CONTIMPORANE DE ION Membru Academiei Române. *-0+-—* BUGDRESCI TIPOGRAFIA ACADEMIEI ROMÂNE %.■ z‘it- - .V 'vi·- î®·^ 1 . ') Moldoveni! nuraescu aşa locurile cultivate cu vil, care în Muntenia se chiamit deluri: delulii mnre, delulii DrtigăşunilorH sa Ci alu Tergovişteî,. şi cele-l-alte. Imprejurulu iaşilord sunt mal multe podgorii: a Socolei, su Galateî, a Nebunii, a Răpedeî, şi altele. www.digibuc.ro 12 EMANCIPAREA ŢIGANILOrC daca niscai lăutari se întâmpla a se rătăci pe acelo, hora sau brîulu. făceau se se Mtătorescă erba de sub copaci, şi valea se resuue de ţipete de veselie.— Ve1 maî aduceţi aminte, o vechii mei amici ? sau că anii, strecuraţi pe sub perii voştri albiţi, cel Şi ai meî, v’au ştersu din memorie acele minute deliciose ale tinereţii, trecute ca sclipirile steleloru că^ătore ? II Personagiulă, celu maî importantă de la viia mea, carele cumula funcţiunile de intendentă, de majordomă şi de fecioră, maî propriă Vorbindă vieriulă meă Ion Buruănă, rămăsese văduvă. Nevasta luî Gafiţa, care mulţi ani îmî servise ca bu-cătaresă la viiă, şi era artistă în faCerea 6orşuluî şi a friptu-rilctră, murise (Dumneqlea s’o erte) "şi lăsase pe bărbatu-săă tocmai eânci avea maî mare nevoe de ea, cu douî copii în vatră. Multe lacrimi a vărsată bietulă iân, maî ună ană de (jlile; dar după acăstă irecere de timpu. maî târqliă pete de cât alţii, a căutată să se console; căci, de! aşa e făcută lumea acesta mare şi largă. Deci dupe ce a iscodită tote văduvele de pe Valea-Adâncă şi de la Galata, ca doră îşî '"va găsi o părechiă potrivită cu care să se însoţiască: după ce cercările luî în acele părţi aă rămasă multă timpă nefructuose, în cfele din urmă elă ’şî-a îndreptâtă cercetările spre fcapitală; şi într’o bună dimineţă aducendu-niî cireşe şi zarzăre de la viiă, iinî spune totă odată, scărpi.nându-se la urechiă, că a hotărîtă să se însore, căci — (Jicea elă — îi vide forte greă fără femeie: n’are cine vedea cum se cade de popii, ca să-î hrflnescă şi să-î spele: căci soră-sa, care ’lă ajutase pânâ atuncea. voesce să se mărite. — Bine ară fi, Ione, — îî fjiseiă — numai de al găsi o fe-mte potrivită cu tine. Ochit’aî vre una? — Apof... cam aţa... am găsită una şi amă avută vorhă s‘o iaă pe cefeare: să trăimă o lună împreună^ de ne-om împăca, ne-om cununa; de nu, cale bună I www.digibuc.ro EMANCIPA REA ŢIGANILOR0 13 ţnţeleptă tocmelă, Jone! se sciî că de va eşi treba bine, eu voiă i^naşulă teu. Dar cine e? De unde e? — O cunosci şi D-ta, căci în curtea D-tale am cunoscut’o. In momentulă acela venindu-mî spelătoresa cu albiturele, Ion, arătându-mi-o, (jlice: «Iaca! Asta este, cocone..^ daca me ertaţî se ve spună... — Heî? Ce spune Ion, Mario? — Ce? ţi-a spusă şi d-tale? Ei, bată-lă sănătatea! Dacâ-i aşa, te rogă se-mî spui şi d-ta daca aşî face bine se-ffii legă capulă cu densulă. Nu-î vorbă, dorescă se am şi eă casa mea, daca se pote, căci mi s’a urîtă cu veduvia. — Ai dreptate, Mario, şi cât despre omă. credă că nu-î găsi altulă mai bună: îlă cunoscă de optă ani; e harnică, cinstită, nu beţivă, deşteptă. Dar. este ceva la mijlocă: nu sGiÎ tu că corbulă cu porumbiţa nu se potă împărechia? Tu, din pecate, esci ţigancă, robă. Ce-ară ţlice stăpânii tei? — Credă că n’are cine se qlică nimica. Eă, daca ştaă în curtea boerâscă, ştaă fund-că am odaea şi tainulu meă; dar alt-felă nu mai sunt supusă la robie, Am carte de ertare de la reposatulă boeră, D-^efl se-lă ierte! ■ — Multă îmi pare bine de ceea-ce spui, Mario. Dacâ e aşa, se sciî că eă sunt nunul teii. Dar pentru ca se nu şe facă vre-o gălăgie, saă se se qlică că «ă m’am apucată se însoră pe ună română cu o ţigancă, eeea-ce forte rară se întâmplă Ia noi, se-mî aduCÎ se vedă şi eă cartea care dini că o aî. — Numai de cât, căci locuinţa« mea e la doui paşi.? Nu trecură (jlece minute, şi Maria, întorcendu-se, îmi puse dinainte ună plică cam afumată de vechime, în care găsiiă o hârtie strînsă în patru cu cuprinsulă următpră,: «Facă cunoscută că pe ţiganca Maria, fiica lui Dumitru Cra-«căă, coboritoră din robii moşteniţi de la părinţii mei, v&-«duvă prin mortea bărbatului ei, fiind-că din copilărie crer «scândă în curtea mea a slujită cu credinţă şi vrednicie* cu «tragere de inimă şi cu neadormire, aşa în cât a atrasă tot1-«deauna mulţămirea mea şi a soţiei mele, prin agestă carte, »ce-i daă la mână, o ertă de robie şi o lasă se se ducă orî www.digibuc.ro 14* EMANCIPAREA ŢIGANILORft «când şi ori unde va vrea, dar cât va voi se stea în curtea «mea. se va bucura, nesuperată, de camera în care locuesce «şi de tainul ce câpetă ca'-toţî cei-l-alţi robi ce locuescă în «curte. Acesta se fie spre pildă de îndemnare şi pentru fiulă -«eî Dincă. care de se va jiurta bine ca muma sa. va căpeta «şi el ertare la vreme.—1849, Iunie în 8 qlile.» «Dimitrie Canta Logofeţii.» Lectura acestui frumoşii documentă fâcend’o cu voce tare. provocă mai întâiu suspine şi apoi lacrîme în ochii Măriei. «Hârtia este bună, Mario, şi nu credă că va putea cine-va să o tăgăduescă. Ca unulă care am cunoscută pe reposatulă, voiă pui ea mărturisi că este în adeveră scrisă de el. Dară spunemî: Cucona scie de asta ? — ţ)eă, nu sciă daca scie. Când ’mi-a dat’o boerulă, ’mi-a ■«Jisă se me slujescă de ea numai când o fi ca se esă din curte. Numai băetulă meă, după ce a înveţală carte, a ce-tit’o. Cuconiţei nu ’î-am spusă, fiind-că şi dumniaeî a fostă hună pentru mine şi aşi şedea totă vieţa în curtea d-sale, -daca nu ’mî-ară veni se me ducă dupe omulă acesta. Dar ori cât de fericită aşi fi în casa lui, nu credă că mi s’ară usca lacrimele de pe obrază până nu voiă vedea pe copila-jşulă meă lângă mine... şi cine scie când se va întorce de la Parisulă acela, arde-l’ară foculă' — Eă credă ea daca, înainte de a pleca la Paris, te-ai fi rugată se-î dea ertare, pote... — Aşa! ferescă Dumneqleă ! Cucona, dupe cât am veqlută, -s’a deprinsă cu el aşa, în cât credă că nu l’ar sloboqlr pentru toţi sfinţii din ceră. Băetulă meă a avută doue noroce pe lumea acesta: mai întâia pe mine, că l’am născută, şi apoi pe cocona, care de mică l’a luată în dragoste : de mică l’a îmbrăcată cu strae potă se qlică boerescî... Când ai sci d-ta de -câte ori ’mi-a dată ghionturî când nu-lă vedea destulă de Curată, destulă de peptenată şi destulă de îmbrăcată...! Apoi de www.digibuc.ro EMANCIPAREA ŢIGANII,0RU lp la versta ele şese anî, l’a pusă se înveţe carte, maî de “hai de cât unii cubonaşă, cu dascălii care venia acasă de-lă învăţa... Acuma, ce se dică ? e bine bâeiulu, bine de totu; mal .bine nu-î potu dori. Dar orî cât de biue e, nu sciu cum şi'de ce, când mă gândescu că porta numele de robu, mi se sfâşie inima, şi me blestemă pe mine însămi că n’am sciutu cum se facă ca să-i fi scosă lui ertare în locă de a’mî scote mie. Acuma, de ! Cocona îlu iubesce, şi cât o trăi ea o să-î fie; biue, şi rogă pe D-tJeă sera şi dimineţa ca să-r lungescă vieta; dar, Domne feresce, more. pote înainte de a apuca se-î dea carte. Cine scie atunci pe ce mână de stăpână o s’ajungă bietulu băetu?Când me gândescu la asta, me cutremură! — Lasă grija asta de-o parte. Mario. S’avemă credinţa în Dumnedeă. Cu ajutorulă lui multe minuni se facă. Trebue se sciî că boierii ceî tineri lucreză din tote puterile ca se se prefacă lucrurile în ţera acesta; şi m’aşî prinde ca se me daă eă ţie robă, daca până în douî trei anî voră maî fi robi pe lume. Da, da, în curend ţigănimea totă va juca hora ertăriî, de brâu cu toţi Românii. — Se vă ajute Dumnetjeă!» III Maria avea pe atuncea treî-qlecî şi cinci de anî trecuţi. Cu tote acestea purta încă trăsurile saă urmele unei adevărate frumuseţi ţigănescî. Talia eî naltă şi sveltă, extremităţii^ mâ-neîoru şi ale picioreloră fine şi delicate, regularitatea trăsu-riloră feţei care ’î da aerulă de o statuă indiană, peliţa eî fină în care părea că luptă albeţa şi rnmenela ca se gonescă vineţela înăscută în rasa eî primitivă, ochii eî mari albaştri azurii, umbriţi de nişte gene lungi şi sprîncene negre'şi dese, uşoră arcuite, cătrâ verfă resfrânte spre tâmple iar spre mij-loculă frunţii împreunandu-se mereu 9a cum voiaă se arate grijele şi întristările sufletului,.... iată pe scurtă tipulă, saă idealulă căruia Ion Buruenă închina bărbăţia luî românescă, cu tote că număra cinci şese anî mai puţină de cât ea> qu www.digibuc.ro 16 BMANCtPAREAr ŢIGANII,ORO tote că pe faţa, eî sbîrciturile, acumă pronunţate, arătau o stare de decadenţă. Elu însă nu căuta se ’î numere aniî, nici dinţii din gură, pe caii în adeverii ’î-ar fi putută invidia ori ce regină, ci căuta se se convingă dacă ea are celelalte calităţi cari le aşteptă unu muncitorii de la tovarăşa vieţii sale; Intru adeverii n’a trecută o lună, şi el a fostu în stare să aprecieze comora care o căpătase, şi pe care a găsit’o mai preţiosă de cum o visa. Casa lui numai de cât a schimbată faţa ei cea posomorită: curăţenia domnia în tote ungherile; copiii, păsările, vitele lui Ion Buruănă se uîtaă la Maria ca la providenţa loră, fiind-că nicî odată până la ea n’aă văzută îngrijire şi dragoste mal multă. Atâta armonie se desfăşurase în noulă menajă, în cât şi unulă şi altulă mă rugaă ca să mă grăbescă a-î cununa; căci eî credeaă că cununia va pecetlui mai bine dragostea loră şi legătura între eî se va face atâtă de ţaţe. în cât să nu se mal despartă. Ea vestise pe fiiulă săă la Paris, şi elă primindă ştirea cu entusiasmă. ’î-a trimisă cincî-ijecî galbeni ca să întâmpine cheltuela nunţii. Eă însă n’am lăsat’o să eheltuescă nimica; şi fiind-că ajunsesemă la timpulă când culesulă viei se terminase, într’o veselă dimineţă de Octombre îî cununaiă şi le stropită nunta cu câte-va vedre dintr’o bute care a fertă cu vrana astupată, pentru ca să le fie vieta mai veselă şi fericirea mai durabilă. Noua mea vieriţă acuma era şi pentru mine o sorginte de mulţămir\ Camera reservată pentru locuinţa mea, sub îngrijirile acestei feme|" experimentate şi inteligente, nu numai că era mal curată, dar prin aşezarea şi arangiarea lucruriloră, mi se părea mal confortabilă, mal veselă, mal plăcută. Prân-(julă saă dejunulă ce câte o dată trebuia să iaă acolo, preparate de densa, mi se păreaă din qli în AKEA ŢiGANltOKO S5 lulă eî soţii, adecă de a mărita imediat pe fetele care ar veni în posiţiune interessantă, pentru ca se nu se facă vorbă în târgu că în casa lorii se născu copii bastarzi, fiă chiar ţigani. Maria, dupe ordinulu Cuconet, se mută în camera de. lângă grajdă, destinată vizitiului. Betrânulă el bărbaţii, pe care ea n’a voiţii se-lu sufere ca s'o atingă câtuşi de puţinii, fără a face nici o pretenţiune, nici o reclamaţiune, s’a retrasă în fundulu grajdului, unde şi-a improvizată ună pată alături cu ieslele. Elă nu vedea pe Maria de cât atuncea când ea îlă chiema ca se-i aducă apă, lemne, şi alte lucruri de care avea nevoiă, saă la ora mâncării pe care o luaă la aceiaşi masă împreună. In apropierea erneî, betrânulă Michaiă, lovită de ună junghiă căpătată din recelă, într’o dimineţă fu găsită mortă în culcuşulă seă. Dar pre când mortea lui împuţina numenală sclaviloră marelui logofetă Paşcanu, Maria corobora la ecuilibrarea lui prin nascerea unui altă sclavă, voinică şi fru-mosă, care, dupe ce s’a botezată, s’a înregistrată în codica robiloră cu numele de Dincă al lui Michaiă. Pre când Maria trecea prin fasele aceste, funcţiunile eî de onore fură ocupate de alte fele, care mai multă saă mai puţină se deprinseseră a tace serviciulă în etaculă Cuconeî; iar penlru piciorele boierului şi ale Cucăneî se găsiră alte braţe de fete frumose, care s'aă esercitată spre a le satisface plăcerea după pofta inimeî. Coconulă Dumitraki mai că uitase pe fruinosa sa favorită ; iar Cucona Profiriţa, de şi acum o cam degradase, făcând’o din cameristă spelătoresă, totuşi nu uitase serviciile ce-î făcuse, şi adese-ori îi trimitea taină din resturile de la masa boierescă şi chiar bacşişuri generose. Maria, care sciea din tradiţiune că miseria, privaţiunea şi suferinţele numai pentru ţigani le-a făcută Dumneijeă, com-parându-se pe sine cu alţii, recunoscea că nu se afla pe cea din urmă treptă a tidăloşiei. Cu tote greşelile ce simţia ea că făcuse, totuşi vedea că se bucură de mila stăpâniloră ei pentru care nu sciea cum se mulţămescă lui Dutnne Cu se dăm o idee maî clară despre vie (.a care o ducea principesa moldovencă, vomă cita între însemnatele persone cu care ea se pusese în reiatiune şi pe o comitesă spaniolă, care maî pe urmă a jucată mare rolă în Franţa: era Comitesă Montijo, care avea o fată blondă de o frumuseţe uimitore. Magnetulă acestei frumuseţe atrăsese şi pe d. N. Bonaparte, cave pe atuncea era Principe Preşedinte al Republiceî fran-cese, iar maî târijliă făccndu-se împerală, urcă pe tronă, alături cu elă, şi pe frumosa Eugenia, fiica Comileseî acesteia. Ceea ce atrăgea maî cu seină atâta lume ilustră în casa Cuconet Profiriteî era prânzurile ei. Ea avea, întru adeveru, unu felu de passiune nebună pentru aseminea onorî; şi când vedea că atâtea persone celebre lăudail masa sa, simţia o fericire şi o mândriă care i se părea că o urcă pe trdpta cea maî de susu a înărireî umane. De aceea ea nu cruţa nici o cheltuială şi Dincă avea deplină putere se comande/e ca se i aducă ve-naturi şi pescării din tole punctele cardinale ale globului, pentru ca se-şî arate sciinţa şi arta. Unii din ospetî din aceia cărora francesiî le cjicu des gourmets aşa de încântaţi se aretau de producţiunile domnului Dincă, în câtă, în mijloculă mesei se sculau (cu permisiunea societăţii) şi alergau la bucătărie pentru ca se coinplimenteze pe măîeslvulu maitre d’ho-tel; atuncea comesenii făceau mare bază, iar Cucona Profirita, de bucuriă şi de mulţumire, simţia că-î creşte inima ca o jimblă de la Iaşi. XIX Asemine viată însă in Paris trebuea se facă mare spărtură în finanţele Cuconeî. In douî trei ani, ea observă că se află în faţa unui însemnată delicitu, care o silia sau se vemjă vre o moşie, sau se se oprescă din cheituelî. Cea din urmă me-sură o găsi maî înteleptă ; căci îşi aduse aminte de promisiunea ce dedese reposaluluî ei sotu. ca averea ei se o unescă www.digibuc.ro EMANCIPAREA flGANlLORC 47 cu a luî şi se o dedice Spitalului diu Tătăraşi care-lu făcuse spre a le remânea numele nemuritorii. Deci s'a decisă a se înforce în ţără. De astă dată însă n'a scrisă se T vină trăsura cu poştalion!; ci, după ce si-a desfăcută din lucrurile ce le avea de prisosă şi a împachetată pe acelea ce a voită se iea cu sine, a pler-alu cu calea ferată, care pe atunci ajunsese pane la hotarele Galiţiei. De acolo veni cu deligenţa pane în capitala Bucovinei. Aci o aştepta trăsurile trimise de acasă, care o aduseră la vechia sa reşedinţa din vechia capitală a Moldovei, ca pe o adevărată cucdnă mare. Pe lângă majordomii, cucona Proiirija aduse şi pe Clementina, în calitate de cameristă: făcu acesta maî întâiă pentru consideraţiunea lui Dincă, înţelegendu că se îubia forte multă, apoi voi tot odată se arate la Iaşi luxulu, ne maî pomenită până atuncea, de a avea o cameristă parisiană, pre când mai tote cuconele asemine servitore le recrutaă în genere în seminţia robă a lui Faraonii. Vier iţa mea, care aştepta întorcerea fiului ei ca evreii pe Messia, era la scară câud a sosit Cucona. Dincă, cum o văiju sări de pe capră şi se aruncă în braţele-i deschise, cu totă e-fusiunea amorului filial ce-î păstra, fără a cugeta nici la respectul ce era datoriă stăpânei sale, nici Ia efectulu ce acestă efusiune putea produce asupra amantei sale. Pre când muma săruta bocindu-se pe fiul ei şi-lâ ţinea de gât cu duioşie, Clementina neînţelegend ce va să ijică acestă scenă, urcând scările alături cu stăpână-sa, o întrebă : cine este femeea acăsta ? — E 1 o ţigancă... mama lui. — Cum ! mama lui..? ţigancă ? — Negreşit; Dincă este unul din sclavii mei. Cum de nu sciî acesta ? Clementina ca lovită de trâsnetu, scăpă saculă de voiagiu ce ţinea în mână, şi că(Jii leşinată, drepţii uşa salonului de susiî. De acolo fu ridicată de fetele şi servitorele casei, şi transportată în Camera ee-Î era destinată, alături cu budua-rulii Cucbneî. www.digibuc.ro 48 EMANCIPAREA '{IGANILORO Totă casa se grăbi a veni împrejurulă ei spre a-î da aju-torele posibile ca se o deştepte : o descheiară la rochie, îî frecară tâmplele, mâînele şi piciorele; ÎI deteră se aspire spir-turî şi oţeturî târî. In fine dupe câte-va minute, Clementina deschise ochii şi se ridică. Buimăcită încă de ameţâlă, se uită împrejurulu eî la figurele necunoscute ce avea sub ochi, în-trebându, în limba eî, unde se află? unde se găsesce ? — Lângă amiculu teu, îî respunse cu vocea tremurându Dincă, carele pâne In momentulu acela îî ţinuse capulu pe mânele sale. — Tu ! amiculu meu ! tu !... eu, amica ta !.. nu ! nici o dată! nici odată!.. Fugi, sclavule, din ochii mei! Blestemată se fie ora când te-amu cunoscută !» Apoi căiju iarăşi cu capul pe perină, suspinându şi plângând cu hohote de desperare. XX Credu că e inutilă pe a descrie sfişierile luî Dincă. şi ale mumei sale când elă i-a spusă legăturile ce-lă uniaă şi causa ce produsese leşinulu şi lamentaţiunile Clementineî. Orî şi cine-şî pote închipui scenele ce vină în aseminea situaţiunî. Cucâna Profiriţa, care la începută nu înţelegea motivele leşinu lui cameristei sale. auijindă că şî-a maî venită în fire, s’a dusă s’o vedă. Biata fată ii spuse amorulă ce avusese pentru Dincă, planurile ce făcuse cu dînsulă ca se ducă o viaţă mai bună în Moldova, şi în fine hororile ce a resimţită aflând că elă este ţigană, şi maî alesă sclavă. A doua di, ea îlă chîemă şi i făcu aspre mustrări pentru ce n’a spusă Clementineî adeve-rulu : peutru ce a mistificat’o. făcând'o încă se-şi părăsescă patria, în speranţa unei căsătorii care elă trebuea se scie că n’ar fi putut’o contracta. — Me ertaţî, Cuconiţă! am socoiită de prisosă de a-î vorbi despre robiea mea, pe cât sciamă că Măria Vostră nici odată nu m’atî tratată aşa din copilăria mea, şi maî alesă... — Maî alesă.... ce ? www.digibuc.ro EMANCIPARE* ’|lijAN'll OKI' 49 Ca sunt fiulă unei mume libere. — FiulG unei mume libere ? de unde ai luat'o acesta ? Cine ţi-a spus’o ? — Maica mea, care aslă-i)i este măritată dupe un românu moldovenu. . Gucona Proliriţa sări 111 susu ca lovită de o isbitură electrică. Alergă la clopoţelulă de pe masă, sună ; o fată de ţiganii întră. * «Cliiamă-mi pe Vălafulă de curte, şi pe miupa lui Dincă, daca este aicea !» Apoi începu a se preumbla prin salonu frângendu-şl degetele, turburată, schimbată la faţă, apucată de crispaţiunî ner* vose. Peste câte-va minute, ea cjisse lui Dincă, arâlându-î uşa : «eşî !» In acelaşi timpu intrară Vătafulii de curte, unfi omu vechiu al casei, şi Maria. «Ce flecuri s'au petrecută, Vătaşe, pe aicea în lipsa mea V Mi se spune că asta (arătându-T pe Maria) s’a măritată dupe un moldoveană, şi mai ştiă eă... Cum se pote se nu sciă eu nimica despre aseminea fapte ? — Cuconiţă, se me ertaţi... de ! pote amu greşită de nu v’amă scrisă. Dar nu s’a făcută nici o necuviinţă. Maria are carte de ertare. Reposatulă Cuconu Dumilraki, D-fleă se-lă erte ! mi a dată cartea cu însăşi mâna sa şi mî-a poruncită s’o dau Măriei, (ară se spună nimănui nimica. Aşa amă şi făcută, căci porunca şi cartea boerului le-amu socotită ca sfinte. Apoi nu m amă îndoită că şi D-vostră ve era cunoscută. Unde este cartea ? s'o vedu şi eă ; căci nu ştiă nimica. La mine este, cuconiţă, sc trăiţi ! (Jisse Maria. Eat’o ! şi daca Măria voslră nu veţi voi s'o cunusceţl, puteţi s’o rupeţi; eă sunt gata a veni înapoi la robie. Cucona Profiriţa luă cartea, o ceti de susă până josu pu un profundă senlimenlă de veneraţiune : o îndoi la locu, stergendu-.