Ilustraţia copertei: Done Stan SNOAVA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ Ediţie critică de SABINA-CORNELIA STROESCU Prefaţă de MIHAI-ALEXANDRU CANCIOVICI EDIŢII CRITICE DE FOLCLOR — GENURI EDITURA MINERVA Bucureşti — 1984 BIBUQT1CĂ PREFAŢA Una dintre categoriile narative mai puţin cunoscute şi cercetate în folcloristica românească este snoava populară, cu multiplele ei implicaţii critice de natură socială. Snoava a fost, în comparaţie cu basmul şi legenda, pe nedrept ignorată în studiile de specialitate. Definirea snoavei ca naraţiune a prilejuit numeroase controverse. Iniţial, a fost adoptat termenul de anecdotă introdus pentru prima oară de B. P. llasdeu, care face distincţia între anecdotă, tradiţiune şi basm1. Impunîndu-se în manualele şi diversele tratate de istorie literară, termenul de anecdotă a circulat mult în cadrul şedinţelor literare ale cercului „Junimii41. Lazăr Şăineanu în cunoscuta sa lucrare despre basmele române2 studiază în partea a IV-a poveştile glumeţe (snoave), ce sînt alcătuite atît din basme nuvelistice cît şi din snoave. S-a încercat definirea termenului de snoavă, din necesităţi de studiu şi analiză, termen pe care îl folosim şi noi, în sensul lui general pentru literatura orală. Mozes Gaster a fost primul folclorist care a instituit definitiv în terminologia ştiinţifică noţiunea de snoavă, făcînd disocierea netă între snoavă, nuvelă şi poveste Şi N. Iorga va prelua termenul impunîndu-1 pentru totdeauna4. Cuvîntul are o origine slavă, fiind sinonim cu iznoavă5. 1 B. P. Hasdeu, Literatura poporală, în I. C. Fundescu Basme, oraţii, păcălituri, Bucureşti, 1867 (în ed. a Il-a 1870 Ia p. XI). 2 Lazăr Şăineanu, Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură ; cu basmele . .popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice, Bucureşti, 1895, p. 911. 3 M. Gaster, Literatura populară română, Bucureşti, 1883, p. 149, 158, 159. 4 N. Iorga, Istoria Itieraturii româneşti, ed. Il-a, Bucureşti, 1925v p. 66. ^ y .. - . . •: .’ 5 I. A. Candrea, Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat Cartea^ Românească, [Bucureşti], 1931 : snoavă de aceeaşi origine cu iznoavă ; iznoavă = lucru nou,: născocitură, snoavă (v. siv izu nova „din nou“). V Există şi o fluctuaţie terminologică populară, care vine să întărească pe cea din literatura de specialitate. Circulaţia largă a acestor naraţiuni a determinat o varietate de termeni ce urmau să le definească. In mod frecvent snoava este denumită peste tot poveste. în unele părţi din Muntenia ori Moldova de nord apare chiar termenul de basm. Experienţa pe care am dobîndit-o prin culegerile de proză populară din ultimii ani ne-a demonstrat o terminologie variată şi bogată a snoavei. Rar se întîlneşte? denumirea de snoavă, ci mai cu-rînd se întîlnesc termeni ca : poveşti glumeţe, poveşti cu măscări, minciuni, bazaconii, parascovenii, jîtii, taclale. în Moldova apare şi termenul de polojănii difuzat în urma unei colecţii de snoave din Vrancea a lui S. Hârnea. în Moldova de nord se poate găsi şi noţiunea bălă-cărele. în Muntenia snoavele sînt denumite în'“diferite feluri : dafii, istorii, secături, trântii. în Oltenia apar termeni ca : dăfii şi palavre. Foarte des este folosit termenul de glumă alături de poveste. Uneori apare în Maramureş noţiunea de banc, care este împrumutată din terminologia citadină. Anecdotele şi glumele sînt de fapt două subcate-gorii ale snoavei, avînd o individualitate aparte. Definiţia snoavei ca specie a prozei populare impune luarea în considerare a cîtorva din trăsăturile ei> pertinente. Snoava este o categorie a prozei populare care la dimensiuni reduse faţă de basm, demască aspecte negative din societate, defecte umane, vicii sociale, cu efecte moralizatoare, pentru îndreptarea răului, prin afirmarea principiilor eticii populare. în acest sens ni se pare sugestivă caracterizarea dată snoavei populare de C. Bărbulescu care surprinde succint cîteva din trăsăturile distinctive ale acestei categorii narative t „Snoavele au un caracter j satiric demonstrativ şi moraliza-’ tor. Ele vizează nu oameni ca persoane/ ci aspecte ale caracterului acestora, slăbiciuni şi defecte. Asezeâe potrivit. conţinutului, ele pot alcătui un manual sistematic de morală populară în care corectivele sînt aduse cu biciul rîsului şi al ridicolului de care sînt acoperiţi leneşii, proştii, mi icinoşii, beţivii, lacomii, hrăpăreţii, liiîguşitorii etc., de cele mai multe cţri reprezentanţi ai administraţiei ori ai clasei exploatatorilor. Am putea spune că snoavele, prin marea lor putere de satirizare şr tipizare, au puncte de contact cu proverbul şi caricatura prin mijlocirea replicei ori a comicului'de situaţie in care sîrit puse personajele."1 Ov. Bîrlea defineşte snoava astfel: ^,Prin snoavă înţelegem naraţiunea scurtă, cu intenţii satirizante, de obicei uniepisodică despre . 1 Corneliu Bărbulescu: Catalogul. poveştilor populare: româneşti (note preliminare) în „Revista de folclor“, Bucureşti, 1960, nr. 1—-2, p. 61. VI fapte din realitatea înconjurătoare, cotidiană, în care dimensiunile realiste sînt într-atîţ exagerate cît îngăduie limitele verosimilului44 \ Snoava sesizează răul din societate şi cultivă rîsul pe socoteala acestuia. Atitudinea umoristică a creatorului de snoave îmbracă cele mai variate forme şi nuanţe: de la rîsul sănătos şi inofensiv, în cascade, pînă la cel ameninţător, sarcastic. Comicul snoavei populare are o bază socială, este determinat de cauze sociale, vizează obiective sociale şi are efecte sociale, conferind snoavei cea mai pronunţată şi profundă valoare socială dintre categoriile şi speciile narative. Snoava are o funcţionalitate precisă, ea este menită să restabilească acele norme etice populare încălcate de aspecte şi comportamente reprobabile într-o comunitate dată. Oamenii au trăit odinioară şi s-au condus după legi tradiţionale nescrise, dar acceptate tacit de întreaga comunitate. Ori de cîte ori aceste norme nu erau respectate, fie printr-o conduită necorespunzătoare, ori printr-un viciu, se disti'ugea un echilibru social şi moraL Snoava cu forţa ei satirică, cu acea artă a comicului de natură populară încerca; să refacă acest echilibru, demascind răul, anulîndu-1 în felul ei. De fapt, snoava nu-şi propune distrugerea răului, ea rezumă atitudinea colectivităţii faţă de aspectele reprobabile şi urîte din societate pe care le semnalează ca un avertisment ce va trebui luat în considerare, răspunzînd astfel într-o măsură mult mai mare decît basmul ori legenda anumitor comandamente sociale. Colectivitatea îşi desemnează din rîndurile ei pe acei indivizi dotaţi cu talent critic, spirit de observaţie, umor şi imaginaţie, care vor deveni bunii „snovari44, oameni glumeţi, de spirit, performeri de snoave. Societatea foloseşte rîsul şi ca gest social corectiv. Prin rîs oamenii îşi bat joc de vicii şi de defecte umane, de aspectele reprobabile. O situaţie comică din societate necesită un emiţător, un obiect şi un receptor. Mecanismul de declanşare a rîsului marchează atitudinea receptorului faţă de obiect printr-o poziţie mentală. Rîsul este un fenomen social prin excelenţă. El presupune o participare colectivă în momentul declanşării sale de minimum doi indivizi care vizează pe un al treilea asupra căruia se îndreaptă critica. O subspecie a snoavei este gluma, acea naraţiune scurtă, concentrată, care se încheie cu o „poantă44 ce pune în valoare iscusinţa şi inteligenţa creatorului ei. Glumele sînt naraţiuni de origine livrescă 1Ov> BJrlea, Prefaţă la Nevasta cea isteaţă — Shoave populare ronîâneşti, ‘ ediţie îngrijită ide Sabina C. Stroescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1971,’ p. XI. vn şi apar la un moment dat în condurenţă GU snoavele. Gluma se naşte în procesul de colportaj al unei literaturi de influenţă orăşenească. Experienţa culegerilor actuale de proză populară demonstrează un interesant proces de mutaţii funcţionale ale speciilor categoriei respective. Datorita fenomenului navetismului în colectivitatea satului contemporan, .a importului de folclor şi creaţie difuzată prin mass media, se remarcă o creştere a interesului colectivităţii pentru glumă, banc de natură citadină. Fenomenul se motivează prin îmbogăţirea apercep-ţiilor şi transformarea mentalităţii colectivităţii contemporane, în primul rînd datorită ştiinţei de carte şi a noilor realităţi din mediul rural. Viaţa modernă eere povestiri scurte, cu „poantă“, vesele, care sâ nu reţină mult timp atenţia ascultătorilor. Gluma, bancul, prin concentrarea şi reducţia lor la un singur fapt răspund satisfăcător gustului omului contemporan. Anecdota este o glumă 'în care personajele sînt diverse personalităţi, care îşi dezvăluie o anumită identitate de caracter ori poziţia lor faţă de evenimentul istoric trăit. Anecdota descrie o farsă pusă de obicei pe seama unui personaj istoric. Există în componenţa anecdotei şi farse mai groase, uneori cinice care au produs efecte amare, cîteodată cu finalizări tragice, dar asemenea exemple ies din sfera obişnuită a anecdotei. Deoarece este legată de personalităţi istorice de renume, anecdota se aseamănă întru cîtva cu legenda istorică şi nu în-tîmplâtor în anumite colecţii de legende se întîlnesc şi anecdote puse pe seama oamenilor mari. Dintre toate categoriile narative snoava are cea mai mare vitalitate şi răspîndire. Ea răspunde gustului şi exigenţelor colectivităţi i prin felul în care este adaptată unor realităţi contemporane, prin acea capacitate a ei, nemărturisită, de a fi un îndreptar etic şi de a satisface unele necesităţi şi aspiraţii ale individului. Snoava surprinde tot ceea ce este perimat, învechit, are un profund caracter novator, progresist şi dinamic. Pentru felul cum a răspuns. nevoilor oamenilor de pretutindeni şi de totdeauna snoava a fost mereu contemporană pentru orice epocă social-istorică în care s-a dezvoltat. Deşi nu-şi propune să distrugă definitiv aspectele negative r din societate, ea are marele merit de a le pune în discuţie, cu intenţii de corijare şi îndreptare a lor. Snoava, prin concluziile ei critice, oferă posibilitatea unei introspecţii din partea ascultătorilor, simultană cu momentul povestirii. Experienţa dobîndită în cercetările actuale de proză populară ne îndreptăţeşte să facem cîteva consideraţii asupra contextelor propice performării snoavelor într-o colectivitate dată şi a modului în care s-au modificat acestea de-a lungul timpului. . ‘ >“ Vili Contextul tradiţional pentru snoavă râmîne în cea mai mare măsură specific povestitului în general şi anume : şezătoarea, unele priveghiuri funebre, mersul la moară, întrunirile de muncă etc. Deoarece aceste prilejuri tradiţionale s-au schimbat, ori au dispărut în prezent (şezătorile se organizează din ce în ce mai rar, clăcile colective au dispărut) şi snoava şi-a găsit alte contexte de a fi povestită. Astăzi, cînd în viaţa contemporană s-au produs numeroase mutaţii şi transformări de mentalitate şi trai, însăşi receptarea speciilor narative a căpătat noi dimenisiuni. Basmul, prin complexitatea şi bogăţia reprezentărilor fabuloase ce solicită un anumit auditoriu, care să creadă în cele povestite, pierde cu timpul din aderenţa şi solicitarea publicului, snoava este mereu actuală şi cerută de colectivitate pentru o serie de trăsături ale ei : reducţie şi concentrare narativă, o uimitoare adaptare la aspecte contemporane de viaţă şi la inovaţii, o puternică ancorare în realitatea actuală, constituind o minunată modalitate de sesizare şi îndreptare a aspectelor negative, perimate din societate. '--t •■ry/N.'. Fenomenul navetismului, prezent în viaţa satului contemporan, a favorizat indiscutabil importul folcloric »al unor specii narative. De pildă, anecdotele şi bancurile orăşeneşti au înlocuit snoava tradiţională cu o structură clasică. Trecerea de la snoavă la banc nu ne mai surprinde astăzi cu nimic. Navetismul a prilejuit întâlnirea, în condiţiile călătoriei de la sat la oraş, înspre locul de muncă, a indivizilor unei colectivităţi, care, pentru a-şi îndepărta monotonia voiajului lor cotidian,, povestesc diferite glume ori povestiri hazlii. ...... O altă ocazie de performare a snoavelor o constituie diversele adunări ale oamenilor, cu diferite prilejuri. Snoava capătă în acest fel o valoare catharctică pentru omul contemporan, ea se naşte din dorinţa acestuia de a se destinde, de a-şi crea o bună dispoziţie într-un moment de divertisment, după o zi de muncă. Omul are nevoie de asemenea povestiri, snoava fiind reconfortantă, agreabilă, oferindu-i un anumit echilibru psihic, o stare de relaxare şi deconcentrare de la preocupările serioase ale zilei. Din aceste raţiuni snoava se impune în procesul creaţiei narative, oamenii o solicită, au nevoie de ea, impulsionînd în acest fel mecanismul producerii ei şi conferindu-i o mare sferă de mişcare şi transmitere pe cale orală. Snoava este prezentă în actualitate printr-o permanentă asociere a ei cu un fapt petrecut în faţa povestitorului. Asociind faptul de viaţă, povestitorul nu face altceva decît sa demonstreze, în snoavă, asemenea proverbului, o anumită morală, ce se desprinde din cazul negativ înfăţişat. Astfel, snoava ilustrează un tip social particulari- 7.înd o anumită situaţie, care exemplifică şi explică acel tip vizat. Snoava apare, uneori, într-un context familiar povestitorului, în acea IX desfăşurare de evenimente în care pot exista şi situaţii similare celor din povestirea .populară. Povestitorul îşi reactualizează în acest fel firul narativ al snoavei prin asimilarea cu faptul de viaţă- trăit. Prin, funcţionalitatea ei sociala snoava răspunde cerinţelor epocii, devenind un îndreptar etic, a a cum sesizam mai sus, dar nu în sensul adunării unor precepte rigide si închistate. Snoava contemporană vizează aspectele perimate si retrograde, viciile, manifestările de inadaptabilitate socială, într-un cuvînt tot ceea ce contravine unei societăţi moderne în plină dezvoltare. înclinaţia spre realităţi con-temporane nu exclude dorinţa omului de a înlătura răul social sub toate aspectele sale, de a oferi astfel un climat de viaţă sănătos şi echilibrat. Snoava prin sceneria ei diversă şi bogată în tipuri sociale constituie o modalitate de introspecţie psihologică, ea concordă perfect cu aspiraţiile şi dezideratele omului cpntemporan, iubitor de frumos şi echilibru. Urmărind repertoriul actual de snoave, putem afirma că acesţe naraţiuni îmbracă astăzi o diversitate de forme, ele evoluează spre banc, cuplet satiric, anecdotă dezvăluindu-şi o mare vitalitate şi forţă socială satirică. _ , Snoava se creează cu uşurinţă, fiind concentrată şi uşor accesibilă pentru toţi ascultătorii. Oamenii gu&tă umorul snoavelor, rîd • copios de tot ceea ce este retrograd şi depăşit în societate, fac haz sănătos pe socoteala acelor indivizi certaţi cu morala, lipsiţi de probitate şi cinste. ? O cercetare serioasă a snoavei populare implică si o perspectivă sociologică asupra acestei categorii folclorice, caire ne obligă să o studiem în strînsă legătură cu contentul social în care a fost creată. O analiză psiho-sociologică de profunzime a povestitorilor de snoave ne va permite configurarea condiţiei performerului în cadrul unei colectivităţi date. Investigaţia noastră ne-a condus spre conturarea unui portret abstract al povestitorului de snoave, jprin selectarea acelor trăsături ce definesc pe creator în funcţie de produsele sale. Creatorul de snoave,, asemeni; celui de poveşti, trebuie şă posede un talent narativ special. Creionarea podeţului .„^obot? şl povestitorului de snoave ne-a dezvăluit cîteya trăsături ce^l diferenţiază pe acesta de povestitorul de basme: povestitorul de snoave trebuie să aibă, prin forţa de sintetizare .a situaţiilor comice, un haz anumit fără de pare naraţiunile sale nu pot satisface, colectivitatea receptoare. Abso-luţ toţi subiectiji creatori-interpreţi pe care i-am studiat - sînt temperamente vesele, deschise, receptive la frumos, volubile, cu spirit critic şi mult# inventivitate. , Un povestitor bun de snoave se descoperă mult mai uşor decît unul de basm, prin talentul şi spiritul său timbrîstie, glumeţ: El este iubit şi apreciat de întreaga colectivitate, fiind Solicitat permanent, la diferite ocazii festive, să înveselească adunarea. într-o colectivitate folclorică se întîlnesc mai multe tipuri de povestitori de snoave : Există povestitori de snoave tradiţionale, buni cunoscători ai variantelor clasice pe care le-au preluat de la diverşi bătrîni din sat, ori din'familia lor ca pe o moştenire narativă. Alţi povestitori îndrăgesc bancurile şi anecdotele. Sînt oameni mai tineri, sau între două vîrste, unii dintre ei lucrînd la oraş şi colportînd aceste specii narative din mediul urban în cel rural. Sînt oameni cu o bună memorie narativă, pot înregistra cu uşurinţă bancurile, liiu deformează niciodată „poanta44, păstrînd astfel autenticitatea bancului şi prospeţimea acestuia. De fapt, lin banc încetează să mai fie gustat de receptorii săi în momentul în care „poanta44 finală nu mai ^ite necunoscută. Cînd baticul a mai circulat şi este ştiut, oamenii se ! plictisesc să-l reasculte, solieitînd un altul nou. Se mai regăsesc în colectivitatea folclorică povestitori de snoave licenţioase, specializaţi pe un asemenea repertoriu, dar neexcluzînd posibilitatea de a cunoaşte şi alte tipuri de snoave. Fără să fie vulgari ei preferă glumele „fără perdea“ savurînd acel umor popular gros, plin de suculenţă. Schiţarea unei asemena clasificări a povestitorilor de snoave nu este rigidă, existînd posibilitatea ca fiecare tip de povestitor să cunoască şi snoave dintr-o altă categorie. Asemenea povestitorului de basme, cel de snoave trebuie dublat de un talent interpretativ excepţional. El trebuie să fie şi bun actor, care să ştie să dramatizeze1 sceneta snoavei respective, să-şi dozeze efectele comice de aşa natură încît „poanta44 finală să producă ilarii tate şi să amuze din plin publicul ascultător. Interpretul de snoave este un abil artist care, folosind cu subtilitate'ironia, îl orientează pe ascultător spre înţelegerea persiflării moralei snoavei. în acest sens,J snoava eşte^fnaţ apijo»piată de iabulă, prin cişnpluziei care^se: degajă din final şl care conţine în subsidiar o morală. Snoava îl pune pe ascultător în situaţia de arbitru, implicîndu-1 procesual în judecarea faptului de viaţă respectiv, dar, mai ales,: în modul în care trebuie să ia atitudine justă, potrivit mentalităţii populare. Snoava este morală pentru că invită pe auditor la o meditaţie etică. în faţa aspectelor negative vizate. Prin situaţiile prezentate critic* snoava îi supune pe oameni la o serioasă introspecţie care are ca efect corijarea com-portamenteţqr, în \şeqsul evitării viciilor; şi abaterilor de lajnormele de conduită morală. ' ? . * XI Snoava este mereu tînără, ea are îrisă o istorie mai bogată decît poate părea la prima vedere, O încercare de a descoperi geneza si originile snoavei este discutabilă şi greu de realizat. Putem însă puncta o scurtă istorie a acestei categorii narative, pe nedrept trecuta cu vederea de cercetători. întorcîndu-ne cu multe secole în urmă, surprindem în literatura clasică greco-romană cîteva preocupări în acest sens, dar fără relief. Anecdota, de pildă, îşi găseşte reprezentanţi în literatura greacă pe Herodot, Plutarh, Ion din Chios. Romanii au subliniat aspectul moralizator al speciei: Pliniu, Tacit, Valerius Maximus sînt doar cîţiva care au presărat anecdote în lucrările lor. Oamenii au exteriorizat prin rîs reacţia lor la tot ceea ce era învechit şi închistat în fiecare epocă social-istorică. în toate epocile rîsul, ca fenomen social, s-a născut din necesitatea oamenilor de a se elibera de tot ceea ce îi oprima, obligîndu-i să se supună unor convenienţe sociale. Rîsul a fost dintotdeauna o formă defensivă prin care oamenii se eliberau de cenzura socială a timpului respectiv : „Rîsul este o formă de expresie a adevărului esenţialmente intimă, nicidecum superficială, el nu poate fi transformat în gravitate, fără a nimici şi a denatura miezul adevărului, dezvăluit în hohotele lui... El deschidea oamenilor ochii asupra noului şi a viitorului. Prin urmare, nu numai că-1 ajuta să exprime adevărul antifeudal, adevărul poporului, ci contribuia atît la dezvăluirea, cît şi la formarea lui interioară.4'1 Snoava, ca produs folcloric al „rîsului“, a cunoscut der-a lungul timpului numeroase forme. De la cupletele satirice prezente în petrecerile saturnale ale antichităţii, la povestirile de natură licenţioasă, uneori eu implicaţii sociale, ce sînt plăsmuite în întregul ev mediu şi pînă la naraţiunile închegate, cu conţinut satiric, puse pe seama unor eroi populari ca Till Eulenspiegel, Nastratin Hogea, există o întreagă literatură reprezentativă pentru comicul popular viguros. Literatura medievală este bogată în povestiri satirice care erau rostite în serbările populare, din diferite tîrguri, de oamenii cuo diverse profesii : soldaţi, ţărani, negustori etc. > < Tradiţia saturnaliilor romane este continuată în variate forme de ritualuri şi ceremonii medievale (reprezentaţiile din piaţa publică, sărbătorile de tip cavaleresc) ce constituiau un alt riiod, de viaţă a poporului cel festiv, organizat pe principiul rîsului. M. Bahtin surprinde în carteâ sa trăsăturile rîsului medieval şi contextele lui de manifestare : „RIsul care a ftist eliminat îii"evul mediu din cultul oficial şi din concepţia oficială âsupra< lumii, şi^â clădit un cuib neoficial, 1 M. Bahtin, Franşois Rabelais şi cultura populară din evul mediu şi Renaştere, Bucureşti, Editura Univers, 1974, p. 106—107. XII dar aproape legal, sub streaşina fiecărei sărbători. De aceea fiecare sărbătoare, pe lîngă lătura ei oficială — religioasă şi politică — măi prezenta şi o altă lătură, aceea popular carnavalescă din piaţa publică, organizată pe principiul rîsul,Ui.“1 Există o imensă literatură parodică a evului mediu, legată direct sau indirect de sărbătorile populare. Se parodiau texte religioase, ritualuri ecleziastice, oamenii ironizînd şi demitizînd sacrul. Parodia a constituit tot o manifestare a artei comice 'medievale. în acest şir de carnavaluri şi serbări populare (sărbătoarea nebunilor, sărbătoarea măgarului) s-au născut şi snoavele, anecdotele, povestirile licenţioase care stîrneau hohote de rîs prin încălcarea tabuurilor şi convenienţelor impuse de oficialităţi. Erau descărcări sufleteşti împotriva tuturor opreliştilor şi rigorilor instaurate de clasele dominante, explozii de veselie şi bună-dispoziţie într-un climat bazat pe teroare şi tristeţe. în Franţa â fost cultivată anecdota libertină de tipul cronica : Cronique scandalexise de Jean de Roye, la 1488. Au circulat snoave, anecdote şi glume la sfîrşitul secolului XVI şi începutul secolului al XVII-lea. Melander, autorul un»ei cunoscute culegeri de literatură comică Jocorum et serwrnm libri duo (1600) citează chiar o listă cu numeroşi teologi şi cărturari care au mai scris snoave pma ia el. în 1522 apare valoroasa culegere de Schwănke germane, aparţinînd călugărului Johannes Pauli sub titlul Schimpf und Ernst („Rîs şi seriozitatew). Au existat acele fabliaux-uri care s-au impus în circulaţie, fiind prelucrări ale unor povestiri comice colportate de oameni din diverse pături sociale. Joseph Bedier dă o definiţie lacunară pentru fabliaux: „Des fabliaux sont des contes â rire en vers“ 2. Unele subiecte din snoavă se oglindesc şi în fabliaux-uri. Cărţile populare, prin circulaţia lor masivă în diferite medii şi la diverse popoare, au constituit, de asemenea, un izvor de inspiraţie pentru numeroase motive narative sau teme din arsenalul imensului corpus al snoavei, populare româneşti. în Renaştere s-a acordat rîsului semnificaţie filozofică, conside-rîndu-1 o principală formă de descoperire a adevărului despre om şi societate. Boccacio prin Decameronul său, inspirîndu-se din subiecţele date de culegerile medievale, de naraţiunile orientale şi de povestirile franceze fabliaux, realizează una dintre cele mai tulburătoare comedii umane care s-au scris vreodată. Povestitorul italian oferă imaginea unui om eliberat de teroarea medievală, care renaşte la viaţă, se re- 1 M. Bahtin. op. cit., p. 93—94. 2 Joseph Bedier, Les fabliaux, etudes de litterăture populaire et d’histoire litteraire du moyen age, Paris, 1925, p. 36. XIII găseşte pe, sine, dorinţa rde a ţr^i iplpn^ bi^uriile {Lumeşti şi dragoş^ tea, pentru, firesc. Re^ism^l- lui. vig^tr<>ş, nu. exclude demascarea şi satirizarea ascuţita a clerului* a bigotismului şi ipocriziei călugărilor, care încalcă cy violenţă preceptele religioase p^intr-o viaţă de opulenţă şi viciu. Există în Decameronul lui Boccaccio o galerie variată de subieeţe; narative satirice care vor cunoaştş, o mare popularitate în decursul veacurilor» Nu e de mirşre că numeroase: snoave din epertoriul popular româneşcn^ trimit cu gîndul la motive narative de cii^crtaţie universală, cunoscute şi de Boccaccio din comoara oralităţii, ? Prin rîs .oamenii s-au împotrivit in toate epocile sociaMstorice falsităţii stăpînilor feudali, nedreptăţii , impuse de < clasele d minante, demagogieijşi-..ipocriziei ?reprezentanţilor .biisericii. Rîsul a constituit o atitudine de frondă, un gest Specific luptei, de clasă. iSnoavele au apărut ca o necesitate socială în perioadele în care, nu se puteau spune adevă-rurilor pe ; nume. în aceste povestiri comice oamenii vizau, de fapty instituţii ,sociale ale tinipului ca : ■ biserica, administraţia,' justiţia, în spatele comicului , popular se regăseau conflicte şi situaţii sociale ale timpului respectiv.; : ; ; N. A. Veselovski face cîteva interesante observaţii despre bufon T ca exponent al rîsului în epocile deitiranie: „în evul mediu, bufonul era purtătorul proscris t ah adevăroluî obiectiv abstract... Adevărul feudal însemna dreptul de a-1 prigoni pe sătean, de a dispreţul truda sa de rob, de a merge la război, de a vîna pe ogoarele ţărăneşti etc. ; adevărul scolastic stă în dreptul de a poseda cunoştinţe excepţionale fără de care nimic nu-şi găseşte rostul; aşa că ele trebuie apărate de? orice primejdie /ce le putea întuneca) etc. Adevărul igenerainunian, ne-^> asociat unor drepturi anumite, efca exclus, acest adevăr fiu era luat in consideraţie, era ridicâtr pe rug la prima suspiciune şi se admitea numai în mzurlle t cînd apărea într-o formă inofensivă, stlrnind/ rîsul ri fără pretenţii la un rol. cît de cît serios în viaţă. Aceasta era definiţia semnifieâţiei sociale a bufonului."1 Minesăngerul Hans Sachs a presărat creaţia sâ cu numeroase povestiri hazlii, căpătînd astfel o mare popularitate. Mai tîrziu* în epoca romantică cunoscuţii culegători de folclor fraţii Grimm au publicat o colecţie de basme în 1812 printre care se găsesc şi numeroase snoave. • în prima colecţie româneasca de proza a fraţilor Schott apar, pe lîngă basme şi legende, 13 naraţiuni comice avîndu-1 că personaj central pe Păcală. 1 A. N. Veselovski, Izbrannîie statn, Leningrad, 1939, p. 441— XIV Urrrieazâ apoi colecţiile lui V. Stănescu Arădanul. I. C. Fun-descu şi P. Ispirescu cu ale sale două volume din 1873—1874, Snoave sau povestiri populare. Snoava s-a răspîndit deopotrivă prin paginile unor reviste de folclor, fiind foarte gustată de publicul larg cititor. Reviste ca: „I. Creangă44, „Şezătoarea14, „Izvoraşul“, „Ghiluşul44, „Comoara satelor44 şi altele, ori diverse calendare umoristice curh sînt: „Călindariu lui Tănase Calpac44, „Calendarul calicului44, „Calendarul săteanului‘% „Calendarul gospodarilor44 etc. înserează în paginile lor numeroase snoave pe care le întîlnim în rubrici cu titlurile : Glume, Jitii, Taclale, La şezătoare, La gura sobei etc. în literatura română Snoava populară a constituit izvorul inspiraţiei multor scriitori clasici. Reprezentantul iluminiştilor ardeleni I. Budai-Deleanu, în celebra sa epopee eroi-comico-satirică Ţiganiada, foloseşte, din plin, repertoriul popular de snoave licenţioase. A. Pann versifică snoave populare în Povestea vorbei, făcînd şi mai evidentă apropierea dintre snoavă şi proverb. Scriitorii clasici î. Creangă, I. L. Câragiale, I. Negruzzi, I. Ghica şi alţii s-au dovedit buni cunoscători ăi Repertoriului snoavei populare româneşti, de la care s-au inspirat în construcţia umorului operei lor. Alţii, cum au fost P. Dulfu, Th. Sperantia au versificat snoava populară, prelucrînd-o livresc, oferind în unele situaţii creaţii mai puţin inspirate şi, în orice caz, mult sub niveliil modelului popular. Snoava reprezintă şi individualizează umorul fiecărui popor, este o chintesenţă a înţelepciunii şi inteligenţei populare, avînd particularităţile specifice spiritului naţional. Chiar dacă există motive narative universale care se reîntîlnesc în povestirile comice la diverse popoare, snoava caracterizează într-un mod aparte poporul respectiv. Din această cauză şi umorul care se degajă din snoava populară are note specifice fiecărei naţiuni, poartă cu el ceva din psihologia poporului respectiv. Tipblogîzarea snoavei a constituit o problemă spinoasă, atît datorită materialului bogat al acestei specii narative, cît şi din Cauza dificultăţilor pricinuite' de demarcaţiile ce trebuiau operate între diversele categorii ale prozei populare. în 1910 reprezentantul şcolii finlandeze Antti Aarne în lucrarea sâ Verzeichnis der Mărchentypen organizează snoavele într-o a treia Secţiune după basmele despre animale şi cele propriu-zise, făcînd prima delimitare dintre categoriile narative. El clasifică snoavele" după personajul central, împărţindu-le în patru grupe : snoave despre proşti, despre căsătoriţi, snoave cu femeie ca personaj central şi snoave cu personajul principal bărbat. XV Snoava de tip Păcală are o largă difuziune în toate zonele folclorice ale ţării, demonstrînd marea ei vitalitate :şi durabilitate în timp. Păcală se detaşează net ca un erou popular unic în literatura orală. “EI devine simbolul eroului isteţ şi iscusit, care înfruntă şi demască răul social, ticluind cele mai ingenioase şi năstruşnice mijloace de luptă împotriva nedreptăţii sociale şi a reprezentanţilor claselor dominante. Eroul îşi trage numele de la verbul a păcăli, acţiunea sa principală constituind păcălirea şi înşelarea iscusită a forţelor potrivnice lui, precum şi a exponenţilor răului social. Eroul nu poartă întotdeauna acelaşi nume, este mtilnit în unele variante ca Pepelea — în Moldova îndeosebi. —, Petrea lu Păcală, Ianoş, Ivan sau Neculai. Adesea Păcală acţioriează in cuplu cu alt1 personaj comic, numit Tîn-dală. în literatura universala Pacala îsi are corespondenţii săi la diferite popoare: în folclorul german el devine Till Eulenspiegel, la ruşi este Ivan, în folclorul turcesc Nastratin Hogea şi la italieni Bertoldo. Deşi întâmplările lor nu seamănă, ei au trăsături comune, sînt ageri la minte, plini de spirit şi iscusinţă în modul subtil prin care-şi păcălesc şi-şi anihilează adversarul De fapt, fiecare dintre aceşti eroi comici reprezintă individualitatea poporului respectiv, poartă ceva din spiritualitatea şa, conştituii^d Q emblemă a comicului fiecărui popor. Analizînd structura interioară a personajului, Ov. Bîrlea sublinia o ambivalenţă psihică a acestuia : „Lectura snoavelor grupate în jurul lui Păcală dezvăluie existenţa unui Păcală isteţ care dejoacă uneltirile stăpînilor şi a unui Păcală redus mintal care înţelege cuvintele în sens nedorit sau care comite stupidităţi de neînchipuit. Aparent ar fi un contrast între cei doi eroi şi unii îl consideră doar pe cel di^tîi a fi Păcală adevărat. în realitate, cele două caracteristici contrare ale lui Păcală — Pepelea sînt rămăşiţe dintr-o concepţie extrem de arhaică, de mulţ depăşită la noi, prin care eroii predilecţi ai naraţiunilor populare erau înfăţişaţi aci sclipitori la minte, aci imbecili de ultimul grad. De pildă, în naraţiunile indienilor din America de Nord despre eroul păcălitor, unde el e un animal (coyot, corb etc), o fiinţă umană sau însuşi demiurgul creator, acesta e cînd isteţ, cînd prost, căci unele aventuri sînt reztiltatul imbecilităţii lui, pe cînd altele îr arătă birti-indu-şladversarii prin isteţimb.“ 1 K După opinia noastră, Păcală este o întruchipare unică a isteţimii populare în confruntarea cu răul social. Păcală mimează doar prostia pentru a-şi deruta duşmanul.4 Simularea imbecilităţii îl face pe Păcală invulnerabil la orice ripostă a stăpînului, oferindu-i posibilitatea unui joc subtil şi nuanţat al persiflării echivocului. Păcală se veseleşte pe 1 Ov. Bîrlea, Prefaţă, la voi. Nevastă cea isteaţă, editie îngrijită de S. C. Stroescu, p. XXXI. XVIII seama credulităţii oamenilor, a, meschinăriei şi şarlataniei din jurul său. Detaşîndu-se de aspectele reprobabile din societate, el are un sentiment de superioritate faţă de acei oameni cu care intră în legătură. ^E1 capătă, prin detaşare, luciditate, observă toate viciile umane şi le - biciuieşte.; Toate aceste trăsături vin dintr-un substrat străvechi de mentalitate, apropiinduţl pe Păcală de marii bufoni, de acei saltimbanci care se amuzau de, toate tarele societăţii în care trăiau, în fond, Păcală este un judecător imparţial al răului din societate, el simulează nerozia ,cu o luciditate crudă şi uneori cinică faţă de oricine vrea să-l înşele. Oamenii se prind în cursa sa iscusit întinsă, lăsîndu-se derutaţi de prostia şi imbecilitatea pe. care le afişează, fără să-i sesizeze abilitatea şi isteţimea cu care-şi pregăteşte răzbunarea. Păcală este un foarte bun actor, maestru al disimulării şi al efectelor de teatru, care, aflîndu-se pe scena vieţii, îşi anihilează duşmanii, dezarmîndu-i cu subtilitatea jocului său nuanţat. Ovi .Papadima îl apropia pe Păcală ,de eroii romantici: „Păcală e un >paţnanţjc deghizat < în nabyn, preferind însă în locul curţii feudale glumea*.* largă-.. E adevărat, că finalul farselor , lui mai , mult sau mai. puţin sîngeroase îl qbligă să părăsească fiecare loc al noii sale isprăvi. Dar nuş.e pUiţlp adevărat şi că. în Păcală există,.si altp fibră roman- tică : aceea a unei nestăvilite dorinţe de libertate, .care. îl împinge mereu spre căutarea , altor locuri de popas.“1 Coordonatele romantice, ale .firii lui Păcală ni se par reale,? dar nu suficiente pentru a-1 explica pe acest erou neastâmpărat, dornic de nqi aventuri comice. Păcală apare ca un foarte bun cunoscător de oameni şi poate că dorinţa Iţii de libertate, ca o trăsătură a firii romantice, vine, de fapt, dirţ aspiraţia sa permanentă spre adevăr. Căutarea adevărului într-o lume îmbîcsită de vicii şi minciună, dorinţa de a face dreptate, cu orice preţ şi cu orice mijloc, constituie una din trăsăturile definitorii ale lui Păcală. Din nefericire, eroul care caută cu nesaţ dieptatea, rămîne prizonierul lipsit de speranţă al .unei lumi dominata de interese, bazată pe nedreptăţi flagrante, pe cruzime şi cinism Si însăşi încercarea sa disperată de a lupta cu această lume, prin , mijloacele pe care. i le-a . : _ Cel * mai siriiplu^ tip compoziţional urmăreşte acţiunea unui singur' personaj; pftU, care se1 scot îft relief trăsături de caracter. In acest tip compoziţional preponderent este dialogul. ' Vom ilUStrâ; prih cîteva structuri narative, acekt tip : — Păcală W îiitîM&şte1 cti un dm călare, catffe 11 in treaba cme este -*■ Păcală îşi spune nuniele. ' — Omul se ârată dornic sa fi-e păcălit de Păcală. — Păc?ală pretextează ca a uitat păcalele ăcasă şH cere calul să se ducă să lb ia. —1 Pleacă cu calul şi rtu se itiai întoarce.1 Un alt 'exernplu: ‘ ~ ; — Tjn stăpîn îî întreabă pe servitorul său: „Cînd mă întorc acasă te găsesc totdeauna dormind, fie ce ? — Fiindcă nu-mi place să şed degeaba, răspunde servitorul*.2 Un al doilea tip compoziţional cuprinde două acţiuni, dfcuă momente narative; în' care cea de-a doua este o replică la primai M pritnă secvenţă eroul negativ înseala iar în cea del-a doua îşi prjMeşte pe^ deapsa.f Acest tiip estet bin& consolidat şi reprezentat în snoavă; majoritatea variantelor putînd fi înserat# îri el. Acţiunile se desfăşoară într-o logică; BreaScă a; situaţiilor,: ’ aceşt tip avîud o structură Închegată. Corecţia aplicată personajului negativ în secvenţa a doua apare ca o motivare morală, la acţiunea acestuia din prima, parte şi «se inte- grează perfect în funcţia socială a snoavei. într-o variantă, soţia necredincioasă vrea să-şi înşele bărbatul şi se preface bolnavă, trimiţîndu-1 după spumă de măre, ca leac. — Omul se întîlneşţe cu Păcală, care-i propune să-1 âjute să-şi prindă nevasta adultera. 1 Păcăleala, „Şiedetorea“, Budapesta (Oradea), (1880) VI, nr. 1, p. 8. "2 Ga să iad 1 ceva, „HăSăritulu f>alancâ-Bacău, f905^-î:906', p. 173. XX&VI — Păcală se reîntoarce acasă cu omul, vîrît într-un sac, :descoperă, şi pedepsesc pe, soţia necredincioasă. I . Un, şvab bogat şi zgîrcit îşi trimite servitorul la pădure ca să aducă ţrei care cu nuiele, dînduti.de mîncare doar o bucată de slănină. îi spune că această bucată, ţinuta la foc, se va mări. • ; .■<*- Servitorul adună doar trei nuiele şH şpune stăpînuluf să le ducă acasă, pentru că la foc „se vor umfla44.2 , Un alt tip compoziţional este cel serial, în care apar mai multe acţiuni subordonate aceleiaşi idei. Numărul acţiunilor diferă de la o snoavă la alta, în.funqţie de disponibilitatea creatorului popular. Snoavele cu acţiuni complexe sînt . puţine, nefiind prin structura lor în concordanţă cu cerinţele speciei. Asemenea povestiri comice- amintesc, prin amplitudinea narativă, de basm. Vomt exemplifica o asemenea structura-: — Trăiau doi Iraţi, unul bogat şi altul sărac. — Omul sărac s-a rugat de fratele bogat să-i împrumute plugul cu boi, ca să are. Bogatul s-a învoit să-i dea plugul numai duminica, după ce fratele sarşc trebuia şa are pentru el şase zile. , — Săracul a arat duminica, dar un bou i-a murit iar fratele bogat l-a chemat în judecată. — Au plecat la judecată şi pe drum au poposit într-o pădure, unde fratele sărac a adunat poame uscate, de pe/jds şi le-a luat cu el. — Şeara au. poposit la un popă, unde bogatul, popa şi preoteasa au mîncat şi au băut, fără să-i dea şi săracului. — în timpul nopţii omul sărman a mîncaţ poame, preoteasa a poftit deoşrece era însărcinată şi a pierdut copilul. Popa l-a chemat în judecată pe sărac. — Ajungînd la o apă, omul a vrut să se sinucidă şi s-a! aruncat în apă, dar a nimerit în spatele unui călugăr care pescuia pe mal. Călugărul l-a dat în judecată. — Pe drum spre judecată omul aduna pietricele pe care le punea în smi — în secvenţa finală are loc judecata, care se face în favoarea eroului, judecătorul crezînd că pietrele din sînul acestuia sînt bani.,3 Un ultim tip compoziţional este cel ciclic şi se grupează în jurul personajului Păcală. ţ ; 1 Nevasta prefăcută în (T. Pamfile), B.A.R.S.B., ms. 5094, f. 99. 2 Servitorul şvabului In „Umorisţul“, 1865^ Pesta-Arad-Gherla, nr. 4, p. 22. 3 Judecata dreaptă, în „Hazul satelor-*, XI (1911) nr. 18; jp. f. XXXVII Romanul 6idlic al aventurilor comice ale lui Păcală cuprinde numeroase episoade care se înlănţuie pe orizontală. Fiecare episod poate constitui o povestire de sine stătătoare. Se urmăreşte viaţa eroului dim^familie, 4storisindu-se un -îMreg cielu de întîrîiplări ale acestuia şi încheindu-se astfel îftcît' acţiunea să poată fi continuată la nesîirşit de povestitor; înlănţuirea narativă în acest ciclu face posibilă cu uşurinţă diversele contaminări sau preluări de motive narative, în aşa fel, încît = se pot construi variante originale, prin contaminări multiple. Creatorul populai adoptă-în ciclul Păcală diversele tehnici narative din basm: repovestirea, într-o manieră personală şi originală, a schemei tradiţionale,, diverse contaminări de motive, adaptări ale tipului clasic la realităţi contemporane, ce ţin de fenomenul inâvaţiei, atît în basm, cît şi în snoavă. ' r Povestitorul preia motive narative • universale, ădaptîndu-le la realităţi româneşti. Foarte multe variante din ciclul' Păcală sînt pre-luiări ale unor motive narative din categoria tematică Drdewl cel prost: A. Th. 1000—1029 — Contractul de muncă. n Astfel, ^motive narative ca : încheierea contractului, avînd drept clauză supărarea; repararea casei, prin distrugerea cărămizilor ; ducerea uşii în spate;; curăţatul copilului, prin scoaterea intestinelor; construirea podului din vite ucise ; femeia luată; drept cuc şi omorîtă, precum şi altele, sînt preluate din motivistica internaţională xntîlnită şi la alte popoare, respectiv, Tip 1000 A. Th. : Tîrgul de a nu se supăra; A. Th. 1005 : Podul din vite ucise; A. Th. 1009 : Ridicarea uşii; Tip A. Th. 1010 : kepararea şi distrugerea casei; Tip A. Th. 1012 : Curăţatul copilului, prin scoaterea intestinelor; Tip A. Th. 1029 : Femeia luată drept cuc. Toate acestea pledează pentru integrarea snoavei populare româneşti îmtr-un circuit universal al poVestirll^ comice, ceea ce oferă posibilitatea cercetării şi în perspectivă comparatistă. Se pot regăsi şi studia astfel motive narative comune la mai multe popoare, ele circulînd şi fiind localizate* cu o mare creativitate de povestitorul popular, la realităţile naţionale ale fiecărui popor. în snoavele populare româneşti au fost preluate creator şi unele motive narative cu circulaţie universală, însă ele au fost adaptate mentalităţii specifice, unui anumit comportament şi circumstanţelor locale, îmbrăcîndu-le într-o atmosferă de viaţă caracteristică poporului nostru şi conferindu-le în acest fel o mare originalitate. Formâ snoavei se adaptează cu uşurinţă diverselor tipuri compoziţionale. Dacă în primul tip abundă dialogurile, acţiunea fiind concentrată, în celelalte tipuri naraţiunea creşte în intensitate, pînă la âmpielâ desfăşurări din tipul serial; Ce^eetînd cu ateriţie structură snoavei putfem constata că acele formule ■; iniţiale si finale, prezente în basm, lipsesc, în genere, din XXXVIII snoavă; Maiţ rar, ele se întâlnesc în unele naraţiuni ample;, dar .aparii ţia lor în schema acestora pare forţată, povestitorul lăsîndu-se furat de modelele, care; i te oferă basmele. Fenomenul. apa^e m -pr-edilec-ţie la ajsei p©vestitDri . de basme care ştiu să spună-;şi snoave. r Vom exemplifica cîteva dintre aceste tipuri de * formule. Formulele, iniţiale sînt, în genere, foarte asemănătoare eu cele i din basm „A fost odată ca niciodată, că de ri-ar. fi nu s-ar ? povesti, de cmd e potcovea purecile cu nouăzeci şi nouă oca de fier la uri picior şi zbura în cer de ne1 aducea poveşti, de cîn^d umbla câlu p^ peretey mar trdnci-nbs cine nu crede** *, sau : „A fost odată ca niciodată, pe cînd trăiSti novacii care se atîrnau cu mîinile de xoarxeie cerului, iar eu picioarele dedeau de pămînt, cînd se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de oca de fier la un picior şi călcîiul rămîneă gol“ 2. Snoavele debutează firesc, direct în acţiune, fără asemenea formule ce ar încărca forma concentrată de naraţiune. Formulele finale sînt mai bine reprezentate. Ele se pot grtipk astf&l: fbrmule conclUziv'e de tipul: „Atîta-i şi alta nu-i, că din1 poveste nu mâi este*4 J ; *Aşa e- lumea def ^asităzi44 4; „Astfel nu s-ar fi isprăvit povestea** 5. Uneori povestitorul, prin formula finală, exprimă o sentinţă moralizatoare cu adevăr de generalitate asupra întregii povestiri: „De aceea rievasta să-şi vază de casa iar bărbatul să îngrijească a duce tot' ce trebuie în; caisă14 6 sâu „Secretul femeii îi secret ’şi foaie verde lobodă* gură lume-i slobodă447; Se găsesc şi formula, prin care se rezumă, de fapt, conţinutul întregii naraţiuni * „si asa omul a dezbărat de lene pe nevastă-sa“ 8 „Şi iaca aşa a ştiut fata să se mărite44 9. „Astfel a păcălit şi bărbatul odată pe femeie4410 Un ultim tip de formulă finală este cel cu enunţ dubitativ al naratorului : „Alţii, dimpotrivă, spun că Cărăbuş-priceputul ar fi rămas 1 Istoria lui Păcală, Colecţiune de basme populare,. Partea a Il-a Craiova, 1892, p. 1. 2 Femeia netoată, „Semănătoarea4* IV (1905), nr. 42, p. 765. * Mireăsă cu noroc, „Albina44, B^6?ureşti, XXXVII (1934), nr. 15, p. 6. - .■ ;■ : ■■ 4 O înduplecare, N. I. Dumitraşcu, Cine a albit pe dracu ? Arad, 1932, p. 25. 5 Capra cu bucluc, N. C. Sudiţeanu, în satul lui Cremene, Bucureşti, 1928, p* 103. 6 Bărbatul păcălit, vCasa rurală" III (1895), nr* 5* p. 114, ... 7 Păcală cloşcă sau secretul femeii, N. Al. Leandru, De-ale lui Patală şi Tmdală, Bucureşti [f.a.], p. 18. 8 Femeia leneşă, N. C. Sudiţeanu. în satul lui Cremene, p. 86. 9 Fata de măritat, „Neamul românesc pentru popor44, VI (1915), nr. 44, p. 690. 10 Femeia păcălită, „Hazul satelor**,'VIII (1908), nr. 2, p. 2. XXXIX M mare cinste la curte împărătească* Eu raiul nu ştiu cărei spline adevărat şi care minciună* 1 . Snoava reprezintă o categorie narativă cu numeroase contaminări cu alte categorii folclorice: basmul, legenda, literatura paremiologică. Contaminările cu basmul se produc, atît la nivelul structurii compoziţionale, cît şi la cel al formei. După curii am mâi sesizat, într-o serie de naraţiuni mai ample se petrec numeroase contaminări cu motive narative din basm. Astfel în ciclul Păcală. au putut intra naraţiuni din categoria basmelor despre dracul cel prost, făcîndu-se asocierea în mentalitatea populară între isteţimea eroului care-1 înşeală pe drac cu aceea a lui Păcală. La nivel formal, inserţia unor formule specifice basmului, alipite involuntar de acei povestitori de basme, pledează pentru legătura cu această categorie narativă. Anecdotele, avînd în prim plan o figură istorică, au putut intra, la un moment dat, în categoria legendei istorice şi nu întîmplător cîteva anecdote despre domnitorul Cuza-Vodă se pot întîlni în corpusul legendelor istorice despre această personalitate a neamului, făcînd yizibilă legătura snoavei cu legenda. Există şi unele snoave care se înrudesc cu proverbele prin funcţia lor demonstrativă. Se fac permanent analogii între situaţiile prezentate de snoavă şi cele oferite de realităţi imediate din viaţa povestitorului. Acesta merge de la particular spre generalizare, folosind în special în finalul snoavei un proverb ori zicătoare. Unele snoave abundă în proverbe şi zicători, intrate deja în circuitul paremiologic şi unanim cunoscute. în anumite situaţii ele pot constitui chiar titlul unor variante de snoave, ce sintetizează, printr-o perifrază, întreaga morală a naraţiunii. Apar proverbe de feluli tiupă nour, senin vine, Dreptatea stă adeseori după uşă şi în unghere, şi zicători : Na-ţi-o frîntă, că ţi-am dres-o, Vorba multă, nu-i fără minciună, Boieru-i tot boier, Şi cu strîm-bul trăieşiî niai bine decît ci& dr&ptM şi multe altele. Ajunşi, la capătul retrospectivei noastre în lumea snoavei populare româneşti ne oprim atenţia asupra unuia dintre aspectele definitorii "ale acestei categorii narative: comicul. ^4Ui^lrşţu4iu -despre estetica comicului în .snoavă poate constitui o temă majoră în preocupările de cercetare a acestei specii de naraţiune. Nu rie putem permite în spaţiul ce ne stă la dispoziţie să întreprindem un astfiel de ' demers. Vom încerca să detaşăm doar cîteva aspecte esenţiale ale comicului de sorginte populară, urmărind o serie 1 Cărăbuş ghicitorul, T. Pamfile, Firişoare de aur, Bucureşti; lî. a.}, p. 46. XL de procedee şi modalităţi comice, folosite de creatorul popular In construcţia snoavelor, sale. Aflîndu-ne în domeniul unei categorii narative, intnn ec legată de fenomenul comicului, problemele pe care le dezbatem în rîndurile de faţă sînt legate de sugestiile oferite de snoava populară. .... -Marele teoretician al comicului Hv Bergson considera comicul ea efect al mecanicului suprapus = viului : „Du mecanique plaque sur du vivant441. -l . .v Efectul comicului este rîsul, un act comunicativ; specific oralului, definit astfel de psihologi ;F „^îsul estiş un act emoţional expresiv, an-gajînd mişcări faciale expansive, respiraţie frenetică, fonaţie ritmică -şi rezultînd dintr-o exaltare excitativă plăcută.44 2 Majoritatea, teoreticienilor acestor fenomene au întărit şi subliniat valoarea şi funcţia lor sociala Bergon. sublinia rolul social; al rîsului ;? „I1 n’y =pas de comique *en dehors de ce qui est proprement humain44 3 ; Pour comprendre le rire, il faut le remplacer dans son milieu naturel, qui est la societe; il fauţ surtout en determiner la fonction utile, qui est la fonction sociale, TeUe t sera, .^isqnş^e, des niaintenant, .l-idee directriee de tputes îios recherches. Le rire doit repondre â certaines exigences de la vie en comun. Le rire. doit avoir une signifioation sociale.44 4 Aşa cum Bergson sublinia- în studiul sau asupra rîsului, -fenomenul comic se *naşte priţî îndreptarea atenţiei, inteligenţei. umane asupra unui efect de automatism, de^ niecariizare şi mţepenirer Rîsul devine astfel un gest-■social corectiv de îndreptare a unor defecte umane, a tot ceea ce este perimat şi învechit. Adoptînd punctul de vedere bergsoman asupra funcţiei corective a rîsului, vom analiza atitudinea poporului m faţa viciilor umane şi a aspectelor reprobabile din societate. Trebuie să operăm de la bun început o distincţie între comicul livresc şi cel popular, p asemenea disociere :)se poate face ţinînd cont de perspectiva diferită din care un creator priveşte o situaţie dată. în comicul popular se conturează o preferinţă pentru aspectele de viaţă concretă şi relaţiile cotidiene între oameni. In comicul popular nu se fâce o disociere între diversele categorii comice, aşa cum se face în literatura cultă, ci se folosesc, .în funcţie de circumstanţe, toate mijloacele de subliniere a neconcordanţelor din relaţiile eroului cu oponenţii săi, pentru a Se scdâte în evidenţă fie ridicolul, fie injusteţea socială ori absurdul: 1 H. Bergson, Le rire, essai sur la signifioation du comique, 'Trehte-hiiitieme editioh, Parisf 1932, p: 38. r ; 2 P. Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros, 1978, p. £>28. 3,H. Bergson, op. cit., p. 3. * ibidem, p. 8. s ' XLI f : Moqlaltotea comică, adaptată de creatorul popular de snoave ţine de adaptarea la conţinutul tematic şi ideologic al naraţiunii, de un întreg sistem de mentalitate; îatr-un cuvînt de Weltanschaungul lui. în funcţie de structura compoziţională a snoavei, creatorul popular va folosi una dintre; modalităţile specifice artei comicului. Dacă In naraţiunea cu structură simplă, forjată dintr^m singttr nucleu narativ, povestitorul foloseşte o unică modalitate ? comică, in acele naraţiuni dezvoltate el poate alterna diferite modalităţi, în funcţie de momentele narative şi înlănţuirea lor. ^ Pentru descifrarea modalităţilor comice pe care le mînuieşte creatorul popular trebuie1 să pătrundem în ,;iaboratorul“ său1 intim de creaţie şi? să înţelegem, ăk fapt, întregul'proces de gîndire şi1 mentalitate prin^’bare fc#pătă iiâţă linele personaje comice din realitatea socială. în funcţie de s tuaţia comică, dar, mai ales, de poziţia socială pe care o reprezintă personajul, povestitorul foloseşte în snoavă o diversitate de procedee * de la umoi* trece prin ironie, persiflare, satiră şi pamflet, deci, de la formele cele mai simple la acele forme de critică socială violenta de mare Incisivitate, ca satira şi pamfletul. Exemplele pe care le oferă corpusul de snoave sînt elocvente în acest sens. De pildă, numeroase Snoiave surprind o serie de păcăleli nevinovate, înşelătorii SâU'şotii^ puse la cale de servitori stăpînilor lor. La nivelul snoavei populare povestitorul adopta în aceste cazuri- o atitudine plină de umor şi uneori ironică. O asemenea atitudine presupune o anumită înţelegere faţă de personajul vizat Corecţia este moralizatoare şi demonstrativă şi, din această cauză, se folosesc doar ironia şi umoruL Aceeaşi atitudine este prezentă şi în diversele pedepse atribuite de stăpîn servitorului care afişează unele defecte umane ca : lene, minciună, prostie. Nerozia sau‘ prostia comică, prin situaţiile aberante produse de neînţelegerea sensului^ exact al cuvintelor saii reproducerea pe dos a unor noţiuni, riti poate trezi deâît liînorul din parteă creatorului popular. " ■ Există însă situaţii cînd aspectele de viaţă prezentate în snoavă apar de un realism crud, prin evocarea unor stări de fapte reprobabile în cadrul societăţii. în funcţie de duritatea unor fapte, atitudinea creatorului popular se schimbă nuanţat spre, accente de critică socială, ce presupun folosirea satirei şi a pamfletului. Snoavele ce ilustrează tragedia ţiganilor robi, înfometaţi şi bătuţi de boier sau ispravnic, constituie adevărate acte demascatoare la adresa unei lumi bazată pe in justeţe socială. Creatorul popular foloseşte în aceste situaţii forţa denunţătoare a pamfletului şi satirei, aducînd la judecata poporului ce receptează snoave, pe stăpînii lipsiţi de omenie, prin dezvăluirea întregii lor monstruozităţi de caracter. O serie de variante din categoria XLII relaţiile^ £8£iale (iM^ţia Stăpîn-slugă) sînt construite de creatorul^popular sub influefiţâ unei âăerr^nea âtitudilii; Uneori povestitorul popular ne plasează într-o lume absurdă prin aducerea în prim-plan a unor eroi ce săvîrşesc acţiuni ilogice. Există în snoave şi o rezolvare5 dură, cîteodata cinică a unor situaţii. Mînuind ctl abilitate umorul negru, povestitorul popular ilustrează fapte reprobabile în relaţiile dintre Păcală şi stăpînii Săi, precum şi în cadrul acelor relaţii de familie dintre soţ-soţîe. Comicul capătă în aceste situaţii dimensiunile umorului negru, pe care omul contemporan nu îl înregistrează favbrabil, neaderînd la o asemenea viziune asupra lumii. Modalitatea comică (umoristică, ironică, satirică, absurdă) * fiind expresia unei concepţii de viaţă a creatorului popular, determină folosirea procedeelor şi motivelor comice, care pot fi adaptate conceptual unei anumite circumstanţe comice. Snoava este un tratat indirect de comportament. Diferitele forme şi procedee comice se împletesc armonios pentru a scoate în relief poziţia ideologică a perşonaîjului faţa de oponenţii săi. Comicul popular se caracterizează prin simplitate şi firesc, ceea ce îi conferă o mare autenticitate. Există adesea tendinţa de îngroşare a comicului, dar ea vine din intenţia de a izola aspectul de viaţă prezentat ca ţirît ori viciul omenesc ce constituie, conform teoriei berg-soniene, uri aspect de închistare, de mecanizare şi automatism. în snoava populară cele mai frecvente forme de comic sînt comicul de situaţie şi cel de limbaj. Snoava abundă în situaţii comice create de personaje care comit o serie de încurcături, ca într-un labirint din care nu se mai poate ieşi. Comicul de limbaj presupune o inteligenţă sclipitoare a unui personaj, care mînuind cu abilitate cuvintele, uneori speculînd ambiguitatea unor noţiuni, dă răspunsuri fără replică, ani-hilîndu-şi în acest chip adversarul, Sînt cunoscute snoavele avînd protagonist pe servitorul isteţ, de multe ori chiar ţiganul care se „due-lează“ verbal cu stăpînul sau opozantul său. O asemenea capacitate verbală scoate în evidenţă, de fapt, marea artă a povestitorului popular în folosirea polisemantismului cuvintelor, a sinonimiei şi omonimiei din limbă. Cercetarea snoavelor populare relevă unele procedee artistice de realizare a comicului : repetiţia, acumularea comică, inversiunea şi travestiul. Repetiţia comică este încadrată de Bergson în categoria comicului de situaţie : „Figurez-vous alors une serie d’evenements imaginaires qui vous donne suffisament l’illusipn de la vie, et supposez, au milieu de cette serie qui progresse, une meme scene qui se reproduise, soit entre XLIII Ies memeş personnages, soit entre des. personnages differentş: vous aurez une coincidence encore, maisplusextraordinaire44 frf.,... jEtepetiţia ppate fi. de .situaţie sau de limbaj. Tot ceea ce se repetă devine comjc^.priii acea impresie de, automatism a vieţii pe care o creează Ea poaţp realiza, în unele situaţii o şcumulare comică. Repetarea. unui geşt ,este completată 4e o. repetiţie verbală,. comicul de situaţie îpipletirjdu-sş îni acest fel.,cu cel de limbaj. într-o variantă de snoavă şt&pînul îşi baţe servitorul leneş, care se vaită, spţunîndu-i că „n-a făcut niinica'4, d^r stăpînul, îi replică : „Tocmai pentru aceea te bat, fiindcă n-ai r făcut niniica.“2. într-o snoavă stăpînul 11 supune pe servitor la o contrazicere, dorind să-l verifice daca vrea să mai rămînă slugă la el. îi spune că o mîţă, care tocmai trecea prin ‘ curte, este urs. Servitor.ul, de bună credinţă,, îl contrazice că-i pisică.' Dîridu-şi seama însă că boierul îl poate' concedia pentru neascultare, repetă după el: „Bine zici cucoane, că-i urs, da-i mic.“ 6 Uneori repetiţia j de limbaj se naşte prin confuzia datorata ambiguităţii cuvintelor. Stăpînul îi ordonă slugii să-i aducă vin la masă, dar acesta, crezînd că este chemat la masă, îi răspunde c-a mîncat. Repetirid ordinul, servitbrul face aceeaşi confuzie, plriâ înţelege, în cele din urmă, să aducă'vin la masă.4 )fJn' s O situaţie amuzantă este declanşată de repetiţia unor cuvinte* făcută, de aceasta dată, cu scopul de a-şi bate joc cîe persoana care le-a rostit prima dată. Un tată, vrînd sa-şi ispitească fiul, care înva-ţase carte, îl pune lâ un test, întrebîndu-1 cum se numesc o -serie de obiecte şi; fiiiiţe. Fiul răspunde normal dar tatăl, ca să-l necăjească, înlocuieşte noţiunile corecte cu alţi termeni : apei îi spline udeală, pisicii — zgîrietoâre, foculuiJ— mîngîiere şi clăii de fîn — pricopseală. Feciorul vrînd să-şi ironizeze tatăl, pune la cale o farsă : leagă de coada pisicii un tăciune şi provoacă în acest fel un incendiu, îi atrage atenţia tatălui, repetînd aberaritele denumiri date de acesta : „Sai iuti, tâtă, cu udeala / G-a luat zgîrietoarea / în coadă pe mîn~ gîierea, / Şi de nu sai cu udeala / Ţi se duce pricopseala 5 Acumularea comică se naşte printr-o enumerare de situaţii sau însuşiri legate unele de altele, care prin repetiţie realizează o Schemă 1 H.Bergson, op. cit./ p. 91. 2 [Fără titlu], Titus Vespasian Gheaja, Rlsete şi zîmbete,.Gherla, 1897, p. 101. â Nu-i mîţă, că-i urs, (M. Lupescu), „Buciumul44, 1924—1925,, nr. 10, p. 4. i ■ ■ 4 Vin la masă, St. Tuţeşcu, Din văi şi vâlcele, Bucureşti, 1911, , p. 25. ■ : - 5 Băiatul ispitit, în S. FI. Marian, „Revista politică44, II (1888)„ nr. 2, p. 16. " ' 1 ^ XLIV &*'acumulare comică prin ‘tehnica „bulgărelui de zăpadă“, a repetiţiei unor fapte sau situaţii, căre prin reversibilitatea lor se -augmentează. Situaţiile devenite comice prin repetarea lor obsedantă dau impresia de mecanism, ce acţionează într-uh ’sistem accelerat. Există variante ce reproduc acumulări de fapte, uneori tr a-gice, tare, prîn repetare, devin comice^ Săracul- din varianta Dupa nour,1 senin vine trăieşte asemenea nenorociri. Aceste catastrofe devin «comice şi £e amplifică în progresie geometrică, asemenea soldâţiloi* de plumb ai lui Bergson; care prin răsturnarea unuia dintre ei, provoacă căderea tuturor celorlalţi. într-o variantă de Snoavă* uri ţigân îi anunţă stăpînului său o serie de nenorociri din casa părintească, care se acumulează într-un ritm catastrofal pentru cel care le primeşte;1 De asemenea, poznele săvîrşite de Păcală, prin Sp&îulăreâ Ambiguităţii 'po~ runcilor stăi>înilor, provoacă d âerie de aeutiiUlări comice ale unor situaţii absurde. ^ Inversiunea comică. îh acest caz se poaţe vorbi d& motivul „păcălitorului păcălit44 sau al „îriş^latorului înşelat44, de o vdche provenienţă, foiarte mult folosit în fabliău£-urile medievale, în povestirile renascentiste^ sau în acele naraţiuni despre eroi ta Nastratin Hogea sau Till Euien&piegel. Motivul se poate plâsa'în cadrul procedeelor caracterizate prin inversiune. El rezumă o schemă clasică a păcălitorului păcălit în cele din urmă, restabilindu-se, în acest fel, un principiu de ♦echitate, d asemnea răsturnare de situaţii, în care se inversează rolurile, devină comică, prejudiciul săvîrşit prin acţiunea negativă a eroului fiind anuiat prin corecţia dată. în astfel de scheme corftice se înserează variantele ce surpriîid isteţimea servitorului, care-şi ia revanşa faţă de stăpînul care vrea să-l înşele. Stăpînul din îrikelător devine păcălit în secvenţa â doua a naraţiunii. Soţul înşelat de nevasta" adulteră pune la cale o farsă în care să surprindă pe soţia necredincioasă In fîagrârit delict şi! S-O pedepsească. Astfel sQţul păcălit^ devine păcălitorul femeii sale adultere. Schimbarea de rol provoacă rîsul; prin denunţarea unor evenimente ce prejudiciază cuplul matrimonial, pu^ nîndu-1 chiar în periddl; De fapt şi ibovnicul — personaj frecvent al acestor scertete comice de familie, din păcălitorul soţului înşelat, devine, , în cele din urmă, păcălit, primindu-şi pedeapsa. Snoavele cu Păcală ilustrează, de asemenea,’ motivul păcălitorului păcălit. Iniţial, în momentul semnării contractului sever prin clauzele sale, este un păcălit, deoarece stăpînii săi încearcă prin orice riiijloc şă-1 înşele, şi •să nu-i plătească simbria. Păcală sesizează cu uşurinţă intenţiile necinstite ale stăpînilor şi reacţionează cu iscusinţă împotriva acestora, 1 Ţiganul iscusit, în „Foaia poporului44, 1966, p. 391. XLV prin. şirul de n$zbîtii • pe care le pune la cale. în acest moment stă-pînii, lui devin păcăliţi şi-şi primesc pedeapsa. Snoava Hangiii păcăliţi aduce f în atenţia noastră motivul „păcălitorului păcălit într-o ingenioasă . rezolvare* Asistăm în aceastş snoavă la un şir de păqăUţori „ păcăliţi, personajul, central fiind singura per- i rană care reuşeşţe să^i pă^căle^sc^ de fiecare datg, Snqava istoriseşte înşelăciunea pusă,la cale &ruHţeţf:.care,.poposind \lp. un han, a cerut hangiului mai multe feluri de mîncare, plătindu-i în cele din urmă doar , cîţiva galbeni, Ii^ngiul,‘ păcălit de clientul său, vrînd să-şi bată joc de vecinul de-peste drum (tot hangiu), i-a restituit banii, sfăfcuindu-1 să-rl înşele şi pe acesta la fel. Drumeţul îi măr j^rişeşte, în cele din urmă, că, folosise; acelaşi tertip, şi. la hşngiul vecin, de la care Ye^isşscxn: inX^u\ia şăiA '1gaşele.l J — Una dintre, variantele motivului „păcălitorului păcălit:4 este „dracul păcălit44 sau „zmeul păcălit44, provenit prin contaminare cu basii^uL Este fun > motiv de facţură populară foarte vechi, întîinit , şi în naraţiunile antichităţii. îiţ cultura, populară românească el. capătă o semnificaţie .puterryc justiţiară,t dar jp;şcelaşi tirnp de, demitizare a unei reprezenţări .mitologice : (diavplul., |n majoritatea naraţiunilor de acesţ tîp personajul drac este despuiat âş atributele lui malefice, înfricoşătoare. tradiţionale, fiirşd pus de povestitor. în. situaţia de a, fi prosţ, speriat ele om şi In cele din* urmă păcălit dte erou. Păcală îl în-frînge^pe drac, bătînciu-şi joc de el tot timpul şi pregătindu-i farse din care se dezvăluie obtuzitatea jşi.prpstia diavolului. Sînt de,un mare comic scenei^ în care, dracul cară apă pentru Păcală sau îi transportă lemnele, pentru , ca în final să-i aducă burduful cu galbeni acasă. L Creangă în povestirile s^le; Danila Prepeleac, Stan Păţitul şi Ipan Tiirbincă a prelucrat genial acest motiv.comic de factură populară, preluat din snoava românească. , - Travestiul constituie a fQrmă clasică a comicului de,situaţie şi alături de quiproquo şi imbroglio şe plasează, după teoria bergsoniaiiă în categoria ^interferenţei seriilor44 ; „Une situaţion est toujours co~ mique quand elle appartient en mâine temps â deux serie d’evenement absolument independantes, et qu’elle peut s’interpreter â la fois dans deux sens tous differentş.44 2 Travesti vul presupune schimbarea aparentă a identităţii personajului comic prin schimbarea costumului (deghizare), provocîndu-se în acest fel o situaţie comică. Spre deosebire de basm, în care procedeul este folosit frecvent în probele pe care le trece eroul, ‘în sndavă travesti-ul este mai puţin folosit, tntr-o variantăce istoriseşte peripeţiile lui Păcală, argat la boier, eroul foloseşte 1 Hangiii păcăliţif N. C. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 75. 