MIRCEA HORIA SIMiONESCU ingeniosul bine temperat « dicționar onomastic coperta de traian alexandru MIRCEA HORIA SIMIONESCU ingeniosul ine temperat dicționar onomastic I 969 EDITURA PENTRU LITERATURĂ A AARNE „...Familia lor trăia într-o permanentă stare de alarmă. Nu se putea să n-aibă cineva, în fiece moment, nevoie de un pahar cu apă, de un pachet cu vată, de o țigară, de un comision grabnic în'oraș, de un ajutor oarecare. Și, cum puștiul Aarne era cel mai îndemînatic dintre toți, în casa lor răsunau toată ziua strigăte : — Aarne, du-te și deschide poștașului ! Culege un pumn de mușețel pentru bunicul ! Fugi repede la băcănie ! Aarne, vino ! Du-te ! Pleacă ! Stai ! Aarne ! Aarne ! Bunicul, invalid din războiul de reîntregire, tresărea de șaizeci de ori pe zi în fotoliul său cu roate de nichel, și tot de atîtea ori începea să strige, cu o bucurie de copil : — La arme ! La arme ! Efectele confuziei erau inepuizabile. Panica și entuziasmul se stingeau însă. Atunci, în sa- lonașul cu pian și ficuși prăfuiți, în sufragerie, în dormi- tor, în veranda cu geamlîc, se instala o tăcere de adîn- cimea celei care acoperă locurile marilor bătălii". (H. Thinjdham : Elocuțiuni și elucubrațiuni) AARON Războinic î.n conflictul idin 1913 (războiul balcanic). Purta mustăți Napoleon al IILlea și ceas de aur cu lanț masiv. Portretul, încadrat într-o ramă groasă cu arabescuri, era așezat deasupra etajerei, dominînd bibelouri, albume vechi cu dedicații, casete pirogravate. 5 Bunica îmi povestea că, în ziua declarării războiului, Aaron s-a întors acasă foarte îngîndurat, însoțit de un necunoscut. Era armurierul. A scos din șifonier o sabie lucitoare și i-a întins-o cu gravitatea unei învestiri : — Să «taie fulgul în zbor ! S-a întors după aceea în sufrageria unde fusese ser- vită supa ; copiii se hîrjoneau pe înfundate. A rămas surd, cu ochii ficși pe țesătura feței de masă de olandă, înfiorat de gînduri îngrozitoare, de presim- țiri sumbre. — Se apropie sfîrșitul pămîntului, cum zice Apos- toiul.,. în fereastră, povestește bunica, fîlfîia într-adevăr aripa celei mai cumplite morți din cîte fulgerase ome- nirea pînă atunci. ABA Abai(it) Jour, de pildă. ABDUL Exotic, bronzat, vorbăreț. Sprîncene arcuite, foarte negre, peste ochi cenușii, cu înțelesuri. Nas acvi- lin, indicînd o mustață fioroasă, bine conturată pe gura de faun. Zîmbește rece, dar cu toată ființa, ca și cum ar aprinde întunericul încăperii cu spada unei oglinzi în- vîrtite după soare. Tip de nepătruns. ABDULAH Cu două trepte mai de nepătruns decît Abdul. ABEL Vînzător de mărunțișuri în cartierul Taica La- zăr. A adunat pe haine atîta grăsime, încît culoarea lor nu se mai poate preciza. îl privești cu îngrijorare : gră- simea hainelor se va usca, iși murdăria, osificată, îl va imobiliza într-o carapace criminală. Deocamdată, Abel e vioi și neobosit. îți întinde în față o policioară pe care sînt înșirați nasturi de toate culorile : — Dacă nu vă plac, mai caut... — Mulțumesc, am găsit ! 6 încercam să aflu în ochii negustorului acea tristețe care, se spune, însoțește despărțirea bătrînului de fie- care obiect vîndut. Abel mă privește cu ochii săi albaș- tri, din care s-a evaporat de mult orice tristețe ; sclipește în ei un oarecare licăr de interes. Zîmbește. — Aș dori și un cordon de piele... Mă invită într-o cameră alăturată, în care se află res- turile unui muzeu devastat. Un tînăr elegant și mîndru ca un lord se ridică brusc de la masa așezată în mijlo- cul camerei. — Fiul meu ! îl arată bătrînul. îi întind mîna. Mi-o dă pe a lui, cu o politețe dis- cretă. Pare însă jenat de apariția mea acolo, în intimi- tatea întreprinderii. Aș fi vrut să renunț. Dar tînărul se grăbește .să iasă. Să fi prins măcar o fărîmă din părinteasca privire a lui Abel !... Am ales, în cele din urmă, un cordon din piele fină de șopîrlă, care, între alte cîteva zeci, mi s-a părut a nu fi avut înfățișarea unei vechituri. Bătrînul a luat hîrtia de o sută, a strecurat-o în buzu- narul jiletcii, mi-a întins restul. Se schimbase însă la față. îngălbenea văzînd icu ochii. își ținea mîna în drep- tul infimii și barba începuse isă-i tremure. „Se desparte ou greu de cordonul ăsta frumos lucrat", gîndfii. Bietul Abel ! — Pentru Dumnezeu, ce s-a întîmplat ? L-am prins de mînecă și l-am așezat pe un scaun, sub funia pe care, între două salopete, spînzura un frac. — Nu-i nimic ! Nu face nimic, domnule ! A plecat... A plecat cu toți banii din sertar... Era vorba despre fiul lui, domnul elegant care se ri- dicase. Ducea cu el cîteva sute de mii, cîștigate din mărunțișuri. îndată ce nenorocitul tată își reveni, mă grăbii să împachetez singur cumpărăturile și să ies. Afară era cald. Nu știu bine ce se petrecuse, dar fap- tul că pătrunsesem în mecanismul unei lumi legendare, despre care se vorbise și se scrisese atît, mă tulbura ne- spus. întîmplarea deschisese o ușă către o zonă de ener- gii și conflicte ce se învecina cu fantasticul. Abel poartă deasupra capului o aureolă de o intensă luminozitate : martir de familie. 7 ABELARD „Fiind un nume greu de reținut, este re- comandat acelor copii de oameni simpli care, altfel, se numesc Ion, Costică, Vasile și care, după ce sînt îm- pinși să învețe, cu sacrificii, cîteva clase elementare, după ce sînt constrînși să transpire din greu pentru a-și în- suși o meserie și sînt obligați prin legi economice și de toate soiurile să producă aproape tot ce ne este de folos, după ce sînt instruiți să acționeze conform comenzii re- gilor, comandanților etc., devin, în sfîrșit, elemente bio- logice ideale, mecanisme nervoase posedînd toate cali- tățile pentru a merge la război, a lupta cu eroism, a muri sfîrtecate și a fi uitate cu desăvîrșire, puțin timp după aceea". (Thomas Leyt : Exerciții de frazare) ABSOLON Absolon Pop, str. Colonel P. lonescu, nr. 19, București. (Ct.)* AGACHIE în calendarul ortodox, serbat la 31 mar- tie : „sfinții Acachie, Opatie și Gangrei". ACHIL Antipatic, un Quasimodo circulînd prin cetate sub înfățișarea unui dulgher, un Vautrin cu legitimație în regulă. Pe cît de măreț în mitologie și literatură, pe atît de trist, respingător, meschin, periculos, în viața noastră de fiecare zi. ACHIL ROȘCA, bărbatul-păian- jen, traversează strada Regele Olaf către cafenea, cum- pără din colț țigări de doi franci (cerînd pachet), strînge mina unui cunoscut (pe care apoi îl vorbește de rău), intră la biliard și zăbovește pînă tîrziu. Scuipă adesea. Către seară se îndreaptă iSpre teatru, aplaudă com- pania de revistă în turneu (despre care va scrie în ga- zeta locală) și, după spectacol, face un pocher în casa avocatului Stroescu. Acolo, își țese pînza în voie, pe nevăzute, imobilizînd, cu răbdare de artist, ființele vii care se amuză de jocul lui. * Notație frecvent utilizată, trimițînd la Cartea d-e telefon, (n.a) 8 — Adina S. e o fufă. Georgescu a cheltuit cu ea o grămada de bani... Nu, ...cu Fifi Mihăilescu, ele amîn- două... Nu-i destul ? De aceea s-a și împușcat bietul colonel... Apoi: — Douăzeci de mii. Pe cinstea mea ! Casa e veche, mucegai și igrasie. Ce ispui, domnule?! Dar via? Dar prăvăliile, a din piață și ailaltă, din Suseni ? Este ex- plicabil pentru ce madam Limburg a acceptat oferta lui Scărlătescu. I-a luat și blană. Eh, slăbiciuni omenești î Cum ? Nu cred ! Și, trecînd la alt subiect : — îmi pare rău, dar lucrurile sînt absolut sigure. Toți oamenii de seamă, și Clemenceau, și Lloyd George, și Hamilcar Onofrei, și regele Gustav au făcut parte dintr-o organizație monstruoasă, internațională, firește. Căpitanul Filipescu a auzit de așa ceva : — Francmasoneria ? — Lasă francmasoneria ! Alta, mai perfecționată. Fie- cărui membru al organizației i se făcea o operație spe- cială, rituală : i se scotea o glandă, introducîndu-i-se în loc o mică butelie electrică din platină. în butelie se afla o substanță încă necunoscută -care se vărsa, treptat, în sînge. Tot ce au făcut după aceea miniștrii, consilierii, comandanții a fost dictat, dirijat. Mecanismul, recunoaș- teți, e extraordinar ! Asta explică alianțele, politica ac- tuală a Venezuelei, neintervenția Norvegiei. După o pauză : — Ieri s-a încheiat ancheta de la liceul de fete. Din- tr-o sută optzeci, doar două sînt neatinse. Douăsprezece gravide în luna a treia. Ce ziceți ? Despre faptul că directoarea spitalului a născut un monstru, că Petre Preda de la Monopol și-ar fi sugru- mat mama, că mutilații descoperiți pe fundul unui lac din Capitală nu sînt alții decît ofițerii lonescu și Pe- trescu de la 22 infanterie, că împrejurul gării s-a desco- perit o zonă magnetică formidabilă, că dirigintele poștei, Suruceanu, și-a violat verișoara, că într-un sat din apro- piere s-au sculat doi morți și au cerut să fie primiți în Academie, că mielul vîndut în hală de Paște fusese 9 pisică sadea și despre multe altele de același interes vă poate da lămuriri suplimentare Aich.il Roșea, după-masă, la cafea. ACHILINA Fată între optsprezece și douăzeci de ani, cu piele lucioasă și purtări mărunte. Parcă o pedeapsă de ursitoare mioapă ar amenința-o cu fulgerarea, dacă ar da o mai mare deschidere gesturilor ei. Acum, migălește un șorțuleț pentru Mihăiță. Degetele ei de sîrmă pătrund pînă și în butoniera cea mai îngustă. lat-o, așază masa : întinzîndu-se după furculița de alături, nu-și desprinde cotul de șold. Șterge de praf bibelourile : îl ia pe fie- care, îl întoarce de zece ori pe-o parte și pe alta, îl privește pierdută, îl mîngîie tremurîndă, îl întoarce din nou, ca să-i suspecteze delicatețea. Ia o dulceață : chi- nuie cu vîrful linguriței fiecare boabă de strugure, o străpunge cu un ochi acid, o suge cu vîrful buzei, o saltă în cerul gurii, o reține într-un colț al limbii, învinuin- du-i cu o eliptică strîmbătură calitățile trecătoare. Bu- zele și le ține «transe, ochii întredeschiși. Ar muri dacă ar iubi dezinteresat sau dacă ar transpira, pentru că s-ar închipui, așa, cu porii ființei deschiși, mai dizgrațioasă decît șvaițerul. Femeie de tip casse-noisettes. ACHIM în copilărie a suferit de boala care se nu- mește umilință. Bietul om ! Acum, urmare a acelei ne- norocite boli, se poartă tiranic cu cei neîndemînatici și visători, ținîndu-le (celor mai tineri dintre ei) lungi cu- vîntări despre pericolele ascunse ale Vieții, ACIADUR (nume armean) : „Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, magazinul ACIADUR BELCI- GHIAN din (Strada Carol nr. 30 urează distinsei sale clientele «La mulți ani» și anunță totodată o impor- tantă reducere de prețuri la coliere, monturi în aur, lu- crări de mare finețe.“ (Universul) 10 ACTEON ‘Omul pădurii. în ochii -săi albaștri umbresc spadele brazilor, vibrînd sub ploaia de lumină, fluieră subțiraticul izvor, se desprind unul dintr-altul, fi regretat mărturisirile. Ascultasem cîndva istoria și acum observam cu emoție ce clară era epica unor fapte trăite nemijlocit : Agata povestea cu o pricepere remarcabilă. Deodată, pe cînd începusem să mă plictisesc, s-a în- tîmplat ceva neobișnuit. Agata și-a ridicat ochii cu lu- 21 mina lor otrăvitoare și, țintindu-i într-un colț al 'tava- nului, descoperi acolo un dușman : un păianjen care își întindea în umbră cortul său de cristal. Fu o clipă de pîndă. Păianjenul făcu cîteva mișcări spasmodice, vrînd parcă să se desprindă din raza care-1 surprinsese. Agata, cu nările fremătînd, desfăcîndu-și cu degetele mîinii nas- turele bluzei și închizîndu-1 de cîteva ori, cu bărbia îna- inte ca un ciondottiere, congestionată, încordată, neîndu- plecată, îl reținu. Păianjenul se supuse, ca paralizat. Crezui că se face o glumă al cărui înțeles mă depă- șește, de aceea zîmbii. îmi găsii de lucru să șterg, cu un gest de amator încercat, praful de pe un tablou căruia tocmai îi studiam rama. — Neîndoios, spusei, Gericault e mai poet decît Wouwerman ! Nu-mi răspunse nimeni. întorsei capul. încordarea era acută ; nici vorbă, cele ce se întîmplaseră nu erau efec- tele închipuirii. Dovadă : Agata, cu ochii ațintiți asu- pra victimei suspendate, era cu totul concentrată acolo sus. Pe căii nevăzute, printr-o forță iradiantă înspăimîn- tătoare, privirea ei rupea firele vieții acelei insecte neno- rocite, îi sugea orice intenție de mișcare. Păianjenul se zbătu, se chirci, apoi intră în nemișcarea morții. Din vis, Agata mă întrebă ce oră să fie. Trecură cîteva clipe de confuzie, penibile, cumplite, care mă convinseră că prietena Agatei, ocupată cu îm- pletirea unui fular, nu observase nimic. Agata redeve- nise liniștită, politicoasă, vioaie : — Prefer pe Wouwerman, zise cu voce de oțel. Dar nu-1 evit pe Gericault. Mă înclinai politicois în fața doamnelor. Și, în timp ce mulțumeam pentru primirea amabilă, la un pas de vîrful pantofului meu, pe covor, căzu păianjenul. Cu cîteva minute înainte alergase sub florile de gips ale tavanului ; acum insecta asta părea uscată de multă vreme și, într-adevăr, se sfărîmă repede ca un scrum. Agata mă conduse la ușă, îmi întinse mîna verzuie, lunguiață. în ochii-i cenușii surprinsei bătînd aripile transparente ale otraveL* (Mario Celenter : Povestiri) 22 AGATANGHEL Ti|p -răzvrătit. Disprețuiește legile, îndeosebi pe cea a lui Boyle-Mariotte. AGATONIC „Agatonic și Papii însoțiți de un copil., “ AGENOR Agent de asigurări, ingenios, ager, genial, gentilom, generos, gelatinos, -germanofil etc., etc. AGIR Președintele Asociației generale a inginerilor din România, A.G.I.R., fiind solicitat să boteze pe fiul unuia dintre funcționarii de încredere ai asociației, a avut ideea ca întreaga societate — persoană juridică — să devină naș. S-a ales numele de pe firmă, astfel că băiatul, acum în vîrstă de 7 ani, este strigat la catalog : Alexandrescu Agir. Fetița Popescu ALACI a fost botezată de Asociația licențiaților Academiei comerciale și industriale, iar Ga- brielescu OSTA de către Oficiul de spectacole și turnee artistice. Pe cînd și Marinesou GOSTRANSCOOP (pres- curtarea Gospodăriei de transporturi a cooperației) ? și Panaitescu IROSOT (întreprinderea regională pentru organizarea ispațiului ide odihnă și -turism — Sinaia) ? AGLAIA Părul năclăit al mătușii Aglaiia cade, uneori, în checul care a făcut-o renumită. îl descoperă soțul ei, gurmand, dar iertător. Fiul, de față, nu poate suporta scena, aruncă felia de prăjitură, răspunde obraznic la observații și scuze, trîntește ușa. Aglaia îl împacă a doua zi cu o felie de pîine cu dulceață de mure, din care bă- iatul trage un capăt de sfoară de Manila. AGNETA Nume cauciucat. 23 AGOP Două cefe, două burți, două buzunare, două prăvălii, două neveste, două inimi, două fete gemene. Biografia lui se înscrie între cele două războaie mondiale. AGOSTON „Am admirat mult, cu emoție portretul lui... Nu era un Bonington, deși semăna cu acel poetic Portret de tinar aflat în Muzeul Vosgilor, și nici un Reynolds (unul din cei Doi gentilomi din Galeria na- țională din Londra !). Portretul lui Agoiston le între- cea în poezie și profunzime pe amândouă : o carte de vizită icu -chenar aurit, cu inscripție cursivă : AGOS- TON ISPIRESCU." (Myra Sudd : Intime) AGRIPINA Tip medicamentos. AIZIC Acul de seringă al actualității. ALBANO M-a rugat stăruitor să iau loc pe divanul salonașului și să aștept. S-a întors din drum ca să-mi spună că povestirea e autentică și că n-a intervenit cu nimic la transcrierea ei. Apoi reapăru cu hîrtia pe care se aflau stenogramele și începu : POVESTE NEASEMUITA de Nicușor Mărgineanu, în vîrstă de 5 ani, după 70. „Mai era și un pește care trecea prin fața ochilor în- tr-un borcan cît o umbrelă, în preajma unui colonel, și mai era și o tinichigerie cu firmă și cu un tinichigiu mort și mai era și un avion proaspăt și, jos, un coteț moale cu cinci porumbei și o pereche de minotauri cu un argat și cu fratele Asociației și mai era și o sindrofie în colțul celălalt al casei și un tip impertinent se jurase să o si- luiască (pentru că, la urma urmei, una e și indivizi- bilă !). Și mai era un cal, dar calul era desăvîrșit și, pri- 24 vit sub toate aspectele, se purta în așa fel încît intra adesea între picioarele lui Hanibal, și atunci acesta de- venea, pentru o clipă, monument. Și mai era un arc, și lîngă el un ceas gol, și lîngă ceas o mătușă, puțin cam învechită, dar încă preșcolară, care aștepta să se pună masa și să se toarne în pahare, ca să se mărite.. Și mai era pe-acolo o pojghiță rumenă, și sub pojghiță era un caca mare și inteligent pe care-1 făcuse frate-meu, Mișu, cînd s-a terminat războiul cu Japonia. Și acum pojghița se dovedea foarte fragilă și mirosea în toată casa și pe toată planeta. Căci unul dintre noi fusese neatent și o călcase..." Făcurăm haz de imaginile surprinzătoare ale bătrînu- lui ramolit și convenirăm să dăm publicității textul de un epic remarcabil, mișcător și amuzant. Nu vom pro- ceda ipocrit, ca mulți dintre contemporanii noștri, acuzînd reproducerea, căreia îi fac totodată o largă popu- larizare. Vom reounoașite „modernismul" ei și ne vom mulțumi să iconsiderăm alegerea noastră diupă efectul pe care textul îl va avea în nasul cititorului. ALCEO „Grăsunul acela e un băiat de treabă !" (Ma- rio Patter : „întuneric") „Grăsunul acela e un porc de cîine !" (Mario Antipatter : {„Fiola Soarelui'). ALCINOU Prin ce mecanism ciudat, scriind și pro- nunțînd tainic acest nume, se pregătește și-mi urcă în urechi uluitoarea mișcare a Poștalionului, din geniala suită de Tellemann ? O goarnă ca o panglică împletește crengile tropote- lor, praful uliței urcă în asfințit. A sosit poșta ! Obloa- nele caselor s-au dat în lături. Bucurie. Roțile au făcut să scapere caldarîmul. Trompeta a su- nat din nou. Larma pe care a aprins-o această cometă cu pîlpîiri de altă lume s-a întunecat. Liniștea lătrată de cîinii burgului s-a turtit dintr-o dată, ca belciugul unui lacăt de argint, asemenea unui pocnet de glonț în- tr-un crenel. 25 ALDA Să stai în preajma ei și să scrii despre insecte și nori. Să lucrezi fiecare cuvînt, să ștergi, să rescrii, să refaci pagina. Să insiști, netezindu-ți complicatele prefe- rințe pînă la performanța albă a unei pastorale... • Pădure de brad, catedrală a surzilor. • Arbustul de soi rău amenință cu spinii mult timp după ce s-a uscat. • Muște argintii, suveici cu mătase — și, iată, bradul scăldat în beteală ca în noaptea de Crăciun. • Nici o mișcare ! Să-i las impresia acestui harnic păianjen că lungile sale cabluri m-au imobilizat pentru totdeauna. • Aroganța unui copac vînjos într-o livadă suptă de omizi. • Ieri cîmpia era lipsită de ambiții. Azi, toate pă- pădiile ei s^au apucat să facă copii nereușite după bascul meu de flanelă. • De-ar avea cuvintele mele precizia acestui țînțar luînd măsura cupolelor nevăzute, a lujerelor încă ne- crescute ! • Pe-aici prin poiană trebuie să se ascundă și autorul acestor floricele nereușite. Ai grijă, e miop ! • Acest brăduț așteaptă Crăciunul ca să treacă la catolicism. • Foița, subțire și îngustă, o ții Ia soare două-trei de- cenii, o clătești cu rouă a treizeci de primăveri, o pu- drezi în fiecare noapte cu polenul lunii și stelelor și apoi o lași să se zvînte douăzeci de ani. Aștepți pe urmă nouă- zeci și nouă de ani cîte nouă. Va ieși un fluture tot atît de minunat ca și acesta. • în șanțul poienii, o cutie goală cu acuarele. Așa- dar, ăsta era secretul ! • Bruegel trebuie să fi avut viziunea Turnului Babei privind din iarbă, cu un ochi mic, fantastica cetate care este trunchiul retezat, rămas în picioare, al unui brad — în care putregaiul a rupt creneluri, insectele au săpat galerii, vîntul a depozitat cenuși, iar apele le-au risipit și le-au cimentat în chipuri himerice. ® Dacă ar veni acum un șarpe, ar fi, desigur, impre- sionat de disciplina teutonă a bastonului meu. 26 • Două șopîrle : una, ca un miner de umbrelă ; cea de-a doua, alunecînd întocmai ca gălbenușul unui ou în făina pentru prăjituri. • — Scumpă floare înzorzonată, nu știu cum să-ți sugerez că linia veșmintelor dumitale, podoabele prea multe, culorile bătătoare la ochi nu se mai poartă. Se preferă azi tăieturile simple, culorile pastelate... — cu friptură fibroasă și discursuri, în amintirea venerabilului. ALLA Picantă poloneză, însemnînd cu o steluță al- băstruie drumul meu prin cenușile Poloniei. Ten mar- morean, trup elastic tresărind sub rochia de voal, dan- tură de felină. Blondă acidă, la douăzeci de ani știa foarte bine să dea ochii peste cap. Cînd dansa, ise cufunda toată în ritm și în partener, pierzînd adesea, total, re- lațiile cu lumea. Zburdălnicia ei, prin contrast, foarte potrivită vechilor ziduri medievale, caselor cenușii cu contraforturi, ulițelor misterioase, cărora le împrumuta tocmai atîta sînge, cît să înflăcăreze inima vizitatorului îndrăgostit c-are devenisem. Ne-am despărțit în fața casei în care locuise pentru scurtă vreme un alt îndrăgostit de-o poloneză : barba- canul Honore de Balzac. ALOIS (De proveniență poloneză, împămîntenit la noi încă din secolul trecut. îmbracă de minune acea categorie activă de oameni, cu al său du-te-vino de in- terese, tendințe și apucături.) Din Istoria Aloisilor de Lucas Batraccioli : Alois Filipescu, militant pentru unirea Țărilor Ro- mâne (1857) ; Alois Xenopol, primul reprezentant al so- cietății „KaisoruD, fabricant de traverse pentru calea ferată (1880) ; Alois-Karl Panaitescu-Verești, om al onoarei în afacerea Ciucaș (1884) ; Alois Xenopol, li- cențiat al Facultății de litere de la Paris, întemeietorul Societății hipice române (1892) ; Alois-Mihail Sotireanu, zis Brebenel, director general, liberal și apoi conservator și mai apoi iarăși liberal : „A, Eminesou ! A trecut de mult vremea acestui poet dulceag !“ ; Alois Panaitescu- Verești-junior, tipograf, apoi director de gazetă. De- cedat „în florea vîrstei de 59 de ani“ într-un duel cu 34 pistolul „în apărarea onorai sale și a familiei înteme- iatew ; Alois Filipescu II, posesor al primului automobil din Crai ova, cu care ia icăilioat iun bătriîn (1910) ; Alois Franzescu, mareșal al Curții (1916) ; Alois-Gaspar Pa- naitescu-Verești, medic, descoperitorul vaccinului care-i poartă numele (1918) ; Alois Serafim Dragomirescu, șe- ful poliției secrete, decorat cu mai multe ordine și me- dalii, slujitor credincios al maiestății-sale (1922) ; Alois Urdarian, trimis extraordinar al României la Geneva (1935) ; Alois George Filipescu, atașat militar al Micii înțelegeri la Praga (1937) ; Alois Geman, avocat, apără în procesul Ciulei-Tita Cristescu, reprezintă interesele superioare ale Țării la Berlin, obținînd repatrierea fa- miliei Comnen și instalarea unei rafinării de ulei la Plo- iești (1938) ; Alois Mironescu, ministru în guvernul Armând Călinescu : „Limba latină pe care o cîntă ro- mânul va fi mijlocul de comunicare al populațiilor pînă în Mesopotamia !“ (1939) etc. Neamul Aloișilor, inepuizabil în vecii vecilor, activ, neastîmpărat, folosind cu precizie toate ocaziile, toate mijloacele, din prima zi de viață pînă în clipa din urmă, n-a născut pînă astăzi nici un naiv, nici un fior, nici un individ înzestrat icu un tremur al mîiniii și inimii, nici un specimen invalid de știința de-a parveni și de suficientă iimpertinen ță. ALUNA Copilă : un fel de Mițura din cărți, năzdră- vană, isteață, delicioasă, o bomboană pe care s-a lipit un colț din punga învelitoare. Adolescentă : spontană, profil de efigie, frunte înaltă, nas obraznic, sini pro- vocatori, totul fiind, deopotrivă, avîntat și cuminte, ne- prevăzut și bun. La douăzeci de ani, Aluna e gravă, melancolică, subțire, semn de întrebare în priviri. La treizeci, doamnă amuzantă, are priviri cu înțeles, e vi- novată și știe s-o arate uluitor de limpede. Femeie pen- tru nebunii. E suficient să scrii un titlu de dicționar despre Aluna pentru ca să te îndrăgostești de puritatea vinovată și șăgalnică .a micii coțofene. 35 AMARA Frumusețe stranie, trăsături prelungi, pe un fond brun. Mi-o închipui șezînd în fața oglinzii, cu părul despletit, pieptul tresăltînd printr-o respirație scurtă, de fugă și spaimă. Cîntecul murmurat de buzele ei volup- toase e un lied de Schubert, Ungeduld (Nerăbdare). AMATUNDEI Sfîntul, sau părintele, sau preacu- viosul, >sau octogenarul, sau dirijabilul Amatundei, «ser- bat de ortodocși la 16 iunie, dacă foaia mitropoliei nu cumva strecoară erori de tipar. AMEDEU Băiat netuns, cu alte cuvinte personalitate înclinată către 'anarhism. De la chică la bombă și otravă e un pas, spun unii. De la chică la nonconformism ge- neral, spun alții, e un lat de palmă. Cunosc cel puțin cincizeci 'de oameni geniali pe care-i evocam cu evlavie și care locuiau la un pas și la o palmă de domeniul celor cu chică, nărăvași. De ei se sperie doar categoria Treboniu Laurian (vezi numele). AMERIGO „Numele acestui bărbat, mi se pare, a fost atribuit unei mici întinderi de pămînt de prin părțile Portugaliei pe care a crescut un popor de oameni scunzi, tăcuți, egoiști, înșurubați în prejudecăți, rozătoare gata să nimicească plantațiile italice/' (John Serbaum : Heli- copterul) AMINTQRE Alcătuire admirabilă de litere, un acord de orgă pe care intră o pedală gravă. Este atît de firesc să întîlnești poezia de bronz a lui Dante, profunzimea de ocean a gîndirii lui Michelangelo, strălucirea vechilor lutiari, farmecul lui Goldoni, perfecta așezare a arhitec- turii în arhitectura planetei, energia uraniului din ver- surile d’annunziene — în această Italie în «care copiii, ca pretutindeni, fac pipi iîn pătucurile lor, >se scarpină de aceeași rujeolă și tușesc măgărește ide aceeași uni- versală .tuse — se numesc Amintore, Dorabella, Ezio, Loretta. 36 AMIR „în războiul cu părții, Amir era un simplu bucătar. Abia după imulți ani a devenit ceea ce este astăzi/' (Din Biografiile sadice, voi. II). AMOS Tip hidropic. Lichidele «corpului său au o ne- statornicie obraznică : cînd vorbește, scuipă ; amină ma- rile întreprinderi pentru că în momentul decisiv trebuie să iasă afară ; în acțiuni dă adesea greș din pricina sîn- gelui prea grăbit; transpiră mult, are frecvente scurgeri din nas; emoția îi produce lacrimi abundente. Se con- sumă repede. Nehotărît, alunecă în afaceri ; amețit, le ratează. Ocolește înălțimile, băltește în preajma multor treburi, de altfel neimportante. Biografie de rîu ajuns în zonă de șesuri. ANA Brună intens păroasă, cu trăsături aspre, de por- tret medieval. ANITA Ană trecută de patruzeci de ani, căreia i se aplică un vast program cosmetic, subțiindu-i- se, printre altele, numele. ANUȚA Fată de casă, cu- minte, harnică, blîndă, analfabetă. ANUȘCA (citește : Anușco) înflorată ca o cuvertură. ANETA Aneta Gorea. Deschisese un atelier de pălării într-una din clădirile cu un etaj de pe strada Carol. în vitrină, pe suporturi de lemn, se deschideau pălării mari, de forme și culori ve- getale. Păreau explozii de artificii înghețate sub apa vitrinei. Un acid teribil le chinuise în formele acelea îndurerate. Una dintre pălării era galbenă. Semăna cu o farfurie țărănească, din margine însă coborau două panglici late ce se sfîrșeau în coadă de rîndunică. Alături, se afla un fel de con din fetru roz, făcut parcă din zahăr de un cofetar îndrăgostit ; marginile se închei au cu falsă neglijență într-un nasture uriaș, din metal stră- lucitor. Dedesubt, acoperite de voalete și buchete de flori artificiale, se aflau alte pălării din postav, mușama glasată, lînă împletită, pluș. Vibra acolo o lume a liber- tății ,și a fanteziei, a materialelor familiare și solemne totodată, a rostului și, în același timp, a capriciului. 37 Priveam odată cu încîntare curioasele astre, cu acea satisfacție pe care ți-o procură Ibeția /și haosul și, în același timp, cu dorința răutăcioasă d!e organizare a im- presiilor, de stabilire a unor raporturi unice, salvatoare, de calitatea terasantă a înălțării la cer într-un balon picardesc. Și, cum nu realizam nici cristalizarea dulcei, parcă promisei incintări, și nici nu mă puteam lipsi de spectacolul acela captivant, renunțasem de-a mai între- prinde vreo nouă mișcare sufletească și priveam, para- lizat, obiectele vitrinei, așteptînd un eveniment care să mă scoată din punctul mort al isoartei mele fiziologice. Atunci, /între pălăriile multicolore a apărut capul Arietei G., turtit, pămîntdsc între aștrii /de fetru. O singură clipă a rămas în nemișcare, dar chipul ei s-a lipit de ochii mei pentru totdeauna. De atunci știu în ce măsură intervenția ulterioară a omului în lumea plăsmuirilor lui produce efecte ridicole, -cît de imperfectă e fizionomia creatorului în comparație cu frumusețea produsă de mîinile lui. (Cititorule, ai fost tras încă o dată pe sfoară — vezi și ADINA —, căci «autorul ți-a vîrît sub ochi o poves- tire amorțită /și demodată în loc să-ți desfășoare pe dinainte, cu erudiție, mijloacele prin care poți scăpa de cheltuielile pentru pălăriile soției și iubitei. Dar o ob- servație, spre consolare, autorul îți oferă din toată inima : cînd visezi privind o vitrină, oricît de mira- culoasă ar fi, așteaptă-te să iasă, dintre stelele care-ți farmecă privirea, chipul neplăcut al patronului care le stăpânește și le vinde cînd îi place.) ANALUPA Guadelupa, Analupa și Delfina, așa tre- buie să se numească femeile lui Botticelli. ANAXAGORA „De ce, pronunțînd numele acesta, îmi pare că-mi inundă urechile mestecatul lipicios al mașinii de tocat carne și simbolul acestui masacru do- mestic : cuțitul în formă de crulce ?“ (Aldo Brandt : Sicativele) 38 ANCEL Ancei Engelberg, Ancei Fabian, Ancei lonescu, Ancei Tacîm. Terminația se asortează cu re- giunea de pe glob. In spațiul românesc, Ancei se asor- tează cu diferite nume rurale, și acestea, la rîndul lor, cu instituția unde respectivul lucrează. în cazuri de ne- potrivire, desfacerea contractului de muncă e obligatorie. ANCHIDiIM Suflet de intelectual dezvoltat prin mu- guri și ajuns la stadiul de tubercule. Subpămîntesc. ANDA Din categoria acelor femei stranii, frumoase, cinstite, care nu-și înșală niciodată amantul. ANDALUZIA Exemplar splendid, cu gură de măr- gean. ANDRADA Iubită suavă cu părinți măcelari. (De- sigur că numele e creat de părinți, care n-au fost lipsiți de imaginație cînd au combinat pe Andrei cu Rada.) în Slatina, exista prin 1943 Do rând a, combinație dintre Minodora și Anda. ANDREI Impresie de curățenie fizică și sufletească, de naivitate. Parcă ai în față un cristal desăvîrșit. Figură simpatică. Se potrivește oricărui nume de familie cu care se cuplează mecanic : Andrei Rotaru, Andrei Protopopescu, Andrei Chenier etc. Nu poate desemna progenituri de șoferi, hoți de buzunare, femei urîte, pre- ședinți și directori, lăptărese, nu se potrivește persoane- lor gușate. ANDREI AN A Locvacee minusculă, cu aripi scurte, insectă gălăgioasă producînd vibrații violente care se topesc în uredhe ca zumzetul unui motor de doi cai- 39 putere, evident calul-dracului. Dacă insecta ar .avea di- mensiunile unui elefant, foșnetul aripioarelor s-ar auzi în lună. Andreiana e o activă, o dinamică. ANDROMACA Nu-mi amintesc dacă Racine i-a pus sau nu în deget inele cu pietre grele și tăioase... O com- poziție reușită cere ca pasiunea, dezordonată în stilul ei, să-și sprijine piciorul pe un vîrf de stîncă și pe piatra rece și dură a nestematelor. ANDROMEDA Solemnă ca arcadele repetate ale celor cincizeci și două de bătăi de timpan din începutul Simfoniei 1 de Brahms, simplă ca desenul unui copil și profundă ca peisajul lui Bruegel, complicată ca un apa- rat electronic de calcul, frumoasă ca o femeiușcă din Giulești și Tei. ANITA „în .salonul de așteptare al dentistului era liniște și cald. Lumina înserării abia mai pîlpîia prin pendulele de muselin. Un domn moțăia în fotoliul în- florat, rezemîndu-și nasul lung într-un ziar. Alături, un țăran îngrijit își tot netezea părul. Doamna în vîrstă care-și însoțea fiica, ea însăși o doamnă remarcabilă, se plictisea. Cu toată oboseala, fiecare făcea mișcări liniș- titoare pentru ceilalți. Lucrurile din încăpere, în schimb, păreau că tresar la fiecare scîrțîit al polizorului de alături. Și, în această atmosferă de echilibru amenințat, de arsenic .și mister, un 'țipăt metalic, scurt și ..fantastic se aprinse între cele patru ziduri. Domnul care moțăise înlătură electrizat ziarul în care se cuibăriseră, ca mo- liile, foșnetele, țăranul își zibîrli părul, doamna în vîrstă smulse brațul tinerei sale însoțitoare. în salon se făcu deodată întuneric. Atunci .apăru în ușa cabinetului Anita. Zîmbea ca după un incendiu localizat, prostește. Dar dintele din față, perlă neprețuită, îi lipsea/ (Bruno Filippettti : Alcantara și alte însemnări) 40 ANGELLO Marmorean și fătălău : Cu vreo cîteva tuleie, Ma, tu semeni a jemeie etc. (Arghezi) ANNEMARIE Gotică. Pielea foarte albă, cu spume de săpun cristalizate, gît viguros de înotătoare trădînd tendințe de (posesiune, cu brațe atletice. Insuficiență in- telectuală. Fără Annemarie nu ne-am putea închipui promenadele duminicale de pe Rin. ANNEKATHRIN Ca Sindetikon, Heautontimoreu- menos etc. Apropo : ce-ar .fi să puneți copilului dum- neavoastră unul dintre aceste nume ? : Cistellaria, Casina, Asinaria, Mostellaria, Trinnunmus, Aulularia, Vidularia, Luxuria, Inopia, Amphitryon, Pseudolus, Persa, Artotro- gus, Diverbia, Transalpinus etc. ? Cum nu aparțineți nici unui grup literar, ați avea măcar simpatia urma- șilor Școlii ardelene. ANTAR De un exotism feroce. Așteptai un prieten apropiat să intre pe ușă cu familiaritate, delicatețe și, sărutînd mîna .gospodinei tale, să se bucure de revedere... în locul lui, coboară din automobil un bărbat solemn, cu pieptul încărcat de decorații și pășește pe treptele casei cu un mers imăreț, în timp ce, de o parte și de alta, soldați cu catarame {strălucitoare desfășoară și agită vechi steaguri de luptă, iar o fanfară intonează un marș eroic... — Ce mai faci, scumpul .meu ? îi ieși în întîm- pinare. — Prietenul meu, mareșalul Foch, spunea în împre- jurări critice : „Vreau să preîntîmpin o tactică adversă"... Și Napoleon Bonaparte era de părere..., îți răspunde individul. Trompeți răsună pretutindeni. Ți se întinde o mină grea de inele, te înspăimîntă galoanele. Observi în 41 preajmă zîmbetul unui aghiotant. în aer, miresme de crini... Și gospodina ta e în capotul decolorat... Și copilul tău e pe oala de noapte... ANTON Propagandist al unei secte falimentare, ve- nea uneori în casa noastră din Calea Domnească și, gă- sind un moment de bună dispoziție (generală, se așeza pe un scaun, în sufragerie. Netezindu-și părul cu cărare pe mijloc începea : — Domnului nu îi sînt indiferente căile prin care ajun- gem la el... căci toți ne îndreptăm către împărăția lui ca niște șobolani către slănină, de aceea ne arată prin cuvântul «său sfînt pe unde să mergem spre a ajunge mai repede... — Aista așa e ! aproba mama, care n-a contrazis nici- odată pe nimeni. Dovadă e Biblia. Apoi continua să așeze masa. — Dar cunoscut e de toți că fariseii și cărturarii, depărtîndu-ise de la adevăr, au înțeles altfel lucrurile decît voia Domnul..., observa Anton, împăturindu-și do- mol batista și așezînd-o la piept, în buzunarul puțin descusut. Tata, iubitor al logicii, își scotea nasul din paginile Universului, unde tocmai găsise un anunț amuzant, și intervenea : — Vezi că te încurci, idomnu’ Anton ? Dumneata pleci de la o premisă falsă, de la o prejudecată, aceea că fariseii se depărtează din capul locului de adresă, de adevăr. îți ieste ușor apoi .să deduci că ceea ce spun ei e fals. Dar, dacă stai să te gîndești... — Domnule căpitan..., suspina neclintitul Anton, fă- cînd o figură plîngăreață ca cea de săptămîna trecută. Uite, ia șer- vetul de colo, e curat... Domnul Anton, care -aștepta sfîrșitul lumii și trudea din greu printre păgîni pentru a sădi sămînța Dom- nului în suflete de piatră, mușca cu poftă din tartina cu brînză și unt, își ștergea colțul gurii și, ca să fie împăcat pentru hrana păgînească pe care o savura, șoptea- ca pentru sine : „Dați Cezarului ce este al..." apoi ridica ochii în tavan și relua, cu aceeași răbdare de înger de totdeauna : — Domnul a zis : „Te voi striga și mă vei cunoaște !" Asta însemnează că gîndul Iui rodește în fiecare dintre noi. Să-l ajutăm să rodească ! — Ei, și dumneata ! se enerva tata. Mă omori cu ace- leași și aceleași cuvinte fără sens ! Dar înțelege odată, omul lui Dumnezeu, că eu am un punct de vedere în afara Bibliei dumitale ! Și bătea cu palma în masă. Solnița în chip de olan- deză se răsturna. — Cum credeți, spunea cu o blîndețe speriată domnu’ Anton. Oile Domnului... — Și apoi, capacitatea de a gîndi, de a iubi, de a huli, mă înțelegi, de a surpa credința este sădită în mine de la început, e un dat al existenței mele, înțelegînd în asta și limitele. Fii sigur că nu gîndesc ceea ce din comandamente superioare, divine sau de alt fel, nu este util. Poftim : dacă Dumnezeu mi-a dat putința să calc strîmb, o fac, e o îngăduință ce se cere onorată. în bu- nătatea imensă pe care i-o atribuim, pentru un asemenea fleac nu se poate necăji pe noi. Dar, uite că m-ai an- trenat și pe -mine în lumea dumitale de probleme irezo- nabile, de probleme care nu ne lasă să aruncăm o bucată de brînză în liniște. 43 Spunînd acestea, tata reintra în lectura ziarului, tu- șind nervos. Domnul Anton s-ar fi căzut să se aprindă, să se enerveze, să se agite. O făptură care se sprijină numai pe un pilon, odată atinsă clădirea și clătinată, se alar- mează, ia măsuri de consolidare. Te-ai fi așteptat ca Anton să replice violent. Stătea liniștit cu mîinile frumoase pe fața de masă, lua din tartinele pe care mama i le punea în față, își netezea haina groasă, bine periată. — Doamnă, untul e de la Spineanu ? întreba cu vocea lui de eunuc. Cu cît l-ați luat ? Făcea apoi cîteva aprecieri asupra prețurilor, trecea la noutățile din oraș și deodată se ridica : — Dumnezeu să ne ibineciuvînteze ! Sîmt așteptat și la madam’ Barbescu. Mi-a spus să viu negreșit : „Dom- nule Anton, oricît de tîrziu, vino isă-mi vorbești cum numai dumneata știi. Cuvîntul dumitale mă liniștește"... Doamna Barbescu e pe calea care duce la mîntuire... Tata îi urmărea prin fereastră mersul tacticos, miș- cările domoale cu care închidea poarta : — Dracu’ să te pieptene, om fără nervi ! Apoi trecea să citească articolul despre neologisme al lui Pisani. ANTUSA și Agatonic (vezi numele), în Calendarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei, 1960. Cu anatomie lătă- reață, înrudită cu albia de rufe. Piciorul gros și plin, pasul mare, soldățesc. Poartă albastru și e neîndemîna- tică. Iubește în taină. Fiica pămintului. ANUNCIATA „Privesc pantofii de lac. Ce bine sea- mănă cu două castane coapte ! Fundele de piele sînt amuzante. Titlul cărții mototolite în plasa de cumpă- rături ? Nu-1 descifrez. Ce interesant : în plasă sînt în- grămădite mai multe obiecte. Noutăți ! Poate vechituri ! Ce se poate transporta la ora asta de seară, alături de o carte mototolită căreia nu-i disting titlul ? Uite un ceas azi deșteptător ! Ceasurile deșteptătoare ale copilăriei mele aveau pe cadran o locomotivă teribilă. Da, aceea e o cutie de săpun ! Și pastă de dinți „Crystal" ! Lumea consumă, cumpără, muncește... Sînt pe lume oameni care nu muncesc. Dar cumpără și ei... Nu : cumpără, în ge- neral, servitorii lor. Omul care n-are satisfacția cum- părăturii e un cretin. Depinde ce cumperi. Unul leșină cînd își alege o carte, altul cînd își ia o cravată. Un general și-a cumpărat un cavou. Un băiat și-a dat toți banii pe-o muzicuță. O oprire. Tramvaiul ne zgîlțîie. Plasa cu tulburătoa- rele cumpărături se clatină. A, ce toarte frumoase ! Ce^ar fi să înnumăr firele din care e confecționată ? Mai bine golurile :... două, trei, șase, optsprezece... Pantoful acela n-are nici douăzeci de grame. Dar plasa trebuie să fie grea. Gîte goluri are ? Șaizeci, șaizeci și una... La șai- zeci și trei, plasa se smulse brusc. Pantofii semănînd cu două castane coapte se îndreptară spre ieșire. Dispărură. Ridicai ochii. în grupul de oameni care coborîseră și se aflau acum în stație, văzui încă o dată, pentru o clipă, plasa ou cartea mototolită, marginea unui fulgarin, apoi toartele poleite ale plasei cu șaizeci și trei de goluri. Și, lucru extraordinar : de toartă era atașată o femeie, și femeia era frumoasă, și în partea stingă a gîtului avea o aluniță. Și tramvaiul pornise../' (Alcina Settem- bini : Moneda) APELIE „La 31 octombrie îi serbăm pe Apelie, Sta- hie și Nancis. Dacă la praznic vine și Mateescu, poate aranjăm plasarea Domnicăi la Alimentara, iar la anul pe vremea asta îl facem casier, tot acolo, și pe Hariton. Sărbătorile, nunțile, cumetriile sînt cele mai avantajoase birouri de plasare ale familiei noastre de mucenici." APOLINARIE Apolinarie Bunescu, str. Pomenirii 15, București. (Ct.) 45 APOLONIU în urma unui tratament îndelungat cu bismut și antimoniu, ionice Apollo devine un Apoloniu. APOSTOL Curat, cu fizionomie lucitoare în care bat parcă reflectoare de teatru, Apostol făcea parte din acea categorie de oameni sortiți să fie întreaga lor viață în- vățători. Dacă înainte de a-1 întîlni ai vrut să bei și să petreci, cunoscîndu-1, -ai și părăsit acest gînd murdar ; dacă ți-a fost sufletul la furt și înșelăciune, mărturi- sindu-i, te-ai curățat și ai reintrat pe calea cea bună ; dacă trujpul s-a înfrigurat după plăceri vinovate, iar sufletul ți-a zburat în întâmpinarea desfătărilor, destăi- nuindu-te, te-a sfătuit și ți-a dat spre mîntuire pe pro- pria-i soră de nevastă și trăiești cu sluta de douăzeci de ani, de bună seamă, blestemîndu-ți zilele." (Marcel Ro- doipe : Construcții cu conjunctivul) APRILIA Violetă, violetă... Un cer pîlpîind, îndată după apusul soarelui. O cernere măruntă de cenuși pe fereastră și perdele. Un vîrf de pană, parcă rază, tra- versînd -camera înserării. O laicrimă ide itristețe iiniun- dînd suprafața paginii pe care tocmai murise un cuvînt. Un violet subțire, răsfrînt într-un labirint de prisme și efecte. O singură culoare, ca un suflet lichefiat. APRILIANA Pesmet napolitan cumpărat de un unchi și dăruit în schimbul unei poezioare ; îndelung sfărâmat în dinți. Un deget arătînd o fetiță palidă și plîngă- reață, care făcea același lucru. O mașină Citroen tre- cînd prin fața casei. „Copiii oare au cules dude se vor îmbolnăvi C în aer, un parfum de floare putredă și ecourile tulburătoare ale retragerii cu torțe... ARAM Ca o ramură de brad pe care a căzut ză- padă ușoară, spumoasă și praful unei lumini dumi- nicale. 46 ARAMIS Minunatele isprăvi ale lui Aramis : batea toată ziua .darabana, urca pe casă urmat de o ceată de copii gălăgioși, bombarda de acolo grădina vecină, cul- cînd la pămînt fasolea și roșiile domnului Diaconescu, tinichigiul, fugărea apoi cu cetele de cavalerie găinile și curcanii, găsea pricină știrului ca să-1 poată chema în duel și să-1 decapiteze, cucerea inima Soniei, din casa căreia ieșea către ora înserării, provoca adevărate scan- daluri, chiuia, înjura, apoi, trecând în domeniul vecin, tăia, pîrjolea, se purta fără inimă față de toate de pe lumea asta... Cînd luna urca pe cerul de opal, se sfă- tuia cu tovarășii săi — tot atît de aprigi ca și el — pe cine să mai înjunghie, pe cine să trădeze, ce pe- depse să dea supușilor celor două provincii pe care le stăpînea, ce lupte să susțină, cu cine să .se sfădească. Pe la zece și jumătate, maică-sa, spălătoreasă, îl bă- tea zdravăn, ca la cazarmă. La catalog, Aramis era strigat Nicolae G. Alexandru. ARCAJDIE Evident, de la arcada. „Ochii, nasul, gura, bărbia, gîtul urmează o linie arcuită, trasă în lume de un duh .al servilității. Și, cum trăim într-o lume în care, de la naștere pînă la sfîrșitul vieții, trebuie să ne ple- căm fruntea în fața Datoriei, Credinței, Viitorului, toți ne șlefuim chipul pe nebăgate de seamă în așa fel încît, de la o vreme, începem să semănăm unul cu celălalt ca ,și cum am ifi venit dintr-un ținut îndepărtat, cu climă uniformizantă. Idealul monarhului de tip medi- eval era ca toți loiouiitoniii cetății *să if;ie Aroadie/ (Nico- lae lorda : Por și Porfirie) ARCAȘA (de la Arcadie). Din arcul bolții atîrnă o sfoară ide Manilla, fibroasă, mirosind a gaz. ARCHIBALD Din categoria marilor bîlbîiți. Defec- țiunea e bine corectată de discursuri, confidențe, anec- dote debitate cu oarecare farmec, de la înălțimea unei funcții onorabile în Ministerul Domeniilor. La bătrînețe, 47 gura slăbește, proteza cade. Ca supraveghetor de mate- riale într-o întreprindere bucureșteană, defectul apare foarte supărător și omul „nu mai corespunde". AREFFA Pisică albă, răutăcioasă. Femeie albă, vor- băreață. Soție : palidă, risipitoare. Funcționară : ne- știută, neglijentă. Activistă : necombativă, lipsită de vigilență. Mamă : subalimentată, toată ziua »strigîndu-și copiii. Bătrînă : albă, rece, maiestuoasă, însă guralivă, purtînd de mînă o nepoțică răutăcioasă, albă, răzgîiată ca o pisică. Decedată ; monument de marmură albă, se- veră, tăcută, tăcută... ARES Ca un teren de tenis, corect, bine nivelat, curat, ușor stropit cu apă, umbrit de perdeaua unor salcîmi — ideal mult visat de cei ce trăiesc în prundișuri. ARHIMONA Abajur din dantelă neagră. „Arhimona David, fruntașă în producție la întreprinderea Tricota- jul toșu din Capitală." .(Ziarele) ARIE Arie P. Coarda — Sol. ARIOH „Domnule Arioh, vă invit să înființăm îm- preună un trib de neamuri suspecte din toate punctele de vedere." (Dioclețian) ARISTENE Merge mîndru și drept ca un soldat. Dar trupul firav îi e ținut de speteze de zmeu, ascunse sub bretele. ARISTIDE Sticlos, neted și steril ca o stalactită. în genere, criminal de tip lombrozian. ARISTIDE G. ; cîntă la chitară și știe numeroase anecdote piperate. ARIS- 48 TIDEST : angrosist, afaceri remarcabile în timpul răz- boiului. Fata lui mai mare, poreclită de băieții de la liceu „Pelicanul sau Babița", poartă ochii pe sus pentru că știe să cînte la pian valsul lui Ivanovici. ARISTIDE CRUDU : subțiratic, cu fața smeadă și trăsăturile ascu- țite.. Nasul lung îl împiedică să vorbească articulat. își suplinește funcțiunea prin gesturi deschise, iuți, inegale. Trăit printre străini, disprețuiește liniștea, confortul. Doarme pe unde poate, evită și acuză tot ceea ce este burghez, înțelegînd prin asta somnul adînc început de- vreme, plimbarea pe bulevard, îmbrăcămintea decentă, cafeaua cu lapte, tunsul la timp. Plătit cu o țuică și o cravată nouă, suspectează cu abilitate oamenii cumse- cade, pălmuiește pe curtezanii incomozi, mărturisește în procesele dintre proprietari și chiriași. Mai tîrziu, sim- țul său /de orientare îl îndeamnă la acte .spectaculoase : o dată lovește în cap, cu o ulucă, pe participanții la o adunare de club a partidului advers, altă dată înjunghie pe la spate, în zi de alegeri, pe unul dintre fruntașii opoziției și, cînd stăpînii săi vin la putere, după alte fapte de bravură, Aristide este numit secretar al prefec- tului. (A locuit o vreme într-un palat la Șosea. Pe cartea de vizită de sub sonerie se putea citi : Aristide CRUDU, director general.) ARISTIDE M. : trecea, cu gulerul ri- dicat, cu mîinile înfundate în buzunare, încețoșat de gînduri stranii, pe la poarta Anișoarei. Mama mi-1 arăta prin fereastră, însoțindud din ochi cu o temere ascunsă. Cînd umbra lui ocolea colțul străzii, mama povestea cum, copil fiind, Aristide scosese briceagul și ucisese un tovarăș de joacă. „E criminal !“ — conchidea ea. „Cri- minalul !“ șopteam noi îngroziți. Avea ochi nespus de triști. înălțimea lui nefirească îl făcea să semene cu o scară. Paloarea chipului înlătura orice idee de brutali- tate. Era expresia durerii înnăscute, a resemnării în ne- norocire. O anume cută adîncă dintre sprîncene spunea că acest om este un suferind de boala singurătății. Anișoara nu-1 iubise niciodată. îl luase dintr-un ca- priciu de fată jucăușă și-l lăsase dintr-o experiență scurtă de femeie deșteptată. într-o seară, Aristide s-a oprit visător să întrebe daca n-o văzusem... în ochi îi străluceau lumini umede. Aș 49 fi vrut să-i rețin mîna, să-i alung îngîndurarea, să-i vor- besc. Dar era în privirea lui cețoasă o tristețe ireme- diabilă, veche, de nevindecat... Din Universul : „Știri din ‘toată țara. Tîrgoviște : In urma unor neînțelegeri, dl. Aristide M., funcționar, se despărțise de mai mult timp de soția lui, doamna Ani- șoara M., care-i era, de altfel, vară primară. Domnul M. n-a renunțat însă la gîndul de a-și reface căminul dis- trus. După discuții și încercări nereușite, soții au încetat să-și mai vorbească. Atunci dl. M. a rugat pe un cu- noscut, prieten al familiei, să mijlocească o întîlnire în casa părinților săi. Anișoara M. s-a dus ieri dimineață la locul întîlnirii, hotărîtă să pună capăt oricăror legă- turi și să stabilească divorțul. Acolo, domnul Aristide M. i^a adresat cuvinte jignitoare, a proferat amenințări și, văzînd că nu poate îndupleca hotărîrea fostei sale so- ții, a scos din buzunar un Browning procurat de la firma locală Listuzzi, spunînd : «Nu ne vom despărți nici- odată. Dacă nu înțelegi să fii alături de mine toată viața, vei fi cu mine de-a lungul morții. (Așa a zis.) Vom fi fericiți !» Zadarnic a fost strigătul tinerei doamne după ajutor. Dl. M. a ridicat revolverul și a tras. Din fericire, glon- tele a pătruns în umărul stîng fără să atingă inima. Victima, dîndu-și seama că lovitura se poate repeta, a jucat cu perfectă pricepere scena morții sale. Dl. M., disperat de necugetatul său gest, fericit de fericirea pro- misă, și-a tras atunci un glonte în cerul gurii, căzînd mort. Sleită de puteri, doamna Anișoara M. s-a ridicat to- tuși, cerînd ajutorul vecinilor. Transportată la spital, victima este lîn .aiTana oricărui pericol. Nenorocita întîm- plare a impresionat profund sufletul zecilor de tîrgo- vișteni care .au cunoscut îndeaproape pe .ambii eroi ai dramei. Cu efectuarea anchetei a fost însărcinat dl. comisar Milică Georgescu, de la circa a IlI-a.“ ARISTIȚA I. Zahăr tos risipit pe parchet și care seîrție sub tălpi. II. ARISTIZZA ROMANESCU. ARISTOCLE și Agripina, în Calendarul o&odox la 23 iunie. Aniversarea îmi amintește următorul episod : BULION îngrozitoare călătorie ! Am coborît cîteva trepte în sala de sticlă și m-a întîmpinat un miros acru și stătut de mucegaiuri trecute prin aburi fierbinți. Am fost in- vitat de o tînără vestală îmbrăcată în alb să o însoțesc de-a lungul culoarelor nesfîrșite, podite cu dale. — Urmează-mă fără temeri, și nu mă întreba nimic. Vei înăbuși orice surpriză și vei da ascultare numai călăuzei tale ! — Rău îmi pare, stimată domnișoară, am încetat de mult să caut plăcerile metafizice ; cît privește incursiu- nea lui Dante, ea mă lasă rece. Aș prefera să mă opresc la un chioșc cu răcoritoare, să fac în tihnă o țigară. — Aici ești în împărăția unor legi necruțătoare și îți este interzis popasul. Fii amabil și pregătește-te ! Reîm- prospătează-ți dorința de a cunoaște. Femeile pe care ți le voi prezenta sînt lipsite de frumusețe, iar bărbații fioroși. — Nu zău ? ! — Și te mai rog să-ți scoți carnetul și să notezi, ca un ziarist adevărat, ce ți se pare interesant în lumea în care te voi introduce acum. Scosei mașinal din buzunar carnetul de însemnări și, oprindu-mă o clipă în fața unui malaxor nichelat, ex- presie a civilizației, notai în văzul drăguței mele călăuze : „Trecut Acheronul. în față, ca niște cutii de bomboane, cercurile infernului. Categorii : Desfrînații, Lacomii, Ne- noroiciții care n-au fost niciodată vii, Zgîrciții și Risipi- torii, Mînioșii, Epicurienii..." — Să nu glumim, interveni vestala care citise peste umărul meu însemnările, și să ne facem datoria... Dar eu notai, în continuare : -— „Tiranii, Sinucigașii, Nelegiuiții, Sodomiții, Peze- venghii, Falsificatorii, Alchimiștii..." Călăuza traversă un culoar, trăgîndu-mă după ea, hotărîtă isă-și impună pînă la .sfîrșit voința. Notez : raze de soare filtrate prin ferestre înalte. Femei albe, cu 51 brațe frumoase. Rafturi, borcane. Univers al sticlei chi- nuite. Reitorte, țevărie — felurită și fantastică. — Aici trăiesc și se înmulțesc semințiile cele mai de jos ale universului — spuse deodată buna mea călăuză (care continua să mă tragă cu vioiciune de haină). — Citeam undeva că... — Citește mai bine ce scrie pe aceste etichete... Iată sub un capac .transparent o delicată rețea de tul- pini s-cărnoase și, mai încolo, o pîslă verzuie, umedă, scli- pitoare. Sub un pahar, semințe de mei năpădite de mustăți. — Culturi microbiene... Nu mă putui abține și dădui frîu imaginației, pe care o port întotdeauna cu mine, în orice împrejurare : — A, părinții laoeistui microb au fost persoane mult călătorite. Ultimul domiciliu : nasul borcănat al unui șofer ! A fost suficient un strănut, ca un imperativ răs- tit, și a ajuns una cu trupul nevăzut al vîntului... L-ați cules din aer, nu ? — Firește... — E ceva sa te știi fiul unuia care a trăit cei mai frumoși am — pardon, cele mai gingașe ore, în sîn- gele unui viceamiral... Tipul are și cîțiva frați... — în condiții prielnice, printr-o diviziune uimitoare, specia se înmulțește fantastic... — Cunosc problema... — Atunci, să trecem în sala mare a incubatoarelor... — De fapt, nu mă îndoiesc că și viitorul acestor pro- genituri va fi măreț..., continuai. Omenirea e cuprinsă din timp în timp de admirabile epidemii... — Cum vorbești !... — Decisive... Și totuși, ce viață și asta : să trăiești azi iîn intestinele unei milionare, mîine în creierul unui papuaș, și .să nu ,faoi puțină distincție... Poate că sînt mi- crobi care preferă un anume mediu, de pildă limfa sa- turată de titluri a unui bibliotecar... Cînd mă gîndesc mai bine, găsesc că aerul pe care-1 respirăm este tot atît de propriu ca acel lichid de care vorbeam. Nu vezi, ama- bilă domnișoară, că atmosfera planetei e o băltoacă avînd în soluție .toate substanțele necesare vieții noastre de microbi ?... 