SURETE si 1ZV0ADE (DOCUMENTE SLAVO-ROMÂNE ÎNTRE 1230-1546) VOLUMUL XVIII DE GH. GHIBĂNESCU PROFESOR MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE (Publicaliune făcută supt auspiciile Casei Şcoalelor) IAŞI VIAŢA ROMÎNEASCĂ S. A. 1927 www.dacoromanica.ro VOLUMUL XVIII www.dacoromanica.ro înainte cuvântare Mă simt dator să dau cetitorului Suretelor şi Izvoadelor o mică lămurire asupra genezll lor şl mersului desvoltător al volumelor apărute pănă acum. La prima vedere ar părea că Suretele n’ar avea omogenitatea sistemului, nici In alcătuirea lor, nici In aşezarea cronologică a documentelor. In primele 6 volume, apărute sub auspiciile Ministerului Instrucţiuni) şl Cultelor Intre 1906—1909, prin bunăvoinţă arătată de miniştrii M. Vlădescu şl Take Ionescu; am dat material general după secuie şi In ordinea, cum le-am putut culege după volumele mele manuscripte de Surete, care fiind legate am ales din fiecare volum documentele In ordine cronologică. In tabla de materie am Înlesnit cetitorului urmărirea lor In ordine cronologică. . Aceste prime 6 volume cuprlad următoarele acte: Voi. I între 6919 —1T86 cu 104 documente, între care 36 seci. XV, 51 seci. al XVl-a; 17 seci. XV11-XV11I. Voi. II între 6941 — 1660 cu 157 documente, intre care 4 seci. XV; 43 seci. XVI, şl 110 seci. XVll-a. Voi. III Intre 7142—7161 cu 186 documente toate privind domnia Iul Vaslle Lupul. Voi. IV Intre 6996 — 7180 cu 278 documente, dintre care 1 seci. XV, 2 seci. XVi, şl 275 seci XVll-a. Voi. V între 6931 — 7200 cu 244 documente, dintre care 8 seci. XV, 16 seci. XVI, şi 220 seci. XVII-a. Voi. VI cu documente munteneşti între 6982—1827, din colecţia Alex. Stefulescu, cu 196 documente, din care 1 seci. XV, 8 seci. XVI, 158 seci. XVII, 29 seci. XVIII. Dec) în primele 6 volume cu caracter general, In timp de 3 ani (1906 — 1909), am publicat 1165 documente, din care foarte multe fn text slavon şl cu traducere. Cu voi. VII Începe seria celor ce cuprind anume materii: Cu-zeştll (VII), Racovlţeştll (VIII), Catargleştil (IX), Racovlţeştl (X), Intru cât publicarea acestor 4 volume s’au făcut supt auspiciile Principese) Marla MoruzI (VII), Qheorghleş şl Emil Racoviţă (VIII), Olga Catarg! din Cobâle, Basarabia (IX), Aurel şi fraţii Râşcanu(X).' Aceste 4 volume au flecare câte un studlu-prefaţă ; aşa voi. VII are Cuzeştll (familia) şl Valea Elanului, cu arburele genealogic al Cnzeştllor; VIII cu o prefaţă despre Racovlţeştl şl arburele genea- www.dacoromanica.ro II logic al Racovlţeştllor; IX cu un studiu despre satul Cobâleie şl arburele Catargleştllor; X cu un studiu asupra Răşcăneştllor şl văilor Stevnlculul şl Telejnel din Vaslui, cu arburele Răşcăneştllor; iar documente cuprind următoarele: Voi. VII între 6970—1830 cu 283 documente din care 5 (seci. XV-a), 4 (seci, XVI), 46 (seci. XVII), 134 (seci. XVIII), 94 (seci. XIX). Voi. VIII între 6908—1828, cu 266 documente, din care 3 (seci. XV), 2 (seci. XVI), 135 (seci, XVII), £6 (seci. XVIII), 33 (seci. XIX). Voi. IX între 6951 — 1816 cu 151 documente din care 2 (XV), 15 (XVI), 71 (XVII), 49 (XVIII), 14 (XIX). Voi. X între 6951—1864 cu 275 documente, din care 2 (XV), 5 (XVI) 32 (XVII), 48 (VII), 48 (XVIII), 190 (XIX;. Cu voi. X se întrerupe publicaţia din pricina răsboiului, şl deci până la 1915, în 9 ani am publicat peste tot 2140 documente, din care 40 (XV) ; 146 (XVI), 1054 (XVII), 427 (XVIII) şi 473 (XIX). Cu închegarea României mari, am putut reîncepe publicarea Suretelor. In capul fiecărui volum arăt provenienţa, aşa că afară de voi. XI, care priveşte Basarabia, celelalte volume cuprind material Istoric pentru monografii, XII (Doroholul) XIII (Romaneştii, laşi), XIV (Şendrlcenll, Dorohoi), XV (Vasluiul) XVI, (Fereşti), Vaslui), XVII (Drancenil, Fălclu). In aceste 7 volume am publicat următoarele documente: Voi. XI între 7023-1825 cu 97 documente, din cari 3 (XVI), 15 (XVII) 54 (XVIII), 25 (XIX). Voi. XII între 6975 — 1854 cu 142 doc. din care 95 regeşte şl anume : 1 (XV). 5 (XVI). 42 (XVII), 72 (XVIII), 22 (XIX). Voi. XIII între 6942—1872 cu 84 documente, din cari 1 (XV), 24 (XVII), 39 (XVIII), 20 (XIX). Voi. XIV între 6911—1860 cu 93 doc. din care 1 (XV), 32 ‘ (XVII), 37 (XVIII), 23 (XIX). Voi. XV între 1375—1843 cu 236 documente din cari 1 (XIV), 36 (XV), 26 (XVI), 63 (XVII), 65 (XVIU), 45 (XIX). Voi. XV4 între 6908—1831, cu 175 documente, din care 7 (XV), 5 (XVI) 154 (XVII), 6 (XVIII) 3 (XIX). ' Voi. XVII între 7041 — 1868 cu 541 doc. cele mal multe cu regeşte, din cari 1 (XVI), 20 (XVII), 9 (XVIII) 526 (XIX). Cu voi. XVIII reîncep seria de la început. Oraţie bunei voinţl arătată de d. C. Anghelescu, fostul ministru al instrucţiunii, care a apreciat importanţa istorică a publicaţiilor mele de Surete şi Is* pisoace, cum şi grabei de a realiza dorinţa ministrului, din partea d-lul Alessian, administratorul Casei Şcoalelor, a binevoit a dis* pune să tipăresc pe sama Casei şcoalelor 50 coaie de documente slavo române, din marea mea colecţie manuscriptă, întru cât aveam copiate aproape 500 doc. slavone între 1400—1660. Volumul acesta al XVIII va fi urmat de alte 2 volume (XIX şl XX) tot cu texte slavo-române, căutând a împărţi cele 50 coli în 3 volume pentru o mal lesnicioasă căutare. In voi. XVItl-a am tipărit doc. slavo-române până la 1546, moartea Iul Petru Rareş, texte originale, surete şl regeşte > www.dacoromanica.ro iu ia voi. XlX volu continua să public documente slavone, sufete şl re. geste între 1546 — 1600; Iar In voi. XX le voi duce până la 1660, câte vor Încăpea. ' Iată care e bilanţul general al documentelor publicate In aceste 18 volume, 3657 documente, din cari : Seci. X1II-X1V- 10 „ XV - 124 . XVI - 214 „ XVII —1350 „ XVIII — 794 „ XIX -1165 ~~ 3657 In acest timp colecţia mea manuscrlptă a Suretelor a crescut şl creşte pe flecare zi. începută la 1899 cu seria mea de elevi norma-llşti. In 28 ani de continuă activitate am ajuns la voi. al 60-a, cu 80000 documente, texte slavone, surete, opise mari şl perillpsls, de pe cărţi de judecată; apoi regeşte făcute de mine după sute şl sute de acte private, care n'am avut vreme să le transcriu Întreg, mai ales cele din seci. XlX-a şl care vor forma cea mal bogată şl variată co-lecţiune de documente vechi, ce privesc viaţa complexă a Moldavlel. Cu munca organizată de aproape 40 de ani, pot Închina cetitorului meu acest rod al muncel mele, spre a plldul şl pre alţi doritori de a scotoci trecutul pragmatic al ţării noastre spre cinstirea trecutului cum şl spre lămurirea prezentului apropiat. România mare are nevoe de o falangă mal mare de cercetători şl Incheiu arătân-du-ml toată recunoştinţa ministrului, care a Îngăduit şl Înlesnit publicarea voi. XVIII—XX; cum şl adânca mea mulţumire ca In toate colţurile ţării, chiar în centre neuniversitare ca Bârlad, Cralova, Nă-sâud, Botoşani şl„HuşI să se publice reviste cu material Istoric, care fac cinste unor asemenea grupe de muncitori Idealişti pe ogorul Istoriografiei române. Iaşi 17 April 1927. www.dacoromanica.ro SURETE şi IZVOADE, Voi. XVIII. 1. 6738 (1230),. Inscripţia bisericii 40 mucenici, rădicată de Iod Asan ţarul Bulgarilor. Bd, S-S^dM. in. r, d3k Iwdll flccfen BZ XPCT’d Ed B'fcpNkt uţpb ,h cddtOAPKJKfi^h Bdzrdpodtz. chk cTdpdro dctn’k u,pk cz3^dx COT 3dMAdd H IJHCdHÎEdt SKpdCl^ A° KOHU,d np'fcu,£CTN,K;X CÎ^l IţphKBZ HdtA CTWX M, dtNkNKd. HX?Kf flOdtOlţJN^ BZ î EdT'k IţpCTBd dtOErO BZ NfJKt d'fcT nHCddlilt CA XP4dtX CZ HSd'fcsOT Hd BpdllZ. BZ Pw-dldHH/Z. H pd3KHX EOHCKd» ^kl^Ol. H CddlOrO Iţp'k KW? 0O^W-pdKO dIHHHdiAX CZ BckdlH EOd'fcpkl tro. d 3'kdlA BCA npÎA\ COT O^pHHd H W ^pdH'k Tphl^K^ H ÎEIfJE/KE dpEdNdCKlX H DpkECKlX/K ThKdto chiţihidt rpd^oBo oKpcTh Lţp'krpd^H cddtoro Toro rpd^, ApkJKdX* tjspiZ3H. HZ H T'K IlO^ pK/Z LţpCTBd dtOEro I10BHH0— Edx* c-z. noHtJKe HHoro u,p'fc ut Hdt’kx* pdSEdmifH.Hk noi;z pd^H ANH CBOÎIZ HCnpOBd/KAdAl|J6 E'fcX'*' BY Td KOflO RE d'kckUiS HGO EE3 HErO HH A'kdO I1H CdOBO CZRpkHIdEThCA TOdIOV CddBZ B'fcKkl ddtHHZ. In anul 6738. Indiction 3. Eu Ioan Assan, întru Hristos Dumnezeu credinciosul Ţar şi de sine stăpâ-nitor Bulgarilor, fiul bătrânului Asan Ţar-zidit-am dentru început şi cu zugrăveală o am împodobit-o din capăt, înflorind această biserică în numele sfinţilor 40 de mucenici, cu al căror ajutor în al 10 an al împărăţiei meale, tn carele an zugrăvindu-se acest hram, am eşit la războiu cu Romeii şi am răzbit armata grecească şi însuşi Ţarul kir Teodor fu zdrobit cu toţi boiarii Iui, iar tara toată s’a fost luat de la Udriu şi până la Dracia grecească şi încă şi ţara Arbănască şi Sârbească cum şi cetăţile ce erau în jurul Ţarigradului, numai acea cetate o au stăpânit Frâncii, dar şi acelea supt mâna împărăţiei meale s’au fost supus, Căci că alt împărat n’a avut linişte în ceale zile, Ci Dumnezeu i-a fost pierdut supt puterea robiei şi deci fără dânsul nici fapta nici cuvântul nu se săvârşeşte, căruia slavă în veci amin. ^Publicat în Sbornic Vili, 378 de T. K* Pişcov şi dr. Hristo Dascalov, cf. Surete ms. XLIŢ85. www.dacoromanica.ro 2 — Ioan Asan II a domnit între 1215— 1241 Iunie. El eflul Iul Ioan Assan I zis Calolan, frate cu Petre Asan, care a domnit între anii 1197—1207, având lupte cu Frăncll Iul Balduln de Flandra, Domnia ţaratului bulgar a fost ocupată între 1207—1218 de usurpatorul ţar Borllă, BsfîXo;, Burlla, Burus al Francilor, fiul surorii lui Calolan. 2. 6767. Indiction 7. (1259). Inscripţia blserlcel Sf. Neculal. din Bolan lângă'Sofia ((Bulgaria). ■ E3kAKHJKfCA (OTS 3 Ml A H Ck3AdCA tlp'kMHCTkl XPd I cuATaro Htpapxa XPHCT0Kd IImboam h ceatai1© h kmhkco j caa- KNdrtO XPHCTOKf IlâHTMfHAtCdlId. TfMf. | HHMtk H Tpo- Y^O/Hh H /\K*KOKHA^ AIHOTOA^. Kd/103 | •feH'fc CfKdCTOKpdTOpd. EpaT^MA^a iţapfKa. BN&Kk cEATaro | GTfîJsaNa Kpaa'fc cpEhCKaro. HdrmcdWf ca npn u,ap | ctb© EakrapcKoc,. npn EaaroK'kpH'baik fi saaroyMk | cTHE'fcaik fi XPHCT0''K,KHK‘k'v,h HâpH. Koctah | ^lort ftcfeHH. fAHKT0 3. Ba'bTC» *KS\|'^3. ■ „Rădicatu-s’a din pământ şi s’a zidit prea cinstitul Hram al sfântului Ierarh a Iui Hristos Nicolae şi al sfântului şi marelui slăvitului mucenic a Iui Hristos Pan-teliemon cu nevoinţa şi cu truda şi cu tot lfubovul a Iui Caloian, sevastocratorului, nepot de frate al Ţarului, nepot sfântului Ştefan, Craiului Serbiei; scrisu-s'a în vremea Ţarului Bulgariei, peîvremea bine credinciosului şi binecuvîntatului şi de Hristos iubitorului Ţar Constantin Asan, Ediction 7 la anul 6767. Pisania acestei biserici stă în deaproape înrudire cu Inscripţia bisericii Sf, Neculal cel domnesc din Curtea de Argeş, cetită de d. C. Tafrall ca din 6771 Noembre 12 (1263). (Cf. Surete ms. XXXIX 769 b). Apud. (Trecutul,) revista ştiinţifică Bulgară-Macedo- neană an. II fasc. 5, 6; din studiul d-Iui G. D. Balaşcev, Sofia 1911 cf. Surete ms. XXXV 754 b. , ' Constantin Asan, zis Sârbul, a domnit între 1258—1277, deci biserica s’a zidit şl împodobit în ai doilea au al domniei sale, de cătră Caloian sevastocrator, şl nepot de frate ţarului, nepot sfântului Ştefan, Craiul Şerbilor. Cf. Teodor Codrescu I 170. www.dacoromanica.ro — 3 — 3. 6840 Sept. -(1331) regeşte: Amintiri de sate şl cătune Valahe în Serbia. Ştefan Uroş III, Regele Serbiei zidind mănăstirea Dedaţii, îi dă mai multe pagos et regiones Vlachorum ,eT Albanorum (cEdk H KdTOVHh BkddLUkKEIXE H dpEdHdWkKHXa), .plures vicos in Serbia între Lun şi Drin, cum şi pas-tores iobagiones mănăstirii (a ct didncnkmt); iar Mihail şi Zaharia să dea mănăstirii în fiecare an cel dintăiu ‘.200, iar Zaharia să dea 4000 bombylios (a* ov3H'M<1K> 3i KCKaro roAHijjf Hd cbetoaiii Gpkrn no k beemii coah). ('apud Thalloczy et Jirecek „acta et diplomata fes Albanlae me-dlae aetatls lllustrantls. Voi. I, Vlndobonae 1913 Nr. 748 sub v. Vla-.chorum. ■A..6843. (1335) op. cit. N. 793. Robii măn. Declanulul: H BCH JiddCH H âpEdHdCH TOy3HOE Ad HOCf COdk l^pktOBHOy ‘Cot cEkTora Gp^rra wşi toţi Vlahii şi Arbănaşii străini să aducă sare bisericii din sfântul Serghie". ’5. 6856 (1348). Notiţe pe un Fraxlu scris la Vldln supt 1. Alexandru, 'Ţarul Bulgarilor şl Grecilor. HdHAdOV... IOdHOlf ddf^dHAPOV EdrOHkCTkSOdtS tţpîw Edhr*-pfâdtx H rpXKGOdtX. H CHOy Ero HiOdHOy GlţpdiptdIHpOy dldd-AOdtS upw. cTdhnd Seo iţpKBHdro np^A*^^1!10^ IIdTpîdp)(OY „KHpG 0fVA©CHOV HEICdCA OlfBO CHE CTOE A^0 EEdHIţ'bdtK H iUHOro HdHEH'fcrttX rpdA'fe KAMHH. IIOBEd'fcHÎEdtX H JKEddHÎEdIk BEdHKOdIK i«GC©Cl|IEHdrO (HHTponOdHTd KHpB A^H*Hi1d- <*3>KE °VG0 HEAOCTOHHKIH »rp^l|ldro dtdTBtt dtdAlJJHdlCA H BdfBAlţldro d’KT Ppd-iflEAHKIX. fila 194. dlClţX CEHTEBpÎH HdtdT A'^ A- AHk HdldT HdC BÎ ill HCljJB BÎ. d HdMATk EHAHKTO. HOBOy d'fe'TOy H nd/HATG npH-.AGiidro GndiEGOHd GTKdnnHKd. Intru început, lui Ioan Alexandru binecredinciosulul www.dacoromanica.ro — 4 — ţar al Bulgarilor şi al Grecilor, şi fiului său lui Ioarc Ştraţimir, tînărului ţar, stâlp însă al biseficei fiind patriarhul chir Teodosie; scrisu-s’a deci această sfântă Deală (Faptele Apostolilor) în marea şi cu mult norod cetate a Vidinului, din poronca şi răvna marelui prea? sfinţit Mitropolit chir Daniil, eu nedestoinicul cu greu început am ceâ întru Hristos faptă preste puterile meale, însă precum binevoit-am a asculta; drept aceaia rog pe cei fce Vor ceti-o şi o vor scrie să nu grăiască rău, ci mai mult să blagoslovească, ca şi voi să vă asemănareţi de la dătătorul de rugă să ne miluească şi să ne binecuvânteze anii cu direptu. „Luna Septembre are zile 30; ziua are ceasuri 12r şi noaptea 12, şi se începe indictionul noului * an, şi pomenirea prea cuviosului Simeon stălpnicul. (apud Sbornlc VIII 166, pe Evangheliarul lord Kurzon catalog. ■ Nr. 151. Surete ms. XLI, 84). ’ Ţarul Ioan Alexandru al Bulgarilor şl Grecilor domneşte de Ia-.1331 — 1365; Seria Asaneştllor la domnia Bulgariei a fost întreruptă de lâ 1279, când vine revoluţia lui Ivajlo Lachanes (1287—1279) şl apoi vin la tron din ramura Terterilor, Gheorghe 1280—1292, Teodor Sventislav 1295—1321. Gheqrghe II 1321 — 1323, Mlhall de Vldlnl323— 1330; apoi vine Ştefan Duşan 1331 — ; şl supt marea lui putere se-rădică la (arat acest Ioan Alexandru 1331 —1365. Ioan Alexandru era fiul Despotului Stracimlr şl al Chlraţel Des-Potovna ('călugăriţa Teofanaj, fata lui Slşman Ţarul Vidinului şl a fetei Sârbului Dragoş. Ioan Alexandru se însoară cu Teodora Basarab, călugărită ca Teofana, şl în a doua căsătorie ia pe evreica Teodora. Din prima femee arfe 3 copii: Mihai Asan. Ioan Asan şi pe Stracimir, căsătorit cu fata Voevodulul Vladlslav; iar din a doua femee are pe Ion Şiş— man III, Maria căsătorl:ă cu Andronic Dessislav, şi pe Tamara, cadâna Iul Murat I. 6. 6863. Indiction 8 (1355). Notiţă pe un, Tetraevanghal, scria supt Ştefan Ţarul Şerbilor şi al Grecilor. — ie>Ke got Md0Tfd cto (>vr , 7. 6864 (1356). Notiţe pe un Evangheliar scris supt Ion Alexandru Ţarul Sârbilor şl al Grecilor, ...fedrdB'fcpHhlH H XPHCTOdK>&HKhlH np'kBKICCOKKIH fi EdrOB'fc-tlMdHNMH CddtOApXWElţX IcOdHK fLltgdNApB IţpX... 11 H3dO?KH BX fip'bnnrd H3K ^/i/uihckki^ cdoBfCK bk HdLU^ cdoK-fencK^^ cdorH^... .cxAPaJK‘ţ'4J0V TrorAd CKHiirp'd EdxrapcKdro h rpXMLCKdro iţpcTBd. ,r-A KddrOR-kpHO/A iţplţfţ CBOfA KHpd Ofo^opo^... H 1ip‘kBh3dK>GNX , .11IINdpHlţdETCA. „BinecredinCiosuI şi de Hristos iubitor Prea înălţatul şi bine încununatul de sine stăpânitor Ion Alexandru iţar [ca şi o făclie pusă în loc întunecos... asemenea şi «el cuprins de râvnă dumnezeiască...] şi porunci a se www.dacoromanica.ro — 6 — scrie din limba^Elinească în limba slovenească... stăpânind atunci schiptrul împărăţiei Bulgăreşti şi Greceşti, cu bine credincioasa Ţariţa sa chira Teodora, şp cu prea iubitul său fiu Ioan Sişman ţar, în anul curgător 6864 Indiction 9. — Robul Domnului meu Împărat scris’a acea tă' carte Simon călugărul, care se numeşte..." fapud Sbornlc VII, 164; din biblioteca lordului Zouche „Vlslts, to monasterles In the Levant* 1849). Evangheliarul a fost scris de-călugărul Slmlon, pentru Ţarul Ion Alexandru, care a îrapărăţit intre-1331 — 1362. ( Ioan Alexandru ţar avea în a doua a sa căsătorie pe Teodora evreica, cu care intre alţi copii a avut şl pe Ioan Şişman III, căsătorit cu Marla fata Iul Lazăr. Acest manuscript a fQst cumpărat cătră 1489 de Alexandru» Vodă fiul lui Ştefan Vodă cel Mare, cum sună o Inscripţie iţedatată’ (după 1497;. 8. Inscripţia Iul Alexandru,fiul Iul Ştefan cel Mare (după 1497). f CNh OrezJsdN Koeso^e. | f I©dNh ULugdNAPB ea \d. Ed. K'fcpHhl E0EE0 | ^d H TC^Hh EXCEH SEdldH /Qdh^dBCKOH | COTKCy— nHChl. TETpOEVrdK IţJOE Ehldh | 8 3ddors. Eh^drd (sic) llpoctll.^ ^d/HOY 1 JKHBOT E'kMHKI. «3^6 /HNoV | iffcrHKI JKHKOt/. „Fiului Ştefan Voevod, Ioan Alexandru, întru Hris-tos Dumnezeu cel adevărat, Voevod şi Domns a toată tara Moldovei, cumpărat-au tetraevanghelul ce a fost de zălog, Dumnezeu să-l iarte şi să-i dea în dar viaţa, vecinică şi aici întru mulţi ani viaţă... Cf. Surete ms. XL, 84. 9. Tatăl nostru. Pentru că ms. nostru cuprinde limba slavonăj Contemporană descălecatului Moldovei, dăm ca ma=-terial cultural, textul Tatălui nostru. CHlţE oyEGO /HOdHTECAKhl. (x)>IE Hdllih 1EÎKE IECH Hd HGCE\X A‘fj CTHTCA HdlA TK01E && npiH^fTE IţpCTKO TKOIE. Ad E^AfTK BO/rfc. www.dacoromanica.ro 7 — TBOd IdKO Nd HGCH (î Ud SIMA'*. ^d'bcX NdUJh Ud C4U|INhlH ^d-JK.4X NddtX ,4,116c. H COCTdBH HddlK ^d'bril NdUJA îdKO H 41hl OOC-TdKd'bf/HK ^dK/KHHKGOdlK HdUIHdlK. H Uf BhBE^H HdC GX HdfldCTK H;R H3GdBH HdCX UT IIEIipid3HH. IdKO TK06 ifCTX IţpCTBO H CHdd îl CddBd Bh B'kKhl. ddlllll. (Cf. Surete ms. XL 85 b.). 10. 6901 (1393). Viaţa sfintei Fllofthela de la Argeş, serlsă de Evtlmle fostul Patriarh al Tărnavel. GîAJKE 41 hl GOT KHIiril KCOHCTdll^HHd KH)(04I H HHdJKE d'fcTOIlH-Cdlld IdJKE KK3£41111 £ COT ^pOYrÎA KlIHThl TddTGO IdKO 8mI£HHK8 GhlTII H'bK0£4l8flH^p6IOC0T OYHENHKh 6VflH41ld GhIBUIdro IldTpîdpYOOdt Tph-H0BCK04I nplh \pCT04l$GHBG04lS U,p8 H IIOCd'b^lHdlS EdhrdpCOdl Illlllll-dldllS. noilOYl[l£HΣdlh BhCE CHdHdTO Gd.KHBOTCk U,j)CTB041h OGfldJK£lld COT H34tdH4ThCKdrO Lţpd Gdd3HTd CHd fldliSpdTd Iţp'fc OVGUlIdrO Hd KOCOBS 4lhldOLU£4IG B d'fcT -J-Sl^d. TOT^d H Svtfidlîf G'fc. Bh CT6-HH4lh\h H3rNdN'bfT E/SS H^EJKE H KOH£U,h JKfiTÎIO llpi£4lh dUIOTd nHCdHÎd H 30CTdBHBh H340JKfHd O JKHTÎd CT^h U,piO. KSOCTdNTih» np'bflO^OGH'fcH IlATfîhl H PM4CK0418 ICOdHHS. H dltrdEHCKOdl&^Idd-plGOIlS î|sH4O0££ dpPHUlKOH 11 CT'fe H6^64H H IIHd 41H0T0 IţpKBhlKE. nfTpHOTHCH. lld^lllH CA ^0 OCHOBdllîd COT HEHhCTHBKI Bp'fcdmih Kdd,\AI|JH\'h. „Aceasta deci noi din cărţile lui Costandin Filosoful, carele, zice-se, s'au aflat scrise aici, le-am orânduit şi din alt leatopiset, carele pe îmbele le-am luat din alte cărţi. Se zice deci că a fost ucenicul unui oarecafele Andreiu, dintre ucenicii lui Evftimie fostului patriarh al Tărnavei, pe vremea de Hristos iubitorului Ţar şi urmaş lui Şişman al Bulgariei, cu vrearea a tot puternicului DumnCzpu, de viu fiind scos din împărăţie de cătră tarul Izmailtenilor Baiazet, fiul tarului Amurat, care a fost omorît la Cosovo de cătră Miloş la anul 6901; atunci şi Eftimie a fost izgonit în surgun, unde şi sfârşitul vieţii i-a ’ fost-; a lăsat multe scrieri şi an rămas spuneri de viata sfântului tar Costantin, a Prapa-doamnei Paraschiva, şi a lui Ioan din Râia, şi a lui www.dacoromanica.ro — 8 — Ilarion Meglenitul şi a Filoteei de la Argheş şi. a sfintei Învieri, şi altele multe bisericeşti paterice. Se Cuvine dintru început să le păstrăm de vremile necinstite. 11. 6901 (1393). Urle greşit datat pentru Zâmeştl la Tazlău. . lntr’un uric de la Pătru Vodă din 6957 Mart 23=1449): întăritură lui Pătru Tâmpa din uric de miluiri ce au avut bunul lui de la Ştefan Vodă din leat 6901 (1393) pre un sat la gura Tazlăului mare, în ţinutul Trotuşului, anume Zămeştii şi Sâcâlâşeştii, carele sau zis Edume-reştii, alăture pe din sus cu satul Măneştii. Iar hotarul acestor sate ca să le fie precum au hotărât şi sau socotit în seamne, ce sau început dintrapa Caraclăului drept prin muchea babii Ghidului la Tazlău, la mal, aproape cotai Tazlăului de sălişte Zămeştii şi tot alăture cu Măneşti, preste apa'Tazlăului şi preste pârâul Beliciu la deal la râpa roşie şi de acolo drept pe râpă la vale la T^otuş ceva mai gios de gura Tazlăului şi tot Trotuşuf'ln sus la Caraclău, unde iaste tot hotarul Edumereştilor alăturea cu Mâneştii,de unde sau început. Şi spre aceasta iaste credinţa Domnului şi credinţa tuturor boiarilor a mari şi a mici. „Acest uric să află Ia Mitropolie în copie la inginerul Gheorghe Filipescu să să ştie." Arhiva G. Strat, Heleşteul, Roman; suret nedatat şl nelscâlit de nlme. Vezi Surete ras. XLVIII, 21. In Arhiva' Strat se mal găseşte un suret al aceluiaşi urle din 6901, tradus de Hrlsant Arhimandritul Goliei în 1833 Noem. 20: .sau tălmăcit de pe orlghlnalul sârbesc pe moldoveneşte de mine gios iscălitul din cuvânt în cuvânt, precum şl cuvintele ce sânt ştearse cu condeiul, cunoscându-le slovele drept sau tălmăcit adică; mşi a patra parte din Filipeştl pre Oituz*. 1833 Noemvr. 20 Eşl. Arhimandrit Hrlsantle.* Copia insă e din 1545 Aug 31, căci poartă această notă: „Sau tălmăcit de pl cel adevărat sârbesc din cnvânt în cuvânt de mine iscălitul, în Eşl la anul 1845 August 31, Hrlsantle Arhimandrit,* Data Suretulul iui Hrisant este scrisă cu cifre arabe 6001 Oct. 6 (sic) (cf. Surete ms. XLVIII, 6). Originalul pergament, copiat de mine din Arhiva G. 8trat (Surete ms. XLVIII, 1) poartă data 6970 (-uau,o), dar se observă drese cu alt condelu şi cu altă cerneală mal neagră primele 2 cifre, -uşii iar lui 0 = 70 1 se adause o codiţă, cu cerneală neagră făţându-1 a== v. www.dacoromanica.ro — 9 — Cel ce a (negrit slovele din dată a avut interesul de a face nn falş pentru chestii de hotarâ. Textul slavon dă aceste lămuriri de flotară: iar hotarul celor sate — Zămeştii şi Săcălăşeştii să fie pe vechile hotarâ, pe unde au îmbiat din veac. Falsul le precizază anume spre a da valoare istorică la nişte tncălcări nouă de hotare, (ct, I. Bogdan. Doc. Iul Ştefan cel Mare 1.63). 12 . 6907 (1399) recte 6997 (1489) Martie ^5. Suret greşit datat ' al moşiei Treabăş. „Noi Ştefan Voevod Cu mila lui Dumnezeu domn ţării Mofdaviei adică au venit înaintea noastră Coste şi Tudora, feciorii lui Mihul Tudora, nepoţii Petrei Ta-dorei, cu fraţii săi Ivanco şi cu surorile sale cu O-lăşcoae şi cu Drăgălina, feciorii Jurgii Tudora şi Isac şi Silion şi Neacşa şi Drăgălina, feciorii lui Ivan Tudora, de a lor bună voia sau tocmit cu surorile Costei Tudora cu mătuşăsa, Ivana şi Olăşcoae şi Drăgălina, feciorii lui Ivan Tudora, anume AnuşCa şi Muşa; şi au dat Coste Tudora şr cu toţi fraţii săi pentru-partea lor din Treabăş de pe amândoao părţile de Treabăş, pentru partea lor din Fântâna, tot ce au vândut ei acel sat, acei fiastre Neacşei, fata unui vornic (şi nu să ştie, căi rupt) giupăneasa lui Isac visternicului, iar ei au dat un sat anume Drăgeştii pre Cobâla Anuşcăi. iar noi dacă am văzut că au făcut schimbare, de bună voia lor denaintea noastră, aşijderea iam dat şi iam întărit pre Anuşca şi pre Muşe, ce mai sus scriem, acel satu Drăgeştii pre Cobăle. Această scrisoare sau scos din uricul cel bătrân, Carele iaste pre mâna Mihalcei, nepotul lui Istratie, când am avut pâră cu Ioan pentru bâleşteu şi lam tăet. 6907 Mart 15. Din Condica Drăgeştilor. Surefe ois. XLIV, 1215, Traducerea are foarte multe greşeli; cea mai mare, e cetită rău data. In original probabil a fost scris -t-anua dar 90 scris nu cu M cl cu c cu o mică codiţă jos la stânga [,C|. Pentru lămurire ne serveşte uricul lui Ştefan Vodă dat târgului Bârladului cătră 7003 (\. Bogdan, Doc. lui Ştefan cel Mare II, 62). Iafă după uricul Bârladului spiţa Tudorllor. www.dacoromanica.ro 10 — Petru Tudor I Mihailă Tudor . Anuşca, Muşă^ Jurj Ivanco Coste Danovici Ivanco, Ollcluşca, Drăgăllna Isaico, Sillon Creţu, Podoleanca,. Neagra, Drăgăllna Stana, Nastea, Neagra ' Traducătorul n’a înţeles bine termenii de înrudire: Coste şi Tudora, pe cînd Coste e Danovici. „Şi cu surorile sale* cu Olăşcoae şl cu Drăgălîna; aici probabil era fn text c(ctphmhkc = nepoate de soră*; Iar „cu fraţii săi* pe când în text era BpaTaHHMfKf—nepoţi de frate. . 13. 6908 Sept. 1 (Suceava) (1400). ^Alexandru Vodît luînd şl credinţa fratelui său Bogdan, întăreşte Iul Mogoş stăpînlrea unul sat pe VUna, dându-1 şl hotarele. Suret de pe ispisoc vechiu pe sârbie de la Alexandru Vvd cu mila lui Dumnezeu Domn ţării Moldaviei şl fratele domniei mele giupânul Bogdan scris din leat 6950 (sic) Sept. 1 zile» Înştiinţare facem prin această Carte a noastră, tuturor cinstiţilor boiari, cine vor căuta asupra ei, sau o vor auzi cetinduse, pentru acest adevărat sluga şi bo-eriul nostru Mogoş că mai înainte vreame cu dreptate şi cu credinţă au slujit odihniţilor părinţilor noştri, şi aCmu iarăşi cu dreptate şi cu credinţă şi noao ne slu-jeaşte, a căruia văzând noi cea cu dreptate şi cu credinţă cătră noi slujbă lam miluit cu osăbită a noastră milă de iam dat în ţara noastră a Moldaviei, un sQt pe VUna pentru ca săi fie uric cu tot venitul, fraţilor şi fiilor, lui, nepoţilor, strănepoţilor lui în vecii vecilor. Iar hotarul acestui sat din obârşia Vilnei purcede pârâul în jos pân Ia plopi, iar de la plopi drept preste câmpu pân la trei stejărei în marginea dumbrăvii, de la acei 3 stejărei drept la rădiu şi în marginea rădiului la movilă şi de la movilă pe culmea dealului păn Ia poiană, iar de la poiană pe dealul cel mare păn în obârşia Vilnef. Atâta îi iaste tot hotarul. Precum spre aceasta este credinţa a mai sus numitei domniei meie Alexandru Voevod, a fratelui dom- www.dacoromanica.ro 11 — niei meale a giupânului Bogdan şi a tuturor boiarjlor noştri a Moldaviei, iar după viata noastră Cine va fi domn ţării Moldaviei, să nu aibă a clinti scrisoarea şi credinfa noastră fără vina lui, iar cine ar face vreo-strămutare, unul ca acela să fie blăstămat de Domnul Dumnezeu făcătorui ceriului şi a pământului, de precu-rata lui maică, de cei 318 sfinţi părinţi de la săborul Nikeii, şi să fie întocmai cu Arie şi cu Iuda, şi pre mai mare întăritură am poroncit slugii noastre Iui laţco să leage .pecetea noastră. De pe sârbie pe limba moldovenească am tălmăcit la anul 1814 Iuli 24. Clucerul Pavăl Debrici. Suretul se păstrează în arhiva d-lul Qh. Teodor de la Petreştl, Vaslui (Surete ms. XX, 267J. Pavăl Debrlcl citeşte data de 6950/în< loc de 6908, luând pe h „3iî,h* drept h „3îî,h“. Originalul pergament nu ram găsit In lada de documente a d-lul Gh. Teodoru, ci s’a răsărit în alte mânu. cum se vede despre alte documente, ca cel din-7001 Mart 7, a cărui original «se păstrează la Acad. Română pach. 103 fi. Bogdan .Doc. Iul Ştefan cel Mare* II, 14) şl din 6995 Mart 6, păstrat numai in traducere ('Surete XX, 269). Iar originalul Iul s’a publicat de di Iile Bărbulescu in Revista de Iaşi I, 344, căpătat de la Tansa, Vaslui. — Pentru a afla corespondenţa cumanii de la Hrlstos, aici nu< trebue să scădem 5509 ci 55j8, căci ne-ar da 1399 Sept. 1, şi noi ştim că în 28 Noembrle 1399 era domn Iuga Vodă, (Isplsoace şi Za-pise I, 1, \), dar urlcul e fals. Vezi M. Costăchescu „Urlclle lui Iuga Vodă* extras din I. Neculce V, 331. — Dacă alăturăm documentul acesta cu cel publicat de d. I.. Bogdan (o. c. II, 14), ni se dau aproape aceleaşi hotare: „a jfOTap TOiWS cea8 no aHdMeHdjf, itS^a (no)cTABHA apt nan Hfi’pa. noMEHiuH wt bhahh Tonoart Ta ha IMci-haS wt d/lorowa. Ta npocTH ua S3A-kcn. Ta a®a8 oy3A-kcÎEM ha keahkîh a\ch’hah, Ta npocTH Ha a^e Ta Ha AfP'HOKÎH mc. ta npocTH 8 bhah8, ha iwe(rHa8). ta ha rop8 ha avîr(nAS). ta mejkh a3kp®b(o>®) ta npea a^bPc'kcw ha ta ha AP8i,|H A8k t<» npocTH 8 khaii8 ha Tonoaio, to ect bec jfOTap,“ .iar hotarul celui sat pe semnele, pe unde le-a pus chiar pan Negrea, lncepându-se din Vilna de la plopi ia mQvila de la Mogoş;. de acolo drept la codru, de acolo in jos pe marginea codrului la movila mare; de acolea drept la un stejar, de acolo la redlul Cornilor; de acolo drept in VUna la movilă; da acolo la deal de moghilă, de acolo prin dumbravă, deacolo peste dumbravă la un stejar, de acolo drept în Vilna la|>lopl; acesta este tot hotarul.* Movila Iul Mogoş din 1493 ne arată că primul stăpân a satului de pe Vilna, cel-dln 1400 Sept. 1. şl-a legat numele intăl de movila, care a slujit de hotar boerulul Negrea şi apoi de satul Mogoşeştl. — Dacă Mogoş şl-a legat numele de o movilă şl de satul Mo- www.dacoromanica.ro -goşeşti, nepotul său Alqxa şl-a legat numele şl el de satul Alexeşti» -întemeiat cătră 1493: „fAHO ctA© ua khaiih, Ha HAvk r,\.f kha £,wa\ tlA*Sirti“=,un sat pe Vjlna anume unde a fost casa lui Alexa.0 Din familia lui Mogoş au eşlt 2 fruntaşi diecl ai/iui Ştefan cel Măre, Coste Diac şl Toader Diac, strănepoţi lui Mogoş. Cum d. I. Bogdan' a greşit incrăngătura o corectam noi: . Mogoş 1400 Negrea 1430 ____________I ________ Mihul 1460 Neagşa X Magda X Iliaş Donea Coste Toader Luca Nechita diac diac cf. Arhiva XXV, 173. _____________i 14. 6922 Dec, 20IVŞ&13). (Suceava). Alexandru Vodă întăreşte 4ui Crăciun Belcescul 2 sa|e in Moldova, pe Părăul alb. AIactÎw EJKîtto Aihi ânegdHApx ROfRo^a. rociioA4pE 3fAiAH ■AI0A,A,ABCK0H. 3HAA1X HHHHAi, tHAi AIICTOAIE HAUJHAI OVcfe/H | KTS> HAIIE 0y3pHTE HAH fro OYtAEllJHT HTOYHH, OÎK6 TOTE HCTHHHKIII CAOVTd HAITI E naiyi KpAHWHE EfAHţ | CKOYA. CAOYÎKHAh np'fejKAf CTOHOHHEUIHAi HALUHAl flpfTKOAi. fipABOW H B'fepHOW. A A,ltc XA0y?KHT | HA Ai npAKOW H K'fepHOlO CA0Y?KB0I0. T'fc/HE Al El EHA'kElilt fipABOW H B’fepHOW CAO^JESOV fT0 A° HAC, WllAO | ed/IH fCAiEI ero. WCOBHOtO HALUitO AiAfTH. Ad',H «Ai El fAiOY «V HALUEH 3fAiAH AiOA^ABCOH ^BA CtAA | OV'pHKE. CX BXC'kAiE A°~ ^O^OAi HA E'kAOAi flOTOK'fe AioY tCT (HA flOTo)KA, A AP°‘ 'Yf’Of CfAO HfrOflţlH. | Ai6JKA«Y ToTOflţlH. H AifJKA«Y ÂtEfTE /Hh-KAoSlUA. WTHHH... (ero). OYPHKB 6AiOY- H A'fcTfAi ETO ] HAHAi/fi IltTpS. H HbAHOEH. H HwCHijsOBH. H fiiiApÎAlUfEH. H (A^THAiE H. (EpATIAAiE pABHO. | H OYHOYHfTOAi tro. H fip'fcoYHOYHtTOAi fro, li npdiţiOYPATOAi fro. (â x°)TApx fMl)V hohahujh uit il-b | K'bT'b. HA Ep'fera noTo(KA HA Ai)oi'HAA KOnAIIA. WT TOA'fe npoc(TH h)a KOriAHWW. AiOTHAOY, TA | npoCTH HA KpAH A°YBP0BH* (HA K0I1A) «OYW AiOlHAS. Ta npoCTH | Cp'k^HH nOA’fe. HA KOIIAHOW AicCHAOv TA npoCTH HA Rp'fcrX IIOT(oKa) I1AKE HA KOHAHOW ţAiOTHAOY. TA [ MfpfCE flOTOKE H Hp'fefE • ^AX CX A'fecOAih^ HA AOAHNOY BEIUlf E....«Y. OY EokobhhoY wt X'1,lflf I MIH- ta iţA hh?khow Eoy- www.dacoromanica.ro — 13 — KOEHHOVj", Td WT KOHfl^h TOM EoVK..,. HHKKIH C HHJKI ^OdOBh. A’fedO/H f A® HHJKe riOV’T'fe, MTO HAtT WT XddlieiJJH. Td llpOCTH Mfpech HOTOKd. Td npoCTH Mfp'fcch KoVKOBHIJOV | WT WfpEd. TA HpSCTH Nd KOHfl^h, nOd’fe WT KddAd. Td A't'10'11 A° ko... {(MOV Kec X0TdPh* Heno I poywwo HHKO HHKOdHJK£ (sic) Hd B'kniii B'kMHKIA. d Hd TO (CT B'kpd HdWf(ro) rOfllOACTBd. BhlUKnHCdHdJO | ăd(|dHAPd BOfBOAKJ. H B'kpd CHd rodlOACTBd/HH HdHIdUJd BOfKOAKI. H B'kpd Bacfc\ Hdlil | H B'kpd BOWph HdlUH^. B'kpd fldlld /lÎH\-dHdO, B'kpd (ldNd XpHHK(d. H B'k)pd JKOVndHd G9ha AROpilHKd. | OovMdECKOrO. B’kpd ridHd Edd^d WT E’fcdO nOTOKd. B'kpd JKOv(l)dNd Ed)dAd Cp'fcTCKOrO. B'kpd | fldNd KpXCT'fe. B’kpd ridlld Hd(CT'fcKd) B'kpd ndHd HdldUJd MdlUHHKd, K'k(pd ndHd E)dX4d. h B’kpd ndHd apa™121 I K'kpd ndHd IlfTpd ^p'bfKdf. B'kpd) ndHd. IltdHApd. B'kpd ndHd KSţllMHM^ Bll)CTHIdpHHKd. B'kpd ^dHd TIO | CTfdHIIKd. H B'kpd (ovchix EOldph Hd [ B(dHKhl\ H (HddKI\‘. d no HdUJHdlh JKHROT'fc KTO BOVAETh fOCriol I Addh OV HdllIlH Adpfdl) LHTOEH\-OV HenOpSlHHdH | £dt«V- Kf3 fTO BIIHKI. d(E«) fdlOV nOTBIpAH/IH H OVTB(fpAHdH) 3dHOV?K£. EC/VIKl A ctto HrHdTid ErHori^d. Din mila lui Dumnezeu Noi Alexandru Voevod. Domn ţării Moldaviei, ştire facem cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor căta sau lui cetin-du-i-se o va auzi; cum această adevărată slugă a noastră Pan Crăciun Belcescul slujit-a mai înainte sfânt răposaţilor noştri procatohi cu dreaptă şi cu credinţă slujbă, iar acmu slujeaşte noao cu dreaptă şi cu credinţă slujbă. Deci noi, miluitu-ne-am noi lui cu osebită a noastră milă datu-i-am lui !n al nostru pământ al Moldovei doao sate uric cu toate veniturile pe Părăul alb, unde îi iaste Casa (pe părăul), iar alt sat Negoeştii între Totoeşti şi între Levet Miclăuş, ocină (să fie) lui uric şi copiilor lui anume lui Petru, şi lui. Ivan, şi lui losif, şi lui Andrieş şi copiilor celor 4 fraţi deplin, şi www.dacoromanica.ro 14 — ^nepoţilor Iui şi strănepoţilor lui şi răstrănepoţilor lui. Iar hotarul lui se începe din Levetea, la malul pârăulul la o movilă săpată; de acolo drept la o movilă săpată, ■deacii drept la marginea dumbrăvii din Totoeşti. la m arginea dumbrăvii la o movilă săpată, deacii drept la malul părăului, iarăşi la o movilă săpată, deacii prespre pârău şi prespre dealul cu pădure, la vâ'ceao mai în sus de C(otnar?) la pădurea din Hlăpeşti; deacii la pădurea din gios: deacii la marginea unei bucovine şi în gios valea dealului la drumul cel din gios, care >mearge de la Hlăpeşti, deacii dirept prespre părău, deacii drept prespre păduricea de la Şerbea, deacii drept la capătul văii dinspre Vlad; deacii dealul la... care-i tot hotarul neruşeit aiciodănăoară în veaci vecilor. Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrise Alexandru Voevdd şi credinţa fiului dormiei meale lliiaş Voevod şi credinţa tuturor copiilor noştri, şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisale Mihail, •credinţa dumisale Hrincâ, şi credinţa jupănului Oană dvornic Sucevei, credinţa dumisale Vlad din Părăul alb, credinţa jupănului Vlad de Ia Şiret, credinţa du-■misale Crăstea, credinţa dumisale Nea(steac), credinţa •dumisale lliiaş ceaşnic, credinţa dumisale Vâlcea, credinţa dumisale Drăgoiu, credinţa dumisale Petre U-*reacle, credinţa dumisale Şandra, credinţa dumisale *Qu.pcici visternicul, credinţa dumisale Dan postelnic, şi credinţa tuturor boiarilor noştri a mari şi mici; iar • după av noastră viiaţă cine va fi dothn în a noastră ţară din copii noştri sau pe oricare Dumnezeu îl va a> leage să fie domn, acela să nu strice lui fără a lui Kd-dOBddH ECdIH ErO OCOBHOIO HdlllEIO dIHdOCTÎIO H «dIH fdlOy «V Nd- IIIEH 3EdldH oy dlOd^dBCKOH. CEdd HdHdlĂ KOpHEI|JlH. H jHHKdXOy. . III El |J H H d03H0Bd H CX’îXp’fcHiH. H ^BOpHHHdHÎH. H ^VdlEIIJIH II mjrdHELjJl'H H ddBpEI|MH H Cd^OBd H \'OdlH4£[p(H. TOE BXCE «TX tdIOV OOTX HdCX OVpHKK CX BXcfcdlX aoX°A°'hx HXX H A'k’ TEdIX tro H OyHOYHdTOdIX ErO H flpdBHOYHdTOdlX tro H flpdlJJOV-p'fcfllOdlX ETO H B&CEdIOV îldEdlEHIO ETO KTO CĂ iVf H3EEpETX Hdll-GdlIJKUlH limOpOVUIEIIO HIIKOdHME Hd B'fcKBI B'felHBIA. d \OTJpM T'fcdlX CEdOdIX l|JO CVTX Hd EBIKOBIţH flOlEHUIA COT» BZp3dp£Bd dlOHdCTBIp'fc Hd BEpjţX fldCHK'fc fÎHHEKOBBI 110 BEp^X ropOAHIJJd Hd REp](X dOSOBBI Hd dIOCTX rpXddHHIH COTX dlddOH Hd EEdHKOyiO KpKHHl^OV d GOTX BEdHKOH KpZHH[J,BI BEp\'0d1X Hd TEpHEBCKOy IlO-wfcHOV. QTX KXIipHIdHOBBI IIOd'fcHBI dIOdOBdTH EdlV Hd BBIKOBLţH -ffiTX dlddOTO dOVJKKd H KX IlOpOcfelOH d COTX IIOpOcfeHEH Hd OW CTÎE HHTY'UlKd Hd THTOdlHpOEd CEdHtf/E, d OT THTOdlHpOBd C£dHI|Jd 110 BEPX& ^OdlHH£l|jiH H 110 BEp](X Cd^OBGI H C9TX B£p\'& GdAOBOH Hd OVCTlE KOHEdBI. d OOTX OyCTId KOHEdBI BEpyodlX 4,0 Bp&3dpEBd dlOHd^TBipB H Hd TOdIX \OTdpH ^d COCdAHTH COBH fldCHKhl KOdH HdIETX dlOHH COCd^HTH. H nOTBpXJK^dEdlX EdlOy CTdpBIH \OTdpH KOVAd H3 B'feKH COJKHBddH. â Hd TO ECT B'fcpd HdUJErO TCIlCTBd BBILLI EIIHCdHHdrO dl Bl âdEţjdHApd EOEEOABI. H B'fcpd RX3dlOBdf HHdTO CBIHd rcn^BdlH HdÎĂllJd BOEBO^BI. H B'fcpd BZcfe^X ^'fcTEH HdUIH^X H B'fcpd B^ApX HdUJHXX. B'fcpd fldHd fi0.HXdHdd H A'fc'TEH Ero. B'fcpd .fldHd TpHHKd H A'fcTEH ETO. B'fcpd fldHd ^pdroilld II {r°. B'fcpd lldHd JKVpHtd CTdpOCTBI H A't'l’EH Ero. B'fcpd fldHd GTdHd BHCTÎĂpHHKd. B'fcpd lldHd HBdHd A'^'I'Bd. B'fcpd lldHd HsdHd COllpHUJd. B'fcpd lldHd CTOdHHKd. B'fcpd lldHd UJdHAPd H A‘^T{H EfO. B'fcpd lldHd H^rpkl. B'fcpd lldHd HdHĂUJd. B'fcpd lldHd BdXHd;. B'fcpd lldHd Al^HApHHKd. B'fcpd lldHd AdHd HdUJHHKd. B'fcpd lldHd HErrfcKd H A1t'r{H tro- ndH<1 (^TOWHd npOHEdHHKd. B'fcpd www.dacoromanica.ro — 16 — ndHd HhOpBkl H B’fepd BKcbx2 GOWpX ,HO/1^dECKK]\X B£/1HKki;(X W Kd I 4>pdT0BCK0r0 H A'^T£M £ro- B'kpd l1dl,d IKCTAKOBd. h A'k(T)£H £r0- B'kpd n.ind Hdiiauid. n A'lîTdt £ro- B'k | pd ndiid Adiid n A'kT£H £io. B'kpd ridiid Med a HdînniiKd. n a'^h £ro. B'kpd lldHd IKvpiKd IKodllTdTlBd. | H B'kpd BpdTÎn (ro. H B’kpd Ildlld AddldKiSlHd CTOdIIIIKd. H B'kpd lldlld (jt)llpUUIdKd H A'^TM n\-. B'kpd ndHd | iiBdiiKd. B'kpd ridHd Nirpitdd nduimiKd. B'kpd iidiid ipttjSdNd II B'kpj ndlld KoCTHHd nOCTldllllKd. H B'kpd 0\*c'kxx EOApX NdllJH\'X AtodAdBCKklX B(dHKklX H dlddklX- d 110 lldUlldlX JKIIBOT'k JţTO HdKTX EklTII PoCIIOAdpX | NdUldl 3(dldH Hdll WT A'kTdl lld-UIHXX. Hdll WT Hdlil( TO nd(dldl( Hdll B^A KTO KOI'O EOTX H3E(p(TX Bki | tii, totx ijioBki n\x ufriopSuiiidii iidujiro 4,ai1 ira 11 iidiiioo www.dacoromanica.ro 19 — u. mii iponu haix oy 1 TBfp,\HAH h oYK()Amwn.3a-:h8jke ^mii ecaiu naiz 3a h\*x npasSio h R'kpuSio mSweS. a Haita '(sic) eoax j uiee iioTBp&JK^Eiiîf ToaiS BhrtaiS BKiuiEmicaniioaiS ^EA'kaii Ecaihi caSs'k iiaiuEaiS HeaiiiK | kobh upaTA^ii'iS riiicaTH «H npHB'kcHTH neMaTa iiaiuS kceaiS /hctS NaiueaiS. oy coM'kB'k. | /Ka'kT -s-sii/e aici^a WKTOBpita eT. Din mila lui Dumnezeu Noi Alexandru Voevod, -gospodar ţării Moldaviei, facem înştiinţare cu această Carte a noastră tuturor cui pre dânsa vro ceti sau vor auzi-o cetindu-li-se; adică această adevărată slugă a noastră Oaticea a slujit noao cu dreptate şi credincioasă slujbă ; deci noi văzând a lui cu dreptate şl cu credinţă slujbă spre noi miluitu-ne-am noi spre el cu osebita noastră milă datu-i am noi lui şi soţului său Nastei pentru a lor slujbă în pământul nostru în Moldova un sat pe Grabova, unde a fost casa lui Dobrăcin şi Bradului Pleşescul, ca să le fie lor uric cu toate veniturile şi copiilor lui ce-i are, şi copiile Nastei ce-i (are) cu Dobrăcin, şi fiului ei ce-i iaste despre alt al ei bărbat, tuturor deplin şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şl împrăştiaţilor lor, cum şi fraţilor Oancei şi surorilor lui şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi împrăştiaţilor lor şi la tot rodul lor ce li se va aleage mai de aproape neruşeit nici odănăoară în vecii vecilor. Iar hotarul celui sat din vale de satul lui Oprişac pe vechiul hotar la Bâşău; de acolea la deal pe vechile botare la Şuşman pe vechiul hotar, şi despre satul lui pan Mihailov şi despre pădure pe vechiul hotar dinspre toate părţile, pe unde din veac au îmbiat. Iar lâ aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrise Alexandru Voevod şi credinţa preaiubitului fiu al domniei meale Iliaş Voevod, şi credinţa tuturor copiilor noştri şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumsale Mihail şi a copiilor lui, credinţa dumisale. VălCea şi a copiilor lui, credinţa dumisale Cupcici dvornic, credinţa du-•misale Neagoia, credinţa dumisale JurgFratovschi şi a copiilor lui, credinţa dumisale Nesteac şi a copiilor lui, credinţa dumisale Iliiaş şi a copiilor lui, credinţa dumisale Dart www.dacoromanica.ro — 20 — şi a copiilor iul, credinţa dumisale Isaia ceaşnic şi at copiilor lui, credinţa dumisale Jurj Jomătate şi credinţa fratelui său, şi credinţa dumisale Damacuş stolnicul, şi. credinţa dumisale Oprişac şi a copiilor lui, credinţa dumisale Ivan, credinţa dumisale Negrilă ceaşnic, credinţa dumisale Ştefan, şi credinţa dumisale Costin postelnic, şi Credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi mici. Iar după anoastră viiată cine va avea să fie domn tării noastre sau din copii noştri sau* din a noastră pleame, sau pe ori care altul Dumnezeu îl va aleage să fie, acela să nu le strice a noastră? danie şi a noastră întăritură, ci mai vârtos să le întărească şi să le împuternicească, căci că înşine le-an? dat şi le-am întărit pentru a lor dreaptă şi cu credinţă slujbă. Iar spre mai mare tărie a tot ce s’a scris mai: sus poruncit-am înşine slugii noastre lui Ivaşco Bratie-• viei" să scrie şi să atârne pecetea noastră cătră această-carte a noastră. ~ In Suceava la anul 6935 luna lui Octomvre 15. Originalul pergament, după copia scoasă de mult de colegul meu* M. Costăchescu profesor, care l’a căpătat de la elevul Ventura, din» Llceullnternat.de loc din satul Dobrăcenl Ia Dorohoi (cf. Surete ms. XXV. 777 şl 791). Intre timp a fost publicat de d. Iorga în „Ostaşii de la Prut" Acad. Rom. (1913). II. XXXVI. 131, cu facsimile. 17. 6935 {1427), Alexandru Vodă dărueşte lui Onicico satul» unde îşi are casa, pentru slujbele sale aduse domniei. Cu mila lui Dumnezeu Noi Alexandru Voevod, Domn Ţării Moldaviei. Facem ştiut cu acest hrisov al nostru tuturor carii pre dânsul vor căuta, sau cetin-du-se îl vor auzi, precum că acest adevărat sluga noastră Onicko ni au slujit noao cu credinţă şi dreptate drept aceia noi văzând a lui direaptă şi credincioasă cătră noi slujbă I’am miluit pre dânsul cu osăbita noastră milă şi i-am dat iui în pământul nostru un sat la Cărligatură, unde iaste casa lui, ca să-l fie lui uric cu< tot venitul şi copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor lui şi a tot neamul său nestrămutat nici o dânăoară îra www.dacoromanica.ro — 21 — ’veaci. Iar hotarul celui sat să fie împrejur pe cât ar ji de- îndestul unui sat. Iar la aceasta iaste credinţa noastră a mai sus scrisului Alexandru Voevod şi credinţa a prea iubitului fiu al domniei meale Iliiaş Voevod şjUcredinţa a tuturor copiilor noştri şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisaîe a lui Mihâil şi a copiilor lui, credinţa dumisaîe Vălcu şi a copiilor lui, Credinţa dumisaîe Cupcici vornicul, credinţa dumisaîe Neagoia, credinţa dumisaîe Giurgii şi a copiilor lui, credinţa dumisaîe Nesteac şi copiilor lui, credinţa dumi-sale Iliiaş şi a copiilor lui, credinţa dumisaîe Isaia paharnicul şi a copiilor lui, credinţa dumisaîe Domocuş, stolnicul şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Molda-viei celor mari şi mici. Iar după a noastră viiaţă cine va fi domn pământului nostru sau din copiii noştri sau din neamul nostru, sau pe ori care altul îl va aleage Dumnezeu, acela să nu-i strice lui a noastră danie, ci mai vârtos să-i întărească lui şi să-i împuternicească, căci ■că noi i-am dat lui pentru a lui dreaptă şi credincioasă slujbă. Şi spre mai mare tărie tuturor acestor de mal sus scrise am poruncit credincioasei slugii noastre lui Neagoe marelui logofăt de a scrie şi a lega pecetea noastră de acest adevărat hrisov al nostru. # • la anul 6935. Obs. Suretul e după traducerea făcută in 1854 Sept. 25 in Iaşi de Hrisantie Ieromonah, cunoscutul traducător al urlcilor din arhiva rSf. Spirldon, Iaşi ; Arh. stat. Bucureşti, Condica Mitropoliei Moldovei, cf. Surete ms. XXVIII. 