîndul, iată am să vă spun şi eu una. O poveste scurticică ca să nu vi se urască ascultînd-o.
lat-o :
Bietul Ion — pe care voi nu-1 cunoaşteţi —• sărăcise, de să îi scăpărat în el ca-n cremene şi chioară de lăscaie nu scoteai. Şi fiindcă prin sat i se urîse omului trăgînd sărăcia de coadă, se duse la tîrg ca s-o mai plimbe şi pe acolo.
Tocmai atunci se făcea trinul ăsta cu gările şi cu toate minunile lui. Se făcuse şi gara din tîrgul nostru. Şi veneau cu trinul fel de fel de negustori, de boieri şi de rumâni (săteni), cum vedeţi că vin şi acuma.
127
Iar Ion s-a băgat aşa — cum să spun — să Ie dacă catrafusele cioclovinelor care veneau cu trinul în gara tîrgului. Le ducea Ion catoarbele ălora, de la gară pînă în oraş, şi căpăta parale. Ia, îşi cirpea şi el viaţa.
Intr-o zi Ion nu nimeri în gară pe nici un cioclovar cu catrafuse de dus în tîrg. Şi Ion era trist şi nu ştia ce să facă. Plănuia să plece hoinar prin piaţă ori prin obor ; da tocmai atunci se apropie de el un evreu de ăia murdari şi unsuroşi şi îi zise, pe legea lui :
—	Bri, badi Iun, mergi şi-mi aduci la piaţî sacul sila cu sticli şi poharî ? Iu n-am purale, dar hoi spuni tri vorbi din fulos putri dumnita.
Ion privi lung pe evreu şi se gîndi : „Tot mă duc eu degeaba în piaţă. De ce să nu-i duc sacu ăla, că n-o fi piatră de moară. Şi dacă oi afla trei vorbe de folos numai rău nu mi-o fi. Te pomeneşti că ştie el evreul ăsta ceva. Nu cutreieră el lumea de frunza frasinului !“
Şi apoi zise ovreiului :
■— Merg !
Ion luă sacul la spinare şi plecă. Ovreiul mergea încet pe lîngă el.
Merseră ei ce merseră, da evreul nu vorbea nimic.
Ion aşteptă, aşteptă, pînă cînd nu mai putu ţine vorba şi zise :
—	Dar nu mai îmi spui ale trei vorbe, jupîne ?
—■ Ba ţi le-oi spune, grăi evreul. Iatî-li : Dacî ţi-a spunî şineva că e mai bini fromunt decît soţul, tu să nu crezi ! Asta-i unî !
—	Hodoronc, tronc. Asta-i vorbă. Cum dracu să cred, că doar nu mi-oi fi vîndut minţile pe fulgi de prepeliţă ! zise Ion.
Iar ovreiul spuse mai departe :
—	Şine ţi-a spune că merge mai bini cu droşcă decît cu
tren, tu să nu crezi ! asta-i douî.	/
Ion zbîrci din nas şi nu mai zise nici pîs.
Pricepu el, românul, că ovreiul umblă cu fofîrlica şi începu şi el să-i depene jurubiţele ; gîndea Ion : — „Trăncăneşti tu, măre, că te-oi potcovi eu !“
Ovreiul era tare ţanţoş. Credea că Ion înghite de pomană şi zise iar :
—	Dacă ţi-a spune careva : E mai bine cu sacul în spinare decît fără sac, tu să nu crezi ! Asta e a treia !
„A treia e, o ştiu şi eu, gîndi Ion — dar prea ţi-ai trecut cu firea.“
128
r
Şi după ce mai făcu doi-trei paşi, unde se prefăcu Ion că se împiedică şi unde-mi izbi sacul colo jos de pietrele străzii, că se făcură sticlele zob.
—	Şi-ai fucut ? Şi-ai fucut ? începu să urle evreul.
Iar Ion se sculă încet de jos, căci o dată cu sacul căzuse şi el, şi zise ovreiului :
—	Iacă păcate, jupîne ! Dacă ţi-o spune cineva că ai sticle şi pahare în sacul ăsta, tu să nu crezi !
CAL. BIBL. FOLC., 1913, p. 43.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4304, Este atestat în Muntenia.
[TOVĂRĂŞIE]
Un român şi un ţigan mergeau odată pe un drum şi găsind un purcel îl luară, îl duseră acasă, îl curăţiră.şi îl puseră în cuptor. Fiindcă era seară tîrziu de tot, ţiganul îşi puse în minte să înşele pe român ca să mănînce el tot purcelul şi, adresîn-du-se românului, îi zise :
—	IVIăi, românico, hai mai bine să ne culcăm, căci purcelul poate rămînea în sobă pînă mîine, şi care din noi va visa un vis mai frumos, acela să-l mănînce tot.
Românul primi bucuros şi se culcă, dar, pentru ca să rîdă de ţigan, se sculă pe la, miezul nopţii şi mîncă singur tot purcelul.
A doua zi, de dimineaţă, . sculîncîu-se amîndoi, ţiganul începu să-şi nareze visul ce visase în timpul nopţii.
—	Am visat, zise el, o scară lungă pînă la D-zeu, pe care suindu-mă pînă la cer, am găsit pe D-zeu şi pe Dumnezesoaie şezînd la masă şi poftindu-mă şi pe mine, am mîncat nişte bucate de care nu a mai mîncat neam din neamul meu. Ilai, ce zici, românico, aşa e că e frumos ?
—	Foarte frumos, răspunse românul.
Cînd auzi aşa, ţiganul se bucură că va mînca purcelul, şi aştepta acuma să audă şi visul românului, care vorbi astfel :
—	Şi eu am visat tot o scară pînă la cer, pe care suindu-mă am găsit pe D-zeu şi pe D-zoie la masă, unde erai şi tu ; cînd m-a văzut D-zeu mi-a zis : „Măi române, du-te jos de mănincă
129
tu purcelul, pentru că ţiganul mănîncă cu noi la masă“. Eu. auzind aşa, mă şi dusei fuga şi mîncai purcelul.
—	L-ai mîncat, zise ţiganul.
—	D-zeu l-a mîncat, răspunse românul.
CAL. BASM. ClNT., IV (1887), p. 72.
Vezi Typol. bibi ; tip 4805 (A. Th. 1626). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2. (Fără titlu) (E. Baican), TIMP., Vf (1881), nr. 227, p. 2.
3. Românul şi ţiganul, PRIV., II (1883), nr. 15, p. 4.
4.	(Fără titlu) GAZ. SAT., II (1885), nr. 7, p. 128.
5.	Care din doi a visat mai frumos, CAL. Arad, IV (1886), p. 72.
6.	Românul şi ţiganul, HOŢUL, I (1887—1888), nr. 35, p. 299.
7.	Tovărăşie la hoţit (M. Pompiliu), FAM, XIX (1888), nr. 4, p. 37.
8.	Ţiganul cind visează prostii. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 57.
9.	Care pe care. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 80.
10.	Ţiganul păcălit, GAZ. TRANS., LVIII (1890), nr. 91, p. 6.
11.	Ţiganul şi popa (D. Stăncescu), REV. NOUA, IV (1890), p. 197 ; republicată : Snoave, p. 17 ; CAL. IL. BUC., V (1894), p. 85 ; F. TOŢI, II (1897), nr. 27, p. 214 ; LUMINA, III (1907), nr. 23, p. 8.
12.	Ţiganul în rai, ROM. LIT., I (1891), p. 236.
13.	Românul şi ţiganul, Popescu, N. D., Carte de basme, IV, p. 157.
14.	(Fără titlu) F. INT., 1897, nr. 16, p. 4.
15.	Păcăleala ţiganului, F. TOŢI, II (1897), nr. 52, p. 486.
16.	Prinsoare (I. Adam), FL. ALB., I (1898), nr. 7, p. 5 ; republicată : Pe lingă vatră, p. 152 ; Glume ţărăneşti, p. 31 ; ALB. Buc., XLI (1938), nr. 46, p. 726.
17.	Ţiganul cu Dumnezeu la masă. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 92.
18.	Ţiganul cind visează prea multe prostii, RĂS. Pal., I (1905— 1906), p. 43.
19.	Ţiganul la masă cu Dumnezeu şi Dumnezoaia, HAZ, SAT., VI (1906), nr. 3, p. 2.
20.	Cînd fură ţiganul şi românul un purcel de la popa, HAZ. SAT., IX (1909), nr. 11, p. 2.
21.	Visul românului (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 226.
22.	Românul şi ţiganul, LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 39, p. 3 (Ghidiciu — Dolj).
23.	Prinsoare, DUM. POP. III (1918—1919), nr. 20, p. 3.
130
24.	Cum a ajuns ţiganul om de treabă, NEAM. ROM. POP.. XIV (192;!), nr. 9, p. 141 (Cîrligaţi •— Vaslui).
25.	Românul şl ţiganul, SCÎNT., JII (1926), nr. 8—9, p. 55.
20.	(Fără titlu) CAL. Arad, XXIX (1926), p. 61.
27.	(Fără titlu) Pop-Reteganul, Ţiganii, p. 23.
28.	Ţiganul şi oaia. Popescu N. I., Basme, p. 61.
29.	Cind doi visează, DUM. POP., XV (1930), nr. 17—18, p. 7.
30.	Ţiganul păcălit, DACIA TR., 1931, p. 94.
31. Visul, REV. V. SAT., I (1932—1933), p. 10.
32. Visul, SAT., V (1934), p. 30.
33.	Ţiganul şi purcelul, SAT., V (1934), nr. 48, p. 15 (Mibai Vitea-zu — Cluj).
CE E PREA MULT CHIAR NICI TATĂLUI NU-I PRIEŞTE
S-a spovedit ţiganul, şi popa i-a dat un 'canon aspru : să zică Tatăl nostru de 77 de ori pe zi.
Ţiganului i s-a părut socoata cam mare ; începu dar ca să se tîrguiască cu preotul, dar părintele şi rămase pe lîngă vorbă, într-altă zi ţiganul intra la popa-n curte :
—	Bună ziua, părinte !
—	Mulţam, fătul meu, ţigane !
—	Bună vremea, părinte !
—	Mulţam, fătul meu !
—	Noroc bun, părinte !
Părintele-şi încreţi genele, dar totuşi zise :
—	Mulţam !
—	Să deie D-zeu bine, părinte, grăi ţiganul d-a patra oară. Acuma părintele, văzînd că cioara face şagă, şi ridică băţul
ca să-l lovească.
—	Holeu părinte, dar uşor eşti la supărare, grăi ţiganul, ferindu-se din cale, ce te superi de patru, şi tatăl sfînt din ceriu să nu se supere de 77 ! ?
GURA SAT., XIII (1873), nr. 5, p. 19. Vezi Typol. bibi. ; tip 4806. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Te superi de 4, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 153, p. 6.
131
BUBA
—	Era... bre, de mult nu te-am mai văzut, nici nu te-a-prubam măcar. Cînd dracu te-ai azvîrlit aşa ? Te-am lăsat numai ia-titica : o şchioapă de om ; ş-acum, coşcogeamitea gligan. Ce ţi-i şi cu puterea lui Dumnezeu !...
—	D-apoi de crescut e greu ? Ce-i a trece anii ! Omul se ridică c;i din apă.
—	Ei, da eşti însurat ?
—	Ihai...
—	Copii ai făcut ?
—	D-ta să fii sănătos.
—	Armata ai dat-o la spate ?
—	Pfiu...
—	Măi, da parale ţi-ai strîns încaltea ?
—	Ia lasă-mă încolo — altă vorbă n-ai ?
Adam, Pe lingă vatră, p. 18. Vezi Typol. bibi. ; tip 4807. Este atestat în Muntenia.
V	a r i a n t ă :
2.	Buba, ALB. Buc., XXXIX (1936), nr. 3, p. 36.
GAZDA ŞI MOSAFIRUL
Un om odată se duce în vizită la un prieten. Rămîne în acea zi la masă la el, ba şi seara. Doarme acolo. A doua zi aşa, a treia aşa, ba şi a patra zi. Omul, fiindcă avea musafir, ca orişicare, trebuia să gătească bucate mai bune şi alte multe, care cînd e singur nu le face. Văzînd că musafirul nu mai pleacă şi cum gazda era cam econoamă, se vorbeau mereu între dînşii (om şi nevastă) cam ce să facă să scape de musafir, dar nu găseau nici un mijloc cu care să-l facă să plece.
într-o zi el zice nevestei :
—	Nevastă ! mîine o să mă fac că caut ceva şi să răscolesc prin casă, o să mă fac supărat. Tu să taci, să nu zici nimic.
132
A doua zi, de dimineaţă, după ce se sculară toţi, începe a căuta prin casă, necăjit foc. Musafirul, văzîndu-1 aşa necăjit, îl întrebă :
—	De ce te-ai supărat aşa tare ? Ce cauţi şi nu găseşti ?
—	Cum să nu mă supăr, frate ? Caut un contract	şi	nu-1
găsesc,	zise el învinovăţind şi cătînd rău către nevastă.
—	Ce contract cauţi ? îl întrebă din nou musafirul.
—	Contractul cu casele, să văd dacă le-am luat în	tovărăşie	cu d-ta, că mîine este termenul de plată de chirie.
Musafirul, fiind un om foarte avar, cum auzi asta, îi răspunse repede :
—	Nu mai căuta, nene, degeaba, căci ştiu eu bine că nu sîntem tovarăşi, eu plec acum :
Astfel scăpă gazda de musafirul urdu-belea.
(Gh. Popescu-Ciocănel) ŞEZ., X (1902), nr. 5—6, p. 88 ; republicată : Braşoave, p. 225.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4808. Este atestat în Moldova, Muntenia m Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) HAZ. SAT., III (1903), nr. 3, p. 4.
3.	Sculaţi şi sărutaţi mina lui moşu-tău. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 23.
4.	Că bine zici, RÂS. Pal., I (1905—1906), p. 102.
5.	Prieten obraznic. Zaharescu, Anecdote, p. 39.
6.	Călugărul	în	gazdă, „I. CREANGĂ“, II (1909),	nr. 4,	p.	110.
7.	Călugărul	în	gazdă, GAZ TRANS., LXVII (1909), nr.	73,	p. <!.
8.	Călugărul	în	gazdă (T. Pamfile — Fără titlu),	B.A.R.S.R., 5094,
p. 279.
9.	Cam toţi-s de un fel pe lume (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 337.
10.	Călugărul în gazdă. Pamfile, Firişoare de aur, p. 45 ; republicată : ALB. Buc., XXII (1923), nr. 35—36, p. 561.
11.	Era şi nu mirean, Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 51 ; republicată : NEAM. ROM. POP., IX (1.921), nr. 13, p. 257.
12.	(Fără titlu) NEAM. ROM. POP., III (1912), nr. 48, p. 788.
13.	Musafirii care nu pleacă, CĂL. ŞĂT., XI (1925), p. 135.
14.	Musafirul care nu pleacă. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene,
p. 16.
15.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 36, p. 13.
133
HORA ROMANULUI
Un român avea un prieten sas, care locuia intr-alt sat. De cite ori mergea sasul la tirg, totdeauna trăgea în gazdă la român, de multe ori rămînea peste noapte la el, îşi adăpostea caii în grajdul lui, le da de mîneare din finul românului, fără ca românul să-i ceară vreodată ceva pentru binele ce i-1 făcea. Azi aşa, mîine aşa, pînă cînd intr-una din zile jupînul Honţ zise către român :
—	Ni crezi, eu viu de-atîta vreme la d-ta ; cînd vii şi d-ta odată la noi, ca să te omenim cum trebuie la un om cinstit cii d-ta ?
—	Lasă, vecine, c-o să viu şi eu odată la d-voastră, răspunse românul, numai mai tîrziu, că acuma am mult de lucru.
Asta era pe la începutul verii.
Românul îşi văzu de treburile lui, îşi adună de pe cîmp roada, ce i-o dăduse D-zeu, tocmi îmblătitori şi-i puse să-i îrnblătească bucatele din şură ; după ce fu gata cu toate, aducîn-du-şi aminte de vorba sasului, plecă să-şi cerceteze prietenul.
Sasul îl primi pe român cît se poate de bine. îi aduse mîneare peste mîneare, băuturi peste băuturi, de era mai-mai să-l omoare cu omenia.
Aşa ziua întîi, aşa a doua, şi aşa a treia. A patra zi, văzînd jupînul Honţ că românul n-are încă de gînd să plece acasă, începu s-o mai slăbească cu dragostea. Românul se făcu că nu înţelege şi rămase o săptămînă, rămase două, pînă cînd de la o vreme sasul îşi uită de prietenie şi de tot, şi-l întrebă :
—	Ni crezi, vecine, o să mai rămîi încă multă vreme la noi?
—	De, vecine, fiindcă ai arătat atîta dragoste faţă de mine, şi m-ai chemat de atîtea ori, n-o să mă duc de la d-ta pînă ce n-oi auzi hora românului.
Ce să facă sasul ?... Cum să se cureţe odată de prietenul ce prinsese rădăcini în casa lui ? Chemă toţi lăutarii din satele de prinprejur şi-i puse să cînte toate horele pe care le ştiau ei... dar în zadar. Românul nu se urnea din loc, pentru că nici unii nu ştiau să cînte hora românului.
Aşa se căzni bietul Honţ cu prietenul lui iarna întreagă, pînă cînd se desprimâvără şi într-una din zile el începu să se gătească de plug şi-şi scoate teleguţa de sub şopron.
Cînd auzi românul scîrţîind roatele teleguţei, îndată-şi luă căciula din cui, îşi căută băţul, cu care venise la casa sasului, şi zise către jupînul Honţ :
134
—	Noroc bun, jupîne !... Acuma plec către casă ; nu mai pot rămîne la d-ta !
—	Da cind ai auzit hora românului, vecine ? îl întrebă cu mirare sasul, care nu ştia cum să-şi tălmăceasca plecarea aceasta aşa dintr-o dată a prietenului său.
—	Hei, vecine, roatele teleguţii, săracele, cîntă hora românului !... De acum rămîi cu bine, că eu n-aş mai şedea la d-ta, să-mi dai toate mîncările şi toate băuturile din lume şi să-mi aduci chiar şi lăutarii care cîntă la masa împăratului !
(Sandu) GAZ. TRANS., LII (IBS-), nr. 287, p. 7 ; republicată : Anecdote, p. 117.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4809. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	Neamţul şi românul mosafir. Popa Dochin, Nuvele, p. 25.
3.	(Fără titlu) LUMINA SAT. Cr., 1925, nr. 17, p. 5.
[SOCOTEALA]
Se iscodeau doi golani :
—	Cum am putea face oare să-i înşelăm pe oameni şi su ne îmbogăţim ?, întrebă unul.
—	Eu sînt de părere ca, prin tîrguri, cind cumpărătorul numără banii vînzătorului, tu să iai praf şi să le arunci în ochi ca să-i chiorîm, iar eu să le smulg gologanii ! răspunse to-varăşu-i.
—	Prost	mai	eşti, mă !...	Nu te mai pricopseşti aşa,	nici
cît lumea !...	Eu.	mai degrabă	mă fac crîşmar, să-mi chiorăsc
muşteriii cu rachiu şi nu cu pulbere ca tine, şi să le iau gologanii uşor de	tot,	pe nesimţite	! ! ! Mi-i dă cu mîna lor.
DUM. POP., XII (1928), nr. 45—4G,	a. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4810. Este atestat în Muntenia.
k:5
FECIORUL DE ÎMPĂRAT
Cică a fost odată un împărat şi o împărăteasă, care aveau tot binele, numai copii nu. Din astă pricină erau tare mîhniţi, pentru aceea că cine să le urmeze la tron după moartea lor ? Dară împăratul şi împărăteasa tot se rugau la D-zeu că doar, doar i-ar bucura cu un copil. Şi D-zeu le-a ascultat rugăciunea : la adinei bătrîneţi le-a dăruit un băieţel.
Îndată după naşterea copilului, doctorii şi alţi oameni învăţaţi au spus împăratului şi împărătesei că copilul lor numai atunci va trăi, dacă nu va vedea femei şi lumina zilei pînă la şaptesprezece ani. S-a supărat împăratul şi împărăteasa de vorba asta, dar ce avea să facă ? Au trebuit să urmeze sfatul înţelepţilor. Deci l-au închis pe prinţ într-un turn, unde s-a pregătit o casă frumoasă împărătească, i s-au dat acolo toate cele trebuincioase pentru creştere. După ce micul ieşi din anii copilăriei, i se dete servitori iscusiţi, care-1 învăţară'tot ce trebuia să ştie un împărat.
împlinindu-se cei şaptesprezece ani, împăratul porunci să se adune pe lîngă turnul prinţului lucrurile cele mai frumoase din împărăţia sa, şi la serbarea menită pentru ieşirea fiului împărătesc din turn, să ia parte toţi fruntaşii poporului, dară numai bărbaţii, femeile nu. Fiecare se grăbi cu ce avea mai scump să meargă lîngă turn şi în curînd se umplu locul de o lume întreagă, care în cea mai bună rînduială şi cu cea mai mare nerăbdare aştepta să vadă pe împăratul său viitor.
Atunci uşile turnului se deschiseră şi însoţit de muzică, de împăratul cu alaiul său şi de învăţătorii săi, ieşi prinţul la lumina zilei. El oftă din adine văzînd lumina mîndră, soarele strălucitor, cerul albastru şi limpede şi nu se putea îndestul mira de ceea ce vedea cu ochii. învăţătorii i-au arătat lucrurile frumoase, ce le întîlneau în cale şi hojma îi spuneau : asta se numeşte aşa, asta aşa... pînă ce sfîrşiră cu toate, fiecare după numele său.
După aceea se îndreptară cu toţii spre palatul împărătesc. Şi cum mergeau ei grăind cu chef şi cu bucurie, iată că le vine în cale o copilă mîndră ca un bujorel.
—	Da asta cum se numeşte ? întreabă prinţul pe unul din învăţătorii săi.
13(3
—	Diavolul, care trage pe oameni în iad, răspunse învăţătorul, şi îndată întrebă la rîndul său pe prinţ :
Din toate lucrurile cîte le-ai văzut, care ţi-a plăcut mai mult ?
—	Diavolul care trage pe oameni la iad, răspunse prinţul. .
AMIC. FAM., VIII (1884), nr. 14, p. 182.
Vezi Tţipol. bibi. ; tip 4812 (A. Th. 1678). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
V	ariante:
2.	Dracii, CASA RUR., I (1890), p. 19:!.
3.	(Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, VII (1901), p. 3G9.
4.	Drdculeţul, POP. ROM., V (1905), nr. 33, p. 6.
5.	Dră "uşorul, Popescu-Ciocănel, Bvaşoave, p. 131. fi. Dracii, GIIILUŞUL, III (1914), nr. 7, p. 6.
7. Ce naşte din pisică, BUCIUM., III (1935), nr. 2, p. 5.
„GREU MERG TREBURILE“
Moritz şi cu Rifca şed lîngă tejghea şi fac socoteala afacerilor, care merg cam slab.
Deodată uşa prăvăliei se deschide şi intră un român :
—	Bună ziua, jupîne, întinzîndu-i mina.
Rifca mulţumeşte şi ea, dar pleacă în odaia de-alături.
—	Ascultă, jupîne, începe românul, mă cunoşti de multă vreme ca om de treabă ; am nevoie să-mi împrumuţi un galben, şi la toamnă ţi-1 voi da înapoi.
Juplm.i îi taie vorba.
—	Că ai nevoie, cred eu, bade, dar vezi şi dumneata cum îs vremurile... treburile nu merg deloc... eu o să-ţi fac binele ăsta, dar să-mi dai adeyerinţă pe 2 galbeni, şi să-mi laşi pe deasupra, ca zălog, şi cojocul..., că, iacă amu-i primăvară, nu-ţi mai trebuie pînă la toamnă.
Românul s-a gîndit puţin, s-a scărpinat după ureche ; dar, cum era strîmtorat, s-a învoit.
■Tupín Moritz ia adeverinţa, îi mai ia pe deasupra şi cojocul, şi îi dă un galben.
—	Dar, te-oi mai ruga, jupîne, iii bun şi-mi mai dă un litru de rachiu, tot pe datorie ; o da Dumnezeu la toamnă să fie bine.
Negustorul, şiret, nu prea vrea la început ; dar ca să arate că e om bun, milos, nu poate să se împotrivească inimii... Românul nostru, ca să-şi înece necazurile, bea un păhăruţ, bea două, bea nouă... Cînd a ajuns să nu le mai ţie socoteala, milosul de jupîn îi zice :
—	Ascultă, bade, eu zic, pentru binele dumitale, la toamnă o să-ţi fie greu să-mi înapoiezi cei doi galbeni ; tot ai acuma la dumneata un galben, dă-mi-1, şi la toamnă o să-ţi vie mai uşor să-mi dai numai unul...
Românul, ameţit de otrava de rachiu, scoate galbenul şi i-1 dă ; apoi, după ce a mai turnat în el cîteva pahare, a plecat bolborosind vorbe de mulţumire şiretului jupîn :
—	Halal de om cumsecade !
După ce l-a văzut pornit pe uşă, jupînul îşi face socoteala :
—	Prost mărg trebile ! vrasăzică ce afacere am făcut ?... Cojocul să tot facă un galben şi jumătate..., doi,... adeverinţa alţi doi, patru ; unul mi l-a dat înapoi, cinci... m-a mai păgubit, hoţul şi cu jumătate de litru de rachiu aproape... greu merg trebile ! nu mai e de negustorie !
GAZ. POP., III (1321), nr. 78, p. 3.
Vezi Tijpol. bibi. ; tip 4813. Este atestat în Moldova.
AJUTOR ŢIGĂNESC
Românul n-avea chirostii, ţiganul n-avea ceaun şi de asta se ajutau unul pe altul. într-o zi ţiganul găseşte o tiodă plină de păcură. Ce crede el ? Ce să fie ?
Strachină nu-i, că strachina-i buzoasă. Lingură nu-i, că lin-gura-i codoasă. Ia o fi vreun... vreun... că a fi un ceaun, ceaun să fie. Pune apă în el şi cînd să-1 puie pe foc, iaca băietul vecinului la chirostii.
—	Ce vrei, mă ?
—	Am venit la chirostie.
—	Cum nu vi-i ruşine. De ce nu aveţi de toate cum am eu ? Să nu tc mai prind că umblaţi prin sat cu ţiganii, zicea
138
ţiganul, că-ţi rup picioarele. Băietul plecă acasă iar ţiganul dădu foc supt ce^un. Tioda arse sfîrîind cu fum de păcură înecăcios, apa curse şi focul .se stinse. Ţiganul se duse la vecinul său să-i ceară ceaunul de-mprumut.
—	Dă-mi, románico, ceaunul, că dacă nu ne-om ajuta noi înde noi, vecinii, la cine să*ne ducem ?
(T. Pamfiio — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 97.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4814. Este atestat în Moldova.
[SE DA EL LAOPARTE]
Alt ţigan mergea pedestru chiar pe mijlocul drumului de ţară, căci pe de lături era ceva tină, şi (vezi bine) domnia lui nu voia să se întine. Astfel mergînd, zăreşte din depărtare o căruţă domnească venind înspre el. Acuşi ţiganul avea să ferească din cale, dar nu-i plăcea să se bage în tină ; deci luîn-du-şi pălăria de pe cap şi ridicînd-o, începe a striga în gura mare :
—	Feri din drumul meu, că, de nu, vei păţi ca celălalt. Domnul călător, aducîndu-şi aminte de ceva rău, feri din
calea ţiganului, trăgînd pe de lături, prin tirjă, şi totodată întrebă pe ţigan că ce a păţit celălalt călător.
—	D-apoi, domnule, alduiască-te D-zeu, răspunse ţiganul drăcos, dacă nu a ferit el, am trebuit să feresc eu din calea lui !....
Şi se duse ţiganul mai departe, voias că poate păcăli pe xin domn !
GURA SAT., XVIII (1878), nr. 5,'p. 18. Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4815. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2. -Se dă el laoparte, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 125, p. fi.
?>. Nemeşul păcălit, F. POP., I (1892—1898), p. 209.
4.	Cedarea opreşte războiul, ALB. Buc., VIII (1905), nr. 7, p. 195.
5.	Păţania ţiganului, F. POP., XVI (1911), nr. 15, p. 12.
0. l^ăţania ţiganului. Dumitreseu, La namiaz, p. 29.
139
ŢIGANUL LA POPA
Rătăceşte un ţigan drumul cînd se întorcea de la oraş, unde se dusese să vîndă nişte scoabe, şi abia după mult umblet nimereşte într-un sat tocmai cînd se înnoptase de tot. La marginea satului vede o casă mai curăţică. Bate la uşe şi aude glas bărbătesc întrebînd dinăuntru :
—	Cine e acolo ?
—	Om bun, răspunde ţiganul.
Stăpiriul casei trase zăvorul dinăuntru, crăpă uşa şi se uită afară.
—	Dă-mi sălaş noaptea asta, taică părinte (că pr.pa era stăpînul casei), că, uite, ham rătăcit satul şi ţi-oi face şi io niscai treabă.
L-a lăsat popa de a intrat în casă.
Ţiganul i-a mulţumit, şi-a întins într-un colţ o ciulama ce o avea pe el şi s-a trîntit să se culce.
In vremea asta preoteasa întinse masă... ştii, cie-alea popeşti, se aşeză şi popa şi îmbucă.
Ţiganul, de colo :
—	Iii, taică părinteo, ce mai mîncare, zău !
—	Ei, păi ţiganul tot ţigan... ajunge că nu te lăsai să degeri afară, mai ceri şi de mîncare, zise popa, care era zgîrcit foc.
—	Bine, părinteo, sărut mîna, nu te supăra, că eu nici n-am cerut nici nimic, dar dacă e aşa, o să fac eu ce a i'ăeut tata cînd nu i-a dat să mănînce şi să cadă păcatul asupra dumitale.
Se gîndi popa la vorbele ţiganului şi se cam înfricoşa... Cine ştie ce o fi făcut taică-său, cugetă popa, o fi schingiuit pe cineva, o fi omorît... Cine ştie !... Dracu mă puse să-l primesc în casă ? Acum mai bine să-i dau, să scap de belea.
îi dădu. Mînea ţiganul de parcă se băteau zece nebuni la gura lui. După ce văzu popa că s-a săturat îl întrebă :
—	Ia spune, măi ţigane, ce ziceai că a făcut tată-iău cînd a cerut de mîncare şi nu i-a dat ?
—	Ce să facă, cinstite părinte, săracul !... S-a culcat ne-mîncât !
(D. Stăncescu) GAZ. TRANS., LIX
(189(i), nr. 285, p. 6 ; republicată : F.
TOŢI, III (1898), nr. 1, p. G.
HO
Vezi Tu pol. bibi. ; tip 4815 A. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
V	a r i a n î e :
2.	Ce făcea tatăl său. Jureseu, Snoave, p. 60, p. 121. ifărl titlu) POP., V (1900), p. 573.
4.	Ţliianul şi popa, HAZ. SAT., II (1902), nr. 9, p. 4.
5.	Ce idee a tatăl săracului, HAZ. SAT., III (1903), nr. 10, p. 4.
>). Ţiganul şi popa. Popcscu-Ciocăncl, Braşoave, p. 240 ; nepublicată : CAT.. ROM. Car., XXIII (1913), p. 119 (Răşcani — Vaslui).
7.	(l-ărS titlu) CAL. LUMINA POP., IV (1937), p. 74.
CE NU SPUS LA MINE ?
Un român, aflîndu-se în călătorie şi înnoptînd într-un sat săsesc, intră la un sas şi-l rugă să-i dea sălaş peste noapte. SasuL, primitor ca toţi ai lui, numai cu mare greutate se învoi ca românul să rămîie peste noapte la el şi, deşi era toamnă tîrziu, ii zise românului să se ducă în şură şi să se culce acolo.
„Pentru un prost de român e bine destul- şi-n şură !“ zise jupînul Michel, în gîndul său, şi după ce se mai uită prin curte, intră-n casă şi se puse la masă cu Trincina lui.
Cînd mînca sasul mai bine, i se păru că aude umblînd cineva prin curte. Se uită pe fereastră să vadă cine este şi, cînd colo, cine era ?... Era românul pe care-1 găzduise şi care umbla de colo pină colo prin curte, adunînd surcele şi găteje de pe jos.
Sasul ieşi afară, să vadă ce este.
—	Ni crez, ce vrei să faci cu surcelele, vecine ?
—	Da ce să fac, jupîne ? zise românul. Ia, vreau să fac niţel inc în şură, să mă mai încălzesc un pic, că prea mi-au amorţit oasele de frig.
Cind auzi sasul că românul vrea să-i facă foc în şură, se înfiora din creştet pînă în tălpi.
—	No. d-apoi ce nu spus la mine, vecine dragă, că frig la dumneata, că nu puneam pe dumneata la şură, ci chemam în casă, cum trebui se chiamă pe-on om de omenie ca dumneata !
141
1
Şi apoi sasul nu numai că-1 chemă pe român în casă şi-i făcu un aşternut, ştii colea, cum e legea, dar îl puse şi la masă şi-l omeni, cum ştiu el mai bine.
(Sandu) GAZ. TRANS., LII (1889). nr. 259, p. 7; republicată : Anecdote ; p. 107.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4816. Este atestat in Transilvania.
ZĂLOG
Intr-o zi intră ţiganul să cumpere ceva slănină dintr-o boltă. Cum însă n-avea bani, tăie slănina în două, dete jumătate neguţătorului şi opri pe cealaltă, zicîndu-i :
—	Na ! jupîne, jumătate ca zălog, pîn-oi aduce banii pe astâlaltă jumătate.
GAZ. TRANS., LIX (1896), nr. 282, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4817. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Zălog, POP., II (1897), nr. 5, p. 78.
3.	Zălog, CAL. Arad. XV (1897), p. 110.
4.	Socotcală (T. Pamfile), Carte pentru tineret, p. 87 : republicată : NEAM. ROM. POP., XVIII (1930), nr. 11, p. 189 ; POP. ROM. Buc., I (1932), p. 89.
5.	(Fără titlu) Gheaja, Rîsele, p. 7.
6.	Împrumut, SAT., V (1934), p. 20 (Oancea — Brăila).
NEVASTA ŞI PLĂCINTELE
Un om avea o drăguţă de nevastă, care n-avea de-a se mai sătura. Cînd făcea plăcinte le mînca mai pe toate. Vorba aceea : opt, pînă le-a copt, şase, umblînd prin casă. Bărbatul, vâzînd
142
cum stă lucrul, i-a zis să facă de-aci-ncolo numai cîte trei plăcinte, cu gîndul că le vor împărţi pe-o formă. Pe cînd să mînce bărbatul, lui nu-i venea decît una. Necăjit, îi zise odată muieri-sii :
—	Tu, nevastă ! eu am zis să faci totdeauna cîte trei plăcinte, eu nu ştiu ce faci, că mie numai una mi se vine.
Nevasta i-a răspuns :
—	Trei, trei, bărbate : una am mîncat-o eu, una ţie şi una mie.
POP. ROM., II (1902), nr. 45—46, p. fi. VfK’\ Typol. bibi.; tip 4818. Este atestat în Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Cică l-a păcălit, VEST. SAT., III (1914) nr. 4, p. 4 (Covasna —
Iaşi).
3.	Ţiganul şi ouăle, A.I.E.F., i. 10845 (jud. Vrancea ?).
ŢOPUL ŞI UNGUROAICA
Intr-un oraş de-ale noastre, un ţop de la Albac vindea în tîrg doniţe şi ciubere. Intre cumpărători se afla şi o unguroaică, care luînd o doniţă în mînă întreba :
—	Chit asta, badje ?
—	Cincisprezece cruceri.
—	De asta nu bun, zise unguroaica, cercetînd doniţa mai cu luare-aminte.
—	Ba să urle zmeul în coşul celui ce zice că nu e bun, zise ţopul în ton serios.
Unguroaica, şîiind rău româneşte, credea că ţopul se jură şi cumpără doniţa.
(S. Moldovan), GAZ. TRANS., LIV
(1891), nr. 156, p. 7.
Vezi Typol, bibi. ; tip 4819. Este atestat în Transilvania.
143
Variante
2.	Ţopul şiret, ŢARA OLT., II (1908). nr. 25, p. 7.
3.	De la ţară, CAL. SÄT. Bihor, 1926, p. 147.
[NEAMŢUL ŞI DOINA]
Odată se întîlneşte neamţul cu dracul. Din una, din alta, încep a se lăuda amîndoi.
—	Ba, că eu ştiu un cîntec lung şi frumos, zicea neamţul.
•— Ba, că ştiu unu şi mai frumos şi mai lung decit al tău,
zicea dracu.
Ala că al lui e mai lung, ălălalt ba că al lui e mai lung.
—	Ştii una, mă drace ? întreabă neamţul.
—	Ştiu, mă neamţule, dacă mi-i spune, răspunse dracul.
—	Hai să facem prinsoare amîndoi : eu să te port pe tine în cîrcă pînă ţi-i cînta cîntecu şi, la urmă, să mă porţi şi tu pe mine pînă mi-oi cînta cîntecul meu. Aşa se vede al cui cîntec e mai lung, dacă o fi al tău mai lung, oi rămîne eu înşelat, de te-oi purta mai mult în cîrcă.
Dracul se învoi cu plăcere, şi prinsoarea se făcu între ei.
Dracu, ţîşti ! în spinarea neamţului ; mi se aşeză frumuşel în cîrcă şi îşi începu cîntecul. El cîntă toate cîntecile din lume, căci, vezi, rog, dracu unde nu se vîră şi la ce nu-1 taie capul ?
Şi aşa cîntă drăcuţu nostru, fi-i-ar coada în bîtă, un an încheiat, la cîntece, în spinarea bietului neamţ. Neamţul îl purtă în cîrcă, fără să scoată grai. Prinsoare nu era?
La anu se dete dracu jos din eîrca neamţului şi-i zise rînjind :
—	Sui acum şi tu neamţule de-ţi fă damblaua, că ţi-e rîndul.
Neamţul n-aşteptă să-i zică de două ori şi numaidecît, hăp ! în cîrca dracului şi îşi încolăci mîinile şi picioarele pe după. gîtul dracului.
îşi drese glasul şi îşi începu cîntecul :
—	Tara-ra, tara-ra ! .
Tara ra. tara ra !
Aşa o începu şi aşa o ţinu tot întruna un an încheiat.
La anu, dracul îl întrebă :
—	Mai ai mult, mă neamţule ?
144
—	Eeeee ! he ! drace, drace ! am de furcă, eu nici n-am început bine !
Dracul înghiţi şi neamţul îşi luă cîntecul înainte :
— Tara-ra, tara-ra Tara-ra, tara-ra !
O duse aşa alt an încheiat, şi aşa făcu doi ani cîrca dracului. La doi ani, dracul întrebă iar pe neamţ :
—	Mai ai mult, mă neamţule ?
—	Mai am, drace, mai am, cum să n-am !
Dracu înghiţi iar în sec, şi neamţul îşi luă iar cîntecul :
—	Tara-ra, tara-ra !
Tara-ra, tara-ra !
Şi o mai tărări neamţul alt an întreg în cîrca dracului. La ăl d-al treilea an, dracu iar întrebă pe neamţ :
—	Şi adică, mai ai de gînd să stai mult în spinarea mea, mă neamţule ?
—	Pînă mi-oi isprăvi cîntecul. Ce nu ne-a fost prinsoa-rea aşa ?
—	Ba aşa, dar mai ai mult ?
—	Sînt la jumătate.
—	Bine, să vedem !
Şi dracul înghiţi în sec, iar neamţul începu iar să tărărăie. Şi o mai tărărăi, cinstiţi boieri, alt an încheiat, în cîrca bietului drac, şi făcu, nici mai mult, nici mai puţin, decît numai patru anişori în cîrca lui Michiduţă.
La ăl d-al patrulea an, dracu întrebă iar pe neamţ :
—	Pînă cînd ai să mă mai tărărăi cu tararaua aia afurisită, mă neamţule, că mi-ai împuiat urechile şi mi-ai rupt şalele ?
—	Pînă mi-oi cînta cîntecul. Ce, or te supăraşi, mă drace ?
—	Supărat, nesupărat, eu te întreb mai ai mult la istoria aia de tarara ?
—	Mai am, negreşit că mai am ; da ce ?
—	Nimic.
Dracul înghiţi şi merse înainte cu neamţul în cîrcă. îl mai purtă un an de zile şi neamţul îi mai cîntă tararaua lui alt an la ureche. Şi aşa se făcură cinci ani de cînd neamţul cînta tararaua şi de cînd dracul îl purta întruna în cîrcă. Ţi-era mai mare mila să vezi pe bietul drac cocoşat cu namila de neamţ în cîrcă !
La cinci ani, îl umpluse necazul pe bietul drac şi iar întrebă pe neamţ cu binişorul.
—	Mă neamţule, lasă gluma la o parte şi spune-mi drept cît mai ai la afurisita aia de tarara ?
145
—	Mai am mult, drace, mai am de vreo cîţiva ani !
Dracu, nici una, nici alta : poc ! cu neamţul de pămînt şi, tiutiu ! băiete. Dracul fugi de frica neamţului şi nici în urmă nu se mai uită.
Neamţului îi plesniră şi nădragii în cur, cînd îl trînti dracul de pămînt, aşa de cu sete îl lepâdase.
Şi d-atunci a rămas de au nemţii turul nădragilor petecit, şi tot de atunci a rămas şi vorba cu tararaua nemţească.
Zanne, Proverbele românilor, 1898, p. 642.
Vezi Typol. bibi.; tip 4820. Este atestat în Muntenia şl Moldova.
Variante :
2.	Neamţul şi doina. Furtună,	Cuvinte scumpe, p.	48.
3.	Încetineala românului	(N.	I. Munteanu), „I.	CREANGA“,	VII
(1914), nr. 11—12, p. 313.
4	O cîntare cu meşteşug.	Pamfile, Cartea pov. hazlii,	p.	25	;	repu-
blicată : NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr. 12.
5.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM. III (1928), nr. 28, p. 13.
[PAHARUL E PREA TINEREL]
Era ziua domnului de pămînt şi venise şi ţiganul să-l gratuleze. Nu făcu nici cu el deosebire, ci i se dete şi lui vin de cel bun, dar într-un pocal foarte mic.
—	Aşa-i că-i bun vinul meu ăst vechi, măi ţigane ?
—	Bun, zise acesta, măria ta, dacă-i vechi ? Pagubă numai că blestematul de păhărel e aşa de tînăr.
GAZ. POP., II (1886), nr. 21, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4821. Este atestat în Transilvania.
Variantă :
2. Paharul e prea mititel, CĂL. POP. ROM., VI (1908), p. 133.
3 46
ŞIRETLICUL LUI BADEA ION
Badea Ion, un sătean de treabă, dar şiret nevoie mare, adusese un car de lemne părintelui Doroftei. Părintele, ca de obicei, după descărcarea lemnelor îl omeni pe badea Ion cu un pahar de vin. Avea un vin minunat părintele, de-i mersese vestea peste douăsprezece sate, însă nu da decît cîte un pahar, două, la fiecare din cei care veneau la sfinţia sa. Dar badea Ion, şi el şmecher.
—	Ha'de, bade Ioane, şi ia un pahar de vin.
—	D-apoi lasă, părinte, că dacă sfinţia ta îi da la toţi care deschid uşa sfinţiei tale, cu ce-i mai rămîne.
—	Haide, haide, ia un pahar !
Şi badea Ion face voia părintelui. Părintele avea însă boala că-i plăcea ca toată lumea să-i laude vinul, deşi era bun, nu vorbă. Oamenii îi cunoşteau cusurul şi-l lăudau pînă nu-1 duceau la gură.
După primul pahar îl luă :
—	Ei, ce zici, bade Ioane, de vinul meu ? E bun ?
Dar badea Ion :
—	Apoi, de, părinte, ce poate cunoaşte omul dintr-un pahar?
Părintele umplu şi pe al doilea pahar şi i-1 întinse.
—	Ei, ce zici, bade Ioane, e bun vinul meu ?
Dar badea Ion de colo :
—	Apoi ce să zic, părinţele, ce poate cunoaşte omul din două pahare ?
Ce era să facă părintele, îi umplu şi al treilea, deşi acesta era lucru rar de tot în casa părintelui.
—	Ia întinde, bade Ioane, poate îi cunoaşte acuma !
Badea Ion îl dădu şi pe acesta pe şoseaua gîtului, dar tăcea.
chitic, cînd era vorba de calitatea vinului.
—	Iţi place, bade Ioane, ce zici ?
Dar badea Ion iarăşi :
—	Nu poţi şti părinte numai din trei pahare.
Şi părintele îl cam umpluse ciuda, dar îi mai puse unul. Vroia cu orice preţ să-i spună şi badea Ion că are vin minunat, căci pînă acum nu se întîmplase să guste vreunul din vinul sfinţiei sale şi să nu spună că-i bun. Dar fiindcă vinul era foarte tare, badea Ion cam începuse a face ochii mari.
147
După ce bău şi pe al patrulea, părintele iar :
—	E bun vinul, bade Ioane ?
—	Apoi,... de părinte..., ce sfat poate lua sfinţia ta de la un om beat. Să-l mai probăm o dată miine !
IZVORAŞUL, XV (1936), nr. 3, p. 114 (Sebeş-Alba — Alba).
Vezi Typol. bibi.; tip 4822. Este atestat în Transilvania.
[MARE ÎNTREBARE]
—	Măi ţigane, oare care e vinul cel mai bun pe lume ?
—	Marre întrebare... darr tot ţi-oi spune-o.
—	Care dar ?
—	Hela de pe masa domnească, de cinste... Vezi, ahela e mai bun pe lume.
GURA SAT., XVIII (1878),. nr. 16, p. 57. Vezi Typol. bibi.; tip 4823. Este atestat în Moldova şi Transilvania.
Variantă:
2. Parc-ar fi, parcă n-ar .fi, SAT., X (1939), nr. 104—105, p. 28 (Fălticeni —■ Suceava).
CUM VREI !
Se apucă un român şi se pune tovarăş cu un ţigan să fure un miel, tocmai în vinerea Paştilor, şi dacă l-or fura — aşa le fusese învoirea —• să-l taie şi să-l împartă ca să-l mănînce.
După' ce îl furară şi-l puseră într-un sac şi plecară cu el, pe drum, aşa, se gîndi românul că.e tocmai vinerea Paştilor şi zise ţiganului :
148
—	Ia ascultă, ţigane, să nu tăiem mielul azi, că e vinerea Paştilor şi e păcat să mănînce omul carne şi, de l-om tăia şi nu l-om mînca, apoi pînă poimiine te pomeneşti că se strică carnea şi nu mai e bună de nimic.
Ţiganul nu mîncase nici post, nici carne de două zile, dar nu-i venea să-i spuie românului că e flămînd.
Răspunse şi el :
—	Cum vrei, vere, mie puţin îmi pasă, despre mine, dacă-I tai... taie-1 ; daca nu-1 tai... iar taie-1, ca eu manînc şi carne.
(D. Stănccscu) REV. NOUĂ, V (1804), nr. 11—12, p. 480.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4824. Este atestat în Muntenia.
[ÎMPĂRŢEALĂ DREAPTĂ]
—	Fă Safto, fă, mai ai tu vreun gologan ?
—	Ilam-unu de 5 ! Dar tu n-ai ?
—	Canei ! Hai să luăm, fă, o jumătate pachet.
—	Dar cum să-l împărţim, mă ?
—	Hei, cum ! iacă cum : eu să-l beau (fumez) şi tu să... scuipi.
COM. SAT. Buc., XI (1916), nr. 13—
14,	p. 23.
Vezi Typol. bibi.; tip 4824 A. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Două ţigănci. Tuţescu, Din Boureni, p. 24.
DAR ŢIGĂNESC
Trecea o roată de muncitori de la cimp cu carele pline, încărcate cu păpuşoi cules de pe ţarină. Treceau pe lîngă bordeiul unui ţigan.
149
—	Hauleu, mînca-ţi-aş ! sare ţiganul, haruncă-mi şi mie ho cîteva ştiuleţe !
Dar românul :
—	D-apoi dacă eu ţi-arunc ştiuleţe, tu ce-mi arunci ?
—	Hauleo, mînca-ţi-aş boii ; ţi-oi harunca eu oleacă de sănătate pentru dumneata şi pentru cucoana dumitale şi pentru cuconaşii dumitale !
Pamfile, Cartea povestirilor hazlii, p. 27.
Vezi Ti/.pol. bibi. ; tip 4825. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
ŢIGANUL PRICEPUT
Un ţigan mîncase bătaie de la un român ; îl bătuse românul de-1 snopise, şi bietul ţigan plîngea de ţi se făcea milă cînd îl vedeai.
Românul plecă şi-l lăsă pe bietul ţigan plîngînd, iar în cale, întîlnindu-se cu un alt român, îi spuse cum îl bătuse pe ţigan.
Nu trecu mult şi iacă şi ţiganul.
—	Ce, mă ţigane, mîncaşi bătaie ? îl întrebă românul, cînd îl văzu.
—	Da de unde ? Eu l-am bătut pe el !
—	Păi dacă l-ai bătut tu, la ce plîngi ?
—	Iaca, de mila lui că l-am prăpădit.
•F. TOŢI, I (1896), nr. 5, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 482(5. Este atestat în Muntenia.
O PĂCĂLEALĂ
Unuia nu-i pusese lingură de mîncare. Era pe masă borş. Stăpîmi zic :
—	Cine n-o mînca borşul e porc !
Omul nostru îşi face binişor o lingură dintr-un colţ de pîine ; mănîncă borşul. Pe urmă strigă :
—	Măi, care nu şi-o mînca lingura, e măgarul măgarilor ! El şi-a mîncat lingura foarte uşor, pe cînd ceilalţi am rămas cu buzele umflate.
(D. Furtună) CAL. GOSPOD., I (1922), p. 44 ; republicată : ALB. Buc.. XXIV (1925), nr. 17—18, p. 270 ; CULT. POP., VIII (1928), nr. 236, P. 2
Vezi Typol. hibl. ; tip 4827. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2. O păcăleală, CÂL. POP., X (1924), p. 112.
3. O păcăleală, CAL. ASOC., XVI (1929), p. 172.
DA POATE TE-I SCULA !
De mult, de cînd era în fiecare sat numai cîte o crîşmă, un român căruia i se trudea femeia de facere, îi spuse moaşa ca să-i aducă nişte rachiu. Ce să facă omul ? în puterea nopţii trebuia să se ducă la crîşmă, mort-copt ! Se duce. Ajungînd la crîşma evreului, începe a bate în fereastră.
—	Scoală, jupîne, scoal' degrabă şi dă-mi nişte rachiu !
—	Nu ma scol, moi talharoi, nu mai bate în jam !
Văzînd omul că nu se scoală, se porni, dar, de la bucată de'
drum, se-ntoarnă înapoi şi iar bate.
— Da poate ti-i scula, jupîne !
— Da poate nu m-oi scula ! zise evreul din chilotă. Românul, scoţînd un chibrit, aprinse nişte gunoaie de dinaintea casei şi vine la geam :
—	Nici nu te scoli, jupîne, că-ţi arde casa !
—	Ba, amu mu scol, moi talharoi, mu scol !
Şi jupînul’ sări din aşternut şi-i dete drumul românului.
„I. CREANGĂ“, VII (1914), nr. 1„ p. 31.
Vezi Typol■ bibi. ; tip 4828. Este atestat în Moldova.
151
ASTA PLACE LA IO
M itei Ţaea, un om de la noi din sat, a plecat la pădure să-şi aducă un car de lemne. Păduritul era oprit. Cînd să iasă omul din pădure, hop şi brigadierul, un ungur care păzea pe vreme;; aceea pădurea statului.
— Di ce furat lemne, nu ştii că nu slobod ?
— N-am ştiut, domnule, vai de păcatele mele, că de ştiam nu veneam.
—	Cum ti chiamă la t:ne ?
—	Domnule feşter, fii bun şi iartă-mă că n-am avut o bucată de lemn în curte. Doar, vezi şi d-ta, că n-am luat făt’ cîteva uscături.
—	Ia, ia, da	nu slobod. Stai că arăt	eu la tine !
—	Ascultă,	domnule feşter, te rog	iartă şi d-ta acum	o
dată, că ne-om împăca noi cum o fi mai bine...
—	No, auzi încoace, ai porc ?
—	Am, domnule.
—	Aduci la mine o chilă de slănină.
—	Aduc, domnule, cum să n-aduc, numai să-i vie vremea.
A trecut iarna şi a venit primăvara. Omul nostru aproape
că uitase de făgăduială, cînd într-o bună zi se întîlneşte cu brigadierul.
—	Mă, uitat	că făgăduit la mine un	cHilă de slănină ?
—	I3a n-am	uitat, zău io, domnule,	da să vezi care-i pri-
cina... în anul ăsta n-am tăiat decît un purcel şi avea slănina numai atîtica pe şoric.
—	Aia place la io ! zise încîntat brigadierul, di ce nu adus aia ?
—	Geaba, no, geaba... dacă n-am ştiut, cum era să mă fac de ruşine c-un fleac de slănină numai eît deştiu ? Acum bine că şt:u, altă dată aşa am să fac, zise omul nostru, şi plecă pe aci-neolo...
ÎNVĂŢ. PRIM., XVI (1939), nr. 17, p. 16
Vezi Ti; pol. bibi. ; tip 4829. Este atestat în Transilvania.
DE LA PRIMĂRIE
Notarul dintr-un sat făcuse oareşcari servicii unui ţigan, iar el, ţiganul, i-a făgăduit notarului doi pui de găină. A doua
152
zi notarul primeşte numai un pui şi cînd îl întîlneşte mai tîrziu şi spune :
—	Bine, măi ţigane, era vorba de doi pui !
—	Păi doi ţi-am trimes cucoane !
—	Cum doi, că eu am primit numai unul.
—	Apoi, se prea poate să se fi greşit la numărătoare.
CAL. GOSPOD, X (1931), p. 18.
Vezi Ti) pol. bibi. ; tip 4830. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	De	la	primărie,	CAL.	SAT., XVII	(1931), p.	107.
3.	Dc	la	primărie,	CAL.	VOINŢA BAN., 1931,	p. 79.
4.	De	la	primărie,	VOINŢA BAN.,	XII (1932), nr. 52, p. 8.
Ö. De	la	primărie,	CAl.	POP., XVII	(1934), p.	175.
[N-O IAU, NASULE]
Un tinăr — candidat de însurătoare — auzind că este într-un loc o fată cu zestre grasă, luă pe naşul său cu el şi se duse la dînsa s-o ceară în căsătorie ; cum ajunseră acolo, părinţii fetei îi pricepu că sînt peţitori şi îi primiră foarte bine ; îi cinstiră după mutra lor şi începură a face rost ca să le pună şi masa.
în timpul acesta tînărul cheamă pe naşul său afară şi-i spuse să nu care cumva să-l încurce, că nu-i place fata.
—	Stj.i, fine, dacă nu-ţi place, că te scap eu acuma de ea, îi răspunse dînsul.
Şi iată ce făcu poznaşul de naş : cînd se puseră cu toţii la masă, dete lingura şi farfuria aproape de finu-său, şi-i zise :
—	Uite, fine lingura colea, farfuria dincoace, ia de mănîncă !
—	Dar ori e chior ? întrebă tatăl fetei, cînd văzu aceasta.
—	Ba e şi surd, bată-1 crucea, îi răspunse naşul.
—	Păi atunci ce-ai căutat cu dînsul la mine, nenişorule ? îi zise bietul părinte ; du-te cu el la Dumnezeu, că eu nu-mi dau fata după orbi şi după surzi.
GAZ. SAT, II (1885), nr. 7, p. 127
153
Vezi Tl/pol. bibi. ; tip 4831. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	N-o iau, nasule. Zaharescu, Anecdote, p. 24.
N-AM CÂZUT
Un român şi un ţigan fac o prinsoare, cică cine aleargă mai iute.
—	Vezi pădurea aia ? zise ţiganul, cine ajunge cel dinţii ăla a cîştigat pachetul de tutun.
—	Bine, zise românul, şi începură să alerge.
Fugea ţiganul numai în cămaşă de credeai că e cioară, zbu-rînd al dracului iute, pentru că n-avea nici opincă, nici zeghe.
Dar şi românul nu se lăsa. Cînd ţiganul, cînd românul era mai înainte, alergînd astfel de rupeau pămîntul cu toate că sudoarea şiroia pe obraz. Mai avură o bucată bunicică cînd nu ştiu cum se împiedică ţiganul şi buf ! cu nasul la pămînt, lungit pe burtă cit era de lung.
•— Hait, zise românul, ţi-am cîştigat pachetul, dar cum: dracu căzuşi tocmai aici ?
—	N-am căzut, răspunse ţiganul arătîndu-se liniştit, ham căzut c-am ajuns şi m-am aşezat în iarba ca să mă hodinesc.
F. TOŢI, II (1898), nr. 20, p. 233.
Vezi Typol. bibi; tip 4832. Este atestat în Muntenia.
[CE-AI VREA ?]
—	Ce-ai vrea tu, mă ţigane ? Spune, din două, una : să te bag în casă la căldură, ori să-ţi dau de mîncare şi să-ţi vezi de drum ?
—	Haoleu !... Nici una, nici alta, românico ! Mai bine dă-mi ho foaie dă hoarză şi cu ho falie de mămăligă, s-o mănînc colea la gura sobei.
TIMP, IX (1884), nr. 86, p. 2
154
Vezi Typol. bibi. ; tip 4833. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Ţiganul şiret, F. POP, IV (1895), p. 18.
3.	Ţiganul la solgăbirău, GAZ. TRANS, LIX (1896), ni'. 282, p. 7.
4.	(Fără titlu) (C. Rădulescu-Codin), ALB. Buc., I (1897), nr. 8, p. 218 ; republicată : Dăfii, p. 11 (Bogaţf — Argeş) ; Vine roata, p. 55.
5.	Ţiganul la domnul solgăbirău, POP, Ii (1897), nr. 5, p. 78.
6.	Ce-ai vrea, mă ţigane ? GAZ. TRANS, LX (1897), nr. 235, p. 5
7.	Ţiganul la solgăbirău, F. POP, VI (1897—1898), p. 346.
8.	Dorinţa ţiganului, DEŞTEPT, 1898, p. 62.
9.	Ce-ai vrea, mă ţigane ? ALB. Buc, II (1898), nr. 36, p. 1149.
10.	Ţiganul şi românul, CAL. MIN, I (1899), p. 189.
11.	Ţiganului nu-i e frig, numai ar frige clisă. Zanne, Proverbele românilor, V (1900), p. 363 (Vaşcău — Bihor).
12.	Logică ţigănească, TIMP, XXI (1900), nr. 95, p. 2.
13.	Socoteală ţigănească, GAZ. SAT, 1901—1902, nr. 6—7, p. 3.
14.	Ce-ai vrea ?, HAZ." SAT, VI (1906), nr. 1, p. 3.
15.	Ţiganul isteţ, CAL. POP. ROM, XXVII (1908), p. 73.
16.	Dorul ţiganului, LUMINA, V (1909), nr. 52, p.. 5.
17.	Ţiganul, POP. ROM, VII (1911), nr. 18, p. 4.
18.	Ţiganul la solgăbirău, ROM, VII (1911), nr. 77, p. 5.
19.	Una şi una, HAZ. SAT, XI (1911), nr. 35—36, p. 3.
20.	Şiretenia ţiganului, „I. CREANGA“, V (1912), nr. 7, p. 222 (Fră-tăuţi — Suceava).
21.	(Fără titlu) REV. COP. TIN, I (1914), p. 151.
22.	Un codru de mămăligă. Popescu, N. I, Snoave, p. 27.
«
23.	Ce vrei, ţigane ? Tuţescu, Din Boureni, p. 37.
24.	Ce vrei, părinte ? Tuţescu, Din Boureni, p. 38.
25.	Cozo-pască, IZVORAŞUL, V (1926), ,nr. 4—6, p. 61.
26. Ce-ai vrea ? Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 64,
27. Ce-ai vrea ? ALB. Buc, XXVII (1928), nr. 12, p. 466.
28.	Ce-cfr vrea, VOINŢA BAN, XII (1932), nr. 31, p. 4.
29.	Ţiganul priceput, REV. V. SAT, IV (1935), nr. 6—8, p. 31.
30.	Ce-ai vrea ? SOLIA, II (1935), nr. 4, p. 3.
155
ŞI CAA... AR ŞI HUU... Cil !
Un boier, ca să-i mai treacă cel pîrdalnic de urît, chemă într-o zi pe un ţigan la dînsul. Ţiganul atîta a aşteptat, căci, de la ţigan acasă, numai frig şi jale venea dinspre vale ; iar la boier, căldură ca-n luna lui Cuptor.
Cum intră pe uşă ţiganul, zgribulit ca vai de el, că era afară un ger de crăpau lemnele, boierul îl şi întîmpină :
—	Frig, ţigane ?
—	Frig, cocoane !
—	Şi n-ai îngheţat .pînă aici ?
—	Noroc de lulea şi de batjocurea, că altfel mă lua benga, răspunse ţiganul, cătînd şiret spre boier.
Şi boierul a început să rîdă de să se prăpădească.
Şi apoi iar :
—	O fi frig afară, dar acolo la tine trebuie să fie mai cald ca la mine.
—	Cald, boierule ? !... mişelie, vijelie, de parcă-i casa pustie...
Şi iar a pornit pe rîs boierul.
—	De frig, văd eu că nu-ţi pasă, cioroiule, dar ian să-mi spui, de ce te superi tu mai tare : de caa... ar, ori de huu... cii ?
—	Nu ma supăr nici da una, numai sa zici, boiarule : îţi dau, baragladină, un car de huci, ca să vadă şi Piranda oleacă de jar pe vatră.
VEST. SAT., II (1913), nr. 4, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4834. Este atestat în Moldova.
GÎŞTE FĂRA VAMĂ
Un domn de la sat se duce cu muierea şi cu fata sa într-o căruţă simplă la Oraş. Doamna a pus în căruţă lîngă picioarele lor două gîşte de vîndut. Ajungînd în capul oraşului la vamă, vămaşul, cunoscînd pre domnul din căruţă, îl întrebă, că nu duce ceva în oraş pentru ce ar trebui să plătească vamă ? Domnul îi răspunse :
—■ Precum vezi, duc două gîşte.
156
Vameşul, neobservînd gîştele adevărate, şi cugetă că gîş-tele ar fi doamna şi domnişoara din căruţă, cu zîmbetul pe buze, îi zise :
—	Mergi numai cu Dumnezeu, domnule, că pentru aceste gîşte nu iau vamă.
Gheaja, Risete, p. 145.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4835. Este atestat în Transilvania.
FECIORUL SPĂTARULUI
Aproape de-un drum mare şi pietruit, era un iaz lat şi adînc ; şi veneau de se scăldau toţi sătenii de primprejur şi se uşurau de căldura şi arşiţa verii.
Şi iaca într-o zi că vine la iaz să se scalde Stănică, fe-
♦	ciorul iui Gavril Spatariu din sat; că Gavril era meşter mare de făcut spate la războaie de ţesut şi toată lumea nu-i mai zicea pe alta poreclă decît Gavril Spatariu. Şi nu era nimene la iaz decît numai Stănică.
Se vîră el în iaz, se scaldă cît se scaldă ; cînd deodată aude la celălalt capăt al iazului nişte pocnete de bici şi chiuituri de surugii şi tropote şi clopote, de te asurzea. Dă să se arunce înot voiniceşte spre partea ceea, şi, cînd zăreşte mai bine ce-i, începe a-şi prăpădi cumpătul şi a nu mai putea înota tocmai unde era mai adînc.
Era tocmai rădvanul lui vodă, care trecea cu mulţi boieri şi ofiţeri mari să se ducă în alte oraşe.
Atunci Stănică începe a chiui şi striga cît îl lua gura :
—	Săriţi că mă înec ! Săriţi că mă înec !
Vodă aude strigătul şi întreabă că cine o fi strigînd aşa că se îneacă.
—	Cine să fie, îi răspunse un ofiţer, ia vreun mojic s-o fi înecînd !
—	Dacă-i aşa, mergeţi înainte !
Da Stănică, văzînd că nu dă nime ajutor, începu a striga :
—- Săriţi, că se îneacă ficiorul Spatarului ! Săriţi, că se îneacă ficiorul Spatarului !
Vodă auzi iar, şi iar întrebă pe ofiţer :
—	Da acu parcă strigă altăceva ? ia auzi, ce strigă ?
—	Acu strigă că se îneacă ficiorul spătarului, măria ta.
—	Cum se poate ! Ş-apoi, tocmai asta-i moşia spătarului meu ! Degrabă să sărim cu toţii, să-l scăpăm.
157
Şi strigă la surugii şi opreşte caii, şi se coboară cu toţii, şi-şi lapădă vodă straiele, şi ofiţerii şi boierii cu toţii tij, şi se arunc cu toţii în apă şi înot pînă ce ajung la Stanică, care începuse acu a înghiţi la apă de sete.
Şi cu nevoie mare îl scot pe Stanică la mal, şi-l îngrijiesc şi-l învelesc în straie de-ale lor de-1 usucă şi-aduc la cunoştinţă.
Cînd Stănică îşi vine mai bine în fire, începe vodă a-1 întreba.
—	Ei, da ce mai face tătuca matale ? mămuca matale ? Cum de-ai venit singur să te scalzi la iaz ?
—	Apoi să vezi dumneata, îi răspunde Stănică ; tătuca s-o dus la iarmaroc să vîndă o scroafă cu opt purcei, mamuca s-o dus la prăşit păpuşoi, şi eu am lăsat cei zece porci ce ne-o mai rămas să pască colo după deal şi am tras o fugă la iaz să mă mai răcoresc.
—	Cum ? da nu eşti ficiorul spătarului ?
—	Ba-s ficiorul lui Gavril Spatariu, care face cele mai bune spate de războaie din tot satul.
Cînd văzu vodă cu cine are a face, cîrni din nas rău, zise ofiţerilor să dezbrace iute pe mojic de straiele cu eare-1 învelise, şi se sui în rădvanu lui şi porni înainte pufnind şi mormăind.
Iar Stănică privind în urma călătorilor se mira grozav de strălucirea straielor lor ş-a surugiilor şi zicea aşa :
„Mă ! că mulţi şi mîndri nănaşi am mai avut şi eu în ziua de azi... numai că nu mi-o dat nici unul macar un testemel sau un piticei, calicii dracului !“
(N. A. Bogdan) FAM.. XXVIII
(1892), nr. 48, p. 572 ; republicată : Poveşti, p. 37 ; Poveşti şi bazaconii, p. 90.
Vezi Typol. bibi.; tip 4836. Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Feciorul spătarului, POP., V (1900), p. 429.
3.	Meşterul ţiganului (D. Mihalache), ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 46, p. 12.
4.	Maistor şofrîngar, Novacoviciu, Din comoara Banatului, p. 98.
158
DOI ŞIREŢI
Doi creştini, de culoarea mangalului, se învoiesc să facă o tovărăşie, crezînd fiecare că el e mai şmecher, ba chiar mai şiret. S-au sfătuit, s-au înţeles să fie tovărăşie bună, dar fiecare îşi avea gîndul ascuns, gîndind amîndoi că unul din ei e mai .slab de înger.
Pină la un timp, afacerea a mers bine şi se vedea un viitor strălucit ; dar fiecare se gîndea cum să facă aşa fel ca lui să-i revie partea mai bună şi mai multă.
S-au cam descoperit gîndurile, totuşi nu-şi spuneau unul altuia nimic. Mergînd pe drum, din vorbă în vorbă, veni la răboj şi şiretenia, atunci zise unul :
—	Bre, unul din noi trebuie să fie mai puţin şiret, altfel cred că nu se poate.
—	Da, canţ aşa ar trebui să fie, dar cine ne poate spune care din noi doi e mai şiret ? Va veni timpul şi locul cînd unul din noi va dovedi că-i mai straşnic.
Fiecare, mergînd, se gîndea cum să dovedească străşnicia ?lui. Ajungînd în dreptul bisericii satului, în loc să facă o sfîntă cruce, unul zise :
—	Ia uită-te la vîrful crucii, vezi cum o muscă se învîr-te în jurul ei ?
—	Bre... n-o văd, dar o aud cum bîzîie.
SAT., IX (1939), nr. 101—102, p. 30.
Vezi Typol. bibi.; tip 4837. Este atestat în Muntenia.
[ŢIGANUL LA TRIBUNAL]
Un ţigan, fiind naintea tribunalului ascultat, cînd văzu că o să se aducă sentinţa începu a chema pe Dumnezeu întru ajutor.
Colegiul judecătorilor începu a rîde, iară un judecător întrebă pe ţigan :
—	Spune, cîţi dumnezei sînt ?
—	Numai unul, da-i bun !
159
—	Dară cîte persoane sînt ?
—	Scoateţi pandurii afară, d-voastră bagaţi-vă în odaia aceea, apoi rămîn eu singur.
PRIC„ I (1874), 11 r. 19, p. 76. Vezi Typol. bibi. ; tip 4838. Este atestat în Transilvania.
[MĂCELARUL Şl ŢIGANUL]
Un ţigan cumpără de la un măcelar carne în datorie şi măcelarul scria totdeauna datoria lui pe uşa măcelăriei. Intr-o zi vine ţiganul iarăşi după carne, iar măcelarul îl întrebă :
—	Zamfire, dar pînă cînd să mai stea carnea neplătită pe uşă ?
Ţiganul răspunse :
■— Zău, e ca de mult pe uşa aceea carne, bade Gavrilă, ia-o de acolo şi-o aruncă, păcatele, în gunoi, că se va fi împuţit,
AMIC. POP., VIII (1868), p. 110.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4839. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) PRIC., III 1874), nr. 20, p. 79.
3.	Măcelarul şi ţiganul, F. POP., IX (1900), p. 275.
4.	(Fără titlu) I. Pop-Reteganul, Ţiganii, p. 29.
AIA FU PENTRU DARAC
Un ţigan mergea prin sate cu : ciurele, undrele, darace etc. El era cam obraznic din fire.
Cum a rătăcit el printr-un sat, se duse la un bogat ţi merge de-a dreptul în curte zicînd :
160
—	Avem sule, piepteni, ciurele bune, darace, iai ori nu iai, că de nu o bag în traistă.
Soţia boierului, cum îl văzu, porunci unui argat să-l dea afară din curte, căci era cam necăjită.
Nu trecu mult şi iar se pomeneşte cu ţiganul în curte. Atunci cucoana necăjită se răsti la ţigan zicîndu-i :
—• Biné, ţigan afurisit ce eşti, adineauri te dădui în brinca afară, şi acum ce cauţi ?
Ţiganul răspunse :
—	Aia fu pentru darace, dar nu-ţi trebuie ciurele ?
■	BUCIUM., II (1926), nr: 5—6, p. 2
(Băcăleşti — Teleorman) ; republica-'	" :	tă: BUCIUM., II (1926), nr. 17, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ;■ tip 4840, Este atestat în Muntenia şi Transilvania.	i	'
; ŞI ŢIGANUL ARE SUFLET
-— Da bine, -măi buleaşo, cum puteai tu să juri şi să încredinţezi pe sfînta: cruce, pentru un lucru pe care tu nici nu l-ai văzut, au nu ştii tu că aceasta este un mare păcat ? Să ştii că cu această faptă’ ţi-ai pierdut sufletul şi ţi l-ai băgat în focul gheenei, zise popa către un ţigan care jurase strîmb.
—	Hapoi bine, părinţele, mînca-te-aş, hau şi ţiganii suflete ?	■
—	Se-nţelege că au şi ei.
—	Haulitf, • hapoi hatunci trebuie că ham şi eu, părinţele.
—	Vezi bine că ai.
—	Şi hai putea sfinţia ta să-mi încredinţezi cum că hans
şi eu suflet ?	!	■
—	Se înţelege că aş putea, pentru că toată suflarea omenească are suflet.
—	Vezi, părinte, că şi sfinţia ta ai fi gata să juri pe ceea ce n-ai văzut,'pentru că nici eu nu mi-am văzut sufletul, dnr să-l mai fi văzut Sfinţia ta.
s	HAZ.	SAT.,	XIV	(1914),	nr.6,	p.
Vezi Typol. bibi; tip 4841. Este atestat în Muntenia.
I
TREI VLĂDICI .:
Zice-se că ar fi fost odată trei vlădici, .şi toţi trei erau intr-im oraş, şi era unul papistaş, altul calvin şi al treilea românesc, adică de legea noastră.
Cică li s-ar fi împlinit răvaşul, cît adică li s-a fost scris în bucoavnă colo sus in cer, şi drăguţul de Dumnezeu trimise pe arhanghel să aducă şi cinstitele barbe ale vlădicilor celor trei la judecată. Şi adoarme somnul cel lung mai întîi vlădica cel catolic, apoi la un sfert de ceas adoarme cel calvinesc, la un sfert după acesta adoarme şi cel românesc. Şi cică, mai auzit-ăţi d-voastră, audă-vă Dumnezeu, unde nu mi se ia fiecare pe drum către rai. Şi să ştiţi, ştie-vă Dumnezeu, că cel catolic a mers mai înainte, fiindcă el a murit mai întîi, şi a mers de mers pînă	la poarta raiului, acolo, > a	început vlădica
a sluji	cum ştia el	mai frumos în limba latinească,	căci ştiţi
d-voastră, aibă-vă Dumnezeu, că ei slujesc în biserica lor latineşte. Dar gîndiţi că doară sfîntu Petru a priceput limba Iui cea latinească ?
Sfîntu Petru n-a ştiut ce cere el, şi aşa nu l-a primit în rai. Şi uitaţi d-voastră, coconaşi, uita-vă păcatele, că dacă nu l-a primit nimenea în rai, s-a luat iară îndărăt. Pe drum, nici în hoada gîndului nu-i trece cu cine se întilneşte. Şi veţi fi ghicit, că acela cu care s-a întîlnit a fost vlădica cel calvinesc (adică unguresc).
Cel catolic cătră cel calvin nici una, nici alta, ci :
—	Unde mergi	tu, mă ?
-—	Pînă aici la rai !
—	Poţi merge,	că dacă nu m-au primit pe	mine,	apoi nici
pe tine nu te-or primi.
Aci vlădica cel unguresc strigă un „teremtette“ şi dete cu piciorul în pămînt, de-i zurăiră pintenii, ştiţi d-voastră, coconaşi, c-aşa fac ungurii, şi apoi zise :
—	Pe mine-i musai să mă primească, haida şi tu de vezi !
De aci se luară amîndoi la drum pînă la rai, acolo începe
cel unguresc a sluji ungureşte. Dar gîndiţi că sfîntu Petru a priceput ce îndrugă el în limba lui ? De aici, văzînd că nu-i nici o ispravă, se iau amîndoi iară îndărăt ; şi pe drum cu cine se întîlnesc, cu vlădica nostru, adică cu cel românesc.
Ei îl întrebă că pînă unde merge el. El le-a răspuns : „Cu ajutorul lui Dumnezeu, pînă la rai“. Ceia doi se priviră unul pe altul cîtva, zicîndu-şi în sine : că cine va mai primi şi un
162
„budos olâh“ în rai, dacă nu i-a primit pe împintenaţii de ei. apoi ziseră :
—	In zadar mergi, că şi noi am fost, şi nu ne-a primit, ci mai bine haidem napoi.
Şi-apoi, vedeţi d.-voastră, coconoşi. că vlădica cel românesc nu a voit a merge cu ei înapoi, ci le zice :
—	Dumnezeu e bun ; eu mă voi duce, voi cerca şi eu, haideţi şi voi cu mine, să vedem.
Apropiindu-se de rai, vlădica cel românesc începe a cînta. nu ştiu ce cîntare frumoasă bisericească, şi glasul lui lin, mîn-gîietor, a străbătut pînă sus în cer, unde sade Dumnezeu pe scaunul cel de aur. Auzind Dumnezeu drăguţul vorbă românească, a poruncit lui Sfîntu Petru :
—	Du-te, Petre, şi deschide poarta raiului, că s-aude venind un creştin, şi-l slobozi înăuntru.
Petru împlini porunca. Atunci vlădica cel românesc, avînd pe el o reverendă largă, băgă pe un vlădică sub aripa dreaptă, a reverenzii,, iar pe celălalt sub cealaltă aripă, şi-şi strînse reverenda pe lingă el, şi se băgă frumuşel în rai cu ei amîndoi...
F. POP., II (1894), nr. 11, p. 118 (Arad — Arad}-
Vezi Typol. bibi. ; tip 4842. Este atestat în Transilvania.
OR Fi ŞI VORBE...
Se făcuse alegere de primar într-o comună oarecare. Un român, pişicher al naibii, se întorcea în satul lui de la comuna unde era reşedinţa şi' unde fusese de votase. îi dădu în minte să se abată pe la o circiumă, unde era un ovrei cîrciumar, cu gîndul să-i tragă o păcăleală.
—	Noroc, jupîne.
—	Noroc, bade Ioane.
—	Ei, jupîne, ştii că te-a ales lumea pe d-ta primar ?
—	Ce tot spui tu, moi ? ia, lasă încolo, că minţi.
—	Nu mint, jupîne.
—	Păi, cum se poate, moi, tocmai pu mine ?
—	Dac-aşa a vrut lumea...
—	Băiete, adu două ţuici, să cinstesc cu bade Ion.
Se aduseră ţuicile, le băură, şi ovreiul, cum nu prea-i venea să creadă, mai întrebă pe rumân :
163
—	Şi, zu, bade Ioane, e adevărat ci spui ?
—	Adev ărat, jupîne. Să n-am parte...
—	Taci, moi, nu te mai jura... Mai adu băiete două ţuici, dar d-ale mari.
Le băură şi p-astea,, şi altele, şi altele, pînă ce rumânul nostru se cam chercheli.
—	Moi, bade Ion, mai zise ovreiul, parcă tot nu-mi vine-a crede, moi ?
—	De, jupîne, răspunse rumânul, or mai fi şi vorbe...
—	Atunci, plăteşte ţuica...
Crăciunescu, Copii de găsit, p. 17.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4843. Este atestat în Transilvania.
N-AI MA IPINGEA ? ? !
Intr-o seară un ţigan se găsi la circiumă cu un român. După ce se cinstiră, românul vru să plece, căci era tare obosit.
—	Mai stai, cumetraşule, să mai luăm cîte-un ţoi, că mergem acum. Numai unu şi gata.
—	Aşa-i, cumetre, da vreau să mă duc la iarbă cu caii, că n-am ce le da astă-noapte.
—	Apoi, dacă-i aşa, hai, cumetraşule, Să mergem, c-aşAo-ea să merg şi eu, zise ţiganul.
—	Hai, cumetre, bucuros, de-abia îmi mai ţii de urît.
Au plătit şi plecară. Casa nu era aşa de departe de circiumă.
•— Hai, cumetre, pe la mine, zise românul, să iau caii şi ceva de învelit, că-i răcoare.
•— Să merg, cumetre.
Ajuns acasă, dezlegă caii de iesle şi zise nevestei :
— Fă nevastă, adu ipingeaua, c-o să fie frig dinspre ziuă.
Plisc ipingeaua pe cai şi plecară.
■— Acum, hai, cumetraşule, şi pe la mine să mergem.
Ajunşi, dezlegă şi ţiganul caii şi, de-acum, să zică şi el cum a zis românul :
—	Nevastă, n-ai ma pingea?... N-auzi fa!... N-ai ma pingea !
—	Ce pingea te găseşte, mă, şi pe tine ? răspunse ţiganca.
—	N-ai mă pingea !... Ce, nu ştii ?
Mii
—	Ce-a mai ii' şi aia ? zise ţiganca mirată.
—	Granţolu... granţolu !... strigă ţiganul ca să nu bage de seamă românul că ia un petec de ţol.
SAT., V (1934), nr. 50, p. 22 (Spân-ţov — Ilfov).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4844. Este atestat în Muntenia.
[PENTRU CINE?]
Măritîndu-şi Dramalic fata, nu-i cam plăcea	de	ginerele
său, fiind cam nătărău. Vecinul, ce avea	şi el	un	fecior la fel
chiar, îi zice odată :
—	Măi vecine, despărţeşte-ţi fata de nătărău ăla.
Dramalic înţelegindu-i gîndul îi zice :
—	Bine, bine, măi vecine, e lesne a	pune	sutele,	dar mai
întîi aş vrea să ştiu că pentru cine ?
Maican, Glume, p. 10.
Vezi Typol. bibi.tip 4846. Este atestat în Muntenia.
[NU-MI MAI TREBUIE]
Zice că a fost o evreică şi s-a dus după ceva la un megieş ; acolo a văzut cum mîncau oamenii slănină. Evreica ceea era grea, şi i-a venit numaidecît poftă să mănînce ; vine ea acasă şi se gîndeşte ce să facă : să fure, va avea păcat, să cumpere şi să mănînce, iar va avea. Da gîndeşte ea : mă duc să cumpăr şi mă duc la rabinul să cer voie, i-oi plăti şi m-a slobozi. Ia ea 50 de lei şi bucăţica ceea, merge la rabinul şi-i spune :
—	Ştii la ce-am venit? Iată îţi dau 50 de lei, numai să nu-mi strici voia, mi-a venit poftă să mănînc o bucăţică de slănină şi, de n-oi mînca, mor.
Rabinul îi zice :
•—■ Nu se poate să faci asta ! Măcar te îneacă, te spînzură ia o sulă şi te sparge în pîntece, că nu se poate !
105
Ea, cînd a auzit, a căzut jos şi a început a se tăvăli, că moare şi pace. Rabinul, cînd o vede, gîndeşte (aşa::
—	Decît va muri aici înaintea mea, mai .bine voi lăsa-o.
Apoi zise :
—	Eu ţ-oi da voie să mănînei, dar du-te în bahnă şi taie cu un cuţit lozii de acele de răchită, vină acasă şi fă foc şi frige slănina, că nefriptă n-ai s-o mănînei, şi pe urmă mănînc-o !
Evreica s-a dus ş-a tăiat nuieluşe de acele pline de apă şi le-a hăcuit mărunţel şi s-a apucat să facă foc, ca la focul acela s-o frigă. Strică un chibrit, strică altul ; de abia s-a aprins şi tot ardea şi iar se stingea, nu s-a mai ales nimică dintr-însul, nici s-a făcut jăratec ca să poată frige. Dacă a văzut aşa, i-a fost lehamite şi a luat ş-a aruncat slănina.
—	Nu-mi mai trebuie ! zice ea.
EI. Niculiţă-\roronca, Datine, p. 1173.
Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4848. Este atestat în Moldova.
CREDINŢA PE JUMĂTATE
Un preot avea discuţie cu un evreu. Preotul voia să dovedească că legea creştină e mai bună şi cerea evreului să crează în aceste trei lucruri : că fecioara Maria a născut un fiu şi a rămas tot fecioară ; că Cristos a împărţit cinci pîini şi trei peşti la 5000 de oameni şi s-au săturat toţi şi au mai rămas şi 5 coşuri de fărâmături ; în fine, că Cristos a fost răstignit, a murit, l-au îngropat şi a înviat a treia zi.
Evreul combătu pe popă susţinînd că lucrurile astea sînt imposibile. în cele din urmă, fiindcă popa stăruia mereu, el ii zise :
—	Ştii ce, părinte, ca să ne împăcăm, hai să credem fiecare cîte o jumătate.
—	Cum
—	Iată cum :
Că fecioara Maria a născut un fiu, asta o cred, dar că a rămas fecioară, asta o să crezi sfinţia-ta.
Că Cristos a împărţit cinci pîini şi trei ‘peşti la 5000 de oameni, asta o cred, dar că s-au săturat şi au - mai rămas cinci coşuri de fărâmături, asta să o crezi sfinţia-ta. -
3.66
Că Cristos a fost răstignit, că a murit şi l-au îngropat, asta o cred, dar căra înviat a-treia zi, asta s-o crezi sfinţia-ta.
Jurescu, Snoave, p. 66. Vezi Typol. bibi.-; tip 4849. Este atestat în Muntenia.
O CINĂ, O SUTĂ DE GALBENI
La un gospodar a venit odată un drumeţ tare bogat. Se ducea după treburile lui, undeva departe, şi-l apucase noaptea în satul omului nostru. Nu erau trenuri pe-atunci, să zbori ca clipele peste dealuri;şi văi, peste munţi şi ape, şi pesemne, nici şleauri bătute nu^erau, cu hanuri pe lingă dînsele, din poştă în poştă, unde să se oprească peste noapte călătorii.
Aşa, dacă a ajuns,: a dat „bună seara“ celor din bătătură, şi s-a rugat să fie găzduit peste noapte.
—	Că nu v-a fi degeaba supărarea dumneavoastră'! zice
drumeţul. • .	;
—	Ei, răspunde gospodina, nu poate să fie la noi vorbă de asta ! Poftim înăuntru !
Şi drumeţul cel bogat a intrat în căsuţa gospodarilor, înăuntru, căldurică dulce, să-ţi moaie oasele.
—	Mă iertaţi de supărare ! zice iar călătorul tare mulţumit. Lasă că nu va fi fără plată din partea mea !
Gospodarul tăcu, dar nevasta îi zice din nou :
—	Ei, da nu poate să fie la noi vorbă de asta !
I-a pregătit femeia îndată de culcat, iar bărbatul l-a cinstit ca pentru înaintea mesei. Drumeţul, din nou, n-a uitat să le spiiie că :
—	Lasă, nu va fi truda fără plată !
După asta, într-amurg, gospodarul a chemat pe drumeţ la masă.
—	Poftim la bucatele noastre, aşa cum s-au întâmplat în ziua asta de post ; ce puteam face mai degrabă decât o zemuşoara de păstrăviori şiTo mămăliguţă !
Dar drumeţul atîta aştepta ! îi venea să mănînce şi cu ochii, darmite cu gura. De asta nu mai aştejStă altă poftire, ci se aşeză la masă,. îşi trase mustăţile în lături, se închină şi începu să-şi macine fălcile.
J 07
Borşul cela de peşte era minunat.
—	A, straşnică masă ! Mă rog : atîta supărare pe dumneavoastră şi atîta noroc pe mine nu s-a mai aflat. Borşul ista face o sută de galbeni ! Zău că face !
Omul de gazdă şi gospodina nu i-au mai răspuns. L-au lăsat să mănînce, după masă, mai încolo, i-au arătat aşternutul, l-au lăsat să se culce, după asta s-au culcat şi dînşii, şi pe urmă, noapte bună !
Drumeţul nostru parcă picase de maluri : să fi tras cu tunul la capul lui şi nu cred că s-ar fi trezit, aşa de trudit era, şi aşa de dulce-1 adormise căldura din casă.
A doua zi s-a sculat, s-a spălat, s-a închinat, şi, mulţămind după obicei gospodarului, îi zice :
—	Am dormit ne-ntors ; odihna asta de la dumneavoastră face multe parale !
Şi desfăcîndu-şi punga, apucă de muche un galben.
—	Poftim pentru osteneala dumneavoastră şi pentru toate cite mi le-aţi pus dinainte.
Iar omul nostru nu se mai putu stăpîni, şi zice :
—	Or fi avut toate preţul lor, dar noi vom fi buni şi le-om trece cu vederea ; rămîne numai peştele de plată !
Călătorul întinse înainte galbenul scos din pungă, dar gospodarul nu-1 primi.
—	S-avem iertare ! Borşul nostru cu peşte, singur ai spus, -— face o sută de galbeni. Atîta să-l plăteşti •!
Şi drumeţul n-avu încotro s-o rupă. Plăti o sută de galbeni şi plecă mai departe.
Gospodarul îi pofti călătorie bună şi-i adăugă :
—	Doream şi noi un „mulţămim şi bodaproste“ la casa noastră, pentru sufletele noaStre şi sufletele răposaţilor noştri, şi nu s-a putut ; iată că-ţi zicem noi acum pentru galbenii dumitale : mulţămim şi bodaproste, şi Dumnezeu să ţi-i sporească !
Pamfile, Poveşti pop. rom., p. 116.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4850. Este atestat în Moldova.
ţORI MOARE MÂGARU, ORI CRAPĂ SULTANU]
Cică un ţigan, „oacheşei de-al nostru“, mergînd cîndva la Ţarigrad s-apucă la ceartă cu un turc şi-l ucise. Fiind dus la
1(58
sultan, acesta îl şi condamnă la spînzurătoare. După ce se hotărî pedeapsa, ienicerii îl legară cobză şi-ncepură să-l împingă spre piaţa unde se făceau execuţiile.
In drum ţigahul trecu şi prin grădina palatului, unde văzu tot felul de animale printre care şi un măgar.
Ţiganul nu zise nimic, ci merse mai departe.
A doua zi toată lumea se strînse în piaţă, să fie de faţă la spînzurătoarea balaoacheşului, pînă şi împăratul.
Era însă obiceiul ca, înainte de execuţie, sultanul să întrebe pe fiecare condamnat în parte dacă are vreo dorinţă de îndeplinit.
întrebîndu-1 şi pe ţigan, acesta răspunse :
—	Hăpăi, măritu sultan, eu n-am nici o dorinţă. Da-mi pare rău că mă spînzuri acu. Dacă m-ai fi lăsat pînă la anul, ţi-aş fi învăţat măgarul din grădina palatului să cînte.
—	Ce spui, ghiaure ? Dacă-i aşa, îţi amîn execuţia cu un an.
Ţiganul fu lăsat liber, dar pus sub supraveghere. A doua
zi, luă în primire măgarul împăratului ca să-l înveţe a cînta, după cum făgăduise, şi plecă cu el la cîmp.
Azi aşa, mîine aşa, măgarul nu cînta nimic. într-o zi, argaţii împăratului începură să ia pe ţigan la rost :
—	Mă, balaoacheşule, tu duci cu mîia pe sultan ! Cum dracu o să înveţe un măgar să cînte ?
Da ţiganul de colo :
—	Hăpăi de, mînca-v-aş, trăiesc şi eu cu nădejdea că
Pin’ la anu,
Ori moare măgaru,
Ori crapă sultanu,
Ori mă duc eu pe ici încolo.
*
SAT., III (1933), nr. 28, p. 17.
Vezi Typol. bibi.; tip 4851. Este atestat în Muntenia.
TONG ! TONG ! CINE VINE-N RAI ?
Un om avea la un popă o sută de zloţi, care nu-i putea scoate de la el nici într-un chip. Femeia omului îi zice odată :
—	Bărbate ! Eu aş şti un modru să fac pe popa să-ţi dea banii, dacă-mi vei promite tu mie că-mi vei lua şi o haină nouă,
169
să am şi eu cu ce merge la sfinta biserică. Căci vezi că hainele mele, din fetie, toate s-or gătat, iar tu nu vrei să-mi cumperi altele, ca şi cum eu nu aş merita pentru cît lucrez şi eu alături cu tine de dimineaţa pînă seara.
Atunci, bărbatul îi promise că de va şti ea cevaş plan, prin care să poată scoate banii de la popa, pe omenia lui, îi va lua o haină nouă.
Atunci îi zise muierea :
—	Du-te, bărbate, şi cumpără sau prinde o sută de raci şi cumpără o sută de luminări de ceară şi le adă numai la mine, că apoi grija mea.
Face omul ce face şi încaribă o sută de raci, cumpără de la oraş şi o sută de luminări şi le aduce la muiere.
Muierea îi ia şi îi pune bine, şi dacă înnoptează, se ia şi se duce la biserică, şi lipeşte fiecărui rac o luminiţă pe spate şi, aprinzînd-o, îi dă drumul prin biserică. Se suie apoi în clopotniţă şi dă încetinel pe clopot, care suna mereu : tong ! tong ! iar ea zice îndată după clopot : „Cine vine-n rai ?“
Preoteasa aude, fiind încă trează, că s-a fost culcat mai tîrziu decît popa.
—	Ian auzi, popă, ce s-aude la biserică, casa popii era în apropierea bisericii.
Ascultă popa şi aude şi el : „Tong ! tong ! cine vine-n rai ?“ şi zice către preuteasă că merge să vadă ce s-aude şi ce este la biserică. Pleacă. în biserică însă nu poate intra. Se uită prin gaura cheii şi zăreşte atîta foc de lumină umblînd prin biserică încoace şi-ncolo şi aude iar : „Tong, tong, cine vine-n rai ?“
Iar el îndată zice :
—	Eu, Doamne !
Muierea zice din turn iar :	*
—	Bine, primit să fii ! Numai adus-ai o sută de zloţi ?'
—	Ba nu, Doamne !
—	Du-te, adă, numai aşa poţi să intri în rai.
Fuge popa pîn-acasă într-un suflet şi zice către preuteasă :
—	Preuteasă, preuteasă, minune mare e la noi în biserică. Caută şi-mi dă o sută de zloţi, că mă duc în rai, că a venit D-zeu la noi la biserică şi, dacă dau o sută de zloţi, mă primeşte în rai.
Caută preoteasa banii şi îi dă, ba merge şi ea cu popa să intre în rai. Ajungînd popa cu preoteasa la biserică, muierea din turn iar zice, bătînd pe clopot :
—	Tong ! tong ! Cine vine-n rai ?
La care popa zice :
170
—	Popa, Doamne !
—	Da adus-ai suta ?
—	Adus, Doamne !
Cînd să deschidă uşa, muierea vede că sînt două persoane şi le zice :
—	Pentru o sută intră numai unul, şi unul rămîne afară, unde e plîngere şi scrîşnirea dinţilor.
Popa atunci zice :
—	Doamne ! Fii milostiv nouă, păcătoşilor, şi aşteaptă-ne pînă aducem şi pentru preuteasă.
•	— Bine, zice muierea, mergeţi şi aduceţi, siliţi-vă însă pînă este vreme încă.
Popa fuge a doua oară cu preuteasa pînă acasă şi mai caută o sută şi se duce iar la biserică, unde sînt primiţi şi sloboziţi înăuntru pentru două sute de zloţi.
Intrînd popa înăuntru la lumină, de afară, de la întuneric, şi buimăcit fiind şi de lumină şi de somn, întreabă :
—	Doamne, ce sînt aceştia ? adică racii cu luminările arzînd.
—	îngerii şi sfinţii ! şi p-aci ţi-e drumul, lăsînd pe popa
şi pe preuteasă a se desfăta în rai. Cînd s-a trezit popa că e tras pe sfoară, era tîrziu, şi tîrziu a şi rămas, căci muierea nu a ştiut-o cine a fost. Şi-au strîns racii şi i-a dus acasă, ca barem din ei să tragă folos, căci luminările au ars. Iar muierea, dacă a ajuns acasă la bărbat, i-a dat o sută, iar o sută şi-a ţinut-o ei, că bărbatul	de	aceea	nu	a ştiut, neavînd	decît una la popa,	din
care încă a	dat muierii	vreo cîţiva zloţi	ce i-a promis. Acuma
muierea avea pe ce să-şi cumpere ce-i trebuia, cînd îi era de lipsă, neştiind bărbatul că ea mai are încă o sută.
Asta aşa'a fost. Cine nu crede, meargă să vadă şi să-ntrebe pe popa acela, că eu aşa am auzit-o şi mai bine am crezut, decît să merg să văd.
GAZ. TRANS.,	LXXIV (1911), nr. 79,	p. 6.
Vezi Typol.	bibi.;	tip	4853. Este atestat	în Transilvania.	*
[GHEŞEFTUL]
Pe patul de moarte, un om lasă nevestei sale un cal şi un cîine, singura sa avere, sfătuind-o să-i vîndă. Banii obţinuţi
171
pentru cal îi va da părinţilor lui, iar cei din vînzarea cîinelui îi va lua ea.
După cîteva zile, femeia merge la piaţă şi vinde amîn-două animalele, cerînd pentru cîine 500 lei şi pentru cal 5 lei.
Ea îşi opreşte 500 lei, preţul cu care vînduse cîinele, şi cei 5 lei, preţul calului, îi dădu părinţilor defunctului.
(Fără titlu) CAL., 1885, nr. 375, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4854 (A. Th. 1553). Este atestat în Transil^ vania, Moldova şi Muntenia.
Variante :
2.	Gheşe.ftul, F. POP., VI (1897—1898), p. 166.
3.	Din isprăvile lui Păcală, LUMINA, II (1906), nr. 19, p. 5.
4.	Cum a înşelat... pe Dumnezeu, „I. CREANGA“, II (1909), nr. 6» p. 164 (Suceava — Suceava).
5.	Dumnezeu păcălit de Sf. Gheorghe, „I. CREANGA“, V (1912), nr. 2, p. 47 (Bîrlad — Vaslui).
C. Luminarea rusului, VEST. SAT., IX (1921), nr. 3—4, p. 6.
7.	Luminarea rusului, VEST. SAT., X (1921—1922), nr. 3—4, p. 6.
8.	Cum a păcălit gorjanul pe Dumnezeu. IZVORAŞUL, VIII (1929), nr. 9—10, p. 12.
9.	Rusul şi Sf. Gheorghe (T. Pamfile), NEAM. ROM. POP., XIX (1931), nr. 1, p. 26.
10.	Cinstea rusului, DUM. POP., XVII (1932), nr. 27—28, p. 4.
172
4. Laudă — îngîmfare
IN GLUMĂ
Stăteau de vorbă doi românaşi.
Unul din ei se tot lăuda cu puterea lui cea mare. într-aceea trecu pe acolo un car tras de doi măgari. Omul cel lăudăros, ca să-şi dovedească puterea, se puse cu umărul să oprească în loc carul, şi în adevăr măgarii slăbesc din tras şi se opresc în loc.
—■ Vezi, măi omule, ce putere am eu ?
Dar celălalt român răspunde liniştit :
—	Âsta-i lucru vechi : cel mai deştept îngăduie totdeauna.
NEAM. ROM. POP., XXII (1934), nr.
18,	p. 322 (Ieud — Maramureş).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4856. Este atestat în Transilvania.
LAUDA ŢIGANULUI
Eu sînt Mărcuş cel vestit din neamul faraonilor. Socru-meu ţine pe soacră-mea şi face potcoave ; naşul ţine de nevastă pe naşa şi e cel mai vestit lăcătuş din satul lui Cremene. Fratele cel mai mare ţine pe cumnată-mea şi pune cercuri la butoaie. Bunica mea era fata lui Dărdănilă Pustiu şi ţine pe moşu-meu tot din neam mare.
Am un căluţ, cînd suflă vîntu pică la pămînt ; am un purcel, că numai oasele se văd pe el. Am un căţeluş cît un mieluş
173
şi o pisicii cit un purece de mică. Am un palat găurit, şi cînd plouă îţi pică pe spate tot rouă.
Dar de trei zile îmi chiorăie maţele de foame !
LIGA DEŞTEPT., III (1915), nr. 40— 41, p. 5.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4857. Este atestat în Muntenia.
DOI LÂUDĂROŞI
Minciuneanu şi cu Braşovescu îşi lăudau diferitele lor calităţi.
—	Eu, zicea Braşovescu, sînt foarte bun la inimă ; n-aş putea să bat nici un căţel.
—	Dar eu, replică Minciuneanu, crezi că sînt altfel ? Ba poate că sînt şi mai milos; nu sînt în stare să bat un covor.
ALB. Buc., IX (1905), nr. 3, p. 84.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4858. Este atestat în Muntenia.
[CARĂ NUIELE LA CEI CE ÎNGRĂDESC]
Două ţigănci se duceau cu peteicele pe cap, ducînd de mîncare bărbaţilor lor. Pe drum se întîlniră cu un român.
—	Unde vă duceţi, sorate ? le întrebă ţăranul.
—	Ducem de gustare meşterilor, bărbaţilor noştri.
—	Ce meşteri sînt bărbaţii voştri ? întrebă din nou românul.
—	Cară nuiele la cei ce îngrădesc, răspunseră ţigăncile cu făloşie.
GURA SAT., XV (1875), nr. 3—4, p. 10.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4859. Este atestat în Transilvania şi Mun-
tenia.
174
Variante
2.	(Fără titlu) GURA SAT., 1878, nr. 10, p. 34.
3.	Lauda ţigănească, LIGA DEŞTEPT., IV (1916), nr. 46—47, p. 4.
[IO-L ÎMBRAC]
Ţiganul se plimbă pe uliţă cu fiul său, care era în pielea goală. Un domn îl întîlni şi-l întrebă :
—	Al cui este pruncul acela, măre ?
Ţiganul răspunse fălos :
—	Io-l îmbrac, măria ta !
GURA SAT., XIII (1873), nr. 38, p. 148. Vezi Typol. bibi; tip 4860. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variante :
2.	Io-l îmbrac, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 24, p. 7.
3.	Io-l îmbrac. Sandu, Anecdote, p. 51.
4.	Io-l îmbrac, F. POP., VI (1897), p. 106 (Reşiţa — Caraş-Severin).
5.	Puradăul ţiganului, CAL. Arad, XXII (1904), p. 160.
6.	Mîndria ţiganului, LUMINA, II (1906), nr. 15, p. 7.
7.	Mîndria ţiganului, LUMINA, V (1909), nr. 7, p. 5.
8.	(Fără titlu) AGRIC., VIII (1911), nr. 1, p. 7.
9.	Mîndrie ţigănească, F. POP., XVI (1911), nr. 3, p. 6.
10.	Io-l îmbrac, ...BABA SAT., IV (1911), nr. 5, p. 3.
AVEA DADA...
Avea dada avea,
Avea pe dracul să-l ia : Avea o oaie bălălaie Făta şapte miei în paie.
175
El da s-o prindă de lină Ea-1 apuca de mină ;
El îi zicea bîrrr !
Ea-i răspundea hîrrr !
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 95.
Vezi Typol, bibi.; tip 4862. Este atestat în Transilvania.
CEI TREI FUDULI
Se întîlnesc pe drum trei inşi. Unul avea un inel frumos în deget, al doilea îşi avea pieptul împodobit cu decoraţii, iar al treilea încăiţase tocmai în ziua aceea nişte ciupici noi.
—	Uite colo un cîine mort, zise cel dintîi, arătînd spurcăciunea cu degetul, ca să i se vadă inelul.
•— Eu l-am omorît ! zise cel de al doilea, bătîndu-se cu pumnul în piept, ca să-i sune podoabele.
Iar al treilea, ca să-şi arate şi el puterea, întinse piciorul şi izbi stîrvul, cît putu mai tare.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.H., 5094, f. 99 ; publicată : „I.. CREANGĂ“, XI (1918), p. 115 ; Pov. pop. rom., p. 115 (Ţepu — Galaţi).
Vezi Typol. bibi.; tip 4863. Este atestat în Moldova şi Muntenia. Variantă:
2.	Tindală, Păcală şi Tovia Negru (KT. Mateescu), OP. SAT., III (1929—1930), nr. 20, p. 11 ; republicată : IZVORAŞUL, IX (1930)’ nr.
5,	p. 11.
FĂLOS
Trăia odată într-un sat un evreu căruia îi cam plăcea să se cam laude. El zicea că dugheană ca a lui nu se mai află.
176
—	Orice cauţi, aceea găseşti în prăvălie Ia mine. Eu pot vinde şi ochi de om.
Şi era fudul evreul de mama focului.
Un ţăran, care ştia că evreul e fălos, voi să-l facă de ruşine, şi să-i arate că n-are totul de vînzare.
—	Bună ziua, jupîn Iţic !
•— Mulţumesc, bade, zise evreul bucuros, frecîndu-şi mîi-nile şi clipind din ochi. Ei, badeo, ce vrei, ce pot să-ţi dau ?
Ţăranul nu zise nimic şi se uită cu băgare de seamă prin dugheană ca să găsească ce-i trebuie.
—- Apoi, jupîn Iţic, n-ai ce-ţi voi cere eu. Mă uitai eu să văz, dar pace !
—	Vai de mine, bade, nu zi aşa vorbă că faci păcat. Eu îţi pot vinde şi ochi de om, d-apoi ce cauţi d-ta să n-am ?
—	Poţi să vinzi şi oameni nu numai ochi, dar ce caut eu n-ai.
—	Nu mai glumi, bade, şi spune ce-ţi cere inima.
—	N-ai şi pace bună ! Ce să-ţi mai spun degeaba.
—	Spune, mă rog, ce vrei.
—	Apoi, jupîne, să-mi dai nişte spini de grapă, că mi-ar tr^>ui.
—	He, he, zise evreul rîzînd cam în silă, ăştia se găsesc la pădure.
Ţăranul ieşi rîzînd din dugheană.
„I. CREANGA“, IX (1916), ni. 7, p.
219 (Gohor — Galaţi).
Vezi T.ypol. bibi.; tip 4864 (A. Th. 1559 C *). Este atestat în. Moldova şi Muntenia.
Variante :
2.	Treacă de cosor. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 85.
3.	Ispravă ţigănească, ALB. Buc., XXVII (1934), nr. 7, p. 6.
[PĂCĂLEALA]
Intr-o societate se laudă un domn în tăria sa. Atunci un preot cam gras fiind de faţă zise către lăudărosul :
177
—	Ne prindem pe două litre de vin, de mă poţi duce pre mine în spate pînă în cealaltă chilie !
—	Stă rămăşagul ! zice acela, şi luînd pre preotul în spate, merge ca cu o peană.
Atunci preotul, din spatele lui, zice rîzînd :
—	Aşa a intrat şi Isus odată în Ierusalim.
—	Da eu sum măgariu ? strigă lăudătorul păcălit şi, trîn-tind pre preotul jos la prag, pregătesc rămăşagul.
Gheaja, Rîsete, p. 59.
Vezi Typol. bibi.; tip 4865. Este atestat în Transilvania.
OILE ŢIGANULUI
Un ţigan se tot lăuda că are oi multe şi că e chiabur. In una din zile mi-1 întîlneşte la crîşmă pe ţigan un român, mai manechiu şi îi zice :
—	Măi ţigane ! Am auzit că ai oi multe, nu-mi vinzi şi mie vreo cîteva ?
—	Apoi, bădicuţă, tot am ; numai să dea D-zeu să-mi trăiască, şi eu să hiu voinic să le stăpînesc.
Vorbind la dreptul şi tata, D-zeu să-l ierte, era om gospodar, şi eu mi se pare că m-am haruncat în sămînţa lui, că-s putred de bogat. Ia să vezi. în primăvară am să-mi cumpăr ho pareche de gonitoraşi : cumătru mi-o mai giuruit un mînzoc ; de la Gh. Stan am harvonit o vacă cu ghiţăl ; naşi-mio o zis că-mi dă o scroafă cu purcei ; apoi o să-mi fete	mai	acuşi	oile,
o să mai vînd din ele, ţi-oi mai da şi dumitale,	am	să	mai tai
din ele pentru casă ; şi iaca mi-s gospodar de frunte...
—	Eşti bogat numai cu gîndul, măi ţigane, îl întrerupse românul.
—	Ce numai cu gîndul ? Ce crezi dumneata, toate acestea cîte ţi le-am spus e puţină avere ; eu nu mă feresc de dînsa şi aş dori să aibă averea mea neam de neamul meu.
—	Lasă he la o parte averea şi neamurile, eu aş vrea să ştiu cîte oi ai ?
—	Am, bădică, oi de două feluri : albe şi	negre,	de	cele
albe am mai puţine, de cele negre am de-ajuns.
178
— Poţi să-mi spui cite oi albe şi cîte negre ?
— Dă, bădică, ce să fac... O să-ţi spui drept : am una-neagră şi mai puţine albe.
OPINIA, II (1899), nr. 223, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4866. Este atestat în Transilvania, Moldova, şi Muntenia.
Variantă :
2.	(Fără titlu) POP., VII (1903), p. 781.
AŞA SE MÂNÎNCÂ ÎN SATUL NOSTRU
Intr-un'sat erau găzduiţi mai mulţi soldaţi. Unul dintr-aceş-tia intră odată fudul şi ţanţoş într-o casă ţărănească. Ţăranul,, cînd îl văzu aşa de fudul, nu-1 băgă deloc în seamă şi se făcu că nu-1 vede. Cînd se puseră căsenii la masă, soldatul îşi scoase sabia din teacă şi o puse pe masă lîngă blide. Ţăranul dădu mirat din umeri şi apoi, fără să mai zică o vorbă, ieşi binişor din casă. După cîteva clipe se întoarse înapoi şi aduse din grajd o lopată, ce-i servea la rînitul gunoiului, pe care o puse şi el lîngă blidele cu mîncare, aşezîndu-se la masă.
—	Hei, bădică, d-apoi ce înseamnă asta ? îl întrebă dragonul pe ţăran.
—	D-apoi ce să însemne, creştine, răspunse gospodarul,, aşa se mănîncă în satul nostru ; dacă ai un cuţit mare, atunci îţi trebuie şi-o lingură mare.
Dragonul vîrî liniştit sabia în teacă şi de atunci înainte purtă mare respect către ţărani şi nu se mai fuduli niciodată.
(I. E. Torouţiu) „I. CREANGĂ", II (1909), nr. 1', p. 24 (Mitocu Dragomir-nei — Suceava) ; republicată : A fost odată, p. 42 ; SOL. SAT., I (1912). nr, 17, p. 7 ; CAL. GLAS. BUCOV.,
I	(1920), p. 106.
179
Vezi Tijpol. bibi. ; tip 4867. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Aşa se mănincă în satul nostru, ALB. Buc., XXIII (1924), nr. 23—24, p. 364.
3.	Aşa sc mănîncă în satul nostru. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 92.
ŢIGANUL IN BISERICA
Un ţigan, căpătînd o pereche de cioareci roşii, îmbrăcîn-du-se, se duse la biserică şi chiar atunci cînd preotul ieşea cu darul, deci oamenii se sculau şi-şi plecau capetele ; ţiganul fălos, nemaifiind la biserică, cugetase că oamenii se scoală în onoarea lui pentru că are cioareci noi, de aceea’ strigă cu semeţie :
—	Şedeţi ! şi eu am fost cîndva om sărac !
UMORIST., II (1864), nr. 9, p. 47.
Vezi Typol. bibi.; tip 4868 (A. Th. 1861 *). Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante :
2.	Ţiganul în biserică, GURA SAT., VIII (1868), nr. 35, p. 139.
3.	Ţiganul în biserică, ŞEZ., VII (1880), nr. 20, p. 160.
4.	Ţiganul smerit, CAL. ROM. Car., II (1890), p. 106.
5.	Şi eu am fost ca voi, GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 5, p. 7.
6.	Sculaţi-vă ! Stăncescu, Glume, p. 45.
7.	Ţiganul şi cioarecii noi, F. POP., VI (1897—1898),	p. 226.
8.	Şi eu am fost ca voi,	POP., VII 1902, nr; 26, p. 4.
9.	Ţiganul în biserică,	HAZ. SAT., VIII (1908), nr.	4,	p. 3.
10.	(Fără titlu) AGRIC,	VI (1909), nr. 19, p. 167.
11.	Şi eu am fost ca voi, Sandu, Anecdote, p. 100.
12.	Ţiganul cu nădragii roşii. Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 5.
13.	Şi eu am fost ca voi, CÂL. CLUJ. ROM., XVI (1940), p. 93.
180
ŢIGANUL CĂPRAR
Feciorul ţiganului ajunsese şi el căprar în oaste.
Venind în concediu acasă, cu galoanele galbene la umeri, de-abia mai vorbea cu ai lui, de mîndru şi de fudul ce era. La prînz, mamă-sa îl chemă la masă :
—	Hai, Ioane, de mănîncă !
___ î 9
—	Hai, maică, de mănîncă !
—	Nu mănînc ! zise ţiganul înţepat.
Dar tată-său şiret :
—	Hai „don’ căprar“ la masă !
—	Imediat ! răspunde galonatul şi se aşeză la masă, unde mîncă cu atîta lăcomie, de parcă se băteau calicii la gura lui.
ALB. Buc., XXII (1923), nr. 7—8, p.
t-
125 (Puchcni — Prahova).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4869. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Ţiganul căprar, LUMEA COPII., IV (1924), p. 575.
3.	Ţiganul căprar, CAL. POP. ROM. IL., I (1924), p. 46.
4. Ţiganul căprar, ADEV. SAT., II (1926), nr. 11, p. 3.
5. Ţiganul căprar. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p .89.
S-A SCHIMBAT BOIERU.NU E CUM ÎL ŞTII !
Balaoacheşul, ajuns în armată sergent, ospăta pe toţi ai casei, de sărbători.
■— Mi-e sete ! răcni el.
—	Du-te de-ţi adă apă ! vorbi bulibaşa, privindu-1 crunt în ochi.
181
—	Ia uite-te la măgarul de tetea, cum îndrăzneşte ?... Ai ?... păi eu, la cazarmă, cind strigam o dată aşa,... zece alerga ! !... Şi s-au încăierat de păr.
. ,	DUM.	POP.,	XIV	(1930),	nr.	29—30,	p.	7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4870. Este atestat în Muntenia.
[CE FOLOS ?]
Că e fudul ţiganul, asta se ştie.
Un ţigan şedea la masă şi rnînca nişte costiţe de purcel, frumos fripte, cu castraveţi acri şi cu pîine albă ca floarea de cireş.
—	Bre ţigane, dar bine trăieşti tu, grăi un român care
trecu pe lingă el.	*
—	Ce folos ? răspunse ţiganul, mănînc, mănînc, dar nu mă vede nimeni.
TRIB., I (1984), nr. 39, p. 154.
Vezi Typol bibi. ; tip 4871. Este atestat în Transilvania.
Variant e :
3. Că e fudul ţiganul, asta se ştie, F. POP., VIII (1899) p. 88
3.	Ce folos ! LUMINA, IV (1908), nr. 9, p. G.
ZI-I, BOIERULE, CA LUI JIVU
Se zice că în comuna Bogova, din judeţul Mehedinţi, trăia un ţăran care nu prea avea averi, încit ceilalţi să-i zică boier. De aceea el, care dorea cu totul acest titlu, da cîte un hîrdău de băutură la săteni, numai să-i zică aşa. Ceilalţi, ori de cîte
182
ori se adunau mai mulţi, nu aveau alta de făcut spre a obţine ceva de băut decît să-l cinstească cu numele de boier, şi băutura era pe masă.
Zanne, Proverbele românilor, VI (1901), p. 182 (Broscari — Mehedinţi},
Vezi Typol. bibi. ; tip 4873. Este atestat în Muntenia.
LULEAUA ŢIGANULUI
Odată, un ţigan s-a dus la oraş, ca să-şi cumpere o lulea Intră într-o prăvălie, îşi alege o lulea şi întrebă pe negustor :
—	Cîte parale, luleaua asta, negustorule ?
—	10 bani, ţigane !
—	Hm ! „zece bani“, ţigane ! Aleagă-s-ar prafu de pră-valia şi de luleaua ta ; mă duc la altă prăvălie să cumpăr.
Plecă ţiganul supărat foc şi intră în altă prăvălie.
îşi alese şi aici o lulea bună şi apoi întrebă pe negustor -
—	Cîte parale, luleaua asta, negustorule ?
—	Un franc, vătafe.
—	Un franc să dea vătafu, că face ; numai o horbă bună s-auzi !
Plăti şi plecă mulţumit.
(NT. I. Popescu) „I. CREANGA“, XIII (1920), nr. 3, p. 45 (Bucium — Vaslui) ; republicată : ŞEZ., XVIII (1024), nr. 7. p. 73.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4874. Este atestat în Muntenia.	*
Variante:
2.	Luleaua	ţiganului,	DCJM. POP., VI (1021—1922),	nr. 21,	p.	4,.
3.	Luleaua	ţiganului,	ALB. Buc., XXII (1924), nr.	27—29, p.	438,
4.	Luleaua ţiganului, CAL. GOSPOD., V (1926), p. 52.
5.	Luleaua	ţiganului,	OP. SAT., I (1927—1928), nr.	8, p. 7.
6.	Luleaua	ţiganului,	CAL. COOP. ROM., I (1931),	p. 107.
Î8S
[MlNECARUL ŢIGANULUI]
Un ţigan se duce la un croitor să-i facă un mînecar. Croitorul-îl întrebă :
—	Măi ţigane, cum să-ţi fac mînecarul ? mai înflorat ? Ţiganul : — Ba nu, jupîne croitor, să nu-1 faci cu flori, că maica a zis că nu-i place cu flori, că prea seamănă a ţigănesc...
F. POP., III (1895), nr. 28, p. 222 Vezi Typol. bibi.; tip 4875. Este atestat în Transilvania.
O ÎNTREBARE
—	Mă, Neculai !
.	—	Ce, mă !’
•— Cît fost-ai tu prin ţară văzutu-l-ai pe vodă ?
—	Da cum nu !
—	Cum îi vodă, mă ?
—	Cum să hie !... uit la mine ! ! !...
—	? !... Dar pe vodoaia ai văzut-o ?
—	Şi pe ea mă !
—	Da cum îi ea ?
—	Cum să hie, ştii pe Ilinca mea de-acasă ?
—	Ştiu !
—	No, dă-mi pace !
GAZ. TRANS., LIX (1896), nr. 176, p. 7 Vezi Typol. bibi ; tip 4877. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2. O întrebare. POP., I (1897), nr. 29, p. 462.
184
[INVITAŢIE]
—	M-a trimis dumnealui pe dumneamea la dumneata, să -vii dumneata cu dumneamea la dumnealui la prînz.
Aşa iu invitat finul la naşul său, la un prînz, prin servitor.
GURA SAT., XII (1872), nr. 9, p. 33. Vezi Typoi. bibi.; tip 4879. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2.	(Fără titlu) GURA SAT., XIII (1873), nr. 45, p. 174.
CHILIPIR DE OM PE JOS
Un ţigan mergea pe drum. El găsi o potcoavă de cal, o luă, o căută, începu a se gîndi în sine şi în urmă a vorbi singur :
—	Dacă aş mai avea încă trei potcoave şi un cal, aş merge şi eu călare. Doamne ! Ce bine mi-ar sta călare !
Cum vorbea singur, găsi pe drum o beldie: Nici una, nici alta, ţiganul încălecă pe dînsa. Unde mergea el ţanţoş şi tot strunea închipuitul cal, ajunse la un pod. La mijlocul podului zăreşte o pungă cu bani.
■— Chilipir de om pe jos, zise ţiganul, căci de, el era călare, şi trecu înainte.
Zanne, Proverbele românilor, V
(1900), p. 167.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4880. Este atestat în Transilvania şi Muntenia
Variante:
2. Chilipirul ţiganului, HAZ. SAT., V (1905), nr. 12, p. 2.
3. Ţiganul şi toporul, ALB. Buc., IX (1906), nr. 43—44, p. 1173.
185
4. Chilipirul ţiganului, LUMINA, II (1906), nr. 12, p. 7.
5. Chilipirul ţiganului, GAZ. TRANS., LXXIV (1906), nr. 5, p.
6. Ţiganul fudul, CAL. Arad, XXIII (1908), p. 160.
7. Ţiganul şi punga cu parale, ŢĂRĂNISM., XI (1936), nr. 31—32„
p. 14.
S.	Chilipir dc om pe jos, BRAZDA, II (1938), nr. 1, p. 36.
UN VOINIC CA MINE...
Mergea un ţigan călare pe o prăpădenie de cal... Cum mergea aşa ţanţoş, numai iacă zăreşte înaintea lui — de marginea drumului — o buturugă pîrlită.
• „Ala-i popa'1, zice-n gînd.
Apoi stete-n loc şi zise :
—	Părinte, dă-te la o parte, că facem pricină amîndoi.
A zis el de mai multe ori, dar cui ? Dacă vede că pop-al lui nu vrea să se mişte, ee-şi face socoteala ?
„Un voinic ca mine şi pe un cal bun mai ştie el şi alt drum.“
Şi s-a înto,rs îndărăt.
Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 27 (Pribegi ■— Ialomiţa) ; republicată : PRIETEN. NOSTRU, I (1911—1912),, p. 60.
Vezi Typol. bib\. ; tip 4880 A. Este atestat în Muntenia.
[NUMAI EU ŞI CU DUDUCA]
—	Măi tu, Ileană, te-am văzut azi cu stăpîna moşiei, de unde veneaţi ?
—	De la biserică.
—	Mă rog, tu tot la curte slujeşti ?
—	Tot.
—	Aha !... Şi cine mai era la sfînta leturghie ?
186
—	Apoi... clin cucoane... eram numai eu şi cu duduca, da, din norod de celălalt, nu ştiu cine a mai fi fost, că n-am luat seama...
Adam, Pe lingă vatră, p. 41 ; republicată : N. REV. ROM., I (1900), p 438.
Vezi Typol. bibi.; tip 4881. Este atestat în Muntenia. Variantă:
2. (Fără titlu) ALB. Buc., XXXIX (1936), nr. 5, p. 70.
[ŢIGANUL LA NUNTA UNUI ROMÂN]
Un ţigan odată, îmbrăcîndu-se cu hainele ce avea mai bune, s-a dus la nunta unui român. Nuntaşii ştiind că ţiganul de va fi băgat în seamă, va da bacşiş bun, l-a poftit în capul mesei. Văzîndu-se el la aşa mărire, se fudulea ca un păun.
După nuntă, întîlnindu-1 un român, îl întrebă dac-a fost la nuntă şi unde a stat; iar el plin de bucurie zise :
—	Am fost, românico şi am stat lingo primar, lingo popa, lingo profesor, lingo notar, lingo perceptor...
HAZ. SAT., XI (1911), nr. 25, p. 2. Vezi Typol. bibi■ ; tip 4882. Este atestat în Muntenia.
UN SUGHIŢ
flăcăului celuia îi picase la plac o fată din sat şi numai cu ea juca. Dar este o vorbă, că întîi să cunoşti bine omul şi pe urină să zici : hai noroc ! Cum jucau, fata sughiţă o dată.
•—■ A ce sughiţi tu, fa ? o întreabă holteiul.
■— A mămăligă de popuşoi. Şi-a brînză bună de oi ! răspunse vicleana de fată.
187
Bine. S-o creadă pe cuvînt flăcăul ? Mai ba ! Că el s-a luat. în urma copilei şi cînd a ajuns ea acasă şi cerea mîni-sa să-i dea de mîncare, el asculta la uşă. De mîncare nu prea era ! Că era sărăcie în casă !
Bătrîna zice de pe cuptor :
—	Da ia, draga mamei, opaiţul din vatră... şi împunge şi tu cu mămăligă de vreo trei ori... ce să facem ? Dacă-i nevoie !...
Flăcăul şi-a vîrît în urechi aceste vorbe. A doua duminică fata vine iar la joc gătită şi fudulă, nevoie mare ! Vine întins la flăcău. El o joacă ce-o joacă, şi numai ce se face a sughiţa !
—	A ce sughiţi, bădică ? îl întrebă ea degrabă.
—	E ! Da tu a ce ai sughiţat duminecă ?
—	Eu ţi-am spus :
A mămăligă de popuşoi,
Şi-a brînză bună de oi !...
răspunde copila.
—	Apoi eu am sughiţat a untură de opaiţ..., zice flăcăul,, mai muindu-şi pasul la joc.
Şi n-a mai luat pe copila asta calică şi fudulă. Că zicea în gîndul lui : „Or mai fi şi-n alte părţi fete sărace, fudule şi mincinoase, da ca asta, ia dă-mi bună pace !“
Furtună, Cuvinte scumpc, p. US ; republicată :	GLAS.	BUCOV.,	XI
(1928), nr. 2707, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4883. Este*atestat în Moldova şi Transilvania.
Variantă:
2.	Un sughiţ, CAL. ASOC., XVI (1929), p. 171.
[NEAMŢUL LA RĂZBOI]
Un neamţ odată, îmbrăcat milităreşte, mergea cu o geantă după gît, cu ploscă la spinare, cu puşca pe umăr şi cu mulţime de cîini după dînsul.
Un român, întîlnindu-1, îl întrebă :
188
—	Unde te duci, neamţule ?
—	La bătălie, răspunse el cu îngîmfare.
—	Dar în ploscă ce ai ?
—	Vin vechi de 9 ani, de care beau domnii şi împăraţii.
—	Dar în geantă ?
—	Pîine albă de care muncă der Kaiser.
—	Dar cu cîinii ce să faci ?
—Eu tai pe turci şi cîinii mununcă la ei, răspunse neamţul mîndru, căutîndu-şi de drum înainte.
Nu trecură multe zile cînd tot acel român întîlni pe neamţ întorcîndu-se de la bătălie, cu picioarele goale, şchiop, lihnit de foame şi prăpădit ca vai de el, şi iară îl întrebă :
—	De unde vii, neamţule ?
—	De la pa...ta...lion, răspunse el cu o voce slabă şi miorlăită.
—	Dar în ploscă ce ,ai ?
■—■ Apă de unde chintă broasca.
—	Dar în geantă ?
—	Mamalighi.
—	Dar cu cîinii ce-ai făcut ?
—	Tăiatu, muncatu.
CAL. BASM. CINT., III (1876), p. 75.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4885. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) GAZ. SÄT., II (1885), nr. 7, p. 103.
3.	Neamţul la bătălie, CRON. II (1902), nr. 459, p. 3.
4.	Neamţul	la	bătălie,	LUMINA, IV (1908), nr. 7, p. 6.
5.	Neamţul	la	bătălie,	REV. COP. TIN., I (1914), p. 214.
6.	Rusul la	bătălie, VEST. SAT., IV (1915), nr. 6, p. 5.
7.	Neamţul	la	bătălie,	„I. CREANGA“, VIII (1915), nr. 7, p. 222
(Manasia — Ilfov).
8.	Neamţul la bătălie, GÎND. BUN., II (1915—1916), nr. 1, p. 8 (Ciorteşti •— Iaşi).
9.	Neamţul la război, VEST. SAT., VI (1918—1919), nr. 12, p. 3.
10.	Neamţul la bătălie. Pop-Reteganul, Şt., Poveşti şi snoave, p. 34 ; republicată : Snoave, p. 3.
189
NEMŢOAICA
O ţigancă a vrut să se bage la stăpîn şi s-a dus la o femeie d-alea de face astfel de treburi, şi aia i-a găsit un loc la o casă mare.
Cînd a intrat ţiganca în casă s-a minunat de aşa bogăţie ce vedea acolo şi s-a gîndit să-şi facă şi ea o laudă, ca să poată intra.
Şi cînd a întrebat-o stăpîna, cum întreabă stăpînele : „ai mai slujit pe .undeva ?“, ţiganca răspunse de colo cu ifos :
—	Da cum nu, cucoană, am fost o grămadă de ani nemţoaică la copii.
Stăncescu, Glume, p. 100.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4888. Este atestat în Muntenia.
[SUM CU STRAJA LINGĂ ELE]
Intr-un oraş, tocmai în piaţă, puseră ungurii în rînd nişte cară cu prav de puşcă — pe vremea revoluţiei — punînd dintre honvezi tocmai un secui tînăr de strajă lîngă ele. Era un tîmp înfricoşat ; fulgera şi tuna.
Un orăşan, trecînd pe acolea cu vecinul său, zise :
— De ar da Domnezeu să treacă fortuna aceasta de la oraşul nostru, că, de va lovi fulgerul în carele acestea cu praf de puşcă, suntem pierduţi cu toţii.
Iară secuiul de lîngă care le strigă :
—	Ce vă umblă prin minte ? Nu aveţi nici o frică ! au doară nu vedeţi că aicea sum cu strajă lîngă ele.
Gheaja, Rîsete, p. 163.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4889. Este atestat în Transilvania.
190
DOMNUL ŞI ŢIGANUL
Domnul : — Măi ţigane, cine ţine în lume caii cei mai buni ? Ţiganul : — Mă rog, măria ta, noi şi voi.
F.	POP.. VII (1899), nr. 36, u. 42.Î (Moşniţa— Timiş).
Vezi Tijpol. bibi. ; tip 4890. Este atestat în Transilvania.
191
A. PROASTA EDUCAŢIE
[NEMULŢUMITUL]
Un călător înnoptînd într-un sat se rugă de o femeie să-I lase să tragă la casa ei. Aceasta nu vru deodată, căci bărbatu-i lipsea, dus după treburi, dar la urmă se învoi ca călătorul să doarmă în tindă. Dintr-una într-alta, tot văietîndu-se de frig, se rugă de nevastă ca să-l primească întîî în casă, pe urmp-sub pat, şi, în sfîrşit, într-un colţ al patului. Dar nici cu atîta nu se mulţumi şi, văzînd bunătatea femeii, îi ceru, în cele din urmă, ca să se culce lîngă dînsa ca să se încălzească mai bine. Nevasta, supărată foc de aşa îndrăzneală şi neruşinare, chemă pe Grivei şi-l dete din casă afară, cu alai.
Zanne, Proverbele românilor, III (1899), p. 280.
Vezi Typol. bibi.; tip 4891. Este atestat în Muntenia.
[AM CERUT UN BAN, IAR NU UN SFAT]
Un boier, preumblîndu-se călare în jurul Bucureştilor, un sărac se apropie de dînsul şi cu multă umilinţă îi ceru un ban de pomană :
—	Du-te şi munceşte ! îi zise călăreţul.
— Mă iartă, cucoane, răspunse omul, dar d-ta n-ai înţeles bine ce am cerut ; eu am cerut un ban, iar nu un sfat.
UNIV., II (1885), nr. 301, p. 3. Vezi Typol. bibi.; tip 4892. Este atestat în Muntenia.
Variantă :
2.	Cerşetorul mîndru. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 178.
192
UN CERŞETOR REFUZAT
Un cerşetor, refuzat cu asprime de o doamnă vestită pentru zgîrcenia ei, zise :
—	Ce bine era dacă ai fi fost în locul Evei !
—	De ce ?
—	Pentru că, zgîrcită cum eşti, ai fi mîncat singură mărul oprit, si lui Adam nu i-ai fi dat.
—’ Ei şi ?
—	Şi astfel ai fi scutit omenirea de păcatul strămoşesc.
POP., IV (1897), nr. 6, p. 9.3. Vezi Typol. bibi■ ; tip 4893. Este atestat în Transilvania.
SFlNTU AŞTEAPTĂ
Un cerşetor stă pe stradă cu mîna întinsă. Un trecător se caută în buzunar şi îi spune :
—	N-am bani mărunţi, moşule. Aşteaptă puţin ! Uite, cînd m-oi întoarce, îţi dau 5 lei.
—	Aoleo, păcatele mele ! Dacă ai şti d-ta, domnule, cît am pierdut eu cu sfîntul Aşteaptă !
CAL. Blaj, VII (1930), p. 171.
Vezi Typol. bibi.; tip 4894. Este atestat în Transilvania.
193
B IPOCRIZIE
DIN VREMEA DE DEMULT
Cică era odată într-o pustietate adincă un pustnic, care, cucernic pentru mîntuirea sufletului fiind, de nimic nu se îngrijea pentru traiul său, ci ca păsările cerului şi fiarele vizuinelor vieţuia din harul celui preasfînt, care-i purta de grije.
Nu departe de locul acela se afla reşedinţa episcopului din acea păzită de D-zeu eparhie. Preasfîntul episcop însă de, ca omul trăitor în astă lume prădalnică şi supusă ispitelor, cam umplea des cu darul duhului sfînt pe o frumoasă mironosiţă, ce ca o mia nevinovată făcea parte din blagoslovita turmă a preasfinţiei sale. Lucrul ăsta ajunse şi pînă la urechile cucernicului pustnic, care îngrozit de cele ce auzea îşi îndoia şi mai mult pocania, pentru ca D-zeu să nu sodomească lumea de aşa nelegiuire înfricoşată, şi-i trimise şi vorbă de spăsenie sfă-tuindu-1 a părăsi calea pierzaniei şi a se îndrepta.
Vorbele pustnicului înfuriară însă peste fire pe preasfinţia sa, că cum el, un călugăr prost, să ridice ochii a da sfat mai-marelui său, şi plănui împreună cu mieluşeaua sa cea blogos-lovită, care prin pogorîrea harului ceresc luase în pîntece şi era în stare a naşte fiu, cum să înfrunte neobrăzarea pustnicului. Spre acest sfîrşit făcu planul cum să prinză în cursă pe smeritul pustnic şi, într-o zi din sfîntul post ăl mare, cum ne aflăm acum, dar tocmai în săptămîna patimilor, preasfîntul episcop trimise la pustnic pe o femeie cu un vas cu lapte, ca să-i dea mîncare.
Femeia găseşte pe pustnic aproape în cămaşa lui Adam şi-i zice :
—	Preacuvioase părinte, o vedenie îngerească mi-a venit în vis în noaptea asta şi m-a sfătuit ca să-ţi aduc spre hrană puţin lapte. Fii bun şi-l primeşte, deşartă-1 în ceva, că grabă mi-e a mă înapoia la copii acasă.
194
—	Mulţumesc din tot sufletul, milostivă femeie, zise pustnicul, dar iată că eu nu-ţi pot primi darul tău, pe de-o parte, că n-am vas a-1 deşărta, iar pe de alta, că sfîntul post fiind, nu-1 pot mînca acum.
Dar femeia, după povaţa episcopului, stărui ca să-l oprească cum va şti. Atunci bietul pustnic, neştiind cursa ce i se întinde, zise :
—	Bine, femeie, eu nu pot respinge darul cu care D-zeu ţi-a poruncit a mă milostivi. Pămînt este vasul în care se află laptele ce mi-ai adus, pămînt e şi trupul meu.
Şi apoi bău laptele, adăugînd :
—■ Iată că am deşărtat laptele din vasul de lut în vasul meu, care e tot un vas de lut vremelnic.
Femeia-iscoadă se duse la episcop şi-i spuse cum pustnicul a băut laptele. Acesta tresaltă de bucurie şi trimite poruncă pustnicului ca să se înfăţişeze, pînă-n trei zile, înainte-i, spre a da seamă de nelegiuirea ce a săvîrşit. Bietul pustnic, neputincios şi gol fiind şi astfel obidit fiind de lipsă de toate, ce i se cerea a se înfăţişa la curtea episcopului, se ruga la D-zeu să-i ajute. Şi D-zeu trimise nişte foi mari de palmieri, din care el alcătui o haină şi apoi se pomeni cu un leu răcnind, cu un şarpe care-i veniră la picioarele pustnicului. Acesta încăleeă pe leu şi luă şarpele, ca drept bici şi porni către curtea prea sfinţiei sale. Acolo cum ajunse, descălecă, lăsă Icul la uşe, puse şarpele curmeziş peste el ca bici, şi intră înăuntru unde era strîns tot sinodul. Episcopul şedea ca preşedinte, pe un jeţ mai înalt, aproape de sfinţia sa şedea mieluşeaua, care se afla în stare de a naşte. Cum intră bietul pustnic, şi începură a-1 judeca pentru marea nelegiuire ce săvîrşise de a fi mîncat lapte în săptămîna patimilor. Pustnicul arătă nevoia în care se afla din lipsă de alt vas şi că a crezut că e mai bine, în loc de a-1 vărsa pe pămînt, a-1 bea el, care e tot un vas de lut vremelnic. Episcopul însă, neînduplecat, şi cerea ca pustnicul nelegiuit să fie pedepsit cu asprime. Atunci bietul pustnic se adresă sinodului zicînd :
—	D-zeu care e mai mare peste noi toţi aleagă dacă vina mea este mai mare, căci am mîncat lapte în post, sau a părintelui episcop, că a zămislit copil cu femeia aceasta. Şi ridicînd bastonul îl îndreptă cu vîrful către pîntecele acelei femei zicînd :
—	Fiule, spune tu, din pîntecele maicii tale, cine-ţi este tata ?
Şi atunci se auzi o voce înecată de copil zicînd :
—	Părinţele, episcopul este tatăl meu.
193
Tot sinodul rămase încremenit la această minune şi îngroziţi de figura aspră a pustnicului, care părea că-i săgetează ; deteră năvală şi ieşi afară, dar la pragul uşii, o groază teribilă îi cuprinse- cînd văzură leul şi şarpele că se ridică năprasnici urlînd şi şuierînd cu gurile deschise, gata a-i înghiţi. Pustnicul ieşi degrabă, porunci fiarelor să se astîmpere şi, adresîndu-se judecătorilor săi, le zise :
—	Faptele, faptele, nu oala cu laptele se judecă în cer preasfinţilor.
Apoi încălecă pe leu, luă şarpele drept bici şi porni către întunecoasele lui pustiuri, dezgustat de făţărnicia lumii aceştia trufaşe şi haine.
HAZ. SAT., IV (1904), nr. 2, p. 1.
Vezi Typol. bibi.; tip 4895. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Faptele, faptele nu oala cu laptele (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R5.R., 5094, f. 336.
3.	Fapte, nu oala cu lapte, COM, SAT., VIII (1912—1913), nr. 19—20,
p. 5.
4.	Călugărul şi turturica (N. I. Dumitraşcu), ŞEZ., XIX (1915), p. 127 ; publicată : CAL. GOSPOD., X (1931), p. 76.
5.	Faptele nu oala cu laptele (T. Bălăşel), POP. ROM. Buc., V (1936), p. 39 ; republicată : împăratul, p. 10.
6.	Faptele, nu oala cu laptele, A.I.E.F., i. 10855 (jud. Vrancea ?)
19«
C.	MINCIUNA
GLAS TRĂDĂTOR
Un ţăran se duse la vecinul său, rugîndu-1 să-i împrumute măgarul pentru a căra ceva.
—	A ! cît îmi pare de rău, răspunde acesta, de a nu te putea îndatori, căci l-am împrumutat mai dimineaţă la altcineva, te rog însă nu fi supărat şi.-.
Pe cînd el se scuza astfel, iată că măgarul, care era în grajd, începe a rage.
—	Zici, frate, că măgarul d-tale nu-i acasă, şi eu îl aud răgînd !
—	Ce fel ? Crezi oare pe măgarul meu mai mult decît pe mine ? răspunse acesta ofensat.
CAL. NASTRATIN., 1872, p. 51. Vezi Typol. bibi. ; tip 4896, Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) RESB., I (1877), nr. 31, p. 4.
3.	Glas trădător, RÎND., I (1895), nr. 1—16, p. 24.
4.	Măgarul (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 348.
5.	Măgarul popii. Dumitraşcu, La namiaz, p. 15.
6.	Fără titlu) DUM. POP., I (1914—1915), nr. 35, p. 3.
7.	Cînd nu vrea să-l deat IZVORAŞUL, 1923, nr. 7—8, p. 3.
8.	După-mprumutat, STRAJA, III (1924), nr. 52, p. 1 Ciorteşti —
Iaşi).
[MINCIUNA MINCIUNILOR]
Un ţigan şi un român călătoreau laolaltă pedestru. Pe drum aflară din întîmplare o punguliţă cu bani. Vorba ceea : cine
197
o vedea aceluia e, dar la călătorii noştri era lucrul dracului, pentru că amîndoi o văzuseră deodată.
—	Hai să împărţim banii frăţeşte, măi ţigane, pentru că amîndoi am aflat punga ! zise românul.
Ţiganul lacom din fire nu se învoi ; voia să aibă el punga cu întreg cuprinsul ei.
—	Nu aşa, românaş dragă, ci haid să minţim cîte una, şi a aceluia să fie banii, care va minţi mai bine ! zise ţiganul fiind sigur că în minciună nu-1 întrece nime.
—	Nu-mi pasă, fie după voia ta. începe tu dară ! răspunse românul.
—	Apoi uite ! începu ţiganul, tatăl meu aşa om avut a fost, încît nu avea perechea în toată ţara ; avea o herghelie de cai...
—	Asta s-a putut întîmpla, ţigane !
—	Apoi avea turme de vaci, de la care mulgea laptele în căzi mari, mari, şi apoi aşa caş făceam, ca şi piatra de la moară !
—	Şi asta s-a putut întîmpla, ortace !
Mai minţi ţiganul cîteva d-aceste, dar tot fără efect, pînă ce, în fine, ostenit, cedă dreptul d-a minţi românului.
— Hei ţigane ! începu românul, ce să mă laud, trebuie să spun adevărul, tata meu a fost sărac, sărac, ştii, strîns de sărac ! Nu avea sărmanul de el decît o iapă slabă, dar ce mai iapă ! care în tot anul făta de două ori.
Ţiganul înholba ochii.
—	Cum se poate ?
—	Ia aşa bine ! îţi spun că de două ori făta în an, primăvara cîte un mînz, iar toamna cîte un ţigan.
—	Minţi, neruşinatule ! Cum se poate asta ? strigă ţiganul mînios.
—	Mint ? zise românul. Apoi atunci după tocmeala noastră banii-s ai mei. Sănătate bună !
Şi ţiganul rămase cu buzele umflate.