52 — N-am diplomă de filozof... Sînt doar o cercetă- toare la în-ceputul carierei.... — îmi pare rău... După cum ai observat și dumneata, respirăm același aer... Ne oprirăm în fața unor mari ceainice sub presiune. Aici, după alte operațiuni pe care nu mă angajez să le descriu, se selecționează și se macerează culturile. — Avem în față un viitor vaccin. Culturile sînt re- alizate în bulion glucozat 2%o, încubate la 37° timp de 30 de zile, pentru stafilococ... — Bacii piocianic nu aveți, vă rog ?... — Avem, desigur... Dar ai notat procesul ? De fapt eu urmăream lumea mea, pentru că, zău, nu e nimic de pipăit și de văzut într-un laborator de se- ruri și vaccinuri, iar călăuza, în loc să mă afunde în necunoscut, îmi arăta prozaic niște borcane cu materii indiferente. Ba, ținea cu tot dinadinsul să mă tragă adesea de guler din visarea în care alunecam. — Ai vorbit .despre femeii urîte... Nu mi le arăți ? — Este singura noastră figură de stil. Urîte sînt cul- turile cu miros greu, înțepător. Decepție. Femeia asta tînără n-are fantezie. Mă aș- teptam din partea ei sănmi vorbească 'CU entuziasm de- spre frumoasele steluțe ale bolilor tropicale, despre răz- boinicii cuirasați ai lui Ko-ch. N-avea decît să fie uma- nitaristă și să militeze în războiul contra lor, dar... încercai terenul : — Aveți 'sentimente alese, stranii, rafinate, voi, cei ce lucrați în laboratoare. O seară de dragoste între borcanele astea în care sînt închise decenii de suferință, oceane de moarte, trebuie să fie sublimă... — Mie începe să-ani pară gazetăria simplă pălăvră- geală. Scuză-mi aprecierea... — Cea mai frumoasă impresie din ultimii ani mi-a fost oferită de doi foarte tineri îndrăgostiți care se să- rutau, iarna trecută, într-un cimitir. — Aici avem trei borcane cu bacilul febrei tifoide... — Dacă am fi scriitori, am spune că avem în față expresia sintetică a unor biografii dramatice. De ce boală sufereau oare contemporanii Logodnicilor lui Manzoni ? 53 Epidemia..., epidemia... Am găsit : Epidemia, scris cu majusculă. — Nu înțeleg nimic. îmi face impresia că trăim în două medii diferite. — în două culturi diferite, domnișoară ! Mă gîndesc La, Epidemia ca la un nume. De ce oare n-am da oame- nilor numele unor microbi ? Fără nici o răutate ! De vreme ce microbii, așa cum spuneau cărțile răsfoite azi- noapte (de la profesorul Nicolau citire), sînt prieteni ai omului, așa cum sînt și dușmanii lui, de ce n-am evidenția prezența lor în viață ? O statuie este un memento public. Numele oiameniilor, la fel ; au avanta- jul în plus că pot circula. în fiecare zi dăm bună ziua lui Demostene, strigăm ave lui Cezar, tremurăm o clipă de emoție în fața unui Ștefan sau Alexandru. — E prea amestecat... — Nu e de loc... — Bulionul... — îmi pare rău că nu mă urmărești, domnișoară. Ziceam că ar fi interesant... Numele unor oameni ne-ar aminti de prăpădul epidemiilor însemnate de cronicari în ceasloavele lor, ne-ar fi măsură a libertății, dobîn- dite prin știință, față de moarte. Unele nume de mi- crobi sînt chiar expresive. De pildă, bacilul Piocianic, despre care am amintit. Sau : tînărul Strepto... Strepto Zamfirescu. — Aici este hala de fiolaj... — Uite poezia ! Am în mînă esența vieții ! Vivat ! Cu ce este, mă rog, mai prejos ca intensitate a vieții acest flacon de cristal decît oul barbian, „palat de nuntă și cavou“ ? De-ar fi avut posibilitatea să vadă așa ceva, Goethe și-ar fi revizuit substanțial capodopera. Să dis- cutăm despre nemurire cu un flacon de vaccin în mînă ! — Călătoria noastră prin secțiile Institutului de se- ruri și vaccinuri „Dr. Cantacuzino“ s-a terminat. îți mulțumesc, domnule ziarist, pentru atenția cu care m-ai ascultat. Tînăra fecioară vru să plece. O oprii printr-o mișcare scurtă a mîinii. Nu trebuia să plece. Femeia aceasta tî- nără trebuia salvată. în infernul acesta alb, Danie că- 54 lătorul ise icuvenea să 'scoată la Eman pe Vergiliu sără- cit sufletește. — Maestre, spusei, adică scumpă domnișoară, rămîi o clipă ! Spune-mii în ce borcan ai închis gluma. jocul, poezia ?! Mărturisesc că imă interesezi într-o măisură mai mare decît imilioanele de vietăți .foșninid tăcut .suib crista- lul marmitelor. Poate gîndesc greșit. Dar ascultă-mă : eu văd în fiecare meserie fantasticul zilei obișnuite, splen- dida semnificație care leagă eforturile umane de ieri cu cele de mîine. în munca dumitale disting idei care entu- ziasmează. Să nu amintesc decît de tulburătoarea în- cleștare a cohortelor de bacili folositori cu cei ucigași, de admirabilele, nebiruitele rețele de suliți și armuri ce amintesc Batalia de la Lepanto a lui Vasari sau acea Bătălie a lui Alexandru de Altdorfer. Cenușiul unui me- diu saturat de mucegaiuri îmi evocă toate bătăliile isto- riei. Nu ți-aș pretinde să descoperi acum lumea, dar te-aș îndemna să trăiești cu frenezie noutatea niciodată stinsă a peisajului microscopic. După ce privești o zi întreagă cîmpurile fertile ale morții, sub lupa rece a aparatului, după ce ai respirat ore în șir alături de Ciumă și Holeră, trebuie să te simți omul cel mai pu- ternic și cel mai fericit de pe pămînt, pentru că ai pu- tința de a reedita și sărbători din nou Geneza. Creierul dumitale ar putea fi un autor fecund de cosmogonii. Ar putea, dînd frîu liber .fanteziei, să -cînte în versuri în- crederea în viață, în neobosita ei putere de a se reîn- noi, măreția luptei și efortului, noblețea distingerii folo- sitorului de urît și păgubitor... Gîndesc acum la o poe- zie vastă, dedicată vieții, dar nu uit poezia de talie su- plă, mîngîietoare, a clipei de neîncredere și amărăciune. Dumneata ar trebui să duci acasă, în familia și cartierul în care locuiești, oamenilor cu care conviețuiești, po- lenul unor sensuri adinei, tulburătoare. Te-aș întreba acum, ca să nu te mai rețin, de ce nu cauți poezia, de ce nu tresari ?... —- La salariul meu, domnule, nu văd ce pretenții poți avea... Smt mulțumită că mă spăl bine pe mîini și că nu duc acasă, la vremea prînzului, vreo boală necu- noscută... Asta e, la revedere... 55 într-un fel, i-am dat dreptate. Ce să-i pretinzi aces- tei fete decît să-și supravegheze cu strășnicie lighioanele geometrice, vietățile înfiolate ? O ultimă încercare însă 'tot am mai făcut. I-am tri- mis cercetătoarei un plic cu notițele mele poetice, din care nu lipsea o listă cu caracterizări și nume, după cum -se va vedea mai jos : „Am urmărit ideea că bolile poarta nume destul de expresive. Cum injecțiile cu vaccinuri multipotente, dro- gurile miraculoase cuceresc, cu fiecare zi, poziții întinse din continentul suferinței, al bolii, al Morții, propun să cucerim și noi, din tezaurul onomastic al Patologiei, nume de suferințe și afecțiuni. Cu alte cuvinte, să le cerem înapoi bolilor numele frumoase pe care nu le merită. Să facem astfel, ca numele lor cumplite să nu ne mai înspăimînte. îmi permit să anticipez, să visez : Colita — fata vag îmbujorată, cu ochii verzi, reci. Rujeola — femeia echilibrată, frumoasă, monumen- tală. Afta — mirosind a cîmp înflorit. Sar copt — diplomat la Paris, om sever, jurisconsult. Scarlatina — prietenoasă. Poartă rochii scurte, ca să i se vadă pulpele apetisante. Flebita — nobilă, distinsă, tunsă scurt. Tetanos — grec deștept, pletoric, magnific. Cutana — soră cu Oana, Dana, Marie-Jeanna. Nephrite — gingașă, pepită. Gita și Laringita — prietene devotate, sentimentale. Glaucom — băiat economicos, puțin prea închis. Hernia — activistă în Comitetul Internațional. Dentoza — face abuz de bijuterii și catifea. Otita — „Fetița noastră nu merge azi la școală ?“ Otita, răsfățată, suavă, răspunde : „Mi-e lene...“ Krampa — Krampa Filipescu. Polyphus — domn sexagenar, posesor al unui Fiat antediluvian, cu trîmbiță. Const. Ypatia — avocat. Exema — tanti Exema face prăjituri delicioase. Platfuss — (nume de familie) : Hermann Platfuss. Peritonita — brună vorbăreață, suflet credincios. Spasma — Coana Spasma de la Doicești. 56 Maldemer — „L-am cunoscut. Maldemer Istrătescu era cel mai bun mitralior in companie A Migrena— calități de regină, suflet de artistă. Căsă- torită cu un brutar. Prescurtat: Migri. Fibrom — înrudit cu Chilom, avea același chip cerat și aceeași mustăcioară blondă... Hemo Raggia — călător italian in țările danubiene in 1864. Alergia și Astenia — mignone, tăioase, spirituale. Hemoroidus — „Treci pe la Hemoroidus Georgescu și cdnvinge-l să renunțe. Afacerea nu e pentru el!“ Malaria — Numele ei este impresionant. Măriile, Ma- lariile, Anele sint femei desăvîrșite ! Hepatita — ca și Ftatatita lui Bernard Shaw. Catalepsia — indecisă, foarte bogată. Înainte de a implini 50 de ani se hotărăște să facă o călătorie în Scandinavia. Se îndrăgostește de unul dintre bărbații familiei Krupp și începe o a doua viață. Cistita — femeie foarte activă. Oreion — „Băiatul ăsta are inimă generoasă, dar prea e neajutorat, prea e tofologA Enterita — pasională. Una, Enterita Panaitescu, trece drept cea mai rafinată amantă a Capitalei. Pneumonia — violonistă într-o mare orchestră. Sen- zuală. „I. M. Potenza" — firmă onorabilă, reprezentantă a uzinelor de oțeluri speciale din Milano. Rinita — blondă nebunatică, piele arsă de soare. Rabia — „Rabia Praporgescu, însoțită de buna sa prietenă Stomatita Gălășanu — clientele noastre vechi A Kathar — tehnician constructor, neîntrecut în orga- nizarea șantierelor de locuințe. Oftica — fiicele lui lordănescu: Sofica, Oftica și Paralipomena. Gestia — corect: Congestia. Wersat — W ersat de Wind, expert. Sinuzită — se îmbracă în roșu și negru, ca romanul lui Stendhal. 57 Muzele Olimpului Nou (str. loan cel Nou 60) : Pic- ur ezia, Holera, Scabya, Cephaleea, Pericardita și Inhibiția. (Fiecare din aceste frumoase nume poate fi de efect lingă un nume de familie sobru, de oarecare rezonanța.) Supurația — necinstita, ușuratica, bărbătoasă. Diabet — cf. Diabet Melidoneanu. Frenia — feminină pînă în vîrful tocurilor ascuțite. Frenia este o senzitivă de calitate, trăind stări su- fletești curioase ce se rezolvă în explozii de dra- goste. La o nebăgare de seamă, femeia asta poate face pasiuni. Frenia Popovici este din această cate- gorie destul de rară. Schizo Frenia Maior eseu, de asemenea. Sculament — inexplicabil, ca un majordom. Globulina — micime sufletească, dimensiuni reduse ale tuturor membrelor. De aici, o siguranță excep- țională la spălatul vaselor fine. Inflamația — vag filozoafă. Syphylys — personificarea aristocrației, așa cum arăta ea în 1936. Scyatika — noblețe în purtare, incertitudini în ca- rieră. Se mărită cu oameni hotărîți, viguroși, mun- citori, de felul traducătorilor dintr-o limba în- tr-alta. Lumbago — exotic. Metafizic. De altundeva. (Adică Dealt Undeva.) Karia — din categoria femininei, pisicoasei, plăpîn- dei Karina. Angina — cf. Angina Pectorescu. Gastrita — Victor Eftimiu, autor al „Glafirei“, ar fi trebuit să cunoască acest frumos nume. Anexita — drăgăstoasă. Fiică a unor oameni ursuzi, Anexita M. poate plictisi un bărbat cu mîngîierile. Stenoza — prea tăcută, prea discretă. Aortita — „Ce se spune despre ea este cu totul exa- gerat. E un înger. “ Etc., etc., etc., Nu știam ce efect .să fi avut gluma, ba chiar și uitasem de prietena mea fără fantezie, cînd mă po- 58 menii cu o scrisoare de la ea. Doar cîteva rînduri dar de o noutate care mă entuziasma : „Stimate ziarist, Uneori îmi fac și eu timp pentru exerciții intelec- tuale de gustul acelora pe care mi le-ai împărtășit. Nu mă prea bucura să le difuzez, poate și pentru că nu sînt o ziaristă. Dar pentru a da urmare invitației dumi- tale, am pus pe hîrtie gîndurile mele profunde și în- semnările cu pretenție filozofică prilejuite de o plim- bare prin Cișmigiu..." (Urmează o listă cu nume de cuini...) (Vezi și BUZ- NAC) ARISTOMENE Tipul complicatului. Dacă se vor- bește despre un furt oarecare, transpiră și se agită în sine ca un vinovat ; îți strînge mîna și-ți dă iluzia unei prezențe, dar ochii îi alunecă departe, ca să nu fie de față ; îți cere scuze o jumătate de ceas pentru un nimic de o clipă, lățindu-și argumentele ca o întune- cată rostogolire de tunete față de limpezimea lapidară a fulgerului ; uneori, la mare presiune, devine arogant, obraznic și brutal, un adevărat erou. ARISTOTEL Bunătate călăuzită de o minte echili- brată și de o prudență binevoitoare, frumusețe bărbă- tească strălucind în trăsături comune, privire voluptoasă în adîncimi de cristal. Calități ferecate în marmura unei statui. Pește roșu, decorativ, prizonier al unor ghe- țuri groase și foarte transparente. ARLINDO Un Lindoro decoltat. ARMANCE Revărsare de monede aurite pe podeaua de ciment. 59 ARMIDA Fecioară întreprinzătoare. Pomeții obraji- lor, pronunțați, denunță o voluntară. Șoldurile, foarte întinse, talia totuși mlădioasă. îmbracă rochii strimte, tăiate de cordoane late, sau pantaloni de amazoană. ARMIN Cavaler de alamă, de nichel, de sticlă. Urcă dealurile înverzite, poposește în luminiș de pădure, doarme sub -crengi de brad, prînzește la stîne și ascultă tulnicele din munte. Numele lui pastoral se potrivește copiilor de alamă, de nichel, de sticlă, care, în joaca lor rătăcesc prin aleile grădinii publice, poposesc în fața unui vînzător ambulant cu înghețată, privesc pulpele roz ale bonelor 'sănătoase gata de-a popula uni- versul cu progeniturile lor și rămîn pe gînduri ascultînd Dunarea albastra în interpretarea energică a fanfarei militare. ARNOLD De căutat în Memling și Van Eyck. (Por- tretul lui Tomaso Portinari, de pildă, de Memling.) Trăsăturile, aparent feminine și liniștite, ascund un ca- valer fără spaima sîngelui. intr-o viață anterioară, Arnold a fost cîine. (Vezi BU2NAC) ARNOLF Iluminat, nobil ; tip furnicat de nepotri- virea dintre broasca lucitoare a năzuințelor și cheia strîmbă a posibilităților. ARON Dacă nici unul dintre strămoșii noștri n-a purtat numele Aron, sîntem pierduți ! ARRIGO Corect și sigur în toate gîndurile sale. Por- tret al severității, al trăsăturilor elocvente, arcuite, strînse. Prin explicații de bun-gust și, mai ales, prin stilizare inteligentă, din absolut toate slăbiciunile tine- reții lui a făcut virtuți. 60 ARPAD Inestetic, dar tot atît de util ca un pat de pușcă. ARSAC Ar sac Bogdan, str. Viitorului 102, București. (Ct.) ARSACCIO După turnare, trupul său a fost călit fără a se respecta indicii tehnologici, astfel că individul, în loc de a ieși neted și ușor, a apărut zgrunțuros, greu și de culoare închisă. Prin adăugarea a două cercuri, a fost revalorificat, evitîndu-se situația de re- but. Produsul are avantajul că seamănă cu cozonacul. ARSATE Părul zbîrlit perie. Nu trăiește decît în zone lutoase, cu zumzete de clavecin sperios, sau în Gerusalemme liberata. ARSAVIR Egretă de oțel. ARSENE Vorbă lungă, cap pătrat. ARSINOE Familia Roșcatelor. Trăiește în mari um- bre, oxidează, intoxică. Pe la treizeci de ani, însurați sau nu, glorioși sau necunoscuți, săraci sau bogați, virili sau naimoliți, toți visăm o Arsinoe. ARTA Ingrată. Prea mîndră și prea puțin solemnă ca să fie o femeie nobilă. Se îmbracă țipător. Suferă de icter sufletesc. ARTA G. : Ființă capricioasă, super- ficială, emotivă, puțin prea voluntară. Caracteristici : picior frumos arcuit, piele albă spumoasă, șolduri pline, blondă. Udă, ca o sinucisă în Sena. Curtată de bărbați- cocoși. 61 ARTABAN Sacrilotengorograf. ARTAMON I. în hainele lui negre, bărbatul părea ferecat într-o crustă de insectă ; o mie de copci îl ți- neau strîns, sufocat. Pîndea din dosul .ființei sale, ca o pisică sîngeroasă. Judecător de oameni prin vocație. II. „Țăranul întîlnit «se numea Artamon. Locuia într-o uliță cu mulți salcîmi în Amărăști. Părerile lui, deși azvîrlite cu aceeași ușurință ca și scuipatul, erau defi- nitive, reci, cristale cu lame dure. A privit cerul senin și a prevestit ploaia. A lăsat pădurea. Peste o oră a venit potopul. Și-a amenințat nevasta. Dacă nu inter- veneau vecinii, o omora. Negoiul, Omul, Caraimanul, Artamonul..." (Niculae Roșu). ARTEMIS Insectă fragilă. Numele se recomandă fe- meilor cu carne puțină, cu gleznă de ghindă și mîini alungite. ARTEMIU Nas și deget arătător de grefier. ARTEMON și Chintilian, în Calendarul ortodox la 12 aprilie. II. „Vărul tatii. Stătea în permanență spri- jinit pe brațul unui scaun, în apropierea unui vas din care ieșeau Mori de hîrtie. Zîmbea speriat, parcă cineva din spatele lui l-ar fi ținut cu pistolul să fie sociabil. Ochii, înfundați în obrazul roșu, erau stinși, negrăit de triști și imobili. Mîna dreaptă, într-o decepționată alu- necare, se oprise în deschizătura hainei. Ar fi vrut să se scuze pentru tăcerea lui, să se explice. Dar ce putea să explice ? Nu ne cunoșteam. Mama îmi vorbise cu admirație despre el : era singurul din familia noastră care știa nemțește. Fapt extraordinar ! Aștepta un cuvînt din partea mea. Eram indiferent cu premeditare față de tristețea lui. Singurul meu gest 62 de prietenie a fost un desen pe spatele fotografiei, o casă cu un copac și un dulău. Era tot ce se putea dărui unei rude pe care o cunoști din relatări. Din partea lui a fost însă urît că nu mi-a lăsat la moarte moștenire pantalonii de vînător, pe care i-aș fi purtat și în somn. ARTHUR I. îmbrăcat în cămașă albă și pantaloni roșii, strî^și pe pulpă, pe puntea unei corăbii, Arthur ține mîna streașină și privește țărmul crenelat. II. Avo- cat cu părul negru și foarte creț. Apare în fiecare seară, pe strada principală, într-o haină cadrilată, cu baston, cu pălărie avînd borurile mult întinse. Salută pe cei patruzeci de cunoscuți ai orașului, intră în librăria lui Stănescu și răsfoiește, timp de două ore, cărțile noi, pe care le semnează grandios pe fiecare primă pagină. Discută apoi, la balustrada cinematografului, cu fiul prefectului. Cînd se asigură că a fost văzut de toată lumea, se retrage acasă, unde ia un ceai de tei și citește o oră Destinul Omenirii. E burlac, a împlinit patruzeci și cinci de ani, visează să ajungă director în Ministerul Justiției, să participe la conferințe importante, .să mănînce antricoate, ciu- perci și, la onomastică, să bea Cotnar. ARZRUNI Castană coaptă, pe o farfurie de piatră : Arzruni Harutin Echighian, expert al magazinului Con- signația. (Ct.) ASAN „Petru și Asan : primul era blond, tînăr, bine- voitor, plăcut la vorbă, milos și sincer. Cel de-al doilea — trecuse de cincizeci de ani, era arțăgos, ascuns și gata de bătaie. Bolborosea toată ziua, așezîndu-se pie- ziș în calea oricărui gest de prietenie/' (Filip Eduard : Impresii istorice, voi. II) 63 ASIA învăluită în mari, tainice umbre. Palidă. Tă- cută. Misterioasă. Nefericită. Adolescentă. Focoasă, in- spirînd roșul carmin. Violentă. Anatomie : mușchiuloasă (ca orice .brună), dăltuită în piatră, simplă. Mi-o imagi- nez îmbrăcată în rochii galbene floarea-soarelui, cu șa- luri largi pe umeri bronzați, cu pantof ușor, legănîn- du-și șoldurile cu ostentație. II. ASIA MINOR. ASPASIA Femeile cuminți ale lui ’Ghiairidin ! Vase, po- licioare, faianță, țesături aspre le înconjură și le rețin elogios. O lume casnică, într-o organizare germanică. — „Aspasia, scumpa mea, scoate vinul roșu, virto-s ! Ber- becul acesta își cere însoțitorul ! Adu-mi pipa, toarnă în cupe și șezi pe genunchii mei." ASPRENAS Asprenas Nonius, în Suetoniu (Augus- tMs). ASTARTEEA „Traversa grăbită purtînd coșul încăr- cat cu tîrguieli. A tropăit pe scări după ce a trîntit poarta. Bate cu piciorul în ușă. Un cîine mic, nevăzut, protestează. O întîmpină maică-sa, venerabila doamnă Solomon : — Ah, în sfîrșit, iată-te ! A explodat primusul Astarteea !" (Aldous Raft) ASTRA S-ar zice că este masa de comandă .a unei centrale termice foarte bine puse la punct, dar are ro- chie și zîmbește. ASTRA DR. : femeie de o deplină seriozitate, fără a .atinge ridicolul. Era profesoară de matematică, foarte stimată pentru claritatea expunerilor. Probabil fusese dintre acele eleve și studente care nu pierd vremea și care, descoperind repede rostul lucru- rilor de pe lumea aceasta, se conformează cu abilitate imperativelor sociale devenind, pe rînd, fete conștiin- cioase, iubite harnice, mame pricepute, gospodine sîr- guincioase neașiteptînd nici o singură clipă răsplata 64 sau o plăcere la preț scăzut. Din această categorie se ridică savantele, activistele de Crucea Roșie, personali- tățile feminine de seamă. Devin repede văduve, printr-o tulburătoare lege a firii. ASTRA G. Pleca în zori la școală, aseulta, la tablă, o duzină de nătărăi, urechea o jumătate de duzină de nătîngi și lăuda un copil pre- coce, dar debil. Alerga la consiliul profesoral și reușea să-și impună punctul de vedere. Acasă, la ora prînzului era gata ou trei feluri de mîncare și prăjitură, îngrijea doi -copii nebunatici, le supraveghea studiul. Ținea con- ferințe, cînta la pian, juca tabinet și șah, -cu soțul și bunica, pleca zile întregi în delegații și inspecții, făcea croitorie în casă și organiza simpozioane în cartier, mer- gea la cinema, se pasiona după cărțile de biografii și, se pare, era o amantă reușită a soțului ei. Femeie desăvîrșită, prototip al eroinelor după care se dădeau în vînt, cu ani în urmă, toți ziariștii țării. AT AN ASIE Nume de talc cenușiu, obositor, obosi- tor... ATANASIE Z., „La papagalul de aur, încălță- minte, marochinărie. Cel mai ieftin, mai durabil, mai șic !“ Pe firma albastră, cu litere poleite, era pictată, într-una din extremități, o pasăre diformă ce trebuia să închipuie papagalul de aur și care era, de fapt, scorpion, gîscă solzoasă, ornitorinc. Atanasie Z., bărbat prezen- tabil, cu mustăți, burtă și ceas de aur (ca în fotografiile începutului de secol), stătea pe un scaun negru, sub fir- mă, și ore întregi răspundea saluturilor. Visa să fie pace și prosperitate. Au trecut doar două decenii și tabloul acesta, im- presionant la vremea lui, ne provoacă zîmbetul și, poate, disprețul. Nu mai putem înțelege nici una din dimen- siunile lui... Vor trece încă puțini ani pînă în ziua în care și înde- letnicirile, îngrijorările, preocupările noastre de azi vor apărea tot atît de lipsite de înțeles. Tremur adesea pen- tru soarta idealurilor și pasiunilor care ne congestionează astăzi. 65 ATIA ...„Am citit în cărțile lui Asclepiade Mendes Despre lucrurile divine că Atia, mama iui Augustus, ve- nind la un 'sacrificiu solemn în onoarea lui Apollo, noaptea ttiîrziu, șina așezat leictiaa în templu și a ador- mit, pe cînd celelalte matroane s-au întors aoasă și că, deodată, un ișarpe :s-a suit ia ea în lectică și apoi, după puțin timp, a dispăcm, iar ea, trezindu-se, s-a purificat ca își cum s-ar fi ridicat de lîngă soțul său ; că ime- diat ea căpătă pe cap o pată în formă de șarpe, care niciodată n-a dispărut, încît a fost nevoită să nu mai apară de aici încolo niciodată la băile publice... Aceeași Atia, înainte de a naște, a visat că măruntaiele ei erau urcate spre stele și cuprinseseră pămîntul și cerul/' (Sue- toniu : Augustus) ATTA Arta Troîl, urs. AUGUST „întruna din serile acelei primăveri plo- ioase, August Pretorian îmi bătu în ușă. Era foarte pa- lid. Fusese alungat de părinți, după ce aflaseră isprava de la mănăstire. îl privii o clipă în lumina oare, trecîn- du-imi din spate, peste umăr, îl învăluia într-o aureolă înjumătățită. Fulgerător mi se descoperi întreaga-i esen- ță : era, neîndoios, din categoria acelor oameni care, ieșind eroic din schema lor de copii, săvîrșesc fapte ce răspândesc pentru o clipă panica sau admirația, dar care, la prima împotrivire a lucrurilor, recad în biografia lor de anonimi. ^Ecourile crimei se stinseseră în el. Priveam cu seni- nătate, la masa mea, pe unul care fusese. (Felix Roccusi : Epica) AUSONIA Mică bijuterie potrivită anatomiilor vi- guroase, fetelor cu capul mare și păr negru, des și tare. AVIDA Fată cu 18 ha de pămînt. în legătură cu ea, planuri la șaisprezece ani, .pe vremea secetei : să o iau 66 de nevastă, să înjghebez ia Buciumeni, suib dealuri, o gospodărie cu cîteva vite, cu stupi .de albine, cu livezi însorite. Să fiu învățător în sat, să cutreier ulițele și să înserez în deal, să calculez recolta de prune și din finețe, să primesc vizita a doi prieteni, iar în cufărul de nuntă mirosind de puterea busuiocului să adun, pentru secolul XXI, manuscrise cu însemnări printre care : Despre în- țelepciunea celui care trăiește simplu. Să am pușcă. AVRAM I. Evocă tabla ondulată cu care se acoperă stațiile de distribuție a petrolullui. AVRAM MATEES- CU, mic de stat, străveziu, a lăsat două neveste cu copii și a înșelat trei logodnice. (Unul care știe să profite de faptul că femeia înșelată este, în genere, discretă și nu publică în ziare dezamăgirea ei.) II. — De ce se fac războaiele ? — Pentru ca omenirea să nu -se înmulțească ! — Adică să se împuțineze ! — Nu ; ca unii bărbați care sînt porniți să dăruiască iubitelor mulți copii să fie reținuți ani în șir în tranșee, în spitale de front, să-iși consiulme energiile în eforturi și deznădejdi." III. AVRAM R. A vîndut pe maică-sa și pe taică-său și azi trece drept omul pe care Ea ajutat în viață Dum- nezeu. AVRAM L. Subtil -sofist, vorbăreț, poate să-ți argumenteze, în cel mai rapid stil, orice teorie, poate să-ți dovedească în trei cuvinte inutilitatea îmbrăcă- minții, să descrie admirabil caraghioșii cui dragostei, să disprețuiască frămîntarea intestinăor noastre sub impe- riul foamei. AVRAM B. Negustoraș lipsit de afaceri, abia trăgîndu-și viața ide pe o zi pe .alta. Casa, o ma- gherniță într-o rînă, nu >se prăbușește pe el datorită sprijinului dinăuntru exercitat de sufletul lui sub mare presiune. ABRAHAM : Mirare : dantură de aur, dar vorbește cu voce de tinichea. AVSEN Să insiști a desena cu creionul dermatograf un grain de beaute pe un obiect neînsuflețit, pe un scaun, 67 o oglindă, un baston, o idee filozofică, o cheie yale. A face existențialism în afara literaturii. AVTONOM în Calendarul ortodox, la 12 septem- brie. De aici, Casa Autonomă a Monopolurilor ! AZARIE Se teme să nu fie furat. Și-a construit în casă o adevărată rețea de siguranță : fire electrice, pîr- ghii protectoare, semnalizatoare, coșuri cu corpuri grele ■care pot să se reverse în capul eventualului atacator. Demonstrează, de altfel, în toate o ingeniozitate de in- firm. Delicat este faptul că cel mai apărat loc al în- căperii e colțul în care se află fotografia logodnicei sale, retrasă într-un sanatoriu, la munte. AZDRUBANIPAL „Un om vechi, ascuns sub jam- biere, mănuși, ochelari, favoriți, umbrelă. Vizita locu- rile retrase, cartierele ruinelor, căutînd în lumea aceasta începutul singurătății absolute din altă lume. în ultimii ani slăbise atît de mult, încît poalele pardesiului său, fluturînid, îl dezechilibrau ca pe albatros tălpile. Nu l-am mai văzut. Probabil că, pe cînd făcea una dintre plimbările sale singuratice, o forță cerească, avînd nevoie de arhivar, l-a tras către ea cu acea pompă aspiratoare din aur cu care se cheamă la cer sfinții." (Werner Lotte : „Apeductul și Pedunculul“) AZOTA Fată aspră, sălbatică, cosînd pe un scaun în mijlocul unei curți interioare de regiment. AZRIL Azril Antonim, str. Colței 7 (Ct.) „Azril, ari- pioară de liliac..." (Francisc Solyna) AZU „Băiat deștept: cu o pereche de haine din stofă englezească, cu un cufăr aproape gol, cu o sănătate 68 statornică timp de patruzeci de ani — va cuceri lumea/ (Achil Tenebross : Tipologie sociala, Viena, 1937) AZUCENA Din miez de nucă. AZURINA Azurina și Azur, beneficiari ai legii pen- tru recalcularea procentului de glucoză din borhot. AXEL „în timpul războaielor citrice, înflăcăra tul Axei străbate orașe și sate, organizează adunări con- spirative, ține discursuri anarhiste, aruncă cuvinte de- mascatoare împotriva corupției regimului instaurat de generalul Citra și acoperă de rușine pe comandantul Gis, care urmărește în luptă interese meschine, de grup. După una din adunările secrete, un anume Umberto, care-J admira, se apropie de anarhist și-i spuse : «M-aș asocia cu dragă inimă mișcării dumitale, poate mă aleg și eu cu vreun post în viitoarea ordine. Sînt convins că aș face față luptei, guerillei. Nu o fac însă. Și uite de ce : îmi e teamă ca nu cumva, conspirația reușind, să nu devenim dintr-o dată niște personalități. Ar fi foarte trist. Asta m-cr obliga să ascult tot restul vie- ții considerații generale privind istoria peregrinărilor dumitale prin lume în căutare de adepți, copiii mei ar fi puși la școală să învețe pe de rost balade în care erou ai fi dumneata, ziarele ar publica din două în două săptămîni portretul meu și pe al dumitale, o dată pe an s-ar organiza serbări costisitoare în cinstea noas- tră și am fi îndemnați să ne povestim în cazărmi și pensioane biografia, pe rînd. Iar în conversațiile cu prietenii am discuta despre avantajele anarhismului, ale măreției dumitale și, venind vorba, va trebui 'să ne ri- dicăm cu toții în picioare, să te aplaudăm și să te slă- vim... Crede-mă, ar fi foarte obositor !»“ (Sergiu Fi- nestra : Crocodilul) 69 AXENTE Original și complicat ca X-ul pe care-1 ține Ia rever, Axente e omul admirabil care încurcă lucrurile. Chiar pe cele mai lămurite. Pe cuvînt, lumea ar fi mai frumoasă dacă am accepta ca, din cînd în cînd, în afacerile noastre, întotdeauna clare și precise, să se amestece și nepriceperea lui Axente. AXINIA (Vezi și AXENTE) Originală și compli- cată ca X-ul pe care-1 ține în buzunarul șorțului, Axi- nia e femeia plicticoasă care împinge lucrurile la ca- tastrofă. Chiar pe cele mai nevinovate, mai simple. Ce dezastru dacă, în grija noastră de a emancipa femeia, i-am încredința, chiar și pentru o zi, o funcție de care să dejpindă viața oamenilor. S-ar înregistra mulți morți și răniți. Pagubele s-ar ridica la cifre înspăimîntătoare. AXON (Nume neatestat) „Avea mania tratamente- lor medicale. Consuma o jumătate de farmacie într-o singură iarnă. Făcea cură de ape minerale, mecanote- riapie, aerosolii, Ibăi de nămoll și masaje electrice. Se plîn- gea că tratamentele nu-i ajută la nimic. Mințea : de pe unma razelor ultrascurte a rămas rnali scurt." B BADIN Bădulescu Badin, str. Orzari 24, București, (Ct.) BAIANBATORIN Transcriu aici numele întreg găsit într-o gazetă, fără să pot preciza care este cei de fa- milie și care celălalt: BAIANBATORIN OCIRBAT, Mongoli- (Fiecare în parte, ca și împreună, numele aparțin fantasticului !) BĂLAȘA „Avea optsprezece ani și era cel mai mîn- dru flăcău din Vulcana Pândele. Juca ore întregi la horă, ridicînd nori de praf în după-amiaza înăbușitoare de vară. îl puteai recunoaște după pălăria neagră, trân- tită ipe o sprinceană, după floarea roșie de la butonieră și după ochii înangerați, de aîine turbat. A fost tăiat de un alt flăcău, tot de optsprezece ani, mîndru ca și el, tot din Vulcana Pândele, juicător de horă pasionat ca și Bălașa. Asta s-a petrecut într-o după-amiază înăbușitoare de vară, prin 1939, dacă-mi amintesc..." (Alexandru-Balciuresc^^ : Oameni) BĂLAN Moale și palid, ca orice obiect moale și pa- lid care a fost mai înainte viguros, congestionat și băr- bătesc. 71 BALASZ Polițai mustăcios. In cizme i-a intrat nisip și talpa, călcînd mătasea răcoroasă, îl face din fioros, zîmbitor. (Filologie metafizică : grupul SZ = nisip.) („ — Dar pe sîrma de la telefon care zumzăie tot nisip curge, tăticule ?“ întreabă Nana.) BALCICA (și nu Ulcica, termen incorect.) De alt- fel, multe -nume au foist schimonosite datorită circulației lor foarte mari. De acest lucru s-au sesizat o serie de specialiști, printre care lorgu Iordan, care au reconstituit pe bază de documente originea și fizionomia arhaică a numelor. N-am intenția de-a plictisi cititorul cu argu- mente și teorii. Vreau să mă opresc numai la o lucrare remarcabilă idatorată unui filolog italian, Marcello Robby, pe .care o găsesc utilă nu numai pentru cerce- tători, da.r și pentru publicul larg, oare, adesea fără să-§i -dea seama, folosește nume într-o pronunție impro- prie. Lucrarea este amplă, astfel că îmi voi permite să citez ca exemplu doar un foarte interesant apendice al cărții, util în conversațiile noastre cu oamenii, la tem- peraturi variate, și care, ca ilustrul său .model antic, sancționează formele de nume incorecte : APPEND1X ROBBY AGAMEMNON non ABARNEMNON ALBA non ALBIA APOSTOL non AMFOSTOL AUGUSTIN non ASPIRIN BRITANNICUS non BRETELLICUS CARLOTINA non CARTOLINA CLEOPATRA non CLEOTRAPA CONSTANTIN non CONSTABILIM DA VIDA non GUVIDA DECEBAL non DECIMAL ELIZEU non ELIZĂU EUTERPE non OETREPE GALLUS non GALOSH GINA non CINA HARICLEEA non HARIGLAIA 72 MARTA non MOARTA MARTIN non MARTIR MERCEDES non MERDECES (Aici să facem o scurtă pauză și să remarcăm că pe cer s-au format mici grupuri de nori, ca niște delicate caligrafii. Parcă o ființă supremă ar fi însemnat cu mîna numele unor oameni de seamă... Ah, că numai nume visez... Nume, Numitor... Ce frumos !) Dar să continuăm, în spirit riguros științific, transcripția din sus-citatul Marcello Robby) : MINOS non MINUS MIRUNA non MORUNA MIȚA non MISSA PARAȘA non PARAFA PERDITA non PERDAFITA PERSEFONE non PERSIFOANE PROSERPINA non PROSOPINA QUINTUS non QUINTALLUS SEPTIMIU non SEPTICEMIU SOFIA non SOFAUA SONIA non SOIA TIBERIU non TUBERIU TIMOTEI non TIMOTAN VIOLANDA non VIOLATA VIRGIL non FRAGIL WANDA non BANDA (După anexă, în încheiere, lucrarea lui Marcello Robby notează : „Folosiți numele în mod creator, co- rect și cu pasiune !“) BALDOVIN Mîndru posesor al Coroanei României cu panglici (clasa a IlI-a), obținută în timpul primului război mondial pentru aprovizionarea exemplară a po- potei generalului Prezan. Anchetat prin 1932, pentru același merit. BALTHAZAR Ființă declamatoare, expozitivă, suflet temerar, braț care zvîcnește. înfățișare de șef de trib 73 indian. Un Balthazar are purtările unui conducător de fanfară militară, cu mănuși albe, mîndru ca un des- cendent al unei mari firme de comerț, gol ca un tanc petrolier descărcat. Acționează asemenea unei jucării mecanice care face mult zgomot chiar după ce a alu- necat sub pat. REȚETĂ PRACTICA PENTRU CEI CARE, ÎN- TÎLNIND BALTHAZARI, NU ȘTIU SĂ SE APERE DE ÎNȚEPĂTURILE LOR : „Balthazarul, deși puțin abil și gălăgios, înțeapă ne- plăcut. La o jumătate de oră de Ia înțepătură, locul se umflă și se roșește. înțepătura e adîncă, Balthazarul fiind înzestrat cu un ac din masă cornoasă, sprijinit în două mandibule puternice, prin care se scurge un venin lăptos. Urmarea : o stare generală de iritare, cu fri- soane, în .cele din urmă (1—2 ore) însoțită de vomitări și vertij. Dispare după o zi de suferință penibilă, isto- vitoare. Pentru evitarea urmărilor se recomandă aplicarea imediată a unor comprese cu acid boric sau mușețel, multă mișcare, înlăturarea alcoolului și a condimente- lor — «pentru păstrarea perfectă a lucidității, condiție principală de evacuare rapidă din organism a substanței toxice. în vederea stîrpirii Balthazarilor, a larvelor și cuiburilor lor, Ministerul Igienei Sociale a înființat cen- tre de combatere, înzestrate cu aparate de analiză, de răspîndire a fumigenelor ; efectele întîrzie însă. Se ape- lează la bunul-simț obștesc pentru a se folosi nume mai modeste, mai cuminți la botezuri. E bine de știut că Balthazarii trăiesc în jurul unor universități și institute, obțin numeroase titluri -academice, dețin posturi de răs- pundere în comitetele de salvare națională, în genere dau aprobări și semnează, aleg femei frumoase, pe care le încîntă cu vorbe mari, le îmbracă, apoi le dezbracă și le fac mame ale larvelor lor. Apărarea cea mai eficace se obține prin plesnirea scurtă, cu o mișcare asemănătoare aceleia folosite la strivirea țânțarilor, idar, negreșit, ceva imai violentă. 74 BARBARA Piele spumoasa, picior arcuit în mase grele de statuie (Medrea), pulpe de oțel, călcîi gros. Șoldurile mari, pîntece promițând generații. Locuiește în mari corturi de mătase albă, bea lichide citrice, aș- teaptă mîngjîieri. înrudită cu Indolenta din Bietul loa- nide. BARBARA SIBICEANU zisă și MAIOR BAR- BARA, comandant al Armatei Salvării în Bernard Shaw, amuzantă, dar scăpînd analizei printre degete, ca o mărgea de plumb. (Vezi și BAROIU.) BARBARUS „ — Bagă de seamă, îmi șopti Teodoric, toți bărbații ăștia isînt înarmați pînă în dinți. Nu tre- buie .să facem nici cea mai mică .imprudență. Să ieșim din catedrală, să ne strecurăm pe lingă ziduri și să cău- tăm să-i aflăm .pe-ai noștri. — Observi, spusei cu gura aproape închisă, Barbarus are niște butoni de cămașă cu adevărat fascinanți. — Nu vorbi prostii ! mi-o reteză Teodoric." (Olga Phitt) BARINE Desfrânată, pedepsită pentru că, trăind în înțelegere deplină cu natura ei, contrazicea nu știu ce legi morale. Superbă justiție ! Să pedepsești un cioban pentru că duce cu sine, spre munte, cu cincizeci de oi mai multe decît s-a angajat față de satul întreg. BARUH Chimia modernă face multe obiecte din aer și alte substanțe. Baruh e preparatul realizat din aer pur. BASTIAN Casă Sebastian, fără scara de la intrare. BASTIENNE Soția bastionului. BAZIL I. Garoafă între păpădii, burete între pahare de cristal, prezența lui între Vasilache și Konrad are isoarta 75 Turnului Babei — -neînțelegere, cădere în ruină. Prea- pudrat ca să fie un om întreg. II. Bărbat de insectar, îl privesc prin sticlă, înfipt în vata cutiei : seamănă unui fluture cu -aripile ciuruite. Ge insectă pedantă ! Ce -tristă înfățișare ! Ghetre, guler scrobit, baston, vestă, pălărie tare, ca acum patruzeci de ani, și, toate, ca să se țină departe, ca să se înalțe cu ceva, ca să ne poată scuipa în creștet, de pe o trambulină de impertinență, îmi iau odhii de la coropișniță, -ca să m-ai -studiez și alte exemplare... BEATRICE Azurie și geometrică, mlădie și diafană, melancolică și omnivoră. „Ființe reci, distante, Beatri- cele se hrănesc cu sparanghel, melci, raci, stridii, salate palide, ou ou.“ (Gabriele Dolce) „Mioapă, tanti Beatrice turna picăturile de leac pe covor. Dădea paharul pe gît parcă oficiind o taină, întindea gîtul spre cer și închi- dea ochii ca -o găină. După ce bea, trăgea perdelele groase și -se așeza pe patul încărcat cu perne, copleșită de rnisterul care se pregătea în încăperile viscerelor sale. Așa aștepta ore în șir, vibrind liniștită ca în vecinătatea unei minuni/ (Alcido Salvia) BEATRICE F. „O știam atît de pură, de înțeleaptă, încît mă așteptam în orice moment s-o văd tîrîtă în capcana pe care i-o pregătea inexperiența. Cînd am revăzut-o, după ce divorțase, mi s-a părut că observ în lumina -ochilor ei un fir de noroi, foarte vechi. Inexperiența mea de altădată mi-1 ascun- sese/ (Matei Nord) BECA Suavă la zece ani, mătăhăloasă la douăzeci și doi, spiritualizată la cincizeci. BELTRAMO Italic, grandios, condotier, purtător de spadă grea, armură și hotărîri aprige. (Vezi, mîine după- masă, Piero della Francesca în catedrala de la Arezzo.) 76 BEN Mic funcționar, persecutat de viziunea masa- crului. BENEDETTO întotdeauna salvator, fără voia sau știrea lui : un tată bogat, bătrîn și fără moștenitori este, într-un tîrziu, blagoslovit pentru eforturile sale, dobân- dind un fiu. Se cheamă Benedetto. Pierzînd sînge la naștere, o mamă scapă totuși din învăluirile morții. Fiul se va numi Benedetto. Trădată și batjocorită, o tînără întîrzie să se sinucidă. Copilul nelegitim și mama sînt înconjurați în chip neașteptat de dragostea nespe- rată a tuturor. Băiatul se va numi Benedetto. BENEDICT Bărbăția întruchipată. Mîna lungă, fru- moasă, cu unghii alungite. Privind-o în liniștita ei aș- teptare, poți fi convins că stăpînul său are o bărbie sculpturală, obrajii expresivi de mongol. BENEDICT R. „Un adevărat cavaler, un cardinal al voluptății/ (Alexis Perron) BENEDIK Ca o albină tăvălită într-o grămadă de ipsos, straniul Benedik iese din muzica prăfuită a Iui Hindemith, tremurător și ireal. BENITO I. Aristocrat, cu obraz imobil, cu privire de inspirat, purtînd pe cap pălărie verde. Amprenta pasului său — o veche stemă regească. II. Benito Mus- solini. (Vezi NAPALONI BENZINO în „Dictatorul" lui Ch. Chaplin.) BENONE Un Benone în balcon : avocat pensionar (aproape nouăzeci de ani), citește cărți polițiste, bea ceaiuri laxative și mănîncă salată de păpădie. Un Be- none în cotețul de dedesubt (aproape nouă ani) : lățos, leneș, nu citește, nu bea ceaiuri, nu mănîncă salată. Latră. 77 BENVENUTO Unul singur : Cal lin inel. BENVOLIO Acordând acest nume fiului dumneavoas- tră, rezolvați anticipat jumătate din problemele spi- noase ale vieții lui și-l înconjurați de o bunăvoință generală. BERDAN Berdan Xenopol, constructor de nave în Brăila (1936). BENJAMIN Refuzând de tînăr metafizica, nu s-a întrebat niciodată de unde îi vin dexteritatea și pre- cizia, în mai toate întreprinderile biografiei sale. A așezat moale mîna pe șurub și șurubul a început să se învârtească, prinzând sigur șipca de metal în scocul ma- caralei ; a întors leneș degetul și de sub buricul lui s-a și alcătuit un giuvaer complicat, miraculos; crezînd că se așază într-un fotoliu, s-a lăsat somnoros pe cana- peaua limuzinei și toată greutatea trupului a coborît în lalba piciorului, apăsînd pînă în fund acceleratorul : a șofat perfect, din prima clipă, și nu s-a dat jos pînă n-a dat ocol Europei, faptul și distrîndu-1 întrucâtva. S-a trezit într^un birou larg, între oameni gravi, și, cum prima vorbă i-a ieșit răstită, a simțit plăcerea de-a continua discursul oarecum categoric, puțin lătrat. Cum era vorba despre un mărunt funcționar, a hotărît, prin- tre altele, să-1 mute la Afumați, iar în schimbul lui să numească un frizer .specializat în tunsori plastice. A des- chis o ușă și a observat — minune ! — că își alte uși se deschid, pe rînd, frumos și cît se poate de îmbietor. A cîntat sub masă Ia un șpriț și, alături, sala Ateneului a izbucnit de îndată în aplauze entuziaste, critica fiind unanim de ipărere ică are o voce minunată, emoționantă îndeosebi în registrul grav. De la o vreme vin la ușa dinspre grădină oameni cane poartă saci cu făină, pachete cu brînzeturi, coșuri cu ouă și câțiva curcani îngrășați la o fermă a statului, cerîndu i în schimb puțină bunăvoință. Le-o acordă cu 78 plăcere, pe loc. Nu se întreabă nici de unde, nici cum, nici pentru ce. Repune simplu și moale mîna pe căpă- țîna șurubului și șurubul se învârtește perfect în alveola alunecoasa. Activitatea aceasta nu-1 obosește și, după o săptă- mână de lucru susținut, pretinde că n-are nevoie nici măcar de duminică. BERENICE Din familia Beatricei, Eunicei, Euridicei — femeii suave și nobile, originare din cetăți meditera- neene. Berenice — înger roz, fra-angelic, de o miracu- loasă prospețime. Spre deosebire de Eunice și Euridice, e mai gravă și mai voluntară ; față de Beatrice, mai pământeană. BERENICE H. înger 'turcesc inspirând scandaluri. Madame dr. Alexandrescu și-a despărțit so- țul de familie prin intrigi subtile, il-a izolat de prieteni, l-a înrăit, înstrăinindu-l de sine, ca să-l poată părăsi în ziua trimiterii lui la sanatoriu. BERENICE FORTU- NESCU. Trupul ei desăvârșit a dat naștere la itrei copii de o delicată frumusețe. Au pierit pe rînd, înainte de vremea școlii. Gel-de-Sus i-a ales, desigur, în garda sa personală, dîndu-le căciuli cu pampon și diagonală. BE- RENICE G. ...Stricăciunea ei dumnezeiască... BERE- NICE ZAMFIRESCU, profesoară de pian. Elevii ei cântă admirabil Valurile Amurului. BERENICE MOS- CU, decedată în 17 april 1938. Singurul eveniment al vieții sale... BERTHA înrudită cu Teodora, voinică, rumenă, ou mult sînige și gălăgioasă. Cînd e brună, face copii mulți, ingineri. BERTHELD „— Soția lui Bentheld, Synove, avea plăcerea de-a face dnagoiste cu fereastra deschisă spre pădure. — Și ce vezi rău în asta ? — Locuiau dincolo de Cercul Polar. Plăcerea ei a Fost fiatală bietului Om !" (Dîmitrie Suruceanu : Nor- dice) 79 BERTHOLD (Vezi mai înainte BERTHELD( jCel de-al doilea soț al Synovei, cu o inimă mai caldă, a decedat din aceeași pricină." (Dimitrie Sunu-ceanu : Nor- dice ) BETTE Portretul ei desăvîrșit se află în Balzac, Cousine Bette. (Aici este locul să arăt că Bette din co- lecția mea este, contrar tipului crispat și înrăit al fetei bătrîne, de o puritate îngerească, o mignonă de come- die ottoicentescă plutind printre boschete parfumate și mirîndu-se de felul ingenios în care cățeii fac dragoste.) BIBI De statură mică. Proastă. Din concentrarea prostiei, prin fierberea vieții de toate zilele, rezultă venin. BIRSEN Femeie masivă, regină antică leneșă sau bu- nică emerită în casa avocatului Fildersohn. Contesă rusă, a fugit în timpul revoluției în nordul Ardealului și s-a căsătorit cu un mane negustor de grîne. Celor cinci copii le-a dat o educație solidă, practică, învățînd alături de ei ingineria, chimia industrială, supraveghin- du-le cu inegalabil devotament creșterea, împlinirea. Copiii s-iau căpătuit, au avut la rîndul lor copii. în* tr-o casă în care oamenii se știu nepoți, veri, .cumnați, Birsan continuă să conducă ou aceeași energie ca acum douăzeci și cinci de ani. Am cunoscut-o. Am înțeles încăpățînarea devota- mentului acestei femei dintr-o singură vorbă și dintr-o simplă și cumplită clipire a ochilor. — Eric ! (Adică exact : Eeeerichhhk !) Strigase pe unul dintre băieți, om cu argint pe tîm- ple, un bărbat agreabil și auster, care uitase să-i aducă uneltele de fumat 'favorite. Vocea ei conținea atîta metal și atîta electricitate, că descărcarea asta ar fi înspăi- mîntat pe oricine. Și dovadă că exprima o mare energie era faptul că Eric, ca pe o sfoară nevăzută, apăru lu- necînd în salon, înconjură cu zeci de amabilități ființa 80 aprigă și nemișcată a bătrînei, îi servi cutia cu tutun și chibriturile, apoi rămase lingă ea ca pentru a-și con- suma ultimele clipe din viața dăruită altuia, reținută încă printr-un abuz. BLACKY Inventatorul blacheurilor. BLANCHE în închipuirea multora, Blanche e... gal- benă. Cele mai multe exemplare sînt brunete, păroase, mignone, fumătoare, cu apucături vinovate și cu apa- rențe violent acuzatoare. BLIMA înainte de a pleca definitiv în provincie, la nepoți, Blima, neînțelegîndu-se asupra prețului de vîn- zare a mobilei, ia toporul și sparge pe rînd, în fața cumpărătorului, sufrageria ei Louis XV și dormitorul. BOB 1944. Aviator american, Bob poartă cămașă de mătase, ochelari cu sticle albastre, sînge rece, împăcare cu soarta de militar în misiune. Mîna sigură pe manșă, în dreapta și stingă, pe fondul unor nori, fabuloși, se zăresc celelalte fortărețe zburătoare. Dedesubt : o pînză albăstruie în care șerpuiesc panglicile drumurilor, așezări albe sclipind în soare, vaste întinderi de ver- deață. Cum spațiul n-are nici un sens pentru el, Bob controlează atent altimetrul, presiunea, calculează dis- tanța pînă la locul la care va primi comanda să lase bombele. Se simte sigur, ca oriunde, în această lume răsări- teană. înaintează prin indiferența celor 400 km pe oră, gîndindu-se obscen la ultima întîlnire cu Ginger... Dedesubt, la 5000 de metri, într-un șanț în care nu s-au uscat straturile cleioase de humă și în care o rîmă își caută lunecușul ideal, îmi stăpînesc risipa emoției și privesc cerul brăzdat de valurile bombardierelor ameri- cane. 81 De unde .puteam să știu atunci că, deasupra, unul dintre cei două -mii de Hemingway care fac războiul și care-au decolat la Foggia pentru Balcani, pentru in- cendiile Cîmpinei, /se numește Bob și că va intra cîndva în -cartea mea de nume ? BOGOE Bogoe Maliu, președinte al Comitetului sin- dicali raional Filiași. BONAVENTURA Nume de strigat în peisaj napoli- tan. Diminutiv penibil : Turi. BONTEMPI De ales tovarăș în afaceri și călătorii. BORIS I. Nume fantastic, nucleu al unei rețele com- plicate -de corespondențe și semnale. Boris — nume intens verde, un verde vînătoresc. Parcă vietate de pădure într-un luminiș de altare. Boris — spaimă și putere prin măreția majusculei umflate -ca pîntecele idolilor asia- tici ; perfidie și neprevăzut, aventură prin subtilele, ascuțitele litere finale. II. BORIS Fiul -modeștilor func- ționari de la Camera de muncă. Trăia aspru, într-o cămăruță de serviciu, în curtea în care se afla captivă o 'bufniță desăvîrșit discretă. Boris vorbea românește -cu accent slav -și părea la trup destul -de șubred. înșelare : viguros, bine construit, semăna -cu o navă de cursă lungă. Avea o abilitate universală, vulturească. Apărea întotdeauna între ceilalți -copii ai cartierului printr-o lovitură spectaculoasă : de peste un gard, din gura beciului, pe brînci, din bălăriile grădinii. Sosirea lui aducea -în urechi fîlfîiri de aripi mari, îndrăznețe, în cea mai liniștită -discuție, cineva se tăvălea în praf icnind : sosise Boris. îl îndesase -cu o lovitură scurtă, de -maimuță australiană. în toiul jocului de-a v-ați as- ounselea, deși nu -se număra printre jucători, bănuiala tuturor fiind că a fost trimis -de părinți în piață, Bo- ris sărea dintr-un pom, în spatele celor tari, imobili- 82 zîndu-i. Avea prea .multă energie și îndeminare ca să fie indiferent în fața puterii, a presiunii categorice. Cînd l-am cunoscut mai bine, Boris era un băiat drept, și hazliu, și dintr-o bucată. Nu putea suferi fă- țărnicia, insolența și, atunci cînd, încleștată în lupta cu praștiile, armata dușmană nouă recurse la pietre și cărămizi sparte, călcînd convențiile, Boris, neutru pînă atunci, trecu de partea noastră și, prinzînd pe unul dintre combatanții neonești, îl înghesui exemplar. ...Ne povestea seara multe lucruri de haz. Ne dădea idei de jocuri amețitor de frumoase. îl iubeam ca pe un cofetar. Aflasem că muncește din greu și că mai are timp să și învețe. Dacă punea mîna pe cea mai neîn- semnată bucată de lemn, puteai fi sigur că într-un sfert de oră va ieși din mîna lui un revolver, o tabacheră, un cal de șah. Cînd aveam cincisprezece ani, serile începuseră să fie mai liniștite, luna plină deasupra teilor producea efecte miraculoase. Boris povestea cu competența ex- perienței de băiat inteligent, plin de curiozitate. Tremu- ram înfiorați, simțeam aerul tare al noutății în nările noastre de adolescenți, sîngele ne amețea cu goana și risipa lui în urechi, în obraz. Se năștea în noi, printre puținele lucruri nobile, sentimentul demnității — de multe ori blestemat mai apoi. într-o astfel de conjunc- tură a apărut între noi, odată, Mircea R., un vlăjgan ordinar, expresie exactă a grosolăniei ce nu cunoaște frica. Spaima cartierului, acest Mircea R. își făcuse o faimă din pofta obraznică de-a se lua ou toți la harță, de-a lovi fără motiv. Spaimă. Mînca alune prăjite și scuipa cojile în obra- zul fiecăruia, cu dispreț. Nici un protest. Umflînd bat- jocura, se apropie de unul dintre noi și, scuipînd alături un fel de noroi pe care-1 avea abundent în toată ființa, își așeză mîna mare și grea pe umărul lui. Urmă o înju- rătură cumplită : „Nici unul .nu-mi zice bună ziua, mă ?