şi cu batista o lacrimă care-1 cădii din ochi, apoi o întinse Măriei, ijicendu-î : »Dine 1 Cartea e sfintă, precum sfinlă este iicntru rnine şi 4 www.digibuc.ro 50 EMANCIPAREA 'ţlGANlLORÎ pomenirea reposatuluî. Mă bucurii că tc-aî măritată : numat se-ţi dea Dumnezeu traiă bună, după cum şi tu escî bună! — Se vă dea Dumneijeă sănătate, şi anî îndelungaţi, dupe inima bună care o aveţi ! ijlisse Maria, plângendă ,şi ea. — Ascultă acuma : înainte de a te duce la casa şi la libertatea ta, să-ţi spună câte-va vorbe, care credă că amă dreptă se ţi le spună ca vechia fa stăpână. Tu îţî aduci aminte cu ce bunătate te-amă crescută şi te-amă tratată, atâtă pe tine cât şi pe copilulă teă. Vetjî că pe Dincă al teă l’amă făcută omă. L’amă învăţată o meserie bună, pentru care chiar de astă-(Jî îi facă, pe câtă voi trăi eă, câte (Jece galbeni pe lună lefâ. Elă nu va fi tratată mai reă de cât până a^uma, Va avea camera sa, şi ajutorele sale la bucătărie; prin urmare nu va simţi nimica din greutăţile robiei cu care nemulă şi sorta aă condamnată seminţia vostră. Poveţuesce-lă şi sfă-tuesce-lă, ca mumă bună şi cu minte, se se porte bine cu mine : să-mi fie credinciosă şi se me mulţumescâ, daca do-resce se capete libertatea care ai căpetat’o tu; se nu se iea dupe gărgăunii care văd că î-aă băgată în capă franţuzdica asta, care s’a ţinută de mine şi pe care amă adus’o mai multă ca se nu-i facă lui supărare. înţelegi tu ce-ţi spună ? — Inţelegă, Cuconiţă. Voiă face după cum porunciţi, şi D-ÎILOR0 ăi se ajunsă a ponderă generaţiuuea ruginită a trecutului; urni lungă şi mai grea, pâqă^se ajungă a preponderă în Jeră.l ln-cetulă cu încetulu. ea ajunse a atrage mire pruseliţii sei pe bunulă (Irigori Vodă Chica. Aceslă dommVTÎuţină dispusă a considera consulalulă rusescă ca oracolă, începu a împărtăşi ideile tinerime! şi chiar a le îmbrăţişa; începu a da l'uncţiunile dupe merite, iar nu dupo ranguri sau legături de familie. Elă, pentru prima ora, puse la posturi malle tineri cari nu aven ranguri, şi încă din aceia cari treceau de revoluţionari. Elu eră pentru realisarea luluroru dorinţeluru şi aspiraţiuniloru partidei progresiste, dar nu avea curagiulu a le decreta, fiindu-că era numită domnă pe unu timpă determinată de şepte ani, şi nu se credea destulă de tare spre a înfruntă complicaţiunile esteriorc ce s’ar li provocată prin ceva aventuri pripite. Elu doriă din sulletă se facă împroprietărirea ţeraniloră şi emanciparea ţiganiloru, dar nu cuteza se-.şi rădice focul ti pe capă cu resislenţa nmneroseloră sale rude şi a numerose! boerimî care ţinea la prerogativele şi pri\ilegiurile trecutului. De aceea, suspinândă tot-d’auna, dieea că asemenea reforme numai unu domnă străină putea se le faca. Sperămu că lectorulu va ertă acestă digresiune, ca u in cu-rândă va vedea că ea eră necesariă pentru conclusiunea subiectului. XXIII. Nu târdiă junele bucălariă mai veni pe la mine. Tristă si melancolică, elu îmi comunică siluaţiunea avenlureî sale a-morose. Elă se află turmentată până la disperare veilcndă re-soluţiunea amantei sale de a-lă respinge de la inima eî pentru tot-d’auna. Clementina era gravă bolnavă : avea atacuri de nervi în tute rjilele, şi doctorii cei inai buni se ingrijiaă de o bolă de inimă. Acesta făcea Iotă odată lui Dincă o si-tuaţiune de cele mai teribile : ca omu cu inimă, elă acuma simţia o amară mustrare de cugetă pentru marea greşelă ce lă-cuse, de a nu spune amantei sale adeverulu asupra originei sale. www.digibuc.ro EMANCIPAREA ŢIGANILOR!) 55 Elă venea se implore eonsiliulfi meu Nu aflaiă altă părere, de câtă se cerce ca se capete o carte de ertare de la stăpâna sa : atuncea, francesa verjendu-se în faţă cu unu omu care nu mai portă lanţulu sclaviei, negreşită şi-ară schimba ideia cumplită care o sfâşia. Aşa dar îlă îndemnamu ca se se ducă pe la rudele intime ale sLăpâneî sale, se le roge ca se apuce pe Cucona Profiriţa se-lu erle. Acuma nu numai acele rude, dur totă societatea înaltă din Iaşi cunoscea aventura acesta. Cucona Profiriţa nu perduse mania de a da prânzuri şi de a vedea multă lume la masă ; şi când avea unu bucătaru alâtu de măiestru, avea şi mijlo-culu a-şî satisface acesta plăcere; căci pentru masa bună totu deauna se găsescu doritori mulţi. Apoi, când ascultă laudele commeseniloră, Cucona Profiriţa nu se putea opri de a spune cu ce sacrificiuri de cheltueli a putută formă unu asemenea bucătaru, capabilă de a servi chiar pe împăraţi cu mulţăinire. Ea spunea cum îlă chiamă : la finele mesei îl chemă şi-lă arătă la lumea sa, şi surîdea cu plăcere când audiâ mai alesă pe dame cjicendă : «et quel joii garcon!» însuşi Domnitorulă, care erâ nepotă Cuconet Profiriţei, şi care era ună bună mân-căă, veniâ nepoftită la mesele suculente ale mătuşei sale, şi atâtă se simţiâ de mulţămită în câtă după masă cerea se vină bucătarulă, pe care, după ce-lă vedea, îlă bătea pe umeri si-lă gratifică tot-d’auna cu galbeni şi irmilicî de aură(l). Peste trei patru cjile tenerulă veni să-mi dea relaţiuni despre demersurile ce făcuse. Mai multe din rudele cele mai intime, vere, nepote, cumnaţi, cumnate, după rugămintea ce eiă le adresase, se duseră se solicite cu cea mai mare căldură liberarea lui. Tote silinţele însă rămaseră deşerte : Cucona era neînduplecată. La cei ce o rugaă, răspundea că ea nu vede necesitatea de a-î da carte de ertare; căci ea nu lă trateză ca robă, — că-lă consideră ca copilă de sufletă, — că a făcută sacrificii neinteresate pentru dînsulă, — că ea are afecţiuni (1) Până 11 baterea monedei noslre naţionale, se mal vedâQ monete turcesc! de aurii şi de argintii; Ivmilicil, cave în Muntenia se numeaţi t-cusarT) aveţi valore de 5 lei; unii erau de arginti} alţii de aurii. www.digibuc.ro 66 EMANCIPAREA ŢIGANILORO de mumă pentru elă, că s'a deprinsă a-lă avea pe lângă ea şi a-lă vedea tn Uite filele, în fine că se teme că, dacă l’aru libera, elu se va duce cu francesa cine scie unde; şi că acesta nu-T convine. Cu tute acestea Lenerulă era desolalu, Scia că amanta lui sufere ; şi elu. elu, care o iubea aLâLă de multă, nici se putea apropia de densa! Ea îi lriinise.se respunsu că, pre câtă va li sclavă, nu va suferi s’o veijă, şi că, de va cuteza se-î violeze voinţa, ea va muri. cAtuncea, îi diseiu eu, nu ai de câtă o singură cale. Vodă, după cum mi-aî spusă, te cunosce. Alergă la elu. Cădi la pi-ciorele lui : rogă-lă. După câtă sciă, elu este bună şi milosu : se va îndura de sorta ta. Sunt sigură ca elă va stărui cu mai multă succesă pe lângă mătu.şă-sa. Voiu vorbi şi eă cu dîn-sulă, pote. — Ve mulţumescă de itispiraţiune. In adeveră alta nu mi a remasă. Me ducă.... Ve ascultă... — Dumnedeă se-ţi ajute!» XXIV. Încă din timpulă emigral.iunei patriotice din 1848, în timpulă petreceveî de aprope ună ană în Bucovina, înveţasemă a juca cărţi. Intre planurile nosLre de a reforma ţera prin cărţi, (tipărite bine în(elesu) de o cam dată jucamu cărţi: cu reposatulă Negri, cu Cuza care mai pe urmă s'a făcută domnă , cu fraţii Alexandri şi alţii de ai noştrii, ne adunamă adesea serile în casa patriarcală a bătrânului Eu-doxiu Hurmuzaki şi făcemu partite de vislă saă preferenfă; dar mai alesă când, de frica holerei, ne grămădisemă mai toţi la moşia Cernăuca. în casa îmbelşugată a neuitatului betrână Hurmuzaki, acolo nu numai serile, dar şi ijiua, ne essercitamă cu aceste jocuri spre a ne petrece de urîlă. La începută jucamă numai penlru ca se ne perdein timpulă mai cu plăcere. Dar unii din noi găsindă ca joculu fără interesă este stupidă, aducendă de esemplu chiar pe copii cari, www.digibuc.ro EMANCIPAREA ŢIGANII,ORf f.7 când se juca eu nucele, juca pentru ca se câşLige nuci, am începută a juca pe bani: mai inLâi doue fise de o para, apoi cu o para fisa, apoi cu doue, apoi cn patru şi chiar cu 8 ochii, toţi robii mei voră fi ertaţi. Asta se o se ii Măria fa ; sunt gata se o jurii acuma şi pe sfânta cruce. — Apoi me iartă... nu le înţelegă... iţi voiu spune, ca se me înţelegi. In nascerea acestui băiată, căruia nici odată nu ’î-amă dată epitetulă de robă sau de ţigană, eă amă avută şi amă prepusuri că s’a amestecată sângele nobilă ală reposatului bărbatului meă. Amă fostă ndignată pute în sufletulă meă, atuncea când amă simţită ln_ crulă. Dar scii câtă amă venerată eă pe soţulă meă : trebuia se-i ertă ună mică pecată. Nu ’î-amă imputată lui nimica. nici amă spusă cui-va ceva. Dar când s’a născută a-celă copilă în care amă vecjută imaginea acelui omă pe care ’1-amă iubită; m’amă simţită coprinsă de nisce sentimente neînţelese, de ună amoru nebună pentru copilulă acesta, pe care slerpulu meă pântece nu ’l-a putută concepe. De aceea l-amă crescută cu o dragoste secretă şi cu decisiunea ca se-lă facă omă, iar după morte se-lă facă şi moscenitoriă peste o parte din avere. Eă, acestea, lui nu i lâ-amă putută şi nici nu i le polă spune : nu polă, şi nu-mi vine a afişa în lume o slăbiciune care la mulţi pole se pară ridicolă. Acuma me vedă într’o situaţiune penibilă : nu me polă despărţi de elă ; amă contractată aşa afecţiune pentru elă, că n'aşî putea trăi o qă fără se-1 vedă. Din nefericire pote, a eşită băiatulă acesta mai bună de câtă me aşteplamă : bună, blândă, ascul-tătoră, cu minte, deşteptă, frumosă... (de! uîtă-te la elă.., par-că vecji pe Dumitrachi, Dumneqleu se-Ju ierte !) Acuma ce se mă Iacă ? se-lă iertă ? dar elă a doua dea la betrâni sau după instinctele naturale. A ajunge la funcţiuni, a face avere cu ori-ce mijlocu, a-şî satisface poftele şi vanitatea : etă îdealulu care se urmăriţi pe atuncea ! O asemenea stare psichologică nu putea de cât se stimuleze instintele cele rele. Cei ce nu puteau ajunge la funcţiuni, ne-possedendu sentimente de datorii morale nici aplecări spre muncă onestă, alergau la mijlocele cele violente: la înşelăciune, la răpire, în fine chiar la crime. Făcătorii de rele, organisaţî în bande, au începută a rădica capetele în mai multe părţi, oprindu călătorii pe drumurile mari, călcându case, prădându şi omorându pe cei ce li se opuneau (1). Asemenea bande cutrieraă mai cu seină Moldova; căci Muntenia fiitidu ocupată de corpuri de oştiri mai compacte şi aflându-se îndestulii prădată şi de Turci, şi de Ruşi şi de boieri, hoţii nu mai gă-siau prade. Generalulu Cuşnfcov, Preşedintele guvernului am-beloră Principate, cerea cu stăruinţă, şi chiar cu ameninţări, Divanului ca se iea măsuri pentru prinderea hoţiloru, flind-că şi convoiurile militare se vedeau adese ori ameninţate. Nu era înse uşoru a essecuta unu asemenea ordină. Bandele erau or-ganisate de capi temerari şi inteligenţi; ele aveau ramificaţiuni chiar prin oraşe, şi încă printre classele de susu ale societăţii. Apoi impunitatea loru era assigurată şi de împrejurări diferite : trebatft ce-a învăţata pe acolo ? dar pe când junele nu scia cum s’o încurce, tat&lfi sSO îl scose din perplexitate răspuntjenda în locuia lui: A învăţata a vorbi franţuzesce. — Numai a vorbi ? — Ce trebue mal multa ? Rosnovanu n’are nevoe d’a învăţa carte : avem a logofeţi cari să ne ci-tăscă şi să ne scrie ce ne trebui. — Să vă trăăsca ! dise suspinânda Mi-tropolituia. — Peste o lună, iarăşi într’o altă Duminecă, a venita Rosnovanu cu fituia săa, denun(ându-ia că s'a păgânită, că nu va să scie nici de biserică, nici de posturi, nici de sfinţi, şi rugandu-se ca să-I citescă molitvele Sântului Vasite! O tompova ! (1) Dos. No, 1H06 din 1801* şi No. 16H7 din 1810. www.digibuc.ro 1\T AKCniVELF. f HTSlKHnrT «7 întâiu că guvernele locale emu slabe şi nu dispuneau de o poliţie bine organisată sau de o putere anuală care se urmă-rescă asemenea bandiţi; puţinele forţe de cari dispuneau abia ajungeau că se essecute împlinirea dăriloru şi recuisiţio-narea provisiuuiloru penlru armata russescă; — al douilea, pentru că hoţii n’aveau dilicultate de a găsi adăposte şi gasde ; ţăranii, săraci şi sărăciţi de essacfiunile celoru de susă, Ie ofertau ospitalitate bucuroşi, fiindu-eă le făcea şi lorii parte din pi’âdile ce dobendiau. Din căte-va dosare ce mi au venită sub ochi, ţună putută vedea că capii dc bandiţi cari s'aă făcută mai îngrozitori erâă : ună Ilie Catargiu, fiiă de boieră vechiă din Moldova, — ună Constantin Cantaeuzino, liiulă Serdaruhu Ilie Canta (I), cunoscută mai bine sub numele de feciorulă Ro-imâncei,— ună Ştefan Bujor, originară de pe lângă Nistru din suduia Bassarabiei, ajunsă legendară prin cântecele populare, — ună Băiîucn, care pare a fi originariă din Transilvania, -ună Copuzu, originariă din Albania, şi alţii. Boierii cari îmbrăţişaseră meseria de tâlhari, pe la moşule loră aveaă lucrurile organisate anume pentru întreprinderi criminale. Oamenii Jloră atrăgeaă pe neguţîtoriî trecători spuiudu-le că la curte /sunt primiţi şi bine ospetaţî orî-carl călători; acolo, daca se vedea că, aă bani, eraă omorâţi şi mistuiţi prin pimniţe şi prin tufişurile de prin grădini. Femei şi fete violate sub ocliii soţiloră şi aî părinţiloră, legaţi mai întâi şi apoi ucişi, şi alte de asemenea crime înfiorătore, se făceaă eu celă mai mare sânge rece, fără a causa antoriloră loru nici măcar insomnie. Lucru mai curiosă: că în asemenea crime se amestecaă şi muierile. Mama lui Cantaeuzino, prenuinită Românca (după moşia Românii), coconă mare, care de la moşia ei se dpeea la' Roman, la visite, însoţită toL-d’a-una de ună tarafă de lăutari .şi de douî-spre dece Arnăuţî călări, lua parte activă la crimele fiiului seă. In cele din urmă, cu ajutorulă Cazaciloră, organisându-se (1) Despre acesta, Corniţele Langeron dice că ceea ce l’a făcuţii ca sS se aventureze la aseminea fapte a fost desperarea în care l’a adus soţia sa dându-se în relaţiunî de desfrOnare cu generalii ruşi. www.digibuc.ro 88 IN ARCHIVEI.E KIŞINEUI.l’I potere seriose, se prinseră cea mai mare parle din hoţi. Preşedintele Cuşnicov voîa ca prin essecuţiunî sumarie së scape ţâra de făcători de rele, şi cerea informaţiunl despre serviciile gelaţiloră, sau carnificiloru. Divatiulu Moldovei răspundea (1) că «asemenea serviciu nu esista. nici a esistatü vre-o dată în ţeră, fiindă-că nimeni nu sufere se aibă asemenea epanghelma (profesiune) şi că pedépsa cu morte, când este trebuinţă, se execută de către tâlharii ce sunt în temniţă.» Tâlharii, pentru însemnătatea numelui ce purtau capii loră şi a crimeloră ce făptuiseră, n’aü fostă essecutaţl în modă su-mariă, ci aă iostă judecaţi după legile ţereî. Amu vëdutü sentinţele loră, figurândă în dosare separate ; ml-a părută rëü că nu le-amu putută citi în totă întinderea loră, timpulă neertân-du-më ca së stau mal multă în Kişineu ; îmi facă datoria însë a ruga pe cel ce ar voi să-şi dea ostenéla ca së morgă pe urinele mele, ca së tragă chiar copil de pe ele, fiindă-câ din coprinsulu loră s'ar putea căpăta materiale însemnate pentru istoria acel epoci (2). Departamentală trehilor criminale în majoritate a osândită pe toţi tâlharii la morte. A fostă însë, se vede. şi o minoritate cu opiniunî mal clemente pentru Catargiu şi Canta. Părerea minorităţii nu s’a trecută în textulă sentinţei, ci într'ună raportă separată, adressată Preşedintelui Cuşnicov, în care pară a voi së justifice indulgenţa loră pe mal multe considérante şi mal alesă pe sburdălnicia tinereţeloră celoră doul fii de boieri. Comissarulă russescă însë a confirmată opiniunea majorităţii. La 28 Iunie 1810 s’a decapitată Canta, Iar la 20 Septembre Ilie Catargiu, pe dealulă Copoulul. Topu/.u (3), Bujoră şi ceî-l’aţî tovarăşi al loră, aă fostă spânzuraţi : singură Bănuculu, în ajunulă essecuţiunil a murită în temniţă. Essecuţiunile s’aă urmată in assistenţa comandantului russescă, Pod-Polcovniculă Tihanofski, a Poliţmaistruluî Cava* (1) La 1809, Maitt 20. (2) Dos. No. 1231 din 1809 şi 2072 din 1710. (S) Dos. No. 2742 dio 1811. www.digibuc.ro IN ARCHIVEIE KIŞlNfiUI.UÎ 89 leru Dicescu, a Agăî de oraşu (1), a Hatmanului ţerei (2), a Vornicului de Aprorjî (3) şi a Armaşuluî celui mare. Modulă essecuţiuniloră s’a făcută conformă cu prescripţiunile sentinţei Divanului, care spune că Boieriloră, după vechiulu obiceiă, se li se tae capetele (4), iar proştiloră se li se curme vieţa prin strengă. O-dată cu sentinţa dată pentru Canta, s’a condamnată şi Serdăresa Ilinca, muma lui, Ia încarcerare perpetuă (5) în Monastirea Agapia. Averile loru s’au decisă se se vîndă ca se se pâtă despăgubi ceî ce aă fostă jefuiţi, iar ce va remânea se se dea Ia moştenitorii legitimi ai familiei. Amă mai frunzărita unu dosară cu corespondente relative la jefuirile făcute de incursiunile bandeloră lui Pasvantoglu, înainte de venirea Ruşiloră. Unu comerciantă din Craiova numită Atanasievicî, —-probabilă Serbă saă Bulgar, favorisată de Guvernulu russescă, —cerea nisce despăgubiri enorme de la Episcopulă de Argeşă Ioil, de la Banulă Radu Golescu şi de la Vorniculu Ştefan Văcărescu. N’amă putută inse înţelege solu-ţiunea ce se va fi dată în causa acesta: amă vetjlută numai plângerile acestora că nu sunt culpabili (6). Aceste sunt notiţele ce mî-amă putută însemna în cele doue tjile cât împrejurările mî-aă permisă ca se staă în Kişineă. Le-amă spicuită numai din lectura testuriloru române şi fran-cese ce le amă găsită în dossare. De testulă acteloră scrise în (1) lordaki Balşd. (2) Scarlat Ghica. (3) Alecu Mavrocordald. (4) Tatăl Ci med, care a vSclutd cu ochii aceste esecuţiunl, la care a asistatd mal tâtă populaţi unea leşână, îmi spunea că câlăulă care a fostd pusd ca să tale capuld lui Canta a trebuită să-l lovescă de trei ori până să-ld desfacă de corpd, ceea ce a produsă mare înfiorare spectatorilord. (5) încarcerarea s’a esecutatd la 18 Maiă 1810. După plecarea Ruşiloră şi venirea lui Vodă Calimach, se vede că a fostd graţiată şi s’a bucurată de moşia sa Românii, care pe urmă ajungendd prin succesiune la o fiică a sa, acâsta a donat’o Spitalului Sântului Spiridon. (6) No. 15.16, din an. 1810. www.digibuc.ro <)0 IV AKCHim.E JUŞINEULCÎ russesce nu m’amu putută folosi, fiindfi-că nu cunoscu acestă limbă. Archiva acesta, începe de la anulă 1808, fiindu-că numai atuncea Cabinetulu russescu a găsi tu cu cale a organisa unu guvernă sub auspiciile sale în Principate. In ce! întâi do iî ani, 180G şi 1807, ţerile s’au guvernată în modă anormală prin Caimacami! Uoînniloră grec! pe car! avea de gândă Russia se-î pue pe tronuri, saă maî bine cea merea : «Fugi de la păgâni, Dute la Români, De nu a apucă drumulă spre porta care da în curtea Palatului domnescă, Atuncea Popa Vasile, care eşise la uşa bisericeî, făcendu-şi cruce, qlisse ; «Mari suntă minunile tale, Domne !» La Curte, Cuciuc se urcă pe scara cea mare, care de astă dată o găsi aşternută cu postavă roşu în onorea sa. TrecSndă pe lângă Meterhaneaoa care cânta josă pe scară şi printre o drole de Ediclii (1) cari nu încetaă de a-i ura sănătate şi be-rechetă, arunca în drepta şi în stânga rubiele şi irmilici de aură. Vodă cu Domna, şi cu naşulă seă, îlă aşteptaă în sala domnâscă, unde, ca în t6te filele de serbătore, se aflaă mai mulţi visitatorî şi câţi-va boieri de Divană. Cuciuc, dupe ce sărută mâna lui Vodă, a Domneî şi a Beizadelei, ţinu ună mică discursă mulţămindă lui Vodă pentru protecţiunea ce-i dă ju-rându-se a fi supusă şi credinciosă până la jertfirea vieţei, atâtă (1) Servitorii Palatului domuescil. www.digibuc.ro 112 FRAŢII CUCIUC luî câtă şi urmaşiloră seî. Domne!, îî oferi unu tasu de auru în care se vedea strălucindă o mână bună de pietre scumpe : diamante, rubinurî, smaragdurî şi mărgăritare, găsite într’o dessagă a luî Aii; îar naşului seu îî spuse că la scară îlă aşteptă unu călii de Anadolă, albii ca laptele, îute ca şoîmulă, voinică ca leulă şi blândă ca mielulă. «Se-lă vedemă !» strigă Beizadeaoa, bătfridă în palme şi a-lergândă spre uşă în fuga mare. Atuncea, dupe ună semnă ală luî Vodă, Postelniculă celă mare îlă îmbrăcă cu caftană şi-lă felicită «jlicându’î : «Se trăescî, Serdară Cuciuc 1» Domna, încântată de vederea frumdselor scule ce primise, adressându-1 şi ea cuvântulă, îî «jlisse : «Acuma aî face bine se te însori. — Voiă urma porunca Măriei V6stre, «jlise elă. — Potî se-ţî alegi o fată din haremulă nostru : avemă vreo doue- împrejurări sociale aduceaă lucrul acolo că tot trebuea din când în cână se-mî daă’cotele cu el. * * * Permită-mi-se se facă aice o digressiune spre a vorbi despre nisce persone cari aă 6re-care legătură cu episodul acesta. Era pe atuncea în Iaşi un individă Iordaki Harnavă, fostă capă de masă la Ministerul Justiţiei, sub care odinioră servisem atât eă cât şi D, Cuciuc, când fusesem funcţionari acolo. Acestă Harnavă părăsise cariera funcţiunilor şi îmbrăţişase pe aceea de avocată, carieră care abia pe atuncea începuse a se forma în ţeră. In acestă meserie lucrurile mergeaă bine pentru el: câştiga mult, ţinea masă bună, iar casa lui era forte frecuentată de lume cum se cade. Ceea-ce atrăgea lumea în casa lui, maî alesă pe tineri, era femeea lui, nu prea frumosâ, dar plăcută şi forte spirituală. între alţii cari frecuentaă casa lui Harnavă am fostă şi eă, atrasă nu numai de graciele şi spiritul coconeî, dar şi de prânzurile ei suculente, la care forte desă eram invitată, şi de societatea plăcută ce adesseorî în-tâlniam acolo. Până la ore-care gradă acolo se făcea câte odată şi politică antiguvernamentală: câţî-va liberali sinceri se adunaă şi-şi comunicaă părerile şi credinţele, făcend uneori www.digibuc.ro FRAŢII ('uriţir i3f> şi planuri de propagande liberale şi naţionale. Maî târfliă am aflat că Harnavă, despre tot ce se vorbia la el, raporta la Consulatul russescă, unde se ţinea condici şi registre pentru asemine relaliunî. Professiunea lui Harnavu era forte lucrativa. Toţi împricinaţii cu documente şi dreptăţi îndoiose alergau la serviţiile lui. El câştiga adesseorî procese forte mari, învingând avocaţi învăţaţi şi cu diplome. El producea adessea înaintea tribunalelor acte şi documente cari surprindeau pe clienţii sei proprii, fiind-că nu se pricepeau de unde le-a scosu şi de unde le-a găsit. Cu şepte opt anî în urmă s’a dovedită că el era unu faimosu escrocă, care făuria acte şi documente