TIMIŞ. — GAZ. POP., I (1885), nr. 25, p. 200.
Vezi Typol. bibi.; tip 4897. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Minca-mi-aş sfatul, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 270, p. 6.
3.	Minciuna minciunilor, CAL. ISR., XIX (1895—1896), p. 187
198
4. (Fără titlu) CAL. ROM. CAR., XIII (1901) p. 120.
5. De ce se supără ţiganul, HAZ. SAT., VIII (1908), nr. 1, p-, 3 ; republicată : GAZ. TRANS., LXXI (1908), nr. 42, p. 6.
G.	Minciuna cea mai mare, ZORI LUM., II (1926), nr. 10, p. 32.
[VÎNATOREŞTI]
—	închipuieşte-ţi, frate, plec azi la vinătoare de iepuri şi deodată îmi ies în cale doi porci sălbatici, şi eu...
—	Ştiu, ştiu, minciuna asta mi-ai mai spus-o o dată !
—	Nu se poate, şi eu am auzit-o numai ieri...
AGRIC., V (1908), nr. 22—23, p. 208. Vezi Typol. bibi. ; tip 4898. Este atestat în Moldova.
Variantă;
2.	(Fără titlu) AGRIC., XI (1920—1921), nr. 8, p. 64.
ÎNTRE VlNÂTORI
—	Doamne, mulţumescu-ţi că scăpai, de nu mă mîncă azi în pădure un leu, zise un vînător către alt vînător.
—	Ce prostii vorbeşti tu, măi, că doară la noi nu sînt lei să te mănînce !
—	Noa, că chiar acela a fost norocul meu, de scăpai în pace.
POP. ROM., II (1902), nr. 61—62, p. 6
Vezi Typol. bibi. ; tip 4899. Este atestat în Transilvania.
199
MINCIUNILE
Mergea un om pe drum c-un sac subsuoară ; îl întîlneşte popa.
—	Ia stăi, măi Petre, măi, şi mi-i spune o minciună, îi zice popa.
—	Dacă n-am cînd, părinte. Mă duc degrab’ acasă să umplu un sac de orz, c-a trecut un om c-un car de peşte prin sat şi tot striga : că cine i-a da un sac de orz, să-i deie unu de peşte ; şi mă duc degrabă că mă tem că l-oi scăpa.
—	Ce spui ? zice popa. Dacă-i aşa, alerg şi eu să-mi deie peşte.
Şi fuga acasă, umple sacul şi porneşte, doar l-ar ajunge pe om. Se duce, se duce, nu vede nici un car străin pe drum. începe a întreba pe oameni.
—	N-aţi văzut, mă rog, încotro a apucat omul ce vindea peştele pe orz ?
—	Da n-a fost nici un om pe aicea cu peşte ! Cine a spus asta, părinte ?
■— Petrea.
—	Apoi pe Petrea nu-1 ştii că-i mincinos ?
—	Ba îl ştiu, şi eu chiar i-am zis să-mi spuie o minciună, şi mi-a şi spus-o !
(E\ Niculiţă — Voronca) „I. CREANGĂ“, III (1909), nr. 4, p. 110 ; republicată : LUMINA, V (1909), nr. 19, p. 7 ; GAZ. TRANS., LXVII (1909), nr. 73, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4900. Este atestat în Moldova.
Variante :
2.	Minciuna. Pamfile, Cartea	pov.	hazlii,	p.	53	; republicată :
NEAM. ROM., POP., VIII (1920), nr.	38, p. 626.
3.	O minciună pe negîndite. Gheorghiţă, 101 glume, p. 6 ; republicată : NEAM. ROM. POP., XI (1923), nr. 9, p. 174 ; CAL. GOSPOD.,
V	(1926), p. 15 ; CAL. COOP. ROM,, I (1931), p. 86.
4.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III	(1928),	nr. 32,	p. 13.
5.	O minciună cu efect, CĂL.	POP.,	XXI (1937),	p.	166.
200
ŢIGANUL CU MINTE
—	De unde vini, măi ţigane ?
—	D!n romanesca ţară !
—	Da ce ai văzut pe acolo ?
—	Albinele cît vacile.
—	Dar coşurile ?
—	Ca la noi.
—	Ei, şi-apoi cum se bagă albinele în coşuri ?
—	D-apoi, cînd ele erau de băgare, eu eram de plecare.
GURA SAT., XII (1872), nr. 47, p. 181.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4902. Este atestat în Transilvania Şi Muntenia.
Variante:
2.	Tocmai atunci a venit porunca, GAZ. TRANS., LII (1880), nr. 187, p. 7.
3.	Albinele ţiganului, F. POP., IX (1900), p. 191.
4.	(Fără titlu) LUMINIŢA, IV (1938—1939), nr. 6, p. 31.
MINCINOŞII
S-au întîlnit odată doi mincinoşi, care începură a-şi povesti unul altuia cîte verzi şi uscate despre ţările prin care au umblat.
—	Eu, zice unul, am văzut în ţara turcească nişte albine cu coarnele aşa de mari, ca la boi.
—	Şi eu am văzut, adause celălalt mincinos, în ţara sîr-bească nişte colaci aşa de mari, ca roatele de la car.
—	Şi cum îi băga în cuptor ? întrebă cel dintîi.
—	Cum intrau şi albinele tale în coşniţă !
GAZ. TRANS., LXI (1898), nr. 245, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4902 A. Este atestat în Transilvania.
201
CARE-I MAI MINCINOS ?
Un domn avînd voie bună zice odată către doi ţigani :
—	Măi cioroilor, iată aici cinci pachete de tabac şi o pipă faină, toate estea le dau aceluia dintre voi- care va şti spune o mincină mai mare !
—	Apoi, domnule dragă, zice dancia hăl bătrîn, la noi un român are un măgar, şi măgariul ăsta, dacă-şi ridică un picior drept, scutură bani de aur. pînă ce nu strigă românul : ho !... iar, dacă-şi ridică piciorul sting, scutură tot aşa bani de argint !..•
—	Noa, ţigane, spun drept, asta-i minciună grozavă, zice domnul rîzînd, dar ian să-l aud pe ficiorul tău !
—	Apoi ştii ce ţi-oi spune, sărutu-ţi mînile şi unghiile, începe dancia hăl tînăr, să orghesc, de n-am văzut măgarul ăsta !...
LUMINA, II (1906), nr. 17, p. C.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4903. Este atestat în Transilvania.
[RĂMĂŞAGUL ŢĂRANULUI]
Un împărat mă cheamă odată la curtea sa şi-mi zise : „Uite aci pe masă : o farfurie cu bani şi o sabie tăioasă. Dacă vei reuşi să-mi spui o minciună bună această farfurie cu bani va fi a ta, de nu, cu această sabie îţi voi tăia capul.“
O cam băgasem pe mînecă, dar, neavînd încotro, începui : într-o zi am ieşit la arat. Aveam o iapă slabă că-i puteai număra coastele. Cum eram eu aşa, numai iată, că iapa mea se rupse în două. O parte fuge înainte, iar partea de dinapoi rămîne pe loc şi... începe să necheze. Văzînd asta, alerg în fuga mare şi prind bucata de iapă ce o luase la fugă, o aduc înapoi şi o cos cu nişte aţă de cînepă. De atîta muncă, cam ostenisem. Leg iapa de o salcie, iar eu mă sui în ea şi dorm. Cînd m-am deşteptat, ce să vezi dumneata ? Salcia crescuse pînă la cer. Mă frec la ochi şi mă uit împrejur. Dumnezeu stătea de vorbă cu sfinţii apostoli. Arunc privirea sub mine, dar ce să vezi ? Salcia dispăruse. Cum să mă dau jos ? Tot învîrtindu-mă şi căutînd a face din nimica ceva zăresc tocmai într-un colţ, pe pămînt, pe
202
un boier ce dădea pleava afară din casă. O idee îmi trecu atunci prin minte. Mă reped într-o fugă la el, umplu un braţ de pleavă, şi hai din nou în cer. Aci pun pleava jos şi încep ca să-mi împletesc o frînghie. Cînd aceasta fu gata, o leg de toarta cerului şi încep să mă cobor. Mă las eu ce mă las, şi numai iată că la vreo 2 km de pămînt frînghia se sfîrşeşte. O făcusem prea scurtă. Ce să mă fac acum ? Să-mi dau drumul de aci e prea departe, şi de aceea încep a lua de deasupra şi a pune dedesubt şi mă cobor în felul acesta pînă la vreo 200 m de pămînt. Nu mai este mult, îmi zic. îmi fac vînt şi sar pe pămînt, dar în căderea mea m-am fost îngropat în pămînt pînă la gît. Mă reped acasă, iau o sapă şi încep să mă dezgrop. Cînd fui gata mă uitai la mine. Mă umplusem de tină şi de aceea merg pînă la un pîrîu ca să mă spăl. Aici, ce să văd ? Tatăl măriei tale, care era cioban, păştea oile.
—	Minţi, strigă împăratul, care uitase de învoială, tatăl meu n-a fost cioban !
Ţăranul îi tăie vorba numaidecît :
—	Nu ştiu ce a fost tatăl măriei tale, dar eu ştiu una şi bună, farfuria cu bani este a mea, fiindcă însuşi măria ta ai recunoscut că am spus o minciună.
IZVORAŞUL, XI (1932), nr. 11—12, p. 252.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4904. Este atestat în Muntenia.
O MINCIUNA SCUMPA
Un boier avea obiceiul să mintă veşnic ; ajungînd însă să nu mai fie crezut de nimeni, ori de cîte ori spunea cîte o minciună, scotea de martor pe servitorul său.
într-o zi Ioniţă îi spuse boierului că nu-i mai confirmă minciunile, fiindcă este ameninţat să nu mai fie primit de nimeni ca slugă, deoarece-i ieşise numele de mincinos.
Văzînd aşa, boierul se învoi cu Ioniţă să-i plătească, deosebit de leafă, cîte un sorcovăţ de fiecare minciună pe care va fi chemat să o confirme.
într-o zi, iarăşi, fiind lume multă adunată la boier, sacul de minciuni fu dezlegat, şi boierul începu a istorisi :
203
—	Intr-o vreme era un astfel de ger la Constantinopole, că au îngheţat vorbele în aer şi pe urmă, desprimăvărîndu-se, vorbele începură să se dezgheţe şi a se auzi ici-colea.
La auzul unei minciuni aşa de colosale, Ioniţă, care era în odaia de alături, nu se mai putu stăpîni, deschise uşa şi strigă :
—	Să chiorăsc, boierule, de o las din trei sorcoveţi !
GAZ. TRANS., LX (1897), nr. 84, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4905. Este atestat în Transilvania. Variantă:
2. O minciună scumpă, GAZ. ŢÂR., VIII (1899), nr. 14, p. 4.
MINCIUNI BOIEREŞTI
Doi mincinoşi se întîlnesc într-o zi.
—	Ştii tu, zice unul din ei, că în satul nostru este un om aşa de înalt, dar aşa de înalt, încît poate să apuce cu mîna crucea de pe biserică.
—	Asta nu-i nimic, îi răspunde celălalt. în sat la noi trăieşte un om atîta de înalt, încît, dacă răceşte, trebuie să treacă 15 zile pentru ca să prindă guturai.
GAZ. OLT., I (1885), nr. 25, p. li.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4906. Este atestat în Muntenia.
TREI LÂ'UDĂROŞI
S-au întîlnit un grec, un rus şi un român. Grecul începe să se laude :
—	La noi în Grecia, într-un oraş, este o biserică aşa de mare, încît preotul trebuie să umble un an cu cădelniţa pe la icoane. Lumea se duce acasă, mai mănîncă, doarme, lucrează, şi, cînd se întoarce la biserică, vede că preotul cădelniţează mereu.
—	Asta nu-i nimic ! răspunse rusul. La noi la Moscova, este o biserică tot aşa de mare, dar are un clopot foarte, minunat. Cînd îl tragi la Paşti, sunetul lui s-aude pînă la Crăciun.
204
—	In sat la noi, zise românul, avem un dascăl care cîntă aşa de straşnic, încît sfărîmă geamurile la fiecare liturghie. De aceea 25 de geamgii stau toată vremea să puie geamuri la biserică.
ALB. Buc., XXVII (1928) nr. 5, p. 233. Vezi Typol. bibi. ; tip 4907. Este atestat în Muntenia.
V	ariantâ:
2.	Tivi lăudăroşi. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 151.
CARE PE CARE
S-au întîlnit doi lăudăroşi nevoie mare.
Unul începu :
—	Mă neică, am fost ieri la tîrg şi am văzut unul înalt, care vopsea la turla unei biserici, fără scară, fără nim’c.
—	Asta nu-i nimic, zise celălalt, tot la tîrg am văzut o scară înaltă cît turla bisericii, pe care o ducea unul mic cît o şchioapă. Ba avea şi-o cîrpă-n mîini.
—	Da unde se ducea ? a sărit celălalt, ca să-l prindă.
—	iacă vorbă !... Se ducea să-l şteargă’ pe ăla lungu de sudoare.
SAT., IV (1934), nr. 42, p. 20.
Vezi Typol. bibi.; tip 4908. Este atestat în Muntenia.
[AMINTIRI]
Un servitor, care îşi însoţise stăpînul în multe călătorii, povesteşte consătenilor săi întîmplările prin care au trecut.
între altele, pretinde că au mers atît de mult încît au ajuns la marginile lumii şi că, dacă ar mai fi mers încă o oră, ei ar fi pus piciorul „în gol“.
Magazia de veselie, p. 9.
Vezi Typol. bibi.; tip 4909. Este atestat în Muntenia.
205
MINCINOŞII
Unul se dusese într-un cătun şi, cînd se întorsese, sătenii îl întrebară :
—	Că te duseşi, ce cătun era, ce fel de cătun era ?
El le spuse :
—	Casele erau acoperite cu carne de porc !
Sătenii cum să creadă aceasta. Bine, dar îl avea cu el mincinosul şi pe tovarăşul său. Şi acesta spuse :
—	Aşa-i ! Eu nu văzui, alaltăieri cînd trecui pe acolo, cum erau acoperite casele lor, dar văzui că gardurile erau împletite cu cîrnaţi.
Vorba asta se spune cînd nu e destul de mincinos, şi vine altul cu minciuni mai mari.
T. Papahagi, Antologie aromânească. p. 82.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4910. Este atestat la meglenoromâni.
TREI MINCINOŞI
S-au întîlnit odată trei pierde-vară, trei mincinoşi, undeva într-o circiumă, şi fiecare a început să se laude ce văzuse în lumea mare, pe unde adică nici n-au fost.
Pierde-vară începe :
—	Eu am fost în Australia şi am văzut acolo o fabrică de oameni. Pe coş băgau moşi şi babe, şi neputincioşi, iar pe din dos ieşeau feciori şi fete de 15 ani.
Puşcă-n lună nu se lasă mai prejos :
—	Asta-i nimica, eu am fost în America, şi acolo am văzut o fabrică de treierat, măcinat şi copt. Pe din sus bagi griul cu snopi şi pe din jos scoţi pîinea coaptă.
Laie, cel mai meşter :
—	Voi n-aţi văzut nimica. E, săracu de mine, ce am văzut în Africa ! Acolo se coc cei mai dulci struguri. Acolo e o maşinărie mare. Pe din sus bagi din gros struguri, iar pe din jos iese din maşină oameni beţi.
Costin, Anecdote, p. ii
Vezi Typol. bibi. ; tip 4911. Este atestat în Transilvania.
206
BRlNZÄ BUNA
—	Mă, să vezi ce brinză bună se află pe piaţa Blajului !
—	Cum aşa ?
—	Am cumpărat un caş. L-a făcut nevasta brinză şi apoi a făcut o mămăliguţă cu brinză, ştii, să-ţi omori copiii, nu alta. Am mîncat, de mi-am făcut burta tobă. Aşa se întindea, bat-o Haralambie, încît am făcut o probă. Ştii , eu locuiesc la marginea oraşului. Am înfulecat o bucătură, brînza nu s-a rupt. Am ieşit afară, brînza se tot ţinea. Am ieşit la stradă, brînza încă groasă. Am luat-o spre piaţă, brînza după mine. Pe urmă, trecînd pe lîngă un croitor, i-am zis : „Auzi, frate, ia, fă bine, .scapă-mă de brînza aceasta, că de acasă de mine se ţine !“
Şi a ieşit croitorul şi cu foarfecele cele mari abia a fost în stare să taie brînza, iar eu să-mi pot vedea de treabă.
CAL. BLAJ, VII (1930), p. 174.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4912. Este atestat în Transilvania.
[INTRE DOI MINCINOŞI]
Doi mincinoşi :
—	La noi a fost aşa de frig astă-iarnă, încît îngheţa flacăra în sobă, de o tăiam cu barda.
—	N-a fost cum a fost vara trecută căldura la noi : era aşa de cald încît a trebuit să îndopăm găinile cu bucăţele de gheaţă, căci altfel făceau ouăle răscoapte.
F. TOŢI, I (1897), nr. 28, p. 233.
Vezi Typol. bibi.; tip 4913. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) TIMP., II (1877), nr. 143, p. 2.
3.	Intre doi mincinoşi, HAZ. SAT., V (1905), nr. 11, p. 4.
207
4.	Doi mincinoşi, LUMINA, III (1907), nr. 6, p. 6.
5.	intre doi mincinoşi, HAZ, SAT., IX (1909), nr. li, p. 3.
(i. intre doi mincinoşi, GAZ. TRANS., LXVII (1909), nr. 268, p. f>.
7.	O minciună, F. POP., XVI (1911), nr. 13, p. 8.
8.	Doi mincinoşi, GRAI. ROM., II (1924), nr. 16, p. 4.
9.	Doi mincinoşi, PRIM., IV (1924), nr. 20. p. 2.
10.	O minciună, BUCIUM., I (1924—1925), nr. 4, p. 3.
11.	Doi mincinoşi, GAZ. TRANS., LXXXIV (1926), nr. 6, p. 4.
12.	Doi mincinoşi, GAZ. ŢAR., XXVII (1929), nr. 3, o. 4.
13.	intre doi mincinoşi, APOST., VI (1939), nr. 10—12. p. 83.
14.	A tunat şi i-a adunai, ALB. Buc., XXXVIII (1939), p. 8.
[ÎNTRECERE]
I-am auzit odată pe doi oameni grăind. Unul zise :
—	Am băgat mina în foc şi mi-a îngheţat de frig, că era acolo o carte care nu ardea !
Celălalt repede îi ia vorba din gură :
—	Eram şi eu de fată. Un orb a văzut cartea, un ciung a luat-o şi, înspăimîntat, a băgat-o în sîn !
Costin, Anecdotc, p. 12 (Globu Cra-iovei — Caraş-Severin).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4914. Este atestat în Transilvania.
DOI MINCINOŞI
Doi mincinoşi, întîlnindu-se, se făcură fraţi de cruce, deodată învoindu-se că, ce va zice unul, celălalt să adevereze. Aşa ei plecară pe drum, unul rămîind mai la urmă, cum ajunse în-tîiul în satul din nainte-i, paznicii îl întrebară de are răvaş» el le spuse că n-are dar că este om cinstit, că vine din cutare loc, fugind, că D-zeu a căzut foc din cer şi s-a aprins balta. Nu-1 crezură şi-l ţinură la opreală. Trecu ce mai trecu şi iacă că vine şi celălalt mincinos, o păţeşte şi el de la caraule şi, întrebîndu-1, spuse şi el că vine din cutare loc.
208
___Ei ! Atunci spune-ne de este adevărat de a ars balta,
după cum ne spuse adineaura un alt călător ca tine.
—	De, frăţiorule ! răspunse el, ce e drept baltă n-am văzut arzînd, dar peşte fript prin iarbă am văzut fugind.
Atunci toţi ziseră de bună seamă că balta a ars, că alt de unde era să fugă peştele fript prin iarbă, dacă nu din baltă. De aci ei plecară în alt sat, tot unul înainte, aci asemenea pe mincinos îl duseră la aleşi, el spuse că vine din cutare loc, unde a văzut o găină înţepenită între două sate. Asemenea nu fu crezut, dar mai la urmă, venind şi celălalt mincinos, spuse că el n-a văzut găina, dar a văzut un ou la care se căzneau o sută de oameni cu pîrghii să-l răstoarne. Atunci crezură şi ziseră : că cine alt era să facă astfel de ou, decît numai găina ce a văzut-o cel dintîi mincinos ; ei scăpară şi de aici. Mergînd în alt sat, unul spuse că a văzut o căldare cît o moară ; celălalt adeveri zicînd că el n-a văzut căldarea, dar a văzut o varză cît o biserică, toţi crezură, că astfel de varză unde era să fiarbă decît în căldarea văzută de întîiul ?
ŢARA NOUĂ, IV (1887), nr. 9, p. 573-574.
Vezi Typoh bibi. ; tip 4915 (A. Th. 1920 A). Este atestat in Muntenia.
Variante:
2.	Doi mincinoşi, CAL. CULT. ÎNV., 1913, p. 96.
3.	O minciună desfundată, NEAM. ROM. POP., IV (1913), nr. 36— 39, p. 576.
4.	Varza, LUMEA COPII., IV (1925). p. 583.
5.	Minciună pe negîndite, IZVORAŞUL, XIII (1934), nr. 11—12r p. 310 (Craiova — Dolj).
6.	Pe mincinos tot cu minciuna il vindeci, CAL. GOSPOD., XIV (1935), p. 86.
7.	Concurs de mincinoşi. Zaharoseu, Anecdote, p. 36.
[MINCINOŞI]
Doi călători întîlnindu-se pe drum începură a mi se lăuda unul altuia. Unul care se da grădinar zise :
—	Eu, frate, acum vin din România ; acolo să vezi minuni ţ Castraveţii sînt ca curcubetele (curcubetele se folosesc acolo în loc de cocină porcilor), piparca e cît vaca, iar varza (curechiul) cît biserica di Lugoj ; am mai văzut pe acolo cum vrăbiile stau fripte pe garduri ; dar laptele ! — laptele curge printre doi ţărmi de mămăligă — iei numai cu lingura şi mănînci !
—	Iţi cred, frate, răspunse celălalt, şi acuma înţeleg ; ascultă numai ce mi s-a întîmplat ; eu fiind mai deunăzi la tîrgul cel mare în Timişoara, deodată o furtună aduse o frunză de curechi aşa de mare, de acoperi tot tîrgul, cît nu se mai poate vedea cerul, de bună seamă acea frunză a fost frunza ta de curechi, zburată aici din România.
GAZ. POP., II (1886), nr. 3, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4916. Este atestat în Transilvania.
MINCIUNA ŢIGANEASCA
Un călător povesteşte că a văzut cum doi urşi, luîndu-se la luptă, au ajuns de s-au mîncat între ei, încît în urma lor nu a mai rămas decît un smoc de peri.
Magazia de veselie, p. 10. Vezi Typol. bibi. ; tip. 4917. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă:
2.	Minciună ţigănească, GAZ. POP., IV (1921), nr. 81, p. 3.
[VÎNATORUL CARE NU MINTE]
Un vînător spuse altuia :
—	In trei zile am împuşcat 99 de iepuri.
—■ De ce nu zici o sută ? întrebă celălalt.
210
—	Crezi d-ta că pentru un iepure o să mă dau de gol cu minciuna ? răspunse cel dinţii.
LIGA DEŞTEPT., III (1915), nr. 32. p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4918. Este atestat în Muntenia.
VORBA CU IEPURELE...
într-una din zile, fiind ţiganul la naşu-so, începe a se lăuda că el a prins un iepure, treabă mare. Din untură şi celelalte grăsimi, după ce le-a topit, a scos trei ferii de unsoare, numai lamură.
—	Na-ţi-o frîntă, că ţi-am dres-o ! finule, c-o grăişi gogonată, de să feară toţi sfinţii, cu mari, cu mici !, răspunde naşul, într-o nevoie de iepure nu afli unsoare nici cît merge într-o lulea.
—	Ba să fiu orice, de n-a fost curat două ferii în capăt !, zice ţiganul.
—	Tot e prea, prea ! finule, bagă de seamă !
—	De n-a fost o feria, să nu mai mănînc Paşti !, zice ţiganul.
Dup-aceea merge naşul cu finu-so afară, la cîmp, şi drumul ducea pe lîng-o piuă, în care să vultoresc cioareci şi ţoale. Ţiganul nu mai văzuse aşa ceva de cînd i-or crăpat ochii.
—- Ce drăcie să fie asta, nasule ?
—	Mare poznă pe capul unor oameni e ceea ce vezi, finule. Mincinoşii se bagă în troaca aceea şi se toacă mărunt, tot mici sfărmuri, ca să iasă, pănă şi din măruntaiele lor, stratul de minciuni.
—	Dacă-i aşa, apoi te rog, nasule, ca vorba cu iepurile să rămînă la nimic !
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 43.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4919. Este atestat în Transilvania şi Mun-
tenia.
211
V a r i a n t o :
2.	Jlqanui mincinos, GAZ. POP., 1889—1890, nr. 32, p. 4.
3.	(Fără titlu) HAZ. SAT., III (1903), nr 11, p. 4.
4.	Ţiganul lăudăros, CUCU, I (1905), nr. 8, p. 5.
5.	Ţiganul lăudăros, BABA SAT., III (1910), nr. 10, p. 1.
6.	Cită untură a avut iepurele ţiganului, REV. „T. PAMFILE“, VI
(1927),	nr. 1—4, p. 28.
7.	Cită untură a avut iepurele ţiganului, CAL. GOSPOD., VIII
(1928),	p. 50.
8.	Ţiganul, naşul şi iepurele, CĂL. IIAZ., IV (1939), p. 28.
GURA MINCINOSULUI
Unul care povesteşte întîmplări din război zice :
—	în ziua aceea grozavă pierdurăm pe bravul nostru căpitan. O schijă de obuz îi zbură capul ; şi i-am auzit, după asta, cele din urmă cuvinte :
„Să mă îngropaţi aici unde am căzut !“
Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 8.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4921. Este atestat în Muatenia.
[IO S-O FAC FĂRĂ COADĂ ? !]
Un boier din vremile trecute, fiind vînător pasionat, avea obiceiul de a spune prietenilor aventuri din excursiile sale, dar întotdeauna în proporţii de necrezut.
Servitorul, care se afla în termeni buni cu el, observa adesea boierului că prea le spune cu coarne.
—	Dar ce să fac, Ioane ?
—	Să mai scazi, boierule, căci cei cărora le spui atîtea năzdrăvănii şi aşa nu te cred.
Boierul cunoaşte că sfatul slugii sale e bun, dar în acelaşi timp zice că nu ştie cum să scape de învăţul cel rău. Atunci Ion îi zice :
212
—	Cucoane, te învăţ eu. Uite, fă aşa. Cînd vei spune istorii care nu pot fi devărate, eu te voi trage de surtuc .şi atunci d_ta să mai scazi din ceea ce-ai spus.
Boierul, spre a fi pe placul slugii, primeşte.
După aceasta, întorcîndu-se de la o vînătoare, începe a spune unor prieteni ce se aflau la el că a văzut o vujpe cu o coadă de doi stînjeni. La aceasta, servitorul, care se afîa la spatele lui, îl trage de haină.
—	Ba nu, zise boierul, era de un stînjen.
Ion îl trage din nou.
—	Adică, să spun drept, avea o coadă de cinci urme.
Ion îl mai trage.
—	Ba nu, reveni boierul, să mă credeţi că era de patru urme.
Ion îl mai trage.
—	Da ce vrei ? Io s-o fac fără coadă ? !
GAZ. POP., IV (1888), nr. 24, p. 7.
Vezi Typol. bibi.; tip 4922. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	Pasărea cu coada lungă. Ispirescu, Snoave, p. 58 ; republicată : Poveştile unchiaşului sfătos, p. 311.
3.	Pentru ce n-are ursul coadă (S. Puşcariu), GAZ. TRANS., LVI (1893), nr. 202, p. 4 ; republicată : Snoave, p. 15.
4.	Ţiganul vinător, F. POP., VI (1897—1898), p. 514.
5.	Vulpea bearcă (A. Odobescu), F. POP., XI (1902), p. 401 ; republicată : COM. SAT., I (1905—1906), nr. 14, p. 7 ; CAL. GOSPOD., III (1924), p. 41.
FECIORII MINCINOŞI
Un popă a avut doi feciori şi o fo betăngi amîndoi, n-o vrut a lucra. Aşa a zis unu cătă altu :
—	Să merem a sluji în lume !
213
No, s-o luat şi s-o dus pînt-o pădure şi s-o	despărţit	de
cîteolaltă. Şi unu o strîns un sac de muşchi, şi	unu	o	strîns	un
sac de guşi. No, amu, ei dnd s-o adunat iară laolaltă.
—	Da, măi, zice unu, da ce ai tu în sac ?
—	Eu am un sac de lînă, da tu ?
—	Eu am un sac de nuci.
—	No, să schimbăm. Eu-ţi dau lîna, tu-mi dai nucile.
O schimbat.
No, ei o fugit unu de cătă altu, s-o gîndit că s-o celuit unu pă altu. Amu o fugit celalt o lăture, celalt o altă lăture. Dar, dacă s-o-ndepărtat, au cătat în sac.
—	Ai, că bine l-am celuit. „Ai, bătutu lu Dumnezeu, că-s muşchi, nu-i lină.“
No, amu iară s-o adunat laolaltă.
—	Rău m-ai celuit tu pă mine, a zis cela, c-o fo muşchi, no fo lînă.
—	D-apoi tu cum m-ai celuit de rău pă mine, c-o fo guşi, n-o fo nuci.
—	No, amu umblăm în satu ăsta. Eu mă duc, da tu rămîi
aici.
No, el,dacă s-o dus în satu cela, o zis ca să-l primească de masă. No, el, văzînd că găzdoaia lua groscioru de pă lapte, da o zis el :
—	La noi nu aşa iau groscioru de pă oală.
—	Da cum ?
—	La noi suie cu cionicu pă oală şi ia groscioru cu şuceşca şi ţîpă în cionic.
Apoi, ea minten a mărs la b:rău ş-o înştiinţat că ce-o grăit omu. Apoi o vinit birău şi l-o legat şi l-o dus la casa străjii. Dimineaţă o vinit frate-său din cela sat. D-apoi o zis :
—	Bună dimineaţă ! Da ce hiri în sat ?
—	Că o bitangă de om o vinit în sat ş-o zis că la ei să ia groscioru de pă oală, că suie cu cionicu pă oală ş-apoi cu şuceşca ia şi ţlpă-n cionic.
Apoi el o z:s :
—	Nu ştiu, că io n-am văzut aceea. Da asară am văzut o vacă că să scărpina cu coarnele de stele şi pica stelele. Şi aceea am văzut.
— No, zice birău, de bună samă de la ceea vacă o fo laptele ce-o văzut el, fratele lui, că numa ceea vacă o putut să dea atît lapte ca să ia cu cionicu.
Atunci frate-so o zis :
214
—■ No, zise l-aţi ruşinat şi l-aţi legat pă frate-mneu ? Drept aceea să-mi daţi trei sute de zloţi.
Apoia, dac-o ieşit, iar o zis frate-so o fo legat :
—	No, du-te tu în cela sat şi-i minţi o minciună.
No, apoi dacă s-o dus în cela sat, o văzut pă o fămeie că desface curechi de pă căpăţînă.
—	D-apoi la dumnavoastră aşa-i curechiu de mititel ? La noi aşa-i curechiu, că, dacă taie căpăţînă, d-apoi pă cocean lucră doauăzăcişipatru de coaci şi nu să văd unu pă altu.
—	Apoi, măi, zice femeia, mă duc şi-l ponosluiesc la birău.
Şi l-o ponosluit la birău că ia ce o grăit omu cela.
No, o mărs şi l-o legat şi l-o dus la arişte. Şi, no, o durmit acolo, în arişte.
A doua zi iar o vinit frate-său ş-o dat bună dimineaţă ş-o zis că ce hir easte-n sat.
—	Da, ia, o biteangă de om o zis că la ei în sat pă coceanu curechiului lucră doauăzăcişipatru de oameni şi nu să văd unu pă altu.
Da el o zis :
—	Aceea să poate, că io asară am vinit din tîrg, şi în tîrg o stat tăt tîrgu de ploaie supt o frunză de curechi.
Şi păntru aceea i-o dat şi lui de gloabă trii sute de zloţi.
T. Papahagi, Graiul şi folklorul Maramureşului, p. 151. -
Vezi Typol. bibi. ; tip 4923. Este atestat în Transilvania.
AM SĂRIT PRINTRE PICĂTURI
Se povesteşte că un ţigan, ducîndu-se să se logodească, l-a apucat o ploaie mare. El, cînd a văzut aşa, s-a dezbrăcat de haine, le-a mototolit şi le-a băgat în căciulă, şi punînd căciula subsuoară, şi-a căutat de drum. După ce a trecut ploaia, s-a îmbrăcat. Cînd a ajuns la socrul său, toţi l-au întrebat cum a scăpat neudat de ploaie.
—	Apoi, iacă cum. Am sărit printre picături. Cînd pica ici, eu săream dincolo ; şi tot aşa.
Zanne, Proverbele românilor, IX
(1901), p. 416 (Smulţi — Galaţi).
215
Vezi Tupol. bibi. ; tip 4924. Este atestat în Moldova şi Muntenia
Vari a n t e :
2.	Printre picături. Popescu-Ciocănel, Braşoavc, p. 15.
3.	Printre picături (P. Gh. Savin), CULT. POP., I (1921), nr. 33, p. 6.
CURCANII LA JUG
Cînd eram flăcău, bunelul era mic, iar tata nici nu era pe lume. Noi nu eram bogaţi : Aveam numai 6 dobitoace : (i curcănaşi. Pămînt n-aveam.
Mă sfătuii eu cu bunelul :
—	Ori du-te d-ta, tătucă, la pădure după lemne, şi eu voi rămînea acasă, ori eu voi rămînea acasă, şi d-ta du-te la pădure.
S-a dus bunelul la pădure şi, căutînd lemne, a dat peste un cuib cu 5 ouă de urs. Eu am înjugat curcanii la car şi m-am dus din urmă la pădure.
—	Ei, ce să facem ?
—	Voim să punem ouăle în car, dar nu putem ; sînt grele. Facem o cumpănă, ca să ridicăm ouăle în car. Degeaba ! Necăjit, •că nici nu se mişcă din loc, eu, cînd m-am mîniat, le-am luat pe toate în braţe şi le-am pus în car. Apoi am legat cu dricul şi am plecat acasă. Cînd, acasă, ce să vezi ? O scroafă căzuse cloşcă. Noi punem ouăle sub ea şi a dat Dumnezeu că peste 4 -săptămîni a scos 4 pui de curcan, fătat la timp. Acuma avem lapte din belşug, dar ce să facem cu atîta lapte ? Umplem o casă cu lapte, punem în ea 2 curcani ca să treiere şi să se aleagă smîntîna. După ce au ales smîntîna, trag carul dinaintea uşii si încărcăm smîntîna să o ducem la tîrg. Eu îi dau cu ţăpoiul, iar bunelul clădeşte cu grebla.
Am încărcat, legat cu dricu, şi pornim. Bunelul duce boii de coarne şi, nu ştiu cum se face, că dă carul cu roatele într-un muşuroi de furnici şi... se răstoarnă. S-a colbăit smîntîna de tot. Eu alerg acasă, aduc ciubărul, tragem la iaz şi spălăm smîntîna de colb. O cărăm acasă şi o întindem pe gard, să se usuce, să fie de tras brîiele. Iacă şi acuma am un brîu de atunci.
Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 90.
Vezi TU pol. bibi. ; tip 4925. Este atestat în Muntenia.
216
MINCIUNĂ PE NEGÎNDITE
Nastratin Hogea în călătoriile lui prin lume s-a pripăşit odată şi prin Dobrogea şi spunea, măi tată, la năzdrăvănii, de te cruceai, şi tăia minciuni pe negîndite, de-i făcea celei pe toţi cîţi îl ascultau.
Acum vine vremea de trece printr-un sat get-beget românesc. Cît ai bate din palme, s-au strîns împrejurul lui o mulţime de oameni şi spunea şi nu mai isprăvea, şi iar spunea... şi nimeni nu se găsea ca să-l răpună din cuvinte.
Se mirau oamenii de înţelepciunea lui şi toţi îl ascultau. Chiar el singur rîclea pe sub mustăţi cîteodată, cînd tăia cîte una lată. Şi cum stăteau aşa dinaintea unei cîrciumi, numai iată că vine un turc chipeş, călare pe un cal negru şi frumos. Se dă jos de pe cal şi-şi face loc ca să se apropie de Nastratin.
Cum îl vede, intră-n vorbă cu el :
—	D-ta eşti Nastratin Hogea efendi ?
—	Da, îi răspunse Nastratin, gata să croiască una proaspătă.
—	Apoi, eu am auzit că spui minciuni pe negîndite şi am venit să-mi spui şi mie una.
—	Dragul meu, cu plăcere îţi voi spune, însă, te rog, dacă eşti bun, dă-mi calul dumitale, pe care îl văd destul de voinic, ca să mă reped intr-un suflet pînă în satul vecin să-mi iau traista cu minciunele, pe care am uitat-o aseară,'cînd am plecat.
—	De ce nu, poftim, îi răspunde turcul.
Iar Nastratin încălecă pe cal şi se duce... şi se tot duce... Şi bun dus a fost.
Ii spusese o minciună pe negîndite.
GAZ. TRANS., LXXII (1909), nr. 192, p. 7.
Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4926 (A. Th. 1542 A). Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Minciună pe negîndite t ALB. Buc., XXIV (1925), nr. 23—24, p. 363.
3.	Minciună pe negîndite (D. Stăncescu), ALB. Buc., XXXIV (1939), P. 750.
217
¥
O MINCIUNA PE NEGlNDITE
Intr-o seară, ducîndu-se Nastratin Hogea la cafeneaua unde se duceau toţi chiaburii satului, acesta, după ce le dete „bun găsit“, era privit ca un soare de toţi cîţi se găseau, căci ştiau că Nastratin le mai spune cîte o trăsnaie de-a lui şi le mai trece din vreme. Unul mai chisnovat, bun de glume, zise :
—	Eu îţi dau 10 galbeni, Nastratine, dacă ne spui o minciună pe negîndite.
Nastratin se făcu că n-aude şi unde mi se pune pe plîns,
tată.
—	Valeu, valeu, ce mă fac, mi-a murit bietul tata şi n-am cu ce să-l îngrop !
La căinarea lui, ceia uitase de minciuna juruită şi începu a-1 mîngîia :
—	Las’, Nastratine, nu-ţi mai face inimă rea, că atîtea zile a avut, şi te ajutăm noi cu ce-ţi lipseşte.
Şi-ncepu a pune mînă de la mînă, care un franc, care doi,, şi-i făcu o zamă de parale. El luă banii mulţumind cu lacrimi şi se întoarse întins acasă.
Stătu puţin şi spuse tatălui său, care era zdravăn, ca să plece înainte la cafeneaua cutare, că au o afacere. Merse ei amîndoi şi, cînd să ajungă, făcu loc tatălui său înainte şi apoi intră şi el. Cum văzu pe bătrîn, toţi începu a bate din palme, iar el înfăţişă pe tată-său la cel cu rămăşagul rîzînd :
—	Iaca minciuna pe negîndite ! şi cîştigă două lucruri.
(N. I. Munteanu) „I. CREANGA“, VI (1913), nr. 10, p. 316 (Chilia Veche — Tulcea).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4927. Este atestat în Muntenia.
Variante :
2. O minciună pe negîndite, CAL. ROM. POP., 1930, nr. 12, p. 203.
3. O minciună pe negîndite, IZVORAŞUL, XIII (1934), nr. 4, p. 129.
218
[MINCINOŞII]
între doi mincinoşi, faţă de alţii.
—	Ascultaţi, oameni buni, mă duc aseară la cutare şi-l văd umblînd cu briciul la cloşca cu pui.
—	Aşa-i.
—	Şi ce vroiai să faci ?
— Apoi ascultă : eu pui să sugă la cloşcă am mai văzut, dar cloşcă cu ţîţe, nu ; şi tocmai de aceea vream să bărbieresc cloşca pe pîntece ca să văd cîte ţîţe are.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 281.
Vezi Typol. bibi ; tip 4928. Este atestat în Moldova.
IA SPUNE, S-AUD
—	Mă Gavrile, să poate ce ţi-oi spune ?
—	Ia spune, s-aud.
—	Frate-tău Dumitru zicea că el n-a spus nici o minciună în viaţa lui.
—	Tiii, măi Năstase, nu credeam să fie atît de mincinos !
RÂS. Pal., I (1905—1906), nr. 7, p. 150. p. 150.
Vezi Typol. bibi ; tip 4929. Este atestat în Moldova.
219
D.	ÎNŞELĂCIUNE — OBICEI PROST
NEGUŢĂTORUL ŞI CHIRIGIUL
A fost odată un neguţător. Pe ce punea mîna, îi ieşea în de bine. Era drept, cinstit şi nu se bucura la simbria slugilor. EI plătea tuturor pînă într-una. Negoţul lui creştea, şi el din zi în zi se făcea mai de omenie. Unde se pomenea la dînsul judecată ! El mai bine vindea mai ieftin şi pe bani gata, decît scump şi pe datorie.
Cu toate că umbla cu dreptatea în sîn, în cele din urmă, într-o zi, o păţi şi el. Ca să desfacă marfa mai repede spre a-şi aduce alta nouă, şi să se prefire prin prăvălie mai multă marfă, el mergea la toate bîlciurile. Odată, vrînd să meargă la un bîlci mai depărtat, în ţara vecină, închirie un car pe seama mea. ÎI încărcă cu marfă, după obicei, şi plecă.
Pe drum, află neguţătorul de la chirigiu că puţin mai-nainte este o păduz'e, care cade pe hotar, fără seamă de mare : copaci mari şi înalţi pînă la nori, crîng, hăţiş, de toate se află acolo.. De aceea şi este vestită de mulţimea tîlharilor.
—	Nu e pui de om, zicea chirigiul, care să scape din mîna ăstor tîlhari. Aşa de răi şi meşteri sînt !
—	Eu n-am auzit vorbindu-se d-alde astea pînă acum despre această pădure, răspunse neguţătorul chirigiului ; ce tot fleoncăneşti tu ?
—	Aoleo, jupîne ! Care va să zică n-ai auzit nimic pînă acum ? Dacă este aşa, să-ţi înşir eu vreo cîteva întîmplări. Mai anţărţ, în pădurea asta au fript tîlharii un neguţător de viu, pu-nîndu-1 la frigare. Şi pentru ce ? pentru că n-a vrut să le dea banii ce-i avea la dînsul într-un chimir, după ce-i luase toată marfa. Acum un an a căznit un boier pînă i-a ieşit sufletul, pîr-lindu-1 cu fiarăle roşii ca focul pe piept şi pe spinare, ca să dea banii. Şi cînd l-au căutat, după ce a murit, clei de tufă ? N-au găsit la dînsul nici o lescaie, măcar să orbească un şoarece. Est-timp, nu mai departe, est-timp, au bătut şi chinuit pe un
220
biet neguţătoraş, de abia a scăpat cu sufletul, şi, cînd colo, ce .■să vezi ? douăzeci şi cinci de lei avea în pungă. I-au luat tîl-harii, şi tot nu credea pînă nu i-au întors buzunarele pe dos şi nu l-au purecat prin toate colţurile hainelor. Cu pătura l-au adus acasă bietul neguţător ! ţi-era mai mare jalea să te uiţi la el-
—	Cele ce spui tu, mă, nea chirigiu, mă înspăimîntă de mă ia fiori de groază. Mai îmi vine să mă întorc îndărăt.
—	Ia fugi d-acolo, jupîne, nu mai fi copil. Păi nu ştii că eşti cu mine ? las'că te duc eu de nici capul să te doară, ba nici un firicel de păr să nu se clintească.
—	Lesne este a zice, anevoie a face.
—	Dacă e aşa, stai, dă-mi hainele	dumitale să mă	îmbrac
cu dînsele, şi domnia ta ia pe-ale mele,	să	te faci chirigiu şi	eu
neguţător, pînă vom trece pădurea.
Neguţătorul, văzînd că chirigiul atît>îl încredinţează că vor trece pădurea fără să le pese nimic, se învoi a schimba hainele. Aşa făcură şi trecură pădurea fără să întîlnească nici umbră de om. După ce se văzură la capătul codrului, neguţătorul mulţumi lui D-zeu c-a scăpat cu faţa curată, apoi zise :
—	Dă-mi hainele, chirigiu, şi na-ţi pe ale tale.
—	Ce să mai stăm acum să ne dezbrăcăm, răspunse chirigiul, vremea e tîrzie şi să nu ne apuce noaptea pe drum. Aidem pînă la hanul ce se vede ; acolo o să şi mînem astă seară.
De cum ajunseră la han, chirigiul	se	dete jos din	car,	şi,
uitîndu-se la neguţător, prefăcîndu-se cam	îngrijat, zise	:
—■ Chirigiu, să îngrijieşti bine de marfă ! TJite, am să zic cîreiu mărului să-ţi dea o oca de vin, şi, de-mi vei fi credincios şi fără ca să mă superi, ca pînă aici, lasă că te mai mulţumesc eu peste chirie.
Apoi, intrînd în cămara cea mai curată, porunci să-i gătească cina.
Bietul neguţător, cînd auzi aşa, bleosdi ochii la dînsul şi înmărmuri. El nici că visase că o să-i facă vreun renghi. Se uită la dînsul, cum intra în circiumă fudul şi-l măsura cu ochii de sus pînă jos.
—	Ce sînt fleacurile astea pe tine ? Dă-mi hainele şi du-te de-ţi vezi de cai ! Te-ai trecut cu gluma. în haine am hîrtii trebuincioase şi bani de cheltuială.
—■ Ce neam eşti tu, mă ? îi răspunse chirigiul. Eu te-am tocmai să-mi duci marfa pînă la bîlci ; dacă ţi-a abătut pîrţagul, descarcă marfa şi du-te cu Dumnezeu ; eu îmi găsesc alt chirigiu. Atîta pagubă, cît şi dobîndă ! Lac să fie, mă, broaşte
221
multe. Nu care cumva socoteai că o să mă închin eu la tine, cîncî îţi vin ţie pandaliile ?
Şi, prefăcîndu-se a-i fi milă de dînsul, spunea hangiului că-î pare rău de el, că vede semne de nebunie la bietul chirigiul său. Il lăuda că altmintere a fost pînă aci un om prea de ispravă şi că nu-1 supărase pînă în ceasul acesta nici cît negru sub unghie.
Neguţătorul, neavînd încotro, se socoti că ar fi mai cuminte să tacă şi să-l ducă pînă la oraşul vecin, şi acolo să-l tragă la judecată. Se duse deci în grajd de îngriji de cai, cum făcea chirigiul, apoi se culcă în car, spre a vedea de marfă.
A doua zi, prefăcutul neguţător se sculă dis-de-dimineaţă. porunci să prindă caii la ham, ca să ajungă în oraş, mai de timpuriu.
Bietul neguţător cel adevărat se supuse fără a zice nici cîrc.
Plătiră la han şi plecară.
După ce ajunse în oraş, cea dintîi treabă ce făcu adevăratul neguţător fu de a se duce la judecătorie şi a trage la judecată pe chirigiu.
Numaidecît, fiind chemaţi înaintea judecătorilor, bietul neguţător spuse şiretenia pricinei, cum se întîmplase să treacă prin pădure, cum îl înşelase chirigiul de-i luase hainele şi cum acum nu mai voieşte a le da sub cuvint că el este neguţătorul.
Atunci „adevăratul“ chirigiu răspunse :
—	Boieri, domnia-voastră, nu ştiu ce să zic de omul acesta. A înnebunit, ori e luat de iele ! Eu l-am tocmit să-mi ducă marfa pînă la bîlci. M-a dus o bucată de drum ca un om în toată firea. Cînd mă pomenesc dodată că-mi vorbeşte de haine, de bani, de hîrlii, de marfă. Eu l-am lăsat să hondrănească şi mi-am cătat de treabă. Iar dacă am văzut că se îngroaşă gluma, i-am zis să mă ducă pînă în acest oraş, să-i dau ce o fi cu dreptul, şi să mă lase în pace. Aci mă văd tras la judecată. Este de crezut ce aiurează el ? Nu vedeţi dumneavoastră din spusele lui că trebuie să-i lipsească vreo doagă ?
în zadar bietul neguţător, cel adevărat, mărturisea în cuget curat cum se întîmplase lucrurile, că rău şi fără cale protivnicul său îl face nebun, luat din iele, că-i lipseşte vreo doagă sau că aiurează ; în zadar spuse că l-a ferit sfîntul pînă acum de unele ca acestea, şi se ruga de judecători să-i facă dreptate şi să nu mai dea voie protivnicului său să-l mai ocărască după celelalte toate.
222
Judecătorii, dacă văzură că n-au de unde să apuce pe vinovat, le spuse să vină a doua zi. După ce plecară, judecătorii se sfătuiră cum să facă să prindă pe vinovat. Ei văzură limbuţia şi sumeţia unuia, precum şi liniştea cu care vorbea celălalt. Ei mirosiră în care parte este dreptul, dară nu puteau să pună mîna pe viclean. Ştia, hoţul, cum să se păzească ca să nu-1 prindă în vorbă ! In cele mai de pe urmă, unul din judecători zise să-l lase pe mîna lui, să mai facă o încercare. Şi aşa se şi învoiră.
A doua zi, cînd veniră la judecată, mai spuse unul, mai spuse şi celălalt şiretenia pricinei, şi nu merse mai departe ca în ziua trecută. Nici o domirire. Judecătorii se traseră la chib-zuire, şi cînd veniră iară, deteră hotărîrea.
Judecătorul care se însărcinase zise :
—	Pricina dumneavoastră s-a judecat. Apoi, uitîndu-se către jeluitor, adăugă : Deoarece, dragul meu, nu poţi dovedi nici într-un chip dreptăţile dumitale, vezi-ţi de căruţă şi de cai, că alt n-avem ce-ţi face ; iară dumneata, zise către celălalt, ţintin-du-1 drept în ochi şi văzîndu-1 că-i zîmbeşte mustaţa, fii liniştit şi stăpîneşte-ţi marfa şi averea în pace. Acum duceţi-vă cu Dumnezeu !
Dară, pe cînd se gătea a pleca, unul cu bucurie şi altul cu mîhnire în suflet, şi tocmai cînd deschise uşa şi amîndoi erau pe prag, voind a ieşi, judecătorul strigă repede :
—	Chirigiu ! chirigiu !
—	Aud ! răspunse adevăratul chirigiu, urechea lui fiind dedată din copilărie a auzi chemîndu-1 astfel.
—	Ştiam eu că tu eşti cel cu musca pe căciulă, zise judecătorul, şi dete hotărîrea. ca adevăratul neguţător să-şi ia averea în stăpînire, iar pe chirigiu îl băgă la dubeală.
Aşa judecători ! O dată dreptate !
încălecai p-o şa şi v-o spusei aşa.
(P. Ispirescu) COL. TR., III (1872), nr. 27, p. 213—214.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4930. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Ţiganul şi martorii, CAL. Arad. I (1882), p. 88.
3.	Popa şl curechiul, CAL. Arad, VI (1888), p. 100.
223
*
4.	Descoperirea hoţiei cu paiele, Ispirescu, Snoave, p. 64 ; republicată : Poveştile unchiaşului sfătos, p. 316 ; IIAZ. SAT., X (1010), nr. 4, p. 1.
5.	Pata de pe pălărie. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 103.
6.	Cum se dau de gol sfinţii, GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 130, p. 6.
7.	(Fără titlu) F. POP., IV (1895), p. 334.
8.	(Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, I (1895), p. 313.
9.	Pălăria ţiganului, CAL. ROM. Car., IX (1898), p. 137.
10.	Nu-l crede, nu, F. TOŢI, III (1898), nr. 45, p. 532.
11.	(Fără titlu) CAL. Arad, VIII (1900), p. 126.
12.	N-a avut cine să mă vadă, F. POP., IX (1901), p. 402.
13.	(Fără titlu) IIAZ. SAT., III (1903), nr. 10, p. 3.
14.	Ţiganul şi martorii, CAL. Arad, XII (1904), p. 162.
15.	(Fără titlu) CUCU, I (1905), nr. 9, p. 5.
16.	S-a dat singur de gol, CUCLT, I (1905), nr. 11, p. 6.
17.	(Fără titlu) COM. SAT. Buc., II (1906—1907), nr. 13—14, p. 13..
18.	Cu musca pe căciulă, LUCEAF. SAT., 1910, nr. 1, p. 4.
19.	La judecătorie, POP. ROM, VII (1911), nr. 52, p. 24.
20.	Cel cu musca pe căciulă (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, î. 238.
21.	Şi ala, boiarule, sărut mina (Th. Speranţia), REV. COP. TIN.» 1913, p. 414.
22.	Ţiganul cu musca pe căciulă. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 68.
23.	Cel cu musca pe căciulă, Pamfile, Firişoare de aur, p. 44.
24.	Hoţul descoperit, VEST. SAT., VI (1918—1919), nr. 14—15, p. 3.
25.	Cel cu musca pe căciulă, ALB. Buc., XXI (1922), nr. 28—35, p. 485.
26.	Ţiganul şi advocaţii, STRAJA, II (1923), nr. 40, p. 2.
27.	Ţiganul şi advocaţii, SOL. MOLD., I (1927), nr. 8, p. 8.
28.	Hoţul păcălit. Costin, Mărgăritarele Banatului, p. 136.
29.	Cum l-a descoperit un preot pe cel ce i-a furat varza. Costin, Anecdote, Snoave, p. 27 (Jupa — Caraş-Severin).
30.	Ţiganul şi avocaţii, ALB. Buc., 1929, nr. 39—40, p. 636 (Dobro-văţ — Iaşi).
31.	Hoţul păcălit, (L. Costin), CAL. GOSPOD., VIII (1929), p. 44.
32.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 6, p. 11.
33.	Cu	musca pe	căciulă, DUM. POP., XVI (1931), nr.	45—46, p. 7.
34.	No, ascunde-te, Honţ, IZVORAŞUL, XIV (1935), nr. 7—8, p. 226 (Sebeş-Alba — Alba).
35.	Cel	cu musca	pe căciulă, AMIC. POP. CĂL., 1938,	p.	79.
36.	Cel	cu musca	pe căciulă, CAL. SAT., 1938, p. 81.
37.	Cel cu musca pe căciulă, ALB. Buc., XXXVIII (1939), p. 734.
38.	Cu... musca pe căciulă, SAT., XI (1940), nr. 110, p. 18.
224
O OCA DE VIN
Un ţăran, nu ştiu de era prost ori şiret, după	ce	băuse	la
o	circiumă o oca de vin, se dete la urechea cîrciumarului	şţ-l
întrebă încet şi cu un aer misterios :
—	Ia spune-mi, vinul ăsta l-ai plătit d-ta ?
—	Mai e vorbă, l-am plătit.
—	îmi pare bine, răspunse ţăranul. Fiindcă l-ai plătit d-ta, nu trebuie să mai plătesc şi eu.
Şi plecă.
CAL. TOŢI ROM. Buc., 1887, p. 95.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4931, Este atestat în Muntenia.
[CALUL ŢIGANULUI]
Un ţăran, văzînd în tîrg un cal frumos — la un ţigan —•, îi veni poftă să-l'cumpere.
Tocmeală încoace, tocmeală încolo, tîrgu fu gata.
—	Mă, ganciule ! întrebă ţăranul pe faraon, nu cumva are
calul vreo boală ascunsă ?	■
—	Nu, nu, nu ( răspunse cioroiul cu mîndrie. Calul ahăsta nu are nici suspin, nici venin. E tocmai ca purdelul meu de hastă-noapte. Dar uite, cumetre, mînca-ţi-aş hasta cinste şi plăcintă, are căluţul drăguţul un nărav rău, şi ţi-1 spui, mîn-ca-te-aş, ca să nu am păcat, şi ca să ştii de ce să te ţii : calul ahăsta nu se suie pe lemne şi nu mănîncă fier. Atîta e toată boala. încolo, boalele lui toate să hie pe mine. Aşa să-mi ajute devia !
—	Atîta tot ? întrebă ţăranul. Apoi zise : d-apoi că n-am să-l pui să-mi urce pomii, să-mi culeagă poamele, nici să-mi roază fiarăle.
Mergînd cu calul către casă, ajunge la un pod. Calul nia vrea să pună piciorul pe pod. Ţăranul îl îndemnă cu buna, cu răul, cu Trspra, cu bătaia... Calul se trage, opinteşte, nechează, aruncă, se trage la apă, dar pe pod nu păşeşte... Acum înţelesese ţăranul vorba ţiganului : „calul nu se suie pe lemne“. Trec prin apă şi merg acasă.
225
1
—	Atîta pagubă ! gîndeşte ţăranul. Doar n-o să-l port tot pe poduri. După ce-1 hrăneşte bine, îl înhamă la trăsură. Cînd să-i bage zăbalele de fier în gură, calul îşi ridică capul în sus, nechează una straşnică, îneleaştă dinţii laolaltă şi ba să-i bagi fier în gură... „Nu mănîncă fier !“
AGRIC , VII (1910), nr. 1—2, p. 11.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4932 (A. Th. 1031). Este atestat în Moldova.
TRAGE CALUL ?
Un ţăran, tîrguind un cal, îl întreabă pe vînzător :
—	Trage calul ?
—	Că trage ? Vei avea mare bucurie cînd îl vei vedea trăgînd.
Pe urmă îşi dau mîna, fac tîrg şi ţidulă, iar după cîteva zile vine cumpărătorul necăjit şi se plînge că nu vrea să tragă calul :
—	M-ai păcălit rău, calul nu vrea să tragă !
—	Eu nici n-am spus niciodată că trage, ci că te vei bucura cînd va trage.. Şi eu m-aş fi bucurat, dar nu mi-a făcut niciodată această plăcere.
CAL. Blaj, XVII (1940), p. 117.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4933. Este atestat în Transilvania.
ŢIGANUL VICLEAN
Odată, intră un ţigan într-o prăvălie şi zice :
—	Boierilor, puneţi aici pe masă 5 zloţi şi veţi vedea că din 5 veţi avea 100, numai vă rog să-mi daţi şi mie măcar o piţulă din ei, dar totodată să închideţi ochii şi să nu-i deschideţi. pînă ce nu v-oi zice eu !
226
La aceasta, boierii scot paralele pe întrecute din buzunar şi le pun pe masă, apoi închid ochii cu toţii. Atunci ţiganul, văzînd că boierii au închis cu toţii ochii, puse mîna pe cei 5 zloţi şi o luă la sănătoasa, fără să-şi fi luat măcar un rămas bun de la boierii păcăliţi. Boierii, nemaiputînd ţine ochii închişi, unul dintre dînşii deschise ochii mai curînd şi se uită să. vadă — dară rău s-au mai păcălit boierii, că nu-1 mai văzură nici pe ţigan, şi nici cei 5 zloţi.
GAZ. TRANS., LXII (1899), nr. 157, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4934. Este atestat în Transilvania.
TÎRGUL SASULUI
Jupînul Honţ, care. era gazdă mare, avea de vînzare.trei stoguri de fîn. Veni un cumpărător, veniră mai mulţi, dar fiindcă sasul era scump al. focului şi cerea pe fîn cît nu era vrednic, fînul rămase nevîndut mai multă vreme. într-o zi iată că aduce naiba pe un hoţoman de românaş cu un car cu patru bouleni şi trage de-a dreptul. în curtea sasului.
—	Bună ziua, vecine.?.
—	Mulţam d-tale, vecine !	.	.	,	.,
—	Nu cumva ţi-e fînul de vînzare ?
—	De vunzare, zău ala ; numai ni crez, vecine, ala fura de hei mai bun, :cum nu mai găseşti nici la sasele noastre şi d-aia vindem cam scump la el, vecine dragă !
—	Apoi bine, vecine, om face şi noi ca toţi oamenii. Eu
oi	mai da, d-ta oi mai lăsa, pînă ne-om ajunge cu preţul şi-om face tîrgul.	-
Şi unul una, altul alta, ba că-i scump, ba că nu-i scump, pînă cînd de la o vreme pliosc, îşi apucară mîinile, şi hai noroc: să dea Dumnezeu !
Acum cu preţul s-ar fi ajuns ei, dar cînd veni vorba.de plată, hoţul de român zise către sas :
—	Vecine, acuma din întîmplare n-am bani la mine să-ţi: plătesc fînul, da, cum oi ajunge acasă, ţi-i trimit pe toţi, tocmai, cum ne-am învoit. Şi ca să fie lucru mai cu nădejde, de astă. dată n-o să încarc, fără numai din două stoguri ; pe al treilea îl las zălog, pînă ţi-oi trimite banii.
227
Bine, vecine, răspunde sasul plin de bucurie că şi-a vîn-dut finul cu preţ aşa de bun ; nu face nimica şi dacă trimiţi banii, după ce ajungi acasă. Numai spune şi mie, cum chiamă la dumneata şi ce sat eşti, ca să ştiu la cine am vîndut funul meu-
—	Numele meu e uşor de ţinut minte, jupîne. Eu sînt Ioan Găseşte al feciorului lui Niţă Nimereşte, din sat din Păcălelii, nu departe de tîrgul Giolenilor !
—	Ştim noi bine, vecine, unde-i satul a d-voastre, zise sasul, care nicieînd nu mai auzise astfel de nume, dar nu vroia să se arate prost înaintea românului.
Şi aşa românaşul nostru încărca din stogurile sasului cît putură să ia din loc boulenii lui şi, după ce-şi luă rămas bun de la sas şi-i făgădui încă o dată că-i trimite banii, cum o ajunge acasă, se cam mai duse.
Sasul aştepta acuma banii. Aşteptă el două-trei zile, aşteptă o săptămînă, o lună, şi nici tu bani, nici tu român, nici tu nimic.
—	Ciudat lucru ! zise el de la o vreme ; da departe trebuie că mai e şi satul ăla Pocoleni. Ai trecut unu lună şi jumătate şi încă n-ai ajuns Ioan al meu cu funul al lui acasă, să tri-meaţă la mine banii, cum ai spus chind ai plecat !
Dar vremea trecea înainte şi bani de la român te-a ferit Dumnezeu.
Se sfîrşi iarna, că mi-am uitat să vă spun că sasul îşi vînduse fînul prin postul Crăciunului — veni şi primăvara, o primăvară mîndră ca o mireasă tinerică şi frumos împodobită, veni în cele din urmă şi vara, oamenii începură din nou a face fîn, şi românul cu pricina nicăieri.
„No, mare prost şi rumunul ala ! zise sasul în gîndul lui. El cumpărat funul chind era scump, şi acum boii lui se muncă fun de hele vechi, chind e atîta de hele nouă !“
Dar trecu nu numai vara, ci şi toamna, ba în cele din urină se împlini şi anul de cînd cu tîrgul sasului, şi românul tot nu mai veni cu bani', să-şi ia fînul ce-1 lăsase zălog la jupînul Honţ. într-o zi Honţ vede nişte oameni că se duc la tîrg cu vite de vînzare, şi-ndată-i şi opreşte-n drum şi-i întreabă :
—	He, oameni buni !... Nu cumva mergeţi d-voastră la tîrgu ala, cum dracu zice la el !... la tîrgu la Şoleni ?
—	Ba chiar acolo jupîne ! răspunseră românii naibii, voind să vadă ce-o să le spună sasul.
—	No, dacă mergeţi acolo, căutaţi pe Ion Găseşte-la-el, fecior al lui Nimereşte-la-el, din sat de la Pocoleni, şi spuneţi la el că dacă nu vine mai curînd să plătească funul care ai
228
luat acum un an, hei care ai lăsat zălog strică de tot, de nu mai muncă la el nici mumă-sa lui jupîn dracu... Apoi dacă să hi aşa, paguba nu-i al meu, ci-i al lui, pentru că nu eu vinovat, ci el prost vinovat !
(Sandu) GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 253, p. 6 ; republicată : Anecdote, p. 104.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4936. Este atestat în Transilvania.
SASUL ŞI CUCUL
Un sas era prieten cu un român. într-o iarnă se întîmplă că românului i se gătă fînul mai devreme şi, nemaiavînd ce să le dea la vite, se duse la sas şi-l rugă să-i dea un stog de fîn sau cu bani, sau împrumut, pînă la vara viitoare. Sasul naibii însă, deşi avea trei stoguri zdravene, nu voi să-i dea românului nici o mînă de fîn, spunîndu-i că-i e frică ca nu cumva, dacă-şi va împărţi fînul, să fie şi el silit să cumpere mai tîrziu, deoarece ştie că, după ce cîntă cucul, tot îi mai trebuie un stog.
Românul cercă şi-ntr-alte părţi, dar nu putu căpăta nutreţ de nicăieri. A doua zi, auzind că sasul, prietenul său, vrea să meargă la lemne în pădure, el se duse înaintea lui şi se băgă într-o scorbură, nu departe de drumul pe unde avea să treacă sasul. Cînd ajunse prietenul în dreptul lui, românul începu să cînte ca cucu.
—	Aha ! zise sasul în gîndul său ; de astă dată o să se facă curînd primăvară. Să vînd fînul mai degrabă, ca să nu rămîi cu el mai pe urmă.
Şi, cum se întoarse acasă, şi trimite la român să vie la ei, că-i vinde ieftin două stoguri de fîn.
Românul veni, cumpără fînul şi îl duse frumuşel acasă. Sasul aştepta acum să se desprimăvăreze, dar trecură săptă-mîni după săptămîni, şi nici poveste de primăvară.
In cele din urmă, jupînul fu silit să cumpere şi el de la român cu preţ îndoit unul din stogurile ce le vînduse mai-nainte.
229
■j— Hei, vecine, zise el către român, uitîndu-se cu jale la banii ce-i număra, rău chintat cucul la mine anul ăsta. Să nu asculţi la el, că celuieşte şi la d-ta cum celuit la mine \
(Sandu) GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 275 p. 6 ; republicată : Anecdote, p. 109.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4937. Este atestat în Transilvania.
V	ariante :
2.	Cucu '... cucu POP., IX (1904), nr. 15, p. 237.
3.	Cucu !... cucu ! ACTIV., IV (1904), nr. 3, p. 3.
4.	(Fără titlu) (S. Rusu-Cîmpeanu), IZVORAŞUL, 1923, nr. 5—6, p. 5 ; republicată : Poveşti ardeleneşti, p. 34 (Archiud — Bistriţa-Năsăud).
RASAD DE NUCI
Un turc, odată, împrumutase cu parale pe un român. Cînd îl vedea, românul spunea că n-are parale. Azi n-are parale, ■mîine n-are parale ; dar turcul trepăda mereu, în toate zilele, şi nu-1 slăbea deloc pe român, cum nu te slăbeşte ceasul morţii.
Intr-o zi, femeia românului numai îi zice acestuia :
—	Măi bărbate, ia lasă-1 tu pe turcul aista pe mîna mea : să-i spun eu vo cîteva, şi lasă dacă li-i mai vedea pe aici !
Cînd mai vine turcul la parale, românul numai se dă în dos şi iese femeia.
—	Unde	ţi-i gagiul ? întrebă turcul.
—	Apoi unde	să fie, jupîne ago ?... Apoi s-o dus	să vadă,
n-o găsi nişte răsad de nuci, să cumpere, să răsădim cîţiva nuci şi	să vedem,	n-or	creşte ?... Şi dacă s-ar face mari,	poate or
face niscaiva nuci,	şi atunci să vindem nucile şi să-ţi	închipuim
paralele celea, că altfel n-avem de unde le face !
După ce a plecat turcul, românul iese şi întrebă pe femeie :
—	Ei, ce i-ai spus, măi femeie ? !...
—	I-am spus că te-ai dus să cauţi nişte răsad de nuci : să-î punem, să crească..., să facă nuci..., să le vindem, şi pe urmă să-i dăm paralele.
230
—	Aăăra, mâi femeie ! n-ai spus bine : în vreo douăzeci-treizeci de ani, nucii sînt gata... şi atunci iar ai să vezi pe turc pe aici !... Ce-i a trece treizeci de ani? !... Eu chiteam că li-i fi amînat pe mai multă vreme ! !...
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 176— 177.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4938. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă:
2. Solgăbirăul şi popa. Candrea, Craiul din Ţara Oaşului, p. 28 ; republicată : GAZ. TRANS., LXX (1907), nr. 283, p. 6. (Cămărzana — Satu Mare) ; GRAI. NOSTRU, Bue., II (1907—1908), p. 59.
TOT ŢIGANUL...
Acu, cică un boier tocmeşte într-o zi la coasă cîţiva români, printre care şi o baragladină de ţigan.
Au cosit acei români ce-au cosit, a cosit şi ţiganul în legea lui, cum o fi cosit, cînd, pe la toacă, iată că se trezesc cu boierul, cam zburlit şi ţîfnos.
—	Care a cosit aici ? se răsteşte boierul la oameni.
—	Ţiganul, boierule.
—	Dar aici ? întrebă boierul, mergînd doi-trei paşi mai încolo.
—	Tot ţiganul, boierule, răspund românii cam rîzînd pe sub mustăţi, în timp ce ţiganul stătea deoparte, cu ochii holbaţi la boier, şi nu îndrăznea să zică o vorbă.
—	Dar aici ? întreabă boierul mergînd mai încolo mîniat,
—	Tot ţiganul, boierule.
—	Dar aici, dar colea, dar dincolo, dar colo..., întreabă boierul, zbîrlindu-şi barba, făcînd mîna roată cam cît ţinea cosirea.
—	Tot ţiganul, boierule, răspund românii cu inimile numai cît un purice de frică, de vreme ce socoteau că de-aceea-i întreabă boierul aşa, unde au cosit rău, şi, ca să se descurce de vină, au aruncat toate în spinarea ţiganului.
23 i
____ Bun, grăieşte atunci boierul, după un răstimp ce stătu
pe gînduri. Va să zică aicea ţiganul a cosit, nu-i aşa ?
—	Chiar aşa, boierule, răspund oamenii,
—	Acolo, dincolo, pe dincoace, tot ţiganul a cosit, întreabă iar boierul, arătînd cu mîna ca şi întîi.
—	Adevărat, boierule, răspund iar românii noştri, mai uşuraţi oleacă parcă.
—	Atunci, dacă-i aşa, ţie ţi se. cuvine plată, pe ziua de azi, pentru coasă, măi ţigane, căci ceştialalţi singuri au mărturisit-o de două ori că numai tu ai cosit.
—	Aşa, cucoane, zice ţiganul, care tăcuse molcom pînă acum, punînd mîna pe părăluţe, în vreme ce bieţii români ceialalţi, văzînd cum vine treaba, au trebuit să înghită nodul şi să tacă, să nu se facă şi mai mult de batjocură.
Şi iată aşa a putut păcăli şi ţiganul o singură dată pe români, prin iscusinţa unui boier viclean., care a ştiut aşa de bine lucrurile.
NEAM. ROM. POP., V (1914), nr. 35, p. 573 (Larga — Bacău).
“Vezi Typol. bibi. ; tip 4939. Este atestat în Muntenia.
SECHESTRU PE AFTARAGACI
Un turc odată împrumutase cu parale pe un cizmar român şi pusese vadeaua la un sfînt, ce sfînt va fi fost ?
Pe atunci cizmele se coseau pe dos şi apoi se întorceau pe un băţ, care se numea aftărăgaci. Cizmarul cel mai prima n-avea mai mult de trei calupuri : otozbir, carabazghial şi oloiac ; cei mai proşti n-aveau deloc calupuri. Cînd se ducea omul să-şi tocmească cizme, cizmarul îi lua numaidecît măsură, îl poftea să mai aştepte acolo oleacă şi pe urmă striga la femeie :
■— Pune, femeie, de mămăligă !...
Apoi le croia îndată mare, le cosea pe dos, le întorcea pe aftărăgaci... şi, cînd femeia turna mămăliga, cizmele erau gata !
—	Ai grăunţe ? întreba cizmarul pe muşteriu.
—	Am ! (Muşteriul, cînd se ducea la cizmar, lua şi o traistă cu grăunţe, asta era ştiută.)
Atunci cizmarul umplea cizmele cu grăunţe de păpuşoi, le îndesa bine şi le punea pe sobă ; pe urmă poftea şi pe muşteriu la masă şi, cînd se sculau de la masă, cizmele erau uscate, omul le încălţa şi pleca cu ele acasă. Cum vedeţi, pe atunci era treaba în scurt.
Şi cum vă spuneam de turc : împrumutase pe cizmar cu parale şi, cînd s-a împlinit vadeaua, s-a dus la parale.
Cizmarul : că-i sucită că-i cîrnită... spuse că n-are parale şi să-l mai aştepte.
Peste cîteva zile, turcul se duce iar. Cizmarul tot n-are parale.
Intr-un rînd, turcul aude că-n cutare zi, cade „duminica tuturor sfinţilor“. Mai aşteptă el pîn-atunci, şi numai se duce iar :
—	Bre, da-mi parale !... Azi, duminica tuturor sfinţilor, trebuie să fie şi sfînt a me !
Cizmarul tot n-are parale. Dacă vede turcul aşa, îl dă în judecată pe cizmar şi pe urmă vine să-i pună sechestru. Cînd intră în casă la cizmar, îl găseşte întorcînd o cizmă pe aftă-răgaci. Se uită acolo cum se necăjea cizmarul cu aftărăgaciul, şi se tot chitea în gîndul lui : pe ce să-i pună sechestru ? „Ha ! am să-i iau aftărăgaciul ; făr-aista nu poate face nimica !“ zise turcul în sine, şi dă să-i ia aftărăgaciul. Cizmarul, cînd vede aşa, începe a plînge şi a se ruga de turc :
—	Mă rog, jupîne ago ! nu-mi lua aftărăgaciul !.... făr-aista, ce mă fac eu ? (da el se făcea, numai de-al dracului : văzuse el că turcu-i prost !)
Turcul cînd îl aude rugîndu-se aşa se întărită şi mai tare şi-i ia aftărăgaciul.
După cîteva zile vine iar la parale.
■— N-am, jupîne ago, răspunde cizmarul... dacă mi-ai luat aftărăgaciul, cu ce să lucrez ?
Altă dată cînd mai vine, îl găseşte pe cizmar întorcînd o cizmă pe aftărăgaci : el îşi făcuse numaidecît alt băţ, că doar nu era mare lucru.
—	Bre, dă-mi parale !
—■ N-am, jupîne ago..., mi-ai luat aftărăgaciul cel dintîi şi acum am dat o mulţime de parale şi am cumpărat altul !... Numai eu ştiu cum le-am închipuit !
Atunci turcul îi ia şi aftărăgaciul acela.
Peste cîteva zile vine iar :
—■ Bre, dă-mi parale !
—	N-am, jupîne ago.,., cu ce să lucrez ?
233
Altă dată, eînd mai vine, îl găseşte iar lucrind... el îşi făcuse alt aftărăgaci.
—	Bre, dă-mi parale !
—	N-am, jupîne ago..,, mi-ai luat pînă acuma două aftă-răgace, eu am făcut, ce-am făcut şi mi-am cumpărat altul de la o samă de vreme muncesc numai pentru aftărăgace !
Atunci turcul se duce acasă, aduce cele două beţe şi i le aruncă acolo :
—	Na ! zise el, du-te la drac cu aftărăgaciu al tău, cu tot f
Şi de atunci cizmarul n-a mai văzut pe turc, pe la el.
ŞC. MOD., I (1897), nr. 4, p. 31 (Smulţi — Galaţi).
Vezi Typol. bibi.; tip 4941. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	La sţintu Aşteaptă. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 5.
ROMÂNUL ŞI TURCUL
Cică, a fost venit odată un turc, prin ţară pe la noi, după unt şi miere. Şi s-a întîlnit la o răspîntie cu un român.
—	Bună ziua, bre rumâne !
—	Mulţumesc, dumitale, jupîne.
Ce cauţi, jupîne ?
—	Unt, bre, de vacă. Care aveţi de vînzare ?
—	Aşa ! Am şi eu jupîne, vreo două sute de oca. Dacă-ţi trebuie, să-ţi dau.
—	Bine. Ţine arvună : trei sute de lei. Da, uitasem să te întreb. De unde eşti ?
—	Din comuna Văgăuna,
Plasa Leasa ;
Judeţu Coteţu
Şi mă cheamă Dacărfi;
Am în deal la mişelie Şapte pogoane de vie,
Numa iepurii o ştie
234
Şi nouă buţi tăfăloage Fără funduri, fără doage...
—	Bine ! a zis turcul şi s-au despărţit, iar românul, sec, s-a dus acasă.
La soroc, vine turcul, după vorbă, să-şi ia untul. Caută comuna, nu ; nici plasă, nici judeţ cu numele spus de român.
Oamenii încă şi slujbaşii rîdeau de el cînd l-au auzit spu-nînd nume aşa închisnovate.
—	Da cum l-a chemat, jupîne, pe românul cu untul ?
—	Dacărji l-a chemat...
—	He ! Iîe ! Păi, dac-âr fi, bine ar fi ; da e rău că nu e. Atunci, şi-a văzut turcul de drum ; iar românul a mîn-
cat banii.
Şi, din ăla, cică, se trag şi azi unii-nşelători.
(C. Rădulescu-Codin) PRIETEN. NOSTRU, III (1913), nv. 2, p. 50 ; republicată : Vine roata, p. 37 ; LIGA DEŞTEPT., V (1915), p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4942. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Dacă ar fi... IZVORAŞUL, II (1923), nr. 5—6, p. 4 (Bistriţa — Mehedinţi).
3.	Românul şi turcul, CULT. POP., XI (1931), nr. 341, p. 4.
CHISEAUA ŞI TUTUNUL
Un turc pierduse o chesea împodobită cu multe diamante. El puse pe un ţigan să strige că cine a găsit-o, tutunul să bea, şi chiseaua să o dea. Ţiganul striga cît îi lua gura :
—	Tutunul să bea, chisea să nu dea !
ŢARA NOUA, IV (1887), nr. 9, p. 574.
235
r
Vezi Typol. bibi.; tip 4943. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Pristav. Stăncescu, Glume, p. 89.
3.	Supărarea agăi, GAZ. ŢĂR., VI (1897), nr. 29, p. 3.
GEAMBAŞUL ISTEŢ
—	Ce fel ? aşa cal vrei să-mi vinzi ? Nu vezi că-i numeri coastele ?
—	Mă rog, poftiţi, puteţi să i le număraţi şi veţi vedea că nu-i lipseşte nici una.
ALB. Buc., X (1907), nr. 28, p. 760. Vezi Typol. bibi. ; tip 4944. Este atestat în Muntenia.
ŢĂRANUL LA TÎRG
O gîscă mare, albă şi grasă avea ţăranul,
Căci o hrănise singur un an întreg, sărmanul.
Să ia ceva pe dînsa voia, ca orişicare...
Şi-n tîrg de dimineaţă veni cu ea-n spinare.
Şezu vreo două ceasuri cu gîsca lui în braţă,
Trecea pe lîngă dînsul mulţimea din piaţă :
Cucoane, jupînese, boieri şi negustori ;
Dar nu era nici unul din ei cumpărători !
Ceva mai la o parte stă Iţic de un ceas :
O gîscă-aşa frumoasă ar vrea să aibă-acas...
In curte, prin ogradă, ar fi chiar un odor ;
Ce puf frumos de pene ! Ce puf ! Ce pufuşor !...
■— Hei ! bade ! zise Iţic, cu aerul de sfînt,
Nu vinzi gîsca bolnavă şi cu piciorul frînt ?...
ALB. Buc., VII (1904), nr. 17, p. 34o.
Vezi Typol. bibi■; tip 4945. Este atestat în Muntenia.
236
ACEEA VINDE-O LA ALTUL
Ţiganul cheamă pe moş popa Barbă-sură să-i facă sfeştanie în- bordei, pasă-mi-te, nu cobea a bine. După ce află la preţ, plecară împreună.
Lui moş popa nu-i da mîna ca să stea mult în bordeiul ţiganului, pe lîngă aceea plata avea să fie cam subţireluţă, de nu putea să ţină o sfeştanie lungă cît postul Paştilor. Se pune deci şi, pe drum încă, dă a zice aşa mai chitineluţ la tropare şi molitve, încît la sosire, din două, trei şi numai ce-1 vezi ajuns la „Mîntuieşte, Doamne, poporul tău...“ şi la stropire.
—	Apoi, moş-popă ! Cum se face de sfeştania mea e numai pui pe lîngă aceea a lui Ion de sub biserică, pe care ai făcut-o duminecă ?, întreabă ţiganul nedumerit.
—	Fiule, nu te osîrdi, răspunde părintele dincolea, căci sfeştaniile-s toate la un fel, numai cît pe a ta am făcut-o pe drum, precum ai putut s-o vezi !
—■ Pe cea de pe drum, rogu-te, vinde-o la altul şi-mi croieşte mie una întreagă ca să ştiu că-i numai a mea.
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 71.
Vezi Typol. bibi.; tip 4946. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Vinde-o la altu, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 147, p. 6.
ARGUMENT DECISIV
Un cîrciumar veni la un negustor de vinuri să cumpere nişte vin. Negustorul însă avea două vase de o calitate foarte proastă de care nu putea să se scape. El se gîndi la un mijloc ca să înşele pe cîrciumar. Pentru acest scop, îl pofti la dejun şi îi dete să mănînce peşte sărat, scrumbie şi alte mîncări sărate, care excitau pofta de băut.
După-masă îl duse la şopron să vadă vinul.
237
Cîrciumarul, fiind aprins de sete, îi plăcu vinul şi-l cumpără. Dar cînd ajunse acasă, păcălitul observă că vinul e curat oţet ; atunci se înfurie şi trase pe înşelător la rabin.
Acesta îl întrebă :
—	Bine, d-ta n-ai guşat vinul înainte de a-1 cumpăra ?
—	Da, dar dacă mîncai d-ta atîtea sărături, ai fi băut şi lături.
Jureseu, Snoava, p. 61.
Vezi Typol. bibi.; tip 4948. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Argument solid. Jureseu, Snoave, p. 127.
[BRUTARUL ŞI CÎRCIUMARUL]
Un brutar vorbea într-o zi c-un cîrciumar.
—	Măi frăţioare, zise brutarul, de cînd am auzit că pîinea cade grea la stomac bolnavilor, am început s-o fac mai uşoară şi pentru cei sănătoşi.
—	Păi tot aşa şi eu, prietene. De cînd am aflat că doftorii recomandă bolnavilor vin cu apă, îl amestec eu în butoi, ca să nu le mai dau de osteneală.
GAZ. TRANS,, LXV (1902), nr. 284, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4949. Este atestat în Transilvania.
MĂCELARUL şi ciobanul
S-a dus odată un măcelar să cumpere oi pentru tăiere de la nişte ciobani, ce aveau tîrla lîngă sat.
La tîrlă a găsit numai un cioban, care îngrijea de mîncare-şi de vreo trei oi bolnave.
După ce-i dete bună-ziua, îl întrebă :
—	Ai niscaiva oi de vînzare pe aici ?
238
—	Am, răspunse ciobanul, uite-le colea, arătîndu-i vreo trei oiţe care erau : una oarbă, una şchioapă şi alta căpiată
—	Păi, ce, nu mai ai şi altele ?
—	Nu, nu mai am clecît pe-ăstea...
S-a dus ca să le vadă şi pe-acelea.
—	Da’ bine, asta e oarbă...
—	Apoi, că n-o să-ţi coasă la gherghef, omule, îi răs-puse ciobanul.
—	Ia te uită, asta e şchioapă !...
—	Păi că doar n-o să-ţi joace căluşeii, ai s-o tai, îi răspunse iar ciobanul.
Cînd să se uite la cealaltă, la cea căpiată, îşi văzu de treabă, că-i era că-1 înfundă iar ciobanul cu vreuna.
Le plăti şi plecă să le taie, ca a doua zi să strige :
—	Hai la carne proaspătă de miel !...
Dumitraşcu, La nămiaz, p. 8—9,
Vezi Typol. bibi.; tip. 4950. Este atestat în Muntenia.
ASEMĂNARE NEPLĂCUTĂ
Doctorul (către croitorul său) : ■— Băiatul este desigur fiul d-tale.
Croitorul : — Da, d-le doctor.
Doctorul : — Am ştiut. Iţi seamănă perfect.
—	Croitorul : — Cu mine ? Eu sînt numai tată vitreg.
—	Doctorul : — Nu cu dumneata ! Asemănarea există numai între haina lui şi căputul meu din urmă, pentru care ai întrebuinţat atîta stofă.
POP., IV (1897), nr. 16, p. 254.
Vezi Typol. bibi.; tip 4952. Este atestat în Transilvania.
CROITOR CINSTIT
Un om se duce la un croitor cu nişte postav să-şi facă nişte straie. Croitorul se uită la om, se uită la postav, îl măsoară şi îl dă înapoi zicîndu-i :
239
—	Puftim ; aista postav n-ajunge pentru strai la dumita.
Omul ia postavul şi pleacă la alt croitor.
   iaca, jupîne Ştrul ; să-mi faci un rînd de straie.
Ştrul ia postavul, îl întinde, îl măsoară, se-apucă din partea paralelor şi zice :
—	Bine, să vii pişti patru zile.
Omul vine, îşi încearcă straiele şi le găseşte bune, largi cum trebuie ; se mai uită pe de lături şi vede că şi Ştrul cel mititel are o pereche de pantaloni făcuţi tot din postavul lui şi zice omul :
—	Iaca, jupîne, am mai fost şi pe la jupîn Sulimon şi-o zis că nu-mi ajunge postavul... Şi iaca, dumitale ţi-o ajuns, ba ţi-o şi rămas pentru...
—	Ci ? se miră jupînul Ştrul. Ci ! Da nu ştii că Sulîmon acela-i un hoţ ? Nu ştii c-aciala vria sa facă pantaloni pun-tru trii copii ?
Pamfile, Cartea pov- hazlii, p. 15.
Vezi Typol. bibi.; tip 4953. Este atestat în Moldova.
Variante:
2.	Croitorul şi stofa (P. Gh. Savin), CULT. POP., I (1921), nr. 31, p. 4 ; republicată : ALB. Buc., XXII (1923), nr. 48—49, p. 753.
3.	Croitor isteţ (N. I. Munteanu) IZVORAŞUL, XI (1932), nr. 6—
7,	p. 160 (Jorăşti — Galaţi) ; republicată : CAL. IZVORAŞUL, II (1933),
p. 96.
CROITORIA SÎRBULUI
Un turc cumpără 20 de coţi de postav şi merge la sîrb, croitorul, să-i facă o manta. Sîrbul priceput, socotind că-i prea mult postav pentru o manta, fură 5 coţi şi din ce-i mai rămîne face turcului manta.
Dar cum o face, cum o drege, o nimereşte prea strimtă.
■— Lasă, bre sîrbule, focului ! Stric-o şi fă-mi o pereche de şalvari.
Sîrbul mai fură vreo 5 coţi şi-i face o pereche de pantaloni pe vînă.
240
—	Ştii ce, măi sîrbule ? Dacă nu-ţi ajunge postavul, strică-i şi fă-mi o pungă bună.
Sîrbul, bucuros că-i rămîne aproape tot postavul, îi face turcului o pungă cît o dimirlie. I-o arată turcului, şi turcul, privind-o şi văzînd-o prea mare, îşi trage el măsurile şi zice :
—	Ştii ce, măi sîrbule, totîi punga mare ; stric-o şi faci tot o pereche de şalvari.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 279.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4954. Este atestat în Moldova.
IN PRĂVĂLIE
—	Bade Toadere, cumpăraţi-vă praf contra şoarecilor X
—	Nouă nu ne trebuie, că avem mîţe în casă.
—	Nu-i nimic ! şi contra mîţelor e bună.
LUMINA, IV (1908), nr/ 7,.p. 6.. Vezi Typol. bibi.; tip 4955. Este atestat în Transilvania.
URSUL ARHIMANDRIT
Nişte tîlhari s-au făcut călugări, iar pe un urs dresat l-au îmbrăcat ca arhimandrit, puindu-i, rasa pe obraz. Au mers la o dugheană ş-au ales o mulţime de mărfuri, arătînd arhimandritului de-i place, şi el tot da din cap, că da. La urmă au plecat cu marfa, lăsînd pe arhimandrit să plătească. Arhimandritul nici nu vrea să audă. Evreii au început a-1 înjura, vrînd să-l dezbrace ; dar apoi n-au ştiut unde apuca.
Niculiţă-Voronca, Datine, p. 955 (Botoşani — Botoşani).
Vezi Typol. bibi.; tip 4956. Este atestat în Moldova.
241
ŞI-A UITAT
Umblă ţiganul din casă în casă cerşind. Nu avea el nici un cusur, dar iarna era grea, îl răzbise foamea şi se făcuse cu-i mut.
Şi fiindcă nu prea căpăta creiţari de pomană, deodată a izbucnit într-o casă.
—	Faceţi milă şi pomană cu un biet om mut !
—	Cum ?, zise gazda căsii, tu eşti mut şi totuşi poţi vorbi ?
—	D-apoi, dacă nu aş şti atîta să vorbesc, atunci cum aş putea spune oamenilor că-s mut ? zise ţiganul.
LUMINA, III (1907), nr. 1, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4957. Este atestat în Transilvania.
POPA ŞI SFlNTUL DUH
Un preot ca să smulgă de la locuitorii săi, pe căi piezişe, bani, le înşela credinţa în modul următor : la biserică, în podul altarului, a cărui acoperiş se ruinase cu desăvîrşire, era locuinţa unui porumbel dresat, care la un moment dat se pogora din pod pe umărul preotului în urechea căruia se afla un grăunte. Porumbelul lua grăunţa din urechea popei, mai căuta puţin şi zbura iarăşi în pod pe o spărtură, iar dascălul imediat printr-un secret trăgea o scîndură la spărtură ca să nu se coboare iarăşi, ci numai la semnalul dat. Preotul spunea credincioşilor că ceea ce el le spune sunt de la Sf. Duh (porumbelul) ce se cobora pe umărul lui. Cînd se pogora făcea pe oameni atenţi arătîndu-le pe Duhul Sfînt şi precum că i-a inspirat cutare fapt.
Odată, aflîndu-se preotul în biserică cu multă lume într-o sărbătoare, se întîmplase că o pisică a prins porumbelul şi l-a mîncat. Aceasta ştia numai dascălul. Pentru că dascălul era cam oropsit de preot, nu-i comunică aceasta. Preotul a făcut atenţi pe oameni că se apropie venirea Sf, Duh şi începe să cînte cam încurcat pe nas, şi în gorgoane, să nu înţeleagă lumea maşinăria :
—	Dascăle, dascăle, ia scîndură să se pogoare Duhul Sfînt.
242
r
Iar dascălul a răspuns :
—	Părinte, părinte, pe Sf. Duh l-a rnîncat pisi.
Atunci preotul înfuriat a început a bate pe dascăl în mijlocul bisericii.
Popescu-Ciocănel, Basme, p. 79. Vezi Typol. bibi. ; tip 4958 (A. Th. 1837). Este atestat în Muntenia-
DE PE APĂ'IEI, PE APĂ SE DUCE
Un crîşmar, înşălînd în dreapta-n stînga, ca toţi crîşma-rii, prin vînzare de rachiu şi vin amestecat cu apă, făcu-n. scurt timp o avere nesocotit de mare. în felul ista-şi adună şi mai multe sute de gîşte şi raţe şi porni cu dînsele la ţîrgul cel mai apropiat, ca să le vîndă. Iaca aproape de tîrgul eeala era o apă mare. Şi atunci fiind o arşiţă din cele mai mari, cum ar fi de pildă prin Cuptor, toate paserele cele şidea cu gura căscată şi ţi se părea că le şi iesă sufletul.
El zise :	'
„Am să dau drumul la bietele paseri să beie apă, să se-scalde, şi pe urmă am să le prind şi să mă duc în drumul meu.“ Şi cum a zîs, aşa a şi făcut. Dar paserile cele, cum';,să văzură libere, fugiră toate în toate părţile, aşa că crîşmarul nu putu prinde nici una şi le pierdu pe toate. Ucigă-1 sfînta cruce, care era acolo şi care ştia totul, zise :	.	.:
—	De pe apă iei, pe apă se duce.
, ]
A.I.E.F., i. 10837 (jud. Vrahcea)i„ Vezi Typol. bibi.; tip 4959. Este atestat în Moldova.
SINCERITATE
Sdrul şi Crăciun se cunoşteau de mititei. Părinţii lor erau vecini. Cînd erau copii, Crăciun numai cu Sdrul se jud'a. Se iubeau, vai de lume. Dar le păreau rău că nu pot merge amîndoi la o şcoală.
243.
Se făcură mari. Pe Sdrul îl dădură părinţii la meşteşug. Crăciun învăţă şi el o meserie. Ieşiră calfe.
Ca lucrători, amîndoi se plimbau, amîndoi se sfătuiau. Nu vedeai pe unul undeva, fără să fie şi celălalt. Erau nedespărţiţi.
Făcură cîte o puşculiţă. Adunară în cîţiva ani cîte o su-înuliţă cu care văzură ei că, dacă s-ar întovărăşi, ar putea •deschide o prăvălie.
Se puseră tovarăşi şi se făcură negustori.
Crăciun de o parte, Sdrul de alta, Şi amîndoi, cu o hărnicie la care rîvneau toţi, făcură ca prăvălia lor să dobîn-dească o mare vază.
Cînd făcură catagrafia la trei ani, ei se încredinţară că pot să se mai întindă.
Se întinseră cu negoţul, şi tot cu bine le merse, pentru că ei umblau cu dreptate.
Nu după multă vreme, Crăciun se însură. Mai din zes-trişoară, mai din cîştigurile agonisite de la prăvălie, îşi făcu ■o casă.
Se însură şi Sdrul.
Căsătoriţi fiind, obiceiurile neamului lor îi făceau să se ducă încotro le mergeau nevestele.
Se hotărîră a desface tovărăşia.
împărţirea cîştigului se făcu în toată regula şi cu toată dragostea unor vechi prieteni. Luară una şi una.
Fiecare din ei îşi deschise o nouă prăvălie.
Şi aşa şi tot le mergea bine ; căci erau harnici şi muncitori, dreptul lui Dumnezeu.
Trecuseră cîţiva ani la mijloc.
Intr-o zi, întîlnindu-se, merseră să se cinstească. Se întrebară despre familie, despre trebuinţele negoţului şi despre cîte alea toate. Şi tot întrebîndu-se, goleau mereu la pahare, fără să bage de seamă că începuseră a se tămîia.
Din una, din alta, ajunseră a-şi povesti cît de bine trăiau împreună şi cît se iubeau.
Crăciun zise lui Sdrul cu obişnuita lui inimă deschisă de mai înainte :
■— Mă, ovreiule, acum ne-am despărţit; nu mai avem niei o daraveră unul cu altul. Am auzit că ovreiul nu mă-nîncă pînă n-o înşela pe un român. Spune-mi drept, m-ai înşelat cu ceva în tovărăşia noastră ?
244
Ovreiul, cam matosit, îl luă gura pe dinainte şi spuse drept, zicînd :
—	Să-ţi spun drept, mă române, în tovărăşie nu te-arrt înşelat cu nimica, fiindcă am auzit că nu se alege nici praful de pe tobă de tovărăşia aceea unde se fură ; dar îmi mărturisesc păcatul. Cînd te-ai însurat şi ţi-ai făcut casă cu zes-trişoară ce ai luat, mi-a fost necaz de ce să fii tu mai bogat ca mine. Atunci, am luat o trestie, am umplut-o cu păduchi de lemn şi am aruncat-o în casă pînă nu era de tot isprăvită. Atît am făcut.
—	Auzi dumneata, ovreiul dracului, răspunse Crăciun, rîzînd în hohot. Mă miram eu cum, cioarele, de nu mă pot odihni în casă nouă de mulţimea stelniţelor. Tot eram eu hotărît s-o vînz din pricina asta ; să ştii că acum negreşit am să-i pui cruce...
Ispirescu, Snoave, p. 81 ; republicată : CONST., II (1890), nr. 339, p. 2 : Poveştile unchiaşului sfătos, p. 328.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4960. Este atestat în Muntenia.
PÎNZĂ PENTRU VECIE
Negustorul către o ţărancă :
—	Iţi garantez, draga mea, că pînza aceasta este cea mai bună pentru feţele de perină. Cît trăieşti nu se rupe. Pînza aceasta ţine-n vecii vecilor şi după aceea mai poţi îace la un copilaş vreo hăinuţă, un scutec sau altceva.
CAL. Blaj, XVII (1940), p. lliî.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4961. Este atestat în Transilvania.
[DISCUŢIE VIE]
Doi negustori discută cu înverşunare care dintre ei este mai dibaci. Unul se laudă că el ar putea vinde orice de zece ori, pe cînd celălalt, dacă poate, vinde o dată.
245
Acesta răspunse :
—	Tu ai dreptate..., căci pe tine nimeni nu va da nici <o para.
'	■-	Magazia de veselie, p. 11.
Vefci Typol. bibi■ ; tip 4962. Este atestat în Muntenia.
CALCUL CORECT
Oaspele : — Şeasă litre ? Nu se poate, frate ! Eu îmi cunosc porţia ; mai mult de cinci litre nici că încap în foalele meu !
Cîrciumarul : — Ai toată dreptatea, frate ! Cinci în foaie, una ţi s-a suit în cap, fac şeasă !
Oaspele : — Asta-i altă socoteală !
CAL. CALIC., I (1886), p. 28. Vezi Typol. bibi. ; tip 4963. Este atestat în Transilvania.
Variantă-.
2. (Fără titlu) F. POP., I (1892—189.'!), p. 100.
NU-I TREBUIE
Cultivatorul de vii (în crîşmă : — De la cine cumperi Iţig vinul?
Iţig : — D-apoi nu ştii ? Din pivniţa d-tale, cumpăr. Cultivatorul : — Atunci fii bun şi-mi dă un pocal de bere.
POP., I (1894), nr. 6, p. 10.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4964. Este atestat în Transilvania.
246
VIN SPĂLAT
Crîşmarul : Ei, ce zici, aşa că vinul ăsta e curat ? Muşteriul : — Căci curat n-aş putea să zic. Insa că e spălat bine, se simte !
CAL. Blaj, III (1926), p. 177. Vezi Typol. bibi.; tip 4965. Este atestat în Transilvania.
TREI JURĂMINTE
Românul se jura :
Ţiganul zice :
Iar evreul
—	Să n-apuce luna Cu mina Şi soarele Cu picioarele !
—	Să-i sară iapa Cui a văzut ochii.
—	Aşa bine să am io,
Cum rău ţi-am făcut Io dumitale !
Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 17. Vezi Typol. bibi. ; tip 4966. Este atestat în Moldova şi Muntenia
Variantă:
2.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 11—12, p. 11.
247
LA IARMAROC
—	Bună ziua ; de vînzare vaca, cumetre ?
—; Mulţămesc dumitale, de vînzare.
—	Cît ceri pe dînsa ?
—	7500.
—	Scump. Amu-s vitele ieftine.
—	Nu ştii d-ta că tot ce-i bun ş-acum îi scump ?
■— Vrei 5500 ?
—	Nu, dacă ţi-i de cumpărat îţi las cu 7000.
—	Nu, iaca-ţi dau 6000 şi dă palma.
—	Măi cumetre, dacă vrei să ai un lucru bun şi să mă pomeneşti, dă 6500 şi ia-o.
—	Iaca 6300 şi noroc să dea D-zeu.
—	Şi 50, adaugă cel cu vaca.
Tocmeala fu gata. Băură şi aldămaşul. Cumpărătorul	zise :
—- Or să se bucure copchiii mei	că	le-am adus Ta	casă
lapte.
—■ Să dea Dumnezeu să mănînce şi copchiii d-tale lapte, cum au mîncat ai mei, îi răspunse celălalt.
Se despărţiră. Fiecare pleca mulţumit în sufletul lui. Cel cu vaca încercă în seara aceea să mulgă puţin lapte, să vadă cît îi de bun, dar crezînd că vaca, fiind flămîndă şi ostenită, n-are de unde să mai aibă lapte şi o lăsară. O hrăniră a doua zi	bine şi, cînd seara vru s-o mulgă,	ia	lapte de unde	nu-i.
încercă a treia zi, a patra, o săptămînă, două, dar degeaba. Ce este ?... Şi omului nostru îngîndurat îi răsună în urechi vorbele : „Să dea Dumnezeu	să	mănînce şi copchiii
d-tale cum au mîncat ai mei !“
DOINA Jor., I (1929), nr. 10—12, p.
254.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4967. Este atestat în Moldova.
CÎTE UN FRANC DE ROMÂN
Trei români şi un neamţ, plecînd pe drum, au ajuns într-o pădure, unde găsesc pe un român cu o căruţă. Fiind obosiţi, ei întrebară pe un român cît o să le ceară pentru a-i duce în satul vecin.
248
Acesta răspunde :
—	Cîte un franc de român.
Astfel se suiră cu toţii în căruţă. Cînd au ajuns în satul vecin, cei patru călători îi plătiră 3 franci. Românul le zise că sînt patru cu toţii. Atunci unul din români zise :
•— Apoi dumnealui e neamţ.
„I. CREANGA“, IV (1911), nr. 2, p. 62 (Grojdibodu — Olt).
Vezi Typol. bibi. ; tip. 4968. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Asta e neamţ, REV. COP. TIN., II (1914), p. 487.
3.	E neamţ. Stăncescu, La gura sobei, p. 7.
4.	Dumnealui îi... (T. Pamfile), NEAM. ROM. POP., VIII (1920),
nr. 6, p. 92 ;	republicată :	Cartea	pov. hazlii, p. 59.
5.	Trei	români şi-un	neamţ,	ALB. Buc., XXI (1923),	nr.	5—6,	p.	88.
6.	Trei	români şi-un	neamţ,	ALB. Buc., XXII (1924),	nr.	3—4,	p.	60.
7.	Trei	români... Sudiţeanu.	Din satul lut Cremene,	p. 21.
8.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 41, p. 12.
9.	Trei români şi un neamţ, V. SAT., I (1933—1934), nr. 9, p. 4.
10.	Trei români şi un neamţ, ALB. Buc., XXXII (1938), nr. 40, p. 630.
11.	Plata căruţaşului, Luminiţa, IV (1938—1939), nr. 2, p. 31.
IŢIG PĂCĂLIT DE UN ŢIGAN
Trecea un ţigan pe un drum mare, dueîndu-se unde i-o fi fost lui treaba.
In cale iacă o circiumă pe care o ţinea un ovrei.
Ţiganul se frigea de sete de	o parte, iar de alta îi	şi
plăcea băutura, bată-1 pustia, de murea	după ea,	iar bani	să
plătească de a o bea... nici lăscaie.
Cum să facă ?... S-a gîndit să	caute	a păcăli	pe ovrei.	A
intrat în circiumă şi s-a aşezat la o masă şi a cerut să-i aducă o litră de vin. Ovreiul i-a adus şi ţiganul a gustat niţel din el, şi a lăsat ulcica jos, iar după aia a trecut un minut
249
de ceas şi a repezit ţiganul mîinile pe pîntece şi a început a ţipa că moare şi moare de durere la inimă, şi că a dat holera peste el, şi ce face că moare, şi îi rămîne ţiganca şi dancii pe drumuri.
Ovreiul cînd a auzit de holeră a înlemnit după tejghea. Ţiganul din dureri l-a rugat să ia vinul înapoi şi să-i dea o jumătate de rachiu de drojdii, că cu ăla poate i-o trece.
Cîrciumarul repede s-a coborît în pivniţă, a scos o jumătate de oca de rachiu de drojdii şi a adus-o ţiganului, care o bău iute.
După ce o bău de-şi mulţumi pofta, se făcu ţiganul a se linişti şi a-i trece durerea din ce în ce mai mult, pînă îi trecu de tot.
Şi după ce îi trecu zise „noroc“ şi se îndreptă spre uşă să plece.
Ovreiul, văzînd că pleacă, se repezi după el să-i plătească.
—	Ce să plătesc, mă ovreiule, nu-ţi dădui vinu-ndărăt ?
—	Bini, ai dat, răspunse ovreiul, dar parcă l-ai plătit ?....
—	Da ce, mă, l-am băut să ţi-1 plătesc ?... Am făcut schimb ; ei al dracului... vrea să mai şi înşele după ce nu era bun...
Şi plecă ţiganul făcînd gălăgie, iar ovreiul rămase nedumerit în uşă făcînd socoteala pe degete.
DEŞTEPT., 1893, p. 72
Vezi Typol. bibi. ; tip 4969 (A. Th. 1555 A). Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Schimb. Stăncescu, Glume, p. 43.
3.	Schimb, CAL. POP. ROM., 1903, p. 112.
4.	De ce l-am mincat ?, Casa N. Buc., XII (1927), nr. 2., p. 51
DAI, N-AI... !
—	Vecină, nici azi nu mi-ai adus blidul pe care ţi l-am împrumutat de vreo săptămînă.
250
—	Adevărat, dar peste săptămînă am mai avut de multe ori lipsă de el. Ş-apoi, m-am gîndit să nu ţi-1 cer în fiecare zi, că de la o vreme te-ai fi chiar urît de mine.
CAL. Blaj, VI (1929), p. 193. Vezi Typol. bibi. ; tip 4970. Este atestat în Transilvania.
[RĂMĂŞAG]
Doi ţigani se prind în rămăşag pentru un napoleon. Ei se •duc la primar ca să le spună cine are dreptate. Primarul, fiind prost, îi trimite la subprefect. Acesta le zise :
—	Daţi-mi cîte un napoleon spre siguranţa aceluia care va cîştiga.
După ce luă banii şi ascultă pricina, răspunse :
—	.N-aveţi nici unul, nici altul dreptate, prin urmare napoleonii mi se cuvin mie.
FUNC., VII (1889), nr. 326, p. 3.
Vezi Typol bihl. ; tip 4971. Este atestat în Muntenia.
DREPTATEA ŞI TOPORUL
Pe timpul mandatarilor, în Bucovina avea o femeie judecată cu un om. Ce să facă femeia, ca să-şi cîştige bunăvoinţa mandatarului ? Văzuse că la dînsul în ogradă nu era topor, merge şi-i cumpără un topor şi îl aduce prezent. Dar şi protivnicul ei nu s-a lăsat mai pe jos, ba încă mai pe sus a luat-o, căci fiind mai bogat, i-a făcut prezent mandatarului o vacă. Cînd vine la judecată, femeia vede că nu prea merge cum ar trebui.
—	Domnule, zice ea, fă dreptate aşa ca şi cum ai tăia cu toporul !
—	Dacă a trecut vaca peste topor, zice mandatarul, şi i-a tăvălit toporîştea !
Niculiţă-Voronca, Datine, p. 574.
251
1
Vezi Typol. bibi. ; tip 49î2 (A. Th. 1861 A). Este atestat în Mun-
tenia şi Moldova.
Variante:
2. Ţiganul la judecată, LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 4, p. 3.
3. Ţiganul la judecată. Rădulescu-Codin, Vine roata, p. 23.
ŢIGANUL AVUT
A fost odată, dacă nu e mincină, un ţigan foarte avut, şi avea doisprezece purdei, tot ca olcuţele, sau ca nişte pui ben-daşi de piti-împărătuşi.
Intre purdei erau şase de ai dadei, adecă ficiori, mîndri ca nişte flori. Pe cel mai mare-1 chema Cască-gură, pe al doilea Burtă-mare. pe al treilea Urechilă, pe al patrulea, Catarigu. pe al cincilea Urdurilă, şi pe al şaselea Halaripu. Mai avea dada încă şi un cal eurt, căruia-i scoaseră corbii un ochi.
S-a întîmplat însă de pierit paripul dadei. Acum dada, supărat, se cugeta în ce modru va putea afla iară paripul său şi le zise :
—	Moare, purdeii dadei ! acum ne-a alduit devia, că a furat hoţii paripul nostru. Dară ştiţi voi ceva ?
Purdeii începură a corăi ca cioarele :
—	Ce ? hoi dacîă !
Dada cuvînta :
—	Noi numai aşa vom găsi paripul, dacă voi veţi ghici cine i-a furat. Noa, cine l-a furat dară ?
Cască-gură : — De a bună seamă un flăcău-nalt, lung în grumazi, şi stricat de vărsat.
Burtă-mare : — Unul, care are clop cordoş cu pană de păune, laibăr cu bumbi, şi cămaşă de giolgiu cu mînece lungi.
Urechilă : — Care are mustăţe sucite, păr retezat, şi buhai împăcat.
Catarigu : — Care are nădragi strimţi, ungureşti.
Urdurilă : — Care are cizme crete cu pinteni.
Halaripu : — Care are baltag de aramă şi-l poartă tot pe umăr.
Dada se întoarce către purdei, zicînd :
—	Ahela e tâlharul. Noa, după el, să-l găsim !
252
Altă zi se duseră cu toţii într-un oraş, unde era tîrg, şi .se învîrtiră prin tîrg pînă găsiră un flăcău de ungur, aşa precum ÎI ghiciseră purdeii. îl luară de piept, şi-l duseră la solgăbirău, pîrîndu-1 că i-a furat paripul lor. Solgăbirău 'întrebă :
—	De unde ştiţi voi că acesta e furul ?
Ţiganii răspunseră. :
—	D-apoi, custe-te Dumnezeu, domnia voastră, l-am ghicit.
La asta solgăbirău se duse în grădină şi, rupînd o piersică, o băgă în buzunar, şi venind înlăuntru, zise către dada :
—	Dacă veţi ghici ce e în buzunar la mine, atunci cred că aţi ghicit cine a furat calul.
Din întîmplare purdeii văzuseră pe solgăbirăul rupînd piersica. Dada se apropie de purdei şi le zise :
—	Noa, dragii dadei, ghiciţi :
Cască-gură : —• Apoi e din grădină.
Burtă-mare : — Apoi e ruptă de pe creangă.
Urechilă : — Apoi nu e nici mare, nici mic.
Catarigu : ■— Apoi botoasă şi flocoasă.
Urdurilă : — Apoi e cam galbenuţă.
Halaripu : — Apoi e tocmai piersică, custe-te Dumnezeu, domnişor.
Solgăbirăul, vrînd-nevrînd, a trebuit să pună pe bietul flăcău la umbră, şi a-1 face să plătească paripul ţiganului.
12 basme [ale] românilor, p. 2.
Vezi Typol. bibi.; tip 4973. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variantă :
2.	Vlad înalt, ciupit de vărsat (N. I. Munteanu), GHILUŞUL, II (1913), nr. 11—12, p. 21.
253
5. Lăcomie — avariţie
LUME LACOMA
într-un sat erau doi preoţi lacomi, să ferească Dumnezeu ! De ajunul Crăciunului se luaseră la întrecere : care aleargă mai iute, acela căpăta colacul cel mai mare. Unul, din iuţeală, a căzut aproape gata la pămînt, şi dascălii, bieţii, nu mai ştiau de spaimă. Tocmai atunci trecînd pe acolo, tot iute, se-nţelege, şi celălalt, el se scoală puţin pe foaie şi face :
—	Hei, dascălilor ! Vedeţi voi cum aleargă ?
...Lume lacomă, fraţilor !...
—	Lacomă, da !
Furtună, Cuvinte scumpe, p. 17—18 ; republicată : NEAM. ROM. POP., XVI (1928), nr. 13, p. 217.
Vezi Typol. bibi.; tip 4974. Este atestat în Moldova.
LĂCOMIA... FEŞTELEŞTE OMENIA
Un om avea trei feciori, pe care îi dăduse de mult pe la casele lor. Se întîmplă mai pe urmă să-i moară baba unchia-şului, şi el rămîne singur-singurel, ca un cuc. Atunci începe a se lipi şi el pe lîngă feciori ; dar feciorii ca feciorii ; mai din pricina nevestelor, mai din una-alta, nu-1 prea vedeau cu ochi buni şi-l tot minau unul la altul, aşa că unchiaşul, vai de sufletul lui cum trăia.
Dacă văzu el aşa, într-o zi îi adună pe toţi trei la un loc şi le zise :
—	Măi băieţi !... iacă, eu am adunat aici, în ulciorul ista, toată agoniseala mea din tinereţe ! Ce ziceţi voi ?... S-o dau
254
numai la unul din voi, care m-a ţinea ; ori mă ţineţi cu toţii... şi ce o fi în ulcior îţi împărţi iar cu toţii ?
—	Ba te ţinem cu toţii, tătucă ! răspunseră tustrei intr-un glas, cînd văzură ulciorul.
—	Bine, dacă-i aşa ; dar să ştiţi una şi bună ; pînă nu
mă-ţi îngropa şi nu mi-oţi face toate pomenile şi parastasele ce se politicesc după praghilă şi obicei, să nu destupaţi ulciorul !... şi încă ceva, să nu	care cumva	să	uitaţi niscaiva
ceva, din toate ce v-am spus	de făcut,	că	atunci	să ştiţi că
n-aţi înţeles nimica : se imput banii din ulcior !... Aţi auzit ? !
—	Da, tătucă, am auzit !
—	Ei, dac-aţi auzit, bine...	pe urmă	să	nu	fie	vina mea !
mai zise moşneagul, şi de atunci înainte, huzurea moşneagul, nu alta !... îl ţineau ca pe palmă feciorii !
După ce a mai trăit el cît a fi trăit, a dat Dumnezeu şi a murit. Feciorii au pus cu toţii, mînă de la mînă, şi l-au în-mormîntat cu toată cinstea cuvenită, şi după ce au împlinit toate, după praghilă şi obicei, hai la ulcior, să-l împartă !
Ulciorul era astupat bine şi pecetluit. Pentru ca să nu se sfădească de la împărţit, se sfătuiesc să caute un om străin, drept şi cinstit, ca să le facă parte dreaptă.
Pe cine să caute ?... să cheme pe popa... că mai drept decît popa cine are să fie ? ! Popa veni numaidecît.
—	Bine !... eu vă fac dreptate bună, zise el; dar mie ce-mi daţi ?
—	Apoi, sfinţia ta, ce ceri, cinstite părinte ?
—	Ei... da... ce să cer ?... Ştiu eu cît vă lasă inima pe
voi ?
—	Apoi, spune, sfinţia ta, întîi, cinstite părinte..., să vedem !
—	Eu, din partea mea, nu mă bucur ; iaca ce aş crede eu de cuviinţă, cît mi-a fi norocul !... eu să pui ulciorul în cap, iar unul dintre voi să-l trăsnească cu o ghioagă şi... cît a cădea pe straiele mele, atîta să fie al meu ; iar ce a cădea jos, vi-1 împart eu pe urmă frăţeşte : în trei părţi.
Se gîndesc ei că nu-i mare lucru şi primesc. Popa pune ulciorul în cap, apoi, sprijinindu-1 c-o mînă, aruncă cu cealaltă poala antiriului şi o ridică în sus, şi ţinînd-o strîns în mînă, sprijineşte acum cu asta ulciorul, să nu cadă, iar cu cealaltă face acelaşi lucru. După ce se aşează popa acolo bine, cum trebuie, cu poalele de la antiriu ridicate şi cu amîndouă mînecile în sus, strigă : „gata !“
255
Cînd a strigat „gata“, cel cu ghioaga a şi pălit una ulciorului, dar... toţi au rămas cu gurile căscate : în loc de bani, ulciorul fusese umplut cu altceva !
—	Vedeţi, bre ?... Trebuie să fi greşit noi ceva, de s-au stricat banii în ulcior ! zise unul dintre ei.
-— Cred că am greşit ! răspunse al doilea.
■— Ptiu !... păcat de bani, mă !... trebuie să fi fost o mulţime de bani în ulcior, zise al treilea.
■—• Ba-i mai păcat de straile mele, că uite ce le-am făcut ! zise popa.
—	Apoi, dă, părinte, lăcomia feşteleşte omenia ! mai răspunse unul dintre ei.
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 173.
Vezi Typol. bibi.; tip 4975. Este atestat în Muntenia.
ALTA CU DASCĂLUL
Un preot odată, adresîndu-se către dascălul său, îi zise :
—	Bine ar îi, dascăle, dacă ar muri toată lumea şi am rămînea noi singuri, atunci am fi cei mai bogaţi oameni.
—	în adevăr, părinte, răspunse dascălul, foarte bine ar fi, şi cînd voi muri eu să mă îngropi sfinţia ta.
—	Dar eu ce voi face cînd voi muri, adăugă popa, cine mă va îngropa ?
—	Te vor mînca cîinii, zise dascălul.
CAL. BASM. CÎNT., IV (1877), p. 70—71. Vezi Typol. bibi.; tip 4976. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Alta. Popescu, N.D., Carte de basme, p. 155,
3.	Popa şi dascălul. Popescu-Ciocănel, Basme, p. 99.
4.	Popa şi dascălul (N. Mateescu), CASA RUR.} III (1895), p. 96 (Moviliţa-Vrancea).
5.	Bucuria părintelui. Pamfile, Pov. pop. rom., p. 158 (Bîrlad — Vaslui) ; republicată : „I. CREANGA“, XIV (1920), nr. 7—8, p. 102 ; NEAM. ROM. POP., XV (1927), p. 137.
256
[INTRE POPI]
—	Rău îmi merge anul ăsta, părinte ! se plîngea un popă către un alt popă, pe care-1 întîlni lîngă un zăplaz. de din dosul căruia putea să-l audă bine un individ ce se afla acolo pentru oarecare trebuinţă.
■— Cum aşa ? întrebă celălalt.
—	Apoi judecă şi sf. ta ! Dacă în primăvara asta, cînd speram ceva mai mult, am îngropat din poporul meu numai 25, şi aceştia tot din sărăcime ! Şi-apoi aci în oraş, precum se ştie, nu-i ca la ţară, unde poţi să laşi mortul mult şi bine, încît rudele lui, silite, vînd căţel şi purcel, de-mpacă pe popa ; aici n-ai ce face ; vrînd-nevrînd, trebuie să-l îngropi ; la contra, antihriştii ăia de pe la gazete încep să te scarmene de-ţi e lihamiti.
—	Ba eu, slavă Domnului şi Maicii preacurate, răspunse celălalt, am avut destui ; şi tot graşi. Dacă Domnul Dumnezeu se va milostivi să ţină tot aşa, atunci încalec pe nevoie.
Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 71.
Vezi Typol. bibi.; tip 4977. Este atestat in Muntenia.
SFATUL POPII
Dacă bieţii oameni din poporul cutărui popă ar face tot ce sfinţia sa îi sfătuieşte, nu ştiu, zău, ce-a zice Dumnezeu ?
—	Părinte, zice unul, uite nenea Vasile mi-a ologit un purcel.
—	Da tu n-ai mîini, răspunde părintele, să zvîrli cu ce-i apuca-n porcii lui ?
Cu altul :
—	Părinţele cinstite, băietul lui Gligore mi-o furat din grădină.
—	De ce nu i-ai sucit gîtul ?
Cu unul :
—	Părinte dragă, de-o samă de vreme-mi merge rău.
—	Aşa.
257
—	îmi pier din păsări, altele mor, mie nu mi-i bine, nevestei tot pe urma asta, şi nu ştiu ce să mai fac.
—■ Da ce-ai mai făcut ?
—	Mi-am descintat cu babe, am fost la vrăjitoare, am dat leturghii, dar degeaba.
—	Cîte leturghii şi cînd ?
—	Săptămîna trecută cînd fu de rînd părintele Vasile ; io una pentru mine, una pentru toată casa, nevasta una pentru toată casa, una pentru ea, şi toţi băieţii iarăşi cîte două.
—	Păi dracu te-a pus să dai săptămîna trecută cînd nu slujeam eu ? Daţi săptămîna asta de fieşte căciulă cîte 3, pe puţin, iar sîmbătă sară să vii să-ţi fac o aghiazmă ţapănă să se ridice sfîrîind la cer, şi apoi să-mi vii să te plîngi !
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 72.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4978. Este atestat în Muntenia.
LEGEA VECHE ŞI LEGEA NOUA
Intr-un sat din Valea Cucilor s-a petrecut întîmplarea aceasta :
Un om ca de 50 de ani intră trist şi smerit la preot.
—	Sărut dreapta, cinstite părinte, zice el, iăcîud o plecăciune adîncă.
—	Să trăieşti, fiule ! Ce vînt te-aduce pe la noi ?
—	Necazuri, părinte. A murit tata.
Fără să se arate cît de puţin mirat, preotul zice :
—	Era şi bătrîn. îi venise vremea, 80 de ani nu-i lucru de şagă. Dac-a murit, e bun mort... n-ai ce-i face !
Românul întări cuvintele preotului dînd din cap, apoi grăi :
—	Acum ne rămîne să pregătim cele ce se cuvin pentru înmormîntare.
—	Da, da, trebuie, vorbi părintele. Ei, în ce chip să-l duc la groapă : după legea veche sau după legea nouă ?
—	Dă, părinte, cum o crede şi sfinţia voastră că-i mai nimerit.
—	Eu cum să cred ? Mi-i totuna : ori aşa, ori altfel.
258
—	Da, mă rog, cumu-i după legea veche şi cumu-i după legea nouă ?, întrebă omul nedumerit.
—	După legea veche dai 4 lei, îţi duc mortul la cimitir, dar nu cînt nici eu, nici dascălii ; după legea nouă, dai... cît te lasă inima, după vremurile grele de-acum — cum eşti d-ta, 100 de lei — şi cînt şi eu, şi dascălii, de-acasă pînă la cimitir, şi pun de se trag clopotele de una.
—	Apoi să-l duci după legea nouă, părinte, c-a fost şi tata creştin bun şi gospodar de treabă.
—	Bine, bine, fiule, prea bine. Aşa te vreau. Mergi sănătos !
Vi se pare poveste, nu-i aşa ?... Bine că nu-i la noi...
DUM. POP., VI (1922), nr. 38, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4979. Este atestat în Muntenia.
BUN POPA, BUN
„La mînă colac cu lumină şi în pozonar vreo doi, trei bani.“ Aşa încontinuu zicea un preot ce fusese la o înmormîntare într-un saţ vecin, reîntors prin pădure spre casă, ca să nu-i fie urît pe calea ce o făcea singur prin pădure. Un tîlhar îi iese în cale, îi ia colacul cu lumina şi banii, zicînd :
—	îţi este ţie destul în foaie curechiu cu slănină...
Şi se depărtează.
Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 12. Vezi Typol. bibi. ; tip 4980. Este atestat în Transilvania.
[CALCĂ A POPA]
In vremile de demult, un tînăr chiabur, avînd gust să se facă popă, puse pe catîr o desagă de galbeni şi plecă la episcopie.
259
Vlădica nici n-avea gînd să-l preoţească, dar, zărind galbenii în desagă, zise aceluia ce examina pe candidat :
—	Ia mai întoarce-1, mă, că calcă a popă !
Şi a doua zi, punîndu-i potcapul pe cap, începu a-i cînta cu : „vrednic este !“
GAZ. SAT-, II (1885) nr. 7, p. 102, Vezi Typol. bibi. ; tip. 4981. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	A sc {ace popă la DU. Zanne, Proverbele românilor, VI (1901);
p. 78.
3.	(Fără titlu) Zanne. Proverbele românilor, VI (1901), p. 43.
4.	Măgarul popă. Zaharescu, Anecdote, p. 31.
5.	Calcă a popă, NEAM. ROM. POP., III (1912), nr. 39, p. 641.
6.	Calcă a popă. Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, p. 11 (Moş-na — Sibiu).
7.	De cind se zice calcă a popă (N. I. Munteanu), „I. CREANGA“, VIII (1915), nr. 11, p. 312 (Bursucani — Galaţi).
8.	Calcă popeşte, HAZ. SAT., XVI (1916), nr. 5, p. 3.
9.	(Fără titlu) (N. Densusianu, Răspunsuri), B.A.R.S.R., 4555, f. 279 (Vrata — Dolj).
EVANGHELIA CEA MAI ALEASĂ
Mai-nainte vreme, zice că nu se poftea de la preoţi ca să îie dobă de carte. Glasurile, cu toată a lor ceată de podobii, acestea se cerea ca să le mîie ca pe apă. încolea : puţină ce-tanie la ceaslov şi psaltire, ceva scrisoare potcovită şi ca vai de capul satului — ca să nu se afle omul tocmai cu crucea pe degete, cînd iscăleşte — era de-ajuns omului atît ca să fie fruntea cozii pe la satele noastre.
Ce bine că noi n-am apucat aşa vremi ! Destul că un popă d-aceia nu ştia să zică pe evanghelie nici o boabă.
De unde, nu se ştie, destul că turma părintelui află cum, la alte biserici, cu totul altă fărină se macină şi se supără foc.
260
Dau în dreapta, apucă-n stînga, dar n-ai ce ! Suflet de la mort nu puteai cere nici pe vremile acelea. Părintele ţinea drumul ce-1 bătuse. Vorba aceea : pe calul bătrîn s-a mîntuit să-l înveţi ca s-alerge-n buiestru.
Nemaifiind încotro, oamenii aleargă la protopopie şi se jăluiesc, cum adecătele satul lor e satul lui Cremine ? Părintele nu ştie nici trei şi sfînta evanghelie au şi uitat cum merge, că-n veci n-au parte de ea.
—	Nu se poate, fiilor, nu se poate ! Sfînta evanghelie e cheia la toate şi făr de ea păgîni şi vameşi are să iasă din voi, le răspunde protopopul aproape plin de mînie.
—	Te poftim, părinte protopoape, să ieşi la faţa locului. Vedea-vei c-am ajuns de izbelişte şi e vai şi au ! de bietele noastre suflete.
—	Voi merge, da ! voi merge, fiindcă trebuie să mă duc. Duminecă, chiar duminecă, nu mai departe, am să fiu alăturea cu voi la slujba dumnezeiască. Tuns şi ras are să fie, îndată ce n-o spune aşa cum stă scris negru pe alb în carte.
în viitoarea duminecă, biserica era tescuită de oameni. Fiecare vrea să vadă cu ochii felul cum s-a alege caşul din zer.
Se-nţelege că părintele protopop încă sta la o parte şi aştepta să vină vremea evangheliei.
Cînd la adecă, părintelui nici că-i pasă, c-apucă evanghelia pe dos, iese în uşa altarului şi începe să zică :
—	A fost odat-o pasăre,
Naltă-n picioare
Ş-albă pe sub foaie... !
Dar prota dincolea sta să crape de mînie şi-i tăie vorba cu :
—	Aceea o fi cocostîrcul părinte, haine sfinte !
—	Acela, acela !
într-aceea, părintele ocheşte pe protă cu coada ochiului. Nu i se pare şi-o ia pe altă coardă :
—	Părinte protopoape !
Am şase juncatei Patru fie-ai tăi
Şi numai doi ai mei ; —
Mai am trei sute de oi Scrise la simbrie Una rămîie mie Şi două ţ:e
Şi las-aşa să fie, amin !
261
1
—	Aveţi un odor de preot ca acela, zice părintele protopop, după ce trece slujba. N-are soţ nici la vlădicie. Evanghelia de azi e cea mai aleasă din cîte am auzit în viaţă. O vorbă să nu crişcaţi mai mult asupra dînsului, că v-aflaţi beleaua cu mine !
Sima, Ar de Ic anul glumeţ, p. 45—47 ; republicată : FAM., XXIV (1889), p. 207.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4982. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Ştiţi voi ce zice în cartea aceasta ? (P. Ispirescu), CONST., II (1890), nr. 334, p. 2 ; republicată : Snoave, p. 18 ; Poveştile unchiaşului sfătos, p. 290.
3.	Zic dacă mi-o-ţi face parte şi mie. Chicoş, Culegeri, p. 69.
4.	Evanghelia cea mai aleasă, AMIC. POP. CÂL., XXXIV (1901),
p. 95.
5.	Popa şi protopopul (Mateescu-Movilă), REV. SOC. TIN. ROM., XXI (1901), p. 98.
6.	Ştie carte ca popa. Zanne. Proverbele românilor, VII (1901), p. 109 (Coşteiu — Timiş).
7.	Am şase	căluşei. Rădulescu-Codin, Dăfii, p.	23	; republicată :
CAL. MIN., VII	(1905), p. 240 (Negreşti — Mehedinţi).
8.	Am şase	căluşei, HAZ. SAT., V (1905), nr. 8,	p.	2.
9.	Ştim, nu ştim. (N. I. Munteanu), „I. CREANGA“, IV (1911), nr. 8, p. 252 (Chilia Veche — Tulcea).
10.	Povestea cu popa cioban, „I. CREANGA“, VII (1914), nr. 6, p. 168 (Valea Hogei — Bacău).
11.	Protopopul şi preotul cuminte, CAL., I (1925), p. 31.
12.	Sf. Tropăitură cu sf. Cîrligătură, ŞEZ., XXV (1926), nr. 7, p. 75 (Coarnele-Caprii ■— Iaşi).
13.	Preotul c,e nu ştia decît numai o evanghelie. Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 60.
14.	Poveste,	LUMINIŢA, II (1936—1937), nr. 2,	p.	27	(Brăila	—
—	Brăila).
262
[BOIERUL ŞI POPA]
Un boier trecea intr-o duminică dimineaţă pe lîngă o biserică.
—	Stai, mă Ioane, zice vizitiul. Du-te şi dă popii o liturghie. Ion se duce-n biserică şi nu găseşte pe popa acolo, dar
l-a găsit acasă mîncînd.
Popa auzind că-i vorba de un boier..., venea scobindu-se-a dinţi spre el, zicînd :
—	Bună dimineaţa, cucoane !
—	Sărut mina, părinte ! Dar, văzînd că se scobea în dinţi ca după mîncare, nu liturghisiti părinţele ?
—	Ba da.
—	Cine ?
—	Eu.
—	Da... parc-aţi şezut la masă.
—	Nişte friptură de purcel mîncai şi eu.
—	Vai ! Părinţele, şi pe urmă slujeşti ?
—	D-apoi da ! Mai bine să şadă sfintele daruri peste purcel, decît purcelul peste sfintele daruri.
(E. Baican) TIMP., VI (1881,), nr. 217, p. 2—3 ; republicată :	Literatura
populară, p. 20.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4983. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	JJăcală la biserică, ROM. LIT., I (1891), p. 213.
3.	(Fără titlu) TIMP., XVII (1896), nr. 154, p. 2.
4.	(Fără titlu) TIMP., XVII (1896), nr. 254, p. 2.
GURA DE LUP ŞI BURTA DE CAL
Un popă mîncase la 18 pomeni într-o zi şi tot mai putea încă să mănînce şi să bea vîrtos. Un ţăran curios îl întrebă :
—	Da, bine, părinte, nu dă afară din sfinţia ta atîta mîncare şi băutură ?
263
—	Nu, căci pe noi, cînd ne popeşte, ne blagosloveşte episcopul : să avem gură de lup şi burtă de cal, răspunse popa.
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 72.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4984. Este atestat în Muntenia.
BURTĂ DE POPA
Să nu uit ; popa-1 nostru era un greoi, şi nu atît el, cît foalele pe care şi le ţinea legate pe dedesubt c-o curea destul de groasă, ca să nu-i spînzure peste genunchi.
Mai de curînd fusese chemat la o pomană de către un om cam de mina întîi în sat.
După ce-a făcut slujba, a mîncat şi a plecat.
—	Da’ ba, mă, nea Ioane, zice unul din meseni, popa văd c.â pleacă ; dar barem gustă şi el din pomană, aşa cum e datina ?
—	Slavă Domnului, vere ; cred că n-are să se supere pentru că a luat din colivă, să nu mint, uite-aşa, cît poţi să iei cu pumnul o dată ; o tobîlcă de ţuică la gustare ; un castron de ciorbă c-o gîscă aproape întreagă ; alt castron plin cu varză, şi-o halcă de oaie ; aproape un curcan fript, învrîstat c-o strachină de castraveţi acri şi vreo una sau două ploşti cu vin negru de-ăst, de-al meu ; nu ştiu, şase sau şapte felii ca de-o palmă, de brînză, cu şase legăturele de ceapă verde ; a mai ciocnit încă şi cu oamenii dintr-o altă ploscă ; apoi pîine, nu ţin minte cîtă să fi fost ;,dar cred că un „colac de Dumnezeu“ ; vreo trei-patru prescuri ; nişte colăcei şi-o jumătate de colac mare... ştiu că le-a îngropat părintele... Ba, să fiu drept, la plecare, n-a uitat să-mi ceară şi-o oală cu lapte covăsit, ca să pună capac bucatelor... Apoi a plecat acasă.
—	Şi nu i s-a pus nimic de-a curmezişul ?
—	Da de unde !... Credeai oare c-o să crape ca ăla căruia i-a găsit şi-un fier de plug în burtă ?... Să nu duci atîta grijă !...
Dumitraşcu, D-ale unui traistă-n băţ, p. 82—83 (Boureni — Dolj).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4984 A. Este atestat în Muntenia.
264
CUM ŢINE PĂRINTELE ONUFREI POSTURILE
Era în vinerea Pastelor. Părintele Onufrei se repezise puţin pînă-n tîrg pentru tîrguieli şi punîndu-i-se soarele drept în inimă a intrat într-un birt ca să-şi astîmpere foamea.
—	Băiete, un borş cu fasole !
—	Vi-i-ne !
Părintele soarbe alene de două-trei ori din strachină şi o dă la o parte.
■— Băiete, un pui fript !
—	Vi-i-ne !
Mănîncă popa de-i trosnesc fălcile. Mai bea şi o garafă de vin şi bate din nou în masă.
—	Băiete, o porţie de fasole făcăluită !
■— Vi-i-ne !
Mai îmbucă preotul şi din asta de cîteva ori, scoate portofelul şi dă să plece.
Oamenii care îl văzură mîncînd carne în vinerea Paştilor se strîng roată împrejurul lui...
—	Stăi, părinte, că nu merge treaba aşa. Dacă sfinţia ta, preot, om cu darul lui D-zeu, şi mănînci de dulce în postul mare, atunci nouă ce ne-a mai rămas de făcut decît să punem mîna pe ghioagă şi să ieşim la drumul mare ? !,
Preasfinţitul preotul Onufrei, după ce ascultă cu multă evlavie judecata norodului, umflîndu-se în foaie, grăi răspicat :
—	Bine, oameni buni, voi nu văzurăţi ce, am făcut eu ? Am mîncat întîi borş cu fasole, al doilea, pui fript, şi apoi iar fasole, aşa că n-am să trag nici un păcat pe lumea cealaltă.
Oamenii au rămas cu gura căscată.
—	De ce ?
—	Păi iaca de ce : dacă s-ar uita diavolul, din fundul pămîntului, în burta mea, are să vadă fasole ; dacă s-a uita dumnezeu, din cer, are să vadă tot fasole, iar la mijloc am mîncat ce mi-a poftit inimioara.
—	Ei, aşa mai vine de acasă.
CASA N., I (1916) nr. 1, p. 28.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4984 B. Este atestat în Muntenia.
265
NU MÂNlNC ?
Omul, ca s-o ducă bine în lume, trebuie să aibă :
Picioare de lup,
Pîntece de popă,
Şi obraz tureatcă...
Românul pofteşte pe-un popă la masă, da popa flămînd, lăcustă.
—	Dă, preasfinţite, de la noi puţin, da de la Dumnezeu mai mult. Să nu vă fie cu bănat... ospătăm cu ce putem şi cu ce ne-a dat Cel de sus...
N-aşteaptă sfinţia sa multă rugă şi s-aşterne pe mîncate. Se duceau îmbucăturile nemestecate pe gît, piereau ca pe gura lupului. C-o mînă lua din blid şi cu cealaltă ducea la gură.
Românul, dacă vede, să dă mai lîngă popă, îi apropie mai mult bucatele şi face rugător :
—	Da mănîncă, părinte, ia omeneşte, că este slava Domnului...
Popa înfuleca mai hulpav, îndesind cu mîna îmbucăturile,.
—	Poate nu vă plac bucatele, da să ne fie iertat, ştii, ca la noi : după pungă şi după pricepere, da sfinţia ta nu te uita, ia după obraz...
Popa, leapădă potcapul, se descheie la giubea şi se năpusteşte cu patimă asupra mîncării. Clefăia şi grojdia mai grozav decît guzganii cei hămisiţi.
—	Ci, mănîncă, părinte cumpătat, cinsteşte-ne masa, nu vă uitaţi că n-aveţi cu ce...
Popa, care nici nu-şi putea trage sufletul din pricina mol-făielii, scos din răbdări de atîta sîcîială, asudat cum era, zice românului :
—	Da eu ce fac acu, omule, nu mănînc ?
-— Păi, părinte, asta nu-i mîncare, asta-i curată porcărie,
Adam, Pe lingă vatră,, p. 127.
Vezi Typol. bibi.; tip 4984 C. Este atestat în Muntenia.
266
[POPA ŞI PRAZNICELE]
A adus odată întîmplarea ca într-o singură zi de Sf. Nicolae — cum e obiceiul la ţară — să existe intr-un sat 7 praznice, cu scop, se-nţelege, pentru sufletele răposaţilor, ca să nu şadă cu ţăr.îna în gură, şi cu dinţii rînjiţi la stele, morţi de foame !
La toate aceste praznice, preotul a fost rugat să vină să le blagoslovească şi să mănînce şi să bea, întîi el din fiecare.
Nu mai încape îndoială despre admiterea popii, el dintr-un cuvînt a fost gata dimpreună cu doi-trei bisericaşi ai suitei sale.
Deci blagoslovind praznicul 1, din care mîncă şi bău ; blagoslovind pe cel al 2, al 3, al 4, al 5, şi al 6-lea, băgaţi de seamă, tot mîncînd şi bînd, i se umflă pîntecele cît un butoi. Acum rămase a-şi face datoria numai la al 7-lea, spre care mergînd, a trebuit să treacă o punte aşezată peste o mică ruptură.
Tocmai la capătul de dincolo, adică cînd era să termine puntea, deodată, nu se ştie cum, alunecă popa şi, căzînd jos, se rostogoleşte pînă în fundul rupturii, unde, izbindu-se de-o piatră mare cu pîntecele, aceasta din nenorocire crapă în cîteva locuri.
Bieţii clirici care îl întovărăşeau văicărindu-se, se-nţelege, ca d-un pericol, căutau mijlocul : cum să-l ducă acasă ! Popa zbiera la ei :
—	Ce voiţi cu mine, blestemaţilor ? Curînd aţă şi ac, să-mi coaseţi la loc pîntecele, ca să nu scăpăm praznicul al 7-lea !
Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 74.
Vezi Typol. bibi.; tip 4984 D. Este atestat în Muntenia.
V a r i a n t ă :
2.	Părintele şi praznicele. Savin, Snoave, p. 80.
[VRABIA-N STUF !]
Un boier mare a dat o masă la care a poftit o lume întreagă, între care se afla şi un arhiereu. Pe cînd toţi mîncau şi se veseleau o slugă credincioasă a gazdei zice stăpînului său :
267
—	Vrabia-n stuf !
Boierul îşi netezeşte barba, la auzul acestor cuvinte, şi îi cîă înainte cu mîncarea. Oaspeţii nepricepînd vorba slugii l-au întrebat cam ce lucru înseamnă aceste cuvinte, fără înţeles pentru dînşii.
—	Iubiţi prieteni, răspunse boierul, deoarece nimica nu poate fi mai urît decît vederea fărămiturilor de pîine sau de mineare, care se poate întîmpla să cadă prin barbă în vremea' mesei, am poruncit acestei slugi ca să se uite neîncetat la mine' cu mare băgare de seamă, şi îndată ce-mi va vedea barba feş-telită, să mă întîmpine cu vorba pe care aţi auzit-o şi care v-a mirat. îmi închipuiam că aceste cuvinte vor trece nebăgate în seamă ; văd însă că m-am înşelat în aşteptările mele.
Toţi mesenii lăudară iscusinţa boierului şi arhiereul mai mult decît toţi. Intr-un tîrziu, venind de la gazdă, şi ducîn-du-se acasă, sfinţia sa se duse la plimbare, şi aducîndu-şi aminte de cele întîmplate la masa boierului, le povesti slugii care se afla cu dînsa, poruncindu-i ca de aci înainte, să-i spuie „vrab:a-n stuf“, cînd va zări fărămituri de mîncare prin barba sa
Puţin după aceasta dînd şi arhiereul o masă mare, vede sluga că stăpînul ei şi-a murdărit barba de mîncare, dar fiind cam proastă din fire, şi neadueîndu-şi aminte ce cuvinte trebuia să spuie, zise arhiereului în auzul tuturor : vorba de la plimbătoare, în barba sfinţiei tale !