395. Despre Onicică vorbeşte alt urle de la.Alexandru Vodă din 6937 Iunie 1 (arh. Lt. I. 1 122), care capătă danie un sat pe Jijia unde îşi are casele —Ta* «a\8 jct A®A'îcf, M. -Costăchescu mSineştii“ in Ion Neculce III.2. 18. 6936 April 22 (1428) Suceava.. Alexandru Vodă dărueşte panului Dragomir satele Cornii şl Strlmbii şi un pustiu pe Cracău, pentru slujbele sale. Ai/tCTÎte GÎK1IO Mkl. KOfKOAd. rCtlAP» 3f/HAH AtO/t— _A<1HCK0H. 3HU/HCHHT0 HHMIf.H Hrcfedt AHCTO.H HdLUHiH. CXC'fej( KTO HdH KX3PHT. HAţi fro HTOIfHH OlfCAHLUHT. COJKf | TOT HCTHHrtjH «CAvra Hdui G'bpniu nan AVK Hd KpdKOB'k. 4,d 00Cd4,IIT COGH CEdO, TOE IţJOEH Edioy OT Hac. oypHK h ca BKCE/H 4,0x04^11 Edioy ii 4,'kTEdi Ero. h oVHoy— MdTOdi Ero. h np'k | oyHoynd'rodi Ero. ii np'ki|ioyp'kTOdi. Ero. h BkCEdioy po4,oy sro. kto rfc Edioy. H3BEpET HdiiGdiwmii H£n°po\'— IIIE110 HHKOdMWE Hd B^KH. d yOTdp T^’dlk CEdddddl (SIC) K*P | H1H H CTpHdlKÎH, l|10 Hd KpdKOBK H HOJCTHH GEdllipH. TIIJK l|lfr“ Hd KpdKOBK 4,d ECT HOHEIIUJII GOT GoHII GOT d'fccd. 4,OdO\'B A° GOGpaillIK» nOTOHKII Hd 4,oyG | 2 OTTOd'fc HEpEC | nOd£ yOTdpO/H dioriidoy. 2 got Tod'k (4,o)doyB 4,iidodi 4,0 dionidoy. 2 got TOd'fc npdBo got rd04,. a got Tod'k Hd BEpyo... dionidoy t4,e rk in... XOTdpH oy | yOTdpOdl HfcroTHHOdl. Td COT TOd'fc... Hd I10T0K. OV" dionidoy. Td GOT TOd'fc HEPEC... Hd dionidoy Hd KOHEiyb 4,0dHHd-Td COT TOd'fc 4,HdOdl... Hd dlOHIdOy. oy I Td... Td GOT TOd'fc..* pOHa... Hd KpdKOBOdl, rop'fc 4,^yOTdpK GpadEI|IKIdl, d COT TOdU HEpEC llod'k lipdlîO oy GOVKOBHHOy. II ca oyCHdlH IIOdEIICKÎII | GOT CHHO>KdTH... H HHIKUÎII. d Ud TO ECT Blfcpd HAIU ETO r0Cn04,CTBA BHlIIEIIHCdlIlIdrO dlW ^dEgdH4,pd B0£B04,d H Bfc’pd npfcsa | 3dlOGd£HH\ 4,'kTEH Hdumy .. BEdiiKiij;... diod4;dBCKiiy B'fepd iidHd (dinydiidH | H A'kTH Ero; B'fcpd udiid EdanH h 4,'kTH Ero | b. ii. KV'nniiHd 4,bo-pH+lKd. COyHdB (g. II. HeT^KI) H 4,'fcTII Ero. B. n. 4,pdromd H ^■kTH Ero. B. II. (?KOyp?Kd) K 4,'kTH Ero. B. n. HECT'fcKd 11 4,'kTH-Ero. B. fl. iHHH4,p'k... II 4,'kTH Ero. II. II. McdÎA HdlilIIIIKd H 4,'kTii sro. b. n. (î)npun*d ii 4,'kTEH Ero. | k. n. HBdtid ii ^fcTH Ero. B. II. 4,0dl0K0yiUd CTOdHHKd H ^'fcTH Ero. B. n. l|l£t|soyd ^BOpHIIHEd. H B'kpd BaC'fcy. GOIdp* HdWliy d!0d4,dBCKH\- BEdHKH\* fl dlddliy. d HO HdIIl£,II >KH | BOTH, KTO Goy4,£T /Cf^pZ HdIUEH 3tdidH diod4,d(2CKoii cot 4,'kTEH Hdiuny iidH got Hdiusro po4,oy. HdH ndK Boy4,k Koro Ga H3GEpsT rcn4,p£dia giith iidiiiEH 3£dldH TOT GH EdlO\* | HEIlOpoyillHd HdlUErO 4,ddHΣ H nOTGpaJK4,£llTE. ddH IjJOGH Edioy OyTBpa4,Hd H oyKpfcnild, d Hd GOdlilEE Kp'fcnOCTH' h noTBpan<4,EHlE BEd'kdii ECdiKi cdoys'k Hd | lusdioy G’fcpnodioy ndiiS H'fcroEBH doroEjsEToy nncdTH h nendTK iidmoy. 3dR'fc3dTH. KaCEdIOy dHCTOy HdUJEdlOy. IIHC. r£4,S00H I OV Go'lfd)!!^. BdTO-*+sn,dS dlc 11,d dn. kb. 4.HKI. www.dacoromanica.ro — 23 — ' Cu mila lui Dumnezeu Noi Alexandru VoevocPr Domn tării Moldaviei, înştiinţare facem cu această cartea noastră, tuturor cui pre dînsa vor căta sau o vor au-zi-o cetindu-li-se; iată această adevărată slugă a noastră credincios pan Dragomir, slujit-a noao cu direptate şi cu credinţă; pentru care noi văzând a lui direaptă şi cu credinţă slujbă spre noi, miluitu-ne-am înşine spre el cu josebita noastră milă şi am dat şi am întărit Iui şi în a noastră tară în Moldova satele anume Cornii şi Strimbii pe Cracău, şi în aceleaşi hotară un loc din pustiu tot pe Cracău ca să-şi facă sie sat, acelea să-i fie lui de la noi uric şi cu toate veniturile Iui şi copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor Iui .şi împrăştiaţilor lui şi la tot neamul lui, ce i se va aleage mai de aproape neruşeit nici o dănăoară în veaci. Iar hotarul celor sate Cornii şi Strâmbii, ce s pe Cracău şi seliştea pustie ce e tot pe Cracău să fie începând din Soci din pădure valea la obârşia apei-Ia stejar;iar de acolo peste câmpie hotarul la moghilă; iar de acolo valea spre deal la moghilă ; iar de acolo drept la Glod; iar de acolo la vârful... la moghilă, unde se împreună hotarele în hotarul Negotinului; iar de acolo (drept) Ia apă la moghilă; iar de acolo peste (câmp) la moghilă la capătul văii, de acolo dealul (drept) la moghilă în glo(duri) ; iar de acolo... la margine... Ia dealul Cracăului, la hotarul Bârleştilor; iar de acolo pres-pre câmpie drept la bucovină, şi cu toate poenile din fânaje... şi în jos. Iar Ia aceasta iaste credinţa domniei noastre^mai sus scrise Noi Alexandru Voevod şi credinţa prea iubiţilor copiii noştri (şi credinţa tuturor boerilor) mari (şi mici ai) Moldavei, credinţa pan (Mi-hail) şi a copiilor săi, credinţa pan Vâlcea şi copiii lui, credinţa pan Cupcici dvornic Sucevei, credinţa pan (Negrea) şi copiii lui, credinţa pan Dragoş şi copiii lui, credinţa pan (Jurjea) şi copiii lui, credinţa pan Nes-teac şi copiii lui. credinţa pan Mămdrea... şi copii lui, credinţa pan Isaia ceaşnio şi copiii lui, credinţa pan Domocuş stolnic şi copii lui, credinţa pan Ivan şi copiii lui, credinţa pan Ştefan dvornicel, şi credinţa tuturor . www.dacoromanica.ro — 24 boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici. Iar după a noastră viată, cine va fi domn ţării noastre a Moldovei, din copiii noştri saii din al nostru neam, sau ori pe care altul Dumnezeu îl va aleage să fie domn ţării noastre, unul ca acela să nu strice a noastră danie şi întărire, ci mai vârtos să i-o împuterească. Iar spre mai mare tărie şi puteare poruncit-am înşine slugii noastre, credinciosului pan lui Neagoe logofătului să scrie şi pecetea noastră să o leage de această carte a noastră. A scris Ghedeon în Suceava la anul 6936 luna April 22 zile. Original pergament, care are 0.43 m. lungime şi 0 28 m. lăţime. Pecete mare atârnată cu şnur roş şl albastru, având un diametru extern de 0.12 m. Iar Intern de 0.08 m. Exerga : + ue'iar îiv tlaeâaH Apx ROfKOAa ro'iK'Aapx âfiwaii CModAdKCKOH, Cap de bou... Cf. Surete ms. XLVI. 761. E proprietatea d-nei Antonlu, Piatra. Din satele amintite în acest urle .- Cornii, Strimbii, Negotinul, Bărleştii, Socii, se păstrează azi £ocii, Cornii spre Bodeştll Precls-tel şl Cârlig!. . 19. 6937 Sept. 1 (1438) Suceava. Alexandru Vodă mllueşte mănăstirea Neamţului cu ezerul de la Zahorna, pe Nistru, cu gârle şl prlsecL /Harnic K?Kifto. d3x, K/U’ohxcthkki ren^px. h pdKx b/i^kki niofro Iv \\i. Ico flafBâHAPx Eoeboa1IX HEIlOpSllJEHO IIHKOdll'KE lld B'fcKKI, 3d lldIJIE | 3ApdBIE II 3d MdlllAdlX CTOllOHHRUjiil)(X (lOAHTEdEII Ndl/I HJf ElţIElKE H3B0/III yOdlX II H3Gpd)(0dlk CER'k ABd AHI* tdKO Ad CA uoETk iidiitx | KjKCTBdtidd dliTSprid bx Bxc*k^ nsA£/ik\k. rcnAB8dtn BHEK d rcilA?KH /lldpllHKI BTOK H BX Tkl^ anh Ad CA AdBdTX RpdTld/llk lld TpdllE3k no EAHtlOdl | IlOHpXKdd'fe COT TOTO BIIHd E1KE BklIIIEpiî^Odlk £0 TA* K^AE E- fi. n- A^'HOIIfiSlU4 CTOdlIHKd H A,. E> B- " Htrplldd HdUi-IIIIKd B. II. X°AK0 MOCTEdllll | Kd II R'kpd BZCKX GoApZ HdUIHX /IIOdAdBCKMX, H BEdHKKIX H dlddkl\\ d no MdliJEdlX HUIBOT'k KTO EŞ-AETX rOCMOAdpX HdlUEII 3£dldH lldll | COT A^™'1 NdUJIIX MdH COT «IdUJEro nd£dl£, lldHKoro RX M3R£p£TX RKITH. TOT l|IORKI HEIlOpSHJHdh HdlUEl'O Aâ"id- qiORRI OVTBpX | AHrtx. H «ţVKpknHdk TIOIIE/KE Addll ECdlKI H CXTBOplldll TOE RKIlUEllllCdHIIOE CX BXC'kdIR MdUIMdlX AORpitldlX OydlMCdOdlZ. d KTORKI X° I Thdff TOE IIOpSlUHTII. lldll. -p d A H T11 NdnOpSuJEUIE. TdKOBkl Aa ECT HpOKdATX COT Td Rd H llp'ICTKIA ECO dITEpH H COT A EVdHCT. H COT | Bl CTKIX H BpX— XORHKIX dlICTdX. H COT TUI CTKIX H RrONOCIIklX OOII,Z IIJKE BX IIIIKEH H Aa Ecr IIOAOGEMX WA*1- H HpOKdATOdlS dpilO H OlfOA | CTIE Aa HilldTX CX COII'bjll H H?KE G?SH[1HMIA Hd BdAK^ Xd KpXBk £ro Na Hkl\' H lld HAA'k\'K HXk. d Hd ROdlUEE noTBpXJKAEHU TOdlS BXCE | dlS BKIUJ EMIICdNHOdl $ EEd'fcdll ECdlKI CdVS'k HdlUEdlS H'kpllOdlS H'krOEBH dOTO^ETS IIHCdTH II IlpHB'kcHTH lldluS IIEMdTX KCE.IlS dlICTiS HdlllEdlS. 0\‘ COHdB'k Bd'fcT H-SH,dS CEH d. Cu mila lui Dumnezeu eu bieecredinciosul domn cşi rob stăpânului meu Iisus Hristos, lw Alexandru Voe-vod şi domn a tot pământul MoldovlahieN şi ca bine «credincioasa doamna mea Mărina, bine am voit cu a jioastră bună vreare şi cu toată a noastră bună voinţă www.dacoromanica.ro — 26 — şi cu agiutorul lui Dumnezeu ca să înoim şi să întărim? mănăstirei Neamţului a înălţării Domnului şi adaosam cu dintru a noastră~aveare, dupre cât să poate a vieţui cei ce să află întrânsa, balta asupra Nistrului ce să numeşte iazărul Zahorna cu gârlele sale şi prisaca de la Zahorna şi pre fieştecare an 12 poloboace cu vin-din deseatina Neamţului, acestea toate să fie mănăstirii cei mai înainte zisă uric cu, tot venitul nestrămutat nici o dănăoară în veaci, pentru ^sănătatea noastră şi pentru pomenirea născătorilor noştri Celor ce cu sfinţenie sau odihnit; şi încă am vroit şi am ales pentru noi doao zile ca să să cânte noao dumnezăiasca e-turghie întru toate săptămânele domniei meale Joi, iară doamnei Mărinei Marţi şi întru aceale zile să se dea fraţilor la trapeză câte o. cupă din vinul a£el de mai sus zis până când voiu fi în viiaţă ; acestea să să cânte pentru a noastră sănătate; iar după a noastră moarte pentru a noastră mântuire. Aşijderea şi păriritele egumen Siioam a acei zise mănăstiri" şi cu toţi fraţii săi cei întru Hristos, ceice se află întru acea mănăstire neau dat noao făgăduinţă înaintea lui hristos ca să împlinească toate cuvintele ceale mai sus zise, şi că le vor ţinea tare cu mulţămită şi cu rugăciune din toată inima, iară dacă cineva dintru dânşii sau d-upă dânşii* care va fi nacialnic acei mănăstiri nu va împlini aceale aceia^să dea cuvânt înaintea lui Hristos în zioa straşnicului judeţ şi blăstemul lor să fie asupră-Ie. Şi pentru întărirea acelor de mai sus scrise, am ^cris şi credinţa domniei noastre cel mai sus scris Alexandru Voe-vod şi credinţa iubitului fiu al domniei meale Iliiaş Voe-vod şi credinţa pre iubiţilor fii ai domniei meale Şteţco şi Petru şi Alexandru şi credinţa tuturor fiilor noştri, şi credinţa boerilor noştri, credinţa boerului Mi~ hail şi a fiilor lui, credinţa boerului Cupcici dvornic şi a fiilor, lui credinţa boerului Negoi, credinţa boerului Dragoş şi a fiilor lui, credinţa boerului Jurj şi a fiilor lui, credinţa boerului Dan şi a fiilor lui, credinţa boerului Isaia şi a fiilor lui, credinţa boerului Jurj şi a fiilor lui, credinţa boerului Uncleat şi a fiilor lui, cre- www.dacoromanica.ro — 27 — dinţa boerului Opriş şi a fiilor lui, credinţa boeruluf lvan Deatco şi a fiilor lui, credinţa boeiului Ciurbea şi a fiilor lui, credinţa boerului Stan Brălici şi a fiilor lui, credinţa boerului Domoncuş stolnic şi a fiilor lui, credinţa boerului Negrilă ceaşnic, credinţa boerului Hotco postelnicul şr credinţa tuturor boerilor noştri ai Moldaviei, a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn pământului nostru sau din copiii noştri sau din neamul nostru, sau ori pe care altul Dumnezeu îl va aleager €a să fie, unul ca acela să nu aibă a strămuta a noas-~ tră danie, ci mai vârtos să o întărească, pentru că am dat şi am făcut noi aceste de mai sus scrise în tot gândul nostru cel bun; iar cine ar vrea ca să le strămute pre acealea, sau să se sfătuiască spre a le strămuta, unul ca acela să fie blăstămat de domnul Dumnezeu şi de prea curata lui maică şi de cei 4 Evanghelişti, şi de cei 12 sfinţi şi vărhovnici Apostoli, şi de cei 318 sfinţi şi de purtători părinţi cei din Niceia şi să fie asemenea cu Iuda şi cu blăstămatul Arie, şi să aibă parte cu acei cari au strigat asupra stăpânului Hristos :, „sângele lui asupra lor şi asupra fiilor Ior“. Iar spre mai multă întărire acelor de mai sus scrise, am porun-* cit slugii noastre celei credincioase, lui Neagoe logofătul ca să scrie şi să spânzure pecetea noastră la acest uric al nostru. In Suceava la anul 6937 Sept. 1. Obs. Dia .Istoria Noului Neamţ* de Andronlc, primul egumea al Noului Neamţ de la Chiţcanl, pag. 20. Cf. Surete ms. XXVIII.53»-Pecete Acad. Rom. ms. 4606. 2h 6937 August 31 (1429). Alexandru Vodă întăreşte măn. Neam* ţulul lazărul şl prlsaca de la Zahorna, Iar carăle cu peşte ale mă* năstlrll le scuteşte de vamă. f AMCTIIO KWifW Al Ivi AAfgdHApX KOEKO^d ICn^pX 3EAI4H AlO/t-AdECKOH | MHHH/H'ă 3IIKH)fG0dt BZ HfdtZ GOT HdIUErO HA'fcllId. tdKO ^d dlor^TX JKIITH, EJKE dlţJECA COBp'fclţJ-XTZ BX HEdtX, I Hd HHCTp'fc GddTO HdlAHYEdlO 3dropHOE. E3Epo CZ CBOHdlll rpXdXl. H ndC'bKS GOT 3dropilOH, Ih COT HIOKHkl^ TpiEJţX AdHHOR'k LţJO CJKT 0\* GdHII, TpETI A | MdfT. pfKHIE TpETH dldHH BEC. H Hd KdJK^II ro^X ^B-iHd^ECAT BOTH BHHd COT H'fcdIEIţCKOH ^EC^THHK ] TOE BXCE tcT llp'kApEHEHHOdltS dlOHdCTH | pW. Oţ'pilKZ CZ BX» cfcdlZ ^O)(O^0/HX. HEIIopSlilEIIO IIIIKOdll/KE Hd B'fcKkl, 3d nddlAT CTO» nolIHItm'lH\‘ pO^HTEdll. Hdlllll\-. H 3d HdIUE 3rl,pdBif. EIJIE >KE II3RO /IHţWdl. H H3Gpd^G0 | JKt CA COGp'bTdAtTZ BZ TOrMZ dlOHdCTHp'fc, ^d/1 K Hddix U>G'bl{JdHiE np'b/l, ^CGOd'Z, BZCE R Kl tu EP t ll E M d d HcndZHHTH, H Kp'fenKO ^pZJKdTH. CZ GdTO^d | pEHÎEdtZ H 0\'dlll/\ElliEd Z COT EZCEro CPA4d. dlţlEdH RH KTO W)T Hkljţ. HdH no Hkl\ G,X^^lţJÎHX. HdHAdHHK TOdlS AOHdCTIipS HE HcndZNHdZ TOE. Tkl ^d BZ | 3^d-^AT CdOBO lip'feA JţpCdIZ. GZ ^Hk. CTpUJHdTO CM^d. H KdATBd H!ţ ^d G^^ETZ. Hd HEdlZ. d -Hd BkltUHEE nOTBfZ^EHÎE. B'kpd MdIUfl'O rcRd. Bkl | HJEnilCdHHdro fTdEgdH^pd BOEBO^kl. H B'kpd EZ3/1tOG/1EHHkl^, CHOBZ TCII^Bd/tlH. . H/tldlll d BOERO^kl H CT'fclţKd H nETpd. H B'kpd BZC'fcxk ^'fcTEH. HdUJH)(. | H B'kpd GOApk Hdlllllţ. B'kpd lldHd illlIYdll/Vd H pţ'fcTEH Ero. B'kpd ndHd RdZ'IH. H A-fcTEH Ero. B'kpd ndHd ApdrOLUd H ^■kTEH Ero. B'kpd lldHd [wvpJKd tjspiTOBCKoro. H ^'fcTEH Ero. B'kpd ndHd wilpjo P^ROpHHKd H A'k'^£H fro' EIkPd n<,Hd K^nHIIHd H ^TEtE EI’O. B'kpd ndHd pţOdlOHK^lUd CTOdHH | Kd H ^*kTEH Er»r www.dacoromanica.ro - 30 — f’kpd lldHd IIEipHdd HdUtHIIKa. E'kpd, lldlld KOCTHHd IIOCTEdlIHKd II E'kpd EcfcpZ HdUJTIX dlOd^dBCKKIX | H REdHKklX H dlddklX. A (IO HdLUEdiZ JKHROT'fc KTO BS^STZ TOCno^dpZ HdllIEH 3Edldll. HdH WT A'kTIH MdlJUU\h., Hdll WT HdlUeTO lldE | dlEIIE. HdH KOTO LZ H3RE-pfTZ EklTHTCTZ UJOKkl HEIIOpY'llJHdZ HdlUtrO ^dllid HdH ijjiEhl CyT-BpZ^HdZ H OVKp'klIHd. HOHERI £A | dH EfdlZ H [lOTBpZ^HdH. (Z BZck/HZ HdLLIHdt ^OBpllldlZ OVdlklCdZdlZ. d KTOEkl XOT’b/IZ TOE 110= pVUJHTH HdH pd^HTH Hd nopv { lllEHiE, TdKOBkl ^d ECT HpOKdAT WT Td Ed. H WT lipHCTklA ErO dITpE H WT £ 6\TdHCT. H WT Bl CTBIX H RpZXOBHklX driCT.IZ H WT | THI CTklX H GTOHOCklU WTLţZ HJKE RZ HHKEII II 6CT HO^OEEHZ H FipOKdATOdlS dpjlO II OylIA-CTÎE £A HdldTk (Z IIHHdlH HJKE | BZ3ZriHlirk Hd Bd^K/R Xed KpZSk EI’O lld IIHX H Hd HA^OX HX. d Hd EOdUlEE IlOTBpZ K^EHÎE TOdIV | KZCEdIV KklIUE | HIICdHHodlS. BEd'kdH | ECdlll CdVS'k HdUiEdtV B'fcp-HOdlV H'krOEBII doro0ETV nHCdTII H IlpHB'keHTH HdUJV IIEMdT KCEdIV dHCTV HdUI EdIV. OV COHd | B'k. RdTO ^-Sl^dH. ^EKEdl Kf. .Cu mila lui Dumnezeu Eu robul stăpânului meu Isus Hristos, Iw Alexandru Voevod, şi domn a toată ţara Moldovlahiei, şi cu blagocestiva doamnă Marina, bine am voit cu a noastră bună voinţă şi cu ajutorul lui Dumnezeu ca să înoim şi să întărim mănăstirii Înălţarea Domnului, carea iaste de la Neamju, şi am adaos la dînsa dintru a noastră., aveare ca să poată vieţui cei ce se vor afla întru dînsa balta de la Nistru, carea se numeaşte iazărul Zahorna cu gârlele sale şi prisaca de la Zahorna şi din jos trei mori cari sânt la Baia pe părău, a treia parte ce se zicu trei vaduri de toate şi să aibă a lua pre fiecare an câte 12 poloboace vin din desătina Neamţului; aceaste toate să fie mănăstirii cei mai sus zise uric cu tot ven tul nestrămutat nici odată în veaci, pentru pomenirea celor cu sfinţenie .răposaţi născătorii noştri şi- pentru a noastră sănătate. Şi încă am voitNşl am ales^noao doao zile ca să se cânte noao dumnezeiasca liturghie întru toată săptămâna, domniei mele Joi, iară doamnei Marinei, Marti, şi întru aceaste zile să se dea fraţilor la trapeză câte o cupă de vin dintru acel vin, care am zis mai sus, www.dacoromanica.ro 31 până când vom fi în viiaţa să se cânte noao acestea pentru a noastră mântuire. Aşijderea şi egumenul zisei mănăstiri Kir Siluan şi cu toţi cei întru Hristos fraţi, -câţi să află întru acea mănăstire, ne-au dat noao făgăduinţe înaintea lui Hristos că toate cele mai sus zise să le împlinească şi tare să le ţie cu mulţămită şi cu umilinţă din toată inima; iară dacă cineva dintru dânşii sau după dânşii, carele va fi nacealnic acei mănăstiri, mu va îndeplini pre acelea, aceia să dea cuvânt înaintea lui Hristos în zioa înfricoşatului giudeţşi bîăstămul lor să fie asupra lor, iară spre înaltă întărire iaste credinţa 'domniei noastre a celui mai sus scrjs Alexandru Voe-vod şi credinţa prea iubiţilor fiilor -domniei meale Iliraş Voevod şi Steţko şi Petru, şi credinţa a tuturor copiilor noştri, şi credinţa boerilor noştri, credinţa boeriului Mi-iiail şi a fiilor săi, credinţa boerului Vlăcea şi a fiilor săi, credinţa boerului Dragoş şi a fiilor săi, credinţa boerului Jurj Fratovschi şi a fiilor săi, credinţa boerului Jurj dvornicul şi a fiilor săi, credinţa boerului Cup-cici şi a fiilor săi, credinţa boerului Cristea şi a fiilor săi, credinţa boerului Dair'şi a fiilor săi, credinţa boerului lliia şi a fiilor săi, credinţa boerului Opriş şi a fiilor săi, credinţa boerului Ioan Deatcă şi a fiilor săi, •credinţa boerului Uncleat şi a copiilor săi, credinţa boerului Ciurbea şi a fiilor săi, credinţa boerului Domon- Hratan cf. Surete XXV ms. 103. 25. 6946 Febriktrie 23 (1438). Suceava. Iile Vodă dărueşte •măn. Inalţarea Domnului de la Neamţ satul Savcătfţll pe Cracău, o pri-.-sacă în gura Tatarcăi şi o moară pe Jijla. Cu mila lui Dumnezeu Noi llie Voevod, domn ţării Moldaviei, ştiut facem cu acest al nostru hrisov • tuturor cui vor vedea, sau cetindu-să îl vor auzi; cum 'Că am socotit cu al nostru bun gând şi am dat mănăstirii iioastre~sTînt^ înălţare de la Neamţ, un sat în gura Cracovei, anume Savcăuţli. unde iaste Samoil vă-tămanul şl o prisacă în gura Tătarcii, şi o moară în gura Jijiei, toate acestea să fie a sus numitei mănăs--tirii noastre ui ic cu tot venitul pentru sufletele celor cil sfinţenie adormiţi născătorilor noştri şi pentru sufletul cu sfinţenie adormitului duhovnicului nostru părinte Iosif mitropolit şl pentru sănătatea noastră şl pentru sănătatea doamnei noastre Măriei, şi pentru sănătatea prea iubiţilor fiilor noştri, aceste toate să fie nestrămutate sfintpi Înălţări nici odimoarâ în veaci ţie veaci. Iar hotarul acestui sat după toate hotarele sale ceale vechi să fie pănă unde au apucat din vechime. Şi spre aceasta iaste credinţa a însumi domniei meale-mai sus numit Iliia Voevoct şi credinţa a' prea iubitului meu fiu Roman şi a ^tuturor fiilor noştri, şi credinţa boiarilor noştri, credinţa- dumisale Jurj Fratovschi şi a -fiilor lui, şi a dumisale Vâl;ea, şi a dumisale Isaia (scris Isache), şi a dumisale Petre Hudici dvornîc, şi a du-anisale Neagoe logofăt, şi a dumisale Stan Bârlici, şi a www.dacoromanica.ro 35 — dumisali Mihail Popşe,-şi a dumîsale Steful Jumătate-viei, şi a fratelui său Mândru, şi a dumîsale Duma Limbădulcevici, şi a fratelui său Mircea, şi a dumsale Lazof şi a fratelui său Stanciul postelnic şi a dumsale Vitolt şi a dmisale Firov, şi a dumisale Cozma Mân--drovici, şi a dumisale Baloş paharnic, şi a dumisale Berendei stolnic şi a dumisale Manoil Protopopovici şi a dumsale Crăstea Cernea şi a dumisale Costea An-dronicovici, şi a dumisale Ianăş Crivăţul şi a dumisale Steţko Coşilovici şi a dumisale Vlaşin Ponici şi a dumisale Alexandru spatar şi a dumisale Stanciul comis -şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei şi mari şi mici. Iar după .a noastră viiaţă pre cine Dumnezeu 11 va aleage să fie domn în pământul nostru al Moldaviei sau din fraţii noştri sau din îiii noştri, acela să nu. strice dania noastră, ce am dat-o noi mănăstirii noastre, sfintei înălţări, ci mai vârtos încă să o întărească şi să o întemeeze; iar cine va strica această danie a noastră, acela să fie blăstămat de la domnul Dumnezeu -şi de preacurata sa maică şi de cei patru Evanghelişti :§i de cei 3J8 sfinţi şi de Dumnezău purtători părinţi •Cei dintru cetatea de la Nicheia, şi de cei 12 sfinţi apostoli, şi să fie asămănat-cu Iuda şi blăstamatului Arie; şi «â aibă parte cu aceia cari au strigat asupra -domnului Hristos: „sângele lui asupra lor şi asupra fiilor lor“ şi să fie în nesfârşitele veacuri amin. Şi spre mai mare tărie a tuturor acestor de mai ,sus scrjser poruncit-am slugii noastre credincioase, boiarului Dienis logofăt să scrie şi cătră adevăratul acest hrisov al nostru peceatea noastră să o leage. Scrisu-s’a în Suceava la anul 6946, Februarie 23. Oda. Nota traducătorului spune: S’au tălmăcit de pe orlghinalul -sârbesc,în limba moldovenească din cuvânt în cuvânt de mine glos iscălitul în sfînta mănăstire Golia la anul 1835 Dechembre 21 Eşl. - .Hrlsantler leromonach. ’ • Din Condica Emil Mlclescu, Inginer Bucureşti, Cf. Surete ms. :XXXy, 518, 561. • www.dacoromanica.ro — 36 — 26. 6946. Mart 5 (1438). Vaslui, llleş şl Ştefan Vodă dau $F Întăresc Neagă), cneaghlnel Iul pan Jurj Piatra mal multe sate. f iVllIAOCTUO BHÎÎeK» dih.1 Rdîd BOfBO^d li EpdT rClI^E/H» GTflJsdH KOfKO^d. rocno^dpif 3fd1dH dlOd^dBCKOH. MllHHdl 3HddifHHTO îtCCH/H rtHCTOdi Hdllllldl. laC'bdl KTO HdH 0\'3pHT. HdH fro | oycdll-UJHTX HT(3Hri., COLKf TOTd HCTHHHdd. lldUHH ndHd >KVp>Kd flidTpH' iioe irbr^ >KodOBddH fcdiii oycoEHOto Hduifio miidocTiio ii ^ddii I f Cdlll (11 oy HdllIfH 3 Ml/III dlOA^dKCKOII HdH/HA A'WK'rrtoB® Cfdfr noBhiujf Grp®A. h CMiujif i|io oy ToAi^^e yoTdpir KTa h f^no dl'bcTO I WT nvCTHHH Hd Ehl... Ild oytTH ^IIBHHH. ^d WCd^HT^ COE’b CfdO. l|IO Hd KpdCHOII HdlldtA C/taBfl|IH- (I TdK0?K& ripjH^i np-b^ Hd j diii. h np'b^ iidiinidui Eodiapn... oua diorouifdOBh rr BIIHH'b no CEO (IO ^OBpoiO- BOdtO. H npo,4,dda CKOtO HACT......... Udhiimii H'brn ndHd IIîfTpiiHoH, T*b(H>Kf dtH no fro ^OGpol» KOdfio li no npo^dHîio A,dfdta h ^d | fcdiii naiifii iidiid... (Ip'k^pfMflIHOA nOdOEHHHd ffdO dlorSllIfKd........ Ghida vpiiKa ca Bacbdia | Ia,®X®A°'l1x H A'kTe<**a gH ®Vhoha— TOdia H npdoyHOMATO/H fH. H lipdL|JVpATOdl H Gatfdiv’ po^V" H\ Hfilopoyuifll I 110 HHKOdHLKf Hd B'fîKH, d \'OTdî)a T’kdiV Cfdddl^ ca Garb/HH hx cTdpwdiii x®TdPlil kvaki H3 B-bKd cojKHBddH. TdH--HVdd Doinind. B'bpd ndHd Tod^tpd BiicTiApiiiiKd. B'bpd ndHd j IwdHHlUd ClldTdpA. B'bpd ndHd Pd^Ydd nilCKa XTOdHHKd. B’bpd! lldHd Gd^il. B'bpd ndHd I CTdHHydd KOdllKd. B'bpd ndHd KK/HHdd. B'bpd ndHd AdHHVdd. tTOdHHKd H B'bpd, BC^a GOldpaHd I UJHX*,., | ...Hdia HcnopvuiHda Hdiu [ cro ^hhia ddH tţioein («dia ovtep*- www.dacoromanica.ro 37 - ?,HKÎf 10 dlkt Iidîd R0ER0,\d. fi KpdT rCll GtE- R0ER0,l,d. mi^pi'E 3Edldll ,HC0d,l,dRCK0H. HIIIIH/lia 3lla.llEliHT0 ucrkdia /in | cto/Iik iiuilim/II% EC'k.iu». kto iidiik oifapiiTk ii/iii ei o • VC/1HIUHTK HTV'IH. CjO>K£ TOT HCTIIIIHd Cd\Td IIAltl TllGd^dpk. CdV= Hîfi 1 dk IM/II lipdROlO H R'kpHOlO CdVHflJOIO. T'kdia dlkl RH^ksiUE ' sro îipdKoio ii R’kpiioio c/iSjkgS. ^o uac /KddoRd/iii ec,hh Ero raco- KHOIO | lldIHEIO /lldCTMO. fi ^d/lll EC/llll E/llŞ Oy HdlLIEH 3E/H/U1. CEd'k Hd IÎEp\AM‘k HdlIdlA r^E ^0/IIK Ero. Ap\T0E Hd /IIE/IEIIIKO | rŞ riOTOKa. r^E ECT Td,i,0pk AlE/lEUIKd. TOE l|IOGkl E/llV oypilKa ca Rfkdlh ^0^0,1,0/11 kr E/HV. 11 ,1,‘kTEdlk Ero. H VHVHdTO/llk | ETO H npdVIlSHdTO/llk Ero. fi Hpdl|lVpATO/llk EI’O H RCE.1IV pO,l,V' ETO UEflopiTIllEHIIO. Illli;0/lllli;£ IEA R-kKHH. d \0Td | pa T'k/llk CE/lditlk no CTdpOdlS yOTdpV K^Ad H3 K'klîd GOJKHRd/Ul. fl Hd TO ECT R'kpd lldlllE rCCIACTRd. GkUmntlCdHHkiy j Hdîll ROEROAH. H CTE/jldlId R0ER0/1,H. fi R'kpd HdlIlHy ROhdpk. R'kpd ridlld RdaHd II A'^TEH Ero l5'kpd ÎKvp'Ad <|spdTOGCKoro h A'kTiH sro. R'kpd ndiid Kprrk n ^-kTiii Ero. R'kpd iidiid Hcdid fi ^■fe'rEH iro. R'kpd iiatid yv^im AK°PH,,Ka fi j ,1,'bTEii sro, R'kpd ndtid HtSpacd IlîdTpd. R'kpd ndiid Avd'wl l,«p-Horo. R'kpd lldlld K03,H'k Hldll^pORHHd. R'kpd fld | lld llEI’pildd. www.dacoromanica.ro — 40 — ckpd nana Bana rpAKak. 4,KopnHKd. B’kpa ^jiana a'aaiKd4,vaMHMd ii BpaTa sro nana ainpH'k. j B'kpa nana OnaiE&'ina IlIvpKSaa. K'kpa nana Giaiona aoroOtra. K'kpa nana i|it;[s\'aa wŞ/iixTdT'b. u npara iro nana aiKin^pi’. B'kpa nana coroana cToamiKa. B'kpa nana ■rtd3opa fi Kpara ero nana cTanmoaa. K'kpa Ha | na Kocrnna noc-3’tamiKa. B'kpa nana Boaiki BHcTHapniiKa. K'kpa nana OTaiiHioaa. n Kpara ero nana | ijn^jsvaa. B'kpa nana Hsâna Baanana. maui-miKd. B'kpa nana fldKSdd, B'kpa nana ^iEnniiiA cnxTapA. | n B'kpa Kxcky Borapx nainnif keiUikki^ h aiaaKi\'. a n<^ namiMiK JKiiBork. kto Kv^rr rcri^px nauiEH 3e,ii.ih | cot a^teu mmniy (iian cot) Kpartn naiiinif. imii got nauiEro naiaitue. KoyA kto Koro kx II.IKEpET KKITII,,. l|JOKhl II | dlk TTKpX^Ha. II VKp'fclIHa. 3dH\'3<£ | ^aan tcain eaiv ... caSjKKS. â na kwiijjse.. | KMiiiEimcaunoaiv be-a'kan Ecam cav.s'k Haineau' .miydiMv On,Eav rpaaiaTMKv. nnraTH h npn | B'kcnTii iiamv riEHdT kce,iiv ancT\- naniEair. oy Ia^v-h jmt. -+si^ai3 avr. na. Cu mila îui Dumnezeu Noi Iliie Voevod şi fratele domniei meale Ştefan Voevod, Domnii ţârii Moldaviei, facem înştiinţare cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor câta, sau o vor au2i-o cetindu-li-se; iată această adevărată slugă a noastră Tivadar slujit-a noao cu dreptate şi credinţă, drept aceaia noi văzând a Iui dreaptă şi credincioasă slujbă spre noi, miluitu-ne-am spre el cu osebita noastră milă şi datu-i-am lui în a noastră ţară doao sate Ia Berheci, anume (unul) unde iaste ~va$a lai, şi'altul pe apa Meleşcăi, unde iaste Tador Meleşco, ca să-i fie lui uric cu toate veniturile, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor ui, şi strănepoţilor lui şi imprăştiiaţilor lui şi ia tot neamul lui ne-ruşăit nici odănăoară în veaci. Iar hotarul celor sate (să fie) pe vechiul hotar, pe unde au umblat de veac. Iar la aceasta iaste credinţa domniilor noastre mai sus scrise, Ilie Voevod şi Ştefan Voevod, şi credinţa boia-rilor noştri, credinţa dumisale Vâlcea şi copiilor lui, credinţa dumisale Jurj Fratovschi şi copiilor lui, credinţa dumisale Crăstea şi copiilor lui, credinţa dumisali lsaia şl copiilor lui, credinţa dumisale Hudici dvornicul şi copiilor lui, credinţa dumisale Jurj Piatra, credinţa dumisale www.dacoromanica.ro — 41 Duma Cernea, credinţa dumisale Cozma Şandrovici, credinţa dumisale Negrilă, credinţa dflmisale Vană Ureacle dvornic, credinţa dumisale Limbădulcici şi a fratelui săiT pan Mircea, credinţa dumsale Simeon Turcul, credinţa dumsale Simon logofăt, credinţa dumisale Steful Jumătate şi fratelui său pan Mândrea, credinţa dumsale Bogdan stolnic, credinţa dumsale Lazor şi fratelui ău pan Standul, credinţa dumsale Costici postelnic, credinţa dumsale Toma vistiarnic, credinţa dumsale Standul şi fratelui său pan Şteful, credinţa dumsale Ivan Bălcean ceaşnic, credinţa dumsale Albul, credinţa dumsale Dienis spătarul, şi credinţa tuturor boiarilor noştri a mari şi a mici. Iar după a noastră viiaţă, cine va fi domn ţării noastre din copiii noştri, sau din a noastră seminţenie (pleame) fie ori pe care Dumnezeu îlvaaleage să fie (domn pământului nostru, acela să nu strice a noastră daanie şi miluire), ci să l-o întărească şi împuteriască, căci că înşine i-am dat lui (pentru a lui dreaptă şi credincioasă) slujbă. Iar spre (mai mare tărie şi putere a tot ce s’a scris mai sus) poruncit-am slugii noastre lui Mihail Oţel gramaticul să scrie şi să atârne a noastră peceate cătră această carte a noastră. In Vaslui la anul b946 Aug. 21. Originalul pergament aparţine Arh. stat. laşi pilc XXX No. I. Pecetea căzută. (Surete ms. XXXV, 127). Este şi un suret făcut de polcovnic Pavăl Debriţ ot Metropolle: depesărble pre limba Moldovenească au tălmăcit la anul 1806 April 7*. Cf. Isplsoace şl zaplse V. 1.44. 29. 6948 (1439). Noembrie 12. Vaslui. Iile şl Ştefan întăresc Iul Dragomir satele Clrltlenll şl CălleneştU, ambele pe Cobâle. Suret de pe ispisoc vechiu pre sărbie de la Ilie şi de la fratele mării sale Ştefan Voevod, domni ţârii Moldovei, scris de Hristodul în Vaslui la leat 6948 Noem-tirie 12. înştiinţare facem printr'aciastă tarte a noastră tuturor cui vor căuta pre dânsa, ori cetindu-să o vor au-2i-b ; (că iată această adevărată fimeae Ciumuleasa din www.dacoromanica.ro — 42 — Cobâle au venit înaintea domniilor noastre şi înaintea boiarilor noştri, de a ei bună voie şi a vândut ocina sa din uricul său un sat pe Cobâle anume Ciritieanii^ slugii noastre lui Dragomir drept 35 zloţi. Noi văzând a lor bună voinţă, aşijderea îi dăm lui după vânzarea ei şi încă îi mai întărim slugei noastre lui Dragomir satul lui pe Cobâle anume Câlineştii, unde iaste casa lui, toate aceale să-i fie lui uric cu tot venitul, lui şi feciorilor lui şi fraţilor lui, ^îepotilor, strănepoţilor şi preastrănepoţilor şi la totu neamul lui cine îi va fi mai aproape nestrămutate nici odinioară în veaci. Iar hotarul Câhneştilor să fie în toate hotarăle lui ceale vechi, pe unde din veci s’au apucat; iar hotaruţ Ceritienilor ce şi l’au cumpărat de la Ciumuleasă; începând din Capul iazului hăleşteului preste câmpu la stâlpu, iar de la stâlpu preste cămpu la stejarul cel mare; iar de la stejar dealul prin dumbravă la codru, iar de la codru la vărvul Hiabnicului; apoi iarăşi dialul păr la acelaşi hâleşteu. Acesta iaste tot hotarul acelui sat, ce şi l'au cumpărat de la Ciumuleasă. Drept aceaia nime să nu aibă a-1 cere pre acel sat de la Dragomir, nici odânăoară, căci că el şi l’au cumpărat pre ban;i Jui, Şi -spre aceasta iaste credinţa domniilor noastre mai sus numite lliia şi Ştefan Voevod, şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici; şi spre mâi mare tărie şi întăritură tuturor acelor de mai sus scrise poruncit ara credinciosului nostru dumnialui Sămion logofăt să scrie şi pecetea noastră să o leage cătră a-ciastă carte a noastră. Din limba sârbească s'au tălmăcit pre limba moldovenească de Costantin pitar în Eşi la 1810. Iulie în 10 zile. . Ion Talmaciu postelnic. • Obs. Copia scrisă de Costandln este adeverită in 1832 Oct. 20' după cererea căminarului Gh. Duca. (cf. Surete ms. XLII.339 MH-Tkipiîdl. TOE RKIIllinilCdllllH ^d ICT H\ 0\'PHK CZ BZC’kdlZ A°XC'"‘ AOdIZ. II ^,’liTEdtZ ll\". H OXfHOMdTOdlZ 11^ II np'koYHX' | Md^dlZ ll\. H lip,bL|J\'p'kTO,HZ nţ H BZCEdIV (i^Oy ll\' HEnOpO\'lII£HO HIIKOdIIJKI Hd E'fcKII. lipHTOdl,,. ^d 11E KV^ETZ IIHKOdll lld... 3dHVJK£ IIOTOdt HHTdldlZ RC'tx lipZRKIX npilRHdîH,.. (lipii) | RHdi'EdlZ. 3dHV>K£ H\* CTdpH npHRIldi'll l|J£_ lldtddll GOT lldUlEP pO^HTId A.*. H IlOPOpildZ. d Xorr<1Px T'fedtZ... CBOHdlll CTdplldlll X0™!’1'1 KX'^M HS R'klld (OIKIIRddll. d GOT | nrCTIIirbdIZ KOdHKIO RZ3dlOTVT GOîKHBdTII U AockiT. d_iid to ect R'kpd ndmv rciiR^d... li R'kpd iidiui Gorap'k. R'kpd ndHd EdZMd, (I G'bpd ridHd /El'pJKd 4>pdTORCKOrO H ^'kTEH EI’O. R'kpd lldlld KpqT'fc H 4,'kTIH H O | R'kpd lldHd llcdld II ^,'kTEH Ero, R'kpd iidiid xvA,ll|A AE0PHt,K't- H A'^T{H £P0- R’kpd ndHd.., R'kpd iidiid Hsrpiido ^BopmiKd, R'kpd nana ^'Miki HopHodiy. R'kpd ridiid ^Ydikir T5TV'^,iecKa. R'kpd naţia GTdimydd nocTEd J miKd. R'kpd n^iid Ilor^diid GiiRuidro cTOdiiiiKd. R'kpd nana KG03did IIIdHApoRimd. R'kpd ndiid... R'kpd ndiid Ilirrpd, iidiid... R'kpa iidiid KoCTHMd IIOCTIdHIIKd, R'kpd ndlld | JlBdHd EddMAHd Mdlll IIHKd, R'kpd iiaiid BdimVdd ii GpdTd cro ndHd ljl£<|sydd, R'kpd iidiid J(l£l|s8d H GpdTd Ero lldlld /MlvIH^pil JKSdIZTdTERimd. R'kpd ndlld KjflN'k IIOpTdp'k, R'kpd lldlld GTdNMIfdd IIoHH'ld ( R'kpd lldHd ,J,Ye-HHUId CIIZTdpA. R'kpd ndlld fldlvd, R'kpd lldlld Td^opd KOdIHCd, 5'kpd ndlld GTdHMVdd KOdIIICdj H R'kpd RZC'kx Rordpiv HdlllllX dlOd- www.dacoromanica.ro 44 — ^dBCKKIX BfdHKH)f H d RO HdUlf/ll JKHBOT'fe KT O KV^fTA rOCllOA^pK 3fdtdH | HdlliEH ©T BpdTÎII Ildll ©T ^Tf» HdlUHX- Ildll WT HdUJtrO ndfiH'fe II/HI BV’ji, KOI'© EX HSBfpfT RtilTH rociioAdpf/» tjJOGM ii di imiopvmiidx iidmero ^ddiiiid. ddii ipTonhi IMIX Ol*TBfp^,Hd II OVKp'fcriHdX. SdNWKf ^ddll fCdlll H/H | 3d HJJX MpdgOlO H B'fepNOlO CdVJKBV. d Hd BOdUlff IIOTBpXJK^fHlf TO/Hy BX- ctMy BiiiufniirdHiicdiY Bt^bdH ecdin Nduitdi^ c^piiodiY HdNif Ghmon doroftfTy npHB'kcHTH Nd©Y HfMdTX KCfdly | NdUJfdly dHCT\*. Aînxydx rpd^iidTHKX niicdd oy Bdcdyrd. Bd'W -+sndi3 K)dîd dlCII,d d Din mila lui Dumnezeu Noi Ilie Voevod, şi fratele domniei noastre Ştefan Voevod, gospodari tării Molda-viei; înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor cui pre dînsa vor căuta, sau cetindu-li-se o vor auzi; iată aceste adevărate slugi ale noastre Oanâ Roşea gramaticul şi fratele său Cojea Patru slujit-au noao cu direptate şi credinţă; deci noi văzind a lor dirqpptă şi cu credinţă slujbă spre noi, milostivitu-ne am lor din osebita noastră milă şi le-am întărit lor a lor direaptă şi credincioasă slujenieln al nostru pământ satul la Tutova anume Calimăneşti, unde este Ion, mai sus de Laleştl şi mai jos de Coţmăneşti, unde a fost... şi în jos de Coleşeva, unde a fost Hodco şi Măciucă şi seliştea lui Brătanov (Frăteiu), unde a fost moara lui Brătanov (Frăteiu), să-şi aşeze sieşi moară şi prisaca lui (Brăta)nov (Frăteiu) pe apa Saca. şi în jos locul la Cociu spre a-şi sădi singur sat, şi locul în sus de Lungani anume Fântâreale. aceste de mat sus scrise să fie lor uric cu toate veniturile şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor neruşeit niciodănăoară în veci. Şi într acestea (toate celelalte direase ce au avut) să nu fie niciodată de (credinţă), căci că întrebatu-i-am despre toate întăile privilegii (dinaintea acestor) privilegii, şi au zis că vechile lor privilegii ce le-au avut de la părintele nostru (de la Alexandru Voevod, le-au pierdut) şi li s’au ars. Iar hotarul acestor (sate să fie dfnspre toate părţile) pe ale sale vechi hotară, pe unde din veac/ www.dacoromanica.ro - 45 — au îmbiat, iar dinspre pustiu cât vor putea trăi îndes-" tul. Iar la aceasta este credinţa a noastrei domnii (mai sus scrise Noi Ilie Voevod şi a fratelui nostru Ştefan Voevod) şi credinţa a lor noştri boiari. credinţa pan Vâlcea şi credinţa pan Jurj Fratovschj şi copiilor luir credinţa pan Cristea şi copiilor lui, credinţa pan Isaia şi copiilor lui, credinţa_pan Hudici dvornic şi copiilor lui, credinţa pan (Jurj Piatră), Credinţa pan Negrilă dvornic, credinţa pan Duma, Dulcescul, credinţa pan Stanciul postelnic, credinţa pan Bogdan biv sîolnic, credinţa pan Cozma ŞandroviCi, credinţa pan . . . credinţa pan Piatră, credinţa pan (Vană Ureache), credinţa pan Costici postelnic, credinţa pan Ivan Bălceanul paharnic, credinţa pan Banciul şi fratele său pan Steful. credinţa pan Steful şi fratele său Mândru Jumătatevici. credinţa pan Vanea portarul, credinţa pan Stanciul Ponici, credinţa pair Dieniş spatar. credinţa pan Albul, credinţa pan Tador comis, credinţa pan Stanciul comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti şi mari şi mici. Iar după . a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre din fraţii noştri sau din copii noştri sau din neamul nostru saip ori pe care altul îl va aleage D-zeu să fie domn, acela să nu le strice a noastră danie, ci să le întărească şi împuterească, căci că le-am fost dat pentru a lor cu direaptă şi cu credinţă slujbă. Iar spre mai mare tă^ rie a tot ce s’a scris mai sus poruncit-am la al nostru-credincios boer Simon logofăt să leage a noastră peceate cătră această a noastră carte ; Mihul gramatic a scris în Vaslui. La anul 6947 Iulie 30 zile. Orlg. Acad. Rom. pecete 268; 0.22 lungime, pe 0.30 lăţime f vezi Surete ms. XXXV, 689. Cetit după fotografia d-lul Gh Pavlov, student Iaşi, care l’a dăruit Academiei. Aparţinuse Iul Vaslle Ada-machl. (cf. T. Codrescu 1.145J. 31. 6947. Oct. 26 (.1438). Suceava. Iliaş Vodă şl fratele său* Ştefan Vodă întăresc Iul loan Uscatul satul, nnde îşi au ei casa, pe Pârăut Alb pentru slujbele, ce au dat domniei. AÎactîw kîkuw Â\u Hrt’ie sotRO^d. rocuo^dps paTOGCKaro. n ^'Iîteii Ero. B'bpa nana Kkianii. | B’bpa nana Hcain n .j^teii eto. B'bpa nana IIsTpa Xoir^nna ^BopnnKa. n ^teii eto. B'kpa nana KpxcTU. R'bpa nana OTana Ekipanna. B'bpa nana Rlii^dnaa Horimn. B'bpa nana I|Ie-;|s8aa IKoyaiXTdTEEii | na n GpaTa Ero nana /Ilkin^pn. R'bpa nana r\Saiki Il£K£ ^aan Ecarn Edioy 3a f eto npaKoyto caoyjRGoy. a na GoauiM [iotbep?keii: Toaioy BxcEaioy Ekiim | nn-canncTaioy. BEa'kan scaiki caSs'k nanifaioy B'kpnoaioy ^nEiincoy /ioro;|s£Toy ini | caTii n riEHaTX npHB£3aTH Kcsaioy a»CToy nanu-jiioy. nuc IlaiuKo oy GonaR'k BdT "] -+3n,ai3 cok‘ ks. www.dacoromanica.ro — Al — Din mila lui Dumnezeu Noi Ilie Voevod Domn ţării JVţoldaviei şi fratele Domniei meale Ştefan Voevod facem ştire Cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor căta sau o vor auzi cetindu-se; adică acest adevărat slugă şi boiarin al nostru credincios pan Ivan Uscatul slujit-a noao cu dreptate şi cu credinţă, şi noi văzind cu dreaptă şi cu credinţă a lui slujbă spre noi, miiui-tu-ne-am noi spre el cu osăbită a noastră milă şi am dat şi am întărit a luT ocină satul pe Pârâul alb, unde li iaste lui casa, acela (să fie) lui de la noi uric cu toate veniturile lui şi copiilor lui şt nepoţilor lui şi strănepoţilor lui şi răstrănepoţilor şi la tot neamul lui care va fi mai de aproape neruşeit nici odănăoară în vecii vecilor. Iar hotarul acelui sat cu toate ale sale hotară (să fie), pe unde din veac a îmbiat. Iar la aceasta este credinţa mai sus scrisei noastre domnii Llie Voevod şl credinţa fratelui domniei mele Ştefan Voevod şi credinţa fiului domniei mele Roman Voevod şi credinţa copiilor noştri" şi credinţa boerilor noştri, credinţa dumisale Jurj Fra-tovski şi copii lui, credinţa dumisale Vâlcea, credinţa ^dumisale Isaia şi copii lui, credinţa dumisale Petru Hu-dici dvornicul şi copii lui, credinţa dumisale Crâstea, credinţa dumisale Stan Bârlici, credinţa dumisale Mi* ihail Popşe, credinţa dumisale Şteful Jumătatevici şi fratelui său pan Mândru, credinţa dumisale Duma Nem-ţanul şi fratele său pan Mircea, credinţa dumisale Lazor şi fratete său pan Standul postelnic, credinţa dumisale Jurj Piatră, credinţa dumisale Duma Negrul, credinţa dumisale Opriş dvornic, credinţa dumisale/Vitolt, credinţa dumisale Cozma Şandrovici, credinţa dumisale Baloş -ceaşnic, credinţa dumisale Berendei stolnic, credinţa dumisale Manoil Hotineanul, credinţa dumisale Petru spatar, credinţa dumisale Duma Isaievicî, credinţa dumisale Cristea Negrul, credinţa dumisale Coste Andro-nicovici, credinţa dumisale Alecsandru spatâr, credinţa •dumisale Stanciul comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri moldoveneşti a mari şi mici. Iar după a noastră viaţă, pe care Dumnezeu îl va aleage domn să fie- în a jioastrâ ţară sau din fraţii noştri sau din copiii noştrf www.dacoromanica.ro — 48 - sau fie pe ori Care din a noastră seminţenie, acela luf să nu-i strice a noastră danie, ci mai vârtos lui să i-o întărească şi împuterească, căci că datu-i-am noi lui pentru a lui cu dreaptă şi cu credinţă slujbă. Iar spre mai mare întărire a tot ce mai sus s'a scris poruncit-am ' slugii noastre credinciosului Dienis logofăt să scrie şi pecetea s’j acăţe la această carte a noastră. A scris Paşco în Suceava la anul 6947 Octombre 26. Pergament 0.27 lat pe 0.32 lung. Aparţine învăţătorului din com. RâzboenI, Neamţ ; nouă ni l’a comnnlcat d. Horga din Iaşi Surete ms. XXV.753. 32. 6947, Iulie 15 (1439) Suceava). Ilieş şl Ştefan Vodă întăresc şi miluesc pe Ioan Stângaciul cu un loc pe Racova, unde îşi erer casă, şi locul lui Lungaciu. Cu mila lui Dumnezău Ii» Iliaş Voevod şi fratele domniei meale /© Ştefan Voevod, domni ţării Molda-viei, facem ştire cu acastă carte a domnii meale cine 0 va vedeasatLo va auzi cetindu-se pentru adevărată sluga noastră Ivan Stângacul că slujind noao cu dreaptă credinţă şi văzândui noi slujba cea credincoasă cătră noi cu osăbită milă l-am miluit şi i-am dat şi i-am întărit lui de la noi aice în pământul nostru al Moldaviei pre un sat a lui anume unde-i iaste casa lui pre Racova, carea singur el din pustiu şi din pădure ş-au făcut selişte adecă satul şi cu morile ce sântu acoio: Aceaste ca să fie lui moşie şi uric cu tot venitul, lui şi fiilor lui, nepoţilor şi strănepoţilor Iui şi a tot neamul lui, ce să va aleage mai aproape neruşeit nici odinioară în veaci. Iar hotarul acestui sat îmblă după hotarele ceale vechi, pe unde au îmbiat din veaci. Aceasta iaste Credinţa domniei meale pentru acest de mai sus numit sat, ce iaste pe Racova, şi credinţa fratelui domniei meale, dumnealui Grama vel (sic), dumnealui Crăstea, dumnealui Isaia cu fii lui, dumnealui Drăghici vornicul (sic) dumnealui Jurje Pietreanul^ 1 Gavril dvornic{sic) Dumitru parcalab, Simeon Turcul* comis, Bogdan stolnic, Balca păharnic şi credinţa tu- www.dacoromanica.ro — 49 — turor boiarilor noştri a mari şi mici. Iar după viiaţa noastră pre cine va aleage Dumnezeu a fi domn şi stăpânitor în pământul nostru al jVloldaviei au din fii noştri au din neamul nostru, au măcar dintr'alt neam tot să miluiască şi să întărească slugii noastre, care mai sus s’au numit, Ivan, după cum şi doinhiia mea, i-am dat şi i-am întărit. „sau tălmăcit de mine Procopie dascal ot Metro-polie la leat 7271 Dek. 18 (^ 762). Din arh. de doc. a d-lul Marcopolo, proprietarul Pungeştilor. Cf. Surete ms. XL. 129. 33. Fără dată de an (cătră 1440). Fragment. Iliaş Vodă şi Ştefan Vodă întăresc Iul Oană portariul satele: Brudureştll, sfflştea Fundel, Rădchlteştil, Retezeştli, Bozianil, lacobeştil, Bărboşii, sellş-tea Ţoleştllor cu ozere şl via din vârful Dobroslăveştllor. ...CdVrd II KOUJpHHZ lldIUK fldHh (x)dHd FlOpTdpWdd. CdVJKHd lip'fejK^e ^WTIOMIlKlUOdlV WHV NdUJfdlV... H NddlK CdVJKHT... Cfdd Hd EdC/IVW HdlIdlA BpV^,8pfl|ji'H. &OdtX £T0. H C£dHl|J£ jjsVH^EBV. H P'fe^KMTflIJH. r,d,E lîlldX H.lîtaUJd. WG'fc H PfTE3£l|JH H Hd Rp&X RpZdd3£dd G03ÎldHH. H Hd IIpVT'fc tdK0K£l|IH H K'ÂpGOIillII. H 1^0d£l|JÎH CEdHljJE H CZ W3Ep0dl' H GHHOrpd^ Ero Hd RpUJf ^,ORpOCddB£l[IHdtX... ...sluga şi boiarinul nostru pan Oană Portariul slujit-a mai înainte sfânt răposatului părintelui nostru, iar acmu noao slujeaşte... satele pe Vaslui anumea Brudu-reştii, unde iaste casa lui, şi seliştea Fundei, şi Răd-chiteştii, unde a fost Iliaş, îmbe Judeciile, şi Retezeştiî şi la vârful Bârlăzelului Boziianii, şi la Prut Iacobeştii şi Bărboşii şi seliştea Ţoleştii şi cu ozere şi via lui la vârful Dobroslăveştilor. . Acad. Rom. pecete 3*. Originalul fiind la Moscova, mă multă-mese cu acest fragment, copiat Înainte de războlu în ale mele Surete ms. XXXV, 137. 34. 