spre a proba asserţiuni de fapte cari nu eraă adevărate. El în ade-vără organisase o adevărată fabrică de falsificaţiunî: găsise vre o douî trei scriitori, cari aveaă talentul de a imita scrip-turele cele maî vechi şi maî dificile, şi după ce el făcea concepte. de poliţe, de contracte, de testamente, de sineturi, de chrisove vechi, îî punea de le copia imitând cu essactitate scriptura şi caracterele personelor cari trebuea să figureze în cause. Cu acestă modă a ruinată o mulţime de omeni fă-cendu-i să pârdă procese pentru averi colossale. în timpul lui Grigori Vodă Chica, între anii 1852 3, s’a descoperită banda de escroci, al cărora capă era Harnavă, şi în care eraă compromise şi unele persone marcante din societate. Se vorbia că aă fost implicate şi chiar persone din familia domnescă, lucru ce atât de mult afectase pe bunul şi dreptul Vodă Chica, în cât a avut chiar câte-va tjile de alienaţiune. Harnavă a fostă dală judecăţii, a fost condamnată, şi averea lui s’a vândută pentru despăgubirea victimelor escrocheriilor sale. Fe-meea lui atuncea s’a sinucisă luând arsenică; iar el, maî târ-tjiă, după ce şi-a făcut podepsa, a murită în miseria cea maî mare, sub streşina unui gardă. Ca să reieă firul naraţiunii mele, mă voiă întorce la rela-ţiunile mele cu Harnavă, pre când nu era nici bănuită, şi pre când casa lui era bine văqlută. în tjiua de sânta Ecaterina (a anuluuî 1846, daca nu mă www.digibuc.ro 136 FRiŢIÎ CCCWC înşelă) ducendu-me se felicită pe Dömna Harnavă de onomastica ei, ea, care tot deauna când me vedea îmi făcea ochi dulci, m’a poftită la masă, la prântjlă. Ducendir-me la ora reglementară, găsiiă lucrurile întocmite pentru o seriosă veselie. Un tarafă de buni lăutari întona cântece de acele cari facă se salte şi inimele celor bătrâni, cu cât mai ales a celor tineri, cari atuncea se mai vedeaă electrisalî de graciele altor trei patru dame tinere, invitate şi ele pentru prânqlă. Intre cei qlece saă doui-spre-qlece invitaţi, eraă şi fraţii Cuciuc. încă înainte de a ne pune la masă, fiind-că lăutarii ne cântaă dupe pofta inimeî ce scieaă a citi pe fetele nöstre, învârtirăm vre o doue hore vesele, ba mi se pare şi câte-va valsuri. Prânzul a fost de cele maî succulente; şi cu atât mai bine savuramă mâncările, cu cât aveam înainte vinuri generöse, vechi şi profumate, gata a ne essalta imaginaţiunile până la deliră. Nu ţină minte bine, de cât mi se pare că ara rădicat şi un toastă în versuri, improvisate pentru ochii galeşi ai cocönei de gasdă. Ţină înse minte bine că, dupe mâncare dănţuirăm până dupe mietjul nopţii, iar unii din noi veniseră la aşa gradă de veselie în cât abia îi ţineaă piciörele. în cele din urmă ne deciserăm se ne ducem spre casele nöstre. Cu töte că de cu seră timpulă fusese forte frumosă, peste nöpte înse s’a schimbată fără de veste. Când am eşită, ploua, de părea că tornă cu găleta. Harnavă me împrumută cu o umbrelă, sub care luaiă pe Cuciuc cel mai mare ca se lă conducă până la elă acasă. Frate-seă Alecu, avend mantaoa sa de ofiţeriă, era destul de bine adăpostit. Gasda lui Cuciuc fiindu-mi în druină, Iăsaiă pe amenduoi fraţii în dreptul portiţei lor, pe deasupra căreia era un fel de streşină ca un co-zorocă (t), şi me dusseiă spre locuinţa mea. căită de nebunia ce făcusem, fiindă-că pentru prima oră cu mare ruşine me simţiam beată. Iată ce ara aflat apoi că aă făcut fraţii Cuciuc. Dupe ce i-am lăssată eă, ei aă trasă clopotul ca se vie (I) Partea de la şapcă satt caschetă, care vine denaintea ochilor. www.digibuc.ro FKAŢII COCIOC 187 ţiganul lor se le deschidă. Bietulă ţiganQ, ameţiţii de somnii se vede, n’a putut merge destulă de răpede la portiţă; dar în fine a venită. Atuncea Dumitraki, trăsnită cum era de beţie, după câte-va înjurături mâniose, îî trage două palme. Ţiganul, după ce intrară stăpânii lui, pe când se urca după eî pe scarăr plângând începe a le observa că el n’a băut ca denşiî pentru ca să merite bătaie. Ofiţeriul, după ce a intrată în casă, îl chiamă şi apucându-1 de capă începe a-1 bate nebunesce. In mijlocul gemetelor şi vaietelor lui, bietul ţigană pomeni despre omorul tatălui lor; după acesta îmbrâncită, fu dală afară din camera stăpânului seă şi se duse în cămăruţa sa ca să-şî tnaî plângă sorta. Adoua (Ji aducându-şî aminte de maniera brutală cu care se purtaseră către robul lor, amenduoî fraţii îl chemară, îî cerură iertare şi-lă îmbunară dându-î parale şi haine. Dar ori cât s’a arătat ţiganul de împăcată, vorbele ce resuflase în timpul când îl bătea ofiţerul, vorbe care le autjise şi Dn-mitraki, le intrase ca nisce cuţite în inimă; şi amenduoî în-tr’un gând şi-aă (Jisă : «Noi, pe cât va trăi ţiganul acesta, nu putem fi siguri pe vieţă.» Deci, înlr’una din tjile, Dumitraki tjlise fratelui seă : «Ce cretjlî că trebue să facem cu Ion ţiganul ? — Să-l perdemă, Ion înfipse casmaoa în loculu indicată, risipi câte-va brazde de pămentă, dar de o dată se simţi lovifă pe din derăptă în capă cu sabia lui Alexandru ; până a nu avea timpu se ţipe, căijlă josă ; apoi mai simţi unu glonţă că-î pătrunde umerulă stângă, şi apoi unu altă glonţă intrându-î în costa dreptă; apoi nu mai auijli, fiindă-că stăpânii sei dispăruseră, de cât lătrăturile unor câni cari se apropiaă de densulă, şi nu vedea de cât două stele printre norii ce se risipîaă şi cari sclipiaă ca o speranţă de resbunare pentru inima luî. Rare orîf rămâne o crimă nedescoperită. Mai tot-d’a-una degetulă luî Dumneijleă vine de arată pe ceî ce aă comis’o. Ast-felă degetulă luî Dumnezeu aluncea deşteptă din somnă pe nisce ciobani cari dormiaă într’o colibă, între oile lor, cu o sută de paşi mai din susu de loculu crimei. Eşindu afară un^băeţană maî tânără şi, auqlindă cânii lătrândă în direcţiunea barieriî, dete alarma că se apropie lupii. Ceî douî ciobani din colibă îşî luară armele şi apucară spre loculă unde lătraă cânii. Acolo văzură cadavrulă unui omă care gemea încă. Alergară de spuseră căp tanuluî de barieră; acesta, fără a perde timpă, merse la faţa locului şi, după ce văijlu cadavruW alergă în marginea satului Galata, la ună ţigană căruţaşă pe care îlă cunoscea; îlă puse se înhame calulă, puse în căiuţă www.digibuc.ro 140 FRAŢII CUCIUC unu braţă de paie, şi mai curendă de cât înlr’o oră inuribun-dulu ţiganii fu dusă în curtea Agieî şi aşezaţii binişoră pe unii pată înlr’o cameră de joşii. In maî puţină de unu pătraru de oră, agerulă comisaru Urzică fu lângă victimă. Imediată trimise ună călăreţă la Aga de oraşă, care era P. Mavrogeni, şi unu altulu la Preşedintele Divanului Criminal, pentru ca se le anunţe crima. Elă, din pu|inele vorbe ale muribundului, aflândă cine sunt criminalii, încălecâ uumai de cât, se duse la Dejurstva militară, şi de acolo luă pe ună ofîţeră cu patru soldaţi pentru ca se potă aresta pe militară. Mergendă la locuinţa fraţilor Cuciuc şi gă-sindă portiţa încuiată, puse de o săltă până o scose din ţi· ţine şi se urcă fără sgomotă pe scara c e ducea la apartamen-tulă loră. Amenduoi fraţii, fie- care în camera sa, se găsiră dormindu atât de liniştiţi în cât aă trebuită se-i misce pentru ca se-î deştepte. Ii arestară fără a î lăssa se se întâlnescă unulă cu altulă. Găsiră hainele loră ude de ploia de peste nopte, bot-forţii plini de noroiă, sabia lui Alexandru cu sânge pe ea, şi pe hainele Iui Dumitraki câte-va stropiturî de sânge. Pe Alexandru îl porniră intre pusei, iar pe frate-seă îl însoţi Coconu Dumitraki Urzică, ţinendu-lă cu mâna de o sforă cu care'î legase mânele îndereptă. Se făcuse t)iuă. Pe când sorele arunca primele sale raije pe crucile şi clopotniţele bisericelor, în curtea Agieî intra Aga de oraşă, ună membru delegată al Curţii Criminale pentru ca se far-ă instrucţiunea, mediculă respectivă, şi Urzică cu cei donî fraţi criminali. Dupe cererea instrucţiunii, se constată maî în-leiă starea pacientului, pe care mediculă a declarat’o alarmantă, apoi se confruntă victima cu fratele celă mai mică. Ţiganulă, cum îlă vetju, (Jisse: «Iată celă ce m’a lovită cu sabia ! M'aă ucisă, de frică că, prin mine nu cumva se se descopere că ei aă ucisă pe tatălă loră... Ucigă-î acuma Dumnecjeă şi pe ei!...» Cu aceste vorbe în gură, Ion a espirală; iar tenerulă Cuciuc, lovită pdte de remuşcare, a început a plânge cumplită Si a cere iertare aruncându-se în genunchi lângă palulă pe www.digibuc.ro FRAŢII CUCIUC 141 care zăcea victima sa. Introducendu-se dupe acăsta şi fratele celă mare, la aurirea mărturisirilor luî Alexandru, a crezută de prisosă a mai nega.' Din deposiţiunile detailate asupra ambelor crime, veijendu-se că la prima crimă a participată şi soţia tatălui loră, s’aă trimisă Comissarulă Urzică de aă arestat’o aducend’o şi pe ea de la Dorohoiă. Acesta, aflândă că băeţiî aă mărturisită totulă, şî-a perdută mintea. Cu tote acestea în locă de a o închide într’o casă de alienaţi, ea fu închisă în temniţă. * * * Intr’una din (jlile me dusseiă la Curtea Criminală şi ceruiă voie se ve cuîsame dusesemă să petrecă câte-va (jlile atrasă şi delectat www.digibuc.ro FG BĂRĂGAN 157 de amabila societate a familiei sale. Mă repecjiiă imediaţii la Bucurescî, şi de aci la loeulă catastrofei, unde ’inî găsiiu casa turburată de tragiculu evenimentă, iar pe regretatulu meu văr încă neîngropată, fiindă-că au trebuită să-lă ţină cinci tjile până la venirea Procurorului şi a unui Medică, pentru ca săi a că autopsia legală. Dupe ce au comisă acestă crimă, hoţi! s’aă retrasă spre loeulă de repaosă, la bordeiulă din pădurea Vispesca, împreună cu pădurarulă care-i adusese la mine. ET nu sciaă însă că încă dupe călcare, de la Hagi Velciă se organisase potera pentru prinderea loră. Intr’adeveră, ună Procuroră şi ună Judecător de instrucţiune de la parchetulă de llfovă, veniseră cu două (Jile maî înainte la loeulă unde se comisese călcarea. Aceştia avuseseră inteligenţa de a descoperi şi afla vizuina fă-cătoriloră de rele : cerură se le vie 20 de călăraş! înarmaţi de la subprefectura plăşeî Colintina, care are staţiune militară, la Panteleimon; dar dupe erorea telegrafului se trimiseră nu mai 10 călăraşi, şi aceştia răă armaţi, cu puscele stricate şi fără cartuşe. De şi s’a judecată că n’ar fi îndestulători, totuşi nu se putea întârzia; căci dacă înopta, hoţii ar fi părăsită p6te bordeiulă. Aşa dar se assediâ ascuncjetorea brigancjiloră, pe care avuseseră prevederea a o înconjura cu maî multe rânduri de odgone şi funii, legate de la ună arbore la altulă, cu scopă de a încurca pe assediatorî. Cu tote acestea, se dete assaltulă : boţii eşirâ la apărare. Dupe o mică luptă însă, în care ună caporală a fostă lovită de unu glonţă în picioră, se puse mâna pe Enaki Marcu, iar cei-l’alţî scăpară în desişulă pădureî. Potera aduse în triumfă pe Căpitanulă hoţiloră şi pe pădurarul care ospătase pe musafirii sei cu plăcinte şi cu fripturi suculente. Cei l’alţî hoţi, graţie energiei şi inteligenţei parchetului de Ilfov, aă fostă mereă urmăriţi, şi în cele din urmă prinşi şi trădaţi justiţiei. Iar eă în cjiua de 13 Octombre înmormentaiă pe neferici-tulă meă vără la comuna Stoenesciî-Elisa, plânsă şi regretată www.digibuc.ro PE BÂRlGAtf 158 de toţi acei ce ’l-au cunoscută; fiindă-că bună şi dreptă era, şi merita lacrimele versate pe mormântulă seă ! Administraţiunea n’a întârziată de a pune mâna pe assassini. Toţi aă fost prinşi, daţi în judecata Curţii cu juraţi şi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Eă am remasă înse neconsolată de perderea iubitului meă veră, care m’a făcută ca se-mî daă moşia în arendă, să desfacă vitele şi instrumentele agricole, şi se me ducă forte rară pe la casa unde, în singurătatea Bărăganului, odinioră me delectamă cu atâta plăcere 1882 Decembre. www.digibuc.ro DIN ANUL 1848 www.digibuc.ro DIN ANUL 1848 CÂTEVA CUVINTE Iu anulă 1860 am întreprinsă publicaţiunea unei Reviste literare, apărendu în fascicole, de doue ort pe lună, sub titlulă de Revista Carpnţilora. Ca unica publicaţiune literară pe atuncea în capitala României, întreprinderea mea a avuţii ore care succesu. bortă şi astă (jî recunoscinţă celor 800 de abonaţi cari s’au grăbită a me susţine, precum şi juneloru talente cari au colaborată la opera mea. Revista acesta, dupe doui ani de vieţă, s’a ve^ută nevoită a înceta: mai mult de jumătate din abonaţii ce avea aă părăsit’o spre a trece la Revista Română, fundată de o societate de mai mulţi tineri cari prorniteaă o fundaţiune mai solidă şi mai interessantă şi cu o existenţă mai bine assigurată, fiindă-că mulţi din colaboratori dispuneau, pe lângă mari talente, şi de averi personale respectabile, cu cari ar fi putut’o susţine chiar fără abonaţi. Acei tineri înse s’au simţită prea curând obosiţi, şi Revista Română n’a putută trăi nici cât a mea, părăsită şi de colaboratori şi de contribuitori. 11 www.digibuc.ro 162 DIN ANUL 1848 De astă-dală, decisă a-mi publica Suvtnirile, atât noue cât şi vechi, sper că voiu face plăcere lecton'loră generaţiuniî actuale reeditândă, îndreptate şi adaose, pe acele publicate în Revista Carpaţilorii, ca se îndestuleză tolă o-dată şi pe mulţi din cititorii vechi ce mi-aă manifestată dorinţa de a le mai ceti o-dată dupe 28 de ani. Rogu înse pe lectori ca, înaintea acestora, se citâscă pe acele cu titlurile: «din copilărie şi Tinereţe.» I. T6tă lumea scie că la 1848 a fostă şi în Moldova o mişcare politică, ca în tbta Europa. Acea mişcare unii aă calificat’o de intrigă russâscă, alţii de revoluţiune, alţii de copilărie, alţii de mişcare naţională. Dar adeverulă zace încă învelită de mistere, ca tote evenimentele politice din lume. Puţine s’aă scrisă până acuma asupra evenimentului aceluia, şi mulţi pbte nu sciă detailurile sale. Dar merită ore se ne mai aducemă aminte de ijilele acelea ? Eă credă că da, fiindă-că ele aă făcută o pagine durerăsă în istoria români-loră ; fiindă-că aă lăsată suvenir! încă vii în tote clasele şi în totă ţâra. Pân’a nu veni la fapte, se aruncămă o căutătură de ochiă răpede asupra stăreî Moldovei pe la începutulă anului 1848. Nu s'a scrisă de ajunsă, nu s’a caracterisată îndestulă domnia de cincî-spre-qlece ani a fostului Domnă Michai Sturza. Ar trebui în adeveră ună studiă adâncă şi ună talentu eminentă pentru ună scriitoră, ca se urmărească şi se scrie acâstă lungă istorie, acelă tristă martirologiă de suferinţe, de decepţiunî şi de decrepitudine, a unei ţerî întregi. Căpătând tronul, nu prin alegerea ţereî, ci prin Convenţiu-nea de la St. Petersburg, Michai Sturza era instrumentul docilă al politicei muscălescî. Dotat de natură cu o iubire de www.digibuc.ro DIN ANCIj 1848 m argintă nesăţiăsă şi o capacitate speculativa, elu domnia cu o tactică imperturbabilă. Spre a avea unu sprijină sigură pe lângă treptele Porţei Otomane, el luă de soţie pe fiica bătrânului Vogoride, omă versată In diplomaţia orientală, cu mare şi sigură influenţă pe lângă Turci. Spre a fi bine ve-(jută şi de Puterea Protectore, elă se Ingrijia de a cultiva tot-d'a-una pârghia solidă a usuluî moscovită : corupţiunea, Ast-felă susţinuta din afară, în lăuntru îşi bătea jocă de anemiatele ce-î fuseseră încredinţate. Prin simulacrulă de cou-stituţiune ce se dădese Moldovei sub tillulă de Regblamentulă Organică, cum eraă în realitate lucrurile ? Representaţiunea naţională ajunsese o adevărată păpuşerie : adunarea se compunea după voia Domnului, din sateliţii sei; alegerile se făceaă prin corupţiune, ameninţări, exiluri, arestări, promiterî de favoruri. Administraţiunea, ună mijlocă de apăsare şi de st6r-cere a bunuriloră private şi publice. Justiţia, o formalitate de sprijinire şi de răpire, ună trafică du cupiditate şi de licenţă. Finanţele, o sorginte de întreţinută sbirii şi hoţia organisată spre a mări comorile domnitorului. Poliţia, ună instrumentă de spionagiă şi de tiranie. Boeria, ună altă instrumentă de demoralisare a tuturora trepteloră societăţei. Servilismulă, intriga, spionagiulă, trădarea, laşitatea, infamia, eraă titluri de a se recomanda cine-va către guvernă spre a-şî face cariera. Demnitatea, capacitatea, integritatea, talentulă, eraă facultăţi ce atrăgeaă perşecuţiunea din partea guvernului. Dacă cine-va se tânguia pentru vre-o judecata nedreptă, era dată în judecată. Daca reclama în contra mituireî, era lipsită de drepturile politice. Daca cuteza a se arăta contrariă voinţelor guvernului, era arestată şi exilată. Ast-felă Domnulă acesta, căutândă să-şi mărească comorile, prin care se susţinea polilicesce, ucidea ori-ce instinctă nobilă, ori-ce inimă patriotică, ori-ce spi-rilă liberală, ori-ce virtute civică. www.digibuc.ro 16i DIN ANUL· 1848 11. Dar pôte së vie o posteritate, care së întrebe : cum s’aă pututü comite asemenea, lucruri în secolulă XIX? Cum putea Domnulă acesta së se porte ast felü sub protecţiunea cu ochi de Argus a representanţiloru Russie!, car! dupe tratatulu de la Andrianopole erau permanenţi în aceste Principate? In adevërü, posteritatea ar (Jice că aceste lucruri sunt scrise din patimă saă din exagerare tineréscâ. Dar acea posteritate cată së scie ■că interesulü Russie! era de a sugruma orï-ce spiritü de libe-ralismü în ţerile acestea. Ea se temea ca ideile sau tendinţele liberale sau constituţionale së nu fie ca modelă în vecinătatea staturiloră sale, pe care voia së le ţie pururea sub jugulă e! de leră. Pe lângă acésta, cată së scie că orï-ce agenţi, or! ce comissarî, orî-ce consuli trimitea Russia, până în cele din urină ajungeau a fi fascinaţi (fermecaţi) de Michai Vodă Sturza, în cât închideaă ochiï la orï-ce descoperiri şi încă coperîaă orî-ce nelegiurî. Ţ6ra, în ast-felă de posiţiune, nu avea nici ună recursă. De se găsîaă omeni cu curagiu ca së protesteze, nu aveaă unde. De se adresaă la puterea protectôre, nu câpëtah nici o îndestulare. De se adresaă la puterea suzerană, suplicele veniaă îndată în mâna Domnului, şi era vaî de ceî ce le subscriaă. Căci, precum s’a Acăstă scrisore era de la o damă, care juca ore-care rolă politică pe atunce. Dotată cu mulţii spiritu naturală, acăstă damă, de şi din clasa a doua a boierilor, avea intimităţi şi în societatea înaltă. Casa ei era ca un fel de club unde se adunau nemulţămiţiî în contra guvernului, şi elocuenţa ei era adese ori răpitore. La primirea acestei scrisori, mi se sui perulu în verfulu capului, şi me cuprinse un tremură. — Aflat’aî tu ce este pe la Iaşi ? întrebaiă pe curierulă meă. — Nu sciă de-a fi bine saă reă. Sciă că s’aă adunată o mulţime din tote părţile şi se vorbesce de zaveră. — Dar cine este în capă ? — Asta n’am înţelesă. Sciă atâta că este mare ferberş. In drumulă meă, cât am venită, am întâlnită o mulţime de boieri Vasluieni şi Berlădenî înarmaţi cu pusei şi cu pistole, ca cum s’ar duce Ia bătălie. Câţî-va m’aă întrebată de unde sunt, şi apoi mî-âă spusă se-ţî arătă că numai de cât se mergi şi D-ta la Iaşi. — Cumperatu-mî-aî prafă de puşcă? — Nu se găsesce nici ună dramă. Poliţia l’a adunată de prin tote părţile şi l’a dată la Arnăuţî, care slobodă totă nop-tea la pistole prin cârciunie, ca priD pădure. Omulă acesta era ună bătrână sâtenă, carele ine purlase în braţe în copilărie. Pentru acesta îi purtamă o afecţiune particulară, care mi o platia cu ună devotamentă nemărginită. — Ce mai stai, Costane? dute acasă şi spune vizitiului se ’mi gătescă trăsura şi caii pe deseră. ■— Eă, cuconaşule, (ast-feliă eraă deprinşi omenii a me trata www.digibuc.ro DIN ANUL 1848 173 aşî (Jice se m’asculţi pe mine şi se nu te duci. Drepţii se-ţî spunii, mie nu-mi mirose a bine lucrurile de la Iaşi. Cine scie ce pote se ţi se întâmple ? — întâmple-se ori-ce ; trebue se me ducii. E vorba de binele ţereî. — Se ajute D-cJefi! Dar celu puţinii se te rogii şi eii de ce-va. — Spune. Costane. — Se me iei şi pe mine. Cine scie ? Dote ţi se va întempla ceva, şi ţi-oî putea fi de ajutorii. — Bine, dar tu abia abia ai sosiţii de pe cale; şi apoi ai fernee, copii... — Nici ostenelă, nici femee, nici copii nu me împiedecă la acâsta. De ţi-o fi D-tale bine, o fi şi de casa mea bine. — Bine, Costane. Vomii merge dar împreună. Bietulu omii plecă, cu faţa plină de bucurie ; iar eu remă-seiiî lăcrimândiî, şi cu inima strânsă de o mie de cugetări. IX. Dupe ce mi puseiiî lucrurile la cale pentru o absenţă de câte va (jile, plecaiiî sera pe lună. Era o nopte de cele mai splendide. Stelele se întreceau cu luna în revărsarea scântei-lorQ lorii lum nătore. Cea mai mică umbră de norii nu venia a păta seninulu cerului. Echipagiulii meii era compusă din o căruţă mică de ţeră şi din douî cai mici, cari sburau uneori cu aripele fantasiei. Din când în când me distrăgeamă fumându câte o ţigară, sau dându focii unui micii pistolii de buzunariă, singura armă ce luasemă cu mine. Din când în când, răpită de cugetări la vederea naturei desfată tore, cădeamă în estasuvi deliciose. Din când în când compuneamă fragmente de versuri, pe care, dupe ce le recitamă