Zanne, Proverbele românilor. 1 (1895), p. 698.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4985. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Prostia, omului. Zanne, Proverbele românilort I (1895), ¡3. 617.
3.	Prepeliţa-n barbă. Adam, Vorbe de clacă, p. 47 ; republicata : CAL. GOSPOD., IX (1930), p. 90.
POPA, CALUGÁRUL ŞI TURCUL
Un popă, un turc şi un călugăr se aflau în călătorie. Fiecare dintr-înşii îşi luase merinde de drum. Din întîmplare,
268
intîlnindu-se la un loc, şi făcînd cunoştinţă, se vorbiră să meargă împreună, fiindcă făceau acelaşi drum.
Plecară ei cîîetrei, şi o duseră bine pe drum ; vezi că se Snvoiau între dînşii ; şi, aşa, ajunseră cu bine la popas.
Şi puind masa să se ospăteze, călugărul îşi scoase merindea si o puse la mijloc. Mîncară cu toţii de se săturară. Călugărului nu'i mai rămase nimic din merindea lui. El avusese un crap umplut. Se mîngîia în gîndul lui însă că pe seară, unde vor iTiînca, îşi va potoli şi el foamea din merindea tovarăşilor ; că aşa le fusese vorba.
După masă se odihniră oleacă, apoi se sculară şi o luară la drum. întinseră pasul şi merseră tot povestind, cînd din cărţi, cînd din întîmplările lumii. Şi aşa, nici nu prinseră de veste cînd ajunseră seara la un loc unde se vorbiră ei să ră-mîie peste noapte.
Adunară rascote, aţîţară focşorul, se puseră pe lîngă dîn-sul şi întinseră masa. Turcul scoate un mieluşel fript, ştii colea, numai bun să mănînce, să mi se sature toţi trei.
Călugărul se trase de la masă, ronţăi cîţiva codricei de pîine ce-i rămăsese de la prînz ; că pe dînsul, vezi, nu-1 lăsa legea să mănînce carne.
Popa şi turcul mîncară de-şi îăcură burta tobă.
Se culcară şi dormiră, după ce mai povestiră, te miră ce, din cele auzite de dînşii.
A doua zi sculîndu-se, se spălară pe ochi, îşi făcu rugăciunea fiecare după canonul său, şi plecară iarăşi la drum.
Merseră, merseră, merseră, şi din ce în ce se apropiau de locul unde voiau să ajungă. Dacă văzură că mai e încă departe, se vorbiră să mai facă un conac ; şi deci se aşezară la umbra unui copac mare şi puseră şi masa, ca să îmbuce cîte ceva.
Acuma popa scoate şi el merindele sale, şi le puse la mijloc. E ! ce gîndiţi că era ? un purcel fript, şi fript aşa încît pielea purcelului să ronţăiască în gură cînd o mînca-o.
Călugărul şi turcul se traseră de la masă scuturîndu-şi hainele ca de altă aia.
Popa începu a mînca de ar fi făcut poftă şi celui mai sătul om, necum unora obosiţi de drum şi flămînzi.
Nu doară că popa de florile mărului îi poftea la masă ; dară că aşa le fusese învoiala, să mănînce cu toţii la un loc, şi la fiecare mîncare să se puie la mijloc merindea cîte unuia.
Nu e vorba ; popa rîdea pe sub mustaţă, văzîndu-şi tovărăşii păcăliţi ; dară nu se arăta aievea că rîde de dînşii.
269
r
Cum, necum, popa mînca cu poftă şi înghiţea dumicaţii de parcă nu mai fuseseră de cînd lumea.
Călugărul şi turcul înghiţeau şi ei în sec, ’nghiorţ!
Apoi apucară fiecare din ei ce bruma codricei le mai rămăsese din ziua trecută, şi se sileau să-şi potolească pîrdalnica de foame.
Şi uitîndu-se la popă cu ce poftă mînca, le lăsa gura^ apă» şi răbdau în piele, că rw-aveau încotro ; vezi că pe turc nu-I lăsa legea să mănînce carne de porc ; iară pe călugăr, după cum mai zisei, nu-1 lasă legea să mănînce nici un fel de cărnuri.
La urma urmelor, turcul, uitîndu-se galeş l'a popă, prinse a zice :
Hai ! hai,
Popa Mihai ;
Buna lege ai.
Peşte ai păpat,
Miel tu ai mîncat,
Şi singur acuma Minei purcel, nu gluma-, haaa !
(P. Ispirescu) COL. TR., I\r (1883J. p. 290.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4986. Este atestat în Muntenia.
Variante :
2.	Bună lege (D. Stăncescu), F. TOŢI, II (1897),, nr. 33, p. 260 ; republicată : ACTIV., IV (1904), nr. 1, p. 3.
3. Popa, turcul şi călugărul, HAZ. SAT., II (1902), nr. 6, p. 3.
4. Cea mai bună lege, HAZ, SAT.r XV (1915), nr. 2, p. 2.
SCOATE POPA DIN CASĂ1, FEMEIE !
Se ştie că la nunţi, ca şi Ia praznice, mîncarea de Ia urmă e friptură.
La praznice se impune,, altfel nu se scoală popa.
270
Unul, făcînd o pomană în post şi femeia neştiind rînduiala, tot peştele îl pregătise ; dar de friptură nici să gîndise.
Aşa că la urmă drept friptură puse nişte mîncărică. Preotul, crezînd că vine şi friptura, nu încheia masa prin rugăciunile obişnuite.
După ce aşteptă zadarnic, spuse omului să aducă friptura ; icînd se cîntă şi o slavă, omul alergă la bucătărie şi spuse 'femeii. Ea răspunse că nu-i deoarece tot peştele l-a făcut mîncărică, că a crezut că nu mai trebuie friptură.
Se duce şi spune popei. Acesta zise că nu se poate şi trebuie să aducă cît de puţină.
Omul se duse iar la femeie şi, spunîndu-i că nu mai e, grăi cu necaz :
—	Eu, femeie, nu mă mai duc să dau ochii. Du-te tu şi scoate popa din casă !
(Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 137 (Corod — Galaţi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 4987. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL LA JUDECATA
Un ţigan dete în judecată pe un român fiindcă-1 bătuse în mijlocul drumului, ziua nămiaza-mare, fără nici un cuvînt. Apropiindu-se ziua judecăţii, şi românul, ştiindu-se vinovat de fapta sa nedreaptă, alergă degrabă la ţigan şi-l rugă cu stăruinţă să-i ierte nesocotinţa făptuită, şi să spuie la judecată că a fost numai o joacă, ia, aşa, în glumă. Şi românul făgădui ţiganului, dacă-1 va scoate cu faţa curată din încurcătură, un coşcogeamite caş, pe care-1 pregătise de curînd. Ţiganul, lacom din fire cum e, se învoi aşa precum zise românul. Sosind ziua judecăţii, cei doi împricinaţi porniră împreună spre judecătorie. Acu, pe drum, românul povăţui pe ţigan să nu scoată un grai despre bătaie, ci mai bine să tacă mîlc ; iar „la adicătelea“, să facă pe niznai.
Ţiganul aprobă totul, cu gîndul zburat la caşul proaspat ce-1 adăsta acas’ ! Ajunseră la judecătorie. Judecătorul întrebă pe ţigan, îl suci, îl învîrti despre întîmplare, dar ţiganul nu zicea nici cîrc ; doar din cînd în cînd, trezit din aiurarea şi vedenia caşului, îngîna nelămurit : „Nu ştiu nimic... Ia, a
271
fost aşa... o glumă.“ II mai iscodi, ce-1 mai iscodi judecătorul, dar în cele din urmă, văzînd că nu e chip să scoată nimic de pe pielea lui, cu binişorul, se răsti o dată la el, din răsputeri :
—	Măi ţigane, spune drept..., că pui de te snopeşte în bătăi, acu ! !...
Ţiganul, cu inima cît puricele şi galben ca turta de ceară, îngăimă tremurînd din mădulare :
—	Să mă ierte cuconaşu
Eu ţi-aş spune, zău, mînca-te-aş,
Dară... nu mă lasă... caşu.
ADEV. SAT., I (1925), nr.. T, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4988. Este atestat în Muntenia.
MĂ MIR ! MA MIR ?
Un călugăr cucernic, împlinindu-şi serviciul de preot, mergea către casă avînd în spate o pereche de desagi plini cu prescuri. Drumul său ducea chiar printr-o pădure întinsă. Un lotru carele, observînd pe călugăr cu prescurele, căpătă pofta să mănînce prescură, dar cum ? Cam prea de departe de cale, ascuns în pădure, ca să nu-1 poată observa preotul, începu a striga în ton păsăresc : „mă mir ! mă mir !“ Strigatul acesta nu voia să înceteze, deci în călugăr se ivi pofta să vadă ce pasăre este aceea ce cîntă atît de neîndătinat ? Numaidecît puse jos desagii şi intră în pădure să vadă pasărea extraordinară. Dar pasărea, într-adevăr extraordinară, fugi prin pădure tot mai afund, iar călugărul, după glasul ei, ca în fine să o vadă. Cînd observă pasărea, că proprietarul prescurilor este destul de îndepărtat de posesiunea sa, îşi toci de moarte glasul, cît nici călugărul nu-1 mai auzi. în fine, după aşteptări zadarnice, călugărul nostru se întoarse ca să-şi ia desagii şi să meargă mai departe către casă. Cine nu e în stare să-şi închipuiască tabloul ce se ivise, cînd călugărul observase că dispărură desagii cu prescuri cu tot !
Ca de încheiere adause şi dînsul : „Mă mir, mă mir !“
CAL. Arad, IX (1888), p. 88—89.
272
Vezi Typol. bibi. ; tip 4989. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Mă mir... Crăciunescu. Copii de găsit, p. 35.
3.	Mă mir, mă mir !, ALM. ADEV., 1902, p. 125.
4.	Mă mir, mă mir !, POP., IX (1904), nr. 26, p. 412'.
5.	(Fără titlu) HAZ. SAT., IV (1904), nr. 11, p. 2.
6.	Mă mir, mă mir !. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 64.
7.	A păţit-o popa. Zaharescu. Anecdote, p. 20.
8.	Mă mir, HAZ. SAT., X (1910), nr. 10, p. 2 (Jupîneşti — Argeş),
9.	Mă mir... mă mir... !. Adam, Vorbe de clacă, p... 85.
10.	Popa Gruia-n sărbători, BABA SAT., IV (1911), nr. 21, p. 3.
11.	Mă mir... mă mir !, VEST. SAT., III (1914), nr. 8, p. 4 (Zgubea — Vîlcea).
12.	Ţiganul argatt NEAM. ROM. POP., VI (1915), nr. 44, p. 695.
13.	Popa, diacul şi crisnicul. Catană, Din lumea poveştilor, p. 161.
14.	Mă mir, mă mir !, NEAM. ROM. POP., VI (1926), nr. 3, p. 45.
15.	(Fără titlu) DUM. POP., XIV (1929), nr 23—24, p. 6.
16.	Miru-mă mir. Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 11.
17.	Mă mir... BÂRÂGAN., IV (1934), nr. 7—8, p. 18 (Grindu — Ialomiţa).
18.	(Fără titlu) A.I.E.F., mg. 1248 h. (Cîndeşti — Argeş).
POPA NEMULŢUMIT
Un popă face într-o sfîntă sărbătoare aspre mustrări unui creştin, pentru că adusese la biserică nişte colaci numai atîtica.
Omul înghiţi, şi într-altă sărbătoare făcu un colaciu cît toate zilele de mare.
Porni cu el la biserică, dar cînd să intre pe uşă, paci să poată. Începu să strige la popă.
■— Rău de-i mic, rău de-i mare !
Iar popa umflîndu-se în sfintele odăjdii :
—	Ba lasă că nu-i mic deloc, biserica-i cu pricina, bă-tu-o-ar fi fost vina !
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, î. 229.
Vezi Typol. bibi.; tip 4990. Este atestat în Moldova.
273
POFTA DE MÎNCARE
Doi inşi mîncau dintr-o strachină cu ciorbă. Unul mînca aşa de lacom că celălalt se temea că în curînd n-o să mai rarnînă nici o picătură pentru el. De la o vreme zise lacomului :
—	Mă, Vasile, ce te grăbeşti aşa la mîncare ? Stai să mai povestim cîte ceva.
—	Ce să mai povestim, răspunse lacomul cu gura plină. Mă grăbesc că mi-e frică să nu-mi treacă pofta de mîncare. Şi-şi văzu mai departe de mîncat.
ALB. Buc., XXII (1923), nr. 25—28, p. 414.
■ Vezi Typol. bibi. ; tip 4991. Este atestat în Muntenia.
ŢIGANUL ŞI COPIII
Mînca un ţigan saramură de peşte. In jurul lui se aşezară vreo patru dănciuci, că era ţiganul prăsitor.
Acum, cum să facă el să nu se apuce copiii de saramură, că ştia că atunci lui nu-i mai rămînea ?... Le zise :
—	Mă !... Voi să luaţi de nouă ori mămăligă goală şi o dată fără peşte.
(N. Mateescu) F. TOŢI, I (1897), nr.
10,	p. 76 (Moviliţa — Vrancea) ; republicată : GAZ. TRANS., LV (1897), nr. 49, p. 6.
Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 4992. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL ŞI PRUNELE
Un ţigan intrase la lucrul cîmpului la un sas. Venind seara acasă, fraua i-a pus ţiganului prune fierte pe masă, ca să mănînce. Bietul ţigan îmbuca la toată bucătura pruna în-
274
treagă. Fraua certîndu-1 că îmbucă atîta bucată, zise :
—	Ioane, îmbucă două odată !
Ţiganul răspunde :
—	Bine, drăguţ jupîneasă, aşa oi face.
Şi îmbucînd tot două odată, fraua s-a necăjit şi mai răus zicînd :
—	Nu aşa, mo Ioane, noi muncăm una tot două.
F. POP.f X (1902), nr. 34; p. 402: (Sasehiz — Mureş)'.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4993. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă :
2.	N-aude dar o potriveşte, NEAM. .ROM. POP.,. XX (1932), nr. 7, p. 191.
IN RĂZBOI
Terminîndu-se războiul 1916—1918,. i se dădu drumul acasă şi lui Danciul Lingurariu.
Cînd ajunse acasă, toţi se strînseră împrejurul său ca să afle şi ei cum a fost şi cum a dus-o Ia război.
Făcînd tăcere, bulibaşa cel bătrîn îl întrebă :
—	Ilacum bine că hai venit Dănciulică ; ia spune-ne şi
nouă cum ai dus-o şi cum	e la hrăzboi !...
—	Hapoi, moi teteo,	cum să hie ; păduchi, somn şi	cîte-o
fugă bună, cînd înainte, cînd înapoi. E rău, numai maţu face : hor, hor şi ghior, că nu găseşti haleală de ciordit, cînd te ţine neclintit !...
—	Dar hatunci cum se face, măi Dănciulică, că tu eşti mai grăsulean decît noi ?
—	Foarte uşor, măi	teteo, că heu n-am fost	prost	să-mi
fie	frică, ci heu heram	la hrăzboi înapoi şi la	mîncare cel
dintîi !
IZVORAŞUL, XIII (1934), nr. 2, p. 58.
Vezi Typol bibi.; tip 4995. Este atestat în Muntenia.
275
ALEGEREA ŢIGANULUI DE DOMN
O ceată de români venise Ia un ţigan despre care auzise vorbindu-1 de bine şi îi zise :
—	Ştii la ce am venit.la tine, Danciule ?
—	Ştiu, dacă mi-aţi spune, românico, mînca-v-aş.
—	Uite, mă ; vodă a murit. Noi am socotit să te alegem pe tine domn.
—	Ia nu mai glumiţi, oameni buni, dară eu nu ştiu ce treabă e vodă.
—	Iacă, mai nimic. El face dreptate în ţară, cum fac vătăşeii la tine în sălaş ; ia birurile, dă boierii la oamenii cei ce slujesc ţării cu credinţă, şi cînd vrăjmaşii se scoală asupra ţării, merge cu oastea la război.
—	D-apoi pîine ?
—	Ei iacă ! va fi cine să îngrijească şi de pîine. Vei pune pe un boier credincios şi cu dor de inimă pentru ţară să îngrijească de toate cele spre hrana şi trebuinţa oastei, după cum îi vei porunci tu.
—	Şi cum se face războiul ? mai întrebă ţiganul.
Uite, merge toată oastea înaintea vrăjmaşului, cu vodă şi cu toţi boierii în frunte, şi unde întîlneşte pe duşman, îi freacă ridichea bine, îi dă pe foi şi îl bate ca pe dînsul.
—	D-apoi pîine ?
—	Ei, da ! şi în urma oastei vin carăle cu pîine şi cu toate cele de lipsa oamenilor.
—	Şi eu după carele cu pîine, răspunse în cele din urmă ţiganul.
(P. Ispirescu) NAŢ. III (1884), nr.
546, p. 3 ; republicată : Snoave, p.
78 ; Poveştile unchiaşului sfătos, p.
326.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4996. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Alegerea ţiganului de domn, VOINŢA BAN., III (1923), nr. 13, p. 2.
3.	Alegerea ţiganului de domn, CAL. ŢÂR., 1926, p. 81
4.	Alegerea ţiganului de domn, AMIC. POP. CAL., XLV (1928), p. 125.
276
LA PAŞTI
— Măi ţigane, mănînci tu zece ouă roşii la o masă ?
— Haoleu, románico, nu numa ouăle, da şi pe marna lor o mănînc !
GAZ. ŢÂR, XXVII (1926), nr. 6, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 4997. Este atestat în Muntenia.
CÎND ÎL CINSTEA NAŞU-SĂU
—	Hai, finişorule, dă-i gît, că nu-i atît !... îmbie românul' nostru pe ţigan, întinzîndu-i ceaşca de ţuică.
Ţiganul o-ngh:.ţi numaidecît, apoi grăi :
—	Mulţumesc, naşu-le, de cea care vine..., c-asta s-a dus pe gitlej... de n-a mai rămas strop.
DUM. POP., XIV (1930), nr. 47—48, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 4999. Este atestat în Muntenia.
ŢIGANUL LA HRAM
Un român îşi făcuse de cumătru un ţigan, cu care se întîlnea adeseori prin cele tîrguri şi iarmaroace. Cum se vedeau, ţiganul îl poftea pe cumătru la un pahar de cinste, pe care tot românul trebuia s-o plătească. Odată la un aşa în-tîlniş, ţiganul făgădui cumătrului că-n ziua de hram are să vină de bună seamă. Românul nu prididi să-l poftească.
—	Venim, venim cu toţii : piranda, eu, finul, tetea şi toţi ai noştri.
Românul, care ştia cîţi-îs, se cruci, făsuindu-se că pentru atîţia hramuri n-o să-i ajungă nici lingurile.
27/
—	Las’, nu te-ngriji de asta, aducem noi cîteva testele de linguri noi-nouţe, numai să fie la ce !
POP. ROM., I (1932), nr. 9, p. 166 (Rădăuţi — Suceava).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5000. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL ŞI NAŞUL
Un ţigan fu chemat la naşul său la prînz. Punîndu-se la mîncare, ţiganului i se puse un blid cu peşti mărunţi, iară naşului un blid cu peşte mare. Finul se afla vatameţ, se socoti să păcălească pe naş. Deci face o faţă tristă şi nu mîncă nimica. După un timp îl întrebă naşul :
—	Dar de ce nu mînci, fine ? De ce eşti aşa de trist ?
—	D-apoi astăzi sînt 3 săptămîni de cînd s-a înecat fratele meu în Timiş, apoi eu întrebai peşcuţii ceşti mici din blidul meu, că oare n-au văzut ei pe fratele meu.
—	Şi ce zic ei ?
—	Apoi ei ziseră : „să întrebi pescanii cei mari din blidul domniei tale“, şi cu aceasta luă blidul dinaintea naşului.
PRIC., I (1874), nr. 16, p. 63.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5001. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Voi aţi mîncat pe tata, (Sandu), GAZ. TRANS., LII (1889), nr. '259, p, 7 ; republicată : Anecdote, p. 113.
ZIUA CEA MAI MARE
—	Ştii tu, măi ţigane, cînd e ziua cea mai lungă ?
—	Da cum nu, coconaşule.
—	Ia spune-mi.
■J78
—	Păi, cînd n-ai ce mînca, boierule...
—	Da care bucate sint mai bune, ştii, faraoane ?
—	Păi, care le mănînci după o zi de-a lungili.
—	Brava ţie, să trăieşti cit cioara în par şi codru în mînă-ţi cînd eşti flămînd !
GAZ. TRANS, LXX (1907), nr. 8, p. 7.
Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 5002. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă:
2. (Fără titlu) HAZ. SAT, XII (1912), nr. 7, p. 3.
LĂCOMIE
Ascultaţi ce mi-a spus mie cineva c-a păţit-o un tare lacom de galbeni nemunciţi :
Mai anii trecuţi, dacă nu chiar înainte de război, un mare scamator rus a venit în ţara noastră, în portul Constanţa. Intr-o zi, umblînd aşa de dorul lelii prin oraş, întîlneşte la un colţ de stradă pe turcul Efendi, care vindea ouă cu coşul prin oraş la cei boieri. Cum îl vede, scamatorul îi şi trăsneşte una prin cap.
—	De vînzare-s ouăle, jupîne ?
—	De vînzare !
Se-nţeleg ei repede din preţ, căci cine nu cumpără face repede tîrgul şi hotărîse să-l lase pe rus să-ncerce vreo cîteva, să vază dacă-s proaspete.
Scamatorul însă tot scamator... Ia un ou, îl sparge de marginea coşului, şi, cu meşteşugul lui, bagă un galben în oul spart, s-apoi tot el :
—	A ! ce-i aicea bre ? Un galben ? !... Asta bun la mine ! Norocul meu !... Şi ia galbenul şi-l vîră în buzunar. Mai încercă Unul, la fel... Mai încercă unul : tot aşa...
—	Asta bun la mine ! Norocul meu ! zicea el întruna şi băga galbenul în buzunar.
279
Cînd să ia însă pe-al patrulea ou, turcul repede trage coşul şi-i zice necăjit :
—	Stai., bre ! Nu mai vînz nimic !
îşi făcuse bună socoteală : ouăle lui au toate cîte-un galben ; la ce să le mai vînză altuia ?
Fugi repede cu ele la un maidan, pune coşul jos şi sparge unul.... Nimic... Sparge altul, tot nimic. Le sparge el pe toate, dar galbeni să iasă... pace !
Sudiţcanu, Din satul lui Cremene, p. 84.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5003. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. Scumpul pierde şi ce are (D. Ştefănescu), BĂRĂGAN, VI (1936), nr. 10, p. 18.
L'Ă'COMIA ŢIGANULUI
Erau odată doi vecini : un român şi un ţigan. Ţiganul era putred de bani şi lacom, da’ prost de da-n gropi. Şi d-aia, să vedeţi unde l-a dus lăcomia şi prostia.
Românul avea o iapă şi, ca să păcălească pe ţigan, de cîte ori i se bălega vita, punea acolo jos un stîlpar.
—	Vezi tu, ţigane ? Iapa mea face bani.
—	Văz şi eu, românico. Nu mi-o dai mie ?
—	Ba ţi-o dau, dacă-mi dai şi tu în schimb două mii de galbeni şi armăsarul tău.
Uitasem să spui, ţiganul avea un armăsar şi mînca jăratec, nu alta.
—	Te-nvoieşti, ţigane ?
—	Mă-nvoiesc, românico, cum nu !
—	Da ascultă-ncoa, zice românul, dacă vrei să-ţi dea iapa bani sumedenie, du-te-n pădure şi fă-i un grajd ; pe urmă du-i acolo, în grajd, un hîrdău de boabe şi unul de apă, .şi s-o laşi acolo o lună întreagă.
2Iis şi făcut.
280
Cînd se duce, la o lună, ţiganul pe la iapă, ea era moartă şi cu picioarele în uşă, de nici nu se putea deschide.
—	Oleo, Doamne, ce noroace ! se gîndi ţiganul care nu ştia ce se întîmplase. Iapa mea a umplut grajdul cu bani.
Chemă cîţiva oameni din sat să vază şi ei minunea, pe urmă sparge uşa şi, cînd colo, iapa lungită. Iar bani, tufă !
Se face haramina foc şi pîrjol :
—	I-arăt eu lui romanica ! Pînă n-o mînca, apă să nu bea.
Se duce la casa românului. Ala, cit. era de român, da o
cam sfeclise şi el. Cînd vede pe ţigan de departe, ce-i vine în gînd ? Ia un fundei de porc, îl umple cu sînge şi-l leagă la nevastă, împrejurul gîtului.
—	Bine, românico, fi-ţi-ar iapa de rîs, aşa ne-a fost vorba ? zice ţiganul intrînd vifor pe uşă.
—	Aşa ? Tot tu faci gură, după ce m-ai lăsat fără o comoară aşa de scumpă ? Da aşa-mi trebuie, dacă mă iau după un cap de muiere ! zice astea românul ca făcut foc şi se întoarce către nevastă : Vezi, nevastă, mă învăţaşi să dau iapa ţiganului şi acu-auzi ? Stai, că-ţi arăt eu !
Şi se repede cu un cuţit în mină, vifor, spre nevastă-sa, şi-i taie fundeiul dimprejurul gîtului.
—	Aoleo, m-a omorît ! striga nevasta românului.
începe sîngele să gîlgîie, iar ea cade jos şi se preface moartă de-a binelea.
Chiu şi vai pe român.
—	Hi, cioroiule, mă făcuşi să-mi tai bunătate de femeie şi mă lăsaşi fără nevastă. Mă duc la primar să te spui.
—	Nu, românico, mînca-te-aş, nu-ţi face păcat cu mine. Ţine mai bine alte două mii de galbeni şi nu mă mai spune.
Ia omul banii şi, pe urmă :
—	Mă ţigane, vrei să vezi o minune ? Uite, eu ştiu un meşteşug s-o înviez.
—	Taci, nu-mai spune.
—	Ba, chiar aşa ! Numai ascultă şi-i vedea şi tu.
Se apropie de femeie şi strigă o dată :
„Hogi-bogi, scoală muiere !“
Femeia începe să mişte, strigă a doua oară, tot aşa iar, cînd strigă a treia oară, sare-n sus şi-ncepe să se şteargă la ochi.
—• Mă, da greu somn mai dorinii !
începe să se-nchine eioroiul.
—	Mare minune, Dumnezeleo ! Rămăsei eu fără iapă, da încailea, mă alesei c-un meşteşug.
281
Dă fuga acasă. Cum îl vede zalinca lui, să-l rupă, nu alta. Aflase şi ea întîmplarea cu iapa.
—	Fă, lasă-mă-n pace, auzi ? Nu mă laşi ? Stai, dar, că-ţi arăt eu !
Pune mina pe un cuţit şi... harş ! pe la gîtul baragladinei de nevastă-sa.
Biata ţigancă !
Se pune pe rîs ţiganul :
—	Ha, ha, ha ! Nu ştie ea, boboaca mea, că am eu meşteşug să o înviez.
Se apropie de moartă şi strigă :
„Hogi-bogi, scoal’ muiere !
Ţiganca nu se mişcă deloc. Strigă a doua oară, tot aşa.
—	Stai, că de trei ori a strigat romanica !
„Hogi-bogi, scoal’ muiere“, zbiară acum ţiganul de se cutremură casa.
Da ţi-ai găsit. Ţiganca de unde era să se mai scoale ?
Şi aşa deşteptul ţigan a rămas şi fără armăsar, şi fără bani, şi fără iapă.
Dacă nu se lăcomea,
Poate şi astăzi le-avea.
(C. Rădulescu-Codin) PRIETEN.
NOSTRU, III (1914), nr. 11—12, p.
363 (Priboieni — Argeş) ; republicată ;
Ghiţă Bondoc, p. 100.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5004. Este atestat în Muntenia.
BURTA STUDENTULUI
Un student, fiind lipsit de bani şi răzbit de foame, intră într-un birt şi porunci să i se deie de mîncare. După ce mincă şi bău bine se sculă să plece. Birtaşul cerîndu-i plata, el îi răspunse că n-are parale ; ei se luară atunci la ceartă şi din ceartă ajunseră la bătaie ; chelnerii săriră în ajutorul birtaşu-lui şi, după ce bătură pe student zgîriindu-1 pe faţă şi făcîn-du-i mai multe vînătăi, îl dădură pe uşă afară.
După ce scăpă din cîmpul de luptă, îşi aprinse o ţigară şi se duse să se plimbe pe bulevard, liniştit şi dispus ca un om sătul, după un prînz bun.
282
Un coleg al său, întîlnindu-1 şi văzîndu-1 zgîriat şi cu vînăîăi, îl întrebă mirat :
—	Dar cine te-a sluţit aşa ?
•— Ce te uiţi aici ? ! îi răspunse el arătîndu-şi cu degetul faţa ; uită-te aici, urmă el lovindu-se cu palma peste burta umflată.
Jurescu, Snoave, p. 80.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5006. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Negustorul şi sîrbul, CAL. GOSPOD., XI (1932), p. 39 (Bistriţa ■— Mehedinţi).
ŢIGANUL CU PANTALONII ROŞII
Ţiganului, căzîndu-i la inimă pantalonii cei roşii ai boierului, se duse la curte şi zise :
—	Cocoane ! Nu-mi vinzi mie pantalonii cei roşii ?
—	D-apoi sînt vechi, rupţi şi roşi, măi ţigane !
—	Ilie cocoane ! Bine că sînt roşi !
—	Ţi-i dau, mă, dar nu pe parale !
—	Hauleu ! mînca-ţi-aş ! Da pe ce, boiarule ?
—	Pe bîte, măi ţigane !
—	Ilie şi pa bîte, numa sa ştiu cîtea ?
în fine, se învoieşte ţiganul să primească douăzeci şi cinci peste pielea goală şi să-şi ia pantalonii. Dar, neputînd răbda decât pînă la cinsprezece lovituri, începu a striga :
—	Hauleu, boiarule ! mai lasă şi pa halta data, ca ma prăpădeşti !
Boierul îl lasă, dar ţiganul se duce acasă tot fără pantaloni.. Ţiganca, care îl aştepta cu pantalonii, îl întrebă :
—	Da bine mă ! hundea ţi-s pantalonii ?
—	Hapoi nu i-am isprăvit da plata, fa !
—	D’hapai, du-te, dă cosorul şi-ţi îmbracă goliciunea !
Ţiganul, ducîndu-se îndărăt la boier, mai răbda şi restul
şi-şi ia pantalonii.
A doua zi, cînd îl văzu lumea, fudulindu-se ţiganul cu pantalonii cei roşii, care mai de care-1 întrebă :
—	Ce ai dat pă ei, măi ţigane ?
283
Dar el, bătîndu-se cu palma dindărăt, răspundea :
—	Asta ştie ! Asta ştie !...
Popescu-Ciocănel, Braş-oave, p. 24.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5007. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Ţiganul cu pantalonii roşii, PRIM, VIII (1928), nr. 31, p. 2.
3.	Ţiganul şi pantalonii roşii. Duma, Colecţie de proverbe, p. 44.
4.	Nădragii ţiganului (T. Pamfile •— Fără titlu), B.A.R.S.R, 5049, f. 135.
BUCATELE VINULUI
Popa acela era un beţiv fără pereche. Seca paharele pe unde trecea. Pe la praznice mînca, nu mînca, da de băut zvînta.
Un gospodar anapoda, din sat, se gîndeşte să i-o facă popei de să ţie minte.
—	Părinte, să vii la mine, că fac pomană.
—	Viu, taică.
—	Cu ce-oi putea şi eu, ca omul nevoiaş.
—	Da ce are a face... omul dă de pomană ce are, că Dumnezeu le primeşte pe toate... Numai vezi să nu lipsească vinul, ştii tu... mîncarea-i fudulie... şi apoi pomană fără sîn-gele Domnului, e ca nunta fără lăutari.
—	Oameni suntem, lasă, părinte, ştim noi ce ne calcă datoria.
Dar românul se gîndise ca să puie la masă- tot bucate care taie pofta de vin.
A doua zi, pomană în toată regula.
Pe masa întinsă şi aşternută cu prosoape albe sta o sticlă mare, plină c-un vin ca chihlimbarul.
S-adună oamenii din sat, vine şi popa şi s-aşează cu toţii cuvioşi.
Popa îşi freca mîinile din capul mesei şi făcea semne pofticioase către clondir.
—	Aşa taică, aşa, brava...
încep să se aducă bucatele.
284
La început se pune un castron larg, plin cu lapte fiert, din care se ridică aburul ca de pe o jertfă.
—	Poftim, părinţele, ia din lapte, că de, ştii... după putere şi cu ce avem...
Şi românul şiret se preface îngrijat.
—	Luăm taică, luăm...
Popa ia ce ia din lapte şi, ca şi cînd ar fi scăpat din cine ştie ce încurcătură, pune mîna pe sticla de vin.
—	Grozav merge vinul după lapte dulce...
Şi aici îşi mîngîie barba cu mîna stingă şi cu dreapta îşi toarnă în pahar.
Gazda noastră o sfeclise în prag, cînd a văzut că popa bea vin şi după lapte dulce.
După lapte dulce aduce pe masă borş acru de ştevie.
Românul rîde pe înfundate şi-şi dă coate cu cunoscuţii, crezînd că aici a înfundat pe popă.
—	Poftim, părinte, ia din masă, că şi ştevia e buruiana lui Dumnezeu...
—	Iau, tăiculiţă, iau... Mie-mi place borşul, după borş beau ca după peşte... Eu cînd oi vrea să fac chef, beau borş crud mai înainte.
Lumea se încrucise, şi gazda nu mai ştia ce să mai creadă de poftele popii.
Popa mînca şi bea pe întrecute. La lingura de borş, răsturna şi paharul de vin.
„Cu popa nu se glumeşte“, îşi zice în minte gazda, care crezuse c-o să-l păcălească să nu bea vin mult.
Sticla însă se golea dinaintea popei, de parcă n-ar fi avut fund.
După borş românul nostru aduce la masă lapte acru, socotind că măcar cu aceasta să taie pofta popei de vin.
Popa, cînd vede venind farfuria cu lapte acru, îşi frecă mîinile cu mulţumire şi, netezindu-şi, barba, zice gazdei :
—	Aha... uite şi bucatele vinului !
(I. Adam) SEM, VI (1907), nr. 44, p. 910.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5008. Este atestat în Muntenia. Variantă:
2.	Cu apă nu ie saturi, DOINA Jor, IV (1935), nr. 5, p. 66 (Broscari
—	Mehedinţi).
285
NAZURI GRECEŞTI
S-a întîlnit un grec lihnit de foame şi frig c-un român, în drum.
—	Ma fraţico, lase-mo şi pe mine azi-noapte în gazdă la dumita...
—	Nu pot, chiric, nu prea am	loc.
—-	Asculta, bre, eu me culco	şi zos, mancare	nu ţer,	beu-
turica nu,... nimica bre..., nimica.
—	Dacă e aşa, te las, chiric, te las.
Intrară înăuntru. Cînd dete grecul de căldură, începu să se mai întindă... Şezu pe pat. Femeia omului taman făcea mămăligă. După ce o fierse, o turnă pe fund. îşi	puseră	ce-or
fi avut	de bucate tot pe fund şi-şi	chemară copiii la masă.	Cînd
vedea grecul cum le mergea mămăliga pe gît, îi venea să saie jos la ei ; se tot sucea, se tot învîrtea pe pat... Nu putu să rabde.
—	Ma fraţico, cum îi ziţe Ia aia care muncaţi ?
—• Mămăligă, cum să-i zicem ?
—	A, mămăligă ! Trebuie să fie forte buna, după cum mi-aduc aminte... Mie mi-a spus tata cum că ar fi auzit pe tat-su, şi tat-su ţic-ar fi au auzit pe ta-su batrin, cum c-ar fi fost aiţi la Rumanie şi ar fi gustat odată... Ia taie si mie niţică...
Taie românul o felie şi i-o dă goală. După ce mîncă, grecul:
—	Tiii !... Da buna mai e, fraţico, mai da-mi una...
Se pune românul şi mai taie una.
—	Uu-u-u ! Asta şi mai buna, fraţico, mai taie de colo dinzos...
Cînd a auzit aşa românul, ia fundul şi i-1 pune cu totul în pat, şi-i zice femeii :
—	Ia mai pune, femeie, căldarea înc-o dată, şi mai fă o mămăligă, ca să mîncăm şi noi !
(N. I. Dumitraşcu) MEAM. ROM.
POP, VII (1916), nr. 6, p. 86.
Vezi Typol. bibi.; tip 5010. Este atestat în Muntenia.
286
[ÎNTRE DOI VECINI]
—	Ce eşti aşa trist, Petre ?
—	Cum să nu fiu trist, că nevasta mi-a spart o oală.
—	Asta nu-i necaz mare.
—	Cum să nu, cînd a spart oala în capul meu.
CUCU, I (1905), nr. 4, p. 8. Vezi Typol. bibi.; tip 5011. Este atestat în Transilvania.
ŢIGANUL BOLNAV
A fost chemat odată ţiganul la lucru de popa clin sat. îl ■dureau însă grumazii aşa, că nu putea multe să grăiască. Preoteasa, miloasă din fire, ca toate preotesele, îi zise :
—	O bucată de pîine prăjită şi unsă bine cu unt, ai să ţi-o legi bine la grumazi, şi boala trece.
■—■ Prea bine ! Ţuca-te-aş, răspunse ţiganul.
Preoteasa face precum a zis. Ţiganul însă ia pîinea, aşa prăjită şi unsă cum era şi hup ! cu ea pe gît la vale.
—	Da ce-ai făcut, cioroiule ? îi strigă preoteasa.
•— D-apoi ce să fac, ţuca-te-aş, m-am lecuit şi-i pace !
CAL. Arad, XIX (1898), p. 123.
Vezi Typoî. bibi. ; tip 5012. Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Ţiganul bolnav, F. POP, XI (1902), p. 79.
3.	Ţiganul la mînăstire, VEST. SAT, IV (1915), nr. 2, p. 4.
4.	Ţiganul la mînăstire, Snoave şi poveşti hazlii, p. 11.
5.	Ţiganul la naşu-său, NEAM. ROM. POP, XII (1924), nr. 1—2,
p. 21.
6.	Ţiganul la naşu-său, BUCIUM., II (1925—1926), nr. 2, p. 3.
7.	Ţiganul bolnav, CAL. Arad, XXVIII (1926), p. 52.
287
ASTA E BUNA
Un ţigan trimsese dănciucul să-i cumpere brânză, dar, pînă să vină,	ţiganca-i turnă	mămăliga.	Ţiganul,	răzbit	de
foame cum era,' nu mai aşteaptă să vie dănciueu cu brînză şi forfecă mămăliga cit ai clipi din ochi.
—	Holiu !	strigă ţiganca,	dar pentru	brînză nu	mai laşi ?
—	Să aduci alta pentru	brînză, că	asta-i bună şi	aşa,
răspunse ţiganul.
F. TOŢI, I	(1897), nr.	37, p,	292
(Flămînda — Mehedinţi).
Vezi Typol. bibi.; tip 5013. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) HAZ. SAT., III (1903), nr. 6, p. 4.
3.	Asta-i bună şi aşa, LUMINA, III (1907), nr. 38, p. 7.
4.	Mămăliga ţiganului, LIGA DEŞTEPT, V (1916), nr. 19, p, 3.
[NU DA GRECUL]
Un om căzînd intr-un rîu era să se înece.
Din întîmplare, grecul din sat se afla pe lîngă ţărmul rîului, de la care nenorocitul ce se luptă cu apa a cerut mîna să-l tragă afară. Grecul însă nu i-a dat-o, ci s-a dus mai departe. Omul după mult chin a scăpat din apă şi mergînd acasă a narat şi soţiei sale cele ce păţise, care, pricepîndu-1 că nu s-a înţeles bine cu grecul, i-a zis :
—- Bărbate ! ştii că grecul nu dă, ci ia bucuros ; deci, ue ziceai : „na“, şi nu „adă mîna“, ţi-ar fi întins-o.
UMORIST, II (1864), nr. 1, p. 7.
Vezi Typol. bibi.; tip. 5014. Este atestat în Muntenia, Transilvania
şi Moldova.
288
V a r i an t e
2.	(Fără titlu) GAZ. POP., 1886—1887, nr. 4, p. 5. ‘
3. Nu dă popa (N. I. Munteanu), „I. CREANGA“, IV (1911), nr. 11, p. 370 ; republicată : NEAM. ROM. POP., XVII (1929), nr. 8, p. 136 (Smulţi — Galaţi).
NICI FIERT NU L-AM MÎNCAT
Pralea fu chemat de naşu-său, preotul din satul vecin, să-i dreagă un plug şi car, cărora le lipsea nişte fieruri tari. încalecă cioroiul pe iapa lui cea sprintenă, de credeai că stă cînd merge :
Din zori de zi şi pînă-n seară,
Făcu cale de o oară.
Pralea sta să cază de foame, iar iapa să-nchidă ochii.
Norocul lui că ajunse la naşu-său. Nu era acasă părintele, dar era preoteasa şi mai veni şi dascălul şi nişte vecini, şi, fiind tocmai timpul mesei, se puseră cu toţii la mîncare. Fier-sese naşa o oală de păsat şi o puse pe masă să-şi ia fiecare din ea. Apoi se mai duse afară să mai aducă lapte, ca să le ajungă mesenilor. Lua dascălul din păsat, luară şi vecinii, iar cioroiul, căruia îi clănţăneau măselele de foame, cum era cam pe întunecate, de teamă că-şi vor mai scoate ceilalţi şi golesc oala, îşi băgă în pripă amîndouă mîinile în oala cu păsat, şi i se înţepeniră în oală. Ca să le scoată n-a mai fost cu putinţă, şi, cum ardea şi păsatul, se strîmba bietul cioroi, de credeai că l-au apucat toate colicile din lume.
Pralea, auzind că vine preoteasa, îşi ascunse mîinile cu oala sub masă. Preoteasa puse laptele pe masă şi îmbia pe toţi să-şi scoaţă. Toţi mîncară bine, numai bietul fin se strîmba şi înghiţea în sec, stînd să-i iasă ochii din cap de foame, deşi la toate îmbierile naşei sale răspundea că nu-i e foame.
Isprăvi de mîncat naşa şi ieşi afară să mai pună unele şi altele la cale, Atîta aştepta cioroiul şi iute se repezi afară şi, cum era întuneric, izbi mîinile cu oala de ceva negru ce era înaintea lui, de o făcu fărîme, zicînd :
289
Să te ia hăl cornurat,
Că am rămas nemîncat,
Înţepenit în păsat.
—	Vai, mînca-te-ar croncănii de cioroi spurcat ! Mi i -ai mîncat fript ! strigă preoteasa văietîndu-se de cap.
Tocmai atunci intra naşul pe poartă şi, înţelegînd ce-i pricina, mi ţi-1 umflă pe bietul fin şi începu a mătura locul pe unde se împrăştiase păsatul. De cîte ori mi ţi-1 rotea, de atîtea ori striga finul :
Nasule, faci hăl păcat,
Că nici fiert nu l-am mîncat !
GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 125, p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 5015. Este atestat în Transilvania.
o Întrebare
A.	— Cine e mai mulţumit ? ăl care are o sută de mii de franci, ori ăla care are 12 copii ?
B.	— Al care are o sută de mii de franci.
A. — Nu e adevărat. Cel care are o sută de mii de franci tot ar vrea să aibe şi mai multe parale... Pe cînd cel cu 12 copii nu vrea mai mulţi !
POP. ROM., XII (1912), nr. 2, p. 11.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5016. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2.	Mulţumitul, CAL. ASOC., XV (1929), p. 174.
LA O NUNTĂ
A fost chemat şi-un unchiaş cu baba lui la o nuntă. După ce au mîncat, au băut şi au petrecut, moşul, ce :
290
—	Bine-am mîncat, rău ne-am săturat!... Hai, babă, acasă! Iar baba de colo :
—	Hai, moş, hai ; dar mai întîi să dăruim şi noi ceva.
—	Nu dau dar, nu dau nimic ; nechemaţi noi n-am venit !,.. Aşa dară...
Şi... au plecat !
Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, p. 39 (Şocariciu — Ialomiţa).
Vezi Typol. bibi.; tip 5017. Este atestat în Muntenia.
[SCĂDEREA]
Tata învaţă pe Costache scăderea :
—	Ai şapte mere, îi zice, să dai surorii tale patru, cîte-ţi mai rămîn ?
—	Cinci.
—	Cum cinci, dacă dai patru ?
—	Aşa de prost m-ai crezut, tată, că dau patru ! Mai mult de două nu-i dau, să plîngă !
CAL. POP. BUCOV., VII (1903), p. 113. Vezi Typol. bih,l.; tip 5018. Este atestat în Moldova.
PĂCATUL
Şi a fost în vremea aceea, cînd oamenii tot îşi mai aduceau aminte de cele sfinte, de vremurile începutului omenirii.
Că s-au fost dus un moş cu baba lui să culeagă vreascuri din pădurea unui boier tare cuminte, cu învăţătură multă şi cu milă de oameni.
Şi a fost fiind, cică, ger, că mîinile lor de-abia le mişcau, aşa că cu greu şi-au putut lega sarcina de lemne ; iar putere în mîni nu mai avea mai de loc nici moşul, decît atît cît să-i pună babii vreascurile-n spate ; iar lui, anume cine ?...
291
—	Grele vremuri, babă, am ajuns ! Grele de tot !... Să n-ai tu nici cu ce fierbe cala ! S-alergi tu toată z'.ua s-alergi zi după zi, o viaţă întreagă numai în muncă, aşa „ca numai prin sudoarea frunţii tale să trăieşti“, după cum a zis tata Adam, de la început; greu am fost blestemaţi cu greşeala lui...
—	Dacă Eva n-a avut răbdare, de-au mîncat din pomul oprit... zice baba. Numai ei de nu făceau aşa, poate că astăzi, nu mai duceam greul !...
Tocmai atunci trece pe-acolo şi stăpînul pădurii, care-i aude astfel blestemînd pe Adam şi pe Eva de nenorocirile care i-au ajuns astăzi.
—	Măi oameni, le zice el, vreţi ca să scăpaţi de greutăţi şi să trăiţi şi voi în linişte pînă la sfîrşitul vieţii ?
—	Vrem, boierule, păcatele noastre ; cum să nu vrem, mai ales noi, care nu avem de nici unele împrejurul nostru.
Şi boierul acela s-a ţinut de cuvînt : i-a adus în curtea lui, le-a dat masă şi casă, ca să poată trăi în tihnă pînă la sfîrşit.
într-una din zile, ce face el, boierul ? Prinde o pasăre, o pune într-un blid şi o acopere cu încă unul ca să nu scape, şi nu uită să lase şi o mică răsu,flătoare ca să nu moară. Şi aşa, o duce în bordeiul bătrînilor, zicîndu-le :
—	Vedeţi voi blidul ăsta ?
—	îl vedem, boierule.
—	Să nu care cumva să umblaţi în el, pînă voi veni eu iarăşi aici pe seară, ori mîine... Uite, vi-1 las aici pe măsuţa asta.
—	Lasă-1 boierule, c-avem noi grijă.
După ce a plecat boierul, baba n-are răbdare şi zgîndără pe moşneag cu întrebările :
—	Da ce-o fi aici, de s-aude zbătîndu-se, unchiaş ?
—	Ce-o fi ; lasă tu acolo !
C-aşa, că pe dincolo, nu s-a lăsat baba pînă n-a făcut pe moşneag să ridice capacul de pe blid ; şi pasărea sbrrr ! S a tot dus.	e
Iar ei, din pragul uşii, s-au uitat după ea pînă a pierit în văzduh.
Cînd vine boierul a doua zi, pasărea nicăieri !
—	Cine a umblat aici ? îi întreabă.
—	Noi, păcatele noastre, noi... N-a mai avut răbdare dracul ăsta de babă, şi ne-a scăpat pasărea.
292
—	Şi mai blestemaţi în pădure pe Adam şi Eva ; d-apoi voi, voi, păcătoşilor, de ce aţi deschis blidul ?... Hai, căraţi-vă de-aici !
Astfel de judecată le-a tras boierul.
Dumitraşcu, Cine a albit pe dracu ?, p. 20 (Gîldău — Ialomiţa).
Vezi Typol. bibi.; tip 5019. Este atestat în Muntenia.
[SOCOTEALA ZGÎRCITULUI]
Un, zgîrcit pierzînd o sumă însemnată de bani s-a necăjit astfel încît în deznădăjduirea lui s-a spînzurat- în odaia lui. Din întîlmplare venea sluga lui şi, văzînd pe stăpînul său spînzurat, a tăiat îndată funia în două şi i-a scăpat astfel viaţa, După trecerea de vreo cîteva luni, ceru sluga să iasă din slujba stăpînului său. Zgîrcitul îi mulţumi pentru că i-a slujit cinstit şi credincios, însă îi oprea douăzeci şi cinci de parale din simbria lui, sub cuvînt că funia cu care s-a fost spînzurat era încă de tot nouă, şi că ar fi trebuit să dezlege binişor nodul, dar nu să-l taie în două.
Magazia de veselie, p. 23.
Vezi Typol. bibi.; tip 5020. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) FAM., VI (1871), nr. 28, p. 336.
3.	(Fără titlu) PRIC., III (1874), nr. 16, p. 63.
4.	Un zgîrcit, ŞEZ., II (1876), nr. 6, p. 61.
5.	(Fără titlu) GURA SAT., 1876, nr. 34, p. 99.
6.	(Fără titlu) HAZ. SAT., I (1901—1902), nr. 4—5, p. 2.
7.	Lăcomie... NEAM. ROM. POP., I (1910), nr. 21, p. 329.
8.	(Fără titlu) DUM. POP., I (1914—1915), nr. 35, p. 3.
9. Socoteala zgîrcitului, LIGA DEŞTEPT., V (1916), nr. 46—47. p. 4.
293
POVESTEA ZGÎRCITULUI
Acu cică era, într-un sat departe de al nostru, un om tare bogat. Dar, pe cît era de bogat, pe atît era şi de zgîrcit, şi, dacă nu mă înşel, mai mult încă... Şi stătea omul ista zi şi noapte şi se uita la aurul lui, şi-l întorcea ca să nu prindă cumva rugină, că tare i-ar fi vătamat vederea lui.
Şi mulţi săraci au venit la el şi l-au rugat să le dea măcar pe muncă, dacă nu-1 lasă inima să le dea de la el doi-trei gologani. De unde era chip să te lipeşti de zgîrcit ! Nu s-ar fi despărţit nici mort de aurul lui, şi, dacă l-ar fi întrebat cineva ce-i mai scump pentru el : aurul sau Dumnezeu, n-ar fi cutezat o clipă să spuie că aurul.
Da vezi d-ta că pustiul de aur e trecător şi nu prea este -lăsat să facă purici mulţi la unii. Şi, într-o noapte, cînd zgîr-citul nostru dormea dus, visînd bănet, s-au strecurat în casă peţitori pentru aurul lui şi i l-au măritat cît ai zice „pis“.
Şi dus a fost de la el pînă azi.
Dar în zori, cînd s-a trezit, omul se duce să-şi vadă „Dumnezeul“ şi să i se închine, întorcîndu-1 cu lopata. Dar mare îi fu supărarea cînd îi găsi numai locul. Şi se începe, bietul, a trage de păr şi a striga cît îl ţinea gura :
—	Săriţi, oameni buni, că m-au prădat, săriţi că m-au prădat !
Dar unul, care ceruse de multe ori să-l împrumute şi se întîmplase să fie pe drum chiar atunci, văzîndu-1 cît e de necăjit, îi zise cu milă :
—	Măi bade, nu-ţi mai face atîta inimă rea de pomană. Banii tăi tot nu-ţi foloseau la nimica alta decît să-ţi înveseleşti ochii. Ştii ce ? Pune în loc o piatră mare şi zi că-i aur, că tot atîta-i şi pentru tine şi pentru cine-o veni să ceară la tine.
CUGET CLAR, II (1929), nr. 9—12, p. 128.
Vezi Typol. bibi.; Tip 5021. Este atestat în Muntenia.
SĂRACILOR MÎINI MULTE !
Isprăvnicelul unei moşii căpătase de la stăpînul său, pentru slujbele sale cele credincioase, un petic de loc ca să-l lucreze pe seama sa. El, din firea lui fiind zgîrcit, nu-i venea
294
a scoate să plătească oamenilor pe care voia a-i pune să-i muncească. Ce să facă, se gîndea el, ca şi locuşorul lui să fie muncit, şi bani să nu dea, şi nici el să nu se ostenească cu munca ?
Se duse pe la săteni şi le dete de ştire că-n ziua de sărbătoare cea mai apropiată, să ştie că au să se adune să-i facă o clacă, muncindu-i cu mic cu mare locuşorul lui, ceea ce se şi făcu.
Se ştie că la clacă bani nu se dau ; ci numai de mîncare şi de băutură.
Creştea inima într-însul cînd se uita isprăvnicelul cum mergea de repede lucrul.
Pluguri, rariţe brăzdau pămîntul, parcă n-ar fi fost zdravăn. îi rîdea mustaţa cînd vedea sumedenia de lume, ca albinele, cum mergea în sus şi în jos, şi se întorcea care de care să facă treabă mai bună şi mai iute.
Cînd băgă de seamă, cam pe la nămiezi, că locuşorul lui » este arat şi aproape de a fi semănat, sări în sus de bucurie şi strigă :
—	Săracilor mîini multe !
Sătenii, văzînd că se apropie de a sfîrşi munca, nu lăsară la namiezi, ci se puseră cu inimă şi dară un prefai bun lucrului ce mai rămăsese. Astfel ei sfîrşiră înainte de cum făcură socoteala. Ce nu se face cînd lucrează omul cu voie bună, cu cîntece şi cu glume !
Acum trebuia să le puie masa.
Ispravnicul tăiase un noaten şi îl pusese la foc. Ce să fie un noaten la atîta lume ? Nu le lăsă nici pe o măsea să puie.
Dacă văzu ispravnicul, puse de tăie un grăsun, într-o clipă îi smulseră coama, îl pîrliră, îl fripseră şi îl mîncară. Le mai aduse niţică pastramă, brînză, ouă, ce se mai găsea prin bordeiul lui.
Pe cînd mîncau oamenii, şi rîdeau, şi povesteau fel de fel de glume şi ghicitori, isprăvnicelul se uită cu jind cum' se duceau atîtea lucruri de mîncare pe gîtlejurile muncitorilor.
El credea că claca este păpuşă, dar văzu că nu încape pe uşă. Cînd auzi că oamenii mai cer de mîncare, el o rupse d-a fuga şi zise :
—	Dracu să vă ia, guri multe !
Ispirescu, Snoave, p. 35 ; republicată: Poveştile unchiaşului sfătos, p. 229 ; HAZ. SAT., X (1910), nr. 6, p. 1.
295
Vezi Typol. bibi. ; tip 5022. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante :
2.	Răzgîndire. Adam, Pe lingă vatră, p. 151.
3. Răzgîndire, LUMINA, III (1907), nr. 31, p. 6.
4. Răzgîndire, ALB. Buc., X (1907), nr. 37, p. 995.
5.	Răzgîndire, GAZ. TRANS., LXX (1907), nr. 132, p. 6.
6.	Răzgîndire, ALB. Buc., XXXIII (1938), p. 86.
PRIMIRE DE MUSAFIRI
La un boier bogat, dar zgîrcit, i-au venit odată, în ziua patronului, nişte cunoscuţi ca să-l hiritisească. Cînd s-apropie seara, vremea de stat la masă, iată că vizitiul Ioniţă scoate caii musafirilor ca să-i dea la apă. Toţi boierii stăteau în jurul meselor, cinsteau, vorbeau şi rîdeau. Da stăpînul iese în cerdac şi strigă :
' — Ioniţă !
—	Porunciţi, cucoane !
—	Ai dat ovăz la caii dumnealor ?
—	încă nu, cucoane.
—	Apoi să le dai, măi, să le dai de-ajuns, cîte o căldare de fiecare, ca să aibă pe toată noaptea, zise boierul strîngînd din pumni şi făcînd semn să nu le dea deloc.
—	Bine, cucoane, le-oi da, că este de unde, răspunse Ioniţă dînd din cap, arătînd că înţelesese semnul boierului.
„I. CREANGA“, VII (1914), nr. 3, y	p.	95	(Hănţeşti	—	Botoşani).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5023. Este atestat în Moldova.
PĂCĂLEALA BOIERULUI
Un boier avea ca vizitiu un ţigan foarte mucalit. Da boierul din firea lui era foarte zgîrcit, aşa că îşi găsise bun slujitor. Odată, dă ordin ţiganului să puie caii la brişcă, de vreme
296
ce avea interes la tîrg să-şi vadă aleasa sufletului ; căci boierul acesta, tot din pricina zgîrceniei lui, rămăsese flăcău tomnatic.
Pleacă ei, şi, ajungînd la tîrg, îi dă ţiganului zece bani, zicîndu-i :
—	Stane, căci aşa-1 chema pe vizitiu, ţine banii ăştia, dar bagă de seamă, din ei să mănînci, să bei şi să-ţi cumperi şi căciulă.
Uitai să vă spun că boierul, de zgîrcit ce era, nici căciulă nu-i cumpărase pentru cît îl slujise.
Ce să facă bietul Stan ? Ce să ia el cu zece bani ? îi veni în minte o năzbîtie. Se duse în piaţă şi cumpără' un pepene destul de mare, cu zece bani ce-i avea. îl taie aşa fel de nu-i strică forma, îi scoate miezul şi-l mănîncă, zeama o bea şi coropca îi rămase bună ; se duse cu pepenele aşa scobit la boier, la hanul unde îl lăsase să mănînce şi să se hodinească pînă se 'ra mai răcori, şi atunci să înhame caii şi să vie să-l trezească.
Aşa şi făcu. Boierul se gătise cum putu mai bine, că de, trebuia să-l vadă cine-i era dragă, şi se aşeză ţanţoş în trăsură.
—	Mîncat-ai, băut-ai ceva azi, Stane- ?, îl întreabă boierul pe vizitiu.
—• Cum de nu, boierule, ha dat berechetul peste mine.
Merg ei, şi cînd să dea pe Strada Mare, ţiganul scoate din valiza caprei coropca Cea de pepene şi o pune în cap, bine înţeles că o potrivise el mai dinainte ca să-i	vină.
Băieţii şi trecătorii se uitau la vizitiu	ca J.a	urs, oamenii
mari făceau haz de el, şi copiii îl zburătuiau cu pietre. Boierul nu ştia ce să creadă. Cînd îşi aruncă ochii la ţigan, rămase trăsnit.
—	Ce-ai făcut, baragladină ?
—	Ce mi-ai poruncit, cocoane ! Am mîncat, am băuţi şi mi-am cumpărat şi căciulă din zece bani.
Opri trăsura dinaintea unei mari prăvălii şi ceru o căciulă pentru vizitiu. Negăsind la prăvălie decît căciuli bune, boierul a fost nevoit să-i cumpere o căciulă de astrahan, dînd o liră pentru ea. Ţiganul o puse pe cap şi nu-şi încăpea în piele de îngîmfat, iar boierul îi zise :
—	Ia-o, Stane, azi e pentru tine, iar altă	dată pentru
mine.
Şi aşa a păcălit ţiganul pe boier.
(N. I. Munteanu) NEAM. ROM. POP., VI (1915), nr. 17, p. 263.
Vezi Typol. bibi.; tip 5024. Este atestat în Moldova.
297
l
ZGÎRCENIE
Un ţăran bogat suferea într-o zi îngrozitor de durere de măsele.
—	Pentru ce nu mergi la dentist ? îl întreabă un prieten.
—	La ce să mă duc, că doară fecioru-mio de aceea cheltuieşte atîţia bani la şcolile cele înalte, ca să mă poată vindeca. Peste trei ani e doctor gata, şi atunci nu mai trebuie sări plătesc.
CAL. Blaj, XVI (1939), p. 109.
Vezi Typol. bibi.; tip 5025. Este atestat în Transilvania.
[UNCHIUL ŞI NEPOTUL]
X..., un om foarte zgîrcit, ţinea la dînsul pe un nepot de soră în vîrstă de cinci ani.
într-o zi, plimbîndu-se împreună, se întîlniră cu un prieten al unchiului, care avea cu el un ogar.
Copilul nu mai văzuse aşa animal slab ; cum îl zări, îi luă capul între mîini şi-i zise :
—	Oh ! biet cîine !... şi tu stai la unchiul tău de eşti aşa slab !...
HOŢUL, I (1887), nr. 23, p. 191.
Vezi Typol. bibi.; tip 5026. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu)	F. POP.,	IV (1895), p. 84.
3.	Unchiul şi	nepotul,	F. MINTE, 1898, nr.	26, p. 324.
4.	(Fără titlu)	F. POP.,	VIII (1899), p. 106.
5.	Unul ca altul, CUCU,. I (1905), nr. 16—17, p.	2.
6.	Tratamentul unchiului, CAL., IV (1928), p. 74.
298
HRAM SA FIE !
Un boier zgîrcit avea obiceiul ca la masă să mănînce numai jumătate de ou.
Ca pentru toată lumea, veni şi pentru dînsul ziua de hram.
Musafiri aleşi începură să-i curgă din toate părţile ; după dulceaţă, slujnica se gîndi să puie masa. Avea bucătăreasa pregătite de toate şi pentru toţi, dar* boierul era ştiut că mînca jumătate de ou ; îi veni numaidecît în minte slujnicii că la o masă aşa de mare n-o să aibă boierul cinste cu jumătate de ou pe farfurie, şi ea dădu fuga să-l întrebe :
—	Cuconaşule, azi e zi de hram, aveţi musafiri, cum să vă pun la masă, tot jumătate de ou ? Dacă n-ar fi hram...
Boierul rămase gînditor, puse mîna la tîmplă, se gîndi lung şi zise hotărît :
—	Apoi, dacă-i hram... încaltea hram să fie, pune-l întreg !
REV. T. PAMFILE, I (1923), nr. 9, p. 142.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5027. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Pune-l	tot, DUM. POP., XV (1930), nr. 11—12,	p. 6.
3.	Pune-l	tot, POP. ROM,,	Buc., II (1934), p. 35.
4.	Dacă-i	hram, hram să	1ie, CAL. GOSPOD., XIII (1934), p. 57.
5.	Dacă-i	hram, hram să	fie, SOL., V (1938), nr,	43, p,	5,
6.	Dacă-i Paşti, Paşti să fie, VOINŢA BAN., XVI (1938), nr. 16—17,
p. 2.
[NEVASTA DESCULŢA]
Unui român îi plăcea să-şi poarte nevasta desculţă şi vara şi iarna.
—	Bre bărbate (îi zicea ea iarna), da cumpără-mi şi mie niscavai încălţări !
299
—	Ia lasă, nevastă dragă, că doar iarna nu sînt şerpi, ca să mi te muşte.
—	Frate (îi mai zicea ea vara), tot desculţă vrei să umblu ?
—	Ia lasă-mă, soro dragă, că nu-i gerul Bobotezei !
(E. Baican) TIMP., VIII (1883), nr. 150, p. 3. Vezi Typol. bibi.; tip 5028. Este atestat în Muntenia.
ZGÎRCIT
Femeia cere haină nouă, dar bărbatul nu e de aceeaşi părere.
—	Mă omori cu zgîrcenia ta, dragă, înmormîntarea te va costa mai mult, zise femeia.
—	Ei bine, dar înmormîntarea numai o dată va fi, pe cînd haina nouă îţi trebuie acuş, acuş.
CAL. PLUG. ROM., I (1921), p. 52.
Vezi Typol. bibi.; tip. 5029. Este atestat în Transilvania.
HI, CA TE-AM' ÎNŞELAT !
Cică era odată un bogat foarte zgîrcit : se stînjenea şi făcea economie de toate celea, aşa că o mîncare n-ar fi mîncat-o deloc, dacă s-ar fi putut !
Odată îşi fiersese şi el nişte fasole şi, ca să nu treacă lemne multe, pusese o oală mai mare la foc, ca să aibă pe mai multe zile. A mîncat el din fasole colea cîte oleacă pînă cînd s-au împuţit, aşa de mult le ţinuse. Acum, ca să le lepede, nu-1 lăsa gioarsa de inimă, deci se hotărăşte ca să le mănînce, aşa stricate, numai să nu le lepede : „decît or rămînea în hîr-dău, mai bine să-mi fie rău !“ zise el şi se apucă de mîncat, dar, după ce mai gustă de cîteva ori, văzu că nu-i chip. După ce se mai gîndi puţin, numai aduse o sticlă de rachiu, şi turnă
300
un păhărel şi zise : „Gură, tu... drăguţa mea !... dacă-i face tu bunătate să mănînci fasolele aiestea, cum sunt ele, acu,... atunci să ştii că te cinstesc cu un rachiu !... Iaca !... rachiaşul te aşteaptă icea, gata !... Aide,... multe ai mîncat tu, în viaţa ta, mănîncă-le şi pe astea şi nu ţi-a fi nimica !“
După ce, cu chiu cu vai, isprăvi fasolea de mîncat, luă paharul şi-l duse la gură, dar, cînd să-l dea peste cap, numai se opri şi-l deşertă iar în sticlă şi zise rîzînd : „De-acu, bine c-ai mîncat fasolele,... nu-ţi mai dau rachiu !... hi, că te-am înşelat..., tare îmi pare bine că te-am înşelat !“
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 209. Vezi Typol. bibi.; tip 5030. Este atestat în Muntenia.
OMUL ZGÎRCIT
Noi românii sîntem făcuţi aşa, că, dacă se poate, să ne mîncăm şi de sub unghii, iar la băut, ni se lărgeşte mult punga şi nu ne gîndim ce facem.
Pe mulţi ne-au apucat vremurile grele, fără a avea măcar legume, nu mai vorbesc că din mămăligă cu ceapă nu ieşim... Aşa că unii sîntem aşa de zgîrciţi în ale mîncării, că, dacă s-ar putea, să nu mîncăm deloc, ci să trăim numai cu sufletul, ca măgarul ţiganului. Zică cineva că nu e aşa.
Eu ştiu oameni care au fost în stare că dintr-un ou, ce i l-a dat nevasta să-l mănînce la plug, să-l aducă jumătate îndărăt' acasă, ca să-l mănînce împreună !... Zi, dacă el îşi umpluse burta cu mămăligă goală.
Mai cunosc pe unii care ar mînca orice, numai bani să nu dea pe legume... Aşa că ăsta unuia, mai într-o zi, pe departe, şi către alţi oameni, îi zic :
—	Tii !... Măi oameni buni ! M-a pus dracu de-am făcut o încercare... Am pus nevasta şi mi-a fiert nişte... lucernă... Mi-a îngroşat-o colo bine-bine, cu făină, a mai prăjit-o şi cu o ţîră untură şi... măi... a ieşit nişte mîncare... c-am mîncat... de-am sturît tot din tigaie.
Ala cum aude aşa, atît i-a trebuit ! S-a dus unde s-o fi dus după lucernă, a tăiat un brăţişor bun, dacă era degeaba... şi l-a dat nevestii să-l facă... mîncare !
301
Nevasta, şi ea tot o lele, a gătit-o cum i-a spus bărba-tu-său...
Apoi	se	pun	la	masă,	ei	fac nişte cruci mari-mari, ca pe
colo, că le-a	ajutat	Dumnezeu	că azi, duminică, au ce mînca,
şi... încep să înfulece la lucernă !
Aşa zău !...
—	Da ce i-ai făcut, nevastă, de este aşa de amară ?... Păcat c-ai stricat atîta făină, atîta foc şi untură... îi zice el.
—	Poate că s-o fi tăiat, omule... îi răspunde şi femeia tare îngrijorată, neînţelegînd nici unul gluma spusă, numai şi numai ca să se poată rîde de prostia omenească...
(N. I. Dumitraşcu) SUFLET OLT., I (1927), nr. 1, p. 20 (Boureni — Dolj).
Vezi Typol. bibi.; tip 5031. Este atestat în Muntenia.
[DE SUFLETUL LUI TATĂ-MIU]
Tot răzeşu cică s-a luat cu barda după o cioară, ce-i furase	o	perja din	livadă	;	o	alungă el, perjeru, zi de vară toată,
pînă	o	ajuns	la	Prut.	Apa	mare de tot, nu era chip de trecut.
De ciudă zvîrle cu barda după dînsa, da n-o nimereşte. Stă el cu ochii duşi pe urma ei, pîn-o prăpădeşte din vedere ; după ce-şi ia nădejdea de la perjă, face colo necăjit :
—	Să fie de sufletul lui tată-miu...
%
(I. Adam) OPINIA, II (f898), nr. 265, p. 2 ; republicată : Pe lingă vatră, p. 147 ; DUM. POP., III (1918—1919), nr. 8, p. 3.
Vezi Typol. bibi.; tip 5032. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Poamă ţigănească, LUMEA COPII, I, (1922—1923), p. 509.
3.	Pomana lui, DUM. POP., XIII (1928), nr. 27—28, p. 7.
4.	De sufletul tatei, CÂL. POP., XX (1936), p. 168.
302
ZICE GLIGA, TACE EVA
Odată s-a dus un prieten la altul. După ce s-au ospătat ei mai mult tip la Ion, a venit altă dată rîndul lui Ion să se ducă la prietenul său Gliga. Eva, soţia lui Gliga, nu pregătise nimic de-ale gurei.
Sosind ceasul cinei, Gliga zice :
—	Măi hei, adă-ne ceva !
Au tot aşteptat ei după cină. De la o vreme iarăşi zice Gliga :
—	Măi hei, adă-ne ceva ! Tot în zadar, că Eva nu avea urechi pentru o aşa vorbă.
Aşteaptă ei, aşteaptă, pînă ce Ion zice către prietenul său :
—	Zice Gliga, tace Eva.
Şi a plecat nemîncat.
Zanne, Proverbele românilor, VI (1901), p. 127.
Vezi Typol. bibi.; tip 5033. Este atestat în Muntenia.
TOT, TOT !
Un băiat frumos şi bogat voia să se însoare. El însă punea o condiţie femeii ce va lua, ca să nu mănînce mult şi să facă economii mari. Era zgîrcit şi voia să cheltuiască foarte puţin.
Toate fetele unde se înfăţişase îl refuzase. Una însă, mai şireată, primi propunerea băiatului.
Ea făgădui că nu va mînca deloc.
Nunta se făcu şi fata, din cea întîi zi, nu mîncă nimic de la bărbatul său, căci se învoise cu mumă-sa a-i trimite de mîncare prin ascuns.
După cîteva zile bărbatul începu să se îngrijească. îi era frică să nu moară de nemîncare şi începu să-i aducă cîte ceva. Ea însă lăsa acele lucruri neatinse.
într-o zi el i-aduse un piţigoi. Muma băiatului îl tăie, îl curăţi şi îl fripse aşa de frumos că nimeni nu s-ar fi putut împotrivi să nu-1 mănînce. Noru-sa cum îl văzu îl înhăţă şi în cîteva minute nu mai rămase nimic din el.
303
Cînd veni bărbatul întrebă de piţigoi :
—	L-am	mîncat ! răspunse nevasta.
—	Tot	!	strigă el mirat.
—	Tot !
—	Tot	?	tot ? întrebă el,	astă	dată	furios.
—	Tot	!	răspunse ea.
O	tremurătură	teribilă îl apucă, sîngele i se urcă	în	cap,
ochii i se roşiră şi	îşi pierdu toată fiinţa lui de mai	înainte.
El căzu la pat.	Popa fu chemat ca să-l spovedească,	însă
la	toate întrebările	preotului el răspundea : „tot, tot	!“
Veni în cele din	urmă minute ale vieţii sale.
Familia trimise să cheme un magistrat pentru a-i face testamentul.
Magistratul îl întrebă ce voieşte. El răspundea mereu : „tot, tot !“
—	Care va să zică laşi tot nevestei tale.
—	Tot, tot ! răspundea el.
Magistratul făcu testamentul prin care dovedea că băiatul lăsa toată averea nevestei.
Peste cîteva zile el muri şi nevasta lui rămase bogată.
Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 136 ;
republicată : Lit pop. Anecdote, p.
104.
Vezi Typol. bibi.; tip 5034 (A. Th. 1407 A.) Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante :
2.	Tot, tot, tot (N. I. Munteanu), „I. CREANGĂ“, VIII (1915), nr.
10,	p. 295.
3.	Moartea grecului, CĂMIN., VI (1930), nr. 14, p. 2.
4.	Şi mîncato toto ! Popescu, N. I., Snoave, p. 60.
CÎTEA-N VARZA
A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un sîrb. El avea o spuză de copii, şi era aşa de ţigănos, de-şi mînca de sub unghii, ca toţi ai lor.
304
Cind se ducea si el, ca toti ai lor, prin sate să
,,	,	,	’	. . :	,	.	“	cumpere
gnu sau alte boabe, ca sa iaca negoţ, apoi nu era destul că
se tocmea cu bietul român, tocmeală ca la uşa oborului nu
era destul că rădea baniţa cum îi plăcea lui, nu era destul că
lua 21 de chile în baniţă, în loc de 20, apoi se ţigănea pînă
i	se ura românului, cerîndu-i să-i mai adaoge pe deasupra
cîte o jumătate de baniţă. Şi românul îi da, numai să se coto-
rosească de atîta cerşetorie şi să scape de gheonoaia' caţa
dracului.
încolo era omul de casă, trăia bine cu sîrboaica lui, şi cuprinsul lor era cuprins. Nevasta lui toată ziua muncea şi astîmpăr nu avea. Spuza aia de copii o făcea de multe ori să nu ştie unde-i stă capul, de lucru. Vezi că fusese rodnică sîrboaica. Copiii lor, povestea cîntecului :
Doi în braţe,
Doi în maţe,
Doi în poale li s-agaţă :
Şi Marica,
Şi Săftica ;
Dar Matei Şi Dolofei Care sunt mai mititei...
Şi aşa crescură copiii, mai cu chiu, mai cu vai, pînă ce ăi mai mare se făcu de însurat.
Umbla sîrbul, umbla sîrboaica, ca să-şi găsească nuroră, şi o şi bobiră. Ei auziră de fata unui român bogat, chiabur, care era şi frumoasă, şi cu zestrică, şi împodobită cu toate darurile.
Se duseră în peţit. Făcură vorba şi logodna fu gata. Nu trecu mult şi unde mi-ţi trîntiră o nuntă de mi-or pomeni-o satele din preajma lor.
Sîrboaica nu mai putea de bucurie că i-a venit ajutor în casă. Noră-sa iarăşi, inimoasă cum era ea de felul ei, nu lăsa pe soacră să facă ea toată treaba : uneori îi lua mătura din mînă şi mătura ea ; alteori alerga înaintea vitelor, cînd veneau de la păşune, şi le îngrijea ; iar soacra se odihnea ; ba să aducă apă proaspătă de la fîntînă, ba să gătească, ba una, ba alta ; mă rog, ca o tînără ce era se întorcea într-un călcîi, şi nu lăsa pe alde soacra să se ostenească, căci de ! o şi ajunsese vîrsta.
Sîrbul nu vrea să ştie de nici unele d-alde astea. Cînd se punea la masă, el îmbuca iute, hop ! hap ! înghiţea pe nemestecate şi se scula.
305
Toţi copiii se cam învăţaseră cu obiceiul tatălui lor, şi îmbucau care mai iute, care mai încet, cum puteau şi ei.
Nora, care nu le ştia apucăturile, socotea că, odată masa pusă, să mănînce, să se sature, că era destul de la mila Domnului. Şi săritoare cum era, du-te încolo şi ado poşidicului, ba apă, ba alte alea, ba împacă p-ăl de scînceşte, ba fă aia, fă aialaltă.
Sîrboaica sta greu, şi-i rîdea inima că are aşa nuroră vrednică, şi săritoare, şi îndemînatică.
Cînd, pînă să se aşeze şi fata la masă să mănînce, iată că sîrboteiul se scoală şi zice :
Mîncat
nemîncat
sculat,
Dumnezeu săturat !
Şi toţi se sculau, strîngeau ma.sa şi-şi vedeau de treabă.
Fata se scula nemîncată.
Azi aşa, mîine aşa, pînă la săptămînă. Cînd se duseră şi tinerii cu ploconul la părinţii fetei să facă şi ei, de ! cale primară, ea se dete pe lîngă mă-sa şi-i spuse, că de trăit ar trăi bine cu bărbatul, dar socru-său cu apucăturile lui o lasă nemîncată. Se sfîrşise biata fată, şi era pocîltită de foame.
Mumă-sa spuse tatălui fetei şi fratelui ei, căci fata avea şi un frate, un voinic dezgheţat şi deştept, cum e bun românul să-l ai mînă dreaptă.
Acesta, cum auzi, se gîndi şi zise :
—	Lasă că dezbăr eu pe cuscru de cusurul ăsta.
A doua zi, flăcăul se duse pe la cuscrul-său, ia aşa, într-o doară, tocmai asupra mesei. El însă se pregătise de atîtea tivguţe cîţi broscoi avea socrul soru-sei. îl poftiră la masă, dar el spuse că e de la masă sculat şi a venit pe la dînşii numai aşa în treacăt.
Se puseră la masă. Copiii începură să ceară apă, după dînsul altul ceva, după el altul, te miră ce, începu a scînci. Fata voi să se scoale să le facă voia. Dară frate-său îi zise :
—	Şezi, sora-mea, de mănîncă, că împac eu copiii.
Puse fiecăruia cîte o tivguţă cu apă dinainte, dete unuia
care scîncea vreo două trei boabe de năut prăjit, altuia cîteva stafide, şi toţi tăcură şi toţi mîncară. Udri-na-glava nu băgă de seamă unde bate cuscrul-său. N-apucară însă să se sature, şi sîrbul, sculîndu-se, zise :
306
Mîncat nemîncat sculat Dumnezeu săturat !
Toţi se sculară, strînseră masa şi se apucară de lucru, care şi pe la trebile lor.
Fata se dete pe lîngă frate-său şi-i şopti :
—	Bogdaproste, frate, că mîncai şi eu de mă săturai.
A doua zi tatăl fetei pofti la masă la dînsul pe cuscrul său,
sîrbul, cu toată liota lui, cu toată broştimea lui, şi şezură şi mîncară cu toată dragostea între rude, şi se săturară de-şi făcură burţile doldora, haa !...
Sîrbul bleotul dă cu cotul, nici acum nu pricepu nimica. A, ma, căpăţîna !
El, dacă se întoarse acasă la dînsul, făcea tot ce ştia. Din ale lui nu ieşea, deloc, deloc..
Fratele fetei, dacă văzu aşa, că îndreptare	nu	este, zise	:
„Lasă, sîrbule bleg, că ţi-o coc eu ţie,	te	voi	face	eu	să
cunoşti cine este românul !“
Şi în sărbătoarea cea mai de aproape care fu, mîncă ţeapăn acasă la părinţi, apoi aşa sătul se duse la cuscru-său, ca să-l găsească tocmai asupra mesei.
Intrînd în vorbă, văzu că tocmai se pusese masa, şi zise :
—	E ! O mie de ani pace, cuscre !
—	Şi la vară băjenie, ha ! ha ! ha !
—	Ce mai ala-bala pe aici, pe la dumneavoastră, cuscre ?
—	Ce să fie ? iaca muncim ca să trăim.
Şi, dîndu-se mai lîngă sîrb, fratele fetei începu să-l ţie de vorbă şi să nu-i dea răspas ca să mănînce.
Ba că una, cuscre, ba că alta, ba că arendaşul a zis cutare, ba că stăpînirea a luat măsura cutare, şi tot astfel pînă văzu că soru-sa, care se silea a băga pe sub nas cît mai iute, se cam îndestulase, pe cînd sîrbul, cu vorba, n-apucase' să ia nici de două ori din masă.
Atunci şi fratele fetei zise :
Cine mîncat mîncat Cine nu, sculat,
Dumnezeu săturat.
Sîrbului nu-i veni la socoteală, dară n-avu ce face, de ruşine, şi se sculă de la masă nemîncat.
307
Flăcăul îl lua iarăşi la vorbă, ba la joc, că tocmai venise un sîrbobtei d-ai lor pe la dînşii care ştia să zică cu gaida. Şi jucară, şi vorbiră, pînă înnoptă. Atunci flăcăul ceru să mîie la dînşii, ca să nu se mai ducă noaptea pe întuneric acasă.
Fratele fetei, de jucat, jucase ; de vorbit, vorbise ; dară ochise toate lucrurile de prin preajmă şi de prin tindă şi de prin casă. Ştia totul ca la dînsul acasă.
Aşternură şi se culcară. Sîrbul nu putea dormi de foame. Flăcăul nu dormea, căci pîndea să vadă ce are să se întîmple. Cînd, sîrbul, crezînd că toţi dormeau, strigă încetişor :
—	Nevastă, fă nevastă, dă-mi ceva să mănînc, că nu mai pot de foame !
—	Da ce, mă, nu eşti zdravăn ? ce să-ţi dau eu să mă-nînci acum la miezul nopţii ?
—	Orice-o fi, nevastă, că nu mai pot de foame.
—	Ia, du-te şi tu în tindă, şi vezi de mănîncă niţel lapte bătut din ăl putinei.
Pînă să se scoale sîrbul, pînă nu ştiu ce, flăcăul se scoală şi, ca mîţa de uşor, pîş, pîş, se strecoară în tindă şi vărsă pu-tineiul cu lapte ; apoi iarăşi pe nesimţite se întoarse şi se culcă.
Sîrbul cînd se duse la putinei cu lapte, sic ! nu găsi nimic, şi putineiul răsturnat.
Se întoarse, deci, şi se culcă.
Ce-i faci tu foamei ? că sîrbul nu putea dormi. Se zbătea ca peştele pe uscat, şi nu putea să închidă nici un ochi măcar, începu iar să strige :
—	Babo ! babuşcă ! Scoal’ de-mi dă ceva de mîncare, că mă prăpădesc şi mă sfîrşesc de tot !
—	Ce să-ţi dau, mă, omule ? ce să-ţi dau acuma la miezul nopţii ?
—	Scoal’ şi fă barim o azimioară, că iată sînt po-cîltit de tof.
S-ar fi sculat sîrbul şi ar fi pus pe foc pe toţi cei din casă să-i facă de mîncare ; dară îi era ruşine de cuscru-său.
• Se scoală sîrboaica, aprinde focşorul pe vatră, se apucă pe sub ascuns, să nu simtă cuscrul, şi face o azimioară. Şi tot pe şoptite spuse unciiiaşului că a făcut azima şi că a pus^o în spuză, apoi se culcă.
N-apucă să pună capul jos bine, şi fratele fetei se sculă şi zise :
—	Cuscre ! cuscre ! da lungă mai este noaptea asta ! mi-a amorţit cărnurile pe partea pe care m-am culcat. Ia mai scoală să stăm oleacă de vorbă colea la foc !
308
Ce să facă sîrbul, fu nevoit să se scoale, ca să nu strice hatirul cuscrului.
Şi stînd acolo la foc, unde era turta în spuză, începe flăcăul a spune sîrbului că arătura ce a pus de gînd să facă are să o tragă aşa şi aşa, ca să fie mai priincioasă holdelor.
Şi cînd spunea, trăgea cu un băţ ce avea în mînă nişte dungi adînci prin mijlocul spuzei, unde era turta băgată.
Apoi spuse iară că drumul de la satul lor ar fi bine să se schimbe şi să îie tras ca pe ciripie drept în satul unde trăia sîrbul ; căci atunci le-ar veni mai aproape şi ar putea să se vadă mai des.
Spunînd, iarăşi trăgea dungi cu băţul prin spuză, şi arătă sîrbului cît se împuţinează drumul cînd este drept, şi nu ocolit.
Şi tot astfel spuse şi trase mereu cu băţul pînă ce se făcu azima anocato, adică una cu cenuşa, de nu se mai alese nimic de dînsa.
După aceea îşi luă seara bună şi se duse de se culcă.
Sîrbul rămase cu buzele umflate ; dădu el să caute niscaiva rămăşiţe de azimioară, te-aş ! nu mai găsi nici neam de turtă, căci cuscrul său ştiuse el ce făcuse.
Vru sîrbul să se culce şi dînsul să doarmă. Dară unde îmi fu pomana aia ! Se zvîrcolea bietul sîrb în pat şi ca să-i dea pleoapele în gene, nici cît. Dacă văzu şi văzu că este peste poate să adoarmă, strigă din nou, şi tot pe şoptite :
—	Nevastă, babuşco ! Dă-mi ceva să mănînc, că uite, mor de foame, nu mai pot să trăiesc.
—	Ei, săracul de mine ! Da ce să-ţi dau, mă bărbate, că n-am nimic. Ia du-te şi tu în grădină şi roade niţel coceni de varză.
—	Că bine zici tu, nevastă.
Se scoală sîrbul şi se duce binişor, intră în grăd'na cu varză şi începe a roade la coceni.
Se scoală sîrbul şi se duce binişor, intră în grădina cu intră şi el în grădină, şi unde începe a face o gălăgie de să deştepte şi pe morţi din groapă ; şi dînd cu joarda în bietul sîrb, striga cît îl lua gura :
—	Ţa ! drace ! ţa ! Uite, mă ! au intrat bivoliţele în grădina cuscrului şi fac mare prăpăd.
Bietul sîrb, plin de ruşine, ca să nu se facă şi de rîs, începu a zice tot pe şoptite :
—	Cîtea-n varză, be ! Cîtea-n varză !
Flăcăul da de tot şi striga :
309
—	Cîte, necîte, eu nu ştiu ; atîta ştiu că bivoliţele prăpădesc varza cuscrului !
Sîrboaică, îngrijată, aprinde luminarea şi iese afară, stri-gînd şi ea tot pe şoptite, ca să nu se scoale vecinii şi să rămîie bietul Citea de rîsul satului :
— Stai ! bre cuscre, stai ! ce faci ?
— Ce să fac, ia, gonesc bivoliţele astea care vă strică grădina cu varză.
—	Lasă, bre ! lasă ! că e Cîtea-n varză.
—	Cîte, necîte, eu nu ştiu ; văd numai că va face stricăciune mare.
—	Nu mai da ! bre ! nu mai da ! că e bărbatul meu.
Cînd auzi aşa flăcăul, se opri, şi văzînd pe sîrb că vine
ologit şi cotonogit, se făcu că se miră şi întrebă că ce să fie asta de umblă noaptea prin varză ca pricolicii.
Sîrbul, ruşine, neruşine, începu să spuie toată şiretenia ; cum murea de foame şi cum voise să şi-o mai momească pînă de dimineaţă, că nu mai putea răbda.
—	Vezi, cuscre ! asta să-ţi fie învăţătură de minte. Tu o zi n-ai putut răbda de foame ; dară soru-meu cum credeai tu că o să trăiască nemîncată ?
—	Aman ! be, cuscre, aman ! Cine o mai face ca mine, ca mine să paţă !
A doua zi, plecînd fratele fetei la casa cui îl are, sîrbul se uita în urma lui şi zicea' :
—	Bine a zis cine a zis că românul e dat dracului. Uite, mă, o păţii !
Lucrurile în casa sârbului se îndreptară de aici înainte, şi traiul fu trai, şi masa fu masă.
(P. Ispirescu) TIMIŞ-GAZ. POP., II (1886—1887), nr. 11, p. 5 ; republicată : Basme, p. 73 ; GAZ. TRANS., XLVII (1889), nr. 182, p. 4.
Vezi Typol. bibi.; tip 5035 (A. Th. 1562 C *). Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Citea, F. INT., 1897,' nr. 15, p. 4.
3.	(Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, III (1899), p. 621.
4.	Cuscrul sîrbului, „I. CREANGA“, VI (1913), nr. 12, p. 379 (Podari — Dolj).
310
5.	Păţania lui Citu (C. Rădulescu-Codin), CAL. „I. CREANGA“ IV (1914), p. 47 ; republicată : Ghiţă Bondoc, p. 71.
6.	Petrecerea la socri (N.I. Munteanu), NEAM. ROM. POP. VII (1916), nr. 8, p. 116.
7.	Ce ţie nu-ţi place, ALB. Buc., XXI (1922), nr. 26—27, p. 435..
8.	Poveste, ŞEZ., XXIII (1924), nr. 8—9, p. 103’.
9.	Răzăşeşte. Savin, Snoave, p. 73.
10.	Călătorul şi cei doi zgîrciţi, SAT., III (1932), nr. 18, p. 23 (Boteşti — Bacău).
11.	Socrii zgîrciţi, A.I.E.F., i. 11268 (Cerişor — Hunedoara).
[AZI AM SOSIT, DAR MÎINE PLEC]
O femeie gospodină la casa ei pregătise intr-o seară din săptămîna brînzei o plăcintă. O cumătră a ei nimereşte de o vizitează tocmai în momentul cînd plăcinta trebuia băgată la cuptor.
—■ Ah ! Ah ! cumătriţă dragă, bună sara şi bine te-am găsit sănătoasă, iote ce bine o nemerii eu la plăcintă de-a gata.
Dar gospodina noastră vroind a da dosu oarecum şi a se face că n-a băgat în samă vorbele ei s-adresează bărbatului care şedea pe scaun lîngă o ferestruie cu geamu spart :
—	Plăcintă plăcintată Pe fereastră dată.
Şi-n acelaşi timp făcîrrdu-i semn mereu bărbatului s-o dea dincolo. Văzînd însă că nu reuşeşte cu planul se grăbi, chipurile, să răspundă musafirei :
—	Apoi dă, cumătro, făceam şi eu plăcintoară,
Azi o fac Şi mîine-o coc.
Da şi cumătră-sa, de colo, răspunde în grabă :
—	Să nu-ţi fie cu bănat, cumătră, azi am venit şi eu, şi mline mă duc.
HAZ. SAT., III (1903), nr. 3, p. 4.
Vezi Typol. bibi.; tip 5036. Este atestat în Muntenia.
311
POFTA
Se zice că e mare păcat dacă-ţi intră cineva în casă, mai cu seamă un copil sau o femeie însărcinată, şi nu-i vei da să guste din ce mănînci, sau poate ai bucate la foc care prin mirosul lor fac poftă. Povestea o femeie bătrînă ce s-a întîmplat mai de multă vreme. Un băieţel, cam de vreo patru ani, a fost trimis la o vecină să împrumute ceva. Femeia tocmai atunci mînca nişte plăcinte. Băieţelul, fiind aţîţat de poftă, uită să ceară numaidecît şi se uita mereu la femeie cum mînca, dar lui nu-i dete măcar o bucăţ'că. Cum privirea lui era îndreptată numai la plăcintă, cînd văzu cea din urmă bucăţică că se sfîr-şeşte, zice că numai a bătut din palme zi cînd : „S-a mîntuit !“ Şi căzu mort. pe loc.
(T. Pamfile — Legări) B.A.R.S.R., 5092, f. 117.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5037. Este atestat în .Moldova.
Variantă :
2.	S-o gă...tit ! „I. CREANGĂ“, VIII (1915), nr. 7, p. 204.
ZGlRCITUL
Un zgîrcit dintr-un oraş oarecare, care băgase spaima în oameni de zgîrcenia lui, află într-o zi că în oraşul cutare s-ar găsi unul atît de zgîrcit, încît se minunau oamenii cu ce-şi ţine zilele, că de cumpărat nu cumpăra nici măcar un codru de pîine.
-— Ia să mă duc şi eu să mai învăţ cîte ceva de la el, îşi zise acest dintîi şi porni la drum.
Cînd ajunse în oraşul unde se afla zgîrcitul celălalt, se duse de-a dreptul la el şi-i zise :
—• Am auzit că dumneata ştii meşteşugul ca să trăieşti fără să mănînci. Oare nu m-ai putea învăţa şi pe mine ?
—	Să te învăţ, de ^ce nu. Hai să mergem în oraş ca să tîrguim.
Porniră amîndoi după tîrguit.
312
—	Ai pîine bună ? întrebă zgîrcitul pe brutar.
—	Mai e vorbă ? Proaspătă şi moale cum e untul.
—	Aşadar untul e mai bun decît pîinea, zise zgîrcitul ăst mai mare celuilalt. De aceea eu zic mai bine să cumpărăm unt în loc de pîine şi se duseră la o băcănie.
—	Aveţi unt de vînzare ? întrebă zgîrcitul pe băcan.
—	Ohoho, bun şi gustos cum îi untdelemnul, răspunse băcanul.
;— Vezi, zise zgîrcitul musafirului său, adică untdelemnul e mai bun decît untul. Hai să cumpărăm untdelemn.
—	Da untdelemn aveţi ? întrebă el pe băcan.
—	Cum să nu ?
—	Şi-i bun ?
—	Nici că se poate mai bun. Curat şi limpede ca apa de izvor.
—	Dacă-i aşa, zise zgîrcitul străinului, hai să mergem acasă, că taman adusei astăzi un ulcior cu apă de la izvorul din vale ; după cum vezi, apa-i mai bună decît untdelemnul, untdelemnul mai bun ca untul, şi untul mai bun ca pîinea.
Şi într-adevăr zgîrcitul îl duse acasă la el şi-l ospătă numai cu apă de izvor.
—	Fie, zise zgîrcitul cel străin cînd porni spre casă, nu-mi pare rău de calea făcută, încaltea învăţai ceva care o să-mi prindă bine.
Şi de-atunci s-a hrănit numai cu apă de izvor.
ALB. Buc., XXIV (193.5), m\ 31—32, p. 478—479.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5039. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Zgîrcitul. Sudiţeanp, Din satul lui Cremene, p. 90.
3.	Zgîrciţii, SAT,, 1935—1936, nr. 68—69, p. 28.
DOAMNE, LUNGEŞTE ZIUA DE MÎINE !
Zice că era odată un popă bogat, dar zgîrcit — Doamne, de sta să-şi mănînce şi avutul de pieptene, cum e zicala.
313
Avea iclejie mare, avea şi moşia lui şi deci îi trebuiau foarte mulţi lucrători, apoi zisa celuia : mînuri multe alduite, dar guri multe prăpădite. îi era groază bietului popă cînd vedea cît amar de mîncare se trece şi cîtă prăpădenie de bani trebuie plătit : tot 3 piţule de om pe zi şi de 4 ori de mîncare, pînă de abia se scoală de la blid, ba încă seara şi dimineaţa mai trebuia să le dea şi vinars. Drept îi că de la toată casa mai avea cîte o zi de clacă, cînd adică lucrătorilor numai de mîncare da ; dar lui nu-i erau de ajuns zilele de clacă, mai trebuia să aducă lucrători şi pe bani gata. Toate ca toate, dar seceratul îl seca că avea holde multe şi nu le putea secera pe rînd, ci cînd erau coapte trebuie să deie în dîra lor, ca în cîteva zile să fie clăi.
Odată, pe timpul seceratului, era silit să-şi bage vreo 40— 50 de lucrători pe bani, că holdele se răscoceau, fiindcă nu putuse prinde la secere din pricina ploilor. Acum nu mai putea de necaz cînd se gîndea la mîncarea cea multă şi la banii cei scumpi ce trebuia să le dea. Dar n-avu ce face, umblă de seara în ruptul capului de la o casă la alta, pînă-şi înciripă seceră-tori cîţi credea că i-ar fi de-ajuns. Dar mergînd către casă se gîndi : „Mult potop de ban şi de mîncare mi-or mai prăpădi aceia în ziua de mîine şi mă tem că nici n-or găta, că-i ziua numai ceas de scurtă. Dar m-oi duce la biserică şi m-oi ruga lui Dumnezeu sfîntul să lungească ziua de mîine“.
Cum zise aşa şi făcu. Merse la biserică, îşi aprinse o luminare, îşi aprinse focul în cădelniţă şi prinse a cădelniţa prin biserici, rugîndu-se cu glas înalt :
—	Doamne, lungeşte ziua de mîine, că am 50 de lucrători pe plată şi cu mîncarea mea !
Crîsnicul (fătul), te miri ce cale avea pe lîngă biserică, destul că văzînd-o deschisă intră să vadă ce e. Adică era popa rugîndu-se.
„Aha ! zise crîsnicul, părintelui îi trebuie o zi şi mai lungă decît sînt aceste din luna lui Cuptor ; nu ştiu Dumnezeu da-o ori ba, dar eu ştiu că l-oi milui cumva.“ Apoi se fuştică în vîr-ful degetelor ca pisicile pe lîngă pereţi pînă în altar, acolo se îmbrăcă iute în hainele cele pestriţe cu aur, cari numai la sărbători mari le lua părintele şi se puse în uşa altarului. Cînd se întoarse popa, cum cădelniţase prin tindă, dă cu ochii de el şi odată cade în genunchi, gîndind că chiar Dumnezeu este cel din uşa altarului. Iar fătul din uşa altarului îl mîngîie :
—	Auzitu-ţi-am, fiule, ruga ta şi-ţi voi împlini voia, dar şi tu trebuie să o împlineşti pe a mea : mîine toată ziuliţa să
314
stai lîngă secerători tot cu cojocul pe tine, întru cinstea nu melui meu, fiindcă pentru credinţa ta lungesc ziua care altcum e numai ceas de scurtă. Acum scoală-te şi mergi acasă.
Bucuria popii că Dumnezeu i-a ascultat ruga. Toată nop-tiţa nu putut dormi de bucurie că n-a da de mîncare şi plată la atîta amar de om de pomană, că ziua de mîine va fi cel puţin cît două zile de celelalte de lungă. Cum se făcu ziua, luă cojocul pe mîneci şi hai la holdă cu un botei de secerători şi secerătoare după el. Lucrătorii, totca ei, lucrau şi rîdeau, cele fete mai şopteau, iar popa gîndea că tot de cojocul lui rîd, dar îşi gîndea : „Rîdeţi voi, rîdeţi, că voi veţi fi cu rîsul, iar eu voi fi cu sporul la muncă“. Pînă colea către prînz mai trecu cum trecu, dar de la prînz încolo credeai că nu altmintrelea dar se va topi de cald popa în cojoc, dar nu-1 ţîpa, ca să nu se scurteze ziua ; că are lucrători mulţi de plată şi cu mîncarea lui. Oamenii nu ştiau ce se gîndeşte popa de stă tot cu cojocul pe el, în aşa -mare năbuşeală, iar el numai nu scotea limba de cald. Colo cînd era către amiază, credea că de-o săptămînă-i tot în cojoc, dar nu se da răului, ci se minuna cum de lucrătorii nu văd că ziua aceea-i mai lungă ca alte zile şi cum nu se vaită de lungimea ei. Ah ! ar fi vrut ca atunci să vină seara în mi-nuta aceea, dar soarele credeai că-i priponit pe mijlocul cerului, că parcă nici nu se mişcă deloc din loc.
Colo către ojînă, se abătu fătul prin aratul ăla şi văzînd pe popă cu cojocul pe mîneci îl umflă rîsul, dar nu rîse, ci se apropie cu cucernicia cuvenită de părintele şi-i zise :
—	Fă bine, părinte, fă ceva de poţi ca să se scurteze ziua asta, că pier oamenii pe hotar osteniţi şi soarele uite, nici în batjocură, nu vrea să mişte mai iutişor, numai cît clăteşte.
—	Hm zise popa, dar iarna nu vine nimeni să mă roage ca nopţile să fie mai scurte, atunci toţi ştiu dospi ; acum lucre, vădu-le speria să le-o văd, că şi eu numai Dumnezeu ştie cum stau cu cojocul în spate şi încă arri să le dau o grămadă de bani, pe lîngă mîncarea mea cea multă.
Atunci crîsnicul nu-şi mai putu ţine rîsul şi zise :
—	Părinte, aruncă-1 în brumă de cojoc pînă la iarnă, mai bine leagă cîte un snop, că numai te năduşeşte, iar soarele, de dragul cojocului d-tale, tot n-a sta mai mult pe cer decît de altă'dată.
Acum se nădăi popa că numai fătul a fost aseară în altar care l-a sfătuit să facă bazaconia asta cu cojocul şi-i veni în minte că glasul fătului fu şi cel care-i vorbise din altar, deci aruncă cojocul cît colo şi strigă răstit :
315
—	Măi, făcutu-mi-o-ai şi asta, fătule ? încreastă-ţi-o bine că nu ţi-o mănîncă lupul.
Bag seamă multe-i mai făcuse fătul pînă într-aceea.
Pop-Reteganul, Legende, p. 44. Vezi Typol. bibi. ; tip 5040. Este atestat în Transilvania.
LASÂ SA ZICA, NUMAI EU SA NU-ŢI DAU
Argatul unui preot de sat era foarte amărît. Preotul, cam strîns, nu-i da niciodată de mîncare pînă să se sature b ne, sub cuvînt că un om nu trebuie să se închine burţii. El zicea că omul este mai uşor cînd mănîncă mai puţin, este mai deştept şi mai harnic la lucru ; iar cel ce se îmbuibează cu mîncare multă se face greoi, leneş şi lucrul nu-i sporeşte.
La toate acestea se înduplecă bietul argat. Cînd venea timpul de plată, uita toate neajunsurile. El vedea că i se plăteşte cinstit ; îşi primea dreptul său pînă într-una.
Sătenii, de - cîte ori îl întîlneau la circiumă ori Ia horă. îl luau peste picior, zicîndu-i că vine acolo cu burta plină" de colaci.
într-una din zile argatul se înfăţişează înaintea preotului şi îi zise :
—	Părinte, eu o să fiu nevoit să ies de la sfinţia ta.
—	Dară de ce, băiete ? Nu te mulţumeşti pe simbria ce-ţi dau eu ? Ai găsit într-altă parte simbrie mai multă ?
—	Ba nu ; de s'mbrie, chip, n-aş avea ce zice. îmi plăteşti
destul de cinstit. Dar, uite, sătenii de cîte ori mă întîlnesc, mă iau în rîs. Ei îmi zic că merg pe la dînşii tot	cu	burta	plină	de
colaci, şi sînţia ta ştii bine că eu le duc dorul.
—	Băiete, răspunse preotul, ce-ţi pasă ţie	de	lume	?	Lasă
să zică ei cit or vrea, numai eu să nu-ţi dau.
Unii iau folosul Şi-alţii port ponosul.-
Ispirescu, Snoave, p. 28 ; republicata: Poveştile unchiaşului sfătos, p. 294.
Vezi Typol. bibi.; tip 5041. Este atestat în Muntenia şi Transil-
vania.
316
Variante
2.	(Fără titlu) Gheaja, Iiîsete, p. 57.
3.	Bine că nu-i adevărat. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 70.
4.	Las’ să zică, numai eu să nu-ţi daut CĂL., I (1925), p. 35.
PRAZNICUL POPII
Era odată un popă şi-o preoteasă. într-o zi preoteasa n-are ce lucra şi zice popii :
—	Părinte, ştii ce gîndesc eu ?
—	Ştiu şi eu ce ţi-a mai fi plesnit în cap ; poate unde-or mînca vrăbiile la noapte.
—	Ba nu zău, părinte, eu socot să facem un praznic.
—	Nu-i de unde, preoteşică dragă, că trebuie multe.
—	Da alţii cum fac chiar de au şi mai puţin decît noi ; că vezi, şi eu şi sfinţia ta avem părinţi morţi, mai copii, mai nu ştiu ce, şi şed, săracii, cu ţărîna-n gură.
—	Las ! las, preoteasă, încă n-a sosit ceasul.
într-o zi, dă Dumnezeu şi primejduieşte un bou la jug. Preoteasa-i zicea la o ciudă, că-i tot din pricina lui.
Vine popa acasă supărat foc.
■—■ Să ştii, preoteasă, că fac praznic de sufletul morţilor.
Preoteasa cheamă femei, gătesc mîncare, se-ncheie masa de oameni, mănîncă, cinstesc ; era cum îi mai drag omului de trăit pe lume.
Dar omul, dă ! ca omul, cum nu se nasc toţi într-o zi, aşa n-au toţi tot o fire.
Părintele, ce-i drept, se primbla to't din praznic în praznic, dar oamenii nu se-ndulcise de la dînsul decît acum, cu primejduirea juncanului ; şi fiindcă nu dovedeau cu gura cît le da inima, mai ştergeau cîte o bucată pe furiş şi o dosea la dînsu sau o dădea vreunui plodeţ ce-i şedea la spate, ca îngerul ce vrea să ieie sufletul omului.
Popa vedea toate dar nu-i dădea mîna să zică nimic. Cînd ^e umplea de năduf se ducea de se descărca la preoteasă — că ei îi trebuise praznic.
—	Da las, părinte, da aşa, da pe dincolo.
317
Cînd oamenii se prea întreceau cu bucăţile şi-l scoteau pe popă din sărite, el iar venea la preoteasă şi-i spunea că, nu alta, dar îi vine în cap să ia toporul şi să deie-ntr-înşii care pe unde apucă şi de tot, de tot, că se duce să-i ucidă.
Biata preoteasă nu ştia cum să-l potolească, dar, văzîndu-1 că se prea întrece cu de diochiul, îi zise :
—	Ştii ce, părinte ? las la pîrdalnicu, nu mai fă rîs în lume, socoteşte aşa c-ai dat praznicul ista de sufletul dracului.
—	Că bine zici, preotesică dragă ! şi se duse liniştit şi petrecu înainte cu mesenii.
GAZ. SÂT., VIII (1891), nr. 13—14, p. 218.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5042. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Pomana ţiganului, HAZ. SAT., V (1905), nr. 8,	p.	3.
3.	Pomana ţiganului, HAZ. SAT., VIII (1908), nr.	2,	p.	2.
4.	Pomana popii, „I. CREANGA“, II (1909), nr. 9,	p.	250	(Corod —
Galaţi).
5.	Pomana popii, GAZ. TRANS., LXII (1909), nr. 206, p. 6.
6.	Pomana popei, HAZ. SAT., X (1910), nr. 6, p. 2.
7.	Pomana ţiganului (P. Gh. Savin), „I. CREANGA“, IV (1911), nr. 8, p. 25 (Jorăşti — Galaţi).
8.	(Fără titlu) HAZ. SAT., XII (1912), nr. 18, p. 2.
9.	Praznicul unui popă, „I. CREANGA“, V (1912), nr. 11, p. 350 'Bîrlad — Vaslui).
10.	S-a dus dracului, VEST. SAT., III (1914), nr. 12, p. 6.
11.	Pomana ţiganului, Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 96 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 41, p. 671,
12.	Pomana văduvei, ALB. Buc., XXIII (1924), nr. 5—6, p. 72.
13.	Pomana văduvei, ADEV. SAT., I (1925), nr. 10, p. 3.
14.	Pomana ţiganului, DUM. POP., X (1925), nr. 7—8, p. 3.
15.	(Fără titlu) PRIM., IX (1929), nr. 12, p. 2.
16.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM, IV (1929), nr. 42, p.	12.
17.	Pomana chiaburului, LUCEAF. LIT., X (1936—1937), nr. 6, p. 39 (Parcheş — Tulcea).
318
CÎND ŢIGANUL E MINĂ SPARTĂ
Cînd ţiganul îşi însura feciorul, la ospăţ îşi udase măseaua atît de bine, că i s-a deschis inima de dragul tinerilor, de nu mai ştia cum să le intre-n voie, cămeşa de pe sine ar fi fost în stare să le-o dea.
Ca să meargă vestea şi cîntecul despre dărnicia sa, îşi propune să facă cinste cum nu s-a mai auzit la de-alde ei.
Doi cai avea ţiganul, şi amîndoi buni de tras în dunga văii : unul murg, ce tot mai zărea c-o fereastră, surul însă era orb ca gardul şi numai pielea şi osul de el, nici de hrană la cioară !
Din cai avea să facă cinste.
—	Ştii, măi Luţă, ce m-am gîndit ? zice el către fecior. Mi-am pus în minte să te înstăresc, ca să mă pomeneşti cît a fi aminul. Din cei doi harmăsari ai mei, alege-ţi care-ţi place, drept semn că dada te are la inimă şi vrea să te pună-n talpe, pe murgul însă mi-1 lasă mie, că-s bătrîn dintr-asta.
Aşa se poartă ţiganul, cînd e mînă spartă !
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 93.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5042. Este atestat în Transilvania.
ŢIGANUL ŞI ROMANUL
Un român n-avu ce face şi boteză copilul unui ţigan. De aici prietenie cu românul cumătru. Mai în fiecare zi îl vizita, iar cînd era vreun Sf. Ioan, ţiganul cu puradelul şi cu baragladina de cumătră, mergeau la patronul românului.
Cum Sf. Ioan e de vreo 12 ori pe an, românul se plictisise de atîtea patroane şi vizite, căci prea mare cheltuială îşi făcea. Dar ţiganul, ca să nu-1 supere mult pe român, ori de cîte ori pleca, îi aducea aminte românului ca de Sf. Gheorghe să nu facă altcumva şi să nu vină la dînsul, că mare tărăboi o să mai facă. încaltea să arate şi el românului cîte parale face un cumătru ţigan.
Vine şi Sf. Gheorghe, şi românul plecă la patronul ţiganului. Dar cînd intră la ţigan în casă, acesta tare supărat îi arătă icoana sf. Gheorghe călare, spunînd că n-a mai făcut
319
nici o pregătire, pentru că sîîntul a primit ordin de la Dumnezeu în concentrare şi nu poate lua parte la patron.
Plecă cumătrul său supărat, şi acasă se îndreptă către icoana sf. Ioan, de-i făcu o morală, că nu pleacă şi el cînd îi vine zilele de patron, ca şi sf. Gheorghe, căci în prea mari cheltuieli l-a băgat de atîtea ori pe an.
SAT,, IV (1934), nr. 50, p. 22 (Vlna-tori — Neamţ).
Vezi Typol. bibi.; tip 5044. Este atestat în Muntenia.
ZGÎRCIŢII LA TEATRU
Acu cică doi oameni, zgîrciţi de picai cu luminare pe ei ca să-ţi deie ceva, s-au fost dus la teatru. Dar, cînd să intre înăuntru, hop că-i întrebă de bilete.
—	Ce-o mai fi şi asta ? zise unul.
Şi învăţîndu-i cel de la uşă să-şi scoâtă bilete, s-au dus amîndoi şi aiţ», început să se tocmească, părîndu-li-se scump, pînă ce s-au lăsat şi au ieşit să se sfătuiască.
Zise unul :
—	Ştii ce să facem ? să pui tu jumătate şi eu jumătate din
preţ şi	să	intre	înăuntru	unul, eu, iar tu să stai afară să mă
aştepţi,	şi	la	ieşire	o	să-ţi	spun toate, pe şleau, să ştii tocmai
cum e în teatru.
—	Bun, zise cel de al doilea, şi, învoindu-se, intră unul. iar celălalt rămase afară, după cum le fusese tîrgul.
Cînd se isprăvi, cel ce stătea la uşă sare înaintea celui ce fusese înăuntru şi cu nerăbdare aştepta să-i spună cine ştie ce minuni- Cel de a intrat zice :
—	Păi să vezi : un el şi-o ea pe scenă. Cînd vrea dînsul. nu vrea dînsa, cînd vrea dînsa, nu vrea dînsul, cînd vor amîndoi, se lasă cortina, şi pace, nu mai vezi nici pe unul.
Cel ce ascultase s-a holbat, şi nici azi nu ştie cum e la teatru.
(N. I. Munteanu) NEAM. ROM, POP., V (1916), nr. 7, p. 100—101 ; republicată : Povestiri( p. 7 ; NEAM. ROM. POP., XI (1923), nr. 3, p. 55.
Vezi Typol. bibi.; tip 5045. Este atestat în Muntenia.
320
[ZGÎRC1TUL LA BĂRBIER]
Un zgîreit se duse într-o zi Ia	un bărbier să se radă.	în
acel timp taxa era de doi firfirici,	dar pentru ca să	nu	plă-
tească decit numai unul, el zise bărbierului :
—	Rade-mă, băiete, numai ele un firfiric, căci nu am mai mult.
Bărbierul, care îl ştia de chilipirgiu, se apucă şi-I rasei numai pe jumătate. Cînd zgîrcitul se uită în oglindă, zise bărbierului :
—	Dar bine, pentru ce m-ai lăsat neisprăvit ?
—	N-ai zis d-ta să te rad numai de un firfiric ?
După aceea fu nevoit a mai da	unul, să-l radă de	tot.
CAL. BASM. CÎNT., III (187G), p, 76.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5046. Este atestat în Muntenia.
BULGARUL LA HAN
După ce şi-a umplut punga doldora, bulgarul s-a dus şi el pe la oraş.
Pe drum s-a gîndit :
—	Dac-oi trage	la	un han mai bun, tot aia o să	mă coste,
ca şi cel prost, că o	să	spui hangiului să	nu-mi dea	luminare,
chibrituri, apă, lemne, şervet, săpun, defel !...
Astea, bineînţeles,	fiindcă era zgîrcit	al dracului	!... Vorba
Iui : „...Om, bre, am	venit la Romania la	bani şi nă	trimet nă
patria la Bălgaria...“
Ajuns la han, hangiul îi pune pe masă chibrituri, apă, el nu :
—	Lasă. bre, udină, bre, la mine nu trebui...
—	Nici de mîneare ?
—	Nema, bre !... Ba adu, bre, să gust şi eu Ia oraş nu Romania.
Cînd ii aduce hangiul mi nea rea, îl găseşte jos, pe sein -duri, cu ceapă, ardei, pătlăgele împrejur, şi îmbuca, îmbuca la lumina lună...
După ce mîncă ciorba, vru să înfigă furculiţa în bucata de carne, dar, tremurîndu-i mina, îi scăpă jos... El cu ochii după ea... Cîncl iacă zăreşte ceva. El repede înfige furculiţa : „Chiurţ“, [ace broasca ce intrase de afară, că hanul era jos. Cînd tras? cu dinţii, broasca : chiurţ, chiurţ...
El :
—	Chiurţ, chiurţ, ce dacă eşti zgîrci, eu te-am dat bani pă tine si nă trebuie să te manînc !
Dumitraşcu, La nămiaz, p. 22.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5047. Este atestat în Muntenia.
Mălai pe pită
Românul în tovărăşie cu neamţul au pornit la tîrg. Pe drum, ajungînd la o fîntînă, se aşezară sub umbra unui pom. Românul scoate din traistă mălaiul şi începe a mînca. Neamţul, mai viclean, zise românului :
—	Ştii ce, frate, dă-mi şi mie mălai de la tine să-l mîn-căm acuma să nu se strice şi apoi după aceea vom mînca pită de la mine.
Românul, bucuros de o astfel de învoială, dă neamţului mălaiul.
Cînd ajunge vremea ca iar să mai mănînce, se aşeză jos. Românul aşteaptă să scoată neamţul pită din traistă, să mănînce. Neamţul nu scoate. Românul îl agrăieşte pe neamţ şi-l provoacă ca în schimbul mălaiului ce	l-a	mîncat, el	să	scoată
pita, după cum a făgăduit, şi s-o mănînce	împreună.	La	provo-
carea românului, răspunde neamţul :
—	Cînd fifi avut io pita, nu fifi	cierut şi muncat	io ma-
iaiu de la tine : Numa nu-i pita...
Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 33.
Vezi Tyvol. bibi.; tip 5048. Este atestat in Transilvania.
322
ROMÂNUL ŞI CAŞUL SASULUI
După ce sasul prinse carne din ospeţele românului, cît cu vrerea, cît pe nimerite, se abate şi cel român la casa sasului să vadă pînă unde-i ajunge milostenia.
Sasul îl cuprinde cu limbă dulce şi se arată vesel, vorba aceea : limba dulce mult aduce, dar fiindcă era deprins tot ca „la masa altuia şi a lui nimenea“, afară din vorbe nu prea îl îndulcea cu nimic.
—	Boale să fie, că leacuri sînt, gîndi românul şi prinse rădăcini pe scaunul de aproape, hotărît să nu meargă nemîncat măcar de j-ar fi să şadă o săptâmînă încheiată.
Sasul de colea trăgea la nădejde, ca spinul de barbă, că doar i-o veni să se ducă. în deşert ! Românul se făcu dracul, care lăcomeşte la tămîia sasului, şi nici că se clăti de unde s-a pus pînă nu-i aduse un pui de caş, mînca-te-aş !
—	Mîndru caş, zice românul, chitind că sasul aruncă nişte ochi ca olarul ■ cînd i s-a îmburdat carul, şi tăia o pătrăriţă din el.
—	De mîndru nu-i aflu ponosul, murmură sasul, numai cît că le cam piere sămînţa acum.
—	Şi cît e de bun, urmă românul luînd al doilea pătrar.
—	Nici de--bun nu-i bag vină, dar ia seama că caşul e greu de rînză şi, dacă te necumpăneşti, dai peste boală cu el.
—	Nici dracu n-are să-mi fie, bade Hans, răspunse românul, eă-1 cumpănesc din gură, şi luă al treilea pătrar.
Sasului i se strîngeau măruntăile de milostenie şi-şi întoarce cojocul,, doar i s-o sfeti mai bine.
, . — Nu te pripi, bade Ion, zise el, că caşul ăsta e de cal, şi ţi-o face rău.
—	Caş de cal ! minunat ! răspunse românul ; n-am mîn-cat din ce mi-au crăpat ochii ! bună pomană ! pentru aceea, dacă. îmi dai voie, pe rămăşiţa asta, o duc muierii, că ştiu că nici pe meliţa ei n-a mai curs astfel de fărină.
Sasul făcu ochii înholbaţi, românul adăposti caşul şi merse la ale lui.
GAZ. TRANS., I.TII (1890), nr. 202, p. Q
Vezi Typol. bibi. ; tip 5049. Este atestat în Transilvania, Munte-
nia şî Moldova.
323
Variante
2.	Românul şi sasul, GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 202, p. 6.
3.	Cel cu prştclc (Th. D. Speranţia), HAZ. SAT., I (1901—1902), nr. -î, P. 1.
4.	Călătorul flămînyio(T. Pamfiîe — Fără titlu), B.A.R.S.R.,
5094,	■[.	279.
5.	Românul la sas, DACIA TR., 1931, p. 96.
G. Unde dai şi unde crapă, ALB. Buc., XXVII (1938), nr. 34, p. 534.
7.	Românul şi sasul, CĂL. ITAZ., II (1939), p. 32.
JUDECATĂ DREAPTĂ1
Un zgîrcit prăpădise pe drum o pungă cu bani : avea într-însa 100 de lei. Îndată a început a se jeli în gura mare.
—	Oameni buni, am pierdut 100 de lei ! vai de mine şi de mine ! milostiviţi-vă, oameni buni, nu mă lăsaţi, că am rămas lipit pămîntului !
Un om sărman găseşte punga. Se gîndeşte el :
—	Ştiu ai cui sînt banii, păcat să-i îndoseşc ! Mă duc să-i dau păgubaşului. Poate mi-o da ceva pentru binele ce i-1 fac.
Aşa se gîndeşte omul cinstit şi aşa face. Se înfăţişează la zgîrcit şi-i dă punga.
—	Asta-i punga dumitale ?
—	Asta-i, dă-o-ncoace, zice repede zgîrcitul.
El	ia repede punga	şi începe să numere banii. Găseşte 99
de	lei,	în loc de o sută.	Omul nu luase nici	un leu din pungă,
dar zgîrcitul nu avusese decît 99 şi crezuse că avea o sută. In loc să fie bucuros şi să mulţumească omului cinstit pentru facerea lui de bine, el începu să urle ca un păgîn :
—	Mi-ai luat un leu, hoţule ! să mi-1 dai înapoi ! Eu, în pungă, aveam 100 de lei.
—	Da n-am luat nimica, măi creştine, grăieşte omul. Aşa am găsit punga, aşa ţi-am adus-o.
—	Nu, ai furat un leu din pungă ! Hai la judecată !
Şi	zgîrcitul apucă pe om de piept, şi-l	duce la judecător.
Acolo,	judecătorul, om	înţelept, ascultă ce	zice zgîrcitul, as-
cultă şi ce spune creştinul cel sărac şi se gîndeşte el că spur-
324
cată făptură mai este omul fără saţ, care, în loc să mulţumească creştinului pentru că i-a adus punga, mai vrea să-i răpească şi sumanul de pe spate.
Atunci judecătorul, după ce se gîndeşte, zice către zgîrcit :
•— D-ta zici că ai pierdut o pungă cu 100 lei ?
—	Da, domnule judecător !
—	Şi-n asta, care ţi-a adus-o omul, sînt numai 99 ?
—	Numai 99, d-le judecător !
Judecătorul se întoarse către omul celălalt.
—	Omule, zise el, aşa ai găsit punga, cu 99 de lei ?
—	Eu aşa am găsit-o, aşa am adus-o. Într-însa n-am umblat.
—	Apoi atuncea, grăieşte judecătorul, dacă d-ta, cel cu paguba, ai prăpădit o pungă cu 100 de lei, nu-i asta punga d-tale, căci în asta se află numai 99 de lei. Dă punga asta deci celui care a găsit-o, că nu eşti d-ta păgubaşul.
Şi a rămas zgîrcitul cu ochii holbaţi şi bătînd din buze, iar creştinul s-a închinat judecătorului, a luat punga şi s-a dus să-şi caute de treburi.
COM. SAT. Buc., IV (1909), nr.
18—19. p. 281.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5050. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variantă :
2. Judecătorul deştept, VEST. SAT., V' (1916), nr. 12, p. 5,
[SCOATE-L, CA L-A VĂZUT...]
La un creştin nimereşte la masă un popă.
Omul avea de mîncare bună şi, după cit am auzit, avea şi un ulcior cu vin. Da, dnd femeia şi omul văzu că popa vine înăuntru, luă ulciorul şi-l ascunse.
Părintele se puse la masă, mai vorbi cîte ceva, apoi se sculă în sus şi începu să tot zică :
325
•— Binecuvântează, poamne, mâncarea şi băutura robilor tăi cutare şi cutare !
Femeia se aplecă la urechea bărbatului său şi-i zise :
—	Scoate de-acu, măi omule, ulciorul, că l-a văzut dracul de popă.
—	Cum l-a văzut ?
—	Păi n-ai auzit c-a pomenit de mâncare şi băutură ?
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 283.
Vezi Ti/pol. bihl. ; tip. 5051. Esto atestat în Moldova.
Variantă :
2. Scoate-l, că l-a văzut... Savin, Snoave, p. 45.
AVARUL
Cic-a fost odată doi fraţi : unul era putred de bogat, iar cellalt nu era nici de mâncarea câinilor şi... mai avea şi o casă de copii pe deasupra !
Frate-so cel bogat era zgîrcit de n-ai fi văzut nimic, să-l fi picat cu lumânarea şi nu-i puteai scoate bucăţică din mână. Din pricina asta nu voise ca să se însoare.
Dă D-zeu însă şi numai bogatul cade la o zăcere grea. Lui frate-so cel sărac însă tot i se făcu milă de dînsul, se ducea hojma pe la el, de unde avea, de unde n-avea îi ducea cîte o bucăţică de ceva, îi dădea cîte o ulcică de apă şi-l întreba : ee-1 doare şl cum ââ mai este ?... mă rog, ca fratele, sângele apă nu se face. Bogatul însâ nu se îndrepta şi acum vedea el singur că până aâci i-a fost !
Frate-so îl păzea, să nu-1 scape mortăciune, făr’ de luminare. Intr-o zi însă, bogatul rugă pe frate-so să se ducă acasă si să-l lase singur, că are oleacă de treabă şi... a veni mai încolo. Săracul ieşi, şi după ce închise uşa după dînsul, se întoarse şi începu a se uita prin borta uşii, să vadă ce are să facă frate-so. Bogatul, după ce se văzu singur, se inţepeni din
toate puterile şi, bălăbănindu-se cum putu, se ridică în capul oaselor... scoase o motoaşcă de sub căpătîi şi o vărsă dinainte-i... erau numai galbeni... Apoi mai scoase una şi iar o vărsă... şi încă una, şi apoi alta... si tot aşa, vro cîteva şi pe toate le vărsă. Se făcuse un morman de galbeni dinaintea lui, coşcogeamite de mare !... Pe urmă începu a lua cîte unul, a-i arunca în gură şi apoi înghiţea !... Se mai odihnea cîte oleacă, şi apoi iar mai arunca cîte unul, şi iar înghiţea... şi tot aşa !
—	Trăăăăsni-te-ar crucea, drace... d-apoi de ce te-ai apucat ? zise atunci săracul, minunîndu-se	de	cele ce	vedea.
—	Ba, să-l trăsnească pe frati-to,	nu	pe mine,... că	nici
eu n-am mai văzut asta, pîn-acuma !	răspunse	dracul,	care
era şi el acolea lîngă uşă şi privea.
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 262.
Vezi Typol. bibi ; tip 5052 (A. Th. 1305 C). Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă :
2.	Ce n-a văzut nici dracii (P. Gh. Savin), „I. CREANGĂ“, IV (1911), nr. 2, p. 45 (Jorăşti — Galaţi).
POFTIM LA MASĂ !
Stătea românul la masă şi, neavînd aşa de multă mîncare, intră altul.
—	Poftă bună, nene Vasile ' îi dă omul venit.
Dar nenea Vasile îi răspunde :
—	Poftim ia masă, hai ! Că dacă pofteai îmi erai ca un prieten, dar acum mi-eşti ca doi.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, î. 58.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5053. Este atestat în Moldova.
327
MINTE DE SECUI
Secuiul : — Ce ai de mîncare, jupîne ?
Birtaşul : — Friptura de porc, de viţel, de găină şi de raţă.
—	Destul, destul ! Cu cit îmi dai o porţie de peşte ?
—	Cu 40 de cruceri.
—	Da una de viţel ?
—	60 de cruceri.
—	Şi cea de raţă ?
—	80 de cruceri, şi lîngă fiecare aduc şi cîte-o porţie de sos...
—	Şi scump e sosul ?
•— Sosul vine de cinste.
—	Adă-mi dară trei porţii de sos !
F. POP., II (1894), nr. 3, p. 30. Vezi Typol. bibi.; tip. 5054. Este atestat în Transilvania.
SÁ FACI O CAFEA BUNA !
La un boier din vechime îi venise nişte prieteni buni pe care nu-i văzuse de multă vreme. Au petrecut toată noaptea în mîncări şi-n băuturi şi dezmierdaţi de cîntecul muzicilor. A doua zi de dimineaţă, slugile venind cu treabă pe sus, pentru că musafirii voiau să plece, cucoana de casă porunci la o slugă, zicîndu-i :
—	Să pui de cafea, Ruxandră !
■—■ Bine, cucoană, am înţeles !
—	Dar s-o faci bună, căci are să bea şi cucoana de gazdă !
(N, Iiinţcscu) „I. CREAYGĂ“, VII (1914), nr. 11—12, p. 314.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5055. Este atestat în Moldova.
CERŞETORUL ŞI ZGlRCITUL
Un cerşetor întîlneşte pe un zgîrcit şi cere milă. Zgîrcitul, după multă ciorovăială, îi dă cerşetorului un filer.
—	Un iiler ? Dumnezeu să-ţi dea sănătate, îngîna cerşetorul, dar atîta e prea de tot puţin.
—	Cum ? puţin ? striga mînios zgîrcitul, dacă 100 oameni îţi dă fiecare cîte un filer, iată că ai 100 fileri...
—	Asta-i adevărat, dar ţi-aş recomanda o afacere bună. Adună d-ta cei 100 fileri, şi eu îţi cinstesc d-tale 50% din ei.
POP., XI (1904), nr. 35, p. 557.
Vezi Typol. bibi.; tip 5056. Este atestat în Transilvania.
329
6. Lene
A. BĂRBATUL LENEŞ
ŢIGANUL TOCMIT SLUGA LA PLUG
Un ţigan vine repede la un român şi-l roagă să-l puie la orice treabă şi cit de repede, că tare i-i foame. Omul, nu-1 mai întreabă cine-i şi de unde-i, ci-1 aşează întîi la masă, iar apoi, puindu-i altă mîncare în traistă, stă gata să plece cu el la plug, şi-l întreabă :
—	Măi ţigane, cum te cheamă ?
Iar ţiganul răspunde :
—	După ce-oi mai mînca,
M-a chema,
Cum m-a chema :
Halea,
Palea,
Apuc valea ;
Las plug, las boi Şi mă duc în sat la noi.
—	Dar pe dumneata, románico, cum te cheamă ?
Iar românul îi răspunse :
—- Hei, măi ţigane, pe mine mă cheamă mai greu, că lumea îmi zice :
Halea,
Palea,
Apuc valea ;
Las plug, las boi Şi viu în sat la voi.
Otig lung,
Din urmă te-ajung.
Te împung,
Te străpung,
330
De păr te-apuc,
La plug Te-aduc !
Ei, vedeţi !
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 232 ; publicată : Carte pentru tineret, p. 130.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5058 Este atestat! în Moldova, Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Urît nume ţi-a pus... ! Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 24 (Pribegi —
—	Ialomiţa).
3.	Ţiganul şiret, clar nici românul prost (P. Gh. Savin), CAL. NAŢ.
F. INT., II (1912) ; republicată :	Snoave,	p. 28 ; LUMINIŢA, II
(1936—1937), nr. 8, p. 27 ; CAL. GOSPOD., XVI (1937), p. 101.
4.	Ţiganul	la	plug, DUM.	POP., IX (1924), 15—16, p. 4.
5.	Şi-a rupt-o	la sănătoasa,	DUM. POP., XII (1927), nr. 39—40,	p.	4.
6.	Ţiganul	la	plug, ŞEZ.,	XXVII (1928), nr. 11—12, p. 170.
7.	Ţiganul	şiret, dar nici	românul prost. Costin, Anecdote,	p.	7.
(Domaşnea — Caraş-Severin).
8.	Ţiganul şiret şi românul cuminte (L. Cosl^n), NEAM. ROM. POP., XVII (1929), nr. 2, p. 42.
9.	Numele românului, CAL. IZVORAŞUL, II (1933), p. 100 (Topleţ
—	Caraş-Severin).
10.	Numele românului, REV. V. SAT., III (1934), nr. 1‘—2, p. 23.
11.	Ţiganul la plug, CAL. ŢÂR. BOT., 1937, p. 143.
12.	Ţiganul cuminte, CAL. FR. CAL., I (1938), p. 96.
13.	Ţiganul şi ţăranul, LUMINIŢA, IV (1938—1939), nr. 1, p. 15.
CEL MAI BUN LUCRĂTOR
Odată săpau cucuruzul unui domn mai mulţi lucrători. Toţi lucrau şi abăteau, dar între ei mai tare se rupea un biet ţigan. Dădea de trei ori cu sapa în pămînt, iar a patra oară se uita la soare să vadă în care parte apuca, pentru că se temea să nu treacă ziua prea iute. Cînd se apropia domnul de ţigan,
331
îl luau horile, şi cînta cu un glas ca de privighetoare : „Ţine, Doamne, ziua mare, să lucrăm la domnul tare“ ; iar după ce se ducea domnul de lîngă el, se uita cam aspru la soare, şi cînta încet : „Ia, soare, ia, şi nu te uita-n gura mea“. Şi lucra ţiganul, şi se trudea, să meargă el mai nainte, şi să întreacă pe ceilalţi lucrători. A ţinut a Şa cam pînă la amiezi. Asudase ţiganul, de-i curgea şiroaie de apă din faţă.
—	Aoleo, săracu de mine, rău meşteşug mi-am ales astăzi, gîndea în sine ţiganul, dar să mai cercăm şi altcum.
Odată, numai se trînteşte ţiganul jos, şi se vaită că moare, şi se prăpădeşte. Domnul porunceşte să-l spele cu oţet, dar în zadar, ţiganul mort ca mortul. Domnul era necăjit de întîm-plarea bietului ţigan, clar mai necăjit că-i lipsea un lucrător. Mare întimplare şi mare minune cu bietul om, zise un servitor, dar eu pare că l-aş putea face sănătos şi mai voios, de cum a fost'. Zicînd acestea, luă un bici şi-l măsură cu el de vreo cîteva ori peste spinare. Ca prin minune, odată se sculă ţiganul drept în sus şi zise :
—	Aoleo, domnule, dar ce ţi-am greşit, de nici în rai nu pot merge fără paradă.
—	Nu-i nimic, răspunse domnul, pentru rai mai este vreme şi după aceasta, dar, uite, cucuruzul se întîrzie, de nu-I vom săpa astăzi.
—	Apoi, dacă este aşa, mulţumesc pentru buna îngrijire, căci credeţi-mă, că eram să mor.
De mila cucuruzului, să nu se usce nesăpat, luă ţiganul sapa-n mîini, şi sapă pînă seara ; iar de-atunci, cînd nu mai poate, se fereşte de sapă şi numai acel cucuruz îi place, pe care l-au săpat alţii.
CAL. Arad, VII (1886), p. 73.
Vezi Typol. bibi.; tip 5059. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante :
2.	Ţiganul	la	naşu-so	ia seceră. Sima, Ardeleanul glumeţ,	p,	87
3.	Ţiganul	la	sapă. GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 142,	p.	(>.
4.	Ţiganul	la	secerat,	GAZ. TRANS., LXIII (1910), nr.	181, p.	6
5.	Ţiganul	şi	soarele,	CAL. BIHOR., II (1923), p. J 24.
6.	(Fără titlu) Petrovici, Folklor de la moţii din Scărişoara, p. 152.
7.	Ţiganul la coasă, ALB. Buc., XLII (1939), p. 398.
332
LASĂ-L ÎN VOIA LUI !
Un ţigan Ia prăşitul păpuşoiului, fiind cu ziua la cumătru său, se întâmplase, cu el, să mai fie cu ziua la cumătru său şi un român. Spre seară, românul, ca cel cu ziua, părîndu-i-se că soarele nu mai sfinţeşte, profită de ocaziune, când nu observă ceâlalţi, şi făcea cu mâna soarelui să meargă mai iute după deal.
Cumătru ţiganului, ca cel cu durere de munca şi punga lui, profită şi el de ocaziune ca să nu vadă ceilalţi şi făcea cu mîna la soare, din contra românului, ca să mai dea îndărăt. Ţiganul observând astă treabă, se opri din praşă şi zise :
—	Lasă-1 in voia lui, cumetre ! Lasă-1 ân voia lui !
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 38.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5060. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Soarele ţiganului. (T. Pamfile —• Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, î. 229.
3.	Ţiganul la prăşit. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 28.
4. Ţiganul la praşilă „I, CREANGA“, V (1912), ur. 11, p. 347.
5. Ţiganul la praşilă, CAL. GOSPOD., V (1926), p. 72 (Bogdăneşti
—	Suceava).
6.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 28, p. 13.
[EU NU-S DE VINĂ...]
—	Cum, leneşule, zicea un tată către unul din fiii săi, tu dormi încă, pe cînd soarele a răsărit de două ore ?
—	Eu nu-s de vină, răspunse el, frecîndu-şi ochii, dacă soarele se scoală mai înainte de a se face ziuă.
AMIC. POP., VIII (1868), p. 112.
Vezi Typol. bibi.; tip 5061. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2.	(Fără titlu) Gheaja, Rîsete, p. 94.
333
ŢIGANUL PASTOR
Un cioroi se duse intr-un sat românesc şi găsi în mijlocul satului mai mulţi oameni adunaţi, care vorbeau că le trebuie să-şi bage păstori săteşti. Ţiganul fălos se vîrî între ei, stătu haptac şi zise :
—	Vă alduiască Dumnezeu, oameni buni, eu vi-s unul.
—	D-apoi, măi, băga-te-ai de ciurdar.
—	Da, eu ştiu rîndul la şuştar !
—	Da nu ţi-ar plăcea mai bine la boi ?
—	Dumnezeu fie cu noi.
Alt sătean zise :
—	La porci de abia te întorci.
■— Ei, dar ai mînca clisă !
—	Ah ! inima mea cea unsă.
—	Dar păcurar la oi ?
—	Dumnezeu cu noi.
—	Ei, dar ai mînca urdă ?
—	Dumnezeu sfîntul te-audă.
—	Bagă-te dar la cai, că-i umbla călare, ca şi un domn mare. D-apoi de te-or arunca ?
—	D-apoi de nu m-oi băga.
F. POP., VI (1898), nr. 22, p. 262,
Vezi Typol. bibi.; tip 5062. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante :
2.	Dacă nu m-oi băga, HAZ. SAT., III	(1903),	nr.	6,	p. 3.
3.	Ţiganul cioban. Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 39 (Catanele	—	Dolj).
4.	Ţiganul, slugă pe orice vreme (T. Pamfile — Fără titlu) B.A. R.S.R., 5094, f. 232.
5.	Ţiganul la stînă, (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094$ f. 224.
6.	Ţiganul cioban, „I. CREANGA“, VI (1913), nr. 12, p. 382 (Nem-ţişor — Neamţ).
7.	Ţiganul cioban, Pamfile, Cartea pov.	hazlii,	p.	31	; republicată	:
NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr. 11, p. 213.
8.	(Fără titlu) PRIETEN. NOSTRU, VII (1923), nr. 10—11, p. 20.
334
9.	Ţiganul argat. Tuţescu, Din Boureni, p. 28.
10.	(Fură titlu) ŢĂRĂNISM.,- III (1928), nr. 16—17, p. 12.
11. Ţiganul la oi. Rădulescu-Codin, Nevasta leneşă, p. 19
12. Ţiganul la oi. Rădulescu-Codin, Nevasta leneşă, p. 20 (Pribo-ieni — Argeş).
13.	Ciobănia ţiganului (S. Ilârnea), CAL. REV. DOINA, 1930, nr.
1,	p. 104 ; republicată : Polojănii, p. 31.
ŢIGANUL ŞI COLACII
Un ţigan se duse la un preot ca să ceară un colac de la pomană.
—	Părinte, mînca-te-aş !
—	Ce să-mi minei, harpaţoiule ?
—	Colacii de pomană.
—	Măi ţigane, tu dacă vrei să mănînci, trebuie să-mi lucri un lucru.
—	Ce să-ţi lucru ?
—' Să-mi cureţi la vaci.
—• Ba, părinte, haia-s draci.
De-aş lucra, n-aş mînca ;
De-aş mînca, n-aş lucra.
Costin, Anecdote, p. 16 (Gîrbovăţ
—	Caraş-Severin) ; republicată : IZ-VORAŞUL, VIII (1929), nr. 9—10, p. 17.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5063. Este atestat în Transilvania.
CUM ERA VREMEA ?
De cu seară, boierul lasă vorbă ţiganului : că, dacă vremea se va arăta a ploaie, să se ducă la tăiat nuiele, aşa mai după cîntători ; de va ii senin, să pornească la încărcat paie.
Dar una-i vorba şi alta-i treaba.
Zisa boierului a intrat pe-o ureche ş-a ieşit pe cealaltă. Trecuse alba dealul.
335
Ţiganul pune capul pe pernă seara şi se trezeşte numai a doua zi, o dată cu soarele.
Boierul, foc pe ţigan :
■— Ce-am vorbit eu, jivină afurisită, fund de ceaun ce eşti ? ... Cum a fost vremea ?
—	Să mă ierţi, sărut mina !... Nu era nici moloşag, nici senin : era... cum e mai bine de dormit, mînca-te-aş !
(I. Adam), F. TOŢI, I (1897), nr. M, p. 300 ; republicată : Pe lîngă vatră, p. 84 ; N. REV. ROM., I (1900), p. 438 ;	Glume ţărăneşti,	p. 36 ; ŢĂRĂNISM., VII (1932),	nr. 7, p.	12.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5064. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Cum era vremea, GAZ. TRANS., LIII (1890) nr. 127, p. t>.
3.	Ţiganul la stăpîn, F. TOŢI, II (1898), nr. 26, p. 329.
4.	Nor de stele, CAL. MIN., I (1899), p. 189.
5.	(Fără titlu) CAL. Arad, XXII (1904), p. 160.
6.	Cum	era vremea,	ALB.	Buc,, XI	(1907), nr. 36, p.	969.
7.	Ţiganul mehenchi	(L.	Mrejeriu),	„I. CREANGĂ“,	I (1908),	nr.
1,	p. 25 (Schineni — Vaslui).
8.	Ţiganul mehenchi,	GAZ. TRANS., LXXI (1908), nr.	235,	p.	7.
9.	(Fără titlu) (C. Rădulescu-Codin), ŞEZ., XIV (1910),	nr.	8,	p.
122 (Cacomeanca — Ialomiţa).