6949 Iulie 7 (1441). Iliaş şl Ştefan Vodă Întăresc Iul Daa-clui stolnic şl nepotului său Negrită satele Dobromlreştl şl BalosI-neştl pentru slujbele lor. Suret scos moldoveneaşte di pi ispisoc sărbăsc de ia lliiaş Vodă şi de la Ştefan Vodă din leat 6949 Iu- www.dacoromanica.ro — 50 — lie 7. j Insă. cât sau putut sau scos, iar cât nu sau putut cunoaşte sau lăsat loc deşertj. t Cu mila lui Dumnezeu Noi Iliiaş Vvod şi fratele domniei meale Ştefan Vvod domn pământului Moldaviei, iacem înştiinţare cu această scrisoare a noastră tuturor celor ce ar privi pre dânsa sau cetindu-se o vor auzi, adică aceste adivărate slugile noastre Danciul stolnicul şi nepotul său Negrilâ, au venit denaintea noastră şi denaintea boiarilor noştri, de a lor bună voe şi au dat doao sate Dobromireşti şi Balosineşti dumi-sale boiariului Ignat stolnic [aicia au rămas 2 rânduri nescrise fiindu ştearse] cu tot venitul săi fie lui, copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor şi tot neamului lui neclătit niciodănăoară în veaci. Iar hotarul acelor sate să fie cu toate hotarăle ceale vechi, pe unde au îmbiat din veaci. Şi la aceasta iaste credinţa domnii noastre de mai sus scrisă Noi Iliiaş Vvod şi fratele domniei meale Ştefan Vvod, şi credinţa a tuturor boiarilor noştri a mari şi a mici. Iar după viiaţa noastră care va fi domn pământului nostru al Moldoviei, din fii noştri sau dintru al nostru neam, sau ori pe cine Dumnezeu îl va aleage să fie domn ţârii noastre, ca să nu strice lor această a noastră danie, ci ca să-i dea şi să-i întărească, de vreme că şi noi i-am dat şi i-am întărit pentru a sa direaptă slujbă. Iar spre mai mare tărie şi întăritură tuturor celor de mai sus scrise am poruncit credinciosului nostru logofăt să scrie şi să spânzure pecetea de această carte a noastră. S’au scris în... Tălmăcitu-s’au de mine ieromonahul Panvo la cursul anilor de la Hristos 1/86 April 18. [Cf. Surete ms. XLIV 255]. Intre 6941-6958 găsim aceşti stolnici, ca boerl de divan : Balş stolnic 6941 ; Dămăcuş stolnic 6942 o dată cu Bogdan stolnic ; Berendeai stolnic 6943 ; Bogdan stolnic o dată cu Batş 6944 ; Dămăcuş stblnic 6945 ; Berendei stolnic 6946, 6947, 694SF 6949, 6950 (o dată cu Bogdan), Radu Piscu stolnic 6951 o^dată cu Bogdan biv stolnic, David 6952, Bogdan 6953, odată cu Tador. Deci Ignat stolnicul nu era dintre marii boerl de divan. www.dacoromanica.ro — 51 — 35. 6950 Sept. 8 (1441). Illaş Vodă dărueşte lui Bode Hlrje satul Ba’omlreştl pe Şiret. Suret de la Iliiaş Vodă din leat 6950 Septembrie 8. Facem înştiinţare pentru sluga şi boiariul hostru 4umlui Bode Hirje, carele slujind mai înainte la răposatul părintele domnii meale, iară astăzi slujeaşte şi noafrj pentru carea văzându noi a lui dreaptă şi credincioasă slujbă miluitu-l-am pre dânsul osăbit de altă milă a noastră şi i-am dat şi i-am întărit lui într’al nostru pământ al Moldaviei, pre a lui dreaptă ocină satul anume Balomireştii. cu amăndoaă cutunle la Muncel între Săretiu şi între Moldova, la ţinutul Sucevii; pen-tr’aceaia ca să-i fie lui de la noi uric şi cu tot venr-tul, lui, şi copiilor lui, nepoţilor şi strănepoţilor şi a tot neamul ce i să va aleage mai aproape, neruşuit nici odinioară în veaci. Iar hotarul satului aceluia anume Balomireştii cu amăndoaă cuturile la Muncel între Săretiu şi între Moldova, săfiedespie toate părţile după hotarul cel vechiu, pre unde au îmbiat din veac. Pentru aceasta iaste credinţa domnii meale şi a fratelui domnii noastre Ştefan Vvd. şi a preaiubit fiului domnii meale Roman Vvd, şi credinţa a tuturor boiarilor noştri mari şi mici, credinţa dumisale Petre Hudici vornic, şi a dumlui Standul postelnic, şi dmlui Baloş păharnic, - şi dmlui Ionaş spătar, şi dmlui loan visternic, si d-mlut Sas Comis, şi Credinţa tuturor boiarilor noştri; iar după a noastră viiaţă şi domnie, cine va fi domn ţării a-•ceştia să nu strice a noastră danie şi întăritură, ci mai vârtos să-i dea şi să-i întărească; iar pentru mai mare Credinţă şi întăritură, am poroncit cinstitului şi credinciosului boiariului nostru dmlui Costea logofăt să scrie şi a noastră peceate cătră această adevărată carte a noastră să o leage. Sau tălmăcit de Evloghie dascal la leat 1768 Feb. 19, Posleduindusă din cuvânt în cuvânt după cel a-•devărat suret di pi ispisoc, şi gâsindusă drept sau a-diverit şi cu a noastre iscălituri. 1796 Juni 26. Dimitrie Sturza spatar, Iancul Miclescul pah. Cf. Ghlbânescu Condicile-de documente XIV. sub ansoj. www.dacoromanica.ro — 52 36. 6951 luni 8 (1443) Suceava. Ştefan Vodă milueşte pe Iliaş; Şanga cu satul Vâsleşti pe Urmenlş, Boseştii pe Tazlău, o jumătate dlu Bădeştl, şi o poiană la Totruş. f /HdCTUO EJKÎf10 /HEI CrTiejSdH RoiBO^d. H rCIIAUX 3EdldH dlOd-^dBCKOH, 3HddlEHHT0 MHIIHdlZ HCCHdl HdlUHdlZ dHCTO/HK BZofedlZ KTO Hdll Otf3pHT Hdî fro oyCdHIUHT MTVMH. OOWf TOTH HCTHHHHI1H CdVril Hdltlh B'kpHWH IldH HdîdUJX IIIdHrd. CdVWHd HddlX npdBo fi fiipNo. T’brtia diw BH^iums tro ripdBo ii Bipiioio CdVJKGV A° Hdf. JKddOBddH fC/HH fro OOCOOEHOW HdUIEK» dldCTÎK> H ^ddH ICdlH f't,v °V NdUJfH 3EdldH OV dlOd^dRCKOH CEdd Hdlldt'k BXCHfLjJH Ho oypdlEHHUId T^f fCT ^Odl8 fro. II Hd Td3dOB'k B OC EI |J II. H (şters) IlOdoBHNd BX^EIJJH H Hd TOTpVIU f^Nd IJOd'kll HdH.H'k gopil/ld. TOE BZtf RHUlf nHCdlIHOE IjJOBhl EdlV oypliK CX-Bzckdiz ,j,0X0A0'HX (h/Hx) h 1driTf‘t,x fro H KpdTi'radix ero h cotivMdTO/tix fro h np'fcwiivMdTO/HX fro h nprki|JoprkTOdix ero* h EXCfiHV po^V fro HfIlOpVLUf 110 HHKOdH Hd B^KH. d \OTdpZ TidlX CEdddlK J30 CTdpOdlZ JţOTdOV ^d ECT KV^kl H3 B'kKH OOWIIRddll. d Hd TO ECT B'kpd ICnACTBd dIH BHLUEnHCdHHdro CrTf$dHd BOEBO^j H B'kpd BpdTddHI nETpd BOEBO^H H B'kpd EOldpX HdUJIIX B'kpd ndlld KpeTH CTdporO. B'kpd lldHd H'krOA. B'kpd (IdHd nETpd XV^HMd. B'kpd ndHd ^VdlH HEdIEU.CKOrO. B'kpd ndHd HErpHdd. B'kpd (IdHd U'dHII OVP'tKdH. B'kpd ndHd KpCTH. MOpilOI’O. B'kpd ndHd. BpdT&dd, B'kpd ndHd wprHMd. h (3'fcTi) fro ndHd cOiihhh. B'kpd nd.ia Badidiid. B'kpd ndHd K03/MH UldHr\po8HMd. B'kpd ndHd EdlIMIOd. B'kpd ndHd eor^dH CTOdHHKd. B'kpd lldHd BdHH JKVdHM. B'kpd ffdHd dldHOHdd UlEpEHM. II Bpd'l d Ero lldHd lOpid. B'kpd ndHd Cll(din) ^BOpHHKd. B'kpd lldHd Hor VIU. II EpdTd Ero lldHd HdlilKd. B'kpd ndHd KOCTH IIOCTEdHHKd B'kpd ndHd (jTdHMWd noHHM. B'kpd ndlld AÎfHHUJd' cnaTdp'k [sipa naHd III] an^pa diGHi. B'kpd nana Toata B'kpdm-MdKd B'kpd ndHd KoCTH KHCT'kpNHKd. B'kpd fldMd EoCTH Eh^PO | IIIIKORH'ld MdlilHHKd. B'kpd ndHd Td^Op» BdCKOBHM. B'kpd ndHd IlopKd-MdUIHIIKd. B'kpd ndHdPd^Vd CTOdHHKd. B'kpd ndHd BdHH nopTdp'fc, B'kpd lldHd... H Epdl’d Ero ndHxTd^OpX. B'kpd ndHd dldllOHdd PpXBORX. B'kpd lldHd EO^H ^KOpHHKd, B'kpd ndHd tjsETH. B'kpd ndHd (Pd^Vd CTOd) HHKd. B'kpd nana HsdH, B'kpd nana... B'kpd nana (evuri) Kodinca h EpdTd iro ^ld(3i) h B'kpd Ezciaiz Boiapa narnio (3Edi,i)n (dioaj^dEECTin. d no Hdlll E/HX JKHKOTi KTO Bîi^ETX rcil^px 3Ed1dH HdllIBH. WT (^iTEH HdIUHX) lldH COT BpdTH HdUJHX. H/1H WT HălUErO UdE/HflIH. HdH BV^ KTO KOTO EOI’X H3BEPET BhITH rcn^fEdl TOT l{Jo(Ekl H/M Hf)> www.dacoromanica.ro — 53 — jiop55iuh/i Hdiutro ^ddtiTe h ; . ii im Ripjfk GoAoyuiţd ctao Haiuwk rikipTfiiţiH. (I. Bogdan D. Stef. I 203). 38. 6955. Ghenar 14(1647). Suceava. St'fan Voevod întăreşte lui Şandru spatar stăpânire pe satele Coloşeuţi, Râscinţli, Dobovoaia, Ne-porotova/'Vişneuţll^şl Ojogul la Nistru pentru slujbele sale făcute ţării. /H.ACTÎIQ R/KitlO 41 Kl GT£î|sdt] BOEBOAd. rOCIIOAdpX 3E4I4H 4104 AdBCKOH. 3tld4l£llHT0 411111141 I1CCI14I HdUIIMI 4IICT041 EXC'kdl KTO IUUIE4I 0\*3pHT HAIIJ Ero OyCAHItlIHT MTSMH. IU 4 v E TOT HCTHIIIIklH cdoyra h R'kpiiiit Eorapmi imh llIdiiApo ciidTdpx c48;kh4 tid4t npdBO H R'kpHO. T^lIX 41 kl Btl^'IsKUl E ETO MpdROlO II B'bpllOlO C48;K-BOH5 A° NdC. ÎKd40Rd4H EC4I1I Ero fîlCOKIlOlO MdIUEIO 4IACTI10 II Ad''H EC4IH oy IUUIIEH 3E414II 01f 4104 AdBCKOH. CE44 H4 AHliri'f’M ■ Nd- H4I'K K04EUIEBU,H H pkllll'1111111,11 11 A^ROBdA. ■< HEII0p0rlT0Bd. II Kll-MJHEBlipi. H CbJKOrOB H H4 OyCTÎE KOKkldMIUI d. rA£ ECT 414HH, Toe oyCE BklIJtlEIIHCdHHOE Ad £CT £f. II Hpdl|jSprbrrOdW H\. II BZCEdlS po^s Hl( KT© BV4.ETZ. MdliBdHIKtlilI IIEIIOpSlilEIIO lUIKOdlIJKE Hd K'kKh.1. d \'OTdp& TAdl CEdddl H C£dlll|J£dl A‘> ECT IIOCTapodlS \'OTdpS K$Ad 113 B't Kd COîKlIBddH d TAdl IlSCTHHll KOdKO 83dlOr8T JKII- BOTII A0CHTX. d Nd TO ECT B'kpd CCnABdllI BlllllEIIHCdlIlIdro ITE | Tpd BOEBO^kl. H B'kpd BOIdp HdlUHţ B'kpd lldlld. N'krOII dOrO?|5ETII. II B'kpd lldlld IIETpd r8AHHd. B'kpd lldlld ^Sdlll Bpd | EBIIHd ABop-MIIKd. B'kpd lldlld KpdTVdd. B'kpd lldlld CTdHHIOdd. B'kpd ndlld KOCTH ©pkiuid. B'kpd ndiid BdHii x8 | AMMd- B'kpd ndlld Av,'hi* A'™*0111 H GpdTd Ero lldlld HBdlId dlklîl3\fdd | B'kpd lldlld AdBIIAd CTOdIIIIKd. B'kpd lldHd Bdll'fc nopi'dpio. B'kpd lldlld. TiAOpd MopHOrO. B'kpd ndlld TdAOpd BdCKO I BH'ld. CTOdlIHKd. B'kpd ndlld HlIKOdldlId. B'kpd ndHd TdAOpd ' AloHHECKVdd. B'kpd ndlltt \pntl'k CIlaTdp'k. B'kpd lldlld | CpzeSdd IIOCTEdHIIKd. B'kp ndlld A‘>H4Wdd BlICTEpIIIIKd. B'kpd ndtid PdAVdd rincKd. B'kpd iidiid METpd Hdimin | Kd. B'kpd ridHd ApdroTZ. n B'kpd Bzckxz Gorapz iidiun\' REdiiKHx h dudn\*. d no-lldlillldl JKHBOT'k KT O | [BVAET 1'OCnOAdpZ HdlUEII 3EdldH COT A'k-TEH HdllIIIX. IMH GOT HdllJErO pOAV. Ildllj Iî8a kt o | KOI'O BZ H3BEpET rocnoAd ] peoi oy iiduiEii 3Edidii tot i|jo [iîbi lîy iieiio-pSiniid Hdiiif] AdH,d ddE i|ioEhi | iui noTBEpAiid (ii SKp'kniid) 3dllVJKE AddH ECdlH Hdl 3d •<)( npdBS II 3d B'bpilV (cdVJKIîS). d Hd £Odlll££ noSTBEpîKASHi* | li 3d STBEpjKAEIliE (TOdiS BZ) CEdlS EklIU-nncdtiHoMI HUIIHdl 3Hd4IEIIHT0 HC C’kdl 4HCT044 HdlllllAI KTO 11411 0V3ţ)HT 1)411 tro- OVCdhllHUT MTVMII. GKKE lipill^f Mp^A Hd41H H tip'^A 114111II.11H BO | laţlM CTpCACOBd dldpVlUKd no CBOEIO ^OBpOlO B04I1 H Add IIEdOTV CKOElt ndllH OOdllH | II0CTE4HHKV CE40 CK0£ CTpo* El|lII lld OlfCTlE lllH4IV3/fi lld dlOd^dB’k VJBd KVTkl | .11110 4lkl Kll-A'kEIllE ^OBpOE lip0H3E04EIHE TdKlKS H 4lkl EC4IH AddH TOE np/k^pEMEIMIOE CE40 CTpOElJlII WBd KVTkl H CX 4I4IIII04I Ad ECT lldlIV Kw mi oypiiK ii cx bxc/îui a0X0A0'11 | E4iv 11 ^'kTEdix iro 11 Kpd--TÎtddlX ETO H 0011 VUdT04IX II BXCEdlV pori,v ETO HEIIOpV | III Eli tio IIHK04H1K lld B'kKkl. d TdKOJK BdpS KTO Bkl \'0TH4 T'kl’dTII 3d TOE CE40 COT lllllim( | EH GpdTÎH II4II IIEnOTII II4H RlfA KTO COT Eli p04,V C0I1,0V £11 II4II COT p04,V dld | TEpil Eli (SÎC) KVA KTO... T'krdTII HA COdlld 3d TOE CE40 To(t) Jh,i 3dll4dTH(T) 3dB'k3K$ I g pSGdll 4HT0T0 CpEGpd. d lipH To(dl) Rkl(4)4ldpT0pil lld(li) ^Vdl-fc KPAEBII(m) A150!^'^) 11 HAH | 41AH0H40 14 lldll CTAIIMV4. Ildll KOCTE npXKd44K H KpdT ETO lldH IlETpX. ndll GdHMdll, lldll Bdlld ÎKV.IIN H lldll K034l'k IIJAIIAPOBIIM. ndll BHT04TX lldll. KOCTII AdHoR,,M- lldl1 ddGX ClldTdpVdd. ndll Av'd,,k BMCTIdpillIK ndH IIETpV II0CTE4. lldll ipilBOpX lldll HBdll CT04HIIK ndll JKVpiK'k K04IIIC II IIIIUkl\' OtfCHţ ' IIAU1H\‘ BOIdpX II B£4HKkl)f | H dlddklţ. d Hd B04II1EI0 Kp'klIOCTX KEd'kdll EC4III lldlilE41V E’kpHOdlV ndlIV 4IH | )fdH4V 40roj|SETV HH-CdTH H lldlllV IIEMdT HpllB'kcHTH KCE4IV 4HCTV HdlllEdlV. 11 HC AOBpVd .®V ccoHB'k Bd'fcTK) -i-sugd (|;eb h. www.dacoromanica.ro — 61 Cu mila lui Dumnezeu Noi Alexandru Voevodr domn ţârii Moldaviei; facem ştire cu această carte a noastră (tutur ;r) Cui pre dânsa vor câta sau o vor auzi-o cetindu-se; adică au venit înaintea noastră Ma-ruşca Stroioaea de a sa bună voe şi a dat nepotului său, lui pan Oană postelnicul, satul său Stroeştii la gura Şomuzului, pe Moldova, ,îmbe cuturile. Deci noi văzând a lor bună învoială, şi noi înşine aşijderele am dat pe cel de mâi sus zis sat Stroeştii, îmbe cuturile şi cu moară, să-i fie lui pan Oană uric cu toate veniturile, liii^şi copiilor Iui şi fraţilor lui şi nepoţilor şi la tot neâmul lui mruşeit nici odănăoară în veaci. Şi iarăşi ori carele ar vrea să părască pentru acest sat din alţi fraţi ai ei sau nepoţi sau ori care altul din neamul său sau dk neamul părintelui ei sau din neamul îmei sale sau-ori care alalt ar pârî pre Oană pentru acel sat, acela să plătească zavească 60 de ruble curat argint. Iar la aceasta fost-au mărfuri pan Duma Braevici dvornicul, i pan Manoilă, pan Standul, i pan Coste parcalab şi fratele său pan Petru, pan Baiceanu, pan Vană Julici, i pan Cozma Şandrovici, pan Vitolt, pan Coste Danovici, pan Albul spătariu! pan Duma visternic, pan Petru postelnic, pan Ştibor, pan Ivan stolnic, pan Jur] comis şi altor toţi ai qoştri boiari şi mari şi mici. Iar spre mai mare tărie poruncit-am înşine credinciosului nostru, dumisale Mihail logofătul, să scrie şi â noastră peceate să o acăţe Ia această carte a noastră. Scris-a Dobrul în Suceava la anul 6961 Febr. 8. Obs. Originalul pergament, Arhiva Muzeului Municipal Iaşi pliciV. 1 din donaţiunea Drosul. Sunt şi 2 surete : ţinui „sau tăl-r măcit de Evloghie dascal leat 1768 Iunie 19. ŞI el traduce : wkj kvtiu : cu amândoao cuturele; iar ,a,a 3anaaTHT 3aK-bcKV â pvuaH. să dea gloabă 60ruble; altul-, „depe sârbie pre limba Mo dove-neasrâ am tălmăcit la anul 1815 Iunie în 13 în Iaşi. Clucier Pa-văl Debrici“. Ei are 2 note mărginale : ctp<>m copa ÂlapviUKa „Ma-rus-a fata Stroescului (dir nu arată ritos că-i fată ori giupsneasă a Stroesculii; ra m sanaaTHT aaK-bcKv â ovKan sâ plătească za-vescă 60 ruble (şi mai zice oareşice, darnu să înţelege că-s ştearser . rândurile. Zavească hotărât darea sau greceşte revlîta, Cf. Surete ms. XlLII.l). www.dacoromanica.ro Obs. In greacă x«i (Siov, însamnă petit ruban, bandelette, petite xorde. ctp«mc«k<), este cetit rău ctpo/î\ Sora; cum rectifică d. M. Cos-tăchescu „Marusca Stroioae. Ion Neculce IV.177). 41. 6962 Oit. 3 (1^53). Petru Vodă scuteşte de orice vamă 2 cară cu peşte a mâni. Homorulul. didCT'no EHtifio <î\n nerpx EotEo^ă. rocuo^dpx 3£didH diod-AdBCKOH. HIIHH/M 3Hddl£HHTO HC CH.H dll'CTOdl BXC'kdl KTO IIdH 83pHT HdH tro ScdHUlHT HT81IH. WIKE EddroiipoH3KodH rcn^CTBO/HH CBOHdl. EdrBIdl H HHCTHdl II CB'liTdHdl CpAU,£dlX H ^ddll «dlH CECX dHCT dlOHdCTHpEBH HdUlEdlS T^E ECT \pddl Up'fccB'fcT'bH EoropO^HU,» (EU,!!). (V)T pdlopd. 3d HdLIIE SApdBÎE H 3d A^UIE CB'tîTcnOHHKUin^ HdlUllţ pOAHTEdHH. Hd TO BdpE KOdH HdIET noCddTH dlOHdCTHpX TXH ABd B03H no plIEII, Ud A8|Ik,mţd HA£>K£ \'pd/V1 CBT0/1l8 BZ3N£CfHîtO dlU8 3E/1I/HO IţlO £CT 110^411 H£/V1U,d Md TOIlO/IHiyk. IţJO K0/1H )(0-TU/lll /1IHTNH4H WT wk/lilţd tlpOA^BaTH Toro 3E/11/1H T£U,K0BH XoTdpH/1 KOCTE tţOHHM CZ /VlEJKifdlJJH. T06 BZCf BMIlHtlHCdHHof tCT TiT SE/M/HO dtOMiCThlpIO H4W£/Vl8 GOT H>fcd1IJ,d 0VpHKZ H CX EZCA/II A°\'c’A°41. HtnopŞuUHflO HHKOdHÎKE'Gld B'lîKKI. * X0T<1PX A^ £CT WT OVCHX CTOPOH K8a<» X0t‘,Ph'1!1 K0CT£ 11,0/1114 (SÎC) d to £ct Biîp-i Hdiuci'o mi^cTuA. BKiuuniicdiiHaro &ifgdHA‘ţ’a boeko-H Brkpâ Korapz iiâmnx. B^P4 nana îtah48/ia. R'kpa iidii*' rahh www.dacoromanica.ro — 64 — B'kpa nan* ^aHqgaa npaKaaaGa. B'kpa naHa K03/HH iuan-^poBHMa. B'kpa naHa 4seA°Pd AB0PHHKd* B,kpd ndHd fD^a cnaTapt B'kpa naHa nETpHKa nomaNHKa. 11 B'kpa Backx Gorapa Haiun\ be-/ihkbix fi /HaaBix. a naKan HaiET /Mhcthmh wt Heaiua T'kraTir Han o^cno/H'kn8TH 3a tot pTap e8a kto cot TparoBcKoro *iao-B'kKa, tot a<» 3anaaTHT saB'kixKtS cto p^Gan cpecpa. a «a Boaiuen» Kp'knocT Bea^^H tcx- Ba'kToa “si^gr. aicu,a. ^seb. h. Cu mila lui Dumnezeu Noi Alexandru Vcevod, Domn ţării Moldavii, facem ştire cu aceattă a noastră carte tuturor cui pre dânsa vor căta sau auzind’o vor ceti-o ; adică bine-voit-am domniia mea cu a noastră bună vreare şi curată şi luminată inimă şi din toată a noastră bună vreare şi de Ia Dumnezeu ajutor ca să (dăm şi) să întărim a noastră (danie sfintei) mănăstiri de la Neamţ, şi am dat înşine mănăstirii noastre de la Neamţr unde iaste hramul sfintei înălţări pământul nostru, carele iaste lângă Neamţ la Topoliţea, iar când ar vrea vameşii de la Neamţ să vîndă acel pământ al Teţcu-lui, unde a hotărât Costea Ţopică cu megiiaşii; ccel tot de mai sus scris să fie acel pământ mănăstirii noastre de la Neamţ uric şi cu toate veniturile neruşeit nici-odinioară în veaci. Iar hotarul să fie dinspre toate părţile pe unde a hotărât Coste Ţolici (sic). Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă Alexandru Voevod şi credinţa boiarilor noştri, Credinţa dumi-sale Duma Braevici, cred'nţa dumisale Manoil de la Hotin, credinţa dumisale StanCiul, credinţa dumisale Petru parcalabul, credinţa dumisale Vană Julici, credinţa dumisale Danciul părcalab, credinţa dumisale Cozma Sandrovici, credinţa dumisale Fedor vornic, credinţa dumisale Albul spătar, credinţa dumisale Petrică postelnicul, şi credinţa tuturor boiarilor noştri a mari şi a mici. Iar dacă unii din vameşi de la Neamţ vor pârâ sau vor schimba într’acel hotar, ori care ar fi dintre oamenii târgoveţi, acela să aibă a plătire zavescă 10Q ruble de argint. Iar spre mai mare tărie am poruncit www.dacoromanica.ro — 65 — credinciosului nostru boer Şandru logofăt să acăte a noastră peceate la această carte a noastră. A scris Dobrul în laşi la anul 6963 luna Februarie 8. Acad. Rom. colecţia Ion Bogdan. 43. 6963 Aug. 15 (1455) Suceava. Petru Vodă întăreşte Iul Petru comis mal multe sate la Ţulofa cumpărate de la unii şi alţii. MdCTÎIO EfKi'fW dlhl IlfTpa BofBOAA rCIIApa 3fdldl1 dl(jiMA<>®',d- B'fepd ndHd A$KHBOTA KTO e8A(t rcnApa NdUifH 3fdIdH. WT A’fe'rfH HdUIHX HdH COT llduicro IMEdlCHC. KVAKTO Koro G£ H3EtpeT EhITH. TOT IţlOEkT www.dacoromanica.ro — 66 — NtnOpVLIJHrf Hdiuero ^MnTd. ddH IJJOElil Hdl VTBtp^Hd'fc H VKp,bnild'b 3dNWKE ffdlH ^ddH EdIV 3d Ero npdBOW H 3d B'bpNOlO CdVJKEV. d Hd EOdlUEE nOTBEpJK^EHl'E TO/HV BXCE/HV BhlUJEriHCdHHOdlV’ BEd'kdH EC/HH HdUJ E/HV B’bpNOdtV. [ldNV IlETpV dOTO0ETV flHCdTH H HpH-B'tîCHTH HdLLIV [lEHdT KCEdtV dHCTV NdlIIE/HV. HHC Kv/Uldlllt\ 8 Gw-HdB'fc Bd'fcTO -t-SL^r. rilCL^d, dvr. EÎ Hd ScHEMÎE CBT'fcH EL^H. Cu mila lui Dumnezeu Noi Petru Voevod, domn ţării Moldaviei, facem ştire cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor căta sau auzind-o o vor ceti. adică acest adevărat şi credincios al nostru boiarin, pan Petru comis a slujit noao cu dreptate şi cu credinţă ; Drept aceaia noi văzând a lui cu dreaptă şi cu credinţă slujbă spre noi miluitu-Fam cu a noastră osebită milă am dat şi am întărit lui în al nostru pământ al Moldovei satul pe* Tutova anume Grâdeştii, unde iaste casa lui, şi mai jos Făuroanea, şi Stănijeştii, şi Nălmăjeştii supt Cetate, pe Care le-a fost cumpărat de la Mihul logofăt, drept 80 zloţi şi Glodenii ce Fau cumpărat de la Mihul Tudor drept 53 zloţi; şi Porceştii, ce Fau fost cumpărat de la fii lui Negfilă drept 60 zloţi, şi la yârful Studeniţei Dragsinii şi padina (valea) de la hambare; toate acestea de mai sus scrise să-i fie lui uric cu toate veniturile, lui şi 'Copiilor lui, şi fraţilor lui; şi nepoţilor lui şi strănepoţilor lui şi răstră’-nepoţilor lui şi la tot neamul lui ce*i va fi mai de aproape neruşeit nici odată în veaci. Iar hotarul celor sate’ să fie pe vechile hotare, pe unde din veac au îmbiat. Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă Petru Voevod, şi credinţa mitropolitului nostru chir Teoctist, şi credinţa arhimandritului nostru chir Eustaţie, şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisale Braţul, credinţa dumisale ManoiI, credinţa dumisale Hotco dvornic, credinţa dumisale Mihail logofăt, credinţa dumisale Standul, credinţa dumisale Petre par-calab, credinţa dumisale Oanâ Pântece, credinţa dumisale îoan Bălcean, credinţa dumisale Cozma Şandro-vici, credinţa dumisale Danciul, credinţa dumisale Dima parcalab, credinţa dumisale Dragoslav, credinţa dumi- www.dacoromanica.ro — 67 — sale Sin, credinţa dumisale Duma Micaci, credinţa du-misale Radul spătar, credinţa dumisale Micul postelnic, credinţa dumisale Ion Vişternic, credinţa dumisale Dragoş paharnic, credinţa dumisale Mihul stolnic, şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre din copii noştri sau din al nostru neam, pe ori care altul îl va aleage Dumnezeu să fie domn, acela să nu strice a noastră daanie, ci să i-o întărească şi îm-puterească, căci că înşine i-amdat’o pentru a lui dreaptă şi credincioasă slujbă. Iar spre mai mare tărie a tot ce s'a scris mai sus poruncit-am înşine Ia al nostru credincios, dumnealui Petru logofăt să scrie şi să acăţe a noastră peceate la această carte a noastră- A scris Vulpaş în Suceava la anul 6963-luna Aug. 15, în ziua Adormirii sfintei Născătoare de Dumnezeu. Acad. Rom. tns. colecţia lui Ion Bogdan. 44. 6964 Martie 1 (1456) Neam\. Petru V-dă întăreşte mân. Neamţului lazerul Zagorna pe Nistru, cu gârlele lui, şl desetlna prlse-cllor de pe Nistru. iUCTjfK) BJKÎEK) /HEI nETpZ BOEBOA, roCNOAdpZ 3£dldH T HdlJJII GOd'fcpZ, NHKTO. 8 £3£pd 3dropN’fefl, 3dN8îK£ ECT 4,dNO WT HdlUliy | Hfp^HKOB dlONdCTEipiO fflT H'kdILţd. TdKO?K fCdlll Ad4H H îlOTBpZAHdl. CZ 8CHdl | A°X0' ^Odî, d yOTdpa £H A°4H IlHCTpOdl CDT KHUJNd, ^OdV A° VCTHE 3dropN'bH | H CZ BKC'fedIH rpKdd/HH, KOdHKO Snd^dfTh 8 SdropN’fc. 41 rpzdlt BOEBO^HNKI. H | CK NdCHKOlO, HBdNKOBd II lldCMKd, 3d-ropN'kH, II Tpil KpO^OBd NdA^ NHCTp'fe. | ydEopoN'fc KopdEEKd. II Hd 8CTH 3dropNrfcll H BKCA lldVTEI KOdIIKO HIIN | ll'W 8 ToT \0-Tdp8 E 8 M\* A0GP0KM- tţJOEhJ H£ yo^Hd» NHKTO. EE3E H3BO/1H | IIH 8 EdiToy. NH VHHT ^d CA NE CAIETE ViHHHIdTH NHKTO, d TdKOJK, oy TOH yOTdp j AfCATHHV WT IIHOdli e8aHHN GVAWTE www.dacoromanica.ro — 68 — HdldfT, EipiT ^fCATHH Y 9 — KOApe BediiKHdiii ii diddiidtn. cdvrd iidui ţspxne ^pdrome | no ero AOEpOH BOdll. H HHKkl/M HenOHVKeH li lipo^d/l CBOC CMO npdBSlO ero wthiihv. ipo wn ^ogii/I wt oycero npdBd h 3dK0Hd. wt dHXAPeHKd H WT I GpdTd ero dVKkl. Hdi'tzllljd ndydpHMKd. CHHOBX. iidiidrb ctrtS KtLyt/ieLjjîii Hd fxpfT'k. crtvs'k Hdojediv. Podiduv TfdteUJJCKOVdS, 3d 6 3ddTH TdTdpCKKiy. d* VTOdIWe ridK • OyCTdd POdldH TfdUQjeCKVd. TdKO/KX fio fTO ^OKpOH BOdli H np0^d<1 no-dOBIIHd Cfdd WT I COT CBOfTO VpHKd. CdVS'fc HdQJfdlV ndHV wvpwb rddBfH^ 3d Ai 3ddTH TdTdpCKkiy. IIHO dlkl BH^BQIH ny ^OKpoH BOdlO H TXKdlf ?K | , d dl li TdKOJKX KdlH 4,dd H nOT-Bpx^lld H WT HdC TOf fipe^peMfHXHOe nOdOBHHd Cfdd COT KfL^edflflW, CdVS'b HdlUedtV fldHV JKVpjKV Tdd | RfHV £d fCT fdlV OypHK. CX .OyCHdlH IJOd A°X°A0'11- TdKOJKAf H ^fTfdi fCO H EpdTHA H fro. H o^HoyMdTCdt. ero. h npdvnvMdTodix , ero h npd | HJoyp'bTO/M ero h oycediv po^v ero. kto ca edw Boyp^eT ndiiBdiijKiiKi nenopvoie- H110 HIIKOdli/Ke Hd B’bKBI B'b'lllklA. d \OTdpk etd ^d 6CT COT VCH\ | cTopoH nod xoTdp*k. d nodOBHHd cedd. cot Kei^edeijjhJK h nod yo-Tdp'b n cot vcero npnyo^v nodoBHHd Ad AeP?Kd’T'H Podidnx (scris ■deasupra rândului). 3 Hd* to ecT sedHKdA dtdpTv | pnA Hdoiero rcn^Bd. BkinieiiHCdHHdro GTeî|sdHd boceo^bi. n oycny coAp Ndaihiy. ndH Aldiioiidd. ndii cTdHxnoyd. ridii BddiiKvd iidii Toahx | ^BopiiiiK. ndH x°AK0 ipHKOpx. ndH Toded Knn^e. iidii AwiKKpan. luni neTpx noHHM. nan ddGx cndTdp'b. nan dd3A. | ndH yyAKo Kpe-u,eBHH. ndH HcdiiA HedtencKki h ndn Orei^Ko Aa'HXHK'rujeBHH. fldll IleTpHK. fld.H K03dlHL^d. ndH EV^Te. ndH ijseTH j COH. ndH Gd-kiiqj cridTdp. ndH wrd BHCTepniiK. ndH BpacHiitn nocT'fcdNHK. ndH TdAOp MdllJHHK. ridH 3GHAp,fe CTOdHHK. ndH lC0H KOdIIIC. | H HllklH iidiun vch ROApe Bediiu,ii li diddn. h vcn dtewHAilîeEe n\-, ljjo ripid | toh Blid ii. d Hd Rodoivio Kp'bnocTX Todiv oycediv bh | ine-niiCdHiiodiv Bed'bd'H ecdm ridnv AOBprdv doro^JseTV nncdTH. h ne*tdT Hdonr npi'secHTH. Kcekh lllldlll ^olipoio H\’ BOdIO H SdnddTV. oyCE IICIIOdHd 416 3ddThl\a. d dlhl TdKOJK | 4,EpE fC41H ^ddH H riOTKpa^lMII H WT MdC CdVrddl HdiniMi GToHi^b fi cnS fro /HdimiodV. ,yd ect îmi ovrpHK tos nOdOKHHd CEdd UIT Oyp^flţlH H ca KXC'kdlZ ^O^Odl H41 H ^TEdl HX H oyHVMdTOdl IIX H npd | oyNVMdTO/H «X H npdlţnop'feTOdl liy H BXCEdiy po^V Hy. KTO eS^ET H4I, NdHGdHJKNÎH HEIlopVLIlEHO HH- www.dacoromanica.ro — 73 — ’KCdHW'fc. Ud B'fcKM E'fcMHÎA. ă X0TdP Ad ECT TO(HV HOdOBHHd CEdd VUT OYCHX CTO | pOH IlOdOBHHd )(®TdpX HOCTdpOdlOy \'OTdpoy. fi Hd TO ECT BEdHKd (HdpT®pîd Cd(H rcn^CTBddl BXIHIEnilCdHkl Ort* <-|sdlld BOCB^EI H ECM'bpe HdlllH no HdtEHH ndH (jTdHMWd. ndH E/idtiKvd | ndH roAH. nan Kpdciicui ^BoptiHK, rian Kocte /^diioKim. iidH To/«d Kgih^e. nan 3Krap,fc. ndH HcdH/fv. ndH KSxT'fc. np;-■KdddBkl KmÎH. ndH IUdHApO. TodOHHKO. ndH fldESd. ndH iîdSA \ IIhthk. nan Toaid ^k.iiskSiij. nKE TOT HCTH | HUI. Hdlll R'kpHUI C/lSSrd nK (siC) BUIdd jjsddUIEKHd H ECdlll HJf CKd3HdH. d Hd TO ECT B'bpd HduiEro rcncTBd. Biimericdnndro GTcd'dHd boebo^ui. h B'kpd Iip'bBa3dK»BdEH | Hdro dIH. CHd âdE^dH^pd. H B'bpd COd'bp HdUJHX B'kpd lldHd CTdHHrdd. H CHd EI'O lld(Hd) dlUip3UI. B'kpd lldHd Bddll-KVdd CTdpOCTH )(OTI1HCKOrO. H CHd ErO RdHd 4,l'd1l1. | B'bpd lldlld B°^H 4,BOpHHKd. B'kpd-JldHd 3ckpH. B'kpd lldlld dSKII II B'bpd ndlld B^aKd ndpKdddcoBE o)T E'kdorpd^. h B'kpd ndHd Il'krd. 11 B'kpd n<>Hd HBdUJKd lldpKdddCOBE KEdţHCKH^. B'kpd HdHd. -dpESp'b Hdp-K^ddBd irbdiei^Kdro. B'kpd ndHd TdHrrpd iidpKdddCd cop^EHccdro. B'kpd lldHd ?|SCTH HdpKdddGd UIT HOBOrpd^d B'kpd lldlld | B^TH. B'kpd ndHd IţlE^svdd lepiidTd. B'kp ridiid rau,Kd ^i^HHd. B'kpd ridiu HcdlllKd \-pilHKOBHHd. B'kpd lldHd KTH BHCTHdpHIIKd. B'kpd lldlld BpnaidHd | cndTdp'k. B'kpd iidHd urni nocTEdHHKd. B'kpd iidiid 4,1 JKBOrd HdUIHHKd B'kpd lldlld TOdIUI CTOdHHKd. B'kpd ndHd ^8pV KOdIHCd. H B'kpd EC'kx COd'bp HdUIH\ | dlOd^dBCKH^K BEdlIKH^ H dlddHţ. d no HdUJEdia JKIIBOT'k. KTO BV^ET TCII^pa Hdlll EH 3EdldH UIT 4'kTEH HdUIHX Hd|1 UIT HdUJErO HdfdlfHf HdH ndK E84 KTO HHKOTO Ba H3BEpET BUITH. rcn^pEdlB. V HdllIEH 3Ed1dH V Alod-^dBCKOH. TOT IjlOBUI Hdi HCIlOptfUJHd HdUIErO ^ddlIRd H 3dHIICl'd, ddE LJIOBKI Hdi nOTBEp4,Hd. H l'Kp'k | IIHd. 3dHrjK ECdlll fdl*- 4,d''||. H nOTBEpAHdll. 3d ErO npdBO H B’kpHl'W Cdr>KBl'. d Hd BodUl8K> Kp'knocTa. TO/Hi' cacEdtv BimjeniicdHHOdiS. BEd'bdH ECdin iidiuEdii* www.dacoromanica.ro E'kpNO/HV | EO/t'tspHNl\ lldHv TCwfc. /tOr^SfTV IlHCdTH H HdOJV flfHdT. 3dE'fccHTH. H KCfdUf N Hudicl, credinţa dumisale Ivaşco Hrincovici, credinţa dumisale Iuga vistiernic, credinţa dumisale Vrăncean spatar, credinţa dumisale Iuga postelnic, credinţa dumisale Dajbog ceaşnic, credinţa dumisale Toma stol' nic, credinţa dumisale Huru comis, şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldavei, a mari şi a mici. Iar după a noastră viiată cine va fi domn tării noastre din copii noştri sau din a noastră pleme, sau pe ori care altul Dumnezeu îl va aleage să fie domn în tara noastră în Moldavia ; acela să nu strice a noastră danie şi zapisul, ci mai vârtos să-l întărească şi să-l împuternicească, căci că înşine i-am dat şi i-am întărit^ntru a lui cu dreaptă şi credincioasă slujbă, larspre mai mare tărie a tot ce scris mai sus poruncit-am înşine la al nostru credincios boiarin, dumisale Toma logofătul-să scrie şi a noastră peceate să o leage la această a noastră Carte. A scris Iurie în Suceava la anul la 6980 luna Ghenar 25. . Original Acad. Română, pecete No-265, dăruit de d-na Pau-lina Vasile Alexandri (cf. Surete ms. XXXV.709). In Ion Bogdan, Doc. Iui Ştefan cel Mare se aduce un regest după Condica K. N. 380 f. 16 de la Arhivele Statului din Iaşi. D-sa citeşte Tătă-ranii, în loc de lamura din copia Arhivei. TdTdpj(HîH) sau TdTxpd(HÎH). în loc de TdTdPdH. cu h aruncat deasupra. Şi se duce cu gândul la Rădiul lui Tătar. Originalul poartă numele 2KdiV\HpH=udMHHH=3Gemenir cu n in rotacism ; s’a zis mai apoi Fântân§ale, azi e satul Mârzeştii. Peceteaesfărmată, şnurul e roş: [nm&T Iw cfi$av] Bor/aoA*»] r*l)lSdW KXffW 3fdldH 8rp0Rdd\i'HCK0H. flJIPKf 3dllddHllCKHd k CTpdHddlh. iîddtdujS n 2|sdrpdiuŞ xepu,erk. EdreiipciiSBOduiudik HHCTii/Hk it www.dacoromanica.ro — 82 — CBBTdHdlk Cph^U,(4 pop Ivui şi la al lui stăpânirea peste jumătate clin satul Todereştii. partea din sus, la Cârllgâtura. ' AIiiaoctiio KHtieio aim Jw (Gte<|sKBi5 ^0 HdC. JKdAOKdAH GCAIll H^X GOCO (lilIOlO MdIUEIO AIIIAOCTIO. ^dAH) H ll(0TB)p&AH',H fCAtll HAI 15 II JIU £11 | 3 E dl AH Oy dlOJ^dliCKOII, «X (lipdKSlO WTHHHS HOAOKIlNd CEAO) lld KpXAIII'XTSp'k iidtidrk no-AOKHHd COT TO^pElJJH. KlUUtrkd MdCT.. KdKO ^d ECT lldl H WT HdC SpHK H CX KXCEdtX | ^oyO^OAl liy. II rt,'kr£AIX ll\' II OyilSHd-TOA4X H npdoyNSMdTOAIX Hy H npdljlSpATOAiX H\' II CXCEAIX pCO,J, H\* KTO C'k HAI H3(GEpET HdllKAll/KIlilI. IlflIOpSiimiHO IIHKOAIIîKf lld B'fcKIlJ. d XOTdp TOII IIOAOKIIMH CEAO WT dllAp'k | IIOMEMIHE OST' CTdpdl’O CTOAIId. . d WT TOA'k tld ^pSl’îll CTOAdS IIOKIIIUE KOIIO-IIHAH Td WT... d GOT TOA'k Hd CTOdllS lldll Kpdll 1 p'k^lO AlorilA ^15 | IIEAIIOIO... d GOT MIIUIHX CTOpO | IUI IIOc)TdpOAlS ţOTApS-KS^d www.dacoromanica.ro — 85 — *13 B’k'Kd CO'KHBddll. d Hd TO ECT B'kpd Hdlll Er$ rcn^Bd BHUIEI1H-rdlllEdrOdlU OrE<|5dlld BOEBO | ^H ,H B'kpd np^BRaiOEdENH^ CHIIOR rCd^R/HH I fId£gdH4,pd H ROT^dHd Edd^d H B'kpd (KOUip) Hdlll HJf. irbpd ridtid 3Krdpn, R'bpd ndHd H'kra. R'kpd ndud ,d,8din. K,kpd nana r(dnrîipd. B'kpd nana ^pdrouid ABopHHKd] R'kpd nana X*PS dtdtid. R'kpd ndtid ri,d?KEord | R'kpd ndHd laiipca rs^HMd. B'kpd ndHd IţlEfJsSdd XOTHIICKOro. B'kpd ridlld AilIKOTd H P'klţEOJd npXKd(ddEH HEdlElţKOrO. B'kpd lldlld fÎH^pEHKd HOpTOpOBCKOro). R'kpd lldlld rpTdHH, | llp/k,l, llddlll II IlpA^ HdlUHdlH GOrdp£. T'bdl Al kl GH^BIUI dlIJKI IIII Al H H\ ^OEpOII KOAH H TOK/HEJK H nOdHSW 3dllAdT8. d Al Kl Td-KOW^fpl II UIT II AC ECAIKI | ^dAH II IIOTBpZAHAH CA^TdAI Hdlll HAI IwilS. ndllll. H GpdT» £l’0 H'kHSdS II IIAIAIIHHKOAI Hy Pd^OydS H GpdT» ll'O GtoIIKH. II 11 A£ Al £ IIH KO Al Hy. Hl'HdTS | H CECTp II ITO AIXpîll. TOI lipA^pmiHHOI C£dO IJIO £CT lld KOpO^'b HdHAI'b rarpH- H£I|JÎH. r^£ Gkld WS^I «pS'b. KdKO IOT HAI. H COT HdC SpllK. II C'A BZCIAI ^OyO^OAI. dAH £d fcT HAI TOI CIAO lld Ara HdCTfl. IIOAOBHIId TOfO CIAd 11IIJKH'bd MdCT ICT CdSl'dAI HdIUHAI Jwh8 11a1111. h GpdTS iro H'bmoAS. d ^pSrdd iiodOGinid | ivt totojk ciAd Kiimirbd Mdcr ier cdSrdAi iidiiiHAi. Pd^oydS h GpdT» iro CTOHKH II IIA £ Al £ IIH KO Al liy HrildTS H CICTpH iro /Hxpri HAI 11 r^'bT£/H iiy 11 8h8 | MdT8.ii iiy. 11 np'boyHSMdTOAi Hy fi np'b-l|l8p'bTOAI H\* H GXCEAlS pO,l,8 liy. KTO CA H II H3R£p£T HdHGAHJKHÎH. IIElIOpSlimiHO HHKOAHIKI lld R'bKII, d \0 J Tdp TOAlS RHIIIIII 11 CdH110.MS CldS ^d ICT COT 8diy CTOpOH IIOCTdpOAlS JfOTdpS IIOKS^d H3 B'bKd 00-IKHSdAH. d lld TO ICT B'bpd HdllJirO TCn^Bd BHIUIIIH | CdHHdTOAlkl (>Tf;JSdlM BOtBO^H H K^jld np'bsX3dl«BAIHKdro Clld TCn^BdAlH. Kor^diid fidd^d. 11 B'bpd Koiapi HdiiiHy. B'bpd ndNd ,y8Aid npzKd* AdBd. B'bpd lldHd KoA4,opd ^BOpilHKd. B'bpd ndHd ypXAIdtld. B'bpd iidiid ifii^sSdd. B'bpd iidiid Toa^ipd 11 ridHd ^8Aid npXKdddEOBi \-OTHIICKIII. B'bpd ridlld epiAllA I HlAIIHKdrO B'bpd fi AHA IUdN^pA. iioRorpd^CKoro. B'bpd rid tu MopTopoBCKoro. B'fcpd r/dHd kaxhxS CIIJTdp'b. B'bpd lldlld HcdKd BHCTApHHKd | B'bpd ndHd. ^SaUIJH HOCTIAIIHKd, B'bpd IldHd llIoi'HAd MdUIHHKd | B'bpd lldHd ^pSHTEUM eTOAIIIIKd. B'bpd lldlld UlTpllKd KOAlHCd II B'bpd | BZcbx(GOmp Hd- www.dacoromanica.ro — 89 — 4U/1X KţvfcllOCT II nOTBpZJKAlllU (TOM8 BZC£,m8) .KKIlllfMIICdlIMOdlS Rf/rbdll EC.IIII lldlll££ ( t8 nHCdTH. h HdinS nmdT npiiB'kcHTH. kcmiS /ihct8 HdlllldlS. nuc IIIdllApS I KpX?K£BllH.(oY KdCdSll) RdTO -+36 Kd, | H AP4™4111? H BpdT ^ro K8k8p. Td 3dHAdTHA 8cil TOTh.1 pn 3ddTd TdTdpCKKIX 8 p8KKI cd83,fc iidOiemS HcdHKo cti8 IIsdiiKo T8Aopd, iiji'fca Hddiii 11 rip'fcA lldlUH | dl fi KOd'fcpe. H d\K! BHA'fcBlUC A0KP8Kt M\ '* TOKdUJK. ţ-H Il0dtl8l0 SdnddTS, d AIKI TdK0JKA{Pf ** IOT ll hah wt nauiero poA&. HdH ndK b8a Koro GX H3EfpiT rCHApfdl I BKITH HdllIfH 3f/»IAH dlOdAdBCKOH. TOTh. GRI HAI n(nop8aiiid iidiniro Addt^d 11 noTBpxjKAEnid, aah gki hai 8TBpx-AHA H 8Kp'fcllHA 3dll8jK COGKI k8|1I1A | 3d CBOH npdBÎII limrfcsil. d tld GOAUIE nOTBpXJKAEHU BXCEAlS EKIIimillCdllHOAl8 BEA’fcdH ECAIH iidiUEAtS B'bpnoAiS ndti8 Tx8t8a8 | Aoro^siTS niitdTH h 3dB'bciiTH www.dacoromanica.ro - 95 — HdlJjS n«MilT. KCMlS /1HCT& HrtUlf/U8. nilCdrt llcKKJll. 8 \ScW\f K<1T0 -1-3ei' A,ap .se.wrtH Mowakcc'ii, In dos notiţele: hhjkiuii GauSiami .Săculanli de. jos* .Săculanli la So£ava* „Săculanli moşie" 7015 Febr 28; No. 18. , tu (xrovSâv Bosfjaîa Sta To aay.uia'vr) Ziaup5;'. . Este şl o traducere veche: .sau tălmăcit de Evloghle dascal ot şcoala slovenească" lt. 7261 ap. 26*. Muzeul Municipal laş), donaţi-unea Drosu plic VIU, 1, apud. Surete ms. XLII 2). - — Dragoş Viteazul. E unul din cei mal vechi boerl al ţării. Se pomeneşte tn vechile urlce Intre 1392—1400. Iar Rotompan se pomeneşte cap de mari boeri între 1403 — 1411. Aceşti 2 fruntaşi erau înrudiţi între el Săculan ceaşnicul din 1507, era un vtori. nu vel, căci în lista boerllor se citează Movilă ceaşnic: Lui Movilă ti urmează Petrică ceaşnic în 1508; apoi pe 4 ani (1513—1512) ne lipsesc doc. interne, cărţi de judecată, şi abia în 1513 aoare Săcuianu ceaşnic (15T3—1523), ocupând această demnitate şl supt Stefănlţă. El era ginerele log. Tăutul (Urlcar XVIII 116); lui îi urmează Felea ceaşnic (1524 — 1531) şi supt Petru Rareş. Unind arătările urlcului nostru cu ''cel din 1481 April 20 (I. Bogdan DSt. I 252) relesă această încrân-gătură: - 1. Dragoş Viteazul (1392—1400) — x 2. fată — Stanislav Rotompan (1400-1408 Jurj Drăguşanul fată Neacşa a n' 0 «d st W» o 3. o 1 « Qj O XJ CL 3 E Kf npTtl^e | HddiH. m np’b^ţ Sciidiii Hdiuiuiii diodAdRCKiidiiî ecmpai. iidinx E‘kp-HÎH flilK. IflerjsSdh IldpKdddEk. CHk. IfiQdHXUJţRk. (10 HO ^OBpOH iiodh miKH.Uh umonS | ;«ri,eHh dininpHCHdOBdHk. ii npoAddk cboio npaKSw. wtnhhS. wt cKoero iipasaro Spiwd- cot 8p«Kd cou,d CROirO. IcOdHXUld. t^HO CfdO Hd K£pddrl,k. HdHdlHk BddHHţJII | II ca didiiHWdt. 8 BfpddAK. Td npo^dd toi «do cdSs'b HdiiifdiS wSpjKH XpdBOpS KOdIHcS. 3d TpH CTd 3ddTk TdTdpCKHJţh, H Hdlllk B'kpHklH cd8rd atSpatd | \'pdBrap. KOdiHrk 3diiddTHdk 8ch toth niiHrfe3H rîr 3ddT TdTdpCKHXK. 8 p8Kkl îldHS Iţlft|s8d8 HdpKddifBS. CNOV IaMHdUlfBS np/ft^, HdiHH II npArl, MdUI Hdlll BOd'fepll. I H dlkl B^^BUII H)fh AOBpSlO ROdIO II TOKdlUKk II IlOdHklH 3dllddT. d dlkl TdKoJKA« H WT lldC fCdlll r\ddH II noTBpX^Hdll CdSsi: HdHlfdlS B’fepHO/HS JKSpJKH XPdBo | p8 KOdiMcS'. toi ctdo iidiidrb Kddtieijiii. Hd UfpddA’b.- H dldllll 8 Btpdd^,. KdKO A4 tcT WT HdC SpHKk II CR BXCtdl H A^Tt,MK tro H SnS'idTGOdi tre. J ii npife8H8MdTodtk «re ii rip’feijiSpdTodih fi’6 ii kicfdiS pOA& tro kto tdi8 e8a*tk HdHEdllWHHH. HfriOpSUUHlIO IIHKOdH Hd B'kKkl. d X^Tdp TOd»8 www.dacoromanica.ro — 105 — -Cf/l8't|10 Nd Efp/ld^'k II <1II <11'k E/ldllfL|IOHk. (CT COT Sdiy CTO-. pwh. nocTdpo/H8 \orrdp8 noKS^d w;KHEd/Ui. H3 R'kga. a Ha t© kt .g'kpa Ndiutro rcn^cTBa. BMiiit | mirdmidro aihi Hor^aHa got-bo^m h g'kpa NdiitH^ Koa^p. g’kpa nana iju^Saa. g'kpa nana Toa^cpa vi nana HvrpHaa | riapgaaaB©K( x0THHCKHXl1- g'kpa nană (^pfrtiÎH. h nana 4î4lStlTfltJd napgaaag©g( Hvaui^KiixB. K'fcpd nana lUaiiApa napgaaaga viogorpa^cKoro. | g'kpa nana dpg8pK£ h rioTBpxAnaH tcam 3a tro npagoB'fcpHSKi ckk8. n 3a [|io | g8nna cobii CKonain. iinii'ksain a na Bcauift noTBpxn;-^£iuf rxcmiS RBiiijfiiHraiiMoaiS BM'kan icain namiaiS g-kpHoavg tx8t8/i8 aorojjsn’8 | nucaTH ii NauiS ntMâTk npng'kcHTH gcf<«8 ancT8 HaimavS. nuca Racgo GpxGanix bx GSnag'k RdTo -+3si aici^a. ^fgfBpif ^î. Cu mila lui Dumnezeu Noi Bogdan Voevod Domn ţării Moldaviei înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor căta sau cetindu-i-se o vor auzi-o; adică au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri Moldoveneşti boiari, al nostru credincios pan Şteful parcalab, fiul lui Ioanâş, de a lui bună voe de nimeni silit nici învăluit, şi a vândut a sa direaptă ocină dintru al său drept uric, din uricul ' tatălui său Ioanăş, un sat pre Bârlad anume Blăneştii-şi cu mori în Bârlad, acestea le-au vândut cel sat slugii noastre credinciosului Jurj Hrăbor comisului drept 300 -zloţi tătârăşti, Şi al nostru credincios slugă Jurj Hrăbor comisul a plătit toţi acei bani 300 zloţi tătârăşti, în mânule dumisale Şteful parcalab, fiul lui Ionăş, înaintea noastră şi înaintea a lor noştri, boiari- Şi noi văzând a lor de bună voe şi tocmală şi deplină plată, iar noi aşijderea şi de la noi‘ înşine am dat şi am www.dacoromanica.ro — 106 — întărit slugii noastre credinciosului Jur] Hrâbor corni-sului cel sat anume Blăneştii pre Bârlad şi moară în Bârlad, ca să-i fie lui şi de la noi uric şi cu tot venitul (lui) şi copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor Iui şi la tot neamul Iui, ce-i va fi mai de aproape, ne-ruşeit niciodinioară în veaci. Iar hotarul celui sat ce-i pe Bârlad anume Blăneştii să-i fie despre toate părţile pe vechiul hotar, pe unde au îmbiat din veao Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă, Noi Bogdan Voevod şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumsale Steful, credinţa dumsale Dragoş vornic, credinţa dumsale Toader şi dmlui Negrilă parca-labi Hotinului, credinţa dmsale Eremia şi dmlui Frunteş parcalabi de Neamţ, credinţa dmsale Şandru parcalab de Novograd, credinţa dmsale Arbore portar Sucevei, credinţa dmsale Moghilă, credinţa dmsale Dan spatar, credinţa dmsale Isac vistiiarnic, credinţa dmsale Şarpe postelnicul, credinţa dmsale Petrică ceaşnic, credinţa dmsale Coste Cărje stolnic, credinţa dumsale Petrică comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri molcfoveneşti, a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre din copii noştri sau din al nostru neam, sau ori pe care altul Dumnezeu îl va aleage să fie, aceia să nu-i strice a noastră daanie şi întăritură, căci că înşi-ne i-am dat şi i-am întărit pentru a lui dreaptă şi credincioasă slujbă, şi pentru că şha cumpărat însuşi cu ai săi bani. Iar spre mai mare tărie a tot ce s'a scris mai sus poruncit-am înşine la al nostru credincios boiariu Tăutul logofăt să scrie şi a noastră peceate s'o lege de această carte a noastră. A scris Vasco Sărbliţ în Suceava la anul 7016 luna Decembre 14 zile. Originalul pergament la d. Victor Calargiul, la Cobălnla, Basarabia, de unde fam copiat In vara Iul 1912, Azi însă casa fiind arsă de mişcarea bolşevică din 1918, toată arhiva şl biblioteca au fost distruse. Cf. Surete tns. XXV 581. Pecetea bine păstrată cu şnur roş; -f- niuAaP 3îmm\ /KUaaakckoh. Cap de bou. In Surete IX, 161 am publicat un suret al acestui Isplsoc, tăi— www.dacoromanica.ro — 107 — . măcit în 1813 Ghenar 9 de Ion Iancul talmaciu ot vlsterle Cf. Suret«T ms. XXVIII 257. Cel doi boerl, parcalabul Şteiui-vânzătoral, ţl Jurj Hrabor cum* părătornl, stnt prea cunoscuţi In diplomatica vecbe. Steful arecea mai lungă boerle ca parcaiab de Hotln şi ca boer fără boerle. Părcălâbla Hotinuiul a fost ţinută mulţi ani de Vlaicul, unchiul Iui Ştefan Vodă cel Mare cu Goian, apoi a avut-o fiul săn Duma, văr primar cu marele Voevod şi apoi a avut-o Şteful, fiul iul Ioană?, tot o rudenie de a lui Vodă, cred. Steful începe părcălăbla de Hotln cu anul 1479 şi o ţine până ia 1500, când rămâne boer tn divan fără boerle şl supt Bogdan Vodă. Chiar in acest an, la 2 Mart 7016, deci cu 3 luni mal în urma actului nostru, Steful e cîtat în fruntea listei boerilor fără nici o boerle, ca dovadă că era prea bătrân; avea peste 30 de ani de carieră de părcălăble şl singurul, care mal apare boer fără boerle în mod oficial, pe când în particular era tot parcaiab, cum i se zlcer in zapisul de vânzare. Hrabor comlsul-cumpărătorul nu apare în doc. mai vechi. Comis mare boer de divan era din 1500 Petrlcă, care ocupă aceste demnităţi pănă după 1510, când 11 nrmează Toma Căţelan comis, din 1510—1524, supt Stefâniţă, când 11 urmează Hărsu comis de la 1524—1527, când cu Petru Vodă Rareş vine comis Ion Jurj 1527— 1533; apoi Draxin comis 1533. , , n , „ „ Cu revenirea în scaun pentru a doua oară a luî Petru Vouă Rareş in 1540, apare Hrăbor ca postelnic 1540 şl stă postelnic şi supt Iliaş Vodă până ia 1549, când îl urmează Veaveriţă postelnic, iar Hrăbor e înaintat parcaiab de Hotln, coleg cu Ion Movilă 1544-1552, ‘ când cred că moare. ' 65. 70 >3 Ghenar (1515). Pe o piatră mormântală Ia bis. Sf. Ioair * ' [din Vasltil GfMH. 3 AEC. B/ITO 3Kf. rttClţd rill O- o ' e O tx O so ta tL3 JJKHH H8V3P8 VH 'J.JPia H38 H »>KH PMH MV» 1.00 m. ...(postelnic, Câre a şi fost omorît la Vaslui mo, } • „ de âleşteu, şi s’a îngropat aici la anul 7023 luna Ghenar!.. Stat. Piatra a fost cioplită la un capăt, pentru a putea sluji ca teme-He pridvorului, alăturat cred cu prilejul reparaţiilor radicale, făcute' In 1820, cum sună Inscripţia de a doua a bisericei. www.dacoromanica.ro — 108 — „AMECTB C^JSHTh ^/HHfaXECKb AXKdtll ^IIHTJîS .fMinST <|siHHA 3» AHT Ae p&nOCdU,lH .fTpS (|sî pHHItp'k CrTEijidEI BBU'A KXTpXH8d iuh ijsîtc ca8 Bor^dii bb©a mu aS|1* spiArk picmimi^Scx ca8 3i»AHTk Alt,lb no8 a£ A^/HH'kEH KSlîOdHX /HdpTrd KdliTdK83HIIH doroe|sfT,kcd, coi^ra pxrwcarSASH AidpEdSn dOroijiXTB KoCTdKH ThKX KSTOdTX KEATSfdAd ASAUlCddE CllpE REHIIHKJ AOpk flOdlEHIip'k Aâ dllill a£ ,,d XP,,CT0C|1 1820. Cf. Şarete ms. XLV 21, 24, 66. 7025 (1517). Pe un purg (turn) ia Atos. EddrOH’kcTBIBhl II \'pllCTO/UOKIIRÎH IwM GOTAdUd BOEKO^d CS3- AdTE rniprx cxh. bx Hdrk CB'fcThi Hhkoaae. BXA'kT. ~+3ke. Blagocestivul şi de Hristos iubitorul Ion Bogdan Voevod zidi acest piurg în numele sf. Neculae la anul 7025. După T. Bnrada, o călătorie la muntele Atos, în Rev. p. Ist. Iii. şl arh. I 386. 67. 