cu buze tremurătore, le perdeamă îndată din memorie, până ce le împrospetamă cu altele. Din www.digibuc.ro 174 DIN ANCL 1848 când în cfind Costană ine întrerupea cu convorbirea sa naivă şi interesantă. Despre (jiuă, me opriiu pe verfulu unui delu pentru ca se resufle caiî. Me abătuiu puţină din drumă pe o pajişte. Vizi-tiulfl scose căpeţelele din capulă cailoră, îî lăsă se rumege ceva din ierba ce începea a cresce ; apoî se culcă şi adormi înaintea cailor. Costau, vecjendu că nu prea aveamu pofta de vorbă, se culcă şi elu josă alături cu căruţa. Grierii câmpului, strigătele unoru raţe selbatece de pe unu iazu ce era în vale, sbierătele unoru oi din depărtare, lătrăturile unoru câini de stână, strănutările cailoru mei ce păs-ceau, aceste singure turburau adânca tăcere a natureî adormite. Dar ori cu câtă poesie se resfăţa sufletulu meu la vederea aurorei ce părea a se lupta cu noptea spre a-î sparge întunereculă şi a-i lua loculu, somnulă puse degetele sale pe pleopele mele. Atunce unu visă dulce începu a me legăna. Vedeamu România mare şi unită/cÎe la lissa până la Nistru şi până la Mare; pămentulu ei coperitu cu flori; locuitorii seî ferîciţTj-desvoltându sciinţele, industria, artele, comerţul, agricultura. Lăcriinamu de entusiasmu. Unu suspină simţiamă că me îneca ; şi când voi se isbucnescă, deschiseiă ochii şi vg-cjuî.... o tristă realitate 1 sorele respândindă milionele sale de rade peste aceaşî ţeră ticălosă, peste aceeaşi miserie! Pe la ameaqlă-cji intraiă în Iaşi. Căpitanulă de barieră me întrebă de arme. Me cuborâiă din trăsură, şi elă căută cu luare aminte prin paiele pe care şedeamă până la scânduri. După acesta, încredinţându-se că nu sunt omă periculosă, îmi pofti cale bună. — Ce e causa de atâta străşnicie? îl întrebaiă eă. — Porunca stăpânireî, domnule. — Se vede că stăpânirea are nevoie de arrne. Iată un tună, dă-i-1 ca se se apere. Deteiă pistolaşulă meă, pe care bietulă căpitană îlă luă rî-qlendă. După acesta, intraiă în oraşă. Ajungendă pe la curtea ad- www.digibuc.ro DIN ANUT, 1848 175 ministrativă, câfî-va amici îmi făcură semnă se me oprescă ca se-mi vorbăscă. Me opriiă, şi qliseiă vizitiului se mărgă cu trăsura la viea de la Valea Adâncă. Iar Cost uiu pretinse a nu se despărţi de mine. X. Amicii, după ce me felicitară de bună venire şi me îmbrăţişară, îmi spuseră cum stau lucrurile. în săra de 28 Martie, în ajunulu venire! mele, se făcuse o mare întrunire în sala spafiosă a otelului de Petersburg. Adunarea a fostă compusă din o mulţime de cetăţeni, boieri şi fii de boieri de tote clasele şi de tole verstele, negutitorî şi co-mertantî, atât pămentenî cât şi străini. Minislrulă din lăuntru, Logoletulu Ştefan Catargiu, veni în numele Domnului se întrebe care e scopulfl convocare! sale. Presidentulă întrunirii (ce era ună boieru bătrână notabilă) îî spuse că (era era nemultămită şi doresee ore-care reforme şi îmbunătăfiri. Atunci ministrulă şi aă ridicată din aşternută pe Răducanu, pe Mitică şi pe Lascar, scoţîndu-i pe pârtă numai în cămeşi şi cu capetele g6le, rădicându tote armele preciâse ce le aveaă, şi comiţând şi alte prădăciuni în casă. Panu, cu I6te că venise abia atunce săra din provincie, cu tote că nu credea la posibilitatea de a figura între proscrişi; totuşi găsi mai prudent a se da de o parte. Elă se dosi în bu-duarulă mumei, unde soldaţii nu cutezară a resbate. Cu totă durerea ce sfâşiea inima acestei bătrâne femei, nu puteamă îndestulă admira curagiulă sufletului seă. Ea nu plângea, nu blasfema, nu vocifera ; ci se exalta în contra apâsâ-toriloră şi chiema resbunarea cerescă. Ea privia martiriulă fii-loră sei ca un prognostic pentru binele patriei în viitoru. Şe îmî aduse scrisorea următore : «Bădiţă, «A doua câte-va minute se codi, dar în fine pofta ce avea de a pleca îlă împinse : se lăsa şi elă pe frânghie, după ce mă rugă multă ca se o ţină şi eă cu mâna. După ce-lă vetjuiă că a atinsă pămentulu, me aruncată şi eă cu totă siguranţa, ca unulă ce eramă essercitată cu gimnastica, şi într’o clipă fuseiu josă. Cu Dorobanţulă înainte, tnerserămă dreptă la colţulă gră-dineî, unde avusesemă scena de dimineţă. Două scânduri din uluce eraă rădicate. în dreplulu locului deschisă însă, se vedea o formă de omă ca o fantasmă. l)o- www.digibuc.ro 270 pin anul 1848 robanţulu, cum o veqlu, se întorse răpede şi ne şopti cu spaimă că este unu omu. — Tac! nu aî grijă, .îî qliseiu eu. Vino după mine. Causa era că eu sciamu cum că fantasma aceea trebuea se fie devotatulu nostru Calcani. în adeveru elă era : de şi domnia unu întunerecă compactă, dar în zarea orisontuluî recunoscuiu apropiindu-me, statura şi pălăria lui Cea mai’e. Cum ne simţi, ne şopti ca se-lă urmărim. Ne conduse tatu prin nisce uliciore laterale până în marginea oraşului.. Trecurămu pe sub barieră, fură a fi ve-rjuţî sau întrebaţi de nimeni: căci căpitanulă de barieră, ca şi Dorobanţulă de sentinelă, dormîa. De aci apucarămu, dru-mulu celu mare. Era înse aşa de înt inerecu, in cât nu se vedea unu pasă înaintea ochiloră. Căutamă trăsura, dar nici o vedeamă, nici o aurjlîamă; pe lângă aceste, simţîamă că nu mai călcămă pe bătătură, şi înţeleserămă că amă perdută drumulă. Amiculă nostru Calcani, întocmai ca sălbaticii din America, se culca din când în când şi punea urechîa la pămentă. în fine ne spune că aude sforăiturile cailoră. Puseserămă şi noi urechea la pămentă, dar urechile nostre nu ne spuneaă nimică. — Veniţi după mine, ne cjisse elă ; ve potă spune cu siguranţă că amă găsită direcţiunea trăsuret, de şi e cam departe. Merserămu după elu. mai multă de jumătate oră. Când elă, când noi, puneamu urechile la pămentă şi ascul-tamă. Elă totă (jicea că aude sforăiturile cailoră; noi nu pu-teamă crede. In fine eată şi trăsura! XXXV. Era în adeveră lucru preajmriosă. Trăsura nu fusese mai departe de barieră de cât ca qlece minute. Ea stătuse pe locă, unde o lăsase cu doue ore mat nainte bravulă nostru Calcani. Dar noî umblarămă mai bine de o oră împrejurulă ei, până se o nemerimă. www.digibuc.ro DIN ANUL 1848 271 Atunci ne luarămă adio de la Italianulă nostru, arătându-î gratitudinea nostră pentru serviclulă ce ne-a făcuţii. Elă îmi dete o hârtie recomandândumî s6 nu o pertjlă, şi spuindu-mî că este itinerariulu după care trebuea se călătorimă până se trecemă în Ardeală. Dorobanţulă, carele credea că o se vie şi elu cu noi, fu forte uimită când ve cholera s'a ivită şi în Cernauca. Acesta aduse spaima între noi. Atunci atât ospelăloriî noştri, cât şi noi, luarămu decisiunea ca se mergemă spre munţii Dorneî. Fără a perde cât de puţină timpă, ne făcurămă preparativele .şi plecarămă. Până la Cernăuţi venirămă cu toţii. De aci ne despârţirămă : ne făcurămă mal multe cete, ne închipuirămă trăsuri şi plecarămă către munţi. Unii din noi, cari avură mijloce mal mari, plecară spre Viena, alţii spre Paris. Eu insoţindu-me cu p:anistulă Carlă Miculi, me duseiă la. Lâ-puşna. La loculu acesta era ună stabilimenlă de băl de aburi, dupe sistema lui Prisniţu. Moşia era a unul Român Bucuvineană, D. Jor-daki Vasilco, cu care me cunosceamă. Ea este sub polele Car-paţilor cari se întindă spre Galiţia. De aici purcede Siretulu. www.digibuc.ro 362 din ANi’r. 1848 carele din riuşorîi micii, întrunindu-se cu mai multe ape, tra-verseză Moldova de-alungulă, şi ajunge în Dunăre ca unu fluviu. La Lăpuşna natura este aspră; dur pe la luna luî luliu era de o frumuseţe grandiosă. Mal tote apartamentele stabilimentului erau pline; căci afară de cel ce făceau cură pentru motive de bolă, erau mulţi carî fugîau, ca şi noi, de choler.’. Camaradulu meu îşi oprise de mat nainte apartamentulii, şi ast-felu eramu asiguraţi despre locuinţă. Vre-o cjece (jile pe-trecurâmu forte bine: ne desfătarămu în preumblări şi în petreceri. Camaradulu meu îşi adusese clavirnlu. şi în tote serele societatea de la Lăpuşna se desfăta în concerte musicale. Dar de o-dată începură ploile. Acesta ne incomoda forte ; mai alesă că camaradulu meu la audirea tnneteloru, pe care nu le pute i suferi, se simţîa apucată de atacuri de nervi, în cât, fără a fi bolnavă, petrecea nopţile forte turmentată: acesta ine supăra şi pe mine, carele dormiamă totă înlr'o cameră cu elu. Cu tote acestea, de şi ploile s'aă mai prelungită, amă stată şese săptămâni în Lăpuşna. XXIX. Nu voiă pleca din Lăpuşna înainte de a vorbi ceva şi despre locuitorii seî. In acestă parte a Bucovinei, adecă încependă de la sorgiu ţile Şiretului şi urmândă polele Carpaţiloră spre Galiţia, lo-cuescă ună soiă de omeni carî se chiaină Huţanî. Etnografii aă uitată a se ocupa de originea acestui poporă, cu tote că sub multe privinţe este interesantă. Dacă va căuta cine va prin cronicele vechi, cari puţini le mai citescu, va găsi că între Barbarii cari făceaă incursiuni în ţările uostre şi năvălindă asupra Ociidenlului îşi căulaă adese-orî peirea, a fostă o seminţie carî se numîa Huţii, şî cari eraă Iotă din familia Geliloră şi a Sarmaţilorii, din cari es tragă Slavii de astătjî. Huţii de bună seamă sunt strămo- www.digibuc.ro DIN ANUL 1848 .'I6M şiî Huţaniloră actuali: după peirea loră, câte-va familii au găsită azilă în aceşti munţi, cari pe atunci erau nelocui[î; .si ast-felă din secolî în secolî s’au înmulţită, şi s’aă perpetuată până astă-(Jî. Acesta o indică dialectulă loră, carele, de şi are ore-care diferenţă de cele-alte dialecte slavice, totuşi se vede ca are afinitate cu ele. Huţanii sunt ca 40 mii suflete în munţii Bucovinei. Se pole (Jice că ei sunt încă barbari : limba loră nu este scrisă; cultură intelectuală nu aă. De şi aă îmbrăţişată religiunea creştină, dar credinţa loră este încă bazată pe superstiţiuuî, ca la tote poporele primitive. Tipulă loră este de rasă cauca-siană : atâtă bărbaţii, cât şi femeile, sunt în genere de statură atletică şi de o frumuseţe rară. Portulă loră este forte originală şi pitorescă. Bărbaţii portă ună felă de cămeşă imitată dupe tunica romană ; peste cămeşă ună felă de bondă iară de mâniei în formă de giletă, făcută de piele de 6Ie care^se încheie pe din dreapta; pe do-asupra, ună felă de mantale negre fără mâniei şi lungi, nădragi saă pantaloni largi până la genuchî, şi de aci în josă strimţi, făcuţi dintr’ună felă de postavă fabricată de eî şi văpsită roşu. Căciula şi opincele pare că le ră împrumutată de la Români. Afară de acesta, atâtă bărbaţii cât şi femeile, portă la gâlă câte cinci şese rendurî de salbe, compuse din monede şi alte obiecte cari lucescă. Femeile aă ună portă maî variată : unele se vedă îmbrăcate ca Româncele ; altele ca Ungroicele, şi altele ca Polonezele. Moralitatea între aceşti omeni este esemplară; reaoa credinţă. felonia, furtişagulă, adulteriulă, nu sunt cunoscute ; ună Huţană ucide pe ună inemică ală seă, dar nu pentru ca se lu prade, ci pentru ca se-şî resbune. Amu asistată într’o tji de serbătore la ună danţă huţănescă. care se făcuse înaintea unei cârciume. Orchestra era compusă din duoi cimpoieri Români. Jucaă vre-o cincî-spre-(Jece perechi, flăcăi şi fete; căci bărbaţii şi femeile, dacă o-dâtă se mărită, nu maî intră în danlă. Flăcăii purta dupe capă, la Ceafa, câte o secure, a căreia codă era virită pe lângă piele www.digibuc.ro 364 L/LV ANUL 1848 sub bondă. Joculă lorii era acompaniaţii de cântece, pe care le recita in corii cu toţii. Alia cântecului era monotonă, dar bine cadenţată, originală şi plină de vivacitate. Danţulă semăna cu alu Căluşariloră ; în intervalul·! se opvîa, chiuindă ; şi, lăsândă fetele de mână, luau securele de dupe capă, le asvârlla în susă, şi apoi le prindea iarăşi cu o adresă extraordinară. Acela ce din nedibăcie ar fi scăpată securea, eiu dată afară din danţă, şi nu ma! avea voia se joce în rliua aceea. Dar ceea ce era curiosă în joculă acesta, era că fetele nu se îngrijîaă nicî de cum de pericolulă ce le-ar fi putută ameninţa joculă secureloră : atât de sigure se păreaă că nu voră fi lovite, Jn cât nicî se uita măeară în susă la securele cavaleriloră loră. XXX. Dupe Constituţiunea ce Imperatulă Austrie! promulgase pentru poporele Monarchieî. silită de revoluţiune, urma se se adune o Adunare generală la Viena, compusă din representauţi! tuturora provincieloră. Bucovina avu se trimiţă optă deputaţi. Aceştia se aleseră prin voLă universală; şi ast-felă, eşiră Loji din rendulă opincariloră : cinci erau Român!, douî Ruteni si utiulu Huţană. Când se întruniră spre a pleca la Viena, proprietari! şi neguţitori! din Cernăuţi î! tratară cu unu banchetă, si îi petrecură cu ceremonie până afară din orasu. Dintre toţi aceştia, Românii erau ce! ma! inteligenţi: ei sciaă si ceva carte ; unulă încă vorbia bine şi limba germană, cu tote că era ună simplu păstoră de munte. Dar acela ce atrăgea atenţiunea publică, era deputatulă huţană, carele se nuniia Cobeliţă. Acesta era ună bărbată ca de 32 ani, naltu frumosă. in cât ună pictoră l'ar fi putută lua de modelă pentru ca se facă ună Christă de adoraţiune. Elu avea o căutătură curidsă : se uita tot-d’a-ăna în susă, în cât părea că cugeLâ lotu la D-tjeă. Elă, dupe cum se ijicea, trecea între Huţanî ca www.digibuc.ro DIN ANUL 184-8 865 profetu, şi se bucura de o mare popularitate ; de aceea şi fusese alesă cu unanimitate. După uneltirile reacţiuueî din Viena, Adunarea generală în curendu se desfiinţâ, şi deputaj.iî se înturnară, fără a fi lăsată pe urma loră de cât câte-va discursuri şi câte-va pagine în islorie. Cobelijă, cu capulu plină de idei şi de utopii revoluţionare, se întdrse în munţii seî, şi se decise a juca unâ mare rolă. Arătândă Hujaniloră medalia de recuooscere ce i se de-dese luî, ca tuturoră celoră-lalţî deputaţi, se servi cu ea ca cu ună talismană, spre a-şî ajunge scopul. Elă le spuse că Imperatulă l’a făcută duce de Bucovina, şi le comandă ca se nu maî asculte de autorităţile din Cernăuţi, ci tote dările loră se le aducă la elă, pentrn ca se le întrebuinţeze cum î-a spusă împeratulă. Huţaniî creduli nu se îndoiră, şi se grupară împrejurulă seă. De astă-dată elă trecea ca trimisulă luî D cjleă. Preoţii îl primîaă în altare pe uşa cea mare, ca pe împăraţi. Elă se cumineca în tote filele, căci pretindea că nu mănâncă nici o-dată nimică, şi că nu trăiesce de cât cu apă. Bolnavii şi neputincioşii alergaă la elă, şi credeaă că se facă sănătoşi, îndată ce Cobiliţă iî atingea cu pola hainei sale, cu ver'fulă opiacei sale, saă cu suflarea sa. Atunci Huţaniî se puseră în stare de adevărată revoltă. Ei refusară de a plăti dările; şi îndată ce ună funcţionară austriacă, civilă, fiscală saă militară, se înfăţişa într’ună sată Hu-ţănescă, era prinsă şi dusă la Cobeliţă, de unde se făcea ne-văcjută, ca cum îl înghiţia pămentulă. Aceste fapte răspândiră grdza în guvernulă din Cernăuţi. Se cjlicea că Cobeliţă s’ar fi mţelesă cu Ungurii revoluţionari, pentru ca să facă diversiune în armiele auslriace. In adevără a trebuită să se trimiţă trupe numerose ca să supue pe rebelii Iluţanf; căci ei, cu puscele loră cu cremene şi cu securele loru, în munţii loră rîpoşî cari eraă disputaţi numai de şoimi, de urşi, de cerbi şi de eăpriore, se făcuseră spăimânlătorî; într’ună că tună de 50 de familii, trebuia să se ducă 500 de soldaţi pentru ca să fie în siguranţă. Dar bieţii Huţani, nearmajî, nedisciplinaţi şi neorganisaţi, în curondu se învinseră dc carabinele gendav- www.digibuc.ro i)7fJ AXUL 1848 36$ meriei austriace, care totă o-dată îi convinseră că Cobeliţă nu era în adeveru Duce. Cu t6te acestea, ori câtă anevoinţă îşi deteră Austriacii, ori cât de mare preţă puseseră pe capulu seu, nu putură pune mâna pe Cobeliţă. Nici până în cjliua de astă-qli nu se scie ce s’a făcută ornulu acâsta. Huţanil cjlicu că elă trăesce în stâncele fnunţiloră ca liliecii, nutrită şi adăpată de ângeri; şi că. la f,liua mântuirei, elă se va arăta plină de mărire şi de strălucire. pentru ca se îndeplinescă missiunea ce î-a încredinţată I)- la 1811·. www.digibuc.ro 388 DtN COPÎtiBIB III. Cu acâstă naraţiune amu voiţii, nu numai se vorbescă despre origina maice'i mele, dar se şi arăta inolulii originalii cu care se măritau fetele orfane pe care Domnele grece le aduceau din Conslantinopole. E inutilă de a mal spune, pote, că dupe aceea tatălu meu avu ordină se prânzescă în tote filele la masa domnescă, alături cu promissa sa, pe care, în ade-veru, cu căt o cunoscca mai bine şi mai de aprope, cu atâta se felicita că a dală peste o bună parte pentru fericirea vieţei sale. Inutilă iarăşi este, pote, de a mai spune că Vodă, voindă a înainta pe taLălu meă în rangă, i-a oferită se-lă facă Banii saă Spătarii; consultându-se însă cu miresa, şi acesta, avendu în vedere că cu asemenea ranguri trebuia se intre în protipendadă şi prin nrmare trebuia ca, pe lângă cheltuiala ighr-monicomilm, se-şî lase barba, l’a conjurată se se mulţămăscă cu Păhărnicia. care se representa destulă de frumosu prin înfăţişarea bătâtore la ochi a mustăţiloră sale. Logodna viitorei mele mame a fostă de bună augură pen tru hareinulu Domnei. In Dumineca următorc nnă altă Diacă de Visterie, Ion Cuza (latălă viitorului Domnitoră, sub care s’a făcută Unirea), se logodi cu o altă fată; şi aşa, lolă într’o tji, s’aă celebrată cu paradă mare domnescă, nunţile ambeloră fele venite totă pe o corabie din Ţarigradă, naşi fiindu-le Beizade lorgu Suţu cu o soră a sa. fii ai Domnitorului. Apoi ambiloră miri, pe lângă caftanele de înaintare în rangă, dân-du-le şi funcţiunile promise în dislrictulu Bâlciului, Cuza se Iacă Ispravnicu iară tatălu meă R.uneşu (Cassieră), d.in e care plecară amendouî ca se se bucure de fericirea conjugală. www.digibuc.ro DIN Coril.ĂKIR 389 IV. Nu târtjiă însă veniră evenimenlele de Ia 1821, cari aduseră ţera într’ună felii de anarchie. Vodă Şuţii, când EteriştiT au rădicată slindardul revoltei uciijendă pe Turcii din Iaşi şi din Galaţi, neavândă curagiulă a se pronunţa nici în favorea Gre-ciloră pentru cari ar fi fostă cu inima, nici în favorea Turci-loră pe cari credea că o se-i nimicescă Grecii ajutaţi de Muscali, — veijendă că Principe'e Cantacuzino, fostă generală în armata russescă, venîa se se pue în capnlă revoluţiuniî, — elă, ca unulă ce nu era nici omă de luptă, a socotită că este mai prudentă a părăsi tronulă şi a se retrage în Russia. Turcii venindă în mare numeră, aă distrusă mai înleiă pe cei 200 eteriştî cari se fortificase în Galaţi, apoi aă înaintată spre Iaşi, unde domnia, ca locotenentă ală lui Cantacuzino, ună grecă deşuchiată numită Pentedeca. Atuncea, se înţelege, că toţi grecii din tote unghiurile, tineri saă bătrâni, căuta se se ascundă şi în găuri de şerpi; iar administraţiunea generală a ţereî căzuse în paralisia cea mai mare. Boierii cei mai mari fugiseră peste hotar ; iar cei mai mici, remâindă fără cârmă, orbecaă într’o parte saă într’alta. Funcţionarii părăsiseră posturile loră. Talălu meă lăssâ Cassieria sa în plala Domnului şi se trase la Iaşi. Aicea se aflaă încă resturi din omenii Curţii lui Vodă Suţu; chiar unulă din miniştrii seî, Postelniculă Rizu, (care se numîa şi Nerulosă) se învertîa printre Eteriştî, ca unulă care avea simpatii adevărate pentru causa grecescă» decisă însă a trece peste Prută la cea din urmă extremitate. Unu frate ală mamei mele, Cupariulă Iancu Schina, căsătorită şi aşezată mai de multă în Bassarabia, afiliată şi elă cu causa grecescă, se afla venită în Iaşi. Când se vecju că Turcii se apropie, maică-mea cu lacrime amare, ceru ca se trăcă în Bassarabia. Talălu meă, care nu simpatisa cu Grecii, nu prea voia s’o lasse; dar în cele din urmă n’o putu ţinea şi o în- www.digibuc.ro 390 DIN COPILĂRIE credinţă fratelui eî, ca se trecă dincolo. Plecarea însă. din diferite cause. şi mai alesă din aceea că Eteri.ştiî voiau se îm-pedice emigraţiunea, întărcjiă ; aslă-fclă că, când a putulfl se plece, drumulă l’aă găsită cu totulă îmbulzită, mai al°să de mişcările Elcrişliloră. Aceştia, vecjendă că nu se polii măsura cu numerulă celă mare alu Tureiloră, începuseră a părăsi Ja.şii şi a se retrage în diferite direcţiuni. Corpulă care se nimiÎa ^Legiunea sacră (ΐ.Ξρ'ίς λόχος), şi care rămăsese în urmă, îşi luase de missiune ca, în retragerea sa, se prolegă pe conaţionalii Greci ce voiau se trecă peste Prută. Mai înleiu avusese hărţuiri cu Turcii la Stânca, moşia Rosnovanului, care vine la jumătate cale între Iaşi şi Sculeni, apoi la podulă de pe .lijia, ce este între Stânca şi Prulu; în cele din urmă chiar la Seu-Ieni, unde era vama şi podrlu dc trecetore, V. Trecerea se făcea cu anevoie, fiindu-că era prea multa lmne ce voia se se serve de iniculu podă ce făcea serviţiulu. Po-dulu nu era stabilă : compusă din nisce grinejî puse pe .