“ Clipa rămase albă, imobilă, rece, între amestecul de scîrbă și revoltă neputincioasă. Dar Boris era acolo. S-a desprins elegant și sigur din cercul nostru de seniori ultragiați și s-a așezat în fața urangutanului. Avea sim- plitatea senină a regelui David. La început au căzut 83 cîteva palme. Invincibilul Mircea, care nu avusese timpul să-și închipuie îndrăzneala, fu descumpănit. . — De ce hu ite astîmperi, scumpule ?... îi spuse zâm- bitor Boris. Și-i trase șapca pe ochi. Ii prinse mîna gata să lovească și i-o suci la spate, ca într-o glumă. Dintre degete căzu pe trotuar un bri- ceag... — Așaa ?... Biiine ! Nu pierdeam nici o mișcare, nici o grimasă. Nu era o bătaie, era un admirabil joc nimicitor pe seama forței. Am văzut .atunci un idol al teroarei năruindu-se în cîteva clipe. Jocul Iui Boris părea o glumă de pisică sătulă. Prietenul nostru nu numai că dansa această con- fruntare, dar spontaneitatea mișcărilor lui te îndemna să vezi în totul un stil. Și acum, cînd .scriu despre el, nu pot să mi-1 amin- tesc decît ca pe o statuie, în mișcarea adunată și, de la un timp, imobilă a palmelor bine aplicate, o statuie a demnității și, de ce nu, a democrației. BRAN I. Rotundul bonom a intrat în casa fiecăruia să-i .aducă darurile jocurilor hazlii, coșul plin al situa- țiilor cu semnificații puerile. Iată-1 ieșind dintr-o desagă cu fulgi, înfruntînd un soț înșelat cu o spadă de cau- ciuc, ținînd un discurs unei curți cu păsări, dînd sfa- turi înțelepte oglinzii... Dacă mulți oameni detestă into- leranța, disprețuiesc prostia, urăsc violența, războiul, im- pertinența, jaful și minciuna, o fac și pentru că în copilărie au rîs cu lacrimi la filmele lui (Stan și) Bran. II. Flăcău delicat și zîmbitor la patruzeci de ani, tînăr curtezan la cincizeci, Bran G. este Ia șaptezeci un copil minunat : el trage pisica de coadă și plînge cînd nepo- țica îl părăsește ca să se ducă la cinema. Nu rîdeți ! Toți sîntem la fel și nu ne abatem de la regulă decît ca să bravăm. Ia dezbrăcați-vă ! BRIGITA sau DESPRE RAFINAREA FRUMUSE- ȚII. „Brigita, fiica unei femei de o frumusețe tulbură- 84 toare. Ea însăși de o frumusețe răpitoare. I se spunea regina. Era mai plină de sine decît o regină. Mama ei fusese amanta -dirigintelui poștei, a colo- nelului Steresou, a directorului Băncii Naționale, era cu alte cuvinte o frumusețe scumpa. Fiica, peste un sfert de veac, după 'citeva aventuri spectaculoase cu ofițeri însurați, părăsește orașul de pro- vincie în care trăise pînă atunci (1945) și devine, în București, soția unui modest funcționar, care, pentru a face față luxului ei, delapidează o sumă importantă de bani și intră la pușcărie pentru zece ani. Frumusețea ei se dovedește acum neprețuita." II. Adolescentul din mine tresărise. Fata cu părul roșu cu care jucam mingea în grupul de băieți și fete îmi atinsese mîna. Fusese o fulgerare sublimă care îmi șerpuise în inimă o dulce și nesfîrșită bucurie. începu- sem să o iubesc. O visam. încercam deznădăjduit, sub corturile teilor înfloriți, să o întîlnesc, să reeditez într-un fel oarecare acel moment voluptos care însemna pentru mine idealul posesiunii. în această dispoziție străvezie, sensibilă ca un mecanism electronic, a căzut plumbul informației procurate de un prieten, și anume că Brigita era de mult femeie și că desfrîul ei se măsura exact cu măsura ordinarului. De atunci, pentru mine nici o Bri- gita nu este o ființă pură. BRONIA Ofelia gudronată. BRUNETTO „— Soldatul cu numele Brunetto să iasă din front ! Cum te cheamă ? — Brunetto Latino ! — Vrei să zici Brunetto Latini..., spuse binevoitor locotenentul, care auzise de acest nume. — Brunetto Latino mă cheamă ! repetă soldatul. — Ei, mă înveți tu pe mine !? Du-te în front și ai să faci treizeci de culcări pentru încăpățînarea și obrăz- nicia ta !“ (Alexandru Sobiețki-Junior : Ore) 85 BUBI Șmecher perfect, monden, totuși om de caracter în lumea lui, drăguț, băiat admirabil. Inventar sufle- tesc : un simț al exactității, două atitudini distincte (de îndrăzneală obraznică și de așteptare lașă), două-trei abilități sportive, o pereche de cercei (credința în Dum- nezeu și frica de taică-său), un noroc de pungaș, un tact de biliiardist. BUBI H., ide o .naivitate deschisă, mereu zâmbitoare. întrebat prin 1950, ca student, ce politică fac părinții lui, a răspuns candid : desigur, sionistă, ca toată lumea ! BUCURA Sediul vieții sale : palma bătătorită, dege- tul noduros. BUCURA LEONTESCU Profesoară de latină, picta vase cu .flori, luminișuri în asfințit, turme de oi pe drumuri prăfuite de țară. Citea Pearl Buck și Bonaventura Tecchi. Vizita de două ori pe săptămînă pe doamna maior Uicioară, la care lua masa și făcea plăcute partide de rummy. în cărțile de pe etajere, între rufe, își aflau ascunzișul flori ofilite de toate soiurile. Din pasiunea ei de colecționară, spuneau cumetrele Bără- ției, nu se căsătorește Bucura... BUGLION Exact, lucrurile au stat astfel : Mergeam liniștit, cu mâinile la spate. Deasupra, la numai zece metri, strălucea o firmă roșie, înflăcărată. O muzică dulce plutea în atmosferă. Un individ se pri- vea în vitrina magazinului. Eirma luminoasă se stingea și se aprindea, egal, obositor. în mersul meu nu era nici o intenție. De aceea țineam mîinile la .spate și fruntea sus. Individul cerceta dacă bărbierul l-a tăiat. Probabil că îl tăiase, dar nu vedea unde, din cauza luminii care se .stingea și se aprindea egal, obositor. Mergeam liniștit, cu mîinile la -spate, și în mersul meu nu era absolut nici o intenție. Traversai la Ne stor, privii amuzat chipul su- rîzător al unei fete, ochii ei de veveriță citind prețurile : 42, 63, 54... Fetele astea ifrumoase se îmbracă și se dezbracă de mult mai multe ori decît facem noi, băr- bații, același lucru, cu ele. A .rămas în urmă, fulgerată blînd de firma luminoasă care se stingea și se aprindea 86 ca cifrele în ochii ei mai adineauri. Mergeam liniștit, cu mîinile la spate, și în mersul meu nu era absolut nici o intenție. Și, deodată, pasul meu pe asfaltul tro- tuarului întîlni ceva moale, lunecos. Era o copertă din material plastic. Eram singurul care o văzuse. în apro- piere, două picioare bărbătești, în pantofi maro, ascu- țiți (cu vîrful spre șanțul străzii), peste care cădeau pan- taloni negri, reiați, cu manșetă lată, și alături — vîrful unui baston. O țigară fină, arsă pe jumătate, însemna cu ifum subțire locul. Am ridicat liniștit, așa cum mă plimbasem, coperta. în interior ®e afla un caiet subțire, ou foaie liniată și cu însemnări. Probabil era al aceluia. Sigur era al aceluia ! Privii distrat vîrful bastonului și ridicai încet ochii pe verticala lui. Era o umbrelă, mă înșelasem. Dar nici o tresărire. Acela probabil că nu observase că aveam în mînă caietul lui. Dar era într-a- devăr al lui ? Cred că al lui era. Ceva mă face să cred că însemnările din caietul îmbrăcat în plastic erau ale lui : numai un .purtător de umbrelă putea însemna aceste lucruri. Iau martor pe cititor. Așadar, mersei sub un felinar și citii cele ce urmează, rînduri care nu puteau fi decît ale lui: ® A învățat să pedaleze bine pe velocipedul schiței și se strecoară cu ușurință printre camioanele străzii. Nu se avîntă însă spre centru, de frica limuzinelor cu multe personaje. 9 Să -scoți limba la oameni, dar tu să fii în tren, iar ei jos, lîngă bariera coborîtă. • Versuri croșetate în hexametru. ® E insistent în viață ca musca de cal. ® Autorul e atît de prolix, încît unele fraze îi ies din carte și atîrnă ca ațele unei cuverturi fără tiv. ® Mi s-a servit o lecție bună : nu cunosc bine gra- matica ! Cine e recenzentul ? A, Matei Nicodim ! Deci, să încep studiul temeinic al regulilor. Deschid la con- jugare : eu nicodesc / tu nicodești / el nicodește / noi nicodim... Așa se conjugă și a odobi. • Am dezavantajul față de alții de a nu fi aruncat în foc nici o foaie de manuscris. ® Bietul ! Contează pe bunăvoința cititorilor lui... 87 ® Sufleurul în fosa lui .cînta mai frumos decît tenorul, baritonul și întreg conul de pe scenă. • Ce e Omul ? Dar ce e Orna ? • Pe calendarul unui scriitor : „Sînt într-o oarecare încurcătură : am consumat pîinea, carnea, laptele, curen- tul electric furnizate de-a lungul unui an întreg de oamenii muncitori și eu nu le-am dat în schimb capo- dopera promisă. De făcut pînă luni, la prinz." ® N-ai vrea să mănînci la cină salată â la russe și predicat la grătar ? Sau preferi o sonată măcelărească ?... • Stil rural : „îi dădu binețe cu cuțitul"... * Motan otrăvit, spus între patru ochi de o femeie frumoasă, nu te itulbură în vecii vediloir, ca un vers admirabil ? • Ea pe sofa. Ea pieptănîndu-se. Ea pe closet. • Să-i ofer actriței manuscrisul meu înainte de-a fi prea ibătrînă. • Un Pallady comentat centimetru cu centimetru. • Firesc ar fi ca Szering și Rubinstein, după ce au încheiat de cîntat Sonata Primăverii, să cadă la pat, pe jumătate morți. • De întocmit un catalog al metaforelor sărăcăcioase. • La al Ildea și al Vl-lea vers — cîte o pedală, iar ultimelor rime cîte un tril. • Neconcordanță între -spiritul 'lui de formație cla- sică și sughițul suprarealist. • Toți scriitorii își cumpără pușcă, asemenea lui Hemingway, și pleacă la vînătoare, toți romancierii merg la meci de fotbal ca Eugen Barbu și elogiază șutul lui Ene VI, toți poeții încearcă să moară alcoolizați ca Edgar Allan Poe. în ceea ce mă privește, voi căuta să merg pe scuter ca fratele lui Pindar. • Un scris și o caligrafie de calitatea acestei hîrtii satinate... ® Grandilocvent ca un saxofon. • Proza asta mi se pare puțin cam umedă. • Ca să para, fioros, scriitorul pensionar vorbea ast- fel : „taie-i vorba !", „gîtuie-ți gîndul rău „argu- mente gata zdrobite", „ispînztură-ți haina în cui", „în casa lui Georgescu e un masacru permanent al dulciu- rilor"... 88 • Idei subțiri și mai .care îți rămîn pe marginea limbii ca fideaua din supă. • între Gara de Nord și Calea Victoriei m-au năpă- dit -o seamă de idei generoase. Pe Calea Victoriei însă, între Amzei și Piața Palatului, pe trotuarul din dreapta, le-am pierdut pe toate. ® Are albumină. De aceea scrie versuri albe. ® Un vapor. Plin ochi cu furnici. • Dintre zburătoare nu cunoștea decît Găina lui Daquin. • Sînt unii scriitori pătrați care-1 iau drept model pe Carrel. • Apropo de om bine informat: măturătorul străzii mele citește zilnic vitrinele de seară... • Baudelaireana mîgîiere surdă, fără sfîrșit, a pisi- cii... • Andantele se cîntă atît de rar, încît ai impresia că pauzele sînt mai nuanțate decît notele. • Băieți, luați-1 în compartimentul vostru ! în ex- cursie bătrînelul e adorabil ! Vino să te prezint cucoa- nelor, domnule Anatole France ! • Din sonata ascultată aseară n-am reținut decît intenția a doi bețivi de a se sfîrteca. • își declina competența după a IlI-a neutră. ® în ultimul război mondial, el ținea cu tracii și ilirii. ® Bonjcur, Una Muno ! ® Să fim realiști : această tulpină de salcie nu ne va putea oferi toată cheresteaua de care șantierul nostru are nevoie ! @ Din cînd în cînd aduc pe scenă un steag. ® Un spital cu o mie de paturi pentru vertebrele acestui poem suferind. • A citit pe clasici în diagonală, iar pe moderni cu voce tare. ® Un film instructiv : te învață să ucizi regizori... ® „Gîndesc numai cu aspiratorul de praf în mina*, spuse poet a. ® Asta a fost o literatură de porțelan, dar s-a spart în mai multe locuri. 89 ® Natură moartă : un ceas de masă, o suveică, un iepure ucis, o mandolină. Două frunze de porumb, două de sfeclă, două de cartof, două de viță de vie. O balegă. ® PreferaaTi ca .acest volum .să fie o cărămidă. ® între cele două războaie : — în gazeta noastră, fiecare articol este o fe- reastră deschisă... — Frumos ! — ...deschisă către bodegă. Redactorul-șef ne ia? după închiderea ediției, la mititei. De aici mirosul de usturoi și de ciorbă de burtă sesizabil chiar și în literatura unor Hogaș și Camil Petrescu. ® O 'trambulină de ștrand, instalată pe fereastra blo- cului pentru a te arunca, temerar, direct în mijlocul vieții. ® De turnat .șaizeci .de picături apă oxigenată în paginile descriind episoade negre din război. • O doamnă cu un transatlantic. • „Dintre .concertele brandenburgi.ee, al șaptelea mi se pare cel mai profund", spuse avocatul. © Cu privirea lui de copil, nu putea observa că sînt un iconoclast. ® Domnii aceia au fost sublimi : au căzut pe rînd în gura canalului, dar au urlat în cor. ® Matei Basarab și Vasile Pupu, roman. © Stînjenit ca și cum s-ar fi aflat într-un cort turcesc. ® Un volum de versuri : în locul strofelor, bilete de -avion cu inscripții : Santiago de Cuba, Mexico, Brazzaville, Mozambic, Tananarive, Borneo. ® „Fleacuri ! Indienii fac versuri cu 70—8O°/o mai profunde decît încercările dumneavoastră." © Nu se poate, domnule redactor, >să n-am talent la poezie. Am lucrat cincisprezece ani ca achizitor la. Anticariat. ® Bravo ! Să știi că ești un om de gust : asculți Pastorala de Scarlatti și citești paginile mele... © Om al simetriilor, vedea o imperfecție a naturii în faptul că unele organe anatomice nu sînt, ca altele, duble. 90 ® Că nu cunosc problemele agriculturii e regretabil. Dar că ignor funcțiunile ficatului, de aici, de sub coastă, mă rușinează nespus de mult. ® Imaginile mele poetice sînt atît de concrete, că s-ar putea întocmi după ele hărți amănunțite. • Dintre gesturi, o ușă bine tirîntită, un vas pocnit de pămînt, un foc de revolver fac impresie prin con- centrarea lor excesivă. • In Bărăgan, simțea sub tălpi tremurătorul pămînt al Greciei... • Trepte de cultură : Ion, Caion, Cacaion. • In fața Iui Bruegel face alergie cu manifestări eruptive. ® L-a căutat pe Caragiale și în buzunarul de la vestă, și sub panglica pălăriei. ® Cavalcada Kiriilor, roman în patru părți. • Un tratat al strîmbăturilor și scălîmbăielilor. Cu tablă de materii și index de nume. • E mare producător de adepți. ® Nu cultivăm manuscrisul vibrînd de viață, nu-1 invităm să circule încă umed, motivînd că, fiind fragil, va fi repede sfîșiat. în schimb, aruncăm pe piață mii de cărți turnate în literă rece, indiferentă, și avem im- presia ca sînt 'ciitite. Nemîngîindu-le mîna, le sfîșie timpul. © Să te plimbi prin opera lui ca printr-o grădină cu fructe și arome. Să-i ocolești opera ca pe o femeie grasă și urîtă care nu mai poate trăi fără tine. ® Versuri albe ca niște copii burtoși. ® N-am să-mi public cartea pînă nu voi fi încheiat cea de-a 750 000-a pagină. Pînă să-mi caut un editor, am nevoie de un contoar. ® în această lucrare distingem cinci părți de sine stătătoare își cîteva ace de siguranță oare le țin îm- preună. ® „Angajăm scriitori și poeți să producă opere la prefețele bine documentate ale editurii noastre.* • A tăiat scurt funia tradiției și acum navighează cu speranța că va ajunge repede. 91 • Deocamdată, grădina zoologică se întinde pe două- zeci de hectare. Se prevede ca în viitorii cinci ani să cuprindă întreg orașul și să se confunde cu cl. • Singura țară de pe glob în care ștersul nasului se face cu două 'degete între care nu se află o batistă. O Balcanism : unii sînt ziariști mari prin ceea ce scriu, alții prin ceea ce evită sau nu reușesc să scrie. • Cavaler în armură și cu papion. • își instruiește foarte atent copiii : le-a luat pro- fesor de germană, instructor de pian și un tigru pentru a ști să se poarte. • E un om delicat : visează să se vadă într-o dimi- neață pe un afiș oarecare. • Din oameni iluștri, .această școală pregătește ano- nimi. • Pe partea nevăzută a lunii se odihnește un motan. • Literatură fastuoasă, subtilă, inteligent confecțio- nată — pentru toți oamenii, pentru sărbătorile lor. • Un om și jumătate poartă trei pantofi ? • Toți copiii din blocul nostru învață o poezie în care mama este înfățișată ca o sfîntă. Fiecare este con- vins că sfînta despre care e vorba este chiar mama Iui. Am traversat azi după-amiază strada și, privind blocul nostru, am căutat să disting deasupra acoperișului au- reola colectivă a caisei cu patruzeci <și două ide sfinte... • Să faci în așa fel încît, într-o lume agitată, gră- bită, superficială, incapabilă de a se stăpîni și a cultiva bijuteria, rezultatele eforturilor tale să fie monumen- tale, stabile, finisate cu grijă și așezate cu gust spre a fi admirate. Să contrazică ceea ce este superficial, să afirme virtuțile artei. Etc., etc., etc. închid caietul. Nu e nici o îndoială, al aceluia e ! Și acela nu e altul decît Jules Renard, cine altcineva să fie ? Nu e nici o îndoială. Nu e nici o îndoială, al aceluia este. Și acum, ce să fac cu caietul ? Caietul e al aceluia și acela nu e altul decît Jules Renard. Să i-1 înapoiez. Da, să i-1 înapoiez, așa ar fi cinstit. Dar unde să-1 caut, unde să-1 aflu ? El trebuie să fi plecat, cu 92 umbrela lui, încă de atunci. Sigur a plecat. A plecat de mult. A plecat de mai bine de cincizeci de ani. (Din Mimetism de Luciano Cavalcanti) BUIUM De observat -că nume ca Barbara, Bartolo- meu, Helga, Bernard, Rabindranath, Tauno, Ion, Sirma, Tyron, Ciu, Raj, Cameron, Benu, Domenico, Bension, Doloreis, Fedor, Wolfgang, Sara, Fran^ois, Grigore, Hiro, Jesus, Ataulfo și Buium conviețuiesc admirabil în acest dicționar. Și de reținut că au fost oameni în stare de crima de-a nu citi decît pe unele sau altele dintre ele, dacă dicționarul ar fi fost scris acum o sută de ani și cartea ar fi fost desăvârșită, așa cum o vrea automl ei ! BURECH Cît a suferit pînă a ajuns statuie ! BUZEA Ca o pătură udă, ca o floare dată prin nisip, ca o salată excesiv de sărată, ca o lampa afu- mată, ca un pantalon ars, ca o friptură de pasăre pe care au rămas două pene lungi, ca o conferință între- ruptă de sughiț, ca un război daco-roman în care unul dintre adversari posedă două mitraliere, ca o scrisoare a unui mareșal ordonînd țăranilor să fie harnici și să-și lucreze pământul, în timp ce țăranii fac de la sine, excelent, acest lucru de cîteva mii de ani. BUZNAC Știu să fiu academic în discuție, dar, cum văd că mă tot contrazici, află de la mine că, dacă mai susții teza despre neparticiparea gerundivului la con- strucțiile literare de efect, militînd pentru încărcarea frazei cu adjective la superlativ, eu pun să te sfîșie Buznac, Diabolo, El Zorab, Nabucodonosor, Allegro, Grigore, Negrilă, Medor, Pirat și Alba. Iar dacă mai îndrăznești să^mi bagi pe gît pe cîrpaciul acela de Piti- grilli, te voi da pe seama lui Benoni, Roșu, Lord, Pre- zident, Polux, Barbara, Mura, Sarsailă, Azor, Bubi, Ne- 93 gusu, Zefir, Schopenhauer, Lupți, Hector și Negru. Iar dacă, în timpul discuțiilor noastre filozofice, mai faci ocheade nevesti-mii și, la -masa, îi mai prinzi genunchii între genunchii tăi, ori-cît de prieten mi-ai fi, te tai în bucăți și te dau hrană lui Tigru, Oime, Nord, Ursa, Leac, Minos, Florin, Sever, Lulu, Taina, Cioban, Ham- let... Și, dacă vei scăpa totuși nehăcuit, voi chema-o pe Fetița și te va ciurui cu dinții ei de fier. Ascultă-mă : ca »să faci o frază literară de efect e nevoie să alternezi imaginile palide cu cele violente... BYRON Deoarece presimt .că n-am să ajung nicio- dată să scriu despre numele LUCA și .pentru că BYRON e un nume inutilizabil, ofer cititorului următoarea piesă : SOMNUL LUI MARTE 16 ianuarie 1903. Scumpă Solange, gîndul meu e cu tine întotdeauna. în orele tale de .somn, ore pentru mine de veghe, gîndul acesta te răpește și mi te aduce în preajmă. Simt mîngîierea ta, respirația ta parfumată, șoaptele tale. încep lucrul la proiecte. Le las îndată. Sînt omul unei singure pasiuni. Uneori, îmi este rușine că eu, doctor în aerodinamică, mă las copleșit de o dra- goste atît de fierbinte. îmi găsesc consolarea în gîndul că, fiind tînăr, știu să închin vîrstei ceea ce este al vârstei. îți trimit sărutări din inima Parisului etc., etc., Luca. 25 ianuarie 1903... și n-are rost isă te rușinezi. Ți-aș repeta de sute de ori că te iubesc, că ești lumina mea... etc., etc., Solange. P.S. Bucureștiul e în sărbătoare : 24 ianuar a scos lumea pe străzi. 30 august 1906, Paris... încerc acum să construiesc un motor cu explozie fără supape, pe principiul proiec- tului premiat, anul trecut, .în institut. Largi aplicații la carele de luptă. Invenția, dacă va reuși, îți va fi dedicată, scumpă Solange. Pe curînd, Luca. 94 8 septembrie 1906... Ești lumina mea, ți-aș repeta de sute de ori că te iubesc etc., etc., Solange. 19 februarie 1908. Ura ! Pe baza brevetului obținut pentru invenția mea Dispozitiv simplu de ochire pre- cisa cu arma în semiobscuritate, am fost invitat la Atelierele Centrale ale Aviației din localitatea S.P., la 16 kilometri depărtare de Lyon. Știi >cît mă gîndesc la tine... Luca. 24 februarie 1908. Sînt fericită. îți repet de sute de ori, de mii de ori că te iubesc. Tu ești etc., etc., Solange. P.S. Tata a fost ieri de o absurditate colosală. Pen- tru prima dată l-am auzit că vrea să mă mărite. A susținut tot timpul mesei tîmpenia asta. Mama a plîns. Bănuiesc că are în vedere o persoană anume — pe Filio- nescu, prociunorul, sau pe Blănaru de la Bancia Națio- nală. Fii încredințat... 30 martie 1908. Nu înțeleg. Despre ce căsătorie e vorba ? Tatăl tău doar știe despre dragostea noastră. Sînt contrariat. Scrie-mi degrabă... 8 aprilie 1908. Fii liniștit ! Solange. 26 mai 1910, Rouen ...Ce rost ar mai fi avut cores- pondența noastră ? Am suferit mult, desigur. Cum ai putut face căsătoria asta nepotrivită ? M-a emoționat nespus că i-ai dat băiatului numele meu. E o consolare, într-adevăr. Dar ce spune el despre această idee ? în ceea ce mă privește, îți rămîn etern credin- cios. Am inventat un proiectil de mitralieră cu traseu fumigen pe ultima jumătate a traiectoriei. Premiul Con- siliului de Război al Franței etc., etc., Luca. 21 august 1910, București ...Ți-aș repeta de sute de ori că te iubesc. Ai înțeles exact împrejurările. îți rămîn și eu, în fundul sufletului, credincioasă. M-a bucurat atît de mult fotografia... Cum rămîne cu călătoria în 95 America ? N-am înțeles, proasta de mine, ce e cu pro- iectitilul-isfredel. Scrie-mi pe nouia adresă, în Cotroceni. 2 iulie 1912... în fața cărora am făcut demonstrații foarte interesante, dar obositoare. Generalul Te/lor m-a asigurat că tancul sferic cu șenile suprapuse va intra în fabricație încă în toamna acestui an. Felicitări pen- tru mica Lucia. Cum văd, te învîrtești în jurul numelui meu. Te sărută, Luca. 16 decembrie 1912. Eram ia Găești la tanti Mărie cînd am citit în Universul despre călătoria ta în Bolivia. Mi se pare riscantă experiența, de aceea sînt îngrijorată și adesea nu izbutesc să închid ochii și isă-mi liniștesc gîn- durile. Visez de multe ori explozii îngrozitoare, iar tu, înotînd sub cascadele de flăcări... Dacă bombardamen- tul nu va avea precizia pe care ai imaginat-o ? Luca și Lucia știu mai multe povești cu tunuri și poligoane de foc decît cu zmei și Cosînzene etc. Solange. 15 iulie 1915. Cu greu țLaș putea descrie farmecul coastei californiene. (Urmează o descriere în porția vi- itoare.) Nu-mi pot ține cuvîntul de-a sta liniștit. Am scris colonelului Herbert Kopf rugîndu-1 să începem ne- întîrziat experiențele. Proteza nu va constitui o pie- dică în activitatea mea viitoare. Am gata o „aripă cu fantă", pe care Handley-JPage a și introdus-o în expe- riment. Mă bucură că urmărești ziarele pariziene. Da : iată-mă și laureat al Societății Regale de Astronautică ! Etc., etc., Luca. 1 octombrie 1915. Războiul mă înfricoșează nespus ! Ai să-mi faci mustrări : „Suflet de femeie !“ O mamă se gîndește însă la copii. Luca, Lucia și Lucan te sărută o dată cu credincioasa ta Solange. 6 noiembrie 1915. Călătorie admirabilă în Mexic și Anglia. Turnul Londrei, cu cheltuieli nu prea mari, ar putea fi transformat în rampă de catapultate a navelor supersonice pentru bombardamente de intimidare. Cu dragoste, Luca. 96 1 martie 1916 ...Știi cît de mult te iubesc... etc. Solange. 21 decembrie 1916, Salt Lake-City, Statele Unite... Apoi succesul biplanului Potez 13 ! A fost un triumf. Decorații, onoruri. Uzina mea primește comenzi fabu- loase. Te sărută, Directorul tău. (Dedesubt e desenată o floare sub o elice de avion.) P.S. Fii înțeleaptă ! Ne vom revedea. Vom fi feri- ciți. Copiii sînt ca și ai mei. De ce mînii pe Dumnezeu ? 18 septembrie 1926, Paris ...Nu știu, dragă Solange, dacă vînzarea caselor mele de pe Polonă te va putea scoate din nesfîrșitele tale încurcături bănești. Dispune de ele cum vrei. Iți -trimit actele necesare vînzării. Uzi- nele sînt amenințate să se închidă. Pe toți i-a apucat din senin o grijă exagerată pentru pace. Deocamdată un icter. Sînt mai îngrijorat de piciorul drept în care, după toate suferințele lui, a mai intrat, la ultimul expe- riment cu bombe fuzanțe, o schijă de 15 milimetri. Prietenii mei Fran^ois Rateau, membru al Academiei de Științe din Stockholm, R. Katzmayer, directorul la- boratorului aerodinamic din Franckfurt, Maxime Tous- saint de la „Magnificum" și «alții, au făcut propuneri pentru Academie. Intru, după cum vezi, în familia nemuritorilor... 26 mai 1929 ...Sînt lucruri pe care le-am aflat prin bunăvoința domnului Ernest Barbete, reîntors de la Pa- ris. Am rezolvat problema caselor. îți mulțumesc din suflet. Țd-ai explicat. Stăm prost: venituri nesigure. George e mereu suferind. Nu știu cum o vom scoate la capăt. Guvernanta și șoferul au cerut sporirea salariu- lui. îți repet de o sută de ori că te iubesc, dar nu fi ridicol ! Dragostea mea e mare și statornică. Solange. 2 octombrie 1930. E o minune cum de am putut scăpa dintr-o explozie care a desfăcut în fărîme fiecare obiect din laborator. A dispărut fără urmă și peștișorul roșu care împletea nevăzute traiectorii în acvariu. Ra- 97 cheta proiectată de mine zboara ! Combustibil ideal. Rănile, nu grave, m-au ținut totuși la pat. Suferința a trecut. Proiectez acum un sistem teleghidat de con- ducere a avioanelor de asalt, la mare înălțime. Nu în- țeleg de ce-ai mai .acceptat sarcina... Șase copii, Doamne, e o cifră ! O răspundere ! Te rog urmărește în ziare experimentarea proiectilelor „Solange", la St. Cyr... 6 mai 1935, București... Așa a murit bietul George ! Firește, -am suferit. Au suferit alături de mine și copiii și cei trei cîini de vînătoare, statornica lui pasiune. Am fost legată de el. Fii înțelept ! Dragostea ce ți-o port este curată și neștirbită. Dar, vezi, depărtarea... Uneori, nici nu-mi pot aminti cum arăți. Mama regretă acum : să fi mers cu tine, îmi spune, să fi fost alături de tine, în toate încercările. Ce complicată, de neînțeles este viața !... Nu te sfătuiesc să accepți proba de încercare a gazelor asfixiante. Nu poate fi angajat pentru asta un om oarecare, un șomer ? Scrie-mi degrabă. Solange. 2 octombrie 1935. Numai o lună de zile de răgaz, te implor ! Mă gîndesc cu gingășie la tine. Urmează să experimentez la Hamburg acceleratorul cu eter. Lucra- rea îmi dă bătaie de cap. în orele mele de reverie am gîndit la construcția unei grenade minunate, minunate. Ne vom revedea .curînd, eu glorios, tu fericită. 26 mai 1939. Cine ar fi crezut că vor mai trece patru ani de la revederea noastră, la București ! Cît am putut vorbi atunci?! De cîte ori ai venit la noi, copiii tc-au asurzit cu nebuniile lor, încît n-am putut schimba măcar cîteva cuvinte despre fericirea noastră. A dispărut vînă- taia pe care dracul de Licurg ți-a făcut-o cu pistolul lui ? Sper că în curînd vei reveni acasă, pentru tot- deauna... Cîte lucruri admirabile ne vom povesti atunci ! Solange. 30 mai 1939 (Par avion). Acelor zile fericite le vom adăuga altele, vom fi alături, minunea mea. Lucrări ur- gente mă rețin momentan la Paris. Imaginez acum apa- 98 rate de război din metale ușoare, superdure. Patentul rachetei-ferăstrău, furat de nemți ! Dă-mi vești despre copii. Luca. 8 iunie 1939.,, Se vorbește de război. Ne gîndim cu grijă la tine. Părerea mea (ai să zici că sînt plicticoasă) este să te înapoiezi în țară, să nu te prindă eveni- mente neașteptate acolo. La București vei fi mai adă- postit. M-a revoltat impertinența nemților de a pro- pune să te cumpere ca pe o plantație oarecare. Să nu primești ! Fiii român demn de Tache lonescu ! Inteli- gența ta nu se cumpără ! Luca are iarăși neplăceri pen- tru situația militară. Lucia, Luoan, Lilica, Licurg, Lenți și micuțul tău Paul-Luca, sînt mereu cu gîndul la tine, Solange. 11 septembrie 1939, Paris... Scumpă doamnă, soțul meu, Luca, avea multă stimă pentru dumneata, de .aceea îți scriu ca unei vechi amice. Pe cît știu, familiile voas- tre au fost prietene. înainte de a încerca ultima și fatala lui experiență ou combustibil solid la Chalais-Meudon, mi-.a vorbit într-o seară de dumneata, informîndu-mă cît de gentilă ai fost luîndu-ți obositoarea îndatorire de-a ne vinde casele din Polonă și de-a investi banii într-un imobil central. Sînt încredințată că toate actele sînt în regulă și îmi por fi comunicate, împreună cu cecurile de chirie, care totalizează, după calculele avo- catului meu, peste 600 de mii lei... Mi se pare că afacerea s-a încheiat cam pe vremea cînd noi ne aflam în California. Cine ar fi crezut atunci că acesta va fi sfîrșitul ? Eram fericiți. Luca mă iubea ca un fanatic, mă adora. Am .fost unica, marea lui pa- siune, bineînțeles, fără a socoti știința căreia i-a sacrifi- cat viața. Băieții îi seamănă. Cel mare e student excep- țional la St. Cyr. Studiază balistica. în așteptarea răspunsului, ou multă afecțiune pentru dumneata și domnul George Blănaru, pe care, sper, rîn- durile mele îl vor găsi complet restabilit, Marie-Louise de Lucas Zamphiresco CABIRIA Filmul intitulat Nopțile Cabiriei și cartea numită Zilele Cabiriei. Definiție : o zi calendaristică este o perioadă de timp cuprinzînd douăzeci și patru de ore, formată dintr-o noapte și o zi — ale Cabiriei. CABOT Ursuz. Cap pătrat. Parcă un cîine ciobă- nesc ar da să-i treacă printre picioare și nu reușește... CADMUS Bărbat binevoitor, preocupat de împlinirea îndatoririlor sale pînă la a-și neglija familia și pro- pria-i tinerețe. Strădania i se concretizează în mici ser- vicii aduse umanității : un șalter bine înșurubat, o măsea scoasă fără dureri, o dantelă frumos împletită, un copil îngrijit cu răbdare. Ingrată istorie a civilizației ! Cer- cetarea nu ajunge niciodată pînă la considerarea acestor nespus de folositoare creații. Și asta numai pentru că ar fi nevoie de o minte dumnezeiască spre a înregistra și elogia infinitele lucrări mărunte. CAIUS Subtil și nărăvaș. (încă o dată a se remarca ce putere ilustrativă și deformatoare au numele care, formal, evocă ființe și lucruri comune !) Un Calus nu poate decît să tresalte în apropierea unei femei, să se aprindă la auzul tobelor și goarnei de luptă, să dea cu copita în cei care se află în preajmă. Și dacă nu sînt în- 101 cîntați la vederea unui sac cu orz, pot face destăinuiri formidabile în fața unei halbe cu bere. CALAMANDRINO Roșcovan, jucăuș, nestatornic. Are un zîmbet suspect de băiat care-și fură părinții, de prieten oare te îmbrățișează punîndu-ți mîna în gît. CALDERON Din familia Eleudron, Crisobolo, Cris- todulo. „Un îngîmfat și un fățarnic/' (A. Ross) „Cal- deron, cel lipsit de spirit." (Mario Lexa) „Calderon de la Barca, ingeniosul." (Baldasare Berna) CALIBAN „De la o vreme substanțele antibiotice nu-și mai fac efectul : microbii care circulă astăzi sînt supraviețuitorii tratamentelor de un deceniu, specii se- lectare cu .calități -și rezistențe biologice excepționale. în lupta pentru existență, cei slabi au pierit. Și indivizii societăților omenești s-au selecționat de-a lungul secolelor. Cei arțăgoși au căzut în războaie. Cei întreprinzători au plecat în vîltoarea furtunilor, au cu- cerit pământuri noi, dându-și sufletul sub constelații ciu- date. Bătuți de vînturi, fiii lor s-au desensibilizat. Cei inteligenți și talentați și-au închinat viața și eforturile unor idealuri ucigătoare : pictori, scriitori, muzicieni, savanți s-au măcinat în .singurătate, înconjurați de in- diferență, indiferenți ei înșiși dacă moștenitorii lor direcți vor fi sau nu la înălțimea lor. La vetre, pîndiți de neajunsurile vieții, minați de lipsuri și de boli de toate felurile, șicanați de legi ne- drepte și de impozitele tuturor stăpînirilor au rămas cei slabi și neputincioși, care, la rîndul lor au dat eroi ne- știuți și s-au epuizat. A supraviețuit o categorie de specimene cu epiderma tare și talpa grea. Aceasta a rezistat măcelurilor, emi- grărilor, bunăvoinței religioase, foametei, constrângerii, doctrinelor filozofice, apelurilor la generozitate, ciumei. Oameni groși, ei sânt fericiții pământului. S-au în- mulțit și devin tot mai mulți, pe măsură ce repartiția mijloacelor în societatea modernă permite o înmulțire 1C2 relativ mai sigură. Vor fi destui în anii care vin ca să nu se înțeleagă între ei și să fie gata, în goana după aur, să se sfîșie, să arunce civilizația în haos. Este de datoria cărților frumoase, a operelor mari, solide, fastuoase, pătrunse de lumină și dăruind lumină, să înlăture îngroșarea antenelor, să sensibilizeze din nou ochii și urechile, să preîntîmpine pericolul dispariției în materie a vibrației, salvînd-o din bolboroseala capete- lor turtite." (S. Faimaigusita) CĂLIN Băiat antipatic, netuns și snob încă de la cinci ani. „Ce mai faci, Căline ?" „Așe !" (Nume din categoria : „Agresiv românești".) CALIOPI Numele este frumos, dar numai purtat de o bătrînă. Ca să fii Caliopi, trebuie să fi trecut mai întîi prin stadiile Nina, Monica, Despina, Maria, Cate- rina, Eufrosina și altele. CALIOPI GRASOPOL Fusese o femeie de o frumusețe antică, desprinsă dintr-o frescă și azvîrlită de un destin ciudat pe malurile lalomiței. Avea prin 1940 o proprietate lîngă orașul P., unde lo- cuia vara și de unde trecea spre tîrg, de două ori pe săptămână, o dată ca să îngrijească mormîntul dom- nului Pericle, soțul ei — remarcabil negustor dintre cei vechi — și altă dată pentru a face vizită doamnelor Zottoviceanu. în trăsura deschisă, Caliopi Grasopol trecea ca o ducesă, severă și delicată și, odată, întîlnită pe podul Mihai Bravu, mi-a apărut ca o zeitate de dantelă. Avea în ochi o tristețe care prevestea cataclisme, mîna ei era subțire, talia idreaptă, mișcările eliptice. Doamna Caliopi s-a stins acum cîțiva ani și sufletul ei cred că odihnește acum în grădina în care sălăș- luiesc sufletele statuilor. CALIST De asemenea monahal. De tip Calinic, lacint etc. Calist Macedoneanu, Calist Călugăreanu, Calist Preuțescu. 103 CALMAN Trăiesc încă mulți ploieșteni care l-au râzut în prima zi a .sosirii lui în oraș. Era în iarna iui 1919. Bietul venetic tremura într-un pardesiu jer- pelit, solicitînd primăriei concesiunea unui debit de tutun în Piața Mare. A folosit cu abilitate fondurile debitului, timp de mulți ani, apoi a deschis o parfumerie împreună cu Ma- ricescu, un evreu întreprinzător. în noiembrie 1940, cutremurul de pămînt distruge magazinul, punînd capăt afacerii. Alungîndu-și asocia- tul, Calman solicită un împrumut pentru „românizare" și construiește în București, pe Calea Moșilor, o editură. Timp de doi ani, treburile merg bine, casa conlucrînd cu traducători anonimi și cu militari scăpați de front. O Istorie a lumii de H. van Loon, tradusă în ciuda drepturilor rezervate, aduce în casă cîteva milioane, iar reportajul Ard malurile Nistrului, vîndut prin Consiliul de patronaj și prin școli, adaugă alte două milioane. 1945, în toamnă : casa de editură lichidează. Clă- direa impunătoare e ocupată de un comandament mili- tar. Calman, proprietar și al altor trei blocuri, o dă- ruiește Uniunii Patrioților. Gestul e apreciat. în 1948, comisia de naționalizare a clădirilor îl ocolește. Anii trec. Prin 1953—55, Calman este expert al So- cietății ide stat pentru achiziționarea de mașini (S.P.A.M.). Călătorește în Grecia, Anglia, Brazilia și Australia. Din ultima călătorie nu se mai înapoiază în țară. Se află, ulterior, că într-o bancă elvețiană, Calman poseda încă din timpul războiului cîteva sute de mii de dolari, o avere imensă pe care Maricescu i-o trans- ferase cu abilitate. La Nisa, într-unul dintre cele mai distinse localuri, ținut de „Kalmann și Marissesco", se mănîncă mititei și sarmale de zile mari și se vorbește fermecător ro- mânește. CALMANT (Nume neatestat) De luat legătura cu Sedonal, Carbaxin, Bromoval, Pasifloral, Luminai și Lu- minaletta, Nervatil, Valenal și Cerebrosan ; de rugat să 104 se studieze Logica lui Hegel și să se facă rezumate. Eventual să se folosească pentru studiu și compendiul lui Henri Meprobamat. (în Felix Alean) CALOMIRA Galomira Calomiris, str. Făinari 45. (Ct.) Tocat la capete cu cuțitul fantezist al declinării. Asemănător lui Galileo Galilei (vezi numele). CAMELIA Insectă albă, din hîrtie cerată. Puțin falsă. CAMIL Se menține cu orice sacrificiu Ia ordinea zilei. CANDID Plăpumar în Sfîntu Gheorghe. CAPITOLINA „Gura ei mică mă îndemna, întot- deauna, la păcat. Desigur, nu întîrziam de-a întoarce capul și de a o gîndi toată." (Alexandru Ober) „Incon- sistentă, asemenea unei prăjituri cu albuș de ou." (Silvio Pavana) CAPITOLINA OPREA Afacerile o vor pre- ocupa pînă la moarte : cum să revîndă un palton vechi, cît să ia pe o broșă falsă, cît ar cîștiga dacă ar închiria camerele din față fără știrea Măriei Constantinescu, nebănuind că femeile în vremea noastră rezolvă aceste probleme la nivel diplomatic sau se folosesc de socie- tăți pe acțiuni cu tentacule uriașe — desigur la o altă scară, de milioane. CARIBDA Din categoria acelor femei cu voce băr- bătească, gesturi eliptice și dure, care ghicesc în cafea, avînd satisfacția adeveririi totale a previziunilor, și care știu ce s-a întîmplat în lume în ultimele douăzeci și patru de ore, devenind în anume împrejurări soții de ofițeri operativi, ocupați o viață întreagă cu studiul per- forării cazematelor. 105 CARMEN Un acordeon într-o orchestră cîntînd Wagner. CARMIL Ca și Erm.il. GARMIL GIURGIU. (Ct.) CAR OL „în /mintea mea unele lucruri și unele obli- gații s-au cam amestecat. Mă întreb adesea și caut să dezleg care a fost Carul Neumann, care Quintul, care e cel cu găinile furate, care a traversat Atlanticul în ’23, cum arăta Carol I, de ce nu l-a putut suferi mama pe Carol Niculescu — patronul magazinului «Greierele și furnica», de ce eu l-am înjurat pe Carol Magnul și dacă Carolina Mitulescu, cu care am trăit o jumătate de an, nu era cumva Carol Manolescu, celebrul escroc inter- național, considerat de toată lumea dispărut ?“ (Felicien Rotaru) CARP Din categoria Carpilor fac parte cei care-și servesc bine șeful, serviciul, direcția, instituția, asocia- ția, comunitatea, partidul politic, neamul, patria, uma- nitatea și care studiază în timpul lor liber astronomia pentru a determina cercul cosmic- mai larg decît uma- nitatea, căruia /să-i ofere serviciile în viitorul apropiat... CARTAGINA Brună, cu pielea foarte netedă, osoasă, proeminențe tăioase, șoldurile late, toată mușchiulatura strînsă pe braț și sub .genunchi. Vioaie, nerăbdătoare, fierbinte. CARTON (Nume neatestat) De vreme ce există un Elizeu .și un Arpad — nume care cer recompense și insigne de bicentenar, de ce oare n-ar exista și Carton ? Bărbatul botezat astfel trebuie să fie negreșit licențiat, sportiv, monden, bun matematician și soț desăvîrșit. Există o familie precisă a Cartonerilor, .amatori de curse 1C6 de cai și de călătorii în străinătate, neam generos de agenți 'comerciali și rugbiști (Carton Nițescu, Carton Zamfirescu, Carton Pope seu etc., etc.). CASANDRA „Pietroșița, tîrg arătos pe apa de plumb a lalomiței, sub bastioanele Bucegilor. Deasupra .străzii date cu păcură, un balcon al unei case de țară și, în balcon, printre florile de un verde și roșu ireal — o femeie voinică, în costum național. în timp ce înse- rează și pe cer începe să fluture Arcturus, ea vorbește ■șuierăitor, rîde zgomotos și, privind solemn în răstim- puri, salută trecătorii făcînd să-i zornăie salba magni- fică de sub gușa proeminentă. Lumea o numea madam Casandra. Era o femeie sub ochii căreia, desigur, se fondase cîndva masivul Carai- mauiului/ (Din Cartea locurilor) CASTOR Individ politicos, cultivat, agreabil, adap- tat la condiții de chiriaș în apartament de văduvă. CATINCA Nume ostentativ modern datorită tocmai vechimii și purtării îndelungate. CATINCA A. : „Se vorbește mult despre ea, în toate cercurile, în toate îm- prejurările, este icitată, imitată, ii se fac de două ori pe zi biografia și inventarul rochiilor. E o prezență atît de vie atunci cînd nu e, îneît, ori de cîte ori descinde în mijlocul oamenilor, trupul ei puțin și transparent vio- lentează ca apariția unui cardinal într-un .spital. Catinca e o legendă. întotdeauna ființa mărunțită de comenta- riile oamenilor intră în istorie înainte de vîrstă vene- rabilă. CATO „Cînd își punea galoșii, își ridica gulerul, își deschidea umbrela și trîntea după sine ușa, puteai crede că în sine a început să se dezmorțească un erou/ (Ser- gio Malaster : Profiluri) 107 CATY Una dintre cele mai vii eroine de roman î Caty Zănoagă. CAZIMIR Descendent din familiile vechi poloneze. Vorbește mult în ședințe, sistematic și combativ. Cînd vine vremea și cei care au vorbit se retrag la vatră spre a-și fructifica meritele și relațiile, Cazimir alege inva- riabil artele. „Pictorul Cazimir ? îl cunosc ! Tablourile sale sînt foarte elocvente1“ CECROPS Filozof. Avînd piatră la ficat, gîndea și se comporta ca atare. CELESTIN Din sticlă suflată. CELESTINA Din sticlă suflată, în care au rămas bule de aer. CELIA Sînt unele plante de salon cu frunze lungi și late, foioase, luxuriante. Sămînța lor e mică, din oțel, promițătoare ; floarea roșie, efemeră. Sufletul : de Celia. CELINE Subțirime anatomică de filigran, mîini foarte albe și reci (semn al melancoliei), nasul ascuțit și ridicat, trăsătură a caracterelor veninoase. Femeile lui Jean- Franfois de Froy, din acest aluat, caută umbra copa- cilor rămuroși, mîngîierile întîrziate și indecise, jocurile prudente, lucide. Alcoolul, cafeaua, tutunul, emoțiile, ceaiul, condimentele prăfuite sînt dușmani organici ai fiziologiei sale economice. Celine trăiește noutățile în doze homeopatice și e, întotdeauna, «suferindă de prea ampla recepție a mișcării. Cu o astfel de organizație, Celine supraviețuiește numai în apropierea clavecinului, harpei, pastelurilor fine, broderiei, vaselor de porțelan, rondelului. 108 CERDON Dacă n-ar fi avut luni, 16 martie 1936, orele 16,45, un costum ide haine în dungi, pantofi ne- gri bine îngrijiți și o cămașă impecabilă, n-ar fi reușit ulterior să fie ales membru corespondent. CERISA O Cireșică (vezi numele), însă mai palidă, cu o organizație nervoasă extrem de simplă, ca de flu- ture. CETI Ultima, și cea mai slabă, din cîteva zeci de copii trase de pe o gravură. CEZAR îmi aduce în urechi partea finală (Pinii de pe Via Appia) din suita lui Respighi, acea gr omofonică evocare a stridentelor marșuri militare, trecere în amin- tire a cuceritorilor lumii cărora le-au stat mărturie ne- schimbătorii copaci. A fi roman, a traversa Alpii Cisal- pini, a porunci barbarilor, a te înapoia triumfător... CEZARA De tipul Manola, Vintila, Costica, Vlada, Ohirila. CHARLOTTA Din categoria femeilor mari, întregi, depline, bine echilibrate, înzestrate cu multe calități, cu suferință și seninătate. (Vezi și LOT1TE.) CHILOM într-o lume de forme miraculoase, numele acesta stînd în mîini e o insultă. CHIMON (sau Kimon) Mai vechi decît veacul în care s-a născut. 109 CHIRIAC L Complicat, nefiresc în firescul său, uluitor de neplăcut, ca un obiect de cult brahman, care, cu .tot aurul și frumusețea lui, răspîndește teroarea. II. CHIRIAC CHIRIACESCU, proprietar de pivnițe- labirint, însurat de patru ori, nefericit. („Am vrut o fată săracă dar -curată, care să mă vadă ca pe soarele ei. N-am găsit-o. Dacă aveam mansarde și nu pivnițe, poate eram .mai norocos !“ — spunea el.) CHIRIACA Udă. Coborîtoiare din copaci înalți. CHIRIACA ENCIULESCU, trăind din chirii și din Kirya Eleison. CHIRIACHIȚA Tăietoare de noduri gordiene. CHLOE în loc de sînge, în vine îi curge unt- delemnul. CHRIS Un geam lovit ușor. Locul rămîne însemnat de un mănunchi de raze. Acolo, în -acel accident, să- lășluiește ideea lui Chris. CIBELA (A nu se confunda cu CIBA, renumită firmă de medicamente !) Fată transparentă. Mă gîndesc la acele mici vietăți acvatice prin ființa cărora lumina pătrunde ca p.rintr-0 foiță. CICI Mărgică de gheață. CINCINAT (Ca și PATRULAT.) Știe tot, înainte ca evenimentul să -se fi produs. Reporter ideal. CINIA Din neamul Cinicilor. 110 CIO-CIO-SAN (Care- să fie numele ei și care al fa- miliei ?) Triplu salt. CIPCILI (sau CIPCI) în copilărie, mama vizita ade- sea pe doamna Ieremia, a cărei fiică de zece ani scria poezii. De fiecare dată, la înapoiere, mama îmi aducea mustrări : „Vezi, în loc să te joci de-a armata și să faci pe președintele de republică, mai bine ai scrie, ca Ci'pidi, poezii !“ .Mustrarea, comparația mă umileau. Do- ream din suflet să fac și eu poezii, să dovedesc că nu sînt mai prejos. Invidia literară se manifesta, încă de pe atunci, veninoasă, neînduplecată. Dar la ce bun poezia ? într-o zi, Cipcii, purtînd o rochie albă, .spumoasă, des- cinse în magazia unde Tityre și colaboratorii mă ajutau să instalez o mare uzină de armament. Tocmai rostisem discursul și priveam proiectele din mîna inginerului-șef al șantierului, încurajînd pe generalii sceptici, cînd fata, cu ochii stinși, cu buzele palide, pluti într-o aureolă orbitoare și se opri pe o schelă lîngă capra de lemne și ligheanul cu cărbuni. Atitudinea ei fu grandioasă cînd rosti : „Țiculaș cu botul lung Ca in forma unui lup Ce pe pisici le alunga, Țiculaș cu coada lunga...“ Generalii mei fură cuceriți. Citeam acum în ochii lor încrederea nețărmurită, speranța. Construcția putea în- cepe. Atunci mi-am dat seama, prima dată, de funcția însuflețitoare a artei. CIPRIAN Aparține familiei netunșilor (Cătălin, Călin etc.). Ciprian, fizionomie de mătură însoțind oști în mari expediții. Comandanții lui Alexandru, la marea cumpănă, șovăie în credința lor. O parte se dezic de el și îl părăsesc. Rămîn cîțiva să-i țină tovărășie pînă la moarte. Sînt Ciprienii. 111 CIPRT ANA. Stranie feminitate ! Privirea derutantă, îumină albastră pe chip, un fel de a se purta care amin- tește zvâcnirile animalelor mici în ierburi. Cipriana 1 Viața unei cetăți scufundate într-un lac înverzit. CIRCE împinge, absolut sigur, la crimă. CIREAȘA — „Trec albe coicoare pe cerul de zguri... “ — Pe cerul de zgura, proasto ! — o corecta doamna Fii of tei a. — „Adînca vale umplînd-o cu vaet ; De toamnă și... singurătate..." — De unde ai scos singurătate ? Toanto ! Vezi ce căs- cată ești ? — „De toamnă tîrzie..." Ore în șir, Cireșică învăța, cu voce răstită, poezii peste puterile înțelegerii ei. Aceste poezii urma să le șpună invitaților, într-un viitor apropiat. Ore în șir, prin glasvand, auzeam aceleași și aceleași versuri și inter- vențiile mamei, exasperate. Era un martiriu. CIRUS Cirus losîpescu : expert în rezolvarea liti- giilor dintre fabricile de iaurt și producătorii coopera- tiști. CITA Dulce și venerată ibătrînă fără familie. Con- duce o casă cu șapte copii. Bunica mea îi încredințase pentru totdeauna cheile tuturor ușilor, pe care nu le dăduse nimănui altcuiva. încrederea a fost dezmințită : Oița a murit. GALIGULA (Autorul roagă pe editor să restabi- lească locul de drept al acestui cinstit cetățean roman pe care unii smintiți organizatori l-au -scos din rîndul firesc al alfabetului.) „Avea statura înaltă, fața palidă, 112 capul enorm, gîtul și picioarele foarte subțiri, ochii în fun- dul capului, tîmplele scobite, fruntea lată și amenință- toare, păr rar pe cap, în creștet neavînd de loc, celelalte părți ale corpului păroase/4 Și : „Natura îi dăduse o figură respingătoare și urîtă, dar el se trudea s-o facă și mai oribilă, aranjîndu-se în fața oglinzii, ca să inspire și mai mult teroare și groază. Era de o sănătate șubredă și la cap, și la suflet. Copil, suferise de epilepsie ; ca tînăr, era rezistent la efort, dar .totuși, cîteodată, îi venea un fel de slăbi- ciune pe neașteptate, încît abia mai putea merge sau sta în picioare și-și revenea greu din această stare..." Și:..................... „îl chinuiau insomniile, căci nu se odihnea mai mult de trei ore pe noapte, și nici atunci nu era liniștit, ci tulburat de coșmare și fantome, încît, între altele, a visat că marea stătea de vorbă cu el." „...Porunci să se aducă din Grecia statuile divinităților celor mai «strălucite prin măiestria ou care iau fost făcute și respectul de care se bucurau, între care a lui Jupiter Olimpianul, cerînd să li se taie capul pentru a fi înlo- cuit cu al lui. Prelungi o parte din palat pînă la Forum, iar templul lui Castor și Pollux îl transformă în vestibul. Aici se așeza adesea la mijloc, între statuile celor doi frați zei, și se înfățișa vizitatorilor ca să i se închine." Și: „întreținea legături imorale cu toate surorile lui..." Și : „Cîteodată, închizînd hambarele cu grîne, pricinuia foamete în popor..." (Suetoniu) CLARENCE (Vezi Richard al III-lea, la teatru.) CLEANDRU I. Insistent. II. Consecvent. III. Plic- ticos. IV. Exasperant. V. Biografia lui C. este exemplu 113 de imobilitate, în timp ce aceea a interlocutorului evo- luează rapid către sanatoriul de boli mintale. CLEMENT „Criminalul este criminal printr-o serie de împrejurări foarte omenești și multe din aceste îm- prejurări sînt explicabile la lumina zilei, pînă la a semăna cu scuze adevărate. Dacă crima a fose săvîrșită din cauza mizeriei, din desperare, e de înțeles, de ase- menea, procesul : cel care a făptuit-o a făcut un act de eroism pe icare, bine instruiți, l-ar fi făcut cei mai generoși studenți porniți sub stindardul omeniei. Dar dacă criminalul a ucis pentru a jefui ? Jaful, în unele situații, urmărește să transfere un bun sau o serie de bunuri dintr-o proprietate în alta, după criteriile unei justiții mai dinamice decît aceea a proprietarilor. Un individ și-a uitat, în lungi călătorii, și familia, și țara. Cine garantează că motivele care l-au îndemnat să pe- regrineze alături de Bălcescu și Ghica nu sînt mai în- țelepte, în perspectiva anilor care vor înlocui statul boieresc cu altul, mai drept ? Liniile explicațiilor lui Clement, într-o vreme de cenușie și degradantă orîn- duire, duceau prin gări uitate de mult de oameni, tra- versau peisaje de o nouă înălțime. Clement măsoară, trecînd pe lîngă uriașa cascadă a nefericirii, căderea, adîncimea. Găsește, o dată cu explicațiile, o mie de mo- tive împotriva fanatismului. Natura — spune el — face să înflorească în soare și trandafirii și ciulinii. Să re- ținem didactica naturii ! într-o zi, Clement a simțit o mare durere. Un bun prieten l-a insultat și i-a trîntit ușa în nas. Un act necugetat, firește. Explicabil de o mie de ori, ca și că- derea din pom a frunzelor tomnatice. Dar ușa s-a trîntit și, cu toate explicațiile, sîngele s-a ridicat în obraji. Sîn- gele s-a învîrtit de cîteva ori între obraji și urechi, a căzut prin site și trepte ascunse, apoi s-a liniștit. Cle- ment s-a simțit însă greu lovit. A început atunci să observe că mecanismele relațiilor dintre oameni nu imită, ci parodiază legile oarbe ale 114 naturii și că înseși aceste legi sînt nedrepte. Atitudinea Iui de .pînă atunci fusese contrară legilor naturii ome- nești, care ripostează, ia atitudine, confruntă. Fusese un snob, un călugăr ipocrit. Se simți mîndru pentru că se purtase pînă .atunci așa cum nu se poartă nimeni — fusese nobil .cum îi ceruse o idee țîșnită din neant. Dar așa nu se mai putea trăi. Se văzu amenințat de pericole îngrozitoare din partea unei omeniri răuvoitor pregă- tite, care ar fi în stare să multiplice crimele la mii și mii, dacă o singură crimă ar fi înțeleasă, cum propovă- duia el înainte, cu generozitate. își acoperi capul și, luînd din cui bastonul, coborî să se răfuiască cu vechiul sau prieten. (R. Orff : Cartea orelor de liniște, 1936) CLEOPATRA Agresivă, trăsături aspre, în piatră. Scrie piese de teatru (cînd poartă părul tăiat scurt) sau e vînzătoare în vreun magazin (în care caz e foarte elegantă și vorbește gros). CLEOPATRA ALECSAN- DRESCU : Fascinantă, lascivă, mobilă, spectaculară : „Da ci ți-am făcut, bre ?