7026. Hârlău (1518). Stefănlţă Vodă dărueşte şl întăreşte Iul Gaja şi a lor lui satul Gâjeştli pe Elan. . itidCTlIO C/KÎEIO Alhl Grfîjsdll B0EB0A4 TOCnO^dpli 3EAIAH A»OA-AdBCKOH 3Hdd»EHHT0 MHIIH/tl HfCHA» /1IICTO/U HdtlIHdl BXC'kdi KTO JtdHe/H BxapuT h,ih iro mt8hh | Scahluiitx. co?ke npîii^c np’k^ NdA»H IH np'k^ HdlllHAIH dtO/IAdB CKH/HII BOd'kpil CdSlM HdlU rdJKd h cfCTpd Ere iidpdcud. A'k™ HrHdTOBH. h thw HA'kAitHHiţH «x*1 TlKAd H CECTpa I EH BdpBdpd. II HdCT'k 8CH CIIKE HrilATd H HsaHd. WdAOBdAM EC/lltl HJf OOCOEHOIO HdlIJEW /HdCTilC. A»dTOAia ll^k H npdljiS-p'kTCAIEi H\B. H BXC'k’AIX p0^8 H)(b KTO C*k H3BEpETh HdHBAtfKHÎH www.dacoromanica.ro — 109 — HiliopSuiENHO MIIKOrtHJKf IM K'kTKH A JfOTapk T0/H8 BHUIfnHC CBOH HpdBÎH WTHHHH H A^AHHHH Ji HCnpHBHdîrd 1|10 CD | HH HdiddH, WT pOAHTfdil miACBddikl Bor-AdHd BOfBOAH ABd Cfdd. HdH/MA ApdroyUJdHH H 3XE0ldHH. H TddOCA Cd0y|4d/M HdLUHdt IgONS | ădBoTH. H KpdTÎJ fr« KOCTH H Cf= £TpH H)( (rdCKH. H lldfdUHHKfO/H MdCT no | dOBHHd CfdO GOT ApdroyuidHH. BBiiiiirfed nodoBHHd h nodoBHHd cedo wt 3xbo»hh BhlIUH-bd HdCT. d ridKh BX HdCT HdCTdCKH. H CfCTpddl Hi | fÎHOyliJKH « fîrpHiuKH h oyHoynH MdpeHH. A0CTd/,0CA hA0'H< HAE H A’b'Tf/H H OYHOYHdTOA H)(K. II lip,fco\'NOYHdTO/M | « npdt|JOYP'bTO(H HX. H &XCEAOY po^s «X-- KTO CA Hdl H3EEpETE HdHBdHJKHÎH HEHOpOYUJEHHO NHK®dH>KS Hd K'feKKJ. d X°Tdp T'fedIE no-dO ] BlIHddl CEddA. IIOdOBHHH CfdO COT APoroYUJdHH. BKJUIHOH no-dOBHHH. A<* «CT nOKOYA4 HA | XOTdpHd H pdSA'fcdHd B'fcpHEJH ndHK KOIIAPA llp&KdddBE IIeAEU,KHH. nOHEHIUH WT \0')dpd GdKO-Yhhoa ot eahhe CT/ixn npocTH | nodEA rfapna tmotoa a® KpdH AO^EpoSH. OY 3HdAfHHdHHX A®VKH WT. TOd'fc A°VGP®KOK> CTdpHA AindoTOA a° *AHH|1 CTdan noAdH noTo | ke. d cot TOd'fc A®d®V flOTOKCOA CKH03'fc CEdO APlir®Y,1,<»HH. Td HHHil CEdO 8 EAHH EEpECTE DOAdH nOTOKd. WT TOd'fc MEpEC nodE 8 EAHH CTdXn I COT Toro CTdKlld THJK nOdEA Oy AP®Vrl'M CTdSII. HTO ECT HO Cp^E nOd*fc. WT TOd'fc THJK MtpfiC IlOdE OY EAHH CTdXn. nOAdH CEdO 3&BOld-HWX WT TOd'fc j npOCTH «Y EAHH EEpECTE IJIO ECT nOCp^E CEdO 3&BOHHH. d COT TOrO EEpECTd npOCTH A® AdTKOY /HodAdB'fe. Td AOdAdEOlO TOpEI. A® X0T<1P I DIoHAdpEipOA. d WT HHOIHX CTOpOHH IIOCTdpOAOY X0TdP°V nOKSAd H3 K'feKd WJKHBddH. d Hd TO ECT B'fcpd HdlilErO rcnAETBd BEIUJ EUHCdHHdTO | A El (jTEijSdHd BOEBOAA H B'fcpd fip'fcB&3dK>EdEHHdrO EpdTdTd (siC) rCflACTBddlH IlETpd, H B'fcpd BOÎdp HdlUHX. B'fcpd HdHd HcdKd, B'fcpd fldHd llETpd A^Wp | HHKd. B'fcpd ndHd IIIdHAPd. B'fcpd ndHd Herpiidd. B'fcpd ndHd RdCKd. B'fcpd lldHd rpHHKOBIIHd. II ndHd TdddEA X®^HHCKEJX. B'fcpd ndHd KoCTE. H ndHd KOHAPA HeAII^KEIX. B'fcpd lldHd IlETpHKd. <1 ndHd TodAEpd HoKorpdACKHX. B'fcpd ndHd doYKdăpBSpEnOpTdp'fcGoYHdBCKOrO.B'fe | pd lldHd XPdHd CridTdp'fe. B'fcpd ndHd @PEA1A BHCTApHHKd. B'fcpd ndHd nidpns nOCTEdHHKd B'fcpd lldHd GEKOYHHd HdllIHHKd. B'fcpd | ndHd OrpEHd CTWdHHKd. B'fcpd ndHd KXL^Ed'feNd KOAHCd. H B'fcpd OYCHX KoldpX HdlUHX <«OdAdBCKEIX KEdHKEIX H AddEIX. d 110 HdIUEA JKH-«0 1 T*fc KTO ROYAET rCIIAPX HdUJfH 3EAdH COT A'fcTEH HdUIH HdH WT HdUlEro pOAd. HdH ndKE BOYA K®r® TE.EE H3BEpET ToCnOAdpEA BKITH HdLilEH 3EAdH | AOdAdBCKOH. TOT BEI HAE HEJlopoyilJHd ttd-lliero AddHld II IIOTEpRIKAEHlid. ddH dBEI HA OYTBp%AHd H «Y^P^-nild. 3dH8?KE ECAEI HA j AtdcT a4 fCTk fdo-VTH tidLii Hdiimi h cfcTpit tro didpn ciiotut TodimiH... Tot grcc BhlUIflIHCdHIIOf A*1 fcT Mrti H WT HdC OVpItKX CR RRCfdl A°\'°A°'M Hdtk -II A’fc™' HK- 11 OVlIOVHdTOdl HX li lip'fcSllS'ldTOdl HX. ti Hpdl|l8p'fc J (rodi IIX II KRCfdlîi pOAS HX KTO ck ÎMI H3RfpfT lldll' BdlIJKlIlH Hfllo)p8lllfllO IIHKOdHIKf Hd K'feKkl. H TdKOJK ffdlM A*5'111 H IlOTBj'RAHdH (R'fcpHOdlS) HalIlfdlS nRUIKdlliS II CfCTpil fTO flpdl'fc («KM WT ToroJK CfdO TOTOfl|lll) WT HdCTII HdlIHII. II CfCTpil £Bo Aidpil. GOCdIOtO ’ldCT IJ10RRI ll,Mk(fCT A44,,ÎE WT) TOTOfCKSd. T>f l|IORJBI IIdl GOT HdC OVpHKR CR | (tiRCfdl A^A04* Hdlk 11 A,'^Tf'H HX- II OVHOVHdTO/H IIX II MpdOlj'HOy'ldTOdl HX.) II lipdljlSpATO.H ll\\ H KRCfdl8 pOA^ IIX. KTO Hdl GOl,'AfT HdHGdHHtHÎII IlilIopSllJfHO IIHkodHHÎf lld K'kKKI d X0T4('& TOdiS | (cfd8 Hdlldl'k TOTO£l(lH A4 fCT GOT OlfCIIX CTOpWIIII 110 CTdpOdtS) XOl’âpS. d II d K \0Tdp TOIO WCdlSlO HdCT.WT BhlIIIIIOlO IlOdOGIIHH CfdOWT TOTO£l|IG WT HdCT H Hdll II CfCTpil fro /Hdpn I (Ad ECT IIOCKSAd WCdlSlO lldCT IlOKOyAd) H3 R'kKd (OJKHRddll. d lld TO fCT K'kpd HdlUfl’O rOCHOACTKd Rkllllf-IIHCdlIHdl'O dlKI (rT£<|sdlld KOfKOAÎ. IMÎ'fcpd llp'feGR3dK>GdfHlldr0dlH | (GpdTd rCIlABddlH IlfTpd) II K'fcpd GOCdpR MdllJ H\^. R'k’pd Hdlld llcdi.d. K'fcpd lldlld (llfTpd AKlfP,,HI{dHd ClIdTdp'fc. K'fcpd (IdH.f OTpR'ld CTOdHliKd). K'fcpd lldlld GRl^fd-fclId KO/IIIICd II R'fcpd KRC'fcţ www.dacoromanica.ro 117 — BCA'fcim'BX lldtlill\ AIOA^ABCKRIY | (REAIIKW\' II AldAKIlf. <1 IIO HdLU f Al jKHBcT'k kt o boy,i,et rtiiApK iidiiieii seaiah) cot a^teii itdiuM)f. II,m UIT IIAMIEI# pO^S HAM lldK ROy.d, KOTO BX HSEEpET 1’Cli^PfAl) mWI’H HdlUEH /McOA^dBfKU'li. ■ (TOT Bll 11,11 HfflOpOYlUHA HAIUIPO AJAIIÎA II IIOTBpKrK^imd. dAIIEH II,ll) OyTBph,d,HA II SKp'fclIHA. 3d-llSlKE (CAIhl HAI ,J,dAH H HC'TRpX^IIAII 3d (l’C npdESlO II B'fcpHShO | CAOy?BBS. H 3d 1(10 ICT HAI HpABSlO UITHHNŞ | (d HA BOAlllSW Kp'fc-llCCrh, ll- IIOTKpXJK,l.(mE ToAIOY RXCEAIOy RRItlIEIIHCd | NNOAlS BEA^Ah iCAthl IIAlllE/llS R'kpllOAIOy HdllS TOTpSuidHS AOI'O^ETS HIICdTH H flE'IAT HdlllS HpllB'kcHTH ICCE | (,llS Alin’!? lldlllEAlS. IIHCdA... O\f YpXAOR’k RATCO '+3 A. AICIl,d lOyilîd K3. Cu mila lui Dumnezeu Noi lo Ştefan Voevod, domn ţârii Moldaviei, înştiinţare facem cu această a noastră carte tuturor cui pre dânsa vor câta sau cetindu-i-se o va auzi; adecă aceste adevărate ale noastre slugi Savva ş» fratesău Paşco şi vara lor Zoica, nepoţii lui Simeon Totoescu; şi aşijderea verii lor Ilea şi sora lui Mara fii.Tomei, miluitu-ne-am spre ei cu osebita noastră milă dat-am şi am Întărit înşine lor de la noi în al nostru pământ a lor dreaptă ocină satul anume Toto-eştii pe Pârâul alb, jumătate din acel sat din Totoeşti partea .din jos să fie slugilor noastre Savvei şi fraţilor săi Paşco şi verii lor Zoicăi, nepoţii lui Simeon Toto-escuf; iar aialtă jumătate de sat din Totoeşti, partea din sus să fie slugilor noastre Ilei şi surorii lui Marii fii Tomei; care toată acea de mai sus scrisă să fie lor şi de la noi uric-cu toate veniturile lor şi copiilor lor, nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi împrăştiaţilor lor şi la tot neamul lor, ce li se va aleage mai de aproape neruşălt nici odinioară în veaci. Şi aşijderea înşine am dat . şi am întărit credinciosului nostru lui Păşcan şi surorii sale Armeancăi din acelaşi sat Totoeştii din partea Ilei şf surorii sale Marii, a opta parte ce le iaste lor danie de la Totoescul, aceia să le fie lor de la noi uric cu toate veniturile lor şi copii or ior şi nepoţilor lor, strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor ce li se vă aleage mai de aproape neruşăit . piciodinioară în veaci.- Iar hotarui celui sat anume To« www.dacoromanica.ro — 118 toeştii să le fie despre toate părţile pe vechiul hotar; şi iarăşi hotarul celei a opta parte din jumatatea din sus a satului din Totoeştî din partea Hei şi surorii sale Marii să fie pretutindenea a opta parte,, pe unde din veac a îmbiat. Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus .scrise Noi Ştefan Voe-vod şi credinţa prea iubitului frate al domniei meale Petru şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dmsale Isac, credinţa dmsale Petre dvornic, cruiinţa dmsale Ne-grilă, credinţa dmsale vascan, credinţa dmsale Grin-covici şi dumsale Talabă ai Hotinului, credinţa dmsale Coste şi dumsale Condre ai Neamţului; credinţa dmsale Petrică şi dmsale Toader ai Novogradului, credinţa dmsale Arbore portar Sucevei, credinţa dmsale Hrană spatar. credinţa dmsale Eremia vistiarnic, credinţa dmsale Şarpe postelnic, credinţa dmsale Stărce postelnic, credinţa dmsale Căţeleanu comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre din copii noştri sau dfn al nostru neam, sau pe oricare altul D-zeu îl va aleage să fie domn Moldaviei noastre acela să nu le strice a noastră daanie, şi întăritură, ci mai vârtos să le-o întăteascâ şi să Ie împutereascâ, căci că înşine le-am dat şi întărit pentru a lor dreaptă şi credincioasă slujbă, şi căci că le iaste lor dreaptă ocină. Iar spre mai mare tărie şi împuterire a tot ce s’a scris mai sus poruncit-am la al nostru credincios dmsale Trotuşanul logofăt să scrie şi a noastră peceate s’o leage de această a noastră carte. A scris............... în Hârlău Ia anul 7030 luna Iunie 27. Pecete, cf. Surete ms. XLII 193 6. Peceate mare atârnată în şnur roş: nmar lw Orrtjsdii recn«A*ire 3mmh iHo/i^dKCKo». Cap de bou. • In anaforaoa din 1817 Oct. 17, scrisă pe fi coli mari turceşti p-e amândouă filele se Înşiră procesul Totoeştllor; atunci pergamestu! era Întreg, şl după această anatora am Întregit numele celor miluiţi de Vodă tn 1522, nu din 7040, cum cetesc boerll dlvanlşti şi cum a cetit marele dascal de slovenie, Erioghie, dascal, tn suretui lui din 7269 Mart 29 (I76l>, cf. Surete XLII, 253. - După arătările acestui urle, moşia Totoeştî s'a Împărţit astfel i www.dacoromanica.ro — 119 Totoescul (Tot. = slovacul — Ţăutul) j Slmeon (jos) |, fată = Toma | Totoescul Totoescul Ilca | | Sava Paşoo Zoîca > 1 ] 1 (SUS) Mara meanca şi Pâşcan (danie) 71, 7030 Iunie 30 (1522) regeşte. Pentru Hiiişeu (Doroboi). ... şi după cercetare ce am făcut au arătat răzeşii din Hiiişeu un ispisoc a răposatului Ştefan Voevod din veleat 7030 Iunie 30, care întăreşte lui Şendrică, neamul răzeşilor din Hiiişeu, pe un vad de moară, ce iaste pe părăul pe din sus de mărturie a oameni bătrâni, răzeşi din Hiiişeu, al căror nume nu arată, au dovedit că acel vad de moară ar fi la iazul unde supt iaz se numeşte podul lui Rugină; şi aşa Iau socotit numiţii hotărnici că la acest iaz iaste vadul de moară, ce întăreşte prin ispisoc răposatul Ştefan \oevod lui Sen-drică, neamul răzeşilor din Hiiişeu ; am cerut şi ispi-socul acela la medelnicereşsa Mariia Vărnăvoaia şi am luat răspuns precum cau făcut rău de ni-au dat o hotarnică11. După anaforaOa boerilor din 1796 Noembre 18 către Alex. Ion Calimah Vodă pentru Pomărla de la Dorohol. cf. Surete ms. 11 315; Iar In Isplsocul Iul A. 1. Cailmah Vodă din 3 Dec. 1796 se reproduce acelaş regest Idem II, 359. 72, 7033 Fevr. 12 (1525) regeşte. Pe Vlsternicenli de pe Bâc. „...adică fiind că ispisocul acel de la domnul Ştefan Vodă din anii 7033 pe Jumătate de sat de Vister-niceni, partea din sus arată sămne nestrămutate zicând : „Je ceaia parte de Bâc în dreptul iazului Albaşuluj la fântâna cea mare şi cu heleşteu şi cu moară în Bâc Si de la deal să fiia după vechiul hotar; iar de. la vale www.dacoromanica.ro — 120 — să fiia începând de la ezâtura heleşteului Chişinăului, toi pe hotarul lui Şarpe postelnicul până la vârful dealului ce-i pe Tohan“... Din Cartea de judecată a divanului din 1800 Sept. după TpyA**i I, 188; Judecata a avut Ioc intre Dlonisie arhimandrit, egumenul mân. Galata şl Iuachim egumenul măn. Frumoasa, şl Serafim egumenul mâ-n&stirli Căpriana cu stnlnic D. Râşcanul; isplsocul ii arată egumenul Serafim al Căprianei (Surete ms. XXXIV. 75). 73. 6950 April 5 (1442) Suceava. Iliiaş Vodă şi Ştefan Vodă întăresc lui MIclăuş Răspop satele Leucuşeşti şl altele şi o prlsacâ pentru slujbeie sale. Se dau hotarele. . *J" AîdCTlKi KJKifIO dl Kl HdiYd BOIECA4 l’OCnOAdpZ 3f(1ldll ,110/t^dKCKOH H EpdT rCABdrtlH Gti^JH KOEKO^d | SHHHdlS 3Hdrtl£-HHTO HfcfcrtlZ HdUJHrtlX dlICTO/HK Oyr'fcrtIZ KTO lldllk Clf3pHT H/UI fro 0yCdhllllHT | urs1!!!. W(Kf TOIX HCTHIIHhlH Cd8rd HdUJX Ain-KdZîiyUl'A P&cneii'A. Crt8>KH/1 lIp'fefK^t CTOIIOMH j BlUtdlOV po^HTCil'k Hdlllfdloy npdBO H R'fcplio. d Amc Cd&KHTX HdrtIZ npdBO H B'fcpllO. T'lvrll. dtKI BH^’k’BUJf 1 tro llpdRolO H E'fcpllOlO CdSjKEOy A° HdC. JKdrtOBddH tCMH fl’O OOCOKHOW HdlUfK) rtldCTHO. H ^ddl) îl IIOTBpX | ^Hdii ec.im ediS oy iidinm -umak oy dio.i^dBCKOH, npdBof ire uit-nmioy. m BiiC(\$;K(Hi( «dd iidHdi'k | diRKSiuiijim K»id (Ukkor.e. H T O y d£ 111111 (ll lldCHKd... CLflÎH Hd rddBHIId IIOTO | Kd fCT A°«X iro... \'opi,mjiin... ] ..-KxîuiEimrduiio a4 «t fdioy... cz Bxctdix a*-\'oao.hx n ArkVt , (i z iro. ii oynS'idTOdix trc. tt np,boyn8KHBddH. d Hd TO ICT B'fcpd' lldlllfl'o rCABd RWUJ£riHCdHHdrOdllil Hdid ««{BOARI. H B'fcpd | llp'kRX3dlOBdfH-lldl'O EpdTd TCBddlH GTfifcdlId KOfROAkl H B'fcpd BZcfcy A'^1*4 HdlllHy 11 B'fcpd j uod'fcpx Hd HI H y. B'fcpd MdHd IIîTpd ^VA1144 AC0P~ HHKd. B'fcpd HdHd KpCTH EfdHKdTO. R'fcpd lldlld fl'fcrord dOI’oGlTd. R-kpd ridiid Atn\diidd IToniiid. B'fcpd ndiid Abilii HtMtiyACKdre | ii HpdTd iro iidiid Atiipiii. B'fcpd iidiid Ifle^oydd IKoydisrdTfBHid H EpdTd tro lldlld AllIHApll. B'fcpd lldlld dd30pd H KpdTd fl’O tldHd GtdHHftydd. FIPCTSdHHKa. B'fcpd lldlld Hirpildd HdtlIHHKd [ B'fcpd Hdlld KpdfRH'lll AB''Pl,,IKd- B'fcpd ridlld K03(ÎIKI MdllAPOBIt'ld. 8fcpd. www.dacoromanica.ro JMItd BIITOATA. E'kpA IIAIIA Aid | HOIMA X0THHfKdr<1' B'fcpd fldNA KMOUIA MAllllIHKd. E'kpd nAHA GepXU,vkld CTOdNHKd. B’fcpd lldHd lîpCTII I Mopuoro. B'fcpd HdHd (hodlllllllA ClldTdp'fc) B'fcpd UdHd BoypM -Saa ko/H (ncd ’ [>i B'fcpd Bzrb\x Koidpx iiaiiihxx) bmhkhx ii aiaahx. A fJO ll^UlfdlX JKHBOT'fc KTO TOCIlo) | ^,dpX CUTII C»y HdUJtll .Sfdldll oy Aiod^dB'fc It/lll UIT KpdTirddl Mdllllix. HdH WT ^'fcTflI lldllllix. H,ţll | KOyr\ KTO GR H3Bfp fT rOCIIO^dpf/MX EklTH. TOT «w itfiiopoyiniid iidiuino Addiiîd. eki £pH0H HdHdlA KOIIAHKd, II CX rpXdddlH îl CX I3*p-UAtlA/tlM TOE UXCfKKIlllfIHtCdllllOC. fcT TOiHOy CTOAlS mOHACTWpS wr H’kdllţd I COT HACX oypHKX CX BXCE.H HElWp8tl|fH0 www.dacoromanica.ro — 125 — HltiUMIIKE IM B’KKkl, A \OTdpX TOdlS RklUIEnUCAHHOdlŞ «''*> Hdrţ, IIHCTp'fe IJJO HA ScTl’l 3dyGOpHOII HAII ! Aii. KOMAHKA H CX rpXdâ/HI1 H CX E3£pKdHdA4H. ECT IIOCTdpOdtOy yOTApS WT OyeM£ CTOpWlf noKoyAd 113 kHîka gojkhkaaii. a ha to £ct R’kpA nanifi’o rcn^ra Kkl | IIJfnilCdNHarOAlHI IIETpa ROEKOAkl H K’fcpd HAIIIM^ BOA’fcp*; R'k’pA nana ypAiia ^ewpiiHKA. B’kpa nana Hfrpn/ia. R’kpa nana i’piiHKr,> nuna. E'kpa iiana Tx | aagg. R’kpa nana Kaa^a n nana /lln\*ovaa npXKdadGGOBf yoTiincKHif. R'kpa liana Kpxwc li nana \*o\'pS npXKdaa-gok£ Nfdici^cKH^, R’kpa nana rpoHdSd | H iidNd ^dU'ioyad npxKd/u-robe HoRorpa^cKiiy. R’kpa nana GapRORCKoro nopTap’k GoynaKCRoro, R'kpa nana Aparinana cnaTap’k. R’kpa nana Toa^spd | RncT’kpHUKA R’kpa nana annoyaa iiocTC/imiKa. R’kpa nana $eaa MdaniHRa. R'kpa nana 3GÎrap'k cToamiKa, R’kpa nana Icona Koamca h R’kpa oycny-go i A’kposx nauiny aioa,\aRCKW\’ RtaHKKiy ii aiaakiy, a no ni'imat JKHROT'k KTO Roy^ET ITII^pX HaiUflI 3£.nail WJ ^’fcTIH HdUjll\ nan ot nauifro po,yo nan iidKk Gcy^ | Koro gx n.-iGfpfT rcn^pt.u KkiTii nanmi AioaAdRcKon 3e,mah. tot gh mnopSnina nalnn o Aaaiiia aan aiîki oyTBpx^Ha. n oyKp'knna. a kto ca iiokŞcii r pa3^pS ijihth iidimro ^aaiiia n noTRpxjR^ciiia, tarorbiii ^a (rT npoKaAT wt ra Ga cxTBopuiaro iigo ii seama 11 cot iipncTa i Gro ampx n wt CTkiy i£Tiipn ivr j ahcth. ii cot ctbi\' Bi Rpxyo-Rlin\' dll/lhl. II WT CTkiy TUI GorCHOCIIIţH. COTfl^X HMKEHCKH\'. II roi’ Bxrk\- cTkiy. ii/Ki wt R’kKd Goy Si oac^kimiy. h ^a g^^ct no^oGHik Is,yk | np-k^aTfaio 11 apin npoKdAToaiS. n ^.a naian oynacTii cx WH'kam loy^EH ehce RX3xnnuiA na ia nauifro Ji \a. icpxBX iro na nwy n na ha,i,*k\- njţk ia | kojke ict ii r*\tT. a na Boauiff Kp’knocTx 11 iioTRpx>Kr\cui£ nxccaioy Bkiuifuncaiiuoai^ Rca'kan *£caiki iiaiucaioy B'kptioaib’ h noiTfimoaiS nani? Toa,a,£ | p£ aoroejsn’oy nnraTii n rif'iaT nainoy aairkcHTH Kcsaioy aiictŞ nauifdiS, ,i,oyainTpx nonoBii'i nncaa oy \-8cwy bato -+3ae aiap-Tia. ei' Cu mila Iui Dumnezeu Noi Pătru Voevod, domn ţării Moldaviei, ştire facem cu această a noastră carte tuturor cui pre dânsa vor căta sau cetindu li se o vor auzi-o; cum că binevoitam domnia mea cu a noastră bunăvoinţă, şi cinstită şi luminată inimă, cu toată a noastră bună vreare, de la Dumnezeu ajutor, şi făcu-t*am înşine întru sufietul înainraşiior şi părinţilor noş- ' www.dacoromanica.ro — 126 -tri, şi pentru a noastră sănătate şi mântuire, şi pentru sănătatea şi spăsirea copiilor noştri, şi am dat noi sfintei noastre mănăstiri, de la Neamţ, unde iaste hra-jnul înălţării D-lui Dumnezeu şi mântuitorului nostru isus Hristos, şi unde este egumen rugătorul nostru popa Gherman, un sat la Dnistru în gura Zahornei anume Copanca şi cu gârle şi cu iazuri carele toate aceste de mai sus scrise să fie acelei sfinte mănăstiri de la Neamţ de la noi uric cu toate veniturile neruşeit nici odinioară în veci; Iar hotarul celui de mai sus scris sat la Dnistru, ce-i la gura Zahornei anume Copanca şi cu gârle şi cu iezurcane săi fie pe vechiul hotar, despre toate părţile, pe unde din veac au umblat. Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrise Noi Pătru Voevod şi credinţa a lor noştri boiari, credinţa dumisale Hrană dvornic, credinţa dumisale Negrilă. credinţa dumisale KifK> diw lierpa GotGOAâ rocnoAdpi 3E,ndii dio,t-AdBCKOH. 3lld,tltllHT0 MIIHHdl HCCIldi ,tHCrO,H Hdllllldl tZC'kdt KTO HdlIfM B&SpHT IIAH HTO | 4kl oycdklIllHT tr<5. G0H< TOTkl IICTH-HÎ'H HdlllH CdSl’H KpkCT'k H GpdTÎId fro TOd^tp H Ad. fi Atdil’k H CfCTpd liy MdpSlIIKd. A'bTH | OrdlICd/IBOBII II fldfdUHHKO liy \d4. fi GpdTlid trs A^WTpS H l’âBpHA. H OOEp’ktKit li CtCTpd ll\' (jCOpd 4,15X11 4,8,11111111. fi | TII?K HdfdlENHKORE liy ;|SIMÎM II GpdT ero Gd&ti4,8/t ii ctcrpd il\- dtddHHd, ii Aldi’Ad fi AP^id A'Iîth Tod^ep,'. ^Sdll. JKddOBddH fCAIhl ll\ I (OCoBHOlO HdIUilO dldCTÎIO 4,ddH II IIOTBpXAHdll EOHkl HAI lipdBOW COTIM# H 4,'b,l,HHIl8 fAito cfdo ii a KcpoA'b iidHdi'b E/ixhsîh. Kd | ko 4,d ecrk ii,ii (ot Hdc oypiiK h c% Bxcbdi A^.^AWdi. ddii Ad ecte iTin toe «do qia iid KepoA'k UdHdrk Bdxit^iu ud aka Mdcru. nodOBtiHd AKM | Kddli. d lid Td tCT B'kpd HdlllEl'O TCn^CTBd BhlllJ ElIHCdHHdt'O dlkl IlfTpd KOfKO^i' H K’kpd lip‘kKX3dl«Kd£HHdt'0 CHd Tcfl^CTEdiHH BorAdHd. h B'kpd | noidţi iidujiiy. K'kpd ndHd \pdHd AB0PHHKd, B'kpd ndiid ţfcrpiidd. B'kpd iidiid rpmiKOKimd. K'kpd iidtid TdddKd. B'kpd ndHd (rKpiinKd | B'kpd lldlld Bdd4,d H HdHd Alll)(8dd JJOTHH--CKKI\‘, B'kpd ndHd KpXHCE II lidtld \8p8 ndpKdddBII llfdlfLI,Khl\'. K'kpd ndHd ^dHMSdd II lidtld | rpOHdBd HoKOI’pd/l.dlKI^. B'kpd llhlld Gdp KOBCKOrO IKipTdp'k cS'ldBCKOro. B'kpd lldHd ,l,pdrmdlld ClldTdp'fe. B'kpd ndHd ,4,801111 H BUC | T'kpHIlKd. K'kpd lldlld (rtll»l8rt)d (10CT£rts IIIIKd. B'kpd lldlld ejSMH Hdlll IIIIKd, B'kpd lldlld 3 Iii Mp'k CTOdllllKd. B'kpd iidiid IcoHd Kodtncd | ii B'kpd o\'ch\' Hdiini)( uorapE Ke IC dl Bl lldl Ad'111 M nOTBpaAH'111-- Hdl npdBdd COTIIIIlId. d lld GGOd j Ui CE Bp'klIOrTh II nOTKpXJKAflHE TOdlS BXC£,h8 riiui-nilCdlIHOdlS Rld'kdll ECdlKI Hdlll EdlS K'kptlOdlS lldllS T0drl,£p8 doro-^et8 | niicdTii ii iidinS iiemot 3dK*k3dTH Kre e e> S 3 5 3 2- “ c S " “ 6» = - au ^ o. a o. *“ e> t» c (b) V. sat 77. 7036 Mart 28 (1528) Huşi. Petru Vodă face schimb cu Jurj, dând Lăţcanli de pe Moldova şl la Piciganli şi satul de pe la-drlci, unde îşi avea case Băioş, f iHdCTîio Emilio di ei ntTpx BoeKo^d. rcriApa 3tdidii diwd-i^dBCKOII, 3Hddlt) HHTO HUIIHdl HCCHdl Hdllllldl dHCTOdt. BXrfcdl 15T0 Hd HI dl BX3pilT ll(dll fl'O HTShII 8rdllllj)HT. C0JKI npill^f np’feA llddlll H fip^A Hdllill | dtll dlCOd^dSCKHdUI GOIdpH, Hd 111 Cd0\Td mSpmS. chx dHoytumiH. 8hov*k ^pdrouie KoSda AB°PMHKd- no «CBOIO ^onpoio GOdIO 1111 | KHdl HCil0H0yHt^4,£H dHHIIpllClIdOBdN. H JlpO-.ii'knHd, cboh npdBÎn «it | numi. n BHKoy’iidîHÎH a'^AO fro APd* lOIUd GOO^-dd ^BOpllMKd, 1)J0 WIJ KBilIld IipU ANfX pOAHTId'fc rcn^BdiBi (rTi<|sdna BoiBo^d, ud oycTii ra^pimd. *uiidrk r^i bem ACOdl GddOUIIB | IflO C0H KOVnild. COT IIxTpS BtpB'fcm. II WT dlllld II EpOA 3d dldliH 0I|* Bpadd^. 3d pg 3ddT TdTdpCKH\*. HC npHBHdîl i|io Hdidd a^A mV Kâdoui wt np,kr\rkr(d iidiucro wt ddigdHApa EOfBO^ll II ^po\*rOf CfdO 3d BOA J EpXddA'k lld ScTÎIJK raAvt’HHd iidiidi'fc iiumirduiii. 1410 gem Koyriiid uit doyuE n ctcTpn tro n'krd ti ;|sdTomKd, a'^th Hdmi[nH. Shovkobi APdr]om‘J KXHAfCKoydd. hc npHBiidit 1410 ii/tiAd | A'kA AP4rovlu KXHAtcKo\'d wt np'kA'^A4 lldllliro fldfgdNAPd BOIBOAÎ. 3d p 3ddT TaTdpCKHX- Td lipOdl'fcHtld YOTH AgTEOKe E&Aouih h ^,aumSa= satul la Poiană, unde au fost cneji Baloş şî Danciul*. (I. Bogdan DSt. 1,157); Ştefan cel Mare întăreşte lui Bontici moşiile soţiei sale Elena, de la Poiana; aceasta In 6979 Aug. 13 După 17 ani 6996 Oct. 15 aceiaşi Ileană, care se dă ca fata iul Nechita, fratele lui Coste Andronic vinde cu 200 zloţî cele 2 sate de la Moldova la Poiană bhah KH’ksoKf kkaoiii h A‘>hi|W''“* (I. Bogdan DSt I. 555), Cu acest Băloş de pe Moldova putem pune In www.dacoromanica.ro — 134 — legătură pe Cozma, fiul lui Baloş, care capătă de la Ştefan Vodî1 stăpânire in Baloşeştl pe lucaşa, unde îşi are casa, pe părăul Tur--bata, un afluente al Părâuiul alb (1. Bogdan DŞt. 1 205); âceasfa lt*< 6983 Mal 7. De nn Băloş Ciutea se aminteşte tn urlcul Vasluiului, căci movila lai Baloş e hotar spre râsărlt-sud. Acesta ar fi mal aproape-de Baloş de la gura Idrlcluluf. cale de 10 kilometri m’ai jos). Dar acest Baloş Ciute II putem pune in legătură cu Coste Baloşr fiul Horgăi Băloş, care are in stăpânire Piteştii pe Bârlad, In gurar Crasnel şi mal In jos In gura Bilavolului, faţă In faţă aproape de gura Idriclulul: aceasta In 7015 Febr* 28 ţvezl msi susjjg, 101). Băloş paharnicul de supt Alexandru cel Bun, de supt Iliaş şl Ştefan, cred că a avut casă în gura Idrlciulul, pe locul unde azi se află curţile Iul C, Dlamandi, De la Bâloş paharnicul, le-a stăpânit urmaşul, său Ciutea Băloş, ce se întindea cu moşia pănâ în movila dinspre moşia târgului Vaslui. Horga Bâloş a urmat să fie fiu lui Ciutea Băloş. Acest Horga Băloş a avut 2 urmaşi; pe Costea Băloş şl pe-Bâioş, tatăl lui Ciochină Mălalu, Ion Mălai, Malea şl Marlca Dragoş Boul vornicul cumpără moşia aceasta din gura Idriciulut-de la nepoţii lui Băloş : Petre Bearbece şi Ana cu 160 zloţi. Jurj, feciorul Anuşcăi, fata lui Dragoş Vornicul, schimbă cu Pătru Vodă Rareş in 1520, luând In schimb moşia LăţcanI pe Moldova. Cu începere de la acest an Pătru Vodă Rareş IsI are casa în gura Idricului, pe-locul unde şi-a avut case Băloş de la Plteşfl. 78. 7036 April 4 (1528) Huşi. Petru Vodă Rareş Întăreşte lur Fedor şi verilor săi satul Făşcani, pe Crasna, pe din două. Cu mila lui Dumnezeu Noi Pătru Voevod, domn tării Moldaviei, înştiinţare facem cu această a noastră carte tuturor cui pre dânsa vor căta, ori cetindu-li-se o vor auzi; pentru aceaste adevărate slugile noastre-Fedor, feciorul Anuşcăi şi seminţenia Iui Trifan şi surorile lui Marin şi Ana şi Irina, fiii Ivanciului, că i-am miluit cu a noastră osebită milă şi le-am dat şi le-am întărit lor de la noi în tara noastră a Moldovei dreapta lor ocină den ispisocul de cumpărătură, ce l’au avut părinţii lor lvancul şi Anuşca de la părintele domniei meale, de la Ştefan Voevod, un sat pe Crasna anume Făşcanii; tot acest de mai sus sat să le fie lor de la noi uric cu tot venitul însă satul acesta să le fie în doao; adică dintr’acest sat ce-i pe Crasna, anume Făşcanii să fie singur numai lui Fedor, iară cealaltă jumătate dintr’acelaşi sat ce-i pe Crasna, anume www.dacoromanica.ro — 135 — Făşcanii să fie lui Ttifan şi surorilor Iui Măriei, şi Anei şi lrinei, fii ai Ivanciului, şi fiilor lor, nepoţilor,, strănepoţilor, răstrănepoţilor şi la tot neamul lor, cine li se va aleage mai deaproape nestrămutat niciodinioară în veaci. Iar hotarul acestui de mai sus numit sat, ce-i pe Crasna, anume Făşcanii, să fie după vechiul hotar, până unde s’au apucat din veac. Iar la aceasta iaste credinţa a mai sus numiţii domniei noastre Pătru Voe-vod. şi credinţa prea iubitului fia al domniei meale Bogdan şi credinţa boiarilor noştri ai Moldaviei, credinţa du-misale Hrană dvornic, credinţa dumisale Negrilă, credinţa dumisale Grincovici, credinţa dumisale Tălabâ; credinţa dumisale Vlad şi dumnealui Mihui parcalabi de Hotin, Credinţa dumisale Cârjă şi dumisale Hurul parcalabi de Neamţ, credinţa dtomisale Grozav şi dumnealui Danciul parcalabi de Cetatea nouă, credinţa» dumsale Barbovschie portar de Suceava, credinţa du-misaJe Dragşan spatar, credinţa dmsale Dumşa visti-iarnicul, credinţa dmsale Liciul postelnicul, credinţa dumsale Felea ceaşnic, credinţa dmsale Zbiiare stolnic, credinţa dmsale Ioan comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici. Iar după a noastră viiaţă şi domnie cine va fi domn ţării noastre a Moldaviei, ori din fiii noştri, ori din neamul nostru, sau pe ori care altul ar aleage Dumnezeu să tie domn ţării noastre aceştia a Moldaviei ; acela să nu aibă a strica daania şi întăritura noastră, ci să aibă a le da şi a le întări, pentru că noi le am dat şi le-am întărit pentru slujba lor. Drept aceia spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s’a scris mai sus poruncit-am la al nostru credincios boiariu al nostru dumisale Toader logofăt să scrie şi cătră această adevărată carte a noastră să leage pecetea noastră. Toader Darie diacul în Huşi a scris la leat 7036 April în 4 zile. „de pe sărbie pe limba moldovenească am tălmăcit eu Ia anul 1816 Iulie 26. Pavăl Debrici polcovnic. In 1807'lanuar 19 a fost poslăduit suretul tălmăcit de pe original de către C. Platon pali,; Iar T. Balş vel logofăt contrasemnează Cf. Surete ms. XXXV 568, www.dacoromanica.ro Despre satul Făşcanl nu se pomeneşte In I. Bogdan ,Doc, Iul Ştefan cel Mare" de şl satul exista după numele primului stăpân Fâşcă (ralrtis ^aiyHUKa, Fass. butoiaş = Butea). Stăpâni) acestui sat Făşcanil îl găsim în 1507 Mart'JI că vând Iul Eremla vlsternlculul cu 800 zloţi satul GrlgoreştU pe Şiret. Vânzătorii erau : Ivanciu şl nepoţi) Iul de frate» copiii lui Standul; Mânzul {recte Mârzea), Toader. Andruşco, loan, Maria şl Fedat. Acest Fedor nl să dă ca copil al Anuşcăi. Iar Ivanciu! care la 1507 se dă singur ca vânzător în Grlgoreştl, după 21 ani I se dau aceşti urmaşi: Trlfan, Maria, Ana şl Irlmia. Ara putea dar întregi astfel spiţa primilor proprietari în Făşcani, cu începere de la 1400: Fâşcă (Butea,) 1450 lvancul Standul 1507 x — Anuşca i Trifan, Maria. Ana. Irlna au Faşcatil Mârzea, Ţoader, Andruşco, loan, Marlca Fedor 1528 are */, Fâşcanl Sora, Toader, Borcea vel vornic 1547 79. 7036 Mai 18 (1528) Huţi. Petru Vodă întăreşte fraţilor Munceu Fântâna roşie şl câmpul Ocolului la Covurlui, Cu mila lui Dumnezeu Noi Pătru Voevod, domn tării Moldaviei, facem ştire cu această a noastiă carte tuturor cine o va Căuta sau cetindu-i-se o va auzi, pentru adevăratele slugile noastre Petre, i Oane, iToader, i Constandin, t loan, i Jurj Munceu, precum că au slujit noao cu dreptate şi cu credinţă; pentr’aceea dar văzând noi a lor cu credinţă slujbă cătră noi iam miluit domnia mea cu osăbită a ,noastră milă, le-am dat şi le-am întărit lor a lor direaptă ocină ce ei au avut din ispisoc de întăritură de la părintele domniei meale Ştefan Voevod cu mică peceate, o fântână anumk roşie şi a patra parte ot câmpul ocolului parte din gios ot Co-vurlui ce ei pu plătit părintelui domniei meale Ştefan Voevod 70 zloţi pentru moartea unui om anume Neaniul neamiş, ce s'au găsit ucis intr’acel câmp a Ocolului. Toate aceste de mai sus scrise să le fie lor de la noi www.dacoromanica.ro - 137 — uric cu tot venitul lor şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi restrănepoţilor lor şi la tot neamul lor cine se va aleage mai de aproape neruşeit nici odinioară în veaci. Iar hotarul de mai sus scrisei Fântâni anume roşie şi a patra parte din câmpul Ocolului partea din gios ot Covurlui să fie pe unde le-au hotărât Felea starostele, iar spre aceasta iaste Credinţa a însumi domniei meale Noi Petru Voevod şi credinţa prea iubitului nostru fiu Bogdan Voevod, şi credinţa tuturor boiarilor noştri (lista boerilor şi încheerea lipsesc). A scris Dumitru Popovici în Huşi- la anul 7036 luna Mai 28 zile. Din condica moşiei Frumuslţa ia Covnrlul, apud Surete ms. XLI, "250, moşia Băleni ot Co.vurlui. 80. 7037 Martie 11 (1529) Vaslui. Petru Vodă întăreşte lui Toader şi femeii saie Drăguşa cumpărătura ce a făcut în Pojereşti pe Răbricea cu 60 zloţi de Ia Nastea. •j* dldCTilO K/KÎCIO dlkl IlfTpX KO'CO^d it rCfl^pX 3£dldll ,H0dAK£pflţlH. Hd PxEpHHII. M£r) BpZTSlO MdCT dldTfpil £H APdrdl,,,H. | CdSs'fe NdllifdlS TodAtpS. II ?K£HH fl’O Apdl'Slti H. 3d g 3ddT TdTdprKII\'. II OVCTdBUIII Cd8l’d lldlil TodAep H M<£lld £T0 ApdrSlUd H 3d [ MddTlldH 8CH TOTH 11C— nodiid BkniJEnHCdHiiV'd nmrb3H g 3ddT TdTdprKii\\ 8 pSitki IldcTn AOHtpH ApdrdiiHii. npAA iiddiii m npAA iidunidiii KorapH. Huo | dlkl BHA'b'Bim H\ A<>Kp8lO B0/1I0 II TOKdUJK II IlOdllSlO 3dnddTS, d dlkl TdK03 | KdEHHdro rcn^Kd/MW. Clld EOr^dHd. fi K'bpd Gorap HdlllH)f dlOd,\dBCKHX. K'fepd rund rpo3dKd ^KopHHKd. K'fepd ndHd Herpndd. K'fepd ndnd TaddE,x. K'fepd ndHd cKpnnKO. | K'fepd ndHd Rdd^d n imHd Aln\-8dd ndpKd— ddEORE ;\OTIIHCKKIH. K'fepd ndlld KpX/KE H lldlld \8p8 (lldpKdddEOKE HEiHEUjKKIH. B'bpd lldHd p^dHMSdd. H K'fepd ndlld 3KirdpH ndpKdddKOKE (HOKOrpd^CKMH.) K'fepd lldlld GdpGOKCKdrO nopTdp'fe (cSMdKCKOJ’O. K'fepd ndHd Apariiidtid) cridTdp'fe- K'fepd nana ^S/hliih KncT'fepiniKd. | K'fepd ndiid dtmBdd nocTEdiniKd, K'fepd iidiid <|smii ‘idiiimiKd. K'fepd ndHd Tod(/\epd CTOdHHKd. K'fepd ndHd land) KOdIHCd. H K'fepd KX-cAţ Eorapa ii d ni ii \- diod^dKCKKix | bmhkkix h diddEi^. d no iidiindi JKHKOT'fe KTO E^fT rCn^P^ HdllIEH 3Edldll WT 1ât'feTEII HdllIHX Hdlt mit Hduiero po^d Hdii ndK e8^ Koro ex H3Ee | peT rcn^dpi/H ekith lldUJEli 3Eam 11 dtOd^dKCKOH. TOT KM Hdl HEpSuiHT Hdmiro Addlfîd-H nOTKpRJK^EHid (ddH dGKl) Hdl STBpX^Hd H SKp'feiyid. 3dll8;KE ^ddll H nOTBpX ] ^MdH ECdlKI Hdl 3d flpdBSK» CdSlKKS. d ild KOdlllSlO Kp'fenOCTX H nOTKpaiK^Itm RZCEdlS KKII1J EIIHCtiHHOdlS GC-d'fedll ECdlKI HdllIEdlS K'feplIOdlS lldllS | T.Od^ipS d0l’0<|5ET8 flIICdTM. II lldluB IIEMdT npHK'fccilTH KCEdlS dHCTS HdlllEdlS. llHCdd KpCT'fe KSpdOKHH OV KdCdSlI. Kd-fcTO -+3d3 /HdpTId, dl. Cu mila lui Dumnezeu Noi Petru Voevod, domn tării Moldaviei; înştiinţare facem cu această carte a noastră tutoror cui 'pre dănsa vor căta sau cetindu-o vor auzi; adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari Nastea fata Draganei, sora Braţului, de a ei bună voe de nimeni silită nici învăluită, de a vândut a sa direaptă ocină din al ei drept uric şi din direase, ce au avut de la părintele domniei meale Ştefan Voevod, din giumătate sat din Pojoreşti la Rebricea, o a patra parte a mamei sale Draganei, slugii noastre lui Toader şi femeei sale Draguşei, drept 60 zloţi tă-tărăşti; şi s’a sculat sluga noastră Toader şi fămeaia lui Draguşa şi au plătit toţi acei deplin mai sus scrişb www.dacoromanica.ro — 139 - bani 60 zloţi tătărăşti în mânule Nastei, featei Dra-ganei înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari-Deci noi văzând a lor de bună voe şi tocmală şi deplină plată; iar noi aşijderea şi de la noi am dat şi am întărit slugii noastre lui Toader şi femeei sale Draguşei, cea din jumătate sat din carte anume Pojereştii la Re-bricea a patra parte a mamei ei Draganii să le fie lor de la noi uric cu toate veniturile lor şi copiilor lor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi râstrănepoţilor, ce din trupul lor se va întâmpla să aibă; iar dacă nu va fi să aibă copii împreună din a lor trup, să fie ei uric şi Copiilor ei şi nepoţilor ei şi strănepoţilor şi râstrănepoţilor şi la tot neamul ei ce i se va aleage mai de. aproape neru-şeit niciodinioară în veci. Iar hotarul celei a patra parte (să fie) pe vechiul hotar. Iar la aceasta este credinţa domniei noastre mai sus scrisă Noi Petru Voevod,. şi credinţa prea iubitului fiu al domniei meale Bogdan şi credinţa boiarilor noştri moldoveneşti, credinţa du-misale Grozav dvornic, credinţa dumisale Negrilă, credinţa dumisale Talabă, credinţa dumsale Scripcă, credinţa dumsale Vlad şi pan Mihul parcalabi de Hotin, credinţa dumsale Crăje şi pan Huru parcalabi de Neamţ, credinţa dumsale Danciul şi Zbiiare părcalabi de Novograd, credinţa dumsale Barbovschi portar Sucevei, credinţa dumsale Dragşan spatar, credinţa durn-sale Dumşa visternic, credinţa dumsale Liciul postelnic, credinţa dumsale Fele ceaşnic, credinţa dumsale Toader stolnic, credinţa dumsale Ion comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre din copii noştri sau din al nostru neam, sau chiar pe ori care altul Dumnezeu îl va aleage domn, să fie ţării noastre-a Moldaviei, aceia să nu strice a noastră daanie, şi întărire, căci că le-am dat şi întărit înşine pentru a lor dreaptă slujbă. Iar spre mai mare putere şi întărire a tot ce s’a scris mai sus am poruncit la al nostru credlneios boiariu Toader logofătul să scrie şi a noastră peceate să o leage de această carte a noastră, h www.dacoromanica.ro — 140 — 'Scris Cristea Burlovici în Vaslui la anul 7037 Martie 11. Pergament donat muzeului Municipal Iaşi de d-na L. O. Erbi--ceanu Pilc. I, nr. 1 cf. Surete ms. XLII, 65. SI. 7037 Mart 22 (1520) Huşi. Petru Voevod întăreşte lui Bran -şi la neamurile sale stăpânire pe Glodenlî, Socii şl Duşeştl, şi le im-parte moşiile pe neamuri. AldCTIlO BJKÎEIO dlkl IIetPX SOEBO^d, l'CIl^pZ 3Edldll dlOd^dB* CKOII, 3HddlEIIHT0 Mlllllldl, IICCHiH dlICTOdt NdLUHdl. BZC'kdl. KTO lld MEitl. BZ3pilT lldll MTllMH EPO SCdklLlJHT. GDHC lipîll^OlJld Itp'b^-tlddlKI II np'k^ NdLUH I dlkl dlOd^dBCKkldlkl EOd'kpE. lldllIH CdSrkl llpdHX CNZ HdCTHHH H lldEdlENHUd Ero tjSE^Kd ,d,04Kd Aldpîll, II BpdTdHIIMEBE Eli Alord H BpdT ETO ^pdTOmd CIIOBE IlOllB di>KH. II CECTpHMEBE H\ | Tod^fpk H CECTpd ETO. 1dI'l?TII EdCMIIIIII. II THJK UdEdlENHKOBE PodldH II BpdT EPO Iwil ^'bTII AlirEdHIIH II TIOTKd Hţ AldpEHKd 8dl SnSKOBE GlIdlH dOrOt|5ETd, H CECTpd ErO dlltld KlpkrilH'b | EpZCdNd. 110 H)f ^OEpOII BOdH pdS^'fcdHdH CBOH^ flpdBÎII fjOTNHHII H ^,,b4rHIIIIII H lICnpHBHdÎE I|I0 Itdtdd ll\ Glldld dO- TOîjsETh. COT llp'bSlIKGOB HdUJH\*. GOT HdlA II OTE^dlId BOEBO^OEE. H CECTpd Glldtll doro0ETd. flllHd KH'krilH'k BpZCdlIOBd, 1(10 QHd lllld'dd EI (IE llpHBHdid ca dldpTOpîlO COT po^llTEd'k rcn^Bddlhl GTE<|5dlld BOEBO^hl, CEdd Hdlldlb rdO^'blIII H IIOdOBHIIII CEdd lld liOIIIIOBZ I r^E Ekld EldLLIKd BdTddldH, H CEdO GoMÎH II rl,iSUIEl|IÎH. II ^OCTddOC'k 11,11 CEdO yîj 8 LU E t(.l i" H II METBpZTdd MdCT CEdO WT J’dO^'klIII WT BIIIUHOII MdCT. d lldK BZ MdCT CdSrddl lldUllldl Podidită h EpdT^ ero | IgohS îi tioti^ii h;( didpiiiKui tikiî ^ocTddocb 8 ll\-Z MdCT Tpll MdCT CEdO rdO^NH H HOdOBIIIId BEdO lld HOHUOBd r^t BKId ITdllJKd EdTddldN. HHO dlkl Btl^'kBmE ll\* ^OBpOII BOdIO | li TOKdlEJK H nO^'kdEHÎE HpOdlEJKH COBOIO. dlkl TdKOJK II WT lldC ECdlll ^ddll II IlOTBpZAMdH ECdlKI Hdl ToE BZCE EkllUEnHCdlIZHOE ^d ECT lld» WT lldC SpilK CZ BZCEdi ^O^O^Odl | lldl II "X 11 Bll8- MdTOdl ll\' II tlpdBIlfcÎMdTOdl «X II npdL(l8p'kT0dl ll\ II BZCfdlS p0^8 KTO C'fe Hdl II3KEPET UiHr.dltîKIlilI NEPOpSlUEIIHO IIIIKOdIIH; fld B'kKkl, d X^TdpZ TII dl 1 RklUIErillCdlIHHdl CEdWdl IlOCTdpOdlS ^OTdpS 110-KS^d 113 B'kKd CDJKHBadH. d Hd TO ECT B'kpd HdlllErO rcn^CTEd, Bkllll EIIHCdHHdrOdlkl. EsTpZ BOEBO^i. II B'kpd llp'kBZ3dlOBd£H | HdTO ,ţ koi’o gx H3Kip£T rcn^pEai grith năimii 3£diau aioari,aBCBoii. tot km ii.ii NEiiopSiima naiufro „ţddNîa n noTBpxaf-AEHia. aan | gri nai STBpxppia n SKp'bnna. 3dii8:K£ ^aan n iiot--. Rpx.yidii Ecaiw nai 3a npaiitS cd8>KG0K>. a na noamSio Kp'bnocr h noTBpx;K4,fin£ roaiS GxcfdiS BEa'ban Ecaiki iiamc | aiov B'bpnoaiS nanS rroa,i,rpS aoro^ETS nnraTH ii iiaujŞ mnar npHK'kcitTii kcc-aioy ancTO\' naniEaiov. nncaa npzcr'b GSpaoRiiM. S | BdTu> -R3a3. dinţa aiapTiE kb. Cu mila Iui Dumnezeu Noi Petru Voevod, domn tării Moldaviej; ştire facem cu această carte a noastră tuturor, cui pre dănsa vor căta sau cetindu-i-se lui o va auzi, adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari moldoveneşti ale noastre slugi Brarm fiul Nastei, şi seminţenia lui Felea, fiul Măriei şi nepoţii săi de frate Moga şi fratele său Drago?, fii popei Lucăi şi nepoţii lui de soră Toader şi sora lui, copiii Vascâi; şi iarăşi seminteniile lui Roman $i fratelui său Ion copii Anghelinii şi mătuşa lui Marena, toţi nepoţii Simci logofăt şi soro lui Ana, cneaghina lui Bârsan, de a lor bună voe au împărţit ale lor dreapte ocine şi moşii şi din direase ce au avut bunul lor Sima logofătul de la străunchii noştri de Ia lliaş şi Ştefan Voevoz’, şi sora Simei logofăt, Ana cneaghina lui Bârsan ; ce ea au avut încă direase cu mărturie de la părintele domniei meaîe Ştefan Voevod, satele anume Glodenii şi giumă--tate sat la Voinova, unde a fost Paşco vătăman şi satul Socii şi Duşeştii; şi s’a cuvenit lor satul, Du~ şe?tii şi a patra parte din satul Glodenii din partea www.dacoromanica.ro — 142 — -din sus. Şi iarăşi în partea slugilor noastre lui Roman şi fratelui său Ion şi mătuşei lor Marencăi iarăşi li s'a cuvenit în partea lor trei părţi din satul Glodeni şi jumătate sat Ia Voinova, unde a fost Paşco vataman. Deci noi văzând a lor de bună voe şi tocmală şi îm-părţală între sine, r.oi aşijdere şi de la noi înşine am • dat şi am întărit noi lor toate cele mai sus scrise, să le fie lor de la noi uric cu toate veniturile lor şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi răstră-nepoţilor lor şi la tot neamul lor ce Ii se va aleage mai de aproape neruşăit niciodinioară în veaci. Iar hotarul celor de mai sus scrise sate (să fie) pe vechiul hotar, pe unde din veac au umblat. Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă. Noi Petru Voevod şi credinţa prea iubitului fiu al domniei meale lliaş, şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei, credinţa dumisale Grozav dvorn;CuI, credinţa dumsale Negrilăj credinţa dumsale Talabâ, credinţa dumsale Scripcă, credinţa dumisale Vlad, şi pan Mihul parcalab de Hotin, credinţa dumisale Cârje şi pan Hurul parca-labi de Neamţ, credinţa dumsale Dan şi pan Zbiiare parcalabi de Novograd, credinţa dumsale Barbovschi portar Sucevei, credinţa dumsale Dragşan spatar, credinţa dumsale Dumşa vistiiarnic, credinţa dumsale Li-ciul postelnic, credinţa dumsale Fele paharnic, credinţa dmsale Toader stolnic, credinţa dmsale Ion comis şi credinţa boiarilor noştri a mari şi a mici. Iar după a noastră viiaţă cine va fi domn pământului nostru al Moldaviei, din copiii noştri sau din al nostru neam, sau pe oricare altul Dumnezeu îl va aleage să fie domn pământului nostru al Moldaviei, acela să nu strice a noastră daanie şi întăriturâ, ci mai vârtos să le întărească şi să le împuternicească, căci câle-am datşi le-am întărit înşine lor pentru a lor direaptă slujbă. Iar spre mai mare tărie şi putere a tot (ce s’a scris) porunci-t-am înşine la al nostru credincios dumnalui Toader logofăt să scrie şi a noastră peceate să o acăţe de această carte a noastră, A scris Cristea Burlovici în Huşi la anul 7037 luna lui Martie 22. www.dacoromanica.ro — 143 — Pecetea căzută; şnurul roş; Originalul pergament este proprietatea d-nel Antonlu din Piatra. Are 0.49 lei pe 0.33 lat. Cf. Surete ms. XLVI 765. Cum Isplsocul nos'ru vorbeşte de descendenta Iul Sima logofăt -din 6950 (1442), credem a da această Incrângătură : Sima logofătul a | b I c | d | Nastea, Marla, pop Luca, Vasca Bran 1 Felea 2 ro 09 bJ3 ov H o o o s hfl Da C3 O* 3 ra O n 4 5 50 o 3 D3 a 7 o a Ana. [veri cu Şandrul Negrul] = Bârsan Bănilă, Marla, Mallna ]____________ [1495) Anghellna f | Toma, Petre, Sofia, Muşa, Marena 9 oh; 9Q O «09 Despre urmaşii Aael Iul.Bârsan vorbeşte uricul Iul Ştefan Vodă din 7003 Mart 15 (Ion Bogdan DStef II 76), In care se spune că stă-pânlau moşia FloreştI la Poloclne. cumpărată de la Magdallna, fata lui Petru spătarul (6950 Arh. Ist. 1.1 74). iar tn uricul din 6970 Sefţţ. 25 (1461) se vorbeşte că Ana jupăneasa lui Blrsan şl sora iul Sima logofătul şt-a pierdut dresul de la Iile şl Ştefan pentru moşiile Socii şl Dnşeştli, la Cetatea albă I. Bogdan DStef I 60). 52. 7037 falie 23 (1529). Inscripţie pe o psaltire slavonă (fila :281 b). H3go/temf(H wi(kctrhhit A'kTtH Hduin^ HdH ciot Hdinero p©Ad- ndK K^A Koro Ry‘ H3iirptT rcii/r,dpe/« KMTH lldllKH 31MAH. TOT Bhl Hd1 | IIEIIOpSjllH.1 lldlUEI'O ^ddlild H IIOTKpXJK^tllTd. ddH dlîll HAT bKp'fcntld. 3dll8jKf fCT Hdl. lipdBdd -TIIMUd. d Hd BOdIIItf Kp'fcnoCT 11 noTBpRJK^fHTf TO/HS BSCEdlS BW-HIEflIICdHHOdlS I Bfd'fcdH EfdlhJ HdUJEdlS B'kpllOdlS lldllS TOd^fp^ /1ororJSfT8 HHCdTH II HdlllS IlfHdT flpHK'kcHTH KCfdlS dHCTS lldlIJfdlS, UMCd. rpnropu Kor3d. 8 BdcaSH | BdTo -+3aO. drciţd MdpTU n a(<|- Cu mila lui Dumnezeu Moi Petru Voevod, dom» ţării Moldaviei; înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor, cpji pre dănsa vor căta sau cetindu-i-se o. vor auzi-o; adică aceaste adevărate ale noastre slugi Bărsu fiul Manejului şi seminţeniile lor Tatul şi Jurf şi surorile lor Mara şi Neaga, copiii Stoicăi, miluitu-. ne-am înşine Spre ei din osăbita noastră milă le-am dat: şi le-am întărit înşi-ne de la noi în a noastră ţară a Moldaviei, a lor direaptă ocină şi cumpărătură părin* ţilor lor Stoicăi şi fiului său Manciul; iar direasele ce le-âu' fost avut de la părintele domniei mele de la Ştefan. Voevod de mărturie pe jumătate de sat de www.dacoromanica.ro — 146 — Urdeşti, tot aceia de mai sus scris să fie lor uric cu toate Veniturile; dar să le fie lor Cea jumătate de saţ de Urdeşti în doao părţi: jumătate să fie lui Bărsti fiului' Manciului singur, iar cealaltă .jumătate să fie verilor săi, Tatălui ^i lui Jurj şi Măriei' şi Neagăi, copii Stoicăi, lor şi copiilor şf nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor, ce ii se va âleage mai de aproape neruşiit nici od nioară în veci. Iar hotarul . celei jumătăţi de sat din Urdeşti să fie lor din jumătate sat în doao părţi, iar dinspre alte părţi pe vechiul hotar, pe unde din veac au umolat. Iar la acesta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrise Petru Voevod şi credinţa prea iubitului fiu al domniei meale Bogdan şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisale Huru dvornic, Credinţa dumisale Totruşan, credinţa dumisale Scripcă, credinţa dumisale Vlad şi pan Toader parcalabi de Hotm, credinţa dumisale Danciul şi pan Liciul parcalabi de Neamţ, credinţa dumsale Zbiiare şi pan loan parcalabi de Novograd, credinţa dumisale Mihul portar Sucevei, credinţa dumisale Dragşan spatar, credinţa dumsale Glavan vistearnic, credinţa dumisale Albotă postelnic, credinţa dumsale Popăscul ceaşnic, credinţa dumsale Colun stolnic, credinţa dumsale loan comis, şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn din copii noştri sau din al nostru rod, sau pe ori care altul Dumnezeu îl va alege să fie domn ţării noastre, acela să nu le strice a noastră danie şi întărire, ci mai vârtos să le-o întărească şi împuterească, căci că le iaste dreaptă ocină, Iar spre mai mare tărie şj. puteare a tot ce s(a scris mai sus poruricit-am Ia al nostru credincios dumisale Toader logofăt să scrie şi ăl noastră peceate să oacăţe la această carte a noastră. A scris Grigorie Bogza în Vaslui la anul 7039 luna Martie 13 zile. . Pergament, proprietatea d.lul C. Dlamandl, Gu a Idridului. Fălcla.-Cf. Surete ms., XlIV,, 37. Pecetea, căzută. In dqs originalul poartă peceafea lui Râmând! post, 1703» cum şi de C. Donlci vlsternic. ' Urlcul nost tu stă în legătură 'cu uricui din 6975 Iunie 30/ adus www.dacoromanica.ro 147 — mal sos. p. la 1467 Stoica şi cuflul său Manclul. cumpărase de la-feciorii lui Florin: Ion, Danciul, Mlhalco, Sinat, Tom a şl Slrneon cu 45 zloţi jumătate din Urdeşti. Dupâ 64 ani atât Stoica cât şi fiul său Manclul eraţi nrorţl; probabil că Manclu a murit în preajma lui 1531, câad se ,face^ împărţirea Intre urmaşii săi, toţi veri primari.intre dânşii; Stoica 1470 • = ? , , . I____________________. . Manciui fati ,1506 x Stoica I J__ *ata Tatul, Jurj, Mara, Neaga 1530 — Barsu . . . . In perllipsis-ut moşiei Urdeşti din 1786 astfel e dat cuprinsul acestui uric : . , , , • SureU de pe ispisoc sârbescu de la Pâtru Vodă (tălmăcit iarăşi.de Ghtorghe Evloghie) cu care întăreşte stăpânire Iul Barsu feciorul Manciului şi rudeniile lui Tatul şi Giurgea şi surorile lui Mara şi Neaga, feciorii Stoicăi pe a lor direaptă ocină şi cumpărătură a tatălui lor Stoica şi a feciorului său Manciui pe pol sat de Urdeşti; insă • acea giumătate de sat să fie lor 2 părţi, giumătate să fie numai lui Barsu, feciorul Manciului, iar cealaltă giumătate sâ fie rudenii lor Tatului şi- Gturgii şi Marei şi Neagăi, feciorilor Stoicăi. Şi hotarul acei giumătăţi de sat de Utdeşti să fie lor din giumătate satului pe 2 părţi, iar despre aite părţi după hotarul vechiu, pe unde au umblat din veacu. • - j (lpdK©Y’M WTIIIIHOV' 11 BKlCdSJKEHiE CROEI’O K HClIplIRSM ÎE l|IO COM JtiUa,» wt Epa ramvi.) rcii^iMitiwf wt Grnjy.vM. noti;c'i.i1n noaormiM www.dacoromanica.ro — 148 r- CCrtO Hd SCTic CXpdTH. ' r^f KkM UtfpS UpX»v)(!. fjlft C’k TillCp» HdlCIlSlOT ripXHELjjH IIH/KR'k. IlOdOBIIlid Td llpO,S,l£t}IM (sic) KdKO, t\i CCTK Cd8rddl HdUIHdl ^dHS II KpdTfr Cro «fiSpA^ WT lldC SpHK II CX BXCC.Mk A^A0^ Hdl H T'fcTfiH (SIC) | H)f « SHSMdTOdt H)f H lip'fcSHSMdTO/M H)f H lip'k!