şăicî, nu putea primi pe elă de cât 50—60 persone şi era trasă prinlr'uru scripete, pe uuă odgonă fixată pe ambele maluri ale riuluî; apoi apa iiindă forte mare şi rîulă largă, se perdea forte multă limpă până se mergă şi se se înlorcă. O cji înlregă aprope a trebuită se aştepte biată maîcă-inea. în anxietatea cea mai mare, până s6-i vie îendulă. Groza era cu atâlă maî mare, că bătălia Eterisliloră cu 'furcii se urma cu neînlrerupere, şi glonţele şueraă pe la urechile mulţime! ce voia se se vadă pe malulă de dincolo ; acesta s’a făcută maî în fi oră tore când s’a redută că bombele lunuriloră lurcescî transformase în ruine puţinele case ce eraă pe malulă dreptă ală Prutului. Elerişliî sub comanda lui Alanasie şi a lui Condu Ipirotulă. plecase din laşi în minieră de o mie şi maî bine. 1 ar mulţi din aceştia veijendă că Turcii ce-i urmăriaă uveaă 6,000 de www.digibuc.ro DIN COHll.ÂKIF. 391 infanterie şi 200 de cavalerie, şi că prin urmare persistenţa de a se bate (maî alesă în câmpu deschişii) era o încăpăţî-nare nebunescă, aii găsită maî prudenţii se se strecoi'e peste Prulă pintre emigranţii ceî 1-aljî. Reinâindă în cele din urmă numai 485 credincioşi jurământului loru, se fortificară în şanţuri şi suportară sorta martiriului, luptându-se cu fanatismii până şi-au găsită mor tea, omorindă însă şi ei Turcilorti peste 2,000 de omeni. La celii din urmă transportă ală podului venise rendulă maîcei mele. Spaima era mai teribilă de cât tot-d’a-una în momentele acelea; căci Turcii băleafl, cu tunurile, cele din urmă şanţuri în care se adăposliau Grecii, şi ghiulelele loru se îndreptau chiaru asupra podului. Unu momentă fatală a voită aluncea ca o ghiulea, rătăcită pole, se nemerescâ dreplţi în odgonulă pe care se trăgea podulă, şi dreptă în mijloculă Prutului. Podulă, mânată de apele rapetjî ale rîuluî, apucă la vale invertindu-se cu o răpejune verliginosă şi isbindu-se când de unu nudă, când de allulă. Pole orî-cine se· şi închipuiască ţipetele şi spaima tuturora, şi mai alesă a femeiloră. in fine, dupe ună percursu de mai bine de trei ore, podulă fu apucată şi trasă la mală de locuitorii unui sală bassarabiană; şi ast-felă, ca prin nvnune, au pulul scăpa ceî ce se aflau pe elă, expuşi la o peire sigură. Acea catastrofă, de natură a înfiora şi a spăimânla bărbaţii cei maî cnragioşî, pentru femei a fostu teribilă: unele aă leşinată, altele s'aă essallată până la nebunie, iar maică-mea a căzută într’ună felă de proslra-ţiune din care nu s'a putută rădica de cât a doua di prin îngrijirile unoru helrânp caritabile din sătulă unde s a prinsă pluta. VI. Dupe restabilirea lucruriloră, şi dupe venirea la domnie a |uî loniţă Stur/a, priinulă domini pământeană dupe domnia de unu ^ecolu şi jumătate a Fanurioiiloră, talalu mefl a fostă numiţii ispravnicu Ja Herja, care pe atunci forma unu judeju www.digibuc.ro 892 DIN COPJLÂRIE micii la nord ulii Moldovei. Maîcă-mea sim(indu-se aprope de a nasce, n. pleculîi se morga la Cernăuţi; dar când se trecă graniţa la vama de la Mamorniţa, a foslu apucată de durerile facereî. N’a foştii chipă a merge înainte, mai departe. Abia a foslu limpă se vie o babă din apropiere ca se o assisle ; şi, cum din norocire era cu o trăsură mare cu coverliru, vechilul i-a servită de cameră şi de pată, şi în (Jiua de 22 Maiă 1822, pe la amccjă-cji, amu venită pe lumea acesta, în care trăescă până aşlă cjî când scriă aceste m.durî. VII. Tatălă meu veijendă că familia i se impovâreză, se grăbesce a părăsi cariera serviţiiloră publice spre a se da Ia agricultură. Partea de moşie ce î-a venită moştenire de la părinţi, situată pe valea Hîrsoveî, la distanţă de o oră de la Valea Racoveî, era înţelenită şi coperită de păduri seculare cari nu aduceaă nici upă venită. Trebuia dar se pună multă muucă şi stăruinţă ca se deschidă locuri de cultură. Spre a ajunge la acesta, a trebuită se călătorească şi spre Transilvania pentru ca să-şi aducă ceva 6meni: găsindă acolo vre o patru-cjecî de familiî( gata de a emigra din causa unei mari lipse de bucate, le aduse la moşia sa spre a funda sătulă Hîrsova, care esşislă şi până astă-ijî. Până se-şî facă însă la Hîrşova o aşeijare, a luată în arendă o moşie în apropiere, numită baza, proprietate a unei monastirî grecescî. Acolo aşeejendu-ne familia, amă petrecută o copilărie forte durerosă: nu sciă de ce bolă amă fostă coprinsă, dar înainte de trei ani n’amă putută vorbi, şi pe piciore nu m’amă putută ţinea de cât în anulă ală cincilea. La ţera lipsindă medicii, eramă dată pe mâna vracilor şi a babeloră, de me căutaă dupe manierele loră tradiţionale: unele me duceuă pe la biserici, unde me puneaă josu pentru ca se păşescă popa (când oficia liturgia) peste corpulă meă. De şi nu puteamă vorbi, dar când vedeamu că Popa me încăleca, ţipamă ca din gură de şarpe. Alte babe www.digibuc.ro pin copii.Xhie 393 iarăşi me purtau în dori de (Jiuă pe la nisce şipoLe de isvore, unde me desbrăcaă şi ine slropiaă cu apă neîncepută în mo-rnentulu când se arătau primele rarţe solare ; şi numai sfânlulă sore a vedeta înfiorările mele şi a audilu ţipetele şi răcnetele ce eşiaii din gura mea ! Până a nu putea umbla, me purtau cu unu căruţă pe carc-lu trăgeau nisce băieţi din ţigânimea nostiă: a\omă patru "ştrengari de câte 10 12 ani cărora le brdonamu în coLro se me ducă şi cât se me porte. Imî plăcea se mă xedă dusă dej arte de casă, şi chiar afară diu sală, la câmpă ; şi ţigănuşii trebuia se me ducă, căci de cuteza se nu me asculLe, eiaă pedepsiţi de Vălafulă curţii. 0 dată mî-a venită fantasia ca se [ică se îilrme la căiuţulă meă nisce căni. Aşa dar amu poruncită ţiganiloră mei ca se facă hamuri de cânepă sălbatică saă de funii de leiă, şi se înhame patru lătrători la role, în tocmai cum se înhăma caii la Lră-sura tatei când se ducea la Vasluiă. Băieţii şî au pusă Iotă silinţa ca sc mî satisfacă guslulu ; dar fiindă-că nu eraă hă-murarî, unulă din eî a rugată pe talălă seă, care era viziliă, de a venită şi le a ajutată ca se încropescă harnaşamenlulu. Dupe acesLa cu vaî nevoie ad adusă patru câni, trăgendu-î de gală şi de codă, şi î-aă băgaLă în hamuri. S’a suiLă ună baială pe capră, ca de acolo se mâîe cânii, cu tote că hăţuri nu aveaă. Nu voiaă bieţii lătrători se tragă, neliindă deprinşi sărmanii cu asemenea serviţiă; dar, dupe porunca mea. pu-nendu-se se-î bată cu nuele şi se-î tragă de urechi, aă începută cu încetulă a se deprinde a merge dupe sforile care-î ţineaă legaţi. A doua şi a Lreia rli repelându-se aceste exerciţii. carii! s'aă fostă dată pe brasdă şi mergeaă binişoră, în cât ocoliamu totă curtea şi trăgeamă la scară, unde. când me opriamu, cânii se puneaă josu şi gâfăîaă cu limbele scose. Acesta îmi facca o plăcere nespusă; de aceea (Jiceamă se le dea mămăligă multă şi apă de beutu, ceea ce se essecula mi’ mai de cât. www.digibuc.ro 394 DIN COCII,ÂlftF. VIII. Părinţii nieî, verjondu jocurile acestea, fa cea fi mare hâzii, plăcendu-le se vadă că, neputincioşii cam eratnfi de piciore, sciamfi se mi consolezu infinnilalea. Inlr'o cji însă, amu păţiL'o refi, eşindu cu căruţulfi afară din curie, amu cerulfi se mc ducă la arie. Drumulu se făcea pe lângă muchia unui dcalfi care avea o costă forte răpede, presărată cu buturugi de rădăcini uscate, cu bolovani şi cu mărăcini ghimpojî. Eală că ca năprasna, se rădică unu măgarii care dormise tologilu până aluncea în pulbere pe drumu; la vederea urechialuluî, lătrătorii meî se sperie; cârmeseu la stânga spre vale; căruţulfi se restornă; eu, căijendu, me ducu de-a berbeleaculfi, isbin-du-me când de o buturugă, când de o petră, când de unfi mărăcine, până în fine m’amfi opriţii de vale striviţii, plină de sânge şi în nesimţire. Oamenii de la arie veîî făceau cruce, hip sărutau, me pipăiaă, rideau, plângeau, jucau,.., nu sciaă ce se nmî facă şi ce se-mi mai (jică! iar sera a fostă adu°ă popa de la biserică, pentru ca se ci-les'că unu paraelisu, spre a mulţămi lui Dumnerleă pentru mi-raculosa mea vindecare. La aceslă ceremonie, eu assislamu culcată în a.şlernutulă meu, căci atâta de multă umblascmu în cât me simţisemu ostenită. Ascultându psalmodiile pupei şi ale j’saltului, si uilându-me la toţi ai casei cum făceaă la cruci, (căci, pe lângă ai familiei, assistau .şi Iote slugile), somnulu începu a-mi păinjini ochii: din ce în ce simţiamă că se închidă, şi din ce în ce vedeamu mai mici lucrurile şi omenii din casă; la facerea inelaniiloră, părea că se maî mărcscu ceva, dar apoi iî vecjuiă iarăşi micşorându-se, şi ajungendă în fine aşa de mici, in cât îi perduiu din ochi. Se înţelege că adormisemă. IX. Dupe aceslă evcnimcnlă. însemnată în copilăria mea. n'amu mai voită se fiu trasă cu eăruţulu : locomoţiunea aceea o con-sideramu ca de reu augură. Cercamă ca se mergă călare; dar iiindă-că mi se observa, şi cu dreplâ cnvenlă, că la versta de cinci ani n‘aşî putea se me ţină pe cală fără se cadă. încă-lecamă pe grumajiî celoră patru ţigănuşi ce-mi erau daţi spre servieiă; şi în curândă ajunsesemu a-mi ţinea atâlă de bine ccbilibrulă, în cât nu mai aveamu nevoie a me ţinea de cbica loj ă, ei luaină câte o nuia pe care o înverliamu surugiescc şi loviamă în cela pe care încălecamă cu Iote puterile; apoi când îl vedeamu că plânge, rideamă până nu maî puteamă. Tatală meă însă veijendă înlr’o ()i aceslă esserciţiă. me chemă în casă, şi îmi spuse se nu mai bală aşa băieţii, căci ei sunt omeni iar nu vile ; spre a me convinge, îmi ceti înlr’o carte câte va maxime de morală precum : «Nu fa'*c altuia ceea ce ţie nu-ţi ) lacc. Fă bine. iar nici o-dală rcă. lubcsce jie apro-pele leu ca pe tine înşu-ţî.» Apoi sj>re a ine convinge ca bălaia e lucru reu, şi că lovitura face durere şi usturime, îmi www.digibuc.ro DIN COPILÂIliE 396 trase o varga bună pe partea de ’nderăptă care nu se prea chîamă pe nume, ceea ce me făcu se ţipă şi se plângă cu lacrimi ferbinţî. Pupe acesta n’amă mai rădicată verga, saă bă-ţulă, asupra ţigănuşiloru meî, nici n’amă mat voită se-î încalecă. ci puindu-le nisce sfori la guri în formă de hăţuri, îi lnamă la gonă, şi-i făceamă se mergă în trepedă şi în fuga mare după cât me ţineaă şi pe mine piciorele. Tatălă meă, în fine, observândă iresistibila plăcere ce aveam pentru călărie, me dete pe mâna lui Chir Dumitru greculă, che-larulă nostru, ca se me pue pe unulă din caii cei mai bătrâni şi mai blânzi ce eraă în grajdiă. La începută, chir Dumitru, de frică se nu cacjă, me lega cu nisce şiştori pe şea, şi ast-felă me purta prin curte. Dupe patru cinci lecţiuni de ecuilaţiune însă, declaraiă că nu mai simţă nevoia de a fi legală, numai se potrivesca scările dupe piciorele mele. ca se me sprijină în ele. Făcu esperienţa Chir Dumitru, şi se convinse că-mi ţinu echilibrulă chiar fără se me ţină de oblânculă şeleî. Până în două tieî i'e întempinarea lui. Nu sciu cum se făcu, dar o presimţire neîn-ţelcsă îmi spuse îndată că acela era tatălă meă ; îndată amă începută a striga: tata! tata! Mama eşi afară după strigarea mea: se uită lungă la elă, pe când se scutura de noroiă, iar când după voce îl recunoscu, a căi,Iută josă leşinată. Elu o luă în braţe, o duse în casă, şi o lăsă pe mâna femeiloră din casă, spre a se retrage ca se sc spele şi se se primenescă. nlru adeveră tatălă meă era necunosculu : purta uisce haine www.digibuc.ro MN copii.Arîp 405 grbso bulgărescî, fiindă-câ tute ale lui se rupsese şi pidredise : îşi lăsase barba, fiindu-că nu avea nici timpu nici mijlocii ca se se raţia; era slabă ca unu oflieosu, fi iudă că multă răbdase de fome şi beutură; era negru şi pârlită, fiindă-că stătuse atâta limpă cu faţa deschisă înaintea inlemperiiloră. O săptămână întrâgă ne-a povestită, fără a termina, suferinţele, privaţiunile îndurate şi pericolele de Iotă fclulu la cari au fostă ospusu. Din tole pericolele înse, celă mal teribilă a fostă 11a-belulă asiatică, cîuma. Nu trecea (Ji se nu vadă alături cu elu căcjendă (Jecîmi de omeni iară a se mai putea scula. Din trei Inii de moldoveni cari cu trei mii de care aă fostă trecută Dunărea, nn s'aă întorsă nici cinci sule! Duoe miî cinci sute de cure au remasu acolo, fără a se mai sci de urma loru sau a vileloră ce le purtase! Talălă mcă a fostă reţinută acolo pentru ca se primescă provianturile ce venîau din (era şi pentru ca se le predea intendenţei militare russescî. Munca lui era 6re-cum remunerată cu bune apuntamente, dar mulţămi lui Dumnerleă când se vccjii liberală. Când plecă de acolo, Ce-neralulă comandanlă ală Corpului îl dote ună bună certificată: şi, vcţlendă, ca şi pcrduse caii si căruţa cu care se dusese, ii dărui ună cală cu o şea din prărlile luate de la turcii căduţi în bătălie. XVI. l're când talălă meă îşi ruina sănătatea în bulgaria, averea lui mai tare se ruina la Laza. Maică-mea lipsită şi de espe-rienţă şi de proteeţiune, vedea risipindn-se vitele şi productele fără a sci cum se se opue: cu molivă de recuisiţiune, venîau felu de felă de individe cu titlu de agenţi ai cârmuirii şi ră-> dicau vite, grâne, păpuşoiă, lăsândă chitanţe subscrise cu nime fictive, pe cari tatalu meu nu le a mai putută urmări! Slrun-cinarea a fostă completă ; tatălă meu, nemai avendu vile cu cari se facă plugărie, nici capitală cu care se esploateze rno- www.digibuc.ro 406 DIN COPILĂUIE şia şi se plalcscă arenda, a trebuilu se părăscsca La/a şi sg se retragă la Hîrsova, la răzăşia sa, unde din fericire avuse buna inspiraţiufte de a-şî construi o casă destulă de bună şi încăpetore pentru numerosa sa familie. Intre acestea, Gospodin Ciăsnocu îşi dedese arama pe faţa. Era unu beţivă şi jumătate; dură că nu era harţăgaşă când se îmbăta. Cu învăţătura nu făceamă nici ună progresă. Elă ne servîa mai multă ca pedagogă, şi întru acesta escela. Câte-va frase russescî şi câte-va francese. pe care ne lucea să le recitămă * şi se le repetămă cu densulă, abia făceaă pe părinţii noştri să credă că noi profitămă de dăscălia lui; în realitate, nu sciamă nimica. Profitămă mai multă de lecţiunile ce ni le da mama pe apucate; ajunsesemă a citi grecesce fără împedicare şi bine, chiar şi a scrie puţină. Tata iarăşi când dispunea de timpă mă chiema şi mă învăţa romănesce pe Psaltire şi pe Ceaslovă. Dupe ce amă învăţată a ceti, mă puse şi la scrisă: mai întâiă cu degetulă pe nisipă, apoi pe o tablă ceruită pe care scriamă cu ună cuiă ascuţită la verfă; iar după ce umplea tabla, o trecea puţină prin flacăra focului de se nefetjîa şi se făcea proprie iarăşi pentru scrisă. Acestă metodă dască-lulti Arseni tjicea că a înventat’o elă, pentru ca să nu facă cheltuelă cu hârtia Incelulă cu încetulu făcusemă aşa progrese, în cât citiamă nu numai scriptura tatei pe care o avu-semă de modelă, dar şi scripturi de documente vechi câte cu două şi trei caturi, cu elisiuni şi forme de litere capriciose şi încărligate. La etatea de 10 12 ani eramfi potă cjice ună paleografă ; căci falălă meă, spre a-şi descurca hotarele moşiei, cotropite în multe părţi de răzaşi, a trebuită să recurgă la calea judecăţii şi să studieze mereă documentele vechi şi prăfuite ce-i remăsese de la părinţi. Cu acea ocasiune mă chiema şi pe mine ca să mă iniţieze în misterele criptografiei. www.digibuc.ro TH\T CO II ,\H1F 407 XVII. IiiLr’o dimineţii ne potneniramă ca lata pi 'ca Ia laşi, liiamlîi şi pe dascălulu Arseni en sine. Bietulă (iospolin Ciasnocă ne săruta eu lacriinele în ocliï, plângondă şi plinii de jale că pă-rasïa casa nos Leu din a căreia pimniţă băuse multe sule de vedre de vină .şi avusese alâlă de buiiü traiă ! Cu UVe că nu era omă pe care se-lii fi putută iubi. dar nu sciii cum, cu duioşia lui m’a (acută şi pe mine së plângă ; şi pare-ini se că de aluncea amu rămas cu pecatulă că, îndată ce vccjă pe cine-va plàngêudü, me pună de plângă şi eă. Când s’a înlorsă laială meă de la JaşT. l’amă văijulă adu-cendă ună altă individă, pe care ni l’a recomandată de das-călă grecă. Acesta se numîa Dumitraki Logadi ; venise nu de multă de la Constantinopole, cu recomandaţiuni de omă învăţată, spre a propaga cultura limbei elene. Atuncea a începută partea seriosă a copilăriei mele. Dască-lulă Logadi în curendă m'a făcută se înlelegă ca a sci carte nu era ceea ce învăţasemă de la Cospodin Ciasnocă. Acesta adusese cu sine o ladă plină de cărţi, cu care amă trebuita së făcu cunoscinţă : gramatică, dicţionare, arilmelici, tractate de geografie şi de istorie. Ma^asinulu copiiloru, care se numîa ’AiToti'Vp'.T] tmv TtaiStov. şi mulie altele, tote scrise grecesce. Atuncea russesca şi franţuzesc a lui (lospodin Ciasnocă amă trebuită să le punemă în cuiu, fiindă-că, după preceptele noului nostru preceptoră, limba elenă este singura limbă nobilă care trebue se o înveţe cine-va spre a se face omă ; căci era limba peiloră din Olimpă, limba Bisericei Resărilului, limba lui Omeră, a lui Euripide, a lui Socrate, şi a mulţime de omeni mari cât nisce dumneijei, despre cari în tôle serile ne vorbîa cu multă entusiasmă dascălulă Dumitraki, la gura sobei, şi chiar după ce ne culcaină, până adormiamă. www.digibuc.ro 408 DIN CO 11ĂK1E Venirea dascălului grecii a coincidată cu o trislă suvenire, A doua sau a treia (Ji mî-a murită Zmcultt, aşa numîamu eu c“Iuţulă celu frumosă, care legănase copilăria mea cu atâta dragoste şese anî şi mai bine ! Morlea luî a fostă prima per-dere pentru care amu purta tu doliu şi regrete neconsolabile, Doliulu meu inse nu dură mat mulţii de cât vre-o doue luni. Pentru (Jiua hramului de la Flore.icî cerendu-se dascălulu Lo-gadi ca se mergă spre a face şi elu cunoscintă cu Grecii de acolo, me duseiu şi eu cu elu, Betrânulă Egumenii, cum me vetju. me recunoscu, fiindă-că în intervalulă acesta venise şi elu de vre-o doue orî pe la noî, pre când şedeamu la Laza. Deci, dupe ce făcu cunoscinţa dascălului meu, care î-a făcută mare mulţămire, m’a întrebată ce face căluţulă, Ca respunsă, amu începută a plânge cu lacrimi de focă. Bietulă betrân în-duioşându-se, s’a silită se me consoleze spuindu-mî că voî avea altulă; şi în adevcră, când amă plecată mî a oferită ună altu cală roibă, breză, cu coma albă, destulă ds frumosă, înse ceva maî mare de cât Zmeulă, tocmai polrivilu cu statura mea, care atuncea, la 12 anî, atingpamă talia unui bârbală de mijlocă. Acestuia îî dedeiă numele de lJuiu, şi dupe ce lă adu-seiă acasă şi-lă cercaiă, remăsseiă deplinu mulţămilă ca de cel l’aliă, fiiudă şi acesta tolă aşa de blându, cu minte, iute, inteligentă, fără nici ună defectă. XVIII. Intr'o cili întorcendu se de la Vasluiu, unde se dusese pentru afaceri, talălă meă adusse scirca că pe a treia (Ji trcbuea se Irccă pe la posta Onceî (drumulă mare de la Vasluiă la Iaşi) noulă Domnitoră, Michaiă Stur/a, De la noî fiindă cale de doue ore, tatălă meă se decise a merge întru întâmpinarea luî, spre a-î ura buna-venire, Me luă şi pe mine. Luă înse totă o-dată şi vre-o 12 flăcăi călări, îmbrăcaţi în haine de serbătore, cu panglici şi cu flori la pălării. www.digibuc.ro DIN COtlIÂHlR 409 La Posta, uncie trebuia se schimbe caii la trasurile domnesc!, era facuLu unii timbrară mare si ună arcă de triumfi!. 0 mulţime de boieri şi boîernaşî, veniţi ca şi noî, aducondu fie-care câte o cela de călăreţi, aşleptafl sosirea noului Domnii. Dupe o aşteptare de vre-o trei patru ore, mal întciă sosi unii Lipcanii într'o căruţă mică de postă, anunţândă că M. Sa so-sesce, recomandând ca caii se fie gata spre a-î înhăma în loculfl celorfl ostenit! ce venlaă; Iotă o-dată (Jisse ca se se găsescă apă rece şi dulceţă pentru setea Măriiloră lorii. Nu trecu multă dupe plecarea Lipcanului, şi etă că se verlurâ şi trăsurile domnesc!: în cea d’ânteiă era Ispravniculă din VasluiQ cu ună ofiţerii care se φ -ea că este adiutantu ; imediată dupe prima trăsură, era o caretă mare cu geamuri, cum nu mal verlu-semu până atunci. Se deschise careta, şi se coborî Vodă. care avea barbă roşie şi purta uniformă cu epolete mari, fesă pe capă şi sabie. Domna de lângă elu nu s’a coborîtu. Vodă s’a dală în vorbă cu proprietarii ce e.şise înaintea lui, primi de la câţl-va petiţiunî şi luâ dulceţă. Când ună Ocola.şă ducea tava cu dulceţă la Domna ce sta în trăsură, tatală meă rac împinse .şi me dusseiă de-ϊ oferiiă unu buchetă de flori ce luasemă de acasă spuiudu-I: «Εκ μέρος τής μητρ·ίς p.a.» Dînnna era fica lui Ştefan Vogoride, Principele de Samos. Ca greca, când m’a audiLă vorbindă în limba eî, a remasă încântată, a rîsu, m’a întrebată cum me chiamă, cum de sciă grecesce, şi im! spunea se arătă mamei se vie la ea. N'apucâ a-şl termina l'rasa, şi Vodă venindă, s’a urca tu lângă ea, Iar trăsura a plecaţii în gona cailoră, escortată de flăcăii călăreţ!, rînduiţl a o însoţi până la jumătala postă XIX. Vre-o Lreî ani următori I amă pelreculă cu destulă monotonie. Dascălulu Logadi se ocupa cu o particulară assiduilate de mine. De şi mal lua lecţiuuî la elă o soră şi ună frate mal mici de cat mine, dar nu sciă de cp. numai cu mine se ocupa www.digibuc.ro *10 f/IM CO Il.lRlR· mai serioşii : mie îinT da lecţiunile cele mai mim .