10.	Cum era vremea, F. POP., XV (1910), nr. 34, p. 6.
11.	De-ale ţiganilor (Chr. N. Ţapu), F. POP., XV (1910), nr. 48, p. 7.
12.	Una de-ale ţiganului, POP. ROM., VII (1911), nr. 5, p. 8.
13.	Ţiganul leneş, HAZ. SAT., XII (1912), nr. 32, p. 1.
14.	Ţiganul leneş. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 69.
15.	Ţiganul mehenchi. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 65 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 18, p. 280.
16.	Ţiganul leneş, CĂL. POP., VII (1924), p. 112.
17.	Cum era vremea,	ALB. Buc., XIV (1925), nr. 11—12,	p. 172.
18.	.Cum era vremea,	CAL. Arad, XXX (1928), p. 91.
19.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 24—25, p. 13.
20.	Cum e vremea. Costin, Anecdote, p. 12 (Mehadica — Caraş-Se-verin).
336
21.	Ţiganul leneş, CAL. ASOC., XVI (1929), p. 175.
22.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 25, p. 12.
23.	Cum e vremea. Rădulescu-Codin, Nevasta leneşă, p. 106 (Lei-ceşti — Argeş).
24.	Nici de una, nici de alia, DACIA TR., XI (1930), p. 116
25.	(Fără titlu) CAL.	EPARH., II (1930), p. 130.
26.	Nici de una, nici	de alta, VOINŢA BAN., XII (1932),	nr.	51, p. 4..
27.	Nu-i nici de fin,	nici de nuiele, LUMINIŢA, I (1935—1936),	nr.
8, p. 20.
28.	Cum era vremea, ALB. Buc., XL (1937), nr. 27, p. 422.
29.	Cum era vremea,	ALB. Buc.,. XLII (1939), p. 318.
30.	Cum era vremea,	ALB. Buc., XLIII (1940), p. 542.
31.	Ţiganii şi vremea, VOINŢA BAN., XVIII (1940), nr. 15, p. 2.
32.	Cum e vremea, VOINŢA BAN., XVIII (1940), nr. 52, p. 2.
[LOGICĂ ŢIGĂNEASCĂ]
Un ţigan se tocmise la popa cu ziua, deci dimineaţă, pînă nu se apucară încă la lucru, popa-i dete de prînz, după finirea acestuia^ ţiganul zise către popa ca cu o cale să-i deie şi gustarea ca să nu-1 mai opăcească de la lucru la amiazi ; popa-i dete şi de gustare ; după ce ţiganul mîncă şi acesta, zise către popa :
—	Părinte, dă-mi acuma dară şi cina, căci tot atîta, acum ori pe seară :
Popa-i dete şi aceasta şi după ce găta ţiganul şi cu cina zise :
—	No, acuma noapte bună, d-le părinte !
GURA SAT., VIII (1868), nr. 12, p. 47..
Vezi Typol. bibi.; tip 5065 (A. Th. 1561). Este atestat în Muntenia,. Transilvania şi Moldova.
Variante :
2.	Logică ţigănească, GURA SAT., 1873, nr. 22—23, p. 90.
3.	Vrednicie ţigănească (D. Stăncescu), CAL. IL. BUC., II (1392), P. 44 ; republicată : CAL. FAM., III (1896), p. 44.
337
4.	Du-ncă la dumneata ! Sandu, Anecdote, p. 31.
5.	Da-ncă la dumneata !, CAL. Arad, XX (1902), p. 144.
6.	Da-ncă la dumneata !, CÂL. POP. BUCOV., VII (1903), p. 109.
7.	Ţiganul şi popa (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094,
î. 57.
8.	Lăcomia popii, HAZ. SAT., VII (1907), nr. 2, p. 4.
9.	O păcăleală, HAZ. SAT., X (1910), nr. 9, p. 2.
10.	Ţiganul şi popa, REV. COP. TIN., 1913, p. 174.
10 a. Ţiganul mănîncă, dar şi munceşte, „I. CREANGĂ“, VII (1914), nr. 9—10, p. 283 (Bîrlad — Vaslui) ; republicată : F. ŢAR. ROM., IV \(1915), nr. 1, p. 3.
11.	Ţiganul păcălici, CULT. POP., I (1921), nr.-	40, p.	4.
12.	Cina ţiganului, IZVORAŞUL, IV (1925), nr.	2—3,	p. 6 (Nemo-
;lu — Vîlcea).
13.	(Fără titlu) SUFLET. OLT., 1927, nr. 5, p. 146.
14.	(Fără titlu) NEAM. ROM. POP., XX (1932),	nr. 7,	p. 192.
15.	Nici tetea n-a lucrat, VOINŢA BAN., XVII	(1939),	nr. 21,	p.	2.
16.	Da-ncă la dumneata.', VOINŢA BAN., XVIII (1940), p. 110. .17. Ţiganul la coasă, A.I.E.F., i. 11362 (Meria — Hunedoara),
CE VÎNT BATE ?
Un boier trimise pe un ţigan afară să vadă ce vînt bate. ¡ce timp este.
Ţiganul, în loc să iasă afară, nimeri într-un dulap. Puse ;mîna înăuntru şi dete de brînză.
—	Aoleo, boierule ! zise ţiganul intrînd în casă ; afară e :întuneric beznă şi miroase a brînză.
—	Dar ce vînt bate, ţigane ?
—	Criv-austru-băltăr-munteanu !
CAL. PROF., V (1866), p, 9“.
Vezi Typol. bibi.; tip 5066. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) GURA SAT., 1872, nr. 10, p. 39.
3.	De, boierule ! Chicoş, Culegeri, p. 23.
338
4.	Ce vînt bate ? Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 168 ; republicată : Bit. pop. Anecdote, p. 59.
5.	Întuneric beznă, HAZ. SAT., IX (1909), nr. 11, p. 2.
6.	(Fără titlu) REV. COP. TIN., I (1914), p. 383.
[CUM E VREMEA ?]
Un om întreba pe un ţigan intr-o dimineaţă :
—	Cum e vremea afară ?
■— Dracu-i s-o ştie ce fel de vreme-i şi asta, că dincotro-îi mai frig, dintr-acolo bate vîntul.
Baican, Literatură populară, p. 11..
Vezi Typol. bibi.; tip 5066. Este atestat în Transilvania şi Muntenia;
Variantei
2.	(Fără titlu) FAM., XXXIII (1897), nr. 14, p. 158.
3.. (Fără titlu) FAM., XXXV (1899), nr. 13, p. 158.
4.	Cum e vremea ? F. POP., IX (1900), p. 58.
5.	Românul şi ţiganul, ROM., I (1911), nr. 4, p. 2.
6.	Românul şi ţiganul, POP. ROM., VII (1913), nr. 14, p. 8.
ŢIGANUL LA COSIT
Se vede că-1 ajunsese şi pe bietul ţigan rîndul la treabă.. Intră el slugă la un creştin de-ai noştri şi acesta-1 trimete... unde să-l trimeată ? Unde ? Hai, măi ţigane, la coasă ! Ia ţiganul şi-şi pune bine pîntecele la cale, că doar nu mînca dintr-al lui ! Şi doar încă nu muncise, ca să n-aibă suflet la mîncare !... Pe urmă, luîndu-şi uneltele, tiocul, coasa, cutea, una-alta, se înhamă la cogemite trăistoiu cu de-ale mămăligii, şi huuuci ! se trezeşte drept pe colnicul unde avea să împăneze la cosit. Ce mai vreme frumoasă : răcoare şi bine, rouă, soarele nu tocmai departe, cerul limpede, mai ceva decît în şatră !
33S>
„Hei, d-apoi aşa de iute să-ncep ?... Ia să mai bat coasa !... Ştiu eu socoteala ciocanului : tetea doar din ciocan îi aşa bălan... Şi apoi stăpînul a zice că n-am cosit bine ! “
Deci scoate corbul binişor batea, o înfige în pămînt şi bate, şi bate...
„Da care s-o mai bat ?“ îşi zice el.
Şi nu-i venea la chiteală deloc că un pitpalac din iarbă mereu îi dnta : „Te păduchi ! Te păduchi !...“ îi venea să sară în sus de ciudă bietului ţigan. Iacă de dincolo şi un cristei începe :
—■ Rîzi, fa, rîzi !
Rîzi, fa, rîzi !
—	Haşa ? răcneşte ţiganul, şi azvîrle cu batea într-acolo... Şi-a prăpădit batco... O căută, nu-i. Cînd seara, îl apucă
•stăpînul :
—	Ei, ce ai cosit, măi fund de ceaun afumat ce eşti tu ? Ţiganul odată se strîmbă :
—	D-apoi ce ? Mă mai întrebi ? Că păsările d-tale toată ziua m-au luat în rîs... Altele ca altele...
Da cristireazu, breazu,
Spurca-ţi-ar obrazu,
încă le zicea mereu să mă rîză...
Românul n-a rîs mult şi i-a izbit lucrătorului o sfîntă de scărmăneală, de i-a morşit spinarea.
Furtună, Cuvinte scumpe, p. 112 ; republicată : NEAM. ROM. POP., XI (1923), nr. 7, p. 133 ; ZORI LUM., IV (1928), nr. 5, p. 19.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5067. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL LA COASA
Un ţigan, după ce văzu că se duseră toţi lucrătorii din sat la coasă, se hotărî să se ducă şi el, măcar că nu-i ştia toate trebuinţele coasei.
După ce ajunse la fînaţ, începu a cosi şi tot cosi pînă ce i se toci coasa topor.
340
Un român, care trecînd pe lîngă el şi văzînd că nu poate.' cosi, îl întreabă :
Românul : — Ce-i cu tine,
Măi Martine,
De nu-ţi merge coasa bine ?
Ţiganul :	— Nu ştiu ce-i, române dragă,
Că tot merse ziua-ntreagă.
Dar acuma cătră seară Mă umplu de oboseală,
Nu taie nimic defel,
Pare că a fi de lemn.
Românul : — Poate că s-o fi-ngr©şat Trebe cu ciocanu dat.
Ia ciocanu şi o bate Şi-apoi vei vedea, fîrtate.
Cum vei face cu ea spor Nu vei da ca c-un topor.
Ţiganul :	■— Ce : şi cum ? Mă-nveţi s-o bat ?
C-atuncea mai rău îmi fac,
Că de-o bat fuge, mă lasă.
Ştii cum fug pruncii din casă Cînd îi baţi.
F. POP., VIII (1900), nr. 28, p. 335 (Pustiniş — Timiş).
Vezi Tijpol. bibi. ; tip 5068. Este atestat în Transilvania.
DE LA COASA
Intr-un sat, nu de mult timp, se pripăşise un rus. Muncea Şi el pe la cine găsea şi ce cîştiga, îi bea.
într-o zi fu luat de un om din sat ca să cosească nişte iarbă. Cum el, se vede, că nu mai fusese niciodată la coasă,, mergea pe drum cu coasa la spinare, tantos ca un cocos.
Un român, întîlnindu-1, îl întreabă :
—	Unde te duci, măi rusule ?
—	Mă duc la coasă ! îi răspunse rusul mîndru.
Seara, cînd se întorcea rusul de la coasă, întâmplarea făcu ca să se întîlnească iarăşi cu românul.
Românul, prefăcîndu-se că nu ştie de unde vine, îl întrebă :
341
—	De unde vii, măi rusule ? ■
Rusul, cum era flămînd şi obosit, îi răspunde amărît :
—	De la coasă, de unde te dor oase !
IZVORAŞUL, XIII (1934), nr. 1, p 18 (Boteşti — Bacău).
Vezi Typol. bibi.; tip 5069. Este atestat în Moldova.
[CARE-S MAI VREDNICI ?]
De unde şi pînă unde, un ţigan se făcuse şi el cu două pogoane de grîu. Venise vremea secerişului.
Huruie căruţele prin sat, muncitorii harnici se duc la cîmp de noapte, dînd zor pe bucată.
Cînd era soarele de o suliţă pe cer, hop şi ţiganul la locul lui.
Se uită cu ciudă la românii care dau în brînci muncind şi zice mînios :
—	Lasă, lasă, mi-aţi luat voi mie azi-dimineaţă înainte : dar diseară vă las în urmă şi ajung eu ăl dinţii în sat, măcar să fie ce-o fi !
Să vedem, care-s mai vrednici ?
FL. ALB., I (1899), nr. 21, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5070. Este atestat în Muntenia.
ŞERBUL LENOS
Un domn trimise şerbul său în grădină să lucre, dar, fiind prea cald, şerbul se lungi lîngă gard la umbră şi adormi.
Peste puţin timp, vine domnul şi, văzînd că şerbul doarme, strigă :
—	Tu, om de nimica, nu eşti vrednic ca soarele să lucească asupra ta !
—• Chiar pentru aceea mă culcasem aici la umbră, răspunse şerbul.
UMORIST., II (1864), nr. 19, p. 91-
342
Vezi Typol. bibi.; tip 5072. Este atestat în Transilvania şi Mun-
tenia.
Variante:
2.	Tocmai d-ahaia. Sandu, Anecdote, p. 9.
3.	Tocmai d-aia, VOINŢA BAN., X (1930), nr. 27, p. 3.
4.	Ţiganul la lucru, NEAM. ROM. POP., XX (1932), nr. 7, p. 192..
5.	Pierde-vară şi Ispravă, FEM. SAT., I (1935), nr. 11—12,. p. 16.
CONDIŢIE
Pe vremea prăşitului, un bate-coclaurile se întîlneşte cu unul harnic. Da’ istui harnic îi crăpa măseaua de treabă.
—	Măi Toadere, zice el, nu-i merge azi la prăşit la mine, că-ţi plătesc. Ai şi mîncare.
—	Dă... ştiu eu ?
—	Acu unde te duci ?
—	Unde ? Pe drum la vale.
—	Haide, bre, ce pierzi tu timpul degeaba ?
—	D-apoi vrei să-l	pierd cu plată ?
—	Măi, ai să te ţii	căit. Am un godac fript; vin	bun	!
—	Merg, atunci.
—	Hai mai repede,	că acuşi e soarele amiază.
—	Mîncare ştiu eu,	dar vrun huceag pe-aproape de	ogor	ai ?
„I. CREANGA“, VII (1914), nr. 3, p. 95 (Covasna — Iaşi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5073. Este atestat în Moldova.
POVESTEA LUI LASĂ
Cînd părintele zicea copilului	său să	facă	vreo	treabă,
acesta o tot amîna pe mai de-apoi cu vorbele	:
—	Lasă, tătucă ; am eu grijă !
—	Nu „lasă“, c-ai să păţeşti şi	tu odată	şi-odată	ca	Lasă	f
343
■— Dar ce-a păţit ?
—	Nu ştii ? Ascultă :
Lasă era feciorul unui om cumsecade, frumos, cuminte şi toate cele	bune le-avea, numai că era sfinţit de leneş.	Şi	el,
ca	şi tine, la toate răspundea cu „oi face mai de-apoi“.
Intr-o	zi, Lasă dormea la umbra căruţei ; tată-său vrea	să
se	ducă la	moară ; pusese sacii în car şi înjugase boii.
—	Scoală, Lasă, de-acolo, că te rupe roata căruţei !
—	Apoi, m-oi scula eu mai acuşi !
Şi omul, crezînd că feciorul său s-a sculat, dă hăis şi ceală, .şi roata sfarmă capul lui Lasă.
Lasă a murit de-atunci, dar povestea lui a rămas : „Lasă care a murit sub roatele carului !“
Pamfile, Firişoare de aur, p. 42.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5075. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă-.
2.	(Fără titlu) ŢARAXISM., IV (1929), nr. 1G—19, p. 11.
ALTĂ DATĂ
—	Tatăl : — Mă Ilie, eu zic să mergem noi amîndoi azi, «ă săpăm locul ăla din Valea Mărului.
Feciorul : — Apăi, nu ştii, măi tată, că ăla nu-1 putem săpa decît. după ploaie ?
Tatăl : — Hm, bine zici ; hai atunci să săpăm pe cel din Podişoare !
Feciorul :— Acela ? Păi nu ştii că trebuie să tăiem întîi tufele alea care ziceai că p-ormă-1 săpăm ?
Tatăl : — Hm ! Da ce zici, n-ar fi mai bine să-l săpăm pe cel din capul satului ?
Feciorul : — Ei ! Ala, aci la doi paşi... oricînd putem să ne ducem... lasă-1 !
Tatăl : — Hai atunci la cel din vii !
Piciorul : — Ăla... nici să nu te gîndeşti !... că pînă nu săpăm via, nu ne-apucăm de el !
344
Tatăl : — Dar cel din Valea Mare ?
Fiul : — Ăla da ! Ăla îi săpăm mîine !
Tatăl : — Hai atunci să săpăm azi cel din grădină !
Fiul : — Ei ! Mă, tată !... Că n-o să le facem 'pe toate azi ? !... Ala îl lăsăm altă dată !
SAT., IX (1938), nr. 97, p. 10. Vezi Typol. bibi. ; tip 5076. Este atestat în Muntenia.
CA SA SCAPE DE GRIJA
Băietanul se întoarse de la cîmp cu oile şi le oprise la poarta din fundul ogrăzii.
Tată-său se afla, întîmplător, acolo.
—	Deschide uşa, tăticule, să băgăm oile în obor !...
—	Mai lasă-le niţel, măi băiete, să mai pască în poiana aia ; tu nu vezi că e prea din vreme ? !...
insă, n-apucase să isprăvească vorba, că băiatul întrebă iarăşi :
—	Ei,... dar acum pot să le-aduc ? !...
—	Hai,... adu-le de-acum !... Văd eu că nu-ţi este urît s-ajungi cioban... şi pace ! !
DUM. POP., XV (1931), nr. 35—36, p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 5077. Este atestat în Muntenia.
UN CEAS CITE SÂPTĂMÎNI ARE ?
—	Măi rumânico, întrebă un ţigan odată, cît ţine între rotile, s-o ara în două-trei zile ?
■— Ei, aş ? în două ceasuri, mă ţigane.
—■ Un ceas cîte săptămîni are, românico ?
4-
Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 24 (Pribegi ?-■	—	Ialomiţa).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5078. Este atestat în Muntenia.
345
Variante
2. Un ceas cîte săptămini are ?, HAZ, SAT., IX (1909), nr. 4, p. 3 ,
3. Un*ceas cîte săptămini ore ?, DUM. POP., VII (1922—1923), nr.
27,	p. 3.
4.	(Fără titlu) PRIETEN. NOSTRU, VII (1923), nr. 2, p. 21.
ŢIGANUL PLUGAR
—	Măi ţigane, de ce nu lucri şi tu la cîmp, cu plugul şi-cu grapa ?
—	Hei,.románico, eu aş lucra de ar fi plugul cit grapa de mare, şi grapa cit holda, şi să fie tot de dimineaţă, să nu fie cald, răspunse ţiganul.
F. POP., VIII (1900), nr. 50, p. 603-(Mosniţa —■ Timiş).
Vezi Typol bibi. ; ::p 5079. Este atestat în Transilvania.
CUM POVESTEŞTE ŢIGANUL
La o clacă de curăţat porumb, unde toţi clăcaşii trebuiau să spună cîte o poveste, era şi un ţigan.
Cînd i-a venit rîndul, a început :
—	Să vă spui p-a cu greieru şi cu furnica :
Greieru, toată vara cit a fost frumos şi bine, a mîncat, s-a plimbat, a cîntat şi nu şi-a adunat merinde, iar cînd a venit iarna cu crivăţu si greu, a dat fuga la furnică, ş-a zis : „Fă furnică, trăite-ar D-zeu, dă-mi şi mie niţică mîncare.“ Dar furnica :
„Să fiu aşa şi-aşa. dac-oi avea şi pintru mine.“
„Dă-mi fa, că ai strîns astă-vară !“
„Păi bine, mă, găsi-te-ar boalele, tu de ce n-ai strîns ? Ce-ai făcut ?“
„M-am plimbat şi eu şi-am cîntat.“
„E, dac-ai cîntat, acuma joacă...“
DUM. POP., VIII (1924), nr. 31—32, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5080. Este atestat în Muntenia.
346
CUM cugeta sasul
Hanţ — nume ce va să zică Ion — era un săsăloi voinic şi muncitor cit nu se poate spune. El se pomenise în curtea unui boier mare d-ai lor, căruia pe limba neamţului îi zice baron. Moşu-său, tată-său îmbătrînise slujind la curtea acestui baron. El însuşi, după ce se mări, ajunse a fi rîndaşul curţii. Boierul îl lăudă la toţi prietenii lui, că Hanţ este o slugă harnică şi de treabă. Pentru aceasta toţi îl luau în nume de bine.
Intr-o zi Hanţ rămînînd acasă să păzească curtea, fiindcă boierul cu ai săi se dusese la preumblare, iată că vine popa al lor, ia, aşa, numai să vadă ce mai face boierul.
—	Ce face boierul, Hanţ ?
—	Ce să facă, cinstite părinte ; iacă s-a dus la preumblare.
—	Aşa ! dară tu, Hanţ, cum te mai lauzi ? cum o duci cu curtea boierului ?
—	Cum s-o duc, domnule părinte ! Iacă, muncesc cît e ziulica de mare şi pare că treaba izvorăşte din pămînt; nu se mai sfîrşeşte. Grea viaţă mai ducem şi noi ăştia, muncitorii, pe lumea astă albă ! Dară de ! ce să zici ? pesemne că aşa a orînduit Dumnezeu pe sărac ca să fie.
—	Lasă, Hanţ, nu te întrista, că are Dumnezeu grije de tot omul. Ai muncit pe lumea asta ? pe cealaltă ai să te odihneşti.
—	Aşa o fi, taică părinte ; dar mie mi se pare că şi acolo greul tot noi săracii avem să-l ducem ! Iacă de pildă, cînd ţi-o fi şi ţie lumea mai dragă, să te odihneşti oleacă, te-i pomeni cu Dumnezeu că-ţi zice : „Hanţ ! ia du-te de ia o lună şi-o atîrnă pe cer ca să lumineze oamenilor !“ şi tu trebuie să te scoli şi să asculţi porunca. Ori i-o veni poftă să-ţi zică : „Hanţ, ia să mai iei ale stele să le mai ştergi niţel, să le mai freci ca să strălucească mai bine“, şi atunci, poţi să nu faci ? Cît de ostenit ai fi. Sau, cine mai ştie ? poate să-ţi zică : „Hanţ, ia ciurul şi mai cerne niţică ploaie oamenilor“, ori, „ia lopata şi mai împrăştie pitei a zăpadă, ca să ningă pe pămînt“ ; poate-se cineva împotrivi la toate poruncile astea ?
Popa tăcu, rîse pe sub. mustaţă, cum se zice şi plecă la treaba lui.
347
Pasă-mi-tc Ilanţ ştiind rugăciunea Domnului, unde zice •: corn în cer şi pe pămînt, el cu mintea lui a socotit că tot una este dacă ar întoarce vorba şi ar zice : precum este pe pămînt aşa va ii şi în cer ; şi fiindcă el nu ştia pe pămînt a face' altceva decît a ciurui orzul cailor, a rîni curtea, a duce felinarul seara la grajd şi a curăţi alămurile de la hamuri, tot cam astfel de treabă credea că are să facă şi în rai.
(P. Ispirescu) FAM., XIX (1883), ar. 3, p. 25.
Vezi Typol. bibi,; tip 5081. Este atestat în Muntenia şi Transilvania
V a r '. :: n i r :
2.	Grija lui Ham, F. POP., VI (1807—1898), p. 490.
Trăgind cu urcchea, F. POP., XXXIV (1930), nr. 32, p. 5.
[ADEVĂR ŢIGĂNESC]
Un ţigan zdravăn, sănătos, se duce pe timpul secerii la cerşit. Un domn zice către el :
—	Măi, de ce nu te duci .şi tu să siringi la grîu, cum strîng alţii, vezi că toată lumea stringe, lucră ; şi tu umbl; ca cerşitul.
—	D-apoi strîngă, domnule, că iară ei l-or îi împrăştiat a fost el tot grămadă, acum, dacă şi-or fi făcut de lucru stringă-1 !
GURA SAT., XVIII (1878), nr. 21; p. 80.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5082, Este atestat în Transilvania.
Vâri a n 1 e :
2.	(Fără titlu), POP., VI (1902), p. 304.
3.	Adevăr ţigănesc, CAL. AUR,, VIII (1928), p. 63.
4.	Ţiganul şi cartofii, CAL. SAT., 1938, p. 130.
348
socoteala
11 tocmeşte românul pe ţigan, ca su-i laie nuiele. După ce-i dă tainul, îi zice să pornească la pădure, de cum s-a ivi geană de ziuă.
Da faraonul, greoi la treabă, tot timpul numai întins ia aşa, fără nici un spor.
Sara se-moarce la român, văitindu-se că ş-a muncit trapul rău de tot.
—	Ei, da-ncaltea mi-ai făcut multe nuiele ?
—	Cit lumea, dumneata să fii sănătos.
—	Ai ca Ia două cărueene ?
Ţiganul rămîne gînditor :
—	Păi, cu tăiele, mai cu netăiete, cred că poate or fi.
Adam, Pe Ungă vatră, p. 132 ; republicată : Glume ţărăneşti, p. 42 ; NEAM. ROM. POP., XXIII (1935), nr, 5, p. 75.
Vezi Typol. bibi.; tip 5083. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Socoteala ţiganului, CAL. Arad, XXII (1904), p. 159.
3.	(Fără	titlu)	CAL. COPII, V (1914), p. 31.
4.	Ţiganul la	nuiele (S. Hîrnea), NEAM. ROM. POP., VI (1915),
nr. 14, p. 216.
5.	(Fără	titlu)	ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 27, p.	12.
6.	(Fără	titlu)	CAL. EPARII., II (1930), p. 130.
7.	Socoteala, ALB. Buc., XXXIII (1938), nr. 50, p. 790.
HOTĂRÎREA LENEŞULUI
Un om avea o vie, pe care, nemuncind-o cum se cade, o umplură spinii şi toate buruienile de pe lume. Acolo dar, îşi putu găsi lupoaica bun culcuş şi ascunzătoare minunată, unde să-şi crească puii.
349
într-o zi, venind leneşul cu copiii săi la vie, şi văzând cum era, zise :
—	Haideţi, dragii tatii, acasă, să ne ascuţim sapele că mîine dis-de-dimineaţă o să venim să prăşim via.
Tocmai cînd lupoaica se dusese după mîncare, că n-auzise hotărîrea aceasta ; cînd veni acasă, puii îi spuseră :
—	Mamă, hai să fugim, că mîine vine leneşul să-şi prăşească via, altfel dă peste noi şi ne ucide.
Iar lupoaica le răspunse :
—	Nu vă temeţi, dragii mamei, că de lucruri bune toţi se pricep să vorbească, mai greu e la fapte.
într-o zi, leneşul veni din nou, dar atunci, de atîta mără-ciniş, găsi via uscată.
Stătu oleacă şi-apoi zise copiilor :
—	Haideţi, dragii tatii, acasă ; vom veni mîine să dăm foc viei, că se vede, cît de colo, că n-am avut parte de dînsa.
Lupoaica iar nu era pe acolo, dar cînd veni, puii îi spuseră. Lupoaica dădu din cap şi răspunse :
—	Acu, trebuie să plecăm ; a spus că dă foc viei ? Apoi să ştiţi că de bună seamă o face pe asta.
(T. Pamfile) ALB. Buc., XXI (1922), nr. 36—37, p. 546.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5084. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă :
2.	(Fără titlu) ŢÂRÂNISM., IV (1929), nr. 16—19, p. 11.
TREI LENEŞI
A fost odată ca niciodată. Au fost odată trei leneşi : Mitlu, Pitlu şi Kitlu — cum nu-ţi poţi închipui. De lene cele era, o dată la trei zile mîncau.
Se porniră să se ducă într-un sat şi, ca nu cumva să facă un pas mai mult, s-au prins toţi de umeri şi, cînd ridica unul piciorul şi-l punea mai încolo, ridicau şi ceilalţi piciorul. Tot drumul n-au scos nici o vorbă din gură, de-ai fi zis că sînt muţi.
350
Pe drum vede unul un galben (o liră) şi nu spune multe de lene :
—	lat-o ! zise ; acesta a fost Mitlu,
—	Care ? strigă Pitlu.
—	S-o ia ? adăugă Kitlu.
—	Toţi trei ! curmă vorba Mitlu.
Toţi trei,	că	de, cum să se aplece numai unul.
Cu mare	greutate apucară toţi trei galbenul, după	ce	iac
o -oră pînă să	se	aplece şi să se ridice la loc în picioare	; şi
de	lene, ca să	nu	care numai unul, îl ţin toţi cu cîte un	deget.
Agale, agale ajunseră în sat şi traseră la han. Hangiul a leşinat de rîs cînd i-a văzut în halul ăsta. După ce văzu galbenul în mînă, nu le spuse nimic, dar ei aşteptau frumos, si îi întrebă ce vor.
-T
—	Plăcintă, carne, vin, iaurt ! strigară dînşii.
Hangiul, al dracului, n-a aşteptat mai mult, înţelese ce doresc şi s-a pus să le pregătească plăcinta, le-a dăruit carnea, le umplu cofa cu vin şi aduse vasul cu iaurt. Le puse masa, le-a dat cu tifla şi i-a lăsat.
Toate bune, dar cine să taie plăcinta ? Şed toţi trei lipiţi de perete şi hotărăsc că cine se va mişca sau va vorbi, acela va tăia plăcinta. Ţi-ai găsit să vorbească sau să se mişte ; şedeau ca nişte icoane din biserică.
Un iconar, care mergea din uşă-n uşă, trecu şi pe lingă «şa lor şi băgă capul înăuntru şi începu să ceară :
—	Daţi orfanului, daţi ; trebuie să-mi aştîmpăr foamea. Dar văzu că nu mişcă nimeni. „Apropie-te“ S-a mai apropiat -puţin iconarul — şi-i veni în nări mirosul plăcut al plăcintei ;
.şi s-a apucat să mănînce : dă-i şi dă-i ; mai întîi foaia de deasupra, apoi varza, apoi marginile, pe urmă foaia de jos şi n-a mai lăsat nimic.
După ce a înfulecat plăcinta, a început carnea, că părea că este atît de flămînd ca şi cum ar fi fost supt de pisici, aşa mînca de lacom.
După ce isprăvi şi carnea, i s-a deschis pofta de vin. Ridică'cofa şi gîl, gîl, gîl... o sorbi pe toată. După o înghiţitură se făcu ca cocoşul şi se ameţi. Iată că acuma vorbea singur,
•că ce e el nu e nimeni. La sfîrşit a luat iaurtul şi a uns faţa lenevoşilor cu iaurt, şi strînse bucăţile în traistă şi o luă din loc.
Fugind el, iată, un cîine. intră în odaie şi începe să mă-nînce oasele ; şi văzînd că nimeni nu-1 huiduieşte, se apropie
351
de leneşi şi începu să-i lingă. Linge pe unul, trece Li celălalt şi, cînd ajunge la ai treilea, cum făcu, cum drese, că-1 muşcă de ureche, aşa încît îl duru pînă la ficat ; acesta nu putu să se ţină şi strigă :
—	Oh, vai de mine !
Cînd zise : „Vai de mine“, ceilalţi doi într-un glas îi strigară :
—	Taie plăcinta, că tu ai grăit.
Ce plăcintă să taie ? Să-l taie Dumnezeu, că nu rămăsese nici o firimitură.
Şi atîtea şi atîtea păţiră lenevoşii şi puturoşii.
P. Papahagi, Basme aromâne, p. 89 (Avela — Epir).
Vezi Typol bibi ; tip 5085. Este atestat la macedoromâni.
Variantă :
2.	Cei trei leneşi, I. Murnu, Poveştile Pîndului, p. 72.
[LENEŞII]
Matei Corvin, regele Ungariei, ţinea trei leneşi exemplari la curtea sa. Corvin, fiind curios să afle cum îşi petrec ei timpul, asculta la uşa camerei lor şi iată ce auzi :
—	Ce lene-mi este, zise unul.
—	Mă mir cum de nu-ţi e lene s-o spui, răspunse celălalt.
■— Dar dacă e aşa, mă mir de ce nu tăceţi ? observă al
treilea.
GAZ. POP., IV (1888), p.r. 24, p. 7. Vezi Typol. bihl.; tip 5086. Este atestat în Transilvania.
BOALĂ FĂRĂ MILĂ
Pe vremea cînd doctorii erau puţini în Ţara Moldovei, oamenii se lecuiau de cele mai multe ori cu buruieni, cu legături şi cu clescîntece ce le făceau babele.
352
Un român, voinic cît un munte şi lung cît o zi de vară, se duse la baba doftoreasa satului, să se plîngă şi să ceară sfaturi pentru o boală grea, de care suferea şi nu mai putea bietul om să-şi caute de cele nevoi.
—	Ce-ai, dragul mătuşii, zise baba, te văd la faţă roş ca bujorul, pieliţa întinsă pe obraz ca pînza din stative, voinic nevoie mare, şi nu prea semeni a om bolnav.
—• Apoi, mătuşă, zise românul, boala mea nu cred să aibă
leac.
—■ Şi cum îţi vine răul, dragul babei ?
—	Cum mănînc, cum mi-e somn ; cum mă culc, îndată adorm ; cum mă scol, cum aş mînca ; cum mănînc, cum m-aş culca.
DUM. POP., XII (1928), nr. 41—42, p. 3.
Vezi Typol. bibi; tip 5087. Este atestat în Muntenia.
SOMNUL, BATĂ-L VINA !
Cică unul din ceia, cărui lucrul îi dă bună dimineaţa, s-a dus într-o zi la prăşit. Pînă pe la vremea mîncării a mai dat el ce-a mai dat, dar după aceea, văzînd că soarele a ajuns drept în inimă, a căutat un copac cu umbra deasă şi s-a pus să ospăteze. în traistă n-avea cine ştie ce bunătăţi şi de aceea dădu şi el zor să nu le mai poarte de grijă. Acu, sătul şi ostenit cum era, i-a venit poftă de-oleacă de hodină. Şi cum era iarba moale şi mare sub copacul ceala, s-a lăsat într-o rînă şi somnul naibii îndată l-a cuprins ; vorba ceea : au prins a mînca porcii jir, îndata-mare !
A dormit el aşa un timp, pe urmă s-a întors pe cealaltă parte, şi după aceea pe spinare, apoi iar pe partea dintîi... pînă ce s-a trezit duminică de amiază în jos !...
A crezut el că-i tot sîmbătă şi s-a apucat degrabă să mîntuie postata începută pînă seara.
Acu’, nişte oameni îl văd şi se duc la dînsul.
■—■ D-apoi de ce te-ai apucat, bre ?
—- Ia, sîlesc să mîntui clinul ista mai repede, că...
—	Cum, bre, nu ştii că azi e duminică ?
353
—	Ian taci ? ! A... ă !... iaca eu gindeam... Fiu...u ! Bată-1 vina de somn !...
Şi le spune celora cum stă lucrul. Pe urmă, cînd o fi auzit oamenii din sat, o fi avut ce rîde pe socoteala lui vreo săptămână de zile.
VEST. SAT., III (1914), nr. 10, p. 7 (Covasna — Iaşi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5088. Este atestat în Moldova.
[TATĂL ŞI FECIORUL LENEŞ]
Un măiestru avea doi fii de o natură foarte deosebită. Unul, naturalminte leneş, nu se scula decît foarte tîrziu ; celălalt, din contra, foarte diligent, se scula foarte de dimineaţă. Acesta, într-o dimineaţă, pornind la lucrul său, găseşte în drum o pungă înţesată cu bani. Bucuria lui, de a împărtăşi pre tatăl său de norocirea sa, îl conduce acasă. Tatăl său, plin de bucurie, se duce în camera unde era celălalt fiu şi îi zice, arătîndu-i punga :
—	Vezi, leneşule ce eşti, ce a găsit frate-tău, sculîndu-se de dimineaţă !
— Scumpul meu tată, răspunse somnorosul căscînd, dacă cel ce ă pierdut punga cu banii ar fi rămas ca mine în pat, nu o ar fi pierdut.
Gheaja, Rîsete, p. 9.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5089. Este atestat în Transilvania.
[RĂSPUNSUL LENEŞULUI]
Un om sfătuia pe fii-so, care-i plăcea să doarmă cam mult :
•—■ Scoală-te, dragul tatii, de dimineaţă, dacă vrei să găseşti în fiecare zi cîte-o pungă cu bani.
354
Iar băiatul :
—	Dar dacă m-oi întîlni cu cel ce-a pierdut-o ? c-aista * nici n-are să mai doarmă noaptea.
(T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 279.
Vezi Typol. bibi.; tip 5089 A. Este atestat în Moldova.
[LENEŞ ÎMPĂRĂTESC]
Cică odată Dumnezeu şi cu sfîntu Petru se preumblau pe pămînt. Umblînd ei aşa printr-o ţarină, văd la marginea drumului o fetişcană care se silea cu mîini, cu ochi, să isprăvească un capăt de secerat. Ei o întrebară dacă n-are puţină apă de băut, iar dînsa îi rugă să mai aştepte puţin, să isprăvească capătul, şi se va repezi în fugă să le aducă apă proaspătă şi rece.
După ce băură apă, Dumnezeu şi sfîntul Petru plecară mai departe. Mai încolo, la umbra unui păr, văd un om tolănit cu faţa în sus şi dormind de-a binelea. Dumnezeu zise lui sfîntu Petru :
—	Ştii tu ce gîndeşte omul cela de colo ?
—	Ştiu, Doamne, dacă mi-i spune !
—	Apoi el se roagă acum să-i trimită Dumnezeu o pară drept în gură.
—	Ia trimite-i, Doamne !
Dumnezeu făcu atunci să-i cadă de sus o pară drept în gură. Sfîntul Petru văzu că el stătea cu para-n gură şi nu făcea nici o mişcare.
—	Ce mai vrea acuma, Doamne ?
—	Apoi el zice acuma ca Dumnezeu să i-o şi mestece.
—	Dar e chiar leneş împărătesc aista, Doamne, cum o să se mai ţină el în lume ?
—	Hei-hei, Petreo ! Ia, acesta o să ia pe fata cea harnică care se silea să mîntuie capătul.
Sfîntul Petru, înciudat atunci peste măsură, se duce drept la el şi-i trage o palmă, de ar fi sărit altul, ars de la pămînt, dar leneşul nici nu s-a sinchisit, aşa a rămas nemişcat cum dormea.
355
—	Să ştii, Petro, zise Dumnezeu, că pentru palma asta-i să iei două !
După cîţiva ani, Dumnezeu se preumblă iar cu sfîntul Petrea. Innoptînd ei printr-un sat, au tras la o casă să-i primească a găzdui peste noapte. Femeia de gazdă le răspunse că cu mare plăcere, dar are un bărbat cam boclucaş şi îi tare teamă să le facă o ruşine. Dar, în sfîrşit, după multe stăruinţe, femeia îi primi. Peste noapte, venind bărbatul beat de la circiumă, începu a trăsni şi a plesni, cum îi era obiceiul.
—	Da taci, omule, îl rugă femeia cu binişorul, că avem oaspeţi în casă. El, cînd mai auzi şi de asta, şi dete cu ochii de dînşii, nici una, nici două, înşfacă pe sfîntul Petru la bătaie.
După ce-1 bătu de se sătură, mai ieşi pe afară.
Dumnezeu zise atunci lui sfîntu Petru să se mute la, perete, că, de o veni, iar îl umflă.
Cînd beţivul se întoarse, zise :
—	Pe cel de la margină l-am bătut eu bine, să vedem acum pe cel de la părete, de ce-i este cojocul. Şi sfîntul Petru mai mîncă o bătaie... mai sor’ cu moartea.
A doua zi, după ce plecară, Dumnezeu zise lui sfîntu Petru :
—	Ei ! văzuşi, Petreo ? Iaca aista-i leneşul împărătesc, căruia i-ai tras o palmă. Nu ţi-am spus eu că, pentru una, ai să mănînci două ?
Zanne, Proverbele românilor, VII (1901), p. 180.
Vezi Tîipol. bibi.; tip 5090. Este atestat irr Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2. Un bun şi-un rău, POP. ROM., VIII (1912), nr. 10, p. 11.
ŞI CE ARE VA LUA DE LA DÎNSUL
Un om mergea pe drum, pe care văzîndu-1 un lenos, ce şedea la umbră, îl întrebă :
—■ Unde mergi, frate ?
Călătorul zise :
356
—	Mă duc la Dumnezeu, să-l rog să-mi mai deie 4 boi contra 4, care-i am.
Leneşul îl rugă să ceară şi pentru el doi boi.
Intorcîndu-se călătorul înapoi, îl întreabă leneşul nostru :
—	Datu-ti-a boii ?
—	Dat.
■— Dară mie ?
—	De tine a zis că şi ce ai încă va lua de la tine (şuba, adică unica haină ce o mai avea pe deasupra).
—	Hm ! ba, decît s-o ieie Dumnezeu de la mine, mai bine arunca-o-voi în foc !
Aşa şi făcu pe loc.
GURA SAT., XIII (1873), nr. 44, p. 170.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5091. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Bogatul şi săracul, POP. ROM., III (1903), nr. 32, p. 1.
POVESTEA UNEI ROATE
Intr-un sat oarecare, un rotar s-a apucat să-şi facă şi el
o	roată la car.
C-or fi fost vremurile bune pe-atunci ori nu, asta nu ştiu ; iar de-a fi fost vreunul din aceia, care lucrează aşa, de zic : „La loc, spiţă verde, că te bate rotar beat şi te ia român chior...“, iar nu ştiu ; dar ştiu c-a lucrat la o rotă numai... şapte ani î Să mă credeţi pe cuvînt; şapte ani, la o roată ! Iar cînd a fost ca mîine să se împlinească vremea asta, ce şi-a zis ?
„Tiu ! Iacă, pe mîine se împlinesc şapte ani, şi eu încă roata n-am isprăvit-o !... Hai pe ea, şi pîn-diseară, să n-am ce lucra...“.
A doua zi, cînd se pomeneşte, gîndul la roată, să vadă cum a ieşit... Şi nu i-a plăcut ! Ce era să-i placă un lucru dat peste cap !...
Atunci s-apucă şi o strică toată, zicînd :
—	Degeaba am lucrat şapte ani la ea, că un ban nu face ! Muncă de pomană ! Mai bine şedeam.
357
...Tot aşa-i şi lumea de astăzi ! Lucrează ea, nu e vorbă, la repezeală ; dar lucrul ei e întocmai ca reiata bietului rotar din poveste !...
ALB. Buc., XXXIX (1936), nr. 3, p. 38. Vezi Typol. bibi.; tip 5092. Este atestat în Muntenia.
CALICUL LENEŞ
Şi, aşa, zice că într-un tîrg era un creştin grozav de leneş. Numai cînd îl răzbea foamea, se gîndea şi el a face ceva. Dar şi atunci doar nu era prost să se apuce de vreo muncă, ci pornea după cerşit pînă-şi umplea burta. încolo, cît e ziulica de mare, şedea tolănit, iar noaptea dormea pe unde-1 apuca vremea.
Odată se întîmplă de luă tîrgul foc. Lumea alerga speriată din toate părţile şi sărea să stingă focul. Nişte oameni dădură de calic, care stătea tolănit şi puţin îi păsa de larmă şi de vîlvătaie.
—	Da scoală-te, măi omule !, îi strigă unul, smucindu-1. Nu vezi că-i prăpăd ? Arde tîrgul !
—	Las’ să ardă !, răspunse calicul. Pe mine mă roagă oamenii din celălalt sat să vin acolo...
NEAM. ROM. POP., XXII (1934), nr.
12,	p. 190 (Brăţeşti — Ilfov).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5094. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Satul ţiganului, POP, ROM, Buc., I (1932), p. 308.
PĂCĂLIT
Era odată un om foarte leneş, cît era ziulica de mare tot în uliţă şedea şi pe trecători îi întreba unde au fost ? sau că : unde mergi ?
358
Odată, trecând pe acolo un om foarte necăjit, omul cel leneş âl întrebă :
—	Unde mergi ?
—	La dracu, îi răspunse acesta, grăbindu-se.
După ce s-a întors acesta ânapoi, cel leneş iar îl intreabă.
—	Apoi ai fost la dracu ?
—	Da, am fost.
—	Şi ce lucră dracu ?
—	Unge carul să vină să te ducă, căci a aulzit că n-ai nimic de lucru.
CUCU, I (1905), nr. 5, p. 3. Vezi Typol. bibi. ; tip 5095. Este atestat în Transilvania.
CERŞETORUL
Un cerşetor avea o fată tânără de o frumuseţe fără pereche. Toată lumea rămânea uimită de chipul ei. O ceruse mulţi flăcăi de nevastă şi cerşetorul — ca omul însemnat •— nu vrea deloc s-o mărite. Şi doar o ceruse toţi băieţii buni. Venise la ea şi mai aşa, dar nici nu le primea vorba tată-său.
Intr-o zi venise un băiat cu multă avere şi îndrăznise să-i zică bătrânului de fată.
—	N-o mărât, oameni buni, n-o mărit ! Atâta fată am, o ţin ca pe o floare rară.
Fetii îi alunecase ochii mai de mult la băiat, cu toate că era cam prostuţ, dar averea lui o ispitea.
Mai strică şi el vorba de câteva ori şi tot ăst răspuns îl avea.
începuse a-i displace unchiaşului atîta bîrîială pe cap şi, într-una din zile, cum îl vede, îi zise :
•— Ştii ce ? Eu iţi dau fata, dar cu un singur legământ : să cerşeşti şi d-ta din sat în sat cel puţin un an, şi atunci ţi-o dau.
—	Să ştii că mă duc, dar cu ce mă încredinţezi că mi-o dai la sorocul acela ?
—	Uite-o ! e aici şi aude.
Pleacă băiatul acasă şi îşi aşează toate primprejur şi roagă pe fată să aibă şi ea grijă să se ducă din când ân când pe-acolo pe unde va stăpâni mai târziu.
359
îşi face desagi şi porneşte la drum. Tot ce cîştiga ducea la circiumă şi făcea sunători.
Trecu anul şi fata nici nu băgă c.e seamă. Venise numai de vrea două-trei ori prin satul lui.
„Să mai umblu încă un an ! îşi zise el, că mai strîng ceva icosari.“
Trecu anul şi fata îşi vedea de dragoste pînă într-una din zile, dacă vede că nu vine nici după trei luni de la împlinirea anului, prinde a fugi cu un băiat ce o îndrăgostise.
Cînd veni băiatul din cerşetorie şi află de cele petrecute, spuse, de altfel tare rece :
•— Apoi bine a făcut, pentru că tot	n-o mai	luam eu	de
acum. Abia mă învăţai cu viaţa asta ; şi	ce bună	e !	Nici	nu
ar, nici nu semăn şi nici nu duc nici o grijă. Cine	trăieşte
mai bine ca mine ? Eu cred că nimeni.
Şi-şi ia toiagul pribegiei din nou.
îi prinse bine meşteşugul : mai bine decît plugul.
„I. CREANGA“, V (1912), nr. 11, p.
330 (Ploieşti — Prahova).
Vezi Typol. bibi.; tip 5096. Este atestat în Muntenia.
AR FI FOST MAI BINE !
Erau odată doi oameni : un moşneag şi un flăcău. Văzînd moşneagul că-i greu de trăit, zise celuilalt :
■—■ Măi, ştii una ?
—	Dacă mi-i spune ?
—	în lume e aşa de greu de trăit, că munca cere osteneală mare, un bocluc. Haidem mai bine în tovărăşie la cerut de pomană ! Ce zici ?
—	Haidem !
Moşneagul îşi bagă strîns vîna la picior şi şchiopîlc, şchio-pîlc ! mergea prin sat şi cerea milă împreună cu tovarăşul său cel tînăr.
Au umblat ei cit au umblat, dar cîştig se vede că nu era cine ştie ce, încît şi-a luat de seamă de la o vreme flăcăul că mai bine ar folosi el la muncă. Şi a mai dat D-zeu că un
360
preot se pusese pe lîngă dînsul să-l tocmească, a intrat deci slugă şi, muncind cinstit, avea acuma cu mult folos. Vorba ceea : „Tocmeşte-te tu la mine, că şi eu m-oi tocmi la popă, că el mai bună leafă dă ! “
Moşneagul rămăsese tot cerşetor. Umbla mereu prin lume cu meşteşugul acesta. Odată şi odată nimereşte chiar pe preotul din satul acela.	Iese flăcăul, fostul lui tovarăş, să-i	deie	o	strachină de făină.	Bietul flăcău a prins a rîde. Dar	moşneagul	:
—	Mă mai cunoşti, bre ?
—	Cum nu !
—	Hî ! Zi, ai intrat slugă ?
—	Slugă, dar pe cinste, moşule !
■— Şi o duci bine la preot ?
—	Cit se poate, nu, dar măcar mai potrivit.
—	Vezi tu,	măi flăcău, dacă n-ai avut minte !
—	Cum ?
—	Ar fi fost cu mult mai bine să,mă fi ascultat şi să fi umblat cu mine. Uite ce lucru de desagi noi-nouti am eu acuma !
—	Ei, şi ?
—	Ei, dacă mă ascultai tu pe mine, iaca, pe cei vechi fie aveam să ţi-i dau !
Şi moşneagul a dat repede bici calului.
(D. Furtună) „I. CREANGA“, V (1912), nr. 4, p. 123 (Vlăsineşti — Botoşani) ; republicată :	Cuvinte
scumpe, p. 10 ; CUGET CLAR, I (1928), nr. 29—32, p. 476.
Vezi Typol. bibi.; tip 5097. Este atestat în Moldova.
ARGAŢII PE VREME DE PLOAIE
■— Măi Antohi !
—	Ce-i Gligori ?
-— Afară plouă cu bulbuci !
—	Las’ să ploaie c-aşa-i mai bine pentru slugi.
Mănînci şi te culci. Anul trece, leafa merge.
DOINA Jor., I (1928), nr. 2—3, p. 51.
Vezi Typol. bibi.; tip 5098. Este atestat în Moldova.
361
PLOCONUL ŢIGANULUI
Se povesteşte că în vremea de demult, un ticălos de ţigan se apucase să-şi facă bordei. Dar, nici nu se apucase bine de lucru şi îl şi cuprinse aşa o sfîntă de lene, d-alea împărăteşti, lepădă sapa şi se tîrî la o umbră groasă, zicînd în gîndul lui :
—	Ce-mi trebuie mie bordei ? Cum am dus-o fără bordei în iernile trecute, o s-o duc şi la iarna viitoare, dacă cumva
oi	mai apuca-o. Şi aşa, ţiganul nostru îşi petrecu toată vara dormind la umbră.
Dar vorba cîntecului :
Caldu Radu dacă trece,
Mi-ţi începe vîntu rece.
Şi vîntul începu să sufle amarnic, aşa cum ştie el să sufle cam înspre toamnă, cam înspre iarnă : vuuuuu ! băgînd fiorii morţii în ciolanele ţiganului, luîndu-1 cam de la fiştălaie în sus. Ţiganul văzu că nu e de glumit cu vîntul acesta aşa de iabraş şi cu afurisita de iarnă, ce avea să vie. Căzu pe gînduri, iar Dumnezeu îi dete gîndul cel bun. „Cum sînt eu de felul meu leneş al dracului, nici într-o mie de ani nu-mi mai fac bordei“, zise ţiganul. „Trebuie să plătesc cuiva, care să mă îndemne cu gîrbaciul de la spate, altfel nu mai văz eu bordei nici cînd mi-oi vedea ceafa.“ Ce făcu, ce drese, că ţigănuşul, de colea pînă colea, făcu rost de un ploconaş, mai ceva ca ăl de-1 duci naşului la botez, şi merse cu el la zapciul plăşii, zicînd cam cu gura goală :
—	Bună ziua, măi cucoane !
—	La ce-ai venit, măi ţigane ?
—	Ţi-am adus d-un ploconaş Ca să-mi dai un dorobanţ ;
Să mă silească la spate Pînă bordeiaş mi-oi face.
—	Apoi, este o treabă uşoară, zise zapciul, care-i luă plo-conaşul şi-i dete un dorobanţ, cu poruncă ca într-o săptămînă musai să iasă gata făcut şi dat de verigă bordeiul ţiganului.
Dorobanţul luă gîrbaciul cu el şi plecă cu ţiganul la locul unde vrea să-şi facă bordeiul. Cum ajunseră, cum dorobanţul înfierbîntă pielea ţiganului cu vreo cîteva lovituri de gîrbaci, de crezu ţiganul că-i sar ochii din cap de durere, zicîndu-i ;
362
—	Mîine să iasă gata groapa bordeiului ! Altminteri, te găsesc toţi dracii şi-ţi pui pielea în pod la afumat. N-am poftă să-mi pierd vremea cu tine pe aici.
Ţiganul, văzînd că şi-a găsit dracul capacul şi nici vorbă de glumit nu e cu dorobanţul, se scărpină repede pe unde-1 pupase gîrbaciul dorobanţului, puse mîna cu temei pe tîrnăcop şi pe lopată şi pînă a doua zi groapa bordeiului fu gata cu gîrlici cu tot.
In alte trei-patru zile bordeiul îu gata cu uşă, cu coş şi cu tot ce se cere la un bordei de bulibaşe. Ţiganul, de bucurie că se văzu în bordei, făcu un foc mare în vatra lui, ca să vadă dacă fumul merge bine pe coş în sus. Dar n-apucă nici să-şi aprindă luleaua şi se pomeni ars de gîrbaciul dorobanţului, care îi zise :
—	Da mult ai să mă mai ţii p-aici, cioara dracului ? Hai repede la zapciu, de-i spune dacă eşti mulţumit de slujba ce ţi-am făcut-o.
Ţiganul, ajungînd la zapciu şi tot scărpinîndu-se pe unde-1 mîngîiase gîrbaciul, grăi cam cu sfială :
—	Bogdaproste, măi fîrtate,
Că mă folosişi de casă,
Da mă burduşişi de spate.
(T. Bălăşel) POP. ROM., V (1936), nr. 6, p. 106.
Vezi Typol bibi. ; tip 5099. Este atestat în Muntenia.
[CÎND SA LUCREZ ?]
—	Măi ţigane, de ce nu te apuci tu de lucru ?
—	Poi, că-i păcat, domnule.
—Ce păcat ? doară nu-i sărbătoare astăzi.
—	Ba să mă ierţi, măria ta, cînd să lucrez ?
Dacă luni este lunei ;
Marţi, macovei ;
Miercuri, miercurelele ;
Joia, joia apelor ;
Vineri s-au strîns 11 vineri — Sîmbătă se face pomană-n sat,
363
Să nu mă duc, ar fi păcat;
Duminica a lăsat Dumnezeu Să mă odihnesc şi eu.
CAI,. POP. BUCOV., XVI (1903), p. 122. Vezi Typoî. bibi. ; tip 5100. Este atestat în Moldova.
SUPUS
Dacă aude şi el din lume că la mînăstire e chip de trăit bine şi fără de muncă, plecă într-o bună zi şi se face călugăr.
Da românul, leneş de n-avea pereche !
O duce o vreme aşa, nebăgat în seamă, fără să întrebe nimeni cum îşi plăteşte mîncarea.
Odată pică în drumul egumenului.
—	Ei, monache, ia fugi de-mi pune caii la trăsură !
Călugărul se lasă greu.
—	Sărut mîna, preasfinte, eu nu-s deprins cu vitele, să mă iertaţi...
—	Atunci taie lemne, ca să se ducă celalt tovarăş.
—	Mă dor mîinile de prin coate, nu-i chip să ridic toporul...
—	Apoi de ce eşti bun ?
—	Ce să mai înţelegi de	la	mine,	de la un	biet	nevolnic
pocăit !...
Se uită întîmplarea asta un timp.
Cu alt prilej, egumenul avea nevoie de apă rece, să-şi potolească setea. Aşadar ca să trimită pe cineva coboară şi în-torcîndu-se prin ogradă, zăreşte pe călugărul cu lenea.
—	Monache, du-te după apă !
—	E ud în jurul colacului de la fîntînă, părinţele, şi mi-î frică să nu lunec, de, sînt bătrîn.
Egumenul îşi sare din răbdări.
—	Da crezi că eşti venit	aici să te	pun la icoane	? Pleacă,
nătărăule, şi-mi scoate o cană	de	vin, atunci. Ori	poate nu vrei
să te supui ?
—• Vai de mine, unde se pomeneşte, în beci mă duc, prea-sfinţite, că doar eu pentru ascultare sînt venit aici...
I.	Adam, Glume, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5101. Este atestat în Muntenia.
364
Variante
2. Supus, VOINŢA BAN., VII (1927), nr. 9, p. 2.
3. Supus, ŢĂRĂNISM., IX (1934), nr. 23, p. 14.
4.	Supus, ALB. Buc., XXXVII (1938), nr. 5, p. 790.
ŢIGANUL LA TREIERAT
—	Măi ţigane, hai la maşină, la treierat !
—	Nu merg, eă-mi dă pleavă în ochi.
—	Hai, mă, că merge şi boierul.
■— Poa’ să meargă şi cucoana.
-— Hai, mă, că-ţi dau carne cu varză.
—	Păi cine-a zis că nu merge ?
Merg şi eu şi... frate-meu.
(N. I. Popescu) „I. CREANGA“, XIII (1920), nr. 3, p. 47 (Buciumi — Maramureş) ; republicată : ŞEZ., XXIII
(1924), nr. 7, p. 73.
Vezi Typol. bibi.; tip 5101 A. Este atestat în Moldova, Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2. Ţiganul la treierat, CAL. GOSPOD., V (1926), p. 39.
3. Ţiganul la treierat, FEM. SAT., I (1935), nr. 7—8, p. 12.
ALEXANDRE, NA DE ICI !
Un om avea un băiat, pe care îl cam alintase, şi vorba proverbului : „Băietu-alintat ajunge om stricat“.
Cînd s-a făcut băiatul mai mărişor, nu voia să asculte de vorba părintească şi nici un căpeţel de treabă nu înjgheba. De mîncat, mînca cît şapte şi dormea de puteai să tai lemne pe el. Cînd era chemat la treabă nu voia să vie deloc. S-au gîndit alde
365
tată-său, s-au răzgîndit şi au găsit. Ori de cîte ori aveau nevoie de el strigau :
—	Alexandre, na de ici ! şi băiatul venea.
DOINA Jor., I (1928), nr. 5, p. 119. Vezi Typol. bibi. ; tip 5101 C. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL ŞI NÂNAŞU-SÂU
—	Hai la min’ la plug, ţigane !
—	Ba, eu nu, nănaş Ioane.
—	Pentru ce zici ba, măi fine ?
—	Hapoi ştii dumneata bine,
Că mai uşor zici o dată : ba,
Decît toată ziua : hăis şi cea !
LIGA DEŞTEPT., IV (1916), nr. 42—42, p. 5.
Vezi Typol. bibi.; tip 5102. Este atestat în Muntenia.
[MAI.. ÎNTREABĂ ŞI PE ALTUL]
—	Place-ţi caşul, măi ţigane ?
—	Place.
—	Dar samatisia ?
—	Şi.
—	Dar a secera ?
—	Dar mai întreabă şi pe altul, nu tot pe mine !
GURA SAT., XII (1872), nr. 9, p. 33.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5103. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante :
2.	Acum să mai zică şi altul, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 28, p. 7.
3.	împărţire frăţească, CAL. Arad, VII (1889), p. 99.
366
4.	Mai	zi	şi	tu !... Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 44.
5.	Mai	zi	şi	tu, paraleu, CAL. CAR., 1890, p. 109.
6.	Ţiganul la stina boierului, GAZ. TRANS., LIII (1890), p. 6.
7.	Acum	să	mai zică şi altul, CAL. Arad, LV (1892),	p.	142.
8.	Mai	zi	şi	tu, Paraleu, FAM., XXIX (1893), nr.	42,	p.	508.
9.	Ţiganul harnic (D. Stăncescu), REV. NOUA, VII (1893—1894), p. 350.
10.	Mai zică şi altul, F. POP., VI (1897), p. 58.
11.	(Fără titlu) REV. IL., II (1899), nr. 1, p. 16.
12.	Ţiganul leneş, CAL. Arad, XVIII (1900), p. 127.
13.	Mai ziceţi şi voi (N. Mateescu-Movilă), REV. SOC. TIN. ROM., XX (1901), p. 96.
14.	Mai zică şi haltu (N. Mateescu-Movilă), REV. SOC. TIN. ROM,, XX (1901), p. 96.
15.	(Fără titlu) CAL. POP. BUCOV., VII (1903), p. 107.
16.	Mai spuie şi alţii, CAL. COPII, I (1909), p. 26.
17.	Acum mai zică şi altul Sandu, Anecdote, p. 18.
18.	Acum mai zică şi altul, AGRIC., VIII (1911), nr. 1, p. 7.
19.	Ţiganul la stînă, HAZ. SAT., XI (1911), nr. 3, p. 3.
20.	Ţiganul la stină, F. POP., XVI (1911), nr. 5, p. 7.
21.	Mai zi şi tu .'... Furtună, Cuvinte scumpe, p. 31.
22.	(Fără titlu) CAL. COPII, VI (1914), p. 31.
23.	Ţiganul cioban, VEST. SAT., IV (1915), nr. 17, p. 5.
24.	(Fără titlu) LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 27, p. 3.
25.	Ţiganul la stină, NEAM. ROM. POP., VII (1916), nr. 21, p. 329.
26.	Copilul şiret, LIGA DEŞTEPT., V (1916), nr. 22, p. 4.
27.	Mai zi şi tu... NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 12, p. 188.
28.	Mai zi şi tu, CAL. GOSPOD., II (1922), p. 74.
29.	.Să mai zică şi altul, REV. T. PAMFILE, I (1923), p. 60 (Bîrlad
—	Vaslui).
30.	Mai zi şi tu ! (P. Gh. Savin), CULT. POP., III (1923), nr. 30, p. 4.
31.	Acum mai zică şi altul. Bîrseanu, Snoave, p. 38.
32.	Ţiganul la muncă, ADEV. SAT., I (1925), nr. 10, p. 3.
33.	(Fără titlu) HASDEU, 1926, nr. 7—9, p. 22.
34.	Mai zică şi altul, SOL. MOLD., I (1927), nr. 10, p. 7.
35.	Acu mai zică şi altu, ASTRA MAR., I (1927), nr. 23, p. 3.
36.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 23, p. 13.
37.	Mai zi, Muche. Hazlii, p. 53.
38.	Mai zică şi altul, CAL. F. LUMEA, VII (1931), p. 77.
39.	Mai zi şi tu, măi, CAL. Blaj, VII (1931), p. 110.
367
40.	(Fâră titlu) (N. I. Popescu), IZVORAŞUL), X (1931), nr. 1, p. 9 (Bîvseşti — Vîlcea).
41.	Ţiganul şi boierul, NEAM. ROM. POP., IX (1931), nr. 4, p. 77.
42.	Măi, ţigane ! minei caş ?, POP. ROM. Buc., I (1932), p. 188.
43.	Mai zică şi altul (I. Adam), ŢĂRĂNISM., VII (1932), nr. 7, p. 14 ; republicată : SOL., IV (1937), nr. 36, p. 3.
44. Să mai zică şi. altul, ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 6, p. 12.
45. Să mai zică şi altul, ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 42, p. 14.
46.	(Fără titlu) FEM. SAT., I (1935), nr. 6, p. 10.
47.	(Fără titlu) CAL. BUN. CREŞT., III (1935), p. 182.
48.	(Fără titlu) CĂL. POP., XIX (1935), p. 181.
49.	Ţiganul la stînă, CAL. HAZ., I (1936), p. 76.
50.	Mai zi şi tu, mă, LUMINIŢA, II (1936—1937), nr. 2, p. 8 (Brăila — Brăila).
51.	Ţiganul la stînă. Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, p. 102 (Boureni — Dolj).
52.	Ţiganul cioban, CAL. SAT., 1938, p. 105.
53.	Ţiganul la stînă, CAL. AGRIC., III (1938), p. 88.
54.	Răspunsuri, CAL. EPARH., VIII (1938), p. 100.
55.	Mai zi şi tu, CĂL. HAZ., II (1939), p. 42.
56.	Ţiganu la stînă, A.I.E.F., mg. 1079 e (Bătrîni — Prahova).
PE ICEA-I FUMUL, ŞI PE ICEA-I DRUMUL
Tot ţiganul, bată-1 fundul ceaunului, ajunsese la aman. Nici ciordeală, nici pomană, ţiganul murea de foame. Să muncească nu vrea, să meşteşugească ceva nu putea, că nu ştia nici un meşteşug.
—	Ce-i vine în minte ? Dacă vede el şi vede, îşi ia traista la spinare şi hai prin cele sate.
—	Meşter bun, meşter bun, facem sobe, sobe bune !
Se făcuse sobar, da’ să facă sobe ştia cît şi bunica : habar n-avea.
Un român care avea nevoie de o sobă îl chemă :
—	Ştii să faci sobe, meştere ?
—	Auliu, ba şi pe mama sobilor, mînca-te-aş.
Şi începe ţiganul a porunci să-i aducă cărămidă.
368
Aduce românul. Trece o zi. Să-i aducă lut. Aduce românul. Trec două zile. Să-i aducă apă, var, mă rog, tot, tot, să nu-i lipsească nimic.
Trec trei zile. Da’ ţiganul dăduse de bine, hodinise, ospătase la român cît şapte.
Omul aduse tot, îi era mirare de ţigan că nu s-apucă de lucru, da’ tot el îşi zice că aşa i-o fi meşteşugul, să aibă totul adunat, cînd a începe, să nu să mai strice de la treabă.
Dă doar tot aşa zicea, şi ţiganul doar :
—	Că ori o facem, ori n-o facem : ce mai vorbă !
Da’ ţiganul, de unde era lăudăros şi cu gură mare, cînd s§ se apuce de lucru, o cam linchise, da’ tot nu se da bătut.
Aşeză cărămizile, le alegea, le mută, le schimbă, da’ de început ceva, ba.
Românul îl zorea vîrtos însă. Ţiganul da din colţ în colţ însă. Pînă ce, în cele din urmă, luă o cărămidă şi începe a o> plimba pe vatră, arătînd cum au să meargă fumurile : dar se tot trăgea şi pe lîngă uşă.
■— Hapoi huite, românico : pe icea-i fumul, şi pe icea-i drumul.
Şi, cînd mi-o zbughi pe uşă afară, se opri tocmai după ce trecu două dealuri de la satul ceala.
(P. ®h. Savin) „I. CREANGA“, VIII (1915), nr. 8, p. 253 (Jorăşti — Galaţi).
Vezi Typol. bibi.; tip 5104. Este atestat în Moldova.
[HARNICUL PĂZITOR...]
—	Cine a furat lemnele din pădure, măi Zaharie ?, întrebă stăpînul pădurii pe păzitorul Zaharie.
—	Nu ştiu, domnule, mie nu mi-a dat de ştire nimeni despre aşa ceva, răspunde harnicul păzitor.
Maican, Glume, p. 16.
Vezi Typol. bibi.; tip 5105. Este atestat în Muntenia.
369
[UNDE TE UIŢI MAI ÎNTlI, ?]
întîlnindu-se românul cu ţiganul îl întreabă :
—	Cînd intri tu într-un sat, unde te uiţi întîi, măi ţigane ?
—	Hapoi de, prin copaci, româncaşule.
—	Dar cînd intri în casa omului ?
—	Hapoi atunci, hîntîi mă uit la fundu cu mămăliga şi-apoi dau bună ziua.
GRAI SAT., I (1931), nr. 1, p. 9.
Vezi Typol. bibi.; tip 5106. Este atestat în Muntenia.
B. FEMEIA LENEŞA
LAIATUL ŞI MÂIATUL
Cică o fată nu se lăuse în toată viaţa, şi d-aia era şi crişul pe ea d-o palmă ; iar pe haine era posoacă de nu-ţi venea să te uiţi la ele.
Acu, vine vremea de se mărită şi ea tot după un flăcău cam terchea-berchea. Da, încailea, ăsta umbla mai curat.
Mă-sa băiatului, soacră mare, cum îşi vede noră-n casă, pune tuciul !pe foc şi-o laie, şi-o curăţă şi-o piaptănă şi o ţăsală... de se miră năvîrca ce noroc o găsise. Parcă era alta.
Aşa. Duminica viitoare, iacă tovarăşele cu care fetise :
—	Ia ascultă, fă ! Bine e măritată ?
—	Aolică-lică ! Bodeapote, . ciulată, cui a lăsat lăiatul şi măiatul !
Rădulescu-Codin, Nevasta leneşă, p. 38.
Vezi Typol. bibi.; tip 5107. Este atestat în Muntenia.
LA NUNTA NĂPRUIEI
Avea şi ea nuntă, că la aşa ceva se pricep şi năvîrcele. Da trecuse şi fedeleşul, şi bradul, şi merinzarii, fără ca mireasa să se fi dichisit. Tocmai însă cînd văzu că intră ginerele cu nunta pe poarta lor, cu lăutari, cu surori de ginere, călţunari şi căl-ţunărese... odată îşi aduce aminte şi ea că e mireasă şi strigă cît îi lua gura :
—	U ! Lasă-mă, mamă, şi-mpletită Că, uite : nunta-i sosită.
371
Mamă-sa, săraca, ce să facă ? Se suci ea şi se învîrti, s-o cureţe, da păţi greu : că era jegul pe fie-sa, d-o palmă. Da nuntaşii isprăviseră toate şi acu nu vreau să ştie de-ale gătelii şi, zor-nevoie, s-o ia, cînd auzise că-i gata.
Hai toţi, s-o scoată şi pe ea la horă şi s-o joace lingă naş şi naşă şi lîngă ăl cu bradul. Da, atunci, ce să vezi dumneata ? Mireasa nu mai ţine în seamă că e cununată, treabă bună, şi la primar şi la biserică... şi că alte gînduri o poartă acum ; că odată puse picioarele-n prag :
—	în pat să mă las ! zise ea şi se tolăni acolea pe sală.
Rădulescu-Codin, Cal de smeu, p. 59. Vezi Typol. bibi. ; tip 5108. Este atestat în Muntenia.
FATA GRĂBITĂ
Mă rog, într-un loc veniseră peţitori. Femeia a trimis pe fiică-sa în sat, după borş. Copila, se vede că era de cele harnice !
—	s-a oploşit la o cumătră şi, vorba românului : „S-a dus cu graba şi s-a întîlnit cu zăbava“.
Aşa şi ea. S-a pus pe şedere. Ce-i păsa ei, cu pîntecele sătul, de cei de acasă, cărora le cîntau maţele de foame ! Mai una, mai alta — soarele de acuma spre asfinţit, şi ea tot după borş ! Maică-sa, dacă a văzut şi a văzut, a copt şi ea nişte ba-rabule în şperlă, le-a uns cu oleacă de mojdei pe deasupra şi astfel mîncau. Nu fu deloc rea pentru peţitorii cei flămînzi !
A doua zi dimineaţa, fata şi-a adus aminte să aducă borşul, nu de alta, da poate acasă o aşteaptă... Şi cum vine, cînd intră peste prag în căsuţă, drept în faţa peţitorilor, se împiedică şi varsă oala cu borş, cu huşte cu tot !
—	Ce ai făcut, draga mamei ? ! strigă ruşinată maică-sa.
—	Of, mamă, mamă ! răspunde copila. M-am silit la venit... şi vezi ce-am păţit ? Niciodată nu-i bine să se grăbească omul la treabă !
—	Adevărat, adevărat ! răspunseră şi peţitorii, rîzînd cu hohot.
D. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 65.
Vezi Typol, bibi. ; tip 5109. Este atestat în Moldova.
372
BABA, FATA Şl CĂŢEAUA
Erau odată trei suflete : o babă, o fată şi amîndouă aveau: o căţea. Baba era leneşă, şi fata semăna mă-sei întru toate. La; casa lor, pereţii, şi pe pereţi, nimic. Deasupra pereţilor, podul cu soarele, luna şi toţi luceferii. Prin ogradă, buruienile lăsate de Dumnezeu, de babă şi de fata babei, şi încolo nimic alta decît chelbe şi rapăn !
într-o zi, trece pe lîngă cele trei suflete un uncheaş afurisit şi avan ; şi, cum le văzu prăjindu-se la soare, zise mai: întîi babii :
—	U, tu, gagă Prohiro, roboteşti, hai ?
—	Că ha !
—	D-apoi zău ! Nu lucrezi nimica ? Parcă te văd că mînir dînd ortul popii, cînd te-or lâ miţele şi te-or îmbrăca pupezele !
—	Că ha ! Las’ după ce s-a mărita fata !
—	Dar tu, fată hăi, ai să prinzi muşchi verde buginind ; cum naiba, n-ai tu nici o tragere de inimă pentru treabă ? !
—	Că ha ! Apu’ trâ’ nădejde s-o ia dracu pe mama, ş-apu’ să vezi hărnicie !
—	Că ha, că ha, dar măcar pentru căţeaua asta să aveţi: grijă ; nu vedeţi cîtu-i de slabă ?
—	Ei, d-apu’ poate a da’ Mnezeu şi-a turba : atunci să vezi..>
—	Că bine zici, fată hăi ! încheie moşul nostru şi plecă scuipînd de trei ori înapoi şi făcîndu-şi cruce.
Dară de ce, nu mă întrebaţi, că nu v-aş putea răspunde l
(T. Pamfile) GAZ. TRANS., LXIV (1910), nr. 62, p. 6 ; republicată „I. CREANGA“, III (1910), p. 75 Firişoare de aur, p. 11.
Vezi Typol. bibi.; tip 5110. Este atestat în Moldova, Muntenia şs Transilvania.
Variante:
2.	Lenea, „I. CREANGĂ“, VIII (1915), nr. 1, p. 14 (Pribeşti — Iaşi).
3.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 21, p. 11.
4.	Femeia leneşă, A.I.E.F., i. 11267 (Cerişor — Hunedoara).	j
373
FATA CEA LENEŞA
Era odată o femeie care avea trei fete. Erau surori, dar cu toate acestea nu semănau cît negru sub unghie una cu alta. •Cea mai mică era cea mai bună dintre toate, şi la treabă, şi la inimă. Cea mijlocie era foarte mincinoasă, iar cea mai mare, de o lene cum nu se mai pomenise. Aceasta, mai ales, făcea ruşinea casei. Lua multe bătăi de la mama ei, dar degeaba, vorba zicătoarei : „Pielea rea şi răpănoasă, ori o bate, ori o lasă“. De aceea, de la o vreme n-o mai bătea, nici nu-i mai ■.zicea vreo vorbă rea, cu toate că dormea şi ziua şi noaptea.
într-o zi de vară, era atunci sărbătoare, Sfîntul Ilie, nu mai ce se pomenesc fetele noastre că le vin nişte oaspeţi. Erau nişte cunoscute de-ale lor şi un flăcău străin, care era bănuit c-ar fi peţitor la fata cea mijlocie. Fata cea mare şi leneşă dormea într-o odaie. Mama şi cele două fiice ale ei ies de întîm-pină pe oaspeţi şi-i aduc în casă.
Vorbesc de una, de alta, şi, după cîtva timp, fiind vremea frumoasă, mai ies cu toţii în faţa casei, unde se aşează pe scaun. Şi, ascultînd la minciunile fetei mijlocii, care spunea că a văzut un cal cu gîtul de cinci metri, că a avut o bunică care a omorît 12 hoţi, că au avut un porc mare, mare cît un mînzat, şi, cînd l-au tăiat de Crăciun, după ce l-au pîrlit, a luat-o la goană, ascunzîndu-se în pădurea din apropiere, fata cea leneşă tot auzea tropote, vorbă şi hohote de rîset, şi, nedumerindu-se ce-i, se scoală din pat, cu ochii cîrpiţi, şi începe a lovi cu pumnii în uşă, aşa de tare, că toţi cei de afară se uitau miraţi unul la altul, neştiind ce să creadă, iar fata din odaie strigînd la mamă-sa zicea :
—	Mamă, nu ştiu afară e lună ori ziuă, că vaca cea băl-tată umblă cu coada ridicată, din poiată în poiată !
NEAM. ROM. POP., IV (1913), nr. 32—33, p. 506, Vezi Tgpol. bibi.; tip 5113. Este atestat în Muntenia.
O FATĂ LENEŞA
Era odată o fată leneşă, da leneşă, ca vorba aceea : „Să ferească Dumnezeu de ciolane rupte şi de şele durute !“... Alta
376
făcea, nu făcea, da ştiu că se hodinea bine biata copilă. Ca omul cel fără grije care
Se culcă seara cu soare
Şi se scoal’ de-a prînzul mare.
Intr-o dimineaţă, aşa tot cam spre amiazi, fetişcana numai ce se aburcă încetişor din şale şi se uită pe fereastră afară. Da maică-sa de pe cuptor :
—	Draga mamii, zice, ia vezi, cum îi afară ? îi noapte ori îi ziuă ?
—	Ziua mare, mamă, zice copila, că
Vaca noastră cea tărcată Umblă din poiată-n poiată Cu coada ridicată...
—	Hei, apoi dar să ne sculăm, draga mamei, c-o fi tîr-ziu !... zice şi biata femeie.
CAL. ASOC., XVIII (1929), p. 172.
Vezi Typol. bibi.; tip 5114. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
CUM E SACU ŞI PETECU !... .
Intr-un sat, odinioară, trăia... la casa lui bărbată-su o le-meie tare leneşă, leneşă de curgeau hainele de pe dînsa, cum nu se mai văzuse prin locurile acelea aşa probă de trîndavă !
Cît despre fiică-sa, era hiriş chipul mîni-sa, tot aşa puhavă la obraji şi cu ochi afumaţi, de semănau leit, şi la faţă, ca şi la purtat.
Cînd mama zicea of şi valeu, din pat, fata căsca şi gemea, de pe cuptor.
Bietul bărbat, cînd s-a trezit în casă cu cele două nevoi, care nu erau bune de nici o treabă, de scîrbă şi muncă zadarnică, cică, într-o bună zi, a plecat singur în lume, apucînd încotro a văzut cu ochii şi l-au dus picioarele, numai ca să-şi piardă urma şi să scape de belele.
Cică leneşa, care rămăsese în urmă văduvă, ajungînd pe iarnă să n-aibă ce mînca, cînd a auzit într-o noapte cum îi
377
zgaltină viforniţa uşa, a întrebat pe fiică-sa, care clipocea de somn :
—	Auzi tu, fată ? Oare nu cumva ne cheamă la secere ?
Adam, Glume ţărăneşti, p. 5—6 ; republicată : GAZ. TRANS., LXIII (1909), nr. 84, p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 5115. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 25, p. 12.
3. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IX (1934), nr. 25, p. 14.
DATORIA MAMEI
O femeie a zis unei fete a ei :
—	Draga mamei, eu mă duc în sat, dar tu să faci turtă !
—	Cum să fac turtă, mamă ?
—	Dar tu nu m-ai văzut pe mine niciodată făcînd turtă ? Fă o turtă bună, cu frunză de hrean !
In urma ei, fata a tocat hrean, a cernut făina, a amestecat hreanul tocat cu făina cernută şi muiată cu apă călduţă şi aşa a făcut turta şi a pus-o în vatra focului să se coacă, acoperită cu spuză. După asta, ea s-a dus în grădină şi a început a bate din palme şi a cînta :
—	Ha, ha, eu de acum pot face turtă, ş-am să mă mărit. Un flăcău, auzind-o cîntînd aşa şi bătînd din palme, a
întrebat-o :
—	De ce cînţi aşa ?
—	He, he, hei, băiţică, eu n-am ştiut că pot face turtă pînă acum. Şi pentru că pot face turtă, am să mă mărit.
A venit mă-sa din sat şi a întrebat-o :
—	Ai făcut turtă, draga mamei ?
—	Am făcut.
—	Ia scoate-o !
Cînd s-o scoată, scoate-o dacă poţi. Ea era moale din cale-afară. A lăsat-o să se coacă şi să se întărească pînă a ars de tot.
378
—	Apoi, draga mamii, ai zis tu că poţi face turtă ! Turtă-i asta ? Aşa se face turta ?
—	D-apoi, mamă,	n-ai zis să fac turtă cu frunză de hrean ?
—	Da, cu frunză	de hrean. Dar turta cu frunză de hrean
se	face	aşa : iei făină	de păpuşoi bună, proaspătă, o cerni, o
moi	cu	apă călduţă, o	amesteci bine, bine într-un vas, în ceva.
Pe urmă dai focul din vatră la o parte şi mături bine, bine locul uncîe vei pune-o. După asta aşterni în vatră frunze de hrean, bine întinse, ca pentru mărimea turtei. Apoi pui aluatul pe frunze, îl întinzi, îl tipăreşti pe frunză. Astfel turta fiind gata, o acoperi cu alte frunze de hrean, ca şi dedesubt. Tragi pe ea puţină cenuşă s-o acoperi cu spuză şi o laşi să se coacă turta cum trebuie. Din cînd, în cînd o descoperi puţin în cîte o parte, s-o suni să vezi dacă-i coaptă şi să nu se ardă, bătînd-o uşor cu cleştele. Cînd sună bine, este coaptă.
A venit tatăl fetei de la muncă ostenit şi flămînd nevoie mare şi a zis :
—	Dă-mi, femeie, de mîncare.
—	Apoi, omule, am pus fata să facă o turtă şi a făcut-o rea. Ia cat-o !
Atunci unchieşul a bătut femeia, nu fata, găsindu-i vina ei că n-a învăţat-o să facă turta cum trebuie.
(N. Mateescu) REV. SOC. TIN. ROM., IX (1928), nr. .9—10, p. 48.
Vezi Typol. bibi; tip 5116. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă:
2.	Mama şi fata, A.I.E.F., i. 10.893 (jud. Vrancea ?).
ARDE CASA
Unui om, ce mai încolo, încoace, din ce pricină nu ştiu, îi arde casa. Sare el repede, şi strigă la nevastă să ia repede copiii şi lucrurile mai de seamă şi să iasă pe uşă. Dar femeia, cam greoaie la treabă, zice :
379
—	Arde casa ?... Arde ?
Oare dacă ne silim,
Om putea ca să ieşim ?
Pamfile, Pov. pop. rom., p. 100 ; republicată : „I. CREANGA“, XI (1918), p. 100.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5117. Este atestat în Moldova.
ARDE DOBRA
Se zice că odată a fost o femeie căreia i-a murit bărbatul şi i-a rămas o fetiţă ce se numea Dobra. Femeia s-a măritat şi a luat un om văduv, cu trei fete şi doi băieţi, şi după cum este vorba că copiii de văduvă sînt feciori de împăraţi, iar cei de văduv, vai de ei, aşa a şi fost. Dobra era răsfăţată : dimineaţa, cînd se scula din pat, mamă-sa o încingea, o îmbrăca şi îi făcea focul în vatră, îi da un sac de fasole ca să se joace cu mîinile ei. Dacă focul se prea mărea şi dogorea o prea pripea, Dobra striga : „mamă, arde Dobra“, iar mamă-sa alerga de-o mai depărta.
Se făcu Dobra fată mare, nu ştia să dea nici cu mătura prin casă, dar de frumoasă era ca o zînă, toată lumea care avea flăcăi ar fi voit s-o facă noră, că, de, pînă nu stai cu omul în casă, nu-1 ştii cum este.
Un cioban neaoş se duse în peţit la Dobra ; mă-sa îl primi bucuros, dar şi-i spuse ce fel de poamă este fii-sa.
Ciobanul spuse că de frumuseţea ei îi este şi milă a o pune la vreun lucru şi că o să trăiască răsfăţată ca şi la părinţii ei.
S-ajunseră, făcură şi nunta. A doua zi chiar, ciobanul făcu focul, Dobra se aşeză lîngă el, dar o dogorî, că zise : „arde Dobra“, iar ciobanul îi răspunse :
—	Dac-o arde, ea s-o trage.
Zi.se Dobra de mai multe ori acele vorbe, dar în zadar, ciobanul tot aşa-i răspundea, căci traiul bărbatului nu este ca cel de la părinţi.
Cînd văzu Dobra că mai era să se aprindă, sări singură de lîngă foc, dar supărată. Ciobanul rîdea pe sub mustaţă, căci
380
a putut pe loc s-o dezveţe de un obicei ; d-aci încolo se gîndea şi la celelalte.
El, după ce-şi făcu singur mămăligă, pe care-o luă pe toată cu el, nelăsîndu-i nici o fărimitură acasă, se adresă la un burduf ce-1 avea după uşă, îi zise :
—	Tu, mă burdufule, să faci Dobrii mămăligă, să-i dai brînză, să-i aduci apă, să faci şi focul în vatră. Eu, cînd oi veni, să le găsesc pe toate, căci te omor cu bătaia. Apoi plecă cu oile.
Cînd se făcu seară, Dobra, care murise de foame, zise burdufului :
—	Scoală-te, mă burdufule, de fă ce ţi-a zis bărbatu-meu.
Dar burduful tăcea.
Ciobanul veni cu oile, găsi pe Dobra fără nici un rost, se făcu supărat şi zise :
—	Fă nevastă, ia tu burduful la spinare ca să-l bat, să-l Iac să mă asculte altă dată. Dobra luă burduful, iar ciobanul începu a căra cu bîta în burduf pînă ce Dobra leşina de durere.
A doua zi iar aşa făcu, Dobra iar zise burdufului :
—	Scoală-te, mă, afurisitule, că vine iar, şi ştii cum te bate !
Dar dacă văzu ea şi văzu, se sculă şi făcu de toate : aduse
apă, făcu foc şi mîncare. Ciobanul, cînd 'veni, începu a rîde şi zise :
—	Vezi, burdufule, că te-am făcut să mă asculţi ?
Dobra, supărată, zise :
—	Ei, fi-ţi-ar burduful al răului, ce, el a făcut ? am făcut eu !
Atunci ciobanul, care ştia că le-a făcut ea, zise :
—	Vezi, nevastă, aşa trebuie ; ce, credeai că învăţul n-are dezvăţ ?
ŞEZ., V (1899), nr. 5—6, p. 83.
Vezi Typol. bibi.; tip 5118 ; cf. tip 5152. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Dobra, Dumitraşcu, De-alc unui traistă-n băţ, p. 91 (Catanele — Dolj).
3.	„Arde Dobra“, ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 2G, p. 14.
4.	Arde Dobra, CAL. GOSPOD., XIII (1933), p. 105 (Spătărei — Teleorman).
381
I-A ÎMPĂCAT
Nişte socri, oameni buni şi liniştiţi, aveau o noră grozav de lenoasă. Toată ziua nu ştia decît să se privească în oglindă şi să piardă ceasuri întregi stînd la divan cu cîte o vecină. Bărbatul ei era şi el un nătîntoc. Ceea ce era mai mult era că n-aducea nici apă, şi lucrul acesta îl făceau tot bieţii bătrîni. De la un timp socrii se luară de griji.
—	Da s-o mănînce cîinii de noră, zise într-o zi albitul bătrîn, nici s-aducă o cântă de apă de băut nu e bună ? Asta-i prea de tot !
—	Ştii ce, moşule ? dădu cu părerea soacra, hai mîine dimineaţă să ne certăm noi doi, care s-aducem apă. Cînd ne-o vedea certîndu-ne, va lua ea canta şi va merge ea după apă.
Zis şi făcut.
Mîine dimineaţă moşul vrea să plece după apă. Baba ia canta din mînă.
—	Lasă, moşule, că merg eu după apă, că eşti bătrîn şi neputincios !
Moşul nu se lasă.
—	Babo, babo, lasă că mă duc eu, că tu eşti slăbuţă şi betegoasă !
Nora, care auzi cearta lor, veni repede şi le zise :
—	Nu vă certaţi pentru atîta, tată şi mamă. Faceţi aşa : într-o zi se duce unul după apă, în altă zi, altul, şi treaba are să meargă bine !
CUVINT. SAT., VIII (1934), nr. 37, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5119. Este atestat în Transilvania.
[SFATUL SOACREI]
O babă avea o noră tare leneşă pe lumea asta. Nici o treabă n-o începea, fără ca de îndată să n-o lase baltă.
într-o zi, baba, care era un duh de femeie, o chemă la sine şi-i spuse atît de multe şi mărunte, încît nevestica se dădu bătută şi se hotărî să muncească.
382
Dar cum să ştii tu ce-i de făcut azi şi ce-i de lăsat pe mîine, cînd tu toată viaţa n-ai făcut altceva decît să frunzăreşti treburile.
Vine la soacră-sa, şi aceasta-i răspunde :
—	Uită-te la mine, ştiu că-ţi vine greu, şi de asta n-am să te las. Să faci ce ţi-oi spune eu, cît oi trăi, dar cînd oi vedea că mor, am să te chem şi am să-ţi dau şi cheia priceperii. Vrei aşa ?
—	Vreau, a răspuns nevasta, şi din ziua aceea n-a mai ieşit din cuvîntul soacră-sii.
Intr-o zi vine moartea la babă s-o ia. Baba cheamă pe noră-sa şi-i spune :
—	Ştii ce ţi-am făgăduit, să-ţi dau cheia priceperii, pentru ca fiecare lucru început să aibă sfîrşit.
—	Mi-aduc aminte.
—	Ei !... Ascultă bine : niciodată să nu te apuci să coşi pînă cînd nu faci nod la aţă !...
ŢĂRĂNISM., V (1929), nr. 20, p. 11.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5120. Este atestat în Muntenia.
NEVASTA HARNICĂ
O femeie scutură lăicerele. Şi se făcuse o puşcăraie, de nu vedeai nici în cer, nici pe pămînt. Vecina, speriată, sare de pe prispă şi prinde a striga cu putere :
—	Arde casa cumătrăăă !...
Gospodina însă îi răspunde cu glasul blajin :
—	Ba nu, cumătră, scutur eu ţoalele :
Că de cînd m-am măritat,
Mu le-am mai scuturat !
' „I. CREANGĂ“, XIII (1920), nr. 5—6, p. 87 (Broşteni — Suceava).
Vezi Typol. bibi.; tip 5321. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante :
2. (Fără titlu) GRAI ROM., I (1923), nr. 24, p. 4.
3. (Fără titlu) ADEV. SAT., I (1925), nr 6, p. 3.
383
FEMEIA LENEŞA
Se duce şi vecinul pe la vecina sa, care era o leneşă fără pereche, să vadă ce mai face. Cînd dă să intre, i se ridică părul în vîrful capului de grozăvia ce era acolo. Gunoiul nemăturat de ani de zile, aşternuturile şi rufele zdrenţuite şi aruncate în toate părţile, şuba gata să cadă, păreţii nevăruiţi, nelipiţi şi plini de praf, iar vecina, învăluită în cîteva zdrenţe, dormea de zor, măcar că soarele trecuse de prînz. Făcîndu-şi cruce, ca de dracul, o scoală şi o întreabă :
—	Da bine, ce lucrezi d-ta toată săptămîna ?
—	Ce să lucrez, ascultă, să-ţi spun :
Lunea, marţea n-am lucrat,
Mai de cînd m-am măritat.
Miercuri un copil am botezat,
Joi a fost pomană-n sat.
Vineri e Vinerea Mare,
Sîmbăta m-am spălat, m-am îmbrăcat, şi duminică mă dusei să întreb pe preot, dacă se lucrează.
Vecinul, după ce o ascultă, zise :
■— Uite,	bat-o Dumnezeu, nebuna, curînd împlini
săptămîna.
AGRIC., VI (1909), nr. 3, p. 24.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5122. Este atestat în Moldova.
PUII
O nevastă îşi prăpădise nişte pui. Şi se mira singură cum s-au prăpădit puii ei, care erau totdeauna prinşi să stea prin casă, cu pliscul prin cele blide, scurmînd în mătură şi-n co-şarca cu lînă nespălată.
Se duce la o vecină :
—■ Vecină dragă, n-ai văzut puii mei ?
384
—	Dă, vecină ; i-oi fi văzut, dar după ce să-i cunosc ? Cum îs ?
—	Păi să fie :
Is cu ciocul de smîntînă Şi picioarele de lînă.
POP. ROM., I (1932), nr. 5, p. 89.
Vezi Typol. bibi.. ; tip 5124. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante :
2.	Puii, CAL. GOSPOD., XII (1933), p. 67.
3.	Unde stă leneşa, SAT., VII (1936), nr. 1, p. 6.
4.	Unde stă leneşa, SAT., VII (1936), nr. 61, p. 18.
5.	Femeia leneşă, ALB. Buc., XXXVIII (1939), p. 186.
ŞEDE HÎRBU-N CALE...
O tigoare de femeie, care dormea mergînd pe cărare şi-i curgea fusta-n bucăţi fără să se simtă, se-ncumetrise cu nevasta unui gospodar cuprins, care era aman de harnică şi umbla	ca furnica-n toate părţile după	treabă. Că asta doar o
văzuse	ea că-i	o halaţugă, de ţi-e silă	s-o întîlneşti, da-şi	fă-
cuse-odată pomană şi-i botezase o odraslă. Atîta i-a trebuit.
—	Cumătră, împrumută-mi ceaunul cel mititel să-mi fac mămăligă !
—	Ia-ţi- 1,	cumătră, de colo !
—	Dă-mi,	cumătră, bucata ceea de	pînzică, să-mi pun	pe-
tice la cămaşă !
—	Ia-ţi-o, hai, dragă !
—	împrumută-mi, cumătriţă, o strachină de făină...
De la o vreme a-nceput să nu-i mai deie, doar a dezbăra-o de-a umbla cu calicitul. Da de unde ! Ea a-nceput să cîrtească şi s-o rîdă pe la megieşi — da tot venea să-mprumute.
Odată vine şi cere un ac.
—	Iaca, s-o-ntîmplat de n-am nici unul, cumătră !
Ieşind mînioasă, întîlneşte-o vecină şi-şi varsă necazul :
385
—	D-apoi, ce mai gospodărie şi la cumătră asta... Ha-ha-ha ! Nu găseşti un ac cînd îţi trebuie !
Da vecina-n gîndul ei :
—	Şede hîrbu-n cale Şi rîde de oale.
SOL. MOLD., I (1927), nr. 3, p. 4 (Iaşi
—	Iaşi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5125. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2. Şede hîrbu-n cale... GAZ. SAT., II (1927), nr. 9—10, p. 2.
PITA NOUA
într-un sat era un om cumsecade şi cu stare bunicică. Avea o soţie care se pricepea de minune la spălatul şi călcatul rufelor, la împistrit, la împuiat şi îi plăcea să se îmbrace foarte frumos. Era tare făloasă. Bărbatului îi plăcea de ea, că, de, cum să nu-ţi placă o femeie îmbrăcată frumos, şi dacă e şi frumoasă ?
Dar avea şi femeia asta un cusur. Nu prea ţinea rînduială în casă şi nu ştia să facă de mîncare.
Intr-o zi, după treierat, omul nostru se duse la moară, măcină şi aduse acasă făină nouă, zicînd soţiei sale :
—	Iacă făina, fă să mîncăm mîine pită nouă.
Mînezi la prînz, iacă pita nouă la masă, dar semăna mai mult a turtă decît a pită.
Omul nostru se aşeză la masă, îşi făcu cruce, apucă pita în mînă şi, cînd o văzu, zise :
—■ Săracă pituţă ! ai scăpat de vînt, ai scăpat de apă, ai scăpat de ger, ai scăpat de secetă, ai scăpat de grindină, numai de mîna dracului n-ai putut scăpa.
Muierea înghiţi una în sec şi tăcu, căci se temea că-i pică vreo grindă în creştet.
CAL. ROM. TIMIŞ, 1926, p. 82.
Vezi Typol. bibi. ; tip 512G. Este atestat în Transilvania.
386
APA STĂTUTĂ FACE BEŢIE
Doi inşi, un bărbat ş-o muiere, erau de curînd luaţi. Dar încă nu se ştiau, care ce plăteşte.
Drept început pentru cunoaştere, bărbatul zice într-o zi :
—	Ce nărav ai tu, nevastă, ca să ştiu cum să mă port cu tine ?
—	D-apoi eu, bărbăţele, n-am nici un nărav, numai cît dimineaţa mă cam fură somnul, îmi place, şi nu mă prea scol pînă nu răsare soarele !
—	Şi tu, bărbate, ce nărav ai ?
—	Eu încă n-am nici unul, numai cît, dimineaţa, de beau apă stătută, îs dat focului, că mă-mbăt de nu ştiu de capul meu, că ce fac. Atîta şi nimic mai mult.
A doua zi, nevasta-ţi ţine năravul şi nu se scoală pînă în prînzul mare. Bărbatul se scormoneşte dis-de-dimineaţă, se spală, perie, zice rugăciunile, ş-o ia pe-afară, pe la cîte ceva. Vine în casă şi trage o dată apă din ulcior. Şi să vezi poznă ! Apa era stătută, c-a fost adusă de seara. S-a îmbătat, sărmanul, de nu-1 ţineau picioarele. Şi nevasta a avut de ce să ţină minte beţia aceea.
Cînd, în cealaltă zi, nevasta e în tălpi, de cum se ivesc zorile. Aduce apă proaspătă de la izvor şi-i dă bărbatului, nu cumva să-l mai apuce năbădăile.
AMIC. POP. CĂLi, XXVIII (1888), p. 101.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5127. Este atestat în Transilvania.
AVEM BERECHET !...
Odată protopopul unui judeţ soseşte în inspecţie la un popă şi, cum vrea să se încredinţeze dacă acesta mai citeşte pîn ale cărţi bisericeşti or dacă hîrtiile şi cărţile şi le mai ţine scuturate, pîndeşte cînd era în casă numai preoteasa :
—	Nu cumva ai	d-ta pe undeva	puţin praf	d-ăla de se
pune pe cărţi ? Mă doare grozav ochii	o să rămîi	orb	şi mi-a
spus doftorii că e bun	prafu ăsta !...
—	O ! o ! avem	berechet, părinte	potropoape !...	Ţi-aduc
eu acum cît pofteşti ; îţi aduc cu cărţi cu tot, că popa-al meu
387
parcă a ştiut de doftoria asta şi nu a mai pus mina pe ele de cînd s-a popit... parcă numai de cărţi i-a mai ars lui...
Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 24 (Pribo-ieni — Argeş).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5128. Este atestat în Muntenia.
[SLUJNICA PRICEPUTĂ]
O găzdoaie bagă slujnică şi o întrebă că ştie frămînta pită ?
—	Ştiu, răspunse fata.
Dar mai tîrziu, cînd o pune la frămîntat, nu poate face treabă.
—	Bine, tu Buceo (Bucura), tu spuneai că ştii.
—	Ştiu, lele, frămînta, în gură, da nu aşa.
ŢARA OLT., I (1907), nr. 43, p. 6. Vezi Typol. bibi. ; tip 5129. Este atestat în Transilvania.
„TOATĂ VARA LA CRÁSANI“
Măritîndu-se fata în alt sat, din Crăsani în Tămădău, toată ziua-bună ziua : „hai la mama !“ că de, fusese singurică la părinţi, ...bat-o Dumnezeu, s-o bată...
Intr-o zi de vară, iar n-are de lucru şi-i spune lui băr-batu-său :
—	Măi bărbate, înjugă boii la car şi hai să mergem la Crăsani pe la mama.
Bietul bărbat ! El nu-şi mai vedea capul de treburi, şi ea zor-nevoie, una-două, „la Crăsani !“ I se urîse, săracul, mereu pe drumuri... Că la drum e ba ploaie, vreme rea, vitele ostenite ; iar acasă treburile stau... N-ar mai sta...
Aşa într-o bună zi, cum mergeau ei pe drumul ce trece pe sub malul Ialomiţii, bietul bărbat, supărat foc din pricina vremii şi a drumului rău, îndemînd boii mereu şi săturat pînă-n gît de răbdat, îl pridideşte vorba şi-i zice nevesti-sii ce era în
288
car, şi care după faţă o vedeai ce bucuroasă este că merge la mamă-sa ; cum spun, zice îndemnînd boii :
—	Hăis, Miercan, cea Domirean, calea-valea,... la Crăsani... fire-ai fi, să fii, Mărică !...
Şi îndemna, săracul, boii pe zloată, ca să-i facă pe placul nevesti-sii...
Ce înseamnă, nenişorule, a fi sub călcîiul muierii !
(N. I. Dumitraşcu) SAPT., I (1915), nr. 27, p. 4 (Dilga — Ialomiţa) ; republicată : Cine a albit pe dracu ?, p. 23.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5130. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. Toată vara la Crăsani, DUM. POP., IX (1924), nr. 45—46, p. 7.
JUDECAÎĂ BUNA
In vremea aceea, cînd neînţelegerile dintre soţi se judecau de către preoţi, o femeie, ducîndu-se la un proestos, îi spuse că ea voieşte să-şi lase bărbatul (care şi el era*de faţă, îmbrăcat în n;şte haine rupte, prin care, pe unele locuri, se vedea pielea), fiindcă, zicea ea, este sărac.
Atunci proestosul începu a stărui pentru împăcare ; dar văzînd că nu reuşeşte, recurse la baston şi, după ce-1 făcu să-i vibreze de vreo cîteva ori strunele pe spinarea ei, îi zise :
—	Femeie mişarcă ! înţelege-mă odată că sărăcia nu poate fi privită ca motiv de despărţire ; bărbatul tău, bogat sau sărac, frumos sau urît, tînăr sau bătrîn, cum Dumnezeu ţi l-a dat, trebuie să-l iubeşti şi să-l respectezi.
Dacă este sărac, munceşte împreună cu dînsul şi îndestu-lează-ţi trebuinţele, şi dacă n-ai din ce, adună petice de prin gunoaie şi cîrpeşte-i hainele; iar nu-1 lăsa aşa; căci, cînd umblă astfel, lumea nu rîde de el, ci de tine, pe dînsul îl căieşte, iar nu pe tine că eşti săracă.
Ajutaţi-vă şi credeţi-vă unul altuia şi la bine şi la rău şi la sănătate şi la boală ; că atunci veţi fi lăudaţi şi de Dumnezeu şi de oameni şi vă va merge bine şi căsniciei.
389
Din momentul acela femeia se luă de casă şi, văzînd că-i merge bine, de eîte ori întîlnea pe proestos îi mulţumea, că n-a lăsat-o să-şi strice tîrla.
(Gh. Popescu-Ciocănel) GHILUŞUL,
I	(1913), nr. 3—4, p. 14 (Ploieşti — Prahova).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5131. Este atestat în Muntenia.
CU O M ÎNEC A
Un rumân avea o femeie cam proastă din firea ei şi leneşă. Nu-1 îngrijea mai deloc. îl purta cu cămaşa nespălată şi numai trenţe, de n-avea ce băga într-o puşcă. Rămăsese într-o vreme bietul om cu cămaşa de de-abia se mai ţinea pe el, şi fără mîneci.
De Paşte, ce-a făcut, ce a dres femeia, că i-a pus o mînecă nouă la treanţa aia de cămaşă.
Aşa, numai cu o mînecă, s-a dus şi el la han şi s-a amestecat printre ăilalţi rumâni. Unul spunea una, altul spunea alta, ca la han, şi cum sînt oamenii cînd cam prind chef. Vorbea şi omul nostru, şi, cînd spunea cîte ceva, tot arăta cu mîna aia la care avea mînecă la cămaşe.
Femeia lui sta ea de vorbă cu alte femei, şi, zărind pe bărbatu-său cum tot arăta şi ridica mîna în sus cînd vorbea, zise către femei :
—	Uite, bărbatu-meu c-o mînecă şi judecă ; da să le aibă p-amîndouă ? Ar tăia lumea-n două... ! De n-oi muri, am să i-o fac şi p-ailaltă pin’ la anul... !
(G. Crăciunescu) F. TOŢI, II (1897), nr. 38, p. 300 ; republicată : Copii de găsit, p. 37.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5132. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Cu o mînecă, GAZ. TRAXS., LXXII (1909), nr. 57, p. 6.
390
FATA HARNICA
Două sate fiind foarte aproape, pe două dealuri faţă în faţă, şi în unul din ele măritîndu-se o fată, altă fată leneşă din celălalt sat se găti de nuntă spălîndu-şi cămăşile zicînd :
Uscă-te rufă, în gard Că mîine-i nuntă în sat.
A doua zi, auzind lăutarii eîntînd la nuntă, zise mînioasă :
Piaptă-mă, mamă, nedespletită,
Că lăutarii cîntă la nuntă.
(N. Mateescu-Movilă) CASA RUR, IV (1898), nr. 2, p. 31 (Moviliţa •— Vrancea).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5133. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. Şi ea... naşă. Dumitraşcu, Cine a albit pe dracu ? p. 58 (Şocari-ciu — ialomiţa).
CINE MOARE ?
—	Bună dimineaţa, eumătriţă dragă ! dar cum îţi mai este ? Tot aşa de rău ?
—	Mor, cumetre, mor, mă prăpădesc ! mor, că nu; mai pot !
Iar dacă cel ce-a venit în casa celei bolnave, ştie că boala cumetriţei nu-i aşa de grea, mai adaugă dacă crede el că s-a prinde :
—	Ba să-ţi iasă din gînd una ca asta ! Caută-ţi de treabă, cumătră, că numai oamenii care n-au ce face mor !
Pamfile, Carte pentru tinerett p. 86.
Vezi Typol. bibi■; tip 5134. Este atestat în Moldova.
391
VORBA şi fapta
O femeie mesteca mămăliga. Motanul se tot învîrtea pe lingă ceaun şi tocmai îşi	găsea vreme	să feleguiască din coadă
pe	deasupra mămăligii.	Biata femeie	era	cam de acelea care
trebuia să se ducă la preot şi să-i facă moliftă la oale, că altfel prindeau muşchi de-o şchioapă. Şi numai ce scoate ea culişerul, şi tocmai cu capătul cel ud unde-1 plesneşte pe motan !
—	Cîţ, cîţ, crăpatu-n	tine !
Şi pe urmă, vlrînd	iar culişerul în	mămăligă, zice cu
dezgust :
—	Of, Doamne ! Urît mi-i mie lucrul scîrnav !
Furtună, Vremuri înţelepte, p. 81 (Mînăstireni — Botoşani) ; republicată : CAL. SAT., XXI (1935), p. 95.
Vezi Typol. bibi.; tip 5135. Este atestat în Moldova.
Variantă :
2. Vorbă şi faptă, CAL. GOSPOD., II (1922), p. 44.
NEAGA
Zice c-a fost odată un bărbat şi o nevastă. Bărbatul zice că era un om harnic, ca puţini alţii, iar nevasta, care se chema Neaga, era o leneşă de nu mai avea pereche în lume.
Intr-o zi, cum şi în ce fel s-a întîmplat, nu ştiu, dar destul atîta că amîndoi soţii aceştia se puseră în cale ca să meargă şi ei o dată la tîrg. Se vede că vor fi avut ceva de cumpărat... Şi cum se puseră în cale, aşa şi făcură. Cum sosi ziua tîrgului, se sculară dis-dimineaţă şi se porniră la drum. Dar ei nu mergeau alăturea, cum merg alţi oameni, ci bărbatul se ducea o bucată bună de loc înainte şi apoi iară sta şi aştepta pe nevas-tă-sa, care, de harnică ce era, de-abia tîrîia picioarele după dînsa.
392
—	Măi femeie ! ian urneşte-te odată mai repede !... ce mergi aşa de-ncet ca şi cînd ai călca pe ouă !... Nu vezi tu că acuşi e soarele amiazi, şi noi încă nici a treia parte de drum n-am făcut-o — zise de la o vreme bărbatul, trecîndu-i răbdarea că trebuie să aştepte de atîtea ori.
Dar nevasta, ca femeia cea leneşă şi mîngosită, teleap, te-leap, de-abia se urnea dintr-un loc într-altul. Iar cît despre îndemnul bărbatului său... habar de grijă !... se făcea ca şi cînd nici nu l-ar fi auzit.
Aşa merseră ei, cît vor fi mers, pînă ce nevasta, trecîndu-i pesemne dorul de tîrg, se trînti deodată jos, şi numai dacă n-ar fi fost bărbatul său cu dînsa, de bună seamă că s-ar fi întins, cît era de lungă, la soare, şi ar fi tras un pui de somn, cum ştia ea să tragă, cînd n-avea cine s-o stîrnească.
Bărbatul, ca bărbatul cel harnic şi nerăbdător, voind să ajungă cît mai degrabă la tîrg şi văzînd că tocmai pe atuncea trec pe-acolo doi oameni : unul c-o teleagă şi altul c-o căruţă, îi roagă pe aceştia să ieie şi pe nevastă-sa cu dînşii.
Oamenii, nu se puseră de pricină, stătură locului şi voiră s-o ieie.
Ei ! dar ce cugetaţi d-voastră ?... cugetaţi poate că Neaga a voit să se suie singură în căruţă sau în teleagă ?... Ferească sfîntul... Pentru dînsa şi aceasta era prea mare osteneală... Bărbatul îi spusese de mai multe ori să se scoale şi să se suie, iar ea nici vorbă, sta trîntită jos parcă era o bucată de lemn... Se vede că ea aştepta ca bărbatul s-o ridice şi s-o suie...
—	Sui, Neagă, în teleagă !
—	Ba eu, că-s beteagă !
—	Sui dară-n căruţă !
—	Ba eu, că-s desculţă !
—	Hai dară pe jos !
—	Ba ! că-i lucru prost !...
Drumeţii, văzînd cu ce fel de oameni au de lucru, îşi cău-tară de drum, deteră bici cailor şi se porniră mai departe rî-zînd şi zicînd :
Nici în căruţă Nici în teleguţă Halal de tine, Neguţă !
Cînd văzu bărbatul că oamenii pleacă rîzînd şi că Neaga tot nu se scoală de jos, se făcu para focului, o înşfăcă de toarta capului, îi puse vreo cîteva poprele zdravene la fălci de-i scă-
393
parară ochii şi astfel o făcu apoi să sară ca friptă de jos şi să prindă a alerga ca şi cînd ar fi fugărit-o nişte tătari...
Aşa îşi vindecă el nevasta de beteşugul lenei.
(S. FI. Marian) REV. POL., I (1886), nr. 12, p. 18.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5136. Este atestat în Moldova.
[VOINICUL ŞI BABA]
Un voinicel de român mergea pe o cale cam lungă vara şi însetează. Nu găsea nicăieri apă să bea.
Ajunge la un bordei, unde găseşte o babă mai mult putredă decît vie, de la care cerînd apă ea-i zice :
—	Poftim. Iacă ulcica pe doniţă (mozolind baba un măr), în gîndul său voinicelu-şi zice : „Pe la coada ulcelei am
să beau, că baba n-o fi bînd pe la coadă.“ (Bea apă cum îşi plănuise.)
—	Dragul mamei voinicel ! Vin’ să te pupe mama ; că, din cîţi oameni se opresc să bea apă de la mine, numai d-ta băuşi pe unde beau eu ! Vin’ să te pup şi să-ţi dau ş-o bucăţică de măr ; na-ţi-1 tot !
(E. Baican) TIMP., VII (1882), nr.
24,	p. 3 ; republicată :	Literatura
populară, p. 65 ; GAZ. TRANS., LIV (1896), nr. 267, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5137. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. Tot ca şi inie, DUM. POP., IX (1923—1924), nr. 25—26, p. 4.
DE SLUJBA M-O LĂSAT D-ZEU
O babă trăia, pisemne, la un fecior al ei. De cîte ori o puneau la cîte ceva, ea începea a se văicări : că-i bătrînă şi ne-
394
putincioasă, că n-are nici o crezare, că mai bine ar lua-o D-zeu şi altele.
—	Dacă nu ţi-i cu supărare, mamă, îi zice feeioru-so, intr-o zi, du-te şi scoate oleacă de vin d'n pivniţă, dac-ăi putea !
—	D-apoi de ce să mă supăr, dragu mamei, răspunse repede baba, că doar de slujbă m-o lăsat D-zeu.
Popeseu-Ciocănel, Braşoave, p. Ii4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5138. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Varianta :
2.	Baba leneşă, CAL. AUIl., II (1929), p. (53.
BABA CHIOARĂ
O babă se făcea chioară şi şidea singură-ntr-o casă. Neamurile ei punînd-o să facă cîte ceva ea răspundea că nu poate pentru că nu vede. Intr-una din zile, ele, ca să să-ncredinţeze că-n adevăr nu vede, să făcură că uită nişte-bani la dînsa. Ea îi strînse. Atunci ele îi zîse : ,Aşaaa, banii îi vezi, şi treabă nu vrei să faci ? Lasă pe noi.“
A.I.E.F., i. 10773 (Vrancea ?).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5139. Este atestat în Moldova.
FEMEIA LENEŞA ŞI SĂRBĂTORILE
Intr-un sat, trăia mai demult o femeie care nu-şi prea trudea trupul chiar aşa la treabă !... ci cîtu-i ziulica de mare umbla forfota prin sat pe la cele case, mîncînd şi ea pe unde se-ndura cineva să-i dea cîte un codru de mămăligă. Pentru dînsa in fiecare zi era cîte o sărbătoare. Nu mai ţinea socoteală dac-a mai tras clopotul la biserică, ori ba... Ba în cutare
395
zi nu lucra,	că-i	rău	de-mpunsătură,	ba,	în	cutare zi, îi cutare
sărbătoare,	şi-i	rău	de	pocitură...	ba	în	cutare sărbătoare
îi rău de	lupi... şi,	ce	mai încolo-încoace, pentru fiecare
sărbătoare,	şi-i	rău	de	pocitură...	ba	în	cutare sărbătoare
nu lucreze.
După multă vreme, D-zeu trimite moartea de-i luă zilele... şi a murit ca toţi morţii ; dar vezi era acu alta, căci, nelucrînd nimica, în toată viaţa ei, cu ţinerea sărbătorilor, n-avea măcar o zdreanţă de îmbrăcat şi şedea în pielea goală.
Atunci D-zeu, care vede şi ştie tot ce se petrece pe pă-mînt, dădu poruncă să s-adune toate sărbătorile pe care le ţinuse şi să chibzuiască s-o înmormînteze cu cinstea ce se cuvine unui creştin.
Şi la porunca Ziditorului, s-au adunat la sfat toate sărbătorile : de la cele mai mari, pînă la cele mai mici.
Şi din sărbătorile cele mari şi din cele mici începură care mai de care cu gura înainte.
—	Păi, în ziua mea să fi lucrat, că eu o iertam.
Alta :
—	Şi-n ziua mea să fi lucrat, că şi eu o iertam.
Altele şi altele, tot aşa, pînă chiar şi sf. Gheorghe, sf. Ilie şi sf. Dumitru ziseră că şi în zilele fiecăruia din ei să fi lucrat, că şi ei o iertau.
Numai sf. Duminică, cu glas tînguios, zise într-un tîrziu :
—	Ba eu, de lucra în ziua mea, n-o iertam.
Atunci toate celelalte sărbători şi săriră cu gura :
—	Dacă n-o iertai, atunci îmbrac-o şi-i poartă de grijă !
Şi aşa, sf. Duminică — din toate sărbătorile — a îmbrăcat-o şi i-a purtat toate rînduielile creştineşti la înmormîntare.
„I. CREANGA“, II (1909), p. 59.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5140. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante :
2.	Poveste, ŞEZ., XVI (1912), nr. 7, p. 104 (Bogdăneşti — Vîlcea).
3.	Femeia care a ţinut toate sărbătorile, TREI CRIŞ. POP., IV (1925), nr. 4, p. 11.
4.	Femeia leneşă şi sărbătorile, ALB. Buc., XXIV (1925), nr. 33—
34,	p. 549.
5.	Femeia leneşă şi sărbătorile, GlND., 1933, nr. 1, p. 3.
396
VACÁ DE SOI
Nevasta îi bătea mereu capul lui Erşl ca să cumpere o vacă. El îi promise în cele din urmă că are să-i îndeplinească dorinţa.
Intr-o zi el aduse un picior de vacă şi îl azvîrli sub pat, fără ca nevasta să bage de seamă. în altă zi aduse un cap, pe care îl azvîrli de asemenea sub pat. Aşa a urmat o bucată de vreme, aducînd într-o zi o ţiplă, în alta un bojoc, într-un rînd un burduhan, în alt rînd cîteva coaste jigărite, altă dată un ficat şi un ochi, vîrîndu-le toate sub pat.
Stirvurile astea produseră în casă un miros aşa de infect, încît nu era de trăit. Femeia însă nu putea să-şi dea seama de pricina acelei putori.
înainte de Paşte, scoţînd mobilele din casă spre a deretica, nevasta dete de mormanul de putreziciuni.
—	Dar ce înseamnă asta ?, întrebă ea stupefiată.
—	Am voit să-ţi fac plăcerea şi să cumpăr o vacă ; fiindcă nu puteam însă ca să o cumpăr dintr-o dată, m-am gîndit să o cumpăr cu bucata ; uită-te, e aproape completă ; nu îi mai lipsesc decît cîteva fire de păr din vîrful cozii şi o copită de la un picior.
Femeia începu să rîdă şi să înjure.
—	Nu te necăji, te rog, îi zise Erşl, vaca asta se arată a fi de soi ; nu e încă completă şi deja a adus> folos, arătînd cît eşti de harnică ; fiindcă trebuie să ştii că sînt deja patru luni de cînd n-ai măturat pe sub pat.
Jurescu, Snoave, p. 104.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5141. Este atestat în Muntenia.
MOŞNEAGUL ŞI BABA CARE AU TRAS LA PLUG
A fost odată un unchiaş şi o babă. Ei aveau numai o singură fată din o puzderie de copii ce le dăruiseră D-zeu. Rătrîna, ca orice mamă, fiindcă o iubea mult, nu o punea să facă nimic, ci numai şedea, cît îi ziulica, şi nu ştia să facă ninrc. Unchiaşul, cârc vedea că baba nu pune pe fată să facă nimic, îi zicea :
39/
—	Fa, babo, pune fata să înveţe şi ea cîte ceva, că, de ! e rău, cînd s-o mărita, să nu ştie nimic.
—	Lasă, unchiaş, zicea baba, că doară n-avem o mie de fete, s-o căznesc, mititica. Oi pune-o, că n-a îmbătrînit.
Azi aşa, mîine aşa, pînă cînd s-a făcut fată mare. Făcîn-du-se fată mare, a început a veni şi peţitorii şi, fiindcă era tare frumoasă, a măritat-o, şi încă după un flăcău cu stare bună şi unul dintre cei dintîi megieşi din satul lui.
Fata nu era leneşă din fire, ci numai muma ei o deprinsese cu lenea, din cauză că nu o pusese să facă nimic.
Bărbatul, ca bărbatul,	se ducea după treburi. Ba	încoace,
ba încolo, şi cînd venea acasă nu găsea mîncare şi nici nimic. Ea nu ştia să facă nici o mămăligă măcar.
Azi aşa, mîine aşa, pînă cînd într-o zi numai ce mi-o ia şi dă-i, şi bate-o, nene.
—	Ce ai tu de gînd, fa, femeie ? Te iei tu de treabă ?
Ea se văita că nu ştie.	Ba mai dă-i şi mai făţuieşte-o	şi	în
altă	zi. Văzînd femeia, că	nu e glumit, unde numai	ce	se	ia
de treabă. Fă numai mîncare, şi la orice voia să facă zicea :
—	Parcă aşa făcea mama.
Şi aşa, pînă ce isprăvea treaba de făcut. Aşa că în cîteva zile învăţase să facă multe lucruri. Acum bărbatul său o iubea şi nici n-o mai bătea.
—	Vezi aşa,	dragă nevestică, acum îmi place.
Se	întîmplă	să se ducă o femeie din acel sat	prin	satul
unde era mama ei. Ea spuse că fii-sa trăieşte rău cu bărbatul, că o bate întruna. Auzind ea acestea, unde-mi plecă pe jos văicărindu-se, fără măcar să spuie unchiaşului. Ajungînd acasă la fiică-sa, o găseşte lucrînd, făcînd mîncare şi cîte alte treburi. Văzînd pe fie-sa lucrînd, a început a blestema pe gineri-său şi	a se	văita. Apoi plecă la el la cîmp, unde era cu	plugurile.
Cum a	ajuns, a	început a-1 ocări şi blestema, că de ce-i	căz-
neşte feţişoara aşa.
Gineri-său, nici una, nici alta, numai ce porunceşte argaţilor s-o prinză şi s-o puie la jug în locul unui bou, şi mină, nene, şi arde-o, nene, cu sfîrcul biciului. întindea biata babă cit putea. La prînz dejugă boii şi le dete să mănînce fîn, şi dete şi babei tot fîn cu boii. După ce mai trecu, strigă la argaţi :
—	Vedeţi care bou nu mănîncă, să-l tăiem, că trebuie să fie bolnav şi să nu moară.
Baba, de unde era legată, răspunse :
398
-— Mincăm, măiculiţă, mîncăm toţi.
La amiazi o dejugă şi-i dete drumu. Cum scapă biata babă, numai fugi, nene, de parcă ar fi fost una tînără, de nici cu calul nu o puteai ajunge peste ogoare ; şi fugi de nici n-a mai dat pe la fie-sa. Nu s-a mai oprit decît la bordeiul ei, care era cam în marginea satului. Cum a ajuns acasă, a început a se boci şi a se tîngui la unchiaş, ocărind şi blestemînd pe gi-neri-său, că-i căzneşte feţişoara, că a pus-o să facă toate treburile casei, şi pe ea, dacă l-a întrebat de ce-i căzneşte fata, a pus-o la jug cu boii.
Unchiaşul, după ce a ascultat-o, a priceput tot şi îi zise babei :
—	Lasă, babo, nu-i nimic, mă duc eu să văz ce-i cu fata şi de ce ai păţit tu să te puie la jug.
A plecat şi unchiaşul şi, ajungînd acasă la gineri-său, găseşte numai pe fie-sa, gospodărind ca orice femeie harnică la casa ei.
Unchiaşul, în loc să facă ca baba, să se văicărească, începu s-o laude că s-a luat de muncă, că aşa trebuie să fie o femeie harnică şi de casă. Apoi îi mai dete şi alte poveţe părinteşti pentru binele ei şi al bărbatului ei şi casei lor. A stat el cu fiică-sa pînă a venit şi gineri-său de la plug. A ieşit la el afară, l-a întrebat de sănătate ; apoi îl laudă că şi-a pus femeia să facă treburile casei, căci aşa trebuie să fie o femeie harnică.
—	Baba mea a fost fără socoteală, că n-a pus-o la nimic, din cauză că o iubea prea mult.
In timpul cît unchiaşul a mai vorbit cu gineri-său, masa a fost gata, apoi cu toţii s-au aşezat la masă. Au mîncat şi băut, veselindu-se, mai ales gineri-său i-a părut tare bine de poveţile date de socru-său. După ce a mai stat încă vreo zi la fii-sa, gineri-său i-a cumpărat un flaner bun de postav roşu, iar fie-sa i-a dat doi colaci mari ca să-i ducă acasă.
Baba, văzînd că unchiaşul tot întîrzie să vie, a crezut că l-a şi omorît gineri-său. Nerăbdătoare cum era, în fiecare zi se urca de cîte 3—4 ori pe vîrful bordeiului, ca să vază de nu cumva vine unchiaşul.
Numai ce a treia zi îl vede de departe venind, şi, cum era îmbrăcat cu flanerul de la gineri-său, unde începu a plînge şi a se văita că pe ea a pus-o la jug, iar pe unchiaş l-a şi jupuit jumătate.
399
Ajungînd unchiaşul acasă şi văzindu-1 baba cu flaner nou şi teafăr, ba şi cu doi colaci, i-a părut şi ei bine şi s-a bucurat. Unchiaşul atunci îi zise :
—	Cum să nu te înjuge, cînd tu, în loc să te bucuri de cele ce ai văzut că face fata ta şi că' e femeie harnică şi de casă, te-ai dus la gineri-tu şi l-ai ocărit şi blestemat cum ţi-a venit mai rău în gură. Atît bărbatul, cît şi femeia, fiecare să muncească la casa lor.
(D. Ştefănescu) GHILUŞUL, I (1913), nr. 3—4, p. 10 (Grindu — Ialomiţa).
Vezi Typol. bibi.; tip 5143. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă :
2. După faptă şi plată, Savin, Snoave, p. 53.
FEMEIA LENEŞĂ
O biată de muiere leneşă şi somnoroasă, care în toate zilele răbda de la bărbatul ei bătăi grase, intr-o zi avînd în poruncă ca pe seară, cînd va sosi bărbatul din pădure cu lemnele, să fie pîinea scoasă din cuptor. Nevasta însă s-a pus şi s-a culcat pîn la amiazi, cu treaba bună şi neconturbată de nime, iar du-pă-amiază, de frica bătăii s-a apucat de-a frămînta şi a-şi aprinde focul în cuptor. După ce şi-a împlinit aceste lucruri s-a dat iarăşi somnului, şi a dormit pînă ce i s-a stins focul în cuptor. Era chiar seara de tot, luna lucea pe cer, şi prin fe-reastră-şi trimetea razele tocmai sub vatra unde, de comun la oamenii de pe la sate, se afla o golătate mare de lemne. Biata nevastă, speriată că a dormit prea mult, şi va sosi bărbatul din pădure, se apucă numaidecît şi, în loc să bage pîinea în cuptor, o puse tot pe rond sub vatră, cugetînd că lucirea lunii e foc făcut de ea, şi aşa, gătindu-şi ocupaţiunea de îndeplinire, iarăşi se aşeză în braţele lui Morfeu. Peste cîtva timp soseşte bărbatul necăjit şi ostenit din pădure, intră-n casă şi află toate în dezordine şi că nu-1 aşteaptă nimeni. Ce să facă ? Se apucă de-a face el focul, ca să vadă, ce e ?
400
Din întîmplare, apropiindu-se de vatră, şi fiind desculţ, simţi ceva moale ; cearcă mai de aproape şi vede că sub vatră erau aşezate 6 piini destul de mari şi frumoase.
La ce bărbatul de necaz a început a cînta astfel :
Femeile care-s rele,
Cînd e vremea să se scoale,
Trag pe cap învelitoare Şi mai dorm vreo patru oare.
Cu nevasta somnoroasă,
Nu crede că-i face casă,
Nece car cu patru boi,
Ci vei trage la nevoi.
Ce a urmat, după aceasta, vă puteţi închipui !
GURA SAT., XIV (1874), nr. 6, p. 24. Vezi Typol. bibi.; tip 5145. Este atestat în Transilvania.
FATA HARNICĂ
Era o fată bogată, şi la dînsa venea altă fată, săracă, de-i lucra. Fata asta bogată era leneşă şi istovitoare, arunca lina, cînepa la gunoi. Aceea săracă o lua din gunoi, o scutura, o spăla ş-o torcea, şi astfel ş-a făcut zestrea. Acuma au fost venit nişte peţitori la fata cea bogată. Ea fuga la cealaltă, ş-o învaţă cum să zică cînd va intra în casă ; şi anume să zică aşa :
—	„Bună dimineaţa, măiastră !“
Ea va răspunde :
—	De ce-mi zici măiastră ?“
—	„Da de ce coşi bine cu fir şi cu matasă !“ să zică fatx
A mers ea ş-a zis :
—	Bună etc., etc.
Aceia au întrebat-o, şi aceasta răspunse :
—	Da de ce arunci lina la gunoi, pe fereastră !
—	Bată-te D-zeu să te bată, calico, eu spălam blidele c-o pită de cînepă, si oalele c-un smoc de lină, ş-o aruncam la gunoi, şi tu din gunoi ţi-ai strins şi ţi-ai făcut zestrea şi încă mă batjocureşti !
•40J
Statorstii, cînd au auzit cit e de strîngătoare şi gospodină, au lăsat-o şi ş-au mers de-au luat-o pe cealaltă.
Niculiţă-Voronca, Datinc, p. 1121 (Botoşani — Botoşani).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5146 (A. Th. 1451). Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă:
2.	Fata harnică, CAL. SÄT,, V (1911), p. 94.
ÎN PEŢIT
înainte vreme, fetele erau puse la încercare, să se vadă gospodine, şi pe urmă le luau flăcăii. Aşa veniseră peţitori la o fată. De unde şi pînă unde, peţitorii aveau un cal bolnav de ochi. Zice unul din ei :
—	Dragul	moşului,	fată	cuminte ! (Asta era cam la	2 săp-
tămîni	după	Paşti.)	Poate	ţi-a	rămas oleacă de răsătură	de pe
covată... Adă, mă rog, că numai răsătura de pe covată e bună de leac la o aşa nevoie !
—■ Ira... îndată ! şi o zbughi ca o căprioară fetişcana, adu-cînd într-o clipeală o mînă de răsătură de pe chersin, adică de pe covăţica de frămîntat aluatul.
—	Apoi dar haidem de aci, măi băiete, că nu-i de tine ! zise rîzînd moşneagul care pusese fata la încercare... A fi el de leac răsătura, da nu ţi-ai găsit gospodina !...
Furtună, Cuvinte scumpe, p.	27 ; republicată : CÄL. POP., XI	(1926),
p. 129 ; CULT. POP., VIII (1928), nr. 58, p. 3 ; CULT. POP., VIII (1928), nr. 229, p. 2 ; CAL. SÄT., XXI (1935), p. 94 ; CAL. GOSPÖD., XIX (1940), p. 106.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5147 (A. Th. 1462 *). Este atestat în Munte-
nia şi Transilvania.
402
Variante
2.	In peţit, ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 12, p. 14 (Borcca — Ialomiţa).
3. in pctii, ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 28, p. 14.
4. In petit, CAL. ŢÂR. OR., I (1935), p. 49.
CUM ŞI-A ALES NEVASTA
Acu cică unul vrea să se însoare, dar nu-şi putea face pe gustul inimii, pentru că al părinţilor era altfel.
Lui îi era dragă una săracă, curăţică dar vrednică, pe cînd părinţii ţineau să ia una bogată tare, dar hapleşă. Dă Dumnezeu un gînd băiatului celuia şi-i spune maică-sii aşa :
—	Să ştii, mamă, că o să le pun la cercare şi, care o fi vrednică, de aceea mi-oi lega capul.
Zis şi făcut, dar nimenea nu ştia la ce fel de încercare o să Ie pună. Se duse întîi la cea bogată împreună cu mă-sa. Intrară cei bătrîni în tocmeală, iar tinerii în altă odaie să se înţeleagă şi ei. Băiatul, nici una, nici două, începu a-şi sumete mînecile în sus pînă din colo de coate, iar fata de colo :
—	Păi lasă, neică, că am frămîntat pîine de vreo 2 săp-tămîni.
Dar băietanul căută cu tot dinadinsul şi găsi că aluatul era o scoarţă, parcă ar fi crescut acolo ! Mai caută sub pat şi. după ce se încredinţă bine că gunoiul şedea pînă la brîu, plecă amărît acasă cu mă-sa, nespunîndu-i nimic. Se duse şi la cea vrednică în altă zi. Tot ca întîi flăcăul îşi făcu felul, da fata :
—	Să nu crezi, bădică, că nu m-am spălat, iaca mai adineauri făcui pîine, iar de curăţenie în casă, nu puteai găsi în cel mai ascuns colţ o firimitură.
Şi ducindu-se acasă, spuse părinţilor cum i-a fost încercatul, care dîndu-i binecuvîntarea, luă de soţie pe cea vrednică şi săracă şi cu vrednicie au trăit toată viaţa.
(N. I. Muntcanu) ZORI. LUM., I
(1925), nr. 2, p. 3.
Vezi Typol. bibi.; tip 5148 (A. Th. 1453 ***). Este atestat în Mol-
dova şi Muntenia.
403
1
Variantă:
2.	Unul în peţit (N. I. Dumitraşcu), ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr.
11,	p. 14.
FATA HARNICĂ
Un flăcău, după ce bău apă din cofiţa unei fete, zise :
—	Elei, fată hăi, dar rău mai miroasă cofiţa a mii.
Fata, neauzind bine, îi răspunse :
—	Mă mir şi eu, da asta-i vina mamei, că eu ştiu bine că n-am pus mîna într-însa — or fi ani de zile.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 97.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5149 (A. Th. 1453 A *). Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) (M. Lupescu), „I. CREANGA“, XIV (1921), nr. 7, p. 101.
3.	Miroas-a mînă, ŢĂRĂNISM., VIII (1933), nr. 21, p. 12.
MOLIFTA OALEI
O femeie harnică avea o singură oală în care făcea tot felul de bucate. Şi n-o spăla niciodată.
Văzînd-o dînsa aşa de scîrnavă, nimic nu socoti alta, decît că-i lucru drăcesc la mijloc :
—	Adică de ce oalele altor femei sînt curate şi-a mea nu ? Lasă, mă duc cu oala la părintele să-i citească şi să scoată pe diavolul dintr-însa !
Merse deci la părintele şi părintele o sfătui :
—	Femeie, hăi, ia oala şi du-te acasă. Pune apă curată-n ea, aşeaz-o la foc şi, cînd vei vedea că apa se-ncălzeşte, aşter-ne-te cu frecatul. Acum, bun e şi nisipul, dar mai sfîntă-i cenuşa şi cîrpa. După asta, pune iar apă, încălzeşte-o din nou şi mai spal-o o dată. Pe urmă să vii cu oala la mine.
404
Nu ştiu dacă s-a mai dus femeia la preot sau nu, că n-am putut afla de la nimeni. Numai atîta auzii spunîndu-se, anume că, înturnîndu-se femeia spre casă, şi-a zis singură :
„D-apoi învăţătură de asta îmi spunea şi biata maică-mea !“
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 50941 f. 98 ; publicată : Firişoare de aur, p. 52.
Vezi Typol. bibi.; tip 5150. Este atestat în Muntenia şi Moldova. Variante :
2.	Molifta oalii, ALB. Buc., XXIII (1924), nr. 42—49, p. 666.
3.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 20, p. 12.
•BĂRBATUL CEL HARNIC
A fost odată un flăcău, singur la părinţi. Tot satul îl iubea pentru vrednicia lui. Cînd îşi punea în gînd să facă vreo treabă, se făcea luntre şi punte şi trebuia să izbutească.
Viindu-i şi lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o peţitoare. Cum o văzu, îi plăcu, şi hotărîră şi nunta.
Toţi oamenii şi femeile care cunoşteau vrednicia flăcăului se grăbiră a veni să spuie, mume-sii şi lui, că fata pe care voieşte a o lua de soţie, este o leneşă de tînjeşte pămîntul sub ea. Flăcăul, în loc să se tragă înapoi, el se înfipse şi mai mult, şi nunta se făcu.
De a doua zi chiar de nuntă, flăcăul aduse cele trebuincioase casei, şi plecă la lucru. Mumă-sa, ca totdeauna, scutură deretică, mătură, găti şi la prînz aşteptă cu masa pusă.
—	Cine a lucrat azi, mamă ? zise el cum veni.
—	Noi amîndoi, maică, răspunse ea.
—	Amîndoi să mîncăm, zise el, şi aşa şi făcură, fără să se mai uite împrejur, ca cum n-ar mai fi fost nimenea în casă.
Femeia lui, care rămase toată ziua ghemuită în colţul patului, văzu şi tăcu. Seara făcu asemenea. Femeia se culcă, cu maţele chiorăind, nădăjduind că a doua zi va fi mai fericită şi că îşi va scoate din capete.
405
A doua zi se petrecu ca şi ziua trecută.
A treia zi, însă, pînă să vină junele din piaţă, femeia începu a strînge aşternutul, după cum făcuse soacra ieri, şi o întrebă :
—	Aceasta ce fac eu, maică, lucru este ?
—	Lucru, maică, lucru, răspunse bătrîna.
—	Vezi, maică, asta nu m-au învăţat acasă.
După ce plecă la lucru junele, mumă-sa se apucă să facă treabă, ca în toate zilele. Din partea sa, juna soţie se dete jos din pat, încinse şi ea un şorţ, şi începu pe lîngă bătrînă a tăia •ceapa, a spăla carnea, apoi a mătura ; şi, de cîte ori făcea cîte ceva, tot întreba :
—	Dar asta treabă este, maică dragă ?
—	Treabă, măiculiţă, treabă, îi răspundea bătrîna.
—	Vezi, maică, mama pe mine nu mă lăsa să fac nimic din toate astea, fiindcă zicea ea, că mă ostenesc, că mi se strică mîinile, dar nu văd să fie aşa de greu.
—	Nu e greu de făcut, maică, numai uite, să ţii regula cea mai aspră în tot ce vei face. Spre exemplu : ai luat tigaia, căldarea şi ai gătit, îndată să le speli, împreună cu vasele ce vor rămînea de la masă murdare, şi să le pui la locul lor, aşijderea ■.să pui să facă şi slujnica cînd vei avea ; rufele, să le ţii la bună rînduială : să le dai spre purtare pe rînd. Aşa cu ciorapii, şi cu toate albiturile. Curăţenia şi o regulă bună te va face să aibi totdeauna puţin de lucru. Fiecare lucru să-şi aibă locul său ; de cum ai umblat cu el şi ai isprăvit treaba, pune-1 la loc, spj.Lat şi curat. Hainele, de cum ai venit de undeva, scu-tură-le şi le pune la locul lor. Niciodată să nu zici : lasă că treaba asta o fac mîine. Astfel făcînd, vei avea toate lucrurile curate, şi, cînd vei avea trebuinţă de ceva, n-o să-l mai cauţi, ci o să te duci de-a dreptul să-l iei de la locul lui şi o să vezi ■că are să-ţi rămînă timp şi să lucrezi, şi să te plimbi, şi, cu toate astea, toate trebile tale au să fie regulat.
La prînz, cînd a venit tînărul, mumă-sa i-a apucat înainte .şi i-a zis :
—	Fiul meu, azi toţi am lucrat.
—	Toţi să mîncăm, mamă, zise el vesel.
Femeia, care văzuse că cine nu lucrează în casa ei nu mînca, puse bunăvoinţă, ascultă pe soacră-sa şi în puţin avu o mare bucurie cînd vecinele se mirară de fericita ei schimbare şi de aplecarea ei pentru orice se numea regulă. Ea din parte-i mulţumea soacrei sale că a scăpat-o de atîta ruşine ce suferea.
400
Cînd se da în vorbă cu soacră-sa despre ale casei, îi mai spunea că : mumă-sa, cînd se ducea undeva, încuia uşa şi o lăsa să şadă pe la vecini pînă venea ea, numai să nu facă nimic, să nu lucreze ca să nu se bolnăvească, fiindcă ea a fost crescută numai în bumbac, şi spuse fără sfială că iubea prea mult pe soacră-sa decît pe mumă-sa, care o făcuse să poarte ponosul satului.
Şi îşi iubi bărbatul, din toată inima, care îi răsplăti cu aceeaşi iubire ; ea ajunse să fie arătată cu degetul în sat ; şi toţi lăudau pe bărbat, pentru că ştiuse să întoarcă lucrurile înspre bine, şi îi fericea că dăduse peste pămînt bun.
OPINCĂ, I (1885), nr. 3, p. 3..
. Vezi Typol. bibi. ; tip 5151 (A. Th. 1370 A*). Este atestat în Moldova, Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) GAZ. SAT., II (1885), nr. 7, p. 103.
3.	Nu-i boală fără leac, GAZ. TRANS., LIV (1891), nr. 5, p. 1.
4.	Cum s-a făcut fata popii harnică, F. POP., IX (1900), p. 546.
5.	Cum s-a făcut fata popii harnică, ŢARA OLT., I (1907), nr. 16,
p. 11.
6.	Omul cel harnic. Teodorescu-Kirileanu, Poveşti poporale, p. 36 ; republicată : CAL. GOSPOD., XVII (1938), p. 99.
7.	Fata leneşă (P. Gh. Savin), F. POP., XX (1911), nr. 16, p. 6 republicată : Snoave, p. 35.
8.	Doi am lucrat, doi să mîncăm (C. Rădulescu-Codin), PRIETEN.. NOSTRU, II (1912—1913), p. 291 ; republicată : VEST. SAT., II (1913), nr. 11, p. 4 ; Vine roata, p. 42.
9.	Ciţi muncesc, LUMEA COPII., IV (1925), p. 152.
10.	Rîtnna, CUVlNT. SAT., IV (1930), nr. 35, p. 2.
11.	Dacă nu faci treabă, nu mănînci, SAT., IV (1933), nr. 28, p. 1(> (Boteşti — Bacău).
12.	Treaba lecuieşte lenea, NEAM. ROM. POP., XXVI (1938), nr. 3, p. 45 (Boteşti — Bacău).
13.	Fata după cuptor, A.I.E.F., i. 1451 (Racşa — Satu Mare).
CUM SE DĂ FEMEIA LA BRAZDĂ
Un român o cam smintise cu însurătoarea, că-i cîntase cucu-n stînga, şi-şi luă o părticică (după cum se zice) nici fru-
407
moaşă, nici devreme acasă ! Dar-apoi ce era să se facă ? însurătoarea, cînd a apucat a se face, făcută rămîne. Nevasta „nu-i măr să-l muşti şi să-l arunci“.