|l8pATOdl II Jlf II CXCCdiS pOA8 IIJ( KTO Hi lldlk H3KCpCT NdHKdll/KIlÎH IlflIOpSlU fllflfr HflKbdHJKC IM B'kKH | . d X0T‘1P TOII Kkllll CIIHCdHMOII IIOdOKHHH CCdd l|IO C'fc h.iich8ctx npxu,eijin. iih;khoh iiOdoumiH a* cctk ot uxnro ţOTdpa HOdOlîlllld. 2 COT IIHlliH\-K I fTOpOH HO CTdpOdlb* \OTdp8 HO K^Ad 113 B'ktfd WJKHBddH. d ■«# T-O rCCTK K'kpd HdlHCrO l*CII,\ff*. KMIHH1II— cdiiiidro din IIcTpa kocroah. h G'kpa i)p'fci.x:i.MOi:-'CHHd | ro ciid rcAKddiw KorAdHd. « K'kpd BxcAţ koiap ifdiimţ irfcpd «diu \Sp8 ABOpHHKd. K'kpd UdNd ToTpSllIdHd. K’kpd lldlld OlîpHniîd, K'kpd lldlld JlddA'' I H lldlld Tod^EpU fipXKdddKOKII yOTHHCKHlţ. K'kpd (IdHd AdIIMSdd A lldlld ilimSdd llpXKdddBOKC HC/WlţKllţ. K'kpd lldlld 3;:{ApH H lldHd IfOHd npx J KdddGOKC HOBOrpdArKHţ. K'kpd IVHtd1 dlll)(8dd lioprdp'k COHdKCKdl’O K'kpd lldlld AP^UJdHd CHdTdp'k. K’kpd lldlld TdaKiHd KIICT'fepilHKd, K'kpfl lldlld | ddlIOTd IK'CTCdHHKd. K'kpd HdHd IIOIIXCKSdd HdllIHHKd. K'kpd lldlld KOdSlId CŢOdlHIKd,. irkpd. lldlld Iwnd rSra KOdincd. d K'kpd Kxckjf j iioidp iiaiiin\' .«■odAdKCKiix' KCdHKIIţ II dld/IHţ, A HO HdIHfdl JICHKOT'fc, KTO (îS^CT ICUApX H/MIICir .'ICdldll IOT A'k'rH Hdliillţ. HdH WT fldlliCro pO^d. IMII HJKI\.[.t?A Koro K* HSacpcT rciiApcd» uhitm hjiiich 3Cdius .nodAd!in"fen. .tot-iui cm8 nenop8iiiHd Hduicro Addmc. d,w Hdij SrKpXAMd n 8Kp'kmi/v | (3dn8l«C CCdlll Hdl AddH II H0TK(IXAH<1H 3d Hţ sK-kpilS». H' llpd-KOIO Cd^JKBOY.* H 3d IjlO KBlIHd II)f lipdl 1 1 H imTOdUH flHH*kHll). d> IU UpdUICC ICp4tllOCT j (li HOTKpXHtAfl'ic TOdlS' KXCCdlS Khim<«ltCd- miodrS Ktd'fcrtH ccdiii HdHMiitt) K’kpiiDdiŞ Tod^cpS) doro^CT^ mifdTiff ii i««iar HdinS aaB^fc | cimi kccihS iicthhho,h8 diirrwiS itamcdi8. niitad (Todid «xi^'fcddHd ^ «aro ^3d^ ditua) aiapria k. Cu mila iui Dumnezeu Noi Petru ■jVoevodr drnma www.dacoromanica.ro — 149 — iţării Moldaviei, înştiinţare facem ca această carte* a -noastră tuturor Cui pre dânsa vor căta, sau cetindu-se Iui o va auz-o; adică au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri moldoveneşti boiari Fetion Sihşteanul, pa rea acmu iaste călugăr şi se numeaşte Tudor, de a lui bună voe de nimene silit nici învăluit şi a vândut a sa direaptă ocină şi Cumpărătură a sa din direasele ce el le*a avut de la nepotul de frate al -d rmniei meale, de la Ştefan Voevod, jumătate sat Ia gura Săraţii, unde a fost Petru Pârţea, care aemu se numeaşte Părteştii, jumătatea din jos;aceia au vândut fraţilor săi lui Dan şi lui Furduiu Setiştenii drept 275 : zloţi tătărăşti în mânule lui Fetion Selişteanul, care acmu iasie călugăr şi se numeaşte Tudor, înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari. Deci noi văzând .a lor de bună voe şi tocmală şi deplină plată; iară noi aşijdere înşine, le-am dat şi întărit cea de mai sus zisă giumătate de sat la gura Sărăţii, unde au fost JPetru Pârţea, anume Pârceştii, ca să fie slugilor noastre lui Dan şi fraţilor săi lui Furdui de la noi uric şi ■£u toate, ven turile lor şi copiilor lor şi nepoţilor Ipr şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor, ce li se va aleage mai de aproape neruşăit nici odinioară în veaci. Iar hotarul celei de mai sus scrise jumătate sat ce se numeşte Pârteştii, jumătatea, din jos Să fie despre toate hofarele jumătate, iar despre alte părţi pe vechiul hotar, pe unde din veac au îmbiat. Iar la aCeasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrise, Noi Petru Voevod> şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisaie Huru dvornic, credinţa dmsale To-truşânu, credinţa dumsale Scrtpcă, eredinţa dmsale Vfad şi pan Toader parcalabi de Hotm ; credinţa dmsale Danciul şi pan Liciul parcalabi de Neamţ,' credinţa dmSale Zbiare şi pan Ion pârcălabi de Novrograd, credinţa dmsale ^Mihul portar Sucevei, credinţa dumsale Dragşan spaţaţy credinţa dumsale Glavan visterniq, cre-, tlnului. comitetului rânduit spre cercetarea scrisorilor de proprietate. Cf. Surete tas. VI ’ 538. . ,90, 6950(1442) regeşte. Pentru hotarele Mogoşeştilor pe Vlina (Vaslui). > ...în ceia ce se atinge pentru despărţire ţmtarelor moşiei lor Mogoşeşti de eâtră Şendreni spat. Ganea.., lămurinduse atunci divanul că această pricină este curmată prin hotărârea dată mai înainte pe temeiul ispisocului d-lui Alexandru Voevod din 6950 întăritor ■moşiei Mogoşăşti... a cărui ispisoc semne arâtându-se că hotarul acestui sat Mogoşeştii se; se înceapă d n obâşia Vilnei, trece din pârău în jos păn la-plopi, deacole peste câmp până. la trei stejari, ,Îe marginea dumbrăvii, şi de la acei trei stejari drept lai rediu şi în marginea rediului.la movilă, şi de la movilă pe> culmea dealului până Ia. poianăy iar de la poiană* fot pe culmea dealului celui mare pâpâ.la o-Jbâ.rşia, Vdnei.* . .Pla auaforaoft di vasului din 1838 Noem. 25. fu ptlelna dintre răzeşii de Mogoşeşti zis şi jpatele, la Vasta), şt spatar Jordachl Gaae* ralâpârful Şeodrenllor- (Cf Surete ms. XIX. 7 Negrileşti şi întâi au mers de au aflat seamnele cel^ fireşti Ce să arată prin hotarnica Iui Luţă şi au g$sit întâi gura Şomuzuluf, ce dă atunci în Moldova, pe, unde acum curge Râşca, de unde nu merg mai în sus Stroeştii, după hrisovul-de la Alexandru Vodă din leat: 6961 Febr. 8 (această arătare a spătarului Lupăi pentrţ* glăsuirea ispisocului de sua. iaste „de la sine*. înfiinţată şi alcătuită, căci ispisocul. n’are acea* înţelegere). ,Dn cartea de.mSrturle hotarnlcgdlri 1803 Sept.1, a DHtguţfeţr -ailor, rădicată de"Gavrii Conacbi vornic, (cf. Surete tnsl V, www.dacoromanica.ro — 155 — 94. 5961 Fevruar 8 (1453) regeşte. Pentru Stroeşti, ■ \,Şi întăiu gâsindu un hrisov a lui Alexandra Vo-evod din leat 6961 Fevruarie 8 (1453), întru carele scrie că satul Stroeştii, ce-i în gura Şomuăului pe Moldovă' şi âmândo'ao cuturile şi cu moara, le-au dat danie Mar ruş'ca, nepotului său lui Ion postelnicul. Obs. După cercetarea ce s’a făcut în 1774 Maiu 15 de 1. Ba-şotă pah. şl „Iordachî Tâutu stolnic în moşia Stroeştii şl Câbuşteni,-lul Ştefan Capşa, despre Drăguşaol şi Zăvoeai a pah, Iordachî Lazul, (cP Ion 'Neoulce IV, 177; textut slavon vezi-l 'mal sus pg.'60; cf. Surete ms. I, 433).< > 95. 69Ş8 Sept. 3, (1459) regesie. Pentru Buciumi-fRăpezeş-tii.^ Galbeni şi Tuleşti. şi după poruncă am mers la starea locului, fiind fată. toţi răzeşii şi făcând cercetare şi sCiisorilor vechi, ce au avut, care scrie într’un ispisoc de la Ste* fan Voevod, sârbesc din leat 6968 Sept. 3“ ' Din mărturia hotarnică făcută în 1793 Get. 3 de loolţă Brahă, Iftode, Pascal şl Ştefan pentru moşiile Buciumi, ce s'au numit şi Ră~ pezeştii, Galbenii şi Tuleşti!, din porunca Îs. de Neamţ Iordachî Ru. set biv vel spatar şl Iordachî Sturza biv vel paharnic. Din aceasta hotarnică lese aeeste generaţiuul de Bo.'deptl: Iordachî Boldescnl = Varvara către 1670 Ştefan Boldescul cătră 1710 == Dochiţa Roată Miron Boldescul Măria " t750 — Brăhuţa Brăhuţă= Ursacljl FăgţU ' ■. ceţţs«. lonlţâ Boldescul _ Petre '“Ene 1 ' •».! -r t. Maria Ion Boldescul , •* " i > - Cf- Surete,/UI 538. www.dacoromanica.ro — 156 — 96. 6971 (1453) regeşte. Pentru Vltolleşti la Fălciu. . ...al treilea dânşii zic că ar avea hrisoave pre acel foc, care ar fi din a stânga Prutului, punând înainte şi hotărârea doinitului Scarlat Calimah Voevod, cuprinsă în hrisovul din 1819. April 28. ce face pe Vltolteşti osebit hotar, în care se arată şi un ispisoc din 6971 de la domnul Ştefan Voevod, întăritor unui Petre Vilto-* 1 eonul pe Vitolteşti lângă BăseştL Dio hrisovul Ia) I. Sanda Stnrza Voevod din 1824 Iunie 22' iu pricina dintre lonlţă Anton Ciolpan, ce ţin de Viitoteşti şi intre stolnic Irremia Gluşcâ, stăpân în Cârpeşti. . . Cf. Surete ms. XiX 145. Pentru Vltolteşti vezi Cuzeştii (Snrete "Vii) .132, seq. . 97, 6980 Iunie 1 (1472), Vaslui, regeşte. Pentru Petreşti. Işpîsocul d lui Ştefan Voevod, prin care arată că an, Petre Vilnă de bună voe lui de nimene silit nici îndemnat şi din drept micul său o a treia parte din .hotarul satului său din Petreşti di pi Vilna, din.gosde pâr.ăul Cornilor* au dat nepoţilor săi lui Lazor, şi lui Baloş, , pentru ca să facă aşezare de sat, cmri şi £iu-inâtate. de poiană a Miculiţii de Ifşiţi, arătând că, hotarul acestei a treia parte să fie din tot hotarul Petreş-tilor acea a treia parte. " Acest ispisoc este denpreună cu tălmăcirea lui scris de pe limba sârbească în limba moldovenească Ja anul 1820 Dec. 20 de Vasile Zotov tălmaciu departamentului pricinilor străine din vremea aceia. / Cf. Ion Bogdan ,Doc. Stef II 245, după un sufet aflător la A^a-. demle, tradua.de C. Sărgu) log. de divan in* 1814, Marţ 19. Cf. Stivele ms. XIX 747i din opisul hărtlllor ce lonlţă HandoeU a înfăţoşat 1823 Dec. 22 peatru a treia parte de moşia Petreşti}, ce i se cave tţla şt (uf de la pârâul Cornilor în Josj şl I se împresura de cfltră aga lord. Cuza, iar Ia pg. 734 eate Însuşi suretul acestui urle făcut de Vasile Zotov. . ' '' ' '1 , ’ . ■ In altâ- jalobâ acelolaş lonlţă Haodoea din 1834 Dec. 15 Se arată -că Ift 1824 supt lonlţă Sturza Vodă ]udecându-se prlclnadeţbotară. in. lipsă de-alte acte, pe temeiul arătârllpr a doF răzeşi .ţqn Blâoiţâ .şl Peteş, câ au apucat sţăpâalre Pănceştilor tu potana Drsoal»,ce faste pe Vllua, care poiană după ispisoacele vechi de la Ştefan Vodă'o ... www.dacoromanica.ro — 157 — numesc Micaliţa şl părăul curgător Uşiţa, iar nu, Vitna, care Isplsoc atunce le tnfâţoşare nu s'au yazut au dat dreptate răzeşilor din Mff—-goşeştl'. (cf. Surete ms. XIX 482). 1 9» 6980 Iunie 25 {1472). Ştefan Vddă d& Iul Ştefan Cudalbii! şl iul iile Vrabie o bucată de loc pe valeaGerului (falş). ' Cu mila lui Dumnezeu Noi Ştefan Voevod, domn ţârii Moldaviei. ştire facem cu această carte a domniei meale tuturor cui vor căta spre dânsa, sau cetindu-se o vor auzi; adică au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri moldoveneşti boiari a mari şi a mici ale noastre slugi Ştefan Cudalbul vornic şl han Vrabie izbaşă slujit=au noao cu dreptate şi credinţă;, deci noi văzând a ior cu dreptate şi cu credinţă slujbă spre noi miluitu-ni am spre ei cu osebita noastră milă, datu-le-am şi le-a întărit lor în pământul nostru al Moldaviei o bucată de pământ peste valea Gerului ca să le fie lor de la noi uric şi cu toate veniturjle lor şl copiilor lor, şi nepoţilor şi strănepoţilor şi răstrănepo-' ţilor şi la tot neamul ior, cine li se va aleage mai de aproape neruşâit nici odinioară în veaci. Iar hotarul celei bucă{i de pământ peste apa Gerului să fie în curmeziş spre apus pană îu matca Hereştilor, şi spre răsărit K până în valea Ţtgancei, ce se apropie de apa Mănzînet şi merge marginea din Jos până la Fileşti, şi partea din sus până ia Troiandol, şi capetele se hotărăsc cu moşiile Bujorâştii şi Gologanul. Iar dinspre al e hotare să fie’ pe unde din veac au îmbiat. Iar spre aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă Noi Ştefan Voevod şj credinţa prea iubiţilor fii ai domniei meale Alexandru-şi Petru şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici. Iar spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s'a scris mai sus poruncit-am la at nostru credincios boiariu Tudor logofăt să scrie şi a noastră peceate la această a noastră carte să. o leage. După Mo Işti Pacu, care-1 aduce In Dicţionarul GeograHC al judr Covurlul, Cf. Surele ms. XIX, 707. Avem aici a face cu o mistificare, întru cât se urmăreşte un vâdlt Interes de hotară mărite ale moşiilor' Cudalbeştf şj Vrabie şti de pe valea Gerului. L'atn dat ca jtnodel de* falsificare. ‘ ’ www.dacoromanica.ro 158 — •*;. 99. 6997 Aug.- 11 (1479) Suceava-.', Ştefan Vodă dărueşte leţe-4ar--Iui ^Comarin satele .Groxeştl şi Mâneşti. -}• Mactîio gjkîew aibi CteiJuii RocRo^a Ro?Kiw aiactîio rcnApx 31/HAH /HOAAdUCGOH. .SHdAIEiIHTO 'III HM dl HCCHAIX . AHCTOdlfc lldUMidl. BXC'kdl KTO II4NEM I BX3pHT IIAH Ere 3 J'VMH VCAIIIUH'r. WJÎKt (TOTH JICTHIIhl âlIVUIKd li dldpif ^Xljlfph' KOdldpHHEBH. ÎKdAOBdAH ECAIH | »X KifOBHOH lldtilfli AtACTH. .H ^drt II riOTRpX^Vl/lll ECAIH COTKZ Hdl.UEll 3(dldH dlO.l^dECKOH lipdEOE H]ţ GOTIIN | MV COTHHMd CDl^d HJf KOAidpfiHd. CEAd HdHAt'k (tăiat). H rp03tl|liH H /HXHflJliH, &A ier h1 . .VilS'ldTOdl. ţljf II lip'lvVHVHdTO/tl ll\\ II MpdL|JVp'kTOAI M EX.-CIAIV po^V l!\ KTO . c'k HAI H3K£p£T lldH I GAHJKHÎH . HEnOpVIMHin IIMKO/III.'BE lid B'bKII. d X0T<1V* Tlidl «dddl Ad frT nOCTdpOT V'CH.X C’.’OpOHX. | KV'Ad HHB’kKd UMKHEdd.ll. d Ud, TO ECT , R'kpd MdIUfro rtfl^CTBd BlItlIEntlCdHHdrOdlhJ GTEiJsdHd BOERO^d îi B'kpa np'kRZ3>ţioGA( j t»n\' a’^teh iiaiiiiix âdEgau^pd n Ilor^Hd KddA*. H R’kpd GOA'kpH HdUJIIX. R'kpd lldtld EAdHKVAd. , ItpZKdAdGd. E'bpd lldtld | ^nidpii. lekpa nana ioni, B'kpa nana XP^11- AB0t,H,IKd-li R'kpd liana p,vM!a. h B'kpa nana x^Pdiana JipzKddoGORE EEdor{id^= fKHX- K'kpd nana. U'kra. n R'kpd, nana ranrSpd. B'kpa iiaiia HRdiiiKd. « B’kpa'nana .Maxcmia npXKaaauciEE | reaeiickiii. B'kpa nana jflldu-Apu nopTdp’k Ov'MdKCKoro. B’kpa nana ^aiREora iipXKdaaGa heaisu,. iipro. E'kpa liana ^parotiid.. iipxK'addua HOEorpdAcicoro. E^pa nana Korrk cnarap'k-R'kpd ripna ai^ra rv'ppm'k. B'kpa nana ijiEijsv/ia XOTHiicKoro. B’kpa nana l^paiana nocTEAiiHKd | B'kpa naiia Knpa-KOrtx BiicTtp unita, B'kpa nana Iw'iia 'launiHKa . R'kpp nana, IIiTpa ■C'TpdiiiiRa, B'kpa nana rpo3ii,Koaiiica n B'kpa vchx uod'fcp | naniHX aioa- AdECKHX BfdHillIdlH H yllddlldill, d 110 HdlUEAI M’HKOT'k KŢO CS^ET TCOAP» , ildlllEII .3E/H/UI,. T lldlUErO pO^V nan nak kv^ koto ex nţjRspET rnip.pEaiz kiith naujEii 3Ediaii | aioa-AdRfT'klI. TOT EH IIX’Z HElIOpV’UHld UdlllEVO ^dailŢf. II (lOTREp^A£H1£. aan i{iokii \ 1'rBpxj.nax h VKp'knnax. sanv^E ec.hu.' hx, .ji no i’Kpx^naH 3a i|iogii npasa tutiihii, a na> eoauie j iîp'krtoţTZe ii iiciTKfp;kp,tHiE. BEa'fcaii Ecam. naniEiin: E'kpnotHTr nanv TxvTiraH jEoroijsETv. micam | ii nani mnaT saB'kcirm kce.hv ahctv naiLuaiS' imc v evM'kBX bato '+:;ii)t!3 avr.' Cu-ralia îuf,Dumnezeu JVoi. Ştefan; Voeyod,-.,€u mila iui Dumnezeu (sic) domn ţării Moldaviei. ştire facem' cu a- www.dacoromanica.ro — 159 — ţeastă carte a noastră tuturor, cui pre dânsa vor câta, sau lui cetindu-se o vop auzi-o; adică aceaste adevărate Aniişca şi Mărita feottle lui Comarin, miluitu*ne-am înşine lor cu osebita noastră milă şi am dat şi am întărit înşine dintru al nostru pământ al Moldaviei a lor ocină, ocina părintelui lor Comarin, satele anumea .... şi Groztştii şi Mâneştii,. să le fie lor de la .noi uric şi cu toate veniturile lor şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor, ce It se va aleage mai de aproape neruşuit niciodinioară în veaci. Iar hotarul celor sate să le fie pe vechiul hotar, pe-unde din veac au îmbiat. Iar la aceasta iâste credinţa domniei noastre mai sus scrisă .Noi Ştefan \oevod, şi credinţa prea iubiţilor copilor noştri Alexandru şi Bogdan Vlad, şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumsale Viaicul parcalab, credinţa dmsale Zbiare, credinţa .dumsale lugăi, credinţa dmsale Hran dvornic, credinţa dmsale Duma şi credinţa dmsale Hărman părcalabi de Cetatea Albă, credinţa dmsale Neag şi credmţa dmsale Gangur, credinţa dmsale Ivaşco şi credinţa dmsale Macsin parcalabi de Chilia, credin;a dumsale Şândrp portar Sucevei, credinţa dumsale Dâj-bog parcalab de Neamţ, credinţa dmsale Dragoş par-«calab de Roman, credinţa dmsale Coste spatar,( credinţa dmsale Ch racola visternic, credinţa dumsale ‘Gherman postelnic, credinţa dmsale laţco Hudici, credinţa dmsale Steful de la Hotin, credinţa dmsale Ivan paharnic, credinţa dmsale Petre stolnic, credinţa dmsale Grozea comis, şi credinţa tuturor boiarilor noştri mol. ţioveneşti a mari şi a mici.. Iar după a noastră viaţă x:ine va fi domn pământului nostru din copil' noştri sau din al nostru neam, sau pe oricare alalt Dumnezeu îl vâ aleage să fie domn ţării noastre a Moldaviei, acela -să nu le strice a noastră daanie şi întaritură, ci mai vârtos să le întărească şi împuterească, căci că înşine le-am dat lor şi le-am întărit, ppntru căci le iaste lor dreaptă ocină. Iar spre mai mare tărie şi puteare am poruncit credinciosului nostru boiariu Tăutului logofătului scrie şi a noastră peceate.-să o leage :de>aCeastl www.dacoromanica.ro — 160 — carte a noastră. Scris In Suceava ia anul 69o7 Avgusţî- ■' Pergament 0.35 pe 0.45 Arbitra statutul Chlşlnău, din documentele aduse de la Tribunalul din Chlşlnău. Cf. Surete XLVII 713. ^Peefcte • mare atârnată cu şnur fraise. Se citeşte: "f uwdTk iw Gth^awk «o-’ fitwAd. •'wcno^ap 3(Mah M0rtAdi:cK*n, Capul de bou. ' Amândouă aceste sate par a fl fost in ţinutul Neamţului, şl despre Măneştl p\ snopii ua HfMtcfc vorbeşte uricul Iul Ştefan Vodă din 6967 Sept. 3‘ete XVI, 619), Originalul slavon l’a n publicat In Surete ''II (CuzeşMI) 1849'. după Surete itis XVII 321. I r I, Bogdan in Do'. S et l, 196 ubijcâ un snret a tul Gh-orghe Evloghu* lascal ca din 6983 Mart 11; cari In notă pune in îndoială dăta de 3 Pebr. 7003, de şl voi. meu CuzeşMt apăruse cu un an mal înainte şl f utiliz ază (I. Bogdan DStef, ti 49H). Unind arătările acestui snret cucei din 4 Febr. 7001 (I- B >gdaA Doc. Stef. II 98) reiese acest început al proprietaţel pe Jigălla intre Dodeştl in jos de Tâmăşenl. . 1. Ştefan Dod (de unde Dodeştii) 2. fata fata = Popa Scolofendle = popa Dragomlr 3 fata Buzea 4 Ion Buzea Dragailna I 2 Vaslle fata = Gâlţ Ion Petre Muşa 3 Oâiţ 5 4 Aceşti 5 veri al doilea între el „"/teHeHUKPKt* vînd moşia de pe-Străbunul Ier Ştefan Dod la S Inşi veri intre ei, cari după cum işl împart intre el moşia «in patru părţi" ne arată Înrudirea lor m drep« turile succesorale după părinţi, despre cari însă urlcul nu ne spune nimica cine au fost, căci cei 6 veri între el Intră că cumpărători, nu ca urmaşi de ocină şl moşie după părinţi ori moşi * 1. x . 2 a b c , d ______________i i .1 3 Petlul, Petre, Drâgăllna ‘Toader Nlcoarfl , fata . ’ ' = Medeleăn ____________ 4 Negrilă www.dacoromanica.ro — 165 — 105. 7003 Mai 5 (1495) Vaslui, refeste. Pentru Bonşorfe „Un uric sârbesc de ta Ştefan Vodă scris pe piele de'epure din leatul 7003. Mai 3 zile pe sat (Bouşori) oV Vaslui, când domn'ia (era] în Vaslui. Obs. După scrisoarea da â în 7293 August 4(1785) de preutul Gheorghe din Boiisori de pe 6 cărţi întări-tîiră ispisocului, ce l’a avut moşul nostru Ion portarul' din Bouşori, s ri Smiort Raţă din Soleşti; iar ispisccul (de la Siefan Vodă) ce esre scris pe piele de epure este a lui Toader Tocul stolnic; iară acmu sânt toate direasele în mâna Lupului Burghele, fratele lui Ştefan Burghe e,.. Toate aceste cărţi sânt baştină pentru Bouşori..." > Cf. Surete ms. I 71. ' ‘ 106. 7003 (1495) regkste. Spiţe răzeşeştl (Bădărăeşti), îzvod de spiţe de neamuri din bătrâni, din leat 7003 Stan Polova, un bătrân. Vlaicu Brumariu un bătrân. Berehm un bâtiân. . Stan Polova au fâcut pe Drăguşa, ce-au ţinut-o Cu.man. Obs. Supt anul 70^5 (1577) Coman sin Sfanciul Sţiucali din satul Dobrenii din gura Lâpuşnei, Coman şi cu Drăguşa au fâcut pe Andrei şi pe Pavâl Apostol, i MâriCa i Cununa." o . i.' Din actele Btdârăllor de la Fălclu. Cf. Surele ms. IX. 419. Controlând spiţa Badârâlascâ (iX ms. 501) cetini aceste Incrângâturi; Vaslle Brumariu, Stan Polova, Ban hol (trag Vârneştii) (trag BâdârăiI (trag Dolăcheştii) şi Dorueştll) 1191 st. | 1191 st. 1191 st. Pavăl Lupuşor, Coman ' Postu bone f== Draguşa - 391 stânjeni ' j 337' 397 Andrei, Pavăl Apostol, Mărlca, Cnnana l I ' L- .. t • ‘ www.dacoromanica.ro — 166 — 107. 7005 Mari 15 (1497), regeşte. Pentru Şlşcanl (Fălcla). ...am întrebat şi pe Ioniţă Buzincu să arăte şi el scrisori sau alte dovezi; el niau arătat un suret scos di pi isp'socu sârbescu di Ia bătrânul Ştefan Voevod din leat 7005 Mart 15 şi întăreşte pe M hui paharnicul*, strămoşul lui Ioniţă Buzincu şi pre fratele său Vlad şt scrie că i-au vândut încă unchiul lor Mihăilă Cupce ce l’au fost împărţit de credincios boeriul măriei sale Dumitraşco Oţel miedaru şi arată toate seamnele vechi. Iar mal jos : „şi au făcut fune de 20 stânjeni şi stânjenul de b palme ca palmi lai Necalar Agarici şi am măsurat toată moşia Şişcanilor, ce s'au chemat Larga mai înainte prin semnele vechi după arătare acelui ispisoc de la bătrânul Ştefan Voevod, ce s’au văzut la Ioniţă Bu-zincu“. (Cf. Surete ms. XIII 712). Iar fu mărturia hotarnlcă râllcată de N. Agarici sl N. Penfşoâră In 1783 Sept. 29 asupra moşiei Şişcanilor. la Fâlcîu (Cf. Surete ffls.-XVIII 166) ■&$ aduce alt regest. ...am întrebat şi pe Ioniţă Buzincu să ne arăte scrisori zapise, ce are spre dovadă; el niau arătat uit suret scos pe un arie sărbesc de la bătrânăl Stef n Vodă din let 7005 Mai în 15, de împârţală şi arată, toate semnele şi pietrele pe la ce locuri s’au pus, de hotarele ce au avut Mihăilă paharnic şi cu fratele său Vlad cu unchiul lor Mihăilă Cupce. ce l’au fost împărţit credincios boeriul domnii sale Dumitru Oţel miedar." . 108. 7008 Mart 22 (1500) Iaşi, regeşte. Pentru^DobrenlI pe Lăpuşna al Episcopiei Huşilor. ...al treilea 7008 Mart 22. copie tălmăcirei unui ispisoc vechiu sărbesc de la domnul Ştefan Voevod, scriind că este tălmăcit la J785 Fevruar 1 de Evloghif dascal, pre care se cuprinde precum au venit înaintea domniei sale Sora, fata Muşinii, nepoata Stanciului co- www.dacoromanica.ro — 167 — misului, de a sa bună voe de nimeni siliţi şi au vândut a sa dreaptă ocină si moşie un sat anume Dobrenii pe Lâpuşna. pre acela l’au vândut Iui Danciu Ştiucarului, şi nepoţilor săi de soră, lui Oanţă Gotceanul şi frâţi-nisău iui Trif, feciorilor Măriei drept una sulă zloţi tătărăşti, pre cari i-au.dat toţi deplin Danciul Ştiu-carul şi nepoţii săi de soră Oanţă Gotceanul şi fratele său Trif, în mânule Sorii, featei Muşinii. Deci văzând a lor tocmală şi plată deplin, aşijJerele am dat şi am întărit domnia me Danciului şi nepoţilor săi Oanţel CTotceanului şi lui Trif, acel sat de mai sus zis Dobrenii pe Lăpuşna să fie Iui uric cu tot venitul. Insă să Ie fie lor acest sat în doao: giumătate din acel sat mai sus scris Dobrenii să fie a slugii noastre Danciului Ştiucariului, iar cealaltă giumătate dtn satul acela 1 o-brenii să fie a nepoţilor săi de soră Oanţei Gotceanu-nu'u1 şi fratelui său Trif, lor şi copiilor lui, nepoţilor, strănepoţilor şi răstrănepoţilor şi la tot neamul lor ce se va aleage mai de aproape. Iar hotarul acelui sat de mai sus scris să fie despre toaie părţile, pe unde au îmbiat drn veac.“ Cf. Ion Bogdan Doc. Stef II, 179, după o copie de la arhivele statului, Bucureşti. Noi il dăm după Cartea de judecată din 18 Mart 1818 în Dri'ina pentru Dobrenl Irnre Episcopia Hi şilor şi între Ticn-leştii din Chlşlniu. Amândouă părţile prezintă surete de pe isplsocul Iul Ştefan Vodă. (ct. Surete ms. XVI. 562). Judecata dă câştig Episcopiei în ale căreia mâni este moşia şl astăzi după unire. 109. 7013 (1505) regeşte. Pentru Ungureni şl Pojoren! pe Prut. ...am cerut şi la loniţă Dima ce scrisori are pe moşia Ungireni, ce se numjaşte acmu Tod renii să le arăre, şi tl au arătat un ispisoc din leat 7013 de la domnul Bogd-m Voevod pe a patra parte de satul Ungurenii, ce sânt de ceia pane de Sărata de câtrâ Prut, şl arată că hotarul acestei a p*tra parte de Ungureni se începe din gura pârăuiui Păcurarului in vârvul dealului la movila săpată, şi de acolo drept peste câmpu la capul eferului la stălpu, şi de acolo pe pârâul ce www.dacoromanica.ro — 168 — se cheamă Soci, în sus la stâlpu pe câmp în gârlă la1 stâlpu, şi apucă Sărata în gios până la gura pârăului Păcurarului, carea it-pisoc are doao tălmăciri, una de Şim'On Cheşcu uricarul/ una de ( heorghi Evloghi, după Cari ispisoc numiţii răzeaşi vor a trâge acea a pat-a parte din Ungureni, după o hofarnică din leat 1778 de loan Gordul vome de poartă"- Din mărturia hotarnlcă rădicată de Oh Taloeş vornic de poartă, Nec, Oltenescul şl Nec. Bâdros căpitan în 1801 Mal 29. pentru curmarea p'lcinllor de hotare Intre moşia Pojorenl a răzeşilor, între cari e Sandul Ghfban, ginerele} Iul Tanasă Pivnicerul, şl moşia Ungurenii a clucerului C, Roset, cf. Surete ms XVIII, 340 ---^ 110. 7016 (1508), regeşte. Pentru Petreştl. Un ispisoc de la Bogdan Vodă din văleat 7016 de întăritură pe pol sat lui Ghine şi Soru şi J irjâ.“ Din Izvodul de dresele Moşeteştllor ce sânt la Andronlc hotnog, let 7262 Iunie 22 (cf. Surete ms. VIII 566). 111. 7027 (1519. regeşte, Pentru Petreştl. 1 Ispisoc de la Siefan Vodă din valet 7077 (sic) iarăşi de întăritură larăş1 pe pol j>at ce au cumpărat feciorii Ghmei şi a lui Soru, si a Jurjii anume Condre şi Andreica şi Sava şi Ion şi sora iui Mărina şi Neăcşa şi săminţemile lor." . . Din izvod ii de dresăle Moşâteştllor ce sânt la Andronlc hotnog, tet 7262 Iunie 22 (Cf. Surete ms. VIU 566). Vezi regestul de mai sus supt-anul 7016 pentru aceleaşi persoane. • - 112. 7024 Dec. 18 ('515). Bogdan Vodă Întăreşte BUcăl şi a lor iîi satul LUent pe Slre\ din drese ce le-a avut-tnoşul Jor Coste/U-teanul de la Alexandru Vodă. ' ^ /UdCTÎW BfKÎW dlhl EorA^H B0E80,<ţ- 3E4MH A 693 (traducere)* Din greşita citire scriitorul condlcei Litenilor a pus -+3kh în loc de -+3KA, mal ales că precum singur mărturiseşte, ultimile 5 rânduri, din original fiind cu totul şterse nu le-a mai transcris. Deci dată a dus'o greşit din lipsă de coutrol critic după lista botnlor. (Cf. Arhiva Istorică 1, 157, şi Acad. Rom. pecete 87) Ortografia nu e cea din original, ci a scriitorului din secol. XVIIl-a. 113, 7026 Qbenar 23 (1518) Vaslui. Slefan Vodă întăreşte fui Dragotă cunuărăturile făcute cu 120 zloţi în Muceşti pe Racovă de-la Anuşca fata Tatulul Putredul. Alacrrw kjkTiio aim Grefau Botso^a. rrn^jjR 3mmh Aio/t-^aBCKOH. SHd/MflfrlTO HIIHIMl MfCH.H rtHCTfiOitt HdUIH/tl. K'Acfe/H KT«^ www.dacoromanica.ro 171 — HdllEdl BZ3pHT Hdll MTSMII fl'O ScdHlilII'l'. COJKE npi'll^f I nadiii n np'k^ HiiiiiHiiiM -uoa^dtfKKi/tm coiape BEdiiKkidiii. n diidhidiH, flnBiiiKd ^omkj TdToyad. nSrpe^a, no «ro ^oEpon Rodii. miKMdiz iiencuo^-;K£na. diniiipnciidoBdHHd il npo^ddd cbok> npoBoio WTiuiHoy wt EH npdlîdro SpHKd. HOdOBHHd CfdO COT dl0y4«t|]ll. 4T0 Hd PdKOB'k IIIIJK-lldld 4dCT II no WK'k CTOponil PdKOB'k II CZ dl/IHIIWdlk, I ipo Nd 8 PdKOR’fc. Td lipOv\ddd Cd8s*k HdlU«dl8 AParoTa H «CTpddl «l’O fîllllH II Toropii, 3d PK 3ddT TdTdpcKklţ. li oycTdBlIJ II Cd&Td Hdlll ^pdTOTX II cecTpa «ro flinta | ii TS^opa Td sdnddTHdii, ovcn totgi iicnodHd Bhiincniicdiiiiki nmrksii 8 pSi;n finim ,1,0411,11 rdTSdd nSrpe^d, llpA^, llddlll. II np'k^l, lldOIIMIII dlOd^dBCKhldllI | GOIdpE. HIIO rtlhf im^'kKLlie dl OK II Hlldtll ll\- ^OGpO|IRO/U1 M TOKdlEJK. 41 flO/lllS 3d~ nddTOV. d dllvl TdKOHÎ^tlie II COT lldC ECdlbJ Ad''H H flOTRpZAUdll cdSs’k NdiiiEdioy APdroTX I H cecTpddi tro flimu ii ToyA^P*1. 'i°£ iip/î\AP^£lloe no/iomnid r«do wr div4«i|in. ipo im PdKOB'k. iiH/KH'fcd 4dCT II 110 WG'fc CTOpOH'b PdKOB'k, H CZ dldHIlCOdl l|IO ECT 8 pdKOG'k. | KdlîO ,\i «CT lldl WT lldC SpHK II CZ RZC«,II A^A0,11- <*/IH A*' «CT lldl TOE HOdOKHHd C«dO. Hd _A&‘k 4JCTH. «A»d 4dCT TOII 110-doBHHd ctdo Ad fcr APdrcirra 11 c«cTpddi «ro flimii. ii Tropii | d TOTdd AP®r<,<1 nOdOBIIIId. TOII IIOdOGHHd CfdO. Ad *CT TH?K APd' L’otz ii rfCTpddi «ro finim n T8a°P"- 11 cfCTpHmidi h^ diiipnii ir COHIIIţZ. TOE GZCE BHIUEIlHCd i HIIOE Ad ££T Hdl COT lldC SpHKk. H CZ BZCf.ll A0X0A0d' Hdl H A'^TEdl ll\\ II SHSMdTOdl H\* H llp'lîSHS-MdTodt ii)( ii np'fct|itfp'fcfGOdi h\‘ ii BzcidiS poA*$ n)( kto c’k H3-G«p£T Hdl. lldHIÎdH/KIliH | HEflOpSlIIEIIHO HIIKOdH lld B^vKW. d )fOTdp TOII nodOBIIHOII C«d8. A<> «CT WT SC£ro ■X0TdP‘1 nOdOBHHd. d Hd- to ect B'kpd iidinero rcABd. Bkiiueimcdinidro duo CrTEjjsdHd boe-BOAÎ II B’kpd np'fc .Z3dK»Rd«HHdro GpdTd rcriARddlH IlETpd. II B'kpd Goiap wdium(. B’kpd iidiid UcdKd. B'kpd ndHd Il«Tpd AB0PHHKd. B'fepi-nana niaHAP*1 B'kpd naHd H«rpiidd. | B'kpd ndiid Kosaidii (s'C^ B'kpd lld Iii BdCKd. B’kpd II d II d rpHIIKOBIIMd H lldlld TZddETpz4d CTOdHHKd. B'kpd ndlld KZUjEd’btld | KOdUICd. H B^Od BZCA)f B^ldp’ HdUJHlf B«dllKhl)( II /Hddkl)f. d 110 HdlHEiH MHBOT'k KTO b8a<1' ■rcnApa HduiEii 3«,imh AJodAdscT'fcH. wt A,k'r£H HduiHjf. imh noiţ-BS,\KOro | GZ H3B«p«T rcnApEdl GBITH HdIUEH 3EdldH .HOdAdBCKOH, www.dacoromanica.ro — 172 — A.H» HAI STBpXAHA H 8Kp'b(IHV tiuiu£micanHon al ei drept uric, jumătate de sat din Muceşti ce i pe Rjcova, parie din jos şi pe îmbete muluri ale Racovei şi cu mori ce-s în Racova, acelea le-a vândut slugii noastre iui Dragotă şi surorilor sale Anei şi Tudorti dre >t 120 zloţi tâtârăşti. Şi s’au sculat sluga noastră Dragotă şi surorile sale Ana şi Tudora de au plătit toţi acei deplin mai sus scrişi bani în mânule Annei, fata laului Putredului înaintea noasiră şi înaintea a lor noştri Moldoveneşti boiar^ Deci noi văzând între dânşii de a lor bună voe şi tocmală şi deplină plată, iar noi aşij-derea şi de la noi înşine am dat şi am întărit slugii noastre lui Dragotă şi surorilor sale Anei şi Tudorei, acea de mai sus zisă jumârate de sat din Muc^sti, ce-i pe Racova, partea din jos şi pe îmbe malurile Racovei. şi,,cu mori ce-s în Racova ca să le fie lor deja, noi uric şi cu toate veniturile; însă să le fie cea jumătate de,sat în doao părţi; o parte din acea jumătate de sat să fie lui Dragotă şi suror lor sale Anei şi Tudorei, iar cealaltă jumătate acelei jumătăţi de sat să fie iarăşi lui Dragotă şi surorilor sale Annei şi Tudorei şi nepoţilor lor de soră, Mircei şi lui Oniţă. Aceale toate •de mai sus scrise să le fie de la noi uric şi cu ,ţoate veniturile Ibr si. copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor Jor- şi răstrănepoţilor .lor şi la tot neamul lor, «eeJi se .va aleage mai de aproape neruşeit nici .odlţjiparâ www.dacoromanica.ro — 173 — în veaci. Iar hotarul celei jumătăţi de sat’să le fier dmspye tot hotarul pe jumătate. Iar Ia aceasta iaste Xtedinţa domniei noastre mai sus SC'lsă Noi Su-fati >oevod şi cn c/mţii prea iabitwui frate al domniei mele Petru, şi credmţa binarilor noştri, credinţa dmsale 'saC* credinţa dmsale Petre d vornic, credinţa dmsale Şandru, Crt dmţa dmsale Xtgriă, credinţa dumsale Cozma, Credinţa dmsale Gr ncOvici şi pan Talabă parcalabt de Hotin, credinţa dum-aie Coste si pan Cbndrea parca^ labi: de Neamţ, credinţa dmsale Petrică şi pan Toader parcalnbi de Novograd. Credinţa dmsale Arbure portar de Suceava, credinţa dmsale Hrană spatar, credinţa dmsale Eremia vist» rnic, cred nţa dmsale $arpe postelnic, credinţa dmsale Săcuian ceaşnic, credinţa dmsale Starcea stolnic, credinţa dmsde Câţelan corn s, şi credinţa tuturor boer lor noştri a mari şi a mici. Iar după a noast'ă viaţă cine va fi domn pămăntulni noS ru af Moldaviei din copii noştri sau ort pe care alalt Prim-n zeu îl va aleage să fie domn pământului nostru âl Modaviei'sâ nu strice a noastră daanie’şij înrăritură) ci să le-o întărească şi să le o împuternicească, căci că au dat ai lor drepţi fîani. Iar spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s’a scris mai sus, porunct-am lâ al nostru credincios bo arm, dumsale Torruşanului logofăt să scrie şi peceatea noastră să o leage de această a noastră earte. A scris Dumitraşco Cozmovici în Vaslui în anul 7026 Ghenar 23. " Pergament, fSrâ pecete, şnurul roş: are 0.40 lăţime pe 0 3Î lungi ne aparţine in vflţătorului Ion Andrlescu, din Ivâneştl, Vâslii. Cf. Surete ms. XlV 673. ' 114. 7027 Iunie 20 (1519) regeşte. Penlrn Gălăşeşti' (Crasna). , .. şi cerându-se mai întâi de la vechilul dsale caf^ netuliţi Âlecu Costachi Iamandi documentele ce; are, el prin opisul ce au dat, au înfăţoşat următoarele docu^ men,turi: - ; 1). 707Ţ Iunie 20 Suret încredinţat de posteirtieul loa’ri Jora' de pe îspisocul domnului Ştefan Voevod, prii* www.dacoromanica.ro - 174 — Care întăreşte lui loan Giurge şi fraţilor săi satul Gă-lâşâştii pe Crasna, amândouă judeciile, şi satul Cereşti In obârşia Horincci, şi alt sat Blăgeştit pe Lişcov şi satul Sârbi iarăşi pe Lişcov, cu poiana ce iaste în o-Jbârşia Lişcovului în pădure şi satul Cătuşa pe Bârlad, şi jumătate din gârla Cătuşei'şi giumătate din iazerul Cătuşei precum şi al^te osăbite pa'ru sate ţae Bârlad, anume: Măstăcanif, Bojorenii, Pipercanii şi al 4-a satul •unde au locuit Stavilă şi Mihailov, amândoao giiideciile." Acta Pavăl lacob din Igeşti, din vechiu Scândureiti; cf. Surete jns. XVIII din anaforaua divanului din 1839 Iunie 27. 115. 7028 Iulie 15 (1520) regeşte. Pentru Stroeştl. „Şi fiind că moşia Drăguşanii sau cunoscut din-ir’un hrisov a lui Ştefan Voevod din leat 7028 Iulie 15 că în dreptul moşiei Stroeştilor este mijlocul moşiei Drăguşani, părăul ce curge prin mijlocul satului Dra-guşenii şl ştiindu seâmnele moşiei Drăguşanii din sus, ştiute din parte despre Oniceni.“ Din mărturia hotarnlcă a boerllor I. Başotă pah. şi Iordachl Canta stolnic fa 1774 Maia 18 a moşiilor Stroeştil şi Câbuştenil lut Ştefan Capşa despre Drăguşenll şl Zâvoianil pah. Iordachl Lazul. Şurete ms. 1, 434. 116. 7029 April 20 (1521) Suceava, Ştefan Vodă întăreşte lui Barbul stăpânire pe moşiile sale Sârbii la Oancea, Ezurcanl şl Gro-peni, după ce şl-a imDârţll ocinile cu fratele său Şerbau. Cu mila lui Dumnezeu Noi Ştefan Voevod, domn ţării Mo'daviei, ştire facem cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor căta sau o vor auzi_cetin-du-se, adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri moldoveneşti boiari a mari şi mici slugile noastre Barbul şi fratele său Şerban, feciorii lui lonaşco Plop de nitnene siliţi sau învăluiţi şi şi-au împărţit între sine a lor dreapte ocine şi moşii, şi li s’au venit în partea slugii noastre Barbului satul anume Sârbii, în gura Oancei, unde a şezut giude Juta şi pe din sus de www.dacoromanica.ro — 175 — Schela şi ca giumătate din Ezurcani şi giamâtate de sat din Gropeni pe Horincea; iar în partea frăţini-său, slugii noastre lui Şărban i sa venit satul anume Dă-neştii, şi la Prut Şovărcanii şi giumătate de sat din Gro-pent pe Horincea şi giumătate de Ezurcani. Deci noi văzând a lor bună învoială şi împărtală între sine, a-şijderea şi de la noi am dat şi am întărit slugii noastie Barbului pre cele de mai sus arătate anume : Sârbii în gura Oancei, unde a şezut jude Julea şi pre din sus •de Şcheia şi cu giumătate din Ezurcani şi pe giumă-tate de sat din Gropeni pe Horincea, ca să-i fie lui şi de la noi urle şi cu toate veniturile, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor Iui şi.strănepoţilor şi răstrănepoţilor şi la tot neamul lui ce i se va aleage mai de aproape neru-şeit niciodinioară în veci. Iar hotarul celor sate ce s’au .zis mai sus, anume Sârbii la gura Oancei şi pre din sus ,de Scheia, şi cea giumatate din Ezurcani şi giu-mătate de sat de Gropeni pe Horincea, să le fie lor pe -de toate părţile după vechiul hotar, pe unde din veac au îmbiat. Iar la aceasta iaste credinţa domniei meale de mai sus scrisă Noi Ştefan Voevod şi credinţa prea iuhiialui frate al domniei meale Petra şi credinţa bo iarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre din fii noştri sau dm al nostru neam sau pe oricare altul îl va aleage Dumnezeu să fie domn ţării noastre, a Moldaviei, acela să nu strice a noastră danie şi aşe-.zare, ci mai vârtos să-i dea şi să-i întărească, căci câ i-am dat şi i-am aşezat pentru a lui dreaptă şi credincioasă slujbă cătră noi. Iar spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s’a scris-mai sus poruncit-am W al nostru credincios boiariu d-sale Totruşanul logofăt să scrie şi a noastră peceate să o leage de această a noastră carte. S'a scris în Suceava la anul 7029 luna Aprilie 20 zile. După Moise Pacu, din dicţionarul Geografic al jad. Covurlul .ef, Surefe ms XtX 707. www.dacoromanica.ro — 176 117. 7030 Talie 2 (1522) Hârlău. Ştefan Vodă lotâreşte îrnp^r-ţala ce $l-au făcut tn Borâie pe a patra parte,lucşa Pitiş şl ai tui. Suret de pe uric sârbesc de la Ştefan Vodâ.din leat 7030 Iulie în 2 zile. Cu mila lui Dumnezeu Noi Ştefan Voevod domu ţăr|i Moldaviei, înştiinţare facem cu a^stă â noatrâ carte tuturor cine va căuta spre dânsa, sau cetindii &e va auzi, adică au venit înaintea noastră şi iriaintea bo-iarilor noştri ai Moldaviei a mari şi mici, sluga noastră lucşa Pitiş şi surorile lui Armeanca, Anusca, Dragna şi nepotul lor llie şi nepoata lor Sora şi au împârţ t Intre dânşii dreapte a lor ocini şi moşii, din dreptul lor uric şi deresâ iau avut ei di la moşul domniei meale Ştefan Voevod şKpcfru pă ţi din sat din Borâie; şl au rămas în parte slugii noastre Iucşii Pitişu şh surorilor sale Armancii, AnuşCâi, i Dragnei tn partea lor din a patra parte din sat din Borâie a treia parte, parte din gios; şi iarăşi nepoatei lor Sorii au rămas în partea ei din a patra parte a treia pane pe din sus de Pitiş: şi iarăşi nepoiu ui lor llii au rămas în partea lui ti] a treia parte d n a patra parte din sat din Borăle pe d n sus de Sora. Şi văzând noi a lor de bună voe tocmală şi împărţală, deci noî asemenea şi de la noi am dat şî am întărit slugii uoastre lucşâi Pitiş şi surorilor sale /rmancăi, i Anuşcâi, i Dragnei, i nepotului lor llie şi Sorii acea de sus scrişă a patra parte din sat diri Bor le ca să fie şi de la noi uric şi cu tot venitul lor şi fiilor lor şi nepoţ lor lor şi strănepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi la tot neamul lor, cine se va aleage mai de aproape neclintit niciod nioarâ în veaci. Iar ho* tarul acei a patra parte din sat din Borăle între llii şi între Sora să fie până în Sălcii pe din gioS de casa lui llie şi de acolo pănă în stâlpul dn gios de casa Lupşei, iar pe despre alte părţi după h itarul vechiu pe unde din veci au apucat. Şi spre aceasta iaste credinţa .domniei meale de sus arătat Noi ştefan Voevod şi credinţa prea iubitului frate al Domniei medie Petru şi credinţa boiarilor noştri, credinţa giupânului Isac, i Petre vornic, i Negnlâ, i Grincova, i Talabâ de Hotin^ www.dacoromanica.ro 177 — i Coste i Condre de Neamţ, i Petrică, Toader de Cetatea noî, i Arbure portar de Suceava, i Hran spatâr> i Eremie visternic, i Şarpe postelnic, i Săcuianu pa1 harnic, i Căţălean comis, şi Credinţa tuturor boiârilof noştri ai Moldavîei mari şi mici. Dar după viaţa noastră cine va fi domn din fii noştri sau din niămul nostiu sau ori pe cine Va aleage Dumnezeu a fi doni'n în pământul nostru a Moldovii acela să nu strice a noastră danie şl întăritură, şi să le întărească, fiindcă noi le-am dat şi le-am întărit pentru că le iaste dreaptă ocină,, şi spre mai mare tărie şi întăritură, am poruncit cinstit şi credincios boiariului nostru giupânului Totruşan logofăt să scrie şi să spânzure peceatea noastră la această adevărată a noastră carte. ’ ' ' ’ Au scris Danţâ în Hârlău la anul 7030 Iulie 2 zile-„Sau tălmăcit de cătrâ Andrei Tălmaciu căpitan. Iunie ‘H, 1794/ Suretul ne-a fost comunicat de preut A DubSu din Molnlţa, Dorohol. Cf. Surete ms. XIV, 125. Moşia Borăle face parte din trupul Sârbii, fnasta proprietate a ospitalelor sf. Splridon din Iaşi, care păstrează şl documentele. Cel mal vechlu doc. ce vorbeşte de Borăle e un zapls slavon, fără veleşt prin care Irinaş 1 Anica din Borăle vinde părţile lor unul Simeon sul-gerul (Isplsoace I. 1. 233); aceasta inalnte de 1600. Urmează că moşia Borăle e mai veche, Încă de supt Ştefan cel Mare, care dă urle de atăoânlre Iul Iucşa Pitiş şl la al Iul. Dacă luăm tn samă tulpina lut Borăle că ar fl Bor ung. vin; Borăle ar fi fot una cu Vineş. Dacă în 1529 neamurile Iul lucşa Pitiş fşl Împart în trei a patra parte dla Borăle, proprietatea atunci a curs astfel: I) Bor = (Vineş) 1________________________ 2) a e/.; | b e/.) | c (/.) | d o«) / 3) fată x x = Pitiş | 4) lucşa, Armeanca, Anuşca, Dragna 'hXlk = 12 Ilea VaX1/, 12 Sora '/eXlU 1 ==12 www.dacoromanica.ro — 178 — 118. 7035 (1527) regeşte. Pentru Pungeştl. ...„Moşia aceasta (Pungeştl pe Racova Ia Vaslui), din învechimea după ispisocul de la Ptira Voevod, din 7035 să arată împărţitoare pe patru părţi, d'n care trei părţi din sat din Pungeşti se arată că s’au venit lui Hârtan şi fratelui său Tofan şi surorilor sale Anuş-căi şi Malei, feciorii Ilenei parte de gios; iar a o patra parte de sat de Pungeşti parte din sus şi cu osebite părţi din alte moşii s’au venit lui Ilie Garcin şi surorii Iui Irinii, feciorii Siminei, toţi nepoţii lui Tofan celui bătrân. Dând asămine şi răzeşii samă că aşa sau împărţit din vechiu. şi că este priimită împărţirea aceasta de cătră amândoao părţile cunoscându-o a fi următoare întocmai după ispisoc, şi că Anuşca şi Male ră-mâind stârpi au râmas acele trei părţi de sat pomenite Ia ispisocul lui Petru Voevod din 7035 împărţitoare numai pe doi fraţi anume Hârtan şi Tofan../1 , Din Cariea de judecată a divanului Moldovei din 1813 Mart 14', dată In judecata dintre răzeşii de moşia Pungeştl de le ţinutul Tu-tovil (azi Vaslui) cu vornicul C. Cantacuzlno (Condica Pungeştllor faţa 255). , Iată mersul proprietăţii în Pungeştl de la 1400 — 1527. P u n g e ş t 1 1 - Tofan cei bătrân 6765 st. V. Sămina (1691 st, 2 p, Illana 5073 st. 6 palme Iar 3382.4 din alte moşii llls Gărcin Irina Mile Anuşca Hârtan Tofan (845.4) (845.4) 7268.4 1268.4 1265.4 1268.4 stearpă stearpă 2536*5 2536.5 st. st. 119. 