1 H. Bergson, op. cit., p. 97, ; XLVI acest procedeu pentru a fura calul stăpînului. Travestindu-se într-o babă cerşetoare, el reuşeşte să pătrundă la curtea boierului şi să-i adoarmă pe paznici cu o băutură pregătită anume, furînd astfel calul din herghelie.1 Altă dată, vrînd să salveze o fată căsătorită cu forţa, ia locul miresii prin travestire, iar dimineaţa fuge din camera mirelui, lăsînd în locul lui un ţap.2 Am întreprins un periplu selectiv în vastul domeniu al snoavei populare româneşti, eu intenţia de a pune. în valoare în faţa cititorului aspecte importante ale acestui tip de naraţiune. Lectura corpusului de snoave va dezvălui încă multe altele, pe care noi nu le-am putut reţine în spaţiul prefeţei de faţă. Snqava este una din categoriile naraţiunii populare, care sintetizează în cel mai înalt grad problematica socială. Snoava se impune prin forţa ei critică, de demascare a aspectelor negative din societate, afirmînd în acelaşi timp un cod al principiilor şl normelbr moralei populare. Prin condamnarea acelor situaţii şi fapte reprobabile cfin viaţa socială ea are un caracter inovator, progresist şi dinamic, fiind una dintre cele mai actuale naraţiuni, prin adeziunea* de care se bucură în cadrul colectivităţii contemporane. Snoava este permanent actuală, prin adaptarea structurii ei clasice la aspecte şi forme de viaţă din contemporaneitate. Procesul inovaţiei în snoavă constituie unul dintre cele mai interesante fenomene de culturŞ populară orală. Evoluţia snoavei spre banc şi cuplet satiric se înscrie, printre mutaţiile prezente în, viaţa acestei naraţiuni comice. Parcurgerea imensului corpus al snoavei româneşti înseamnă o lectură necesară pentru înţelegerea spiritualităţii şi profunzimii creatoare a poporului nostru, spre descifrarea acelor resurse interioare care l-au susţinut în toate timpurile, conferindu-i inepuizabila sa vitalitate. i MIHAI CANCIOVICI 1 D&ale lui Păcală, ^Familia*, XVI (1890), jp. 109v 2 Păcală şi sculele sale, G. Catană, Poveştile Bănatului, I. p. 52. LĂMURIRI ASUPRA EDIŢIEI Volumul de faţă, primul din Tipologia snoavei populare româneşti, este menit să contribuie la o cunoaştere cît mai largă a acestui gen. Lucrarea respectivă se integrează în ceea ce specialiştii au încercat şa realizeze prin valorificarea în cadrul unui, corpus al folclorului românesc,, iniţiat de Institutul de etnografie şi -folclor, încă din anul 1951. Valorificarea tuturor datelor pe care aceste izvoare de documentare le oferă impunea alcătuirea unor instrumente de lucru necesare cercetării ştiinţifice.1 în trecut, Lazăr Şăineanu2 încercase o clasificare şi un studiu comparativ, raportat însă la un număr limitat, circa 500 de poveşti. Gîţivă ani mai tîrziu, Adblf Schullerus3 publica în limba germană, după sistemtil de clasificare internâţional Antti Aarne4, un catalog al poveştilor româneşti, din păcate cu multe lipsuri şi greu de utilizat. După un timp îndelungat, în care această preocupare nu a mai format obiectul nfci unui cercetător, Institutul de etnografie şi folclor al Academiei Republicii R.S.R. şi-a luat streina 1 în ăcest $cop a fost alcătuit un colectiv format din cercetătorii Corneliu Bărbulescu, pentru poveşti fantastice şi nuvelistice, Tony Brill, pentru poveşti cu animale, legende şi tradiţii populare, şi Sa-bina-Cornelia Stroescu, pentru snoave şi glume populare. 2 Şăineanu Lazăr, Basmele române în comparaţiune cu legendele clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice, Bucureşti, 1895. 3 Schullerus Adolf, Verzeichnis der rumănische Mărchen und Mărchenvarianten, în „F. F. Communications14, Helsinki, 1928, nr. 78. 4 Aame Antti, Verzeichnis der Mărchentypen und Mărchenvarianten, în „F. F. Communications “, Helsinki, 1910, nr. 3, perfecţionat şi îmbogăţit de * Ştith Thompson, Ţke Typeş of tjm FolU^Tale, în „F. F. Cpimînunications44, Helsinki, 1928, nr 74. * XLVIII de a elabora un sistem de clasificare a materialului de proză populară, în vederea alcătuirii unor instrumente de lucru.1 Lucrarea respectivă oferă o imagine a vieţii şi culturii spirituale româneşti pe o perioadă de 110 ani (1830—1940). Materialul documentar pe baza căruia am întreprins această tipologie, însumează un număr de 149 culegeri folclorice volume şi broşuri), 341 periodice de pe tot cuprinsul ţării noastre, almanahuri, calendare, gazete, reviste de specialitate (filologie, literatură, istorie, arheologie) şi foarte adesea, chiar gazete politice care includeau în cuprinsul lor şi literatură populară, colecţii de texte filologice, cu material dialectal, 4 colecţii anonime, 4 colecţii traduse în limbi străine, 7 manuscrise din Biblioteca Academiei R.S.R., 3 manuscrise aparţinînd Institutului de etnografie şi folclor, volume şi broşuri din fondul Bibliotecii universitare din Cluj şi al Bibliotecii de Sţat din Sibiu, precum şi materiale provenite din culegerile ^ectuate pe teren de către cercetătorii Institutului de etnografie şi folclor în toşte regiunile ţării. Materialul privitor la snoav^ populară românească cuprinde 6029 tipuri de snoave şi 201 tipuri de glume, şi variantele care se ridică la un număr apreciabil, 6084. Cifra este impresionantă dar nu epuizează numărul exemplarelor existente în realitate. Acest fapt se datoreşte în bună măsură unor piedici obiective : volume pierdute sau degradate de vremej totuşi piesele cele mai reprezentative nu lipsesc, în ceea ce priveşte calitatea acestora am eliminat materialul care ni s-a părut îndoielnic, chiar dacă autorii respectivi îl recomandau material autentic popular, Snoava a cunoscut o mare răspîndire şi pătrundere în mase. Numărul mare de variante arată vitalitatea acestui gen popular. Snoava nu este în exclusivitate a unui popor sau a unei comunităţi umane, ci, dimpotrivă, ea circulă, se adaptează, se combină cu alte naraţiuni, are multiple faţete ; posedă totuşi o unitate tematică destul de plastică pentru a se adapta mediului fizic şi uman al fiecărei regiuni şi fiecărui povestitor care îi imprimă maniera sa personală, stilul său, mijloacele de expresie şi de exprimare. Snoava ca şi povestea propriu-zisă are obiectul său piopriu, precum şi* obiectivele sale. ' : k =-■ ' ii ; : - Pentru ca acest material să poată deveni un adevărat instrument de lucru, orânduirea materialului s-a efectuat pe familii de subiecte, ţinîndu-se seama de trăsătura caracteristică2. De obicei personajele 1 în anul 1969 apare în limba franceză (pentru circuitul; internaţional) La typologie bibliographique des faceties roumaines, voi. I, IIr 1967 p., Bukarest, autor Sabina-Cornelia Stroescu. 2 Sugestii preţioase datorăm lui Ovidiu Bîrlea, şef al sectorului literar din Institutul de etnografie şi folclor. XUX îteoâvei sînt construitei antitetic din punct de vedere moral sau intelectual : bun-rău, deştept-prfost:; avar-rfsipitor etc. = : Materialul a fost structurat în şase mari grupe după cum urmează : i I. Relaţii sociale 1. Ciclul Păcală : (3000—3085) 2. Stăpîn-slugă : (3095—-3222) 3. Autorităţi laice şi religioase : (3230—3328) ; II. Relaţii de familie 1. Soţ— oţie (3340—3543) • ' A. Bărbatul iubeţ (3425—3432), B Femeia iubeaţă <3433—3458) ; C. Baba iiiibeaţă (3459—3464); D. Femeia vicleană (3465—3516) ; E. Femeia îndărătnică (3517—-3523) ; F. Femeia rea (3524—3543) ; 2. Părinţi—copii (3545—3570) 3. Fraţi—surori (3571—3572) 4. Alte neamuri (3573—3587) 5. Naşi—f ifli (3588—B64&) ; III. însuşiri şi deficienţe psihologice 1. Prostie (3650—4635) A. Soţul neghiob (3650—3693) ; B. Nevasta neghioabă (3695— 3760) ; C! Tînărul prostănac (3761*^3799) ; I>. Prostie (3805-^4635) 2, înţelepciune—isteţime (4640—4672) 3. Ghiduşie>—şiretenie (4673—4854) 4. Laudă—îngîmfare (4856—4973) A. Proastă educaţie (4891-^4894) ; B. Ipocrizie (4895) ; C. Minciună (4896-^4929); D. înşelăciAine^obicei prost (4930^-4973) 5/ Lăcomie—avariţie (4974-^5057) 6. Lene (5058—5158) A. Bărbatul leneş (5058—5106) ; B. Femeia leneşă (5107—5158) 7. Murdărie trupească (5159—5163) 8. Arţăgo$-*-certărGţ (5164—5178) 9. Beţie—hoţie (5179—5306) 10. Hoţul iscusit (5307—5433) 11. Hoţul nepriceput (5434—5524) 12. Batjocură—limbaj regional (5525—5690) 13. Snoave Explicative (cu caracter legendar) (5691—5737) 14- Ignoranţă—naivitate (5738—5785). 15. Profesionişti necalificaţi (5786—5795) ; 16. Omul distrat (5796—5800) 17* Laşitate (5801—5862) ; IV. Defecte fiziologice Surzenie, bîlbîială, orbire (5870*—-5886) ; ţ i. f V, Snoave privitoare la armată Snoaye privitoare la armată (5895---6029)r; - . VI, Glume 1. Glume diverse (6036—6087) 2. Glume privitoare la şcolari (6088—6188) 3. Glume şi anecdote priviţoare ţa copii: (6189—6236). , Numerotarea tipurilor, s-a făqut de la numărul 3000 înainte* intr-o serie continuă, cu mici spaţii între grupe, cu rezerva adăugirii în viitor şi a altor tipuri, care se vor mai ivi. Din confruntarea mate? rialului românesc cu clasificarea Aarne-^Thomps.on \ care puprinde 692 tipuri de snoave, numai 307 tipuri calcheşză tipurile internaţionale* restul fiind tipuri probabil naţionale. Pentru materialul românesc care este identificabil cu cel internaţional şi unde. am avut corespondent,. s-a trecut în paranteza şi numărul din catalogul Aarrie-Thompson : ex. tip 3006, Trei păcale păcăliţi pînă la moarte (A. Th. 1&39)‘- Fiecărui tip naţional i s-a dat un număr, s-au arătat, în bibliografie, la sfîrşiful fiecărei piese a tipului respectiv, posibilele contaminări cu alte tipuri (ex. tip 3000),. s-au indicat provinciile (cele trei provincii istorice : Muntenia —' incluzînd Oltenia şi Dabrogea : Moldova şi Transilvania — cuprinzînd Banatul, Crişanâ şi Maramure ul , ^-a consemnat si, localitatea de unde a fost culeasă piesa respectivă (sat, oraş- judeţ),, această specificare permiţîndu-ne 'o privire de ansamblu asupra răs-pîndirii geografice ; s-â specifibdt numărul variantelor tipului respectiv; în ordinea cronologică a apariţiei textelor în volume şi periodice sau dupăr data înrei î trârn lor. Dată fiind diversitatea tematică a textelor bibliografia * orînduita cronologic se Constituie în acelaşi timp şi ca un indice tematic de cercetare a sumarului ediţiei de faţă. în stabilirea numărului variantelor sîntt consemnate şi variantele aflate la alte tipuri cu care se combină tipul analizat. Contaminarea poate fi efe£~ 1 Stith Thompson : Types of the folktala; Helsinki, 1961 (F.F.C.,. p. 184). : LI tuată fie în cadrul unui episod1 dintr-o; snoavă s'auiturnai -în cadrul motivului2. Se consemnează titlul piesei ; eîrâd titlul lipseşte, se specifică în paranteză, fără titlu (vezi varianta 19 a tipului 3006), urmează apoi numele autorului ,şw0 periodicului t sau titlul volumului, anul, pagina ; cînd piesa provine dintr-un periodic, se dă titlul periodicului, anul, numărul, pagina (vezi VăHiarti to. “îi ■ W aceîttîâ^i H;iplK -cîhd* piesa din periodic poartă numele culegătorului, se trece în paranteză înaintea periodicului^ urmat de anul de apariţie, numărul, pagina (vezi varianta 4, tip 3006) ; cînd piesa provine dintr-un manuscris se consemnează titlul; dacă titlul lipseşte,; se specifică (fără titlu), se trece numele culegătorului în paranteză şi instituţia căreia îi aparţine manuscrisul, numărul manuscrisului şi fflM '(Vezi Varianta nr. 12, tip 3006). Pentru culegerile întreprinse pe teren se indică titlul piesei, numărul informaţiei sau bandei de magnetofon şi localitatea (v. varianta nr. 20, tip 3001). Variantele urmăresc indicarea* tuturor republicărilor piesei respective. în cadrul unui tip unde Sînt episoade diferenţiate s-au creat subtipuri, adăugîndu-se un indicativ (vezi tip 3008 A), tipul principal putînd să creeze mai multe subtipuri‘B, C, D etc,vezi tif) 3470. Faţă de punctul de vedere al lui Antti Aarrfe „trebuie să notăm că poveştile separate, care în mod gefieral apar că părţi dintr-uri* «nâratif» mâi liing, se ga esc singure, şi în acest caz merită uri loc independent noi 16-am trecut ca variante, considerîndu-le ca făcînd parte din ace-lâ§î tip (vezi tip 3000 ş-a.). Snoava ca şi legenda, are foarte adesea un singur motiv.. Sînt totuşi în literatura noastră populară, unele snoave cu o structură tot atît de complexă ca şi a poveştilor propriu-zise, unele avînd combinaţii multiple (vezi tip 3000 ca şi şlte piese din grupe di- ^ Episod în sensul generalizat ca fragrnent de*. acţiune. Episodul este compus din motive» care se .grupează într-o entitate perfectă. Episoadele au formă! fixa şi se pot alătură între ele păstrîndu-se neschimbate, în felurite combinaţii, într-o înlănţuire logică, putînd da naştere la variante ale aceluiaşi tip de naraţiune ori al unor tipuri diferite. Episodul este unitatea cea mai închegată a naraţiunii şi îşi păstrează mai bine forma fixă, ca şi o independenţă mai mare. Totuşi nici el nu poate singur determina specia şi tipul decît prin înlănţuire cu alte episoade. 2 Motivul este o: reuniune de elemente într-o relaţie care îi dă un anumit-conţinut, determinat, de mentalitatea colectivităţii creatoare. Numărul mare de variante şi diversitatea .lor relevă .marea vitalitate a motivului, care ublimază nU nuft&ai aspectele de formă ale Variantelor ci si pe cele de conţinut, motivul avînd însemnătate deosebită in creaţia, populara, polgţrizfed în jurul său O; bogată semnificaţie ideologică. Variantele tipurilor de snoave din acest volum ilustrează marea sa răspîndire si intensitate a prezenţei motivului în folclor. i 3 A. Aarne Vefzetehmis dev Mârch&ntypen, în „F> F. Cofnmunica-tionsw, Helsinki. 1927. nr. 3, prefaţa. LII ferite : ceţe privitoare la prostia omenească, la viclenia femeii sau snoavele privitoare la hoţul iscusit). Snoava îndeosebi este naraţiunea populară care se adaptează foarte repede realităţilor sociale. Varietatea motivelor subliniază bogăţia aspectelor vieţii sociale, precum şi schimbările în atitudinea ideologică a informatorilor1. In sistemul de trimiteri s-a indicat bibliografia completă a acestora pentru a uşura cercetătorului informaţia necesară. Piesele în limbi străine s-au transcris |n original, djLndu-se şi traducerea textului. Pentru piesele dialectale, meglenoromâne sau istroromâne s-a făcut transpunerea în dacoromâna curentă. S-au folosit paranteze drepte în cazul cînd s-a intervenit în titlul unor piese care ni s-a părut necorespunzător sau nu au avut titlul şi am dat noi un titlu corespunzător conţinutului piesei respective. Punctele de suspensie {...] din efti^rinsul textelor înşemnează scoaterea unor pasaje neclare sau lipsite de sens. Pentru unitatea stilistică a volumului, inclusiv bibliografia, transcrierea textelor s-a făcut în : limitele normelor actuale ale ortografiei şi punctuaţiei, respectînd fonetismele regionale şi evitînd folosirea semnelor diacritice din unele colecţii, precum şi cele din culegerile efectuate pe teren. ^ f Pentru a fi uşor utilizabilă, ediţia se completează cu un indice tematic, un indice de nume de autori, un indice de numiri geografice, un glosar ide cuvinte şi expresii mai puţin uzitate astăzi. - * Cu - experienţa căpătată după o îndelungată şi migăloasă muncă în care am avut posibilitatea să cunoaştem în cele mai subtile amănunte aproape întreg materialul privitor la snoava populară, socotim că am izbutit să punem în mîna cercetătorilor preocupaţi de producerile culturii spirituale populare un instrument de lucru cu ajutorul căruia să se orienteze uşor într-un domeniu atît de complex. SABINA-CORNELIA STRQEŞCU 1 L. Rohrich, Marcheri und Wirklichkeit. Eine volkskundliche, Untersuchung, Wiesbaden, 1956. BIBLIOGRAFIE A. PUBLICAŢII (VOLXjiMEp BROŞURI) 1 Adam, Glume Adamr, loanp Glumei;•: >(¥orbe*'de clacă), de... - Edit. Librăriei scoalelor, G* Sfetea, Bucureşti, 1912, 165 p + cuprinsul. - 2. Adam, Glume Adam, Ioan, Glume ţărăneşti. Edit. Libr. „lini- ţărăneşti versala^, Alcalay et comp., Bucureşti, [f.a.], 93 p. („Biblioteca pentru toţi“). -3. Adam, Pe lîngă Adam. Ioan, Pe lingă vatră• Pilde şi glume vatra v ţărăne ti Stabil mientul grafic I. V; Socec, Bucure ti, 1900, 1T5 p. 4. Adam, Vorbe de Adam, Ioan, Vorbe de claca. Tip. „Neamul clacă românesc", Vălenii de Munte, 1911, 162 p. 5* Alexici, Texte Alexici, Dr. Grigore, Texte din literatura po- porală română adunate de... Tom I, Poezia tradiţională, Edit. autorului, Budapesta, 1899, XIV + 294 p. (I). «6. Apostoliu, Po- Apostoliu; C., Poveşti alese pentru copii. Bucu- veşti alese reşti, [f.a.j, 96 p. 7. Apostoliu, Po- Apostoliu, ti., Poveşti şi povestiri. Edit. Schenk- veşti şi povestiri Burbea, Galaţi, [f.a.], 32 p. $. Arsenie, Noua Arsenie, Theodor M., Noua colecţiune de bas- colecţiune de me sau istorii populare, culese şi prelucrate basme de... Ed. I. Tip. Theodor Miqhaiescu, Bucureşti, 1872, 172 p. •9. Baican, Litera- Baican, E., Literatura populară sau palavre şi tura populară anecdote. Broşura I-a (100 subiecte), ed. I, Tip. Academiei Române (Laboratorii români), Bucureşti, 1882, 71 p. 10. Baican, Palavre Baican, E., Palavre şi anecdote. Edit. Libr. Leon Alcalay, Bucureşti, [f-a.], 94—96 p. („Biblioteca pentru toţi", nr. 694). LIV *11* BârSeanţi [Pun* i j . gă-Goală, Sandu], Snoave 12. 13. Bogdan, N. A., Poveşti 14. Bogdan, N. A., Poveşti şi anec+ dote 15. Bogdan, N. A., Poveşti şi bazaconii 16. Bolcu, A*, Din poveştile lui moş Toader 17. Bota, I.y Culegere 18. Candrea, Densusianu, Ov.i Din popor 19. Candrea, Densusianu, Speranţia, Graiul nostru 20. Candrea,, Densusianu, Ov., Poveşti 21. Caraivan, La şezătoare 22. Caraivan, Poveşti 23. Catană, Păcală şi Tîndală 24. Catană, Poveşti poporale Bârseanu, A., Snoave, chiuituri; povestiţi ladur-note de,,. Edit. *Asociaţiunii“, Sibiu, 1925^11 p. („Biblioteca* poporală a Asociaţiunii“, an. XV^ nr. 132). > Biblioteca basmelor şi a tot felul de glume* Bucureşti, [f.a.], 32 p. Bogdan, N. A., Poveşti şi anecdote din popor, ed. U-a, Edit. libr. Fraţii Şaraga, Iaşi, 1897* 222 p. , ;; Bogdan, N. A., Poveşti şi anecdote din popor, Edit. libr. Fraţii Şaraga, Iaşi, [f.a.], 272 p. Hr II pl. i ■ Bogdan, N. A., Poveşti şi bazaconii din Moldova, ed. IlI-a adăogită, Edit. Socec, Bucureşti,. 1923, 350 p. 5 ; Bolcu, Adam, Din poveştile lui moş Toader şi alte povestiri pentru popor. Edit. „Asociaţiu-nii“, Sibiu, 1927, 72 p. (Biblioteca poporală a „Asociaţiunii“, an. XVII, nr. 147). Bota, Ioan, Culegere din cele mai fumoase poveşti, ed. Ura, Braşov, 1910, 144 p. Candrea, I. A., Ovid Densusianu, Din popor. Cum grăieşte şi simte ţăranul român. Texte publicate de,.. Edit. libr. Leon Alcalay, Bucureşti» 1908, 192 p. („Biblioteca pentru toţi“). Candrea, I. A., Ov. Densusianu, Th. D. Speranţia, Graiul nostru. Texte din toate părţile , locuite ,de români publicate de... Bucureşti,, 1906—1908, 553 p. (I), 218 p. (II). Candrea, I. Af, Ovid Densusianu, Poveşti din diferitele ţinuturi locuite de români. Edit. libr. Leon Alcalay, Bucureşti, 1909, 1 206 p. („Bi- blioteca pentru toţi“). Caraivan, V., La şezătoare. Poveşti şi snoave~ Edit. „Minerva“, Bucureşti, 1907, 266 p. Caraivan, V., La gura sobii. Poveşti şi snoave. Socec, Bucureşti, 1924, 168 p. Catană, G., Păcală şi Tîndală. Tip. „Aufora*,. A. Todoran, Gherla, 1897, 16 p. Catană, G., Poveşti poporale din Bănat Culese din gura poporului de..., Partea :I—II, Edit. Libr. Ciurcu, Braşov, 1908, 105 p. (I), 109—111 p. (II). LV 25. Câtână, Poveştile Bănatului 26. Cazan, Litera-? tura populară 27. Chicoş, Culegeri 28. Coatu, Gr. N., Din viaţa ţărănească c 29 30. Costin, Anecdote 31. Cosiin, Amec* dote, snoave 32. Costin, Basme şi istorioare bănăţene 33. CoStin, Snoave 34. Crăciunescu, Copii de găsit 35. Creangă, Opere 36. Dari, Scrieri 37. Dânilescu, :Petre|? Alexandru I Cuza-Vodă LVI Catanăv G., Poveştile Bănatrihu/ eiilese din guM poporului bănăţean. Tipariul, editura şi proprietatea tipografiei „Aurora“, Gherla, 1893— 1895, 127 p. (I), 150 p. (II), 118 p. (III). Cazan, I., Literatura populară de..- Institutul de Ştiinţe sociale, Institutul de cercetări sociale al României, Bucureşti* 1947, IX -f 90 p. („Biblioteca de sociologie, etică şi politică44). Chicoş, G., Culegeri populare. Snoave. Edit. libr. Steinberg, Bucureşti, 1897, 96 p. Coatu, Gr. N., Din Viaţa ţărănească, voi. II, Bucureşti, 1905, 224 p. Colecţiune de basme populare* partea Il-a, ed. IlI-a, Craio^a, 1892, 64 p. Costin, II, Anecdote, Din popor pentru popor. Atelierele „Cartea românească44, Timişoara, 1928, 16 p. („Biblioteca folcloristică a Banatu-lui“, nr 8) Costin, L Anecdote, snoave, legende. (Colecţia Lucian Costih). Din popor pentru popor. Tip. „Unirea44, Craiova, [f.a.], 52 p. („Biblioteca folcloristică a Banatului44, nr. 9). Costin, L, Basme -şi istorioare bănăţene. [Colecţia Lucian Costin], Din popor pentru popor. Tip* „Unirea4, Craiova, [f.a.], 38 p; („Biblioteca folcloristică a Banatului44, nr. 10). Costin, L., Snoave [Colecţia Lucian Costin]. Atelierele r „Cartea românească44, Timişoara, 1928, i6 p. („Biblioteca folcloristică a Banatului44, nr. 7). Crăciunescu, Gh.. Copii de găsit. Snoave, legende, poveşti. Caransebeş, 1898, 45 p. Creangă, Ion, Opere complete. Cu o prefaţă de Gh. T. Kirileanu şi II. Chendi. Tip. „Mi-nerva44, Bucureşti, 1909, 461—463 p. + 1 pl. Dan, Dimitrie, Din scrierile lup.., Cernăuţi, 1902, 1 1 .+ 89 p. Daniles.cu, Petre, Alexandru . I Cuza-Vodă în tradiţia populară. Poveşti şi anecdote de... Tip. ^Fulgerul^, Craidim, 19D9, 64 p. („Biblioteca folcloristică44, nr. 4). ■ , 38 Dattilescu, Petre, Oariilescu, Petre, Barbu-Vodă Ştirbei în tra- Barbil-Vddă diţia populară: Poveşti şi anecdote de... Voi. I. Ştirbei Tipv v^ulgertU“, CraioVa, 1910, 60 p. + cuprin- sul nenumerotat. (^Biblioteca folcloristică44, ^ m% 9). , 39. Delapecica, Din Delapecica (Ugliş), . Din literatura poporană, Ut. pop. voi. II. Povesti diri popor. Tip. Husveth şi . Hoffer, Lugoj, 1911, 163 p. -f cuprinsul. 40. Dogar iu, Moş Dogariu, Domeţiu, Moş Toma Bădiceanu vesti- Toma tul caraghios dl economilor de vite (mocani- lor) din Săcele. Gherla, 1898, 32 p. (Din lite-ratura poporală, nr. 1). 41. Duma, Col. Duma, Th., Colecţie de proverbe (zicători), ma- proverbe sime (pilde) şi cîteva anecdote populare. Cra- iova, 1905, 52 p. 42. Dumitraşcuj v „Cţutniţmşcu,. N*. J.,. Cine. a albit pe dracu? (Po- Cine a albit pe . vestiri, snoave şi legende româneşti), Arad, dracu ? 1932, 63 p; 43. Dumitraşcu, . Dumitraşcu, N. I., De-ale unui traista-n băţ. De-ale unui Snoave, pilde şi glume. „Ale tale dintru ale iraistiî-ri băţ tale“. „Cultura românească“, S.A.R., Institut de Editură şi arte grafice, Bucureşti, [f.a.], 117 p. („Căminul44, „Biblioteca literară şi şti-; v inţifică44). 44. Dumitraşcu, Dumitraşcu, N. I., La moară. Poveşti cu min- La moară cvwnil Edit. „Ţărăncuţa41, Balş, Tip. „Victoria“, : Craiova, 1#32, 80 („Cartea pentru toţi44, nr. 5). 45- Dumitraşcu, Dumitraşcu, N. I., La hămiaz, la umbra caru- La nămiaz lui. Snoave culese de... Edit. „Neamul româ- nesc44, Vălenii de Munte, 1912, 31 p. („Biblioteca poporală «Neamul românesc»-44)., 46. Dumitraşcu, Dumitraşcu, N. I., La opaiţ. (Poveşti cu o pre- La opaiţ faţa de N Iorga), Bucureşti, 1929, VI + 94 p. 47. Fira, Gh,, Cule- Fira, Gh., Culegere de folclor din jud. Vîlcea gere de folclor şi împrejurimi cu un glosar- Bucureşti, 1928, din jud. Vîlcea 212. p, (Academia Română, „Din viaţa poporu- ; lui* român44*, XXXV). 48. Florini. Poveşti Florini., Alex.,/ Poveşti populare. Edit. autoru- lui, Bucureşti, 1904, 226 p. 49. Frîncu Românii Frîncu, Teofil, G. Candrea, Românii din Mun- ; dm Munţii ţii Apuseni (Moţii ^ Scriere etnografică cu 10 Apuseni ilustraţiuni şi 1 fotografie). Tip. Modernă, • Cîr. -'Ltiis, ‘Bucureşti, 1888, 303 p. + II + II. LVII ŞO, Fundescu, Lit., l pop. Anecdote 51. Fundescu, Lit. pop. Basme 52. Fundescu, Lit. pop. Basme 53. Furtună, Cuvinte scumpe 54. Furtună, Firicele 55. Furtună, Vremuri înţelepte 56- Georgescu-Tistu, Folklor Buzău ■ 57. Gheaja, Rîsete 58 Gheorghiţă, 101 glume 59, Haneş, Poveşti 60, iHîraea, PolojăP'H Fundescu, h C., Literatura popularăAnecdotş, păcălituri, başme, oraţii şi ghicitori adunate de...; Edit. libr» H. Steinberg et fiu, Bucureşti, [f.a.], 126 p, r, Fundescu, I. C., HAtevatura populară. Basme, oraţii, păcălituri şi ghicitori adunate de... Cu o introducere despre literatura populară de dl. B. P. Hajdâu, edv IlI-a, revăzută şi adăogită. Tip. Naţională C- N. Rădulescu, Bucureşti, 1875, 195 p. r Ftindescu, I. C.. Literatura populară. Basme, oraţiî, păcălituri Şi ghicitori adunate de... Cu o introducere despre literatura populară de dl. B. P. Hajdeiu, ed. IV-a, revăzută şi adăogită. Edit. libr. H. Steinberg, Bucureşti, 1897* voi. ÎM 191 p. 4* tabla de materii; voi. II, 164 p. Furtună, D., Cuvinte scumpe. Taclale, povestiri şi legende româneşti cu un glosar ia sfîrşit. Bucureşti, 1914, V + 144 p. Furtună, P., Firicele de iarbă (Povestiri şi legende româneşti). Edit. Libr. Alcalay, Bucureşti, 1914, 115 p. -f- 9 p. Furtună, D., Vremuri* înţelepte. Povestiri şi legende româneşti. Soceo-Sfetea, Bucureşti, 1913, VI -f- 93 p.; (Academia Română, „Din viaţa poporului român". Culegeri şi studii, XV). Georgescu-Tistu, N., Folclor din judeţul Buzău* Cultura naţională, Bucureşti, 1928, 94 p. (Academia Română, „Din viaţa poporului român XXXIV). Gheaja, Titu-Ve pasian, Rîsete şi zîmbete, Gherla, 189t, 167 p Gheorghiţă, V, A., 101 glume de la Tîrgul-Neamţ, culese şi pieptănate de.., Tip. F, Ru-ckenStein, Tg, Neariiţ, 1922, 62 pl Haneş, P. V„ Poveşti din diferite ţinuturi româneşti, Bucureşti, [f.a.], IV 4* 206 p. Hîrnea, S-, Polojănii din bătrîni. Povestiri, legende, snoave şi hşzuriţ culese d§.>v Tip. Cartea Putnei, Focşani, [f.a,], 48 p. („Biblioteca populară Comoara Vrancei“, nr. 9—10). LVIII 61. Hodoroaba, ■■■ Povestea proşti- ! tor ' 1 62. Iohescii, Poveşti 63. Ispirescu, Basme 64. IspiresCu, ' Poveştile unchiaşului 65. Ispirescu, Snoave 66. Jurescu, Snoave 67. Leandru, De-ale lui Păcală 68. Lungianu, Poveşti 69. Magazia de veselie 70. Maican, Glume 71. Mateescu-Mo-vilă, N., Chipăruş 72. Marian, Insectele 73. Măldărescu, I- C., Din şezători Hodoroâbă, Pr. N; A.. Povestea proştilor de... Edit. română G ihe cu, Bucureşti, [f. a:], 15 p. (Colecţia „Basmelor românilor", nr. 3). - Ionescu, I. S., Poveşti, anecdote, impresii de Călătorie, excursii, diverse, Iaşi, 1905, 220 p. Ispirescu,’ P., Basme; snoave, glume, adunate din gura poporului, de P. Ispirescu culegător tipograf. Edit. S. Samitca, Craiova, 1892, 143 p. + tablâ de materii. Ispirescu, P., Poveştile unchiaşului sfătos1. Cu o precuvîntare de Al. I. Odobescu, „MMervau, Institut de arte grafice şi edit., Bucureşti, 1907, 346 p. (Opere complete, voi. ÎI, „Biblioteca scriitorilor români"). Ispirescu, P., Snoave sau poveşti populare, adunate din gura poporului de un culegător tipograf, ed. Il-a cu multe adause. Noua tip. a laboratorUor români, Bucureşti, 1889,j 118 p. jurescu, D., Snoave populare, Bucureşti, 1899, 129 p. Leandru, N. Al., De-ale lui Păcală şi Tîndală, Bucureşti, [f.a.], 30 p. Lungianu, M., Poveşti, ed. Il-a, Buc., 1923, 220 p. Magazia de veselie sau Românul cel glumeţ, Bucureşti, 1839, 46 p. Maican, G., Glume. Din lume adunate şi în lume date. Culese de... Edit. Libr. Ciurcu, Braşov, 1907, 64 p. Mateescu-Movilă, N., Chipăruş voinicul şi alte poveşti româneşti cu conţinut moral, ed. II, Bals. Crâiova, 1934, 56 p. („Cartea pentru toţi*, nr* 9). Marian, S. FI., Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor. Studiu folcloristic de... Institutul de arte grafice „Carol Gobl“ S-sor, Bucureşti, (ediţiuniea Academiei Române), 1903, itlll + 595 p. Măldărescu, Ioan C., Din şezători. Basme culese de... cu o prefaţă de Alexandru I. Şonţu. Edit. „Revista poporului", Bucureşti, 1889, 53 p. LIX 74. Mih&lache, D,, i Sărbătorile poporului i 75 Mircescu, G., Fat -Frumos 76. Mirea, Legende 77. Mironică, , Comoara, 78. Mocanu, Monografia Stăli-neşti 79*^ Moldovan, Lumea proştilor 80. Moldovan, Păcală şi Tîndală 81. Morariu, T., Material etnografic 82. Mrejeriu, L., O şezătoare 83. Muche, Hazlii 84. Muller, Sieben-biirgische Sagen 85. Munteanu, Povestiri 86. Murnu, Poveştile Pindului Mihalache, D., C, Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele . tradiţii - legate ? de ele. Culegere din . Corbii Muscelului de-.. Bucureşti, 1909, 122 p. (Academia Română. „Din viaţa poporului român“. Culegeri de studii VII). Mircescu, t G., , Făt-Frumos cel viteaz şi Frumoasa lumii., Nuvele originale. Edit. Ţicu I. Eşanu, «Bucureşti, [f.aj, 32 p. Mirea, I, I., Legende. Bucureşti, 1937, 195 p. Mironică, Th„ Comoara şi socul (Feciorul pă-mîntului). Tip. noastră, Bucureşti, . [f-a.], 31 p. Mocanu, T* *N\, . Mpnografia comunei rurale StăVineşti. Imprimeria statului, Bucureşti, 1905, 171 p. , Moldovan, Silv., Lumea proştilor. Sibiu, 1886, 8 p. Moldovan, Silv., Păcală şi Tîndală. Anecdotă de... ^Ediţ. Kraft, şi ;Brotlefi s.a., Sibiu, 1928, 9 p. („Biblioteca poporală a «Tribunei»'1, ed. VII-a). Morariu, T.^ Materialul etnografie şi folclor ciobănesc din munţii Rodnei de... Tip. „Mi-nerva“, Bistriţa, [f.a.], 50 p. (Extras din revista Vatra, anul V, nr. 6—12, 1939). Mrejeriu, Leon, O şezătoare ţărănească alcătuită de... Tip. şi leg. de cărţi Const. D. Lu-paşcu, Bîrlad, 1907, 55 p. (Petreceri pentru popor). Muche, C-, Hazlii. Scene din răscoalele ţărăneşti. Snoave. „Minerva“ Institut de arte grafice, Bucureşti, [f.a.], 75 p. Muller, dr. Fr., Siebenbiirgische Sagen gesam-melt und herausgegeben von..., Zweite verân-derte Âuflage, Hermanstadt, Wien, 1885, XXXVII + 404 p. Munteanu, N. I., Povestiri şi legende. Tip. Lu-paşcu, Bîrlad, 1918, 18 p. Murnu, Iulia, Poveştile Pindului de.,. Fundaţia culturală regală, Bucureşti, [f-a.], 203 p. 4- 1 pl. („Cartea satului44, 38). LX Ntuşlea, Cercetări 88. Muslea. Variantele tomâneşti ale snoavei, despre femeia necredincioasă 89. Nădejde, I., Năzdrăvăniile ... Iui Păcală 90. Niculiţa-Voron-pa, Datine 91; Movao5.yici.ili Flotelor i 92. NbVâCoVlciu,1 } Folclor 93. Novacoviciu, E. şi Ecaterinâ Că-rălina, Folclor bănăţean 94. Obert, Sie-benbiirgenS Vor zeii 95. Obert, Rumă-nische Mărchen 96. Paiîifile, Carte pentru tineret Muslea', I., Cercetări folclorice -din Ţara Oaşului. „Anuarul Arhivei de folclor", Cluj,r Bucureşti, 1932,m254: p/ cuprinsul neriumerotat. Muslea, I., Variantele româneşti ale snoavei, despre femeia necredincioasă.' Monitorul oficial şi Imprimeriile5'statului. Imprimeria naţională, Bucureşti, 1933, cupf insul nenumerotat + *' 250 p/. ' ’ : : ri Nădejde, I., Năzdrăvăniile lui Păcală. Povestiri populare prelucrate de... „Librăria universală1' Leon Alcalay et comp,, Bucureşti, [f.a.], 116 p. ■NieuliţărVoroncar El., Datinele şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologic#. de... Tip. Isidor Wiegler, Cernăuţi, ,1903, XV -Ir, 1296 p. , . ' Novacoviciu,: Em., Din comoara Banatului. Folclor. /Partea Il-a. Tip. E. Desits „Progresul", « Oraviţa, 1926, 87 p. -f cuprinsul numerotat. Novacoviciu, Em., Folclor pornografic, bănăţean. Ofraviţa, 1930, $1 p- ^ Novacoviciu, Em. şi'Ecaterina Cărălina, Folclor bărMţean. Cârtea Ilta, Oraviţâ, 1933, ^5 p. Obert, Fr., Aus Stebenbiirgeris Vorzeit Und Gegenwoft. Hermannstadt, 1857, 84 p. Obert, Fr., Rumănische Mărchen und Sagen aus Sieitenburgen. Gesammelt und ins .Deutsche iibertfagen. Mit vergleichenden Amrnerkungen von Adolf Schullerus. Commisions-verlag W. fcrâft, itermănriâtadt, 1925, 125 p. Pamîile, T., Mihai Lupescu, L©6n Mrejeriu, Carte pentru tineretul de la sate. Cuprinzînd : Rugăciuni, cîntece de stea, irozi, urături, po-? veşti, |lume, frămîntări de limbă, colinde^ rtjs^ tiri âe nuntă, cîntece, bocete, gîcitori, zicători şi felurite sfaturi şi învăţături pentru viaţă. Alcătuită ^de... Tip. şi leg de cărţi Constantin D. Lupăşcu, Bîrlad, 1907, 285 p. + cuprinsul nenumerotat- * LXI 97» Pamfile,. Partea Pamfile, T., Cartea, povestirilor hazlii, ecL Il-a, povestirilor , „Ramuri", • Institut ,de arte grafice, Craiova, ? hazlii, n [f*a.], 1^1' p. (pibljoteca populară «Ramuri»", . W- . nr. 1). ( t - ■ : , , ;:;w 98. Pamfile, Firi- Pamfilş, T., Firişoare de aur. Poveşti si legende ţşpare de aur din popoj^ JŞdiţ, Libr. Leon.^lcalay, Bucureşti, ' [f.a,], 80 |p. („Biblioteca pentru toţi“, nr. 670). 99. Pamfile, Jocuri Pamfile, T., Jocuri de copii, Bîrlad, 1903, 96 p. de copii 100. Pamfile, Pov. Pamfile, T., Poveşti populare româneşti. Tip. pop. rom. C. D. Lilpaşcu, fiîrlkd, 1920, f60 p. 101- Pamfile, Văz- Pamfile, T.^Vazduhul'după credinţele poporu- -1'- • ăvtoul Zui BUcnireşti3916, fii + 180 p. (A^- ' ■ ' demia Română. „Din viaţa poporului român". 6ulfegeri şi stMii, :XXVIII). 102. Pamfile, Un Pamfile, Tudor, XJn tăciune şi-un cărbune. Po- tăduMB şiPun veşti, BU^ureştif [&a.3, Edit. libr, Universala" cărbtlhe Alcalay et; co., -188 p. + cuprinsul 6,,Biblio- ; i teca p^htrti ^bţl‘f, nr. €96—897). 1$3, Papaliagi, P.§ 0 • Papahagi* P.v Basme : aromâne. Inşţitutui de Basme aromâne arte grafice , „Carol G6bl", Bucureşti, 1905r XXVII + 748 p. . .. , 104. Papahagi, N.,; Papahagi,. N, * P.t Românii din Meglenia. .Bucu- Românii din reşti, 1900, 72 p. Meglenia . , 105. Papahagi, Ţ., • Papahagi^ Tache, Arjiologie aromânească. Tjp. Antologie aro- . „România, nouă", Teodor I. Voinea, Bucureşti, mânească 1922, XLVII -f- 519 p. (Din publicaţiile .Casei , . şcoalelor). 106. Papahagi*, T., Papahagi, T.f Graiul şi folclorul Maramureşului. Grai Maramureş Prefaţă, introducere, texte, muzică populară, apendice^ toponimie, onomastică, glosar, hartă, XXII planşe, Bucureşti, 1925, 240 p. 107. Păsculeşcu, PăsculesQU-OrJea, pr. Em. Poveşti, voi, I, ed. vPoveşti II-a/Edit. ziarului „Universul", Bucureşti, 1936, / : 127 p. (I), 127* p. (II). 108. Petrovici, Folclor Petrovici, Em., Folclor de la moţii din Scări- de la moţu din, şoara, Anuarul Arfiivei de folclor, V, Bucureşti, Scărişoara 1939. 109. Petrovici, Folclor Petrovici, Em.ij Folclor din Valea Almăjului, din Valea Almă- AnuarulArhivei det folclor", Bucureşti, 1935, jului 215 p. -f cuprinsul numerotat. LXII 110* Pinâth; Femeia care a speriat pe dracu 111. Plopşor, Toiagul priotesii 112. Pop-Reteganul, I., Opşaguri 113. Pop-Reteganul, I-, Poveşti din popor 114. Pop-Reteganul, I., Ţiganii 115. Pop-Retega-nţil, Şţ., Domnişoara Broască 116. Pop-Retega-nul, Şt., Poveşti şi snoave 117. Pop-Retega-nul, Şt., Snoave 118. Popa, Inelul de izbîndq, 119. Popa, D., Anecdote 120. Popescti-Ciocă-nel, Basme 121. Popescu-Ciocă-nel, Braşoave 122. Popescu, N. D., Basme , 123. Popescuy N.' D., Basme multe Pinath, J., Femeia care a speriat pe dracu sau Satană păcălită, Bttcureşti; 1900, 16 p. Plopşor, N., Toiăgu priotesii. Craiova, 1930, 104 p. Pop-Reteganul, I., Opşaguri cît cioplite, cît pilite şi la lume împărţite, de... Proprietatea Edit. şi tip. Tipografiei „Aurora", A. Todoran, Gherla, 1897, 181 p* Pop-Reteganul, I., Poveşti din popor de... Tiparul tip. arhidiecezane, Sibiu, 18^5, 216 p. (Premiate şi publicate de „Asociaţiui ea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român**). Pop-Reteganul, L, Ţiganii. Schiţă istorică lucrată pentru petrecere după mai mulţi autori. Edit. autorului, Blaj, 1886, 96 p. Pop-Reteganul, Şt., Domnişoara Broască şi alte poveşti, Cluj, 1934, 31 p. Pop-Reteganul, Şt., Poveşti şi snoave de... Edit. foii „Lumea şi ţara44, Cluj, 1927, 64 p. („Biblioteca poporală «Lumea şi ţara»44), Pop-Reteganul, Şt., Snoave. Cluj, [f.a.], 32 p. Popa, Dim., Inelul de izbîndă, Bucureşti, 1897, 157 p. Popa, Dochin, Nuvele, anecdote, poezii populare. Tip. „Munca41, Bucureşti, [f.a.], 41 p. Popescu-Ciocănel, Gh., Basme, snoave, ghicitori. Culese direct din gura poporului. Tip. fabricei *PrQgreşsul‘% Ploieşti, 1893* 189 p. Popescu-Ciocănel, Gh., E. I* Patriciu şî Oh. P. Salviu, Braşoave, Edit. Steinberg, Bucureşti, 1905, 288 p. Popescu, N. D., Basme şi multe altele. Tip. Concurenţa, Osias W. Klein, Bucureşti, [f.a.], 64 p. Popescu, N. £>., Basme multe şi mărunte. Tip. Concurenţa, Osias W. Klein, Bucureşti, [f.a-1, 64 p. LXIII 1Ş4. Pppescu, N. D., Popescu, N. D., Garte de -basme. Culege *e de Carte de basme basme şi legendş, populare, ed. Il-a. Edit Libr. H. Steinberg, Bucureşti, 1892, 132 p. (I), 134 p. (II), ,159 p, (III), 15# p. (IV). q : 125. Popescu, N. I., Popescu, N. I., Basme. Tip- Concurenţa, Bucu- Basme reşti, [f.a.], 96 p. 126. Popescu, N. I., Popescu, N. I., Basme. Dumnezeu şi muierea, Basme. Dumnezeu Oglinda fermecată, Diavolul şi negustorul, Dra-şi muierea cui şi soldatul, împăratul şi vrăjitorul şi multe altele. Tip. Concurenţa, Bucureşti, [f.a.], ; 96 p. 127. Popescu, N. I., Popescu, N. I., Basme şi snoave de;i. Bucu- Basme şi snoave r reşti, 1922, 147 p- 128. Popescu, N. I., Popescu, N. I., Colecţiune cu basme populare. Colecţiune cu bas- Pădurea diavolilor, Coţofana, Salcia şi tufa, me r Părintele şi copilul rătăcit şi multe altele. Tip. Concurenţa, Bucureşti, 1913, 96 p. 129. Popescu, N. I., Popescu, N. I., Snoave picante. Bucureşti, 1923, Snoave wz p. 130. Precup, Păstoritul Precup, dr. Emil, Păstoritul în munţii Rodnei, Institutul de arte grafice „Ardealul", Cluj, 1926, 57 p. (Biblioteca Dacoromaniei condusă de Sextil Puşcariu, nr. 3). 131. Rădulescu-Codin, Rădulescu-Codîh, C., Cal de zmeu, Leu-Paraleu Cal de zmeu şi alte poveşti, legende, pilde, snoave din popr, Edit. „Aurora“, [f.a.], [f.l.], 157 p. („Biblioteca universală “). ? 132. Rădulescu-Codin, Rădulescu-Codin, C., Comorile poporului. Li- Comorile r teratură, obiceiuri şi credinţe. Edit. tipografiei G. N; Vlădescu, Cîmpulung, 1906, 151 p. 133. Rădulescu-Codin, Rădulescu-Codin, C. Şt. Tuţescu, Dâfii, snoave ’ Dâfii şi poveşti. Craiova,* 1904, 55 p. 134. RădUÎfescu-Codin, Rădulescu-Codin, C., Ghiţă Bondoc. Schiţe şi Ghiţă Bondoc po^şti din popor< Edit. Libr. H; Steinberg! et fiu, Bucureşti;* [f.a], 103 p. +:?euprinsv*Lmenu-merotat (,, Căminul1 V * „Biblioteca literară şi şti- . ';V--V'- - inţlffcăj)* > . * ; r ; ; 135- Rădulescu^Co- * RiduieseU-Codin, C., îngerul românului, po- din, C., îngerul veşti şi legende din popor. Socec, Bucureşti, r t -t 1Ş13, XXXI^ 384 p. (Academia Română^ „E&n . ’ ; viaţa poporului român14. Culegeri şi studii, XVIII). LXIV 136! Rădulescu-Codin, Nevasta leneşă 137. Rădatekcu-Codin, Pentrxi\inerime 138. Rădulescu-Codin, Povesti 139. Rădulescu-Codin, Vine roata 140. Rito, Judecata 141. Rito, Petrea Păţi tul 142. Rusti, Poveşti ar deleneşti 143. Sala, V., Zîmbete 144. Sandu Pungă Goa lă, Anecdote 145. Sandu Pungă Goală, Dini traista lui Moş Stoica 146. Savin,; Mîndrul fio rilor ^ Rădulescu-Codin, C., Nevasta leneşă şi aîie poveşti, legende, pilde. „Snoave din popor% Edit. „Ancora“, [f. 1.], 1926, 173 p. („Biblioteca universală41, nr. 135—137). Rădulescu-Codin, C., Pentru tinerime. Poveşti, cîntece şi sfaturi alese. Tip., librăria şi legă-toria de cărţi Gh. N. Vlădescu, Cîmpulung* 1912, 102 p. (Biblioteca Societăţii culturale şl de ajutor „Sf. Spiridon44, nr. 1). Rădulescu-Codin, C., Poveşti, cîntece şi sfaturi alese, de... Tipografia, librăria şi legătoria de cărţi Gh. N. Vlădescu, Cîmpulung, 1912, 102 p. (Biblioteca Societăţii culturale şi de ajutor „Sf. Spiridon“, nr. 1)- Rădulescu-Codin, C., Vine roata la ştirbină. Poveşti, legende şi snoave din popor. Edit. Alcalay, Bucureşti, [f.a.], 94 p. Rito, Judecata. Despre bărbatul care a ştiut limbi multe şi despre păţaniile lui cu ne vas-tă-sa. Sibiu, 1906, 16 p. • Rito, Petrea Păţitul, Cercilă, doua poveşti cu- lese de... Edit. şi tip. lui W. Krafft, Sibiu» 1980, 18 p. („Biblioteca poporală a «Tribunei», nr- 51). ■ Rusu-Cîmpeanu, Simeon, Poveşti ardeleneşti adunate de... Tip. „Aurora“, A. Todoran, Gherla, 1928, 39 p. Sala, pr. Vasile, Zîmbete populare. Edit. noastră, Bucureşti, [f.a.], 32 p. (Biblioteca Vaşcău-lui, nr. 24). • Sandu, Anecdote, Edit. Libr. Ciurcu, Braşov* [f.a.], 151 p- Pungă-Goală, Sandu, Din traista lui Moş Stoica, O sută şi una de minciuni poporale din ţara Ardealului date la iveală de... Edit. Mărcuş* Sibiu, 1930, 146 p. (Biblioteca poporală „Cartea noastră'4, nr. 6—7). ■ Savin, Petru Gh., Mîndrul florilor. Poveşti publicate în 1914—1919 în diferite reviste: Ramuri, Semănătorul, Neamul românesc literar* Albina, Ion. Creangă ş.a., iar altele Inedite^ „Cugetarea41, Bucureşti, [f.a.], 144 p. LXV 147. Savin, Poveşti 14». Savin, Snoave 149. Sbiera, Poveşti poporale 150. Schott, Walachische Mărchen 151. Schullerus, A, Siebenburgische Mărchenbuch Savin, Petru Gh., Poveşti, Tip. D. Lupaşcu, Bîrlad, 1914, 129 p. Savin, Petru Gh., Snoave din popor de... Tip, „România nouă44, Theodor A. Voinea, Bucureşti, 1926, 101 p. + tabla de materii nenumerotată (din publicaţiile Casei şcoaielor). Sbiera, Ion a lui Gh., Poveşti poporale româneşti — Din popor luate şi poporului date Tip. arhiepiscopală, Cernăuţi, 1886, VI + 324 p, Schott, Artur und Albert, Walachische Măr-chen. Herâusgegeben von... Mit einer Einleitung liber das Volk der Walachen und einem Anhag zur Erklărung der Mărchen. J- G. Gottascher Verlag, Stuttgart und Tiibingen, 1845, XVI 4 384 p. Schullerus, A., Siebenburgische Mărchenbuch Honterus, Hermannstadt, 1930, 164 p. 152- Schullerus, A., Schullerus, A.* Verzeichnis def rumănischen Verzeichnis der ru- Mărchen und Mărchenvarienten nach dem mănischen Mărchen System der Mărchentypen Antti Aarnes, Helsinki, 1928, 99 p. + 9 p. 153. Schullerus, P., Schullerus, P., Rumănische Volksmărchen aus , Archiv des Vereins dem mittleren Harbachtale. Gesamelt, iibersetzt und eingellstet von... Archiv des Vereins fiir siebenburgische Landenskunde. Hermannstadt, 1906, 692 p. 154. Sevastos, Poveşti 155. Sex Till [Puşcariu], Snoave 156. S. F. (M. Petrescu), ; întîmplările lui Păcală 157. Sima, Ardeleanul glumeţ Sevastos, Elena D., Poveşti. Edit. Libr- Fraţii Şaraga, Iaşi, 1892, IV + 204 p. Sex Till [Puşcariu], Snoave. Din literatura poporală. Edit. Libr. Nicolae I. Ciurcu, Braşov, 1897, 35 p. „Din literatura populară-'. S. F. (M. Petrescu), Întîmplările lui Păcală. O istorioară veselă în 25 capuri întocmită astfel de... Frank et Dressnandt, Braşov, [f-a.], 48 p. Sima, Ioan al lui Gr., Ardeleanul glumeţ sau 101 anecdote poporale, alese pe sprinceană şi întocmite din glumele lui Nenea Stan ce-şi rîde de toţi. Tip. şi Edit. lui W. Krafft, Sibiu, 1889, 108 p. LXVI 158. Slavici, Păcală în Slavici, Ioan, Păcală în satul lui. Poveste de'... satul lui Edit. şi Tip. Institutului tipografic, societatea pe acţii, Sibiu, 1888, 26 p. („Biblioteca poporală a «Tribunei»44). 159. Slavici, Poveşti Slavici, Ioan, Poveşti, voi- I, Bucureşti, [f.a.], 195 p. 160. Snoave şi poveşti hazlii. Cercul „Deşteptarea11 sătenilor, Fălticeni, [f.a.], 63 p. 161. Sperantia, Introdu- Sperantia, Th. D., Introducere în literatura cere în lit. pop. populară română. Studiu comparativ de... Tip. rom. ,.Clemenţa“, Bucureşti, 1904, 415 p. 4- V. 162- Sperantia, Proză Sperantia, Th. D., Proză, voi. I, ed. I, Bucureşti, 1893, 301 p. 163. Stahl, Nerej Stahl, H. H., Nerej. Un village d’une region archaique. Monographie sociologique dirigee par... II, Manifestations spirituelles. Institut de sciences sociales de Roumanie. Bucarest, [f.a.], 322 p. (Bibliotheque de sociologie, ethique et politique sous la direction de D. Guşti). 164. Stăncescu, Alte Stăncescu, D., Alte basme culese din gura po- basme porului. Bucureşti, 1893, XXXVI 4- 208 p. 165. Stăjicescu, Basme Stăncescu, D., Basme culese din gura poporu- lui. Edit. Ig. Haimann, Bucureşti, 1892, XX 4-363 p. 166. Stăncescu, Cerbul Stăncescu, D., Cerbul de aur şi alte basme pen- de aur tru copii... culese din gura poporului de... Edit. Ig. Haimann, Bucureşti, 1893, 169 p. 167. Stăncescu, Glume Stăncescu, D., Glume şi poveşti. Cu o scrisoare de la Al. Vlahuţă. Craiova, 1895, 236 p. — 239. 168. Stăncescu, La gura Stăncescu, D., La gura sobei. Snoave şi basme, sobei Edit. Libr. Carol Muller, Bucureşti, [f.a.], ^ 111 p. -1- cuprinsul. • 169. Stăncescu, Popa Stăncescu, D., Popa Cinzeacă de... Tip* Roma- Cinzeacă no-italiană, Bucureşti, 1886, 14 p. 170. Stăncescu, Snoave Stăncescu, D., Snoave. Edit. Ig. Haimann, Bucu- reşti, 1893, 118 p. 171. Sudiţeanu, Din sa- Sudiţeanu, N.C., Din satul lui Cremene. Anec-tul lui Cremene dote. Edit. şcoalelor, Bucureşti, 1928, 187 p. 172. Şandru, Enquetes Şandru, D., Enquetes linguistiques labora- linguistiqUes toire experimental de la Faculte des Lettres de Bucarest• Lăpujul-de-Sus — Hunedoara. Edit. Cultura naţională, Bucureşti, 1935, 195 p. (Bulletm linguistique publie par Al. Rosetti). LXVII 173. Teodorescu-Ki- Teodorescu-Kirileanu, S., L. Mrejeriu, Gh. Po~ rileanu, Cuza-Vodă pescu, Cuza-Vodă. Istorisiri pentru popor. Piatra Neamţ, 1909, 190 p. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală. întîmplări din viaţa sa, ed. Il-a. Edit. Libr. Ciurcu, Braşov, 1923, 48 p. Teodorescu-Kirileanu, S., Poveşti morale... Voi. II, Bucureşti, 1928, 195 p. 174. Teodorescu-Ki-rileanu, Păcală 175. Teodorescu-Kirileanu, Poveşti morale 176. Teodorescu-Kirileanu, Poveşti poporale 177- Torouţiu, A fost odată Teodorescu-Kirileanu, S., Poveşti poporale de cuprins moral. Fălticeni, 1909, 79 p. Torouţiu, I. E., A fost odată. Poveşti şi cîntece poporale. Tip. Carmen Petru P. Bariţiu, Cluj, 1912, 163 p. 178. Tuţescu, Din Bou-Tuţescu, St. Şt. şi N. I. Dumitraşcu, Din Boureni reni pînă-n Catane. Făgăraş, 1923, 48 p. 179. Tuţescu, Din văi şi Tuţescu, St. Şt., Din văi şi vîlcele. Glume, le- vîlcele gende, snoave şi poveşti. Edit. Alcalay, Bucu- reşti, 1911, 102 p. -f 11 pl. („Biblioteca pentru toţi“, nr. 701). Tuţescu, St. Şt., Taina ăluia, proză, snoave şi poveşti hazlii. Edit. Gheorghiu, P. Neamţ, 1906, 113 p. — 166. Ţapu, Hristian N., La clacă. Schiţe din popor de... Tip. „Ramuri44, Craiova, [f.a.], 23 p. Urechia, V. A., Legende române. Reminiscenţe de..., ed. a IV-a. Edit. Libr. Socec et Comp., Bucureşti, 1904, 516 p. Urechia, V. A., Popa care ştie carte şi Ion Is-Popa care ştie carte teţul. Poveşti poporale. Edit. Libr. Ciurcu, Braşov, 1911, 56 p. Vissarion, I. C., Ber Căciulă. Povestiri. Ber Căciulă, Ion Cepeleag, Viţeii Domnului, Mătuşa Dana, Zapis împărat, Ion Isteţul, ed. Il-a, Edit. „Cartea românească44 S- A., Institut de arte grafice Gobl-Rasidescu, Bucureşti, 1923, VIII -f 343 p. Vlahuţă, Al., File rupte. Edit. „Minerva44, Bucureşti, 1909, 260 p. 180. Tuţescu, Taina ăluia 181. Ţapu, La clacă 182. Urechia, V. A., Legende 183. Urechia, V. A., 184. Vissarion, Ber Căciulă 185. Vlahuţă, File rupte JLXVIII 186. Wartic, O sută ş\ una de micî\istorii 187. Zaharescu, Anecdote 188. Zanne, Wartic, Th., O sută şi una de mici istorii şi anecdote amuzante cele mai multe culese din gura ţăranului nostru român de... Noua Tipografie naţională, Bucureşti, 1893, 94 p. Zaharescu, Th., Anecdote sau petreceri populare, Buzău, 1907, 46 p. („Biblioteca Buzăului44* nr. 1). Proverbele Zanne, I. A., Proverbele românilor din Roma- românilor nia, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şl Macedonia. Bucureşti, 1895—1903, LIX [4-7781 (I), XVIII [ + 939], (II), XXVII [ + 759], (III), XXII [ + 778], (IV), XXVI [ + 740], (V), XXVI [ + 772], (VI), XXVI [ + 949], {VII), 739 CIX}* XXVI [ + 424], (X)- 189. 12 Basme ale ro- 12 Basme ale românilor. Poveşti populare din mânilor Transilvania. Edit. libr. H. Zeidner, Braşov* [f.a.], 24 p. -0* B. PERIODICE; 1. ACTIV. 2. ADEV. ,3, ADEV. SAT. 4. AGRIC. 5. ALB- Buc. 6. ALB. Buz. 7. ALM. ADEV. 8. ALM. AD. IL. 9. ALM. COOP. 10. ALM. DEM- 11. ALM. GAZ. ŢAR 12. ALM. IL. 13. ALM. ŞC. 14. AMIC. COPII. Activitatea. Foaie politică, economică, socială şi literară, Orăştie, 1901—1904. Adevărul, Focşani, 1881—1882 ; 1885—1888-Adevărul la sate, Bucureşti, 1925—1926. Agricultor iul. Organ oficios al Consiliului cultural al ţării pentru ducatul Bucovina, Cernăuţi, 1904—1912 ; 1914 ; 1920—1923. Albina. Revistă enciclopedică populară, Bucureşti, 1897—1916 ; 1922—1928 ; 1933—1940. Albina Buzăului, foaie politică, literară şi comercială pentru toate clasele societăţii, Buzău, 1885—1892. Almanahul „Adevărului", Bucureşti, 1902. Almanahul administrativ ilustrat... Bucureşti, 1905—1906. Almanahul cooperativ... Iaşi, 1929* Almanahul ziarului „Democraţia", Bucureşti, 1889. Almanahul „Gazetei ţăranilor"f Muşeteşti, 1895. Almanahul ilustrat al ziarului „AdevăruV1 pe anul... Bucureşti, 1898 ; de la 1899, Almanahul ziarului „Adevărul“ ; de la 1900—1902 ; Almanahul „Adevărului“ ; de la 1909—1917, Almanah ; de la 1923—1926 ; 1928—1933 ; 1937, Almanahul ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“; de la 1938, Almanahul calendar „AdevăruV‘ şi „Dimineaţa". Almanahul şcolarilor pe anul... Bucureşti, 1924— 1938. Amicul copiilor. Calendar pe anul... Bucureşti, 1925-1926- LXX 15. AMIC. POP. 16. AMIC. POP. CAL. 17. AN. ARH. FOLC. 18< 19. ANAL. LIT. APAR. 20. APOST. 21. ARH. OLT. 22. „ASTRA“ BIHAR. 23. „A.STRA“ MAR. 24. 25. 26. 27. 28. BABA SAT. BĂRĂGAN BIBL. BASM. BIBL. FAM. BIBL. POP. 29. 30. 31. BUCIUM BIBL. 'SOC. ,VRANCEA“ BRAZDA 32- 33. 34. 35. BUCURIA BUL. „ASTRAU CAB. LECT. CAL. AGRIC. Amicul poporului. Foaia poporală, Pesta, 1867— 868. Amicul poporului. Călindariu pe anul comun, Sibiu, 1861—1869 ; 1871—1884 ; 1886—1889 ; 1893 ; 1895—1898; 1900—1903; 1919; 1921—1940. Anuarul Arhivei de folclor, Cluj, Bucureşti, 2932—1933 ; 1935 ; 1937 ; 1939. Analele literare, Bucureşti, 1885—1886 ; 1888. Apărarea. Organ al opoziţiii din Craiova, Cra~ iova, 1889—1890. dpostolul. Revista didactică şi literară, Piatra Neamţ, 1934—1940. Arhivele Olteniei, Craiova, 1922—1940. „Astra" Bihariei. Organul Asociaţiei „Âstra“, Oradea, 1932. „Astra“ Maramureşului. Organul săptămânal al Despărţământului Maramureş, al Aştrei, Sighet, 1927—1928 ; 1933—1934 ; 1937. Baba satului. Foaie umoristică, poporală, liberală, glumeaţă, Timişoara, 1908—1912. Bărăganul. Revistă pentru cultura sătenilor, Bucureşti, 1931—1940. Biblioteca basmelor şi a tot felul de glume, Bucureşti, 1910 ; 1912. Biblioteca familiei, Bucureşti, 1890—1891. Biblioteca poporală a „Tribunei", Cluj, 1&85— 1887 ; 1903—1906. Biblioteca societăţii „Vrancea“, Filiala Turnu-Severin, 1922—1923. Brazda. Revistă de îndrumare agricolă, economică şi socială, Satu Mare, 1937—1939. Buciumul. Foaie pentru strîngerea folclorului. Organ al cercului folcloristic „Buciumul“, Bră-diceni-Gorj, 1924—1925; 1935—1936. ' ‘ Bucuria noastră. Revistă şcolărească, Constanţa, 1935—1936. Buletinul pentru literatura română şi cultura poporului român „Astrai(, Sf. Gheorghe, 1929 ; 1938—1940. Cabinetul de lectură, Iaşi, 1878. Calendarul agricultorului român, Lugoj, 1936— 1938. lxxt 3g, CAL. Arad 37, CĂL. ,„ASpC.“ 38- CAL. AUR. 39. CAL. BAN. 40. CAL. BASM. 41. CAL. BASME, BAL. 42. CAL. BASM. CÎNT. 43. CAL. BASM. LEG 44- CAL. BIBL. FOLC 45. CAL. BIHOR 46. CAL. Blaj 47. CAL. Buc. 48. CAL. BUN. CKEŞT. 49. CAL. BUN. CREŞT. Sibiu m. CAL. CALIC- 51. CAL. CAR. 52. CAL. Cern. Calendariu pe anul... Arad, 1882—1883 ; 1885— 1904:; 1908; 1912 1918; 1920 19*23f—1924 ; 1926 ; 1928—193r Calendarul „Âsociaţiunii" pe anul... Sibiu. 1912— 1914 ; 1916—i9l9 ; 1921—1927 ; de la 1928— 1935, Calendarul pentru popor al „Asociaţiunii" (Calendarul ,,Astrei“). Calendarul „Aurorci<(, Gherla, 1891 ; 1893—1894 ; 1896—1899 ; 1902 ; 1928—1929. Calendarul Banatului pe anul... Timişoara,' 1922 ; 1935—1936. Calendarul basmelor, Craiova 1893. Calendar pentru basme, balade, cîntece populare, tradiţiuni, poveşti, păcălituri, ghicitori etc., Bucureşti, 1877. Calendarul basmelor, cînturilor populare pe anul... Bucureşti, 1874—1877. . Calendarul basmelor şi al legendelor populare române, Bucureşti, 1881—1883, 1895. Calendarul Bifilioîecii folcloristice pe anul.-. Craiova, 1913/ ^ Calendarul Bihorului, Beiuş, 1922—1927. Calendarul de la Blaj pe anul... Blaj 1925— 1926 ; de la 1927, Calendariul de la Blaj ; de îa 1928—1940, Calendarul de la Blaj. Calendar (pentru romano-catolici! de ritul latin în Moldova), Bacău, 1903—1912 ; de la 1912— 1920, Calendarul catolic „Pius al X-lea‘( apoi Calendarul catolic ; de la 1920—1922, Calendarul catolic „Presa bunăIaşi ; de Ja 1922, Presa bună; 1930, Calendarul almanah; 1931, Almanahul „Presa bună**. Calendarul bunului creştin pe anul... Bixad (Satu Mare), 1933—1936. Calendarul bunului creştin pe , anul..ţ Sibiu, 1923—1936. Calendarul calicului sau calendar humoristic şi satiric cu ilustraţiuni, Sibiu, 1886—1890 ; 1894— 1895. Calendarul caraghiosului pentru anul.-. Iaşi, 1890. Calendariul pe anul bisect... Cernăuţi, 1888. JLXXII 53. CAL 54. CAL. 55. CAL. 56. CAL. 57. CAL. 58. CAL. 59. CAL. 60. CAL. Iaşi 61. CAL. 62. CAL. 63. CAL. 64. CAL-SAT. 65. CAL. 66. CAL. 67. CAL; cov. 68. CAL. 69. CAL- 70. CAL. CLAPON COCOŞ.’ / COOP- ROM. COPII. CULT. CULT. ÎNV. CURIER- CURIER. EPARH. FAM. F. „LUMEA" F. LUMINA 4 FR. CAL. FUNCŢ. GLAS. BU- gospod: GURA I. CREANGA Calendarul claponului. Almanah hazliu şi popu-Iar pe anul... Bucureşti, 1878 Calendariul cocoşului roşu pe anul... Braşov, 1876. . Calendarul cooperatorului romţin pe anul... Sibiu, 1931—1932* Calendarul copiilor pe anul... Cernăuţi-Suceava, 1909—1910 ; 1912—1914 ; 1920—1922. Calendarul cultural al judeţului Covurlui pe anul... Bîrlad, 1<913. , Calendarul cultural al învăţătorilor pe anul... Bucureşti, 1913. Calendarul Curierului pe anul... Iaşi, 1870. Calendarul Curierului, foaia intereselor generale pe anul... Iaşi, 1874—1882; 1884—188Ş ; 1890—1893. Calendarul eparhiei ort.-române pe anul... Oradea, 1929—1931 ; 1934—1940. Calendarul familiei pe anul... Bucureşti, 1837 ; 1892 ; 1896. Calendarul foii „Lumea si ţara“ pe anul vi-sect... Cluj, 1924 ; de la 1928—1927 ; 1929— 1930, Calendarul „Lumea şi ţara“. Calendarul foii „Lumina sateloru pe anul... Sibiu, 1927—1931 ; de la 1933, Calendarul satelor ; de la 1937—1940, Calendarul oastei Domnului. Calendarul fruncea calendarelor, Timişoara, 1938—1939. 1 Calendarul funcţionarilor financiari, Bîrlad, 1916. Calenddrul Glasul Bucovineipe anul;.. Cernăuţi, 1920—1940 Calendarul gospoaanlor pe anul... Bucureşti, 1921*~1922.; 1924-^-1934 ; de/M 1935—1940, Calendarul gospodarildr din sate şi oraşe. Calendărul „Gura lumii“ pe anul... Oraviţa, 1928. Calendarul revistei de limbă, literatură şi artă populară „Ion &rearigă“, pe anul... Bîrlad, 1911— 1912 ; de la 1913, Calendarul revistei „Ion Creangă“; de la 1914, Calendarul revistei de limbă, literatură şi artă populară „Ion Creangă LXXIII 71. CAL. IL. Arad 72. CAL. IL. BIBL‘ TOŢI Calendarul ilustrat pe anul... Arad, 1937. Calendarul ţîuitrctt ăl „Bibliotecii pentru toţi“ pe antll.-. Bticureşti, 1896—1897 ; 1910 ; 1926; la 1930, Calendarul „Bibliotecii pentru toţi“. Calendarul ilustrat bucureştean, Bucureşti, 1889 ; de la 1891—1894, Calendar bucureştean ilustrat. Calendarul ilustrat România mare, pe anul... Timişoara, 1924. Calendar pentru israeliţi pe anul... Bacău-Bucu-reşti, 1877—1891 ; de la 1891—1893 ; 1895—1899, Anuar pentru israeliţi. Calendarul istoric, literar şi popular, Bucureşti, 1885—1887. de muzică, artă naţională Bistriţa-Mehedinţi, 1932—* 1934. Calendarul învăţătorilor din oraşul şi judeţul Iaşi, Iaşi, 1933. Calendarul învăţătorilor pe anul... Fălticeni, 1928 ; de la 1929, Calendarul ilustrat al învăţătorilor ; de la 1931—1932 ; 1938, Calendarul învăţătorilor. Calendarul Kikirezului pe anul... Bucureşti, 1896—1897. Calendarul Ligei pentru unitatea culturală a tuturor românilor, Bucureşti—Vălenii de Munte, 1894—1895 ; 1895, Calendarul patriotului român; 1908, Calendarul Ligei ; 1909—1912; 1920—1934, Calendarul Ligii culturale. Calendarul lipovan pe anul... Lipova, 1936. Calendarul litemriu şi humoristic, Bucureşti, 1865—1866. Calendarul „Lumea ilustrată", Bucureşti, 1903. Calendarul „Lumină poporului" pe anul... Boc-şa-Montană, 1934—1938. Calendarul Minervei. Mică enciclopedie populară a vietn piactice, Bucureşti, 1899—1916 ; 1925—1926 87. CAL. MIŞC. BAN. Calendarul „Mişcarea Banatului", Timişoara, 1936. 88. CAL. NASTRATIN Calendarul lui Nastratin Hogea, Iaşi, 1872. 73. CAL. IL. Buc- 74. CAL. IL. ROM. 75. CAL. ISR. 76. CAL. IST. LIT. POP. 77. CAL. I^VORÂŞUL Calendarul revistei şi folclor „IzvoraşuV‘ 78- CAL. ÎNV. 79. CAL. ÎNV. Fălt. 80. CAL. KIKIREZ. 81. CAL. L. CULT. 82. CAL. LIPOV. 83. CAL. LIT. HU-i MOR- 84. CAL. LUM. IL. 85. CAL. LUMINA POP. 86. CAL. MIN. LXX IV 89. CAL. NAŢ.F. INT. Calendarul naţional al „Foii interesante“ pe anul,.. Orăştie, 1911—1913 ; 1923—1926 ; Calendarul naţional al „Foii interesante“ de la O-răştie,; 1927—1930, Calendarul naţional al „Foii interesante*1 de la Orăştie. 90. CAL. NAŢ. IL. Calendarul naţional ilustrat pe anul... Lugoj, , 1921. 91. CAL. NAŢ. ZIAR. Calendarul naţional al, ziarului „America“ pe AMERICA anul.,. Cleveland-Ohio, 1912 ; 1914—1916 ; 1919— 1930 ; de la 1931—1934, Calendarul ziarului „America“ ; de la 1935—1938, Anuarul naţional ilustrat al ziarului „America". 92. CAL. NÂD. Calendarul nădejdii pe anul... Vîrşeţ, 1929 ; 1935. 93- CAL. NEAM. ROM. Calendarul „Neamului românesc" pe anul... Vălenii de Munte—Iaşi, 1908—1913 ; 1917—1918. 94. CAL. NOSTRU Calendarul nostru pe anul... Arad, 1918—1919. 95. CAL. OjLT. . Calendarul Olteniei pe anul... Craiova, 1900. 96. CAL. PART. NAŢ. Calendarul Partidului naţional român, Arad, ; j 1913—1914; 1916—1917; 1918. 97. CAL. PLUG. Buc. . Calendarul plugarilor, Bucureşti, 1921—1926 ; 1928 ; 1930—1940. 98. CAL. PLUG. ROM^CalencZarul plugarului român, Lugoj, 1921 . 99- CAL. POP. Calendar popular întocmit pentru săteni, Vă- lenii de Munte, 1912. 100. CAL. POP. Buc.- Calendar popular pe anul... Bucureşti, 1887. 101. CAL. POP. IL. Calendar popular ilustrat pe anul... Bucureşti/ 1904. 102. CAL. POP. ROM. Calendar iu poporal român pe... Braşov, Ora- viţa, 1882 ; de la 1883, Călindariu Iulian Gregorian şi poporql româ,n. 103. CAL. POP. ROM. Calendarul poporului român pe anul... ,Bucu- Buc. reşti, 1874. 104- CAL. POP. ROM. Calendar ut poporului român ilustrat' pe anul... IL. ' Timişoara, 1924. 105. CAL. POP. Suc. Calendarul poporului, Suceava, 1920—1921; de la 1925, Calendarul poporului creştin. 106. CAL. PRIM. Calendarul Primăvara pe anul... Sînnicolaul Mare, 1923—1924 ; 1926 ; 1928—1929 ; 1934. 107. CAL. PROF. Calendaru pentru toţi; profetic, amuzant şi popular, Bucureşti,, 1862—1867 ; 1869—1894. 108. CAL. R.EV. Calendarul revistei „Doina“ pe anul... [f. l.J, „DOINA“ 1930. LXXV 109. CAL. REV LU- Calendarul revistei „Lumea ilustratăBucu- MEA IL. reşti, 1894—1903 ; 1905^1907 ; 1909—1918; 1921 —19135. 110. CAL. RlS. Calendar pentru r.îs pe anul... Bucureşti, 1885. 111. CAL. ROM. Calendarul românilor pe anul... Lugoj, 1938 ; de la 1939, Călindarul românilor. 112. CAL. ROM- Car. Calendariul românului, Caransebeş, 1889—1890 ; 1892—1905 ; 1907—1917 ; de la 1918—1936, Ca- lendarul românului. 113. CAL. ROM. Timiş. Calendarul românilor pe anul... Timişoara, 1926. 114. CAL. SAT. Calendarul satelor pe anul... Timişoara, 1938. 115. CAL. SAT. Calendarul sătenilor pe anul... Bucureşti, Făl- ticeni-Valenii de Munte, 1907—1914 ; 1916 ; 1924—1931 ; 1935—1938: 116. CAL. SAT. Brad Calendarul satelor pe anul... Brad, 1934. 117. CAL. SAT. Bihor Calendarul sătenilor din Bihor pe anul... Ora- dea, 1926. 118. CAL. SAT. ROM. Calendarul săteanului român pe anul... Gherla, 1924!; 1927j - 119. CAL. SAT. Sibitl Călmdarm săteanului, Sibiu, 1895 ; 1900 ; 1908 —1909; 1919—1924; 1926-4340. 120. CAL. Sibiu Calendariu pe anul... Sibiu, 1858. 121. CAL. T. B- Calendarul „talmeş-balmeş“, Bucureşti, 1875. 122. CAL. T. LUMEA Calendarul pentru toată lumea pe anul... Timi- şoara, 1940. 123. CAL. TOŢI ROM. Calendarul pentru toţi românii din ţară, Bucm- Buc. reşti, 1887. 124. CAL. TOV. SAT- Calendarul tovărăşiilor săteşti, Bucureşti, Vă- lenii de Munte, 1909—1910; 1913. 125. CAL. TUT. Calendarul Tutovei, Bîrlad, 1888. 126. CAL. ŢÂR. Calendarul ţăranului, Deva, 1926. 127. CAL. ŢAR. BOT. Calendarul ţăranilor botoşăneni, Botoşani, 1937. 128. CAL. ŢAR. ROM. Calendarul ţăranului român pe anul... Gherla, 1923. 129. CAL. ŢÂR. ROM. Calendarul ţăranului român, Deva, 1926. Deva 130. CAL. ŢÂR. Or. Calendarul ţărănesc, Oradea, 1935—1937. 131. CAL. ŢÂR. ROM. Calendarul ţăranului român pe anul... Timi- Timiş. şoara, 1924. 132. CAL. UMOR. Calendarul umoristului pe anul... Pesta, 1865— 1866. LXX VI 133. CAL. V.? BAN. Calendarul „Viaţa Banatului" pe anul... Timi- şoara, 1934—1936 ; 1940. 134. CAL. ZIAR. ACŢ. Calendarul ziarului „Acţiunea", Lugoj, 1935— 1936. 135. CAL. ZIAR. UNIV. Calendarul popular al ziarului „Universul", Bucureşti, 1886 ; de la 1887, Calendar al ziarului „UniversuV ; de la 1890—1895 ; 1897—1899, Calendarul ziarului „Universul“; de la 1900— 1903, Almanahul ziarului „Universul" ; de la 1920—1926; Ziarul „Universul". Almanah; de la 1927, Calendarul pe anul... al ziarului „Universul" ; de la 1928 ; 1932—1937, Calendarul ziarului „Universul" ; de la 1939—1940, Calendarul „Universul". 136. CAL. Călindariu lui Tănase Călpac pă anu... Timi- şoara, Lugoj, 1925—1931; 1939—1940. 137. CAL. BĂN. Călindarul bănăţanului pe anul... Lugoj, 1931; 1935—1939. 138. CAL. CARAS. SEV Călindariul Car aş Severinului pe anul... Lugoj, 1882. 139. CAL. CLUJ. ROM Călindarul „Cluju românesc" pe... Cluj, 1923; de la 1924—1929 ; 1931—1940, Clujul românesc. Calendarul eparhiei ortodoxe române a Clujului. 140. CÂL. F. N. SEC. Călindarul foii noastre „Secerişul“ pe anul... Cluj, 1928. 141. CĂL. GOSP. SAT. Călindariul gospodarilor săteni pe anul... Bîr- lad, Fălticeni, 1904, de la 1905, Calendarul gospodarilor săteni; de la 1906, Călindarul gospodarilor săteni. 142. CĂL. HAZ* Călindarul hazliu a lu Niţă Pitpalac pe anul... Lugoj, 1936 ; 1939. 143. CAL. POP. Călindarul poporului pe anul... Sibiu, 1886 ; 1898—1899 ; 1902—1903 ; 1907 ; 1910 ; 1912—1913; 1924 ; 1926 ; 1928—1937 ; 1940. 144. CAL. POP. BIJ- Călindarul poporului bucovinean pe anul... Cer- COV. nâuţi, 1891 ; de la 1897 ; 1899 ; 1900—1906 ; 1910; 1912, Călindariul poporului bucovinean. 145. CÂL. POP. ROM. Calendarul poporului român pe anul... Buda- pesta, 1903—4904 ; de la 1905, Călindarul poporului român ; de la 1906, Calendarul poporu- LXXVII lui român, de lâ 1907—1909, Călindarul poporului rornân. 146. CĂMIN- Căminul]' Foaie '■ culturală. -a Căminului Unirea“ din Focşani, Focşani, 1925—1935. 147. CĂMIN. Buc. Căminul. Revistă literară naţionalistă, Iaşi, Bucureşti, 1900. 148. CĂR. Cărindariu a lu Juăn Nojîţă pă anu... Arad, 1939—1940. 149. CĂRŢ. SĂT. ROM. Cărţile săteanului român. Scriere periodică pen- tru trebuinţele: poporului român, Gherla, Sibiu, Braşov, 1876—1879, 150. CASA N. ; Casa noastră. Foaie populară, Bucureşti, 1916 ; r 1919 ; 1925—1930. 151. CASA N. Buc. Casa noastră. Foaie populară lunară, Bucu- , reşti, 1916—1930. 152. CASA RUR. Casa rurală, revistă enciclopedică, Grindu-Ur- laţi, Focşani, ploieşti, Bucureşti, 1890—1891 ; 1895 ; 1898. 153- CAV. Cavalu. Focşani, 1886—1887 ; de la 1888—1890, Cavalul. Foaia intereselor locale. 154. COLINDA Colinda. Revistă literară-culturală, Galaţi, 1928 —1929. * : - ' 155. COL. TR. Columna lui Traian, Bucureşti, 1870—1874; 1875—1877 ; 1882—1863. 156. COM. LIT. Comoara literară, Bucureşti 1889—1890. 157. COM. SAT. Buc. Comoara satelor. Revistă populară pentru ras- pîndirea sfaturilor folositoare, Bucureşti, 1905— 1916 ; 1919—1920. 158. CON ST. Constituţionalul, Bucureşti, 1889—1891. 159. CONTR. Controla. Foaie culturală, socială şi economică, Timişoara, 1895—1899 ; 1905—1906. 160. CONV. LIT- Convorbiri literare, Iaşi, Bucureşti, 1867—1916 ; 1919—1940. - 161. CRIN. SAT. Crinul satelor Organ al societăţii educative „Ţribuna“, Tirgu-Jiu, 1920—1921 ; 1923—1924. 162. CRON. Cronica (de dimineaţă; de seară; cronica), Bucureşti, 1901 ; de la 1902. Cronica (deseară); de la 1903—1907, Cronica. j 163. CUCU Cucu. Foaie umoristică poporală, Budapesta, ; 1905—1906. 164. CUGET CLAR Cuget clar. Revistă de cultură şi literatură pentru şcoli şi tineret, a comisiunii biblioteci- LXXVIII 165. CULT. POP. 166. CURIER. 167. CURIER. LIC. 168. CURIER. ROM. 169. CUVÎNT. SAT. 170. DACIA TR. 171. DAT. 172. DOINA 173. DOINA D* 174. DOINA Jor. 175. DUM. POP, 176. EDUC. 177. EMBRION. 