Aşa, bietul român înghiţea noduri !
Aduce el carne, făină, sare, brinză, verdeaţă, lemne... ca la casa lui ; iar nevasta lui nici nu le-atingea. Baltă rămîneau toate agoniselele bărbatului, că ea nu se pricepea nici boacă ! Şedeau toate trîntite, care şi-ncotro, căci ea nu ştia nici s-aţîţe focul. în vatră !
—	Nevastă, mie mi-i foame. Nu găseşti ceva ?
—	Ia las’, frate, cu mîncarea î
—	Lasă-las, da trebuieşte. Ce să mîncăm noi ?
—	Guriţă, bărbate.
Azi guriţă, mîine guriţă, foamea te secătuieşte şi te face să cam dai d-a dreptul, că nu vrea să-nconjure cu golăciunea
Aşa fel, bărbatul aduce (cîteva zile d-a rîndul) de toate cîte trebuia ca pentru casă ; iar după ce vede că nevasta lui nu punea nici mîna, s-apucă el şi pune o măciucă :
—	Ia ascultă, măciucuţă ! Ţi-am adus făină, carne... şi de toate celea, ca să-mi faci mîncare bună ; că de unde nu, apoi să ştii că te ciocnesc ! Auzi ?
Aşa zise el către măciucă, iar nevasta-1 ascultă. Apoi, el se duce-n treaba lui. Cînd veni românul ostenit şi flămînd, nu găsi nimica de îmbucat şi se duse la măciucă, o luă din cui, şi zise nevestei :
—	Dragă, tu ai auzit ce am	zis eu	măciuchiţei ?
—	De... am auzit, drăguţă !
—	Vezi că n-a făcut nimica ?
—	De... văd, bărbăţele !
—	Apoi s-o ciocănesc de garduri, o să-i fie prea vîrtos,
ş-o s-o	doară rău ! De durut, eu	vreau	s-o doară,	dar	e	prea
dodată	o durere mare ; mai bine,	s-o cam pocnesc	eu	de	ceva
mai moale ! Ia întoarce spetele !
—	A-oleu, bărbate dragă ! Las-o focului măciuca ! N-o mai bate ! Las-o, că mai bine-ţi fac eu orice, decît s-o mai ciocăneşti pe spatele mele !
Baican, Palavre, p. 35.
Vezi Typol. bibi.; tip 5152 (A. Th. 1370) ; cf. tip 5118. Hste atestat în
Muntenia, Moldova şi Transilvania.
408
Variante
2.	Femeia cu trei zile de boierie, CAL. GOSPOD. SAT., I (1904),
p. 65.
3.	Femeia cu trei zile de boierie, CAL. POP. BUCOV., IX (1905),
p. 95.
4.	Măciucuţa (P. Gh. Savin), SEMĂN., IX (1909), p. 911 (Jorăşti — Galaţi),
5.	Cojocina (N. Mateescu), GHILUŞUL, I (1912), nr. 1, p. 12 (Ghi-goeşti — Neamţ).
6.	Odată zic, CAL. SÂT., VI (1912), p. 119.
7.	Muierea leneşă, ŞEZ., XVII (1913), nr. 11, p. 165 (Ştefăneşti — Vîlcea).
8.	Femeia nebătută e ca moara neferecată (P. Gh. Savin), „I. CREANGA“, VI (1913), nr. 2, p. 60.
9.	Şi bătaia e bună citeodată, CAL. „I. CREANGA“, VI (1913), p. 61 (Costeşti — Iaşi).
10.	Muierea leneşă, F. POP., XVII (1913), nr. 9, p. 7.
11.	Lasă-te de nebunie, că mă las de coconie, DUM. POP., IV (1919— 1920), nr. 30—31, p. 4.
12.	Frica-i din rai şi e bine cind o ai (L. Morariu), GLAS. BUCOV.,
II	(1919), nr. 195, p. 2 şi nr. 201, p. 2 (Gura Humorului — Suceava).
13.	Femeia vrednică, CULT. POP., II (1922), nr. 43, p. 6.
14.	Muiere leneşă, CRIN. SAT., III (1923), nr. 3—4, p. 41.
15.	Femeia leneşă, ALB. Buc., XXIV (1925), nr. 33—34, p. 525.
16.	Pielea fermecată. Savin, Snoave, p. 3.
17.	Blana fermecată, ALM. ŞC., III (1926), p. 43.
18.	Femeia leneşă. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 86.
19.	Femeia vrednică, GLAS. BUCOV., XI (1928), nr. 2740, p. 2.
20.	Femeia harnică, ŞC. NOASTRĂ, XII (1935), p. 117.
21.	Biciul fermecat. Păsculescu, Poveşti, p. 75.
22.	Nevasta leneşă. Cazan, Literatură populară, p. 68.
23.	Piela fermecată, A.I.E.F., mg. 1075 e (Bătrîni — Prahova).
24.	Cu traista, A.I.E.F., i. 13285 (Fundu Moldovei — Suceava).
25.	„Cu Florica“, A.I.E.F., i. 14134 ; mg. 322 b. (Racşa — Satu Mare).
26.	„Bota cu apă“, A.I.E.F., mg. 1077 c (Bătrîni — Prahova).
409
FEMEIA BARBATA
O femeie, foc de bărbată, nu lucrase toată săptămîna nimic. In ziua de duminică îi veni poftă să toarcă. Fiindcă duminica e făcută, după cum ştiţi şi d-voastră, de D-zeu spre odihnă şi închinăciune, biata femeie, de frică să nu-şi atragă mînia lui Dumnezeu de va lucra nedezlegată, se duse iute la moş popa, să-i ceară dezlegare.
—	Părinte, sfinţia ta, dezleagă-mă dumineca asta să pot lucra, că am caier de tors.
—	Şase zile în săptămînă n-ai avut timp să torci un caier de lînă ? întreabă popa.
—	Apoi de, părinţele, să vezi cum au mers lucrurile : Lunea, marţea n-am lucrat, şi tot mi s-a arătat, Miercurile-
mi sînt oprite, n-am lucrat de nu ţin minte. Joile-mi sînt legate, nu lucrez că-mi fac păcate, vinerile le postesc, nici eu nu mă prea silesc. Sîmbătă m-am bolnăvit, m-am culcat, m-am odihnit.. Iaca şi duminica.
F. TOŢI, I (1897), nr. 52, p. 475.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5153 (A. Th. 1405 *). Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Femeia leneşă, ALB. Buc., XII (1908), nr. 23, p. 695.
3.	Femeia leneşă, CAL. POP. ROM. IL„ I (1924), p. 47.
4.	Femeia vrednică, DUM. POP., XIII (1928), nr. 45—46, p. 6.
5.	(Fără titlu) (N. I. Dumitraşcu), ŢĂRĂNISM., VII (1932), nr. 31 p. 16 : republicată : Cine a albit pe dvacu ? p. 55 (Şocariciu — Ialomiţa)
6.	Femeia vrednică tare... Dumitraşcu, Cine a albit pe dracu ?, p 57 (Şocariciu — Ialomiţa).
7.	Pentru femeia vrednică. Dumitraşcu, Cine a albit pe dracu ?, p.. 54 (Şercaia — Braşov).
LEAC PENTRU LENE
Ce mai om era neică Doncilă ! Fruntaş în sat, dăduse şi peste dînsul păcatele însurătorii. într-o zi, ducîndu-se la horă într-un sat vecin, cum văzu o fată, îi căzu tronc la inimă. Nici una, nici alta, voi să o ia de soţie.
410
îi spuse alde neică cutare că este o leneşă. îi spuse şi alde neică cutare că e vicleană. Dar unde stă să asculte Doncilă astfel de bîrfeli.
Făcură vorbă şi iute, iute, se şi cununară şi cum se putea altfel ? Era pare de scăpat un astfel de odor de flăcău, şi bun, şi de treabă, şi bogat ? De aceea şi părinţii femeii zoriră cit putură şi ei ca să nu se zăbovească nunta, mai cu seamă că le rămîneau încă două fete în urmă.
Dacă veni acasă la bărbat, femeia lui Doncilă găsi berechet. Casa plină cu de toate, podul gemea de lînă, de in, de cînepă. Curtea, nu te puteai întoarce de vite. Ce să vă mai spun ? casă cu rost. Căci nea Doncilă, unul la părinţi, mai agonisise încă cîte ceva peste agoniseala bătrînilor, necum să prăpădească.
Cînd văzu atîta bucluc de avere, femeia lui nea Doncilă, în loc să se părăsească de lenea ei de fată mare, se făcu o trîn-toriţă de tînjea pămîntul sub dînsa.
Cumetrele îşi dau coate. Dară cine le bagă pe dînsele în seamă ?
Neică Doncilă pare că-1 obrocise cineva, ori că nevasta îl pusese sub papuc, cum se zice, că nu vedea, nu auzea. Atît de îmbrobodit era !
Totuşi se încerca el câteodată să-i zică :
—	Da ce faci tu toată ziua, fă, nevastă, că eu nu te văd lucrînd ?
—	Ce să fac, bărbăţele ? Ia, cu de ale casei mă bălăbănesc şi eu.
—	Bine. da’ eu nu văd nici	un spor.
—	Dacă n-am fuse, că iată	aş toarce.
Atunci neică Doncilă îşi făcea treabă la tîrg, şi cînd se întorcea, îi aducea fuse de să toarcă zece, cincisprezece femei, nu una.
Dară ele rămîneau aruncate după uşă, sau într-alt loc, părăsite de Dumnezeu.
Dacă mai trecea ce mai trecea, şi, cînd îşi aducea iarăşi aminte că femeia lui putrezeşte şezînd, o mai întrebă : ce a tors. Ea răspundea :
—	Dar cum pîrdalnicul să	mai torc,	că	furca,	după	ce	că
era strîmbă şi bună de aruncat	în foc, apoi	nu	ştiu	cum	dracul
să fac, că se rupse în două, şi n-am cu ce toarce.
Şi iar iute în tîrg, şi neică Doncilă îi aduce două furci, nu una, trei, bre ! numai mai să se apuce de lucru-
Pe cine însă să pui la lucru ?
411
Nevastă-sa şedea bumbenă, nici nu mişca din loc. Numai de giugiuleli şi de drăgosteli era bună.
Şi Doncilă se pierdea cu firea, cînd nevestica lui îi sărea înainte ca să-l linguşească şi să-l gugulească.
Nu vedea însă nici tors, nici război, nici ţesătură. Cîteodată deschidea nişte ochi mari, căta împrejur, şi nu întîlnea fără decît numai că nevastă-sa începea a fi golăneaţă, nevasta lui, care avea de toate în casă ; atunci mîhnirea se strecura în-tr-însul de-i cuprindea inima.
Iară dacă se încumeta să întrebe cîte ceva de ale lucrului, ea îi răspundea :
—	Dar cum dracului să întind războiul, dacă n-am răşchi-tor să deapăn ?
Cînd auzi nea Doncilă că răşchitorul e de pricină, făgădui că se va duce a doua zi în pădure şi va face un răşchitor cu înseşi mîinile lui.
Cum înţelese nevestică-sa de una ca asta, a doua zi se sculă şi ea mai de dimineaţă, se duse în pădure, se ascunse într-un tufiş pe care îl ştia ea, şi cînd veni bărbatu-său, ca să taie ramuri să-i facă răşchitor, ea începu a cînta cu un glas piţigăiat ca de păsărică :
Cine face răşchitoare,
Baba-i moare.
Cine face răşchitoare,
Baba-i moare.
Avea gînd că dacă o auzi bărbatu-său, care ştia că e nebun după dînsa, făcut lulea, o să se lase să nu mai facă răşchitor.
Nea Doncilă, auzind, stă şi ascultă ; şi iarăşi îi ajunge la urechi glasul de mai înainte :
Cine face răşchitoare,
Baba-i moare.
Cine face răşchitoare,
Baba-i moare.
Tocmai atunci îşi veni şi nea Doncilă de acasă. El cunoscu glasul nevestichii lui, măcar că şi-l pocise pînă într-atît, încît să nu-1 poată cunoaşte. Şi fără a cerceta de unde vine şi al cui e glasul, se pune de taie ramuri, îmi durează mai multe răşchitoare şi le duce acasă.
Nevastă-sa, pare câ-i căzu din coş, cînd văzu una ca asta ; se întoarse şi ea acasă şi-şi văzu de trîndăvia ei.
412
Nea Doncilă, arătîndu-i răşchitoarele, îi spuse că a auzit o cobe în pădure, care zicea iacă ce şi iacă ce ; dară că el n-a luat în seamă cobirea, fiindcă şi-a adus şi el aminte de o zică-toare care spune :
Cine sade,
Coada-i cade ;
Cine mişcă,
Tot mai pişcă,
apoi se încerca să-i mai aducă aminte că ţoalele de pe dînsa se hărtăniseră, şi îi dete ghes să se apuce şi ea să facă ceva.
Şi credeţi că vru ea să se sature de moliciunea ce o stă-pînea de atîta mare de timp ? Aş ! Nici că să vă gîndiţi. Păi vezi, că lenea e cucoană mare, povestea ăluia ! Se întrupase într-însa, şi nu voia să fugă de la ea, numai aşa cu una, cu două.
Atunci nea Doncilă îşi puse de gînd să o iubească pe foaia cealaltă. Lasă că şi aşa nu-i cumpărase nici o ţoală din tîrg, de cînd se luaseră ei, căci, la drept vorbind, era şi păcat de Dumnezeu să-şi cheltuiască stare cu asemenea lucruri, cînd avea, şi încă cu belşug, de toate cele de trebuinţă. Ar fi voit el să o dezbare de piroteala ce o cuprinsese ; dară, vedeţi dumneavoastră, nu-1 lăsa inima să o ia cu zorul.
Ce să facă însă, ca să astupe gurile cele rele, şi să înceteze vecinele a-şi da coate cînd îi vedeau pe amîndoi ?
El ştia că-i place femeii lui să se dichisească, cînd iese în lume, căută dară în sat un tînăr care vrea să se însoare şi-i făgădui să-l cunune el, nea Doncilă.
Nu numai că tînărul primi cu mare bucurie, dară nici că se aştepta el la atîta cinste venită de la un fruntaş ca nea Doncilă.
Acesta, întorcîndu-se, zise nevesti-sii :
—	Babo, avem să fim nuni mari ; o să cununăm pe alde băieţandru cutare, că şi-a găsit şi el o fată, după potriva lui, ca să se însoare.
—	Şi cînd e ziua nunţii ?
—	Apoi de ! cînd vom fi şi noi	gata. Băiatul nu	ne	zo-
reşte.
—	Păi bine, nu vezi tu că ne trebuie multe ? Să-mi cumperi cutare şi cutare.
—	O ! O ! nevastă, ne-ar rîde	şi	curcile din sat, cînd	am
tot sta cu mîna în pungă şi, pentru	fiece lucru de nimic,	ne-am
413
scula să mergem la tîrg. Avem de toate, slavă Domnului, mai scoate şi tu mîinile din sin, apucă-te de ţese, de croieşte, şi fit ce ne trebuie.
Ea înghiţi găluşca ; dar tot nu-i venea să-şi puie trupul la muncă.
Totuşi ea începu să se gătească de nuntă. îşi cercetă iia. cea mai bună ce avusese şi ea odată, odată ; dar ea nu mai avea hal, era găurită în mai multe locuri ; scoase vîlnicul, care fusese şi el frumos, cînd fusese ; dară acum era ponosit,
Le cîrpi şi ea cum putu, le spălă, şi le întinse pe gard., ca să se usuce ; şi întinzîndu-le, prinse a cînta :
Usucă-te iie tare,
Că mîine sînt nună mare,
Usucă-te iie tare,
Că mîine sînt nună mare.
Vecina de alături, o pizmătăriţă şi o limbută de n-avea seamăn, auzind-o cîntînd, îşi puse şi ea mîinile-n şolduri şi, din mijlocul curţii, începu şi ea a cînta cît îi lua gura :
Da, m-aş usca, vai de mine,
Dar cade gardul cu mine ;
Că pe faţă Luce aţă.
Şi pe dos Că-i frunzos.
Era deprinsă nevasta lui nea Doncilă cu atingerile ; se făcu că nu bagă de seamă, şi fu nună mare cu iie cîrpită şi cu vîlnicul împeticit.
Lui nea Doncilă îi crăpa obrazul de ruşine ; dar o petrecu şi pe asta, şi puse de gînd să-i iacă una mai boacănă cînd îi va veni bine.
Nu mult după asta, socrul lui Doncilă făcu vorba cu un tînăr şi se învoiră să-i dea de nevastă pe fie-sa cea mijlocie. Fără doar şi poate, la nuntă fură chemaţi şi Doncilă cu femeia sa, adică cu sora miresei.
Nea Doncilă acum plănui cum s-o scoată din capete.
începură a se găti de nuntă.
Nevastă-sa rămăsese golană de tot. Ea zise bărbatului său :
—	Mă, Doncilă, da nu vezi tu că eu n-am cu ce merge la nuntă ? Nici tu iie, nici tu vîlnic, nici tu de nici unele.
—	Lasă, nevastă, că pui eu la cale. Vezi şi tu bine că acum nu mai e vreme de tîrguit.
414
Ea se lăsă după vorba lui ; iar nea Doncilă puse o putină în car, o înfăşură în nişte ţoale şi într-însa legă pe nevastă-sa. Ei se înţeleseseră să meargă aşa pînă la marginea satului unde era să se facă nunta, acolo să se oprească, şi el să se ducă la socri, să le ceară o iie, un vîlnic şi toate celea de la ălde mă-sa, ori de la surori, că trebuie să aibă şi ele, şi să i le aducă să se îmbrace şi aşa să meargă la nuntă.
Dacă ajunseră la marginea satului, neică Doncilă se duse singur. Ajungînd, dete bună ziua după obicei.
Socrii îi mulţumiră de bine şi de rău, dară prinse a-1 întreba :
—	Da’ ce va să zică asta, Doncilă, singur vii ? unde îţi este nevasta ?
—	De marginea satului, în car. Ca să se cunoască că este sora miresei, ea vrea să intre în sat cu lăutari.
Nunta era în toiul ei.
Auzind socrul de unele ca acestea, începu a striga la lăutari.
—	Măi Păturică, măi Gavrilă, măi Marinică, ia să vă duceţi să-mi aduceţi pe fie-mea cea mare numai în dezmierdări, cum ştiţi Voi, îngerii faraonilor !.
Socrul era în toane bune, cu chef. El alese lăutarii cei mai meşteri, un viorar, un cobzar şi un nai.
Aceştia începură a cînta ; în capul lor mergea Doncilă, iară după dînşii se ţinea gloata, ştii, ca după lăutari.
Nevasta lui Doncilă aştepta acolo în car., Cînd auzi lăutarii se miră, că ce poate să fie aceasta ? şi nu-şi putea da seama. De ce trecea, de aceea se auzeau lăutarii apropiindu-se. Nerăbdarea o îmboldi să afle ce e. Ea se ridică niţel, scoase capul să se uite, şi, cînd văzu că vine spre dînsa altă gloată cu lăutarii în frunte, se lăsă iarăşi jos. Ea tot credea că nu vine la dînsa.
Se mai uită o dată, şi iară se lăsă jos, şi iară, şi iară, că doară de ar vedea pe cineva că vine cu niscaiva ţoale ; dară, aşi, nici nu se pomenea de aşa ceva. Dacă se încredinţă că nu e glumă, că lăutarii se apropiau mereu, şi ca să nu se facă şi de ocară, odată sări ţuşt ! din putină, şi o rupse de-a fugă prin mărăcini, prin gloduri, prin spini, către satul ei, şi dusă fu.
Lăutarii începură să-i dea şi cu huideo ! iară gloata de femei şi de copii îşi făcură cruce ca de altceva, crezînd că e necuratul. Nea Doncilă se întoarse la nuntă cu lăutari, cu gloată cu tot.
—	Da ce fu asta, Doncilă ? întrebă socrul.
415
—	Ce să fie, tată socrule, ştiu şi eu ? iată, ne pomenim că o ia papuc la drum. Ii sfîrîiau călcîiele de goană. Dacă am văzut aşa, ne-am întors şi noi. Acum să nuntim în voie, şi cînd m-oi întoarce acasă, voi vedea eu ce fu.
Pasă-mi-te coaja lenii, care era pe trupul ei ca o lepră, plesni de ruşine. Acasă, dacă ajunse, se puse pe un plîns, de nu se putea astîmpăra.
Cînd se întoarse nea Doncilă, o găsi tot plîngînd şi împrejurul ei cu toate fusele, furca şi răşchitoarele, iară în mijlocul casei in, cînepă, lînă şi cîte alea toate de lucru, căci ea nu era de acelea care nu ştiu lucra.
Se scuturase, vezi, de trîndăvie şi acum vedea şi ea că parcă era alta.
—	Fie, că mi-o făcuşi, bărbăţele !
—	Ţi-ai făcut-o tu, nevastă, nu eu.
Şi unde nu se puse femeia pe lucru, de n-avea vreme nici să mănînce.
A doua zi cînd veni bărbatul de la muncă, nu găsi nici un rost de masă.
—	Ia pune ăl ceaun, nevastă, să ne faci o mămăligă !
—	Bărbăţele, ia fă bine şi tu, de ia ceaunul de colo de pe vatră, şi pune-1 şi tu, că viu şi eu să pui mălaiul. Uite, începui fusul ăsta, şi e păcat de Dumnezeu să-l las pînă nu-1 voi umplea.
Din gură zicea, dar din mînă nu stătea.
—	Fă, nevastă, vino de pune mălaiul !
—	Ia pune-1 tu, bărbate, că vin eu să amestec mămăliga. Uite mai am niţel să sfîrşesc caierul ăsta, şi nu-mi vine să-l las neisprăvit.
Şi tot aşa, pînă ce Doncilă lucra mămăliga pe masă.
Bărbatul său făcea cu voie bună toate, că vedea el cum merge treaba. Sporea lucrul, nu glumă.
Dacă turnă mămăliga pe masă, el mai zise :
—	Vino, nevastă, să mîncăm, şi mai lasă lucrul ăla, că nu e iepure să fugă.
—	Ştii ce, bărbate, ia pune-mi tu un codru de mămăligă colea pe umăr şi o bucată de brînză pe celălalt umăr şi mîncaţi voi că am să sfîrşesc iaca ce.
Lucra, lucra şi iară lucra. Dacă îi puse bărbatul legumă pe umăr, cum zise ea, întorcea gura şi muşca din mămăligă, apoi o întorcea şi muşca din legumă şi lucrul din mînă nu-1 lăsa.
După ce mai trecu ce trecu, Doncilă îi mai zise o dată :
—	Da mai lasă, nevastă, ăl lucru, că ai să te prăpădeşti.
410
—	Aşa, vezi bine, vrei să păţesc ce-am mai păţit, cînd s-o mărita soru-mea a mică ? şi să te înveseleşti numai tu la nuntă ?
Se puse femeia pe lucru. Astfel urma toată hărnicia. Cînd ieşi în primăvară, era şi cu iie nouă, şi cu vîlnic nou, şi cu maramă nouă, iară bărbatul cu primeneli ca fulgul, toate de mina ei lucrate.
Şi de unde pînă aci fuse de vorbă în sat, se făcu o femeie harnică şi bărbată, de nu se mai găsea ca dînsa alta prin satele de prin preajma lor.
Fie că şi nea Doncilă nu rămînea mai pe jos. li cumpără şi dînsul din tîrg şi conduri, şi mărgele, şi tot ce nu se putea face în casă.
Ruşinea la om e leac pentru lene.
(P. Ispirescu) TRIB., I (1884), nr. 60, p. 238 ; nr. 61, p. 242.
Vezi Typol. bibi.; tip 5154 (A Th. 1405). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Bărbatul şi nevasta, POP., III (1898), nr. 47, p. 750 (Straja — Alba).
3.	Răşchitorul (I. C. Fundescu), ROM. Buc., XL (1898), nr. 68, p. 2 (Sîngeru — Prahova).
4.	Femeia leneşă, dar iscusită (A. Gorovei), ŞEZ., VI (1898), nr.
1,	p. 9.
5.	Bărbatul şi nevasta, Alexici, Texte, p. 233.
6. Femeia cea lenoasă, ALB. Buc., IV (1900), nr. 12, p. 327.
7. Femeia cea lenoasă, GAZ. TRANS., LVIII (1900), nr. 285, p. 7.
8.	Femeia leneşă şi răşchitoare (T. Pamfile — Mărunţişuri), B.A.R.S.R., 5088, f. 103.
9.	Nevasta cea lenoasă, dar iscusită (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 295.
10.	Femeia leneşă şi. şireată (D. Ştefănescu), A.I.E.F., ms. 86, IV.
11.	Lenea, Niculiţă-Voronca. Datine, p. 1064 (Botoşani — Botoşani).
12.	Der sind die Krähen nicht ilber’s Dach geflogen, Schulleurs, Archiv des Vereins, p. 642.
13.	S-a făcut tortul cilţi „I. CREANGA'1, III (1910), nr. 8, p. 253 (Corod — Vaslui).
14.	S-a făcut tortul cîlţi, GAZ. SAT., 1910, p. 2.
417
15.	S-a făcut tortul cîlţi, GAZ. TRANS., LXVIII (1910), nr. 171, p. 6.
16.	Poveste (Gh. Fira), ŞEZ., XXI (1918), nr. 2, p. 26 (Ştefăneşti — Vîlcea) ; republicată : ŞEZ., XXV (1922), nr. 3—4, p. 120 ; CAL. GOSPOD., VI (1927), p. 63.
17.	Cine taie. răşchitoare, soaţa-i moare, DUM. POP., V (1921—1922), nr. 16, p. 2.
18.	Femeia harnică (N. I. Dumitraşcu), DUM. POP., VI (1922—1923), nr. 9, p. 4 ; republicată : Cine a albit pe. dracu ?, p. 47 (Boureni — Dolj).
li). Femeia leneşă, CULT. POP., V (1925), nr. 94, p. 6 (Dăieşti — Vîlcea).
20. Legenda cu raşchitoarea, ALM. ŞC., III (1926), p. 123.
21. (Fără titlu) Novacoviciu, Din comoara Banatului, p. 60.
22.	Cine face răşchitoare, baba-i moare, CULT. POP., VIII (1928), nr. 246, p. 2.
23.	Primejdia răşchitoarelor (T. Pamfilc), NEAM. ROM. POP., XVII (1929), nr. 16, p. 262.
24.	Răşchitorul, SEM„ 1930, nr. 7—8, p. 26.
26. Femeia cea leneşă, ALB. Buc., XXXII (1933), nr. 8, p. 6.
26.	Povestea femeii leneşe (G. Catană), IZVORAŞUL, XIII (1934), nr. 6, p. 216.
27.	Femeia cu răşchitorul, SClNT., IX (1937), nr. 7—8, p. 136.
28.	Femeia cea lenoasă, CAL. CLUJ. ROM., XIV (1938), p. 50.
29.	Femeia leneşă şi şireată, A.I.E.F., i. 10876 (jud. Vrancea ?).
30.	Omu eu muierea, A.I.E.F., i. 11330 (Meria — Hunedoara).
31.	Muierea beteagă, A.I.E.F., i. 11088 (Cerbăl — Hunedoara).
[PĂCĂLITUL PĂCĂLEŞTE]
Amu era odată o muiere, care, de gospodină şi harnică ce era, ajunsese numai într-o cămeşă. Bărbatul său cheltuise tot ce avusese la suflet cu dînsa, şi acu şi el nu mai avea decît ce era pe dînsul. De la o vreme şi cămeşa aceea a femeii se înnegrise cum ţi-i ceaunul, că nu se mai îndura nici s-o clăteasca.
Amu, într-o zi, cum şedea ca de obicei toată ziua răzimată cu coatele pe fereastră, numai iacă că zăreşte în depărtare pe bărbatu-său viind de la tîrg şi aducînd ceva alb subsuoară. Ea, deodată îi trăsni prin minte, că bărbatu-său îi aduce o cămeşă nouă, şi strigă cît ce putu la el :
—	Ehei ! bărbate ! da cămeşă-i aceea ?
—	Ba-i gîscă, măi nevastă.
418
Muierea, nepricepînd bine ce-a zis, răspunse bărbatului :
—	Ci las să fie şi îngustă, bărbate, că tot îs strimtă eu în şolduri !
Şi muierea începu a ţopăi într-un picior de bucurie şi numai deodată face haţ J cămeşa cea neagră de pe dînsa şi o aruncă în fundul cuptorului cu foc, de într-o clipă s-a prefăcut cămeşa în scrum.
Cînd se apropie bărbatul de casă, strigă :
—	Na, măi nevastă, iastă gîscă s-o faci friptă şi umplută,, să ne ţinem saţul pe cîtăva vreme.
Cînd văzu muierea că era gîscă şi nu cămeşă, şi că ea rămăsese cu...
(N. A. Bogdan) ERA NOUĂ, Iaşi, 1891, nr. 96, p. 3.
Vezi Tţjpol. bibi. ; tip 5155 (A. Th. 1371 *). Este atestat în Moldova, Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Păcălitul păcăleşte, REV. CRIT. LIT., I (1893), p. 236.
3.	Femeia leneşă (N. Mateescu), RĂS. Pal., I (1905—1906), p. 179.
4.	Las că se bate ea .singură (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R,, 5094, f. 407.
5.	Femeia cea leneşă (T. Pamfile — Culegeri), B.A.R.S.R., 5091, f. 72.
6.	Nevasta leneşă (C. Rădulescu-Codin), FLAC., II (1912—1913), p. 67 ; republicată : PRIETEN. NOSTRU, III (1913—1914), p. 307 ; Nevasta leneşă, p. 3 (Priboieni ■— Argeş) PRIM., VI (1926), nr. 39, p. 1.
7.	1 lai să vedeţi ce n-aţi văzut, ŞEZ., XVIII (1914), nr. 1, p. 5 (Şte-făneşti •— Vîlcea).
8.	(Fără titlu) Bogdan, N. A., Poveşti şi bazaconii, p. 300.
9.	Leneşa fudulă, STRAJA, IV (1925), nr. 63—64, p. 2.
10.	IJnchiaşul cu gîsca, A.I.E.F., i. 10868 (jud. Vrancea ?).
11.	Femeia care n-a vrut ' să toarcă, A.I.E.F., mf. 472e—473a (Braniştea — Cluj).
MÎNÂ-ŢI VULPE. COADA
Un moşneag trăia în casă cu fie-sa şi noru-sa.
Odată, pe cînd stau la masă şi mîneau, îi vine sete moşului şi-i zice fie-sii :
419
—	Ia scoal’, fată, şi adu-mi o ţîr’ de apă !
Da fie-sa, de colo, către cumnată-sa :
— Scoal’ tu, leliţă, că eşti mai la îndemînă.
Nici leliţă-sa nu se prăpădi cu firea ; dar, mai cu plan, zice lui socru-său :
—	Ia las-o ciorilor, taică, şi scoal’ dumneata şi adu-mi şi mie..., că ei i-i lene să se mişte !
(N. I. Dumitraşcu) NEAM. ROM. POP., VI (1915), nr. 51—52, p. 813.
Vezi Typol. bibi ; tip 5158. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Las-o dracu, taică... (Şt. St. Tuţescu), ARH. OLT., IV (1925), p.
475 (Balota	— Vîlcea).
3.	Un	tată şi trei	fete,	DUM.	POP., XV (1930), nr. 43—44,	p.	4.
4.	Un	tată şi trei	fete,	DUM.	POP., XVII (1932), nr. 41—42,	p.	5.
5.	Cei	zece copii,	ALB. Buc.,	XXXVII (1934), nr. 27, p. 6.
7. Murdărie trupească
TREI VOINICI
Acum zice că erau odată trei voinici, da voinici, nu glumii. Numai de ! ca toată lumea, aveau şi ei cîte un cusur. Anume, să fie cu iertare, unul era mucos, altul era rîios şi al treilea păduchios. Dar altfel, cum am spus, tustrei erau voinici, voinici, nici vorbă, de la roată. într-una din zile, nu ştiu cum s-a întîmplat, că tustrei se întîlniră la un loc. Pesemne, s-or fi dus şi ei la o gură de pălincuţă, ca toată lumea de omenie, şi, gustînd din apa sfinţită a jupînului Herşcu, începură să spună unul una, altul alta..., ştiţi, ca oamenii necăjiţi, cînd voiesc să mai răsufle. Şi cum stau ei de vorbă, nu ştiu cum s-o fi făcut, că păduchiosul dintr-o dată simţi că parcă-1 gîdilă ceva pe spinare.
Ce să facă bietul om !... Ar fi vrut să se scarpine niţel, ca să mai scape de gîdilitură, dar îi venea parpă nu ştiu cum, să-i simţă tovarăşii slăbiciunea. în cele din urmă, văzînd că puişorii de pe spinare nu-1 mai slăbesc cu dragostea, se făcu că schimbă vorba, ce o aveau tustrei pînă acum, şi unde nu-mi începu a povesti :
—	Hei, dragii mei şi-ai lui Dumnezeu, să fi văzut voi cînd era tata în puterea lui ş-avea colea pămînturi, nu ca acum, de cînd a mai scăpătat... unde nu ieşeam amîndoi la cîmp cu coasa pe umere, şi cum ajungeam la holde, unde nu ne puneam cu toată nădejdea pe lucru, şi horşo, horşo, de dimineaţa pînă seara, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la noi !...
Şi povestind aşa, ca să înţeleagă mai bine tovarăşii, începu a da din mîini şi a suci din mîini şi a suci din spate, ca omul care coseşte. Cu asta gîdilătura mai încetă.
Dar cum rîiosul se simţea nu ştiu cum, şi ar fi vrut să se scarpine şi el un pic, fără să bage de seamă tovarăşii, cum e calea pe vale.
421
—	Nu-i vorbă, începu el ; o ii fost şi tată-tău gazdă în vremea lui, dar ca taica mai ba. Taica, Dumnezeu să-l odihnească, avea avere, nu numai aşa. Era bogat, măi, şi-avea atîtea pămînturi, că de-abia le puteau răzbi patru pluguri cu cîte două părechi de boi. Parcă văd şi-acum, cum ieşeam la arat în zori de zi, şi haide, hai ! trăgeam la brazde, cînd în sus, cînd în jos, tot aşa şi iar aşa !... Şi, fireşte, ca să le arate mai lămurit tovarăşilor, trăgea cu unghiile în toate părţile trupului, de era aproape să-şi facă cămaşa tot bucăţele.
Acum veni rîndul mucosului. El, ca să se poată şterge la nas, se puse între ceilalţi doi, şi, dînd mai întîi cu o mînecă, şi apoi cu cealaltă pe la nas, zise :
—	Şi tu minţi, şi tu minţi ; numai eu spui drept !
(Sandu) GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 291, p. 6 ; republicată : Anecdote, p. 131.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5159. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Păduchiosul, rîiosul, mucosul. (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 227.
3.	Trei voinici. Bîrseanu, Snoave, p. 49.
4.	Trei voinici, ASTRA MAR., I (1927), nr. 27—28, p. 3.
5.	Trei flăcăi de ispravă, DUM. POP., .XII (1930), nr. 25—26, p. 4 (Osica de Sus — Olt).
6.	Chelbosul, rîiosul şi mucosul (S. Hîrnea), CAL. REV. DOINA, 1930, nr. 1, p. 103.
7.	Chelbosul, rîiosul şi mucosul. Hîrlea, Polojănii, p. 29 (Năruja — Vrancea).
[PURICELE NEAMŢULUI]
Un român întreabă pe un neamţ :
—	Domnule, cine-i persoana care se plimbă pe umărul d-tale ?
—	Asta burice (purice).
422
—	D-apoi, e alb.
—	Daca batrin, săraca !
—	Şi de ce merge aşa de încet ? Pare că-i dişalat.
—	He, saraca ! bote dişalat eu, chind gulgat pi dinsi.
( E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 226, p. 3 ; republicată :	Literatura
populară, p. 44.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5160. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) GAZ. ŢAR., II (1893). nr. 29, p.	4.
3.	E bătrîn, săracul, „I. CREANGA“, I (1908),	nr. 5,	p. 153 (Suceava
—	Suceava).
4.	Neamţul şi păduchele, „I. CREANGA“, XII (1919), p. 13 (Urziceni
—	Ilfov).
5. Puricele neamţului, DOINA Jor., I (1928—1929), p. 89 (Cerbu — Argeş).
6.	Puricele neamţului, CAL. GOSPOD., IX (1930), p. 70.
7.	Puricele alb, IZVORAŞUL, X (1931), nr. 2, p. 13 (Bistriţa — Mehedinţi).
8.	Puricele neamţului, CAL. COOP. ROM., I	(1931),	p.	191.
9.	Puricele neamţului, VOINŢA BAN., XII (1932),	nr.	51, p.	S.
UNGURUL, PURECELE ŞI PĂDUCHELE
Un ungur stătea într-un loc şi se hodinea, cînd deodată sare-n sus. îl pişcase ceva într-o coastă.
Se desface ungurul, caută-n sîn şi vede într-un loc un purece negru şi un păduche cenuşiu ; şi cum îi vede, îşi face chiteală să-i prindă şi să-i nimicească pe amîndoi de pe faţa pămîntului.
Dar pînă să vadă cum, purecele, ţup ! sare şi se duce ; ungurul, cum vede asta, mai chiteşte oleacă, şi pe urmă zice :
—	No ! asta hoţ ! Chişche la mine şi cînd vreu ucide la dînsu fuge di frichi. Asta hoţ !
423
Apoi, privind păduchele care sta lipit de slănina urgurului, zice iar :
—	Asta nu hoţ ; asta bun ; nici chişcat, nici fugat ; asta cuminte.	;
Şi-l lăsă pe păduche tot în sin.
(T. Pamfile) POP. ROM., II (1933), nr. 14, p. 274.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5101. Este atestat în Moldova.
[CE-L LAŞI DE CAPUL LUI ?]
Pe zeghea unui ţigan, care călătorea în tren, un călător de lîngă el văzu un păduche.
—	Omoară-1, măi ţigane, ce-1 laşi de capul lui ?
-— Ce să-l omor, románico, că dacă-1 omor p-ăsta, vin alţi patruzeci la înmormîntarea lui, răspunse faraonul.
GAZ. ŢĂR., XXIX (1928), nr. 4, p. 4. Vezi Typol. bibi.; tip 5162. Este atestat în Transilvania.
[DIN NEAMUL LUI ESTE PĂDUCHIOS]
O femeie se căina că bărbatu-său are păduchi în cap.
—■ Iacă, dragă cumătră, eu mă Iau din săptămînă în săp-tămînă şi tot nu fac păduchi, iar pe el din an în an, şi tot face.
—	Hei, adaugă cumătră, se vede că din neamul lui este păduchios.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 281.
Vezi Typol. bibi.; tip 5163. Este atestat în Moldova.
424
8. Arţăgos — certăreţ
NEA PRICESCU-VRAJBĂ SAU CUI CE-I DATĂ
Nea Pricescu-Vrajbă nu mai avea intrare nicăieri, cu deosebire însă, unde se mănîneă şi bea degeaba, nu putea să îie chemat o dată cu capul.
Şi nea Pricescu o sfeclise mai ales fiindcă ţinea ca şi cea mai nevinovată petrecere să se sfîrşească cu încăierare şi capete sparte. Ştia el adică să înnădească cuvinte, ce ard şi frig pe unde ajung, şi din nimica ceea afli numai că vrajba e gata. Şi pe cînd alţii îşi întocmeau morişcă în păr, nea Pricescu se făcea apă, scăpa ca prin urechile acului şi rîdea de păruiala ce însuşi o pusese Ia cale.
Dar toate pîn’la o vreme, şi ulciorul atîta merge la fîn-tînă pînă-şi frînge gîtul.
Oamenii de la o zi dau a se cuminţi, nu mai au chef de coaste frînte şi capete sparte, şi pe Pricescu mi ţi-1 dau afară cu nepusă masă oriunde se iveşte.
într-una din dumineci era ospăţ, treabă mare, toţi fruntaşii satului erau la unul din cei mai cu dare de mînă, ce-şi însura feciorul. Mese întinse, bucate alese, vin şi lăutari, cheful şi voia bună nu mai avea margini.
Lui nea Pricescu-i lăsa gura apă, cînd se cugeta la cum îşi petrec alţii şi el înghite-n gol.
Chiteşte el în .mintea sa şireată ce chiteşte, îşi face coada colac şi numai ce afli că şi el e la ospăţ.
Dar vorba ceea : „Nechematul n-are scaun“, şi oaspeţii, cum erau în voie bună, îl dau afară şi, ca să fie de rîs de batjocură, îl închid în pivniţă, ca să audă întreg tărăboiul şi fierea din el încă să crape de necaz.
Intr-un tîrziu, ce le vine lor în minte să facă cu bietul Vrajbă ? !
425
Se pun şi sparg paharele într-un vas mai mărişor, mai toarnă şi oţet în el, culeg ciolanele rămase şi hai la el ca să-şi facă haz de nevoia omului.
Dar, cum stau ei aşa grămădiţi dinaintea pivniţei şi făceau foaie de rîs, iată că se apropie o ţarcă atrasă de amirosul şi vederea ciolanelor.
—	Ei, voinici ! zice nea Pricescu-Vrajbă, dacă sînteţi bătuţi la cap, ian să-mi spuneţi cum e cucoana coţofană, ţarcă-bulearcă, la pene ■— este ea albă ori neagră mai mult ?
—	Coţofana, răspunde badea Bran, e neagră, un fel de cioară pestriţă este ea, o ştie toată lumea.
—	Vorbă să fie, nene Brane ! îi ia cuvîntul badea Stan, o brodişi ca orbul Brăila, pentru că, să vezi, coţofana e albă mai mult, un fel de lebădă pătată cu negru, ea e o pasăre albuie...
—	De unde ? ! zice Nan, dincolea. Nenea Bran a găsit adevărul întreg. Stan bate cîmpii cu minţile 1
Ba că teacă, ba că pungă, că una, că alta, zama dă a se îngroşa din ce în ce şi vezi numai că oamenii se împart în două cete, vorbesc apăsat şi tare, de cugeţi că nici unul n-aude bine.
Mai departe vorba ceea : „Ceartă fără-ncăierare nici un haz nu are“ — într-altă zi toţi erau scăpaţi ca de tătari.
" Va să zică la cine ce-i data. Dacă lui nea Pricescu scris i-a fost ca de Vrajbă să aibă parte, apoi om va fi, cînd dracul cu cruce în frunte.
(I. Gr. Sima) FAM., XXIV (1888), nr. 41, p. 470 ; republicată : Ardeleanul glumeţ, p. 18.
Vezi Typol bibi. ; tip 5164. Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Zurbagiul, V. LIT. ART., I (1907), p. 217.
3.	Isprava hărţăgosului (P. Gh. Savin), F. POP., XVI (1911), nr. 23, p. 5 ; republicată : .Snoave, p. 48.
4.	Oare coţofana îi mai lungă în trup decît în coadă ? (P. Gh. Savin), F. POP., XVI (1911), nr. 8, p. 254 (Jorăşti — Galaţi).
426
5.	Oare coţofana îi mai lungă în trup clccît în coadă ? Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 94.
6.	(Fără titlu) PRIM., IX (1929), nr. 15, p. 2.
7. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 45, p. 11.
8. (Fără titlu) E. Petrovici, Folklor din Valea Almăjului, p. 152.
HAI SĂ NE SFĂDIM !
Un plutaş venea pe Şiret de vale cu pluta şi sta aproape să intre pe sub un pod. O femeie tocmai atunci pe acolo.
—	Fă leliţă, fa, ia mai stai olecuţă să ne sfădim ! strigă plutaşul.
—	Cum să ne sfădim ? îi răspunse femeia. Da ce am eu de-mpărţit cu tine ?
—	Cum n-ai ? Dar mai întîi, aşa se răspunde unuia ca mine ?
—	Da cine eşti tu ? Hai ! vezi să nu te poţi spăla cu toată apa de pe Şiret.
Sfada era gata.
(T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 346.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5165. Este atestat în Moldova.
LA O CEARTĂ
—	Măi, cum te cheamă ?
— Să-ţi pun mîna-n gît, mă cheamă... Dar pe tine ?
— De, pe mine mă cheamă Să-ţi dau o 1 abă-ntre ochi !
—	Numai că eu ţi i-oi scoate şi mă vei vedea ! Şi apoi m-au rugat ei alţii cu mai multe şi n-am vrut, şi, pentru o labă a ta, să mă plec ?
—	Măi, ori tu eşti rău, ori rău ţi-a fost popa care te-a botezat...
427
—	Rău a fost tată-tău, cînd a venit la mama ; da popa a fost foarte bun, că eu, cînd m-a botezat, am sărit din cristelniţă şi m-am apucat cu amîndouă mîinile de barba lui şi strigam: piei, Satană, de la mine !...
CULT. POP., VIII (1928), nr. 248, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5167. Este atestat în Muntenia.
NĂRAVUL DIN FIRE
Nevasta (rea din fire) : „A trecut o jumătate de an de cînd m-am măritat. Bărbatul totdeauna-i bun cu mine, slugile îşi isprăvesc lucrul bine ; nici unii nu-mi dau prilej de ceartă. Acu mă întreb ce lipsă am avut eu să mă mărit, n-am putut sta pe pace ? Of, că amară-i viaţa asta.“
CUCU, I (1905), nr. 2, p. 7.
Vezi Typol. bibi.; tip 5168. Este atestat în Transilvania.
CIOC-BOC
Un ţigan se plîngea la primărie împotriva unui prieten aşa :
—	Eu eram în bordeiul meu, şi el a venit de Ia bordeiul lui la bordeiul meu şi mi-a dat în cap „cioc“. Eu m-am dus de la bordeiul meu la bordeiul lui i-am dat în cap „poc“. EI a venit la bordeiul meu de la bordeiul lui şi mi-a dat în cap „boc“. Spune dumneata, dreptate-i asta : „cioc „boc“ şi eu numai cu „poc“ ?
(T. Pamfile — Fără titlu), B A.R.S.R., 5094, f. 96.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5169. Este atestat în Moldova.
428
INIMA CEA BUNA
Preotul — Ei, Ioane, adu-ţi aminte de sfîrşitul vieţii, lasă toată mînia şi iartă inimicilor tăi.
Ion — Apoi bine, fie ; dară pe Toader lui Vasile tot l-aş mai seărmăna o dată.
Preotul — Io-ţi zic să ierţi la toţi.
Ion — De părinte, dacă trebuie să fie aşa, atunci îl voi ierta ; numai să-mi făgăduiască fiul meu cel mare, Simeon, că se va înţelege dară el cu dînsul.
AMIC. POP., XII (1872), p. 92.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5170. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu), PRIC., III (1874), nr. 19, p. 76.
3.	Inimă bună, POP. ROM., VIII (1912), nr. 14, p. 12.
„LAS’ SA TE OMOARE !“
Un pricinaş merge la fostul judeţ Cernea, din Cincu Mare, şi se plînge :
—	Domnule judeţ ! Ghiţa Nonului s-a lăudat că de l-oi mai bate-o dată, mă omoară. Te rog să-l „strofoluieşti“ (pedepseşti).
Judeţul (care-1 cunoştea bine pe pricinaşul şi vrea să scape de el) :
—	Las’ să te omoare dintîi, ş-apoi vino-ncoace, că-i voi arăta eu lui !
POP. ROM., XII (1912), nr. 43, p. 10.
Vezi Typol bibi; tip 5171. Este atestat în Transilvania.
429
NEAGA-REA
A fost o femeie şi o chema Neaga. Da lumea în sat îi zicea „Neaga-rea“ de bună ce era, bag-seamă, c-avea o gură... mamă, mamă, ce-i umbla mai rău ca Ia moară neferecată !... Că, dacă apuca să se ia la ceartă cu cineva, apoi era vai de păcatele aceluia ! Nu-1 mai lăsa din gurănit toată ziulica... Una tot întruna îl ţ;nea cu gura : c-o... c-o drege... c-o fi... c-o păţi !... Cum zic, duca ei era ca să se tot certe ; altfel n-avea as-tîmpăr, Doamne păzeşte ! Făcuse mîncărici subt limbă... Nu găseai în sat multe femei pe care să nu le fi gurănit ea... Aşa poamă era !
Zilnic îi venea însă năbădăile şi tabăra cu gura pe-o vecină, de haulea satul, nu alta ; iar dinii lătrau atunci de credeai c-au năvălit turcii !... Aşa o cieălea.
Biata femeie, săraca, nu mai putea scoate capul pe uşa casii de ruşinea ce i-o făcea... Că lumea aşa e... Crede mai uşor ce nu trebuie crezut...
Acuma, ce-i dă în gînd astei vecine într-o zi ? îşi zice :
„Doamne !... Ia să încerc eu una, că poate-oi scăpa dracului de nebuna, că mi-a scos peri albi !...“
Şi ce face ? Pe cînd Neaga-rea o tot gurănea de peste gard, ea doar deschide uşa, îi bate în pumni şi iar o închide... Apoi iar o deschide, iar îi bate în pumni şi zicîndu-i numai : „Sîc-sîc-sîc !“ şi iar o închide. Atît îi făcea... Nu-i mai răspundea ca altădată...
Neaga-rea atunci, de ce vedea că vecina nu-i răspundea nimic, ci doar o sîcîia, mai tare se înfierbînta şi o gurănea... de credeai... acu, acu îşi iese din minţi !... Şi dă-i înainte cu cicala... de nu se mai înţelegea nimic primprejur !
Vecina însă, care-i prinsese slăbiciunea acum, numai crăpa uşa niţel, se uita la ea şi o închidea iar... îi găsise potîngul.
Neaga, la astea, şi mai rău s-a oţărît, că nu mai vedea, nu mai auzea împrejuru-i... pînă odată a căzut jos şi... a plesnit ; a crăpat numai de necazul vecină-sii că nu-i răspunsese nimic !...
Nu ştiu, zău, dacă mă credeţi... dar ştiu că, de-atunci, s-a scăpat satul de ea.
(N. I. Dumitraşcu) POP. ROM. Buc.,
IV	(1935), p. 375.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5172 (A. Th. 1365). Este atestat în Muntenia.
430
[CHEILE, CHEILE !]
O	femeie, avînd o rea purtare, a fost aruncată de bărbatul său în apă, Aducîndu-şi aminte, cînd se înecă, că cheile casei le are femeia în buzunar, începu să strige :
—	Cheile, cheile !
Zannp, Proverbele românilort III (1899), p. 100. Vezi Typol. bibi. ; tip 5174. Este atestat în Muntenia.
[SFATUL ÎNŢELEPTULUI]
Un om avea o femeie aşa de rea, încît îi venea s-o lase şi să-şi ia lumea în cap ; căci el, săracul, niciodată nu-i mai intra în voie, întotdeauna era certat şi batjocorit de dînsa.
De aceea, într-una din zile se duse la un mare înţelept şi-l întrebă ce să facă ca să dezbare nevasta de răutatea ei.
înţeleptul acela îi zise să care în toate ceasurile zilei bolovani cu căruţa.
Bietul om credea că înţeleptul acela a fost nebun de i-a dat sfatul ăsta, dar urmînd povaţa lui, văzu _că-i merge bine ; căci cînd sosi devreme acasă venea necăjit iar nu chefliu ca altădată, şi îndată ce-i zicea nevasta o vorbă proastă, o şi încoma de păr, şi apoi să fi văzut probă de trînteală ce-i da !
Nevasta, văzînd aşa, lăsă răutatea şi se făcu aşa de bună încît o admira bărbatul său, şi de multe ori zicea în gîndul lui :
—	Măi, dar mari minuni mai fac şi bolovanii ; vezi asta numai de la năzdrăvanul ăla de înţelept mi se trage.
GAZ. SÂT., II (1885), nr. 7, p. 103.
Vezi Typol, bibi. ; tip 5175. Este atestat în Muntenia.
LA JUDECĂTORIE Judecătorul (către martor) :
—	Ei, ia explică-ne cum s-a întîmplat păruiala aia ?
431
Martorul (care îşi învîrte ochii roată prin sala de şedinţe a judecătoriei) :
—	Să am iertare, domnule judecător, dar aici n-am în capul cui sări. Ar trebui să te flocăi pe dumneata şi pe domnii advocaţi.
CAL. Blaj, III (1926), p. 183. Vezi Typol. bibi. ; tip 5176. Este atestat în Transilvania.
MARTORUL
Judecătorul — Aşadară cei doi prieteni ai dumitale s-au atacat cu scaune şi d-ta totuşi n-ai intervenit, ca să iaci pace între ei ?
Martorul — Am voit eu să intervin, dar nu erau decît două scaune în odaie.
CAL. Blaj, XVIII (1940), p. 118.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5177. Este atestat în Transilvania.
LA TRIBUNAL
Preşedintele — Acuzat, pentru ce ţi-ai lovit victima cu cuţitul ?
—	Pentru că n-aveam revolver la mine, domnule preşedinte.
FEM. SAT., II (1936), nr. 1, p. 11. Vezi Typol. bibi. ; tip 5178. Este atestat în Transilvania.
432
9. Beţie — hoţie
TREI BEŢIVI
Dimineaţa pe la 4 ore se întîlneşte Gîrgală cu înghiţilă, împleticindu-.se amîndoi, pe uliţă, şi se mîncă din gură, că ce-i aceea ce se vede pe cer : soarele sau luna ? Atunci nimereşte Lăcustă, mergînd pe trei cărări :
—	Ei — Mă, ce-i aia de pe cer ? Soarele ori luna ? Lăcustă —• Nu ştiu, mă, că eu nu-s de-aici.
POP. ROM., XIII (1913), nr. 5, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 5179. Este atestat în Transilvania.
[NUMAI UNU]
—	Aici îmi erai ?
—	Păi unde ?...
—	Te căutam în crîjma ceealaltă , şi cînd colo...
—	Păi io-s de vină, dacă m-a făcut maica numai unu ? Dac-aş fi doi, a bună samă nu mă căutai degeaba.
ALB. Buc., XLI (1938), nr. 32, p. 502. Vezi Typol. bibi, ; tip 5181. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2.	Numai unu, CAL. Biaj, XV (1939), p. 115.
[BĂUTURA RĂSPUNDE]
Un beţiv întîlneşte un cerşetor, care-i întinde mîna :
—	Ah ! Domnule, îi zise cerşetorul, dă-mi ceva că mor de îoame.
—	Hm ! îoame !... Mă, mîncarea e fudulie, băutura răspunde.
AMIC. POP., XVI (1876), p. 123 Vezi Typol. bibi. ; tip 5182. Este atestat în Transilvania.
LA CHEF
—	Măi, ce mai chef a fost la alde nanaşu !... Bucate ca-n ani de belşug, şi voie bună ca la o cumetrie ! Am petrecut, de să meargă pomina peste nouă dealuri...
—	Zău ?... auzi tu minune ! numai că neprielnicul m-a
împins să lipsesc de-acasă, tocmai la un aşa timp ! nenoroc şi pace bună.	9
—	Ţi-ai fi supt buzele după bunătăţi, o varză...
—	Mă rog, mîncarea ca mîncarea, da încaltea te-ai şi îmbătat bine ?
—	Nu, că vinul era cam pe sponci.
—	Ei, atunci n-ai făcut nimica.
ALB. Buc., XXXIX (1936), nr. 5, p. 70.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5183. Este atestat în Muntenia.
ŢIGANUL, BĂIAT DE PRĂVĂLIE
Un ţigan s-a dus la un cîrciumar, ca să se bage băiat de prăvălie. Acesta l-a primit cu condiţia de a nu vrea băutură. Ţinu ţiganul o zi, două, trei ; dar a patra se duse în pivniţă -şi bău pînă se îmbătă.
434
Cînd veni stăpînul şi-l văzu beat :
—	Ce-ai făcut, măi şuştere ? Cum am vorbit ?
—	Ilaolică, boierule, mînca-te-aş aşa şi pe dincolo, nu am băut, zău, dar ştii că hastă vară s-au făcut prune multe şi eu am mîncat cam multe, şi tocmai hacum hau fiert hîn burtă, şi s-au făcut ţuică.
DOINA Jor„ II (1930), nr. 2—3, p. 24.
Vezi Typol. bibi.; tip 5184. Este atestat în Muntenia.
GATA...
Silvicultorul din Pipirig a mers odată la Tg.-Neamţ. După. ce şi-a isprăvit socotelile prin oraş, chemă vizitiul şi-i spuse
—	Vasile, du-te şi înhamă caii şi, peste jumătate de ceas. să fii gata. Ţine şi cîţiva lei, să-ţi cumperi şi tu ceva din tîrg..
Peste o jumătate de ceas, vizitiul veni, abia ţinîndu-se pe picioare, şi zise :
—	Domnule şef, îs... gata...
Se îmbătase turtă !
NEAM. ROM. POP., XI (1923), nr. 9, p. 174. Vezi Typol. bibi. ; tip 5185. Este atestat în Moldova.
A CUI E VINA ? !
D-l Ioniţă Butoi cheamă într-o zi pe servitorul său :
—	Ascultă-mă ! îi zise el, sînt nemulţumit de tine, eşti? vrednic, cinstit, ascultător, dar o să te dau afară.
—	Pentru ce, stăpîne ?
—	Pentru că de cîte ori mă îmbăt eu, te îmbeţi şi tu !
—	A cui e vina, stăpîne, dacă te îmbeţi în toate zilele ?’
HAZ. SAT., XI (1911), nr. 49, p. 3..
Vezi Typol. bibi; tip 5186. Este atestat în Muntenia.
435-
PIN’ ŢI-O IEŞI PÂRUL PRIN CĂCIULĂ
Un boier avea de vecin un ţigan.
Ţiganul, cum e el ţiganul, o ţinea într-o beţie de nu se trezea cu zilele.
Boierul, văzînd atîta veselie pe ţigan, îl prindea mirarea de chefurile şi chilomanurile lui.
Intr-una din zile, pe cînd ţiganul era în toiul chefului ca de obicei, se pomeneşte cu boierul că-i intră în uşa bordeiului.
—	Ce'faci, măi ţigane ?
—	Iaca, ce să fac, cucoane, beau vîrtos, cu ţiganca şi cu danciucii mei.
—	Bine, mă ţigane, aşa bea lumea ca tine ? tu nu vezi că curg zdrenţele de pe tine ?
—	Dec, lasă să curgă, că are de unde !
—	Ia lasă vorba asta, ţigane, şi spune-mi şi mie cum faci tu de eşti vesel întotdeauna, ca să fac şi eu ca tine.
—	Iaca, cucoane, ia şi d-ta cîteva ocale de vin şi pun-te ]oe el de le bea pîn ţi-o pocni urechile.
Cum auzi boierul plecă acasă unde făcu întocmai cum l-a învăţat ţiganul, dar, cum nu era învăţat cu băutura, se îmbolnăvi de zăcu a doua zi toată în pat.
Cum se făcu bine se duse la ţigan să-i spuie isprava. Acesta cum îl văzu se sculă în sus şi zise boierului :
—	E, cocoane, făcuşi cum te-am învăţat eu ?
—	Făcui, ţigane, dar uite că toată ziua m-au scuturat frigurile.
—	Apoi de, cocoane, îi fi băut singur hale ocale de vin ?
—	Singur, ţigane !
—	Dec, nu să bea singur, că d-aia ţi-a venit rău, chiamă şi d-ta niscaiva rude de bea cu toţi, atunci nu te-i mai îmbolnăvi !
Plecă boierul şi, ducîndu-se acasă, făcu întocmai. Şi petrecu cu rudele pînă a doua zi de dimineaţă, dar, după ce se isprăvi tot tămbălăul, simţi iarăşi că-i vine rău. Din rău, tot mai în rău, pînă se puse la pat de zăcu, toată ziua.
A doua zi iarăşi se duse la ţigan care era înconjurat de dănciucii şi ţiganca lui bînd întruna, vîrtos.
—	Iar bei, mă ţigane ?
—■ Iar, cucoane ! Dar d-ta ce făcuşi ?
—	Ce să fac ! Uite, zăcui pînă nu mai putui şi azi !
—	Aşa e cine nu ştie să bea voiniceşte !
—	Ce spui, mă ţigane, eu am băut pînă n-am mai putut !
436
—	O fi, cucoane, dar de ! drept să-ţi spun, tot n-ai băut bine !
—	Ia taci, mă ţigane, că am băut destul de bine, ce tot spui tu ?
—	Iaca tac, cocoane, dar tot n-ai băut bine, nu ştii să bei, nu, că nu să bea aşa !
—	Dar cum să bea, ţigane ?
—	Să bei pin’ ţi-a ieşi hal păr prin căciulă !
—	A... ha ! zise boierul, vrei să mă vezi ca pă tine, ţigane ? A... eu să-mi văd de boieria mea şi tu de sărăcia ta, mai bine !
Chicoş, Culegeri, p. 45.
Vezi Typol. bibi.; tip 5187. Este atestat în Muntenia şi Moldov a. Variante:
2.	Pin ţi-o ieşi părul prin căciulă, ŞEZ. SÂT., I (1898), nr. 5, p. 153 (Smulţi •— Galaţi).
3.	Mă dreg (I. Adam), OPINIA, II (1898), nr. 120, p. 1 ; republicată : Pe lingă vatră, p. 1 ; Glume ţărăneşti, p. 20 ; CAL. SAT., XVII (1931), p. 61 ; ALB. Buc., 1938, p. 182.
4.	Pînă ţi-o ieşi părul prin căciulă. Popescu-Ciocănel, Braşoavc,
p. 82.
5.	Pînă ţi-o ieşi părul prin căciulă, HAZ. SAT., XV (1915). nr. 5, p. 2,
6.	Boierul şi hargatul (N. V. Hodoroabă), „I. CREANGA“, VIII (1915), nr. 3, p. 92.
7.	Dresul boierului, VEST. SAT., V (1916), nr. 12, p. 6 (Bărgă-oani — Neamţ).
8.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., V (1930), nr. 39, p. 12.
SA TE DREGI...
—	Măi, da rău mi-e !
—	Ce ai ?
—	Ştii, acum că nu mai beau nimic, parcă...
—	Ei, drace, păi ian vezi de te drege cu cîte-un păhărel de cel de prune.
POP. ROM., XI (1911), nr. 9, p. 8.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5187 A. Este atestat în Transilvania.
437
SE DREGE AZI !.
Intre doi despre un al treilea :
—	L-am văzut pe cutare ieri — bea, bea, bea... de se...
—	De se strica ! Aşa.
—	Apoi l-am văzut din nou în altă crîşmă : bea, bea, bea de se...
—	De se dregea !
—	Aşa.
(T. Pamfile) POP. ROM. Buc., I (1932), nr. 14, p. 267.
Vezi Typol bibi. ; tip 5187 B. Este atestat în Moldova.
[SFAT PRIETENESC]
Un funcţionar din Botoşani cam luase de coadă patima paharului, dar, fiind sfătuit de cineva, s-a lăsat de beţie. N-a trecut mult după aceasta şi a murit.
Un altul tot de măsura celui dintîi (cu darul beţiei) fu sfătuit de oarecine în felul acesta :
—	Ascultă, dragă, părăseşte beţia, că nu-i frumoasă meserie.
—	Da, cum de nu ! Să mor şi eu ca cela.
—	Ascultă ce-ţi spun eu : lasă-te de beţie, şi te-apucă de băut!
E.	Baican, Literatură populară, p. 63.
Vezi Typol. bibi.; tip 5187 C. Este atestat în Muntenia.
[NEMlNGÎIAT]
Ion, servitorul d-lui A., şi-a pierdut nevasta, de sunt trei luni, şi din cauza mîhnirii petrece toată ziua în circiumă.
Ieri, stăpînul său îl întrebă :
438
—	Ia ascultă, pentru ce, de cînd ai rămas văduv, nu mai ieşi din circiumă ?
—	Pentru ca să mă mîngîi, d-le.
■— Ei, şi cit are să ţie aceasta ?
—	Oh, d-le, sînt nemîngîiat.
FAM., XVIII (1882), nr. 29, p. 355„ Vezi Typol. bibi.; tip 5188. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Inconsolabil, CAL. Cern., 1888, p. 140.
3.	Neconsolabilul, FAM., XXIX (1893), nr. 35, p. 424.
4.	Nemîngîiat, LUMINA, II (1906), nr. 4, p. 7.
DÄ FOC LA SOBĂ
Era un ger cumplit în vremea aceea, de ţi se încleiau genele şi suflarea se făcea promoroacă pe mustăţi.
Boierul avea de dus vin la tîrg şi, cînd a văzut o pîrtie aşa de bună, îndată a făcut vîlvă prin sat ca să vină oamenii şi să încarce poloboacele şi să plece. Da dintre toţi cărăuşii era unul care bea aman, nu cu ulcica sau cu cana, ci cu cofa.
I	se umflau vinele gîtului. ca nişte frînghii şi nasul i se făcea ca ardeiul.
A venit vremea de au pus poloboacele în sănii şi oamenii se mai hodineau. Boierul vede pe cela sblehuet la gît, căci aşa umbla el, cu pieptul gol totdeauna, şi îi dă :
—	Cum,	bre, nu te temi	c-ai	să te îmbolnăveşti aşa ?	Ia
uită-te la el :	descheiet... mă	mir	şi eu... Mă uit la mine :	cu
blană groasă,	dau foc la sobă	şi tot mi-i rece, şi tu ?
—	Apoi,	coane, şi eu dau	foc	la sobă... Şi de lîngă dinsul
ridică cofa cu vin, o pune la gură şi trage, trage... pesemne că se cam potolise focul în sobă...
VEST. SAT., III (1914), nr. 3, p. 6' (Covasna — Iaşi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5189. Este atestat în Moldova.
439'
[FĂGĂDUIALA BEŢIVULUI]
—	Faraoane, te laşi de băutură ori te iau la buşeală iar ca ieri ?
—	Mă las, boierule, chiar acum. Ia, mai beau azi şi mîine, şi pe urmă tocmai poimîine.
HAZ. SAT., XI (1911), m\ 27—28, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5190. Este atestat în Muntenia.
SĂ NU PRICEAPĂ
Au plecat unii la peţit la o fată.
Aci, au făcut ce au făcut şi a doua duminică au şi luat-o. Au pus-o în căruţă, şi... pleacă de-acasă.
Dar pină nu a plecat, fata, de colo, din căruţă, peste umăr mîne-sa :
—	Mumă, dă-mi măsura (adică o ulcea din care obişnuia proasta să bea ţuică) după căminele de unde e troaca cu doviete...
Şi mumă-sa repede, să nu înţeleagă ăia :
—	Lasă, maică, lasă şi du-te, du-te, că ţi-o aduce mama cusătură.
Şi... s-au dus.
(N. I. Dumitraşcu) CAI,. ŢÂR. OR., II (1936), p. 46 ; republicată : ŢĂRĂNISM., XIV (1939). nr. 14, p. 14.
Vezi Tţlpol. bibh ; tip 5192. Este atestat în Muntenia.
CÎŢI MAI MULŢI TOVARĂŞI
Acu, cică omul care pătimeşte de boala beţiei scorneşte multe năzbîtii, numai să-i fie îngăduit a trage cît mai vîrtos la basamac peste cap, căci, de, vinul nu se mai face pe toate gardurile, ca altădată.
440
Unul zice, din pragul crîşmei, către nevastă-sa, ce venise să-l ia în unghii că nu se ţine de gospodărie, ci numai de beţie :
—	Măi nevastă, vezi tu ? Eu am băut o cinzeacă de rachiu ! da ia te uită la mine ; aşa că o să mă-mbolnăvească ?
—	Păi, de, omule, aşa o fi, dacă numai bei.
—	Hei, proasto, vezi : dacă-i cap de femeie, e şi de gîscă ! Păi, cinzeaca ce-am trimes-o mai odinioară colea, vezi tu, ■strigă mereu că i-i urît, moare de urît ! Ia să-i mai trimit o tovarăşă !
Femeia, holbînd ochii, ca şi încredinţată, şopti :
—	Păi, i-o fi, bărbate, dar vezi, mai iute şi hai acasă.
Mai dete o duşcă. Mai stă ce mai stă, dar parcă n-avea
astîinpăr : ba bătea din picioare, ba plescăia din limbă, ba chicotea răguşit. Nevasta îl tot îndemna acasă.
—	De, măi nevastă, zise el cu duioşie, văd eu că ţi-i uşor a zice, da, vezi, e alt bocluc şi mai mare : cele două cinzeci ale mele s-au luat la ceartă şi se ceartă aşa de tare, de nu ştiu, zău, ce să le mai fac : ori îmi iau lumea-n cap, ori le trimet o a treia tovarăşă, să le împace !
—	Cum, bărbate ?
—	Uite cum : boc, boc ! Mai adă una, băiete !
Femeia, mirată şi cu milă, zice în gînd :
—	Mare ţi-i minunea ta, Ilristoase !
Dar peste puţin timp, iar zice omul :
—	Femeie, mă arde pe piept ! Hoaţele celea dinainte au luat-o la boţit pe cea din urmă, de-i plîngi de’ milă ! Altceva nu-i de făcut decît să-i mai trimit o altă tovarăşă, să aibă ajutor : încaltea parte pe parte !
Şi gîl-gîl-gîl, mai trase una la măsea.
—	He, nevastă, eu aş zice, să pleci să-ţi vezi de casă. Lasă-mă pe mine încaltea să-mi văd de-o treabă. Să vezi : hoaţele cele trimise înainte s-au împăcat şi au făcut vrajbă între cele două de pe urmă. Unele joacă, cîntă şi fac în ciudă celor din urmă, care se bat la sînge. Şi nu ştiu, zău, ce voi face, că uite, merge lumea cu mine.
Şi aşa se zice mereu de cel ce vrea să tragă la măsea cu nemiluita, de ajunge de rîsul tuturor.
(N. I. Munteanu) NEAM. ROM.
POP., V (1914), nr. 10—11, p. 161 ;
republicată : Poveşti, p. 27.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5193. Este atestat în Muntenia.
441
[EXPLICAŢIE]
Un om, fiind întrebat cum poate bea el atîta vinars deodată, el răspunse :
—	Aşa, că dacă am băut numai un pocal, al doilea bîndu-1' zice către cel dîntîi : fă un loc şi mie ! Aşa zice şi al treilea către al doilea şi aşa mai departe, pînă ce în urmă apoi toate-mi fac loc mie în un şanţ !
GURA SAT., XII (1872), nr. 15, p. 60.. Vezi Typol. bibi. ; tip 5194. Este atestat în Transilvania şi Moldova..
Variantă:
2. (Fără titlu) AGRIC.. XI (1920—1921), nr. 8, p. 63.
[ŢIN MULT LA FAMILIA MEA]
—	Cum de te-ai îmbătat aşa ?
—	Vezi, d-le doctor, că ţin mult la familia mea şi de sărbători am băut cîte un păhărel în sănătatea fiecărui copil al meu;
—	Cîţi copii ai ?
—	Numai 17 !
ALB. Buc., VII (1904), nr. 46—47, p. 1133.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5195. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2.	Tată bun, POP., VIII (1904), nr. 51, p. 653.
442
[SORA DRACULUI]
Un pantofar avea o soţie foarte rea, aşa că de urîtul ei s-a făcut beţiv. Zadarnic voia soţia să-l dezveţe de această patimă, nu putea. Intr-una din zile s-a hotărît să-l sperie. S-a îmbrăcat în nişte haine urîte, şi-a pus un obrăzar în formă de drac pe obraz şi s-a ascuns după un arbore ca să-şi sperie bărbatul care atunci plecase de la circiumă. într-un tîrziu iată că vine bărbatul, legănîndu-se şi abia putînd sta pe picioare. Femeia îmbrăcată ca drac a început a se mieuna ca ucigă-1 crucea. Atunci bărbatul a întrebat :
—	Cine eşti ?
—	Diavolul, răspunse cu glasul prefăcut femeia.
—	Chiar bine, dragul meu, ia vino încoace şi-mi ajută să merg acasă, că eu ţin de nevastă tocmai pe soru-ta.
CAL. BLAJ., XI (1934), p. 103.
Vezi Typol. bibi.; tip 5196. Este atestat în Transilvania.
[VREDNICIA BĂRBATULUI]
Nevasta-1 găseşte lîngă butoi, bînd.
—	Te-ai pus pe beţie şi nu vii să munceşti şi tu la culesul viilor !
—	Ba muncesc, nevastă ! căci dacă n-ar fi oameni care să deşarte vinul cel vechi din vase, unde s-ar pune cel nou ?
CAL. L. CULT., I (1894), p. 126.
Vezi Typol. bibi.; tip 5197. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	La culesul viilor, F. POP., IV (1895), p. 102.
3.	între bărbat şi muiere, CAL. SĂT. Sibiu, I (1895), p. 39.
443
BĂRBATUL ASCULTĂTOR
—	Ascultă de mine, Toadere, nu te duce astăzi la birt, că iarăşi îţi cheltuieşti banii, ş-apoi vini beat noaptea tîrziu acasă, şi sperii copiii !
—	Bine, măi muiere ! Ca să-ţi fac o dată şi ţie pe voie, azi o să mă îmbăt acasă !
POP. ROM., XII (1912), nr. 15, p. 12.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5199. Este atestat în Transilvania.
[BĂRBATUL BEŢIV]
Către bărbatul beţiv, zice muierea :
—	Dacă vei mai veni şi altă dată, noaptea, băut acasă, să ştii că voi încuia uşa şi nu te voi primi acasă.
Bărbatul, ca nu cumva să se întîmple aceasta, a doua zi luă uşa casei în spate şi o duse cu sine la ospătărie.
GURA SAT., XIII (1873), nr. 48, p. 186.
Vezi Typol. bibi ; tip 5199. Este atestat în Transilvania.
GRIJA CEA MARE
Soţia, ţăranului bolnav :
—	Uite, Nicolae, că vine doctorul.
—	Ascunde iute sticla cu rachiu, nevastă.
— Dar de ce ? Crezi că te opreşţe să mai bei ?
— Olio ! parcă grija asta o am eu ! Mi-e frică să nu-mi bea doctorul rachiul.
COM. SAT. Buc., V (1910), nr. 5—6, p. 88.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5200. Este atestat în Muntenia.
444
RĂZBUNAREA BEŢIVULUI
Un beţiv trăia foarte rău cu muierea sa. Nu era zi în care să n-o bată, ba ameninţa că o şi omoară. Odată, venind acasă noaptea tîrziu, văzu că muierea s-a culcat, fără să-l aştepte cu cina. Atunci, cu o căutătură grozavă, luă în mînă un ciocan, îl slobozi în sus, şi dintr-o dată slobozi... ciocanul de rachiu pe gît în jos.
LUMINA SAT., II (1923), nr. 5, p. 5.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5201. Este atestat în Transilvania.
[CA SĂ UIT]
O femeie îşi urmăreşte bărbatul din crîşmă în crîşmă. In sfîrşit izbuteşte să-l prindă cu paharul dinainte, pe jumătate gol.
—	Nu ţi-e ruşine, ticălosule, îi strigă cu asprime, să te îm-beţi aşa în toate zilele ?
—	Dacă beau aşa, zise bărbatul, fac ca să uit.
—	Să uiţi ce ?
—	Pe nevastă-mea.
AGRIC., VI (1909), nr. 7, p. 55.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5202. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2.	(Fără titlu) AGRIC., XI (1920—1921), nr. 1, p. 8.
[MĂ TEM CA DE-OI MAI STA...]
Românul şedea în crîşmă cu mai mulţi prieteni. Odată, vine un copil al său în grabă şi-i zise :
—	Tată, vino acasă că avem un băiat.
445
—	Să trăiască, strigă românul, şi-i zice copilului să se ducă. Peste puţină vreme vine băiatul iară :
—■ Tată, vino că mai avem un copil.
—	Să trăiască şi acesta, şi iar trimise băiatul acasă.
Mai tîrziu iar vine băiatul :
—	Tată, Vjiio că avem şi al treilea copil.
—	Acum mă duc, răspunse românul, că mă tem că, de-oî mai sta, mai vin.
AGRIC., VI (19Ufi), nr. 23, p. 197, Vezi Typol. bibi■ ; tip 52U3. Este atestat în Moldova.
AŞA VĂD, CA AU BĂUT
Un secui fruntaş şi cu multă prindere avea slăbiciunea de prea era îngrijit de gîtlej, ca să nu-1 bată seceta. Cînd se vedea alăturea cu sticla plină, puteau vîrcolacii să mănînce nu numai soarele şi luna, dar şi toate stelele de pe cer, că în capuî lui parcă luminau zece sori deodată şi nu s-ar fi dat pe douăzeci de vicişpani.
într-un miez de noapte — iarăşi luminat — apucă el drumul satului din gard în gard, ca să nimerească acasă. Muierea, se-nţelege, atîta era de obişnuită cu aceasta, că nu a ţinut să-I aştepte cu lumina pe masă, ci s-a culcat să doarmă. într-un tîrziu numai ce o brodeşte acasă şi secuiul, vorba ceea, ca orbul Brăila, dar tot tină, de-ţi era nu ştiu cum să te uiţi la el. Pesemne, învîrtindu-se pămîntul pe lîngă osia sa, îi scăpase de multe ori pe sub picioare.
Ajuns în casă, aprinde lumina şi ca un bun gospodar întreabă şi de una şi de alta.
—	Auzi tu, Varvară, zise între altele, băut-au bivolii ?
—	Aşa văd, că au băut, răspunse muierea, măsurîndu-1 din ochi şi se întoarse către perete.
GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 27, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5204. Este atestat în Transilvania.
446
NEGUSTOR BUN
Trăia odată un sirb tare beţivan. Făcu ce făcu, deschise o circiumă şi se jură să fie negustor detreabâ.
Dar năravul din fire n-are lecuire ; negustorul bea mai .mult decît consumau muşteriii, îl întreabă un român :
—	Cum mergi cu afacerile, măi Stoiane ?
Iar sîrbul de colo :
—	Bre române, merge bine : una na vinde, zece na bea !
NEAM. ROM. POP., XXI (1933), nr.
12,	p. 193 (Bistriţa — Mehedinţi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5205. Este atestai în Muntenia.
PASTELE EVREIESC ŞI RUSUL
Un rus s-a pus să pîndească la fereastra* unor evrei, ca sa vadă şi el felul cum acest neam îşi serbează Pastele lor, în ziua întîia ; şi într-adevăr că i-a şi văzut : stînd lungiţi pe pat, cetind necurmat şi gustînd, iarăşi necurmat, dintr-un pahar ori un vas cu vin.
—	Ei, rusule, îl întreabă cineva, îţi place Pastele evreiesc, ori nu ?
Iar rusul :
—	Cum să nu placă : dva-tri slovi, moharici ; dva-tri-slovi, moharici ! (adică : două-trei slove, aldămaş ; două-trei slove, aldămaş !...)
NEAM. ROM. POP., XVIII (1930), nr. 7, p. 121.
Vezi Typol. bibi.; tip 5206. Este atestat în Muntenia.
447
&
[RUSUL ÎN IAD]
Un rus fiind băgat în iad întrebă :
—	Este la voi votcă ?
Dracul a răspuns că nu.
—	Ile ! dar nu e bine la voi.
Toate muncile din iad el nu le-ar fi băgat în seamă dacă ar fi fost votcă. Rusul caută să iasă, dar dracii îl opriră. Atunci rusul se apucă să zidească acolo o biserică. Cînd vazura dracii îl şi deteră afară.
Zanne, Proverbele românilor, VII (1901), p. 14.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5208. Este atestat în Muntenia.
SOCOTEALĂ BUNĂ
Neamţu iese beat din crîşmă, da beat bine, ştii colea, cum să pricepe el să se turtească la zile mari. Cum dă-n uliţă, vede că lumea se învîrteşte cu el ; casele treceau şirag pe dinaintea lui, cum ar trece soldaţii de dinaintea lui vodă.
—	Sapristi, pun...
Bîjbîie prin buzunar şi dă peste cheie cu mare nevoie. Se razimă apoi bine de-un felinar şi, cumpănindu-se cînd într-o parte, cînd în alta, aşteaptă acolo cu cheia în mînă, întinsă ca pentru a descuia.
Vine paznicul.
—	Ce stai aici şi nu te cari acasă ?
—	Acasă !... las’ cară ea la mine. Aştept eu pun aici. Uite cum trece casele. Cînd vine a meu, eu vur şi descui.
Cînd să învîrtească mîna, neamţul sughiţă o dată zdravăn, se poticneşte înainte, nimerind cu cheia în gura străjarului.
FL. ALB., I (1898), nr. 12, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5209. Este atestat în Muntenia, Moldova şi
Transilvania.
448
Variante
2.	Socoteală bună, ROM. Buc., XXXI (1899), nr. 301, p. 2.
3.	Socoteală bună. Adam, lingă vatră, p. 44.
4.	Socoteală bună, GAZ. ŢER., IX (1901), nr. 2, p. 2.
5.	Aştept să vină şi casa mea. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 205,
6.	Din isprăvile beţivilor, LUMINA SAT., III (1924), nr. 7, p. 4.
7.	Ţiganul beat, ŢÂRÂNISM, VII (1932), nr. 23, p. 17.
8.	Socoteală bună, ALB. Buc., XXII (1933), nr. 1, p. 6.
9.	Socoteala beţivului, V. SAT., 1933—1934, nr. 6, p. 5.
10.	Om practic, CAL. Blaj, XV (1938), p. 117.
DACĂ-I TOT FĂRĂ PARALE
Ovreiul din firea lui numai darnic nu este, dar, cînd este vorba de a lua degeaba, nu se dă înapoi.
De aceea cuvintele : „chilipir“, „gratis“ „fără parale“ ţin un loc de mare cinste în vorbirea lui zilnică.
Şi cică fusese ovreiul la o tocmeală la un tîrg ; lăudase marfa negustorului şi îndemnase pe cel ce vrea să cumpere, căci îşi zicea el, nu e de lepădat un chilipir, măcar de doi gologani, dacă i se va întîmpla.
După multă ciorovăială, mai puse românul, mai lăsă ju-pînul, se învoiră şi plecară să bea aldămaşul. Chemară şi pe ovreiul care pusese, cum se lăuda singur, pusese şi el o vorbă bună.
Bău ovreiul, bău cît şapte, fiindcă era chilipir şi nu-1 costa parale, dar cînd fu să plece acasă, picioarele nu-1 mai ascultau şi începu a şovăi.
Merse, merse şi băgă de seamă că pămîntul şi casele se învîrteau împrejurul lui : aci fugeau pe lîngă el, aci i se puneau de-a-ncurmezişul în cale.
Ce-şi făcu el socoteala ? Dacă casele se mişcă, umblă încoace şi încolo gratis, la ce ar mai da parale pe birjă, ori la ce ar mai rupe cizme ? Nu-i mai bine să aştepte aici, „ca să vină şi casa al meu la mine ? !“
Zis şi făcut.
La o răspîntie se apucă cu amîndouă mîinile de un pom şi stătu pe loc. Stătu el aşa mult, mult, pînă seara, cînd un. drumeţ îndrăzni de-1 întrebă :
449
—	Pe cine aştepţi, juplne ?
—	Văzui că toace cosele se mişcă şi aştept să vină şi casa al meu la mine, că eu n;n treabă...Tu de ce nu aştepţi ?
—	Eu nu aştept, jupîne, fiindcă casa mea nu vrea să se mişte şi de aceea mă duc degrab’ s-n cert, răspunse drumeţul care înţelesese că ovreiul e beat turtit şi-şi văzu de drum.
Mai aşteptă ovreiul puţinei, dar cînd văzu că e în zadar, se hotărî să plece să-şi certe şi el casa. însă nu făcu zece paşi, şovăi şi căzu jos. Cu chiu, cu vai, se sculă şi plecă mai departe ; dar iar şovăi şi iar căzu... de data asta într-un groaznic noroi. Cercă să se mai scoale, dar puterile îl părăsiseră deja demult ; de aceea se lungi cu tot dragul, se întinse în nămol şi zise încetinel :
—	Şi aici e bine, numai dacă-i tot fără parale !
ŞEZ. SĂT., I (1898), nr. 8, p. 255.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5210. Este atestat în Muntenia.
ÎNŢELES BUN
într-un vagon de drum-de-fier, trei călători beţi se întreabă :
întîiul — Cît e ceasul ?
Al doilea, uitîndu-se la tabacheră răspunde — joi.
Al treilea (sculîndu-se repede) — A, mulţumesc, e tocmai gara la care trebuie să cobor !
CAL. Blaj, IV (1S27), p. 119. Vezi Typol. bibi. ; tip 5211. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	între beţivani, Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 9.
3.	între beţivani (Ap. Culea), NEAM. ROM. POP., XVII (1929), nr. 13, p. 215.
4.	între beţivi, SAT., I (1929), nr. 108, p. 18.
5.	între beţivi, CAL. COOP. ROM., II (1932), p. 112.
6.	între beţivi, DOINA, I (1935—1936), p. 35.
450
DIN ISPRĂVILE BEŢIVILOR
Un orăşean, din cei ce umblă noaptea regulat pe la crîşmă, într-o noapte se chercheli mai bine ca de altă dată şi plecă spre casă tot măsurînd şi chibzuind drumul cîtu-i de larg. Apro-piindu-se de casă, scoase cheia să descuie poarta, dar cum era beat, în loc de poartă începu a pipăi zidul casei şi, nemaiaflînd gaura cheii, începu a înjura cătrănit :
—	Hi, lua-i-ar naiba de pungaşi că au furat gaura cheii.
LUMINA SAT., III (1924), nr. 7, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5212. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2. Sîmbătă seara, CAL. BLAJ, VII (1930), p. 172.
ZUGRAVUL BĂUTOR
Un zugrav din vremuri vechi, care a pictat biserica din Copăcel, ca să-şi poată întinde gîtul spre sfinţi, cum îi zugrăvea, tot mereu şi-l uda. Pe cînd a gătat iconostasul, şi banii au fost păpaţi, ba era mai zdrenţăros, ca şi cînd a intrat în sat. Şi atunci el, de rămas bun, cînd a plecat, se mai întoarse o dată înapoi din pragul bisericii şi grăieşte :
—	Dragi sfinţii mei, v-am gătit, v-am îmbrăcat, v-am pus în rînd, iar eu mă duc gol şi dezbrăcat !
CAL. BUN. CREŞT., II (1934), p. 104. Vezi Typol. bibi. ; tip 5214. Este atestat în Transilvania.
DE 10 x 10 — 100... LA CRÎŞMA
Ioan : — Cu cît plătesc singeapa de rachiu, vecine ?
Iţic : — Cu 10 lei, bade Ioane.
451
ioan : — Ii cam mult, jupîne, pentru o înghiţitură de ra-ehiu.
Iţic : — D-apoi, măi bade Ioane, ce-s 10 lei în ziua de azi, o nimica toată.
Ioan : — Ehei, jupîne, mare hoţ eşti, năcazul este că eu am mai bătut azi de 10 ori tot cîte o nimica de asta şi acuma plătesc 100 lei.
SOL. MOI.D, I (1927), nr. 12, p. 3 Vezi Typol. bibi. ; tip 5215. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2.	De 10 X 10 = 100... la crîşmă, Op. SAT., I (1927—1928), nr. 7, p. G.
[DOAR AŞA PE LÎNGA GARD]
Un om îndeamnă pe altul :
—	Haide, bre, la biserică. N-auzi cum toacă de frumos ?
—	Da dă-mi pace, frate, că n-am cu ce mă-ncălţa şi-i prea multă fleşcăraie, din pricina ploilor.
—	Apoi dar haideţi la crîşmă, că-i urît acasă...
—	De, ştiu eu ?... Doar pe lîngă gard.
ADEV., III (1885), nr. 21, p. 3. Vezi Typol. bibi. ; tip 5216. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante :
2.	Ştiu eu!... OPINIA,	II (1898), nr.	289, p. 2.
3.	(Fără titlu) (I. Adam), N. REV.	ROM., I (1900),	p.	438 ; republi-
cată : Pe lîngă vatră, p. 78; ADEV. SAT., I (1925), nr. 10, p. 3.
4. Evlavioşi, nu-i vorbă ' POP., IX (1904), nr. 2, p. 29.
5.	Ţiganul şi biserica,	CAL. Arad,	XXII (1904),	p.	159.
6.	Pricina, CAL. POP.	ROM., V (1905), p. 161.
7.	(Fără titlu) CAL. COPII, V (1914), p. 32.
452
8.	Baba şi moşneayul (S. Hîrnea), ALB. Buc., XXIII (1924). nr. 17—23, p. 302 ; republicată : Polojănii, p. 41 (Tulnici — Vrancea) ; ALB. Buc., XLIII (1940), p. 134.
9.	Doar aşa pe lingă gard, CAL. F. LUMINA SAT., I (1927), p. 13.
10.	(Fără	titlu) DACIA TR., 1930, p.	116.
11.	La biserică ori la crişmă ? CAL.	F. LUMEA,	VII	(1932), p. 40.
12.	(Fără	titlu) DACIA TR., 1932, p.	68.
13.	(Fără	titlu), ALB. Buc., XXXIX	(1936),	nr.	3,	p.	38.
14.	Unde-ar merge, SAT., VIII (1937), nr. 82, p. 17.
Îndărătnicie
Cînd a prinde românul a coraj, să-l laşi să beie, să nu-1 rupi de la pahar, c-apoi îi foc. Nu vrea el să ştie că ceilalţi n-au chef de ciocnit, el o ţine una : cînd a bea el, să bea toată lumea !
Era tîrziu de tot. Unul frămînta pămîntul într-o crîşmă de-ai fi crezut că calcă pe jeratec. Negustorul nu putea nici c-un chip să-l scoată din crîşmă.
—	Bine, măi cre.şt'ne, eu nu trebuie să mă mai culc ? Ieşi afară odată, că vreau să-nchid.
—	înc-o chilă !
—	Da dacă nu ţi-oi mai da ?
—	Păcătuieşti, de nici pămîntul n-are să te poată suferi, cînd îi da ortu popii.
—	Nu mai lungi vorba şi ia-ţi tălpăşiţa, cît îi lucru cu cinste.
Şi crîşmarul dă să-l ieie de spate. Românul se lasă pe-o laiţă şi s-apucă de-un poloboc.
—	Dă-ne pe amîndoi afară.
—	Du-te odată, neagă, de pe capul meu ; unde te trezeşti ? îi casa mea doară asta !
—	Poţi să-ţi iei „casa“ de pe mine dacă-i a ta, că eu din „crîşmă“ nu mă dau urnit.
FL. ALB., I (1898), nr. 7, p. 8.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5217. Este atestat în Muntenia.
453
Variante
2.	Îndărătnicie, ROM. Buc., XLI (1899), nr. 300, p. 2.
3.	îndărătnicie. Adam, Pe lingă vatră, p. 119.
O PRINSOARE
Trei inşi făcuseră o tovărăşie pentru	nu ştiu	ce negustorie ;	dar... îi potrivise Dumnezeu	tot unul	şi unul :	sugători de
mama focului, că se dădeau în vînt după băuturică.
—	Măi ! zise într-o zi unul	din ei, dac-o mai ducem tot
aşa,	se duce dracului negustoria	noastră,	ne bem	şi capetele,
nu numai ciştigul ! Hai să lăsăm la cîracu beţia asta !... şi ca să uităm şi să ne dezbarăm de obiceiul dracului, să nu mai punem nimic de băutură ; să nu mai zicem pe lume nici „vin“, nici „rachiu“ !
Se prinseră toţi cu jurămînt : „Să fie al dracului şi afurisit care o mai zice vin şi rachiu de azi înainte !“
După asta, nu trecu mult şi veni vremea mesei : se puseră colo cîtetrei şi începură a minca. Mîncară ei cît mîncară ; dar... de la o vreme, începură a conteni şi a se uita galeş unul la altul.
■—■ Aăăă, mă,... cînd ar fi !... zise unul.
—	Bine-ar fi ! răspunse al doilea.
—	Mă duc s-aduc ! zise al treilea, şi... şi umflă sticla de gît şi fugi la crîşmă.
Astfel toţi îşi ţinură jurămîntul, şi nici gustul nu-şi stricară.
Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 180.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5218 ; cf. 5234. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) DUM. POP., XIII (1928), nr. 26—26, p. 7.
3.	Mă duc s-aduc, INVAŢ. PRIM., XVI (1939), nr. 17, p. 18.
454
cu măsură
Un preot întâlni pe un poporean al său cam beat pe uliţă, şi-i zise :
—	Fătul meu, Ioane, de ce nu bei tu cu măsură ?
—	Ei, părinte, răspunde creştinul, rău te înşeli, dacă crezi că nu beau cu măsură. Blestematul de birtaş tot cu măsură-mi dă de băut. De cînd umblu eu la el, încă nu m-a lăsat niciodată, să-mi pun gura la vas, şi să beau barem o dată în viaţă fără măsură.
CAL. Arad, III (1882), p. 89.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5219. Este atestat în Transilvania.
MOŞUL ŞI NEPOTUL
într o yi s-au strîns mai mulţi băieţaşi la un moş de-al lor, care avea darul beţiei.
Nu	era zi bună,	lăsată de Dumnezeu, în care	să nu se
întreacă	cu saga. Şi această moşie pe care	o stăpînea	de multă
vreme. îl dăruise cu o hîrjenie de mutră, de-ţi venea să fugi în toată	lumea de el.	I se umflase nasul	cît o pătlăgică mare
şi roşă.	Şi cum erau	ei la un loc, stînd	de vorbă,	numai ce
unul dintre băieţi îl întreabă rîzînd :
—	Moşule, de ce eşti aşa de roş la nas ?
Iar moşul, plin de îngîmfare şi mîndrie parcă de isprava lui, răspunde :
—	Ei, măi băieţi, cît am cheltuit eu pînă l-am văzut aşa ?
„I. CREANGA“, VI (1913), nr. 5, p.
158 (Comăneşti — Botoşani).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5220. Este atestat în Moldova, Transilvania
şi Muntenia.
455
Variante
2.	(Fără titlu) GRAI ROM., IV (1923), nr. 20, p. 4.
3.	(Fără titlu) (N. I. Munteanu), IZVORAŞUL, V (1926), nr. 1—2, p. 13 (Jorăşti — Galaţi).
4.	Multă cheltuială, SOL. MOLD.,	II (1928), nr.	15,	p.	5.
5.	(Fără titlu) CAL. PRIM., IV (1928), p. 63.
«.	(Fără titlu) PRIETEN. SAT., II	(1936), nr. 7—8,	p.	5.
7.	Bun cunoscător, SAT., X (1939),	nr. 104—105,	p. 30.
[DIN PRICINA BEŢIEI]
—	Eşti pentru a cincea oară adus aici din pricina beţiei. Ar trebui .să roşeşti.
—	Fac tot ce pot pentru asta, d-le prezident, dar vedeţi şi d-voastră că pînă acum nu mi s-a roşit decît nasul.
AGRIC., VI (1909), nr. 16, p. 142.
Vezi Typol. bibi.; tip 5221. Este atestat în Moldova.
[PRICINA NASULUI]
Un om întrebă cîndva pe un călugăr :
—	De ce suferi, părinţele ?
—	De sete, iubite fiule.
—	Şi-apoi nu găseşti apă ?
—	Dacă-i sărată.
—	Amestec-o cu niţel vin.
—	Da aşa ! Nu ştii că sfînta Vanghelie zice : „vai celor ce amestecă vinul cu apă !“ Greşesc, fiule ! Greşesc în sfînta Scriptură, şi îi mare păcat, fiule !
—	Apoi dar cum faci că nasu-i tot umflat şi roşu, îi bobotit ? Nu cumva l-ai împrumutat de la vreun bulgar ?
—	Nu, iubite fiule, dar pricina nasului este vina crîş-marului, că trebuie să bei o oca întreagă.
456
—	Da de ce ?
—	Apoi din pricina preţului ; că dacă îi 15 parale oca, cum să-i plăteşti jumătate ?
(E. Baican) ADEV., III (1885), nr. 26, p. 3. Vezi Typol. bibi.; tip 5222. Este atestat în Muntenia.
MOŞ LULEA ŞI LIPITORILE
A îost un om care avea nasul întotdeauna roşu. într-o zi, el s-a dus Ia farmacist ca să-i ceară medicamente să nu mai fie cu nasul roşu. Atunci farmacistul i-a pus cîteva lipitori pe nas, ca să-i tragă sîngele. După un sfert de oră, au căzut lipitorile, şi omul a-ntrebat farmacistul de ce cad lipitorile.
Iar farmacistul i-a răspuns că s-au îmbătat.
A.I.E.F., i. 658 (Mozăceni — Argeş).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5223. Este atestat în Muntenia.
[EXPLICAŢIE]
Un om se îmbătă într-o cîrciumă şi, căzînd fără simţiri pe scaun, adormi. Cînd se deşteptă şi ceru socoteala, cîrciu-marul îi spuse că are să plătească şase copuri de vin.
—	Nu se poate, observă beţivul, stomacul meu nu ia mai mult de patru copuri.
—	Tocmai de aceea ţi s-au urcat două copuri la cap, îi răspunse cîrciumarul.
AMIC. POP., XI (1871), p. 91.
Vezi Typol. bibi.; tip 5224. Este atestat în Transilvania.
457
DORMI, PRIETENE 9
Un drumeţ poposi la casa unui român, într-o seară, şi se rugă să fie găzduit peste noapte. în casă era numai femeia, necăjită cu copiii care cereau de mîneare.
—	Eu te-aş găzdui bucuroasă, dar bărbatul meu e rău şi, cînd va veni la noapte de la circiumă, mă tem să nu-ţi facă neplăcere.
—	îs aşa de obosit, nevastă, încît îţi	faci	mare	pomană cu
mine, lăsîndu-mă să dorm măcar un ceas.
într-un tîrziu vine şi bărbatul chefuit.
—	Da cine-i pe laiţă, măi femeie ?
—	Ia, un biet drumeţ, s-a rugat să-l	lăsăm	să	doarmă.
—	îîiia, da bine ai făcut.
Apoi clătinînd pe drumeţ zise : Da de unde eşti, creştine ?
—	îs de departe.
—	Dă, adormiseşi, după cît se vede.
—	Mă prinse somnul un pic.
—	Apoi dormi, dormi, că de aceea are omul patru pereţi, să mai primească şi pe un altul să se aciueze la vreme de noapte.
Mai trecu o bucată de vreme şi iar zise omul de casă :
—	Dormi, prietene, dormi ?
—	Da, mai era să mă prindă puţin somnul !
—	Apoi, dormi, dormi, că de aceea are omul patru pereţi.
Şi tot aşa l-a necăjit pînă la ziuă, cînd a plecat buimăcit
de cap.
CĂI.. POP., XLIX (1934), p. 174.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5225. Este atestat în Transilvania.
[TE LEPEZI DE SATANA ?]
Un rus s-a dus, cu o femeie care se chema Soltana, ca să se cunune la o biserică română, unde găsiră pe popă cam tămîiat. Popa se pune să le citească cununia, dar, în loc de-a dechide cartea la rînduiala cununiei, popa citea... despre lepădările la botez.
458
—	Lepezi-te de Satana ?
—	Ia niet liepadam Saltana.
—	Lepădatu-te-ai de Satana ?
—	A şto liepadam Saltana ? Ia luvam Saltana, ia niet liepadam Saltana.
Atunci naşul zice popei :
—	Scuipă-i, părinte, şi dă-le drumul.
(E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 216, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5226. Este atestat în Muntenia.
[CU D-ASTA SLUJIM NOI !]
Un boier găseşte într-o circiumă pe un popă.
—	Bravo, părinte ! în circiumă ? la băut ? şi încă vin, hai ?
—	De, cucoane, cu d-ăsta slujim noi !
(E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 228, p. 3 ; republicată : Literatura populară, p. 57.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5227. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) CURIER., I (1889), nr. 6, p. 3.
3.	(Fără titlu) ROM. Buc., XXXI (1898), nr. 133, p. 2.
[POPA ŞI ARHIDIACONUL]
Un popă de la munte trecea pe strada capitalei (Iaşi), purtînd opinci în picioare. Arhimandritul era pe stradă şi întreabă pe popă :
459
—	Preute, da cu opinci slujiţi ?
—	Ba, cu vin şi cu prescuri.
(E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 228, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5228. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă :
2. Popa şi protopopul, A.I.E.F., i. 10848 (jud. Vrancea ?).
OŢET O FAC !
Un biet creştin scosese limba afară de un cot, căutînd pe popa, să-i facă o aghiazmă... şi numai iaca îl găseşte la o crîşmă, aghezmuit, colea, cum trebuie :
—	Hai, părinte, şi mi-i face o aghiazmă ! zise omul.
—	Bre... cum să merg eu acum ! ?... că de-oi sufla asupra apei, oţet o fac ! răspunse popa.
F.	TOŢI, I (1897), nr. 15, p. 116.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5229. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. Oţet o fac ! Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 62.
UNUL, DA’ DES !
Vlădica, văzînd pe un popă că abia se ţinea pe picioare, îi zise ;
460
—	Da’ multe păhărele ai mai ridicat, părinte !
—	Nu, preasfinţite, numai unul, da’ des.
Popescu-Ciocănel, Braşoavc, p. 41. Vezi Typol. bibi. ; tip 5230. Este atestat in Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2. Popa cu nasu roşu., CAL. AUR., X (1929), p. 46.
ULTIMUL CUVÎNT
Episcopul face o călătorie canonică. în călătoria sa se opreşte într-un sat pentru ca să viziteze biserica de acolo. Pune preotului cîteva întrebări din dogmatică, la care popa răspunde cu acurateţă :
—	Iubite şi în Cristos, îl întreabă episcopul, dacă n-ar fi apă, cu ce ai boteza ?
—	Cu permisiunea preasfinţiei tale... este destulă apă pe vale !
—	Bine, dar dacă ar seca valea ?
—	Sînt fîntîni.
—	Foarte bine ; dar apoi dacă ar seca şi acestea toate ?
—	Sînt bălţi.
—	Şi dacă ar seca şi acestea ?
—	Atunci cu vin.
—	Dar dacă n-ar fi nici vin ?
—	Atunci cu rachiu.
—	Dar apoi dacă n-ar fi nici rachiu ?
—	Apoi... preasfinte, dacă n-ar fi nici vin, nici rachiu, atunci aş da dracului toată parohia !
TIMP., XX (1898), nr. 189, p. 2.
Vezi Typol. bibi.; tip 5231. Este atestat în Muntenia.
461
RĂSPUNS LA LOC
Un preot spunea enoriaşilor săi intr-o	duminică, că mintea
e	frîul	care susţine pasiunile. Seara însă,	cuviosul părinte	se
îmbătă	aşa de grozav, încît putu fi dus pe	mîini acasă.
—	Apoi bine, părinte, îi zise cineva	a doua zi, cînd	se
dezbătase, unde-ţi puseşi frîul aseară ?
—	îl scosesem ca să pot bea !
GAZ. OLT., I (1885), nr. 27, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5232. Este atestat în Muntenia.
[AMAR NOUĂ]
Din întîmplare, în circiumă mai erau şi alţi muşterii şi, ca neţile, veniră într-una din dumineci, dar foarte de dimineaţă, la circiuma lui Năstase, să ia cîte o ţuică, pînă n-apucă să intre în sf. biserică.
Din întîmplare, în circiumă mai erau şi alţi muşterii şi, ca să nu priceapă că au venit să bea, ziseră :
—	Bună dimineaţa, don Năstase !
—	Sărut dreapta ! ce mai faceţi şi cum mai petreceţi ? întrebă don Năstase.
Şi pentru că acest cîrciumar avea în loc de ţuică o băutură numită „amar“, ziseră călugării : „amar mie, don Năstase, şi părintelui, amar“.
—	Prin urmare, atunci două.
—	Da ! da ! dragă don Năstase, amar nouă, amar nouă, ziseră călugării.
Popescu-Ciocănel, Basme, p. 67.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5233. Este atestat în Muntenia.
[POPA ŞI PROTOPOPUL]
Un preot din vremea veche, într-o sîmbătă pe seară, şedea de vorbă cu preoteasa afară pe prispa casei.
462
La un moment dat. se scoală repede şi porneşte spre poartă.
—	Unde te duci, părinte, aşa repede ? întrebă preoteasa mirată.
—	Mă duc să toc şi acum mă întorc, răspunse preotul, şi luă drumul spre bisericuţă.
Ajuns la clopotniţă, se încearcă să se suie pe scară şi să toace, căci dascălul nu venise încă, dar cum era, se vede, turmentat de băuturile ce aproape niciodată nu îi lipseau, nu putu să se suie, şi căzu jos la pămînt, se sculă cum putu şi încercă iarăşi să se suie, dar în zadar, nu putu cu nici un chip să toace, doar murmura din gură şi zicea :
—	Molete, molete, eu te beau de sete, tu mă iei de spete, eu te beau de bun, tu mă faci nebun.
Yăzînd că nu e cu put'nţă să se urce în clopotniţă, se lipsi şi porni spre uşa bisericii. Intrînd înăuntru, şi cum nu avea nici un dascăl cu care să poată să facă serviciul de seară, se lipsi şi de aceasta. Dar, ca să nu plece cu conştiinţa neîmpăcată că n-a făcut nici un serviciu, se prezentă înaintea icoanei Maicii Domnului, se închină cum putu şi zise cu glas tare :
—	Maica Domnului, de tocat nu ţi-am tocat; de cîntat nu ţi-am cîntat, da să-ţi fac o dură ; şi începu a juca zicînd : aşa zice Păuna, să-i dau durii una ; aşa zise moş Andrei, să-i mai trag durii vreo trei ; aşa zice şi Istrate, şi-i mai trag durii vreo şapte...
Dar, pe cînd se înfierbîntase preotul la joc d-a binelea, iaca şi protopopul se iveşte în uşa de unde îl privea, că-i strigă :
—	Ge faci, părinte, acolo ? Astea-s fapte de nebun...
—	Nu sînt vinovat, cinstite părinte, eu, ci pustiul de vin, că vezi, eu îl beau de bun şi el mă face nebun ; însă cer iertare şi făgăduiesc că cît voi trăi de acum înainte nu voi mai zice vin, şi nici nu-1 voi mai pune pe limbă chiar.
—	Bine, zise protopopul, te iert, dar să te ţii de vorbă.
Şi plecă. Pe drum, mergînd spre casă însoţit de protoereu,
întîlneşte în cale o circiumă ; cum se apropie de ea, strigă :
—	Băiete ! adu-ne cîte un amar, mie şi protopopului.
—• Ce faci, părinte ? zise protopopul, ce te-ai legat cu mine ?
—	Să nu mai beau vin, zise preotul, dar, vezi, ăsta-i pelin, preacucernice părinte, şi v-am făgăduit că nu voi mai bea vin,
463
nu şi pelin, căci altfel nu aş fi făcut jurămîntul pentru orişice în lume.
—	Atunci fii blagoslovit, părinte, şi pelin de acesta să ai grije a-mi trimite şi mie din cînd în cînd.
GHILUŞUL, I (1913), nr. 11—12, p. 17 (Islaz — Bacău).
Vezi Typol. bibi- ; tip 5234 ; cf. 5218. Este atestat în Muntenia.
[NU E DAR, E PATIMĂ]
Un popă era pîrît la episcop, de către protopop, că prea des umblă cam afumat.
Episcopul chemă pe popă.
—	Molifta ta, preute, ce-am auzit ? Se zice c-ai apucat darul beţiei !
—	Nu se află, preasfinţite, păzească sfîntul să nu fie dar ! E patimă, e patimă, preasfinţite, nu e dar. Şi încă-i patimă cam veche. S-a oţeţit cuibul grozav ; cum m-ar clătina cineva cît de puţin, se tulbură pustiul de cuib, şi pe loc m-am făcut... lemn.
(E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 221, p. 3 ; republicată : Literatura populară, p. 26.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5235. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă:
2. Darul. Pamfile, Firişoare de aur, p. 56.
PE CALEA DREAPTĂ
Preotul : — Ei, Ioane, Ioane, iar te aflu beat ? Cînd te vei întoarce pe calea dreaptă ?
Ion : — Nu se mai poate, părinte.
464
Preotul : — De ce ?
Ion : — E prea tîrziu.
Preotul : — Dar ! Nicicînd nu-i prea tîrziu.
Ion : — Atunci, las’ să mai treacă cîtva timp, ş-apoi mâ întorc.
CUCU, I (1905), nr. 1, p. 5. Vezi Typol. bibi. ; tip 523C. Este atestat în Transilvania.
NU SE POATE
Intr-un sat, un creştin deprins să nu ducă băutura lai ureche şi căruia, nici el nu ştia cum, necuratul îi scotea mereu-crîşma-n drum, se încurcase rău în socoteli. Deşi om deştept din fire, ajungea de multe ori de batjocura satului, cum ajung unii cînd îşi beau mintea.
Descîntat mereu de muierea lui, omul se legă cu jurămînt faţă de preotul satului să nu-i mai calce piciorul în circiumă* şi nici băutură	să nu mai puie în gură.
Nu trecu	mult şi preotul îl prinde pe	beţiv	ieşind	din
circiumă cu un clondir plin.
—	D-apoi	ce treabă-i asta, măi române	? Cum	e cu jură-
mîntul ? Ia să	faci bine să verşi, aici în faţa	mea, băutura	din
sticlă !
—	îmi pare rău, părinte... Cum s-o vărs, că doar nu-i toate” a mea : jumătate-i a lui frate-meu !
—	Apoi goleşte sticla măcar pe jumătate ! zise preotul.
—	Nici asta n-o pot face !, răspunse beţivul.
■— Da de ce ?
—	Pentru că jumătatea e aia de la fund !...
NEAM. ROM. POP., XXII (1934), nr. 4, p. 55.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5237. Este atestat în Transilvania.
POVESTEA UNUI CĂLUGĂR BEŢIV
Cică ar fi fost odată un călugăr, la o mănăstire. Şi era aşa de beţiv, pe cît bea pînă cînd nu mai ştia ce face. Aşadară călugării ceilalţi ce să-i facă să nu mai bea ? se apucară şi
4GS
zugrăvesc, în fundul cupei din care el bea, chipul frumos şi neplăcut al diavolului.
Ce credeţi că a făcut atuncea acel călugăr ? n-a mai băut ? ei aş ! bea mai cu multă poftă, zicînd :
—	Na ! de ciuda ta, diavole, voi bea tot şi nu voi mai lăsa nimic.
Văzînd călugării că nu i-au dat peste leac, au zugrăvit de a doua oară chipul lui Isus, că doară s-o ruşina de faţa Domnului şi nu va mai bea. Dară în zadar le-a fost truda şi de data aceasta, căci el, văzînd chipul frumos şi plăcut al Mîn-tuitorului, a zis şi de data aceasta :
—	De dragostea ta, Doamne, voi bea tot acest pahar !
Şi cu acest fel n-a putut scăpa nici de data aceasta fraţii lui.
„I. CREANGA“, VII (1914), nr. 4, p. 125 (Măluşteni — Vaslui).
Vezi Typol. bibi.; tip 5238. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă :
2. Chipul dracului în fundul paharului, DUM. POP., VII (1922— 1923), nr. 34, p. 6 (Făgeţel — Olt).
N-A GUSTAT
Părintele : — Ei, nene Ioane, iar ai gustat rachiul ?
Ion : — Ba, zău nu, părinte.
Părintele : — Cum aşa, doar vrei să mă minţi în faţă ?
Ion : — Ba eu nu. Dar eu cînd beau nu am obiceiul să gust.	;
CUCU, I (1905), nr. 13,	p.	3.	j
Vezi Typol. bibi. ; tip 5239. Este atestat în Transilvania.	'
VISUL ŢIGANULUI
A visat ţiganul că i s-a împlinit dorul : şi el a ajuns sâ bea cafea. Chelnerul l-a întrebat :
466
,.Cum porunciţi : rece sau caldă ?“
„Ba caldă, răspunse danciul.“
„Vă rog să aşteptaţi niţică, pîn’ ce o încălzim.“
Pe cînd să fie cafea caldă, ţiganul s-a trezit. Era bietul om necăjit foc, că pentru ce n-a băut-o rece.
POP., IX (1902), nr. 14, p. 221. Vezi Typol. bibi. ; tip 5240. Este atestat în Transilvania şi Muntenia,
Variantă:
2. Ţiganul trezit din vis, LIGA DEŞTEPT., V (1916), nr. 48—50, p. 4.
LA JANDARMERIE
Don’ ptonier Vasile Mulgevacă, şeful postului Ciupeşti* sta la masă din cănţălarie, mîndru ca un cocoş. Iaca intră la post căprarul Troacă Ion, tîrînd un ţigan, de meserie pungaş de buzunare.
■— S’trăiţi don’ptonier ! Individu l-am prins taman imediat cînd fura un portofel de la un „vuiojor“ dă la care cumpără şi vinde.
—	Cîţi bani ie în portofel ? întrebă cu autoritate domnul plutonier Mulgevacă.
—	Nu ie bani ! răspunse cu tristeţe căprarul de jandarmi.
—	Atunci de ce ai furat, măi baragladină, portofelul ? întrebă mai răstit reprezentantul celor 10 ministere din satul Ciupeşti.
—	Credeam că ie ceva în el, răspunse ţiganul.
—	Şi dacă era ?
—■ Păi scăpăm mai uşor de aici ! zîmbi cu înţeles tuciuriul musafir al postului de jandarmi din Ciupeşti.
POP. ROM., II (1933), nr, 7, p. 136.
Vezi Typol. bibi.; tip 5241. Este atestat în Muntenia.
46?
NICI MORT NU O BEA
Un beţiv, vroind să treacă un rîu, alunecă şi cade. Se sileşte să se ridice, dar nu poate, şi apa vine mereu peste dînsul.
—	Ehe !, zice el ameninţînd-o cu degetul, degeaba vii peste mine, că nici mort nu te voi bea !
Şi închide gura, lăsîndu-se în voia valurilor.
POP., VIII (1900), nr. 20, p. 317. Vezi Typol. bibi. ; tip 5242. Este atestat în Transilvania.
Variantă :
2. Nici mort nu o bea, CĂL. POP., IV (1902), p. 157.
SOCOTEALA BEŢIVULUI
Gureşa nevastă îl cicălea de zor pe bietul om :
—	Beţivule !... haimanaua !... pricopsitule !... La ce bei atît ? ...Nu vezi că te rîde lumea ?... Am să-mi iau lumea-n cap ! !
—	Hooo, muiere!... Tacă-ţi meliţa !... Beau?... Ce, beau mult ? ...Beau şi eu azi, ...beau mîine... şi, pe urmă, ...beau hît i... tocmai poimîine ! ! !
Femeia se domoli.
—	Bine, bine, da mai bea şi tu apă, ce dracul ? !
—	Eu aş bea şi apă, însă tare mă tem ca, pe lumea cealaltă, să nu am judecată cu broaştele ; ce-or să orăcăie ele în faţa Izbăvitorului : — „De ce ne-aţi băut apa, cînd noi nu ne amestecam să-i bem vinul lui ? ! !“
Şi-atunci, ce vrei ? să săvîrşesc păcate ? !
DUM. POP., XII (1928), nr. 35—36, p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 5243. Este atestat în Muntenia.
46S
POSTUL MOŞNEAGULUI ŞI RACHIUAŞUL BABEI
în. satul Ţuţora, trăiau singuri moşul Radu şi mătuşa Si-mina. Cum şi lor, ca la mulţi alţii, le plăcea să bea cîte oleacă de rachiuaş la muncă şi mai ales la sărbători, au cumpărat înainte de postul mare de la tîrg (Iaşi) două ulcioraşe cu rachiu,
începînd ei să bea din unul, mătuşica numai îl gusta ; moşul, cînd mătuşa era după treburi pe afară, se furişa în casă şi-i mai trăgea cîte un gît bun de rachiuaş, aşa că în scurt timp ulcioraşul se goli.
Cînd într-o zi mătuşa cercă la ulcioraş, să mai guste şi ea vreoleacă, găsi ulciorul gol. Atunci ea întrebă pe moşneag :
—	Ce-ai făcut, moşnege, cu rachiuaşul din ulcior ? L-ai bătut tot, aşa-i ?... Lasă că ţi-o fac eu ţie, ardă-te-ar focul, să te ardă !
Se duce mătuşa şi se suie în pod, taie o bucată de slănină, o face felii mici şi o bagă în ulcioraşul cel de al doilea cu rachiu, ce rămăsese încă plin, cu gîndul că fiind postul mare moşneagul nu se va mai atinge de rachiuaş, căci este înfruptat.
Spre mirarea şi necazul babei, lucrurile s-au petrecut altfel, căci moşneagul iubea atît de mult rachiuaşul, încît cu toate că ştia că băbuşoara i-a pus slănină în ulcior, şi e postul mare, nu s-a putut stăpîni şi tot în ascuns a gustat zilnic cîte oleacă de rachiuaş, aşa că pînă la Paşti îl mîntui. (Rachiuaşul din al doilea ulcior era păstrat pentru sărbătorile Paştelui.) Cînd, în sîmbăta Paştelui, mătuşa dă de ulcior că este gol, se supără foc si întrebă pe moşneag ce a făcut cu rachiul.
Moşneagul îi răspunse rîzînd :
—	Ei, măi babă, rachiuaşul l-am băut eu, şi slănina ţi-am lăsat-o ţie ca să o mănînci...
ZORI LUM., II (19251, nr. 2, p. 6.
Vezi Typol. bibi, ; tip 5244. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2.	Postul moşneagului şi răchiuaşul babei, ALM. COOP., 1929, p. 120.-
469
[TREBUIE SA MA ŢIN DE CUVlNT]
Stan era tipul beţivilor.
Intr-una din zile se hotărăşte să se lase de băut.
Trecînd pe lingă o circiumă obişnuită se opreşte tocmai în momentul cînd era să deschidă uşa şi-şi zice :
—	Am jurat să nu mai beau... trebuie să mă ţin de cuvînt ! Plecînd însă mai înainte, dete peste o altă circiumă, în care
miră şi bău tot ce avea în pungă, zicîndu-şi :
—	Trebuie să-mi răsplătesc, c-am fost cumpătat.
ROM., XXV (1881), p. 267. Vezi Typol. bibi. ; tip 5245. Este atestat în Muntenia.
V	a r i a n t e :
2.	Un iubitor de vin, FAM., XX (1884), nr. 21, p. 255.
3.	Statornicie beţivească. Ispirescu, Basme, p. 120.
4.	Abţinerea beţivului (Th. D. Speranţia), CAL. MIN., I (1899), p. 187.
LA SPITAL
Medicul examinînd un bolnav îi zise :
—	Nu ţi-am spus de multe ori să te fereşti de rachiu, care este inamicul cel mai îndrăcit al tău ?
Bolnavul :
—	Aşa e, d-le doctor, dar vezi că Biblia ne porunceşte să ne iubim inamicii.
FAM., XXII (1886), nr. 51, p. 615.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5246. Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante :
2.	Scuza beţivului, FAM., XXV (1889), nr. 52, p. 620.
3.	Motivat, FAM., XXIX (1893), nr. 36, p. 436.
470
4.	(Fără titlu) TIMP., XV (1894, nr. 217, p. 2.
5.	(Fără titlu) HAZ. SAT., III (1903), nr. 7, p. 3.
6.	Din Scriptură, CUCU, I (1905), nr. 3, p. 7.
7.	Să nu înghiţim duşmanul. F. POP., XVI (1911), nr. 47,-p.,7.
8.	Duşmanul, CAL. ASOC., III (1914), p. 61.
9.	Răspunsul lui Beţivescu, REV. COP. TIN., II (1915), p. 724.
10.	Unul tare în religie, CĂL. POP., 1921, p. 96.
11.	Să nu înghiţim duşmanul, CULT. POP., II (1922), nr. 60, p. 3.
12.	„Să-l iubeşti, dar să nu-l înghiţiLUMINA SAT. Cr.,-111 (1923), nr. 7, p. 5.
13.	Să-l iubeşti, dar să nu-l înghiţi, LUMINA POP., 1927, p."§3.
14.	Duşmanul înghiţit, VOINŢA BAN., X (1930), p. 158.
15.	Să-l iubeşti, dar să nu-l înghiţi, BUCIUM., III (1935), nr. 1, p. 5
16.	Iubirea de duşman, CAL. BUN. CREŞT., III (1935), p. 94.
[BEŢIVUL PE PATUL DE MOARTE]
Beţivescu e cunoscut în toată mahalaua ca unul pe. care nu-l întrece nimeni cînd e vorba de tras la măsea. El cunoaşte specialitatea fiecărei cîrcîumi : colo, în colţ, e ţuica mai; bună, dincolo, e vinul alb mai bun, dincoace, e rachiul mai tare.,. Cu asemenea îndeletniciri însă nu i-a mers bine, căci, deşi. încă om tînăr, s-a îmbolnăvit rău şi doftorii nu au nădejde: să-î scape.	*
Intr-o zi cheamă lîngă dînsul pe nevastă-sa şi-i spune încet la ureche :	....•;
—	Te rog, dă-mi un pahar de apă.
—	Cum ?... Bei tu apă ?
—	Ce să faci, dragă ? înainte de a muri omul. trebuie să se împace cu duşmanii săi.
ALB. Buc., IX (1905), nr. 7, p. 195
Vezi Typol. bibi. ; tip 5247. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) AGRIC., V (1908), nr. 22—23, p. 208.
3.	(Fără titlu) AGRIC., XI (1920—1921), nr. 8. p. 64.
4.	Beţivul pe patul de moarte (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, i. 229.
471
DĂ-MI ŞI MIE !
Nevasta unui beţiv se duse să-şi caute bărbatul la circiumă.
—	Ascultă, jupîne, fost-a bărbatul meu pe-aici ?
—	A fost.
—	Şi ce-a făcut ?
—	A băut.
—	Ei, bată-1 Dumnezeu de beţiv..., dă-mi şi mie o litră de vin !
FAM., XXX (1894), nr. 52, p. 620.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5248. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:	,
2.	(Fără	titlu) TIMP.,	XV (1894), nr. 274,	p. 2.
3.	(Fără	titlu) Adam,	Pe lingă vatră, p.	15 ; republicată :	CASA	N.
Buc., VII (1930), nr. 4—6, p. 73.
4.	(Fără	titlu), ŞEZ.,	VIII (1901), p. 181	(Broşteni	— Suceava).
5.	Cine	e mai beţiv,	HAZ. SAT., VI (1906), nr.	3, p. 3.	(Lieşti	—
Galaţi).
6.	(Fără titlu) ALB. Buc., XI (1907), nr. 32, p. 85.
7.	Sfînta, VORBE BUNE, V (1908—1909), nr. 2, p. 3.
8.	Bărbat slab, femeie slabă,	F. POP., XV	(1910), nr.	31,	p. 7.
9.	Femeia cu bărbat beţiv (T. Pamfile —	Fără titlu),	B.A.R.S.R.,
5094, f. 228.
10.	Bărbat beţiv, CÂL. GLAS. Bucov., I (1920), p. 58.
11.	(Fără titlu) IZVORAŞUL, IV (1922), nr. 1, p. 6.
12.	(Fără titlu) CAL. BIHOR.,	I (1922), p. 120.
12.	Haide mai degrabă, REV.	T. PAMFILE,	I (1923), p.	60	(Pomîrla
— Botoşani).
14.	Ia dă-mi şi	mie o litră,	V. NOUA, II (1926), nr.	1, p. 3.
15.	Ia dă-mi şi	mie o litră...,	CAL. F. LUMINA SAT.,	I (1927),	p.	98.
16.	(Fără titlu)	FRlNG., IX	(1935—1936), nr. 70—71,	p. 935.
17.	(Fără titlu)	LUMINIŢA,	II (1936—1937), nr. 2, p.	20 (Brăila	—
Brăila).
}8. Muierea aspră, CAL. BLAJ, XIV (1938), p. 117.
39. (Fără titlu) CAL. SAT., I (1938), p. 105.
472
[NU-L POT SUFERI]
El : — Fă muiere, cine mi-a beut iarăşi rachiul din sticlă ? Ea : — Eu, dacă vrei să ştii !
Ei : — Şi pentru ce, mă rog ?
Ea : — Numai pentru aceea, că eu nu pot suferi rachiul în casa mea.
FAM., XXI (1886), nr. 1, p. 21. Vezi Typol. bibi. ; tip 5249. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Nu-l pot suferi, CAL. Arad, III (1885), p. 76.
3.	Nu-l pot suferi, CAL. POP. ROM., III (1905), p. 163.
4.	Muierea nu sufere rachiul, CUCU, I (1905), nr. 12, p. 8. 5.. Nu-l pot suferi, DEŞTEPT., 1922, p. 30.
6.	Nu-l pot suferi, CAL. F. LUMINA SAT., II (1928), p. 92.
BĂRBATUL ŞI FEMEIA
O femeie se duse în beci după vin şi, luînd căuşul de la cepul vasului, începu să bea. Atunci veni şi bărbatul şi se uita la dînsa. Ea zise :
—	Vai de mine, cum mai beau bărbaţii vin...
—	Da, bărbaţii beau cu păharul, aşa şi pe dincolo..., îi răspunse bărbatu-său.
(Mateescu-Movilă) NEAM. ROM.
POP., IV (1913), nr. 1, p. 15.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5250, Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă:
2.	Femeia care nu bea (N. I. Munteanu), „I. CREANGA“, VIII (1915). nr. 12, p. 343.
473
[îi*îî scarpin -capul meu;
O femeie beţivă, odată, sparse capul bărbatului. Fiind întrebată că pentru ce a făcut acest lucru, a răspuns Laonic :
—	Cine-mi poate porunci să nu-mi sc''?-p;.n capul meu (nu ştii ce zise apostolul, că bărbatul c? ccipul muierii), apoi încheia . ar fi şod să na-mi sc arpir; capul !
ca:.. Arai, XX! (li'DU). a 127 Vezi Typol. bibi.; tip 52'1. Este alertat ia Transilvania.
AŞA SE ROAGĂ UNII
O babă cică avea darul suptului, de să-i fi turnat- cu găleata pe gît şi mai c-ar ii stat să sprijineaseă.
Deşi însă era tei cu capul plin şi picioarele împletecite. de bisencoasă nu putea să aibă păreche. Nu lăsa să treacă o du -nainecă, nu o sărbătoare cît do mică. fără să fie ea cea dinţii la uşa bisericii.
Şi nu e destui, că ea întrecea şi pe ţîreovnic, ci după sfîr-şitul slujbei, tot ea trebuia sa iasă mai în urmă. După ce se uepărtau ceilalţi creştini, ea îngenunchea cu evlavie nespusă dinaintea icoanei Maicii Domnului- şi se ruga de să-şi dese sufletul.
De multe ori îşi uita de sine, şi ţîrcovnicul trebuia s-o scoată afară cu de-a sila, trebuind să încuie biserica. Şi aceasta, cum zisei, şi-n cele mai mărunţele sărbători şi nu numai în dumineci si praznice alese.
Ţîrcovnicul, om bătut la cap, te miri ce cugete îi vin, vâ-zlnd de o parte atîta sumedenie de rugăminte, de nu s-a mai auzit dec-ît pe vremea sfinţilor, de altă parte viaţa ei cea atît de ticăloasă şi închinată beţiei.
Şi dacă-i vin ţîrcovnicului aşa cugete, se pune într-una clin sărbători după perdeaua din uşa altarului, în dreptul sf'ntei icoane, şi ascultă cu lăcomie, că încotro merge ruga babei celeîa,
Cînd colea, s-auzi poznă şi urgie din gură păcătoasă
—	Aşa Maică sfîntă ! Ascultă şi de astă dată rugămintea unei babe neputincioase şi drege treaba ca şi pentru ziua de azi
474
să am parte batăr de o litruţă de rachie pentru neputinţele slăbiei mele, ca să mai prind un pic de inimă...
Ţîrcovnicul dincolea nu se poate răbda şi-i tăie vorba, schimbîndu-şi glasul, ca de pe altă lume :
—	Dar o jumătate n-ar fi destul ?, zice el.
Baba se uită-n dreapta, se uită în stînga, aruncă ochii în toate părţile, dar nu vede nici un suflet de om. Cugetînd în capul său că Domnul Christos, din braţele maicii sale, este carele a grăit, se cătrăneşte foc, şi, orbită de patimă, îi aruncă-n faţă vorbe obraznice, zicînd :
—- Tu vezi-ţi de treabă şi nu te amesteca asemenea mărarului în toate bucatele, că eşti băiat numai, şi nu poţi să ştii care sînt nevoile unei babe de teapa mea ! Mamă-ta, ea ştie cît îmi trebuieşte mie !
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 35.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5253, Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
V	a r i a n t e :
2.	Baba şi cantorul, F. POP . III (1894), p. 166 (Sibiu — Sibiu).
3.	Baba, Zaharescu, Anecdote, p. 23.
4.	Rugăciunea ţigăncii, ŞEZ., XIX (1915), p. 88.
[ARŞIŢĂ ÎN GÎT...]
O ţărancă avea urîtul obicei de a căra la crîşmă tot ce avea, numai şi numai de dorul pîrdalnicului de rachiu. Bărbatul său, om de ispravă, o cam ţinea mereu de scurt.
într-o zi femeia, avînd mare arşiţă în gît, luă cofa, spu-nînd că se duce la apă, însă, de fapt, ea se ducea la altfel de băutură, avînd în cofă cogeamite pui de găină. De teamă, ca nu cumva bărbatul său să o cunoască că lipseşte puiul, cum se depărtă de ogradă, începu să strige :
—	Iha ! Iha —! Ardă-1 focul de uliu, cum a luat puiul ! Bărbatul său, auzind-o, a crezut deocamdată şi a dat fuga in casă, ca să ia puşca ; iar femeia în acelaşi timp a dat şi ea
475
fuga la crîşmă şi într-o clipă a prefăcut bunătatea de pui în răutatea de rachiu. După ce şi-a amorţit gîtul, a plecat spre casă. Pînă a mai scos apă, pînă a mai stat de vorbă cu o vecină, afurisitul de rachiu a şi început să glumească cu dînsa.
Cînd a ajuns acasă, femeiuşcă bunului român mergea pe şapte cărări. Văzînd-o, bărbatul său îi zise plin de amărăciune :
—	Acum înţeleg, netrebnico, că uliul e în gîtul tău !
AGRIC., V (1908), nr. 16, p. 144.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5254. Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) AGRIC., V (1908), nr. 24, p. 216.
3.	(Fără titlu) LUMINA, IV (1908). nr. 16, p. 6.
4.	(Fără titlu) GAZ. TRANS., LXXI (1908), nr. 70, p. 7.
IEŞI RĂU DIN PÎRÎU, CA-I MAI RĂU FĂRĂ RĂU
Cică a fost odată un beţiv. Pînă a trăit, soţia sa l-a tot necăjit pentru că bea atîta ; însă vorbele ei n-au fost luate în seamă. Destul că, venind de la o nuntă, din satul vecin, avînd. a trece peste o punte, el, de beat ce era şi ajutat şi de gheaţa de pe punte, a alunecat în pîrîu şi s-a înecat. Femeia lui, du-cîndu-se toată ziua la acel pod, tot bocindu-se zicea :
—	Ieşi rău din pîrîu, că-i mai rău fără rău.
Zanne, Proverbele românilor, VI (1900), p. 707. Vezi Typol. bibi■ ; tip 5255. Este atestat în Muntenia.
Variante :
2.	Mai rău fără rău, Furtună, Cuvinte scumpe, p. 115.
476
GÎNDEA CA-S DOI
Un beţiv iese din circiumă, măsurînd mereu drumul din-Ir-un şanţ intr-altul. Pe drum se loveşte de un domn gras, care îl mustră aspru.
—	Să mă iertaţi, domnule, bîlbîi beţivul, dar am crezut că sînteţi doi şi am vrut să trec printre dumneavoastră.
CAL. Blaj, XVI (1939), p. 119. Vezi Typol. bibi. ; tip 5256. Este atestat în Transilvania.
UNGURUL ŞI PINTENUL
Un ungur, cum a venit în ţara românească şi a dat de vin bun, s-a pus pe chef.
Deşi era îmbrăcat cu cazacă cu ciaprazuri, avea în cap pălărie cu pene de un cot şi în picioare cizme cu pinteni, nu să gîndea cîtuşi de puţin să le respecte, ci le tăvălea mai de multe ori prin noroi şi prin praf.
într-o zi, fiind prea mult turtit de beţie, cade lîngă drum in cădere un pinten îi sare cît colo, iară pălăria se duce de-a rostogolu mai departe. El adoarme numaidecît. Pe cînd dormea, trece un birjar. Neavînd destul loc, căci uliţa era prinsă de alte trăsuri, el strigă ungurului în gura mare :
—	Ei, trage-ţi piciorul !
Ungurul, deşteptîndu-se, îşi ridică piciorul cel fără pinten şi se uită lung la el.
—	Treci peste dînsul, zise ungurul, că nu e al meu.
Fundescu, Lit. pop. Basme, p, 117 , republicată :	Lit.	pop. Anecdote,
p. 89.
Vezi Typol. bibi.; tip 5257 (A. Th. 1288 *). Este atestat în Muntenia
şi Moldova.
477
Variante
2.	Beţivul şi cizmele, Jurescu, Snoave, p. 88.
3.	(Fără titlu) HAZ. SAT., VII (1907), nr. 3, p. 2 (Strehaia — Mehedinţi).
4.	(Fără titlu) VEST. SAT., VI (1918—1919), nr. 11, p. 3.
O HOTÂRÎRE CU UŞĂ DE SCĂPAT
Doi bătrîni, un moşneag şi o babă, luară hotărîre să se lase de băutură, că tare rău caliciseră din pricina asta. îşi lăsară însă voie să bea aldămaş, cînd ar cumpăra sau ar vinde ceva, căci doar tîrg fără aldămaş unde s-a mai pomenit.
Hotărîrea o ţinură bătrînii o săptămînă, două, da’ gura tare le ardea după rachie. Atunci baba prinse o găină şi zise către moşneag :
—	Ştii ce ? m-am gîndit să-ţi vînz ţie găina mea.
—	Bine te-ai gîndit, răspunse moşneagul.
Făcură tîrg şi băură aldămaş. în cealaltă zi bătrînul prinse cocoşul şi-l vîndu babei şi iar băură aldămaş. Şi tot aşa mer-seră tîrgurile între ei, pînă cînd, nemaiavînd bani de aldămaş, începură a face tîrgurile cu Iţig de la crîşmă pînă cînd îşi băură şi hainele de pe ei şi ajunseră în drum.
Aşa-s, iubite cititorule, hotărîrile cînd îţi laşi o uşiţă deschisă. Dracul are grijă să tot lărgească uşa, că-i meşter mare.
LUMINA SAT. Sibiu, IV (1924), nr. 4, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5258 (A. Th. 1447 A *). Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă:
2. Aldămaşul. Savin, Snoave, p. 14.
VIN BUN
—	Aţi avut mult vin bun ?
—	Aoleo !
478
—	Dar ma: aveţi din el ?
—	Nici o picătură, tot l-am vîndut.
—	Dar aveţi acum bani, frate !
—	Nici un greiţ:ir !
—	Păi., .ee-aţi făcut cu preţul vinului.,, rogu-te ? !
—	Ce sa facem ?, l-am băut !
GAZ. TRANS., LXXI (1008), nr. 70, p. 7. Vezi Typol. bibi. ; tip 5259. Este atentat în Transilvania.
Variantă:
2. Vin bun, LUMINA, IV (1908), nr. 16, p. 6.
[DE LA SF. GHEORGHE, PlNĂ LA SF. DUMITRU]
Pe lingă Mitropolia din Iaşi, spun că se afla oarecînd un călugăr foarte beţiv ; şi, fiindcă era şi unul din scriitorii cei mai buni ai timpului, însuşi mitropolitul se interesa a-1 dezbăra de astă patimă.
Intre multe cercări, se-ntîmplă că intr-o zi, în care se serba hramul bisericii Sf. Gheorghe, situată chiar în curtea Mitropoliei, fu chemat călugărul sus la mitropolitul care-i zise :
—	Ai gînd să te laşi de beţie ? sau să te canonisesc cu toată asprimea ? Astăzi este ziua Sf. Gheorghe, promite în numele lui.
—	Pot să dau şi înscris, răspunse beţivul.
—	Ei ! apropo : zise mitropolitul, şezi colea şi fă înscrisul cu condiţie : ca de la Sf. Gheorghe pîn’ la Sf. Dimitrie să nu Bei deloc ; mai încolo vom vedea.
Subscriind, călugărul un asemenea înscris, fu eliberat.
Tot în ziua aceea, seara-1 găsesc vreo cîţiva călugări beat mort, şi-l aduc la chilia lui din Mitropolie. A doua zi-1 prezintă prelatului :
—	Ce ai făcut, nefericitule ? Ai călcat condiţiunea ?, îi zise.
—	Nicidecum, preasfinte, mai ales am respectat-o, căci de Ia Sf. Gheorghe pînă la Sf. Dimitrie n-am băut nici o picătură.
—	Cum n-ai băut, satană ? De ieri pînă azi a trecut jumătate de an ?
479
—	Uitaţi-vă la înscrisul meu, şi vedeţi condiţia că nu priveşte timpul, preasfinte, ci două biserici, şi anume : aceea cu hramul Sf. Gheorghe, de aci din curte, şi aceea cu hramul Sf. Dimitrie, din uliţa tîrgului de sus. Prin urmare, voi dovedi că ieri, plecînd d-aci, pînă la biserica Sf. Dimitrie, nu m-am abătut nici la o circiumă ; iar de la acea sfîntă biserică, trecînd înainte, cine m-ar putea opri ca să intru în cea dintîi circiumă care s-ar prezintă ochilor mei ?
Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 58.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5260 (A. Th. 1811 A). Este atestat în Moldova si Muntenia.
Variante:
2. Păcatele şi rachiul. Niculiţă-Voronca, Datine, p. 919 (Botoşani — Botoşani).
! 3. De la Sf. Gheorghe, pînă la Sf. Dumitru (P. Gh. Savin), „1. CREANGĂ“, VII (1914), nr. 7, p. 219 (Jorăşti — Galaţi).
IOSIF SNAPŢ
Era odată un neamţ ce n-avea nici un căpătîi pentru că ajunsese flăcău tomnatic tot cu ţuica dinainte. Ce-i veni lui într-o zi ? Să-şi sărbătorească ziua numelui şi, pentru că preotul care-i era şi duhovnic îi spusese că sfîntul Iosif e un sfînt mic, neamţul se prinse uşor ca să-l serbeze cînd cade, ba, ceva mai mult, să-i facă şi o icoană mai mare la biserică. Zis şi făcut. Cînd preotul îl vesti -că a doua zi trebuie să-şi sărbătorească onomastica, Iosif se dezmorţi şi, cheltuind cel din urmă ban, făcu o colivă mare şi-o duse la biserică, iar acasă făcu o masă mare şi chemă mai mulţi prieteni. Şi de atunci în fiecare an îşi serba neamţul cu tămbălău mare ziua. Dă Dumnezeu şi moare neamţul, şi sufletul său, după viaţa de beţii şi ne-lucrare ce o avusese pe pămînt, trebuia să se ducă la iad, dar se abătu şi pe la rai, şi nici una, nici două, se ia la ceartă cu
480
sf. Petru, să-l lase înăuntru. Nu ştiu cum se face că aude şi sf. Iosif din rai şi, fuga la poarta raiului, vru să primească pe singurul credincios înăuntru. Sf. Petru nici nu vru s-audă, aşa că se iscă o mare ceartă. Hai că vine şi Maica Domnului şi sf. evanghelişti şi cei 12 apostoli şi cele nouă cete îngereşti şi toţi ţineau partea sfîntului Iosif. Pînă şi Domnul Hristos, cînd auzi, a fost de părere să însoţească pe neamţul Iosif Şnapţ la iad, dacă n-are voie să intre în rai. Dumnezeu, cînd aude toată zurba va şi vede că o să rămîie raiul gol, chemă pe toată lumea şi ţinu de rău pe sf. Petru zicîndu-i :
—	Lasă, Petre, să vie şi neamţul lui Iosif în rai, că, pentru un leneş, n-o să stricăm noi rînduiala lumii.