7035 Martie 15 (1527) Huşi. Două surete pentru Berbeştl pe Prut. A) Uric din 7035 Martie 15; suretul, uricului de la Petru Vodă, precum scrie pe sat pe Berbeşti. «...Siamne facem cu acistâ carte a noastră ; cine va ceti sau va auzi... a mari şi a mici slugile noastre www.dacoromanica.ro 179 — loma jecioru lui Coste şi cu verile lor Sorea şl sora ei Marina, jeatele lui llie şi cu semfnţeniile lui Oanâ si cu frate-său Isac şi sora lui Nastea şi Maria şi Tudora şi Magdalena feciorii lui Stavil toţi nepoţi Oa-jiei vornicului, şi a lui Coste... şi verilor iui Soltan şi seminţeniei lor Andreicăi. ...aşîjderele şi de la noi am dat lor şi am întărit slugilor noastre Nicăi şi verilor lui Soltan şi seminţiei lor Andreicăi şi le-am dat din a patra parte trei părţi ca să fie slugii noastre Nlchitei singur şi femeii sale Annei, iar o parte sau dat lui Soltan şi Andreicăi, a* ciale ce scriem mai sus am dat de la.noi uric cu tot venitul... şi împrăştiaţilor..." . S’au făcut la Huşi vlt 7035 mesiţa Mart 15. O iiladă lătăreaţă ruptă. ■ Acta BeldlmSneştl, cf. Şarete tns. XVII. 611. . B) Acelaşi uric din 7035 Mart 15. , ' _ Cu mila lui Dumnezeu Noi Petru Voevod, domn îţării Moldaviel, facem ştire cu această a noastră carte tuturor cine o va vedea sau cetind o va auzi, eă au venit înaintea noastră şi înaintea a tuturor a noştri 4x>eri a Moldaviei, sluga noastră Toma fiul lui Costin, i surorile lui Sorea şi sora ei Mărina, fiicele a lui llea, £i nepoţii lor loan -şi fratele lor Isac, şi fii... şi toţi nepoţii lui loan vornic şi lui Coste şi de buna lor voe de nimeni... ce şi ei au.avut de la strămoşul nostru Alexandru Vodă un sat pe Prut ce se numeaşte Bear-Jaeştii... şi. nepotul lui Andrei cu 400 zloţi tătărăşti. Şi sau sculat sluga noastră*Nica şi sorusa So.tana şi ne. poţii Iui Andreica, şi au plătit toţi mai sus pomeniţii 1 AddH (I nOTBpZAHdH S | C.ltll Hdt WT HdCk 8 HdlU£11 3MI/1H AlW/l^dBCKOH; lljţk llpdBÎH WTHHHH H H HCnpHGH.tlf WT po3f\'k(1£HΣ IţJO WHH H/Hd“ IOT OT GpdTdHH'ld | rCBddlkl CT£<|sdHd GOfBO^H. ÎIOdOBHHd CfdO COT AP&rSllIdH RK1 UHrkd ÎIOdOBHHd H nO.tOKHHd CfdO COT 3KB0HHH Bkllll-Hi’d HOdORHHd. KdKO M (CTk | H/tlB GOT HdC SpllKk. U CR BRCtdt ^OXO^WK8?KEHH. dHHlipHCHdOBdHH. II lipOAddlt CEOHy TipdBStO WTHHN8 H A^Ahi,h^ h KMCdSJKEHÎd A^A*1 11X Aln\dlldd AlEAEtOd. H HCIlpHBIIdÎH lţlO lldldd AaA4 11X AllIX&lld’ AIeAEK wt fip'bSHKd NdUIEI’O Hd’ld BOEBOAH. H Hd IlOTBpKMAfHÎS COT EpdTd-HHMd | PCIlAKddlW (jT£l|SdHd EOEBOAH. *Ah!S E&KdT8 SEdldll COT XOTdpd dl£AEI|IO)dl. WT HHHCH'ferO X0TdPd WTK'd WIIIIMdllll. T.d lipOAddll HdlliEdlOY | E'bpilOdlS ndllS fldGOTH KOCTH Cddl/HOdlOy w-ripoq WT Ero EpdTl'd 3d CTO H WCEdl AfcAT 3ddT TdTdpCKhl\’. ţi ScTdBIHH. Ildllih E'kpllEIH | lldHh KOCTE fldEOT* IIOCTEdHHK. II 3d-FlddTHdh 8dl TOTH BEUUEnilCdHHÎH nHHItv3H pn 3ddT TdTdpCKKIX, 8 p KH CdSradth HdlUH.M IlETpH J OVpSK'bHSd H EpdT SrO AhAPCHKH M CECTpH HX AldpSLUUlI. H HEIIOTOdl HX HEKHTH H BpdT SrO IwHHS H CECTpH «X AidpîliKH II WAOKÎII BllgKOdt AlII • X*Hdd AîsAEBd. HpAA Hddlll II lip/ftA HdUIHdlH EOd'fepii. IIHd /HEI BIIA'bBlilH IIXK AOEpOBOdHOH TXfîdlOK H ddrOA#. II IIOdHOlO 3dllddT8. dlKI TdKO/K j AipE. H WT HdCE ECdlbd AddH H NOTBpXAHdll HdlilEdlS E'fcpHOdlS lldllS KOCTH fJdEOTX IIOCTEdHHK TOT8 B8KdT8 SEdldll l|IO WT \0--Tdpd | AlEAEEL|llldop WT HHJKN'fcrO X«Tdpd GOTKX COHHMdHH. KdKO Ad ECT Edl8 CddtdlOdtB KOC II fldBOTX IIOCTEdHHK OVPHK H CX B£- TEdi aoX«A0,m- | h A'^Tf'M tro ii SnSMdTddi fro ii' np'feSnS-•MdTOdl Ero H IipdljlSp'kTOdl Ero H B£CEd<8 pOA8 ErO KTOC'b Edl8 dISKEpET HdllEdll/KHIH HEflOpSliJE | HO HHKOdlOK Hd B'fcKbJ d X0TdP T'fciHb IIOdOBHHddlh CEdddl nOdORHHd CfdO GOT Apdr8lUdNH BHUIHOH IIOdtBHIIH. II IIOdOBHHH CEdO COT 32BOHHH. BKIIil | HOH IIOdOBHHH. Ad ECT nOK8Ad Hdl X«TdpHd H pOSA'fedHd ndH KOHAP't BKIBUIÎII lldpKdddBK BK HEdlEU,CKOdl8 rpdA'fc. IIOMEHUIE WT X°Tdpd CdKOy ( TdHCOdl COT EAHH CTdXna npOCTH nOdEdl CTdpHdl COndOTOdl A° KpdH A^CpOBH 0\* 3HddlEHdHIBdEHdrO CIId I rCABddfhl Eol'AdHd. H B'fepd KOtdp lldlUHX. B'fepd ndlld \-8p8 AB0PHHKd. B'fepd [IdHd T0Tp8lildlld. B'fepd [IdHd OKpnnKd. B'fepd ridHd BddAd. h ndiid Tod | a‘P B'fepd ndHd 3GildpH H [IdHd Kpdl8lld (IdpKddd | BOBE HoBorpdACKBix. B'fepd ndHd Al«x8dd nopTdp'fe coidBCKoro. B'fepd fIdHd APdriAldHd rridTdp'fe B'fepd lldHd FddGdHd BHCT'bpHHKd. B'fepd iidHd nona | cK8dd idiumiKd, B'fepd ridHd Kod8nd CTOAHHKd, B'fepd -ftdHd APdrcHHd KOdiHCd. H B'fepd BaCAX GOWp lldlUHX B(dHKBIX 11 dlddlIX- d 110 HdlUHdl JKH I BOT'fe KTO BSaET rfHApX HdUIEH 3E/HAII WT A'fe'I’ÎH HdIUIIX HdH WT HdUJErO pOAd. HdH ndK EOVA KOTO M3EEpET rCHApidl BhiTH tldtUEH 3Edl | dll dtOdAdBCKOH. TOT BKI 'Mdtb HEnopSlUHd lld IU EI'O A Drăguşani, jumătate de sus şi jumătate sat din Zăvo-iani jumătatea din sus, ca să le fie lor de la noi uric-şi cu toate veniturile lor şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor, ce li se va aleage mai de aproape neruşuit nicio-dinioară în veaci. Şi într'acesta iarăşi au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari, ale noastre slugi Petrea Urecheanul şi frate său Andreica şi sora lor Maruşa şi nepoţii lor Nechita şi frate*sâu Ion şi surorile lor Mariica şi Odochia, toţi nepoţi lui M hăilă Me-deoa, de a lor bună voe de nimeni siliţi nici împresuraţi şi au vândut a lor direaptâ ocină şi moşie şi slu-jenie bunului lor Mihăilă Medeoa, din direase ce au avut bunul lor Mihăilă Medeva de la străunch ul nostru Ilie Voevod şi de întărituiă de la nepotul de frate ai domniei meale Ştefan Voevod, o bucată de pământ din hotarui Medeştilor, din hotarul den jos despre Onicenip acela au vândut la al nostru credincios boer lui Albotă Coste singur osebit de al său frate drept 180 zloţi-tătărăşti. Şi s’au sculat al nostru credincios Albotă postelnic şi a plătit toţi acei mai sus scrişi bani toţi 180 zloţi tătărăşti, în mânule slugilor noastre Petre? Urecheanulul şi fratelui său Andreicăi şi surorilor Ma-ruşcăi, şi nepoţilor lor Nechita şi fratelui său Ion şi surorilor lor Mariicăi şi Odochiei, nepoţi lui Mihăilă Medeva, înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari. Deci noi văzând a lor de bună voe tocmalâ şi face şi deplină p'ată, no? aşijderea şi de la noi înşine am dat şi om întărit credinciosului nostru pan Coste Albotă» pistelnic, acea bucată de pământ ce-i în hotarui Me-deeştilor din hotarul din jos despre Oniceni, ca să fie lui singur lui Coste Albotă postelnic uric şi cu toate www.dacoromanica.ro — 187 — veniturile lui şi copiilor lui şi strănepoţilor lui şi răs-trânepoţilor lui şi Ia tot neamul lui, ce i se va aleage mai de aproape neruşeit nici odinioară tn veci. Iar hotarul celei jumătăţi de sat d n Drăguşani, giumărate-din sus, şi jumătate sat din Zâvoiani, jumătate din jos,, şi să fie pe unde le-a hotârît şi împărţit pan Condrea fost parcalab în cetatea Neamţului, începăndu*se din* hotarul Sâcuianilor, dintr'un stâlp prespre câmp la vechile şanţuri la marginea dumbrăvii la un stejar însemnat, de acole dumbrava pe vechile şanţuri la un stâlp lângă pârău, şi de acolea valea pârăului satului Drăguşani; de acolo în jos satul la un ulm lângă pârâu ; de acolea prespre câmp la un stâlp; de la acel stâlp tot câmpul la alt stâlp, ce iaste prin m'jlocul câmpului ~ de acolo iarăşi la un stâlp, lângă satul Zăvoiai i, de acolea drept la un ulm, ce iaste în mijlocul satului Zăvoiani, iar de la acel ulm drept la matca Moldovei, deacii Moldova în sus la hota>ul Şoimăreştilor: iar despre alalte părţi pe vechiul hotar, pe unde din veac au umblat. Iar hotarul celei bucăţi de pământ, ce iaste din hotarul Medeeştilor, să fie începând din matca Şo-muzului, drept la un stâlp ; de acolo p este spini şi peste apa Medeeştilor Ia un stâlp, iar de acolea la netedul dumbrăvii peste un drum la un stâlp; iar de la acel stâlp supt dumbravă la alt stâlp, şi de acolea în dumbravă la un stejar ce iaste însemnat ho'ar. Acesta iaste ■ tot hotarul, iar despre alalte părţi pe vechiul hotar, pe unde din veac au îmbiat. Iar Ia aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisâ Noi Petru Voevod şi credinţa prea iubitului fiu al domniei meale Bogdan şi Credinţa boiarilor noştri, cred nţa dum sale Hurul dvor-n’C, credinţa dmsale Totruşan, credinţa dumsale Scripcâ,. credinţa dumsale Vlad şi pan Toader parcalabi de Hotin, credinţa dmsale Danciul şi pan Udul parcalabi de Neamţ* credinţa dmsale Zbiare şi pan Crăciun par-?-calabi de Novrograd, credinţa dmsale Mihul portar Sucevei, credinţa dumsale Dragşan spatar, credinţa dumsale Glavan vistiarnic, credinţa dmsale Popâscul Ceaşn'C, credinţa dmsale Col un stolnic, ' credinţa. www.dacoromanica.ro — 188 — s s z S Q « . Mâruşca, Mărica, co î? pi ă? SoT 0» rt* pa

44 Sept. 19 (1435>, se scrie 4>hip%KKOAHOLO-TdKdlEJK 0 IlOdHOtO 3dnddT8. j d dIU TdKOJKAfpf ECdlU H COT HdC A4dll H flOTBpXAHdll T0T8 CEdO HdHdrk E03ÎWHÎII. Hd dHHKOB'fc. H tA«0 dl'fccTO >td IldCHKS. Hd cSpdt HOTOll/fc dlHCTO HIECT JKEpAÎU' Ad ECT Cd83*b | HdlllEdlS IWHOV SpHK H CK BKCEdt A°X°A°‘H H A^Tf‘H fr°. H SHOVMdTOdl fro H npdSHOVMdTOdl Ero H npdlţlf' p'fcTOdl EPO H BXCţd»Oy po^oy KTO cfc Hdt H3EEpET HdHEdHJKHfjt HfflOpSlilEHHO Hd B'fcKU. d X0T<,P | T0dl8 BU11IEriliCdHH0dl8 CEdOţ" Hdlldrb E03ÎtdHIH LţJO Hd ^HHKOBk. Ad ECT COT 8cH\ CTOpOH nor-TdpOdlS X«Tdp8. nonS^d H3 B-fcKd COJKHBddll. d ndK X0T<1P TOdlS-dl'fccTO U!T ndCHK I LţJO Hd c8l(0d» HOTOiyfc dlHCTO 1UECT JKcpXo* Ad ECT TXKdIO UIECT HtEpAlH. d ndK npHBHdld 3d IţJO Hdldd Iwit wt kSiiejk wt poAHTid'b rcnABddiH GTEejsdHd eoeboaî- h cot rcn- ABddlH Hd nOTBpkHţAfHIE Hd T06 | CEdO H Hd T0T8 dl'fccTO WT 0JCHk8. COHH c8t CKdJKEHH. IdK ECT B^A04^ rcnABddUI. H EOtdpOdV t’cnAKdlH. ă Hd TO ECT B'kpd HdUJEro rcnABddlH BUUiEnHCdHHOdlU UlTpd BOEBOAH H B'kpd Pp'kBKSdIOEde ! HH^ CHCOB PCnABdlH, HdîtdUld H (rTEzjsdHd, H B'kpd KOldp HdlilHX- B'kpd ndHd X1^-ABOpHHK. B'kpd ndHd TOTpSllIdHd, B'fepd ndtld CKpHriKO. B'kpd ndHd BddAd H ndHd TOdAEpd npkKd | ddBOBE X®THHCK0H B'kpd ndHd AdHHSdd H B'kpd lldHd jlHHIOdd npkBdddEOBl IlEdUU,CKMX. B'kpd ndHd KP H8Hd H B'kpd ndHd TOdAEpd HpkKdddBOBE HOBOrpdACKHX. B'kpd ndHd /HHX8dd nopTdp'k c8MdBCKdro. B'kpd ndHd AParujaHJ' cridTdp'k. B'kpd ndiid /lldTEraiua BHCT'kpiiHKd, B'kpd ndHd fTdiioTK. nocTEdHHKd. B'kpd lldtld IIoilKcSAd HdlllHHKd, B'kpd ndHd KOdSlBV CTOdllIIKd, B'kpd ndlld APdKCHH4 BOtHHCd. H B'kpd BXcfcx EOl/p. www.dacoromanica.ro 193 — HAlllH^ - iH*A,\dSCKH\ EfrtlH’.U\' II /VliSAH\J. tl flO.lli.ULII/Vl MUIU-OT’k lîTv. Rv>rl,ST rCll,!,pX MifIUf 11 3£TBpXJK- ^eiiîe. diiitr.H iui Stbjix^im h Sitp-kiitu. 3aiiSa.ti>E,u3 R'bptiOiViS imiiS rroc'r\fp8 /icroijsn S miram ii HAIUS flEMdT fipilK'bcHTII KCEifiS rtlICTS HdUlfdlS. IlflCJA O Edf/lSl^ iWM i|>if 04 ECK >5 if. CAT O -+3A1E. /IIC11, d AijpTif. Cu mila lui Dumnezeu Noi Petru Voevod, domn ţării Moldaviei; ştire facem cu această carte a noastră tuturor care pre dânsa vor căta, sau o vor auzi ce-tindu-ii-se; adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri moldoveneşti boiari a mari şi a mici sluga noastră Petru Boziu de a lui bună voe de nimeni silit nici învăluit, şi a vândut al său dirept sat anume Bo~ ziartii pe Lficov şi un loc la prisaca de pe pârâul secr Ioc de şese jirebii; acelea ie-a vândut slugii noastre lui Ion, drept 50 zloţi tătărăşti; şi s’a -sculat sluga noastră Ion şi a plătit toţi deplin acei mai sus scrişi bani 50 zloţi tătărăşti în mânule slugii noastre lui Pătru Boziu înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari. Deci noi văzând de bună voia lor tocmală şi deplină plată; şi noi aşijderea înşine şi de la noi am dat şi am întărit acel sat anume Bozianii la Lficov şi un loc ta prisacă pe pârâul sec loc de şese jirebii ca să fie slugii noastre lui Ion uric şi cu toate veniturile lui şt copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor lui şi răs-trănepoţilor lui şi la tot neamul lui, ce se va aieage mai de aproape neruşuit niciodinioarâ în veaci. Iar hotarul celui de mai sus scris sat anume Bozianii; ce-i pe Lişcov, să fie dinspre toate părţile pe vechiul hotar, pe unde din veac au îmbiat. Şi iarăşi ceale privilegii ce le-a avut Ion de cumpărătură de la ' părintele domniei meale Ştefan Voevod, şi de la domnia mea de-îptâritură pre acel sat şi pre acel loc la prisacă, ei le-ait prăpădit precum iaste cunoscut şi domniei meale şis www.dacoromanica.ro - 194— . boiarilor domniei meale. Iar spre aceasta este credinţa domniei mele mai sus scrisă Noi Petru Voevod, şi credinţa preaiubiţilor fii ai domniei meale Iliaş şi Ştefan şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisale Huru dvornic, credinţa dumisale Totruşan, credinţa dumsale Scripcă, credinţa dumsale Vlad şi pan Toader par-calabi de Hotin, credinţa dumfsale Danciul şi pan Ucial parcalabi de Neamţ, credinţa dmsale Crăciun şi credinţa dmisale Toader parcalabi de Novograd, credinţa dmsale Mihul portar de Suceava, credinţa dumsale Dragşan spatar, credinţa dumsale Mateiaşi vistemic, credinţa dumsale Albotâ postelnic, credinţa dunisale Popăscul ceaşnic, credinţa dumsale Colun stolnic, credinţa dumsale Draxin comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri moldoveneşti a mari şi mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noasire a Moldaviei, din copii noştri sau din al nostru neam sau pre ori care altul Dumnezeu îl va aleage să fie domn ţării noastre, unul ca acela să nu strice a noastră danie şi întâritură, ci mai vârtos să le-o întărească şi împuteriască, căci că înşine i-am dat şl i=am întărit, pentru câ a cumpărat cu ai săi drepţi bani. Iar spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s’a scris mai sus poruncit am la al nostru credincios boiariu dumisale Toader logofătul să scrie şi a noastră peceate să o leage cătră această a noastră carte. A scris în Vaslui Ion Flocescul la anul 7045 luna Martie. Pecete Acad. Rom. CVHI, 10, donaţiunea Vlrgll Caraîvao. Cf. Surete ms. XXI, 134. . , . 129. 7045 Mart 19 (1537). Pâtru Vodă Rareş întăreşte lut Ioo Măc?u cumpărătura, ce s lăcut cu 230 zloţi în Bogdâneştl pe Şiret de la strănepoţii lui Mihul Pojar. Suret scos de pe un ispisoc sârbesc de Ia Pătru-Vodă din văleat 7045 Mart 10. Aşe(a)rat acest ispisoc precum au venit înnaintea noastră şi înnainte a noştri Moldovii boeri = Crăciun' fi«^r Petrei lui Pojar şi fratesău Crăciun şi sora lor www.dacoromanica.ro — 195 - ~Tudora nepoţi lui Pojar =* strănepoţi Mihului Pojar, de a lor bun(â) voe de nime siliţi nici asupriţi şi şau vândut a sa driaptă ocină şi moşie de întăritură «au avut moşul lor Mihul Pojar de la nlamul domniei meale "Ştefan Voevod, a patra parte din Bogdăneşti la Şiret — au vândut-o slugii noastre lui Ion Măcău drept 230 zloţi tătărăşti şi dându sluga noastră Ion Măcău şi plătindu precum scriem mai sus aceşti bani 230 zloţi tătărăşti în mânule slugii noastre Iui Crăciun, care au fost fecor Petrei lui Pojar şi frăţinisău iară Crăciun şi a surii lorTudorii nepoţi lui Pojar, strănepoţii Mihului Pojar, vin înaintea noastră şi înainte a Moldovei boiari, .şi noi văzind a lor bună învoială şi tocmală şi deplin plată, şi de la noi i 'sau dat şi i sau întărit tot pe a sa a patra parte din Bogdăneşti pe Şiret ca săi fie slugii noastre lui Ion Măcău şi de 1a noi uric cu tot venitul Iui şi a tot niamul lui, şi acest uric sau scris în credinţa domniei mele Petru Voevod, şi al noştri preaiubiţi fii Ştefan Voevod, Ilie şi a toţi boerii. Acta Gr. Tabacariu, Condica doc. IX, 4 sub anno. In legătură cu acest uric avem 2 alte urice, publicate în Surete I, 248, ,250, din -anii 7044 April 27, Hârlău, in acelaşi afacere cu Bogdăneştii şi urmaşii lui Mihul Pojar. Unind arătările celor 3 urlce de la Pătrţi Rareş, cu uricul Iul ştefan cel Mare din 5980 Aprii 25 (I. Bogdan DStef. I 169), reiese această spiţă a Pojărăştilor. . Pojar cel bătrân (cătră 1400) Tâbuciu, Pojar, Nastasia din Cobâla j • Anuşca, Mihul Pojar, Crăstea Păun, Trifan, Neacşa Marlnca, Pojar, Luca . Stânilâ Păun, Porcul, Beachea, Budic, < Petre H n 2! ■ Ui CU *o UI ■ti ' ' 2* * O □ 00 03 . pi Eb Crăciun, Tudora, ion Crăciun, , (vând lui Ion Măcău) www.dacoromanica.ro 130. 7048 Mai 11 (1549) Hârlău. Ştefan Vodă Lăcustă întăreşte Ellncăl Ploscă cumpărătura ce a făcut cu 220 zloţi de la fratele său T. Ploscă în Criceştl, jumătate din a treia parte. • *j* fM.ICTIW EHUEIO <11 Kl CTEfjMH ROSBO^d CHk CTdpdl'O Ot f-, ijidlld R0EB04,H rctl^pX ' 3E/W/III /Eo/^dBCKOH. 3Hd,llEIIII TO HHNHdi HCCH/II dlICTO/tl HdIUH/ll. EXC’fcdl KTO Hd HCM EX.J(IIIT. II,III | lITS,‘lll. Ero ScditmiiT. wjk tipiile npAr\ Hddiii. h np/k.t, Snidin iiaiJiHdUi iîIod^dBCKHdHI I!0MpII C/IO^rd lldlll Tod^Ep IJdOCKX. 110 CKOEIO 4,0-GpOlO BOdll. IIEKHdl ItEilO | IliHi^EIIH dHHIlpIICH.KKJH. II fip04,dd CKOIO llpO.KOlO COTHIItlS llClipiIRlI/liE 3d dldpTSpîlO l|IO Wllli lldlddll G)T IIETpd GOERO^II COT TpETStO MdCT CC/IO COI’ Gpk'IEI^Ik 110 dOKMHd, Td Ilp04,d/I CECTpll CEOEH ti/IIIHKd 3d ,l,EAr l’A II ,i,UJ4,£rÂT 3,ldT|| TdTdpCKHJf KO/tli Qllk nddTH/lh rddES COGH. II O^CTdKIHIIC'k 6/lHHKd Td 3dlldd | TH/IH Scll TOTkl GklIJIEIlHCdHHkl IHlH'kSM CK 3/ft,!t SCHdlH lldlIIH/IIH /H0d41dBCKHdlH GOMpll. HIIO ,llkl fiH,vkKIIII! Il\’ 4,OKpOEOd--llSlO TXKdlEJKk II IIO/HlSlO HdlIddTS. d .11 kl TdKOIK II IOT HdC r*l,ddH. II IIOT«pZ4,lldH EC/tlkl SdHHKII Of llpfAApEHEHHOE WT TpETSlO. M^CT CEdO COT KpE | 4EI|IH IIO/IOElllîd. RdKO 4,d EC'I k Eli WT ItdC 01,'pHlîk. ca BXC’fc.M 4,0^0^0/11 EH II 4,'iiTEdl EH II SlIOţ'MdTO.H EH H llp'fcoV'HS'ldTOdl EH H ItpdlţlSp'fcTO/H EH H RXCfdlS pO,t,S EH KTO C’fc EH H3GEpfT lldllK/lll JKIlilI HSIIOpSlUEHO HHKO/WIIKE lld Ifklty. d \'OTdp TOM npA^pEHEIIIIOII [lOdORIIIIH GOT TpETSlO HJCT CE/10 WT RpEHElJIH ,ţd (CTk (or <$cero pTdpd j u>t TpfTSK* *mct iioKEIlH. dHl!-llpHClldORdHH. H npo^d/lll C80IO HpdKSlO COTIIHNOV H AaAhmm$' HC-npHKHrtîe i;Sllf?KMOE l|IO lldlddll dITH llţ dlllld. COT GpdTdHH'ld rcnri,Gddin. Gre^dHd roieo^î. cot nodoRHiui cedo cot deSHEqiH ud PdKOG’fe. KOdliKO CA H3REpET. 8 ddCT iHdTH El'0 lllUIII. H CX rtldHH. Td llp04,ddH CdOlfS'b HdUIEdlS IIOTpX | Kd 3d CTA 3ddTkl Td- TdpCKkiy. II ScTdBUJH C/lSrd Hdlil nOTpXKd H 3dllddTlld ScH HCIlOdlId TOTKI RklIUEIlHCdHHÎH IIMH'bsil C 3/ldT TdTdpCKHy 8 pSKH Cd8l'd/H HdlDIUDI d8flf II GprtTOV ETO SKoCII ll CECTpH I HMH8 Gpd^HMS H CfCTpH tro 11'tcKlltH A'bTEdl iltlHHHH lip^A Hd.llH H llp^A »d' llllldlH GOd’bpH. Huo dlkl GHAAGIUH H\ll pdF.010 H IIO/UIOIO 3dnddT8. d /IIKI TdKWÎKAEpE 11 WT lldC ECdlhl Ad,ul H 110 I TRpXAHdH CdSS'b HdUIEdlS noTpXKH. TOS lipAAPEHEHOE HdCT CEdO KOdHKO CA H3EEp£T MdCT dldTH ll\ fÎHMH. COT nodOGHIId CEdW WT A« ero KTo cfe e.n8 HSKepeT HdiiGdiOKiiiH HepopSiueHHo niiKodH.Ke ud s-bKu. d ţOTdp TOII lip'fcApEHeilHOH MdCT CEdO. COT MOdOBIlHd | CEdO Wr /IES‘iei|JII H COT dldHII t|IO lld PdKOB'b. AJ fcT KOdHKO CA H3B£pET tdCT dldj'H H\[ dHIIII. d GOT HHIUH\' CTOpCOH IIOCTdpOdiS \OTdpiJ. IlOKSAd H3 S'feKd CO/KHBadH. d dlJJEdH CA H3HdHA^T H’feKÎH npH-GHdill WT TOI’O CTEijjd | Hd BOEBOAÎ piKO.IlTll dXKScTd. d TÎH npH-KHdîll HlirAE AJ l,E HdtdEOT II I EAHd 3dK0ll lipAA HdiHHiHH lipij-BHdîrddtH. d Hd to ect K’bpd Hdinero rcriAd BKiiuenHcdHHdro dty IleTpd BOEBOAÎ II R'bpa llp'bRX3dK>BdeMHkl\‘C, H008 | rcnAKd.HH idltdUja li (rTEijSdHd II KOCTdHTHHd II B'bpd EOldp HdlllHlf. B'bpd IJdHd \Sp8 AKCpHHKJ. K'fcpd ndHd KpXKd. B'bpd nuHd GOpSH. H ndHd (rTSpSII nXpKXddGOBf ^OTHHCKWI(. B'bpd IliHd \fSp8 H ndHd AlHţVOHd j npxKdddsoBE {{edteqcKMţ. B'bpd ndiid LlIdiiApd h ndHd Txoind npţ-KdddKOSE HoaorpdACKWţ. B'bpd ndlld IlfTpd RdpTHBORHHd. IIOpTdp^ www.dacoromanica.ro — 20a — *j)»d CIldTdp'fc. Krkoa IMIIil /Uc\'H/U ; KIIC-TÎMjţHHKd. K'k()d IldHd lfpKKOpd UOCTfdHHICd. K'kpd IldHd ÎIfTpdIJIKd •MdIUHHKJ. 8'kpd IMHd H'fel’S/U CTO/lHHIÎd. B fcpd IldHd (loC gol) KOflHfd. H R'fcpd KXC/t\\' KOldpU'K lldmi)\'. dlOdr\,dBCKhl\' | lî£dHKMJţ H /HdiH\" 110 iidiufdi ;khbcT/.n kto lîS^tr rrn^p'A iiamm smmh ^ÎÎOdr\di:rKOH U>T ^'lcT£H Hdljlllţ ll/lli U.’T lldliuro po^s. HdH lldi; cSrV Koro i;S n3K£p£T rcn^pedi kiith Hduuii sf.tMH diod^dKCKon. tot nu restul lipseşte, pergamentul fiind tăiat. Cu mila lui Dumnezeu Noi Pătru Voevod, domn ţării noastre a Moldaviei. ştire facem cu această a noastră carte, tuturor cui pre dânsa vor căta sau ce-tmdu-se o vor auzi, adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri Moldoveneşti boian ale noastre slugi Lupe şi fratele său Josea şi nepoţii lor de soră Bradici şi sora Iui Neacşa, copiii Annei; de a lor bună voe de nimeni siliţi nici învăluiţi şi au vândut a sa direaptă ocină şi moşie dm direase de cumpărături ce au avut mama lor Anna de la nepotul domniei meale Ştefan Voevod. din jumătate sat din Leuceşti pe Ra-cova, cât se va aleage în partea mamei lor Annei, şi cu moară; acelea le-au vândut slugii noastre lui Po-târcâ dreptu doao sute zloţi tătărăşti. Şi s’au sculat sluga noastră Potârcă şi a plă it toţi deplin acei de mai sus scrişi 200 zloţi tătărăşti în mânule slugilor noastre Lupei şi fratelui său Josea şi nepoţilor lor de •soră lui Bradiciu şi surorii sale Neacşei, copii Annei, înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari. Deci noi văzând a lor dreaptă şi deplină plată; iar noi a-şijderele şi de la noi înşine am dat şi am întărit slugii noastre lui Potârcă cea de mai sus zisă parte de sat, cătâ se va aleage partea mamei lor Annei, din jumătate de Sit din Leuceşti şi din moară, ce-i pe ^Racova, ca să fie lui şi de la noi uric şi cu toate veniturile Iui şi copiilor lui şi nepoţilor Iui şi strănepoţi-• lor Iui, şi răstrănepoţilor lui şi la tot neamul lui, ce * se va aleage mai de. aproape neruşeit nici odănăoară In veacb Iar hotarul celei de mai sus zise părţi de sat din Jumătate-'s-at din Leuceşti şi din moară, ce-i pe www.dacoromanica.ro — 201 — Racova, să fie cât se va aleage partea mamei lor Annei, iar dinspre alalte părţi, pe vechiul hotar, pe unde din veac au îmbiat. Iar de se vor afla niscari direase de la acel Ştefan poreclit Lăcustă, iar acele direase nici odată să nu aibă nici o leage înaintea a lor noastre privilegii. Iar Ia aceasta iaşte credinţa domniei noastre mai sus scrise noi Petru Voevod, si credinţa prea iubiţilor fii ai domniei meaie Iliiaş şi Ştefan şi Constantin şi credinţa boiarilor noştri, credinţa pan Huru dvornic, credinţa pan Crăc, credinţa pan Borcea şi pan Sturza parcaiabi de Hotin, credinţa pan Huru şi pan Miron parcalabi de Neamţ, credinţa pan Şandru şi pan Tămpâ parcaiabi de Novrograd, credinţa pan Petre Varticovici, portar Sucevei, credinţa pan Jurie spatar, credinţa pan Mohila visternic, credinţa pan Hrâbor postelnic, credinţa pan Pătraşco stolnic, credinţa pan Neagul, credinţa pan (Plaxa) comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti a mari şi a mici. Iar după a noastră viaţă cine va fi domn ţării noastre a Moldovei din copii noştri sau din al nostru neam, sau pe oricare altul îl va aleage Dumnezeu să fie domn ţării noastre a Moldaviei, acela să nu i strice a noaŞtră. danie şi întăritură, ci mai vârtos să i-o întărească şi să i-o împuternicească, căci că şi noi i-am dat şi i-am întărit pentru a Iui adevărată slujbă cătră noi şi pentru că a cumpărat cu ai săi drepţi şi curaţi bani. Iar spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s‘a scris mai sus porunci t-a m la al nostru credincios boiar pan .... logofătul să scrie şi a noastră peceate să o leage de această a noastră carte. A scris_____________ în la anul Tuna.... în zile. * i Acta Marcopolo, Pungeşti, Vaslui; cf. Surete ms. XLII,' 449. Intru cât se vorbeşte aici de Ştefan Vodă Lăcustă, frate vitreg cu •Pâtra Vodă, Ispisocul e din a doua domnie a lui Petru Vodă Rareş. Corn insă din timpui acestei de a doua domnie lipsesc urice din anii 7051 şl 7052, ani de arme contra Poloniei; după lista' boiarilor, cu toate schimbările de boerle a Iul Mohilă cu Dan la vişternicie, şl a Iul Efrlm Huru! cu Borcea în vornicie, presupunem că, uricul a .fost scris cătră 7053. ' . , www.dacoromanica.ro 132. 7054 (1546) regeşte. Pentru Itrineşti. > „...măcar că Costachi Honcu s’a pricinuit ca să nu» treacă moşia Itrineştilor peste părău în mijlocul râmnicului, după cum mearge linia de la o piatră la altar zicând că ar fi având şi ispisoC şi răspunde între părţile ţărmurilor pâră ului; de care au scris şi o copie neiscălită de nimene din anul 7054, iar nu ispisocul cel adevărat; şi cu adevărat aşa scrie îmbele părţile ţer-murilor părâului; dar nu au putut pune nici un temeiu pe această copie, una că nu-i iscălit de nimene şi al doile că la izvodul stolnicului Constandin Lazu, ce-i cu 209 ani in urma acestei copii de ispisoc şi arată că şi atunce au avut pricină pentru o bucată de Ioc, ce a trăgea Gheorghe Honcu, tatăl acestuia, cătră moşia sa Băloşeşti şi atunci s’au dovedit că iaste linie dreaptă de Itrineşti, iar nu de Băloşeşti. Din mărturia hotamlcă a lui Vasile Canţir vornic de poartă dirr 1807 Decembre 6, pentru moşia Itrineşti! a visternlcesei Ecaterina lanculeu, cf. Surete VI, 185. 133. 7054 Mart 20 (1546) regeşte. Pentru Rănzeşti (Fălciu)> pe Elan. ... Copia ispisocului domnului Petru Voevod din anul 7054 Mart 20, încredinţată de divan la 833 No-embre 10 supt No. 1992, prin care întăreşte Iui Qance, lui Neag şi surorilor sale Sora, i Cătălina i altor rudenii pe a lor direaptă ocină, ce au avut după moşul lor Danciul Horga, cumpărătură de la Ştefan Vadă, trei părţi din sat din Rănzeşti, partea despre Elan, precum' şi a patra parte altor neamuri arătate prin ispisoc"-. Iar mai gios zice: „din luare aminte făcută ispisocului comisia a venit in lămurire, ca moşia Rânzeştii.r după ispisocul domnului Petru Voevod din 7054 Mart .20, trebue cu trei părţi să treacă valea Săcii şi să se sue păn în zarea Elanului, spre îndeplinirea Cuvântului din pomenitul ispisoc că au întărit acele trei părţi dinspre Elan şi de cătră Elan"... Din mărturia botarnlcă rădicată in 1840 Oct, 23 pentru ala-' gerea moşiilor HarbujU, Ivăşcanii, Rănzeşti), şl Basteştii. Cf. Su/ete-ms: XII, 554. www.dacoromanica.ro — 203 — 134. 7054 Martie 25 (1546) regeşte. Pentru Stolşeşti. ...1) 7054 Mart 25. UriC sârbesc de la domnul Petru Voevod cu tălmăcirea lui de Evloghie dascal, întăritor Badiulni £i femeii sale Muşăi pe o giumătate sat de Stoeşeşti, ce iaste supt dumbrava Leahului de cătră apus, pre care giumătate de sat l’au cumpărat de la Anghelina, giupâneasa lui Hrană dvornic, fata Maruşcâi, nepoata Giurgli Pântece drepţ 200 zloţi tă--târăşti. Din analoraoa veliţilor boerl din 1821 Ftbr. 10 în pricina alegerii părţilor poruşnicuiu] Anastasâ Ivanovici, ginerele Iui Gr. Scarlat şatrar despre părţile casei răposatului post. Matei Costachi. Suretuf acesta îl arată pornclcul Au. Ivanovici. (Ci. Surete ms. XVI. 402) 135. 7054 April 6 (1546) Huşi. Petru Vodă întăreşle popei Ga-vrii Secară un ioc de prisacâ din locul de fânaţe al Popeştilor, cumpărat cu 40 Iei de ia Lupe şl va cuprinde atâta loc, cât va putea azvârli un tânăr cu măciuca. -j* AiacTiio r;i:Îeio ,iiw iitTpx i’ciiap* 3e,ii,iii ,ho,i- AâKCKOM. 3nd,1IEIIIIT0 HIIHII.II IICCII.ll lldlIJUdl /IIICTO.tl I.ZCAdi KTC IM H6.11 RX3pilT II,III EPO MTSHII ScdlUUHT. CO?K 11pH1101]Ia lipAA M.1,viii h npAA iuiiiii.iiti .iio.i^.ikcich | ,1111 noMpii c,\Sra imiii aSin ciix cmipnr(onoR kxnSk co,io,nona 4,îrdlCfl 110 £Koni A^Rpon ko,ih heich/Ii iieiioiiS.'Keii a iifrrpHcnaoKdii 11 iipo^aa croio npaiîoio wtii [hS wt rjsoero iipasaro 8piwa ticiipHRiiaVra a'^A*1 cnoero t coaoaioHa Airana tţio con niiaa wr np'kA'kAJ namero wt a/iegaiiAOa koeiioai «auS uatnitS 8 \0Tap [nonetţioaijS cpeA** ea1 [3I ] hactu wt ce-noiKdT 8' RoaocTii KpZdiirzTSpn. Ta npoAaa tct8 luniitS neu8 raKpH | aS ceKapx 3a neTMp Aec,kT aaa'r TaTapci;n\- n nan,Urm nona raKpna ceeapx Sen totii RmunHcami nime-in ai a,ut i »~ TapCKnjj iicrioana npA.ţ naam ii npAA Haiunam Ko,i*kp'i, nno an RHA'kKiiif n\ no AoKi,ol° Ko^to npoAanîe | h noanSio sanaayS. a ai ki TdKOJKAfp^ h wt ii ac (3c,n ki Aa,in ii noTRpxAnan Ton npAA ptHfi’uaa luciiKd 8 îfoTap noiieiţioai 8 koaoct i;pz,inrxTvpn non8 raapnaS ceKapx KdKO a*1 «ct «mS wt nac Spin; rx [Kxjcfdi1) A®X° ! AC,H- fl Art'rf,Hh -ro u SiionatoaiK zro n np’k8nk- naToaiK iro n nţrkijiSpAToaiK ero m cxceaiS p^a® i:to ck- , 1 < • l) Originalul era ex cern www.dacoromanica.ro 204 — ^AiS h3i;e,iet HiJhgaioiihTh nenopSiiiGiifio hiikoah/KG tui B'kKii. a )(0Td() toii haciiihi i|io ecT | 8 \ctap toii haciikh ipo ecT | 8 j(0Tdp noimi|ioiti a«i gct koah gct \-oTAp gahog iiachk ii koaiiko c5a«t aiohg kga edilii .no/to^ei^h u’T cp/AA micihui gahiiaix KHGAth HA Sdl CTopOHII- A !IA TO GCT K'kpA’ IIAWfro l’CABA amili MICAIIdAI'O AUI IIETpX GCitlIOAÎ H B'k | PA np'k’GK/iAWGe-Hllkl\‘ CIIQB l’C^KA AUI IIAIAUIA H CTGfJîAfld II BOCTAHTHHA li B'kpA ROI-Ap HAIJJH\' lî'k’pA IIAHA \'SpS rl,ROpUHKA. K. II. GOpM'k II I1AIIA •'TSpiilI lipXHAAAKORG \'OTIIIICKH\\ B. II. liETp'k HpXKORHHd. B. II. ţvps I II riAIIA AllIpOIIA HpXKAAAGOBG IIGAlGH,KH)f, B. II. UJAH-ApV II IIAHA TXAII1A IlpXBA AACOBG\‘ fSÎC] IIOBOI’pA ACKHlf, B. n. HGTOA BApTIIKOBHHA IIOpTJp'k COHAKCKOI’O, R. II. lopild CIIATAp'k, B. TI. AIO\'H.ld GHCT'kpHHKd, C. II. | ^pZKOpd IIOCTGAIIHKA, B. 11. $dAl3H H H'kpA IIAHA HA TpALIIKA H'klIlllllKd, B. II. H'kl’Şdd CTOAHIIKA, B. II. IAA?H KOAlHCd (ll B’kpA K7,ck\' iîorap) HAUIII\- A10AAdCCBII\' BGAIIK!I\' li AIAAH\\ A 110 IIA UI £ Al JKHKST'k BTO BSABT rcil^p* HtlIJiBH SfAIAII <0T 4,‘krEII HAIUU\‘ IIAII G'IT HdlllBI'O pO,l,A 11.1 II IIAK GOVAko,'° B& l3Kfp£T BklTH mippGAI IIAIJIIIi 3GA1AH AIOA^ABCBOH TOT CH HAI NGIIOpSlIJIIA HAUiero r\,ddllÎJ II IIOTKpXIKAflliUS AAIIKII HAI SBp'klIIIA *i SrBpxAiiA sahSikg gcaiki hai a*1-’11 11 iioTBpxAiidii sa npA- «0 R'kp llSlO CaSHÎBS H SA 141 o UUII COKH KSiHIA HA CBOH llpABII nii-H’ksil. A HA GOAHIGS Kp'klIOCT li ll^TBpX/K AGIHG TOAlS BXCGAlS BHlIJGHHCAHOAlS BG.I'fcd GCAI11 HAIIIGAlS B'kpHOAlS ndllS | AlATHIdUj8 /IOrOrjîGI'8 nilCATH II IIAIllS IIG'IAT npHB'kcilTH KCGAlS AHCTS HAITI G Al 8. IIHCAd Iuuiv nilCAp S \'ScG\‘ BATO -+3IIA AICII,A Alipii A 3. Cu mila lui Dumnezeu Noi Petru Voevod, Domo ţării Moldaviei, ştire facem cu această, carte a noastră tuturor, cui se cade a şti, sau cetindu-i-se o vor au-zi-o; adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri moldoveneşti boiari, sluga noastră Lupe fiul lui Spiridon, nepot lui Solomon diiac, de a sa bună voe de nimeni silit nici învăluit, şi au vândut a «a direaptă ocină din al său drept uric privilegiile bunului său Solomon diiac, ce el l’a avut de la străbunul nostru, de lă Alexandru Voevod, o prisacâ în hotarul Popeştilor, în mijlocul unei părţi din fânaţe în ţinutul Cârligăiurii; de a vândut cea prisacă Iul popa Gavril Secară drept 40 zloţi tătărăşti; şi a plătit popa Gavril Secară toţi www.dacoromanica.ro cei de mai sus scrişi bani 40 zloţi tătărăşti deplin înaintea noastră şi înaintea a ior noştri boiari. Deci noi văzând a lor de bună voe vânzare şi deplină plată iar noi aşijderele şi de la noi înşine dat-am şi am întărit acea de mai sus zisă prisacă în hotarul Popeştilor în ţinutul Cârligăturii popii lui Gavril Secară, ca să-t fie lui de D noi uric cu toate veniturile, lui şi copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor Iui şi împrăştiaţilor Iui şi la tot neamul lui, ce i se va aleage mai apropiat neruşuit nici odănăoară In veaci. Iar hotarul celei prisăci ce iaste în hotarul Popeaştilor să-i fie cât iaste hotar unei prisăci şi cât va putea zvârli un tânăr din mijlocul prisăcii cu o măciucă în toate părţile. Iar la aceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă Noi Petru Voevod, şi credinţa prea iubiţilor fii ai domniei meale Iliiaş şi Ştefan şi Constantin şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumisaie Huru dvornic credinţa dumisale Borcea şi pan Sturze parcalabi de Ho-tin, credinţa dumsale Petrea Crăc, credinţa dmsale Huru şi pan Miron parcalabi de Neamţ, credinţa dmsale Petre Varticovici, portar SucCvei, credinţa dmsale Hra-bor postelnic, credinţa dumsale Hamza, credinţa dmsale-Patraşco paharnic, credinţa dmsale Neagul stolnic, credinţa dmsale Plaxa comis, şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici. Iar după a noastră viiaţă cine va fî domn pământului nostru al Moldaviei din copii noştri sau din al nostru neam, sau pe oricare alalalt Dumnezeu îl va aleage să fie domn ţării noastre a Moldaviei, unul ca acela să nu strice a noastră danie şi întărirură, ci mai vârtos să i-o întărească şi împuţerească, căci că înşine i-am dat o şi i-am întărit-o pentru dreaptă slujbă şi pentru căci el singur a cumpărat cu ai săi drepţi bani. Jar spre mai mare tărie şi puteare. a tot ce s’a scris mai sus poruncit-am la al nostru credincios Lotariu pan Mateiaş logofăt să scrie"" şi a noastră peceate să o acăte Ia această carte a noastră. A scris Ion pisar în Huşi la anul 7054 luna April 6 Pergament, lipseşte pecetea. Proprietatea d*lui C. Cerchez, Lan-ganl, Iaşi. Comunicat şi transcris de d. M„ Costăchescu, profesor laşi. www.dacoromanica.ro — 206 — Obiceiu juridic. De trei generaţii era slabilită proprietatea în ^părţile Lungimilor de azi, sat în vecinătatea Sirbcăl, sat şi gară. A-coio a trăit Solomon diac supt Alexandru cel Bun, de la care capătă şl Isplsoc. Acolo a trăit şl Spiridon fiul său; acolo a trăit Lupe nepotul său; deci latre 1400—1546. Ca aşezării lor să i se zică Popeşti, însamnă că toţi au fost feciori de popă, cum erau mulţi din gramaticii şl diecli seci. al XV-a, cartea pe atunci fiind un bun rezervat mai numai popilor! ia 1546 popa Gavril Secară, cumpără din trupul moşiei Popeştilor, un loc de prlsacă, ce venla taman In mlj ocul fânaţului „cptA^ fAMoa ‘iicth ivt cfnojKjr" şl pentru a-i fixa suprafaţa, se recurge la. obiceiul pământului, că pentru a putea trăi o prlsacă „koahko- fer Jf®1" ta.i iiaciiKS* ; se alegea un tânăr volnic WA'itS se aşeza în mijlocul locului ales pentru prisacă „wt cpA,v imchkh"; lua iu mână o măciucă sau un toporaş „>aum.u khea\%" şl azvârlea cu măciuca în toata părţile „Koahui" i;8r\*T A\oif Kfr\ ha 'ten CTOpcnrn". Pe locul vechil prisăci a Iu! popa Gavril Secară s’a întemeiat .satul Lunganii de astăzi! 136. 7054 April 8 (1546). Petru Vodă întăreşte Iul Olan şi a îor săi cumpărătura ce a făcut cu 300 lei în Coroteni de la Toma Hrană sin Stetan Hrană vornicul. Suret scos de pe uric sârbesc de la Petru Voevod din veleat 7054 Aprilie 8 zile. Cu mila lui Dumnezeu Noi Pătru Voevod, domn ţării Moldaviei, facem ştiie cu această carte a noastră tuturor cui pre dânsa vor căuta sau cetindu-se o vor ' aiizi-o, Că au venirînaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri moldoveneşti boiari sluga noastră Toma, fiiil durtiisale Ştefan Hrană, ce au fost d vom ic, şi1 de -a lui bună voe de nime silit nici asuprit a vândut a> lui direaptă ocină din direase de cumpărătură, ce au avut ' -tatăl său Ştefan Hrană, ce au fost dvornic, d6 la fratele domniei meăle Bogdan• Voevod, giumătate ' de sat de ' Corotfeni,'ce sântu pre Bârlad, gîumătatea din sus;- a- ’1 ceasta au vândut-o siugii noastre lui Olanu şi surorilor lui-Muşii şi Stanîi şi unchilor lor lonaşco şi fratelui -său llie şi surorilor1) lorfeatele Stanei şi slugii noastre' Juî Dragoş şi nepotului său Mănăilă, aşijdere a slugi- 1). Gîeş't cred în loc de sestricici — nepoate de soră, www.dacoromanica.ro - 207 — lor noastre Ion şi Simion drept 300 zloţi tătărăştl. Şi stând sluga noastră Olanu şi surorile lui Muşa şi Stana şi unchii lor lonaşco şi fratele Iui Ilie şi surorile lor, -featele Stanei şi slugile noastre Ion şi Simeon, cum şi a noastre slugi Dragoş şi nepotusău Mănăilă, aceştia au plătit toţi deplin acei mai sus scrişi bani 300 zloţi iătărăşti în mânule slugii noastre Tomei, fiiul dumisale Ştefan Hrană dvornic înaintea noastră şi înaintea boia-rilor noştri. Deci noi văzând de a lor bună voe, toc-mală şi deplină plată înaintea noastră, aşijderele şi de Ia noi am dat şi am întărit slugii noastre lui Olanu şi surorilor Iui Muşii şi Stanei şi unchilor lor lonaşco şi fratelui său liie şi surorilor lor featele Stanei şi lui -Ion i Simion, Drâgoş şi Mănăilă pre acea mai sus zisă jumătate de sat den Coroteni, ce iaste pe Bârlad, jumătatea cea din sus ca să le fie de ia noi uric şi cu -tot venitul lor şi fiilor lor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi a tot neamului lor ce să va aleage mai aproape neclintit nici odănăoară în veac. Iar hotarul acei giumă-iăţi de sat din Coroteani, giumâtateâ din sus, să le fie din hotarul giumătatea cea din sus giumătate, despre -toate părţile în hotarele vechi, pe unde au umblat din -veac; şi spre aceasta iaste credinţa domnii meale mai sus scrisă Pătru Voevod şi credinţa prea iubiţilor fii ai domniei meale Iliiaş şi Ştefan şi Constantin, şi cre--dinţa boiarilor noştri, credinţa dmsale Efrem Hurul, Credinţa dumsale Borcea dvornic, credinţa dmsale Petre ■Crăcovici, credinţa dmsale Sturzea şi dmsale Moghilă parcalabi de Hotin, credinţa dumsale Danciul şi dum= sale Miron parcalabi de Neamţ, credinţa dumsale Şan-drui Toma parcalabi de Novograd, credinţa dmsale 'Petre Varticovici portar Sucevei, credinţa dumsale Jurie ^patar, credinţa dumsale Dan visternic, credinţa dumsale Hrăbor postelnic, credinţa -dmsale Trif Hamza, credinţa dumsale Patraşco paharnic, credinţa dmsale Neagul stolnic, credinţa dumsale Plaxa comis, şl credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldovei a m3ri şi a mici. Iar după a noastră viaţă' cine va fi domn ţării anoastre a Moldaviei din Copii noştri sau din al nostru www.dacoromanica.ro — 208 - neam, sau pe oricare altul Dumnezeu îl va.aleage să fie domn, unul ca acela să nu strice a noastră întă-ritură, ci mai vârtos să o întărească şl să o împuternicească, căci că au cumpărat cu ai lui drepţi şi, curaţi bani. Iar spre mai mare tărie şi împuterire a tot ce s’a scris mai sus poruncit-am la af nostru cinstit şi credincios boeriu, dumisâle ,Mateiaş marele logofăt să scrie şi a noastră peceate să o leage de a-, ceastă carte a noastră. A scris în Huşi la anul 7054 luna April în 4. Din arhiva d-lul C. Diamandi, ministru plenipotenţiar la Paris,, proprietarul moşiei Gura Idricilor. Cf. Surete ms. XLIV, 67. Cdroteni (si. KopoTKin scurt), e trup de moşie pe Bârlad, şi azi nu mai este sat. Ştefan Hrană a fost vornic supt Ştefan cel mare intre 6986 (1478)—8994 (1486) urmând in vornicie lui Crasneş din 6985 şi fiind urmat tn vornicie de Dragoş Boul între 6994—6998. El a avut de fecior pe Ştefan Hrană, care vine proprietar in Coroteni, moşie ce a fost a Iui Bogdan Vodă, de la care o cumpără. Acest Ştefan Hrană a fost vornic supt Stefăniţă Vodă intre 7032—7036 şi în primui an de domnie a lui Petru Rareş. El urmează în vornicie lui Petre (între 7024—7032) şl e urmat de Grozai> după 7036. Avem dar trei generaţii din neamul Hrană: Hrană .voroiQ 1480 Ştefan Hrană vornic 1526 . "4 ' i . Toma Hrană 1546 Toma Hrană trăia pe la 1546, când îşi vinde mo-şla Coroteni la o grupă de neamuri şi anume: x . x lonsşco, Iile Olan., Muşd, Slana Dragoş x Ion, Simian . Măănllă 137. 7054 April 11 (1546), Hotarul Petricanltor pe Başău. Suret de pe uricul lui Petru Vodă pe satul Petri-câni din leat 7054 April 11 ti] ce sau scris sănmile a tot hotarul. . ....„începând de la 'Fodorăni din gura Boului pe www.dacoromanica.ro — 209 — Podraga pănă în gura Podagrei şi peste Başău şi pe Başău în gos până din #os de Săveni, apoi la o movilă ce iaste aproape de drum; apoi peste drum la dial la o movilă; iar de acolo peste zăpodia la dial, apoi pe şăs la o movilă unde să împreună hotarul din Budeşti şi din Vicoleni, mai pe sus de drumu Sucevei; apoi întorcând în sus pe şăs drept la Olodul albu ce iaste în vale, iar de acolo în sus drept la movila ce din gos şi de acolo în sus pe costişă până la al şaptelea movilă, unde să împreună hotarul Petricanilor cu a Ştiubeiului, acesta este tot hotarul Petricanilor... Condica de documente V. I. Tot aici se aduce „suret din Is-pisoc Iul Ştefan Voevod pe satul Ştiubelul din let 7000 Noem. 4 ce sau scos semnele din glos : „începând din matca Başăulul dlntr’o movilă săpată dreptu pe câmpu la movila ce Iaste săpată deasupra, de acolo peste zăpodle ce să chlamă Sărnîcosa la dial la. o movilă săpată mal glos de movila cea mare, de acolo peste câmpu la o movilă săpată ce Iaste In deal despre Iubănlasa, apoi la glod Ia Căldă-ruşa, apoi pe Căldăruşa la pârăul lubăneasa, apoi pe Iubăneasa. Cf. ion Bogdan DLStef. doc. din 7000 Noembre 24 (1491) I, 509—514; II, 215 (doc. din 7011 Febr. 2). 138. 7054 April 15 (1546) Huşi. Petru Vodă Rare; Întăreşte Martel şl Micăl, fetele Anei stăpânire pe câte a S-a parte din Gă-leşeştl, Mănăstirea şl Poiana. * Suret de pe ispisoc vechiu pe sărbie de la Pătru Voevod, scris în Huşi de Luca Popovici din leat 7054 April 15. înştiinţare facem prin această cartea noastră tuturor cui vor căuta asupra ei sau o vor auzi cetinduse, pentru acestea adevărate slugi Marta şi sorusa Mica featele Anei, precum că le-am miluit pre dânsele cu osăbită a noastră milă, de leam dat şi leam întărit lor în ţara noastră a Moldovei, dreptea ocinile lor, din ispisoc de împărţală ce Iau avut maica lor Anna de la părintele domniei meale de la Ştefan Vvod, şi a patra parte din sat din Gâlâşeşti partea cea din sus, despre apus, şi a patra partea din Mănăstirea şi a patra parte din Poiane, ca să le fie lor uric cu tot venitul, şi fiilor lor, nepoţilor, strănepoţilor, preastrănepoţilor www.dacoromanica.ro — 210 — şi Ia tot neamul lor cine li se va alege mai de aproape nestrămutat niciodinioară în veci. Iar hotarul acestor mai sus ziselor părţi, o a patra parte din sat Gălăşeşti, partea cea din sus despre apus, şi a patra parte din Mănăstirea şi a patra partea din Poiana, să le fie lor din tot hotarul câte o a patra parte şi după vechiul hotar păn unde sau apucat din veac. Care spre acasta iaste credinţa a mai sus numitei domniei meale Pătru Vvd, şi credinţa a prea iubiţilor fii a domniei meale, Iliiaş şi Ştefan şi Costandin şi credinţa a tuturor boe-rilor noştri a Moldovei a mari şi a mici, şi spre mai mare întărrtură tuturor acestor de mai sus scrise am poruncit credincios boeriului nostru Măteiaş logofăt să scrie şi cătră adevărata cartea noastră acasta pecetea noastră să lege. „De pe sârble pe limba moldovenească am tălmăcit la anul 1805. Mart 16 polcovnic Pavăl Debrlg ot Mitropolie. Cf. Condica doc. XIX, 2. 139. 7054 April 20 (1546) Huşi. Pătru Vodă întăreşte şl îm-părţeşte latre rude stăpânirea în satele Perlşeştl, Nlstorenl şl Mlcleştl. Suret scos di pi sărbie ot Pătru Voevod din leat 7054 April 20. Adică aceste adevărate slugi a noastre Stănilă şi sora Iui Mărinca, feciorii Anuşcăi. şi cu nepoţii lor Bilăe şi cu sora lui Neacşa, feciorii Nastei cu fii lor Lazor şi Mirce şi Marcu şi Mihul Ploşcă, feciorii Mă-ruscinii, cu fii lor Doica şi cu fratele ei Ştefan Albul şi sora lor Armanca ficiorii Neacşăi, miluituiam pre •dânşii osăbit di a noastră milă leam dat şi liam întărit Ia Noi întral nostru pământ a Moldovei pe a lor direaptă ocină şi moşie din dresuri de întăritură cau avut de la maica lor Anuşa şi Maruşca şi Neacşa şi Nastea de la părintele domniei meale Stefaa Voevod satul anume Pereşăştii şi Nistorenii şi Micleştii precum liam dat lor uric cu tot venitul lor, feciorilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor şi împrăştiaţilor lor şi a tot neamul lor cari se vor aleage niam mai de aproape neclintit nici răşuit niciodinioară în veci, Aşa liam dat lor aceste www.dacoromanica.ro — 211 — trei sate la patru părţi: Părăşestii iam dat lui Stănilă şi surorii lui Măriuţii, iar Nistorenii Bităii şi surorii lui Neacşăi, iar Jumătate de sat de Micleşti, Jumătate din sus, iam dat Mircei şi lui Lazor şi Iui Marcu şi Mi-fiului Ploscă, iar cea Jumătate de sat din Micleşti partea din Jos am dato Dolţii şi fratelui Steţcului Albul şi surorii lor Armanţii, iar hotarele acestor de sus scrisă sate anume Perişăştii, i Nistorenii i Micleştii leam dat cu tot locul prin hotarăle vechi, pe unde din Aeac au îmbiat 'stăpânire. Şi cătră aceasta iaste credinţa •domniei meale Pătru Voevod şi cu credinţa prea iubiţilor îii ai domniei m'eale Iliaş şi Ştefan şi Constantin şi credinţa boiarilor noştri. Au scris'Vasile Buzdugan in Huşi. „Acest suret lam tălmăcit eu de pe cel adevărat, eu Cucernicul între diaconi Miron ierodiacon la leat 1800 > « o1 3 B E B a a (iau jumătate din Micieşti-sus) (iau jumătate din Micleştii-jos) 140. 