178. ERA NOUA 179. ERA NOUA Iaşi 180. FAM. 181. FAT. FR. 182- FAT. FR. Suc. 183. FEM. SAT. lor . Casei şcoaleldr, Bucureşti, Vălenii de Munte, 1928-7-1936. Cultura poporului. Gazeta societăţii „Cultura poporului44, Cluj, Bucureşti, 1921—1931. Curierul Putnei, ziar politic, literar, comercial, industrial etc., Focşani, 1889. Curierul liceului. Publicaţie şcolară enciclopedică, Ploieşti, 1908—1910. Curierul român. Organ politic, comercial, agricol şi literar, Botoşani, 1886—1891. Cuvîntul satelor, Lugoj, Timişoara, 1927—1930; 1934; 1937—1939. Dacia, Traiană. Ziar naţional independent, Sibiu, 1Ş20—1921. Datina. Foaia societăţii culturale „M. Emines-cu“, Turnu-Severin, 1920 ; 1924—1931. Doina,.Foaie pentru popor, Stăneşti de Cerna, jud. Vîlcea, Craiova, 1935—193'6 ; de la 1937, Doina literară şi artistică; de la 1938, Doina, Doina doinelor. Revistă săptămînală, Mărgineni, Munteni, jud. Bacău, 1902. Doina. Revistă de limbă, literatură şi artă populară, Jorăşti (Cbvurlui) ; Braniştea (Covur-lui), 1928—1930 ; 1935. Duminica poporului, Bucureşti, 1914 ; 1916 ; 1918—1933. Educatorul. Ziar pedagogic şi literar. Organ al corpului didactic din Azilul „Elena Doamna“, Bucureşti, 1883—1884. Embrionul. Revista ştiinţifico-literară a studenţilor şcoalei superioare de agricultură. Herăstrău, Bucureşti, 1899—1902. Era nouă. Organ al Asociaţiei învăţătorilor din jud. Trei-Scaune, Sf. Gheorghe, 1933—1940. Era nouă. Iaşi, 1889—1900. Familia. Foaia enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni, Pesta, Oradea, 1865—1906. Făt-Frumos. Revistă literară, Bîrlad, Bucureşti, 1904—1906 ; 1909. Făt-Frumos. Revistă de literatură şi folclor* Suceava, Cernăuţi, 1926—1940. Femeia satelor, Timişoara, 1935—1939. LXXIX 184. F. INT. l' Foaia interesantă. Revista săptămînală ilustra- tă, Bucureşti, 1897/ 185. FLAC. Flacara. Literară, artistică, sortată, Bucureşti, 1911—1916 1921—1923. 186. FL. ALB. Floarea albastră. fteVistă literară săptămînală, Bucureşti, 1898—1899. 187. FLUIER. Fîuieraşul. Revistă ilustrată pentru copii, Bucu- reşti, lko f 1912—1913. 188. F. MINTE Foaia pentru minte, inimă şi literatură, Bra- şov, 1838—1865. 189. F. POP- Foaia poporului, Sibiu, 1892—1904 ; 1906 ; 1910 —1916; 191&—1940. 190. P. SÂT. Foaia săteanului. Supliment al „Gazetei Bucovi- neiu, Cernăuţi, 1^91. 191. F. TOŢI , Foaia pentru toţi. Revistă enciclopedică popu- lară1 şi pentru familie, Bucureşti, 1896—1899. 192. F. ŢAR. ROM. Foaia ţăranului român, Letea-Veche (jud. Vlaş- ea), 1912—1915. 193. FOIŞ. RÂSP. ’CUN. Foişoara pentru răs'pîndirea cunoştinţelor folositoare şi a iubirei de carte între pdpor, Sibiu, 1886. i94.. FREÂMAT. Freamătul. Revista literară şi ştiinţifica, Te- cuci, 1911—1912. 195- FRÎNG. Frîngurele. Revistă şcolară si cercetăşească a Soc.’ de' cultură „C. N. Iancu“ de pe lîngă Şc. Normală ,,A1. Vlahuţă44, Şendriceni, Dorohoi, 1927—1940. 196. FUNCŢ. Funcţionarul. Administraţie, literatură, econo- mie, agricultură, industrie etc., Bucureşti, 1883 —188^7 ; j 1889—1891. 197. GAZ. NOUA Gazeta nouă, Bucureşti, 1890—1891. 198. GAZ. OLT. Gazeta Olteniei, Craiova, 1885. 199. GAZ. POP. Gazeta pâporuîui, Suceava, 1918—1921. 200. GAZ. SAT. Gazeta satelor. Organ lunar cultural pentru luminarea poporului, Galaţi, 1926—1928. 203. GAZ. SAT. Gazeta săteanului. Foaia cunoştinţelor trebu- incioase poporului, Rîmnicu-Sărat, 1884—1892. 202. GAZ. ŢRÂÎSfS. Gazeîa de Transilvania (Gazeta Transilvania, Gazeta Transilvaniei), Braşov, 1838—1873 ; 1879 - —1880 ; 1881—1883 ; 1684—1940. 203. GAZ. ŢAR. Gazeta ţaranulili. Foaia Org. din Banat a parti- '• ■'j' diilti'i ţărăîiesc, Timişoara, Lugd jf 1924—1926. LXXX 204. GAZ. ŢER. 205. GEN. NOUA 206. GHILUŞUL 207. GIND. 208. GÎND- BUN. 209. GLAS. BUCOV, 210. GLAS. SUC. 211. GLAS. ŢAR. 212. GRAI. MAR. 213. GRAI. NEAM. 214. GRAI- ROM. 215. GRAD SAT. 216. HAZ. SAT. 217. HOŢUL 218. I. CREANGA 219. IZVORAŞUL 220. INV. PRIM. 221. JAHRESBE-RICHT 222. JUN- LIT. Gazeta ţăranilor. Organ al Societatei-1 pentrt* „Cultura ţăranilorV Muşeteşti-Argeş, Curtea de Argeş, Bucureşti, 1892—1899 ; 1901—1905 ; 1907 —1916; de la 1924—1925, Gazeta ţăranilor; de ia 1926—1930, Gazeta ţăranilor. Generaţia nouă: Revistă ştiinţifico-literară, Bucureşti, 1889—1891. Ghiluşul. Revistă folcloristică, Balota, Craiova, 1912—1914. Gîndul. Foaie pentm popor, Iaşi, 1933. Gînduri bune. Foaie de publicaţiune a Cercului „Gînduri bune“ din Huşi, Huşi, 1914—1916. Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1918—1940. Glasul Sucevii. Gazetă pentru luminarea poporului, SueeavaV 1923. Glasul ţăranului, organul claselor muncitoare, Bucureşti, 1888—1889; 1895.' Graiul Maramureşului, Cultural-social, Sighet, 1932—1940. Graiul neamului. Foaie poporală, Băltăţeşti-Prahova, 1911. Graiul românesc, Pancevo, 1923—*1125^ Graiul mtuluk' Revistă* ;de cultură şi îndrumare pentru popor, Bucureşti, 1931—1932. r Hazul satelor. Revistă glumeaţă (Supliment gratuit la „Gazeta ţăranilor"), Muşăteşti- Argeş, 1901—1910 ; de la 1911, Supliment literar la „Gazeta ţăranilor"; de la 1912—1916, Hazul satelor. Hoţul, Bucureşti, 1887—1888. Ion Creangă. Revistă de limbă, literatură şi artă. populară, Bîrlad, 1908—1921. Izvoraşul. Revistă muzicală populară,. Bistriţa-Mehedinţi, Bucureşti, 1919—1921 ; de la 1922— 1940, Izvoraşul. Invăţămîntul primar, Revistă pedagogică, culturală şi socială, Făgăraş, 1924—1938 ; 1938— 1940. Jahresbericht des Instituts filr rumănische Sprache (I—XXVI). Junimea literară. Revistă literară, ştiinţifică, Cernăuţi, Suceava, 1904—1914 ; 1923-^1933 ; 1935—1939. ^ ’L&XXI 223; MB, Liberalul, Ziar naţional-liberal, Focşani, 1890— 1891. 224. LIGA DEŞTEPT. Liga Deşteptarea, Bucureşti, 1912—1916. 225. LIGA LIT. Liga literară, Bucureşti, 1893—1895; 1898. 226. LUCEAF. Luceafărul. Revistă literară, Budapesta, Sibiu, Bucureşti, 1902—1914 ; 1919—1920. 227. LUCEAF. LIT. Luceafărul literar, Bucureşti, 1927—1940. 228. LUMEA COPII. Lumea copiilor. Publicaţiune săptămînală pen- tru copii, Bucureşti, 1922—1927 ; 1939. 229. LUMINA Lumina. Foaie politică, socială şi economică, Budapesta, 1905—1910. 230- LUMINA P. T. Lumina pentru. toţi. :Revistă ilustrată de enci- , clopedie şi de pedagogie pentru luminarea po- r porului, Bucureşti, 1885—1890; de la 1891— 1803,; Revista pedagogică „Lumina pentru toţi“ ; de la 1894—1895, „Lumina pentru toţi“. 231. LUMINA POP. Lumina poporului. Foaie de merinde pentru Tul. săteni, Tulcea, 1932. 232. LUMINA SAT. Lumina satelor. Revistă populară a unui mare comitet de învăţători şi preoţi, Tg. Jiu, 1899— 1900. < 233. LUMINA SAT. Cr. Lumina satelor (Organ al Federaţiei naţiona- liştilor-democraţi din Oltenia), Craiova, 1920. 234. LUMINA SAT. Si- Lumina satelor. Foaie săptămînală pentru po- biu , ; por, Sibiu, 1922—1940. 235. LUMINAT. Luminatoriul: Organ pentru politică şi litera- tură etc., Timişoara, 1880—1890; 1893—1894. 236. LUMINIŢA Luminiţa. Revista copiilor brăileni. (Luminiţa copiilor brăileni), Brăila, 1935—1939. 237. MUGUR. Mugurul. Revi ta culturală a elevilor liceului „Mihai Viteazul 'Bucureşti, 1930—1940. 238- NAŢ. ! Ndffainea,‘ Bucureşti, 1882—1891 ; 1923. 239. NEAM. ROM. LIT. Neamul romanesc literar, Vălenii de Munte, Bucureşti, 1908—1912 ; 1925—1926. 240. NEAM. ROM. Neamul românesc? pentru popor, Vălenii de POP. Munte-Prahova, Bucureşti, 1910—1916 ; 1920— 1940. 241. N. REV. ROM. Noua revistă română pentru politică, literatură, ştiinţă şi artă, Bucureşti, 1900—1902 ; 1908— 1916. 242. NOUL CAL. Noul călindar de casă, Bucureşti, Braşov, 1881 —1898. LXXXII 243. NOUL VEAC 244. OBSERV- 245. OP. SAT. 246. OPINCA 247. OPINIA 248. PAG. LIT. 249. PAL. LIT. 250. PARÎNG. 251. POP- 252. POP. ROM. 253. POP. ROM. Lugoj 254. POP. ROM. Buc. 255. POŞTA ROM. 256. PRESA 257. PRIC. 258- PRIETEN. NOSTRU 259. PRIETEN. SAT. 2G0. PRIM. 261. PRIV. Noul veac: Revistă literară şi ştiinţifică tra-tînd şi despre : artă, industrie, agricultură, comerţ şi gospodărie casnică, Bucureşti, 1900. Observatoriulu. Ziar politic, naţional-economic şi literar, Sibiu, 1878—1885. Opaiţul satelor. Foaie lunară pentru zidire1 sufletească şi luminare a minţii pe căile adevăratei înţelegeri a vieţii, Bistriţa (Mehedinţi), 1927 —1930. ; Opinca. Foaia pentru interese culturale şi economice ale poporului român, Reşiţa Montană, 1885. Opinia. Ziar conservator cotidian, Iaşi, 1897— 1900 ; 1906—1914. • ' Pagini literare, Bucureşti, 1899—1900. Paloda literară, Bîrlad, 1904. Parîngul. Orgail al "corpului învâţătoresc * ; y-y ■„ Cînd femeia se îiitdarse din tîrg, ce să vezi ? Toate în casă erau pe dos. Nevasta*începu să-l întrebe: — Ce' ai> făcut în lipsa mea, eu am adus toate, dar tu n-ai făcut nimic; Păcală răspunse : — Dar ce vrei să zici că am lucrat puţin ? Eu nu am stat de loc. Putineiul l-am legat de gît ca alergînd prin casă să se bată, apoi am făeut focul, am pus căldarea pe foc şi îndată ce a fiert apa am turnat-o în albie şi am muiat copilul intr-însa să-1 scald; dar ce să vezi îndată ce-1 băgai în apă începu a ţipa asa de tare parca l-ar fi ars cineva. începui a căuta să văd ce-i lipseşte si aflai ca are o bubă în cap, în creştet era moale, luai sula si o băgai bine în acea bubă şi sparse. Curse multe puroaie şi adormi copilu, nu mai zise nimica şi doarme şi acu. Nevasta începu a-şi smulge păru din cap şi a se văita : •i— Vai de mine omorîşi copilul, ucigaşule şi nebunule, pleacă de aci Iasma năibii, că cu tine casă nu mai ţin. Nevasta plecă să înmormînteze copilul, în timpul acesta Păcală îşi luă sacul şi plecă. Păcală umblă toată ziua, zi de vară pînă seara, pînă intră în curtea unui avut. Acesta îl întrebă ce caută. Păcală îi răspunde ca caută stăpîn. Acesta îi răspunde că-i trebuie o slugă şi-l poate primi în slujbă, însă de se va supăra îi va tăia nasul, dar şi el are voie a tăia pe al său dacă se va supăra şi cînd va cînta cucul în nuc, va împlini anul. Păcală se mulţumi şi rămase în serviciul său. Dimineaţa la mîncare nu chemară pe Păcală care era la aria cu grîu, dar Păcală luă o traistă de grîu şi o dete: pe demlncare. Stăpînu după ©e mîncă întrebă pe . Păcală : • — Eşti supărat? 1 Păcală răspunse că nu. La prînz iar nu-1 chemară, însă el iar luă o traistă cu grîu şi o vîndUji cumpărîndu^şi demîncare îndestul, iar ştă-pînul după masă iar îl întrebă : — Eşti trist? Oare eşti supărat* ^socotind «ă îţi voi tăia nasu ca la mai mulţi ? Dar Păcală răspunse : — Ce, pentru o nimicade prînz să fiu supărat ? — Nu! ! Seâraftu-1 chemară lâ cină,' dar el iar luă o traisă de grîu şi o vîndu şi mîncă bine. Aflînd stăpînul, zise nevestei: i2 — Să-l chemăm d-aci înainte la masă, că nărodul ăsta ne vinde tot griul. Dimineaţa îl chemată la masă, dar Păcală întrebă pe stăpînu-său : — Ce eşti supărat pe mine ? El îi răspunse : — Cum pentru niţel griu să mă supăr. Isprăvindu-se de treierat, stăpînu 2;ise lui Păcală : — Du-te acum şi cară bălegaru pe cîmp. -— Dar unde să-l pui zise Păcală ? — Du-te cu cînele meu şi unde va sta jos acolo să pui gunoiul. Păcală încărcă caru şi plecă cu cîinele şi mearsă cîinele şi şezu jos lîngă porumbiştea stăpînului lîngă o mocirlă ce era acolo. Păcală în loc să puie bălegaru pe cîmp îl puse în acel lac lîngă care şedea cîinele şi aşa făcu toată ziua, de cîte ori aduse bălegaru, tot în lac îi aruncă. Pe seară stăpînul se duse să vază dacă a resfirat bine bălegarul pe cîmp, dar ce să vază ? Tot bălegaru era lepădat în mocirla de lîngă porumbiştea sa. El începu a striga şi a înjura pe Păcală,' dar Păcală zise : — N-ai zis ca să arunc bălegarul unde o sta cîinele, el aci mi-a arătat şi aci l-am pus. Oare eşti supărat pentru aceasta? Stăpînul răspunse că nu, că pentru aşa lucru de nimica nu se supără — de frică săracu să nu-i taie nasul. Stăpînu se gîndi, se vorbi cu nevasta că ce lucru să-i dea ca să se supere, să-i taie nasul ca să scape de el; îl chemă şi zise : — Băiete, în grădina mea este o mocirlă şi trebuie să faci o punte peste ea, însă să faci o podină să fie tare şi alta moale şi să fie gata peste trei zile. Păcală zise nu-i aşa lucru mare, dimineaţa va fi gata. După ce ise culcă stăpînu-său şi stăpînă-sa §i ciobanul de la oi, el se duse în tîrla oilor şi tăie la toate oile capul şi picioarele şi le puse peste„ noroi una cu spatele în sus alta cu burta în sus, zicînd că aşa-i place stăpînului, una tare şi alta moale şi acoperindu-le cu pămînt să nu se vază că sînt oi, iar capetele şi picioarele le îngropa să nu se vază nimic, apoi se culcă. Dimineaţa stăpînul şi sţăpîn-sa îl întrebară dacă a făcut punţea; el răspunse că e gata de azi-noapte şi că a mai dormit mult pînă la ziuă ; apoi îl duse la punte şi cînd trecură puntea era aşa cum ceruse, căci cînd #îc$ pe . spinarea oii erşl tare şi cînd călca pe burtă era mqale. Stăpînul îi mulţămi eâestefoârte vrednid ; cînd însă se duse ciobanu la tîrlă să scoaţă oile să plece cu ele la cîmp, ia-le de unde nu sînt. Ciobanu începu a striga : dar unde sînt oile ? Păcală răspunse că sînt toate în grădină, una cu burta în sus, alta cu burta în jos, altfel nu puteam face puntea, ca să fie o călcătură moale şi alta tare. înmărmurit strigă stăpînu : — Dar ce ai făcut! mi-ai prăpădit toate oile, ce ai de gînd cu mine, vrei să mă sărăceşti ? Păcală răspunse liniştit : — Am făcut ceea ce mi-ai poruncit, oare eşti supărat? — Ba nu, răspunse stăpînu, voi cumpăra alte oi. Stăpînu se vorbeşte seara cu nevasta că ce să facă să scape de Pacala, căci pînă la anu îi va prăpădi de tot. Nevasta răspunse : — Ştii ce, bărbate, dimineaţa pe cînd va fi încă întuneric eu mă voi sui în nuc şi voi cînta ca cucu, tu atunci să-i dai socoteala şi să-i dai drurnu, să zici că s-a împlinit anul şi vom scăpa de el. Dimineaţa femeia se sui în nuc şi începu a striga „cucu î cucu ! cucu !“ Atunci stăpînul îndată chemă pe Păcală şi-i zise : — Vino să-ţi dau socoteala că cîntă cucu în nuc, ţi s-a împlinit anu. Păcală luă un retevei de lemn, se duse la acel nuc şi zise : — Huşi, cucu dracului, că din pricina ta trebuie să plec de la bunul meu stăpîn şi cînd dete o dată o lovi la mir şi căzu moartă jos. Stăpînul văzînd aceasta, începu a se văita şi a înjura pe Păcală ; dar Păcală îl întrebă : 0 — Ce eşti supărat? — Dar curii să nu fiu supărat după ce-mi prăpădişi tot, îmi omorîşi şi nevasta. Atunci Păcală scoase cuţitu de la brîu şi hîrşi îi tăie iute nasul ; aşa ai vrut să-mi faci mie cum ai făcut la alţii mulţi, dar ţi-ai găsit naşul. După ce plecă Păcală Vesel de răzbunarea asupra stăpînului său. se duse, se duse, pînă ajunse într-un sat depărtat de tot, acolo se băgă slugă la! o văduvă bogata fiindcă el era chipeş şi tînăr, stăpînă-sa se îndrăgi de el si îl luă de bătbat. Ţaranii ! pi?muindu-l fiind el străin venise şi luase femeia cea mai bogată din sat, se vorbiră să omoare nevasta si astfel va fi silit să dea toată averetf ca să o îngroape. Da^ îi Păcală luă nevasta r^ea; moartă şi» o şşe$ăLŢdrept^%^c§ţfparcă ar fi vie, şi plecă cu ea la ,oraş,< cu gînd şă pîrască pe aceia care o omorîse ; pe drum întîlni un , boier mare, cu trăsura cu patru cai şi surugiu.. Surugiul strigă ca şă dea în lături, dar el neascultmd, trăsura stătu în loc şi boieru se dete jos mînios şi trase o palmă nevestei, încît căzu lungită în car. Păcală începu a striga că i-a omorît nevasta, că se va duce să se jeluiască la domnitor. ! - : > Boierul speriat începu a-l ruga să nu4 bage în primejdie, că îi dă o sumă mare de bani. Păcală se învoi, îngropa nevasta în cîmp şi se întoarse cu bani la ţară şi arătă banii ţăranilor. Ei îl întrebară : — De unde ai luat atîţi bani ? el răspunse : — Am vîndut-o la un boier mare, căci acolo plătesc mult pentru o ţărancă moartă. Auzind ţăranii, îl crezură şi omorîră toţi muierile şi le duse la tîrg, dar în loc să le dea bani le-a dat la toţi cîte o sfîntă de bătaie de or fi pomenit. Întorcîndu-se ţăranii de la tîrg bătuţi ca măru şi cu nevestele moarte, alergară la Păcală şi înjurîndu-1, îl întrebară de ce i-a înşelat, de i-a făcut să omoare nevestele şi să mă-nînce şi bătaie ? El le zise : „ — Dar voi de ce mi-aţi omorît nevasta mea ? T Ţăranii de necaz îl luară şi-l băgară într-un sac şi îl duseră la un lac mare şi adînc ca să-l arunce în el, să-l înece, să se scape de el, dar ajungînd acolo să gîndiră şi-l puseră jos pe mal, alergînd acasă la Păcală să se împartă cu averea sa. Păcală auzind acolo văcarul satului cu vacile, începu a striga din sac : — Nu vreau să fiu primar, ei voiesc a mă arunca în apă fiindcă nu voiesc să fiu primara satului. Auzind văcsiru aceasta alergă la Păcală şi zise : - — Eu voiesc să fiu primar. Şi dezlegînd sacu ieşi Păcală din el şi văcarul se băgă în locul lui şi Păcală legă bine sacul la loc şi se pitulă în mijlocul vaeilor. Intorcîndu-se ţăranii după ce burduşiră tot la Păcală acasă, luară sacu să-l arunce în apă, dar văcaru striga din toate puterile : — Eu voiesc să fiu primarii satului*. Ţăranii răspunseră : — îţi vom arăta noi primar de te vei sătura! şi-l aruncară în apă. -15 Nu trecu mult după ce credeau că aruncaseră pe Păcală în apă şi iată că se pomeniră cu el venind cu mare cireada de vite. M alergară la el şi-l întrebară cum a ieşit din baltă şi de unde a luat atîtea vite ? El răspunse : — Cînd m-aţi jefuit de averea mea şi m-aţi aruncat în baltă; ce să vezi acolo? lume ca şi aci, dar mai buni decît voi, căd, cînd le spusei că m-aţi jefuit, ei mi-au zis ca să-mi iau de la ei cîte vite îmi va plăcea, căd au vite nenumărate, de toate soiurile, luai dar cît putui şi venii acasă. Auzind ţăranii aceasta, alergară toţi şi se aruncară în baltă şi acolo le fu sfîrşitu, iar Păcală scăpă de ei. Păcală întîlne&te odată' uh soldat foarte supărat. El îl întrebă de ce e aşa de supărat, ce nevoie are ? Soldatul răspunse : — Nu mă mai întreba, că dacă n-aş avea nevastă şi copii m-aş îneca; Păcală îl întrebă : *— Vrei tu să scapi din miliţie ? Cu toată inima răspunse soldatul. ■— Atunci, zise Păcală, dă-mi mie hainele tale soldăţeşti şi spune-mi numele tău şi tu pleacă acasă, Că voi servi eu în locu-ţi. Soldatul îi dete hainele şi plecă vesel acasă. Păcală să duse la cazarmă şi servi sub numele celuilalt, dar facu atîtea năzdrăvănii, încît ofiţerii îl goniră şi-i dete biletu de expulziune. - El luă biletul şi-l duse celui în drept, pe careul scăpase. Păcală îmbătrînind şi neavînd ce mînca, se împrumutase de la mulţi şi nu avea să plătească, se făcu mort, îl luară şi-I spălară, ii îtâbrăcaaa îl puseră în tron, apoi îl duseră la biserică, dar fiindcă îilserase îl puseră în biserică ca să stea noaptea acolo şi: a doua zi să-l îngroape. Un creditor al lui care avea să ia de la el 3 lei se pitulă în biserică, ca noaptea să-i ia:; căciula petttru cei 3 lei ce avea să ia de la el. Dar îndată ce înnoptă nişte hoţi intrară în biserică ca să împartă o sumă mare de bani ce furaseră de undeva: Păcală văzînd aceâstă şe ridică în sus şi începu să strige : — Ajutor! veniţi toţi morţii de-mi ajutaţi, că hoţii îmi fură banii. ‘ Hoţii, se înspăimîntară şi deteră fuga afară din biserică lăsînd banii, care îndată îi luă" Păcală. Dar ereditara hii care era pitulat în biserică văzînd aceasta, veni la Păcală şi eem 16 să-i dea şi lui parte. Păcală începu a striga că numai trei lei ţi se cuvine atîta-ţi dau, mai mult nu. Hoţii de afară auzind aceasta, socotiră că se adunară atîţea morţi, încît partea unuia este numai 3 lei şi fugiră fără a se uita înapoi. Păcală dete 3 lei creditorului şi cu restu trăi bine pînă la moarte. Colecţiune de basme populare, p. 1 Vezi Typol. bibi.; tip 3 000 ; cf. 559, 3458, 3696. Este atestat în Transilvanii, Moldova şi Muntenia. Variante: 2. Cum Bakâla a obţinut moştenirea tatălui său şi a lăsat fraţii săi să plece goi, Schott, Walachisehe Măr-chen, p. 223. 3* Păcală şi fraţii săi, GURA SAT, XIV (1876), nr. 15—16, p. 49. 4. Păcală devine moştenitorul tatălui său şi fraţii săi mai mari nu capătă nimic (S. Mangiuca), CAL. POP. ROM., 1882, p. 67. 5. Păcală moşteneşte o vacă de la tatăl său. Teodo-rescu-Kirileanu S., Păcală, p. 3. 6. Cum şua vîndut Bakâla moştenirea unui copac si cum s-a făcut plătit de acesta. Schott, Walachisehe Mărchen, p. 223. 7. Păcală vinde vaca unui pom, şi ia de la acesta bani (S. Mangiuca), CAL, POP. ROM.. 1882, p. 68. 8. Păcală. Schullerus, Rumănische Volks Mărchen, p. 670. 9. Păcală vinde vaca unui copac. Teodorescu-Kiri* learni S., Păcală, p, 4. . ţ< 10. Păcală vinde vaca unui copac, LUMINIŢA, V <1938—1939), nr. 3, p. 21. 11. Cum Bakâlat la ordinul fraţilor săif omoară pe popă. Schott, Walachische Mărchen, p. 225. 12. Pacala orn ară după porunca fraţilor săi pe popă (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 69. 13. Păcală omoară un popă. Teodorescu-Kirileanu S., Păcală, p. 7. 14. Păcală cu fraţii lui, A.I.E.F., i. 11011 (Cerbăl— Hunedoara) 17 15. Ce se întîmplă mai departe cu popa omorît (S. Mangiuca), CAL. POP. ROM., 1882, p. 70. ţ6. Ce s-a mai întîmplat cu popa. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 10. 17„ Der getoteţe Pope. Obert, Rumănische Mărchen, p. 14. 18. Cei trei fraţi, A.I.E.F., L 10897 (jud. Vrancea ?). 19. Cum fuge Bakâla cu fraţii într-un copac şi cum ajung la un sac cu tămîie. Schott, Walachische Mărchen, p. 226. 20. Păcală fuge cu fraţii săi pe un pom şi devine în posesiunea unui sac cu tămîie (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 71. 21. Păcald şi cu fraţii fug din sat» Teodorescu-Kirileanu, S., Pdcala, p. 12. 22. Cum Bakâla însănătoşează pe Dumnezeu şi e răsplătit cu un cimpoi vechi. Schott, Walachische Mărchen, p. 228. 23. Păcală face pe iubitul Dumnezeu sănătos şi acesta îi dă în dar un cimpoi (S. Mangiuca) CAL.POP. ROM;, 1882, p. 72. 24. Păcală însănătoşează pe Dumnezeu. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 14. 25. Păcală se întoarce acasă. Teodorescu-Kirileanu,. S., Păcală, p. 48. ~ 26. Păcală şi Tîndală, A.I.E.F., i. 11004 (Cerbăl—Hunedoara). ‘u 27. Păcală capătă un loc de slugă (S. Mangiuca),. CAL.POP.ROM., 1882, p. 7. « ; 28. Păcală argat. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcalăr p. 16. . . 29. Der dumme Knecht. Obert, Rumănische Mărchen^ P. 11. ‘ i r 30. Păcală înveseleşte nişte capre, LUMINIŢA,, V (1938—1939), nr. 2, p. 17. 31. Păcală, A.I.E.F., i. 11024 (Cerbăl^Kunedoara). 32. Cum găseşte Păcaîă^tin tovarăş şi nu se mai aude de el. Schott, Walachische Mărchen, p. 238. 33. Păcală şi TîHdală, Ş.E.Z., I (1875), nr. 1, p. 8. 34. Păcală se-ritîlrieşte cur Tîndală (S. Mangiuca) CAL.POP.ROM., 1882, p. 81. 35. Păcală ser întîlneşte cu Tîndală.' rTecMorescu-Kiri-leânti, S., Păcâlă, p. 32. 36. Unde te împinge nevoia, ROM.LIT., I (1891), p. 107. 37. Cum face Bakâla contract cu un popă şi cum îl slujeşte ca cioban. Schott, Walachische Mărchen, p. 229. 38. Păcală face cu un popa un contract miraculos şi se face pastoriul lui (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 73. ! 39. Povestea lui Păcală (I. Adam), GAZ. TRANS., LXXIII (1910), nr. 5, p. 1. Republicată : LUMINA, VI (1910), nr. 10, p. 3. 40. Păclă face o învoială cu popa şi se tocmeşte cioban la oi. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 18. 41. Cum suflă Bakâla din cimpoi, pînă ce preoteasa moare jucînd. Schott, Walachische Mărchen, p. 230. 42. Păcală zice in cimpoi, pe cînd femeia popii joacă pînă moare (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 74. 43. Păcală omoară pe preoteasă. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 20. 44. Povestea cu popa în spini, A.I.E.F., i. 5333. (Mo-cod-Bistriţa Năsăud). 45. Pacălă şi popa. Cazan, Literatura populară, p. 73. 46. (Fără titlu) Cazan, Literatura populară, p. 73. 47. (Fără titlu) Cazan, Literatura populară, p. 73. 48. Cum Bakâla la o pomană înlocuieşte carnea cu trei cozi de cline şi cum omoară şi usucă copilul cel mic al popii. Schott, Walachische Mărchen, p. 231. 49. Păcală pune la pomană lîngă carne trei coade de cîini şi la porunca domnului său curăţă şi usucă copilul cel mic al acestuia (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 75. 50. Păcală pune, în mîncare trei cozi de cîini şi omoară copilul popii., Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 22. * ’ . ';.,r , . 51. Cum a însoţit Bakâla stăpînul în sac şi vorbeşte ca o carte. Schott, Walachische Mărchen, p. 232. 52. Păcală însoţeşte într-un sac pe stăpînul său, care o luă la fugă şi vorbeşte ca o carte (S. Mangiuca), CAL. POP.ROM., 1882, p. 76. 53. Păcală într-un fund de sac, însoţeşte pe stăpînul său. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 24. 54. Cum vrea să înece popa pe Bakâla, dar îşi omoară fiul. Schott, Walachische Mărchen, p. 234. 19 55. Popa vrea, înece pe Păcală, dar omoară pe fiul său (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 77. 56. Popa îneacă băiatul. Teodorescu-Kirileanu, S.y Păcală, p, 26. 57. Cum execută contractul Bakâla şi cum fuge cu sacul lui. Schott, Walachische Mărchen, p. 235. 58. Păcală beleşte în urma contractului pelea stăpî- nului $ău şi fuge, cu sacul lui (S. Mangiuca), CAL.POP. ROM., 1882, p. 78. ; 59. Păcală jupuieşte pielea popii. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 27. 60. Cum devine Păcală mireasă şi duce mirelui un ţap. Schott, Walachische Mărchen, p. 236. , 61; Păcală se. face o. .mireasă şi duce mirelui un ţap (S. Mangiuca),, CAL,POP.flOM., 1882, p. 79. '62. Pacaîâ.pâcaiipi, CUCU, I (1905), nr. 16—17, p. 7, 63. Păcală se face mireasă. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 29. . .. 64. Baknle. .Ob^rţ. Rumănische Mărchen, p. 116. 65. Păcală, A.I.E.F., i. 11118, Cerbăl—Hunedoara). 66. Bărbatul mut, A.I.E.F., Cluj, mg. 472c. 67. Păcală ia o nevastă şi aceasta îl sfătuieşte cum să se poarte (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 81. 68. Păcală se însoară. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 33. ; i;V , • 69. De-ale luv Păcală. Furtună, Vremuri, p. 14 (Să-veni-Botoşani). 70. Păcală ăl unguresc. LIGA DEŞTEPT., IV (1916), nr. 27—29, p. 4. 71. Păcală se desparte de femeie. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 35. 72. Ţiganul Păcală. Sbiera, Poveşti poporale, p. 291. 73. Păcală se despărţeşte de femeia sa (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 82. 74. Tîndală gospodar, LUMINIŢA, IV (1937—1938), nr. 1, p. 13. 75. Păcală călătoreşte mai departe în lume (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p* 85. 76. Păcală călătoreşte în lume. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 40. 77. Păcală intră . în serviciul stăpînului amintit (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 85. 73. (Fără titlu). Şandru, Enquetes linguistiques, p. 165. r 79. Păcală şluge§ţe maţ departe stăpînul său (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 86. 80. Păcală iarăşi argat* Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 41. 81. Sluga popii şi cucu, REV. II., IV (1901), nr. 1, p. 7. 82. Păcală face stăpînului un pod frumos (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 86. 83. Păcală face un pod frumos. Teodorescu-Kiri- leanu, S., Păcală, p. 44. 84. Păcală răzbună pe cei doi fii de ţăran, cărora le-a tăiat nasul stăpînul său (S. Mangiuca), CAL.POP. ROM., 1882, p. 87. 85. Păcală taie nasul stăpînu-său. Teodorescu-Kiri- leanu, S., Păcală, p. 46. 86. Păcală se însoară a doua oară şi se face om avut (S. Mangiuca), CAL.POP,ROM., 1882, p. 83. £ ■ 87. Păcală şe, însoară a doua oară. Teodorescu-Kiri- leanu, S., PâcaZa, p. 37. 88. Păcală se dă de jude în sat (S. Mangiuca), CAL. POP.ROM., 1882, p. 84. 89. Păcală nu vrea să fie primar. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 38. 90. Păcală^şi răzbună asupra inimicilor săi, ţărani ,(S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p! 84. 91. Păcală scapă de duşmani. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 39. 92. Păcală mîntuieşte pe o catană de serviciul militar supărător (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p.88. 93. Păcală, necăjit pentru nedreptăţile cele multe ce i-a făcut lumea, şi pentru că a ajuns de nu avea ce mînca s-a făcut mort, ca să vadă ce zice lumea de el (S. Mangiuca), CAL.POP.ROM., 1882, p. 89. 94. Păcală prefăcut mort. Teodorescu-Kirileanu, S., Păcală, p. 47. 95. Es nimmts ihm noch von Herzen ab voie der Fotoscher dem Martonoscher. Miiller, Siebenburgische Sa-gen, p. 389. 96. Pepelea sperie furii dintr^o biserică şi le ia averea răpită, ŞEZ, XX (1912), p .62. 97. Pepelea, Apostoliu, Poveşti şi povestiri, p. 30. 98. Trii fraţi, A.I.E.F., i, 11140 (Cerbăl-Hunedoara). 99. Povestea celor trei feciori» Cazan, Literatura populară, p. 72. 21 100. iMîinplărite lui Păcală. S.F., întâmplările lut Păcală, p. 4. * 101. Păcală, Tîndală şi frati-so Ion, A. I. E. F., mg. 1245b (Albeşti-Argeş). 102. Doi fraţi, A.I.E.F., L 13188 (Dorna Cîndreni — Suceava). 103. Păcălă şi popa, A.I.E.F., i. 11223 (Poiana Ră-chiţele-Hunedoara). 104. Popa şi Tîndală, A.I.E.F., i. 11004 (Cerbăl-Hune-doâra). 105. Păcală. Arsenie, Noua colecţiune de basme, p. 133. 106. Intîmplările lui Păcală, CAL. BASME BAL., 1877, p. 90. 107. Pepelea şi popa cu barba roşie (E. Baican), TIMP., VI (1881), nr. 273, p. 2. 108. Pepelea. Sbiera, Poveşti poporale, p. 1. 109. Bun ar fi, rău n-ar fi, A.I.E.F., i. 10678 (jud. Vrancea ?). 110. Păcală, A.I.E.F., i. 14086 (Turţ — Satu Mare). 111. Năzdrăvăniile lui Păcală. Nădejde, I. Năzdrăvăniile lui Păcală, p. 3. 112. Popa şi sluga, A.I.E.F., i. 14047 (Turţ-Satu Mare), 113. IţfLcală, A.I.E.F., i. 16930 (Bătrîni-Prahova). 114. Povestea lui Păcală, A.I.E.F., i. 11050 (Cerbăl-Hunedoara). 115. Poveste, A.IJE.F., i. 6303 (Hălăuceşti — Iaşi). 116. Cu Păcală, cu popa cu barba roşie, A.I.E.F., mg. 1283 (Burghea de Sus-Argeş). 117. Ianoş slugă la popă, A.I.E.F., i. 11274—11275 (Cerişor-Hunedoara). 118. Cu omul care mînca două mierţe, A.I.E.F., i. 14174 (Racşa — Satu Mare). H.9. Popa şi sluga, A.I.E.F., mg. 318 a Turţ-Satu Mare). 120. Popa şi sluga, A.I.E.F., L 14045 (Gherţa Mare-Satu Mare). 121. Păcală în satul lui, (I. Slavici), TRIB., III (1886), nr. 210—214, p. 837 ş.u.; republicată ; Păcală în satul lui, p. 1 ; Poveşti, I, p. 111. 122. Cu pielea de vacă, A.I.E.F., i. 13186 b (Dorna Cîndreni — Suceava). 123. Petrea prostul. Slavici, Poveşti, I, p. 133. 124. Petrea prostul, A.I.E.F., i. 16937 (Bătrîni—Prahova). 125. D-ale lui Păcală, (I. Gr. Sima), FAM., XXIV (1888), nr. 31, p. 349. 126. D-ale lui Păcală (I. Gr. Sima), FAM., XXV (1889), p. 109. 127. Păcală, ROM. Buc., XXXV(1891), p. 740 (Cos-meşti — Galaţi). 128. Un nebun aruncă o piatră în baltă şi o sută de cuminţi nu pot s-o scoată (El. Sevastos), F.SĂT. I (1891)r nr. 6, p. 47. 129. Pepelea. Sevastos, Poveşti, p. 117. 130. Basmul lui Păcală. Popescu-Ciocănel, Basmer p. 152. 131. De-ale lui Păcală, ALB. Buc.> I (1897), p. 668. 132. Petre Păcală, A.I.E.F., i. 14162 (Racşa — Satu Mare). 133. Păcală şi Tîndală, A.I.E.F., mg. 42 b (Braşov). 134. Păcală, A.I.E.F., i. 14085 (Turţ — Satu Mare). 135. Păcală slugă la popa, A.I.E.F., mg. 1241 a (Al-beşti-Argeş). 136. Povestea lui Păcală, ALB. Buc., II (1898), nr. 37r p. 1178. 137. Pepelea şi popa (N. Mateescu), PAG.LIT.r I (1899), nr. 11, p. 7. 138. Pepelea şi popa, A.I.E.F., i. 10726 (jud. Vran- cea ?). 139. Tămîea şi fluierul. Niculiţă-Voronca, Datine,. p. 1223. 140. (Fără titlu). Niculiţă-Voronca, Datine, p. 1227.. 141. (Fără titlu). Niculiţă-Voronca. Datine, p. 628. 142. Păcală şi Tîndală. Sperantia, Introducere în litr pop. rom., p. 405. 143. Tot Păcală... Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 42. 144. Norocul, ŞEZ., XII (1904), nr. 3—5, p. 49. (Bo~ roaia—Suceava). 145. Păcală şi popa, ŞEZ., XII (1904), nr. 3—5, p. 57.. 146. Păcală. Florini, Pov. pop., p. 15 ; republicată: LUMINA, V (1909), nr. 51—52, p. 34. 147. Păcală (T. Pamfile — Fără titlu), B.A.R.S.R.,. 5094, f. 284 (Sălcuţa — Dîmboviţa). 2? M8. Păcală(I4 Pbp-Reteganul), BOP.ROM., V (1905), nr. 26, p. 6. .1 149. Der verruckte Knecht. Schullerus, Archiv des Vereins, \p. 599. 150. Der Knecht mit der Flote. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 349 (Alţîna-Sibiu). ] 151. Pepelea şi popa, COM.SATV Buc., III (1907—1908), nr. 9, 10—11, p. 136, ş.u. r 152. Păcală şi Tîndală. Candrea-Desusianu, Ov., Poveşti, p. 137. 153. Păcală prăpădeşte un sat, BABA SAT., 1909, nr. 26, p. 6. . 154i. Păcală (Chn N. Ţapu),. ŞEZ., XVIII (1910), nr. 7, p. 110 (Urecheşti-Vrancea). 155. O altă poveste, ŞEZ., XVIII (1910), nr. 7, p. 102. 156. Omul năzdrăvan, GAZ. TRANS., LXXIV (1911), nr. 208, p. 3. ‘ 157. Păcală prăpădeşte un sat. Delapecica, Din Ut. poporană, II, p. 93. 158; Păcală (D. Ştefăfte&cU), A.I.E.F., ms. 86, IV. 159. Păcală, ŞEZ., XVIII (1910), nr. 7, p. 110 (Ure-cheşti-Vrancea). 160. Păcală, A.I.E.F., i. 10670 (jud. Vrancea ?). 161. Păcală (D. Ştefănescu), A.I.E.F., ms. 86, IV. 1621 BaMaXe. Obert, Rumănische Mărchen, p. 117. 163. Bakale. Obert, Rumănische Mărchen, p. 118. 164. Votri Pfarrer mit dem roten Bart und seinem Knecht. Obert, Rumănische Mărchen, p. 110. •: 165!. iDe-ale lui. Păcală, GAL. Arad, LIX (1926), p. 81. 166. La prouesse du bohemien, Stahl, Nerej, p. 253. 1671. Neculai ? şi /NecitiUţă. ■. C&zan, Literatura populară, p. 74. : 168. Povestea cu Păcală. Cazan, Literatura populară, p. 74. 169;. Păcală, A.I.E.F., mg. 318 b (Turţ-Satu Mare). 170. Păcală, A4I.E.F., mg. 315 b (Turţ-Satu Mare). 171. Nastratin Hogea, A.I.E.F., i. 10720 (jud. Vrancea ?) < 172 Omul arac;, A.I.E.F., mg; 37 b (Boşorod-Hune-doara). 173. Cu purcej,u, A.I.E.F.» i. 16943 (Bătrîni-Prahova). 174. La prouesse du bohemien. Stahl, Nerej, p. 250. PlCALĂ şi tîndală Cică a fost odată, ca niciodată ; cică de nu era, nu se povestea. Aceasta era pe cînd ningea pe mirişte şi se prindea peşte pe brazdă. A fost odată un om pîcîlici, Pîcală, #ce-l fugăreau oamenii din casele lor afară. De ce ? Pentru că pe toţi îi pîcîlea. iar pe el nimenea nu-1 putea. Dar vorba ceea : „Ulciorul nu merge de multe ori la fîntînă“. După ce Pîcală colindase toată lumea, se întîlni cu Tîndală. Ce mai faci, frate Tîndală ? zise Pîcală. — Rău, frate, răspunde Tîndală. înţeleg că nici tu nu gîndeşti de lucru ; hai să ne apucăm argaţi Ia popa, poate că vom duce-o bine. - ; ' Se duseră amîndoi la popa şi se tocmiră argaţi. Pe Pîcală l-a pus să sape un beci, cu tocmeală ca la fiecare zvârlitură de lut să-i deie cîte o prescură ; iar pe Tîndală l-a pus să-i pască o vacă şi putea să doarmă toată ziua, fiindcă vaca era foarte blîndă. A doua zi fiecare era la lucrul său. Dar ce li să-ntîmplă ? Pîcală,: de cîte ori azvîrlea lut din groapă* popa care sta pe mal cu cîrja în mînă, în loc^de prescură, îi da cîte o cîrjă în cap. Sara, bietul Pîcală, era cu totul măcelărit de trudă şi bătaie. El să gîndea la Tîndală, că e fericit că s-au dus cu vaca la păşune. Dar nici bietul Tîndală nu era mai fericit, căci vaca era mai îndrăcită decît popa ; ea mergea în fuga mare nouă hotare, şi de stat nu mai stătea, ci iarba din fugă o păştea. Sara, cînd s-au întâlnit amîndoi, au început a se întreba cum au petrecut ziua. — Ei, zise Pîcală, ai dus-o bine 9 — Da, răspunse Tîndală, toată ziua am dormit, fiindcă vaca a păscut singură pe lîngă mine. Dar tu cum ai dus-o cu popa? — Foarte bine ! De cîte ori azvîrleam cu hîrleţul lutul afară din groapă, popa îmi da cîte o prescură, şi iată vezi, pîntecele meu e doldora* ba am dat şi de pomană, căci n-am mai putut mînca. Pftiu, bată-te să te bată am uitat să-ţi las şi ţie ceva, dar nu-L nimic, dacă vrei, rărnîi mîine în locul meu şi te vei sătura. — Bine, primesc. Acuma fiecare rîdea în gîndul său că s-a înşelat unul pe altul. A doua zi Pîcală s-a dus cu vaca, iar Tîndală a rămas la săpat. — Of ! of ! of ! se văita Tîndală în gîndul său, cînd a văzut că popa în loc jde prescuri îi da cîrjă. — Vai ! vai! vai ! zicea Pîcală, cînd a văzut că fuge după vacă toată ziua, fără măcar să mănînce, căci nu mai avea vreme. — Ah ! tîlharul, cum m-a înşelat, zice Tîndală. Dar las, că-mi va pica el în palmă ! — Ah! înşelătorul, curii m-a amăgit, zice Pîcală. Ei, da îl voi coace eu ! Ce se întîmplă însă ? Sara cînd popa a lăsat pe Tîndală în groapă, ca să mai sape el singur, pînă ce popa va face mîncarea, Tîndală săpînd, dă de un poloboc pe jumătate cu galbeni. După ce vine şi Pîcală, mîncă cu toţii, apoi să culcă ei pe prispă afară, şi popa în casă. — Ştii una frate ? îzise Tîndală, în groapa Unde am săpat, am găsit o comoară, şi popa nu ştie de ea; hai să luăm banii, cîţi vom putea, şi să fugim. Luară uri saC, se duseră la poloboc, dar fiindcă groapa era adîncă şi polobocul pe jumătate, a trebuit ca unul din ei să se vîre în poloboc, să pună banii în sac şi să-l dea la celălalt, apoi să-i ajute a ieşi şi el. S-a vîrît Tînplală, a pus banii cît putea să ducă, dar s-a vîrît şi el în sac, şi a dat funia ce era la sac lui Pîcală să tragă sacul afară. Pîcală, cum a pus mîna pe sac, tuleo băiete, şi lasă pe Tîndală în poloboc, aşa gîndea el. Umblînd toată noaptea cu sacul în spate, a ajuns la marginea unei păduri, s-a pus să se odihnească, dar de oboseală a adormit. Atunci Tîndală iese din sac care nu era legat la gură; ia sacul în spate şi tuleo băiete în pădure. Cînd să trezeşte pîcală, era ziua mare ; se uită să vadă sacul, dar ia sac dacă ai de unde. Ce să facă, cum s-o întoarcă, să-l poată iar înşela să aibă şi el parte din bani ? 26 Se gîndeşte, se răzgîndeşte şi a găsit. Se apucă şi jupu-este un tei, face un bici, începe a pocni şi a mîna caii pe drum prin pădure, de gîndeai că vine un poştalion. Tocmai pe la mijlocul pădurii, iată că-i iese înainte Tîndală cu sacul în spate. El săracul, fiind rupt de foame, venea cu socotinţă că fiind un drumeţ, poate are vreo bucată de pîne să i-o dea, pentru care era în stare să dea şi un galben. — Bună dimineaţa, frate Tîndală. — Mulţămesc, frate Pîcală. — Eiiii!!!! — Eiii !!! — Ai mai găsit ca mine ? — Ai mai văzut ca mine ? — Am găsit pe popa ! — Asa-i frate că nu m-ai putut înşăla ? — Văd, frate, că nu m-ai putut nici tu pe mine, nici eu pe tine. Numai afurisitul de popă ne-a pus pe copcă, amar ne-a înşălat, multe cîrje am mîncat, sfinţite, blagoslovite, de nu le puteam înghite. împăcîndu-se Pîcală cu Tîndală, cu condiţia de a nu se mai înşăla unul pe altul, făgăduind încă ca nici pe alţii să mai înşale, s-au pus şi au împărţit banii, şi s-au dus fiecare în lumea lui, şi de atunci şi pînă astăzi le-a rămas numai numele. Şi cînd cineva dă peste un înşălător de-1 înşală, atuncr zice că a dat peste Pîcală sau Tîndală. Şi eu încălicai pe o strună şi vă spusei o minciună. în-călicai pe o poartă şi v-o spusei toată. ŞEZ., 111(1895), nr. 7, jp. 129 (Dră-guşeni — Iaşi) Vezi Typol. bibi.; tip 3001 ; cf. 3000. Este atestat în. Moldova,. Muntenia şi Transilvania. Variante : 2. Păcală şi Tîndală (Ap, D. Culea), CUVÎNT. SAT., 1893, nr. 6, p. 2. 3. Păcală şi Tîndală (D., Ştefănescu, Culegeri), A.I.E.F., 86. , 4. Păcală şi Tîndală (Gr. N. Coatu), I. CREANGA, II (1909), nr. 6, p. 145 (Banca — Vaslui). 5. Fraţi de cruce, Rădulescu-Codin, îngerul, p. 241 (Priboeni-Argeş). 6. Păcală şi Tîndală. Furtună, Vremuri înţelepte, p. 75; republicată: SOL. MOLD., 1(1927), nr 10—11-, p. 7; GLAS BUCOV., X (1927), ,ţu\.25QQ, p. 2. 7. Păcală şi Tîndalfr< Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 108. 8. Păcală şi Tîndală, NEAM. ROM. POP., 1931, nr. 18, p. 390. -i— - r J : ^ :' 9. Fraţi de cruce. ŢĂRĂNISM., VII (1932), nr. 13, p. 13. 10. Păcală şi Tîndală, A.I.E.F., i. 10705 (jud. Vran- cea ?). i * 11. Păcală şi Tîndală, A.I.E.F., i. 11109 (Cerbăl — Hunedoara). ? CU PETREA LU PĂCALĂ A fost odată ca niciodată, că; de nu va fi, nu s-a pomeni • era un om care se chema Petrea lu Păcală. Eh, el ce-a făcut S-a dat şi a umplut un sac cu pietre. Dac-a-umplut un sac de pietre, şă întîlnea cu un alt om eu un sac de muşchi (de copac). — E, păi, da ce-ai în sac ? , — Eu, zice, am nuci! Petrea lu Păcală. Da tu ? — Eu, zice, am lină ! Dar în sac era muşchi. — Hai să schimbăm ! — Să schimbăm, dară. Şi-a schimbat Hee ! a văzut că acolo cela, Păcală, caută, a văzut că nu-i lîriă în sac, că era muşchi. „Ei! că amu nu m-a putut păcăli!“ Cela caută-n sac ; era pietre, nu era nuci. 28 „Aai!“ No, a fugit după el înapoi. — Mă, hai, dacă noi, şi vom fi tovarăşi, laolaltă. Că nici te-am putut eu păcăli pe tine, nici jtu pe mine. — Ei bine! Nu, pe noi nu ne poate să ne păcălească nimeni ! E, s-a dus şi s^-a băgat la o babă de slugă. Baba ce-a făcut ? — De nu mi-ţi putea sluji, v-om tăia capu, zice baba, şi l-om pune acolo în par. He, ce-o făcut ? Lui Păcală i-a dat să rînească-n poiată. Celalalt a mînat ca să grijească de-o vacă în goz. Apoi Petrea şi-a rînit în poiată. Tot a rînit, tot a rînit : nu s-a mai gătat! Dar celalalt iară cu vaca, cînd a ieşit în goz, a şi adormit şi s-a cam dus vaca. Aaa ! amu i-a păcăli baba, d-apoi amu ce-am şti face ? C-amu uite îi bai ! Cela nu a gătat de rînit, cela nu a putut griji de vacă. Eh ! ş-în aceeaşi zi ! — No, amu, zice, amu oi merge eu* zice Păcală-n ceea zi. Ş-oi griji de vacă, oi rîni. Apoi ţie mă, cum ţi-o umblat ? — Apoi, zice, celalalt către cela, îţi du scaun, zice, că vaca tare bine sade. — D-apă eu, zice, am rînit în poiată, tare bine mi-a fost. No, îi bine ! Să duce Păcală cu scaunu gol. Aşa a grijit de vacă că şedea pe scaun. Celuia iară-i da baba să rînească ; nu mai poate rîni, atîta gunoi este acolo ! Oricît gunoi mai ţîpă afară din grajd, tot în locu-i altu. Apoi Petrea lu Păcală,., săracul, iese cu vaca la păşune. Atîta fuge după vacă, săracu* cu scaunu în spate după vacă ! . — Au ! mînce-te-ar lupii ! Şi asta, şi aia... D-apîi. Ai de mine şi de mine ! Ce să facă ? Nu-i vaca nicăieri, că o pierde : numai vede ca nu-i ! Apoi umbîîhd Petrea âeolo să-şi caute vaca, s-adună cu un lup. Încă şi vrea să-l împuşte. — E, zice, frate, zice, să nu mă împuşti, zice, că ţi-oi prinde bine oricînd, zice. Na flişcoaia asta, apoi, zice, su-flă-n ea. No bme. Acum iară n-a putut; acum a zis că or merge şi-n acea zi Acum a mers celalalt iară la vacă. — No, apăi cum ai petrecut ? ^ — Dac-apăi... rău ! D-apăi ? — Mi^ mâi bine P zice cela. 29 No, se duce iară cela cu vaca. — Mă, zice, acum tare bine-o şezut vaca azi, da grijă sa nu o pierd. îs cu două scaune, zice, că acum, zice, că pe unu, zice, îi pune şi picioarele, zice, că acum, zice, sade mai bine ! Păcală către cela. No, îşi ia două scaune. Cînd iese cu vaca, cu vaca şă-racu : haida vaca la fugă ! Acela cu scaunele-n spate, săracu peste hotar ! Heei ! că i-o pierde vaca. Vine acasă. Acea era fata babii, vaca. Nu-i bine ! Bine ! Apoi vede pe-acolo o vulpe şi vrea să o împuşte. — E, zice, să nu mă împuşti, zice ! Na flişcoaia asta şi cînd ţi-^a fi de mine, zice, suflă-n ea, zice, în flişcoaia asta. No-i bine! Apoi pierde vaca cela iară-n acea zi. Apoi umblă după vacă în sus şi-n jos : n-o află. Suflă în flişcoaia lupului. Vine lupu. — No, da ce-i, frate ? — He, zice, mi-a dat, zice, baba, zice, să grijăsc de o vacă, zice, şi nu am putut, şi am pierdut-o. —• He, zice, ti-i duce, zice-n casă, zice. Apăi, zice, na căpăstru ăsta, zice, apoi zice, pune-i în cap. Scaunu cel ce-i cu trei picioare, zice, în casă, aceea-i fata babei. Apăi, zice, să şezi pă scaun, zice, şi să-i pui căpăstru-aşa, zice, pă cap, zice, ş-atunci, zice, aceea-i vaca babei. — No bine ! Aşa a făcut. Odată s-a dus fără vacă acasă şi a mers acolo-n casă, ş-a căzut pă scaun, şi-a şi pus căpăstru. — Hăă, tu eşti, zice, fata babei ! No, acum, cum le-a fost tîrgu că de-or putea sluji, să-i dea trei care de bani. S-a dus celalalt, iară cu vaca. Păcală nu i-a spus nimica, celuilalt că ce-a păţit. Acum a văzut că baba, nu-1 poate păcăli nicicum pe Păcală, nu-1 poate. E, ce şă facă ? S-a dat şi s-a dus cela cu vaca în goz. Apoi numai umblă-n sus în jos, pierde vaca, iară. Dacă o pierde, suflă-n cimpoaie, să vină vulpea : — E, da ce-i frate ? — Hee ! zice, da m-am băgat eu aicea la o babă, zice, de îngrijit o vacâ, zice, şi-a, pierdut-o ! ----E, zice, lîiu-i bai, zice, frate, zice. Te du, zice, în casă, zice-acolo, zice, caut% ziee^ scaunu ^la, zice, cu trei picioare, apoi pune căpăstru-n cap (şi) zi : „E, tu eşti fata babei“. — No, îi bine ! • Acum nu i-a putut păcăli baba nicicum. Acum,, e musai să le 30 dea ale trei care de bani, ce l£8â făgăduit. Ei, bine ! Ce se mai întâmplă ? Să duce cu alea trei care de bani la ei, Păcală. Şi s-a dus pe la orice fată. Dacă s-a dus, a zis că are orice babă, fata a zis că are de cosît un. rît. Şi de nu va putea cosi atîta cît Or putea pişa fata ei, atunci rămîn ceţle trei care de bani acolo. Apoi s-a dus la coasă şi le-a dus fata de mîncat acolo. E, n-a putut cosi atîta, că fata a putut pişă încă pe-atîta. Ei bine, ce să-ntîmplă ? A rămas cele trei care de bani acolo. Acum i-a păcălit baba cu fata. E, s-a dus acasă. Dacă s-a dus acasă, Petrea lu Păcală, a avut un frate mai mic. Ca să-i dea şi lui trei care de bani, că s-a duce şi el, acolo, unde-o auzit că l-a păcălit pe frate-său, pe Petrea lu Păcală. Ala era Ce-nuşer-Petre. Ala toată viaţa lui, n-a şezut numai tot în cenuşă, acolo în ungheţ aşa în cuptor, lîngă cuptor. — De la cine sărăcia ta, zice, îi mere tu, zice, mă ? Că eu, zice, mă, zice, Păcală, şî nu m-o putut păcăli nimeni pînă-acum baba ! — No, nu-i bai ! Apoi s-a dus acela acolo la babă : — Babă !, zice, am auzit că ai de cosît. — Am ! Da caută, zice, că de nu-i putea cosî tot rîtu aiesta, zice, să nu poată pişa fata mea,, zice, peste el, rămîn aceste trei, care de bani. Zice : — Om prăbălui. No, s-a dus acolo la rît. Şî dacă s-a dus, acela n-a cosit numai un pic aşa, la umbră, şi s-a culcat. S-a dus fata şi i-o dus de prînz. Dacă i-o dus de prînz. — Eee, se uita fata. Zice : — N-ai cosit mai nimic, zice, către el. — E,rcă bogat-îi. Ş-apoi dacă nu a putut mirui pe babă, Cenuşer Petre şi-a miruit cele şase care de bani de la babă şi s-a dus acasă. — N-o, tată ! zice. Aieştea-s, zice, n-or făcut nemică. — Eee, du-te-n sărăcia ta, i-a zis acela că aşa, şî tu Ce-mişer, tu mut, tu prost nu ştiu ce! Ş-apoi atîta, că s-a suit pe un cui şi alta nu-i. u AJvE.F., i. 14105 (Racşa ~ Satu Mare) Vezi Typol bibi f tip 3001, cf. 3000. Este atestat în Transilvania. SI PĂGALA A fost odată un preot, a cărui prioteasă sta în strînse legături amoroase cu pîrcălabul satului. Preotul avea o slugă credincioasă, la care ţinea foarte mult. Prioteasa băgase de seamă c-o simţise sluga cu pârcălabul, care venea mereu în lipsa preotului; deci, se puse prioteasa pă capul preotului, să gonească sluga, căci altmintrelea nu mai mănîncă pîine şi sare amîndoi. Preotul, după multă stăruinţă a priotesei, dete drumul slugei şi plecă în oraş să-şi găsească altă slugă. Acolo nu mai găsi decît unul numit Păcală. Se tocmiră şi se înţeleseră. Păcală ceru, câ plată, o pereche de boi, pe care să-i dea, cîrid vor urla lupii în casa popii. Popa se gîndi şi zise* în sine : „N-am eu zile să trăiesc pînă să aud lupii urlînd în casă : bravo ! bun chilipir mi-a ieşit înainte pe ziua de azi44. Pe lîngă toate acestea, Păcală îi mai spuse popii că el are un pîrţag; cînd va zice : „Strechia părinte44, să-i dea drumul să-şi facă treaba lui, pentru un ceas sau două. Popa se învoi. Plecară amîndoi acasă şi s&rvi^ Păcală, popii, vreo 2—3 săp-tămîni fără ca să-i zică vreodată „Strechia părinte !“ într-o zi pe cînd popa şi cu Păcală erau la cîmp, se pomeneşte popa că Păcală strigă : „Strechia părinte44 ! Popa răspunse : „Strechia tată!44 Păcală fugi, şi se duse drept acasă. Pîrcălabul venise. Prioteasa, văzînd pe Păcală venind, ascunse pe pîrcălab într-un butoi Cu lînăL Păbâlă tace, aprinde focul, pune o căldare mare eu apă pe foc şi îi dă foc să fiarbă. Apa fierbînd bine, Păcală ia căldarea s-o toarne în butoi zicînd că popa i-a poruncit să opăreasca lîna După aceea plecă la plug şi s-apucă de treabă făr-a spune popii nimie. Pîrcălabul opărit, fugi acasă ca vai de el. Dupa vreo două luni, cînd îşi mai vindecase rănile de friptură, veni iar la prioteasă. Păcală se afla la secerat cu popa, lepădă secera cît colo şi strigă iar : „Strechia părinte!44 Popă cam supărat : „Strechia tată, bâtu-o^ar Dumnezeu, că mai aveam un peticei şi isprăMe&m locul44. Păcală fugi âcasa Prioteasa, văzîndu-1 că vine iar, sui în podul casei pe pîrcălab. Păcală ia vreo cîteva braţuri de araci ascuţiţi, i^aduce tîni sală şi-i urcă; în pod, zicînd că popa i-a poruncit, să-i aşeze bine în pod. Făcîndu-se că mşează aracii, înţepă p^ bietul pîrcălab de-i face corpul numai răni, pînă ce pîrcălabul, apropiindu-se de gura podului, îşi dete drumul Işi ftigi. Păcală se duse la cîmp şi tăcu* 32 După: cîtva timp, pîrcălabul vindecîndu-se spuse prio-tesei că nu mai vine la ea acasă ; se înţeleseră apoi pentru a doua zi ca ea să vină la el la plug. Prioteasa, neştiind locul, el îi spuse că numai după boi se poate îndrepta ; unde o verdea doi boi negri la corp şi albi la cap, acolo să tragă, căci acolo e dînfeulv Păcală, pricepînd gîndul lor, ceru pentru popa doi boi negri la un locuitor din sat, zicînd că ai popei sînt bolnavi, ş-are nevoie. Omul îi dete boii. Dimineaţa, cînd plecă popafjâ cîmp, prioteasa se făcu bolnavă. Bietul preot luă ca mindare, ce-i mai rămăsese de seara. După plecarea popii, prioteasa se sculă, tăie un curcan din cei mari, îl găti şi plecă la cîmp după pîrcălab. In timpul acesta, Păcală zise popii, să-i dea voie a se dezbrăca, că moare de cald. Dezbră-cîndu-se, puse izmenele în coarnele unui bou şi cămaşa în ale celuilalt bou. Prioteasa, din depărtare, văzu boii negri şi capetele albe şi trase, cu mîncare şi băutură, pregătite pârcălabului, la bărbatul ei. Cînd o văzu popa, se mînună. Şe puseră şi mîncară, dar mai rămăsese încă multă mîncare. Popa zise că restul o să se strice de căldură, să cheme pe cineva să mănînce. Prioteasa zise să cheme pe bietul pîrcălab, că n-are cine-i găti. Popa trimise pe Păcală să-l cheme de la plug. Păcală se duse şi spuse pîrcălabului, să fugă, că vine popa cu securea, să-l taie. Venind Păcală, spuse popii că pîrcălabul îl Toagl să sş ducă cu securea la şă-i ajute să-şi dreagă nu ştiu ce la plug, ş-apoi vine. Popa luă securea şi plecă ; se luă după el şi prioteasa. Păcală dete mîncarea la cîini şi plecă şi el. Văzînd pîrcălabul pe popă cu securea la spinare, o rupse la fugă pe cîmp de se părea €ă zboară, nu altceva. Popa striga: „Stai mă...ăă... că viu cu securea!44 Pîrcălabul fugea de snoarte. Popa începu a se închina crezînd că pîrcălabul a înnebunit şi s-a întors înapoi cu prioteasa şi cu Păcală. Cînd colo mîncarea nicăirea. Cîinii se săturaseră. Prioteasa şi pîrcălabul, văzîndu-se păcăliţi şi stînjeniţi în relaţiunile lor amoroase, se hotărîră să otrăvească şi pe popa şi pe Păcală. în una din zile, vine prin sat un om cu miere «dfe vînzare. Păcală se duce la el şi4 spune să nu strige la miere, ci lâ otravâ, că, astfel făcînd -îşi va vinde toată marfa repede şî pe preţbun* Acel om făcu aşa» Prioteasa auzind că strigă la otravă, ieşi repede şi cumpără o jumătate oca, pe care dete o sumă nemaiauzit de mare. Păcală tocmai acum spuse popii planul priotesei şi-l sfătui să facă ce va face şi «el. Venind acasă găsiră miere într-un vas pe masă. Popa zise * 33 priotesei să mănînce şi ei. Prioteasa le zise s-o mănînce toată. Ei mîncară mierea toată. După aceea Păcală ieşi afară, tăie un dovleac mare în două, dete popei jumătate şl lui jumătate» .pe care jumătăţi le puseră fiecare în pantaloni, în dreptul şezutului. Se duseră în casa se culcă Păcală pe un pat, se culcă şi popa pe celalt pat. Păcală se văita că moare, popa de asemenea. Se văitară ei cît se văi tară şi de pe la o samă de vreme se făcură morţi. Prioteasa ca să-i cerce dac-au murit de tot, înfierbîntă o sucală în foc şi-i înţepă la şezut, dar ei nu se mişcară, fiindcă sucala înţepa în dovleac. S-a încredinţat ea c-au murit de tot şi s-a dus la pîrcălab, să-l cheme să-i vadă şi el. Venind amîndoi, veseli c-au scăpat de popă şi de Păcală, au intrat în casa unde erau morţii. Prioteasa* spre batjocură pentru cei morţi zise pîrcălabuluî să se despoaie îh pielea goala amîndoi şi în loc de a-i plînge, să le urle ca lupii. Aşa şi făcură. Se puse prioteasa într-un colţ al odăiei şi pîrcălabul în. alt colţ şi începură : hau ! hau... u... u... hau ! Celalt: hau !... hau... uu... u... u... hau ! Atunci Păcală sări drept în sus şi strigă : — Scoală-te, părinte ! au urlat lupii în casă, hai de dă-mi socoteala că mă duc ! Popa : — Ţi-o dau, tăiculiţă, dar ajută-mi întîi să dau lupii afară din casă. Apoi amîndoi au dat afară pe cei doi amorezaţi, aşa cum* erau ei, goi, asknulîndu-i cu cîinii pfc uliţele satului. După aceea Păcală şi-a luat bon si a plecat sănătos în calea luji. Gh. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 130 Vezi TypOl. bibi.; tip 3002 (A. Th. 1725) ef. 3000, 3436, 3469, Este* atestat în Muntenia şi Moldova. ■ Variante: 2. Zgîmboi (N; Dv Popescu), CALJ3ASM.LEG., 1882». p. 67 ;republicată;*. Carte de basme, III, p. 136. 3. Hargatul' năzdrăvan. Sbiera, Poveşti populare^ p. 238. 4. Zgîrtiboi (N. Mateescu), PAG.LIT., I (1899), nr. 15,. ,' p. 6. • ...... _ t 34 5. Şotii de-ale lui Nastratin cînd era băiet. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 183. ? 6. Pepelea se tocmeşte argat la un român, numit Vasiîe Răuţ, ŞEZ., 1912, p. 54. 7. Pînă cînd a cînta şi a juca capra pe masa, L CREANGA, VI (1913), p, 115 (Valea Hogei — Bacău). 8. Păcală, AJ.E.F., i. 10626 (Bătrîni— Prahova). f 9. Popa şi Păcală, A.I.E.F., mg. 1076 a (Bătrîni — Prahova), 10. Păcală slugă la cantor, A.I.E.F., i. 11297 (Ceri-şor — Hunedoara). 11. Cu un popă care-a mîncat pîine amară, A.I.E.F., i. 14138 (Racşa — Satu Mare). DE-ALE LUI PĂCALĂ I Intr-o vreme Păcală apucase slugă la un boier. Vorbăreţ cum era, odată îl ia gura pe dinainte şi dă a se lăuda că el e în stare să-ţi fure doar şi cămeşa din spate. — Hm ! zice boierul, care-1 asculta. Dacă nu te strîng curelele, hai de ! să-mi furi pe Cheşa din jug. De-i face-o, bine, al tăi; să fie ; de unde nu, să mă slujeşti în dar trei ani încheiaţi. Ai graţie un an şi o zi. Te-apuci ? — M-am apucat! răspunse Păcală. A fura tu boul omului tocmai din jug, mai ales cînd zi şi noapte e tot sub pază, nu e lucru de-a glumirea. P-acasă nu vrea să meargă, dar dă Dumnezeu de vine primăvara, cînd Cheşa trebuia scos la cîmp afară, să brăzdeze ţarina boierului, înjugat alăturea cu Viron, soţul său la nevoile traiului. Face Păcală ce face şi te miri de unde pune brînca p-o vraşcină de pui de găină. Pe aieştea îi moaie mai dintru-ntîi în clei moale, apoi îi scaldă în pulbere de aramă galbenă, de luceau în sorişte ca ales aur. Se pune în urmă şi-i vîră pe mîneca de la cămeşă şi se ia la cîmp pe urma lui Cheşa ş-a lui Viron. Mai pe pîntece, mai în genunchi, mai cum poate, se trage el tîrîş-grăpiş pînă la răzorul din capătul arăturii, făr’ ca $ 35 lucrătorii să-l poată ochi. Aci deşartă mîneca de pui şi se adună şi se lipeşte de pămînt, încît numai semn rămîne de el. Puii naibii, cum se văd afară la largul lor, se împrăştie pe brazde care-ncotro, ca fărina orbului, şi hai la răşciat după rîrne şi gîndăcei. Cînd colea plugarii numai ce văd, că arătura e bătătu-rită cu ţinte mişcătoare de aur, ce le fură vederea, Ei uită de Cheşa şi s-apucă de prins la pui de aur, care mai de care. Dar puiţii sprintenei aleargă, sar, o cotesc şi ici şi colear încît bieţii voinici la cîteva aruncături se depărtează de ţarină. In răstimpul acesta Păcală s-aridică repede, taie fuiorul din coadă de la Cheşa şi-l împinge pe gura la Viron de numai vîrful se mai vede, apoi scoate resteiul, da drumul la bou şi hai cu el cătră casă. De la o vreme puii, parte erau prinşi, parte se făcuseră apă şi slugile se rentorc la ^rţtură. . Cînd la adecă să nu-ţi crezi ochilor : Cheşa ca-n palmă. — Foc şi pară pe capul tău Viron ! zic ei cu mînile trăgîndu-se de cap, că mîncaşi pe Cheşa î Dar te bate Dumnezeu, că-ţi stă coada lui în gît şi strigă : Răsplătire ! Răsplătire ! îndulci-s-ar lupii şi ciorile din hanţul tău.^! Sosind acasa spun, c-a fost aşa şi pe dincoleaj mărturie nemiricinoasă este fuiorul dm coada lui Cheşa, pe care Viron n-a putut să-l înghită! l — Auzi vorbă! zice boierul, roşu la faţă ca un ra6 copt pe jaratic, cine a mai auzit ca să se mănînce bou pe bou ?! V-au şters Păcală pe Cheşa dinaintea nasului, deşi vă bătusem capul din destul, să fiţi numai ochi şi urechi* găgăuţi ce sînteţi... ! Păcală, fiind p-acolea, rîdea, rîdea de nevoia omului, încît sta să crepe. II — Ştii una Păcală ? zice boierul păgubaş. Dacă te ţii, hai de ! şterge-njii Roibul din gfâjd şi ăl tău să fie ; de unde nu, să mă slujeşti trei ani în capăt fără leac de simbrie. Ai graţie un an şi-o zi. Te apuci ? — Şi de ce nu ?! Ani pe Cheşa, voi să am şi pe Roibul. — Să! răspunde ţoierul. 36 Din ziua aceea Roibul era păzit măiculiţă, de puiu de pasăre nu putea să s-apropie de el. La uşa grajdului stau doi inşi* faţă cătră faţă, cu topoarele amină, gata să lovească în numele Tatălui p-oricine ar fi cutezat să-şi pună piciorul înăuntru, afară de însuşi boierul. Apoi unul ţinea calul de căpăstru, un al doilea de -coadă, iar un altul ziua, noaptea sta tot călare pe cal. Lasă Păcală să treacă o bucată bună de timp, făr’ să mişte ceva. Cugeti, că n-are nici o prinsoare. Cînd într-o zi de cătră seară numai că-1 vezi, că se îmbracă în nişte zdrenţe de haine muiereşti, petece înşirate în aţă, nu altceva. Agaţă o traistă părăsită în osul umărului, pune în ea două ulcioraşe pregătite de el mai dinainte vreme : unul cu băutură omenească, altul cu de cea ţinută pe buruiene ameţitoare, încît să bei un strop şi pînă în ceea zi să nu te mai deştepţi. în cljiip de cerşitoare intră el la boier şi, după ce-şi blăstemă soartea ce l-a adus la atît, cu prefăcătorie se roagă de el să-l îngăduie peste noapte la curtea sa, — Sînt numai de urgie în lumea asta zice hoţul de Păcală, de abia pot să-mi trag slăbiile, ziua însă tot mai merge, dar, cum vine seara, am sfecîit-o, că sufăr de orbul găinilor. Mi-am frînt gîtul de o sută de ori, că nu văz de-o şchioapă în cale-mi, ^Undeva pe nişte paie, boier dumneata, săracul, unde inserează, acolo-şi aşterne. — Caută-ţi aşezămînt în curte undeva, că toate-s a lui Dumnezeu şi ale noastre numai de azi pe mîne, răspunde boierul. Se trage Păcală sub streaşina grajdului, pe nişte paie puse în aretul uşii. Nu stă mult şi-l vezi numai cu ulcioraşul la gură. Trage o duşcă şi face ca şi cînd l-ar fi uns pe gîtlan, pe ceia vrea să-i apuce dorul, se vede. Peste puţin mai trage una şi încă una, fireşte din ulcioraşul cu beutură omenească şi nu din cel cu de cea dreasă bine. Şi cum soarbe, ulcioraşul pe loc e pus la locul său în traistă. De la o vreme ceia nu se mai pot răbda. — Şi cu ce te lupţi acolo, măi muiere ? întreabă unul. •— Da cu ce să mă lupt ? Ia cu nişte păcătoasă de ţuică, ce-i buna al dracului, de cugeti, că altă aia o duce pe gît în jos, ştii vorba : 37 Lic ! lic ! lic la-nghiţitoare, Că nici capiii nu mă doare, . Fie zece, Toate-or trece ! — închină încolo cătră mine, se roagă cela, că dusu-i-am destul dorul, de cînd străjuim nevoia asta de cal, ca să nu-1 şteargă nenea Păcală. — Puţin şi cu voie bună, că multul e la cei ce-1 au, zice Păcală, în vreme ce le întinde udăţura cea dreasă. Aiesta trage una şi-l dă mai departe, al doilea aşa, al treilea pe aia urmă şi astfel a trecut ulcioraşul din mînă în mînă, pîn ce toţi ş-au stropit măseaua. N-a trecut, să zic, cît ai merge pînă în vecini şi drăguţii de voinici erau beţi tun şi-n nemişcare, cugeţi că-s pe altă lume. Atunci Păcală se scoală, taie căpăstrul în două, o parte o lasă 1& cela în mînă, o parte de capul calului. Tot aşa face şi cu coada. Pe cel de-a călare l-a legat cu şălămînturi cu tot de podul de deasupra, ca el tot călare să rămînă. Apoi îşi ia noapte bună de la uşeri şi du-te nene pîn* ţi se vede. Cînd în revărsat de ziuă, boierul, ca de obicei, hai să vază, ce mai e cu Roibul. Adecătele Roib ca în palmă, iar păzitorii într-o stare de să te dai de-a dura de rîs, bineînţeles, cînd ar fi vorba de nevoia altuia. Boierul însă cît pe ce să-şi macine măselele din gură. — Sus măi! muţi cu toarte, ce v-a lăsat Dumnezeu, zice el, c-a furat Păcală pe Roibul! Apoi să fi văzut lume întoarsă ! Cel cu capătul de căpăstru în mînă, dimpreună cu nenea codaş, smîcesc una, ca şi cînd Roibul ar fi între ei, şi peste cap bădică, de le sună oala capului. Numai stele şi luceferi verzi văd înaintea ochilor. Cel de pe călare, dînd călcîie vîntului, se încurcă în scări şi rămîne agăţat cu capul în jos şi picioarele în sus, curat ca un liliac. Mai rău le-a umblat însă uşerilor, cari, pîn’ să-şi vină în fire, se pisează unul pe altul cu toporul, de s-a fost trecut de glumă ! Păcală tocmai sosea atunci şi ridea, rîdea mişelul de să-şi dea sufletul. :;8 III •— Am pe Cheşa, am pe Roibul, să-ţi fur inelul cel mare din deget, ca şi acela să fie al meu, boier dumneata! zice hoţul de Păcală umflîndu-se-n pene. — Bine, zice boierul. Ai graţie un an şi-o zi şi, de cumva te vei înfunda, precum cred, trei ani ai să mă slujeşti fără pic de simbrie. ’ . ^ . — Să ! răspunde Păcală. Din ziua aceea grijea boierul de inel ca de lumina ochilor, nici tu ziua, nici tu noaptea, nu-i Ieşea de pe deget. Lasă Păcală să treacă o bună bucată de timp, făr’ să cerce da de cumva. Cînd îi vine lui voia, se pune într-o noapte, după ce s-aşează toţi, îi dă foc la o clăiţă de paie, pusă de el însuşi, mai la o parte în ogradă, anume ca s-o aibă la îndemînă. Apoi dă a striga: „Foc! Foc! Foc !u de să-şi frîngă coşul pieptului. ^ Cît ai număra pîn’ la zece, întreaga curte e în talpe şi aleargă la stîns. Bdiehil sare din pat, îşi aruncă în spate o manta şi, înainte de a ieşi, scoate inelul din deget şi-l dă la boiereasă M-l ţină pîn’ la rentoarc^re: ' • * .... -El de-abia se;vâ fi‘depărtat, şi Păcală, care sta jDitliîâl înft^uri til^heţ, intră: înăuntru şi zise chitineluţ către boie-reasă : — Nu-i nimic, acum dă-mi inelul, că stă măi bine la mine, decft la tme. Boiereasa tace şi face, de unde să-i treacă ei prin minte, mă rog, c-are faţă*-i pe nenea Păcală. Acesta nici* una, nici două* făr’ o ia pe uşă afară. Nu trece mult şi boierul e aci. > — "iac-aşa, zice: el, nimica toată* A; dat cineva foc la cîteva braiţej de paie, aflătoare tocmai la margine de ogradă. De aci nu putea să vină nici un rău, daună că mi-am stricat somnul. Dar adă inelul, ca să pot, dormi făr’ de grije. — Ce inel să-ţi dau ? răspunde ceea. . — Da inelul meu, pe care ţi l-am dat să-l păstrezi pînă mă rfentorc: — Că p-acela ţi-1 dedei mai nainte, răspunde boiereasa, cînd intraşi anume de mi-1 ceruşi şi te-âi întors apoi din nou la foc, făr* să-mi* zici negri ţi-s ochii. 39 — Al dracului Păcală, zice boierul năcăjit — uite, că-mi are şi inelul, n-a fost destul Cheşa şi Roibul. Ce a urma£ mai departe, nu se ştie, se crede însă că Păcală în ceea zi a ris de sta să crepe. (Gr. I. Sima), FAM., XI (1890), p. 109 Vezi Typol. bibi.; tip 3003. Este atestat în Transilvania. Variante. 2. Păcală slugă la boier, A.I.E.F., i. 11293 (Cerişor — Hunedoara) PACAL ŞI TÎNDALA Păcală şi Tîndală, călătorind tot laolaltă, într-o seară sosiră la capătul unui sat. Acolo, lîngă drumul ţării, ei zăriră un foc mare. Se apropiară mai tare,. şi văzură, că la foc şed nişte oameni de pe la Beiuşi, care viniau de la Ciaba cu bucate şi peste noapte desprinseră acoalea. Românii noştri din părţile Beiuşilor au obiceiul de a duce cu sine şi un cimpoi, dacă se duc mai mulţi laolaltă în călătorie mai lungă. Ei dară, difpă ce făcură f@c, scoaseră cimpoiul, şi unul dintranşii II umflă şi la sunetul; acestei muzici naţionale începură a-şi petrece toţi. Văzîndu-i Păcală şi Tîndală, numaidecît le plesni prin minte, că aice vor putea face o treabă bună. Deci zîse acela cătră acesta : — Tu te dă cu carul într-o lăture de drum. Io m-oi duce la foc să joc. Dar ia seama bine la descîntecele mele ! — Bine, răspunse Tîndală, şi ei se despărţiră. Păcală merse la oameni şi le dete „sara bună ! “ Aceia îi mulţumiră, şi îl chemară să şadă cu ei la foc. Păcală nu şe îmbia mult, ci şezu şi el între ei. Dar nu peste mult sări in picioare şi zise eimpoieşului să-i cînte una. 40 Apoi Păcală începu a juca şi descînta : Măi Tîndală, Om cu fală, Ian te cară Pe la cară încărcăte Cu bucate Minunate, Du-ţi şi ţie, Ia-mi şi mie ! Oamenii ascultînd cu cea mai mare plăcere descîntările lui Păcală, părăsiră toţi carele încărcate cu grîu curat şi se adunară în jurul lui, rugîndu-1 să mai cînte. într-aceste Tîndală merse pe la cară, şi pe dinapoi fură vro zece saci, şi-i puse în carul lor. Păcală tot cînta şi juca. De la o vreme însă el prinse a descînta : Dar te du şi nu vini, Căci am prins a mă uri! Tîndală dete bici cailor şi plecă cu carul încărcat. Mai apoi se lăjsă. şi Păcală de cîntat şi de jucat şi, zicînd „noapte uşoarău — se duse şi dînsul p-aci-ncolo. Dimineaţa cînd bieţii oameni se pomeniră, mai că încremeniră, văzînd, că cineva le-a furat 10 saci de grîu. ŞEZ., I (1875), nr. 12, p. 94 Vezi Typol bibi. ; tip 3004 (A. Th. 1525 Q*). Este atestat în Muntenia. de-ale lui păcală Păcală ăsta a fost şi el om ca şi noi. Din toată munca şi osteneala lui şi a nevestei avea şi el un bou şir o vacă cu o mînzată după ea. Aşa, ce-i vine lui poftă într-o bună dimineaţă, se scoală de noapte, se înealţă, se îpibracă, îşi pune ceva merinde la traistă şi cere de la nevastă o sfoară, că-i trebuie să lege boul, că pleacă cu el la tîrg. 41 Nevasta îl întreabă : - ' ^ — Da bine mă, creştine, de ce. vinzi tu boul, că n-o să mai ai ce pune la jug ? i — Ce-ţi pasă ţie ? răspunse el. Ştiu eu ce am să fac. Nevasta, îi ştia firea, că dacă s-o-ntinde mai mult la vorbă, apoi ţin-te, drace! Mi-ţi-o Înşfăca de coade şi da cu cărămida în ea, ca să nu-1 doară pumnii. Ea a tăcut sărmana, i-a dat sfoara, i-a ajutat de a legat boul, şi p-aci ţi-e drumul la tîrg. Ajuns la tîrg, veniră negustori, tocmi şi vîndu boul cu şapte galbeni, cu cari si plecă repede acasă, căci de altfel, se ţinea şi de vorba nevestn, să nu cheltuiască banii. Ieşi din tîrg şi cînd eta 'aproape de sat în dreptul unui lac mare, ce era în marginea drumului, auzibro&ştele de baltă făcînd : „oc ! oc ! oc ! oc m“ dupa cum le e obiceiul, mai ales primăvara, cum era şi atunci. Dmsul se opreşte în loc. Ascultă mai mult timp la broaşte, cari ziceau mereu : „oc ! oc ! oc ! oc !