(N. I. Munteanu) NEAM. ROM., POP., XIV (1926), nr. 8, p. 124.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5261. Este atestat în Moldova.
CALCUL SIGUR
—	Uite la cîrciumăreasă, frate, nu vrea să-mi dea vinars. Ea zice c-am băut zece cinzăci şi de mai beu.mă-mbăt. Ce-i pasă ei dacă mă-mbăt ? ! Doar eu nu vin la circiumă ca să mă pocăiesc prin înfrînare ?
—	Bine, bine, frate, dar cîrciumăreasa ştie că dacă te duci beat la nevastă-ta, trei zile nu te mai lasă din casă, şi ea pierde pe zi zece cinzeci de vinars !
CAL. CALIC., I (1886), p. 24.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5262. Este atestat în Transilvania.
DOUA CEASURI ŞI PATRU CÎRCIUMI
—	Mă, Ghiţă, cît drum mai este pînă la Bereşti şi cîte cîrciumi sînt pînă acolo ?
481
—	Două ceasuri şi 4 cîrciumi.
—	Ghiţă, Guiţă ! Azi n-ajungem acolo.
RÂS. Pal. 1 (1905), nr. 5, p. 11)1. Vezi Typol. bibi. ; tip 5263. Este atestat în Moldova şi Transilvania.
Variantă:
2. Intre doi drumaşi, CAL. Arad, XXIX (1926). p. 93.
DA-O ŞI TU ÎNAINTE
Răducu era om deştept şi păcălici în toată puterea cuvîn-tului. Un lucru îl cam strica. îi plăcea pururea să-şi spele gîtul. Căci, zicea el, mă tem să nu-mi prinză gîtul rugină.
Pe la lăsaturi de sec şi sărbători mari, săruta mai multe pahare pline cu apă de sapă. Dacă îl ţinea cineva de rău pentru aceasta, el răspundea :
—	Nu e vina mea. Fiecare păhăruţ plin îmi face cu ochiul şi îmi trage cu mustaţa. Apoi eu nici în ruptul capului nu vei să le stric hatîrul.
Citeodată se îmbrăca cu un laibăr ovreiesc şi mergea pe la prieteni pentru petrecere. însuşi cîrmuitorul, cu toate că era posac, îi da cîte un bacşiş de bun cheful lui, pentru glumele Răducului cele cu şic, cînd i se înfăţişa într-aceste haine şi îi vorbea evreieşte.
Răducu de meseria lui era dogar.
Odată cîrmuitorul mergea pe jos prin cetate. Aşa obişnuia el să facă cînd mergea în revizie. Ăjungînd la o răspîntie, vede un cerc de oameni şi pe cineva la mijloc care făcea gălăgie. Era meşterul Răducu, cam candriu şi scoţîndu-şi focul nu ştiu pe cine.
Cîrmuitorul se apropie. Cercul se sparge.
—	Ce este asta, porc-de-cîine, îi zise cîrmuitorul cam răstit, de faci atîta zarvă în mijlocul pieţei şi nu laşi în pace oamenii ?
—	Cucoane... apoi... iaca ei nu-mi dau pace.
—	Du-te acasă, de te culcă, şi să nu te mai văz p-aici. Auzitu-m-ai ?
—	Iaca na ! Dară dacă nu mi-e somn ? întrebă Răducu.
482
—	Să-ţi dau eu somn.
Şi-odată cu vorba, cîrmuitorul îi cîrpeşte o palmă de parcă era venit de la Urlaţi.
Meşterul Răducu, fără să-şi piardă cumpătul şi fără să arate vreo supărare, se întoarce repede, şi, zărind lîngă dînsul pe un dorobanţ d-al cîrmuitorului, unde îi şterge şi el o palmă d-alea sositele de la ciuperci. Şi tot deodată îi zise cu sînge rece şi liniştit :
—	Dă-o şi tu înainte ,i căci este venită de la cuconul cîr-muitor.
Acesta se umflă de rîs, îl iertă de arest, dar îl trimise acasă cu un slujitor.
Ispirescu, Snoave, p. 56 ; republicată :	Poveştile	unchiaşului	sfătos,
p. 310.
Vezi Typol. bibi-; tip 5264. (A. Th. 1557). Este atestat în Muntenia.
LA CIRCIUMA
—	Dă-mi un pahar de ţuică.
—	Păi, parcă doctorul te-a oprit să mai bei ţuică şi a spus să bei numai apă ?
—	La circiumă, dragă, nu e nici o deosebire între una şi
cealaltă.	.
CAL. Blaj, VII (1930), p. 174. Vezi Typol. bibi., tip 5265. Este atestat în Transilvania.
AISTA NU-L CUNOSC
Un boier s-a apucat, odată, la rămăşag, c-un crîşmar, că el cunoaşte orice fel de vin. Crîşmarul aduce mai multe/pahare pline şi le pune dinaintea boierului. Luînd unul cîte unul şi gustând, boierul începe a spune :
—	Ista-i de Odobeşti... cela-i de Cotnari... istalant de Dră-găşani... ! ! şi aşa mai departe, parcă le lua de pe carte. Crîş-
483
mărul o sfeclise c-are să piardă rămăşagul. Atunci se duse şi mai veni cu un pahar. Cînd boierul mai gustă şi dintr-acesta, începu a să oţărî şi a scuipa jos, zicînd :
—	Aaa, ce vin rău, ...aista nu-1 cunosc, ...n-am băut în viaţa mea de-ăsta !...
în paharul acela fusese apă. Cînd negustorul a spus aceasta, toţi au început a rîde, iar un ţăran mai îndrăzneţ dintre cei care se aflau de faţă zise atunci :
—	He-hei, cucoane... iac-aşa.. sînteţi dumneavoastră !... ş-apoi tot pă noi strigaţi că sîntem leneşi şi beţivi !
Popescu-Ciocănel, Braşoavc, p. 94.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5266. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă :
2.	Om iscusit, AGRIC., XI (1920—1921), p. 8.
[RĂSPUNSUL UNUI BĂUTOR]
Oarecine a zis unui băutor :
—	Domnule, bei prea multe spirtoase.
El răspunde :
—	Nu beau decît în două ocazii : cînd mănînc raţă friptă, şi cînd nu mănînc.
TUN., II (1888), nr. 25, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 5267. Este atestat în Moldova.
[NU ŞTIE SÁ NUMERE...]
Ion : —• Ce-ţi duci băiatul la crîşmă ? Nu te temi că va spune nevestei cîte ciocane de rachiu bei ?
Mihai : —■ Că nu ştie să numere încă pînă la şase.
POP., XI (1904), nr. 28, p. 444.
Vezi Typol. bibi.; tip 5268. Este atestat în Transilvania.
484
[ÎN CUMPĂNA]
—	Mă Petre, pe tine tot în birt te găseşte omul ?
—	Ce să fac, dacă nu pot băga eu birtul în mine ?
CUCU, I (1905), nr. 6, p. 5. Vezi Typol. bibi. ; tip 5269. Este atestat în Transilvania.
[CARE E CAUZA ?]
La judecătorul de ocol.
Judecătorul : — Bine, Stane, ai venit azi pentru a douăsprezecea oară înaintea mea, pentru beţie. Care e cauza ?
Stan : — Care să fie cauza, d-le judecător ? E setea...
TIMP., XX (1898), nr. 189, p. 2. Vezi Typol. bibi. ; tip 5271. Este atestat în Muntenia.
ÎNTRE DOI BEŢIVI
—	Am făcut jurămînt să nu mă mai îmbăt niciodată.
—	Cum aşa ?... de ce ?
—	Cînd m-am îmbătat rîndul trecut, mi-am plătit toate datoriile.
ALB. Buc., X (1907), nr. 29, p. 787. Vezi Typol. bibi. ; tip 5272. Este atestat în Muntenia.
VINUL TE ÎNTĂREŞTE
Un beţiv împărătesc bolborosea în chipul următor, clă-tinîndu-se în toate părţile, asemenea unei trestii de baltă :
485
—	Am tot auzit că vinul întăreşte pe om, dar e minciună, mare minciună. Iată, eu am gustărit patru ulcioare, pline pîn’ la buze, şi totuşi de abia mă mai ţin pe picioare î
GAZ. TRANS., XLIV (1881), nr. 148, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5273. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) NAŢ., II (1883), nr. 266, p. 3.
3.	(Fără titlu) TIMP., XIX (1898), nr. 230, p. 2.
4.	Auzi leac, DUM. POP., XIII (1928), nr. 41—42, p. 4.
5.	Beţivul, A.I.E.F., i. 10815 (jud. Vrancea ?)
[INTRE DOI BEŢIVI PRICEPUŢI]
A.	: ■— Eşti un beţiv ordinar !
B.	: — D-ta eşti un beţiv extraordinar !
POP., XI (1904), nr. 12, p. 188. Vezi Typol. bibi. ; tip 5274. Este atestat în Transilvania.
NOAPTE PE DRUM
Un om beat a fost aruncat afară din circiumă ; tocmai atunci trecea o ceată de feciori pe acolo şi-l întrebă :
—	Ce-i, frate Tănasă, te-or dat afară de după masă ?
—	Nu face nimic, căci şi aşa tocmai acum voiam să mă duc acasă.
CAL. BIH., I (1923), p. 123.
Vezi Typol. bibi.; tip 5275. Este atestat în Transilvania.
486
[L-A LĂMURIT]
Doi ţărani stau ele vorbă ; unul spune că a făcut din teată recolta de prune rachiu şi că nu s-a îmbătat decît o dată.
Celălalt nu-1 crezu.
Atunci primul îl lămureşte că, într-adevăr, nu s-a îmbătat decît o singură dată ; de cînd a început cazanul să fiarbă şi pînă la sfîrşit a tot băut întruna.
SAT., IV (1933—1934), p. 300.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5276. Este atestat în Transilvania.
LEACUL SOACREI
—	Ian ascultă, măi Ionică, de ce te îmbeţi tu în fiecare
seară ?
—	Pentru că soacră-mea mi-a spus că, de cîte ori mă vede beat, îi vine să moară.
CAL. Blaj, .VIII (1930), p. 111. Vezi Typol. bibi. ; tip 5277. Este atestat în Transilvania.
N-A ZGODIT-O
Muierea : — Să-ţi fie ruşine ! Acum iar vii mort de beat acasă.
Beţivul : — Minţi ! Nu eu am venit, că vecinul Irimie şi Costan m-au adus.
CAL. PLUG, ROM., I (1921), p. 53.
Vezi Typol. bibi.; tip 5278. Este atestat în Transilvania.
487
[OM FĂRĂ NOROC]
Beţivul (sosind acasă) : — Apoi să mai zică cineva că nu sunt om fără noroc. O dată vin şi eu acasă treaz, şi atunci îmi doarme nevasta tun.
AGRIC., XII (1920), nr. 8, p. 64. Vezi Typol, bibi. ; tip 5280. Este atestat în Moldova.
BEŢIV
O nevastă-şi ocăra şi-şi mustra bărbatul :
—	Ai băut boi, ai băut oi, ai băut moşia ; de ce te mai apuci acum ?
—	De-acum m-apuc de vin şi de rachiu, răspunse bărbatul mîndru.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 98.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5281. Este atestat în Moldova.
NU RĂMÎNE DE PAGUBĂ
—	Trebuie să ai vreo supărare, de te-ai pus atît de amarnic pe băute ?
—	Ba nu, dar am stat trei luni în temniţă şi acuma trebuie să aduc la rînd ceea ce n-am putut face trei luni de zile î
CAL. Blaj, VI (1929), p. 193.
Vezi Typol. bibi.; tip 5282. Este atestat în Transilvania.
488
[DOCTORUL ŞI BEŢIVUL]
D'clorul : — Nu înţeleg cum un om poate bea 10 pahare de rachiu deodată ?
Beţivul : — Adu aici, d-le doctor, zece pahare de rachiu .şi o să-ţi arăt cum le beau.
AGRIC., VI (19U9), nr. 1(1, p. 142. Vezi Typol. bibi. ; tip 5283. Este atestat în Moldova.
[EU NU BEAU APĂ NICIODATĂ]
Un beţiv care vedea că i se tot umflă pînteceie, se duce la un doctor şi îl întreabă ce are.
Doctorul îi răspunde după ce îl caută :
—	Ai hidropizie.
—	Ce e aia ?
—• Ai apă acolo înăuntru.
—	Nu se poate, eu nu beau apă niciodată.
Apoi, după ce se gîndi puţin : — Dar, adică mai ştii..., cum sînt de hoţi cîrciumarii ! ?
CAL. IL. BIBL. TOŢI, I (1896), p. 14. Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 5284. Este atestat în Muntenia.
TÎRGARIUL CUMINTE
Avea să meargă la tîrg Băuţilă. Şi avea să tîrguiască multe, căci multe-s de lipsă la casă. Pentru aceea, ca să nu-i scape ceva din minte, poate chiar lucrul cel mai de trebuinţă, înainte de a pornit de acasă, şi-a scris tot ce avea să cumpere pe o hîrtie, începînd cu : un pahar de stropşeală (rachiu).
Ajunge la tîrg, merge în prăvălia dintîi, scoate hîrtia din buzunar şi cere „un pahar de stropşeală“. Merge apoi în a doua prăvălie... „un pahar de stropşeală“, merge în a treia, în a patra, în a zecea prăvălie, cerînd tot „un pahar de stropşeală“, căci vedeţi aceasta era scrisă mai întîi, şi aceasta trebuia să o cumpere pretutindeni înainte de toate.
489
Ce s-a întîmplat mai departe, vă puteţi închipui. Eu vă spun numai- că sfîntul Petru n-a mîncat mai altfel de bătaie decît Băuţilă de la lelea Parasca, după ce, stropşit cum era, ajunse acasă.
GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 147, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5285. Este atestat în Transilvania.
SETEA ŢIGANULUI
—	Şi ce vrei, faroane, să te bagi vizitiu la mine ?
—■ Păi aşa, boierule, zău, că sînt harnic nevoie-mare.
— Da, am auzit că eşti un beţiv de sută, mă, bei pînă-ţi trosnesc urechile.
—	Păi, dac-ai şti, boierule, ce sete groaznică am, zău că mi-ai da direptate !
HAZ. SAT., IV (1904), nr. 7, p. 3. Vezi Typol. bibi.; tip 5286. Este atestat în Muntenia.
Variantă :
2. Un popă către un enoriaş, CAZ. ŢER., XXV (1925), nr. 28, p. 4.
[CONSTATĂRI]
Un om foarte slab întîlneşte p-altul beat.
— Ei ! frate, mi se pare c-ai băut prea mult.
— Şi mie, răspunse cel beat, mi se pare c-ai mîncat prea puţin.
AMIC. POP. CAL., XII (1872), p. 92. Vezi Typol. bibi.; tip 5287. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă:
2. (Fără titlu), Magazia de veselie, p. 19.
490
Intre beţivi
—	Pentru ce beai vinul cu un pai ?
—	Pentru că am jurat nevestii să nu duc paharul la gură, şi mă ţin de făgăduială.
AGRIC., XII (1920), nr. 1, p. 7. Vezi Typol. bibi. ; tip 5288. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2. între beţivi, ZORI. LUM., II (1926), nr. 8, p. 14.
DE CE, HA ? !
Un om ca toţi .oamenii, cam cu chef însă, începuse a striga prin Iaşi în gura mare :
—	Nouă nu ne mai trebuie rege !
Alt rege nu mai voim !
Cum îl vede, un sergent de stradă îl şi înhaţă şi hai la poliţie cu el.
—	Ian să te lămureşti mai bine, domnule, despre ce ai spus ! Cine te-a îndemnat să strigi că nu ne mai trebuie rege ? îl luă din scurt poliţaiul.
—	Am strigat şi am să strig că nu ne mai trebuie rege !...
—	Da, de ce, ha ?
—	Pentru că avem unul şi-i de-ajuns de bun, şi avem să-l facem şi împărat !
(V. A. Gheorghiţă) VEST. SAT., VI (1919), nr. 9, p. 4.
Vezi Typol. bibi.; tip 5289. Este atestat în Moldova.
PARTEA SLABĂ!
Unul întreabă pe altul :
—	De ce la unii beţia li se urcă Ia cap, de nu ştiu ce vorbesc, iar altora li se duce la picioare, de nu mai pot umbla ?
491
■— Pentru că tăria băuturii atacă partea cea mai .slabă a corpului omenesc, răspunse celălalt.
POP. ROM., XI (1911), nr. 28, p. 4. Vezi Typol bibi. ; tip 5290. Este atestat în Transilvania.
[SE VEDE CĂ ERAM BEAT]
Doctorul : — Ţi-am spus de atîtea ori că băutura o să te prăpădească, şi aseară te-am văzut cum ai intrat în crîşmă.. Pentru Dumnezeu, nu eşti bărbat ? Nu poţi să te stăpîneşti ? Bolnavul : — Ba da.
Doctorul : — Ei, atunci de te-ai dus la crîşmă ?
Bolnavul : — De... se vede că eram beat.
AGRIC., V (1908), nr. 22—23, p. 20f
Vezi Typol. bibi. ; tip 5291. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2. (Fără titlu) AGRIC., XI (1920—1921), nr. 8, p. 31.
POLITICA ÎNALTA
— Comuna noastră e atît de mare, incît are 6 circiume.
— Şase circiume ? Şi la care te duci să bei ?
—	Fiindcă sînt consilier comunal, beau în fiecare zi de lucru într-alta. Numai duminică e mai greu, că trebuie să beau în cîteşase cîrciumi !
COM. SAT. Buc., V (1909—1910), nr. 1—2, p. 24.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5292. Este atestat în Muntenia.
492'
BEŢIVUL LA DENTIST
— Nu fi, omule, aşa fricos. Cum dai din ochi, îţi scot măseaua. în urmă vei bea vreo trei păhărele de coniac şi apoi îţi trece.
—	Ce zici, doctore ? N-ar fi mai bine să le beau înainte ?
ALB. Buc., X (1906), nr. 1, p. 16. Vezi Ti/pol. bibi. ; tip 5293. Este atestat în Muntenia.
BEŢIVUL
Un medic, vrînd să dezveţe pe un beţiv de a bea atîta vin, îi arătă nişte tablouri reprezentînd organele arse, bolnave, ale băutorilor.
—	Vezi d-ta ? îi zice medicul, dacă o să bei înainte, inima dumitale, ficatul, stomacul, rănichii, creierul dumitale aşa o să se facă, cum e aici pe tablou.
—	Ptiu ! ce scîrbă ! !... trebuie numaidecît să beau cîteva păhărele de ţuică, ca să-mi treacă greaţa ! exclamă beţivul, dînd fuga la circiumă.
POP. ROM,, XII (1912), nr. 9, p. 11.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5294. Este atestat în Transilvania.
NU-I DE LECUIT
—	Bine, frate, iar te-ai îmbătat turtă ? Nu ştii că şi boul se satură cînd bea apă ?
—	D-apoi că şi eu mă satur cînd beau apă !
CAL. ASOC., II (1913| p. 70.
Vezi Typol. bibi.; tip 5295. Este atestat în Transilvania.
493
FUNDUL STICLEI
Cineva, văzînd pe un beţiv eu sticla la gură, îl mustră, zicîndu-i :
—	Bine, nenorocitule, nu te gîndeşti unde ai s-ajungi ?
—	La fundul sticlei ! răspunse liniştit beţivul.
Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 180.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5296. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2. Fundul sticlei, CAL. Blaj, VI (1930), p. 176.
PRECAUŢIUNEA LUI BEŢIVESCU
Beţivescu, într-o noapte, se îmbătă tun şi face scandal într-o circiumă. E dus la secţie şi a doua zi apare înaintea comisarului. Acesta îl ocărăşte.
—	Nu ţi-e ruşine să faci asemenea fapte ! Se vede că ţi-ai lăsat judecata în fundul paharului.
—	Peste putinţă, domnule comisar, eu am grijă totdeauna să beau paharul pînă la fund şi nu las nimic.
ALB. Buc., XI (1907), nr. 38, p. 1023.
Vezi Typol. bibi.; tip 5297. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă:
2.	(Fără titlu) PRIETEN. SAT., I (1935), nr. 3, p. 4.
494
SA-I TRAGEM O BEŢIE
Doi beţivani, de cei împărăteşti, o duceau într-o beţie şi nu
se mai trezeau de nu ştiu cîte zile. Cum petreceau ei aşa, numai unul din ei zise :
—	Mă frate,... ştii ce ?... Cînd ne-om trezi, să-i tragem o beţie ! ! !
GAZ. ŢÂR., VI (1897), nr. 38, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 5298. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Să-i tragem o beţie. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p, 33.
3.	Făgăduiala unuia. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 61.
[DE VORBA LA CAFENEA]
Risipescu şi cu Beţivescu şedeau de vorbă la cafenea.
—	Nevastă-mea e tare zgîrcită, zicea Risipescu ; mă ţine de rău şi pentru apa pe care o beau.
—	Vezi drăcie ! răspunde Beţivescu, a mea mă ţine de rău tocmai pentru că nu vreau să beau apă.
ALB, Buc., IX (1905), nr. 49, p. 1300.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5299. Este atestat în Muntenia.
ÎNTRE BEŢIV ŞI DOCTOR
—	Domnule doctor, de la o vreme am nişte vise îngrozitoare...
—	Anume, ce fel de vise ?
495
—	Visez că de pretutindenea mă înconjoară o masă întinsă de apă şi că am o sete... Dar ce sete, d-alea turbatele, de care cam am eu foarte des.
—	Ei, şi de ce nu bei apă ?
—	Cum ? Vrei să glumeşti, doctore ? Dar apa e bună numai în cizme !
POP., XI (1904), nr. 41, p. 653.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5300. Este atestat în Transilvania.
PRICINA OFTICII
Un ţăran se duce la medic cu plîngere că-1 doare pieptul. Medicul puse urechea pe piept şi, ascultînd cu băgare de seamă, îi zise :
—	Oftează acum una bună (adică să tragă aer în piept şi să-l sloboade, aşa cum face cînd oftează din băierile inimii).
Ţăranul, neînţelegînd bine, oftează în cuvinte :
—	Hă...ă....ă...ă...i, ce bine ar fi nişte rachiu de prune, domnule doftor !
—	Apoi să ştii că tocmai de asta te doare pieptul, că oftezi prea mult după rachiu, îi răspunse medicul.
CAL. F. LUMEA, VII (1932), p. 70.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5301. Este atestat în Muntenia.
BEŢIVUL ŞI CĂMILA
Un băieţel şedea lîngă maică-sa şi citea încetişor în cartea lui de şcoală. Le spusese dascălul despre cămilă.
—	Ia auzi, mamă, zise el, ridicînd capul, ne-a spus domnul că o cămilă poate să muncească opt zile fără să bea.
—	Aşa ! zise femeia şi, gîndindu-se la bărbatul ei care era beţiv împărătesc, suspină : — Şi bărbatul meu poate să bea opt zile fără să muncească !
ALB. Buc., IX (1905), nr. 30, p. 8)3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5302. Este atestat în Muntenia.
496
RĂSPUNS LA O MUSTRARE
Nevasta : — Vai de tine, amărîtule şi prăpăditule ! Iar vii de la crîşmă.
Bărbatul : — Da, că doară dracu poate şedea tot .acolo.
LUMINA SAT. Sibiu, III (¡923), nr. 17, p. 5.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5303. Este atestat în Transilvania.
ÎNAINTE DE VREME
Trecătorul, întilnind ziua mare un om beat :
—■ Nu ţi-e ruşine să umbli ziua mare împleticindu-te pe uliţă ?
Beţivul — Să am iertare, că nu sînt eu de vină. Eu aveam de gînd să rămîn la circiumă pînă deseară, dar ticălosul de crîş-mar m-a dat afară. înainte de vreme.
CAL. Blaj, VI (1929), p. 174.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5304. Este atestat în Transilvania.
[LOGICA BEŢIVULUI]
Medicul : — Să nu mai bei, că vei orbi de tot.
Beţivul : — Apoi, domnule doctor, mai bine să se spargă numai ferestrele casei, decît să se prăbuşească casa întreagă.
CAL. SAT. ROM., I (1924), p. 48.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5305. Este atestat în Transilvania.
10. Hoţul iscusit
NĂZDRĂVĂNIILE LUI PETREA
Un român avea trei feciori, tot unu şi unu, mari cît oamenii ; îi strica numai un lucru : nu se dădeau nici c-un chip Ia treabă. Cît mi ţi-i vara de mare, păzeau numai tufarii cu umbra, dormeau de creştea iarba sub dînşii. Iarna hărgăţeau pe mămăligă, pe la cele tîrle boiereşti. Dugleşi, de nu-i suferea nici pămîntul. N-ar fi pus ei mîna pe sapă să-i fi picurat cu smoală.
Nu le venea la socoteală munca cu nici un chip. Stăpînul moşiei cheamă odată pe român la curte :
—	Nu toată lumea îi făcută pentru treabă, trăieşte omul şi c-un meşteşug, dacă nu-i dă inima brînci să apuce de coarnele plugului. Cearcă şi dă-i să deprinde ceva, că, dă, acu eşti în putere şi ai de unde le-arunca şi lor o bucăţică ; da omul nu-i tot tare, vine o vreme cînd îmbătrîneşte, ş-atunci pe rufa cui ai să pici ?
—	Sfîntă ţi-i vorba, cucoane ! da mă pricep eu la ce meşteşug să-i dau, ca să-i tragă inima ?
—	Ştii ce ? mîine ia pe cel mai mare şi te du cu el prin pădure, umblă pîn’ s-o lega şi el de ceva, ispiteşte-1, de vezi încotro s-abate.
—	Sărut dreapta, aşa oi face.
A doua zi, umblă el românul cu fecioru-său prin codru, mai pîn’ pe-nserate. De la o vreme i se urîse de-atîta hoinărit şi se pun să se hodinească pe-o margine de risipitură. Băieta-nul prinde-a măsura din ochi un fagulean sănătoşel de alături ş-a chiti în gînd.
—	Cum ţi se pare ?
—	îi bun de sanie, tată. Cum îi adus oleacă de la rădăcină, ies nişte bouri de se duce vestea. Să-l crapi numa în două şi-s gata tălpile, iote-le, numa bune de opt palme domneşti.
Seara se duce bătrînul de spune boierului.
498
—	Brava lui, să-l dai printre lemnarii mei din ogradă, că i-am găsit leacul. Mine cearcă cu mijlociul.
—	Aşa oi face.
Cu al doilea n-a umblat mult. N-ajunsese bine la inima pădurii şi băietanul se opreşte dinaintea unui ulm :
—	De multe o fi bun copacu ista, tată, că ce nu face omu din lemn, da de butuci de roată ştiu că-i slăvit.
Atîta i-a trebuit moşneagului. N-aşteaptă să-nsereze şi se duce la curte.
—	Minunat, dă-1 între rotari.
Şi tot aşa se duce şi cu mezinul în pădure. L-a purtat pîn5 s-a lehemetuit, dar degeaba, nu se prindea de nimic, căsca numai gura pe sus. Era amărît românul de cît nu ştia pe ce lu-me-i. La urmă, dacă-1 vede aşa de nici o treabă, porneşte scîrbit acasă. Cînd să iasă din pădure, băietanul dă cu ochii de o tufă de corn şi se opreşte.
—	Da ce-i, mă ?
—	Mă uitam la mlada asta, uite ce modîlcă are la rădăcină, ai face o bîtă de să culci omu la pămînt dintr-o pălitură.
—	Na-ţi-o bună că ţ-am dres-o, m-am cîrpit şi eu pin* m-am rupt de tot.
Pe drum ajung un creştin ce ducea o capră în spinare ; după ce trece de dînsu, băiatul zice către tată-său ;
—	Vezi omu ista ? Mă prind că eu îi iau capra şi straiele, făr’ să dau măcar ochii cu dînsul.
—	Vorbă să fie, că doar ştiu că nu eşti ucigă-1 toaca.
—	Iaca, ai să vezi.
Şi băietanul scoate din brîu teaca cuţitului ş-o face scăpată ; hăt mai încolo, lasă şi cuţitul jos şi dă dosul la nişte stuhăriş ■— m-am luat cu vorba şi nu v-am spus că drumul trecea prin coasta unui iaz.
Tată-său şi-a cătat de drum.
Creştinul cel cu capra dă de teacă, o întoarce cu gurguiul opincii şi, dacă-o vede cam blehuită, o lasă.
—	Dacă ar fi cu cuţit, mai calea- valea.
Porneşte înainte. Cînd mai încolo, a găsit şi cuţitul. S-a schimbat lucrul : lasă sarcina jos şi dă-napoi după teacă.
Băietanul pune repede mîna pe capră, o tîrîie mai la o parte şi-i taie capul. Pe urmă ia un vreasc şi după ce-1 împlîntă în beregată, intră în apă de-1 înfige cu cap cu tot, mai la mijlocul iazului. Se vedea numai botul şi urechile, de credeai că înoată.
499
Cînd se întoarce omul, ia capra de unde nu-i ; se uită în toate părţile, o strigă, la urmă îi zăreşte botul :
—	Mîrica-te-ar lupu, diavol împieliţat, scăldat îţi trebuie acu ?
O strigă iar, dar capra nu se dă urnită din loc ; începe a o bulgări, zadarnic. Dacă vede, se dezbracă românul nostru şi dă după dînsa în iaz.
Băietanul amandea la straie, ia cuţitul cu teacă cu tot, în-îuiică in spinare leşul caprei şi-o tuleşte fără huiet înapoia drumului.
Ajunge acasă pe întuneric. Cînd l-a văzut tată-său ş-a pus mîinile în cap.
Spune şi boierului păţărania.
—	Aista are să fie tîlhar, nu-i de mine, fă ce ştii cu dînsul.
Dar boierului îi picase la inimă calul unui alt proprietar, vecin cu dînsul. A vrut să-l cumpere : ar fi dat cît nu face, dar n-a fost chip să se apropie, se ţinea tare megieşul, că şi lui îi era în mare dragoste vita. Mai intr-un tîrziu, se gîndeşte la băietanul românului nostru şi-şi pune-n minte să-l trimeată să i-l fure.
îl cheamă la curte.
—	Cum ţi-i numele, măi ?
—	Petrea, cucoane.
—	Măi Petreo, tîlhar mai eşti tu, mă !...
—	Ba încă mare, cucoane.
Şi boierul s-apucă de-i spune durerea :
—	Dar ştii cum vreau să i-l furi ?
—	Ştiu, dacă mi-i spune.
—	Să-nvîrteşti tu treburile aşa, ca a doua zi să mă duc călare pe bidiviul lui, şi pe dînsul să nu-1 taie prin cap că-i a lui calul.
—	Bine, cucoane.
—	Măi, mare minune ar fi şi asta !
—	Dacă-om trăi, om vedea-o.
—	De la mine să ştii că ai o sută de gălbenaşi.
—	Sărut mîna. Să nu-ţi fie cu bănat însă : leapădă-mi vreo cîţiva zimţişori înainte, c-are să-mi fie de trebuinţă.
—■ Cum nu.
Petrea dă o raită întîi cu sloboda, pe la boierul megieş, de ocheşte locurile. Se mai dă în vorbă pe la crîşmă cu argaţii de prin ogradă, de ispiteşte cu privire la pază, dar tot pe departe şi pe-ncunjur. Face el ce face, o învîrteşte cum poate şi,
500
de la un pahar de vin, roagă pe vizitiu să-i arate mînzocul cu pricina, ll cântăreşte el din ochi şi se-ntoarce în sat. De furat, fura el uşor calul, fără atîta bătaie cîe cap, dar greu era cum să nu-1 cunoască nici stăpînul şi, chiar dacă l-ar cunoaşte, să puie mîna pe cruce că nu-i al lui.
Cum vine duminica, se duce la iarmaroc şi cumpără o mîr-ţoagă de cal, de se potrivea la păr şi-n mărime cu cel prici naş. Dar un cal slab şi răpciugos de să nu te uiţi la el, îl luase mai mult în dar.
Acasă, pune de face o mămăliguţă numai în rachiu. Aşteaptă pîn-înnoptează bine şi, cînd a socotit c-ar ajunge pîn n-o mai fi mult pîn-în ziuă, încalecă ş-o opinteşte în satul vecin.
La curtea boierului celuia erau nişte cîini amărît de răi, turnau omul la pămînt, zăvozi nu alta. El s-apropie cu-ncetul şi prinde a arunca printre porţi fărămituri din mămăliga cea cu spirt, Cînd a mîntuit mămăliguţă, erau gata şi cîinii : picase care-ncotro, ca păliţi cu leuca. Deschide şi intră binişor cu calul lui în ogradă. Nimerise tocmai cînd îi somnul mai dulcuş ş-apoi se mai întîmplase ş-o noapte întunecoasă, de nu-ţi puteai vedea mîna. Intră cu-ncetul în grajd, desprinde bidiviul de la iesle, leagă în loc prăpăditul cela cumpărat şi iese tot cu binele afară. După ce cetluieşte sănătos uşa grajdului,	trage	un	chibrit,	dă
foc streşinii din vreo trei părţi, apoi încalecă şi	dă	blende	ca-
lului înspre sătuleanul lui.
Grajdul s-a topit cît ai gîndi şi cu el s-a topit şi calul., vorbă să fie, topit era el şi-nainte.
Cînd s-a luminat de ziuă, Petrea era cu şoimuleţul de căpăstru dinaintea curţii. S-a-ncrucit, cînd l-a văzut boierul.
—	Mare tîlhar mai eşti, măi Petre !
—	Mare, cucoane.
Mai pe după-o amiază, boierul încalecă pe căluţul ist nou şi se duce la vecinul lui. Colo jălanie :
—	Bunătate de cal, nu l-aş fi dat pe	nimic	în	lume.
—	Aşa vin păcatele pe capul omului.
—	Eu zic că s-a întîmplat as ta, unde ţi-a părut rău du-mitale că nu ţi-1 vînd !
—	Crezi ! Vorbe băbeşti. Dar nu te da scîrbei, dumneata să fii sănătos, că belelele curg.
—	N-a rămas din el decît vreo cîteva partaluri, ş-acelea numai pielea pe oase, tot s-a topit,
—	Auzi tu poznă ? ! mţţţ... Mi-am cumpărat şi eu mai dăunăzi un cal, dar nu ştiu cum s-o alege, de mers, văd c-ar merge el.
50 î
—	Să-l văd şi eu, că de-acu am să caut şi eu altul.
Calul rămăsese în ogradă, legat de-un stîlp :
—	Uite minune, bre să nu-mi fi ars roibul, zău c-aş jura c-aista-i, aşa se potrivesc de bine.
—	Seamănă om cu om, d-apoi cal cu cal.
—	Adevărat.
Boierul n-a avut încotro, a împlinit suta de gălbenaşi lui Petrea, că-i făcuse trebuşoara după plac. Dar din minte nu-i ieşea nicidecum şiretenia tîlharului. într-o zi îl cheamă iar la dînsul :
—	Ştii ce m-am gîndit ?
—	Numai asta nu ţi-oi putea-o spune.
—	Măi, dacă mi-i fura şi mie calul, apoi drept n-ai pă-reche în lume de hoţ.
—	Iţi spun şi seara.
—	Te lauzi...
—	Om vedea.
Boierul tocmeşte anume trei oameni, ca să-i străjuiască bidiviul toată noaptea. Petrea s-apucă de cumpără cîteva plos-cuţe de rachiu, se furişează încă de cu ziua în grajdul boierului şi le supune prin fînul din corlata calului.
Cum se înserează, unul din cei trei străjeri se suie călare, altul apucă de căpăstru, iar celălalt ţine de coadă.
—	Măi, da să nu vă prindă somnul, c-a vostru-i dracu, vă-ntind pieile pe drugi !
—	Da un’se pomeneşte, cucoane, dacă ne-am prins la o treabă ca asta, trebuie s-o scoatem la un capăt.
A păzit ceia cu credinţă, cît or fi păzit, cînd a început însă a se împuţina fînul din corlătie, sticluţele încep şi ele a face cu ochiul. Cel ce ţinea de căpăstru întinde mîna să vadă ce-i :
—	Tot îi de treabă boierul nostru, a pus rachiu să ne mai luăm.
—	Numai de nu i-ar muri mulţi înainte.
—	Amin şi într-un ceas bun.
Golesc o ploscă, dau gata şi pe-a doua, cînd, la a treia, uitase de cal, bîiguiau înde ei, hiritisindu-se de parcă erau la nuntă. N-apucase să mîntuie şpirtu, şi şpirtu-i şi înşfăcase de cap. Se-mbătase lemn. A adormit care-ncotro, cum i-a apucat vremea. Petrea a trecut peste dînşii, ca peste butuci, ş-a şters calul ca de la iesle. In locul lui aduce de pune un meliţoi şi-i leagă de-un capăt un fuior, iar de celălalt o frînghiuţă. După ce pune trebuşoara asta la cale, o ia la sănătoasa.
502
Nici nu se luminase bine de ziuă, şi boierul dă fuga la grajd. Paznicii, buimaci de somn şi de beţie, mai mult cu ochii închişi, dau să-şi facă slujba :
Unul, zup, pe meliţoi, altul prinde de fuior şi celălalt ţine zdravăn de funicică.
—	Ptruuu, căzacule...
Boierul decît să turbe. Numai intră şi Petrea ţanţoş, călare pe călucean.
—	Măi Petre, a dracului pîrlaciu mai eşti !
—	Baş-tîlhar, cucoane.
■— Halal de mama care te-a lepădat !
■— Ferice de dînsa, că bun odor a făcut.
—	Măi, dar cucoana ai putea-o tu să mi-o furi ?
—	Numai dacă vrei să te faci fără dînsa.
—	A ta să fie moşia, cu toate acareturile de pe ea, dacă-i face-o şi asta.
—	Nu te prinde, cucoane.
—	Ba mă prind în voia cea bună.
—	Atunci poţi să-ţi şi găteşti catrafusele.
C-o	săptămînă înainte, boierul	a strîns toţi puşcaşii vestiţi
de prin	megieşie şi i-a pus să	facă	strajă în jurul curţii.	Cum-
părat-a el lăcăţile de pe lume, de nici nu te mai tăia prin cap de unde-a mai ieşit atîtea secreturi. Fierarul din sat a rămas cu gura	căscată cînd l-a pus	să i	le descuie ; tea !... de	unde
să deie	peste meşteşugul lor,	că erau aduse tocmai din	tîrgul
Galaţiului.
A înnoit boierul gardurile, le-a înspinat bine, a tocmit porţile, a pus de i-a zăbrăluit fereştile. La fiecare colţ de casă a legat cîte-un hohmălău de cîine, de parcă aştepta să deie tătarii. Petrea se uita la atîta amar de pregătire şi numai îşi sucea mustaţa. Începuse a plăti pe ici, pe colea, din munca moşiei, ca şi cum s-ar fi văzut stăpîn. Boierul numai schimba fe-, ţe-feţe.
—	Măi, afurisit pui de român ! Numai că umblă cu spi-riduş de-i ies toate ţanc.
Dăduse poruncă puşcaşilor să-l culce la pămînt de cum l-ar simţi c-a sărit gardul.
Cînd a venit sorocul, boierul s-a încuiat de pe la o amiazi în casă cu cucoana : a trîntit zăvoarele la uşi, pune şi cîte-un rînd de lăcăţi pe denăuntru, că pe din afară lăsase vătafului să-l încuie cu alt rînd, şi se înfundă amîndoi în ietac.
Petrea, de cum s-a lăsat soarele aşa mai sub seară, înjugă, aruncă un hîrleţ în car, mai ia cu el o funie şi porneşte la
503
pădure. Acolo poposeşte în poiana dracilor, aşa-i zicea ochiului aceluia de pădure, pentru că nu era loc curat, s-arăta neprielnicul tuturor celor ce înnoptau pe-acolo. Petrea desjugă şi dă drumul boilor să mai frunzărească cîte ceva. Ia barda, taie întîi patru ţăruşi şi-i împlîntă în patru colţuri. Măsoară cu frînghia cam la trei sferturi din locul cuprins şi însemnă cu hîrleţul.
—	Bun ; de aici începe altarul ; colea la mijloc are să vie uşa împărătească ; în colţul dinspre dreapta, strana cea mare, şi-n celălalt colţ, strana cea mică, treaba merge strună.
Dar sub pămînt gemeau dracii, de-ai fi crezut că le-a dat pe ia nas cu aghiasmă.
Petrea ia repede hîrleţul, se dă mai la o parte şi prinde a :săpa o groapă cam cît ar încăpea un cofoiel. Dărîmă pe urmă un glmeţ de stejar, măsoară în lungul lui zece palme şi-i curmă vîrful. II aburcă el cum poate şi-i dă drumul în bortă, asemuind cu ţarină împrejurul lui.
—	Minunat ! numai toaca s-o mai leg.
Dă fuga înspre car, dezbate o scîndură din pomoştină, ş-o leagă c-un curmei în vîrful gîrneţului. După asta ia resteile şi prinde a izbi în scîndură, cea-n chip de toacă.
Răsuna pădurea. Necuraţii miorlăiau şi se văitau în fundul pămîntului, de parcă i-ar fi uns cu mir.
Petrea rămîne cam pe gînduri : nu-i ieşeau treburile cum voia el.
—	Se ţin tari nespălaţii ! Mi se pare c-a început a-şi da coatele cu crucea. Pfhiuu... cum am uitat !
Mina pe bardă, şi, cît ai stupi în sîn, ajunge în vîrful unui copac din faţă ; dihoacă crengile, de lasă numai trunchiul gol-goluţ ; retează vîrful şi-şi dă drumul jos. După ce desprinde proţapul de la car, îl leagă de-un capăt cu frînghia şi-l tăbîr-ceşte cum poate, pîn-aproape de vîrful trunchiului dezgolit. îşi înnoadă bine picioarele împrejurul copacului, ca să se poată •sprijini, pune proţapul aşa de-a-ncurmezişul de aducea cu crucea, ş-apoi leagă cu frînghia sănătos.
—	Halal ! gata şi crucea cea mare.
Cînd îşi întoarce ochii înapoi, decît să-şi prăpădească cumpătul : toată drăcia ieşise pe pămînt.
—	Ţine-mă, Doamne ! şi-şi face cruce.
Dracilor le-a scăpărat pe dinaintea ochilor.
Petrea mai prinde curaj de vorbă :
—	Ei, ce păcate v-aduce pe-aici ?
Neprielnicii tac.
504
—	Hai, dezlegaţi-vă limba şi bateţi palma cu mine de bun intilni.ş. Poate să ne învoim din preţ şi să-mi daţi un ajutor ca să nrîntui odată locaşul ista sîînt.
Necuraţii numai holbau ochii unul la altul. Scaraoschi, mai bărbos, ia vorba, dar tot mai de deoparte, că nu-i venea să se .apropie :
—	Şi ce	ţi-ai pus în gînd să faci aici ?
—	Ia, o	biserică, dacă ini-o ajuta Maica-preacurată.
—	Şi alt loc n-ai mai găsit ?
—	Păi, aici mi-a tunat şi mie s-o fac.
—	Cine te-a învoit ? Nu ştii că pe-aici îi stăpînirea noastră ?
—	Vorbă să fie, că tocmeala-i gata ! Aveţi hîrtie de stă-.pînire la mînă, de unde vi-s îndreptările ?
Dracii văd că nu cu aspru au s-o scoată la capăt şi-şi mai moaie clanţul. Auzise şi ei de Petrea şi nu le da mîna să se puie in circă tocmai cu el.
—	Ştii ce ?, mută-ţi gîndul ista, pămîntu-i mare şi mai găseşti tu loc de-o biserică.
—	Da !	că eu îs făcut să muncesc de	sufletul vostru	;	degeaba m-am	trudit eu pîn-în vremea asta ?	uite că-i mai	miezul
:nopţ:i.
—	Iţi plătim pentru treabă, încă cît nu face.
—	Lucrurile sfinte nu se plătesc, spurcaţilor !
Şi Petrea îşi face cruce iar. Dracilor mai să le pocnească ochii.
—	Ţi-om sluji şi noi la ceva, zise Scaraoschi.
—	Aşa mai vii de-acasă ; acum ne potrivim la grai, putem .să mai stăm la taifas.
Petrea le povesteşte prinsoarea lui cu boierul :
—	Şi cum vă spuneam, îmi trebuie un mort îngropat din proaspăt. Să faceţi cum vă duce capul şi să mi-1 răzămaţi de-un copac în fundul grădinei de dindosul curţii boiereşti. Dar să nu vă prindă de veste străjile, că fac şi-un schit pe lîngă biserica asta.
—	li uşor pentru noi : cît ai gîndi.
—	Păi am eu bună nădejde în voi, că nu degeaba sînteţi draci.
Treburile s-au pus la cale, cum a fost mai bine.
Mai în puterea nopţii ajunge şi Petrea în sat. Umple o traistă cu bulgări şi prinde a zburătoi din dosul grădinei, de făcea prin frunzele copacilor o răscoală de speriat. Paznicii se uită să vadă de unde vin bulgării. Dar mortul sta sprijinit de un copac, cu cuşma pe-o ureche.
505
—	I-o-te Petrea, măi ; îşi bate joc de noi, pe el !
Ceia din dosul gardului aude şi-o cîrneşte iute de vine
dinaintea curţii, în faţa porţii.
Puşcaşii se pun în rînd şi tranc in mort, de-1 risipesc la pămînt.
—	Arn scăpat de belea.
Străjile răsuflaţi nmi uşor. Vătaful se duce repede Ia fereastra iatacului, unde dormea boierul :
—	L-am ucis, cucoane !
Cei din casă nu închisese nicicum ochii ; mai ales de cînci cu huietul zburătuielilor şi a puştilor, ie pierise somnul pe-o suptămînă.
—	Ce să facem cu el ?	,
—	Acum deodată să-l văd şi eu, ş-apoi pe urmă, om vedea cc-om face, că mie parcă nu-mi vine a crede că-i mort.
—	Ca toţi morţii, cucoane, d-ta să fii sănătos.
Boierul îşi ia giubeaua pe el şi iese.
Petrea atîta a aşteptat şi dintr-o săritură a fost peste poartă. Hărgăţimea, puşcaşii, toţi erau strînşi în jurul mortului. Ei dă buzna în casă şi tiptil intră în ociaie la cucoană :
—	Nevastă, ei, nevastă ?...
—	Dumneata eşti, omule ?
—	Eu.
—	Ce s-a întîmplat ?
—	Veşnica pomenire de-acum, am scăpat de el.
—	Hai de-1 vezi şi tu.
Cînd ajung afară, Petrea îi astupă gura cu năframa, îi trece brîul lui lat pe după mijloc, o ia de-a sarcina,-şi peste poartă.
Şi boierul s-a dat bătut şi de data asta. Dar el avea o ciudă veche pe-un popă dintr-un alt sat, peste deal de moşia lui : îi scosese o hulă printre oameni. A umblat mult să-şi descarce mînia, dar nu l-a putut găbji la o strîmtoare. Cînd să deie în stăpînire juruita lui Petrea, îşi aduce aminte de popă şi se gîn-deşte că ista, cu vicleşugurile lui, i l-ar putea da în palmă.
—	Măi, numai o bătaie să-i dau şi m-am răcorit, zău, nu mi-ar părea rău de cîte am păţit pînă acum.
—	Uşoară treabă : asta-i floare la ureche.
—	Şi ce să-ţi dau, să mi-1 aduci cobză ?
—	Ei lasă, hatîrul ista ţi-1 fac de la mine, mi-i pomeni şi dumneata, cucoane.
Caută el unde poate şi înjgheabă un săculeţ de raci ; cumpără vreo cîteva legături de lumînărele de ceară, sare pe cal
506
şi trece dealul. Ajunge numai bine c-înd se făcea vecernia. Intră binişor în biserică şi se dă mai într-un colţ.
Un dascăl, ş-acela bătrîn, mîrîia acolo la o strană. Petrea se cincheşte după un stîlp. Întunecă tot mai tare. Dascălul mai bolborăseşte ce mai bolborăseşte şi pe urmă pleacă, încuind uşa pe urma lui.
Cînd a socotit el Petrea că-i aproape de miezul nopţii, iese din cotlon şi începe a aprinde luminările de prin toate sfeşnicile şi din pelieandru. Pe urmă ia radi pe cîte unu, le lipeşte cîte-o luminare aprinsă în spinare şi Ie dă drumul prin biserică, de furnicau care-ncotro. Făcuse o luminăţie ca la Paşti.
După ce şi-a pus la cale trebuşoara asta, trece în altar, ia odăjdiile de la zile mari, se îmbracă cu dînsele şi se aşează smerit, înconjurat de strălucire, în strana arhierească. Iacă nu v-am spus, m-am fost luat cu ziua tîrgului : popa şedea cu casa în ograda bisericii.
Intr-un tîrziu se trezeşte presbitera şi vede că-n ferăstruie bate lumină dinspre biserică. I-a sărit inima din loc : ţin, şi de tot să trezească pe popa, credea că i-a cuprins focul.
Sfinţia sa, mai tare de înger, încălţă buşmachii, îşi ia anteriu între umere şi iese să vadă ce s-a întîmplat. Cînd mai aproape de biserică, s-a minunat, vedea el că foc nu-i, dar nu se putea dumiri cine i-a aprins luminările.
—	Mai ştii, păcatele, o fi adormit dascălu-n strană.
Şi degrabă, nu mai stă la uşă, ci se ridică pe o năsălie, de se uită pe fereastră. Dar Petrea, de colo, face semnul crucii înspre dînsul şi grăieşte răspicat :
—	Gătiţi-vă, că s-a apropiat mîntuirea cerului. Cel ce vrea să vie la mine, să se lepede de toate şi să urmeze mie.
Popa rămîne ca prăpădit dinaintea unei aşa feţe dumnezeieşti. Fuga înapoi acasă. I se legase limba în gură de minunăţia celor ce văzuse. Aruncă repede pe el reveranda cea nouă, îşi ia un potcap bun, leapădă banii de prin buzunare, ia cheile bisericii şi, cînd să iasă, îngînă cu anevoie către preoteasă :
—	Rămîi tu în toate cele pămînteşti, pe mine m-a ales Atotputernicul să-i fiu îndeaproape.
Nici nu-1 prindea de veste pămîntul pe unde trecea. Cum intră în biserică, cade cu faţa la pămînt înaintea stranei arhiereşti :
—	Robul tău, Doamne.
—	Fii bine venit între drepţi. Intră colea în cuibarul credincioşilor şi fericeşte-te în pace : că nu să trăieşte numai cu pîine, ci şi cu cuvîntul lui Dumnezeu.
507
—	Slavă ţie, Atotputernicule.
Şi Petrea deschide gura săculeţului în care a fost pus racii, de primeşte pe alesul său. După ce-1 înfundă sănătos, prinde sacul la gură şi-l leagă pe cal la ciochine, c-avea o şea de celea arnăuţeşti. Popei începuse a-i părea rău după cele pămînteşti.
—	Mîntuirea se capătă prin canonisire. Adevăr grăiesc vouă : mai uşor îi va fi cămilei să treacă prin urechile acului, decît bogatului să intre în rai.
—- Binecuvîntat să-ţi fie numele, Atotştiutorule, geme pravoslavnicul de după şea.
—	Avem să trecem prin cele douăsprezece vămi ; diavolii încerca-vor să mi te fure, te vor lovi, dar tu să taci, că răbdarea este cheia mîntuirii.
—	Asculta-te-voi, Doamne.
Mergea cît mergea, şi numai lepăda şi-n sac cîte-un harapnic, de ieşea colb.
—	Lăudat să fie numele Domnului, scîncea popa.
Cum ajunge la curte, Petrea deschide ciochinele, ia vălătucul subsuoară şi intră înăuntru.
Cu toţii aşteptau minunea. Boierul dase cu mîinile prin sacîz, ca să se încîlcească mai bine în chica vrăjmaşului. Casa era luminată ca ziua. Bogăţiile luceau ca pe ceea lume. Cînd a desfăcut sacul la gură, popa a rămas orbit de strălucirea raiului. Dă cu ochii şi de boier :
—	Dar cînd ai fost murit, cucoane, de-ai ajuns aici ?
Cela n-are timp să mai lungească vorba, şi-şi încurcă degetele în cînepa popei.
—	Săi, Doamne, că nebunul ista crede că-i pe pămînt.
—	Aici nu se trăieşte cu trup cu tot ; trebuie să-ţi scape sufletul de ispita hoitului.
—	Păcatele mele !...
După ce se satură boierul de-ntins, Petrea îl ia mai la o parte şi-i zice :
—	Cucoane, ţi-am făcut şi gustul ista, şterge-o de-acu ! Ia-ţi traista cu schimburile şi ulciorul cu păcatele, că de-acu eu îs stăpîn aici.
(I. Adam) CONV. UT., XXXII (1898), nr. 12, p. 1090 ; republicată : Pe lingă vatră, p. 19.
Vezi Typol. bibi.; tip 5307 (A. Th. 1525 D). Este atestat în Mun-
tenia, Transilvania şi Moldova.
508
Variante
2.	Popa şi sfintui (S. FI. Marian), COL. TR., V (1883), p. 168.
3.	Un hoţ, OPINCA, 1885, nr. 23—24. p. 3.
4.	Tilhariu şi Frintul. Sbiera, Poveşti	poporale,	p.	262.
5.	TUhariul cel vestit. Sbiera, Poveşti	'poporale,	p.	225.
6.	Popa şi sfintul (S. FI. Marian), GAZ. POP., 1888, nr. 47—48, p. 4.
7.	Cei trei hoţi, F. TOŢI, III (1898), nr. 18, p. 202.
8.	Cercilă. Rito, Cercilă, p. 13 (Bistriţa — Bistriţa Năsăud).
9.	Raclu Bolfe. Schullerus, Rumänische Märchen,	p. 626.
10.	Trei fraţi. Torouţiu, A fost odată,	p. 20.
11.	Un hoţ, „I. CREANGA“, VII (1914), nr. 2, p. 44 (Zorleni — Vaslui).
12.	Nerodul şi hoţii, REV. COP. TIN., I (1914),	p. 188.
13.	Ion isteţul. Vissarion, Ber Căciulă, p.	331.
14.	Cei trei	hoţi, VOINŢA BAN., III (1923),	nr. 8, p. 2.
15.	Cei trei	hoţi. Furtună, Firicele de iarbă,	p. 111.
Hi. Trei hoţi, LUMEA COPII, II (1922—1923), p. 46.
17.	O intimplare (D. Furtună) GLAS. BUCOV., XI (1928), nr. 2599, p. 2.
13.	(Fără titlu) Georgescu-Tistu, Folklor-Buzău, p. 24 (Valea Viei — Buzău.
19.	Notarul şi servitorul, A.I.E.F., i. 11113 (Cerbăl — Hunedoara).
20.	Cu Hansli, A.I.E.F., i. 14104 (Racşa — Satu Mare).
21.	Un băiat tîlhar, A.I.E.F., i. 10697 (jud. Vrancea ?)
22.	Omul cu trei copii, A.I.E.F., i. 14054	(Turţ	— Satu	Mare).
23.	Băiatul sărac şi chiaburul, A.I.E.F., i.	16934	(Bâtrîni —	Prahova).
24.	Omul cu trei feciori, A.I.E.F., i. 14043	(Turţ — Satu	Mare).
25.	Băiatul	şi chiaburul, A.I.E.F., mg. 666	(Bătrîni —	Prahova).
[BLĂSTAMUL DE TATĂ]
Trei studenţi găsesc, în plin cîmp, un om dormind. El ţinea încolăcit în pumn căpăstru unui măgar care avea pe el o povară grea.
Studenţii se hotărăsc să fure măgarul. Unul dintre ei ia căpăstrul, se încarcă cu povara măgarului, şi rămîne liniştit pe loc. Ceilalţi doi pleacă să vîndă măgarul la tîrg.
La deşteptare, ţăranul nu-şi crede och’lor. în locul măgarului, vede un tînăr care îi mărturiseşte că a fost blestemat de tatăl său să trăiască doi ani sub înfăţişarea unui măgar, pentru
509
că nu a fost ascultător. Stăpînul măgarului îi redă tînărului libertatea.
Plecînd la tîrg, ţăranul îşi recunoaşte măgarul, dar nu-1 cumpără, crezînd că-i tînărul blestemat să redevină măgar.
CAL. Arad, 1858, p. 32„
Vezi Typol. bibi. ; tip 5308 (A. Th. 1529). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) (E. Baican) TIMP., V (1881), nr. 221, p. 3 ; republicată : Literatura populară, p. 30.
3.	Blăstămul de mamă, TRIB., I (1884), nr. 7, p.	26	(Cluj — Cluj).
4.	(Fără titlu) "CAL. Arad, 1885, p. 61.
5.	Blăstămul de mamă, CAL. POP., I (1886), p. 81.
6.	(Fără titlu) Gheaja, Rîsete, p. 96.
7.	Ţăranul, măgarul şi hoţul, LUMINAT., X (1889),	nr. 33,	p. 1.
8.	(Fără titlu) (N. A. Bogdan), ERA NOUĂ Iaşi,	III	(1891),	nr. 94,
p. 4 ; republicată : Poveşti şi bazaconii, p. 292.
9.	Ţăranul şi măgarul, GAZ. TRANS., LV (1892), nr. 41, p. 6.
10.	(Fără titlu) CĂMIN. Buc., 1900, nr. 1, p. 31.
11.	Un hoţ de cai, HAZ. SAT., II 1902), nr. 9, p. 2.
12.	(Fără titlu) CUCU, I (1905), nr. 22—23, p. 9.
13.	Popa... HAZ. SAT., V (1905), nr. 5, p. 2.
14.	Călugării şi evreii. Duma, Colecţie de proverbe, p. 41.
15.	Să te cumpere cine nu te cunoaşte, eu te cunosc, GAZ. TRANS., LXIV (1906), nr. 205, p. 7.
16.	Evreul păcălit, HAZ. SAT., VIII (1908), nr. 9, p. 1 (Cioara — Teleorman).
17.	Măgariu lu moş popa (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 287.
18.	Calul lui jupin Moi, HAZ. SAT., XII (1912), p. 1.
19.	Măgarul vrăjit, REV. COP. TIN., 1913, p. 158.
20.	Evreul păcălit, DUM. POP., II (1915—1916), nr. 6, p. 2.
21.	Calul... NEAM. ROM. POP., VII (1916), nr. 12, p. 183.
22.	Purîntee ! Iar te-ai lucit cal (N. I. Munteanu) „I. CREANGĂ“, IX (1916), nr. 7, p. 218 (Bursucani — Galaţi).
23.	Iar te-ai făcut cal ? Gheorghiţă, 101 glume, p. 15.
24.	(Fără titlu) DUM. POP,, VII (1922—1923), nr. 46,	p.	3.
25.	Ţăranul păcălit, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, XIV	(1928), p. 213.
26.	Blestemul, F. POP., XXXIV (1931),'nr. 52, p. 10.
510
HOŢUL ISTEŢ ŞI ŢĂRANUL
Un ţăran ele pe Valea Almajului venea din pustă, de la oi. călare pe un cal sprinten şi frumos. Ajungînd ia nişte pomi u:”brcşi, descălecă şi legă calul de un pom, iar el se puse mai încolo pe iarbă jos, unde era umbra mai groasă, să îmbuce ceva şi să se răcorească, că era o căldură nespus de mare.
Siînd el aşa, trecu pe drum un om ce îl întrebă, cu o voce domoală, zicînd :
—	Bine, frăţioare, dar cum îndrăzneşti d-ta să-ţi laşi calul aci lîngă drum ? Nu ţi-e teamă că ţi-1 fură cineva ?
—	Doamne fereşte, zise ţăranul, dar cum să mi-1 poată fura cineva, cînd eu sînt aci lîngă el ?
—	Hei, zise drumeţul, d-ta nu poţi crede asta, dar de te învoieşti, să-ţi arăt eu cum ţi-1 poate fura, măcar că d-ta eşti de faţă, eu bucuros o voi face, ca să te convingi despre adevărul vorbelor mele.
—	Apoi dacă d-ta ţii la asta, zise ţăranul, neştiind apucătura drumeţului, iacă calul aci, pofteşte de încalecă şi-mi arată, eu te aştept aici pînă te vei întoarce îndărăt.
Drumeţul se vede că chiar aceasta a aşteptat, căci, dezle-gînd calul, se şi aruncă în spate-i şi o luă în galop pe drum la vale.
Ţăranul aşteptă să se întoarcă, însă drumeţul cel isteţ, care era un hoţ vestit, nu avea lipsă de asta, ci îşi căuta de drum înainte, dueîndu-se dincătrău a şi venit, iar ţăranul îl poate aştepta şi acuma, dacă vrea !
CUCU, II (1906), nr. 5, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5309 (A. Th. 1525 B). Este atestat în Transilvania.
DOI FRAŢI
în vremea de demult au fost doi fraţi şi erau atîta de hoţi, că nici ei nu prindeau de veste cînd furau.
Aşa se vorbiră ei odată că dacă vrea să se arate care e mai hoţ din ei ; văzură o coţofană care sta pe cuib într-un vîrf de
511
copac, clocea ouăle, şi zise unul din ei, ăl mai mare, că el fură ouăle de sub coţofană, şi că nu simte.
Aşa se apucă şi pleacă pe copac în sus ; iar celălalt, pe cînd suia, porni pe după el şi, pînă să ia ăla ouăle de la coţofană, el îi fură izmenele, se dete jos cu ele şi nu-1 simţi. Iar cel mare, cînd se dete cu ouăle jos, plin de bucurie că le-a furat şi el nu l-a simţit, îl întreabă frate-său :
—	Dar, bine, măi, frate-meu, unde-ţi sînt izmenele ?
Cînd se uită şi el, tocmai atunci simţi că nu Ie are, şi zice :
—	Apoi cine mi le luă ?
Iar el răspunse :
—	Eu ţi le luai.
—	Apoi cum mi le luaşi, ca să nu te simt eu ?
—	Apoi tu cum furaşi ouăle, de nu simţi coţofana ?
Atunci el zise :
—	Măi frate-meu, am crezut că mai hoţ deeît mine nu e altul, dar tu mă întreci.
Şi s-au despărţit unul de altul de nu s-au mai întîlnit.
(Tuţescu, Şt. St.) VORBE BUNE, III (1907), nr. 5, p. 22 (Valea Sîngior-giului — Hunedoara) ; republicată : Din văi şi vîlcele, p. 21.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5311 (A. Th. 1525 111). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2. Pui de hoţ ce-mi eşti. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 7.
3. Pui de hoţ ce-mi eşti, ALB. Buc., XXXVI (1933), nr. 2, p. 6.
4.	Doi fraţi hoţi, ŢĂRĂNISM., IX (1934), nr. 20, p. 14.
CEI TREI TÎLHARI
Erau odată trei tîlhari. Ei din copilărie se prinseseră fraţi de cruce şi toată viaţa lor nu făcea alta decît fura şi prăda. Le ieşise amu vestea în toate părţile şi toţi se îngrozeau numai auzind de numele lor. Mai că nu era om bogat sau neguţător
512
mai vestit, carele să nu fi fost călcat şi prădat de dînşii. Hoţind ei amu cît au hoţit, li se urîse şi hoţia de la un timp. Şi aşa, într-o zi, fiind tustrei la un loc, au zis unul dintr-înşii :
—	Fîrtaţi ! iată, cît am furat noi pînă acuma şi am prădat, şi cîte morţi de om am făcut, şi tot ne-au ferit Dumnezeu de toate relele şi greutăţile ; n-am fost nici prinşi, nici bătuţi, nici închişi în criminariu ! Aceasta-i o minune de la Dumnezeu ! Deci, eu v-aş sfătui ca să nu cercăm răbdarea lui Dumnezeu pînă în sfîrşit, ci să ne lăsăm de tîlhărit ! Dumnezeu ne-a dat de toate, avem ce ne trebuie, avem bani destui, odoare de prisos, o avuţie cît nu-i mai ştim sama ; de-am fi numai sănătoşi să le putem stăpîni pe toate ! Deci dară să părăsim tîlhăria şi să ne gospodărim, că avem de toate cîte ne-ar trebui la starea aceasta ! Dară însă una, să nu ne gospodărim toţi la un loc, ci, ca să nu mai avem prilej de a ne prinde cîndva iarăşi de furături, tu să te duci la Cernăuţi şi te căsătoreşti acolo, iar tu la Suceavă, şi eu oi rămîne aice !
Acest sfat plăcu bine şi celorlalţi doi, şi s-au învoit ca să se lese de tîlhărie. Cînd la despărţire s-au îmbrăţişat, s-au sărutat frăţeşte şi, luîndu-şi ziua bună unul de la altul, s-au dus care-.ş în partea sa. Aicea şi-au ales fiecarele cîte o soţie şi s-au căsătorit. Trăind aşa despărţiţi timp mai îndelungat, i-au venit celui ce s-au aşezat la Cernăuţi dor mare ca să se-ntîlnească cu fîrtaţii săi de mai înainte şi să vadă cum mai trăiesc şi cum să mulţămesc cu starea iast’ nouă şi au purces la cel ce s-au fost căsătorit la Suceavă, ca să-\ vadă. După ce au sosit la dînsul acasă, strigă afară :
—	Pe-acasă-s oamenii ?
—	Pe-acasă ! Poftim mai aproape ! răspunse oarecine dinlăuntru.
El ia şi se bagă-nlăuntru. Dară ce bucurie ! Aice locuia fîrtatul său ! Cum numai s-au zărit, îndată s-au îmbrăţişat şi au început a se săruta. După ce s-au întrebat de sănătate, de trai si de multe altele, s-au aşezat la ospăţ, au mîncat, au băut cumsecade şi mai pe urmă s-au culcat. Dimineaţa se scoală şi se dau iarăşi la vorbe. După ce au bodogănit multe, au zis unul din ei :
—	Hei, frate ! De mult nu ne-am văzut noi cu soţul nostru, cu Petrea, că aşa-1 chema pe cel al treilea ; să mergem şi pînă la dînsul ca să-l vedem ce mai face, ce mai drege, şi cum mai trăieşte şi el, că nu ştiu, nici n-am auzit nimică despre dînsul !
—	Bine zici, fîrtate ! răspunse celălalt ; haide şi pînă la dînsul, că de mult îi de atuncea de cînd nu ne-am văzut !
513
Vorbind ei aşa, s-au pornit să meargă la Petrea. După ce au sosit ei în satul acela, am întrebat pe unul şi pe altul, că unde locuieşte cutare om, cu numele Petrea ? S-au aflat unii de i-au îndreptat la casa lui Petrea. Aice au strigat :
—	Acasă-s oamenii ?
—	Cam pe-acasă ! Poftim în casă ! le răspunse cineva dinlăuntru.
Intrînd pe uşă în casă, unul din ei ochi în pod şi, zărind o slănină mîndră şi groasă aninată-n pod, au zis către celălalt :
—	Fărtate ! mă mănîncă barba !
—	Lasă c-om rade-o ! răspunse celălalt şi, intrînd în casă, au dat : „Bună seara !“
—	Mulţămim dumilor voastre ' le răspunse o fimeie.
—	Da unde-i badea Petrea ?
—	Că-i dus în ţarină, dară nu s-a zăbăvi mult şi-a veni şi el îndată că s-au dus cam de multişor ! Dară poftim, şedeţi dumiavoastră !
—	Foarte mulţămim ! îi ziseră ei, şi se aşezară.
Fimeia se dete pe lîngă foc ca să gătească cina. Nu mult
timp şi iată că sosi şi Petrea acasă. Cum numai deschise uşa, zise îndată :
—	Hei ! bine-aţi venit, fîrtaţii mei !
Şi alergînd spre dînşii s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat. Bucuria lor era nespusă. După ce s-au întrebat ei de una şi de alta şi cum au trăit pînă acuma, a ieşit Petrea în tindă şi-i face muierii sale cu ochiul să vie după dînsul afară. Ea s-au făcut că se duce după ceva şi ieşi afară. Atunci Petrea o întrebă :
—	Ascultă-mă, draga mea ! N-au vorbit oamenii ieştia nimică, cînd au intrat pe uşă în casă ?
-— Ba da ! îi zise nevasta ; unul a spus : „Mă mănîncâ barba“, iar celălalt i-au răspuns : „Las’ c-om rade-o !“
■— Aşa ! zise Petrea ; ei cugetă dară, cum văd eu, să-mi fure slănina din pod ! Trebuie să ne păzim bine !
După aceea au intrat iară în casă, au trimes după băutură, au găsit bucatele, au aşternut masa, au pus la masă, au mîncat, au băut şi s-au veselit, ia, cum se veselesc nişte prieteni cînd se întîlnesc după o lungă despărţire. Cînd se sculară de la ospăţ, le zise Petrea :
—	Fărtaţi, acum veniţi de vă culcaţi aici pe pat în fundul casei, că noi ne-am culca şi pe laiţă, sau jos !
—	Da cum să ne culcăm noi pe pat ! Doamne fereşte, să vă stricăm noi odihna dimilor voastre, să vă facem atîtea
514
supărări ! Cit pentru noi, a fi bine şi ia aice în cotruţă, sau şi pe pămînt lîngă vatră, sau lîngă prag !
Dară Petrea n-au voit nicidecît	să-i	lase să se culce	aiurea,
decît pe pat în fundul casei şi, văzînd	că	se dau îmbiaţi aşa
de tare, le-au zis :
—	Fîrtaţi !	aice în	casa mea sînt eu domn mai	mare şi
voi, ca oaspeţi,	trebuie	să faceţi ce voiesc eu ! Şi	alţii,	în
casele voastre, trebuie să facă aceea ce li-ţi poronci voi ; că fiecare-i în casa lui cel mai mare şi ceilalţi trebuie să asculte de dînsul ; aşa şi voi, la mine trebuie să mă ascultaţi pe mine :
Neavînd ei încotro, s-au culcat unde li-au poroncit. Petrea însă au stîns lumina, au ieşit pe nesimţite afară în tindă, s-au suit în pod şi-au pogorît slănina jos şi-au pus-o în mijlocul casei pe pămînt	şi s-au culcat pe ea aice împreună cu	soţia	sa.
Oaspeţii lui Petrea	se cam pricepură ce făcu el şi	de
aceea zise unul din ei către celălalt :
—	Nici mai ba !
—	Ba cam da ! Tot om păpa-o ! îi şopti fîrtate-său.
. Cînd, după o bucată de noapte, se scoală unul de pe pat şi merge afară ; şi fiind acuma cam către toamnă, erau păpuşoii cam copţi în livadă. Ei au luat şi au deschis o plasă de gard şi au dat drumul la vite din	ocol	în	păpuşoi şi,	intrînd
iarăşi în casă, au strigat pe Petrea :
—	Petre ! Petre ! dormi ?
—	Da ce este ? răspunse el.
—	Poate ai vite stricătoare, că livada ta, cu păpuşoi e plină de nişte haramuri !
Cum au auzit Petrea acestea, îndată ghionti pe femeia sa :
—	Măi muiere ! măi muiere ! ian scoală, că toate vitele-s în păpuşoi !
Ei ies amîndoi afară să scoată vitele ; dară oaspeţii de pe pat se scoală şi înhaţă slănina şi o tulesc la fugă către pădure, unde se afla un bordei de repaos, rămas încă din vremea tîl-hăriilor şi înzestrat cu toate acareturile eîte numai trebuia la o gospodărie cît de mare, fiindcă n-au avut cine să-l fi stricat, că pe atuncea nu erau atîţia oameni cîţi sînt acuma, şi, cîţi erau, se temeau să îmbie prin păduri ca să nu fie sfîşiaţi de fiare sălbatice, sau prădaţi de lotri.
După ce a scos Petrea cu muierea sa toate vitele din păpuşoi, au venit în casă şi, dînd să se culce, caută slănina, dar slănina nu-i !
—	Mi-au furat-o, tîlharii ! zise Petrea, şi se luă la fugă după dînşii să-i ajungă.
515
Cei doi cu slănina, după ce s-au cam depărtat de casă, au rămas unul mai înapoi pentru treaba sa, iar celălalt s-a dus fără grije înainte cu slănina, mai ales fiindcă era tare întuneric şi nu se vedea nimică. Petrea însă l-a ajuns fugind, dar, rămînînd înapoia lui, i-a zis îngînînd vorba soţului lui :
—	Fîrtate ! mai dă-mi şi mie slănina, s-o mai duc şi eu o bucată, că te-or durea spatele !
Acesta, cugetînd că l-a ajuns soţul său cel rămas înapoi pentru treaba sa, a lăsat să-i taie slănina de pe spate, nemai-uitîndu-se la dînsul, şi s-a tot dus mai departe. Dară Petrea cu slănina a făcut-o într-o lăture şi s-a întors acasă cu dînsa. Nu zăbovi şi ajunge cel rămas înapoi pe soţu-său şi-l întreabă :
—	Fîrtate ! da unde ţi-i dobînda ?
—	Da nu ţi-am dat-o eu ţie, mai nainte, s-o duci şi tu ?
—	Ce vorbeşti ? Da cînd mi-ai dat-o ?
—	Nu m-ai ajuns tu mai înainte şi n-ai cerut-o de la mine ?
—	Fă-ţi cruce, fîrtate ! Tu cu bună samă ai dat-o a cui a fost ea !
Văzîndu-se înşelat şi ruşinat înaintea soţului său, i-a zis :
—	Tîlhar de la tîlhar nu poate să fure !
Şi au prins-o la fugă după Petrea, şi, făcînd pe de o parte, l-au întrecut, şi sosind mai înainte acasă, şi-au tras, să iertaţi, izmenele de pe picioare şi s-au îmbrobodit cu ele pe cap şi s-au culcat pe prispă dinaintea casei. Nu trecu mult timp şi iată că sosi şi Petrea cu slănina pe spate la poartă şi strigă pe femeia sa de pe prispă, că el cugetă că ea s-a culcat acolo :
—	Măi femeie ! măi femeie !
—	Ce-i ? răspunse el cu grqi prefăcut.
—	Vină şi ia slănina de la poartă, că eu mă duc in livadă să văd ori de n-au mai intrat vite-n păpuşoi.
El se scoală şi înhaţă slănina pe spinare şi se cam mai duce după soţul său la bordei. Cînd se întoarse Petrea din livadă, nu mai văzu pe femeia sa pe prispă şi a cugetat că ea a strîns slănina şi, intrînd în casă, a strigat pe dînsa :
—	Femeie ! unde ai pus slănina ?
■— Ce slănină ceri tu de la mine ? Da nu ştii tu că au furat-o oaspeţii tăi cei de treabă ?
—	Cum aşa ? Da n-ai fost tu, ia, mai nainte culcată pe prispă afară ?
—	Nu ! Eu de-atuncea dorm aice în casă !
516
—	Apoi cu bună seamă am dat-o eu iarăşi în mîna tîlha-rilor ! îi zise Petrea, şi au apucat-o iar la fugă după dînsul ca să-l poată prinde, dară nu i-a fost cu putinţă, că acel tîlhar s-a fost prea îndepărtat de dînsul şi ajunsese amu la bordei. Aice au scăpărat cei doi tîlhari, au făcut foc, au pus o căldare la foc ca să topească slănina, zicînd că, numai dacă a fi ea topită, nu le-a pute-o fura mult Petrea. Apoi s-au apucat s-o dumice mărunţel ; unul ţinea slănina în mîni, iar celălalt tot tăia cu un cuţit bucăţele dintr-însa, fără grijă, numai cu ochii la slănină, şi le tot punea în căldare pe vatră la foc. Dară şi Petrea sosi îndată aice la bordei. Se sui iute pe acoperiş şi se uită pe cahlă înlăuntru să vadă ce fac ei. Zărind căldarea cu slănina la foc, au mai prins la inimă. El ştia pe aice toate ungherele unde se afla ascuns cîte ceva. A căutat dară în grabă o ţiglă lungă şi, aflînd-o, a început a înţepa din căldare tot cîte o bucăţică şi a o scoate repede pe cahlă afară ! Cum tăia tîlharul cîte o bucăţică şi o tot azvîrlea în căldare, nemaiui-tîndu-se la ea, Petrea o tot înţepa şi o scotea afară şi o punea în poale. După ce a avut el toată slănina la dînsul, a prins-o la fugă acasă, cît îl lua picioarele, şi, aflînd pe femeia sa încă dormind, a stîrnit-o din somn ca să ascundă undeva slănina. Femeia însă, văzîndu-1 cu bucăţelele cele de slănină în poale, s-au mirat foarte de aceasta şi l-a întrebat cum de-a venit cu dînsele ? El i-a povestit toată întîmplarea cum a fost şi, punînd toate la cale, s-a culcat să mai doarmă ceva, că nu era mult acu pînă-n ziuă.
Cum a gătit tîlharul acela de bucăţii slănina, a zis celuilalt :
—	Ian uită-te-n căldare şi vezi, ori de nu-i plină ?
Căutînd acesta în căldare, a încremenit numai şi a zis :
—	Fărtate ! nu-i nici o bucăţică-n căldare !
—	D-apoi cum nu ! Să ni-o fi furat Petrea şi de-aice ?
—	D-apoi vină de vezi !
Incredinţîndu-se el de minunea aceasta, a strigat :
—	Tîlhar de la tîlhar nu-i harnic să fure ! Pentru aceea, fîrtate, ha dem înapoi la Petrea şi l-om ruga de iertare, că poate tot ni-a ierta dauna ce-am vrut să i-o facem !
—	La ce să mergi tu acuma, pînă încă nu s-a făcut ziuă, că el a cugeta că noi vrem să-i furăm şi alte celea, şi-apoi iată c-a fi între noi mînie veşnică ! Dară să rămînem aice pînă mîne dimineaţă şi-apoi ne-om duce !
Hod nindu-se aice pînă ce-a răsărit soarele, s-au dus dimineaţa la Petrea acasă să-l roage de iertare. Sosind la dînsul, a
517
aflat pe Petrea afară grijind pe lîngă casă şi, dîndu-i bună dimineaţa, l-a întrebat :
—	Eşti poate mînios pe noi, Petre ?
—	Da cum să nu fiu mînios, că de-aceasta şi dracul, ucigă-1 toaca ! , încă s-ar mînia ! Eu v-am primit ca pe nişte prieteni buni, cumsecade, şi v-am ospătat bine, v-am dat de băut ca la nişte oaspeţi scumpi şi v-am deşărtat în patul meu, numai din dragoste către,voi ! Cum vedeţi, cîte mi-au fost în putere toate am căutat să le fac, numai ca să vă mulţămesc ca pe nişte prieteni buni, şi voi îmi răsplătiţi mie aşa cu furaturi şi daune ! Oare frumos îi aceasta ? Aşa am cîştigat eu să faceţi voi cu mine ! Nu vi-i ruşine feţei voastre ?
—	Noi vedem c-am greşit foarte tare, îi ziseră ei ; ne pare rău pentru faptele noastre, şi tocmai pentru aceea am şi venit aice ca să te rugăm de iertare, şi noi sîntem încredinţaţi că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ţi aminte pe prieteşugul nostru cel mare şi de traiul nostru de mai nainte, şi mai cu seamă de vorba românului : „Că lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba !“
Văzînd Petrea pocăinţa şi mai ales dragostea lor cea mare, i~a iertat. După aceea l-au rugat ei să meargă cu dînşii la un loc unde să se împace ca să fie ca mai-nainte ! Luîndu-şi Petrea un strai pe sine, au purces tustrei la tîrg. Aici au intrat la un jidov foarte avut, care ţinea o ospătărie mare şi i-au zis :
—	Jupîne ! Noi sîntem neguţători mari şi am venit aici în oraşul acesta ca să ne strîngem vreo cîteva cirezi de boi şi de ialoviţe, şi am tras în gazdă la dumiata. Avem să petrecem pe-aice poate vreo lună-două de zile. Dacă vrei să ne primeşti, apoi adă-ni o vadră de vin !
Evreul, prea bucuros, pentru că cugeta că şi-a împle punga de bani de la dînşii, căci banul e tare lacom, şi le-a dat ce-au vrut.
După ce au băut ei din vadra de vin, au mers la un căsap şi i-au grăit :
—	Jupîne ! iată că noi suntem neguţători mari şi am venit aice pe vreo lună-două de zile ca să ne strîngem cîteva cirezi de ialoviţe şi de boi şi am tras în gazdă la cutare evreu şi, trebuindu-ne carne, am venit la dumiata ca să ne dai deocamdată vreo 50 de ocă ; dară noi nu ţi-om plăti acuma carnea, pentru că om mai lua încă şezînd aice, ci ţi-om plăti-o deodată toată la pornirea noastră !
513
Casapul, nesăţios de bani, precum mai orişicine, li-a dat carnea pe crezute. Ei au trimis carnea la ospătărie şi au mers la un pitar ca să iaie şi pîne şi, vorbind şi cătră dînsul ca şi cătră casap, le-au încredinţat şi pitarul o sută de pite de grîu şi, venind ei cu dînsele la evreu la ospătărie, i-au poruncit să le facă bucatele cele mai gustoase, de bucătarii cei mai iscusiţi. Evreul, crezînd că va căpăta bani mulţi, le-a împlinit la măsură porunca. Cei trei fîrtaţi s-au aşezat la masă, cerînd încă o vadră de vin. De acu au început ei a mînca şi a bea, şi-a mînca şi a bea, pînă ce-au sfîrşit vadra de vin. Apoi au strigat pe evreu şi au cerut şi a treia vadră, zicînd :
—	Sîntem trei, toţi să bem eîte una !
Evreul, bucuros că va căpăta mulţi bani, le dete şi a treia vadră. După ce au mîncat ei toate bucatele şi au băut şi această vadră cu vin, a zis unul către evreu :
—	Jupîne ! acum îţi leagă ochii c-un ştergar bine şi, pe carele din noi îi pune mîna cu ochii legaţi, acela ţi-a plăti toate cheltuielile noastre, că aşa ne-am înţeles noi între noi !
Evreul îndată le şi împlini zisa, că parcă vedea cum i se împle punga cu bani ; îşi legă ochii bine cu un tulpan şi începu a bojbăi ca prostul prin casă ca să pună mîna pe unul dintr-înşii. Ei însă, cum au văzut pe evreu înşelat şi în cânci, au şi tulit-o la fugă şi să te cam mai duci băiete. Evreul a îmbiat amu cît a îmbiat prin casă nebun, dară de la o vreme îi păru prea mult că nu dă de nime, şi îşi dezlegă ochii. Cînd se văzu singur-singurel între patru păreţi nu mai ştia ori de-li treaz, ori de visează, şi a început a se freca la ochi că doară ar vedea mai limpede. Dară ce folos ? El vedea acuma destul de limpede c-au rămas cu buzele umflate şi cu tufă-n pungă ! A început a răcni, a striga, a ţipa, a hărcăti şi a pune tot oraşul pe picioare, ca doară ar pune mîna pe acei trei pungaşi. In zadar au fost toate zbuciumările tîrgoveţilor, că acei tîlhari, cum au ieşit din ospătărie, au ştiut cum şi unde să se dosească ca să nu-i mai găsească nime. Cum s-au văzut ei la largul său, departe de oraş, şi-au luat îndata-mare ziua bună unul de la altul şi s-au cam mai dus în pace, care-ş pe-acasă, ca nişte oameni de treabă şi nepripuşi de nime !
S’oiera, Poveşti poporale, p. 266 (Ho-rodnicu de Jos — Suceava).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5312 (A. Th. 1525 H2). Este atestat în Mol-
dova şi Transilvania.
*19
Variante
2.	(Fără titlu) F. POP., I (1892—1893), p. 148.
3.	Dreptul omului nu se poate jura, POP. ROM., IV (1914), nr.
21,	p. 8.
4.	Trei tîlhari, A.I.E.F., i. 13224 (Fundu Moldovei — Suceava).
[DIBĂCIA HOŢULUI]
Un ţigan vrea să vîndă un cal. Cîţiva oameni, amatori de cai, descoperă că ţiganul le-a furat calul lor cu care veniseră la tîrg să-l vîndă.
Ţiganul, prins cu ocaua mică, le spuse că nu este acesta calul lor, dar că îl va aduce de îndată pe cel pe care l-a furat.
Ţiganul încălecă calul şi dus a fost, lăsîndu-i pe oameni să aştepte mult şi bine.
GURA SAT., 1874, nr. 8, p. 32.
Vezi Typol. bibi.; tip 5313. Este atestat în Transilvania.
[JURÂMÎNTUL ŢIGANULUI]
Un ţigan furase un cojoc de la un turc. într-o zi turcul punînd mîna pe dînsul începu să-l cerceteze. Ţiganul cum văzu că are să-l descopere începu să se jure :
—	Să dea Dumnezeu, ago, zicea el, dacă am furat eu cojocul, să nu mă frigă focu şi să dea D-zeu să nu ajung luna cu mîna şi soarele cu picioarele.
Auzîndu-1 turcul jurîndu-se aşa de înfricoşat, zise :
—	Zat bre, zat ! destul jurat !
CAL. BASM. CÎNT., III (1876), p. 76.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5314. Este atestat în Transilvania, Moldova
şi Muntenia.
529
Variante
2.	Ţiganul cu iapa (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 94.
3.	Jurămîntul ţiganului (S. FI. Marian), FAM., XX (1884), p. 179.
4.	Românul şi sasul (S. FI. Marian), REV. POL., III 1887), nr. 8, p. 10.
5.	Jurămîntul românului, ŢARA NOUĂ, IV (1887),	nr. 9, p.	574.
6.	Ţiganul jucăuş (S. FI. Marian), COL. TR., XV	(1888), p. 16.
7.	Jurămîntul ţiganului (S. FI. Marian), REV. POL., V (1888), nr.
2,	p. 15.
8.	Jurămîntul ţiganului, GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 192, p. 6.
9.	Ţiganul tot ca el, F. POP., IV (1895—1896), p. 358.
10.	Ţiganul tot ca el, GAZ. TRANS., LX (1897), nr. 4, p. 6.
11.	Ţiganul tot ca el, POP., II (1897), nr. 9, p. 141.
12.	(Fără titlu) TIMP., XIX (1897), nr. 7, p. 3.
13.	Jurămîntul	ţiganului,	F. TOŢI, III (1898),	nr.	29, p.	374.
14.	Jurămîntul	ţiganului,	GAZ.	TRANS., LXI,	(1898), nr.	141, p. 7.
15.	Du-te dracului (D. Stăncescu), F. TOŢI, IV (1899), nr. 4, p. 29.
16.	Albina. Marian, Insectele, p. 182.
17.	(Fără titlu) POP., IX (1904), nr. 18, p. 285.
18.	Jurămîntul ţiganului, HAZ. SAT., V (1905), nr. 9, p. 2.
19.	Jurămîntul	ţiganului,	HAZ.	SAT., VIII (1908),	nr. 4, p. 3.
20.	Jurămîntul	ţiganului,	GAZ.	TRANS., 1908,	nr.	102, p.	7.
21.	(Fără titlu) AGRIC., V (1908), nr.	19,	p. 172.
22.	Jurămîntul ţiganului, LUMINA,	IV	(1908), nr. 24,	p. 4 ;	republi-
cată : LUMINA, IV (1908), nr. 29, p. 5.
23.	Jurămîntul ţiganului, AGRIC., VII (1910), nr. 13, p; 100.
24.	Cojocul turcului, F. POP., V (1910), nr. 51, p. 8.
25.	Cojocul turcului. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 13 ; republicată : NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr. 18, p. 354.
26.	Jurămîntul românului, F. POP.,	VI	(1911), nr. 47, p.	7.
27.	Ţiganul cinstit (Gh. V. Şuşnea)	„I.	CREANGĂ“,	IX	(1916),	nr.
4,	p. 127.
28.	Jurămîntul ţiganului, COM. SAT., XI (1916), nr. 13—14, p. 22.
29.	(Fără titlu) Maican, Glume, p. 11.
30.	Ţiganul la	jurat, „I. CREANGĂ“, XIV (1921),	nr.	3,	p. 46.
31.	Jurămîntul	hoţului, CULT. POP., II	(1922), nr.	60,	p.	3.
32.	Jurămîntul	românului. Tuţescu, Din Boureni,	p.	15.
33.	Săsoaica şi	pita. Pop-Reteganul, St., Poveşti	şi	snoave, p. 55 ;
republicată : Snoave, p. 24.
34.	Jurămîntul ţiganului, DACIA TR., 1931, p. 96.
35.	Jurămîntul	ţiganului, CĂL., VII (1931), p. 97.
36.	Jurămîntul	ţiganului, CĂL. HAZ., II (1937), p.	78.
37.	Jurămîntul	ţiganului, CAL. AGRIC.,	II (1937),	p.	112.
38.	Ţiganul şi	ciocanul, A.I.E.F., i. 10826	(jud. Vrancea	?)
521
DAU ASTA-I DRACU !
Un cioroi era odată la spovedanie.
—	Ce păcate ai făcut, ţigane ? îl întrebă preotul.
—	De, părinte, ce să fac ? Am furat şi eu o bucată de lemn din curtea unui creştin.
—	Asta nu e lucru tocmai aşa de mare, răspunde părintele. Vei zice Tatăl nostru şi te va ierta Cel-de-sus !
—	N-ar fi lucru mare, părinţele, dar asta-i dracu, că la capătul lemnului mai era şi o bucată de fier şi cu fierul te puteai ajuta la multe celea !
Faraonul pusese mîna, cu vreo două-trei săptămîni mai înainte, pe securea vecinu-său.
—	Atunci e altceva. Trebuie să dai lucrul furat îndărăt, altfel nu fe va ierta Dumnezeu !
Bucuros l-aş da, părinţele ; numai, de unde ?
—	Ce-ai mai păcătuit, Sarsailă ?
—	De, cinstite părinte, ce să păcătuiesc !... Anj furat şi eu un căpăstru de eînepă de la un gard !
—	Căpăstru nu e lucru aşa de mare, vei da de pomană vreo cîţiva gologani pe la săraci şi de bună seamă vei fi iertat !
—	N-ar fi lucru mare, părinţele, dar asta-i dracu, că la capătul căpăstrului era o iapă şi după iapă un mînz, şi iapa era aproape a făta !
—	Atunci e altceva... Trebuie să le dai toate îndărăt, căci altfel e vai de sufletul tău.
—	Da de unde ?
—	Apoi ce-ai mai furat, măi tartorule ?
—	De, părinte, ce să mai fac ?... Apoi iacătă am bătut mai alaltăieri cojocul mamei, de nu s-a ales nimica de el. Tot zdrenţe l-am făcut !
—	Hainele le poţi bate cît vrei, căci nu e nici un păcat, numai bagă de seamă să nu le strici, că ai pagubă !
—	Aşa ar fi, cinstite părinte, cum zici dumneata ; dar asta-i dracu, că cojocul, cînd l-am bătut, era în spate la mama, şi mama ţipa de-ţi lua auzul.
GLAS ŢÂR., I (1889), nr. 12, p. 3.
Vezi Typol. bibi- ; tip 5315 (A. Th. 1800). Este atestat în Transil-
vania şi Moldova,
522
Variante
2.	Dar zău nici el pe-a mea. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 47.
3.	Ţiganul la spovedanie, F. INT., 1897, nr. 17, p. 3.
4.	Ţiganul şi popa. Fundescu, Basme, p. 28.
5.	Dar, asta-i dracu ! Sandu, Anecdote, p. 20.
6.	Ţiganul şi popa (Gr. N. Coatu), GAZ. TRANS., LXII (1902), nr.
226, p. 6.
7.	Ţiganul şi popa, CAL. PART. NAT., II (1914), p. 131.
8.	Spovedania lui, DUM. POP., XIX (1929), nr. 7—8, p. 7.
9.	Ţiganul la spînzurătoare, POP. ROM. Buc., I (1932), p. 189.
10.	Ţiganul la spovedanie, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, XVIII (1933). p. 84.
11.	Ţiganul la spovedanie. Cazan, Literatura populară, p. 78 (Dră-guş — Braşov).
12.	Dar, asta-i dracu... ! CAL. LUMEA, 1940, p. 45.
13.	Dar, asta-i dracu... ! CAL. V. BAN., VII (1940), p. 109.
ROMÂNUL LA SPOVEDANIE
—	Părinţele, drept să-ţi spun, eu ţi-am furat şi boii sf. tale, pe care i-am trecut Prutul.
—	Vai, frate ! Cum se poate ?
—	S-a putut, da ţi-i plătesc ; numai fii bun de mă iartă !
—	Bine, eu mă voi ruga să te ierte Dumnezeu, da să-ţi mărturiseşti păcatul în biserică în gura mare singur.
Aşa fiind, într-o zi de duminică, după slujbă zice popa :
—	Oameni buni, fiţi buni şi ascultaţi ce are să spuie omul acesta, să ştiţi că prea adevărat este.
Atunci românul începe :
—	Oameni buni ! Vedeţi voi pe părintele, că are tot părul din cap roşu ca jeratecul ?
—	Vedem !
—	Şi barba asemenea roşie ca para focului ?
—	Da.
—	Apoi oameni buni, părintele mi-a spus, mai ieri, că toţi copiii din sat, cîţi au părul roşu, sînt ai sfinţiei sale, toţi ! Şi băieţi, şi fete !
TIMP., VIII (1883), nr. 80, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5316 (A. Th. 1805 *). Este atestat în Muntenia,
Moldova şi Transilvania.
523
Variante
2.	Copiii cu părul roşu. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 32 (Botoşani — Botoşani).
3.	Boii furaţi şi popa. Niculiţă-Voronea, Datine, p. 1259.
4.	O păcăleală „I. CREANGĂ“, II (1909), nr. 1, p. 25.
5.	Spovedania unui tîlhar, CAL., „I. CREANGĂ“, I (1911), p. 81.
6.	Popa păcălit „T. CREANGĂ“, V (1912), nr. 5, p. 158 (Ploieşti — Prahova).
7.	Popa cel cărăiet „I. CREANGĂ“, VIII (1915), nr. 6, p. 188 (Gher-ceşti — Dolj).
8.	Caii popei, DUM. POP., II (1915—1916), nr. 19, p. 3.
9.	Răzbunarea lui Arsenie, NEAM. ROM. POP., XX (1932), nr.
4,	p. 106.
10.	Hoţul la spovedanie. Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 7.
11.	La spovedanie, ALB. Buc., XLII (1939), p. 106.
12.	Hoţu şi caii, A.I.E.F., mg. 1077 g. (Bătrîni — Prahova).
[LA SPOVEDANIE]
Un fur se prezintă la un confesor. în timpul citirii rugăciunilor, el observă că preotul avea un orologiu prea frumos. II fură.
—	Părinte, m-acuz că am furat un orologiu.
—	O ! nenorocitule ! trebuie să-l înapoiezi.
—	îl voieşti, părinte ?
—	Dar nu, fiule ! Trebuie să-l înapoiezi aceluia de la care l-ai luat.
—	Părinte, eu i l-am oferit, dar n-a voit să-l primească.
ROM. Buc., XI (1867), p. 905.
Vezi Typol. bibi.; tip 5317 (A. Th. 1807 A). Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) NAŢ., II (1883), nr. 266, p. 3.
3.	Eu fur, părinte, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 1, p. 6.
524
4.	Eu fur, părinte, Sandu, Anecdote, p. 18.
5.	Un ţigan la spovedanie, ALB. Buc., IX (1905), nr. 35, p. 954.
6.	Ispravă de hoţ, CAL. MIN., XIII (1911), p. 252.
7. Ţiganul la spovedit, HAZ. SAT., XV (1915), nr. 2, p. 2.
8. Tilharul la spovedit, VEST. SAT., V (1916), nr. 23, p. 6 (Băr-găoani — Neamţ).
9. Spovedania rusului (P. Gh. Savin), CAL. CULT., 1922, p. 87.
10. Ţiganul la spovedanie, CAL. POP. ROM. IL., 1924, p. 41.
11.	Ţiganul	la	spovedanie. Pop-Reteganul, Şt.,	Snoave, p. 26.
12.	Ţiganul	la	spovedit, NEAM. ROM. POP.,	XVIII (1930),	nr. 8,
p. 135 (Gura Caliţei — Vrancea).
13.	Ţiganul	sub patrafir. Novacoviciu, Folclor	bănăţean, p.	15.
14.	Ţiganul	la	spovedanie. Cazan, Literatură	populară, p.	78.
15.	Dacă păgubaşul nu primeşte ?, CAL. EPARH., X (1940), p. 256.
16.	Spovada ţiganului, A.I.E.F., mg. 39 c (Boşorod — Hunedoara).
PORCUL IN CURECHI
Un lăieţ, făcînd şi el zăbavă la casa preotului din sat cu lipirea cuptorului, simţi mirosul de curechi cu carne, ce se floscotea la foc. Făcu ce făcu şi dete pe lingă oala cu varză, şi văzu în ea un picior de porc ţeapăn şi gras, care-1 gîdilea straşnic. Gîndul lăieţului nu se mai lua de la piciorul de porc şi, pomenindu-se Ciurilă odată singur în casă, făcu pierdut piciorul în mîneca cămăşii şi o tuli către casă. Părintele tocmai proptea portiţa de la uliţă.
—	Scăpase porcul în curechi, cinstite părinţele, doar poţi socoti că n-am fost orb, nici leneş, ca să nu-1 văz şi să nu-1 scot afară.
—	Bine-ai făcut, fiule, îi răspunse părintele, neştiind unde bate cioroiul şi unde o să iasă lucrul. Aşa se poartă omenia şi faci bine de cîte ori ţi se dă prilej. Binele cu bine se răsplăteşte : ia-ţi răsplata, pentru vrednici ta, o pipă de tutun.
Cînd la prînz :
Pune-te guriţă-n cui Că de carne vorbă nu-i.
Carnea o înghiţea pămîntul, nu alta, căci s-o fi căutat cu zece lumini, apoi negrul ochiului nu-i mult, dar nici atîta nu puteai să găseşti. Toţi ceilalţi stăteau ca lemnul, neputîndu-şi explica nimenea lucrul, numai părintele înţelese că pute al
525
dracului omenia ţiganului. Acum văzuse şi el că porcul e de bună seamă scos din curechi, dar era prea tîrziu, căci Ciurilă îngrijise ca nu cumva să scape iarăşi în el.
GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 131, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5318. Este atestat în Transilvania.
Variantă :
2. Ţiganul şi preotul, A.I.E.F., i. 14065 (Turţ — Satu Mare).
Aia nu erau cai
Jandarmul : — Cîţi cai ai furat, ţigane ?
Hoţul : — Doi, dom’ şef, mînca-te-aş.
Jandarmul : — Minţi, cioară, că în tîrg erai cu patru.
Hoţul : — Apoi aveţi greşeală, dom’ şef, că două nu erau cai, erau iepe.
BÂRAGAN, VIII (1938), nr. 1, p. 14.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5319. Este atestat în Muntenia. -
[CALUL FURAT]
Un ţigan fură un cal de la un român şi se duse la obor să-l vîndă. Românul, aflîndu-se din întîmplare pe acolo, îşi cunoscu vita şi dete de ştire subcomisarului. Ţiganul se jura pe toţi sfinţii şi pe toate neamurile că calul e al lui şi că l-a crescut singur de cînd era mînzuleţ, nu mai mult decît o şchioapă.
—	Bine, ţigane, zise românul, astupînd cu căciula ochii calului, dacă tu eşti stăpînul calului şi l-ai crescut de cînd era aşa de mic, spune-mi de care ochi calul tău e chior.
Ţiganul, care nu băgase de seamă semnele şi metehnele calului, o cam sfecli, însă la un noroc zise :
526
—	De ochiul drept ; ce gîndeşti tu că eu nu ştiu cînd bietul cîrlan s-a izbit d-un mărăcine şi a chiorît.
—	Minţi, cioară, răspunse ţăranul.
—	Ba nu mint deloc, răspunse ţiganul dîrz ; ia ridică căciula să vadă şi domnul subcomisar, mînca-i-aş ochii, că căluşelul meu este cum zic eu, chior de ochiul cel sting.
—	Nu, replică românul, fără a ridica căciula, el nu este numai chior, ci e orb.
—	Ce ţi-am spus eu ? strigă ţiganul, frecîndu-şi mîinile de bucurie, de ochiul drept a orbit cîrlanul cînd s-a izbit de mărăcini şi de ochiul stîng a rămas beteag căluşelul.
—	Cioară, calul nu este al tău, şi tu eşti un hoţ mincinos, ră.spunse subcomisarul, luînd căciula românului din dreptul ochilor, fiindcă această vită n-are nici un ochi stricat. Române, ia-ţi calul şi voi, sergenţi, duceţi pe băhania la comisie.
CAL., 1874, p. 94.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5320. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Calul furat, NEAM. ROM. POP., III (1912), nr. 5, p. 76.
[CUM A FURAT ŢIGANU CALUL]
—	Cum de mi-ai furat tu calul, măi ţigane ? întreabă românul pe un ţigan care şedea pe cal în tîrg.
—	Apoi aşa omu de cinste, alduiască-te Dumnezeu, cinstea şi faţa dumitale, că eu veneam la tîrg, pe uliţa cea strimtă, unde calul ahesta era culcat de-a crucişul uliţei ; acuma eu voiam să trec pe la cap, mă muşca, venii să trec dinapoi : mă lovea ; aşadar mă gîndii a trece peste el, însă cînd era un picior al meu dincoace, unul dincolo, calul se sculă cu mine şi nu se opri pînă aici în tîrg !
GURA SAT., XI (1871), nr. 37, p. 144.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5321 (A. Th. 1624 C *). Este atestat în Tran-
silvania.
527
Variante
2. (Fără titlu) GAZ. POP., III (1886—1887), nr. 12—13, p. 12.
3. Ţiganul cu calul, F. POP., VI (1897—1898), p. 322.
4.	Calul furat de ţigan, F. POP., X (1901), p. 442 (Moşniţa — Timiş).
5.	Cum a furat ţiganul calul, F. POP., XIV (1906), p. 543.
6.	Cum a furat ţiganul calul, GAZ. TRANS., LXX (1907), nr. 248, p. 7.
7.	Pe-ale ţiganilor, GAZ. POP., III (1921), nr. 82, p. 2.
ŢIGANUL LA SPÎNZURÀTOARE
Un ţigan a furat odată o iapă de la un boier şi a ascuns-o în pădurea din apropierea satului.
Boierul, înştiinţat fiind despre aceasta, trimise îndată pe un argat s-o caute, doar o va putea afla undeva.
Argatul, mergînd şi căutînd-o şi-ncolo şi-ncoace, iaca o găseşte în pădure legată de-un carpen, şi nu departe de dînsa zăreşte şi pe ţigan stînd tupilit sub o tufă şi păzind-o.
—	Măi ţigane, tu ai furat iapa ? agrăi argatul pe ţigan, apropiindu-se de dînsul.
Ţiganul răspunse :
—	Ba ! badica zău !
N-am furat-o eu !
Nu e vina mea,
Vina-i de la ea...
Că eu m-am suit Intr-un crăcan De carpen,
Ca să mănînc carpene —
Ea a venit să se scarpene.
Eu m-am suit într-un arin,
Să mănînc ari ne —
Ea a venit lîngă mine.
Mai încolo-ntr-un hîrtop,
Eu m-am suit într-un plop,
Ca să mănînc nişte ploape —
Ea a ven't şi mai aproape.
Eu îi dam pinteni să steie,
Ea fugea, biata, să pieie !
—	Dacă iapa n-ai furat Mînzul la ce l-ai luat ?
—	Eu numai cîteodată l-am fluierat,
Da el după mine ce-a căutat ?
—	Măi ţigane,
Hoţomane !
Tu ai să fii spînzurat !
—	Ehei !... am să fiu spînzurat ?... de-ar fi numai în zori de brînză ! zise repede ţiganul.
Văzînd argatul că cioara dracului îşi bate joc de dînsul, îl prinse, îl legă cu mîinile la spate şi-l duse cu iapă cu tot la judecătorie.
Judecătorii, cercetînd treaba de-amănuntul, se-neredinţară că ţiganul e vinovat şi-l judecară la spînzurătoare.
După ce-1 porniră şi ajunseră acuma la locul de spînzu-rare, fiind o mulţime de oameni adunaţi de mirare, să vadă cum l-or spînzura, zise ţiganul :
—	Oameni buni ! lăsaţi-mă pînă ce m-or spînzura să joc jocul spînzuraţilor !
—	Joacă, măi ţigane, joacă ! răspunse mulţimea adunată.
Atunci ţiganul, cum e fiecare ţigan din firea sa, ţanţoş
şi dîrz, strigă :
Daţi-vă în lung Ca să nu v-ajung,
Şi vă daţi în larg Ca să nu vă calc !
Poporul adunat îi făcu loc în mijloc, uitîndu-se la dînsul să vadă ce va face şi cum va juca.
Ţiganul zise iar :
Ei ! cînd aţi lăsa ocol Şi v-aţi uita toţi încol’,
Precum vă uitaţi încoace,
Aţi vedea ce fug-aş face !
Oamenii, neştiind ce cuget are ţiganul, se uitară cu toţii într-o parte, el însă pe cealaltă parte spălă iute putina şi-o tuli la fugă... Cînd se-ntoarse poporul să vadă ce face ţiganul... ca-n palmă... nicăieri !
Ţiganul, după ce a scăpat, a fugit tot într-un suflet, pînă ce-a socotit că acum nimeni n-o să-l mai ajungă.
Iaca mai încolo, hăt-hăt departe, se-ntîlneşte cu boierul de la care a fost furată iapa.
Boierul, necunoscîndu-1 cine-i şi de unde vine, îl întreabă :
529
—	Dincotro şi unde, măi ţigane ?
—	De la spînzurare.
La lunca cea mare,
Unde nime n-are La ce mă căta...
Da măria ta ? !
—	Ia, mă duc şi eu să văd cum vor spînzura p-un ţigan ce mi-a furat mai deunăzi o iapă ! răspunse boierul, neprice-pîndu-se ce i-a fost zis ţiganul mai înainte.
—	Numai în zadar te duci, cucoane, că acolo nu e nimica fără de mine... nu zău !, zise ţiganul şi apucă iarăşi iute drumul la sănătoasa.
(S. FI. Marian) CĂRŢ. SÂT. ROM., III (1878), nr. 10, p. 179.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5324. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) (E. Baican), TIMP., VI (1881), nr. 226, p. 3 ; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 41.
3.	Ţiganul jucăuş (S. FI. Marian), COL. TR., X (1883), p. 16.
4.	Înaintea unei judecătorii, FUNCŢ., II (1884), nr. 2, p. 3.
5.	Ţiganul la spînzurătoare, OPINCA, 1885, nr. 10, p. 3.
6.	(Fără titlu) TIMIŞ-GAZ. POP., I (1885), p. 214.
7.	(Fără titlu) GAZ. SÂT., II (1885), nr. 7, 12, p. 7.
8.	Roibul m-a furat pe mine (Sandu), GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 97, p. 6 ; republicată : Anecdote, p. 6.
9.	(Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, II (1897), p. 30.
10.	(Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, V (1900), p. 549 (Do-breni — Ilfov).
11.	Ţiganul şi iapa „I. CREANGĂ“, (1912), nr. 2, p. 61.
12.	Ţiganul şi iapa, F. POP., XVII (1912), nr. 13, p. 8.
13.	Ţiganul şi calul (Th. Sperantia), REV. COP. TIN., I (1914), p. 86.
14.	(Fără titlu) (Chr. N. Ţapu), GHILUŞUL, III (1914), nr! 3—4, p. 10 (Tulcea — Tulcea).
15.	Ţiganul şi iapa cu mînz, VEST. SAT., V (1916), nr. 3, p. 4 (Siliştea — Neamţ).
16.	Ţiganul şi iapa. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 21 ; republicată ; NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr. 17, p. 333.
530
17.	Ţiganul	şi iapa, OP. SAT,, II (1927—1928),	nr. 9, p.	7.
18.	Ţiganul	şi iapa, CULT. POP., Buc., VIII	(1928),	nr.	232, p. 2
(Rîul Alb — Dîmboviţa).
19.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 13—14, p. 13.
20.	S-a suit în carpen ca să mănînce carpenet POP. ROM. Buc., II
(1933), p. 357. •
21.	Şaua-i beleaua, POP. ROM. Buc., II (1933),	p. 276.
22.	Ei m-au	furat (D. Ştefănescu), A.I.E.F., ms.	86, IV.
23.	Ţiganul şi caii, A.I.E.F., i. 10744 (jud. Vrancea ?)
LA JUDECĂTORIE
Judecătorul : — De ce ai furat calul acela din curtea bisericii ?
Acuzatul : — Mă rog, stătea aşa de necăjit, legat ocolo de zid, incit credeam că i-a murit stăpînul.
CAL. Blaj, VII (1930), p. 1)1.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5325. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă :
2.	La tribunal, GAZ. ŢÂR., XXX (1930), nr. 7, p. 4.
L-A GĂSIT
Fusese ţiganul închis, şi tocmai ieşise, cînd se întîlni c;! un prieten al lui, român, îl întreabă românul :
—	Dar ce-am auzit, ţigane, că te-a închis ?
—	M-a, românico.
—	Ei, de ce ?
—	Iaca de proşti. Am găsit un cal şi el s-a pus de m-a închis.
531
—	Cum se poate, mă ?
—• Iaca s-a putut.
—	Te-au închis fiindcă ai găsit un cal ?
—	Da.
—	Fugi, mă, d-acolo, că nu se poate ; trebuie să mai fi fost ceva la mijloc.
—	A fost. el, dar nimica toată.
—	Ce-a fost ?
—	Am găsit calul pînă nu l-a pierdut stăpînu-său.
(D. Stăncescu) GAZ. TRANS. LIX (1896), nr. 16, p. 6 ; republicată : La gura sobei, p. 9.
Vezi Typol. bibi.; tip 5326. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu), POP., III (1898), nr. 15, p. 238.
3.	A găsit un cal. Gheaja, Rîsete, p. 38 ; republicată : GAZ. TRANS., LXI (1898), nr. 41, p. 6.
4.	Cum am găsit-o. Apostoliu, Poveşti alese, p. 74.
5.	(Fără titlu) ALB. Buc., IX (1905), nr. 45—46, p. 1211.
6.	L-a găsit, CAL. PRIM., VI (1934), p. 48.
7.	Ţiganul închis, CAL. Buc., XXXII (1934), p. 103.
CINE-I VINOVAT ?
Un ţigan fură o vacă. La judecată este poftit să spună cum a furat vaca. Ţiganul vorbea, vorba aceea, ca să nu tacă, cînd deodată îi trăsneşte prin minte o minciună de scăpare.
—	Apoi, domnilor judecători, zice ţiganul, pe cînd treceam printr-o livadă, am găsit o funie şi am luat-o cu mine. Ce sînt eu de vină dacă la capătul funiei era vaca ?
VOINŢA BAN., XVIII (1938), nr. 25, p. 2.
Vezi Typol. bibi.; tip 5327. Este atestat în Transilvania.
532
[DEPRINDEREA]
Un biet fecior de boier luase deprinderea că, de cîte ori se ducea la moşia sa, Smuciţii, îşi umplea căruţa cu căpestre, ş-apoi cîţi cai vedea slobozi pe cîmp, îi punea în căpăstru şi-i ducea la moşie.
îşi făcea bietul om şi un fel de pomană cu caii şi iepele de pe cîmp, pentru ca să nu se rătăcească. Era om strîngător şi nu-i sta rău ; dar odată dădu peste cinstea care-i vară primară cu ruşinea. Adică, fu urmărit de stăpînul unei iepe, şi dus înapoi la tîrgul cu judecătorie ! (N-ar mai fi fost judecătorie.) Acolo fu judecat, fu poftit deocamdată la răcoare într-o cameră cu ferestrele nu de sticlă, ci de nuiele groase de fier). Stînd el la fereastră fără nici o treabă, vede pe un popă trecînd pe drum şi cunoscîndu-1 îl strigă :
•— Părinte Constantine, părinte Constantine !
Popa, văzîndu-1, încremeni ; că-1 cunoştea.
—	Da bine, coconaşule, ce păţişi ? !
—	Ce să păţesc, cinstite părinte ? Uite unde ynă dădură pentru o pustie de iapă !
—	Şi-apoi era măcar cu mînz ?
—	Da de unde dracu ? ! Era cu stăpîn şi eu habar n-avui. Ia dă-mi vreo ţigară !
(E. Baican) ADEV., III (1885), nr.
25,	p. 3.
Vezi Typol. bibi.; tip 5328. Este atestat în Moldova.
[EU MĂ DUC CU SFINŢII]
Românul, cătană, a fost încortelat la un şvab. Cătana îşi punea toată silinţa a se face plăcut casnicilor, ajutorîndu-i la toate, ce i-a şi succes. într-o zi şvabul chemă pe cătană în cămara sa ca să-i arate avuţia de slănuri. Cătana se face că nu cunoaşte.
533
—	Ce este asta, jupîne ? întrebă el (arătîndu-i clisele şi celelalte amănunte : capete, picioare etc.).
Şvabul îi zise :
—	Asta este D-zeu (clisele) şi asta sfinţii (capetele etc.).
—	Frumos, da mulţi D-zei şi sfinţi ai d-ta, jupîne !
A venit timpul cătana să se strămute din acel sat. Mai înainte de a pleca, într-o noapte, îşi ia cătana mai vreo doi camarazi şi fură clisele şvabului. în dimineaţa următoare, la plecare, îşi luă rămas bun zicînd şvabului :
—	Acuma, jupîne, rămîi d-ta cu sfinţii, că eu merg cu Dumnezeu !
Şvabul numai mai tîrziu a observat că nu-i D-zeu în cămară, şi a rămas numai cu sfinţii.
GAZ. POP., II (1886), nr. 3, p. 5.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5332. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Eu mă duc cu sfinţii (Sandu), GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 275, p. 6 ; republicată : Anecdote, p. 113.
3.	De ce nu au saşii sfinţi. Ispirescu, Basme, p. 107.
4.	Rămîi cu D-zeu. Stăncescu, Glume, p. 116,
5.	Român deştept, da păcălit, HAZ. SAT,, XI (1911), nr. 3, p. 3.
6.	Rămîi cu D-zeu, SOL., II (1935), nr. 15, p. 4.
[NU-MI TREBUIE]
Ţiganul, apucînd în tîrg o pereche de cioareci, a voit să-i fure.
—	Ho, ho, ţigane, aşa nu ţi-i dau !, strigă boltariul.
—	Atunci nici nu-mi trebuie, răspunse ţiganul expert.
FAM., XII (1876), nr. 42, p. 502.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5333. Este atestat în Transilvania.
534
VICLENIA ŢIGANULUI
Plimbîndu-se danciul prin tîrg, vede înaintea lui un om care duce pe umeri cioarecii ce i-a cumpărat dintr-o şatră.
Se pune ţiganul şi coase un crac de cioareci de zeghea sa, şi, cînd a isprăvit cu lucrul, smulge cioarecii de la om şi-i aruncă sie-şi pe umeri.
Păgubaşul, simţind mişcarea aceasta, strigă cît poate că un tîlhar i-a furat nădragii.
—	Aşa-ţi trebuie, îi zice cioara, ce n-ai grijit mai bine de ei, cînd ştii bine că tîrgul mîjăie de hoţi... Vezi, eu am cosut ai mei de zeghe, ca să nu mi-i fure !
POP., IX (1902), nr. 1, p. 3 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5334. Este atestat în Transilvania.
HOŢ CINSTIT
La un birt un client bagă de seamă că vecinul lui de masă a furat un tacîm (un cuţit, o lingură şi o furculiţă) şi l-a ascuns în turetca cizmei ; tace din gură, şi după ce-a mîntuit de mîncat, chemînd pe birtaş la plată, îi spune :
—	Domnule, mai înainte de-a pleca din prăvălia dumitale, am să-ţi arăt o minune : iaca, eu ascund în turetca cizmei mele un tacîm, iar cînd oi zice, una, două, trei, acest tacîm îl vei găsi în cizma domnului de la masa de alături.
Aşa a făcut şi s-au minunat toţi cei de faţă de darul acestui om, cînd au găsit taeîmul în cizma vecinului ; iar el, ca un om cinstit, a plecat cu cel pe care-1 vîrîse în tureatcă de faţă cu birtaşul.
GAZ. POP., III (1921), nr. 80, p.3.
Vezi Typol. bibi.; tip 5335. Este atestat în Transilvania.
535
POPOARELE, CUM VOIAU SĂ-L INMORMÎNTEZE PE HRISTOS
Domnul Isus Hristos cînd era răstignit pe cruce, veniră sîrbul, ungurul, neamţul, românul şi ţiganul, ca să-l morminte. Dar evreii nu voiră să le deie trupul sfînt.
Atunci zise sîrbul :
—	Haideţi să ne batem pentru el !
Răspunde ungurul :
—	Da, să ne batem, însă mai înainte să ştim, că fost-a nemiş, umblat-a în nădragi roşii, avut-a pintin şi focos ?
—	Ce să ne batem şi să cotăm că fost-a nemiş o ba, grăi neamţul, om băga ponos şi lăcrămare la Pilat.
—	Nu mai boscorodiţi atîtea bolînzii, vorbi românul. Lăsaţi pînă seara, că-1 fur cu cruce cu tot.
—	E, dacă io nu l-aş fi furat ! zise ţiganul.
Alexici., Texte, p. 251 (Apateu — Arad).
Vezi Typol. bibi.; tip 5336. Este atestat în Transilvania.
Variantă:
2.	Aşteptaţi pînă la noapte ! Sandu, Anecdote, p. 124.
[TODERIŢĂ COBZARU]
Toderiţă Cobzaru fură găinile, gîştele, raţele şi curcanii nu numai vecinilor, ba fură de la popota ofiţerilor, şi apoi
noaptea mănîncă bine, ca să se răzbune pe ciorba cea proastă de la cazan ce o primeşte în timpul zilei.
Intr-o zi, însă i s-a înfundat. A fost prins tocmai cînd pusese mîna pe un cocoş al maiorului.
—	Mă, cioară, ce ai făcut ?
—	Am pus mîna pe un spion, dom’le sergent !
—	Cum spion ? ! ?... mă ?
536
—	Da, era spion. Cocoşu ăsta mereu sărea pe streaşină şi cînta „cucurigu“, ca să dea de veste duşmanului că noi sîntem aici !... iaca, pentru ce i-am răsucit gîtu... că era un spion ! era înţeles cu inamicu... zău, aşa să trăiţi, don sergent !
VEST. SAT., VII (1920), nr. 14—15 p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5337. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL ŞI CALINDARUL ROMÂNULUI
Se duse un ţigan înspre seara Anului Nou la un român, care tocmai îşi făcuse „călindar“ băgînd sare în 12 găoci de ceapă şi numindu-le după cele 12 luni ale anului. Românul iese afară, ţiganul rămîne cu călindarul românului şi, venindu-i poftă de ceapă, două-treî găoci le mîncă, fiind sărate gata, iar celelalte le aruncă în traistă. Intr-aceea vreme vine românul, dar călindar ca-n palmă ; începe la ţigan :
—	Măi Rupo, doar nu mi-ai mîncat călindarul ?
—	Ce coldorar, că nici neam de neamul d-tale, românico, n-a fost cortorar, d-apoi d-ta să fii coldorar.
Intru aceea românul se apropie de ţigan, pe care îl trăda mirosul şi traista.
Ce va fi urmat, nu ştiu... destul că ţiganul, ieşind din curte, zicea :
—	Măi, că şi pentru o coaje de ceapă mai face vorbă !
F. POP., VI (1898), nr. 20, p. 238 Căpîlna de Jos — Alba).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5338. Este atestat în Transilvania.
TOADER ŞI MAZĂREA
Un flăcăiaş cu numele Toader trecea odată pe lîngă ogorul cu mazăre al unui om,
■— Bună-i mazărea cînd e verde, se gîndi el.
537
Se hotărî, fiindcă nu vedea pe nimeni, să grăiască cu mazărea, câ-i rău aşa singur pe cîmp, mai ales vara.
—	Bună dimineaţa, mazăre, zise el.
—	Mulţumesc dumitale, Toadere (tot el, din partea ma-zărei).
—	Te-aş păstări, da mi-i teamă c-oi zăbovi ; da mai bine te-oi smulge şi tot m-oi duce.
Şi se puse pe lucru. Iaca iese şi românul nostru, care ascultase tot sfatul şi-l prinde de cap şi-i zice :
—	Aici pe loc te-aş ciomăgi, da mi-i teamă c-oi zăbovi, da aşa de cap te-oi apuca şi înainte oi alerga !
„I. CREANGĂ“, IV (1911), nr. 11, p. 371.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5339. Este atestat în Moldova.
ÎN TEMNIŢA
într-o închisoare printre alţi mulţi robi era şi un domn de ăi cu pinteni şi un român de ai noştri, om de rînd, ajuns aici pentru nişte vorbe de nimic.	Dar domnul	cel cu	pintenii...
nu ştiu ce făcuse. Spuneau, că	i s-au lipit	de unghii	nişte
bani de ai statului.
Destul, că odată se spune „domnului“ să-şi taie unghiile de la degete.
Ţăranul, care îl cunoscuse şi înainte de aceea şi ştia că pentru ce zace aici, îi zise :
—	Vezi, domnule dragă, cît	ar fi fost de bine	dacă	ţi-ai
fi tăiat d-ta unghiile înainte de	povestea cu	banii.
LUMINA, II (1906), nr. 12, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5340. Este atestat în Transilvania.
[DOI TOVARĂŞI VREDNICI]
Doi hoţi erau închişi în temniţă la un loc, într-o odaie. Unul furase un orologiu de buzunar, iar celălalt o vacă.
538
— Cîte ceasuri sînt ? întrebă cel ce furase vaca.
— Este tocmai timpul de muls vaca, răspunse cel ce furase ceasul.
' CAL. ROM. Cr., XI (1899), p. 110. Vezi Typol. bibi.; tip 5342. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) Gheaja, Rîsete, p. 6.
3. (Fără titlu) ACTIV., IV (1904), nr. 27, p. 1.
4. Doi vrednici tovarăşi, POP., IX (1904), nr. 31, p. 492.
POPA, TOT MAI SFÎNT
După sfîrşitul vecerniciei dascălul se tot trudea să scoată candela de aur care ardea deasupra sfintei mese ; s-o ia şi-apoi s-o vîndă, răspîndind a doua zi vestea că biserica a fost călcată peste noapte.
Popa, tovarăşul dascălului, pîndea la uşă sâ nu vie cumva vreun credincios din întîmplare şi să dea cinstea pe ruşine. Da, stînd el la uşă-i înţepenise picioarele. O-nchide şi vine la dascăl.
—	Păi, eşti cam încet, dascăle.
—	Cam încet, părinţele, că vine rău.
—	Păi dacă te-ntinzi ca un cocostîrc, peste sfînta masă, zece ani !
—	D-apoi vrei să m-ating de dînsa ?
—	Şi dacă ?
—	Nu-i păcat ?
—	Ce păcat ! Cu credinţă şi cu dragoste, pune piciorul pe ea şi gata !...
(T. Pamfile —• Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 416.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5343. Este atestat în Moldova.
539
HOŢ DEŞTEPT
Un spărgător de case de bani a fost prins în momentul cînd să trudea cu spargerea unei case ; poliţistul l-a luat şi l-a dus la judecătorie cu instrumentele-i de spart cu tot.
Judecătorul : — In numele legii, ţi se confiscă toate instrumentele de spargere.
Hoţul : — Pardon, domnule judecător, după legea cea nouă, nu-i permis a i se lua nimănui sculele cu care îşi cîştigă pîinea de toate zilele.
POP. ROM., XIII (1913), nr. 29, p. 9.
Vezi Typol. bibi.; tip 5344. Este atestat în Transilvania.
ÎNTRE CIZMARI '
—	Măi vecine, cum de vinzi tu părechea de ghete cu 200 de lei ? Eu fur pielea şi tot nu ies la capăt vînzîndu-le cu 250 de lei !
—	Mie îmi dă mîna, dragă Moritz, să le dau şi cu zece lei perechea..., eu fur ghete gata.
(V. A. Gheorghiţă) NEAM. ROM. POP., XI (1923), nr. 10, p. 196 (Tg. Neamţ — Neamţ.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5346. Este atestat în Moldova şi Transilvania. Variantă:
2.	Doi oameni cinstiţi, ASTRA BIHOR., I (1932), nr. 2, p. 5.
540
[SASUL ŞI ROMÂNUL]
Un sas şi un român se duc intr-o noapte să fure nişte porci de la un negustor mare. Românul, ca mai caraghios, se duce să-i sloboade din coteţ, iar sasul stă la pîndă. După ce le succese furtul cit de bine, depărtîndu-se de sat printr-o pădure, se sfătuiră : cum să-i împartă ?
—■ Bine, zise românul, căci eu cînd i-am slobozit, pe care am gîndit să fie ai mei, i-am însemnat, cîrligîndu-le cozile, iar pe care ţi i-am menit d-tale, le-am lăsat cozile drepte.
—■ Foarte bine, răspunse sasul.
Dar ciuda lui, cînd de dimineaţă văzu că toţi porcii cei mai graşi sînt ai românului, iar cei mai slabi ai lui.
GURA SAT., XIX (1879), nr. 5, p. 18.
Vezi Typol. bibi.; tip 5348. Este atestat în Transilvania.
CUM ÎNŞELAU ŢIGANII PE ROMÂNI
In vremurile mai vechi se zice că şi ţiganii înşelau pe români. Aşa se spune că, într-un rînd, un ţigan l-ar fi apucat noaptea într-un sat. Ce să facă el ? S-apucă şi se duce la unul de-ai noştri, să-l găzduiască. Românul, cum ştiţi, e primitor de oaspeţi şi, numai cît auzi pe ţigan ce vrea, îl şi pofti în casă, îi dădu de mîncare şi de băut.
Acu, gospodarul, între altele, îl întreabă şi cum îl cheamă. Ţiganul dracului spune că-1 cheamă Anţerţi. Buuun ! Se culcă ei, că era cam tîrziu. Baragladina însă n-a închis un ochi măcar : văzuse pe o poliţă o bucată mare de caş. Cum a auzit pe român horăind, se scoală binişor şi se duce în vîrful degetelor să ia caşul. După ce a furat caşul, se repede şi la mămăligă, dar se împiedică şi cade ; iar de pe o laviţă vin de-a dura cîteva străchini ce făcură o hodorogeală mare. Românul, trezit din somn, sare ca ars din pat. Pune mîna pe ţigan, îl întinde de cap, îl măsoară cu un scaun, îl boţeşte vîrtos, şi apoi
541
(
îl legă cu mîinile la spate. A doua zi îl duse, cu un par de dinapoi, la primărie.
Vornicul, cum îl văzu pe român, îl întrebă :
—	Ei, ce jalbă ai ?
—	Păi ce să am ? Anţerţi aista mi-a mîncat nişte caş, şi am venit să-l pedepseşti.
—	Bine, bre române, da’ de anţerţi acuma te-ai trezit ? Trebuia să-l aduci atunci dacă ţi-a mîncat caşul ; n-am ce-ţi face... Hai, şterge-o, ţigane !
—	Şi tu, române, zise baragladina rîzînd.
NEAM. ROM. POP., V (1914), nr.
27, p. 423.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5349. Este atestat în Muntenia.
UNUI AGRICULTOR CUM I SE FURARĂ BOII
Un agricultor se dus-a la agru, să are. Doi furi făcură vorbă, că să-i fure boii. Deasupra agricultorului, unde ara, era un deal înalt. Un fur se sui pe deal şi începu să ţipe cît putea. Căta înspre cer şi zicea :
—	Bre ! ce mare minune !
Agricultorul, cînd auzi că ţipă, lăsă boii, cum ara, şi, alergînd, se sui pe deal, fără ca să se uite la boi ! Celălalt fur, care era acolo, aproape de agricultor, ascuns, se duse, îi dis-jugă un bou şi fugi cu el în jos pe rîu.
Dacă se sui agricultorul pe lîngă acel om, care ţipa mereu, îi zise :
—	Ce ţipi, mâi, aşa de tare ?
Furul îi zise :
—	Cum să nu ţip ! Eu, pînă azi, nu văzusem om cu un bou să are.
Agricultorul îl întrebă :
—	De ce ? Cine ară cu un bou ?
Furul îi zice :
—	Cum cine ară ? iacă, tu ari.
542
Cînd se uită, agricultorul văzu că un bou nu era acolo. Dintr-o dată se coborî de pe deal şi alergă în jos să caute boul. Dară celălalt fur se coborî şi el după deal, îi disjugă şi celălalt bou şi apucă în sus pe rîu.
Şi aşa, sărmanului agricultor îi furară amîndoi boii.
P. Papahagi, Românii din Meglcnia, p. 27.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5350. Este atestat la meglenoromâni.
[FUG PE RĂMĂŞAG]
Odată iar a furat ţiganul ceva din tîrg şi, ca să scape de cele căptuşite, începu să strige în gura mare către cei ce-i sta în cale :
—	Feriţi din drumul meu, căci fug pe rămăşag !
GURA SAT., XIV (1874), nr. 9, p. 35. Vezi Typol. bibi. ; tip 5351. Este atestat în Transilvania.
Variante :
2.	(Fără titlu) E. Baican, TIMP., VI (1881), nr. 221, p. 3; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 3.
3.	(Fără titlu) CAL. Arad, XXII (1904), p. 162.
4.	Rămăşag, CAL. PLUG. ROM., 1921, p. 57.
ŢIGANUL LA MARGINEA PĂMÎNTULUI
Intrase ţiganul la un român să fure mere. îşi umplu sînul, şi, cînd să plece, hop şi hoţul de român cu baritai ciomagul după el. Da şi ţiganul, că prost nu era, cum îl zăreşte, o şi ia la
543
picior spre uluci, pe unde venise. Cînd să sară însă, iacă drăcie. Dincolo, o namilă de cîine căscase o gură cît o şură, de să-l îmbuce dintr-o dată. Acu era acu : colo hoţul de român cu ciomagul, dincolo jigodia de cîine, şi bietul ţigan între ei. Sta el sus, se socoteşte cum să dea s-o înnemerească, da hoţul de român îl şi ajunsese şi-i trăgea cu ciomagul pe spinare, nu se încurca, iar pacostea de cîine îl lătra întruna.
Dar ţiganul voinicos,
Să s-arate mînios. începu călare pe ulucă să strige cît îl lua gura :
Hauliu teteooo... tatică,
Cum mai trage fără frică,
Hare noroc, ha-l-ar sfîntul.
Că s-a hisprăvit pămîntul !
CULT. POP., II (1922), nr. 44, p. 6. Vezi Typol. bibi.; tip 5352. Este atestat în Transilvania.
PISTOLUL ŞI PUŞCA
înainte de dezrobirea ţiganilor, îi pierise din casă unui boier un ceas de argint. El chemă pe vătaf şi-i zice :
—	Adună pe toţi ţiganii acuma numaidecît sub cerdacul meu dinspre grădină şi încarcă un pistol, pentru ca să-i faci pe fiecare să jure şi să sărute pistolul încărcat; iar cel care nu va face acest jurămînt, să-l dai deoparte sub pază bună, ■că mi s-a furat un ceasornic.
—	îndată, cuconule.
Iese vătaful şi face cum i s-a zis ; iar un ţigan strigă :
—	Coconaşule, logofete vataje, sa fie puşca bin’carcata dă şaptezeci de mii dă ori, o sărut, zău c-o sărut, iar gîncrania dă pistol, nu !
—	Tu dară ai furat ceasornicul boierului ?
—	Aoleo ! Păzeşte, Doamne !
—	Te păzeşte pînă te nimereşte. Mai bine spune drept...
—	Daca sărut puşca, sa fie-ncarcata cît casa, de !
—	Sărută dar şi pistolul.
544
•— Ba pistolul nu-1 sărut, sa ma pui... pă foc macar !
— Da de ce, ţigane ?
—	Şi-nca mai hintrebi, logofete vataje, cocoane hisprav-nice ? Da nu vezi cit e de scurt ? Că n-apuci nici să te atingi de el, ş-a şi ieşit glontele ; iar din puşca, saraca, mai trăieşti o zi hintreaga pin’ să dea dintr-însa cît a hi-nghiţit.
(E. Baican) COL. TR., III (1882), nr.
1,	p. 62 ; republicată : GAZ. TRANS.,
LII (1889), nr. 214, p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 5353. Este atestat în Muntenia.
[ŢIGANUL ŞIRET]
■— Măi ţigane, ai furat opincile noastre.
—	Nu se află, rumânică.
—	Şi ce-ai făcut cu ele ?
—	Le-am băut.
—	Pentru ce le-ai băut, balaure ?
—	Pentru ca să nu-mi încarc sufletul de păcate cu lucrul altuia ; decît cu opincile tale sau ale sale, mai bine cu picioarele goale, că-ncalte-s ale mele.
CONV. LIT., III (1869—1870), p. 307. Vezi Typol. bibi. ; tip 5355. Este atestat în Moldova.
[ŞUBA SĂLBATECĂ]
Odată află ţiganul o bundă în pădure şi, arădieînd-o, o tuli la fugă. Omul, a cui era bunda, tăia lemne în apropiere şi se luă după ţigan. îl prinse şi mi-1 bate cu mocioaca, cum putea.
—	Fii milostiv, nene, zise ţiganul, că n-am vrut să-ţi fur bunda, ci, fiindcă o aflai în pădure, gîndeam că-i bundă sălbatecă.
POP., I (1894), nr. 5, p. 11.
545
Vezi Typol. bibi.; tip 5356. Este atestat în Transilvania. Variante:
2.	(Fără titlu) F. POP., IV (1895), p. 86.
3.	Şuba sălbatecă, POP., II (1897), nr. 33, p. 527.
4.	Da-ale ţiganilor, AGRIC., VII (1910), nr. 9, p. 69.
ŢIGANUL LA SOLGĂBIRAU
Un ţigan, fiind prins cu de furat, fu dus la solgăbirău. Era pe vremea cînd bătaia era slobodă. Solgăbirăul începu cercetarea, dar văzu că ţiganul, deşi prins, tăgăduieşte. Atunci porunci să-l pună pe ţigan jos şi să-i tragă douăzeci şi cinci de nuiele verzi de alun pe partea „cealaltă“. Ţiganul înspăimântat întrebă :
—	Cîte-ai poruncit, măria ta, să-mi tragă ?
—	Douăzeci şi cinci, răspunse solgăbirăul înciudat.
-— Haoleo, măria ta, dar darnic mai eşti la spinarea altuia, zice ţiganul, de ştiam una ca asta, puteau să moară toate găinile din sat, şi nu puneam mîna pe nici una !
F. POP., XXI (1913), nr. 9, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5358. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variantă:
2. Ţiganul la subprefectură „I. CREANGĂ“, VI (1913), nr. 1, p. 31 (Scheia — Iaşi).
ŢIGANUL FRIPT DE SETE
Venise ţiganul după drum tîrziu noaptea acasă, şi fiind fript de sete, nu găsi nici un pic de apă. Vazînd lumină la un român de-alături, se duse să ceară niţică apă.
—	Bună seara, vecine.
—	Ce vrei pe vremea asta, ţigane ?
546
—	Apoi sînt fript de sete, românico, căci acum am venit de pe drum şi n-am găsit nici un pic de apă acasă şi te rog să-mi dai o oală cu apă să am astă-seară de băut.
Românul, care era în casă, spuse ţiganului să ia o oală din tindă şi s-o umple cu apă dintr-o doniţă pe care o avea plină. Ţiganul luă doniţa cu totul şi plecă cu ea, dar românul văzîn-du-1 se luă după el.
—	Da ce-ai făcut, ţigane ? Eu ţi-am spus să iei o oală şi tu mi-ai luat doniţa întreagă ?
—	Apoi de..., rumânico, mîncate-aş, dintr-o oală de apă, dacă oi sparge-o pe drum, nu-mi mai rămîne nimic, dar dintr-o doniţă tot mai rămîne ceva.
F. POP., II (1898), nr. 4, p. 57 (Ploieşti — Prahova).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5359. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Ţiganul fript de sete, HAZ. SAT., XI (1911), nr. 1, p. 2.
BATA-L FOCU DE VISAT, CA URÎT S-A IZBÎNDAT
—	Bună ziua, cumetre !
—	Bună să-ţi fie inima, ţigane, dar ce mai veste poveste ne mai aduci ?
Şi ţiganul începu :
—	Iaca ce, cumetre. Asară, aşa cam la un ceas de noapte, iaca puradelul ia cuţitul cel baroson şi-l pune-n mijlocul drumului. Şi cum îl pune, iaca zboară raţa vecinului cu gîtu-n cuţit şi-şi taie gîtul. Şi cum şi-l taie, raţa dracului moare. Bun, dar să vezi. Celelalte raţe, cum văd primejdia, sar în grabă s-o scoată pe cealaltă de la moarte, dar cum stă, toate dau cu gîtu-n cuţit şi rămîn grămadă.
Puradelul unul, şi cu mine doi, socotind că raţele nu pot rămîne-n mijlocul drumului că vine vreunul cu carul şi, Doam-
547
ne fereşte, se poate răsturna ; văzînd eu asta, apuc raţele să le pun în sac.
Sacu-i aici, că vezi, cumetre, m-am gîndit că-i păcat să le mănînc singur-singurel. Iaca raţele, cumetre : jumuleşte-le, grijeşte-le, frige-le, scoate şi-oleacă de băuturică, şi, cînd or fi gata, scoală-mă şi pe mine, că eu m-aş culca oleacă.
Ţiganul se culcă. Românul drege raţele, le frige, îşi cheamă nevasta şi copiii, se pun la masă şi ospătează după lege.
Iar ţiganul dormea.
Cînd se scoală tîrziu, iaca se frecă la ochi şi strigă :
—	Hei, cumetre, ştii ce-am visat ?
—	Ştiu, dacă mi-ai spune.
—	Apoi să vezi. Eram parcă la gîrlă la prins peşte. Dau încolo, dau încoace, nu pică nici un chitic. „Ce să fie asta, zic; eu puradelului. Hapoi, teteo, nu vrea peştele, şi dacă nu vru, de prins nu-1 putem prinde.“
Şi-şi dă danciul cu părerea că bine-ar fi să nu ,se mai trudească, ca să prindă peştele tot gata. Cum ? Lesne : faci foc împrejurul gîrlei, apa din gîrlă are să se încălzească, pe urmă are să deie-n clocot şi, cînd nici cu gîndul n-ai gîndi, peştele iese deasupra -fiert gata.
Facem noi focul pe mal, toarnă puradelul sare-n baltă, apa începe să clocotească, ş-un crap cît malul iese deasupra. II apuc eu de un picior, danciul de celălalt picior şi-l tragem la mal. Pe mal ne punem să ospătăm. Era crapul cela grozav de bun.
Cînd să ne facem cruce, iacă un romăn,
—	Pofteşte-mă la masă, măi ţigane.
—	Ba te-o mai pofti şi dracul, că n-ai venit să fierbem lacul.
Şi nici una, nici două, sare la bătaie. Eu îi dau una-n călcîi, el îmi arde nouă-n cap, eu îl apuc de mînă, el m-apucă de gît. Mă ţin eu voinic, se ţine şi el. Şi toate au mers cînd mai bine, cînd mai rău, pînă cînd afurisitul de duşman mă întinde la pămînt gata.
Eu, din buimăceala ceea, cînd mă trezesc, mă uit încoace şi-ncolo, caut românul, românul nicăieri, întreb danciul şi dan-ciu-şi dă cu părerea că românul a fugit de frică.
M-am pus din nou la mîncat peşte fiert de-a dreptu din baltă şi, cînd mă satur bine de tot, mă trezesc.
Asta-mi fu visul. Dar raţele-s gata ?
Românul începu a rîde şi- a zice :
548
r
—	Apoi să vezi, măi ţigane, ce s-a întîmplat : eu tocmai părpăleam raţele pe lîngă foc, cînd iaca un român intră nevolnic pe uşă.
—	Ei, creştine, ce-i, ce s-a întîmplat ?
—	Mă bate !
—	Cine?
—	Cutare !
—	Şi unde-i ?
—	Mănîncă peşte pe malul gîrlei. Eu, cum am auzit asta, îmi fac socoteala că şi peştele-i bun, mă pun la masă şi, nici să bag de seamă, raţele s-au dus. Aşa. Şi eu cred că nu v-aţi supărat pe mine.
—	Nu, răspunde ţiganul cu jumătate de gură. Şi-l apucă o ciudă şi-un oftat şi zice :
—	Hei... Bate-1 focu de visat Că urît s-a izbîndat.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, î. 280.