7054 April 20 (1546) Huşi. Petru Vodă dărueşte lui Şandru •gparcalab de Roman jum. satul Odobeşti pe Berheci, perdut de Ioanaş ^şatrar in hiclenie contra iul Stefănlţă Vodă. AldCTÎIO GWÎEIO hj it ETpZ G0EK0fl,d. rCfl^pR 3EdtdH dtOd-^dGCHOH. 3UddtEHHT0 MUHH/II HCCHdl dHCTOdt HdUJHdi CZC'kdt KTO 4ld IIE.H BZ3pHT. HdH Ero MTO^MH OlfCdlUlIHT. W?KE TOT HCTK1HHÎH 3ldUI B'kpHÎH llall IIIdHApO fipi&KdddR H0K0rpdrJ,CKÎH I CdO^JKHd llddi irflpdSO H G'fcpHO. T'fedi dlKI BURGHIU flpdGO ckpHO\'IO EfO CdOlfJKGOlf www.dacoromanica.ro 212 — Ao Hdc. JKddOBddH Ef/Viki tro cocobhoio iidoicro didCTiw fi Addif it IlOTBpX^Hdll fC/MKl f/HOy COT HdC Oy HdLUEH StMAH Oy /HOd^dEC, KOH. | flOdOBHNd «dO COT GOLţedEIJI. Hd EEpyAHH. H CZ dldHHHdl oy BEpy'bH... H3FOyBHd EH IwdHZUJ UJETpdp Oy yHKd’bHCTBBI KOdtf C'fc BZ3BHTH0ydH H)f | CZ HHHdtll HEB’bpHHdiH HdA EpdTdHHHd Tcn^BdlH, dldd^drO GT£t|5dNd BOEBO^BI. TOf KZCE BhlLUEnHCdHHOt nOdOBHHd CSdO WT C0U,£d£L|J. IjJO Hd GEp\£HH. H CZ dldHNOdl oy Efp)cfeM ,d,d SCT HdUJEdIoy B’bpHOdIOy ndHOy I lIIdH^poy npZKdddEoy HoBorpd^cKomoy wt Ndc oypHKv h cz Bzccdi Aoyo^orfi Edioy » A'bTE/H tro h oyHoyMdTO/H cro. h np'boyHoyMdTodi tro. H BZCEdlOy po^oy tro KTO C'fc tiHoy H3E£p£T MdII | EdH/KNÎII nenopoywcnHo NHKOdIOKE Hd B*bKH. H dlJJEdHCA H’bKOdH H3HdH,d,8T H’bKÎH fipHBH~ /lîll 8 CHOB ICOdHZHJd UJdTpdp'b HdH 8 Ero BHoyKWB HdH EOyKTOro. H WHH HHKOdHHCE CZ E^HHdlH flpHBHdlH. £d H£ Hdld | WT ^OGH-KdTH Hd B'fcKH. d yoTdp TOH BHUitnHCdHHOH. IIOdOBHHd C£dd WI1,S-Hd KfpyfcMH H CZ /HdHHOdl Oy Efpy’fcH, fCT WT BZCH yOTdpd nodOBHHd. d COT HHUIHy CTOpOH HOCTdpOdlOy \0Tdp8 | HOKoy^d H3 K'k'Kd COJKHBddH. d Hd TO £CT B'bpd HdHJfro TCn^Bd BKILUEnHCdNNdrodlEI IIcTpd ROCEO^H. II B'bpd np’bKZSdWEdEHHBIdi CHCOB rcfl^B/HH. IldHdUJd H GTE^dHd H KOCTdHTHHd, H B’bpd Gordp HdiuHy B’bpd | ridHd G^spfdu y8poy. B'bpd ndMd liopmi ^BOpHIIKd. B’bpd ndHd IIcTpH KpXKd. B’bpd HdHd 0TOypSH ndp-KdddGd yoTHHCKhiy. B'bpd ndHd y8p8 h HdHd iHiipoiid npzKdddGOBf HEiHELJjCKEiy, B'bpd HdHd Tzdllld I npdBdddEd HoBOrpd^CEdrO. B’bpd HdHd IlfTpd BdpTHKOBHHd IlOpTdpd CSHdBCKdro, B’bpd nd11d WpÎA cndTdp’b, B’bpd ndHd dioyHdd BHCT’bpHiiKd. B’bpd ndiid ypzEopd IIOCTEdHHKd, B'bpd ndHd yddl3H. B'bpd ndfid | IlfTpdUIKd HdUJHIIKd B'bpd ridHd irbroydd cTodiuiKd. B'bpd ndHd nddgd Kodincd. n B-bpd BZC/fiy corap Ndînny diod,d,dECKki;( BEdiiKiiy h diddny d no Hdimidi ÎKHBOT'b KTO GOy,d,£T TCn^pZ COT ^TEH HdUJHy Hdll (WT HdlUfrO p04,d). Hdll lldK Boy^ KOTO BZ H3B£p£T Tcll^pf/M GliTH oy HdUîtH /HOd AdSCKOH 3£dldH. TOT EH fdioy HinopOyWHd HdWEro p,ddNÎd H HOTBpZJK^EHId. ddH EH E/H8 STBpZ^Hd H SKp’bnHd, 3dH0y?Ke ECdlhJ j Edioy ^ddH h noTBpz^HdH 3d cro npdKoyw cdoy:i;Eow p,o ll<5C- 3 HO KOdIUEE Kp’briOCT H IlOTBpZJK^EHÎE TOiHOţ' BZCEdlOy BElIHEflIICd H HOdloy BEd’bdH ECdlbl ^IdllIEdloy | B’bpflOdlOy lldlIOV /IldTÎWUJO^ /lorOEjSEToy nHCdTH H lldlllS HEMdT npHB’bCllTH KCEdloy /IIICTOy HdlllEdloy. nilCdd BdCHdll ESS^STdH 8 XOV'C£\‘. BdTO -*.311,4,. dlfll,d-dlipHd K. www.dacoromanica.ro — 213 — Cu mila iui Dumnezeu Noi Petru Voevod, domn i&ni Moldaviei, înştiinţare facem cu această Carte a noastră tuturor cui pre dănsa vor căta sau cetindu-se 0 vor auzi-o, adică acest cinstit al nostru credincios pan Şandro~~ parcalab de Novograd slujit-a noao cu dreptate şi credinţă. Deci noi văzând cea cu dreptate şi cu credinţă a lui slujbă spre noi miluitu-ne-am înşine lui cu osebită a noastră miiă şi am dat şi am întărit înşine de la noi în al nostru pământ în Moldavîa jumătate sat din Oţeleşti, pe Berheciu, şl cu mori în Berheaci; şi au pierdut-o loanăş şatrar în hitlenie, când s'au rădicat cu alţi necredincioşi asupra nepotului „meu de frate, tînărul Ştefan Voevod. Toată cea de mai sus scrisă giumătate de sat din Oţeleşti, ce-i pe Berheaciu şi cu mori în Berheaci, ca să fie credinciosului nostru pan Şandru părcalab al Novrogradului de la noi uric şi cu toate veniturile, lui şi copiilor lui şi ne-poţiior lui şi strănepoţilor lui şi la tot neamul lui ce 1 se va aleage mai de aproape neruşăit niciodinioară în veaci. Iar dacă vreo dată se vor afla nescareva privilegii la fii lui loanăş şatrar sau la ai lui nepoţi sau la oricare alalt ar fi, iar ei niciodănăoară cu aceale privilegii să nu aibă a dobândi în veaci. Iar hotarul Celei de mai sus scrise jumătate de sat Oţeleşti, ce-i la Berheaci, şi cu mori în Berheaci, să fie despre toate hotarele pe jumătate; iară dinspre alalte hotare pe vechiul hotar, pe unde din veac au îmbiat. Iar la a-■ceasta iaste credinţa domniei noastre mai sus scrisă Pătru Voevod, şi credimţa prea iubiţilor fii ai domniei meale Iliaş şi Ştefan şi Constantin şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dumsale Efrem Hurul, credinţa dumsale Borca dvornic, credinţa dumsale Petre Crăc, credinţa dumsale dumsale Sturza parcalab de Hotin. credinţa 'dmsale Huru si pan Miron parcalabi de Neamţ, credinţa dumsale Tâmpa pârcălab de Novrograd, credinţa dumsale Petre Varticovici portar Sucevei, Credinţa dmsale Jurie spatar, credinţa dumsale Mohilă visternic, -credinţa dumsale Hrăbor postelnic, credinţa dumsale LHamza, credinţa dmsale Petraşco paharnic, credinţa www.dacoromanica.ro — 214 — dmsale Neagul stolnic, credinţa dmsale Piaxa comis> şi credinţa tuturor boiarilor noştri Moldoveneşti a marf şi a mici. Iar după a noastră viiată cine va fi domnr din copii noştri sau dintru al nostru neam, sau pe ori care alalalt Dumnezeu 11 va aleage să fie domn în ai nostru moldovenesc pământ, unul ca acela să nu4 strice a noastră daanie şi întăritură, ci să-i întărească' şi să-i împuternicească, căci că înşine i-am dat şi i-am întărit pentru a lui dlreaptă slujbă spre noi. Iar spre mai mare tărie şi puteare a tot ce s’a scris mai sus poruacit-am Ia al nostru credincios boiariu Mateia? logofăt să scrie şi a noastră peceate să o leage la această carte a noastră. A scris Vasile Buzdugan în Huşi Ia anul 7054 luna April 20. ~ Academia Română peceţl plic CLXXXIX. 257. Pecetea căzut* ca şl şnurul. Pergamentul a fost dăruit de Gh. Breahnă, răzeş ît» Obârşia, Bacău. Cf. Surete ms. XLIII, 693. Isplsocul nostru corn-plecteazâ cadrul boiarilor, cari an luat parte la omortrea Iul Stefă-niţă Vodă, şl a căror averi au fost confiscate de Petru Vodă şl dat& la bolarl credincioşi şle>şl, Cf. Urlcar XVIII, 112. 141. 7054 April 25 (1546) Huşi. Pătru Vodă Rareş întăreşte-Iul Şteful şl fraţilor săi stăpânire pe satul Runcul, la gura Strâmbei pe Tazlău In faţa Bereştllor. Cu mila lui Dumnezeu Noi Pătru Voevod, domn?1 ţării Moldaviei; facem ştire cu această carte a noastră tuturor cui va căta pre dânsa sau cetindu-i-se o vor auzi; iată că domniia mea am miluit cu osăbita noastră: milă pre adevăratele noastre slugi pre Steful şi p& fratele său Sârbul şi pe surorile lui Maruşca şi Mariiai şi le-am dat şi le-am întărit lor în al nostru pământ al Moldovei dreapta lor ocină şi uric de cumpărătură, ce l'au avut tatăl lor popa Stroe de la părintele nos-Stefan Voevod o poiană în protriva Bereştilor pre' Tazlău la gura Strâmbei, anume Runcul şi cu toate', poeniie ca să le fie lor de la domniia mea uric şi CU' tot venitul, lor şi fiilor lor şi nepoţilor lor, şi la tofc neamul lor, cine va fi mal de aproape neruşăit nicio-dănăoară în veacî, iar hotarul poianelor celor de mal www.dacoromanica.ro — 215 — sus arătate să fie din toate părţile după hotarul vechiu cum a fost din veac; iar de să vor afla ceva lirice de la acel Ştefan Vodă ce se numeaşte Lăcustă în protivăt urice ca acelea să n'aibă nici o puteare înnaintea hrisovului nostru. Şi întru aceasta iaste credinţa domniei meale mai sus scrisă Noi Pătru Voevod şi credinţa prea iubiţilor fii ai domniei noastre Iliiaş şi Ştefan şi Constantin şi credinţa boiarilor noştri, credinţa dmsafe Ifrim Hurul, şi credinţa dumsale Borcea vornicul, şi credinţa dumsale Petre Crăc şi credinţa dumsale Sturzea parcalab de Hotin, şi credinţa dumsaie Danciul Hurul, credinţa dumsale Şandru şi Tămpa parcalabi de No* vograd, credinţa dumsale Petre Varticovici portar de Suceava, credinţa dmsale Jurie spatar, credinţa dmsale Moghilă vistiarnic, credinţa dmsale Hrăbor postelnic, credinţa dmsale Pătraşco paharnic, credinţa dmsale Neagul stolnic, credinţa dmsale Plaxa comis şi credinţa tuturor boiarilor noştri ai Moldaviei a mari şi a mici. Iar după a noastră viiaţă cine va fi domn din fii noştri sau din al nostru neam, sau pe ori carele altul îl va aleage Dumnezeu să fie domn pământului nostru, acela să nu strice această a noastră daanie şi întăritură, ci să le întărească, căci că şi noi le-am dat şi le-am întărit pentru a lor dlreaptă slujbă, şi că iaste dreaptă a lor ocină. Iar pentru mai mare întărire a tot ce s’a scris mai sus poruncit-am la al nostru credincios boiariu Mateiaş logofăt să scrie şi a noastră peceate să o leage ia această a noastră carte- A scris Luca. Popovici în Huşi la anul 7CL4 Aprilie 25. „s’au tălmăcit de pe sârbie de polcovnic Enache Papainopulo postelnic şi sau poslăduit în 1817 Mart 7 de clucer Pavăl Debrici. Acta condica Emil Mlclescu; cf. Surete ma. XXXV, 570. Traducătorul pune Iliiaş pro Mateiaş log. 142. 7054 Mal 1 (1546) Huşi. Pătru Vodă împarte satul Bubu* ruzl în 2 părţi la verii urmaşi al lui Davld şl Stan de supt Ştefan Vodă» . iH/tCTÎK» BJKÎfW /VIKJ IlfTpR BOfBO^d. rOl^pX 3fMAH dlOd^dB-CKOH. 3Hd/HfHHT0 MHNHAt IICCHAI /IHCTO/II HdlliHAt BZCAM KTO IU www.dacoromanica.ro — 216 — NEdl BX3pilT HdH MTSmH tro ScdBlHJHT. UttKE TOTd HCTHHdd CTdHd AOMKd Td^O | pd AdBHA- H H/1EdUHHLI,d EH dlKpHKd H CfCTpd EH AllIKd A04Uh A04K^- H ndEiHEHHKX TOdld H CECTpH Ero AlSllld « iHdd'fc h Eoypd A't™ IldpduiHHHH. oycn ShoVeobe AdBHAd. 11 Tliat ndEdlEHHKOBE H)( | NdlilH CdSCH dd3Wp ESESpoVS H BpdTItd ETO EHddHB H FdUrd H CECTpH TSA°Pd H AlHKd H flHHHU,d OlfCH ShSkOBE CTdHOBH, JKddOBddH ECdlH WCOEHOW HdlUEIO dldCTÎIO. AddH H IIOTKpXAlld11 ECdlBI HdlB | tOT HdC 0\ EIdIUEH 3EdldH 8 /HOdAdBCKOH. H\ npdBOW GDTHHHOY’ H BHK$ndEHÎE. H HCnpilBHdlE k8-IIEEKHOE l|10 Hdlddh A'^A0Bf HX AdBHA H GfdNB WT pOAHTEd*k rrilABd.HH GTEijsdIld BOEBOAd EAHO CtdHI|IF e83HH8 | nOAdH KONIţd HHCKOyda H KpXHHU,d IIOAdH BSdTdpE. IjJO CA TENEp 30B0V*T e8e8-pSS'feHÎH. TOE BXCE BhllUEIlHCdHNOE Ad £CTL ••‘MB ®T NdC SpHKX CX BXCEdl A®X0A0‘h- HdH Ad £CTB Hdl TOE CEdHI|JE Hd Aba MdC- TH | nOdOBIIHd BBIHIH'kd MdCT. Ad £CTB GTdNH A0MlliH TodAfpd AdBHAd II IMEd HX- H ^HSMdTOdl H np’kSHSMdTOdl l^. H npdlJjSp’feTOdl HX- H BKCEdtg pOA^ HX KTO CA Hdl H3BEpET IldH-BdHEKHilI HEnopSllIEHHO HHKOdHWE Hd B’fcKH. d X0™? | TOH npAA* pEMEHHOH CEdHI|IH e8sHH8 no^dll KOHU,d IlHCKSdd. H KpKHHlţd. IlOAdll BSdrdpE. l(JO CA TEIlEp 30S0yT EOyBSpSS'kHÎH Ad £CT(4 WT OV'CHX CTOpOHH nOCTdpOdlS X www.dacoromanica.ro - 217 — fcbpd ndHd llf | TpdlUKd MdLJJHHKd. K'fcpa IMNd H'fcrS/U CTO/INHKd.'-B'kpd HdHd Ilddgd KO/MHCd. A B'kpd 8cH)£ KOrapCOB HdUiHJţ /MOd-^dBCKBI^ Bf/1HKH)( H diddH^. ă no HdUJCdl JKHBOTA KTO BS^fT Bcn^pa HdtlJfH 3fdl/1H. diOd^dB | CKOH WT ^‘fcTfH NdLUH)f H.1H WT wdtxjtro po^o^. Nd» ridK kova kcto Ka H3BtptT rcnAptdi ehth ildtXJfH 3SdldH diOdAdBCKOH. TOT BH HdlB HmopStliHd HdUJCrO dHÎf li riOTBp&>KA(HU. ddHBH Hdl | KTBpKAHdB H SKp’kllH.I. 3* 'A Bubnruzi partea de sus y, Buburuzl partea de jos 143. 7054 Mai 2 (1546). Petru Vodă întăreşte Mlcăi şi a lor' săi stăpânire pe satele Cositeştii şl Cosiţenli pe Zeletln. Suret de pe un ispisoc sărbăsc de la Pătru Vodă din let 7054 Mai 2. Insămnare facem cu acastă carte a noastră tuturor ce o ar vede sau cetindusă o ar auzi. Iată adevărată Mica fata Niagului Mălaiu şi cu văr primare a ii A--vraam, iam miluit pre dânşii cu osăbita a noastră milă liam dat şi liarn întărit lor de la noi întru a nostru pământu al Moldovei, pre a lor dreapte ocini din dres-de cumpărătură ciau avut părintele lor Niagul Mălaiu de' la niamul domnii meale Ştefan Voevod şi din dres de' întărire ciau avut ei de la nepotul de frate a domniei mele tânăr Ştefan Voevod un satu anume Cositeştii ce' sânt pe Cobâle şi satu Cosâţenii ce sântu pre Ze(le-tin) din gos de Galberi; aceste toate ce sânt mai sus-scrise ca să Ie (fie şi) de la noi cu tot venitul lor şf copiilor lor şi nepoţilor lor şi strănepoţilor şi a tot neamul ce se va aleage mai de aproape neclătit niclj odinioară în veci. Iară hotarul acelor mai sus numite* sate, anume Cositeştii, ce sânt pe Cobâle şi Cosiţenii cer www.dacoromanica.ro — 220 — .sânt pre Zeletiti pre din gios de Galbeni ca să le fie de Către toate părţile după hotar cel vechiu, pre unde din veci au îmbiat. Iar spre aciasta este credinţa domnii mele ce mai sus scrie Pătru Voevod şi a pre iubiţilor fii ai domniei mele llieş şi Ştefan şi Constantin şi în credinţa a tuturor boerilor noştri moldoveneşti a mari şl a mici, fiind logofăt Mateiaş. „Sau scos la let 7275 Sept. 3“ (1766) de Toader Muşte. , In dos nota: „zapisu pe parte Saverincâi. I pe a lui Gllgorlca Bechll, pe a lui Theodor Călugăr sân (fiu) Bechll, flcorll Iul Ştefan Bechll şl zapls pe parte lui Vasile Bechll săn lonescu şl zapls Ţa-gulul pe o bucată şl 2 laturi şl zapls pe parte de glos de sileşte pe £urăturl pe cotu a treia." — „Pe parte Săverlncă) şi cumpărăturile lui Istrate de Şerbeştl". — Note lexicale. JKaaOKddH = mllultuneam noi. Hjf npaBHX1 wthhş = pe a lor djepte oclne. H APxr = şl alt. toi cx KHiue nncaHHOi = care toate acele de mal sus scrise. Ad ict ha\ = să le fie lor. „de la Pătru Vodă pre Coslţenl 7054 Mal 2*. . 144. 7054 Mai 12 (1546) Huşi. Pătru Vodă Rareş întăreşte urma--şilor lui Iachlm Porcişanul stăpânire peste satul Porclşanl, şl Împarte «atul In trei părţi, pe cel 3 moştenitori. iH/icTiw K.'Ki'fW dtbi IlfTpa boiboa<». rcnAdpz, 3idtdH /Hoa. AdBCKOH. 3HddHHHT0 HHHHiM HCCHdt dHCTO/H NdllIHdi. B&C'bdi KTO Hd llliH ESSpHT II/1U HTOlj'HH iro ScdHUIHT. GDJK TOTH HCTHNHlH | HdUIH CdSTH A^d H CpdTh EI’O niTp'k CHOBI tdKHdtd IIOpHHUId-«Saa. H BpdTdHHH Hţ TOd^ip CHX dSKHN. JKddOBddH EfdtH H\" CO-C0BN010 Hdlilîtd dtdCTÎtd. A<»dM H nOTBpXAHdH ICdtH | Hdt 01f HdlUEtl 3k,«dH. dtodAdBrKOH. Hy npdBSio wtnhnS hs npHBHdî: kŞiiokhoi jţio Hdtaa coTitţ tiy taKHdt nopHHtiidHŞd. wt np'bA'^A4 rocnoACT-BdaiH Gn^ana boibo^h. iano cmo HdHdrk IIopHi | nianîH. KdKo Ad ICT H/M COT HdC OlfpHK H CZ, BSCIdl A°X°A0A4. K/Kîw amctîew rcnApx 3fA\rtH am?a,\4Kck<«h. Cap de bou, şnurul matasă, fraise. Urlcul nostru ne rădică cu ştirile despre Porclşanl tocmai la i445 supt Ştefan Vodă, când lachlm Porclşanul a cumpărat satul Por-«cişanii de la vechil lui proprietari. lachlm şl-a luat numele de la catul Porcişani care şl-a luat numele de la unul Porciş, diminutiv KOfKÎlO Iw BOfUO^d) BXCOH 3£didli 8r- rppOBdfl^HHCKOf- CNX EEdHKdrO H ^OBpdTO PdAVd BOfBO^S | ^,d2dT rcn^BddiH cBie nosfd'bnif ^pitroTOB cx EpdTirac h Ordimiod cx ^BpdT'iraC II CX NHX CHOB | tdKOfK lldl fCT WTIIIlS l|Jo -C‘b 30- -«£T ţOdiH£l|Jildll dl£?K^8 BopXCKSd H dlfJK^S CD\'dB. Î10NEW Hdl £CT | CTdpd H npdBd WTNIIN8... 8BH... Hlf £CT îipHTfCHSd WTKX EOpXC-K8d, EOd’bpH KpdHGOB£i|IHdl. | d WTKX U’)(dS EpX,..-- Td>K IlOTOdl .^pdrOT H CTdNIKM. II3tid^HIU KHHTd CTdpOTd II KpdCNdTO | Pd^^dd BOfBO^S. H mi^ROdlH... KNHI’S H HSHdH^OX H HCTHHCTBOBdd (COE)H KdKO HJf c8t npll | TfCIlSdH BllllipEMf NH (EOd'fep CX c)lidOOCT. cero pd^i <«8 AM&X rcnAKOdUi. Ad diiS... pt^etiS cfdiiijje | nocTdpii JJOTdpil... H O^dE. HH.ll, li CNOBf/H Mdi. H BIlSKOdi H îip'lîKIlts'IfTOdl.., HHWTKOrOfK HEI10TX | KNOSENH nop'fc.1... CB^A^™1* IIOCTdKdEHdl rcnAKC'diH... BfdiiKoii aB0P,,hk I H -- H kh... cndTdp. h Kiipitd | ElICTIIIdpilHK... CH... H ffprf.,. BEdliKH IlOCTEdIIIIK | HC. l^dddllli www.dacoromanica.ro — 224 — Mvr Igdh CHprnSu ijhc b& cto/Ihh rpa^.., mah kt ^nh, B/t‘bT -+3n^ f Io iHipMd BOtBO^d, iHdCTÎW EOKÎA, TOCIJO^HH, Pecetea: ntMdT io /HHpMd BOtEO^ H rOCno^HH BddUJKOHl •+3114. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. Cu mila lui Dumnezeu Iw Mircea Voevod a toată; ţara Ungro-Vlahiei, fiiul marelui şi bunului Radul Voevod, dă domniia mea această poruncă lui Dragotă cu-fraţii săi, şi lui Stanciul cu fraţii săi şi cu alţi fii ai' lor, ca să le fie lor ocină, care se chiamă Homneştali (Coama) între Borăscul şi între Ohab, căci că le iaste veche şi direaptă ocină; dar că le-a făcut lor strănsoare despre Borăscul boiarii Craioveşti, iar despre Ohab Bră... Deci pentru aceasta Dragot şi Stanciul au scos-cărţile bătrânului şi frumosului Radul Voevod şi dom= nia mea văzui cartea şi aflăi şi mă încredinţăm precum lor le-a fost făcut strănsoare mai sus zişii boiari cu silă. Drept aceia am dat domniia mea ca să le fie mai sus zisa selişte pe vechile hotare de ohab lor şl fiilor lor şi nepoţilor şi strănepoţilor niciodănăoară nestrămutată pe porunca domniei meale. Marturi am pus domnia mea: (Vintilă) mare vornic.., (şi Crăstian) spătar şi Chirca... (şi Coandă) visternic... şi Gheorghe' (comis) şi Dragomir mare postelnic; is(pravnic) Ţalapf logofăt. Ion Sirghiuţ a scris în cetatea de reşedinţă... Mai 23 zile anul 7054. Original hărtle foarte ros pe Ia îndoituri. Pecete aplicată pe-hărtle lipită cu ceară roşie. Cf. csndlca documente XII sub anuo 4. 147. 7054, Mai 25 (1546) regeşte. Pentru Zahorenl. Ispisoc de la Pătru Voevod cel adivărat pe piele de epure şi cu copie încredinţată de Evloghie dascălul din 1765 Mai 16 pentru Zahoreni. Din opisul a 58 scrisori pomenite pe moşiile Za-horenii, Dumuşenii şi Teşcurenii de la ţinutul Doroho-iuluî, ce s’au primit de Ştefan Gherghel spatar de la dumnalul stolnic Grigore Tomiţa 1823, Decembre 17 zile-Cf. Surete ms. II, 322. www.dacoromanica.ro — 225 — 148- 7054 Iunie ÎS (1546) laşi. Petru Vodă jntăreşte Iul An-drabuş şi la ai săi stăpânire în Baboşlnl pe Racova, Împărţind moşia în 2 părţi. - Suret de pe ispisoc de la Pătru Voevod din leat 7054 Iunie 18. Facem înştiinţare pentru adevărate slugile noastre Andrabuş şl fratele lui Andreicăi şi sora lor Malia, feciorii lui Petre Corod şi rudeniile lor Maruşcăi, şi sora lui Marincăi featele Iui Stanciui Corod, precum că iam miluit pre dânşii osebit de a noastră milă, am dat şi am întărit lor întru al nostru pământ al Molda-viei a lor direaptă ocină din dres de cumpărătură, ce au avut tatul lor Petre Corod şi Stanciui Corod de la părintele domniei meale Ştefan Voevod, un sat pe Ra~ iova anume Baboşinii, ce au fost cumpărătură tatului lor de la Sora, fata Anii, nepoata lui Mic Brăcioae, drept 200 zloţi tătărăşti. Deci acea toate de mai sus zisă să fie de la noi uric cu tot venitul,. însă să fie lor acel sat anume Baboşinii în doao părţi; doaă părţi să fie slugii noastre lui Andrabuş şi fraţină său An-drercăi, şi surorii lor Maţii; iar a treia parte iarăşi dintru aCelaş sat să fie rudeniilor lor Maruşcăi şl rudeniei lor Marinca, lor şi feciorilor lor, nepoţilor lor şi strănepoţilor şi a tot neamul ce se va aleage mai. aproape neruşeit nici odinioară în veaci. Iar hotarul acelui de mai sus scris sat, anume Baboşinii ces pe Racova să fie parte de gios după hotarul, cel vechiu pe unde au îmbiat din vechiu, Iar hotarul părţii din sus să fie de la o movilită drept la dumbravă atâta este hotarul. Pentru aceia credinţa domniei meale Petru Voevod şi credinţa preaiubiţilor fiilor domniei meale Iliiaş şt Ştefan şi Constantin Voevod, şi credinţa boiarilor noştri de la dumnealui Borcea dvor-nicul pănă la dumnealui Plaxa comisul şi credinţa tuturor boerilor noştri a mari şi mici. Iar după a noastră viiaţă cine va fi domnu ţării aceştie să nu strice a noastră daanie şi întăritură, ci mai vârtos să de şi să în ărească, de vreame că şi noi am dat şi am întărit, pentru că este a lor driaptă ocină. Iar pentru mai mare www.dacoromanica.ro — 226 — tărie am poruncit Credinciosului nostru boiar dumisale Măteiaş logofăt să scrii şi a noastră peceate să o leage la această carte a noastră. Face parte din arhiva d-lul dr. Dragcmlr Hurmuzescu; cf. Su-rete ms. XLVI, 281. 149. 7054 Iulie 6 (1546) Hârlău. Petru Vodă îatăreşte Impăr-ţala ce şi-au făcut între sine nepoţii Tomel şl Anei în satele Gâlă* şeşfi, Mănăstirea şl Poenl pe Răcătău. Noi Petru Voevod, bojiiu milostiiu gospodaru zemli Moldavscoi, leat 7054 Iuiie 6. înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor cine pre dânsa va câta sau Cetindu-o va auzi, iată că au venit dinaintea noastră şi dinaintea a tuturor a lor noştri, moldoveneşti boiari slugile noastre Jurja şi fraţii lui, Filip şi Gavril şi Drăghici şi surorile lor Nasta şi Sofronia, nepoţii Tomei şi săminţenia lor Marta fata Annei, şi cu nepoata ei Neaga, de a lor bună voe de nime nevoiţi nici asupriţi şi şau împărţit a sale drepte ocine din dresă de împărţală ce au avut moşii lor Toma şi Anna de la părintele domniei meale Ştefan Voevod, giumătate de sat de Gâlâ-şeşti cei în gara Răcătăalai, parte de sus şi giumătate de Mănăstire şi giumătate de Poeni şi sau venit in parte slugilor noastre Giurgii şi fraţilor lui, Filip şl lui Gavril şi lui Drăghici şi surorilor lor Nastei şi Sofro-niei, giumătate dintrace giumătate de sat de Gălăseşti partea de cătră răsărit, şi giumătate din giumătate din Mănăstire şi giumătate din giumătate din Poeni, şi iarăşi în partea sămănţiilor lui Nastii şi Neagăi, li sau venit aşijdere giumătate dintraceiaşi giumătate de sat de Gâlăşeşti parte de cătră apus şi giumătate din giumătate din Mănăstire, şi giumătate din giumătate din Poeni. Deci şi noi văzând de a lor bună voe tocmală şi dreaptă împărţală, iarăşi noi aşijdere şi de la noi datuliam si liam întărit slugilor noastre Giurgii şi fraţilor lui, Filip, şi lui Gavril şi lui Drăghici şi surorilor lor Nastei şi Sofroniei, nepoţii Tomei pre aceaia de mai sus numită giumătate din giumătate de sat de www.dacoromanica.ro — 227 — Oâlâseşti ce-i în gara Răcătăului din partea de sus, giumătate din giumătate din Mănăstire şi a Poenilor -Cari să le fie lor şi de la noi uric cu tot venitul lor şi feciorilor lor, şi nepoţilor şi strănepoţilor şi împrăştiaţilor şi a tot rodului lor, cine li sar aleage mai de aproape neclătit niciodinioară în veaci iară hotarul acelor de mai sus scrisă giumătate de sat de Gălăşeşti şi din Mănăstire şi din Poeni, părţile de cătră răsărit, ca să le fie dintru tot hotarul giumătate din giumătate, iară despre alte părţi, pe hotarul bătrân, pe unde au dovăit din veac. Şi spre aceasta iaste credinţa însuşi a domniei meale, care mai sus ne scriem numele Petru Voevod, şi credinţa ale iubiţilor fiiior domniei meale Iliaş şi Ştefan şi Costantin şi credinţa berarilor noştri (de la Ifrim Huru vornicul şi până la Plaxa comisul). Şi Măteiaşi logofătul au legat peceate şi s’au scris în îiârlău la veleat ce sau scris mai sus ca să se ştie. Eu Axinte uricatuL am scris româneşte de pe sâr-bie, u las leat 7229 Dec. 9. Eu Vasile Bosăe am dat cheltuiala de isau scos «după uric româneşte ca să ştie şi alţi fraţi. Şi eu fiind răzeş am scris Constantin Bosie vornic, 1838 Oct. 1. Acad. Rom. pachetele Mitropoliei de Iaşi No. 2. Cf. Surete tns. XXVIII 437 Supt No. 1 in aceiaşi pachet (cf. Surete ms. XXVIII 435) stă scris urlcul lui Ştefan Vodă diu 6978 Mart 15 (recte 6998, ci. I. Bogdan DCStef. I, 403). tălmăcit româneşte de clucer Pavăi Debriţ la Mitropolie in 1798 Mal 15 şl scris in copie de „şi eu am -scris fiind şi răzăş Constantin Bosie 1835 Oct. 1. In 1490 Îşi împart moşiile de pe Răcătău: Găleşeţtii (pe Ră-cătău), Mănăstirea (pe Divlnet) şl Poenile (Horgeştii, Năneştil, Oteş. <411 şl Pănceştli) aceşti stăpâni: 2) Isaiu Stana 1 | = Forcas 2) Petre Forcaş, Marta Toma, Ana 2 3 4 5 Isaiu ia Oteştli, Horgeştii. ‘A Năneştli, unde îţi are casete. Petre Forcaş şl Marta iau Galeşeştl y ; Pânceşti 'A, Măneştii y,t Poeni ‘Ai Toma şi Ana iau Găieşeştii Pănceştl , Mănăstire Poeni '/«. După £5 ani se face o nouă impăr{ală între urmaşii'’Tomel şl 1) x I Danciul www.dacoromanica.ro — 228 — Anei, cârl stăpâneau In Gălăşeştl, Mănăstire şl Poenl câte a jumă^ tate. Cel.2 fraţi au avut flecare, câte un copil: ' Danciul ,Tomâr Ana 1 - _____L___________ x Marta x Jur}, Flllpr Gavril. DrâghlcL Nastea. Sofronla , Neagoe . iau jumătate' (Jiu jumătatea celor 3 sate iau a doua jumătate Intre f490—1548 satul Pănceştîi ■— două treimi — eşlse dlnstâ-pânirea lui Petre Farcaş şl Toma. , . In condica de- documentele moşiilor TăoştI, Lleştil, Bodeştl, Callpădure, Balţaţil de la Vaslui, (Acad. Rom. ms. 3280, pg. 71) cetim această spiţă' Bosiascâ, In care cetitn cine a fost C. Bosie. " ' , , , .Bosie Vaslle Bosie ' Ioan Bosie Constantin Bosie Sandul Bosie 2 logofăt şatrar Catrina, Maria, Ileana, Balaşa Serlban, Neculai J =C. Velsa . ■ | medelnlcer Catrina, Gheorghe, CosUn,^Vasile, Iacov, Zojţa, Iile fără rod fără rod Cf. Surete ms. XLV, 1041. Documentele chirilice din acest volum, precum şi zaful în întregime, sunt efectuate de d Ioan Breabăn, maestru tipograf din Iaşi. www.dacoromanica.ro INDICE AXFABETIC Acibaş, prisaca lui,— 16 Adormirea Maicii Domnului Ia 15 August 67. ' Adamachi Vas. 45. Agafton 99, Agrişca 98, 112 Albaş, iaz jl—119. Albescul Dragoş 154. . Albescu Petre 154. ' Albeşti 154. Albiţa, spiţa —114. Albotă Ion 112, 185 Albotă post. 146, 148, 194. Albotă Coste post. 112,186. Albotă Şasea 112 Albotă Sorea 186. Albul 41, 45, 71, 74. . Albul ceaşnic 33;—spatar 61, 64, 70. Albul Ştefan (Steţco) 210, 211. Alexa 93. . . Alexandri V. Paulina 77. Alexandrei Vodă 61, 64, 154, 155. - Alexandru Vodă cel Bun 10, 13, 14, 16, 17, 19, 20. 21, ; 23, 25, 23 (fii săi Ilieş Ştefan, Petre şi Alexandru) 28, 30, 31, 44, 68 (tatăl lui P. V. Aron) 92. 115, 123, 132, 150. 153, 169. Alexandru Vodă sin Ştefan Vodă cel Mare 6, 76, 79, 86, 87, 157, 159. Alexandru Ion ţar Bulgarilor şi Grecilor 2, 4, 5, (spiţă). Alexandru spatar 35, 47; — parcalab Romanului 87. Almaş 82, 152, 182. Almăşel 151. Alunaşe 151, Amurat soltan 7. Anna 134, 172, 200, 209. 225. Andrabuş 189, 225. Andreiu, ucenic 7, 85. Andrei, căpitan, talmaciu 177. Andreica 70, 80,123, 168,225, Andriescu I. 173. ’ Andronic, hotnog 168. Andronic egumen Ia Chiţcani 27, 28. 32, 68, 127, 144. . Andronicovici Coste 35, 47, 53, 57 (paharnic). Andronic Coste 53, 57. Andronic Elena 133. Andronic Nechita 133. Andruşco 103. Anghelina 87, 141, 203. Aniţa 217, 218. Antileşti 54. Antoniu d-na din Piatra 24. Anuşca *91, 93, 96, 112, 132; . 134, 159, 172,176, 189,211, 212 (spiţa). Arbănească, ţara, 1. 3. Arbure Luca 102, 118, 124, 125, *170 (portar Sucevei), 171, 177, 113, 93, 98; parcalab de Neamţ 76. , Argeş, Curtea de—2, 8. Aria, procletul 11, 27, 35, 126 www.dacoromanica.ro — 230 Armanca 117, 176, 190, 191, 210, 211. armata grecească 1. Aron Vodă Petru 62,63,66, 68. Arvat Mihail 151. Arvat Toader 151. Asan Ion ţar 1, 2, 4. Asan Caloian I, 2. Asan Petre 2. Asan Mihai 4. aspri 79, 83. . Atanasiu Jenică 150, 218. Atos 108. Avraam 219. Axinte uricar 227, Baboşini 189, 225. Bâc 119. Bădărăi. spiţa 165. Badea 38. Bâdiul 203. Bădros Neculai căp. 168. Baizet soltan 7. ^ Băicean 61. ~ Baico 151,152(nota istorică) 182. Balascev D. Gh. 2. , Balcean Ioan pah. 38, 41, 45, 63, 66. Baico pah. 48. Balduin de Flandra 2. Băleni 137. Balica A. Maria 152. Balomireşti 51. Balosineşti 50. Baloş ceaşnic 35, 47, 51,122, 132, 133, 156. Baloş Ciutea 134. Baloş Horga 101, 134. Baloş Coste 101, 134 (notă istorică). Balşeşti 202. Balş T. log. 135. Banariu Const. 182, 183. Banciul stolnic 33, 38, 45. Bancov, heleşteul lui — 109. Bandur 79. Banul dvornic 114. baraţi, etimologie 72. bărbănţa de n’a da—79' Bărbeşti 123. Bărboşi 49. Barbovschi portar de Suceava. 123, 129,133, 135, 139, 142. BarbuM74. Bărbulescu Jlie 11. Bârlad, apă, 74, 80, 81, 102 105, 106 (pe — ) 107, 132 174, 206, 207 (la apa —). Bârlad, târg, 9, 154. Bârlăzel, vârful — 49. Bârleşti 23. Bărlici Stan 27, 34, 47. Bârsan Anna 141, Bărsăneşti 182. Bărsu 145, 146, 147. - - Barta 181 ^ Basarab Teodora 4. Băseşti 156, 163. Başău, 19; 209 (matca—). Başotă Ion paharnic 155,174. Beachea ll5(maiînsus de—) Bechea Grigore 220. Bechea Ştefan 220. Bechea Vasile 220. Bechea Ionaşco 220. Bechea T. călugăr 220. Belcescul Crăciun 13. Belici, pârău 8. Beldiman Gh. şatrar, ispravnic de Fâlciu 163. Bene 181. ' Berbeace P. 132 Berbeace Ana 132. Bereasa 183. Berehoi 168. Berendei stolnic 35, 47, 122. Bereşti, poiana — 213 Berhea:i, apa, 40, 213. Berta Petre 109. Bezăriceni 91. Bica 80, 81. Bilăe 210, 211. Bilan 217, 218. Bilavoi, apă 102. Bilco 169. www.dacoromanica.ro — 231 — Bistriţa, hramul Uspenia — 71, 72. Blstricenilor, iazul —154. Blăgeşti 174. Blândul 128, 130 (spiţa — ) Blăneştii 105, 106. Blâniţă Ion 156. Blânzii— 128, 129. blăstăm mare 27, 31, 35,126. Bodeştii Precistei 24, 53. Bode vornic 54, 76. Bogdan, frate cu Alexandru cel Bun, 10. Bogdan stolnic 37,41,45,48,93. Bogdan Vodă. fiul lui Alex. cel Bun şi tatăl lui Ştefan cel Mare 154. Bogdan Vlad, fiul lui Ştefan cel Mare, 79, 86, 87, 90, 159; - Vodă 93, 95, 97.98, 99, 101, 102, 103, 105,106, 108, 112, 167, 168 169, 170, (cu ftfr- săi Ion, Ştefan, Petre şi lliaş Vodă). Bogdan fiul lui Petru Vodă Rareş, 129, 132, 135, 137, 139, 146, 187, 190, 206. Bogdan Ion, profesor, 11, 42. 55, 65, 67, 70, 80, 81, 91, 109, 133, 150, 167, 209. Bogdan 53. Bogdăneşti 195. Bogre Vas. 122. Bogza Grig. diac 146, 190. Bogeşti 59. Bojoreni 174. Boldeşti 155 (spiţa—). Boldur visternic 86; — vornic 87, 90. Boloca 84. bombylios 3 (cable sare) Bontici 133. Borra Mih. diac 48. Borâscul 224. Borcea parcalab de Hotin201, 205, — dvornic 207,- 212, 215, 218, 225. Borceşti 66 Bordoş Vasile 84. Borăle 176,177 (etimologie—)/ spiţa — poiana —50. Borila, ţar 2, (Bursus,1. Boseşti 51. Bosie C pisăr 227; spiţa —' 228. Bosie Vas. 227. Bosie Iordachi sulger 17.-Boteanu 188. Boteşti 152. ■ Boţul Lupul 152. Boţuleşti 152. Boul Dragoş vornic 132‘, Boul, gura — 208. Boureanul parc. de Nteamţ?!1*. 74. • Bouşorii ot Vaslui 165i Bozieni 193, 219. Boziu Petre 193. Brâcioae Mic 225. Bradici 200. Braevici Duma vornic 57, 59^ 61, 71, 122. Brahă Ion 157. Brăila, drumul —182. Branu 141. bratanici (nepot de frate) 59Î1 Braţul 53, 59, 66, 138. brodnic 28. Breahnâ Gh. 214. Broşteni 59. Brudureşti 59. Brumariu Vlaicu 165. Buburuz Lazor 217, 218. Buburuzeni 217. 218. Bucium parcalab de Chilia 71.-Buciumi 155. bucoavnă 23. Bucovăţ 16. Budeşti 209. Bucur 95. Bucur Vasile, vornic de poar--tă 98. Buhte 70, 77. . Buhte parcalab de Chilia 74- www.dacoromanica.ro — 232 "Bucureşti, lângă Tecuci 96. Bujoreşti 157. Bulbosie Ion 55. ‘Bulgari 1. Bulgara, fântână supt — 217, 218. . Bunghea comis 57, 58. Bura 217. Burada Teodor 78. Burciul comis 122. Burghele Ştefan 165. Burghele Lupul 165. Burlovici Criste diac 140, 142. Busteşti 202. Buzatul şatrar 190. Buzdugan Vas. diac 211,214. Buze Ion 163. Buzeştii 181. Buzincu Ion ] 66 Buzincu Vlad 166. Buziun, selişte 217, 218. căble sare (bombylios) 3. Căbuşteni 155, 174. Caldăruşa 209. Calimah A. Papadopol 96. Calimah I. Grigore Vodă 160. Calimah I Alex. Vodă 119,162. Calimah A. Scarlat Vodă 156. Caliman, curtea Iui — 163. Calimăneşti 44, 59. Călineşti 42. Caloian ţar 2, 153. Cândea Toma 74. Căndescul Dragoş 132. Canta Costsardar de Orhei 17. Canta .lord. stolnic 174. Cantacuzin Marin log. 108. Canţir Vas. vornic de poartă 202 Capotă 182. Căpriana, mănăstire 16,17, (poiana —). Capşa Ştefan 155, 174. Caraclău 8. Caraivan Virgil 191. Carămbu Dragoş 109. Cărhăneşti 182. Cărje Andronachi 182, 183. - Cârje Coste stolnic 106. Cărje parcalab de Neamţ 123, 126, 129. 133, 135, 139, 142, Cărjevici Sandu diac 90. Cârlig Bica 80, 81. Cârlig Radu 80, 81. Cărligătura ţinut, 20, 85, 109, 204. Cârpeşti 156. Cârtilă 87. Cascoi Nicoară 78, 79. Cascoeşti 78. Cătălină 202. Catargi Victor 106. cătun = regiones 3. Cătuşă 174 Caţelan Toma comis 107, 113, 115, 118, 170, 171, 177; —-diac 150 Cauteş Ioan 188, 153. Cautişeni 153, 188. ceaşnic, vezi paharnic, 17, 20^ 27, 33, 41, 47, 59, 70, 187, 194. , Cerchez Const. 205. Cereşti 174. Cernea 70. Cernea Duma 41. Cernea Tador 59. Cernea Cristea 109. Cernat Steful 71. cetate, supt — 66 Chescu Ion stolnic 161, 162. (portari. Chescu Sim. uri;ar 168. Cheţeleşti 70. Chilia parcalab de —71, 74, 77, 79. Chiliana 183 Chlnde Toma 70, 71. Chiracola vist. 79, 159 Chircâ 224. - Chirice 144 Chişinău 17,120 (heleşteul—) 167. . - Chişna 68. www.dacoromanica.ro — 233 — Chiţcani (Noul Neamţ) la Nistru 27, 28, 68, 127, "Ciochină Mala 101. Cioplan Anton 156. Ciortorovschi Andrei 86, 90. Ciortorog 87. Ciriteni 42. Cluhurul, cade în Prut 80, 92, 181. Ciumuleşti 41, 55. Ciurbea 17, 27, 31. Ciureni, prisaca—80. Clânău Petre spatar 86, 87,90. 96, 99, 102. ■cliucnic 74. clucer 17, 33, 61. 215. cnejia, divanul — Moldaviei 17. Coandă vist. 224. Cobâle 9, 42, 151,' 166. 219. Cobâlcina, gura — 56 •Cociu 44. codrul cel mare 190. 191. Cojea Petru 44, 58. f'oleşeuţi 56. •Coleşeva 44. •Colun stol. 146, 148, 187, 194 Comarin Maria 159. comis 27, 35, seqq. Conachi Gavril vornic 154. Condrea parcalab de Neamţ 113, 115, 118, 168, 173, 177, 187. Conela, gura — 16. Cojanca 32, 126. Cornejti 16. Corni, părău 156 ■Corabsco 68. Corod, apa — 89, 128, 129. Corod Petre 189,190 (spiţa)— 225. Coroteni 206, 207. Coste parc. de Neamţ Costachi Matei post. 203. Costachi Iordachi med. 163. Costâchescu Mih. 11, 20, 21, 205. Cositeşti 219. ■ Constantin pitar, tălmăci, 42. Costandin filosoful 7;-- viaţa sf. Constantin ţar 7, Costantinov Nic. 124. Coste Cărjă parc. Neamţ 170. Coste parcalab 61. ' - Coste parc de Neamţ 113,115, 118, 173, 177. Coste diac 12. Coste 9. Coste logofăt 51, 122. Coste visternic 53, 57. Coste spatar 159. Costeşti 181, 202. Costici postelnic 31, 38, 41, 45, 53. Costin 151. Costin Toma 122. Costin postelnic 20. Cosilovici Steţko 35. . Crăc Petre 201, 205, 207,213, 215, 218, 222 Cracău, pe — la pustiu 23. Cracova, 34. Crăciun 18, 194, 197. Crai Mic 70. Craioveşti 224. Crasna 37, 81, 134, 150, 174. Crasna, sat 32. Crasneş post 70, — visternic 198,— vornic 71, 74. Crăstea bătrânul 53. Crăstea pan 14, 31, 35, 37, 40, 45, 47, 48, 128. Crăstiian spatar 224. Creaţa 182. Creţeşti 182. Creţevici Hodco 70. Criceşti 197. crugul soarelui 144—lunii 144. cuchiu de corabie 77. Cudalbul St. vornic 157. CUţnan Andriel 165. Cuman Apostol 165. Cupce Mih. 166. www.dacoromanica.ro — 234 — Cupcici vist. 14 —vornic Su-• cevei 19, 21, 23, 26, 31. Cursăci 33. Curzon, lord 4. cuturi, îmbe —51, 61 Cuza Arghire ban 153. Cuza Iordachi agă 156. Cuza Gh. ban 181. Dajbog ceaşnic 77—parcalab de Neamţ 79, 86, 159. Dămăcuş stolnic 20 (vezi Do-mocuş). Dămăcuş Toma 74. Dămăcuş Steţko 70, 74. Damian 89. Dămleneşti 188. Dan pan 19, 31, 95. Dan ceaşnic 17. Dan visternic 207, 218, 222 — spatar 106 --părc. de Roman 142. Dan, silişteanul 149. Danciul 66, 98, 128. Danciul stolnic 50 — visternic 59 — parc. de Roman 64, 123. 129, 133, 135, 139,— parc. de Neamţ 146, 148, 187, 199, 207. Danciul cneaz 133. Danco 78.-Dăneşti 175. Danovici Coste 10, 61, 71. Daniel mitropolit 4. Darie diac 135. dascal slavonesc 72, 190. Dascalov Hriste 1. David star 217. 218 David Tador 217;. spiţa 219. David stolnic 59 deala=acta apostolorum 4. Deatco Ivan 17, 27, 31. Debrici Pavăl clucer 11, 17, 33, 61, 109; — polcovntc 41 104, 162, 210, 215, 227. departamentnl, pricinilor străine 156. Derjca 93. descălecat, săşi descalece sat 33, 155 (—veche), desetina Neamţului 26, 68. Desislav Andronic 4. diac 204, 214, 215, 218, 222. Diacul 37, Diamandi C. 74, 129, 133, . 146, 208. Diamandi Gh, 74 Dienis spatar 41, 45, 53—logofăt 35, 39, 48, 151. Diineţ, aga 227. Dima Ion 78, 167. Dionisie arhimandrit 120. divan, logofăt de — 156. Diviciul, gura — 37. Dnistru 56, 62, 126 Dobreni 151, 165, 167. Dobrăceni 19, 20. Dobromireşti 50. Dobroslăveşti 49. Dobrinăuţi 161. Dobrineşti 162. Dobruşa 182. Dobrul diac 65. Dobrul logofăt 61, 70, 72, 14. Docea 217. Dod Ştefan 164 (spiţa) Dodeşti, 133 (unde a fost Stan) Doica 182. Doica 210, 211 Dolha Andrieş 223. Dolheni 92. Dolheşti 150, 15 (unde îşi ar casa Baico 6. Dolhici Vlad 150. Domocuş stolnic 17, 21, 23, 27, 33. Donici C. vist. 146. Dorohoi 224. Dorotei Episcop de Roman 144. Dracea grecească 1. Dragalina 163. ' Draga 128. Dragana 133. Drăgeşti 9. Drăghici popa 48., 159, 226. www.dacoromanica.ro — 235 — Dragna 176. Drăgoi 76. Drageie 192. Dragomir 23, 42, 95. Dragomir Popa 163. Dragomir post. 224. Dragoslav 66. Dragoş pa.i 14, 17, 23,23, 31, 98, 141, 206, 207. Dragoş diac 83, Dragoş vornic 36, 3?, 106. Dragoş soatar 79. Dragoş Simeon 78. Dragoş viteazul 96,10D(spiţa—) Dragoş parcalab de Roman 169 — parc. de Neamţ 96, 99, 102 — paharnic 67. Dragoş Coste 3\ Dragoş Frâne 69. Dragoş Enacachi 154. Dragotă 59, 172 224. DragoţM 87. Dragşan spatar 123,126, 129, 133, 135, 139, 142,146, 148, 148, 187, 194. Drăgşan Jurj 98. . Dragşiu comis 188, 194. Dragsinu 66. Dragul 190, 191. Drăguşan 112, 138, 154, 155, 174, 186, 187. Drăguşan Sima 112, 186. drease 8. Drin 3. Drosul Nec. 61, 100, 114. Drugii 182. Dubău A. prrut 177. Dubovaia 56 Duca Gh. caminar 42. Dulea Teodor 128 Dulcescu Duma 37, 45, 59 Dulcescul Mircea 37. dumbravă, supt—59. Duma 76, 86, 107, 128,^221. Duma pan 79, 159. Duma vist. 61 — parcalab ot Neamţ 53, 66, 87, 90, 112, parc. de Cetatea Albă 159i Dumeşti 16. Dumici 33. Dumitra 128 • Dumitroae Zoiţa 161. Dumitru parcalab 48. Dumşa 182 Dumşa postelnic 107,— vis-ternic 129, 133, 135, 139; 142. Dumuşeni 224. Dunăre 62. Duşan Ştefan 4. Duseşti 141. dvorişte 151. Dvorniceni 16, 54, 55. dvornic 19, 31, 34, 187, 194.213, 215, 218, 222 ediction 2, 144. Edumereşti 8. Elan 163, 109, 181, 182, 202. Elina ţariţa 5. Elinca 197. epure „pe piele de epure scris*" 165, 2^4. Erbiceanu O. Lucia 140. Eremia visternic 103, 113, 115-, 118,173, 177—postelnic 86,. — comis 87 — parcalab de~ Neamţ 90, 96, 99, 102, 106s Eji 42. evanghelie 5 Evloghie dascal slavonesc 51,. 61, 72, 79, 100, 114, 163,. 166, 181, 190, 203, 224. Evloghie Gh. dascal, fiul, 33,. 39, 74, 92, 147, 164, 168, 183. Evstatie arhimandrit 66. Evtimie biv patriarh 7. Ezurcani 175. Fagaraş herţeg 82 fals de documente 9, 157. Fântâna 9, 59, 136 — roşie.. Fântăneale 44, 59, 71. Fărâmă 55. Fârceşti 223. www.dacoromanica.ro — 236 — Făşcani 134, 135, 136 spiţa. Fatoşca 132. Făuroane 66. Fele pah. 123, 126, 129, 133, 135, 139, 141, 142. Fedor 103, 134. - Feodor vornic 64. . Fete 54. ‘ Feteş 156, Fetion 70. Fileşti 157. . Filip 128, 226. Filipescul Gh. inginer 8. Filoteia de la Argeş Firov 38. Flocescol 1. diac 194. Florin Ion 73, 147. Fodorăni 208. Forov 190, 191 (spiţa), Fote parc. de Roman 77. Frăncii 1. Fratovschi Juri 19,31, 32, 34, 37, 40, 45, 47. Frumuşiţa 137. Frunteş stolnic 90, 99, 102 — parc. de Neamţ 106. Futldea, selişte 49. tune de 20 stânjeni 166. Furdui, selişte 149. Găgeşti 109 Galata mân. 120. Gaja 109. - ■Gălăşeşti 174, 209, 210, 227, galbeni 220, 223 < — tătărăşti) 219. Galbăna pârău 121. Galbăna 154, 157, 190. Galben Juri 70. . Galeri C. 84. •Gane lord. spiţ, 153. Gangur parcalab de Orhei 74, 77, 79, 86, 159. Gerul, valea —157. Gârbov Manoilă 54, Gârbeşti 76, 79 'Gârbea Sima 78. •Gărbea Dragoş 78. Gărcin llie 34. Garceneşti 33 Gărlanici, podul—16. Gavril 128,226, — vom'c 48. Gavril ierodiacon 5 Ghedeon diac 24, 190 131. Gheorghe comis 224. . . Gheorghe preut 163. Gheorghe Stef. spatar 224, Gherman post. 159. Gheorghiadis comis 188. Ghiban Sandul 168. Ghica Gr. Vodă 152 Ghica C. log. 108. Ghica A. Gr. Vodă 183. Ghidul, baba—8. Ghilţ P. 163. Ghine 168. Giosanul Gr, 188. Giurgea 21, 80. Giurgea Ion 174. Giuşca Irimia stol. 156. Gllga 87, 112, 182, 186, 217, 218. . Glavan vist. 146, 148, 187. Glod 23, 209, 222. Glodeni 66, î 41, 183. Goian 74, — parc. de Hotin 71. dvornic 70. Golăe Lazor diac 188. Gologan 157. Gordie popa 84. • Gordul Ion vornic de poartă 168 Gotcean Oanţa 167. Grabova 19. Gradovici Isaia diac 14, 20,, Grădeşti 66 Grama 48. gramaticul 41, 44. - Greblă, 150. Grigorescu d-na 102. Grigore&ti 103. Grinco 17. Grincovici 123, 176 — parcalab de Hotin 113, 1Î7, 118, 170, 173. www.dacoromanica.ro — 237 — Gropeni 175. Grozav parcalab de Roman 123, 12., 133, 135.—parc. de Neamţ 198—vornic 114, 139, 142. Groze comis 79, 1-59. ' Grozeşti 159 Gug Ion comis 121, 129,139, 142, 146, 148. - Haciul 128. hambar 66. Hamza 205, 213, 218, 222. Handoca I. 156. • Harbuji 202. ’ Hărman 86, 87 — parcalab de cetatea albă 159. Hărsu comis 107. ' Hărlău 115, 118,177, 195, 198', 227. . ! Havorna 68. ' Heleşteni 8 ' Hereşti 157. - Herman 79. ■ Hermeziu lord aga 188,. herţog de Fagaraş 82. hiclenie 213. • Hilişeu 119, Hirje Bode 51. Hlabnic 42. - 1 Hlâpeşti 14. Homor, mănăstire, hramul, Us-penia54,62, condica 93,109. Homiceşti 16. Homneştali 224. ' Honcu C 202. ’ Honcu Gh. 202. Horga 48. Horgeşti 121, 227. Horga Dancul 202. Horincea, obârşia 174, 175. Horonteşti 151, 152, 182. Horodişte 16. hotar-ă 187. Hotco post. 27,44, 66 (vornic). Hotin ţinut 153, 181—parcalab de—32; comitet rânduit la — 153. Hotinean Manoil 47. hotnog 33, 168. Hrabor Jurj comis 105, I06r 107,—-postelnic 107, 207, 213, 215, 218, 222,— parcalab de Hotin 107. Hrăman 90. Hrană Ştefan spătar 113, 115,. 118, 170. 173, 177. 228, dvornic 79, 123, 126, 129^ 133, 135, 159, 20c —biv dvornic 2d6. -Hrană Ţoma 206, 207. , Hrinco 14, 93. Hrincovicî Ivaşco 77,126, 133,. . 135, 139, 181- . Hrisantie ieromonah, tălmăci 8,. 21, 35 (arhimandrit). -Hriste «patar 59. . Hristodul- diac 41. 'Hudici Vană 59. Hudici Iatco 77, 79 86, 159. Hudici Petru vornic 32, 34, 37, 40, 45, 47, 51, 5?, 56, _ 59, 121. . i Hurmuzachi 196. 1 Hurmuzescu Drag. dr. 190, 226. Huru comis 77. Hurul Efrem parc. de Neamţ, 123, 126,129, 133,135, 139, 142, 201,205,213, 215,218, 222—dvornic 146, 148, 189; 194, 197, 201, 205, 207, 213, 215, 218, 2z2, 226 Huşi 96, 100, 124, 127, 133,, 135, 137, 150, 205, 208, 209, 211,214, 215, 218,222. Iachim spatar 74. lacob Pavel 174. Iacob Stamate Milrop olit 16?_ Iacobeşti 44. Iadrici 91, gura — 74, 9|, 136,. 133, 146, 208.-Ialan 59. lamandi Cost. 173. lamandi cornet 173. www.dacoromanica.ro 238 — 'lanculescu Gcat vjst. 202. îlaşi 65, 76, 100, 102, 154. iazerul 68. ieromonah 144. Jgeşti 174 (v. Scândureni). Ignat 89, 90, 109. Ignat stolnic 50. Ignat (sf bogoslovul) 14. llarion Mitrop. 8. Ilca 117, 122, 132. Iile 31, 176, 206, 207. ’llie logofăt 60. Iliaş ceaşnic 14, 19, 21, 70. Ilieş Vodă, fiul lui Alex. cel Bun şl frate cu Ştefan Vodă, 14, 17, 19, 21, 32, 33, 34. 