“ *— N-am luat opt zise el ; zău nu ! ci numai şapte. Ele însă îşi vedeau de frumosul lor cîntec. Păcală se jură pe soare, pe lună, pe stele, pe nevastă, pe copii şi pe tot ce are mai scump, că a luat numai şapte galbeni, pe bou, Broaştele nici nu băga în seamă vorbele lui. Necăjit el peste fire, Unde mi-fi scoâte legătura cu banii de sub brîu şi zvţrr ! cu ea în mijlocul bălţii, zicînd : — Na-^ă,. iti.paî6âşelorf<..de-i nupţar.aţi,. dacă' nu -.vă încre-deţi, şi daţi-mi-i afară, ca rrii-i degrab. Broaştele săriau una peste alta, cum e obiceiul lor, cîn-tîndu-şi cîntecul. — Ce ? âdidătel^a voi nu ştiţi număra, ticăloaselor! Număraţi bine, proastelor, şi luaţi seama că-s numai şapte ! Scos el din fire, începu a le blestema. Apoi ceru să-i dea banii afară, să-i numere el de faţă cu ele. Ţi-ai găsit, să mai vadă el ceva afară adus de broaşte. A aşteptat el pe lîngă baltă, sărăcuţul, pină~ 1-â prins noaptea, şi broaştele nu i-au mai adus banii. Supărat plecă acasă şi zise către broaşte : ^ - — NumăraţW acum, nemmtoaselor, pînă mîine, că aveţi timp «destuldor r v-o ieşi tot şapte, : Eu mă duc acasă şi vin dilriineaţă să^mi daţi banii Bună seara ! n Vem dimineaţa, află tdt^ăcelgaşi răspunsuri de la brOafete, dar banii nu-i mai văzu nici în ruptul capului. îşi luă deci gîndul de la bani, 42 *>; Nefasta J-a cicălit şi dojenit destul, dar fără folos. Nu trecu mult timp şi Păcală zise nevestei: / .••Fă, nevastăj ştii tu una ? Eu o să tai vaca, să mîn- căm carnea şi să măi şi vindem din ea ;< iar pielea s-o facerii opinci, că n-o mai vînd eu ca pe bou, de mă înşelară broaştele si-mi oprirăobanii.: ‘V , Tare dar vaca, ia un sfert şi pleacă cu el să-l vîndă la tîrg. Cînd ajunse în tîrg, se întîlni cu un cîine de cei mari al măcelarului Marinică, pe care îl cunoştea. Cîinele fădu către'el: „Hain ! ham ! ham ! “... Păcală zise : „Ce vrei ? să ţi-o dau ţie ?“ Cîinele, iar : „ham ! ham Păcală zise : „Ce vrei ? Să ti-o dau ţie ?“ Cîinele iar :„ham ! ham !w .. — Bine ! Eu ţi-o dau, dar să spui lui jupîn Marinică că dimineaţă vin să mi-o plătească ; face tocmai un galben. Cîinele, iar face : ham ! ham !u... — Care va să zică ne-ăm înţeles^ zise Păcală, aruncă carnea la cîine, şi plecă vesel către casă, că desfăcu carnea repede r iar zăvodul se trase cu carnea deoparte şi se satură frumos. r A doua zi dis-de^dimîneaţă, Păcală se duse la jupîn Marinică şi ceru plata pe carne. f -r — .Ce carne ? îl întrebă măcelarul. — Carnea care ţi-am trimes-o ieri prin zăvod. I-am spus şi preţul, făcea tocmai un galben. Şi fiindcă el tot cerea la măcelar întruna, unde mi se întoarce măcelarul la el şi hîrşt! îl arde p-o parte şi hîrşt! şi pe cealaltă. Şi aşa îi repetă vro cîteva perechi bune de palme,, de-i crăpau ochii, şi l-a dat pe uşe afară. în oraşul unde s-a-ntîmplat istoria asta, locuia şi împăratul ţării aceleia, care avea o fată ca un înger de frumoasă, şi pe ea n-o făcuse nimenea să rîdă de ceva în toată viaţa ei. împăratul promisese jumătate din împărăţie şi pe fiica sa de soţie aceluia care o va face să rîdă, oricine ar fi, făcînd legătură cu jurămînt faţă de toţi boierii săi şi cu împărăteasa. Ce-i vine lui Păcală al nostru, să se ducă la împăratul şi să se plîngă de pagubele suferite de la broaşte şi de la cîine. ţ Aşa a şi făcut. Cînd a ajuns la curtea' împărătească, spunea, înainte de a-i veni voia să intre la împăratul, la toţi ai curţii păţaniile sale. 43 Toţi rîdeau de se prăpădeau. In sfîrşit îl cheamă împăratul înăuntru şi-l întreabă : — Ce vînt te-a adus pe la curtea împărătească ? Aci erau de faţă boierii şi cu împărăteasa cu fata. Păcală începu a povesti istoria cu boul şi cu vaca, cu broaştele şi cu cîinele, cu bătaia de la măcelar şi că s-a plîns la toţi boierii şi nimenea nu i-a făcut pic de dreptate. — De aia am venit şi la măria-voastră, zise el, să-mi faceţi dreptate. Şi dacă nici măria-voastră, zise el, nu-mi veţi face nici o dreptate, apoi să fim toţi ai dracului. Auzind fata împăratului aste bazaconii şi aşa prostii, cum era de tăcută şi cum nu rîsese în toată viaţa ei, unde mi ţi-o răzbi rîsul şi rîşe, şi rîse, şi iar rîse, aşa îricit se minună şi împăratul şi împărăteasa şi cu toţi boierii de rîsul şi veselia ce cuprinsese pe fată; — Măi Păcăluţă, zise împăratul, tu n-ai pierdut nimic, dimpotrivă ai cîştigat de la mine un dar prea mare. Fata mea în viaţa ei n-a rîs şi eu am făgăduit cu jurămînt, faţă cu împărăteasa şi boierii mei, cari sînt aci, că oricine ar face-o să rîdă, i-o voi da de soţie şi jumătate din a mea împărăţie. Se vede că norocul a fost al tău, căci au venit tot felul de oameni, şi mari şi mici, şi nici unul n-a făcut-o să zîmbească cel puţin, deşi spuneau tot felul de năzdrăvănii ; iar cînd înce-puşi tu a povesti, eu care aveam ochii ţintă la fată, o văzui rîzînd aşa cum n-a rîs niciodată în viaţa ei ; şi, fiindcă ţin foarte mult la jurămîntul ce l-am făcut, ţi-o voi da ţie de soţie. Faţă sînt aci împărăteasa şi toţi boierii şi ştiu că orice am făgăduit, am împlinit cu prisosinţă. Bine ai venit dar sănătos ; logodna e făcută, haidem să regulăm despre nunta. Păcală, care ascultase fără să zică ceva, venindu-i rîndul ia vorbă, zise : — Ştii ce, luminate împărate ? Eu am venit să mă plîng împotriva cîinelui şi broaştelor, care m-au sărăcit, n-am venit să mă plîng de muiere, că muiere am eu acasă !... Prin urmare, dacă îmi faci vreun drept, bine ! Dacă nu, p-aci mi-e drumul. Văzînd împăratul că toate stăruinţele lui sînt zadarnice şi fiindcă şi împărăteasa cu boierii îl sfătuiră să nu facă legături cu un astfel de om, zise către Păcală : —• Dacă tu te lipseşti de darul meu, vino mîine de dimineaţă să-ţi. dau 5Q0... Mulţumi deci Păcală şi plecă, iar împăratul cu ai liii rîseră mult de cele petrecute. 44 In curtea împărătească era un ovrei şi un vizitiu, cari stau la uşă, să vadă cele ce s-ar întîmpla lui Păcală. Cînd ieşi Păcală de la împăratul, ovreiul îl sprijini la uşe şi îl întrebă : — Ce zise împăratul ? — Ce să zică? răspunse Păcală : să viu mîine, să-mi dea 500. — Te rog, vinde-mi mie 300, zise ovreiul, pe care ţi le plătesc cu 300 lei, poftim. Păcală luă banii şi-i aşeză la chimir. La capul scării îl opri vizitiul, şi-i ceru şi el cele 200 rămase, dîndu-i 200 lei, pe cari Păcală îi aşeză lîngă ceilalţi în chimir. A doua zi de dimineaţă Păcală veni la curtea împărătească. Ovreiul îl aştepta grozav. Spuse împăratului c-a venit Păcală. Împăratul îl chemă înăuntru. După ce Păcală intră, îşi făcu cuvenita ploconeală, apoi zise : — Vezi luminate împărate, că mă ţiu de vorbă şi venii. — Bine, răspunse împăratul! Apoi strigă la aprozi, să aducă nuiele şi să dea 500 lovituri lui Păcală. Iute aprozii veniră şi erau gata să pună pe Păcală jos. El zise : — Luminate, împărate ! Cu mine n-ai treabă, că eu le-am vîndut. — Cui ? — Ovreiului 300 şi vizitiului 200. Chemaţi-i pe ei să şi le primească, că ei m-au rugat, nu eu pe ei. Chemară repede pe ovrei, care spuse că a dat 300 de lei lui Păcală, însă nu pentru lovituri, ci pentru 300 galbeni, ce are a primi. Vorba nu se încăpu. Puseră jos pe ovrei şi-i de-teră 300 lovituri. Aduseră şi pe vizitiu şi-şi primi şi el cele 200 ce cumpărase. — Mergi sănătos, zise împăratul către Păcală. Păcală *?nulţumi şi p-aci-i fu drumul. Ovreiul necăjit, intră la împărat repede şi, îi spuse : — înălţate împărate ! te-a înjurat Păcală, cînd ieşi pe poartă, că >nu-i făcuşi nici;un drept. — Cheamă-1 înapoi ! zise împăratul. Fugi1 ovreiul după Păcală, îl ajunse jşî îi spuse că-1 cheamă împăratul înapoi, că uită să-i facă un dar. ; . ' 45 „ i I?$pală răspunse :- — Cum să merg la împăratul, aşa îmbrăcat, eu care mă şi eu pi»; am şi parale în pungă şi să merg în faţa împăratului îmbrăcat în zdrenţe, e ruşine pentru mine. — Poftim hainele mele, zise ovreiul, dacă ţi-e ruşine cu ale tate şi hai degrab, că te aşteaptă împăratul. Se dezbracă ovreiul de haine, se îmbracă Păcală frumuşel şi merge faţă la împăratul. — De ce m-ai înjurat, Păcală, cind ai ieşit pe poartă, întrebă împăratul ? — A minţit, cine ţi-a spus, luminate împărate. Eu să vă înjur pe măria-voasţră ? — Ovreiul te auzi şi mărturiseşte. — Nu-i adevărat, luminate împărate ! Ovreiul poate să zică că şi hainele după mine sînt ale Iui. Măria-voastră să mă dezbrăcaţi, să le daţi lui ; apoi ce dreptate o mai fi şi aia ? — Da ! da ! zise ovreiul. Sînt ale mele hainele, mă rog, că n-a vrut să vie aci, zicînd că este neîmbrăcat şi-i este ruşine mă rog să vie aşa la împărăţia d-voastră. — Poftim, luminate împărate? vedeţi minciuni adevărate ? Auzi să se facă el stăpîn şi pe hainele de pe mine ! Împăratul dete drumul lui Păcală şi, pentru dibăcia lui, îi dărui şi o sută galbeni ; iar ovreiul rămase păcălit şi de astă dată. ALB. Buc., 1(1897), nr. 10, p. 311 Vezi Typol. bibi.; tip 3005 (A. Th. 1642), cf. 3000, 3828, A. Th. 559. Este atestat în Muntenia. Variante: 2. Der Dumme mit seinem Hund. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 516 (Alţîna — Sibiu). 3. La prouesse du Bohemien. Stahl, Nerej, p. 250. TREI PĂCALE PĂCĂLIŢI PÎNĂ LA MOARTE în satul P. se făcuse popă feciorul popii Hie cu numele Nicolae. împrejurările au fost de aşa, că Nicolae luă de soţie pre o fată de ţăran de acolo din sat; de almintrelea dintr-o familie foarte cinstita., Şî Irina era preuteasă vrednică, dar 46 avea o smintă, zicea ea, că nu poartă haine ca doamnele, dupre cum apucaseră deja toate preutesele din satele vecine. Vanitatea femească, acest moloh, ce seca toate combinaţiunile economice ale bărbaţilor, se încuibă şi în inima preutesei Irina şî aceasta nu mai dedea pace popii, ci tot îl ruga şî-1 mai huiduia ca să-i facă haine domneşti. La urma urmelor se înmoaie popa şî zîse către muiere : — Apoi bine ! iată aici o ciută, du-te cu ea la tîrg, vin- de-o şî cumpără-ţi cerţi place ! In satul acela, dar şî prin satele vecine, erau pre atunci mulţi păcale. Cu deosebire însă trei inşi erau foarte isteţi şi nime nu scăpa de dînşii nepăcălit. Se înţeleg deci şî acum, ca să păcălească pe preuteasă. Spre scopul acesta ei se duc la tîrg şi-şi propun să cumpere vaca de la preuteasă, dar aşa ca fiecare să zîcă către preuteasă : „Ce ceri pe . capra asta“ ? în tîrg o întreabă întâiul, ca mai sus. Preuteasa zîce : — Da bat-o Pastile, doară vezi că-i vacă ! — Ba e capră, reflectă târgoveţul şî se cam mai duse pre ici încolea. Cam preste un patrariu de oră altcineva întreabă pe preuteasă: ^ : —"■■Ce ceri pe capră ? — Da că doară vezi că-i vacă, mînoe-o binele ! răspunse preuteasa. Tîrgoveţul reflectă : — Da cum să fie vacă, doară vezi că-i capră, şî se cam duse şî acesta. Preuteasa noastră acum se puse pre gînduri ; se uită la vacă mai de aproape ca să se convingă, dacă într-adevăr este vacă ori capră. Din contemplaţiunea profundă o conturbă altcineva cu întrebarea : — Ce ceri pe capră ? . — P-a^oi că doară asta-i vacă, şî nu capră, reflectă preuteasa. — Ba-i capră, zîse târgoveţul : iară preuteasa moindu-se şî crezînd şî ea că e capră răspunse : — Bine, bine ! Acum ori capră, ori vacă, să-mi dai opt zloţi pre ea! Tîrgoveţul îi dă banii şî se cam mai duce cu capra, respectiv cu vaca. Ajungînd preuteasa acasă, începe a se certa cu popa, că de ce i-a dat să ducă la tîrg capra şî nu vaca. Popa Nicolae 47 era om cu minte şi îndată vede că aici numai atare păcală a meşteşugit. în joia următoare, căci joia era zî de tîrg, popa Nicolae se suie călare pre un mînz cam de trei ani, la păr sur şî încolo bine făcut. Se duce în tîrg şî se plimba călare, ca şî cînd a lui ar fi întreg tîrguL Cei 3 păcale, ce făcuseră capră din vaca preutesei, ba în fine şî din preuteasă, iată-i înaintea mînzului. — Ce ceri pre mînz părinte, întreabă unul dintre dînşii ? — Nu mi-e de vîndut răspunse popa ! — Da, de ce nu ? întrebă al doilea. — D-apoi nu, că eu de după acest mînz trăiesc, replică popa. — Cum aşa, întrebă al treilea. — D-apoi iată-aşa că mînzul meu face bani, cînd îmi trebuie ; n-am decît să-l strîng în pinteni şî banii-s gata. Călăreţul nostru lasă în pace pre tîrgoveţi şî se cam mai duce, dar în momentul de despărţire strînge una din pinteni şî mînzul face un taler. Tîrgoveţii se iau atunci după popa carele pre sub coada ochiului îi observa destul de bine. La o distanţă anumită iar strînge în pinteni şi mînzul mai lasă un taler şî astfel apoi şî pre al treilea, dar popa se făcu a na observa banii şî-i lăsa acolo. Văzînd neguţătorii noştri, că nu e glumă cu calul popei,. se hotărîră să-l cumpere cu orice preţ. Alergă şî ajungînd pre popa iar îl întrebă, cît cere pre mînz ? — Dar v-am spus că nu mi-e de vîndut ! Oamenii noştri se puseră pre lîngă popa şî acesta după multă rugăminte, în fine li răspunse : — Apoi bine, că mai am eu acasă din soiul acesta l Daţi-mi 500 bune, şî fie al vostru ! Oamenii noştri plătiră banii, dar cerură de la popa şî instrucţie cum trebuie grijit de mînz, ca să li facă mai mulţi bani. La aceasta li răspunse popa : — Duceţi-1 acasă, băgaţi-1 în grajdi, puneţi-i de înainte ovăz mult şî lîngă iesle un ciubăr cu apă. Aşa făcură, mă ! preste noapte prietenii nici că putură dormi temîndu-se unul de altul, ca nu cumva careva să meargă pre ascuns şî să iaie din bani. Demineaţa tustrei pînă în ziuă se duseră la bani ; dau să deschidă uşa, dar nu pot. Se uită unul pre o crăpătură a uşei şî vede ceva sclipind. 48 — Ah ! zîse el, că e plin grajdiul de bani, de aceea nu se poate deschide uşa. Dau năvală şî sparg uşa. Ce surprindere neaşteptată pre dînşii cînd observară, că mînzul a crepat şî zăcea pre spate cu picioarele în sus, fireşte că potcoavele sclipeau. Dar popa Nicolae ştia ce are să urmeze. Fără amînare îşi cîştigă doi iepuri ; unul îl dă preutesei, iar dînsul cu al doilea se cam mai făcu dus de acasă. Instruise întru aceste pre preuteasă că, dacă vor veni acei trei oameni, atunci să spună că el e la cîmp departe, dar vine îndată, căci iepurele ei fuge iute şî îi spune să vină acasă. Păcalele văzîndu-se atît de păcăliţi eu mînzul, hai la popa să li deie banii, dar află numai pe preuteasă ca un iepure in braţe. Întrebînd ei după popa, preuteasa îşi joacă bine rola şî lăsînd iepurele în grădină îi ţine cu vorba puţin pînă cînd veni popa în braţe avînd iepuriele său, pre care4 netezea şî-1 ştergea de asudori. Păcatele surprinşii de isteţimea iepurelui popii uitară de mînz şî de Cele 500 şî numaidecît intrară în tîrg pentru iepure. -1— Ce ceri pre iepure părinte ? — Da nu-1 vînd, că eu am multe alergături şî pînă ce vine sluga după mine, iată că mă servesc bine cu el î — Bâ că încoace, încolo, dar să ni-1 dai nouă ! — Apoi bine ! bine ! Şî după multă socoteală pentru 200 bune li dete iepurele şî se cam mai duseră. Păcalele noastre făcură proba cu poştaşul patruped, îi deteră drumul să cheme de la cîmp pre unul dintre dînşii, care se dusese departe ; dar aşteptară pînă seara, fără să vină nici ortacu nici iepurele. Cum vor fi înghiţit şî acest necaz, e treaba lor. Intru aceste popa Nicolae ştia de nou că nu o să scape în pace. Şi prdcură o beşîcă de bou, o împlu cu sînge şî o legă de grumajii preutesei, pre care o instrui bine ca să se certe cu dînsul, cînd vor veni păcalele ; dînsul o va străpunge cu cuţîtul în beşîcă, ea să cadă jos ca moartă, iar la sunetul violinei să în vieze. Pre cînd veniră păcalele, popa se certă, Doamne! cu preuteasa pe moarte ; cearta devine vehementă, iar păcalele rămîn uimiţi văzînd că popa a junghiat pe preuteasa şî aceasta a căzut moartă la pămînt. Atunci popa începe a linişti pre bieţii păcăliţi şî li zîce să fie pre pace, că o învie dînsul îndată. Luă deci violina şî numai una trase pre dînsa şî iată că preuteasa cea moartă începu a juca înaintea lor ! 49 — Dar ce-i oameni bum, întrebă popa pre oaspeţii încremeniţi? — D-apdi nu-i nemic părinte, zîse cel de-ntîi f Cu mîn- zul ne-ai păcălit, iar cu iepurele ne-ai fript’ Ca sa fie pace între noi, dă-ne nouă această violină ! ; u ; — Ei dragii mei, asta n-o pot face, că eu sînt om iute la mî'nie şî dacă mai d dată îmi voi omorî preuteasa, atunci fără violină sînt cel mai nefericit om de pre lume. La urma urmelor, ca sa fie dară bine în ţară, li dete violină, pentru o sumă de 300 bune şl oamenii noştri se cam mai duseră. Plini de bucurie că în şine şi ei păcăliră pse; popa şi făcură păcalele planuri preste planuri. Se întînijdă odată de petrecură în ospătărie pînă tîrziu noaptea. Soţia primului păcală veni să-l cheme acasă, dar el bazat pre violină se repezi cu un cuţit, o străpunse şî biata pică moartă. Tragedia se repetă cu soţia celui de al doilea şî cu a celui al treilea. Ei însă îşi petreceau nejenati sî se coteau, cum vor rîde cînd or să joace femeile lor. Intr-un tîrziu apucă unul violină, dar nefericitele dorm somnul cel adînc. Atunci sări al doilea şî rîzînd zîse cătră celălalt să meargă în lături că el nu ştie zîce în violină. Spre nefericire însă tot acel rezultat avură şî ceşti-lalţi doi păcale, iar femeile lor fură înmormîntate în ziua următoare. Acum ţine-te popa! Popa Nicolae născoci acum altă păcală. Se făcuse mort şî intră în copîrşeu. Cătră preuteasă zîse dînsul ce avu de zîs şî preuteasa şî de astă dată îşi făcuse bine datorinţa. La copîrşeu lăsă popa o apertură, cam atît de mare, cît ar putea intra într-însa bine nasul. Cînd veniră păcalele înfuriaţi, afIară pe preuteasă plîn-gînd cu amar, căci popa ei murise. — Dar de mult a murit, întrebă unul ? — De alaltăieri, răspunse preuteasa, că a început deja a mirosea. Iată că am trebuit să facem şî o apertură la sicriu, ca să mai iesă mirosul cel greu, doară va sta încă pînă mine, ca să poată fi la înmormîntarea lui şî sora-sa cea măritată de aici al treilea sat! — Eu nu cred, zîce primul păcală ; iar ne păcăliţi, mă duc să mă conving ! Punînd păcala nasul să miroase, popa cel din copîrşeu cu nişte foarfeci îi tăie nasul, şî bietul păcală, punînd mîna la nas ca sa-şi oprească sîngele fugi la o parte. Atunci ceilalţi crezînd, că acesta într-adevăr se ţine de nas pentru mirosul cel greu, în curiozitatea lor încă mirosiră, dar păţiră 50 asemenea. Pînă cînd se spălară şi se mai reculeseră păcalele, pînă atunci popa ieşi fuga din copîrşeu şî punînd într-însul un lemn greu o luă la sănătoasa. Păcalele înfuriaţi apucară sicriul şi-l aruncară în apă, ca să deviilă şi popa, dacă nu alta, barem nutrimentu peştilor. întru acestea popa se transformase în păcurar şî păştea oile pre ţărmurile rîului. Păcalele văzînd păcurariul recunoscură cu toţii într-însul pre popa şî mirîndu-se îl întrebară, cum de a scăpat de moarte. Popa apropiindu-se de ţărmure cu oile sale arătă la păcale că pe fundul apei sînt oi tare frumoase şî acelea l-au mîntuit de moarte, drept ce dînsul de acum înainte spre mulţumire va rămîne tot păstor. Bieţii de ei, şi aşa fără de nas, cugetară că în modul arătat de popa se vor ferici şi dînşii. Deci tustrei săriră în apă şî intr-adevăr se fericiră, căci se înecară, iar popa Nicolae întorcîndu-se acasă, mulcomi preuteasa pentru păcala cu vecia. Irina însă nu mai căpătă pofta după haine domneşti, râmase şî de aici înainte tot în haine ţărăneşti. CAL., Arad, IX (1888), p. 90 Vezi Typol. bibi.; tip 3006 (A. Th. 1539), cf. 3000. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova. Variante : 2. Cui cu cui, CAL. BASME, BAL., I (1877), p. 29 (Mehadia — Caras Severin) 3. Cei trei şalviri. Sbiera, Poveşti poporale, p. 273. 4. Păcală şi Amăgeală şi-au găsit omul (M. Pompi-liu), FAM., XXIII (1888), nr. 2, p. 13. * 5. Ţapul babii. Stărtcescu, Alte basme, p. 191 ; republicată : La gura sobei, p. 97. 6. Nastratin Hogea (N. I. Mateescu), F. INT., I (1897), nr- 28—29, p. 6. 7. Păcală şi Tîndală, Adam, Pe lîngă vatra, p. 157; republicata; Glume ţârăneşti,p.68. 8. Păcală şi Tîndală, CUCU, I (1905), nr. 16—17, p. 3 (Slatina — Olt). 9. Die Kappe, Taube, Stockhen. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 471 (Vărd — Sibiu). 51 10. Chivără trăieşte, chivără plăteşte, ALB., Buc., XI (1907), nr. 45—46, p. 1182. 11. Chivără trăieşte, chivără plăteşte, LUMINA, IV (1908), nr. 38, p. 2. 12. Uncheşul cel poznaş (T. Pamfile — Fără titlu), BJA.R.S.R., 5094, f. 403. 13. Trei năzdrăvănii (T. Pamfile — Fără titlu), B.AJI.S.R., 5094, f. 289. Publicată : Un tăciune şi-un cărbune, p. 59. 14. Păcală şi Tîndală, BABA SAT., IV (1911), nr. 9r P- 2, 15. Prostia ţigănească, CÂL. „I. CREANG“, VI (1913), p. 77 (Ghermăneşti — Vaslui). , 16. Ţiganul la cumătru-său (N. I. Munteanu), NEAM, ROM. POP., VI (1916), nr. 18, p. 279. 17. Răzbunarea lui Nastratin Hogea, GLAS. BUCOV., V (1922), nr. 1070, p. 2. 18. Cei trei hoţi, LUMINIŢA, I (1935—1936), nr. 5f p. 25 (Brăila). 19. (Fără titlu) LUMINIŢA, III (1937—1938), nr. 7—8, p. 17 (Oancea — Brăila). 20. Doi bătrîni şi negustorii, A.I.E.F., i. 11014 (Cer-băl — Hunedoara). 21. Moşneagul şi baba, A.I.E.F., i. 13252 (Fundu Moldovei — Suceava). 22. Vaca babei şi a moşneagului. Apostoliu, Poveşti alese, p. 43. * [PĂCĂLEALA] Un domn călare întîlnind pe un om, îl întrebă cine-i ? — Păcală, răspunse omul. — Bine, că tot am auzît de un aşa păcală, că ştie bine păcăli oamenii; ia-ncearcă, păcăleşte şi pe un domn învăţat! — Hei, domnule, se vede că ai noroc, că mi-am uitat păcalele acasă, altcum şi de domn ş-ar rîde lumea. — Du-te, adă-le ! — Sînt cam departe şi d-ta nu poţi aştepta pînă vin; numai dacă îmi vei da calul, [mă] voi putea rentoarce îndată cu păcalele. Domnul i dă calul, dar sărmanul aşteaptă şi azi după Păcală să vină cu păcalele să-l păcălească. ŞEZ., VI (1880), nr. 1, p. 8 Vezi Typol. bibi ; tip 3007 (A. Th. 1542 A) ; cf. 3000. Variante: 2. Păcală şi sculele sale. Catană, Poveştile Bănatului, I, p. 52. 3. Wie Bakăle einen Popen anfuhrt. Obert, Aus Siebenburgens Vorzeit und Gegenwart, p. 68. 4. Sculele lui Păcală, TIMIŞ. — GAZ. POP., II (1886), ' p. 12. 5. Gavrilaş Păcală şi ţiganii, TIMIŞ. — GAZ.POP., XII (1896), p. 11 (Jadani — Timiş). 6. Păcală şi sasul, F. POP., IX (1900), p. 530. 7. Scăpaţ, Zaharescu, Anecdote, p. 43. 8. Păcală şi nuntaşii, CUCU, I (1905), nr. 16—-17, p. 2. 9. Păcală şi sasul, LUMINIŢA, V (1909), nr. 24, p. 6. 10. Popa şi Păcală, HAZ. SAT., IX (1909), nr. 4, p. 3. 11. Minciună pe negîndite, „I. CREANGA44, V (1909), nr, 9, p. 241. 12. Păcală cu sculele sale, BABA SAT., III (1910), . nr. 3, p. 1. 13. Păcală şi nuntaşii, BABA SAT., IV (1911) nr. 5, p. 1. 14. Boierul şi Păcală. Pamfile, Cartea poveştilor hazlii, p. 115. 15. Boierul şi Pîcală, „I. CREANGA44, VII (1914), nr. 2, p. 61 (Bogdăneşti — Suceava). 16. De-ale lui Păcală. CULT. POP., II (1922), nr. 61, p. 3. 17. Wie Bakale einen Popen anfuhrt. Obert, Rumănische Mărchen, p. 118. 18. Bakale. Schullerus, A., Siebenburgisches Mărchen- Y buch, p. 157. 19. De-ale lui Păcală, CÂL. POP., 1926, p. 129. 53 20. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), tir, 2, p. 11. 21. Din isprăvile lui I Păcală, CAL. F, LUI&EA, V (1930), p. 37. - 22. Minciună pe negîndite (Ap. D. Culea>, CAL* GOSPOD., XVI. (1936), p. 98. 23. Celăile. Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 16. 24. Păcală şi sasul. Cazan, Literatura populară, p. 75. 25. Nastratin Hogea şi deşteptul, LUMINIŢA, IV (1938—1939), nr. 6, p. 9. 26. Păcală şi boierul, A.I.E.F., i. 13186 a (Dorna Crîn-dreni — Suceava). 27. Păcală, A.I.E.F., i. 11385 (Meria—Hunedoara). RAŢA DESCOPERITOARE A fost un ficior de împărat şi el nu ştia ce-i nevoia ; a cerut la tatăl său sâ-i dea bani de drum şi cal de călărie, să se ducă în lume, să dea peste nevoie. Se duce păn la un iaz ; da un om legase la gîtul unei reţe o punguţă deşertă şi tot o alunga prin iaz s-o prindă. — Ce faci d-ta acolo ? îl întrebă ficiorul de împărat, — I-a vreu să prind raţa asta* că are la gît o pungă de bani, şi nu pot. — Stăi că ţ-o prind eu ! Şi iute se scoboară de pe cal, se dezbracă şi intră în apă — şi după raţă... Celălalt a ieşit, i-a apucat straiele de pe mal şi calul şi tiulea la sănătoasa,. Cînd şe întoarce aista să se-mbra-ce : tufă ! A stat în nişte păpuşoaie păn ce-a înserat, apoi a apucat-o jnaintp spre un sat. Mergînd prin grădini, ajunge la o casă, unde era cumă-trie înlăuntru. Ce a făcut, ce a dres, c-a intrat în casă şi s-a vîrît sub pat. Dar sub pat mai era şi popa, ibovnicul fe-meiei; şi ea tot una-i da acolo mîncare, rachiu, friptură ; dar totul ce da ea, apuca aistalalt — că era şi el deştul de flă-mînd. După ce-a mîncat ş-a băut bine zice cătră popă : — Eu de-amu cînt! — Ba mă rog d-tale, nu face asta ! — Dă-mi straiele d-tale şi voi tăcea, zice ficiorul de împărat. Popa s^a dezbrăcat şi i-a dat. El după ce s-a văzut 54 imbracat a ieşit afara, nebăgat în seamă. Toţi erau beţi şi nu ştiau nimic. A început a striga la poartă — omul de casă a ieşit. El s-a rugat să-l primească la dormit, Omul l-a poftit, l-a cinstit. — Mulţămesc d-tale, toate ar fi bune şi-mi plac la d-vpastră, văd că eşti om cuprins, numai casa d-tale nu e curată — ai pe dracul în casă, şi, pe cît timp va fi, vai de zilele d-tale. Dar ce-mi dai mie să ţi-1 scot ? — Iţi dau 400 de lei, zice omul. — Bine. Puneţi o căldare mare de uncrop la foc... Cînd a fost uncropul gata, el a început a stropi, de la uşă spre fundul casei, tot descîntînd : „Ieşi drac necurat, de la om din casă“... păn ce a ajuns la pat, atunci a turnat toată oala şi cînd a ciuşnit popa, parcă era un; drac gol. Da omul s-aţinea c-o .măciucă bună la uşă, căci aşa i^-a spus, descîntă-torul/, că să^i deie cît va putea, cind va veni în: dreptul iul:; i-a dat şi el cîteva ş-a fugit dracul că nu se va mai fi apropiat cît va fi trăit; Ficiorul'de împarat , ş-a luat bştnîi şi s-a dus — amu văzuse cum e nevoia. : ; ; i, î Nicul.iţărVQronca„ Datine, p, 1Q25. Vezi Typol: bibi..; tip 3008 (A. Th. 1415). Este atestat în Moldova. : *V ar ian te:- * f 2. . Cînd a căpătat Păcală minte. Catană, Poveştile, Bănatului, I, 68 (Soceni — Caras Sever in). 3. Lipitura casei (P. Ispirescu), GAZ. TRANS., IL. (1888), nr. 47, p. 2.’(Tîrganu-Mehedinţi) ; nepubli’cată : HOŢUL, II (1888), nr. 59, p. 50 ; REV. NOUĂ, 1887—1888, p. 99 ; ROM. REV., VI (1890), p. 410, 4. Păcală şi notarul. Popescu, N. D., Basme multe, p. 61. 5. Ţiganul vrăjitor, CAL. Arad., XIII (1892), p. 89. 6. (Fără titlu) Niculiţli-Voronca* Datine, p. 1026. 7. (Fără titlu) Niculiţă-Voronca, Datine, p. 1026. 8. Nevoia. Pamfile, Pov. pop. rom., p. 140. 9. Der ausgetriebene Teufel. Obert, Rumănische Măr-chenf p. 12. 55 PACAL Era odată un om care avea o casă de copii, şi la casa lui nu avea altă avere decît o viţică. Omului acesta i-a venit în gînd să-şi vîndă viţica, şi în una din zile a plecat cu ea în tîrg. In tîrg s-a întîlnit cu un om care avea o capră, tot de vîndut. A zis cel cu capra : — Măi omule, hai să facem schimb amîndoi ; dă-mi viţica să-ţi dau capra. — Ţi-o dau. Şi fac ei schimb amîndoi. Apoi omul pleacă acasă cu capra şi zice în gîndul lui : „Măi, da bine l-am potcovit. Viţica are să fete numai un viţel, da de acum peste doi ani şi mai bine, da capra acuşi, în primăvară, fată doi iezi, şi iaca am trei capete de vită. D-apoi pînă în doi ani, cînd are să fete viţica lui, eu poate am peste zece capre* şi iaca m-am făcut bogat, cît ai bate din palme.44 Şi gîndind aşa, merge înainte. Pe drum se întîlneşte cu un om care avea un cucoş. — Măi, omule, zise cel cu cucoşul, hai să facem tîrg amîndoi : dă-mi capra să-ţi dau cucoşul. * — Ţi-o dau. Şi fac schimb amîndoi. Apoi omul pleacă la drum şi zice : „Bine l-am înşelat şi pe celalalt, da pe acesta şi mai bine ; capra are să-i roadă toţi pomii din livadă, şi are să-l nebunească cu zbieratul ziua, da noaptea nu mai aude el nimic. De acum cînte-i capra şi mai scoale-se de dimineaţă, cum se scula cînd îi cînta cucoşul. Şi apoi cucoşul meu scurmă şi îşi caută singur de mîncare, pe cînd capra lui, nu, ci tre-buieşte s-o hrănescă el din ţăpoi.44 Apoi merge înainte şi se întîlneşte cu un om care avea o batistă şi se ştergea la nas. ) — Măi omule, zise cel cu batista, dă-mi cucoşul şi na-ţi batista. Şi fac schimb amîndoi. „Măi, da tot de noroc să se plîngă omul; bine îl mai înşelai şi pe acesta ; de acum lui trebuie să-i îngheţe mînele de frig pînă a ajunge acasă cu cucoşul, pe cînd eu pun batista în buzunar şi merg acasă. Şi apoi unde mai pui că cucoşul lui are să-i facă pene prin ogradă, da eu cu batista am să-mi şterg nasul, şi habar n-am.44 Apoi se întîlneşte cu un om care avea un băţ în mînă. — Măi omule, da bun băţ ai. 56 — Ce-mi dai pe dînsul ? — Iţi dau o batistă. Scoase batista şi o dă pe băţ ; îşi iau ziua bună unul de la altul, şi pleacă cu băţul în mînă. „Măi, da nici n-am crezut că l-oi potcovi aşa de bine şi pe aista. Ia să văd, el cu batista are să se apere de cîni ? Cîte garduri n-are să sară el de frica cînilor, pe cînd eu, cu băţul, nici nu gîndesc.“ Şi merge omul înainte, ajunge într-un sat şi trece pe dinainteâ unei case. O femeie ştergea un copil care se feste-lise, şi chema cînii să mănînce scîrnăvia copilului. Da prostul nostru, de pe drum, strigă la femeie, că de ce strigă cînii, — Ia, s-a feştelit băietul ista şi strig cînii să mănînce. Da nişte geambaşi de flăcăi de la o casă, strigă : — Nu da scîrnăvia copilului la cîni, leliţă, că-i bună de făcut de ursită la fetele cele mari. Atunci drumeţul nostru strigă : -7- Dacă-i bună de făcut de ursită, dă-o la mine, că tot am eu o feţişoară şi are să-şi facă şi ea de ursită, cînd ă fi de măritat. Da femeia atunci a zis : — Da ce-mi dai în schimb ? —- îţi dau băţul ista, că altă avere n-am. îi dete băţul, luă scîrnăvia copilului, o învăli într-o hîr-tie şi o puse în brîu. ^în acel timp era frig tare, aşa că mai să îngheţe drumeţul nostru. De atîta zăbavă a înnoptat pe drum. A tras în gazdă la o crîşmă, şi s-a rugat să-l primească. L-a primit crîşmarul şi l-a suit pe cruptor, pentru că avea să mai vie nişte boieri în acea sară. Se culcă drumeţul pe cuptor şi iaca vin boierii. Drumeţul a adormit, însă scîrnăvia din brîu s-a dezgheţat şi a început a puţi. Boierilor nu le venea la socoteală, şi zic crîşmarului : — Măi, da ce pute în casă la tine? ia vezi, poate a adus cinqva vreo scîrnăvie pe picioare. Caută crîşmarul, nu găseşte nimic. — Măi, de cîte ori am fost aici, nu ni s-a întîmplat aşa, zise un boier. Scîrnăvia de ce se dezgheţa, de ce puţea mai tare. — Ia mai vezi, măi, zic boierii, că nu mai putem suferi. — Oameni buni, zise crîşmarul, eu mai am pe cuptor un om năcăjit şi înmărmurit de frig ; poate l-a fi trecut spurcatul. — Ia dă-1 jos, zise boierii. 57 — Măi, ia vezi nu te-ai scăpat în izmene, : de puţi aşa de tare. t — Nu, cuconaşilor. : , . ■ ~ Ia leapădă de pe. tine.' . , , i * Şi cînd . leapădă. brîul, iată cade jos > scârnăvia din brîu. 1 — Da ce-i asta, măi ? zic boierii. ,, — Leac de făcut de ursită ia^ fete maiu, răspunde omul. * . • îl întreaba boierii de unde-1 are,;Şi el iîi spune tpt de-a fir a^părui^eum s-a petrecut, de cînd s-a dus cu viticaja tîrg, M cum a tot schimbat, pînă a > venit vremea de-a dat băţul pe seîrnăvia aceea — Măi ticalosule, zic boierii, ce are s9. zică femeia ţa cînd te-i duce tu acasă la copii? In locr sa le duci ceva de hrană sau de îmbrăcat, tu ai dat şi viţică, şi te duci acasă cu seîrnăvia asta. — Femeia mea are să zică că-i bine. ? — Măi, zic boierii rîzînd, ba are să te ia pe fugă, măi ticălosule ! — Ba are să vă ia pe dumneavoastră pe fugă. — Măi, de va zice femeia ta c^-ai făcut bine, noi îţi dăm jumătate din moşia noastră. Şi plecară cu toţii la casa prostului. Intră în casă, dau boierii bună ziua, şi spune prostul : — Am dat viţeaua, măi femeie. — Bine, omule. — Am dat-o pe o capră. — Bine ; capra are să ne fete doi iezi, zice femeia. ~ Am dat şi capra pe un, cucoş. — Bine, zice femeia ; că la toţi oamenii cînta cueoşul, numai ăa noi mi. • * . ^ — Şi cucoşul l-am dat; măi femeie, — Pe ce l-ai dat, omule ? Pe o batistă, măi femeie. — Bine, măi omule, că de cîte ori te-ai duce undeva, trebuia să te ştergi pe la nas cu mînica sumanuliii ori a că-meşei. L : ' r r ;; ;, . — Şi batista am dat-o, măi femeie, pe un băţ. — Sine, măi oniiile, că4 dacă te duceai undeva trebuia să te acaţi ^1 să rupi din gaMuri, si se putea întâmpla că uneori, noaptea, bîjbîind pe lângă garduri, dupa câte un băţ, să dai cu mîna in vreo scârnăvie : — Şi băţul l-am dat, mai femeie, pe o scîrnăvie de copil. 58 —~ Da bine, măi omule, că mai odinioară am trimes băieţii la cumătră să li dea ceva de mîncare, şi ea a spus ca să aştepte pînă se vor duce copiii ei afară, şi apoi le-a da scîrnăvia lor ; decît om mînca noi scîrnăvia altora, mai bine s-o avem p£-a noastră. Atunci boierii n-au avut încotro cîrni şi au dat jumătate din moşie lui Păcală. Iar Păcală, după ce a primit moşia pe samă, cînd s-a întors acasă, a tras în gazdă tot la crîşmarul laf care se întîlnise cu boierii. Crîşmarul avea o fată, şi peste noapte, s-a culcat într-o odaie cu Păcală. Acolo în odaie erau nişte cîrnaţi de porc umpluţi, un cap de porc şi cîteva bucăţi de slănină, toate aninate de un cui cu o bucăţică de aţă. înainte de â se culca, crîşmarul cu femeia şi cu fata au luat la rîs pe Păcală, că cum s-a spurcat el cu scîrnăvia ce avea cînd s-a întîlnit cu boierii. Păcală tăcu şi înghiţi găluşca. După ce s-au culcat, Păcală se uită la cîrnaţi şi întrebă pe fată ce-s aceia. Fata zice că-s sfinţi. Se uită la bucăţile de slănină : — Da acele ce sînt ? zice Păcală. — Icoanele, răspunde fata. Se uită şi la capul de porc şi zice : da acela ce este ? — Dumnezeu, răspunde fata. Şi adorm amîndoi. Peste noapte Păcală se trezeşte se scîr-liăveşte îh mijlocul odăiei, încuie binişor uşa la odaia în care dormea crîşmarul, o încuie şi pe aceea în care dormise el cu fata şi, pînă a nu ieşi din odaie, ia bucăţile de slănină, le pune lîngă capul fetei, şi ia şi cîmaţii şi capu de porc, şi după ce încuie uşile, se dă la fereastră şi zice : — Mai rămîneţi sănătoşi cu icoanele, că eu mă duc cu sfinţii şi cu Dumnezeu. Apoi se face Păcală iar drumeţ, şi merge ziua prin sat; da crîşmarul şedea încuiat şi nu ştia ce să facă. Mergînd prin sat, Păcală dă de nişte oameni strînşi la sfat. Acojo era şi popa şi primarul. Păcală dă bună ziua la oameni, sărută mîna popii şi începe a spune că crîşmarul ia care a dormit el* a adus astă-noapte o mulţime de avere, a pus-o în mijlocul casei şi s-a încuiat în odaie cu nevasta. Se duc oamenii cu toţii, să vadă ce-i acolo. Se duce şi Păcală. Pe drum, popa cu primarul se iau la sfadă : primam zicea că averea ce vor găsi-o la crîşmă să fie a primăriei, iar popa zicea ca să fie a bisericei. Şi cînd au ajuns acolo, popa şi primarul nu mai puteau de ruşine că s-au pîcîlit şi de ciudă suduiau pe crîşmar. Iar crîşmarui a zis : 5$ — Nu mă mal batjocoriţi, că nu sînt eu de vină ; un afurisit de român care a mas la mine astă-noapte, mi-a făcut-o asta. A mai fost o dată şi avea la el în brîu o scîrnăvie ; acum a lasat-o în crîşmă.i Da Păcală, dintre oameni, auzea ce spune crîşmarul şi îndată iese şi zice : — Eu, cu bucăţica ce aveam în brîu, am cîştigat o moşie, iar tu, cu bucăţica ce ţi-am lasat, ai cîştigat rîs şi batjocură. Iţi aduci aminte cum ai rîs tu asară de mine ? Lâs să rîdă acu si alţii de tine. Si unii dintre oameni rîdeau de crîşmar, alţii de popă, si alţii de primar. Iar Păcală s-a păcîlit întîi pe el* şi pe urmă aţ păcîlit el pe alţii. „I. CREANGĂ" XI (1910), nr. 8, p, 113 (Siliştea — Neamţ) Vezi Typol. bibi.; tip 3008 A. Este atestat în Moldova. TOMA PACALA Intr-un sat aproape de orăşelul L... trăiau nu de mult doi oameni, un bărbat şi o muiere, amîndoi oameni neaoşi din tălpi pînă-n creştet. Bărbatul a primit prin botez numele Toma, iar muierea : Domniea. Domnica era atît de harnică, încît se mira satul de hărnicia ei ; Toma însă, era primul leneş şi beţiv în jurul acela, amicul cel mai devotat al jupînului Iţig din sat. Avuseră dînşii o frumoasă moşioară rămasă de la părinţii lor, dar bărbatul nesăţios o prăpădi mai toată cu datoriile ce le făcuse la jidan, adăpîndu-se încă din tinereţe cu răchiul o-trăvitoriu al acestei lipitori afurisite; în zadar se încercară preotul şi învăţătorul să dezrădăcineze din dînsul această patimă ruinătoare de corp şi de spirit, spunîndu-i că dacă va mai continua cu beţia în scurt timp îşi va pierde şi căsuţa şi ce îi mai rămase, şi pe lîngă aceea îşi va scurta şi viaţa, căci dînsul era surd la' toate sfaturile. Ba ! dacă cineva se încumeta a-i zice mai de multe ori ca să se lase de bătură, se pomenea eu următorul răspuns dur : ,^Cine mă poate opri pe mine să nu-mi astîmpăr sufletul cu cîte oJeacă de rachiu, acum 60 pînă sînt pe lumea lacomă, căci dacă voi merge pe ceea lume, ştiu că am destul de ajunat!44 Continuînd dînsul astfel, în scurt timp nu-i mai rămase din moşioara sa nici un pas de pămînt ci trecu toată în posesiunea afurisitului jude. Toma acum fu silit a răbda şi a flă-mînzi ca zece. Jidanul îl părăsi, nime nu-i mai da nimic pe credit; muierea încă îl părăsise şi astfel dînsul rămase ca vai de el. In această poziţie fiind, el nu se întristă nimic ; iar cînd cineva îl întreba că ce mai face şi cum o mai duce, răspundea că nu e mai mult pe lumea lacomă, ci pe cealaltă lume ! Intr-o zi des-de-dimineaţă, pănă a nu se lumina de ziuă, se lua Toma pe drum şi merse încotro îl duceau ochii, cu scop de a-şi afla undeva vreun adăpost şi de a-şi mai umple rînza, carea ajunase acuma de trei zile, şi ca urmare a acestei împrejurări îi făceau maţele un vuiet asemenea celui de la iazul morii. Merse cît merse, cînd pe la amiazăzi ajunse intr-un sat nemţesc, unde intră în o casă ce se afla la capătul satului, în odaie era nemţoaica singură. „Aici e de mine44, gîndi Toma. —• Bună ziua să dea Dumnezeu ! salutînd dînsul pe nemţoaică intrînd în odaie. — Mulţămese d-tale. Dar ce vînt te-a adus pe aici? îl întîmpină nemţoaica, carea vorbea binişor româneşte. * — Hei ! îricepu Toma. Eu vin tocmai de pe ceea lume. Eu sînt omul cel ales al lui D-zeu. Drept aceea mi se dă voie a veni pe lumea lacomă tot la cîte doi ani ; aici petrec o săp-tămînă, apoi mă reîntorc iarăşi la D-zeu. Chiar mîne e ziua hotărîtă în carea am să plec. — Cum ? începu nemţoaica cu bucurie, d-ta eşti de pe ceea lume? Dacă eşti de pe acolo atunci, a bună seamă, vei fi văzut d-ta şi copiii mei ? — Se poate, zise Toma prefăcut. Acolo însă sînt o mulţime de copii, unii mai mici, alţii mai mari, şi între aceştia poate vor fi şi copiii d-tale. Spune-mi însă cum îi cheamă şi-ţi voi spune că îi cunosc sau ba ! — Pe cel mare : Sepp, iar pe cel mai mic : Pedăr ! răspunse dînsa. — T-i-i-i-i..* creanga lor ! Iţi spun pe sufletul meu, că mă aflu chiar în mijlocul lor. Sepp e de-a drepta mea, iar Pedăr de-a stînga ! — Şi ce fac dînşii acolo ? întrebă nemţoaica. — De o parte ar face bine, căci sînt îmbrăcaţi foarte frumos: au pantaloni noi, pălării noi, papuci frumoşi; dar 61 zbiară săracii de foame ca naşte huligarii; De multe ori fiin-du-mi milă de dînşii, le-am dat eu să mănînce de pe masa mea şi să bea apă din izvorul meu ! — Şi pote le-ai d-ta duce ceva de mîncare ? îl întrebă nemţoaica înduioşată. — Cam cu greu, răspunse omul cel de pe ceea lume, căci am de a trece pe o punte îngustă ca dunga cuţitului, şi -dacă voi duce multă povară în spate sînt în primejdie de a poticni de pe dînisa şi a mă pomeni în funul iadului. Totuşi, de mila lui Sepp şi Pedăr, pe lîngă toată greutatea, mă voi supune a le duce ceva de mîncare şi lor. > Cînd auzi nemţoaica această ştire, îl ospătă pe Toma cum numai se poate de bine!; apoi aduse iute din cămară : patru pîini, patru şonce, şi aruncîndu-le într-un sac, le puse omului nostru în spinare. în fine îi mai dete şi o sută de florini, • r-.Bine zise mă-sa dacă vei fi băiat de treabă, Dumnezeu îţi va trimite multe altele. > r Tîndală se lăuda în sat că a adus mă-sei o oală cu bani ; aflînd aceasta primarul veni la femeie şi-i zise : *rf-. Amr aflat: că fiul tău a găsit o comoară cu bani şi tu nu mi-ai spus : nu ştii că guvernul trebuie să ia parte din astfel de bani ? Dar ea răspunse : — Nu este? adevărat, nu stu ca fiul meu teste cam smintit ? Dar :Tîn,dală începu să strige — Eu nu sînt smintit, 01 ti-am adus o oală cu bani şi bunul Dumnezeu mi-a aruncat pe coş binochine care le-am mîncat. — Vedeţi, zise femeia că este smintit, cum se poate ca Dumnezeu să-i arunce pe coş smochine. Primarul o crezu şi se încredinţă că Tîndală e smintit, o lăsă în pace şi plecă. 70 Plecînd o dată mă-sa la tîrg să tîrguiaseă, zise lui Tîn- dală : — Vezi să îngrijeşti de cloţă să-i dai de mîncare să nu părăsească ouăle ca să nu răcească. îndată ce plecă mumă-sa, dete de mîncare cloţei şi văzînd că cloţa mănîncă cu poftă i se făcu şi lui foame ; tăie cloţa, o fiarsă şi o mîncă toată, dar ca să nu răcească ouăle şi să-l certe mumă-sa se aşeză el pe ouă. Mumă-sa venind de la tîrg şi nevăzînd pe nimeni în casă, începu să strige : — Tîndală unde eşti ? Dar el răspunse : — Cioc, cioc, cioc. Cînd băgă de seamă, el şedea pe cuibu cu ouăle. — Dar unde e cloţa ? — Cioc; am mîneat-o răspunse el. — Dar o să răcească ouăle, bătut de Dumnezeu, zise mumă-sa. — Clone, clonc, de aceea şed pe ele răspunse Tîndală. I — Dă-te jos după ouă, stricatule, zise mă-sa, tu nu vei fi om cît lumea Ducîndu-se mumă-sa odată la biserică, zise lui Tîndală i — Vezi cînd vei pleca de acasă trage uşa după tine. îndată ce plecă, scoasă uşa din ţîţîne, o luă la spinare şi se duse după mă-sa la biserică ; mă-sa cînd îl văzu cu uşa la spinare încremeni. — Ce mai făcuşi, nerodule, zise mă-sa. — Ce am făcut ? ce mi-ai zis am făcut, uite uşa îngrijeşte tu de ea că eu mă duc la cîmp. într-o seară muma zise lui Tîndală : — Du-te de-mi adu un dobitoc care cîntă noaptea. Mă-sa vrea un cocoş. Tîndşlă plecînd întîlni un om care cînta, el se gîndi, acesta este pe care mi-a zis mama să-l duc ; tronc îi dă cu bîta în cap, îl omoară şi îl duce mume-sei acasă. Mă-sa vâ-zînd omul mort, se sperie şi zise : — Cş ai făcut nerodule, m-ai băgat în belea. — Pe ăsta l-am întîlnit cîntînd noaptea şi l-am adus cum mi-ai poruncit tu. — Vino iute să-l aruncăm în baltă zise mă-sa, să scăpăm de primejdie. Ei luară mortul şi-l aruncară îii baltă ; dar după ce adormi Tîndală, ea se duse şi scoase mortu din baltă şi-l 71 lepădanîrxcroIoi şi îh-ldcttf Itir mofr'îÂT1 baltă. Dimineaţa auzi Tîndală o muiere văietîndu-se că einevgf^i«â (drhdrît‘bărbidtu."^ : 1 ^ Tîndală auzind aceasta, o; întrebă : v 1 — Cîntat^a Bărbaţii noăpleâ ? ^ 1 ; Ea răspuhse : : 1 ^ ; — Cinta cîteodată; ^ r v -1—' Atunci eu* 1-âm omorît Şi l-am dus mâmii’ acasă apoi l-am: aruncat în baltă:' ; 4 1 ^ LL Muierea auzind aceasta se duse la primarul satului şi-i denunţă faptul. Primarul venind şi luîndii-i la cercetare, Tîndală strigă: ; , — Dar eu l-am omorît, apoi l-am aruncat eu cti mama în baltă ; dar muma lui Tîndală zise;: — Ce credeţi nerodului ăsta încă nu-1 cunoaşteţi de nebun ? el mi-ă adus un ţap mort de lă cîmp şi mi-a: fost teamă să nu zică cineva că l-a furat, l-am aruncat în baltă, cătaţi şi ^eţi yirede£’ Căutînd ‘ în baltă găsiră ţapu mort şi crezură ; iar Tîhdală începu să întrebe femeia : — Avut-a bărbatu-tău coarne? • ■— Nu? răspunse ea. ■ — Avut-a barbă ? - ^ Nu. ■ \ ^ ' ; ‘ — Avut-ă 4 picioare ?' 1 -} ' , — Nu, răspunse femeia. ’ ; — Atunci nu e bărbatu-tău zise Tîndală. Iar Jtai Tîndală îi zise primarul :. ;:'n; ;-i:1 Pîhă cîiiâ 'te vM: rfiâi ;ţiriş 'de năzdrăvănii ; trebuie să te laşi odată de nebunii şi pleoâtă lâ&mdu-i în pâc&f ;j i , : ; ; ^ Intr-o zi muma zise1 Iui Ţîndâlă * ■’ ' ,v - '; ?' Astăzi n-aveni c& mînoa, isprăvirăm banii toţi, căci tu nu te-ai gîndit să munceşti, ci ai mîncat pe de-a gata. ; i]":Nu: te teme; 'niairiă, zise Tîndală, că ţi-aduc cu destulă mîncare He te-i sătura şi-ţi va mai rămînea “încă. Apoi Tîndală se duse la uh''măcelar' şi, luă carne făgăduindu-i că i-o va plăti peşte două trei zile; ’de la pitar pîine, de la băbân măsline, untdelemn; d^' lâ pescar^ pieşte şi icre. Aduse acasă atît, să aibă să măntoce o lună de ?zile. Dar ştiind el toţi vor veni să ceară banii ce le datora, zise mă-sei : • ■ i; ; i ^ Eu mă; voi îace niort să ma pui într^unrcoşţiug şi să vorbeşti cu popa1 să mă lase: în biserică o noapte,^ apdl toate Vor merge bine. 'Tîndală să făcu mort, mă-sa chemă popa, ii n puseră, îMrrim coşciug*; şi~I duseră: lanfejşerfcă* Dac ; în - sati$r& a^işt pă Ţ^ndaiăfŞ ţ&urit, atuncirţoţi$îţi/ aveau ;să ia Ntfti la el pe pîine şi legume îl ierţaţă,-;. pusaşio pescaru ;■ saite avearşă ia d^ci^lşi,pe peşte r^se : ; ; ^ *■ VV.} — Eu nici mort nu-1 iert-mă, ^q ; în biserică: să*i iau imineii, dar venind în biserică, era încă dascălu aci care mai citea mortului nişte molifte; aşadar el se pitulă în altar pînă ieşi dascălul din biserică şi se duse ; dar cînd voi să iasă pes-qaru; fdta aliar ;să ia imineii lui Tîndală; atunci ;iacă! că intrară o ceată de hoţi în biserică cu un sac cu bani şi cînd voiră a se împărţi cu ei, deodată sări Tîndală din coşciug şi începu a striga : — Săriţi morţilor ca ^niţ\hoţii..A ? ş Hoţii se speriară şi fugiră, iar îndată ce fugiră hoţii, pes-caru ieşi din altar şi ceru să-i dea partea sa de bani, dar Tîndală începu a striga : . . . . . :• ••. { } Nu:;ţi se ciivinş maijriult dte cinjcf iei ;' lioţii auzindfde af ărâ crezură că sînt o niulţrme; de tno'rţifîncît d-abîa se, cuvine unuia cinci lei şi fugiră fără a se mai yita înapoi, Tîndală dete* ceva pescânultii şi eu pungi mare de baril se duse; acasă la mumă-sa. 1 ■' : 'v;-: ' Muma lui. -©udală-cumpărî zise fiului său : - tot ( nu faci fnici oitreabă, învaţă^te să torci şi tu, să nu-mănînci de^^itaană. ; ^ ‘ ; Tîndală luă cîteva fuioare şi făcu un caier mare pe o furcă de fîn, se sui seara pe, aqqperişul casei la lumina lunei şi începu ..a. mcurca cu fyşu,. să ^ică că toarce, dar tocmai aturici trecea pe acolo trei zîne în zbor. şi văzură cum toarce Tîndală. Zîna cea mai mare zise : ; • ;-r — Vedşţi ce harnic este Ţînjdală, eu îi dau. clarul că pe cîte fuioare fva pune niîna de îndată să fie, toarsă., . ;t i A doua zise : — JSu îi dăruiesc că pe cît tort ../va,.pune mîna: îndată să fie ţesut. ’ , Iar a treia zise : — Eu îi dăruiesc ca pe cîtă pînză va pune mina'să fie îndată; înălbiţă şi, frumos chitită. Tîndală auzind aceasta se dete jos:şi^e duse,în cămară cu fuioarele şi pe. care punea mina îndată erau toarse, încît într-un ceas fu tors tot fuiorul Apoi ducîndu-£? *qu ţqrtul la război, cuai? îl puse pe război începu pinza a sg întinde pînă isprăvi. Apoi luă apă şi stropi pînza şi îndată fu înăibită şi chitită frumos. Dimineaţa Tîndală duse 73 trîmbele de pînză‘ imuine-si*'dâre se bufcură foarte, mult ele vrednicia lui. Apoi ea vîndu pînzâ şi avu5 de cheltuială şi cîrid isprăvea banii, Tîridală iafr făcea altă. Cît despre alte multe năzdrăvănii ale lui Tîndală nu se mai pot povesti de multe de sînt. Colecţiune de basme populare, p. 34 Vezi Typol. bibi.; tip 3012, cf. 3014. Este atestat în Muntenia. PAC ALA LA MOARA Cică, Păcală isprăvise mălaiu şi pusese în gînd să ducă şi la moară. Ajungînd acolo, moraru îl întrebă cîte băniţi are în sac ? — Nu ştiu, zise el, că n-am pus eu porumbul în sac ci nevasta. Iacă mă duc să o întreb. Lasă căruţa pe zăgazul morii, sacu desfăcut la gură şi pleacă. Cînd se întoarce de-acasă înspre moară, trecu pe lîngă un om care semătia grîu pe ţarină, şi el, cum îi spusese nevasta d-acasă că la moară a dus două băniţi, zicea mereu ca să nu uite : — Două băniţi, două băniţi. Cînd îl auzi omu care semăna, crezu că zice să nu facă mai mult de două băniţi. Se necăji foc şi îl înhăţă la bătaie şi-i trase o chelfăneală de o ţinu minte multă vreme. — Să ştii de la mine maţe-pestriţe, cînd îi mai vedea pe altu să zici şi tu : „Sporeşte Doamne, sporeşte44, iar nu să cobeşti aşa. Păcală mergînd mai nainte şi văzînd pe doi inşi trăgîn-du-se de păr şi întinzîndu-se de se făcuse una cu pămîntu, începu să zică : — Sporeşte Doamne, sporeşte. Ai oameni ai mei, de unde pînă atunci se băteau între ei, săriră pe el ca nişte zăvozi şi-i dădură de cheltuială pînă peste graniţă. — Să ştii mă frige-linte, îi ziseră ei, cînd ăi mai vedea pe alţi ca noi, să le zici : „Desparte-i, Doamne44, iar nu sporeşte, spori-ţi-ar Dumnezeu păcatele. 74 Merse el ce mai merse şi iacă îi ieşi în cale o nuntă. Cum o văzu începu să zică, cum îl învăţaseră oamenii ce să băteau : — Desparte-i, Doamne, desparte~i. — jbespărţi-te-ar Dumnezeu de suflet, să te despartă, îi răspunsră nuntaşii mîniaţi foc pe el şi mi-1 luară pe Păcală al meu şi-l învăţară cum trebuie să vorbească altă dată. — Zi şi tu, teşmenitule, altfel de vorbe, nu aşa cum ziseşi, du-te la ginere şi zi-i : „Ia-o-n braţe şi-o sărută, dacă vrei să-ţi mulţumească omul şi să te cinstească44. N-apucă să treacă vreme ca de cînd vă povestesc eu dv. şi întîlni un om, ducînd tîrişi după el o mortăciune. Păcală începu să-i zică : Ia-o-n braţe şi-o sărută, ia-o-n braţe şi-o sărută. Ăo...leo săracu Păcală, ce credeţi dv. că i-a păţit oscioarele. Cît mi-i cîmpu de mare, mi l-a dat tava pînă nu mai putea să-şi tragă nici sufletml. — Să mai zici altă dată aşa, dacă-ţi mai trebuie. Om fără cap ce eşti nu puteai să zici şi tu : „Zvîrle-o-ncolo că pute44, dar nu aşa. Hai te cară şi ţine minte. Bietu Păcală, rupt de bătaie, abia îşi mişca picioarele ţinîndu-se de şale, că-1 cotonogiseră săracu. Mergea încet spre moară şi cînd aproape să între în sat, văzu un om cu o slănină mare în spate. — Zvîrle-o-ncolo nene că pute, îi zise el, iar omu începu să rîză : — O fi vericule, că e lumea rea ; ţi-ar plăcea s-o găseşti plăcintă d-a gata în mijlocu drumului. Nu e vorba, rău nu ţi-ar fi, dar pînă una alta ia mai pune-ţi pofta-n cui. Cînd ajunse Păcală la moară, ce să vezi dumneata? toate păsările să strînseseră cicure pe sacul cu porumb şi îl înjumătăţise. îşi măcină şi el biet pe ăl care-i mai rămăsese şi apoi se întoarse liniştit şi cotonogit acasă, iar păţitaniile lui rămaseră de poveste pînă în ziua de azi. (I. C. Măldărăscu) REV. pop. Buc., I (1888), nr. 10, p. 319 ; republicată : LUMINAT., X (1889), nr. 42, p. 2 Vezi Typol. bibi.; ţip 3013 (A. Th, 1696); ef. 3599. Este atestat In Muntenia. 75 • Vv.^ iSUFLĂ ÎNCĂ O PATĂ ! ; ’ >-£;-v r. * . } rt'- ■}..-) 1 : V . ‘ li ‘ :■• y : ? Păcală, copil, mergea M tren cti tatăl sâuv Ia! oraş, şi, ciim îsii sedase papul pe ^erekstrk deschisă,, tatăl Său îi zise ; ' 1 — Păcală, bagă capul înăuntru, câci viatul o să-ţi ia pălăria din cap ! * Cum însă Păcală nu voia să asculte, tată-său îi smulse pălăria din cap, şi i-o ascunse. r,, ^ Păcală Începu să plîngăi — ¥ezi ce se întîmplă cînd nu asculţi ? îi spuse tatăl, voind să-l liniştească; hai, fii cuminte, căci eu am să suflu >o dată, şi ţi-o voi aduce înapoi ! : Şi zicînd această,"fluieră o dată, trase pălăria de. Ia‘spate. :şi! i-6 dădu lui Păcală, care nu mai putu de bucurie. După ce îşi puse pălăria în cap, smulse pălăria tatălui său, şi ârun-cînd-o pe fereastră îi zise : — Suflă încă o dată, tată, ca să vie şi asta înapoi ! AMIC. POP., LXXII (1937), p. lQ3 Vezi Typol. bibi.; tip 3015. Este atestat în Transilvania. DIN ISPRĂVILE LUI PĂCALĂ Păcală, un popă şi uri dascăl, mergînd spre casă,, i-a ajuns noaptea într-o pădure deasă, unde n-au putut înainta nici în dreapta, nici în stînga, căci întunerecul a fost atît de mare, încît n-au văzut cărarea. Au fost siliţi dară, să aştepte în pădure, pînă să va crăpş de zi. însă de întunerec n-ar fi fost aşa năcaz mare, dar a fost mare năcaz, că i-a cuprins o foame, de era să ameţească pe loc şi din merindele aduse n-a mai rămas în desagii dascălului, decît un pui fript, care abia pentru unul ar fi fost de-ajuns. Ce să facă dară ? De ar mîrica toţi trei, tot aşa de flă-mînzi ar rămînea. 73 — 'Ştiţi ce? zice Pcieală^ Ca şă ş,,Cîftd luntraşul ;auzi, că acel sfat îi va aduce cîştig, se hotărî să-l treacă.- Ajuns dincolo, Păcală îl bătu pe umeri şi-i £3rse,: ^ , / . >> * — Să nu mai faci cu alţii cum ai făcut cu mine, căci atunci , n-ai, să mai cî%tigi nici un ban cu munca d-tale. Şi;... plecă liniştit. - ■. . • . , CĂL.:PO^ ?XViI (190,2), p. 67 Vezi Typol. bibi.; tip 3019. Este atestat în Transilvania. Variantă: 2. Sfatul lui Păcală, CULT. POP., II (1922), nr. 62, 3 [DIACONUL PĂCĂLIT] Amu, pe cînd Pepelea nu era încă dascăl, el tot era foarte evlavios ; aşa, într-o vinere sacă merse la biserică ca să se închine. 80 Cînd veni rîndial să vie diaconul cu discul, Pepelea îşi aduce aminte că n-are nici o leţcaie chioară să deie disc. Amu, cum ţine el luminarea într-o mină şi căciula în cealâită, cînd se apropie diaconul cu discul, Pepelear alăturează luminare^ de mîna care ţinea discul, şi pune căciula dedesubt. Diaconul simţi deodată că-1 frige» rău, şi scăpă discul cu toate părăluţele ce lei stMnsese în căciula lui Pepelea. Pepelea, ca om cuminte, coteşte prin norodul pravoslavnic, şi se face nevăzut. ; (N. A. Bogdan) ERA NOUA — Iaşi, III (1891), nr. 94, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3020. Este atestat în Moldova. PĂCALĂ POPA S-a-nsurat pe iarnă, după Bobotează, că de 24 ianuarie, era-ntr-o duminică, îl hirotonisea preot în satul Cîrligele, şi-şi găsise o nevastă coz de frumoasă şi nevinovată. Protopopul Tîndală i-a făcut slujba de preoţire. Lume multă ; au venit toţi sătenii din Cîrligele şi din satele învecinate cu fel de fel de daruri. In sfîrşit a fost o sărbătoare cu alai, cum de mult nu se mai văzuse prin partea locului. Doar şi sub haina preoţească bate o inimă şi trăieşte un suflet! Din toate fetele şi femeile cea mai frumoasă, ca o zînă clin poveşti, era preoteasa lui Păcală. ...Şi prea cucerniciei sale protopopului Tîndală îi căzu preoteasa cu tronc, a prins cîrlig de ea şi-a plecat la tîrg cu dorul aprins în suflet. Venea în inspecţii mai des decît se obicinuia, potrivind aşa ca să-nsereze în sat şi de să fie poftit să odihnească la preot. Numai iată că preoteasa spune lui Păcală : ^ — Părinte, îmi tot dă tîrcoale părintele protopop şi M-mi dă pace, zice că o să te trimeată în puterea nopţii în M cătunu Brostem să faci nişte masle şi să-i făgăduiesc că m-oi îndrăgosti cu el în lipsă-ţi, vezi să nu care cumva să te duci, dar nici să-i spui ce ţi-am spus^ ştii dumneata cum s-o scoţi la capăt, că de nu fug acasă, mă duc la părinţi. Iară Păcală-i răspunse : —■ Preoteasa: mea scumpă şi cinstită, ascultă-mă, dă-i nădejde ! Eu am să mă prefac că plec şi de rest mă priveşte. Peste noapte, ascunzîndu-şi faţa c-o durmea albă, pîş-pîş se bagă-n pat lîngă protopop. Şi cum e obiceiul în asemenea împrejurări dau să se alinte unul pe altul şi numai, ce să vezi* se trăgeam vîrtos de bărbi... Nici o vorbă alta ! Văzînd protopopul una ca asta, de ruşine, s-a îmbrăcat şi pe timp de iarnă, pe-ntuneric beznă şi-a luat tălpăşiţa. Au trecut luni şi n-a mai venit în inspecţie ! Dar Păcală-i tot Păcală, pe vară, şi-a făcut drum la oraş anume ca să-l întîlnească pe protopop. Şi iată-1 că chiar trecea prin centrul oraşului. — Sărut mîna şi blagosloveşte i se adresează Păcală, iar protopopul Tîndală căutîndu-şi de drum îi răspunde : — Blagoslovit să fii frate. Dar Păcală aşa depărtaţi cum erau, îi strigă : .. — Nu mai poftiţi pe la noi^ cinstite părinte? Iar protopopul, mergînd îi răspunde : — Păi, ce să fac ? -t- Cum ce $ă faci, părinte protopop,, să ne mai tragem de cele bărbi, îi răspunde diavolul de preot Păcală ! Iar protopopul s-a strecurat printre lume şi s-a făcut nevăzut. Unii povestesc c-avea o tinichea de coadă, iar alţii că chiar l-au văzut cu coada-ntre picioare ! Leandru, De-ale lui Păcală, p. 15 Vezi Typol. bibi.; tip 3021'. Este atestat în Muntenia. CAUTĂ NAN IAPA, ŞI EL CALARE PE EA Cică un om avea şase cai, vrînd odată să-i numere ca să se încredinţeze dacă nu s^-a pierdut vreunul, nu-şi putea găsi socoteală, caci tot uita să numere şi iapa pe care sta călare. A trebuit ca un călător să-l scoată din nedumerire. r Zanne, Proverbele românilor,Yl (1901), p. 216 m - n ■ inhl.'p. tip 3022 ; e£, 3751 i (A.Th. 1&&8A$v I&te ates* tât îâr&itiăteniâ şi Trânlsils^i^ ’ ••• i i Variante; , 2. Şase măgari. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 35. 3. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM, IV (1929), nr. 5, p. 11. 4. Şase măgari, NEAM ROM. POP., XX (1929), nrv 13, p. 235. 5. Şase măgari, AMIC. POP., LXXVII (1937), p. 129. ŢIGANUL ADVOCAT Pe vremea moşilor şi strămoşilor noştri nici pomafnă nu era de căi ferate prin ţara noastră. Dacă erai silit să întreprinzi o călătorie îa vreun loc depărtat, aceasta ţinea zile şi săptămîni întregi. Pe vremea aceea plecase dintr-un colţ de ţară departe, la una din episcopiile noastre, un biet de cleric absolvat, sărac lipit pămîntului, să se hirotonească de preot. Pe lingă băţ, tovarăş credincios şi nedezlipit al omului călător, şi-a fi luat el cu sine şi traista, şi în ea ceva de ale mîncării, dar, în călătoria lungă, cuprinsul ei se deşertă şi aşa sosi clericul nostru cu traista goală, cu nici o leţcaie şi flă-mînd ca vai de el într-un oraş săsesc. Aici trase de gazdă la un ospătar de sas pe care-1 cunoştea de mai nainte. Sasul, după ce-şi dădură bineţele şi se întrebară de sănătate, îl întreabă dacă nu pofteşte ceva de gustare. — Să-ţi spun drept, ospătare, îi zîse clericul, sînt flă-mînd, mort de foame, dar n-am o para frîntă... — Nu face nimic, zîse sasul, vei plăti cînd îţi va da Dumnezeu, şi porunci numaidecît să i se fiarbă zece ouă. Clericul mîncă, mulţumi, şi după ce se odihni puţin, se duse mai departe. Trecură mai mulţi ani la mijloc şi clericul nostru, care acum era preot, uitase de ouăle sasului. Intr-o bună demi-neaţă însă se pomeni că sasul l-a pîrît pentru cele zece ouă şi cere pentru ele o mie de zloţi. Sasul adică zîcea aşa : din cele zece ouă ar fi ieşit zece pui ; aceştia în anul viitor ar fi 83 ouat o grămadă de ouă, din cari ar fi ieşit alţi pui şi aşa mai departe, socotind din an în an, datoria lui se suia tocmai la o mie. Bietul preot, care în vremea aceasta abia se înfiripase, nu-i prea venea la socoteală să plătească o sumă atît de mare pe vremile acelea numai aşa de-a fetea şi era foarte necăjit. în ziua de judecata, cum mergea el aşa trist şi ofilit spre oraşul, unde era chemat, iată, că întîlneşte de o lăture a drumului un ţigan, „prefetuşiu44 de la o curte grofească, care ieşise cu iobagii curţii^la>lucrul cîmpului. Ţiganul, milos din fire, cum este, văzînd pe preot aşa de întristat, îi ieşi m cale şi-d rugă ) să-i spuieil^ i^cmz şi gînduri îl muncesc, dacă el i-ar putea ajuta. — Lasă-mă la păcatele mele, om de omenie, îi zîce preotul, fiindu-i acum şi ruşine să-i spună pricina. Am şi eu necazurile mele, ca toţi oamenii de sub soare şi degeaba ţi le-aş spune d-tale, tot nu mi-ai putea ajuta. Ţiganul însă nu, da una, să-i spuie şi să-i spuie, şi să-i spuie. în sfîrşit preotul, ca să scape de el, îi poveşti întîmplarea. — Numai atîta-i, zîse ţiganul nu te supăra părinte, că-ti fac eu sasului una nefăcută. întoarce-te acasă fără grijă, de-ţi vezi de casă şi copii şi lasă, că mă duc eu îa judecătorie în locul dumitale. Preotul se întoarse acasă, iar ţiganul se duse la oraş, dar nu se înfăţişă, la judecătorie decît într-un tîrziu. Acolo erau de faţă toţi judecătorii, sasul cu martorii, şi aşteptau sosirea preotului. Ţiganul intră şi-i înştiinţă că el vine în locul lui. •— D-apoi pentru ce vii aşa de tîrziu şi ne faci să pierdem atîta vreme, aşteptîndu-te, se răstiră judecătorii? — Mă rog de iertare, răspunse ţiganul, eu sînt „prefe- tus44 de curte şi, ieşind cu iobagii la cîmp, a trebuit să stau pînă au fiert păpuşoiul de sămînţă, că nu cumva să-l semene nefiert. r ! v — Auzi minciuna, zîseră mai mulţi judecători : cine a văzut să semeni păpuşoiu fiert! ? — Mă rog de iertare, eu voi semăna de aci înainte păpuşoiu totdeauna fiert. — Omul acesta sau este nebun, sau ne ia pe noi drept nebuni, zîseră judecătorii de niai nainte, pier^îndu-şi diri ce în ce răbdarea. Bine bre, om de omenie, păpuşoiul acela nu va ieşi nicicînd. 84 — fia Wieşi.;/7 0 ' — Ba nu, răspunseră judecătoi 11, niciodată. — Aşadar d-voastră credeţi ca dm păpuşoiul, fiert nu vs ieşi alt păpuşoi ? ' ; ■ - — Negreşit, că nu va ieşi. — D-apoi din ouăle fierte, ce le-a dat domnul (arătînd pe sasul preotului), cum ar fi teşit pui ? — - Aşa-i, n-au putut să iese, ziseră judecătorii unanim şi convingător. : Şi sasul se depărtă cu buzele drîmboiate. CART. SAT. ROM., IX (1884), nr. 5, p. 70 Vezi Typol. bibi.,; tip 3023. Este atestat in Muntenia, Transilvania şi la macedoromâni.. V arian te: 2. Ţiganul avocat, GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 107, p. 6. 3. Păcală advocat, ALB. Buc., II (1898), nr. 2, p. 55. 4. De-ale lui Nastratîn (N. I. Munteanu), I. CREANGA, IV (19.11), nr, 7, p. 222 (Chilia Veche — Tulcea). 5. Din isprăvile lui Nastratin, CAL. CLUJ. ROM., 1935, p. 105 (Trifeşti — Alba). 6. Păcală advocat (C. N. Mateescu), ALB. Buc., 1937, nr 36, p. 566. 7. Nastratin Hogea avocat, CAL. POP., 1937, p. 115 (Antologia aromânească, de T. Papahagi). PĂCALĂ la judecata Preşedintele îi ia interogatoriul : — Qtim te cheamă ? — Cum să mă cheme, fietişcare mă cheamă după placul său. . — Nu vorbi în papainoage, răspunde cum te cheamă ! — Păcală ? s — De unde eşti ? 35 — De pe lumea asta, cînd mi-o veni sorocul o să fiu de pe lumea cealaltă. — N-o face pe Tămase, să-mi răspunzi unde locuieşti ? — în comuna Cotonoagele, satul Sperieţi, cătuna Sgîr- ciţii. — Cîţi ani ai ? — Cine poate şti cîţi ani are omul de trăit. — Ia vezi nu te-ntrece cu de-deochiul, răspunde la ce te-ntreb, ce vîrstă ai ? — Treizeci şi doi de ani. — Gîndeşte-te bine că din dosar rezultă că ai 34 ani l — Atîţia ani am trăit cîţi apr declarat. Sare procurorul de colo şi-l acuză că face mărturii mincinoase, c-ascunde cei doi ani pe care i-a trăit în închisoare. — Hm ! nu-i ascund, răspunde Păcală, ci nu-i socotesc că numai viaţă n-a fost aceea. — Cum, da i-ai trăit se cheamă, zise procurorul. — Aşa trai, să-l trăieşti dumneata, domnule procuror, măcar de-o prubă, că poate te-i mai dezbăra să tot cauţi pricină oamenilor. Leandru, De-ale lui Păcală, p. 2G> Vezi Typol. bibi.; tip 3024. Este atestat în Muntenia. Variantă: 2. Omişi din socoteală. Jurescu, Snoave, p. 44. [PACALA JUDECĂTOR] Se duce odată o babă la tîrg ca să vîndă un tălbăltoc cu făină. Şi-n piaţă desface legătura, punîndu-se jos ca s-aş-tepte muşterii... Deodată însă se stîrneşte un vînt-vîrtej, umflă legătura babei în sus şi-i împrăştie făina în toate părţile ! Atunci baba, care era cam zăludă la minte, fuga la judecătorie ca să facă proces vîntului spre a fi despăgubită. 