Vezi Typol. bibi. ; tip 53G0. Este atestat în Moldova.
CINSTE ŢIGĂNEASCĂ
Mergea mocanul cu turma de oi şi-n urma lui un ţigan. Iată că rămîne un miel în urmă. Ţiganul îl văzu şi acum se gîndea : „Să-l ia, să nu-1 ia !“ Dacă îl lua era ca furat, şi el ştia că-i păcat să furi. Hai mai bine să-i spuie mocanului. Şi strigă ţiganul tare :
—	Măi mocane, măăăăi ! iar de-abia ca numai el s-audă, şopti : ţi-a rămas un miel !
Mocanul, auzind că-1 strigă cineva, se opri şi aşteptă să-i spuie de ce-I strigase. Dacă văzu că nu-i spune nimic, plecă mai departe. Ţiganul iar strigă :
—	Măi mocane, măăăăi ! şi iar şopti : ţi-a rămas un miel ! Se mai întoarce iar mocanul şi, dacă văzu că nici de data
asta nu-i spune nimic, socoti că vrea să-şi bată joc de el şi nu se mai întoarse, cînd îi strigă ţiganul a treia oară.
Dacă văzu, ţiganul îşi zise :
549
—	Hapoi de, eu păcat n-am, că i-ara spus. Dacă el nu vine să şi-l ia, atîta pagubă. Ia mai bine să-l iau eu decît să-l las singur, să-1 mănînce vreun lup, ori să-l ia altcineva.
Şi luă ţiganul mielul mocanului.
(P. Gh. Savin) „I CREANGA“, IV (1911), nr. 3, p. 92 (Jorăşti — Galaţi) ; republicată : F. POP., XVI (1911), nr. 13, p. 8 ; VEST. SAT., II (1913), nr. 10, p. 3 ; Snoave, p. 30.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5361. Este atestat în Moldova, Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Ţigan cinstit (N. I. Munteanu), ZORI ROM., IV (1930), nr. 1, p. fi (Jorăşti — Galaţi).
3. Ţiganul şiret, DUM. POP., XVI (1931), nr. 11—12, p. 7.
4. (Fără titlu) Şandru, Enquêtes linguistiques, p. 161 (Lăpuşul de Sus — Hunedoara).
AM INGHIŢIT-O ,
Merse ţiganul la spovedanie.
—	Bună	ziuălică, taica	parinţele !
—	Bună	să dea D-zeu	să fie, dar ce	vînt	te	aduce la	mine,
fiule ?
—	Uite sa vezi, sfinţite parinţele, vine Pastele şi vroi sa ma spovedesc.
—	Spune, fiule.
■— lata, părinte, odată, acuma trei luni, am găsit o gaina în drumul satului. Şi am început s-o bat, şi s-o gonesc la Stancu fieraru, fiindcă mi-a fost frică sa nu o calce căruţele.
—	Bine ai făcut, fiule.
—	Dar pe urmă iar am început s-o	bat,	şi	tot n-a vrut să
fugă. Atunci	am prins-o şi	iar am bătut-o pînă	acasă, la	mine,
apoi cînd am văzut că nu vrea să plece de acolo am bătut-o pînă m-am repezit şi i-am rătăzit gîtul cu toporaşul.
550
r
—	Şi ai adus-o tăiată la Stancu ?
—	Nu, că iar n-a vrut să meargă, şi-am bătut-o iar şi-am }iiert-o, pînă cînd, dă necaz că nu vrea să meargă, am şi înghiţit-o.
F. TOŢI, II (1898), nr. 23, p. 281. Vezi Typol. bibi. ; tip 5362. Este atestat în Muntenia.
[SOLUŢIE]
Judeţul : — D-ta eşti pîrît că ai furat opt linguri de argint. Vinovatul : — Aşa-i, domnule, dar mă temeam de moarte. Judeţul : — De ce moarte ?
Vinovatul : —■ Eram bolnav, şi doctorul mi-a zis că, dacă nu iau în toată ziua cîte o lingură, atunci mor.
F. POP., V (1897), nr. 4, p. 46, Vezi Typol. bibi. ; tip 5363. Este atestat în Transilvania.
NÂ'CAZ !
Moş Gligore Gîjgă ofta şi mînca mămăligă rea.
—	De ce oftezi, moş Gligore ? îl întrebă un băietan.
—	Cum să nu oftez, dacă nu mai văd ! Cînd eram în vremea mea», nu rămînea un coteţ din sat necotelit de mine. Care găină era mai grasă şi care purcel era mai frumos, eu îl mîn-cam. Acu, dacă nu văd, mănînc mămăligă rece şi-nghit în sec.
„I. CREANGA“, II (1909), nr. 6, p, 165 (P. Neamţ •— Neamţ).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5364. Este atestat în Moldova.
Variantă :
2.	Cînd nu mai văd. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 4 ; republicată : NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr. 10, p. 195.
551
r
"9-
A MUTAT ZĂPLAZUL
în partea de sus a comunei Cucova este o frumoasă grădină-de pomi roditori.
într-o zi de august, cînd toate fructele erau coapte, trece pe lingă grădină un ţigan jerpelit. Cum văzu merele cele frumoase, se gîndi c-ar fi bine să intre înăuntru şi să-şi încarce traista lui a mare cu aceste mere ce se vedeau rumenind pe ramuri.
Dar cum să facă să nu fie văzut ? căci îşi închipuia că grădina nu este lăsată fără păzitor, mai ales că era departe de sat. Se mai învîrteşte, se mai suceşte el pe lingă gardul grădinii şi, in sfîrşit, găseşte un mic locuşor, prin care putea să intre înăuntru cu multă greutate.
îşi lăsă băţul jos, îşi luă traista şi se strecură în grădină, în timp ce ţiganul cărăbănea cu nemiluita mere în traistă, la coliba ce se afla în mijlocul grădinii se petrecea ceva cu totul spre răul puradelului.
Păzitorul, auzind zgomot, plecă spre partea unde era hoţul de mere.
Nu trecu mult şi ajunse la ţigan, care aproape-şi umpluse traista şi căuta să spele putina. Cum văzu păzitorul (un om foarte zdravăn) pe ţigan, puse mîna pe el şi începu a-1 măsura pe spate c-o bucată de arac, de ţipa puradelul ca-n gură de şarpe.
După ce-i trase o răfuială bună, îl luă şi-l aruncă peste zăplaz în drum, oprindu-i traista cu mere.
Nu departe de acolo, privea la bătaie un bătrîn. După ce văzu că ţiganul a fost aruncat în drum, moşul se apropie de el şi-i zice zîmbind :
—	Dar bine te-a azvîrlit ăla afară... ai căzut ca un bolovan.
—	Ce vorbeşti, mă, române ! ţi s-a părut... Eu nici nu m-am clintit din loc, el a trebuit să mute zăplazul dincolo de mine.
ALB. Buc., XXIV (1925), m\ 39—40, p. 616.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5365. Este atestat în Transilvania şi Muntenia
552
Variante
2.	Gard peste mort (P. Tspirescu), NAŢ., III (1884), nr. 547, p. 3.
3.	Ţiganul în grădina cu mere. Costin, Anecdote, p. 16.
4.	El acaţă fructele căzute, CAL., VIII (1939).
PREŢUL UNEI CĂCIULI
Se-n'tîlnesc doi pe drum.
■— Măi !... se miră unul, da bună căciulă ai, măi, că mi-ar trebui şi mie una.
■— Păi, cam aşa, răspunde celălalt,
—	Dar un lucru, cam de cînd o ai ?
—	De la iarmaroc ; n-am prea purtat-o că, dă, lucrul bun eu se poartă-n toate zilele.
•— Fireşte, dar cît te ţine, măi ?
—	Drept să-ţi spun că nu ştiu, că tocmai cînd o cumpăram, cojocarul minca dindos, dar ce-are-a face, cred că plăteşte multe parale.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 416.
Vezi Typol. bibi.; tip 5366. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL CU OAIA
Un ţigan furase un miel. îşi chemă dănciucul lîngă el şi-i spuse :
—	Ascultă-mo, eu mă sui în pod să belesc oaia. Dac-o întreba .cineva de mine, tu să spui aşa :
Eu sînt mic,
Nu ştiu nimic !
Auzit-ai, mo ?
—	Auzit, dadă, vezi-ţi de treabă !
553
1
Cînd belea mai bine la miel, iată că vine şi ciobanul c-un ciomag cît un arac. Cînd intră, îl luă pe dănciuc cu zorul :
—	Unde-i tat-to, bre ? se răsti cam tare ciobanul.
Dar dănciucul nemaiputînd de frică :
Eu sînt mic,
Nu ştiu nimic.
Tata-i în pod Beleşte-o oaie.
Şi de atuncea zice că n-a mai belit nici o oaie Ciorovăita.
IZVORAŞUL, XIII (1934), ar. 11 —
12,	p. 309 (Săsciori — Alba).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5368. Este atestat în Transilvania.
PĂCALEALA ŢIGANULUI
Un ţigan se întovărăşi cu un român, ca să fure o oaie. După ce au furat-o, de frică ca să nu fie prinşi, se duseră s-o frigă în pădure. însă ce îi trăsni în minte ţiganului ?... să mănînce el singur oaia.
—	Ian ascultă, mă románico, zise el românului, una şi cu una face două, hai să ne prindem, care din noi doi ho sa sperie pe celalalt a lui să fie hoaia întreagă.
—	Hai, fie, mă ţigane, zise românul.
Se duse ţiganul să se ascundă în tufiş. După vreo zece minute ia un ciomag şi dădea în crengi crezînd că-1 sperie pe român.
în fine, osteni şi se întoarse.
Dar românul şedea liniştit şi învîrtea frigarea.
Văzîndu-1 pe ţigan întorcîndu-se, zise :
—	Acum e rîndul meu.
Şi fără ca să vadă ţiganul, luă pe furiş pielea	oii.	Se	ascunse în tufiş, în fund, şi legă pielea de un copac.	Luă un	cio-
mag şi dădu pe cît putu în piele, strigînd :
—	Lasă, creştine, că n-am furat eu oaia, ci ţiganul, uite-î colo c-o frige !
554
A:na îi trebui ţiganului să audă. Lăsă oaia şi o tuli.
Iar românul se întoarse, fripse oaia şi o mîncă.
Morală : Lăcomia strică omenia.
LUMINA, III (1907), nr. 25, p. 9.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5369. Este atestat în Transilvania.
Va riantă :
2.	Ţiganul păcălit. Tuţescu, Din Boureni, p. 38.
POVESTE
A fost odată, cică înainte vreme, pe cînd s-ar fi făcut o răzmeriţă, a fost pe aici un oraş frumos, căci şi lui Dumnezeu îi plăcea să se uite din cer pe pămînt, să vadă acel oraş frumos, cu oamenii lui zglobeţi şi buni la inimă. Şi unde trăia lumea ca astăzi... aşi !... azi trăiesc oamenii ca cîinii... apoi de asta ne-a luat şi Maica Domnului mana, şi a dat secete mari pe pămînt, pentru îmbuibarea omului... şi unde se pomenea zî-zanie şi ură între oameni ?... Dar spun bătrîjiii că ar fi fost în oraşul ăla, care acum nu mai este, c-ar fi fost un bărbat şi o femeie, mincinoşi la toartă. Şi acum s-a întîmplat, măiculiţa mea, că şi cei doi băieţi care-i aveau ei, s-au ales mincinoşi, ştii, românul are-o vorbă : „Ce iese din pisică şoareci prinde“. Dar de unde şi pînă uncie, băieţii luară şi darul dracului, furtişagul. Şi au furat ei lucruri mai mici cît a trăit alde tată-său ; dar pe urmă s-au dat.cu totul la acest viciu uricios. Şi ştii d-ta vorba ceea : „Furi azi un ou, mîine furi un bou“ ; aşa făcură şi băieţii ăştia, pînă cînd le merseră vestea în tot satul câ ei sînt oameni răi. într-o noapte plouase şi numai pe la miezul nopţii încetă ploaia ; iar băieţii ca în toate nopţile ple-«ară să fure o pereche de boi bălţaţi ai unui biet sătean, pe care puseseră ei ochii de multă vreme. Intrară tiptil-tiptil în ■curtea omului, dezlegară boii şi îi legară cu cîrpe la picioare ca să nu se cunoască urmă de bou pe unde îi va duce să-i ascundă. Şi după ce -se afundară într-un pîlc de pădurice, tăiară boii, şi-i împărtiră deopotrivă, să aibă ce să mănînee peste
555
iarnă. Şi fuse-aşa ! Trecu o zi, trecură două, şi omul căta boii cu primăria, pînă cînd dădură de urma pe care o făcuseră boii, şi, haide-haide, după dîră se luară pînă ajunseră la locul unde tăiaseră boii, şi le găsiră numai picioarele înfăşurate în cîrpe. Acum se străduiau bieţii oameni să vadă cine a furat boii ; şi bănuiră pe băieţi, căci pe cine era să bănuiască pe altul decîr pe băieţii ăia, ce se ştia că numai ei sînt în tot satul cu năravul dracului. Şi îi chemară pe băieţi la primărie să-i judece. Băiatul cel mare, căci pe el îl chemase întîi la judecată, spuse că nu-i adevărat, că el nici nu ştie de boii omului păgubaş. Veni rîndul celui de-al doilea, cînd judecătorii îl întrebară ce ştie el despre boi, acesta răspunse :
■— Care bou, domnilor ?
Bou-ăl bălţat Cu cîrpe-ncălţat ?
—	Da, da ! răspunseră toţi, pe cînd băietul cel mare făgăduia de mama focului şi se făcea aci galben ca lipanul, şi aci îi plesnea obrazul de ruşine.
—	Să vă spui eu cum s-a întîmplat istoria, urmă băietul cel mic, noi am furat boul, l-am dus într-un tufiş şi am început să-l împărţim după ce l-am tăiat. Şi am împărţit noi aşa, mie o oca, lui neică o altă oca, pînă cînd am ajuns să împărţim şi maţul c... să mă iertaţi, d-lor judecători, şi pentru că nu puteam să-l împărţim tot cu oca, ne-am pus să întindem cu gura, unul de un capăt, şi altul de celălalt capăt şi fiecare să rămîie cu partea care o va rupe. Şi tot trăgînd noi aşa, deodată s-a rupt pustiul de maţ, şi eu, cum trăsesem cu gura, am scăpat capul pe spate şi m-am lovit de spătarul patului şi m-am deşteptat din vis.
•— Daţi-1, băieţi, afară, spuseră judecătorii ; nu vedeţi că băiatul acesta ne spune ce-a visat el, nu ce-1 întrebăm noi. Vedeţi, tuşă, cic-a fost minciună, vorba ăluia :
Cel mai mare Minte n-are.
Cel mai mic Ii mai voinic.
(Chr. N. Ţapu) REV. TIN. ROM., V
(1900), p. 301.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5370 (A. Th. 1790). Este atestat în Muntenia
şi Transilvania.
556
V a r i a n t o
2.	Ţiganul martor, NEAM. ROM. POP., VI (1913), nr. 36—39, p. 586.
3,	Preotul şi ţiganul, A.I.E.F., i. 14066 (Turţ — Satu Mare).
SĂNĂTATE, FREANŢ !
Un coşteant, venind de la Vîrşeţ pe picioare, îşi face socoteala cum ar putea ajunge mai în grab la moşia sa departe, dincolo de comuna Coşteiu. Mergînd pe drum, ajunge la locul unui neamţ, care lucra la cucuruz şi pe care-1 cunoştea românul. în drum era cocia cu caii legaţi la şir aga dinainte ; cai buni şi frumoşi. Neamţul săpa şi era cu dosul către cocie. Românul nu-şi bate mult capul ci mi se pune, întoarce caii, îi prinde la cocie, apoi se suie în ea, apucă frîiele şi zbiciul şi, întorcîndu-se către neamţ, îi strigă :
—	Sănătate,	Freanţ !
Neamţul, cu	numele Freanţ,	strigă	după român să steie,
să nu-i ducă caii	cu cocia.	Dar de unde	! Românul s-a dus	în
treaba-i, a ajuns	la moşie,	ş-apoi	a dat drumul cailor, care	au
venit iarăşi la stăpînul lor.
Zanne, Proverbele românilor, VI
(1901), p. 118.
Vezi TII pol. bibi. ; tip 5371. Este atestat în Muntenia.
APUCĂTURĂ ŢIGĂNEASCĂ
Un ţigan fură o clisă, însă, chiar cînd se coborîse pe scară din pod cu clisa în spate, îl vede domnul clisei. Observînd acesta, ţiganul, invenţios, se repezi iarăşi pe scară în sus.
—	Ce faci, ţigane, cu clisa aceea ? se răsti domnul clisei.
•— Vai, alduiască-te Dumnezeu ! lasă-mă să o ascund în pod la d-ta, că scăpai cu fuga, dar mă tem că mă vor ajunge şi mă vor afla cu clisa în spate ! Au ! vau ! dulcuţule, fie-ţi milă de mine !
557
r
—	Du-te, ţigane, dracului cu clisa-ţi cu tot, la mine tu nu vei ascunde clisa de furat !
Ce i-a trebuit ţiganului alta !
UMOR., III (1865), nr. 3, p. 15. Vezi Typol. bibi. ; tip 5372. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) CAL. UMOR., I (1865), nr. 3, p. 15.
3.	(Fără titlu) CAL. Arad, I (1882), p. 87.
4.	(Fără titlu) CAV., I (1886—1888), nr. 27, p. 4.
5. Mai lasă-mă-n pace; GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 40, p. 6.
6. Pravoslavnicul şi slăninile, ALM. DEM., I (1889), p. 74.
7.	Păţania ţiganului cu slănina, F. POP., I (1892'—1893), p. 148 (Bistriţa — Bistriţa Năsăud).
8.	Mai lasă-mă şi-n pace, F. POP., IV (1895—1896), p. 238.
9.	Mai lasă-mă şi-n pace. Sandu, Anecdote, p. 11.
10.	Să fi văzut, F. TOŢI, III (1898), nr. 54, p. 615.
11.	(Fără titlu) OPINIA, IV (1900), nr. 199, p. 2.
12.	(Fără titlu) POP., VIII (1901), nr. 26, p. 3.
13.	Tot ţiganul la mal se-neacă, ALB. Buc., IV (1901), nr. 39, p. 1063,
14.	(Fără titlu) POP., X (1903), p. 364.
15.	Bine-ai făcut, AGRIC., VI (1909), nr. 16, p. 141.
16.	Ţiganul şiret, VEST. SAT., IV (1915), p. 7.
17.	Săraca varză. Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 22.
18.	Sireaca varză, GAZ. TRANS., LXXXII (1919), nr. 130, p. 1.
19.	Să fi văzut. Muchî;, Hazlii, p. 60.
20.	Bine-ai făcut. Rădulescu-Codin, Vine roata, p. 36 ; republicată r Nevasta leneşă, p. 35.
21.	Bine-ai făcut, CAL. NAŢ. F. INT., X (1929), p. 84.
22.	De-ale ţiganilor, ALB. Buc., XXXIX (1936), nr. 6, p. 86.
23.	Mai lasă-mă şi-n pace, CAL. V. BAN., III (1936), p. 85.
24.	Slănina turcului, ALB. Buc., XLII (1938), nr. 26, p. 422.
25.	Ţiganul şi slănina, A.I.E.F., i. 11363 (Meria •— Hunedoara).
26.	lu ţiganu, A.I.E.F., i. 11374 (Meria — Hunedoara).
[RĂSPUNS ÎNCURCAT]
Un ţigan pusese ochii pe „purşelul“ vecinului Irimie. Nă-dăjdund a-i mînca carnea purcelului, se bagă noaptea în curtea
558
vecinului, să-l fure, dar, tocmai cînd intră în curte, iacă şi Irimie iese din casă.
—	Ce cauţi aici, ţigane ?
—	D-apoi venii să beau o ţîră de apă, că aşa-s de flămînd, de nici nu ştiu unde să mă culc la noapte.
CAL. BIHOR., III (1923), p. 120.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5373. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante :
2.	Răspuns încurcat, LUMINA SAT. Sibiu, III (1924), nr. 8, p. 4.
3.	(Fără titlu) BUCIUM., L (1924—1925), nr. 12, p. 3 (Bălăceşti — Mehedinţi).
ŢIGANUL STELATIC
Un ţigan intră noaptea în cămara unui primar să fure slănină. Primarul însă îl băgă de seamă. Cînd văzu ţiganul că nu-i glumă, aruncă cuţitul şi se făcu şi el că îi lunatic, şi se uita prin fereastră la cer, şi tot mişca din mîini. Primarul îi zise :
—	Măi ţigane, ce cauţi aici ?
Ţiganul se făcu că nu aude, nu vede, daţ primarul îi arde o palmă straşnică.
—	Iartă-mă, strigă atunci ţiganul, nu vezi că sunt lunatic ?
—	Dar fire-ai al dracului, cioară, zise primarul, de ce minţi, că luna încă nici n-a răsărit pe cer ?
—	Atunci oi fi stelatic ?, zise ţiganul, ca să scape de bătaie. Insă nu a avut noroc, că primarul i-a dat o bătaie, ca în
postul mare.
F. POP., VI (1898), nr. 46, p. 550. Vezi Typol. bibi. ; tip 5374. Este atestat în Transilvania.
[ŢIGANUL ŞI CURCANUL]
Un ţigan avea năravul de-a fura găini, raţe, gîşte, curcani şi diferite orătănii de pe la săteni.
559
Prins de mai multe ori, a fost pedepsit cu asprimea .legii.
El se decise a părăsi acest nărav, adică să nu mai fure.
într-o zi, cam pe la amiazi, trecea pe linie, întovărăşit de un alt ţigan, şi, văzînd un curcan mare şi frumos pe gardul unui sătean, zise însoţitorului său :
—	Ia ăl curcan după gard, ca să-l dăm pe peşte, că nu mănînc de furat.
Tot aşa făcea şi şeful colectivităţii.
Ca să nu mai fure banii din visteria statului, punea pe Ca-rada să fure bancnote de la banca naţională, pe care le da pe aur.
AP AR., I (1889), nr. 78, p. 2.
Vezi Typol. bibi.; tip 5375. Este atestat în Transilvania,. Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Ori o ia ori n-o lăsa, AMIC. POP. CAL., 1891, p. 97.
3.	Ţiganu şi curcanu, GAZ. TRANS.,. LIX (1896), nr. 176, p. 6;
4.	Ţiganul şi curcanul, POP., II (1897), nr. 29, p. 462.
5.	Ţiganu şi curcanu. Chicoş, Culegeri, p. 53.
6.	Ţiganu şi curcanu,	HAZ. SAT.,	II (1902),	nr.	8,	p.	3.
7.	Ia-l, RĂS. Pal., I (1905—1906), p.	11.
8.	Bătrîn şi hoţ, Zaharescu, Anecdote, p. 42.
9.	Păcatul ţiganului, HAZ. SAT., X (1910), nr. 6, p. 3.
10.	Cum îşi ţine ţiganul jurămîntul „I. CREANGĂ“, IV (1911), nr„
6,	p. 190 (Floreşti — Vas'lui).
11.	Danciul şi curcanul, HAZ. SAT., XII (1912), p. 2 (Văleni — Vîlcea).
12.	Nu mănînc de furat (N. I. Popescu) „I. CREANGĂ“, XIII (1920),, nr. 3, p. 46 ; republicată : ŞEZ., XXIV (1924), nr. I—3, p. 11.
13.	Curcanul pe gard,	BUCIUM., II (1925—1926),	nr. 5—6, p. 2.
14.	Curcanul pe gard,	V. NOUĂ, II	(1926), nr.	17,	p.	3.
15.	Ţiganul cinstit, IZVORAŞUL, IX (1930), nr. 11—12, p. 19 (Broş-teni — Vîlcea).
[ŢIGANUL ŞI CURCANUL JUDELUI]
Pierise odată curcanul judelui. Hoţul cine putea fi ? nimeni altul decît Joca ţiganul. Biraiele merg la el şi-n fapt află. curcanul legat de roata carului.
:560
■— Măi ţigane, cum a ajuns curcanul meu la tine ? zise judele.
—	Apoi, cum vezi, bine, el sta pe vîrîul gardului şi fiindcă era noapte, l-am luat temîndu-mă să nu-1 fure cineva.
CAL. Arad, XXV (1904), p. 161. Vezi Typol. bibi. ; tip 5376. Este atestat în Transilvania.
CINSTEA ŢIGANULUI
—	Un ţigan zice într-o zi către feciorii lui :
—	Mo, teteo, mo ! Ascultaţi să vă învăţ un lucru, mo ? Cît aţi fi şi-ţi trăi, să nu furaţi din lucrul vostru, Doamne fereşte ! Decît să furi şi să juri că n-ai luat, mai bine să ciordeşti şi să te fereşti ca de dracul, să nu te prindă.
Dabulea beleaua Că haleşti schimbeaua !
Aţi înţeles ? Să nu păţească tetea ruşinea !' Şi încă una să se mai ştie : să nu puneţi mîna pe nimic în casă pustie !
—	Bine, mo dado, mo ; aşa om face !, răspunseră puradeii.
Dar seara intra-n amurg, nu ştiu cum se face, cum se-ntîm-
plă, că vine dănciuleţul tetei, hăl mai mic, c-o grămadă de găini. Şi zice :
•— Mo, teteo, mo !
—	Ditai, mo !
—	Să fie bune de halit, mo tateo !
—	Ho, bată-te Dumnezeu să te bată ; da cum să fie bune, dacă nu-s grijite, mo ?
Repede atunci au sărit ceilalţi puradei, a sărit şi Piranda, şi cît ai bate din palme, găinile erau tăiate, opărite, jumulite, curăţite, fripte şi puse pe masă.
Au început ţiganii să mănînce. Şi iaca pe puradelul cu pricina zicînd :
—	Bune-s, mo teteo, ce zici ?
—	Bune-s, răspunde ţiganul cel bătrîn ; da ce vrei să facă dacă-s tăiete ?
Mănîncă ţiganii pînă nu mai pot ; şi cînd să se scoale, ţiganul cel bătrîn zice :
—	Da, mo teteo, mo : da de unde să fie, mo ? N-or fi de furat, mo ?
•561
f
•— D-apoi nici de cumpărat.
—	Ptiu, ucigă-te curca crîşmarului şi banii boierului ! Mă ■spurcaşi de lucru de furat, spurca-m-aş de mîine seară ! Haida repede şi vinde găinile care-au mai rămas şi cumpără oleacă de rachiu, că nu mai mănînc în seara asta de furat.
(T. Pamfile) POP. ROM. Buc., III
(1934), nr. 10, p. 197.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5377. Este atestat în Moldova.
ROMÂNUL Şl SASUL
Un ţăran de pe Ţara Oltului merse odată în Făgăraş. Pe drum a întîlnit un sas care ducea o slănină s-o vîndă. Fără să-l vadă cineva, ţăranul nostru tăiă un dărab bun din slănina sasului, şi-l puse în traistă lîngă pită, şi apoi a trecut iute pe lîngă el înainte.
Ajungînd în Făgăraş a umblat încoace şi încolo prin tîrg, pînă ce a sosit şi sasul. Cînd a venit, ţăranul nostru se duse la dînsul şi zise :
—	Măi sasule, slănina asta e a mea, mi-ai furat-o astă-noapte.
Şi a făcut ţăranul nostru un tărăboi de s-a adunat tot tîr-gul în jurul său şi al sasului. Sasul spunea întruna şi se jura că slănina e a lui şi o aduce de acasă de la el. Atunci veniră doi jandarmi să vadă ce e ? Ţăranul nostru le spuse că astă-noapte i-a furat cineva slănina, şi acum o găseşte la sasul acela.
—	Uite, zise el, aseară mi-am tăiat un dărab, ca să am ce mînca în oraş. Astă-dimineaţă cînd am mers în cămară să-mi mai tai un pic, căci credeam că nu-mi va ajunge ce am tăiat aseară, ce să văd ? Slănină ca-n palmă. Uitaţi-vă dărabul ăsta e cel de aseară şi se nimereşte pe slănina de Ia sas, şi aşa vă veţi încredinţa şi d-voastră că e a mea.
Şi ţăranul scoase din traistă dărabul tăiat de la sas pe drum. Jandarmii luară dărabul, îl puseră lîngă slănină, şi văzură că e de acolo. Şi aşa au dat românului slănina şi pe sas l-au dus de l-au închis.
F. TOŢI, I (1897), p. 485 (Blaj — Sibiu)
Vezi Typol. bibi.; tip 5378. Este atestat în Transilvania.
562
UN SFAT
Intr-un sat era un om sărac, care nu avea decît un purcel. Sosind dulcele Crăciunului, omul nostru voia să-şi ucidă burlin-cul. în satul omului era datină de oamenii trimiteau dar la prieteni, cînd îşi ucideau porcii. Omul cel sărac încă a fost căpătat asemenea dar de la mulţi din sat, şi acum îşi bătea capul că ce va face. Pe cînd era cuprins de cugetul acesta, vine la dînsul vecinul său şi-l întreabă :
—	Ce eşti îngrijat, vecine ?
—	Cum să nu fiu, răspunde el. Iată, mi s-a apropiat timpul să-mi ucid purcelul, şi acum nu ştiu ce să fac, că, de voi sta să trimit la toţi, de la cîţi am căpătat şi eu, nu-mi va ajunge bietul purcel.
—	Eu te voi învăţa ce să faci, adause vecinul. După ce îl vei ucide, pune-1 la un loc careva, şi pe cînd te vei scula dimineaţa, spune că ţi l-au furat.
—	Drept ai, acest cuget e foarte bun, aşa voi face.
Săracul ucise purcelul şi-l aşeză la un loc, dar care-i fu
mirarea cînd se scoală dimineaţa şi află că purcelul nu mai eră în locul unde l-a pus. Deci ieşi cu grije prin sat, doar îi va da de urmă. Cel dintîi cu care se întîlneşte este vecinul care i-a dat sfatul, şi peste noapte i-a fost furat şi purcelul.
—	Mi-au furat purcelul, zise păgubaşul.
—	Bine ! răspunse vecinul viclean, spune .numai tot aşa cum ţi-am dat sfatul.
—	Nu glumesc, adause săracul necăjit. Aievea mi l-au furat, şi începu a se jura.
—	Bine, bine. Zi numai aşa, că toţi vor crede.
Săracul a rămas cu sfatul şi cel viclean a mîncat purcelul..
F. POP., VI (1898), nr. 1, p. 2;
Vezi Typol. bibi. ; tip 5379. Este atestat în Transilvania.
PUNGA OVREIULUI
Un ovrei, plecînd cu un român la un drum lung, ajunse pe-seară într-o pădure. Românul se hotărî să poposească pe noapte, mtr-o poiană, ca să aibă chip să pască caii acoLo. Ovreiul se
563
temea grozav, dar n-avea încotro, căci tot pe drum trebuia să meargă şi a doua zi.
Românul trase căruţa în marginea poienii, deshămînd caii, şi porni cu ei să-i priponească tocmai în fund, unde era iarbă mai bună. Evreul, care avea bani mulţi cu el, ce se gîndi ? Luă punga şi o legă de craca unui copac. Românul, aruncîndu-şi ochii din întîmplare, văzu că ovreiul leagă ceva în copac şi pricepu cum merge treaba. Se înturnă liniştit la căruţă, aşternu pătura pe jos, îşi luă sumanul în spate şi îndeamnă pe ovrei :
—	Hai, jupîne, să ne culcăm, că acuşi se face ziuă şi trebuie să plecăm la drum !
—	Iac-vin ! răspunse ovreiul, dar dacă vin hoţii ? ! Ce facem noi dija ?
—	Nu purta grijă de asta. Hoţii caută bani, dar nouă ce au să ne ieie ? Doar să ne ieie căruţa cu cai şi să ne lase pe jos.
—	Oi vei ! Să merg eu pe jos !
—	Zi Doamne fereşte ! şi culcă-te. Mai găsim noi căruţă. Parale de-ar fi, să scăpăm cu zile !
Ovreiul toţ cu frică, măcar că-şi asigurase punga, se întinse pe pătură, se învăli cu o manta şi în scurtă vreme adormi. Românul, cu grijă de cai, tot treaz, măcar că-1 fura somnul. Cînd •auzi pe ovrei sforăind, cătă în copac şi luă punga. Pe urmă se apropie de ovrei, îl apucă strîns de după cap şi începu să-l bată c-o scurtătură, strigînd mereu :
—	Lăsaţi-1, măi, ce vreiţ cu dînsul ? Ce, vreţi să-l omo-rîţi ? Lăsaţi-1 că n-are bani. Nu v-am spus o dată ?
Ovreiul, crezînd că în adevăr au venit hoţii, zăpăcit de somn şi de durere, adaugă în grabă :
—	Bade Ioane, cată în copac că este acolo punga şi li-o dă, mă rog, numai să nu mă omoare...
Românul începu atunci cu curaj, făcîndu-se că împinge pe hoţi la o parte.
—■ Staţi, măi, daţi-vă într-o parte. Auziţi că vă dă punga. Nu-1 mai bateţi degeaba. Veniţi la mine să vă dau punga !
Şi aşa românul rămase cu punga, iar ovreiul nu mai dormi pînă la ziuă şi se alese cu frica, de i se părea că vede cu ochii cum îl omoară hoţii.
ZORI LUM, II (1926), nr. 1, p. 13 (Trifeşti — Iaşi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5380. Este atestat In Moldova.
564
r
SFATUL BUN
Mergînd judele satului odată la preumblare, întîlni pe urs fecior, carele furase un iepure.
—	Ai furat, măi Ioane, iepurele ? întrebă judele.
—	Ce iepure ?
—	A cărui urechi se văd de sub sumanul tău.
Feciorul ruşinat voia să plece mai departe.
—	Măi Ioane, îi zise judele, de altă dată sau fură iepure mai mic, sau poartă sumanul mai mare.
ŞEZ., VI (1880), nr. 3, p. 24. Vezi Typol. bibi. ; tip 5382. Este atestat în Moldova.
[RĂVAŞUL]
Un popă mergea cu căruţa lui printr-o pădure spre un sat.. Aproape de-a ieşi din pădure vede că înaintea cailor se puseseră vreo cîţiva ţigani, care-i opreau drumul. Era cam pe la sfinţitul soarelui.
—	Ce vreţi, măi copii ?
—	Sărut mănurile, parinţele.
—	Fire-aţi blagosloviţi.
—	Părinte Biorbieş, sărut mîna. Amu să vă’ rog de o treb-şoară.
—	Ce trebşoară ?
—	Apoi, părinţele, sufleţele manca-ţi-aş găinele, să ne faci pe hîrtioara asta un fel de belet, un ravaş dă drum, precum: ştiţi că cine are carte are şi parte. Şi să zici, părinte, zici...
—	Ce să zic, ce vreţi să zic ?
—	Aoleu, părinte Biorbieş, sa zici : Aceşti trei băieţi merg la satul dă după deal. Să duc pe jos şi au să vie călări toţi trei, cu cîte şapte-opt perechi dă pui dă iapă, cu hamurile pe ele şi o parte fără hamuri. Caii au să fie la păr : precum se vor găsi după năpîrleală.
(E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 2, p. 2 ; republicată Lit. pop. Anccdole, p. 19.
Vezi Typol. bibi.; tip 5383. Este atestat în Muntenia.
565
1
O SÄ, SE-AUZÄ MÎINI
Un biet ţigan, scripcar, văzind că cu meşteşugul lui n-o scoate la capăt, nici de-o pîine măcar, se hotărî să se apuce de furat, poate o avea mai mult noroc.
Şi într-o seară, tîrziu de tot, se duse la o prăvălie şi începu a pili cu o pilă lacătul de la uşă.
Tocmai cînd pilea mai zdravăn, hop gardistul îl apucă de guler.
—	Da ce faci aicea, măi ţigane ?
—	Ia, ce să fac, cînt şi eu...
—	D-apoi cum cînţi, cioaro, că nu se aude ?
—	Ei lasă acum şi tu, románico, c-o să auzi mîine.
PAG. LIT., I (1899), nr. 12, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5384. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante :
2.	(Fără	titlu)	GURA SAT., Buc., XII (1872), nr. 42,	p. 1C3.
3.	(Fără	titlu)	COM. SAT. Buc., III (1907—1908), nr.	8, p.	73.
4.	(Fără	titlu)	COM. SAT. Buc., IV (1908), nr. 5, p. 73.
5.	(Fără	titlu)	GAZ. ŢER„ XXIV (1925), nr. 19—20, p. 4.
6.	Cînt acum c-are să s-audă tocmai mîine, GRAI SAT., I (1931). nr. 1, p. 9.
7.	Cîntecul ţiganului, PRIETEN. SÄT., II (1936), nr. 6, p. 4 (Bistri-cioara — Neamţ).
ŢARĂ ZĂPĂCITĂ
Sta într-o zi un arendaş de vorbă cu cîţiva prieteni la cîr-•eiuma din sat, afară sub umbrar.
Pe cînd vorbeau ei, iacă nişte hoţi în fiare ; îi duceau călăraşii la subprefectură.
566
Se uită arendaşul şi vede printre ei pe un ţigan pe care-I. gtie că abia scăpase din puşcărie, de nu era o lună.
—	Dar bine, mă ţigane, îi zise, nici n-ai ieşit bine din puşcărie, şi iar te-ai apucat de blestemăţii ?
—	Nu, boiarule ; pa mine m-a luat martor !
—	Ce fel de martor, mă, legat cu lanţuri ?... întrebă boierul,.
—	Hapoi, ţara zăpăcita, boiarule, nu ştii dumneata ?
(D. Stănccscu) F, TOŢI, I (1897), nr.
10,	p. 76.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5386. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă:
2. Ţară zăpăcită, LUMINA, III (1907), nr. 4, p. 5.
ŢIGANUL MILOS
A fost odată un ţigan milos şi bun la inimă, anume Stan-ciu. într-o zi văzu la proprietar nişte purcei frumoşi. Se hotărî să-i fure, dar cum ? Noaptea era frig de crînjau lemnele şi pietrele, tocmai asta vrea şi Stanciu. Cum se făcu noapte, luă un ţol şi porni cu el la proprietarul la care erau purceii. Cum ajunse acolo, luă haramina purceii şi-i băgă în ţol. Proprietarul, auzind guiţatul purceilor, luă puşca în mînă şi se duse pe sală, de unde se vedea bine la purcei, şi cum îl văzu pe ţigan, îl cunoscu şi strigă :
—	Ce faci acolo, Stanciule ? Ai venit să-mi furi purceii» hoţule ? te împuşc.
Ţiganul, auzind de împuşcat, abia mai bîlbîi :
—	Să mă ieţi, conaşule, am văzut că ai nişte purcei mici ŞL-. şi, fiind frig, mie mi se făcu milă de ei, am venit cu ţolui acesta să-i învelesc.
GAZ. TRANS., LXXI (1908), nr. 65, p. 7.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5387. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
Variantă :
2.	(Fără titlu) HAZ. SAT., VIII (1908), nr. 2, p. 3.
DIN MILĂ
Judecătorul : — Nu ţi-au ajuns doi purcei, ţigane ? De ce l-ai furat şi pe al treilea ?
Ţiganul : — Hapoi, dom’ne judecător, cînd a rămas singur, ţipa dă mă durea inima. Aşa că din milă l-am luat şi pă el, să nu moară dă doru lu hăilalţi.
BĂRĂGAN, VIII (1938), nr. 1, p. 14.
Vezi Typol. bibi,; tip 5388. Este atestat în Muntenia.
LĂSAŢI-MÂ
La o babă s-au găsit doi purcei de furat, de la curte... La percheziţie, numai ce se ruga :
■— Valeu ! nu mi-i luaţi că tare mi-s dragi, măiculiţă, lă-saţi-mă să-i cresc.-.
___ i ? I...
Muche, Hazlii, p. 50, Vezi Typol. bJ.bl.;; tip 5389. Este atestat în Muntenia.
ŢIGANUL CU PRAZNICU
Se zice că a fost odată un ţigan, care dacă n-a murit şi acu trăieşte. Acum acest ţigan făcea praznicul Sfîntului Nicolae, tare e de obicei în decembrie. Şi ţiganului îi trebuia cîteva
568
r
parale spre a cumpăra cîta rachie, vin etc., cu un cuvînt ce trebuie la un praznic. Dar de unde drac bani ? că ţiganul n-avea rudă de ban !
—	Acu, îmi spunea ţiganul, plecai să capăt vrun ban împrumut. Mergînd eu pe drum, deodată văzui o vrabie zburînd din nişte tufişuri. Mă dusei acolo să văd ce-i ? Cînd colo iacă într-un cuib cu pui o bancnotă de 20 coroane, mulţumii lui D-zeu şi plecai acas'. Şi cînd vrui să mă bag la mine în obor, căzui şi mai aflai 3 zloţi, şi, îmi spunea ţiganul, am făcut un praznic ca din poveste.
Al naibii noroc pe capul ţiganului ! Iarna cuib cu pui !
BABA SAT., II (1909), nr. 22, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5301. Este atestat în Transilvania.
DALTA ŢIGANULUI
Era odată un popă căruia-i plăcea a pune mîna pe orişice vedea cu ochii, şi pe ce lucru punea el mîna, pus era, puteai să dai colac şi luminare pentru dînsul, că mai mult nu-1 vedeai.
Toţi oamenii din sat îl cunoşteau acuma ce poamă bună-i şi se fereau de dînsul ca de para focului. Cum vedeau că se apropie de casa lor, îndată ascundeau toate lucrurile, ce ar fi putut să steie în calea sfinţiei sale, ca nu cumva mai pe urmă să le strîngă sfinţia sa fără de ştirea şi voia lor.
Iată că într-un an soseşte ajunul Bobotezei, ziua în care, după datina păstrată din moşi-strămoşi, fiecare preot îmblă cu crucea pe la casele oamenilor, ca să le prevestească botezul Domnului, să le stropească casa şi toate lucrurile dintr-însa cu aghiasmă, să le binecuvinteze masa şi să le dorească sărbători îericite.
Popa nostru, ca-n toţi anii, aşa şi-ntr-acesta, se porni des-dimineaţă cu crucea prin sat, luînd cu sine şi pe pălimarul său, anume Fi lip, ca să-i ducă darurile căpătate de la iubita şi credincioasa lui turmă.
Oamenii, cum prinseră de veste că popa s-a pornit cu crucea prin sat, în loc să scoată hainele cele bune, precum şi alte lucruri, ca să fie, după obicei, stropite cu aghiasmă, începură
569
i
care dincotro a le strînge şi a le ascunde prin lăzi, prin dulapuri şi pe unde apucau şi puteau.
Merge acuma popa, după ce s-a pornit cu crucea la o casă, merge la a doua, se duce la a treia, şi tot aşa umblă el la vreo cîteva case de-a rîndul, dar să poată pune mina pe vreun lucru, după cum era deprins, pune popă dacă ai pe ce ! Oamenii se-ncuminţiseră şi le ascunseră pe toate, numai bucatele le lăsară pe masă, iară mai departe nimică, ce-ar fi putut cu înlesnire intra în desagii cei pîntecoşi ai sfinţiei sale.
Şi pe cînd era popa mai mînios şi mai înfuriat, pentru ca. nu-şi putuse .mai-nainte astîmpăra pofta „ştersului“, iată că ajunge la bordeiul unui ţigan. Deci, ştiind el prea bine că acesta nu-i va da cel dar mare, în loc să .spuie ceea ce avea de spus, începu a cînta în batjocură şi a zice :
In Iordane,	;
Măi ţigane !
Deschide uşa Plesni-ţi-ar guşa,
Aprinde luminarea,
Mînca-ţi-aş comîndarea,
Dă popii colacu,-Şi rămîi la dracu !
Ţiganul, care încă îl ştia cine-i şi ce plăteşte, cum a auzii că s-a pornit cu crucea prin sat şi nu e departe pînă ce se va abate şi pe la dînsul, puse degrabă o daltă în foc ca să se în-fierbinte. Iar colea, cînd a auzit că acuma s-a apropiat de bordeiul său şi voieşte să intre înăuntru, scoate dalta roşie ca jăratecul din foc şi-o pune pe cornul vetrei. Apoi aprinde o lumină, se duce la uşă, o deschide încetişor şi iese, după cum e datina, în această zi însemnată, cu lumina aprinsă înaintea popii.
Popa, cum intră în bordei, aruncă privirile în toate părţile şi, dînd cu ochii de daltă, zice cîntînd :
—	în Iordan, botezîndu-te tu, Doamne,
Şterge dalta Filipe !
O ştersei Şi mă fripsei,
Sfîr o am pus Şi sfîr s-a dus,
răspunse Filip repede, scrîşcînd din dinţi, şi suflînd în mînurL
570
r
Filip adică, care avea acelaşi dar ca şi popa, şi tot atît de cinstit şi bun de mînă ca şi acesta, ba încă cu mult mai de hai, pusese acuma mîna pe daltă şi-o aruncase în desagi. Dar a pâţit-o, căci fiind dalta foarte fierbinte, nu numai că s-a fript cumsecade la mînuri, ci încă i-a ars şi desagii în care o pusese şi sfîrîind căzu dintr-înşii jos. De aceea, cînd îi spuse popa că 5-0 şteargă, el răspunse repede ce şi cum a păţit.
De atunci apoi atît popa, cît şi pălimariul său Filip nu cutezară mai mult pe nimică a pune mîna, temîndu-se ca să nu deie peste dracu.
Dalta ţiganului i-a vindecat pe amîndoi.
(S. FI. Marian) FAM., XX (1884), nr. 0, p. 67.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5392. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Iniordanul şi ţiganul, F. POP., I (1892—1893), p. 328.
3. (Făr’ă titlu) Zanne, Proverbele românilor, II (1897), p. 558.
4. O şlersei şi mă fripsei, GAZ. ŢE'R., VI (1897), nr. 32, p. 4 (Smulţi — Galaţi.
5.	(Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, VII (1901), p. 316 (Şte-făneşti — Vîlcea).
6.	(Fără titlu) Niculiţă-Voronca, Datine, p. 528 (Botoşani — Botoşani).
7.	O ştersei şi mă fripsei. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 59.
¡3. (Fără titlu) HAZ. SAT,, VI (1906), nr. 12, p. 4.
9.	Şterge-l Stane, GAZ. TRANS., LXXI (1907), nr. 8, p. 7.
10.	Dascălul şi dalta, NEAM. ROM. POP., III (1912), nr. 37, p. 607.
11.	(Fără titlu) (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, f. 233.
12.	Popa si dalia, „I. CREANGA“, XIII (1920), nr. 5—6, p. 88.
13.	Danciul la furat, NEAM. ROM. POP., XIX (1931), nr. 8, p. 136.
14.	Ţiganu şi barda, A.I.E.F., mg. 1079 b (Bătrîni — Prahova).
[RĂSPUNSUL PUNGAŞULUI]
Intr-o dimineaţă de iarnă, pe un ger cumplit, un boier băgă de seamă că un pungaş îi vîrîse mîna în buzunar, ca să-i fure punga.
571
—	Ce faci, pungaşule, răcni boierul, vrei să mâ furi ?
—	Nu, boierule, răspunse pungaşul, dar e aşa de ger că nu ştii unde să-ţi mai vîri mîinile !
GAZ. ŢÂR., XXVIII (1927), nr. 24, p. 4..
Vezi Typol. bibi. ; tip 5393. Este atestat în Muntenia.
HOŢUL ŞI ADVOCATUL
Un hoţ, dovedit cu martori în regulă asupra unor hoţii să-vîrşite de el, declară judecătorului înainte de a-1 condamna următoarele :
—	Vă rog să amînaţi procesul pentru o altă zi, căci astăzi îmi lipseşte advocatul.
—	Şi ce are să spuie advocatul, cînd tu singur îţi mărturiseşti hoţiile tale ?
—	Tocmai aceasta aş vrea să ştiu şi eu, domnule judecător, răspunse hoţul.
Popescu-Ciocănel, Basme, p. 144.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5394. Este atestat în Muntenia.
LA JUDECĂTORIE
—	Judecătorul : — Bine, tîlharule, nu te-ai mulţumit că i-ai luat paltonul domnului ; de ce i-ai furat şi banii din buzunar ?
Hoţul : — Să vezi, domnule judecător, la aşa palton îmi. trebuia şi ceva bani de buzunar.
ALB. Buc., XXII (1923), nr. 3—4, p. 40.
572
Vezi Typol. bibi. ; tip 5395. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
V a r i a n t e :
2.	(Fără titlu) CAL. PRIM., IV (1928), p. 61.
3.	La aşa palton, Sudiţeanu, Din salul lui Cremene, p. 36.
4.	Judecătorul şi hoţul (L. Costin), NEAM. ROM. POP., XVII (1929), xir. 6, p. 108.
[NU MI-A DESCHIS NIME...]
L-au prins pe ţigan tocmai cînd voia să spargă uşa unui creştin.
—	Vai, bată-te..., cioroiule, d-apoi tu spargi uşa ?
—	Da ce să fac, bădică ?, zise ţiganul, că doar de trei ori am bătut la uşă şi nu mi-a deschis nime.
CAL. POP. BUCOV., XXIII (1910), p. 110. Vezi Typol. bibi. ; tip 5396. Este atestat în Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Din greşeală, POP. ROM., VIII (1912), nr. 45, p. 12.
3.	(Fără titlu) AGRIC., XI (1920—1921), nr. 1, p. 7.
4.	De ce sparge uşa, F. POP., XXXI (1927), nr. 52, p. 8.
LA TRIBUNAL
Judecătorul (către inculpat) : — Poţi să-mi spui cum ai reuşit să furi portofelul dumnealui, din buzunarul secret a] jiletcii ?
Inculpatul (foarte liniştit) : — Oricît ţi-aş explica, ar fi degeaba, d-le judecător, fiindcă d-ta tot n-ai putea pricepe.
ROM., I (1911), nr. 3, p. 5.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5397. Este atestat în Transilvania.
573
NU ŢI-E RUŞINE ?
Se duce un om la bilei şi, plimbîndu-se prin el să vadă cum şi ce fel mergeau lucrurile, or de găseşte ce îi era vrerea să aibă, iacă simte, prin îmbulzeală, că i se strecoară ceva în buzunar. Repede mîna şi ce să vezi dumneata ?... prinde gheara, unei haramine de ţigan, taman îi scotocea prin fundul buzunarului, doar de o găsi ceva bani. Dar omul n-avea bani în buzunarul ăla, că îi ţinea într-un chimiraş.
îi scoate	mîna din buzunar,	şi, nefiind om boclucaş să ÎI
bată or să se	mai ducă cu	el să îl	dea pe mîna	stăpînirii, începu
a-1 mustra în	aşa chip :
—	Bine,	măi, nu ţi-e	ruşine,	om tînăr, să	bagi mîna în bu-
zunarele oamenilor, să furi ?
Dar ţiganul, de colo, ţanţoş, pare că nici nu era vinovat ; se uită la el şi îl întrebă răstit :
—	Da ţie nu ţi-e ruşine, mă, sa n-ai nimic în buzunar, om în toată firea ?
Stăncescu, Glume, p. 53 ; republicată : CAL. REV. LUMEA IL., IU (1896), p. 119 ; CAL. Arad,, XXVI (1920), p. 79.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5398. Este atestat în Muntenia.
[MI-ERA FRICA SA NU FIE GOALA]
Judecătorul : — Măi pungaşule, nu ţi-a fost frică cînd ai furat punga reclamantului ?
—	Ba, mi-era grozav de frică să nu fie goală.
GAZ, ŢAR,, XXVI (1925), nr. 11 —
12,	p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5399. Este atestat în Muntenia.
574
i
LA TRIBUNAL
Preşedintele zice reclamantului :
—	Prin urmare asta este batista ce ţi s-a furat ? O recunoşti ?
—	Desigur, domnule preşedinte. Este a mea.
—	Totuşi, uite... şi batista asta a mea seamănă ca două picături de apă cu a d-tale.
—	Se poate, domnule preşedinte, fiindcă mi s-au furat două batiste.
ALB. Buc., XXV (1926), nr, 41—42, p. 504.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5400. Este atestat în Muntenia.
Variantă :
2.	Se prea poate, ALB. Buc., XXVI (1927), nr. 13, p. 520.
LA JUDECĂTORIE
Judecătorul — Vasăzică ai furat singur ? N-ai avut nici lin tovarăş ?
Hoţul —■ Am furat singur, domnule judecător. Azi e aşa de greu să găseşti un tovarăş cinstit !
ALB. Buc., XXVII (1928), nr. 5, p. 232.
Vezi Typol. bibi.; tip 5401. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variantă :
. 2. La judecătorie, CUV. SAT., V (1934), nr. 10, p. 3.
575
ÎNAINTEA D-LUI SOLGĂlBIRĂU
Solgăbirăul : ■— Spune-mi, ţigane, pentru ce ai furat tu cojocul omului ?
Ţiganul : —■ Mă rog la măria ta, d-le solgăbirău, în haine zdrenţoase n-am putut să viu la d-ta !
GAZ. TRANS., LX (1897), nr. 215, p. 7. Vezi Typol. bibi.; tip 5402. Este atestat în Transilvania.
[„NU ESTE AICI, CĂCI S-A SCULAT!“]
Preotul din comuna L. avea 300 de auri. Ca să fie deci asigurat de lotri, i-a aşezat în piatra altarului din biserică, în groapa unde zăceau sfintele moaşte ale patronului bisericii — deasupra apoi puse o ţidulă cu inscripţia : „aici zace trupul Domnului Cristos“. Nu peste mult timp, preotul, voind a-şi cerca tezaurul său, găsi groapa goală, iar în ea ţidula întoarsă, pe care era scris „nu este aici, căci s-a sculat !“
GURA SAT., XIII (1873), nr. 44, p. 174.
Vezi Typol. bibi; tip 5403 (A. Th. 1341 B). Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) GURA SAT., XIII (1873), nr. 45, p. 174.
3.	(Fără titlu) TIMIŞ.-GAZ. POP., 1885, p. 215.
[POPA PĂCĂLIT...]
Pe uliţa unui oraş din Rusia, mergea oarecînd un popă, iar în urma lui doi cazaci tineri. Aceşti cimpoieşi, ambii fiind lipsiţi atunci pînă şi d-o chioară copeică, se sfătuiră cum să facă
ca să poată fura din picioarele popei cizmele, care, după cum observară dînşii de pe telpe, erau chiar noi-nouţe. Iar ca să se pună planul în lucrare cu ceva logică, a trebuit o dibăcie, pe care spre a o inventa n-a trecut decît două-trei momente, şi iată cum :
Pînă a nu se apropia bine de popă, spre care se sileau a păşi repede ca să-l ajungă, începură a se certa ; ajungînd însă chiar aproape, veniră la înjurături, ba încă şi ghiontîndu-se astfel de pizmă şi ochi întorşi, încît nimeni n-ar fi crezut vreun fals şi oricine ar fi jurat că lucru e serios.
■—■ Ce vă este, nebunilor ? pentru ce vă bateţi ? întrebă popa stînd locului, ca să le audă răspunsul.
Ambii cazaci se opresc în faţa sfinţiei sale, golind capetele şi stînd smirnă, după uzul de acolo între popă şi soldat. Apoi începu unul din ei :
—	Ce să fie, preacinstite părinte ! Ia păcate ! Se vede că tovarăşul meu ăsta, n-are la număr cîteva doage. Ceea ce spune el, în privinţa sfinţiei tale, pare că nici aş mai îndrăzni să vorbesc.
—	Spune, fiule ; n-ai grijă, eu nu mă supăr.
—	Iată de ce : că adică, după ştiinţa ce ar poseda din învăţăturile lui Solomon, sau nu mai ştiu de unde, sfinţia ta, ai fi avînd cîte 6 degete la picioare ; şi că cazul îl cunoaşte după mersul sfinţiei tale. Dacă se mai poate una ca asta !
—	De n-o fi aşa, începu cazacul celălalt, primesc să mi se dea 100 de palme şi osebit să-ţi plătesc ţie o gloabă de 10 ruble.
■— Eu gloaba n-o primesc, o dau părintelui, a răspuns falsul oponente şi aş voi să te învăţ minte, dacă părintele ar binevoi să facă lumină prin arătarea sfinţitelor picioare în goliciunea lor.
Popa, de ! ca un popă, ca toţi popii, cam lacom de foloase, şi nicicum cugetînd la vreo şarlatanie din partea cazacilor, se retrage cu ei la o prispă, se aşează jos, şi-ntinde piciorul; cazacul denunţător trage cizma, scoate şi ciorapul, dar îndată, după o mică observare asupra degetelor, trage şi o palmă tovarăşului său cu aceste cuvinte :
—	Vezi, nemernicule ? Numără degetele cîte unul, dacă nu mă crezi !
—	Tu ştii că eu nu sînt sărac ca mulţi dintre noi, răspunse cazacul pălmuit, şi într-o singură ambiţie sunt în stare să dau
576
577
şi 20 de ruble, dacă n-o ii întocmai cum am zis. Deci declar că dau 20 ruble părintelui, dacă n-or fi 7 degete Ia piciorul celălalt.
Popa rîzînd întinde şi celălalt picior. Se trage cizma, se scoate şi ciorapul, dar ce să vadă ? natural, 5 degete. Atunci cazacul, înfuriat umflă într-o mină ambele cizme de carîmbi, şi cu ele începe a croi spatele camaradului, care n-a aşteptat să se lipească de el tocmai bine dîntîiâ lovitură, ş-a fost întins la fugă, se înţelege urmărit de celălalt pas cu pas tot lovindu-1 cu cizmele şi înjurîndu-1; astfel că, în moment, apucînd pe altă stradă, se făcură nevăzuţi. Popa deocamdată rîdea de se prăpădea, dar, văzîndu-se uşurat de cizme, şi cazacii nicăieri, abia atunci i s-a descoperit misterul : că toată cearta lor a fost, nu pentru degete, ci pentru cizmele sfinţiei sale.
Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 3.
Vezi Typol. bibi.; tip 5404. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Popa şi cazacii (D. Stăncescu), GAZ. TRANS., LVIII (1895), nr. 34, p. 6 ; republicată : Glume, p. 103.
3.	Cizmele popii (N. I. Dumitraşcu), SĂPT., I (1915—1916), nr. 11, p. 3 (Rm. Sărat — Buzău).
4.	Popa cu şase degete. Gheorghiţă, 101 glume, p. 14.
5.	Cei doi pahonţi. Popescu, N. I., Snoave, p. 83.
6.	Preotul şi cazacii, SOL., II (1935), nr. 14, p. 3.
7.	Ruşii şi cizmele popii. Cazan, Literatura populară, p. 86.
CIZMELE HOŢULUI
Era odată un om care avea o pereche de cai şi o căruţă de ziceai : Doamne, ce e asta ? Nişte cai mîndri, colo, cu gîtu-ncor-dat, tineri ! O căruţă ferecată, frumoasă şi trainică, ce dăduse
578
r
! bani mulţi pe ea. Ţinea omul la cai, ca la ochii din cap, nu altceva !
Vorba e că dacă îi plăceau stăpînului să-i aibă, i-a plăcut şi unui hoţ să fie ai lui.
Ce să facă, ce să dreagă, ca să pună mina pe cai ? Grajdul zăvorit zdravăn. Nu se putea ! Ce face hoţul ?
Cumpără o pereche de cizme frumoase, le pune într-o traistă şi hai la drum, pe unde ştia el că are să treacă omul cu caii... Nu merge ce merge şi-l ajunge gospodarul din urmă.
Hoţul de colo, nici una, nici două, strigă la el :
—	Mă nene, mă, ia-mă şi pe mine în căruţă, că ţi-oi face pomană, să-ţi trăiască caii !
Omul, milos, ce zice ?
—	Suie-te, c-o fi loc şi pentru tine !
Se suie hoţul şi, după ce merge o bucată de drum în căruţă, scoate cizmele din traistă şi începe a se uita la ele... Le întoarce, le răsuceşte ; iar le întoarce, iar se uita la ele... cizmele, ce ? Erau noi-nouţe, lustruite frumos, de-ţi luau ochii.
Stăpînul vedea că el se uită la cizme şi că bombănea ceva, dar deocamdată nu zise nimic. Tace ce tace pînă cînd, nu-1 rabdă inima, şi-i zice :
—	Da ce-ai, neică, de te uiţi aşa cam posomorit la cizmele alea ?
—	Ce	să am ? Ia, mi-e necaz	c-am dat o groază de	bani	pe
ele şi nu-mi intră în picioare. Să	fie al dracului ceasul	în	care
le-am tîrguit.
—	Lasă, măi creştine, nu mai drăcui. He ! ce-o să fie ? o să le vinzi şi tu, şi pace.
—	Ba	n-am să le vînd deloc ! Mai bine le arunc.
Şi aşa	dintr-o dată, zvîrr !...	cu ele peste cîmp.
—	Eu nu le port ! Să le poarte cine o vrea !
Omul cu caii ce se gîndi ?
„N-ar fi bine să le iau eu ?“
—	Ia ascultă, creştine, zise el, le aruncaşi şi e păcat de ele, zău aşa ! Mai bine mă dau jos din căruţă, să le iau eu.
—	Dă-te, nenişorule ! Fă ce vrei ! Eu nu le mai iau !
Şi omul nostru se dădu jos, ca să ia cizmele.
Hoţul atîta a aşteptat. A pus mîna pe hăţuri, a dat bice cailor şi dus a fost, cu căruţă cu cai, cu tot.
ALB. Buc., XXVII (1928), nr. 2, p. 67.
579
i
Vezi TUpol. bibi. ; tip 5405. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Cizmele hoţului, CAT,. GOSPOD., IX (1930), p. 60.
3. Cizmele hoţului, CAL. COOP. ROM., I (1931), p. 196.
4. Hoţul cu cizmele, A.I.E.F., mg. 124G c. (jud. Vrancea ?)
[CIZME FĂRĂ PLATĂ]
Un pungaş vrea să-şi cumpere o pereche de cizme fără plată ; se duce la un cişmaş, şi acela ia măsură. El îi zice ciş-maşului. că să i le aducă pe a doua zi la şapte Qre. Cişmaşul i-a făgăduit, că aşa va face. De aci se duce pungaşul la un alt ciş-maş şi iară îşi tocmeşte o păreche, dară îi spune că pe a doua zi negreşit să fie gata pe 9 ore. Cişmaşul dintîi n-a lipsit de a veni cu cizmele la el pe 7 ore. Pungaşul trage una în piciorul sting, dară cea din piciorul drept zice că îl strînge, fiindcă i-a fost rupt odată acel picior şi şi-a uitat să-i spună, să facă cizma aceea mai largă, adăogînd :
—	Acuma nu face nimic ; du-te şi o pune pe calapod pînă la amiază-zi, să le lărgească un pic ; căci şi aşa nu mă voi duce de acasă pînă după amiază-zi ; cizma ceastalaltă poate rămînea aici !
Maestrul se duce.
Aproape la două ore după aceea vine şi celălalt cişmaş cu cizmele. Pungaşul face şi cu acesta ca cu cel dintîi ; o cizmă a tras cu înlesnire, dar a doua, de la piciorul stîng, zice că îl strînge, s-o ducă îndărăt să o tragă pe calapod şi s-o aducă negreşit pe amiazăzi, iară cizma asta, care e bună, să o lase aci.
Abia a ieşit bine cişmaşul din casă, şi pungaşul a tras amândouă cizmele în picioare şi s-a dus.
Gheaja, Rîscte, p. 102.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5406. Este atestat în Transilvania.
580
i
DOCTOR PENTRU TOATE BOALELE
Doi tineri din provincie, terminînd liceul, se duseră în capitală ca să urmeze facultatea.
Amîndoi aveau de la familie un venit lunar de 100 Iei. întîmplîndu-se ca la unul să-i moară părintele şi, pînă să se frrmeze epitropie, nu a primit nici un ban, trăind acum amîndoi numai cu venitul de 100 lei. Dar acest modest venit nu le ajungea, aşa că isprăvind banii se gîndeau ce să facă, căci foamea nu le da pas.
într-o zi, vrînd să se ducă la facultate şi trecînd pe o stradă, văzură pe un perete o tabelă cu o inscripţie : „Doctor pentru toate boalele“. Unul din ei intră în curte şi sună clopoţelul pentru anunţare, apoi intră înăuntru.
Doctorul, văzîndu-1, îl întreabă dacă suferă de ceva. El răspunse că nu are nimic încolo, dar e bolnav de febră af-toasă la buzunar (n-are parale). Doctorul îi spuse că are să-l vindece, dar să vină pe la ora 1, p.m.
Tînărul mulţumi şi plecă. La ora arătată, el fu la doctor ; acesta, fiind la fereastră, văzu peste drum un zaraf cu o masă pe care se afla un fel de bani şi care dormita.
Cum intră, doctorul îi spuse să se ducă la zaraf şi să strîngă cu mîinile banii la un loc, dar să nu ia nici unul, apoi s-o ia la fugă. Zis şi făcut. Zaraful, crezînd că şi-a umplut mîinile cu bani, a început a striga să-l prindă ; sărind poliţiştii, îl prinseră şi, după ce-i făcură percheziţie, nu găsi nimic la el. Tînărul, gă-sindu-se prin aceasta ofensat, ceru o mie de lei despăgubire, iar zaraful fu nevoit să-i dea, pentru a nu mai umbla prin judecată.
întîlnindu-se amîndoi prietenii, istorisi prietenului păţania.
Acesnta se duse şi el a doua zi la doctor şi, spunîndu-i păsul, acesta îi spuse să vină la ora 2 p.m. La ora 2 fix tînărul veni la doctor, care şedea la fereastră. El, văzînd că zaraful dormea cu capul rezemat pe masă, îi spuse să se ducă la zaraf şi sâ strîngă banii la un loc şi să încarce bine mîinile şi apoi să fugă. Zis şi făcut.
Zaraful, văzînd aceasta şi crezînd că este tot cel din ziua trecută, ridică numai capul de pe masă şi zise :
■— A ! şarlatane, crezi că mereu ai să mă înşeli ?
581
Şi rezemă iar capul pe masă, iar tînărul se duse cu banii. Astfel doctorul i-a vindecat de această boală molipsitoare, de care suferă mai toţi tinerii.
TIAZ. SAT., V (1905), nr, 4, p. 1—2. Vezi Typol. bibi. ; tip 5407. Este atestat în Muntenia ţi Moldova.
Variante:
2.	Vrăjitorul, HAZ. SAT., VIII (1908), nr. 2, p. 1.
3.	De voie bună (N. I. Munteanu), NEAM. ROM. POP., X (1922), nr. 2, p. 34.
4.	Povestea tîrgoveţului isteţ, GLAS. BUCOV., VII (1924), nr. 1667, p. 2.
[JUDECĂTORUL ŞI HOŢUL]
Judecătorul către hoţ :
—	Ai mai furat vreodată ?
Hoţul :
—	De la dumneata, pentru întîia oară, să trăiţi !
ŢĂRĂNISM., VI (1931), nr. 40, p. 12. Vezi Typol. bibi. ; tip 5408. Este atestat în Muntenia.
NU S-A POTUT
Judele — De ce n-ai predat portmoneul ce l-ai găsit la poliţie ?
Acuzatul — Era sara tîrziu cînd l-am găsit.
Judele — Şi în dimineaţa următoare ?
Acuzatul — Nu mai era nimic într-însul.
POP., IV (1897), nr. 9, p. 142.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5409. Este atestat în Transilvania.
582
[LUCRĂTOR MANUAL]
Un pungaş de buzunare e adus înaintea tribunalului.
—	Ce meserie ai ?
—	Lucrător manual.
—	Cum ?
—	Trăiesc din produsul mî nilor mele.
ALB. Buc., VIII (1905), nr. 35, p. 956. Vezi Typol. bibi. ; tip 5410. Este atestat în Muntenia.
[UNDE-I A DOUA ?]
Un evreu trimite pe un ţigan să-i cumpere două pîini. Ţiganul aduce una.
—	Moi, da tu ai adus unî.
—	Una.
—	Da undi unî ?
—	Iaca una (arătînd pe cea adusă).
—	Moi, aistî-i unî, da undi unî ?
—	Iaca una.
—	Moi, da iu îi dat să cumpăr doi puni.
—	Două.
—	Da undi unî ?
—	Iaca una.
—	Moi, da aistî-i unî, da undi unî ?
—	Iaca una (arătînd neîncetat pe cea adusă) pînă cînd evreul cu multă greutate fu silit de ţigan să-l întrebe unde-i a doua.
(E. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 217, p. 3 ; republicată :	Lit.	pop.
Anecdote, p. 22.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5411. Este atestat în Muntenia.
583
POVESTE
A fost odată un ţigan şi nu ştiu de unde furase el o putină cu lapte. în această putină căzuse un spurcat de şoarece. Ce să facă ţiganul ? Se suceşte el, se învîrteşte, pînă cînd îşi aminteşte de preotul din sat.
„Am să mă duc la părintele, să-mi sfinţească laptele“, zise el în gînd.
Zis şi făcut.
S-a dus ţiganul cu putina la părintele şi i-a spus întîm-plarea, iar preotul i-a zis să vină peste două săptămîni.
Pleacă ţiganul pe la treburile lui ţigăneşti şi veni în ziua cînd i-a zis preotul. Bate el la poartă şi după cîteva minute vine părintele, îi deschide poarta şi-l întreabă :
—	Ce vrei, măi ţigane ?
■— D-apoi nu ştii, părinte ? Ca să-mi citeşti putina !
■— Aha ! Bine zici, intră în curte să mai stăm de vorbă.
După ce intră el în vorbă :
—	Dar de unde ai tu putina aceasta cu lapte ?
—	De, părinte, am furat-o şi eu într-o noapte, zise el rîzînd.
—	Şi nu ţi-e ruşine să-mi spui tu mie, preot, că ai furat-o ?
Şi mi l-a luat părintele de păr şi a măturat toată curtea
cu el. Şi de atunci i-a pierit ţiganului pofta de a mai fura.
BUCURIA, I (1935—1936), nr. 1, p. 4.
Vezi Typol. bibi.; tip 5413. Este atestat în Muntenia.
CEASORNICUL LUI HOŢILĂ
Hoţilă are un ceasornic nou.
—- Cît ai dat pe el ? l-a întrebat un prieten.
—	Nu ţi-aş putea spune, răspunde Hoţilă, pentru că, atunci cînd l-am cumpărat, nu era nimeni în prăvălie, aşa că n-am avut pe cine să întreb.
APOST., V (1939), nr. 10—12, p. 82.
Vezi Typol. bibi.; tip 5414. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
584
T
V a r i a n t ă :
2.	Intre prieteni, RÎND. Sibiu, II (1895), nr. 13, p. 104.
LA JUDECATĂ
Doi fraţi sint acuzaţi de hoţie. Judecătorul întreabă pe unul dintre ei care-i este meseria sa, şi acesta îi răspunde că el cunoaşte toate meseriile : zidar, fierar, potcovar, cojocar etc.
Judecătorul pune aceeaşi întrebare şi celuilalt, şi acesta răspunde că el nu face nimic, fiindcă fratele lui face de toate.
CAL. Buc., XX (1922), p. 74.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5415. Este atestat în Moldova.
ROMÂNUL ŞI OVREIUL
Badea Toader, om mai sărac, i se întîmplă de-i moare un copil, tocmai cînd era mai strîmtorat, aşa că n-&vea nici cu ce să-l înmormînteze.
Bietul om se gîndi a merge la ovreiul cîrciumar din sat şi să-i ceară lui împrumut cinci lei.
Ajuns la ovrei, îl întrebă mai întîi de sănătate şi cum îi merge negoţul şi numai apoi îl rugă să-i împrumute cinci lei, căci n-are cu ce să-şi înmormînteze copilul.
Ovreiul îi zise :
—	Hei, bade Toadere, dar cum să te împrumut, că n-am nici eu.
—	Vai de mine, jupîne Iţig, că n-am de unde să iau şi e păcat de Dumnezeu să-ţi rîzi de om astfel.
—	Dar n-am, măi române, înţelege odată.
—	Bine, jupîne, eu ţi-oi lăsa şi zălog, dacă vrei. Am să-ţi aduc cojocul şi să-l ţii d-ta pînă ţi-oi înapoia banii.
—	Atunci adu-1 şi ţi-oi da, dar bagă de seamă de vino cu cel nou.
585
i
In fine, românul veni cu cojocul cel nou şi-l lăsă jupînu-lui pentru şapte lei şi cincizeci de bani, căci doi lei şi cincizeci de bani luase Iţig dobîndă.
Cînd a fost la termen ca să aducă banii badea Toader, nu i-a fost avut, aşa că evreul i-a şi vîndut cojocul.
După cîtva timp face românul banii şi se duce cu ei la circiumar.
—	Jupîne Iţig, am venit cu banii, te rog să-mi dai cojocul,
—	De ce nu ai venit la termin ?
Pleacă bietul om amărît că rămăsese fără o haină buna şi se gîndea el acum ce necaz mai mare să-i facă evreului. Atunci îi veni prin minte că evreul are un cazan mare de aramă., în care face ţuică, şi numai aceluia îi puse gînd rău.
Apoi într-o noapte îl şi şterse şi veni cu el acasă de-1 ascunse bine. Dar se gîndea, cum drac să-l vîndă, că cazanul e mare şi o să-l prindă.
Aşa s-a gîndit omul vreo cîteva zile fără să găsească un mijloc de a-1 vinde. Atunci s-a hotărît să-l ducă înapoi ca să nu-1 vadă cineva. Dar mai înainte se duce pe la jupîn să vadă ce mai spune.
Evreul i se plînge că i-a furat cazanul şi era tare scump.
—	Ia taci, jupîne Iţig, zice badea Toader, că doar ai să-I. găseşti.
—	Să-l ghiseşti ? Niciodată ! Apoi di ci eşti prost ?
—	Păi bine, bine, jupîne, cum are să-l vîndă ?
—	Cum are să-l vîndă ? Asta-i lucru lesne. îl pune la chi-ruţă, îl umple cu pămînt, îl acoperi cu frunze, şi apoi mergi la pădure şi-l taie buchiţele, buchiţele, şi vinde la oraş, rînd pe rind, astăzi cinci, mîine cinci, pună vindi tot cazan.
—	Apoi să ştii, jupîne, că acum n-ai cum să-l mai găseşti.
POP., IV (1897), nr. 29, p. 460.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5416. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Un mijloc nimerit. Jurescu, Snoave, p. 74.
3.	Căldare de rachiu... (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R., 5094, î. 232.
586
[RĂSPUNSUL HOŢULUI]
Un borfaş furase unei doamne un lanţ frumos de ceasornic. Prins şi dus la poliţie, fu întrebat de ce-1 furase.
—	Pentru că ieri furasem unui domn numai ceasornicul, răspunse el.
CAL. RIS, 1885, p. 28. Vezi Typol. bibi. ; tip 5417, Este atestat în Muntenia.
[NUMAI O DATĂ]
Un judecător întreabă pre un tîlhar osîndit, că ştie să citească ?
Acesta răspunse :
—	Nu, d-le, am intrat o singură dată în şcoală şi atunci era noapte.
Gheaja, Rîsete, p. 4 Vezi Typol. bibi. ; tip 5419. Este atestat în Transilvania.
Variante :
2.	Numai o dată, F. POP., IX (1900), p. 11 (Moşniţa — Timiş).
3.	O singură dată, CAL. SÄT. Sibiu, II (1900), p. 56.
[RĂSPUNSUL HOŢULUI]
Judecătorul întreabă pe un hoţ :
—	De ce ai spart casa cu bani a reclamantului, pungaşule ?
—	Pentru că am găsit-o încuiată, d-le judecător.
Gaz. ţar., XXVI (1925), nr. 19—20, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5420. Este atestat în Muntenia.
587
r
[LE-AM DUS SA LE ASCUT...]
—	Măi ţigane !
•— Ce e, cucoane ?
—	D-apoi ştii cele ce le-ai furat ?
—	Că nu le-am dus să le ascund, ci numai să le ascut, şi-apoi era să le arunc.
GURA SAT., XIII (1873), nr. 45, p. 174, Vezi Typol. bibi. ; tip 5421. Este atestat în Transilvania.
INTRE OAMENI CINSTIŢI
A.	•— Dar ce, ai dat de vreo moştenire, de te-ai îmbrăcat aşa frumos ?
B.	— Am intrat la un bancher.
A. — Noaptea ?
POP., IV (1897), nr. 17, p. 270. Vezi Typol. bibi.; tip 5422. Este atestat în Transilvania.
DIN LOC BUN
■— De unde ai atîţia bani, Ioane ?
—	I-am periat din hainele stăpînului meu.
POP. ROM., V (1905), nr. 46, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5423. Este atestat în Transilvania.
iL,
LA COMISIE
—	De ce ai furat zece oca de carne de la dumnealui ?
—	N-am putut să iau mai puţin, d-le comisar, că n-aveam cuţit !
POP., IV (1897), nr. 16, p. 254. Vezi Typol. bibi. ; tip 5424. Este atestat în Transilvania.
Variantă :
2.	(Fără titlu) GAZ. ŢÂR., XXV (1925), nr. 11—12, p. 4.
HOŢUL ŞI JUDECĂTORUL
Un hoţ scos din prevenţie la judecată şi întrebat fiind de judecător : „pentru ce ai furat, prevenitule ?“
El răspunse :
—	Mă iertaţi, domnule judecător, că, dacă eram prevenit, nu te teme că stam azi de vorbă cu d-ta, ci o luam la sănătoasa.
Popescu-Cioeănel, Basme, p. 135.
Vezi Typol. bibi.; tip 5425. Este atestat în Muntenia.
[MUSTRAREA DE CUGET]
La tribunal preşedintele zice acuzatului :
—	Acuzat, n-ai simţit mustrări de cuget că ai furat acestui neputincios 4 sticle de vin, pe care le-ai băut în faţa lui ?
■ Acuzatul răspunde :
589
f
—	Da, d-le judecător, am simţit a doua zi de dimineaţă că ceva se mişcă în stomac, desigur nu putea ii altceva decît mustrarea de cuget.
GAZ. ŢER., IV (1895), nr. 35, p. -i.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5426. Este atestat în Muntenia.
LA TRIBUNAL
Judecătorul (către un	hoţ care a	fost prins	că a furat paltonul unui domn) — Ce	poţi aduce	ca scuză,	pentru a ţi se
uşura pedeapsa ?
Acuzatul — Mă rog	la domnul	judecător,	eu numai aţît
pot	spune că, furînd eu	paltonul, l-am băgat	în zălog, prin
care faptă l-am cruţat pe dl. păgubaş, de a se mai osteni a-i duce d-lui.
POP. ROM., XIII (1913), nr. 29, p. 9.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5427. Este atestat în Transilvania.
LA JUDECĂTORIE
Preşedintele către osîndit :
— Mai ai ceva de adăugat ?
— Nu, dar vă rog să terminaţi mai curînd, căci a bătut 12 şi aş vrea să fiu la penitenciar pentru dejun.
ALB. Buc., IX (1906), nr. 52, p. 1363.
Vezi Typol. bibi.; tip 5428. Este atestat în Muntenia.
[TETEA ŞI PURADELUL]
■— Fost-ai, teteo, la tîrg ?
—	Fost.
590
—	Şi ee-ai ciordit ?
—	Nişte ca la cătăni (iminei).
—	Ei, şi de ce n-ai luat ca la oameni ?
(Tudor Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 282.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5429. Este atestat în Moldova.
DE LA MOARĂ
—	Cit cere pe ocaua de struguri ?
—	3 lei.
(Mîncînd din ei.) — Nu e nimic ; spune-i că sînt de la el din vie !...
Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, p. 67 (Boureni — Dolj).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5430. Este atestat în Muntenia.
[RĂSPUNSUL HOŢULUI] •
Un ipistat zise unui hoţ prins :
—	Dacă ai învăţat să furi, de ce nu ştii să te păzeşti ?
—	E ! he ! zise hoţul. Dacă aveam şi acest talent natural, de cînd ajungeam comisar... şi la mai mare !
CURIER., I (1889), nr. 2, p. 3.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5431. Este atestat în Moldova.
POPA ŞI TOPORUL
Un popă avea obiceiul furatului. Şi fura mai cu seamă topoarele de pe la casele oamenilor.
591
Oamenii îl aflară, dar ca să-i zică nu îndrăzneau. Se pun la cale şi fură şi ei toporul popei.
A doua zi, pe la ieşirea din biserică, fiind sărbătoare, începe care mai de care să se jeluiască că lui i s-a furat toporul. Dar aşa fel ca să audă popa.
—	Măi ! Aci trebuie să fie un mare şarlatan, care ne face nouă astea !
Popa, care auzea mai de la o parte, zise :
—	Măi oameni buni ! Aci trebuie să fie doi şarlatani, că şi pe al meu l-o furat !
CASA RUR., IV (1898), nr. 4, p. 100 (Smulţi — Galaţi).
Vezi Typol. bibi.; tip 5432. Este atestat în Moldova, Muntenia şi Transilvania.
Variante :
2.	Popa şi toporul. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 25.
3.	Popa hoţ, CAL. AUR., X (1929), p. 63.
[MESERIE URÎTÂ ?]
La tribunalul corecţional.
Preşedintele — Eşti acuzat de hoţie. Dar ştii că aceasta e o meserie urîtă ?
Acuzatul ■— Urîtă ? Dacă ne-ar lăsa s-o facem, ce frumoasă ar fi, d-le preşedinte !
GAZ. ŢER., VIII (1901), nr. 27, p. 4. Vezi Typol. bibi.; tip 5433, Este atestat în Muntenia.
11. Hoţul nepriceput
ŢIGANII ŞI CIOBANII
întîlnindu-se într-o seară cinci ţigani, ştii colea :
Negri ca tăciunele Şi flămînzi ca cîinele,
se sfătuiră să meargă la o stînă din apropiere, ca să fure un cirlan.
Cum se sfătuiră, aşa şi făcură, se porniră şi, ajungînd la stînă, unul rămase afară să fure cîrlanul, iar cei patru se băgară în colibă ca să ieie pe ciobani cu vorba ; şi, cum intrară înăuntru, uitînd să spuie celui de-afară ce fel de cîrlan să fure, începură a juca şi-a chiui :
Tupiliş pe lîngă plasă,
Şi-o alege cea mai grasă.
Cîrlănos Pe drum în jos,
La coliba cea din vale,
C-acolo-i căldarea mare Şi cuţitul cel mai tare.
La pămînt că ni-1 trînteşte Şi de piele ni-1 jupeşte Şi-n căldare ni-1 izbeşte Şi c-un crop îl clocoteşte,
Mîncărica ni găteşte,
Că noi după ce-om cînta,
La colib-om înturna Şi ne-om pune şi-om mînca :
Carne de cîrlan curată,
De noi, de ţigani furată,
Iar după ce vom mînca Şi bine ne-om sătura,
593
Cu toţii ne-ora răsturna
Şi vom face Ce ne place !
Ciobanii, luînd bine seama ce chiuie ţiganii, şi pricepîndu-se îndată ce au ei de gînd să facă, se furişă unul dintre dînşii, anume Luca, şi ieşind din colibă, prinse pe ţigan de-afară cu cîrlanul în spate, şi cum îl prinse mi-1 înhăţă cu mîinile de cap şi începu a-1 scărmăna şi-a-i da nişte pumni de numai se cîrliga bietul ţigan.
Ceilalţi ciobani se prinse şi ei în joc cu ţiganii din coliba şi începură a chiui :
Tună-1 Luca Şi-l hurducă,
Şi-l apasă Către plasă
Pin’ ce-a zice : „vai ! mă lasă !“
Apoi începură şi ei a bate în ţiganii din colibă, că numai colbul sărea din spatele lor, şi, după ce-i bătură bine şi socotiră că acuma le-a fi de-ajuns, se făcură că-i scapă.
Ţiganii, scăpînd din mîna ciobanilor, o croiră la fugă de-a dreptul pe unde-i duceau picioarele, de ţi se părea că strechie.
Iată că mai încolo se întîlnesc c-un român şi-l întreabă de-abia răsuflînd :
—	Încotro, românico ?
•— La stînă, paraleilor.
—	Să te ferească Dumnezeu, şi pe tot neamul tău ! ziseră •ei, nu te duce, că au dat urşii între oi şi e vai şi amar de cel ce se apropie acum de stînă !... Pe noi încă ne-au pus păcatele să ne abatem pe-acolo, şi-atît ne-au scărmănat, atîta ne-au butijat, că ne mirăm singuri cum de-am mai scăpat !
(S. FI. Marian), ŞEZ., IV (1878), nr.
1,	p. 6.
Vezi Typol. bibi.; tip 5434 (A. Th. 1525 Q *). Este atestat în Moldova. Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Lăsata-secului, REV. POL., III (1888), nr. 9, p. 12.
3.	Ţiganii şi purcelul, TRIB., V (1888), nr. 140, p. 557.
594
4.	Mocanul şi ţiganul, ŞEZ., II (1893), nr. 10—11, p. 281 (Tăbăceşti, ________Bacău).
5.	Şiretlic ţigănesc, HAZ. SAT., IV (1904), nr. 9, p. 2.
6.	(Fără titlu) CUCU, I (1905), nr. 1, p. 3.
7.	Vnghiţa ţiganului, CAL. COPII, I (1909), nr. I, p. 28.
8.	Uiuiu şi iară, iară... „I. CREANGA“, V (1912), nr. 12, p. 381; (Ploieşti — Prahova).
9.	Doi ţigani la stînă, NEAM. ROM. POP., VI (1915), nr. 33, p. 522.
10. Doi ţigani la stînă „I. CREANGĂ", VIII (1915), nr. 10, p. 295.
11. Doi ţigani la stînă, CAL. SĂT., IX (1916), p. 65.
12.	Uiuiu şi iară, iară... Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 32 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 33, p. 526 (Vîrful Cîmpulun-gului — Suceava).
13.	Furtul ţigănesc. Munteanu, Povestiri, p. 9.
ŢIGANUL TOT CA EL
Un român şi cu un ţigan se înţeleg ea să fure un cîrlan: grăsuţ din staulul de la marginea satului. Dar lucrul era greu de brodit, pentru eă staulul, deşi încăpătoriu, era atît de bine întocmit, că nu era cu putinţă să-l poţi străbate, fără numai sărind gardul peste pîrleazul. ce-1 făcuseră dulăii în trecerea lor încoa şi-ncolo.
Ca să	intre ţiganul înăuntru,	nu-i da mina; s-a învoit însă
ca	el să urce gardul	şi s-aştepte	cu braţele întinse, acolo sus,
cîrlanul, ce românul are să îl dea.
Şi românul intră înlăuntru, în staul, iar ţiganul sta sus-pe vîrful pîrleazului, aşteptînd. că ce are să fie.
Nu se	ştie de ce,	destul că ciobanul dormea ca dus alăturea
cu	dulăii,	pe cînd o	bală de lup	intrase în staul înaintea ro-
mânului, fără să fie simţit de cineva.
Dar cum amirosă lupul umblet de om, numaidecît îşi ia tălpăşiţa spre	trecătoarea	unde sta ţiganul.	Acesta, văzîndu-I
că dă să sară	peste gard,	cugetînd că e un	cîrlan	zdravăn, îl
prinde în braţe. Cîrlanul însă era tare al dracului şi muşca, de cruce să-ţi faci. Toată opintirea ţiganului a rămas zadarnică ; lupul îl rupea al nevoii, de a trebuit să-i dea drumul.
într-un tîrziu iată că	vine şi românul	cu un	cîrlan gras-
ca un pepene	şi-l întinde	sus la ţigan, dar	acesta	de unde să
vrea a pune mîna pe el ?
595.
—	Dar ţine, cioară, ce te sfieşte han-tătar, cînd nu e timp de pierdut, ca s-arată zorile peste puţin ? zice românul.
—	Nu voi mai	mult cîrlan, că muşcă al dracului,	ui	că-s
numai	răni de cel mai dinainte şi mi-i acru sufletul !
—	Cum, tu ai mai prins un cîrlan ?
—■ Da şi încă unul lehamite de mare şi obraznic, de să-ţi piară pofta de-a mai umbla după ei ; dintr-o săritură a fost în vîrful gardului şi	p-aci să mă dea jos, de nu mă ţineam bine.
—	Măi, d-apoi	c-acela a trebuit să fie lup... !
■— U, lupu, mă ! Ţine, căţel ! răcneşte ţiganul ca scos din fire.
Fireşte că, fără cîrlan şi cu fuga, au putut scăpa numai.
Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 68.
Vezi Typol. bibi.; tip 5435. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Ţiganul la furat, GAZ, TRANS., LIII (1890), nr. 75, p. 6.
3.	Ţiganul la oi. Tuţescu, Taina ăluia, p. 9.
4.	Trai la stînă. Tuţescu, Taina ăluia, p. 10 (Panaghia — Dolj).
5.	Trai la stînă, CAL. POP. ROM., XV (1908), p. 97.
6.	Oaia ţiganului, HAZ. SAT., X (1910), nr. 5, p. 3 (Cîrja — Vaslui).
7. Păţania ţiganului cînd a vrut să fure un cîrlan de la stînă cu nănaşu-său ăl de român, HAZ. SAT., XI (1911), nr. 27—28, p. 3.
8.	Ţiganul la furat oi, NEAM. ROM. POP., VI (1915), nr. 42, p. 655.
9.	Ţiganul la furat oi, „I. CREANGA“, IX (1916), nr. 1, p. 27 (Bivol — Botoşani).
10.	Ţiganul şi lupul, Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 71 ; republicată : NEAM. ROM. POP., VIII (1920), nr. 26, p. 407.
11.	(Fără titlu) Novacoviciu, Din comoara Banatului, p. 54.
12.	Mielul cel de furat. Costin, Anecdote, p. 10 (Valea Boului — Caraş-Severin).
13.	M-a lins şi m-a pătruns, DUM. POP., XII (1927), nr. 17—18, p. 6.
14.	(Fără titlu) PRIM., IX (1929), nr. 12, p. 2.
15.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929),	nr. 43.
16.	Cîteodată pămîntul e prea mic DUM. POP., XIV (1929), nr. 3— 4, p. 7.
17.	Doi români şi un ţigan, A.I.E.F.,	i. 10860	(jud. Vrancea ?).
18.	Poveste, A.I.E.F., i. 11207 (Poiana	Răchiţeli	— Hunedoara).
DASCĂLUL PASCAL
Un popă trimese călare pe dascălul său, care se numea Pascal, in sat, spre ziua învierii, ca să se ducă undeva să fure un miel, profitînd de ocaziune că oamenii sînt toţi la biserică. Lasă că nu putu să fure, dar apoi prinzîndu-1 îi trase şi o sfîntă de bătaie luîndu-i şi calul. După care se întoarse la biserică şi se puse în strană. Popa, văzîndu-1 cîn-tînd, îl întrebă :
■— Das... că... le... Pas... ca... le... ai luat... pe be... he... he.
Dascălul îi răspunse :
—	Ba... dra... cu... să... te...	ia...	căci...	pen... tru... be... he...
he..., mi-a lu...a... tu pe... Mi... ho... ho.
CAL. BASM. ClNT., IV (1877), p. 70.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5436. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante :
2.	Dascălul Pascal (Sim. FI. Marian), REV. POL., III 1888“, m\ 2,
p. 15.
3.	O evanghelie clin trecut, CAL. Arad, IX (1891), p. 91.
4.	Dascălul Pascal. Popescu N.D., Carte de basme, p. 155.
5.	Popa şi dascălul (N. Mateescu), REV. SOC. ŢIN. ROM., XVIII (1899), p, 322 (Moviliţa — Vrancea).
6.	Dascăle, dascăle, luat-ai pe behehe ? Zanne, Proverbele românilor, VI (1901), p. 255 (Ştefăneşti — Vîlcea).
7.	Mai înainte vreme. Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 20 (Negreşti — Argeş).
8.	Popa. şi dascălul, „I. CREANGĂ“, XIII (1920), nr. 5—6, p. 87.
9.	S-o dus şi hi, hi, hi !... IZVORAŞUL, X (1931), nr. 5—6, p. 76 (Soca — Timiş).
10.	Dascălul şi popa, CĂL. HAZ., 1938, p. 69.
11.	Dascălul, popa şi mielul, CAL. AGRIC., III (1938), p. 85.
UN POPA CU FRICA LUI... DUMNEZEU
în un sat oarecare, un preot bătrîn atingea aproape 90 de ani, însă de un fizic foarte tare. într-o zi venea de la tîrg călare, mormăind încetişor cu vocea mai mult pe nas (căci aşa
597
1
vorbea de mic, şi ca popă, mai mult) un mic acsion ; mai ■avînd încă vreo 2 kilometri pînă să ajungă acasă, era cam pe la amurgul serii, care-1 apucase printre păpuşoi, trase la o grămadă de păpuşoi culeasă din ziua aceea şi de călare începu a pune păpuşoi în desag. Un ogar fricos al stăpînului holdei, ce dormea în vîrful grămezii, sări şi începu a mîrîi, popa uită acsionul ce-1 cînta şi împreunind cele două degete ale mîinii •drepte începu pe glasul al 7-lea cu vocea tot pe nas : „chei, diavole, te-ai prefăcut în ogar ! ! “ Ogarul plecă ; apoi un cal, ce păşuna în apropiere, văzînd pe al sfinţiii sale, începu a necheza ; dar sfinţia sa iar împreună degetele şi zise : „Chei, diavole, te-ai prefăcut în cal ! !“ Stăpînul păpuşoiului îl văzu şi nemaiputînd ţine începu a rîde cu nevasta ; sfinţia sa urmînd ca mai sus zise cu aceeaşi voce : „A ! ! te-ai prefăcut în om şi femeie ! ! Chei, ucigă-te crucea, bată-te sfîntul şi toate zilele cele mari din un an — vino sfinte Mihăilă (patronul sfnţiei sale) şi cu coasa ta ucide-1 pe ucigă-1 crucea şi toaca, du-1 pe pustii să nu mai aud de numele lui“.
A doua zi, duminică, omul cu păpuşoii se duse la biserică, preotul, după terminarea serviciului divin, ţinu o cuvîntare, spunînd oamenilor, că astăzi are să vie din casă în casă spre a-i da baniţa de păpuşoi ce o are da ca obligaţie. Omul în chestiune zise :
—	Bine, cinstite părinte, să vii, dar, mai înainte d-a veni, ar trebui să mai ieşi pe cîmp să mai citeşti cîte ceva, fiindcă nu este seară să nu vezi pe cîmp pe ucigă-l-crucea schim-bîndu-se în tot felul.
Preotul promise şi zise ca să meargă cu toţii, cu sfintele icoane, spre a face o mică rugăciune, căci şi sfinţia sa, aseară, l-a văzut pe ucigă-l-crucea schimbîndu-se în formă de ogar, în formă de cal, în formă de om şi femeie etc.
Toţi cei de faţă rămase uimiţi şi încep a face la cruci, afirmînd unii că şi lor li s-a arătat aidoma. Dar cel cu păpuşoii zise :
—	Oameni buni ! şi părinte ! să mă iertaţi că vorbesc, că eu unul ştiţi că nu mint şi că vă spui drept, p-asta, că-i cruce (fâcînd seninul crucii). Ceilalţi zise „nu te mai jura, că ştim că nu spui minciuni“. Omul reluîndu-şi vorb‘a zise : eu aseară l-am văzut, întocmai sămăna cu sfinţia sa (arătă pe preot), era călare, a tras cu cal la grămadă şi de călare şi-a umplut desagii, pornind către sat, ucigă-l-crucea şi toate...
Nu apucă omul să isprăvească şi părintele, întrerupîndu-1, zise :
5i:8
—	Taci, nu mai blestema, că-i păcat, şi că dracu e tot făptura lui Dumnezeu, şi aşa că nu ţi-e dat ţie să-l blestemi, ci numai mie.
Oamenii, deşi ţărani, dar pricepură. Atunci a amînat ducerea pe cîmp. Dar de atunci popa, ori de cîte ori voia a mai lua cîte ceva după cîmp, mai întîi ninia, huiduia, striga chiar pe nume şi, de se convingea că nu este nimeni, pîrjolea tot ce găsea.
Insă oamenii i-au aflat şi această încercare. Intr-o zi însă,, vroind a se duce la tîrg cu căruţa şi neavînd fîn acasă, se hotărî a lua după cîmp ; mai înainte de a ajunge la fînul sfinţiei sale, ajunse la al unui om ; dar omul îl văzuse de departe. Preotul începu a striga ni ! ho ! mă Ioane, Stane, şi încredinţîn-du-se că nu este nimeni, trase căruţa la claia de fîn, se cobori din căruţă ca să ia unul din purcoaiele ce erau jos cam neregulate ; încărcînd braţul bine, voi a-1 pune în căruţă, dar auzi în braţe : „Ce vrei, părinte ? Dă-mi pace !“ Şi, aridicînd capul în sus, văzu un om în braţele sale ; atunci popa zvîrli finul jos şi hop în căruţă, biciui caii şi la sănătoasa, căci fîn nu-i mai trebui sfinţiei sale.
De atunci popa se făcu om detreabă şi pînă la sfîrşitul vieţii, care a foste peste vreo lună, n-a mai cutezat a fura.
Dar în timp de 60 sau 70 de ani cît a furat ? Domnul ştie,, căci ştiu că a lăsat o avere frumuşică în urma sa.
CASA RUR., I (1890), nr. 6, p. 141.
Vezi Typol. bibi.; tip 5437. Este atestat în Muntenia.
[Ţ AH ANUL LA SPOVEDIT...]
Un ţăran furase un miel şi se dusese apoi să se spovedească.
—	Să-l dai înapoi, fătul meu !
—	Nu pot, părinte ; l-am mîncat.
—	Rău, fătul meu, căci pe lumea cealaltă remuşcarea ta va fi mare, şi chiar mielul care l-ai furat va fi lîngă tine pentru a-ţi aminti păcatul.
—	Ce ? O să fie şi mielul acolo ?
—	Negreşit !
—	Ah ! ce bine-mi pare ! Am să-l dau atunci înapoi,, părinte.
ROM., XXV (1881), p. 163.
599
1
Vezi Typol. bibi. ; tip 5438. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	(Fără titlu) FUNCŢ., VI (1889), nr. 331, p. 3.
3.	La a doua înviere, COM. SAT., III (1907—1908), p. 267.
ŢI-O DA CEL DE SUS !
Un ţigan şi un român, furînd un bou, se duseră amîndoi să-l jupoaie.
—	Măi ţigane, zise românul ; tu păzeşte colea în potecă, că eu mă duc să-l jupoi în crîng. Vezi, cînd o veni cineva, să-mi fluieri.
—	Bine, românico, bine !
Văzînd ţiganul un om uitîndu-se în toate părţile, începu să strige :
—	Măi ! ăl bou breaz, bărlo-breaz cauţi ?
—	Ala, măi ţigane.
—	încolo să-l cauţi (arătînd spre altă parte), încolo, încolo ; numai încolo (arătînd la locul unde era boul) să nu-1 cauţi, că l-am căutat şi eu : nu e acolo !
Păgubaşul se duse drept unde-i arătase ţiganul să nu se ducă şi găsi boul. Se duse şi ţiganul după el, şi, apropiindu-se de cel ce-1 jupuia, începu să-i fluiere la ureche, strigîndu-i :
—	Avei păgubaşul !
Prinzîndu-i, păgubaşul îi duse la zapciu.
Pe drum românul zise ţiganului :
—	Măi ţigane, tu eşti prost ; tu nu ştii cum să vorbeşti zapciului ; să mă laşi pe mine şi tu să te urci în podul casei şi să asculţi.
Românul intră la zapciu cu păgubaşul şi ţiganul se urcă în pod.
—	De ce ai furat boul, întrebă zapciul, de ce l-ai omorît ?
■— De, cucoane, păcatele mele, sărăcuţ de maica mea,
Doamne, nu l-am omorît eu... aşa l-am găsit.
—	Să-l plăteşti, hoţule !
—	N-am parale, cocoane ! L-o plăti cel de sus !
Ţiganul, erezînd că zice să-l plătească el, strigă din pod :
•— Ba amîndoi să-l plătim, că eu păzeam, şi tu jupuiai !
CAL. POF., V (1866), p. 98
600
Vezi Typol. bibi. ; tip 5439. Este atestat în Transilvania, Muntenia
şj Moldova.
Variante:
2.	Ţi-o da cel de sus. Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 165 ; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 55.
3.	Conştiinţa rea te bagă-n belea. Sbiera, Poveşti poporale, p. 253,
4.	(Fără titlu) FOIŞ. RĂSP. CUN., 1886, nr. 1, p. 11;
5.	Cel de sus şi cu cel de jos. Sima, Ardeleanul	glumeţ,	p.	78	;	re-
publicată : TRIB., VI (1889), nr. 104, p. 413.
6.	Ăl de sus. Popescu-Ciocănel, Basme, p. 149.
7. Dat de gol, F. POP., XI (1902), p. 571.
8. Dat de gol, CRON., II (1902), nr. 435, p. 3.
9.	Ţiganul secetos, HAZ. SAT., X (1910), nr. 2, p. 3 (Găneşti — Argeş).
10	Ţiganul păcălit, GAZ. TRANS., LXXIII (1910), nr. 50, p. 0.
11.	Bălţata lui	Gheorghc. Tuţescu, Din văi şi	vîlcele,	p. 45.
12.	Ce mai dă	cel de sus (N. I. Munteanu),	NEAM.	ROM.	POP.,
VI (1915), nr. 13, p. 203 ; republicată : Povestiri, p. 29.
13.	Ţi-o da cel	de sus, CAL. BIHOR., II (1923),	p. 114.
14.	(Fără titlu)	DUM. POP., VIII (1923—1924),	nr. 19—20, p.	3	(Co-
teana ■— Olt).
15.	(Fără titlu) PRIETEN. NOSTRU, IX (1925), nr. 41, p. 21.
16.	(Fără titlu) Novacoviciu, Din comoara Banatului, p.	55.
17.	O tovărăşie nepotrivită. Pop-Reteganul, Şt.,	Poveşti	şi	snoave,
p. 50 ; republicată : Snoave, p. 19.
ŢIGANUL ŞI IAPA FURATA
Un ţigan furase o iapă cu mînz. La investigare îl întrebă judele : de ce a furat iapa ?
Ţiganul răspunde :
■— D-le, nu am furat-o eu pe ea, ci ea m-a furat pe mine. Eu eram într-un prun, mîncam prune, iapa a venit la pom şi s-a frecat de el, pînă cînd am căzut în spate-i, pe urmă a dat fuga cu mine pînă la cort.
—	Dar mînzul de ce a venit după tine ?
—	D-apoi, domnule, dracul l-a chemat !
Judele :
601
r
—	Apoi ştii ce, ţigane, fiindcă tu ai furat iapa cu mînz cu tot, în înţelesul legii trebuie să fii spânzurat.
Ţiganul — Da nu te glumi, domnule !
Judele — Asta nu este glumă, ci lege.
Ţiganul — Apoi ştii ce, domnule, întoarce legea ! Să spînzurăm mai bine iapa, şi eu să rămîn !
PRIC., I (1874), nr. 14, p. 55.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5440. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	Mai avem unul, F. TOŢI, III (1898), nr. 48, p. 560.
3.	Să cumpănească pe altul. Sima, Ardeleanul glumeţt p. 77 ; republicată : GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 97, p. 7 ; TRIB., VI (1889), nr. 104, p. 414.
[SMÎNTÎNA POPII]
Un ţigan, dorind să postească şi el postul Paştilor, ca românii, s-a decis ca putina cu lapte acru, ce avea strînsă din vreme, să fie la un loe sigur ca să nu umble copiii de a se înfrupta.
—	Ei ! dar unde s-o asigur, gîndea el. Loc mai cinstit decît în biserică, nu poate fi aiurea.
Deci rugă el pe popa să-l primească cu putina pînă în seara de sîmbăta Paştilor. Popa i-a admis cererea.
Slujitorii bisericii, însă, se sfătuiră a face ţiganului un cabaslîc ca să aibă de ce rîde. Prin urmare, tocmai în sîmbăta Paştilor, pe la amiază, golesc putina, împărţind tot laptele între dînşii. Iar pentru ca să facă pe ţigan a crede că sfinţii din biserică au mîncat laptele, cu cel rămas pe doagele putinei, mîn-jiră mustăţile mai multor sfinţi, între care şi a lui Sf. Petru şi a lui Sf. Nicolae.
In ziua aceea spre seară vine şi ţiganul să-şi ia laptele. Se uită în putină şi văzînd-o goală : „Auileo ! lichea-dabulichea ■' Cine mi-a mîncat laptele, mînca-l-ar ciumele, si holerele, si ba-ghiţele ?“
Zicînd acestea se uită cu prepus la cliziarhul care îi arată sfinţii, a căror mustăţi probau culpabilitatea.
602
l
Se uită el la toţi : încrucişează mîinile, se miră, strînge clin umeri, se scarpină-n cap, dar dînd cu ochii de Sf. Nicolae şi de Sf. Petru :
—	D-apoi asta ce mai este ? zbiera ţiganul disperat. De acuma, pentru sfinţii cei mai tineri, ar mai fi cum ar mai fi. De ! nu mai mi-aş baloura fleanca atîta ; dar voi, voi, javre bătrîne, ce n-aţi aşteptat pînă mîine ? Dracu v-a pus să vă înfruptaţi să vă spurcaţi ? Aşa cinstiţi voi pe cel Hristos barnos, iTiortos ca toţi morţii ?
între acestea, văzînd pe una din uşile altarului un arhanghel zugrăvit, care nu mîncase lapte :
—	Sai, sfinte marhanghele parapanghele, şi dă-le pe spete nuiele şi curele, să nu se mai spurce cu lapte în postul Paştelui !
Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 37.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5441 (A. Th. 1572 A *). Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variantă:
2.	Smîntîna popii (D. Stăncescu), GAZ. TRANS., LVI (1893), nr. 6, p. 6.
3.	Ţiganul şi Sf. Nicolae (N. Mateescu), CASA RUR., IV (1898), p. 193 (Moviliţa — Vrancea).
4.	Ţiganul şi popa. NicUliţă-Voronca, Datinc, p. 1275 (Botoşani — Botoşani).
5.	Popa şi sfinţii. Sandu, Anecdote, p. 25.
6. (Fără titlu) HAZ. SAT., III (1903), nr. 12, p. 2.
7. (Fără titlu) POP. ROM., IV (1904), nr. 11, p. 7.
8.	Popa şi sfinţii, HAZ. SAT., VI (1906), nr. 5, p. 3 (Corbeni — Argeş).
9.	Laptele ţiganului (S. Hîrnea), CULT. POP., V (1925), nr. 101, p. 4.
MAGIUNUL POPII
Pălimarul şi cu dascălul au fost furat povidla preotului, ce o păstra în biserică. De ciudă preotul a stricat două icoane, °e erau unse pe la gură. Acuma n-aveau icoane. Cei doi l-au
603
sfătuit ca să pună doi oameni frumoşi la locul icoanelor, cinci va fi slujba.
Stînd aceia acolo, ca sfinţi, a zărit unul pe fereastră caii vecinului în grădina lui.
—	Iaca, măi, zise către celălalt, cum îmi pasc caii trifoiul, hai şi i-om alunga !
Şi la fugă printre norod.
—	Vedeţi, oamenii buni, zice preotul, sfinţii noştri, dacă au fost buni la Dumnezeu, s-au dus în cer, de-acuma puneţi mînă de la mînă şi să cumpăraţi alte icoane...
El. Niculiţă-Voronca, Daiine, p. 1253.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5442. Este atestat în Moldova.
[ÎNCURCĂTURĂ ŢIGĂNEASCĂ]
Un ţigan a furat două gîşte şi le-a băgat în desagi : una dinainte, alta dindărăt, punîndu-şi desagii pe umăr. Ajungînd la proprietar pe cale, îl întreabă că ce are în desaga din dreapta. Ţiganul răspunse că are o căpăţînă de varză. Proprietarul în grabă îl întrebă că ce are în desaga cea dinainte. La care ţiganul, confuz, răspunse iar în grabă : „altă gîscă“ şi numaidecît s-a văzut apoi trădat prin sine însuşi.
GURA SAT., XIII (1873), nr. 33, p. 127.
Vezi Typol. bibi.; tip 5443. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) Wartic, O sută şi una de iniei istorii, p. 67.
3.	încurcătură ţigănească (D. Stăncescu), FAM., XXV (1890), nr.
23,	p. 275 ; republicată : Snoave, p. 49.
4.	Ţiganul păcălit, F. POP., V (1895—1896), p. 342.
5.	(Fără titlu), OPINIA, II (1898), nr. 174, p. 2.
6.	Ţiganul şi gîsca, NEAM. ROM. POP., II (1911), nr. 9, p. 142,
7.	(Fără titlu) LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 27, p. 3.
8.	Ţiganul şi gîştele, IZVORAŞUL, IX (1930), nr. 6, p. 8 (Bistriţa — Bistriţa).
604
r
ZĂU, NASULE, N-AM FURAT-O
Un ţigan ducea o gîscă la naşul său. Pe drum găseşte o japă străină şi încalecă pe ea, zicînd gîştei :
—	Vezi, bălaio, să nu spui naşului c-am furat iapa. Ajun-gîncl la naşul, ţiganul dete gîsca ; iar el îi dete drumul între celelalte. Cum se văzu între gîşte străine, ea începu să gîrie ; iar ţiganul, crezînd că gîsca spune în limba ei despre iapă, începu să se închine, zicînd :
—	Zău, nasule, n-am furat-o ; am găsit-o în drum.
Fundescu, Lit. -pop. Basme, p. 160.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5444. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante :
2.	Zău n-am furat-o (D. Stăncescu), F. POP., X (1901), p. 319.
3.	Ţiganul la naş, GAZ. POP., IV (1921), nr. 85, p. 3.
[GÎSCA CU UN PICIOR]
Un ţigan, ducînd o gîscă friptă stăpînului, pe drum i-a mîn-cat un picior.
Stăpînul, văzînd numai un picior, întrebă pe ţigan unde e celălalt.
Ţiganul răspunse că acesta e celălalt !
FAM., VIII (1872), nr. 17, p. 204.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5445. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Ţiganul ca „petiner“ (servitor), PRIC., III (1874), nr. 14, p. 55.
3.	(Fără titlu) CAL. BASME. BAL., I (1876), p. 76.
4.	Păcălituri ţigăneşti, CAL. BASME BAL., II (1877), p. 105.
605
5.	(Fără titlu) Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 39.
6. De n-ai hîrşcit-o ?, GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 164, p. 7.
7. Şodenii despre ţigani, F. POP., I (Î892—1893), p. 100 (Orlat Sibiu).
8.	Gîscă cu un singur picior. Jurescu, Snoave, p. 119.
9.	Ţiganul şi friptura de giscă, CAL. Arad, XVI (1898). p. 124.
10.	(Fără titlu) ALB. Buc., III (1900), nr. 23, p. 610.
11.	Dle Gans mit einem Fuss. P. Schullerus, Archiv des Vercins p. 501 (Marpod — Sibiu).
12.	Boierul şi ţiganul, FLUIER., I (1910), nr. 21—22, p. 324 (Zorlenj — Vaslui).
13.	Ţiganul şi giştele, HAZ. SAT., XIV (1914), nr. 4, p. 2.
14.	(Fără titlu) LIGA DEŞTEPT., V (1916), nr. 32, p. 3.
15.	Ţiganul bucătar, LUMEA COPII, I (1922—1923), p. 367.
16.	Gîsca cu un picior, NEAM. ROM. POP., XVIII (1930), nr. 13, p. 221 (Duda — Vaslui).
17.	Ţiganul şi piciorul de raţă, SAT., IV (1933), nr. 30, p. 11.
18.	(Fără titlu) CAL. SAT. Brad., 1934, p. 62.
19.	Păcală şi gîsca, CAL. IL. Arad, 1937, p. 80.
20.	Gîştele ţiganului, SAT., XI (1940), nr. 110, p. 18.
[FĂRĂ NOROC]
Un ţigan intrase, ştim noi de ce, pe fereastră în casa unui ţăran. Cînd să sară înăuntru, ţiganul cade şi-şi frînge un picior. Femeia ţăranului, auzind zgomotul, zice către bărbatu-său :
—	Sai, bărbate, că nu ştiu care a intrat în casă !
Ţiganul, care din pricina scrîntiturii nu se putea mişca,
linişteşte pe femeie, zicîndu-i :
—	Nu te grăbi, cumătră, că aşa cum am căzut eu, nici mîine nu pot pleca de-aici.
TIMP., XVII (1895), nr. 44, p. 2.
Vezi Typol. bibi.; tip 5446 (A. Th. 1624 A *). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) F. POP., IV (1895), p. 94.
3.	Fără noroc (I. Adam) FL. ALB., II (1899), nr. 11, p. 5 ; republicată : Pe lingă vatră, p. 105 ; HAZ. SAT, I (1901—1902), nr. 1, p. 3 ;
606
^lume	ţărăneşti p. 47 ; F. POP., XXX (1926), nr.	52,	p.	5 ; F.	POP.,
jjXXH	(1928), nr. 52, p. 8 ; CAL. PRIM., V	(1928), p.	41.
4. (Fără titlu) PRIM., V (1929), nr. 44—45, p. 2.
5. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 28, p. 12.
6.	Crăciunul ţiganului, CAL., VII (1931), p. 110.
7.	întimplarea cu laptele, ALB. Buc.,	XXXIII	(1934),	nr. 28,	p.	438.
8.	Crăciunul ţiganului, CÂL. HAZ., II	(1937), p.	71.
9.	Crăciunul ţiganului, CAL. AGRIC., II (1937), p. 113.
ŢIGANUL LA NAŞI-SO
Se sculă ţiganul de dimineaţă şi plecă la naşi-so, doar o mai ciordi ceva ; intră în curte piş !... pîş !... se urcă pe sală. Roti ochii încoace şi încolo şi văzu gura podului deschisă, iar în pod nişte carne atîrnată la fum. Se agăţă cioara pe gura podului şi hop, ca o pisică, în pod. Aci, apucă cu mîinile d-o că-păţînă de porc şi... întinde şi snopeşte... apoi odată se umflă ţiganul voiniceşte, de gîndeai că	o să	surpe casa. Teiul cu	care
era căpăţîna atîrnată se rupse şi	ţiganul buf	! pe podină,	care
fiind veche	—	se rupse	şi ea...	Cît ai clipi, ţiganul, ţinînd încă
o	căpăţînă	în	mînă, se	trezi în casă în picioare, în	faţa lui
naşi-so, care îşi făcu cruce, ca de	altă	arătare.
—	Bună dimineaţa, nasule,	pîn	pod, că	p^afară mă	raă-
nîncă cîinii, zise ţiganul cam tremurînd !
—	Dar dincotro, măi faraoane, cu căpăţîna aia ?
■— Iacă, năşicule, mîncaţi-aş gura ! o găsi şi eu pîn podul dumneavoastră, şi mă rog să mi-o laşi pînă mai pe sară, s-o hierb la hăi dănciuci, c-apoi, zău, ţi-o aduc eu.
ALB. Buc., I (1897), nr.	8, p. 250.
Vezi Typol.	bibi. ; tip	5447 (A.	Th. 1624 B *). Este atestat	în Mun-
tenia, Transilvania şi Moldova.
Variante :
2.	(Fără titlu) HAZ. SAT., VIII (1908), nr. 4, p. 3.
3.	(Fără titlu) GAZ. TRANS., LXXI (1908), nr. 102, p. 7.
4.	Multe uşi mai ai! Sandu, Anecdote, p. 33.
607
5.	Bună sara prin căhleaţă, STRAJA, IV (1925), nr. 61, p. 2 (Coro;j. ceni — Vaslui).
6.	Ţiganul in pod la na.şi-so. Rădulescu-Codin, Cal de smeu, p. 84 (Priboieni — Argeş).
7.	Ţiganul şi slănina, NEAM. ROM. POP., XXII (1934), nr. 11, p, 168 (Brăteşti — Bacău).
8.	Alta cu ţiganul, ALB. Buc., XXXV (1936), nr. 6, p. 86.
9.	Multe uşi mai aiAMIC. POP. CAL,, LIV (1937), p. 131.
[L-A ARUNCAT VÎNTUL]
S-a dus ţiganul în grădina unui domn să fure.ai. Dară din nenorocirea lui dădu domnul de el.
—	Ce faci aci, măi ţigane, în grădina mea ?
—	Da, mă ţin de aiul acesta, norocească-te D-zeu, că vrea să mă ducă vîntul.
VICE STRIG., I (1862), p. 66.
Vezi Typol. bibi.; tip 5448 (A. Th. 1624). Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	(Fără titlu) UMORIST., III (1865, nr. 15, p. 80.
3.	A mutat gardul, ŞEZ„ VI (1880), nr. 3, p. 24.
4.	(Fără titlu)	F. POP., IV (1895), p. 126 (Sadu — Sibiu).
5.	Ce vînt te	aduce	pe la noi ? Zanne, Proverbele românilor,	I
(1895), p. 90.
6.	Ţiganul furînd ceapă, POP., III (1898), nr. 50, p. 796 (Bata — Arad).
7.	(Fără titlu) (C. Rădulescu-Codin), ŞC. MOD., II (1898), nr. 18, p. 143 ; republicată : ROM. Buc., XXXIX (1898), nr. 37, p. 2 ; Dăfii, p. 11 ; Vine roata, p. 58 (Budişteni — Argeş).
8.	(Fără titlu)	Zanne,	Proverbele românilor, III (1899), p. 518.
9.	Der Zigeuner und	der Zwiebel. Schulleurs, Archiv des Vereins,
p. 448.
10.	Ţiganul furînd ceapă, Alexici, Texte din literatura populară română, p. 256 (Bata — Arad).
608
i
11.	Păţania ţiganului. Sandu, Anecdote, p. 16.
12.	Ţiganul şi sfecla, VEST. SAT., III (1914),	nr. 16, p. 6.
13. (Fără litiu) REV. COP. TI NT., I (1914), p. 383.
14. Ţiganul şi ccapa (L. Costin), ŞEZ., XXI (1922), nr. 12, p. 21b (Lăpuşnicc'l — Caraş-Scverin).
15.	(Fără	titlu)	LUMEA COP.,	II (1922—1923), p.	397.
16.	(Fără	titlu)	CAL. B1H., III	(1924), p. 124.
17.	Ţiganul si	ccapa. Costin,	Mărgăritarele Banatului,	p.	137.
18.	(Fără	titlu)	GAZ. TRANS., LXXXIV (1926),	nr.	7,	p.	4.
19.	L-a aruncat vîntul. Sudiţeanu, Din satul	lui	Cremene,	p.	55.
20.	In grădina cu ceapă. Costin, Anecdote, p.	13	(Prisaca —	Caras-
Severin).
21.	Aci-c-aci, DUM. POP., XVIII (1928), nr. 33—34, p. 7.
22.	Ţiganul şi ceapa, CAL. GOSPOD., VIII (1929), p. 90.
23.	Vîntul poznaş..., CUGET CLAR, II (1929), nr. 5—8, p. 112 ; republicată : CÂL. CLUJ. ROM., XI (1935), p. 110.
24.	Ţiganul, FEM. SAT., II (1936), nr. 1, p. 11.
25.	Ca să nu mă ia vîntul, CÂL. POP., XX (1936), p. 165.
26.	Ţiganul la ceapă, CAL. ŢĂR. BOT., 1937, p. 154.
27.	Asta-i asta, CÂL. CLUJ. ROM., XVI (1940), p. 92.
28.	Ţiganul şi ceapa, A.I.E.F., i. 10801 (jud. Vrancea ?)
[ŞI-A MUTAT GARDUL]
S-a dus ţiganul să fure struguri, dar îl prinse pîndarul, şi, după ce l-ar fi ţesălat bine, l-a dat peste gard.
Reîntorcîndu-se ţiganul bătut acasă, astfel istorisi aventura.
—	Mă dusei la vie să mă răcoresc un pic, dar veni hoţul de pîndar şi mă-nstriga ca învieriul viilor, şi mă aruncă în jos de vii — dar eu făcui paguba mai mare, căci mutai gardul din sus de mine.
Apoi ne apucarăm de luptă crîncenă. Cînd eram eu sub el, cînd era el pe mine ! Eu ştiu că nu mai pun briciu-n barbă, dar el încă nu-şi mai pune coasa-n iarbă.
GURA SAT., XII (1872), nr. 47, p. 184.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5449. Este atestat în Transilvania, Muntenia
Şi Moldova.
609
Variante
2.	Şi-a mutat gardul, GAZ. TRANS., XLIV (1881), nr. 147, p. 4.
3.	El şi-a mutat gardul, F. POP., IV (1895—1896), p. 14.
4.	De-oi muri, mi-oi izbindi... ŞC MOD., I (1897), nr. 11—12, p. 93 (Smulţi — Galaţi).
5.	De-oi muri, mi-oi izbindi, F. POP,, V (1897—1898), p. 178.
6.	Bolboca voinicul, F. POP., VI (1899), p. 232.
7.	El şi-a mutat gardul. Sandu, Anecdote, p. 11.
8.	Ţiganul la struguri (N. I. Dumitraşcu) GHILUŞUL, III (1914), nr. 8—10, p. 23 (Boureni — Dolj).
9.	El şi-a mutat gardul, LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 24—26, p. 10,
10.	De-oi muri, mi-oi izbindi, TREI CRIŞ. POP., II (1924), nr. 11 —
12,	p. 13.
11.	A mutat zăplazul, ALB. Buc., XXIV (1925), nr. 39—40, p. Gig.
12.	El şi-a mutat gardul, AMIC. POP. CAL., (1938), p. 128.
GARD PESTE MORT
—	Dar ce ai păţit, mă, Danciule, de vii aşa de tărbăcit ? ziseră lăieşii, către unul dintr-ai lor, ce se întorcea la şatra.
—	Ce aţi zis voi ? tărbăcit ? Apoi degeaba, că nu ştiţi nimic, răspunse dănciucul. Am făcut o mare izbîndă !
—	Spune şi nouă ! Spune şi nouă ! mînca-ţi-aş iaca ce.
■— Ei bine, ascultaţi, dacă voiţi a şti.
—- Ascultăm, ascultăm, numai să ne aprindem ciubucele, răspunseră toţi deodată.
Un cerc mare şi neregulat se formă împrejurul Danciului, care începu să povestească cele următoare :
—• Am fost, mă, la via din deal a românului, ca să iau struguri. După ce am intrat în vie, cam pe furiş, am început să mănînc la foi de viţă, cu gînd ca să adaug la aceea ce aş fi voit să iau cu mine şi aceea ce aş fi putut mînca. Cînd, hoţul de păgubaş, mă văzu. Şi unde luă :
O furcă de paie Ca să mă spaie ;
iar eu o întorsei la şiretlic, şi unde :
îmi luai un arac de vie,
Ca să se spaie, să nu vie.
610
Aş ! cum să nu vie românul dracului la munca lui ! Mă ajunse, jriă, şi cînd dădu o dată, mă duru de două ori. Cînd eu, tot el ; cînd şi eu, iarăşi el, pînă ce mă aruncă gard peste mort.
A treia zi unde mă deşteptai şi eu din înfierbinţeală, luai o piatră mare şi o aruncai spre vale la el. îndată se tulbură apa şi începu a mirosi a mort.
Văzînd primejdia, o luai la sănătoasa şi într-un suflet ajunsei aci.
—	Bravo ! Danciule, strigă tot sălaşul, să ne trăiască Danciul !
—	Să-l mănînce mă-sa de voinic, zise o bahniţă bătrînă.
(P. Ispirescu) NAŢ., III (1884), nr.
547, p. 3 ; republicată :	Snoava,	p.
33 ; Poveştile unchiaşului sfătos, p.
298.
Vezi Typol. bibi.; tip 5450. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Ţiganul la struguri (D. Stăncescu), REV. NOUĂ, III (1890), nr. 4—5, p. 196 ; republicată : Snoave, p. 39.
3.	Ţiganul şi strugurii, GAZ. TRANS., LIX (1901), nr. 272, p. 6.
4.	Ispravă ţigănească, LIGA DEŞTEPT., V (1916), nr. 48—50, p. 4.
5.	Ţiganul la vie (S. Rusu), IZVORAŞUL (1923),» nr. 11—12, p. 12 (Archiud — Bistriţa Năsăud) ; republicată : Poveşti ardeleneşti, p. 28.
6.	A mutat zăplazul, ALB. Buc., XXIV (1925), nr. 39—40, p. 616.
7.	Ţigaîiul în vie, BĂRĂGAN., II (1932), nr. 14, p. 14.
8.	Ţiganul în vie, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, XIX (1933), p. 147.
9.	Ţiganul la furat struguri. Cazan, Literatura populară, p. 82.
LAUDÂ-TE, GUR'A'!
Un ţigan mergînd pe drum găseşte o potcoavă. Se pleacă, o ridică, se uită lung la ea şi se înveseleşte.
—■ Am găsit ce e mai greu, îşi zice el ; acum a rămas ce e mai uşor : cele trei potcoave, calul şi şeaua. Dar bun e Dumnezeu, le-oi găsi şi pe acelea.
Şi el urmă, drumul înainte. Nu făcu o sută de paşi. cînd iată că vede în marginea unei păduri un căluşel frumos şi sprinten legat de un arbore, înşeuat şi infrînat, numai de-ncă-licat.
—	Azi am avut noroc, zise ţiganul cînd văzu calul. Tocmai ce am dorit am găsit. Sfîntul Balamucea mi l-a trimis înainta, şi eu nu pot să-l las.
Se apropie de cal, îl privi, se uită la potcoave şi intr-adevăr tocmai îi lipsea una.
—	Mînca-te-aş să te mănînc, zise ţiganul calului, uitţ* potcoava, aide acasă să ţi-o pui.
vŞi el voi să încalece. Dar tocmai cînd puse piciorul în scară, stăpînul calului, care se afla în pădure, îl trase jos şi îi luă la bătaie. O fi ma; mîncat ţiganul ti in leii multe, dar c- t aceasta nu încercase de cînd îl făcuse mumă-sa. Trei luni i zăcut din pricina acestei bătăi. Cînd însă s-a. vindecat bine m a ieşit prin lume, el se lăuda cu curajul său.
—	M-am luptat cu românul de s-a dus pomina în lume. Cînd eu eram dedesubt, el era deasupra, cînd el era deasupra, eu dedesubt.
Cînd românul mă apuca cu mîna de chică,
Eu îl apucam cu dinţii de opincă ;
El mă întindea de barbă,
Eu mă apucam cu dinţii de iarbă ;
Eu n-oi pune briciul în barbă,
Dar nici el coasa în iarbă.
Şi vuzînd că nu mai rămăsese iarbă în jurul meu de car'.? să mă apuc, am apucat calul de picior. Românul trăgea de cai, şi eu de picior, pînă am rămas eu asta potcoavă în dinţi, semnul voiniciei mele cît de mult am luptat.
Potcoava cu care se lăuda ţiganul că a dobîndit-o în luptă era aceea pe care o găsise.
Fundescu, Lit. pop. Anecdota, p. 77.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5452. Este atestat în Muntenia.
Varianta :
2. [Chilipir...], HAZ. SAT., VII (1907), nr. 3, p. 2 (Strehaia — Mehedinţi).
612
i
BĂTAIA ŢIGANULUI
Un ţigan şi un român s-au hotărît odată să fure un miel de la un vecin, care le făcuse odată un rău mare. Ducîndu-se acolo îi zice ţiganul :
—	Mă rumânico, du-te tu în staul şi să-mi dai mielul peste gard.
—	Ba nu, măi ţigane, du-te tu şi eu voi sprijini mielul.
Ţiganul intră în staul, dar, cînd colo, stăpînul era după
uşă şi se făcea că nu vede nimic. Ţiganul dete mielul românului. Dar acesta, cînd îl zări pe	stăpîn, nu	ştia cum să rupă
pămîntul în fuga lui. Pe ţigan	însă	puse	mina	stăpînul	şi
începu a-i număra coastele. După o	vreme, dete	ţiganul	cu:
ochii de român, care îl întrebă :
—	Măi danciule-prostule, cum v-aţi luptat voi ?
—	Hi, hiacă cum, ne-am bătut în parte cam haşa :
Cînd eu din jos,
Cînd el deasupra,
Cînd el deasupra,
Cînd eu din jos.
El m-apucă de barbă,
Eu cu mîinile de iarbă,
El m-apucă de guşă,
Eu cu mîinile de uşă.
El trage de guşă,
Eu trag de uşă.
Costin, Anecdote, p. 16 (Liubcova — Caras-Severin).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5453. Este atestat în Transilvani a. Variantă :
2. Hop cîi mina de iarbă „I. CREANGĂ“, XIII (1920), nr. 5:—6, p. 85,
RUGĂCIUNEA ŢIGANULUI
O fi avînd el ţiganul noroc la cai breji, nu zic ba, da la furat, ştiu că nu-i merge. O întoarce el să-i vie bine, o învîr-teşte, da degeaba, tot îl prinde cu mîţa-n sac.
613
într-o vreme, cică ţiganul ş-o pus în gînd să şterpelească salba de la Maica Domnului.
Cum să facă s-o nimerească ?
Pîndeşte odată cînd popa nu venise încă la biserică, şi, cum era cam diminecior, norodul nu prinsăse a se aduna în casa Domnului ; dascălul era la tocat.
Ţiganul, cum intră, face ochii în patru, îi roteşte în toate părţile şi, amandeo, înspre făcătoarea de minuni.
Cînd colo, iaca că pică un creştin :
—	Ce faci acolo, faraoane ?
—	Mă-nchin...
Cu vorba asta scapă ţiganul. Da ciuda lui n-a fost proastă.
Vine în altă duminecă, tot aşa de cu vreme.
Auzise el	din lume că,	de ţi-i	cu vrerea să-ţi iasă o treabă
la	bun capăt,	atunci te pui	sub ocrotirea vreunul sfînt.
Cum intră în biserică,	prinde	a face la cruci ş-a se ruga ;
dînd cu ochii	de icoana lui	sfîntu	Necolai, cade în genunchi şi
s-apropie de mucenic, făcînd întruna la mătănii. Plingător, înecîndu-şi- vorbele în suspine, zice către sfînt :
—	Mare mucenice Necolai, ajută-mi să fur salba de la Maica Precista, că ţi-oi face cadran de aur.
Adam, Pe lingăi vatră, p. 47
Vezi Typol. bibi.; tip. 5456. Este atestat în Muntenia.
ŢIGANUL CU MEDALIA
Un ţigan din regimentul 23 acum era să scape din cătănie. Dar cum să meargă el acasă fără nici o stea, căci îl rîde şi cîinii. Astfel îşi propuse să fure de la căpitan o medalie, ceea ce i-a şi succes. Cînd era să plece către casă, îl vizitară, că nu cumva are ceva ascuns. Au aflat la el o medalie.
—	Dar ce-i asta, ţigane ? zise sergentul.
—	Ahasta-i medalia mea, care o am căpătat astă-noapte, răspunse ţiganul.
•— Cum o ai căpătat astă-noapte ? întrebă sergentul.
—	D-apoi cum să o capăt, bine ! zise ţiganul. Astă-noapte am visat că am fost în bătălie, şi acolo, la un turc, fără cap,
614
r
i_am tăiat grumazul, m-a văzut d-1 căpitan ce vitejie am făcut şi îndată şi-a rupt medalia de pe piept şi mi-a dat-o mie.
F. POP., IV (1896), nr. 31, p. 245. Vezi Typol. bibi. ; tip 5457. Este atestat în Transilvania.
[UNTUL BALAUNTUL...]
Un boier zgîrcit grozav dă într-una din zile o bucată de unt bucătarului, care era ţigan, să-l pună în bucate, spunîn-du-i să nu cumva să mănînce din el. Ţiganul luă o bucăţică din unt, o puse într-o bucată de mămăligă, adică făcu un bulz, şi-l puse pe cărbuni.
Pe cînd se cocea mai bine şi untul începuse a curge prin-trei crăpături, iacă şi boierul venea să cerce bucatele. Ţiganul ia bulzul, de care se lipise o mulţime de cărbuni, şi-l vîrî în sîn. Cînd intră boierul, ţiganul trăgea de cămaşă cu neastîmpăr şi da semne de usturime.
—	Ce ţi-e ţigane, ai înnebunit ?
—	Ştiu şi eu, cucoane !
Nemaiputînd suferi ţiganul usturimea, scoase bulzul şi-l aruncă, glăsuind :
Untul balauntul,
Nici a mînca nu-1 poţi mînca,
Nici în sîn nu-1 poţi purta !
Mocanu, Monografia Stălineşti, p.
158	(Stălineşti — Vaslui).
Vezi Typol. bibi.; tip 5458. Este atestat în Moldova.
BĂTAIA ŢIGANULUI
Un ţigan furase odată două fiare de plug şi 199 coţi de Pînză. L-a prins însă pe deşteptul tîlhar la Hotin, l-a bătut Şi l-a făcut scăpat. De-acolo a fugit la Soroca, dar vorba ceea : a fugit de dracu şi a dat peste tat-său, că şi aici cît pe ce era
615
r
să dea ortul popei, aşa-i fusese de grasă şi de gustoasă cal-eavura de-a doua.
—	Măi cumetre, îl întrebă un român pe ţigan, întîlnindu-1 pe drum. Am auzit că te-a bătut la Hotin, de te-a stîlcit ?
—	La Hotin n-a fost nimica, cumetre, dar la Soroca să te îi întîmplat, să fi văzut bataie ce mi-a dat. Tot cu jeoca şi posteoca ; iar cînd mă bătea, cu nepotul posteocei (drugul de 3a căruţă), de unde mă ajungea, mă rupea. Că îmi da cu muchea de topor, mi se părea mai uşor ; iar cînd mă ardea cu cîte-o curea lată,, mă ustura pielea toată !
—	Ei, măi cumetre ! dar eu am auzit că te-a bătut pînă cînd te-ai...
—	Apoi, măi cumetre, dacă te-a bate şi te-a lega, cum dracu nu te-ai scăpa ?
—	Şi pentru ce, mă rog, te-au bătut ei aşa de rău ?
—	Iaca de proşti ce sînt. Mai de nimica. Pentru o scurtătură de pînzătură, fără un cot nu era 200, şi pentru nişte fiare ruginite pentru plug gătite. Pe celalt, de, l-am luat ; dar pe cel lung, uite-acum mă duc să-l aduc !
„I. CREANGA“, XIII (1920), nr. 11—12, p. 166.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5459. Este atestat în Moldova.
UNU ŞT CELĂLALT
Un boier trimise odată pe un ţigan de la stînă la curte, cu doi caşi. Ţiganul, pe drum, pe unul îl vîndu, iar pe celălalt l-a dus cucoanei. Cînd veni boierul şi întrebă pe cucoană de caş, cucoana spuse că ei nu i-a adus ţiganul decît unul. Boierul chemă pe ţigan şi-i zise :
—	Măi ţigane ! Doi ţi-am dat !
•— Doi, cucoane, doi mi-ai dat !
—	Unde-i unul, măi ţigane ?
—	Asta-i unu. Zău, cucoane.
—	Unde-i celălalt, ţigane ?
—	Asta-i celălalt, cucoane !
Şi tot timpul ţiganul a ţinut-o astfel, pînă ce boierul l-a scuipat, l-a pălmuit şi l-a dat pe uşă afară. Ieşind afară, ţiganul zise :
616
—	M-a bătut şi m-a scuipat, dar nu ştiu: eu pe care l-am mîncat ? L-am mîncat oare pe unul sau pe celălalt ?
CAL. HAZ., III (1938), p. 64. Vezi Typol. bibi. ; tip 5460. Este atestat în Transilvania.
Variantă :
2.	Ţiganul şi boierul, CAL. AGRIC., III (1938), p. 84.
[DOUĂZECI DE GÎŞTE]
Un boier avea douăzeci de gîşte, dar, ştiind năravul ţiganului său, le număra în fiecare dimineaţă : cu toate acestea vede într-o zi că una lipseşte din număr şi-l întreabă :
—	Măi ţigane ; erau 20 de gîşte, unde-i una ?
—	Apoi, de ! unde-i una ?
—	Unde-i gîsca. ţigane ?
—	Apoi, de, unde-i gîsca, cucoane ?
—	Spune cum a pierit gîsca, ţigane ?
—	Apoi, de, cum a pierit gîsca, cucoane ?
Văzînd că n-o să seoaţă la vreun capăt cii întrebările pe care le repeta şi ţiganul, boierul îi porunceşte să numere el gîştele, cu chip ca să ajungă la 19. Ţiganul se face că nu ştie a număra şi începe :
—	Una, două, nouă, patru, trei, şapte, cinci...
—	Ho, ţigane, ho ! cum numeri, cioroiule ?
—	Apoi, de, cum număr ? (în sine : ciocoiule ?)
Boierul, indignat de îndărătnicia ţiganului, trimite în sat să-i aducă 20 de oameni, care sosind, le ordonă să prindă fiecare cîte o gîseă, şi cu ele în braţe să stea toţi pe rînd. Astfel urmîndu-ne, s-a numărat unul cîte unul pînă la 19 oameni, ţinînd fiecare cîte o gîscă, iar unul rămase cu mîinile slobode, fiindcă n-a mai fost nimic de prins.
—• Ei ! vezi acum, ţigane ?, zise boierul, oameni sînt 20 ; toţi au cîte o gîscă în mîini, afară de un om care n-a avut ce . Prinde, fiindcă lipseşte gîsca.
617
Î
1
—	Apoi, de, stăpîne. Ţăranu-i tot ţăran ! de ce nu s-a repezit să prindă şi el o gîscă ?
CAL. Sibiu, (1866), p. 35.
Vezi Typöl. bibi. ; tip 5461. Este atestat în Muntenia, Transilvania. şi Moldova.
Variante:
2.	Douăzeci de gîşte, CAL. PROF., V (1866), p. 97.
3. Iarăşi logică ţigănească, GURA SAT., XII (1873), nr. 22—23, p. 90
4. Ţiganul şi gîsca, CAL. BASM. CÎNT., I (1874), p. 86.
5.	Douăzeci de gişte. Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 165 ; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 52.
6.	(Fără titlu) Wartic, O sută şi una de mici	istorii, p. 38.
7.	Ţiganul gîscar, GAZ. TRANS., LIII (1890),	nr.	164, p. 7.
8.	Gîsca ţiganului, ROM. LIT., I (1891), p. 212.
9.	Din grămadă, FAM., XXX (1894), nr. 17, p.	196.
10.	(Fără titlu) F. POP., IV (1895), p. 254.
31. (Fără titlu) CAL. MIN., IV (1902), p. 152.
12.	(Fără titlu) Mocanu, Monografia Stălineşti, p.	157.
13.	Ţiganul la gîşte, BABA SAT., II (1909), nr. 20,	p. 2.
14.	Zece gîşte, AGRIC., VII (1910), nr. 9, p. 69.
15.	Ţiganul slujbaş la boier „I. CREANGĂ“, IV (1911), nr. 3, p. 93 (Mogoşeşti — Iaşi).
16.	Hoţie ţigănească (N. I. Dumitraşeu) SÄPT., I (1915—1916), nr
6,	p. 3.
17.	(Fără titlu) DUM. POP., II (1915—1916), nr. 8, p. 2.
18.	Douăzeci de gîşte, LIGA DEŞTEPT., V (1916), nr. 32, p. 3.
19.	(Fără titlu) (C. Rădulescu-Codin) ŞEZ., XX (1918), nr. 8, p i27 (Cacoineanca — Ialomiţa).
20.	Douăzeci de gîşte, CAL. BIHOR., II (1923), p. 125.
21.	Ţiganul şi giştele. Costin, Anecdote, p. 9 (Pecenişca — Caras-Severin).
22.	Douăzeci de gîşte. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 62.
23.	Ţiganul şi gîştele, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, XVIII (1932).. p. 128.
24.	Ţiganul şi gîştele, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, XIX (1933),
p. 84.
25.	Douăzeci de gîşte, PRIETEN. SÄT., II (1936), nr. 78, p. 6.
618
26. Ţiganul şi giştele, POP. ROM. Buc., VI (1937), p. 207.
27. Ţiganul şi gîştcle, A.I.E.F., 11366 (Meria — Hunedoara).
28.	Ţiganu cu patruzeci dă gîşte: A.I.E.F., mg. 1079 g (Bătrîni — prahova).