37, 38, 39, 40, 41, 42, 44, 45, 47, 48, 49, 50, 51, 92, 121, 141, 151, 152, 153 186. aiieş Vodă Rareş fiul lui P. Rareş Vodă şi frate cu Bogdan, Stef. şi Costachi 142, 189, 191, 195, 194,201,205. •207, 210,211,215, 213,218, 220. 225. llieşeşti 152, 188. 41inca 181. indiction 1, 4, 5, 6. învierea lui Hristos 70, Ioana 162. loachim eg. măn.Frumoasa 120. Ioanăş 115—şatrar 213 — spatar 38, 51, 122. Ioanichie Episcop Romanului 152. Ioanichie patriarh 5. Ioan Zlataust, biserică în laşi 154. Ion, mănăstire din Râla 7. Ion 42, 44, 93, 103, 18o, 189. fon, diac 100, 181, (pisar) 205. Ion arhimandrit Neamţ 28. Ion ieromonah 144. Ion vist. 51, 67 — posteln. 155. — comis 70, 146, 148. Ion parcalab de Roman 146, 143 —paharnic 79. Ionaşco 206. 207. Iorga Nec. 20, 39. Iosif mitropolit 3). . Irimia post. 79. lrina 134. Isac 173, 176t- Isac pan 113, 115. 118 122. Isac vist. 9, 87, "90, 96, 99, 102, 106,—log. 170. Isaevici Duma 47. Isaia 47, 48, 45. 40, 34, 32, 26 — pah. 21, log 17 — parcalab Chiliei 74— ceaşnic 24. Isaico 95 Ispas diac 63, Istrati 9, 220. Itrineşti 202. Iubăneasa 209. lucşa Petre 176. Iuda 126 Iuga 79, 89, 159 Iuga Vodă 11. Iuga post. 77 — vist. 70, 7\, 74, 77. lurghici 53, 57. Iurie diac 77. Iurie spatar 201, 207, 213, 215, 218, 222. Ivan 20, 23, 49, 54, 59. 74. Ivan Stângaciul 48. Ivan stolnic 61. Ivan diac 74—pah. 159. Ivăncăuţi 92 Ivăneşti 150, 218 Ivanciul 103. 134. Ivanovici Anast. poruşnic 20, prisaca lui — 68. Ivaşco parc. deChitla 70, 159. Ivul popă 59, 85. Izbaşă 157. Jamirii 76 77 154. Jigălia 163 164. Jijia 21, 163. jirebie, loc de 6 jirebii la pri-sacă de la părăul sec 193. Iirecek 3, Jora Ion post. 173, www.dacoromanica.ro - 239 — Jora Mihai ban 182, Josea 200. judecii, îmbe — 49, 103, 174. Julic Vanâ 57, 61. 64. Jumătate Jurj 20, 162. Jumătate Steful 35, 50, 41 45, 47, 122, 162. Jumătate Mândrul 35, 45, 41. 38, 47, 122, 163. Jumătate Marina 162. Jumăţăeni 163 Jurj pan 23, 26 95, 132, 145, 146; 147, 160, 226. Jurj vornic 31 — comis 61,107. Jurj staroste 17. Lachanes Ivajlo 4. Laleşti 44. Lambrino C. ban 164. Lăpuşna; gura— 155, 167. Larga 166. La ion Maria 83, 84. Lăţcani 132. Lăvreşti 16. Lazea 54, 70, 71 Lazor pan 32, 35, 37. 41, 47, 54, 122. 214, 215, 150. Lazul C. stolnic 154/292. Lazul Iordachi pah. 155, 174. Leahul 190, 191, 203. Leaţcovici Ivaşco 132. Leavici Alex. 53. Leca lunius 72, 91. lege, a judecat cu toată legea, 56, a câştigat după lege şi după drept 70. letopiseţ 7. Leuceşti 200. Leucove 121. Leucuşeşti 121. ' Levetea 14. lexicale (glose—) 220. Liciul postelnic 123, 126. U9, 133, 135, 139, 142— parc. . de Neamţ 146, 148, 181. 194. L'mbădulce Mircea 35, 41, LlmbăduLevici Duma 35. Lipova 33. Lişcov 174, 193 (Llccov). Liteni pe Şiret 169. Liteanul Coste 169,—condica — 170. • Loghin Nastasă 162 Loghin Antiohie stegar 162. logofăt 21, seqq; 72, 74, 77, 79, 86, 87 seqq. Lohan stoln, 198. Lozova 16, vârful— 16. Luca 70, 225. Luca popă 141. Luca parc. de Cetate Albă 76, — stolnic 72, 74. Luceşti 33. Luminată, vârful — 59. Lun 3. Lungani 44, 205. - Lupaşco dr. 96. Lupe 132, 200, 204. Lupşa 162, 182. Lupu 102, 138. Luţa Antiohi vornic de poartă 154. Macău Ion 195. Măcişăni 190, 191. Măciucă 44; seliştea lui — 59. măciucă „a svârli cu — din mijlocul unei priseci* 205. Magda 76, 98, 99, 128, 181. Magdalena 123, 182. maghiupti = iobagiones 3. Malai Neagul 219. Malea 217. 225. Mălină 128. maluri, pe îmbe —172, măna anului 144. Mânăilă 206, 207. Mănăstire 209, 210, 216, 2 7. Manciul 75, 85, 145, 146, 147. Manea 128 — parc. de Neamţ 198. Măneşti 159, 8. Mândrea 23, 32. Mândrul Ivul spiţa 81. Măniina 115, 157. www.dacoromanica.ro — 24a— Manoil 61, 66, 70, 7l — ot Hotin 122. Mânzul lvan 59. 103. Marcopol 201, 40 Mardare Cozma 35. Mara 117, 145, i46, 148'. Marele Criste 122. Marena 1$, 98, 112, 168. Margire Ion diac 123. 141, . Maria 34, (soţia lui Hiaş Vod£, 134, 141, 167, 181, 190, 191, 214, 91, 210, 211. Marica 89, 90, 186, 188. Marinca 210, 211, 225. Marinca sofia lui Alex. cel Bun 25, 30. . . Marinov C., tălmăci 124, 181. Marfa călugăriţa 71, 72* 47, 209, 226. . Martina, balta — 73. Martineşti 223. Maruşca 98, 128, 155, 186, 203, 214, 225. Maruşcina 210, 211. Mărza 76 Mârzeşti 77. Măsnea 95. • ’ Măstacan 174. Matei diac 91—stolnic 16.* Mateiaş Ivist. 194 — parcalab de Roman 198 — logofăt 205, 208. 214, 215,2|8, 220, 222. Mavrodin Const. 79. Mavrocordat 1. A. Vodă 160. Maxim parc. Chiliei 79, 159 Meglenitul 8. Medeoa Mihail 186. Medeleaq Negoe 163. Medeştt 186. megieşi 74. Meleşco, apă 40. Meleşco Tador 40, 98. Mica 209, 217, 218. 229. Micaci Duma 67. Miclăuşeşti 16. Micle 223. Miclescu Emil 33, 35, 104, 198, 215. Miclescu Levet 13. Miclescu Iancu 51. Micleşti = Buceleşti 210, 21 lr , 223 Micotici Grozea 86 —r parcalab de Neamţ 87. . Micotă parcalab de Roman 79> — parc. de Neamţ 86, Micşin 59. Micşineşti 59. ■ . Micul 59 — postelnic 67. Miculifă 156, 157. miedar 166. Mihail pan 3,' 14,17,19,33, 72* 21, 23, 26, 31, 55, 99; — logofăt 57, 66, —pah. 166. Mihailov 19, 174. Mihaileştl 190, 191. Mihalcea 9, 109. - Mihul diac 28, 38, 45, 115. Mihul stolnic 67,—pah. 166, parcalab de Hotin 123,126* 129, 133, 135* 139, 142,— portar Sucevei 146, 148* 187, i99* 198 - log. 66. Milcin Sfef. spiţa 110. minali (trecutul», revistă 2. Mircea 122, 172. 210, 211. Mircea Vodă 95. Mirce 103, 224. Mirică Virtea Miron ierodlacon 198, 211, (tălmăci). Miron parc. de Neamţ 201, 205, 207. ..... mitropolia ţării de jos din târgul Romanului 144. mitropolit Moldaviei 71. - Mitachi Adam 124. moară, vad de — în Bârlad 103, 108, 132. _ moarte de om, a plătit —135. Moga 141. Mogoş 10,11, 12 (spiţa—). Mogoşil 37. www.dacoromanica.ro — 241 — Mogoşeşti 11 mohorâtele 11. Mobilă sat pe Bârlad 81. Mobila, 106, pah. 101, 213,215. — paharn. 90, 95, 96, 101, (Movilă), — parc. de Hotin 107 (Movilă!, 207 (Moghilâ) 218, 222 (Mobilă) Moicesul Ţador 59. Moimeşti 76. Moldova, apă 51, 61, 87, 113 (matcă) 132 (pe—) 153, 154 (peste—) 187, (matca,—) Moldavia ţară, 6, 76, 87, 109, 114, 145,146,150,151, 159, 163, 165, 176,185, 207, 209, 214. Moldaviţa, mănăstire 160. Molniţa 177. movilă sapată 167. Moscva 49. Muceşti 172. Muncel 51, 183. Munceu Jurj 136. Murat I Sultan 4. Murgeni 182. Murgeşti 183. Muruz D. C. Vodă 162, 182. Muşte 1 diac 220. Muşa, 9, 203, 207, 217. Muşat 87. Muşeteşti 168. Muşina ) 66. Nalmageşti 66. Naneşti schit 84, 227. Nataşca 98, 112. Nastea 19. 87, 98, 109, 112, 138, 141, 186,210,211,226. Neacşa 9, 98, 168, 181, 189, 200, 210, 211. ' ' Neaga 37, 132, 145, 146, 147, . 189, 226. Neagoe, logofăt 19, 21, 24, 26, 53, 56, 74. 79. Neagul 86, 159, 181, 201. 202 — stolnic 205, 207, comis 72, ' Neagra 182. Necoară 78, 163. Nechita 186. Neculce Dim. 86. Negosşti 13 Negotin 23. Neghina 189. Negrea 11, 17, 23. Negreşti 151. neamiş 136. Neamţul Dum. 38, 47. Neamţul Isaia 70. Neamţul Mircea 38, 47. Neamţ (desetină) 30. Neamţ cetate —187. Neamţ, mănăstire 28, 30, 64, 68. 122, 144; hram Ispasul 26, 34, 126 Neaniul, nemiş 89.90, 136. Negrilă pan 32,37, 41, 50, 53, 56, 66. 113. 123. 124. 129 133,137, l39, 142, 170,173, 176. , Negrilă paharnic 20, 27, 31, 74, 71,122,— parc. de Hotin 96, 99,102,106, vornic 45. Negrlleşti 154. Negrită 91. Negrul Cristea 38, 47.53. 123, Negrul Duma 37, 47. Negrul stblnic 214, 215, 218, 222. Neporotova 56. Nesteac 14, 19, 21, 23. 27. Nica 123. Nicheia 11, 27, 31, 35, 126. Nicola sfânt — 2. Nicoman 59. N Ic or eşti 96. Nistoreni 210, 211 Nistru 26. 28, 30 (balta), 68, (vad—). Novograd = Roman 74 seqq* Oană dvornic Sucevei 14,16. 61, 122, 123; parcatab de Cetatea albă 79." ' ' www.dacoromanica.ro — 242 — Oancea diac I9(> 53 78 — log. 33, 202 ; gura Oancei 174. Oanea diac 54; portar 45, 49. Clanţa diac 77;—de Novo-grad 74. Oarză jude 89. obicei juridic 206 Obârşia (Bacău) 214. Obreajie 228. Ocna, mănăstire 162. Ocolul; câmpul—136. Odochia 186. Ogrineşti 89. . Ohab 224. Oituz 8. Ojogul 56. Olan 206, 207. Oltenescul Nec. 168. Onicico 20. Oniceni 1,74, 186 OniţNeeoară 78,79 80(spiţă 172 Opriş 27, 31 ;—vornic 47. Oprişaca 19. 20. opis 173. ' Orăş Coste 59. Orhei, pâtcalab de —77, 79. Osmeleşti 223. Oţel diac 33; — gramatic 41. Otel miedar 166. Oţeleşti 213.’ ozere 49. Pacu Moise 157, 175. Păcurar, gura —167. padină (vale) 66.. pagos = sel6 3. paharnic 21, 31. 35. 38. 45 48, seqq. Paisie Velicicovscogo stareţ măn. Neamţului 144, 162. palma lui Nec. Agarici vornic ..de poartă 166. ' Păltinoasa 84. pamente 26, 30, Pamvo ieromonah 50. Pănceşti 156, 227. Păngaraţi, mân. 182. Pântece Giurge 203. Pântece Oană 66. Pană Ion 89, 90. Pantilemon biserica 2. Papainopulo Enachi polcovnic 215. Parasca 98, 109 Pârâul alb 13, 14, 47, 117. Poroşnea 217. parcalab 71, 77, 79, 90—de Chilia 159 seq. — de Cetate albă 153 seq. — de- Novograd 77 seq. — de Neamţ 71 seq.— de Hotin 79 seq. Părteşti 54. 55, 149. Parascheva 87. 182; prâpa-dobna — 7. Paşco postelnic 71, 74. Paşco 117. Paşco diac 122, 48, 53. Paşco vataman 141, 142. Paşcan 117. Patiul 163. Pătraşco comis 198 — stolnic 201 — paharnic 205, 207, 213, 215, 2.8, 222. Pătraşco Ion 132 Pavlov Gh 45.-Pavlov 6, 60 pecete „ispisoc cu mică —136. Penisoară Apostol 151. Penisoară Neculai 166. Perereşti 210. 211. perilipsis 74 v. opis. Perticari Grigore 164., peşte, care cu—62. ‘ Petr,ariul Simion 183. Petrariul Isac 181. ' Petre Ion 42. ' Petre 61, 87, 167, 22 L Petre Ipgofât 67. ^ Petre parcalab 64, 6o.-Petre comis 60 —postelnic 61 — stolnic 79 159 — ceaşnic 59 spatar 47, vornic 113, 118, 170, .173, 17fi. www.dacoromanica.ro — 243 — Petreşti pe Vilna 156. Petrică 70, 71. Purică comis 90, 99, 106, '107, ceaşnic J06, postelnic 64 — parcalab de Roma 170, 115,' 118, 174, 177. Petricani 208. , Petru Vodă fiul lui Alex. cel Bun 8, 58, 59. Petru Vodă frate cu Ştefan Vodă cel tânăr 53. 113,115, 118, 173, 175, 176. Petru ’ Vodă Rareş 122, 123, 125. 126, 128, 131, 132. 134. 135, 136, 138, 139, 141, 142, 145, 146, 147, 148, 149, 181. 182, 183, 185, 187, 188.189, 190, 191, 193. 194, 197, 200, 202, 203, 204, , 205, 206, 207, 208, 209, 210. 211, 214, 215, 2l7, 218, 219, 220, 222, 224. Petru Vodă fiul lui Ştefan cel Mare 157. • Petuţca 16. • Piatra, mai în sus de —71. Piatra Jurj 24. 27, 40, 45, 47, 48. ' Picigani 132. ’ Pietrarul lvan 38. ' • Pipercani 174. Piscov K. T. 1., ' pirgn Ia Atos 108. • piscul, supt capătul — 217,218. Piscul Radul stolnic 38, 59. pitar 191. Piteşti 101, 102, 134. Pitic Lazea 74» ' r Plăcintă 163 ’ Plăcintoae Sâfta călugăriţa 151. plată, şi-a plătit capul 197. Platon C. pah, 135. Plaxa comis 201. :205, 207, 214'‘215,218, 222,225, 226. pleatne 41 * Pleşescul Braţul 19. Plop Iortaşco 174. Ploscă T. 197. Ploscă Mihul 210. 211. Plotun Luca 109. plută 68. Plaxa comis 225, 2:6. Podraga 209 Poeni 226, 227. Poiana 133. 209, 210 Pojar Mihul 195 spiţa. Pojar Petre 194. Pojar Alonte 151. Pojorenr 138, 139, 168. Polova Stan 165 (spiţa), polcovnic 41. -Ponici Petre 70, 71. Ponici Stanciul 38, 53, 45, 57. Ponici Vlasin 35. Popăscut ceaşnic 146, 148. 187, 194 — parcalab de Ho-• tin 198 Popeşti, 204, 205. Popovici Dum. uricarll3, 124. 127, 133, 137. Popovici Luca diac 209, 215, 222. Popşa Mihai 35, 47. 122. Porcis 222, 223 ţetimologie). Porcu pah. 53. Porcişan Iacţiim 221. Porcişani 221, 222 ■ Porosiace 18. - .. portar Sucevii 45, 49, 59 seqq. poslăduire 17, 5), 72, 104, 114, 135. 162,- 215 postelnic 14, 20, 27, seqq. Potârcă 200. procelnic 17. Porcopie Esin dascal slove-nesc oţ Mitropolie 49, 102. Prodanovici T. diac 57. ^ Proto.popescu Manoil 35. * prisacă „a sădi —17; să aşeze moară şi — 44, 204. privilegii falşe, a rumpt — 76; www.dacoromanica.ro — 244 Prut 49, 59, 123 (pe—) 150, 151 (peste—) 156 din a stânga —) 167 (de cătră —) 175 i|a—) 182 (deasupra—). psaltire 144. Pungeşti 33, 49, 201. pustiu 45, 59 (loc în—la Prut) 114(în-peSohului),152,153. Putredul Tatul 172. Răcătău gura — 227. Răcin ţi 56 Racova 33, 48, 189, 200. Racoviţă Gh. 81, 225. Racoviţă N. N. 222 Rădău(i, Episcopiei 93, Rădchiteşti 49. Radul 89, 90 — stolnic 54, — spatar 67. Radul gramatic 92 Radul Voevod 224 Radul Vodă cel bătrân şi fru-tnos 224. Radu Vodă sin Vlad Vodă 83. Răla sf. loan din — 7. . Ramandi port 146. Rămuscovul 151. Rânze^ti 202. fâpa roşie 8. Răpezeşti 155 Rareş Vodă 225, 227, vezi Petru Vodă. * Râşca mân. 152, 182. Râş:ani sat pe Jigâlia 164. Răşcan Ion 64.-Râşcan D. stol. 120. R&spop Miclău 121. răsuflată 152. ' Raţă Simion 165, Război ni (Neamţ) 98. readniţi = diregătorii 68. Rebricea 138, 139 f Reaţeş parc. de Neamţ 86. ' Retezeşti 49 - Rezmeriţâ Alex. 93. Roman ţinut 8, 141. Roman Vodă fiul lui llieş Vodă ’ 34, 39.-47, 51. • ■5 Românul 76. Romaşcul Teodor diacon 151 ^ Romaşco Ion armaş 151. Romaşco Tanasă 168. Rontunici Ionaşco log. 20, Romei 1. ifr Roşea Oană gramatic 44. Roşcani 151, 152, 182. Roset C. clucer 168. Roseti Radu 223. Roşiori 38. ’ Roşţa 58. Rotompan Steful 98. Rotompan Sima 98 ruble de argint 64. Rugină, podul lui — 1.9. Rujavnţi 153. Runcul 214. Rusca şatranca 80. Ruset Iordachi biv vel spatar,. ispravnic la Neamţ 153. Ruset Ruxanda Roznovanu născută Calimah 154. Ruse măn. în Atos cu hramul Sf. Pantelimon 82. 83. ‘ Rustanul 169. v Saca 44, 59; valea—202. Sâcălăşeşti 8. ■ Sâcară Ga vrii, preut 204. Săcară parc. de Roman 86. SăcărCni 16. >’ ' Sachiş spatar 70, 79. Sâcuenii de jos 99, 113, 187,. Săcuianul lachim 98. ■ Săcuian ceaşnic 98, 99, 113,. «■1*5» 170, 171, 177. - Sadova 16. -1 Safta călugăriţa 151. 1 Salcea 95,^ la -1-160. Sălcean Gavril 177. ^ Sâlceni 163. Samoil vriaman 34. Sarata; gura—149, 150, 168;; valea — 209 *, 1 4- - Sârbii 76, 174 Sârbească, ţara— 1; regele—3-Sărbliţ Vasco diac ]0@. >' www.dacoromanica.ro — 245 — “Sârbul pan 56, 214. .Sârbul post. 59. Sârbul Gh. diac 63. Sârbul Luca diac 198. Sărnicioasa 209 Sas comis 51. .sat, cât ar fi în destul unui — 21, să-şi facă — 23, 37; a sădi — 44 şi-a făcut—din pustiu şi din pădure 48 să-şi facă aşezare de — 156. Sava 117, 168. Săvcăuţi pe Cracău 34. Săveni 209. Sâverinca 220. sbornic 1. Scăndureni (Igesti) 174. Scarlat Gr. şatrar 203. Scheia 175. şcoala slavonească 100 — la sf. Sava 124 Scoarţa Vlad 91. Scolofendia popă 163. Scripcă 139, 142, 146, 148, 187, 194, 197. Serafim egumen la Căpriana 123. selişte 49lui Stan 59. Selişteanul Fetion 149—călugăr 149, 150. Serbia 3. serdar de Orhei 17. Serghie, Sfântul — 3. Serghie 77. Sârgul C. log. de divan 156. sevastocrator 2. Silvan egumen la Neamţ 26,31. Sima log. 38 — dvornic 53, 143 (spiţa). Simila ] 54. Simina 182 Simeon stîlpnicul 4. Simion log. 41, 45, 54. Simon călugăr 6. Sin pan 67'; cmcnic 74. Şiret 14, 5J, 70, 71 (de ceia parte de—) 103 (pe—) 160, 161, 169, 125, 223. Slrghiută Ion diac 224 Slăveştii 37. slujenle 180. Soci 23, 141, 168. Sofiica 188. Sofronia 226. Sohului 114. ' Soleşti 165. S lombn diac 204 Soltana 123 Soru 128, 166, 176, 202, 225. Sorea 122. Sorn 168. spatar 35, 38, 41,45,47 seqq. Spiridon 204. Sprinceană 153. Sprinceană Gavril 151. Stamati Ioniţă pitar 130. SUn vist. 17, 217, 218 Stana 89, 182, 206, 207, 217. Stanca 123. Standul pan 33, 41, 54, 59, 61, 64, 66,70, 74, 76,224 — comis 38 45, 47, 166 — postelnic 35, 37, 45, 47, 51, 122 — hotnog şi parcalab de Hotin 32 — parcalab de Cetatea albă 71. Stângaciul Ivan 48. Stauigeşti 66. Stanul 35, 103. Stănilă 210, 211, 223. Stanislav 128. stânjăn de 8 palme 166. Stârcea stolnic 113 115, 118, 170, 171. staroste 17. Ştefan, sf. — crai Serbiei 2. Ştefan I ţar Serbiei şiGreciei5. Stefad pan 20. Ştefan vornic 23. Sttfan Vodâ bătrânul 8, 9. Ştefan Vodă fiul lui Alexandru cel Bun 32, 33, 37. 40, 41, 42, 44. 45, 47. 48, 49, 50, 51, 52, 54, 56, 121, 141, 151, 152, 154,156, 158,221. www.dacoromanica.ro — 246 — Ştefan Vodă cel Mare 69, 70, 71, 74, 77 (fiul lui Bogdan Vodâ) 78, 83, 88, 86, 87, 89, 90, 91, 101, 108, 114, 119, 132 (cel bătrân) 134, 136, 138, 141, 145, 155. 156, 157, 158, 159, 160. 161, 162, 163, 165, 166, 176, 182, 189, 193 202, 209, 210, 212, 217 (tatăl lui Petru Vodâ Rareş) 219, 223, 225, 226. Ştefan Vodă cel tânăr 109, 112, 115, 117, 118, 119,149, (nepot de frate lui Petru Vodă Rareş) 168 172, 173, 174, 176, 186, 188, 195, 900 919 9iQ Ştefan Vodă zis Lăcustă 197 (fiul lui Ştefan Vodă cel Mare) 198 (spiţa) 201, 215. 218. Ştefan Vodă fiul lui Petru Rareş, 189, 191, 194, 195, 201, 205, 207. 210, 2H. 215, 218, 219, 220, 223, 225, 227. Stefanov popă 84. Steful 32, 38, 41, 45, 71, 90, 96, 99, 102. 106, 214 Steful parcalab 105, 198 (paharnic) — parc. de Hotin 79, 86, 159. stegar 162 Stemnic 154, 33 (Stavnic). Stoeşeşti 203. Stoian procelnic 17. Stoica 73. 89, 90, 145, 146, 147 (spiţă). stolnic 17, 20, 21, 23 seqq. Strâmbii 23; gura—214. Stracimir Iou ţar 4 Strat Gh. 8. Stratulat Ion pitar, talmaciu 191. Stroe preot 218. Stroeşti 61, 87, 154, 155, 174. Stroioae Maruşca 61. Studeniţa, vârful — 66. Sturza Dum. spatar 51. Sturza Ion spatar 151-post. 198. Sturza parc. de Hotin 201, 205, 207. 213, 215, 218,222, 223. Sturza Iordachi biv vel pah. 155 Sturza Sandu Ion Vodă 156. Suceava 14, 17, 20, 24, 27, 32, 35, 39, 48, 51 (ţinut) 55, 56, 57, 60, 61. 65, 67, 70, . 77, 86, 92, 175, 190, 209 (drumul —) 106, 122; vornic de — 14, 21 ; portar dî 93, 96. sulger 17. suret 17. Suţu N. A Vodă 153; 188. Sventislav Teodor ţar. 2. Şacovăţ 78, 79. Şandrovici Cozma 38, 41, 45,47, 61, 64, 66, 122. Sandru pan 14 17, 113, 170,. ’ 173. Şandru logofăt 65. Şandru cel Negru 78, 80. Sandru parc. de Roman 90, ’ 96, 99, 102/ 106, 201, 207, 213, 215. 218 — portar Sucevei 159 — spatar 56— comis 61. Şanga Iliaş 53.’ Şarpe post. 96, 99, 102, 106, ’ 11.3, 117,118, 120, 173, 177.-şairar 203. tendrică pan 56, 119. , endreni 153. Şeptelici parc. de Hotin 198. Şerban 174, 188 medelnicer,. ’ 86 vornic. Şerbăneşti 163. Şerb ea 14. Şerbeşti 210. Serbiei Jurie 53. Serbiei Manuil 51. Şerbu post. 170. Şişcani 166, 223. Şişman I. ţar 4, 6, 7.-Şoimăreşti 113, 187.- www.dacoromanica.ro Somuz, gura — 61,187, (matcă) ’ 154, 155. Şovărcani 175. Ştibor Hotco 61, 70. Ştiubeiul 209. Ştiucar Danciul 167. Şuşman 19. Tabacariu Grigore 195. Tadorcomis45,54—ceaşnic70 Tafrali O. 2. Talabă 123, 126, 133,135 139, 142 —parc. de Hotin 113, 115, 118. 170, 173, 176. Talmaciu Ion post. 42. tălmăci 156, 161, 191. Talpeş Gh. vornic de poartă ' 168. Talpig Maruşca 80, 81 (spiţa). Tâmpu 6,8—parc. de Roman 201, 213, 215, 2 8, 232. Tamara, cadâna lui Murat I, 4. Tămăşi, mănăstirea — 71. Tâmăşeni 163. Tansa 11. Târnova 7. Târgovişte 83. Tarnavico, poiana lui — 16. tatăl nostru slavoneste 6.-Tataruicul Şandru 76. Tatorca 34. . Tatos, Roman. Tatu! 145, 146, 147. Tăutul logofăt 79, 86, 87, 90, 91, 96, 99, 102, 104, 106, 159. Tâutu Iordachi stolnic 155 Taveste pe Crasna 81. Tazlăul mare 8, 53, 214. Tecla 109. Tecuci, în sus de hotarul târgului — 95. Telejna, valea —162. Temeşescul Roman 70. Teoclist mitropolit 6, 71. Teodor basilius 1. Teodor parcalab de Hotin 187, 194. Teodor Gh. J 1. Teodora evreica, ţaristă 6. Teodosie patriarh 4. . Teofana 4. Terebnic 92 ' Terter Gh. ter 41. Tescureni 224 tetravanghel 6, 81. Thalloczy 3. Ticuleştii 167. Tivadar 40. Toader popa 71, 154. Toader 89, 103, 128, 138,163, 189, 221. Toader diac 12 — stolnic 199, 142. Toader parcalab de Roman 113, 115, 118, 173, 177, 194. Toader visternic 38, 123, 126 — parc. de Hotin 87, 90, 96, 99. 102, 106, 145, 148 — logofăt 124, 127, 129, 133, 135, 139, 142, 146, 148, 150, 188, 189, 191, 194. TlCuI T. stolnic 165. Todireni 167. Todireşti 85. Tofan 33, 34 (spiţă) Tohan 112. Tolocico Sandru 74. Toma 117, 162, 217, 226. Toma diac 70 —stolnic 77,— vist. 41 — parc de Romarr 207 —log. 77. Tomiţa 85, stoln. 224. Topoliţa 64. Totoescut Sim. 117 Totoeşti 13. 14, 117, 118. Totruş 223. Totruşcan log. 113, 118, 146, 148, 173, ,175, 177, 187, 194, 198,—‘ vist. 170. Treabă? 9, 72 (etimologiei. Trif 167. Trifan 134, 189. Troiandol 157. Trotuş, ţinut, 8,— 13 (apa). www.dacoromanica.ro - 248 Tudor 10 (spiţa) —log. 157. Tudor Mihul 66. Tudor Ivanco 95. % Tudora 9 (spiţa) 123, *172, 195, 217, 218. Tuleşti 123, 155. Tungu, poiana — 78, 80 Tungujeni 78, 80. Turcul Simeon 33, 37, 41, 48 (comis). Tutova 44, 59, 66. Ţagul 220. Ţalepi log. 224. Ţarigrad 1. Ţăruseşti 181. Ţibăneşti 80. Ţiganca, vaiea — 157. Ţigăneşti 16. Ţoleşti 49. Ţolici Coste 64 Ţopică Coste 64. Udriu 1. ughi bani gata 71. Unclet 26, 31. unde a fost casa lui (gde bil. dom ego) 1 , unde iaste casa lui (est) 20, 21, 32, 39, 40, 42, 47, 48 (oe Racova) 49,124, 150 ; (gde bil Iliiaş) 53 (gde est dom ego), 59 (unde a fostIvan) 59 (unde iaste casa Roşţei) 59 (unde este casa Cozei) 59 (.unde a fost Câliman), 66. 163 (unde a fost Stan) 174 (unde a lăcuit Stavila) 174 (unde a stat jude Juli), 56 unde iaste moara 44, 56 undeafostMarta Călugăriţa), 89 (unde a fost jude Oarză) 95 unde a fost Iliaş) 99 (unde a fost Cozma), 132) unde a fost casa lui Balş), 149 (unde a fost Pârţea). Ungro Vlahia 82, 224, 71. Ungureni 167 {de cea parte de Şiret). Urdeşti 73, 74 (etimologie), 146, 147. Ureache Petre 14. Ureache Vană 37, 41 (dvornic) 45, 53. Urecheanul P, 186. Urecheanul Andreica 186. ureadnic 124. uricar 168. Urmeniş 53. Uroş, crai 5. Uroş Steful 3, 3. Ursoaea 156. Ursul groaza — 47, 160. Ustidianul 169. Uşiţa 156, 157. ' Vadul rău 160 Vâlcea pan 14. 19,21, 23. 31, 32, 34, 37, 40, 45, 47 — parc. de Cetate albă 76. vamă 61. vameşii de Neamţ 64 Vană logofăt 57 — portar 54, 59. Varnavoae Maria 119. Varticovici P. portar Suceava 201, 205, 207, 213, 215, 222. Varvara 409. Varzar, mănăstirea lui—16, 17. Vascan stolnic 57—diac 96,104. Vasco 113, 115, 118, 141. Vascovici Tador 53 — stolnic 59. Văsieşti 53. Vasile 151. Vaslui 11, 33, 38, 41, 45, 49 (apă) 90, 91, 107 (mai în jos de heleşteul —), 107 ibis. Sf. Ion Predltîci din—) 129, 143,146,162 (ţinutul —) 165 (ot-i 173, 188, 194. Vasutca 98. vătăman 34, 141, 142. vatav 190. Veaveriţa post 107. Venelin 17. www.dacoromanica.ro — 249 - ■Veniamin Mitropolit Moldovei 78. Ventura 20. Veprova, fântâna—150. Verescean Toma 53 Vicoleni 209.. Vidin, cetate mare şi cu mult norod, 4. vii 49. Vilna 10, 11,37, 153, 156 (pe-) Vilna Petre 156 Vintilă vel vornic 224. Virtea 90 fspiţa —). vislujenie 121. visternlc 13, 14, 38,’ 41, 51 seqq. Visterniceni 119. Vişnăuţi 56. . Vitolt pan 35, 61, 122. Vitolteanu Petru 156. Vitolteşti 156. Vlad Vodă sin Vlad Vvd. 82,83 Tlad 14 (de Părăul albi, 14 (—de Şiret) — parcalab de Hotin 1/3, 126, 129, 133, 135, 142, 146, 148, 187, 194, 197. ’VIadimir Vodă Basarab 4. Vlahia, 83. Vlaicul pan 70. 71, 74, 107,— parc. de Orhei 79, 159, — staroste de Hotin 76. Vlasă Ion 163. Vlasi = Vlahi 3 “Vlasie 163. Voevodina, gârlă — 68. “Voinova 141. vornic 21. 23, 26, 32, 37 seqq. Vrabie 181. Vrabie Ion izbaşă 157. Vrăbieşti 181 Vrâncean Zaharia 77. Vulpaş diac 67. Zaharia 3. Zahorna 26, 28 (prisaca —) 30 (iazerul —), 68 (gura—) 126. Zahoreni 224. Zămeşti 8. zapis 77. zavescă 61 (60 ruble) =3ţev(Si«. 64 (100 ruble de argint) Zavoeni 112, 113, 154, 155. 174, 186. Zblare stolnic 70; —parc. de Cetate albă 59 71, 74, 76, 79, 86, —stolnic 123, 129, — comis 126, 133, 135 — parc. de Neamţ 139—parc. de Roman 142. 146, 148, 187. Zeletin 219. 220. Zlătăreanul Vlad 154. zloţi 62, 66, — zloţi tătărăşti 70, 73. 78, 80, 99, 91, 93, 95, 101, 103. 105, 123, 132, 136. 149, 163,167, 172, 186, 89, 193, 195, 197, 200, 203, 204, 225. Zjlca 117 Zorleni 154. Zotta Sever 72 Zottov,Vas., tălmăci departamentului pricinilor-străine 156. Zubricănţi 92. Zouche, lord, 5, Zvorişte 160, 161, 162. www.dacoromanica.ro TABEA DE MATERII Pag- 6738 (1230). Inscripţia bisericii 40 mucenici, rădicată de Ion Asan, ţarul Bulgarilor . , . . t 6767. indiction 7. (1259). Inscripţia bisericei Sf Neculai din Boian, lângă Sofia (Bulgaria) ... 2' 6840 Sept. (1331) regeşte: Amintiri de sate şi cătune Valahe în Serbia ...... 3“ 6843 (1335) Robii măn. Decianului . , . 3 6856 (1348). Notiţe de pe un Praxiu scris la Vidin supt I. Alexandru, Ţarul Bulgarilor şi Grecilor . . 3 6883. indiction 8 (1355). Notiţă pe un Tetraevanghel, scris supt Ştefan, Ţarul Şerbilor şi al Grecilor . 4 6884 (1356). Notiţe pe un Evangheliar scris supt Ion A- Iexandru, Ţarul Sârbilor şi al Grecilor . . 5 fără an. c. 6884 Tatăl nostru slovenesc ... 6 6901 (1393). Viaţa sfintei Filotheia de la Argeş, scrisă de Evtimie fostul Patriarh al Tărnavei . . 7 6901 (1393). Uric greşit datat pentru Zâmeşti la Tazlău 8 6907 (1399) recte 6997 (1489) Martie 15. Suret greşit datat al moşiei Treabăş ..... 9- 6904 Mai 10 (recte 6914=1406), regeşte. Pentru Dolheşti 150 6908 Sept. 1 (Suceava) (1400), Alexandru Vodă luînd şi credinţa fratelui său Bogdan, întăreşte lui Mogoş stăpînirea unui sat pe Vilna, dându-i şi hotarele 10 6922 Dec. 20 (1613). (Suceava). Alexandru Vodă întăreşte Iui Crăciun Belcescul 2 sate în Moldova, pe Părăul alb ... .... 12 6928 April 25 (1420) Suceava, Alexandru Vodă dârueşte lui Oană dvornicul 10 sate pe apa Bucovăţului; li se dau hotarele ...... 15 6936 Octombrie 15 (1426). Suceava. Alexandru Vodă dă-rueşte lui Oancea şi soţiei sale Nastasia satul pe Grabova, unde le* a fost casa lui Dobrăcin şi a Braţului Pleşescul . . . . . . 18 6935 (1427). Alexandru Vodă dărueşte lui Onicico satul, unde îşi are casa, pentru slujbele sale aduse domniei 20 www.dacoromanica.ro — 251 — Pag. , 6936 April 22 (1428) Suceava. Alexandru Vodă dârueşte panului Dragomir satele Cornii şi Strâmb.i şi un pustiu pe Cracau, pentru slujbele sale . . . 21 7937 Sept. 1 (1438) Suceava. Alexandru Vodă milueşte . mănăstirea Neamţului cu ozerui de la Zahorna, pe Nistru, cu gârle şi priseci .... 24 6937 August 31 (1429). Alexandru Vodă întăreşte măn. Neamţului ozerui şi prisaca de la Zahorna, iar ca- răle cu peşte ale mănăstirii Ie scuteşte de vamă . 27 6937 April 17 (1429). Suceava. Âlexandju Vodă întăreşte lui Radul gramaticul 2 sate pe Terebnic: Zubrică- uţii şi lvăncăuţii cu mori pe apa Ciuhurului . 92 6938 Decembre 23(1429). Suceava. Alexandru Vodă în-tărejte mănăstirii Neamţului balta Zahornei la Nistru cu peşte, prisacă şi trei mori .... 29 6942 (1434) regeşte. Pentru satele pe Cobâle . . 151 o944 April 12 (1436) regeşte. Pentru Dolheştil de pe Almaş ......... 151 6944 April 2l (1436). Vaslui. Ilie Vodă şi Ştefan întăresc Iei Stanciul parcalab de Hotin satul de pe Crasna, unde îşi are casele .... 32 6944 Mai 3 (1436), regeşte. Pentru Ilieşeştii lui I. Cauteş 153 6945 Martie (1437) regeşte. Ilie şi Ştefan Vodă întăresc lui Tofan 5 sate pe Racova ’ . . . *. 33 6946 Februarie 23 (1433). Suceava. Ilie Vodă dârueşte măn. înălţarea Domnului de la Neamţ satul Savcă-uţii pe Cracâu, o prisacă la gura Tatarcăi şi o moară pe Jijia ...... 34 6946. Mart 5 (1438). Vaslui. Ilieş şi Ştefan Vodă dau şi întăresc Neagâi, cneaghinei lui pan Jurj Piatra, mai multe sate ....... 36 6946 (1438) Ianuar 17. Suceava, Iliaş Vodă milueşte pe Duma de Ia Neamţ cu satul Roşiori pentru slujbele sale ........ 38 6946 August 21 (1438) Vaslui. Iliaş Vodă dârueşte lui Tivadar 2 sate; unul pe Berheci şi altul pe pârâul Meleşco. unde a fost Toader Meleşco . . 39 6947 Iulie 30 (1439) Vaslui.'Iliaş şi Ştefan Vod i întârese fraţilor Oană Roşea gramatic şi lui Cojea Petru satul Călimăneşti şi alte selişte la Tutova . . 43 6947 Oct. 26 (1438). Suceava Iliaş Vodă şi fratele său Ştefan Vodă întăresc lui Ioan Uscatul satul, unde îşi are el casa, pe părăul Alb pentru slujbele, ce au dat domnului ....... 45 6947 Iulie 15 (1439) Suceava^Ilieş şi Ştefan Vodă întăresc şi miluesc pe Ioan Stângaciul cu un Ioc pe Racova . 48 www.dacoromanica.ro - 252 — Pag. fără dată de an (cătră 1440)- fragment. Iliaş Vodă şi Ştefan Vodă întăresc lui Oană portariul satele: Bru-dureştii, seliştea Fundei Rădchiteştii, Retezeşti, Bo-zianii, Iacobeştii, Bărboşii, seliştea Ţoleştilor cu o-zere şi via din vârful Dobroslăveştilor . . 49 €948 (1439) Noembrie 12. Vaslui, llie şi Ştefan întăresc lui Dragomir satele Giritenii şi Călieneştii, ambele pe Cobâle ....... 41 €949 Iulie 7 (1441). Iliaş şi Ştefan Vodă întăresc Iui Danciul stolnic şi nepotului său Negrilă satele Dobro-rnireşti şi Balosineşti pentru siujbele lor . . 49 €949 Sept. 3 (1440), regeşte! Pentru Rujăvinţi . . 153 6950 Sept 8 (1441). Iliaş Vodă dărueşte lui Bode Hîrje satul Balomireşti pe Şiret . . . . 51 €950 April 5 (1442) Suceava. Iliiaş Vodă şi Ştefan Vodă întăresc lui Miclăuş Răspop sate.'e Leucuşeşti şi altele şi o prisacâ pentru slujbele sale. Se dau hotarele 120 6950 (1442) regeşte. Pentru hotarele Mogoşeştilor pe Vilna (Vaslui) ...... 153 6951 luni 8 (1443) Suceava. Ştefan Vodă milueşte pe • Iliaş Şanga cu satul Văsieşti pe Urmeniş, Boseştii pe Tazlău, o jumătate din Bădcşti, şi o poiană la Trotuş ........................................52 6953 Febr. 18 (1445). Ştefan Vodă întăreşte lui Lazăr şi fratelui său Standul 3 sate: Vornicenii, Antileştir şi Pârteştii supt dumbravă ..... 54 €955 Gbenar 14 (1647). Suceava. Ştefan Voevod întăreşte lui Şandru spatar stăpânire pe satele Coloşe-uţi, Răsziuţii, Dobovoaia, Neporotova. Vişneuţii şi Ojogul la Nistru pentru slujbele sale făcute ţării 55 6956 Iulie 5 (1448) Suceava. Petru Vodă întăr şte lui Roşţa şi lui Cojan fraţi mai multe sate şi selişte pe Tutova, pe Ialan şi la Prut în pustiu . . 57 69^1 Februar 8 (1453) regeşte. Pentru Zăvoeni şi Negri- leşti pe Şomuz ...... 154 6961 (1453) Februar 8. Suceava. Alexandru Vvdul Mol-dovii întăreşte lui Oană postelnicul satul Stroeştii pe Moldova. în gura Şomuzului, dat lui de mătuşa sa Maruşca Stroioae ..... 60 6961 Februar 8 (1453) regeşte. Pentru Stroeşti . . 155 6962 Oct. 3 (1453 . Petru Vodă scuteşte de orice vamă 2 cară cu peşte a mân. Homorului . . . 62- 6963 Febr 8 Iaşi (1455). Alexandru Vodâ întăreşte mân. Neamţului pământ.1 de la Topoliţa, hotărât de Coste Ţolici; se va pune zavescă 100 ruble de argint . 63 www.dacoromanica.ro — 251 — Pag. _ 6963 August i5 (1455) Suceava. Petru Vodă întăreşte lui Petru comis mai multe sate la Ţuţora cumpărate de la unii şi alţii . . . . ’ . . 65 6964 Martie 1 (1456) N-amţ. Petru Vodă întăreşte măn. Neamţului iazerul Zagorna pe Nistru, cu gârlele lui, şi desetina prisecilor de pe Nistru ... 67 6968 April 13 (1460). Suceava. Ştefan Votvod întăreşte lui jurj Galbenul stăpânirea pe jumătate de Cheţe-Ieşti la Şiret cumpărată cu 75 zloţi de la Roman, iar j .mătate să o ţie Roman Temeşescul; acesta , cumpărase cu 75 zloţi tot satul de la Frâne Dragoş 686968 Sept. 3 (1459) regeşte. Peotru Buciumi (Râpezeşti, Galbeni şi Tuleşti) . ' . . . . . 155 6971 (1553) regeşte. Pentru Vitolteşti la Fălciu . . 15fr 6974 (1474). Iunie 11. Ştefan Vodă întăreşte pr. Toader egumenul de la Bistriţa stăpânirea peste mănăstirea de la Tama;, unde a fost Marta Călugăriţa, cumpărată cu 60 ughi ...... 71 6975 Iunie 30 (1467) Bârlad. Ştefan Vodă întăreşte lui J Stoica şi fiului său Man.iul cumpărătura, ce au fă- ent cu 45 zloţi tătăreşti în jumătate de sat Urdeşti ‘ de la fii lui Florin : Ion, Danciul, Mibalco, Sinat, Toma şi Simion ...... 12 6980 Ghenar 25 (1472) Suceava. Ştefan Voevod întăreşte lui Şandru Tâtăranul din moşiile femeei sale Magda satele Moimeştii, Sârbii şi jămirii, ce-s aproape de târgul Iaşilor ....... 74 6980 Iunie 1 (1472), Vaslui, regeşte. Pentru Petreşti . 156- 6980 Iunie 25 (1472’. Ştefan Vodă dă lui Ştefan Cudalbul şi lui Uie Vrabie o bucată de loc pe valea Gerului (falş)................................................157 6938 Ştefan cel Mare face la Atos un cuchiu de corabie 77 6987 Aug. 11 (1479) Suceava. Ştefan Vodă dărueşte fetelor lui Comarin satele Grozeşti şi Mâneşti . 158 699l August 14 (1483) Ştefan Vodă întăreşte lui Necoară şi Oană, fii lui Oniţ, cumpărăturile făcute în satele Gărbeştii şi Tungujei . .... 78 6995 Oct. 9 (1486). Suceava. Ştefan Vodă întăreşte lui Radu Cârlig cumpărătura ce a făcut cu 40 zloţi în Mobilă pe Bârlad de la Maruşca, fata lui Tâlpig . 80 6995 Iunie 12 (1487). Tărgovişte. Vlad Vodă Călugărul dărueşte mânâsţirii Rusicul de |a Atos venit 6000 aspri pe an . . . . . . . 81 6996 Ghenar 12 (1487) Suceava. Ştefan Vodă. întăreşte lui pop ivul şi la al lui Stăpânirea peste jumătate din satul Tbdereştil, partea din sus, la. Cârligătura. 84 . i- t { > * ■ ~v <■ ’ www.dacoromanica.ro — 254 . Pag. 6996 Mart 12 (1488) regeşte. Pei,tru Zvorijtea . . 160 6997 (1489) regeşte. Pentru Dobrineştr . * . 162 fârâ dată (c. 70C0). Pe un tetraevanghellar slavon de la biserica din Năneşti (Bacău) .... 83 7000 (Febr 17). 1492 Regeşte. Pentru Jum tăţeni . 162 7003 (1495) regeşte. Pentru satul Sălceni . . . 163 7003 Februarie 3 (1495), regeşte. Pentru Dodeşti şi Scrip- ţăneşti (Ţiful) Făiciu ..... 163. 7003 (1495) regeşte. Spiţe răzeşeşti (Bădărăeşti) . . 165* 7003 Mart 13 (1495). Ştefan Vodă întăreşte lui DrăgoţăI şi fraţilor lui stăpânire pe satul Slroeşti pe Moldova 87 7003 Mai 5. regeşte. Pentru Bouşori .... 165 7005 Mart 9 (1497). Ştefan Vodă întăreşte lui Ion Pană şi la ai lui satul Ogrineşti pe Corod. unde a fost jjde Orzea cumpărat cu 53 zloţi de la fii lui Iuga .................................................87 7005 Mart 14 (1497). Vaslui Ştefan Vodă întăreşte Anuşcăi şi surorilor sale Negrită şi Maria stăpânire peste satul Bezăricerti pe ladriciu, cumpărat cu 60 zloţi de la Vlaicu Scoarţă . . ... . . 91 (7005) Inscripţia lui Alexandru Vodă sin Ştefan cel Mare 6 7005 Mart 15 (1497), regeşte. Pentru Şişcani (Făiciu) . ✓ 166 7008 Mart 22 (1500) Iaşi, regeşte. Pentru Dobrenii pe Lăpuşna ai Episcopiei Huşilor .... 166 7013 (1505) regeşte. Pentru Ungureni şl Pojoreni pe Prut 167 7014 Sept. 11 (1505). Bogdan Vodă întăreşte Lucăi Ar- bure portar de Suceava trei părţi din a treia parte ' din Dersca, cumpărat cu 250 zloţi tâtărăşti de la nepoţii bătrânului Hrinco ..... 93 7015 Febr. 22 (1507) Huşj. Bogdan Vodă întăreşte lui Mircea Virtea cu ai săi un sat la Tecuci, la Salcea, mai în sus de hotarul târgului Tecuci, luat din locul târgului, ce l’au fost cumpărat cu 150 zloţi de la Isaîco, ficioful lui Ivanccr Tudor, nepot lui Dan . 93 7015 Februar 28 (1507). Huşi Bogdan Vodă întăreşte lui _ ' - Săcuianu pah. şi alor săi satul Săcuenii de jos, dat ^ danie de seminţenia lui, urmaşii lui Dragoş Viteazul 97 7015 Februar 28 (1007) Huşi.' Bogdan Voevod întăreşte lui Mbvilâ pah. cumpărătură ce a făcut cu 300 zloţi tâtărăşti 'în satul Piteşti pre Bârlad de la Coste Ba-loş şl nepoţii săi . 101 7015 Martie 1 (1507) Huşi. Bogdan Vodci întăreşte lui Eremia visternicul cumpărătura, ce â făcut în satul Grigoreşti pe Stret, cu 800 zloţi de la Ivanciul şi nepoţii săi de frate.........................................103 www.dacoromanica.ro — 255 — "7016 Decembre 14 (1507) Suceava. Bogdan Vodă întăreşte lui Jurj Hrăbor comis cumpărătura ce a făcut cu 300 zloţi în moşia Blăneşti pe Bârlad de la Ste-ful parcalab, fiul lui Ioanăş . . . . 7016 (1508), regeşte. Pentru P. treşti . . . . 7023 Glienar (1515'. Pe e piatră mormântală la biserica Sf. loan din Vaslui ...... 7024 Dec. 18 (1515) Bogdan Vodă întăreşte Bilcăi şi a lor săi satul Liteni pe Şiret din drese ce le-a avut moşul lor Coste Liteanul de la Alexandru Vodă . '7025 (1517). Pe un purg (turn) la Atos . . . 7026 Hârlău (1518). Stefăniţ Vodă dărueşte şi întăreşte lui Gaja şi a lor lui satul Găjeşti! pe Elan . . '7026 Ghenar 23 (1518) Vaslui. Ştefan Vodă întăreşte lui Dragotă cumpărăturile făcute cu 120 zloţi în Mu. ceşti pe Racova de la Anuşca fata Tatului Putredul 027 (1519) regeşte. Pentru Petreşti . . . . 027 Innie 20 (1519) regeşte. Pentru Gălăşeşti (Crasne) 028 Iulie 15 (1520) Suceava. Ştefan Vodă întăreşte lui Ion Albotâ şi a lor lui jumătate din Drăguşani şi din Zâvoeni, partea din sus, despre verii 1 r. ce iau jumătatea din jos . . . . . 7028 Iulie 15 (1520) regeşte. Pentru Stroeşti . . 7029 Iunie 1 (1521) Hârlău. Ştefan Vodă întăreşte lui Banul dvornic şi lui Gaja ureadnic de Vaslui şi lui Dragoş un loc în pustiu pe Sohulul să-şi facă sat 7029 April 20 (1521) Suceava. Ştefan Vodă întăreşte lui Barbul stăpânire pe moşiile sale Sârb i la Oan-cea, Ezurcani şi Gropeni, după ce şi-a împărţit o-cimle cu fratele său Şerbm . • . . . 7030 Iunie 27 (1522). Hârlău. Ştefan Vodă întăreşte ne- poţilor lui Simeon Totoescul stăpânirea pe jumătate în satul, Totoeşti, pe Pârâul alb; iar lui Pâşcan a opta parte din partea Ilei . . . . 7030 Iunie 30 (1522) regeşte. Pentru Hilişeu (Dorohoi) 7033 Fevr. 12 (1525) regeşte ' Pe Visteţnicenii de pe Bâc 7030 Iulie 2 (1522) Hâdău. Ştefan Vodă întăreşte împăr-ţala-ce şi-au făcut la Borâle pe a patra parte lucşa Pitiş, şi ai Iui . . . ’ . . . . 7033 Fevr. 12 (1525) regeşte. Pe Visternicenii de pe Bâc 7035 (1525) regeşte. Pentru Pungeşti . . . '7035 Martie 15 (1527) Huşi. Două surete pentru Beibeşti ' pe Prut ...... . . 7035 Mart l5 (1527). Huşi. Petru Vodă întăreşte Nicăi- şi la lui satul Băibeşlii pe Prut cumpărat cu 450 zloţi de fa nepoţii Iui Oană Vornicul . . . Pap, 104 168 107 168 108 108 170 168 173 110 174 114 174 116 , 119 119 176 119 178 178 122 www.dacoromanica.ro — 256 — Pag. 7035 Mart 15 (1527) Huşi. Petru Vodă întăreşte mănăst. Neamţului dania veche în satul Copanca la Nistru, în gura Zahornei ......................................124 7035 Mart 16 (1527) regeşte. Pentru Costeşti pe Ciuhur 181. 7036 Martie 13 (1528) Veslul. Petru Vodă întăreşte lui Costea şi la toţi ai lui, fraţi şi veri primari stăpânirea în Blânzi pe Corod. împărţindu-le în două satul.......................................................127" 7036 Mart 28 (1528) Huşi Petru Vodă face schimb cu Jurj, dând Lăţcanii de pe Moldova şi la Piciganii şl satul de pe Iadrici, unde îşi avea case Băloş . 130 7036 April 4 (1528) Huşi. Petru Vodă Rareş întăreşte lui ' Fedor şi verilor săi satul Făşcani, pe Crasna, pe din două ....... 134' 7036 Mai 18 (1528) Huşi. Petru Vodă întăreşte fraţilor Munceu Fântâna roşie şi câmpul Ocolului la Covurlui 1367036 Mart 28 (1528) regeşte. Pentru 5 sate pe Elan: Cristeştil, Murgenii, Bărsăneştii, Drugi şi Hrăniceni 181. 7037 Martie 11 (15291 Vaslui. Peţru Vodă întăreşte lui Toader şi femeii sale Drăguşa cumpărătura ce a făcut în Pojoreşti pe Râbricea cu 60 zloţi de la Nastea 137 7037 Mart 22 (1529) Huşi. Petru Voevod întăreşte lui Bran şi Ia neamurile sale stăpânire pe Glodeni, Socii şi Duşeşti, şi le împarte moşiile pe neamuri . . 140 7037 Iulie 23 (1529). Inscripţie pe o psaltire slavonă . 1437037 (1529) regeşte. Pentru Roşcani şi Horonteşti pe Almaş 182 7037 Mart 24 (1529) regeşte. Pentru Chilieni pe Prut . 182 7039 Mart 13 (1531). Vaslui. Petru Vodă întăreşte lui Bărsu stăpânire pe a patra parte din Urdeşti, iar verilor săi pe altă a patra parte . . .144 7039 Mart 20 (1531) Huşi. Petru Vodă Rareş întăreşte fraţilor Dan şi Firardus Silişteanul cumpărătura făcută cu 275 zloţi jumătate din Părteşti Ia Sărata, unde a stat Petru Pârtea ...... 147" 7039 (1531) regeşte. Pentru Muncel şi Glodeni ot Vaslui 183> 7041 Mart 6 (1533) Vaslui. Petru Vodă întăreşte fraţilor ' ‘ ’ Ioan şi Coste Albotă împărţirea în doao a satelor Drăguşani şi Zâvoianii; în aCelaş timp întăreşte lui Coste Albotă stăpânire în partea din Medeani, cumpărată aparte de la nepoţii lui M. Medeoa; se dau hotarele . . . . ' . . . . 183 7043 Mart 3 (1535) regeşte. Pentru Căutişani . . 188 7043 Martie 22 (1535) Huşi. Petru Vodă întăreşte lui An-drabuş şi Ia ăi lui cumpărăturile ce âu făcut cn 100 zloţi In Baboşani pe Răcova,* de la urmeşii lui Petru Qorpd 189* www.dacoromanica.ro — 257 — Pag. 7044 (ihenar 19 (153b) Suceava. Petru Vodă întăreşte lui Buzatul vatav cumpărătura ce a făcut cu 860 zloţi de la Dragul în satul Mihăileştii .... 190 7065 Martie (1537) Vaslui. Pătru Vodă întăreşte iul Ion cumpărătura ce a făcut cu 50 zioţi în satul Bozieni pe Lişcov, de la Petre Boziu, cum şi o prisacă la Saca 6 jirebi v ..... . 192 7045 Mart 19 (1537). Pătru Vodă Rareş întăreşte lui Ion Mâcău cumpărătura, ce a făcut cu 230 zloţi în Bog-dăneşti pe Şiret de la strănepoţii lui Mihul Pojar . 194 7048 Mai 11 (1549) Hârlău Ştefan Vodă Lăcustă întăreşte Elincăi Ploscă cumpărătura ce a făcut cu 220 zloţi de la fratele său T. Ploscă în Criceşti, jumătate din a treia parte . . . . .196 7053 (1545). PătiuVodă Rareş întăreşte iui Potârcă cumpărăturile, ce a făcut cu 200 zloţi tătărăşti în Leu- ceşti şi cu moară în Racova .... 199 7054 7054 (1540) regeşte. Pentru Hrineşti . . . 202 7054 Mart 23 (1546) regeşte. Pentru Rânzeşti (Fălciu) pe Elan ........ 202 7054 Martie 25 (1546) regeşte. Pentru Stoişeştl . . 203 7054 April 6 (l546)Hu}i Pttra Vodă întăreşte popei Ga-vril Secată un loc de prisacă din locul de fănaţe al Popeştilor, cumpărat cu 40 lei de la Lupe şi va cuprinde atâta loc, cât va putea azvârli un tânăr cu măciuca ........ 203 7054 April 8 (1546). Petru Vodă întăreşte ini Olan şi a lor săi cumpărătura ce a făcut cu 300 lei în Co-roteni de la Toma Hrană sin Ştefan Hrană vornicul 206 7054 April 11 (1546). Hotarul Petricanllor pe Başău . 208 7054 April 15 (1546) Huşi. Petru Vodă Rareş întăreşte Martei şi Micăi, fetele Anei stăpânire pe câte a 8-a parte din Găleşeşti, Mănăstirea şi Poiana . . 209 7054 April 20 (1546) Huşi. Pătru Vodă întăreşte şi îm-părţeşte între rude stăpânirea în satele Perişeşti, Nistoreni şi Micleşti ...... 210 7054 April 20(1546) Huşi. Petru Vodă dărueşte lui Şan-dru parcalab de Roman jum. satul Od beşti pe Ber-heci, pe dut de Ioanaş şatrar în hiclenie contra lui Ştefăniţă Vodă . . . . . .211 7054 Âqril 25 (1546) Huşi Pătru Vodă Rareş întăreşte lui Şteful şi fraţilor săi stăpânire pe satul Runcul, la gura Strâmbei pe Tazlău în faţa Bereştilor . 214 7054 Mai 1 (1546) Huşi. Pătru Vodă împarte satul Bu-buruzi în 2 părţi la verii urmaşi ai lui David şi Stan de supt Ştefan Vodă................................. 215 www.dacoromanica.ro - 258 Pag- 7054 Mai 2 (1546). Petru Vodă întăreşte Micăi şi a lor săi stăpânire pe satele Cositeştii şi Cosiţenii pe Ze-letin ........ 219 7054 Mai 12 (1546) Huşi. Pătru Vodă Rareş întăreşte urmaşilor lui lachim Porcişanul stăpânire peste satul Porcişani. şi împarte statul în trei părţi, pe cei 3 moşteuitori ....... 220 7054 Mai 14 (1456) Huşi, regeşte. Pentru Micleştii pe Şiret................................................ . 223 7054 Mai 23 (1546) Târgovişte. Mircea Vodă întăreşte lui Dragotă şi Stanciul moşia lui Homneştali ohab-nică lor de- la Radu Vodă cel Frumos . . . 223 7054 Mai 25 (1546) regeşte. Pentru Zahoreni . . 225 7054 Iunie 18 (1546) Iaşi Petru Vodă întăreşte lui An-drabuş şi la ai săi stăpânire în Baboşini pe Racova, împărţind moşia în 2 părţi .... 225 7054 Iulie 6 (1546) Hâriău. Petru Vodă întăreşte împăr-ţala ce şi-au făcut între sine nepoţii Tomei şi Anei în satele Gălăşeşti, Mănăstirea, şi Poeni pe Răcătău 226 • www.dacoromanica.ro