86 — Nu putem judeca procesul d-tale, mătuşă, zise judecătorul, cine a mai auzit una ca asta ? — Vai de mine şi de mine ! Să rămîn eu păgubaşă de făină ? Numai unul Dumnezeu mă ştie în ce sărăcie măi zbat eu ! Şi unde nu începe a se sclifosi şi a se văicăra biata babă, de ţi s-ar fi rupt inima auzind-o ! — Hai, du-te mătuşă ! se răsti judecătorul. Ce să-ţi fac,, dacă aduci un proces ce nu se poate judeca ? — Pot eu ca să judec acest proces, domnule judecător,, zise un tînăr chipeş la faţă şi cu plete lungi pe spate (era Păcală). Să mă lăsaţi pe mine să judec, şi de n-a ieşi baba împăcată, plătesc eu făina ! A fost lăsat mai mult de haz, să judece el procesul babei. Lume multă venise la judecată — ba era acolo, se zice* şi mai-marele peste judecători, ca să vadă şi el cum are sâ se judece procesul cu vîntul... — Ţie, măi morare, cu moara de apă, cînd ţi-i bine ? cînd plouă, ori cînd bate vîntul ? — Cînd plouă, mi-i bine, d-le judecător că atunci am apă, îmi umblă moara şi aşa am folos ! — Dar ţie, întrebă pe ista cu moara de vînt, ţie cînd ţi-i bine ? — Mie, d-le judecător, atunci mi-i bine şi am folos, cînd a bate vîntul cît de tare... — Aşa ? Atunci tu ai să plăteşti babei făina! — Aşa, bravo ! D-ta să plăteşti făina, strigă mulţimea* căci numai d-tale vîntul ţi-aduce folos !... Şi —- spune povestea — cică ar fi rămas Păcală ca ju- decător în tîrgul acela... CÂL. BAN., II (1935), p. 65 Vezi Typol. bibi.; tip 3025. Este atestat în Transilvania. Variante: 2. (Fără titlu) ALB., 1923, nr. 25—28, p. 427. 3. (Fără titlu) ALB. Buc., 1934, nr. 34, p. 6, 87 PÂCALA înaintea judecătorului — Cine te-a pus la închisoare? zise judele. ,—. Doi epistaţi. r — Din cauză de beţie, poate ?. Da,) d-le judecător, amîndoi erau beţi. * GAZ. OLT., I (1885), nr. 18, p. 4. , Vezi Typol. bibi.; tip 3026. Este atestat în Muntenia. \ PACALA ŞI TIND ALA Doi mucaliţi se întîlniră odată în drum şi ca să mai stea €e vorbă trase şi ei la cîrciiimăj că se întîmplasQ chiar lîngă ei. Se aşezară la o masă şi începură a se cinsti, după obiceiul Ipgului, cu băutură. Ce aveau, aveau între ţei, căci tot ciocnind pahar după pahar, începură a se ciocni şi din vorbe. ^ JJnul din ei ridicînd paharul plin ca să cinstească ură celuilalt : - , —: Măi, frăţ|culer să te văd drept ca cobiljiţa, sănătos ca cobza, gras ca scripca, tare ca fluierul şi, din tălpi pînă în vîrful capului să poţi trece prin urechile acului. Dar celălalt nu se lăsă mai pe jos şi-i răspunde mai frumos : !;,;r — Mulţumesc de urătură, - Sări-ţi-ar dinţii din gură. Să te faci lung ca Oltul ' ' Şi subţire ca tortul, Cînd te-o apuca Să nu te poţi scula .Şi cînd te-ai scula Din nou să te ia ! SAT., IX (1938), nr. 93, p. 30 Vezi Typol. bibi; tip 3027. Este atestat to. Muntenia. 88 DE-ALE LUI PACALA De unde pîna unde Păcală ajunsese slugă la un1 ovreu» nici el nu ştia s-o spuie. Destul că se tocmise cu leafă bună şi, în schimb, îi făcea pe fiecare zi cîte o poznă. Odată, într-o sărbătoare, cînd toţi evreii postesc de dimineaţă pînă seara, stăpînul lui Păcală poruncise bucătăresei ca în ziua aceea să nu gătească nimic, şi pentru ca să nu intre copiii prin bucătărie, să se spurce cu ceva, o încuiase şi luase cheia cu dînsul Păcală, nemaiputînd de foame, vru să intre în bucătărie să găsească ceva d-ale rnîncării, dar o găsi încuiată. — Staţi voi, dacă e aşa, zise el ! şi se pregăti să-şi răzbune. Luă un ciocan zdravăn şi înţepeni cu vro douăzeci de cuie uşa comodităţei. Ovreiul avea vro 12 copii, bez balabustă şi două cumnate. Cu toţii veniră să i se. plîngă că nu le era cu putinţă să intre undeva, unde aveau treburi foarte grabnice. Dintr-una într-alta, se află că Păcală bătuse uşa cu cuie şi habotnicul tată de familie, îl chemă îndată să-l certe : — Bine, moi Pucală, ci ai butut puron la uşe de la uşa de plumbătoare ? — Păi, jupîn stăpîne, răspunse Păcală, fiindcă nimeni nu mănîncă astăzi, am crezut că nu e de trebuinţă. GAZ. ŢER., II (1893), nr. 25, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip. 3028. Este atestat în Muntenia şi Transilvania Variantă : 2, De-ale lui Păcală, POP. ROM,, 1911* nr. 48, p. ..11* STĂPÎN şi sluga Stăpînul către vizitiu : — Ţi-am spus de atîtea ori, Ioane, cînd îţi dau vreo poruncă, să nu faci niciodată treaba pe jumătate ci s-o faci 89* întreagă! Aşa de pildă dacă-iS spuâi;fcăfpiii eaii la trăsură, trebuie să ai grije să faci tot ce se cere, adică să scoţi trăsura, să inhami caii,, să vii cu biciul şi toate cele (|e^rebţiinţă ! Puţin după aceasta i se face cacmmm. rău şi domnul trimite pe Ion după doctor. Trec însă vreo două ceasuri şi vizitiul nu se mai iveşte. în sfîrşit soseşte. — Unde ai zăbovit atîta ? îl întreabă stăpînul furios. — Apoi de, cucoane, mi-aţi spus să nu fac niciodată treaba pe jumătate. D-aia n-am chemat numai pe d. doftor ci am adus şi pe popa, şi pe dricar ! CAL. LUM. IL., 1909, p. 140 Vezi Typol. bibi.; tip 3029. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Variante: 2. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 50, p. 11. 3. De-ale lui Păcală. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, 52. 4. Păcală slugă, CUGET CLAR, II (1929), nr. 1, p. 48. 5. Păcală şi boierul, CAL., V (1929), p. 108. 6. Păcală slugă, ŢĂRĂNISM., VI (1931), nr. 36—37, p. 14. DIN ISPRĂVILE LUI PĂCALĂ Păcală, îmbrăcat cătană, în căile sale s-a abătut seara la o casă să ceară conac. Stăpîna casii din întîmplare chiar atunci scosese din cuptor o gîscă friptă şi văzînd pe Păcală, căzîndu-le din senin, nu-i prea veni la socoteală să pună gîsca pe masă pentru cină, că de, o bucăturică bună cum e o gîscă friptă nu se cîştigă aşa uşor şi, prin urmare, nici nu se cam îndură omul s-o împartă cu lumea, de aceea se şi grăbi de o înfundă într-o oală din budureţ, ca să-i râmînă căldura. Dar era ic, că Păcală întrat undeva, nu era om să-l mai scoată. Aşa şi aci, deşi ştăpînii casei se codeau de-al primi în conac de noapte, îndepărtîndu-1 cu vorbele, totuşi pe Păcală nu:-l putură clăti de la vatra focului unde-şi luase stăpînirea. 90 £0 În urmă, o noapte nu-i cît anul, şi pentru un biet că-tană de ce să nu te strîmtoreşti cînd şi el a suferit atîtea pentru ţară..., îi făcură şi lui culcuş în ungheţ şi se culcară. Ostenit Păcală ar fi tras odihna mitului, la căldurică, numai îl găta, vedeţi, un fel de miros ce ieşea dintr-o oală astupată lîngă el... şi-i creştea năcazul mai tare că auzea horcăiturile stăpînilor, în vreme ce el n-avea somn... S-a pus deci a pipăi la oală şi ce să vezi colo : sărmana gîscă friptă !... Să scape de acel miros nesuferit, că nu putea aţipi mac, a mîncat carnea cugetînd că prin aceea doar i se va mai pierde acel miros dinaintea nasului... Norocul i s-a împrietenit, că mîncînd gîsca a aţipit pe loc... Lungă cale mai avînd înainte s-a pomenit cam de dimineaţă şi cu graba încălţîndu-se a uitat neîncălţat un plotog de opincă, şi ca să nu-1 mai ieie greumînt la drum l-a băgat în oala unde fusese gîsca. în toiul lui Păcală se pomeniră şi stăpînii casei şi unde nu dau a-l opăci cu întrebări de cătănie şi treburi împărăteşti. Dornic văzîndu-1 Păcală pe stăpîn de noutăţi din ţară se dete vorbei. — Eram să plec, jupîne gazdă, şi pe aici să uit a-ţi lăsa o veste mare. De curînd m-am războit groaznic. Bocicorod împărat, la care am slujit eu, crîncenă bătaie a ţinut cu Li-borod împărat străin, pe care tot l-a dumicat scoţîndu-1 afară chiar şi din Fozic, cetatea unde era ascuns... Vai de mine L ce spui, jupîne cătană ? da putut-ai scăpa teafăr ? — întreg cum mă vezi, de ai noroc, ai, şi-i pace. —• D-apoi bine fătul meu, mulţumeşte lui Dumnezeu câ eşti viu, zise gazda pe care adînc îl străbătură vorbele lui Păcală. în* zori Păcală• ptecă .mai.. departe ducîndu-şi traista eu păcalele. în urma lui se scuturară şi stăpînii, care aflînd plo^ togul în locul gîscuţei fripte numai atunci îşi limpeziră minţile cu bătaia împăraţilor Bocicorod şi Liborod în cetatea Fozic şi cunoscură că au avut val cu cinstita barbă lui Păcală, care le lăsase şi lor o păcălitură din traista cea plină cu ele. j ' F. POP., I (1892—1893), p. 292 Vezi Typol. bibi.; tip 3030. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. . » , m[ V ar iante : 2; (Fără titlu) ROM. Buc., XI (1896), nr, 354„ p. 2. 3. Revanşa. Jurescu, Snoave, p. 10/. 4. Gîscăneştijde la Stăneşti PRIETEN, NOSTRU, I (1911—1912), p. 27. 5.jâin isprăvile lui Păcală, QAh, BIHOR, II (1922), p. 125. 6. Băgai obielele mele. Popescu, N.I., Basme şi snoave, p. 18 . 7. Cetatea de oală şi împăratul opincilor (A. Bolcu), DAT., II (1924), p. 241. ^ TÎNDALĂ SE-NSOARA Pe Tîndală l-a apucat ferbinţelile însurătoarei ! Tînjea, de parecă era bolnav şi era necăjit foc că-n satul lui nici o fată nu-1 voia de bărbat, deoarece i se dusese vestea ca de popă tuns, ba că-i poznaş, ba că-i tîrîie-brîu... Se ofilea văzînd cu ochii şi devenise nătîng. Numai iată că Păcală vine în petit la el. — Dragă Tîndală s-a terminat şi cu aşteptarea ta, ţi-am găsit o fată taman ca pentru tine. li frumoasă, ochioasă, vrednică şi are stare bună atîta că e tocmai din al treilea judeţ. Ca zestre are o casă cu livadă, un car cu boi voinici, o vacă cu mînzat, o iapă cu mînz, cinci hectare de pădure cu lemaş ; iar de-ale casei ii dă tots ce trebuie ca pentru o gospodărie nouă, , — Adică cum vine asta Păcală, te-ai găsit tocmai tu să rîzi de mine, eu mă ţineam că sîntem prieteni şi văd c-am ajuns şi de batjocura ta, mă păcăleşti, că de unde să cadă pe mme asemenea berechet. Vezi bine c-aşa o fată nici nu-i de nasul meu, ori poate o fi avînd niscaiva beteşuguri. ^ N-âre,! bre, nici o meteahnă. — O fi vreo sluţenie ?... — Ţi-am spus doar că e frumoasă. — O fi purtînd vreo gheabă-n spate ? -ţr Da de unde ! — O fi-ncrucişată sau vreo buboasă ? , ‘ . n — Nici vorbă ! — O fi şchioapă, cotonoagă? LA ' — Ce glumeşti ! r r — O fi-ngreunată ? . j:: — Nu e bre, a fost ea, da a lepădat de curind ! — Asta o-nghit eu faţă de cîtă zestre are, zise Tîndală, dar tot trebuie să mai aibă ceva, că observ eu c-ai mai avea ceva de spus, nu-i aşa? V , — Ce să-ţi mai spun, are toate simţurile ; vede bine, aude bine, ^da-i tăcută. Cînd mă gîndese cît e de tăcută fata asta pMrcă sînt gelos pe tine, €ă traiul meu cle-acasă, ce crezd* e un iad, rrtă^omoară gura nevestei şi mai ales a soacrei. — Adică curn tăcută, bre, e chiar mută, Întrebă Tîndală ? — Mută-n lege/'îi^ă^punde făcala ! — Ei bate palma, s-a făcut, mă-nsor cu ea... dar să vii la., nunta ' — O să viu, se poate să nu viu, răspunse Păcală, darîara să vin cînd m-o invitaVmireasa1 cu gura^ei. j ■■■-* r ' / Leandru, De-ale lui Păcală, p. ? Vezi Typol. bibi.,' tip 3031. Este atestat în Muntenia.’ ClND ERA PĂCALĂ MIC... Cînd era Păcală mic şi atunci era dat naibii. La 13 ani rămînînd o|fan dş părinţi,: fu dat în , îngrijirea unei mătuşe care avea un cusur : vorbea numai în proverbe. „ Cum se sucea, cum se învîrţea bietul Păcală, mătuşa h&p ! cu proverbul... , — Stai că-ţi arăt eu proverbe, mătuşică dragă, să mă pomeneşti ! într-o zi mătuşa îl dojenea pe Păcăluţă : — Ascultă, Puiule, niciodată să nu faci un lucru zadarnic, căci găina care cîntă seara, dimineaţa n-are ouă. Ai înţeles ? 93 — înţeles, sărut mîna... A doua zi, Păcăluţă ronţăia cu plăcere nişte susan de la turc. — Ascultă, împeliţatule, îl întrebă mătuşa : cînd â cîntat anoţata aseară şi o ouat, tu i-ai luat oul şi l-ai dat pe acadele ? — Moţata n-a ouat aseară ! — Ba da, a ouat, se înfurie mătuşa... Crezi că n-am au-^zit-o eu cîntînd ? — Daa ? zîmbi obraznic Păcăluţă. A cîntat moţata a-seară şi a avut ouă ? Hm ! Apăi nu mi-ai spus tot alde matale că găina care cîntă seara dimineaţa n-are ouă ? Iaca moţata n-a avut. Ce ? era să i le f^c eu oule ? atît mai lipsea... •- Mătuşa se cruci şi grăi : — Tu ai furat oul moţatei, tartore. Dar, cine fură azi nn ou, mîine va fura un bou. Ai priceput ? — Priceput sărut mîna... A doua zi mătuşa se pomeni cu Păcăluţă pe poartă tră-gînd un bou de funie. — Dar asta ce mai este, gheavole ? — Ce să fie ? n-ai spus matale că cine fură azi un ou, mîine va fura un bou ? Poftim boul şi dă-mi pace. Mătuşa înghiţi în sec şi clatmînd din cap, grăi cu milă : — Vai, vai, nepoţele ! Cu poznele tale, o s-ajungi o haimana. Faci azi una, mîine alta, pînă cînd vei da de Aghiuţă căci dragul meu, ulciorul nu merge de multe ori la apă ! Pri-ceput-ai ? — Mda... — Aşa ! acum du-te şi adu-mi un ulcior cu apă de la puţ. Păcăluţă aduse* — Bun ! mal adu unu. îl aduse şi p-ăsta, dar cam bolborosind. — Haide, încă unu... Păcăluţă luă ulciorul şi foarte liniştit, îl făcu ţăndări. — Ce făcuşi, talpa iadului ? — Ce sa fac ? N-ai spus matale că ulciorul nu merge de multe ori la apă ? De, dacă aşa-i proverbul eu sînt de vină ?... — Hai, piei din ochii mei, se oţărî mătuşa, supărată lucru mare... Ce mai stai ? spală putina mai repede, că de nu... Păcăluţă plecă oftînd d-a dreptul în cămară unde mă-tuşe-sa îl găsi spălînd de zor, o putină veche. — Dar aici, ce mai faci, împeliţatule ? -94 — Ce să fac ? Iacă îţi spăl putina, ca să nu-mi aud vorbe mai pe urmă. — Uf, Doamne, Doamne... Şi cîte pozne d-astea n-a mai făcut Păcăluţă pînă-i dădură tulei în barbă, ca apoi să le facă tot mai boacăne... BĂRĂGAN., II (1932), nr. 4, p. 6 Vezi Typol. bibi.; tip 3032. Este atestat în Muntenia. [CONSTATARE] — Tu, cîne ! zise Păcală către un om. — Dcă nui o .poate scoate ia cap cu animalul*. îi veni lui Păcală o idee. începu să se învîrtească împrejurul animalului şi, lu-îndu-1 apoi de frînghie, porni ia drum De astă dată porcul îl urmă supus. i. - r * Pe drum se întîlni cu Tîndală, care-1 întrebă : — Dar unde duci porcul, Păcală ? — Vorbeşte mai încet, răspunse Păcală în şoapte, el crede ca-1 duc înapoi acasă ! . CAL. SĂT. Sibiu, XLVI (1937), p. 105 Vezi Typol. bibi.; tip. 3035. Este atestat ® Transilvania. Pleacă într-o zi Păcală şi Tîndală şi cu un vecin de-al lor la tîrg. - Din vorbă în vorbă, nu ştiu cum , dracu s© făcu? că aduse vorba de mbrţi Mdemoarte. Tot .discutînd asa, z!ise Tîndală : — Eu cînd o fi să mor vreodată, aş vrea să mă aşeze alături de nevasta mea Ioana, căci mult am mai iubit-o cît a fost în viaţă. Vecinul, la rîhdul său, spuse şi el : — Pe mine, după moarte aş fi bucuros să mă aşeze lingă maică^mea, căci, cît a trăit, mult s-ă mai îngrijit de mine ! > Păqală însă îşi vedea de drum înainte şi tăcea din gură... Văzînd asta, îl întrebă Tîndală. — Dar tu, unde ai vrea să ţe aşeze ? 96 — Eu, răspunse Păcală, tare aş vrea să mă aşeze lîngă Pachiţa, fata preotesei ! — Dar bine, mă, răspunse Tîndală aia trăieşte ! Insă Păcală de colo îi răspunse supărat : — Paicâ eu sînt mort ? !: Mircescu, Făt-Frumos, p. 31 Vezi Typol. bibi.; tip 3036. Este atestat în Muntenia. PĂCALĂ ŞI FINANŢII Vînturînd ţara dintr-un colţ în celălalt, de unde, de unde nu, fişticase Păcală un sac de duh an şi-acuma era în drum cătră casă cu el, cînd necuratul îi scoate un finanţ în cale. — Ce duci în sac, omule ? — Lînă, să nu-ţi fie cu supărare. — O fi, dar dacă aş vedea-o ? ■— Că-i vede-o, dacă mi-i ajunge, răspunse Păcală. Zi-cînd acestea o ia la tălpăşiţă de pîrîiau cele nojiţe. Finanţul simţi mirosul duhânului şi-l luă îh goană şi mi-1 goni tot într-un suflet pînă în satul cel mai aproape, care era chiar sub un deal. Păcală cum ajunge în casa cea dintîi grăieşte, ce grăieşte, aşează duhanul, ia ţundra stăpînului casei şi ieşind :!^ uliţă se pune pe vetriţa de: sub gafrd. încă nu apucase să şază bine, cînd şi vede pe finanţ pe deal coborînd în fuga mare cătră sat. Nu trecură două minute, finanţul ţop lîngă el. — Bună hodina de Dumnezeu. — Noroc şi sănătate. — N-ai văzut trecînd pe-aci un om cu un sac în spate ? ■— Ba văzui unul chiar adinte ; pasă-mi-te numai pasă pe cărăruşa asta cătră pădure, că îndată-î ajungi. Finantul o întinde mai departe# igr Pălacă luîndu-şi lîna, îşi văzu de cale, care era chiar în partea potrivnică de ceea ce o arătase fmantului. &AZ. TRÂNS., LIII (1890), nr. 17, p. 6 Vezi Typol. bibi. ; tip 3037. Este atestat în Transilvania. 97 FRICA DE MOARTE ! Tîndală înstărise, era putred de bogat, în timp ce Păcală ducea targa pe uscat. Ce se gîndi el, să se ducă la prietenul lui Tîndală să-l roage ca să-l ajute frăţeşte, aşa după cum se prinsese ei din copilărie că se vor ajuta unul pe altul. Tîndală nu-1 recunoscu, cu toate cîte-i amintea Păcală,, se prefăcea că nu-1 cunoaşte. Atunci Păcală-i povesteşte că fiind bolnav la spital a văzut cu ochii lui cum unul care zăcea în patul vecin a început să nu mai cunoască şi a doua zi a murit. — Pînă mîine mai ai de trăit Tîndală ! Am zis... adio !' — Stai, măi, Păcală, n-o face pe nebunul că mă bagi în lichituri, ce mă condamni aşa dintr-o dată la moarte. Ia stai colea să ne mai depănăm din amintiri şi să-ţi ajut la nevoile tale, că doar mai mult preţuieşte viaţa decîfc gologanii. — Ei, aşa te vreau, frate Tîndală ! Leandru, De-ale lui Păcală, p. 2T Vezi Typol. bibi.; tip 3038. Este atestat în Muntenia. PĂCALĂ — CLOŞCA SAU SECRETUL FEMEIEI ' ‘v ’v; ' ‘1 y '■■ ■ Ti • ■ ; ■ ' ■ : 1 *.. Erau însurăţei, de vreo două săptămîni, şi ce-i dă prin minte lui Păcală ca să-şi încerce nevasta de poate ţine vreun secret. S-a prefăcut că e bolnav, s-a aşezat la pat, avînd grije* să dosească sub plapomă un ou de pichere. într-a treia zi dimineaţă se pune pe-un ţipet, că-1 taie la burtă, iu ! îu !... of ! şi răsuflînd adînc scoate oul de pichere,, pe care-1 arătă ndveste-sei. — Iată ce făcui !... dar m-am răcorit. Fă Ileano, îi spuse el, dacă ne-am luat se cheamă că noi ne-am legat viaţa pîn la moarte şi cu cele bune şi cu cele rele ? — Aşa-i bărbate! 98 Ileano dragă, tu fuseşi martoră la' întîmplarea aceasta nemaiauzită că făcui un ou de pichere, bagă-ţi minţile-n cap şi ţine secret, că de-o afla careva mă fac de rîs în tot satul. -— Desigur, dragă bărbate ! Cum îţi închipui că s-ar putea altfel, că doar la o chestie ca asta n-oi fi limbută. Se duce Ileana la fîntînă s-aducă un, ulcior cu apă şi-n-tîlneste pe mătusa-sa Vărvara, care-o întreabă de sănătatea lui Păcaiă ? — Ce să facă, leliţă Varvară, acuma s-a .răcorit, dar da-că-mi făgăduieşte că aici rămîne ţi-oi spune- o minune : ştii ce urla Păcală că parc-avea tăieturi de facere şi‘ deodată a ouat două ouă de găină. — Adevărat minune, ei şi... ? — După asta i-a încetat durerile şi-arată om sănătos. Se duce Varvara la coana preoteasă c-avea de aranjat năvoadele la război. Şi din una din alta îi povesti cum ne-potu-său Păcală a ouat două ouă de raţă. Pînă-n seară zvonul s-a dus oa fulgerul, ştiau şi copiii din sat că Păcală cloceşte pe nouă ouă de gîscă. Secretul femeiei îi secret şi foaie verde lobodă, gura lu-me-i slobodă. Leandru, De-ale lui Păcală, p. 18 Vezi Typol. bibi; tip 3039 (A. Th. 1381 D) ; cf. 3111. Este atestat în Muntenia. păcală jeleşte Păcală, care era cam scurt de vedere, se duce la o prăvălie cu ochelari. — Dă-mi o păreche de ochelari negri, cere el. — Mai buni ar fi pentru dumneata nişte ochelari vineţi, rzice negustorul. — Ştiu, aşa mi-a spus şi doctorul, dar vezi, că jelesc, răspunde Păcală. CAL. POP. XIII (1898), p. 60 Vezi Typol. bibi.; tip 3041. Este atestat în Transilvania. 99 PACAI^A 1^ DOFTOR Păcală era şustăr de meserie şi într-o zi se duse la doftor cu ceva durerş de pept. Doftorului vizită şi după vizită îi spuse că „n-are nimica. Pentru vizită Păcală plăti 20 de lei şi plecă spre casă cam cătrănit că doftorul îi luase 20 de lei pentru că-i spusese că „n-are nimic44. In cealaltă zi, doftorul îşi trimise ghetele să i le repare Păcală. „Pe mîne îs gata“, zîse Păcală cătră slujnica doftorului, să vii după ele cu 20 de lei. In cealaltă zi Păcală luă cei 20 lei şi dete ghetele aşa cum le căpătase. — Spune domnului doftor,; zise Păcală, că m-am. uitat pe de toato părţile, la ghete,, dar .„n-au nimic“. V •’ ; ^ CAL. F. „LUMINA SAT,II (1928), p. 8& Vezi Tfijpol. bibi.; tip 3042. Este atestat în Transilvania. PĂCALĂ Un„,om pîcălitoriu se îmbată într-o zi şi cade într-un. şanţ adîric plin cu apă. El fu scos de timpuriu afară pînă ce nu s-a înecat. Un prieten îl întreba că pînă unde s-a cufundat în apă ? — Pînă la nodeie fu răspunsul. — Şi nu ai putut să ieşi singuţ afară ? — Nu pentru că căzusem cu capul în jos. CAL. CARAS. SEV., I (1882), p. 51 Vezi Typol. bibi.; tip 3043. Este atestat în Transilvania. _ ţ,,K, DE-ALE LUI. PAC AL A Intr-o: noapte intrară hoţii în casa lui Păcală. Căutară peste tot, răvăşind toate lucrurile, dar nu găsiră nimic. Ne-vastă-sa, auzind zgomot, îl trezi şi îi spuse : 100 — Păcală ! n-auzi ? sîtit hoţi în casă ! — Taci din gură ? Mie îmi crapă obrazul de ruşine că m-au ce găsi, şi tu.ţipi în gura mare ! CAL. LUMINA POP, Tul,, IV (1937), pl: 7-4 Vezi Typol. bibi.; tip 3044 (A. Tli. 1341 C). Este atestat în Transilvania. .. .. WIE ŞAKALE EINEM FUHRMANN ANTWORTETE1. Einst ging Bakale die Heerstrasse entlang, de fiihr rasch cin Fuhrmann an ihm voriiber und fragte: — Kann ich wohl die Stadt vor Einbrueh der Nacht «erreichen? — Ja, antwortete Bakala, wenn du nicht so rasch făhrst. Der Fuhrmann dacite, ist der aber dumm, und liess die Pferde laufen, dass die Strasse zitterte. Vor der Stadt aber, wo grosse Steine lagen, stiess der Wagen an einen derselben so heftig an, dass ein Rad brach und der Fuhrmann. Not hatte, den Schaden auszubessern. Mittlerweile ward es Nacht. Und als er eben weiter wolite, holte ihn Bakale ein und sagte: — Siehst du, dass ich Recht hatte, wărest du nicht so rasch gefahren, so hăttest du die Stadt bei hellem Tage er-reicht. v ; ; > Obert, Riimanische Mărchen, p. 117 ; republicată: Aus Siebânbiirgens* Vtxf-zett und Gegenwart/ p. 68 J Vezi Typol. bibi.; tip 3045. Este atestat în Transilvania. 1 CUM I-A RĂSPUNS PĂCALĂ UNUI CĂRĂUŞ Păcală mergea odată de-a lungul unei şosele largi. Un cărăuş trecu pe lîngă el în goană şi întrebă : — Pot să ajung la oraş înainte de căderea nopţii ? — Da, îi răspunse Păcală, dacă nu fugi aşa de tare. Cărăuşul se gîndi că-i prost cel cu care vorbise şi dădu drumul la cai atît de repede de se zdruncina strada. Înainte de oraş însă, unde erau pietre mari, caruţa se lovi de una din ele atît de puternic încît roata se rupse iar cărăuşul se necăji mult pînă a putut înlătura paguba. între timp, se înnoptă, şi cînd vru să pornească mai departe, îl ajunse din urmă Păcală şi zise : — Vezi că am avut dreptate, dacă n-ai fi alergat aşa de tare, ai fi ajuns în oraş pe zi. ' SE JYtlKA... Tîndală îl întîlneşte pe Păcală pe strada principală a oraşului şi îl opreşte : — Ascultă Păcală ! Nu ai putea să-mi spui unde este capătul celălalt al străzii ? — Ia-o şi tu la vale, îi spuse Păcală. — Mă mir, adăogă Tîndală, eu vin de acolo, dar ura domn mi-a spus că e în partea asta ! Şi fără să mai aştepte răspuns, o luă la goană în partea aceea. CAL. SAT. Sibiu, XLVI (193?),,. p. 84 Vezi Typol. bibi.; tip 3046. Este atestat în Transilvania. UITUCI Şedea odată Păcală şi Tîndală de vorbă. — Nu ştiu ce să mă fac, zicea primul, că nu mai pot ţine minte un lucru de la o zi la alta. — Nici eu nu mai ţiu minte răspunse Tîndală. Dar cum ai simţit tu aceasta ? — Uite cum, răspunse Păcală, uit mereu să-ţi cer cei trei poli pe care ţi i~am împrumutat acum un an ! — Tîndală se făcu că nu mai aude şi nu-1 mai întrebă nimic. Mircescu, Făt-Frumos.r p* 3-2 Vezi Typol. bibi.; tip 3047. Este atestat în Muntenia. LA UN PAHAR DE BERE La un păhar de bere, sade Păcală şi Tîndală. Păcală : — Ce fericit aş fi să am numai o fetiţă. 102 Tîndală : — Şi n-’ai' nici iina 1 r Păcală : — Ba din contră, am zece. POP, ROM., XIII (1913), nr. 4, p. ? . Vezi Ţupol. . bibi.; ţip 3048. Este atestat in Transilvania. PĂCALĂ CUMPĂRA RACI La rîndul său lui Păcală i se făcuse poftă de raci şi se duse-ri pescărie. Intr-un coş erau raci mulţi, mari şi vii. — Buni or fi racii ăştia, întreabă el pe negustor, sînt proaspeţi ? — Păi dumneata nu vezi că-s vii, chipeşi şi că mişcă ca dracii. — De vii, văd eu că-s vii, dar te-ntreb aşa prieteneşte că şi eu vînd raci, nu cumva or fi împuţiţi ? Leandru, De-ale lui Păcală, p. 30 Vezi Typol. bibi. ; tip 3049. Este atestat în Muntenia. PĂCALĂ VINDE RACI Păcală s-a apucat de negoţ oltenesc. Vindea raci şi striga cît îl lua gura : „Hai la raci, hai la raci, racii vii !“ O cucoană-1 opreşte : — Ai raci, sînt vii, cum îi dai ? Şi fiind cam fricoasă, i-atinge c-un beţişor să vadă dacă-s vii. — Nu-i zădărî cucoană, că te-or apuca ca-n cleşte ! — Ce să m-apuce, băiete, că sînt morţi, gata. — Hm ! morţi ! sînt ei şmecheri, o fac pe morţii, doar nu-i cumpăra, că le e groază de opăreală, dar v-asigur că au fost vii ! ’ Leandru, De-ale lui Păcală, p. 29 Vezi Typol. bibL.; /tip; 3.050>.-.Este- atestat în Muntehia. [TOT Al DE IERI] Păcală e furios şi istoriseşte unui prieten al său motivul. — Inchipuieşte-ţi că ieri, pe cînd mă plimbam liniştit pe drum, mă pomenesc cu un picior în mijloc. Mă întolc şi văz pe unul care fuge din toate puterile şi pe care mi-e cu neputinţă să-l recunosc, pentru că era departe. — Aşa că ? — Azi-dimineaţă, pe cînd iar eram pe stradă, mă pomenesc cu un alt picior tot acolo. Mă întorc şi văz pe unul care fugea din toate puterile. Totuşi de astă dată l-am recunoscut. — Cine era ? — Tot ăl de ieri ! AGRIC., XII (1920). nr. 1, p. 8 Vezi Typol. bibi.; tip 3051. Este atestat în Moldova. [REMEDIU] Tîndală se duce într-o farmacie : — Vă rog, domnule, zice către farmacist, voiesc un lucru care arată temperatura în cameră. — Un termometru ? întrebă farmacistul. — Da, acesta este, răspunde Tîndală, dar, vă rog să-l puneţi la 30 grade* căci doctorul a ordonat să ţinem camera mamei la 30 grade temperatură, fiindcă suferă de aprindere de plămîni. ALB. Buc., VII (1904), nr. 39, p. 968 Vezi Typol. bibi.; tip 3052. Este atestat în Muntenia. MIRAREA LUI PĂCALĂ Păcală intră la 9 ore dimineaţa la unul din prietenii săi, pe care-1 găseşte în pat. — Cum leneşule ! nu te-ai sculat încă ?... 104 — Cum vrei să mă scol cînd m-am culcat la două ore !... — Aide de ! dar eu nu m-am culcat deloc, şi cu toate acestea m-am şi sculat! GAZ. OLT., I (1885), nr. 22, p. 3 Vezi Typol. hibl.; tip 3053. Este atestat în Muntenia. daca nu murea... Trei oameni irtau de vorbă. Unul dintr-înşii zice : — Auzit-aţi mă, că în Valea lungă a murit un om în vîrstă de 110 ani ? — De o sută şi zece ani ? ! Săracu moşneag ! — Ce te miri aşa, frate ? zice al treilea, Păcală, nu-i mare minune. Că moşu-meu, dacă nu murea, ar fi acum de o sută cincizeci de ani... SOL. SAT., I (1912), nr. 38, p. 5 Vezi Typol. bibi.; tip 3054. Este atestat în Transilvania şi Muntenia, , Variante: 2. Viaţă lungă, DUM. POP., 1914—1915, nr. 15, p. 2. 3. Viaţă lungă, ALB. Buc., 1937, nr. 24, p. 374. CA LA UN PRIETEN Tîndală prinde pe Păcală în grădină furînd mere, şi-i zice : — Bine, măi Păcală, nu ţi-ar fi ruşine obrazului, porc bătrîn ce eşti ! D-apoi tocmai de la mine ţi-ai găsit şi tu să vii şi să furi ? — D-apoi de la cine, prietene, dacă nu de la tine ? Că ce mi-am zis : mă duc la unul străin, mă prinde, ia ciomagul 105 îmi dă una la bo«®he şi. rnă lasă işiţ —: lugru ,care» să nu-ţi fie cu supărare, nu-1 aştept de ujj prieten, bun, şi dulce ca tine ! (T. Pamfile) NEAM. ROM. POP., XXI (1920), nr. 39, p. 639 ; Repu-blicată : Cartea poveştirilqr hazlii, p. 118 Vezi Typol. bibi.; tip. 3055. Este atestat în Moldova, Transilvania şi Muntenia. Variante: 2. Ca la un prieten, CAL. BIHOR, III (1924), p. 115. 3. Ca la un prieten. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 23. 4. (Fără titlu) PRIM., XI (1929), nr. 12, p. 2. 5. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., IV (1929), nr. 42, p. 12. [DEŞTEPTACIUNEA STĂPÎNULUI] Păcală ajunse om bogat şi şedea în odaie, lungit pe canapea. Şi-a făcut şi clopoţel pentru chemat servitorii. Numai apasă pe un bumb şi clopoţelul sună în bucătărie, ca servitorul să vie ! Aşa cum se sade unui domn ca el! Odată fiindu-i sete, sună clopoţelul. Sună o dată servitorul nu vine; mai suna, nimic. Supărat, Păcală aleargă în bucătărie. — De ce nu vii, cînd auzi clopoţelul ? — Păi... n-am auzit. — Eşti un prost, dragul meu. Cînd n-auzi, vino de-mi spune, ca să sun mai tare !... AGRIC,, V (1908), nr. 22—23, p. 207 Vezi Typol. bibi.; tip 3056. Este atestat în Moldova. . Variantă: 2. (Fără titlu) AGRIC., XII (1920—1921), nr. 8, p. Ş3. m LEAC Se întîlnesc Păcală şi Tîndală la un colţ de drum şi, vă-zîndu-1 Păcală pe celălalt supărat, îl întrebă : — Dar ce-i cu tine Tîndală, căci după cît mi se pare nu-ţi prea sunt boii acasă ?! — Ce să fie răspunse Tîndală, ia şi eu cu necazurile mele ! Aveam şi eu o găină care-mi făcea ouă în fiecare zi şi de vreo săptămînă nu-mi mai face nici unul, aşa că am hotărît s-o tai. — Şi dacă o s-o tai crezi că va oua ? întrebă Păcală şi fără să mai aştepte răspuns, plecă, înainte lăsîndu-1 pe bietul Tîndală nedumerit în mijlocul drumului. Mircescu, Făt-Frumos, p. 30 Vezi Typol, bibi.; tip 3057. Este atestat în Muntenia. PĂCALĂ ŞI TlNDALA Tîndală : — Dragă, nu ştiam de nenorocirea ce ţi s-a întâmplat. De cînd eşti văduv? Păcală : — De la moartea sărmanei mele neveste. ALB. Buc., X (1907), nr. 38, p. 1023 Vezi Typol. bibi.; tip 3058. Este atestat în Muntenia. PĂCALĂ TOT LA DOCTORUL TlNDALA Venise la tîrg, îşi cumpărase o pereche de cai. Şi s-a dus la aldămaş. Păcală era doâr om bine legat şi voinic, dar se vede că de oboseală, ori că prea pe nemîncate o luase cu ţuicăreala, că i-a venit rău. Da rău tare, nu glumă, aşa un fel de sfîrşeală. Speriaţi, ce să facă tovarăşii de aldămaş, l-au dus mai mult mort la doctorul Tîndală. 107 L-au aşezat pe-o canapea, cînd iată că apare şi doctorul ca să-l examineze. Il ciocăneşte, îl ascultă şi tocmai cînd îi număra cu atenţie bătăile inimei simte doctorul o duhoare de rachiu. Atunci îl împinge de cîteva ori ca să-l trezească din amorţeală şi-l întreabă : „Da ce, d-ta bei rachm ?u Iară Păcală cu ochii întredeschişi şi între două sughiţuri îi răspunde : „Dacă faci cinste !“ Leandru, De-ale lui Păcală, p. 18 Vezi Typol, bibi.; tip 3059. Este atestat în Muntenia. PAC ALA ŞI VAMEŞTJL Plecase odată Păcală la tîrg să vînză un miel. Pe drum se tot socotea cum să treacă în oraş, fără să plătească vama. Luase cu sine şi cînele din curte ducîndu-1 legat de lanţ. Cînd ajunse aproape de vama oraşului, luă mielul, îi legă picioarele şi îl ascunse într-o tufă. Prinse apoi cinele şi îl vîrî în sac. Ajuns la vamă, vameşul îl opri să-l caute în sac. Păcală desfăcu sacul, iar cînele văzîndu-se slobod, sări din sac şi o tuli la fugă. — Vezi ce făcuşi, zise Păcală. Am făgăduit unui domn din oraş, să-i duc un eîne şi acum îl scăpaşi cu vămuirea ta. — Du-te şi-l prinde, zise vameşul, pentru cine nu dai vamă. Păcală se întoarse, scoase mielul din tufă şi îl vîrî în sac. — Ai noroc, că l-am prins, zise Păcală vameşului, cînd veni iar la vamă, qă, de nu l-aş fi prins, aveai de furcă cu mine. Vameşul, în credinţa că Păcală duce cînele în sac, nu-i luă vamă, şi Păcală intră în tîrg, bucuros de păcăleala vameşului. CAL. F. „LUMEA“, VIII (1931), p. 61 Vezi Typol. bibi.; tip 3060. Este atestat în Muntenia. Variantă: 2. (Fără titlu) CAL. GOSPOD., X (1930), p. 18. 108 PELINUL DE MAI Era pe vremea pelinului de mai, Păcală a cam lăcomit şi simţind că se-nvîrtea pămîntul cu el s-a culcat la umbră sub un copac. Pe cît dormise se trezise din amorţeala băuturei* riar tot mai stătea lungit acolo, cam toropit ca mahmurii. Iată trece un gardist care ieşise din postul său, cinstise şi el de i se cam împleticeau picioarele şi s-a împiedicat de Păcală, pe care nici mai mult nici mai puţin l-a dus la poliţie. — Beţia te-a adus aci, îi spune poliţaiul ? — Ba nu, m-a adus gardistul no. 333. Staţi, staţi c-aveţi dreptate şi beţia m-a adus aci, deoarece gardistul era turtă de beat. Leandru, De-ale lui Păcală, p. 22 Vezi Typol. bibi.; tip 3061. Este atestat în Muntenia. PACALA CERŞETOR Se făcu o razie şi gardiştii cărară la poliţie pe toţi cerşetorii, că doar cerşetoria-i oprită. I-a luat comisarul la descusut pe fiecare-n parte. — Pe dumneata te văd chipeş şi îmbrăcăţel. de ce cerşeşti, cum te cheamă ? — Mă numesc Păcală şi uite, domnule comisar, am ajuns să cerşesc că mi-a ars casa, cu grajd, cu vite, cu tot. — Păcat, spuse comisarul, dar te-ai apucat de o meserie care-i oprită şi pedepsită de lege, aşa că să te laşi de ea. — Mă las, domnule comisar ! — Ei, acuma, ca să nu-ţi mai închei actele şi să te iert pentru cît ai cerşetorit, să-mi faci dovada că într-adevăr ţi-a ars casa, trebuie să ai niscaiva certificate de la primărie, de undeva. 109 — Am avut, să trăiţi- domnmte-'jooMisar, dar vedeţi — ba-tă-le pustia — mi-au ars odată cu casa ! 1; ; . .;:; .Leanjdru, .JDe-cţle lui Păcală, 19 Vezi Typol. bihl.; tip 3062., Este at,estat în, Muntenia. • * ■ ■ Variante : 2. Cerşitorul; CAL. ROM, Car., I (1890), p. 106. 3. (Fără titlu)Ghşaja, liîsete, p.128. ; [PĂCALĂ ÎN TREN] Un săcui să duse la casa unei gări şi ceru bilet pentru drumul-de-fier. — Pînă unde ? îl întrebă funcţionarul. — Ce-ţi pasă d-tale ! răspunse săcuiul. POP. ROM., II (1902), nr. 41—42, p. 7 Vezi fypoll' bi'bl.ti£ 3063‘. Eâte ateitat în Transilvania şi Muntenia. ‘ ; ...... Variante: ; : ' , ■ i > • 2. (Fără titlu) CAjU PRIM., VI ,(1928),, p, 63. ,, 3, (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928),.,Aq 1, p. 11. 4» De-ale Iul Păcală, Sudiţeanu, Din salul lui Crc- tnene, p. 52. 5, Păcală în tren, AMIC. POP., LXXVII (1937), p. 129. 6., Un bilet de tren, ALB. Buc., XXXVIII (1938), nr. % p. 502. 7. Păcală în tren, CAL. EPARH., VII (1940), p. 254. 110 păcală primitor de oaspeţi Păcală are o mulţime d£ musafiri la masa. După masă îi întreabă : — Aveţi obiceiul să luaţi cafea ? — Da, răspunseră toţi. — Dacă e aşa, puteţi pleca s-o luaţi, eu nu vă ţin deloc. POP, IX (1902), nr. 1, p. 13 Vezi Typol.bibl.; tip 3064. Este atestat în Transilvania. PĂCALĂ PACĂLiT Păcală e puţin răcit ; şi întîlnind un doctor, cunoştinţă a sa, crede că-1 va putea păcăli, căpătînd de la el o reţetă gratuită. — Dragă doctore, începe el, ce faci tu cînd eşti răcit ? —* Ce fac? Tuşesc, răspunse doctorul care-i pricepuse gîndul. . - ,, ... )Sudiţeanu, \pm.şatul lui .Gr&rnene, p. 167 Vezi Typol. bibl. ; ţip 3065.'Este atestat în Muntenia.- ~ Variantă: -• . .. . 2., Păcală şpâcăUt, NEAM. ROM. POP., XXI (1929), nr. 18, p. 300. pacala şi aritmetica Păcală a făcut un progres mare în studiul aritmeticii : — Ştii bine, îl întrebă într-o zi unchiul său, cele patru operaţiuni ? lll — Foarte bine. — Atunci ascultă : dacă voi începe de astăzi să-ţi dau cîte doi lei pe zi, cîţi lei o să ai duminică ? — Nici unul, pentru că o să-i cheltuiesc pe toţi. AGBIC., VI (1909), nr. 16, p. 142 Vezi Typol. bibi.; tip 3066. Este atestat în Moldova. HAZ De ce nu te însori ? întreabă Păcală pe Tîndală. — Fiindcă vreau să-mi pun condiţiile. — Care ? — Femeia mea trebuie să fie frumoasă, bogată şi proastă. Fiindcă dacă ar fi deşteaptă nu m-ar lua ea pe mine. ACTIV., III (1903), nr. 43, p. 2 Vezi Typol. bibi. ; tip 3067. Este atestat in Transilvania. PACALA TINICHIGIU Păcală era lucrător tinichigiu. Cineva îl întrebă într-o zi dacă a avut vreun accident. — Negreşit, răspunse el. Odată ani căzut de pe o casă: cu două caturi, alta dată un coş s-a rupt cu mine, însă niciodată nu am murit. ALB. Bue., X (1907), nr. 27, p. 731 Vezi Typol. bibi.; tip 3068. Este atestat în Muntenia. SOCOTEALA Păcală şi nevastă-sa mîncase la birt. După masă se plimbau. 112 — Nu ştiu de ce mi-e sete aşa, zice? nevastă-sa. Ce o fi pricina ? — Socoteala... A fost grozav de sărată. ALB. Buc., X (1907), 39, p. 1052 Vezi Typol. bibi.; tip 3069. Este atestat în Muntenia. PÂCALA ŞI CERŞETORUL, Păcală vede un bătrîn cerşetor care-i întinde mina. — De mult cerşeşti, îl întrebă el ? — De patruzeci de ani, răspunse cerşetorul. — Aţunci pare că-ţi merge bine meseria! Ş-appi îşi urmă drumul. GAZ. OLT., I (1885), nr. 35, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3070. Este atestat în Muntenia şi Transil-. vania. Variantă: , - 2. Păcală şi cerşetorul, POP., III (1902), nr. 13, p. 3. A UITAT... Păcală e lăptar. într-o dimineaţă aducînd lapte unui muşteriu, acesta îi zise : — Ascultă, Păcală ! Nu vezi că ceea ce îmi torni aci este apă curată ? Păcală se uită în oală şi lovindu-se cu mîna peste frunte» zise : — Fir-ar al dracului de cap 1... Am uitat să torn şf lapte înăuntru ! ! ! CAL. SAT. Sibiu, XLVI (1937), p. 81 Vezi Typol. bibi.; tip 3071. Este atestat în Transilvania. & BARBA ALBĂ-NPĂRl,NEGRU ; H — Nu ştiu cum se face, întrebă Tîndală pe Păcală într-o zi, că barba mi-a albit, pe cîtă vreme părul din cap mi-e negru ca pana corbului ? ! — Se vede treaba că ai muncit mai mult cu fălcile, decît cu capul ! CAL. SAT., Sibiu XLVI (1937), p. 104 Vezi Typol. bibi.; tip 3072. Este atestat în Transilvania. [PLÎNGE PLÎNSUL LUI PĂCALĂ] Tîndală îşi găseşte âmicul bllefiiind şi îl întreabă : — Ce-ai păţit de chefuieşti, ori ai cîştigat loziil cel mare la loterie ? — Nu, răspunse Păcală, dar mi-a ars casa, şi bea şi tu... de te veseleşte. Soacră-mea era acolo, neputînd fi scăpată, a murit arsă de flăcări. Zanne, Proverbele românilor, VI (1901), p. 250 Vezi Typol. bibi.; tip 3073. Este atestat în Muntenia. [DE-ALE LUI PĂCALĂ] ,,. .y x■ j Păcală, lui Tîndală, servitorul său. — ,Dacă o veni cineva astăzi să întrebe de mine să nu-i deschizi. — Dar dacă nu vine nimeni ? . — Atunci, deschide şi spune-i să m-aştepte. GAZ. ŢER., IX (1902), nr.- 14, p. 4 Vezi; Typol.bibl.; tip 3074. Eţste atestat în Muntenia. Variantă: 2. (Fără titlu) Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 90. 1.14 [PACALA LA PANORAMA] Păcală vrea să intre într-o panoramă să vadă un uriaş. — Cîte paraie intrarea ? — Zece bani. — Şi eu n-am decît cinci. După o pauză adaugă : — Adică vrea să zică că voiesc să-l văz numai cu un ochi. GAZ. ŢER., VII (1899), nr. 15, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3075. Este atestat în Muntenia. [DE-ALE LUI PACALA] Păcală : — Puiul ăsta numără şase primăveri. Tîndală: — De unde ştii să ghiceşti vîrsta unui pui? Păcală : — După dinţi. Tîndală : — După dinţi ? Dar puiul n-are dinţi. Păcală : — Eu, însă, am. GAZ. ŢER., IX (1902), nr. 22, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3076. Este atestat în Muntenia. [PĂCALĂ LA VlNATOARE] Păcală istoriseşte una din aventurile sale de vînătoare. — Plec, zice, de dimineaţă, şi după cîteva ceasuri mă aflu la locul de bătaie. Se ridică o Mulţime de prepeliţe ; dar, din nenorocire, nil pot sa trag. , ; 115 — Se rupsese puşca ? — Nu, o uitasem acasă. AGRIC, VI (1909), nr. 16, p. 142 Vezi Typol. bibi.; tip 3077. Este atestat în Moldova. Vari an t ă : 2. Păcală la vînătoare, CAL. COPII, I (1909), p. 20„ LA UN BIRT Un muştereu de la o masă, strigă : — Băiete, adu-mi o căpăţînă de miel ! Păcală de la masa de alături : — Să nu-i aduci că o mănîncă ! IZVORAŞUL, IV (1922), nr. 1, p. 7 Vezi Typol. bibi.; tip 3078. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Variante: 2. (Fără titlu) GAZ. ŢER, III (1926), nr. 14, p. 3. 3. De-ale lui Păcală. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 52. CIOBANUL CEL BUN — Dar rogu-te, că ce are de a face coliba aceea pe deal ? întrebă un călător pe păzitorul de vii arătînd spre coliba sa. 116 — Mă rog cu aplecare, răspunse Pătru Păcală, eu dorm acolo, cînd păzesc via. POP., I (1894), nr. 2, p. 8 Vezi Typol. bibi. ; tip 3080. Este atestat în Transilvania. DE-ALE LUI PĂCALĂ Păcală citise într-un ziar că se bat soldaţii în armată. Întîlnind pe un ofiţer îi zise : — Cum se poate d-le să bateţi soldaţii într-un mod aşa de barbar ?! — Ei bine, răspunse ofiţerul, cîteodată cînd vrun idiot te scoate din răbdări... — Ce idiot? Află d-le că şi idioţii sînt oameni, ca şi d-ta şi ca şi mine... F. TOŢI, II (1898), nr. 25, p. 313 Vezi Typol. bibi.; tip 3081. Este atestat în Transilvania. [SlNT BUNE] — Ioane ! — Aud, cucoane ! — Du-te de cumpără chibrituri, dar vezi să iei de acelea cari se aprind. Ion plecă, se întoarce cu chibriturile. Stăpînul său dădu să-şi aprindă ţigara. — Bine, mă, chibriturile astea nu-s bune ; nu se aprinde nici unul ! — Mă mir, zise Ion, eu le-am încercat pe toate şi toate s-au aprins ! FAM., XXXII (1896), nr. 7, p. 84 Vezi Typol. bibi. ; tip 3082 (A. Th. 1260 B*) ; cf. 3196. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. 117 Varia n t e : 2. Dintr~ale lui Păcală, ALB. Buc., IX (1905); nr. 40i p. 1096. 3. Sînt hune, LUMEA COPIL, IV (1925), p. 98. SOCOTEALA LUI PĂCALĂ Intr-o zi întreabă Păcală pe Tîndală : — Bre, după cîtă carte ai învăţat tu, ştii să-mi spui cîte* cozi de pisică ar trebui de aicea şi pănă la lună ?... Tîndală stă şi stă şi se gîndeşte, şi nu ştie... — Măi Tîndală, de aicea şi pănă la lună trebuie o singură coadă de mîţă, dar cu condiţia să fie aşa de lungă cît de aicea şi pănă la lună î... (V. A. Gheorghiţă), NEAM. RQ3VL POP., XIV (1923), nr. 14, p. 275» Vezi Typol. bibi.; tip 3083. Este atestat în Moldova. DIN ISPRĂVILE LUI PĂCALĂ Cum de după numele sfinţilor se cunosc şi lucrurile lor,, tot aşa stă treaba şl cu Păcală ; de după nume i se cunoaşte breazda nasului. Cum de-a pururea îi era năravul lui Păcală, în călătorie îl găsesc, şi acum sfinţise soarele şi se făcuse seară, de ostenit şi foame oasele îl lăsară pe bietul Păcală şi, trăgînd la casa al cărei horn fumăia mai gros, nimeri la un bogătan zgîrcit. Stăpînii erau rotiţi la o cină din cele boiereşti. Faţa şi hăinetul lui Păcală nu miroseau a ceva om de dai Doamne, din care pricină gazdele căsii nu-1 rrea primeau cu multă cinste pe drumeţ. Gol ca vasul fiind, Păcală trebuia să caute o cale de mîntuirea gîtlejului de usca nune, căci noduri seci 118 |i Jliine^cau pe; gît in, jos, şi gura^ijăs^ apă şugiL. ar fi limpifc şi el din cele bucate. Văzînd că i şe. trece de şagă deschise j traista cu şofrenele şi, pînă în fund căutîndu-i găsi că numai prin o laudă bună ar putea scăriţa ceva din scumpenia gazdelor şi zise : — Hei, hei ! Dumnezeu norocească-te, jupîne gazdă, că. în multe uşi am dat cu nasul, dar aşa frumoasă casă clădită, în trăinicie mărturisesc că n-am aflat ca a dumitale. Astă laudă, cugeta Păcală că va muia inimile împietri te* ale gazdelor şi le va deschide mînile cătră dînsul, dar amar se înşeală cînd nici rostul vorbelor nu şi-l gătase în treabă. 1 faună şi stăpînul ii taie vorba cu un glas aspru zicînd : — Că nu-i asta casă, prietene !? — D-apoi ce a fi dar, mă rog la jupînul gazdă. — Asta-i hodina omului, măi, de vrei să stii. — No, şi mulţumim că muream de bătrîn şi nu ştiam* asta. „Mă fripse cu una, gîndi Păcală în sine, dar oricum de j foame nu mai pot, iar de alte nouăzeci şi nouă de părţi nu ştiu altă scăpare. Ian să mai încerc o dată.u — Dumnezeu vă aibă ştirea şi partea, jupîne gazdă, că ce mai drag de foc aveţi, am căpătat putere de cînd stau la dînsul. , — He, he, he ! nici atît£ nu ştii tu, mă, că acela nu-i foc, îl taie gazda de la masă. — Mai ştie Dumnezeu, „să vă bată“, era Păcală în cum-f ^ peni să zică, dar tot ţinînd puţină nădejde o struni pe coardă să vă ştie, jupîne gazdă, că eu unul nu i-am dat de alt nume. — Aceea e viaţa omului, fîrtate ! „Iară cu astă mă arsă, gîndi Păcală în sine, dar oricum, de flămînd nu yăd lumea, caut să-mi încerc norocul şi a treia ? oară.u Gîndind aşa, mîrtanul gazdei se şi îndesă torcînd la el subsuoară. — Ie foc, foc, jupîne gazdă şi găzdăriţă, ce mai odor de mîţă v-a dat Dumnezeu, pe tîrg cu ochii închişi plăteşte a sută de zloţi. — Ho, ho, ho î dacă ar fi cum o numeşti tu, fără aceea nu-i mîţă, ci-i cucerniţă, mă ! i „Cu asta mă gătară, gîndi Păcală în sine“, văzîndu-şi nădejdile căzute baltă. Numai grămuzda nimic, ci se culcă în budureţ pe o grămadă de cîlţi şi adurmi curînd ca şi cînd toate bucatele ce le văzuse pe masă ar fi fost teasc la el în pîntece-Mîne-zi trezindu-se cu zorile în cap să strîngă şi ca să lase 14$ gazdelor o probă de mulţumită pentru cina ce nu-i dăduseră aseară, prinse mîţa care-i fusese tovarăş de noapte şi o înfăşură cu cîlţi, iar sub coadă îi puse o aprinjoară în flăcări şi-i dete drumul pe coş în sus... După aceea strîngîndu-se de ducă strigă stăpânilor : — Rămas bun, jupîne gazdă şi găzdăriţă, mulţumesc de sălaş şi luaţi în ştire că cucerniţa s-a suit cu viaţa omului în vârful hodinelii !... Stăpînii casei primiră zisele lui Păcală ca o stropitoare la vorbele lor de seară, şi nici că le deteră preţ. Tîrziu numai cînd se văzură cu casa în flăcări aflară că sînt traşi pe sfoara lui Păcală. F. POP., I (1893), nr. 39, p. 423 Vezi Typol. bibi.; tip 3084 ; ci'. 4685. Este atestat în Transilvania. NESUPUNERE Păcală era soldat, şi cum într-una din zile avea liber şi avea şi ceva bani, se duse la teatru. în timpul reprezentaţiei, adormi. Cînd se trezi, un actor zicea pe scenă : „Iată cinci zile de cînd suntem aci !“ — Maică Precistă, strigă Păcală, sărind de la locul lui, şi eu, care nu aveam decît o zi permisie... Să ştii că m-a dat dezertor ! CAL. SAT. Sibiu, XLVI (1937), p. 105 Vezi Typol. bibi.; tip 3085. Este atestat în Transilvania. 120 2. STÂPlN — SLUGA [IARMAROCUL BOIERESC] Se răzbună odată şi ţiganul pe român. Plecară, boierul şi ţiganul, la tîrg. Pe drum, calea fiind lungă, vorbeau mai de una, mai de alta, ca drumeţii. Ţiganul nu mai fusese la tîrg şi tot întreba, pe boier, cum e oare tîrgul ? Pe ia amiază poposiră, la umbra unor sălcii, lîngă un rîu, cum era pe vremea veche, cînd nu se pomenea de dru-muri-de-fier, aeroplane, automobile, electricitate etc. Boierul, ca să-l facă pe ţigan să priceapă cum e tîrgul, puse într-o parte şeile, în alta păturile, dincolo căpestrele şl căpeţelele, ici bicele şi, mai colo, priponiţi, caii. — Vezi, explică el, ţiganului : aci se vînd curelării, dincoace ştreanguri, colo e oborul. Apoi vin : circiume cu băuturi şi lăutari, unde oamenii fac chefuri... Mergea boierul înainte, cu mîinile la spate, şi ţiganul îl urma. Deodată ţiganul îi arde, pe la spate, o scatoalcă boierului, de nu putu cela să scoată o vorbă, cîtva timp. Cînd se mai dezmetici, boierul se întoarse la ţigan şi-l întrebă : — La ce dai mă ? — Eu ? făcu ţiganul mirat. Să fiu al dracului dacă m-am gîndit ! — Dar cine mă lovi ? — Iacă şi d-ta ! Poate vreun om beat din hăst bîlci mare... REV. COP. TIN., II (1914), p. 384 Vezi Typol. bihl.; tip 3095 ; cf. 3134, 5248. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova. 121 Var i an m;.* .......... • ^ / / 2. (Fără titlu) FAM., XIII (1877), nr. 22, p. 254. 3. (Fără titlu) Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 8. 4. Ţiganul la tîrg. (Sandu), GAZ. TRANS., V (1889), nr. 91, p. 7. 5. Păţania unui boier cu un ţigan. Popescu-Ciocănel, Basme, p. 132. 6. Boierul şi ţiganul, ROM. Buc., XXXVIII (1894— 1895), nr. 42, p. 2. 7. Boierul şi ţiganul. Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 16 ; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 12. 8. Hapoi de... F. TOŢI, II (1897), nr. 43, p. 340. 9. Din hăl bîlci mare ştii cine o fi dat ? Zanne, Proverbele românilor, VI (1900), p. 31 (apud T. Bălăşel, Ştefăneşti — Vîlcea). 10. Ţiganul la tîrg, CUCU, II (1906), nr. 4, p. 5. 11. Iarmarocul ţiganului, I. CREANGĂ, II (1909), nr. 8, p. 221 (Bîrlad — Vaslui). 12. Cum a păcălit ţiganul o dată pe boier, DUM. POP., IX (1922—1923), nr. 49, p. 6. 13. Răzbunarea lui, DUM. POP., XVI (1929), nr. 49— 50, p. 6. 14. Românul cu ţiganul în drum spre tîrg. Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 85. 15; Boierul şi ţiganul la iarmaroc, A.I.E.F., i. 10821 (jud. Vrancea ?). [ARGATUL ISTEŢ] Un boier vrînd să cerce pe sluga sa dacă are să mai şadă la el şi peste iarnă, îi zise într-o zi, cînd prin curte era o mîţă : — Măi Ioane, ia uită-te în curte ce-ri acolo ? — Mîţă, cucoane. — Măi Ioane, dâ nu-i mîţă, că-i urs. — Da-i mîţă, toată ziua, cucoane ! — Măi Ioane, nu-i mîţă, şi-i urs. — Vai de mine bucoărie, doar nu-s chior, îi mîţă ca toate mîţele, îi răspunse servitorul, neştiind gîndul boierului. — Măi Ioane, dacă nu-i urs şi-i mîţă, eu am să te dau afară în ies-toamnă, că nu eşti ascultător. :122 — Bine zici, cucoane, că-i urs, da-i mic. Boierul, pricepu că argatul nu vrea să se ducă de la el, şi-l tocmi şi pe iarnă. Pe la începutul primăverii, cînd muncitorii se plătesc bine, argatul voind să ispitească şi el pe stăpîn, ce gînduri are cu el, stînd de vorbă cu dînsul, şi văzînd aceeaşi mîţă pe casă, zise către boier : — Ia uită-te, cucoane ce mai urs pe casă ! — Ce eşti beat, măi Ioane ? Acela nu-i urs, ci-i mîţă. — Ba-i urs cucoane, uită-te bine la el. — Măi da nu-i urs, îi spuse boierul, uitîndu-se holbat ia el. — Cucoane, dacă nu-i urs şi-i mîţă, eu te las şi mă duc. Boierul care acum avea mare nevoie de servitor, îi răspunse : — Bine zici, măi Ioane, că-i urs, da-i mic. (M. Lupescu), BUCIUM., II (1926), nr. 8—10, p. 4 ; republicată : CAL. POP. Buc, 1902, p. 152 Vezi Typol. bibi. ; tip. 3096. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Variante: 2. (Fâră titlu) CUCU, II (1906), nr. 6, p. 2. RĂSPUNSURI CIOBĂNEŞTI Vine odată stăpânul pe la târlă să vadă cum merg treburile pe acolo şi dacă oile sint grase şi frumoase. Găsind pe cioban la târlă, ântrebă : — Cum merg oile, baciule ? — No, că ele merg înainte, tot ca noi oamenii. — Dar lupii vin vreodată pe aici ? — Că doar popa n-are ce căuta la noi, răspunse ciobanul scărpinându-se ân cap. — Şi ţi-a luat vreo oaie cumva ? •— Doar nu era prost s-aducă ! — Şi din care ţi-a luat, din cele albe, ori din cele negre ? F. TOŢI, II (1898), nr. 39, p. 487 Vezi Typol. bibi.; tip 3097 ; cf. 3263, 3299. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Varian te : 2. Cioban nou. Stăncescu, Snoave, p. 77. 3. (Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, VI (1900), p. 428. 4. (Fără titlu) DUM. POP., XIII (1926), nr. 27—28, p. 6 (Orlea — Olt). 5. Au dat lupii. Rădulescu-Codin, Nevasta leneşă, p. 13. 6. într-o ureche, DUM. POP., XVI (1929), nr. 15—16, P- 6. 7. între doi ciobani, CAL. Blaj., XV (1939), p. 115. 8. Telegrafie fără sîrmă, ALB, Buc., XXXIX (1939), p. 446. O POTRIVITA ASEMANARE — Ce veste-mi aduci Ioane ? întreabă stăpînul, mîncînd la masă, pe servitorul, ce tocmai intrase. — Bună, stăpîne ! Scroafa cea mare tocmai a fătat noauă purcei, dar de supt numai opt pot. — Şi ce face al noauălea ? — Ce fac şi eu stăpîne, să uită cum sug ceilalţi şi în- ghite-n gol. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 100 Vezi Typol. bibi.; tip 3098 (A. Th. 1567 F). Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Variante: 2. Boierul grijuliu şi vătaful isteţ. Sbiera, Poveşti poporale, p. 293. 3. (Fără titlu) AGRIC., XII (1920—1921), nr. 1, p. 8. 4. (Fără titlu) CAL. GOSPOD., XVII (1937), p. 65. 5. (Fără titlu) SOL. V (1938), nr. 49—50, p. 3. [BOIERUL ŞI ŢIGANUL] Un boier plecase din Iaşi cu trăsura şi servitorul său să vie în Bucureşti. înainte de a trece Şiretul, boierul se culcă 124 şi zise slugii că, dacă va ajunge la malul rîului, să-l deştepte. El, ajungînd, trecu fără a-1 deştepta, uitîndu-şi de poruncă. Cînd boierul se deşteptă, întrebă dacă mai este mult pînă la Şiret. ■— L-^am trecut de mult, boierule, zise sluga. — Cum ? Ticăloşiile ! exclamă boierul. Dacă mă-ne-cam !!... Te-aş fi împuşcat atunci. — Ei ! Dacă m~ai fi împuşcat, îmi ceream şi eu socoteala şi... p-aci mi-e drumul ! CAL. LIT. HUMOR., 1866, p. 83 Vezi Typol. bibi.; tip 3099. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova. Variante: 2. Nu mai stau. Stăncescu, Glume, p. 75. 3. Boierul şi ţiganul, „I. CREANGA41, IX (1916), nr. 1„ p. 29. , 4.' Boierul şi ţiganul. Pamfile, Cartea povestirilor c , ;r , hazlii, p, 17 ; republicată;: NEAM. ROM. POP., XXI (192G)„ nr. 20, p. 315. 5. Boierul şi ţiganul, LUMINA SAT. Cr., III (192!3), nr. 8, p. 5. 6. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., III (1928), nr. 11—12. P‘ n* 7. Nici un ceas nu mai rămîn. Pungă-Goală Sandu* Din traista lui Moş Stoica, p. 47. 8. De mă-mpuşti nu-ţi mai slujesc, CĂL., V (1929),, p. 106. 9. Boierul şî ţiganul, ŢĂRĂNISM., VI (1931), nr. 42* p. 12. 10. (Fără titlu) CAL. Arad., 1935, p. 93. 11. Nici un ceas nu mai rămti, CAL. SĂT., 1938% p. 103. AZINZAUR CU PÂRUL DE AUR într-o toamnă rece un ţigan n-avea decît numai o cămaşă ruptă. Dar ciobanii încă erau la munte cu oile lor. Ce să facă ţiganul ? O luă aşa la drum şi se întîlni cu un boier, m cate ăveâ nişte haine noi pe dinsuli Dar tremura şi el de frig, fiâr ţiganul cihta dd ftig. — Bun noroc, măi ţigane, da ce, nu ţi-e frig ? — Nu cucoane, la mine se bagă frigul pe o gaură şi iese ipe cealaltă. Dar la un boier, dacă se bagă, n-are pe unde ieşi. Şi aşa schimbă ţiganul hainele cu boierul. După ce pleacă el, mulţumit că l-a păcălit pe boier, se tot gîndea cine să fie el, ce om mare e ţiganul acum. Că să „hie sf. Petru“, «că e arhanghelul, că e Dumnezeu, tot la astea se gîndea acum ţiganul. Şi rămase că el e „Azînzaur cu părul de aur44. Cine se şterge de părul lui, orb de-ar fi, că-i trece. Şi bombănind tot aşa se suie pe o cărare. Un cioban îl «auzi şi se prefăcu că dînsul e orb. Ţiganul, cum ajunge la el, îl întrebă ce este. Ciobanul se văicărea că dînsul e orb, iar ţiganul îi întinse părul ca să :se şteargă, doar îl va fecui. Dăi4 cînd îşi băgă mîna-n păr, începu să tragă şi să tragă pînă i-a smuls toată podoaba toflo-„goasâ a ţiganului. Ehei, cum pririse ţigaiiul la fugă şi cum îi scăpărau picioarele ! Dâr în fuga mare dete peste un iepure «care fugea şi eL Cînd ţiganul de colo : . Da fugji mîncu-te, Că la calea cocîrnită Dădui de oarba pitită De din suş^de cărare Mergea parul la, vale. - Costin, Anecdote, snoave, p. 17 (Brebu — Caraş-Severin) Vezi Typol. bibi.; tip 3100. Este atestat îh Transilvania şi Muntenia. ■ i Variante: 2. Ţiganul şi boierul pe drum de iarnă. Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, p. 32 (Boureni — Dolj). 3. Ţiganul şi boierul, CAL. Blaj, VII (1931), p. 111. •126 [LĂMURIRE] Un boier mergea alături de un ţăran prin toiul iernei. Boierul era înfăşurat într-o frumoasă şi scumpă blană de samur, numai cît nasul îi era expus frigului, şi tot se plîngea de ger iar ţăranul era învălit numai cu un suman subţirel, pe cînd pieptul îi era descoperit şi cu toate astea nici că se sinchisea de viscol. Boierul mirat îl întrebă : — Dar bine măi creştine, mă nedumereşte un lucru, mă *uit la tine şi te yăd subţirel îmbrăcat pe vremea asta rea şi ţie nici nu-ţi pasa, pe cînd eu învestmîntat peste tot corpul, numai cît nasul mi-e afară, şi tot mi-e frig, cum se face asta ? ce zici tu Ioane. — Apoi de, boierule, îi răspunse ţăranul scărpinîndu-se în cap, se vede că trupul nostru al ţăranilor îi făcut din piele de nas. : ^ ' Pinath, Femeia care a speriat pe dracu..., p. 15 Vezi Typol. bibi. ; tip 3101, Este atestat în Muntenia. [DEŞTEPT !] Un om, avînd un urcior plin cu.ua vin de. tămîioasă minunat, îl pecetlui ca să nu i-1 bea feciorul. Acesta, făcînd o găurice dedesubtul urciorului, bea oricînd îi era sete, şi vinul se împuţina în un mod simţitor. — Cine dracului şi cum îmi împuţinează vinul, nu pot ghici, zicea el într-o zi, căci. eu l-am pecetluit la gură. — Dar băgă de seamă că poate să ţi-1 tragă prin fund, li zise cineva. — E ! mare neghiob ce eşti ! răspunse el; nu vezi că nu lipseşte dedesubt, ci dasupra ! CAL. LIT. HUMOR., I (1865), p. 179 Vezi Typol. bibi.; tip 3102. Este atestat în Muntenia şi Moldova. 127 Variante 2. (Fără titlu) NAŢ., II (1883), nr. 195, p. 3. 3. Pe jos beam. Popescu-Ciocănel, Basme, p. 59. 4. (Fără titlu) CAL. L. CULT., I (1894), p. 126. 5. (Fără titlu) HAZ. SAT., II (1902), nr. 3—4, p. 4. 6. (Fără titlu) RAS., I (1912), nr. 3, p. 3. 7. Ştăpin deştept, VEST. SAT., III (1914), nr. 12, p. 5. 8. Stăpin deştept, CAL. GOSPQD., VI (1926), p. 52.. 9. Stăpin deştept, OP. SAT., I (1927—1928), nr. 8,. p. 7. 10. înţelepciunea ungurului. (T. Pamfile), POP. ROM.,. Buc., I (1932), p. 12. PARTEA DREAPTA Un jandarm vede un moş că trece c-o sticlă în mînă. — Ce-ai în mînă ? — O sticlă. — Şi ce e in sticlă? — Vin. — Pentru cine ? — Jumătate pentru mine. Jumătate pentru baba mea. — Dă-mi mie partea babei d-tale. — Cum ţi-aş mai da cu dragă1 inimă, domnule jăndai\ dar nu pot : partea babei e la fund !... ALB., Buc., XXVII (1927), nr. 10, p. 37t Vezi Typol. bibi.; tip 3102 A. Este atestat în Muntenia şi Moldova. Variante: 2: Parte: dreaptă. Sudiţeanu, Din satul lui CremeneF p. 72. 3. Partea dreaptă, CAL. ŢÂR. BOT., I (1937), p. 144. 128 ŢIGANII FLÂMÎNZI, LA ISPRAVNIC Cică înainte de dezrobire, un moşier mare avea o mulţime de ţigani robi, pe cari însă îi ţinea nemîncaţi cîte trei izile, şi, a treia zi încă, nu le dădea de mîncat decît seara. Ţiganii, rupţi de foame, făcură cislă şi se sfătuiră, în mare taină, să meargă cu toţii la isprăvnicie, să-i spuie că nu le dă mîncare decît „la trei zile o dată şi atuncea sara“, şi să-i ceară dreptate. Zis şi făcut ; bulibaşa porni înainte, şi dancii toţi după el. Cînd ajunse laia în faţa ispravnicului, care era om arătos şi ciudos, lui bulibaşa i se puse un nod în gît, cît o gă~ luşcă de cele de la praznic. — Da ce căutaţi aice, nespălaţilor? le strigă ispravnicul. Cu mare greu bulibaşa putu să înceapă cam aşa : — Apoi ia î cinstită fie faţa mariei-voastre şi v-am pupa genunchele şi talpele... ia! am venit să ne jeluim de boiarul nostru !... — Iaca bre ! da cu ce vă nemulţămeşte boierul vostru ? ha ? — Cu ce să ne nemulţumească cocoane ispravnice ?! de ! ...ne nemulţameşti ca nu ne da mîncare decît... decît de trei ori pă zi ş-o dată sara... Faceţi-ne dreptate maria-voastră ca piarim de fome. — Ce aţi zis, ucigă-vă toaca ? Mîncaţi de trei ori pe zi ş-o dată sara, şi tot nu vă mai săturaţi ? Dar eu nu mănînc decît de două ori cîtu-mi-ţi-i ziulica de mare, cu seară cu tot !... Ieşiţi baragladine, că pun să vă tragă cîte cincizeci de harapnice de fiecare. Bulibaşa şi ceilalţi danci, văzînd c-au scrîntit-o, o şterse la sănătoasa. ERA NOUA, Iaşi, 1891, nr. 92, p. 4; republicată : N. A. Bogdan, Poveşti şi bazaconii, p. 106 Vezi Typol. bibi.; tip 3103. Este atestat în Moldova. Variante: 2. Tot cuminţi ţiganii. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 118. 3. Ţiganii la logofăt. Bogdan, N.A., Poveşti şi bazaconii, p. 107. 129 NU SE POTRIVEŞTE, DAR ÎI ADEVĂRAT Un boier mergea odată — nu mai ştiu anume — eu trăsura, avînd vizitiu pe un ţigan. Ajungînd la un han, se opriră puţin. Boierul intră în han şi-i spuse ţiganului să-i aducă înăuntru pachetul din trăsură. Ţiganul execută ordinul. Boierul desfăcu pachetul, scoase un porumbel fript şi-l puse pe masă. Pe celălalt porumbel (căci erau doi) îl înveli şi-l dădu ţiganului să-l ducă iar în trăsură. Ţiganul execută ordinul... Tot şezînd ţiganul lîngă trăsură, îl apucă o mamă de foame, de-ar fi mîncat Şi cremene. Se gîndi, se răzgîndi ţiganul, şi, în cele din urmă, luă şi mîncă porumbelul. Vorba aceea, ruşinea măi ocoleşte, dar foamea dă pe de-a dreptul. După ce porniră iar la drum, boierul fiind bine dispus, începu să reciteze: o poezie. Apoi deodată îl întrebă pe ţigan dacă ştie el ce-i aia poezie. Ţiganul îi spuse că el ştie toate strumenturile lui tată-său, începînd de la foi şi pînă la pleaf-tură, da aşa ceva n-a văzut la tatu-său. — Măi ţigane, poezie sau rimă, e o potriveală de cuvinte. Uite aşa : Foaie verde de mohor Măi ţigane tu eşti chior. Vezi cum se potriveşte, măi ţigane ? — Se potriveşte cucoane, da nu-i adevărat. Eu sînt încrucişat, dar nu chior. — Dar nu-i vorba de asta măi ţigane. Eu îţi arăt cum. se potriveşte cuvîntul „mohor64 cu „chior“. — Bine, bine, cucoane. Se potriveşte, da nu-i adevărat. Dar fiindcă zici mata de „pozîe“ iacă am să fac şi eu na de astea — cum dracu îi mai spune — pozîe. Foaie verde de mohor Eu mîncai cel porumbel. — Nu se potriveşte de loc măi ţigane ! — Hei cucoane, mînca-te-aş. Nu se potriveşte dar... î£ adevărat. Caută şi vezi, mai găseşti porumbelul? CAL. HAZ., III (1938), p. 60 Vezi Typol. bibi.; tip 3104. Este atestat în Transilvania. 130 CU UN OCHI LA FAINA, CU ALTUL LA SLĂNINĂ Originea acestei ziceri româneşti se spune a fi următoarea întîmplare. Odată un domn a mers in piaţă să cumpere d-ale casei ; acolo văzu într-un colţ un fecioraş român stînd fără treabă;. ■ — Ce stai aici băiete ? îl întreabă domnul. — Dar, ce să fac d-le ? îi răspunse băiatul. — Ei, să te duci la lucru, să te bagi slugă. — Slugă am fost, de m-am săturat; am avut în anu ăsta pînă acuma numai şapte stăpîni. — Şi de ce ? — Nu vrea nime să mă ţină. — De ce ? — Fiindcă din întîmplare am şi eu o slăbiciune ca toţi oamenii : spun adevărul. — Ei asta e bună slăbiciune, îi zice domnul ; dacă tu n-ai alte scăderi, apoi eşti omul cel mai de omenie. Eu, din contră, trebuie să mă plîng, că toate slugile mi-au fost pînă acum mincinoase şi cînd aş găsi o slugă iubitoare de dreptate şi adevăr, i-aş da foarte mult. N-ai avea voie să te tocmeşti la mine ? — Nu, domnule. — Pentru ce ? — Fiindcă, îţi spun drept, noi n-o vom duce-o nice amîndoi. N-o să-ţi placă aşa nici d-tale adevărul. Domnul începu a zîmbi şi-i zice : — Băiete, n-ai grijă, hai să ne tocmim. — Apoi fie dară ! zice servitorul şi se tocmiră îndată pe o lună. După aceea domnul îl duce într-o haltă, cumpără d-acolo făină şi slănină şi îl trimisă să meargă înainte acasă la numărul cutare şi cutare din strada cutare. Servitorul să duse înainte, găsi numărul cu casa, intră în casă, cînd iată muierea domnului, adică stăpînă-sa, o muiere, care să uita chiorîş, stetea singură în casă. Sluga noastră nici nu intră bine pe uşă şi cum o văzu i zisă : — Bună zioa, doamnă chioară ! Doamna, fireşte, se înfurie groaznic, luă la mînă un fă-căleţ, i trase slugii cîteva pe după cap şi-l dete pe uşă afară. Sluga ieşi, dar să opri la poartă, ca să aştepte pe dom-nu-so. 131 — Ce stai aici băiete ? îi zice domiru-so venind. — Mi s-au împlinit luna domnule ; ştii că, ţi-am fost spus eu, că n-o ducem nici laolaltă ? — Dar ce e ? — Doamna m-a dat pe uşă afară, ba încă m-a şi bătut,, că ce i-am zis „doamnă chioară46 cum şi este, că cum stau înaintea ei, ea să uita c-un ochi la făină cu altul la slănină,, pe care le aveam una într-o mînă, alta în cealaltă. — Rău destul ai făcut fătu-meu, dacă i-ai zis tocma aşa. — I-am spus adevărul, domnule ! — Băiete, să-ţi dau 6 învăţătură : Mai lasă ceva din adevăr, dacă vrei să trăieşti în lume. AMIC. POP,, IV {1864), p. 94 Vezi Typol. bibi.; tip 3105 (A. Th. 1691 B*). Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova. Variante : 2. C-un ochi la făină şi cu altul la slănină, POP.. ROM., III (1903), nr. 21, p. 6. 3. Mai umblă şi cu strîmbul, nu numai cu dreptu, (P. Gh. Savin), „I. CREANGA", VI (1913), nr. 11, p. 342. 4. Dreptatea stă adeseori după uşă şi în unghere (M. Lupescu), „I. CREANGĂ“, XIV (1921), nr. 7, p. 107. 5. Şi cu strîmbu trăieşti mai bine decît cu dreptul (P. Gh. Savin), ALB. Buc., XXVÎI (1928), nr. 7—8, p. 295. 6. Omul care spune . adevărul, Apostoliu, Poveşti alese, p. 71. 7. Gura păcătosului, DUM. POP., XIII (1929), nr. 23— 24, p. 7. 8. Despre „adevărul“ spus şi nespus, ŞC. NOASTRĂ* VI (1938), p. 358. ŢIGANUL DOFTOR ! O baragladină de ţigan era slugă la un doftor într-un oraş. Dar ţiganul, văzînd că stăpîn-so trăieşte uşor şi cîştigă bani din gros fără osteneală, zise stăpîn-so : 132 ■— Cocoane doftor mînca-ţi-aş... de acu nu te mai slujesc, am învăţat şi eu ştiinţa doftoriilor şi vrau să mă fac şi «eu ca matale doftor. — Bine măi, îi răspunse doftorul, dacă tu vei face ca mine la bolnavi, atunci în adevăr ai învăţat meşteşugul dof-toresc. — Fac, cucoane, să trăiţi. Doftorul luă ţiganul la spital la vizita bolnavilor şi acolo îi zise : — Măi, ţigane, să bagi bine de seamă să vezi cum fac eu vizita bolnavilor azi, şi mîine s-o faci şi tu aşa. Doftorul îngrijise dinainte de se pusese la patul fiecărui bolnav cîte un vas cu miere. Şi mergînd cu ţiganul la fiecare bolnav, întrebă pe gardian că cum îi este bolnavului... Gardianul îi dă vasul cu miere şi gusta şi zicea, : „Bine“. A doua zi veni rîndul ţiganului să facă vizita bolnavilor, şi cu doftorul la spital. Dar doftorul îngrijise dinainte de se pusese la patul fiecărui bolnav un vas cu alte cele... începînd ţiganul vizita după datorie cu doftorul lîngă dînsul. Merse la-ntîiul pat, întrebă pe gardian tot ce-ntrebase doftorul... Gardianul îi dete vasul să guste... Şi cînd gustă cio-roiul şi văzu că nu-i miere, ci alte cele... zise : — Mai bine slugă decît doftor că prea multe mănîncă doftorii... (N. Mateescu) CASA RUR, IV (1898), nr. 9—10, p. 225 (Moviliţa — Vrancea) Vezi Typol bibi; tip 3106 (A. Th. 1676 *). Este atestat în Moldova şi Muntenia. Variantă: 2. Ţiganul şi doftor ! COM. SAT., XI (1915), nr. 17— 18, p. 19. [VIZITIUL VORBĂREŢ ŞI DOCTORUL] Un doftor se ducea odată cu trăsura lui să facă inspecţie prin plasă, adecă să vadă dacă nu cumva s-a mai iscat vreo molimă şi dacă oamenii trăiesc în curăţenie şi după re- 133 gula cerută. Doftorul avea un vizitiu Ikm d£ gură, nevoie mare. JsF-avea deeît optsprezece anir dar era aşa de meşter la vorbă şi la născociri, încît doftorul adeseori îi zicea : „Ia nu-mi mai bate capul cu palavrele tale !