ŢIGANUL ŞTAFETA
Au fost odată doi grofi. Unul a trimis cu un ţigan, ca cinste la celălalt, două picioare de raţă. Ţiganul pe drum a mîncat un picior. Dînd scrisoarea grofului, acesta i-a răspuns că a trimis două picioare. Ţiganul a zis :
—	Două, două, domnule.
—	Dar unul unde-i ?
—	Sînt şi cu un picior, arătînd nişte gîşte intr-un picior.
L-a trimis după aceea cu două prune şi o scrisoare. Ţiganul a mîncat o prună. Cînd a văzut scrisoarea, groful a zis către ţigan că două i-a trimis.
—	Două, două, domnule, zise ţiganul.
—	D-apoi cu una ce-ai făcut ?
—	Am mîncat-o.
—	Cum ai mîncat-o ?
—	Iacă aşa, domnule, mîncînd şi cealaltă prună.
A treia oară l-a trimis cu un iepure viu, într-un sac. Iepurele tot sărea în spate. Ţiganul l-a pus jos şi a zis :
—	Mira-s-ar Dumnezeu de pielea ta şi jos îi juca.
El a lovit iepurele, care a luat-o la fugă. Ţiganul a zis :
— Du-te, du-te, că te-or prinde jandarmii, bine că-i scrisoarea la mine !
SClNT., VII (1936), nr. 6—7, p. 114.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5462. Este atestat în Transilvania.
GÎNDEAM...
îl duc pe ţigan la primărie să-i ia socoteala la ce a furat nişte găini de la un român din sat. îl cheamă primarul şi-l judecă :
619
7
]
—	Bine, mă, nu te mai astîmperi, nu te mai laşi de hoţii, că, uite, o să-nfunzi puşcăria, mă...
—	Ce hoţia, domnule primarule, eu n-am făcut nici o hoţia !
—	Ce fel n-ai făcut nici o hoţie ?... Nu te-a prins omul ia găini ?
—	Da ce, eu m-am dus sa fur găinile lui, domnule primarule ?
—	Apoi atunci clar, ce-ai căutat la coteţ ?
—	Eu am gîndit că sînt gîşte, zău !
Stăncescu, La gura sobei, p. 15 ; republicată :	CAL. IL. BIBL. TOŢI
(1896), p. 12 ; GAZ. TRANS., LIX
(1896), nr. 16, p. 6.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5466. Este atestat în Muntenia, Moldova ş.i Transilvania.
Variante:
2.	Gindeam... CAL. POP. BUCOV., V (1901), p. 123.
3.	Credeam că sint gîşte, ALB. Buc., X (1907), nr.	26,	p.	704.
4.	(Fără titlu) AGRIC., V (1908), nr. 22—23, p. 208.
5.	(Fără titlu) AGRIC., XI (1920—1921), nr. 8, p. 64.
6.	Căuta gîşte, CULT. POP., II (1922), nr. 61, p. 3.
7.	Credeam că sînt curcani, CRIN. SAT., II (1923),	nr.	10,	p.	133.
8.	Ţiganul la judecată, SAT., VI (1935), p. 18.
9.	Ţiganul la judecată, LUCEAF. LIT., X (1936—1937, nr. 9, p. 4? (Urlaţi — Prahova).
CINE ERA ?
In puterea nopţii, un gospodar se deşteaptă din pricina zgomotului pe care-1 aude la coteţe. Punînd mîna pe o puşcă se repede într-acolo şi, deschizînd coteţul, strigă :
—	Cine-i aici ?
Tăcere de mormînt.
620
i
—	Cine e aici ?... Rrăspunde sau trag !
Atunci din fundul coteţului se aude	un	glas	tremurat	i
—	Nu e nimeni ! Sîntem noi, găinile şi cocoşul !
Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 179.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5467 (A. Tb. 1341 A *). Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	Ţiganul la coteţul cu găini, ŢĂRĂNISM.,	VI (1931),	nr. 41, p.	13.
3.	Ţiganul la coteţul cu găini, CÂL. POP.,	XIX	(1933), p. 152.
4.	Cine era ? CAL. SĂT., XXI (1938), p. 102.
AIA-I BUNÄ
Un român se nimerise cu un ţigan la drum. Pe la amiazi, românul, obosit, se opri sub un copac să se.mai hodinească, şi-l fură somnul.
Ţiganul îşi puse ochii pe desagii românului, şi cum îl văzu că aţipeşte şi începu a cotrobăi prin ei.
Intr-un tîrziu se deşteptă şi românul şi scoate dintr-un desag 'nişte brînză sărată de vacă şi nişte turtă, şi dete şi ţiganului să mănînce.
Mîncă ţiganul cît mîncă, dar mai pe urmă, cînd se văzu cu burta plină, zise către român :
—	Vezi, mă vere, scoseşî de asta de vaci, de-mi înăcrii gîtlejul ; n-ai scos de-aia de burduf, din celălalt desag.
Asta-i bună...
F. POP., XIV (1906), nr. 47, p. 649.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5468. Este atestat în Transilvania.
PE UN HOŢ ÎL SPÎNZURA PORCUL FURAT
Se zice cîi un ţigan, dornic de carne proaspătă de purcei, a intrat într-un coteţ şi a înjunghiat un porc, apoi l-a legat eu nişte crengi ca să ducă porcul în spate, pe care l-a dat peste pieptul lui.
Cum mergea gîfîind, i se pare că aude paşi în urma lui. O ia la fugă şi dă să treacă peste un gard. Ţiganul a sărir gardul, iar porcul a rămas de partea cealaltă.
Cum purcelul era greu, iar ţiganul se tot smiorcăia, crengile i-au apucat gîtul şi l-au sugrumat.
Dimineaţa, stăpînul şi-a găsit porcul furat înjunghiat gata, iar de partea cealaltă a gardului şi un ţigan mort.
„I. CKEANGĂ“, V (1912), nr. 5, p
159	(Botoşani — Botoşani).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5469. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL ŞI CEASUL
Un ţigan se duse la curtea boierească şi, cum făcu, curn drese, puse mîna pe-un ceas. Ar fi vrut el să se tot ducă, cînd boierul, pesemne de urît, îl propri să mănînce cu dînsul. Şî avea mîncare bună, şi vin mult.
Boierul umplu paharele şi luîndu-1 pe-al lui zice :
■— Ceasul cel bun, ţigane !
Dar faraonul :
—	Ba, să mă bată Dumnezeu, boierule, dacă n-am şuguit, şi i-a dat ceasul înapoi.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R.
5094, f. 59.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5470. Este atestat în Moldova.
622
r
IOSANA ŞI „OSANA“
Iosana, nevasta zgranicului, ştiţi-1 d-voastră, ciurariul cela care în toată iarna îşi ridică palatul... în capătul satului la noi, ia, mai anţîrţ, nu ştiu eu : îmburdat-a vreo oală cu lapte acru, sau alt păcat mai mare săvîrşise ? destul, că luase lumea în cap, ca să scape de osîndă. Urmărită, auzind ea că în mînăs-tiri locuiesc „sfinţi“, îşi cercă loc de scăpare în biserica unei mînăstiri, căci era chiar într-o duminică, dacă mi-aduc bine aminte, şi ca să vadă mai bine pe cei ce-o urmăreau şi, văzîn-du-i, să se poată urca mai sus, ... se sui deocamdată în cor. Toată treaba din biserică îi plăcu, căci cîntările celea frumoase, cîte nu încăpură în largul bisericii, i se icuiră în urechi şi în inimă şi o făcură să se creadă asigurată. Poteraşul, care o urmărea, dîndu-i de urmă, intră în biserică, chiar pe cînd se cînta :
—	Sfînt, sfînt...
Iosanei nu-i trecu, că nu-i chiar între sfinţi, sus, în ceriu, aşa se crezu de fericită. Dar nu ţinu mult fericirea ei, căci cînd auzi cîntîndu-se : „Osana, osana, osana întru cei de sus“, o trecură fiori de moarte, crezîndu-se trădată. Mustrată de conştiinţă, ea striga din cor :
—	Bine, drăguţi sfinţi, Iosana mă cheamă şi-s într-adevâr aici sus, între işti oameni de omenie ; dar nu-s eu Iosana care gîndiţi d-voastră !
• Poteraşul’înţelese lucrul şi, hăi, cu Iosana la închisoare. Cînd a scos-o din biserică, Iosana suspinînd zice :
—	Hapoi să mai crezi şi în sfinţi, că nu te-or vinde !
Iar cînd apucă pe uşa temniţei, zise :
—	Aşa vezi, că aici barem voi fi scutită de furia zgranicului, care nu cred că nu m-ar omorî de-ar pune mîna pe mine. Aici îmi vor veni toate de-a gata, şi de omorît nici dracu n-ar cuteza să încerce a mă omorî, pînă sînt haiduci pe la uşă '
POP., II (1902), nr. 22, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5471. Este atestat în Transilvania.
623
ŢIGANUL ŞI SECUREA
Un ţigan fură o secure de la un român, pe care, ducînd-o acasă, o ascunse. Românul nu avea altă bănuială decît pe dînsul, pe care întîlnindu-1, îi zise :
—	Măi ţigane, tu mi-ai furat securea.
—	Să fiu al dracului dacă am furat-o eu, zise ţiganul, dar poate turcul cel de colo o fi luat-o, căci l-am văzut azi cu o secure în mînă, chiar ca a dumitale, arătînd un turc ce şedea dinaintea unei case.
—	Dar cum să-l întrebăm ? căci el nu ştie româneşte, întrebă românul.
—	Ştiu eu turceşte, răspunse ţiganul.
Astfel românul cu ţiganul merseră la turc către care ţiganul se adresă astfel :
—	Turculeţu, tu au furat o secureţă.
Turcul, neînţelegînd nimica, zise :
—	Neder, bre ghiauru ? (Ce, măi păgîne ?)
La care ţiganul răspunse :
—	Dar nu era de aur, ci de fier, cu coadă de lemn !
CAL. BASM. CINT., IV (1877), p. 7f>.
Vezi Typol. bibi.; tip 5472. Este atestat în Muntenia.
Variantă :
2.	Ţiganul şi securea. Popescu, N. D., Carte de basme, IVt p. 159.
[NU-S EU, CÂ-I FRATE-MEU]
Un ţigan intră într-o stînă şi, crezînd că nu e nimenea de faţă, pune mîna pe un caş zdravăn şi zbuhio ! la vale. Baciul, care era după nişte burduşe, îl vede pe ţigan, şi după el. Fuge ţiganul, dar fuge şi baciul. Cînd vede faraonul că baciul o să-l ajungă cît de curînd, tiup ! într-o scorbură de lînga cale şi se face mut ca peştele. Baciul bagă de seamă şiretenia ţiganului ; se apropie de scorbură şi strigă :
624
T
—	Tu e.şti, măi ţigane Î Dar ţiganul :
—	13a nu-s eu, zău, că-i frate-meu !
FAM., XXVII (1891), p. 252.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5473. Este atestat în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Variante:
2.	Nu sînt eu, ci frate-mcu, GAZ. TRANS., XLIV (1881), nr. 147, p. 4
3.	Nu-s eu, că-i frate-meu. Sandu, Anecdote, p. 10.
4.	Frate-meu (D. Stăncescu), F. POP., IV (1895), p. 43 ; republicată ~ Glume, p. 93.
5.	Nu-s eu că-i frate-meu, F. POP., V (1895—1896), p. 110.
6.	Ţiganul la stînă, AGRIC., VIII (1911), nr. 1, p. 7.
7.	(Fără titlu) LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 27, p. 3.
O	SLUGA CA MULTE...
O gazdă avea o slugă, şi sluga era beţivă, lucru ce gazda nu putu bine adormeca, fiind sluga nouă. Gazda, mai cu cumpătare, înghiţea şi el două-nouă înghiţituri şi, îndeosebi pentru-sine, ţinea o butiţă de vinars de prune. Sluga mirosise butea şi, unde numai cale i se da, bătea cîte o metanie pe lîngă bute, ce iarăşi nu se putea fără să simţă gazda ; vorba ceea : „fură de la tîlhar“.
în est mod butiţa mereu se umplea şi mereu se golea, cît cu gazdă, cit fără el.
—	Lucru neînţeles, cugeta gazda, să lucre boul şi să mînce calul. Oare cine mă poate aşa bine cumpăni şi chiar la mine acasă ?
Că îndată s-a pus pe pîndă, e de prisos să mai şi amintesc.
Odată numa ce află pe slugă cu gura pe cep.
—	Aha, duh de baltă, tu eşti dară strigoiul care sugi ce-i mai bun din butiţa mea ?
'625
—	Să ara iertare, stăpînul meu, zise sluga, eu mi-s onmj fără de noroc, care bat urmele altora şi cu ursita mea scot pe toţi vinovaţii de la nevoie.
—	Şi care-s vinovaţii aceia ? apucă cu degrabă cuvîntuţ gazda.
—	Aceea, să-mi tai curele din piele, nu ţi-aij putea spune dar ştiu atîta că capra, care a sărit o dată pîrleazul, şi a doua •oară l-o sări.
Stăpînul iară se pune la pîndă şi străjuieşte două-trei zile de-a rîndul şi nu se arată nimenea.
Cînd e a patra zi iară prinde pe slugă cu sula-n straiţă.
—	A dracului să fii, sluga mea, zice, de-acuma nu ai .mîntuire.
—	Ba că ăsta mi-a spus ; ba că cela m-a învăţat.
—	Nimic mai mult, numai ce eşti vrednic, să-mi pun ştampila pe tine să te cunoască lumea de bună poamă.
De voie, de nevoie, sluga se lasă să-i pună ştampila, şi gazda îi trage cu o bucată de cretă o dungă cruciş şi curmeziş peste buze.
—	Aşa, zise, acuma poţi merge ; răspund, că te-oi cunoaşte de te atingi astăzi de bute. Asta ţi-a fost păţania de-a-cum şi-n toată ziua.
Eh ! c-a face îngerul din drac şi din căţea clisă !
Abia îşi zvîntă stăpînul urmele, sluga dă-te la bute ! Trage o gură, trage două, trage nouă, pînă vede luna-n tău.
Se înţelege că, făcînd gura cep, crucea se ştergea chiar de ar fi avut-o. Dar n-a avut, căci gazda atîta a voit să ştie, cam cîţi bani plăteşte şi pînă unde ai putea merge pe credinţa lui.
într-aceea lipitoarea se umflase bine şi începuse a scîlci printre iţele gîndirii.
—■ Cum nu-i prost gazda meu, zice, că mă lasă lîngă bute cu creta-n mînă, parcă numai el ar fi dus-o cu învăţătura pină la cruce !... acuma eu îi răspund de mă cunoaşte	;	că	mi-am
pus o cruce de chiar o taie pe a lui... !
Astfel grăind apucă creta pe care stăpînul se	făcu	a o	fi
uitat pe butiţă şi-şi toporeşte o cruce cîtu-i de la	o	ureche	la
alta şi din frunte pînă la înghiţitoare.
Bine nu se căptuşeşte, hop, gazda lîngă el şi vede adică pe dracul cu crucea în frunte.
Un rîs grozav era să-l înfunde la întîia arătare, dar s-a stăpînit totuşi pînă i-a tras strigoiului o spovadă ţigănească... cît a trăi s-o pomenească...
€26
Pe dracul l-a înţărcat femeia cu năravul ei, pe ăsta de la pjjrav l-a înţărcat stăpînul cu... bîta.
Şi-a aceleia şi-a ăstuia leac s-a dovedit folositor.
GAZ. TRANS., LIV (1891), nr. 118, p. 5. Vezi Typol. bibi.; tip 5474. Este atestat în Transilvania.
[.ŢIGANUL LA PRIMĂRIE]
Se duce un pui de ţigan să fure prune din grădina unui român, dar hoţul de păgubaş îl vede şi, punînd mîna pe elr îi trage o păruială de vedea numai stele verzi. Aude tatăl dănciucului păţania fiului său şi, hai... pornesc la primar, să-I facă el pe „rhumâniea... pînă-nho mînca, hapă sa nu bhea“„ Spune şi spune ţiganul toată şiretenia, de i se urîse şi primarului cu atîta gărăială pe capul lui. Văzînd primarul că ţiganul n-avea martor, şi nici nu-1 lasă în pace, ce se gîndeşte ? chemă pe dănciucul bătut şi-l întreabă, în auzul tuturor :
—	Bine, mă, haramina dracului, tu acolo erai cînd te-a bătut creştinu ăsta ?
Dănciucul, fără să se gîndească, răspunse repede :
■— Bha nhu heram hacolo, nu, mînca-te-aş ; nu heram, zhău. Numa haveam da gînd sa ma duc !
(C. Rădulescu-Codin) ŞC. MOD., I
(1897), nr. 7, p. 56 ; republicată ; GAZ. TRANS., LX (1897), nr. 198, p. G ; Dăfii, p. 12 (Priboieni —■ Argeş).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5476. Este atestat în Muntenia, Transilvania Şi Moldova.
Variante :
2.	Ţiganul la primărie, POP., II (1897), nr. 48, p. 767.
3.	(Fără titlu) AGRIC., VI (1909), nr. 23, p. 198.
627
ŢIGANUL PLEŞCAR
Un ţigan care şedea peste drum de o casă boierească văzînd odată că plecară toţi boierii de-acasă, şi după dînşii plecară mai în urmă şi oamenii din curte, crezu că fiindcă a rămas casa singură era < timp destul de priincios pentru pieaşcă. Astfel se strecură binişor în casa boierească şi începu să cerce broaştele pe unde credea că găseşte bani. Dar iată şi boierii că se întoarseră, şi bietul ţigan, neputînd să iasă la timp spre a nu fi văzut, întră să se ascundă într-un dulap mare, unde-şî ţinea boierul hainele.
Trecu cît trecu, şi boierul, făcîndu-i-se foame, strigă pe feciorul său din casă :
—	Ioane !
Dar ţiganul din dulap, pe care-1 chema tot Ion, crezînd că-1 strigă pe el :
—	Aud, cucoane ! răspunde din fundul dulapului.
Atunci boierul, înţelegînd că era cineva ascuns acolo, deschise dulapul şi, văzînd aramina cu ochii zgîiţi care sta zgîrcit pe vine :
—	Ce cauţi acolo, ţigane ? îl întrebă.
—■ Mă duceam acasă, cucoane, răspunse cioara, şi am rătăcit drumul.
—	Dar cum de nu greşeai să nimereşti în altă casă, ci tocmai peste drum de unde şezi tu ?
—	Mergeam de-a-ndăratele, cucoane, pentru că acum un an, la Crăciun, mă îmbătasem, să-ţi fie faţa curată.
— Auzi cioara ce palavre vrea să-mi taie ! Aşteaptă că te-oi răsplăti îndată pentru ceea ce ai făcut !
—	Nu te mai supăra, cucoane, zise ţiganul, că nu sînt d-aceia care să aştept răsplată de la curţile boiereşti.
Şi o şterse la sănătoasa pîn-a nu avea timp boierul să-şi cheme oamenii din curte.
CAL. BASM. CÎNT., (1874), p. 84.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5477. Este atestat în Muntenia.
Variantă :
2.	Păcălituri ţigăneşti, CAL. BASM., 1897, p. 103.
628
UN STRĂNUT
Un ţigan din cei ce lucrează vara pe la binale, voind să fUre odată ceva, sări într-o noapte prin fereastră într-o casă, din întîmplare nimeri în bucătărie.
Nu ştiu de se va fi folosit el cu vrun lucru din casa ceea, dar ştia că tot bîjbîind prin întuneric în toate părţile se vede că se purtă cu nasul pe lîngă vreo solniţă cu piper, că numai trase un strănut zdravăn de văzu scîntei înaintea ochilor, aşa incit servitorul casei, care pînă acum dormea şi nu simţise nimic, sări din pat şi, dezmeticindu-se, puse mîna pe el.
Acum, înţelegeţi dv., că omul nu era să-l cinstească, civ pricepîndu-1, îl duse la secţie. Acolo, după ce spuse românul cum stă afacerea, comisarul întrebă pe ţigan :
—	Ce-ai făcut, mă cioară, ce te-a adus la noi ?
—	Un strănut, cocoane, sărăcuţul de mine, răspunse ţiganul..
F. TOŢI, II (1898), nr. 43, p. 51G
Vezi Typol. bibi. ; tip 5478. Este atestat în Transilvania.
PĂCAT MARE
Hoţii mîntu'seră de băgat prin saci tot ce găsise mai de preţ în biserică şi erau gata de plecare, numai unul „pleosc“ — o palmă altuia.
—	Ce dai, măi ?
—	Ce stai, păcătosule, cu căciula în cap în sfînta biserică ? !
„I. CREANGA“, VIII (1915), nr. 7, p. 221. Vezi Typol. bibi. ; tip 5479. Este atestai în Moldova şi Muntenia.
Variante :
2. Păcat mare, ALB. Buc., XXIII (1924), nr. 3—4, p. GO.
3. Păcat marc, CUV. SAT., V (1934), nr. 6, p. 4.
629
[JURĂMÎNT FALS]
Unui ţăran i se fură un frumos cazan de aramă. El bănui îndată pe un ţigan care se învîrtea pe lîngă casa lui. Ţiganul iu arestat, dar negă cu încăpăţînare. Şi fiindcă, pus să jure, ţiganul jură fără a şovăi, i se dete drumul. La ieşire, ţăranul ii strigă :
—	Măi ţigane, ai jurat fals ; ţi-ai pierdut sufletul !
—	Şi tu, cazanul ! răspunse liniştit ţiganul.
CAL. REV. LUMEA IL., VIII (1901), p. 131. Vezi Ti/pat. bibi. ; tip 5480. Este atestat în Transilvania şi Muntenia.
V a r i a n t ă :
'2. Jurămînt fals, CAL. PLUG. ROM., 1921, p. 53.
[ŢIGANUL LA SOLGĂBIRÂU]
Un ţigan furase odată brînză de la ovreiul din sat. Pentru aceasta, apoi fu tras înaintea judecăţii d-lui solgăbirău :
—	Măi ţigane ! cum ai îndrăznit tu să furi brînza lui jupîn lacob?
—	D-apoi, vezi, aşa e cînd e să te ia dracul, măria ta, domnule solgăbirău J răspunse ţiganul, închinîndu-se.
GURA SAT., XII (1872), nr. 18, p. 72.
Vezi Typol. Iubi..; tip 5483. Este atestat în Transilvania.
[RĂSPUNSUL PUNGAŞULUI]
Un pungaş încearcă să fure de pe o stradă un felinar. Paznicul de noapte îl vede si-l întreabă ce face acolo.
Pungaşul îi răspunde că nu face altceva decît să şteargă felinarul pentru a vedea mai bine cîttd va reveni.
Magazia (le veselie, p. 13. Vezi Typol. bibi.; tip 5484. Este atestat in Muntenia.
TÎLHARUL ŞI JANDARMUL
Un jandarm prinde pe un tîlhar, cum se zice, cu prînjia în mină.
—	Ah, mîeluşelule, mi-ai căzut în mînă ! zise jandarmul, prinzîndu-1 pe după cap.
—	No, no, mai lin, domnule jtmdarm. Dacă n-aş fi eu şi alţi ortaci de-ai mei, nu ar fi nici jandarmi ; şi atunci dumneata ai fi silit a-ţi căuta pe altă cale pîinea cea de toate zilele.
CART. SAT. ROM., IV (1879), p. 211.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5485. Este atestat în Transilvania.
[PREFERINŢĂ...]
Un hoţ trecînd printr-un sat a furat de la o femeie punga din buzunar, în care n-a aflat fără numai cinci cruceri. Hoţulr spre nenorocirea lui, a fost prins şi dus la judele comunal şî judecat, să capete 15 lovituri de zbici. Iară hoţul văietîndu-se zise :
—	Mai bucuros aş fi fost să fiu zbiciuit într-un oraş, că mai multă dobîndă aş fi avut !
Gheaja, Ri&sUi,. p. 44..
Vezi Typol. bibi.; tip 5486. Este atestat în Transilvania.
631
[ARGUMENT]
La tribunal :
—	Va să zică, Şterpelescule, spui că ai deschis casa cu bani a iui Zaharovici cu chei false. Asta e o vină gravă. Să văd ce pedeapsă ţi se cuvine.
—	Să-mi daţi circumstanţe uşurătoare, d-le preşedinte !
—	Ge motive ai ?
—	Păi în casă n-am găsit nici o para chioară.
GAZ. ŢÂR., XXVI (1925), nr. 15—16, p. 4. Vezi Typol. bibi. ; tip 5487. Este atestat în Muntenia.
SECRETUL
Prezidentul : — Acuzatule, cum ai putut tu oare cu ni.jte sirme să deschizi o casă de bani, închisă bine ?
—	Acuzatul : — D-le prezident, v-aş spune totul, dar sînt prea mulţi oameni în sală şi mi-ar fura secretul.
ALB. Buc., XXI (1922), nr. 26—27, p. 445.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5488. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2. (Fără titlu) GAZ. ŢÂR., XXVI (1926), nr. 17, p. 4.
[NĂRAVUL...]
' Un fur, carele a doua oară fusese pedepsit cu temniţă, împlinindu-şi în urmă anii de pedeapsă în penitenciarul din Gherla, cînd era să scape liber, fu dus după regulament înaintea preotului în cancelarie, ca în urma-dată să-l catechizeze. Preotul, dîndu-i o instrucţie moral-religioasă, îi zise la încheiere:
—■ Acuma ţi-ai împlinit anii de pedeaspă ; demineaţă eşti iară om liber şi vei merge acasă ; cred tare că nu ne vom mai întîlni laolaltă în acest penitenciar !
—■ Dară cum aşa, domnule părinte, zise omul, doară vreai sâ te strămuţi, de aci, sau să te laşi în pensiune ?
Gheaja, Rîsetc, p. 39. Vezi Typol. bibi. ; tip 5489. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variantă :
2.	(Fără titlu) AGRIC., VI (1909), nr. 19, p. 167.
DE FOCUL DRAGOSTEI
L-au prins pe ţigan tocmai în clipa cînd spărgea uşa unei spiţerii.
Judele îl întreabă :
—	Ce ai vrut să furi ?
—	Sărut mîinile şi picioarele, n-am voit să fur nimica, dar eram iiamurizat, iaca of ! de ha ţiganca, şi daca ea nu mă voia, am spart uşa la spiţerie că de-oi găsi ha otrava să mă otrăghesc.
COM. SAT. Buc., III (1908), nr. 14—
15,	p. 232.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5490. Este atestat în Muntenia.
ŢIGANUL LA JUDECAT A
Judeţul : — Mare cutezanţă din partea d-tale, cioară, să ^pargi ziua uşile oamenilor şi să furi.
633
1
Ţiganul : — Acuşi îs doi ani de zile de cînd mi-ai băgat vină că am spart noaptea. Ziua să nu sparg, noaptea să nu i sparg, dar cînd ?
F. POP., IV (1896), nr. 34, p. 27'i,
Vezi Typol. bibi.; tip 5491. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	La curtca cu juraţi, CUCU, I (1905), nr. 9, p. 8.
3.	La tribunal. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 179.
4.	(Fără titlu) GRAI. SAT., II (1932), nr. 3—4, p. 27.
5.	(Fără titlu) VIAŢA SAT., I (1932—1933), nr. 10—32, p. 33.
6.	Cînd se poate fura ?, CAL. Blaj, XII (1936), p. 128.
7.	La tribunal, CAL. Blaj, XIII (1937), p. 117.
OM LINIŞTIT
—	Măi cioară, s-a furat un cal azi-noapte...
Ţiganul:
—	Ce-mi pasă mie ?
—	Da, dar bănuiesc că tu l-ai şterpelit...
Ţiganul :
—	Ce-ţi pasă ţie ?
DUM. POP., I (1914), nr. 15, p. 2, Vezi Typol. bibi.; tip 5492. Este atestat în Muntenia.
CINE L-A BĂTUT PE TETEA ?
Cică auziseră odată nişte români numai buşeli şi răbuf-neli acolea, în apropierea lor, pe drumul cel mare. Cînd se uitară să vadă ce e, se pomeniră cu un danciu, care fugea de-i sfîrîiau picioarele.
634
—	Ce ai, mă ţigane, de fugi aşa ?
—	Ce să am ? Iacă, a venit la noi un rumânica, să în-drepteze 0 leucă pe spinarea tetei.
—	Mă, te pomeneşti că o fi bătut pe tat-tău ! ?
—	Aş ! De unde ? I-a dat numei cîteva şi, după ee a trecut bătaia, era vorba să-1 trîntească.
—	Ori i-a spart capul ?
— Nu. Da avea bietu tetea o cremene sub zadaraua căciuli, şi praf i-a făcut cremenea cînd i-a dat.
—	Păi de ce, mă ?
—	Ei, de ce ?
Cică, tot ce piere-n sat Şi-o găsi la noi sub pat,
Eu cu tetea le-am furat...
(C. Rădulescu-Codin) PRIETEN. NOSTRU, IV (1914—1915), p. 358 ; republicată : Nevasta leneşă, p. 34 ; Vine roata, p. 34 ; PRIETEN. NOSTRU, VI (1923), nr. 3—4, p. 27.
Vezi Typol. bibi.; tip.5493. Este atestat în Muntenia şi Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., V (1930), nr. 41, p. 12.
3.	Cum l-au bătut pe tetea. Costin, Anecdote, p. 11 ; republicată' CAL. LUMINA POP., II (1935), p. 73 (Godeţ — Caraş-Severin).
4.	Ţăranii şi puradelul, 1ZVORAŞUL, XIV (1935), nr. 5, p. 182.
5.	Ţăranii şi puradelul, FEM. SAT., I (1935), nr. 11—12, p. 16.
6.	Ţiganii şi pwrdeul, CAL. LUMINA POP., III (1936), p. 83.
CREDINCIOŞII
Prădase şi omorîse pe nişte călători la drumul mare. Pe cînd ei o luaseră la picior cu bunurile, stăpînirea-i calcă din Urmă.
635
I-a prins şi i-a pus la răcoare.
Vine termenul de judecată. Cum se făcuse, sorocul pi. într-o vineri. S-au zbătut ei juraţii pînă la vremea mesei, clar n-au putut ajunge la înţelegere. Şi fiindcă era timpul mincârii curtea se împrăştie, rămînînd să se deie hotărîrea după-prîn^
Tîlhari, tîlhari, da tot le trebuie de-ale gurii. Cel mai mare dintre paznici trimite de le cumpără pîine şi bnnză.
Straja înfige baioneta într-o pîine şi le-o întinde. Pune? sj brînza pe-o lopăţică şi le-o dă de departe. Ai fi crezul hrăneşte nişte fiare, că a fiare chiar semănau. Căutătura ¡0r poncisă te străpungea. îţi îngheţa sîngele în vine, numai uj_ tîndu-te la ei; ferească sfîntul să-i fi întîlnit la o vrem- ele noapte.
Da h°ţii luau numai din pîine, de brînză nici nu se aţin ? lU
Cel cu paza se miră de una ca asta :
—	Da din udătură de ce nu gustaţi ?
—	Poi, face unul din ucigaşi, sărutăm mîiniie, astăzi e sfîntă zi de sec, şi noi ţinem posturile...
(I. Adam) OPINIA, III (18i«0, nr. 112, p. 3 ; republicată : Pe Un(ca-tră, p. 114.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5494. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Credincioşii, ALB. Buc., LVI (1937), p. 598.
ŢÎDULICA ŢIGANULUI ■'
Un ţigan, recunoscut ca găinar, îşi cumpărase de Crăciun o căciulă, dar o cumpărase de-a binelea astă dată.
După ce numără negustorului paralele, baragladina se opreşte în mijlocul magaziei şi aşteaptă.
Negustorul, mirat, îl întreabă ce mai vrea.
—	Ţîdulica.
636
—	Ce ţîdulică ?
—	Pă cum că am cumpărat-o.
—	Dar de ce ?
—	Ca să nu mai am tevatură cu primarul cînd m-o vedea cU căciula nouă, mînca-te-aş !
OPINIA, I (1808), nr. 21". o. 1.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5495. Este atestat în Moldova.
ŢIGANUL ŞI PUNGA
Un ţigan, trecînd odată printr-un sat nemţesc, văzu la marginea satului nişte copii jucîndu-se. Ultîndu-se mai dinadins la ei, văzu la unul o pungă, care după socoteala Iui trebuia să fie cu bani. Deci îşi plănui în mintea lui, cum să fure punga ? După puţină cugetare, se apropie de copii şi pe cel cu punga îl înhaţă şi fuga cu el, de scîntei îi ieşeau din căl-cîie. Fugind ei, ajunse în pădure unde se puse să-şi ascundă punga.
Auzind oamenii că ţiganul le-a furat un copil, plecară îndată după el să-l caute. Cînd ajunseră la marginea pădurii, auziră plînsul copilului. Se luară după sunet pînă ajunseră la locul unde ţiganul îşi aşezase prada. Atunci îi întrebară că ce caută aici.
—	D-apoi am venit cu băiatul să-mi tai vreo două lemne.
■— Aşa, atunci hai cu noi !
ll luară şi-l duseră mai mult pe sus pînă la casa comunală. Acolo îi spusei’ă că pentru că le-a furat copilul are să joace toată ziua desculţ în pietre.
„Hm ! îşi zise el. Eu am crezut că mă vor pedepsi pentru Pungă, dar ei mă pedepsesc pentru copil ; dacă le sînt aşa dragi copiii, să vină la mine acasă, că le dau treisprezece de pomană.“ :	După ce îşi isprăvi pedeapsa, se duse să caute unde şi-a
ascuns punga. Dar pînă atunci ninsese ca ae-o palmă, şi el nu deosebi locul unde a ascuns-o. Căutînd el cu mîinile prin ’teauă, trecu pe acolo o nuntă. Nuntaşii, văzîndu-I, îl întrebară Ca ce caută ? El le spuse că a ascuns o pungă cu bani, şi că ac'Um, de zăpadă, nu poate s-o găsească. Auzind nuntaşii asta,
637
1
săriră toţi din cocie şi începură să caute prin neauă. Ţiganul sta şi se uita să vadă la care va fi punga.
Atunci, unul dintre nuntaşi, aflînd-o şi cugetînd că nKij bine ar fi să o folosească el singur, se puse la fugă ; ţiganul ştiind că el a aflat punga, se luă după el. Fugind ei aşa, nun.! | tasul se uită în pungă să vadă ce-i în ea. Atunci se opri sj \ zise ţiganului :
—	Na-ţi punga şi ia tu banii singur... ! Dar ţiganul abia | apucă punga şi o luă la fugă, de nici cu plumbul nu l-ai putut ajunge.
Ajungînd acasă începu să strige :	:
—	Săriţi, muiere şi copii, că vă aduc parale sute de mii... Auzind, muierea şi cei 13 puradei ai săi se strînseră totî !
pe lîngă el, să vază cîtă bogăţie le-a adus. Atunci el, deschi- ' zînd punga, află în ea patru gologani de cei răi, şi jucării de cele copilăreşti.
CUCU, II (190G), nr. 5, p. 7. Vezi Typol. bibi. ; tip 5496. Este atestat în Transilvania.
[SFAT ÎNŢELEPT]
Doi ţigani se judecau între dînşii cu cîte o scurtătură de băţ (retevei în limba obiceiului).
Un al treilea ţigan le cam rîdea de milă mai d-oparte şi vroia ca să-i împace.
—	Ce mai cioro-bor pentru un topor !
Tata a furat şapte cai ş-o bardă ;
Dar tot n-a fost atîta sfadă.
Baican, Literatura populară, p. 3*\ Vezi Typol, bibi. ; tip 5499. Este atestat în Muntenia şi Moldova.
Variantă :
2.	(Fără titlu) CURIER., 1889, nr. 6, p. 4.
638
HOŢ PĂCĂLIT
Unui golan i-a ieşit un hoţ înainte.
—	Punga sau viaţa !
—	Mai bine punga !... Şi-şi scoase pălăria. Ţine punga !
—	Ce glumeşti ? Dă-mi punga !
—	Eu ţin banii în căptuşeala pălăriei...
Cînd luă hoţul pălăria, văzu că nu avea nici căptuşeală, şi nici o leţcaie în ea.
SAT., IV (1934), nr. 46, p. 19. Vezi Typol, bibi.; tip 5500. Este atestat în Muntenia.
POVESTEA UNUI FĂCĂLEŢ
Astăzi lumea s-a deşteptat şi nimeni nu poate altfel grăi. Astăzi tîlharii s-au împuţinat, din pricină că hoţ de la hoţ nu se vede cald ; astăzi dracii nu mai ies pe la răspîntii, cum ieşeau odată, din pricină că drac de drac mai văzut-ai să Se-nspăimînte ?
Dar ce-s eu să cîrtesc împotriva lumii ! Ştiu atîta că odată lumea era mai proastă, şi ca dînsa erau şi dracii şi tîlharii.
Plecaseră acum vreo şaizeci-şaptezeci de ani nişte oameni cu carele cu chirie din Ţepu la Galaţi. Intr-un cîmp, apucîndu-i noaptea, s-au hotărît să poposească pe loc : au tras carele de-lăturea drumului, au dejugat şi, mîncînd ce-aveau luat de pe acasă, au pornit să pască boii mai deoparte. Iar la căruţe a rămas să păzească un băietan.
Aşa cam pe la miezul nopţii, Ion Costin, poreclit Dulea, meşter în facerea bucatelor la drum, şi încă mai meşter la darea cepurilor cînd se-ntîmplă să fie poloboace-n car şi vin în poloboace, zic, vine să facă mămăligă.
—	Măi, băiete ?
—• Ce-i, moş-Ioane ?
—	Unde-i căldarea ?
—	Nu ştiu ; am căutat-o şi eu peste tot locul şi n-am găsit-o. Se vede că s-a lipit cineva şi-a luat-o.
639
Dar uitasem să v băţ, şi acum, cînd mai ales căldarea nu era a lui, zise :
—	Dar făcăleţul este, ori l-a luat şi pe el ?
—	Ba nu, moşule, uite, făcăleţu-i aici.
—	Aşa ? Apoi bine-i ; de căldare, ca de căldare ; dar a fost acela prost. Altfel :
De lua făcăleţul, li şi uitam preţul !
Hoţul, un fricos pesemne, găsise prilejul să se ascundă tot prin carele oamenilor, aşa că auzi tot ce vorbi Ion Costin. Şi, cu mintea lui de tîlhar din vremurile acelea, îşi zise :
„De bună seamă, făcăleţul e mai scump decît căldarea !“ Pîndi dară pînă ce adormiră cu toţii, merse binişor, puse căldarea la foc şi luă făcăleţul !
Să crezi, să nu crezi ? Nu ştii ce să faci ! Dar dacă asta-i adevărată, apoi e adevărat c-avea dreptate cel care tot pe-a-tunci, pe cînd era lumea mai proastă decît astăzi, furîndu-i-se lada cu bani, ar fi strigat :
—	Şi ce-are să facă cu lada, cînd cheia lăzii e la mine ? !
Pamfile, Firişoare de aur, p. (¡4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5501. Este atestat în Moldova.
[LA JUDECĂTORIE]
Un judecător a spus unui individ acuzat de furtul unui ceas de aur că îl achită, din lipsă de probe.
Acuzatul îi mulţumeşte judecătorului şi îl întreabă dacă ceasul nu-i aparţine.
CAl. POP., XVII, (1932). p, 86,
Vezi Typol. bibi. ; tip 5502. Este atestat în Moldova.
Ă spun că Dulea ista era om tare Kiimj
640
CE PURCEL ?
Ţiganul Coşcovel furase într-o noapte un purcel din coteţul unui român. A doua zi de dimineaţă românul se întilni din întîmplare cu cioroiul şi-i strigă încă de departe :
—	Noroc, măi Coşcovel !
—	Ce purcel ?... întrebă ţiganul, care se ştia cu musca pe căciulă şi care gîndea că românul l-a întrebat de purcelul furat.
Badea Mihai înţelese îndată cum stau lucrurile şi, mergînd în coteţul ţiganului, îşi găsi purcelul. Ce-o ii urmat mai departe, nu ştiu.
(Sandu) GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 75, p. 6 ; republicată : Anccdotc. p. 67.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5503. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Variante:
2.	Ce purcel ? F. POP., IV (1895—1896), p. 214.
3.	Ţiganul la moară, F. POP., VI (1897—1898). p. 442 (Corund — Harghita).
4.	Ce purcel ? GAZ. ŢER„ VIII (1899), nr. 22. p. 4.
5.	(Fără titlu) OPINIA, IV (1900), nr.‘199, p. 3.
6.	Ce tigaie ?	RÂS. Pal.,	I (1905—1906), p. 102.
7.	Ţiganul şi	tigaia, IIAZ. SAT., VIII (1908), nr. 8, p. 3 (Tătuleşti —
Buzău).
8.	Ţiganul şi	ciocanele	popii, BABA SAT., II (1909), nr. 6, p.	2.
9.	Mă ţigane	! Ce tigaie	? POP. ROM., VII (1911), nr. 40, p. 11.
10.	Ţiganul	şi	purcelul, F. POP., XVIII (1913), nr. 1, p. 7.
11.	Ţiganul	cu	musca pe căciulă (G. V. Şuşnea), „I. CREAATGA“,	IX
(1916), nr. 3, p. 95 (Sălceni — Galaţi).
12.	Cum s-a dat Stan de gol, LUMEA COPII, I (1922—1923), p. 343.
13.	Ţiganul	şi	tigaia, DUM. POP., IX (1924), nr. 35—36, p. 6.
14.	Ce tigaie,	nasule ? (N. I. Popescu), SUFLET OLT., 1927,	nr.
3,	p. 83 (Lungeşti — Olt).
15.	(Fără titlu) LIGA DEŞTEPT., 1930, nr. 27, p. 3.
641
r
TIGANU SANDU SI PĂŢANIA CU GARDU	'	CURCAN	CU	BORÎ?-
Intr-o seară întunecoasă, un ţigan, pe care-1 chema Sandu, vede ceva albind pe-un gard şi, cum era el gol pistol, se dă pe lingă gard, să vadă de-a mai mare minune ce poate să fie.
Pe gard stăteau la uscat nişte cămăşi spălate în ziua aceea.
Cum le vede ţiganul, îndată îşi pune gîndul dracului : se dă încet pe lîngă ele şi începe a vorbi cu gardul. Şi tot îl întreba pe gard, şi gardu-i răspundea :
—	Bună seara, gardule !
—	Bună seara, Sandule !
—	îmbrăcat eşti, gardule ?
—	Da tu gol eşti, Sandule ?
Dă-te coalea-n umbra mea Şi-ncarcă cît îi putea !
încarcă ţiganul cît poate şi pe aici ţi-i drumul, bun bucuros, dar n-apucă să facă trei paşi că îndată se pomeneşte c-o pătăchie pe spinare.
Se vede treaba că românul se-ntîmplase mai pe-aproape şi nu-i dăduse răgaz să plece aşa fără bună seara.
Ţiganul, dacă vede că nu-i de şagă, zvîrle cămeşile cît
colo
Ş-o ia de fugă ogăreşte
Că altfel era, Doamne-fereşte !
Pamfile, Cartea pov. hazlii, p. 10—
11	; republicată :	NEAM. ROM.
POP., IX (1921), nr. 21, p. 416 ; VEST SAT., IX (1921), nr. 23—24, p. 4 ; LUMEA COPII, III (1924), p. 523.
Vezi Typol. bibi.; tip 5504. Este atestat în Moldova şi Muntenia. Variantă:
2.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 13—14, p. 13.
Un ţigan sta cu casa lîngă un cîrciumar, care, printre alte păsări, avea în curte şi cîţivtţ curcani. într-o zi cîrciumarul bagă de seamă că-i lipseşte un curcan din cei mai graşi. Cău-tînd el curcanul în toate părţile şi negăsindu-1, îşi aduce aminte si de vecinul său. Se duce şi la ţigan, tocmai cînd acesta ospăta cu poftă din curcan, pe care-1 gătise cu borş. îl întreabă răstit :
—	Cum de mi-ai furat curcanul, ţigane ?
—	Hapoi, să vezi cum a fost, vecinule. Pe cînd Chiranda dădea mîncare la găini, curcanul dumitale sări peste gard şi, cum cuţitul mieu era înfipt în gard, curcanul, săind, îşi tăie gîtul în cuţit şi, tocmai atunci fierbînd şi o căldare cu borş la foc, 'zbătîndu-se,' căzu în căldarea cu borş, aşa că am găsit mîncarea gata !
Dac-aşa s-a întîmplat,
Cine este vinovat ?
De nu crezi c-a fost aşa, .
Poftim, gustă dumneata !
NEAM. ROM. POP., VII (1916), nr.
15; p. 227 (Folteşti —: Galaţi).
Vezi Typol. bibi. ; tip 5505. Este atestat în Moldova.
L-A LIPIT
La un cort nu mai aveau de nici unele. Dacă a văzut că-i mor dancii de foame, a luat un sac şi a plecat prin sat că doar, doar, o face rost de ceva. Nimereşte la coteţul unui român şi pune mîna pe o gîscă. Acu gîsca tot gîrîia, de, ca-n mînă de ţigan. Da el :
—	Ce mai faci şi gălăgie, hai ? !
Scoate un briceguţ şi nici una, nici două, taie gîtul gîştii. Cînd s-o bage-n sac, hop •— nu-ş de unde — şi românul :
—	Da ce faci aci, mă cioroipină ?
—	Ia, mă trudeam să lipesc hăst gît la gîsca asta !
642
643
Nu ştiu de l-o fi lipit sau nu l-o fi lipit, dar ştiu că pe el l-a lipit românul bine...
ALB. Buc., XLI (1938), nr. 43, p. 678.
Vezi Typol. bibi. ; tip. 55W>. Este atestat în Muntenia.
[LEGEA E BUNA...]
Un ţigan fusese prins de un rumân la coteţul cu găini c!e unde băgase cîteva în traistă. Păgubaşul pune mîna pe ţigan, şi, după ce i-a dat o tăvăleală bună, l-a dat pe mîna jandarmi-ior, care l-au trimis la judecată. La ziua înfăţişării ţiganul se rugă de rumân să-l ierte. Acesta, înduioşat de rugămintea ţiganului, cînd au intrat la judecător a declarat că-1 iartă pe ţigan, care de bucurie .sărută mîna rumânului, crezîndu-se .scăpat, dar judecătorul îi zise :
—	Bine, bine, te-a iertat reclamantul, dar nu iartă legea, ţigane.
•— Haoleo, zise ţiganul, şi legea e bună, boierule, da e al dracului cine zgîndără !
GAZ. ŢAR., XXXVII (1929), nr. 9, p. 4.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5507. Este atestat în Muntenia.
ÎN COJOC
Se întoarse ţiganul de la tîrg.
Ţiganca şi danciu îi ieşiră înainte să	vază	ce	le-a	adus.
Ţiganul nu le adusese nimic.
—	Aoleo !... începură a se jelui ţiganii toţi, că nu se ţinuse da vorbă, că el le făgăduise că le aduce cîte ceva.
—	Lasa, lasa, nu mai ţipaţi ca era sa	va aduc	un	cojoc,
nou-nouleţ ; şi era cusut cu roşu şi albastru de	îţi	lua	vede-
rile, dar mi-a fost frica dă păcat.
r
i
;	—	Da	de	ce,	ma	teteo	?	sări un danci de	colo.
!	—	Iaca	de	ce...	Apoi	în	cojoc sta un rumân cu o măciucă,
ca sa nu-1 lasa sa fuga.
(D. Stăncescu)	GAZ. TRAXS., LV
(1895), nr. 33,	p. 6 ;	republicată :
Glume, p. 112.
Vezi Typol. bibi; tip 5508. Este atestat în Muntenia.
PREŢUL CUSTURII
Un ţigan fură o custură de la un român şi o băgă în turetca ciubotei.
Românul, văzînd că-i lipseşte custura, se legă de ţigan, care venise acolo de curînd. Dar ţiganul mînca lut şi pămînt că nu ştie de custură. îl caută românul în toate părţile, dar n-o găseşte. Atunci îl pune la jurămînt pe ţigan şi-l duce înaintea popii. Popa îl îngenunche pe ţigan şi prinde a-i citi. îi citi jurămîntul şi-l sili pe ţigan să dea o oca de luminări la biserică pentru furtişagul ăsta.
Ţiganul, auzind osînda popii, scoate custura din turetcă şi o întinde popii zicînd :
—	Dar bine părinte ! face aceasta o ocsî de luminări ? Ia-ţi naibii ! Şi zvîrli ţiganul custura românului.
ALB. Buc., I (1898), nr. 25, p. 797.
Vezi Typol. bibi.; tip 5509. Este atestat în Muntenia.
Variante:
2.	Preţul custurii, ROM. Buc., XL (1898), nr. 50, p. 2.
3.	Preţul custurii. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 182.
POVESTEA STURZULUI
Un ţigan, furînd o traistă cu făină, trecea cu ea printr-o poiană. El aude un sturz cîntînd şi i se pare că zice :
(¡44
G45
„Tintiueana, eana, tintiueana, eana, ocoliţi poiana, şi prindeţi ţiganu cu traista de făină.“
El, crezînd că este urmărit, ia traista cU făină şi o aruncă, zicînd :
—	Nici a mea, nici a ta !
Şi ţiganul a rămas păcălit prin cîntecul sturzului.
NEAM. ROM. POP., IX (1921), nr.
11,	p. 217.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5510. Este atestat în Moldova.
Variantă:
2. Ţiganul şi sturzul, CASA N., XV (1930), nr. 1, p. 5.
VECINELE
—	Fă, lele Ioană ! Să ai grijă de fiu-tău, că se duce mereu şi fură lemne de la popa !...
•— Ei, şi ce te-a prins grija ?
—	Păi, uite ! Le-a cărat pe toate şi, cînd s-a dus al meu, n-a mai găsit să ia şi el, p-ormă s-a dus ş-a rupt din gardul vostru din fundul grădinii.
—	Ei, bată-1 sănătatea ! zi, el l-a rupt ? Mă miram eu aseară, cînd m-am dus să rup dintr-al vostru, cine o fi rupt dintr-al nostru. Bine că spuseşi, că acum n-o să-l mai trimit pe fiu-meu la popa.
SAT., IX (1939), nr. 107, p. 18. Vezi Typol. bibi.; tip 5511. Este atestat în Muntenia.
Variantă:
2.	Vecinelc, SAT X (1940), nr. 121, p. 23.
646
r
ŢIGANUL ŞI PEŞTELE
Un ţigan avea mare poftă să mănînce peşte, însă nu avea nici un ban.
Se duce la pescărie, se dete pe lîngă lada cu peşte şi, înşfăcînd un crap mare cu coadă, îl băgă în traistă. Negustorul însă îl zări şi, cînd ţiganul dădu să plece, îl şi apucă de haină.
—	Bine, cioară, iei peştele fără să plăteşti ?
—	N-am luat nici un peşte, conaşule, săru-mîna, zău n-am luat.
—	Bine, măi, dar ăsta-i din traistă ce-i ?
Ţiganul holbînd ochii îi zise :
—	Zău, conaşule, mînca-ţi-aş ochii, cînd am trecut p-aci, afurisitul ăsta de peşte, cînd s-a zbătut odată... a sărit la mine-n traistă, şi eu, cum sînt fricos, n-am putut să-l scot afară, că mă muşca.
CULT. POP., VIII (1928), nr. 242, p. 2.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5513. Este atestat în Muntenia.
NANAŞUL ŞI FINUL
Un ţigan făcu ce făcu şi-şi prinse nănaş de român. Acum, ţin-te nasule ; de cîte ori îi lipseşte ceva finului, raita la naşu, căci acolo găsea tot ce-i trebuia.
Odată ţiganul, fiind lipsit de pîine, se duce la naşu, face ce face şi pune mîna pe o pîine şi se cară cu ea. Naşul, după ce văzu că-i lipseşte pîinea, se ia după fin şi, ajungîndu-1, îl află cu pîinea subsuoară şi-l întreabă :
Naşul : — Finule, oare e bine
Să iei pîinea de la mine ?
Finul : — O, nasule, spunu-ţi drept,
Vezi că pun mîna pe piept :
Aşa eram de flămînd,
De nici nu-mi trecea prin gînd Ce fac şi pe unde sînt.
F. POP., VII (1899), nr. 19, p. 220.
Vezi Typol. bibi. tip 5514. Este atestat în Transilvania.
647
r
DECIT SA PAT...	I	LUCRU	BUN	NU	STRICA
Un ţigan, care furase, fiind prins, a fost închis într-o odăiţă şi dat pe seama unui străjer ca să-l păzească.
Românul, din vorbă în vorbă, îi zise ţiganului :
—■ Să nu care cumva să te încerci a fugi, spărgînd uşa ori vreo fereastră, că va fi vai de pielea ta !
Deocamdată ţiganul nu zise nimic, dar, după ce se mai gindi niţel, răspunse :
—	Apoi, de, românico, eu... de spart n-oi sparge, da... de... Decîl să paţ vreo belea, mai bine leagă-mă.
F. TOŢI,, I (1897), nr. 16, p. 124. Vezi Typol. bibi. ; tip 5515. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	De cit să pat... GAZ. TRANS., LX (1897), nr. 84, p. 5.
3.	De cit să pat... LUMINA, IV (1908), nr. 17, p. 9.
CE-I BINE NU-I RÂU !
Odată un român ducea pe un ţigan hoţ la judecată şi, tre-cînd printr-o pădure, şi românului fiindu-i frică să nu-1 scape, îi zise :
—	Măi, faraoane, n-ar fi bine să te leg cu un tei de car ■— românul era cu carul — pînă om trece pădurea ?
— Dă ! românico, răspunse ţiganul, ce-i bine nu-i rău !
(N. Mateescu) CASA RUR., IV
(1898), nr. 8, p. 190 (Movilita — Vrancea).
Vezi Typol. bibi.; tip 5515 A. Este atestat în Moldova. Variantă:
2. Ce-i bine, nu-i rău, A.I.E.F., i. 10690 bis (jud. Vrancea ?)
Un b'.ier prinse un ţigan furînd, puse slugile de-1 bătură bine şi, pe cînd îl legară cot la cot, boierul zise rîzînd :
— Să te mai strîngă, măi, ţigane ?
—	De, lucru bun nu strică, cucoane.
RAS. Pal., I (1905), nr. 6, p. 121. Vezi Typol. bibi.; tip 5515 B. Este atestat în Moldova şi Muntenia.
Variantă:
2.	(Fără titlu) GAZ. SAT, V (1905), nr. 8, p. 3.
ŢIGANUL LA VIE
Un ţigan, ducîndu-se la vreme de noapte într-o vie, ca să fure struguri, şi, fiindcă omul săpase de cu ziuă şi uitase sapa acolo, ţiganul, tot umblînd tiptil, dete peste .sapă, dar fără să o bage de seamă. Şi cum şedea sapa jos cu leafa (tăişul) în sus, ţiganul călcă apăsat pe tăişul sapei, dar sapa se saltă de coadă şi unde mi ţi-1 croieşte zdravăn pe ţigan în spate.
Bietul ţigan, socotindu-se prins, încremeni pe loc şi, dînd .îndărăt, exclamă :
—	Leagă mo ! leagă !... leagă !...
F. TOŢI, II (1898), nr. 27, p. 345.
Vezi Typol. bibi.; tip 5515 C. Este atestat în Transilvania.
Variante:
2.	(Fără titlu) POP., IV (1900), p. 57.
3.	Ţiganul la vie, CUCU, II (1906), nr. 15, p. 8.
048
649
[CHEF DE CÎNTEC]
Un rus şi un român s-au întovărăşit să se ducă la furat vin. După ce au stricat uşa pivniţei, s-au coborît într-însa şi acolo au găsit un butoi cu vin. Au început a bea ; şi rusul, mai lacom, a băut mai mult şi s-a îmbătat, apoi a început a cînta şi a juca. Românul îi zice :
—	Măi rusule, taci din gură că ne prinde stăpînul.
—	Ce să fac daca vine chinta ? îi răspunde rusul.
Zanne, Proverbele românilor, 19u0„ p. 290.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5517. Este atestat în Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	Da încă mie, POP. ROM, VII (1911), nr. 38, p. 4.
3.	Chef de cîntec. Pamfile. Cartea pov. hazlii, p. 17 ; republicată : NEAM, ROM. POP, IX (1921), nr. 1, p. 13.
4.	Da încă mia, GLAS BUCOV, VI (1923), nr. 1265, p. 3.
5.	Da-ncă miea ! Savin, Snoave, p. 44.
6.	(Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 18—19, p. 13.
HASTA-I HA STA !
S-a dus ţiganul cu un dănciuc să fure o poamă. Mergînd spre vie, îl cuprinsese frica că, de, parcă-i spunea inima că acolo are să se întîlnească cu „hap-de-chică“.
Dar şi ţiganul deştept, de să nu-i mai găseşti păreche î Pune pe fecioru-său să intre în vie, iar el rămîne să păzească, pe din afară.
Dănciucul, hămisit cum era, începe a mînca la frunze, de parcă dase peste miere. După ce s-a săturat, întrebă pe tat-so
—	Teteo, ştii tu cum e poama ?
—	Gogonata, puradel !
—	O hi şi gogonata, dar eu m-am săturat cu lata.
650
Vierul îi aude vorbind şi iese de sub butucul sub care era ascuns.
—	Haoleu ! ţipa danciul, cît îl ţinea gura, cînd îl vede.
—	Ce-ai găsit, puradelu tatii ?
—	Un zmeu !
—	Adă-1 la tetea...
—	Nu pot !...
Lasă-1.
—	Ilasta-i hasta, că nu mă lasă el pă mine.
VEST. SAT., I (1912), nr. 17, p. 5.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5518. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Variante:
2.	De cea bobală (Şt. St. Tuţescu), „I. CREANGA“, XIII (1920), nr. 3, p. 45 ; republicată : Din Boureni, p. 27 ; ALM. COOP., 1929, p. 97.
3.	De cea bobală, BUCIUM., I (1.924—1925), nr. 6, p. 4.
4.	Dc cea bobată, V. NOUĂ, I (1925), nr. 4, p. 3.
5.	Ţiganul la furat struguri, ALB. Buc., XXXVI (1937), nr. 13, p. 198.
[ZECE ŞI MAI UNA]
Ţiganul ce-şi pierduse gîştele întreabă pe un român cu care .se întîlni cînd le căuta.
—	Mă rumânică, n-ai văzut gîştele mele ?
—	Dar cîte ai avut ?
—	Zece şi mai una, răspunse ţiganul.
—	Văzui colo-n deal unsprezece, zise românul.
—• Nu-s ameale, o, nu-s ameale, o, începu ţiganul a se văicăra şi a-şi smulge chica din cap, că eu am avut numai zece şi mai una, zece şi mai una...
Novacoviciu, Din comoara Banatului, p. 57.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5519. Este atestat în Transilvania.
651
ŢIGANUL HOŢ DE GĂINI
Un ţigan şiret fură de la un om nişte găini. Jumătate Ie mănîncă 'el, jumătate le dă la crîşmă pentru rachiu şi, cinci bagă de seamă, vede că iar i se face foame. Ce socoteşte el ? Pleacă la cel păgubaş şi-i spune :
—	Haoleo, romanică, ce mi-ai da să-ţi spui eu păgubaşul găinilor ? Omul nu bagă de seamă vorba ţiganului şi-i dădu un căuş de făină.
—	Hai, spune-acu !
—	Hapoi, păgubaş eşti dumneata şi mai multe păcate faci dacă năpăstuieşti mulţi.
—	Asta o ştiu eu, dar spune-mi cine mi-a furat găinile.
—	Hapoi, unde-s găinele să le-ntreb ?
—	Ce mîrîi, ţigane, nu mi-ai spus tu că ştii cine mi le-a mincat?
—	Da să-i umple carnea trupul şi penele pămîntul, dar ce te răţoieşti la mine, nu cumva ai zice că ţi le-am luat eu ?
Omul se dă la o parte, pune mina pe M... niţa cea cioturoasă şi noduroasă şi, hit, pe ţigan de gît. Cînd vede negriciosul una ca asta, zice :
—	Hapoi, dacă ţi-am mîneat găinile, să-ţi mănîne şi bătaia ? Dă-o altuia că eu-s sătul, şi pomana ţi-a fi mai mult.
(T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 95.
Vezi Typol. bibi. ; tip 5520. Este atestat în Moldova.
SIRBUL ŞI GĂINA
L-a pus dracu pe un sîrb să fure o găină, de l-a şi prins românul.
—	De unde luaşi găina, sirbule ?
—	De coadă, bre...
—	Mă... ci nu aşa, mă sirbule, din ce loc furaşi găina ?
—	N-auzi... de coadă, bre !
—	Mă, de la cine o furaşi ?
652
T
—	Eu, bre ?
—	Tu, tu...
—	De la Stan, bre, să mi te duc la Ioana ca să mi te iubeştem
„I. CREANGA“, VIII (1915), nr. 12, p. 341. Vezi Typol. bibi. ; tip 5521. Este atestat în Moldova.
PUŞCA ŞI SCROAFA
Un român, furînd o scroafă, şi un ţigan, o puşcă, fură prinşi şi duşi la zapciu. Aducînd întîi pe român să-l cerceteze, ţiganul se puse să-l asculte la uşe, să vadă ce spune românul să scape.
—	De ce ai furat scroafa Marine ? îl întreabă zapciul.
—	N-am furat-o, cucoane, păcatele mele ! zău, uite, am crescut-o eu de mică.
îl crezu şi-i dete drumul.
Chemă şi pe ţigan.
—	De ce-ai furat, ţigane, puşca ?
—	N-am furat-o, zău, boierule, n-am furat-o ! Am crescut-o eu de mică, cînd era d-o şchioapă !
CAL. PROF., V (1866), p. 97.
Vezi Typol, bibi. ; tip 5522. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Puica şi scroafa, AMIC. POP., II (1868), p. 110.
3.	Puşca şi scroafa. Fundescu, Lit.	pop. Basme,	p.	164	;	republi-
cată : Lit. pop. Anecdote, p. 54.
4.	Puşca si scroafa, CAL. COCOŞ., 2876, p. 20.
5.	La judecătorie, CAL. Arad, XII (1891), p. 96.
6.	Ţiganul şi puşca, HAZ. SAT., I	(1901—1902),	nr.	4—5,	p.	2.
7.	(Fără titlu) CAL. MIN., IV (1902),	p. 209.
8.	Puşca ţiganului, POP. ROM., II (1902), nr. 59—60, p. 7.
653
I
i
1
9.	De cînd a fost puşca pistol, GAZ. TRANS., LXVI (1908), nr. 96, p. 7.
10.	De cînd a fost puşca pistol, BABA SAT., III (1910), nr. 15, p.
11.	Românul şi ţiganul la judecată (Şt. St. Tuţescu), PRIETEN. NOSTRU, 1 (1911—1912), p. 302.
12.	De cînd a fost puşca pistol, DUM. POP., I (1914—1915), nr. 15, p. 2.
13.	(Fără titlu) F. ŢAR. ROM., IV (1915), nr. 1, p. 3.
14.	Puşca ţiganului (N. Matcescu), NEAM. ROM. POP, VI (1915), nr. 6, p. 100.
15.	(Fără titlu) Pop-Reteganul, Ţiganii, p. 24.
16.	Ţiganul la judecată. Popa Dochin, Anecdote, p. 16.
17.	Puşca şl scroafa, CAL. B1IIOR., II (1923), p. 125.
18.	Puşca şi scroafa, REV. T. PAMFILE, II (1924), p. 84 (Buhai — Botoşani).
19.	(Fără titlu) PRIETEN. NOSTRU, VIII (1924), nr. 12, p. 18.
20.	Ţiganul şi românul la judecată. Costin, Anecdote, p. 14 (Orşova — Caraş-Severin).
21.	Ţiganul şi puşca, ALB. Buc., XXXIII (1934), nr. 11. p. 6.
22.	A crescut puşca, de cînd era pistol, BĂRĂGAN., V (1934), nr. 7—8, p. 16.
23.	Apărarea ţiganului, BĂRĂGAN., VI (1935), nr. 9—10, p. 20.
[GÎNDEAM CA SÎNT ÎNCĂLŢAT]
Un ţigan de cort, care făcea ciururi, veni cu mai multe ciururi în mină într-un oraş, ca să le vîndă pe rînd, mergînd din casă în casă, fireşte, numai în izmene, cămaşă şi desculţ. Intrînd şi în casa doctorului din oraşul respectiv, a aflat pe doctor scriind la masă vis-a-vis de o oglindă mare. Ţiganul în casă a intrat şi începe a zice :
—	Mînca-ţi-aş sufletul, domnişorule, cumpără-mi un ciur de hestea.
Doctorul se uită în oglindă, unde, din reflex, vedea ce face ţiganul în dreptul lui, şi i-a răspuns să aştepte pînă va fi gata scrisoarea dinainte-i. Bine ; ciurarul întrebuinţează această ocaziune, şi, venind aproape de el, vede pe un dulap un orologiu de buzunar, pune mîna pe el şi-l anexează, vîrîndu-şi-1 sub chiotorile izmenii.
Acest orologiu era de construcţiune că batea şi orele.
654
Doctorul, văzînd fapta ţiganului din oglindă, se scoală şi începe a face tîrgul cu ţiganul şi a-i spune că el cere prea mult pe un ciur, pînă cînd s-a fost apropiat amiaza. într-odată începe orologiul din izmana ţiganului a bate de 12 ori „tincu-tincu“.
Doctorul numaidecît l-a întrebat apoi :
—	Ce bate la tine, măi ţigane ?
—	îmi bat pintenii, drăguţ domnule ! răspunse ţiganul în marea lui perplexitate.
GURA SAT., XIII (1873), nr. 47, p. 182.
Vezi Typol. bibi.; tip 5523. Este atestat în Transilvania şi Moldova.
Variante:
2.	Gindeam că sînt încălţat, GAZ. TRANS., LII (1889), nr. 187, p. 7.
3.	Ţiganul cu pinteni, F. POP., IV (1895—1896), p. 170.
4.	Gîndeam că sînt încălţat, CĂL. POP. BUCOV., II (1897), p. 121.
GLOSAR
aburca vb. tr. — a ridica (de la păinînt) cu multă osteneală ; vb. refl.
a se urca (căţărîndu-se) ; a se ridica în zbor aciuia, actul vb. tr. şi refl. — a (se) adăposti de arşiţă sau de vreme* rea, a se odihni ; a căuta un loc de scăpare acov, acău s.n. — măsură pentru lichide agrăi vb. tr. — a grăi cuiva, a zice, a vorbi agru s.n. — loc de arat, arătură, ţarină
alagea s.f. — numai în loc. pop., a fi amăgit în aşteptările sale, a o păţi, a cădea în mare nevoie aldui vb. tr. — a binecuvînta (întrebuinţat adesea în salutări) aligni vb. refl. — a se simţi slab, a leşina aman interj. — a cădea la mare nevoie amandea ! interj. — fuga, dă năvală ' anocato adv. — în neorînduială, de-avalma antist s.m. — primar arişte s.f. — închisoare, temniţă -aroc s.n. — şanţ i asentare s.f. — recrutare
avan adj. — rău, amarnic, aprig axion s.n. — cîntare bisericească
băhanie, bîhanie s.f. —• epitet al ţiganilor sau ţigăncilor bahnă s.f. — loc mocirlos pe care creşte papură şi stuf ; mlaştină, smîrc , băhăhuie s.f. — mătăhală, femeie prostănacă, gură cască băjenie, bejenie s.f. ■—• pribegie
bolmoji, bălmuji vb. tr. — a vorbi încurcat, a bodogăni, a trăncăni, a sporovăi, a spune fleacuri, a vorbi vrute .şi nevrute b(iltag< baltac s.n. — armă veche, un fel de secure cu două tăişuri ^tinănăi vb. tr. — a mişca într-o parte sau într-alta, a legăna, a clătina
659
batcă s.f. — un fel de nicovală mică înfiptă într-o bucată de lemn ascuţită şi pe care cosaşul îşi ascute coasa, bătînd cu un ciocănaş
batir, bată’- adv. — măcar, barem, cel puţin beldie s.f. — prăjină lungă şi subţire
beniş s.r.. — haină boierească cu mînecile despicate şi îmblănită pe margini pe care o purtau odinioară atît bărbaţii cit şi femeile la solemnităţi ; cu timpul această îmbrăcăminte a fost adoptată şi de popor şi de ţiganii lăutari bicisnic adj., s.m., s.f. — netrebnic,-ă, ticălos,-ă, necinstit,-ă, slăbănog,-ă prăpădit, nevoiaş bili, nu: adesea ghili vb. tr. — a nălbi (pînză etc.)
bitanq, bitartc, bitong adj. — bastard, copil din fiori, mai rar frate vitreg
bîzdoacă	s.n. — ciomag gros	cu măciucă la capăt
blehui	vb.	tr. — a îmbrăca	capetele osiei de la	car cu bleau (tinichea)
blendi vb. tr. — a îmbrînci, a da brînci bleot, bliot adj. —• nătîng, nătărău, prost, bleg bobi vb. tr. — a nimeri, a potrivi
bobotit adj — obrintit (vorbind despre o rană), inflamat bojbăi, bijbii, băjbăi vb. tr. — a dibui pe întuneric, a căuta ceva pipăind în întunecime boldi vb. tr. — a zgîi, a holba ochii, a-şi pironi ochii
boltă s.f. — zidărie sau construcţie de piatră ori de fier în formă de	arc
boltariu s.n. — negustor de mărunţişuri (care avea prăvălie cu boltă) bot că s.f. — alveolă din fagur, în care se naşte matca botei s.n. — turmă (de vreo 3—400) de oi
bour s.m. — partea dinainte, încovoiată în sus a tălpilor săniei
brad s.m. — vîrf sau ramură mare de brad, cu care se împodobeşte carul sau poarta casei mirilor în ajunul, nunţii, sau care se poartă înaintea mirilor, cînd se	duc la	biserică să se
cunune ; un fel	de horă ce se joacă	la casa	miresei înainte
de cununie
bugini vb. intr. — a zăcea, a dormi ca un trîndav, a	trîndăvi
bulgui, bîigui vb. tr. şi intr. — a vorbi neînţeles, a	îngăima,	a	vorbi
vorbe fără rost, a aiura
bumben,-ă adj. — nemişcat,-ă înţepenit,-ă, adormit,-ă
burcă s.f. — şubă, bundă, suman de pănură groasă ce se poartă iarna ;
cojoc miţos, mai adesea întors cu miţele afară burduhan, bărdăhan s.m. — stomacul mamiferelor burlnic s.m. — purcel grăsuţ, grăsun
buşmachi s.m. — un fel de pantofi fără spate (purtaţi mai ales de femei)
660
cabazlîc s.n. — glumă proastă, caraghioslîc, poznă co/onâ s.f. — cafenea
cahlă s.f. — coşul (cuptorul sobei) alcătuit din olane
cale primară — prima vizită pe care o fac noii căsătoriţi ia opt zile după cununie, la părinţii tinerei neveste calic adj. şi s.m. — olog ; sărac lipit, milog, cerşetor
călpunari s.m. pl. — flăcăi, fete sau femei ce se aleg dintre rudele mirelui spre a-1 însoţi pe acesta la casa miresei în ziua nunţii
caluceni s.m. pl. — căluşari, care joacă dansul Căluşului calup s.n. — tipar, formă ; calapod de cizmar
calvin s.m. — care profesează doctrina lui Calvin, unul din marii reformatori ai bisericii creştine, întemeietorul calvinismului canon s.m. — regulă, hotărîre dată de un sobor cu privire la credinţă cântă s.f. — cană mare
căput s.n. — haină scurtă, un fel de mintcan ce poartă ţăranul peste cămaşă
carabazghial adj — mijlociu
caraulă s.f. — strajă, sentinelă ; strajă de noapte prin sate catagrajic s.f. — recensămînt, inventar ceapraz s.n. — ciucure de mătase, de bumbac sau de lînă celui vb. tr. — a înşela
cetlui vb. tr. — a struni, a strînge, a lega (pe cineva sau ccva) strins cu funii
chelbe ă.î. — un fel de bube ce se fac pe cap şi din pricina cărora cade părul
chersin s.n. — covată scurtă şi adîncă (de frămîntat aluatul) chicoti vb. intr. — a rîde înfundat sau în batjocură childă s.f. — smoc de păr
chiloman s.n. — gălăgie, zgomot cu ţipete, vaiete sau rîsete în hohot chisea, chesea s.f. — vas mic de porţelan, sticlă sau cristal în care se ţine dulceaţă chisnovat adj. poznaş, bun de glume, comic chiteală s.f. — socoteală, judecată
cihăi, cehăi vb. tr. — a stărui cu vorba pe lîngă cineva ; a supăra din pricina insistenţelor cinchi vb. refl. — a se stîrci ; a se aşeza pe vine
ciochină s.f. — curea la capătul dinapoi al şelei, de care călăreţul leagă traista sau bagajele ; cele două oblîncuri sau vîrfuri dinapoi la şaua de lemn
cioclovină, ciocloavă s.f. — ciocoi ruginit, termen de dispreţ dat îndeosebi arendaşilor ciof s.m. — naiba, dracul, om ticălos, afurisit
ciotcă s.f.— în expr. pop. a sta, a se aduna — grămadă, de oameni de animale k-iriplc s.f. — în linie dreaptă •ciucă sf. — ţintă
■cium-urlit adj. — obosit tare, rupt de oboseală, spetit ■clampuci s.m. — papuci rupţi •clanţa s.f. iron. —	gură, plisc,	clonţ
elcţăi vb. intr. —	a	mesteca	mereu din	gură	;	a	plescăi	din gură,	min-
cînd cu lăcomie dop s.m. — pălărie (ţărănească)
■cobză s.f. fig. — a aduce pe cineva legat, incit să nu se poată mişca
cocic s.f. — trăsură
codriccl s.m. dim.	■—	codru de	mălai
colaci, vb. tr. —	a	propune	pentru însurătoare	sau	măritiş ;	a	peţi
•cop s.n. — măsură de capacitate (de aproape un litru) ; cană ■coprcală s.f. — prăjină lungă corlată s.f. — ţarc pentru vite
coropcă s.f. — ladă cu mai multe despărţituri în care îşi duce tolbaşul marfa
corlorosi, coloraşi vb. tr. şi refl. — a (se) scăpa (de cineva, de ceva)
■ cosor s.n. — cuţit încovoiat la vîrf, întrebuinţat îndeosebi de vieri şi de grădinari coşi cant s.n. — locuitor din satul Coşteiu
cotruţă s.f. — spaţiul între cuptor şi perete unde se pun diferite vase
cujniţă s.f. — vatra fierarului, potcovarului
■culişer, euleşer s.n. — făcăleţ, mestecău (de mămăligă)
eurcubctă s.f. — dovleac turcesc
curmei s.n, — bucată de funie din coajă de tei, mlădiţă, nuieluşă din tulpina viţei curi adj. — scurt (în coadă)
custa vb. tr. — a lăsa să trăiască, a ţinea în viaţă
cusur s.n. — rest de bani ; ceea ce lipseşte pentru completarea unei sume
dărab s.n. — bucată <lcvlă s.f. — căpăţînă
dihoca, dehoca vb. tr. — a tăia, a fărîma în bucăţi. dimirlL\ dimerlie, dcmerlie s.f. ■— baniţă (de măsurat cereale) divan (a sta la vb. tr. — a sta de vorbă, a vorbi mult dric s.n. — partea unui car ţărănesc alcătuită din inimă, perinos, pisueuri, vîrtej şi osie, fără a cuprinde în această numire roţile, loitrele etc.
662
¿ugleş, dugliş adj. şi s.m. — trîndav, leneş, trîntor, puturos ¿ulcuş adj. — dulce
enoriaş s.n. — cel ce ţine de enorie, cartier supus spiritual conducerii unui preot
făgăclău s.m. — circiumă, birt, ospătărie, han
fedeleş s.n. — obiceiul de a se aduna sîmbătă seara băieţii şi fetele din sat ca să joace petrecerea ce urmează la ginere sim-bătă seai'a, înainte de nuntă ferie s.f. — măsură de capacitate de conţinutul unei vedere filer s.m. — mică monedă, reprezentînd a suta parte dintr-o coroană (a vechii monarhii austro-ungare) ; obol fleancâ s.f. — gură, bot flori de cuc loc. pop. — degeaba, în zadar foşgăi vb. intr. — a mişuna, a furnica, a foi fundei s.n. — intestinul gros fur. s.m. — tîlhar, hoţ
gaida s.f. — cimpoi
găbji, găbui vb. tr. — a prinde pe cineva la strîmtoare (de unde nu mai poate scăpa), a înhăţa, a pune laba pe cineva ghes s.m. — îndemn
ghionoaie s.f. — „caţa dracului“, persoană rea şi cicălitoare, căreia nu-1 mai tace gura
giubea s.f. — haină largă de postav, lungă pînă la .pămînt, purtată odinioară de boieri deasupra anteriului, haină de sărbătoare giulgiu s.n. — pinză foarte fină
gîrbaci, cîrbaci s.n. — bici alcătuit mai adesea din mai multe curele., cu vîrfurile uneori plumbuite, care în trecut servea ca instrument de tortură gîrneţ s.m. — stejar mic, tînăr ; par grosuţ de stejar sau de alt lemrs gloabă s.f. — pedeapsă de bani, amendă, despăgubire glidă, gledă s.f. — şir, rînd de soldaţi godac s.m. — purcel de un an gorgan s.n. — movilă, măgură în formă de căpiţă
groscior s.n. — smîntîna dulce cînd abia începe a se prinde de laptele; de vacă
Qruieţ s.n. — diminutiv la la grui : deluşor
hachiţe s.f. pl. — toane, chichiţe, nod în papură
haluită şdj. — pocită de iele, luată de iele (în credinţe populare)
hapleşă adj. — toantă, nătăfleaţă, năroadă
6C3
liaptac interj. — comandă militară : drepţi ! haram s.n. — vită prăpădită, slăbănoagă
haramlnă s.m. — hoţ de codru, haiduc, om nemilos, rău la suflet ; poreclă dată ţiganilor hăeui vb tr. — a tăia în bucăţi mici, a toca ; a sfîrteca Mrcăti vb. intr. — a răcni, a striga tare, a face gură hăuli, hauli vb. intr. — a chiui, a cînta, a vui hireş, hirlx adj. — vestit, renumit, mindru, frumos hlrithi vb. tr. — a saluta, a felicita hirşoaţtă s.f. — vită bătrînă
hojma aJv. — mereu, într-una, necontenit, necurmat, pururea huci s.r.i. — unealtă de scărmănat lina, cînepa, inul ; ragilă huceag s.a. — pădure tînără şi deasă ; tufiş, desiş, crîng, hăţiş hui vb. intr. — a vui, a bui ; a vîjii (vorb, de vint, de ape, de cap) a ţiui (vorb. de urechi), a bubui surd (vorb. de tunet) hulpav, hilpav adj. şi adv. — lacom
ialoviţă s.f. — vacă îngrăşată pentru tăiere Icui vb. tr. — a înfige un ic, a vîrî o pană
ipingea, '¡pingea, epingea, epingea s.f. — manta cu glugă, pentru vreme de ploaie, purtată mai ales de sătenii care fac negoţ cu vite, de vizitii etc.
izbelişte s.f. — loc, situaţie, unde este expus cineva tuturor loviturilor, lăsat în voia întîmplării, părăsit de tot
Imburda \ b. tr. şi refl. — a (se) răsturna împixirl, impeslri vb. tr. — a broda, a înflori, a chindisi împuia, vb. tr. — a lucra (a face) pe ceva diferite desenuri iiicâr/ba, imcăibăra vb. tr. — a strîngo, a aduna, a înjgheba ceva înfrupta vii. refl. — a mînca de frupt, de dulce în zilele de post ; a gusta inlurluci vb. refl. — a se strînge la un loc, a se aduna, a se împreuna
jăgui, jegui vb. tr. — a arde cu fierul roşu, spre a însemna măsurile de capacitate, făcute din lemn jeşcău s.n. —■ pungă de pus tutunul jinău s.n. — bănuială, presupunere
la vb. tr. şi refl. — a (se) spăla
lăicer, lăvicer s.n. — covor ţărănesc de lină, lung şi îngust lucrat de ţărănci şi care se aşterne pe laviţe sau pe podea lamură s.f. — ceea ce este mai bun, mai curat, mai ales, mai de frunte în ceva, mai adevărat lehămeti vb. refl. — a i se face silă, a se sătura pînă-n gît, a se dezgusta
mi
•jjbru si. — monedă de argint de 20 de creiţari linchi vb. t!'. — a mînca fără poftă
liotă, leaoln, leahotâ s.f. — mulţime, droaie, gloată, grămadă lip s.n. — murdărie grasă, lipicioasă ; jeg lipan s m. — foaie de brustur
lobda, lobdă s.f. —- bucată de lemn lungă de 1—2 m. despicată cu securea dintr-un trunchi de copac loz'ie s.f. — numele unei varietăţi de răchită, beldie
lua pe cineva in unghii loc. pop. — a-1 rupe în bucăţi, a-1 face fărîme
-jnălătui vb. tr. — a petrece, a chef,ui
mană s.f. — hrană îmbelşugată
mangosit (ă) adj. — ticălos, netrcbnic, nătărău
matosi vb. refl. — a se îmbăta
megiaş, megiaş adj. şi s.m. — vecin
tnerinzzri s.n. pl. — personaje la nunţile ţărăneşti a căror atribuţie e să îngrijească de cele necesare pentru gătitul miresei în ziua nunţii
■mirozenie s.f. — minunăţie, ciudăţenie
mişarcă s.f. — femeie de moravuri uşoare
mînca lut şi pâmînt loc. pop. — a fugi foarte repede
vlinca vb. intr. — a rămînea, a poposi undeva peste noapte
moacă s.f. — femeie toantă, proastă ; figură
mocioacă s.f. — măciucă
modilcă s.f. — ridicătură pe un şes
modoran, modirlan s.m. — bădăran, ţărănoi, mojic
modru s.n. — chip, mod ; putinţă
moloşag s.n. — moină, timp moale, umed, iarna după frig, cînd se topeşte zăpada mondir, mundir, mindir s.n. — tunică militară
mornăi mormăi vb. tr. şi intr. — a-şi arăta nemulţumirea prin nişte sunete nedesluşite, a bombăni, a bodogăni motoscă s.f. — legăturică (de bani) sau de alte lucruri mărunte
nădăi vb. refl. — a bănui, a presupune ; a da cu socoteala năloagă s.f. — îmbulzeală, îngrămădeală, mulţime de oameni veniţi la moară să macine
năsălio s.f. —• patul sau targa pe care se aşează mortul cînd e dus la groapă
neaga s.f. — femeie îndărătnică, urîtă, rea, încăpăţînată, persoană de care nu te poţi scăpa nemeş, nemiş adj. şi s.m. — nobil, îndeosebi nobil ungur nemotie s.f. — rudenie
665
1
\
nevolnic adj. şi s.m. — neputincios, infirm nurii vb. refl. — a se giugiuli ; a bîzîi
noalen, noat'm s.m., ; noalină s.f. — mielul, mieluşeaua din momentul ce se înţarcă pînă împlineşte un an
obor. s.n. — tîrg de vite
obrocit adj. — zăpăcit, năucit
oceanic s.f. — instrucţie, exerciţiu militar
ocniţă s.f. — adîncitură pe sub cuporul caselor ţărăneşti ; firidă în zidul unei clădiri ojină, ujină s.f. — gustarea de către seara (între orele 4—5) oloiac adj. — mic
onclroni, hondroni vb. într. — a flecari, a vorbi fără rost oploşi vb. tr. şi refl. —■ a da adăpost, a (se) adăposti, a-şi căuta adăpost a se pripăşi ; a (se) căpătui oropsit adj. —■ alungat, izgonit cu mînie ; părăsit, lăsat cu dispreţ în voia întîmplării
ostoi, osteia vb. tr. şi refl. •— a (se) potoli ; a (se) linişti, a face să-nce-teze, a înceta
otig s.n. — lopăţică, băţ lat la un capăt cu care se curăţă de pe cor-mana plugului pămîntul ce s-a prins
păhanie s.f. — prăjină, drug, par (care serveşte ca pîrghie ; a da palugă, a rostogoli o bîrnă pahonţ, pohonţ s.m. iron. — soldat rus
papistas adj. şi s.m. — catolic (mai adesea cu nuanţă ironică) parip s.m. — telegar, armăsar (mai adesea la ţigani)
parpandel s.m. — poreclă dată unui ţigan tînăr, unui dănciuc, unu' purdelaş
păr păr iţă, pirpăriţă, pîrpăriţă s.f. — bucată de fier în care se prinde capătul fusului de fier care învîrteşte piatra alergătoare dintr-o moară
partal s.n. — bucată de pămînt semănată sau acoperit cu vegetaţie pătăchie s.f. — par, ciomag, nuia groasă ; epitet dat unei femei urîte peteică s.f. — copca care prinde nasturele la cămaşă, chiotoare picher s.m. — supraveghetor al lucrărilor la o clădire, la construirea unei şosele pînc s.n. — toană (bună sau rea), chef piparcă s.f. — ardei (în special roşu)
pirost(r)ii s.f. pl. — obiect de gospodărie pe care se aşează cazanul.
oala, deasupra focului pîrlaci s.m. — cel care are obiceiul de a pîrli, de a îeşela, de a păcăli ; găinar, potlogar
666
pitar s.m. — brutar
piţulă s.f. — monedă de 10 cruceri (în vechea monarhie austro-ungară) piuă s.f. — un fel de moară în care se bate in apă abaua, dimia, postavul etc., cu ajutorul unor ciocane de lemn ; numită după regiuni şi „dirstă“, „dubă“ sau „stească" plodeţ s.m. — prunc, copil pocanit> s.f. — pocăinţă
pocîltit adj. —■ slăbit de tot, uscat de nemîncare, lihnit de foame
podobic s.f. —• asemănare, potrivire
polog s.n. — finul uscat înainte de a se face căpiţă
pololicuri s.n. pl. — glume, snoave
pomoştină s.f. — pardoseala ; podul carului, scîndurile alăturate care se reazimă de dricul carului ponciş adv. — pieziş, chiondăriş, chiorîş, cruciş
ponoslui vb. tr. — a ocări, a vorbi de rău, a defăima, a scoate un ponos posoacă s.f. — sînge care curge din gură, dintr-o rană poşidic s.m. pl. — gloată, droaie, spuză de copii mici, mulţime de animale mărunte potcaş adj. şi s.m. — buclucaş, (om) supărător
potîng, potinc s.m. — legătura (de gînj, de nuia sucită, de piele sau de fier) care prinde cotiga plugului de grindei ; leagă leuca de loitra carului praşă s.f. — praşilă
prezbitcră s.f. — soţie de preot, preoteasă prezent s.n. — dar, cadou praznic s.n. — sărbătoare mare bisericească proclet,-(ă) adj. şi s.m., s.f. — afurisit,-ă, grozav,-ă progad.ie s.f. — cimitir, ţintirim
prois	s.n.	— chef, plac, toane ; în	expresiile : de	prois, de bun proisul,
din proisul cuiva —,	din proprie iniţiativă, de bună voie,
neconstrîns de nimeni proistos, proestos s.m. — mai marele în rang poşte preoţii unei biserici, peste călugării unei mînăstiri proia s.m. — protopop
proţap	s.n.	— drug gros care se	leagă în partea	dinaintea carului sau
a săniei, prinzîndu-se	de pisc cu un	cui ce trece prin ure-
chile proţapului ; de capătul liber al proţapului este prins jugul
a pune în talpc loc. pop — a rostui, a asigura o situaţie bună, un trai îndestulat
rapăn s.n. — boală de piele, provenită din murdărie rascote s.f. pl. — vreascuri, crengile uscate
667
răspas s.n. — răgaz, interval de timp renghi s.n. — festă, poznă, păcăleală
resteu, răsteu s.n. — fiecare din cele două beţe lungi (adesea de fier).
ce trec la dreapta şi la stingă, prin ceafa jugului şi prin policioară ; ele opresc gitul boului de a ieşi din jug reverendă s.f. — haină lungă preoţească, anteriu roc s.n. — termen, soroc
sadă s.f. — urdiniş
saia s.f. — îngrăditură de nuiele cu acoperămînt, care serveşti' ca adăpost pentru boi, vaci, oi, capre etc. să nu fie cu bănat loc. pop. — să nu-ţi fie cu supărare, nu lua în seamă satara s.f. — dare grea impusă samavolnic asupra cuiva •scatulă s.f. — cutie, casetă, solniţă scîr s.n. — cîrlionţ, buclă scocioreală s.f. — scormoneală, socoteală
sfeti vb. tr. şi refl. — a (se) arăta, a (sa) da la iveală, a (se) da pe faţă slavină s.f. — cană, cep
sodomi, sudumi vb. tr. şi refl. — a (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) potopi
sorcovăţ s.n. — sfanţ (monedă) spăsenie s.f. — ispăşire, izbăvire
stanişte s.f. — locul umbrit sau expus în bătaia vîntului, unde se odihnesc vitele la amiază, în timpul căldurilor mari de vară ; popas, loc de oprire, loc de întilnire stative s.f. pl. — războaie de ţesut stilpar s.n. — piesă de 5 lei
stropoli vb, tr, şi intr. — a face lucruri mărunte prin casă sturî vb. refl. — a se prăpădi, a pieri, a se istovi sudalmă s.f. — ocară, ofensă, înjurătură
şalver, şalvir s.m. — înşelător, şarlatan, pungaş şarlă s.f. — javră, cîine care latră întruna
şleau s.n. — curea sau funie lungă cu care se înhamă la căruţă sau la trăsură caii şod adj. — ciudat, poznaş şogor s.m. — cumnat şoşii s.m. — stîlp, birnă, grindă
şpei'lă, speria s.f. — a da de gol, a trăda, a lăsa încurcat
tain s.n. — porţie de pîine, carne etc., sau ce se dădea ostaşilor pămîn-teni ; întreţinerea zilnică ce acordau odinioară domnitorii şi boierii subalternilor lor şi slugilor talan s.m. — dalac
T
tăbirci vi), tr. şi refl. — a ridica ceva de jos cu multă greutate, a se trudi
tamazlic s.n. — cireadă de vite
teleagă s.f. — căruţă mică de transport, mai adesea pe două roţi ; cotigă
teleap, teleap interj., adesea repetat •— imită tîrşitul picioarelor, opincilor sau papucilor în mers terpel s.n. — tîrcol, a da raită
tcsteiwl s.n. — basma înflorată cu care-şi împodobesc capul femeile de la ţară
tic/oare si. — nemernic, ticălos, trîntor, putoare (aplicat adesea vitelor slabe, prăpădite)
tigva s.f. — fructul plantei (tidvă) care după ce a fost golit şi uscat, serveşte ca vas pentru lichide tij adv. — de asemenea
toc, teoc, tioc s.n. — teaca pe care cosaşul o poartă atlrnată de brîu, cu un cîrlig, în care ţine cutea de ascuţit coasa torosi vb. tr. — a flccări
trepăda vb. intr. — a umbla mereu dintr-o parte într-alta, a tot alerga încoace şi încolo tropar s.n. — scurtă cîntare bisericească, de laudă twreotcă s.f. — carîmbul cizmei
ţăpărîşă adj. — aspră ţidu'ă, ţedulă s.f. — bilet ţigănos adj. — foarte zgîrcit
ţiplă, ţiplă s.f. — pieliţă din băşică de porc uscată, ce se întrebuinţa în loc de sticlă la fereastra caselor ţopăi, ţupăi vb. intr. — a juca, a dansa, a sălta
a umbla (de) frunza frăsinelului loc. pop. — a umbla fără nici un rost. degeaba
ursi, urna vb. tr. — a hotărî, a meni soarta, destinul, a predestina, a soroci
vadea s.f. — termen, de plată, soroc
vătaf s.m. — Îngrijitor, administrator, intendent do curte domnească sau de moşie boierească vătrai s.n. — unealtă (ca o lopăţică) cu care scormoneşte focul în vatră vilnic s.n. — un fel de fotă largă, alcătuită din două bucăţi, lucrată încreţit ca o fustă
(368
6G9
vîşca vb. într. Şi refl •— a (se) mişca, a (se) urni	din loc
vultur a, vulturi vb. tr. — a bate postavul în piuă ; vb.	intr.	•—	a	învirt;
ca o volbură, ca un vîrtej
zăbun, zob011, zobon s.n. — haină cu mîneci, vătuită şi lungă pînă la .genunchi, purtată de ţărani iarna ; odinioară, haină fără mîneci ce se purta de boieri şi de cucoane zaplan, zăplan adj. şi s.m. — lungan, găligan
zbur&loi vii. tr. — a arunca cu zburături, cu	pietre etc.	în	cineva	sais
în ceva
zblcliuet adj. — nebunatec, zvăpăiat
zglătina vb. tr. şi refl. — a (se) clătina, a (se) zdruncina
zgodi, sgodi vb. tr. şi refl. — a (se) nimeri
zurbavă s.f. — gîlceavă, ceartă
INDICE DE LOCALITĂŢI
Albeşti (Argeş) 25 Apateu (Arad) 163, 536 Arad 163 Archiud 230, 611 Avela (Epir) 352
Balota (Vîlcea) 420 Băcăleşti 161
Bălăceşti (Mehedinţi) 559 Bărgăoani (Neamţ) 437, 525 Bata (Arad) 608
Bătrîni (Prahova) 100, 101, 368, 409, 509, 524, 572, 619 Bistricioara (Neamţ) 566 Bistriţa (Bistriţa) 604 Bistriţa (Mehedinţi) 235, 238, 423, 447
Bistriţa (Nasăud) 509, 518, 558 Bîrlad 87, 111, 172, 256, 318, 338, 367
Bîrseşti (Vîlcea) 368 Bivol (Botoşani) 596 Blaj 562 Bogaţi 155
Bogdăneşti (Suceava) 333 Bogdăneşti (Vîlcea) 396 Borcea (Ialomiţa) 403 Boşorod 525
Boteşti (Bacău) 311, 342, 407, 480 Botoşani 25, 241, 402, 417, 480,
524,	572, 603, 622	■
Boureni (Dolj) 264, 302, 418, 591, 610
Brad (Hunedoara) 24 Brăila 27, 262, 368, 472 Braniştea (Bistriţa-Năsăud) Braniştea (Cluj) 419 Brăteşti (Bacău) 608 Brăteşti (Ilfov) 358 Broscari 183, 285 Broşteni (Suceava) 383, 472 Broşteni (Vîlcea) 560 Bucium (Vaslui) 183 Buciumi (Maramureş) 365 Budişteni (Argeş) 608 Buhai (Botoşani) 654 Bursucani 260, 510, 520
Cacomeanca (Ialomiţa) 336, 618 Călugăreni (Neamţ) 116 Camărzana (Catu-Mare) 231 Căpîlna de Jos 537 Caransebeş 25 Cărpiniş (Alba) 117 Catanele (Dolj) 65, 334, 381 Cerbăl 418, 509 Cerbu (Argeş) 423 Cernişor 25, 311, 373 Chilia Veche (Tulcea) 218, 262 Cioara (Teleorman) 510 Ciortesti (Iaşi) 189, 197
671
Cîrja (Vaslui) 5f)fi Cîndeşti (Argeş) 273 Cîrligaţi (Vaslui) 131 Cluj 510
Comele Caprii 262
Comăneşti (Botoşani) 455
Corbeni (Argeş) 603
Corbu (Olt) 127
Corod (Galaţi) 271, 318, 417
Coropceni (Vaslui) 608
Corund (Harghita) 641
Cosîmbeşti (Ialomiţa) 60
Costeşti (Iaşi) 409
Coşteiu (Timiş) 262
Coteana (Olt) 601
Cotîrgaci (Botoşani) 8
Covasna (Iaşi) 143, 343, 354, 439
Craiova, 209
Dăieşti (Vîlcea) 113, 418 Dezeşti (Bucium) 89 Dîlga 389
Dobreni (Ilfov) 530 Dolhasca 79, 84 Domaşnea 331
Dorna Cîndrenilor (Suceava) 58 Drăguş 523 Duda (Vaslui) 606
Făgeţel (Olt) 466 Fălticeni 148
Flămînda (Mehedinţi) 288 Floreşti (Vaslui) 560 Folteşti (Galaţi) 643 Frătăuţi (Suceava) 155 Frătăuţii Vechi 14 Fundu Moldovei 25, 409, 520 Fureşti 74
Găneşti (Argeş) 601 Gherceşti 524
Ghidiciu (Dolj) 130 Ghigoieşti (Neamţ) 409 Ghîldău 293
Gîrbovăţ (Caraş-Severin) 635 Globu (Caraş-Severin) 208, 235 Globu Craiovei 208 Gohor 177
Goleţ (Caraş-Severin) 635 Grindu (Ialomiţa) 273, 400 Griviţa (Vaslui) 70 Grojdiboda 249 Gura Caliţei 525 Gura Humorului 409
Hănţeşti (Botoşani) 296 Hănţeşti (Suceava)
Horodincu de Jos 519
Iaşi 57, 110, 386, 419 leud 173
Izlaz (Bacău) 464
Jorăşti (Galaţi) 105, 240, 318, 327, 369, 409, 426, 456, 480, 550 Jupa (Caraş-Severin) 224 Jupîneşti (Argeş) 273
Larga (Bacău) 114, 232 Lăpugiu de Sus 550 Lăpujnicel (Caraş-Severin) 609 Leiceşti 337 Lieşti (Galaţi) 472 Lipovu (Dolj)
Liubcova (Caraş-Severin) 613 Lungeşti (Olt) 641
Manasia (Ialomiţa) 189 Măluşteni 466 Marpod (Sibiu) 606 Mehadica 396 Meria 338, 418, 558, 619 Mihai Viteazu (Cluj) 131.
tylînâstirea (Botoşani) 25, 57, 392 jlitocu Dragomirnei 179 jylogoşeşti (Iaşi) 618 j/Ioşna (Sibiu) 260 ¡yloşniţa (Timiş) 124, 191, 346,. 391, 528, 587
jloviliţa (Vrancea) 11, 256, 274, 391, 597, 603, (¡48 Mozăceni (Argeş) 457
Năruja 422
Negreşti (Argeş) 527, 597 Negreşti (Mehedinţi) 262 Negreşti (Satu Mare)
. Nemoiu 104, 338 Nemţişor (Nemţ), 334, 457
Oancea (Brăila) 34, 84, 142 Orlat (Sibiu) 605 Orşova (Caraş-Severin) 654 Osica de Sus 422 Osica (Olt) 109
Panaghia (Dolj) 596 Parcheş 318
Pecenişca (Caraş-Severin) 618 Piatra Neamţ, 541, 551 Pleniţa 133
Ploieşti 360, 390, 524, 547, 594 Podari (Dolj) 310 Poiana Răchiţelii 596 Pomîrla 472
Pribegi (Ialomiţa) 186, 331, 345 Pribeşti (Vaslui) 373 Priboieni (Argeş) 97, 282, 335, 388,
419,	608, 627 Prisaca (Caraş-Severin) 609 Pucheni (Prahova) 181 Pustiniş (Timiş) 341
Raşca 407, 409, 509 Rădăuţi 278 Răscani 141 Reşiţa 175 Rîmniceni (Brăila)
Rimnicu-Sărat 578 Rîu Alb (Dîmboviţa) 531
Sadu (Sibiu) 608 Sălceni (Galaţi) 641 Saschiz 275 Săsciori (Alba) 554 Sătuc (Buzău) 109 Scheia (Iaşi) 546 Schineni (Vaslui) 336 Sebeş (Alba) 148, 224 Sibiu 46, 475 Siliştea (Neamţ) 530 Sîngeru (Prahova) 417 Smulţi (Galaţi) 215, 234, 289, 437, 571, 592, 610 Soca (Timiş) 597 Spătărei (Teleorman) 381 Spanţov 165 Stălineşti (Vaslui) 615 Straja (Alba) 417 Strehaia (Mehedinţi) 478, 612 Suceava 57, 172, 423
Şercaia (Braşov) 410 Şocariciu (Ialomiţa) 291, 391, 410 Ştefăneşti (Vîlcea) 409, 418, 419,
571,	597
Tăbăceşti (Bacău) 641 Tătuleşti (Buzău) 594 Tîrgu Neamţ 35, 79, 541 Topleţ (Caraş-Severin) 331 Trifeşti (Iaşi) 564
672
673
Tulcea 530
Tulnici (Vrancea) 453 Turţ 509, 526, 557
Ţepu 104, 176
Urlaţi (Prahova) 620 Urziceni (Ilfov) 423
Valea Boului (Caraş-Severin) 396 Valea Hogei 34, 262 Valea Sîngeorgiului 512 Valea Viei (Buzău) 509
Văleni (Vilcea) 560 Vaşcău 155
Vînători (Neamţ) 320 Vîrful Cîinpulungului (Suceava) 594
Vîrlezi 65
Vlăsineşti 41, 110, 361 Vrata (Dolj) 260
Zgubea (Vîlcea) 273 Zlătărei 25
Zorleni (Vaslui) 509, 606
INDICE DE AUTORI
Adam, I. 24, 65, 108, 122, 130, 132, 187, 268,	273,	285,	296,	302,
336, 349,	368,	375,	378,	437,
449, 452,	454,	472,	508,	606,
614, 636.
Alexici, G. 417, 536, 608 Apostoliu, C. 8, 532
Baican, E. 53,	76,	88,	108,	118,
130, 263,	300,	339,	394,	408,
423, 438,	457,	459,	460,	464,
510, 530,	533,	544,	545,	565,
583, 638 Şălăşel, Th. 196, 363,
Bárseanu, A, 367, 422 Bogdan, N. A.	109,	158,	419,	510
Candrea, I. A.	231
Catană, Gh. 25, 273, 418 Cazan, I. 101, 409, 523, 525, 527, 578, 611
Chicos, Gh. 262, 338, 437, 560 Coată, Gh. N. 523 Costin, L. 206,	208,	224,	331,	335,
336, 553,	573,	596,	509,	613,
618, 635, 654 Crăciunescu, Gh. 110,	119,	164,
273, 390 Culea, Ap. D. 450
Densuşianu, N. 260'
Duma, Th. 284, 510
Dumitraşcu, N. I. 69,	104,	139,
196, 197,	239,	260,	264,	286,
291, 293,	302,	322,	368,	381,
389, 391,	404,	410,	418,	420,
430, 440,	578,	591,	610,	618
Fira, Gh. 418
Florini, Al. 25
Fundescu, I. C. 113, 304, 339, 417, 477, 523, 600, 605, 612, 618, 653
Furtună, D. 13, 25, 41, 57, 108,
110,	146,	151,	188,	224,	336,
340, 361,	367,	372,	392,	402,
476, 495, 509
Georgescu-Tistu, N. 509
Gheaja, T. V.	46,	84,	142,	157,
178, 190,	317,	333,	354,	510,
532, 539,	580,	587,	631,	633
Gheorghiţă, V. A. 200, 491, 510, 541, 578
Gorovei, Ar. 10, 417
Hinţescu, N. 328
Hîrnea, S. 111, 335, 349, 422, 453, 603
Hodoroabă, N. V. 31, 437
Ispirescu, P. 15, 24, 57, 65, 78, 127, 213, 223, 224, 245, 262,
675
270, 276, 283, 295, 310, 310, 348, 417, 470, 483, 534, 553, (¡11
Jurescu, D. 93, 97, 123, 141, 167, 238, 283, 397, 478, 586, 606
Lupescu, M. 404
Maiean, Gh. 110, 165, 369, 521 Mäldärescu, I. C. 24 Marian, S. FI. 25, 57, 91, 394, 509, 521, 530, 571, 594, 597 Mateescu-Movilä, N. 11, 176, 256, 262,	274,	320,	367,	379,	391,
41;:;,	409,	419,	441,	456,	473,
597,	601,	603,	648,	654
Mihalache, D. 158 Mocanu, T. N. 615, 618 Moldovan, S. 8, 25, 143 Morariu, T. 409 Mrejeriu, L. 336 Muche, C. 124, 367, 558, 569, Müller, Fr. 121	*
Munteanu, N. I. 106, 119, 146, 218,
240,	253,	260,	262,	289,	297,
.304,	311,	320,	403,	456,	481,
510, 550, 582, 594, 601.
Murnu, I. 25, 352
Niculitü-Voronca, El. 25, 166, 200,
241,	251, 402, 417, 480, 524,
572,	596, 603, 604
Novacoviciu, Em. 31, 109, 115, 158, 180,	259,	262,	273,	322,	418,
480,	324,	525,	596,	601,	651
Odobescu, Al. 213
Pamfile, T. 8, 16, 25, 34, 45, 49, 54, 61, 65, 69, 70, 74, 77, 80, 84, 85, 90, 104, 108, 119, 123,	130,	133,	139,	142,	146,
149,	168,	172,	176,	196,	197,
200,	219,	224,	240,	241,	247,
249,	256,	258,	271,	273,	284,’
312,	318,	324,	326,	327,	:>3i’
333,	334,	336,	338,	344,	350,
355,	373,	380,	391,	404,	405,
417,	418,	419,	422,	427,	428,
438,	464,	471,	472,	487,	488,
510,	512,	521,	530,	540,	549,
553,	558,	572,	586.	591,	594,
596,	622,	640,	642,	650,	952,
61)2
Papahagi, P. 352, 543 Papahagi, T. 206, 215 Päsculescu-Orlea, Em. 409 Petrovici, Em. 332, 427 Pompiliu, M. 130
Pop-Reteganul, I. 24,	104,	131,
160, 316, 654 Pop-Reteganul, St. 61, 189, 521,
525,	601 Popa, D. 57, 135, 654 Popescu, N. D. 139, 256, 297, 624, Popescu, N. I. 17, 25, 97, 107, 131, 155, 183, 304, 365, 368, 56U, 578, 641
Popescu-Ciocänel, Gh. 9, 15, 34, 52, 55, 65, 95, 115, 130, 133, 137,	141,	177,	183,	216,	231,
234,	243,	256,	264,	273,	284,
301,	317,	327,	333,	390,	395,
437,	449,	454,	460,	461,	462,
484,	495,	572,	589,	592,	60U,
645
Pungä-Goalä, Sandu 135, 142, 175, 180,	229,	230,	278,	338,	362,
422,	523,	525,	530,	534,	536.
558,	603,	607,	609,	610,	625,
641
Puscariu, S. 213
Raduloscu-Codin, C. 65, 74, 97, 155,	186,	235,	252,	262,	282.
311,	331,	334,	335,	336,	337,
676
V
345,	371,	372,	388,	407,	410,
558,	597,	1)08,	618,	(¡27,	635
Jtusu-Cimpeanu, S. 230, (ill
Savin, P.	Gh.	12, 31, 57, 72,	92,
105,	180,	216,	240,	267,	311,
318,	326,	327,	331,	343,	367,
369,	400,	407,	409,	426,	478,
489, 525, 550, (¡50 Sbierea, I. Gr. 509, 519 Schot, A. 13
SclKillerus, P. 25, 110, 114, 417, 509, 606, 608 Sima, I. Gr. 58, 64, 110, 117, 130, 176,	211,	224,	237,	262,	319,
332,	267,	426,	475,	523,	524,
595, 600, 602 Sperantia,	Th. D.	224,	324,	470,
530
StSncescu,	D.	110,	113,	121,	130,
140,	149,	180,	190,	217,	236,
249,	250,	270,	337,	367,	521,
532, 534, 567, 574, 578, 603, 604, 605, 611, (¡20, 625, 645 Suditeanu, N.C. 10, 34, 47. 6!», 84, 94,	98,	133,	155,	180,	181,
192, 204, 212, 216, 249, 280, 313, 409, 494, 573, 609, 618, 621, 634
Sandru, D. 550
Stefaneseu, D. 280, 400, 417, 531
Susnea, Gh. V. 521, (541
Theodorescu-Kirileanu, S. 407
Toroutiu, I. E. 57, 179, 509, 596
Tutcscu, St. St. 35, 57, 155, 335,
420,	512, 521, 596, 601, 650, 651, 653
fapu, Chr. 336, 530, 556
Vissarion, C. 509
Wartic, Th. 17, 53, 83, 99, 257, 267, 480, 578, 603, 604, 605, 618.
Zaharescu, Th. 74, 133, 154, 209, 260, 273, 475, 560
Zanne, I. 11, 75, 137,	146,	155,
183, 185, 192, 215, 224, 260, 262, 268,.303, 310, 356, 431, 448, 476, 530, 557, 571
CUPRINSUL
III.	însuşiri şi deficienţe psihologice
2.	înţelepciune — Isteţime
Morarul şi măgarul Leac pentru vătămătură . [Judecata lui Solomon] .
; Poveste..........................
! Cusurul bărbatului .
. O fată cuminte ....
- Cum trebuie să fie femeia .
| Minunea resteului
[La inspecţiei ....
| ■ Poveste adevărată
Moş Lăcustă .... i • Ghicitori iscusiţi
Cum se fac vrăjitoarele .
[Fata vădanei] ....
Peţitorii......................
De unde, si unde, si cum, si cîte ?
I	...
Tu să plăteşti, agă, calul Cei şapte purcei [Cum ai ieşit dumneata de aici ?] [„Boii" ţăranului]
O	păcălitură .... Răspunsul unui ţăran Boierul păcălit .... Cel nebăgat în seamă Panii... ¡ui...................
7
8 10 10 11 12 14 14 16
17
18 25 27
31
32
33
34
35
36
36
37
37	!
38	] i
39	\
42	j
G79
Bunătatea răsplătită şi lăcomia pedepsită [Dragi ţi-s fetele ?J .
Popa şi porcarul I a gară
[Cînd vrei să glumeşti]
[Deşteptăciunea copiilor]
'-Ţăran isteţ .
Înţeleptul in rai [Săsoaica şi pitarul] .
42
45
45
4t;
4i;
40
47
47
4!<
3.	Ghiduşie — Şiretenie
f Mîngîiere] . l-a spus-o . t'n răspuns Buruiana
A dormit pe spinarea porcului [Doftorul Şi badea Ion] fCare-i împăratul ?] .
¡De ce trage clopotul ?]
Crăciun în ziua de Paşti Datoraşul lui Dumnezeu Tîlcuirea Scrjpturei .
Băiatul ispitit Cel mai sigur mijloc în contra sobolilor Nemişcător şi mişcător Mortul viu .
Sasul şi românul .
Poveste
Studentul şi calul .
Zamă de poamă din anul trecut Trei dorinţi La judecătorie Dirigătorii .
Focul în piv niţă Intre belşug
[Tot după plăcinte a strigat]
Trei oameni
51)
50
51 51
51
52
52
53
54
54
55 50 5?> 50 5'J (iO (>(J 01 01 02 o:s (¡."> 0 4
04 (¡5
05
680
păi atunci căutam cheile raiului .
Nu crede în minuni............................
Olarul şi iapa................................
[Badea Ivan şi jupînul] .....
Intre Crasna şi Huşi..........................
(Omul şi peştele cu glas].....................
{Răspuns].....................................
[Ce să fie în palatul ăsta ?] .
Cine trăieşte tot aude !......................
După întrebare şi răspuns ....
t Răspuns]....................................
ÎAprecierea şvabului...]......................
Voinicie......................................
Nu e bine să zică omul numai „Vai de mine
La doftor.....................................
iCe tot fluieri tu ?].........................
Contraotravă..................................
fCum ţi-ai petrceut la ospăţ ?] . ţMînc plăcinte de trei feliuri] ....
{Răspuns].....................................
Limbă de român pe faţă ....
'[Soldatul la judecată].......................
Negustor şi muşteriu..........................
De-al-e lui moş Zainea........................
Boala moşului.................................
[De-aş fi avut eu creieri...] ....
[Răspunsul meritat]...........................
Omul glumeţ...................................
[Săracul şi hoţii]............................
[Şvabul şi românul]...........................
Umblă moara .	........................
[Ce mănînci ?] .	........................
L-o mîncat....................................
Lauda turcului................................
Cauza adevărată...............................
[Tocmeala]....................................
Fumatul.......................................
(Tare-i greu de trăit !]......................
1	Cum vinzi vaca ?]......
66
67
67
68
68
69
70
70
71
71
72
72
73
73
74
74
75
75
76
76
76
77
73
79
79
80
80
81
83
84
85
85
86
86
86
87
87
87
80
Cîrpeau împreună .
[Crnd avem ce, n-avem cu cej Pe gîcite
[Intre doi pociţi]
Vine singură Gazetă scumpă .
Mărturie bună .
Voinicie [Descîntec] .
[Poliţistul şi pungaşul]
Ţiganul în rai .
Mijloace de a intra în LCînd orb, cînd olog]
[Cîinele e orb] . fMutul care vorbeşte]
[Orbia ţiganului]
[Cine înşeală mai mult ?]
Prînz fără bani .
Pentru banii mei [Şarlatanul]
Un om nevoiaş .
Anticipaţiune Doi telegari Medicul pişicher Care pe care ? .
[Mînza popii]
[Sacu ăl nou] .
Căldarea ţiganului Un minut .
Negustor cinstit .
Cei trei feciori .
[Soacra şi moartea]
[Cînd umblam la şcoală]
[Pomana ţiganului] .
Die Weihkerze des Ziegeuners (Luminarea sfinţita Ţiganul şi puii de pasăre Popă priceput O socoteală bună .
Ce e nou ?
iganului
88
88
m
89 8!)
90 90
90 '>1
91
91
92 ţ'Ki 98 9-1
94
95 9(i
98
99 190 ÎUJ. 101 102
103
104
104
105
106 107
107
108
109
110 111
114
115
115
116
682
w
Socoteala unui pişculant..................................
Cine mănîncă la Ium-Chiper ?..............................
Şi mare, şi mică .........................................
Das Miidchen von Schellenberg (Fata din Schellenberg)
Vitejia ţiganului.........................................
La judecată...............................................
Mulţămit..................................................
Ştiu ce am de făcut.......................................
Crucea mă-sii, cui ştiu eu !..............................
[Banditul şi popa] .	..........................
Om de omenie.........................................
Testamentul ţiganului.....................................
într-o circiumă (la Crăciun)..............................
Filozofia ţigăncii........................................
[Judecată dreaptă]...................................	.
Grijă.....................................................
[Turcul şi boiangiul].....................................
La judecată...............................................
Tu să nu crezi............................................
[Tovărăşie...]............................................
Ce e prea mult chiar nici Tatălui nu-L prieşte .
Buba......................................................
Gazda şi mosafirul........................................
Hora românului ...........................................
[Socoteală]...............................................
Feciorul de împărat.......................................
„Greu merg treburile“.....................................
Ajutor ţigănesc...........................................
[Se dă el laoparte] ........
Ţiganul la popă...........................................
Ce nu spus la mine ?......................................
Zălog .	.............................................
Nevasta şi plăcintele.....................................
Ţopul şi unguroaica ........
[Neamţul şi doina]........................................
[Paharul e prea tinerel] .......
Şiretlicul lui badea Ion .......
[Mare întrebare]..........................................
Cum vrei !................................................
[împărţeală dreaptă]......................................
117
118
119
120
121
122
122
122
123
123
123
124
124
125
125
125
126
127
127
129
131
132
132
134
135
136
137
138
139
140
141
142
142
143
144
146
147
148
148
149
683
Dar ţigănesc		. 14! •
Ţiganul priceput		. 15u
O păcăleală		15u
Da poate te-i scula !		. 13!
Asta place la io		.152
De la primărie		
[X-o iau, nasule]		. iă:ţ
N-am căzut		. 15-1
[Ce-ai vrea ?]		15+
Şl caa... ar şi huu... cii ! . . , , . I	: : ; 151;
Gîşte fără vamă		. - . . 15t>
Feciorul spătarului		. 15/
Doi şireţi		15!>
{Ţiganul la tribunal]		15
[Măcelarul şi ţiganul]		
Aia fu pentru darae		160
Şi ţiganul are suflet		101
Trei vlădici		. 102
Or fi şi vorbe		. 163
N-ai ma ipingea ? ? !		. 16+
[Pentru cine ?]		16:>
[Nu-mi mai trebuie]		165
Credinţa pe jumătate ......	1(M
O cină, o sută de galbeni		167'
[Ori moare măgaru, ori crapă sultanu] .	168
Tong ! tong ! cine vine-n rai ?	. 169
[Gheşeftul]'		. 17!
In glumă .	4. Laudă — îngîmfare	. 17:î
Lauda ţiganului		. 173-
Doi lăudăroşi		17+
[Cară nuiele la cei	ce îngrădesc]		. 174
[Io-l îmbrac]		
Avea dada...		. 175-
Cei trei fuduli .		. I7(-.'
Fălos .		. 176;
[Păcăleala] .		
684
w
Oile ţiganului............................................................178
Aşa se mănîncă în	satul nostru...........................................179
Ţiganul în biserică	.................................................188
Ţiganul căprar............................................................181
S-a schimbat boieru, nu	e cum îl ştii !...............................181
[Ce folos?]...............................................................182
Zi-i, boierule, ca Iui	Jivu...............................................182
Luleaua ţiganului.........................................................183
[Mînecarul ţiganului] .	.	.	..............................184
O întrebare .	.	.	.	.	.	.	•	•	.	•	.184
¡[Invitaţie]..............................................................185
Chilipir de om pe jos.....................................................185
Un voinic ca mine.........................................................18tî
[Numai eu şi cu duduca]...................................................186
[Ţiganul la nunta unui	român]..............................	187
Un sughiţ.................................................................187
[Neamţul la război].......................................................188
Nemţoaică.................................................................I00
[Sum cu strajă lingă ele].................................................190
Domnul şi ţiganul.........................................................191
A. Proastă educaţie
[Nemulţumitul]..................................................	192
[Am cerut un ban, iar nu	un	sfat]................................192
IJn cerşetor refuzat......................................................193
Sfîntu Aşteaptă......................................................	•	193
B.	Ipocrizie
Din vremea de demult............................................	.	•	1&4
C.	Minciună
Glas trădător.............................................................197
[Minciuna minciunilor]....................................................197
[Vînătoreşti].............................................................199
între vînători............................................................199
685
j
Minciunile.................................................20 u
Ţiganul cu minte...........................................201
Mincinoşii	201
Care-i mai mincinos ?.......................... 	•	.	202
[Rămăşagul ţăranului]......................................202
O minciună scumpă..........................................-	20:î
Minciuni boiereşti ........................................204
Trei lâudăroşi.............................................204
Care pe care ..............................................205
[Amintiri] ................................................206
Mincinoşii ................................................206
Trei mincinoşi .	.......................................205
Brînză bună................................................207
[Intre doi mincinoşi]..............................	207
[întrecere]	...........................................208
Doi mincinoşi..............................................208
[Mincinoşi]....................................	.	209
Minciună ţigănească ....	................210
[Vinătovul care nu minte]..................................210
Vorba cu iepurele......................■	■	•	•	.211
Gura mincinosului..................	................212
[Io s-o fac fără coada?!]..............................	-!2
Feciorii mincinoşi............................. 	•
Am sărit printre picături..........................	215
Curcanii la jug............................................216
Minciună pe negîndite......................................217
O minciună pe negîndite....................................2 ÎS
[Mincinoşii]...............................................21i>
Ia spune, s-aud............................................21!>
D.	înşelăciune — Obicei prost
Neguţătorul şi chirigiul...................................220
O oca de vin ............	225
[Calul ţiganului]..........................................225
Trage calul ?..............................................220’
Ţiganul viclean............................................226
Tîrgul sasului ............................................227
Sasul si cucul.............................................229
Răsad de nuci ............	230
680
Tot ţiganul......................................
Sechestru pe aftărăgaci..........................
Românul şi turcul ......
Chiseaua şi tutunul.........................
Geambaşul isteţ..................................
Ţăranul la tîrg..................................
Aceea vinde-o la altul .....
Argument decisiv.................................
[Brutarul şi cîrciumarul]........................
Măcelarul şi ciobanul............................
Asemănare neplăcută .....
Croitor cinstit..................................
Croitoria sîrbului .	.	.
In prăvălie.................................
Ursul arhimandrit...........................
Şi-a uitat..................................
Popa şi si. Duh..................................
De pe apă iei, pe apă se duce .
Sinceritate......................................
Pînză pentru vecie ......
[Discuţie vie]...................................
Calcul corect...............................
Nu-i trebuie...........................•	•
Vin spălat.......................................
Trei jurăminte...................................
La iarmaroc .......
Cîte un franc de român...........................
Iţig păcălit de un ţigan.........................
Dai, n-ai.......................	...
[Rămăşag] .......................................
Dreptatea şi toporul.............................
Ţiganul avut.....................................
5.	Lăcomie — avariţie
Lume lacomă......................................
Lăcomia... feşteleşte omenia ....
Alta cu dascălul.................................
[Intre popi]	.	.	•
Sfatul popii.....................................
231
232
231
235
23i!
236
237
237
238
238
239
23,9
210
241
241
241
242
243
243
245
245
246
246
247
247
243
248
249
250
25.1
251
252
254
254
256
257
257
687
Legea veche Şi legea nouă .	.	.	.	.	.	.	.	.258
Bun popă, bun ............	25i>
[Calcă a popă]...................................................25!)
Evanghelia cea mai aleasă........................................26f)
[Boierul şi popa]................................................263
Gură de lup şi burtă de cal......................................283
Burtă de popâ....................................................264
Cum ţine părintele Onufrei posturile.............................265
Nu mănînc ?.........................................	266
[Popa şi praznicele] ............................................267
[Vrabia-n stuf !]................................................267
Popa, călugărul şi turcul........................................2(58
Scoate popa din casă, femeie.....................................27i>
Ţiganul la judecată..............................................271
Mă mir ! mă mir !................................................272
Popa nemulţumit..................................................273
Pofta de mîncare.................................................274
Ţiganul şi	copiii..............................................274
Ţiganul şi	prunele.............................................27-i
In război........................................................275
Alegerea ţiganului de domn.......................................276
La Paşti.........................................................277
Cînd îl cinstea naşu-său.........................................277
Ţiganul la hram..................................................277
Ţiganul şi	naşul...............................................278
Ziua cea mai mare................................................278
Lăcomie..........................................................27!)
Lăcomia ţiganului................................................280
Burta studentului................................................282
Ţiganul cu pantalonii roşii......................................283
Bucatele vinului.................................................28-f-
Nazuri greceşti..................................................286
[între doi	vecini].............................................287
Ţiganul bolnav...................................................287
Asta e bună......................................................	288
[Nu dă grecul] ....	.<.....	288
Nici fiert nu l-am mîncat........................................289
O	întrebare....................................................291»
La o nuntă........................'..............................290
[Scăderea].......................................................29i
688
i
păcatul...................................
[Socoteala zgircitului]
povestea zgircitului ....
Săracilor mîini multe ! .
Primire de musafiri .... Păcăleala boierului ....
Zgîrcenie...........................
[Unchiul şi nepotul] ....
Hram să fie !.............................
[Nevasta desculţă] ....
Zgîrcit...................................
Hi, că te-am înşelat ! .
Omul zgîrcit..............................
|	[De sufletul lui tată-miu]
;	Zice Gliga, tace Eva
j Tot, tot !..................................
! Citea-n varză...............................
[Azi am sosit, dar mîine plec] .
j Poftă.......................................
Zgircitul.................................
!	Doamne, lungeşte ziua de mîine	!	.
I	Lasă să zică, numai eu să	nu-ti	dau
I
Praznicul popii...........................
Cînd ţiganul e mînă spartă .
Ţiganul si românul ....
l
Zgîrciţii la teatru ....
|	[Zgîrcîtul la bărbier]
! Bulgarul la han.............................
' Mălai pe pită...............................
Românul şi caşul sasului Judecată dreaptă .... rScoate-I, că l-a văzut...]
Avarul....................................
J	Poftim la masă !
;	Minte de secui............................
! Să faci o cafea bună !	.	.	.
Cerşetorul şi zgîrcitul
291
293
294
294:
29(j
29ti
29»
298:
299
299
300
300
301
302:
303
304
304
311
312
312'
313
316
317
319
319
320
321
321
322
323
324
325
326
32?
328
328
329
689
6.	Lene
A.	Bărbatul leneş
Ţiganul tocmit slugă la plug.........................................33o
Cel mai bun lucrător.................................................33i
Lasă-1 în voia lui !.................................................333
[Eu nu-s de vină...].................................................333
Ţiganul pastor.......................................................334
Ţiganul şi colacii............................................	•	335
Cum era vremea ?.....................................................335
[Logică ţigănească]..................................................337
Ce vînt bate ?.......................................................3,38
[Cum e vremea ?].....................................................339
Ţiganul la cosit.....................................................3.39
Ţiganul la coasă...........................................	.	340
De la coasă..........................................................341
[Care-s mai vrednici ?]...;..........................................342
Şerbul lenos...........................................	•	341:
Condiţie	.	■............................................343
Povestea lui Lasă....................................................34.’
Altă dată............................................................344
Ca să scape de	grijă...........................................345
Un ceas cîte săptămîni are ?.........................................545
Ţiganul plugar.......................................................346
Cum povesteşte ţiganul...............................................311'
Cum cugetă sasul.....................................................347
[Adevăr ţigănesc]....................................................348
Socoteală...........................................................340
Hotărîrea leneşului........................................	340
Trei leneşi..........................................................350
[Leneşii]...........................................................352
Boală fără milă......................................................352
Somnul, bată-1 vina !................................................353
[Tatăl şi feciorul leneş]............................................354
[Răspunsul leneşului]................................................354
[Leneş împărătesc]...................................................355
Şi ce are va lua de la dînsul .	,	........................356
Povestea unei roate..................................................357
Calicul leneş ........	.	358
Păcălit......................................	.	358
690
Cerşetorul ..................................................................359
fi îost mai bine !......................................................360
^rgaţii pe vreme de ploaie ..................................................361
ploconul ţiganului...........................................................362
[Cind să lucrez ?]...........................................................303
gupus........................................................................364
Ţiganul la treierat .........................................................365
yUexandre, na de ici ! .	.	.	■	...........................365
Ţiganul şi nănaşu-său........................................................366
[Mai întreabă	şi pe altul]..............................................366
pe icea-i fumul, şi pe icea-i drumul.........................................368
[Harnicul păzitor...] .......................................................369
[Unde te uiţi	mai întîi	?].............................................371)
B.	Femeia leneşă
Lăiatul şi măiatul...........................................................371
La nunta năpruiei............................................................371
Fata	grăbită.......................................................372
Baba, fata şi	căţeaua...................................................373
I-au adus aminte.............................................................374
Păreche......................................................................375
Fata cea leneşă..............................................................376
O fată leneşă................................................................376
Cum e sa cu şi petecu !......................................................377
Datoria mamei................................................................378
Arde casa....................................................................379
Arde	Dobra.......................................................380
l-a împăcat..................................................................382
[Sfatul soacrei].............................................................382
Nevasta harnică..............................................................383
Femeia leneşă................................................................384
Puii.........................................................................384
Şode hîrbu-n cale............................................................385
Pita nouă....................................................................-‘'86
Apa	stătută face beţie.......................................................387
Avem berechet !..............................................................387
[Slujnica pricepută].........................................................388
„Toată vara la	Crăsani“.......................................	.	388
Judecată bună................................................................	389
691
Cu o mînecă.................................................................î!l()
Fata harnică.................................................................
Cine moare ...............................................................'*91
Vorbă şi faptă................................................................39a
..........................................................................302
[Voinicul şi baba]...........................................................!i,4
■De slujbă m-o lăsat	Dumnezeu..........................................3!>4
Baba chioară..............................................................39i>
Femeia leneşă şi sărbătorile..............................................395
Vacă de soi...................................................................397
"Moşneagul şi baba care	au tras la plug.......................................397
Femeia leneşă.................................................................400
Fata harnică .............................................................401
în peţit......................................................................402
Cum şi-a ales nevasta.....................................................403
Fata harnică .............................................................404
Molifta oalei.............................................................404
Bărbatul cel harnic...........................................................405
Cum se dă femeia la	brazdă............................................407
Femeia bărbată.......................................................	.410
Leac pentru lene.....................................................	.410
[Păcălitul păcăleşte].....................................................418
Mînă-ţi vulpe, coada......................................................419
7.	Murdărie trupească
Trei voinici..............................................................421
IPuricele	neamţului].....................................................422
Ungurul,	purecele	şi	păduchele......................................423
ICe-1 laşi	de capul	lui	?]..........................................424
[Din neamul lui este păduchios]...........................................424
8.	Arţăgos — certăreţ
Nea Pricescu-Vrajbă sau cui	ce-i dată..................................425
Hai să ne sfădim \ .......................................................427
La o ceartă...............................................................427
Năravul	din fire.......................................................428
692
Cioc-boc
Inima cea bună „Las’ să te omoare Neaga-rea .
[Cheile, cheile !] . [Sfatul înţeleptului] La judecătorie . Martorul La tribunal
428 42<>
429 . 430
431 431-
431
432 432
9.	Beţie — hoţie
Trei beţivi .
[Numai unu]
[Băutura răspunde] .
La chef .... Ţiganul, băiat de prăvălie Gata... ....
A cui e vina ?!
Pîn’ ţi-o ieşi părul prin căciulă Să te dregi... .
Se drege azi !...............
[Sfat prietenesc]
[Nemîngîiat]
Dă foc la sobă [Făgăduiala beţivului]
Să nu priceapă .
Cîţi mai mulţi tovarăşi . [Explicaţie]
[Ţin mult la familia mea] [Sora dracului]
[Vrednicia bărbatului]
Bărbatul ascultător .
[Bărbatul beţiv]
Grija cea mare .
Răzbunarea beţivului [Ca să uit] .
[Mă tem că de-oi mai sta...]
Aşa văd, că au băut .
Negustor bun
433
433
434 434
434 43a
435 43t)
437
438 438
438
439
440 440 440 442:
442
443 44.3
444 444
444
445 445' 415-443 447.'
G!W
Paştele evreiesc şi rusul..................................................447
|Rusul în iad] ............................................................448
Socoteală bună.............................................................448
Dacă-i tot fără parale.....................................................449
înţeles bun................................................................450
Din isprăvile beţivilor....................................................451
Zugravul băutor............................................................451
De 10 x 10 = 100...	La	crîşmă..........................................451
[Doar aşa pe lîngă	gard]..............................................452
îndărătnicie...............................................................453
O prinsoare................................................................454
Cu măsură..................................................................455
Moşul şi nepotul...........................................................455
[Din pricina beţiei].......................................................456
[Pricina nasului]..........................................................456
Moş Lulea şi lipitorile....................................................457
[Explicaţie]...............................................................457
Dormi prietene ?...........................................................458
[Te lepezi de Satana	?]	..........................................458
[Cu d-ăsta slujim noi	!].................................................459
[Popa şi arhidiaconul].....................................................459
Oţet o fac !	...................................................460
Unul, da des '.	.........................................................461
Ultimul cuvînt.............................................................460
Răspuns la loc.............................................................462
[Amar nouă]................................................................462
[Popa şi protopopul].......................................................462
[Nu e dar, e patimă].......................................	464
Pe calea dreaptă...........................................................
Nu se poate................................................................465
Povestea unui călugăr beţiv................................................465
N-a gustat ................................................................466
Visul ţiganului............................................................466
La jandarmerie.............................................................467
Nici mort nu o bea.........................................................468
Socoteala beţivului........................................................468
Postul moşneagului şi rachiuaşul babei.....................................469
[Trebuie să mă ţin de cuvînt]..............................................470
La spital..................................................................470
[Beţivul pe patul de moarte]...............................................471
Dă-mi şi mie !.............................................................472
694
w
[Nu-1 pot suferi]
Bărbatul şi femeia .
[îmi scarpin capul meu]
Aşa se roagă unii .
[Arşiţă în gît...]
Ieşi rău din pîrîu, că-i mai r. Gîndea ca-s doi Ungurul şi pintenul O hotărîre cu uşă de scăpat Vin bun ....
[De la sf. Gheorghe, pînă la Iosif Şnapţ Calcul sigur Două ceasuri şi patru cîrcium Dă-o şi tu înainte !	.
La circiumă Aista nu-1 cunosc [Răspunsul unui băutor]
[Nu ştie să numere...]
[In cumpănă]
[Care e cauza ?]
Intre doi beţivi Vinul te întăreşte [Intre doi beţivi pricepuţi] Noapte pe drum [L-a lămurit]
Leacul soacrei .
N-a zgodit-o [Om fără noroc]
Beţiv........................
Nu rămîne de pagubă [Doctorul şi beţivul]
[Eu nu beau apă niciodată] Tîrgariul cuminte Setea ţiganului [Constatări]
Intre beţivi De ce, ha ? !
Partea slabă [Se vede că eram beat]
Politică înaltă .
ău fără ră
Dumitru]
u
4 73
473
474
474
475 476-477
477
478
478
479
480
481 481 482' 483
483
484
484
485 485 485
485
486
486
487
487 48 7
488 488
488
489 489-
489
490
490
491 491
491
492 492
695
'Beţivul la dentist Beţivul .... Nu-i de lecuit .
Fundul sticlei Precauţiuni'a lui Beţivescu Să-i tragem o beţie [De vorba la cafenea] Intre beţiv şi doctor Pricina ofticii Beţivul şi cămila Răspuns la o mustrare . înainte de vreme [Logica beţivului]
10. Iloţul iscusit
Năzdrăvăniile lui Petrea [Blăstămul de tată] .
Hoţul isteţ şi ţăranul Doi fraţi Cej trei tîltiari .
[Dibăcia hoţului]
TJurămîntul ţiganului]
Dar asta-i dracu !...
Românul la spovedanie [La spovedanie]
Porcul în curechi Aia nu erau cai [Calul furat]
[Cum a furat ţiganul calul]
Ţiganul la spînzurătoare La judecătorie .
I.-a găsit Cine-i vinovat ?
[Deprinderea]
¡{Eu mă duc cu sfinţii]
[Nu-mi trebuie]
Viclenia ţiganului Hoţ cinstit
.Popoarele, cum voiau să-l înmormînteze pe Hristos
493
-493
493
494
494
495 405 495 4'Ki 4'iii 407 497 407
493
509
511
511
512 520 520 522 52.!
524
525 52« 520’
527
528 531
531
532
533
533
534
535 535 53f>
1
ţ JToderiţă Cobzaru] .
''■Ţiganul şi călindarul românului Ţoader şi mazărea In temniţa
[Doi tovarăşi vrednici]
Popa, tot mai sfint .
Hoţ deştept Intre cizmari [Sasul şi românul]
Cum înşelau ţiganii pe român Unui agricultor cum i se fur [Fug pe rămăşag]
Ţiganul la marginea pămîntului Pistolul şi puşca (Ţiganul şireţi . ţŞuba sălbatecă]
Ţiganul la solgăbirău Ţiganul fript de sete Bată-l focu de visat, că urît •Cinste ţigănească Am înghiţit-o ■[Soluţie]	....
Năcaz !	....
A mutat zăplazul Preţul unei căciuli .
Ţiganul cu oaia Păcăleala ţiganului .
Poveste
Sănătate, Freanţ !
Apucătură ţigănească {Răspuns încurcat] .
Ţiganul stelatic ¡[Ţiganul şi curcanul]
¡Ţiganul şi curcanul judelui] «Cinstea ţiganului Komânul şi sasul Un sfat .... Punga ovreiului
ă boii
a izbîndat
530
537
537
538
538
539
540
540
541
541
542
543
543
544
545 545 540 54li 547
549
550
551
551
552
553
553
554
555 557
557
558
559 559 500
,	501
.	502
563 .	563
697
Sfatul bun .	.	.	.
[Răvaşul] ....
O să se-auză mîini .
Ţară zăpăcită Ţiganul milos Din milă .... Lăsaţi-mă .... Ţiganul cu praznicu...
Dalta ţiganului [Răspunsul pungaşului] .
Hoţul şi advocatul .
La judecătorie .
[Nu mi-a deschis nime...]
La tribunal Nu ţi-e ruşine ?
[Mi-era frică, să nu fie goală] La tribunal La judecătorie . înaintea d-lui solgâbirău .
[„Nu este aici, căci s-a sculat !“] [Popa păcălit...] .
Cizmele hoţului
[Cizme fără plată] ,
Doctor pentru toate boalele [Judecătorul şi hoţul]
Nu s-a potut [Lucrător manual]
[Unde-i a doua ?]
Poveste .... Ceasornicul lui Hoţilă La judecată Românul şi ovreiul .
[Răspunsul hoţului] .
[Numai o dată]
[Răspunsul hoţului]
[Le-am dus să le ascut,..]
Intre oameni cinstiţi Din loc bun
5(i:; 5 (ii,
1)67
5WS
u68
568
569 •VI
572
573
573
574
574
575 5' :>
576 576
570 5 7 ii 580
HM 582 5,32 58.3 5u;; 584 584 C85 C85 ; 0 (
587 £87
588 588 588
698
p
La comisie ............	589
Hoţul şi judecătorul.........................................	589
[Mustrare de cuget]..............................................589
La tribunal......................................................590
La judecătorie...................................................590
[Tetea şi puradelul].............................................590
De la moară................................	591
[Răspunsul hoţului]..............................................591
Popa şi toporul..................................................591
[Meserie urîtă ?]................................................592
11.	Hoţul nepriceput
Ţiganii şi ciobanii..............................................593
Ţiganul tot ca el................................................595
Dascălul Pascal..................................................597
Un popă cu frica lui... Dumnezeu.................................597
[Ţăranul la spovedit...].........................................599
Ţi-o da cel de sus !	........................................600
Ţiganul şi iapa furată...........................................601
[Smîntîna popii]........................................	602
Magiunul popii...................................................603
[încurcătură ţigănească] .	...............................604
Zău, naşule, n-am furat-o........................................605
[Gîsca cu un picior]................................^	.	•	605
[Fără noroc].....................................................606
Ţiganul la naşi-so...................................... 	•	607
[L-a aruncat vîntul] ............................................608
[Şi-a mutat gardul]..............................................609
Gard peste mort ...........	610
Laudă-te, gură !.................................................611
Bătaia ţiganului ................................................013
Rugăciunea ţiganului.............................................613
Ţiganul cu medalia...............................................614
[Untul balauntul...].............................................615
Bătaia ţiganului.................................................615
Unu şi celălalt..................................................616
[Douăzeci de gîşte] .............................................617
Ţiganul ştafetă..................................................619
699
Gîndeam...
Cine era ?	.
Aia-i bună Pe un hoţ îl spînzură porcul Ţiganul şi ceasul losana şi „Osana"
Ţiganul şi securea [Nu-s eu, că-i frate-meu O slugă ca multe... .
Ţiganul la primărie Ţiganul pleşcar Un strănut Păcat mare [Jurămînt fals]
[Ţiganul la solgăbirău] [Răspunsul pungaşului] Tîlharul şi jandarmul [Preferinţă...]
[Argument]
Secretul
Năravul............
De focul dragostei Ţiganul la judecată Om liniştit
Cine l-a bătut pe tetea ? Credincioşii Ţîdulica ţiganului Ţiganul şi punga [Sfat înţelept]
Hoţ păcălit Povestea unui făcâleţ [La judecătorie]
Ce purcel ?
Ţiganu Sandu şi păţania Curcan cu borş...
L-a lipit [Legea e bună...] în cojoc Preţul custurii .
Povestea sturzului Vecinele
'i'iganul şi peştele Nănaşul şi finul
fui
at
cu gardu...
om
620
022
022
02;!
624
(¡24
(¡25
(.27
628
(>2>i
62!)
(>3l)
631}
63ij
631 63!
632
632 032 633.
633 634-634-
635.
636. 637 63K 6,39 63') 640 64!
642
643
(u:î
644
644
645 645 646. 647 647
700
f
Ir
Derît să pat...................
•Ce-i bine nu-i rău !
IjUcrii bun nu strică "ţiganul la vie .
[Chef de cmtec]
Hasta-i hasta !	.
[Zece şl mai unal Ţiganul hoţ de Kăini Sirbu] şi găina Puşca şi scroafa [Gîndeam câ sînt încălţat...]
■Glosar ....
Indice de localităţi ■
Indice de autori
048
fi 4 8
04!>
64!>
1)50
050
051
052
(¡52
65: i
054
05?
671
675
Lector : VIVIANA ŞERBANESCU Tehnoredactor : VASILE CIUCA
Bun de tipar : 8.VI.1989.
Coli ed. : 36,40 Format : 16/61x86. Coli tipar 44.
Tipărit sub cd. 5246/889 la ÎNTREPRINDEREA POLIGRAFICA BACĂU Str. Mioriţei nr. 27