şi llicmele cele mai grele. Afară de sarcina lec(iuniloru mele, mai aveam ti sarcina de a face classă cu trei surori mai mici, pe care eu trebuea se le înveţi! a citi şi a scrie romănesce, Sciea destulă carte dascălulă Logadi, dar nu avea metodă penLru ca se-mi comunice mai răpede cunoscinţele sale. Prin urmare me clii-nuiamă multă cu gramatica şi cu ortografia, pe care dupe trei ani de muncă continuă ancă nu reuşisemu a le cundsce perfectă. Ce folosii că ajunsesemu a cili şi chiar a traduce pe Omeră şi alţi autori classici in limba comună vorbitore, daca încă nu putemu se-mi dau seină de regulele şi de secretele sintacticei! Din fericire se închiară anii ce se tocmise dascălulu Logadi ca se i petrecă la noi; cine scie daca, mai pre-lungindu-se şederea lui, nu cădeamu în vre unu felii de idio-lismă, de multă aplicaţiune şi muncă ce mi damă cu sintactica limbeî elene ! Intr’o bună dimineţă dascălulă Logadi, ca şi dascălulă Cîasnocă, ne-a părăsită cu lacrimele în ochi pentru tot-d’auna. Atunci resuflaiă; şi de unde la trei (Jile o dală aveamă voie se facă câte o cavalcadă, acuma în Iote filele călărîamă pe Puiu câte 2 3 ore XX. Tatălă meă, de şi cunoscea prea puţină, şi mai umilit din practică, limba grecesca, totuşi apreciase în destulă progresele ce făcusemă sub dascălulă Logadi. Aucjindu me vorbindă limba în modă mai corectă, dupe preceptele propagate de faimosul ii Corai, vecjendă că eramă în stare se traducă, pe ori-ce pagină, pe Omeră. a căruia limbă lui i se părea ca şi chinezescă, îşî fă^u socolela că cu atâte cunoscinţe eramă deja capabilă se-mi croiescă o carieră, de si abia împlinisemă cinci-spre-(jece ani. Elă mai înteiă me întrebă pe mine ca ce aşi dori se me facă ; căci maîcă-mea, de si esprimase dorinţa se me facă doctoră, dar ideea ar fi fostă nerealisabilă, fundă că nu aveaă mijloce se me trimită la scoli în străinătate. Eă, ca www.digibuc.ro DIN COPII.AKIK *11 unulu ce nu aveainu idet .şi dorinţe determinate. respundeam ca nu sciamu ce se tjicu, dar că sunt gala a face ce me va sfătui elfi. . Intr’o rli avondă a merge la Iaşi, mS luă cu elu. Pe drumă se puse a-ml spune şi a me capacita că cea maî hună carieră Ia care ar trebui sg ţintesăii în viaţa mea, ar fi aceea de Mi-tropolilu. — Mitropolitu ! esclamaiu eu, cu ochii holbaţi. I)a, dragă. Mitropolitulii este ca unu alu douilea Vodă în ţeră. Elu face popi şi călugări, preoţi, Archimandriţî şi Vlădici, Stariţî şi Egumeni. Pe mâna lui sunt Iote monaslirile cu moşiile lorii cele mari şi multe. Apoi elu are venituri nesecate de lâ Egumeni, de Ia Stariţ.1, de la cununii, de la botezuri, de la înmormântări, în fine de la morţi şi de la vil. — Daca e aşa, prea bine, lată, fă-me Mitropolitu. Eu nu me opună. Atuncea voiu putea ajuta şi pe voi, şi pe fraţi, şi pe surori. Nu-î aşa ? — Negreşită. A doua iji fundă Duminică, merserămu se ascultăm liturgia la Mitropolie. Dupe eşirea din biserică, împreună cu alţi notabili, traversaremă grădiniţa ce este chiar în dreptulu uşeî bisericeî, şi ne urcarămu toţi ca se facemu visita nostră de veneraţiune capului bisericeî, a căruia posiţiune ambiţionamă s’o moştenescu în viitorii. Erau în sala de primire mal mulţi călugări, îmbrăcaţi mal tolu într’unu feliu şi cu camelafce pe deasupra polcapiloru, dar dintre toţi se distingea acela care se numîa Mitropolitulii Veniaminu. Cu talia lui cea înaltă, cu ochii lui cel albaştri mari, cu căutătura lui cea candidă, cu barba lui albă şi lungă, părea unu omu îndnmneqleilu ce impunea veneraţiunea şi respectulu. Dupe ce s’a strecurată musafirii, el întrebă pe talălu meu dacă are se maî stea în Iaşi. Tatălu meii răspunde că va sta pene va vedea resultalulu cerere! ce voesce a face Inalt-Prea-Sânţieî sale. Apoi arătâu-du-î că eu dorescu a me consacra călugăriei, a scosu chiar în rlio^ aceea o scrisdre prin care se ordona ca se fiu ad- www.digibuc.ro 412 IUN COPII Al IE misii şi înscrişii cu rasoforfi în Momisliroa Neamţului. Apuî în doue (Jile îmi facă haine călugăresc!, cu care se me polii îmbrăca, îndală ce voiă ajunge la Sănia Monastice. XXI. Dupe ce ne-amă inlorsă la Hir.şova inse, lucrurile au luată o allă întorsătură. Maîcă mea, eslasiulă de bizara idee a călugăriei mele, a începulu a plânge şi a se lamenta, (jlicendu că la acesta nu va consimţi nici o dala, şi ameuinţândă că va merge la Milropolilulă şi chiar la Vodă se se plângă de aceslă mesură, pe care o considera ca contrară legiloru umane şi divine. In fine se cerii ca se morgă la Bucurcscî se-sî vadă fraţii, ca se se şi consullo eu eî pentru acesta. Tatălii meu, de şi convinsă că era pe cale a face Lreba cea maî bine cu-gelală, totuşi vedendu furiile marne!, îşî maî opri aventulu ; de aceea nu numai că se învoi la călătoria mame!, dar me dele si pe mine ca s’o întovărăşescă la Bucnrescî, pentru ca se nu facă singură unu drumu aşa de lungă. Acesta era în vara anului 1837. Fraţi! mame! mele, Euslajiă şi Alecu Scliina, în Bncurcsci esercitaă profesiunea de avocaţ!. Vederea snbilă a surori! lor de care se despărţise de maî bine de doue-ijecî de an!, pentru densiî a fost o surprindere cu atât maî vie cu cât nu fuseseră avisaţî despre acesta. Pe atunci nefiindă ună serviţiu poştală pentru corespondenţa privată între ambele ţerî, şi acestea ţinendu-se înadinsă isolale una de alta pentru ca se nu se potă urzi vre o mţelegere politică între ele, scrisori nu se puteaă trimite de cât cu ocasiunî eventuale de la Jasî la Bu-curescî, saă prin curierii rusesc! ce Ireceaă la Constanlinopole. Unchiulă meă Eustaţiă la care am fostă în gazdă, nu numai că a desaprobată ideea ciudată de a me consacra călugărie!, dar stărui de maica mea ca se me lase la elu în Bucuresc!, pentru ca nu cumva întorcându-me se me facă viclimă călu-găriloră. Când mi s’a comunicată acesta părere, de o dată www.digibuc.ro din copii.Arie 413 n’ain prea guslat'o, fiindă-că îmi era gândulă mereu la Puiul şi la vioţa plăculă de Ia (eră, îu sînulă parinţiloră şi a suro-riloru pe cari le iubiaină. Dar în timpu de o lună, cât a stat maică mea în BucurescT, deprinrjendu-me cu atrăgătorele mulţumiri ce se puteau gusta în acesta veselă capitală, unde fă-cusemă şi câte-va cunoscinţe plăcute, m’amă pronunţată pentru ideea de a românea aice spre a frecuenta scolele publice. Dec! maică mea, dupe ce s’a bocită cu mine de gâtă o (Ji întregă, a plecată spre a se înlorce acasă unde nume· roşa sa familie o aştepla cu doră. Ea, plecândă, mi-a lăsată ca zestre ună băelă de ţigană, din vechil mei adiulanţl, formală prin practică forte bună servitoriu. XXII Pe aluncea încă teneră, unchiulă meă după perderea primei sale soţii, se însurase pentru a doua oră cu Smaragda, una din multele fete ale Serdarululuî Marcu, unu Macedo-nânu însemnată nu numai prin frumosa avere ce-şî făcuse, dar şi prin rolulă ce jucase în timpulă evenimenteloră de la 1821, ca parlisanu alu Eterici grecesc!. Casa unchiului meu, care ca avocată ducea ună traiă forte modestă — era cu Iote acestea plină de vieţă, şi în ea avemă ocasiune ca se \edă şi se învăţă multe. In ijlile de sărbători vedeamă visite de la personele cele mal marcante, de la boierit cel mal mari, de la profesorii şi omenii cei mal instruiţi, carî-şî făceaă o-nore cu inlimitalea unul bărbată alâtu de instruită şi respectabilă ca unchiulă meu. Societatea Iul era forte agreabilă: Iotă deauna veselă, blândă, afecluosu, glmneţă, spirituală, bun amică, bună rudă, eia precât de stimată, pre atâta şi iubită Petrecerile de seră, în casa lui, eraă din cele mal desfătălore fiindu că elă poseda o adpv&rală sciinţă spre a face pe lume se pelrecă. Când se ducea unde-va, de cum intra în casă, nrîlulu şi monotonia fugiau pe fereslră. Câte odaia în timpulă vereî, pre www.digibuc.ro biN copilXbie iii când musafirii şi amicii eşîaă într’unu pavilionii mare ce avea casa de-asupra scării spre a se delecta de frumuseţea luneî, unchiulu meu eşia cu tambura (1) şi se punea se cânte manele turcescî (2), de acele ce din copilărie învăţase la Con-stantinopole. Nu trecea jumătate oră şi sute de omeni, trecători saă vecini, se adunau în dreptulu casei, ca să asculte acea musică răpitore care numai în Orientu se mai pote concepe şi asculta cu mare plăcere, fiindu-că unchiulă meu posseda o voce minunată de baritonu. Unu singură omu era pe atuncea în Bucurescî care mai cunoscea musica orientală, profană şi religiosăţ cu unchiulu : acesta era Anton Pan, care se distingea prin aceea că elu scia a şi scrie musica, şi mai sciea a compune cântece de lume cavi ajungeau populare. Şi AnLon Pan venîa adesea şi lua parte la concerLele familiare ale unchiului meu, ale cărora accente şi deliciuri nu Ie voiu uita cât voiu (răi. ■ XXIII. Nu lârrjiu după plecarea mamei, fiiudă timpulu deschiderei scoliloru, unchiulu meu stărui şi mă înscrise în scola de la Sântulu Sava. Mă dete pe mâna lui C. Aristia, cave-î era amică intimă; şi acesta, în consideraţiunea etăţii mele şi a cunoscinteloru înaintate ce vătju că amu în limba elenă, mă trecu în classa a doua umanioră ca externă. Aci avuiu de profesori : pe astronomulu Genilie, pentru Geografie şi Cosmografie, pe Aristia, pentru limba francesă şi grecă, — pe Ioniţă Popp, pentru gramatică şi sintaxă, — pe Valenstein, pentru desemnă. Aflaiu între camaratjiî de classă mai multe inimi cu care le-gaiu frăţie şi amiciţie forte intime. O, bunii mei amici, Ne-novicî, Naie Manolescu, Al. Creţescu, Ioranu, Bolintineanu, Zâne, voi cu care mă luptamă şi mă trânliamu prin classă şi (1) Unu CelQ de mandolină cu gâtulti foite lungă şi cu r' de de melalfl. (2) Cântece ce exprimă trhtrţa, amorulă şi melancolia. www.digibuc.ro t>IN COI iLĂRIlC 41S prin pridvorulă Sântului Sava, — voî cu cari făceamă atâtă de plăcute nebunii pe delulu Mitropoliei şi pe câmpulă Fila-retului, voi cu cari mai tănjiă, peste 20 şi 30 de ani, cât aţi trăită, amu foştii totu-d’auna amicii bună, sincerii şi de-sinteresată, — voî, care aţi părăsiţii mai înainte de cât tre-buea lumea acesta şi patria, în care aţi lăsaţii atâtea visuri patriotice realisate prin concursulu vostru cu alţi luptători cari au făcută Unirea şi regenerarea României, — ne mai în-telni-vomă ore în regiunile necunoscute în cari v’aţî dusă, spre a ne da înbrăţişarile şi sărutările acele dulci cu cari eramă deprinşi ? XIV. Cu Iote ca, dacă nu venîa tălâni-meă extravaganta pofLă de a me face Mitropolilă, eu ar ii trebuită se fiu aşezată în Academia Mihăilenă de la Iaşi, unde, ca fiîu de boîeră, aveainu clnar dreptulă se intru internă, cu tole acestea şi în scola Sâii-tului Sa\a de la Bucurescî aveamu ocasiunea se îuveţă ceva pentru ca să ajungă se me facă ceva saă cine-va. Profesorii me iubiaă preferinţă. In clasă eramă Şedaloră (aşa se cjicea pe aLuncea Monitorul) fiindă-că me numîaă «moldovenulă celu cu minte*. Unii din prnfessorî me chemaă adessea la ei acasă şi-mi dedeaă esplicaţiunî suplimentare asupra lecţiuniloră, aşa că eramă tolă-cl’auna superioru celoră lai ţi camararjî de classă. A mă petrecută classa a doua şi a treia cu mare succesă, cu eminenţă la t6le obiectele, şi cn premii la essainenele generale. Dar la vacanţa mare a anului 1839 m’atnu pomenită cu Bcrisore de la părinţi că me dorescă forte multă şi că se viu se petrecă la lllrsova până la timpulă deschidereî cursuriloră. Motivă de opunere nu puteamă avea. mai alesă că-mi trimisese şi bani pentru cheltucla drumului. Amă trebuită se me despartă cu mare jiudă de Bucurescî, unde, pe lângă alte plăceri, începusemu a gusta şi deliciulă primului amoră platonică pentru o fala din iccinălate, ce mi se părea mai fruiuosă de www.digibuc.ro 416 DIN COPIlJlilK cât Elena lu! Menelaă din lliada şi de cât Ilena Cosînzena din istoria lui Arghir. Dar ceea ce rnî făcea plecarea mai tristă era despărţirea de unchiulu meu, pentru care aveamu o ade-veratâ idolatrie, recunoscendu că de la elu prinuamu în tote (Jilcle essemplele cele maî frumdse şi noţiu. ile cele mai utile cari au formală fondulu sentimenteloru, caracterului, şi educa-ţiunii mele, şi totu-odată probele cele! maî sincere afecţiuni, care me făcea se uită de dorulu familiei mele (t). XXV. Dupe ce-mi îmbrăţi.şaiă părinţii şi surorile, pe care acum le găsisemă sporite cu încă doue la numeră, alergaiă şi la grajdu de-mi sărutaiă bidiviulă, care păru a me recuuosce, căci îndată ce me vedu începu a rînclioza şi a bate din pi-ciore. Spre a-i completa muljămirea. pe lângă falia de pâine ce-i adusseiă, îî deduiă şi promissiunea că-lă voiu încalecă de câte doue ori pe ijli, ceea ce şi făGuiă cu stricta puuc-tualitale. Cu puţinele idei şi cunoscinţe ce apucaseră a-mi nutri spi ritulă cât stătusemă în liucurescî, simliiu o mare frângere de inimă veijondă pe surorile mele crosceudu Tară a freeuenla vre-o scolă. Pe rrate-ineă, care venîa al treilea dupe mine, l’amă găsită aşezată în Academia Mibuilenă, iar pentru surori nu se luase nici o mesură spre a le scote din ignoranţă. Ne-fiindă mijloce materiale spre a le da o instrucţiune ure-care, inai alesă că pe aluncea chiar în Capitală nu eraă scule publice sau pensionate pentru fete, iar maîcă-mea, prea multă împovărată de (1) Unchiulă meă, dupe plecarea mea s’a mutată la Brăila ca dircelo ă atu Carantinei. Elă fu apoi înaintată în diferite funcţiuni: sub domnia lui Stirbeiu a foslu Prefectu şi Preşedinte de trihunală ; sub a lui Cuza, membru la Curtea de Apelu, Preşedinte, şi apoi membru la Curtea de Cassa-ţinne. Elu a reposală în anulu 18G2, lasundu o fiică şi patru fii, din cari celă mal mare, demnă urmaşă alu tatălui seă o te 'ctualmente Pr mă-Prcşrdinte la Cas^aţiune, www.digibuc.ro t)TN COPllJUlF. 417 grijile a duoî-spre-precum Bucovina, saQ Transilvania, Vorba probabila e formată de la conlonU, satt linia de graniţă. www.digibuc.ro 422 CIN COPn,\RIE figura ovala, manele şi piciorclo minuscule. Dar pe când i ii mu ultarnu la amănnnlele figureî şi corpul 11 ei, ea cânUi clin ce în ce mal duioşii, din ce în ce mal sentimentalii, aşa că, când îmi reureaiă privirile la ea, vStJuiă că din ochii el picurau lacrime şiroîe. Nu culezaiă s'o întrebă de ce plânge : înteiă fiindu-că era tală-seă de fată, şi alu doilea fiindu-că me credeamă datoru se respectezu sentimentele pute durerose ale vre-uneT passinnî secrete. Dar fiiindu că eu. şi la tinereţe şi la bătrâneţe, n’amu putu tu se \edu lacrime fără a me înduioşa, me simţiiă, cu mare ruşine, cu lacrimele pe (^brazii. Din fericire vi/itiulă me anunţă că caii sunt gata şi aniă trebuită se pună capelă sensiblerieî mele absurde. Intinseiă încă unu soroeoveţă bătrânului cob/ară şi me urcaiu în trăsură. Ta-tălă cât şi fala îmi sărutară mâna. După ce plecaiu, mc silii se nu me mal uî'u către cântărcţă, cu Iote acestea mi se părea că căutăturile eî me urmărîaă. şi că ele se înfigi aă in spinarea mea ca nisce săgeţi răpedile XXIX. Intr’una din dile, către seră. mnîcă-mea se duse ca după obiceiu, se visileze grădina de zarzavaturi, ce o aveamă de la vale de livedea de pruni. Acolo era căsuţă unul ţiganii be-trânu. a căruia femee me dă lă -ise, şi care acuma era ca pă-(Jitor al grădineî. Pe când belrânulu culegea castraveţi verdî, cu care se regaleze pe copiii cel mici cari se luase dupe mama, ea auiţli sbîrnailulu unei cobze. întrebă cine este. Be-trânulă îî respunde că a data ospitalitate unul orbă lautaru. Maica mea, curiosă de a vedea şi a asculta unu aseminea rapsodă, care-i aducea amintea de istoria lui Omeru, dise sc i-lu aducă. Veni orbulu, adusu de fiica sa. Când i a spusă că şi fata caută cu tatalu ei, mau-a-nvi, care şi ea însăşi era cântăreţâ şi nu mai audise până at incea o laulăresa, plină de curiosilate, o puse se cânte. Vocea puternică şi armoniosă a fetei resunândă până în satu, în- curendă se adunară o mul- www.digibuc.ro DIN corii XliTR 423 lirne de femei .şi copii ca se o asculle. Maica mea simţi nu numai plăcere, dar şi simpatie; de aci ea, când s'a întorşii acasă, a spusă fetei ca se vie la curte, unde va primi taină de faină de papn.şoiu câl va sta în sătulă nostru. Ei mulţumi, iar a doua di, însoţită de dădaca mea, veni la Curte. Eu cum o vScJuiă, o recunoscuiă. Cum a dală cu ochii de mine, ea şi-a făcută cruce şi a remisă uimită privindu-me. Era în cămaşă allu cusută cu altiţe. prin care se străvedca talia, sinulu şi Iote formele corpului ei voluplosu. De la brâu în josu, a\ea unu felii de fotă de lină colorată. La gâlă purta o salbă de bani de argintă de di Ieri te mărimi, inoncte din diferite Ieri. — Cum te chiamă, fată? Anca. Tu esci aceea care te-arnu vcdulu acum o sepia mâna, mi se pare, la Ralcţulă Ini Cui-m? Eă. - Me cunoscî? Se pute se te uită? Ai se stai multă aicea ? l’ână me veţi goni. — Cu latălu teu esci ? Cum l’a.şî putea lăsa singuru ? — Se rjicu se-ţi dea tainulu. Vino înedee 0 chemai» la celallu capotă al galeriei. Slrbaiin pc cliolariu, şi-î ordonaiu ca în tute rlilcle se dea fetei câte doue mertice d° făină. Când fata eşi din hambară cu tăgârţa cu faină, doue din surorile cele mici îî eşiră înainte, o luară cu ele spre a o duce în casă pe din dosă, şi o puseră se le cânte, ceea ce ea esseculâ cu mare plăcere. Căud eşi din casă, se opri pe pramilu nşei spre a me privi. Eu eramă în balconu ocupaţii cu cerccla-rea miorii complini, aşedată la o masa de scrisu. \ ecjlciid’o pironită în locu, întorseiu eapulu spre ca. 0 vecjuiu uilându-se iarăşi la mine cu ochii lăcrămaţi. — Ce ai, Anco ? — Nimica, www.digibuc.ro 42i M\' (oiilU'If· — Vrei ceva ? — Nimica. Parcă plângi : de cc > — Sciă eu ! Plecă. XXX. Mal tolă vara ţiganca cânlareţă a petrecută îu satulu nostru. Mal la tote lucrările câmpului, la praşilă, la secere, la trierii, o vedeamă înlocuindă pe câte cine-va din muncitori, pentru o plată ore-cave. Când nu găsla inse de lucru, şi mal aleşii în cjile ploîbse, venia la curte, unde cu mare plăcere îşi găsla ocupaţiune la lucrările manuale. In casa părinlescă era o cameră destinată pentru lucru : acolo surorile mele cele mal mari, assislale de 4 5 fete de ţigani, pe gherghefuri întinse, brodau cearşafuri, feţe de perine, prosope, şi alte pândelurî, dupe moda de atunci. Anca. care, în scola de la Bistriţa, se perfecţionase în asemenea lucrări, se parea maiestră. Maica-mea nu sciea cum se-î mulţămiască vedcmdu că ea era în stare se dea chiar lecţiunl la lucrările manuale, pentru care făcea modelurî admirabile. De aceea tolu-d’a-uua când o vedea lucrându cu degetele eî fine şi delicate, cari păreau a fi lacule anume pentru lucrări de artă, îî (Jicea tolu-d’a-una : De geba, Anco, ne amăgesc! tu spuindu-ne că esci ţigancă... nu, nu se pote se fii ţigancă!» Iar Anca rîcjendu, susţinea ca e ţigancă, că a crescută Sub corlă şi că scie ţigănesce mai bine ca romanesee. Anca venia cu preferinţa acolo unde alia că viu si eu. Alun-cea, îndată ce me vedea, cu acelaşi focă me privîa şi aceleaşi lacrime picuraă din ochii eî; iar caiul me depărtamă, o au-cjiamă cânlândă ca o privighelore. Intrigată in cele din urma despre acesta. (Jisseiă dădacei mele, la care ea gă/duia, se o ispitescă ca se afle pentru ce se uita ea cu aşa focu la mine www.digibuc.ro DIN COPII,XlIlR 425 şi lăcrimeză. Acesta îmi aduse respunsă că numai mie are so-mî spue ea o-dată dorulă care o arde şi o chinuesce. Intr’o di, spre seră, întorceudu-mă de la câmpii, mă decidă a mă opri la ună şipotă ce sciamă că este nu departe de drumu, spre a-mi potoli setea, sciindu că acolo apa este forte buna. Aceslă şipotă, cam depărtată de sată, se afla într’o văgăună, saă surpătură de mală, şi nu se vedea de cât când le apropiau Anca, desbrăeală ca Eva, se scălda la şipotă, al căruia murmură o făcea să nu audă paşii calului meă: cum o văcjluiă, fără a descăleca, mă opriiă pe locă. Aveamu înaintea ochiloru uuă spectacolă ce nici prin visuri nu vătjusemu până atuncea : ună corpă de o frumuseţă, pentru care aşi fi dorită se amă încă o sută de ochi pentru ca se-1 potă mai bine admira. Intr’ună momentă când voia să facă ca să i curgă apa pe spinare, rădicândă ochii, mă văijlu, slobotji ună UpefQ şi puse mânele crucişă ca să-şi copere sînulă şi ochii. Atuncea amă dată pinteni calului şi amă fugită, mustrată de cugetă că amă assilat la scăldătorea unei fete, a căreia pudore mi s° părea că amă iusultat’o cu privirile mele. A doua Sguduită până în fundulă inimeî de cruzimea cu care am congediată acestă poetică fiiinţă, care m’a iubită atât de multă şi care me parăsîa cu o resignaţiune atât de angelică, simţindă că-mi curgeaă lacrimele şiroîe iară se le potă opri, amă dală fuga de vale la casa Dadaceî mele unde ea găsduîa, decisă ca s’o oprescă, A fostă inse cu neputinţă. «Trebui se te lasă, (Ji3se ea. Nu voiă supăra suilelulă co-conei, Dumnecjeă s’o ierte !» Puseiă în mâna bătrânului orbă o punga cu o sută lei, iar pe buzele Ancăi o lungă şi focusă sărutare, cu care a plecată cântândă iarăşi cânteculă ei dc snsu 18 58 Martie. www.digibuc.ro DIN TINEREŢE www.digibuc.ro DIN TINEREŢE! i. Pfina la etatea maiorităţiî, amil trăită şi amu lucrată sub direcţiunea talului