“ Atunci el se hotărî să-i pună o întrebare taman din cunoştinţele cele doftoriceşti. Şi-i zice : — Domnule doftor, eu am auzit că omul poate trăi şî fâră creier în cap ; vă rog spuneţi-mi şi mie cîţi ani poate trăi omul fără creier ? Drept răspuns, doftorul îl întrebă : — De cîţi ani eşti d-ta ? — De optsprezece ani, răspunse vizitiul. — Iaca optsprezece ani ai de cînd trăieşti fără creier şi cine ştie cît mai poţi trăi, zise doftorul. Vizitiul a înţeles cum stă chestia şi de atunci a început a o mai rări cu palavrele. VEST. SAT, VII (1918—1919), nr. 3, p.. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3107. Este atestat în Moldova. [Intre sluga şi stapîn] Stăpînul : — Ioane ! — Aud cucoane. — Aici eşti ? — Aici. — Da ce faci ? — Şed. — Dar tu, Petre, acolo eşti ? — Aici, cucoane. — Da ce faci ? — Ajut lui Ion. — Bine. Cînd veţi isprăvi să veniţi încoace. UNIVERS., II (1885), nr. 308, p. 3 Vezl? %Upol bibi , tip 31Q8>>. Este atestat în Muntenia şi Transilvania^ ^ ^ : 134 V a r i an t e : 2. Intre slugă şi stăpîn, CAL. REV. „DOINA“, XXXI (1930), nr. 1, p. 22 (Deduleşti — Buzău). 3. Cînd vor isprăvi lucrul, DACIA TR., XVIII (1937), p. 38. [PRICEPEREA STĂPÎNULUI] — Mă Nicolae, de ce ai lăsat atît băligar în ciirte ? — N-am unde să-l pun boierule ? — Fă o groapă în curte şi bagă-1 înăuntru. — Dar cu pămîntul din groapă ce să fac ? — Fă altă groapă şi-l pune înăuntru. ROM. Buc., XXV (1881), p. 63 Vezi Typol. bibi.; tip 3109 (A. Th. 1255). Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Variante: 2. Soldatul şi căpitanul (T. Pamfile — Fără titlu). B.A.R.S.R., 5094, f. 227. 3. (Fără titlu) CAL. Arad., XLVIII (1926), p. 91. 4. (Fără titlu) LUMINIŢA, I (1935), nr. 2, p. 32. păcălituri ţigăneşti Un ţigan şi un popă intrară deodată împreună în casa unui creştin unde văzură flacăra ieşind pe coş. Coşul ardea şi nimini nu era în casă. Tot învîrtindu-se în loc, ei descoperiră pe vatră un purcel fript şi pus într-o frigare care sta rezimată pe vatră. — Aolică, ce mai purcel gras ! zise ţiganul răţoindu-se împrejurul frigării ; ce mai purceluş grăscean şi nu e nimenea să ne vază. | 135 — Dar oare ce gînd ei fi avînd, ţigane ? întrebă popa, care dorea din suflet să înhate el purcelul. " —airii" ;părinte un gînd rău, să mă ferească Dumnezeu1 Gîndul naeu ar fi să-ţi las sfin-ţiei^alerfrigâr^a; şi "6u mă mulţtimesd cti biutacu de purcel. — Să nu te atingi, de el, ţigane, că, pre legea mea, orce ei face purcelului, să ştii că-ţi fac şi eu ţie. — Apoi dacă e aşa, ţine-te de vorbă, părinte, să nu mă dai de ruşine, zise ţiganul. Şi într-o clip® dâg^tiil sub cadiţa purcelului şi apoi şi-l linse cu limba. — Acum fă-mi şi sfinţia-ta ce am făcut eu purcelului. —^-Ptruî popas a- dracului cioară 4um m-a pă- călit! şi ieşi supărat lăsîrid pe ţigân stăpîn pe purcel. CAL. BASME BAL., I (1877), p. 102 Vezi Typol. bibi.; tip 3111 (A. Th. 1832 F*). Este atestat în Muntenia şi Moldova. V ariante: 2. Alta cu ţiganul, CAL. BASM. ClNT., IV (1877), p. 76. 3. Ţiganul la masa boierească (T. Pamfile — Fără titlu), B.Â.R.S.R., 5094, f. 92. 4. Şi un român păcălit de un ţigan (N. I. Dumi-traşcti)^ ^EĂM. ftOM; POÎPi, VII (1916), nr. 6, p. 83. 5. Boierul, ţiganul şi purcelul, CAL. NAŢ. ZIAR. AMERICA, 1932, p. 94. 6. (Fără titlu) SCÎNT., 1936, nr. 10—11, p. 200. 7. Popa păcălit de ţigan, A.I.E.F., i. 10887 (jud. Vrancea ?). | ŢIGANUL ISCUSIT In zilele din bătrîni, cînd nu era poştă şi telegraf şi veştile soseau mm OU- anevoie dintr-un doc într?*altul; era într-un sat din Ardeal un grof, care avea la şcoalele cele mari din Cluj un fecior, dus de ani de zile de acasă. 136 Se întîmplă că grofului îi să grămădiră deodată mai multe nenorociri mari pe cap. Ii era groază să le scrie toate aceste în epistola feciorului şi voia mai bine să le împărtăşească cu grai viu, dar-fiindcă el nu se putea smulge de acasă, trimise la fecior pe un ţigan, care era poşta satului, îi spuse însă să vestească pe domnişorul tare cu cruţare despre cele întâmplate acasă, ca să nu să sparie. După ce sosi ţiganul la Cluj, feciorul 11 întrebă : — Ce mai e nou pe-acasă, Martine ? — Toate-s bune, domnişorule, grăi Martin, numai o pagubă a păţit măria sa groful : a murit cinele Bălan, ştii cu care te jucai măria ta, cînd erai copil... — Aşa? pagubă de el, era credincios dobitoc, dar cum de a pierit ? — D-apoi, măria ta a pierit aşa să fie cu iertare, că a mîncat prea multă carne de cal... — Cum aşa ? întrebă domnişorul mirat, doar a pierit la curte vreun cal ? — Au perit toţi caii... au ars de vii, cînd au ars grajdurile şi grînarele şi curtea toată... — Auzi minune, zise domnişorul întristat, şi cum s-a iscat focul ? — D-apoi aşa măria ta, să nu fie cu supărare, că la în-mormîntarea măriei sale, a grofoaiei, s-a aprins casa înlăuntru din o luminare... — Cum, strigă domnişorul de tot prăpădit, a murit mama ?... — Murit, săraca măria sa, Dumnezeu să o ierte şi de aci s-a născut toată paguba... F. POP., XIV (1906), p. 391 Vezi Typol. bibi.; tip 3112. Este atestat în Transilvania şi Muntenia. Variante: 2. (Fără titlu) Novacoviciu, Din comoara Banatului, p. 57. 3. Na-ţi-o frîntă, că ţi-am dre$~o (D. Stăncescu) CAL. POP. ROM., I (1903), p. 110. 4. Cu cotigarul cu şase boit Hîrnea, Polojănii, p. 20, 137 UNA PENTRU ALTA — Pentru cş nu cureţi cizmele mele de tină, măi Ioane ? întrebă un stăpin pe servitorul său. — Lasă stăpîne, că pînă mîne iar să-întină, zise Ioan. Veni vremea prînzului şi stăpînul nu-i dete lui Ioan de mîncare, atunci acesta îi zise : — Ar fi vremea să mai şi mîncăm ceva. — Lasă Ioane, zise stăpînul, că mîne şi aşa iar trebuie să mîncăm. POP. ROM., II (1902), nr. 53—54, p. 7 Vezi Typol. bibi.; tip 3113. Este atestat în Transilvania şi Muntenia. Variante: 2. (Fără titlu) Maican, Glume, p. 13. 3. Pentru ce ? CAL. Arad, XXIV (1902), p. 165. 4. (Fără titlu) POP. ROM., III (1903), nr. 51, p. 15. 5. Una alta, CAL. COPII., IV (1912), p. 18. arnautul furduescului Odată, de mult, pe cînd încă nu se pomenea în Ţara Românească de trenuri, boierul oltean Furduescu mergea, de la una din moşiile lui, spre Craiova, cu arnăut pe capră şi cu zurgălăi la cai ■— ca boierii. La intrarea drumului într-o pădure din apropierea Cra-iovei, îi ies hoţii înainte, opresc trăsura, îl dau jos, iau ce găsesc de luat la boier şi-i dau şi o bătaie —• de pomină !... în vremea aceea, arnăutul, armat pînă-n dinţi, sta liniştit deoparte, privind la perpeleala bietului boier, ca şi cum nici nu i-ar fi fost stăpîn, ori om al lui Dumnezeu, căruia să cădea să-i sară în ajutor. Dar,1 cînd să plece, hoţii vor să pună mîna şi pe el — îi venise rîndul. Atunci n-au mai fost în primejdie spetele boierului. S-a înfuriat arnăutul şi-a început 138 să izbească în dreapta şi-n stînga cu iataganul, să dea focuri de pistol... c-au luat-o hoţii la goană. Bietul boier îl privea încremenit. De abia cînd s-a mai liniştit arnăutul şi a mai rărit înjurăturile, a prins a-1 întreba : — Bine, măi omule, dacă puteai să faci ce-ai făcut, de ce nu te-a apucat voinicia mai-nainte şi ai lăsat hoţii să-mi ia banii şi să-mi frîngă oasele în bătăi ? — De ! puteam eu s-o fac şi pe asta, da... dacă nu mă necăjisem încă ?... . . Şi-a rămas necazul arnăutului de pomină. COM. SAT. Buc., V (1910), nr. 7—8, p. 118 Vezi Typol. bibi.; tip 3114. Este atestat în Muntenia. TE BATE DUMNEZEU, BOIARULE. . Un boier d-ăia ruginiţi, de pe vremea robilor, avea între alţii şi pe un biet ţigan, care îi făcea slujba de fecior în casă. Acestui ţigan îi dedea boierul de mîncare, cît îi cerea stomacul lui ţigănesc, ori nu-i dădea ; dar de bătut ştiu că-1 bătea săracul, de cîte patru-cinci ori pe zi şi o dată seara, căci boierul era rău de fire nevoie mare şi din lucru de nimic îl lua la bătaie ca pe hoţii de cai, nu altceva ; iar de se întîmpla să-i scape din gură cuvintele : „Iartă-mă, boiarule !“ apoi a-tunci al lui era dracul că îl lua din nou. Răbda gaşperul că n-avea ce face şi cui reclama, că s-ar fi dus şi la Mama-pă-durei cu jalba în proţap ; dar, vezi că, pe vremea aceea ţiganii erau robi, n-aveau dreptul să se jeluiască stăpînirei de boierii lor nici măcar de le-ar fi tăiat mîinile ori picioarele. într-o zi însă, spre norocul lui, i se puse capăt nenorocirii şi iată prin ce împrejurare. Boierul se sculă mai de dimineaţă ca altă dată şi, după ce se spălă pe ochi, începu să-şi facă rugăciunea care nu era alta decît recitarea Tatălui nostru de trei ori. Ţiganul asculta cînd se ruga boierul şi cînd îl auzi în trei rînduri zicînd : „şi ne iartă pe noi, precum şi noi iertăm greşiţilor noştriw, i se făcu milă de boier că nu se putu opri 139 a nu da la iveală un oftat lung de tot şi tocmai de la inimăr zicînd : — Să te ferească Dumnezelea, boiarule, d~aşa iertăciune. ; — De ce măi ţigane ? îl întrebă/boierul cu ochii ţintă la el. , — Pentru că de te-o ierta sîntuleţul, cum zici că ne ierţi măria ta pe noi, apoi te-ai dus pe copcă, boierule. Că hare să te bată Dumnezeu hal dracului, zău haşa ; că eu nu te-ara pomenit pe măria ta să ierţi vreun ţigan măcar o dată, fie cu voia, fie fără voia. Boierul se gîndi ce se gîndi si dete dreptate ţiganului, căci văzuse şi el bine că rugăciunea aceasta trebuie odată şi odată să-i fie ascultată şi să^l bata Dumnezeu pînă ce i-o rupe oasele. Dar pentru că alta rugăciune nu mai ştia decît pe tatăl nostru, pe care cu mare greutate o învăţase de la ba-baca, trebui să ierte de aci încolo pe toţi ţiganii care îi greşea ceva, pentru ca să poată şi el la vreme, trage nădejde de iertare de la Dumnezeu. F. TOŢI, II (1898), nr. 45, p. 532 Vezi Typol. bibi.; tip. 3115. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova. Variante: 2i Te , bate< Dumnezeuboiarule!... GAZ TRANS., LXVI- (1903), nr. 198, p. 6. 3. Te bate' Dumnezeu, boiarule /... CAL. POP. BUCOV. XVIII (1905), p, 113. PRÎNZUL ÎN CURTE Mulţi se {jlîng, că e cu neputinţă a o scoate cu unii oa^ meni la cale. Trebuie însă să cunoş# bine şi pe dinlăuntru şi pe din afară pe astfel de oameni şi dacă * ştii să tractezi (să te porţi) cu ei, uşor izbuteşti. Din întîmplarea de mai jo se poate vedea, că aşa e ' : 140 Un servitor nicicînd nu-i putea face ndomnului său pe plac. Mai totdeauna trebuia să sufere, pe nedrept. într-o zi era tare necăjit stăpînul. Cînd să se puie la masă, luă blidul cu tot ce era-n el şi-l âruncă pe fereastră-n curte. Va fi fost supa or prea caldă, or prea rece, or nici una, nici alta, ci mînia l-a împins la asta. Servitorul fără să se gîndească mult nici una, nici două, ci aruncă şi el pe fereastră carnea, pe care tocmai voia s-o pună pe ^asă, aruncă apoi pînea, vinul şi-n sfîrşit pînzătura cu tot ce era pe ea. — îndrăzneţule, ce-nsemnează asta? îl întrebă domnul aprins de rhînie, ridieîndu-se de pe sfeaun. " Servitoruln răspunse liniştit:' — lârtă-mă, stăpîne, dacă n-am gîcit gîndul d-tale. Eu credeam, că d-taf voiai 'să prînzeşti â’zi în curte. Aerul e curat, cerul e senin, pomii sînţ înfloriţi şi albinele culeg din floarea lor miere. ; . i ^ , A doua oară n-a mai aruncat domnul nostru blidele pe fereastră. S-a ruşinat şi a rămas buimăcit uitîndu-se în curte, gîndindu-se la vorbele servitorului,, , POP. ROM., I (1901), nr. 15, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3116. Este atestat în Transilvania. LA O TOCMEALA V Băiatul făgăduia că are şa fie şi are să rămîie : — De n-oi fi de treabă şi'n-oi sluji cum trebuie, să mă baţi toata ziufi ! Nu 1 zice omul a glumă. Mai bine şş facem tocmeală ; mie-mi place tpţţil hotărîţ roai dinainte, şi nu aşa, de trei ori pe zi, şi o dată seara !... T. Vamfde, partea povestirilor haz- Zii, p. 37; republicată : NEAM. ROM. POP., XI (1920), nr. 42, p. 687 Vezi Typol. bibi.; tip 3117. Este atestat în Moldova, Transilvania şi Muntenia. ; , ; 141 V aria nte: 2. (Fără titlu). PRIiM;, VI (1929), nr. 12, p. 2. 3. (Fără titlu) ŢApANS», IV (1929), nr. 42, p. 11. [SE PLINGE DE SERVITORUL SAU] Jandarmul : — Derault mi te-ai plîns, că sluga d-tale te fură. Eu mereu mi-am pus ochii pe el, dar îţi mărturisesc că aşa de regulat trăieşte, încît cu greu aş crede că te fură. Stăpînul : — Tocmai asta-i bătător la ochi că trăieşte regulat, căci eu aşa de rău îl plătesc, încît dacă nu-i lotru, nu ştiu cum o poate duce din plata sa. POP., I (1894), nr. 2, p. 8 Vezi Typol. bibi.; tip 3118. Este atestat în Transilvania. PÎNA UNDE ÎNSOŢEŞTE SERVITORUL PE STĂPÎNUL SAU Un domn întrebă pre şervitoriul său că „fi-ar aplecat a-1 însoţi pre dînsul şi în călătorii mai indepartate“. — Pentru ce nu ? răspunse şervitoriul credincios, te voi însoţi cu plăcere oriunde vei pofti domnia ta. — Ce, nu cumva m-ai urma si m iad ? — Negreşit. — Ia seama bine fătul meu, cînd te hotărăşti la aşa ceva. Tu vei fi auzit că în iad este o căldură grozavă, şi prin urmare tu care şfezi pe căfri^a caretei o să suferi mai îritîi şi mai tare focul decît mine. — Ba să mă iertaţi, răspunse şervitoriul, dimpotrivă eu voi şedea la lobul hleu şi domnia ta, după ce vom ajunge la usa iadului te v£i scoborî din’ caretă şi vei intra înlăuntru, iar eu ca uri servitoriu credincios voi rămîne afară aşteptîndu-te. CARŢ. SAT. ROM. IX, (1884), nr. 4, p. 56 Vezi Typol. bibi.; tip 3119. Este atestat în Transilvania. 142 BOIERU-I TOT BOIER Acu, cică într-un sat trăia un gospodar. De unde şi pînă unde, gospodarul nostru se îmbolnăveşte, iar într-o bună dimineaţă îl găsesc ai casei ţapăn şi rece, mort ca toţi morţii. li fac tbate rînduielele creştineşti şi-l pornesc la groapă. Cînd să-l dea înăuntru, minune dumnezeiască : mortul se scoală din sicriu şi începe a-şi face cruce şi a povesti celor din jurul lui cele ce văzuse pe ceea lume. Ce se întîmplase ? El fusese numai leşinat. Auzind şi moşieriţa satului, căreia îi murise soţul, de cele întîmplate şi de cele ce povesteşte înviatul, l-a chemat la curte şi l-a întrebat să-i spună dacă a văzut şi pe boierul eî. — Hei, cocoană, cum să nu-1 văd, l-am văzut şi pe cuconaşul. Ş-acolo-i tot boier. — Bine, dar cum, ce făcea ? mai întrebă cucoana, plina de bucurie cînd auzi că şi pe ceea lume boieru-i tot boier. — Poi, ce să facă ? Cuconaşul sta culcat pe-un crivat de fier, în mijlocul unei văpăi de foc, iar eu, tot slugă, puneam lemne şi-i dam foc pe dedesubt. Vezi că, oriunde, boieru-i tot boier ! „ION CREANGA44, IX (1916), nr, 4, p. 127 Vezi Typol. bibi.; tip 3120. Este atestat în Moldova. Variantă: 2. Boieru-i tot boier. NEAM. ROM. POP., XVI 1925, nr. 2, p. 27. EL VREA NUMAIDECÎT — Ioane ! zice stăpînul cătră slugă, de astă dată să fie tnîţa întrecătoare ; de-i faci însă soaţă la cea de azi, ai să ştii, că iau o coadă de sapă şi-ţi măsur spatele de şi în groapă ai să mă pomeneşti ! - 143 — Ei bine ştăpInie i/^DăG-işal vorba, la ce să aş- tepţi mata cine ştie pînă cînd ? Să începem numaidecît şi aşa cu mînile goale, eu mă învoiesc. .Sima, • Ardeleanul ■■ glmieţ, p. 99 Vezi Typol. bibi.; tip. 3121. Este atestat în Transilvania* r; ; ;,rr- .ir.':' ■ ! ikiu. [RĂMĂŞAG] -v , ' ■ : , t ' * ^ • -• -‘ . . • • • ... • t * • • * l~\ Un domn călătorea-cu servitorul său, amîndoi călare pe czte-un cal > oşteni^, ..Servitorul adormit pe cal, pierde-mantaua domnului său." Domnul îl strigă pe nume, -icjarâ^ej ;na:răşpvm4ş« Cînd se uită domnul îndărăpt, vede pre servitor clfltinîndu-se pe tel, Şi irtântăua nicăiri. Il trezeşte riUmaidecît şi-i; ^ke cp. nemulţămire răstit : — Ştrengarule ! unde-mi este . ..mantaua ? Md rămăşq^e ca o ai pierdut! u > A . Servitorul nemaivăzînd-o, zise frecindu-se ia oehi : ; ; — Rămăşeşte-te domnule, căci sînt sigur că vei cîştigă rămăşagul. < 3 v Gheaja, Rîsete, p. 4? Vezi Typol. bibi.; tip 3122. Este atestat în Transilvania. [SFÎNTUL GURA-CASCA] Domnul : — Ce nu te prinzi de lucru ? Şi acuma te înfoi cu mîncarea ? Sluga : — Azi am zîua numelui. Domnul : — Acum auzîi întîie dată despre sfîntul Cască- • Gură ! POP., I (1894); nr. 3, p. $ Vezi Typol. bibi.; tip 3123. Este atestat în Transilvania. 144 [CE-AR FACE, DACA AR AVEA BANI] Stăpînul întreabă pe slugă : — Eşti cinstit ? — Foarte cinstit, d-le ! — Ei, bine, dacă e aşa, spune-mi ce ai face dacă ai găsi 100 000 coroane ? — Nimic. — Cum nimic ? — Să înţelege; pentru că aş trăi din venite, ca d-ta. AGRIC., VII (1910), nr. 7y p. 51 Vezi Typol. bibi., tip 3124. Este atestat în Moldova. [BUNA RECOMANDAŢIE] Un bogătaş culcîndu-se i se pare că a auzit zgomot în odaia vecină. O fi întrat cineva ?... Sună clopoţelul. Servitorii vin cu toţii, şi bogătaşul le zice spăriat : — Trebuie să fie un hoţ ascuns în odaie. După căutări zadarnice, servitorii vreau să se retragă. Dar bogătaşul nu-i lasă. — Dar staţi şi mai căutaţi. Trebuie să fi fost aici un hoţ în odaie, ....... . — Boierule. Numai d-ta ai fost în odaie. Alt hoţ n-a fost, răspunse un servitor. ' AGRIC., V (1908), nr. 22—-23, p. 207 Vezi Typol. bibi. ; tip 3125. Este atestat în Moldova şi Transilvania. Variante: 2. (Fără titlu) AGRIC., VII (1910), nr. 1—2, p. 11. 3. Alt hgţ n-a mai fost, F. POP., XIX (1910), p. 97. 4. (Fără titlu) AGRIC., XVII (1920—1921), nr. 8, p. 63. SLUGA POZNAŞA Un prieten al căpitanului Podeanu îi trimese odată un crap. Căpitanul îl primi şi nu dete nimic slugii care adusese darul. Altă dată, la fel. A treia oară, sluga puse crapul pe masă şi plecă, înţepat, fără să zică un cuvînt. — Aşa ştii tu să faci slujba ? întrebă căpitanul răstit. Să te învăţ eu. Şezi colea pe scaun. Şi căpitanul Podeanu, care era un poznaş şi jumătate, făcu un salut şi întinse crapul pe tavă, zicînd : — Domnule, sînt trimes de stăpînul meu să vă rog a primi acest dar. — O ! răspunse sluga luîndu-şi ifose de boier, spune-i că-i mulţămesc. Poftim Un pol pentru osteneala dumitale.., Căpitanul înţelese gluma, rîse şi dădu slugii un pol.., NEAM. ROM. POP., XXI (1930), nr. 5, p. 93 Vezi Typol. bibi.; tip 3126 (A. Th. 1832 E*). Este atestat în Mun« tenia. CE NU VEDE STĂPÎNUL Stăpînul bagă de seamă că servitorul său e beat. — Cară-te de aici, se răsteşte cătră servitor, crezi că eu nu văd că eşti beat ca un turc ? — D-ta totdeauna simţi că am băut, zise servitorul supărat, da niciodată nu simţi şi aceea că sînt setos !... BABA SAT., II (1909), nr. 9, p. % Vezi Typol. bibi.; tip 3127. Este atestat In Muntenia şi Transilvania. Variantă: 2. (Fără titlu) ROM. Buc,, XXV (1881), p, M, 146 [ŞI-A GĂSIT OMUL] Stăpînul cătră sluga sa nouă : — Mie nu-mi place vorbă multă, cînd îţi fac da;r semn cu degetul, să ştii că ai să alergi la mine. -— Aşa şi eu, răspunse sluga, cînd dau din cap să ştii că nu vreau. POP., VII (1900), nr. 39, p. 621 Vezi Typol. bibi. ; tip 3128. Este atestat în Transilvania. Variantă: 2. Şi-a găsit omul, CAL. Blaj, XVI (1935), p. 103. MOTIVARE] într-o zi bătea un stăpîn pre servitorul său, carele era foarte leneş. Acesta se văiera zicînd : — Pentru ce mă baţi în zadar, deoarece n-am făcut nemica ! ? — Tocmai pentru aceea te bat, fiindcă nu faci nemica, îi răspunse stăpînul. Gheaja, Rîsete, p. 101 Vezi Typol. bibi.; tip 3129. Este atestat în Transilvania. DAR DAVID CE ZICE ? Un preot tramise pre servitoriul său la măcelărie, după carne, fără de bani ; iară preotul merse la biserică. Servitoriul nu căpătă carne aconto, şi întorcîndu-se cătră casă, intră în biserică. Preotul zîcea predica şi tocmai atunci citează din 147 sînta scriptură : „Dar David ce zîce ?“ Aceasta auzind servi-toriul, răspunse cu ton aspru — A zîs că nu ne va mai da carne fără bani. E de însemnat, că pre măcelariu încă-1 chema David. GUftA SAT., XIII (1873), nr. 44, p. 176 Vezi Typol. bibi.; tip 3130 (A. Th. 1833). Este atestat în Tran-silvania, Muntenia şi Moldova. Variante: 2. Ce-a zis David ? CAL. BASM. ClNT., IV (1877), p. 75. 3. (Fără titlu) CAL. CURIER. Iaşi, 1880, p. 54. 4. Ce-a zis David ? PRIV., II (1883), nr. 15, p. 4. 5. (Fără titlu) POP., V (1898), p. 109. 6. (Fără titlu) GAZ. TRANS., LXV (1902), nr. 284, p. 4. 7. Sluga preotului. (N. V. Hodoroabă), „I. CREANGA", IX (1916), nr. 2, p. 64. ARGAŢII CĂTRE UN BOIER ZGÎRCIT — Săru mîna, boierule ! Ni s-au rupt cămeşile de pe noi. Vine iarna şi rămînem goi ! Vă rugăm să ne faceţi altele î — Spuneţi administratorului, c-am dat eu poruncă, că la vara viitoare, să samene cînepă pentru cămeşile voastre. Argaţii au început să rîdă cînd au auzit de porunca boierului. — Uită, bată-i norocul, cum rid de bucurie c-or să aibă cămeşi noi la anul ! VEST. SAT,, VI (1919), nr. 12, p. 3 (Liteni— Suceava) Vezi Typol, bibi.; tip. 3131. Este atestat în Moldova. 148 SLUGA CUCERNICA Sluga cucernică adormise-n biserică şi auzise numai sfîr-şitul din predică. • — Petre, ce-a spus popa la biserică ? îl întrebă stăpînul. — „Şi-a mers după el multă lume44, dacă l-au prins, ori ba, nu ştiu, răspunse sluga, buimăcit. AMIC. POP. CAL., LXIII (1923); p. 121 Vezi Typol. bibi., tip 3132. Este atestat în Transilvania. [VIZITIUL ISTEŢ] Un preot glumeţ mergînd cu trăsura pe drum, zise cătră vizitiu : — Dă cu biciul în caii aceia să meargă, dacă nu s-au făcut şi ei popi, să şază în trăsură ! Iară vizitiul răspunse : ■— Din tot calul nu se poate face popă. Gheaja, Rîsete, p. 85 Vezi Typol, bibi; tip 3133. Este atestat în Transilvania. ' ÎNŢELEPCIUNEA CIOBANULUI Călătorul : Moşule, cînd ai să te laşi de ciobănit, că doar trebuie să ai peste 70 de ani ? Ciobanul : — De, domnule, nu ştiu zău cîţi ani să am. De cînd ciobănesc îmi număr numai oile, că, numai dintre oi 149 se poate să-mi piară vreuna^ dar din. iariii mei ştiu că nu mi-i ia nimeni. GAZ. ŢAR., III (1926), nr. 12, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3134. Este atestat în Transilvania şi Muntenia, V ari ant e : 2. (Fără titlu) ALB. Buc. XXVI (1927), nr. 5, p. 185. 3. Nu mi-i fură. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene. p. 47. 4. înţelepciunea ciobanului, CAL. NAŢ. F. INT., 1928, p. 78. 5. Ce nu ţi se fură. Sudiţeanu, Din satul lui Cremene, p. 70. 6. (Fără titlu) TÂRANISM., VI (1931), nr. 36—37, p. 14. 7. (Fără titlu) ŢĂRĂNISM., VI (1931), nr. 40, p. 12 8. (Fără titlu) V. SACELE, III (1932), nr. 1—3, p. 32. [IUŢEALA ŢIGANULUI] Tot acest ţigan, fiind poruncit odată de stăpînul său, a pune şeaua pe cal şi a se pregăti şi singur ca pînă în 5 minute să plece amîndoi la cîmp. — Bine, coconaşule, bine ; răspunse ţiganul, dar că să fie puse şelele pe cai chiar în 5 mărunte, cum ziseşi, pînă cînd oi pune eu şeaua pe cel cal al d-tale, aruncă şi d-ta cea tar- niţă pe cea iapă a mea. Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 9 , Vezi Typol. bibi. ; tip 3136, Este atestat în Muntenia. 350 STAPÎNI şi slugi — Mîine, zice unul slugei sale, să mă scoli la patru că la cinci trebuie să plec. — N-ai grijă, cucoane, răspunse sluga; n-ai decît să tragi clopoţelul şi voi veni îndată să te scol. (SAL. TOŢI. ROM. Buc., IX (1887), p. 94 Vezi Typol. bibi.; tip 3137. Este atestat în Muntenia. Variantă: 2. Ion şi stăpînul, GAZ. ŢER., IV (1894), nr. 9, p. 2. [CA SA FAC CEVA] — Cînd mă-ntorc acasă te găsesc totdeauna dormind, zîse oarecine cătră servitorul său. — Fiindcă nu-mi place să şed degeaba, răspunse servitorul. AMIC. POP. CAL., VIII (1868), p. 112 Vezi Typol bibi.; tip 3138. Este atestat în Transilvania şi Moldova. Variante: 2. (Fără titlu) CAL. POP. BUCOV., X (1899), p. 128, 3. Ca să fac ceva, RAS. Pal., I (1905—1906), p. 173. [UNDE AJUNGI...] Un boieriu prost din fire, pe care femeile, cărţile şi be-ţia-1 sărăciră rămîindu-i numai un biet ţigan şi hainele după el, care-i servea noaptea şi de aşternut; într-o seară, beat 151 fiind, uită poziţia tristă'fti* care soarta-1 aduse, şi făcîndu-şi iluzii de fericirile trecutului, zice robului său : — Voi să mă culc, aşterne ţigane. Acesta răspunde : r , , • Dizbrac&-ţ?> cucoane. ; ^ Wartic, O sută şi una de mici istoriii p. 35 Vezi Typol. bibi, ; tip 3139ft Eşte; atestat, în Muntenia, [NU TE TEME] Intr-o vară nu pioase de mult. Un domn întîlnindu-se cu un ţăran pe drum îi zise : — Gîndeşte-te la sufletul tău, pentru că, de nu va ploua curînd, vor muri toate vitele. H — Mă voi ruga lui Dumnezeu, răspunse ţăranul ca să scapi măcar d-ta. Boierul : — Măi Ghiţă ! Cum ai făcut tu atîţia copii şi eu n-am nici unul ? Ţăranul : — De boierule d-ta ai moşie şi scoţi de pe ea de toate ; moşia mea e muierea şi scot după ea ce pot. CAL. RÎSh I (1885)v p. ;28 Vezi Typol. bibi., tip 3140. Este atestat în Muntenia. Variante 2. (Fără titlu) CAL. POP. Buc., I (1887), p. 40. 3. Nu te teme, F. POP., VIII (1900), p. 148. SCOT CE POT SAT.; IX (1938), nr. 97, p 19 Vezi Typol. bibi.; tip 3141. Este afestăt în MUntewiâ, 152 ŞIRETENIA ŢIGANULUI Un boier nu primea nici în ruptul capului servitor însurat. : ;■ _ ;. . - Costache, rîndaşul, însă, are şi soţie şi copii, da boierul nu ştie. -Intr-o zi intrînd pe negîndite în odaia rîndaşului, boierul îl vede cu trei copii lîngă dînsul. — Ce sînt ăştia ? întrebă el furios. — Sînt nepoţii lui frate-meu, conaşule ! — Bine că nu sînt copiii tăi, că te dam afară ! HAZ. SAT., XVI (1916), nr. 6—7, p. 2 Veci Typol. bibi. ; tip 3142. Este atestat în Muntenia. Variantă: 2. Şiretenia ţiganului, GAZ. ŢER., XXIV (1916), nr. 20,. P. 2. ŢIGANUL ŞI CARTEA Unui boier — mai de demult —, ce-i vine în gînd, că se pune morţiş să-nveţe carte pe-un flăcău de ţigan, pe care-I avea rob. într-o zi, prinzîndu-şi el suflet, îi spuse tot planul şi-n-cheie mîngîindu-1 pe obraz : — Că eu, am să m-ajut la multe cu tine, dacă îi şti carte... Dar ţiganul, auzise el din lume că, nimic nu-i mai greu pe pămînt, decît învăţătura — căci omul, de carte multă, sau se ofticeşte, sau ajunge la balamuc... Cînd i-a pus boierul ceaslovul în mînă, i-a venit ţiganului damblaua. — Ce-i mă ? 153 — Pune-mă la ce vrei, boierule... muncesc cît mi-i cere, la toate... numai la carte să nu mă dai că, uite zău, iau cîmpii.,. — Nu te prosti singur, măi ţigane şi zi colea după mine. Şi boierul, deschizînd dinainte ceaslovul, ia degetul ţiganului şi-l pune pe prima slovă : — Vezi tu ? semnul acesta se cheamă azi (A) ; cel care vine după el e buche (B) ; pe urmă vine vede şi apoi glagore... Boierul dusese cu de-a sila degetul ţiganului pe toate aceste litere, dar văzîndu-1 că se lasă greu, se răsteşte la dînsul : — Ei, şi tot aşa pînă la sfîrşit, ce te laşi ca boul slab pe brazdă, fii mai dezgheţat... — N-am eu minte pentru carte, boierule, lasă-mă tot aşa cum sînt... — Da să ştiu că-ţi pun pielea în saramură şi tot am să te învăţ carte. — Auleo, boierule, ce belea mi-a venit pe cap, iartă-mă sărut picioarele... Bietul ţigan, îşi duse mînile la cap şi se bătea ca de moarte. Boierul, supărat, îl ia mai din scurt : — Ia lasă văicăreala, că vă ştiu eu ce poame sînteţi, nu mă face să-ntorc foaia, zi mai bine după mine de la început, hai : azi... Ţiganul stătea stană şi tremura ca vita cînd o tragi pe gheaţă. Boierul se răsteşte iar : — Ai minţit ? zi odată azi... Ţiganul nici mîlc, ci tremura numai şi se uita bleojdit la boier. Cela se îmblînzeşte, ca să nu-şi sperie şcolarul chiar de la început. — Ce mare lucru să zici şi tu azi ?... — Nu pot boiarule, na, să-mi tai şi limba. — Hai pieri, din faţa mea ţigane, să nu te mai văd aşa prost... Ţiganul ruşinat şi-a muşcat degetul şi-a ieşit afară plouat. La cîteva zile însă boierul întîlneşte pe ţigan prin curte încurcînd treaba şi-atunci se opreşte drept la el; dojenindu-1 : — Bine măi, faraoane, îţi cădea capul, dacă-mi făceai batirul, să zici şi tu o dată pe azi ?... 154 Ţiganul încarcă vorba stingherit: — Hapoi, nu era mare lucru să zic pe azi... da-mi era frică să nu mă pui să zic şi pe buche... GAZ. TRANS., LXXII (1909) nr. 84, ?p. 6; republicată : Vorbe de clacă, p. 35 ; CUV. SAT., 1927, nr. 25, p. 3 ; CAL. GOSPOD., XXXVI (1930), p. 30 ; ALB. Buc., 1936, nr. 33, p. 518 Vezi Typol. bibi.; tip 3143 (A. Th. 1331). Este atestat în Muntenia. RĂSPUNS NIMERIT Un boier plecase la drum, dar fără să-şi ia de-ale mîn-cării. De la o vreme vezeteul nemaiputînd de foame zice cătră boier : — Cucoane, d-apoi ce mîncăm noi astăzi ? — Ce să mîncăm ? răspunse boierul, ia răbdări prăjite. Dar ţiganul de colo : — Dumneata aşa, dar eu ? !... CÂL. GOSPOD. SAT., III (1906), p. 95 Vezi Typol. bibi., tip 3144. Este atestat în Moldova. V ariantă: 2. Un răspuns prichit, „I. CREANGA41, IX (1916), nr. 6, p. 187. SOCOTEALA ROTUNDA — Cîte vrăbii ai prins Ioane ? întreabă un boier pe servitorul său, pe care-1 pusese de dimineaţa să-i prinză nişte vrăbii. 155 — Apoi, dacă voi prinde pe asta şi încă una am prins două, cucoane ! GAZ. OLT., I (1885), nr. 25, p. 2 Vezi Typol. bibi.; tip 3145. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Varianta: 2. (Fără titlu) FAM., XXIV (1887), nr. 7, p. 11. AŞA ŞI-AŞA —- Ia ascultă, mă Ioane, de ce sforăi tu cînd dormi ? — Ştii, că ai haz, boierule ! Doar n-ai fi vrînd să sforăi cînd sînt deştept? CAL. BAN., I (1922), p. 93 Vezi Typol. bibi. ; tip 3146. Este atestat în Transilvania. PREOTUL ŞI SOCĂCIŢA Un preot luase o socăciţă la dînsul, care îşi pricepea foarte‘ bine măiestria sa de socâcit ; preotul însă era scump şi trăia foarte simplu. — Eu mă duc de la d-ta părinte, zise socăciţă. — Pentru ce? — Da mă tem că la d-ta mi^oi uita meşteşugul. : li V ŞEZ., VI (1880); nr. 9, p. 72 Vezi Typol. bibi.; tip 3147. Este atestat în Transilvania. 156 intre servitoare — De ce'eşti năcăjită,Xhivuţă ?. n — A spart doamna un taler. ■—Şi pentru asta eşti tu năcăjită ? — Da, pentru că l-a spart de capul meu. LUMINA SAT. Sib. IV (1925), nn. 11, p. 5 Vezi Typol. bibi.; tip 3148, cf. 3549. Este atestat în Transilvania. STĂPÎNUL ŞI SLUGA îl găsise pe boier veselie mare... el ştie... că începuse a se uita mai bine la ţiganul lui, haramina de Ganciu... Ba... dă-i să bea ţiganului, ba, pune-1 la masă cu el... Hei... era chefliu boieru, şi pace ! Ţiganul tot ţigan, şi-n ziua de Paşte, dacă văzu că e băgat în seamă şi că boieru bea şi mănîncă cu el, nici una, nici alta i se păru că s-a ridicat în slava cerului . şi că. acu nici ^chochonaşuu nu .mai face cît. e\. tTţide se apucă 'să ciocnească cu boieru, să închine în sănătatea lui şi-a febconăşîlor „hăi tnititei46 şi... la urnia urmei începu să vorbească, cîte şi mai cîte cu boieru ca şi cînd ar fi vorbit cu Dancîu or cu boierul lor din sat... ^ - Da,... boierului odată-i sări ţandăra. s — Ia ascultă, mă, haramina dracului, bagă de samă, c-ai prins la limbă şi te-ai întins la vorbă, cioară... Pă cine tot măiesti tu, ce am păzit porcii cu tine ? Da tiganu > — Bhu, nhu, coconaşule, nhu, mîncate-aş ; i-ai păzit singurel!... . GAZ. ŢER., vi (1898), nr. 3, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3150. Este atestat în Muntenia. 15? MAI iSINE MA DUC EU Un boier certa odată pe servitorul lui:, fiindcă nu-i făcuse nici o ispravă, unde-1 trimise : — Altădată, zise boierul, cînd va mai fi trebuinţă să trimit un nătărău ca tine, mai bine mă duc eu singur. RAS. Pal., I (1905—1906), p. 102 Vezi Tipol. bibi.; tip 3151. Este atestat în Moldova şi Muntenia Variantă : 2. De la ceartă, LUMINA SAT. Cr., VI (1925), nr. 14, P- 5. ŢIGANUL MARTOR Un boier avea un ţigan slugă, şi într-o zi boierul iese înaintea unui ţăran — şycum sînt boierii, nici una nici două, începe la dînsul : — De ce n-ai venit, mojicule,' ieri lâ mine nu ştii că mi se scutură grîul ? — Să iertaţi cucoane, că am şi eu de secere şi mi se scutură şi al meu, îşi dv. aveţi mai mult şi aveţi şî dare de mînă, da eu, păcatele mele ce să mă fac şi ştiţi că nu sînt nici dator. i < ; — Aşaaa ? ! îndrăzneşti mocofane să vorbeşti înaintea mea ? —- şi pliosc ! jpliosc,! cuf.b^ţul pe unde-1 nimerea pe bietul ţăran. : In sat nu era nici ţipenie de om, toţi erau la treaba cîmpului, aşa că la bătaia ţăranului nu văzuse decît ţiganul. Ţăranul chemă pe boier în judecată citînd de martor pe ţigan. Boierul chemă pe ţi^an şi-i spuse să zică că e mut, cînd îl va întreba preşedintele. * 158 La ziua înfăţişerei erau cu toti înaintea preşedintelui, şi întreabă pe ţigan astfel: — D-ta ai văzut cînd stăpînul d-tale a lovit pe Ion Pîrvu ? Ţiganul tace. Preş. —1 Spune. Ce, eşti mut? Ţig. — îs mut! Preş. — Ei hai, de spune ce te întreb eu. Ţig. — Sărut mîna coconaşule zău, îs mut! Preş. Da de mult eşti mut mă ? Ţig. — De cînd am plecat de acasă, sărut mîna. Aşa a zis coconaşul ca să fiu mut. HAZ. SAT., VI, (1906), nr. 2, p. 2 Vezi Typol. bibi.; tip 3152. Este atestat în Muntenia şi Tr ansilvania. Variante*. 2. Ţiganul martor, GAZ. TRANS., LXIX (1906), nr. 73, p. 4. 3. Ţiganul martor, LUMINA, IV (1908), nr. 1, p. 6. 4. Ţiganul martor, LIGA DEŞTEPT., II (1914), nr. 46—47, p. 4. PĂCĂLITURI ŢIGĂNEŞTI Un ţigan fusese chemat ca martor la tribunal într-o judecată ce avea stăpînu-său, pentru că bătuse pe un alt boier. Dar pînă a nu se duce la judecătorie, stăpînu-său chemă pe ţigan şi-i zise : — Ascultă, mă, Radule, dacă te-o întreba ceva la tribunal, tu să nu răspunzi, ci să te faci că eşti mut; m-ai înţeles ce zic eu ? Ţiganul tăcea din gură. — Mă, dar nu-mi răspunzi cînd îţi vorbesc, cioroiule î 159 Ţiganul nu ?zicea ntalc r? — A dracului lighioana ! zise bofesul necăjit; eu îi vorbesc şi el tace/; ^ , Măi, surd eşti de nu răspunzi f • . . — Ba nu sînt surd cocoane, dar sînt mut. — Apoi fir-ai al dracului.! aci ţi-arp zis eu să te faci mut! — Am vrut s-o încep d-aci, cocoane, pentru ca să mă deprind mai bine. r- , > — Dar nu e trebuinţă, nerodule, poţi' să vorbeşti ori-unde, numai la tribunal sâ te faci mut. —' Ăcum fe-am înţeleg, fco£bân§ ;• lasă-te pe mine şi vei vedea. ■ r ‘> - r- . ’ ■ ■ Veni ziua înfăţişerii şi ţiganul fu întrebat, ca unul ce fusese faţă la bătaig-, să.mărturisească tot ce ştia că s-a petrecut. Ţiganul însă-şi ţitiea gura cu mîinile şi nu vorbea nimic. îl mai. întrebară judecătorii, iară, dacă el tot tăcea. — De ce nu vlrel să 'fă^pumi ?:-îl Mtr£bâ Unul din judecători. — Pentru că sînt mut, cocoane, răspunse ţiganul. — Dară cum vorbeşti acum ? îl mai întrebă judecătorul. — Apoi dacă mă întrebi ! — Ei lasă glyma la O parte, ţigane, şi spune ce ştii despre bătaia care s-a întimplăt îri casa Stăpînului tău, zise preşedintele. Ţiganul vâşîndr că &*-£. deocheat* şl bă nu mai putea să facă pe mut, hotîrî să vorbească, dară in acelaşi timp făcu semn stăpînului său să nu se teamă, că o şti el să~î apere. — Aşadară ce ai să răspunzi, îl mai întrebă o dată preşedintele. — Apoi să vfczi; r boierule, * cum : curge toată şiretenia, răspunse ţiganul; cînd a bătut stăpînu-meu pe dumnealui eu nu eram acasă. — Va să zică ştii că l-a bătut ? — Ştiu numai atîta cîrid m-am întors din tîrg, dumne-lui chelălăia p^ scară fugihd şi ţinîhd în mînă un crîmpei din bastonul stăpînului meu. Dară de ce chelălăia nu pot să vorbesc aci îh tribunal; fiindcă ;una, e stăpînu-meu de faţă şi alta pînă adinioara eram mut şi* fi-abia nii s-a dezlegat limba numai de cîteva minute. Apoi aplecîndu-se la urechea stăpînului său, îi zise încet : . ■ r •? : 160 — De nu te-oi scăpa eu de bşlea nici dracu nu te mai scapă. s . Cu toate astea judecatul s-a îndreptăţit cum a putut, şi cînd a venit acasă zise ţiganului : — De ce ai vorbit gură spartă ? nu ţi-am spus să-ţi închizi floanca şi să taci cş. muţii ? — Apoi mi-a fost frică, cocoane, să nu rămîi mut răspunse ţiganul. CAL. BASME BAL., I (1877), p. 104 Vezi Typol. bibi.; tip 3153. Este atestat în Muntenia. DUPĂ LEGE Un servitor ce insultase pe stăpînul său fu dus la tribunal şi îşi primi sentinţa de pedeapsă. Terminîndu-se afacerea, servitorul se îndreptă către judecător şi zise : — V-aş ruga să mă luminaţi asupra unei nedumeriri : nu-i în nici un caz permis a spune stăpînului — dobitocule ? ■— Nu, niciodată, se-nţelege de la sine. — Dar unui dobitoc aş putea să-i spun: mărite stăpîne ? (. — Desigur că ai putea s-o faci. Atunci servitorul întorcînâu-se către fostul său şef ii :zice zîmbind : — Rămîi sănătos, mărite stăpîne î CAL. B&c., XVII (1921), p. 57 Vezi Typol. bibi.; tip 3154. Este atestat in Moldova. ÎNAINTEA JUDELUI Sluga pîrăşte pe stăpînul său, fiind şi dînsul de faţă. — Ce poţi aduce spre apărare? întreabă judele pe stăpîn. 161 — Ce pot aduce ? Trebuie să mă apăr ; o să-l învăţ eu minte. Mă duc să aduc o leucă, ca să mă apăr. Abia l-au putut reţinea la judecătorie pe omul mînios„ care a înţeles rău întrebarea. POP., XI (1904), nr. 35, p. 557 Vezi Typol. bibi.; tip 3155. Este atestat în Transilvania. UNA MNGA ALTA Un gospodar arse două palme* argatului. Argatul, om care ţinea la obraz, l-a dus înaintea legii. De ce i-ai dat palme? întrebă judecătorul pe stăpîn. — Fiindcă m-a luat din ciocul opincii. — Cum te-a luat din ciobul opincii ? — Să vezi, domnule judecător. L-am întrebat: „Unde-i sapa ?“ „Lîngă lopată !“ îmi răspunde el. „Da lopata?44 „Lîngă sapă !“ „Da sapa şi lopata unde-s ? îl întreb, simţind că-tni ard palmele. Unde să fie ?... „Una lîngă alta!46 îiiii răspunde obraznicul. — Ei şi ?... zice judecătorul. — Ei şi-atunci, văzînd că mă ia din ciocul opincii, i-am cîrpit şi eu două p^lme, una lîngă alta. ALB. Buc., LI (1938), nr. 26, p. 422 Vezi Typol. bibi.; tip 3156. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Variante: 2. (Fără titlu) REV. CURS. INF., I (1908), nr. 1, p. 4. 3. Una lîngă alta, CAL. Blaj, XV (1939), p .116. 162 SFATURI — Ascultă Ioane ! Zici că-ţi sînt copiii bolnavi şi o duci rău... Păi, dacă-i ţii goi şi nemîncaţi. Eu, să fiu în locul tău, aş avea grijă de ei, i-aş spăla, i-aş îmbrăca frumos şi să vezi pe urmă cum ar merge... — Apăi zău, boierule, aş face şi eu tot aşa dac-aş fi In locul matale. SAT., IX (1938), nr. 97, p. 19 Vezi Typol. bibi. ; tip 3157. Este atestat în Muntenia. [BOIERUL ŞI VIZITIUL] Boierul se gătea să iasă la plimbare, cînd deodată se deschide uşa şi intră vizitiul întrebînd repede : — Tu ieşi azi la plimbare ? — Da bine, Ioane,-mi zici tu ? — Mă iartă, boierule, credeam că e cocoana !... GAZ. ŢER., II (1893), nr. 21, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3158. Este atestat în Muntenia. L-A PRINS Ţăranul: — Ştie păcatele ce-i asta, pentru servitoarea noastră Florica am trebuit să dau la cinci servitori drumul; Niculiţă are să fie al şaselea. Ţăranca : — Dar pentru ce nu dai tu Floricăi drumul ? ! CAL. CALIC., I (1886), p. 25 Vezi Typol. bibi.; tip 3159. Este atestat în Transilvania. 163 [PlRDALNlCĂ ©MODA] O cuc&ană poate numai * aşa numită ^ mergînd la piaţă îritr-o: dimineaţă cu seiMtoărea âupă ea, la o distanţă oarecare, vede jos un franc şi,"fiindcă mîinile d-sale-i erau ocupate, ţinînd cu una evantaliul, iar cu alta o parte a rochiei, după moda nouă pe atunci, se opreşte asupra francului şi ordonă : —- Fa Mariţo,! vino-ncoa ; ridică francu ăsta de jos, că eu nu voi să stric: moda. — Păi, şi eu coniţă tot aşa-s. Uite : într-o mînă ţin coşu, şi cu alta fac pîrdalnica de modă. Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 35> Vezi Typol. bibi.; tip 3160, Este, atestat în Muntenia. [SLUGA UITUCA] Stăpînul către sluga lui cam uituc : — Măi Vlase, eu văz că tot ce-ţi poruncesc eu, îţi intră 4p~o ureche şi-ţi iese pe ceailaltă. — De asta nu sînt eu vinovat, boierule, ci D-zeu, care în loc să ne lase numai [cu] o ureche ne-a lăsat cu amîndouă. GAZ. ŢAR., XXIX (1928), nr. 4, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3161. Este atestat în Muntenia. [NĂRAVUL] Stăpînul întrebă pe un servitor angajat de curînd : — Ioane,-"ţi place să fumegi ? 164 — îmi place foarle multj domniile, par de ce mă întrebi ? — Ca să ştiu a-mi ascunde tabacherea pe viitor. CAZ TER XXVIII (1927)/nr. l, pr 4. Vezi Typol. bibi,; tip 3162. "Este atestat în Muntenia. : ; ÎNSPAIMÎNTARE — Măria ta! Măria ta ! striga , servitoarea spăimîntată cătră domnia sa. ; , E bine, ce necaz ? ce te-â ajuns ? — O ! Dumnezeule, feciorul grădinariului a căzut de pe arbore şi şi-a rupt amîndoiiă picioarele ! — O tu, proastă... Cum sperii omul! Cugietam că mi-a perit frumoasa-mi pasâre î.U : ŞEZ., VI (1880), nr. 9, p. 64 Vezi Typol. bibi.; tip 3163. Este atestat in Transilvania, [RĂSPUNS] O servitoare nebunatică sparse un vas de porţelan. Stă-pînă-sa o înfruntă zicîndu-i : — Tu ai fi bună să te ducă în casa nebunilor. Servitoarea răspunse : — Mai fericită aş fi, să mă ducă acolo şi pe mine şi pre domnia ta. t r ... r i:v/ , r Gheaja, Rîsete, p. 89 Vezi Typol. bibi.; tip 3164.; Este atestat în Transilvania. 165 [SERVITORUL ISTEŢ] Un amploiat, avînd trebuinţă de servitori, întîlneşte pe un individ eu care şi intră-n vorbă ; dar văzîndu-1 fără căciulă îl întreabă : — Pentru ce eşti cu capul gol ? — Mă iartă, domnule, capul meu nu este gol; eu am atîta minte ca să te poci servi. Văzînd amploiatul că răspunsul individului a fost în regulă, fără multă vorbă îl angajează serv ; şi cînd mergea cu el acasă, îi cumpără căciulă, pe care dîndu-i-o îi zice : — Na căciulă, pune-o în cap ; eu nu pot să te văz um-blînd pe uliţă cu capul descoperit. — Preste putinţă-mi este domnule să pun căciula în cap. — Cum preste putinţă ? uite aşa ! Cu aste cuvinte ia căciula de la serv şi i-o aşează singur pe cap. — Ei bine, aşa-nţeleg, zise servul, asta se cheamă pe cap, nu în cap. Preste puţin de la aceasta, după ce ajunseră acasă, amploiatul ordonă servului : — Dă-mi un pahar de apă. — Dar unde ţineţi astfel de pahare ? — Uite în dulap sînt cîteva. — Sînt în adevăr, dar toate îs de sticlă. — Ai dreptate, zise amploiatul zîmbind, ia unul dintre acele de sticlă, şi mi-1 dă cu apă. Wartie, O sută şi una de mici istorii, p. 69 Vezi Typol. bibi.; tip 3165. Este atestat în Muntenia. [SLUGA ŞI STAPIJNXJL] — Conaşule, a venit un negustor de vite care vrea să vadă boul cel mare. — Spune-i să mă aştepte puţin că vin îndată. CA&1 ROM. Car., XLVIII (1936), p. 133 166 Vezi Typol. bibi.; tip 3166, Este atestat în Transilvania şi Muntenia. Variante: 2. Boul cu coarnele mari, GURA SAT., X (1872), nr, 20, p. 5. ' 3, (fără titlu) FAM., XXXIII (1897), nr. 11, p. 129. • 4. La ţară, TIMP. XIX (1§97), nr. 20, p. 3. V‘l. ’ 5. (Fără titlu) F. TOŢI, 1897, nr. 29, p, 227. 6. La ţară, GAZ. TRANS., LXI (1898), nr. 80, p. & 7. (Fără titlu) POP., XI (1903), p. 749, 8. (Fără titlu) HAZ. SAT., IV (1904), nr, 6, p. 4. 9. I-a ţară, LUMINA, 111 (1907), nr. 6, p. 6. SLUGA LA OPINCI Uft^tirigtir slugă la un român zgîrcit;1 Acesta îl trimetea în fiecşre zi cu vitele, la. păşune prin nişte locuri mără-cirioâse' jDe^dhde 'Uri^iiruI îşi înţepă picioarele ]brin mărăcini. El se: vşita îritr-Q zi către un român prieten al său astfel : “ ' - lai; Istex^em, ce gazdă rău am. Fie ...el.- al; dracu de gazdă che nu cumpărat slugă la opinci. i Dacă nu cumpără slugă la opinci, atunci cumpără opinci la slugă şi tot e bine, zise românul rîzînd. E. Precup, Basme, Â.I.E.F., ms. 121 (Haşdate — Cluj) Vezi Typol. hibl.; tip 3167. Este atestat în Transilvania. GRECUL UITUC Un grec era însurat de curînd. Fiind negustor de lemne, aşa că mai întotdeauna se găsea umblînd pe drum, ce să facă grecul, cumfSăişi laşe nevasta singură acasă ? 167 După multe răzgmdeli se hotărî să bage un om, care să-i păzească casa şi nevasta. Din întîmplare dă peste Păcală, care primi cu bucurie să fie argat la el. — Cum te cheamă mo băieţelo ? întrebă grecul. —Troscoţel, jupîne, răspunse Păcală. Apoi grecul du-cîridu-1 acasă îi arătă tot ce are de făcut, spunîndu-i să nu deschidă la nimeni poarta curţii pînă nu l-o striga pe nume. Intr-una din zile grecul plecă la pădure şi se întoarse peste o săptămînă Cum ajunse aci începu a striga şi lovi cu pumnii în poarta spre a i se deschide. Păcală însă, care avea porunca să nu deschidă la nimeni pînă nu i-0 zice pe nume, nu vru în ruptul capului să descuie poarta. — Cine e acolo ? întreba el. —1 Eu !... dar uitase cum îl chema pe Păcală. Io stăpîn la tine. — Pleacă de aci repede, nu minţi, jupînul meu ştie cum mă cheamă. Atunci grecul aducîndu-şi aminte, că argatul lui are un nume de iarbă, zise din nou : — Mo iarbo, mi, deschide poarta chi eo sinto jupîn a tou. — Ce iarbă mă, ce iarbă? Zii pe nume, dacă ştii, dacă nu, pleacă de aci, că de nu te-mpuşc. Grecul îngălbeni, şi de frică plecă spre sat, în drum se întîlneşte cu o babă bătrînă căreia îi zise : — Mi babo mi cum se ziţe na iarbă care manincă gîş- tile ? — Cum să se zică jupîne ! ia susai, răspunse baba. — Nu asta ! — O fi poala rîndunicei. — Niţi asta. — O fi troscot jupîne ? — !!.! mi troscoţelo. Şi cum auzi grecul o tuli repede spre casă, zicînd mereu din gură : „Mi troscoţelo, Mi troscoţelo44, ca să nu uite. Cum ajunse aci zise : — Mi troscoţelo ! — Auz jupîne, răspunse Păcală. — Mi troscoţelo ! Şi poarta se dădu în lături. — Bine mo, pentru ce nu deschide cînd venita eu ? 168 — Apoi bine, jupîne, nu mi-ai poruncit d-ta să nu deschid la nimeni pînă nu mi-oi zice pe nume ? GAZ. TRANS., LXVI (1903), nr. 92, p. 6 Vezi Typol. bibi.; tip 3168. Este atestat în Transilvania. NU-I VINE RÎNDUL Moşierul Fekete a angajat un vizitiu. — Ianoş, i-a spus el, o s-o ai bine la mine. Poţi să mă-nînci ce vrei, capeţi leafă, dar să bagi de seamă la cai, că sînt iuţi. Cînd mă îmbăt eu, trebuie să fii tu treaz, După opt zile, Ianoş îşi dă demisia. — Da de ce? întreabă Fekete. N-ai mîncare destulă? Viei leafă mai mare? — Toate-s bune, răspunse Ianoş, şi aş fi mulţumit, dar n-am voie să beau cînd sînteţi beat d-voastră, si atunci nu mai ajung să mă îmbăt eu ! CAL. III (1927), p. 114 Vezi Typol. bibi.; tip 3169. Este atestat în Transilvania. BOIERUL ŞI ARGATUL Un boier din ţara pretinsă ungurească (un nemeş-năimit), probozea pe unul dintre argaţii lui (care era român), şi între alte vorbe, îi mai zice : — Nd, doară de ce dracu mai porţi căpăţînă, dacă este seacă ? Ţipo la puşchia-n colo ; că de ce o mai duci pe umeri ? 169 ■*— De, j jupîn- fooiarule, o port şi eu, că obiceiul, vezi mneata, îl avem de 1§ ştăpîni, car| poartă "capu roa-^ă aibă unde-şi sprijini căciula. 1 Baican, Palavre, p. 49; republicată : ADEV., 1885, nr. 19, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3170, Este atestat în Muntenia. Variante: 2. Boierul şi argatul, DUM. POP., II (1915—1916), nr. 13, p. 3. 3. (Fără titlu), LUM. SAT., V . (1,9?5), nr., $5 p. 4. • POCĂINŢA STÂPlNULUI ^ 90 * ' Călătorind un ţigan cu un român a aflat o pungă cu bani. Românul zise dă el â văzut~o mai întîi, iar ţiganul că el a ridicat-o de jos. Acum nu puteau nicideeum s-o împartă. Mai pe urmă zise românul cătră ţigan ^ x — Ştii ce, măi ţigana, care va minţi: o; minciunăr mai mare, aceluia să tie punga. Ţiganul s-a învoit. Acum începu ţiganul să mintă zi- ,cî,nd : — Tatăl meu a fost cîndva un om foarte bogat, avea stavă de cai, cioardă de boi şi vaci, turmă de oi şi de porci ; apoi curţile lui să le fi T^ăzut,;.. âuleo ! că nici ă'd-Itii solgă- birău n-au fost mai frumoase. Românul i-a dat drept la toate zicînd : „va fi fost“. „Dar acum a venit rîndul să mint şi eu unaw, zise românul : — Tată-meu încă a fost om bogat ca şi tatăl tău, încă doar şi mai bogat; a âvut vite, locuri şi curţi frumoase ; dar ce a fost mai mult, a avut o iapă, care în tot anul făta un mînz şi un ţigan. p ; n — JVţinţi ! z;ise ţiganial. f r r ; — Chiar asta am voit şi. eu, zişe romanul, asezmdu-si punga. ii,î; v ............ CAL. ROM. Car.. XXII. (1901), P- 121 • Vezi T'ypol. btbl.; tip 3i7i; >Este atestat în Transilvania. mJJGJk CREDINCIOASA Ianoş Baci a plecat din satul lui,‘ din; Transilvania ca să găsească stăpîn şi să facă şi el un ban-doi, ca să aibă cînd 6 fi cătană,; deoarece tată-său nu avea de unde să-i dea. » Cum a sosit la Bucureşti s-a băgat la stăpîn, la un boier bătrîn, cari l-a luat la moşie. Ianoş era ascultător şi boierul îl ţinea mai mult pe lîngă casă ca să-i facă treburile. Boierul era cam chel şi avea un borcan mare cu po^ madă cu care la fiecare două zile se ungea pe cap. Ianoş după ce şe mai învechise în : slujbă; întreabă : peţ boier de ce se unge cu pomadă în cap. Boierul i-a spus că-i cam cade părul şi această pomadă îl întăreşte. Intr-una din zile boierul pleacă la oraş şi-i spune ce să facă pe lîngă casă. Printre âlte^lucruri trebuia să scuture şi paltoanele de blana.. Ianoş cîrld a început ia scutura blănile a început a curge părul din ele. Ce se gîndeşte, el, că dă fuga în casă, ia borcanul şi pune toată pomada pe blănurile boierului de se făcuse ca nişte pisici cînd le tîrăşti prin noroi. El nu a observat nimica, a pus paltoanele-11 casă fiind satisfăcut că a făcuţ bună treabă. Venind boiertil a doua zi, cheamă pe Ianoş să-i dea pomada. El vine cu borcanul gol şi spune că s-a isprăvit. — Dar ce ai făcut cu ea, păcătosule, strigă boierul înfuriat. ,.... ........ — Am pus-o toâtă la blanele dvs. că-ncepuse a le cade părul ! Atunci boierul i-a tras o sfîntă de bătaie de a pomenit sluga multjă vrerile. Bietul Ianoş a fugit tocmai în satul lui fără sa se mai uite-napoi şi n-a mai cerut nici un fel de leafă. SAT., III (1932—1933), nr. 34, p. 13 f . Vezi 'Typol.. bibi.; tip 3172. (A. Th. 1349 *). Este: atestat în Muntenia. ; . ’ ' . *: ■ ’ ;'■ ■ ■■■■ ' M .... •" EL A ÎNCEPUT . ' v Sătul de binele de-acasă, cu frunza-n buze, secuiul trecuse peste vama cucului în ţara românească şi intră ca slugă ia un boier. Boierul pe lîngă altele avea şi doi măgari de cărat apă^ caş, brînză, una alta de la stînă, şi fiindcă pen- tru celelalte vite avea păstor, îl potrivi pe secui, să vază de măgari. Secuiul, vorbă dulce, palmă seacă, ca să intre la inima boierului, îndată se pune pe lucru cu măgarii şi-i satură, îi îndoapă, apoi prinde să-i ţesele. Dar pozna naibei cu măgarii boiereşti, căci cum pune ţesala pe ei, se codesc, se buiestresc. de mi-1 nimeresc pe secui chiar unde era mai gingaş. „Aşa ! voi dobitoace fără rost, zise secuiul mănios pară şi foc, las’ că vă arăt eu cine-i secuiul şi cum răsplăteşte ce primeşte“, şi întorcîndu-şi călcîile împintenate începe a da cu piciorul în ticăitul de măgar. Boierul lîngă el. — Prost eşti, nebun eşti sau, ce-i cu tine, îi zise acesta, de-ţi pui minţile cu dobitocul acela ? — Cinstesc faţa dumitale, răspunse secuiul atins de vorbele boierului, eu nu-mi pui minţile cu el, dar el se prinză cu mine, căci bine ai văzut, că el a început. GAZ. TRANS., LIII (1890), nr. 27, p. 6 Vezi Typol. bibi.; tip 3173. Este atestat în Transilvania. SERVITORUL ŞVABULUI Un şvab îşi conduse servitorul de român şi punîndu-i merinde îl trimise să taie 3 care de nuiele. Punîndu-i însă de merinde o-bucăţică de clisa foarte mică, servitorul mai ceru. — Ba, zise şvabul, frige numai la foc că umflă la ea. Servitorul; merse şi tăie 3 nuiele. Mai tîrziu veni şvabul cu carul după nuiele, şi văzînd, că numai 3 fire sînt tăiete, începu a-1 altoi pre servitor. — Pune4e numai în car, stăpîne, şi le du acasă că se vor umfla, răspunse servitorul. UMORIST., III (18.65), nr. 4, p. 22 Vezi Typol. bibi.; tip 3174. Este atestat în Muntenia. 17.3 [CALUL ŢIGANULUI] — fpahe, e fricos calul ? — Nu, cucoane, sînt trei nopţi deja, de cînd doarme fn grajd. TIMP., XXIV (1900), nr. 150, p. 2 Vezi Typol. bibi.; tip 3175. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania. , Variante: 2. Calul ţiganului, F. POP., XII (1902), p. 583. 3. (Fără titlu) HAZ. SAT., V (1905), nr. 3, p. 4. 4. Da de unde, RAS. Pal., I (1905—1906), p. 121. 5. în tîrg, CAL. POP., VI (1907), p. 126. 6. Cal curajos, ALB. Buc., 1907, nr. 28, p. 704. 7. (Fără titlu) CAL. POP. BUCOV., XI (1910), p. 109. 8. în tîrg, CAL. ASOC., II '(1013), p. 105. 9. In tîrg, GRAI. ROM., I (1923), nr. 44, p. 4. 10. Cal curajos, CRIN. SAT., IV (1923), nr. 10, p. 134. 11. Cal curajos, BUCIUM., II (1924—1925), nr. 1, p. 4. LA SOCOTEALA Un .neamţ angajase, ca argat, în curte, cu anul, pe un rus. La r încheierea anului, rugind să-i facă socoteala rusu-şi cere dreptul său. Dar neamţul* zice : — Ce drepturi, Ivane ? — Leafa mea pe un an : 240 de mărci ! zise argatul. — Leafa pe un an ? Ai muncit tu un ân de zile la mine ? Ştii tu cîte zile sînt într-un an şi cîte ceasuri într-o zi ? Ia să facem socoteala să vedem cît îţi datorez. Intr-un an avem 365 de zile. Tu ai dormit opt ceasuri în fiecare zi, ceea ce face 122 de zile. Scăzînd acestea din 365ş- rămîn 243. de zile. 173 Ai avut opt ceasuri de repaus pe zi, care fac tot 122 de zile ; scăzînd aceste zile din 243, rămîn 121 de zile. Ai avut 52 de dumineci, cînd n-ai. lucrat; scazînd 52 din, 121, rămîne 69. Şîmbăta diipă amiază n-ai lUcfat, si acestea fac 26 de zile ihtr-un an. âcăzînd aceste zile, rămîn 29 de zile. Apoi, Ivane, ai avut cîte un ceas şi jumătate peritrti mîncare ; socotind aceste ceasuri în zile, fac douăzeci şi opt : deci mai ai o zi. Şi acum, Ivane, tu ştii că eu ţi-am dat concediu în ziua de Sf. Petru. Deci sîntem achitaţi. N-am nici o pretenţie de la, tine. — Bine, domnule, atunci pentru cine am muncit eu un an de zile ? zise bietul Ivan deznădăjduit, iar neamţul îi întoarse spatele ca un englez. NEAM. ROM. POP., XIX (1931), nr. 19, p. 401 Vezi Typol. Mbl.; tip 3176. feste atestat în Muntenia. SASUL ŞI SLUGA — Moi Hioane, zise un sas, acum în ziua de Crăciunul lor, cătră servitorul lui, care era român, chind are la voi Cre-ciunu ? — Peste două săptămîni, răspunse Ion. — No ia, că al vost pînă închelţat cu opinci, al nost venit. — Ba nu stăpîne, că pe amîndouă le-a trimis Dumnezeu odată pe pămînt: Dar cel săsesc, cum venea alături de cel românesc, tot clănţănea din gură : ist calt, ist calt. cu toate, că era un frig de crăpau lemnele în pădure. Crăciunul cel românesc a crezut, că cel săsesc îşi bate joc de el, pune mîna pe cel săsesc şi-l zgîlţîie una româneşte. Cînd l-a lasat din mîni, nici glonţul nu-1 mai ajungea. De aceea, stăpme, Pastile, tot mai vin laolaltă, dar Crăciunul vost, niciodată nu va mai dâ ochii cu al nost. — No he, măi Hioane, eu cred ce spui tu, zise sasul. Voi nil ştiţi alta; numai să daţi. Şi hio, numai zis prost, la Hionu lu Achim şi el nici de ce, nici pentru ce, dat la mirle 174 îa nas, de ciirs sîngele păreu. Bine face Crăciun ar nost, că fuge mai înainte acasă. F. POP., XXI, (1913), nr. 52, p. 12 Vezi;Typol, bibi,; tip 3178. Este atestat în Transilvania. TIMPUL BUN Un român merse la un neamţ la coasă. Seara venind acasă, la cină închină românul neamţului aicînd: Să trăieşti, jupîne, să dea Dumnezeu să fie ziua nor, noaptea senin, cum e timpul bun de fîn, să se uşte finul şi stăpînul, • " — Ei mulţămim Ioane, răspunse neamţul, "să fie cum zici tu şi să trăieşti şi tu. CAD, Arad, I (1882), p. 88 Vezi Typol. bibi.; tip 3179. Este atestat în Transilvania. V ari ante: 2. Să se uşte fînu, F POP., VIII (1900), p. 406. 3. (Fără titlu) POP., X (1903), p. 749 (Petelea-Mureş) 4. Ţiganul care închină, CAL,. Arad, XXXIII (1912). p. 160. [SA SE PREFACĂ CA MANÎNCA] Un sas plecă într-o dimineaţă cu sluga, care era un român inteligent, la plug, pentru a ara un loc într-o depărtare mare. Din cauza depărtării săsoaica s-a înţeles cu sasul în secret ca să nu le mai aducă demîncare pentru amiază, deoarece curînd după 12 trebuiau să isprăvească şi locul. A mîncat dar ceva puţin cu Ion şi a plecat. 175 Ion mîna caii şi sasul ţinea de coarne. Cu toată silinţa n-au putut să isprăvească arătura pînă la amiază şi ca să are şi în timpul unde toţi oamenii din jurul lor odihneau îi era ruşine. Se făcu, că se uită spre sat, ca şi cînd ar aştepta nevasta cu mîncarea. — Noa Ioane, ce dracu va fi avînd stăpîna astăzi de nu mai vine ? Se vede că ne-a uitat, hai să şedem şi noi, măcar că n-avem nimic de mîncare, Au oprit plugul şi ş-au pus amîndoi jos, imitînd gesturile oamenilor cari mănîrică : — Fo din gură, Ioane, ca să gîndească oamenii că noi munchem. Ion făcea din gură. In sfîrşit, văzînd că ceilalţi oameni se scoală, le era ruşine să se lenevească numai ei. — Scoală, Ioane, să isprăvim bucata asta, şi vom mînca acasă, se vede că stăpîna ori ne-a uitat, ori s-a întîmplat ceva ; pune-te călare. — Dacă nu te superi, stăpîne, pune-te domnia-ta călare* că eşti ostenit, zise Ion. Sasul la început nu vrea, dar văzînd, că lui Ion într-ade-văr i s-a făcut milă de el s-â pus călare şi-a început să mîne. Ion ţinea plugul răsturnat, astfel că mergea fără să tragăc brazdă. Sasul în sfîrşit observă, că merge prea uşor şi a întors capul să vază prin ce minune să ară deodată aşa lesne. Văzînd înşelăciunea strigă necăjit : — Da ce dracu faci, Ioane ? Iar Ion iute răspunse :■ — Mînă, mînă, stăpînş, că oamenii gîndesc că noi arăm!' GAZ. SAT., I (1884), nr. 19, p. 225* Vezi Typol. bibi.; tip 3180. (A. Th. 1560). Este atestat în Muntenia. V a r i a n t ă : 2. (Fără titlu) Maican, Glume, p. 11. 176 CE TREABA AI? Se băgă un român slugă la un cîrciumar ovrei. La ăst cîrciumar omul nu avea altă treabă de făcut decît căra toată ziulica la apă cu doniţele de la un izvor mai din vale din sat, şi le aducea acasă de le cobora în pivniţă, iar acolo ovreiul, cîrciumarul, le vărsa care în cîte un butoi cu vin care în cîte un butoi cu rachiu, ori cu alte băuturi, de le amesteca să sporească. Azi aşa, mîine aşa, peste cîteva zile după ce s-a mai învechit ulcica, cum se zice, văzînd pe cîrciumar că vărsa apă într-un butoi cu nişte vin bun de tot — că se alăturase şi el şi gustase fără ştirea ovreiului — îl întrebă omul : — Oh ! Doamne, jupîne, la ce strici dumneata bunătate de marfă — zău ? Dar ovreiul de colo, domol : — Mu rog, ci trabî ai dumnîta cu pagub’ al miu ? (D. Stăncescu), BIBL. FAM., VI (1895), nr. 1, p. 2 ; republicată : Glume, p. 58 Vezi Typol. bihl.; tip 3181. Este atestat în Muntenia. PUTEREA CONTRACTULUI Un cizmar voia să-şi tocmească un ucenic. Dar nimeni nu voia să intre la el, bine ştiind că pe ucenic îl pune mai mult la lucruri de-ale sale decît la meserie. S-a găsit totuşi un băiat care a zis, că el intră ca ucenic, dar numai dacă va face cu el contract, că la ce lucruri să-l pună. A şi făcut ciz- 177 mărul contract cu băiatul, şi şşa, băiatul a intrat la el ca ucenic. într-o duminecă domnul maistăr s-a dus la crîşmă, unde, a băut ceva mai mult decît ar trebui. Venind acasă, aşa ameţit, a căzut într-o groapă cu var, de unde nicicum n-a putut ieşi. •■■■ .>■ .V Trecînd pe acolea ucenicul, maistărul îi porunci să-l scoată din groapă ! , ■■ — Stăi, maistăr^; să mă uit in contract şi să ; văd, că oare trebuie sâ te scot afară ? S-a şi dus ucenicul acasă şi a citit contractul. Dar în contract nu era scris că trebuie să-l scoată afară, de aceea* întorcîndu-se, i-a i spus că nu-1 scoate. Auzind aceasta, cizmarul" a ieşit cu mare năcaz din groapă, apoi, a alergat acasă, a luat contractul şi a scris în el „Dacă domnul fnaistăr va mai cădea în groapa cu var, ucenicul e dator să-l scoată afară44. ...... Şt- Pop-Reteganul, Poveşti şi snoave, p. 48 ; republicată : Snoave* p. 17 Vezi Typol. bibi.; tip 3184; Este atestat în Transilvania. CALFA ŞI PATRONUL — Meştere, zîse o calfă de croitor cătră stăpînul său„ ai oprit din materia domnului SL doi coţi, ca să o tăinuieşti. Nu-ţi faci d-ta nici un scrupul din aceasta ? — N-o să-mi fac din ea scrupul, băiete, ci o păreche de pantaloni, răspunse croitorul depravat. AMIC. POP. CAL:, X (1876). p. 122 Vezi Typql. bibi ; tip 3185... Este atestat în Transilvania. 178 [UCENICUL ŞI PATRONUL] Un ucenic ştrengar întreabă pe nea Ion cîte ore sînt. Nea Ion — nebănuind nimica — îi spune că în 15 minute vor fi 12 ore. Ucenicul naibei — drept mulţămită — îi zice iui nenea Ion că la orele 12 se poate duce... dracului. Supărat de obrăznicia ucenicului, nea Ion fuge repede să-l prindă şi cum fugea întruna, se întîlneşte în cale cu un cunoscut, care-1 întreabă, că unde se grăbeşte ? Nea Ion, năcăjit din cale-afară, îi spune păţania cu ucenicul. Cunoscutul său scoate ceasul din buzunar şi-i zice : — Nu te grăbi aşa tare, nene Ioane ; doar mai ai timp 5 minute pînă la 12 ore.. / POP. ROM. Lugoj, I (1922—3,923), nr, 39, p. 3 Vezi Typol, bibi/; tip 3186. Este atestat în Muntenia. MEŞTERUL ŞI UCENICUL O femeie avea numai un băiat şi la meşteşug. După cî- tăva vrerile se duce ea să-şi vadă băiatul şi întrebă pe mais- tru : — Jupîne, da Ionică deprinsu-s-a la ceva lucru ? Ce zici ? Cum ţi se pare Ionică ? — Ionică al d-tale îi cam leneş,= şi dacă nu-şi va lua de samă, apoi nici în zece ani nu-i mai leg degetul (căci la cojocari, la croitori şi la blănari era obiceiul, că, după ce intră un băiat la aste meserii, apoi sta trei ani ca ucenic slugărind pe maiştri, şi după trei ani îi potrivea degetele la ţinut acul, i le lega, şi umbla băiatul încă; vrun an bli degetele legate, slugărind,’ şi din cînd în cînd împungînd în cîte vrun petec netrebnic, păn’ ce deprinde). ^ De, bietu copchil ! ce să facă şî el ? Ia, ca un copchil şi el ! Da la mîncare se îndeamnă ? ^— La mîncare îi vrednic ! Mînîncă bine. Despre partea mîncării nu mă dă de ruşin£. — De, bietul copehil! ce să facă şi el ? A fi mîncînd şi el ca un om. (E. Baican), ADEV., III (1885), nr. 22, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3187. Este atestat în Muntenia. MAESTRUL ŞI ŞODALELE Un maestru se puse lâ masă cu calfa lui să prînzească neşte găluşte cu brînză, pe care le gătase maistoriţa. Lor nici unuia nici altuia nu li plăceau găluştele, fără decît numai brînza de pe dasupra, şi de aceea mâistorul începu a povesti feciorului, că cum se întoarce pămîntul, şi tot întorcea blidul strîngînd brînza de pe găluşte pînă rămaseră găluştele goale fără brînză. Văzînd calfa cum merge treaba, zise cătră stăpîn : — Asta mai este cum este, însă cînd trăzneşte e mai urît, şi prinse blidul cu mîinile amîndouă şi dete cu el de pămînt. PRIV., II (1883), nr. 10, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip *3188 ; cf. 3589, 3643. Este atestat în Transilvania. STAPlNUL ŞI UCENICUL Un maistru glumeţ ia o sticlă mare verzie şi dînd-o unui ucenic al său, zise : — Haide, măi, du-te pînă la circiuma dimpotrivă şi adă un litru de vin ! — Da bine, stăpîne, cum să aduc, dacă nu-mi dai nici o para. — Cu parale ştie să cumpere orişicine, răspunde priceputul maistru, dar să vedem, cum mi-i aduce tu fără parale, 180 Băiatul nu mai zicâ'nimic, ci luînd sticla subsuoară, se îndreaptă spre jupînul cu circiuma. După cîteva minute se întoarce înapoi şi mtinzînd sticlă; maistrului, ii zice : — Pofteşte, stăpîne ! Jupînul maistru apucă sticla cu sete, o pune la gură, dar cînd colo vin... tufă. — Da bine, măi blăştemate, cum o să beau eu dintr-o sticlă goală ? — Ei stăpîne; răspunde mişelul de ucenic, dintr-o sticlă plină bea orişicine, dar să te vedem pe d-ta, cum o să bei din ea goală ! ■. | ^ NOUL. CAL., VII (1887), p. 70 Vezi Typol. bibl.; tip 3189. Este at stat în Transilvania şi Muntenia. ( .. V a r i a n t e : 2. Ţiganul şiret, F. POP., IX (1900), p. 215 (Moş-niţa — Timiş) 3. (Fără titlu) CAL. ROM. Car. VI, (1901), p. 122. 4. Cum e sluga şi stăpînul, CAL. NAŢ. F. INT., III (1913), p. 86. 5. Un răspuns nimerit, LUMEA COPII., III (1924), p. 622. UCENICUL ŞI COJOCARUL Un cojocar se dusese cu un ucenic al său, ca să îmblănească nişte scurteici la o cucoană. Cucoana, ca să silească pe cojocar să-l tragă inima mai bine, să-i facă un lucru mai de seamă, s-a apucat să învîr-tească o plăcintă. Cojocarul care era lacom de felul lui, cînd tăzu că se aduse plăcinta, care era cam mică, zise că pentru ucenic să aducă altceva, căci lui nu-i place plăcintă, Doamne fereşte. A -.mîncat' 'Gpjoeanul singur toată plăcinta si bietul ucenic a mîncat ce S"-a? găsit în pripă şi pentru el. In gîndul lui, ucenicul plănui cum să-şi răzbune pe stăpînu-său. Nu trecuse gîndesc ca o săptămînă de cînd veniseră acasă de Ia cucoană, unde isprăviseră lucrul, şi, cum ucenicul sta în uşa cojocărişi, vin nişte muşterii, cunoscuţi vechi ai cojocarului, şi-l; întrebară ce face jupînUl. — Nu tocmai bine, răspunse ucenicul, uite, de vreo două zile cînd şî cînd îi vine rău, şi-a cam ieşit din minţi, dă cu ce apucă*. Puteţi să intraţi, dar cînd îl veţi vedea că începe a căta cu mîinile împrejurul lui, să şi puneţi mîna să-l legaţi, c-atunci îi vine răul... Cojocarul lucra ca de obicei în pat. Stînd de vorbă cu muşterii,1 el cosea înainte," şi veni vremea de-i făceau foarfe-cile trebuinţă. Atunci începu a dibui cu mînile împrejur, ca să găsească fd&rfeicile, care erau acoperite sub petece. Muşterii şi puseră mîna pe el şi, nici una nici alta, daU să-l lege. De surda întrebă cojocarul, speriat, ce-i asta ? Oamenii dau zor să-l lege, unul îl ţinea şi altul începuse a se dezlega de cureaua cu care era încins. Hîr, mîr, l-au legat zdravăn de mîini, a dat să strige cojocarul, dar ei nu i-au dat răgaz : muşterii se brodiseră de erâu amiticfoi vînjoşi. — Spuneţi, fraţilor, ce vreţi de la mine, ori aveţi de gînd să mă omorîţi ? întrebă cojocarul, care, aşa speriat cum era, semănaâfeufrif a nebun. " — Ţi-a trecut ? întrebă unul. — Ce? — Nebunia. — Ce nebunie ? îi spuseră ce le-a spus ucenicul. Atunci, înfuriat cojocarul chemă pe ucenic. — De unde ştii tu că eu am nebunie, mă ? — Da d-ta de unde ştiai că mie nu-mi place plăcinta ? răspunse ucenicul. ^ : ^ Crăciunescu, Copii de găsit, p.; 43 r,-rVezi Tytpol* 'biţ>L; tip 3WQHEste .atestat în Tran&ijva^a şi Mol- dova. •- f ; - ‘ • • ; ■ m Variante: ţ 2. Răzbunarea ucenicului, „I. CREANGA14, IV (1914),. nr. 7, p. 221 (Huşi — Vaslui). 