“ Poseda știința de a-ți aco- peri replicile cu buzele ei groase. Știa să strîngă în brațe, să mîngîie pătimaș, să se tăvălească în beția voluptății. Amantă desăvârșită pentru rafinații cărora le făcea plă- cere să audă, în momentele patimii, unele cuvinte precis evocatoare. CLEOPATRA RAREȘ : îmbrăca întotdea- una o robă neagră foarte lungă, cu mîneci japoneze, ca de călugăniță. Pe pieptul lat, cândva frumos, .atîrna o cruce masivă de aur. Nu se farda. Chipul părea de ceară, întins și galben. Trăia singură, retrasă, se ferea de pri- virile oamenilor. Adesea, nevoită să iasă înainte de prînz, se iascundea de căutătura bărbaților sub un voal cenușiu. Lumea șoptea că e sfîntă. într-adevăr, de la fruntea arcuită, pînă la pașii aplicați cu smerenie ca pe luciul unei ape, Cleopatra Rareș era însuflețită de sfîntul spirit... (— Cum, Cleopatra Rareș, locuiește în blocul vostru ? O cunoști ? — făcu într-o zi prietena mea Marcela G. — Biata femeie ! A fost cîndva de o frumusețe răpitoare. 115 Un diplomat căsătorit a întreținut-o ani de zile într-un adevărat palat, la Șosea. Primea vizite ilustre, în saloa- nele ei se petrecea în fiecare seară, pînă în zori. Ce risipă de lumină, de băuturi scumpe ! Ce femei frumoase pe- treceau acolo ! Știu că, desfrînata, n-a trăit degeaba î Se dusese faima rafinamentului cu care regiza -serile de dragoste ! Dar viața aceasta a avut un sfîrșit trist. Cleopatra Rareș s-a îmbolnăvit îngrozitor. A fost operată : tu- moră canceroasă uterină. I-aiu «cos tot. Cînd a reintrat în lume era alta. Pînă și -chipul și-a schimbat trăsă- turile. A devenit femeia angelică pe care lumea o pri- vește cu temere. Mintea femeii infirme își acuză viața dinainte fiind convinsă că Cel-de-Sus a pedepsit-o pen- tru desfrîul ei...) CLIMENA Luminos fulgurantă ca tablourile Berthei Morissot. CLIO Mlădie, limpede, exagerat precaută. Uneori șireată. A trăit cîndva, în vremuri istorice îndepărtate. A trăit între 1162 și 1196 e.n. CLITEMNESTRA Rețineți intenția Clitemnestrei! (titlu de roman). CLITO Metamorfoză : pisică albă traversînd Via Appia ; mamă îndurerată cerînd .răsplată seniorului pen- tru fiul plecat și căzut în cruciadă ; nevastă de pescar în port vestic francez ; comunardă asaltînd coloana Ven- dome ; președinta Societății femeilor ortodoxe (1932— 1936) ; cronicar cinematografic la ziarul România noua, după ’44 ; fată albă, delicată, asoultînd cu mine sonate în încăperea intimă, p.rivindu-mă în răstimpuri languros, lăsînd să-i alunece fusta de tergal ca să-i pot admira în- cheietura genunchiului. 116 CLO Femeia cu acest nume poartă întotdeauna haine în culori aprinse, cu falduri și cordoane. Tăcută, casnică, perfect credincioasă, ca Penelopa. CLORI Ciori și Daliso, cantată pentru soprană și tenor de Benedetto Marcello. CLORINDA Liniile -chipului alungite. Ochi negri, mtunecat-sclipitori. Caracter angular, voluntar ; simpli- tate elegantă de pasăre marină. Decorativă în vorbire (vocea cristalină, puțin vulgară), cu imagini pregnante, colorate, cu mobilitate și inteligență. CLORINDA ILA- SIEVICI, matematiciană eminentă, a obținut premiu! „Țițeica" în 1935. (După cum se vede, matematicienii au o biografie sumară !) CLORINDA BARAVACHE : fiica unei croitorese. Umblînd într-o zi la mașina „Pri- mus", a fost cuprinsă de flăcări și în cîteva zile a murit în chinuri îngrozitoare. CLOTILDA Frumusețe legendară. Poate fi închipuită în spatele unei draperii de culoarea purpurei făcînd gar- gară. (Nu întoarce capul, puritane ! Și zeițele își îngri- jesc tenul, gîtul și unghiile !) CLOȘCA Dintre Horia, Cloșca și Crișan — Cloșca este cel mai puțin stimat. V-ați întrebat de ce ? Pentru că istoria lui e întru cîtva mai scurtă ? Pentru că bio- grafia lui este încheiată între patru pereți și nu în piață, spectaculos ? Pentru că a făcut un gest de eroism pe care ceilalți doi nu l-au făcut ? Pentru că n-a îngăduit să se lase tîrît în ochii setoși de sînge ai sutelor de gură-cască ? Pentru că a cuprins lucid soarta care-1 aș- tepta ? Pentru că a știut să moară singur ? De ce ? CLOVIS Cu lacăt de sticlă. 117 CNEIUS (Nume latinesc.) Două vulpi roșii, în mij- locul unui teren de fotbal. COCA Pe scara acestui nume au urcat fără nici o selecție, fără nici o chemare, femei de toate categoriile, de toate tipurile, încît de-atîta înghesuială nu se mai distinge decît o mulțime pestriță, amorfă, legănîndu-se în sus și în jos. CODIN „Să-l dezbrăcăm ! — urla seminaristul. Veți vedea că pielea îi e acoperită de blană moale, tărcată, de leopard ! Hai, trageți-i bretelele !“ (Giusseppe Lucea) COLETTE Femeie-pliant. Se deschide ușor, se des- fășoară ca o frescă, ca un paravan, poate acoperi lesne o existență chinuită, mizeră, dînd aparența unei înflo- ritoare căsnicii. COLHIDA Extravagantă, cu mari căptușeli anato- mice : gușă, pîntec lat, sîni mari, pulpe masive și altele. Vorbește tare, își invidiază vecinele pentru soții lor cu- minți, bea multe lichide. E o adevărată uzină. Dar poartă decolteu. Calcă strîmb. Plînge ușor. Se aprinde repede. Ia parte la înmormîntări. Adesea leșină. Uneori geme. Una dintre acele femei pentru care carnea pro- prie pare o povară, dar este în realitate o cochilie pe care elasticitatea universală n-o contaminează. COL- HIDA H. (vezi Acizi grași.) CONACHI Conachi Manoliu, inginer la gospodăria agricolă colectivă Țiigănași, regiunea Iași (din ziare). CONDRAT Intervine : „în ceea ce mă privește,./6 118 CONRAD Amiral, sau comandor, sau expediționar în Antarctica, sau mare chirurg, sau director general al metalelor neferoase, sau organist la Biserica Neagră din Brașov. Chip de bronz, o mare energie depozitată în maxilare (de altfel, canini proeminenți), umerii largi și o mînă teribilă, o mînă nedezlipită de un miner de saibie. CONSTANT Restant. CONSTANTIN Lespede cu inscripție sau mozaic. Dom venețian sau arc de triumf. CONSTANȚA Femeie înregistrată la serviciul stării civile al orașului cu același nume. CONSTANȚA RA~ MIRO ORTIZ contribuie substanțial și neobosit la rea- lizarea unor mîncăruri indigeste. CONSUELLA Frizerii, șoferii, impiegații de mișcare visează să se logodească, măcar pentru o zi, cu o Con- suella. Ei o văd în visele lor ca pe o floare albastră într-un cîmp galben, ca pe o zînă în costum de baie ca pe o țărăncuță cu ciorapi de nailon, ca pe o fecioară între hoți de automobile. De fapt, Consuella e o femeie gasteropod, impersonală și lipicioasă. COPPELIA „Pălărie largă, cu funde, sub care um- bresc gene tremurătoare. Odată, pe cînd mă aflam, în- tr-o primăvară, la curse, însoțit de prietenii mei Rudolf R. și Renato G. și pontînd pe Pămătuf, un roib îndrăcit care promitea Marele austriac, la o întoarcere a capului, în momentul cînd nimic nu părea să mă mai intereseze în afară de cursă, fui săgetat de privirea în- cîntătoare, violetă și adîncă, rece și totuși promițătoare, a unei femei. Era Coppelia. O sărutasem cîndva, într-o după-amiază de nebunii, apoi dispăruse. Coppelia, Cop- 119 pelia, de necrezut ! Era atunci o copilă. lat-o acum !" (Philippe Sapatino : Martingale) COSIMA Una singură : Cosima Wagner. Monedă forte. COSTACHE Al casei. Sub umbrarul sfătoșeniei, un suflet imaculat. Costache, ca și ANGHELACHE. (Vezi numele.) COSTACHE O., delicat scriitor al secolului nostru, autor al unor cărți în care tradiția literei româ- nești înflorește în forme -surprinzătoare, frizînd supra- realismul, dar -se păstrează lucidă și iclară. Din cărțile sale : Lucrurile care ne leagă, Reflecții la o călugăriță. Povestiri provinciale, Ocolul Bucureștilor in 15 ore, poezii, articole, scrisori, jurnal. COSTICĂ Strict autohton. Costică este simbolul ospitalității eterne a poporului nostru. Statuia lui să ocrotească orașele .și satele mereu și mereu primitoare. (Vezi și TICĂ.) COR A Diademă pe frunte albă. Poetul și-a dedicat manuscrisul pisicii Cora, ființă aleasă, din fauna Laurei, Beatricei, Elenelor. CORALIA Autoarele cărților de bucate se numesc îndeobște Sanda, Ortansa, Coralia. Cum de la bucate la medicină e un pas, Coralia se numesc și doctorițele. Uneori, se numesc Coralia și moașele, secretarele de doc- tori, precupețele. Una, Coana Coralia din Tutunari, fe- meie cu voce groasă și mustăți, Vinde cel mai bun borș din oraș. CORIN tr-o goană Tip febril, precoce. Orele lui se topesc în- .amețitoare. Trăiește într-un an cît alții în 120 zece. Tot lăsîndu-ne în urma, a ajuns să trăiască în secolul viiitor. Singur, fără contemporani. CORINA Turnul Cavalerilor are o terasă. Deasupra, o ferestruică. Ferestruica așa ceva, desigur lipsit de prospețimea obiectelor zărite înăuntru, ce acum își trimiteau spre nările mele parfumuirile crude, de ciuperci și mușchi scămos. înaintam pe o potecă bine bătătorită, încîntat de zumzetul gîzelor, al vîntului tremurat în tulpinele subțiri. Se întunecase. în stingă se deschise o scenă în- cremenită, cu oameni semănînd în înțepenitele lor ati- tudini cu bibelourile de Saxa. Cunoșteam bine perso- najele, așa că uimirea nu-mi redeșteptă de această dată palpitațiile de mai înainte. Lucrurile ar fi fost și mai clare dacă, de undeva, în 'surdină, n-ar fi revenit me- reu, obositor, obsedant, o frază dintr-o barcarolă de Chopin. — Și dacă bătătoritul marginilor nu este făcut con- știincios, golurile din material vor lăsa zgurii putința să se formeze... Șarja e ratată... Individul cu palma deschisă, cu toate că acum arăta indiferent, purtînd pe chip un zîmbet de ceară, fusese cîndva tatăl meu. în haina lui neagră, pe care o purta numai în zilele de sărbătoare, părea dispus să uite •cele întîmplate înainte de plecarea de-acasă, faptul că nu-mi spălasem genunchii, că mama întîrzia să se îm- brace, pentru că tocmai în ziua aceea se apucase să pregătească dulcețurile de mure, și dulcețurile nu erau încă deșertate în borcane. Mama stătea foarte inco- mod : rochia îi venea bine, era o rochie albă, puțin cam prea largă, dar era ținuta în care am iubit-o cel mai mult. în mînă ținea cîteva flori, dalii tăiate re- pede din grădină. Chipul ei era palid, de paloarea aceea pe care i-am cunoscut-o bine ceva mai tîrziu, cînd suferea de anemie .pernicioasă, înainte de-a muri. Și contrasta, așa albă toată, ireală în !această culoare penetrantă, cu geanta neagră, cu pantofii — cei cu funde mari, bondarii, cum îi necăjeam cînd intram în șifonier să mă ascund și-ii simțeam atingîndu-mi picioa- rele în pantaloni scurți. Soră-mea era tristă, fusese luată de la joacă, ar fi vrut să-și culce mai înainte păpușile. 262 Pe drum a trecut un camion încărcat cu mobilă, lată-i așezați în salonul nașului, tata mai emoțio- nat decît noi toți. Unchiul e senator sau cam așa ceva, are ochii ficși, a rămas cu mîna pe creștetul meu, îi este cald și s-a deschis la singurul nasture. Mîna cea- laltă ține un cordon viu colorat, un cordon de de- corație, pe care tata îl va purta de acum înainte la zilele de paradă, la tribună, cînd nașul îi întindea mîna spre a-i strînge tata două degete. Mîna unchiu- lui scarpină vîrful nasului, mișcînd ochelarii atît de caraghios, atît de caraghios... Mama consideră că tata își merită pe deplin recompensa, de aceea îmi potri- vește liniștită gulerașul, în timp ce mi se face o sete îngrozitoare. Va veni îndată, spune unchiul, ținînd mîna lui pe creștetul meu, nu e nici o supărare, dom- nia-sa n-are de ce să se grăbească, dar ce mare s-a făcut fetița, erai atît (și unchiul arătă cît). Senatorul sau deputatul sosi. Tata stă pe scaun, înțepenit în haina lui neagră, cu cordonul colorat peste piept, și .mama crede în sinea ei că-1 merită pe deplin. Unchiul aduce un pachet mare de țigări, apare nevasta senatorului sau deputa- tului, nu am știut niciodată bine ce era, dar nașul nu venise încă, el însă stătea de mult lîngă noi și mă ciupea de obraz foarte tare, de-mi dădeau lacrimile, iar .mama se scuza că daliile sînt cam trecute. Cum am aflat, ne-am grăbit să vă facem o vizită. Soră-mea, care umblă ca o căscată întotdeauna, răstoarnă văsu- țul de pe etajeră și-l face praf. Unchiul stă cu mîna în creștetul meu, îl îmbrățișează pe tata, soră-mea face o reverență, .mama se scuză >că așa e fata asta, neatentă (eu îi zic neghioabă), și, cum stăm în jurul mesei, pri- vesc cu plăcere văsuțul de pe etajeră, cu care m-aș juca al dracului, are culori splendide. Splendidă e și rochia mamei, să vedem cum o săti dea ea florile veștede unchiului, cînd va sosi, ea a fost întotdeauna stîngace (eu îi spun însă că e emotivă, pentru că și tata crede asta), și dacă unchiul și-ar lua mîna de pe creștetul meu, m-aș putea mișca în voie, nu ca acum, înțepenit între scaun și marginea prea înaltă a mesei, 263 cu omoplații căzuți de apăsare și tata așteptînd ca unchiul să-i povestească cum obținuse pentru el de- corația. E de mirare cum mătușă-mea, care apăru în ușă, enormă, purtînd pe decolteu un frumos lanț de aur, nu dădu mîna cu mine. Ea abia reuși să-i spună mamei că am crescut și să tresară cînd o văzu pe neghioaba de soră-mea că se joacă ou văsuțul ei de pe etajeră, pe care i-1 și luă din miim, spre bucuria mea. Așa sînt oamenii în vîrstă, îmi explică tata, se gătesc mai greu, se mișcă mai domol. Puteam să-mi pun mai alene dulcețiurile în borcane — adăugă mama. Le-ai legat măcar ? Nu, cînd era s-o mai fac ? Dar să nu te mai aud cu alene ăsta, e un regionalism nesărat, zise tata. Unchiu-meu nu se așezase încă. Soră-mea începu să plîngă. Veni o femeie în vîrstă care strînse cioburile văsuțului. Cordonul se poartă pe .stingă, explică un- chiu-meu. Am vorbit cu însuși mareșalul palatului și n-a fost nici o dificultate. Mama îi șopti .soră-mii să lase văsuțul care-i făcea cu ochiul de pe etajeră, dar ea se duse aproape pe furiș și-l aduse să-1 admire. Mă- car de nu Lar sparge. M-ar bucura sad spargă, prea e egoistă și înfiptă, ar pedepsi-o Dumnezeu. Tata stă de vorbă cu unchiul, e senator și deputat, întîrzie încă să apară, oamenii în vîrstă sînt mai înceți și, săracul, suferă de diabet. Am ieșit pe poartă, mergem la nașul meu să primească tata o decorație pe care unchiul i-a promis-o de mult, pentru că trecînd pe lîngă un ma- gazin, no.aptea, a zărit în vitrină un scurt circuit care a făcut ca mătăsurile de-acolo să ardă imediat, iar el a spart vitrina și a localizat incendiul. Pentru așa ceva poate că ar fi fost bine să-mi spăl genunchii, iar soră- mea să-mi dea și mie pentru o .clipa văsuțul spre a-i pipăi netezimea incredibilă. Ai să-1 scapi jos, zice tata. Apoi : crede-mă, e ramolit. Nu seamănă cu frate-său ; lancu, la 82 de ani, se ține mai bine decît el la 50. Unchiul meu îmi lasă creștetul. Femeia în vîrstă, măturînd cioburile, bolborosește ceva foarte încet, abia perceptibil pentru mine care sînt mai aproape de ea, apăsat de palma grea a bătrînului. Cînd va veni, îl va 264 găsi pe tata .deja decorat, și n-ar trebui să se mire, tata merită pe deplin această nobilă recompensă, spune mama. De-acum veți avea o viață fericită, spune un- chi-meu, și cuvintele lui sînt de o gravitate -extraordi- nară pentru că e senator sau deputat, are partidul său și 'tata i-a făcut, se zice, anumite servicii electorale. De aceea, să ne retragem, copiii trebuie să doarmă de- vreme. Doar nu-i culcați la șapte, interveni mătușa- mea, privind-o cu grijă pe soră-mea care a luat de pe raft văsuțul neted și colorat. De astăzi, am hotărît, îi vom culca la șapte. Somnul este hoțul care te fură în folosul tău, spuse mama. Eram într-o trăsură, tata purta -cordonul pe care-1 meritase, soră-mea plîngea pentru că o luase de la păpuși, mergeam la unchiul meu, care avea să-i facă tatei o surpriză, și mama in- tr-adevăr ne culcă în seara -aceea la șapte ca să nu-i facă mătușii-mii plăcerea să ne mai lase o oră la joacă. înainte de a ajunge acolo eram de mult în paturile noastre. într-o poieniță, nu departe de rîu, am întîlnit-o pe Valentina. Acel profil, pe care l-am iubit atît, se des- prindea ca un detaliu de frescă de -pe fondul verdelui. Nu vorbea. Era ca și atunci, în ianuarie, pe banca parcului, nobilă și înghețată. Anii -care veneau așezau pe chipul ei o crustă de sticlă verzuie, foarte transpa- rentă. Nu văzusem încă pe Fra Angelico. Dacă ne-am da sieama la timp cît este de tîrziu. Undeva, sub copacul acela stă Nana, are doi ani, seamănă exact cu mine din fotografia ce mă înfățișează lîngă o căruță mică, copie perfectă a unei căruțe de la munte. Pocește cuvintele delicios, dar are pe chip aceeași seriozitate prematură a tatălui ei. Trec pe lîngă ea, îi mingii părul blond, fac cu ea dialogul nostru preferat, pe care nu-1 înțelegem decît noi. încremenit în tăcere, iată-1 pe Mihai înainte de con- cert. Undeva, la galerie, tușește cineva. Acordul inițial e ferm ca un fulger oglindit în lac. Cîntă Bach. Acest prieten a intrat în casa mea însoțit de domnul Bach, în copilărie îl cunoscusem și pe „domnul Mozart". Era 265 o medalie de argint pe care, mai pe urmă, am dăruit-o unei iubite de o frumusețe și noblețe repede trădate, știind că niciodată nu le pot merita. Se face ziuă. Să vezi în zori, la Voinești, cum în- tunericul, ca o mare, își retrage din livezi apele negre, și peisajul, uscat, se zgîrie de strigătul 'cocoșilor, ca f ereastra înghețată, iarna. — Cred că am aflat-o, spuse cineva în spatele meu. Oricum, căutarea m-a fost zadarnică. — Nici o căutare nu-i zadarnică... — Știam bine că am pus-o cîndva aici. — Intr-adevăr, spusei, căutăm lucruri puse cîndva în grija unei casete. Ne reașezarăm la biroul lui, el își desfășură în față hîrtiile și cercetarăm soluțiile propuse. — Astea sînt. E chestie de turnătorie. Cubilouri... — Dar ce ne venise adineauri să discutăm despre fontă ? — Nu, procedeul este asemănător ou acela pentru fontă. Numai că oțelul... — Așa ne rătăcim, uneori, cînd căutăm. Zîmbirăm amîndoi, paralel, exact, misterios. — Te-ai gîndit vreodată că s-ar putea ca pe alte planete să trăiască oameni care să fi descoperit de multe sute de ani procedeele noastre, cele de azi și pe cele pe care încă nu le deținem ? întrebă el, așa, de- odată. — Și lucrurile care au fost trăite, și cele ce vor fi trăite, să fi fost de cînd lumea consumate ? adăugai en. Era tîrziu. îi strînsei mîna, îmi împachetai prețioa- sele rețete și ieșii. Ce fericire ca, în unele clipe de derută sufletească, clipe ale saturației de adevăruri, să descoperi undeva, în adîncul ființei tale, un Gabriel. De notat că Proust își exploata pînă la exces Gabrielii — așezați în cerc în curtea sa interioară, cu aripile deschise, gata întot- deauna de zbor vertical către conștiință, decorativi și repezi asemenea elicopterelor. 266 GAD Vînzător de sticlărie ieftină pe care o dă și pe haine vechi. Mi-a pus în față o băiță de copil, de luciul și netezimea soarelui. Cunoscîndu-mă amator de arheologie, a așezat pe masă un serviciu de ceai care reproducea dispoziția Cloștii cu pui, — așa cum se vede în cărțile de istorie, fotografiată ca o nuntă ță- rănească. A reușit să mă convingă să-i dau un trenci uzat pe o oală de bucătărie și un joben aproape nou pentru două farfurii zburătoare. GAETAN sau Găietan. Carierist brevetat, descoperit de întreprinderea noastră irosindu-și virtuțile într-o cofetărie. Pregătea -cataifuri cu multe trepte și pentru cele mai înalte a primit de cîteva ori premiu. Rețeta Iui era .relativ simplă : în locul spumei, punea pesmet bine frecat. Economia era remarcabilă. Prin angajarea în întreprinderea noastră... Dar să nu anticipez. De la cofetăria în care fusese .remarcat de unul dintre șefii noștri, a fost instalat într-un in- stitut de cercetări alimentare. Clădirea avea opt etaje, el lucra la I, la proiectări. Desena pișcoturi, mar ți pan si napolitane cu două straturi de cacao. Ca să traducă în producția de serie complicatele sale inovații, tre- buia să coboare la subsol, unde se aflau laboratoarele experimentale. Pornea pe scări, însă nu izbutea decît să urce. Făcea aceasta din instinct, niciodată nu-și dă- dea seama că -a greșit, astfel că se pomenea față în față cu directorul, care-și avea biroul la VII. Se tre- zea din eroare și, ca să se salveze, îi oferea un biscuit sau o caramea de carton : prototipul. își propusese să fie mai atent. Dar îndată ce ima- gina o nouă prăjiturică, o nuga, de pildă, Găitan alerga pe sala etajului său și se repezea apoi la prima treaptă întîlnită. Treapta urca. într-o zi a fost, găsit pe aco- periș, purtînd un paner cu ouă și un tel. Era dat jos cu vorbe bune, de fiecare dată. îl obo- seau prea mult indivizii care-i aduceau aminte că ser- viciul său e la etajul I. 267 De la institutul de .cercetări, fără să fie scăpat din vedere de șefii noștri care-1 remarcaseră în cofetărie, a fost angajat la un furnal. Lucra corect, dar nu de puține ori era găsit așezat pe-un scăunaș, cu ochii la fumul care se înălța, gros, .spre bolta halei. Uneori ieșea în curtea uzinei să privească ou aceiași ochi ga- leși fumul marelui coș. La noi a venit într-o toamnă. Prin angajarea în în- treprindere a reușit să facă un salt extraordinar în activitatea lui, care se prevedea, de mult, strălucită. Noi instalăm ascensoare. A făcut, încă din iarna ace- lui an, cîteva experiențe remarcabile. El este inova- torul instalației de la „Lido", acel lift cu care pasa- gerii (așa cum au scris și ziarele) au ieșit într-o seară prin tavan. Curînd după aceea, a transformat o scară de zugrav într-o scară rulantă, folosind doar asemă- narea de nume și treptele. Bazîndu-se pe calcule minuțioase, a mai inventat un planor, o rață mecanică ce zboară și o soluție de cres- cut cocă, de două ori mai activă decît drojdia de bere. Lifturile nu funcționează acum mai bine, ele abia reu- șesc să urce, și o fac asta din instinct, în schimb că- lătorii către etajele superioare au întotdeauna în cabină o jucărie plăcută sau un mic cozonac bine crescut. GAETANA I. Băiețoasă, îndemînatică. De la cinci- sprezece ani mușchii i se destind, coapsele i se rotun- jesc, dar rămîne grăbită în mișcări, arcurile interioare se desfac prea violent. Tendințe frecvente de-a înre- gistra performanțe de forță și abilitate. La treizeci de ani, își bate soțul, soacra, vecinii, în timpul /unei dis- cuții oarecare despre curățatul spanacului. Femeie din categoria celor care pot încheia socotelile într-o noapte, după o petrecere ;cu dans, .și pot pleca într-o expediție în Antarctica. II. O Gaetana era bărbat, practica fotbalul și își cotonogea excelent adversarii. 268 GAFIA Nu-i un apelativ trucat. (Vezi în .acest sens : MANIVELLA.) Numele aparține țărancei Gafia Rusa din Gherla (Cluj). GAFIC „L-a cunoscut pe Dumnezeu. Așa cum de- scrie el prima întîlnire, cînd s-au făcut și recoman- dările, se pare că Dumnezeu vorbea perfect limba română, deși avea unele opinteli la conjugarea lui a tace-facere, era perfect informat asupra actului națio- nalizării (cu care nu era de acord), interpreta cu dex- teritate unele discursuri ale miniștrilor. Gafic era con- vins, prin 1948, că Domnul și stăpînul a toată suflarea este interesat ca un autoturism, pe care el îl deținea de mai mulți ani, să facă curse la Buzău în fiecare săptămînă și să aducă de acolo vin și brînzeturi proas- pete, pentru a le vinde bine pe piață. Nu făcea parte dintr-o sectă, ci inventase o nouă religie. Unul care a trecut la gaficism a făcut cîțiva ani de detenție pentru că Dumnezeu n-^a mai colaborat cu el, în ultimul mo- ment, tocmai cînd trebuia să expedieze noaptea niște saci cu grîu, obținuți contra șperț de la o moară. , în ziua aceea, Dumnezeu ajutase pe un alt adept, din Craiova, iar aparatul de omniprezență i se blo- case pe nevăzute, pe necuvîntate." (Hari Bonifaciu : Scene). II. Adjectiv : gafic. GAIANEH I. întîlnită la întretăierea Căii Victoriei cu Bulevardul, A. era mai misterioasă decît oricînd. îi purtam un respect exagerat, îmi dădeam bine seama că tonalitatea convorbirilor noastre, plecînd de la acest respect, era falsă. Ar fi putut să fie o amanta de săr- bătoare. Dialogul dintre două schimbări ale semafo- rului era convențional. Mă preocupa, întrebînd-o dacă se înțelege cu noul șef al serviciului, cum ar .putea fi dezbrăcată. în privirea ei citeam tulburarea unui alt șir de judecăți decît icele pe care eu le dezvoltam. O firmă roșie se aprindea în răstimpuri deasupra Casei Armatei. Agentul de circulație fluieră o dată, scurt, sfîșietor. 269 — Dacă vrei să-mi dai un telefon și vrei să-ți răs- pund, fă-mi un semnal, îmi spuse. — Altele nu se mulțumesc nici cu trai, îi răspunsei pe loc. Agentul de circulație opri un Fiat 1300. Ea traversă strada. Era goală pușcă, și acum se strecura printre pietoni ca o amfibie. II. GAIANEH, lucrare 'simfonică foarte populară de Haciaturian. GALA I. „Viața este un pretext pentru a consuma tot ce este Carnal și Pămîntesc din noi. Vicisitudinile ei ne desfac cu un cuțit nevăzut, -coajă după coajă, fructul pur al Ființei oare rămîne Sîmbure, Esență. Nu sîntem noi înșine decît atunci cînd Moartea și-a înfipt bine dinții în -miezul adîn-c, rupînd ultimele fibre ale legăturilor noastre intime cu Temporalul, cu Pieritorul. între două Prăpăstii, Existența noastră pendulează în Sacrificiu general. Descoperim Suferința, ne atașăm de Iubire, perseverăm în Eroare. Ce se alege din toate astea ? Căzuți foarte jos, fulgerați din urmă de palo- șul Remușcării, abia tîrziu ne dezmeticim aflînd că drumul era «altul, Sublim și Mîntuitor. Atunci, Filozo- fia, Metafizica, îndeosebi, Arta, însăși Religia nu ne mai mîngîie. Sîntem rătăciți în desișul Potecii Ne- adevărului, contrar esențialmente Firii, Legii, Ordinii. Este prea .târziu. Sacrificiul final este lipsit de logică. De-;ar putea fi reluată Viața la modul chinuit al Su- premei Dăruiri ! Dacă viața noastră s-iar putea recon- sidera, s-ar putea relua de la Capăt, am ști bine cum să o trăim. Am trăi-o încă de la început prin Moarte, iar .Moartea ne-am pregătit-o, superb și categoric, în fiecare Clipă, în fiecare Detaliu al Trecerii noastre prin Valea fără de bucurii a Lumii/ Și astfel, filozoful ocazional Gala Ortopan de la serviciul financiar își dezvoltă fără oboseală «concep- țiile, în intimitatea a doi subalterni cu care ia o bere, tnansformînd pe negîndite limba românească într-o nouă germană, prin extinderea .scrierii cu majuscule de la substantiv la adjectiv și, mai departe, la adverb și 270 copulă. II. GALA GALACTION, remarcabil scriitor român ; mume simetric de tipul Daco Dacovici, Galileo Galilei, Nicodem Nicodimesou, State Stătescu și alții. GALACTION în Georgia trăiește un Galaction Tabidze. GALATEEA în epoca emancipării reale ia femeii, Galateea P. este un tip obișnuit. își crește exemplar cei patru copii, casa ei pare o vitrină bine aranjată, își iubește soțul, pe care îl îngrijește ou o afecțiune mai curînd demonică decît demonstrativă, făcînd ade- vărate minuni spre a nu-i lipsi nimic. Conduce cu mînă sigură, gospodărească, sucursala unei bănci, ia pante la conferințe, predă un curs de finanțe la Academia Co- mercială, scoate la tipar, în fiecare an, o nouă lucrare de specialitate. între atîtea preocupări, își pierde pentru un timp feminitatea, pentru că este greu .să disimulezi energia și hotărîrea. Soțul, atins în prerogativele «sale de șef al familiei, trăiește momente de descurajare și lînce- zește. Galateea găsește energii și răgaz pentru a-1 pune la treabă, -cu delicatețe și destulă, abilă șiretenie. — Fata a luat azi un 10 la botanică, spune zîm- bind ; băiatul, un 9 Ia matematică. (Este vorba despre notele obținute de copiii lor, firește, pe care îi meditează seară de seară, cu grijă.) Convențiile căsătoriei duc la solidaritate și respect. Activi de dimineață pînă seara, negăsind un singur moment de plictiseală, au destul timp ca să-și arate reciproc stima. O fac însă discret, prin mijlocirea unui gest oarecare, la masa, printr-o atenție modestă, de ziua lor. Galateea îmbogățește cu trăsături noi un tip ce încremenise, pentru toată lumea, la gherghef sau țesînd ciorapii. Cu dibăcia ei însuflețește o speță, con- taminează de bucurii simple, gîlgîitoare, pe cei din jur. Nimic gălăgios, nimic supărător în evoluția ei. 271 Trece printre lucrurile pe care le-a agonisit într-o viață de muncă cinstită, ca o flanelă moale pe mo- bila, mîngîind și lustruind totul. lat-o : în fața televizorului de curînd cumpărat, pare așezată în însuși centrul fericirii, și în jururi se învîr- tesc toate egal și frumos, ca la cinemascop. Este explicabil pentru ce, atunci cînd soțul i-a venit acasă cu un volum de Rimbaud, pe care ea îl cunoș- tea de mult, Galateea s-a înfuriat și, cu același tact care o caracterizează, i-a domolit impulsurile sale cen- trifuge : — Să ne păstrăm liniștea și încrederea. O fi fost el genial, dar n-a știut niciodată să-și organizeze un că- min. Avea perfectă dreptate. GALBEN și Galbena. Dar și Gălbenuș : Popesou C. Gălbenuș. (Ct.) GALERIA (Nume roman.) „în curînd (Vitellius) luă în căsătorie pe Galeria Fundana, fiica unui vechi praetor, și avu din această căsătorie un băiat și o fată, dar băiatul se bîlbîia așa de rău, că era aproape mut și fără voce.“ (Suetoniu) (Cititorul care a deschis dicționarul la acest titlu în căutare de nume romane va trebui să caute și la NORBANUS.) GALERIU Căutam o scrisoare adresată de un por- tughez agenției noastre. Galeriu era singurul care mi-o putea afla. Deschise imediat un registru și -căută la țări. — Portugalia : indicativul P. 3, zise. Luă din raft un clasor și căută din nou, de această dată la P. 3. Extrase pe o hîrtie un număr : 72. — Imediat, zise. Desfăcu un dosar enorm, puse degetul pe 72. Notă alăturat 34 262. 272 — Interesant, și .acest număr .se termină tot în 2, zise. Adăugă imediat : — Scrisoarea e ca și aflată. Parcurse o listă scrisă cu majuscule și observă : — E vorba despre o -cerere de tutun. — Probabil. — Tutun de calitate superioară. — Se poate. — Virginia... — Tot -ce e posibil. Aduse imediat un -nou registru, .află acolo două cifre și le puse pe hîrtie, una sub alta : — Sînt cifre-cheie, zise. — Excelent. — Trebuie înmulțite cu 3, după o scădere : cea mai mică din cea mai mare. Rezultatul era 28 002. — Tot cu 2 ! zise. — Minunat ! Dintr-un fișier extrase un -carton perforat, îl des- făeu și culese din șirurile de cifre care-1 încărcau trei litere : S.M.R. — Asta e direcția de unde -a fost trimisă, zise. Desfăcu -un pachet în care se aflau hîrtii vechi, o sugativă. Transcrise două alte cifre de pe un plic și le adăugă rezultatului aritmetic de mai înainte : — Doi ori doi fac patru, cinci și cu patru fac nouă, zise. — Exact. — Adăugăm coeficientul de 3,4 și gata. Notă pe o foaie separată 123/16. — Acum să mergem la raft, zise. La raft scrisoarea nu se afla. 122 era acolo, la fel 124. — Am înmulțit oare corect ? zise. Făcu proba. Revăzu clasorul, revăzu dosarul, revăzu registrul. — Coeficientul de 3,4 e îndoielnic, zise. Calculă din nou. Scrisoarea nu se afla nici Ia nr. 18 625/2. 273 — Nu se poate, zise. Portughezii nu scriu niciodată pe foiță. — Poate că scriu. îmi întinse nemulțumit scrisoarea. Era din Austria și se referea la o mașină de cusut intrată în reparație. Căută din nou în registrul de la început. Veni feri- cit să-mi spună că avusese el o bănuială. De 1202 era sigur : — Pentru acest număr, terminat de asemenea în 2, merită să mergi pînă la capătul lumii, zise. Și porni spre capătul lumii. în colțul vastului birou, se opri însă în fața unei mașini de calculat. — Spre a preîntîmpina orice surpriză neplăcută, să ne folosim de tehnică, zise. îmi puse în față mașina, apoi îmi aduse pe rînd zece cifre. Ultima se termina în 2. Se bucură sincer, tine- rește. Căută apoi zece minute. Scrisoarea nu era ni- căieri. — Mă surprinde, evidența mea este cea mai per- fecționată, zise. — Probabil. — Aș avea însă nevoie de un răgaz, zise. — Revin peste o oră. Au trecut două zile. Galeriu perseverează. A modi- ficat coeficientul, ultimul este de 2,02. Scrisoarea nu mă mai interesează. O corespondență ulterioară mă lămurește că stofa așteptată va sosi în- tr-o săptămînă. îl anunț pe Galeriu să nu mai caute. Se supără, face gălăgie, mă acuză de neîncredere. — Știi dumneata că supărările îmi ridică tensiunea arterială ? zice. — îmi pare rău. Și ce pot să fac ? — S-o căutăm. Nimic mai simplu decît să înlătu- răm eroarea. înainte de-a pleca să-și cerceteze mai departe regis- trele, îl întreb : — Ce tensiune ți-a aflat medicul ? — 22, zice. 274 Și ieși pe ușă, grăbit să afle unde se ascunde eroa- rea. (Nicolae Lot : „Purici de 18 carate") GALIA „Bună ziua, îmi va spune criticul, ți-am citit Dicționarul (dacă un dicționar poate fi citit, în loc de a fi consultat) și mă surprinde îngrămădeala în- grozitoare de observații nelegate între ele"... „Să tră- iești, îi voi răspunde, lucrurile disparate sînt, de fapt, raporturi. Cartea nu intră în categoria eseului, ca să aibă o logică a demonstrației, e o literatura, fără alte preocupări. îmi pare rău că n-^ai înțeles"... „Dar sînt adunate acolo, va continua criticul, toate variațiile po- sibile pe marginea numelor, fără ca în concluzie să se desprindă o idee majoră"... „Ideile sînt poate minore, ele sînt însă dispuse în atîtea zeci de chipuri că dum- neata, oare ai citit repede spre a admira un așteptat deznodămînt, le-ai consumat fără să-ți dai seama"... „E o carte cu de toate, va spune, pe bună dreptate, criticul, și cu nimic", adăuga pe nedrept... „Con- strucția ei riguroasă îți va apărea abia la o a doua lectură, așa că nu te grăbi", îi voi replica... „Mi-ar fi trebuit, totuși, un fir roșu, conducător"... va .mărtu- risi criticul... „A fost inițial, dar s-a descusut. Acum nu-ți rămîne decît să-i cauți copcile pe unde a trecut cîndva", voi arăta, binevoitor... „Dar e o carte ce nu se poate citi de la început pînă la sfîrșit. Mai comod e s-o iei de unde se deschide întîmplător, va mai ob- serva criticul... „într-adevăr, așa se și citește acea carte, îi voi răspunde, ea încearcă să utilizeze jocurile dis- tractive și să le convertească atracțiile în literatură. Sînt totuși anumite unghiuri în dicționar de unde se văd mai bine coloanele înalte, cele laterale, mai mo- deste, unele pridvoare, unele logii, unele dependințe. Ai însă grijă, undeva se va deschide deasupra bolta, vei avea în preajmă fresce și perspective foarte gra- țioase. Mi-e teamă să nu le treci cu vederea, ca într-un muzeu pentru care n-ai la dispoziție decît un ceas"... „Tocmai de lipsa gravității și a sublimului îmi este 275 teamă", va spune -criticul... „Mărturisesc că mie mi-a fost teamă, dimpotrivă, să nu le amestec în acest joc care nu urmărește filozofia, ci literatura. Și .apoi, quand on ne fait pas le Parthenon, il faut accumuler des py- ramides, cum zicea Flaubert", voi zice... „Dar te vor înțelege numai criticii ; cititorul obișnuit se va rătăci", va ^adăuga, în încheiere, criticul... „Cititorii obișnuiți mă vor citi și mă vor înțelege, pentru că și lor le place jocul mai mult decît filozofia de manual", voi replica, în încheiere, nu fără a simți în inimă acul critic al neliniștilor. II. GALI A Femeie galbenă, cu sînge și epidermă de cenuși încă fierbinți. Inspiră dragostea marilor spaime, poezia dulce a căderilor, senzațiile re- trovertite ale /traversărilor de nesfîrșite spații, în somn... 111. „Galia ta, statua de vată." (Robert Mench) IV. „Leșioasa, telurica, luxurianta Galie“ (Maeterlinck) V. „Galia este, toata, împărțită în trei părții(Caesar) GALILEO Galileo Galilei : începutul unei declinări incorecte. GALINA ...Ți-am admirat întotdeauna ființa emi- namente statuară, bărbia rotundă ca miezul moale al margaretelor, sclipirea enigmatică a ochilor verzi, în care se străvăd, fierbinți, mîluri de argint... GALLUS „Vopsește rapid și ieftin, lină, mătase, confecții, bumbac." (Din Universul) GALION Vezi Talion. GAMAL (subst. comun) strecurat din eroare numelor. „Sa iubești și să suferi ca un gamal." Hol ban) în lista (Anton 276 GARABET I. Comentariile ila un scurt roman inti- tulat „Adela" ar putea umple un 'dicționar. II. Evocă ideea realizării discrete în cariera literară. De aceea, ofer cititorului o povestire intitulată : UN OARECARE DOMN LAMPEDUSA Aveam neapărată nevoie de o bună reproducere a acelei fresce din 1450, ce înfățișează Florența îngră- mădită ca o construcție de cuburi pe marginea unei paranteze — rîul Amo. Urma să publicăm a doua zi, în suplimentul nostru literar, o nuvelă a lui Alfio . Ferrari și, cum acțiunea evocă orașul în vremea Me- dicișilor, reproducerea asta era ilustrația cea mai po- trivită. îl trimisesem pe Bruno la Biblioteca laurentină să caute. Bruno întîrzia. Șeful de rubrică începuse să înjure, retușerul amenința că pleacă la masă. în hol se certau doi indivizi cu bietul nostru Cappellini, pen- tru nu știu ce greșeală scăpată într-un anunț mortuar. Priveam pe fereastră : sub un cer tremurător, pe care rămăseseră în nemișcare doi nori cu profiluri de dra- gorii îngemănați, Campanilla lui Giotto părea o rampă de lansare a rachetelor, așa cum sta ea strînsă în chin- gile pietrăriei buclate. Ar fi tare amuzant să o vezi țîșnind deodată, spre cer, scoțînd pe toate ferestrele flăcări roșii, orbitoare. — Bruno e un cască-gură și un idiot, exclamai, plin de nervi. Secretara secției, care este și documentaristă, se ri- dică de la mașina de .scris și se duse la fereastră. Privi îndelung trecătorii, curgerea neobosită a capetelor, co- loanele de automobile ce abia înaintau printre turiștii încremeniți de admirație în fața clădirilor dimprejur. — Aș putea să jur, spuse ea, că .a dat o fugă pînă la Fiesole. Nu rezistă el farmecelor signorei Bandelli, mai ales spaghetelor pe .care le pregătește ca nimeni alta. — Porca Madona ! izbucnii, bătînd cu amîndoi pumnii în masă. Smulsei din cui jacheta și deșii, ilăsînd vorbă >că, dacă apare ticălosul, să fie imediat sechestrat în redacție. 277 — Să învețe să mă mai aștepte și el pe mine, spu- sesem. Via Tavolini mă înitîmpină ostilă, caldă și zgomo- toasă. Un băiat care oferea ilustrate turiștilor mă opri să-mi ceară un foc. îmi displăcu. Ar fi fost bine să-1 reped pentru viciul lui prea timpuriu (nu cred că îm- plinise cincisprezece iani), dar o bătrînă Cunigundă, cu- prinsă de curelele unor aparate de fotografiat, bino- cluri și portharturi observase scena și dădea acum -aprig din cap : o mustrare mai -categorică era de neînchipuit. Traversai pe la „Spinelli e figli". Obosit de așteptările acelei dupănamieze, intrai în trattoria lui Beno. Fui imediat salutat de la o masă de cîteva voci cunoscute. Trăsei un scaun între gălăgioșii mei amici, la fereastră, și cer ui o 'bere. Se vorbea despre -toate și despre -nimic. Felippe po- vesti cum a ars, noaptea trecută, un post de pompieri din Valombrosa și -cum un particular care -trecea pe acolo i-a învățat pe pompieri .să monteze furtunul la hidrant, pentru că, din cauza panicii, bieții oameni uitaseră. Se -trecu -la chestiuni politice și Ber-tucci tri- mise o ploaie de invective monarhiștilor, care -mani- festaseră în San Miniato, răsturnînd în cele din urmă chioșcul de ziare al lui papa Lionardo. Niccold Piele- de-Gîscă, cum îl numesc amicii, relată pe nerăsuflate ultimele noutăți în legătură cu isprăvile Mafiei, acțio- nînd acum, u-ndeva, în Calabria. Furăm pentru o clipă deranjați de Matilde și Lilia ; pipițele își luară însă re- pede tălpășița, urmate de unul înalt, mutră cretină și pletoasă, împreună cu aparatul lor mangiadischi, din care răcnea sau se sufoca Modugno. Trecurăm la dis- cuțiile literare. Felippe ne povesti una bună. Cei de la 11 Notiziario avuseseră plăcerea -să-1 cunoască personal, pe cine cre- deți ? Pe prinț. Zaharisitul venise din nou în redacție să-și vadă, zicea el, cunoștințele. A stat pe capul lor toată dimineața, relatînd întîmplări cu totul anoste, cu care Felippe nu voia să-și mai răcească gura. Prințul e prieten cu șeful, i-a făcut cîndva anumite servicii și acum nu dă Dumnezeu să descindă în Florența, fără să-i bată la ușă. Se interesează de -toate, își vîră nasul 278 în buletinele de presă, roagă să i se aducă cursul bur- sei, își consultă, de nu știu cîte ori, notițele, de care îi sînt buzunarele pline. Fapt e că^i ține pe toți de la treburi cu vorba lui lungă și prețioasă.. — Se zice că e al dracului de spiritual..., interveni careva. — Spiritual ca Pope..., îi răspunse Felippe. Pope era bătrînul care aducea dimineața șpaltele de la tipografie, un ursuz incurabil și un cretin nedi- simula/t. Rîserăm cu poftă. în fine, Felippe continuă spunînd cum, exasperați de zăbava prințului la șef, se înțeleseseră să scape de el printr-un joc ingenios. Organizaseră o ștafetă Morse, La interval de o jumătate de minut formau numărul de telefon din biroul unde se desfășura vizita, fără să pronunțe nici un cuvînt în receptor. Paralel, la același interval, făceau :să zbîrnîie teledispecerul. Asemenea semnale fac imposibilă chiar și o convorbire dintre cele mai pasionante. Prințul părăsise în cele din urmă re- dacția și toți putuseră să-și vadă liniștiți de treburi. — E un pisălog clasa întîi ! Nu-1 cunosc, dar toți vor- besc despre asta. — Nici măcar nu e original. Se poartă îngrijit și-și dă aere proletare. Toți nobilii ăștia au, de la o vreme, apucături populare, ca în ajunul alegerilor. Conduc automobilul, își fac singuri cumpărăturile, cască gura pe la meciuri. Ba chiar, de multe ori, întreprind ex- cursii lungi prin oraș, pe jos, ca să-i impresioneze pe proști. — Dar unde locuiește, de fapt ? — Dracu’ știe ! Se pare că își are castelul și matra- cuca undeva în sud, printre neghiobi. — Pe mine m-ar interesa să știu din ce trăiește, zise Niccolb Piele-de-Gîscă. — Nu fi prost, spuse icineva, închiriază cu ora un imobil-vagon dintr-o suburbie a Paradisului... Se rîse bine, din nou. — Și ce caută la Florența ? Felippe știa de la un prieten, unul Fabio Abbati, că prințul face literatură. îi citise aceluia într-o seară o 279 poveste încurcată cu un arendaș, cu o femeie trăind izo- lată într-un palat și altele, la fel. — Face și poezii ? Felippe nu știa. Convingerea lui era însă că nu-T exclus. Vizitează redacțiile în nădejdea de a fi .publicat. Nando, care tăcuse tot timpul, spuse că așa ceva nu e de crezut. Știa, dimpotrivă, că Lucani de la Stampa insistase o dată ca prințul să-i dea ceva spre publicare, dar că acela zîmbise, răspunzînd că mai tîrziu. Deo- camdată, e prea tînăr și arta, vai, e sfioasă și nără- vașă... — Vrea să debuteze la cincizeci de ani ? Nu e cumva prea grăbit, fraților ? interveni Raffalo. Eu cred că dacă deșteptul ăsta face imprudența să scoată din bu- zunar o singură pagină, se adună pe ea, ca muștele leșinate, toți filologii : ocazie spre a-și îmbogăți, desi- gur, colecțiile de agramatisme, de cacofonii. — Ei, bine, să nu exagerăm, sări Nando. Puteți spune despre el orice poftiți, numai că e incult și agra- mat nu. Se zice că are o minte foarte bine mobilată. — îl cunoști ? strigară ceilalți. — Nu-1 cunosc, dar de ce nu i-aș crede pe cei ce-1 întîlnesc și cărora le vorbește... — Prostii ! E unicul urmaș al unei familii de de- generați. Subiectul mă plictisea. Plătii berea și .mă ridicai. Trenul alerga în noapte cu o viteză nebună. în fe- reastră clipeau somnoroase, intermitent, semnale necu- noscute : erau semafoare părăsite în cîmpie, ferestrele unor vile veghind în preajma căii ferate. Era cald și, cu toate că ușa spre culoar rămăsese deschisă și spera- sem ca al unei familii nobile, dar am observat și destulă ostilitate atunci cînd cineva, într-un cerc în care Lampedusa era prezent, a exclamat : — Ce-ar fi să ascultăm, în sfîrșit, și o lectură a prin- țului ? Acela coborîse din .aureola pe care o construise sta- tura sa militară, se strînsese jenat între umerii lui lăți și răspunsese, panicat : — Nu, vă mulțumesc, nu așteptați de la mine nici o lectură : n-am nimic gata. Și-apoi, tot ce am scris pînă azi arată, vai, atît de provizoriu... Data viitoare, poate... Amatorismul lui nu poate fi, în nici un caz, .decît simptomatic. Avocați, medici, uneori chiar ingineri bîn- tuie adesea printre literați. Descifrează cu abilitate o partitură de Mozart, recunosc .cu ușurință un Cimabue sau Altdorfer, fac adevărate demonstrații spre a distinge exact un stil arhitectonic de altul, îți numesc, pe ne- răsuflate, pe toți ebeniștii de seamă ai Europei. Cînd vine vorba de literatură .se descurcă, de asemenea, bine, dar preferă pe Balzac și Stendhal unor Proust și Joy-ce. Gustul lor a rămas cel puțin cu un secol în urmă. Antonia deschise ochii. Somnul îi așternuse pe chip celofanul boțit al oboselii. — Unde sîntem ? — Am trecut adineauri prin Li vor no. — Spune-mi repede la ce te gîndeai ? ! Era un joc al lor, amuzant, inepuizabil. — La prințul di Lampedusa. Ea făcu ochii mari, alungîndu-și amorțeala : — E un domn, observă cu gravitate. 284 — într-adevăr. Mă gîndeam la aerele pe care și le dă... Se vorbea în lanumite cercuri că ar scrie •literatură. — Ah, nu-mispune, nu i-ar sta de loc bine. — Asta e și convingerea mea.. Conversația se învîrti încă un minut în jurul preten- țiilor aceluia, apoi trecu la observații privind alte per- soane : — Mario Alicanti ți-a lăsat, desigur, o bună im- presie... Trenul intră din nou într-un tunel. Căldura devenea și mai agasantă, cu cît înaintam mai spre sud. (Va urma) P.S. Vezi și GIOCONDA GARGANTUA Autorul acestui dicționar .scrie o carte de nume pentru că e neputincios, sărmanul, să scrie măcar un picior de Gargantua. (Cu Pantagruel se schimbă lucrurile.) (Vezi PANTAGRUEL). GASTON „în .societatea lui te simțeai întotdeauna ca într-o cofetărie/4 (R. Strauss : Zero) GAVRIL Privește prin fereastră vîrful acelui copac. De acolo se văd antena de (televiziune și turnul parașu- tiștilor. De pe ele poți distinge în depărtare contururile dealurilor. Un pas mai departe : Bucegii. De pe Bucegi se văd Țara Bîrsei și Valea Prahovei. Mai departe se leagănă măguri și clinuni, se ascund în văi ape (limpezi, cu sare curate și oamenii ingenioși. De la fereastra ta pînă la acei oameni ingenioiși se duc și se întorc căi ne- văzute, de argint și de piatră. Pe ele călătorește, de la începutul lumii, Gavril, spiritul rezistent, împăratul îm- păraților acestui pămînt. Mîngîi pisica cernii atinge piciorul și simt cum tre- sare, undeva prin Bucovina, pădurea încărcată de mi- resme. Pădurea e asaltată de vînturi reci, de fulgere văratice și, a/ici lîngă mine, cărțile bibliotecii au început să foșnească. Odaia se umple de lumină. 