meu; rare ori, sub seutulă de dragoste al mamei mele, îmi permiteamă a mo emancipa şi a face lucruri neapvobate de densulă. Acuma venise timpulă când credeamă ca mi se cuvenîa a me emancipa. Tatălă meă înse fără a considera că nu mai eramă copilă şi că trebuea se asculte şi avisulu meu, din contra din «Ji în «Ji se arăta mai nătângă : voia a face tute după capriţulă seă, şi contraria ori-ce părere saă idee manifestamâ relativă la sorta intimă a familiei, cave me interesa mai tare ca ori-ce. Cu vre-o duoî ani înainte, voindă a regula sorta suroriloră date la călugărie, a găsită cu cale se le îea de la Monastivile cele mari unde le aşezasem, şi se le mute la schituri mai mici şi mai apropiate de moşia nostră. Deci uneia îi făcu chilie la Giurgeni, în districtulu Romanului, iar alteia la Bogdăniţa, în districlulă Tul ovei. Apoi după movlea maicei mele, a voită se mai dea patru fete la călugărie, ceea ce eă nu voîamu a aproba. Din acestă causă, şi altele cave e de pvisosu a le mat memora, nă venilă neînţelegeri între noi. Veijcndu acesla, într'o iji î-amu declarală că eil nu mai stau acasă, ca me voiă duce la laşi. pentru ca se caută saă se intru în vre-o scola, saă se îmbrăţişeiju cariera funcţiuniloru. www.digibuc.ro 436 dtn Tinereţe II. Tatălă meu aluncea, departe de a se opune, mî-a destinaţii în plină possessiune via de la Valea-Adâucă, de lăngă Iaşi, doue camere în casele ce le aveumu lângă sântulă Nicolae celu Săracă, şi dom băieţi de ţiganî spre a me servi. Apoi aducendu-me elă însuşi la Iaşi, merse cu mine la Spalarulu Vasile Pogoră, f*are era Directorii Departamentului Dreptăţii, presenfându-me şi arătându-T dorinţa mea de a câpeta vre-o funcţiune. Ca unulu care cetisemă Henriada luî Voltaire, tradusă de aceslu importantă personagiii, me dusesemă cu entu-siasmă la elă, sigură fiindă că omenii cari facă versuri — saă aşa (Jicendu poeţii — trebui se fie buni, blâncţi, veadî şi es-pansivn Nu sciă de ce, dar aşa credeamă eă ca trebui se fie eeî ce se cţică fiii Museloră, cari se inspiră de Apolon şi caută rime pe sub costele Olimpuluî. In contra aşteptării mele înse, viitorulă meă superiorii, departe de a me încânta, la prima aparenţă mi s'a părută mai indigestă de cât versurile Henriadei. Posacii, posomorită, gravă, seriosă, atâta mi se păru de antipatică, în cât ’ îmi venin se lasă la elă pe tatălă meu şi s’o rupă de fugă. M’a întrebată ce carte sciă, unde amă înveţală şi daca scriă bine. Respun-seiă cum ine pricepuiu, apoi se puse de scrise pe o bucăţica de hârtie ceva, şi acea hârtie dând’o tatălui meă, îi iţise se me ducă la Caminarulă Dumitraki Cornea, care era capă de divisiune, sau şef de sicţie, cum se (ţicea pe atupeea, Aceslu personagiu era cu tolulu de alia natură: veselu, sn-rîcţeloră, glumeţii, dupe ce a îmbiăţişată pe lalălă meă, pe mine m’a sărutată părinlesce şi mî-a spusă că, numai se fiă aplicativă, şi va face tute chipurile ca se me înainteze, adăo-gendu ca suulemu şi ceva ra le, sau cimotii, cum se iţice la Moldoxa. Deci me dote sub oi 11mie Slolonacealniciloru (capi de hiurou) sei MalaM Lupu, şi G. Papalău, cari la rendulă lor www.digibuc.ro DIN 1INF.RFIE 437 me puberă în comunicaţiune cu alţî copişti, cu cari treimea se conlucreză, Eală-me căpetuitti şi intralu într’o vicţă cu tolulă nouă, în care a trebuită se făcu atâtea esperienţe şi se încercă atâtea decepţiunî! JII. t , Nu scieamu de amu lela sau nu. La capeiuiu lunei inse me pomeniiă cluematu in cabinetulu Uircctorului. care me puse se subscriu pe o lista, şi apoi îmi dete m mâna 50, adecă cinci rjecî leî (vechi se înţelege), dicendu-mî că acesta este de la Excelenţa sa Domnulă Ministru. In adeveră acea Excelentă era atâta de nobilă, în cât nu se înjosia se îea lefa pentru func · · ţiunea ce ocupa. A servi ca ministru, după părerile de atuncea, pentru nobil! era o datorie, care nu se cuvinea se fie remunerată. De aceea lefa de duoe mi! leî pe lună, ce avea mi-nislrulu, se distribuia la canlidaţiî ce nu intraă în stată (ca de al-de mine), şi la alţî funcţionari din Dcpartamentu ş' chiar de prin Tribunale, cari se sciaă că sunt maî ne-cessitoşî. Ce bogată m’amă credută când amu primită ceî înteî bani ca lefa! Ce maî chefuri amă făcută cu ceî 50 de leî ! Până şi luxulă de a lua înghîeţată mi i’amă permisă, o dată pe săptămână, (de câte 20^parale), şi mi se părea că facă ună aclă de desfrenare! In curându mî-amă făcută camaraderii plăcute, căci, nu sciă. cum se făcea, maî toţi ceî cu cari faceamă cunoscinţă me afecţionaă. Până şi morocănosulă de directorulă meă, într’o rji nemerindu-se se ne întâlnimă în scară când eşiamă de la cancelarie, me pomeniiă că-mî spune se me urcă în trăsura sa, care trăsese la scară. Apoi ducendu-me acasă la elă, mî-a spusă (ceea ce forte multă m’a uimită) că amă se mănâncă la elă. După ce me presentâ la Cocona D-sale, acesta mî-a vorbită cu atâta bunătate şi blândeţă în cât mî-a descleşlâtă www.digibuc.ro 438 DIN TINEREŢE gura ; şi nu numai că amu mâncaţii bine (de trei orî pole cât eî amendouî), dar amu şi vorbită, se vede, ceva care l-a făcută se rîdă; Iar, după masă, când le-amă sărutată mâna ca se-mî îaă adio, cocona m’a invitată ca în tote joile se viă se mănâncă la eî. Când amă spusă acesta la Cancelarie a doua (ă, s’aă minunată toţi, fiindu-că nimenî, nici o dală, nu verluse pe boîerulă Pogoră rîrlendu saă surîrlondă ; deci eă co-misesemu o adevărată minune, puindu-lă în veselie, IV. Era rânduelă, pe atuncea, la tote ministerele, ca în tote (Ji-lele se stea în permanenţă câte unulă din scriitori doue-ijeci şi patru ore în Cancelarie, atât pentru privegliierea cât şi pentru primirea corespondenţeloru, pe care în caşuri de urgenta le ducea la Directorulă. Aoeştî jurnalieri, cari pe atuncea se numîaă dejurna, eraă înscrişi pe o listă, după care toţi, fiecare la rendulă seă, î.şî făcea datoria. Ca unulă ce fuseiă înscrisă şi eu în acea listă, peste vre-o doue-decî de (Iile dupe intrarea mea în serviţiă, amă trebuită se-mî facă rendulă ; sarcina inutila, absurdă şi urîciosă, căreia trebuea se me supună. După ce plecă totă lumea de la Cancelarie, trimiseiu pe unu odagiă (odăîaşă) se-mî aducă ceva de mâncare : îmbucaiă ce\a, nu mai ţină minte ce, dar forte proslu, şi apoi ine puseiu se citescă Regulamentulă Organică şi Codica Civila ce se aflau pe masa Directorului. După ce odagiii au maturată şi aă gri-jilă tote camerele, m’amu instalată în salonulă celă mare, unde mî-amă alesă o masă lungă care se-mî serve de palu, şi câte-va dossare pe care se-mî facă căpetâiulă în lipsa de perină ; apoi, ca se-mî Irecă timpulu, me puseîă se cilescă cărţile puţină distractive ce le spuseiu maî susă. Săra, după ce ascultaiă, din balconă, concertele privighîe-toriloră din grădinele învecinate, cari parea câ adoraă strălucirea luneî şi frumuseţea scântcîelore a steleloră, me culcaiă pe masa ce-mî alessessemă, a\6ndu în faţa mî şese. www.digibuc.ro DIN T1NFRFŢF, 439 ferestre mari pe cari venla luirina lunei pana ui ochii mei. Eramă singurii : nu aveamil altă tovarăşii do cat dură cale-\a duzini de greleiI, ale cărora concerte cadenţate îmi lovlail au-cjfilîi, făcendu-mc surdă la răcailulă şoreciloră numeroşi ce nopţile rodeau dossarele de pe mese. Aşteplândă ca se vie Morfeă cu visele sale, sau cum (jice poporala Moşii lene jir la gene, mi s’a părută a vedea o stranie ceremonie : în mijloculă salonului era o masa cu lumânări de ceră aprinse şi cu o cruce, Iar alături cu masa o cristelniţă, sau căldare de boteză, apoi vre-o duol popi cu dăscălii loră ce cântau, apoi unu boîeru bătrână, îmbrăcaţii cu haine forte bogate, cu ceacşirî roşii, cu meşî în piciore, cu fosil în capu, cu o fermenea scurtă de malasă, purlândă unu eopilu în braţe şi slându în faţa mesei, lângă care popii psalmo liau. Atunci ine apropiaiu şi eu ca se vclu ce eopilu este; iar la talu meu (care parea că venise şi elu împreuna cu o femeie ce negreşilu era manca, sau doica), vedendu-me cuprinşii de curiosilate, me trase şi-mî spuse că boierul celu belranu este Lo<'ofelulă Toder Bal.şu, care me boteza pe mine. Uimilu de vorbele latei, mi se aţîţâ curiositalea şi mai tare, me npro piaiu când scotea copilulu din cristelniţa şi in adeverii me re cunoscuiu pe mine, când eramă în etate de şese luni, mititele slabă şi pipernicită ! Acesta fantasmagorie n’a întânjiată îuse a dispărea ca unu noră de fu mu luată de vânturi. Curcndă apoi se făcea ca se slrecuraă, ca înlr’o panoramă plulilore pe o gârla cu cursa rapede, pe dinaintea mea, tute fusele copilăriei mele, do la earuciorulu trasă de câni până la furia amorului meă pentru Anca, a căreia aducere aminte îmi rescolia sângele de la ere-ştelulă capului până la tălpile picioreloră. 0 vedeamu aci rî-rlendu, aci plângendă, aci facendu-mî semnu se viă la ea, aci se fugă de densa. 0 auijiamu cântându, când de jale, câad de veselie. Me rapeijiamă s’o apucă în braţe, ea fugîa; aleraanni după densa cât ce puleamu gonind’o pe deluri şi pe val, şi tocmai când se apropiau mânele mele de ea, dispărea ca nălucă, şi me pomenîamă înconjurată de toţi camaradl mei din www.digibuc.ro DIN T1NKRE1E 440 Ministeru rîijândă cu hohote de prostiile mele, Simţindu atun-cea că inima mi se batea ca o pîrpăriţă de moră, gata a sbura de la locuia ei, o apucaiă cu dinţii ca s'o ţinti pe locfi, şi readuuându-mi puterile căcjute în lângetjire, mă siliiă să adormă. Dar pe când somnulă se juca de-a haha orha cu mine, ro-tindu-se mereă împrejurulă ochiloră tnei fără a-mi atinge genele, de o-dată aufjiiă ună felii de fîşiitură, ce părea că imita tîrîtura picioreloră unei babe bătrâne pe nisce scânduri uscate. Mă uitaiu în lungulu salonului şi atuncea, cu mare spaimă, văijuiu că din colţulu opuşii venia, abia mişcându-se, o fiinţă în chipu de omu, înaltă de trei ori cât mine şi îmbrăcată în albă de susu până joşii; şi pe lângă sgomotulu ciudată al pa-şiloră ei, autjiamu încă unii sgomotii ce sămăna cu clăpăitura fălciloru şi dinţiloru unui animală puternică. De astă-dată nu mai era de glumită : fără dor şi pote, acesta trebuea să fie stafia casei, despre care odagiiî Ministerului spuneaă cu certitudine ca se arată adesse-ori în carne şi în ose, Eă însă, care nu credeaină în aseminea absurdităţi, atuncea aducen-du mi aminte de vitejia eroiloru din~Mitologia grecescă şi din Poveştile populare, mă decidă să sdrobescă capulă matahalei ce venia asupra mea. Deci de pe masa pe care mă aflamă culcată, întinseiă încetişoră mâna şi apucaiă de speteză ună fotoliă solidă şi greu, pe care lucra şefulu de secţiune, iar când mi se păru că dihania era numai la distanţă de cinci paşi, mă sculaiă ca fulgerulu şi, radicându fotoliulă de-asu-pra capului ineă, îl răpetliiă asupra ei cu tote puterile. Şi ră-peijitura mea a fostă aşa de puternică şi violentă, în cât inalahala mea a intrată în pămentă, iar eă, storsă de puteri şi de palpitaţiuuî, cărjuiă pe parchetă fără de simţire. M’amă deşteptată, apoi, înconjurată de odagiî, cari, cu luminările aprinse, mă stropiaă cu apă şi mă spălau de sângele ce-mi curgea pe nări, in urma lovitureî violente ce primisemu prin propriile mele porniri, www.digibuc.ro DTK TINEREŢE 441 v. Piua începuse a se îngâua. Cu capulă încă turburată de coşmarulă ce avusesemă, amu deschisă uşa despre balconă, şi amă eşită afară. Mi se risipiră imediată impressiunile de orore ce căpStasemă peste nople, înaintea spectacolului măreţă al natureT, în momentele când lumina tjileî desbrăca luceferii de scânteile loră şi părea că gonesce cu flacără de focă întune-reculă nopţii. Cântări plăcute, ce-mi păreaă divine, se revgrsaă din guşele miceloră ciocârlii cari, cu fâlfâiri continue, se ţi-neaă în aeră şi se urcaă mereă în susă pentru ca ele, cele întâiă, să întâmpine primele ratje ale sorelui, şi sg le aducă în triumfă pe faţa globului pământescă, spre a respândi lumina şi vieţa. După ce sorele mî-a arătată tote ratjele sale, mai ascultaiă ca jumătate oră concertele răpitore ale privighi-toriloră din crângurile grădineloră vecine; apoi intraiâ în sa-lonulu în care petrecusemu noptea atât de urîtă, şi punendu-me la o masă, făcuiu conceptulu unei petiţiunî cam în cuprinsulă urniătoru: «Excelenţă! (Pe aluncea ministriloru li se da acestu titlu). Fiindă-că casa în care este aşezată Departamentulă l)-v. este visitată de stafii, cari pe mine se vede că me urmărescu ca sg me necăjască, şi fiindu-că mie nu-mi place societatea de asemenea dobitocp, ve rogu porunciţi se me scutescă de sarcina dejurnei ; saă de nu, se primiţi demissiunea mea.» După ce amă decopiatu acestă petiţiune cu cea mai mare îngrijire şi cu cele mai frumose caractere chirilice în doue şi trei etagiuri, după cum se scriea pe atuncea, o puseiă pe masa Directorului, care primia petiţiunile în loculă ministrului şi care, polu qlice, că mai în permanenţă îl înlocuia ; căci mi-nistrulu titulară mai că nu da pe la Departamentulă seu; hârtiile curente se espediaă subscrise de Directorulu, şi numai pe www.digibuc.ro 442 DIN TINFKFŢK cele maî importante le tvimilea prin cin o va casă le sub-scrie ministrulfi. Fană. a nu veni ora cancelariei, mă pomeniiu cu talălă meu. Elă venise de la ţâră în ajunu şi, negăsindu-mă acasă, plecase se-mî dea de urmă la Departamentă. lî spuseiă, cu lacrimele în ochi, visiunile mele de pesle nopte şi-î declaraiă că, de nu va mijloci elu ca se fiu scutită de drjurnă, apoi facă causă ministerială. Talălă meu, care nu era tocmai incredulă la supersliliunî, îmi esplic-â că visurile mele aveau raţiunea loru. Mai întciu scena botezului era adevărată; căci acolo, în salonulu acela, reposalulu Toder Balşă me botezase in anulu IS22 : iar apa riţiunea stafiei o credea îaraşî adevărată, ca pedeapsa a sufletului lui, pentru ca nu şî-a ţinutu promissiunea de a-im face parte de moştenire din imensa lui avere si mie, (inului seu, ci a lăsal'o Iota cui nu trei uea. Cu ocasiunea aceea, talalu meu îmi spuse că belranulu Halşu, când a venitu cu domnia Micliaî Sturza Vodă, care-î era nepoţii de soră. în avcntulu seu patrioticii uxjondu cu fericire aşeijată in ţera domnia panienleiia, când u inersu se-lu felicite pentru prima ora, î-a spusu : Frea înălţate Domne şi nepole, fiindu-ca D-iJeu nu nu-a dalii copii, şi fiiudu ca elu a voitu ca se le înalţe la o trepla aşa de slaviia, eala ca prin aceslu lestamentu te făcu moşlcniloru pe averea mea, care scii ca coverşesce şi pe a lui Rosnovanu, pentru ca se ai mijluce se traesci ca unu Domnu falnicu şi se poţi face bine patriei Tara a-ji pângări numele cu cataclirisurî (abusuri) ca Domnii venetici de maî nainle.» După trei patru anî inse, dragostea belrânuluî slabi, fiindu-ca ehronica scandalosa în Iote ijilele n aducea pe la auiju fapte abusive de notorietate publica : se ijicea ca Maria sa facea ca sc-i vie peşcheşuri grasş, ba de Vămî, ba de la Ocne, ba de la CLirisoie, ba chiar .şi de la funcţiunile cele mai însemnate. Atuiicea se ijicea că belranulu în câte-va ronduri s’ar fi dusă să-lă mustre şi să-T spue ca, de nu va înceta cu asetnine fapte ruşinose, elă îşi va retrase donaţiunea. Intr’o bună diinineţă înse betrânulă Balşă dete or- www.digibuc.ro DIN TINRRUTR 443 lulu popeî până a nu apuca să-şi schimbe lestumentulu, la-sftndă nepotului seu nu numai multele lui moşii şi casa (care atuncea se închiria pentru ministeră), dar chiar barba lui cea lungă, care, împreună cu mustăţile şi cu genele, căzuse până în (Jiua înmormântării. Lumea, ciudată cum e totă-d’a-una, şoptîa şi (Jicea că boîerulu ar fi luată, pentru ca se petrecă, arsenicu sau şoricesă ; dar pe atunci nici procurori nu eraă, nici medicii nu se ocupau cu constatări de decesuri nenaturale ca în (Jilele noslre. Aslă-felă după înmormântare, o mulţime de rude cari se uitau cu jindu la averea bătrânului Balşu, şi o mulţime de fini (între cari şi eu) cărora le promisese câte ceva, au rcmasă cu bubele umflate. VI. Evenimeiilulu meu a dată motivu de cercetări sgomotâse. Belrânulu Bogoră, după ce a cetită peliţiunca mea, mai înleiă se dice ca ar fi rîsă aşa de tare în cât i-aă căijulă ochelarii; apoi chemândă pe şefii de secţiuni le-a spusă ca se faca o anchetă în tolă regula. Deci arătarea mea corespundendă cu semnele de loviri ce aveamă pe naşă şi pe frunte, precum şi cu deposiţiunile odagiiloră atât ale celoru de susă cât şi ale celoră din etagiulă de .josă, cari afirmaă că şi ei adessea se înlâlnescă cu stafia spăimânlătore a casei, s’a decisă ca funcţionarii se faca dejurna numai până la ora când se aprindă luminările, Iar după aceea se se ducă acasă, ceea ce mie mi-a făcută o popularitate nespusă între colegii mei. Mai târrliă chiar s’a decisă a se părăsi casa din causa stafiei, în cât proprietarulă el, Vodă Stuiva, veijândă că n’o mai pote închiria, a transformat’o în teatru, în care patru-ijeci de ani şi mai bine nisoe allă-felă de stafii, sub nume de artişti, aă jucată farse şi comedii, până ce în anulă 1888 de o-dată s’a consumată de unu incendiă, ce se crede a se fi pusă tolă de sWia cea veche a lui Balşă. De prisosu a spune că naraţiunile mele despre stafia acesta www.digibuc.ro 444 IiTN 'UNRREŢR au înveselită multă lume, fiindu-că mai toţi şefii mei mS in-v|laă anume la mesele loră pentră ca se me asculte si co-oonelor. Cu acăstă ocasiune amă făcută multe cunoscipţe plăcute, cari aă contribuită la succesele ce lş-amă avută maî tărcjliă în societate, VII. Mai răpede de cât m’aşi fi aşteptată, in’aum vcdută într’o bună dimineţă numită în stată, adecă sciiitoru regulară. Ui litre vre-o ijece practicanţi multă mai vechi, am fostu preferită în consideraţiune că scriamă mai curată .şi mai iute de cât toţi; amă simţită înse că la acesta a contribuiţii (fură a mi se spune, negreşilă) şi protecliunea delicata a nobilei consorle a Direct irului meă, la cave mincatnă de datorie în totă sep-tămâna şi care părea că me afecţiona. Acesta căpătuire înse de şi îmi arăta pana la ore-care gradu perspectiva înainlăriloră, nu-mi mulţumia încă sufletulu. Sim-ţiamă că me rode necontenită ună ghimpe la inimă, care me nelini.