3. Răsplata, REV. T. PAMFILE, I (1923), p. 75 (Gru-măzeşti — Neamţ). 4. Răsplata, CAL. GOSP., VI (1927), p. 9.0. [UCENICUL ŞI MAISTRUL] Un învăţăcel de cizmar făcuse o snoavă, pentru care i-a tras maistrul cîteva cu cureaua peste şale, ba l-a purecat atît de bine, încît îhvătăcelul nu se mâi putea opri de la plîns. Zbieră tura aceasta a înverşunat dlft nou pe maistorul, câre începu a se răsti pe băiat : — Aşteaptă că te bat eu că. lumea dacă vrei să plîngi ; pentru acdea Ce ai primit nu ţi se plăteşte osteneala ! Băiatul înfricât că o să se înceapă vâiaga de nou, începu a se acuza zicînd că nu de aceea plînge că doară l-ar durea* ci pentru că din lovituri finite cum din zi to zi slăbesc puterile maistrului, şi-i tare jele de el ! GAZ. POF, II (1886—1887), nr, 2, p. 6 Vezi Typol, bibi.; tip 3191. Este atestat în Transilvania, MAISTORELUL RUŞINAT Un biet rpăiştoi^l; ş§răcie goală^ şez;înd odată în amurg pe pragul lucrătoarei, cu lula-n gură, u deteTii gînd c4 vrednic este şi el să^şi ieie o calfă, căci nuf mai putea birui lucrul cu care-1 grămădeau oamenii. Şi dă atunci şfară-n ţară că-i trebuie o calfă ,şi că îl primeşte cu spălăturâ, mîncare şi cortel ca pe copilul său. Vorba maistorului străbătu şapte hotare, căci pe tot ceasul, pe tot minutul îi veneau calfe care de care mai lăudate. Lui numai unul îi trebuia, şi se mira bietul că de care 183 să se prindă. Unul era uscăţiv, şi gîndea măistorelul că e slab şi nu poate ţine la lucru, poate să fie betegos, se poate îmbolnăvi, poate1 să moară. Altul era om mare, gras, roşcat la nas. Se gîndi maistorul: „Să-L iau pe ăsta, nu-i vorbă, e măre, tare, dar de n-ar fi aşa gras t Tot am auzit, că oamenii graşi sînt şi cam leneşi. Aşa va fi şi ăsta! îl iau, mîncă cît n-are altul. S-o pune dimineaţa să se scoale domneşte, va pofti să se culce şi după prînz, şi mai ştiu eu ce va pofti ? Mai are şi nasul roşu şi cocoşat, care pare că arată, că-i şi cam beutor. Îmi voi căuta unul nici prea gras, riici pi*eâ slab. Că doară nu în zadar s-a vestit numele meu atîta lume.“ Şi a mai aşteptat; si în urmă i se împlini pofta inimii, căci căpătă un, voinic tocmai după dragă voia sa. Se puseră; s pe miancă pe întrecut?. Toate erau bune şi frumoase;) şif măistorelul mulţumit nu ştia pe unde umblă de bucurie. Se întîmplă însă a doua zi după ce veni calfa, înainte de prinz, să capete maistorul nişte oaspeţi pe neaşteptate. O să-i aşeze la masă si se îiiţelege după obiceiul maistoresc o să şează alăturea sx calfa eu ei. Biata^ maistpriţă Tşpuse bărbatului că e puţină mîncarea ce o au, însă ca să scape de belea, să facă calfei, la mîncare, semn să nu-şi scoată prea mult, ca să ajungă pentru oaspeţi. Maistorul se învoi. Maistoriţa aduce pe masă şi cînd ajunge la scos, maistorul calcă pe ăub masă pe picior pe calfă ca semn să nu-şi prea scoată. Calfa crezînd că dragostea maistorului faţă de el e mare şi că acela doreşte ca el să se sature, apucă de-mbucă şi ţup cu taierul de nou la blid să mai scoată. Maistorul văzîndu-1, negru de năcaz îl mai călcă o dată mai aspru, calfa îşi caută de gură şi căra de gîndeai că să potoape ! Bietul măistorel cu maistoriţa au pierit, negri de năcaz şi de ruşine, se uitau unul la altul neavînd ce face. Cuprins de spaimă bietul maistor văzînd că şi al doilea taier este la calfă pe sfîrşite şi că abia gîfîie, ca nu cumva să mai scoată şi a treia oară, de nou îl calcă pe picior şi-l şi boldeşte să nu mai scoată. Biata câlfă, sătul dobă şi nemaiputînd, zice : — Lasă-mă, maistbre, ca acuma să mă tot boldeşti, dracu mai poate mînca, că pare că b să-mi plesnească doagele. F. POP., I (1894), nr. 50, p. 556 * Vezi Typol. bibi:; tip 3192. Este atestat în Transilvania. 184 UCENICUL LA CIUBOTÂRIE Un biet ţăran, avînd o droaie de copii, s-a hotărît să-i dea la fel de fel de meşteşuguri, ca să li asigure un viitor. Pe unul l-a dat la ciubotărie cu următoarele condiţii: în anul întîi îi dă tatăl de mîncare, al doilea nu plăteşte nimic şi al treilea an va plăti meşterul lucrul copilului. După şase luni băiatul fuge acasă, la ţară. Tatăl său tocmai lucra ceva prin ogradă şi, cum îl vede, îi şi iese înainte cu un băţ : — Da ce-i asta, fărtate ? Eu te-am dat pe trei ani şi tu vrei să mă faci de rîs. ? — Tată, nu mai pot... — Nici o vorbă, să pleci numaidecît înapoi. Dar băiatul se puse jos şi începu a plînge. Intre timp sosi şi mama, întrebîndu-1 : — Ce s-a întîmplat, dragul mamei ? — Apoi, uitaţi-vă, tătucă şi mămucă : cum m-aţi dus la meşter, mi-a mers bine o bucată, însă i-a perit o capră şi am mîncat din ea două săptămîni ; i-a perit o vacă şi am întins şi din ea vreo patru săptămîni, şi... acuma i-a perit soa-cră-sa... şi nu mai pot, tătucă şi mămucă... căci tare era a dracului ! (N. A. Gheorghiţă) NEAM. ROM. POP., XXIV (1923), nr. 15, p. 296 î republicată : VEST. SAT., VII (1919 —1920), nr. 4—5, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3193. Este atestat în Moldova. SPIŢERUL PREA ÎNVĂŢAT Un săcui ajuns la Bucureşti servitor într-o spiţerie, era pus întotdeauna să amestece prafurile şi să ia seama să nu dea apa în foc. Cei de un neam cu el socotesc pe Ianoş de cînd e slugă că acesta ştie tot aşa de mult ca şi spiţerul. 185 într-o zi îl întreabă Micfloş : — No Ianoş ! de ce face apa atîta zgomot cînd fierbe la foc ? r ; Dar Ianoş care auzise că în apa şe află microbi, vietăţi mici, nevăzuţi qii ochii, cari băuţi cu apă sţîrnesc adesea boale în stomac şi în tot trupul, dar prirx fierbere toţi mor — răspunse lui Micloş : — No, prost eşti la tine ! poi zbiară microbii din apă, che li-e doar tare căldură ! Nu apa face zgomot. COM. SAT. Suc., ir (1907); nr; 13—14, p. 19 Vezi Typol. bibi.; tip 3194. Este atestat în .Muntenia. LE-A PROBAT O doamnă şl-a trimis servitoarea la piaţă ca să-i Cumpere mere. I-a dat în grijă să guste merele şi să nu cumpere mere acre. Cînd a venit servitoarea acasă de la piaţă şi doamna s-a uitat la mere, toate erau începute şi muşcate. — Ce ai făcut, pentru Dumnezeu ? — Mă rog, le-am gustat pe toate, după cum mi-aţi poruncit, şi nu 1< -am cumpărat decît pe cele dulci. ; _ CAL. Blaj, VII (1936), p. 128 Vezi Typol. bibi. ; tip 3195 ; cf* 3082. Este atestat în Transilvania. [DEŞTEPTACIUNEA LUI PISTA] Un domn avea un servitor de secui, mai prost decît prostia.- Ca să-l cerce, a zis către el: —- Ascultă, Pistă ! Du-te la birt şi uită-te acolo-s eu, sau nu-s acolo ! Dacă-s ăcolOf §tfigă^triă să viu acasă ! Pista s-a dus. Intr-un tîrziu a venit supărat şi a zis: — Mă rog la domnu, am fost, m-am uitat, dar nu te-am văzut. Poate că te-ai dus la şpaţir. F. POP., XI (1903), nr. 22, p. 255 Vezi Typol. bibi.; tip 3196. Este atestat în Transilvania. SCOATE DIN GURA ŞI CĂLDURĂ ŞI RĂCEALĂ Un servitor, întrebînd pe stăpîno-so : „Pentru ce suflă în lingură ?“ Acesta îi răspunse : „Ca să se răcească44. Mai altă dată îl întrebă : „Pentru ce suflă în mîini ?“ El îi răspunse : „Ca să se încălzească44. Atunci servitorul a plecat de la el, zicînd că el nu poate sluji la un stăpîn care scoate din gură şi căldură şi răceală. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 91 Vezi Typol. bibi. ; tip 3197 ; cf. 3809. Este atestat în Muntenia. [PORUNCA STĂPÎNULUI] Oarecine a întrebat pre un servitor că acasă este stăpînul său ? Acesta răspunse, că nu este acasă. — Dară cînd va veni ? îl întrebară. — Cînd domnul meu porunceşte să spun, că nu-i acasă, nu se ştie niciodată, cînd va veni, răspunse servitorul. Gheaja, Rîsete, p. 118 Vezi Typol. bibi.; tip 3i98. Este atestat în Transilvania. [ARGUMENT] Un domn care avea multe datorii avuse un servitor nătărău. Odată verii un croitor şi întrebă pe servitor că acasă e domnul. 187 — Nu e acasă, răspunse servitorul. — Nu cred^ răspunse croitorul. — Nu crezi? Ori poate vrei să chem pe domnul, ca el însuşi să-ţi spună ? F. POP., III (1895), p. 83 Vezi Typol. bibi. ; tip 3199. Este atestat în Transilvania. DA ŞI NU D-l X... se duce să facă o vizită d-lui Z... — Acasă este domnul ? întreabă el pe servitoare. — Voi să văd, d-le, vă rog aşteptaţi puţin. Apoi, întorcîndu-se peste cîteva secunde. — Domnul este foarte supărat că nu poate să vă primească, căci... e ieşit din casă. GAZ. OLT., I (1885), nr. 22, p. 3 Vezi Typol. bibi. ; tip 3200. Este atestat în Muntenia. [BUNA RECOMANDAŢIE] Stăpînul nou : — Şi cînd poţi să vii, să-ţi începi slujba. Sluga : — Orişicînd. Chiar şi azi dacă vreai. Stăpînul nou : — Ei bine, dar ce va zice stăpînul tău de acum ? Te lasă ? Sluga : — Stăpînul meu ? El e bun bucuros că să scapă de mine... AGRIC., V (1908), nr. 22—23, p. 208 Vezi Typol. bibi.; tip 3201. :Este atestat în Moldova şi Transil- vania. 188 Variante: 2. (Fără titlu) AGRIC., XII (1920—1921), p. 64. 3. Bună recomandaţie, CULT. POP., II (1922), nr. 61, P. 3. FOARTE CURIOS Sluga spuse stăpînului: — Afară e un surdo-mut care vrea să vorbească cu dvs. — De unde ştii că e mut şi surd ? ■— Păi chiar el mi-a spus-o acum. SAT., VIII (1937), nr. 80—81, p. 31 Vezi Typol. bibi.; tip 3202. Este atestat în Muntenia. ŞODENII DESPRE ŢIGANI — Ce-ai prînzit Griubri ? întreba un domn de la ţigani. — O curcă, alduiască-te Dumnezeu, domnule, — O curcă ? Şi-apoi cîţi aţi fost la curcă ? — Doi insi, să te tie Dumnezeu. — Cine?’ — Eu şi curca. F. POP., I (1892—1893), p. 148 (Bistriţa —* Năsăud) Vezi Typol. bibi.; tip 3203. Este atestat în Transilvania. [SA PLECE JUMĂTATE... !] — Cîţi cositori au venit âzi, Ioane? — Numai şepte, domnule. — Să plece jumătate acasă, porunci stăpînul. RAS. Pal., I (1905—1906), p. 237 Vezi Typol. bibi.; tip 3204. Este atestat în Moldova. .......... 189 UŞOR E LUI ! —• Danciule, zice stăpînul cătră sluga sa, arătătorul stă ia două ; grăbeşte ca pe cinci ceasuri să fii aici. Pe cînd s-a rentors cioara, erau şase ceasuri. — Ai întîrziat blăstămatule, se răsti la ţigan stăpînul, arătătorul e pe cinci ? — Uşor e lui, d-le, să se plimbe în odaia caldă, răspunse ţiganul. :T: PQP., IX (1902), nr. 2, p. 29 Vezi Typol. bibi. ; tip ; 3205. Este atestat în Transilvania. — [LOGICA...1 O slugă năroadă, rîzînd că stăpînul lui era să arunce o scrisoare după fereastră, îl rugă — Domnule dă-mi mie mai bine, că tot am făgăduit tatălui meu, că o să-i scriu o scrisoare. Stăpînul, rîzînd, îi zice : 1 —, Tatăl tău poate a murit pînă acum, el era foarte bol- nav, cînd am plecat, —: A ! nu, răspunse sluga, de-ar fi murit, atunci negreşit ar fi scris-o. Magazia de veselie, p. 42 Vezi Typol. bibi.; ţip 3206. Este atestat în Muntenia. [RĂSPUNS...] — Ioane pot vorbi cu stăpînă-tău ? — Nu, domnule, că are treabă. $90 —■ Ce treabă are ? ^— îşi bate nevasta. GAZ. ŢÂR., XXVI, (1925), nr. 25, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3207. Este atestat în Muntenia. [A PRINS MINTE] Un om slujise la mai mulţi stăpîni. Cînd i se împlinea timpul şi i se făcea socoteala în loc să mai primească ceva, ei îi luau şi hainele ce mai avea. De acolo el prinsese minte. Aşa cînd se mai duse la alt stăpîn, şi cînd acesta îl socoti iarăşi, stăpînul n-apucă bine sâ isprăvească socoteala şi el hrîşti mantaua, şi pe fugă. Zanne, Proverbele românilor, III (1899), p. 222 Vezi Typol. bibi.; tip. 3208. Este atestat în Muntenia. UN SERVITOR DEŞTEPT “ Acasă-i d-l Nicu ? Am o mică socoteală cu dumnealui. — Boieriul a plecat acum un ceas... — Ptii ! Ce rău îmi pare !... şi eu care venisem să-i plătesc o datorie veche să mă întorc fără... — Dar s-a întors acum cinci minute; stăi puţin, mă duc să-l chem ! CAL. POP, BUCOV., XV (1902), p. 131 Vezi Typol. bibi. ; tip 3209. Este atestat în Moldova. 191 SOLUŢIE — Bine, Ioane, ieri ţi-am dat 2 franci, ce-ai făcut cu ei ? — Vezi-că... unul datoram cuiva şi... — Şi unul ? — Şi unul... unul... unul l-am băut, căci mi-a fost frică ca să nu-1 cheltuiesc. CAL. T. B., I (1875), p. 50 Vezi Typol. bibi.; tip 3210. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Variantă: 2. (Fără titlu) POP., VII (1900), nr. 44 p. 702. VORBA MULTA NU-I FARA MINCIUNA Cică a fost odată, în vremile cele de demult, dar chiar de demult — a fost un om cu avere frumoasă. Să nu cugetaţi însă d-voastră că averea lui a fost doară de cîteva milioane de fiorini ; nu ! Omul nostru avea un plugşor, la care putea să prindă 6 boi, şi aşa să-l preumble prin holdă. Omul acesta avea şi o slugă — numai una — căreia nu-i plătea nici o sîmbrie, ci tocmeala aşa era între ei, că să-şi lucre şi sluga pămîntul său, cu plugul şi cu boii stăpînului. într-o duminecă dimineaţa se duce sluga cu boii la păşune şi, ostenit cum era de lucrul de peste săptămînă, se trînţ-teşte pe iarbă moale şi începe a trage un puiuţ de somn, de-i era dragă lumea. CîM s-a tt^e^it din‘ somn, ia boii dinapoi şi haid-acasă la stăpînu-său. Acesta-1 aştepta chiar în poartă. Cum dădură faţă unul cu altul, porunci stăpînul să prindă sluga boii la plug, şi să se ducă să-şi are pămîntul său, că în alte zile nu prea este vreme. Ce să facă sluga ? Stăpînul e stăpîn, ce porunceşte trebuie împlinit. Se duse dară la plug, 192 ară pînă seara, cînd apoi se trasă cu plugul şi cu boii la el acasă, nu la stăpînu-său, bag seama că aşa îi va fi fost mai îndemînă — dar ştiţi vorba : necazurile sînt pentru oameni şi oamenii pentru necazuri — dimineaţa cînd se scoală sluga, toţi boii, şase la număr, erau ţapeni ! Crepaseră ! Prinzînd de veste stăpînul că ce i s-a întîmplat, aleargă Ia casa slugei şi începe a face larmă de să ferească Dumnezeu. Că nu i-ai hrănit, că nu i-ai adăpat la vreme, că una, că alta ! — Ba să ierţi stăpîne, toate le-am făcut ca de obicei, numai ce ştii, a fi pedeapsa lui Dumnezeu pentru că am lucrat în zi de duminecă ! răspundea biata slugă. — Pedeapsă, nepedeapsă, tu ai să-mi plăteşti boii, că de nu te dau pe mîna legii ! — Poţi face cu mine ce vrei, eu n-am cu ce să ţi-i plătesc ! — Aid dară cu mine la judecată ! Se luară ei la drum, sluga cu stăpînul, şi merseră cale lungă, pentru că judecătoria era cam departe de satul lor — şi în drumul lor dederă de un biet drumar cu o iapă prinsă la teleagă, iar teleaga plină de oale. Iapa călcase cam rău — fiindcă de la natură era slabă de vedere — şi se înglodase în imală, de unde nu putea să iasă nici singură, dar apoi cu teleagă cu tot! Sare hărăbor sluga şi stăpînul — poftiţi fiind din vorbă — să ajute omului celui cu necazul; stăpînul prinde iapa de grumaz, sluga de coadă, şi cu un Doamne ajută smîncesc amîndoi de ea, şi o şi scot la cale bună, dar coada bietei iepe rămîne în mîna slugei ! După o nefericire şi alta ! — Plăteşte ! strigă gazda cu iapa. Plăteşte, dar cu ce ? Aid şi ăsta la judecată ! Plecară acum toţi trei, şi se duseră lungă cale şi împărăţie, ca D-zeu să vă ţie, că din poveste mult mai este — mai lungă şi mai frumoasă, să o ascultaţi şi d-voastră — şi umblînd ei cale atît de lungă, li se făcu noapte pe drum ; călătorii noştri se traseră în gazdă peste noapte la un prieten al stăpînului slugii, unde atît dînsul cît şi omul cu iapa au fost bine primiţi şi bine ospătaţi, numai chiar sluga nu căpătase nici o bucătură dte mîncare ! Din întîmplare, gazdîa casei avea o vacă, care stătea să fete, şi pentru ca să fie atît vaca cît şi viţelul scutit de „stri-goaice“, omul o adusese pentru noaptea aceea în casă, ca acolo să fete. Sluga aştepta doară-1 vor chema şi pre el la masă. 193 Nati grijă !j Îşi sjcoasă el apoi mălaiul lui din straiţă, şi începu a-1 împuţina, iar vacei, care se uita aşa de rugător la mălai, nu-i dete nici o [ bucătură ; cînd colo dimineaţa ce să vezi, a crăpat vaca dimpreună cu viţelul născut fără vreme ! — Tu eşti vina, ziseră toţi, pentru că ai mîncat, şi la vacă nu ai dat nimic ! Aid la judecată ! Acuma erau trei în contra bietei slugă ! Pe drum se pusă sluga să cugete, că oare ce şi cum o să păţească el la judecată, de bună seamă o să-l închidă, dacă nu pentru unul, pentru alt proces, sau doară pentru toate trei, căci de plătit el nu poate plăti nimica pentru că nu are de unde — şi, aşa năcăjit cum era, vede o groapă în marginea drumului, şi „ţop“ sare în ea, în nădejdea că va muri şi va scăpa de judecată ; cînd colo necaz peste necaz ! în groapă era un om, care scotea pămînt pentru facerea oalelor, şi sluga căzînd peste el, îi frînse şalele ! Plecă şi ăsta la lege ! Acuma erau patru ! După o călătorie de mai multe zile ajung în sfîrşit la judecător, pentru că vedeţi d-voastră, pe vremea aceea erau mai puţini învăţaţi decum sînt astăzi, dar aceia apoi erau învăţaţi şi ştiau să croiască judecată ! Se bâgară înlăuntru cei cu paguba şi povestiră întîmplarea,, iar sluga rămasă afară supărat şi îngrijit că acuma oare ce va fi ! II chemară apoi şi pe el, îl ascultară, ca şi cum s-a întîmplat, şi cînd au fost toate pricepute* s-a croit sentinţa care sună. astfel : „Cel cu boii să deie pieile boilor slugei, ca acesta vîn-zîndu-le să-şi cumpere pe ele o vacă, iar vaca să o ţină pînă ce îi va, făta 6 yiţei prş cari îi va preda apoi stăpînului în locul boilor crepaţi.“ Stăpînul nu se învoi la aceasta, ci zise că mai bine iartă toate ! Cel cu iapa s-a judecat să predeie iapa slugei, să o ţină el pînă ce-i va creşte iară coada ! Nici ăsta nu se învoi, şi zise că iârtă pre slugă ! Cel cu vaca* să aştepte pînă ce va făta vaca slugei, cumpărată pre pieile boilor — şi al şaptelea viţel, cînd apoi are să o primească cu viţel cu tot de; ţa slugă ! Mulţămesc de judecată;! Nici acesta nu o primi şi, se lăsă din capul slugei. Al patrulea pîrîtor căpătă sentinţa, să sară şi el odată în groapa aceea, cînd va fi sluga în ea ! Omul se scarpină în ceafă şi zise ; i Sunt îndestulat cu aceea ce am primit, nu voiesc să-mi mai rump şi picioarele ! 194 Şi sfe luară iară toţi la drum, şi se duseră şi se duseră, şi duşi au rămas pînă astăzi !... Iar eu despărţindu-mă de ei, ca să ajung mai iute în satul meu, m-am suit pe un alun, şi m-am luat la drum — dar mai multe nu am să vă spun ! (V. Sala), GAZ. POP., II (1886—1887), nr. 12—13, p. 11 Vezi T ypol.bibl.; tip 3211 (A. Th. 1534) ; cf. 5525. Este atestat în Moldova, Transilvania şi Muntenia. Variante: 2. După nour senin vine (El. Sevastos) ALM. ROM., I (1891), p. 129. 3. Judecată părtinitoare. Jurescu, Snoave, p. 83. 4. Judecata. Rito, Petrea Păţitul, p. 3 (Bistriţa—Bistriţa Năsăud). 5. Judecata dreaptă, HAZ. SAT., XVI (1911), nr. 18, p. 2. (Vlădiceni—Neamţ). ■ 6.0 judecată. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 3 ; republicată : „I. CREANGA“, 1921, nr. 2, p. 21 (Sâlcea—Suceava) ; SOL., 1928, nr. 13—14, p. 7. 7. Păţaniile unui om sărac (I. Bota) CAL. ŢĂR. ROM., I (1923), p. 45 ; repuolicată : Poveşti, p. 30; CAL. ROM. Car., 1926, p. 83. 8. O judecată din - bătrîni. Catană, Din lumea poveştilor, p. 101. 9. O judecată, NEAM. ROM. POP., XXII (1934), nr. 7—8, p. 116. 10. Cei doi fraţi> A.I.E.F., i. 10656 (Fereşti — Vaslui). [JUDECATA] Un ţigan se băgase slugă la un boier un an de zile. După ee trecu o sâptămînă îl chemă boierul şi-l întrebă : — Ei, Danciule, cum ţi se pare la mine, o să împlineşti anu ? 195 — Poi cum nu, coconaşule, că iacătă am făcut o săptă-mînă, mult a fost, puţin a rămas, nimica mare unsprece luni şi trei săptămîni. HAZ. SAT., II (1902), nr. 7, p. 4 Vezi Typol. bibi. ; tip 3212. Este atestat în Muntenia. Variantă: 2. Judecată (N. I. Popescu), „I. CREANGA", IX (1916), nr. 7, p. 215 (Voiceşti—Vîlcea). [ROMÂNUL SLUGA LA ŢIGAN] Un român s-a tocmit slugă la un ţigan, dar i-a hotărît să-i dea trei feluri de bucate, şi ţiganul s-a ţinut intr-adevăr de cuvînt, dîndu-i : Ridiche rasă Ridiche pe muche Ridiche felii. (T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 283 r. Vezi Typol. bibi.; tip 3213. Este atestat în Muntenia. [VINOVAT E... DUMNEZEU1 — Măi Vlase, eu văz că tot ce-ţi poruncesc eu, îţi intră p-o ureche şi-ţi iese pe ceailaltă. — De asta nu sunt eu vinovat, boierule, ci Dumnezeu, care în loc să ne lase numai c-o ureche ne-a lăsat cu amîndouă. v GAZ. ŢAR., XXIX (1928), nr. 4, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3214. Este atestat în Muntenia. 106 VIN LA MASA Cică, un argat băgat la un boierficior ăe masă, a pus masa cu tacîmurile şi mîncarea. ; - Vin la masă, a zis boierul. - — Nu vin că mîncai, îngînă el. — Mă, zice din nou boierul tare : vin la masă... — Nu vin, zice feciorul cu sfială. — Vin la masă, răcneşte din nou boierul turbat de mî-îiie, că nu e ascultat. — Nu vin, domnule, că mîncai la bucătărie, răspunde feciorul. — Mă, adă vin Jlâ//rftasă, neghiobule, fire-ai afurisit cu ta-tău, zise din nou boierul. —7 A !.;i credeam că mă chemi la masă, coconaşule, răspunde feciorul> ieşind să aducă vin. TUŢESCU, Din văi şi vîlcele, :p. 25 -. Vezi Typol. bibi.; tip 3215. Este atestat in Muntenia. Variantă: 2. Vin la masă, DUM. POP., V (1918—1919), nr. 31, p. 4. LESNE DE ÎNŢELES — Bine măi, Ioane, de ce nu te-ai spălat pe mîini, că pe picioare văd că eşti curat? — Lesne de înţeles, coane ! Mîinile pot să spele picioarele, dar picioarele nu pot să spele mîinile... SAT., IV (1934), nr. 42, p. 20 Vezi Typol. bibi.; tip 3216. Este atestat în Muntenia. 197 SLUGA DEŞTEAPTA Un domn oarecare fiind silit de un interes propriu ca să fie singur cîteva ore, ordonă servului său că oricine va veni şi-l va întreba, să spună că nu e acasă. — Foarte bine, zise iervul^ dar la caz cînd n-ar veni nimeni, ce să zic ? Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 90 Vezi Typol. bibi.; tip 3217 ; cf. 3074. Este atestat îri Muntenia, ŢIGANUL CU RACII, , ^ Un fboier ^dede ^ţigânuluii >său: un panenîmplut cu raci, şi-i zise să-i ducă de cinstei urnii alt boier. Lîn^ă aceasta i m mai dede ţiganului o scrisorică în care era însemnată şi suma racilor. : :rf Pe cale, ţiganul se puse jos lîngă un rîu şi adormi. Racii ieşiră toţi din pârier şi dispărură îh rîu. Cînd ajunse ţiganul la boier, îi întinse panerul gol şi-i dede hîrtia. — Da bine, măi ţigane, în paner nu sînt raci ? — Aşa coconaşule ? — Ce aşa măi cioară ? E scris în hîrtie 100 raci, ce mi-i trimite cuconul. c^( i r T o ^ ; — O, atunci bine că-s racii în hîrtie, eu gîndeam că s-au tras toţi în apă. CAL. CURIER., I (1870), p. 137 Vezi Typol. bibi.; tip 3218 (A. Th. 1926 B). Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova. Var i ante:- /,,v * - 2. Ţiganul cu racii, PRIC., III (1874), nr. 14, p. 55. 3. O istorie ţigănească, RESB., II (1878), nr. 354, p. 3. 4. Plocon de raci (D. Stăncescu), CAL. IL. Buc., 1880, p. 54 ; republicată ; , CAIj . Arad., 1883, p. 58 ; COM. LIT., I 19Ş (1889—1890), p. 113 GAZ. TRANS. 1892, nr. 143, p. 7; Snoave, p. 13. 5. Racii ţiganului, CAL. Arad., 1883, p. 58. 6. (Fără titlu) Popescu-Ciocănel, Basme, p. 26. 7. (Fără titlu) ALB. Buc., II (1898), nr. 41, p. 1305. 8. (Fără titlu) GAZ. TRANS., LXII (1899), nr. 179, p. 7. 9. Ţiganul şi racii. Candrea, Graiul din Ţara Oaşului, p. 27 ; republicată : GAZ. TRANS., 1907, nr. 283, p. 6 ; Graiul Nostru, 1908, p. 58. 10. Ţiganul şi iepurii, BABA SAT., IV (1911), nr. 5, p. 3. 11. Racii din scrisoare, REV. COP. TIN., II (1914), p. 100. 12. Racii din scrisoare, CASA N. Buc., IV (1919), nr. 4, p. 12. 13. Cum au fugit racii ţiganului ? ALB. Buc., XXIV (1924), nr. 17—23, p. 277 (Boteşti — Vrancea). 14. Der Zigeuner mit den Krebsen. Schullerus, Archiv des Vereins, p. 449 (Alţîna-Sibiu). 15. (Fără titlu) CAL. GOSPOD., VIII (1928), p. 24. 16. Cum au fugit racii ţiganului, REV. V. SAT., I (1932—1933), nr. 10—12, p. 21. 17. Racii din scrisoare, ALB. Buc., XXXV (1934), nr. 40, p. 6. 18. Ţiganul slugă şi paşaportul iepurelui. Cazan, Literatura populară, p. 82. [RAŢIUNE] Doamna : — De ce saluţi pe domnul maior într-un mod cătănesc ? Slujnica : — D-apoi, mă rog, în regimentul lui slujeşte drăguţul meu. POP., I (1894), nr. 3, p. 8 Vezi Typol. bibi.; tip 3219. Este atestat în Transilvania. 199 CEI TREI FRAŢI NĂZDRĂVANI Era odată un om şi omu ista avea trei feciori. La moartea lui omu o lăsat atîta avere feciorilor lui : o căruţă cu cal. Şi acu băieţii iştia nu se pricepeau cum s-o împartă între dînşii, să nu rămîie nici unul păgubit, cînd iaca, nu ştiu cine, le-o fură. Cînd au prins ei de veste că le-o furat căruţa cu calul, o zis cel mai mare : — Măi fraţilor, ceala care ne-a furat căruţa cu calul, trebuie să fie un om nalt. — Dacă o fi nalt trebuie să fie şi stricat de vărsat, adaugă cel mijlociu. — Dacă o îi nalt şi stricat de vărsat, încheie cel mic, trebuie să-l cheme Vlad. — Hai să-l căutăm ! — Hai. Şi cei trei fraţi se porniră să-l caute pe cel ce le-o furat căruţa cu calul. Ajung ei într-un iarmaroc, cînd iaca văd un om înalt şi stricat de vărsat... — Măi, de nalt îi nalt, de stricat de vărsat îi stricat, zise fratele cel mai mare, dar oare îl cheamă Vlad ? — Măi, nene Vlad, îl strigă atunci cel mic. — Aud măi băieţi. — Ce ne-ai furat căruţa cu calul ? — Eu măi, ferască Dumnezeu, zise omul cela mirîndu-se cum de au aflat ei cum îl cheamă şi că le-a furat căruţa cu calul, că de furat o furase... — Ba ne-ai furat-o. — Ba nu. — Ba da. — Ce mai la deal la vale hai la judecată. — Hai. Şi se pornesc să se judece. Şi judecătorul ii întreabă : — Ce vreţi voi măi băieţi ? — Ce să vrem, iaca cum şi iaca cum. Că noi. am avut numai un tată şi o murit. Dacă o murit, o murit şi pace bună, nouă nu ne-o lăsat decît o căruţă cu un cal şi pe aceea ne-a furat-o omul ista. — Da ce prube aveţi voi că v-a furat-o el ? — Poi ce prube să avem zise cel mai mare dintre fraţi. Eu am zis că cel ce ne-a furat căruţa cu calul trebuie să fie un om nalt. 200 — Şi eu, zise cel mijlociu, am zis că dacă o fi înalt trebuie să fie stricat de vărsat. — Şi eu, zise cel mic, am zis că dacă o fi înalt şi stricat de vărsat, apoi trebuie să-l cheme Vlad. — Auzi măi omule, zise judecătorul, Vlad te cheamă ? — De Vlad, Vlad mă cheamă, da căruţa cu calul nu le-am furat-o eu... Sta judecătorul şi se chiteşte, se suceşte şi nu ştia de partea cui să dea dreptatea. Se duce într-o odaie şi ia o potrocală o pune subsuoară şi zice băieţilor : — Măi băieţi dacă veţi ghici voi ce am subsuoară, apoi să ştiţi că a voastră este dreptatea. — Apoi ce ai subsuoară trebuie să fi® rotund zise cel mai mare. — Dacă o fi rotund trebuie să fie galbăn, adaugă cel mai mijlociu. — Dacă o fi rotund şi galben, atunci trebuie să fie o potrocală încheie cel de al treilea... — Aţi ghicit măi băieţi, a voastră-i dreptatea. Dă-le căruţa cu calul nene Vlad. Şi omul ceala n-avu încotro cîrni şi le-o dete. Acu băieţii iştia o vrut să se însoare. Dar nu aveau avere şi nici nu erau aşa cu trecere în lume, încît nimeni nu voia să meargă cu dînşii. Se duc să caute de lucru pînă una alta. Nimeresc la un boier, şi boierul ceala avea trei fete. — Ce vreţi voi măi băieţi ?... — Poi ce să vrem... căutăm de lucru. — Aşa ? Poi atunci aţi nimerit bine. Iaca am o grădină şi trebuie să o săp ; o săpaţi voi ? — Cum nu, o săpăm, dar zise cel mai mare : Cucoane eu nu pot săpa decît cu patru săpe pe zi. Cu una dimineaţă pînă la prînz, cu una de la prînz pînă la amiază, cu una de la amiază pînă la toacă, şi cu alta de la toacă pînă în seară. — Bine măi băiete... — Şi eu, zise cel mijlociu, nu pot săpa decît cu trei săpe. Cu una de dimineaţă pînă de-amează, cu una de de-a-mează pînă la toacă şi cu una de la toacă pînă în seară. — Bine măi băiete... — Şi eu zise cel mai mic nu pot săpa decît cu două sape, cu una de dimineaţă pînă la toacă şi cu una de la toacă pînă în seară... — Bine măi băiete, bine... Şi s-apucară cei trei băieţi de săpat grădina, care era aproape de curtea boierească. Boierul şedea cu dînşii că este o vorbă : ochiul stăpîmriui îngraşă vita — aşa, ştii, şi boierul şedea cu ei — că altfel se mai lăsau pe o ureche cei trei flă-căoani, aşa gîndea boierul... Dar aşa avîndu-i în ochi, ei, de voie de nevoie trebuiau să muncească. Băietanul cel mai mare după ce săpă pînă la prînz zise boierului : — Cucoane eu am ostenit cu sapa asta, să mă duc să-mi aduc alta. — Du-te băiete, zise boierul. Iar băietanul se duse şi-i zise nevestei boierului. — Cucoană, a zis boierul să-mi dai mie fata cea mai mare... — Cum măi, ce spui tu, eşti nebun ? — Iaca dacă nu mă crezi întreabă şi boierul ; şi cucoana ieşi pe prispă şi strigă : — Ce spui tu bre, să i-o dau lui ? — Dă-i-o nevastă, dă-i-o, zise boierul crezînd că sapa. Flăcăoanul luă fata şi plecă pe aci încolo. Cînd veni soarele în cruce zise şi cel mijlociu : — Poi iaca, cucoane, ostenii şi eu cu sapa asta, să mă duc acasă să-mi iau alta. — Du-te, băiete. Şi flăcăuanul se duse întins la cucoana boierului şi-i zise : — Cucoană,o zis boierul să-mi dai mie fata cea mijlocie. — Ce spui tu măi, ai căpchiet ori mi ţi-i bine ? — Ce spui, ce nu spui, ce mi-i, ce nu mi-i, eu nu ştiu ; iaca întreabă boierul. Şi cucoana ieşi iar afară şi iar strigă : — Să i-o dau şi lui bre ? — Dă-i-o nevastă, dă-:-o zise iar boierul, iar flăcăuaşul luă fata şi plecă pe urma lui frate-său. Aşa cam pe la toacă zise şi cel mic : — Ostenii şi eu, cucoane, cu sapa asta ; să mă duc să-mi iau pe cealaltă. — Du-te, băiete, dar vezi ce fac ceilalţi de zăbovesc atîta. Băieţaşul se duse şi-i spuse cucoanei : — Iaca, o zis boierul, cucoană să-mi dai şi mie fata cea mică. — Cum măi, da ce i-o abătut boierului ; pesemne şi-o pierdut minţile, zise cucoana neştiind ce să creadă. — Eu nu ştiu ; o zis să mi-o dai, trebuie să mi-o dai. — Să i-o dau şi pe asta lui, strigă iar cucoana la boier ? 202 — Dă-i-o şi lui, nevastă, că aşa ne^am împăcat, zise boierul crezînd că de sape întreabă ea, nu de fete. Băietanul nu mai stătu, ci iute şi degrabă luă fata şi plecă pe urma celor doi fraţi. După ce se sătură boierul de aşteptat veni acasă, şi cînd află el toată istoria îşi puse mîinile în cap... Dar treaba de făcut se făcuse ; ce mai putea face boierul acum ? Şi iaca aşa cei trei fraţi s-o înnemurit cu boierul şi dacă n-or fi murit, poate trăiesc şi azi. (P. Gh. Savin), „I. CREANGA", VIII (1915), nr. 5, p. 134 (Jorăşti—Galaţi) Vezi Typol. bibi.; tip 3221. Este atestat în Moldova. OMUL CU PISICA LUI A stat slugă un biet de creştin la un boier ; a stat zece ani. Cînd a ieşit de-acolo şi şi-a cerut simbria, s-a rugat el, cu cerul şi cu pămîntul de stăpîn să i-o dea. Dar, de surda i-a fost truda. Că stăpînă-său, la treabă, era dintre ăia cari, cînd te odihneşti, îţi zice or : „Pînă să te odihneşti, mai scoate ale ghizduri din vale“ or : Din prînz pînă-n nimiezi, Te baţi cu capul de pereţi ! Tot să te mai odihneşti. Iar la plată, era d-ăia de-şi mănîncă de sub unghii şi d-ăia cari sînt de und’ să taie fierul cu fierăstrăul... Dacă vede şi vede, mai strică şi el o vorbă : — Măcar, stăpîne, dă-mi şi mie pisica asta. — Bine ! Ia-o şi mănîncă-i coada. Omul, ruşinat şi acum, n-a zis nimic ; şi-a luat pisica şi a plecat acasă. Insă, ca să vie în ţara lui, trebuia să treacă peste o mare. S-a suit, cu pisica în braţe, într-o corabie. Acolo, pisica prindea şoareci şi mult bine le prindea co-răbierilor. Ba a făcut pe un alt boier de a îndrăgit pe stăpînul pisicii şi l-a băgat la el, tot slugă. 203 Şi merg cu corabia şi merg. Ajung într-o ţară unde era multă şoricime ; nâloagă, năloagă, că n-aveau oamenii de-acolo cum să mai scape. Le mîncau şl lighionile, le mîncau şi urechile. — Măi oameni buni ! zice boierul cela, o slugă a mea are o lighioaie care-i prinde. Rădulescu-Codin, Cal de smeu, p. 76, (Fureşti — Argeş) Vezi Typol. bibi; tip 3222. (A. Th. 1651). Este atestat în Muntenia. 3. AUTORITAŢI (LAICE ŞI RELIGIOASE) TURCUL CĂLUGĂRIT Ce-i vine în gînd unui turc, de trecu la legea noastră şi, văzîndu-se creştin odată, se şi călugări, schimbîndu-şi numele din Mahomed, sau cum îl chema, în Paisie. Merse sf. sa părintele Paisie la o mînăstire, luîndu-şi cu dînsul în chilie şi un cucoş, cu numele Fasolă. Tot va rămînea mîncarea de la mine şi n-am cui o da, îşi gîndea părintele cînd îşi aduse cucoşul. Trecu posturi peste posturi, ca la mînăstire. Azi îi post că-i Macovei, mîne că-i Ziua Crucei, şi aşa o ducea părintele tot în posturi. Iată că cu greutate trece şi „postu ăl mare“. Era în săp-tămîna patimilor, şi părintele Paisie, fiindu-i acuma greu de atîta post, ce-i veni în gînd, căci tăie cucoşul şi-l puse la fiert. Se întîmplă căci veni tocmai atunci alt sfînt părinte la părintele Paisie şi, văzînd carnea cea de cucoş fierbînd în oală, se miră foarte, şi nici una, două, într-o fugă se duse şi-l pîrî la stareţ. Acesta îl chemă la dînsul. — Ce fierbeai în oală, frate ? îl întrebă stareţul. — Fasolă, răspunse turcul. — Cum fasole, căci zice fratele că era cucoş. — Cucoş, da-1 cheamă Fasolă, şi eu, fiindu-mi dor de fasole, l-am pus la fiert — Nu ştii că noi n-avem voie de mînGat în post nici lapte, încă carne ? — Ştiu, dar eu n-am mîncat carne, ci Fasolă. Puţin îmi pasă ori de-a fost cucoş sau găină. Eu ştiu că-1 chema Fasolă, şi cum mi-aţi schimbat voi numele în Paisie, aşa i-am schimbat şi eu numele din cucoş în Fasolă. Şi cum nu sînt eu cel 205 ce am fost mai înainte de a mă călugări, aşa nu-i nici el cu-coş, ci Fasolă ; şi doar ce-i mînca în post, dacă nu fasole ? răspunse turcul, mînios, plecînd hodorogind spre chilia sa. „ION CREANGA14, II (1909), nr. 3, p. 80 Vezi Typol.bibl.; tip 3230. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Variante: 2. Turcul călugărit (S. FI. Marian), FAM., 1884, p. 85. 3. (Fără titlu) CAL. LIT. HUMOR., 1886, p. 42. 4. Turcul călugăr, ROM. Buc., 1897, nr. 811, p. 2. 5. Turcul la mînăstire. Voronca, Datine, p. 295 (Putna—Suceava). 6. Turcul călugăr. Fundescu, Lit.pop. Basme, p. 31 ; republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 23. 7. Turcul călugărit. (T. Pamfile — Fără titlu) B.A.R.S.R., 5094, f. 225. 8. Turcul călugăr (N. I. Munteanu), NEAM. ROM. POP., 1916, nr. 22, p. 346. 9. Turcul călugăr, VOINŢA BAN., VII (1927), nr. 13, p. 2. 10. Turcul călugăr, FEM. SAT., V (1939), nr. 3—4, p. 5. [MARE ZĂPĂCEALĂ] — Hîm ! hîm ! hîm ! Muieri n-aveţi, bir, dijme nu daţi, claca nu faceţi, de recrut habar n-aveţi! Mare zăpăceală pe capul vostru, cinstita părinte. Zise şi ciocănea mereu la cheia ce dregea, fără a se tulbura cîtuşi de cît. Episcopul, care înţelese tot şartul din cuvintele ţiganului, tăcu mîlcă, nu mai zise nici două, ci se sculă binişor şi plecă 206 cu coada între picioare. Cînd ridică capul, ţiganul nu văzu înaintea lui nici călugăr nici nimic. Află însă că a fost vorbit cu episcopul. (P. Ispirescu), NAŢ., III (1884), nr. 559, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3231. Este atestat în Muntenia. Variante: 2. Ursarul la mînăstire, ROM., Buc., 1898, nr. 133, p. 2. 3. Ursarul la mînăstire (Th. Zaharescu), HAZ. SAT., II, nr. 3, p. 1 ; republicată : Anecdote, p. 13. POPA CIMPOIER Un mitropolit oarecare, în trecerea sa prin o uliţă, în-tîlneşte pe un popă de la ţară — bun cimpoieş — şi fiindcă popa se cunoştea numai de pe potcapiu că ar fi popă, mitropolitul se opreşte şi-l chemă la oblonul cupelei. — Mă mir, preote, cum nu ţi-e ruşine să ieşi în lume astfel, că parcă eşti un cerşetor ? — Eu mai mult mă mir, începu popa, văzîndu-vă în carata asta aproape de împărătească, purtată de cei mai aprigi telegari, cînd Hristos pe care-1 reprezentaţi, a umblat totdeauna cu picioarele goale, şi pururea pe jos, abia numai o dată în-călicînd şi el pe un biet... măgar, prea sfinţite ! Wartic, O sută şi una de mici istorii, p. 49 Vezi Typol bibi. ; tip 3232. Este atestat în Muntenia, [MOCANUL ŞI MITROPOLITUL] Un mitropolit călătorea prin munţi cu cîţiva călugări. Ajunşi la un mic cîmpuşor pe unde trecea un părău, a căruia apă d-abiâ se cunoştea din iarbă, nu putea să treacă dincolo 207 (fiind pe jos). Pe cîmpuşor era un ţuţuian cu oile. întreabă un călugăr pe mocan, pe unde ar fi mai bine de trecut, ca să nu se umple de apă părintele vlădica cel mare. Mocanu le arată mai în sus. Călugării voind să treacă, mocanu-i vede c-au greşit şi începe să strige : — Părinte vlădică, da nu pe acolo, că te-i îngloda ca un bivol. (I. Baican) TIMP., VI (1881), nr. 226, p. 3 ; republicată : Literatura populară, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3233. Este atestat în Muntenia. [OAMENI DE OMENIE] Protopopul în vizita sa din cerc, ajunge într-o comună, la un preot. Era la prînz. Preotul pune prînzul, dar taiere nici vorbă să pună la masă. Protopopul se cam jenează, dar în sfîrşit o să întrebe preotul : — Părinte ! Cu tăierile, de pe poliţă ce faci ? — Acelea le pun la masă, cînd vin oameni de omenie. — Dar cine-s oamenii de omenie ? Dar, apoi, chinezul şi işpanul !... Novacoviciu, Din comoara Banatului p. 58 Vezi Typol. bibi.; tip 3234. Este atestat în Transilvania. [ŢARANUL ŞI EPISCOPUL] — Un episcop întrebă într-o zi pe un ţăran, cîţi dumnezei sînt ? — Numai unul răspunde ţăranul, dar sfinţia ta nici la acela nu-i serveşti cum se cade. CAL. SÂT. Sibiu. I (1895), p. 39 Vezi Typol. bibi.; tip 3235. Este atestat în Transilvania. 208 MIRAREA ŢARANULUI Un ţăran se plînse primarului că popa îi luase cu hapca o bucată de pămînt. — Nu-i treaba mea, zise primarul, du-te la zapciu. — Du-te la judecătorie, îi răspunse şi acesta. — De ce ? strigă ţăranul, un singur popă a fost în stare să-mi ia pămîntul, şi o stăpînire întreagă nu e în stare să mi-1 dea înapoi ? ! TIMP., XX (1898), nr. 221, p. 2 Vezi Typol. bibi.; tip 3236. Este atestat în Muntenia. POPA O făcut cum o putut ş-o ajuns să-şi vadă fecioru popă. De la hirotonisire nu mai dase cu ochii de el, că era tare peste mînă cu poporu, tocma hăt peste nouă sate. Bătrîna întreba pe cîte un drumeţ,- care venea din partea locului, cum le merge popa cu sănătatea şi mare mult să bucura auzind numa de bine de odrasla ei. Odată, mai încoa în urmă, să obliceşte că prin cuprinsul pe unde-i era fecioru popă, nu pioase de multă vreme şi că era mare lipsă. Prinde ea nişte cărăuşi în drum şi începe a-i discoasă. — Săcetă mare... ai ? — Pîrjol, nu alta. S-o uscat cîmpurile de gîndeşti c-o trecut focu. O săcat pîn şi cloşca izvoarelor — mor vitele de sete. Baba unde se pune pe plîns şi plînge de cît mai mare mila. Copiii ce se strînsăse în jur pornesc şi ei în plîns. — Şi de ce plîngi de scîrba altora mătuşă ?... nu-şi bocesc ei destul calicia ?... Nici vorbele bune, nici mîngîierile, nimic nu-i ogoia suspinele. — Cum n-oi plînge dragii mătuşii, că am şi eu un fecior prin partea locului ş-are să moară de foame drăguţu mamei !... 209 Pîn aici, ea nu pomenise către nimeni din drumeţi că popa i-i fecior ; zicea că întreabă de el că vrea să ştie şi ea aşa. — Şi ce-i fecioru bătrînico ?... — Popă, sărmănelu... popă... — Popă ?., apoi pîn a muri el de foame, să ştii că ne stingem noi cu toţii şî mai mor încă nouă sate prin prejur. (I. Adam), F. INT., I (1897), nr. 40, p. 3 ; republicată ; OPINIA, III (1899), nr. 72, p. 3 ; Pe lîngă vatră, p. 103 ; Glume ţărăneşti, p. 27 Vezi Typol. bibi.; tip 3237. Este atestat în Muntenia. [NEMULŢUMIŢII...] Preotul dintr-un sat de frunte întîlnind pre pînerul, carele îi făcea pînea, îi zise : — Nu surit mulţămit cu pînea ce o faci d-ta ! dacă vreau să mănînc pîne bună, trebuie să trimit în oraş. — Aşa sunt şi eu d-le părinte ! zise acesta, dacă vreau să ascult o predică frumoasă şi eu trebuie să merg la oraş. Gheaja, Rîsete, p. 78 Vezi Typol. bibi.; tip 3238. Este atestat in Transilvania. PREDICATORUL CEL MARE Se zice că era odată un predicator mare, deprins să ţină predici lungi, prea din colivă-afară. De multe ori, popa mîntuia de dat nafura şi el nu mai isprăvea. De la o vreme şi credincioşii să hemetuise de dînsul. Odată la o zi mare, cînd el predica, se pomineşte că nu 210 mai rămăsese în biserică decît numai pălămarul; toţi ceilalţi fugiseră. — Domnule predicator, zise pălămarul, dacă n-ai isprăvit predica poftim cheia, o pun colea sus. Cîndu-i ieşi să-ncui ! „I. CREANGA“, II (1909), nr. 3, p. 82 (Spineni—Galaţi) Vezi Typol. bibi.; tip 3239. Este atestat în Moldova. [ŢIGANUL ŞI POPA] Un ţigan, fiindu-i muierea bolnavă, voi să-i facă puţină slujbă, ca să i se uşureze durerile şi se duse cu securea pre umere la popa din satul lui, rugîndu-1 să vină cu molitfelni-cul, să-i citească muierii slujba de uşurarea durerilor. — D-apoi bine ţigane, zîse popa, voi veni, dară de ce ai adus tu securea pre umăr ? — Să o pun în circiumă zălog pre o jumetate de rachiu răspunse ţiganul, ca să-ţi audă Dumnezeu mai bine glasul sfinţiei tale. GURA SAT., XIII (1873), nr. 28, p. 107 Vezi Typol. bibi.; tip 3240. Este atestat în Transilvania. CARE DIN DOI ?... Unui cioban, care avea oile pe cîmp, i s-au îmbolnăvit şi i se prăpădeau cu grămada... Mă rog, cădeau polog bietele, că-ţi era mai mare jalea să le priveşti. Ce se gîndeşte el ? Pleacă înspre sat să aducă şi pe popa, să li ceteaşcă, că poate, doar-doar, or mai conteni din moarte. Nici n-a ieşit la drumul mare şi întîlneşte doi popi, nu unul, ce erau vecini cu satele — vorbeau şi ei de nevoile 211 lor... Ciobanul, şi întră în încurcătură, că nu ştia anume pe care să-l cheme... Zice : — Noa, părinte, am oile bolnave... Să mergeţi unul să li cetiţi, că poate-poate s-or mai înzdrăveni... Popii, cum sînt ei, se uitau şireţi unul la altul cu coada ochiului, care anume să înceapă vorba şi să-i spună că merge... Unul însă rupe şi zice : — Du-te sfinţia ta, părinte, că eşti mai bătrîn... — Ba să te duci sfinţia ta, că eşti mai iute de picior... îi răspunde celălalt... — Eu nu mă duc... — Nici eu nu... — Noa !... se amestecă atunci ciobanul, ca uşurat, căci scăpase de încurcătura alegerii. Noa!... Să meargă atunci ca-re-i mai „clănţău“ de gură... care ştie să cetească mai multe, a vrut să spuie ciobanul !... (N. I. Dumitraşcu), NEAM. ROM. POP., XX (1929), nr. 11, p. 183 Vezi Typol. bibi.; tip 3241. Este atestat în Muntenia. DE-ALE LUI MOŞ IORDACHE Ii tot zicea popa, că de ce nu vine şi el la biserică... Şi s-a dus. Şi de cîte ori s-a dus, n-a găsit pe popa ! Cînd îl întîlneşte popa, zice : — Da, ba părinte, zici că nu viu la biserică... Iacă am venit miercuri, nu te-am găsit; am fost joi, nu te-am găsit... am venit vineri, n-ai fost la biserică !... Păi atunci cînd era să vin ca să te găsesc ?... (N. I. Dumitraşcu) „t. CREANGA14, VIII (1915), nr. 6, p. 192 Vezi Typol. bibi.; tip 3242. Este atestat în Muntenia. 212 ASTA-I DRACU !. Popa : — Ei bine cioroiule ! ce-mi baţi capu ca să scot pe dracul din traista ta ! în traistă nu e nimic, nici bani, nici pîine, nimic, nimic ! Ţiganul : — Apoi sărut mîna părinţico ? taman hasta-i dracu ! ca nu-i nimica !... cînd ar fi ceva, nu vin eu la sfinţia ta părinţeleo ! CAL. CAR., I (1890), p. 109 Vezi Typol. bibi.; tip 3243. Este atestat in Moldova şi Tran- silvania. Variantă: 2. Asta-i dracu, FAM., XXIX (1893), nr. 43, p. 516. [ORI E TRAISTA POPEASCA...] Doi draci au dat odată de o vîrşe. Unul din ei o întoarce în sus şi în jos, o tot bagă în apă şi o scoate, dar nu o poate umple cu apă. După multă osteneală vede el că nu merge şi, amîrît, începe să strige de ciudă. La strigătele lui se adună toţi dracii, din baltă, şi ţin sfat că ce o să fie astă bîzdîganie. Dar unul şchiop şi mai bătrîn zice, după ce se gîndeşte bine : „Orie e traistă popească, ori e pungă boierească^. Căci numai acestea nu se pot umplea şi sătura. Zanne, Proverbele românilor, VII (1901), p. 99 Vezi Typol. bibi.; tip 3244. Este atestat în Transilvania. LUCRU DRACULUI... Un popă cumpărase o cruce şi, ca popă cu iubire de neam, vrea s-o ducă s-o aşeze dincolo de apă, spre răsărit, să se închine la ea oricine, ca creştinu !... 213 Hai !... popa ia crucea la spinare, să desculţă, mai cheamă cîţiva oameni şi... intră-n apă... Da, tocmai aproape de mal, crucea, gata, gata să cază la fund... — Sus, mă, sus ! Zice popa. Ce staţi şi vă uitaţi ? Nu vedeţi că se duce crucea la fund ? Ce ? Vă jucaţi cu lucru dracului ?... Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 9, (Negreşti — Argeş) Vezi Typol. bibi.; tip 3247. Este atestat în Muntenia. [ŢIGANUL ŞI POPA] Un ţigan bătrîn merge la parohul din sat, să-i deie cartea de botez. Preotul ia protocolul botezaţilor, caută, răsfoieşte de-a rîndul tot protocolul, dară dada ţiganul ca în palmă. în urmă întrebă pe ţigan : — Bătrînule, poate că nici nu te-ai născut aici — nu ştii ? La aceasta răspunse ţiganul: — Da vezi bine, că nu m-am născut aici, dar pentru ce să merg mai departe, că doară şi cinstia ta tot aşa popă eşti ca şi ceilalţi popi. Gheaja, Rîsete, p. 121 Vezi Typol. bibi.; tip 3248. Este atestat în Transilvania. PĂRERI DESPRE SFÎNTA AGHIASMA Doi ciobani, din vîrful muntelui, fură trimişi în ziua de Bobotează, de către baci la biserică să aducă sfînta aghias-mă. Ajungînd ei în sat, unul din ei s-a fost dus la slujbă, iar celălalt îi veni lui mai neted de a o nemeri la crâşmă. 214 După săvîrşirea slujbei, ciobanul, cel care fusese la biserică, fu întrebat de soţul lui — care cît stătuse la crîşmă şi a nu sta şi el degeaba s-afumase de-a binelea, dînd luleaua prin cenuşă : — Măi, soaţe, fost-ai la biserică ? — Ha î — Luat-ai aghiasmă ? — Luat-am ! — Cumu-i, mă ? — Cum, să hie ! Eu gîndit-am c-o hi vo tărie aiasma aia ; cînd ea, mă... ! uite... apă chioară ! ! ! COM. SAT. Buc., XI (1916), nr. 15—16, p. 28 Vezi Typol. bibi.; tip 3249. Este atestat în Muntenia. Variantă : 2. Ţiganul şi aghiasma, ALB. Buc., XX (1939), p. 8. N-ARE SA AIBA-NCOTRO Acu, într-o zi se întîlneşte preotul dintr-un sat cu un om, care nu-şi prea rupsese el multe perechi de opinci pe drumul bisericii, unul de-alde zvîrle cu barda-n Dumnezeu, dacă vreţi să ştiţi. Şi-l întreabă popa : — Ei, fiule, nu te^-am prea văzut pe la biserică. — Dă, sărut mîna. — Iaca prinzi a nălbi şi trebuie să te mai curăţi de păcate, căci ştiu că n-ai să tot trăieşti. — Aşa-i de asta, dar vezi că după ce-oi muri, apoi tot la biserică oi sta, căci n-am să am încotro... „I. CREANGA“, VII (1914), nr. 2, p. 62 Vezi Typol. bibi.; tip 3250. Este atestat în Moldova şi Muntenia. Variantă: 2. N-are să aibă încotro, NEAM. ROM. POP., XIII (1925), nr. 19, p. 295. 215 SFÎNTUL MASLU FÂCUT UNEI VACI în comuna R. existau trei preoţi. Preotul cel mai bătrîn, Ioan, aprobă cererea parohianului său, facerea sf. maslu vacei sale bolnave. în scopul acesta, creştinul, în ziua hotărîtă, ţine vaca în bucătărie. Preoţii cei doi, neavînd cunoştinţă despre conţelegerea creştinului cu preotul Ioan, merg toţi trei împreună la casa creştinului. Trec pe lîngă vaca ce era în bucătărie şi intrară în cameră. încep serviciul. Cînd ajunge vremea ca celui bolnav, căruia i şe face sf. maslu, să se ungă cu sfîntul mir, preotul Ioan trimite pe preotul Iacob, ca mai tînăr, să ungă, dar nu-i spune că pe cine să ungă. Preotul Iacob întreabă că pe cine să ungă ? Preotul Ioan îi răspunde : — O ! nu vezi tu vaca în cuină ? Preotul Iacob mirat de o astfel de batjocură la adresa credinţei, îi răspunde : — Eu, părinte Ioan, la vaci n-am mai făcut sf. maslu, pe coarne, pe coadă, sub coadă. Ia vezi, unge-o d-ta ca mai bătrîn !! Novacoviciu, Folclor bănăţean, p. 10 Vezi Typ. bibi.; tip 3251. Este atestat în Transilvania. [ŢIGANUL LA SPOVEDIT] Odată un ţigan spovedindu-se la preotul român, şi măr-turisindu-şi mai multe păcate, în canon îi zise preotul : — Vai măi ţigane, mare păcătos eşti tu ! Nu e modru să vezi tu faţa lui Dumnezeu ! La ce răspunse ţiganul : —* Ha, ha ! dară apoi de nu voi vedea eu faţa lui, neci el nu va vedea faţa mea, şi aşa va fi una pentru alta. GURA SAT., XII (1872), nr. 12, p. 47 Vezi Typol. bibi.; tip 3252. Este atestat în Transilvania, Muntenia şi Moldova. Variante: 2. (Fără titlu) GURA SAT., XIII (1873), nr. 38, p. 148. 3. Nici el, nici eu. Fundescu, Lit. pop. Basme, p. 157 ; 216 republicată : Lit. pop. Anecdote, p. 41. 4. Nici el, nici eu, CAL. COCOŞ., I (1876), p. 21. 5. Dar zău, nici el pe-a mea (I. Gr. Sima), FAM., 1889, p. 291 ; republicată : Ardeleanul glumeţ, p. 47. 6. (Fără titlu) F. POP., V (1895), p. 334. 7. N-o să vezi. Stăncescu, Glume, p. 38 ; republicată : CAL. REV. LUMEA IL., III (1896), p. 112. 8. Ţiganul la biserică (N. Mateescu), ŞC. MOD., II (1898), nr. 20—21, p. 166 (Moviliţa — Vrancea). 9. Ţiganul la biserică, ROM. Buc., 1898, nr. 46, p. 2. 10. (Fără titlu) ŞEZ., X (1901), p. 181. 11 (Fără titlu) HAZ. SAT., VII (1907), nr. 3, p. 2 (Strehaia — Mehedinţi) 12. Ţiganul la spovedit, HAZ. SAT., XIII (1913), nr. 14, p. 62. 13. Nici el p-a mea. HAZ. SAT., XIV (1914), nr. 5, p. 4. 14. Ţiganul cu pască la sfinţit. Furtună, Cuvinte scumpe, p. 32. 15. Nici el, nici eu, CAL. BIHOR., II (1923), p. 115. 16. Nu vei vedea faţa lui Christos. Popescu, N. I., Snoave, p. 78. 17. De ce n-are ţiganul frică de Dumnezeu, LIGA DEŞTEPT., 1926, nr. 48—50, p. 4. 18. Spovedania ţiganului, SAT., III (1932), nr. 16,. p. 12. 19. Spovedania ţiganului, ALB. Buc., XXV (1934), nr. 2, p. 6. 20. (Fără titlu) LUMINIŢA, IV (1938—1939), nr. 6, p. 32. 21. Ţiganul la biserică, A.I.E.F., i. 10756 (jud. Vrancea ?) NEÎNCREDEREA-N SlNTUL NICOLAE Ce~i de eşti aşa de tristă, chiar ţi-ai pierdut ceva ? Da, mi-am pierdut punga cu paralele. 217 — Roagă-te njumai la sf. Nicolae şi o să ţi se afle pun-guliţa. — Mi-am pierdut toată nădejdea lele Vuţo, că-n vremile astea scumpe şi sf. Nicolae dac-o află nu mi-o mal dă ! CAL. CALIC., I (1886), p. 35 Vezi Typol. bibi.; tip 3253. Este atestat în Transilvania. ŢIGANUL ŞI SFÎNTUL NICOLAE Un „român vechi“, bine îmbrăcat şi Alb ca pana corbului, Cu părul vîlvoi, Cu ochii sticliţi, Cu cioarecii rupţi, Cu cămaşa zdrenţuită Numai feştile făcută, de unde pînă unde a făcut rost de-a ciordit... vreo două putini cu lapte acru. De ciordit, le-a ciordit el ; dar acu-i-acu, unde să le pi-tule ca să nu-1 dovedească hoţul de păgubaş... Ce face ? Se duce la popa : — Părinte, părinte, mînea-ţi-aş... poalele antereului ; am vreo două putini cu lapte acru pentru iarnă „luate64 de la unul şi n-am unde le pune... — Ei, şi ?... — M-am gîndit la una... Popii, cu gîndul dracului, îi dete-n gînd : — Care ? — Să le-aduc la biserică, căci nici dracului nu-i dă în gînd să le caute... Popa, nici vorbă să zică „bau, ci : — Adă-le încoace, tată... Şi le-a dus ţiganul. Peste noapte, popa însă, şi el naiba gol, fuga la biserică, goli putinile intr-altele ale lui, unse sfinţii pe la guri cu lapte şi plecă acasă... 218 I-o făcu cît de bună ţiganului ! Peste cîteva zile, după ce-a trecut vipia cu căutatul laptelui, ţiganul într-o zi pe seară, fuga la popa să se ducă să-şi ia... alergătura... Tuşeşte popa, deşchise şi... intră ! Şi ce să le vadă ochii ? Putinile vrăşulite : una încolo, alta mai încolo, ceailaltă ici... iar sfinţii mînjiţi pe la guri de... lapte !... — Aşa zice popa ca speriat, o văzurăm şi pe-asta!... — De... părinţele... zice ţiganul ţîţîindu-i huza de necaz, să zicem că hăştia ca hăştia (arătînd sfinţii mai tineri), mai merge, n-au minte şi au păcătuit cînd au mîncat laptele ; dar hăsta (arătînd şi pe sfîntul Nicolae), bătrîn şi cu barba albă, de-un cot de lungă, zău aşa, cum dracului nu i-a fost ruşine cînd a mîncat ? Da popa de colo, şireteşte : — Atunci eu ce să mai zic?!... Tuţescu, Din Boureni, p. 40 Vezi Typol. bibi.; tip 3254. Este atestat în Muntenia. Variante : 2. Ţiganul şi sf. Niculae, COM. SAT., X (1915), nr. 23—24, p. 20. TOT UN DRAC Un iconar de la Nicula trecea cu icoane printr-un sat O femie, care voia să cumpere, îl întrebă : — Bade, ce sfînt e acesta ? — Sfîntul Niculaie. — Cu cît îl dai ? — Cu un zlot de argint. — Dar ista ce sfînt e ? — Sfîntul Haralambie. 219 — Pe acesta cum îl dai ? — Tot un drac şi unul şi altul, răspunse iconarul. CAL. Blaj, XVI (1940), p. 119 Vezi Typol. bibi.; tip 3255. Este atestat în Muntenia, Transilvania şi Moldova. Variante: 2. Tot un drac, GAZ. TRANS., XXXVIII (1881), nr. 148, p. 4. 3. Tot un drac, F. POP., VIII (1899), p. 51. 4. Tot un drac, Sandu, Pungă goală, Anecdote, p. 24 5. Tot un drac, F. POP., XV (1910), nr. 28, p. 7. 6. Tîrgul..., HAZ. SAT., XI (1911), nr. 2, p. 2. 7. Iconarul prin sat (N. V. Hodoroabă), „I. CREANGA", IX (1916), nr. 7, p. 220. 8. Tot un drac îi.., SAT., IV (1933), nr. 31, p. 16 (Mihai Viteazu—Cluj). 9. Tot un drac, AMIC. POP. CAL., 1938, p. 128. 10. Vînzătorul de icoane (S. Hîrnea), ALB. Buc., XXIX (1938), nr. 40, p. 630. POSTUL ŢIGĂNESC Un ţigan după îndemnul unui vecin al său, român, se hotărăşte să postească şi el o dată postul Crăciunului. în ziua de ajunul Crăciunului, vine vecinul său la dînsul să vadă ce mai face, şi aduce şi cîteva vărzări. Cînd colo ce să vadă ? Ţiganul fusese prin sat şi căpătase o oală de chişleag, şi tocmai în momentul acela îi făcea petrecania. Românul văzînd că ţiganul n-a mai vrut să postească şi ziua de ajun, îi zise : — Bine, măi ţigane, dacă ai postit tu tot postul, te lua dracu, dacă mai posteai şi azi ? 220 — Hapoi de, românico, zise ţiganul; de acu ori ajunul ori Crăciunul... „I. CREANG“, V (1912), nr. 12, p. 382 (Valea Hogei-Galaţi) Vezi Typol. bibi.; tip 3256. Este atestat în Moldova şi Transilvania. Variante: 2. Postul ţigănesc, F. POP., XVII (1912), nr. 52, p. 10. 3. Postul ţigănesc, CAL. SAT., XV (1929), p. 137. 4; Postul ţigănesc, V. SAT., I (1933—1934), nr. 7, p. 5. DIN GURA LUMEI Un eretic trecînd pe lîngă o biserică îşi luă pălăria şi făcu o cruce. Unul care-1 cunoştea îi zise : — Da, bine onorabile, te-ai împăcat cu Dumnezeu ? — Ba nu, răspunse necredinciosul, dar ia, ne salutăm din cînd în cînd. HAZ. SAT., II (1902), nr. 3, p. 3 Vezi Typol. bibi. ; tip 3257.'Este atestat în Muntenia. BABA ÎN RAI O femeie a avut 7 bărbaţi şi 7 rînduri de copii, dar şi mare noroc la avere. Pe toţi copiii i-a pus la cale, ba şi pe slugile şi copiii slugilor ei. Făcuse un sat de oameni şi la toţi le dăduse vite, le făcuse gospodării. La urma fiind bătrînă şi gîndind că-de măritat nu s-â mai ptitea mărita, pentru ce să muncească ? Hai că ea se duce la rai ! 221 Copiii o roagă... Ea nici nu vrea să ştie. îşi ia rămas bun şi le spune că dabă n-a veni pănă într-un an, mai mult să n-o aştepte. Merge în grajdi între cai şi zice : — Cai, căişorii mei, care vrea să meargă cu mine în lume ? Iată că o iapă balaie se apropie şi pune botul pe umărul ei. — Tu bălăucă, vrai să mergi cu mine ? Bine, zice baba, bai ! Se suie baba calare şi porneşte. Tocmai la un an ajunge sub un deal; sus era raiul şi Domnul Christos, cu sf. Petrea şi sf. Neculai, se jucau cu mingea ; iacă o zăreşte sf. Petru pe babă şi vine la ea. — Stăi babă, nu te sui, că aicea-i raiul ! — Da tu cine eşti ? îl întreabă baba răstit. — Sînt sf. Petru î — Dacă eşti sfîntul Petre Bate-te-n dos cu pietre ! Hai bălaie la rai ! Şi porneşte mai departe. Vine sf. Petru şi spune la ceilalţi. Merge sf. Neculai. Şi pe el îl întreabă baba cine-i ? El îi spune : Sînt sf. Neculai ! — Dacă eşti sfîntul Neculai Bate-n dos c-un mai! Hai bălaie la rai î Merge Domnul Christos. — Ce cauţi babă pe aice şi ce te vîri în rai ? D-apoi nu ştii c-ai avut 7 barbaţi ? — Da cine eşti tu, că ştii aşa de bine ? — Sînt Dumnezeu ! — Tu Doamne, i-ai dat Tu i-ai luat, în tine i-ai bagat ! Hai bălaie la rai! Vine şi Dumnezeu rîzînd şi spune : — Deschid$-i Petipe porţile, eâ nu scăpăm de babă ; şi apoi nu a fost ea aşa de rea, ş-a cîştigat: copiii şi casa ş-a 222 pus la cale şi pe o mulţime de oameni i-a miluit şi i-a fericit, ş-a cîştigat raiul, las-o să intre... Şi tot a intrat baba în rai ! Niculiţă Voronca, Datine, p. 1265 (Şiret — Suceava) Vezi Typol. bibi. ; tip 3258. Este atestat în Moldova. [LĂMURIRE] Un ţăran evlavios, cînd se ducea la biserică, nu se închina la nici o icoană, ci se oprea la uşă şi începea să facă mătănii şi să sărute pe toţi dracii ce erau zugrăviţi pe peretele de afară. — Da bine, păcătosule, îi zise popa, la draci te închini tu ? — Păi vezi bine, taică părinte ! Sfinţii te ocrotesc şi fără să-i rogi, pe cită vreme dracii... Trebuie să te împrieteneşti şi cu ei!... TIMP., XVI (1894), nr. 76, p. 2 Vezi Typol. bibi.; tip 3259. Este atestat în Muntenia. Var i a n t e : 2. (Fără titlu) GAZ. ŢER., II (1893), nr. 19, p. 4. 3. (Fără titlu) TIMP, XX (1898), nr. 225, p. 2. 4. (Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, VI (1901), p, 5Q8. 5. Baba-i calul dracului, DOINA Jor., IV (1935), nr. 5, p. 67. ŢARANUL ŞI AVOCATUL Un ţăran se roagă de avocatul D. ca să-i pledeze într-un proces. 223 — Nu-ţi iau procesul, zise avocatul, fiindcă n-ai dreptate. — Vezi că tocmai de aceea sînt sigur că o să-l cîştig. TIMP, XX (1898), nr. 219, p. 2 Vezi Typol. bibi.; tip 3260. Este atestat în Muntenia. O CIUDATA ASEMĂNARE Un tînăr plin de fumuri se întorcea de la şcolile cele mari, de unde unii, vorba ceea : boi merg şi vaci se întorc. In drumul său spre căminul părintesc se opreşte într-un sat şi trage la un birt sărăcuţ, ca de obicei în părţile noastre. Bărbatul fiind dus la lucru nana Fira avea să îngrijească de toate cîte se ţin de o casă ţărănească întreagă, vorba cri-şanului, şi pe deasupra să poarte grijă şi de oaspeţi. Studentul, colea, începe să ceară cîte în lună şi soare* cugeţi că nu se află în birt la „Nana Fira“ din Tătăreşti, ci te miri în care cetate, unde la o seamă de oameni în birt le stă steagul şi aleargă ca prisnelul — parcă strechea îi apucă — îndată ce se arată o faţă străină. La nana Fira dimpotrivă,, birtul pentru ea e numai a şaptea roată la car. Studentul a fost din cale-afară nemulţămit. — Şi de unde atîta mojicie ? zice el mîhnit pînă dincolo, ştii dumneata că eu sînt un om, ce m-am adăpat la izvorul ştiinţei în două, înţelegi, în două, din cele mai mari şcoli ale lumei şi sînt dobă de carte ? Un ofti ca mine nu poate fi mul-ţămit, iac-aşa numai cu a şeptea zamă din chisăliţă. — A fi ! răspunse Nana Fira, iau învăţătură de la un blăstemat de viţel al nostru. Pînă mai amu-s vreo două, trei luni sugea la mamă-sa numai şi puteai şă răzbeşti cu el. De atunci am dat a-1 apleca la două vaci. Acum să-l vezi, n-ai crede ! S-a făcut, mă rog, un juncateu lehamite de mare, şi mîne-poimîne o să iasă din el un bou de n-o să-l încapă uşa curţei. 224 Studentul a rămas ca trăsnit şi ba să-ţi mai poată îndruga o singură vorbă. Sima, Ardeleanul glumeţ, p. 98 Vezi Typol. bibi.; tip 3261 ; cf. 3261 A. Este atestat în Transilvania. Variante: 2. A învăţat la şcoli înalte, CAL. POP. BUCOV., XV (1902), p. 132. 3. Bietul ţăran, CAL. BAN., I (1922), p. 93. 4. Procopsit la învăţătură, ALB. Buc., XXII (1923), nr. 25—28, p. 426. 5. Te-am dus bou şi ai venit vacă, REV. T. PAMFILE, II (1924), nr. 4—12, p. 85. 6. Boul şi vacile, CAL. Arad, XXVIII (1924), p. 95. 7. (Fără titlu) CAL. ŢAR. ROM Timiş, I (1924), nr. 5—6, p. 4. 8. Procopsit la învăţătură, CAL. Blaj, VI (1930), p. 176. 9. Bietul ţăran, CAL. F. LUMEA, V (1930), p. 36. 10. (Fără titlu) V. SAT., II (1932—1933), nr. 1, p. 9. 11. Asemănare bună, CAL. Blaj, XI (1935), p. 104. 12. Boul şi vacile, VOINŢA BAN., XVI (1938), nr. 16 -17, p. 2. LA ADVOCAT Un ţăran se prezintă la un advocat, cerîndu-i sfat într-o afacere comercială. Advocatul : — Predat-ai chitanţa datoraşului d-tale ? Ţăranul : — Predat. Advocatul : — Şi ce a zis datoraşul ? 225 Ţăranul : — A zis să mă duc la dracu. Advocatul : — Şi d-ta ce ai făcut ? Ţăranul : — Am venit la d-ta. CAL. Blaj, XVII (1936), p. 126 Vezi Typol. hibl.; tip 3262. Este atestat în Transilvania. CIOBANUL LA JUDECATA La o judecătorie din Dolj, între judecător şi un cioban, chemat ca martor, s-au schimbat următoarele cuvinte : — Eşti însurat, moşule ? — Păi, nu crezi ? — Copii ai ? — Nu-ţi dă în gînd ? — Măi, dar ce-mi vorbeşti aşa, că te pun la amendă !?î — Nu te-ncerci ? — Ieşi afară !?! — Nu vreau ! La ce m-ai chemat aici ? LIGA DEŞTEPT., IV (1916), nr. 22, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3263 ; cf. 3297. Este atestat în Muntenia. CALUL MARTOR LA JUDECATA Calul e vestit de cuminte, dar încă martor la judecată nu a fost chemat pînă în timpul mai nou, de cînd avem judecători mari şi mici care nu ştiu limba poporului, pe care are de a-1 judeca. Acum însă o păţi bietul cal. Iată întîmplarea : Un om fu chemat la judecată într-o cauză oarecare ca martor. El spune că aşa şi aşa a văzut că s-a întîmplat pri- 226 cina cutare. Bine, dar era numai singur care fasiona. D-lui jude îi trebuiau din fundul pămîntului doi martori. Deci zise către om : — Haja, chine fost la tine ? — Ba nu, domnule cinele n-a fost la mine atunci, că eram călare pe mărţînă... — Fost dară Mortina la tine ? — Fost, domnule, mărţina a fost. — Asta vrut sci eu ! Irjon tehât mint tanut ezt az embert es a Mortinotx... zise judele cătră cancelist, care însă ştia româneşte ca şi şeful său. Apoi se întoarse judele cătră om şi zise : Mere la casa, duce ici Mortina se juram la el cum fost chiar văzut pricina ahăla. — Că să ierte domnul, io mărţina nu o pot aduce, ea nu-ţi suie treptele să-i dai cît bine-i în lume... — Da musai, omule... Atunci advocatul, care era de faţă, şi care era român de origine, întrerupe pe judele, fireşte, ungureşte : — Domnule jude, să ierţi dar mărţina omului nu va veni la judecată, nu las eu, nu-mi poţi arăta un unic paragraf cu care să poţi sili mărţina să vină la judecată, şi chiar cle-i aduce-o cu forţa nu-i permis să-i dai jurămînt, prin urmare puţin te va lămuri. — Da de ce ? strigă judele înfuriat... — Pentru că, răspunse avocatul, mărţina este un cal de genul femenin. Rîs cu hohote urmă la judecată, iar judele intră în altă casă furios şi ruşinat trîntind uşa după sine. — Ei, nu se poate una ca asta ? întrebai pe cei ce mi-a spus-o. — S-a chiar putut, îmi răspunde el. Şi-i lucrul lesne de priceput : Amploaiaţii de sus pînă jos sînt denumiţi, nici chiar sluşbâşii satelor şi ai varmeghielor nu mai sînt puşi în slujba lor după voinţa poporului, ci cum poruncesc domnii de la varmeghie. în astfel de împrejurări nimeni nu se mai uită dacă slujbaşii s-ar putea înţelege cu părţile ori ba, lucrul de căpetenie este ca aceia să nu fie din neamul acelora, cui au de a face judecăţi. F. SAT., I (1891), nr. 3, p. 24 Vezi Typol. bibi.; tip 3264. Este atestat în Moldova. 1 Scrie deci de martori pe acest om şi pe Mortina. 227 ŢIGANUL MARTOR LA JUDECATA Cică judecătorul dintr-un ocol ajunsese să creadă că cei mai adevăraţi martori nu pot fi decît ţiganii, deoarece fiind ei proşti din fire, nu ştiu să cocoloşească minciuna, ca românii. Şi aşa toţi oamenii din părţile locului, ca să cîştige judecata* alergau după martori ţigani. Dar iată, că într-o zi, un cîrcotaş, care s-a întîmplat să fie chiar primarul satului, vrînd să cumpere pămîntul unei văduve, duse ca martor pe Stan Cioroipan. Cînd judecătorul îl puse să jure, ţiganul ridică amîndouă mîinile. — De ce ridici amîndouă mîinile în sus, întrebă judecătorul cu mirare. — Păi, dacă n-a venit şi hîlalalt ţigan să jure, cum a zis primarul, de ce să nu jur eu şi pentru el, că tot una e, că p-amîndoi ne-a plătit primarul să minţim la fel, răspunse răspicat ţiganul. LIGA DEŞTEPT., IV (1916), nr. 44—45, p. 4 Vezi Typol. bibi.; tip 3265. Este atestat în Muntenia. RĂSPUNS BUN Un solgăbirău ungur întîlni pe un ţăran român care venea din oraş. — Ce se mai aude pe la oraş, bade Toadere ? întreba solgăbirăul. — Ce să s-audă, d-le solgăbirău, răspuns© badea Toader. Pe tîlharii cei mici îi spînzură, dar dinaintea celor mari îţi pleci căciula. Bună ziua d-le solgăbirău, adause apoi ţăranul, plecîndu-şi căciula pînă la pămînt, F. POP., VI (1897—1898), p. 298 Vezi Typol. bibi.; tip 3266. Este atestat în Transilvania şi Muntenia. Variantă: 2. Răspuns potrivit, LIGA DEŞTEPT., IV (1915), nr. 24—26, p. 10. 