285 Sentimentul țării nu-i o vorbă, e o conductă ce își adună crengile răsfirate în tîrguri și sate și se varsă fastuos în hainele pe oare le îmbrac, în pîinea pe oare o frîng. N-am să mă despart de locurile acestei țări decît în mormmt, și atunci voi fi răscumpărat de rădăcini. GAYK „...Este singurul civil care poartă, atîrnat pe umărul drept, un susținător de armă/' (Urmuz, citat aproximativ.) GEA Nu a ieșit niciodată din casă. Nu a visat. Nu a dorit nimic. Sfîrșitul ei va fi o răpire, un cutremur, un incendiu. (Gea se numește, de mulți ani, mașina mea de spălat rufe.) GELA Copil incert, plicticos, destinat să devină pre- ședinte de club nautic, de comitet școlar. GELA R. O maniacă a telefonului. Convorbiri de ani-lumină. Su- biectul : cum a căzut pe gheață profesorul de germană, marți seara, înainte de a însera. GELU sau DISPEPSI1 Voi face un haz nebun de toți acei naivi care își închipuie că ascult muzică și mă interesez de istoria picturii din plăcerea, cum îi zic ei, estetică. Aseară am urmărit, în Oratoriul de Crăciun al lui Bach, revenirea unei anumite dezlînări a frazei care seamănă cu fosta mea profesoară de algebră. în simfonia Militară mă in- teresează îndeosebi cum e rezolvată stingerea unui incen- diu, cred că în afara intențiilor autorului. L-am studiat timp de trei .săptămîni pe Hans Holbein cel Tînăr, preocupat să surprind în portretele sale anume semne ale degenerescenței, datorate unor profesiuni gro- solane. Am descoperit astfel, cu destulă precizie, că 286 Portretul lui Thomas Goldsalve și al fiului sau trădează ocupația modelelor. Indiscutabil, erau negustori de porci. Priviți chipul tatălui — ars de soare, însemnat la mar- ginea ochilor de un zîmbet șiret care vrea să spună : acești godaci York sînt exemplare minunate. în două săptămîni, cu îngrijire și .porumb, ating 120 de kile... Am cercetat atent și Portretul astronomului Nicolas Kratzer, slugă a lui Henri® al VIII-lea, insistența reve- nirilor mele în acea sală a Luvrului în care -stă atîmat printre anonimi l-a și îngrijorat puțin pe paznic. Mi-a reținut luarea-aminte, la el și la Negustorul Georg Gisze din Muzeul din Berlin, o anume limpezime a privirii. Descoperirea m-a tulburat, de bună seamă. M^am privit mult în oglindă. Neîndoios, :acea lim- pezime lipsește din lumina ochilor mei. Oamenii aceia se ocupau cu multe potlogării, înșelau cu mult mai aprigă pricepere decît contemporanii mei, mîna lor îm- podobită ladesea cu inele scumpe (și cam incomode) părăsea mai ușor decît mîinile noastre instrumentele cu care sînt înfățișați (compase, echere, cuțitașe, foi de hîrtie cu însemnări), itrecînd repede la ciomag sau la pumnal, deși mai curînd la ciomag, frîngînd gîtul unui adversar, repezind pumni în capul unui amic de- venit obraznic după o halbă de bere. Și totuși... Totuși oamenii aceia aveau privirea mai limpede, mai inocentă decît a mea. Cum se văd pe chipul meu sem- nele unor vinovății pe care nu le cunosc ! N-am lovit niciodată pe .nimeni, nici măcar în gînd, n-am strîns nici unuia gîtul, ca să nu mai vorbesc de faptul că n-am îndrăznit, chiar atunci cînd mi-a venit o asemenea năstrușnică idee, să încurc cîteva hîrtii la biroul în care lucrez de mulți ani. Și ce fantastică iar fi fost expedierea la firma furnizoare a unei cereri de corsete, cîteva zeci de vagoane. Și ce figură tîmpită ar fi făcut șeful să primească asemenea comandă, tocmai cînd el aștepta mai nerăbdător planșete de desen ! Ochii mei sînt întu- necați, au în albul lor o ezitare cenușie, vinovată, la drept vorbind destul de penibilă. Liniile active iniei nu sînt măcar paralele. Sub -cearcănele foarte urîte, se lasă dungi adînci, oribile. Nasul aparține mai curînd unui 237 escroc decît unui funcționar care și-.a făcut toată viața datoria. Frecventarea, în continuare, a picturii flamande și a celei italiene m-a îmbolnăvit în săptămînile următoare. Giotto, iubitul dintotdeauna, îmi dădea mari migrene, Botticelli mă înfuria, Bosch, care avusese întotdeauna efectul unui tranchilizant, mă arunca el însuși în ne- liniști repetate, care se sfîrșeau în colici și grabnică ne- voie de-a merge afară. Am chemat medicul. M-a cercetat îndeaproape. Mi-a cerut să-i descriu toate simptomele. Chestiunea cu pic- torii și modelele lor am evitat-o, cît a fost cu putință, pînă cînd, după ce mi s-a uitat în gît, medicul m-a întrebat : — Cum stai cu .stilul gotic ? Ca oricare pacient care se respectă, n-am vrut să-i confirm că se afla pe-aproape de diagnostic, așa că l-am rătăcit puțin, cu diabolică plăcere : — îl găsesc prea ogival. — Pe Rembrandt îl tolerezi bine ? a insistat. — Numai după masa de prînz, dacă mănînc cu .mă- sură și evit alcoolul... Dacă nu, nu — fui nevoit să mărturisesc. Anumite compoziții de .mari dimensiuni mă balonează. — Asta este, zise doctorul. Se așeză la biroul meu și scrise cîteva pagini. După plecarea lui, remediile îmi părură destul de simple. îmi aflase o dispepsie pe fond neurovegetativ, înso- țită de .alergia specifică. îmi explicase pe larg, inter- pretînd caligrafia lui imposibilă, că va trebui să evit mîncărurile cu sos, condimentele și secolul al XV-lea. Maladia mea cerea îngrijire atentă, pentru că, spusese el, accidente mai grave decît cele pe care le avusesem sînt posibile. Oamenii din ziua de astăzi își supralici- tează stomacul și mintea cu alimente prea grele, unele de o toxicitate ce poate culca chiar un taur. Mi-a inter- zis cinematograful — excitant brutal al sistemului ner- vos —, lectura studiilor de filozofie, discuțiile cu prie- tenii, pasiunile (oricare ar fi ele), emoțiile tari, jocurile de noroc, tragerea la tir, poezia clasică și contemporană, 288 spiritismul, primirea și darea de sfaturi, eliberarea ade- verințelor, cearta, investigația și controversa, conservele de orice fel, fumatul, petrecerile cu lăutari, smîntîna, replica, conversația și contradansul, tăcerea îndelungată, călătoria în lavion, zăbava, mînia, smerenia, durerea și corespondența, literatura de referință și cea de ficțiune, cafeaua, Yehudi Menuhin, Kempf, Gieseking, Wagner, glucidele, preparatele cu tocătură, emisiunile radiofo- nice pentru școlari, jocul domino și letonul, veștile tari, blondele slabe, pesmetul sub orice formă, lumina prea puternică, întunericul prea obscur, purgativele, prepa- rativele, grafica de șevalet, brînzeiturile fermentate, re- zumatele, referatele, minutele, ceapa și usturoiul, Dela- oroiix și Daumier. Mă sfătuise să încerc o descongestionare a vaselor periferice și o descărcare a țesuturilor de cantitatea enormă a corpilor toxici. îmi recomandase Senphenol, de două ori pe zi, dimineața și seara, pe nemîncate. în prima zi de tratament, Senphenolul, excelent.. pro- dus Giba, îmi provocase vomitări și fenomene de sp.asmo- filie. După o săptămînă, cura cu acest miraculos medi- cament îmi declanșă o criză hepatică. Chemat din nou, medicul, se arătă satisfăcut de evoluția sănătății mele, prescriindu-mi să dorm, pe cît posibil, fără pernă: — Totul decurge normal, spusese la plecare. Foarte curînd vei începe să elimini. ; Chiar așa s-a și întîmplat. în ziua a șaptea, pe cînd dormeam fără pernă, întocmai cum îmi recomandase, simții lîngă mine, în așternut, că mișcă ceva. Sperietura fu scurtă și încercai îndată s-o stăpînesc, n-aveam voie s-o am. Din tîmplă sau din ureche, nu știu sigur, ieșise o frază care glăsuia cam astfel : Pentru că dincolo de unele aparențe, fenomenul se înfățișează unitar și cu implicații nebănuite... Era o frază pe care șeful meu mi-o turnase în minte în timpul unei discuții despre dinamica bilanțului, pe care tocmai aveam să-1 închei în curînd. în ziua care urmă, era într-o luni, vomitai mult : cîțiva nasturi și o minge roșie, de cauciuc, care mirosea puternic a abecedar. Recunoscui mingea pe care mi-o dăruise, cu treizeci de ani în urmă, unchiul Titu, cînd 289 împlinisem șase ani, și pe care o căutasem atît, după o joacă în grădină, cu Vică Anghel și Petrache Opreanu. Fusese o zi caldă, plicticoasă, mama făcuse, ca întot- deauna de ziua mea, gogoși mari, bine rumenite, peste oare turnase mult zahăr. Vică fusese de părere să ieșim din camera unde musafirii deveniseră gălăgioși, iar Jean Moscopol ne exaspera cu cîntecul acela nerod : în fumul de țigară. Petrache Opreanu mîncase opt gogoși, frate^meu numărase bine, pentru că și eu văzusem că o ia pe-a opta, așa că acceptase să ieșim în curte. 'Lelia nu voia, începuse chiar să plîngă, .spunînid ca d tică- loasă că e mingea ei, ca și cum nu știa toată lumea că eu fusesem cel care stinsese dintr-o singură suflare toate luminările tortului și tanti Nina, grasa, mă sărutase de-mi rămăseseră pe obraz semnele acelea scîrboase. Tîrziu, se întunecase de-a hinelea, mingea dispăruse fără urmă, tanti Nina îmi tot freca ochii țsă nu mai plîng, iar nenea Titu, în loc să promită că-mi va aduce alta înainte de (aniversarea mea viitoare, cînd avea să în- ceapă școala cu tot șirul ei de necazuri, cum s-a și văzut, rîdea de mine, zicînd : — Băiat mare și plînge ca o capră ! Curînd după aceea, mi-a ieșit pe pernă (am reînceput să folosesc perna, altfel nu^mi mai puteam odihni capul răvășit și așa de Senphenol) societatea literară „Junimea*. La început lucrurile erau clare: domnul Maiorescu, așezat într-un fotoliu, asculta pe poet cu o atenție de domnitor moldovean, felicitîndu-1 prin exclamații scurte și dîndu-1 celorlalți domni, îmbrăcați în șorțuri pepit și cu funde la gît, ca exemplu de com- poziție. Mai apoi, însă, a venit unul care a zis din ușă că patronul nu e decît un demagog, că n-are înțelegere pentru versuri, că istă pe fotoliu, cocoțat ca un Zeus în Olimp, și că o să-i amorțească mîna. Geea ce s-a și întîmplat. însemnările zilnice pe care le scria au tre- buit să fie întrerupte la volumul III. Alături ieșise pe pernă și mă privea ca o statuetă Olguța : spunea că mă văzuse cu ea pe munte, că intrasem cu ea la cine- matograf și cînd apăruse directorul, nea Costică Fran- cezu, nu reușisem decît s-o sărut la repezeală. 290 Cred că «trecuseră două săptămîni de boală, cînd mi-a atras atenția un zornăit prelung. Lîngă mine, în «timpul somnului, căzuseră bani găuriți, fise colorate, o mul- țime. Jenică dăduse .să le adune, dar din mîna lui zbu- rară doi porumbei. Mai căzuseră atunci abțibilduri, o tricicletă, un cub roșu, un yoyo. Yoyoul era nou și de o ifrumusețe fără egal, și m-iam mai liniștit, deoarece îl considerasem definitiv spart. Am dat să-l joc puțin, dar mina fost frică, pentru ică la radio lătra o voce aspră, pițigăiată, nenea Titu spunea că nemții vor în- cepe fără întîrziere războiul. Nu termină bine neferi- cita lui vorbă, că și începură să tropăie pe toate străzile soldați în uniforme verzui, cu căști ice semănau cu bre- tonul Lilicăi, proasta iui Dafinescu, și căzură chiar cîteva bombe. Am cules atunci o schijă perfect șlefuită și acea schijă iat-o acum lîngă mine, pe albul feței de pernă. Senphenolul nu dă, mia asigurat doctorul, fenomene secundare, nici obișnuință. După o oră, așteptînd să-și facă efectul, pe cînd credeam că mă voi simți mai bine, auzii în tîmplă bătaia cunoscută a pulsului și îndată ieși oglinda. O învîrtisem în timpul recreației mari în ochii domnului Sache, pedagogul. Băieții riseseră, dar Sache se prefăcuse că nu înțelege. După aceea, pe cînd desenam un ornitorinc pe maculator, o lovitură pu- ternică deschisese ușa : un grup de soldați cu o mitra- lieră pășise în clasă ; «unul așeză mitraliera pe trepiedul ei, deasupra catedrei, și un plutonier iceruse să ridicăm mîinile. „Cine are arme să le predea imediat." Ieșise lonescu M. Alexandru, care avea două pistoale cu do- puri, și le depuse pe marginea catedrei. Mă dureau în- grozitor mîinile și plutonierul fu de părere să le lăsăm, în sfîrșit, jos pentru ca lonescu M. Alexandru, care se așezase la loc, să se poată duce la closet să se spele. Cineva ne explică : directorul fusese dus de soldați și rebeliunea eșuase. Un avion aruncase afișe pe care scria clar ci.ne se poate considera întrnadevăr liniștit ? în schimb căpitanul companiei noastre era un zbir. Avea în plus mania faptelor eroice și, în acest sens, punea la caile în fiecare moment cîte o acțiune îndrăzneață. A format o grupă care urma să tatoneze intențiile inamicului. Făceam parte din această grupă, iîntr-0 zi am intrat în satul vecin și-am dat foc școlii. Ori că n-au observat, ori că nu i-a interesat, duș- manii noștri, amplasați dincolo de rîu, au rămas indife- renți la această faptă temerară. Oamenii din sat au ri- postat însă imediat. Echipa noastră, deși bine înarmată, a fost urmărită o zi întreagă prin luncă cu puștile de vînătoare, iar cînd m-au prins încurcat într-un zăplaz, m-au bătut măr cu furcile și ciomegele. N-au folosit nici rugămințile mele, nici mărturisirea că sînt de-ai lor și că nu mi-am executat decît ordinul. Am stat trei zile în in- firmerie, adică într-o căruță, mai curînd mort decît viu. Cînd m-am trezit, am fost ales să fac o incursiune, îm- preună cu al ți patru, dincolo de rîu. Am mers ipriln zăvoi mai mult șahiopătînd. De pe o colină împădurită ise zăreau, într-adevăr, pregătirile inamicului. Erau forțe, nu glumă, în special (tancuri, cam prost camuflate, dar iatît de multe, că ți >se făcea rău privindu-le. Am însemnat conștiincios toate ampla- samentele și ne-iam retras. Intre colină și pozițiile noastre era un drumeag de țară, apărat de vederea celor de dincolo, de ium val înalt de pămînt. După ce am trecut apa prin vad, lam apucat-o pe acel drumeag descoperit. 311 Două avioane iau apărut ia orizont. Erau I.A.R.^uri de-ale noastre, le cunoșteam bine de la Otopeni, unde fusesem la o nuntă, pe cînd eram încă elev. Cînd au fost destul de aproape, au făcut iun scurt viraj pe deasupra capetelor noastre, pilotul unuia mi s-a părut că mi-a făcut cu mîna. în clipa următoare, revenind, au deschis focul de mitraliere. Am crezut că e o glumă, dar m-am lămurit repede că nu-ii vorba de așa cevia. Armele trăgeau îndrăcit, gloanțele făceau să sară în juru-ine pietrele de pe drum, apoi cocenii de floiarea- soareku,. printre care am început să ne împrăștiem. Ne-au ținut așa un sfert de oră, înnebuniți de spaimă, alergînd cîteva zeci de metri, tîrîndu-ne prin vîlcele, stăpînindu-ne mînia, uimirea, clănțănitul dinților. Am reușit să mă întorc la grupa mea. Eram însă singur, căpitanul, căruia i-am povestit toate cele în- tîmplate nu vru să-mi dea crezare, nelăsîndu^se con- vins nici de mîna care-mi sîngera, nici de hainele care arătau ca vai de lume pe mine. A murmurat, într-un tîrziu, ceva ce semăna cu bi-ne și mi-a recomandat să mă odihnesc. De-atunoi înainte, ori de cîte ori stăteam de vorbă cu Petrescu, învățător în civilie de prin părțile Branului, apărea negreșit cineva care să tragă cu urechea. Petrescu (am aflat mai tîrziu, după -ce ia fost împușcat hi chip misterios la forțarea nereușită a podului) era, se pare, bănuit de participare la adunări socialiste în județul său. Fapt e că n-a fost acțiune la care .am par- ticipat ulterior în care să nu fiu însoțit de indivizi ce-mi voiau răul. Nu-d 'Cunoșteam eu bine pe dumnealor, încă de cînd eram de-o șchioapă ? Semnele de suspiciune erau de nesuportat, dar, spre norocul meu, atacul dușma- nului n-a întîrziat prea mult. Intr-o seară a început prăpădul. La început ne-iau pisat nebunește cu artileria. Au răs- colit fiecare metru de pămînt, revărsînd asupră-ne potop de fier și bolovani de pămînt. Apoi i-am văzut apro- piindu-se. Mi-am luat pușca și am .sărit primul, de în- dată ce lam (auzit comanda. Am alergat, trăgînd în neștire, înainte. Mi-am zgilriat rău 'bărbia într-o rețea de sîrmă ghimpată pe .care n-o văzusem, apoi, cu mîinile pline de cu o haină țărănească, aflată într-o moară, pînă la Ploiești. Știam bine că sînt dezertor, așa că ocoleam, pe icît îmi era cu putință, orice întîlniire cu oamenii. Pe undeva, pe la Buzău, înfometat, mîncasem mere dintr-o livadă, -și-acum stomacul mă durea groaznic. în fine, am întîlnit co- loane imilitare cu farurile aprinse, treceau în noapte fără precauțiile camuflajului, ca și icum n-iar mai fi fost pericol de bombardamente. La Ploiești aflai de la -un .copiii că se făcuse pace. Dar -cînd >să ies -din Românești, din pădure -cineva în- cepuse să tragă cu arma împotriva mea. Erau nemți, m-am lămurit, văzînd curînd după aceea cîteva Volks- wiagen-uri înaintînd pe șosea. încă o săptămînă și eram la București. Casa de pe Victoriei, unde fusese școala de dactilografie, nu mai era. Un proiectil o lovise în plin. Elevii, -nicăieri. Mai -spre toamnă am aflat că Letiția făcuse un copil, că mă -dăduse în judecată și că mă așteptau zile grele, îmi cerea confirmarea paternității. Dar -cum să i-o dau, cînd legătura noastră fusese absolut nevinovată și se putea dovedi că vorbisem împreună abia icu cîteva luni în urmă. Mi se păruse mie că feciorelnica Letiția e puțin umflată la chip și -că urcă greu scările școlii, dar nici prin gînd nu-mi trecuse... N-aveam nici un rost. Nimeni nu voia să mă pri- mească la -lucru. Dormeam la un vechi prieten, unul care -lucra la „Herdan". Pentru ică n-aveam cu ce să-i plătesc, i-am oferit, convins că mi-o va refuza, haina țărănească pe oare o purtasem, dar -care acum, în pragul iernii, mi-ar fi fost de folos. O primi și, -cu banii de pe ea, cumpără două kilograme de fasole, din care n-iam mîncat decît o lingură de ciorbă. Prietenul mă duse la -hale, isă cărăm saci cu porumb. Mă duse și la cimitir, unde se puteau face unele servicii 314 la înmormîntări. Cînd mi se pretinse insa -să sap la gropi, refuzai cu dezgust. Tot -căutînd, aflai de la iun -cunoscut că în blocul acela roșu de pe Romană, colț -cu Dorobanți, se află un apartament părăsit. Și 'alte apartamente fuseseră pără- site acolo și, în schimbul unei -bune sume de bani, plă- tibilă pînă la Anul nou portarului, puteam să mă insta- lez liniștit. Apartamentul aparținuse undi funcționare care fugise în Germania. Era luxos, extraordinar, nevisat vreodată. Am promis că voi procura suima cerută și mă instalai acolo. Băieții .cu care îmi petrecusem ultimele săptămîni, cu care împărțisem zilele negre -și cu care luasem parte la unele manifestații revendicative îmi cerură să vină și ei să locuiască -cu mine. îii refuzasem, și lacum îmi purtau o ură neagră, însoțită de amenințări. Letiția află ime- diat de noua mea situație, dacă se putea numi astfel, mă găsi acasă și se mută imediat cu copilul. își aduse și fratele, așa icum îi .spunea acelui individ bărbos care își alese imediat camera cea mare, instalîndu-și în ace- lași timp în vestibul un sac de piele, atîmîndu-1 de plafonieră. Era un sac pentru antrenamente pugilistice. Făceam, împreună icu familia, o foame teribilă. Le- tiția era rece și cicălitoare. Mă repezea pentru te miri ce, îmi scotocea buzunarele în fiecare noapte, în spe- ranța de a găsi vreun ban, și, neaflînd decît fire de tutun, se întorcea către mine ostilă, răzbunătoare. Fra- te-său mă tortura cu antrenamentele lui și mă amenința chiar canini va scăpa un upercut în falcă dacă nu-i aduc, de unde oi ști, băutură. Ne-am fi înțeles poate, pentru că copilul, care era foarte drăguț, ne uneia pe toți trei, dacă n-ar fi intervenit lucruri și mai grave. Portarul fugise și noul administrator .al blocului ne anunță într-o zi că vom fi aruncați în stradă. Aparta- mentul în -care stăteam aparținuse — spunea el — unui criminal de război, acum era proprietatea Comisiei de armistițiu, trebuie -să ne retragem la vreme, dacă vrem să scăpăm numai cu atît. Păstrai totală discreție asupra planurilor mele. Nimic nu mă lega de -căminul acesta în -care se petreceau de la o vreme lucruri urîte. De cîteva ori îl surprinsesem 315 pe boxer ciupind-o pe pretinsa lui sora, ba chiar muș- cînd-o de umăr. Upercutul promis mă și culcă la pă- mînt, într-o dimineață, în tâmpul unei discuții în care spusesem că nu sînt. orb și că văd ce se petrece, și n-aveam interes să o tot întind așa. Aveam de gînd să plec și să-1 caut pe vechiul meu amic, profesorul de logică și fizico-chimice. Pe cînd treceam prin Piața Palatului, cu gîndul de a nu mă mai întoarce, drumul îmi fu stînjenit de o mul- țime de oameni. Erau înfuriați, cineva trăsese cu pușca de pe o clădire învecinată și acum toți se jurau că acela va fi pedepsit. încercai să ies prin Boteanu, dar în față îmi ieșiră, ca din pămînt băieții de la internat, învârtind deasupra capetelor răngi și ciomege. îi îndemnau să mă lovească doi, mai hotărîți, erau Șindrilaru și Fosco, escrocul, apoi, ceva mai încolo, Ciocu. Sării îndărăt, trecui printre șirurile de oamenii și, cînd credeam că sînt salvat, îmi apăru rînjind căpitanul Stănescu, pe care-1 împușcasem la Bodeasca. Soldați cu armele întinse spre mine strîngeau rîndurile, somîn- du-mă .aspru să nu înaintez. Văzui dintr-o dată toate măștile cunoscute. Una per- sonifica Mânia, era crudă, ochii îi fuseseră inundați de sînge ; alta întruchipa Răzbunarea, ascundea o tăcere amenințătoare, rece, tăioasă. Mai în stînga rînjea Perfi- dia, albastră ca oțelul, zgrunțuroasă, țîfnoasă. în cercul care se strîngea necontenit mai apucai să văd, în treacăt, Necredința, Intoleranța, Strîmbătatea, Falsa Prietenie, înșelăciunea, Bîrfa, Gluma Idioată, Fățărnicia, toate exact -așa cum le imaginasem cîndva. Scosei din buzunar un șervețel de foiță, care-,mi ser- vea de batistă, îl găsisem în bufetul proprietarului meu fugit, îl fluturai o clipă în aer, în semn de bună pace. — Nu se prinde, ticălosule, strigă Stănescu. Omorîți oamenii și trimiteți iscoade printre noi ! Rușine ! urlară ceilalți. Moarte cozilor de topor ! Priveam ba într-o parte, unde erau manifestanții, ba în cealaltă, unde se aliniaseră în cerc soldații. Nici un om. Numai măști. 316 — Nu v-am făcut nimic. Credeți^mă, vă rog din toată inima... Măștile nu aveau cum să fie înduplecate. Rămîneau crispate, așa cum le construisem cîndva cu hîrtie, acua- rele și pap. Se auziră cîteva trosnete scurte, undeva în apropiere. Atunci, reconstituind fulgerător experiența pe care o trăisem de atitea ori pe front, făcui rapid un gest ex- cepțional. Repezii cîțiva pumni înainte, smucii o -baio- netă din -capătul unui Z.B. care-mi sclipea în față și, întorcînd-o îndemînatic, o manevrai ca pe o manetă. Tehnica fusese surprinzătoare. în momentul următor isimții cum tălpile mi se des- prind de pe asfalt, cum 'trupul îmi devine ușor, tot mai ușor și cum plutesc. Făcui o mișcare scurtă și simții ca-mi pierd echilibrul. N-aveam nici un interes s-o mai repet. îmi încrucișai mîinile pe piept și, urmînd ver- ticala, începui să mă înalț către cer. Văzui figurile în- cremenite ale celor rămași în marginea pieței, măștile nu mai exprimau nimic, apoi etajele coborîră pe lîngă mine. Eram parcă într-un lift liniștit, perfect. Acoperișurile rămaseră dedesubt. O pală mai puternică de vî-nt mă legănă către mijlocul pieței. Pretutindeni se înghesuiau oameini, soldați, cîteva camioane ardeau răsturnate. Ur- cam acum mereu mai repede, orașul se deschidea sub mine încîntător, se zăreau bine Poșta, Palatul Telefoa- nelor, iar mai în stingă, Foișorul de Foc. Statuia lui Carol părea o figurină de mașină ascuțitoare în mijlo- cul unei paste cenușii din care nu se mai descifra nici un gest, nici un chip. Trecui de stratul Nimbus, de zona (marilor vînturi și văzui, pe iun -cer întunecat, 'mulțime de stele. Grezui pentru o clipă că de undeva urcă .spre mine o .scară de pompieri pe care se cațără niște manechine. Iluzie. Era o .trombă de fum a -cărei sursă n-am lămurit-o. Eram mereu mai ușor, mai subțire, mișcările repezi ale curenților nu mă -mai clinteau măcar, stelele mă chemau cu sclipiri tot mai atrăgătoare, miraculoase, ca o plasă enormă încărcată cu alge. Undeva, jos, se zărea o pla- netă, era întunecată, era verzuie parcă și noroioasă, în- 317 văluită de fularele desfăcute ale fumuriilor, înecată în- tr-o liniște oare n-avea margini. Era foarte bine, totul îmi .apărea calm și reconfor- tant, singură curgerea nasului mă necăjea puțin și, mai mult, mă necăjea faptul că, în zăpăceala care fusese, pierdusem șervețelul de foiță cu care aș fi putut acum să-mi suflu nasul și să-mii șterg lacrimile, ce curgeau șiroi pe obraz, pe tăietura încă nevindecată a bărbiei. GEORGE I. Curată scoarță înflorată, așternută sub policioare cu străchinii de pămînt ars. II. în cer, sub bal- dachinul uriaș al perfecțiunii, o umbră adusă de spate respiră eterna primăvară a luminii. Universul, cu marii și strălucitorii lui sori, i se rotește în jurul frunții. Un cîntec general, percutant, izvorăște din fiecare alcă- tuire și răsună în spații, etern generator. Umbra se apleacă la intervale egale și întoarce o filă, cu graba mîinii care ține arcușul. III. Lucrător diabolic, geniu al cărții, marele meu contemporan declanșează în obiectele culturii deschiderea floriilor și curgerea transparentă a ideii. IV. Uneori, cînd mă privesc în acțiunile esențiale, .semăn cu cel care trebuia să fiu. Cercetez chipul aceștia care nu poiate înșela pe nimieni, ochii în adîncimea că- rora licăresc apele verzi ale îndoielii, fragmentele unei coregrafii niciodată fixate. Acesta ar fi trebuit să ră- mîn, dacă, sincer și deschis, aș fi înghețat în acea toamnă care mina -surprins .singurătatea. Mă 'strig : George ! întorc privirea și nu știu ce să fac. GEORGEL Patronul bodegii cu taraf : supraveghe- torul barăcii în care, cu o pompă și un borcan cu apă, se fabrică balauri ; femeia cu coadă de pește și patru mîinii, care aruncă în delir pe soldații în permisie și că- trănește ide gelozie pe servitoarele gură-cască ; mânuitorul pușcoacelor lovite cu măiestrie și geniu și care aduc norocosului cîșitigătoir un bibelou de ghips și o bucată de rahat; băiețașul firav care, în mijlocul arenei, în- tins pe roată, lovit și sfîrtecat cu un satir, sare voios 318 și zîmbitor în fiecare final ; profesorul care înșiră ra- pid toți anii cînd au apărut broșuri cu cîntece de lume ; soțul motociolistei Olga de la „Zidul Morții" ; sergen- tul care păzește gheretele și menajeriile, supraveghind împlinirea acestor minuni — toți, fără excepție, se nu- mesc Georgel. GERALD De la un itimp, bunul Moș Crăciun mă tratează cu seriozitate, încearcă să se adapteze preferin- țelor mele. în loc de trenuleț (electric, mi-a adus un Lammento de Monteverdi, soldații de plumb i-a înlo- cuti cu un Exultate și un Jubilate de Mozart. A com- pletat colecția, evitînd abțibildunile, traforajul, jocul Constructorul și agățînd de ramurile bradului, în loc, detalii de papirusuri. Am pășit în vîrful picioarelor pînă în camera mare. Am aprins lumina. Piramida de beteală și isclipiai a izbucnit din colțul său, ca o rachetă pe rampa de lan- sare. Agățate ide ramurile mirosind puternic a rășină, -îată jocurile care mă vor amuza pînă la Anul nou : Geraldine, Gerbino, Gerbury, Germaine, Gerson, Ger- trude, Gervais, Geryon, Geza, Gheres, Ghersin, Ghizdla, Giachetto, Giandomenico, Gianotto, Giles, Giosuie, Gizi, Godel, Godic, Gottfried, Graciano, Grazziella, Guida, Giinther, Gyogyver, Gynt și alții. Dam așezat pe covor, în rîndurli și clanuri. Ce joacă formidabilă ! Diacă știi isă-i faci să te iubească, te pot ajuta isă cucerești toate bucuriile lumii. Băiatul colonelului din apartamentul vecin mi-a spus că el a primit mingi și păpuși, dar, dacă iar avea el aitîția isoldați, iar porni imediat un .război ide o aseme- nea măreție, că iar scrie imediat ziarele. GERDA Severitatea însăși. GERO Ca și Emo, concentrarea îi vine de la larga utilizare. Nume pentru oameni care pot să alerge, să 319 sufere, să se certe, să fie înfrînți și să 'trăiască .apoi 80 de ami. Gero și Erno — (personificări ale existenței semilunare. Genii amputate. GETA Adolescentă fierbinte, urîtă, avînd atîta sînge cît nu cere dragostea, răspîndind iun parfum acrișor de provocare. Am în vedere un detaliu după Francesco Cossa : Fresca din Palatul Schifanoja din Ferrara, unde Geta apare ca o blondă cu capișon și cu părul căzîn- du-ii pe spate, într-o coamă desenată cu insistență. Pro- filul are pronunții tari, ochii sînt urîți, gura mare. Un umăr (ascuns și mîna stingă sînt desenate cu inspirație. Geta spune tînărului din fața ei : — Explică-mi de ce vii întotdeauna să mă privești ? Toate Getele caută explicații și doresc să știe de ce și cum, chiar cînd e vorba despre acte reflexe și func- țiuni organice. (Cel de-al doilea personaj feminin al scenei : Soniia. Vezi și acest nume.) II. Ulterior, cunoscut o altă Geta, de o feminitate liniștită și întinsă ca a iederei. De ialtfel, dicționarul de față îi descoperă și ascunde de foarte multe ori noble- țea, frumusețea alcătuită din jocuri de negru și verde. GETULIO „într-o seară, sub luna de o paloare în- grozitoare, marea căzuse foarte jos, în prăpăstii: parcă trupul ei se .chinuia sub tălpi. O femeie a strigat atunci : Getulio ! Nu știu dacă a răspuns cineva." (Nicolas Varga- Brasilensis : Amintiri). GHENADIE „Așa cum un vehicul trebuie îngrijit, adică încă de dimineață motorul (e bine) săd fie pus la încercare, după ce ai controlat nivelul apei în radia- tor, cantitatea de benzină, curgerea ei în carburator, starea cauciucurilor și sistemul de tracțiune, ca și în- clinația oglinzilor retrovizoare, semnalele de avertis- ment, arcurile, fotoliile, pernele, îngrijindu-te să nu lipsească din lădiță sculele de ajutor și, în special, icri- 320 cui, dar și -cauciuc de rezervă, apoi caroseria curată, parbrizul și vizorul din spate fără impurități, și, de asemenea, actele în cutioara de lîngă volan, ca să nu mai vorbim despre persoanele care urmează să urce, și propria ta persoană, limpede, calmă, scutită de fră- mîntări speciale și departe de băutură, de rătăcirile dra- gostei, tot astfel un Ghenadie trebuie bine verificat — prin cercetarea prietenilor, a lecturilor, a veniturilor și cheltuielilor, zilnice și anuale, a biografiei pînă la două- zeci de iani și apoi la șaizeci de ani și mai departe, a indivizilor cu care își petrece timpul, a femeilor pe care le iubește și, mai cu seamă, a celor careJ iubesc, a contribuției sale la fondul de impozite, a ticurilor și preferințelor, a culturii, disciplinei, stării sanitare, a principiilor generale de viață și a maniilor de toate fe- lurile, cercetînd manometrul crizelor tensionale, baro- metrul intențiilor, harta năzuințelor și arhiva aprecie- rilor sale asupra celor mai diferite acte istorice, de la începutul istoriei pînă astăzi, — pentru ca asocierea cu el, într-o întreprindere oarecare, să aibă ceva șanse de izbîndă/ (Felix Job : Fraze lungi înainte de masa) GHENCA „Pe an numai o dată la Ghenca merg, mătușa din casa moartă-n anul o mie nouă sute ; cu rochiile multiple ce par pe ea cusute, după puțină pîndă la geam, deschide ușa/ GHENCIO și GHINCA (Nume bulgărești.) Iconari. GHEORGHE sau IMOBILUL DE LA NUMĂRUL 40 A fost îngrozitor, a fost cumplit. N-aș vrea să-mi mai amintesc. îndeosebi căderea bîrnelor, vuietul acela înfundat, însoțit de itrîmbele de praf, care umpleau imediat încăperile, de trebuia să ducem batistele la gură și la nas, și urletele optimiste ale bătrînului, din care 821 răzbateau, se împuțina- seră. După cearta dintre frații bătrînului, care ridica- seră. nu știu cîte pretenții la averea rămasă, procesele îl șicanau și-1 oboseau peste puterile luii. Venise apoi războiul. în ’44, blocul de pe Mihai Bravu, cu prăvă- liile ce -aduceau venituri frumoase, -căzuse pradă bom- belor. în conacul de la Străulești se instalaseră obser- vatoarele antiaeriene nemțești, iar de pe cele patruzeci de hectare, răscolite de cazmalele soldaților, de insta- lațiile bateriilor de artilerie nu era nimic de recoltat, încercase -să obțină prin relații evacuarea domeniului, dar obținuse numai promisiuni. Grăbirăm pasul pe scări, Ernest epuizînd stocul său de chibrituri, și ajunserăm, în sfîrșit, în fața unei uși ce mai păstra pe alocuri urmele unei vopsele albe. In- trarăm. Bătrînul era agreabil. Ne-a întîmpinat cu bucurie, făcînd exces de -cuvinte plăcute, sărutîndu-mă pe frunte, părintește. îl felicită pe Ernest pentru alegere, mă îm- pinse cu un gest tineresc, și depărtîndu-se cîțiva pași, ca să mă studieze, insistă cu explicații amabile asupra importanței acestui ceremonial. — Foarte bine, Ernest, foarte bine, repeta bucuros, învîrtindu-se în jurul măsuței din încăperea spațioasă. Ne așezarăm. Fotoliul de piele pe care mi-1 oferi nu opuse acea rezistență dulce, cunoscută, a arcurilor. Că- 324 zui în adine, înfundîndu-mă în pernele sale flasce. Un praf înțepător urcă în nări. Pe undeva, în preajmă, foșni sub o mobilă veche un șoarece, dintre aceia pe oare i-am cunoscut bine mai tîrziu, răi și imprudenți; un miros de igrasie mă năpădi. Nici Sanda, nici Dinu nu sosiseră încă. Bătrînul sta în fața mea, rezemat de șemineu, și-mi vorbea despre Ernest. Mă asigura că e un băiat destoinic, deosebit de înzestrat în ce privește meseria lui, arhitectura. Era în- credințare că va face o carieră strălucită și-mi spuse de îndată că nimănui altcuiva nu i-ar încredința refacerea casei decît lui. Are gustul lucrurilor statornice și pri- ceperea de-a înțelege exigențele beneficiarului, condiție esențială în profesiunea aleasă. îmi adresă o grămadă de complimente, mă considera o colaboratoare virtuală a planurilor sale. — Vă veți căsători și vă veți simți bine în această casă, casa copilăriei mele, adăugă, arătînd tavanul. în timp ce-mi vorbea despre anii copilăriei sale, cînd toate ^treburile mergeau bine și părinții trăiau, iar tatăl lui făcea dese călătorii în Franța, cercetam curioasă încăperea, despre care Ernest îmi vorbise de multe ori. Era un salon aproape circular, larg și foarte împodo- bit. Tavanul, pe care mi-1 indicase mai înainte, arăta îngrozitor : grinzile aparente erau în multe locuiri mîn- cate, ghirlandele de ghips de prin colțuri fuseseră sparte, din golurile lor ieșeau smocuri de papură, fire de sîrmă subțire, semn că mișcări violente le scoseseră din făga- șurile lor. O crăpătură profundă, sinistră, traversa case- toanele ce încadrau scene pictate, în maniera lui Mirea. Deasupra ușilor înalte, frontoanele și lambriurile fuse- seră smulse, și urmele lor închipuiau pe pereți desene grotești. Peretele din spatele meu nu semăna .cu ceilalți pereți, de pe el tapiseria fusese desfăcută în cîteva locuri, în jurul unui mare tablou în ulei se căscau găuri negre, încărcate de praf și pînze de păianjeni. Ușile trebuie să fi fost cîndva frumoase ; acum, sticla colorată care le împodobise abia mai lăsa în unele locuri să se în- țeleagă că fusese întreagă și curată. Carii distruseseră fără milă lemnăria. Parchetul, alcătuit din mari panouri, era șubred și culoarea abia i se mai distingea sub molo- 325 zul înnegrit ce zăcea pretutindeni. în față, un mare glasvand lăsa să -se vadă, înspre terasa cunoscută de mine din zilele cînd treceam pe stradă (aici era și intrarea principală, «astăzi blocată), un larg vestibul copleșit de plante aproape sălbăticite. De acolo ieșiră, oa să se gudure, doi cățeluși, ce se repeziră, îndată ce li deschise ușa, în brațele mele. Mobila era veche, lipsită de orice urmă ia frumuseții trecute. Un mare bufet părea salvat de la o inundație. Decorațiile de lemn erau degradate și albite, cîteva po- doabe fanteziste se țineau ca prin minune în partea superioară. O cărămidă înlocuia un picior, ajutată de cîteva cărți ce umpleau spațiul gol dintre podea și la- tura lui de jos. Scaunele erau roase de o folosință înde- lungată, tapițeria lor, ca de altfel și a canapelei vieneze de alături, suferise lovituri care le spărsese, jupuieli ne- cruțătoare. O panoplie veche, descompletată, abia se ținea pe un perete. La sosirea Sandei și a lui Dinu, curentul de aer care se făcu provocă o desprindere neașteptată ia tencuielii peretelui din spatele meu ; molozul bufni pe parchet și cățeii lătrară. Prezența gălăgioasă a tinerilor aduse în încăpere un moment de bucurie. Voioși, cu înfățișare sportivă, frații mai midi ai lui Ernest povestiră ce făcuseră la facul- tate, cum evitaseră să se lase racolați la o manifestație studențească. Seara s-a încheiat agreabil, în «cele din urmă venise și mătușa Flora, care i-a făcut mustrări bă- trînuliui pentru că nu mă tratase icu nimic. Avusese ea grijă să icumpere bomboane și, ronțăind, ne împriete- nirăm icu toții; icu ezitări tot miai rare, ne spuserăm, în sfîrșit, pe nume. în chiar ziua nunții mele cu Ernest m-am mutat la ei, în Dumbrava Roșie. Casa avea multe încăperi și am ales una, mai bine păstrată, de la etaj, cu fereastra ispre Parcul loanid. Aveam cel puțin aer proaspăt, acolo sus praful urca mai greu și nici șoarecii nu se înmulțiseră ca în alte camere. Zidurile purtau urme de igrasie, Ernest mi-a explicat că după bombardamente, cînd ta- vanul fusese prăpădit de o bombă incendiară, se for- 326 maseră cîteva fisuri prin oare apa ploilor pătrundea în casă. încercase să repare singur tabla și podul, bă- trînul însă spusese că e (treabă de cîrpaci, îl (invitase să se abțină de la cheltuieli. Va face reparații capitale, va renova foarte curînd totul. Mai neplăcute erau ur- carea și coborîrea pe .scara interioară, pentru că lem- năria, supusă umezelii, era acum atît de stricată, încît nu trecea o zi fără să se desprindă din eșafodaj vreo parte a balustradei și, de la un timp, chiar treptele, Cînd sosea ora retragerii în camera noastră, simțeam cum mă cuprinde teama și -dezgustul, și chiar un început de răzvrătire, știind că va trebui să urc .acele trepte .ce jucau ;sub pași sau să mă prind de-o șipcă ia balustra- dei icu riscul de-a rămîne cu ea, obosită și nesigură, în mînă. Bătrînuil dovedea o rezistență mereu mai manifestă la orice încercare de ia ține în loc, dacă nu a îmbună- tăți, -soarta lucrurilor, destinate parcă .să alcătuiască cu timpul un idmitir de ciudățenii. încercasem să .repar un prag, bătînd, cînd bătrînul își făcea plimbarea în par- cul vecin, cele cîteva cuie aduse de pe șantier. Reușisem de asemenea să completez ochiurile sparte ale ferestre- lor și să maschez o crăpătură a zidului cu lapte de ip- sos. Putregaiul și rugina erau însă mult mai grăbite și, abia mă bucuram că ușa se poate închide, că, dedesubt, o ităblie se desprindea invitînd aerul să ,se strecoare. Recurgeam la plădi de carton, la placaj. Cu puțină vop- sea s-ar fi rezolvat și chestiunea aspectului, dar bătrî- nul făcuse un întreg tapaj la mărturisirea intenției mele. Printr^o minune instalațiile de iapă și de canalizare se mențineau în funcțiune, așa că nu duceam grija băii, mai ales că, din cauza prafului și a șoarecilor, trebuia să ne spălăm de mai multe ori pe zi. Bătrînul era deplin conștient, în zilele .acelea de lip- suri, de după război, că nu se puteau face lucrări im- portante. El ne povestea zilnic că intenționează să re- noveze totul, să readucă la lumină casa în care ne du- ceam traiul. Avea .gînduri deosebit de frumoase și felul în care concepea refacerea bunurilor noastre era perfect gospodăresc, cu grijă pentru principalele funcțiunii ale 327 imobilului, cu deosebită înțelegere pentru nevoile ce ur- mau să apară cînd și ceilalți copii aveau să-și întemeieze căminul, în spațiul suficient al casei, cu precizări pri- vind detaliile, care îmi stime au numai admirație pentru mintea lui sănătoasă. Dar lipseau banii și, în lipsa lor, el nu accepta, cu o îndărătnicie de copil, nici ceia mai mică reparație, văzînd în ea un compromis cu spiritul rău al descompunerii. Ori renovare generală, ori nimic, spunea, și ne înfățișa cu un remarcabil talent, cum vede el desfășurarea lucrărilor. — Nici nu vă închipuiți ce splendoare de casă a fost asta, ne spunea adesea. Ernest poate își mai amin- tește cît de frumoase erau oglinzile așezate pe acel pe- rete, în care se reflectau la ora prînzului luminile soa- relui strecurate prin glasvand. Aici se afla o consolă, iar dincolo, sub acea panoplie, un splendid bieder- meier. Covoarele persiene protejau parchetul, care avea o strălucire de cristal. Aici, în salon, se adunau în jurul bătrînilor, înainte de război, toți copiii, toate rubede- niile. Se asculta muzică, Elvira cînta excelent la pian, îl însoțea cu neîntrecută spontaneitate pe Enescu în sonatele lui Beethoven, și nu de puține ori întîrziam cu toții după miezul nopții, respirînd aerul intim și plăcut al unei familiale și continue sărbători. Alteori se juca loton sau bridge, veneau la noi miniștri. Scaunul acela înalt de lîngă tine era locul preferat al lui Titulescu. Candelabrele se aprindeau pe la ora cinci, și nu se mai stingeau pînă foarte tîrziu. Cînd copiii s-au făcut mai mărișori, în serile de iarnă, se organizau aici serbări, își aduceau colegii de școală, se juca teatru. De Crăciun, bradul urca pînă în tavan și se împărțeau daruri tutu- rora. Sau, după vînătoare, înghețați de atîta umblet prin pădurile de la Scroviștea și Ghimpați, ne adunam la țuică și castane coapte, se făceau adevărate serate haiducești, bietul Vintilă Praporgescu cînta cu vocea lui de bas vechi balade de prin Dobrogea, făcînd să răsune cristalele din bufet și țurțurii candelabrelor. Apoi aici au fost nunta lui Caii strat, la care a venit însuși Duca, și botezurile copiilor, și întîlnirea secretă între Goga și Averescu, înainte de coaliția guvernamentală. Aveam un cîine-lup care nu accepta să doarmă afară, 328 locul lui era aici, lîngă ușă, se așternea jos ca un șal viu, cu urechile întotdeauna ciulite. Nu-1 putea suferi pe Averescu ; sigur, nu se repezea la el, dar cînd ve- nea la noi, cîinele se strecura dincolo, în sufragerie, și-l simțeam agitindu-se pînă ce mareșalul pleca, însoțit de ofițerii suitei sale. în camera lui Ernest s-a născut Că- rnii. Tot acolo a zăcut el după operație. Era iatacul meu preferat, mă retrăgeam acolo printre cărți și, cînd fă- ceam corespondență, nu-i era îngăduit nici măcar El- virei să mă tulbure. Cafeaua neagră mi se aducea pe un scăunaș, la ușă. Timp de o săptămînă am găzduit și pe generalii care conduceau comisia de armistițiu. S^au mu- tat însă repede, începuse toamna și ploile se scurgeau prin tavan... Mai bine de trei ani am ascultat, aproape seară de seară, discursurile bătrînului. De la un timp, cuvintele lui încetară de-a mai evoca gloria casei, insistînd pe proiectele de renovare. N-aveam nici acum bani, fie- care dintre noi cîștiga atît cît să ne îngăduim o viață modestă, cu rare escapade la sfîrșit de săptămînă la Predeal sau, vara, la Vulcana-Băi. Ieșeam uneori la teatru, Sanda făcea, cînd timpul îi permitea, partide de tenis, la Herăstrău. Casa se deteriora tot mai mult, dar căderea unei bîrne din acoperiș sau surparea din senin a unei sobe nu erau motive ca bătrînul să cedeze ; el interzicea categoric orice reparație, oricît de mică. într-o seară, ne aflam ca de obicei strînși în jurul măsuței din salon ; era ora cafelei, singura noastră re- uniune din timpul unei zile. Natalia, sora bătrînului, venise mai tîrziu. M-^am ridicat să-i pregătesc o cafea. 'Cum ea o preferă, spre deosebire de noi ceilalți, cu rom, am urcat la mine să aduc sticla. La înapoiere am făcut pe scară un pas greșit și am dat să mă sprijin de balustradă. Probabil că șocul a zguduit puternic scara, astfel că în momentul următor m-am pomenit tocmai jos, pe podea, cu lemnăria putredă după mine. Scara se surpase ca un joc de cărți. Noroc că mă alesesem doar cu sperietura, pentru că în cădere știusem să-mi apăr, din instinct, capul și piep- 329 tul. în timp ce mi se dădeau îngrijirii și eram consolată, bătrînul ne ținu unul dintre •cele mai pasionante dis- cursuri. Voim construi o scară mult mai largă decît cea prăbușită, spunea el, înclinarea ei via trebui să permită transportul mobilierului, pe care urma să ni-1 cumpă- răm îndată ce vom avea bani. (Avea oarecare speranțe în recolta anului următor.) O vom monta în așa fel, ca să rămînă dedesubt destul spațiu pentru un bar. Astăzi așa ceva se folosește, și tinerii au dreptate, este nevoie în casă de un loc sigur pentru băuturile tari, pentru țigările fine. Și, pentru că vom aduce această (inovație, vom sparge și peretele din spate, făcînd o le- gătură miai bună cu bucătăria. Ernest fu de părere ca, deocamdată, să chemăm un dulgher de la întreprinderea lor să cioplească o scară provizorie. Bătrînul se opuse categoric. Ne-am resem- nat instalînd, pînă la treapta care se mai ținea în par- tea superioară, două mari lăzi țărănești aduse din ma- gazie. într-altă zi, tocmai ne pregăteam să mergem la cine- matograf, Sanda ne anunță că pe culoar și la cămară s-a stricat lumina electrică. Cuirînd Ernest, care se băr- bierea, a venit să ne spună că țeava de la baie ia început să curgă. Bătrînul a refuzat și în acea seară și în cele următoare să iaocepte un meșter : aceste neajunsuri nu trebuiau să ne impresioneze. Dacă ne-am putea noi în- chipui ce trist a fost atunci cînd a ars acoperișul, spu- nea el, în urma unui bombardament englez, și cum se obișnuise și cu ideea și cu ploile... După ce într-o noapte, era în august anul trecut, căzuse cu totul tavanul cu luminator de la etaj, bătrînul ne convocă în camera lui să ne desfășoare planurile amănunțite ale casei renovate. Nimeni nu bănuise pînă atunci că avusese prevederea să întocmească, fără aju- torul nimănui și cu deosebit talent, asemenea planuri. Ne explică detaliat cum vor arăta parterul, vestibulul, glasvandul refăcute. Pe foaia de calc erau așezate chiar și mobilele, .cele pe care nu le aveam, dar care trebuiau să fie procurate de la Viena. Era oira două după mie- zul nopții, dar pînă ce nu ne-a descris cu mine. în tot acest răstimp, el continuase să .asculte cuvintele însu- flețite ale tatălui său, să-i aprobe intențiile, să-i verifice aprecierile, calculînd cantitățile necesare de materiale. Cînd mă văzu îmbrăcată și hotărîtă să ies, se ridică palid, vădit tulburat: — Ce e cu tine ? îmi spuse. — Plec imediat, spusei. — Unde ? spuse. — La .ai mei, spusei. Avu ^nevoie de cîteva .minute să se dumirească, să priceapă că nu glumesc. — Bine, dar bătrînul este foarte hotărît să... Drept alte explicații, deschisei ușa și ieșii. Din mij- locul verandei, înlăturînd nervoasă labele cățeilor de pe fusta mea, spusei: — Dacă vrei să mă însoțești, hotărăște-te repede ! întoarse capul spre bătrîn. Acela înțelegea și mai puțin ce se întîmplă. Avea chiar intenția să-mi ex- plice ceva. Mă grăbii să întorc capul, lacrimile îmi veneau în ochi. Le adresai tuturor, cu voce aproape de țipăt : — Sînt sigură că voi avea un copil. Plec la părinți, trebuie să mă înțelegeți ! Bătrînul se lumină de fericire. îmi dădu binecuvîn- tarea sa, îl sfătui grabnic pe Ernest să mă însoțească, lăudînd prevederea care mă trimitea, oricum, sub o mai bună supraveghere. Traserăm poarta de fier, prin care cîndva pătrunse- sem cu atîta emoție, spaimă și curiozitate, și poarta, după noi, căzu zăngănind pe trotuar, o dată cu întreg grilajul de care stătuse prinsă. Din urmă se auzi un lătrat răgușit. Nu știu nici azi dacă fusese cîinele Fingal, ce nu cunoscuse niciodată libertatea, sau doar bătrînul, care mai adăugase în urma noastră cîteva cuvinte binecuvîntării sale. 333 GHERASE L „O operă literară este un sistem de gîndire, o secțiune deschisă .în structura ființei noastre, în așa fel tăiată, incit să se poată distinge limpede dis- poziția foliilor, ia depunerilor și, totodată, întreaga al- cătuire >a organizației generale. Se prea poate -ca unul sau -altul dintre învelișuri să se înfățișeze -ca un obiect eterogen și să nu satisfacă condițiile unei epici desăvîr- șite. Principalul este însă ca, ireferindu-.se la întregul sistem, fiecare parte să acopere bine o zonă a prismei și -să invite la descoperirea universului pe care ea îl 'Cu- prinde în interior. O operă literară este o mostră -a ex- perienței umane și, ca atare, ea trebuie să propună o soluție oarecare de a fi. Se fac fraze frumoase, se lalcă- tuiesc povestiri interesante, se scriu -romane -ce pasio- nează pe -cititor ; dacă cel venit nu descoperă în ele un sistem de cuburi și forme care să demonstreze o soluție de existență, o modalitate de cuprindere a lumii, plă- cuta înfățișare a lucrurilor nu depășește interesul unui bun reportai", spuse, trăgînd repetat din țigară, Gherase, scriitorul. II. „Și-am plîns amar apoi icînd, despre ziuă, Veni c-un jbilț Gherase, surdomutul..." (Th. Pâcă) GHERASIM Arhaic, și pentru aceasta, excepțional de modern : Gherasim cel Amar, Gherasim Monahul, Gherasim Constantinescu, Gherasim Petrescu. Alături de un nume burghez, Gherasim pare o decorație de bronz, înverzită de -timp, pe o haină nouă, la un rînd. GHEB.Ș „întreaga lui avere era un cartel mare, în- căpător, cu margini șnuruite și arcuri -originale, fără a mai vorbi despre minerul galben, de chihlimbar, care înfățișa doi mistreți încleștați." (Mihail Bizantz) GHIDALE sau Ghidali, mai .curînd fruct decît nume. Un coș de ghidale costă 5 lei. 334 GIANU Nume specific românesc. Un Gianu ară de două miii de ani cîmpia dintre Dunăre și Garpați, nu- mărînd lanotimpurile și răsăritul soarelui pentru cîteva linguri de mălai. Apropie-te de el cmtînd, invită poetul. GICA Vulgară, dar amuzantă pentru orice bărbat. Deșteaptă, culege ou pricepere roadele celor mai neîn- semnate avansuri. Devine repede, prin exercițiu sumar, proprieităreasă. GIGA sau, mai bine, TURNURILE — povestire de provincie — Gine a vizitat orașul T., căutînd să afle în arhitec- tura voioasă a vechiului tîrg, linii care să evoce atmo- sfera de altădată a fostei capitale a țării, și s-a oprit, în trecere, pe strada Poet Alexandrescu, în preajma bise- ricii Sfîntu Nicolae, îngrijită «timp de mai bine de un secol de familia Andronesjau, trebuie negreșit că a fost emoționat de apariția neașteptată a unei largi curți pe partea dreaptă, în mijloicul căreia rezistă timpului o clădire veche românească, înrudită cu multe dintre clă- dirile boierești ale veacului trecut, din pînzele lui Pe- trașou. Această casă a aparținut, .se pare, cîndva fa- miliei poetului care a scris meditația la anul 1840 și Satira duhului meu și ea reprezintă, cred, cuprinzător, ideea pe care și-o făceau spiritele luminate ale acelei vremi despre familie și locul său ide adăpost. Cunos- cînd, ulterior, o bună perioadă de înflorire, deși cam tardivă, orașul T. s-a dezvoltat și s-a îmbogățit cu edi- ficii mai impunătoare. Administrația financiară, primă- ria, liceele, de fete și de băieți, prefectura, tribunalul au format în .centru un sistem de clădiri oficiale, care inspiră oricărui vizitator respectul. Alături de acestea, pe Bulevard sau pe Calea Domnească, s^au construit case aspectuoase, .unele cu două și chiar trei letaje, vile ascunse în verdeața vițeii sălbatice, mici blocuri cu bal- conașe încărcate cu flori. Gu toate acestea, casa despre 335 oare vorbesc a rămas ca un etalon al înțelegerii rostu- rilor bine orînduite, indiferentă la afacerile și specula- țiile firmelor petroliere, prea grăbite să se afirme și să demonstreze bunăstarea. Cu mulți ani în urmă, zăboveam adesea în fața con- strucției .cu ferestre mici și arcade severe, încercînd să desprind din jocul luminii pe pereții albi, vreun semn care să reînvie, măcar în parte, mișcarea domoală și gravă ce o însuflețise altădată. Primăvara, mai cu seamă, casa aceasta părea că se pregătește, sub vînturile subțiri, înecată de polenul soarelui, isă vorbească. Se putea ușor închipui, în asemenea anotimp, cum tră- geau la scara înaltă de lemn /trăsurile, cum, seara, se luminau ferestrele spre a decupa pe pereții dimpotrivă înalte și misterioase siluete. Casa Alexandrescu rezista, sănătoasă, puțin ironică asaltului de vulgaritate care o înconjura. Deschisă, ca un mare ochi limpede, către lumină, ea se făcea că nu vede și nu realizează pre- zența vilei de peste idrum, o clădire grosolană ca o cazarmă, ce «se împingea la stradă asemenea •servitorimiii la trecerea unei înmormîntări. Nu vedea și nu se lăsa copleșită nici de impertinenta mîndrie a unui bloc in- sipid, ridicat în vecinătate de unchiu^meu Titu, nici de garajul pe care acesta i-1 trîntise alături, parcă pen- tru a-i întoarce spatele. Trăia liniștită, într-un timp deplin așezat pe temelii de piatra, sprijinindu-și aripile pe coroana unor zarzări mereu înfloriți. Fluturi mari țeseau în jur o plasă vie de beteală și, în paza ei, tre- ceau anii ca o corabie iute, cu vînt favorabil, printre pirați. Prietenii, Timotei îndeosebi, o iubeau ca și mine. Seara, cînd cerul se umplea de sînge, iar mii de ciori se roteau deasupra tîrgului, ne făceam o -datorie, .ală- turi de o imensă plăcere, să pășim pe trotuarul care conducea la casa misterioasă și simplă de lîngă bise- rică spre a ne acorda bătăile prea tumultoase ale inimii cu ritmul vieții ei, spre ari aduce un omagiu prea me- ritat. Ținînd la ea și cericetîndu-i personalitatea ofensată de venetici și nepoftiți, era firesc sări devenim icurînd apărători. Cînd cineva, un tehnician al primăriei, spu- 336 sese unuia ca va propune dărîmarea imobilului, în curtea căruia se puteau clădi cel puțin cinci blocuri, auzind vorba, ne-am dus, eu și Timotei, la serviciul tehnic, am întrebat de individul cu pricina și, după o scurtă ex- plicație, Inam pălmuit. Incidentul a făcut vîlvă în oraș, nimeni nu-și putea lămuri ce motive se ascundeau în spatele pretextului pe care-1 invocasem, pentru că nu era de închipuit ca cineva să molesteze un funcționar, în propriul său birou, pentru o casă, care nici măcar nuri aparține. Curînd ne-a ieșit vorba că sîntem indivizi cu opinii reacționare. Cum, o dată pe săptămînă, participam amîndoi la ședințele unui cerc literar din oraș, niște cunoscuți, mai tîrziu cunoscuți prea de .aproape, au în- ceput să ne suspecteze. Dragostea noastră pentru vesti- giile secolului trecut, în mijlocul unei lumi preocupate să înlăture urmele nefericite ale războiului, foametei, politicianismului, părea un paseism dușmănos. Auzeam tot mai des din partea unor prieteni și binevoitori că se pune la cale pedepsirea noastră. Unii susțineau că vom fi arestați, alții că ni se va da o bătaie soră cu moartea. în înțelegerea noastră de atunci, mișcările de stradă, bine întemeiate, ni .se păreau zgomot de prisos și provocare. Ori de cîte ori întîlneam coloane de petroliști pe străzi, purtînd lozinci și proferînd ame- nințări la adresa cozilor de topor din guvern, care vo- iau să mențină stările de lucruri de pînă atunci, oco- leam tumultul și ironizam pe cei turbulenți. Nu ne promitea nimic lupta revendicativă, eram prea preocu- pați de ideile noastre. Idei, de altfel, nobile și justi- ficate. Avusesem profesori excelenți, șiri indispusesem, deo- potrivă, prin nonconformismul nostru de vîrstă ultimei clase de liceu. Nea Alexe, profesorul de română, un intelectual cu o cultură solidă și un îndelung exercițiu printre clasici, omul care dobîndise stima nereținută a colegilor săi și a elevilor, datorită informației literare și filozofice „la zi", ne crescuse în cultul generației pa- șoptiste și al marii pleiade de scriitori de la sfîrșitul 337 veacului. La rîndul său, nea Titi Popescu, profesorul de filozofie, ne cucerise intelectual cu bogatele sale citate din Bergson, Tarde și Sartre, cu comentariile ex- celente la Blaga, la manifestele lui Breton. Mai erau, de asemenea, profesorul de religie, popa Stanesau, care traducea parabolele Noului Testament în așa manieră, încit să explice și isă justifice lupta anticolonialistă a lui Gandhi sau faptele faustiene, profesorul de istorie Moșu Vasilescu, „rivalul lui Iorga“, formidabil evoca- tor tal marilor isprăvi ale acestui popor, nea Costică Francezu, îndrăgostitul imprudent de marele Secol al iluminiștilor. Rețineam bine sensul lecțiilor pe oare ei ni le predau, făceam progrese în înțelegerea fără preju- decăți a marilor curente și teorii, dar nu aderam la obișnuințele lor rigide, impuse pe atunci de un sistem pedagogic cu multe păcate. Abia mai tîrziu am aflat cît de complexă, de obositoare era sarcina lor în acele vremi de schimbări esențiale. în afară de doi-trei pro- fesori, în grija cărora am intrat, ulterior, la Universi- tate, pot spune cu mîna pe inimă că n-am mai întîlnit in- telectuali cu o pregătire atît de temeinică, cu o ținută morală ireproșabilă ca a lor. Neîndoielnic, fără ei bucu- riile esențiale ale vieții mele de mai tîrziu n-ar fi fost posibile. în fine, fapt este că la vîrsta aceea, eu și Ti- motei, și Radu, și alții din generația noastră, nu puteam să ne simțim bine fără a jigni pe cei din jur, pe părinții noștri în primul rînd, cu o impertinență și o încredere în noi, nemărginite. Ne simțeam singurii reprezentanți ai unei ligi universale de salvatori. Prea mult nu în- țelegeam ce se întîmpla atunci în lume, dar este de mirare cu cîtă acuitate. și justețe apreciam categoriile de concetățeni, care ne judecau aspru, ca pe niște răz- vrătiți ciudați și incurabili. Cred că intuiția și legătura prietenească dintre noi, sprijinite pe stîlpii unei edu- cații provinciale, pot explica întrucîtva felul nostru unic de a ne purta într-un orășel ca T., în care -se intimplau, zilnic, extrem de multe evenimente; multe din ele mărunte, în perspectiva pe care mi-o oferă astăzi timpul. 