ştia. Me simţiamă inferioră în lumea acesta din punctulu de vedere intelectuală ; şi me frăineiltamă cu mintea cum se facă ca se iesă din starea de ignoranţă în care mă vedeamă. îmi blestemamă sorta că nu aveamă mijloce de traiă îndestule, pentru ca se intru iarăşi în scole se potă se me lumineză inai bine şi se me facă mai folositoru în lumea acăsla. Uşorulă meă bagajă de cunoscinţe, ce căpetasemu în cele doue clase din Sântulă Sava, se evaporase în timpulă celoră douî trei ani cât slălusemu la ţeră : nu-mi rămăsese de cât versurile svă-păîate ce făcusemă pertru Luxiţa. De multă timpă încetasemă chiar de a face versuri. Sorbisemă cu atâta poftă armoniă-sele cântece ale Ancăi, în cât, cupa plăceriloră avend’o tot-d’a-una plină înaintea mea, nu mai simţiamă nevoie a-tnî încorda lira spre a căuta şi a găsi armonii mai dulci, flindă-că ea însăşi era o armonie suavă şi fermecătore pentru ori-ce şufletă poetică. Vechile mele încercări poetice le găsiaă ad- www.digibuc.ro DÎN TlKERtÎI'E 44o mirabile nătărăii de colegii mei, când le cetiamu din ele; dar laudele loru nu mă îmbătaă, căci eu avearţiu convincţiunea că nu erau de cât copilării risibile şi fără de nici o valore, Astă dată doriamă, se făcu ceva mai bună, mai cu vlagă, mai solidă, şi la acesta eramă convinsă că n’aşi putea ajunge de cât daca mi-aşi mai freca cinci-şese ani căţele de băncele scoleloră de atuncea. Preocupată mereă de dorulă acesta, mai întâiă de tote aveamă recursă la lectură: citeamă cu nesaţjă ori-ce carte îinî cădea sub mână, ori-ce jurnală, ori-ce publicaţiune. Afară de acesta, amă începută a me roti pe lângă omenii ce au-cjiamă că sunt învăţaţi. In casa unui unchiă ală meă, Spăta-rulă Antohi Sion, cunoscuiă câţî-va professori : fără a fi ele-vulă loră, me duceamă de ascullamă cursurile ce le făceaă la Academia Michailenă. Ast-felă, cu încetulă, legândă cunoscinţe şi chiar intimităţi atât cu professorii, cât şi cu studenţii cei mai mari, ine pusseiă în curentulă mişcării culturale şi intelectuale. Simţindă necessitatea de a cunăsce măcar o limbă străină modernă, fiindă-că limba grecescă acum începuse a eşi din usă şi nu o vorbîaă de cât grecii puţini câţi mai eraă în ţâră, me puseiă să învăţă limba francesă. Sciindă a ceti puţină, din cât apucasemă de la dascălulă Giasnocă, cătjuiă pe o carte cu Dialoguri, lucrată de T. Codrescu, apoi pe o gramatică şi ună Dicţionară (împrumutate de la ună amică) şi încetă, încetă, mereă făcendă esserciţiî cu lectura şi cu memorisarea. ajun-seiă a pătrunde în secretele acestei limbi, care din tjli în qfi se făcea mai de moda în societate. Apoi văI\' HNFRFTF ■i.jG Poetica fată, cu mintea înflăcărată pentru poesie’neavendă ocasiune sS întâlnescă în calea eî vre-ună poetu căruia sc se dea în sacrificiu, a întâlnită pe unu fiu al poetului Beldiman (Iordaki) şi, în ilusiune că-lu va putea poetisa, l’a luată de bărbală. Speranţele eî inse fură vane : cuconulă Iordaki, ori cât de nobilă sufletă avea, ori cât de bună patriotă şi cetă-ţenă era, numai gustă de poesie nu avea ; din contra, era forte seriosă şilprosaică, ceea ce nu se potrivîa cu temperamentul focăser sale consorte. De aceea întălnindu-se cu Chri- Cu und cuvânta numai, al făcuta tăria : In a tale faceri slava ta se vede : A totului lumină tu escl în vecie ; Rada 'nţelepţiunel din tine purcede ! Pe sine cu sine te ’nfiinţaşî, sfinte ! însuţi de la tine escl, prea fericite ! Tu al făcuta cruguld, a timpului vârste ; SS învie firea florea primăverii ; SS prefacă dile a ernelorfi triste ; Vara sS vestâscă tomna ’mbelşugăril. Mâna ta cu lanţuri pe fiinţl Ie lâgă; I-aî chibzuita cursula ; le misei cu măsură ; Intre ele tote de la sine ’nchSgă Cu înţelepciune a lord legătură. Precum scântei multe năbuşesce foculă, Se revarsă stele pe cera în tota locuia. Şi cum la gerfi Srna în diua senină Fulgi de promorocă scăpărândd la sore, Lucesca, scânteâză, în a lui lumină, ' Aşa ’ţi sclipescd ţie stele sub picidre ! Luceferii veseli resara ca s’alerge In sine se verse clipiri lumindse. Implinindu-ţl voia şi sânta ta lege Şi slobodindd lumii rade priinciose ; Dar de-ar fi de focuri aceste candile, De-ar fi de brilianturl ceriurile pline, De s’ar ivi încă mal strelucitore Alte fiinţl noue peste aceste tote, Sad lumi şi cometurl de foca arcjăldre, · Tote-sa către tine ca di către ndpte. Deci dar către tine din orl-ce tărie www.digibuc.ro din tinereţe 4)7 soverghi, leneiii, frumoşii, spiritualii, poeticii, pe lângă altele dolalu cu epolete şi eguilete de ofiţerii, ceea ce-lu făcea şi mai iresislibilu, de aceea, (jlicu, n’a aşteptată de cât se-1 auda pe acesta ijicendu-î că are peru frumoşii, şi îndată s’a dusă în camera sa de toaletă şi tăindu o şuviţă î-o oferi cu o gra-ciosilate sentimentală. Chrisoverghi a doua (Ji găsi ocasiune de a-î trimite o poesie asupra şuviţei sale de peru, iar cocdna Calinca, atinsă la corda simţibilă, profitându de prima ocasiune de întâlnire între patru ochi, îi permise a săruta întregă perulu Ca unii stropii în mare ce din nuorl vine Ce remâne lume! cunoscute mie, Mal aleşii eă, omulă, Domne, către tine ? Şi daca ’n totii crugul Ci ceriuriloră ’nalte, Ar fi lumi mulţime, mii nenumărate, Şi însutită încă să se mal sporfescă Ar fi ele tote o puntură mică Cutezândâ cu tine să se potrivâscă, Apoi eă nu-sâ alta de cât o nimicâ ! Sunt nimica, însă în mine lucesce A ta bunătate fără de măsură: Faţa ta în mine se închipuesce, Ca rada din sore într’o picătură. Şi de sunt nimică, dar te simtă în mine , Te cunoscă, mă judecă, cugeteză la tine: Mă înalţă cu mintea mal presusă de lume ; Sufletulă meă scie c’al tăă duhă el este, Şi că-mi escl tu mie ziditoră anume Şi eă slavei tale martoră într’aceste. Ca prin mor? ria nostru. Servitori! abia avuseseră Umpu se deştepte pe Bei-zade, şi acesta abia avuse timpii se dea ordină ca se încuie porta, spre a definde intrarea assediatoriloră. Beizadeaoa după ce se îmbracă merge la portă. Acolo Prefectulu districtului, care venise cu forţa armată, îî spune că are ordină se-lu rădice şi se-lă ducă sub paza la M. S. Vodă. «Mergi de spune, se respundc Prefectului, ca nu s’a născută ancă omulu care se pne mâna pe Beizadea (»rigori, şi că el nu se predă pre cât va fi în vieţa.» Tolă o-dată i se făcu cunoscut că cel d’ântâiu omă ce ar cuteza se frecă peste ziduri, sau se intre pe portă cu sila, va fi mortu. Castelulu stete assediată cate-va (Jile. Nimeni nu avea voie din afară se intre, dar nici vre-o pornire ofensiva nu se făcea asupra lui. Porţile, închise şi încuiate, mai eraă pacjite de câţi-va Arnauţî şi omeni credincioşi. Celoră din năuntru înse li se permitea se essă ; şi în adeveră ajungendă a se împuţina provisiunile de mâncare, cei mai mulţi omeni de-aî casei, câte unulă, câte unulu, se strecurată afară. Când se vecjă în''fine ca servitorii cei mai indispensabili, precum bucătari, vizitii, feciori, deserleza, cetatea trebuea se se predea ; forţa lucru-riloru o silia la acesta. Deci într’o dimineţă s'a veijutu deschi-(Jendu-se porta şi Beizadea Crigori, cu o carabină atârnată în banduliera, cu 4 pistole la coburu şi cu sabia golă în mână, călare pe celu mai sălbatecă armăsaru ce avea, esse în galopă, apucândă calea spre pădure. Câţi-va Lănceri se făcură că se leau după densulu, dar după ce-l pe râură din ochi, se întor-seră. Arnăuţii din lăuntru se predată. Prefectulă intră neîm-pedicatu, iar Comlessa Da=ch faccndu-.şi bagagele mai răpede de cât ar fi concepută şubiectulă unui romanţă, fu urcată cam fără voie înlr’o Braşovenca, care aştepta acesta missiune, şi, e cortată de 12 Lănceri, apucă calea Bucovinei : pe la Ma-morniţa, trecu la Cernăuţi, unde a căcjulă bolnavă din causa emoţiuniloră şi a scuturăturiloră Braşovenceî. Acolo nefericita romanţieră a zăcută vre-o trei luni ; şi numai venqlendu-şî www.digibuc.ro DIN TINEHEflÎ 468 parte din sculele preţiose şî-a închipuiţii mijloce spre a se în-torce la Paris (1). ’ E de prissosă, pote, de a spune că Beizadea Grigori s’a dusă întinsă la Iaşi ca se cerce a căpeta ertarea tatălui seu. Vodă î-a acordat’o, înse cu condiţiune de a nu se mai gândi la Comtessa şi de a merge numai de cât la Bucurescî, unde se întocmise lucrurile pentru ca se se însore cu fata lui Mi-halaki Ghica, ceea ce a şi făcută. Rogă pe Beizadea Grigori se me ierte de orî-ee omissiune saă erori voiă fi comisă în naraţiunea acestei nebunii a li-nereţeloră sale. Dar eă aşa amă apucat’o de la reposatulă meu amică Negruţi. XV. Intr’una din (Jile, ca copistu în Departamentulă din lăunlru, mi-a venită rendulă se facă dcjurna la D. Ministru, adecă se slaă totă (Jiua acasă la elu pentru afacerile eventuale ale ser-viţiuluî. Grozavă îmi bătea inima când me urcamă pe scara casei marelui Logofetu Costalei Sturza (unde astă-di este scola militară); nu sciamă ce figură voiă face eă în faţa unui per-sonagiă aşa de mare. mai alesă că aucjisemu că este forte severă şi cu tone de omă excentrică. Amă intrată cu tăie aceste în salonulă celă mare, şi amă spusă unni servitoră că eă sunt ăejurna de la Ministeră. N’a trecută multă şi m’amă pomenită chiemată în lăuntru. După ce amu traversată unu salonaşă şi ună mică cabinetă, amă intrată într’o cameră mare, unde am înţelesă că era camera sa de culcare. Ex. Ra era în halată. Ună bărbieră, care îl răsese, îi da celă din urmă perdafă. Cum me ve(lu îmi arătă ună scaunu şi me invită se şerifi. După ce termină cu bărbierulă, me întrebă cum me chiamă şi apoi, spuindu-mi că cunosce pe talălă meu, se aproprie de (1) Reposatuîd Negruţi păstra cu religiositale manuscripfulu unul romanţa, scrisu la Perienî, ce i l’a datu ca suvenire nobila sa fina. www.digibuc.ro DIN IINRHEŢE 469 mine, me apucă de barbă şi cu un aeră desmîerdatoră îmî cjice : «frumoşii băelă ! samenî cu tată-teu, când era teneră; dar păcală că te laşi netunsă şi nerasă, ca Lăîeşiî... Şecjî colea... Bărbieru, pune-te şi taie-î pletele şi barba... fă-mi-lă frumoşii !» După aceste vorbe, trecu în altă cameră, ca se se îmbrace. Me aflamu cu unii vrafă de hârtii în mână, pe care trebuea se le subscrie. Ex. Sa. De nu aveamii sarcina acesfa, prin urmare şi responsabilitatea, aşi fi rupt’o de fugă ca se scapă de asemine batjocură : ţineamă la pletele mele. nu numai fiindu-că îmi sta bine cu ele, dar apoi era moda de a le purta aşa ; fara de plete lungi, n'aşî fi avută aeră de liberală şi patriotă naţională ; barba iarăşi îmî era prea scumpă, fiindă că era vergină si nu făcuse cunoscinţă cu briciul·“!. Ce n’aşî fi dală atuncea se fi găsită o gaură de şerpe pe care se potă intra, saă o gură de pu(ă pe care se m’aruncă ! Bărbierulă, de şi parea a compătimi cu mine, me sfătui se nu facă cum-va posna ca se me opună, căci Coconu Costaki este forte ciudată când îl superă cine-va. Deci cu durere de inimă me puseîă pe scaună: pletele mele într'o clipă sburară pe josă : iar barba mea cea frumosă, perdută prin clăbucî de săpună. se rostogoli în li-ghenulă bărbierescă. Când ine uitaiă în oglindă, nu me cunoscuiă şi, cu strîngere de inimă, blestemaiă ora care me aduse în ser-viţulă Departamentului din năuntru. Abia terminasemă de a-mî curăţj surtuculă de peri, şi Ma^ rele Logofetă veni Me essamină şi, cu aeră de satisfac-ţiune, (jisse : «Ei, verji ? acuma escî bine. Nu te bucuri ?» — Nu prea, cocone Costaki, căci îmi placea multă pletele şi barba. — Dar pentru ce, me rogă ? Centru că aceste le consideiă ca semnele bărbăţiei mele ; şi precum leului şi calului, credă ca nu le-ar şedea bine daca li s’ar taia comele, totu aşa mi se pare că nici omulu n’ar trebui se-.şi tundă aceste ornamente de virilitate. De omulu spanu sau chelu, nu ride tota lumea ? Apoi in tote tablourile www.digibuc.ro 470 tlS 'IlNRIikCK care ne represinlă pe strămoşii noştri romani, nu î \ edeină· cu piele .şi cu barbe ? — A, dar multe idei ai D-la ! Acum vrei se arăţi că-mi esci roman ? ha, ha, ha ! romanii ! aurii, romană ! Şi hohotele marelui Lohofelu nu mai încetau; aşa că mc lemeamă că nu cum-va se-i abată a-mi trage câte-va, sau a me trimite la Poliţie. Pentru ca se-î îinblândescu ceva pornirea, rlisseiu cu ur>u aeră dc jale : — Acum, pe lângă altele, trebue se am şi chellucla Lăr-bieriei. — De cheltuelă e vorba ? N’ai se chelluesci nimica. Băi hierulu meu nu-ţi va lua nici o dală plată. Vino... Me trasse în cabinetulu de lucru, îi citiiu hârtiile ce aduse-semă; le subscrise ,· mS puse se-î eitescă nisce jaluhe ce primise; me complimentă că citescu bine ; apoi îmi spuse ce felii de resoluţiuuî se pună pe ele. După acesta eşi, lăsându me ca se pună resoluţiunile şi spuindu mi ca se viu cu ele în salonulă cel mare. Pusă pentru prima ore la asemine încercare, amu înlârrlială mai o oră până se termină, căci me lemeamă se nu facă vre-o greşelă de stilă saă vre-o altă ba/acouie. Apoi luându hârtiile, trecuiă în salonă unde găsiiă pe boieru stândă de vorbă cu ună altă boieră ce şedea peste drumu de porta sa. Acesta era Hatmanulă Toderaşcu Dalş, pe care-1 cunosceamă şi eu din vedere. Cum me vedii, îmi rjisse să me apropiiu şi se citescu ce amu scrisă. Bravo, — îmi rjisse — bine aî înţelesu ce ţî-amă spusă, şi frumosă ai scrisă. Cum vedă, ai semne de procopselă. Adă condeiulu se iscălescă.» Ducându-me se-I aducă condeiulă, îl aurjiamă povestindă în limba francesă visitaiorului seă cum a pusă de m'a tunsă şi m'a rasă. După ce m’amă înlorsă cu condeiulu. boierulă llal-mană a începută se rîdă şi elu de mine. *Bi apoi ? Ce-a să dica iasta ctta tata-leu ? Are se le cu-nosca V Ai rernasă fara ’fanta ceea — Iarba şi plete.» îiu sciu ce amu disii, dar eu audindu-lu repetandu la fie www.digibuc.ro I)[N TlNMiETE 471 care cuvântă tasta ceea, amu începută a rîde înfundatîi, îar după risulă meu a începutu şi ministrulă meu se rîdă cu o voioşie s omot să. Când voiiu a me retrage, betrânulă îmî spuse ca se ducă hârliile la Deparlamentă, dar se me înlorcă îarăşî, făcându-mî cunoscută că, fiindu mulţămilă de mine, me opresce ca dejurnă în permauenţă, cu serviciulu pe lângă elă. Acestă notificare, de şi avea aerulu de favore, nu-mi prea plăcu. MT-amii închipuiţii ca Marele Logofelă voesce se me în-regislreze între omenii casei sale, ceea ce nu corespundea cu ideile mele liberale şi independente. Cu Iqte acestea a trebuită se me resignezu ca şi la sacrificarra pleteloru şi a barheî. Când me înlorseiă de la Ministeră, unde amu anunţată şefului meu ordinulă Ex. Sale D-luî Ministru şi Cavaleră a maî multe ordine, în anticameră me verjuiă întâmpinată de douî tineri bine îmbrăcaţi şi dichissiţî, carî mi se recomandară ca omeni aî casei : unulă Dim. Codreanu, comptabilă, îar allulă Scarlat Ckhiente ajutorulă seă. Eî îmî spuseră că Boîerulă î-a avisală cum că eă sunt dIN 11\KKE|E 475 După încheierea păcii de la Andrianopolo, a făcută pace şi Cocona Marghioliţa cu Ruşii; s’a decisă chiar a trece în Russia cu unii colonelă sau generalii ce se îiumla Principele Muhanov, caie voia s’o îa de soţie ; dar cerlându-se şi cu acesla la Scu-lenî, tocmai când era se trecă frontiera, s’a întorşii la Iaşi, unde mulţi adoratori o aşteptau spre a se îndulci de bunele eî graţii. Dintre toţi adoratorii, celîi mai fericilu a foştii marele Logofeţii C. Slurza, carele a şi luat'o întru însoţire. Fericirea acestuia inse în curendă se verjit sguduită de marele Vistiernicii Nicolaki Rosuovanu, carele, maî mulţii din încăpătînare şi ciudă, s'a pusă s6 îea cu assalt pe Cocona Marghioliţa. Căci trebue se spunemii: între aceste doue familii, a lui Sturza şi a lui Rosno-vanu, essista o ură seculară, care se lăssa moştenire de la părinţi la fiii lorii, întocmai ca ura dintre Montechi şi Capu-leli, descrisă de neinuritorulă Schakspeare. Rosnovanu, dominată pole de aceslă senlimenlu maî multă de cât de graţiile Coconet Margbioliţeî, s’a încăpăţînată ca s’o possedeze cu ori-ce preţă. fi maî alesă se facă lucrulă cu sgomotă cât se pute mai rcsunăloră. Marele Logofetă vcdendă inlenţiunile lui Rosnovanu, a cre-dulu prudentă se plece din ţeră, calculândă că prin depărtarea persoi ci ce era motivă de tentaţiune va reci ostenlaţiunile luî Rosnoianu. Deci lăcendu-şî bagagele şi luându-şî pasportu pentru Russia. a trecută, împreună cu Cocona, peste Prut si apoi a apucată calea spre Odessa. Acolo lnându un apartamenlu mare. la celă mai însemnată olelu. s‘a pusă pe trată ca ună boier mare, făcendă cunoscinţe cu personagiurile cele maî notabile. punendu-se în relaţiunî cu personele înalte, dândă prânzuri, organisândă partide de cărţi şi de petreceri, atât (Jiua cât şi noptea, fără a cruţa nici o cheltuelă, nici o ostenălă. Acestea tote le facea şi cu intenţiunea ca se dislragă pe Cocona Marghioliţa, şi s’o facă a nu se gândi la impertinentele stăruinţe ale luî Rosnovanu. Dar tocmai când îşi organisasc vieţa mai bine. unu personagiu nu maî puţină aristocraticii din Moldova, care inse trecea sub nume de franceză, se aşetjla, www.digibuc.ro 476 DIN UNEliElt în catulă de josu al otelului, într'ună apartamentă ce da spre Bulevardă, şi acolo elu elu prirnTa serile pe o damă pe care o punea chiar pe genunchii seî, fără a lăsa perdelele si fără a se jena de trecători, Chronica scandalosă rlicea că acea damă era chiar Cocona Marghiolita, care se cohora în momen'ele câed marele Logofetu era încurcaţii în partide de vislu sau de alte jocuri de cărţi ; si escentriculu Coconulă Nicolaki o (acea acesta înlr'adinsă ca doră va vedea lumea cu ochii cum punea elu corne marelui Logofetu, Iar când chronica repercuta asse-menea lucruri şi le aducea pună la aurlulă nefericitului încornorată, acesta se grăbîa a-sl lua consorla şi a pleca cu ea spre Moscova ; apoi când se vedea îaraşî urmărită de Rosuo-vanu, care Iotă cam assemenea farse îî juca, apuca, pe rendu, spre Kiev, Yarşavia şi Petershurgă. Aceste poregrinaţiunî erau de natură a struncina ecuilibrulă în finanţele marelui boem : fle-care strămutare îl costa preţulă unei moşii, până când s‘a pomenită că din (jece moşii ce-î remăsese de la părinţi, îi re-masese numai Ruginosa şi Todirenil, şi acelea inca hypolecale ! XVII. Aicea e loculă se memore/ă că, în mijlocul» peregrinaj iuni-loră acestora, boierii noştri făceaă şi politica de stată. Atât unulă cât şi allulă, înlroducendu-se în sferele .înalte ale societăţii din Pelersburg, cer^aă a surpa creditulă lui Vodă &tur/a, denunţându-lu că prin abusurile sale a nemulţămilă ţera : aşa că ei înseşi ajunseseră a crpde că Vodă e disgraţială de Puterea Proteclore, că în curendă are se fie restuvnatu, si fiecare în parte spera că candidatura sa pute se fie agreata de Cabinetulă Russieî. Betrânulă Slurza inse, mal bine luminatu prin confidenţele amiciloră ce-şi făcuse, se as&igurâ ca de o cam-data domnia era o passerică pe care nu putea pune mana fiindu-ca \ oda avea proptele tari pe acolo. De aceea veqlendu tolu o-dala ca situaţiunea sa privata mergea către unu debaclu, se decise a se impaca cu Vodă, ca dora va putea se www.digibuc.ro 1MN TlNBREŢti se ecuilibreze. Decî găsindă prudenLil a lua, de Ia ore-cari persone marî, reoomandaţiunî bune căLre Consul ulu russescîi şi către Vodă, se întorse în ţeră rechiemândă şi pe ceî trei fu ce-î trimisese în străinătate penLru studii. Michaî Vodă, care irimisese anume copoi! seî spre a urmări demersurile celoră douî pretendenţi, aflase că acesLî d^uî boieri mari, oeupându-se mal mulLu de fusLele unei femei, se făcuseră maî mulLă ridicoli de cât ameninţăLorî penlru elă. De aceea, când a veiJuLu pe marele LogofcLu reînLorsu în ţeră, departe de a-î face vre-o musLrare, iî spuse că de mulţii îl aştepta, fiindu-că paLria avea nevoie de capaciLaLea şi esperienţa sa : îl chîemâ numaî de cât la breşediuţa Consiliului de mi-nişLri, oferindu şi fiiioru seî posturi şi favorî. Cam pe timpulă acela avusesemu scena cu pletele şi cu barba. Ce fericită era betrânulă LogofeLu ! Ce casă mare, bogată şi îmbelşugată ! Ce strălucite mobile şi trăsuri ! Ce splen-dore şi ce luxă la elă şi la totă familia sa numerosă ! Toţi cel din casă, boaerulă, cocona, fiiî, aveaă fie-care ecuipagiu-rile loră de gală, de preumblare saă de dîrvală. In grajdulă seă nu eraă maî puţină de doue-tjecî caî, plus vacî şi bivoliţe de lapLe. In şopronele sale nu eraă maî puţină de cincî-spre-tjece Lrăsurî. O slugărime incalculabilă : lachei, feciori, rondaşi, vizitii, bucătari, camerist!, cameriste, români, nemţi, ţigani, ţigance, penlru tote serviciile, mişunaă pe susă, pe josă, prin curte, în grădină, in tote părţile. In adeveră nici casa domnescă nu desvolta luxulă, largeţa şi magnificenţa care se vedea în casa Logofătului C. Sturza. Singuiă casa lui Rosno-vanu putea rivalisa cu acesLa ! Când pentru prima oră amă fosLă chiematu la· masa marelui LogofeLă şi amă dată ochi! cu Cocona Marghioliţa, amu remasă trăsniLă la vederea frumuseţe! şi a graţiiloră ei. In adeveră era ceva care nu mai verjusemă, ceva ce nici putu-semă visa, ceva ce-mî închipuia în minte pe Ilena Cosinzena, pe Elena lui Menelau saă pe AfrodiLa din Mitologie. De mî ar fi adressaLă în minutulă acela vre-o întrebare, ea saă chîar alLulu cine \a, nu sciă daca buzele melc ar fi putută www.digibuc.ro iii DIN TINKRFfE respunde cevat Norocü pe mine că a fosliî lume mullă, şi nu s’a băgată de sémà mina de uimire ce voiă fi făcută atuncea : atâta sciă că dupe ce s’aă pusă tojî la masă, eu încă stamă înlemnită nesciindă ce se petrece in jurulă meă ,· şi numai câud ună sofragiă tnl-a împinsă scaunulă sub genunchi, m’atn aşeijată la masă. ALuncea se vede că amă făcut o mişcare neobicînuită, care a făcută pe Cocona se se uite la mine. După ce me văijă, se plecă cal re boierulă şi-lu întrebă, în limba franeesă, cine sunt. Elu îî răspunse ca sunL unu scriitorii pe care voesce se-lu facă ună felă de secrelară, fiindă-că amă stilă şi pricepere. L'a maî întrebată dacă eă sciă fran-ţuzesce. I-a respunsă că nu sciă, dar loLă o dală ine întrebă pe mine : — Sciî limba franeesă, Iorgule ? — Nu sciă, fiindă-că n’amă învăţată la Academie ; apoi Boierii din classa a doua, din carî amă onôre a face parte, nu se servescă cu acăstă limbă. Abia sciă ceva grecesce, cât m'a învăţată mama. — A fostă grăca mama d tale ? întrebă Cocona uîlându-se la mine. — Constantinopolitană, din Fanară, venita cu haremulă lui Vodă Suţu. Atuncea întorcăudu-se către boîerulă, iarăşi tjisse : «C'est drôle ! comme on reconnaît tout de suite le sang grec chez quelqu’un, quand on l’en a.» — Mă erlaţî, Cuconiţă, tjisseiă ; nu sunt grecă, sunt moldo-vănă. Eă nu sunt vinovată dacă tată meă a avută pofta să îea o grăcă. La aceste vorbe a rîsă ceva Cocona Mavgtiîoliţa. îar Boîerulă a dată nisce hohote care aă resunată püte până la scara de josă. Ast-felă, de unde credeamă ca aceslă divină fiinţa trebuea să fie mândră şi fudulă ca o Michai Vodă cum îl vecju, îl întrebă : Ce maî veste ? Pus'au mâna pe Rosnovanu ? Dusu-l’au la Ruginosa ? — încă nu, Măria Ta. Dar pare că lucrulu trebue se îea o altă turnură. Marghioliţa nu e vinovată. Ea a fostă răpită, şi e captivă acolo. Tocmai voîamu a ve spune că amu primită o sciisore de la ea. adusă de unu lănceră. îmi spune că a reuşită a îndupleca pe Rosnovanu s’o libereze, dar cu o condiţiune.... — Ce condiţiune ? — Ca ancheta se înceteze. — Cum ? se remâe nepedepsilă mortea luî Sandulaki ? Va fi greu de dovedită pe vinovatulu în ori-ce casă. www.digibuc.ro 492 din tinereţe După informările ce amu luată, Rosnovanu n’a luată parte la omoră, nici a dată ordinii cui-va. Lovitura ce i s’a dalii a foştii din partea unui Arnăulă, gravă rănită de unu glonţu al lui Săndulaki, şi acelu criminală şî-a luată pedeapsa, fiindă că a murită a doua β Äld J (**__ - ■ Biblioteca Métropolite** Bucureşti Patrimoniu 1 mp INVENTAR.....··- }oV t/ www.digibuc.ro