228 NU-I DOMNIT SOLGABIRAU Călăt6rind odată un ţigan cu straiţa pe bîtă şi cu vînt în ea, se aşeză la umbra unui gard ca să se odihnească puţin, dar obosit fiind, fără toată voia se puse pe-o dungă ascultînd de căţelul pămîntului — deodată fără voie se trezi ca pişcat de ceva, băglnd de seamă de pe soare că zău, a tras un pui de somn de vro cîţi va stînjeni. S-a întîmplat, anume că împăratul umbla prin ţară şi cum avea să treacă prin acele locuri, oamenii îl aşteptau cu mare pompă în capătul satului şi văzînd pe ţigan cum horcăieşte, ca să nu le facă de ocară satul, unul dintre ei i-a prăfuit cioarecii, strigîndu-i să se scoale. Spăriat ţiganul îşi pipăi cioarecii şi strigă : Auie, mă ! Ce-i, mă ? — Scoală-te, ridică-te şi te scutură, ţigane, că iaca vine înălţatu împărat! — Cine vine, mă, române ? — împăratul, mă, cioară ! — Să vină în pace, că ştiu că nu-i domnu solgăbirău ! — D-apoi că-i mai mare împăratu, decît solgăbirăul tău î — Nu ştiu, nu l-am văzut, nu-1 cunosc, nu cred să fie mai mare... — Dar te închide, mă ! — Nu mă tem ! — De împăratu că-i mai mare mi te temi, ci te temi de... ■— Tem zău, că de multe ori mi-a dat de cap, că-mi pare că şi acuma-1 văd înaintea mea cît un ciung, croindu-mi la spinare. Văzînd ţiganul pe împărat mic de stat, le zise : — V-am spus că-i mai mare domnu solgăbirău ! Aţi vrut să mă înfricaţi, dar pe cine nu aveaţi ! Fiţi sănătoşi cu împăratu-vă, cu tot ! POP. ROM., I (1901), nr. 13, p. 3 Vezi Typol. bibi.; tip 3267. Este atestat în Transilvania şi Muntenia. Variante: 2. Cine-i domnul cu puterea ? LUMINA, V (1909), nr. 15, p. 6. 3. Ţigan unguresc călător. Tuţescu, Din văi şi vâlcele, p. 6. 229 IDE CINE M FRICA ? Pe un lan boieresc erau muncitori şi români şi ţigani. Punîndu-se jos la prînz, ţiganii făcură hodina cu coadă, aşa că toţi ceilalţi muncitori mai că dăduseră o postată, pe cînd ţiganii nu voiau să se scoale. Zice unul din români : — Sculaţi, măi baragladine, că vă spun la boier. Ţiganii parcă nici n-aud. — Hei, măi peauricelor, vă sculaţi ori ba, că iote mă duc să vă spun boierului. — Da spune-jie şi cucoanei, zise bulibasul. Mai trece ce mai trece şi ce-i dă în gînd românului : — Măi, da, nu vă sculaţi, că o să vă spun vătafului. — Ba cum să nu ne sculăm, ba, dacă vrei, şi fiiu-mieu şi frate-mieu şi cine să mai hine, ca să nu vadă jupîn vătaf ; ma rog, taci, românico. Şi iacă de cine i-i frică, că vătaful are bîja pe umăr. NEAM. ROM. POP., VI (1915), nr. 38, p. 596 ; republicată : Povestiri, p. 21 Vezi Typol. bibi.; tip 3268. Este atestat în Moldova, Muntenia şi Transilvania. Variante : 2. Ţiganul la lucru, BUCIUM, I (1925—1926), nr. 5—6t p. 2. 3. Ţiganul la lucru, V. NOUA, II (1926), nr. 5—6, p. 2. 4. (Fără titlu) IZVORAŞUL, XIII (1931), nr. 5—6, p. 77 (Bistriţa—Mehedinţi). 5. Ţiganul la maşină, SAT., IV (1933), nr, 32—33. p. 26 (Boteşti—Bacău). [ŢIGANUL ŞI SOLGABIRAUL] Pe un ţigan fără pasoş îl petrecură la fisolgăbirău care îl întrebă : — De unde eşti măi ţigane ? 230 — Din capătul satului, măria ta! — Din care sat eşti te întreb? . j— — Apoi ştie Dumnezeu, că noi nu avem nici un sat, îi răspunse ţiganul scărpinîndu-se în cap. — Tu om de nimica, spune-mi cum te cheamă? — Uiţeori e Uneori, Alteori e Alteori, gîngăvi ţiganul. — Da,r, cum te cheamă netrebnicule, teremtete ? — Apoi nu-mi pasă, fie Ion Căldărariu, Trifu Amnariu, sau Adam Cîrpaciu sau, cum vei socoti măria ta că va fi mai bine. — Arăta-ţi-oi eu cum va fi mai bine. D£ cîţi ani eşti ? — De 17 ani voi fi în postul Rusaliilor. — Minţeşti nemernicule, că tu eşti şi de 40 de ani. — Apoi fie şi aşa cum vei socoţi măria ta mai bine. — Apoi eu socotesc că va fi mai bine să te culci îndată. — Mulţămesc, nu mi-e somn măria ta. — Te culcă dacă-ţi poruncesc. — Dar nu mi somn măria ta, de-i va fi somn jupînului haiduc hăstuia de lîngă mine, culce-se el, apoi eu voi face celelalte. — Te culcă apoi nu vei dormi mult, ci vei căpăta douăzeci şi cinci de bîte ! — Toate vorbele ţi-au fost bune măria ta, numai aceste din urmă mai bine să fi putrezit în măria ta. GAZ. POP., IV (1888), nr. 34, p. 7 Vezi Typol. bibi.; tip 3269. Este atestat în Transilvania. Variante: 2. Ţiganul şi solgăbirăul, GURA SAT., V (1867), nr. 15, p. 85. 3. Ţiganul şi solgăbirăul, GURA SAT., XXV (1888), nr. 34, p. 7. ŢIGANUL LA SOLGĂBIRĂU Mai de mult, pe cînd era în floare iobăgia, nu erau poşte ca acum, ci scrisorile le duceau de la un loc la altul de obicei oameni trimişi anume. 231 Aşa a trimis primarul ţinui sat o carte pe un ţigan la domnul solgăbirău. Ţiganul porni la drum avînd în mînă o măciucă, cît el de mare. Cînd intra în curte la solgăbirău, sări ^pre el un căpău blînd al solgăbirăului. Ţiganul care nu mai văzuse astfel de dihănii, cuprins de frică, că dihania cu picioare lungi îl şi îmbucă, îi trase una cu măciuca, de bietul căpău rămase pe loc mort. — De ce mi-ai omorît căpâul, măi ţigane ? se răsti cătră el solgăbirăul. — Sărut mînile şi tălpile picioarelor, zise ţiganul tre-murînd de frică, am gîndit că-i cîne. F. POP., IV (1897), p. 34 Vezi Typol. bibi.; tip 3270. Este atestat în Transilvania. Variante: 2. Cînd s-o face tîrg de cîini, SOL. SAT., I (1912), nr. 43, p. 7, LUMINAREA FEŢEI într-o zi preotul satului intîlni pe primar şi-i spune : — Te-am vfizut duminică la biserică, în tot timpul slujbei şi m-am bucurat. Cînd predicam ţi s-a luminat faţa... — Daa, părinte, mă apucase ploaia prin dreptul bisericii, de aceea m-ai văzut. Şi am stat tot timpul posomorit pînă ce mi-am adus aminte că am uitat cortelul la crîşmă. Atuncea m-am luminat!... CAL. SÂTk, XXVI (1936), p. 103 Vezi Typol. bibi.; tip 3272. Este atestat în Moldova. 232 DARUL LUI DUMNEZEU Un sărîntoc cam într-o ureche, cum se găsesc de aceştia în toate satele, sătul de lipsă şi sărăcie, se socoti într-o bună zi să facă o jalbă tocmai la Dumnezeu. Se puse şi scrise şi-i ceru lui Dumnezeu să-l cinstească cu 2 000 de lei. Tocmai atîta îi trebuia să-şi potolească nevoile. Puse scrisoarea în plic, îi scrise adresa : „Lui Dumnezeu în Ceriu“ şi o duse la notarul din sat să o expedieze. Notarul şi primarul cînd văzură scrisoarea făcură mare haz. „E nebun săracul44 zise primarul. Dar la urmă se socotiră să-l ajute pe bietul om cu ceva din banii satului. Şi îi votară 1 000 lei. A doua zi îl chemară la primărie, unde omul îşi primi miia de lei. Sărintocul mulţumi şi ieşi. Mare fu mirarea însă a treia zi la primărie cînd se treziră cu o nouă scrisoare adresată tot lui „Dumnezeu în Ceriu“, în care sărîntocul scria : „Mulţumescu-ţi Doamne milostive pentru marea ta bunătate. îndrăznesc însă să-ţi fac o supusă rugăminte. Cînd s-o întîmpla să mă mai învredniceşti de darurile tale să nu mai trimiţi banii prin primărie, că de astă dată primarul şi notarul mi-au furat jumătate din bani.u CAL. CLUJ. ROM., IV (1926), p. 95 Vezi Typol. bibi.; tip 3273. Este atestat în Transilvania. ŢIGANUL ŞI IAPA Vasilică Danciu se întorcea într-o noapte de la Olteniţa în satul Dobreni unde locuia. Pe drum într-o pădurice întîlneşte o iapă împiedicată. Cum o vede instinctul său umanitar izbucneşte în el. Se uită la ea şi o gă&eşte frumoasă şi ţeapănă. 233 — Bună ar fi pentru mine, îşi zice el. Ce ajutor mi-ar face ! S-o iau, să n-o las ! se gîndi Danciu. Dacă oi lăsa-o, are s-o mănînce lupii. Mai bine să n-o las. Astfel cugetind, dezlegă piedica şi încălecă pe ea, mergînd drept acasă. Vasilică Danciu eră mulţumit cu iapa, pentru că în-tr-adevăr îi făcea* mare slujbă. El nu se mai ducea pe jos nici la Olteniţa, nici după alte, trebuinţe. într-o zi însă dracul n-avu ce face şi îi scoase în cale pe hoţul de păgubaş al iepei. — Măi ţiganev zise el, iă{^ asta e a mea. — Nu se pdâte, roiMnico. — Ba se poate, că eu o cunosc foarte bine. Ţiganul vrea să plece, păgubaşul îl opreşte şi îl sileşte să meargă cu el la zapciu. Acolo hoţul şi iapa au fost puse la opreală pînă să vie păgubaşul cu martori cari să dovedească proprietatea. Peste trei zile, toţi, negreşit fără iapă, sînt aduşi înaintea judecăţii subprefectorale. — Uite mă ţigane, Ji zice zapciul, toţi martorii spun că iapa este â reclamantului. — O fi, domnule subprefect. — Apoi cuiţi se găseşte la tine ? Ai furat-o, hoţule ! — Ba să mă trăsnească sfîntul Ilie dacă am furat-o. — Dar ce ai făcut ? — O faptă bună, să trăieşti domnule subprefect. — Curo, mă ? — Iaca am vrut s-o scap de gura lupului. Era singură şi am avut milă de ea, căci prea era frumoasă. Eu sînt om milos. — Şi ai luat-o din pădure ? — Da, domnule subprefect, mînca-ţi-aş gura, ca să n-o mănînce lupul. — $i unde ai dus-o ? — La mine acasă, să trăieşti, d-le subprefect. — Da de ce iu-ai dus-o, mă, la primărie ? — Vai de mine boierule, nu-ţi mai bate joc de un biet 234 ţigan ! Să o duc la primar ! Dar în gura lupului şi în gura primarului nu e tot una ? C. FUNDESCU, Lit. pop. Anecdote..., p. 19 ; republicată : Lit pop. Basme, p. 25 ; CAL. POP. Suc., 1920, p. 127 Vezi Typol. bibi.; tip 3274. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. Variante: 2. Iapa şi ţiganul Popescu, N. I., Ursita, p. 31. 3. Povestea ţiganului, AGRIC., XIII (1922), nr. 13—14, p. 103. 4. Ţiganul şi iapa, CAL. BIHOR., II (1923), p. 118. [ŢĂRANUL ŞI NOTARUL] Mai deunăzi umbla d-1 notar prin sat să înscrie cîni la vot, nimereşte şi pe la mine, şi-mi strigă din poartă : — Moi Şandor ! Chite chine latra la tine la poartă ? — Precum văd, cinstite d-le, acuma numai unul! CUCU, I (1905), nr. 11, p. 5 Vezi Typol. bibi; tip 3275. Este atestat în Transilvania. [CE SA-MI IEIE ?] — Dă-ţi trupul la treabă măi Ioane, nu umbla aşa frunza frăsinelului, cîtu-i ziulica de mare ; dă din mîini, dacă vrei să-ţi deie şi Dumnezeu. Că dă, de mîncat îi găsi tu acolo un codru de pîine la un creştin — că nu moare nimeni de foame — da are să te strîngă perceptorul cu uşa ş-ai să strigi : 235 ieşiţi morţi, să intru eu. Ia gîndeşte-te oleacă : cu ce-ai să-ţi plăteşti dările ?... — C-un chiuit la deal şi altu la vale. — Rîde lumea, creştinule... — Ce-am avut şi ce-am pierdut!... azi aici, mîine în Focşani... — Măi, are să te bată la darabană !... — Da, vorbă să fie !... Ce să-mi ieie ? roatele de la sania care n-o am, ori năravul ?... Adam, Pe lîngă vatrăf p. 156 Vezi Typol. bibi.; tip 3276. Este atestat în Muntenia. PERCEPTORUL ŞI TOBA Un perceptor văzînd că unul dintre datornicii statului nu vrea să plătească dările, se duse la el acasă. îi făcuse somaţie că de nu plăteşte îi vinde tot din casă. Omul n-avea nici după ce să bea apă, iar acasă dormea pe blana goală. Ba mai avea şi trei copii. Perceptorul avu grije de luă pe vătăşelul de la primărie cu toba. Cum ajunge îl luă la răstite : — Bine, mă, nenorocitule, de ce nu ţi-ai plătit dările de mă faci să viu la tine acasă. — Apăi dacă nu pot plăti zise ţăranul. Perceptorul privi în toate părţile, n-avea ce vinde şi-şi căta drum. îi trase cîteva înjurături şi vroia să plece mîhnit că nu putea să-i ia dările. Dar romînul cînd îl văzu că pleacă îndrăzni să-i zică : — Domnule perceptor. Dacă n-avuseşi noroc să baţi toba să-mi vînzi lucrurile, barem zi-i din tobă să mai joace ăi copii, că tot venişi. IZVORAŞUL, X, (1931), nr. 9, p. 139 , Vezi Typol. bibi.; tip 3277. Este atestat în Muntenia. 236 ClND O FATA BĂLAIA.. Se apropiase închiderea anului financiar ; fiecare dintre funcţionari se întreceau a da ordine cît mai încordate, pentru a face pe perceptori să achite fără nici o discuţie rămăşiţele ce le mai aveau în întîrziere. La rîndul lor perceptorii, ca să se achite de datorie şi să facă pe plac şefilor, îşi pun toată activitatea dictată de împrejurări şi dă ordine cuvenite la agenţi ca şi aceştia să se pună serios pe treabă, căci altfel nu e de glumit, ba i se spune că va fi pedepsit, ba că va fi amendat, sau că i se va tăia din salar, din garanţii şi în fine din orice avere va poseda, ordine mai abitir ca la militărie şi cînd e vorba de ordin, apoi e ştiut de toată lumea că nu se discută ci se execută. Dintre perceptori, cel mai împovărat cu rămăşiţe din contribuţiuni şi mai ales din veniturile domeniale era perceptorul Teleman. Deşi perceptor învechit în această carieră, şi-şi înţelegea pe deplin rostul, totuşi în circumscripţia sa avea mulţi debitori, cam de acei, cari vara îşi punea capul la umbră şi burta la soare ; iar iarna se învîrtesc pe lîngă sobă şi o pi-păiesc pe unde-i mai caldă, ca să se mai încălzească. Bietul Teleman era necăjit, mă înţelege oricine, ca omul cu bunul-simţ. Se gîndea mai ales la nişte ţigani, care avea, rămăşiţe cam vechi din „delicte silvice“ şi-şi închipuia, că de nu-i încasează, la vărsare poate să mai primească vreo observaţie. Ce să facă ? ! îşi luă agenţii, vătăjelul percepţiei, străjerii şi-n fine cu tot alaiul dictat de împrejurări, plecă în urmărirea acestor debitori. Ajunse la unul — hai să-i zicem Şoşoi. Ţiganul cum îi zări închise uşa şi se duse în grădină la o viţeluşă, ce o avea dată de pomană de la un gospodar din sat. Cum ajunse la el îi zise : — Ei ce faci Şoşoi ? — Sărut tălpile cucoane Telemane, ia cu vaca hasta ma necăjesc. —-Ce vacă ţigane ? ! Nu vezi că-i o viţeluşă ! — Hei ! Ce zici coane, ce vacă ho să se facă. — Bine, bine Şoşoi, dar delictele, cînd le plăteşti, că mi se cer de boierii cei mari, e destul timp de patru ani de cînd te aştept ! 237 — Te cred coane, dar acum pe legea mea n-am. — N-ai acum, dar dă-mi o zi pe cînd poţi închipui banii. Ţiganul să mai scarpină după ceafă, mai priveşte în dreapta mai în stînga, mai strînge din umeri şi la urmă arun-cîndu-şi din nou ochii la viţică cu sînge rece spune : — Cînd o făta bălaia... CAL. FUNCŢ., I (1916), p. 71 Vezi Typol. bibi.; tip 3278. Este atestat în Moldova. proaspăt Să te ferească Dumnezeu să fi avut de furcă cu notarul cutare. Pentru trii slove-ţi lua dacă nu frangu, dar bucata ţi se ducea !... S-au plîns oamenii, de peste şăpte sate, de el şi cine s-o fi-ndurat, că la săptămînă l-o dat afară şi el a plecat din sat. Vine-un om străin, cu treabă pe la primărie şi-ntrea-bă, pe cine-a fi-ntrebat. — Da tot notarul cela-i şi-acu ? — Aşi, de unde, s-a dus dracului, acu avem unul proaspăt. — Proaspăt ? Vra să zică nu-i împuţit. (T. Pamfile — Fără titlu) 5094, f. 91 Vezi Typol. bibi.; tip 3279. Este atestat în Moldova. LA TÎRG ÎN ORAŞ Notarul satului : — Măi Ioane, du-mă acasă cu căruţa ta. Ioan : — Aş vrea să-mi cumpăr un porc, dar dacă nu găsesc atunci bucuros te duc pe d-ta. CUCU, I (1905), nr. 16—17, p. 16 Vezi Typol. bibi.; tip 3280. Este atestat în Transilvania. 238 FINANŢII PĂCĂLIŢI Mirosiră finanţii că badea Ciupercă umblă cu miţa în sac şi puseră terminu să-i facă leacul în ziua următoare. Dar şi el simţi că-i umblă în urmă şi se hotărî să le tragă o păcă-litură, de să i se ducă vestea. Se pune, dragu-mi-te, la pîndă şi cînd, în ziua următoare, vede că dau botul pe poartă, apucă o perină în spate şi drumu la ogrăzi !.. Finanţii cugetînd, că-i sacul cu du-hanul, uşdei după el: el înainte, ei în goană. Badea Ciupercă era uşor, căci n-avea nici o povară, deci o tulea ca iepurile, pînă cînd finanţii cu trăistile, cosorurile şi cizmele lor cele mari, abia-i puteau urma din depărtare de 2—3 puşcături. Atîta nu era destul, dar mai era şi o căldură de aceea, de-ţi fierbea creierii în cap. Badea Ciupercă fugea ca din tun : finanţii îmboldiţi de nădejdea izbîndei, nu se lăsau. Tot aşa şi iar aşa pănă cînd purtîndu-i Dumnezeu ştie peste al cîtelea hotar, socoti, că le-a fi de ajuns pentru acuma şi şe trînti pe perină. Adă duhanul ! strigă finanţii, scoşi din ciubăr de sudori. — Ce duhan ? întreabă Ciupercă. — Hei ! nu mai sporim la vorbe, ci dă sacu-ncoace ! Ciupercă le aruncă perina ; finanţii o apucă cu lăcomia lupului, dar numaidecît o lapădă făcînd nişte feţe ca de postul mare. Ciupercă ridică perina, iară finanţii se întorc cu buzele umflate. Lelea Ciupercă, fireşte, avusese atîta ehelm ca în vremea asta să bage mîţa în sac şi sacul în locu scutit de ochii cerberuşilor. GAZ. TRANS., 1890, nr. 11, p. 6 Vezi Typol. bibi.; tip 3281. Este atestat în Transilvania. CUM CÎNTA CLOPOTELE Cînd moare un bogat, clopotul cel mare cîntă : — îi dă o oaie ! îi dă o oaie ! 239 Cînd moare unul sărac, clopotul cel mic cîntă : — Nu-i dă mimica ! Nu-i dă nimica ! ADEV. SAT., I (1925), nr. 4, p. 3 Vezi Typol. bibi; tip 3282. Este atestat în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Variante: 2. Cum cîntă clopotele, „I. CREANGA14, XII (1919), nr. 2—3, p. 32 (Drăguşeni—Suceava). 3. (Fără titlu) GAZ. ŢAR., III (1926), nr. 14, p. 3. 4. (Fără titlu) SAT., II (1931), nr. 8, p. 9. [CONCLUZIE] Un bărbier văzînd că un boier îi plăteşte pentru rasul capului cinci parale, iar pentru găteala barbei cinci galbeni : — Boierule, îi zise, se vede că mintea din cap, toată s-a scoborît în barbă, d-aceea mai mult barba decît capul o cinsteşti. Zanne, Proverbele românilor, ÎI (1897), p. 9 Vezi Typol. bibi.; tip 3283. Este atestat în Muntenia, DINTR-ALE LUI MOŞ IORDACHE Detese Cuza cînd cu împroprietărirea, pămînt la ţărani ; însă printre ei mai împroprietărise şi nişte ţigani cu vite. Vine vremea muncii (ţiganii erau aşezaţi pe moşia Bru-senilor) şi trebuia să se are pămîntul. Acu, moş lordache — câ despre el e vorba — avea plug şi n-avea vitele aci. Ţiganilor le era tot greu : aveau vite şi n-aveau plug ! Cine ştie cum ar fi aflat ei de moş lordache, că s-au gîndit să bage în plug cu el. S-au învoit cum s-ar fi învoit şi-au căzut la tocmă că mai întîi să are pămîntul lui moş lordache şi-apoi pe-al lor. Aşa, aşa !... 240 Dimineaţă vin ţigafiii pîn la ziuă îl scoală pe moş Ior-dache, înhamă caii la plug şi pleacă. Ară ei, ară, vine prînzul — ţiganii erau leşinaţi de foame —, aşteptau să vie cu demîncare. De-aş ! Nimic ! Pun mîinile streaşină şi se uită în zare. Li se bucurau inimile ; însă cînd să zică şi ei bogdaproste, treceau pe lîngă ei, nici măcar să se uite... Vine namiazul, tot aşa... La chindie tot aşa... că nu-ş cîte zile a arat cu ei... Da vezi, moş lordache, hoţ, mînca dimineaţa, pîn la ziuă, şi-aşa că-i ţinea pînă seara... Au arat ei împreunaţi nu-ş cîte pogoane şi-l tot întrebau ţiganii : — Da bine, moş lordache, mai ai mult ? La noi cînd mergem ? — De mă, că nu mai avem mult şi isprăvim. Şi tot aşa-i ţinea pe bieţii ţigani, cu vorba. Moş lordache, cum era de felul lui, ascundea el ceva în sufletu-i. Aşa, mai aveau vreo trei brazde de tras ; au tras două, şi a mai rămas pricina pe una ; dar numai el ştia de asta. Ţiganii iar îl întrebară : — Mai e mult pîn-om isprăvi, ori nu, moş lordache ? Acum, el ce face ? Opreşte plugul, se suie pe grindei şi le-arată. — Măi, vedeţi voi măgura aia ? Iote aia care de-abia se vede în zare ? — O vedem... — Hotarul Băileştiului îl vedeţi ? — îl vedem... — Dar pe-al Cioroiului ? Şi pe-ala. — E, pînă acolo mai am... Cînd au auzit ţiganii aşa, şi-au dezhămat caii şi-au plecat!... Şi-a rămas bietul moş lordache cu pămîntul arat şi cu plugul în brazdă ! Şi s-au dus ţiganii de parcă nici n-au fost şi duşi sînt şi astăzi din sat. (N. I. Dumitraşcu) „I. CREANGĂ“, VIII (1915), nr. 1, p. 29 (Boureni— Dolj) „ Vezi Typol. bibi.; tip 3284. Este atestat în Muntenia. 241 BOIERUL ŞI COVRIGARUL Un moşier bogat se duse odată în iarmarocul săptămînal ce se ţinea în satul lui. Un vînzător de covrigi îi spune : — Cumpără-mi, boierule d-ta, vreo doi covrigi proaspeţi şi buni. — îmi pare rău, dar n-am bani mărunţi la mine. — îmi vei plăti mîine. — Ei! Şi daqă peste noapte mor ? — Nu face nimic ! Nu-i mare pagubă. CAL. GOSPOD., XI (1931), p. 42 Vezi Typol. hibl.; tip 3285. Este atestat în Muntenia. PĂREREA MOCANULUI Muncind pe zloată ori pe gerul cel mai crîncen, ciobanul ducea un trai nespus de amârît în vremea iernii. îndată însă ce aripa primăverii fîlfîia asupra pămîntu-lui cu soare mult şi cald, înviorîndu-i codrii, îndemnînd cio-cîrliile să înalţe cîntece de slavă celui atotputernic, mierlele şi privighetorile să şoptească la urechea omului ascunsele taine ale firii —, lumea întreagă era parcă numai a lui. Paznicul turmei se tolănea sub poala umbritoare a unui copac stufos, şi-şi depăna firul amintirilor duioase, cîntînd liniştit din caval, ori dînd drumul ghiersului : Şi pe vînturi, şi pe ploi, Eu rămîn cioban la oi î..f într-o bună zi, au oprit trăsura lîngă el nişte boieri mari. — Halal de viaţa ta, mdcane !, zise unul din ei, tălmăcind în spusele lui şi gîndurile celorlalţi. Te fericesc!... Aşa-i că trăieşti bine, păzind turma?!... 242 — Hm-hm L. De-ar fi bine la oi n-aş mai avea loc de voi !, răspunse el, înţepat, şi surîzînd pe sub mustaţă. DUM. POP., XIV (1930), nr. 9—10, p. 7 Vezi Typol. bibi; tip 3286. Este atestat în Muntenia. CE FACE DUMNEZEU Acu cică unui împărat, îi plăcea să stea de vorbă cu pehlivanii împărăţiei sale, şi, cine să găsea mai cu cap, să-l păcălească, era răsplătit bine. De unde, pînă unde, aude unul că împăratul pusese în cinghel pe mulţi şi se hotărî ca să meargă el la împărat şi de nu va izbîndi el, apoi altul nu-i mai dă de leac. Cum intră şi dete de împărat, acesta îl şi întrebă : Că „ce face acuma Dumnezeu46. — Hei înălţate împărate, toate aş şti de aş fi îmbrăcat în straiele înălţimii tale, pe dată ! — Cum se poate bre ! — Uite aşa. Şi împăratul pe dată se dezbrăcă, şi-i dete hainele sale pehlivanului. — Ei bre, acuma ce face Dumnezeu ? — Ce să facă iaca durează mereu la scări. — Cum se poate ? —- Iaca cum. Face scări pentru unii de scoborît, ca alde măria ta şi pentru alţii de ridicat ca mine. — Vâleu, hoţule, m-ai păcălit, afară că te spînzur ! Dar prefăcutul împărat dădu ordin să-l ducă pe golanul ista, la dubă. Pehlivanul, cînd să-l scoată soldatul pe împărat îmbrăcat, zice în urechea lui : — Iaca ce făcu Dumnezeu ! Şi se dete pe faţă. „I. CREANGA", V (1912), nr. 9, p. 285 (Balinteşti—Galaţi) Vezi Typol. bibi ; tip 3287. Este atestat în Moldova. 243 [FA-MA UITAT] Cu conscrierea sufletelor din comună era însărcinat preotul — oamenii îşi făceau fel şi fel de presupuneri despre conscriere. Un ţigan veni însă la popa şi zise : — Mînca-ţi-aş ochii taică părinte, fă-mă uitat şi nu mă mai scrie, bat-o focu de cătănie, s-o bată — că doar nu i-o sta şi împăratului ăluia toată nădejdea în mine. Maican, Glume, p. 14 Vezi Typol. bibi,; tip 3288. Este atestat în Muntenia. CINE LATRĂ ? Să dusese la judecată boierul şi cu-n biet creştin. Acu numai Dumnezeu ştie a cui era dreptatea, şi cum spun, stînd ei înaintea judecătorului, spunea boierul nişte minciuni, comedie mare, da pe ţăran tot îl auzeam din cînd în cînd — Nu-i aşa, domnule, judecător, nu-i asa. Şi boierul da-nainte. — Nu-i aşa, domnule judecător, nu-i aşa. Şi boierul iar drrrrr ! — Domnule judecător, nu-1 mai lăsaţi, că spune minciuni, de mă doare ceafa, mai zise bietul om. Iar boierul răzgîios. — Ia nu mai lătra măi ! — Ci să nu latru ? Da pe tini cum ti lasă domnu ju- decător să latri de-atîta vreme !... (T. Pamfile — Fără titlu) 5094r t 91 Vezi Typol. bibi.; tip 3289. Este atestat în Moldova. 244 OMUL LATRA Doi inşi s-au pus rămăşag : — Măi să ştii că eu am să te fac să latri ca cîinele. Crezi una ca asta ? — Nu, că nu-s mort. — Ai să vezi. Acu, merse ei mai departe, dar cel dintîi să-ndepărta de celălalt şi tot spunea ceva-ncet. Ista neauzind, tot făcea : — Ha ?... ha ?... Celălalt iar spunea-ji legea lui, ce-a fi spus încet; ista iar, tot dîndu-se către el : — Hha ? ha ? mî ? Dar ceala de colo. - Ţibă şarlă, vrei să mă mînînci, de tot latri la mine, şi-o cîştigat rămăşagul. (T. Pamfile — Fără titlu) 5094, f. 416. Vezi Typol. bibi.; tip 3290. Este atestat în Moldova. ÎNTRE OAMENI Un român pleca cu trăsura la Şiret. Pe drum îl ajunge pe-un omuşor din alt sat, ce mergea pe jos la oraş. — Bade Gheorghe... fă bine şi lasă-mă să m-anin şi eu în căruţă la d-ta. — Tu doar-ai trecut prin pădure... Nu te-ai putut anina de-un copac... da la mine-n căruţă ? î a REV. TIN., II (1928), nr. 2, p. 20 Vezi Typol bibi.; tip 3291. Este atestat în Moldova. MOŞ TOMA ÎN CARANTINA DIN VAMA PREDEAL Toma Bădiceanu a fost reţinut dealtădată în carantina din Vama Predeal. Cauza era boala de ciumă ce se ivise pm 2*5 Turcia şi România. Cu moş Toma să mai aflau în lazaret o mulţime de seceleni, între cari erau şi cîţiva bogătani. Spre scopul acesta erau construite în Predai două barăci : una mai elegantă şi alta mai simplă. Bogătanii grăbesc de se aşează în baraca cea mai bună, lăsînd loc în cealaltă pentru oamenii mai necăjiţi. Bădiceanu se încearcă să intre şi el cu bogătanii, pre cînd un guguman îngîmfat îl izgoneşte cu nişte vorbe de tot grosolane, zicîndu-i : — Da tu, măi sărăcie, ce cauţi aici între oameni ? N~ai loc dincolo ? — Ei, tu lucru naibii ca ăsta ! Uite numai la boierul cum îmi vorbeşte? Parcă şi-a uitat ce prieten bun era ta-tă-meu şi cu tată-său odată ? — Ce prieten a fost tată-tău cu tată-meu măi sărăcie? — Ce? Te faci că nu ştii, boierule? Oare ţi-âi uitat d-atunci cînd îi murea tată-meu cîte un cal slab, că tot pe tată-tău îl chema, să-l jipoaie de piele ? Dogariu, Moş Toma, p. 7 Vezi Typol. bibi.; tip 3292. Este atestat în Transilvania. AFACERE PIERDUTA Un cămătar împrumută unui ţăran suma de 600 cor[oane] cu dobîndă de 50 la sută, plătită înainte, aşa ca ţaranul iseăr Ieste poliţa pentru 600 şi primeşte în mînă numai 300 cor[oane]. Cămătarul, încîntat de afacerea ce făcuse în ziua aceea, să grăbeşte să spună şi nevestei sale, ca să se bucure şi ea ; dar femeia aruncîndu-i o privire dispreţuitoare, îi zice : — L-ai împrumutat, va să zică, cu 600 cor[oane] pe timp de un an şi i-ai dat numai 300. Dobitocule ! Trebuia să-l împrumuţi pe doi ani; ca să nu-i mai dai nimic. POP., XVIII (1911), nr. 41, p. 653 Vezi Typol. bibh; tip 3293. Este atestat în Transilvania. ŢIGANII IN PĂDURE Pe o noapte furtunoasă, doi ţigani treceau printr-o pădure. Toate gâtejile uscate căzînd din copaci nu-şi găseau alt loc decît drept în capul ţiganilor. Atunci ei începură a zice : Măi crivăţe, crivăţe, Nu arunca cu beţe, Că sunt ţigani boiereşti, Şi te-apucă c!e-l plăteşti ! LIGA DEŞTEPT., III, (1915), nr. 44—45, p. 7 Vezi Typol. bibi.; tip 3294. Este atestat în Muntenia. BULZEŞTENII ŞI SMÎNTÎNA In vremea iobăgiei a căpătat şi satul Bulzeşti porunca să ducă dijma din smîntînă la domnul de pămînt. Judele îndată a pus pe car o bute mare şi s-a luat prin sat, iar iobagii veneau cu dijma la car şi-o turnau în bute. Şi după ce a părîndat tot satul a plecat cu butea cătră curtea domnească. Cînd colo iese afară domnul de pămînt şi întreabă pe oamenii ce veniseră cu dijma, că cită smîntînă i-au adus. Oamenii dau a arăta pie cercuri, unul pîn-aci ! altul ba pîn-aici ! — că butea nu era plină. — Bine, bine, măi oameni, zise domnul nemeş, dar spu-ne-ţi-mi voi după măsură, că cită smîntînă mi~aţi adus? Atunci unul din cei mai glumeţi sare iute-n car şi hop ? în bute pînă-n fund şi apoi iar iute iese pe loitra carului şi arată pe brîu. — Pîn-aici ! mă rog la domnu măria sâ ! adecă pînă unde era smîntînă pe haine. 247 Nemeşul văzînd aşa măşurltură românească le-a dat dijma îndărăt. CAL. Arad, XVIII, (1897), p. 106 Vezi Typel. bibi. ; ţip 3295. Este atestat în Transilvania şi Muntenia. V a r i a n tă : 2. După faptă şi rasplată, ALB. Buc., XXVII (1936), nr. 7, p. 102. BOIERUL, DUMNEZEU ŞI POPA Badea Stănică se purta alene prin ogorul stăpînului său, şi azvîrlea din cînd în cînd din traistă cîte o mînă de păpuşoi. Şi ca să-i mai treacă de cele aleanuri, Stănică cînta cît îi ţinea gîtlejul, cam aşa î Frunză verde porumbică De boier n-am nici o frică. Frunză verde scînteioară, Cînd m-oi duce eu la moară Fie bine, fie rau, N-oi să cred pe Dumnezeu. Ş-apqi frunzuţă de linte, Iapa mea îi mai cuminte Decît moş papa Arvinte ! Şi cîntecele ieste, după ce le zicea o dată, le mai zicea încă o dată, ş-apoi iar, ş-apoi iarăşi — şi- tot aşa de dimineaţă de pe la cîntători şi pînă noaptea ce închidea ochii. Intr-o zi se întîmplă că boierul Mihăluş, stăpînul lui badea Stănică, să meargă prin , ţarina lui, ca să-şi mai vadă de sămănături ; şi iaca deodată că aude cîntînd înaintea lui pe ţăranul ceala, cîntecele ce vi le-am spus Stă boierul deodată pe loc şi se gîndeşte : — Măi ! ce să însărcineze vorbele aiestea a ţăranului ? De ce nu să teme el de mine, şi nu crede nici pe Dumnezeu — ş-apoi mai zice că iapa lui îi mai cuminte decît popa Ar-vinte ? ?... Tace boierul şi să duce acasă ; acolea, pune să-i pregătească un harapnic ştii colea ! — de să rupă bucăţica unde a lovi — ş-apoi trimete de aduce pe badea Stănică la curte. Cînd ajunge Stan la cerdac, iesă cuconul Mihăluş înainte, şi începe a mi ţi-1 lua la dopros. * —* Ian ascultă mă mogîrdane ! da ce cîntece cîntai tu azi-dimineaţă pe lan de se răsuna în toate părţile, mă ? Ce cuvinte boscorodeai tu acolo, mă ? ha ? răspunde... — Păi dă ! cucoane ! cinstită faţa matale, cîntam şi eu să-mi mai treacă de cele aleanuri... — Da nu erau cîntece de alean cele ce cîntai tu, ţo-pîrco ! că' cîntai mai întîi că n-ai teamă de mine nicidecum i Cum de nu ţi-e teamă de mine mă ? răspunde, or îţi rup carnea de pe tine cu harapnicu ! — Ţi-oi răspunde cucoane, fi-ţ-ar faţa cinstită : apoi cum să am teamă de niata ? Dacă eu mi-oi face totdeauna toată treaba ce-mi orînduieşti, şi nu ţ-oi da niciodată pas de bănuială, de ce dracu să mă tem de d-ta, că doar nu eşti hoţ de codru să şchingiuieşti oamenii degeaba ! răspunse Stănică. — Ei brava ţie, mă Stane ! îi zise boierul. Da ştii tu că eşti deştept, bre ! Aşa-i că dacă vei face treaba cum se cade, la ce dracu să te temi de mine, că doar nu-s mama pădurei ? — Aşa-i cucoane, aşa-i ! — Ei da vezi tu, răspunde acu : de ce nu crezi tu pe Dumnezeu mă, cînd te duci la moară, mă ? — Apoi, să vezi boierule : mai astă toamnă era o zi frumoasă şi senină — şi m-am pornit tocmai la moara cea mare de dincolo de codru, fără să iau cojocul în spinare, că asudam de cald ce era ; şi unde dă dracu peste noapte de să iscă o givorniţă a naibei, şi un ger şi o ninsoare, de mi-o îngheţat pînă şi măduva inimei în mine. Apoi să te mai încrezi în Dumnezeu şi să pleci la drum fără cojoc, cucoane, ha ?... — Apoi că şi aici ai dreptate Stane ; cîteodată şi Dum- nezeu-i tare schimbăcios. Dar ian spune cu cîntecul al treilea, cum de iapa ta îi mai cuminte decît popa ?... — Păi să vezi cucoane ! cinstita faţa dumitale ; cumpărasem de la iarmaroc un dălac de iapă, şi avea nărav de zvîr-lea cum se apropia cineva de dînsa ; eu m-am apucat şi îi am tras de vrd) două trei ori nişte ceseli zdravene cu ceatlăul, şi 249 i^pa s-o lasat de jaarav. D-apoi, pe moş popa l-am prins de vro cinci-şese ori la nevastă-mea, şi l-am otînjit şi cu ţăpoiu şi cu hîrleţul, şi m oiştea carului — şi tot bată-1 toaca să-l bată ! că de năravul lui nu s-o maţi lasat şi mai ieri l-am zărit rupînd-o de goană, cînd m-apropiam de casă ! — Bată-te norocul să te bată, că mare hîtru mai eşti! zise boierul ţinîndu-se cu mîna de pîntece de rîs. Şi ca să te mulţămesc, măi Stane, iaca harapnicul ista îl pregătisem pentru tine ; acu ţi-1 dăruiesc ţie, şi dacă li-i mai prinde pe moş popa pe la nevasta ta şi dacă nu li-i deznărăvi şi cu sfinţişorul ista cu şepte şfinchiuri, — pe mine să dai păcatul Stănică... Şi aşa s-a şi întîmplat, că de-atunci Stănică ş-a schimbat cîntecul al treilea aşa : Frunză verde lemn scobit Marghioliţa m-o-ndrăgit, Şi mă pupă şi mă scaldă Sfîntul şfichi să nu-1 mai vadă. Iar moş popa prea sfinţit, Chiar din sat s-o tălpăşit. N. A. Bogdan, ERA NOUA Iaşi, II (1890), nr. 61, p. 4 ; republicată : CONTR., I (1895), nr. 57, p. 1 ; Poveşti şi anecdote, p. 123 ; Poveşti şi bazaconii, p. 211. Vezi Typol. bibi.; tip 3296. Este atestat în Moldova. Variante: 2. Ţăranul păţit. Niculiţă-Voronca, Datine, p. 751 (Botoşani—Botoşani). 3. Omul lăudăros. Ionescu, I., Poveşti, p. 37. 4. Ţăranul şi boierul, „I. CREANGA44, VII (1914), nr. 8, p. 236 (Roman—Neamţ). 5. (Fără titlu) Pamfile, Văzduhul, p. 13. ŢĂRANUL GLUMEŢ Nea Toader era un ţăran glumeţ, guraliv, dar muncitor cu toate acestea, de aceea-1 iubea toţi sătenii ; iar fetele şi flăcăii se prăpădeau după nea Toader pe la scrînciob în zilele 250 de sărbători. Spătos voinic, nea Toader avea un nas mare, mare cît pliscul cocostîrcului, apoi roşu ca un ardei de cei copţi. Acest nas monumental devenise, ca de obicei, rîsul lumii întregi. Sătenii nici nu-1 numeau altmintrelea decît cu porecla nas-Toader în loc de nea Toader. Mergea nea Toader prin sat şi iată că se auzea zbieretele băieţilor : „Nea Toader dă-ne nasul matale că am pierdut ţurca“. Iar nea Toader nu să supăra şi răspundea băieţilor : — De, copii l-aş da, dar mi s-a pierdut cuiul de la plug şi am nevoie de dînsul. Şi apoi să auzi rîsetele copiilor ! Să întîlneşte nea Toader cu vecinul său, iar acesta în glumă îi zice : — Vecine mergeam tocmai la tine ! — Ce-ţi trebuie ? Ai nevoie de nasul meu, nu e aşa ? — Apoi de, ai ghicit. Mi s-a pierdut zăvorul de la uşă, împrumută-mi-1, te rog... — Azi ! cu părere de rău nu pot, o să-l baţi cu cuie şi mi-1 vei strica. Şi amîndoi mulţumiţi de glumă rîd de se topesc. A încărcat odată nea Toader un car cu lemne şi a plecat la Iaşi, ca să-l vînză. La o răspîntie de drum se întîlneşte cu o trăsură boierească. Vizitiul observînd nasul cel mare al ţăranului îi strigă : — Mă Ioane, fă cea cu nasul tău ! Nea Toader opri boii pe loc şi-şi întoarce nasul la stînga. — Treci acum ! zise Toader. — Mă Ioane glumeşti. Fă hăis cu boii ! — Păi ! să vede că nu nasul meu-ţi stă în drum ! răspunse Toader şi mînă boii la o parte. Boierul din trăsură surîzînd în glumă opreşte trăsura şi întreabă pe ţăran. — De unde vii ! — Dih sat, merg în pădure, cocoane ! — Cum în pădure dacă duci lemne în car ? — Păi dacă ştiţi de ce mă mai întrebaţi. —- Şi ce ai să faci cu lemnele ? Le ai de vînzare ? — Apoi nu-s doar de mîncare, cocoane. — Mă Ioane eşti obraznic ! strigă boierul supărat. — La noi în sat obraznicul mănîncă praznicul, cocoane. — Şi cine e mai mare la voi în sat ? — Mai mare la noi e ciobanul Niţă ; e cît un munte ! 251 — Nu te întreb d-aia, te întreb de cine în sat ştiţi de frică. De Dumnezeu, cocoane. — Nu te întreb d-aia, te întreb de cine ascultaţi ? — Pe cobzarul de la circiumă, cocoane ! — Nu e vorba d-aia, te întreb cine e primar la voi. — Apoi de, aşa trebuia să mă întrebaţi, că răspundeam îndată. Primarul la noi e ăla, pe care-1 vrea subprefectu. — Mînă caii înainte ! strigă răstit boierul, scuipînd de supărare. Trăsura pleaca, iar nea Toader îşi scoate căciula din cap, surîde privind lung la trăsură, ca^e să depărtează şi apoi el se scarpină la ceafa. — Hăis î hăis ! mînă nea Toader boii înainte. LUMINA SAT., 1 (1899—1900“, nr. 2—3, p. 59. Vezi Typol. bibi.; tip 3297. Este atestat în Muntenia. CIOBANUL LA MASA BOIERULUI Un cioban, ducîndu-se la un boier cu nişte caşcaval, pe care îl şi vînduse, stete cam mult, aşa că veni vremea mesei. Boierul pofti şi pe cioban la masă. Mîncînd ei, ciobanul azvîrlea oasele sub masă. Doi cîini, ce erau acolo, se luară la mîncare şi zvîrcolindu-se ei sub masă, o deteră jos împreună cu tot ce era pe ea. Boierul zise ciobanului : — Se vede treaba, că dumneata fîrtate n-ai mai stat la masă cu boierii. Ciobanul răspunse : — No zău, eu cu boierii am mai stat la masă, dar cu cîinii n-am stat. GAZ. TRANS., LXVII (1904), nr. 173, p. 6. Vezi Typol; bibi.; tip 3298. Este atestat în Transilvania. Variantă : 2. Ciobanul la masa boierească, HAZ. SAT., IV (1908), nr. 7, p. 2, (Ploieşti—Prahova). 252 ŢIGANUL ŞI BOIERUL Intr-un sat trăia un ţigan numit Barabulea, cu boereasa şi cu dancii săi. Satul acesta era pe moşia unui boier, care-şi avea conacul său chiar în mijlocul satului. Pe cînd Barabulea, ţiganul, sta de vorbă cu vecinul său, boierul trecu prin faţa lor cu faitonul tras de patru cai. Românul şi ţiganul salută respectos pe boier. Conacul boierului nu se afla departe de unde şedea de vorbă ţiganul cu românul. Cum trecu boierul, ţiganul începu să se umfle in pene şi să se laude : că el e aşa şi pe dincolo şi că a stat de mai multe ori 1a, masă cu boieri şi că dacă vrea şi acum are să stea cu boierul la masă. — Aş vrea să ştiu şi eu cum ai să faci, ca să stai la masă cu boierul, îl întrebă românul. ■— Foare simplu românico. Ham să mă spăl bine pe faţă şi pe mîini, ca să fiu curat, că aşa îi place boierului. Pe urmă ham să mă îmbrac cu hainele cele nouă, cu cari mă îmbrac numai la Paşte şi aşa frumos cum sînt eu de felul meu, ham să pîndesc pîn-o-nceta fumul la hornul conacului, că atunci ştiu că bucatele-s gata şi boierul va sta la masă. Eu atunci ham să intru la boier şi cum stă el la masă, ham să-i zic : „Poftă bună, cocoane^ şi boierul n-are cum să răspundă decît : „poftim la masă, ţigane44. Aşa-i că se potriveşte ? — De ştiu eu, îi răspunse românul. Poate s-o potrivi şi altfel. — N-are cum, răspunse ţiganul ţanţoş. Şi ţiganul, după ce s-a spălat, s-a pieptănat şi s-a băr- bierit, s-a îmbrăcat cu hainele cele noi de Paşte. Cînd l-a văzut Piranda lui aşa dichisit, nu putu să nu-i zică : — Haoleo ! Barabuleo, parcă eşti bulibaşa hăl mare. După aceea, Barabulea s-a aşezat la pîndă, să vadă cînd s-aşază boierul la masă. Şi cînd a văzut că fumul de la horn a încetat, ţiganul a fost prezent la conacul boierului. După ce ţiganul tuşi, ca să-şi dreagă glasul intră curajos înăuntru şi găsind pe boier stînd la masă, îi zise cu glas tare : — Poftă bună, cocoane. Iar boierul uitîndu-se la ţigan şi mirîndu-se de îndrăz- neala lui, îi răspunse tot aşa cu glas tare : — Ieşi afară, ţigane. 253 „Uite mă ! se miră ţiganul, că şi aşa se potriviră.44 Şi bietul ţigan ieşi plouat afară. Românul, care ştia, cam ce o să se întâmple, privea de departe la ţigan, cum a ieşit de la boier şi mergea ploat, l-a întrebat : — Ce-i Barabuleo ? Ce mergi aşa ploat, de parcă ţi s-a înecat corăbiile, care nu le ai ? — Ce să fie mînca-te-aş ? Boierul e cam boierit şi puţin «cam obidit şi doar m-a cam sictirit. încolo toate bune. (D. Niţescu, Din traista...) A.I.E.F., 116, p. 64 (Ivrinezul Mare—Constanţa) Vezi Typol. bibi.; tip 3299. Este atestat în Muntenia şi Moldova. Variante: 2. Păcălituri ţigăneşti, CAL. BASME BAL., I (1877), p. 101. 3. (Fără titlu) GAZ. SAT., II (1885), nr. 7, p. 125. 4. (Fără titlu) Zanne, Proverbele românilor, III (1898), p. 649. 5. (Fără titlu) Mocanu, Monografia corn. Stălineşti, p. 157. 6. Socoteala ţiganului (T. Pamfile — Fără titlu), 5094, f. 227. 7. Ţiganul şi boierul, VEST. SAT., X (1921), nr. 19— 20, p. 2. 8. Se brodi şi aşa, ŞEZ., XXVIII (1924), nr. 1—3, p. 13. 9. Boierul şi ţiganul, BUCURIA, I (1935), nr. 2, p. 4. M-A LĂSAT NEMÎNCAT ! — Da ce te tot vaiţi, aşa, vere Costache ? Ce ţi s-a în-tîmplat ? — Cum să nu mă vait ? Nu ştii ? M-a sărăcit boierul de la noi ; m-a lăsat gol şi nemîncat şi... 254 — Lasă, vere Costache, nu te teme, n-are să te lase el aşa tocmai acuma : mai are el vreme să te mănînce ! POP. ROM. Buc., III (1934), nr. 2, p. 35 Vezi Typol. bibi.; tip 3300. Este atestat în Moldova şi Muntenia. V ariantă: 2. Din vremuri grele de ieri şi de astăzi. Pamfile,, Carte pentru tineret, p. 86. CU GÎNSCONIU O fost odată ca niciodată. O fost un băiat şî s-au dus în pădure. Şî; dacă s-au dus în pădure, o aflat un cocostîrc. Da băiatul a zîs că ala-i gîscoi. Şi băiatul l-o adus acasă, ş-o zis : — Tată ! uită : io, zice, am aflat un gîscoi ! — Du-te măi, dracului, zîce, c-aiesta, zîce, nu-i gîscoi, zîce, c-aiesta-i cocostîrc ! — Ba nu ; c-aiesta-i gîscoi, tată. Da eu, eu m-oi duce la oraş şî l-oi vinde, zîce, am nevoie de bani. — Mă, lasă dracului, mă, gîscoiul, că tu îi da de dracu : te-a bate orice domn, în oraş ! — Ba nu, tată, că am nevoie de ceva parale. E, gîscoi, adică feciorul o luat gîscoiul ş-a plecat la oraş. Şî dac-a plecat la oraş, s-o dus acolo la un boier ! — He, zîce, domnule ! zîce, nu-i cumpăra gîscoiu-aiesta ? L-o prins pe fecior şî l-o bătut, c-o zîs c-ala nu-i gîscoi, eă-i cocostîrc. — Mulţam frumos ! o zîs băiatu cătă domn, mulţam frumos, domnule, zice, că o dată m-ai bătut, o dată am să te bat şi eu ! No, fecioru ce-o făcut ? O mărs acas la tată-so. — Da ce-i, măi ? 255 — He, zice, âm dat de dracul, zîce, tată, zîce, c-am mărs în oraş, zîce, m-o bătut un domn. — Da nu ţ-am spus, măi, zîce, că să nu faci de-ale ! — Ei, nu-i nimic ! O dat, o dat,! şî s-o dus feciorul şî şi-o luat nişte haine, ca cum să-l poată bate pe domn. Şî s-o dus acasă-n curte la el. Şi dacă s-o dus, ş-o luat haine aşa cum au meseriaşii astalîşî. Şî s-o dus la el în curte, ş-o zîs că n-are ceva de zidit ceva. — Cum să nu î zîce, domnul, avem ! — No apă, zîce, om m^rge-n pădure, zîce, ş-om măsura lemnele, zîce, că care cît de lungi trebuie pentru zidul ala. Şi dacă s-o dus, acolo-n pădure, o măsura lemnu-aşa şî l-o prins domnu-aşa, şî l-o lega de mînuri pe domn, de lemn. Şî dacă l-o legat cu mînurile de lemn, au tăiet, au tăiet un bît, şî l-au bătut bine pe domn. — No, zîce, domnule, zîce, o dată m-ai bătut, zice, o dată te-am bătut eu. încă de doauă ori ti-i mai bate. No bine! Amu stă ş-o socoti boieriul că cum l-a mai bate ? Da băiatul aşă de rău l-o bătut, c-o trăbuit doftor. Apă o trimăs la oraş să ştie doftori, ş-o vini vo tri doftori ^ cu maşîna. — Aă ! Apă n-are leac ! D-apîi băiatul ş-o luat nişte haine şi el, ca doftor, şî s-o dus acolo la el în curte. — Am auzît, zîce, cătă doamnă, că domnul, zîce,~i tare bolnav ! — Bolnav, zîce, de moarte ! No, pîi, zîce, nu-i bai; zîce, că mereţi acolo, zîce, în sobă la el, zîc£, să vedeţi. — Hooo ! cum l-o văzut băiatul, aiesta, zîce, la aiesta, zîce, trebuie ceva scăldări, zîce, că alta leac n-are î No, odată doamna i-o şî făcut scăldări. Da să nu vie nimenea acolo-n sobă, numa el şî cu domnul. Cînd o clocotit apa mai jîb, l-o şî pus acolo în scaldă pe domn, ş-o şî ţipat apa ce fierbinte pe el. Şî l-o opărit tăt. — No, zîce, eu-s cel cu gîsdoiu, zîce. încă o dată mai am să te mai bat ! Cam de doauă ori te-am bătut ? — Vai de mine ! — domnul — amu de'mă măi bate încă o dată, am să mor! ; 256 No, îi bine ! ce-o făcut? Domnul s-au grăit cu doamna, că ei s-or muta înt-altu toniai, mai departe. Apă o pus pe car luitore şî tăţi leghirişî — hai pe drum cătă cela toniai. Fe-cioru s-o dus la un bîrcar ş-o luat o botă de-ale cum au bîr-carii, şî o luat o gubă neagră, ş-o mărs dinapoia lor. Domnu nu l-au cunoscut, c-aiesta e feciorul cu gîscoiul. Da o vinit un fecior călăreşte dinapoi cu un cal, dint-alte părţi. — E, măi băiete ! zîce, ia stăi ! o zîs aiest cu gîscoiuL Ai bun cal ?? — Avem ! — Da oare, zîce, putea-voi, zîce, să nu-1 ajungă nici-un cal, zîce, cu fuga ? — Aiesta cal a mneu, zîce, nu, nu ieste cal pe sub soare să-l ajungă ! zîce. Aşă poate de răpede fugi ! — D-apoi cît îi cere, zîce, să-ţi plătesc dară, zîce, că cît îi trece p-ingă carăle ale, să strigi, să strigi, zîce, „io-s cel cu gîscoiul44 ! — Da atunci, te du, zîce, că te-or omorî ! Şi i-o dat tri zloţi, la al cu calul. No, şî odată o şî strîns calu din şauă. Odată o şî strîns calul feciorului din şauă, ş-aşa o mărs ca vîntu, p-îngă boierul ! Ş-o strigat : — Io-s cel cu gîscoiul ! Atunceni hăi ! o şî stat birişî tăţ în loc. Drumu ! după el cu calul. Aţîta au fugit, că nu l-au mai ajuns ! Da fecioru cu, aiesta, cu gîscoiul, s-a apropiat de boieri. — Da..., ce staţi aici ? — Hă ! zîce, ia, zîce, o fugit, zîce... după ăl cu calul că, zîce, ala-i cel cu gîscoiul ! — Da amu, aiest cu gîscoiul avea nevoie... că iera încă cocişul acole, şi cu domnu, ş-amu... — D-apî, zîce, ascultă, zîce, cătă boieri. Pune, zîce, la cociş, zîce, să prindă, un cal de aieştia, zîce. Că, zîce, aiesta l-a ajunge, că, zîce, nu-i calul lucrat ! Odatro şî suit... cocişul pi-un cal, drumul şî el după cia-ialţi să-l ajungă. Atunceni, feciorul aiesta cu gîscoiul, au şî luat campăul ala păcuresc, l-o bătut pe domn şî pe doamnă, pînă l-o lăsat mai mort ! 257 ^ No, zîce, i Vezi Typol. bibi.; tip 3313. Este atestat în Moldova 264 S-A STRICAT LUMEA, PĂRINTE Un ţăran se prezintă înaintea unui popă, spuindu-i că vrea să se însoare cu Safta, fata lui nea Radu. — Apoi să veniţi la mine duminecă, tu şi cu Safta pentru ca să vă dau poveţele trebuincioase, fiindcă voi sînteţi încă tineri... Să ne aducem şi copiii, părinte ? CAL. SAT. Sibiu, I (1895), p. 39 Vezi Typol. bibi. ; tip 3314. Este atestat în Transilvania. [EŞTI OM DE OMENIE] (S-a întîmplat nu de mult în Sibiu). Domnii T. şi H. stau într-un proces al lor înaintea judeţiului. Zicînd unul una, altul alta, se înfuria amîndoi. — Taci, zîse T. către H. să nu-ţi zîc aci înaintea d-lui judeţiu un ce, ce încă de cînd eşti nu ţi-a zîs nimeni. — H. : Spune-mi, să te văd, că aci pe loc te acuz pentru vătămarea onoarei ! — T. : Ei bine, dacă pofteşti iacă îţi spun : Eşti om de omenie ! AMIC. POP., XVI, (1876), p. 122 Vezi Typol. bibi.; tip 3315. Este atestat în Transilvania. DE LA MOARA — Bună ziua, domnule primar ! — Răspunde-i tu, Pîrvule ! Dumitraşcu, De-ale unui traistă-n băţ, 1934, p. 67 Vezi Typol. bibi.; tip 3316. Este atestat In Muntenia. 261 AŞA DA !. Să ţinea odată un biet de creştin de capu primarului din sat, să-i facă şi lui o hîrtie pentru fecioru său care era la oaste : — Fă-mi, logofete, pupa-ţi-aş tălpile, că şi eu sînt al dumitale, la orice. — Nu poci, nu mă lasă legea. — Logofete, logofete, e dreptul meu şi apoi e păcat să mă laşi aşa, că am un cîrd de copii ! — Nu mă lasă legea, n-auzi ? Lasă-mă-n pace. — Ţine-o sfănţoaică. — Ei ! Aşa da !... Rădulescu-Codin, Dăfii, p. 13, (Pri-boieni—Argeş) Vezi Typol. bibi.; tip 3317. Este atestat în Muntenia. PREOTUL ŞI CĂMĂTARUL Un preot sfătuia pe un cămătar din sat să ia o dobîndă mai omenoasă : — Nefericitule ! îi zise el, nu te gîndeşti că luînd 9 Ia 100 îţi închizi pentru totdeauna poarta cerului ? — Oh ! prea sfinte, din înaltul cerului, un 9 are înfăţişarea unui 6 şi dobînda este legală. COM. SAT. Buc., II (1907), nr. 13— 14, p. 19 Vezi Typol. bibi.; tip 3318. Este atestat în Muntenia. JUDECATA RABINULUI Doi înpricinaţi veniră la Rabin să-i judece. După ce cel dintîi expuse pricina, rabinul îi dădu dreptate. Cel de al doilea fiind introdus la rîndul său şi expunînd şi el pricina, rabinul îi dădu şi lui dreptate. 266 Rabineasa atunci observă soţul ei că ce fel de judecată e aceea, ca să cîştige ambii împricinaţi procesul ? — Ai' şi tu dreptate, nevastă, îi răspunse rabinul. Jurescu, Snoave, p. 70 Vezi Typol. bibi. ; tip 3319. Este atestat în Muntenia şi Transilvania. V a r i a n tă : 2. Judecător bun, CAL. Blaj, IX (1933), p. 95. PEDEAPSA ÎNTREITA Un ciocoi avînd nevoie de bani, căută pricină crîşma-rului de pe moşia sa. După ce îl înjură şi îl mustră, îi spuse că nu poate să-l ierte fără a-1 pedepsi, pentru ca să ţină minte pe viitor să nu mai greşească ; dar că se învoieşte ca crîşmarul să-şi aleagă singur una din aceste trei pedepse : sau să dea o mie de lei, sau să mănînce o oală cu... miere* sau să primească cincizeci de rinei. Crîşmarul stătu să se gîndească : „Să dea bani, nici vorbă ; banul e lucru scump, care se agoniseşte cu greu şi nu se azvîrle cu uşurinţă, mai ales cînd ai chip să scapi fără să dai. Ca să primeşti rînei e greu : cincizeci de rînci ? Asta e ceva grozav. Prin urmare se decise să mănînce din oală. Ce-şi zise el ? îşi spurcă sufletul şi e posibil să se îmbolnăvească. Dar are să ia ceva ca să verse şi va face molitvă şi chiar de va fi să fie bolnav, încă nu e periculos ; în cîteva zile are să-i treacă. Spuse deci boierului că s-a decis pentru oală. I se dete mîncarea aceea. Crîşmarul, după ce rosti încet o rugăciune, se puse să mănînce ; înghiţi o lingură, apoi încă una ; la a treia simţi o greaţă grozavă ; cu toate acestea o înghiţi şi p? aceasta ; a 267 patra lingură o băgă cu sila pe gît; la a cincea simţi că nu mai poate, că se răstoarnă maţele dinfcr-însul; o sudoare rece îi acoperi fruntea şi se făcu galben la faţă, mîinele începură să-i tremure şi trebui să se oprească din toate puterile sale ca să nu izbucnească în vărsături. A şasea lingură o înghiţi numai pe jumătate şi asta încă după ce îşi opinti toată voinţa. — Nu mai pot, se rugă el atunci, punînd lingura la o parte, mai bine daţi-mi rînci. Argaţii dezbrăcară pe crîşmar, îl întinseră jos, unul îl ţinu de cap, altul de picioare şi altul începu să dea din toată puterea. Crîşmarul răbdă la început, dar la a şasea lovitură judecă că nu e chip să rabde ; mai primi vreo două şi simţi că îi iese sufletul. Trupul îi se acoperi de răni sîngeroase. Atunci se rugă să i se dea drumul că mai bine dă bani. • Astfel, crîşmarul luă şi lovituri, mîncă şi din oală şi dădu şi bani. Jurescu, Snoave, p. 42 Vezi Typol. bibi.; tip 3320. Este atestat în Muntenia. CUI A ClNTAT CUCU ? Doi oameni mergeau pe un drum, cînd deodată auziră cucul cîntînd. Unul zise : — Mie mi-a cîntat cucul, căci eu eram cu faţa spre el. Celălalt zise : ;— Ba mie mi-a cîntat. Şi din această cauză se iscă o ceartă pînă cînd se luară la bătaie şi se făcură tot una de sînge. După aceea plecară spre oraş, unde ajungînd se duseră drept la judecător, căruia şi unul şi altul îi dete bani să le facă dreptate. Judecătorul, ca mulţi din impiegaţii actuali, luă plată şi de la unul şi de la altul. Cînd veni ziua înfăţişării, începură amîndoi să istorisească cum s-a petrecut faptul, din cauza cîntării cucului. 268 — Ştiţi una? le zise judecătorul: nici unuia din voî nu i-a cînta cucul, ci numai mie mi-a cîntat (sigur, că luase banii) după care apoi le dădu drumul la amîndoi acasă. CAL. BASME ClNT., IV (1877), p. 7-i Vezi Typol. bibi. ; tip 3322. Este atestat în Transilvania şi Moldova, Variante: 2. Cui i-a cîntat cucu ? PRIV., II 1883), nr. 15, p. 4... 3. Cui cîntă cucul ?, GAZ. ŢER., II (1893), 20, p. 3. 4. La judecată pentru un cîntec de cuc. (T. Pamfile — Pov. pop. rom.), B.A.R.S.R., 5093, f. 39. NASTRATIN JUDECĂTOR Un om împăcase pe un tăietor de lemne, să-i taie un* copac gros, de la pădure. Tăietorul se duce şi taie copacul. Cînd vine însă, să-şi primească plata, se pomeneşte tam-nisam cu un bocuclaş-tîrîie-brîu, care cere, să împartă plata în două. cu dînsul, pentru că au fost tovarăşi, zicea el. Tăietorul nu voieşte ! Atunci tîrîie-brîu îl cheamă la. judecată. — Pentru ce pretinzi, să împartă cu dumneata ? întrebă, judecătorul, pe tîrîie-brîu. — Pentru că am fost tovarăş cu dînsul, la tăiet, domnule judecător ; răspuse tîrîie-brîu. — Nu-i adevărat, domnule judecător..., se leagă de mine,, ca boala de om sănătos, ...iaca asta mi-i crucea... eu nici nu l-am văzut, domnule judecător ?... zise tăietorul. — Ba-i adevărat, domnule judecător, răspunse tîrîie-brîu : cînd tăia el copacul, eu eram acolea în tufe,... auzeam,... şi de cîte ori dădea el cu toporul în copac, icneam şi eu din tufe ! Judecătorul găseşte dreptate lui tîrîie-brîu. Tăietorul, văzînd beleaua, se duce la alt judecător ; dar şi acesta găseşte dreptate tot lui tîrîie-brîu !... Atunci îl pun 269* unii şi alţii la cale, să se ducă la Nastratin Hogea, şi dacă nu i-a mai face nici el dreptate, apoi nu-i mai face nici Dumnezeu din cer. Cum î intrară la Nastratin, el îi întrebă îndată, cum li-i jalba ? Tăietorul şi tîrîie-brîu spun toată înconjura- rea, cum a fost. Atunci el întreabă : — Unde-s banii ? — La mine ; răspuse tăietorul. — Adă-i încoace ! Tăietorul îi dă. Nastratin îi pune în pungă şi începe a-i suna ; pe urmă întreabă pe tîrîie-brîu : — Ei ai auzit, cum sunau paralele ? — Am auzit, domnule judecător ! răspunse tîrîie-brîu. — Buuuuuun !... Dacă-i aşa, sunetul e al tău şi banii ai lui ! zise Nastratin, şi făcu pace. Popescu-Ciocănel, Braşoave, p. 198 Vezi Typol. bibi. ; tip 3324. Este atestat în Muntenia. UNDE ERA NĂDEJDEA CASAPULUI ! Cică un casap era aşa de meşter în a vinde şi a tăia carnea, că nici cîntar nu-i mai trebuia. De venea vreun muşteriu şi cerea, de pildă, un kilogram de carne, el lua degrabă şi tăia o bucată tocmai de un kilogram, iar muşteriul de se supăra sau se ducea la altul să vadă de nu-i păcălit, vedea bine că mai puţin nu-i, dar mai mult, deseori. Aşa că casapul cela era vestit în toată ţara aceea şi ajunsese vestea pînă la Vodă. Azi aşa, mîni aşa, se duse chiar însuşi trimisul său şi veni tot cu vestea dintîi. ll chemă atunci la curte pe casap, şi-l întrebă aşa : — Măi casapule, dacă nu-mi spui de cine şi cum eşti tu fermecat, de tai tocmai cît trebuie, lîncezeşti pe viaţă în temniţă. — Dă, cum să fie, înălţate împărate ! Nu ştiu nimic, să mă trăsnească Dumnezeu de sus ; luaţi-mi tot numai viaţa lăsaţi-mi-o ! 270 Dacă vede că nu scoate nimic de la el, îl închide şi strînge divanul, ca să se gîndească cu toţii, să vadă nu i-or găsi pricina. Unul bătrîn de colo sare şi zice : — Măria ta ! Ia adă-1 şi pune-1 şi în faţa noastră să taie, să vedeim. tot drept dă ? Cînd îl aduse, chiar aşa fu ! — Ia dezbrăcaţi-1 şi-l îmbracaţi cu alte haine, zise tot bătrînul acela ! — De acu puteţi să-mi luaţi şi capul, totuna-i. Ce se întîmplase. El avea un chimir pe dedesupt ticsit cu napoleoni, şi acolo era nădejdea cînd tăia drept. (N. I. Munteanu) „I. CREANGĂ“, VI (1913), nr. 12, p. 361 Vezi Typol. bibi.; ţip 3325. Este atestat în Moldova. NU SE DA Un, qm bogat avea un copil nesupus. într-o zi, năcăjit că copilul n-a voit să mănînce supă de fasole cu tăieţei, îl pîrî la dascăl, rugîndu-1 să-i aplice o corecţiune. Dascălul ar fi voit să-i tragă o bătaie zdravănă, dar i se interzisese în modul cel mai strict de a se atinge de copil. Atunci îi veni o idee şi anume, să pedepsească un alt copil faţă cu dînsul, şi astfel îl va intimida. Spre acest finit, întinse pe scaun un copil al unei văduve sărace şi care mergea la şcoală cu scutire de plată şi începu să-l croiască cu cureaua, zbierînd la fiecare lovitură : — Cîine ! Să mănînci supă de fasole cu tăiţei ! — Nu se dă ! Nu se dă ! ţipa copilul văietîndu-se. Jurescu, Snoave, p. 64 Vezi Typol. bibi.; tip 3326. Este atestat în Muntenia. 27 k SATANA ŞI BOGATUL Trăia undeva, într-un sat uitat de Dumnezeu, un om bogat care, în iubirea prea mare de sine, nu se prea gîndea la necazurile celor slabi şi mulţi. Saţul flămînd şi bogatul sătul se dispreţuiau împrumutat. Intr-una din zile omul acesta plecă spre oraş să-şi tîr-guiască ceva. Iată că la o cotitură îi ieşi în cale tocmai Satana în tălpi. Cornoratul, făptură care ţine la form£, îi dete bineţe şi-i zise strîmbîndu-se a rîde : ■— Pragul meu, azi este ziua mea : tot ce ml se va da ,din suflet, este, al meu ! Răspunse bogatul : — Viu cu tine, să văd cum se împlineşte vorba ta de prorocie drăcească. Şi porni, omul curios, cu necuratul lîngă el. Intîlniră, întîi, o femeie care mîna un porc. Dobitocul, ca porcul, nu voia să meargă bucuros cătră tîrg. Femeia, înciudată, lovi grăsunul cu o nuieluşă, strigîndu-i : — Haid nainte ! da-te-aş dracului de dobitoc încăpă-•ţinat ! Bogatul atunci şopti dracului : — Pune mîna, bre, pe porc ! Satana însă zise : — Nu ! Femeia nu mi-1 dă din toată inima. Şi merseră mai departe. Iată o mamă, care îşi bătea copilul neascultător. Ea, slabă de gură, scăpă, votfba : — Lua-te-ar dracul, copil rău ce eşti ! Şi iute să mi te .ducă la iad I — Ia-1, bre ! N-auzi ? zise bogatul cotind cătră Satana. Dar Satana iarăşi răspunse : — N-a drăcuit nici asta de la inimă. Nu pot să-l iau... Şi se mai duseră, lungă cale şi obositoare, sub arşiţa 'de soare în mijloc de vară. întilniră în sfîrşit o biată văduvă, de _ la care bogatul luase, pentru o datorie, tot ce avea la casa ei mică şi sărăcăcioasă. Văduva, ca văduvele necăjite, nu se putu stăpîni, cînd zări mutra bogatului, să-l trimită unde ştia ea... — Ai auzit ? zîmbi Necuratul cătră bogat, te-a dat şi dracului ! Vezi, văduva aceasta mi te dă mie din tot sufletul >ei... ■■■•' :272 Şi Satana, înşfăcînd de guler pe uluitul nenorocit, apucă drumul cătră iad. CAL. BUN. CREŞT. XX Sibiu, VIII (1930), p. 138 Vezi Typol. bibi.; tip 3327. Este atestat în Transilvania. AIA E ALTÂCEVA — Părinte, părinte ! vaca mea a împuns vaca sînţiei sale ! strigă crîsnicul venind în fugă la popa. — No atunci, mă, vei şi plăti vaca! zîse părintele sînţia sa. — Ba m-am smintit mă rog, voiam să zic că vaca sîntiei sale a împuns vaca mea. — Aşa ? ! apoi fătul meu, nenorocirea rămîne nenorocire, ce să faci ? UMORIST., III (1865), nr. 19, p. 99 Vezi Typol. bibi.; tip 3328. Este atestat în Transilvania şi Moldova. Variantă: 2. Boierul şi ţăranul, LIGA DEŞTEPT., IV (1916)v nr. 17, p. 3. CUPRINSUL Prefaţă................V Lămuriri asupra ediţiei . . . / ' . - . • . . . XLVII Bibliografie A. Publicaţii (volume, broşuri) ............... LIV B. Periodice . . - LXX C. Manuscrise . LXXXVIII D. Abrevieri LXXXIX I RELAŢII SOCIALE 1. CICLUL PĂCALĂ Istoria lui Păcală ........................................... 3 Pîcală şi Tîndală .............. 25 Cu Petrea lu Păcală ....... o 28 Păcală .... 4 .. o » 32 De-ale lui Păcală 35 Păcală şi Tîndală 40 (De-ale lui Păcală) .................. 41 Trei păcale păcăliţi pînă la moarte „ 46 [Păcăleala] . . . . 52 Raţa descoperitoare . 54 Păcală .. 56 :274 Istoria lui Tîndală . Păcală la moară . Din isprăvile lui Păcală Cuiul lui Pepelea . JMeseria feciorilor] «Sfatul lui Păcală . [Diaconul păcălit] . Caută Nan iapa, şi el călare pe ea........ Păcală la judecată Păcală înaintea judecătorului Păcală şi Tîndală . De-ale lui Păcală . Stăpîn şi slugă . Din isprăvile lui Păcală Cînd era Păcală mic..... .........O (Constatare] . . | Răspuns]...... El crede ...... Parcă eu sînt mort .......... Păcală şi finantii . Păcală --- cloşcă sau secretul femei ei........ Păcală jeleşte „ Păcală la doftor . Păcală....... De-ale lui Păcală . Wie Bakale einem Fuhrmann antwortete (Cum l-a răspuns Pă- cală unui cărăuş) Se mira... . Uituci . . La un păhar de bere . Păcală cumpără raci , 60 65 66 68 69 74 76 76 78 79 80 80 81 82 83 85 86 88 88 89. 89 90 92 93 95 95 96 96 97 98 98 99 100 100 100 101 102 102 102 103 103 104 275 [Remediu] 104 Mirarea lui Păcală .......................................... 104 Dacă nu murea..................... > .....................105 Ca de la un prieten..............................................105 [Deşteptăciunea stăpînului] .....................................108 Leac ............................................................107 Păcală şi Tîndală . ........................... 107 Păcală tot la doctorul Tîndală...................................3 07 Păcală şi vameşul.................................. 103 Pelinul de mai ..................... 109 Păcală cerşetor .................................................109 [Păcală în tren] . . . ............................110 Păcală primitor de oaspeţi......................... * . . 111 Păcală păcălit ....................................... 111 Păcală şi aritmetica ..............................,,..111 Haz..............................................................112 Păcală tinichigiu ..... . ..............112* Socoteala . 112 Păcală şi cerşetorul.............................................113 A uitat....................................................... .- 113 Barbă albă-n păr negru....................................... . .114 [Plînge plînsul lui Păcală} . ................. 114 [De-ale lui Păcală]....................................... 114 [Păcală la panoramă] ..................................... 115 [De-ale lui Păcală].......................................... .115; [Păcală la vînătoare]............................................115 La un birt ......................................................116 Ciobanul cel bun . . .......................... . . 116 De-ale lui Păcală ......... .... 117 [Sînt bune]................... ........ 117 Socoteala lui Păcală . . , . . » . . . . . 118 Din isprăvile lui Păcală.........................................118 Nesupunere........................... ..................120 2. STĂPÎN — SLUGĂ [Iarmarocul boieresc]....................... ..............121 [Argatul isteţ]................................................... . 122 Răspunsuri ciobăneşti............................................123 O potrivită asemănare............................................124 [Boierul şi ţiganul].............................................124 Azînzaur cu părul de aur...............«... 125 276 ILămurire}! ..............................127 ■CDeştept!].................... .....................* 127 .Partea dreaptă ... 128 'Ţiganii flâmînzi, la ispravnic , ...................129 Nu se potriveşte, dar îi adevărat.......................* 130 Cu un ochi la făină, cu altul la slănină v , , . . 131 "Ţiganul doftor ! . ...................... 132 IVizitiul vbrbăreţ şi doctorul] , . ................. . 133 ţîntre slugă şi stăpîn] 134 ^Priceperea stăpînului] ......................................135 Păcălituri ţigăneşti . ....................................135 Ţiganul iscusit....................................................136 Una pentru alta....................................................138 Arnăutul Furduescului........................................... 138 “Te bate Dumnezeu, boiarule........................................ 139 Prînzul în curte................................................140 Xa o tocmeală ...................................141 {Se plînge de servitorul său]................................. 142 :Pînă unde însoţeşte servitorul pe stăpînul său....................142 'Boieru-i tot boier..................................... . . . . „ 143 151 vrea numaidecît . . . . . , > . , ... 143 ^Rămăşag]................................. .............. . 144 HSfîntul Gură-Cască] ..............144 [Ce-ar face, dacă ar avea bani] 145 fBună recomandaţic] .... ................. 145 sSluga poznaşă .............. 146 *Ce nu vede stăpînul . ......................................146 ’[Şi-a găsit omul] ............................................. 147 JMotivare]................................ ..............< . 147 ©ar David ce zice ?............................................ 147 Argaţii către un boier zgîrcit................................. i-i6 SSluga cucernică................................................149 !(Vizitiul isteţ].................................................. . 149 Înţelepciunea ciobanului . ... .....................149 îfluţeala ţiganului] ... ............................150 'Stăpîni şi slugi..................................................151 [Ca să fac ceva]...................................................151 f(Unde ajungi...] .................................................151 [Nu te teme]................................................... . 152 Scot ce pot ....................................................152 Şiretenia ţiganului ......................................153 'Ţiganul şi cartea . . . . - - . „ . . . . . . 153 Răspuns nimerit . .................. 155 2 71 Socoteala rotundă....................... <••... 155 Aşa şi-aşa...........................156-' Preotul şi secăciţa...................................................156 între servitoare . ................... 157 Stăpînul şi sluga....................................................157 Mai bine mă duc eu......................................... . . 158* Ţiganul martor................................................. ■ 158 Păcălituri ţigăneşti............................................... 159 După lege.................................................. . 161 înaintea judelui........................................... . . 161 Una lîngă alta........................................................ 162” Sfaturi 163 [Boierul şi vizitiul].................................................163 L-a prins...........................163 [Pirdalnica de modă] . ................ 164 [Sluga uitucă].............................. ...... 164- [Năravul]............................................................... . 164 înspăimîntare............................... ...... 165 [Răspuns]....................................... ..... 165 [Servitorul isteţ] ... ....................... 166 [Sluga şi stăpînu]1........................................ 166 Slugă la opinci ................................................... . . 167* Grecul uituc........................................«... 167 Nu-i vine rîndul ......... 169- Boierul şi argatul..................................... : ’ 169’ Pocăinţa stăpînului................................................. . 170' Slugă credincioasă......................................... 171 El a început.................................................... < . . 171 ** Servitorul şvabului ..............................................172' [Calul ţiganului]................................... .... 17