338 La liceu s-a auzit îndată despre isprava noastră de la primărie. Am fost eliminați pentru două săptămîni din școală. Pe de altă parte, indivizii de care am amin- tit că aveau legături cu poliția, și care nici astăzi nu în- țeleg ce hram purtau, au început să ne tot convoace pe la oribila for instituție și să ne dea lecții la rîndul lor, nu fără ghionți și amenințări. La vîrstă aceea, Ti- motei era deja autorul a numeroase tablouri emoțio- namte, eu scrisesem cîteva sute de poezii și o Istorie a literaturii organice, un fel de De P Allemagne, în_care dădeam in extenso texte și aprecieri privitoare la o lite- ratură -imaginară. Eram, vezi bine, „personalități", de care tîrgoveții nefericiți, concetățenii noștri, fie ei pro- fesori sau polițiști, trebuiau să țină seama. Băteam stră- zile ore întregii, purtam discuții, care mi-au rămas în amintire ca schimburi esențiale de idei, de o gravitate și perfecțiune neatinse mai apoi. în mijlocul adversi- tății tuturor. po®am drept reformatori geniali ai socie- tății, ai rînduielilor nedrepte .cu care făceam abia cu- noștință. îl iubeam pe Gamil Petrescu, visam o societate mondială a intelectualilor de vîrstă noastră, de a cărei solidaritate eram siguri. De aceea eram și destul de te- merari, răspunzînd cu superioritate la atacuri și la bîr- feli — printre care minciunile și interdicțiile ce încercau să ne izoleze unul de celălalt, pe motiv că am fi legați nu de iidei, ci de înțelegeri nepermise. Mergeam pe furiș la casa lui Grigore Alexandneiscu, întrerupeam pentru cîteva clipe discuția care ne dusese pe neștiute pînă în fața ei, ne lăsam pieptul cuprins de emoții și entuziasme pentru secolul marilor înfăptuiri naționale, ce mai 'supraviețuia numai datorită (cultului nostru în- dărătnic, apoi plecam mai departe, urmînd și mai aprins șirul ideilor și ,al vibrațiilor noastre. Mulți s-au rătăcit din cauză că n-au trăit asemenea însuflețite comuniuni spirituale. Astăzi sînt oameni așezați, e drept, dar de o sărăcie sufletească ce mă întristează. Nu m-am sfiit mai tîrziu să mărturisesc că, în acea perioadă, n-am simțit nevoia să înțeleg politica. Cînd evoc toate acestea, mă conving că nu a fost tocmai așa. 339 Făceam politică militantă, luptam cu adversari puter- nici, și-mi place să cred că, din înfruntarea cu ei am ieșit, dacă nu victorios, cel puțin înnobilat. S-ar spune că este îngrozitor ca în propriul tău oraș să fii înconjurat de dușmănia tuturor. Eram prea ti- neri spre a ne da .seama cît de ascuțite erau atunci ad- versitățile, cele din spatele unor mustrări și chiar bătăi teroriste. Eram fericiți și stăpîni pe un crez, un crez pe care ar fi vrut atîția să ni-1 terfelească. După eli- minarea din liceu, a început tortura declarațiilor. Eram intimidați în toate chipurile ca să -afirmăm lucruri pe care nu le făcusem nici noi, nici alții, puși în alterna- tiva de-a fi înlăturați din școală pentru zece acuzații imaginare. Cei de la poliție, nici azi nu știu în slujba cui erau și ce urmăreau, vîrîseră în noi spaima bătăii sau a morții, își trimiseseră printre noi iscoade perfide. Instabilitatea și amenințările făcuseră ca oamenii să se comporte violent, sa se urască sau măcar să se suspec- teze. Inginerul-șef al gospodăriei orașului, un om cu calități deosebite, fusese bătut și întemnițat fără motiv serios. Un moșier cu domenii în preajma orașului tră- sese cu pușca în țărani. Cîțiva profesori fuseseră loviți în cap cu răngile de metal și acum se aflau la spital. Dintre vecinii noștri dispăruseră, într-o noapte, doi, explicațiile care se dădeau relativ la vinovăția lor pă- reau copilărești : unul avusese în casă o hartă veche, altul refuzase să adăpostească un ofițer în camera lui rechiziționată abuziv. Mama ardea revistele din biblio- tecă, colecțiile de Viața româneasca și Neamul românesc și, din exces de zel, și volumul Cum am devenit huligan de Mihail Sebastian. Se auzise că în Capitală, anumiți pierde-vară atacaseră persoane serioase și termenul de huligan pe-o carte aflată în raft o înspăimîntase, creîn- du-i realmente sentimentul culpabilității. Un vecin, avocat cunoscut, ne ceruse să-i păstrăm în bibliotecă, poate cu scopul de-a ne compromite, colecțiile sale de Conferen- cia și cîteva tomuri cu teatrul lui Moliere, în original. Ca să mă vadă, Timotei venea la mine abia pe în- serate, strecurîndu-se printre teii umbroși ai străzii, ochii 340 fiindu-i atenți la orice umbră ce ar fi putut indica vreun •răuvoitor. Veni și seceta din 546. Spiritele deveniseră și mai agitate. Se vorbea despre crime și despre deportări, de- spre atacuri nocturne ale bandelor de pungași, în căutare de găini și lemne. N-aveam mei găini, nici lemne, dar ne temeam pînă și de greșelile de informație pe care le puteam face. Faptul că nu mergeam, ca talții, nici la întruniri, nici la biserică sau la cercurile de propa- gandă, că nu luam parte la manifestații, opere de bine- facere, la acțiunile de lipire a .afișelor, în timpul zilei și în miezul nopții, ne izolaseră pînă și de unii prie- teni. Reproșurile lor aveau un ton răutăcios — aveau ei grijă să ne aranjeze ! Cînd înceta .cu prevestirile rele, mama ne lăsa să ieșim. Porneam pe străzi, făcînd efortul de a uita ce se întîmplă în juru-ne. Evitam întîlnirile cu oricine, sa- lutam respectuos pe cei în vîrstă — îndeosebi funcțio- nari cu ore fixe de trecere — ne prindeam în discuții, ne confesam unul ialtuia. Timotei își ridica gulerul, din prudență. Treceam drumul pe la Dănescu, atunci schim- bul nostru ide idei începea .să semene cu zborul, pășeam pe trotuarul de la Camera de muncă, ne închinam cu indiferență, din frondă retrovenită, la turlele bisericii Sfîntu Nicolae, și ajungeam curînd în fața casei iubite. Oricît de nevinovată s-ar putea să pară astăzi o astfel de escapadă, ea era atunci pentru noi un act de unică afirmare a personalității ce nu se voia și nu se lăsa înregimentată în nici un chip. Dacă aș fi făcut atunci, cine știe, un gest măcar de conformism la categoriile existente, așa cum eram de nepregătit și de naiv, sînt sigur că astăzi aș regreta și aș avea motive de a mă dis- prețul. Mulți dintre colegii mei se deciseseră repede, lucrul mă înspăimînta, la ora aceea nu-i puteam bă- nui decît de carierism. Nu puteam auzi fără scîrbă argu- mentul lor, acela că aș prefera expectativa pentru a face, la timpul oportun, opțiunea cea mai avantajoasă. Un tîrg ca orașul T. nu ne oferea datele pentru a putea aprecia obiectiv mersul vremii, și nu regret ică în acele zile, alături de Timotei, rămăsesem cu încăpățî- 341 mare să cultiv tradiția pe oare școala, așa cum am în- fățișat-o, imi-o schițase. Mai tîrziu, ce rost mai are s-o spun, cînd lucrurile ni s-au înfățișat mai limpezi, cînd învățătura și relațiile cu oamenii ne-^au luminat și alte date ale problemei, destule pericole și riscuri continuînd să ne amenințe, ne-am angajat, și eu și Timotei, în lupta pasionantă a vieții. Dar n-am uitat niciodată experiența extraordi- nară pe care o trăisem, marea noastră îndărătnicie, pe care o sprijiniseră sentimentele pentru secolul de aur al acestui popor, isimbollizate de prezența, pe strada Poet Ailexandrescu, a acelei case mîndre ce înfrunta cu re- semnare .adversitățile timpului. . Eram, de bună seamă, cam ciudați în purtări. Ome- nirea era preocupată, se pare, de probleme mai impor- tante. Mulți se întorceau din război și povesteau lucruri îngrozitoare. Unii supraviețuiseră condițiilor de iad ale lagărelor de concentrare naziste, despre care acum auzeam pentru prima oară, nu deplin convinși că oro- rile ce se relatau n-ar fi creația imaginației unor .autori de reportaje. în căutare de pîine sau de lucru, indivizi necunoscuți, cane povesteau de localități .atît de înde- părtate, încît păreau laparținînd mai curînd geografiei africane decît celei a țării, apăruseră în oraș, înstrăi- nîndu-1 : se învecinau, datorită relatărilor lor, Sighetul cu Morenii, Botoșanii am avut ideea extraordinară a turnurilor. îmi pare și astăzi imposibil de explicat cum am putut construi, numai în trei «săptămâni, acele splendide tur- nuri care .au făcut ca orașul T. să rivalizeze prin fru- musețe cu Florența și Toledo. N-a fost numai nebunie, n-a fiosit numai entuziasm, n-a fost numai îndărătnicie : mîinile noastre au înfăptuit atunci adevărate minuni, pe care orice explicație, oricîit aș încerca, n-o poate lă- muri. Din zori începeam transportul imaterialelor. Timo- tei aducea nisip din rîpile lalomiței, le cunoștea mai bine decît oricare altul .dintre noi, Costache însoțea carele de ciment și cherestea, coborînd de la Fieni și Păduchiosul, și le depozita în curțile destinate a le adă- posti. Tică și Radu chibzuiau dozajele la betoniere, mă- surau sau corectau traseele șanțurilor de fundație și, mai apoii, lucrau, dezbrăcați pînă la brîu, în baia soare- lui darnic, ia împlinirea zidurilor. în ce mă privește, preferam partea de duilgherie, cu toate se confirmau ca deplin în- temeiate. Prințul de Lampedusa trăia o viață cu totul dezordonată, lucra nopțile pînă foarte tîrziu, dezinte- resîndu-se ce face în acest timp nevasta sau cum merg treburile domeniului. Și-a amenajat o cameră' modesta de servitori, într-o latură extremă a castelului, în care domnește o tristă dezordine. Nu-1 amuză să se în- grijească de persoana lui, atîta timp cît irămîne acasă. Refuză, adeseori, isă se bărbierească. Preferă .să îmbrace un costum vechi și ros — jumătate civil, jumătate (parcă) militar. Se ferește de oaspeții simandicoși, care îi calcă uneori pragul. Se retrage aferat din reuniunile de fa- milie. Nu-1 interesează cum >se cheltuiesc veniturile mo- șiei și, în ce privește persoana lui, nu-1 preocupă decît să reînnoiască abonamentele cărților și (revistelor. Abatti povestea că în camera aceea meschină n-are nici măcar perdele și doarme, impunîndu-și un smintit regim auster, pe un pat fără somieră. 363 Nici n-iam observat cînd Abatti reintrase în încăpere. De aceea, intervenția lui, mai icurînd izbucnire, ne in- ^dispuse pentru o clipă : — îl judecați după criteriile voastre. Niciodată nu-1 veți înțelege. — Scutește-ne, domnule, cu prostiile diumitale. Sîn- tem oameni serioși, extravaganțele ne lasă indiferenți... — Dar, înțelegeți, e vorba despre un artist... Meseria lui adevărată nu este prinția (așa zisese), ci .scrisul. Această artă cere o organizare anume, o... — O dezorganizare anume, interveni caustic cineva. — Un dezechilibru premeditat, care este în fond o ordine singulară, a universului său... Ge vă afectează aista ? — Dar nici măcar nu mă afectează, spuse Parini, mă face să zâmbesc, ca scălîmbăielile unui paranoic. îl com- pătimesc. — în istoria artelor, continuă Abatti, sînt o mulțime de exemple care indică maladia drept cauză. d°că nu chiar condiție a artei adevărate. Iată, de (pildă, P ave se, infirmul genial... — Sper că Pavese -avea cel puțin perdele la fereastră, spuse un domn înalt, cu monoclu. — Te rog să nu te superi, interveni diplomatic Alceo Rali, arta pe care pretinde Lampedusa că o practică in- teresează prea puțin. Important e că purtările, stilul lui de viață se înregistrează și se judecă... — Dar vă repet, Lampedusa e unul dintre cei mai mari... Declarația lui Abatti, patetică, fu primită cu ridicări din umăr, cu zîmbete malițioase. — Nu te pot lua în serios, spuse Parini. M-a ocolit sistematic. Asta îmi confirmă că viața literară îi este indiferentă. Un scriitor veritabil ar fi avut nevoie de mine. — Mărturisește sincer, domnule Abatti : impresia du- mitale despre traiul Lui la țară nu a fost dintre cele mai bune. — Am fost atît de absorbit de discuțiile noastre, cît timp am stat în castelul său, înot n-am reținut decît cîteva detalii. Atunci cînd nu călătorește, duce o viață 364 extnem de ordonată, se așază ca un burghez la masa de scris, își încearcă mult penițele, foile de hîrtie, scrie repede și rupe și mai repede. Are o putere de muncă im- presionantă. — Atunci de ce nu are forța să devină un .scriitor ? Să pășească în viață... Să se remarce. Să ducă polemici, să participe la... Un om care ia refuzat de două ori să intre în iguvem e un declasat... — E un discret, domnule Parini. Preferă să lasculte Mozart sau Scarlatti de unul isingur, să ise strecoare ne- văzut printre oameni. Nu primește decît foarte rar, știind -că .amicii vin mai puțin pentru persoana lui, cît, mai .ales, să-i cunoască maniile, isă-i admire covoarele și mobila. — Alții .nu gîndesc așa. Ferrari, de pildă, cîștigă pe an circa cinci milioane, spuse Parini, și ce casă are... — -Cifrele îl exasperează. Cît despre vila lui... Discuția nu era prea interesantă. Cum se făcuse și des- tul de tîrziu, hotărîi sa mă retrag. Abatti continua să ia apărarea prințului și fui bucuros că era absorbit de treaba asta, .pentru că mă rugase mai înainte să-1 duc m mașina mea. Mă sustrăsei cercului de amici, în așa fel încît să nu-i dau prilejul să repete rugămintea, și ieșii. Să mă însoțească, după ce ise făcuse de rîsul tuturor, îmi părea un compromis stupid, ce n-ar fi putut rămîne, desigur, neobservat. (Va urma) P.S. Vezi și GRANATA. GIONA și GIONI sau JOCURILE NOASTRE CELE PLINE DE SPERANȚE în una dintre vizitele pe oare i le făcusem, cu puțin înainte de moartea sa, Călinescu îmi vorbise de- spre marea bucurie pe care i-o prilejuiau jocurile. Măr- turisind ca, uneori, a putut trăi mai multe saptămini fara^sa citească, nici sa scrie, el nu-și închipuia să se poata lipsi măcar pentru o zi ide satisfacțiile fantastice pe care i le procura arabescurile gratuite ale nevinovate- 365 lor improvizații particulare. Jocul este obiectivarea în lucruri .mărunte și în raporturi fără pretenții, și tocmai de iaceea desăvîrșită, a setei noastre de absolut, de liber- tate. Te poți juca isingur și jocul ideal este, ide fapt, cel singular, cînd dai valoare și sens unor acte intraductibile pentru un altul. Cel ce nu iubește cu frenezie lumea, lucrurile, măsurînd bunurile vieții numai prin capaci- tatea lor de a ne fi iutile ;sau a se converti în aur, nu va înțelege adevărul simplu al lacestor observații și nu va ști, bietul isărăntoc, să .se joace. El va vedea, cu ochiul uscat și inima etern amenințată, relațiile între oameni, întîmplările cotidiene ca pe niște .dispute a căror dezlegare este împins să o rezolve, și se va purta cu oamenii ca printre vrăjmași, etern crispat, solicitat de întreg universul să pună 'lucrurile la punct. A .te juca înseamnă a te expune generos ordinii obiec- telor, a învăța cumințenia și înțelepciunea lor, a săr- bători, suficient de acaparat, destul de detașat, sufletul lor pur, lașezîndu-te între ele inu ca un contabil, nici ca un precupeț de rînd, ci .ca un ax de scrînciob în jurul căruia obiectele zboară și se desăvîrșesc prin amețitoare, infinite rotiri. M-am jucat întotdeauna și mă joc, în continuare, cu înverșunată plăcere. Aș putea să jur că nu există în acest univers atîtea lucruri neconsumate, adinei și miste- rioase ca inepuizabila lume a jocului, cu raporturile și semnificațiile lui. M-am jucat cu păpuși superbe, dar m-am jucat cu mîna goală, m-am jucat cu lichide colo- rate, închipuind soluții farmaceutice, dar m^am jucat cu ochiul, apăsîndu-1 cu arătătorul pînă ce, de sub pleoapă, au izbucnit flori roșii, cadrane de ceasornice răvășite de timp, careuri zimțate, rețele sticloase. Din încheietura mîinii mi-am confecționat pîrghiii cosmice, pe hîrtie am imaginat continente triunghiulare, icum nu se află decît pe lună. Experiența mea echivalează cu mii de cărți pe care le-aș fi citit. O diversă icurgere de fluvii a traver- sat mintea mea și ea irni-a dat, exact și fericit, gustul și ideea libertății. M-am jucat și cu cuburi. O, de cîte ori m-am jucat cu cuiburi ! Roșii, galbene, albastre, verzi, cuburile m-au inițiat în mecanismele per- fecțiunii și m-au învățat cît de scurtă este viața, pentru 366 a o căuta și stăpîni. Asta s-a întîmplat într-o zi per- petuă, într-o zi .imensă și fără ore, chinuitoare cît trei decenii... n* Intr-o zi, covorul era aspru și-mi zgîria oribil pulpele goale, iam încercat să așez cuburile astfel : zece la o distanță ide o palmă, apoi nouă deasupra și, într-o sin- gură parte, ca un portal, cinci. în vîrful acestora am ridicat un cub roșu. Văzusem încă de la început, dintr-o singură iclipire, întreaga construcție. Acum rezultatul era frumos, echilibrat, dar, să nu mă mint, destul de mes- chin, astfel ică, fără ezitare am anulat cu o singură ștergere a mîinii, totul. Masa era gata, într-o farfurie de piatră mă așteptau, îmbietoare, ochiuri cu spanac. Am mîncat, în minte icu imaginea care mă vrăjise. Ouăle erau gustoase. într-o zi am încercat cu opt cuburi. Parțial, ordinea se repeta fatal, reducția icu două la bază schimbase doar proporțiile. Uneori, liniile urmau ideea, dar acum îmi era silă că utilizasem o schemă deja știută, simplificată nu se știe din ce temeri. Reluai .construcția din temelii și izbutii să realizez din trei combinații de șase un echili- bru ce mă încînta. Ultimul cub abia urma să fie așezat. Tremuram icu el în mînă, neîndrăznind să-1 așez acolo, deasupra celorlalte, împlinind o cheie de boltă specta- culoasă, cu marginile pe ultimele două. L-am sprijinit ușor, ținîndu-1 între degete și l-am așezat în limaginea lui albă, ideală, care se afla demult în vîrf. Construcția se dărîmă. Nu mă îndrumase nimeni, dar știam acum că eșecul își avea explicația în imaginea mea nesigură și, mai ales, în lipsa de dexteritate a mîinii. Ce acut mi-a apărut atunci, cînd mama tocmai mă descheia la bracinar și mă așeza pe oliță, sentimentul responsabilității neformate ! M-am ridicat, înfiorat de rușine, și n-am mai revenit la ocupația dinainte, hotărît să-mi exersez mai multe luni în șir palma, degetele, ochiul. Tundeam cu pricepere iarba grădinii, cu o foarfecă ce clămpănea asurzitor, urcam în pas alergător treptele din fundul salonului, care duceau la etaj, confecționam -cu briceagul, din lem- 367 nul cutiilor de chibrituri, mici violine, dîndu-le apoi cu clei de tîmplărie, ca să lucească asemenea celor adevă- rate, cercetam cu un vîrf de ac pîntecele verzui al flu- turilor. Mina devenea mai sigură, ideea mai albă. Intr-o zi, m-am reașezat în fața cuburilor. Erau în- grămădite pe-o pătură așternută pe întreaga suprafață a mesei și, cu toate că stăteau în neorînduială, vedeam limpede, în aerul bine luminat de deasupra, în toate amănuntele, modelul viitoarei construcții. Am lucrat cu zece la bază, ca altădată, ajutindu-mă de două roșii drept contraforturi, cu un fronton de trei. Se împlineau bine, deschiderile erau suficient de largi, dar îndeajuns de strînse ca isă susțină coloanele de deasupra. N-am să uit niciodată ce repede au crescut zidurile, ce perfect s-au aliniat pe verticală cele două «cuburi finale, roșu și verde, cu acoperișul 'din șase plus trei. Totul era perfect, ceea ce l-a făcut pe tata, care citea Universul alături, să lase lectura și să aplaude. Am izbucnit imediat în furii și înjurături (nevinovate pentru vîrstă aceea), am urlat șbam dat ou picioarele, ca un învins : construcția cu toate «cele șaizeci și patru de 'Cuburi nu era decît o caricatură a ideii, a viziunii ce stătea 'Cu aripile deschise, superbă, înapoia edificiului. Modelul crescuse în am- ploare, avea laturile verzi și aurite, transparența îi era strălucitoare, era acum fantastic și sfidător, mă privea ca un curcubeu și îmi ironiza, asta m^a înfuriat, opera. Am făcut atîta tapaj atunci, încît, pînă la sfîrșit, tata a mai ridicat o dată privirile din ziarul pe care-1 citea și mi-a ars o palmă peste gură. Vorbeam acum mai îngrijit, spuneam chiar unele poezii, însoțeam fără mofturi pe bunica la «cimitir, la bunicul, «îmbăta îmi frecam cu sîrg urechile la baie, iar cînd era vorba să se-aducă pepenii la masă, cu 'toată spaima de întuneric și de păianjeni, coboram voios în beci ca să aduc pe umăr marile broaște țestoase pă- trunse de răcoarea nopților. în restul timpului alergam mult, bateam mingea izbutind stopajul, săream gardurile și-mi întăream mușchii boxînd o pernă enormă de cau- ciuc sau legănindu-mă la paralele. în jurul meu erau, concentrice, nenumărate cercuri, și știam că, pînă la urmă, tot trecîndu-le dinăuntru în afară, tot împingîn- 368 du-le, voi izbuti să deprind mișcarea esențiala și să ridic oa un imaestru construcția dorită, din -cuburile rămase în mijloc, pe un covor sau pătură, și să strig, ridicîn- du-mă : iată, n-are nici un -cusur. într-o zi, mergeam de-acum ia școală, am încercat varianta icu opt și patru și, imediat mai apoi, pe -cea cu nouă, șapte și cinci. Ultima era mai avantajoasă. Toate au mers neașteptat de frumos. Aveam două al- bastre și -șapte galbene la bază, -apoii, traversînd spațiile dintre ele, cinci negre ou trei verzi, mai înalte, pe prima verticală, și unul roșu pe latura dreaptă. Cînd a fost să le așez pe -cele -superioare — mi-aduc aminte, erau -albe amîndouă —, la o mișcare neatentă, totul s-a prăbușit cu zgomot. Am așteptat o vreme să iau premiu la sfîrșitul anu- lui, să mă rupă în bătaie unchi-meu Titu, pentru ică am răspuns obraznic bunicii, la care el ținea foarte mult, după -cum se poate înțelege -din faptul -că, puțin timp mai înainte, îi cumpărase o mașină de tocat carne ce nu funcționa decît -cînd avea de măcinat cartofi fierți. în sfîrșit, l-am lăsat pe tata -să-și împlinească în voie lunile de suferință, și să moară. Nu multe zile după în- mormîntarea lui, am reluat ideea. Era într-o zi minunată, cum minunate au fost și zilele următoare, dormisem neîntors, aveam genunchii mai pu- țin juliți, învățasem să merg pe bicicletă, lucru pe care-1 foloseam ca exemplu de necontestat în disputele cu frate-meu, la școală terminasem un an greu și, pe dea- supra, lecțiile de germană. Am așezat -cuburile pe-o scîn-dură, în grădină, departe -de ochiul mamei, care în- cepuse să se -cam sature de povestea -asta și-mi interzisese să mai perseverez. Sentimentul că întreprind ceva ne- îngăduit mă îndîrjea și mă încuraja. Am început cu patru, roșii toate. îndată, după ce am ridicat capul și am apreciat că modelul era mult mai larg în arie și mai îngust pe ipotenuză, am -adăugat încă trei. Cu șapte la podea nu încercasem niciodată. Ca să lucrez cu ne- pereche, ignorînd deopotrivă frontonul viitor, capitelu- rile lăturalnice și frizele, însemna foarte mult, însemna că sînt pe deplin -convins că treisprezece roșii, în serie de cîte patru, și una verde pe deschiderea superioară 369 nu-mi inspiră teama. Trecusem peste; niște prejudecăți, înfruntam materia. Era formidabil. Mai ingenios decît putuseră să viseze și Tytine și Costache, care se chinuiau la rîndul lor, prin fundul grădinii, cu cuburile lor. Alte trei icubuni verzi se potriveau de minune, pe arcadele extreme. La ridicarea planului superior, întru cîtva mai deschis, dacă e să te supui regulilor perspectivei, ceva nefiresc s-a petrecut, de bună seamă, de vreme .ce în- treaga construcție s-a prăbușit. Am avut cert confir- marea ică cineva, deocamdată îmi era greu să stabilesc cine era, și de ce nu-i plăcea icombinația de patru roșii cu șapte la podea, avusese interesul .să se opună. Vremurile erau itulburi, era secetă, unii dintre colegii mei de școală plecaseră la țară, de «teama bombardamen- telor. Se dădeau în oraș alarme chiar și de două ori pe zi, în preajma gării căzuseră două bombe, jalbe și roșii. Mama se trezea «cu noaptea în cap spre a procura măcar o litră de ulei, cîteva legături de morcovi, un plic de ceai. Se auzea în «oraș că războiul ne va aduce tifosul exantematic, febra neagră și chiar în acea zi începuseră să bată pe la porți sanitari să întrebe dacă n-avem în casă marți «sau bolnavi. Nu era ușor. Singura noastră grijă, ne spunea mama, este «să nu ne lăsăm înfrînți. Am încercat, «așadar, cu opt «albastre. Am adăugat — era într-o zi de vară, mațele îmi chiorăiau și mîna începuse să-îmi tremure — șase «albe, simetrice. (Cele roșia, am mai spus, îmi purtaseră nenoroc.) Am ridicat nu «mai puțin decît șase nivele, cu metope albe, bineînțeles. La al șap- telea «m-am o«prit. Sînt .sigur că de «data aceasta aș fi reușit, dacă imaginea modelului nu mi s-ar fi întunecat deodată tocmai în zona superioară. Imposibil de redo- bîndit. Zadarnic am încercat isă leg, la repezeală, două galbene icu una verde, una verde «ou «două galbene. Re- zultatul era penibil, dar «ce spun, era deprimant. Am renunțat. Am renunțat «cu o mare părere de rău, fără să-mi explic de ce s-a întunecat imaginea modelului, de ce din verde «cu galben a «ieșit ceva echivoc. într-o zi am început icu o idee absolut nouă. Nu vreau «să o numesc, «dar sînt încredințat că aceasta nu putea fi decît ideea «cea bună. Era într-o iarnă, arsese magazia de lemne a lui Moldoveanu și cineva furase 370 pe Honoriu, cocoșul cel pestriț, -de mai bine de două săptămîni mă chinuiam să răzbesc împotrivirea de- clinării a II Da imparisilabică, de pe front veneau știri foarte îngrijorătoare, printre altele un văr de-al meu rămăsese fără cap și, așa cum .se afla, refuza să se mai întoarcă acasă. Cunoșteam de acum vioara lui Enescu, citisem pagini frumoase din Marsilio Ficino și Machia- velli. Așezat la masă, întocmeam varianta inedită și treaba evolua admirabil. Am lucrat ou șase și patru, roșii și albastre doar la ial doilea nivel, -ou verzi pe ver- ticală, cu negre deasupra, în dispoziție de itrei și .două. Coroana sau capitelul, cum vreți s-o numiți, era roșie, se sprijinea pe altele negre, -cu intenția ca toate culorile să fie compacte. Converteam în edificiul meu cunoștințe solide de geologie, dar nu numai de geologie, ci și de matematică, acum cînd exercițiile nu mi se mai păreau făcute spre a întuneca mintea omului. Dar, pe măsură ce lucram, ideea inițială apărea trădată, -ca să nu mai spun de model, rămas deasupra în lumină, ca o em- blemă magnifică-. Ce puteau însemna cefe trei culori negre din dreapta, apoi acelea galbene, izolate pieziș, ri- dicole, gata să se surpe — înglobate seriei severe de șase albastre ? Am continuat să. construiesc oa și cum nimic nu se întîmplase, înveninat de neputință și ciudă. Com- promisul mă urmărea, astfel că dărîmai totul, dintr-o mișcare. Aș fi vrut să plîng, să lovesc cu pumnii și picioarele, oa altădată. Trebuia să fiu însă senin, pentru că tocmai murise bunica, la radio se dăduse -comunicatul militar cu avertismentul despre intenția nemților de a trece prin foc și sabie populația civilă. Uneori îmi părea -că ideea mea, care devenise acută, nu rezolvă decît în parte marile probleme ale lumii. In ziua -cînd a reușit debarca- rea în Normandia, atît de mult așteptată de noi toți, și cînd Hauptsturmfuhrerul Kessler, care locuia la mă- tușă-mea și-i dăruise o spirtieră ca să nu mai tremure singură în odaia ei, venise mai devreme acasă spre a-și face geamantanul și a pleca în Vest, să pună .stavilă invaziei, pentru că nimeni mai bine ca el nu se pricepea la treaba asta, am încercat din nou, cu mai multe șanse de izbîndă. Am mers pe varianta aceea inedită, a cărei 371 formulă refuz s-o dau în vileag. Am lucrat extrem de bine și repede, cu o precizie de care la început nici nu fusesem conștient, dar care își avea explicația ei : în ultimii zece ani învîrtisem multe butoane și comuta- toare, luasem lecții de înot, patinaj, de retorică, studia- sem stilurile arhitecturale și merceologia. După ultimele patru albe am ezitat să pun negre. Mi «se părea banal, mi se părea că fac un joc ieftin, josnic. N-am înaintat, plin de scîrbă și derută. Au trecut, cred, mai mulți ani, în care am reconstruit, alături de cîțiva prieteni, uzina din oraș, distrusă de bombardamente, am lucrat pe un șantier de hidroame- liorații. într-o zi, eram acum student, mă întorsesem mai de- vreme de la facultate, nefericit de comportarea ciudată a Valentinei, care .spunea că pe mine mă iubește liniștit, ca pe viitorul ei soț, alături de care va trăi o viață în- treagă, iar pe celălalt cu pasiunea fierbinte ce o va duce curînd la sinucidere, m-am așezat pe covor, după ce am deșertat dinainte-mi sacul cu cuburi. Pierdusem schema ; știam însă pe de rost fiecare poziție. Am reluat «cu albele, am preferat o inovație de moment, în care m-am în- crezut imediat, să combin opt cu patru, două spații libere, șase cu trei galbene, trei cu două negre și, pe verticală, la fel. Sînt sigur că puteam reuși atunci defi- nitiv. îmi mai rămăseseră în mînă trei ialbe și trei verzi și știam isigur că .cel puțin opt variante sînt posibile. Am refuzat. Nu-mi pot explica ce mi^a venit. De Ia o anumită vîrstă, poate din cauză că iam văzut multe în viață și toate mi s-au părut ică se desfășoară după legi definitiv încremenite, înăbușind prin mecanismul lor dur, groso- lan, dorul de lucrurile dragi de-acasă, nostalgiile difuze, amintirile, am început să-mi penmit unele inițiative cu totul îndrăznețe, parte dintre ele — trebuie să recu- nosc — eronate. Am refuzat cu bună știință, hotărît să nu desăvîrșesc jocul, să nu-i dau o rezolvare, și m-am ridicat mulțumit de decizia mea. Tocmai sunase telefonul. O voce nefericită, era un vecin al mătușilor mele, mă anunța că Nuța a avut un atac cerebral și că a fost transportată la spital. Mi-am 372 luat haina, am ieșit și, timp de cîteva zile, pînă la moartea ei, am trăit clipe dureroase. într-o zi, eram cu toții iadunați în jurul mesei. Ser- bam ziua căsătoriei mele, doi sau trei ani mai tîrziu. Era nevoie să aduc din pivniță o damigeană cu vin. Cum coboram treptele și .dădeam să aprind o țigară, deodată mă fulgeră o idee cu totul nouă : sa încep cu cinci (in- diferent «culoarea), să amplific iau trei albe și să scad pen- tru fiecare boltă cîte unul, pînă la terasă. Am simțit că mă cuprinde amețeala. Era foarte simplu. Adusei dami- geana și îndată ce Sirma termină anecdota pe care o povestea, îi șoptii Dorinei /descoperirea mea. — N-ai decît să încerci și soluția asta, spuse ea. Era preferabil -să lucrezi cu opt și trei. Și^mi puse în farfurie un picior de curcan. — Țin s-o verific imediat, spusei. — Nu cred că e momentul potrivit. Lasă pentru mîine, adăugă ea, alăturînd în farfurie și puțină varză călită. — Nu, nu, țin să încerc imediat ! Alergai în camera de alături, deșertai pe covor săcu- lețul cu «cuburi și mă așezai turcește. De îndată ce începui cu cinci și continuai cu cele trei albe, prietenii, care mă urmăriseră cu păreri dife- rite, interveniră. Costache spuse că formația inițială ar trebui să fie cu soț. Timotei, dimpotrivă, credea că e preferabil să multiplic la fiecare nivel cu două, negreșit albastre. Idem, dar negre, zise Tudor. Radu veni cu ideea să pornesc cu verdele și să mă păstrez pînă la cornișe cu grupuri pereche. Mîncasem și băusem bine și aplecarea îmi făcu rău în asemenea măsură, că uitai cu totul orice model. Cum mi-a fost rușine să mărturisesc, începui să improvizez fără inspirație, lăudîndu-mă «că știu bine ce fac, îngră- mădind /cuburile la întîmplare, fără să țin seama de culoare, -pe toate planurile, la toate nivelele, inclusiv pe verticală. Nu putea să rezulte, cum e lesne de închipuit, nimic durabil. Prietenii se lăsaseră pe vine alături, acum se certau pentru un cub .sau altul, care le trebuia la construcția lor, nu știu care își însoțea lucrarea cu cal- cule trigonometrice, notate pe un șervețel de foiță. 373 într-un tîrziu, icînd ne-am despărțit, nu numai că edificiul arăta jalnic, dar și schema lui, rămasă în umbră* trebuie să fi fost dezgustătoare. Am mai perseverat, am mai lucrat. Inventarul cu- noștințelor mele îmi spune că posed toate secretele principale. în plus, am experiență. Dar nu mai pot apela decît la deșeuri, nu pot scoate ispre ajutor decît cîte un pachet de nimicuri, legate strîns oa sparanghelul... într-o zi am încercat să lucrez .alături ide Nana. Ane abia .cinci ani, dar dovedește multă imaginație, lucrează corect ; un bun-simț înnăscut pentru proporții și cu- lori o îndeamnă să aleagă, din zece, isoluția cea mai bună. Nu-mi pot face iluzii, mîna îi e încă neformată, împerecherile negru-alb sînt prea simple. Cu toate aces- tea, combinația de șapte cu -cinci era oe ducea spre oraș. Avuseseră dreptate. La prima cotitură mă simții în- tîmpinat de salve, al căror autor nici nu voia să se arate. Dar o voce plăcută îmi strigă de undeva : — Intră, micuțule, în acel boschet, dacă ții să nu-ți ciupesc scăfîrlia ! Mișcătoare cuvinte ! Mă ghemuii, așa cum îmi ceruse, în primul boschet aflat în cale. Faptul nu-1 satisfăcuse, totuși, pe cel aflat în întuneric, din moment ce o serie de șase focuri îmi căutară silueta. leșii într-un tîrziu, atent la pericole, cărora încă nu le cunoșteam decît instinctiv gravitatea, și alergai cît putui de repede, strîngînd la piept păpușa de cîrpă. Zorii m-au prins în oraș, dansînd formidabil pe tro- tuar prin fața magazinelor. Tocmai se ridicau obloanele. Un domn amabil ieși dintr-un gang și-mi spuse : — Puștiule, fă-mi plăcerea și vino să te învăț o figură formidabilă, pe care n-ai de unde s-o cunoști. Mă trase după el, mă urcă într-o mașină și mă duse la cinematograf. Pe ecran se vedeau lucruri cu adevărat co- losale : doi oameni stăteau sprijiniți de un zid, cu ochii legați cu eșarfe negre și o mulțime de soldați trăgeau cu puștile în ei. — Vezi, îmi spuse domnul, ăștia n-au știut să danseze ca lumea. lată-i cum cad. Următoarele scene sînt și mai concludente, ai să vezi. îi sînt și azi recunoscător acelui domn care mi-a înfă- țișat, în toată măreția lor, toate hăituielile și tîrîșurile posibile, toate salturile sub șrapnele. Omul a fost drăguț și pentru că m-a învățat cum se fac ireproșabil Mazurca, Allemanda, Cadrilul și Deruta. Cînd s-a convins că am înțeles bine lecția, mi-a pus în mînă cîțiva bani, un pis- tol cu dopuri, și mi-a dorit succes. A tras după mine cu carabina abia tîrziu, după ce dădusem colțul și aflasem în asfalt o groapă în care să mă ascund. Dansez acum excelent și ceea ce mi se pare de-a dreptul colosal este că am învățat perfect cît de lungă e pauza de după fiecare salvă, cînd arma trebuie reîncărcată, cam 382 cît de largă este aria de bătaie, unele amănunte privind traiectoria și chiar viciile de ochire. Știu să fac pașii Horei și ai Sarabandei, să lucrez după Gretry sau Couperin. Aruncarea piciorului înainte, cu ghemuirea spinării și ridicarea bruscă a frunții, le realizez fără cel mai mic efort. îmi ies admirabil tîrîșul, căderea, ricoșa și eschiva, alergătura, falsa piruetă, deriva și clănțănitul dinților. Oamenii trag cu aceeași fervoare, țevile mă urmăresc cu aceeași perseverență, dar simt din toate, și acest fapt este categoric colosal, că oamenii mă înconjoară cu pocnetul sicurt al stimei adevărate. O întâmplare- mi se pare concludentă. Voiam să. discut o chestiune de serviciu cu un amic. îi expuneam pe înde- lete opinia mea privitoare la evoluția procentului de afa- ceri, simțind cum interlocutorul meu, urmărindu-mi lo- gica, îmi pipăie cu vîrful țevii locul coastelor, cum metalul rece se insinuează răbdător prin cămașă, spre inimă. Atunci cînd era rîndul său să-și formuleze pre- tențiile și să-și exprime decizia, mă răsucii rapid spre stîniga, făcui exemplar figura marelui pas de deux, în- cheiai bucla cu strălucire și căzui, foarte studiat, de alt- fel, în arc întins. Punctul lui de vedere nu rezistă. Trase în gol, cu spontaneitate, nu fără un fum subțire de po- litețe. Sînt un dansator perfect. Solicitări nenumărate mă ur- măresc în fiecare zi, oamenii mă pîndesc cu interes real și, aș spunte cu prevenitoare tandrețe, mă supun unor în- cercări mereu mai complicate și exclamă admirativ la desfășurarea soluțiilor cu care le răspund. Joc rapid, fac mișcări iuți în toate direcțiile, nu mă jenează locurile strimte, unlde mă împing țevile lor, nu mă .emoționează multiplicarea puterii de foc. Odată, de pildă, urcînd trep- tele școlii la care trebuia să mă înscriu, ca să-mi com- pletez cunoștințele de adunare și împărțire pe care le ignorasem deocamdată, directorul m-a întîmpinat cu un părintesc și dulce zîmbet și cu un Brandt. îl fixase pe biroul său și, după saluturile de rigoare, imediat, trăsese. Explozia fusese oribilă. Ușa se desfăcuse din balamale, din peretele alăturat curgeau acum tenouielile uscate. Mă eschivasem cu o repeziciune de pisică, ceea ce îl și deter- minase pe director să declare că îi făcusem o bună im- 383 presie. Profită de răgazul unei mîngîieri pe bretonul meu, ca să încarce pentru a doua oară gura Brandtului. Nici explozia aceasta nu mă atinse. în cele din urmă, califi- cativul primit la admitere fiind concludent, binevoi să mă înscrie și să-mi și hotărască locul în bancă. De cum a ieșit, mi-am întors privirea : în -spate, dintr-un vizor tăiat în zid, se distingea țeava unei puști-mitraliere, de un tip cum nu mai văzusem, ceea ce m-a încredințat, și acest lucru mi s-a părut colosal, că școala la care mă înscrisesem era dintre cele mai moderne. Sînt hotărît să dovedesc oamenilor seriozitatea mea. Școala mă va pregăti și mai bine în arta coregrafică, așa am auzit că se numește aici dansul, îmi va oferi cunoș- tințele trebuitoare de matematică și, la sfîrșit, o dată cu certificatul de absolvire, îmi va elibera și pușcă. Pușca mea ! Drumul în viață mi se va deschide înainte mai sigur, mai luminos, ceea ce, pe cuvînt de onoare, da- torită calităților mele, mi se cuvine pe deplin. La capătul năzuințelor mele ambițioase, la care mă gîndesc cu gîndurile cele mai tandre, văd de pe acum un tun de 116 mm, cu reglare automată și, alături, un cheson cu muniții, avînd toate accesoriile. Cu educația pe care am primit-o, sigur sînt că-1 voi acționa cu pricepere, ri- dicînd totodată valoarea mobilă și, lucru de-a dreptul colosal, eficacitatea marelui dans început atît de modest în casa cu cei zece bărbați, în zilele fericite cînd mă ur- măreau cu pușca. Nu te arăta nedumerit că merg zvîcnind din umeri, că arunc pe rînd picioarele pînă la înălțimea ochiului, că frazele, exclamațiile, nedumeririle mă culcă la pămînt pentru o clipă și că, în momentul care urmează, fac două tumbe spectaculoase în aer ; nu te mira că stau uneori în mîini, că mă preling pe lîngă ziduri, urmărindu-mi umbra decupată pe peretele de var ; nu te minuna că însoțesc convorbirea cu prietenii, așteptarea iubitei și explozia pri- măverii, cu lăsarea rapidă pe spate, cu zvîcnetul lămurit spre dreapta și ridicarea pe vîrful picioarelor. Eu dansez. Și dansez excelent, lucru explicabil, după atîtea îndelungi 384 strădanii ale educatorilor mei. Urmărește-mă și • verif i- că-mă cu pușca. De idealurile exprimate cîndva nu știu ce să mai spun. Școala mi-a eliberat certificatul și arma atît de mult do- rită, dar întîrzii să le folosesc. Oamenii vorbesc despre nu știu ce mutații, și-mi vine să-i cred. Ceva grav și im- portant s-a petrecut, de bună seamă. Dar nu înțeleg lă- murit ce. Mă adresez unuia și sînt gata de marea săritură și de eschiva care, spuneau lecțiile primite altădată, e obliga- toriu să o însoțească. Dar acela mă privește prietenos, îmi întinde mîna și vrea să-mi explice nu știu ce. Mă sfiesc să i-o dau și mă feresc să-1 ascult. îi studiez dintr-o clipire haina : sub ea nu se bănuie nici pușca, nici măcar grenada cea scurt lămuritoare. Ochiul nu poate să mă înșele. îmi zîmbește. Trec printre oameni și încerc precaut să descopăr gu- rile negre urmărindu-mi mișcarea. Oamenii se dau la o parte, unii mă salută. Fac o reverență și un scurt arabesc, îmbin ingenios trei figuri din școala clasică rusă, mă salt pe poante. Cîțiva zîimbesc, alții își șoptesc parcă vrăjiți. Ceva ce seamănă cu nedumerirea totuși se desprinde de pe obrazul lor. Alerg cu virtuozitate înainte, în cel mai perfect zigzag. Cea mai neliniștitoare întîlnire, neliniștitoare pentru mine, firește, lucru care mi se pare de altfel colosal, a fost atunci cînd o doamnă de o frumusețe stranie și binevoitoare s-a îndrăgostit fantastic de mine. M-am dus la întîlnirea dată, ne-am așezat cuminți pe o bancă, în- tr-un parc încărcat de florile primăverii. Mi-a întins mîna, obosită de prea adîncul întuneric. Nu i-am putut-o încre- dința pe a mea, pentru că nu știam ce ține în mîna cea- laltă. Ceva metalic, masiv, cred că strîngea în palmă și, de ce să n-o mărturisesc ? nu știam unde ochește. A re- nunțat la asta, dar mi-a propus prin cîteva semne să alergăm. I-am cuprins pentru o clipă mijlocul, dar l-am lăsat îndată : sub jachetă purta cartușieră, sau poate doar mi s-a părut. I-am luat-o înainte, am făcut pe alee cîteva studii ritmice desăvîrșite, o suită de false reveniri. S-a ascuns după un copac. Cum pînă atunci salva întîrziase, m-am oprit și-am cercetat cum țintește. Era, fără îndoială, 385 o femeie cu multă experiență : alegea unghiul optim și, mărturisesc, reținerea ei îndelungată mi-a plăcut. Am dansat atunci mult și inspirat, cu deschideri laterale ge- neroase, alternate egal cu altele, pe verticală, volte reali- zate cu brațul îndoit deasupra capului. Era o GagUarda tardivă, cu elemente baroce destul de discret accentuate^ cu pași egali și circumspecția A dispărut curînd, nu-mi explic unde. Nu mi-a fost ușor să ies singur din acel parc cu multe ascunzișuri și din care am crezut, pînă tîrziu în zori, tot dansînd, că are să tragă, în sfîrșit. Dracu’ știe unde s-o fi rătăcit. De cîteva ori am crezut că-i aud din tufișuri suspinul și per- cutorul. întîmplarea, cum spuneam, mi s-a părut colo- sală, și nu mi-am putut-o explica nici pînă azi. De ce n-a tras ? De ce a fugit ? Aș vrea din toată inima s,ă se mai tragă măcar un foc. Aș vrea să mi se mai comande un ritm, o măsură. Acum, cînd cunosc bine jocul, cînd trupul meu a devenit în sfîrșit o virgulă, o acoladă, un ce inefabil, sufăr de lipsa neștiu- tului. Dansez singur și dansez fără plăcere. Dintre toate artele, coregrafia pretinde cel mai mult colaborare, sim- patie, ansamblu. Nimeni nu-mi țintește inima. Tăcerea fantastică din jur mă neliniștește și mă exasperează. Nu numai dansul meu întîrzie să se dezlănțuie plenar, dar, ceea ce mi se pare de-a dreptul colosal, arma mea, un Mauser de înaltă precizie, n-are cui să-i dea riposta, spre a învăța și pe alții să danseze. Avea dreptate Bejart să afirme, nu demult, că arta coregrafică trăiește în zilele noastre o criză, poate cea care-i va fi, în cele din urmă, fatală. GORA Gora Ciudoiu, Th. Speranția 55. (Cl) GORE O frază cu care se încep cele mai multe po- vestiri : „Gore e un băiat pirpiriu. Asta^nu l-a împiedicat să fure, într-o zi, o trotinetă și să fugă cu ea în lume/4 Numai cu atît de puțin, unii scriitori pot fi geniali în cele ce dezvoltă ulterior, știind să analizeze îndeaproape per- sonalitatea lui Gore și s-o facă să trăiască, formulînd în 386 același timp idei interesante despre roata trotinetei. Alții-, - ca* Marin Siurdiu, nu șitiu să înlșire.deciît numai plati^ ttfdihL „Subiectul n-are nici o importanță", spunea Goethe. Dar chiar și uniil și același scriitor poate începe prin aceeași ifrază.- două; povestiri, una minunată, iar alta jalnică și făirărșah$e. De ce ? GORGONA Piciorul mare, tîmpla mică. Inima largă, mîna tremurîndă. Ochii limpezi, sensibilitatea anarhică, la nivelul simțurilor dihorului. Fruntea în lumină, șoldu- rile în corset. „Ființa noastră nu se dezvoltă armonios, făcînd excese parțiale ce ne îndeamnă să disprețuim ca neadevărate statuile grecești.“ (Alecu Russo) „Statuile grecești au totuși nasul mare." (Mateiu Caragiale) GRANATA sau GRANADA sau UN OARECARE DOMN LAMPEDUSA (continuare) Cu cîte un pahar de -Campari în față, admiram alături de Franco frumusețea echilibrată a pieții Navona, înde- osebi fîntînile lui Bernini. Mesele, așezate pe trotuar, erau, la acea oră a dimineții, pline : mulți turiști, cîteva femeiuști etalîndu-și fără altă treabă pulpele și coafu- rile, amploiați ieșiți pentru un sfert de oră de prin între- prinderile și magazinele de pe Corso se bucurau de aerul p.roașpăt din preajma havuzului, urmărind joaca unei co- horte de copii. Franco povestea că a călătorit în ultimii ani în multe țări ale lumii, dar că nicăieri n-a simțit în piept, atît de binefăcătoare, liniștea și bucuria încercate ori de cîte ori se află în această fermecătoare piață ro- mană. Străinii i-au arătat monumente minunate, obiecte de artă ce stîrneau admirația... N-a atins niciodată însă acel grad înalt de satisfacție spirituală, de încîntare, și mai cu seamă de uimire pe care o trăiește în locul în care ne aflăm. Pentru că totul aici este armonie, gîndire elevată, încremenită în forme ce îmbină grațiosul cu mo- numentalul, logica cu gingășia. E foarte explicabil deci sentimentul de superioritate al romanului în materie de 387 gust, pentru că el ia ca normă a frumosului, încă de la vîrstă neștiutoare a acelor copii ce se joacă, performanțele de sinteză și eleganță, pietrificate pe vecie, ale geniului omenesc. Orice intervine ulterior în conștiința lui se ra- portează și se compară cu aceste miracole calme și desă- vîrșite în fiecare detaliu. Voi, venețienii, continuă Franco, aveți și voi cu ce vă mîndri, fără discuție. Domul, Pala- tul Dogilor, Academia, canalele acelea tăiate în zidăria ro-șie-înverzită a lagunei sînt neîndoios lucruri minunate. Le lipsește însă ceva : tremurul fin, abia perceptibil al aerului. Veneția a fost construită de negustori care au ținut cu tot dinadinsul să parvină, să demonstreze că sînt cineva pe lume. Ei au vrut să strige că sînt bine dăruiți de Domnul, să uimească își să .sie afirme ca putere lumească în bazinul adriatic, printre popoare care abia își mestecau limba în gură. Geniul roman, în schimb, aparține lumii eterne, asta se vede și se simte în fîntînile acestea, al căror fast este reținut de gustul pentru me- ditație și pentru plăcerile cuminți, prelungiri ale deliciilor pastorale virgiliene. Romanul, împresurat de construcții ce evocă luptători și înțelepți, a simțit nevoia să aducă în poarta casei izvo- rul montan, să-1 pună să șușotească întocmai ca acolo, în adîncimea pădurii, hrănind cu seve cristaline ambițiile și tihnele sale de provincial dezrădăcinat. Privește ce bine se simit vietățile silvestre încetățenite, gîndite mai atent decît a făcut-o geniul evoluției speciilor — în vecinătatea marilor magazine, a caselor de raport. Nu este nevoie de mari academii, ca în alte părți, pentru ca oamenii să în- vețe exact ce este sublimul. Femeile se îmbracă asemenea vestalelor, spunea Franco deschizandu-și gulerul cămăișii, ele poartă rochii subțiri, imateriale, zîmbetul și gesturile lor au finețea unei lumi protejate înideaproaipe de para- disul păgîn al faunilor și naiadelor. Toți italienii au obse- sia trecutului, romanii mai mult decît oricare alții. Pă- șesc familiar pe filele de piatră ale istoriei și, dacă vreun american în trecere prin Roma poate să violenteze pei- sajul acesta saturat de sensuri prin sărăcia mersului său ce nu trage după el umbrele trecutului, descoperindu-se intrus, nici măcar o femeie de stradă cu adevărat romană, 388 orioît de vulgar i-ar arăta fardul și oricît de scurtă mi- nigona, nu supără, ci mîngîie așezarea deplin armonioasă a lucrurilor. E chestiune de geneză și, mai ales, de edu- cație. De aceea, ultimul dintre vagabonzii care foiesc în jurul gării Termini sau dincolo, pe Via Nazionale, pare un om mai distins, mai cultivat decît cutare lord englez, venit să cucerească Roma, redus între aceste temple și detalii la stupizenia unui barbar morocănos. Franco tresări. îmi prinse brațul și mă făcu atent să privesc două persoane care .se apropiau : un bărbat înalt, bine construit, de o distincție plină de naturalețe, purtînd un baston gros cu măciulie de fildeș, însoțit de un altul, mai scund, destul de vorbăreț și care-ii explica ceva ce- luilalt, agitînd mîinile scurte în mișcări mult prea des- chise, chiar imprudente pentru înălțimea lui. — Ține-te bine : prințul de Lampedusa și romancierul Alfio Ferrari, exclamă Franco. Cei doi se apropiată. Aleseseră două scaune la o masă din apropiere, destul de aproape de masa noastră. — Ciudată figură, spusei. Și antipatică. Oricum, eram curios să-1 văd de aproape pe acest domn Lampedusa, despre care toată lumea vorbește ca despre erupția Ve- zuviului. Un original, și încă unul dintre cei impertinenți. Franco era dispus isă-1 apere. — Cred că te cam înșeli, îmi spuse. Am avut ocazia, într-o împrejurare anume, să-1 cunosc. E un om de o calitate cu totul ieșită din comun. — Mă plictisesc oamenii ieșiți din comun, replicai. în vremea noastră, asemenea creaturi sînt absolut agasante. Dacă nu inteligența, măcar instinctul de conservare ar trebui să-i mai frîneze asemenea extravaganțe. Astăzi, cînd mașinismul, ritmurile grăbite de viață ne pun în pericol integritatea minții și a sufletului, expunerile im- prudente, consumurile gratuite de energii sînt, crede-mă, nelalocul lor. — Scrie o literatură de o mare finețe, observă Franco. Cînd l-am cunoscut, ne-a citit. Admirabil ! — Ai rămas naivul entuziast de altădată, spusei. — Nu, pe cuvînt de onoare, c excepțional. O povestire, Profesorul și sirena, m-a îneîntat... 389 — Dar cum îți poți închipui, Franco dragă, că un ase- • menea om plin de sine poate face o literatură bună ? — Dimpotrivă, e un mare timid și un discret. Poți să-1 privești : își măsoară foarte atent gesturile. — Felul în care manevrează bastonul mi se ipare apar- ținîmd unui senior înrăit și vindicativ, adăugai. — Observă însă cu cită supusă îngrijire îl urmărește pe Ferrari, spuse. — E tactica șireteniei. Pun prinsoare că-1 disprețuiește pe romancier, spusei. — N-ar avea de ce. îi este superior, spuse. — Mă faci să rîd, spusei. Are privirea nesinceră a unui precupeț. Despre un asemenea om nu-mi pot face iluzii. — Are o privire limpede și sinceră, spuse. — Și, de altfel, am auzit multe despre el. Duce o viață dezordonată în Sicilia, acolo, la moșia lui, printre aren- dași, căței de vînătoare și slujnice. Un prieten l-a vizitat. Are frecvente furii, cînd drăguțul prinț devine imposibil, se retrage într-o încăpere ce n-are nici măcar perdele. Mâzgălește noaptea pînă în zori, terorizîndu-și cu toanele lui nobile, nevasta și vecinii, care-1 deranjează, chipurile, cu treburile lor. Se retrage, intr-adevăr, adesea, dar este liniștit ca uni înger. Urmărit de ideea lui, n'u aude nici pocnetele puștii de vînătoare. Ești greșit informat, spuise Franco. — Privește-i mîna. E a unui om făcut să domine și să nu lase să-i scape nimic din gheare. Am studiat carac- terologia, reconstituirile mele sînt infailibile, spusei. — Bietul om ! Are, dimpotrivă, un suflet larg. Se dez- interesează total de micile noastre ambiții. De-ai ști cît de străine îi sînt toate cele întreprinse de alții ! Sub ra- portul competiției, firește... — E un ambițios și un cinic. N-ai nimerit-o. — Vorbește greoi, asta înseamnă că și-a specializat comunicarea pe expresia caligrafică. :— Dimpotrivă, e volubil și vorbește repede, ceea ce indică pe descurcăreț... — Ce să-ți mai spun, Lampedusa e un... un,., 390 Franco nu găsea cuvîntul care să-1 salveze. Oricum, încercarea lui mi s-a părut de prisos. Sînt lucruri atît de evidente ! Conversația rămase suspendată, astfel că puturăm ur- mări discuția celor doi, din vecinătatea noastră : — Ascultă-mă pe mine, iubite prințe, îi spunea Ferrari, literatura este o chestie de mare responsabilitate. Dacă n-ai publicat cînd ți-a fost inima tînără și bătăioasă, ca să poți lupta și spre a te impune, întorcînd spatele pă- rerilor altora despre tine, ei bine, te poți considera pier- dut. — Fiecare cu destinul său, spunea Lampedusa. în ce mă privește, nu înțeleg ce rost are să ieși în lume înainte, să zicem, de patruzeci de ani. Nici n-ai timp să faci pînă la vîrstă asta primele exerciții, să absolvi școala primară a artei. Nu-mi oferi exemplul excepțional al lui Rimbaud. — Dar nici tu pe cel al artificiosului Flaubert. Au tre- cut pentru totdeauna vremurile cînd diligența timpului înainta cu două perechi de cai. Azi, racheta supersonică îți trece pe la fereastră, a venit, s-a dus... Nu simți cum din urmă ne hăituiesc 'generațiile tinere ? Dacă nu întîl- nesc prezența ta consolidată în piatră, te calcă. în picioare și trec... — Tinerii vin să mă confirme. Numai ei sînt în stare... — La vîrstă ta, iartă-mă că ți-o spun, dar experiența îmi îngăduie să-ți vorbesc părintește, la vîrstă ta trebuie să ai în librării cel puțin cîteva volume. Lumea te-ar fi privit altfel. Dar tu n-ai nici măcar o broșură... — N-aș fi avut cititori. Oamenii abia ieziți dîn război n-ar fi înțeles literatura de lux și bucurii pe care vreau s-o fac. Dar nu lumea în general mă interesează, replică prin- țul. Scriu, simțind prezența peste umărul meu a unui ci- titor ideal, cel pe care, iată, abia începem să-1 vedem circulînd ici-colo, prin cîte-un autobuz. Lumea nu se sfîrșește cu generația noastră. — Vorbe mari, vorbe de prisos, spuse Ferrari. — Pe cuvînt, sînt convingeri întemeiate pe adevăruri simple : nu văd ce legătură are avionul supersonic cu trăirile și presentimentele intime, vechi de cînd lumea. Un viciu mă îndeamnă să așez în pagină întîmplări atît 391 de vetuste, încît ele să comunice satisfacții intelectuale de o noutate terifiantă. Dacă nu realizezi libertatea deplină, mă întreb de ce mai chinuiești penița... — Ești un om pierdut, dragul meu. — Dar arta este joc, un joc sublim. Jerbele de sînge, de cvasinebunie n-au alt scop decît să petreacă cititorul în goana lui spre moarte, să suspende clipa. Și în acea clipă, să-i dea gustul, necunoscut lui, al nemuririi. Con- fecționăm obiecte de lux, oamenii se vor bucura de fru- musețea lor și, poate, vor învăța să fie fericiți. — Ești un copil îndărătnic : filozofii demodate. Scriem, dragă prințe, pentru a ne afirma. Succesul nu ne este indiferent, spuse Ferrari. — în cazul acesta, ești un om împlinit. Ai publicat cîteva romane, și știi că Ic apreciez, ai succes, poți să dormi împăcat. Eu îmi închipuiam că maladia scrisului îți dă insomnii. — Mă ataci ! Nu mă pot supăra pe tine și abuzezi. Ar trebui să te sancționez. Mă rezum a te considera un prinț maniac, ca toți prinții... — Artiștii adevărați sînt mai prinți decît mine. Renas- centiștii spuneau că noblețea se obține prin lucrul mîinilor. Salut pe prinții care își freacă la ora asta coatele de scîndura mesei, în odăița lor... Zîmbiră cu înțeles și se ridicară. Ferrari era superb în hainele lui de lustrin, deși gesturile, prea largi, apăreau cam nepotrivite cu statura lui îndesată. Lampedusa ri- dică bastonul spre a arăta însoțitorului său o naiadă scăl- dîndu-se în foșnetul havuzului. Franco îi urmări, pe gînduri : — Nu-mi spune nimic acest prinț al dumitale, curmai momentul de tăcere care se prelungea. — Dacă ai cunoaște măcar o pagină din scrierile lui... — Ținute în sertar de teama confruntării cu ochiul oamenilor... spusei. — Teza lui Ferrari ! — Ei bine, da, teza lui Feirari. Poți susține că nu c absolut adevărată ? — Mie exigența lui îmi pare cea mai de preț calitate, — Nu știu despre ce vorbești, spuse, Era timpul să încheiem discuția. 392 — Ce zici de lumina asta, parcă anunțînd o minune ? Trebuie să mărturisesc că Veneția noastră nu cunoaște o asemenea fierbere molcomă a aerului... — îți spuneam eu, zise Franco. însoțeam de trei zile prin Florența o delegație de zia- riști francezi, invitați de sindicatul profesionist să cu- noască tezaurul de artă al orașului. Vizitam mănăstirea San Marco și tocmai dădeam explicațiile cuvenite în fața celebrei L’ Annunciazione a lui Fra Angelico, indicînd cu degetul precizia profilurilor, cînd mă simții tras de mî- necă de Nando de la ll Notiziario. Era palid, mai răvă- șit ca niciodată. — Ai aflat ? A murit ieri prințul Lampedusa. — Cine ? — Prințul Lampedusa — Fii bun și amintește-mi cine era acest prinț și cu ce se ocupa. — Ți-am vorbit o dată despre el. Un scriitor despre care, te asigur, vei mai auzi. — Se poate... La redacție, peste o oră, am citit ferparul și un articol scris de cunoscutul romancier Alfio Ferrari despre perso- nalitatea distinsului dispărut. Nu reieșea că Lampedusa ar fi publicat vreo carte, deși, la drept vorbind, numele lui n-ar fi arătat urît pe luciul unei coperte. Se vorbea, în schimb, despre pasiunea aceluia de a călători. La bufet, dottore Magrini, „ șeful“ cum îl numeam noi, bea o cafea împreună cu avocatul Neri și cu încă cineva. Magrini povestea : — A fost, domnilor, un extravagant și un imprudent. Un original incorigibil... Neri, titularul rubricii judiciare, interveni : — Iasă destule încurcături în urma lui... — Putea să mai trăiască. Oameni ca el pot atinge ușor optzeci de ani, împărțind, la nesfîrșit, zîmbete con- descendente. — S-a făcut agreabil pentru că avea bani și nume. Altfel. 393 — E paradoxal cum într-o lume activă, producătoare de valori, țipi de felul lui nu fac decît să consume și, poate, să se bucure... — Să se bucure ? Era un ursuz, în ciuda politeței. Porsena, secretarul de serviciu, ieșise din boxa lui și căuta din ochi pe cineva. — Signor Magrini, la telefon ! Palermo solicită să dăm și un anunț din partea asociației crescătorilor de cai. Lam2 pedusa îi fusese vicepreședinte. Secretara secției noastre, care e și documentaristă, îmi 'ceru permisiunea să coboare în stradă. O aștepta Renata, bruneta aceea cu sini formidabili, lîngă poarta Baptise- rului. îi spusei să se întoarcă repede, rugînd-o să-mii cum- pere, la înapoiere, un pachet de țigări, mai moi, dacă se pricepe să le aleagă după pipăit. GRANULATA Orice femeie trecută prin filtrul spe- cial al aparatului de fotografiat. GRIGRI Om serpentină. Un tirolez inhibat de ritmu- rile dansurilor, în care nu poate avea alt rol decît de acompaniament : cîntă din cimpoi pînă la moarte. GRUIA I. Numire forestieră, parcă de animal mic ca nevăstuica, de ciupercă umflată ca buretele sau de animal vegetal — un fel de nevăstuică din clorofilă, vigilentă și înflorită, II. în vine îi curge rugina. GUGLIELMO Individ care n-are ce face cu mîinile. GUNĂ Zice „prezent" în Sfîrșit de veac în București. GURI Diminutiv sincopat al lui Grigore. 394 GUSTAV Nume din oțel, câteodată din tinichea. GUY ioa și GUȘTI. Se numesc astfel copiii .care, refu- zând să mănînee tapio-că și griș cu lapte, vor rămâne mici toată viața. Un Guy, inginer, fratele lui Raoul Cantacu- zino, a reușit să trăiască în București mai bine de cinci- zeci de ani, fără a i se observa ființa. Când și-a dat seama de condiția lui, doritor de a se face cunoscut, a folosit tapioca. Era foarte tîrziu. Guy Cantacuzino. e autorul unei bune cărți de bucate, ca și KogălniceanUo. GVASIA Combinație împiedicată a diminutivului ru-. sesc Vasia. „Folosea obstrucția pînă și în onomastică\ zice Paul Minulescu-Brăila. GYULA Spirit practic. Constructor genial de poduri în Budapesta. 3’ 3ANA Așa se numesc cele mai multe personaje femi- nine ale lui Fragonard. 3ANIGOR Tip care se deșteaptă. Fiecare vîrstă îl so- licită să-și schimbe viața. Reformator individual neobo- sit. A trecut astfel prin toate meseriile, prin toate pasiu- nile, aspirînd la desăvîrșire. Începuse cu colecțiile de mărci poștale, a continuat cu amenajarea în camera lui a unui mic muzeu de instrumente muzicale și a terminat cu tablourile. Posedă Rembrandt, Delacroix, Manet, Vla- minck, Modigliani. 3ANOS Autor al unui interesant jurnal intim în care a notat mii de proiecte. Printre altele, peste două mii de romane, cîteva sute de poezii, optzeci de eseuri. A în- semnat atît de minuțios conținutul, efectele și amănuntele acestor opere, încît, în cele din urmă, a simțit că este inutil să mai realizeze ceva din mulțimea de proiecte schițate. 3ANOS Din categoria celor care funcționează numai sub strigătul alarmei. Prietenii îl sună la telefon, șefii îi comandă prin megafoane, dimineața se trezește în răcnet de ceasornic. Frecvențele joase îi sînt indiferente. Nu cunoaște nuanța. Doarme profund. * Literă intermediară, pe .nedrept ignorată. Se pronunță ca și fri- cative'le, ezitînd scurt, dar fremătînd subtil. 397 JAP In partea a treia (Adagio e mesto) a primului Cvartet Razumovsfyi0 la un moment dat, între o pauză și o izbucnire pătimașă, trece nestingherită o motocicletă cu ataș. Unde merge, ce viteză are, cît consumă sînt întrebări cărora critica de specialitate nu le-a dat încă un răspuns^ 3ERU Stropit zilnic, dimineața și seara, cu apa roma- nelor lui Pierre Loti și Pascal Brezianu, 3eru crește ca o plantă, tăcut și considerîndu-se deplin stăpîn pe arta lite- relor. Soarele fierbinte al lui Faulkner îl ofilește pentru o săptămînă. își revine primind perdaful răcoros și sti- mulator al lui Octav Brînduță, povestitor exact al mari- lor coniflicte omenești din jurul unui lac de acumulare. 3ESPER Unele femei, ca A., au obiceiul de-a trezi gelozia iubitului, sperînd în activizarea tuturor rezerve- lor lui afective, evocînd la fiecare îmbrățișare calitățile excepționale ale unui oarecare 3esper, amant petrecut din viață cu cîteva luni înainte. Uneori reușesc. Alteori pro- duc în bărbatul amabil de lîngă ele o amărăciune incu- rabilă ce îi scade potența și-l paralizează în căutări mi- metice, zadarnice pe cît de disperate, 3esperice. — Cînd îmi prindea sînul în palma lui, spune A., îmi vorbea întotdeauna despre Goethe... Bietul băiat transpira și se chinuia căutînd o idee goetheeană care să-i îngăduie reproducerea mișcării do- rite, imaginîndu-1 pe 3esper rostind citate. 3ETON Șef drăguț, preocupat să-și promoveze subal- ternii. A citit undeva în Cehov cum unuia, mi se pare un diriginte de poștă, i-a dus bagajele la gară un general, și acum arde de dorința de a i se face același serviciu în anii care vin. îi ridică în grad pe funcționarii din ser- viciul lui, exer,sîndu-i cu perseverență să-i poarte servieta și pachetele la automobil. Cînd secretarul lui a devenit impiegat categoria I, 3eton s-a bucurat sincer- 398 3E2IK Medic internist; observații literare excelente privind raporturile dintre funcțiunile organice și efectele metaforei. Analiza făcută unui pacient cu suferințe acute, cauzate de o anacolută învechită, i-a creat faima unui spirit cu o mare capacitate de disociație și i-a provocat spasme gastrice pe fond elegiac. 3INO Vezi MANOLE. 3IPOMIR Se cunoaște după siguranța cu care mane- vrează creionul automat. Toate hîrtiîle trebuie să treacă pe la el. Dacă ar putea pune viză pe lună și pe stele, ar fi fericit. 3IROMAG De teama curenților de aer, perfizi și om- niprezenți, poartă sub vesmintele ce se văd flanele, iz- mene lungi și ciorapi groși. Sub părerile firave pe care le difuzează se află diploma unui doctor în filozofie. 3ISSIN A inventat în tinerețe un belciug pentru re- morci. Pe acea vreme, industria noastră fiind la începu- turile ei, invenția a făcut impresie. Mulți ani mai tîrziu a fost solicitat să-și spună părerea despre un fitil care fumega. A opinat să fie stins, soluție plină de bun-simț. Acum lucrează în întreprinderea noastră, este considerat expert în chestiunile tehnice și încearcă să înlocuiască tu- burile unei mașini electronice cu firile de lampă. Pînă la reușita la care speră, înseriază baterii electrice, legîn- du-le unele de altele cu belciuge. Simțind la tinerii care au venit de la studii oarecare rezistențe și ironii, se abține de a pune mîna pe ceva, spre a nu se descoperi, în schimb le expune teorii filozofice privind umanizarea tehnică care „nu trebuie să ne afume luciditatea", și care trebuie să înlănțuie logic idei luminoase, ca zalele într-un lanț, iar la capăt să se sprijine pe ceva solid, de este cu pu- tință, pe gaura unui belciug. 399 3OB Vezi Garabet. 3OLIPHON Vezi Van Eyck și El Greco și taci. Dar vezi Meissonier, și zîmbește. 3OR2ON Susține că trilurile și coroanele din absolut toate concertele lui Mozart au fost făcute de un strămoș al său, cîndva intendent al Casei habsburgice. Kre docu- mente. Va scrie și o carte despre chestia asta. 3OSY Născut într-o familie de pesmeți, a absorbit în ființa lui toate mirosurile bucătăriilor. Din felul în care susține polemica într-o revistă literară, se simte că are nas, că e conștient de darurile sale. Pînă la piper și boia, frazele lui plutesc în grăsime multă, apar în pagină acum prăjite, acum coapte. Ca să-1 digeri e nevoie de multă salivație și de puțin bicarbonat, după masă. 3OTA Spărgător de gheață. (Vezi și BERNAT) 3OZIMIR în activitatea lui persistă unele elemente ale trocului. E inginer într-o uzină bucureșteană. Confecțio- nează tocuri metalice pentru pantofii doamnei X., în ve- derea obținerii, din partea soțului aceleia, a unei repartiții de lemne. învoiește, trecîndu-1 prezent, pe un nepot al unui director din Ministerul Finanțelor, strungar în între- prinderea lui, încredințat că directorul va întoarce ser- viciul și va aproba o cerere de schimb nu prea legală. Angajează în uzină și chiar în sectorul lui o tînără absol- ventă a Facultății de drept, îi încredințează evidența ma- terialelor și magazia de debitare, spre a obține bunăvoința unui locotenent de poliție, iubitul fetei, care se ocupă de supravegherea economică a cinstei salariaților din între- prindere. îl stimulează cu premii pe un proaspăt inginer, fiul secretarului Academiei, fiind încredințat că, prin trecerea anilor, toate vor evolua și, printre ele, propriul 400 nepot, actualmente cercetător într-un instituit și pe care-1 și vede, cu limpezime și siguranță, membru al înaltei insti- tuții de cultură. 3UNIGA Se bucură pentru faptul că antrenamentele pentru desăvîrșirea personalității au evoluat, o dată cu progresul umanității. A auzit și el despre un individ care a devenit orator prin exerciții chinuitoare, cu pietre în gură, învingîndu-și bîlbîiala. A cunoscut, de asemenea, lupta cu materia, pe care a purtat-o un ucenic al unui meșteșugar pînă a ajuns sfînt. Tentațiile lui Antonie i-au fost lămurite, îndeaproape, de un avocat, iar umi- lințele lui Luther de către o moașă. Din exemplele mai recente știe că boxerul Carpentier se antrena tăind cu toporul copacii unei păduri, iar marele Joe Louis se lăsa bătut în plex cu lovituri de lopată. Dorind să devină ci- neva, se antrenează scriind diferitelor instituții lungi scri- sori, dînd vina neajunsurilor pe diferiți indivizi cunoscuți. Dacă untul este puțin rînced, cercetează cauzele la ma- gazin și conchide că numai un vecin al său, dascăl la o școală, poate fi vinovat. Și îl spune. Dacă e pană de cu- rent și tramvaiele rămîn imobilizate pe linie, cauza nu poate fi alta decît un cunoscut al său, dactilograf, care și-a exprimat într-o discuție neîncrederea în efectele elec- tromagnetice. Are explicații pentru ploaia repede și ceața prea deasă, pentru mișcările seismice. Dintr-o sută de plîngeri și arătări cu degetul se iau în considerare două. Suficient pentru a avea încredere că îndeletnicirea lui este utilă societății. 3UNOG Nume destul de rar. îl poartă cu deosebită mîndrie buldozerul ce scormonește terenul viran din ve- cinătate. Cititorul trebuie să știe că pe acest teren se construiește un bloc cu unsprezece etaje, cu încălzire cen- trală, lift, și magazine la parter. 3UXNA Numele adevărat al Iui Pisarello, pictorul. 401 3UYS Omul micilor dimensiuni. Vorbește scurt, crește în acvarii mici pești exotici, învestește mărunțiș în afaceri cu ațe și panglicuțe, cînta în timpul liber la muzicuță. 3uys Lăcraru preferă filmele de scurt metraj, femeile scunde. Dintre lună și soare, iubește stelele abia vizibile, în schimb, 3uys Popa, ceasornicar, moare după domino, joc cu multe punctișoare, combinate în legături simple și amuzante. Toți indivizii cu acest nume sînt născu ți la zi "no i. H HACEATUR Haceatur Aboirean, mare scriitor ar- mean (1805—1848). HAGAR Cititorul va înțelege că nu am intenția să abuzez de răbdarea lui dacă îi voi pune sub ochi, la acest nume, o povestire a cărei idee mi-a venit ieri la prînz, cînd mi-am amintit că, de fapt, încă de dimineață începuse să fie ziua mea de naștere : CUM L-AM TRĂDAT PE PASCAL Sînt deplin convins că Pascal, asupra meditațiilor că- ruia zăbovesc adeseori, are dreptate atunci cînd spune : „In preocupările noastre zgomotoase și în toate așa-nu- mitele desfătări sau treceri de timp, unicul scop este de a face să se scurgă vremea fără a simți sau, mai bine zis, fără a ne simți pe noi înșine și a evita, prin trecerea vremii și cu ea a vieții, amărăciunea și dezgustul, care ar însoți neapărat atenția ce am îndrepta asupra noastră. Sufletul nu găsește în el nimic care să-l mulțumească; și nu vede nimic care să nu-l amărască atunci cînd se gîn- dește la sine, fapt ce-l constrînge a se răspîndi în afară și-a căuta ca, prin lucrurile exterioare, să uite amintirea adevăratei sale stări." (Les pensees, VI, 1). Îmi place să cred, și cercetarea zilelor și nopților mele îmi con- firmă aceasta, că sînt un o,m curajos, scutit de temerile și neliniștile, și panica singurătății camerei mele. Sînt de acord, de asemenea, cu Pascal care, ceva mai departe 403 (VI, 2) spune : „...Am ajuns la concluzia ca toata ne- norocirea oamenilor vine de la aceea ca nu se știu reține în tihna unei camere^. Iubesc singurătatea, o prefer multor spectacole. Cu toate acestea, n-am putut rezista tentației de a merge la meciul -dintre Juventus-Torino și Rapid-București, contînd pentru Cupa campionilor europeni. Dacă nu în- cerci, din 'timp în timp, și clipe de despersonalizare, de rătăcire printre oameni, nu poți înțelege voluptatea reîntîlnirii cu tine, ulterioară, albă și neașteptată de fiecare dată, generatoare de solilocvii definitorii. Dar nu numai atît : neraportîndu-ți, uneori, măsurile, neîm- plinirile, suferințele — la măsurile, neîmplinirea și su- ferințele altora, nu înțeleg ce soliditate pot avea cerce- tările, bucuriile tale pregătite laborios. Ca să nu mai spun despre recomandarea medicilor, aceea că omului modern, buimăcit de impresii egale, de griji constante, îi este utilă ieșirea neprevăzută din mecanismul vieții de fiecare zi, spre a se deconecta. Am 'luat bilet la tribuna I și m-am dus. Spectacolul mulțimii avide de emoții violente nu mi se pare, pe cuvîntul meu, de disprețuit, chiar dacă ești lămurlit că oamenii, nefericiți, caută cu înfrigurare să nu rămînă ringuri. Acest spectacol ar fi, de bună seamă, foarte trist, dacă n-am bănui 'totuși că mulți dintre in- divizii care se așază în tribune și la peluze vin la meci cu aceleași gînduri și dacă nu le-am presupune destule precauții, dacă n-am ști că, de fapt, sînt avertizați asu- pra pericolului pe care-1 denunță Pascal și, în conse- cință, privesc contactul cu balaurul cu o sută de mii de capete — stadionul — ca pe un prilej de a se clarifica, în vederea singurătății și eternei .confruntări cu propriile tristeți, cu propriile orgolii. Fluier și urlu alături de tine, băiat de prăvălie, care te-ai zbuciumat o săptămînă întreagă să-ți procuri un bilet, îmi alătur inimii tale inima mea, sărmane profe- soraș de provincie, care ți-ai încheiat mai devreme ultima oră -de școală, spre a te dărui cu totul vrajei și pasiunii celor nouăzeci de minute de febră și iluzii, și încerc să reduc distanța apreciabilă ce ne desparte. îmi închipui stadionul privit de sus ; ne aflăm între fagurii lui ca 404 gîzele într-un insectar. Dacă n-am fi alături, înghesuiți pe o bancă de lemn, am putea percepe poate mai eloc- vent că unul e fluture cu aripile azurii, iar altul un banal greier de bucătărie, cu toate oă zbîrnîim cu toții, la urma urmei, la fel. îți încredințez (e, desigur, un fel de a spune) tristețile mele, tu îmi dai coate. Sîntem frați. Soarele cădea pieziș, împrumutind .aerului acelei după-amiezi o materialitate sticloasă, pe alocuri supra- saturată de polen. Stadionul, cu aproape optzeci de mii de persoane, vibra de neliniști și își căuta (respirația unică, ce avea să vină o dată cu prima lovitură în balon. Băiețași neastîmpărați se hîrjoneau pe gazonul proaspăt, urmăriți de frecvente mustrări din partea oamenilor de ordine. Undeva, în fața porții din stingă, cîțiva jucători plictisiți, în tricouri portocalii, trăgeau șuturi cam prea studiate în plasa unui portar leneș în mișcări, preocupat mai curînd să-și întindă pe picior jambierele dungate decîit să pareze. Un individ în tricou negru, purtînd pe brațul sting o banderolă galbenă, cer- ceta cu palma deschisă întinderea plaselor. Două femei sprintene, în halate albe, sub guler purtînd însemnele Crucii roșii, însoțeau un bărbat cărunt, cu chip de oțel, agitîndu-și trusa. Era medicul oficial al partidei. în tribune, țigănușii gălăgioși împărțeau Informația, nu- mărul de ieri. Cumpărat, ziarul devenea prin -cîteva îm- păturiri coif semeț, și astfel, curînd, puteai vedea pre- tutindeni capete acoperite cu chivăre -albe, înfruntind soarele insistent. Vînzători de semințe, de limonadă, de bomboane, se strecurau pe intervale, își ofereau marfa cu -strigăte versificate, provocînd hazul tuturor. Cei de la televiziune erau gata în spatele -aparatelor de luat imagini, superbi ca prestidigitatorii, siguri de ei, cu cheia «succesului în buzunar. Ora se apropia. Spectatorii începeau -să se așeze, foiala de mai înainte .să se liniștească. Un ropot de aplauze însoți intrarea pe teren a -celor două echipe. Șirurile de jucători șerpuiau acum către cercul de -cretă din centrul terenului. Se aruncă banul, doi parteneri își explicară ceva, un fluierat scurt, și jocul începu. 405 Cei de la Juventus loviră primii. înaintară pe extrema dreaptă, dialogată — Galotti .au Sur du, Su r d u cu Pepsi, Florea cu fundașul italian. Pasa lui Enzo fu lapidară, cu .perioade scurte, cu rare peri fraze și (trimiteri la Aris- tot. Galotti reluă ideea, fentă eliptic pe Pa seu, care .se bîlbîia, apoi își desfășură perorația, însă cu prea multe figuri ide stil. Nino reluă, îl depăși pe Mielu, acesta cu o logică strînisă împinse silogismul pînă la paradox. Acum balonul e în po.sesia lui Forli, Forli insistă pe ar- gument, elimină judecățile laprâooce, șutează către Ga- ioitti care, reținut, emite prima ipoteză. Arbitrul, atent la înlănțuirea judecăților, sancționează diferența speci- fică și indică lovitura de la șaisprezece metri. Primește Bertoni, face sofistică la Tudor, atent la minge, șî fixează balonul în -termenii inițiali, apoi driblează cu o afirmație implicită, trage prima concluzie. Mingea se află acum în terenul echipei noastre, Pepsi intervine prompt cu raționamentul prin ianalize, trimite lui Giam- battista Vico, Vico se lansează într-un iatac -cu noțiuni corelate, își depășește adversarul prin negarea negației, driblează pe Peneș, apoi pe Mitu. Crăciun deduce corect din analize, -dar pierde la Dante și, printr-un ignoratio denchi, Banchieri trage la poartă. Roman plonjează și culege spectaculos. Repune maieutic Paraschivescu. Aplaud frenetic și, cu mîinile făcute pîlnie strig, ală- turi de ceilalți : „Hai, băieții !“ Privii pe cei din tribune, mulțimea de coifuri strălu- cind în soare. Cum jocul reîncepuse și acum contraatacau -cei -de la Rapid, văzui lîngă mine un bărbat între două vîrste scoțîndu-și haina și călcînd-o în picioare, mai în- colo un tînăr brunet, care mai înainte îmi păruse cu- minte, dar -care acum își lovea vecinul din faț.i lui cu pumnii, cu mișcări dezordonate ce se voiau precise. Ve- cinul ripostă, anarhic, cu palma. Cînd Pepsi șută lung, urmărind un raport de subordonare, unul de lîngă mine îmi trimise un pumn între ochi. Cum Peneș interceptase și pregătea o judecată de predicație, sării de pe banca mea și făcui un arc în aer cu piciorul bine repezit, ne- întîlnind în bombau -altceva decît o sacoșă așezată de- desubt. Sacoșa era poșetă, ceea ce n-o împiedică să zboare cît colo, pe trepte. Simțeam cum mișcările jucă- 406 torilor de pe teren zvîcnesc în trupul meu. Săream ca un iepure, îmi destindeam 'brațele în dreapta și-n stingă, asemenea unei păsări în zbor, mă legănam, imă aplecam, înghionteam o doamnă din preajmă și țineam de gît pe un militar care încerca zadarnic să-mi scape. Cînd Peneș respinse cu -un cap formidabil, izbutii dintr-o singură smucite să culc la pămînt un lungan voinic ce pînă atunci strigase cît îl ținea gura și care acum, ridicîn- du-se anevoie, părea -nedumerit. Șutam, combinam, dri- blam, stopam, fentam cu pasiune și evidentă pricepere. Și urlam din toată ființa pentru victoria alor noștri, pentru raportul de .sfere încrucișate. Ceilalți urmăreau jocul icu același interes, plesnindu-ise și înghiontindu-se unul pe altul, însoțindu-și entuziasmul cu lovituri pre- cise de picioare, nemaicunoscîndu-se cine pe cine în- ghesuia. La înscrierea primului gol se tăvăliră pe jos, deodată, 'trei spectatori și rămaseră acolo în nesimțire pînă la enunțul conceptului următor, pînă la repunerea balonului la centrul terenului. Privirea mi se încețoșase puțin. Undeva, către fundul peluzei, sub tabela de marcaj, între doi indivizi care tocmai se urcaseră în picioare pe bănci și își agitau mîinile deasupra capetelor, zării un bărbat care stătea liniștit. Urmărea partida nemișcat, aproape indiferent și, în primul moment imobilitatea lui mă făcu să cred că doarme în capul oaselor. Diar ochii îi erau deschiși, ațintiți înainte. Tresării. Omul acela potolit îmi atrăsese luarea aminte și pentru că mi se păruse cunoscut. Tră- săturile chipului .său le mai văzusem undeva. Acel păr negru, puțin ondulat, mișcarea aceea aproape mașinală pe care o făcea mîna -cu degete lungi, ducînd țigara la pură clipirea deasă a pleoapelor, abia perceptibilă de la distanță, îmi erau știute de cînd lumea. Ah, ce ză- păcit pot ;să fiu : bărbatul acela, nu încape nici o în- doială, era tatăl meu. Ce întîmplare ciudată ! Tara nu era amator de în- treceri sportive, el accepta 'dintre toate, numai ecvitația. Fusps11 cîndva chiar campion județean. Fotbalul, mai cu seamă, îl irita. îl considera .spectacol gălăgios, lipsit de eleganță, brutal mai mult decît oricare altul. Ce să-i fi schimbat oare gusturile, ca să părăsească superba lui in- 407 diferență și să se amestece «aici cu .toată lumea ? Renun- țarea la principii mi-a displăcut întotdeauna, îndeosebi la .oamenii care au însemnat pentru mine modele de comportare. Compromisul îl explicăm numai cînd ne aparține, la alții îl privim nu cu intoleranță, ci cu amărăciune sau chiar cu dezgust. Tata n^a citit niciodată pe Pascal, dar a ajuns la concluziile filozofului privind alcătuirea lumii, condus poate de instinct, sau de bunul simț. Integritatea personalității în raport cu nebunia secolului îi era -scumpă ca și tabachera, sau ceasul de buzunar. îl privesc și, cu toate că distanța nu-mi îngă- duie săd .studiez, îi pot recunoaște ușor atitudinea de totdeauna, acea distanță disprețuitoare față de realități, un spirit critic incoruptibil, care așază judecățile în cea mai bună rînduială. Omul acesta a refuzat să-și dea coate cu indivizii dubioși, să se integreze în serie ; în schimb, a prețuit prietenia, raporturile -de .sinceritate, chiar cu oamenii foarte simpli, dar cărora le-a recunoscut cinstea, omenia. Am iubit în persoana lui -exemplară îmbinarea fericită de luciditate și tandrețe măsurată, ce au răspândit între cei care l-au cunoscut farmecul unei ființe calde și apropiate. De altfel, se și vede, par- tida de fotbal nu l-a acaparat, nu i-a stins liniile con- duitei : stă liniștit pe locul său, își lasă fruntea liberă în fața invaziei razelor încă puternice ale soarelui, se re- ține de la orice exaltare. Gîndesc că a venit să mă caute, nu ne-am văzut de mult timp, știe că uneori frecventez meciurile, măcar pe cele decisive pentru campionat, m-a sunat la telefon acasă și a aflat unde îmi petrec după- amiaza. O fi avînd ceva important să-mi spună ? Sau, la vîrsta lui, l-au cuprins, așa, deodată, neliniștile oame- nilor și tacum încearcă să se lămurească, să se convingă nemijlocit în ce constă febra vremii ? Și cum de l-a lăsat mama să plece de-acasă (ea care i-a urmărit îndeaproape fiecare tentativă de evadare) prea ușor îmbrăcat, fără ceva pe cap și, sînt sigur, fără bani de buzunar măcar pentru un ziar ? întrebării de prisos, îmi dau prea bine seama, inactuale și chiar deplasate : de la moartea lui .au trecut aproape treizeci de lani, marna nu numai -că nu-i poate preveni încercările de ia-i scăpa de sub supraveghere, -dar la drept 408 vorbind, cred că i-a uitat pînă și trăsăturile chipului, mai ales după aventura ei nefericită cu șeful gărzii fi- nanciare, acum cîțiva ani. Și, de altfel, aspectele pe care le evoc și-au schimbat demult datele, viața s-a compli- cat, mai ales în ultimele două decenii, după războiul pe care el, bietul, nu l-a mai apucat. Simții în inimă un junghi puternic, o pîlpîire neobiș- nuită a sîngelui în venele gîtului, urmate de sufocare. Tatăl meu, omul acesta drag pe care o boală cumplită ni l-a răpit pe cînd încă nu împlinise patruzeci de ani, se afla acolo, la cîțiva zeci de metri de mine, așezat liniștit pe locul lui, iar eu continuam să rămîn nemișcat, nehotărît, priponit de considerații nesărate, chit că unele încercau să lămurească apariția lui la partida Juven- tus—Rapid. Eram tulburat, și cititorul va înțelege aceasta, pentru că din toate sentimentele omenești, multe puternice, răscolitoare, cel mai dureros persistent ni-1 produce dispariția pentru totdeauna a ființelor dragi, a celor ce reprezentau stîlpii de susținere ai însuși rostului nostru aici, pe pămînt, sentiment dublat de-o necurmată speranță că, odată și-odată, le vom revedea, și alături de care vom depăna atunci amintiri comune și, chiar mai mult, întâmplările care au urmat după aceea, în absența lor. Sării imediat de pe locul meu, neslăbind din ochi ființa scumpă, care continua să privească fără mișcare, fără ■izbucniri, desfășurarea meciului, liniștit și imperturbabil, ca și cum vederea i-ar fi fost învăluită de o ceață sau ar fi gîndit atît de frumos, încît tot vacarmul din jur și-ar fi pierdut consistența. * Ne este întotdeauna destul de greu să vorbim despre morții noștri, pentru că ei sînt cu toții egali, minunați în întunericul în care au fost scufundați, unii de o boală nenorocită, alții de un accident, la vîrste felurite. Unchiul Titu era solemn și misterios, viața lui «se bănuia aventu- roasă dar, învăluită în discreție, nu se descoperea și nu da prilej anecdotei să se înnoade. Acum, privit de pe înălțimea /anului în care ne aflăm, solemnitatea lui s-a 409 dezghețat simplu, neaștieiptat, §1 seamănă. întrutotuî, strecurată prin site de nisip și polizoare, iau pălăvrăgelile mătușă-mii Francisca, o femeie rece, care, pe cit mii-aduc aminte, fusese dimpotrivă o curtezană neobosită. Alătur aici figura nobilă a vărului Cornel, as al aviației, dobo- rît într-o bătălie aeriană deasupra orașului Constanța. Mișcările lui vioaie, lumina aceea stranie din ochi, vorba plină de culoare, de o muzicalitate ice mi se contopea în urechi cu zumzetul de motoare, .s-iau stins, astfel că astăzi, cînd îl evoc, aduc în amintire doar un manechin ce .seamănă leit cu ceilalți doi. Toate calitățile lor parti- culare au rămas .simplă cronică, ei sînt despuiați de ele, se mișcă și vorbesc ca într-o baie de abur și, în- grozitor lucru, și-au curmat evoluția într-o vîrstă neutră, de piatră. Nuța, Jeanetta, Mișu, Jean, Alecu stau în juriul tatălui meu, imobili și lipsiți de sînge, ridiouli în insensibilitatea lor, privind străini la toate minunățiile vieții. Războiul, cu .toate bombardamentele, cu spaimele sale, anii de secetă și încordare au .trecut pe sub privirea lor albă, ca vagoanele unui itren pe lîngă un semafor stins. lată-i orbecăind în ceață — Mișu aleargă la Fran- cisca, Jean trage la Alecu, Alecu, ezitînd, la Jeanetta, Jeanetta la Nuța. Cornel trage la tanti Francisca, un moment de derută, apoi jocul se reia, se îngrămădesc cu toții la poarta noastră, cineva fentează pe unchiul Titu. Acum plutesc în grup în jurul casei bunicii, se bulucesc, își ating umerii, urcă pînă sub streașină, se înghesuie pe ramurile bătrînului măr, își iau zborul îndată ce adie cît de puțin vîntul, ocolesc din nou gră- dina și din nou își caută un loc spre a-și strînge aripile înfrigurate. Poate că n-aș mai încerca nici o frică dacă nu i-aș simți, scăpați cum sînt din lanțurile grele ale pămintului, unde îi știam imobilizați, ca o forță ce poate tulbura, cine știe cu ce motiv, sau mai curînd fără motiv, cursul evenimentelor vieții noastre, a celor rămași .stingheri în viața. Sînt mult mai .mulți ei decît sîntem, și o singură mișcare pe care s-ar hotărî s-o facă ne-ar da cu siguranță peste -cap. Sînt convins că nu ne-ar mai rămîne multe speranțe după un asemenea act. Dar ei sînt buni, nu știu dacă zîmbesc sau se în- cruntă și, iată-i, tac. 410 Dar nu despre spaimă vreau sa vorbesc, ci despre dorul care ne încearcă, în multe clipe ale vieții, în «toate clipele vieții, pentru ființa lor care s-a risipit. Caut o carte în bibliotecă, deschid o pagină îndoită la colț și-mi simt inima că tresare, strîngîndu-se lamarnic : acea pagină era însoțită de cîiteva cuvinte, de o mîngîiere pe creștet. Venea imediat o farfurioară cu pîine prăjită cu unit, peste care se presăra, subțire, un praf de sare. Des- fac un sertar : cîteva cartușe goale, printre hîrtii. Ală- turi, se află o mașină de încărcat pulberea, alice de plumb, cîteva bure. Din spate îmi mîngîie fața și vîrful nasului un parfum fără seamăn, amestec ideal de la- vandă și tutun. Șifonierul, cămara, binoclul acesta fabri- cat ila Leipzig, scrumiera, perdeaua, fereastra care dă spre grădina lui Diaconescu, cireșul încărcat de flori, funia de rufe dintre magazie și gard, pe care atîrnă o pereche de ciorapi de mătase, balustrada de fier și piatra rotundă din fața scării nu trăiesc decît în raport cu el, cu tatăl meu, și fiecare obiect, abia atins, ridică în suflet regrete și doi, așa cum fundul mării se zbîrlește ca o blană vie la apropierea scafandrului. Penarul înseamnă Nuța, primul volum din Eminescu înseamnă Jeanetta, iedera de pe acest zid crește din palmele unchiului Titu. Bunica, cu o ușoară atingere, face să țiuie paharul de cristal din care beau, Jean zîmbește din mijlocul jucă- riilor unei vitrine, cînd plouă, Cornel deschide fereastra și afirmă că pe o asemenea vreme n-ar zbura nici să-1 tai. Și nu sînt numai acestea : mai trăiesc șuba de vînă- toare, molidul din ungherul curții, mai trec primăvara stoluri de coțofene spre grădina lui Balaban .și se cîntă fără întrerupere acel vals trist și sentimental pe care ele îl cîntau la patru mîini, pe cînd ei îl ascultau, fu- miînd în tăcere. Tata a fost un om exemplar, un auster, cu toate că își permitea, și mama îi îngăduia, să meargă o dată pe iarnă la Nucet, la vînătoare, pe care ea n-o considera un >soort. ci o îndeletnicire spirituală aleasa, legă- tură .rituală ou morții lui, mulți și necunoscuți — și amintirea mi-1 aduce înapoi, oricît de departe ar fi, printre 'lucrurile ce i-au fost dragi. Poate că este mai 411 puțin important faptul că îi semăn la ochi și în unele gesturi, decît că multe dintre aceste lucruri ale casei continuă să respire parfumul acela tulburător de levăn- țică și tutun... Trăim «ou iluzia că «întem cetățeni liberi ai universu- lui. Dacă cercetăm însă lucrurile mai de-aproape, cu un ochi limpede, ne lămurim cum stăm : o mie de lucruri care au aparținut morților dragi formează în juru-ne o plasă deasă și destul de apropiată de epiderma noastră, ce nu ne permite nici măcar a respira ca lumea. Lucru- rile care le-au fost utile ne fac servicii, în continuare ; anume obișnuințe ale lor :s-au prelungit în mișcările noastre, indicîndu-ne precizia și complicațiile luxului, Vrem să petrecem de capul nostru, să uităm, vorba lui Pascal, ființa noastră ce ne cam plictisește : bem însă, plescăind, ca bunicul (și știm asta), spunem anecdote piperate ca unchiul (e sigur că așa le spunea și el), dansăm ca vărul Cornel, legănîndu-me trupul și dîn- du-ne capul pe .spate la fiecare întoarcere (știm, firește, ca așa făcea el în asemenea împrejurări), rîdem cu poftă întocmai cum rîdeau, în zilele lor bune, Jeanetta și Nuța... Și nu mai vorbesc despre .situațiile nerușinate, pe care cine le mai știe cum au fost, dar care — nimeni nu se îndoiește — au fost asemănătoare. încerc să do- min veselia și zgomotul, îmi iau un aer independent, și definitiv, și superb, și mai ales inimitabil : din fotogra- fia de deasupra șemineului mă privește tata, are același aer independent și definitiv, ceva îmi spune că mij- loacele mele sînt, de fapt, ale lui, decalchiate fără voie, și nu știu dacă eu sînt cel ce privește cu uimire foto- grafia sau el îmi amintește poza fixată în cîteva mișcări, încremenită în clișee vetuste. „Stați pe loc ! — strig ; panica e de prisos, nu fugiți : e zadarnic, e caraghios, nu vom putea ieși niciodată ! în jurul nostru sînt rețele groase, printre noi trec sfori. Fiecare dintre noi atîrnă de una dintre ele, nici o mișcare nu ne aparține, facem exact numai ce ni se comandă de la capete, unde ma- nevrează, cu destulă abilitate, mîinile aspre, reci, ale morților. Rîdem și plîngem la trasul sforii, iubim și inventăm situații cînd sfoara e mai largă. Acel tip ori- 412 ginal, îndrăgostit de ființa lui reflectată în oglindă și ■care .face atîta scandal mimează, de fapt, pe cîțiva dintre înaintașii săi. Acea femeie frumoasă își poartă mîna pe umărul partenerului. Ea repetă întocmai mîn- gîierea unei .mănuși albe a bunicii, de mult risipită, uitată pentru totdeauna, prezentă. Am impresia că vă spun niște noutăți teribile, însă toate cuvintele mele sînt ale celor care le-au folosit altădată, toate descoperirile mele de ultim moment sînt vechi de multe generații, în sfîrșit, îmi este atît de ușor să vin cu argumente și să vă conving, pentru că marile adevăruri pe care vi le revelez acum sînt de foarte mult timp !spuse, iar voi le-ați purtat în carne, le-iați maji auzit de sute de mii de ori, dar le-ați uitat. Istoria, științele, cunoștințele, .senza- ționalele descoperiri care vă uimesc sînt niște vechituri, de dinaintea potopului, și ele se reconstituie în fiece clipă, .sub ochii noștri, noi și 'tulburătoare, prăfuite și așezate în straturile pămîntului, de o veșnicie. Ne este dor de strămoșii noștri, de ființa lor .suavă și bună, pentru că isîntem solidari cu aceleași mișcări și meca- nisme, cărora ei le-au slujit, irepetînd la rîndu-le servi- tuți, și ele străvechi. Vrînd să smulg secretul lucrurilor, desprind din cui cureaua tatii pentru ascuțit briciul, cureaua neagră cu •care m-a bătut odată pentru că w întîrziat în oraș peste ora îngăduită, și șfichiuiesc cu înverșunare, fără alegere, obiectele din încăpere, încercând să le cumințesc și să le împing înapoi, în .starea lor de dinainte de confesiune. Obiectele se retrag ca fiarele în fața îndrăz- nețului îmblînziitor din arenă, dar tac, ca morții. Dau un țipăt de deznădejde, spre a ieși din plasa în care n-am făcut decît să mă încurc mai rău, pentru a-mi dovedi că îndrăznesc, că nu-mi este teamă să în- drăznesc. Din toate ungherele, din tuburi și pîlnii as- cunse, din spațiul boltit de dinapoi, țipă alte o sută de voci la fel, și nu țipă ca un ecou, ci anticipat, ca un model de țipăt, răsfrînt în oglinzi concave sintetiza- toare. Țipătul meu .devine .repede efect, un efect cu- noscut de toți, și este atît de ascuțit, încît noutatea lui 413 ajunge în urechi acoperită de rugina vechimii, alterată de rezistența straturilor tectonice înghesuite unele în- tr-altele. * Pi o -amara iluzie și o simplă sminteală să tot căutăm, să tot 'consumăm grabnic timpul, :să 'ajungem. Să ajun- gem unde ? Ne înșelăm crezînd că, dacă spargem cu îndrăzneală carapacele spațiului, undeva, dincolo, ne așteaptă o soluție. 'Călătorim. Fugim de locul unde ne-am născut și ne-am alcătuit, -străbatem drumuri și ne dă- ruim imprudenți lor și oamenilor, alergînd de la un capăt la altul al pământului, străbătînd mulțime de con- fesiuni și acte, renunțînd chiar la logică, și ne încîntă ideea că ne vom întîlni, după atîtea coincidențe, cu propria ființă, cea autentică, proiectată -mai demult în Norvegia sau în Grecia. Ne furnică, nu știu datorită cărei febre, dorința și curiozitatea de a ne 'Surprinde, în cele din urmă, la un capăt de pod sau într-o cabană cocoțată pe-un Everest, goi pușcă și cu sufletul în palmă, în această goană nebună, disprețuim virtuțile alcătuite de o experiență milenară, uităm adesea de omenie. Ni se pare că uităm îndeosebi că trebuie să le plătim mor- ților datoria. Scurtăm termenele, sărim într-un picior scadențele, ne amăgim fotografiind peisaje exotice și clădiri, evi- tînd să vibrăm sincer, liber și naiv în fața frumuseții lor. Ratăm prin cîteva. extravaganțe legătura dintre propria noastră ființă și spațiile noi pe care ni le apro- piem. în loc să ne mai minunăm de necunoscutul căruia îi atingem pragul, ne preocupă cum să ne risipim în senzațional, cu singura grijă de a fi interes,anți, ca și cum cineva iar sta să ne laude la fiecare pas îndrăzneala. Nu oferim nimic, dar nici nu reținem -ceva. Vînturăm lumea, convinși că o descoperim. Avionul, automobilul, care ne fac, firește, și servicii, neînțelegîndu-le încă, le utilizăm .spre a fugi mereu de noi. De aceea sîntem triști. Iar ca să ne întîlnim undeva, la capătul unor fugi nebune, cu noi înșine, goi sau îmbrăcați, superbi sau numai zâmbitori, .repet, este o iluzie. Atunci de ce 414 ne grăbim și, mai ou seamă, de ce .călcăm în calea noastră pe ceilalți ? Mi-am .sacrificat orele de somn cele mai bune spre a-mi complica relațiile cu contemporanii, n-am vrut să știu ce înseamnă renunțarea, condus numai de plăcerea alergăturii demențiale. Aceeași -tristețe m-se afla neînsuflețită, nesupravegheată de cei care erau preocupați să-i afle un loc spre a o depune crești- nește, semăna tot mai mult cu obiectele din jur, uscate și rănite de mult prea mulți ani. HEPZIBACH Sora lui Yehudi Menuhin, îndeosebi cînd îl acompaniază în sonatele pentru vioară și pian de Bach. (Vezi și YEHUDI.) HERA Poate fi nume de familie. Pentru că nu ne-am ocupat pînă acum de ele, trimit la lumea școlii, care se evocă în LECȚIA ... Acea admirabilă lecție dintr-o toamnă rece și nesfîr- șită, cînd o mașină de tăiat lemne cotcodăcea îndrăcit sub ferestrele tremurînd o dată cu picăturile de ploaie. Așadar, am așezat ghiozdanul în bancă, am privit în față și, la un moment dat, pe ușă a intrat un individ în haină neagră, cu lavalieră, ou degetele subțiri ca și buzele. întîi și-ntîi se -așeză pe catedră și strigă catalogul. La Andreescu Romulus se ridică un ciudos, un etern nomul- 435 țumit. La Brăiloiu, un roșcovan, tipul intrigantului în- născut. La Călinoiu zise prezent un individ nesigur pe mișcările Lui, înghesuit între umeri ca în laț a unei palme etern ridicate spre a-1 turti. Dobrescu era un ambițios și asta reieșea și pentru că îl chema Spiridon. Urmară Efti- mescu, Frățilă, Georgescu Hariton, Guriță Petru, Hera Marcel, lonescu P. Nicolae și lonescu T. Leonte. Efti- mescu era un colțos, Frățilă un neîndemînatic, Georgescu Hariton un sexual, Guriță un sfînt, Hera Marcel un smintit și un neastîmpărat, lonescu P. Nicolae și lonescu T. Leonte, geniali. între Ionești și Nicolești se aflau nouă elevi, despre care încă nu știam ce să cred. Urmau Nico- lescu zis Elefant, Nițescu Decebal, doi copii atît de sili- tori că nu puteau fi distinși unul de celălalt, Nestor B. Gavril (eu), Oprea cel cu izmene lungi, Protopopescu Ma- rian, cel mai rapid ridicător de deget, fără acoperire atunci cînd era întrebat, Suciu, Șuncă, Teodore seu, Zal- man. Printre ei im ai erau zece țipi cu totul insignifianți. închise catalogul și ne dădu să înțelegem că de azi înainte nu ne va mai merge, ca pînă acum. Notarăm pe maculatoare cuvintele sale. Coborî de pe catedră și ne cercetă o clipă, treeîndu-ne peste capete fulgerul privirii sale competente. Apoi ne vorbi, cu o voce moale, de preot catolic. Ne convinse repede că alm fost multă vreme niște infractori ordinari, că părinții noștri ne-au lăsat să ne jucăm pentru ca ei să-și poată vedea de treburile lor, dar că au procedat destul de rău și că asta se va constata îndată ; ne în- demnă să renunțăm' la toate obiceiurile proaste dobîndite în cei -șapte ani de-acasă. îl înhăță pe Frățilă și-i arse îndată două perechi de pailme. Ne arătă, în momentul următor, că la vîrstă noastră nu ne mai putem numi copii și că se așteaptă să ne pătrundem fără întârziere de greutatea responsabilității față de societatea în care am pătruns : societatea șco- lară. Pentru1 că cineva, mii se pare că Șuncă Augustin, se foia în bancă, învățătorul ridică de pe catedră catalogul și, ținîndu-1 de un -colț, îl lovi de cîteva ori de capetele tunse din primele bănci. Nu termină bine această treabă, că și -scoase cîteva răcnete îngrozitoare. Nu mă aștepta- sem la așa ceva, astfel că! ieșii din bancă, parcă împins 436 de un resort,^ și dădui fuga, înspăimîntat, către fundul sălii. O mină puternică mă prinse îndată de ceafă și, fără să mă lămuresc ce se întîmpla, primii o lovitură în frunte. Mă tăvălii printre niște picioare încălțate în ghete cu elastic, apoi îl văzui pe Protopopescu că-mi acoperă ochii. După alte d'ouă lovituri în cap, mă ridicai. — Nestor, vino la mine ! Cercetai încăperea și zării, pe deasupra capetelor, pe învățător, alezat ca o statuie pe lada de lemne. înaintai împleticinduHmă, temător, fixînd mîna aceea care-mi strînsese ceafa și-mi dăduse iloviturile. De sus mă privea un ochi roșu. Mă așezai în rînd cu alți doi care așteptau în poziție de drepți să completez formația. — întindeți mîinile, cu palma frumos deschisă în sus. Primirăm (fiecare, pe ambele palme cîte o lovitură ascuțită de nuia. Și acum, în ordine, la locurile voastre ! A doua zi primirăm însărcinări. Pentru ca treburile să meargă bine, era necesar să răspundă fiecare de cîte o treabă. Dacă nu ne-ar fi plesnit 'din prima zi cu atîta hotărîre, învățătorul ar fi avut putința să se lămurească numai după chip cu cine are de-a face, așa cum eu mă lămurisem destul de bine, încă din timpul sfeștaniei, cînd văzuselm și izmenele lui Oprea, și zîmbe'tul criminal al lui Eftimeiscu. El împărți însă responsabilitățile cu totul anapoda. Bătaia primită în ajun nu m-a supărat ca această o'pacă nepricepere. Dacă îl priveai chiar și nu- mai sumar pe Brăiloiu, ai fi distins imediat în el pe cel care, de-a lungul anilor, va ține o contabilitate amănun- țită 'tuturor raporturilor dintre cei apropiați, speculînd îndeaproape, prin relatări bine ticluite, fiecare slăbiciune — în scopul autoevidențierii. L-ai fi văzut șoptind la urechea unui bun prieten observația ta privind stîngăcia aceluia la ping-pong ; Lai fi simțit cum, descifirînd cu talent o apreciere a ta și umflând-©, o schimbă în injurie de neiertat și Lo prezintă ca atare, veninoasă și tulbură- toare, celui care se așteaptă mai puțin la așa ceva. Lui Brăiloiu îi încredință învățătorul ordinea clasei. 437 După cota rea din colțul ochilor, Guriță Petre se trăda drept un invidios. Avea să urmărească atent acest Guriță pe oricine i-ar fi luat-o înainte cu ceva, la carte sau la purtare, la îmbrăcăminte sau la rechizite. Unui coleg generos i-ar fi învinețit chiar ochiul pentru ca el să se afirme- mai generos, mai dezinteresat. Ofițer, urma să sufere la fiecare gradare a colegilor săi. Profesor, avea să -suspecteze mijloacele fiecăruia. Inginer, nimic nu tre- buia săLi fie mai neplăcut decît o idee bună a celorlalți. Deci, învățătorul îi dădu în grijă ținuta noastră, îngri- jirea corectă a unghiilor, curățenia -urechilor. Iată-1 ipe Dobrescu călcând în picioare orice 'sentiment, spre a ajunge cineva. Trece drept un individ înzestrat cu numeroase daruri, dar ceea ced caracterizează este carierismul. Profită de slăbiciunea unuia și-i ocupă locul, ridică degetul cînd cel de alături, ounosoînd bine lecția, are o ezitare din timiditate. Se auto remarcă p-r intr-o mie și unul de procedee, prin vorbă îndeosebi. Lucrează cu scrisori și întîrzie cinstit noaptea spre a-și convinge șeful că, pentru1 dificultățile serviciului, este singurul care de- ține cheia rezolvării depline. Țintește locul din banca întîi, postul cel mai vizibil și patul cu somiera cea mai bună. înlătură șapte pretenldenți de la mîna unei fete bogate și în toate concursurile iese primul. Scoate pan- glici pe nas atunci cînd se cere un serviciu modest și spre a-și 'spune o părere scrie opt articole în ziare. Caută, în timpul fiecărui răgaz al ascensiunii și al gospodăririi, clasa superioară își funcția de mai deasupra. învățătorul îi încredința o listă pe care să noteze răspunsurile bune și pe -cele rele, în vederea fixării notei, pentru oare i se vor cere propuneri. De la o poștă se vedea că Eftimescu e și va fi un col- țos, unul dintre acei indivizi -cu care nu e bine să ai1 de-a face. El va bate la început pe monitorul clasei, adică pe Florian, iapoi o va stîlci în picioare pe soră-sa, și treaba asta nu va rămâne necunoscută în școală. Va lovi scurt, dar destul de puternic spre a nu se ridica -timp de cîteva minute de jos, pe Iliescu Roman, va provoca scandaluri tot timpul liceului în internat sau pe stadion, ya pălmui pc rînd pe un funcționar al băncii, pe un inspector financiar și pe un contabil — atîta timp cît va 438 lucra în domeniul rețelei financiare. I se încredința su- pravegherea șoaptelor și a rîsului, pentru că în ore și în recreație băieții aveau obiceiul să șoptească și să rîda. Neîndemînaticului Frățilă i se de te în grijă aranjarea materialului didactic și rinduirea pe etajere și pe fereas- tră a ghiveoeloir cu flori. Etern retrasului Guriță' Petre i se spuse să anunțe, înainte de începerea, lecției, cine este prezent și cine nu. Mie, care n-am lovit niciodată pe nimeni, mi se dete răspunderea, sa port nuia și să croiesc pe oricine se arăta neastîmpărat, sau pe cei pe care mi-i va indica Eftimescu. Activitatea în școală era febrilă, pentru că învățătorul scosese la concurs cîteva responsabilități-che^ șitul săptămânii avea să se stabilească, după merite, cine împarte bucatele la inter nat, la ora prinzului, cine pri- mește bursă, cine are voie să plece în oraș, la cofetărie sau cinematograf. Așa stînd lucrurile, munceam cu mult zel, de la un timp nu interesa atîta cartea, chestia asta nu lămurea prea mult situația, cît dezvoltarea talentelor noastre gospodărești. în clasă aveau loc zilnic încăierări repetate, bătăi aprige. Loveau toți, numai cîțiva însă re- latau, în particular, cum se delsfășurâseră înitîmplăirile. Cei mai nevi novați își luau și pedeapsa cea mai marc. Vorbele, insinuările, pîra erau cele mai prețuite’ dintre virtuți. Fiecare se străduia să decidă, prin funcția me- ritată, cîți să nu meargă la cofetărie și cîți la cinema- tograf. Nu ni se dădea cretă, școala era săracă, dar Oprea, cel cu izmenele, era îndată pedepsit pentru această lipsă. Colțosul de Eftimescu îl judeca repede pentru că n-aveau cu ce scrie pe tablă iar eu trebuia să-i adminis- trez douăzeci și cinci de lovituri la spate, cu cureaua. Dădeam puternic, pentru că, altfel, eram luat eu însumi la bătaie, de către bătăușii clasei. Ușa nu se închidea, broasca clanței ieșise în afară. Hera Marcel ne întreba pe fiecare dacă ne pricepem să închidem ușa, și cum nici unui nu știa să rezolve problema, Nicolesou, zis Elefant, pedepsea pe fiecare dintre cei ce răspunseseră că1 nu se pricep, scăpînd de lovituri nuimai cîțiva — cei ce decla- raseră că pentru închiderea ușii ei au soluții excelente. Dar nimeni nu-i punea să-nchidă ușa, astfel că ieșeau 439 cu bine din această situație. Aveam în clasă mai mulți lăudăroși. Astfel, Șuncă Augustin pretindea că el știe nu numai să afle cretă cită poftim, dar că deține secretul ca florile de pe fereastră să se învioreze, să nu mai arate ca niște buruieni mizerabile. Nu făcea nimic, dar toți îl respectau pentru presupusa lui pricepere, învățătorul îl lăuda de cîte ori1 putea. Cel mai necinstit mi se păruse să fie, și era, ce să miai vorbim, Protopopescu Marian ; lui îi mergea bine întotdeauna. Umbla în ghiozdanele noastre, nota ce obiecte are fiecare. Făcea liste. învăță- torul era cu totul scos din pepeni cînd le citea. Reieșea că penarul lui Zalman a fost sustras din ghiozdanul lui Suciu, că pîinea cu magiun a lui Guriță Petre a fost șter- pelită din pachetul lui Nițesou DecebaL Pentru fiecare anchetă care se întreprindea primeam mustrări, amenin- țări și, obligatoriu, cîteva picioare în spate, de la învă- țătorul nostru, foarte îndemînatic la loviturile dureroase. Protopopescu privea cu bucurie roadele perspicacității lui. Ca verificarea cunoștințelor să se desfășoare mai rapid, se introduse în clasă sistemul audierii între băieți. Ni se dădeau, la începutul orei întrebările, apoi eram scoși pe două rînduri în fața băncilor. Adresam reciproc, unii al- tora, chestiunile notate mai înainte de învățător și sin- guri propuneam notele pe care le consideram meritate. La început, impresionat de cunoștințele lui lonescu T. Leonte, care-mi revenise mie, îi acordai bucuiros nota maximă. învățătorul mă urmărise. Mă chemă la el și-mi spuse : — Ești convins că știe tot ? — Desigur. Știe tot. Atunci îi puse el o întrebare. lonescu T. Leonte nu răspunse. Era o întrebare peste înțelegerea lui, dar nici eu nu pricepusem ceva. Ne pofti în fața clasei, ne arse cîteva palme răsunătoare, și ne trimise la locurile noastre. Cei care acordaseră numai note milei scăpaseră. Am în- vățat astfel că, oriei t de bine se prezenta cel examinat, nu trebuia să-i dai mai mult de 2 sau 3. Rubricile din catalog se umpluseră repede numai cu note proaste. Bucuria celor însărcinați să dea pedepse, care aveau ast- 440 fel treaba. Dar care nu scăpau nici ei. Primeam și dă- deam fiecare pedepse și clasa întreagă se perfecționa de la o zi la alta. Procesul de învățămînt se încheie la sfîrșitul trimes- trului cu succese remarcabile în ce privește instrucția noastră gospodărească, chiar dacă, în timpul unei bătăi, lui Zalman îi fusese ruptă o ureche. * într-o noapte de noiembrie veni pe neașteptate marele cutremur de pămînt. Mai multe magazine din oraș fuse- seră lovite. Podurile lor, încărcate cu produse, se pră- bușiseră. învățătorul veni de dimineață, ne salută cu vădită plăcere că ne revedea și ne spuse că, deoarece ni s-a dus vestea în tîrg pentru priceperea noastră, sîntem solicitați de către inspectoratul școlar să dăm o mînă de ajutor la înlăturarea dărîmăturilor. Claisa noastră merse îndată la băcănia lui Barkukis să salveze ce mai era de salvat. Trecurăm repede la treabă. Se organizară îndată șiruri de elevi care să-și dea din mînă în mînă bunurile dezgro- pate. Sacii cu zahăr fură duși în casa învățătorului, cei cu cafea la soră-sa, pensionară în același cartier. Băieții, își umpleau buzunarele cu pungi cu alune, cu pachete de ceai, cu halva. Se scoaseră de asemenea lăzi cu sticle pline de băuturi, cu biscuiți. Cele învățate la școală ne erau de mare folos. Frățilă, neîndemînaticul de altădată, aflase cele mai multe produse, și nu puteai să nu-i admiri dexteritatea cu care știa să -scotocească în ruine. Află chiar, într-un sertar pe jumătate spart, un teanc de bani, pe care îi reținu pentru el. Călinoiu acționa cu siguranță, știa să împacheteze bine și să transporte repede mărfurile care îi intrau sub mînă. Lucrarăm o singură zi, dar înde- mînarea noastră fu mai eficace decît a altor echipe care căutau zadarnic să descopere ceva întreg, ceva de va- loare. Acțiunea primi laudele cuvenite. Primarul în persoană veni în școală să ne felicite, să laude priceperea învăță- torului care ne inspirase virtuți atît de evidente. 441 După pleoairea lui, învățătorul se urcă pe catedră, ne privi cu ochiul isău roșu, apoi ne spuse : — Coînlsiider că ați dovedit sirguința' și inteligență. Proba de viață pe care ați trecut-o ieri a fost elocventă. Cred că tot ce era de învățat .ați învățat. Eu, unul, nu mai alm alte cunoștințe ipe care să vi le împărtășesc. Aveți nevoie acum de maeștri mai pricepu ți decît mine. îi veți afla în școlile mai înalte pe care le veți frecventa. Mi- siunea mea se încheie aici, acum. Să vă dea Dumnezeu sănătate (și putere de .muncă pentru ca, păstrînd cu sfin- țenie «cele dobîndite, să le sporiți și să le îmbogățiți ne- contenit, spre folosul neamului și spre bucuria Arhanghe- lului Mihail, ocrotitorul oamenilor întreprinzători. Ne dădu pe dată cîte o diplomă și, în glumă, ne îm- pinse fiecăruia, în drum ‘spre ușă, cîte un picior în spate, emoționat, lansîndu-ne părintește în viața oare ne aștepta dincolo de poarta școlii. HERCIU Flerciu Blonder, str. Tepeș Vodă nr. 38. (Ct.) HERCULE Colecționar, domnul Hercule Frîncu, avo- cat în orașul T., trecuse de la seriile Aman, la bune pînze de Luchian și Petrașcu. Poseda, de asemenea, interesante scrisori aparținînd lui Caragiale, Duiliu Zamfire seu, Paul Zarifopol, Vlahuță, Constantin Stere. Temător să nu i se fure obiectele, duse tratative cu 'Statul, căruia i le dărui printr-un act. La expertiza de donație se constată că unul dintre Luchieini era fals. Domnul Frîncu își închipui că va putea fi învinuit de autorități de nesinceritare, făcu o hepatită și, în cele din urmă, muri. O altă comisie cercetă tabloul cu pricina, .stabili că, nici vorbă, lucrarea era autentică. Pentru cinstirea memoriei, dar și a priceperii infaili- bile a donatorului, numele său fu atribuit unei străduțe de lîngă poștă, fostă strada Colonel lonașcu, cunoscută îndeosebi pentru că pe ea se află mai multe prăvălii cu geamuri, rame și tablouri ieftine, cu unele copii după pictori români cunoscuți. 442 HERO în acel tîrg de provincie, telefoanele funcțio- nau foarte prost, numerele nu se formau corect, iar cînd legătura se stabilea, în sfîrșit, vocea nu se auzea. Exas- perați, simțind apelativul obișnuit prea moale față de rezistența îndărătnică a cablului, a bateriilor, oamenii începură să strige în receptoare : Hero ! Aceasta le dădea măcar iluzia că se înțeleg. HERTA Cu sentimente acute, inspirate întotdeauna de ultima carte citită. Ar fi avut motive să nu-i sufere pe nemți pentru că una dintre mătUșile ei fusese gazată la Au'schwitz. Uitase asta. Nu-i suferea pe nemți pentru că citise undeva că îl făcuseră să sufere pe Schiller, în nu iȘtiu ce împrejurare. Cu lectura cărții lui Albert Schweizer despre Bach, sentimentele sale devenită însă binevoitoare și contagioase. HESPERIS „Cu degete lungi, de madonă florentină, cu oase subțiri și ascuțite, cu o inteligență de sîrmă ghim- pată, cuib de sentimente §i porniri unghiulare, femeia asta zgîrie adine/ (Jean Florentin) HILAIRE are un corespondent romândsc în Hilarie (Hilarie Mor uzi, ziarist între 1932 și 1940). HILDA Nume recomandabil fetelor capricioase, ur- mărite de un destin, la rîndul său, capricios. Se poate desface și combina după plac, asemenea jucăriilor din material plastic. Cîteva variante : Hildc, Hildico, Crim- hilda (de la care probabil derivă), Dahil. HILDEGARD Neamț tînăr, sau nemțoaică (idem), echipat(ă) în haină de piele, purtînd cască de astronaut, ochelari enormi de scafandru, conducînd cu buzele strînse un (o) motociclet(ă) puternic gălgios(-oasă) pe lîngă ipantoiful meu, în Leipzig, în septembrie, dimineața, 443 către ora 10, lîngă Neue Rathauis. De la el (ea) și de atunci am rămas speriat(ă), față de vitezele amețitoare și față de ființele de sex tehnic. HILGE Se cheamă astfel fata sau băiatul oare nu au urmat, din diferite motive, calea uterină, cea (prea mult utilizată pentru aducerea pe lume a unor spirite agere, ci s-a zămislit într-o cutioară de lemn, pirogravată, între degetare, ațe colorate, papiote, nasturi nepereche. Cînd s-a născut Hilge, la patefon cînta o canțonetă napolitană, mama spunea că o dor ochii, cartea cu poze căzuse pe covor, tata își lua din șifonier o batistă curată, frate-meu delsfacea al doilea ceasornic din ziua aceea. Mai tîrziu, cînd am reconstituit faptele din acel moment, mi-am dat seama că Hilge, păpuișa de cîrpă vie și hazoasă fusese o nerușinată : văzuse lumina zilei, în timp ce într-o încă- ierare dintre liberali și gogiști, unchiu^meu, Zeno, fusese lovit zdravăn în ceafă și zăcea în nesimțire, în colț la Tomescu, în mirosul tulburător ce venea de la grătarul cu mititei al restaurantului. — Cînd se petrec lucruri dureroase în familie, con- chide doamna Mazilu, nu se cade să fie adus nimeni pe lume. în timpul războiului de o sută de ani, continuă dînsa cu justețe, nu s-a găsit nimeni care să mai îndrăz- nească să facă copii. — Nici măcar din cîrpă ? am vrut să întreb ; dar m-am stăpînit, știind dinainte răspunsul : — Nici măcar ! HILMAR Un Hilmar Altmeister traversează, de cînd mă știu, liniștile mele și mi se parc atît de înalt, că nu mă hotărăsc să-1 privesc în ochi și să-1 salut. HIPOLIT I. „După ce Don Cleofas se trezi și încercă pentru o clipă dorul doamnei sale, se gîndi cum să-1 în- tîlnealscă pe Hipolit, cinicul, cel căruia cerul îi detc toate darurile, inclusiv o geantă de piele plină de plante tămă- duitoare." (Luis Vele'z de Guevana) II. Hypoliți, mai 444 mult sau mai puțin bine întîmpinați, vin și pleacă în și din secolul al XVII-lea, simțindu-se oricînd printre pri- mii cetățeni ai unei Europe unite, în plină desfășurare a valorilor sale culturale, ou o piață de schimb organi- zată, scutită de surprize. HOLOFERN Sublimă gînganie ou fumuri de negus- tor prosper, stînd la un birou și neadmițînd replica, îți -aruncă în față magiunul moale al opiniei isale despre chestiunea X., îți încarcă mintea cu pralinele convinge- rilor sale, îți măsoară .sinceritatea față de Oficiu- cu cana gradată a tăcerii sale îndelungate. îți lasăi răgazul să-i admiri meditația, umflîndu-se în sine, neștiinld că tu îl vezi străveziu și, în interstițiile ființei sale, înnumeri măsline Vollo și plicuri cu enibahar. Formidabil cum unele meserii au fost schimbate la superficie de noile cerințe ale vieții contemporane, rămî- nînd în fond aceleași de pe vremea fenicienilor ! El crede că îți întinde mîna ca un tehnician de mare competență. Gestul lui e însă al furnizorului de piei mirositoare și, după ce l-ai salutat, e neapărată nevoie să-ți speli mîna puturoasă de atingerea lui. Și, pentru că ți-a cerut să faci nu știu care serviciu și nu «poți să nu-1 faci, pentru că el e cel care-ți înnu- mără arginții, te chinuiești un ceas întreg să separi de șunca ideii mulțimea de condimente în c-are a fost ames- tecată. HONORA Mai butoiesc decît Honorine. HONORINE I. însoțitoare de avion, de grupuri con- gresiste, de turiști. II. însoțitoare de Balzaci. HORIA Jumătate din an, îndeosebi toamna și iarna, seamănă destul de bine cu numele pe care-1 poartă. Prins într-o seară în camera mea de lucru, l-am supus unui examen care i s-a părut umilitor. I-am cerut să se dez- 445 braoe imediat, fără multe vorbe. Cum întorsesem cheia șid priveam cu oichi imperativi, trecu peste prima uluire și se supuse. Luai în grabă metrul ide croitorie. începui .să-i măsor Conștiincios dimensiunile își să le notez într-un carnet în care mai aveam peste două mii de alte însemnări asemă- nătoare, delspre alții. înălțimea: 1,78 om (se spune că oamenii înalți n-au prea avut concentrarea necesară spre a lăsa semne în istorie). Lățimea umerilor, prin spate : 51 cm (suficient pentru un om care nu-și propune să devină fotbalist, hamal sau șef de birou). Circumferința pieptului : 98 cm (destul spațiu pentru îndoieli, pentru o bătaie anapoda a inimii, pentru aerul tare al secolului). Circumferința peste șolduri : 110 cm (un început de burtă ? un început de renunțare La mobilitatea spiritului' ? Dar și Goethe...) Lungimea piciorului, din șold pînă la talon : 100 cm (dacă ai mers cu această pîrghie 70 de km într-o singură zi, mă mir de ce nu grăbești pasul spre a-ți depăși con- temporanii și a le face cu mîna din fruntea plutonului ?). Circumferința piciorului, sus 51 cm. Jos, deasupra glez- nei : 22,50 cm. (Ai coloane bune, domnule Tdmiplu !) Lungimea mîinii : 78 cm. (Mînă bună, treabă bună ! Dar făcută mai mult să dăruie decît isă strîngă, mai mult să pipăie decît isă apuce.) Palma, lungime : 20 cm;; lățime, fără degetul mare : 9,50 cim. Capul : circumferința, peste frunte și tîmple : 57 cm (după asta o isă-ți spun o anec- dotă despre un patefon cu o pîlnie mai mare decît ro- manța pe care o reproducea). Circumferința peste creștet și maxilarul inferior : 67 cm. (Ești, așadar, dolicocefal. Dacă ai avea ovalul așe’zat pe orizontală n-ai fi nici fantast, nici nu ți s-ar fura din farfurie, pentru că ai supraveghea lumea sau ai vedea-o de două ori mai lată, ca un tort.) Lungimea tălpii : 29,50. Călcîi : Vulnerabil. După ce i-am luat toate dimensiunile, ca să-i înlătur sentimentul de umilință, i-am explicat că în vremea noastră, totul fiind comensurabil, ar fi păcat ca el să nu se simtă în rîndul oamenilor, cu atît mai mult cu cît mă temeam ca nu culmva vreo dimensiune să nu iasă din normă. Nici o teamă : e și el egal, ca și ceilalți, cu el însuși. 446 — De altfel, draga Horia, măsurătorile n-au nimic jignitor. Măsurăm cu metrul de croitorie, universal și precis, și tenlsiunea arterială, și grădina de zarzavat, și lungimea nasului, și scurtimea inteligenței, și extrava- ganța intestinului 'subțire, și vibrația unui tablou de Bo-m nard, și inima transplantată dintr-un pidpt îiW-iâltul, și fotografia lipită pe diplomă, și ezitarea, <și mîhnirea, și bucuria, și regretul. Am văzut la Bach Archiv din Leip- zig un craniu peste care, pe jumătate, era schițat por- tretul compozitorului, realizat în ulei. Nemții, cei mai dibaci dintre specialiști, demonstrează că hîrbul desco- perit într-o cămară de iuncher, aparținuse lui Bach. îți doresc din suflet ca, în cazul că nu vei reuși să atingi profunzimea ilustrului măsurat, cel puțin să te împli- nești la trup ca acela, adică să-i egalezi performanțele metrice, singure comensurabile. HORST Scurt și categoric ca un numeral. EINS:, ZWEI, HORST, DREI etc. HRANT Ființa îi e închisă la gît cu o mufă de alamă. Emoțiile tari se opresc în recele metalului, chipul i se congestionează independent, în permanență. HRIZANTE Reface acte străvechi. Iată cum : HRIZANTE ȘI ROATA DE MOTOCICLETĂ Imposibil pentru iscusitul Hrizante să prindă moto- cicleta din mers, să urce în ataș și să se odihnească. Mo- tocicleta își învîrtește o dată roata. Hrizante face un pas. Hrizante mai face un pas, dar roata face a doua învîrtitură. Privi atent valva, singurul punct de reper, și socoti rapid : dacă un pas aii meu nu este egal cu circumferința unei anvelope, înseamnă că, în timp ce roata va face o singură tură, eu va trebui să fac un pas și jumătate. Făcu un pas și jumătate. Roata făcu și ea o rotație și jumătate. Pentru o clipă se gîndi ce 447 bine ar fi ca roata să nu meargă de-a lungul, ci de-a latul. Sporul lui ar fi categoric. Făcu un pas, roata se învîrti o dată §i jumătate. Asta nu înțelese culm se petrecu. Sări doi pași. Roata se învîrti și ea de două ori. Raportă din nou lungimea pasului său la circum- ferința, roții și, în afară și să-i dea numele Amalia. Au trecut doi ani și am venit eu pe lume. Se zice că eram foarte frumos, că gînguream destul de simpatic, că cercetam cu ochi inteligenți ungherele pla- fonului și că știam să cresc fără plînsete și alte com- plicații. Cînd mi-a povestit toate acestea, mama mai zîmbea încă la amintirea păpușii ei sau la speranța de a avea o fată. Ea îmi spuse că ar fi vrut să mă boteze Amaliu, dar că îi eram atît de străin, îneît găsise mai potrivit să dubleze numele de familie al lui tata. IV Ieri am fost chemat la direcție să mi se comunice — așa mi s-a spus — că voi pleca la Paris spre a încheia un contract pentru aducerea în țară a unei mașini elec- 483 tronice. Am făcut anticameră trei sferturi de oră, aștep- tînd să se încheie o discuție începută mai înainte cu șefii serviciilor de prospectare și investiții. In răgazul acestei așteptări, am visat. Se făcea că umblu pe Boulevard des Invalides, pe cheiuri, că traversez Pont Henri IV, că dau ocolul Catedralei Notre Dame, că privesc îndelung fîn- tînile de la Versailles. Umblam ca un bezmetic prin căr- țile buchiniștilor de pe Sena, beam o limonadă la un bistrou din Cartierul Latin, în așteptarea redeschiderii Luvrului. într-un tîrziu, consfătuirea sau ședința se termină., Se- cretana intră în cabinetul directorului să mă anunțe. Cînd ieși, îmi spuse : — Nu mai are nevoie de dumneavoastră. Puteți să vă reîntoarceți la birou, și dacă are vreo problemă de lă- murit, vă va chema. Mersei în biroul meu și dădui telefon lui Mache, să-mi spună cînd se transmite la televiziune festivalul de mu- zică concretă de la Strassbourg. Pe culoar o întîlni pe Geta S. — o fostă colegă de școală — care nu mă mai recunoscu după douăzeci de ani de înstrăinare. Mă întrebă dacă îl cunosc pe domnul Nestor G. Nestor, dacă e adevărat că acela eliberează bonuri pentru repartiția de mașini electrice și dacă nu cumva e ocupat. I-am răspuns că nu sînt din minister, că nu cunosc pe nimeni, dar că, după informațiile mele, stocul de mașini ce fusese disponibil s-a epuizat de o oră și nu-i rămîne decît să meargă direct la depozit, în strada Popa Tatu nr. 8, la etajul I. IACOV Vezi IACOB. IADWIGA Vezi IACOV IAFET Vezi IADWIGA IAGO Vezi SHAKESPEARE 484 IAMANDI „Cine nu-1 cunoaște în Călimănești pe pro- fesorul de sport lamandi Marinescu ? Cînd a venit în localitate, acum zece ani, vremea era proastă, ploua aproape în fiecare zi, noroaiele acopereau terenurile de sport. Sportivii care încercau să înjghebeze o oarecare activitate se loveau de bîrnele așezate de-a latul pistelor de alergare. După ce cădeau de cîteva ori, renunțau să mai în- frunte lemnul și indiferența localnicilor. Profesorul la- mandi Marinescu a plecat la Cluj să procure cîteva vagoane de zgură, apoi a adus de la Suceava un joagăr pentru tăiat bîrnele. în sfîrșit, a fost la Geneva să cum- pere un cronometru și la Tokio să comande o ștachetă. La București a rezolvat, prin prieteni și farmece per- sonale, toate problemele care se mai ridicau, inclusiv două haltere. Astăzi, echipa de fotbal «Izvorul nr. 8» din Căli- mănești s-a calificat în finală, alergătorii locali nu mai scapă pe cei cîțiva tineri din satul vecin care vin să fure prune din pruni, reușind să-i ajungă, printr-un fond de calitate, și să-i bată, ceea ce îi califică și la box. Starea timpului a fost '.simțitor ameliorată. Astăzi, la Călimănești, datorită strădaniei perseverente a profesorului lamandi Marinescu se dezvoltă o intere- santă mișcare sportivă, iar de plouat, »abia picură modest o dată pe săptămînă și numai în zilele cînd nu sînt pro- gramate competiții importante/' (Dintr-un articol apărut în ziarul Sportul pentru toți, din octombrie 1964.) IANULEA Construit nu pe o coloană vertebrală, ci pe un lanț ale cărui zale sînt mici rulouri, bine strînse unele de altele, dar suficient de libere spre a permite aple- carea înainte și temeneaua, IASON O carte, oricît de obiectivă s-ar pretinde, e o autobiografie, un sistem de puncte de vedere personale, sprijinite pe trăiri unice. Cunoscând aceasta, cei mai mulți lason, cînd se angajează într-un serviciu, prezintă în 485 loc de curriculum vitae, o carte, sau cîteva prefețe, sau un autograf pe cartea altui autor. ICA Femeie bună cu ac de viespe. Sînt și excepții. ICAR După o săptămînă de lecturi din scriitorii tineri, romancieri și povestitori, am ieșit din casă la un prieten. După ce am văzut un film la televizor și am mîncat baclavale, am coborît în stradă. Mica și Hans au plecat cu mașina lor. Costache a luat troleibuzul. Am dat de cîteva ori din brațe și m-am înălțat deasupra blocului*, în stingă, se vedea Foișorul de Foc, în dreapta, Palatul Telefoanelor. Am luat-o pe calea cea mai scurtă, plutind pe deasupra străzii Dionisie Lupu, aruncînd o privire la fereastra lui Radu, am făcut cîteva rotiri în jurul casei lui, iar apoi, sporind viteza, am trecut peste linia auto- buzului 35. în cinci minute aterizam, comod, curat, cu plămînii reconfortați de mișcarea ritmică a zborului, acasă. Săptămâna viitoare vreau să recitesc Diavolul șchiop sau Faust pentru' a învăța să trec și prin zid. ICHIL Exprimă umilința. ICONIE I-conie Roșu, comuna Sacoșu-Mare, Lugoj. (Ziarele.} IDA Vezi ELLA. IEHUDI I. Biblia, cu mici ajustări (un redactor bun poate lucra pe text doar cîteva ore), poate fi transfor- mată într-un excelent dicționar onomaistic. De înlocuit la Facerea : „la început a fost cuvîntul" cu „la început a fost numele". Nestrigat. Lucrul nu se putea întruchipa. 486 (Vezi și Munci și zile a lui Hesiod.) II. Pe Yehudi Menuhin l-am cunoscut atît de bine înainte de a-i strînge mîna, încît atunci cînd i-am stat în preajmă, la Athenee Palace, n-am făcut altceva decît să-i admir cusătura hai- nelor și să-i privesc mîna, care are tot cinci degete. IEPHTA „Să iubești o femeie tuberculoasă ! Frumu- sețea ei strălucește formidabil, datorită hărniciei bacilu- lui : la suprafața pielii înfloresc luminile care se sting în sînge și plămîni." (Micael Ginevra) IEȚI Necunoscuta care trece, lunea, pe strada noastră, la ora școlii, și înnumără copiii care se joacă pe trotuar. Delegată. IFIGENIA Mai rezistentă decît altele : Ifigenia Gluck. IFRIM Se poate numi astfel numai o progenitură cu anumite caracteristici nazale : ori cu nasul prea lung, ori fonf, purtînd un nas noduros, decupat la întâmplare. Și nu numai atît : Ifrim trebuie în mod necesar să aibă o mică defecțiune a buzei de jos, o zgîrietură care îi provoacă o jenă la vorbire, o contracție apăsînd pe șaua cuvîntului lung, urmată de o explozie fonică deznă- dăjduită pe coadă, prin care aerul expirat se ascute și șuieră. Vrea să spună lumina și pronunță giscd, zice de- gradare morala și se aude orchestrație spectaculoasa. Aceasta nu e exclus să se datoreze conformației cel puțin ciudate a danturii, premolarii fiind întorși înă- untru. După cum e imposibil ca oricare Niculina să nu aibă suflet de croitoreasă, tot astfel este exclus ca Ifrim să fie altfel decît foarte și excesiv alambicat. Trăiește, de aceea, prin triplu salt și se remarcă îndeosebi la treizeci și trei și șaizeci și șase de ani. 487 IFTODE Natura, distribuitorul înțelept al darurilor, este în același timp diabolic urmăritor cu pedeapsa. Fru- mosului îi strică mintea și-i umflă testiculele. Eternei în- drăgostite îi produce cumplita tumoare pe uter și pe sînul de cleștar. Pumnalul cirozei îl strecoară în ficatul iubi- torului de vinuri, ciuperca tuberculozei ia respirația sen- timentalului și-i amplifică oftatul, trista năframă cade peiste ochii amatorului de peisaje și picturi. Iftode s-a îmbolnăvit, îl doare întreaga ființă. Nu sufe- rise niciodată, se simțise bine întotdeauna, nu dorea avu- tul altuia, femeia altuia, disprețuia carnea și vinul, dis- prețuia măririle și zgomotul, nu frecventa cinematogra- ful, nici circul. Ținea să trăiască neștiut, iar natura, măse- lele solide, intestinele docile îi promiteau o viață fără sfîrșit. Și-a cumpărat un fulgarin italienesc și, iată, toate che- mările văzduhului i-au fluturat în fereastră și-l tulbură, și-l neu naște ni zează. IGENA Vezi Istoria literaturii: Igena Floru. IGNAT sau EXPERIENȚĂ Luai binoclul din sertar, mersei la fereastră și privii blocul de peste drum. Camerele lui se așezau una sub alta, sau deasupra, și n-aș putea să jur că nu erau altele și pe fiecare dintre laturi. Unele erau luminate, altele nu. Undeva se făcea baie unui copil și scena mă înduioșă. Fereastra cu perdeluțe portocalii era luminată, ca în- totdeauna. Pe peretele opus se vedea o ușă deschisă. Prin acea ușă deschisă se zărea o alta, opusă, pe aceeași linie. Binoclul mă ajuta să-i disting bine cadrul. în preajmă erau lucruri. O masă de scris ca a mea, un costum de haine bărbătești, așezat pe un .cuier. Dincolo, în adîn- cime, privirea distinse o altă ușă. Era o ușă cu cana- turi sculptate, un domn elegant se bănuia în încăpere, 488 era profesor sau deputat, acum pregătea o prelegere sau un discurs, dacă era cu siguranță acolo. înapoia ușii cu canaturi era o altă ușă și, imediat după, încă una. Se văzu un aparat de radio, o femeie citind o scrisoare unui bărbat care trăgea din țigară, o farfurie cu fursecuri, din care luau cîte o bucată, pe rînd, două mîini subțiri. în fund, în sfîrșit, se zărea o ușă. Era o ușă obișnuită, dar pe ea scria dentist și n-am nici un motiv să mă îndoiesc că în spatele ei se afla, într-adevăr, un dentist care lucra la bormașina lui. Dar ușa era deschisă. Prin ea se zărea o ușă cu oblon de prăvălie, clienți se opreau să întrebe ceva, unii intrau scoțîndu-și pălăriile. Ieșeau zîmbind pe o ușă din dos, unde stăteau de vorbă un ofițer și un mecanic de mașini de scris. Ușa care urma era ușă de fri- zerie, cu perdeluțe și inscripție în regulă." în linie dreaptă se vedea, impunătoare, o ușă capitonată, în spatele căreia trebuia să stea un domn gras, sever, dacă domnul acela nu era cumva plecat în oraș și dacă, cu alte cuvinte, soția lui nu-1 chemase s-o conducă la teatru. în fine, în adîn- cime se zărea o ușă turnantă. în mod obișnuit, oamenii intră pe o parte și ies pe alta și, învîrtind-o, o transformă într-o morișcă ce poate prinde mîna copilului, după baie, dar prin care dentistul nu are de ce trece, pentru că dentistul își așteaptă pacienții, nu pacienții dentistul. E altceva cu frizerul, el poate veni și acasă la client, dar în acest caz are nevoie să ia cu el și foarfecele și mașina de tuns. Prin ușa turnantă, frizerul trece ușor. Și cei- lalți oameni pot trece prudent prin ușa turnantă, iar dacă e dată de perete (lucrul este posibil, ca acum), dincolo se zărește, albă și înaltă, cu deschidere spre terasă și grădină, o ușă. Prin ea au trecut amîndoi, cînd el a venit s-o ceară de soție, iar tatăl ei s-a întors cu spatele și a stat așa, tăcut, parcă gelos, pînă cînd au mîncat dulceața și apoi a urlat și a spus că mu se poate și toți au crezut că face o criză de inimă, ceea ce a și făcut, și s-a așezat pe canapea, iar el l-a îngrijit atunci și a rămas să-1 îngrijească toată viața, renunțînd la veleitățile sale de aviator. Ușa înaltă ce se zărește deasupra canapelei e o ușă florentină. Din cadrul ei se vede bine Signoria și, mai încolo, în linie dreaptă, Campanilla lui Giotto, reme- 489 rară, ornamentată cu arcade și jocuri de lumini și umbre. Nu departe, în adîncime, dar în linie dreaptă, se contu- rează chenarul unei uși de spital : bolnavul care o pri- vește e palid, în ochi îi citești tristețea și speranța, dar mai mult tristețea, pentru că, iată, a murit de un ceas și cei din jur, care-1 îngrijesc, is-au dus jos, pe scări, după sicriul lui, și acum îl înmormîntează după o ușă cu grilaj. Acolo e o ușă cu perdea, după perdea se dez- bracă o femeie, e de o frumusețe înspăimântătoare, cel care o privește își simte inima tremurînd de plăcere, de emoție și de spaimă, pentru că ușa cade în țăndări, e cutremurul din ’40, cîțiva aleargă pe scări și de peste tot se surpă zidurile. Prin ușa făcută țăndări se vede, în linie dreaptă, o ușă de metal, cu roți masive de oțel. Imită perfect o ușă de casă de bani, numai că aceasta este des- chisă și în spatele ei staționează un automobil. Portiera automobilului este, de fapt, o ușă, și nu-i nici un motiv să nu preferi automobilul bicicletei sau scuterului, de pildă. O ușă neagră, urîtă, descojită, murdară în cîteva locuri, dar cu vizor și cu clanță de alamă foarte bine lucrată, ce se deschide și se închide prin apăsare, și în spatele aceleia se și vede, în fund, ca un decor de teatru, ușa falsă a unui decor de teatru. O doamnă, îmbrăcată în alb, stă în picioare și spune ceva. E atît de departe, încît nu se poate auzi nimic. Binoclul îmi permite să-i privesc decolteul. Pieptul ei se zbate, mișcat de un plîns spasmodic. Se înțelege numai că El a părăsit-o, plecînd pe ușa din spate, pe care a și trînitit-o cu putere, dar și de ce a părăsit-o, de ce e hotărît să nu se mai întoarcă. Ușa e deschisă și prin ea se vede cum El se duce, supărat, prin ușile, două, ce i se deschid în față. Și cum se duce mereu, El se duce înapoi (pentru că înapoi se duce prin acele uși repetate și El devine mereu mai mic, fenomen pe care oricine și-1 poate lesne explica) .pînă ajunge la ușa următoare, copil. Abia se ridică pe vîrfuri ca să apese clanța. în încăperea aceea e un brad de Crăciun. Și, dincolo de brad, se zăresc fotografii pe pereți, un raft cu cărți, un bătrîn cu barba albă care îl dojenește între două uși 490 pe copil, și o ușă prin care se vîntură doi -oameni, poate bărbați, distanța nu permite precizări, care pregătesc masa, pentru că unul poartă o tavă cu șervețele cu mono- gramă fină și are peste îmbrăcăminte un șorț alb. în adîncime se vede foarte rău — binoclul e, la urma urmei, invenție omenească — dar se poate distinge înapoia bătrî- nului o ușă. E ușa prin care trec călăreții de plumb, cu lănci și pe lănci flutură stegulețe galbene, iar mai încolo, pe grinda ușii, trece vijelios un tren electric, și iar ies călăreții, dar de data aceasta sînt adevărați, se trage cu pușca și, ușile fiind față în față, curentul duce fumul prin toate încăperile. Motiv ca cineva să strănute lîngă mine, iar acolo, în adîncime, altcineva plecat să aducă o tabletă de aspirină și s-o ofere unei mîini palide ce mai înainte, dincolo de ușa de cristal, tocmai întorsese o pagină a unei partituri. Două luminări. își aruncă lu- mina pe luciul pianului. Dincolo sînt doar două uși sime- trice. Prin prima se vede primăria din Leipzig, prin cea de-a doua, alături de un balcon, o altă ușă, din lemn lăcuit, care stă întredeschisă spre noaptea de-afară, din lemn lăcuit, în cadrul ei cade o stea și publicul aflat în sala teatrului aplaudă îndelung. Cobor mult binoclul, îl întorc și în ecranul lui circular rămîn pentru o clipă propriii mei pantofi, dar atît de departe, încît picioarele mele sînt pe trotuarul din fața blocului. Mă întorsei, așezai pe masă ciudatul aparat și privii liber ușa din spatele meu, lucrată într-un lemn aspru, grosolan tăiat și prost șlefuit. Eram convins că și în spa- tele acesteia aveam să descopăr alte uși, una în fața alteia. Dincolo de ușa deschisă către bucătărie nu mai era nimic. Doar zidul. Alb. Rece. De nepătruns. Doar undeva, către mijlocul lui, un spațiu orb, înca- drat de o ramă albă, ca un simulacru de perdea, deasupra cu clanță de alamă și ferestruici, pe jumătate deschise. O ușă... IGNOTUS Numele de la care a derivat moldove- nescul Notea. 491 IGOR sau A DOUA EXPERIENȚA (triptic) I Erau unele albe, elegante și stăteau față în față, tăifă- suind, și lumina candelabrului le acoperea cu un polen moale. Erau altele grave, sobre, tăcute-tăcute, îmbrăcate în mătăsuri fastuoase, și, în salonul acela în care murise veacul și abia mai pîlpîia o luminare, întrebări simple se alcătuiau din prezența lor simetrică. în sfîrșit, erau și unele fragile, dantelate, gata să izbucnească în hohote de rîs, dar tăcute, la rîndul lor, ca după plîns. Fotoliile au fost întotdeauna confidentele mele și am preferat să le privesc dintr-un colț al sufrageriei sau sa- lonului, decît să mă așez în poala lor primitoare. II Cele mai multe sînt subțiri, insinuante, cu epiderma rece. Mîngîierea lor îți înfioară palma. Trec dintr-o în- căpere în cealaltă, vibrînd în toată ființa lor, își apropie gura una de cealaltă, se ating, se sărută. Se încleștează, braț cu braț, se încolăcesc una cu cealaltă, se despart una de cealaltă, și, în cele din urmă pleacă fiecare la ale ei. Sînt destule care trec prin momente dure, ca prin zid, apoi răzbătînd în lumină, se deschid cu sinceritate, zumzăie pline de forța vitală a tinereții și se avîntă îna- inte. Am cunoscut două care au mers împreună (una era roșcată, elastică, tulpină încărcată de sevă, cealaltă cenu- șie, mai rigidă, dar zbîrnîind de frenezie), și au traversat lumea, și au împlinit mari sensuri și circuite, și s-au oprit acolo sus, aproape de cer, acolo unde băteau clopotele și foșneau apele. Sînt pretutindeni. Mă înconjură. Formează în jurul meu o rețea de mari tentații, pentru că le simt vii, neobosite, despletite, furnicate de neliniște, superbe. Cîntă cu vocea lor de îngeri-batraciene, își duc cîntecul în funduri de lacuri și cînd, într-un tîrziu, redevin tăcute, docile, tan- dre, unduioase, reintrarea lor mă înfioară cu risipiri șop- tite de rochii și par fumuri. 492 Sînt unele de-a dreptul nebune. Dansează pe albul pe- reților și atunci întind larg brațele să cuprindă pustiul și să-1 strînigă într-un pumn închis, își arcuiesc ființa, se destind într-un plesnet scurt, alunecă pînă la podea, se reculeg o clipă, apoi izbucnesc spre tavan și dincolo de el. în ritm și cifră 'repetată, altele se alătură lor, pe zid, și deodată umbre înalte, egale, se înlănțuie de la o fe- reastră la alta. Multe sînt ascunse, 'telurice. Poezie : se preling din unghere pînă în conul de lumină și apoi se subțiază și dispar. Obsesie : se rânduiesc cîte două, cîte trei, și, ținîndu-se pe după umeri, țopăie într-o horă din stînga spre dreapta, o dată, de cinci ori... Coș- mar : se lipesc una de alta și se înnoadă strîns, își contopesc respirația, se înfierbîntă, se umezesc, se risipesc în toate ungherele, pentru ca, în cele din urmă, să se adune în mijloc spre a alcătui, înclinate, ghemuite, o stea vie de trupuri în care numărul devine diamant, iar alunecarea spasmodică -o gravă, leneșă bătaie de inimă. Ah, cîte frumuseți și cîte jocuri fantastice știu să alcă- tuiască țevile... III Privirea mea, ca o muscă de argint, îi cercetează cu dragoste. Unul este înalt, cu crengile împinse în pînza aspră a norilor, și pînă acolo sus duce o coajă curată, metalică, brună. Vîntul abia leagănă această coloană de marmură neagră, în schimb frunzișul cîntă în înălțimi asemenea unui ariston. Cînd fulgeră, în răstimpuri, trupul vînjos își încordează mușchii și coroana desfăcută vrea să prindă și să încremenească lumina aceea nehotărîtă, s-o absoarbă prin miile ei de ventuze. Un altul, alături, e elegiac și temător. Crengile abia pipăie înaltul, prudente ca senzitiva. Dacă primul afi- șează o sănătate agresivă, acesta își dezvăluie, prin bifur-' cații sofisticate, delicatețea excesivă, maladivă. Trupul alb, brațele cu prelungiri fine se înclină și se desfac — un ritual al politeței —, și nu mă îndoiesc că preferințele lui merg către singurătate și solilocvii. Alături, bubos, chinuit, un al treilea copac își mărtu- risește traiul imprudent și sociabilitatea egoistă. Cerul 493 nu-1 interesează, cerul deasupra e, de altfel, opac ; ramul se apleacă pînă la fruntea tufișului, leagă -conversații rudimentare prin frunza țepoasă, atinsă de rugină, ghe- muri de păianjeni s-au încurcat în măracinișul unei false, uscate podoabe. Dincolo, în luminiș, un arbust tînăr, ca un lied de Schubert. Vibrează tot, din toată ființa lui zbîrlită și ne- împăcată. întinde brațele cu dărnicie, palmele îi stau deschise, imprudente. Se bucură frenetic, se întristează repede, -se înfurie sub vijelie și plânge. își descoperă prie- teni în pițigoiul care cîntă sub frunzișul abundent, în ciuperca pudică ce și-a înfipt degetul în coaja mustind de -seve. Zumzetul unui bondar îi produce alergie. Și cum clipește cu toate frunzele deodată și sîngele îi tresare în lemn cu fierberi mărunte, puberale, arbustul își umflă pieptul și glezna, crește repede în prielnica boare a pă- durii, cîntînd subțire, departe de gîndul că vreodată va fi scîndură de călcat sau podeț. Salcia și-a aruncat peste cap marama și ochii i s-au deschis mari, către rîu. Apele subterane se cern către lumină și umflă sînii sălciei, îi pun în obraji roșeața discretă a cine știe cărui praf de rugină. Trăiește legănat, în acorduri ample de harpă, înstelând cerul căzut între funiile ei, cu frunze lucitoare, cu amenți în surdină. Copacii aceștia sînt invitații mei de astă-seară și se numesc : Andrei, Panait, Igor și Felicia. Stăm în jurul măsuței, sorbim- cafeaua neagră și ne simțim bine împreună. Comentam ultimele evenimente din lumea largă, și noutățile pe care ni le comunicăm ne apropie. Și, tot împreună, la rafalele mai insistente, foșnim frumos. ILARIE Băiat serafic. Descălțîndu-se, răspîndea un sur- prinzător miros de dulceață de trandafiri în combinație echilibrată cu aromă de tămîie. Numai mîna îi era în- totdeauna rece și transparentă, ca a -sfinților care șlefuiesc cristale, stele fine și aureole de cupru. 494 ILARION Tub răsucit, din alamă, cu un capăt ușor rotunjit, desfăcut ca o pîlnie, în timp ce celălalt, abia șlefuit la muștiuc spre a nu tăia buza — și care tub sclipitor, cînd este bine lustruit, se numește trombon, în el se suflă cu putere în scopul de a produce marșuri. La defilări, în copilărie, unele tuburi de acest fel erau pe neașteptate puse la gură, și atunci piața se lumina, în aer plesneau' baloane, se trăgea la sorți printre elevii liceului care din ei să leșine frumos, se aducea alviță pe tăvi și limonada. Rămîneau unele tuburi de alamă nefolosite. întorceau spatele bucuriei generale și se risipeau pe străzile lătural- nice, orăcăind prin fața crâșmelor, ale potcovăriilor. ILDICO și ILEANA prietene bune, evocînd draperii și, date la o parte, scurte poezii ocazionale, începute și sfîrșite cu reverențe școlare, răsplătite cu aplauze și mici cadouri. ILIE Panglică galbenă, lungă, desfășurată repede, pe timp de ploaie, din înaltul cerului. După căderea ei, tună. ILONA sau A TREIA EXPERIENȚĂ 1. Argument Am două încăperi în apartamentul meu de burlac. în camera mare este minunat, fapt pentru care mă vizitează mulți cunoscuți. Se află acolo un studio ele- gant, cîteva fotolii elegante, un covor elegant, o măsuță elegantă, un tablou elegant, o oglindă elegantă, un lam- padar elegant, o perdea elegantă, un serviciu de fumat elegant, un joc de șah elegant, o liniște elegantă, o ele- gantă elegantă. 495 2. Replica în camera mică n-am mai nimic, aici nu vin decît doi-trei prieteni temerari, pentru că, la drept vorbind, n-am ce să le arăt. Lucrurile la îndemînă sînt modeste : o masă grosolană, pe care se iaflă cîteva ustensile de scris, și cu care am și scris despre Grecia, cînd am însoțit pe Ilion în Războiul peloponeziac, sau despre dragostea ace- lei blonde ciudate care a trecut repede prin viața mea și a trebuit s-o urmăresc, apoi, nu numai prin Florența și Dresda, prin Pompei și Zacopane, dar chiar în taver- nele Singaporelui și prin șanțurile Algerului. Mai am pe masă o fotografie, cam ștearsă, cam uscată, în care e tatăl meu și pe care odată am privit-o cu atîta insistență, că am avut impresia că el m-a chemat: mi-am luat atunci fulgarinul, am ieșit și pe urmă am cutreierat timp de cîțiva ani lumea celor de dincolo, așa cum am mai arătat. A fost o rătăcire, a fost o împlinire această lungă și obositoare căutare ? N-aș putea preciza. în camera asta mai am un pat de lemn, incomod, ostil, care res- pinge somnul și invită la repetate ieșiri prin fereastră, în plin miez al nopții. Pegasul nu mă așteaptă și nici corabia cu bîzîitori de argint. Mă întîmpină, în schimb, luna. Cu raza ei în palme am călătorit înapoi prin istorii, am coborît sub pămînt, am cunoscut o mulțime de oa- meni despre care auzisem, i-am văzut și i-am îmbrățișat, am alergat pe cîmpii neștiute, înainte și înapoi, înșu- rubîndu-mă în fiecare copac, adunîndu-mă în fiecare ochi de apă, tăvălindu-mă și zbenguindu-mă în ierburi. Am zburat. Mai am pe undeva și cîteva cutioare. într-una s-au adunat piulițe, clame, becuri de lanternă, sîrme, rotițe de ceas, periuțe de dinți vechi, bani ieșiți din circulație. Le scot, uneori, și le răstorn pe o planșetă, și din mîngîie- rea lor refac mecanisme și agregate fantastice. Entuzias- mul meu pentru marile uzine, baraje, rafinării vine de la aceste piulițe, pentru că o dată ou ele au crescut toate lucrurile, orașele industriale care s-au construit și pe care le-am văzut, aici ; din îmbinarea lor s-au alcătuit -și dato- rită lor există lumea. Cele trei șuruburi pe care le-am 496 întors între degete au construit poduri miraculoase, hale din beton și aluminiu la Tokio și Brasilia. Avioane super- sonice trec pe deasupra camerei mele și se duc spre Ma- laya și se întorc din Alaska, trenuri nocturne luminate și bine încălzite traversează continentul. Toate sînt con- duse de mine, cu trei sîrme împletite : ba, de la o vreme, folosind rotițele de ceas, care altfel erau sortite ruginii, am făcut să alunece pe cer sateliți artificiali, unii îndrăz- nind să-și întindă coada și spre alte planete. Mai am într-un colț al camerei o firavă plantă, nici nu știu cum se cheamă, dar c foarte prietenoasă. De la ea se desfac de cîțiva ani rădăcini suplimentare, ce s-au strecurat pe sub zid și au butășit copacul de-afară, cu coroana lui largă, umbros și bun ca un arhanghel. Cît aleargă pădurile pe crestele Carpaților și cum se cimen- tează copacii în spațiile Americii de Sud, cu seva trimisă de aici, din acest pahar ! Pentru că am un pahar curat, în care aduc din timp în timp apă proaspătă. Apa vine pe țeavă prin sala alăturată, direct din Himalaia, faptul este incontestabil, l-am cercetat și o călătorie dc-o noapte mi l-a confirmat. Din ghiveciul plantei a căzut demult un pumn de ța- rină. Mărunțesc, uneori, acest pămînt în palmă și simt în el respirația rece, îndepărtată, a unor oameni pe care de a,ni mulți nu i-am mai văzut, alături de alții, pe care nu i-am văzut niciodată, ale căror scrieri le-am citit și despre care am auzit multe, nu de puține ori. Și mai sînt aici niște topuri de hîrtie și condeie de toate felurile, creioane colorate și acuarele. Știu să le joc în spațiul acesta îngust, încît obțin repede zmeie năz- drăvane, dezlănțuiri de furtună și ploi repezi de vară, procesiuni spaniole triste și nesfîrșite, orgii turcești cu femei sprîncenate, treceri de munți și căderi subacvatice, atacuri aeriene, suferințe incurabile pe paturi de spital, curse de cai, dispute filologice în academii, telegrame, ne- înțelegeri între soți, împăcări, urecherea cîte unui copil neascultător. Ridic în palme ctitorii de clădiri uluitoare, desenez cu creionul bine ascuțit ezitarea, fericirea, gluma rece și erupția vulcanilor din Oceania. Cu ajutorul unui mic vas, ciobit și încă murdar de huma în care a stat la Histria, refac de treizeci de ori 497 pe zi ființa țării, pe care o văd ca pe o lespede albă, albă. . în această cameră sărmană e întotdeauna ori prea tîr- ziu, ori prea devreme. Mai curînd mai devreme. 3. Coda Jntre aceste două încăperi este un .mic vestibul, cu o ușa. ce dă^ spre scară. Aici îmi lasă factorul poștal scri- sorile, vîrîndu-le pe sub ușă, aici îmi las uneori pălăria într-un cuier. Pălăria mea e veche și s-a cam albit de ploi și zboruri repetate. IMMA Imma Kulatta, pictoriță japoneză. IMOLA Cu aerul buimac, dar măreț al celui care a traversat bulevardul după ce au trecut pompierii. N-are merite deosebite. INCULEȚ Fantezia unora, mai exact, a nevestelor fanteziste ale unora, a făcut ca nume de familie să se transforme în nume de botez. Astfel, unul dintre poli- ticienii de altădată ai țării, Constantin Inculeț, botezînd copilul unui oarecare agent electoral, i-a dat numele fa- miliei, astfel că tînărul care a venit azi să se angajeze la întreprinderea noastră se numește Inculeț Buzoianu. INDIA sau MARGINALA O operă dc artă care reușește să convingă cititorul, prin întreaga ei alcătuire, de adevărul unor mari idei ale secolului, cum sînt păstrarea păcii, înfrățirea oamenilor, libertatea individului etc., expunînd în acest sens argu- mente temeinice, poate fi o operă mare. Dar o operă care nu înregistrează decît semne despre toate aceste idei, în schimb se înfățișează perfectă, miraculoasă, terifiantă prin echilibrul și frumusețea ei, și care su- gerează prin simpla prezență o măreție capabilă șă deș- 498 curajeze gîndul rău, să facă imposibilă ridicarea brațului și să paralizeze pe intolerant și pe agresor, mi se pare și mai mare, și mai binefăcătoare pentru omenire. Un roman crispat despre dușmani, în care binele să fie con- dus să triumfe este mai puțin convingător decît un roman despre suferință și moarte, ce construiește un erou naiv și generos care, cu o floare în mînă, se miră și se rătă- cește și în cele din urmă cade ucis de pietrele mai rătă- ciților decît el. Un tablou plin cu arme ruginite nu mili- tează pentru pace mai convingător decît un buchet de flori de Luchian. Dacă filmul Opt și jumătate ar fi fost realizat de artiști chilieni, aș fi numărat republica Chile printre marile puteri ale lumii. Un tablou cu cîmp de rapiță, zguduitor prin vibrația sa omenească, mi-a umplut mai puternic inima de mîn- drie pentru virtuțile poporului meu decît cutare nuvelă în care un țăran egoist declară că își iubește pînă la ultima suflare satul și glia. Comentariile la Divina Commedia mi-au relevat con- vingerile politice ale lui Dante. Dar Divina și nu comen- tariile au împins omenirea înainte. 1 mp arat și proletar, jurnal de laborator, ne-a luminat asupra convingerilor Poetului. Dar Luceafărul și sonetele ne-au dat lumina curajului de a fi, și nu confesiunile. Trei sute de declarații în trei sute de opere nu echi- valează cu o singură statuie, un nud poate, care exprimă sintetic frumusețea. E o chestiune de calitate. Indienii vechi și, mai recent, Brâncuși, ca să cuprindă deopotrivă vatra și veșnicia, ridicau coloane. Puțină de- prindere a limbajului și totul devine limpede și, dacă vreți, impuls la fapte umane de o măreție fără seamăn. INES Păr de aur, mîini de aur, pîntece de aur. Idol cuminte ele familie. Stricător de familie. INGEMAR Cu un orizont intelectual foarte limitat, în fața unui orizont geografic foarte larg. 499 ÎNGER „De fapt, înger Popovici nu știe să zboare. Tot ce povestește despre acoperișuri, streșini, clipe de veghe, minuni, le cunoaște de la varu-său, Nae, tehnicia- nul/ (Erik Heidemarch) IO Insectă voluptoasă, mandibule de porțelan. Cuibă- rită în apartamentul luxos din vecinătate, întrece în hăr- nicie moliile și gîndacii, practicînd gaura. Noaptea, une- ori, i se aude ronțăitul fin. Pe rumegușul resturilor va plînge drăguțul domn Mun- teanu, voluptos și sentimental din născare. IOACHIM împreună cu Indra, Indrei cu Inejiro, In- grid cu luna, loan cu loanichie, loanid cu locasta, Joel cu lohann, Iolanda cu lonă se învîrtesc pe bulevard, de dimineața pîna scara, în căutarea unei ieșiri. Bulevardul este însă închis din toate părțile, străzile lăturalnice sînt acoperite cu perdele, curțile n-au ușă prin spate. Mintea le funcționează o dată cu mersul picioarelor, dar nu sînt în stare să inventeze nici o idee. Mai mult plictisi ți decît exasperați, se prind de mîini, se strîng în brațe și se sărută. Se împacă cu gîndul să renunțe, să ’se stabilească aici. întemeiază noi familii, se preocupă ca progeniturile să se simtă pe bulevard ca acasă. Copiii devin bulevar- dieri și ei, se învîrtesc și ei o vreme prin fața ferestrei mele, pînă la urmă ajung la concluziile părinților lor. Și astfel, în decurs de două-trei decenii, bulevardul se aglomerează. ION Ion Sebastian Bach. IONATAN și Ionela găsesc o poartă, o dau în lături, încearcă să se strecoare- prin ea, dar poarta îi prinde în grilajul său de fier greu, necruțător. (Vezi și IOA- CHIM.) IORDAN Vezi IORGU 500 IORGU Vezi Iordan. Dar vezi și Petrescu. IOSEFINA „Am să-ți spun altă dată povestea lose- finei.“ (Voltaire.) IOSUB Utilizabil .pentru persoane și situații. IOV Plînge dinainte consolat. IOVCA De La Iov ? „lovea are un profil de zînă și un piept de mamă a tuturor popoarelor.“ (M. Popa) IRA O efemeră ce a zburat de pe pagina deschisă, și ochiul, neobișnuit cu minunile, o vede încă mult timp printre litere, între c și t, în cuvîntul act. IRIMIA Tip îngrozitor, cu apucături barbare, iras- cibil, vindicativ, căutător de gîlceavă. A intrat pe ușă fără să dea bună ziua, s-a trîntit pe scaunul dinaintea mesei mele și m-a întrebat : — De ce ai spus despre mine lui Nicu B. că aș fi părăsit-o pe Harieta pentru că el i-a fost înainte logod- nic ? _____ ? — Și cum ți-ai permis să spui Harietei precum că am intenționat să plec în America și să mă fac actor la Hollywood ? _____ ? — Apoi i-ai spus mamei că mi-am părăsit serviciul și mă ocup cu vînzarea de aparate de radio, în Talcioc... Era evident că voia să-și revizuiască raporturile cu oamenii și de aceea întrebările și nedumeririle sale se concretizaseră în situații și spuse cu totul fanteziste. Nu 501 vorbisem cu nimeni și mă interesa prea puțin viața lui. I-am replicat tare, l-am luat de mînecă și l-am condus la ușă. A plecat bombănind. A intrat pe ușă, fără să zică bună ziua, s-a îndreptat spre^raftul în care îmi țin bruioanele acestui dicționar și, desfăcînd mapa cu fișe, a deschis exact la Irimia. - - Așa ? Scrii rău despre mine ? M-ai încondeiat cum te-ai priceput ! Asta nu e literatură obiectivă, ci bîrfeală ! S-a înfuriat cumplit. Mi-a luat fișele, le-a mototolit, pe multe dintre ele le-a împăturit și le-a vîrît în buzunar. A plecat furios. lată-mă în situația de a nu mai putea continua această lucrare. Mai aveam notate circa 3500 de nume, pe cîteva sute de pagini. Irimia mi le-a distrus sau mi le-a risipit. Impresia mea este că în buzunar a vîrît circa cinci sute de pagini. Poate că furia lui nu mi le va strica. Rog din suflet pe cititorul acestor pagini ca, în cazul în care îl va întîlni, să-1 convingă că nimic din ce am scris la titlul IRIMIA, ca și la alte nume, nu conține nici cel mai mic strop de adevăr, că toate considera- țiile mele caracterologice sînt convenționale. N-am ur- mărit nici intriga, nici injuria. Am făcut un simplu joc particular. Să-mi dea înapoi manuscrisul. Să vie să-1 împac. Spuneți-i că între timp am scris despre Irimia niște pagini elogioase, drăguțe. Despre orice se poate scrie, deopotrivă, foarte urît și foarte frumos. Despre el am scris recent cit se poate de frumos. Așadar, pînă una alta, sînt nevoit să închei aceste pagini FĂRĂ SFÎRȘIT Redactor : MAR1A BANULFSCU ____________Tehnoredactor : AUREL BUCUR_________________ Apărut 1969. Hîrtie tipar înalt tip A de 63 gini2 Format 540X840/16. Coli ed. 25,88. Coli tipar 31,5. A. nr. 2267/1969. C.Z. penlru bibliotecile mari și mici 859—8. Tiparul executat sub comanda nr. 2943 la întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918“ str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97 București Republica Socialistă România